Introducere

Istoria masini

Dezvoltarea

Istoia tehnologii electrice

Exploatarea tr auto

Istoria automobilului începe în 1769, odată cu crearea automobilului cu motor cu abur și care putea transporta persoane la bord.[1]În 1806, apar vehiculele dotate cu motoare cu ardere internă care funcționau cu combustibil lichid. În jurul anului 1900, apar și vehiculele cu motor electric.

Automobilul se impune cu rapiditate în țările dezvoltate ca principal mijloc de transport. Industria constructoare de automobile ia un avânt puternic mai ales după cel de-al Doilea Război Mondial. Dacă la începutul secolului XX existau câteva sute de mii, la începutul perioadei postbelice existau pe plan mondial peste 500.000 de automobile, ca în 2007 producția mondială anuală să depășească 70 de milioane de unități.

Cuprins  [ascunde] 

Deschizători de drumuri[modificare | modificare sursă]

Inginerul german Karl Benz poate fi numit inventatorul automobilului în accepție modernă, obținând un patent în 1886. Un patent similar obține și americanul George B. Selden în 1879 și încă unul în 1895 pentru diverse îmbunătățiri aduse automobilului său.[2]

Germanul Nikolaus Otto realizează motorul cu benzină în patru timpi, iar cel similar cu motorină este creația lui Rudolf Diesel. Un alt german, Christian Friedrich Schönbeincreează, în 1838, motorul care funcționează cu pila de combustie cu hidrogen. Automobilul electric își datorează apariția maghiarului Ányos Jedlik (unul din inventatorii motorului electric) și francezului Gaston Planté (care a inventat bateria cu acid și cu plumb).

Primele automobile[modificare | modificare sursă]

Vehiculul construit de Nicolas-Joseph Cugnot în 1771

Vehiculele cu abur[modificare | modificare sursă]

Primul vehicul acționat de abur poate fi considerat cel realizat în jurul anului 1672 de către călugărul iezuit flamand Ferdinand Verbiest. Acesta era un fel de jucărie pentru împăratul Chinei, deci incapabilă să transporte pasageri.[3]

O replică a locomotivei luiRichard Trevithick, Puffing Devil, din 1801

Adevăratele vehicule cu acționare prin forța aburului au apărut în Europa din perioada revoluției industriale, când mașinile încep să joace un rol tot mai important. Francezul Nicolas-Joseph Cugnot realizează, în 1770 și 1771 (după unele surse în 1769), un fel de cărucior propulsat prin forța aburului și destinat să transporte greutăți, invenție care totuși s-a dovedit ineficientă. Ulterior, acest dispozitiv a fost preluat și dezvoltat de forțele armate pentru deplasarea tunurilor. Nici aici nu a avut prea mare succes, deoarece avea o viteză prea mică (maxim 4 km/h) și nu avea prea mare autonomie de deplasare (circa 15 minute).[4]

În 1784, englezul William Murdoch realizează un vehicul bazat pe același principiu. Americanul Oliver Evans expune, în 1797, realizarea unui proiect similar. În 1801, Richard Trevithick realizează un fel de locomotivă, numită The Puffing Devil și care putea circula pe drumuri rutiere. Însă problemele ridicate de direcție, supensie și starea drumurilor au făcut ca acest proiect să fie redirijat către domeniul feroviar.

În penultimul deceniu al secolului al XVIII-lea, Ivan Kulibin din Rusia realizează un vehicul similar, dar prevăzut și cu îmbunătățiri ca: volant, frână, cutie de viteze. Din nefericire, interesele guvernului țarist nu au stimulat dezvoltarea acestui vehicul.[5][6]

Primul patent american în domeniul autovehiculelor a fost acordat lui Oliver Evans în 1789, dar era vorba despre un fel de vehicul-amfibie care putea să se deplaseze și pe apă, grație unei roți cu palete cu care era înzestrat. Primul autovehicul propriu-zis, care a fost patentat în SUA, a fost vehiculul propulsat prin forța aburilor și realizat de J.W. Carhart în 1871.

În perioada ce a urmat, printre alte realizări similare, putem menționa vehiculele construite de cehul Josef Božek, cel realizat de englezulWalter Hancock și cel

realizat de francezul Amédée Bollée. Acesta din urmă realizează în 1873 primul automobil cu 12 locuri (L'Obéissante) și care putea atinge 40 km/h. De asemenea sunt aduse o serie de îmbunătățiri și inovații, cum ar fi: sistemul de frânare, de ghidare a direcției, reglarea vitezei etc.Automobilele electrice[modificare | modificare sursă]Articol principal: Istoria automobilului electric.

În 1828, maghiarul Ányos Jedlik realizează un model primitiv de motor electric și o dată cu acesta și un vehicul propulsat electric. În 1834, fierarul american Thomas Davenport, inventatorul motorului de curent continuu, realizează un vehicul propulsat de acest motor care se deplasa pe un ghidaj circular înzestrat cu conductori electrici de alimentare.

În 1835, olandezii Sibrandus Stratingh și Christopher Becker realizează un automobil electric în miniatură, acționat de baterii nereîncărcabile. În 1838, scoțianul Robert Davidsonconstruiește o locomotivă electrică ce atinge 6 km/h. Între anii 1832 și 1839, compatriotul său, Robert Anderson realizează un vehicul electric acționat de baterii nereîncărcabile.

În 1899, belgianul Camille Jenatzy depășește 100 km/h cu un vehicul electric denumit Jamais Contente, de formă aerodinamică asemănătoare unui obuz.Motoarele cu ardere internă[modificare | modificare sursă]

Celebrul Motorwagen patentat de Karl Benz în 1885, primul automobil dotat cumotor cu ardere internă și realizat în producție de serie

Primele încercări de construire a unor astfel de motoare au fost sortite eșecului, deoarece combustibilii fluizi necesari arderii încă nu apăruseră. Un exemplu ar fi dispozitivul cu cilindru și piston realizat de Christian Huygens și asistentul său, Denis Papin, care poate fi considerat o primă formă a motorului cu ardere internă.[7]

În 1807, elvețianul François Isaac de Rivaz realizează un motor cu ardere internă care utiliza un amestec de hidrogen și oxigen și aprinderea se efectua prin scânteie electrică,[8][9] iar în 1826, englezul Samuel Brown realizează un vehicul similar pe care îl testează pe un deal de lângă Londra. Belgianul Étienne Lenoir testează în

1860 automobilul său, ce consuma hidrogen, deplasându-se cu acesta de la Paris la Joinville-le-Pont, parcurgând 9 km în aproape 3 ore. Ulterior acesta aduce și unele inovații, cum ar ficarburatorul modificat care permitea și utilizarea petrolului lampant drept combustibil.[10] Americanul George Brayton îmbunătățește acest carburator în 1872 și astfel realizează prima mașină care să funcționeze cu petrol lampant.

În 1862, Alphonse Beau de Rochas introduce ciclul în patru timpi, mărind raportul de compresie și implicit randamentul acestui motor. Din nefericire, din motive financiare, acest proiect nu este transpus în practică. În 1872, Nikolaus Otto aplică inovația lui Rochas și astfel obține ceea ce ulterior va fi denumit motorul Otto. Tot în același an, Nikolaus Otto, Eugen Langen și Gottlieb Daimler pun bazele firmei Gastmotoren Fabrik Deutz AG. Patru ani mai târziu, Gottlieb Daimler pune la punct acest nou tip de motor, pe care, în 1889, René Panhard și Émile Levassor îl fixează pe o caroserie și astfel obțin un vehicul de călători cu patru locuri.[11]

În 1877, inventatorul german Siegfried Marcus realizează un vehicul dotat cu un motor în patru timpi, invenție trecută neobservată la acea epocă.

Édouard Delamare-Deboutteville, împreună cu asistentul său, realizează un vehicul care avea să îi poarte numele și care a fost patentat și probat în 1884. Acesta utiliza drept combustibil benzină, motiv pentru care carburatorului i s-au adus anumite modificări.[12][13]

În jurul anului 1870, inventatorul austriac Siegfried Marcus realizează primul vehicul propulsat cu benzină. În 1883, acesta patentează un sistem de aprindere cu magnetou. O altă inovație a acestuia o constituie carburatorul cu perii rotative.

Vehiculul Panhard & Levassor, model 1899, unde forma caroseriei aminteşte de cea a trăsurilor

Însă primele motoare moderne cu benzină cu adevărat eficace au fost realizate de Karl Benz, invenție patentată pe 29 ianuarie 1886, pe care a utilizat-o la o mașină cu trei roți. În 1885, Gottlieb Daimler realizează un motor cu ardere internă, care utiliza drept combustibil benzina și în anul următor, împreună cu Wilhelm Maybach, proiectează un automobil care să nu mai semene cu un vehicul tras de cai și prevăzut cu un astfel de motor.

În 1891, prin Paris încep să circule automobilele fabricate de Panhard și Levassor, echipate cu motor de tip Benz. Sunt vândute primele mașini fără cai marca Peugeot sub licența Panhard & Levassor[14]

Inovații[modificare | modificare sursă]

În 1880, Fernand Forest realizează primul magnetou de joasă tensiune, iar cinci ani mai târziu carburatorul cu flotor și nivel constant.[15] În 1891, Wilhelm Maybach perfecționează carburatorul cu flotor introducând și o duză cu ac. Unul dintre primele automobile pe patru roți care să funcționeze cu benzină a fost realizat de englezul Frederick William Lanchester în 1895, care a introdus ca inovație frâna cu disc.

Norvegianul John J. Tokheim inventează pompa de benzină, invenție brevetată în 1901, prin intermediul căreia debitul de carburant se menține constant și astfel crește randamentul motorului.

Frații Édouard și André Michelin inventează anvelopa pneumatică, iar în 1895 construiesc primul autovehicul dotat cu pneuri la roți.[10] Încă din 1845 scoțianul Robert William Thomson introduce bandajul din cauciuc, a cărui vulcanizare o brevetase Charles Goodyear în 1839. În 1887, John Boyd Dunlop înlocuiește acel bandaj cu o cameră pneumatică, iar efectul a constat în mărirea confortului la viteze mari, reducerea zgomotului și creșterea aderenței roților.

Epoca veteranilor[modificare | modificare sursă]

Ford T, model 1909

Prima producție în serie de automobile a fost inițiată de Karl Benz în 1888 în Germania, al cărui licență a fost preluată și în Franța de către Emile Roger.

În jurul lui 1900, este introdusă și în Franța și SUA producția în serie de automobile. Prima companie care se va ocupa în exclusivitate de acest domeniu este Panhard et Levassor, fondată în 1889 și care are ca realizare notabilă introducerea motorului în patru timpi pe un vehicul care putea transporta patru persoane. Doi ani mai târziu apare celebra Peugeot.

În 1898, Louis Renault produce primele sale automobile. La începutul secolului al XX-lea, industria automobilului ia amploare în Europa occidentală. Astfel în

Franța în 1903 sunt realizate 30.204 automobile, reprezentând 48,8% din producția mondială a acelui an.[16]

În America anului 1893, frații Charles și Frank Duryea pun bazele lui Duryea Motor Wagon Company, care devine prima companie nord-americană producătoare de automobile. Totuși supremația în acea epocă avea să o dețină firma Olds Motor Vehicle Company, cunoscută ulterior ca Oldsmobile (condusă de Ransom E. Olds), cu linia sa de producție înființată în 1902. Tot de ordinul miilor pe an produceau în acea epocă și firmele Cadillac (formată din Henry Ford Company). Winton Automobile și Ford Motor Company.

În anul 1900 se desfășoară primul Congres Internațional al Automobilului.

Secolul XX[modificare | modificare sursă]

Austin 7, model realizat în 1926

Perioada antebelică[modificare | modificare sursă]

La începutul secolului XX asistăm la o dezvoltare fără precedent a industriei automobilului mai ales în țările dezvoltate. Astfel, firmeleamericane constructoare de automobile, precum Ford și General Motors, cunosc o dezvoltare rapidă fără precedent. Standardizarea, utilizarea judicioasă a forței de muncă și concentrarea micilor producători în mari corporații devin factori ai prosperității americane. Astfel, în 1901 este lansat primul automobil în serie american, "Oldsmobile Curved Dash". Între 1908 și 1927, automobilul Ford Model T va revoluționa istoria automobilului, atât prin schimbările în design, cât mai ales prin producția de mare serie în care este realizat și aceasta folosind o linie de asamblare, ajungând ca în 1914 să fie vândute 250.000 de bucăți.Primul Război Mondial[modificare | modificare sursă]

În cadrul primului razboi mondial, automobilul servește atât la deplasarea trupelor, cât și a munițiilor și logisticii. Pentru a ilustra rolul jucat de tehnica auto, este suficient să menționăm răsturnarea de situație în timpul primei bătălii de pe Marna, când guvernul francez rechiziționează 600 de taxiuri pariziene pentru a transporta mai rapid Divizia a VII-a infanterie, rezultatul fiind victoria trupelor anglo-franceze.Perioada interbelică[modificare | modificare sursă]

În această perioadă devin predominante mașinile cu motorul în față. Începe epoca acelor automobile numite astăzi mașini retro, perioadă ce durează până la declanșarea crizei din 1929.

Diverse îmbunătățiri și inovații marchează o evoluție continuă a automobilului. În 1919, Malcolm Loughead (cofondatorul Lockheed) inventează sistemul hidraulic de frânare.

În perioada 1920 - 1930, apar noi firme constructoare de autovehicule ca: Chrysler (apărută în 1925), Pontiac (în 1926), LaSalle (1927), Plymouth (1928).

În 1922 apare primul automobil cu caroserie unitară: Lancia Lambda.[17] Aceasta avea motor cu patru cilindri, suspensie și frâne independente. În același an pe piața britanică apare și Austin 7. Efectul acesteia a fost similar cu cel al lui Ford T pe piața americană, designul acesteia fiind preluat și de alte firme celebre ca BMW și Nissan.

În 1929, Alfieri Maserati construiește prima mașină de curse și anume Maserati Tipo 26.

Sunt introduse inovații și îmbunătățiri în construcția de mașini. Hermann Rieseler creează prima transmitere automată a puterii, alcătuită din cutia de viteze cu angrenaj planetar, convertor de cuplu și ambreiaj. André Lefèvre propune trustului Renault tracțiune față, dar acesta refuză. Acest tip de tracțiune este preluat de Citroën prin modelul Traction Avant din 1934. Suspensia independentă, concepută de Amédée Bollée în 1873, este introdusă la Mercedes-Benz 380 în 1933.

Perioada interbelică este umbrită de marele crah financiar din 1929, când are loc o cădere liberă a producției și vânzărilor de automobile.

În 1934 este creat "Chrysler Airflow", primul automobil în serie cu design aerodinamic.Al Doilea Război Mondial[modificare | modificare sursă]

Perioada celui de-al Doilea Război Mondial reprezintă un moment de stagnare pentru producția de automobile, mai ales în Europa ale cărei eforturi sunt concentrate pe scena marii conflagrații mondiale.

Apar așa-numitele motoare gazogene care le înlocuiesc, pentru o perioadă, pe cele cu benzină. Acestea se bazează pe explozia monoxidului de carbon în prezența oxigenului. Astfel, în Franța aflată sub ocupație nazistă, Panhard realizează peste 130.000 de automobile bazate pe acest sistem.

Convinși de necesitatea intrării în război, americanii proiectează un vehicul capabil să se deplaseze pe orice teren și astfel ia naștere categoria vehiculelor off-road. AstfelChrysler construiește primele automobile de tip jeep, care sunt testate cu succes în 1941, marca fiind patentată doi ani mai târziu.

Perioada postbelică[modificare | modificare sursă]

Porsche 911 GT3 R Hybrid - prezentat la Salonul Auto de la Los Angeles LA Auto Show, ediția 2010

În 1946, sunt realizate în Germania primele 10.000 de exemplare de Volkswagen Beetle, model care se va bucura de o mare popularitate chiar și peste Ocean.

În 1949, în SUA, se introduc motoarele cu 8 cilindri în V cu raport de compresie mare. Firme ca General Motors, Oldsmobile sauCadillac își modernizează caroseriile.

În Italia, Enzo Ferrari lansează Ferrari 250, iar Lancia modelul cu 6 cilindri în V, numit Aurelia.

În perioada anilor '50, viteza și puterea motoarelor cresc tot mai mult, design-ul caroseriilor devine tot mai armonios și are loc răspândirea fără precedent a automobilului în întreaga lume. Mașini de dimensiuni mici, ca Mini (produs de British Motor Corporation) și Fiat 500, se răspândesc în întreaga Europă. Apare și unul dintre primele modele de automobile nipone, Kei car. De un deosebit succes se bucură germanul Volkswagen Beetle, în timp ce în SUA modelul Cadillac Eldorado Brougham reapare după o lungă absență.

O altă realizare notabilă o constituie primul automobil cu motor cu benzină cu injecție mecanică, acesta fiind Mercedes-Benz 300SL lansat în 1954.

În 1963, Porsche prezintă una dintre cele mai populare mașini-sport: Porsche 911. În același an, americanii lansează primul model de mașină SUV, Jeep Wagoneer. În Europa, primul SUV apare în 1970 și anume Range Rover realizat de Marea Britanie.

În perioada 1971- 1978, este realizat Maserati Bora, capabil să atingă 285 km/h, cea mai rapidă mașină a acelei perioade.

Automobilul viitorului[modificare | modificare sursă]

Girasole, automobil cu propusie electrică

Industria auto a viitorului trebuie să răspundă unor cerințe ca: spații tot mai mici de parcare și de deplasare, utilizarea energiei regenerabile, preț redus de fabricație etc.

Istoria autobuzului

Înainte de începerea celui de-al Doilea Război Mondial, industria auto era încă dominată de maşini care încercau din răsputeri să arate că sunt mijlocul de transport ideal pentru orice călătorie. Dar nu toată lumea îşi permitea luxul unei maşini personale, iar singurele alternative erau căruţa proprietate personală, un camion răblăgit cu benă încăpătoare sau un autobuz care pe dedesubt avea aceleaşi piese ca un camion răblăgit. Ceva trebuia să se schimbe.Această schimbare a venit în anul 1935, când William Stout a inventat un vehicul cu un potenţial imens, denumit Scarab. Gândit după logica unui birou mobil, Scarab îi aştepta pe cei patru călători cu un interior ce încorpora o masă detaşabilă şi cu un exterior inspirat din lumea aeronautică – lucru normal, de altfel, fiindcă William Stout lucrase ca designer de avioane la Packard în timpul Primului Război Mondial.

1935. Stout Scarab, un vehicul revoluţionar lansat înainte de vreme

Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, creatura pe patru roţi denumită Scarab a primit un motor V8 amplasat în spate, ceea ce a dus la eliminarea unui şasiu clasic şi a axului cardanic ce trimite în mod normal puterea de la motorul din faţă către puntea din spate. Astfel, podeaua maşinii a fost complet plată, iar spaţiul interior a fost sporit considerabil. Cu toate acestea, vehiculul care poate fi considerat drept primul monovolum veritabil din istorie a dispărut aproape complet din conştiinţa lumii auto, cel mai probabil din cauza designului considerat futurist la acea vreme. Sigur, nici preţul de 5.000 de dolari americani nu a ajutat prea mult, fiind o sumă prohibitivă pentru o perioadă în care salariul anual mediu al unui american era de doar 1.500 de dolari. Aşadar, William Stout a ajuns să construiască doar nouă exemplare ale vehiculului său revoluţionar.

1949. Înainte ca Volkswagen Type 2 să devină un fenomen mondial, DKW Schnellaster avea deja caracteristicile unui monovolum modernDupă teroarea celui de-al Doilea Război mondial, unul dintre cei mai cunoscuţi producători auto de pe mapamond a pornit o adevărată frenezie odată cu lansarea dubiţei numite Type 2, iar hipioţii anilor ’60 au jucat un rol important în promovarea involuntară a utilitarei Volkswagen. De altfel, dacă ai norocul să vezi astăzi un Type 2 original pe stradă, probabil te aştepţi să vezi şi un şofer cu plete neîngrijite şi ochelari de soare rotunzi.

1950. Succesul dubiţei Volkswagen a ajutat marca germană să ajungă una dintre cele mai puternice nume din lumea autoDupă succesul neaşteptat al dubiţei Volkswagen, tot mai mulţi constructori şi-au încercat norocul la jocul monovolumelor, chiar şi Fiat, care a scos pe piaţă modelul 600 Multipla – o maşină minusculă, de doar 3,5 metri lungime, care avea locuri suficiente pentru nu mai puţin de şase persoane. Cu siguranţă, însă, cred că nici şefii Fiat de la acea vreme nu ar fi vrut să parcurgă mai mult de 50 km într-o Multipla plină cu oameni.

1956. Deşi minuscul după standardele moderne, Fiat 600 Multipla avea loc pentru şase persoaneMonovolumul, aşa cum îl ştim astăzi, a devenit realitate la sfârşitul anului 1983, când americanii de la Chrysler au construit primul model din tripleta Dodge Caravan – Plymouth Voyager – Chrysler Town & Country. O maşină care a stabilit, practic, standardul în lumea monovolumelor, cu a sa caroserie autoportantă, motor amplasat frontal, tracţiune pe faţă şi cele trei rânduri de scaune care puteau acomoda şapte oameni. Doar că, aşa cum probabil ţi-ai dat deja seama, familista celor de la Chrysler nu a fost chiar o revoluţie.Secretul succesului - fiindcă a fost un succes fenomenal, reuşind să scoată compania din gunoi şi să o ducă spre profit în anii ’90 – a fost ingeniozitatea unor minţi sclipitoare care au ştiut să interpreteze un set de reguli impuse în 1975 în Statele Unite ale Americii, denumite Corporate Average Fuel Economy (CAFE).

1984. Dodge Caravan e considerat de mulţi ca fiind primul monovolum modern din istoriePe scurt, aceste reguli le-au impus producătorilor să aibă o anumită medie de consum de combustibil de-a lungul întregii game de modele comercializate, altfel ar fi amendaţi de stat, iar asta a însemnat că maşini ca Chevrolet Corvette sau break-uri de familie cu motoare V8 nesătule de benzină au devenit oile negre ale constructorilor din America. De altfel, acesta e motivul pentru care multe mărci de peste Ocean au ales atunci să importe maşini economice din Japonia şi să le vândă ca şi cum ar fi fost construite pe tărâm american – pentru a micşora media de combustibil a tuturor modelelor.Doar că unele maşini au fost mai egale decât altele, iar vehiculele comerciale uşoare au avut parte de tratament preferenţial. Astfel, constructorii au făcut tot ce le-a stat în puteri să încadreze SUV-urile şi monovolumele la categoria vehiculelor comerciale uşoare. Şi au reuşit, iar Chrysler a fost liderul acestei mici revoluţii bazate pe criterii pur economice.SUV-urile au devenit maşinile premium care puteau fi vândute scump, iar monovolumele au ajuns să înlocuiască break-urile relativ ieftine care nu se încadrau în categoria mai relaxată a vehiculelor comerciale uşoare.

Evoluţia mijloacelor de transport

Istoria transportului este legată de dezvoltarea

economică , politică, socială şi culturală de-a

lungul secolelor, multă vreme omul folosindu-se

pentru a se deplasa si pentru transportul greutatilor

de animale pe care le domesticise.

Construirei roţii a deschis drumul deplasării

terestre,deoarece de la roată la primele

automobile n-a fost

decât un pas.

Cele mai vechi

informaţii despre

roata provin din documente descoperite în Egipt şi în

China.Primele roţi imaginate şi construite de om erau

nişte discuri de lemn, fixate pe o osie.Ele erau plasate la

căruţele trase de boi,cai sau chiar de

oameni. Iar o dată cu dezvoltarea

drumurilor, pentru a mari confortul

călătorilor se construiesc trăsuri,

diligenţe ,caleşti .

Primul vehicul cu motor a fost

construit în anul 1769, în Franta.Se deplasa prin forţa aburului şi a fost denumit

"Diavolul pufăitor". După 1800 "Zeul automobil" se impune repede în lumea

întreagă.

România s-a numărat printre primele 10 ţări din lume posesoare de automobile. În

anul 1898, în Bucureşti circula un Oldsmobile şi

mai multe automobile cu abur. În 1904 erau

înscrise în circulaţie mai mult de 60 de asemenea

"căruţe fără cai".

În august 1968 a

fost construit, la

Piteşti, primul automobil românesc: Dacia. Au

trecut de atunci 43 ani timp în care s-au creat peste

2 milioane de automobile,cu diverse forme şi

îmbunătăţiri.

Pentru a se

putea transporta

mai mulţi pasageri, era nevoie de vehicule mai

mari.Aşa au fost construite primele autobuze.

Ele au circulat în Londra şi aveau o capacitate

necesară pentru 10 călători. Astăzi, ăn Londra

circulă autobuze supraetajate, iar România are o

fabrică de autobuze în Bucureşti.

Căutându-se soluţii pentru realizarea

unor mijloace de transport

economice, a fost inventat

troleibuzul, vehicul pe roţi care

circula cu ajutorul curentului electric

de la cabluri suspendate. În 1955

troleibuzele au început să circule în

Timişoara şi în Bucureşti.

Primul tramvai a fost construit în 1775 şi era tras de doi cai. Primul oraş din ţara

noastră în care s-a putut circula cu un asemenea mijloc de transport în comun a fost

Timişoara, în 1869. Trei ani mai târziu, tramvaiul cu cai devine şi atracţia

Bucureştiului. Nu pentru multă vreme,

deoarece în 1894 apar primele

tramvaie electrice.

În cadrul mijloacelor de transport

terestru un loc aparte îl ocupă

bicicleta. Imaginea unei biciclete

apare pentru prima dată pe peretele

unui templu din Egipt, construit acum

3000 ani. Schiţe ale unei astfel de

vehicule apar şi în desenele lui

Leonardo da Vinci. Anul naşterii ei este 1813, când un baron francez a construit-o

pentru a se plimba în parcul său imens. Era formată din două roţi şi un cadru de

lemn. Ciclistul stătea călare şi, pentru a se deplasa , mişca picioarele pe pământ.

Peste 10 ani, când se realiza roata din faţa mobilă, se pastrează acelaşi mod de

înaintare.

Căile ferate au existat cu mult înaintea

locomotivelor

cu abur, Pe

ele se

transportau,

cu ajutorul

cailor, pietre şi cărbuni. O dată cu apariţia

locomotivelor şi a trenurilor s-a observat că

transportul pe calea ferată era ieftin şi rapid. Ca urmare, liniile ferate s-au extins

foarte mult. Cam în acelaşi timp cu tramvaiul electric este dată în folosinţa şi prima

linie de cale ferată din România: Bucureşti-Giurgiu. Îmbarcarea în tren se făcea de

pe peronul primei gări din ţară, Gara Filaret. Astazi, distanţe uriaşe sunt străbătute

în tot mai puţin timp cu trenuri moderne, rapide şi sigure. O dată cu dezvoltarea

rapidă a mijloacelor de transport, străzile marilor oraşe au devenit tot mai

aglomerate şi mai greu de străbatut. Era nevoie de un altfel de mijloc de deplasare

iar solutia a fost metroul.

Prima linie de metrou din lume a fost dată în folosinţă la Londra, în1879.

Proiectul metroului bucureştean a fost conceput de Dimitrie Leonida, în 1930. Au

trecut aproape 50 de ani până când acest proiect să devină realitate. În 1979 se dă

în folosinţă prima linie de metrou , având 6 staţii amplasate la o distanţă de 6 km,

între Semănătoarea şi Timpuri Noi.

Transportul viitorului

Transport

Transportul se referă la deplasarea de la un loc la altul a persoanelor precum și a bunurilor, semnalelor sau informațiilor. Termenul vine din latină, de la "transportare", trans(peste) și portare (însemnând a purta sau a căra).Transportul este o activitate care a apărut odată cu existența omului. Limitele fizice ale organismului uman în privința distanțelor ce puteau fi parcurse pe jos și a cantității de bunuri ce puteau fi transportate, au determinat, în timp, descoperirea unei game variate de căi și mijloace de transport.Transportul facilitează accesul la resursele naturale și stimulează schimburile comerciale.Sectorul transporturi are diverse aspecte. Simplificând și generalizând se poate discuta de trei mari ramuri: infrastructură, vehicule, gestiune:

Infrastructura transporturilor , ce cuprinde toată rețeaua de transport (străzi, autostrăzi, căi ferate, canale navigabile, culoare de zbor, conducte etc.) și terminalele (aeroporturile, stațiile feroviare, autogările etc.).

Vehiculele  de toate tipurile: autovehicule, trenuri, vapoare etc., împreună cu toate aspectele ce țin de proiectare, construcție, diagnoză și exploatare a autovehiculelor, trafic rutier, management.

Gestiunea transporturilor, de competența ingineriei transporturilor și ingineriei proiectării rețelelor și sistemelor de transport, ce are ca scop optimizarea sistemelor de transport, creșterea siguranței transporturilor, protejarea mediului etc.

Tipuri de transport[modificare | modificare sursă]Transportul terestru[modificare | modificare sursă]Transportul terestru este cea mai răspândită formă de transport. Oamenii pot să se deplaseze prin propriile forțe sau cu ajutorul unor mijloace de transport ce folosesc forța umană, cum ar fi bicicleta, sau pot folosi tracțiunea animală, pentru a tracta căruțe sau alte tipuri de atelaje. Cea mai răspândită și eficientă formă de transport terestru folosește vehicule dotate cu motoare alimentate cu combustibil lichid.În România sistemul de transport terestru este reprezentat astfel:

transport feroviar  - căi ferate: 20077 km (a șaptea rețea feroviară ca mărime din Uniunea Europeană)

transport rutier de persoane  - rețea de drumuri: 198817 km, asfaltată: 60043 km, neasfaltată: 138774 km (statistica anului 2003);

transport rutier de marfă  - rețea de drumuri: 198817 km, asfaltată: 60043 km, neasfaltată: 138774 km (statistica anului 2003);

transport prin conducte  - rețea de transport prin conducte: gaz-3508 km; petrol-2427 km (statistica anului 2004).

Transportul feroviar[modificare  | modificare sursă]

Transportul feroviar este una dintre cele mai utilizate modalități de transport, ocupând în traficul mondial locul II din punctul de vedere al volumului de mărfuri transportate pe glob.Societățile feroviare au depus eforturi susținute în dezvoltarea și perfecționarea materialului rulant, precum și în organizarea și expedierea mărfurilor, în vederea reducerii duratei de transport și a micșorării prețului de transport. Transporturile feroviare au păstrat avantajele deținute față de celelalte modalități de transport:Asigurarea unui flux continu de transport ce permite o aprovizionare ritmică;Obținerea unei anumite regularități din punctul de vedere al timpului de transport, datorită modului de organizare și independenței față de condițiile atmosferice;Realizarea unei integrități mai mari a mărfurilor în timpul transportului, pentru că riscul de avariere este mai mic în comparație cu alte modalități de transport;Încasarea mult mai rapidă a contravalorii mărfurilor transportate, pentru că încărcarea se face când marfa a fost predată, iar negocierea documentelor se face după expedierea fiecărui vagon;

O anumită siguranță în privința primirii mărfurilor de către cumpărător, deoarece societățile de transport feroviar sunt, în mare parte, întreprinderi de stat;Simplitatea expedierii mărfurilor și cunoașterea din timp a tarifelor, ce permite expedierea mărfurilor fără o pregătire prealabilă deosebită și cunoașterea cheltuielilor încă înainte de efectuarea transportului;Transportul rutier[modificare  | modificare sursă]

Transportul rutier efectuează deplasarea în spațiu a bunurilor și oamenilor cu ajutorul autovehiculelor care sunt mijloace de transport autopropulsate.Ca particularitate a acestor mijloace de transport se remarcă faptul că dispun de o mare mobilitate, putând fi întrebuințate, în funcție de vreme, pe orice fel de drum.Transportul auto oferă posibilitatea încărcării mărfii direct de la punctul de expediere și descărcarea ei direct la punctul de destinație, fără a fi necesare transbordări și manipulări suplimentare.Mijloacele de transport auto se deplasează cu viteze mari ca urmare a vitezei comerciale mari și a simplității operațiunilor tehnologice de încărcare și descărcare. Ele se pot pregăti rapid și ușor în vederea efectuării transportului, necesitând cheltuieli reduse în acest scop.Transportul auto oferă cea mai mare eficiență pe distanțe scurte.Transportul aerian[modificare | modificare sursă]Transport aerian a încetat de mult să mai fie un mijloc de transport luxos și prohibitiv. Astăzi el este preferat de cei care vor să se deplaseze repede și de cei care au de transportat mărfuri perisabile sau de mare valoare. Pentru transport se folosesc atât avioane mixte, pentru pasageri și mărfuri, cât și avioane speciale pentru transportul mărfurilor. Din punct de vedere comercial, avioanele pot fi încărcate în regim de linie, ceea ce implică un trafic regulat, și în regim de charter (curse neregulate), curse pe bază de contracte între companiile aeriene și diferiti beneficiari ce doresc să exploateze pe o perioadă determinată avioanele luate în chirie.Decolarea și aterizarea avioanelor se poate face numai pe aerodromurile civile autorizate. Aerodromul este o suprafață de teren sau de apă destinată a fi utilizată pentru sosirea, plecarea și manevrarea la sol a aeronavelor. Aeroportul este aerodromul deschis operațiunilor comerciale.Transportul aerian efectuează deplasarea în spațiu a bunurilor și oamenilor cu ajutorul aeronavelor.Printre particularitățile tehnico-economice ale transportului aerian se numără:

rapiditatea - este caracteristica esențială a transportului aerian. Aceasta este evidențiată de viteza mare de deplasare a aeronavelor ce nu poate fi egalată de niciun alt mijloc de transport;

regularitatea - constă în aceea că transportul aerian se efectuează după un program precis în orice perioadă a anului, atât ziua, cât și noaptea;

oportunitatea – se referă la faptul că acest mod de transport pune la dispoziția celor interesați, oricând și oriunde sunt amenajate puncte terminale, cel mai modern mijloc de transport.

Transportul aerian a revoluționat transportul global, reducând dramatic timpul necesar călătoriei pe mari distanțe. Călătoriile peste oceane, care ar fi putut dura săptămâni sau chiar ani, acum pot fi făcute în câteva ore.Avioanele sunt vehiculele mai grele decât aerul, care folosesc aripi pentru a produce portanță. Avioanele transportă oameni, mărfuri, poștă etc. Avionul a revoluționat de asemenea și războiul. Multe descoperi în domeniul aeronauticii, cum ar fi motorul cu reacție, au fost descoperite de savanți și ingineri militari.Primul zbor pilotat al unui avion a avut loc în 1903, fiind realizat de frații Wright la Kitty Hawk, în Carolina de Nord, S.U.A. Odată cu îmbunătățirea tehnologiei, zborurile mai lungi au devenit posibile. Zborul aviatorului american Charles Lindbergh peste Atlantic, în 1927, a ajutat la trezirea interesului public pentru călătoriile aeriene intercontinentale.Dezvoltarea tehnologică a produs avioane mai mari, mai rapide și mai durabile. Introducerea motorului cu reacție în 1941 a ajutat la inaugurarea avioanelor cu reacție în zborurile comerciale de după cel de-al doilea război mondial. Primul zbor al unui avion comercial cu reacție în S.U.A. a avut loc în 1958 și a fost făcut de către un Boeing 707.Boeing-ul 747 Jumbo Jet, care are o capacitate de peste 300 de locuri, a intrat în serviciu în 1970. Supersonicul francez Concorde și-a început serviciul în 1972.Elicopterele obțin portanță de la un set de palete rotoare, și nu de la aripi fixe, așa cum se întâmplă la avioane. Elicopterele sunt folosite în orașe pentru a transporta călătorii din zonele suburbane la aeroporturi. Elicopterele asigură de asemenea evacuare medicală și acces la zone greu de ajuns, cum ar fi platformele petroliere și regiunile muntoase. Elicopterele sunt de asemenea importante vehicule militare. Forțele militare le folosesc pentru transportul de mărfuri, evacuare medicală și pentru luptă.Prima ridicare a unui elicopter de la sol a avut loc în 1907, când un elicopter francez s-a ridicat de la sol timp de câteva secunde. Totuși, mai era nevoie de multe ajustări până când elicopterele să poată deveni practice. Germania a produs primul elicopter practic în 1936, iar Armata S.U.A. a produs primul elicopter echipat pentru luptă în 1942. Elicopterele au fost folosite prima dată în scopuri militare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.Baloanele și dirijabilele sunt vehicule mai ușoare decât aerul, care se bazează pe aer cald sau gaze mai ușoare decât aerul pentru a obține portanță. Baloanele se bazează pe curenții de aer pentru propulsie și sunt folosite mai ales pentru recreere sau cercetări asupra vremii de mare altitudine. Dirijabilele și zeppelinele combină un balon cu gaz mai ușor decât aerul cu elici pentru navigație și manevrabilitate.

Transportul naval[modificare | modificare sursă]Având în vedere progresul economic general al societății, în ultima perioadă s-a înregistrat o creștere fără precedent a comerțului mondial, a transportului de materii prime de bază, necesare industriei, agriculturii cât și a schimburilor de produse finite.Pe de altă parte, intensificarea schimburilor comerciale între țări aflate în diferite zone geografice, participarea țărilor respective la acest proces reprezintă o condiție necesară pentru impulsionarea progresului economic și social al fiecărei regiuni geografice.Transportului maritim îi revine un rol esențial în realizarea circulației mărfurilor, atât din punct de vedere cantitativ cât și ca operativitate, rol conferit de aspecte cum ar fi:

costuri relativ mici, în raport cu volumul mare de mărfuri care pot fi transportate;

caracterul complex și diversificat al schimburilor comerciale; creșterea numărului de participanți la aceste schimburi.Cele trei elemente esențiale care stau la baza definirii transportului maritim sunt următoarele:

mărfurile, caracterizate printr-un volum mare și o valoare ridicată; navele, ca mijloc de transport care încorporează un nivel de tehnicitate și al

investițiilor ridicat; porturile, ca noduri de transbordare precum și instalațiile de operare din cadrulacestora.Având în vedere aceste elemente se poate afirma că, transportul maritim reprezintă o activitate economică deosebit de complexă, având un caracter național și internațional, ce trebuie gândit și desfășurat atât în funcție de necesități, cât și pentru asigurarea rentabilitații.Funcția principală a transportului maritim este de a asigura legătura dintre producție și consum și se caracterizează prin doua trăsături esențiale, de natura economică:

eficiența economică, în sensul satisfacerii unor cerințe definite; rentabilitatea, ca o condiție esențială a unei activități economice ample, care

implică costuri ale transportului propriu-zis și costuri ale operațiunilor conexe.Atât eficienta economica cât și rentabilitatea depind în mod determinant de cele trei elemente esențiale care stau la baza definirii transportului maritim și anume : mărfurile, navele și porturile.Importanța transportului maritim a determinat dezvoltarea unei largi cooperări internaționale, sub egida Organizației Națiunilor Unite, pentru a asigura:

siguranța vieții umane și a navelor pe mare; evitarea accidentelor și organizarea asistenței și salvării maritime; prevenirea poluării mediului ambiant în general și a mediului marin în mod

special; unificarea legislației și a metodologiei în transportul maritim; asigurarea mărfurilor, a navelor și persoanelor; protecția armatorilor și proprietarilor de mărfuri; stabilirea, pentru comerțul maritim, a unui cadru juridic și economic adecvat,

echitabil, durabil și operativ, pe fondul cooperării internaționale, care să garanteze funcționalitatea sa, egalitatea în drepturi și obligatii ale partenerilor, condiții în care principiul avantajului reciproc poate asigura o rentabilitate echitabilă în cadrul comunității internaționale.

Tehnologii neconvenționale de transport[modificare | modificare sursă]

Transportul prin tehnologii neconvenționale constă în utilizarea unor mijloace de transport mai puțin poluante, ce sunt construite pe baza următoarelor tehnici:

Utilizarea de carburanți mai putin poluanți, precum hidrogenul sau biogazul. Înlocuirea motoarelor cu carburant (clasic) cu motoare electrice ("ecologice"),

care funcționează fără zgomot și nu sunt direct poluante (ale străzii).Transportul realizat cu ajutorul tehnologiilor neconvenționale nu este încă organizat și integrat în rețelele obișnuite de transport existente. Tehnologiile neconvenționale au apărut în transportul terestru ca o necesitate de reducere a poluării produse de automobile și a supraaglomerării șoselelor și orașelor (datorită creșterii numărului și diversificării tipurilor de mijloace de transport).În partea de transport rutier pot fi identificate următoarele tipuri de mijloace de transport neconvenționale:

Autoturismele cu motoare electrice sunt vehicule (relativ) nepoluante, dar au deocamdată și dezavantaje (cantitate mică de energie stocată (acumulată), cost ridicat, timp mare de încărcare a bateriilor acumulatoare).

Automobilele cu hidrogen au la baza funcționării reacția dintre hidrogen și oxigenul din aer.

Automobilele cu biogaz sunt asemănătoare celor cu combustibil lichid, deosebirea fiind ca motoarele au fost modificate in scopul utilizării biogazului obținut prin fermentația unui amestec de ape uzate și deșeuri din industria agroalimentară.

GPL (Gaz Petrolier Lichefiat) este un alt tip de gaz, folosit tot mai des pentru alimentarea autoturismelor datorită efectului poluant extrem de redus, pe care îl produce și a consumului redus.

În transportul feroviar există:

Maglev  - este un tren de construcție specială ("Plutomagnet-tren"), ce se deplasează "pe o pernă magnetică" deasupra unei șine metalice, fără a o atinge; plutirea magnetică și mișcarea (antrenarea) se bazează pe respingerea campurilor magnetice de același semn.

Monorailul  este un tren ce rulează deasupra sau dedesuptul unei șine metalice speciale, suspendate la înălțime.

În transportul neconvențional naval, singurul mijloc de transport utilizat este aeroglisorul ce poate trece direct pe și peste uscat in zonele mlăștinoase. Aeroglisorul este un vehicul ce se deplasează atingând solul sau apa doar cu marginile flexibile ale unei “fuste” de cauciuc. Această "circumferință" flexibilă a vehiculului face posibilă crearea unei perne de aer suspensoare între aeroglisor și suprafața (apă, teren) pe care rulează.Transporturi specialeTransporturile speciale sunt transporturi neconvenționale, a căror pondere a crescut substanțial în ansamblul transporturilor și care se efectuează cu mijloace total diferite de cele clasice.Spre exemplu, transporturile prin conducte sunt utilizate pentru deplasarea unor mărfuri de masă lichide, în flux continuu, în relații de transport stabile. Acest mod de transport prezintă un cost scăzut, pierderi minime de manipulare, nu este influențat de condițiile atmosferice, nu afectează mediul înconjurător, necesită personal de deservire redus, prezintă regularitate și se efectuează fără cursă goală.

Transportul în Republica MoldovaDe la Wikipedia, enciclopedia liberă

Drumurile din Republica Moldova

În 2013, principalele căi de transport în Republica Moldova erau cele rutiere (12 719 km în total, printre care 10 977 km suprafață pavată) feroviare (1 138 km) și cele aeriene (6 aeroporturi pavate din care unul internațional).

Căile ferate din Republica Moldova: în roșu partea electrificată; linia dublă este cea dintre Ungheni și Tighina

Gara navală a portului Giurgiulești

Avion Airbus A320 al companiei Air Moldova

Cuprins  [ascunde] 

1 Transportul feroviar 2 Transportul rutier 3 Transportul fluvial 4 Transportul aerian

5 Statistică o 5.1 Transportul de mărfuri realizat de întreprinderile de transport

6 Deficiențe 7 Notă 8 Referințe

Transportul feroviar[modificare | modificare sursă]Articol principal: Calea Ferată din Moldova.

Principalele joncțiuni feroviare ale Republicii Moldova se află în Chișinău, Tighina, Ungheni, Ocnița, Bălți și Basarabeasca. Legăturile externe directe cu Odesa (în Ucraina) la Marea Neagră și cu orașele românești Iași și Galați interconectează rețeaua republicană. Prin aceste conexiuni, rutele feroviare moldovenești se diversifică și cuprind următoarele destinații: Rusia (Moscova și Sankt Petersburg),Belarus (Minsk), Ucraina (Kiev, Odesa, Nikolaev, Cernăuți, Herson, Ivano-Frankovsk, Krivoi Rog etc.), România (București, Iași, Brașov,Cluj-Napoca, Constanța etc.), Turcia (Istanbul), Bulgaria (Sofia), Republica Cehă (Praga) și Germania (Berlin). Multe dintre aceste rute sunt zilnice.

Transportul rutier[modificare | modificare sursă]

Rețeaua publică de drumuri din Republica Moldova este de 12 719 km, dintre care 87% cu suprafață pavată. Din acest total 3 669 km formează drumurile naționale, iar 6 834 km sunt drumuri locale, calitatea lor, însă, nu corespunde standardelor internaționale.Drumurile publice, principala cale de transport intern, leagă orașele mari ale Moldovei, și folosirea lor profită de handicapurile căilor ferate, deși cele mai multe se află într-o stare generală proastă. În plus, lipsa de combustibil și prețurile acestuia îngreunează transportul auto interurban.Deplasarea pasagerilor pe teritoriul Republicii se face în cea mai mare parte prin curse regulate de autobuze și microbuze (aproximativ 17 mii). Un microbuz privat folosit în transportul comun este numit Rutieră.

Transportul fluvial[modificare | modificare sursă]

În Republica Moldova râurile Nistru și Prut sunt navigabile, însă transportul naval joacă un rol prea puțin important în sistemul de transport republican. În 1990 doar 317 milioane de tone-kilometri de marfă au fost transportate pe apele interne, în comparație cu 15 007 milioane tone-kilometri pe căi ferate și 1 637 milioane tone-kilometri pe rețeau de drumuri.Pe Nistru se organizează excursii turistice spre Odesa, cu vapoare de capacitate medie (200-400 de locuri) și diferite nave rapide și șalupe.În lipsa unor acorduri preferențiale cu România pentru folosirea portului Galați, sau cu Ucraina pentru folosirea porturilor Reni sau Odesa, republica Moldova a

investit sume uriașe în Portul Internațional Liber Giurgiulești, la Dunăre, unde în 2006 a fost terminată construcția unui terminal petrolier.

Transportul aerian[modificare | modificare sursă]

Calea aerului devine o modalitate dintre cele mai preferate pentru turiștii străini care vizitează țara. Companiile aeriene ale Republicii Moldova, împreună cu companiile străine, prestează servicii de transport pasageri prin curse regulate și charter, asigurînd legături directe cu circa 20 de destinații, iar cu transbordări - cu majoritatea țărilor lumii. În ultimii ani s-a observat o reducere a numărului de destinații și de curse către țările CSI, însă este evidentă tendința de creștere a numărului de destinații și servicii prestate țărilor din Europa de Vest și de Sud.Principalul aeroport al țării este Aeroportul Internațional Chișinău. La începutul lui 2006, aeroportul Chișinău oferea zboruri directe spre destinații internaționale precum București-Henri Coandă, Timișoara-Traian Vuia, Atena, Bologna, Budapesta, Istanbul, Kiev, Larnaca, Lisabona, Moscova, Praga, Roma, Tel Aviv, Verona, Londra și Viena.

Statistică[modificare | modificare sursă]Transportul de mărfuri realizat de întreprinderile de transport[modificare | modificare sursă]

Transportul de mărfuri realizat în 2014[1]:

     Auto (63.77%)

     Feroviar (34.65%)

     Fluvial (1.58%)

Ani Total (mii Auto Feroviar Fluvial Aerian Creșt/desc.

tone) per ansamblu

2003 ▬17 364,3 ▬2

504,6▬14 738,9 ▬120,0 ▬0,75 ▬

2004 ▼16 327,9 ▲2

897,6▼13 309,9 ▼119,7 ▼0,72 ▼6.0%

2005 ▼15 236,4 ▲3

419,7▼11 704,1 ▼118,1 ▲0,77 ▼6.7%

2006 ▲15 483,7 ▲4

248,7▼11 092,5 ▲141,5 ▲0,97 ▲1.6%

2007 ▲16 982,6 ▲4

968,3▲11 846,8 ▲166,5 ▲1,00 ▲9.7%

2008 ▼16 537,2 ▲5

328,2▼11 006,2 ▲202,0 ▼0,83 ▼2.6%

2009 ▼8 049,2 ▼3

451,5 ▼4 414,9 ▼182,0 ▬0,83 ▼51.3%

2010 ▲8 427,6 ▲4

447,0 ▼3 852,1 ▼127,2 ▲1,30 ▲4.7%

2011 ▲10 056,8 ▲5

352,1 ▲4 554,0 ▲149,1 ▲1,60 ▲19.3%

2012 ▲10 922,5 ▲6

612,9 ▼4 163,8 ▼144,2 ▼1,57 ▲8.6%

2013 ▲13 867,0 ▲8

272,5 ▲5 430,6 ▲162,6 ▼1,28 ▲26.9%

2014 ▲14 452,0 ▲9

215,6 ▼5 008,4 ▲227,2 ▼0,80 ▲4.2%

Sursă:[2][1]

Deficiențe[modificare | modificare sursă]

Gara Călărași, în Republica Moldova

Transportul de marfă și de pasageri a intrat într-un declin puternic după 1989. De exemplu, între 1993 și 1994, cantitatea totală de bunuri transportate a scăzut cu 31% iar traficul de pasageri a scăzut cu 28%. Principalele cauze pentru aceste deprecieri sunt costurile mari de transport, lipsa de combustibili și starea proastă a infrastructurii transportoare din Moldova. O mare parte a rețelei de tranport din Republica Moldova se află într-o situație neadecvată: infrastuctura gărilor și autogărilor, precum și starea tehnică a liniilor de cale ferată și a drumurilor nu corespund standardelor europene, iar transportul fluvial nu este valorificat în măsură deplină.Privind traficul intern al căilor ferate din republica Moldova, numai linia dublă Ungheni-Tighina este eficientă în termeni de frecvență, de viteză și de durată a călătoriei, deoarece celelalte linii sunt handicapate din considerente politice :

pe de-o parte frontiera cu Ucraina, așa cum au fost stabilită în 1940, întretaie de mai multe ori căile ferate situate la nord de Ocnița și la sud de Chișinău;

pe de altă parte, Republica Moldovenească Nistreană nu permite libera trecere prin Tighina și controlul în acest punct încetinește toate cursele feroviare spre sudul țării.

Din aceste motive, transportul prin autobuze sau prin microbuzele rutiere este mult mai rapid decât cel cu trenul între capitală și destinații precum Basarabeasca, Comrat, Cahulsau Lipnic. Spre Bălți deasemenea, de data asta din cauza topografiei care impune trecerea obligatorie a trenurilor prin Ungheni.

Și din punct de vedere internațional este handicapat transportul feroviar al Republicii Moldova, față de cel rutier, din trei motive:

electrificat a fost numai tronsonul Cuciurgan-Tiraspol; doar tronsonul dintre podul peste Prut și Ungheni a fost pus și la

gabaritul european; Republica Moldovenească Nistreană nu lasă libera trecere

prin Râbnița și Tighina, controlul în aceste puncte încetinind toate cursele feroviare spre Ucraina și Rusia.

Privind rețeaua rutieră, aproximativ 20% din drumurile publice ale republicii Moldova se află într-o stare tehnică critică, marcajul la sol lipsește iar indicatoarele rutiere lipsesc sau nu sunt bine întreținute.Privind transportul fluvial, traficul portului Giurgiulești este stînjenit de îngustimea malului moldovenesc al marelui fluviu (doar 350 de metri), deoarece schimbul teritorial propus cu Ucraina nu a fost posibil.[3]

Navele viitorului

Trenurile viitorului

Avioanele viitorului

Automobilile viitorului

Autocarele viitorului

Bibliografie

http://www.promotor.ro/masini-noi/dosar-analize/istoria-monovolumului-cum-a-evoluat-autobuzul-personal-de-a-lungul-timpului-12990445

http://42concepts.com/design/paradise-and-the-floating-island

http://www.statistica.md/category.php?l=ro&idc=138

https://ro.wikipedia.org/wiki/Transportul_%C3%AEn_Republica_Moldova