Ingineria geneticăProfesor îndrumător: Ene Stelică

Colegiul Na ional „Nicolae Grigorescu”, Câmpinaț21 avril 2023Proiect realizat de : Neagu Elena-Ruxandra, clasa a XII-a B

Cuprins

Genomul Uman

„Caracterul unui om se formează în generaţii şi se transmite genetic.” (Platon)

~ 2 ~

Genomul uman

Clonarea

Celulele stem

Probleme legate de etică

Plante modificate genetic

Filme celebre ce abordează tema geneticii

Bibliografie

Pentru a înţelege corect semnificaţia noţiunii de genom este necesară rememorarea câtorva elemente fundamentale ale geneticii umane. Ipoteza existenţei genelor („factori ereditari“), formulată de Gregor Mendel (1865), a fost confirmată la începutul secolului XX, când Thomas Hunt Morgan şi alţi geneticieni au stabilit că genele sunt segmente din cromozomi cu rol în determinarea unui anumit caracter fenotipic.

Ulterior, s-a demonstrat experimental că genele sunt alcătuite din ADN şi că deţin informaţia ereditară, care determină sinteza unor molecule funcţionale de ARN şi/sau proteine, utilizate pentru realizarea caracterelor morfologice şi funcţionale ale organismului. În 1953, James Watson şi Francis Crick au propus cunoscutul model al moleculei de ADN, alcătuită din două catene polinucleotidice înfăşurate într-o dublă spirală. Fiecare catenă este formată prin polimerizarea a patru tipuri de dezoxiribonucleotide, ce conţin baze azotate purinice – adenina (A) şi guanina (G) – şi pirimidinice: timina (T) şi citozina (C). Cele două catene sunt legate prin bazele azotate, în mod complementar: o bază purinică cu o bază pirimidinică şi întotdeauna A–T şi G–C. Gena încetează să mai fie o entitate „misterioasă“, iar ADN devine nu numai esenţa geneticii („Sfântul Graal“), ci şi un veritabil „simbol al vieţii“.

   Informaţia ereditară conţinută în genele din ADN este reprezentată de secvenţa sau succesiunea nucleotidelor. Această informaţie este codificată şi, în codul genetic, un grup de trei nucleotide adiacente (triplet sau codon) semnifică un anumit aminoacid din structura proteinei (de exemplu, CGA  arginina). Procesul de sinteză proteică presupune o primă etapă de transcripţie în care informaţia din ADN este copiată („în acelaşi limbaj“ al acizilor nucleici) în ARN mesager (ARNm) şi apoi secvenţa de codoni a ARNm este decodificată(translaţie) într-o secvenţă de aminoacizi, specifică unui polipeptid.

În genetica moleculară, prin genom se înţelege astăzi ansamblul informaţiei ereditare din moleculele de ADN ale unei celule/organism, situată în marea ei majoritate (99,5%) în cromozomii1 din nucleu, dar şi

în mitocondrii (0,5%); există deci un genom nuclear, mare şi complex, şi un genom mitocondrial, mic şi simplu (secvenţiat în 1981). Uzual, termenul de genom uman se foloseşte cu precădere pentru ADN cromozomial din nucleu, deosebindu-se un genom

~ 3 ~

diploid (caracteristic celor 46 de cromozomi din nucleul celulelor somatice) şi un genom haploid (corespunzător celor 23 de cromozomi din gameţi).

   Cunoştinţele despre genomul uman au depins de-a lungul timpului de metodele disponibile într-o anumită perioadă. Descoperirea tehnologiei ADN recombinant (prezentată într-un articol anterior) – bazată pe secţionarea ADN cu enzime de restricţie, amplificarea (prin clonare celulară sau acelulară – PCR), secvenţierea şi hibridizarea ADN – a marcat începutul unei perioade revoluţionare în genetică şi medicină.

   În 1980, a apărut ideea secvenţierii întregului genom uman, care treptat a început să prindă contur, sub forma Proiectului Genomul Uman (PGU), probabil cel mai amplu şi mai scump proiect de cercetare biomedicală internaţională. Lansat în 1990, pentru o durată de 15 ani, PGU a avut ca obiective principale determinarea secvenţei nucleotidice complete a ADN nuclear (dintr-un set haploid de 22 autozomi, plus X şi Y – numit şi „genom de referinţă“) şi identificarea, localizarea şi analiza funcţiei genelor ce alcătuiesc genomul uman. În esenţă, se spera că prin cunoaşterea aprofundată a „anatomiei şi fiziologiei“ genomului uman (denumit metaforic „cartea vieţii“) se vor putea afla multe date importante pentru biologie, în general, şi pentru medicină, în special.

  

Ca şi alte proiecte celebre („un om în spaţiu“ sau „oameni pe Lună“), care au reprezentat o extraordinară victorie a spiritului de cunoaştere şi a inteligenţei umane, generând numeroase descoperiri ştiinţifice care au marcat definitiv umanitatea, PGU a produs „o explozie“ de tehnici performante şi începutul unor mari descoperiri medicale. În ultimii zece ani s-au implementat: hibridizarea simultană (paralelă) multiplă cu mii de sonde oligonucleotidice diferite imobilizate pe microreţele (cip ADN),

tehnicile de secvenţiere a ADN de generaţia doua şi a treia, analiza expresiei genelor, inclusiv prin tehnici de „manipulare genetică“ (inactivarea selectivă a unor gene). Randamentul crescut şi costurile mai mici ale noilor metode de analiză genomică au permis studiulgenomurilor personale (diploide) la persoane sănătoase sau bolnave (mai ales în diferite tipuri de cancere) şi lansarea unor noi proiecte de studiu al funcţiei şi variaţiilor genomului uman.

   Viitorul genomicii umane a fost definit de Francis Collins şi colab.3 pe trei domenii interdependente, fundamentate pe baza descoperirilor PGU:

•  genomică şi biologie – identificarea tuturor componentelor structurale şi funcţionale, reconstituirea reţelelor genice şi proteice şi elucidarea rolului lor în determinismul

~ 4 ~

fenotipurilor, catalogarea variaţiilor ereditare ale genomnului („variom“), identificarea mecanismelor moleculare ale evoluţiei, prin compararea genomurilor diferitelor specii

•  genomică şi sănătate –identificarea factorilor genomici ce determină boli, precum şi susceptibilitatea/ rezistenţa la boli („teste predictive“) sau sensibilitatea şi răspunsul individual la medicamente („terapie personalizată“); depistarea precoce a bolilor prin teste genomice (aplicate inclusiv prenatal); dezvoltarea unor noi medicamente

• genomică şi societate – precizarea opţiunilor politice şi etice privind accesul şi folosirea genomicii în context medical şi nemedical (prevenirea discriminării genetice).

  

Clonarea

La 22 februarie 1997 era făcută publică existenţa "celei mai faimoase oi din lume", cum avea să fie numită Dolly, primul mamifer clonat pornind de la o celulă somatică adultă. De atunci s-a vorbit foarte mult despre clonare. Totuşi, despre ce este vorba mai exact?

Clonarea este procesul prin care se creează o copie identică. Astfel, când vorbim de clonare nu trebuie să ne gândim doar la a obţine o copie după un om sau un animal. De fapt, până să se realizeze clona primului mamifer (oaia Dolly, în 1996), oamenii de ştiinţă au realizat clone după fragmente de ADN.Pentru că, aşa cum am spus mai sus, un anumit fragment de ADN deţine o anumită informaţie şi astfel duce la sinteza unei anumite proteine.

Dar haideţi să vedem cum se poate realiza acest lucru, şi anume să se creeze o clonă după un anumit fragment de ADN care ne interesează. Cu ajutorul unor enzime, molecula de ADN este fragmentată. Se ia fragmentul de interes şi se introduce într-un bacteriofag (bacteriofagul este un virus, dar care atacă bacteriile). Cum bacteriofagii sunt alcătuiţi în principal din ADN-ul propriu, bucata (gena) de ADN uman se ataşează la cel al vectorului (bacteriofagului), care este apoi introdus într-o bacterie. În bacterie, acesta se va multiplica, o dată cu fragmentul de ADN uman (la fel cum se multiplică şi virusurile în organismul nostru), iar bacteriile la rândul lor se vor multiplica şi ele. Când bacteriofagii îşi vor sintetiza proteinele de care ei au nevoie, se vor sintetiza şi proteinele codificate de ADN-ul uman.Însă, în urma proceselor de amplificare, se vor obţine cantităţi foarte mari din ceea ce se doreşte. Astfel s-au obţinut numeroase produse farmaceutice: factorii ai coagulării VIII şi IX (foarte utili la persoanele cu hemofilie, boala caracterizată prin sângerări la traumatisme minore), eritropoietină (utilă în anemii), insulină (utilă în diabet zaharat), activatorul tisular al plasminogenului (foarte util în infarct de miocard), anticorpi, etc.

Acestea fiind spuse, cred că suntem cu toţi de acord cu utilitatea clonării în sensul mai sus prezentat.

~ 5 ~

 

Pentru prima dată în istoria biologiei, la 22 februarie 1997, un grup de cercetători de la Institutul de biotehnologie animală Roslin (Edinburgh) au anunţat că au reuşit clonarea unui mamifer adult. Cercetătorii au creat o oaie, Dolly, fără părinţi, folosind o celulă diferenţiată prelevată din glanda mamară a organismului original.

Tehnica prin care cercetătorii din Edinburgh au creat-o pe Dolly se poate rezuma în următoarele etape:

- Se extrage o celulă din glanda mamară de la oaia A, care va fi clonată.- Se prelevă un ovul nefecundat de la o oaie B şi i se elimină nucleul, apoi se fuzionează celula glandei mamare A cu ovulul enucleat B.- Se implantează celula astfel obţinută în uterul oii C, care va naşte un mieluţ D identic cu oaia A.

Scopul acestor cercetări nu a fost de a obţine copii ale unor animale deja existente, ci ca aceste animale să poată fi folosite drept modele experimentale în vederea tratării unor boli umane (ex: mucoviscidoza, boala Alzheimer, paralizia), pentru obţinerea unor celule stem sau a unor substanţe terapeutice; o altă aplicaţie terapeutică ar putea fi modificarea genetică a unor animale (de ex. porcul) pentru ca organele lor să fie tolerate de sistemul imun şi transplantate la om.

Astfel, clonarea la om reprezintă o modalitate de reducere a suferinţei umane şi de tratament a unor boli fatale. Există însă voci care se opun clonării umane din motive de ordin etic. Treptat însă, lucrurile trebuie să înceapă să se nuanţeze, deosebindu-se clonarea reproductivă (producerea unui embrion uman cu scopul de a se iniţia o sarcină şi a se naşte un copil) de clonarea terapeutică, prin care se urmăreşte obţinerea unor celule stem (suşă) pluripotente care au potenţialul de a produce celule sau ţesuturi normale, utile pentru înlocuirea celor distruse prin boli degenerative.

Este deja o ştire veche faptul că în 2008 compania de fertilizare in vitro "Sydney IVF" a primit din partea guvernului australian prima licenţă care permite clonarea embrionilor umani. Compania are astfel acces la 7.200 de embrioni umani, din a căror clonare se pot obţine celule stem embrionare.

 

~ 6 ~

Celulele stem

Celula stem este o celulă care are capacitatea de a se diferenţia şi de a da naştere altor tipuri de celule (engl. stem = tulpină, deci mai multe celule diferite se pot forma dintr-o celulă stem). Astfel, celulele stem se pot dezvolta în celule mature care au forme şi funcţii caracteristice, precum celule ale inimii, pielii sau nervilor.

Încă din antichitate, filosofi precum Anaxagora sau Empedocle, membrii ai şcolii pitagoreice, credeau că urmaşii rezultă din unirea unor seminţe de la părinţi.

Aristotel a propus 2 modele de dezvoltare: în primul, un individ în miniatură e ar fi prezent în corpul mamei şi începe să crească atunci când e stimulat în mod adecvat. Cea de-a doua teorie propune ca embrionul începe ca o masă nediferenţiată apoi noi părţi sunt adăugate în timpul dezvoltării. Această  a 2-a teorie a lui Aristotel  constituie de altfel un concept rudimentar despre celulele stem.

Hipocrate, părintele medicinii, şi mai târziu Galen au intuit că seminţele de la ambele  sexe contribuie la formarea copilului.

În evul mediu, puţine informaţii au fost aduse în domeniul medicinei. Apoi, odată cu descoperirea microscopului de către olandezul Anton van Leeuwehoek, lucrurile au început să fie mai clare. Cercetători precum Karl Ernst von Baer sau Edouard van Beneden au descris în detaliu primele faze în dezvoltarea embrionilor la diferite animale.

~ 7 ~

Descoperirea ADN-ului din a doua jumătate a sec.XX (1953) a dus la o şi mai mare apropiere de ideea de celulă stem.

O altă idee ce a dus la descoperirea celulelor stem a fost observarea faptului că multe animale (şopârle, salamandre) sunt capabile să îşi regenereze diferite părţi ale corpului atunci când acestea sunt distruse.

Studiul teratoamelor au dus de asemeni la speculaţii despre celulele stem. Teratomul este o tumoare alcătuită din celule străine de locul în care se dezvoltă. Astfel se poate dezvolta ţesut respirator în testicule de exemplu, sau dinţi, păr în ovare (greacă teratos=monstru). În imaginea de mai jos vedem un ovar secţionat, în interiorul căruia s-a dezvoltat un dinte. Pe la mijlocul sec.XX, oamenii de ştiinţă, observând diferite teratoame, s-au gândit că acestea trebuie să provină din acelaşi tip de celule din care se formează şi ţesuturile normale din jur (ovarian, testicular), deci celulele testiculare de exemplu, şi dinţii provin din acelaşi tip de celule, au un strămoş comun.

Izolarea celulelor stem embrionare s-a întâmplat simultan în două laboratoare: o echipă de la Universitatea de Medicină John Hopkins din Baltimore, SUA, au cultivat celule stem de la fetuşi avortaţi; o a doua echipă, de la Centrul de Cercetare al Primatelor Wisconsin au utilizat resturi de blastocişti de la clinicile de fertilizare in vitro.

Echipa de la Universitatea de Medicină John Hopkins din Baltimore a fost condusă de John Gerhart. Ei au prelevat celule germinale (cele care prin diviziuni succesive vor duce la formarea spermatozoizilor sau ovulelor) din gonadele fetuşilor avortaţi, iar în noiembrie 1998 au anunţat că au reuşit să inducă multiplicarea acelor celule care s-au dezvoltat până la stadiul de blastocist.

În paralel, James Thomson şi echipa sa de la Centrul de Cercetare al Primatelor din Wisconsin au reuşit să izoleze celule stem embrionare umane. Ei au anunţat acest lucru pe 6 noiembrie 1998. Pentru aceasta au utilizat resturi de blastocişti de la clinicile de fertilizare in vitro.

~ 8 ~

 

Odată recoltate, celulele trebuie menţinute în condiţii speciale, în medii sterile. Mediile de cultură constau în celule embrionare de la şoareci. Motivul pentru care sunt necesare aceste celule de la şoareci este pentru a oferi celulelor umane un mediu lipicios şi care să ofere nutrienţi. Însă mediile de cultură cu celule de la şoareci sunt o problemă pentru că ele pot fi sursa unor infecţii virale sau altor microorganisme. Recent însă s-au dezvoltat alte medii de cultură formate din material proteic (martie 2005, Robert Lanza).

În cursul următoarelor zile, celulele embrionare încep să prolifereze. Ele pot prolifera astfel multe luni de zile, fără să se diferenţieze.

 

După ce sunt recoltate, celulele stem sunt multiplicate pe diferite medii de cultură, apoi în prezenţa factorilor de creştere, se vor diferenţia spre linia care ne interesează.

După  ce celulele stem sunt înmulţite, ele trebuie determinate să se diferenţieze într-un anumit tip de celule de care avem nevoie. Acest lucru se întâmplă dacă expunem celulele la anumiţi factori de creştere, hormoni etc.

Până în prezent, mai multe realizări au fost înfăptuite în domeniul celulelor stem. Astfel, anul acesta la Barcelona, s-a realizat primul transplant de trahee „confecţionată” din celule stem. O femeie de origine columbiană, care suferea de tuberculoză, a beneficiat de acest transplant. Celule stem ale pacientei au fost stimulate să se dezvolte pe un schelet reprezentat de o trahee prelevată de la un pacient decedat, care a fost în prealabil tratată cu

diferite enzime şi detergenţi pentru a se elimina celulele originale pe care le conţinea.Traheea este un segment al sistemului respirator, situat între laringe şi bronhii.

Tot anul acesta, nişte cercetători din SUA au reuşit să diferenţieze celule stem în celule retiniene, într-un studiu realizat pe broaşte. Iar mormolocii a căror retine au fost construite din celule stem chiar îşi puteau folosi ochii, deci celulele retiniene au fost funcţionale, rezultatele fiind promiţătoare pentru realizarea aceluiaşi lucru şi la oameni.

 În Kobe, Japonia, cercetătorii au obţinut ţesut cerebral uman din celule stem. Experimentele realizate pe şoareci au demonstrat că neuronii formează o reţea funcţională, ce răspunde

~ 9 ~

corect la diverşi stimuli. Astfel, în viitor, boli precum Parkinson sau Alzheimer nu vor mai fi fără tratament.

Şi în România s-au deschis bănci de celule stem. Astfel, orice nou-născut va putea beneficia în viitor de celulele stem prelevate la naştere din cordonul ombilical şi prezervate până atunci când va avea nevoie de ele, dacă va avea. Sângele cordonului ombilical e o bogată sursă de celule stem spre deosebire de măduva osoasă, colectarea din cordonul ombilical e non-invazivă, nedureroasă, mai puţin costisitoare şi relativ simplu de efectuat, iar celulele stem din acest sânge au o mai mare plasticitate, adică se pot diferenţia pe mai multe linii (spre deosebire de celulele stem din măduva osoasă).

În prezent, numeroase transplanturi de celule stem adulte se efectuează în diferite clinici din lume (China, Germania etc) în încercarea de a vindeca leucemii sau leziuni ale maduvei spinării, fără însă să se obţină nişte rezultate prea spectaculoase.

Bolile de sânge de asemenea vor putea beneficia de tratament cu celule stem. În prezent, leucemiile beneficiază deja de tratament cu celule stem adulte. Tratamentul standard implică radioterapia şi chemoterapia (pentru a omorî celulele canceroase), apoi transplant de măduvă. Celulele stem izolate din măduva pacientului afectat pot fi induse să se diferenţieze în leucocite normale.

Deficitele imune se caracterizează prin absenţa sau scăderea numărului unor celule ce alcătuiesc sistemul imun ( neutrofile, monocite-macrofage, limfocite B sau T). Aceşti pacienţi sunt foarte susceptibili la infecţii. Un exemplu celebru de astfel de bolnav este David Bubble Boy, un copil care s-a născut cu imunodeficienţă severă combinată, şi care decedat la vârsta de 12 ani, până atunci trăind doar într-o cameră cu pereţi de sticlă, sterilă, pentru a se feri de microorganismele care ne înconjoară pretutindeni.

Probleme legate de etică

~ 10 ~

Cercetările celulelor stem sunt însă îngreunate de unele probleme de natură etică, ce apar tocmai pentru că obţinerea lor presupune sacrificarea embrionilor. Se pune astfel întrebarea : când un embrion poate fi considerat o fiinţă umană?

Un embrion de câteva zile are 100-200 de celule. În schimb, creierul unei muşte conţine sute de mii de celule. Iar dacă nouă ne pasă de suferinţă, e mai degrabă evident să fim mai mult îngrijoraţi de uciderea muştelor decât a unui embrion de 3 zile. Acest lucru pare foarte provocator, dar nu este aşa dacă ne uităm la detalii. Se poate spune că un embrion de 3 zile e diferit de o muscă pentru că e o potenţială fiinţă umană. Însă ce ne facem când ne scărpinăm în nas şi automat distrugem o mulţime de celule, celule care în prezent şi ele pot fi potenţiale fiinţe umane.

Pentru a evita problemele ce ţin de etică, s-au făcut următoarele propuneri:

- clonarea folosind celule din piele. Însă în prealabil, una sau mai multe gene care controlează dezvoltarea ordonată a embrionului ar fi inactivate. Astfel s-ar forma o masă de celule dezvoltate cu totul dezorganizat, care ar putea fi folosite mai departe ca celule stem, dar care nu ar putea fi considerate un embrion.

- utilizarea doar a embrionilor neviabili, situaţie asemănătoare cu cea în care organe de la persoane care tocmai au murit pot fi transplantate şi astfel reutilizate. Problema este cum se determină când un embrion nu mai este viabil.

- partenogeneza e procesul prin care un ovul nefecundat e stimulat chimic sau electric să se dezvolte către stadiul de blastocist. Acest lucru se întâmplă în mod natural la unele specii de insecte, broaşte, peşti, şopârle care se pot reproduce prin partenogeneză. Astfel, un blastocist rezultat prin acest mecanism nu ar fi un embrion, dar ar putea oferi celule stem, celule care însă   nu ştim dacă ar fi folositoare, funcţionale.

Plantele modificate genetic

Modificarea genetică este o îmbunătăţire dintr-un şir lung de tehnici de ameliorare a plantelor. Tehnicile mai vechi acţionau în mod aleatoriu asupra genelor plantei, conducând la o mulţime de schimbări neintenţionate, pe când modificarea genetică este mult mai exactă. Este relativ nouă (deşi mai veche de 20 de ani), dar multe dintre comentariile conform cărora este “nefirească” sunt la fel de adevărate pentru plantele cultivate în agricultura convenţională şi organică.

Alimentele provenite din plante modificate genetic nu sunt neapărat diferite de alimentele obţinute din plante sau animale crescute folosindu-se metode mai vechi de ameliorare selectivă. Depinde de ce se doreşte a se schimba. Există multe produse care conţin modificări genetice în lanţul de alimente, deşi producătorii şi vânzătorii europeni nu menţionează acest lucru. Se estimează că 90% din hrana pentru animale este modificată genetic pentru că este mai ieftină şi mai abundentă decât hrana convenţională.

~ 11 ~

Unii consumatori şi-au exprimat neliniştea legată de “consumul de gene” şi “consumul de ADN” din alimentele provenite din surse modificate genetic. Toate alimentele conţin gene şi ADN, dar acestea sunt digerate şi folosite în modul obişnuit: “Când mâncăm orice tip de aliment, consumăm gene şi descompunem ADN-ul prezent în mâncare.”

Filme celebre ce abordează tema geneticii

Viață pentru sora mea

Sara şi Brian duc o viaţă idilică alături de cele două fete ale lor. Dar familia ascunde un secret care va ieşi în curând la iveală: fiica cea mică, Anna, s-a născut prin fertilizare in vitro pentru a se potrivi genetic cu sora ei mai mare, Kate, bolnavă de leucemie. Pentru Anna, viaţa a fost un lung şir de operaţii şi transfuzii necesare pentru a-i salva viaţa sorei ei şi, când aceasta intră în blocaj renal şi are nevoie de un transplant de rinichi, Anna îşi dă în judecată părinţii cerând să ia singură decizii cu privire la corpul ei.

Jurassic Park

Dr. Alan Grant şi dr. Ellie Sattler sunt invitaţi de miliardarul excentric John Hammond pentru deschiderea unui nou parc de distracţii pe o insulă din Costa Rica. Hammond reuşise să cloneze dinozauri prin prelevarea de ADN din sângele supt de insecte preistorice şi să pună bazele unei rezervaţii imense de animale preistorice. Dar, din păcate, sistemele de protecţie ale parcului cedează şi dinozaurii pierduţi de sub control trebuie distruşi.

În 2013, filmul clasic al lui Steven Spielberg revine în cinematografe în format remasterizat 3D. Blockbusterul care a încântat generaţii întregi se adresează acum şi generaţiei vremurilor noastre, marcate de tehnologia de ultimă oră. Fanii de atunci şi de acum vor avea şansa de a trăi experienţa acestor aventuri într-un mod care era de neimaginat la momentul în care filmul a fost lansat iniţial.

~ 12 ~

Gattaca

Secolul XXI aduce, pe lângă alte cuceriri ale științei, și posibilitatea ca perfecțiunea să nu mai fie, pentru omenire, un vis imposibil.

Ingineria genetică a creat în laboratoarele sale omul superior, pentru care ratarea nu mai este posibilă. Pentru această creatură viitorul nu mai reprezintă o incertitudine, pentru că și-l poate alege dinainte de a se naște.

Vincent Freeman (Ethan Hawke) este unul dintre ultimii oameni născuți natural, iar nu în laboratoarele genetice. Miopia de care suferă îi oferă o poziție umilă în societate, aceea de portar la uriașa corporație Gattaca. Însa ceea ce nu poate fi controlat în laboratoare este dorința omului de a-și împlini visurile. Vincent Freeman și-a dorit întotdeauna să poată zbura în cosmos, dar moștenirea genetică nu-i permite. El cumpără identitatea unui atlet și astfel este selecționat pentru o mult visată misiune pe Titan. Însă o crimă petrecută pe Gattaca îl amenință pe Vincent cu deconspirarea și periclitează relația de dragoste abia înfiripată între el și Irene (Uma Thurman).

~ 13 ~

Bibliografie

Revista Viața Medicală. Nr.3 http://www.viata-medicala.ro/Proiectul-genomul-uman-a-inaugurat-era-genomicii-in-medicin%C4%83.html*articleID_4725-dArt.html

Tratat de Genetică Medicală, prof. univ. Mircea Covichttp://news.softpedia.com/news/Australia-Has-Approved-Human-Cloning-41954.shtmlhttp://www.evz.ro/detalii/stiri/a-fost-aprobata-clonarea-embrionilor-umani-821172.html

http://www.scientia.ro/biologie/71-concepte-fundamentale-din-biologie/1390-celulele-stem-pe-intelesul-tuturor.html

http://www.scientia.ro/homo-humanus/75-granitele-gandirii/3615-ghid-modificarea-genetica-a-plantelor.html

www.cinemagia.ro

~ 14 ~