Download - infractiuni silvice

Transcript
Page 1: infractiuni silvice

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA „ŞTEFAN CEL MARE”

Cu titlu de manuscris

CZU 343.77

NUŢU Costache

CONSIDERAŢII TEORETICE ŞI PRACTICE

PRIVIND INFRACŢIUNILE SILVICE

Specialitatea: 12.00.08 – Drept penal (drept penal şi criminologie)

TEZĂ DE DOCTOR ÎN DREPT

Conducător ştiinţific:

Prof. Univ. Dr.

DOBRINOIU Vasile

_______________

Autor: __________________

CHIŞINĂU 2006

Page 2: infractiuni silvice

2

CUPRINS CUPRINS.............................................................................................................................................2

INTRODUCERE..................................................................................................................................3

Capitolul I. CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA INFRACŢIUNILOR SILVICE.............8

1.1. Importanţa fondului forestier şi necesitatea apărării acestuia ..........................................8

1.2. Scurt istoric privind legislaţia silvică din România ........................................................14

1.3. Elemente de drept comparat............................................................................................20

Capitolul II.ANALIZA JURIDICO-PENALĂ A INFRACŢIUNILOR SILVICE....................23

2.1. Aspecte generale şi comune infracţiunilor silvice...........................................................23

2.2. Reguli procesuale specifice cercetării infracţiunilor silvice …......……...…………….32

2.3. Infracţiunile silvice prevăzute în legislaţia penală română .............................................35

A. Infracţiunile prevăzute în Codul silvic ( Legea nr. 26/1996..................................35

B. Infracţiunile prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998...............................74

2.4. Infracţiunile silvice prevăzute în Codul penal al Republicii Moldova..........................101

Capitolul III. ASPECTUL CRIMINOLOGIC AL INFRACŢIUNILOR SILVICE DIN

ROMÂNIA......................................................................................................................................111

3.1. Principalele cauze de ordin general care afectează şi generează comiterea infracţiunilor

şi contravenţiilor silvice...............................................................................................111

3.2. Activităţi menite să ducă la prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional din

domeniul forestier.........................................................................................................117

SINTEZA REZULTATELOR OBŢINUTE................................................................ ...............120

CONCLUZII...................................................................................................................................121

PROPUNERI DE LEGE FERENDA...........................................................................................122

ANEXE............................................................................................................................................125

BIBLIOGRAFIE............................................................................................................................143

ADNOTARE...................................................................................................................................156

CUVINTE-CHEIE.........................................................................................................................159

LISTA ABREVIERILOR..............................................................................................................160

Page 3: infractiuni silvice

3

INTRODUCERE

Actualitatea temei investigate. Menţinerea echilibrului ecologic la nivelul planetei Terra se

prezintă drept una dintre problemele prioritare ale contemporanităţii. Astăzi, prognozele privind

eventualele cataclisme ecologice, care pot surveni în urma presiunii ascendente a factorului

antropogen asupra mediului natural, acordă prioritate preocupărilor pentru protecţia mediului

natural în ansamblul problemelor globale ale omenirii.

În acest context, pădurile influenţează favorabil condiţiile climaterice, atmosfera, regimul

hidrologic al apelor, protejează solul de erozine, precum şi servesc în calitate de mediu de viaţă

pentru regnul animal

În contextul reformei judiciare şi de drept, legislaţia penală a cunoscut transformări

substanţiale impuse de noile realităţi sociale şi economice, precum şi tendinţa de a alinia legislaţia

română la principiile şi normele de drept internaţional, aplicabile în Uniunea Europeană.

La elaborarea tezei s-a avut în vedere abordarea în toate valenţele sale a problematicii

privind „Infracţiunile silvice”. În esenţă s-a urmărit a analiza gradul în care realităţile şi cerinţele

politice, economice şi sociale existente la un moment dat îşi găsesc expresia juridică în fondul activ

al legislaţiei în vigoare, ca şi tendinţele care se manifestă în relaţia dintre legislaţia veche – o parte

aflată încă în acţiune şi noile principii şi norme care se afirmă cu tot mai multă vigoare.

S-a avut în vedere şi faptul că în domeniul legislaţiei forestiere s-a pus bazele unui sistem

juridic nou, deosebit de cel existent în trecut. El nu poate să exprime decât o stare politică,

economică şi socială nouă, a unui stat care este organizat şi funcţionează pe principii noi,

fundamental diferite de cele existente mai înainte. În prezent furturile de material lemnos au luat

amploare atât în România şi Republica Moldova, ca de altfel în toată lumea contemporană, fapte

prin care se pricinuiesc imense pagube, atât proprietăţii publice cât şi celei private.

Analiza dinamicii infracţionalităţii silvice din ultimile două decenii demonstrează atitudinea

iresponsabilă cu care au fost trataţi factorii de mediu. Exploatările extensive a pădurilor,

valorificarea intensivă a terenurilor în pantă a fost însoţită de efecte distrugătoare de lungă durată:

alunecări de teren, eroziune, sărături, porţiuni supraumede etc., creindu-se adevărate dezechilibre

ecologice.

Elaborarea lucrării s-a impus şi datorită faptului că adoptarea Codului silvic în condiţii

superioare din punct de vedere ştiinţific faţă de legislaţia silvică anterioară, a ocazionat totuşi

exprimarea unor opinii diferite în literatura de specialitate şi pronunţarea unor soluţii discutabile în

practica judiciară, având în vedere şi multitudinea de acte normative referitoare la domeniul silvic

românesc, acte normative care pot fi toate reunite într-un adevărat Cod silvic, ca să putem vorbi de

Page 4: infractiuni silvice

4

o legislaţie unitară în acest domeniu.

Organele abilitate ale statului sunt chemate să ocrotească şi să apere proprietatea privată şi

publică, folosindu-se de toate metodele şi mijloacele pe care le au la dispoziţie, inclusiv cele penale

şi contravenţionale, faţă de cei care atentează la aceste valori.

Aşa cum s-a menţionat pe plan legislativ – în evoluţia vieţii sociale – imprevizibilă uneori

în anumite dimensiuni – apar contexte sociale care determină remodelarea textelor incriminatoare,

desfiinţarea ori înlocuirea acestora sau la ataşarea unor noi asemenea dispoziţii aşa cum este cazul şi

în domeniul silvic.

Devine tot mai clar că normele juridice care reglementează delictele silvice din legea penală

precedentă şi chiar o parte din cea existentă, nu mai făceau faţă faptelor pe care trebuia să le

sancţioneze şi s-ar impune efectuarea unor revizuiri.

Promovând o astfel de abordare, am încercat ori de câte ori a fost cazul să avansăm şi unele

idei, sugestii sau propuneri, unele chiar de „lege ferenda”, mai ales din unghiul de vedere al

practicianului în speranţa că unele dintre acestea să fie avute în vedere de cei interesaţi şi, de ce nu

să-şi găsească chiar o consacrare legislativă.

Pentru a atinge un grad cât mai posibil înalt de studiere a temei investigate ne-am referit nu

numai la actele normative din România şi Republica Moldova, dar şi la unele prevederi legislative

referitoare la infracţiunile silvice din alte ţări (Franţa, Germania, Olanda, Turcia, Norvegia, Marea

Britanie, Canada, Australia, etc.)

Scopul şi obiectivele lucrării.

Scopul tezei constă în cercetarea complexă a infracţiunilor silvice atât sub aspect juridico-

penal, cât şi sub aspect criminologic prin prisma regulilor de încadrare juridică a infracţiunii în baza

celor două acte normative româneşti care le reglementează (Legea nr. 26/1996 şi O.G. nr. 96/1998)

şi art. 231 – 232 din Codul penal al Republicii Moldova; elucidarea particularităţilor şi temeiurilor

răspunderii penale a proprietarului în situaţia când taie în mod ilegal arbori din fondul silvic privat

ce-i aparţine; examinarea şi argumentarea teoretică a corectitudinii sau incorectitudinii unor soluţii

de ordin practic;

În concordanţă cu acest scop, au fost formulate şi propuse spre realizare următoarele

obiective:

1 analiza evoluţiei reglementării răspunderii penale pentru infracţiunile silvice;

2 dezvăluirea naturii juridice şi a numărului diversificat de infracţiunilor silvice;

3 analiza comparativă a practicii judiciare din România şi a practici judiciare din alte ţări;

4 analiza aspectelor generale şi comune privind infracţiunile silvice (condiţiile preexistente,

conţinutul constitutiv, formele, modalităţile, sancţiunile şi aspecte de ordin procesual);

5 reliefarea infracţiunile silvice în mod special, respectiv cele din legislaţia română

Page 5: infractiuni silvice

5

prevăzute în Legea nr. 26/1996 (Codul silvic) şi cele reglementate de Ordonanţa Guvernului nr.

96/1998 şi legislaţia Republicii Moldova prevăzute în Codul penal;

6 relevarea unor cauze care afectează şi generează comiterea de infracţiuni silvice;

7 prezentarea principalele activităţi menite să ducă la prevenirea şi combaterea fenomenului

infracţional din domeniul forestier;

8 prezentarea de propuneri de lege ferenda privind infracţiunile silvice;

9 depistarea şi clarificarea aspectelor şi problemelor controversare în literatura de

specialitate şi în practica judiciară.

Cercetările efectuate se bazează pe studierea materialului doctrinar teoretic, normativ-

legislativ şi practic.

Ca metode de cercetare au fost folosite metoda logică (analiza şi sinteza), metoda istorică şi

sistematică, metoda juridică comparativă, metoda sociologică (sondajul sociologic şi intervievarea),

metoda grupărilor statistice, modelarea matematică, corelarea statistică, procedee grafice.

În cercetarea şi investigaţiile noastre privind infracţiunile silvice am considerat ca punct de

reper legal şi ca bază de referinţă ultimele acte normative (legi sau ordonanţe ale Guvernului

României) care reglementează regimul silvic. Au fost, de asemenea, analizate legi ce reglementează

infracţiunile date în alte ţări, precum şi acte normative relevante (Republica Moldova, S.U.A.,

Marea Britanie, Australia, Canada, Franţa, Germania, Moldova etc.

Au fost utilizate rezultatele investigaţiilor celor mai recunoscuţi penalişti şi criminologi cum

sunt: Antoniu George, Avram Constantin, Barbăneagră Alexei, Botez Constantin, Bercheşan

Vasile, Bulai Constantin, Boroi Aurel, Borodac Alexandru, Boţoc Ion, Brânză Sergiu, Buceloiu

Ion, Capcelea Arcadie, Ciopraga Aurel, Constantinescu Mihai, Conea Nicolae, Kudreţov V.N.,

Dongoroz Vasile, Dumitru Ion, Dobrinoiu Vasile, Diaconescu Ghorghe, Gheorghiu Ioan, Filipovici

Ion, Francis Allen, Giurăscu Constantin, Grosu Vladimir, Gurschi Constantin, Holban Vladimir,

Loghin O., Lăzărescu Constantin, Macari Ivan, Milescu Ioan, Neagu Ion, Nistoreanu Gheorghe,

Popovici Tudor, Papadopol Vasile, Purcăreanu Gheorghe, Regarde Michele, Stati Vitali, Stătescu

Gheorghe, Toader Tudorel, Trofimov Igor, Ulianovschi Gheorghe, Ulianovschi Xenofon,

Ungureanu Alexandru, Ursu Nicolae, Voinea Gheorghe, Zamfir Pavel.

În procesul de elaborare a lucrării au fost utilizate rezultatele unui studiu criminologic

efectuat în baza examinării mai multor dosare penale cu privire la infracţiuni silvice.

Noutatea ştiinţifică a lucrării este determinată de faptul că în mediul ştiinţific investigativ a

fost întreprinsă o examinare complexă a fenomenului perceperii cauzelor şi condiţiilor care

determină şi influenţează comiterea delictelor silvice şi determinate mecanismele de formare a

responsabilităţii pentru prevenirea şi combaterea acestui fenomen.

Originalitatea metodologică a lucrării este relevată prin valorificarea experienţei de

Page 6: infractiuni silvice

6

practician a autorului, axat pe o serie de cazuri concrete rezolvate. Importanţa teoretică a lucrării

rezidă în analiza diverselor concepte şi cu privire la delictele silvice, precum şi în abordarea

teoretică a ideilor, opţiunilor şi punctelor de vedere privind rolul şi importanţa fondului forestier

pentru evoluţia de mai departe a societăţii umane.

Rezultatele inovaţionale, obţinute în urma realizării studiului, rezidă în următoarele:

► În lucrare se aduc contribuţii ştiinţifice şi recomandări practice, în special, în ceea ce

priveşte încadrarea juridică a faptelor analizate.

► S-a delimitat infracţiunea prevăzută de art. 98 din Legea nr. 26/1996 de infracţiunea de

furt prevăzută de art. 208 din Codul penal al României.

► S-au explicat cauzele şi condiţiile ce determină comiterea infracţiunilor şi contravenţiilor

silvice.

► S-a elucidat situaţia juridică a subiectului activ al infracţiunii de „tăiere, distrugerea sau

scoatere din rădăcini fără drept de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional...”care

indiferent de forma de proprietate, poate fi orice persoană, inclusiv proprietarul sau deţinătorul

acestora.

► S-a considerat că se impun şi propuneri de lege ferenda pentru modificarea şi

completarea unor norme penale şi contravenţionale prevăzute în legislaţia silvică, scoţând în acelaşi

timp în evidenţă o serie de opinii personale.

► În studiul efectuat au fost sintetizate şi redate in extenso datele şi cunoştinţele integrale

existente în sfera activităţii de prevenire, descoperire şi constatare a faptelor analizate, având în

vedere şi experienţa de practician în domeniul aplicării normelor penale.

Importanţa teoretică şi aplicativă a lucrării rezidă în sintetizarea teoretică a experienţei

practicii judiciare, fiind întreprinsă încercarea de a formula unele recomandări practice

teoreticienilor şi practicienilor privind organizarea şi dirijarea activităţii de prevenire şi combatere a

delictelor silvice.

În teză sunt analizate infracţiunile silvice, cu redarea multor opinii şi soluţii rezolvate în

practica judiciară.

Sunt abordate în ansamblul său problemele şi aspectele pe care le-am considerat a fi cele

mai pertinente, care se cer a fi explicate pentru a fi mai bine înţelese şi pentru a pune în evidenţă

actualele norme juridice privind infracţiunile silvice, dar şi unele lacune, carenţe şi controverse care

mai există uneori în legislaţia de profil, în activitatea practică şi în doctrina de specialitate.

Valoarea teoretico-aplicativă este conferită de soluţiile şi propunerile concrete, formulate cu

privire la eficientizarea măsurilor de ridicare a responsabilităţii factorilor cu atribuţiuni pe linie

silvică iar practicienii vor putea găsi răspuns la majoritatea întrebărilor ce apar la anumite situaţii

necunoscute. Rezultatele studiului pot servi drept sursă pentru cunoaşterea mai profundă a

Page 7: infractiuni silvice

7

problemelor ce ţin de procesul didactic de instruire juridico-profesională în vederea continuării

investigaţiilor ştiinţifice în acest domeniu, în procesul de adoptare a unor acte normative privind

modificarea şi completarea legislaţiei silvice, în popularizarea cunoştinţelor juridice având în vedere

prevenirea infracţiunilor care fac obiectul tezei.

În lucrare sunt adoptate şi puncte de vedre personale, făcându-se în acest sens şi o serie de

propuneri de lege ferenda, teza constituind în acest fel o apariţie deosebit de utilă pentru

teoreticienii şi practicienii dreptului penal.

Aria largă a problemelor abordate în sfera a două discipline de bază – drept penal şi

drept procesual penal – cât şi profunzimea analizei aspectelor semnalate pe baza unei

documentări vaste în materie.

Teza are un profund caracter aplicativ, întrucât sunt analizate problemele ridicate şi

soluţionate de jurisprudenţă;

Teza aducânduce în discuţie o multitudine de soluţii doctrinare şi jurisprudenţionale, care

sunt comentate temeinic şi la un înalt nivel ştiinţific.

Aprobarea rezultatelor.

Conţinutul lucrării a fost raportat şi examinat la seminarul ştiinţific de la catedra „Drept

penal şi Criminologie” a Academiei „Ştefan cel Mare” a M.A.I. în anii 2003-2005, a fost expus şi

aprobat în cadrul unor simpozioane şi conferinţe ştiinţifice din România: Simpozionul „Schimb de

experienţă pe probleme de specialitate şi psihologie” desfăşurat la Şcoala de subofiţeri de poliţie

Câmpina la 23–24 aprilie 2004; Simpozionul „Noutăţi legislative în domeniul economic” desfăşurat

la Academia de Poliţie „Al.I.Cuza” la 16–17 iulie 2005.

Page 8: infractiuni silvice

8

Capitolul I

CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA INFRACŢIUNILOR SILVICE 1.1. Importanţa fondului forestier şi necesitatea apărării acestuia

Lucrarea de faţă este rezervată analizei unui ansamblu de incriminări de mare importanţă

pentru ocrotirea economiei naţionale şi în mod direct pentru ocrotirea fondului forestier.

În dreptul penal actual există un mare număr de norme care descriu faptele ce într-un fel sau

altul aduc atingere diverselor relaţii sociale. Datorită numărului mare al acestora şi faptul că ele se

găsesc fie în Codul penal, fie în legi speciale, utilizarea Codului penal ca mijloc de protejare a

diverselor valori sociale este dificilă şi de aceea ineficientă. Pentru a înlătura acest neajuns, a fost

necesar să se realizeze o sistematizare a reglementărilor în diverse acte normative.

Deteriorările produse de om asupra naturii, mai ales în ultimul timp, au declanşat alarma

asupra pericolului în care se află mediul înconjurător, au canalizat eforturile omenirii în direcţia

menţinerii echilibrului natural. În menţinerea acestui echilibru pădurea joacă un rol deosebit. De

aceea se impune cunoaşterea şi înţelegerea importanţei fondului forestier precum şi direcţiile pe

care le urmează ocrotirea şi apărarea lui [97, p.7].

Analizând prevederile Constituţiei României, rezultă că proprietatea este privată [1, art.41]

sau publică [1, art.145] şi ambele sunt garantate şi ocrotite prin lege.

Pe de altă parte, dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia

mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care potrivit legii

sau obiceiului revin proprietarului.

Având în vedere importanţa deosebită pe care o prezintă fondul forestier trebuie menţionat

că producerea, gestionarea, conservarea şi protejarea „aurului verde” este o problemă de interes

naţional. Metafora amintită s-a născut din evaluarea funcţiilor deosebite a pădurilor şi al altor

terenuri cu vegetaţie forestieră atât ca bogăţie naturală greu recuperabilă cât şi ca mijloc de

menţinere a echilibrului ecologic.

Principiile care asigură gestionarea durabilă a pădurilor:

promovarea practicilor care favorizează gestionarea durabilă a pădurilor publice şi

private;

majorarea suprafeţelor ocupate cu păduri;

conservarea şi ameliorarea diversităţii biologice prin politici forestiere stabile pe termen

lung;

asigurarea nivelului adecvat de continuitate juridică, instituţională şi operaţională în

gestionarea pădurilor;

primordialitatea obiectivelor ecologice ale silviculturii;

Page 9: infractiuni silvice

9

recunoaşterea polifuncţionalităţii ecosistemelor forestiere;

regionarea silviculturii în corelaţie cu interesele locale naţionale şi mondiale;

creşterea rolului silviculturii în dezvoltarea rurală;

acordarea de prioritate speciilor şi provenienţelor locale la gestionarea pădurilor existente

şi la înfiinţarea de noi păduri;

armonizarea relaţiilor dintre silvicultură şi alte domenii de activitate;

garantarea dreptului de proprietate asupra pădurii;

sprijinirea proprietarilor de păduri;

stimularea asocierii proprietarilor de păduri;

evitarea acţiunilor umane care conduc direct sau indirect la degradarea ireversibilă a

pădurilor.

Aşadar, necesitatea ocrotirii conservării şi dezvoltării pădurilor nu mai trebuie motivată,

deoarece sunt cunoscute fără nici un dubiu rolul şi funcţiile pădurilor şi a altor terenuri cu vegetaţie

forestieră pentru economia naţională, pentru toţi cetăţenii.

Fondul forestier este format din păduri, terenurile destinate împăduririlor, ori care servesc

nevoilor de cultură, producţie, administraţie silvică este şi reprezintă o sursă importantă pentru

dezvoltarea economiei naţionale. În urmă cu mai multe decenii România se afla sub raportul

volumului de masă lemnoasă pe locul al patrulea în Europa, fondul forestier depăşind 6.378.000 ha,

adică 26,8% din suprafaţa ţării [174, p.228].

Cu timpul politica economică neraţională – concretizată în principal prin tăierea masivă a

pădurilor – dublată de lipsa de preocupare pentru reîmpădurirea zonelor exploatate, mai ales sub

aspectul calitativ, a condus inevitabil la reducerea considerabilă a fondului forestier, cu toate

consecinţele negative ce decurg dintr-o asemenea stare de lucru [61, p.139].

Mai trebuie precizat că la aceasta a contribuit şi păşunatul masiv, fără oprelişti cât şi furturile

de material lemnos, aceste fapte luând amploare în special după anul 1989, aspect generat printre

altele şi de menţinerea în vigoare o perioadă de timp a unei legislaţii depăşite de noile transformări

şi realităţi social-economice în România.

După cum arată etimologia cuvântului (silvae = pădure şi culturae = cultivare) silvicultura

are ca obiect de studiu pădurea cultivată.

Necesitatea protejării pădurilor decurge aşa cum s-a arătat, din importanţa acestora pentru

omenire.

Principalele funcţii ale pădurilor sunt următoarele: funcţiile sociale (sanitară, recreativă şi

estetică); funcţiile de protecţie a mediului; funcţia de producţie [158, p.39].

Funcţia sanitară – este destinaţia atribuită pădurilor de a contribui la satisfacerea unor

cerinţe de ordin climato-terapeutic şi de igiena aerului.

Page 10: infractiuni silvice

10

Este cunoscut faptul că pădurile contribuie la modelarea factorilor climatici (temperatura

aerului, radiaţia solară, vânt etc.). În ceea ce priveşte igiena aerului, aici sunt incluse toate efectele

pozitive ale pădurilor legate de ionizarea, de purificarea şi ameliorarea calităţii aerului poluat (cu

gaze nocive, fum, praf, microorganisme).

Pe de altă parte, funcţia recreativă este destinată pădurilor de a contribui la satisfacerea

necesităţilor sociale de recreare sub diferite forme, respectiv: turism, pescuit, vânătoare, camping,

agrement etc.

Funcţia estetică – este destinaţia atribuită unor păduri de a stimula sentimentul de frumos.

Aceasta se realizează prin capacitatea unor păduri de a impresiona printr-o serie de caracteristici

estetice pozitive şi stimulării sentimentale de frumos. Este vorba şi de însuşirile componente

pădurilor, de a spori valoarea estetică a unor ansambluri arhitectonice, prin întregirea lor cu un

cadru peisagistic adecvat.

O altă funcţie este cea referitoare la protecţia mediului. Este de remarcat că în stadiul actual

când ponderea pădurilor pe glob s-a diminuat îngrijorător, omenirea recunoaşte şi preţuieşte din ce

în ce mai mult rolul pădurilor în „protecţia mediului înconjurător” protecţie ce se realizează datorită

următoarelor funcţii:

Funcţia de protecţie a apelor care se caracterizează prin efectele pădurilor asupra

regimului apelor. Efectele respective se referă la reţinerea precipitaţiilor atmosferice, echilibrarea

alimentării susţinute a pânzei de apă freatică, inclusiv a izvoarelor de apă potabilă, minerală,

industrială sau de irigaţii, reducerea şi purificarea scurgerilor de apă de pe terenurile în pantă şi

prevenirea avalanşelor.

Funcţia de protecţie a solurilor şi terenurilor care constă în capacitatea pădurilor de a

preveni şi reduce şocurile de inundaţie, de a reţine materialele aluvionare, de a consolida malurile

cursurilor de apă, de a reduce alunecarea terenurilor şi degradarea solului.

Funcţia de protecţie contra factorilor climatici dăunători (funcţia climatică) presupune

însuşirile pădurilor de a modera extremele parametrilor climei prin micşorarea amplitudinilor

termice prin reducerea vitezei vântului, prin sporirea umidităţii atmosferice etc.

Funcţia ştiinţifică şi de conservare prin care se urmăreşte conservarea în condiţii naturale

sau anume determinate a ecosistemelor forestiere indispensabile cercetării ştiinţifice, învăţământului

şi culturii. Nevoile de ordin ştiinţific, cele legate de ocrotirea naturii şi de protecţia mediului

înconjurător, de păstrare şi ocrotire a genofondului şi ecofondului forestier, de protejarea

monumentelor naturii impun rezervarea şi amenajarea în scopuri ştiinţifice a unor suprafeţe de

păduri.

Funcţia economică care se referă la faptul că pădurea are capacitatea de a produce lemn

şi alte produse de maximă utilitate pentru acoperirea nevoilor omenirii.

Page 11: infractiuni silvice

11

Cu timpul recoltarea lemnului din păduri a sporit în aşa măsură încât această acţiune a

constituit o cauză principală a masivelor defrişări a producţiei pădurilor.

În istoria pădurilor din spaţiul Carpato - Danubian se cunosc trei valuri puternice de

exploatare neraţională a pădurilor [147, p.28-29]. Ceea ce au iniţiat românii la începutul erei

noastre a fost primul val de tăiere secătuitoare a pădurilor care s-a continuat cu al doilea val, mai

intens sub dominaţia turcă.

Nicolae Iorga în prefaţa la documentele lui Hurmuzaki, vol. X pag. XXY spunea: „din

vestiţii codri astăzi dispăruţi în parte, ţara noastră era silită să dea turcilor cu preţuri comode pentru

aceştia sau gratis lemne pentru cetăţile dunărene, lemne pentru casele din Constantinopol, lemne

pentru poduri, lemne pentru corăbii”.

Cel de-al doilea val de secătuire a pădurilor în ţara noastră este declanşat culminând în

perioada dintre cele două războaie mondiale.

În ultimele secole, fondul forestier al ţării noastre a pierdut cel puţin cinci milioane hectare

de pădure. Potrivit datelor statistice în mai puţin de o sută de ani, respectiv din 1829 până în 1922

au fost defrişate aproape trei milioane hectare, adică aproape jumătate din actuala suprafaţă a

fondului forestier naţional. Din acestea, peste un milion hectare de păduri au fost distruse prin

aplicarea legii din septembrie 1920 privind înfiinţarea de păşuni comunale[108, p. 73-79].

Analizând problema importanţei fondului forestier trebuie menţionat că printr-o economie

forestieră dezvoltată, puternică şi ascendentă se asigură, printre altele creşterea bunăstării materiale

şi spirituale a cetăţenilor şi menţinerea echilibrului ecologic.

Fondul forestier al ţării noastre este considerat nu numai una dintre avuţiile naţionale cele

mai importante, dar şi un element component esenţial al mediului înconjurător de importanţă

deosebită pentru sănătatea oamenilor nu numai din generaţiile actuale dar şi ale generaţiilor viitoare.

Trebuie observat că indiferent de perioada istorică căreia i-au fost martori oamenii sau mai

bine zis „actorii” au trudit cu sufletul şi cu mintea pentru „Măria sa” inegalabila şi nepreţuita

PĂDURE ROMÂNEASCĂ.

Ponderea pe care suprafaţa fondului forestier naţional o ocupă în teritoriul naţional este de

26,8 %, România situându-se din acest punct de vedere pe locul 17 în Europa.

Fondul forestier pe picior însumează un volum total de 1 350 milioane mc (39% răşinoase,

37% fag, 13% stejar şi 11% alte foioase), - volumul mediu de masă lemnoasă la hectar fiind de 217

mc, iar creşterea medie anuală la hectar de 5,6 mc.

Pe lângă importanţa majoră legată de producţia de lemn, în funcţie de amplasare, compoziţia

specifică şi vârstă, pădurile joacă roluri bine definite:

situate pe terenuri cu înclinare mare, ajută la fixarea versanţilor, evită fenomenul de

eroziune a solului;

Page 12: infractiuni silvice

12

situate pe versanţii lacurilor de acumulare, constituie un filtru pentru apele care

alimentează direct aceste lacuri;

situate în jurul staţiunilor balneo-climaterice, sporesc atât efectul estetic cât şi pe cel al

tratamentelor specifice;

traseele turistice sunt practic nelipsite de porţiuni de pădure care le sporesc frumuseţea.

În raport cu natura funcţiilor social-economice, pădurile României sunt structurate astfel:

cu funcţii speciale de protecţie - 52,1 %

cu funcţii de producţie şi protecţie - 47,9 %.

Structura pădurilor în raport cu principalele categorii ale funcţiilor speciale de protecţie este

prezentată în [Aanexa nr.1]

Pe mari zone altitudinale distribuţia fondului forestier este neuniforma, fiind structurată astfel:

în zona montană pădurile ocupa 58,5% din suprafaţa;

în zona de deal sunt numai pe 34,8%,

în zona de câmpie se înregistrează cel mai mare deficit de pădure, cu 6,7% din suprafaţă.

Problematica menţionată este de natură a arăta presiunea diferită asupra pădurii în raport de

relief şi dezvoltarea economică în condiţiile în care categorii importante de populaţie îşi asigură

veniturile pe seama pădurii şi produselor sale.

În zonele de câmpie, presiunea exercitată asupra pădurii este determinată de nevoia lemnului

pentru foc şi mai puţin pentru lemnul destinat prelucrării industriale în condiţiile lipsei de fapt a

pădurii în aceste zone şi în paradoxul unei mai mari capacităţi de valorificare a lemnului prelucrat.

Acest fapt se reflectă şi asupra situaţiei operative, faptele de tăiere ilegală de arbori şi

sustragerile de material lemnos fiind diferenţiate conform nevoilor imediate ale populaţiei din zonă

sau a prezenţei unei mari capacităţi de prelucrare a lemnului rotund, cu influenţarea pe cale de

consecinţă şi a infracţionalităţii din segmentul valorificării acestuia.

Aplicarea legilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, a

produs în ultimii ani mutaţii importante asupra structurii proprietăţii, în sensul creşterii numărului

proprietarilor. Astfel, din suprafaţa de 6.396.986 ha reprezentând fondul forestier naţional la

momentul actual, 4.234.135 ha sunt păduri proprietate publică a statului administrate de Regia

Naţională a Pădurilor – Romsilva, iar diferenţa de 2.162.851 ha aparţin unităţilor administrativ-

teritoriale, persoanelor juridice şi persoanelor fizice.

În perioada de aplicare a legilor fondului funciar, noţiunea de proprietate privată asupra

pădurilor a fost interpretată de o mare parte a noilor proprietari în mod eronat, determinând ca

exploatarea acestora să se efectueze, în cele mai multe cazuri, fără respectarea regimului silvic.

Pe lângă alte aspecte negative din societate, este de menţionat şi faptul că şi-au făcut apariţia

Page 13: infractiuni silvice

13

fenomene noi, în ceea ce priveşte infracţionalitatea din domeniul fondului forestier.

Acest lucru impune printre altele, o apărare cât mai eficientă a acestui fond. Dar pentru

realizarea acestui deziderat trebuie să se facă o corectă evaluare a prejudiciilor şi consecinţelor

produse acestuia.

Spre deosebire de legislaţia anterioară, trebuie remarcat că cea actuală [8,9,10,16,19] deşi

susceptibilă de îmbunătăţiri, se constituie dintr-un instrument juridic, în măsură să contracareze

faptele antisociale în acest domeniu şi să contribuie la o ocrotire mai eficientă a fondului forestier,

impunând normele de administrare a acestuia, regenerare şi îngrijire a pădurilor de protecţie, pază şi

de valorificare a materialului lemnos şi a altor produse specifice.

În acelaşi timp, prin normele juridice elaborate s-au instituit reguli privitoare atât la fondul

forestier proprietate publică cât şi la fondul forestier proprietate privată (având în vedere că acestea

sunt garantate şi ocrotite prin însăşi legea fundamentală a statului, respectiv Constituţia) dispoziţiile

vizând – pe lângă modul de administrare, exploatare şi conservare – şi controlul circulaţiei

materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de transformat lemn rotund în cherestea, inclusiv vegetaţia

forestieră din afara fondului forestier. De asemenea, a fost lărgită aria activităţilor ce cad sub

incidenţa normelor penale în raport cu modul de operare, valoarea pagubei produse, numărul şi

calitatea făptuitorilor, timpul săvârşirii infracţiunilor etc.

Trebuie avut în vedere că, în momentul de faţă nu se mai poate vorbi despre pădure ca o

„resursă naturală” a cărei reproducere are loc pe baza jocului orb al forţelor naturii. Înţelegerea

acestui fapt, constituie premisa succesului al activităţilor de ocrotire, apărare, conservare şi

dezvoltare a fondului forestier.

În apărarea continuă a fondului forestier, mijloacele şi metodele folosite sunt variate şi

multiple, în acest sens folosindu-se atât regulile tehnico-economice privitoare la conservarea şi

dezvoltarea fondului forestier naţional, cât şi normele juridice ale legislaţiei forestiere şi penale, ele

îmbinându-se în mod armonios.

Caracterul complex al activităţii de ocrotire şi apărare din acest domeniu este determinat de

înseşi particularităţile procesului de producţie din ramura silviculturii.

Dintre aceste particularităţi se subliniază cele mai importante, de a căror înţelegere depinde

adoptarea unora sau altora dintre soluţii în procesul calificării juridice a faptelor păgubitoare

economiei forestiere.

Ocrotirea şi apărarea acestei resurse naturale se realizează în primul rând prin gospodărirea

şi exploatarea raţională a pădurilor.

Protecţia forestieră are un caracter serial, cu alte cuvinte produsele unei anumite faze devin

materia primă pentru faza următoare [97, p.27].

Astfel, în prima fază, produsul creat îl constituie arboretul. Îngrijirea, ameliorarea şi

Page 14: infractiuni silvice

14

protejarea produsului până ajunge la vârsta de exploatare, formează obiectul gospodăririi şi

gestionării acestuia.

De remarcat este faptul că tot în această fază se obţin materialele lemnoase care devin obiect

al gospodăririi pentru faza următoare de exploatare. Produsele lemnoase obţinute prin exploatare

devin apoi în fază ultimă materia primă pentru prelucrarea industrială a acestora.

Potrivit opiniilor specialiştilor şi a realităţii în silvicultură, în raport cu alte domenii nu există

concordanţă între timpul de producţie şi timpul de muncă.

Pentru ca pădurea să devină exploatabilă este nevoie de perioade variind între 40 şi 100 ani,

din care cauză în această perioadă, munca reprezintă numai o mică parte a procesului de producţie,

deoarece omul intervine numai periodic în viaţa pădurii.

Cerinţele viitorului relevă aspecte destul de dificile de rezolvat, ceea ce ar justifica

orientarea de a majora suprafaţa terenurilor acoperite de păduri.

De altfel în ţări ca China, Franţa, S.U.A. şi alte state s-au luat măsuri destul de ferme în ceea

ce priveşte sporirea fondului forestier.

1.2. Scurt istoric privind legislaţia silvică din România

Multiplele şi complexele raporturi sociale din domeniul silvic au determinat legiuitorul să

sancţioneze o serie de fapte producătoare de prejudicii.

Apariţia legislaţiei silvice este legată de funcţiile pe care le au pădurile. Astfel, însuşirea

pădurilor de a produce lemn a avut ca urmare, cum era şi firesc despăduriri masive, pe de o parte ,

iar pe de altă parte creşterea nivelului de civilizaţie, această însuşire a determinat instaurarea unui

mod unitar de gospodărire.

Regimul silvic a progresat mereu în dimensiuni şi în combativitate, aşa încât a repurtat în

mod frecvent succese crescânde. Etapele străbătute de legislaţiile altor ţări se cunosc şi pe teritoriul

României.

În urma ocupării Daciei de către Traian, pădurile au rămas în proprietatea exclusivistă a

statului roman. În această perioadă în Dacia a funcţionat „procuratores saltuum” (funcţionari

însărcinaţi cu gestionarea veniturilor pădurilor) şi colegiile forestiere care reglementau folosinţa

lemnului şi păşunatul în păduri. Mai târziu, după retragerea romană, valahii s-au organizat în

cnezate şi voievodate. Un cnezat stăpânea terenuri considerabile, inclusiv păduri. Folosinţa acestora

se făcea în virtutea legilor strămoşeşti nescrise, în virtutea vechiului obicei al pământului [96, p.4-

36].

Apoi, sub atotputernicia nobililor se ajunge în 1222 la „Bula de aur”[96, p.28-29] prin

care toate bunurile au fost declarate proprietatea regelui. Potrivit acestui act pădurile sunt supuse

autorităţii regale, inclusiv cele ale statului. Regele putea distribui aceste bunuri bisericilor, nobililor,

Page 15: infractiuni silvice

15

oraşelor etc.

Tot pentru protecţia juridică a pădurilor încă de la început apar Pravilele lui Vasile Lupu

(Cartea pentru învăţătură) din 1664 şi Matei Basarab (Îndreptarea legii).

În anul 1703 la Viena s-a întocmit un plan pentru cercetarea pădurilor din Transilvania cu

scopul de a stabili care sunt resursele de lemn şi în special cele cu valoare de utilizare mai ridicat

(stejar, lemn de construcţie şi altele). În anul 1792 a fost elaborat un edict în cuprinsul căruia se

prevedea că dreptul de proprietate asupra pădurilor aparţine moşierilor (pătura feudală care

beneficia de toate drepturile). Aceştia aveau dreptul să stăpânească pădurile satelor de ţărani. Mai

târziu, respectiv în anul 1786 Iosif al II-lea emite pentru Bucovina un edict care într-o traducere

sintetică s-a intitulat „Orânduiala de pădure” care conţinea 12 capitole şi a fost considerat de

specialişti ca „primul Cod silvic” care printre altele prevedea ca „pe vinovaţi să-i înfăţişeze

pădurarii şi alergătorii lor, ca să-i poată dovedi cu toată rânduiala, greşeala şi vinovăţia lor, şi apoi

de va fi podantul bine avutu, să iasă la lucru cu mâna la treburile pădurii”[97, p.6-7, 42-43].

Mai trebuie remarcat că în cuprinsul documentului respectiv se introduce termenul

„amenajament” într-o structură simplă la nivelul cunoştinţelor perioadei respective.

Se stabileau speciile forestiere şi destinaţia elementului, recoltarea seminţelor, păstrarea şi

semănatul lor, obligativitatea angajării pădurarilor (având cunoştinţe necesare), prevenirea

incendiilor, interzicerea recoltării de coajă de pe arbori, reglementarea păşunatului etc.

În acelaşi an (1786) împăratul Iosif al II-lea prin Ordonanţa din 29 aprilie, înfiinţează

„Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina”, care grupa toate pădurile mânăstirilor din această

provincie într-o administraţie unică.

Documentele vremii atestă că în cuprinsul hotarelor ţării noastre spectrul crizei de lemn

(întrevăzut în principate odată cu declanşarea despăduririlor după 1829) au dus la adoptarea unor

legiuiri forestiere mai întâi în Transilvania şi Bucovina şi câteva decenii mai târziu în Moldova

(1843) şi Muntenia (1847) [97, p.146].

După modelul aplicat în Galiţia în anul 1875 s-a înfiinţat în ţara noastră „ocoalele silvice”.

Pădurile erau amenajate în sistem unitar pe ocoale silvice, iar amenajamentele erau revizuite la 10

ani, modelul de gospodărire fiind la cel mai ridicat nivel pe teritoriul românesc. Pe baza resurselor

lemnoase din pădurile Fondului bisericesc s-a dezvoltat o puternică industrie de prelucrare a

lemnului cu fabrici de cherestea în Cernăuţi, Vatra Dornei, Iacobeni, Gura Humorului, Vatra

Moldoviţei şi Brodina [154, p.13].

În Moldova, primul document referitor la păduri a fost emis de domnitorul Alexandru

Moruzi la data de 28 noiembrie 1792 şi se referea la „anafora pentru codri, rediuri, dumbrăvi şi

lunci”, act normativ căruia i-a urmat la 2 ani „ aşezământul hotărât cu sfatul de obşte pentru paza

dumbrăvilor, a rediurilor, a luncilor şi a codrilor”. Hotărârea domnească respectivă a fost adoptată

Page 16: infractiuni silvice

16

întrucât s-au tăiat fără nici o socoteală dumbrăvi şi codri, ceea ce a dus la golirea câmpurilor. S-a

pus un accent deosebit pe păstrarea pădurilor în fiinţă. Documentul enunţat mai prevedea şi

îndatorirea (obligaţia) stăpânilor de moşii să asigure paza acestora cât şi dreptul sătenilor de a tăia

lemne pentru nevoile proprii sau pentru biserică, precum şi cazurile în care se aplică „zeciuiala”

[175, p.677].

La data de 3/15 ianuarie 1805 domnitorul Alexandru Moruzi emite „aşezământul agrar”,

prin care se restrângeau drepturile ţăranilor clăcaşi asupra fâneţelor, păşunilor şi pădurilor. Privind

pădurile, documentul enunţat prevedea că fiecare sătean care are car cu boi este obligat să ducă

anual două care cu lemne de foc la aşezarea stăpânului moşiei.

În anul 1818 s-a emis Codicele lui Ion Vodă Caragea prin care se obligă de asemenea

clăcaşii de a aduce de Crăciun la casa stăpânului moşiei un car cu lemne de foc[100 p. 173].

Preocuparea pentru apărarea şi ocrotirea pădurilor a provocat o îngrijorare deosebită a

conducătorilor de state cu toată apartenenţa acestora la clasele bogate care obţineau venituri şi

profituri fabuloase din valorificarea materialului lemnos.

În elaborarea unor acte normative în domeniul forestier o mare influenţă a avut-o Codul

silvic francez din 24 iunie 1827 care a constituit un model legislativ modern în direcţia protejării

fondului forestier. Prin urmare în anul 1843 în Moldova s-a emis o lege pentru stabilirea unor

reguli după care să se facă exploatarea pădurilor mânăstireşti, pentru oprirea abuzurilor şi a

câştigurilor ilegale necinstite care periclitau aceste păduri, ce reprezentau o mare suprafaţă de teren.

Pe timpul când guvernul era condus de M. Kogălniceanu, mai precis în luna decembrie 1863

se adoptă Legea secularizării averilor mânăstireşti care cuprindeau şi întinderi mari de păduri[152].

In anul 1872 prin „Legea pentru administrarea domeniilor statului” ia fiinţă „serviciul de

silvicultură”. La un an, ministrul de finanţe prezintă un proiect de Cod silvic care este votat de

Cameră, însă Senatul nu-l votează. Mai târziu, un rol hotărâtor în apărarea fondului forestier s-a

făcut şi prin incriminarea în Codul penal din 1864 cu modificările din 1874, 1882, 1893, 1894 şi

1895 (act normativ la care se face referire şi prin prevederile art.71 din Codicele silvic din 9 iunie

1881) a unor fapte penale (art. 358-363).

În acest sens art. 358 din Codul penal menţionat, prevedea că „oricine cu voinţă va pune foc

la ziduri, corăbii, fabrice, magazii de obşte sau de cherestele sau la orice clădiri când nu sunt

locuite, nici servesc spre locuinţă sau la păduri ori la bucate nesecerate sau fâneţe necosite se va

pedepsi cu recluziunea de la 5 până la 7 ani, dacă acele lucruri nu vor fi ale lui.”

Prin art. 359 se încrimina fapta aceluia care „ punând pe foc unele din lucrurile menţionate

în articolul de mai sus, fiind al său va cauza cu voinţă orice pagubă altuia, se va pedepsi şi cu

închisoare de la 6 luni până la 2 ani.”

De asemenea, prin art. 360 se incrimina şi fapta „aceluia care cu voinţă va pune foc la

Page 17: infractiuni silvice

17

lemnele tăiate în pădure sau la bucate secerate sau la fâneţe cosite, fie acele lemne grămădite ori

aşezate aproape unele de altele precum şi bucatele grămădite ori făcute stoguri sau fânul strâns în

căpiţe, clăi cu şire, dacă aceste bunuri nu vor fi ale lui se va pedepsi cu recluziunea de la 5 până la 7

ani.” În conformitate cu art. 361 se sancţionează şi „acela care punând foc la unul din lucrurile

menţionate în articolul de mai sus, fiind al său, va cauza cu voinţă orice pagubă acestuia.”

Potrivit art. 362 se va pedepsi şi „cel care va fi comunicat focul la unul din lucrurile

menţionate în articolele de mai sus punând cu voinţă foc la orice lucru al său, ori străin, dar aşezat

în chip încât să se poată întinde focul se va pedepsi cu pedeapsa hotărâtă pentru cei ce da dreptul

vor fi pus foc la unul dintre aceste lucruri.”

În sfârşit, conform art. 363 „la toate cazurile mai sus menţionate, dacă focul a cauzat

moartea la una sau mai multe persoane care se aflau în locurile aprinse când s-a ivit focul pedeapsa

va fi munca silnică pe timp mărginit.”

Distrugerile şi despăduririle care aveau loc din ce în ce mai frecvent a sensibilizat legiuitorul

pentru a lua cele mai corespunzătore măsuri şi în acest domeniu.

Un pas important în această direcţie s-a făcut ca urmare a apariţiei primului Cod silvic

românesc din 9 iulie 1881 şi ale Regulamentului de aplicare a acestuia. În prealabil, în anul 1880

a fost depus la Corpurile legiuitoare, spre delibereare Mesajul regal precum şi proiectul de lege

pentru păduri – Codicele silvic[7].

Această lege de bază a silviculturii, a fost promulgată prin impresionanta formulă „Carol I

prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională rege al României.”

Actul normativ, respectiv primul Cod silvic românesc, lege modernizată după Codul silvic

francez a fost de natură să contribuie la protejarea pădurilor şi reglementarea tăierilor.

Printre altele, în acel Codice silvic se incriminau şi o serie de fapte urmărindu-se

apărarea fondului forestier cu mai multă eficienţă. Sunt prevăzute diverse forme agravante, unele

asemănătoare cu cele reglementate în legislaţia în vigoare.

Legislaţia silvică, respectiv Codicele silvic de care am amintit, incrimina şi faptele

funcţionarilor publici care participau într-o formă sau alta la comiterea infracţiunilor silvice.

În conţinutul Codicelui silvic se găseau şi reglementări privitoare la aspectele de drept

procesual penal, mai precis, cele referitoare la „urmărirea delictelor silvice”, prevederi destul de

bine conturate pentru acea perioadă.

De asemenea, erau prevăzute dispoziţii referitoare la aplicarea măsurii de siguranţă a

confiscării speciale.

Făcându-se trimitere la competenţa instanţelor judecătoreşti, în lege se preciza că justiţia în

nici un caz nu poate anula pentru vicii de formă procesele-verbale încheiate pentru faptele săvârşite

în flagrant.

Page 18: infractiuni silvice

18

Privitor la personalul împuternicit să asigure paza pădurilor (sensul este mai larg azi,

înţelegându-se regimul silvic iar ca personal, în prezent, există pădurari, brigadieri silvici etc.)

Codicele silvic prevedea că sunt: agenţi silvici, inspectori, sub-inspectori, guarzi generali,

brigadierii şi pădurarii „care au depus jurământul legiuit” la încadrarea lor în funcţiune, în faţa

tribunalului judeţului în care sunt chemaţi a funcţiona.

Un alt moment important în direcţia perfecţionării organizării domeniului silvic în ţara

noastră şi al consolidării managementului forestier, îl constituie elaborarea în anul 1910 a celui de-

al doilea Cod silvic [7], care preia majoritatea dispoziţiilor anterioare şi adaugă un plus de eficienţă

regimului silvic existent până atunci.

Avându-se în vedere şi modelul legiuirilor străine şi ţinându-se cont de consecinţele

despăduririlor care continuase şi sub legislaţia anterioară, se introduce pentru prima dată noţiunea

de „păduri de protecţie” limitată însă numai la unele categorii de păduri, cu rol de conservare a

solului.

Despre instaurarea unor tipuri de gospodărire funcţională nu se poate vorbi încă, în acea

perioadă, întrucât acest cod impunea doar condiţia amenajării. Au fost create numai unele din

premise, printre care cea mai importantă este păstrarea stării de împădurire.

Ultimul capitol al acestui cod se referă la delicte, penalităţi şi urmăriri.

Delicventul sau contravenientul, în afară de plata despăgubirilor pentru produse, erau

obligaţi şi la plata amenzii.

Problema regimului pădurilor şi în special al celor de protecţie a fost amplu discutată,

imediat după primul război mondial, ceea ce a contribuit la cunoaşterea realităţilor şi necesitatea

elaborării unor noi acte normative referitoare la fondul forestier ( legi, decrete etc.), destinate să

contribuie la reprimarea activităţilor ilicite, prin care se pot aduce prejudicii regimului silvic.

După al II-lea război mondial a fost elaborată Legea nr. 204/1947, act normativ destul de

important prin dispoziţiile date.

Legea menţionată, prin modificările pe care le-a adus Codului silvic (din 1910) şi implicit

numeroaselor acte normative în materie de silvicultură a reuşit într-o oarecare măsură sistematizarea

legislaţiei proprii acestui sector, stabilindu-se însemnate măsuri pentru viitor.

Modificările survenite pe plan social, economic şi politic au determinat înlocuirea Codului

silvic din 1910.

Corespunzător acestor necesităţi s-a adoptat la 28 decembrie 1962 Codul silvic – devenit

Legea nr. 3/1962 care reflectă transformările social-economice, realizările obţinute în ramura

economiei forestiere şi a asigurat totodată cadrul legal al ocrotirii pădurilor prin reguli stricte de

apărare, gospodărire şi dezvoltare a fondului forestier [64, p.15].

Legea nr. 3/1962, respectiv Codul silvic în 1962 este fundamental deosebit de cel din 1910

Page 19: infractiuni silvice

19

pentru că a eliminat multe inconsecvenţe ale legislaţiei silvice anterioare.

Îmbunătăţirea legislaţiei penale în materia infracţiunilor silvice a fost realizată şi prin

adoptarea Legii nr. 2 din 30 octombrie 1987 privind conservarea, protejarea şi dezvoltarea

pădurilor, exploatarea lor raţională şi menţinerea echilibrului ecologic.

În Capitolul al VII-lea au fost prevăzute infracţiunile şi contravenţiile la regimul forestier.

După Revoluţia din decembrie 1989, respectiv după apariţia statului de drept, democratic şi

social s-a impus cu necesitate adoptarea unui nou cadru legal în domeniul silvic, trebuind înlocuită

aproape în totalitate Legea nr. 2/1987.

Astfel a fost elaborat un nou Cod silvic [8] devenit Legea nr. 26/1996 precum şi alte acte

normative.

Codul silvic enunţat este structurat pe 7 titluri, în ultimul titlu este redat cadrul incriminator

şi regimul sancţionator, cât şi unele probleme privind constatarea şi cercetarea infracţiunilor,

aspecte pe care le vom analiza in extenso în partea a doua a lucrării.

Adoptarea actualului Cod silvic al României a ocazionat exprimarea unor opinii diferite în

literatura de specialitate şi pronunţarea unor soluţii discutabile în practica judiciară.

S-a impus astfel adoptarea unor noi acte normative, fiind elaborată Ordonanţa Guvernului

României nr. 96 din 27 august 1998 [9] privind reglementarea regimului silvic şi administrarea

fondului forestier naţional.

A fost apoi elaborată Legea nr. 141 din 23 iulie 1999 [10, art.30-32] care a aprobat

Ordonanţa menţionată cu modificări şi completări, între acestea figurând atât dispoziţii penale de

incriminare cât şi unele dispoziţii cu caracter procesual penal, fiind reglementate patru infracţiuni.

Pentru a se înlătura incriminarea unor fapte (de natură contravenţională) prin mai multe acte

normative care nu era cea mai bună soluţie legislativă, s-a recurs la elaborarea Legii nr. 31 din 3

aprilie 2000 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice [16].

A fost adoptată de asemenea Legea nr. 107 din 16 iunie 1999 [19] pentru aprobarea

Ordonanţei Guvernului nr. 81/1998 privind unele măsuri pentru ameliorarea prin împădurire a

terenurilor degradate [18].

Printre altele a fost adoptată Legea nr. 75 din 16 ianuarie 2002 pentru modificarea şi

completarea O.G. nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului

forestier, republicată [11].

A fost adoptată Legea nr. 183/2005 privind modificarea art.32 din Ordonanţa de Guvern nr.

96/1998 [14].

După redarea principalelor acte normative privitoare la regimul forestier şi unele motivaţii în

special cu referire la cele mai actuale dintre acestea se trage concluzia că în momentul de faţă

fondul forestier naţional indiferent de forma de proprietate trebuie protejat şi păstrat integru, motiv

Page 20: infractiuni silvice

20

pentru care răspunderea penală şi cea contravenţională a celor care încalcă reglementările în

domeniul silvic trebuie să fie unitară şi de natură a descuraja fenomenul infracţional.

1.3. Elemente de drept comparat

În ceea ce priveşte cadrul incriminator şi regimul sancţionator, acestea variază de la o

legislaţie la alta în funcţie de condiţiile concrete ale fiecărei ţări, precum şi în funcţie de rolul pe

care fiecare stat îl atribuie mijloacelor de drept penal în apărarea respectivelor relaţii sociale.

Apariţia legislaţiei silvice este legată de funcţiile pe care le au pădurile.

Creşterea nivelului de civilizaţie din unele ţări europene (secolele XII –XIV), a determinat

adoptarea unui mod unitar de gospodărire a pădurilor, în Germania [120 p.69], Franţa [121, p16] şi

Austria [89 ,p. 15].

Prin urmare apar primele legislaţii forestiere în ţările menţionate.

În Principatele Române abia spre sfârşitul perioadei din secolele XII-XVIII se observă o

tendinţă specială de „conservare a pădurilor” [91,p.56].

Alte însuşiri ale pădurilor, cea hidrologică şi cea recreativă au determinat noi măsuri

legislative cu circa două secole mai târziu (interzicerea în 1635 a defrişărilor şi tăierilor rase în

pădurile de munte din Franţa, ca urmare a inundaţiilor produse de apele Ronului şi constituirea unor

păduri de agrement în jurul Parisului).

Tot în Franţa, în timpul lui Ludovic al XIV-lea, în anul 1669 a apărut un adevărat Cod silvic,

cunoscut în istoria legislaţiei forestiere sub numele de „Ordonanţa lui Colbert”.

Ulterior, aceste norme de gospodărire forestieră s-au extins şi s-au intensificat în paralel cu

apariţia altora, determinate de punerea în valoare a unor noi grupe de însuşiri, proces căreia în

secolul al XIX-lea îi corespunde adoptarea în toate statele civilizate a legislaţiilor forestiere, unele

din ele fiind şi în prezent în vigoare. Putem exemplifica în această privinţă legile forestiere apărute

în Prusia în anii 1811 şi 1845, Bavaria 1852, Wurtemberg 1879 etc.

În anul 1852 a fost promulgat Codul silvic care s-a aplicat în Austro-Ungaria. Ordonanţa lui

Colbert în Franţa a fost înlocuită în 1827 printr-un nou Cod silvic.

Având ca model aceste legiuiri dar în special sub influenţa regimului silvic instituit în

Franţa, ulterior în secolul XIX au fost adoptate legislaţii forestiere în numeroase ţări ale lumii. În

acest sens dăm ca exemplu Codul forestier belgian apărut în anul 1889 (cu modificări ulterioare) ca

şi cel din Franţa, Austria etc.

Caracteristica dominantă a perioadei secolului al XIX-lea o constituie prin urmare triumful

autonomiei fondului forestier, domeniu căruia în legislaţiile naţionale i se rezerva o multitudine de

norme şi instituţii juridice.

În secolul al XX-lea legislaţiile forestiere (legislaţia silvică contemporană) se înmulţesc prin

Page 21: infractiuni silvice

21

apariţia acestora şi în statele socialiste din Europa şi Asia. Dintre acestea se remarcă noile legiuiri

silvice din Cehoslovacia, Bulgaria, Iugoslavia, Polonia, Ungaria, China etc.

În fosta Republică Democrată Germană, începând cu Constituţia din 7 octombrie 1949 prin

care se desfiinţau monopolurile au apărut de asemenea noi legiuiri care ocroteau fondul forestier –

proprietatea statului [90, p.15].

Legea silvică nr. 166 din 1969 apărută în fosta Republică Socialistă Cehoslovacia,

reglementa în acel timp nu numai economia forestieră însăşi, ci şi relaţiile sociale cu celelalte

ramuri ale economiei naţionale şi implicit cu întreaga societate [122, p.21].

Acţiuni în vederea reformelor legislative au avut loc şi în alte ţări cum ar fi: Franţa, Italia,

Austria, Belgia, Grecia, Turcia etc., fiecare ţară elaborând actele normative în raport cu specificul

condiţiilor respective.

Astfel, în literatura de specialitate franceză [130, p.35] se arată că în prezent, când Codul

penal (tocmai) a fost reînnoit pentru a fi mai eficace, nu se mai pune problema ca legislaţia silvică

să fie într-o mare măsură de inspiraţie penală. Legislaţia silvică asemenea întregii legislaţii penale

este de strictă interpretare.

Alături de actele normative menţionate, se cunosc şi alte Coduri silvice cum ar fi cel adoptat

în Suedia (1958), Olanda (1965).

Putem spune că ne aflăm într-o perioadă a legislaţiei forestiere de interes general uman, de

importanţă istorică pentru fiinţa şi ocrotirea ştiinţifică a pădurii de pe toate meridianele pământului.

Problema apărării mediului înconjurător, a solului apei, aerului şi implicit a vegetaţiei

forestiere s-a aflat permanent în atenţia Guvernului de la Chişinău, elocvente fiind modificările şi

completările legislaţiei în acest domeniu, din ultimii 4 ani.

În Codul penal al Republicii Moldova [5, art.231-232] în cuprinsul capitolul IX unde sunt

incriminate infracţiunile ecologice, sunt reglementată infracţiunile de tăiere ilegală a vegetaţiei

forestiere şi de distrugere sau deteriorare a masivelor forestiere.

Includerea celor două infracţiuni în capitolul rezervat în exclusivitate infracţiunilor

ecologice, demonstrează atenţia deosebită pe care statul moldovean o acordă omului, ca entitate

supremă şi mediului natural în care acesta trăieşte.

Tăierea ilegală a arborilor şi arbuştilor din fondul silvic sau din fondul ariilor naturale

protejate de stat [5, art.231] săvârşită de persoane responsabile de protecţia şi paza vegetaţiei

forestiere sau în proporţii mari, se pedepseşte cu amenda, munca neremunerată în folosul

comunităţii sau închisoarea.

Pentru persoana juridică care a săvârşit o astfel de infracţiune, pedeapsa este amenda cu

privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate economică.

Distrugerea sau deteriorarea masivelor forestiere prin folosirea imprudentă a focului sau a

Page 22: infractiuni silvice

22

unor surse de pericol sporit [5, art. 232] se pedepseşte, în cazul persoanelor fizice cu amenda,

munca neremunerată în folosul comunităţii sau închisoarea iar pentru persoanele juridice, pedeapsa

este amenda cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

În condiţiile în care distrugerea sau deteriorarea în proporţii mari a masivelor forestiere se

realizează cu intenţie, prin incendiere pedepsele sunt mult mai drastice atât pentru persoanele fizice

cât şi pentru persoanele juridice.

Persoana juridică care se face vinovată de săvârşirea infracţiunii la care am făcut referire,

poate fi pedepsită până la privarea dreptului de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea

întreprinderii.

Actualul Cod forestier francez are reglementate infracţiunile silvice în Capitolul II intitulat

„măsuri de prevenire şi sancţiuni penale”. Aici se prevăd o serie de sancţiuni pentru cei care comit

fapte antisociale care prejudiciază fondul forestier.

Codul forestier belgian consacră Titlul XII intitulat „pedepse şi condamnări pentru apărarea

pădurilor” infracţiunilor şi contravenţiilor silvice. Art. 154 al acestui Cod prevede printre altele că

„tăierea sau dezrădăcinarea arborilor cu circumferinţa de peste 2 decimetri se pedepseşte”.

Din cele arătate se poate observa că actualele Coduri silvice ale statelor amintite, conţin

reglementări în ceea ce priveşte cadrul forestier în sine, reglementări care privesc mai ales partea

penală.

Trebuiesc subliniate iniţiativele menite să perfecţioneze cadrul legal forestier, al cooperării

statelor, exemplificându-se colaborarea existentă pe linia unor instituţii specializate de pe lângă

Organizaţia Naţiunilor Unite [139 ].

Procesul optimizării cadrului juridic propriu silviculturii contemporane, reclamă cu

necesitate unirea eforturilor naţiunilor civilizate în lupta contra efectelor distructive la mare distanţă

pe care le au exploatările forestiere neraţionale. Incriminările atât de deosebite sunt o reflectare a

structurii economice proprii fiecărei ţări în parte.

Page 23: infractiuni silvice

23

Capitolul II

ANALIZA JURIDICO-PENALĂ A INFRACŢIUNILOR SILVICE

2.1. Aspecte generale şi comune infracţiunilor silvice

Potrivit textelor legale faptele care constituie infracţiuni specifice domeniului silvic sunt

incriminate şi sancţionate de normele penale cuprinse în Codul silvic (Legea nr. 26/1996) [8, art.

96-103]; Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea

fondului forestier naţional [9, art. 31-33], Legea nr. 141/1999 pentru aprobarea Ordonanţei

Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier

naţional [10]; Legea nr. 107/1999 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 81/1999 privind

unele măsuri pentru ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate [19]; Legea nr. 75/2002

pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 96/1998, republicată [11]; Legea nr.

120/2004 [12] şi Legea nr. 183 din 15.06.2005 pentru modificarea art.32 din Ordonanţa Guvernului

nr.96/1998 [14]. Mai trebuie menţionată Legea nr. 31 din 3 aprilie 2000 privind stabilirea şi

sancţionarea contravenţiilor silvice [16].

Trebuie subliniat că legile care cuprind diverse infracţiuni (inclusiv cele silvice) îndeplinesc

„rol de sediu complementar faţă de cel special” (partea specială a Codului penal).

Potrivit prevederilor legale considerăm că infracţiunea silvică este fapta care prezintă pericol

social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de lege prin care sunt primejduite ori stânjenite relaţiile

sociale privitoare la fondul forestier.

Infracţiunile silvice, în sistemul dreptului nostru românesc, prezintă anumite particularităţi

care explică şi justifică incriminarea lor de sine stătătoare în legislaţie.

Din conţinutul lor constitutiv, se poate observa că există unele asemănări, intermedieri şi

conexiuni care pot şi trebuie studiate având în vedere aspectele comune.

Infracţiunile silvice deşi formează un segment separat, distinct, se încadrează în sistemul

larg al aşa-ziselor infracţiuni economice alături de faptele penale economice la regimul fondului

funciar, vânatului, pescuitului etc.

Obiectul infracţiunilor.

Legea penală ocroteşte în general toate relaţiile sociale de ordin patrimonial, printre care şi

pe cele privind fondul forestier.

Fondul forestier este din punct de vedere juridic, apărat şi prin numeroase şi variate

dispoziţii cuprinse în alte legi (civile şi administrative).

Fondul forestier are încă nevoie şi de apărarea complementară a legii, care prin acţiunea de

prevenţiune generală a dispoziţiilor sale creează condiţii favorabile formării, ocrotirii şi întăririi

relaţiilor sociale de ordin patrimonial, în rândul membrilor societăţii.

Page 24: infractiuni silvice

24

Obiectul juridic generic.

În partea specială a Codului penal [3] fiecare grup de infracţiuni selectează faptele care aduc

atingere unui anumit domeniu al vieţii sociale, reflectând în acest fel principiile generale ale

activităţii statului, cât şi cele specifice proprii fiecărui domeniu apărat şi pe cale penală.

În literatura juridică şi practica judiciară se foloseşte denumirea de infracţiuni silvice sau

forestiere, făcându-se referire şi desemnând infracţiunile ce se pot comite în domeniul silvic

(forestier).

Legiuitorul, considerând aceste fapte drept infracţiuni, indică implicit valoarea socială

protejată. Aşadar, este în discuţie regimul silvic privit sub aspectul activităţilor pe care le implică,

pentru care s-au stabilit reglementări şi a căror bună desfăşurare condiţionează dezvoltarea

economiei naţionale în ansamblu, ca şi a fiecărei dintre ramurile sale în parte.

Obiectul juridic generic al infracţiunilor silvice este complex, în alcătuirea acestuia se

disting în prim plan relaţiile sociale privitoare la paşnica folosinţă şi la integritatea fondului forestier

naţional, indiferent de natura dreptului de proprietate asupra elementelor acestui fond, în al doilea

rând, în obiectul juridic sunt incluse şi relaţiile sociale referitoare la mediu, echilibrul ecologic şi

alte valori sociale [141, p.11-16].

Obiectul juridic special constă în relaţiile sociale privitoare numai la o anumită activitate

reglementată de lege sau la un anumit interes legat de domeniul forestier.

De exemplu, infracţiunea de „defrişarea vegetaţiei forestiere, respectiv înlăturarea acesteia şi

schimbarea destinaţiei terenului fără aprobarea autorităţii publice centrale care răspunde de

silvicultură [9, art. 31] are ca obiect juridic special relaţiile sociale care se nasc şi se dezvoltă în

legătură cu gospodărirea durabilă a vegetaţiei forestiere, indiferent dacă aceasta face sau nu parte

din fondul forestier naţional şi indiferent de forma proprietăţii şi care sunt ocrotite prin incriminarea

şi pedepsirea faptei de defrişare a vegetaţiei forestiere [173, p. 79-85].

Obiectul material.

Infracţiunile silvice au de regulă şi un obiect material, întrucât în cazul acestora activitatea

ilegală se comite în cele mai multe cazuri în directă legătură cu un bun.

De exemplu, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 96 din Codul silvic (ocuparea fără drept

în întregime sau în parte a unor păduri, terenuri...) obiectul material îl constituie pădurile, terenurile

sau apele din fondul forestier naţional precum şi semnele de hotar, împrejurimile ori reperele de

marcare distruse, degradate sau mutate fără drept de la locul lor, aspecte care vor fi redate în mod

detaliat când se analizează fiecare infracţiune în parte.

Uneori pentru existenţa obiectului material se cere îndeplinirea unor condiţii prevăzute de

text, de exemplu arborii, puieţii sau lăstarii să facă parte din fondul forestier naţional sau de pe

terenurile cu vegetaţie forestieră; aceştia (arborii, puieţii …) să se afle în stare naturală „pe picior”

Page 25: infractiuni silvice

25

(netăiaţi); arborii furaţi să fie doborâţi sau rupţi de fenomene naturale, ori arborii, puieţii sau lăstarii

să fi fost tăiaţi sau scoşi din rădăcini cu sau fără drept.

Potrivit art.3 din O.G. nr. 96/1998 modificată prin Legea nr. 75/2002, după forma de

proprietate fondul forestier naţional este constituit din:

fondul forestier proprietate publică a statului; fondul forestier proprietate publică a

unităţilor administrativ – teritoriale (comune, oraşe, municipii);

fondul forestier proprietate privată a unităţilor de cult (parohii, schituri, mânăstiri),

instituţiilor de învăţământ sau a altor persoane juridice;

fondul forestier proprietate privată indiviză a persoanelor fizice (foşti composesori,

moşneni şi răzeşi sau moştenitori ai acestora);

fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice.

Subiecţii infracţiunii.

În cazul infracţiunilor silvice subiect activ nemijlocit (autor) poate fi de regulă orice

persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, textul incriminator neprevăzând nici o

condiţie specială sub acest aspect.

În unele situaţii (prevăzute expres de lege) pot fi subiecţi activi şi personalul silvic cu

atribuţii de constatare a infracţiunilor şi contravenţiilor [8, art.104].

Infracţiunile silvice pot fi comise de către o singură persoană, însă sunt susceptibile de

participaţie în toate modalităţile acesteia. Totuşi sunt unele variante când participaţia poate subzista

numai sub forma instigării.

Cele trei variante se referă la faptele prevăzute în art. 32 alin.4 lit.a din O.G. 96/1998 şi art. 98

alin.4 din Codul silvic care în ce priveşte participaţia aşa cum s-a arătat poate fi comise numai în

forma instigării, deoarece în situaţia cooperării a două sau mai multe persoane la comiterea

împreună a infracţiunii – fie în calitate de coautori, fie în calitate de autori şi complici – este

realizată modalitatea agravată (calificată) a acestor fapte (infracţiunea a fost săvârşită de două sau

mai multe persoane împreună).

În cazul infracţiunilor silvice subiect pasiv este statul, ca reprezentant al societăţii interesată

în ocrotirea fondului forestier şi în menţinerea echilibrului ecologic.

Subiect pasiv secundar, poate fi persoana fizică sau juridică în proprietatea căreia se află

terenul pe carte s-a comis infracţiunea sau care are în folosinţă un astfel de teren.

Latura obiectivă.

Fapta împreună cu toate condiţiile care potrivit legii îi atribuie caracter penal, constituie

conţinutul juridic al infracţiunii.

Fapta formează comportamentul principal iar condiţiile de care depinde existenţa infracţiunii

se situează undeva în afara faptei, premergând sau însoţind comiterea sa, iar actele completează

Page 26: infractiuni silvice

26

însuşirile intrinseci ale faptei.

Această îmbinare a faptei cu ansamblul condiţiilor, constituie structura infracţiunii, care

substanţial are aceeaşi componenţă ca şi conţinutul juridic.

Componentele principale ale conţinutului juridic al infracţiunilor forestiere, ca de altfel al

oricărei fapte penale, sunt situaţia premisă şi conţinutul constitutiv.

Situaţia premisă este desemnată de o condiţie prealabilă pentru existenţa infracţiunii constând

într-o situaţie, stare, calitate, raport pe care se grefează săvârşirea faptei şi în absenţa căreia

existenţa faptei nu este posibilă. Aceasta, constituie o condiţie pentru existenţa faptei penale, numai

în cazurile în care ea figurează ca o componentă a conţinutului juridic, a unei anumite infracţiuni,

deoarece sunt situaţii în care ea absentează.

În structura conţinutului fiecărei fapte penale, această condiţie privitoare la situaţia

preexistentă ocupă primul loc şi poartă denumirea de situaţie premisă.

De pildă la infracţiunea prevăzută la art. 96 din Codul silvic, situaţia premisă constă în aceea

că pădurile, terenurile sau apele înainte de a fi ocupate în mod ilegal se aflau în structura fondului

forestier naţional, iar semnele de hotar, împrejmuirile sau reperele de marcare care au fost distruse,

degradate ori mutate se aflau în stare de funcţionare.

La infracţiunea prevăzută la art. 98 din Codul silvic – „furturi de arbori, puieţi sau lăstari...”-

situaţia premisă constă în poziţia de fapt pe care o aveau bunurile (arbori, puieţi sau lăstari) în

fondul forestier naţional sau pe terenurile cu vegetaţie forestieră înainte de a se fi comis fapta.

Potrivit textului legal, poziţia de fapt se referă la situaţiile conform cărora infracţiunile se

comit asupra arborilor aflaţi pe picior sau a acelora doborâţi de fenomene naturale, fiind necesar ca

situaţia să preexiste mai înainte de comiterea faptei.

Sistematizarea infracţiunilor ce se comit în domeniul forestier au la bază şi deosebirile pe

care le prezintă latura obiectivă a acestor fapte, aşa încât în raport de aceasta, existenţa unui număr

redus de aspecte comune este justificată.

Latura obiectivă privită ca un sistem, cuprinde mai multe subelemente şi anume: elementul

material, urmarea imediată şi legătura de cauzalitate.

În principiu elementul material constă în acţiuni. De pildă, în cazul infracţiunii prevăzute de

art. 96 Cod silvic elementul material constă în activitatea (acţiunea) de a ocupa fără drept (în mod

samavolnic, ilegal, fără nici o aprobare) în întregime sau în parte a unor păduri, terenuri etc.

Potrivit textelor incriminatoare nu se exclude posibilitatea ca unele infracţiuni silvice să fie

săvârşite prin inacţiuni (omisiuni) ca de exemplu: lăsarea liberă, nesupravegheată a vitelor, faptă

susceptibilă să provoace distrugeri sau degradări arborilor, puieţilor ori lăstarilor prin păşunare în

păduri sau zone în care păşunatul este interzis (bineînţeles având în vedere valoarea pagubei).

O parte dintre infracţiunile silvice au conţinuturi alternative, în textul incriminator fiind

Page 27: infractiuni silvice

27

prevăzute mai multe acţiuni, fiecare – separat, poate realiza singură elementul material al

infracţiunii ca de exemplu tăierea sau scoaterea din rădăcini …(art.32 din O.G. 96/1998);

distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare … (art. 101 Cod silvic) etc.

În cazul când se săvârşesc mai multe modalităţi prevăzute de acelaşi text, ne aflăm în prezenţa

unei singure infracţiuni şi nu a unui concurs.

Unele infracţiuni silvice sunt fapte de rezultat, iar altele infracţiuni de pericol.

Aşa de exemplu, infracţiunile prevăzute în art. 96 – 98 şi 101-103 din Codul silvic sunt

infracţiuni de rezultat, iar infracţiunile prevăzute în art. 99 şi 100 – infracţiuni de pericol.

Urmarea imediată constă în desfiinţarea, schimbarea realităţii preexistente care forma

substanţa „situaţie premisă”.

Suntem în prezenţa unei vătămări, a unei schimbări în rău, întrucât această schimbare este

aceea prin mijlocirea căreia se aduce atingere relaţiilor sociale care constituie obiectul juridic al

fiecărei infracţiuni.

De exemplu, în cazul infracţiunilor care se săvârşesc prin ocuparea fără drept în întregime sau

în parte a unor păduri, terenuri sau ape … (art. 96 Cod silvic) urmarea imediată (schimbarea în rău)

constă în aceea că bunurile în privinţa cărora s-a comis fapta incriminată şi-au schimbat poziţia de

fapt pe care o avea înainte (aceste păduri, terenuri sau ape trec în posesia ilicită a făptuitorului etc.).

La infracţiunea prevăzută de art. 101 Cod silvic, urmarea imediată constă într-o afectare a

stării de fapt pe care o avea pădurile înainte de comiterea faptelor ilicite fiind vorba de distrugeri,

degradări etc. În marea majoritate, infracţiunilor silvice produc şi consecinţele de natură civilă,

respectiv producerea unui prejudiciu material, care trebuie reparat, fără ca prin aceasta să se înlăture

răspunderea penală.

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor din actele normative privitoare la infracţiunile silvice

se va ţine seama de principiile, normele, caracterizările, soluţiile şi drepturile subiective admise în

sfera dreptului civil cu privire la valoarea pagubelor şi a altor elemente de acest fel.

Restrângerea sau extinderea înţelesului termenilor folosiţi, are loc numai atunci când

dispoziţiile prevăzute în actele normative ce reglementează regimul silvic prevede o derogare de la

sensul obişnuit sau când această deosebire ar rezulta implicit, din natura faptei incriminate.

In legislaţia silvică privitoare la aceste infracţiuni există o referire implicită la reglementările

şi terminologia dreptului civil privind aceste fapte, referire care este un corolar al unităţii

conceptuale şi tehnico-juridice a întregii noastre legislaţii.

Şi în cazul infracţiunilor silvice ca şi în cazul altor grupuri de infracţiuni, legea prezintă

aspecte care vădesc existenţa unui caracter constitutiv propriu, alături de cel sancţionator.

Prin legislaţie se ocroteşte chiar şi un hoţ atunci când asupra lui s-a comis un furt, deoarece pe

legiuitor nu-l interesează legitimitatea poziţiei victimei ci, ilicitatea acţiunii făptuitorului.

Page 28: infractiuni silvice

28

În situaţia unor schimbări în conceptele sau terminologia dreptului civil, provenite din cauza

unor succesiuni de legi civile, referirea din legea extrapenală va fi raportată la legea nouă.

În cadrul laturii obiective, raportul de cauzalitate este un element comun al infracţiunilor

silvice, fiind raportul de cauzalitate între acţiunea (inacţiunea) care formează elementul material al

faptei şi consecinţele negative produse, rezultat sau stare de pericol (de la cauză la efect).

Dat fiind caracterul urmării imediate, care constă de regulă din însăşi comiterea acţiunii,

producând prin aceasta o stare de pericol, constatarea acestei legături nu necesită probe speciale,

existenţa legăturii de cauzalitate fiind aproape întotdeauna implicită.[104, p.517].

La infracţiunile de rezultat, este necesar să se verifice şi stabilească raportul de cauzalitate

între activitatea ilicită a făptuitorului şi consecinţele prevăzute în normele de incriminare. În cazul

infracţiunilor de pericol, legătura de cauzalitate rezultă din însăşi materialitatea faptelor – ex re .

Această legătură de cauzalitate este necesară să se stabilească în cadrul infracţiunilor silvice,

pentru a demonstra dacă urmarea imediată este rezultatul acţiunii comise de infractor sau a unor

cauze independente de voinţa lui.

Latura subiectivă.

În cadrul conţinutului juridic al infracţiunilor examinate, un loc de seamă îl ocupă elemente

specifice vinovăţiei şi mobilului care l-a animat pe făptuitor cât şi scopul urmărit de acesta.

Infracţiunile silvice se săvârşesc cu intenţie, în ambele modalităţi ale acestei forme de

vinovăţie – intenţia directă şi indirectă.

Prin urmare făptuitorii prevăd rezultatul acţiunilor pe care le întreprind şi urmăresc, după caz

acceptă producerea acestora.

Normele incriminatoare nu prevăd pentru realizarea faptelor pe care le analizăm, existenţa

unui scop ori a unui mobil.

Motivele care l-au determinat pe făptuitor la săvârşirea faptei, ca de pildă realizarea unor

avantaje ilicite, nu constituie o condiţie de bază pentru elementul subiectiv, acest aspect poate

constitui o circumstanţă de care să se ţină seama la individualizarea judiciară a sancţiunii.

Infracţiunile silvice prezintă şi unele elemente comune care privesc formele, modalităţile şi

sancţiunile acestora.

În cazul acestor fapte actele preparatorii (acte pregătitoare) cum ar fi de exemplu pregătirea

uneltelor (topor, ferăstrău mecanic) a vehiculelor (căruţă, camion), deplasarea la locul comiterii

faptei – toate acestea deşi fac parte din faza externă a infracţiunii, legiuitorul nu a înţeles să le

incrimineze.

Când însă fapta în vederea căreia au fost efectuate aceste acte pregătitoare a fost săvârşită,

ele (actele preparatorii) constituie acte de complicitate anterioară cu condiţia ca acestea să aparţină

altei persoane decât autorul infracţiunii săvârşite. De pildă, complicele confecţionează sau procură

Page 29: infractiuni silvice

29

autorului unele mijloace necesare comiterii infracţiunilor (topor, ferăstrău, căruţă etc.).

Tentativa este pedepsită numai în situaţia unor infracţiuni silvice, unde textul incriminator

prevede acest lucru, de exemplu în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 32 din O.G. 96/1998 sau art.

98 din Codul silvic.

Consumarea infracţiunilor silvice survine în momente diferite specifice fiecăreia în parte.

Aşa de exemplu, în cazul infracţiunii prevăzute la art. 99 din Codul silvic, consumarea are loc

în momentul când s-a falsificat ciocnul silvic de marcat.

În cazul când între activităţile comise există o legătură naturală – în sensul că săvârşirea uneia

este urmarea firească a celeilalte, fiecare în parte reprezentând trepte de înfăptuire a aceleiaşi

finalităţi – comiterea succesivă a acelor activităţi realizează o unitate naturală de infracţiune, în

cadrul căreia activităţile subsecvente fac corp comun cu cele care le preced.

O parte din infracţiunile silvice se pot comite prin două sau mai multe modalităţi normative

reglementate în mod corespunzător în textele legale. Modalităţile variază în funcţie de activităţile

care constituie elementul material al faptei, de natura obiectului material, iar uneori de condiţiile

care constituie cerinţa esenţială a laturii obiective.

Infracţiunea prevăzută în art.100 din Codul silvic (folosirea fără drept sau contrar dispoziţiilor

legale specifice a ciocanului silvic de marcat) are două modalităţi normative.

Infracţiunea reglementată de art. 101 Cod silvic se poate comite prin: distrugerea, degradarea

sau aducerea în stare de neîntrebuinţare, prin incendiere a unor păduri de pe suprafeţe întinse de

terenuri.

În afară de modalităţile normative, infracţiunile silvice pot avea şi o multitudine de modalităţi

faptice, particularizate de împrejurările concrete, în care a fost săvârşită fapta (de exemplu

procedeul sau mijlocul folosit, locul unde s-a comis infracţiunea etc.) aspecte care pot fi avute în

vedere cu ocazia individualizării judiciare a sancţiunii.

Unele din aspectele comune ale infracţiunilor silvice privesc şi regimul sancţionator.

În raport de periculozitatea socială cât şi din condiţiile concrete de înfăptuire, aceste fapte

sunt pedepsite de legislaţia română cu închisoare sau amendă, pedepse ale căror limite sunt precis

determinate de fiecare dispoziţie în parte.

În legislaţia Republicii Moldova persoanele fizice care au săvârşit infracţiuni silvice sunt

pedepsite cu amendă în marimi de unităţi convenţionale, muncă neremunerată în folosul

comunităţii sau închisoare; iar pentru persoanele juridice sunt prevăzute pedepse cu amendă în

unităţi convenţionale şi privarea dreptului de a exercita o anumită activitate.

Potrivit prevederilor legale se poate aplica şi pedeapsa complementară a interzicerii unor

drepturi, iar în unele situaţii expres prevăzute de lege este obligatorie (de exemplu în cazul

infracţiunilor prevăzute de art. 32 din O.G. 96/1998 sau art. 98 Cod silvic unde sunt sancţiuni mai

Page 30: infractiuni silvice

30

mari de 2 ani închisoare).

S-au fixat limite speciale de pedeapsă, căutându-se pe cât posibil să se evite diferenţierile

cazuistice în aşa fel încât să permită ca, pe cale de individualizare judecătorească să se stabilească

sancţiunea cea mai potrivită în raport cu fapta, în ansamblul circumstanţelor sale şi cu scopul

măsurii represive.

Făptuitorii care săvârşesc infracţiuni silvice sunt pedepsiţi în aşa fel încât, executarea

pedepsei să constituie prin cuantumul ei şi prin regimul aplicat condamnaţilor, un mijloc real de

reeducare a acestora, adică corespunzător cu munca de redresare morală pe care o reclamă

conştiinţa deficitară a acestora şi în acelaşi timp un exemplu puternic pentru elementele predispuse

să comită astfel de fapte.

Actele pregătitoare, cum ar fi: pregătirea uneltelor, a vehiculului etc. nu sunt incriminate .

În situaţia când, fapta în vederea căreia au fost realizate aceste acte pregătitoare au fost

efectuate, ele sunt considerate acte de complicitate anterioară, cerându-se condiţia ca ele să aparţină

autorului infracţiunii silvice săvârşite.

De exemplu, complicele confecţionează un topor sau ferăstrău, pentru ca acesta să fie folosit

de autorul infracţiunii silvice .

Tentativa se pedepseşte atunci când în textul de lege se prevede în mod expres acest lucru.

În situaţia când executarea este întreruptă sau nu şi-a produs efectul, fapta rămâne în faza tentativei.

Legiuitorul nu a incriminat tentativa la o parte dintre infracţiunile silvice, având în vedere că

nu toate acestea prezintă un pericol social deosebit.

Nu este tras la răspundere penală făptuitorul care s-a desistat ori a împiedicat producerea

rezultatului înainte de descoperirea faptei [3, art. 22 alin. 1].

Dacă actele îndeplinite până în momentul desistării sau împiedecării producerii rezultatului

constituie o altă infracţiune, se aplică pedeapsa pentru acea faptă [3, art. 22 alin. 2].

Infracţiunile silvice – autonome în ce priveşte regimul represiv şi în modalităţile lor

normative – sunt sancţionate cu pedeapsa închisorii, alternativ cu aceea a amenzii.

Sancţiunile diferă în raport cu fiecare faptă penală comisă, existând posibilitatea luării

măsurii de siguranţă atunci când se impune, cu scopul de a înlătura starea de pericol şi

preântâmpinarea săvârşirii altor fapte periculoase.

Prin urmare, măsurile de siguranţă fie cu caracter personal, fie cu caracter obiectiv se pot lua

şi în cazul infracţiunilor comise în domeniul forestier (confiscarea specială).

Referitor la aspectele semnalate în literatura juridică de specialitate s-a exprimat opinia în

sensul că, măsura confiscării speciale ar trebui luată în mod obligatoriu numai dacă persoanele care

deţin lucruri ce generează o stare de pericol au fost condamnate pentru fapta săvârşită. În celelalte

Page 31: infractiuni silvice

31

cazuri sau atunci când lipseşte acea stare de pericol a infractorului, luarea acestei măsuri este

facultativă[135, p.165].

Se consideră că această opinie este contradictorie cu voinţa legiuitorului care în art. 118 Cod

penal prevede că lucrările „sunt supuse” iar nu că „pot fi supuse” aşa încât deţinerea unor asemenea

lucruri generează o stare de pericol, iar confiscarea are obiectivul precis d e a preveni o atare

primejdie independent de soluţia care se dă procesului penal [118 , p. 605]

Aprecierea instanţei judecătoreşti poartă răspunderea numai asupra încadrării sau

neâncadrării lucrurilor în vreuna din categoriile de bunuri supuse confiscării, odată ce s-a ajuns la

încadrarea lucrurilor în vreuna din categoriile arătate în Codul penal luarea acestei măsuri este

obligatorie.

Pe de altă parte, instanţele de judecată trebuie să aibă în vedere atunci când situaţia impune

şi luarea măsurii de siguranţă a interzicerii de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, o

meserie ori o altă ocupaţie în conformitate cu prevederile legale, mai ales atunci când la mijloc se

află personalul silvic cu atribuţii de constatare a faptelor contravenţionale sau penale.

Răspunderea materială a personalului silvic – de exemplu pădurari – este o instituţie juridică

care cuprinde totalitatea normelor ce reglementează relaţiile sociale între persoanele încadrate în

muncă şi cei care le angajează, atunci când primii cauzează prejudicii.

Răspunderea materială a persoanelor încadrate în muncă, inclusiv a celor din sectorul silvic,

intervine totuşi atunci când personalul şi-a încălcat îndatoririle de serviciu, izvorâte din contractul

de muncă, cauzând astfel prejudicii materiale.

Reglementarea acestei forme de răspundere juridică contribuie atât la apărarea fondului

forestier – proprietate publică sau privată – cât şi la apărarea intereselor legale ale personalului

silvic.

Utilitatea dispoziţiilor legale în temeiul cărora operează asemenea formă de răspundere este

confirmată de incidenţa în fapt a acestor dispoziţii aşa cum arată statisticile din ultima perioadă, din

care rezultă că brigadieri şi pădurari care răspund de paza pădurilor au acoperit pagube destul de

mari, produse prin tăieri şi sustrageri de materiale lemnoase.

Dispoziţiile legale care reglementează condiţiile generale ale răspunderii materiale a

angajaţilor din toate sectoarele de activitate, inclusiv a personalului silvic sunt cuprinse în Codul

muncii, precum şi în alte acte normative.

În ce priveşte răspunderea materială a personalului silvic, inclusiv cel care asigură paza şi

ocrotirea pădurilor, aceasta (răspunderea materială) este supusă regimului juridic de drept comun

completat însă cu regulile cuprinse în alte acte normative cum ar fi de exemplu în Codul silvic.

Răspunderea materială a angajaţilor silvici pentru pagubele produse prin fapte care nu sunt

infracţiuni sau contravenţii se stabileşte conform dispoziţiilor legale în vigoare, în următoarele

Page 32: infractiuni silvice

32

condiţii: fapta ilicită să fie săvârşită de angajat în activitatea lui de serviciu, să fie comisă cu

vinovăţie, să fi produs o pagubă persoanei fizice sau juridice, adică între fapta ilicită şi prejudiciul

cauzat să existe o legătură de cauzalitate.

Pentru recuperarea pagubelor se emit decizii de imputare, emise de organele autorităţii

silvice. Stabilirea valorii pagubelor se face în raport de diametru, calitate şi vârstă a diferitelor

specii de arbori sau puieţi etc [Anexa nr. 9].

2. 2. Reguli procesuale specifice cercetării infracţiunilor silvice

Mijloacele specifice dreptului penal utilizate în ocrotirea domeniului silvic sunt de două

feluri: mijloace de drept penal material şi mijloace de drept procesual penal. Cele două mijloace se

află într-o strânsă legătură unele cu altele.

Tragerea la răspundere penală se face pe calea procesului penal, iar acesta trebuie să se

desfăşoare potrivit normelor şi garanţiilor procedurii penale [75,p. 7].

O persoană care a săvârşit o infracţiune în domeniul forestier nu poate fi sancţionată fără

proces penal care implică urmărire şi judecată conform regulilor prevăzute de Codul de procedură

penală şi a legislaţiei silvice.

Legiuitorul român a instituit prin art. 109 Cod silvic, regula conform căreia „prevederile

prezentului titlu (răspunderi şi sancţiuni) se completează cu dispoziţiile Codului penal şi Codului de

procedură penală.

Competenţa de cercetare pentru toate infracţiunile silvice, revine organelor de urmărire

penală ale poliţiei.

Acestea pot fi sesizate prin oricare din modurile de sesizare cunoscute: plângere, denunţ sau

din oficiu.

În acest sens art. 207 din Codul de procedură penală prevede că „cercetarea penală se

efectuează de organele de cercetare ale poliţiei, pentru orice infracţiune care nu este dată în mod

obligatoriu în competenţa altor organe de cercetare.

De asemenea, potrivit art. 209 din Codul de procedură penală – procurorul exercită

supravegherea asupra actelor de urmărire penală: în exercitarea acestei atribuţii procurorii

supraveghează şi controlează activitatea de cercetare penală a poliţiei şi a altor organe. Procurorul

poate să efectueze orice act de urmărire penală în cauzele pe care le supraveghează.

Plângerea trebuie să cuprindă descrierea faptei, indicarea autorului, prezentarea mijloacelor

de probă, adresa părţilor şi a martorilor, precizarea dacă persoana vătămată se constituie parte civilă

şi atunci când este cazul indicarea persoanei responsabile civilmente (art. 283 Cod de procedura

penala).

Potrivit art. 284 din Codul de procedură penală, în cazul infracţiunilor pentru care legea

Page 33: infractiuni silvice

33

prevede că este necesară plângerea prealabilă, aceasta trebuie să fie introdusă în termen de 2 luni

din ziua în care persoana vătămată a ştiut cine este făptuitorul.

Pe de altă parte, conform art. 223 din Codul de procedură penală, denunţul este

încunoştinţarea făcută de către o persoană sau de o unitate la care se referă art. 145 din Codul penal

despre săvârşirea unei infracţiuni.

Denunţul trebuie să conţină aceleaşi date ca şi plângerea. Denunţul scris trebuie să fie

semnat de denunţător, iar în cazul denunţului oral, acesta să consemnează într-un proces-verbal de

către organul în faţa căruia a fost făcut.

Din punct de vedere procesual însă, infracţiunile silvice sunt supuse urmăririi din oficiu,

ceea ce corespunde atât gravităţii pe care o prezintă de regulă aceste fapte cât şi a necesităţii de a se

asigura o eficace ocrotire a fondului forestier.

Faptele comise în dauna fondului forestier naţional, indiferent de forma de proprietate, sunt

considerate infracţiuni silvice care se urmăresc şi din oficiu şi nu se sting prin împăcarea părţilor.

O decizie a Curţii Supreme de Justiţie [182, p.226], prilejuieşte discutarea unei probleme

interesante privind aspectele procesuale în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 32 din O.G.

96/1998, art. 98 din Codul silvic şi art.31 din Legea nr. 141/1999. S-a reţinut că făptuitorul, rudă cu

persoana vătămată a tăiat şi furat arbori proprietatea părţii vătămate. Judecătoria a dispus încetarea

procesului penal potrivit normelor de procedură penală pe motiv că părţile s-au împăcat.

Cu privire la speţa redată s-ar putea aborda problema dacă în cazul infracţiunilor reglemen-

tate de art. 32 din O.G. 96/1998, art. 98 Cod silvic şi art. 31 din Legea nr. 141/1999 sunt aplicabile

prevederile art. 210 Cod penal, în cazul când aceste fapte sunt comise din fondul forestier

proprietatea unei persoane fizice de soţ, rudă apropiată etc.

În legătură cu cele arătate trebuie subliniat că prevederile art. 109 Cod silvic care stabilesc

că prevederile Titlului VI (răspunderi şi sancţiuni) se completează cu dispoziţiile Codului de

procedură penală. Se trage concluzia că în această situaţie se aplică prevederile art. 210 Cod penal,

în sensul că acţiunea penală se pune în mişcare numai la plângerea prealabilă a părţii vătămate (care

se adresează instanţei de judecată), iar împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

În exprimarea acestei opinii la care nu subscriem, s-a avut probabil în vedere şi faptul că

atunci când aceiaşi persoană va comite mai multe fapte din cele incriminate prin Codul silvic se vor

aplica dispoziţiile articolelor 33 sau 41 alin. 2 din Codul penal, referitoare la concursul de

infracţiuni şi infracţiunea continuată; în acest sens s-a pronunţat şi instanţa noastră supremă printr-o

decizie care îşi menţine valabilitatea şi în prezent [180 , p. 41].

Deşi unele infracţiuni silvice se aseamănă cu infracţiunea de furt prevăzută de art. 210 Cod

penal, totuşi acestea nu sunt identice şi nu se poate pune între ele semnul egalităţii.

Cu privire la speţa în discuţie (dacă sunt aplicabile sau nu prevederile art. 210 din codul

Page 34: infractiuni silvice

34

penal) putem trage concluzia că tăierea şi furtul de arbori din fondul forestier naţional, chiar dacă

arborii sunt proprietatea unei persoane fizice, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor

silvice prevăzute de art. 32 din O.G. 96/1998 şi art. 98 din Codul silvic, iar nu infracţiunea de furt

prevăzută de Codul penal.

Fiind vorba de fondul forestier naţional, indiferent de forma de proprietate unde s-au comis

infracţiunile silvice, acţiunea penală se poate pune în mişcare şi din oficiu şi nu se stinge prin

împăcarea părţilor.

Deci aplicarea prevederile art. 210 Cod penal, în sensul că acţiunea penală se pune în

mişcare numai la plângerea prealabilă a părţii vătămate, nu-şi găseşte motivarea în cazul

infracţiunilor silvice[141, p.129-134].

Derogările sau completările prevăzute în Codul silvic vor avea proeminenţă faţă de

dispoziţiile Codului de procedură penală, primele fiind socotite mai adecvate pentru buna

desfăşurare a procesului penal în cazul infracţiunilor silvice.

Opinia redată la care subscriem, se întemeiază şi pe aplicarea principiului general conform

căruia în situaţiile în care este de ales între regulile obişnuite şi regulile speciale, acestea din urmă

primează ori de câte ori nu există un text care să dispună contrariul.

Această reglementare implică transpunerea pe plan procesual a regulii cuprinse în

dispoziţiile din Codul penal în sensul că, dispoziţiile din partea generală a acestui cod se aplică şi

faptelor sancţionate penal prin legi speciale afară de cazul când legea dispune altfel.

În ceea ce priveşte însă procedura de constatare, urmărire şi judecată trebuie să constatăm că

toate acestea se efectuează potrivit normelor obişnuite prevăzute în Codul de procedură penală.

Constatarea însă a infracţiunilor silvice se efectuează şi de către organele silvice specializate

din acest domeniu (pădurari, brigadieri, şefii districtelor silvice, ingineri şi tehnicieni silvici de la

ocoalele silvice, unităţile silvice etc., aceştia având posibilităţi mult mai largi de prevenire,

combatere şi descoperire a infracţiunilor respective).

Prin derogare însă de la normele procesuale penale, procesul verbal de constatare a

infracţiunii se trimite ocolului silvic de pe raza teritorială a locului unde a fost săvârşită fapta pentru

calcularea pagubei.

Un loc primordial în activitatea de administrare a probatoriului în cazul infracţiunilor silvice

îl reprezintă procesul verbal de cercetare la faţa locului, întocmit de organul de urmărire penală,

prin care se consemnează situaţia de fapt rezultată în urma săvârşirii infracţiunii.

Prin consemnarea în procesul verbal de ceretare la faţa locului a diametrului fiecărei cioate

aflate în delict (de exeplu, în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 32 din O.G. 96/1998 sau art. 98

din Codul silvic) se crează premiza calculuilui prejudiciului cauzat.

Organele silvice (pădurari, brigadieri etc.) însoţite de un poliţist sunt autorizaţi să identifice

Page 35: infractiuni silvice

35

şi să inventarieze la locurile unde se află materialele lemnoase provenite din infracţiuni cu

respectarea dispoziţiilor Codului de procedură penală privind percheziţia [8, art. 106 alin. 2].

Organele abilitate (poliţie, parchet, instanţe de judecată) trebuie să stabilească persoana

păgubită, cuantumul prejudiciului cauzat şi posibilitatea reparării pagubei pricinuite prin

infracţiune.

2.3. INFRACŢIUNILE SILVICE PREVĂZUTE ÎN LEGISLAŢIA ROMÂNĂ

A. INFRACŢIUNILE PREVĂZUTE ÎN CODUL SILVIC ( Legea nr. 26/1996)

1. Ocuparea fără drept a unor păduri din fondul forestier şi distrugerea semnelor de hotar

Potrivit art. 96 din Codul silvic această infracţiune constă în ocuparea fără drept în

întregime sau în parte a unor păduri, terenuri sau ape din fondul forestier naţional, precum şi

distrugerea, degradarea sau mutarea semnelor de hotar, a împrejmuirilor ori a reperelor de

marcare.

Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale privitoare la paşnica,

neştirbita şi deplina folosinţă a pădurilor, terenurilor sau apelor din fondul forestier naţional,

indiferent de natura dreptului de proprietate.

Pe de altă parte sunt şi relaţiile sociale a căror formare, desfăşurare şi dezvoltare sunt în mod

firesc legate de securitatea materială şi a stării de fapt a bunurilor, respectiv semnele de hotar, a

împrejmuirilor ori a reperelor de marcare [142 , p. 11-16].

Prin incriminarea faptei analizate se ocroteşte securitatea existenţei şi a stării de fapt a

pădurilor şi celorlalte bunuri prevăzute expres în normativul penal.

Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege indiferent de titular [1, art.

41]. Pe de altă parte, proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau

unităţilor administrativ teritoriale [1, art. 135].

Relaţiile sociale privind ocrotirea bunurilor ar fi grav periclitate dacă aceste bunuri nu ar fi

apărate de lege sub raportul existenţei (integrităţii) lor şi a stării în care se găsesc calitativ (potenţial

şi utilizare) [76, p. 51].

Reducerea suprafeţei fondului forestier proprietate publică este interzisă. În mod excepţional

pentru construcţii cu destinaţie militară, pentru căile ferate, şosele de importanţă deosebită, linii

electrice de înaltă tensiune, mine, forări, sonde şi echipamentele aferente acestora, conducte

magistrale de transport gaze sau petrol ori pentru lucrări de îmbunătăţiri funciare, de gospodărire a

apelor sau de realizare a unor noi surse de apă, obiective turistice, ocuparea definitivă de terenuri

din fondul forestier în alte scopuri decât cele silvice cu defrişarea pădurii sau fără, se aprobă potrivit

legii [9, art.54].

Page 36: infractiuni silvice

36

De asemenea, ocuparea definitivă a unor terenuri din fondul forestier se face de regulă pe

bază de schimb. Terenurile preluate trebuie să fie apte de a fi împădurite şi echivalente ca suprafaţă

şi bonitate [9, art. 55].

Obiectul material îl formează generic pădurile, terenurile sau apele ori semnele de hotar

[175, p. 544] (borne de piatră, stâlpi, ţăruşi, gard, şanţ, movile, gard viu, brazdă adâncă),

împrejmuirile [175, p. 287] sau repere de marcare [175, p.507].

Sunt considerate păduri în sensul prevederilor actului normativ şi sunt cuprinse în fondul

forestier naţional terenurile acoperite cu vegetaţie forestieră cu o suprafaţă mai mare de 0,25 ha [9,

art. 2].

Textul incriminator (art.96 din Codul silvic) se referă numai la ocuparea fără drept a unor

păduri, terenuri sau ape din fondul forestier naţional, pe când în ceea ce priveşte modalităţile

distrugerii, degradării sau mutării semnelor de hotar – această menţiune (din fondul forestier

naţional) nu mai este prevăzută în mod expres.

În acelaşi timp, mai trebuie precizat că în cazul „ocupării fără drept în întregime sau în

parte” textul art.96 din Codul silvic îşi găseşte aplicarea numai atunci când se ocupă fără drept

păduri, terenuri sau ape din fondul forestier naţional, fără a se face referire ori trimitere la textul

care reglementează infracţiunea de tulburare de posesie, prevăzută în Codul penal.

Sintagma „fără drept” aşezată în normă, după enunţarea activităţii (ocuparea) al căror obiect

îl constituie păduri, terenuri sau ape delimitează sfera licitului de aceea a ilicitului în materie.

Legea permite cu aprobările de rigoare şi în anumite situaţii să se ocupe anumite terenuri sau

păduri.

În cazul infracţiunii de tulburare de posesie, obiectul material îl constituie imobilele –

construcţiile cât şi terenurile [118, p. 344] şi [109 p.55] (dar nu pădurile, terenurile sau apele care

fac parte din fondul forestier naţional).

Cu toate că prevederea din Codul penal privitoare la tulburarea de posesie nu se referă în

mod expres şi la terenuri, noţiunea generală de imobil ca obiect material al infracţiunii are înţelesul

din dreptul civil, adică de bunuri nemişcătoare care înglobează şi terenurile [101, p. 336].

Putem trage concluzia că în cazul infracţiunii silvice textul incriminator se referă numai la

terenuri cu destinaţie specială (păduri, terenuri, ape ce fac parte din fondul forestier naţional).

Celelalte terenuri ocupate fără drept, ce nu fac parte din fondul forestier sunt sub protecţia

instituită pentru infracţiunea de tulburare de posesie incriminată în Codul penal.

Obiectul material al infracţiunii se deosebeşte şi faţă de alte infracţiuni silvice în cazul

cărora faptele respective se săvârşesc numai asupra arborilor, puieţilor sau lăstarilor din păduri etc.

Subiectul activ, nemijlocit al infracţiunii pe care o analizăm poate fi orice persoană.

Dacă autorul ar avea o calitate care a înlesnit săvârşirea infracţiunii, aceasta va fi reţinută ca

Page 37: infractiuni silvice

37

o împrejurare agravantă. Infracţiunea poate fi comisă şi de mai mulţi subiecţi activi (coautori,

instigatori, complici).

Subiectul activ la această faptă este necalificat, atunci când se realizează „distrugerea,

degradarea sau mutarea semnelor de hotar, a împrejmuirilor ori reperelor de marcare” putând fi

orice persoană, inclusiv proprietarul pădurii, terenului etc.

Activităţile prevăzute în textul încriminator pot fi efectuate şi de alte persoane decât

făptuitorul, însă la îndemnul sau solicitarea acestuia, acea persoană va fi după caz, coautor,

complice sau participant impropriu (art. 31 Codul penal).

În literatura juridică se exprimă opinia în sensul că subiect activ nemijlocit poate fi, după

caz, orice persoană responsabilă penal, dinafară cât şi dinăuntrul unităţilor publice; excepţie fac însă

de la această regulă cei care răspund de administrarea, gospodărirea, protecţia şi paza fondului

forestier (de exemplu, pădurari, brigadieri, ingineri silvici etc.), care, dacă săvârşesc în perimetrul

lor de responsabilitate astfel de fapte, se fac vinovaţi de infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută

de Codul penal şi nu de infracţiunea silvică pe care o analizăm.

Asupra opiniei exprimate, avem unele rezerve, ţinând cont de noile prevederi din domeniul

silvic iar pe de altă parte şi de prioritatea legii speciale faţă de cea generală (Codul penal). În astfel

de cazuri existând un concurs de texte penale şi nu o pluralitate de infracţiuni, operează principiul

specialităţii legii penale, potrivit căruia în cazul pluralităţii aparente de infracţiuni se aplică textul de

lege care conţine autonomia juridică a încriminării faptei săvârşite [ 97, p. 149-150].

Subiectul pasiv, este statul în primul rând, ca reprezentant al societăţii, interesată în

ocrotirea şi apărarea fondului forestier.

Alături de stat, subiect pasiv poate fi persoana fizică sau juridică al cărei drept de proprietate

este afectat în urma săvârşirii infracţiunii ca de ex.: parohiile, schiturile, mânăstirile sau diferite

unităţi de învăţământ. Subiecţi pasivi pot fi posesorii terenurilor… respective (proprietarii), dar

considerăm noi, pot fi şi deţinătorii.

În cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 96/1998 nu avem o definiţie a noţiunii de

„deţinător” de pădure. În sens larg prin„deţinător” se înţelege o persoană care are în păstrare bunuri

materiale [176, p.257]. Aceasta înseamnă că prin „deţinător de pădure” trebuie să înţelegem o

persoană fizică sau juridică care are în păstrare , în stăpânire materială o pădure.

Noţiunea de „deţinător” provine de la cea de „deţinere” care, în dreptul civil înseamnă

stăpânirea materială a unui lucru, fără ca persoana care exercită (detentorul) să aibă şi posesia

lucrului respectiv [176, p.257-258].

Prin urmare „deţinătorii de păduri” nu sunt posesori ai pădurilor respective [160, p.121].

Latura obiectivă. În conţinutul infracţiunii pe care o analizăm sunt cuprinse ca părţi

componente o situaţie premisă şi conţinutul constitutiv al infracţiunii.

Page 38: infractiuni silvice

38

Situaţia premisă constă în starea de fapt în care se găsea obiectul material (păduri, terenuri

etc.) din punctul de vedere al posesiei înainte de săvârşirea acţiunii de ocupare a pădurii … stare de

fapt care a fost tulburată şi modificată în mod ilicit prin această acţiune.

Fără această situaţie premisă, fără această stare de fapt preexistentă, infracţiunea nu numai

că nu poate fi săvârşită, dar nici nu poate fi concepută.

Cum este greu de imaginat ca o pădure, un teren etc. să nu se găsească juridic în posesia nici

unei persoane, existenţa situaţiei premisă este implicit dovedită din moment ce fapta pe care o

analizăm a fost săvârşită.

Situaţia premisă se consideră existentă indiferent dacă subiectul pasiv îşi exercită sau nu

efectiv drepturile şi prerogativele sale [76 , p.562-563].

Latura obiectivă este alcătuită ca şi în cazul celorlalte infracţiuni din elementul material,

cerinţe esenţiale, urmarea imediată şi legătura de cauzalitate.

Elementul material În cazul acestei infracţiuni elementul material constă în acţiunea de

ocupare fără drept, în întregime sau în parte a unor păduri, terenuri sau ape din fondul forestier

naţional, precum şi acţiunea de distrugere, degradare sau mutarea semnelor de hotar, a

împrejmuirilor ori a reperelor de marcare. Fiecare din acţiunile materiale pot constitui elementul

material al infracţiunii.

Prin acţiunea de ocupare, înţelegem pătrunderea efectivă a făptuitorului într-un anumit loc

(pădure, teren, apă) cu scopul de a-l stăpâni, ştiind că acest „teren” (păduri, terenuri, ape) aparţine

altcuiva. Este vorba de o pătrundere „fără drept” (ilegală, samavolnică), respectiv fără ca cel în

cauză să aibă un titlu care să-i legitimeze ocuparea „terenului”. Infracţiunea subzistă fără a avea

relevanţă, dacă subiectul activ (făptuitorul) a ocupat „terenul” timp mai îndelungat, sau a adus

pe acel teren unele lucruri, ori dacă fiind alungat de organele abilitate a părăsit la scurt timp

perimetrul silvic ocupat fără drept.

În afară de cerinţa decurgând din situaţia premisă şi anume, starea de fapt în care se

găsea obiectul material (păduri, terenuri etc.) din punct de vedere al posesiei înainte de

săvârşirea acţiunii de ocupare a pădurii, pentru ca acţiunea de ocupare să întregească latura

obiectivă a acestei modalităţi trebuie, aşa cum s-a menţionat, ca ocuparea să se facă fără drept, cu

alte cuvinte să nu constituie exercitarea unui drept sau aducerea la îndeplinire a unei dispoziţii

legale.

Nu constituie infracţiune în forma acestei modalităţi, efectuarea acţiunii de ocupare pe baza

unei aprobări dată de organele silvice competente.

Potrivit textului incriminator, constituie element material al acestei infracţiuni şi acţiunea de

distrugere, degradare sau mutarea semnelor de hotar, a împrejmuirilor ori a reperelor de marcare.

Page 39: infractiuni silvice

39

Prin distrugere se înţelege nimicirea, desfiinţarea, suprimarea completă a bunului, aşa încât

bunul existent anterior este redus la neant, ori la un morman de resturi informe (de exemplu,

adăugăm noi arderea, incendierea unor semne de hotar) [76 , p.549].

Acţiunea de degradare presupune stricarea parţială a semnelor de hotar, a împrejmuirilor, de

aşa natură încât nu mai pot fi folosite ca înainte de săvârşirea faptei (de exemplu tăierea unei părţi

dintr-un stâlp care marchează un hotar). Un bun degradat nu mai are calităţile şi potenţialul de

utilizare pe care îl avea în starea sa anterioară.

Degradarea există indiferent dacă bunul ar putea fi reparat sau dacă în starea de deteriorare

în care se găseşte ar mai putea fi încă folosit.

Acţiunea de mutare [175, p. 370] a semnelor de hotar, a împrejmuirilor ori a reperelor de

marcare, presupune mişcarea, deplasarea acestora dintr-un loc în altul, respectiv de la locul în care

se aflau şi aşezarea în alt loc. Este vorba de ridicarea, semnelor de hotar, a împrejmuirilor ori a

reperelor de marcare de la locul unde se aflau şi ducerea sau aruncarea lor într-un alt loc încât să nu

mai existe hotarul iniţial (de pildă aruncarea gardului despărţitor, a pietrelor sau movilelor care

marcau hotarul, a copacilor care hotărniceau pădurile, terenurile sau apele din fondul forestier

naţional).

Semnele de hotar, împrejmuirile sau reperele de marcare sunt lucrări care au fost aşezate cu

destinaţia de a marca hotarul (gard viu sau lucrat, copaci, şanţuri, movile etc.)

Ne exprimăm opinia în sensul că mutarea, schimbarea semnelor de hotar … este efectuată

tocmai în scopul ocupării fără drept a perimetrului forestier respectiv şi ca atare aceste semne de

hotar sunt mutate în interiorul terenului uzurpat, astfel încât să se micşoreze suprafaţa deţinută de

partea vătămată şi să se mărească corespunzător perimetrul forestier al făptuitorului.

Pentru existenţa elementului material al acestei fapte este suficient ca una dintre acţiunile

enumerate în textul incriminator să fie săvârşite. Prin urmare oricare dintre acţiunile prevăzute de

text pot constitui elementul material al infracţiunii, deci în mod distinct iar nu cumulativ, fiind

vorba de o infracţiune cu conţinuturi alternative.

Dacă făptuitorul a comis mai multe acţiuni concomitent şi în legătură unele cu altele, există

o unitate infracţională iar nu mai multe infracţiuni.

Urmarea imediată în cazul acestei infracţiuni se caracterizează prin crearea unei stări de

pericol, contrare celei anterioare prin schimbarea în rău, respectiv prin producerea de pagube

persoanelor fizice sau juridice, în sensul că acel perimetru forestier trece în posesia ilegală a

infractorului sau se distruge, degradează ori se mută semne de hotar, împrejmuiri sau repere de

marcare, toate acestea fără drept.

Textul cuprins în art. 96, ocrotind aşa cum s-a arătat o situaţie de fapt, această infracţiune

există chiar şi atunci când posesia pădurii, terenului etc. pe care făptuitorul le-a deposedat era

Page 40: infractiuni silvice

40

obţinută ilicit, deci acţiunea subiectului activ nu se întemeiază pe un drept care să o justifice (este ea

însăşi săvârşită fără drept).

Starea de pericol nu există şi ca atare nu putem vorbi de o ocupare ilegală în cazul în care

acţiunea făptuitorului de „ocupare” a fost respinsă, astfel că nu a putut rămâne câtuşi de puţin în

pădurea sau terenul prevăzut în textul încriminator.

Din conţinutul infracţiunii nu rezultă că textul încriminator face precizări la cea de a doua

modalitate a faptei (distrugerea, degradarea sau mutarea semnelor de hotar…), respectiv că acţiunea

trebuie să se comită în păduri, terenuri sau ape din fondul forestier naţional, cu toate că se deduce că

schimbarea locului semnelor de hotar este efectuată tocmai în scopul ocupării fără drept a

perimetrului forestier.

Considerăm însă că este vorba de o insuficienţă a normei care poate fi depăşită prin ataşarea

în continuare a modalităţii normative existente a sintagmei „care face parte din fondul forestier

naţional”.

Legătura de cauzalitate. Între acţiunile efectuate de făptuitor şi urmarea imediată

(schimbarea în mod ilicit a situaţiei de fapt) trebuie să existe o legătură de cauzalitate, în sensul că

acea schimbare în rău să se datoreze acţiunii făptuitorului. Fiind o infracţiune de rezultat este

necesar să se verifice şi stabilească raportul de cauzalitate între acţiunea făptuitorului şi consecinţele

arătate în textul incriminator. Aşadar, situaţia de fapt creată este generată de acţiunea ilicită.

Latura subiectivă. Acţiunea făptuitorului pentru a putea constitui elementul material al

infracţiunii trebuie, din punct de vedere subiectiv, să fie săvârşită cu intenţie (directă sau indirectă).

Făptuitorul realizează că prin acţiunile sale provoacă o pagubă patrimoniului – public sau

privat – sau/şi o stare de pericol pentru valorile sociale ocrotite de lege şi urmăreşte, după caz,

acceptă producerea consecinţelor negative.

Aşadar, forma de vinovăţie în conţinutul laturii subiective este intenţia. Fapta comisă din

culpă nu este încriminată.

Existenţa infracţiunii nu este condiţionată de scopul în care a acţionat făptuitorul şi nici de

mobilul care i-a animat voinţa de a săvârşi fapta.

Elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 96 se exprimă printr-o acţiune, fapta

fiind susceptibilă de desfăşurare în timp, deci de formele inerente unei astfel de desfăşurări: acte

pregătitoare, tentativa, consumare şi epuizare.

Trebuie menţionat că actele de pregătire – de pildă procurarea unor mijloace nu sunt

încriminate. Prin urmare, deşi posibile, nu se sancţionează.

În realitate aceste acte de pregătire pot deveni în unele situaţii acte de complicitate

anterioară la infracţiunea silvică comisă de autor. De exemplu, complicele îi furnizează autorului

unele informaţii asupra timpului când perimetrul forestier nu este păzit.

Page 41: infractiuni silvice

41

Tentativa, deşi posibilă material, nu este posibilă totuşi juridic şi ca atare nu se pedepseşte.

Consumarea are loc în momentul când făptuitorul pătrunde (ocupă) şi rămâne fără drept în

perimetrul forestier prevăzut de textul incriminator sau în momentul când distruge, degradează sau

mută semnele de hotar, împrejmuiri ori repere de marcare.

Ne exprimăm opinia în sensul că, în cazul în care făptuitorul a pătruns în perimetrul forestier

(pădure, teren etc.) dar nu a reuşit să-l ocupe, nerealizându-se această acţiune (ocuparea), fapta nu

va constitui infracţiune şi prin urmare nu va opera nici răspunderea penală.

Dacă însă, de exemplu făptuitorul a distrus semne de hotar, fapta va constitui infracţiune.

În situaţia când făptuitorul a izbutit să ocupe perimetrul forestier (pădure, teren etc.) şi să

rămână pe acesta, acţiunea de ocupare ilegală devine continuă, iar infracţiunea va persista până la

încetarea ocupării.

Epuizarea va avea loc în momentul în care încetează ocuparea şi perimetrul forestier revine

la starea de fapt anterioară.

Fapta penală pe care o examinăm este implicit susceptibilă de mai multe modalităţi

normative.

Infracţiunea se poate realiza prin ocupare, prin distrugere, prin degradare sau prin mutarea

semnelor de hotar a împrejmuirilor ori a reperelor de marcare. În săvârşirea ei, infracţiunea. poate

îmbrăca şi o multitudine de modalităţi faptice, prilejuite de împrejurările în care este comisă, de

specificul obiectului material, de forma concretă care o îmbracă elementul material, de calitatea pe

care o poate avea subiectul infracţiunii etc. circumstanţe ce vor fi avute în vedere cu ocazia

cuocazia individualizării judiciare a sancţiunii.

În ce priveşte regimul represiv, potrivit textului incriminator pedeapsa în cazul acestei

infracţiuni este închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

Constatarea faptei analizate se face potrivit regulilor de drept comun de către organele de

urmărire penală iar în conformitate cu prevederile Codului silvic şi de către personalul silvic

împuternicit în acest scop.

Punerea în mişcare a acţiunii penale se face şi din oficiu. Urmărirea penală se efectuează de

către organele de poliţie, iar judecarea cauzei în primă instanţă este în competenţa judecătoriei.

Apreciem că infracţiunea prevăzuteă de art. 96 din Codul silvic are conţinutul incomplet şi

considerăm necesară completarea normei, astfel:

● În conţinutul normei, după „ocuparea fără drept…a unor păduri, terenuri sau ape” să

fie ataşată sintagma „perdele forestiere de protecţie”, amendamentul propus având drept

rezultat punerea sub incidenţa legii penale şi a „perdelelor forestiere de protecţie”. Acest

amendament fiind valabil şi pentru alte infracţiuni din cele examinate.

Page 42: infractiuni silvice

42

● Ataşarea în continuare la „distrugerea, degradarea sau mutarea semnelor de hotar…” a

modalităţii normative existente, a sintagmei „care face parte din fondul forestier naţional”.

● Abrogarea normelor din Legea fondului funciar, care au conţinuturi paralele, cu cele

prevăzute în Codul silvic.

2. Furtul de arbori din fondul forestier

Conform art. 98 din Codul silvic furtul de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale,

ori de arborii, puieţi sau lăstari care au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini, cu sau fără drept, din

fondul forestier naţional sau de pe terenurile cu vegetaţie forestieră, prevăzute la art.6, dacă

valoarea pagubei este de peste 5 ori mai mare decât pretul mediu al unui metru cub de masă

lemnoasă pe picior, ori dacă valoarea pagubei este sub această limită, dar fapta a fost săvârşită de

cel puţin două ori în interval de 2 ani, constituie infracţiune [9, art. 98 alin. 1].

Fapta este mai gravă dacă a avut ca urmare o pagubă în valoare de peste 20 de ori mai

mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.

Fapta este şi mai gravă dacă a avut ca urmare o pagubă în valoare de peste 50 de ori

mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.

Fapta se pedepseşte şi mai aspru în cazul în care furtul a fost săvârşit în împrejurările

următoare: de două sau mai multe persoane împreună; de o persoană având asupra sa o armă sau

substanţe chimice periculoase; în timpul nopţii; în arii forestiere protejate.

Din lectura textului incriminator reiese că normativul penal foloseşte denumirea de „furt”,

aceasta impunându-se întrucât în realitate, fapta examinată constă în însuşirea (luarea ilegală)

anumitor bunuri, în concret materiale forestiere (arbori, puieţi sau lăstari).

Obiectul juridic. Prin comiterea activităţii infracţionale de însuşire pe nedrept a unor

materiale forestiere (arbori, puieţi,lăstari), se încălcă rânduielile, care în cadrul ordinii noastre de

drept sunt destinate să asigure relaţiile sociale, a căror ocrotire depinde de apărarea sub aspect

economic şi juridic a poziţiei de fapt a arborilor, puieţilor şi lăstarilor din fondul forestier naţional

sau de pe terenurile cu vegetaţie forestieră prevăzute la art. 6 din Codul silvic, ce aparţine

proprietăţii publice sau private, provocând o atingere relaţiilor sociale mai sus menţionate.

Obiectul material este constituit din vegetaţia forestieră, respectiv arborii doborâţi sau rupţi

de fenomene naturale ori arbori puieţi sau lăstari care au fost tăiaţi sau scoşi din rădăcini cu sau

fără drept din fondul forestier naţional sau de pe terenurile cu vegetaţie forestieră [9, art. 6].

Subiectul activ, nemijlocit (autor) poate fi orice persoană care răspunde penal, norma legală

nu prevede vreo condiţie privind calitatea acestuia. Ca atare subiect activ poate fi chiar

proprietarul sau deţinătorul perimetrului forestier, stabilit de lege.

Page 43: infractiuni silvice

43

Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale – coautorat, instigare, complicitate.

În cazul variantei reglementate de art. 98 alin. 4 din Codul silvic (art. 32 alin. 4 lit. a din

O.G. 96/1998 – fapta se săvârşeşte de două sau mai multe persoane împreună) infracţiunea poate fi

săvârşită doar sub forma instigării, deoarece în situaţia conlucrării a două sau mai multe persoane

împreună la comiterea faptei – fie în calitate de autori şi complici concomitenţi este realizată

modalitatea agravată (calificată) a acestei infracţiuni.

Răspunderea penală subzistă chiar dacă făptuitorul sau făptuitorii nu au tras sau nu au

urmărit să obţină un profit din comiterea infracţiunii.

Dacă fapta se săvârşeşte de către personalul silvic cu atribuţii de constatare a infracţiunilor şi

contravenţiilor, calitatea acestuia duce la agravarea tratamentului penal [9, art. 104].

Subiect pasiv principal al infracţiunii este statul căruia îi revine obligaţia – ca reprezentant

al societăţii, să ocrotească şi să dezvolte patrimoniul forestier.

Alături de stat, subiect pasiv poate fi şi orice persoană fizică sau juridică ale căror interese

au fost afectate prin comiterea faptei examinate.

Latura obiectivă. Pentru existenţa infracţiunii este necesar mai întâi să existe arbori, puieţi

ori lăstari din fondul forestier naţional sau de pe terenuri cu vegetaţie forestieră (situaţie premisă).

Elementul material constă într-o acţiune de „furt” al bunurilor ce formează obiectul

material.

Textul art. 98 din Codul silvic este constituit pe schema prezentată la art. 32 din O.G.

96/1998 – o modalitate tip cu mai multe agravante legale întemeiate pe aceleaşi criterii. În ipoteza

în care făptuitorul efectuează ambele tipuri de acţiuni – tăiere şi sustragere – acesta săvârşeşte în

concurs cele doua infractiuni [88, p.101].

Acţiunea de însuşire implică luarea fără drept, în mod samavolnic a bunurilor respective.

Elementul material care intră în compunerea laturii obiective a acestei infracţiuni se

realizează numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele cerinţe esenţiale:

sustragerea să aibă ca obiect arborii, puieţii sau lăstari menţionaţi în textul incriminator;

bunurile asupra cărora se comite fapta să se afle în perimetrul fondului forestier naţional sau a altor

terenuri cu vegetaţie forestieră prevăzute în art.6;

însuşirea să fie realizată fără drept, respectiv în dispreţul legii, fără consimţământul

celor abilitaţi;

urmarea imediată a faptei trebuie să constea în mod alternativ într-o pagubă de peste 5 ori

mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior;

într-o pagubă mai redusă, dar fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori în interval de 2

ani.

Page 44: infractiuni silvice

44

Ion Gheorghiu în lucrarea „ Apărarea fondului forestier împotriva infracţiunilor şi

contravenţiilor” arată că nu întruneşte cerinţele specifice elementelor constitutive ale infracţiunii

silvice, fapta de însuşire prin sustragere a arborilor, puieţilor ori lăstarilor de pe parcelele cu

vegetaţie forestieră din curţi şi din grădini întrucât astfel de fapte vatămă relaţiile sociale referitoare

la patrimoniu şi potrivit dispoziţiilor Codului, penal constituie infracţiunea de furt [97, p. 126].

Cerinţa ca fapta să fie săvârşită fără consimţământ, adică fără permisiunea subiectului pasiv

(fără drept) nu este prevăzută în textul incriminator (art. 98 din Codul silvic) întrucât prin

incriminarea însuşirii, aceasta a căpătat implicit caracter de acţiune ilegală, intrând în sfera ilicitului

penal, aşa că devenea inutilă o prevedere expresă referitoare la consimţământ.

Cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 98 Cod silvic au apărut o serie întreagă de

controverse şi opinii.

Ne vom referi mai întâi la opiniile potrivit cărora în cazul în care paguba nu este mai mare

de 5 ori decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, faptele nu vor constitui

infracţiunile prevăzute de art. 32 din O.G. 96/1998 sau art.98 din Codul silvic (Legea nr. 26/1996),

însă pot întruni elementele constitutive ale infracţiunilor de furt sau distrugere (după caz) prevăzute

de Codul penal [168, p.47] si [143, p.75].

Cei care îmbrăţişează aceste opinii, la care nu ne alăturăm, consideră că dacă paguba este

sub plafonul valoric prevăzut în text, se aplică dreptul comun în materie care este reprezentat de

dispoziţiile C. penal.

Potrivit opiniei exprimate de G. Potrivitu din art.”Opinii în legătură cu unele infracţiuni

prevăzute în Codul silvic”[163, p.143-144], la care subscriem, se consideră că în situaţia faptelor

prevăzute în art. 32 alin.1 din O.G. 96/1998 şi art. 98 alin.1 din Codul silvic, care au produs o

pagubă mai mică decât plafonul valoric, făptuitorii acestor fapte nu pot fi traşi la răspundere penală

pentru infracţiunile de furt sau distrugere prevăzute de Codul penal, ci vor răspunde pentru una din

contravenţiile prevăzute în art. 1 pct. „c” sau „d” din Legea nr. 31/2000 privind stabilirea şi

sancţionarea contravenţiilor silvice (este vorba de valoarea pagubei până la de 5 ori preţul mediu al

unui metru cub de masă lemnoasă pe picior) [16], [182, p. 476-478] si [141, p.129-134].

Este de observat că dispoziţiile Legii nr. 31/2000 cuprind reglementări privind sancţionarea

faptelor ce constituie contravenţii şi ele vin în completarea Codului silvic care nu conţine prevederi

referitoare la răspunderea contravenţională.

În legătură cu aceste aspecte (valoarea pagubei) s-au dat unele soluţii controversate şi în

practica judiciară [216, p.48-50].

Astfel, prima instanţă a achitat pe inculpat în baza art. 10 lit. b) din Codul de procedură

penală.S-a reţinut în fapt că inculpatul a tăiat de pe picior şi a sustras arbori din care a rezultat o

Page 45: infractiuni silvice

45

cantitate de masă lemnoasă sub 5 metri cubi, însă acesta a comis două asemenea fapte în decurs de

o lună. S-a considerat de către prima instanţă că fapta săvârşită constituie o contravenţie silvică.

Prin apelul declarat de Parchet se solicită printre altele, condamnarea inculpatului achitat,

apel respins de tribunal.

Curtea de Apel a admis recursul Parchetului declarat împotriva celor două hotărâri, casând

în parte atât decizia cât şi sentinţa în sensul înlăturării soluţiei de achitare a inculpatului,

dispunându-se condamnarea acestuia.

În motivarea soluţiei s-a reţinut că în conformitate cu textul de lege – respectiv art. 98 alin. 1

şi 4 – constituie infracţiune furtul de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale, ori arbori,

puieţi sau lăstari care au fost tăiaţi cu sau fără drept din fondul forestier naţional, dacă valoarea

pagubei este de peste 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe

picior ori dacă valoarea pagubei este sub această limită dar fapta a fost săvârşită de cel puţin două

ori în interval de 2 ani.

În contextul acestor prevederi legale s-a considerat că inculpatul se face vinovat de

comiterea infracţiunii prevăzute de art. 98 alin. 1 şi 4 din Codul silvic, din moment ce a săvârşit

două acte materiale de furt de material lemnos în decurs de o lună, chiar dacă valoarea pagubei nu

este de peste 5 ori preţul mediu al unui metru cub material lemnos, contravaloarea prejudiciului

neavând relevanţă.

Subscriem deciziei luate, prin care cele două hotărâri au fost casate, înlăturându-se achitarea

inculpatului şi condamnarea acestuia pentru infracţiunea menţionată.

De asemenea, în legătură cu aplicarea unor dispoziţii cuprinse în Codul penal în cazul

săvârşirii unor infracţiuni silvice trebuie menţionat că potrivit unei opinii la care nu aderăm, se

susţine că „întrucât existenţa tâlhăriei este esenţialmente legată de fapta de furt este evident că fapta

incriminată prin art. 98 din Codul silvic, este susceptibilă în măsura în care sunt îndeplinite

condiţiile de violenţă sau ameninţare cerute de art. 211 din Codul penal să fie convertite în

infracţiunea de tâlhărie”[171, p.47].

Autorul opiniei citate (Gheorghe Voinea) consideră că dacă o persoană foloseşte violenţa

sau ameninţarea pentru a sustrage arbori din fondul forestier naţional sau de pe terenurile cu

vegetaţie forestieră, poate fi trasă la răspundere penală pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie care

are înglobat în conţinutul ei complex atât infracţiunea de lovire sau ameninţare, cât şi cea prevăzută

de art. 98 din Codul silvic (Legea nr. 26/1996).

Suntem de acord cu părerea lui G. Potrivitu[163, p.144] conform căreia, opinia de mai sus

nu poate fi acceptată, deoarece legiuitorul a înţeles să reunească în aceiaşi infracţiune două fapte

distincte şi anume lovirea sau ameninţarea şi furtul. Nu orice infracţiune dintr-o lege specială care

Page 46: infractiuni silvice

46

are în conţinutul său constitutiv un bun patrimonial, poate fi înglobată în conţinutul

infracţiunii de tâlhărie.

De altfel, în acest sens s-a pronunţat şi instanţa noastră supremă de mai mult timp,

soluţionând o speţă privind mai mulţi inculpaţi care au pescuit fără drept o cantitate de păstrăvi din

incinta unei crescătorii de stat şi care au aruncat cu pietre în paznicul care îi surprinsese, pentru a nu

fi prinşi [191, p.270].

Instanţa a stabilit că faptele inculpaţilor nu constituie infracţiunea de tâlhărie, ci infracţiunea

de ultraj şi infracţiunea prevăzută în legea specială (Legea nr. 12/1974 – în prezent abrogată –

înlocuită prin Legea nr. 192/2001).

Prin urmare, pe cale de analogie se consideră că faptele persoanelor care folosesc violenţa

sau ameninţarea pentru a sustrage arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional, sau de pe

terenurile cu vegetaţie forestieră constituie infracţiunea de lovire sau alte violenţe (ori ultraj după

caz) şi infracţiunea silvică prevăzută de art. 98 din Legea nr. 26/1996 săvârşite în concurs real.

Deşi infracţiunea prevăzută de art.98 din Codul silvic se aseamănă cu cea de furt prevăzută

de Codul penal, totuşi acestea nu sunt identice [141, p.129-134].

Pe când dispoziţia din codul penal privitoare la furt nu face referire la vreun criteriu valoric

sau de „loc”, art. 98 din Codul silvic condiţionează existenţa infracţiunii de anumite cerinţe

(valoarea pagubei, repetarea faptei într-un anumit interval de timp, obiectul material îl formează

numai arborii, puieţii sau lăstarii din fondul forestier naţional etc.).

Trăsătura caracteristică a infracţiunii silvice prevăzute la art. 98 nu este acţiunea de

sustragere, comună şi infracţiunii de furt prevăzută de Codul penal, ci conţinutul situaţiei premisă

specifică, privind obiectul material al infracţiunii şi anume: arbori doborâţi sau rupţi de fenomene

naturale etc.

De asemenea, infracţiunea pe care o analizăm în diferitele sale variante prezintă generic un

grad de pericol social determinat pe de o parte de urmările pe care le pot avea pentru atingerile

aduse relaţiilor sociale care formează obiectul ocrotirii penale, în cazul acestor infracţiuni, iar pe de

altă parte de frecvenţa acestor sustrageri şi de variantele procedee de săvârşire a lor.

În ce priveşte asemănarea dintre cele două infracţiuni, trebuie făcută printre altele precizarea

că, atât infracţiunea de furt prevăzută de Codul penal cât şi infracţiunea prevăzută de art. 98 din

Codul silvic, în legătură cu poziţia pe care bunul sustras sau însuşit o avea înainte de săvârşirea

acestor fapte, în sfera unui anumit patrimoniu, respectiv în cadrul economiei forestiere este

schimbată (înlocuită cu alta) fără drept, ca urmare a unei acţiuni ilicite.

Urmarea imediată. Acţiunea de furt (de luare) care constituie elementul material al

infracţiunii prevăzute de art. 98 din Codul silvic trebuie să aibă ca urmare imediată, adică ca rezultat

Page 47: infractiuni silvice

47

fizic, deposedarea persoanei fizice sau juridice care avea anterior posesia sau detenţiunea bunului

(arbori, puieţi sau lăstari). Este vorba de scoaterea bunului din sfera de stăpânire a posesorului şi

lipsirea acestuia de posibilitatea de a mai dispune de acel bun.

Considerăm că urmarea imediată se consideră realizată chiar şi atunci când, de exemplu

arborii, puieţii sau lăstarii luaţi ilegal de făptuitor au fost dosiţi, în apropiere, în chiar incinta pădurii

respective urmând ca în momentul potrivit să-i transporte la domiciliu ori să-i valorifice.

Pe plan civil, urmarea imediată constituie o atingere păgubitoare adusă persoanei fizice sau

juridice afectate. Restituirea sau despăgubirea post factum nu înlătură existenţa urmării imediate.

Urmarea imediată constă în deposedarea persoanei de bunurile prevăzute în text (arbori,

puieţi sau lăstari) şi în consecinţă victima este lipsită de posibilitatea de a mai dispune de aceste

bunuri.

Legătura de cauzalitate. Urmarea imediată trebuie să fie consecinţa directă a acţiunii de furt,

această acţiune fiind cauza, iar urmarea imediată efectul.

Urmarea, fiind un rezultat fizic, o consecinţă materială firească a acesteia, legătura de

cauzalitate dintre urmare şi acţiunea de furt apare, de asemenea, firească iar dovedirea ei rezultă

practic din dovedirea acţiunii ilegale şi din producerea urmării imediate.

Latura subiectivă. Infracţiunea analizată se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă, textul

încriminator neprevăzând în mod expres vreun scop urmărit de făptuitor.

Spre deosebire de infracţiunea de furt prevăzută de Codul penal – (însuşirea bunurilor este

prevăzută cu scop urmărit de infractor, deci ca o cerinţă care califică intenţia) în cazul infracţiunii

silvice nu se cere deci o intenţie caracterizată prin scopul urmărit de făptuitorul acestei fapte.

Cu toate că săvârşirea infracţiunii prevăzute la art. 98 din Codul silvic este determinată de

cauze (condiţii) obiective şi subiective variate, textul nu a găsit necesar să facă din acestea o cerinţă

în conţinutu l subiectiv al infracţiunii, existenţa mobilului când este cazul îl va constata şi aprecia

instanţa de judecată cu ocazia individualizării judiciare a pedepsei.

Consumarea infracţiunii examinate are loc în momentul în care acţiunea de însuşire (de furt)

a fost executată şi s-a produs efectul, adică deposedarea persoanei vătămate de materialul lemnos.

Pentru consumarea infracţiunii nu este necesar ca materialul lemnos să fi fost îndepărtat de

la locul unde se afla în pădure sau pe terenuri cu vegetaţie forestieră, deoarece momentul

consumativ al însuşirii, este intrarea acelor materiale în posesiunea de rea credinţă a subiectului.

Este lipsit de interes, locul unde se află materialele forestiere din moment ce deţinerea lor a

fost preluată pe nedrept de către făptuitor.

Fapta se consideră consumată şi atunci când făptuitorul este deposedat de materialul însuşit

la scurt timp după comiterea sustragerii, fie de către personalul silvic, fie de către alte persoane.

Epuizarea are loc în momentul în care au încetat actele de prelungire ale activităţii ilicite de

Page 48: infractiuni silvice

48

luare.

Ţinând seama de împrejurările concrete, se va aprecia în fiecare caz, dacă acţiunea

comisă este un simplu act pregătitor, tentativă sau consumare a infracţiunii.

Aşa de ct pexemplu, simplul fapt al pătrunderii în pădure cu intenţia de a-şi însuşi materiale

forestiere este un aregătitor; prinderea în timpul nopţii a făptuitorului, care încearcă să-şi

însuşească bunuri ce formează obiectul material constituie tentativă la infracţiunea analizată.

Tentativa infracţiunii prevăzute în art.98 alin. ultim din Codul silvic, se pedepseşte.

O problemă care reţine atenţia celor interesaţi în studiul normelor penale cuprinse în actele

normative cu dispoziţii privind regimul silvic este şi cea referitoare la modalităţile infracţiunii

examinate.

Există două modalităţi normative principale – una privind arborii doborâţi sau rupţi de

fenomene naturale, iar cealaltă arborii, puieţii sau lăstarii care au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini cu

sau fără drept de o altă persoană.

Pe de altă parte, este de menţionat că din punct de vedere al locului unde se poate comite

fapta există de asemenea, două modalităţi normative, una privind materialele din fondul forestier

naţional, iar alta materialele de pe terenurile cu vegetaţie forestieră prevăzute în art. 6 din Codul

silvic.

Modalităţile faptice sunt particularizate prin elemente de fapt, care le imprimă un aspect

concret diferit, de exemplu: arborii, felul şi valoarea arborilor doborâţi ori scoşi din rădăcini etc.

Circumstanţele care particularizează fiecare modalitate a acestei infracţiuni dând un colorit

propriu faptei săvârşite, ajută la cunoaşterea mai exactă a gradului de pericol social pe care îl

prezintă acea faptă şi a periculozităţii făptuitorului.

Fapta cunoaşte şi unele modalităţi agravante [9, art. 32 alin. 4 din O.G. 96/1998 şi art. 98

alin. 4].

Potrivit art. 98 alin. 1 din Codul silvic – infracţiunea prevăzută în acest alineat este

sancţionată cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă.

O speţă soluţionată în practica judiciară [217, p.47-48] ne prilejuieşte unele comentarii în

legătură cu omisiunea organului de urmărire penală şi a instanţei de judecată de a determina

volumul masei lemnoase tăiate.

Astfel, inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 32 din

O.G. nr. 96/1998.

În fapt, s-a reţinut că s-au tăiat în mod ilegal mai mulţi arbori . Hotărârea instanţei de fond a

fost menţinută de către Tribunal, respingându-se recursul declarat de inculpat ca nefondat. Ambele

hotărâri au fost casate de către Curtea de Apel iar cauza a fost reţinută spre rejudecare pentru a fi

cerute relaţii de la Ocolul silvic.

Page 49: infractiuni silvice

49

În motivarea deciziei s-a reţinut că, potrivit art. 32 din Legea nr. 141/1999 pentru aprobarea

O.G. nr. 96/1998, constituie infracţiune tăierea sau scoaterea din rădăcini fără drept din păduri

indiferent de forma de proprietate, de arbori, lăstari de către proprietari, deţinători sau de orice

persoană, dacă volumul masei lemnoase astfel extrase este de peste 5 metri cubi sau dacă volumul

acesteia este sub această limită, dar fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori în interval de 2 ani.

Cum din adresa Ocolului silvic nu a rezultat volumul masei lemnoase extrase, pentru a se

stabili cu certitudine dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 32

din Legea nr. 141/1999, instanţa de recurs a statuat că se impune solicitarea de relaţii în legătură cu

masa lemnoasă extrasă, exprimată în metri cubi, considerent pentru care cauza a fost reţinută spre

rejudecare prin admiterea recursului declarat de inculpat şi casarea hotărârii pronunţate.

În cauză instanţa ca şi organul de urmărire penală omiţând să determine volumul masei

lemnoase tăiate de pe picior, s-a dispus casarea primelor două hotărâri ale instanţelor şi s-a reţinut

cauza spre rejudecare.

Când fapta a avut ca urmare o pagubă în valoare de peste 20 de ori mai mare decât preţul

mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, pedeapsa este închisoare de la 2 la 7 ani.

Dacă fapta a avut ca urmare o pagubă în valoare de peste 50 de ori mai mare decât preţul

mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, pedeapsa este închisoare de la 3 ani la 10 ani.

În cazul când furtul a fost săvârşit în împrejurările (agravate) menţionate în art.32 alin. 4 din

O.G. nr. 96/1998, maximul pedepselor prevăzute în alineatele precedente se majorează cu 3 ani.

Potrivit art. 104 din Codul silvic – când infracţiunile prevăzute în art. 32 din O.G. nr.

96/1998 şi art. 98 din Codul silvic sunt săvârşite de personalul silvic cu atribuţii de constatare a

infracţiunilor şi contravenţiilor, maximul pedepselor prevăzute se majorează cu 2 ani.

Mijloacele de transport şi uneltele folosite care au servit la săvârşirea infracţiunii sunt

supuse confiscării speciale [4, art. 118].

De regulă, nu se vor putea confisca mijloacele de transport (de exemplu căruţa, camionul)

când este vorba de tăiere sau scoatere din rădăcini a arborilor, puieţilor sau lăstarilor fără

sustragerea lor, pentru că acestea nu servesc la tăierea sau scoaterea din rădăcini a arborilor etc.

Potrivit art. 98 alin. ultim din Codul silvic, tentativa se pedepseşte.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu. Urmărirea penală o efectuează organele de

poliţie, iar judecata în primă instanţă revine judecătoriei.

3. Falsificarea ciocanului silvic de marcat

Potrivit art.99 din Codul silvic falsificarea ciocanului silvic de marcat constituie infracţiune.

Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale privind apărarea valorii sociale,

a încrederii care trebuie să existe în autenticitatea ciocanelor silvice de marcat.

Page 50: infractiuni silvice

50

Relaţiile sociale se bazează pe încrederea ce se acordă în mod obişnuit acestor instrumente

(ciocane silvice de marcat) sau a obiectelor pe care se imprimă amprenta respectivului ciocan de

marcat.

Ocrotind penal încrederea pe care oamenii trebuie să o aibă în ciocanele silvice de marcat

sau a arborilor purtând amprenta acestor ciocane, legea penală asigură puterea probatorie a acelor

ciocane sau bunurilor care poartă amprenta reală a acestor instrumente.

Dispoziţiile în vigoare referitoare la procedura de exploatare a produselor lemnoase, prevăd

între altele într-o etapă obligatorie, operaţiunea de marcare (însemnare) a arborilor destinaţi tăierii

indiferent de forma de proprietate a fondului forestier pe care se execută lucrarea.

Marcarea se execută cu un instrument denumit „ciocan silvic” [9, art. 43].

Forma şi modul de utilizare a ciocanelor silvice, precum şi modul de marcare a arborilor sau

a unor loturi de arbori se stabilesc prin regulament aprobat de conducătorul autorităţii publice

centrale care răspunde de silvicultură [9, art. 43 alin. 2].

Ciocanele silvice de marcat au regimul mărcilor şi sigiliilor, iar tiparele lor sunt înregistrate

şi se păstrează potrivit normelor în vigoare [9, art. 44 alin.1].

Obiectul material constă în ciocanul silvic de marcat falsificat . Ciocanele silvice

de marcat false, care sunt de fapt produsul operaţiei de falsificare, având o anumită structură,

constituie totodată şi obiectul material al infracţiunii.

Ciocanele silvice de marcat utilizate în mod oficial, au atributul (puterea) de a atesta prin

aplicarea lor pe arbori autenticitatea însuşirilor reale ale bunului marcat (de pildă că arborele poate

fi tăiat în mod legal).

Subiectul activ poate fi orice persoană, care răspunde penal, normativul incriminator

necerând vreo anumită calitate.

Participaţia este posibilă sub toate formele (coautorat, instigare sau complicitate).

În situaţia în care făptuitorul face parte din personalul silvic sau personalul unităţii unde se

confecţionează asemenea ciocane silvice de marcat, avem de-a face cu o circumstanţă agravantă.

Subiectul pasiv principal este ministerul de resort (de ex. ministerul care răspunde de

silvicultură), al cărui instrument (ciocan) silvic de marcat a fost falsificat [88, p.100].

Latura obiectivă. Infracţiunea de falsificare a ciocanului silvic de marcat nu poate

fi concepută şi realizată fără preexistenţa unui ciocan silvic de marcat, folosit oficial de

organele silvice competente pentru atestarea adevărului.

Realizarea, respectiv confecţionarea unui ciocan silvic de marcat care nu ar avea

corespunzător oficial, adică un ciocan silvic de marcat legal instituit, nu constituie infracţiune,

putând eventual servi ca mijloc de comitere a unei înşelăciuni.

Page 51: infractiuni silvice

51

Elementul material constă în acţiunea de falsificare, adică activitatea de contrafacere, de

ceea ce trebuie să fie imitat, contrafăcut, este partea destinată să redea pe arbori amprenta

ciocanului falsificat, iar nu formele irelevante ale acestuia.

Ciocanele silvice de marcat au ca semn propriu, un aşa-zis simbol (imagine), aşa că prin

aplicare lasă o amprentă (urmă) care constituie dovada marcării, obţinându-se în acest fel (ilicit,

prin fals) o amprentă identică că aceea a unui ciocan oficial de marcare.

Pentru ca acţiunea de falsificare a ciocanului silvic de marcat să poată constitui elementul

material al infracţiunii, trebuie ca acel ciocan să corespundă unuia oficial de marcare. Această

cerinţă esenţială este reflectarea în conţinutul constitutiv a situaţiei premisă.

Ciocanul silvic de marcat oficial, trebuie potrivit dispoziţiilor legale, să fie unul din acelea

folosite de autorităţile silvice abilitate.

Ciocanele silvice de marcat au un câmp de utilizare mai restrâns (în raport cu alte

instrumente de marcare), servind doar la marcarea materialelor lemnoase aflate în perimetre

forestiere.

Urmarea imediată. Pentru întregirea laturii obiective a acestei infracţiuni este necesar ca

acţiunea de falsificare să fi avut ca urmare imediată crearea uni stări de pericol pentru încrederea

publică, ce se acordă materialelor lemnoase marcate cu ciocanul silvic purtător al unei amprente

oficiale. Această stare de pericol rezultă din confecţionarea unui ciocan silvic de marcat care are

aptitudinea de a reda în mod fals, amprenta ciocanului silvic oficial, adevărat.

Urmarea imediată nu este realizată, adică nu există stare de pericol când produsul falsificării

este evident nereuşit şi deci nu există infracţiune.

Legătura de cauzalitate. Prin confecţionarea unui ciocan silvic fals, fără a avea o altă

destinaţie decât comiterea unei acţiuni ilicite, se determină existenţa legăturii de cauzalitate între

elementul material al infracţiunii şi crearea unei stări de pericol cu urmare imediată.

Producerea ciocanului de marcare falsificat, este întotdeauna evidentă şi nu are nevoie de un

probatoriu special.

Latura subiectivă. Forma de vinovăţie constă în intenţie directă sau indirectă, necerându-se

pentru realizarea faptei vreun scop ori mobil anume. Fapta săvârşită din culpă nu constituie

infracţiune.

În situaţia când o persoană dintre cele calificate şi autorizate să confecţioneze ciocane

silvice de marcat, corespunzătoare unui asemenea ciocan oficial, fiind însă indusă în eroare că

beneficiar al ciocanului respectiv ar fi unitatea silvică care foloseşte acel instrument se vor aplica

prevederile referitoare la participaţia improprie [3, art. 31].

Page 52: infractiuni silvice

52

Cel care a confecţionat acel ciocan în astfel de condiţii va răspunde penal dacă a omis să

ceară o adresă confirmativă din partea unităţii silvice respective, deoarece a putut avea

reprezentarea, respectiv a putut prevedea, în lipsa acestei confirmări, că ar fi posibil ca ciocanul

confecţionat să capete o utilizare ilicită şi a acceptat totuşi eventualitatea acestor măsuri.

Fapta analizată, fiind o infracţiune comisă prin acţiune, comiterea acesteia poate parcurge

fazele obişnuite ale unei activităţi ilicite de acest fel, respectiv: acte pregătitoare, tentativă şi

consumare.

Actele pregătitoare sunt nu numai posibile dar inevitabile în realizarea acţiunii de falsificare,

care necesită procurarea de materiale şi unelte, adaptarea acestora la acţiunea de contrafacere,

procurarea modelului (prin fotografii sau amprente luate pe ceară) găsirea unui executant etc.

Textul nu încriminează însă actele pregătitoare, nici ca formă a infracţiunii şi nici ca

infracţiune de sine stătătoare. În unele situaţii aceste acţiuni pot deveni acte de complicitate.

În cazul infracţiunii analizate tentativa este posibilă dar nu se pedepseşte.

Consumarea infracţiunii de falsificare a ciocanelor silvice de marcat are loc în momentul

când s-a creat starea de pericol prin producerea unui asemenea ciocan silvic fals, prin utilizarea

căruia se poate obţine amprenta denaturată (falsă) a acestui instrument oficial.

Infracţiunea subzistă, chiar dacă ciocanul silvic falsificat nu reprezintă o imitaţie perfectă,

fiind suficient ca amprenta lăsată să poată fi considerată ca adevărată şi prin urmare susceptibilă de

a induce în eroare pe cei faţă de care ar fi folosită.

Infracţiunea se consumă în momentul contrafacerii sau alterării – ambele în mod complet – a

ciocanului silvic.

Textul încriminator priveşte o singură modalitate respectiv – falsificarea ciocanului silvic de

marcat. În realitate se pot ivi numeroase modalităţi faptice în raport cu împrejurările fiecărei cauze.

Modalităţile de fapt, vor trebui să fie luate în considerare cu ocazia individualizării judiciare

a pedepsei.

Infracţiunea de falsificare a ciocanelor silvice de marcat este sancţionată potrivit dispoziţiei

din art. 99 din Codul silvic cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Acţiunea penală pentru infracţiunea analizată se pune în mişcare din oficiu.

Competenţa şi procedura pentru urmărirea penală şi pentru judecată sunt cele obişnuite.

În raport cu natura acestei fapte penale folosirea mijloacelor de probaţiune a cercetării

ştiinţifice şi a expertizei va fi necesară.

Ciocanele silvice de marcat falsificate, precum şi materialul care a servit la comiterea

infracţiunii sunt supuse confiscării speciale [3, art. 118 lit. a şi b].

Considerăm că s-ar impune reformularea textului art. 99 din Codul silvic, cu următorul

conţinut legal „folosirea de dispozitive care falsifică ciocanul silvic de marcat”.

Page 53: infractiuni silvice

53

Prin extensia penală vizată de noi se realizează o protecţie mai amplă şi deci eficientă a

patrimoniului silvic şi, totodată alinierea normelor legii interne la cele cuprinse în actele normative

internaţionale.

4. Folosirea fără drept a ciocanului silvic de marcat

Potrivit art. 100 din Codul silvic, folosirea fără drept sau contrar dispoziţiilor legale

specifice a ciocanului silvic de marcat constituie infracţiune.

Fapta este mai gravă dacă pentru marcare s-a folosit un ciocan silvic de marcat fals ori alte

obiecte sau mijloace potrivite.

Obiectul juridic special. Sub raportul ocrotirii juridice penale, infracţiunea de folosire fără

drept sau contrar dispoziţiilor legale specifice a ciocanului silvic de marcat sau folosirea unui

asemenea ciocan fals, se situează pe acelaşi plan cu infracţiunea de falsificare a ciocanului silvic de

marcat, ele fiind una faţă de cealaltă fapte corelative care reprezintă aspecte ale aceluiaşi fenomen

infracţional.

Putem trage concluzia că obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale

privind încrederea publică ce se acordă materialelor lemnoase însemnate cu ciocanul silvic purtător

al unei amprente oficiale.

Obiectul juridic special este identic cu cel al infracţiunii prevăzute de art. 99 din Codul silvic

(falsificarea ciocanului silvic de marcat).

Obiectul material constă în ciocanul silvic de marcat (care constituie deopotrivă şi mijlocul

material de comitere a infracţiunii).

Folosirea ciocanului silvic de marcat implică şi un material asupra căruia se aplică acest

instrumentul folosit (de exemplu asupra arborilor).

În realizarea acţiunii de folosire a instrumentelor false sau de folosire pe nedrept a

instrumentelor adevărate, aceste materiale (în concret arborii care au fost ilicit marcaţi cu ciocanul

silvic) constituie şi ele obiecte materiale ale infracţiunii, iar după ce s-a aplicat asupra lor amprenta

instrumentului fals, ele apar şi ca produs al infracţiunii [77, p.415].

Subiectul activ poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile stabilite de lege şi

săvârşeşte o asemenea faptă, necerându-se vreo calitate specială.

Într-o primă variantă, subiectul activ este persoana care foloseşte ciocanul silvic autentic

(adevărat) care însă nu are acest drept, respectiv nu este împuternicită.

În a doua variantă, subiectul activ este persoana – chiar şi aceea în drept (ex. pădurar,

brigadier etc.) care foloseşte instrumentul menţionat contrar prevederilor stabilite de organele

competente.

Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale: coautorat, instigare sau complicitate.

Page 54: infractiuni silvice

54

Subiectul pasiv este unitatea al cărei ciocan silvic de marcat oficial sau fals a fost

folosit fără drept sau contrar dispoziţiilor legale specifice.

Latura obiectivă. Fapta analizată nu poate fi concepută fără preexistenţa unui asemenea

instrument (ciocan silvic de marcat) oficial, adevărat sau fals ori alte obiecte sau mijloace potrivite

(situaţia premisă).

Elementul material constă într-o primă modalitate, în acţiunea de folosire fără drept a

ciocanului silvic de marcat oficial, adevărat (de pildă o persoană în mod ilegal, deci fără vreo

aprobare a marcat cu ciocanul silvic adevărat mai mulţi arbori ce nu erau destinaţi a fi tăiaţi).

În cazul celei de-a doua modalităţi elementul material constă în acţiunea de folosire a

ciocanului silvic de marcat contrar dispoziţiilor legale specifice (de exemplu un brigadier silvic a

marcat la unele persoane fizice sau juridice mai mulţi arbori, faţă de aprobările pe care le aveau).

Într-o ultimă modalitate, elementul material constă în acţiunea de folosire la marcare a

ciocanului silvic de marcat fals, ori folosirea altor obiecte sau mijloace potrivite pentru realizarea

acelei acţiuni (de exemplu, o persoană a marcat mai mulţi arbori utilizând un ciocan silvic de

marcat fals sau a folosit un topor, având imprimat pe muchea acestuia, însemnele unui ciocan silvic

de marcat).

Folosirea ciocanului silvic, presupune întrebuinţarea acestuia într-un caz în care utilizarea

lui este necesară, respectiv la marcarea unor materiale lemnoase.

În cazul folosirii instrumentelor (ciocan silvic de marcat, alte obiecte etc.) prevăzute în

textul incriminator, este necesar să fie îndeplinită cerinţa esenţială, ca acestea să privească un

ciocan silvic de marcat oficial, (adevărat) sau fals, ori alte obiecte sau mijloace potrivite.

În situaţia când din diferite motive sau cauze, bunurile în speţă, arborii pe care s-a imprimat

amprenta ciocanului silvic de marcat ori a altor obiecte sau mijloace potrivite, nu au semnificaţie

juridică nu ne aflăm în faţa unor periclitări a relaţiilor sociale ocrotite prin incriminarea cuprinsă în

art. 100 Cod silvic, deci, de existenţa urmării specifice infracţiunii prevăzute în acest text.

Pentru existenţa infracţiunii nu este nevoie ca obiectul pe care s-a imprimat amprenta

ciocanului silvic de marcat etc. să fie la rândul său folosit (de exemplu arborele marcat ilegal nu a

fost tăiat sau însuşit).

Infracţiunea pe care o analizăm este o faptă cu conţinuturi alternative, însă infracţiunea

rămâne unică, neputându-se reţine un concurs de infracţiuni, decât dacă sunt îndeplinite condiţiile

cerute de textul legal (art.33 Codul penal).

În situaţia când cel care a falsificat ciocanul silvic de marcat s-a folosit ulterior de acesta (de

exemplu a marcat arbori) va exista concurs de infracţiuni [8, art.99 şi 100 alin.2].

Page 55: infractiuni silvice

55

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru încrederea publică ce se

acordă arborilor marcaţi cu ciocanul silvic adevărat sau fals ori prin folosirea altor obiecte sau

mijloace potrivite.

Legătura de cauzalitate. În cazul acestei infracţiuni trebuie să se stabilească raportul

de cauzalitate dintre acţiunea făptuitorului (marcajul ilegal) şi folosirea ciocanului silvic prevăzut în

text. În situaţia când s-a realizat un marcaj greşit, din eroare, este absentă legătura de cauzalitate

dintre prezenţa amprentei (marcajul) şi săvârşirea vreunei acţiuni de folosire.

Existenţa legăturii de cauzalitate va trebui să fie dovedită, cercetată şi constatată ori de câte

ori nu rezultă din materialitatea faptei – ex-re.

Latura subiectivă. Infracţiunea pe care o analizăm nu se poate comite decât cu intenţie,

aplicarea din culpă pe un arbore a unei amprente de pe ciocanul silvic nu constituie infracţiune.

Intenţia poate fi directă sau indirectă, respectiv făptuitorul prevede consecinţele negative ale

faptei sale şi le urmăreşte sau după caz, le acceptă.

Dacă folosirea ciocanului silvic oficial fals se comite de către însuşi autorul falsului, dovada

intenţiei este implicit făcută, dacă însă ciocanul silvic oficial fals este folosit de un terţ, existenţa

trebuie dedusă din probe din care să rezulte că acesta a cunoscut falsitatea respectivului ciocan

silvic de marcat.

Actele pregătitoare şi tentativa în cazul acestei infracţiuni nu sunt incriminate şi deci nu sunt

pedepsite.

În toate modalităţile consumarea infracţiunii are loc odată cu terminarea acţiunii de folosire

fără drept sau contrar dispoziţiilor legale a ciocanului silvic de marcat sau a ciocanului silvic de

marcat fals ori a altor obiecte sau mijloace potrivite – constând în aplicarea lor - când are loc şi

producerea urmării specifice, respectiv crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale ce

constituie obiectul juridic al faptei.

Epuizarea are loc când s-a pus capăt activităţii infracţionale.

În cazul infracţiunii continuate, epuizarea va avea loc când s-a pus capăt acestei continuităţi

(ultimului act infracţional).

Sunt trei modalităţi normative, ce corespund celor trei variante ale infracţiunii prevăzute în

dispoziţiile art.100 alin.1 şi 2 din Codul silvic.

Pe lângă modalităţile normative, în practică pot exista o varietate de modalităţi faptice.

Infracţiunea este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani, în situaţia folosirii

fără drept sau contrar dispoziţiilor legale specifice a ciocanului silvic de marcat (alin.1) şi cu

pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani în cazul folosirii pentru marcat a unui ciocan silvic fals ori alte

obiecte sau mijloace potrivite (alin.2).

Din studiul regimului sancţionator rezultă că, diferenţa dintre maximul pedepselor se

Page 56: infractiuni silvice

56

motivează prin aceea că folosirea ciocanelor silvice de marcat false ori alte obiecte sau mijloace

potrivite, prezintă un pericol social mai mare, întrucât este precedată de o altă activitate ilegală –

respectiv falsificarea ciocanului silvic de marcat.

Vor fi aplicabile dispoziţiile art. 42 Codul penal referitoare la sporul de pedeapsă în situaţia

când infracţiunea a îmbrăcat forma faptei confirmate.

Când se consideră necesar, instanţa de judecată poate pronunţa şi pedeapsa complementară a

interzicerii unor drepturi.

Dacă prin activitatea infracţională unică a făptuitorului au fost realizate ambele conţinuturi

alternative (cea prevăzută la alin. 1 şi cealaltă reglementată de alin. 2) se va aplica pedeapsa din

alin. 2. Este şi normal să se aplice această pedeapsă, întrucât chiar dacă activitatea făptuitorului ar fi

prezentat numai trăsăturile conţinutului prevăzut de acest alineat – fără a fi îmbrăcat şi forma

celuilalt – fapta săvârşită ar fi atras aceeaşi pedeapsă, prevăzută în textul care stabileşte sancţiunea

cea mai grea.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu. Urmărirea penală ce efectuează organele de

poliţie, iar judecata în primă instanţă, revine judecătoriilor.

Organele abilitate vor proceda la confiscarea obiectelor care au servit la comiterea

infracţiunii.

Apreciem că textele celor două infracţiuni prevăzute de art. 99 şi art. 100 din Codul silvic

trebuiau să fie cumulate şi redactate sub acelaşi articol, întrucât nu există deosebiri esenţiale între

acestea.

Considerăm că s-ar impune amendarea textului art. 100 din Codul silvic, în sensul de a avea

următorul conţinut legal „folosirea fără drept sau contrar reglementărilor specifice în vigoare a

ciocanului silvic de marcat” având în vedere că sunt anumite reguli precise când aceste ciocane

silvice de marcat pot fi folosite, reguli care sânt stabilite în diverse situaţii, de organele competente.

5. Distrugerea, degradarea sau aducere în stare de neântrebuinţare a unor păduri de

pe suprafeţe întinse de terenuri

În conformitate cu prevederile art. 101 din Codul silvic distrugerea, degradarea sau

aducerea în stare de neîntrebuinţare, prin incendiere a unor păduri de pe suprafeţe întinse de

terenuri constituie infracţiune de distrugere calificată care a avut ca urmare un dezastru.

Obiectul juridic special al infracţiunii îl formează acele relaţii sociale a căror formare,

desfăşurare şi dezvoltare sunt în mod firesc legate de ocrotirea şi asigurarea stării de fapt a pădurilor

de pe suprafeţe întinse de terenuri, cât şi a paşnicei şi neştirbitei folosinţe a pădurilor specificate în

textul incriminator, de către cei în drept.

Page 57: infractiuni silvice

57

Este vorba de relaţii sociale privitoare la paşnica folosinţă şi la integritatea – cantitativă şi

calitativă – a pădurilor de pe suprafeţe întinse de terenuri, indiferent de natura dreptului de

proprietate.

Dreptul de proprietate şi oricare alt drept real ar fi în completă nesiguranţă, dacă dispoziţiile

legale nu ar apăra existenţa şi starea de fapt a bunurilor (pădurile de pe suprafeţe întinse de terenuri)

care fac obiectul acestor drepturi.

Pe de altă parte, sunt incluse în obiectul juridic special şi relaţiile sociale privitoare la mediu

şi echilibrul ecologic.

Obiectul material îl formează numai pădurile de pe suprafeţe întinse de terenuri, asupra

cărora se săvârşeşte fapta ilicită. Dispoziţia legală se referă în mod expres la pădurile de pe

suprafeţe întinse de terenuri, spre deosebire de prevederile art.33 din O.G. nr.96/1998 aprobată prin

Legea nr. 141/1999, unde obiectul material îl constituie suprafeţele de păduri, necerându-se condiţia

ca acestea să se afle pe suprafeţe întinse de terenuri.

Pădurile de pe suprafeţe întinse de terenuri pot să aparţină fie unor persoane fizice, fie unor

persoane juridice.

Subiectul activ al acestei infracţiuni poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile

cerute de lege şi care comite o asemenea faptă (chiar şi proprietarul pădurii respective). Nu se cere

ca făptuitorul să aibă vreo calitate.

Fapta poate fi săvârşită de mai mulţi subiecţi activi (coautori, instigatori, complici), fiind

posibilă participaţia.

Subiectul pasiv principal este în primul rând statul în calitate de reprezentant al societăţii,

interesat în apărarea şi ocrotirea fondului forestier şi menţinerea echilibrului ecologic.

Pe de altă parte, subiect pasiv poate fi orice persoană fizică sau juridică ale căror interese

au fost prejudiciate prin săvârşirea infracţiunii.

Uneori infracţiunea poate avea şi o pluralitate de subiecţi pasivi (distrugerea, degradarea ...

unor păduri de pe suprafeţe întinse de terenuri aparţinând unor persoane diferite sau a unor

asemenea păduri aflate în indiviziune).

Pentru existenţa infracţiunii nu se cere vreo condiţie cu privire la locul şi timpul săvârşirii

faptei.

In conţinutul juridic al acestei fapte intră ca părţi componente o situaţie premisă şi conţinutul

constitutiv al infracţiunii.

Situaţia premisă constă în existenţa pădurilor de pe suprafeţe întinse de terenuri, iar în al

doilea rând în starea de fapt (perfectă sau mai puţin perfectă) a acestor păduri susceptibile de a fi

distruse, degradate sau aduse în stare de neîntrebuinţare prin incendiere.

Page 58: infractiuni silvice

58

Elementul material se caracterizează prin distrugere, degradare sau aducerea în stare de

neîntrebuinţare a pădurilor de pe suprafeţe întinse de terenuri, prin incendiere.

Distrugerea constă în nimicirea, respectiv deteriorarea completă a pădurii (a ars complet) care

nu mai prezintă nici o valoare economică conformă cu natura şi a scopului în vederea căruia era

destinată.

În sensul vorbirii curente o pădure este distrusă, când nu mai există în forma sa firească în

compoziţia naturală (de exemplu transformarea arborilor din pădure într-un morman de resturi

informe) prin incendiere [97, p. 103]. Pe de altă parte, acţiunea de degradare constă în deteriorarea

parţială, stricarea arborilor sau a celorlalte materiale lemnoase din păduri, astfel încât împiedică

dezvoltarea şi creşterea normală a acestora şi drept urmare se produc diverse prejudicii.

Infracţiunea subzistă, chiar dacă arborii respectivi ar putea ulterior, pe cale naturală, să îşi

revină în starea anterioară, normală.

Degradându-se arborii din păduri, aceştia nu mai au calităţile şi potenţialul de utilizare pe

care îi aveau în starea lor anterioară.

Aducerea în stare de neîntrebuinţare a pădurii – înseamnă ca aceasta fără a fi desfiinţată

de sine - îşi pierde însuşirile pe care le avea anterior şi care constituiau sau întreţineau potenţialul

său de utilizare (exemplu: în urma incendierii arborii nu au ars complet însă nu mai pot fi folosiţi,

nu mai pot fi întrebuinţaţi).

Pentru existenţa infracţiunii este necesar să fie îndeplinite două cerinţe esenţiale, respectiv

fapta să se comită numai prin incendiere, iar în al doilea rând să fie vorba de păduri de pe suprafeţe

întinse de terenuri. Incendierea presupune darea (punerea) de foc asupra pădurilor.

Atunci când distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a avut loc

de exemplu prin tăiere sau smulgere din rădăcini a arborilor, asemenea acte constituie elementul

material al altor infracţiuni silvice, cum ar fi de pildă cea prevăzută la art. 32 din O.G. nr. 96/1998 –

modificată şi completată (tăierea, distrugerea sau scoaterea din rădăcini fără drept de arbori, puieţi

sau lăstari). Distrugerea ca şi degradarea se produc de regulă prin comisiune (acţiune) dar pot fi

produse şi prin omisiune (inacţiune) – de exemplu făptuitorul în mod intenţionat după ce s-a încălzit

la un foc aprins de el în pădure, îl lasă nestins, fapt ce determină incendierea de pe o suprafaţă

întinsă de teren.

Această infracţiune având conţinuturi alternative, săvârşirea oricăreia dintre actele prevăzute

de text realizează elementul material al laturii obiective.

Dacă făptuitorul a comis mai multe acţiuni concomitent şi în legătură unele cu altele, există

unitate infracţională, iar nu mai multe infracţiuni.

Fapta incriminată, se poate realiza prin diverse moduri care provoacă incendierea cum ar fi:

facerea focurilor, aruncarea de ţigări, chibrituri sau alte obiecte aprinse etc.

Page 59: infractiuni silvice

59

Constituie contravenţie silvică şi se sancţionează cu amendă: aruncarea de ţigări, chibrituri

sau alte obiect aprinse în păduri sau pe alte terenuri aflate în cuprinsul fondului forestier naţional ori

aprinderea focului în păduri la o distanţă mai mică de 100 m de limita acestora, în alte locuri decât

cele special amenajate [16, art. 2 lit. a].

Acţiunile reglementate în textul incriminator (art. 101) sunt cele specifice faptei de

distrugere calificată prevăzută în art. 218 alin.1 şi 2 raportate la art. 217 alin.4 Cod penal.

Ne aflăm în prezenţa unor texte de trimitere, acestea făcând apel la dispoziţiile Codului

penal (prin care se reglementează infracţiunea de distrugere).

Legiuitorul român a dilatat gama bunurilor a căror incendiere realizează conţinutul

dezastrului – completând alături de bunurile menţionate în art. 218 alin.2 Cod penal şi pădurile de

pe suprafeţe întinse de terenuri, nefiind necesara condiţia ca, incendierea să fi produs moartea sau

vătămarea gravă a integrităţii corporale ori sănătăţii mai multor persoane [141, p.14].

Urmarea imediată constă în schimbarea produsă în starea materială a masei lemnoase din

pădurile de pe suprafeţe întinse de terenuri.

Aşadar, se poate vorbi de o schimbare în rău asupra existenţei sau starea de fapt pe care o

aveau acele păduri înainte de săvârşirea infracţiunii.

Schimbarea respectivă are în mod firesc, drept consecinţă patrimonială o pagubă pentru

persoana căreia îi aparţinea bunul, această persoană fiind lipsită de posibilitatea de a-şi mai exercita

drepturile sale şi de a realiza foloasele pe care i le aducea anterior acel bun (pădurile) [77, p.550].

Dispoziţia legală incriminatoare nu cere ca urmarea imediată să aducă în final vreun folos

făptuitorului.

Legătura de cauzalitate. Între activitatea ilicită realizată de făptuitor şi urmarea imediată

sub forma incendierii pădurii de pe suprafeţe întinse de terenuri, trebuie să existe o legătură de

cauzalitate, în sensul că atingerea relaţiilor sociale apărate trebuie să fie consecinţa activităţii

făptuitorului sau altfel spus, această activitate să fie cauza urmării pagubei respective a acelor

schimbări neconvenabile în perimetrul pădurilor ce aparţin patrimoniului public sau privat.

În principiu, acţiunile care constituie elementul material al infracţiunii examinate au drept

consecinţă urmarea imediată.

În practică s-ar putea întâmpla totuşi în unele cazuri ca o altă cauză decât acţiunea

făptuitorului să fi produs incendierea pădurii (de pildă un cetăţean aruncă un obiect aprins în

pădure, la scurt interval de timp pădurea a fost incendiată, însă s-a stabilit că nu s-a declanşat focul

din cauza obiectului aprins, ci dintr-un trăsnet).

Latura subiectivă Această faptă se comite cu vinovăţie manifestată sub forma intenţiei

directe sau indirecte.

Page 60: infractiuni silvice

60

Autorii infracţiunii, prevăd rezultatul acţiunilor pe care le întreprind şi îl urmăresc, după caz

acceptă producerea acestora.

Norma încriminatoare nu pretinde pentru realizarea acestei infracţiuni existenţa unui scop

ori a unui mobil.

În cazul infracţiunii analizate sunt posibile actele pregătitoare (de pildă procurarea unor

obiecte ce pot fi aprinse în păduri, a unei cantităţi de benzină, aprecierea sau chiar pătrunderea în

păduri cu asemenea materiale, îndepărtarea persoanelor care ar putea sesiza incendierea pădurii

etc.), însă legislativul nu a incriminat asemenea activităţi.

Atunci când aceste acte sunt efectuate de alţii decât autorul faptei, devin acte de complicitate

anterioară la săvârşirea faptei penale, descrise în dispoziţia incriminatoare.

Exemplu de complicitate anterioară, poate fi atunci când o altă persoană cu ştiinţă înlesneşte

săvârşirea infracţiunii, prin confecţionarea sau procurarea mijloacelor necesare distrugerii,

degradării etc.

Executarea hotărârii de a comite infracţiunea începe de îndată ce s-a efectuat vreun act de

aducere la îndeplinire a acestei hotărâri. Dacă această executare este întreruptă, sau nu şi-a produs

efectul, infracţiunea rămâne în faza tentativei care, potrivit voinţei legiuitorului, aceasta deşi

posibilă nu se sancţionează.

În literatura de specialitate [155, p.71-84] s-a ivit şi o problema interesantă în legătură cu

pedepsirea tentativei în cazul unor infracţiuni reglementate de legile speciale.

În acest sens apreciem că ne aflăm în situaţia pedepsirii tentativei în cazul normelor de

trimitere, care se completează în ceea ce priveşte pedeapsa cu prevederea din norma de referire.

Se exemplifică dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 82/1991 a contabilităţii care sub aspectul

sancţiunii face trimitere la art. 289 din Codul penal, ale art. 11 din Legea nr. 55/1995 privind

procesul de accelerare a privatizării, care de asemenea face trimitere la dispoziţiile art. 289 din

Codul penal, ale art. 30 din Legea nr. 84/1996 a îmbunătăţirilor funciare care face trimitere la art.

217 din Codul penal, precum şi ale art. 101 din Codul silvic care face trimitere la art. 218 din Codul

penal.

Problema priveşte măsura în care se poate considera că este incriminată tentativa în cazul

normelor de trimitere în condiţiile în care legiuitorul nu face nici o precizare cu privire la acest

aspect, însă ele se completează cu dispoziţiile din normele de referire, dispoziţii care prevăd şi

pedepsirea tentativei.

În opinia lui T. Manea, s-ar putea susţine că atâta vreme cât legiuitorul a adoptat sistemul

incriminării limitate a tentativei, în cazul în care norma de trimitere nu prevede explicit sancţionarea

tentativei, aceasta nu se poate reţine chiar dacă dispoziţia de referire are o astfel de prevedere,

opinie la care aderăm.

Page 61: infractiuni silvice

61

Potrivit unei alte opinii ale aceluiaşi autor, pe care nu o îmbrăţişăm, se susţine că printr-o

interpretare extensivă se poate ajunge la concluzia că legiuitorul a înţeles, făcând trimitere la

sancţiunea din norma de referire să incrimineze tentativa şi în cazul normei de trimitere.

Faptul că nu a prevăzut aceasta în mod expres în cazul normei de trimitere, se poate justifica

prin aceea că s-a dorit să se evite o repetare inutilă a dispoziţiilor în discuţie.

Autorul opiniilor, [155, p. 84] înclină spre cea de a doua opinie cu convingerea că nu

există nici o abatere de la principiul adoptat de dreptul român în materia tentativei, respectiv

acela al incriminării limitate.

Se apreciază că această din urmă opinie răspunde mai bine spiritului legii noastre penale

care pune accent pe pedepsirea tentativei în cazul infracţiunilor grave.

Se susţine de asemenea, că norma de trimitere prezintă acelaşi grad de pericol abstract ca şi

norma de referire.

Se poate deci, ca voinţa legiuitorului să fie interpretată în sensul pedepsirii tentativei şi în

cazul normelor de trimitere, chiar dacă aceasta nu este prevăzută expres.

Mergând pe această linie a incriminării tentativei în cazul infracţiunilor prevăzute în legile

speciale, în practică s-a mai ivit o problemă care, după opinia sus-citată a fost generată de o

inconsecvenţă a legiuitorului.

Această problemă se referă la situaţiile când normele de incriminare din legile speciale care

au acelaşi conţinut cu cel al normelor din legea generală, cu singura diferenţă că subiectul pasiv al

celei dintâi, este calificat, nu pedepseşte tentativa, deşi normele generale o fac.

În acest sens se dau exemplu prevederile art. 4 din Decretul nr. 88/1990 privind unele măsuri

de ocrotire a organelor de stat, a instituţiilor publice, a sediilor partidelor şi formaţiunilor politice, a

liniştii cetăţenilor şi a ordinii de drept care incriminează faptele contra vieţii, integrităţii corporale,

sănătăţii sau libertăţii persoanei împotriva reprezentanţilor organelor de stat, instituţiilor şi a

reprezentanţilor partidelor politice aflaţi în exercitarea activităţii lor sau în legătură cu această

activitate.

În secţiunea normei incriminatoare se prevede că pedeapsa stabilită de norma de referire se

majorează cu 5 ani, fără însă a se depăşi maximum general al închisorii. În acest caz legiuitorul nu

face nici o precizare în legătură cu tentativa, deşi normele de referire incriminează tentativa.

Se consideră că ar fi un nonsens dacă s-ar admite că în situaţia comiterii unor infracţiuni

contra vieţii şi libertăţii unei persoane care are calitatea cerută de prevederile art. 4 din Decretul -

Lege nr. 88/1990 tentativa nu poate fi reţinută pentru că nu a fost expres incriminată, câtă vreme în

cazul aceloraşi infracţiuni prevăzute de această dată în Codul penal (cu singura diferenţă că pentru

subiectul pasiv nu se cere o calitate specială) tentativa se pedepseşte.

Se apreciază că în această situaţie interpretarea pedepsei normei de trimitere trebuie făcută

Page 62: infractiuni silvice

62

în sensul admiterii pedepsirii tentativei, întrucât numai o astfel de interpretare ar putea răspunde mai

bine spiritului legii noastre penale.

Considerăm că tentativa în cazul unor infracţiuni reglementate de legile speciale se

sancţionează numai în cazul când se prevede expres acest lucru, aşa cum este de pildă în cazul

infracţiunilor reglementate în art. 97 şi 98 din Codul silvic.

Prin normativul penal s-a prevăzut în mod expres sancţionarea tentativei (aşa cum putea s-o

facă şi în cazul altor infracţiuni silvice) cu toate că potrivit art. 109 din Codul silvic, prevederile

prezentului titlu (răspunderi şi sancţiuni) se completează cu dispoziţiile Codului penal şi Codului de

procedură penală.

Propunem ca legiuitorul să acorde mai multă atenţie acestor aspecte şi să se prevadă expres

sancţionarea tentativei în cazul unor infracţiuni prevăzute în legile speciale, fapte care prezintă un

grad ridicat de pericol social, cum de altfel există şi în cazul infracţiunilor silvice (în special în ceea

ce priveşte fapta prevăzută de art. 101 Cod silvic).

Infracţiunea pe care o examinăm, se consumă în momentul în care executarea activităţii de

incendiere a pădurilor de pe suprafeţe întinse de terenuri a ajuns până la capăt şi a produs urmarea

imediată, adică schimbarea în rău a stării de fapt pe care pădurea o avea anterior comiterii

infracţiunii. Mai precis fapta se consumă în momentul când pădurea s-a aprins şi a început să ardă.

Epuizarea are loc în momentul când infracţiunea a luat forma continuată (săvârşirea de

acţiuni ilegale repetate în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale) ori în situaţia când acţiunea

ilicită este îndreptată împotriva unui complex de bunuri, cum ar fi de pildă arborii din păduri de pe

suprafeţe întinse de terenuri (urmări imediate, produse succesiv).

Fapta consumată cu prima urmare realizată, se socoteşte epuizată, în momentul realizării

ultimei urmări (ultimei incendieri).

În afara modalităţilor normative decurgând din modul de realizare variat al elementului

material (distrugere, degradare sau aducerea în stare de neîntrebuinţare prin incendiere a unor

păduri de pe suprafeţe întinse de terenuri) infracţiunea are şi unele modalităţi faptice, derivând din

împrejurări care circumstanţiază concret fapta comisă.

Aceste modalităţi faptice vor fi luate în considerare cu ocazia individualizării judiciare a

pedepsei.

Potrivit textului incriminator (art. 101 Cod silvic) infracţiunea examinată se pedepseşte

conform dispoziţiilor prevăzute în Codul penal.

Tragem concluzia că art. 101 din Codul silvic nu a fost înzestrat cu sancţiuni proprii, ci prin

norma de trimitere s-a făcut apel la dispoziţiile art. 218 Cod penal, care prevede o pedeapsă cu

închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă au avut ca urmare un dezastru

(ca în situaţia infracţiunii examinate), pedeapsa este detenţiune pe viaţă sau închisoarea de la 15 la

Page 63: infractiuni silvice

63

25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Propunem legiuitorului să prevadă pedeapsa în textul incriminator din Codul silvic fără să se

mai facă trimitere la legea penală generală.

Pentru infracţiunea analizată, acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

În ce priveşte competenţa de urmărire şi judecată se aplică regulile obişnuite, infracţiunea

fiind cercetată de organul de cercetare penală şi judecată de către judecătorie.

În art. 101 din Codul silvic se face apel la sintagma „păduri de pe suprafeţele întinse de

terenuri”. Textul nu defineşte sintagma amintită.

Potrivit opiniei noastre, considerăm că s-ar impune reanalizarea reglementării penale în

sensul definirii de către legiuitor a sintagmei „păduri de pe suprafeţe întinse de terenuri”.

6. Distrugerea vegetaţiei forestiere prin păşunare

Potrivit art. 102 din Codul silvic constituie infracţiune distrugerea sau vătămarea

arborilor, puieţilor ori lăstarilor prin păşunare în păduri sau zone în care păşunatul este

interzis dacă valoarea pagubei este de peste 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub

de masă lemnoasă pe picior.

Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale a căror ocrotire depinde de apărarea

prin mijloace de drept penal a existenţei şi dezvoltării vegetaţiei forestiere din pădurile sau zonele în

care păşunatul este interzis. Este vorba de acele relaţii sociale a căror ocrotire depinde îndeosebi de

asigurarea stării de fapt necesară dezvoltării normale a arborilor, puieţilor ori lăstarilor din păduri

sau zone în care autorizarea păşunatului este interzisă cu desăvârşire.

Potrivit dispoziţiilor legale o parte din perimetrul silvic este destinat producerii nutreţurilor

verzi pentru hrana animalelor, păşunat şi recoltatul ierbii.

O atenţie deosebită se acordă în primul rând industriei nutreţurilor combinate, iar în al doilea

rând valorificării corespunzătoare a terenurilor cu pajişti naturale a căror producţie constituie o

sursă substanţială de păşune şi furaje pentru vite în zonele de deal şi de munte.

Prin pajişti, înţelegem terenurile agricole acoperite cu vegetaţie ierboasă naturală ori

Semănată având destinaţia de păşuni şi fâneţe. Terenurile cu astfel de destinaţie pot constitui

obiectul tuturor formelor de proprietate, locuri unde păşunatul poate fi permis în condiţiile legale.

Infracţiunea pe care o analizăm prezintă unele asemănări cu infracţiunea reglementată de art.

101 din Codul silvic (distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare prin

incendiere…) însă acestea nu sunt identice.

În primul rând, ambele infracţiuni au caracter de ilicit silvic, manifestate prin stricăciuni

produse în sectorul forestier. Diferenţa dintre cele două infracţiuni, priveşte segmentul consecinţelor

produse.

Page 64: infractiuni silvice

64

Astfel, într-un caz ne aflăm într-o situaţie de distrugere, degradare sau aducerea în stare de

neîntrebuinţare prin incendiere a unor păduri de pe suprafeţe întinse de terenuri, pe când în celălalt

caz este vorba de acte de distrugere sau vătămare nu a pădurilor de pe suprafeţele întinse de

terenuri, ci numai de un ilicit silvic materializat în distrugerea sau vătămarea arborilor, puieţilor

ori lăstarilor prin păşunare în păduri sau zone în care păşunatul este interzis.

Infracţiunea analizată nu subzistă dacă distrugerea sau vătămarea arborilor, puieţilor ori

lăstarilor s-a făcut prin alte acţiuni decât cea de păşunare.

Obiectul material al infracţiunii îl constituie generic arborii, puieţii sau lăstarii care se

află în păduri ori zone în care păşunatul este interzis, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare,

indiferent de forma de proprietate.

Potrivit art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 aprobată şi completată prin Legea nr.

141/1999 după forma de proprietate, fondul forestier naţional definit în art.1 din Codul silvic este

constituit din : fondul forestier proprietate publică a statului; fondul forestier proprietate publică a

unităţilor administrativ teritoriale (comune, oraşe, municipii); fondul forestier proprietate privată a

unităţilor de cult ( parohii, schituri, mânăstiri),a instituţiilor de învăţământ, Academiei Române sau

a altor persoane de drept privat; fondul forestier proprietate privată indiviză a persoanelor fizice

(foşti composesori, moşneni şi răzeşi sau moştenitori ai acestora); fondul forestier proprietate

privată a persoanelor fizice.

Din lectura dispoziţiilor legale rezultă că textul art. 102 din Codul silvic se referă expres la

distrugerea sau vătămarea arborilor, puieţilor ori lăstarilor, enumerarea fiind limitată.

Împrejurarea că distrugerea sau vătămarea arborilor, puieţilor ori lăstarilor are loc prin

păşunatul direct (făptuitorul introduce animalele pe terenurile interzise păşunatului) sau în orice alt

mod (de exemplu, prin păşunare se pot rupe puieţii şi lăstarii, se pot provoca uscări prin bătătorirea

solului, prin roaderea frunzelor, vârfurilor sau scoarţei etc.) nu face ca şi iarba, fânul sau vetrele

plantaţiei distruse sau vătămate să constituie obiectul material.

Pentru distrugerea sau vătămarea acestor bunuri (fânul, iarba etc. ce fac parte din

patrimoniul forestier) făptuitorii vor fi traşi la răspundere fie pentru comiterea infracţiunii de

distrugere prevăzute de art. 217 Cod penal, fie pe cale civilă sau contravenţională, dar în nici un caz

în temeiul art. 102 din Codul silvic deoarece obiectul material al infracţiunii prevăzute de acest text

este format numai din arbori, puieţi ori lăstari din păduri sau zone în care păşunatul este interzis.

Subiectul activ nemijlocit (autor) poate fi orice persoană care îndeplineşte cerinţele

prevăzute în dispoziţiile legale şi săvârşeşte o asemenea faptă. Pentru subiectul activ nu se

cere vreo anume calitate.

Participaţia este posibilă sub toate aspectele sale (coautorat, instigare sau complicitate).

Comiterea faptei de trei sau de mai multe persoane împreună, constituie o circumstanţă

Page 65: infractiuni silvice

65

agravantă potrivit textului art.75 lit. a din Codul penal.

Subiectul pasiv este în primul rând statul, ca reprezentant al societăţii interesată în

apărarea şi ocrotirea pădurilor sau zonelor în care păşunatul este interzis.

Pe de altă parte, subiect pasiv poate fi orice persoană fizică sau juridică al cărui drept de

proprietate asupra pădurilor sau zonelor în care păşunatul este interzis - este prejudiciat prin

săvârşirea faptei incriminate (ca de pildă unităţi administrativ – teritoriale – comune, oraşe,

municipii, unităţi de cult, instituţii de învăţământ etc.). Când posesorul este altă persoană decât

proprietarul (păduri sau zonelor …) subiecţi pasivi vor fi atât posesorul cât şi proprietarul,

legea ocrotind relaţia patrimonială dintre aceştia şi deci pe fiecare din ei.

În cazul acestei infracţiuni situaţia premisă constă în starea de fapt în care se găsea

pădurea sau zona în care păşunatul este interzis din punct de vedere al posesiei înainte de săvârşirea

acţiunii de păşunare, stare de fapt care a fost modificată şi tulburată în mod ilicit prin această

acţiune.

În lipsa acestei situaţii premise, acestei stări de fapt preexistente, infracţiunea nu numai că

nu poate fi comisă, dar nici nu poate fi concepută.

Pentru existenţa infracţiunii se cere să existe mai întâi păduri sau zone în care păşunatul este

interzis, iar pe de altă parte se mai cere ca aceste păduri sau zone să aibă valoare economică.

Situaţia premisă se consideră existentă indiferent dacă persoana în posesia căreia se află

pădurea sau zona respectivă îşi exercită sau nu drepturile şi prerogativele sale de posesor.

Elementul material se poate realiza printr-o acţiune sau inacţiune privind păşunarea

animalelor în locurile interzise, având drept urmare imediată distrugerea sau vătămarea arborilor,

puieţilor ori lăstarilor.

Infracţiunea se săvârşeşte prin acţiune (comisiune) – de exemplu în situaţia când făptuitorul

introduce animalele în pădurea sau în zona în care păşunatul este interzis sau se poate comite şi prin

omisiune – ca de pildă atunci când făptuitorul lasă animalele (nu le opreşte) să intre şi să păşuneze

pe terenurile menţionate , bineînţeles producându-se consecinţele prevăzute în textul incriminator.

Distrugerea presupune nimicirea, suprimarea completă a obiectului material, mai precis acei

arbori, puieţi ori lăstari nu mai pot fi folosiţi, nemaiavând nici o valoare economică.

Aşadar bunul existent anterior este redus la neant, ori la un morman de resturi informe.

În literatura de specialitate [97, p.111] se arată că vătămarea nu aduce totala lipsă de valoare

economică a arborilor, puieţilor ori lăstarilor, în raport cu destinaţia lor, ci reduce numai din această

valoare într-un fel oarecare.

Arborii, puieţii ori lăstarii care au fost vătămaţi prin păşunare pot să regenereze, paguba

constă în întârzierea dezvoltării lor şi în cheltuieli ce se fac pentru refacere.

Păşunatul în sensul vorbirii curente, se referă la acţiunea de a păşuna; acţiunea unei persoane

Page 66: infractiuni silvice

66

care supraveghează vitele, oile etc. la păscut pe terenurile cu vegetaţie ierboasă (izlaz, suhat, imaş),

[177, p. 507].

Când stricăciunile – mai concret - distrugerile sau vătămările care s-au răsfrânt asupra

arborilor, puieţilor ori lăstarilor se produc prin alte modalităţi şi forme decât prin păşunare – fapta

poate constitui eventual o altă infracţiune cum ar fi cea prevăzută de art. 97 din Codul silvic sau cea

reglementată de art. 33 din Ordonanţa Guvernului nr.96/1998.

Ne exprimăm opinia în sensul că păşunatul contrar autorizaţiei nu întruneşte elementele

constitutive ale infracţiunii pe care o examinăm, chiar dacă se distrug sau vatămă arbori, puieţi ori

lăstari, aspect ce s-ar putea ivi în situaţia când se introduc alte animale la păşunat decât cele pentru

care s-a autorizat păşunatul.

Privitor la noţiunea de “păşunat interzis” Ion Gheorghiu şi-a exprimat opinia în literatura

juridică „Apărarea fondului forestier împotriva infracţiunilor şi contravenţiilor”că s-ar impune ca în

anumite zone sau păduri, păşunatul să fie expres interzis printr-un act administrativ al organului

central al administraţiei de stat din sectorul forestier care este ministerul de resort[97].

Atunci când nu există interdicţia expresă, distrugerea sau vătămarea arborilor, puieţilor ori

lăstarilor prin păşunare nu constituie infracţiunea examinată.

Considerăm că exprimarea şi interpretarea opiniei mai sus citate, trebuie să fie în concordanţă cu

reglementările legale, potrivit cărora păşunatul este interzis în arboretele în curs de regenerare şi în

pădurile cu funcţii speciale de protecţie, precum şi în seminţişuri şi plantaţii cu vârste mai mici de

10 ani şi înălţimi sub 3 m, în păduri de plopi şi salcie sub vârsta de 5 ani [9, art. 71].

Pe de altă pare, se interzice păşunatul în pădurile care fac parte din fondul forestier

proprietate publică a statului, pe terenurile degradate, împădurite şi în perdelele forestiere de

protecţie [9, art. 37 alin. 3].

Prin excepţie, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură poate aproba

păşunatul pe durata limitată în unele perimetre ale fondului forestier proprietate publică a statului pe

baza propunerilor autorităţilor publice locale, cu avizul unităţilor silvice teritoriale temeinic

justificate [9, art.37 alin. 4].

Trecerea animalelor domestice prin pădure spre zonele de păşune, adăpat şi adăpostire, se

aprobă numai de către unităţile silvice teritoriale, cu respectarea normelor tehnice pe baza

propunerilor autorităţilor prevăzute mai sus (autorităţi publice locale) [9, art.37 alin.5].

Nu poate fi autorizat accesul animalelor domestice în arborete în curs de regenerare, în

plantaţiile şi regenerările tinere, în pădurile care îndeplinesc funcţii speciale de protecţie, în

perimetrele de ameliorare, precum şi în perdelele de protecţie [9, art. 37 alin. 6].

Prin rigorile unei analize ştiinţifice, se ajunge la concluzia că un act administrativ trebuie să

Page 67: infractiuni silvice

67

existe pentru a determina pădurile sau zonele la care se referă art. 102 din Codul silvic, dar nu

pentru a fi declarate interzise păşunatului, ci dimpotrivă pentru a se putea permite păşunatul, act pe

baza căruia trebuie să fie emise autorizaţiile de păşunat. Mai mult, în acest act administrativ trebuie

să se stabilească locurile, zonele, terenurile şi condiţiile în care păşunatul este permis.

Din modul cum sunt redactate dispoziţiile art.102 din Codul silvic, privind infracţiunea de

distrugere sau vătămare a arborilor, puieţilor ori lăstarilor prin păşunare rezultă că acest text nu se

aplică şi faptelor de distrugere sau vătămare a arborilor, puieţilor sau lăstarilor prin păşunare în

zone sau păduri în care păşunatul este autorizat.

În legătură cu restricţia redată în textul incriminator organele silvice trebuie să delimiteze

locurile respective şi prin inscripţii ca: „păşunatul interzis”.

Pentru ca infracţiunea analizată să subziste este necesar să fie întrunite cumulativ

următoarele cerinţe: distrugerea sau vătămarea prin păşunare să aibă loc asupra arborilor, puieţilor

ori lăstarilor situaţi în păduri sau zone în care păşunatul este interzis; valoarea pagubei prin

săvârşirea unor astfel de fapte să fie de peste 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de

masă lemnoasă pe picior, criteriul legal de stabilire a faptei drept infracţiune fiind valoarea pagubei

şi nu volumul arborilor, puieţilor etc. distruşi sau vătămaţi.

Pentru existenţa elementului material al infracţiunii analizate este suficient ca una dintre

acţiunile enumerate mai sus (distrugere sau vătămare) să fie săvârşite. Comiterea mai multora dintre

aceste acţiuni (atât distrugerea cât şi vătămarea) contra aceluiaşi bun, chiar succesiv sau contra mai

multor bunuri simultan constituie un singur element material, respectiv o singură infracţiune.

Urmarea imediată. Acţiunile care pot constitui elementul material al infracţiunii

(distrugerea sau vătămarea) au ca urmare o schimbare în rău asupra existenţei sau stării de fapt pe

care o avea obiectul material înainte de săvârşirea faptei.

Această schimbare are în mod firesc drept consecinţă o pagubă pentru persoana (fizică sau

juridică) căreia îi aparţine pădurea sau zona în care păşunatul este interzis, persoana vătămată fiind

lipsită de posibilitatea de a-şi mai exercita drepturile sale şi de a realiza foloasele pe care i le aducea

anterior pădurile sau zonele menţionate.

Recuperarea pagubei nu înlătură existenţa urmării imediate şi deci implicit nici existenţa

infracţiunii.

Legătura de cauzalitate. Între urmarea imediată şi acţiunea ilicită de distrugere sau

vătămare a arborilor … trebuie să existe o legătură de cauzalitate.

De regulă, activităţile care constituie elementul material al infracţiunii produce aproape

inevitabil urmarea imediată, respectiv consecinţa negativă provenită din stricăciunile produse prin

păşunare în zonele interzise.

Page 68: infractiuni silvice

68

Ion Gheorghiu în „Apărarea fondului forestier împotriva infracţiunilor şi contravenţiilor”

[97, p. 113] arată că totuşi s-ar putea întâmpla, uneori ca o altă cauză să fi produs distrugerea sau

vătămarea arborilor, puieţilor ori lăstarilor respectivi (de exemplu, vitele cu toate că erau bine

închise au reuşit să fugă în zona sau pădurea în care păşunatul este interzis producând astfel pagube

de peste 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior); în acest

caz nu putem vorbi de comiterea infracţiunii analizate, fiindcă vitele au păscut fără să fi fost duse la

păşunat.

În atare situaţie, potrivit dispoziţiilor dreptului civil proprietarul poate fi obligat la

acoperirea prejudiciilor cauzate. Aceasta cu atât mai mult, că activitatea infracţională de distrugere

sau vătămare a arborilor … prin păşunare … potrivit art. 102 Cod silvic se săvârşeşte cu intenţie.

Latura subiectivă. Procesul psihic sub impulsul căruia se comite activitatea de păşunare în

păduri sau zone în care păşunatul este interzis, constă în aceea că făptuitorul luând hotărârea de a

comite fapta şi-a dat seama de natura şi de urmările acestei acţiuni şi a urmărit (a dorit) sau a

acceptat posibilitatea producerii acelor urmări păgubitoare.

Din punct de vedere subiectiv, fapta este încriminată atât în cazul când este săvârşită cu

intenţie directă cât şi atunci când se comite cu intenţie indirectă.

În cursul procesului penal, în activitatea de probare a existenţei acestei infracţiuni, organele

competente (poliţie, parchet instanţă de judecată) trebuie să cerceteze şi stabilească dacă făptuitorul

a cunoscut sau nu că arborii , puieţii ori lăstarii sunt situaţi în pădurile sau zonele în care păşunatul

este interzis. Când se stabileşte că cel în cauză nu a cunoscut sau a cunoscut greşit (eroarea de fapt)

aceste situaţii şi împrejurări nu exista răspunderea penală.

Se poate întâmpla ca făptuitorul să se afle într-o eroare în sens invers, adică să creadă că

arborii, puieţii ori lăstarii aparţin pădurilor sau zonelor în care păşunatul este interzis, pe când în

realitate arborii, puieţii ori lăstarii să fie din cei situaţi în perimetrul fondului forestier în care

păşunatul poate fi autorizat. În acest caz nu se poate vorbi de o infracţiune la regimul silvic, apărat

prin dispoziţiile incriminatoare ale art. 102 Cod silvic, deoarece deşi hotărârea infracţională s-a

manifestat pe plan extern prin acţiunea de distrugere sau vătămare prin păşunare a arborilor,

puieţilor etc. socotiţi de el că aparţin unei păduri sau zone în care păşunatul este interzis, această

acţiune a fost efectuată faţă de bunuri în păduri sau zone în care păşunatul nu este interzis şi ca atare

dispoziţiile legale care proteguiesc această categorie a vegetaţiei forestiere nu au fost violate, lipsind

chiar de la început condiţia esenţială privitoare la obiectul material cerută pentru existenţa

infracţiunii de distrugere sau vătămare prin păşunare.

Hotărârea infracţională este relevantă în măsura în care ea se grefează pe elementul material

din conţinutul infracţiunii, iar elementul subiectiv trebuie raportat nu numai la elementul material,

ci şi la cerinţele esenţiale care condiţionează existenţa laturii obiective a infracţiunii [97, p.

Page 69: infractiuni silvice

69

114 -116].

Atunci când autorul a fost în îndoială asupra situaţiei arborilor, puieţilor ori lăstarilor,

nefiind sigur dacă aparţin sau interesează regimul preferenţial specific celor situaţi în păduri sau

zone în care păşunatul este interzis, fapta va fi calificată în raport cu apartenenţa reală a bunului

[208, p. 64] si [209, p.73].

Cel care comite fapta, de regulă urmăreşte (scopul) să obţină pe nedrept diverse profituri,

foloase pentru sine sau pentru altul. Făptuitorul îşi dă seama că prin activitatea sa ilicită va

obţine un profit (folos) pe nedrept şi va produce o pagubă, aşa încât astfel de consecinţe devin

scopul comportării sale.

Săvârşindu-se de regulă prin acţiune şi numai cu intenţie, realizarea sa implică în multe

cazuri o activitate ilicită care se desfăşoară în timp, parcurgând toate fazele unei astfel de derulări –

pregătire, încercare, consumarea şi epuizarea.

Actele pregătitoare nu sunt incriminate şi sancţionate. Atunci când ele sunt efectuate de

alţii decât autorul faptei, devin acte de complicitate anterioară dacă au contribuit la săvârşirea

infracţiunii.

Tentativa există atunci când hotărârea de a săvârşi infracţiunea a fost pusă în executare, dar

aceasta a fost întreruptă sau a rămas fără rezultat. Tentativa infracţiunii prevăzute de art.102 din

Codul silvic nu este incriminată.

Infracţiunea se consumă în momentul în care executarea acţiunii infracţionale a ajuns până

la capăt şi a produs urmarea imediată adică schimbarea în rău a stării de fapt pe care pădurea sau

zonele respective o aveau anterior săvârşirii infracţiunii.

În cazul infracţiunii continuate epuizarea are loc în momentul în care s-a produs ultima

urmare socialmente periculoase.

Potrivit textului încriminator fapta examinată se poate săvârşi prin distrugere sau prin

vătămarea arborilor, puieţilor ori lăstarilor prin păşunare în păduri sau zone în care păşunatul este

interzis.

În afară de aceste modalităţi normative, infracţiunea poate prezenta şi modalităţi faptice,

decurgând din împrejurări care particularizează concret fapta. Şi de aceste modalităţi va trebui să se

ţină seama cu ocazia individualizării judiciare a pedepsei.

Infracţiunea examinată se sancţionează potrivit dispoziţiilor art. 102 din Codul silvic cu

închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

Instigatorii şi complicii se pedepsesc cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor, la

stabilirea pedepsei ţinându-se cont de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii, precum şi de

prevederile art. 72 din Codul penal.

Page 70: infractiuni silvice

70

În lipsa unei dispoziţii exprese a textului, acestei infracţiuni nu îi sunt specifice formele de

agravare legală a răspunderii penale prevăzute în dispoziţiile speciale ale art. 97 alin.4 Cod silvic

(săvârşirea faptei de două sau mai multe persoane împreună, în timpul nopţii etc.), aplicabile numai

pentru infracţiunile reglementate de art. 97 şi 98 Cod silvic (tăierea sau scoaterea din rădăcini fără

drept etc. ori furturi de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale etc.).

În cazul când infracţiunea de distrugere sau vătămare a arborilor, puieţilor ori lăstarilor prin

păşunare etc. a fost comisă de trei sau mai multe persoane împreună, precum şi în situaţia atragerii

de către un major a unui minor la săvârşirea infracţiunii, agravarea răspunderii penale a

făptuitorului se face potrivit dispoziţiei Codului penal [3, art. 362 şi art.75 lit. a si c].

Infracţiunea analizată este supusă din punct de vedere al urmăririi penale şi al judecăţii

regulilor procesuale obişnuite.

Acţiunea penală se pune în mişcare de către procuror la propunerea organului de urmărire

penală, care este sesizat de către persoana vătămată, fie printr-un denunţ, fie din oficiu.

Procesul se desfăşoară potrivit reglementării obişnuite, atât în faza de urmărire cât şi în faza

de judecată.

Pentru realizarea despăgubirilor cuvenite persoanei vătămate, se pot lua măsurile

asiguratorii necesare, potrivit dispoziţiilor prevăzute în Codul de procedură penală şi în acte

normative emise în domeniul forestier.

7. Distrugerea sau vătămarea jnepenişurilor

Conform art. 103 din Codul silvic, distrugerea sau vătămarea în orice mod a jnepenişurilor

constituie infracţiune.

Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale a căror ocrotire depinde de apărarea

prin mijloace juridice a existenţei şi dezvoltării vegetaţiei forestiere formată din jnepenişuri.

Prin urmare este vorba de ocrotirea şi apărarea terenurilor pe care există jnepenişuri.

Obiectul material în cazul acestei infracţiuni îl constituie jnepenişurile.

Subiectul activ, nemijlocit (autor) al infracţiunii de distrugere sau vătămare în orice mod a

jnepenişurilor poate fi orice persoană.

De regulă, persoana care săvârşeşte fapta nu are nici un drept asupra terenurilor unde se

găsesc jnepenişurile pe care le distruge sau le vatămă.

Există infracţiunea analizată însă chiar atunci când făptuitorul ar avea în totul sau în

parte un drept de proprietate sau alt drept asupra acestor terenuri afectate.

Textul încriminator nu cere nici o condiţie cu privire la persoana subiectului activ.

Infracţiunea poate fi săvârşită de un singur subiect activ sau de o pluralitate de subiecţi (ca

autori, instigatori, complici).

Page 71: infractiuni silvice

71

Subiectul pasiv principal este statul, iar pe de altă parte poate fi o unitate publică sau

privată sau orice altă persoană care are în administrare, pază sau ocrotire, suprafeţele de terenuri

unde sunt situate jnepenişurile.

Există pluralitate de subiecţi pasivi, când prin aceeaşi faptă au fost distruse sau vătămate

jnepenişurile de pe terenuri care aparţineau mai multor persoane.

Infracţiunea subzistă chiar dacă nu se cunoaşte cine este subiectul pasiv, respectiv nu se ştie

cine este proprietarul acelor terenuri unde sunt situate jnepenişurile.

Latura obiectivă. În structura infracţiunii analizate intră ca părţi componente o situaţie

preexistentă şi conţinutul constitutiv al faptei.

Conţinutul constitutiv al infracţiunii, adică ceea ce trebuie să realizeze făptuitorul în

Îndeplinirea condiţiilor cerute pentru existenţa infracţiunii se grefează pe o anumită stare de fapt,

preexistentă, fără de care nu ar putea fi realizat acest conţinut. Această stare de fapt poartă

denumirea de situaţie premisă.

La infracţiunea pusă în discuţie, situaţia premisă constă în existenţa terenurilor unde sunt

situate jnepenişurile.

Starea de fapt constituie o condiţie prealabilă, extrinsecă faţă de conţinutul constitutiv al

infracţiunii, dar esenţială pentru existenţa acesteia, de unde şi calificativul de situaţie premisă.

Situaţia premisă condiţionând existenţa infracţiunii, se răsfrânge asupra conţinutului

acesteia, aşa încât constatarea realizării conţinutului infracţiunii analizate implică existenţa situaţiei

premisă, după cum invers, absenţa situaţiei de fapt implică imposibilitatea de realizare a

conţinutului infracţiunii.

Împotriva unor fapte de distrugere sau vătămare în orice mod a jnepenişurilor a intervenit

încriminarea cuprinsă în dispoziţiile din art. 103 din Codul silvic.

Elementul material constă în acţiunea de distrugere sau vătămare a jnepenişurilor.

Acţiunea de distrugere a jnepenişurilor presupune deteriorarea completă a acestora care face

să nu mai prezinte o valoare economică conformă cu natura speciei respective şi a scopului în

vederea căruia sunt destinaţi.

Considerăm că jnepenişurile sunt distruse când nu mai există în forma lor firească, în

compoziţia naturală iniţială.

Pe de altă parte considerăm că vătămarea jnepenişurilor presupune o acţiune de deteriorare

parţială a acestora.

Acţiunea de „distrugere” sau „vătămare” caracterizează elementul material şi al infracţiunii

prevăzute la art. 103 din Codul silvic, însă de această dată ele pot fi săvârşite în orice mod

(incendiere, tăiere, scoatere din rădăcini, pulverizare de substanţe toxice etc.) şi sunt purtate

împotriva unui singur tip de vegetaţie forestieră – jnepenişurile.

Page 72: infractiuni silvice

72

Urmarea imediată, constă într-o schimbare în rău asupra existenţei stării de fapt pe care o

aveau jnepenişurile înainte de comiterea faptei.

Potrivit legiuitorului, se interzice tăierea, incendierea şi distrugerea sau degradarea prin

orice mijloace a jnepenişurilor [9, art.89].

Afectarea, respectiv distrugerea sau vătămarea în orice mod a jnepenişurilor are prin urmare

drept consecinţă patrimonială în mod firesc, o pagubă pentru persoana fizică sau juridică cărora le

aparţine terenurile unde sunt situate jnepenişurile.

Aceste persoane sunt lipsite de posibilitatea de a mai exercita drepturile lor şi de a realiza

foloasele pe care le aducea anterior acele suprafeţe de teren.

Paguba civilă fiind consecinţa acestei infracţiuni, repararea pagubei nu înlătură existenţa

urmării imediate şi nici existenţa infracţiunii.

Legătura de cauzalitate. Între urmarea imediată şi acţiunea de distrugere sau vătămare

a jnepenişurilor trebuie să existe o legătură de cauzalitate.

Acţiunile care constituie elementul material al infracţiunii produc aproape inevitabil urmarea

imediată, adică schimbarea în rău a stării anterioare a jnepenişurilor. În cazuri de îndoială este

necesar să se cerceteze şi stabilească existenţa legăturii de cauzalitate.

Considerând însă că este vorba de o infracţiune de rezultat, este necesar să se verifice şi

stabilească raportul de cauzalitate între acţiunea făptuitorului şi consecinţele arătate în text.

Latura subiectivă. Infracţiunea se săvârşeşte fără excepţie cu intenţie în ambele modalităţi

ale acestei forme de vinovăţie – intenţie directă şi indirectă.

Autorii infracţiunii prevăd rezultatul acţiunilor pe care le întreprind şi urmăresc, după caz,

acceptă producerea acestora.

Norma nu pretinde pentru realizarea infracţiunii examinate, existenţa unui scop ori a unui

mobil.

Infracţiunea analizată prin natura sa este susceptibilă de forme şi modalităţi diferite, ceea ce

rezultă din însuşi conţinutul textului încriminator.

Fapta poate implica uneori o activitate infracţională care se desfăşoară în timp, parcurgând

toate fazele unei astfel de desfăşurări: pregătire, încercare, consumare şi epuizare.

În ceea ce priveşte actele de pregătire trebuie menţionat că uneori săvârşirea este precedată

de o fază a pregătirii, aspect explicabil dacă avem în vedere variatele moduri şi numeroase mijloace

cu care pot fi realizate diferitele acţiuni care constituie elementul material al infracţiunii (cum ar fi:

procurarea şi punerea la punct a mijloacelor necesare, apropierea la momentul oportun de locul

unde se află jnepenişul, cum ar fi în cazul incendierii acestuia etc.).

Page 73: infractiuni silvice

73

Actele pregătitoare nu sunt însă incriminate şi sancţionate de dispoziţia legală; atunci când

ele sunt efectuate de o altă persoană decât autorul faptei devin acte de complicitate anterioară dacă

au contribuit la comiterea infracţiunii.

Tentativa există atunci când hotărârea de a comite infracţiunea a fost pusă în executare, însă

aceasta a fost întreruptă sau a rămas fără rezultat. Pentru ca încercarea de a distruge sau vătăma în

orice mod jnepenişurile să constituie tentativă la această faptă, este necesar să se constate că

executarea astfel cum a fost începută, dacă nu ar fi intervenit cauza de întrerupere sau de rămânere

fără rezultat, era capabilă să declanşeze urmarea imediată cerută pentru existenţa infracţiunii

(cauzalitate potenţială virtuală). Tentativa ca şi actele pregătitoare nu este incriminată şi ca atare nu

este pedepsită.

Consumarea infracţiunii prevăzute de art. 103 din Codul silvic are loc în momentul în care

executarea acţiunii de distrugere sau de vătămare a jnepenişurilor a ajuns până la capăt şi a produs

urmarea imediată.

Epuizarea are loc atunci când fapta a îmbrăcat forma unei infracţiuni continuate (comiterea

de acte de distrugere sau vătămare repetate în executarea aceleiaşi rezoluţii), situaţie în care

infracţiunea se consideră epuizată odată cu producerea ultimei urmări.

Modalităţile sunt normative, când decurg din dispoziţia încriminatoare şi faptice când

privesc particularizări concrete.

La infracţiunea analizată, potrivit dispoziţiei din art. 103 din Codul silvic, sunt modalităţi

normative: distrugerea jnepenişurilor şi vătămarea acestora.

Infracţiunea prezintă numeroase şi variate modalităţi de realizare cu particularităţi care duc

în mod firesc la existenţa unui bogat cadru de modalităţi ale faptei.

Particularităţile care diferenţiază aceste modalităţi, privesc elementele structurale ale acestei

infracţiuni sau aspectele exterioare ale acesteia.

După felul executării şi mijloacele de executare a acţiunilor de distrugere sau vătămare sunt

posibile numeroase modalităţi: incendiere, tăiere, scoatere din rădăcini etc.

Potrivit dispoziţiei din art. 103 din Codul silvic, pedeapsa pentru această infracţiune este

închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. Pedeapsa trebuie să fie stabilită între aceste limite

speciale pe baza criteriilor de individualizare. Când sunt circumstanţe atenuate pedeapsa se coboară

sub minimul prevăzut de text iar dacă există circumstanţe agravante se poate înăspri pedeapsa.

Atunci când faţă de autor s-a pronunţat pedeapsa închisorii pe timp de 2 ani sau mai mult se

poate aplica şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

Obiectele care au servit la comiterea infracţiunii (de exemplu toporul, ferăstrăul etc.) sunt

supuse măsurii de siguranţă a confiscării speciale.

Page 74: infractiuni silvice

74

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu. Procesul penal se desfăşoară potrivit

reglementării obişnuite atât în faza de urmărire cât şi în faza de judecată.

Competenţa de cercetare o au organele de poliţie iar judecarea în primă instanţă revine

judecătoriilor.

În opinia noastră se impun unele observaţii în legătură cu faptele prevăzute la art. 101 şi 103

din Codul silvic.

În art. 101 se incriminează fapta de „distrugere, degradare sau aducerea în starea de

neântrebuinţare prin incendiere a unor păduri ...”.

În mod oarecum asemănător sub aspect normativ, este incriminată şi fapta de „distrugere

sau vătămare în orice mod a jnepenişurilor”(art.103 din Codul silvic).

Se impune reanalizarea reglementării penale în vederea unificării celor două texte,

legiuitorul urmând să incrimineze o singură faptă cu următorul conţinut legal „incendierea

pădurilor, a perdelelor forestiere de protecţie, a vegetaţiei forestiere sau a jnepenişurilor”.

B. INFRACŢIUNILE PREVĂZUTE ÎN O.G. nr. 96/1998

1. Defrişarea vegetaţiei forestiere şi schimbarea folosinţei ori destinaţiei terenului

Încălcarea prevederilor art. 9 alin.1 lit. a din O.G. nr.96/1998, privind defrişarea vegetaţiei

forestiere, respectiv înlăturarea acesteia şi schimbarea folosinţei ori destinaţiei terenului, fără

aprobarea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură constituie infracţiune.

De la prevederile textului sus-menţionat, se exceptează terenurile aflate în perimetrul fâşiei

de protecţie a frontierei de stat, care fac parte din domeniul public şi care prin natura lor sunt

destinate protecţiei şi întreţinerii liniei de frontieră [9, art. 9 alin. 2]. În această situaţie defrişarea

vegetaţiei forestiere se va executa de către proprietarul sau deţinătorul pădurii sub supravegherea

organului de poliţie de frontieră şi a autorităţii silvice competente.

De asemenea, o altă excepţie s-ar putea deduce din coroborarea art. 9 alin.1 din O.G. nr.

96/1998, care interzice defrişarea vegetaţiei forestiere în vederea gospodăririi durabile a pădurilor,

cu art.2 din Codul silvic, care prevede că sunt considerate păduri, în sensul prezentului Cod silvic şi

sunt cuprinse în fondul forestier naţional, terenurile acoperite cu vegetaţie forestieră cu o suprafaţă

mai mare de 0,25 ha.

Defrişarea vegetaţiei forestiere fără aprobare şi schimbarea folosinţei ori destinaţiei

terenurilor împădurite nu a fost incriminată în Codul silvic, cu toate că trebuia, ţinând cont de

pericolul social şi de efectele negative ale acesteia asupra fondului forestier.

Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale care se nasc şi se dezvoltă în legătură

cu gospodărirea durabilă a vegetaţiei forestiere, indiferent dacă aceasta face sau nu parte din fondul

forestier naţional şi indiferent de forma proprietăţii şi care sunt ocrotite prin incriminarea şi

Page 75: infractiuni silvice

75

pedepsirea faptei de defrişare a vegetaţiei forestiere, respectiv prin înlăturarea acesteia şi

schimbarea folosinţei ori destinaţiei terenului, fără aprobarea autorităţii publice competente, care

este potrivit legii Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor [173, p. 79-80].

Faţă de exprimarea generică folosită în O.G. nr. 96/1998, în literatura de specialitate [173, p.

80] se consideră că prin conţinutul acestei infracţiuni vor trebui avute în vedere atât terenurile care

fac parte din “fondul forestier naţional”, în măsura în care sunt acoperite de vegetaţie forestieră,

deoarece altfel nu ar fi de conceput acţiunea de “defrişare”, cât şi “vegetaţia forestieră situată pe

terenuri din afara fondului forestier naţional, dar supuse prevederilor Codului silvic arătate în art.

6 din acest cod” (vegetaţia forestieră de pe păşunile împădurite; perdelele forestiere de protecţie a

terenurilor agricole; plantaţiile forestiere de pe terenurile degradate; plantaţiile forestiere şi arborii

din zonele de protecţie a lucrărilor hidrotehnice şi de îmbunătăţiri funciare, precum şi cei situaţi de-

a lungul cursurilor de apă şi al canalelor de irigaţie; perdelele forestiere de protecţie şi arborii situaţi

de-a lungul căilor de comunicaţie din extravilan; zonele verzi din jurul oraşelor, comunelor, altele

decât cele cuprinse în fondul forestier, parcurile din intravilan cu specii forestiere, exotice şi

jnepenişurile din zona alpină; parcurile dendrologice, altele decât cele cuprinse în fondul forestier

naţional).

În literatura juridică s-a exprimat şi opinia că “dacă s-a defrişat vegetaţia forestieră de pe o

suprafaţă mai mică de 0,25 ha, care nu este considerată pădure în sensul Codului silvic s-ar

desprinde concluzia că nu se va putea reţine infracţiunea prevăzută de art. 31 din O.G. nr. 96/1998”

[161, p. 131], opinie la care nu ne raliem.

Obiectul material este alcătuit din vegetaţia forestieră care a fost defrişată, înlăturată,

schimbându-se prin săvârşirea infracţiunii folosinţa ori destinaţia terenului fără nici o aprobare din

partea organelor abilitate (ministerul de resort).

Subiect activ poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege,

normativul penal neprevăzând nici o condiţie specială sub acest aspect.

Fapta se poate comisă şi de proprietarii de păduri, deţinătorii cu orice titlu, care au

obligaţiile rezultate din regimul silvic [9, art. 8].

Participaţia penală este posibilă sub orice formă (coautorat, instigare sau complicitate).

Subiectul pasiv este statul, ca reprezentant al societăţii interesată în ocrotirea fondului

forestier naţional şi în menţinerea echilibrului ecologic.

Alături de stat, subiect pasiv al infracţiunii examinate este persoana fizică sau juridică al

cărei interese sunt afectate prin comiterea faptelor incriminate.

Latura obiectivă. În cazul acestei incriminări situaţia premisă constă în existenţa vegetaţiei

forestiere aparţinând unor persoane fizice sau juridice, a căror stare de fapt a fost modificată în mod

ilicit prin săvârşirea infracţiunii de defrişare fără vreo aprobare legală.

Page 76: infractiuni silvice

76

Fără ca vegetaţia forestieră să existe, fapta prevăzută de textul incriminator nu numai că nu

poate fi comisă, dar nici nu poate fi concepută.

Elementul material. Fapta reglementată de textul incriminator se comite printr-o acţiune de

defrişare [175, p. 143] a vegetaţiei forestiere, mai precis prin înlăturarea acesteia şi schimbarea

folosinţei ori destinaţiei terenului, fără aprobarea autorităţii publice centrale care răspunde de

silvicultură.

În afara definiţiei sumare dată în conţinutul textului art. 9 alin.1 lit. a din O.G. nr. 96/1998

acţiunii de “defrişare” (ca fiind “înlăturarea acesteia”) se observă că în limbaj comun prin

“defrişare” se înţelege acţiunea de a defrişa şi rezultatul ei, iar prin verbul “a defrişa” se înţelege a

înlătura (prin tăiere sau prin ardere) arborii şi alte plante lemnoase spre a face un teren propriu

pentru agricultură, păşunat, construcţii etc. sau pentru a-l împăduri din nou [116, p. 80].

Defrişarea vegetaţiei forestiere, respectiv înlăturarea acesteia şi schimbarea folosinţei ori

destinaţiei terenului, se poate face numai în anumite situaţii şi condiţii reglementate expres de

dispoziţiile legale.

Schimbarea categoriei de folosinţă silvică, inclusiv defrişarea pădurii în scopul executării de

lucrări necesare gospodăririi fondului forestier, se aprobă de autoritatea publică centrală care

răspunde de silvicultură [8, art. 61].

În acelaşi timp, este interzisă defrişarea vegetaţiei forestiere pe terenuri din afara fondului

forestier în următoarele situaţii: în zonele în care vegetaţia forestieră îndeplineşte funcţii speciale de

protecţie; pe terenurile cu înclinare mai mare de 30 de grade; înainte de atingerea vârstei stabilite

prin normele tehnice [8, art. 88 alin. 2]

Pentru ca acţiunea de defrişare a vegetaţiei forestiere să întregească latura obiectivă a

infracţiunii examinate este necesar întrunirea cumulativă a următoarelor cerinţe:

În primul rând se cere să se comită o activitate de defrişare a unei suprafeţe cu

vegetaţie;

forestieră indiferent de mărime şi de forma proprietăţii;

Să aibă loc schimbarea folosinţei ori destinaţiei terenului pe care s-a aflat vegetaţia

forestieră.

În cazul când nu s-a schimbat folosinţa ori destinaţia terenului, de exemplu în situaţia când

defrişarea s-a făcut cu scopul reîmpăduririi cu o altă specie de arbori – se consideră că nu va exista

această infracţiune;

Acţiunea de defrişare, unită cu schimbarea folosinţei ori destinaţiei terenului să fi

fost comisă fără aprobarea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

În multe ţări sunt adoptate legislaţii care cuprind texte privitoare la activităţile de defrişare.

Page 77: infractiuni silvice

77

Astfel, în legislaţia silvică franceză [130, p.1] se prevede că nu constituie infracţiune fapta

unei persoane particulare de a construi o casă de locuit şi dependinţe pentru aceasta într-o poiană,

dacă nu taie arbori şi nu distruge trunchiurile din moment ce administraţia nu susţine că acea

persoană a săvârşit o defrişare indirectă [218, p.171-179].

Tot în legislaţia silvică franceză [130, p. 45] se fac referiri la defrişările de interes public

(sunt cele făcute de colectivităţile locale sau de instituţiile publice ale acestora, sub condiţia

reconstituirii în 5 ani a unei suprafeţe împădurite); defrişările agricole (sunt cele de cel puţin 10 ha,

ale unui singur deţinător în anumite departamente sau de recultivare a unor terenuri vechi pe care

existau culturi invadate de vegetaţii spontane) şi în

fine defrişările prin care se pune în valoare pădurea (exemplu serviciu de întreţinere a pădurilor).

Urmarea imediată constă în schimbarea produsă în starea materială a vegetaţiei forestiere

prin defrişarea acesteia, respectiv înlăturarea ei şi schimbarea folosinţei ori destinaţiei terenului

fără aprobările de rigoare.

Legătura de cauzalitate În cazul infracţiunii examinate între acţiunea de defrişare ilegală şi

urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate în sensul că lezarea relaţiilor sociale

ocrotite trebuie să fie consecinţa acţiunii ilicite a subiectului activ sau mai bine zis această activitate

să fie cauza urmării pagubei produse, respectiv a acelor schimbări în rău în fondul vegetaţiei

forestiere.

Latura subiectivă. Procesul psihic sub impulsul căruia se comite acţiunea de defrişare a

vegetaţiei forestiere, respectiv înlăturarea acesteia şi schimbarea folosinţei ori destinaţiei terenurilor

fără aprobare constă în aceea că făptuitorul luând hotărârea de a comite infracţiunea, şi-a dat seama

de natura şi de urmările acestei acţiuni şi a urmărit (a dorit) sau a acceptat posibilitatea producerii

acestor urmări păgubitoare vegetaţiei forestiere. Fapta se comite cu intenţie directă sau indirectă.

Textul incriminator nu condiţionează săvârşirea infracţiunii de vreun scop sau mobil anume.

Infracţiunea analizată poate îmbrăca toate formele de desfăşurare în timp, specifice oricărei

activităţi infracţionale.

Sunt posibile atât actele pregătitoare cât şi tentativa care însă nu sunt sancţionate, nefiind

incriminate.

Infracţiunea se consumă în momentul când făptuitorul a dus până la capăt activitatea ilicită

şi s-a produs urmarea socialmente periculoase, mai precis în momentul când subiectul activ a

defrişat vegetaţia forestieră, înlăturând-o, schimbându-se cu această ocazie folosinţa ori destinaţia

terenului fără să existe vreo aprobare în acest sens.

În cazul infracţiunii continuate, epuizarea are loc în momentul în care s-a comis ultimul act

de defrişare efectuat în mod ilegal.

La infracţiunea analizată, potrivit dispoziţiilor din art. 31 alin. 1 există o singură modalitate

Page 78: infractiuni silvice

78

normativă materializată prin încălcarea prevederilor art. 9 alin. 1 lit. a – din O.G. nr. 96/1998

privind defrişarea vegetaţiei forestiere, respectiv înlăturarea acesteia şi schimbarea folosinţei ori de

situaţia terenului fără aprobările legale.

Pe lângă aceste modalităţi normative, în realitate pot să apară o varietate de modalităţi

faptice.

Împrejurările care particularizează modalităţile faptice servesc la cunoaşterea mai exactă a

gradului de pericol social pe care-l prezintă fapta şi făptuitorul, cum ar fi de exemplu cuantumul

pagubei cauzate.

Infracţiunea analizată se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani şi cu interzicerea unor

drepturi (alin.1).

Potrivit alin.2 – materialul lemnos rezultat se confiscă, iar dacă acesta nu se găseşte

infractorul este obligat la plata contravalorii acestuia.

Conform alin.3 – infractorul este obligat de asemenea, să aducă terenul forestier în starea de

a fi plantat şi să asigure plantarea acestuia, potrivit documentaţiei tehnice de specialitate, ambele

operaţiuni făcându-se pe cheltuiala sa [15].

Codul de procedură penală asigură aplicarea eficientă a tuturor dispoziţiilor încriminatoare,

inclusiv a celor din Codul silvic, întrucât normele procesuale în temeiul cărora se constată, se

urmăresc şi se judecă infracţiunile prevăzute în Codul penal sau în legi speciale extrapenale au fost

elaborate pe baza aceloraşi concepţii social-politice şi în lumina aceloraşi principii juridice.

În cazul infracţiunii analizate, acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

Urmărirea penală în cauzele având ca obiect astfel de infracţiune se efectuează de către

organele de poliţie sub supravegherea procurorului iar judecarea în fond a acestor cauze revine în

competenţa judecătoriei.

Pentru repararea pagubei produse prin infracţiune cât şi pentru a se asigura executarea

măsurii de siguranţă a confiscării speciale, organul de urmărire penală are îndatorirea de a descoperi

şi de a indisponibiliza – prin instituirea unui sechestru, materialele provenite din infracţiune.

Fapta poate fi constatată în afara organelor de urmărire penală şi de către personalul silvic

stabilit prin dispoziţii legale (pădurari, brigadieri, şefii districtelor silvice etc.).

2. Favorizarea la defrişarea vegetaţiei forestiere şi schimbarea folosinţei ori destinaţiei

terenului

Conform art. 31 alin 4 din O.G. nr. 96/1998, favorizarea la săvârşirea infracţiunii prevăzute

în alin. 1, este vorba de favorizarea încălcării prevederilor art.9 alin.1 lit a, respectiv favorizarea

defrişării vegetaţiei forestiere fără aprobarea autorităţii publice centrale care răspunde de

silvicultură constituie infracţiune.

Page 79: infractiuni silvice

79

Putem vorbi de o variantă de specie a infracţiunii de drept comun prevăzută în art. 264 Cod

penal, favorizarea de care ne ocupăm fiind o reglementare nouă ca şi infracţiunea prevăzută de art.

31 alin.1.

Obiectul juridic special al infracţiunii examinate îl formează relaţiile sociale care se nasc şi

se dezvoltă în legătură cu gospodărirea şi administrarea durabilă a vegetaţiei forestiere, indiferent

dacă aceasta face sau nu parte din fondul forestier naţional şi indiferent de forma proprietăţii şi care

sunt ocrotite prin încriminarea faptei de favorizarea defrişării vegetaţiei forestiere fără aprobare.

Prin comiterea acestei fapte de favorizare sunt afectate şi relaţiile sociale pentru a căror

formare şi dezvoltare este necesar să fie asigurată desfăşurarea operativă a urmăririi penale şi a

judecării celor care au comis asemenea infracţiuni, precum şi executarea promptă a pedepsei

aplicate de instanţă.

Infracţiunea de favorizare prevăzută la art. 31 alin. 4 din O.G. nr. 96/1998 presupune

săvârşirea altei infracţiuni silvice, respectiv pe aceea de defrişare a vegetaţiei forestiere fără

aprobare legală.

Între cele două fapte există o legătură de subsecvenţă condiţionată, extrinsecă conţinutului

lor material.

Obiectul material. De regulă această infracţiune nu are obiect material. În unele situaţii

cum ar fi de exemplu în varianta favorizării reale, există un obiect material, care este produsul

infracţiunii săvârşite anterior de infractorul favorizat, în cazul analizat, de făptuitorul care a defrişat

vegetaţia forestieră fără aprobare.

Subiectul activ, nemijlocit (autor) al favorizării infracţiunii poate fi orice persoană care

îndeplineşte condiţiile cerute de lege şi săvârşeşte o asemenea faptă, textul necerând vreo calitate

specială a făptuitorului.

Nu poate fi subiect activ al acestei infracţiuni, autorul infracţiunii principale – în context cel

care a defrişat vegetaţia forestieră fără aprobare – sau ceilalţi participanţi.

Dacă infractorul care realizează şi acţiunea de favorizare a participat şi la comiterea

infracţiunii principale, activitatea sa posterioară nu constituie infracţiunea de favorizare, deci nu se

autonomizează ci se închide în consecinţele participării la infracţiunea favorizată – în cazul analizat

la infracţiunea de defrişare a vegetaţiei forestiere fără aprobare.

În cazul infracţiunii prevăzute de art. 31 alin. 4 este vorba de o favorizare şi nu de o

activitate de autofavorizare, subiectul activ neputând fi deci autorul şi nici participant la fapta de

defrişare ilicită a vegetaţiei forestiere în legătură cu care s-a comis activitate de “favorizare” .

Din studiul textului art. 31 alin. 4 rezultă că acesta se referă la noţiunea de „favorizare”.

Prin textul menţionat se face trimitere la art. 264 din Codul penal (favorizarea infractorului)

numai în ceea ce priveşte pedeapsa aplicată.

Page 80: infractiuni silvice

80

Până la modificarea art. 31 alin. 4 din O.G. nr. 96/1998 prin O.U.G. nr. 98/2003, când nu se

făcea trimitere la pedeapsa prevăzută de art. 264 din Codul penal, s-a exprimat opinia că nu sunt

aplicabile prevederile art.264 alin.3 Cod penal privitoare la nepedepsirea determinată de relaţia –

soţ sau rudă apropiată – existentă între infractor (cel care a comis fapta iniţială) şi favorizator [171,

p. 97]. Considerăm că opinia exprimată îşi păstrează şi în prezent valabilitatea.

Infracţiunea comisă de cel favorizat (în situaţia analizată – de cel care a defrişat vegetaţia

forestieră), trebuie să se plaseze în timp anterior activităţii de favorizare.

Infracţiunea poate fi săvârşită în toate formele de participaţie – coautorat, instigare,

complicitate.

Subiectul pasiv al infracţiunii este statul ca reprezentant al societăţii interesate în

menţinerea echilibrului ecologic, precum şi în conservarea genofondului şi a biodiversităţii

ecosistemelor forestiere. Statul este şi titularul valorii ocrotite de lege – înfăptuirea justiţiei.

Alături de stat, subiect pasiv poate fi şi o persoană fizică sau juridică ale căror interese au

fost afectate prin comiterea infracţiunii.

Latura obiectivă. Infracţiunea de favorizare a infractorului nu poate fi concepută fără

preexistenţa unei alte infracţiuni, deci fără preexistenţa „unui infractor”.

Comiterea unei infracţiuni anterioare constituie deci, situaţia premisă, fără de care nu poate

fi săvârşită infracţiunea de favorizarea infractorului.

Fapta săvârşită anterior poate fi şi tentativa unei infracţiuni atunci când tentativa este

pedepsită.

În situaţia pe care o analizăm, pentru existenţa infracţiunii de favorizare (prevăzută de art.

31 alin. 4 din O.G. nr. 96/1998), trebuie mai întâi să avem o situaţie premisă care constă în existenţa

unor vegetaţii forestiere susceptibile de a fi defrişată şi înlăturată cu consecinţa schimbării folosinţei

ori destinaţiei terenului fără aprobare iar în continuare să aibă loc defrişarea ilegală.

Elementul material. Normativul incriminator, respectiv art.31 alin.4 se referă în mod

expres numai la favorizarea defrişării vegetaţiei forestiere fără aprobarea legală şi nu la favorizarea

altor infracţiuni, situaţie în care îşi găsesc aplicare prevederile art. 264 din Codul penal.

Elementul material în cazul infracţiunii examinate poate consta atât într-o acţiune cât şi într-

o inacţiune. De exemplu, ascunde pe infractor, îi procură mijloace să dispară, distruge unele probe

materiale etc.

Pentru existenţa infracţiunii se cere să existe o faptă de favorizare de natura celei înscrise în

art. 264 din Codul penal.

Dacă între autorul infracţiunii şi favorizator a existat o înţelegere prealabilă sau

concomitentă săvârşirii infracţiunii de defrişare ilegală, va exista complicitate la fapta de defrişare,

conform art. 26 Codul penal, iar nu favorizare.

Page 81: infractiuni silvice

81

A.Ungureanu şi A.Ciopraga în „Dispoziţii penale din legi speciale române, vol. IV, şi-au

exprimat, opiniile că în art. 31 din O.G. nr. 96/1998 sunt reglementate două infracţiuni distincte,

deoarece pe de o parte legiuitorul a prevăzut faptele incriminate în texte (alineate) diferite, iar pe de

altă parte, faptele incriminate sunt esenţialmente diferite [116, p. 81], în această privinţă socotindu-

se criticabile opiniile celor ce susţin contrariul (respectiv că textul art. 31 sus-citat, prevede o

singură infracţiune).

Infracţiunea de favorizare analizată subzistă indiferent dacă se referă la toate actele

infracţionale sau numai la o parte din ele.

Favorizarea la infracţiunea de defrişare a vegetaţiei forestiere fără aprobarea legală fiind o

faptă autonomă distinctă de cea săvârşită de infractorul favorizat, favorizatorul poate fi condamnat,

chiar dacă cel căruia i-a dat ajutor nu a fost trimis în judecată pentru fapta comisă.

Acţiunea de favorizare trebuie să intervină după ce a fost săvârşită infracţiunea anterioară şi

nu în timpul când aceasta se găsea în curs de executare.

Ajutorul dat în timpul executării unei infracţiuni, reprezintă o participare la „săvârşirea”

acelei infracţiuni, adică o complicitate la săvârşirea infracţiunii şi nu infracţiunea de favorizare a

infractorului.

Nu are importanţă calitatea infractorului favorizat, adică dacă acesta este autor, instigator

sau complice la infracţiunea anterior săvârşită, în contextul defrişării vegetaţiei forestiere fără

aprobare legală.

Urmarea imediată. Prin săvârşirea acestei infracţiuni se creează o stare de pericol pentru

regimul silvic care este prejudiciat prin faptele comise ( defrişarea fără aprobarea legală şi

favorizarea acesteia).

Pe de altă parte, se creează o stare de pericol pentru normala desfăşurare a activităţii de

înfăptuire a justiţiei şi deci pentru relaţiile sociale a căror ocrotire este asigurată prin apărarea

acestei activităţi.

Pentru existenţa infracţiunii analizate (favorizarea defrişării ilegale) este indiferent dacă

urmărirea, judecata sau executarea pedepsei au fost îngreunate sau zădărnicite ori dacă s-a

asigurat pentru infractor în mod efectiv produsul sau folosul infracţiunii.

Legătura de cauzalitate. Între acţiunea care constituie elementul material al infracţiunii de

favorizare şi rezultatul acesteia, adică urmarea imediată, există totdeauna legături de cauzalitate. În

concret legătura de cauzalitate rezultă implicit din săvârşirea faptei, mai precis că a fost săvârşită

acţiunea de favorizare a defrişării vegetaţiei forestiere fără aprobare legală.

Latura subiectivă. Fapta de favorizare a defrişării vegetaţiei forestiere fără aprobare

legală, nu constituie infracţiune decât dacă este săvârşită cu vinovăţie, care se manifestă sub forma

intenţiei directe sau indirectă.

Page 82: infractiuni silvice

82

Intenţia există atunci când făptuitorul ştia că s-a săvârşit infracţiunea de defrişare a

vegetaţiei forestiere fără aprobare legală şi că dă ajutor autorului şi, şi-a dat seama (a prevăzut) că

prin acest ajutor s-ar putea îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea

pedepsei ori s-ar putea asigura infractorului, folosul sau produsul infracţiunii, deci că prin acţiunea

sa se creează o stare de pericol pentru înfăptuirea justiţiei, rezultat pe care îl urmăreşte sau îl

acceptă.

Comite infracţiunea de favorizare şi cel care în momentul favorizării nu cunoştea că fapta

autorului defrişării ilegale constituie infracţiune, însă ulterior, cunoscând acest lucru continuă să-l

favorizeze [84, p.201].

Fapta de favorizare este susceptibilă de a fi realizată printr-o activitate de durată, ilegală, cu

o desfăşurare în toate formele obişnuite respectiv: acte pregătitoare, tentativă, consumare, epuizare.

Actele pregătitoare şi tentativa deşi posibile, nu sunt incriminate.

În acelaşi timp, trebuie subliniat că actele pregătitoare pot fi sancţionate ca activităţi de

complicitate anterioară în situaţia în care s-a comis infracţiunea, iar acele acte au fost efectuate de

altcineva decât autorul infracţiunii de favorizare.

Consumarea infracţiunii are loc în momentul când acţiunea de favorizare a fost realizată,

respectiv dusă până la capăt şi s-a produs urmarea imediată, creată de favorizator.

Fapta se consumă în momentul în care acţiunea de a da ajutor a fost executată şi a produs

urmarea imediată, adică starea de pericol pentru regimul forestier şi pentru înfăptuirea justiţiei,

datorită acţiunii săvârşite care conţine posibilitatea îngreunării sau zădărnicirii urmăririi penale,

judecăţii, executării pedepsei sau descoperirii şi recuperării prejudiciului infracţiunii.

Infracţiunea de favorizare poate fi comisă şi în formă continuă (ascunderea infractorului,

păstrarea foloaselor faptei penale) şi de asemenea poate îmbrăca forma infracţiunii continuate

(efectuarea în mod repetat a unor acte de ajutor în realizarea aceleiaşi rezoluţii).

Activitatea ilicită se poate prelungi şi după consumarea infracţiunii, fapta epuizându-se în

momentul ultimului act de favorizare acordat infractorului.

Infracţiunea de favorizare a infractorului, prezintă normativ (corespunzător textului

încriminator) şi faptic (în concret) numeroase modalităţi de realizare.

Din punct de vedere normativ, infracţiunea poate fi comisă pentru a îngreuna sau zădărnici

urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei (favorizarea personală) ori pentru a asigura

infractorului folosul sau produsul infracţiunii (favorizarea reală).

Pe lângă modalităţile normative, comiterea infracţiunii de favorizare poate înfăţişa diferite

particularităţi în raport cu împrejurările de fapt, ca de pildă faza procesuală în care a fost comisă

favorizarea, modul de acordare a ajutorului, felul de ajutor, importanţa şi valoarea produsului

infracţiunii (defrişării ilegale a vegetaţiei forestiere).

Page 83: infractiuni silvice

83

De toate aceste modalităţi, de fapt, va trebui să se ţină cont cu ocazia individualizării

judiciare a pedepsei.

Potrivit art. 31 alin. 4 din O.G. nr. 96/1998 modificat prin O.U.G. nr. 98/2003 – favorizarea

la săvârşirea infracţiunii prevăzute în alin. 1 (defrişarea vegetaţiei forestiere fără aprobare legală) se

pedepseşte potrivit art. 264 din Codul penal (favorizarea infractorului), respectiv cu închisoare de la

3 luni la 7 ani. Conform art. 264 alin. 2 din Codul penal, pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate

fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.

Prin „pedeapsa prevăzută de lege pentru autor” care nu poate fi depăşită de pedeapsa

aplicată pentru favorizator, se înţelege maximul pedepsei prevăzută în dispoziţia care încriminează

infracţiunea săvârşită şi nu pedeapsa concretă aplicată celui care a comis infracţiunea.

Favorizarea săvârşită de soţ sau de o rudă apropiată nu se pedepseşte [3, art. 264 alin. 3].

Acţiunea penală pentru infracţiunea de favorizare la fapta de defrişare a vegetaţiei forestiere

fără aprobare legală se pune în mişcare din oficiu.

Urmărirea penală şi judecata se desfăşoară potrivit regulilor obişnuite.

Condamnatul pentru infracţiunea de favorizare poate fi obligat la plata despăgubirilor civile

în solidar cu autorul infracţiunii, dar numai în limita valorii bunurilor în legătură cu care s-a comis

infracţiunea de favorizare.

3. Tăierea ilegală a vegetaţiei forestiere

Această infracţiune constă potrivit art.32 din O.G. nr. 96/1998 în tăierea, distrugerea sau

scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional sau din

vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, de

către proprietari, deţinători sau de către oricare altă persoană, dacă valoarea arborilor,

puieţilor sau lăstarilor este de peste 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de

masă lemnoasă pe picior sau dacă valoarea este sub această limită, dar a fost săvârşită de

cel puţin două ori în interval de 2 ani.

Dacă valoarea arborilor, puieţilor sau lăstarilor tăiaţi, distruşi sau scoşi din rădăcini este de

peste 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe

picior, pedeapsa este mai mare.

Fapta este mai gravă dacă valoarea arborilor, puieţilor sau lăstarilor tăiaţi, distruşi ori scoşi

din rădăcini, este de peste 50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă

lemnoasă pe picior.

Maximul pedepselor se majorează cu 3 ani, în cazul în care faptele au fost săvârşite în

următoarele împrejurări: de două sau mai multe persoane împreună; de o persoană având asupra

sa o armă sau substanţe chimice periculoase; în timpul nopţii; în arii forestiere protejate.

Page 84: infractiuni silvice

84

Tentativa se pedepseşte (a se vedea Legea nr. 75/2002 – alin.4 – formele agravate şi alin. 5 –

tentativa).

Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale a căror ocrotire este asigurată prin

apărarea poziţiei de fapt a arborilor, puieţilor sau lăstarilor din fondul forestier naţional sau din

vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara acestuia.

Statul şi organele abilitate sunt interesate şi preocupate ca pentru desfăşurarea normală

a activităţii lor, poziţia arborilor, puieţilor ori lăstarilor pe picior să fie asigurată.

Prin comiterea faptei, respectiv prin schimbarea în mod ilegal (în rău) a poziţiei de fapt a

acestora (arbori, puieţi sau lăstari) ca urmarea acţiunilor ilicite (tăiere ori scoatere din rădăcini),

înseamnă şi oprirea, întreruperea samavolnică a procesului de creştere a arboretului.

Ocrotirea, asigurarea integrităţii şi dezvoltării fondului forestier naţional constituie o

preocupare fundamentală de interes naţional a autorităţii publice centrale care răspunde de

silvicultură menită să asigure dezvoltarea durabilă a acestuia [9, art.50].

În acelaşi timp, deţinătorii de păduri proprietate privată au obligaţia să le menţină în stare

bună de sănătate şi să execute la timp lucrările de igienă, precum şi cele de protecţie cu sprijinul

tehnic al Regiei Naţionale a Pădurilor. Aceştia vor semnala ocolului silvic imediat ce constată

apariţia de boli şi dăunători şi vor executa lucrările de combatere cu mijloace proprii sau prin unităţi

specializate contra cost [9, art. 69].

Obiectul material este format din arbori, puieţi sau lăstari asupra cărora se răsfrânge

activitatea infracţională.

În situaţia când lemnele asupra cărora s-a comis fapta sunt prelucrate, fasonate, aşezate în

stive etc. prin grija şi preocuparea organelor silvice ne aflăm în faţa unei infracţiuni contra

patrimoniului (furt, distrugere etc.) [55, p.109].

Prevederile legislaţiei silvice nu pot fi aplicate în situaţia furturilor sau distrugerilor de

material lemnos prelucrat, fasonat sau aşezat în stive prin grija organelor silvice, întrucât prin tăiere

sau prelucrare este vorba de un alt obiect material decât acel pe care-l vizează infracţiunile

forestiere şi care este format numai din bunurile din perimetrul forestier aflate în stare naturală. În

raport de cele redate se poate trage concluzia că obiectul material în cazul infracţiunilor silvice îl

formează numai bunurile prevăzute expres în legislaţia silvică, în cazul de faţă arbori, puieţi sau

lăstari – asupra cărora s-a săvârşit infracţiunea.

Acest aspect este necesar a fi reţinut în orice situaţie concretă la încadrarea juridică a unor

astfel de fapte de către organele în drept.

Page 85: infractiuni silvice

85

Nu poate constitui obiect material al infracţiunii (şi în genere al infracţiunilor silvice)

arborii, puieţii sau lăstarii care nu fac parte din perimetrul forestier prevăzut de textul incriminator

cum ar fi d e pildă vegetaţia forestieră din curţi sau grădini.

În sensul acestei soluţii, se aduc şi argumente din actele normative ce prevăd dispoziţii

silvice care nu fac referiri la vegetaţia forestieră din grădini sau curţi (a se vedea şi art. 6 din Codul

silvic). Activitatea ilicită de tăiere ori scoatere din rădăcini fără drept a acestora (arbori, puieţi,

lăstari) ar putea constitui infracţiunea de distrugere sau tulburare de posesie.

Pentru existenţa infracţiunii trebuie să se stabilească şi probeze că acţiunea ilicită s-a produs

asupra bunurilor (arbori, puieţi, lăstari) care aparţin fondului forestier naţional sau terenurilor cu

vegetaţie forestieră prevăzute în art. 6 – Cod silvic. În aceleaşi timp, trebuie să se stabilească că s-au

produs schimbări în rău a stării de fapt a acestor arbori, puieţi sau lăstari.

Subiectul activ poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile cerute de lege,

normativul incriminator neprevăzând vreo condiţie specială referitor la calitatea acestuia.

Atunci când infracţiunea a fost comisă de personalul silvic (pădurari, brigadieri, şefii

districtelor silvice etc.) cu atribuţii de constatare a infracţiunilor şi contravenţiilor – maximul

pedepselor prevăzute se majorează cu 2 ani. Iată deci că în acest caz se cere ca subiectul activ să

aibă o calitate specială (să fie pădurar, brigadier etc.).

Potrivit dispoziţiilor legislaţiei silvice, subiect activ poate fi chiar proprietarul acelui

perimetru forestier.

Considerăm că şi datorită multor acte normative în domeniul silvic au apărut o serie de

opinii, unele destul de controversate în practica judiciară şi în literatura de specialitate [141, p.11];

[160, p. 25]; [161, p.132]; [144, p. 84]; [138, p.103]; [146, p.106]; [143, p.110] şi [171, p.74-74].

În legătură cu acest aspect este de menţionat că până la elaborarea Legii nr. 141/1999 pentru

aprobarea O.G. nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului

forestier naţional, în literatura de specialitate a fost controversată problema dacă se poate reţine

infracţiunea prevăzută de art. 32 din O.G. nr. 96/1998 – tăierile de arbori nemarcaţi de către cei

cărora li s-a recunoscut dreptul de proprietate potrivit Legii nr. 18/1991.

Potrivit unor opinii la care nu aderăm, o asemenea faptă nu poate constitui infracţiunea

reglementată de art. 32 din O.G. 96/1998, întrucât nu sunt realizate condiţiile cerute de normativ –

ca tăierile de arbori să fie efectuate „fără drept” , şi prin urmare s-a susţinut că subiect activ al

acestei infracţiuni nu poate fi proprietarul terenului, pentru sancţionarea faptelor acestuia fiind

evident necesară intervenţia legiuitorului [187 , p. 46], [169 , p.63] si [162 , p.83].

În raport cu aceste opinii exprimate anterior adoptării Legii nr. 141 din 23 iulie 1999 trebuie

menţionat că prin completările aduse O.G. nr. 96/1998 s-a răspuns acestor cerinţe.

Page 86: infractiuni silvice

86

În definirea subiectului activ al infracţiunii prevăzute de art. 32, se începe cu

„proprietarii şi deţinătorii de păduri” [159, p.25-30]. Subiectul activ al infracţiunii poate fi

proprietarul, deţinătorul (de păduri, terenuri etc.) sau oricare altă persoană (neavând relevanţă forma

de proprietate – privată sau publică).

Chiar înainte de adoptarea Legii nr. 141/1999 subiect activ putea fi chiar proprietarul sau

deţinătorul pădurii, terenului etc.

Potrivit textelor legale în vigoare, în virtutea dreptului de proprietate asupra terenului

împădurit, proprietarul se bucură de toate atributele acordate de lege acestui drept. De aceea potrivit

unor opinii (redate parţial anterior) fapta în sine de tăiere sau scoaterea … de către proprietar a

bunurilor precizate în text (arbori, puieţi sau lăstari) nu poate cădea sub incidenţa legii penale,

deoarece nu s-a săvârşit „fără drept”, dreptul de proprietate fiind garantat prin art. 41 din

Constituţie.

Opinia mai sus menţionată, aparţine lui Al. Paicu din articolul „Probleme controversate

privind infracţiunile silvice” din Revista Dreptul nr.1/2000, nu o însuşim, având în vedere printre

altele următoarele argumente:

Pădurile, terenurile destinate împăduririi, celor care servesc nevoilor de cultură,

producţie, administraţia silvică, iazurile, albiile pâraielor precum şi terenurile neproductive incluse

în amenajamentele silvice în condiţiile legii, constituie indiferent de natura dreptului de

proprietate, fondul forestier naţional [9, art. 1].

În acelaşi timp, fondul forestier naţional este după caz proprietate publică sau privată şi

constituie bun de interes naţional. Dreptul de proprietate asupra terenurilor care constituie fondul

forestier naţional se exercită în conformitate cu dispoziţiile prezentului Cod silvic [9, art. 4].

De asemenea, vegetaţia forestieră situată pe terenurile din afara fondului forestier naţional

arătată în art.6 se administrează de proprietarii acestora, se gospodăreşte potrivit scopului pentru

care a fost creată şi supusă unor norme tehnice silvice şi de pază, precum şi de circulaţie şi transport

pentru materialul lemnos recoltat emis de către autoritatea publică centrală care răspunde de

silvicultură, care controlează aplicarea şi respectarea lor [9, art. 87].

Deţinătorii de păduri proprietate privată şi persoanele fizice sau juridice care execută

exploatarea masei lemnoase sunt obligate să recolteze numai arborii marcaţi marcaţi de

personalul silvic, să respecte regulile silvice de exploatare a masei lemnoase şi cele referitoare la

circulaţia materialului lemnos prevăzute de Codul silvic [9, art. 73 alin. 1].

Proprietarii de terenuri cu vegetaţie forestieră din fondul forestier naţional trebuie să-şi

exercite dreptul de proprietate, numai potrivit prevederilor Codului silvic şi a celorlalte acte

normative care reglementează regimul forestier [1, art. 6].

Prin aceasta nu s-ar putea susţine că, s-ar nesocoti dreptul proprietăţii private garantat

Page 87: infractiuni silvice

87

prin art. 41 din Constituţie [162 , p. 83] , ori că art. 97 alin.1, art. 98 alin.1 şi art. 102 din Codul

silvic ar fi neconstituţionale, întrucât în teza a doua a art. 41 din Constituţie (text care priveşte

protecţia proprietăţii private) se prevede că „conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de

lege”.

Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi

asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau

obiceiului, revin proprietarului [1, art. 41 alin.6].

În concordanţă cu cele arătate şi argumentate s-a pronunţat şi Curtea Constituţională, care în

mod just şi corect a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin.1 şi 3 din

O.G.96/1998, cât şi prevederile art. 1, 5 şi 8 din Legea nr. 81/1993 privind determinarea

despăgubirilor în cazul unor pagube produse fondului forestier, vegetaţiei forestiere din afara

fondului forestier, situate pe terenurile publice şi private şi economia vânatului [179 şi 151 , p. 72].

În deplină concordanţă cu aceste dispoziţii constituţionale au fost reglementate în legislaţia

silvică, limitele exercitării de către proprietari sau deţinători a drepturilor asupra terenurilor cu

vegetaţie forestieră prevăzută în art.6 cât şi asupra fondului forestier naţional.

Trebuie observat în acelaşi timp că, prin săvârşirea infracţiunilor sau contravenţiilor silvice

se aduce atingere şi relaţiilor sociale referitoare la mediu, echilibrul ecologic şi altor valori sociale.

În situaţia comiterii de infracţiuni din cele reglementate în art. 32 de către personalul silvic

cu atribuţie de constatare a infracţiunilor şi contravenţiilor, calitatea acestuia atrage agravarea

sancţiunilor.

Cu privire la ipoteza săvârşirii unor infracţiuni de către personalul silvic în practica judiciară

[196, p. 173-174] si [183, p. 118 pct. 3] s-a ridicat şi problema (este vorba de existenţa subiectului

activ) încadrării juridice a faptei pădurarului care în mod ilegal vinde arbori pe picior din zona sa de

responsabilitate. Pentru fapta comisă inculpatul (pădurarul subiect activ) a fost condamnat iniţial

pentru comiterea infracţiunii de delapidare, constând în aceea că având calitate de pădurar a permis

unor persoane să taie arbori pe picior şi să-şi însuşească materialul rezultat.

Inculpatul a introdus apel în termen însă a fost respins. Recursul declarat de inculpat s-a

considerat fondat. S-a apreciat şi motivat că fapta de delapidare este specifică gestionarului.

Potrivit art.1 din Legea nr. 22/1969, gestionarul este angajatul care are ca atribuţii principale

de serviciu primirea, păstrarea şi eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosinţa sau

deţinerea chiar temporară a unei unităţi.

Pădurarul (inculpatul), conform fişei postului are ca atribuţii principale paza arborilor pe

picior, a pădurii şi nicidecum gestionarea sau administrarea acestora. Aşadar în calitatea de

funcţionar pe care o avea şi-a îndeplinit defectuos cu ştiinţă îndatoririle de serviciu (cea de pază) şi

Page 88: infractiuni silvice

88

a produs o pagubă unităţii săvârşind prin aceasta infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor

publice.

În legătură cu subiectul activ al infracţiunii examinate trebuie precizat că, cu excepţia unei

situaţii particulare – fapta este susceptibilă de comitere în toate formele de participaţie – coautorat,

instigare şi complicitate.

Situaţia particulară se referă la varianta prevăzută în art.32 alin.4 lit. a (comiterea infracţiunii

de două sau mai multe persoane împreună) care în ce priveşte participaţia poate fi comisă numai în

forma instigării, întrucât în ipoteza cooperării a doi sau mai multor făptuitori la săvârşirea împreună

a faptei – fie în calitate de coautori, fie în calitate de autori şi complici – ne aflăm, în faţa modalităţii

agravate a acestei infracţiuni.

În practică au fost situaţii când autorul infracţiunii silvice, care a tăiat sau scos din rădăcini

fără drept..., a fost ajutat de alte persoane să taie arbori, spunându-le că are aprobările de rigoare,

aceştia neştiind că săvârşesc o infracţiune, fiind vorba de o participaţie improprie.

În asemenea situaţie, este greşit a se reţine în sarcina autorului ca faptă penală distinctă

(infracţiunea silvică) şi instigare a acelor persoane de a participa la infracţiunea respectivă (cea

prevăzută la art. 32 din O.G. nr. 96/1998. Această activitate a inculpatului (de determinare, de

instigare) este absorbită în infracţiunea silvică.

Formele de participaţie au caracter absorbant, complicitatea ca formă de participaţie

secundară este absorbită de instigare care reprezintă o formă de participaţie principală.

De asemenea, când este vorba de coautorat şi instigare, aceasta din urmă se absoarbe în

prima.

Subiectul pasiv este statul cât şi orice altă persoană fizică sau juridică prejudiciată prin

săvârşirea infracţiunii.

Aşa de exemplu, pot fi subiecţi pasivi unele persoane juridice, cum ar fi: unităţi de cult

(parohii, schituri, mânăstiri) instituţii de învăţământ etc. [172, p.74-77] sau foşti composesori,

moşneni sau răzeşi ori moştenitorii acestora constituiţi în asociaţii cu personalitate juridică [160 , p.

121].

Latura obiectivă. În cazul acestei infracţiuni situaţia premisă constă în existenţa unor

arbori, puieţi ori lăstari din fondul forestier naţional sau din vegetaţia forestieră situată pe terenul

din afara acestuia a căror stare de fapt a fost modificată în mod ilicit prin săvârşirea acţiunii de

tăiere, distrugere sau scoatere din rădăcini fără drept. Lipsa situaţiei premisă duce la inexistenţa

infracţiunii examinate.

Situaţia premisă există fiind fără relevanţă, dacă subiectul pasiv în administrarea ori

folosinţa căreia se află vegetaţia forestieră îşi exercită sau nu prerogativele şi drepturile

privind paza, gospodărirea şi exploatarea raţională a pădurilor etc.

Page 89: infractiuni silvice

89

Nu prezintă importanţă pentru existenţa situaţiei premisă, dacă persoana fizică sau juridică

are în administrare ori folosinţa legitimă teren cu vegetaţie forestieră, câtă vreme făptuitorul nu

dovedeşte că avea dreptul de a tăia sau scoate din rădăcini fără drept arbori, puieţi ori lăstari.

Conţinutul constitutiv fără de care nu poate exista infracţiunea, este format pe de o parte din

elementele specifice laturii obiective, iar pe de altă parte din elementele specifice laturii subiective.

Elementul material constă în acţiunea de tăiere sau scoatere din rădăcini fără drept a

arborilor, puieţilor sau lăstarilor care împreună formează fondul forestier naţional şi vegetaţia

forestieră prevăzută în art. 6 din Codul silvic.

Termenii de tăiere ori scoatere din rădăcini a arborilor etc. se încadrează în principiu în

noţiunile mai cuprinzătoare de „stricăciuni” aduse perimetrului forestier, tăierea fiind o stricăciune

totală, iar scoaterea din rădăcini o stricăciune reparabilă în condiţii de replantare a puieţilor sau

lăstarilor [97, p.91].

Tăierea arborilor, puieţilor … presupune desprinderea, separarea acestora de partea lor

implantată (rădăcină) în perimetrul forestier prevăzut în normativul penal, folosindu-se diverse

mijloace şi unelte ca de pildă, topor, ferăstrău etc.

Acţiunea de scoatere din rădăcini a arborilor … presupune activităţi de smulgere, înlăturare,

eliminare, extragere a acestora din perimetrul forestier protejat.

Atât tăierea cât şi scoaterea din rădăcini, sunt acte de violenţă asupra arborilor, puieţilor sau

lăstarilor pe care le foloseşte făptuitorul, în vederea detaşării sau dezlipirii acestora de terenul pe

care se află pădurea etc. [97 , p. 91].

Infracţiunea subzistă, fără a avea relevanţă, dacă activitatea de tăiere ori scoatere din

rădăcini priveşte arborele în întregul său ori numai o parte.

Interesează însă dacă făptuitorul a tăiat arborii, puieţii, ori lăstarii din arii forestiere protejate

în asemenea situaţie fapta prezentând un grad de pericol social mai ridicat aplicându-se o pedeapsă

mai mare (art.32 alin.4 lit. din O.G. nr. 96/1998.

Această infracţiune având conţinuturi alternative, săvârşirea oricăreia dintre acţiunile

prevăzute de text realizează elementul material al laturii obiective.

Dacă făptuitorul a comis mai multe acţiuni concomitent şi în legătură unele cu altele există

unitate infracţională iar nu mai multe infracţiuni.

Atunci când făptuitorul execută atât tăierea cât şi scoaterea din rădăcini a unor arbori, puieţi

sau lăstari va fi tras la răspundere penală pentru comiterea unei singure infracţiuni, fiind vorba de

un text cu conţinuturi alternative.

Conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 32 din este caracterizat de mai multe cerinţe

esenţiale. O primă cerinţă pe care trebuie să o îndeplinească acţiunea făptuitorului pentru a întregii

latura obiectivă este ca acţiunea să fie săvârşită „fără drept”, adică să nu constituie exercitarea unui

Page 90: infractiuni silvice

90

drept prerogativ sau aducerea la îndeplinire a unei dispoziţii legale. De pildă, nu constituie

infracţiune şi ca atare nu există nici răspundere penală, în situaţia când se execută exploatarea masei

lemnoase iar arborii sunt marcaţi de personalul silvic [8, art. 73 alin.1].

În dicţionarul enciclopedic al limbii române [174, p.320] sintagma „fără drept” , „fără

dreptate” este definită ca acea valoare etică şi juridică în funcţie de care se aprobă sau dezaprobă

relaţiile şi raporturile juridice, normele juridice şi hotărârile organelor de jurisdicţie într-o epocă şi

într-o orânduire dată.

Trebuie menţionat că în legislaţiile penale sintagmele „fără consimţământ” şi „fără drept”

sunt folosite în definirea faptelor prin incriminarea cărora se apără de obicei patrimoniul (furt, abuz

de încredere, tulburare de posesie etc.). În literatura juridică penală interbelică au fost amplu

discutate şi dezvoltate aceste probleme.

Consimţământul trebuie să provină de la persoana care dispune ca posesor sau deţinător a

unui bun [111, p.417].

O altă cerinţă esenţială privitoare la elementul material, se referă la faptul că infracţiunea

examinată subzistă numai dacă valoarea pagubei este de peste 5 ori mai mare decât preţul mediu al

unui metru cub de masă lemnoasă pe picior sau dacă valoarea pagubei este sub această limită, dar

fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori în interval de 2 ani.

Limita valorică se stabileşte prin multiplicarea unui anumit etalon – care este preţul mediu al

unui metru cub de masă lemnoasă pe picior – cu un coeficient ce diferă de la o modalitate la alta

[Anexa nr. 9].

Potrivit textului incriminator, infracţiunea subzistă chiar dacă valoarea pagubei este sub

această limită, însă s-a comis de cel puţin două ori în interval de 2 ani, fiind înlăturată sintagma „în

mod repetat” prevăzută în legislaţia silvică anterioară (în prezent abrogată).

În practica judiciară [201, p.166-167] s-a statuat că fapta inculpatului care a tăiat dintr-o

pădure în mod ilicit patru arbori pe picior pe care i-a secţionat, iar materialul lemnos rezultat l-a

transportat la domiciliu în aceiaşi zi, efectuând două curse cu căruţa – constituie o unitate naturală

de infracţiune.

Instanţa a condamnat pe inculpat pentru comiterea infracţiunilor reglementate de art.32 din

O.G. nr. 96/1998 şi art. 98 din Codul silvic făcându-se şi aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal

(unitatea infracţiunii continuate) pentru ambele fapte.

Procurorul a introdus recurs care a fost considerat fondat. Aşa cum s-a menţionat, inculpatul

a tăiat patru arbori pe care apoi i-a dus la domiciliul său, efectuând în acest scop două transporturi

în aceiaşi zi.

Pentru existenţa infracţiunii continuate este necesar ca persoana să săvârşească la diferite

Page 91: infractiuni silvice

91

intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii , acţiuni sau inacţiuni care prezintă fiecare în

parte conţinutul aceleiaşi infracţiuni (acţiunile sau inacţiunile fiind săvârşite la intervale de timp

diferite).

Faptul că inculpatul în cursul aceleiaşi zile, a tăiat patru arbori pe care datorită volumului lor

nu i-a putut transporta decât în două ture, nu este de natură să realizeze caracter continuat a celor

două infracţiuni, deoarece acţiunile comise s-au succedat într-o unitate strictă de loc şi de timp între

ele, neinterpunându-se alte acte.

În speţa dată, nu se poate face aplicarea textului legal privind infracţiunea continuată, fiind

vorba de o unitate de execuţie materială caracteristică unităţii naturale de infracţiune, instanţa

înlăturând pe bună dreptate prevederile art. 41 alin.2 din Codul penal.

Urmarea imediată constă într-o afectare a stării de fapt pe care o avea fondul forestier

naţional şi vegetaţia forestieră înainte de comiterea faptelor ilicite sau chiar în nimicire prin tăiere,

scoaterea din rădăcini şi prin celelalte acţiuni arătate în textul incriminator, fiind vorba de

consecinţe patrimoniale cu producerea de pagube pentru persoana căreia îi aparţine fondul –

elemente ale fondului forestier naţional – această persoană fiind lipsită de posibilitatea de a-şi mai

exercita drepturile sale şi de a realiza foloasele pe care i le aducea anterior acel bun [76, p.550].

Urmarea imediată, adică consecinţa penală, constă într-o atingere primejdioasă pentru

relaţiile sociale atât de complete, referitoare la fondul forestier naţional şi la terenurile cu vegetaţie

forestieră prevăzute în dispoziţiile legale (art. 6 din Codul silvic).

Particularitatea urmării immediate constând în paguba de peste 5 ori mai mare decât preţul

mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, este cerută de text nu pentru a desemna prin

ea însăşi vătămarea penală ci, pentru a delimita oarecum sfera infracţiunilor de aceea a

contravenţiilor comise prin acte materiale identice.

Prejudiciul fiind consecinţa civilă a faptei comise, repararea acestuia nu înlătură existenţa

urmării imediate (vătămarea penală) şi nici existenţa infracţiunii.

Legătura de cauzalitate. Fiind o infracţiune de rezultat este necesar să se verifice şi

stabilească raportul de cauzalitate între acţiunea incriminată şi consecinţele arătate în textul legal.

Dacă vătămarea adusă arborilor, puieţilor sau lăstarilor este datorată altor cauze decât

acţiunea ilegală de tăiere sau scoatere din rădăcini lipseşte nu legătura de cauzalitate, ci însuşi

elementul material.

În situaţia când făptuitorul realizează atât acţiunea de tăiere cât şi acţiunea de furt (de luare)

ne aflăm în prezenţa unui concurs de infracţiuni, fiind vorba de două infracţiuni, respectiv cea

prevăzută de art. 32 din OG. Nr. 96/1998 cât şi cea reglementată de art.98 din Codul silvic.

Este de observat că în acest sens s-a pronunţat şi instanţa noastră supremă [184, p.491],

[202, p.97], [213], [197] si [148, p. 157-158] care a statuat că „tăierea fără drept de arbori din

Page 92: infractiuni silvice

92

fondul forestier sau de pe terenurile cu vegetaţie forestieră prevăzute de lege, urmată de însuşirea

acestor arbori de către aceiaşi persoană constituie infracţiunile prevăzute de art. 32 din O.G. nr.

96/1998 şi de art. 98 (furt) din Codul silvic săvârşite în concurs, iar nu doar o singură infracţiune

prevăzută de art.32 din O.G. nr. 96/1998C, fiecare din aceste infracţiuni fiind incriminate distinct”.

Analiza comparativă a conţinutului infracţiunilor silvice descrise sub art. 32 din O.G.

96/1998 şi art. 98 din Codul silvic, formează convingerea că legislativul a înţeles să încrimineze

distinct lezarea normelor silvice ce apără normala desfăşurare a activităţii de reconstrucţie

ecologică, regenerare şi îngrijire a pădurilor aparţinând fondului naţional forestier de acelea ce

asigură integritatea acestuia, prin scoaterea bunurilor din patrimoniul administrat de Regia

Naţională a Pădurilor.

Sub un prim aspect, elementul material ce intră în compunerea laturii obiective a infracţiunii

silvice prevăzute de art. 32 din O.G. 96/1998, constă în acţiunea de tăiere de pe picior, ori scoaterea

din rădăcini, fără drept, a arborilor, puieţilor ori lăstarilor din amenajamente silvice, dacă sunt

îndeplinite condiţiile cerute de prevederile referitoare la valoarea pagubei după distincţiile arătate în

alin. 1-4.

Prin urmare, infracţiunea se consumă în momentul violării normelor legale ce asigură

reconstrucţia ecologică şi regenerarea pădurilor potrivit regimului silvic sus-menţionat.

Elementul material al infracţiunii reglementate de art. 98 din Codul silvic se realizează prin

cele două acţiuni concordante, aceea de deposedare de bunuri a persoanei fizice ori juridice al cărei

patrimoniu este administrat de Regia Naţională a Pădurilor, urmată de acţiunea de deposedare, fără

drept şi fără consimţământul acesteia, de arbori, fie tăiaţi personal, fie găsiţi rupţi ori doborâţi sau

scoşi din rădăcini.

Chiar dacă elementul material care intră în compunerea celor două infracţiuni au fost

executate de aceeaşi persoană, nu se poate accepta că cele două infracţiuni îşi pierd autonomia şi

alcătuieşte o infracţiune complexă, pe considerentul că, prin orice tăiere, autorul urmăreşte de fapt o

însuşire a bunurilor respective.

Aceasta şi pentru simplu fapt că dacă s-ar fi voit astfel, legiuitorul ar fi păstrat prevederile

din Legea nr. 2/1987 – Codul silvic, prin care s-a încriminat sub art. 30 alin. 1 „tăierea fără drept –

cu sau fără ridicare a arborilor, lăstarilor ori puieţilor”.

În acelaşi timp şi sub un alt aspect nu există nici unitate de subiect pasiv, cât timp prin

infracţiunea silvică înscrisă sub art. 32 din O.G. 96/1998, prejudiciul se localizează exclusiv în

patrimoniul Regiei Naţionale a Pădurilor (reprezentând contravaloarea cheltuielilor necesare pentru

regenerare a fondului naţional forestier) iar în cazul furtului prevăzut de art. 98 din Codul silvic,

alături de acesta pentru contravaloarea materialului lemnos sustras este prejudiciată şi persoana

fizică sau juridică titulară a dreptului de proprietate.

Page 93: infractiuni silvice

93

În legătură cu cele relatate trebuie să subliniem că într-o speţă soluţionată în practica

judiciară, fapta inculpatului care a tăiat de pe picior fără drept mai mulţi arbori pe care i-a

transportat la domiciliul său a fost încadrată numai în prevederile art. 32 din O.G. 96/1998.

S-a considerat în final că, pe lângă activitatea de tăiere de pe picior a arborilor, inculpatul a

comis şi acte de deposedare a patrimoniului administrat de autoritatea silvică, însuşindu-şi-i fără

drept, socotindu-se că în realitate, inculpatul se face vinovat pentru un concurs de infracţiuni,

compus din tăiere ilegală de arbori prevăzută de art. 32 şi furtul de arbori tăiaţi pe nedrept prevăzut

de art. 98 din Codul silvic [202, p. 96-97]

Latura subiectivă. Din punct de vedere subiectiv fapta, în oricare din modalităţile ei, se

săvârşeşte numai cu intenţie directă sau indirectă.

Reprezentarea urmărilor şi consecinţelor produse şi cunoaşterea că faptele sunt comise fără

drept, constituie fundamentul vinovăţiei făptuitorului.

Dovedirea intenţiei este necesară cu toate că existenţa ei se reflectă implicit în chiar

activităţile comise de subiectul activ. Textul încriminator nu pretinde pentru existenţa infracţiunii,

existenţa unui anumit scop sau mobil.

Actele pregătitoare efectuate în vederea săvârşirii infracţiunii (de exemplu procurarea sau

confecţionarea toporului cu care vor fi tăiaţi arborii, procurarea mijloacelor de transport – şi

apropierea sau chiar pătrunderea în momentul prielnic la locul unde se aflau arborii etc.) sunt

posibile, nefiind însă incriminate, nu constituie o formă pedepsibilă oricât de evidentă ar fi

destinaţia acestor acte.

Atunci când actele pregătitoare (de exemplu procurarea unui topor pentru a fi folosit la

tăierea arborilor) au fost efectuate de o altă persoană şi folosite de făptuitor la săvârşirea infracţiunii

ele vor fi considerate acte de complicitate anterioară la comiterea faptei.

În cazul acestei infracţiuni tentativa este posibilă, aceasta fiind incriminată (art. 32 alin.

ultim din O.G.96/1998).

Consumarea infracţiunii survine în momentul efectuării elementului material al laturii

obiective, respectiv în momentul în care fondul forestier naţional sau vegetaţia forestieră prevăzută

la art.6 din Codul silvic a fost afectată sau distrusă, cu consecinţa producerii unei pagube mai mari

decât limita valorică precizată de textul incriminator.

Infracţiunea examinată subzistă chiar dacă s-a realizat numai unul din cele două acte (tăiere

ori scoatere din rădăcini).

Acţiunile proprii laturii obiective a infracţiunii analizate se pot desfăşura în timp, îmbrăcând

în acest caz forma infracţiunii continuate, dacă sunt îndeplinite şi celelalte cerinţe cerute de norma

legală. În acest sens s-a pronunţat şi instanţa noastră supremă care a statuat că există infracţiune

Page 94: infractiuni silvice

94

continuată în situaţia, când făptuitorul în realizarea aceleiaşi rezoluţii a scos din rădăcini fără drept

la diferite intervale de timp un număr însemnat de puieţi [186] si [201, p.166-167].

Epuizarea are loc în momentul când a luat sfârşit fapta a cărei comitere s-a prelungit şi după

consumare, aşa cum am menţionat căpătând forma infracţiunii continuate. Epuizarea are loc odată

cu săvârşirea ultimului act în compunerea laturii obiective.

Infracţiunea examinată are mai multe modalităţi normative respectiv, în varianta simplă

(care a fost analizată fiind vorba de o valoare a pagubei de peste 5 ori mai mare decât preţul mediu

al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior sau chiar dacă valoarea pagubei este sub această

limită, dar fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori în interval de 2 ani). Potrivit textului

incriminator, fapta de care ne ocupăm cunoaşte şi trei variante calificate.

Conform textului citat, comiterea faptei în varianta simplă dar având ca urmare o pagubă în

valoare de peste 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe

picior, constituie varianta agravantă.

Comiterea faptei în varianta simplă, dar având ca urmare o pagubă în valoare de peste 50 de

ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, constituie varianta

agravantă .

Infracţiunea în varianta de bază sau în primele două variante agravante menţionate, dar

comise – de două sau mai multe persoane împreună; de o persoană având asupra sa o armă sau

substanţe chimice periculoase; în timpul nopţii; în arii forestiere protejate sunt incriminate ca

variante agravante.

Potrivit textului, o primă modalitate agravantă priveşte situaţia când fapta a fost săvârşită de

două sau mai multe persoane împreună, fiind vorba de un pericol social mai mare.

Participarea a două sau mai multor persoane împreună la săvârşirea faptei, în special în

spaţiul deschis specific perimetrului forestier, este de natură să împiedice sau să înfrângă mai uşor

intervenţia organelor abilitate (organe silvice, poliţie, jandarmerie) de apărare şi posibilitatea lor de

a cere ajutor.

Modalitatea agravantă analizată subzistă, numai când persoanele au comis fapta împreună,

adică au acţionat simultan, efectiv şi concomitent în momentul săvârşirii infracţiunii, întrucât

numai într-un asemenea caz pericolul social al acesteia este mai grav, mai mare.

Aşadar este necesar ca participanţii să fie prezenţi efectiv la locul faptei indiferent de rolul

pe care îl joacă (coautori, autori sau complici concomitenţi) şi de contribuţia concretă a fiecăruia la

comiterea infracţiunii [203, p. 123]. Agravanta subzistă chiar dacă unul sau unii dintre participanţi

sunt lipsiţi de răspundere penală, existând în raport cu ei o cauză care înlătură răspunderea penală.

Agravanta prevăzută de art. 32 din O.G. 96/1998 exclude posibilitatea reţinerii

concomitente şi a circumstanţei agravante generale reglementate de art.75 Codul penal

Page 95: infractiuni silvice

95

(săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună), întrucât agravanta specială primează

faţă de cea cu caracter general.

Dacă nu s-ar proceda astfel, s-ar da o dublă relevanţa aceleiaşi împrejurări, ceea ce ar fi

ilegal şi ar duce la sporirea nejustificată a pedepsei [187, p.307].

O altă modalitate de agravare priveşte situaţia când infracţiunea a fost comisă de o persoană

având asupra sa o armă sau substanţe chimice periculoase (art. 32 alin.4 lit. b din O.G. 96/1998 şi

art. 98 alin.4 din Codul silvic).

Raţiunea acestei agravări constă între altele şi în aceea că făptuitorul sau făptuitorii care au

asupra lor o armă sau o substanţă chimică periculoasă săvârşesc fapta cu mai multă îndrăzneală, cu

mai mult curaj şi încredere, iar pe de altă parte deţinerea armei sau substanţei respective

implică pericolul utilizării acestora asupra victimei sau asupra altor persoane [83, p.306].

Nu este necesar pentru existenţa infracţiunii dacă în cazul concret, purtarea armei sau

substanţei chimice periculoase (de ex. substanţe iritant-lacrimogene) a avut influenţă asupra

victimei, dacă a sporit îndrăzneala şi curajul autorului ori dacă acestea au fost vizibile sau dacă

victima a ştiut sau nu că făptuitorul are asupra sa asemenea substanţe.

O a treia modalitate de agravare a răspunderii penale priveşte situaţia când infracţiunea a

fost săvârşită în timpul nopţii (art.32 alin.4 lit. C din O.G. 96/1998 şi art. 98 din Codul silvic).

În timpul nopţii unele dintre infracţiunile silvice se pot săvârşi mai uşor, întrucât în acest

timp paza pădurilor, a perimetrelor forestiere se asigură mai greu, mai anevoios, ca o consecinţă a

lipsei luminozităţii în perimetrele forestiere.

De asemenea, întunericul (noaptea) uşurează şi înlesneşte săvârşirea faptei, facilitând

totodată dispariţia rapidă şi neobservată a făptuitorului (lor) de la locul faptei.

Agravanta se referă la noaptea reală, adică intervalul de timp de când întunericul s-a

substituit luminii până când lumina va lua locul întunericului [57, p.117], nu se are în vedere prin

urmare criteriul astronomic (când apune sau răsare soarele – deoarece nici apusul, nici răsăritul

soarelui nu transformă ziua în noapte şi noaptea în zi – între apusul sau răsăritul soarelui şi noaptea

reală există o perioadă de tranziţie în care cele două fenomene – apusul şi răsăritul soarelui –

coexistă şi se întrepătrund).

Trebuie să se ţină seama de situaţia concretă în fiecare caz în parte, de pildă o infracţiune

săvârşită în luna decembrie la orele 19.00 este considerată comisă în timpul nopţii, pe când aceiaşi

infracţiune comisă la aceiaşi oră în luna iulie nu este considerată ca fiind săvârşită în tipul nopţii.

Agravanta există indiferent dacă făptuitorul a profitat sau nu de „timpul nopţii” şi indiferent

dacă acel loc era luminat sau nu.

Prin urmare, ni se par discutabile soluţiile (la care nu aderăm) prin care s-a statuat că nu

poate fi reţinută agravanta în situaţia în care făptuitorul a avut acces datorită calităţii sale personale

Page 96: infractiuni silvice

96

la locul unde se afla bunul, fără a profita de întunericul nopţii [194, p. 152] sau în cazul în care

inculpatul a săvârşit fapta pe când lucra în tura de noapte [206, p.180].

Aşadar, agravanta „în timpul nopţii”, nu subzistă decât în cazul când fapta a fost săvârşită

„noaptea” nu şi în alte situaţii în care s-a profitat de întuneric, cum ar fi de pildă situaţia când s-a

comis în timpul unei eclipse totale de soare [142, p. 133].

De asemenea, agravanta nu se poate reţine atunci când arborii … au fost tăiaţi ilegal pe timp

de zi şi numai transportul lor s-a făcut în timpul nopţii, întrucât infracţiunea se consumase deja în

timpul zilei.

Potrivit art. 32 alin. 4 lit. d) din O.G. 96/1998 şi art. 98 alin. 4 din Codul silvic

constituie formă agravantă şi în situaţia când fapta a fost comisă în arii forestiere protejate.

S-a avut în vedere combaterea cu mai multă fermitate a condiţiilor şi factorilor care

ameninţă în sfera şi atmosfera terestră, menţinerea echilibrului natural în care scop un rol important

îl al pădurile cu funcţii exclusiv de protecţie a mediului ambiant.

În conformitate cu prevederile art. 20 din Codul silvic, în raport cu funcţiile pe care le

îndeplinesc, pădurile se încadrează în două grupe funcţionale, şi anume:

grupa I cuprinde păduri cu funcţii speciale de protecţie a apelor, a solului, a climei şi a

obiectivelor de interes naţional, păduri pentru recreare, cele de ocrotire a genofondului şi

ecofondului, precum şi pădurile declarate monumente ale naturii şi rezervaţii;

grupa II-a care cuprinde păduri cu funcţii de producţie şi protecţie în care se urmăreşte să

se realinieze în principal masă lemnoasă de calitate superioară şi alte produse ale pădurii şi

concomitent protecţia calităţii factorilor de mediu.

Prin amenajamente silvice se stabilesc măsuri de gospodărire diferenţiate pentru fiecare

grupă şi subgrupă funcţională, în vederea realizării de structuri care să asigure îndeplinirea

corespunzătoare a funcţiilor atribuite.

În afară de modalităţile normative reglementate de norma încriminatoare pot să apară şi o

multitudine de modalităţi faptice. Unele din acestea decurg din felul în care au fost comise faptele

(defrişare, detaşare etc. a arborilor pe picior din terenurile pe care se află; scoaterea din rădăcini a

puieţilor ori lăstarilor din procesul normal specific silviculturii etc.).

Fapta penală analizată este sancţionată diferenţiat, după cum activitatea ilicită se încadrează

în forma tip sau în modalităţile agravante.

Infracţiunea în formă simplă prevăzută de art. 32 alin. 1 din O.G. 96/1998, se pedepseşte

cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă. În cazul formei agravate prevăzute în alin.2

pedeapsa este închisoarea de la 1 an la 5 ani, iar pentru forma prevăzută la alin.3 – sancţiunea

constă în închisoare de la 2 la 7 ani. În fine, maximul pedepselor prevăzute în alin.1-3 se majorează

cu 3 ani, în cazul în care faptele au fost săvârşite în împrejurările prevăzute în alin.4 (de două sau

Page 97: infractiuni silvice

97

mai multe persoane împreună, de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă chimică

periculoasă etc.). Tentativa se pedepseşte potrivit prevederilor din Codul penal (art. 21 Codul penal

şi art. 32 din O.G. 96/1998)

Când infracţiunile prevăzute la art.32 din O.G. 96/1998 şi art. 98 din Codul silvic sunt

săvârşite de personalul silvic cu atribuţii de constatare a infracţiunilor şi contravenţiilor maximul

pedepselor prevăzute se majorează cu 2 ani.

În situaţia când se constată circumstanţe atenuante sau agravante, pedeapsa se micşorează

sau se măreşte, potrivit prevederilor din partea generală a Codului penal.

Acţiunea penală în cazul acestei infracţiuni se pune în mişcare şi din oficiu.

Urmărirea penală o efectuează organele de poliţie, iar judecata în primă instanţă revine

judecătoriei.

4. Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neântrebuinţare a pădurilor

Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unor suprafeţe de păduri

de către proprietari, deţinători, sau de oricare altă persoană, precum şi incendierea acestora

constituie infracţiune, conform art. 33 din O.G. nr. 96/1998.

Obiectul juridic special este acelaşi ca al infracţiunii prevăzute de art. 101 din Codul silvic

(distrugerea calificată care a avut ca urmare un dezastru).

Întrucât cele redate cu privire la infracţiunea prevăzută de art.101 din codul silvic (distrugerea,

degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare etc.) sunt valabile şi pentru această faptă

prevăzută de art. 33, expunem numai unele aspecte şi deosebiri dintre acestea.

Obiectul material îl formează suprafeţele de păduri afectate prin comiterea infracţiunii.

Potrivit textului art. 101 din Codul silvic obiectul material îl constituie pădurile de pe suprafeţe

întinse de terenuri.

Prin urmare, deosebirea dintre cele două infracţiuni este legată şi de mărimea sau întinderea

suprafeţelor de păduri.

Subiectul activ poate fi proprietarul, deţinătorul sau orice altă persoană. Nu se cere ca

făptuitorul să aibă vreo anumită calitate, din moment ce legiuitorul a precizat că astfel de fapte pot

fi săvârşite de “oricare altă persoană”, pe lângă “proprietari” sau “deţinători”.

Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale, respectiv – coautori, instigatori sau

complici.

Subiectul pasiv principal este statul în calitate de titular şi reprezentant al valorii sociale

ocrotite. Subiect pasiv poate fi orice persoană fizică sau juridică (de exemplu ocolul silvic) care au

fost prejudiciate prin săvârşirea infracţiunii.

Page 98: infractiuni silvice

98

Latura obiectivă. În cazul aceste infracţiuni situaţia premisă constă în existenţa suprafeţelor

de păduri susceptibile de a fi distruse, degradate sau aduse în stare de neîntrebuinţare, ori

incendiate.

Elementul material îl constituie oricare dintre acţiunile specifice ce caracterizează

distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unor suprafeţe de păduri, precum

şi incendierea acestora.

Explicaţii cu privire la elementul material al fiecăreia dintre variante au fost date în

cuprinsul comentariilor ce însoţesc dispoziţiile din art. 101 din Codul silvic (distrugerea calificată

care a avut ca urmare un dezastru).

Această infracţiune având conţinuturi alternative, săvârşirea oricăreia dintre acţiunile

prevăzute de text, realizează elementul material al laturii obiective.

Dacă făptuitorul a comis mai multe acţiuni concomitent având legătură unele cu altele,

există unitate infracţională iar nu mai multe infracţiuni.

Pentru ca acţiunea sau acţiunile să întregească latura obiectivă a infracţiunii trebuie să fie

întrunite mai multe condiţii în mod cumulativ.

În primul rând se cere să se săvârşească o faptă într-una din variantele alternative prevăzute

de text, respectiv distrugere, degradare, aducerea în stare de neîntrebuinţare, incendiere.

Pe de altă parte se mai cere ca fapta în oricare dintre variantele alternative să se efectueze

asupra unor suprafeţe de păduri, indiferent de mărime, dar nu mai mici de 0,25 ha cât prevede art.

2 din Codul silvic, atunci când defineşte noţiunea de “păduri”.

În timp ce primul text (art. 101 din Codul silvic) prevede condiţia ca fapta de distrugere,

degradare… să se realizeze exclusiv prin incendiere, al doilea text (art. 33 din O.G. nr. 96/1998) nu

prevede o astfel de cerinţă (numai prin incendiere).

De asemenea, în timp ce primul text incriminator(art.101 din Codul silvic) prevede ca fapta

să fie comisă asupra unor păduri “de pe suprafeţe întinse de terenuri” al doilea text (art.33)

prevede doar ca fapta să fie săvârşită asupra “unor suprafeţe de păduri” indiferent de întinderea

acestora.

Pe de altă parte, în timp ce primul text prevede că fapta “constituie infracţiunea de

distrugere calificată care a avut ca urmare un dezastru”, al doilea text (art.33) prevede că fapta

„constituie infracţiunea de distrugere” prin urmare o infracţiune de distrugere simplă.

În timp ce primul text nu este înzestrat cu o sancţiune proprie, făcând prin normă, trimitere

la dispoziţiile Codului penal, care nu pot fi altele decât cele prevăzute în art. 218 alin.1 teza II, care

reglementează “distrugerea calificată” , având ca urmare un dezastru şi care stabileşte pedeapsa

detenţiunii pe viaţă sau a închisorii de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi, al doilea text

conţine o pedeapsă proprie şi mult mai blândă, respectiv închisoarea de la 6 luni la 4 ani.

Page 99: infractiuni silvice

99

Având în vedere existenţa mai multor acte normative care reglementează infracţiunile

silvice s-a ridicat firesc şi întrebarea dacă până la adoptarea Legii nr. 141/1999 fapta prevăzută de

art. 33 din O.G. nr. 96/1998 era incriminată sau nu şi dacă prin apariţia acestui act normativ au fost

abrogate implicit prevederile art. 101 din Codul silvic.

Ne exprimăm opinia privitor la primul aspect că până la adoptarea acestei legi (nr.

141/1999) distrugerea săvârşită în alte condiţii decât cele prevăzute în art. 101 din Codul silvic, era

sancţionată după caz potrivit art. 217 alin.1 şi 4 şi art. 218 alin.1 Cod penal. Articolul 33 din O.G.

nr. 96/1998 a unificat modalitatea prevăzută în art. 217 alin.1 cu cele reglementate în alin.4 al art.

217 Cod penal, uniformizând sistemul de pedepsire care este mai mare în raport cu distrugerea

simplă şi mai blând decât distrugerea calificată.

Pe de altă parte trebuie menţionat că dispoziţiile art. 101 din Codul silvic nu erau

îndestulătoare, respectiv erau insuficiente pentru a surprinde diversele modalităţi în care se poate

săvârşi o asemenea faptă, fiind oarecum în neconcordanţă cu protejarea pădurilor privind domeniul

silvic stabilit, astfel că incriminarea altor fapte era foarte necesară şi benefică.

Se poate trage concluzia că, prin prevederile înscrise în art. 33 din O.G. nr. 96/1998

introdus prin Legea nr. 141/1999 legislativul nu a avut în vedere o dezincriminare fie şi parţială a

faptelor incriminate în art. 101 din Codul silvic sau a unei alte fapte de distrugere prevăzută în

Codul silvic (cum este cea din art. 102 care are un conţinut diferit în raport cu noua reglementare),

ci doar s-a instituit tratamentul penal pentru distrugerea specială – cu referiri la păduri – în varianta

simplă, corespunzătoare celor de drept comun, care nu figura în Codul silvic.

Urmarea imediată. Acţiunile care pot constitui elementul material al infracţiunii, au

ca urmare imediată o schimbare în rău asupra existenţei sau stării de fapt, pe care o aveau bunurile

înainte de săvârşirea acţiunii.

Legea nu cere ca urmarea imediată să fi adus vreun folos făptuitorului. Chiar dacă s-a

reparat paguba, aceasta nu înlătură răspunderea penală.

Legătura de cauzalitate. Între urmarea imediată şi acţiunea ilicită trebuie să existe o

legătură de cauzalitate.

Latura subiectivă. Sub aspect subiectiv fapta analizată se comite cu vinovăţie, care se

manifestă sub forma intenţiei directe sau indirecte.

Prin urmare autorul infracţiunii prevede rezultatul acţiunii sale, pe care o întreprinde şi

urmăreşte sau după caz acceptă producerea acestuia.

Actele pregătitoare efectuate în vederea săvârşirii infracţiunii deşi sunt posibile, nefiind

incriminate nu constituie o formă pedepsibilă a infracţiunii, oricât de evidentă ar fi destinaţia

acestor acte (de exemplu pregătirea unor substanţe inflamabile necesare pentru incendierea unor

suprafeţe de păduri).

Page 100: infractiuni silvice

100

Dacă infracţiunea a fost comisă, actele pregătitoare efectuate de alţii decât făptuitorul, pot

constitui acte de complicitate anterioară şi deveni pedepsibile.

Infracţiunea poate cunoaşte în desfăşurarea ei şi faza tentativei care de asemenea nu este

incriminată.

Consumarea faptei examinate are loc în momentul când acţiunea infracţională a ajuns până

la capăt şi s-a produs urmarea imediată (distrugerea, degradarea etc.).

Infracţiunea este susceptibilă de o amplificare a elementului său material după momentul

consumării. Această amplificare poate avea loc prin continuarea în timp a acţiunii.

În aceste cazuri, activitatea infracţională a făptuitorului va constitui o infracţiune

continuată, care se va epuiza odată cu săvârşirea ultimului act sau a ultimei fapte care mai

realizează elementul material al infracţiunii.

Infracţiunea examinată poate fi săvârşită prin distrugere, degradare etc., realizarea lor

constituind modalităţi normative corespunzătoare.

Actele sau faptele incriminate fiind alternative, elementul material poate fi realizat în oricare

dintre aceste acte sau fapte şi modalităţile normative pot fi săvârşite alternativ.

Fapta se comite în modalităţile obişnuite, tipice şi nu în vreuna din modalităţile care

imprimă elementului obiectiv un conţinut calificat (agravant).

Săvârşirea infracţiunii poate prezenta în concret şi diferite modalităţi faptice în raport cu

fiecare modalitate normativă, modalităţi faptice care depind de numărul participanţilor, felul în care

s-a procedat etc.

Aceste modalităţi faptice au relevanţă atât pentru încadrarea juridică a faptei, cât şi

pentru individualizarea judiciară a pedepsei în raport cu limitele sancţiunii fixate de lege

pentru acea infracţiune, cu gradul de pericol social al acesteia, cu împrejurări care atenuează sau

agravează răspunderea penală (de pildă acţiunea de distrugere sau degradare s-a comis din

răzbunare, ori cu premeditare etc.).

Potrivit art. 33 din O.G. nr. 96/1998 (modificată şi republicată) pedeapsa în cazul acestei

infracţiuni este închisoarea de la 6 luni la 4 ani.

Cu referire la celelalte aspecte privind pedepsele complementare, măsurile de siguranţă etc.

facem trimitere la explicaţiile date anterior.

Infracţiunea prevăzută de art. 33 din O.G. nr. 96/1998 a unificat modalitatea prevăzută în

art. 217 alin.1 cu cele prevăzute de alin.4 din Codul penal, uniformizând sancţionarea care este

mai severă faţă de distrugerea simplă şi mai blândă decât distrugerea calificată.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu. Urmărirea penală se efectuează de către

organele de poliţie sub supravegherea procurorului din parchetul de pe lângă judecătorie iar

judecata în fond a acestei infracţiuni revine în competenţa judecătoriei.

Page 101: infractiuni silvice

101

Pentru repararea pagubei produse cât şi pentru asigurarea executării măsurii de siguranţă a

confiscării speciale , organele de urmărire penală au obligaţia de a identifica şi indisponibiliza

bunurile – prin aplicarea unui sechestru.

Potrivit art. 31 din O.G. nr. 96/1998 constatarea infracţiunilor prevăzute la art. 31-33 se face

de către personalul silvic prevăzut în art. 105 din Codul silvic din structurile silvice autorizate de

autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură; de către personalul silvic din Autoritatea

Naţională de Control şi structurile teritoriale silvice, aflate în subordinea acestora, precum şi de

către organele de cercetare penală.

Conform art. 41 din O.G. nr. 96/1998 (a se vedea Legea nr. 120/2004) structura silvică

privată sau de stat, este ocolul silvic autorizat în cadrul căruia funcţionează districte şi cantoane

silvice.

Vor fi aplicabile şi dispoziţiile art. 105 din Codul silvic, în care sunt arătate obligaţiile

celor care constată infracţiuni, cu referire la prevederile Codului de procedură penală, respectiv la

cele cuprinse în art. 214 Cod de procedura penala, privind actele încheiate de unele organe de

constatare ca şi cele înscrise în art. 107 din Codul silvic, referitoare la evaluarea pagubelor

cauzate prin infracţiuni şi contravenţii.

Conform art. 37 din O.G. nr. 96/1998 în „exercitarea atribuţiilor de serviciu privind

paza fondului forestier, constatarea contravenţiilor şi a infracţiunilor silvice, personalul silvic

prevăzut la art. 35 este asimilat personalului care îndeplineşte funcţii ce implică exerciţiul autorităţii

publice”.

Aceste prevederi sunt de natură să circumscrie aria persoanelor care pot fi subiecţi pasivi ai

infracţiunii de ultraj.

2.4. INFRACŢIUNILE SILVICE PREVĂZUTE ÎN LEGISLAŢIA REPUBLICII

MOLDOVA

În art. 37 din Constituţia Republicii Moldova se subliniază că fiecare om are dreptul la un

mediu înconjurător neprimejdios, din punct de vedere ecologic, pentru viaţă şi sănătate, precum şi la

produse alimentare şi obiecte de uz caznic inofensive. În condiţiile în care Republica Moldova nu

este bogată în masive forestiere, o importanţă deosebită pentru menţinerea unui mediu ambiant

sănătos o are ocrotirea şi folosirea raţională a masivelor şi a plantelor forestiere [124, p. 214].

Savanţii consideră că, pentru a se menţine un echilibru favorabil al societăţii, este necesar a

se realiza un nivel de împădurire a teritoriului de 25%[120].

Conform cadastrului funciar al Republicii Moldova, suprafaţa de teren ocupată cu vegetaţie

Page 102: infractiuni silvice

102

forestieră este insufucientă şi se află într-o permanentă descreştere, întrucât volumul tăierilor este

mai mare decât cel al plantărilor. Sunt tăiate anual circa 9500 ha de pădure, în timp ce plăntările se

estimează la circa 3000 ha. [122, p. 293]

Exploatarea excesivă în ulimele decenii a fondului forestier de pe teritoriul Republicii

Moldova a dus la reducerea considerabilă a acestuia. Acest aspect negativ a fost sesizat de Guvern

şi Parlamentul de la Chişinău care au inclus, pentru prima dată, în Codul penal al Republicii

Moldova un capitol special – “Infracţiuni ecologice”, care stabileşte pedeapsă penală pentru faptele

ce aduc daune considerabile stării mediului şi sănătăţii populaţiei.

Conform prevederilor art. 2 din Codul silvic, fondul forestier îl constituie pădurile,

terenurile destinate împăduririi, terenurile afectate gospodăriei silvice, precum şi terenurile

neproductive, incluse în amenajamentele silvice sau în Cadastrul funciar ca păduri şi/sau

plantaţii forestiere.

Fondul forestier cuprinde toate pădurile, indiferent de tipul de proprietate şi forma de

gospodărire.

În raport de importanţa economică şi ecologică a pădurilor, locul amplasării şi funcţiile

îndeplinite, toate pădurile fondului forestier se divizeată în grupe şi categorii funcţionale.

Pădurile republicii se încadrează în grupa întâi funcţională, având în exclusivitate funcţii de

protecţie a mediului înconjurător.[125 , p.135]

Noţiunea de pădure nu este identică cu noţiunea de fond forestier. Sunt considerate păduri,

potrivit Codului silvic, terenurile acoperite cu vegetaţie forestieră cu o suprafaţă de minim 0,1 ha.

Terenurile din fondul forestier cuprind: terenurile pentru împădurire, terenurile afectate

gospodăriei silvice, terenuri neproductive: mlaştini, stîncării, pante abrupte, alunecări de teren,

solenţuri etc.

Raportarea terenurilor la fondul forestier se face pe baza amenajamentelor silvice sau a

Cadastrului funciar, în conformitate cu legislaţia.

Nu sunt incluse în vegetaţia forestieră a fondul forestier următoarele categorii de terenuri:

perdelele forestiere de protecţie amplasate pe terenurile cu destinaţie agricolă;

perdelele forestiere de protecţie şi plantaţiile de arbori şi arbuşti situate de-a lungul căilor

de comunicaţii şi pe terenurilefondului acvatic;

grădinile botanice, dendrologice şi zoologice, spaţiile verzi ale localităţilor urbane şi

rurale.

Pădurile în Republica Moldova, folosite în interes public, fac obiectul exculusiv al

proprietăţii publice, statul având şi prerogativa administrării prin intermediul Guvernului,

autorităţile administraţiei publice locale, organele silvice de stat şi alte organe împuternicite în acest

scop. Ele pot fi date în gestiune întreprinderilor silvice şi altor întreprinderi de stat, precum şi altor

Page 103: infractiuni silvice

103

personae juridice şi/sau fizice, abilitate legal cu asemenea activitate.

Terenurile din fondul forestier pot fi date în folosinţă persoanelor fizice şi juridice,

asociaţiilor obşteşti şi organizaţiilor religioase, în scopurile prevăzute în Codul silvic. Persoanelor

juridice şi/sau fizice li se pot atribui terenuri din fondul forestier în folosinţă în condiţii de arendă,

folosinţă gratuită şi folosinţă de scurtă durată.

Proprietatea privată asupra terenurilor este admisă numai în situaţia plantării acestora, pe

terenurile aflate în prprietate privată, în condiţiile prevăzute de lege.

Exercitarea dreptului de proprietate asupra terenurilor din fondul forestier, poate fi făcută

numai în conformitate cu legislaţia.

Pe terenurile din fondul forestier, nesubordonate autorităţii silvice centrale, respectarea

regimului silvic este asigurată de deţinătorii acestora. Controlul asupra respectării regimului silvic

este exercitat de organele silvice de stat şi de autorităţile administraţiei publice locale şi are drept

sarcină asigurarea respectării de către persoanele fizice şi juridice a legislaţiei silvice şi cinegetice

pentru protecţia mediului înconjurător.

Potrivit art 78 din Codul silvic, reducerea şi fragmentarea suprafeţelor fondului forestier se

interzice, cu excepţia unor cazuri excepţinoale şi anume: construirea unor drumuri publice

naţionale, linii de transport de energie electrică de înaltă tensiune, conducte de gaze sau petrol –

aceasta fiind posibilă numai în baza unei hotărâri de Guvern adoptată în condiţiile legii.

În legislaţia Republicii Moldova, contravenţia silvică este drept temei al răspunderii pentru

fapta ilicită din domeniul silvic. Tipurile principale de contravenţii sunt reglementate în art. 84 al

Codului silvic, în Codul cu privire la contravenţiile administrative, Codul penal şi Regulamentul cu

privire la modul de recuperare a prejudiciului cauzat prin contravenţii silvice.

Comiterea contravenţiilor silvice atrage după sine următoarele tipuri de răspundere: penală,

administrativă, civilă, disciplinară şi materială.[ 125, p.154]

În conformitate cu prevederile Codului penal, la capitolul IX, “Infracţiuni ecologice” sunt

incriminate infracţiunile silvice, şi anume: Tăierea ilegală a vegetaţiei forestiere(art. 231 C.P.) şi

Distrugerea sau deteriorarea masivelor forastiere (art.232C.P.)

1. Tăierea ilegală a vegetaţiei forestiere

Potrivit art. 231 din Codul penal, tăierea ilegală a arborilor şi arbuştilor din fondul silvic

sau din fondul ariilor naturale protejate de stat săvârşită de:

a) persoana responsabilă de protecţia şi paza vegetaţiei forestiere;

b) în proporţii mari,

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi convenţionale, sau cu muncă

Page 104: infractiuni silvice

104

nerenumerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 4 la 7 ani, iar

persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărimede la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu

privarea dreptului de a exercita o anumită activitate.

Relaţiile ce apar în cadrul folosirii fondului forestier (silvic) sunt reglementate de Constituţia

Republicii Moldova, Codul silvic, Hotărârea nr. 106 din 27.02.1996 cu privire la măsurile de

asigurare a ocrotirii păduriilor, perdelelor forestiere de protecţie şi a altor plantaţii silvice, Hotărârea

nr. 1007 din 30.10.1997 cu privire la evidenţa de stat a fondului forestier şi alte acte normative

adoptate în conformitate cu acestea.

Scopul normei examinate constă în preântâmpinarea distrugerii sau degradării vegetaţiei

forestiere din păduri, protecţia pădurilor ca patrimoniu naţional al Republicii Moldova şi importantă

resursă naturală.[123, p.405]

Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie releţiile sociale cu privire la integritatea

fondului silvic şi a fondului ariilor naturale protejate de stat.

Potrivit opiniei noastre, sunt lezate şi relaţiile sociale privitoare la mediu, echilibru ecologic

şi alte valori sociale.

Obiectul infracţiunii îl constituie mediul şi, în particular, fondul forestier (silvic), constituit

din păduri, terenuri destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură, producţie sau

administraţie silvică, precum şi terenurile neproductive, incluse în amenajamentele silvice, şi fondul

ariilor naturale protejate de stat. Fondul forestier cuprinde toate pădurile,, indiferent de tipurile de

proprietate şi forma de gospodăririe”.

De asemenea, obiectul infracţiunii îl constituie fondul ariilor naturale protejate de stat, din

care fac parte perdelele forestiere de protecţie şi plantaţiile de arbori şi arbuşti situate de-a lungul

căilor de comunicare, grupurile de arbori (parcurile, silvoparcurile etc.) şi arborii aparte din

perimetrul oraşelor, satelor şi altor localităţi.[121, p. 346]

Obiectul material al infracţiunii, îl constituie mediul şi, în particular, fondul forestier

(silvic), constituit din păduri, terenuri destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură,

producţie sau administratie silvică, precum şi terenurile neproductive, incluse în amenajamentele

silvice, şi fondul ariilor naturale protejate de stat.

Fondul forestier cuprinde toate pădurile, indiferent de tipurile de proprietate şi forma de

gospodărire. De asemenea, obiectul infracţiunii îl formează şi fondul ariilor naturale protejate de

stat, din care fac parte perdelele forestiere de protecţie şi plantaţiile de arbori şi arbuşti situate de-a

lungul căilor de comunicaţii, grupurile de arbori din parcuri ori silvoparcuri şi arborii situaţi aparte

de perimetrul localităţilor.

Pădurea reprezintă un element al landşaftului geografic, o unitate funcţională a biosferei,

compusă din comunitatea vegetaţiei forestiere (în care domină arborii şi arbuştii), păturii vii,

Page 105: infractiuni silvice

105

animalelor şi microorganismelor.[ 121, p. 484]

Sunt considerate păduri, potrivit Codului silvic, terenurile acoperite cu vegetaţie forestieră

cu o suprafaţă de minim 0,1 ha.

Prin arbore se înţelege orice plantă dendroidă cu multe ramuri, cu frunze care formează o

coroană; un copac.

Arbustul reprezintă o plantă arbustivă mai scundă decât arborele, care se ramifică de la

rădăcini în formă de tufă şi nu formează o coroană distinctă.

Subiecţii activi ai infracţiunii examinate sunt grupaţi în două categorii:

a) – persoanele responsabile de protecţia şi paza vegetaţiei forestiere;

b) – orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vîrsta de 16 ani în momentul

săvârşirii infracţiunii – pentru situaţia în care valoarea arborilor sau arbuştilor tăiaţi ilegal se cifrază

în proporţii mari. Conform art. 126 Cod penal acesta presupune crearea de daune, a căror valoare

exprimată în bani depăşeşte, la momentul săvârşirii infracţiunii 500 unităţi convenţionale de

amendă.

Prin persoane responsabile de protecţia şi paza pădurilor se înţeleg pădurarii sau alţi

funcţionari din Serviciul Silvic de Stat, membrii gărzii forestiere, salariaţii din organele de poliţie şi

alte personae împuternicite să protejeze şi să păzească vegetaţia forestieră. În această modalitate de

săvârşire nu are importanţă cantitatea şi valoarea vegetaţiei forestiere tăiată sau distrusă intenţionat.

Subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană fizică sau juridică care îndeplineşte

condiţiile cerute de lege.

Latura obiectivă a infracţiunii constă în tăierea ilegală a arborilor şi arbuştilor din fondul

silvic sau din fondul ariilor naturale protejate de stat, a perdelelor forestiere, a câmpurilor de

protecţie, a plantaţiilor de arbori sau arbuşti, precum şi a altor plantaţii ce se află în păduri sau în

orice alt loc, săvârşite de personae responsabile de protecţia şi paza vegetaţiei forestiere sau în

proporţii mari, dacă prin aceasta au fost cauzate pagube mari proprietarului.

Elementul material al infracţiunii, constă în acţiunea de distrugere intenţionată prin tăiere,

rupere, incendiere, scoatere din rădăcini fără drept a arborilor şi arbuştilor sau alte acţiuni care

împreună, formeză fondul silvic sau fondul ariilor naturale protejate de stat.

Tăierea arborilor şi arbuştilor presupune desprinderea, separarea acestora de rădăcini în

perimetrul forestier prevăzut în normativul penal, folosindu-se diverse mijloace şi unelte, ca de

pildă toporul, fierăstrăul etc.

Acţiunea de scoatere din rădăcini a arborilor şi arbuştilor, presupune activităţi de smulgere

din pământ a copacului în creştere sau uscat, înlăturare, eliminare, extragere a acestora din fondul

silvic sau din fondul ariilor naturale protejate.

Distrugerea intenţionată a arborilor sau arbuştilor, până la nivelul de încetare a creşterii lor,

Page 106: infractiuni silvice

106

după caracterul său se asimilează cu tăierea arborilor sau arbuştilor din considerentele că vegetaţia

distrusă, care a încetat să crească, de facto, este exclusă din sistemul ecologic, îşi pierde importanţa

economică, în majoritatea cazurilor este sortită pieirii.

Tăierea sau dstrugerea vegetaţiei forestiere în proporţii mari presupune daune, a căror

valoare exprimată în bani depăşeşte, la momentul săvârşirii infracţiunii 500 unităţi convenţionale de

amendă [122, p. 292-293].

În cazul în care colectarea scoarţei sau sevei copacilor sau arbuştilor se efectuează aşa încât

duce la degradarea în masă şi ireversibilă a lor, persoanele vinovate poartă răspundere în temeiul

art. 231 C.P.

Tăierea cu scop de însuşire a copacilor fructiferi, rari, decorativi ce cresc în livezi, în

gradinile sau gospodăriile oamenilor, necesită calificare ca infracţiune contra patrimoniului, şi nu în

temeiul art. 231 C.P

Dacă făptuitorul a comis mai multe acţiuni concomitant şi în legătură unele cu altele există

unitate infracţională iar nu mai multe infracţiuni.

Tăierea este considerată ilegală când este efectuată fără permisiunea eliberată de organul

competent, sau nu din locul indicat în documentul de permisiune a tăierii lor, sau în număr mai

mare decât cel permis, sau a altor specii decât cele indicate în documentul de permisiune, în altă

perioadă de timp decât cea indicată în documentul de permisiune etc.[123, p.406]

Urmarea imediată constă într-o afectare a stării de fapt pe care o avea fondul silvic sau

fondul ariilor naturale protejate de stat şi vegetaţia forestieră înainte de comiterea faptelor ilicite sau

chiar nimicirea prin tăiere, scoatere din rădăcini şi prin celelalte acţiuni prezentate anterior, fiind

vorba de consecinţe patrimoniale cu producerea de pagube mari pentru proprietari.

Consumarea infracţiunii survine în momentul efectuării elementului material al laturii

obiective, din momentul cauzării unor pagube mari proprietarului.

Prejudiciul fiind consecinţa civilă a faptei comise, recuperarea acestuia nu înlătură existenţa

urmării imediate şi nici existenţa infracţiunii.

Epuizarea are loc odată cu săvârşirea ultimului act în compunerea laturii obiective.

Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie intenţionată, în oricare din modalităţile ei

(intenţie directă sau indirectă).

Reprezentarea urmărilor şi consecinţelor produse şi cunoaşterea că faptele sunt comise fără

drept, constituie fundamental vinovăţiei făptuitorului. Dovedirea intenţiei este necesară cu toate că

existenţa ei se reflectă implicit în chiar activităţile comise de subiectul activ.

Persoanele fizice care au săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 231 Cod penal se pedepsesc

cu amendă în mărome de la 500 la 1000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 4 la 7 ani, iar

persoanele juridice: cu amendă, privare de dreptul de a exercita o anumită activitate sau lichidare.

Page 107: infractiuni silvice

107

Amenda se aplică în calitate de pedeapsă principală.

Privarea persoanei juridice care desfăşoară activitatea de întreprinzător de dreptul de a

exercita o anumită activitate şi lichidarea acesteia se aplică atât ca pedepse principale, cât şi ca

pedepse complementare.

Infracţiunea examinată poate fi săvârşită în toate formele de participaţie (coautorat, instigare

şi complicitate). Formele de participaţie au caracter absorbant, complicitatea ca formă de

participaţie secundară este absorbită de instigare, care reprezintă o formă de participaţie principală.

Când este vorba de coautorat şi instigare, aceasta din urmă se absoarbe în prima.

2. Distrugerea sau deteriorarea masivelor forestiere

(1) Distrugerea sau deteriorarea în proporţii mari a masivelor forestiere în urma folosirii

imprudente a focului sau a unor surse de pericol sporit se pedepseşte cu amendă în mărime de la

200 la 600 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240

de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în

mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privare de dreptul de a exercita o anumită

activitate.

(2) Distrugerea sau deteriorarea intenţionată în proporţii mari a masivelor forestiere prin

incendiere se pedepseşte cu amendă de la 300 la 1000 unităţi convenţionale sau cu muncă în

folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 3 la 7 ani, iar persoana juridică

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 6000 unităţi convenţionale cu privare de dreptul

de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea intreprinderii.

Obiectul juridic al infracţiunii îl formează acele relaţii sociale a căror formare, desfăşurare

şi dezvoltare sunt legate de ocrotirea şi asigurarea stării de fapt a pădurilor de pe suprafeţe întinse

de terenuri (masive forestiere), cât şi a paşnicii şi neştirbitei folosinţe a pădurilor specificate în

textul incriminator. Este vorba despre relaţiile sociale privitoare la paşnica folosinţă şi la integritatea

– cantitativă şi calitativă - a masivelor forestiere, indiferent de natura dreptului de proprietate.

Pe de altă parte, sunt incluse în obiectul juridic şi relaţiile sociale privitoare la mediu şi

echilibru ecologic.

Obiectul material al infracţiunii este format din masivele forestiere, adică terenuri immense

de păduri, acoperite cu arbori sau arbuşti, asupra cărora se săvârşeşte fapta ilicită (incendierea).

Subiectul activ al acestei infracţiuni poate fi orice persoană fizică sau juridică care

îndeplineşte condiţiile cerute de lege şi care comite o asemenea faptă. Nu se cere ca făptuitorul să

aibă vreo calitate.

Fapta poate fi săvârşită de mai mulţi subiecţi active (coautori, instigatori şi complici), fiind

posibilă participaţia.

Page 108: infractiuni silvice

108

Subiect pasiv principal al infracţiunii este în primul rand statul, în calitate de reprezentant al

societăţii, interesat în apărarea şi ocrotirea fondului forestier şi menţinerea echilibrului ecologic. Pe

de altă parte, subiect pasiv poate fi orice persoană fizică sau juridică ale căror interese au fost

prejudiciate prin săvârşirea infracţiunii.

Uneori infracţiunea poate avea şi o pluralitate de subiecţi pasivi (distrugerea, degradarea

unor păduri de pe suprafeţe întinse de terenuri aparţinând unor personae diferite sau a unor

asemenea păduri aflate în indiviziune).

Pentru existenţa infracţiunii nu se cere vreo condiţie cu privire la locul şi timpul săvârşirii

faptei.

Latura obiectivă a infracţiunii include: 1) fapta prejudiciabilă care se exprimă prin acţiuni

sau inacţiuni de distrugere sau deteriorare a masivelor forestiere în urma folosirii imprudente a

focului sau a unor susrse de pericol sporit; 2) urmările prejudiciabile constând în distrugerea sau

deteriorarea masivelor forestiere; 3) legătura de cauzalitate între fapta prejudiciabilă şi urmările

produse.[ 123, p.406]

Distrugerea constă în nimicirea, respective deteriorarea completă a pădurii (a ars complet)

care nu mai prezintă nici o valoare economică conformă cu natura şi scopul în vederea căreia era

destinată.

Deteriorarea constă în degradarea parţială a arborilor şi arbuştilor, sau a celorlalte materiale

lemnoase din pădure, astfel încât împiedică dezvoltarea şi creşterea normală a acestora şi drept

urmare se produc diverse prejudicii.

Degradându-se arborii şi arbuştii din păduri, aceşteia nu mai au calităţile şi potenţialul de

utilizare pe care îl aveau în starea lor anterioară.

Considerăm a fi o acţiune şi aducerea în stare de neîntrebuinţare a pădurii, ceea ce înseamnă

ca aceasta - fără a fi desfiinţată de sine – îşi pierde însuşirile pe care le avea anterior şi care

constituiau sau întreţineau potenţialul său de utilizare (exemplu: în urma incendierii arborii nu au

ars complet însă nu mai pot fi folosiţi, nu mai pot fi întrebuinţaţi).

Pentru existenţa infracţiunii prevăzute de alin. 1, este necesar să fie îndeplinite două cerinţe

esenţiale şi anume: fapta să se comită în urma folosirii imprudente a focului sau a unor surse de

pericol sporit, iar în al doilea rand, să fie vorba de păduri de pe suprafeţe întinse de terenuri

(proporţii mari a masivelor forestiere). Incendierea presupune darea (punerea) de foc asupra

pădurilor.

Infracţiunea se poate realize prin diverse moduri care provoacă incendierea cum ar fi:

facerea focului, aruncarea de ţigări, chibrituri sau alte obiecte aprinse etc.

Distrugerea sau deteriorarea în proporţii mari a masivelor forestiere în urma folosirii unor

surse de pericol sporit se poate exprima prin folosirea sau comportarea neglijentă cu materiale

Page 109: infractiuni silvice

109

explosive, lichidele inflamabile, aparate electrice etc.[121, p. 349]

Atunci când nimicirea şi vătămarea pădurilor ca rezultat al incendierii sau folosirii

neglijente a focului, se realizează pe suprafeţe restrânse, ne aflăm în situaţia contravenţiei prevăzute

de art. 84 lit.c din Codul silvic. Constituie contravenţie şi încălcarea regulilor de apărare împotriva

incendiilor şi regulilor sanitare în pădure.

În cauzl alin.2, acţiunea făptuitorului de destrugere sau deteriorare în proporţii mari a

masivelor forestiere se realizează prin incendiere, cu intenţie directă sau indirectă.

Iniţierea focului poate fi realizată de autor dintr-un singur loc, sau din mai multe locuri, în

cadrul aceleiaşi rezoluţii infracţionale.

Urmarea imediată constă în schimbarea produsă masei lemnoase, în proporţii mari din

pădurile de pe suprafeţe întinse de terenuri. Schimbarea respectivă are în mod firesc, drept

consecinţă patrimonială, o pagubă pentru persoana căreia îi aparţine fondul forestier, această

persoană fiind lipsită de posibilitatea de a-şi mai exercita drepturile sale şi de a realize foloasele pe

care i le aducea anterior acel fond forestier.

Dispoziţia legală incriminatoare nu cere ca urmarea imediată să aducă vreun folos

făptuitorului. Paguba (prejudiciul) fiind consecinţa civilă a infracţiunii, repararea acesteia nu

exclude existenţa urmării imediate şi implicit, nici existenţa faptei penale.

Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute de alin.(1) art.232 Cod penal se caracterizează

prin vinovăţie sub forma imprudenţei. Autorul înţelege şi prevede că în rezultatul acţiunilor sale pot

fi distruse sau deteriorate masivele forestiere, însă consideră în mod uşuratic că urmările

prejudiciabile nu vor surveni.

La alin. (2) art.232 din Codul penal latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează numai

prin vinovăţie intenţionată, în ambele modalităţi: intenţie directă sau indirectă. Autorul înţelege că

prin folosirea intenţionată a focului se poate crea un real pericol pentru masivele forestiere, ce ar

consta în distrugerea şi deteriorarea prin ardere a acestora şi admite aceste urmări prejudiciabile.

Aşadar, vinovatul incendiază pădurea cu scopul vădit de a o distruge sau deteriora prin ardere şi

urmăreşte sau acceptă ca producerea efectului să se realizeze în proporţii mari, adică să cuprindă

pădurile de pe suprafeţe întinse de terenuri (masive forestiere).

Infracţiunea pe care o examinăm, se consumă în momentul în care executarea activităţii de

incendiere a masivelor forestiere a ajuns până la capăt şi a produs urmarea imediată, adică

schimbarea în rău a stării de fapt pe care pădurea o avea anterior comiterii infracţiunii. Mai precis,

fapta se consumă în momentul când pădurea s-a aprins şi a început să ardă pe o suprafaţă întinsă de

teren, provocând consecinţe prejudiciabile: distrugerea sau deteriorarea în proporţii mari a

masivelor forestiere.

Epuizarea are loc în momentul cînd infracţiunea a luat forma continuată (săvârşirea de

Page 110: infractiuni silvice

110

acţiuni ilegale repetate în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale) ori în situaţia când acţiunea

ilicită este îndreptată împotriva unui complex de bunuri, cum ar fi de pildă arborii din masive

forestiere (urmări imediate, produse succesiv). Fapta se consideră epuizată în momentul arderii în

proporţii mari a masivelor forestiere.

Pentru acţiunile prevăzute la art. 232 alin.(1) Cod penal, persoanele fizice se pedepsesc cu

amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul

comunităţii de la 120 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani.

Persoanele juridice se pedepsesc cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi

convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

Pentru acţiunile prevăzute în art.232 alin.(2) Cod penal, persoanele fizice se pedepsesc cu

amendă în mărime de la 300 la 1000 unităţi convenţionale sau cu cu muncă neremunerată în folosul

comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 3 la 7 ani iar persoanele juridice se

pedepsesc cu amendă în mărime de la 3000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a

exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.

Page 111: infractiuni silvice

111

Capitolul III

ASPECTUL CRIMINOLOGIC AL INFRACŢIUNILOR SILVICE ÎN ROMÂNIA

3.1. Principalele cauze de ordin general care afectează şi generează

comiterea de infracţiuni şi contravenţii silvice

În România şi în alte zone geografice de pe glob, factorii care au un rol negativ asupra

pădurilor considerăm că sunt grupaţi în două mari categorii: cei ce ţin de fenomenele naturii (secetă,

reducerea stratului de ozon din atmosferă, creşterea fluxului radiaţiilor ultraviolete, vântul puternic,

zăpada etc..) şi care numai în parte pot fi influenţaţi de om şi factori umani (poluarea industrială,

utilizarea pesticidelor periculoase, păşunatul, tăierile rase etc.).

Din cercetările şi studiile efectuate rezultă că duşmanul cel mai înverşunat al pădurii rămâne

omul, cel care comite faptele ilegale.

Infracţionalitatea din domeniul forestier reprezintă unul din aspectele cele mai grave şi una

din caracteristicile fenomenului criminalităţii în societatea contemporană.

În antichitate şi evul mediu pădurile erau atât de întinse încât nu se punea problema

replantării de arbori în locurile de unde se tăiase pădurea. Abia în secolul al XIX-lea au început să

se ia măsuri pentru împădurirea[123, p.161-162] unor suprafeţe de teren. Cea mai cunoscută acţiune

de plantare de arbori este cea din regiunea Landes din Franţa, unde s-au plantat cu pin peste un

milion de ha. Ajunsa la maturitate, în 1933, această pădure producea anual trei milioane metri cubi

de lemn, jumătate din întreaga cantitate de lemn exploatată din Franţa.

Şi în ţara noastră acţiunile de replantare de arbori s-a realizat tot în secolul XIX dar de

amploare mult mai mică.

Cauzalităţii generale ale fenomenului infracţional în ansamblul său, se adaugă în ce priveşte

infracţiunile forestiere, factori specifici în principal sociali, economici şi îndeosebi legaţi de

mentalităţi, deprinderi , mediu social, nivel de pregătire şi educaţie.

Socotim prin urmare să ne limităm la unele aspecte pe plan intern şi extern privind o serie de

cauze care înlesnesc fenomenul infracţional în domeniul economic, respectiv şi în ramura forestieră

care face parte din economia naţională, cât şi la unele teorii şi opinii pe această temă.

Amintim în acest sens faptul că la cel de-al XI-lea Colocviu criminologic [124] „Crimă şi

economie” au fost vizate şi legăturile existente între criminalitate pe de o parte şi ciclurile

economice şi transformările structurilor economice, pe de altă parte. Cu ocazia acestui colocviu s-a

contribuit la schimbarea opticii asupra unor largi categorii de probleme cum ar fi: posibilitatea

existenţei unei legături între sărăcie şi criminalitate sau efectele de ordin criminologic ale trecerii de

la economie planificată la o economie de piaţă.

De asemenea, s-a subliniat cu această ocazie că rata crescândă a şomajului contribuie la

Page 112: infractiuni silvice

112

comiterea de infracţiuni în sectoarele economice. Ţările în tranziţie din Europa centrală şi orientală

iau calea economiei de piaţă.

Se mai constată printre altele că după anul 1990 economia unora dintre aceste ţări nu doar că

stagnează, dar mai mult se confruntă cu diminuări a acestor activităţi.

Întreprinderile industriale, de altfel prost gospodărite, supravieţuiau datorită absenţei

concurenţei. În condiţiile creşterii preţurilor la materiile prime, revendicările salariale şi ale apariţiei

bruşte a concurenţilor naţionali sau străini, sistemul întreprinderii libere şi-a semnat „certificatul de

deces”.

Pentru prima dată în istoria acestor ţări, o asemenea transformare bruscă a economiei a creat

un val de şomeri şi o inflaţie galopantă recunoscută în mod oficial.

În Polonia de ex. numărul şomerilor a depăşit cifra de 56.000 în ianuarie 1990 şi a ajuns la

1.300.000 în martie 1991 [125, p. 97].

În literatura de specialitate s-au exprimat opinii şi în legătură cu cauzele criminalităţii la

nivelul individului.

Se exprimă opinia că punctul de plecare va fi „autocontrolul” – categorie generală a

motivării criminalităţii la nivelul individului (Elias 1976; Gottfredson şi Hriski 1990; Wilson şi

Hemstein 1985).

Se defineşte autocontrolul ca fiind o resursă personală care orientează acţiunea şi ca o

comportare emoţională (să-ţi controlezi propriile emoţii), o componentă strategică (să poţi face faţă

într-un mod gândit problemelor şi provocărilor) şi o componenţă normativă (să poţi acţiona după

regulile morale, interioare chiar în prezenţa încălcărilor contrare).

A fost demonstrat în diferite feluri că, componentele autocontrolului sunt toate trei legate de

delincvenţă (vezi mai ales Caspi al 1994, Farington 1994, Miller 1958, Wohl 1989).

Există două legi nescrise ale economiei (din care bineînţeles face parte şi ramura forestieră)

care şi-au dovedit valabilitatea în toate sistemele, în toate timpurile şi pe toate meridianele: „lipsa

generează specula” şi „prohibiţia dublează” consumul.

Aceste fenomene au loc atunci când alocarea resurselor se face pe baze administrative şi nu

prin preţ [85, p. 6]

Pe lângă unele cauze de ordin general care favorizează unele infracţiuni în domeniul

economic, încercăm să abordăm o serie de cauze specifice ce înlesnesc comiterea de infracţiuni în

mod special în domeniul forestier.

Cu ocazia soluţionării unor cauze de către instanţele judecătoreşti, o parte dintre

făptuitori s-au apărat în sensul că au comis acele fapte prin care s-a prejudiciat fondul forestier

naţional, întrucât nu aveau alte mijloace de existenţă (cu ce să întreţină familia, cu ce să se

încălzească etc.).

Page 113: infractiuni silvice

113

De asemenea, în virtutea dreptului de proprietate asupra terenurilor împădurite, unii

proprietari au considerat în mod greşit că se bucură de toate atributele conferite de lege acestui

drept, între care şi acela de a beneficia de produsele lemnoase ale pădurii. De aceea au considerat că

fapta în sine, de însuşire de către proprietar a acestor produse nu poate cădea sub incidenţa legii

penale, socotind că dreptul de proprietate este garantat, proprietatea privată fiind garantată şi

ocrotită în mod egal de lege indiferent de titular (art. 41 din Constituţie).

Acest normativ constituţional prevede că, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt

cele stabilite de lege.

În cazul pădurilor, avându-se în vedere valoarea lor economică, socială şi ecologică dreptul

de proprietate privată cunoaşte unele limite. În acest sens pădurile, terenurile destinate împăduririi,

cele care servesc nevoilor de cultură, producţie, iazurile, albiile pâraielor, precum şi terenurile

neproductive incluse în amenajamentele silvice în condiţiile legii, constituie indiferent de natura

dreptului de proprietate fondul forestier naţional [8, art. 1].

De asemenea, pădurile prin funcţiile economice şi de producţie pe care le îndeplinesc,

constituie indiferent de forma de proprietate o avuţie de interes naţional de care beneficiază întreaga

societate. În acest scop este necesară asigurarea gestionării durabile a pădurilor, prin stabilirea de

măsuri concrete de administrare, îngrijire, exploatare raţională şi regenerare [9, art. 1].

Uneori criminalitatea economică (respectiv, cea silvică) este favorizată şi de criza

instituţionalizată în special la nivel local, în principalele sfere de activitate socială constând în

scăderea controlului social şi normativ a pazei, criza de autoritate şi credibilitate a unor instituţii şi

organe, slaba influenţă a textelor legale asupra conduitei indivizilor, toleranţa din partea celor care

controlează aplicarea legii.

Se observă uneori şi o lipsă de fermitate şi de autoritate a organelor de control şi instituţii

publice (organe silvice, de poliţie, de justiţie etc.) precum şi în întârzierea restabilirii legalităţii

încălcate în unele situaţii.

Nu se poate neglija nici faptul că mai există încă acte de corupţie, legături necinstite între

diverşi funcţionari (pădurari, brigadieri silvici) şi elemente infractoare – care prin intermediul

primilor săvârşesc fapte ce aduc grave prejudicii domeniului silvic.

Criminalitatea în domeniul economic este uneori ridicată la rangul de virtute, în sensul că în

categoria destul de numeroasă de persoane din sfera puterii funcţionarilor publici, managerilor

societăţilor comerciale, precum şi alte persoane fizice consideră câştigul nemeritat, acumularea de

capital material şi financiar prin orice mijloace inclusiv prin încălcarea legii, ca pe o stare normală

[85, p. 235].

O altă situaţie de criză, în cadrul căreia normele economice, juridice, morale, politice,

religioase nu mai au decât un slab impact asupra acţiunilor indivizilor este resimţită de populaţie şi

Page 114: infractiuni silvice

114

are un efect demoralizator, deoarece determină polarizarea societăţii în săraci, care formează marea

majoritate a populaţiei şi care continuă să crească în moralitate şi legalitate, bogaţii şi cei în curs de

a se îmbogăţi, printre care se numără şi cei favorizaţi de autorităţi ori de organe care se identifică cu

acestea şi care ignoră normele morale şi legea folosind pentru realizarea intereselor lor, căi ilicite

[129, p. 97-103].

Multe din acţiunile întreprinse de persoane sau agenţi economici români, uneori în corelaţie

cu factori externi, conturează pe diferite termene riscuri sau ameninţări la adresa economiei

naţionale, inclusiv a ramurii economiei forestiere. În acest sens trebuie menţionat că au fost

transportate peste graniţă în mod ilegal însemnate cantităţi de material lemnos.

Vorbind de cauzele favorizatoare ale acestor infracţiuni subliniem că fondul forestier spre

deosebire de acele domenii unde bunurile sunt individualizate, constituie un perimetru deschis,

accesibil tuturor factorilor care îngreunează şi activitatea de apărare. Datorită acestui fapt, cât şi

unor lipsuri ce aparţin unităţilor de pază, dintre infracţiunile comise numai o parte sunt descoperite,

situaţie de natură să îngreuneze şi recuperarea pagubelor .

Aşa se explică între altele, că multe pagube destul de mari nejustificate au fost recuperate

prin imputaţii aplicate personalului silvic.

O altă cauză generatoare de pagube fondului forestier o reprezintă incendiile, care prezintă

urmări deosebit de grave, chiar şi pentru populaţia din zonele în care ele se produc.

O parte din sustragerile de material lemnos poartă pecetea unor deprinderi tradiţionale

create pe baza unor concepţii, idei şi mentalităţi învechite.

În afară de faptele săvârşite prin tăieri sau sustrageri de material lemnos, domeniului silvic i

se aduc pagube destul de mari prin păşunatul ilegal (în păduri sau zone în care păşunatul este

interzis).

Perpetuarea acestor activităţi ilegale din partea făptuitorilor se atribuie în mare parte şi unui

vechi obicei moştenit din generaţie în generaţie (din tată în fiu) precum şi ineficientelor mijloace de

pază a pădurilor.

În unele localităţi aceste fapte de păşunat abuziv au legătură şi este consecinţa lipsei de

islazuri şi ineficienţa livezilor naturale de fâneţe în raport cu numărul vitelor existente.

Faptele enunţate şi fenomenele încadrate într-un spectru larg de activităţi ilicite constând în

furturi de materiale lemnoase, incendieri de păduri, acte de corupţie, abuzuri, trafic de influenţă, au

produs efecte negative în ramura economiei forestiere.

În izvoarele atât de complexe ale manifestărilor antisociale din economia forestieră, trebuie

făcută o separare a cauzelor şi condiţiilor exogene care acţionează în actuala etapă între cele

moştenite care nu au fost lichidate şi cele care au apărut sau apar în prezent [97, p.63].

Cauzele specifice care au apărut în prezent şi au determinat fenomenul tăierilor ilegale

Page 115: infractiuni silvice

115

sunt identificate în:

lipsa sau insuficienţa structurilor de control a regimului silvic. Practic, în perioada

1991-2000, controlul statului privind respectarea regimului silvic a lipsit. Controlul aplicării

regimului silvic, implicit menţinerea integrităţii pădurilor, a început de fapt, odată cu

înfiinţarea inspectoratelor teritoriale de regim silvic şi cinegetic, subunităţi din subordinea autorităţii

publice centrale care răspund de silvicultură, din anul 2000. Începând cu luna iulie 2003, acestea au

trecut în subordinea Autorităţii Naţionale de Control;

disarmonia între unele reglementări la regimul silvic şi prevederile Constituţiei României

privitoare la dreptul de proprietate şi la modul în care aceasta se manifestă (încadrarea unor arborete

ca arborete cu funcţii de protecţie fără acordul proprietarului, nedecontarea de către stat în nici o

situaţie a contravalorii funcţiilor de protecţie, impunerea realizării numai a sortimentelor – lemn de

cherestea şi/sau furnir, pentru toţi proprietarii de păduri etc.);

gradul mare de dispersie şi fragmentare a proprietăţilor forestiere aparţinând

persoanelor fizice;

lipsa lemnului în zonele deficitare în păduri;

dorinţa de obţinere imediată de venituri, generată de nesiguranţa dreptului de proprietate

asupra pădurilor retrocedate, în special, în baza Legii 18/1991.

achiziţia de material lemnos de la persoanele fizice se face fără întocmirea documentelor

legale;

falsificarea foilor de însoţire şi avizelor de expediţie, în sensul că, pe primul exemplar

(care însoţeşte marfa) se trece cantitatea reală, iar pe duplicat (care se înregistrează la contabilitatea

firmei) se trece o cantitate mai mică, în acest fel fiind supuse evaziunii fiscale sume importante ce

ar trebui virate la bugetul de stat;

utilizarea documentelor de însoţire a mărfii, care au fost declarate pierdute sau sustrase;

slaba implicare în paza pădurilor de către organele silvice abilitate şi existenţa unei

perioade de tergiversări în stabilirea competenţei privind paza;

situaţia economică precară a multor localnici, care în decursul anilor au format din

pădure principalul mijloc de subzistenţă.

Dintre zonele de risc, unde au avut loc defrişări şi tăieri ilegale de material lemnos şi unde,

datorită unor condiţii şi cauze obiective acestea se menţin, enumerăm:

A. Zonele Valea Budacului şi Valea Zagrii din judeţul Bistriţa Năsăsud; Călineşti,

Davideşti, Poiana Lacului, Rucăr şi Dâmbovicioara din judeţul Argeş; Pomârla, Gărăbeşti şi

Ibăneşti din judeţul Botoşani; Lacul Sărat şi digul împădurit de pe malul fluviului Dunărea din

judeţul Brăila; Sărmăşag şi Şimleul Silvaniei din judeţul Sălaj; Petelea, Gladeni şi Band din judeţul

Mureş; Săcele din judeţul Braşov; Ghimpaţi, Bolentin şi Comana din judeţul Giurgiu unde

Page 116: infractiuni silvice

116

presiunea exercitată asupra pădurii este ridicată indiferent de anotimp, datorită numărului mare de

cetăţeni de etinie rromă, care au ca îndeletnicire tradiţională prelucrarea lemnului, precum şi a lipsei

de protecţie socială faţă de această categorie socială, care din exploatarea pădurii, au făcut sursă de

venituri.

B. Zonele Valea Someşului şi Valea Bârgăului din judeţul Bistriţa Năsăud; Comăneşti, Agăş

şi Asău din judeţul Bacău; Vlachiţa şi Borsec din judeţul Harghita; Filipeşti de Pădure din judeţul

Prahova; Borşa şi Vişeul de Sus din judeţul Maramureş unde datorită închiderii exploatărilor

miniere şi a unor mari platforme industriale, cetăţenii au rămas fără surse de venit şi au înfiinţat

mici societăţi ce au ca obiect de activitate exploatarea, debitarea sau comercializarea materialului

lemnos, în majoritate procurat ilegal.

Prin apariţia Legii nr. 120/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului

nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, s-a

apreciat în mod eronat numai fapta celui care: „taie, distruge sau scoate din rădăcini, fără drept,

arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional sau din vegetaţia forestieră situată pe

terenuri din afara acestuia”, cu condiţia formulată expres „de a avea calitatea de proprietar sau

deţinător”. Impunerea acestei cerinţe a făcut ca răspunderea pentru asemenea fapte să existe numai

atunci când delictul silvic se comite de proprietar sau deţinător. Prin Legea nr. 183/2005, s-a

reformulat prevederile alin.1 al art. 32 din O.G. nr. 96/1998, potrivit căruia, în sfera comiterii

delictelor silvice sunt incluse toate categoriile de persoane „indiferent de forma de proprietate, de

către proprietari, deţinători sau de către oricare altă persoană”

Un alt factor de risc, a fost apariţia târzie a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 98/2003

privind preluarea în pază de către Ocoalele Silvice de Stat a pădurilor persoanelor fizice şi a unui

cadru legislativ corespunzător care să conducă la descurajarea persoanelor predispuse la comiterea

de abateri la regimul silvic.

Deşi prin ordonanţa mai sus menţionată se oferă posibilitatea cetăţenilor care nu au mijloace

necesare să-şi păzească pădurea – să o predea ocoalelor silvice în pază - nu au predat-o, neavând

încredere în această măsură şi se tem că nu li se va mai restitui.

Unii cetăţeni nu înţeleg faptul că tăierea arborilor, indiferent de forma de proprietate, se

poate efectua numai în regim silvic.

Deşi au fost validate anexele de reconstituire a fostelor proprietăţi, conform Legii nr.18/1991

şi a Legii nr. 1/2000, multe judeţe se confrunta cu greutăţi în efectuarea măsurătorilor topografice,

pentru bornarea şi individualizarea suprafeţelor împădurite, deoarece taxele percepute

de societăţile specializate sunt mari şi o mare parte din proprietari, nu dispun de sumele necesare.

De asemenea, sunt multe acţiuni pe rol în instanţele de judecată, în special la reconstituirea

de composesorate nefinalizate până în prezent şi care nu permit încheierea lucrărilor de fond

Page 117: infractiuni silvice

117

funciar. Nu pot fi neglijate nici multiple aspecte, privind aplicarea incorectă a Legii Fondului

Funciar în domeniul forestier de către unii primari şi membri ai consiliilor locale.

3.2. Activităţi menite să ducă la prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional din

domeniul forestier

Prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional în sectorul silvic constituie o preocupare

majoră a poliţiei precum şi a personalului specializat din Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi

Dezvoltării Rurale şi Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, în condiţiile în care acesta tinde să

devină din ce în ce mai complex, având implicaţii deosebite asupra ecosistemelor forestiere. Spre

deosebire de situaţia din ţările europene, la care ne raportăm din punct de vedere silvicultural,

paza pădurilor reprezintă o problemă în plus şi foarte dificilă pentru Regia Naţională a

Pădurilor- Romsilva.

Cu toate că legislaţia în domeniu are un caracter descurajator, practica demonstrează că

infracţiunile silvice se menţin la un nivel destul de ridicat, având în vedere domeniile multiple în

care lemnul îşi găseşte utilizarea (construcţii, mobilă, material combustibil etc.), atât pe piaţa

internă, cât şi la export. Amploarea acestui fenomen a determinat intensificarea şi diversificarea

continuă a acţiunilor specifice, pentru combaterea agresării fondului forestier, mai ales în judeţele

unde ponderea acestuia depăşeşte 50% din suprafaţa teritoriului, respectiv Bacău, Bistriţa-Năsăud,

Caraş-Severin, Covasna, Harghita, Maramureş, Neamţ, Suceava şi Vâlcea [Anexa nr. 8].

S-a evidenţiat faptul că ponderea infracţiunilor silvice o reprezintă tăierile ilegale de arbori,

în special în mediul rural. Anul 2005 a înregistrat o creştere semnificativă a numărului de infracţiuni

constatate, deoarece reprezintă perioada transferului masiv de pădure din proprietatea statului în

proprietatea privată, parte din posesorii suprafeţelor de pădure dobândite procedând, chiar în mod

agresiv, la exploatarea pădurii prin ignorarea tuturor normelor silvice.[Anexele nr. 3 şi 4]

În context, se impun a fi menţionate eforturile comune ale Poliţiei Române şi personalului

de specialitate din Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Regia Naţională a

Pădurilor - Romsilva, în executarea unor acţiuni permanente şi de amploare în zonele cu fond

forestier.

Astfel, din fondul forestier proprietate publică a statului, volumul de material lemnos

sustras în anul 2005 a fost de 86.028 m.c., fiind cu 22% mai mare decât volumul înregistrat în

anul 2004. Din volumul total de material lemnos tăiat ilegal din pădurile de stat în acest an, 25%

este justificat de personalul silvic prin acte de contravenţie încheiate şi infracţiuni depistate (3%

reprezintă volumul pentru care s-a acordat risc normal al serviciului), iar 75% nejustificat, dar

recuperat pecuniar de la personalul silvic care avea obligaţia de a asigura paza fondului forestier,

Page 118: infractiuni silvice

118

cauzele regăsindu-se în principal în agresivitatea manifestată de anumite persoane în zonele

defavorizate, cu disponibilizări masive, unde singurul mijloc de trai este asigurat prin tăierea

şi valorificarea ilegală a materialului lemnos, [Anexele nr. 5].

În acest sens, exemplificăm bazinul Trotuşului – judeţul Bacău, zone forestiere din judeţele

Argeş, Bistriţa Năsăud, Braşov, Dolj, Harghita, Maramureş, Neamţ, Suceava, Vrancea şi altele.

În luna noiembrie 2005, pe raza Ocolului Silvic Topoloveni, judeţul Argeş, a fost necesară

intervenţia ofiţerilor din Inspectoratul General al Poliţiei Române şi specialiştilor din cadrul

Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Regiei Naţionale a Pădurilor –

Romsilva, pentru organizarea unor activităţi specifice de prevenire şi combatere a tăierilor ilegale

de pădure, având în vedere existenţa unei situaţii deosebite de agresiune asupra fondului forestier, în

sensul că în zonele Râncăciov, Călineşti şi Bogaţi, locuiesc persoane de etnie rromă, lipsa surselor

de venit determinând ca produsele pădurii să constituie baza existenţei pentru marea lor majoritate.

Volumul total de material lemnos sustras din pădurile private, administrate pe bază de

contract de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, în anul 2005, a fost de 19.097 m.c., din care

38% justificat (pentru 8% s-a acordat riscul normal al serviciului), iar 62% este nejustificat,

imputându-se personalului silvic gestionar, [Anexa nr. 6]

În baza analizelor şi evaluărilor efectuate, începând cu data de 22.07.2005, la nivel naţional

a fost declanşată acţiunea „GATERUL”, acţiune comună la care au participat reprezentanţi ai

Poliţiei, Jandarmeriei, Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Regiei Naţionale a

Pădurilor – Romsilva, Regiei Apele Române, Gărzii Naţionale de Mediu, Gărzii Financiare

Centrale, S.C. Electrica S.A. şi Inspectoratului de Stat pentru Construcţii. Cu această ocazie au fost

controlate un număr de 9.574 instalaţii de debitat lemn rotund în cherestea şi s-au verificat 1.234

depozite de cherestea.

Urmare ilegalităţilor comise, au fost constatate 1.699 infracţiuni, pentru care au fost

întocmite 1.057 dosare penale. Totodată, au fost aplicate 6.119 sancţiuni contravenţionale în valoare

de 5.432.000 RON, s-au confiscat 7.978 m.c. material lemnos în valoare de 2.251.000 RON, s-au

depistat şi închis 378 instalaţii de debitat material lemnos care funcţionau ilegal, iar pentru 227

societăţi comerciale suspecte de activităţi ilicite s-a luat măsura introducerii informaţiilor existente

într-o bază de date, în vederea procesării şi realizării unor hărţi cu conexiuni infracţionale, [Anexa

nr. 7] Principalele genuri de fapte penale constatate cu ocazia acţiunilor întreprinse au fost:

evaziune fiscală, tăieri ilegale de arbori, fals şi uz de fals, abuz în serviciu, acte de corupţie, fapte

ilegale legate de reconstituirea dreptului de proprietate şi fapte comise de personalul silvic;

Prevenirea infracţiunilor, înseamnă activitatea desfăşurată în vederea preîntâmpinării,

evitării săvârşirii unor asemenea fapte [56, p. 225].

Page 119: infractiuni silvice

119

Dezvoltarea şi consolidarea economiei forestiere se îmbină în mod armonios cu activitatea

de apărare şi ocrotire a acestei importante valori.

Grija pentru ocrotirea, dezvoltarea şi consolidarea economiei forestiere constituie o obligaţie

şi o datorie de bază a tuturor factorilor competenţi cu atribuţii în acest domeniu, în realizarea căruia

sunt folosite atât mijloacele juridice penale şi nepenale, cât şi cele extrajuridice.

A fost lărgită aria activităţilor ce cad sub incidenţa normelor penale în raport cu modul

de operare, valoarea pagubei pricinuite, numărul şi calitatea făptuitorilor etc.

Cu privire la proprietate, Constituţia României are şi ea în vedere protecţia pădurii şi a

mediului aducând o limitare a dreptului de proprietate şi dispunând că, dreptul de proprietate obligă

la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la

respectarea celorlalte sarcini care potrivit legii sau obiceiului revin proprietarului [1, art. 41 alin. 6].

Pentru o prevenire cât mai eficientă a infracţiunilor silvice se impun printre altele:

Respectarea cu stricteţe a tuturor regulilor şi a normelor administrative, economice,

de protecţie juridică şi de altă natură care au fost stabilite. Nerespectarea acestora va duce la

proliferarea faptelor păgubitoare şi chiar la dezvoltarea structurilor şi activităţilor crimei organizate

ce s-a format şi în domeniul silvic;

Perfecţionarea structurilor instituţionale şi promovarea reglementărilor de silvicultură în

concordanţă cu necesităţile ecologice şi economice naţionale;

Asigurarea integrităţii fondului forestier naţional;

Crearea cadrului conceptual al gestionării durabile a pădurilor; perfecţionarea pregătirii

profesionale a tuturor lucrătorilor forestieri capabili să ia măsurile corespunzătoare în cazul faptelor

păgubitoare;

Fermitate totală din partea organelor statului pentru înlăturarea actelor de corupţie

săvârşite în legătură cu dobândirea de suprafeţe de terenuri împădurite, schimbări de terenuri,

obţinerea de licitaţii de export, obţinerea dreptului de exploatare asupra unor zone de pădure,

verificări a modului de funcţionare şi autorizare a instalaţiilor de debitat lemn şi a fabricilor de

prelucrare a lemnului, în legătură cu săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, în legătură cu

constatarea şi sancţionarea contravenţiilor şi infracţiunilor, să se prevadă în legislaţia silvică

pedepse complementare pentru persoanele care au săvârşit infracţiuni şi contravenţii silvice.

Page 120: infractiuni silvice

120

SINTEZA REZULTATELOR OBŢINUTE

Rezultatele obţinute în urma investigaţiilor efectuate cu privire la legislaţia silvică din

România, rezidă în:

Cercetarea criminologică a acestui gen de fapte penale, conduce la concluzia că factorii

criminogeni s-au localizat la toate nivelele, mai cu seamă la nivel individual, iar relaţionarea lor

configurează complexitatea cauzală a unor tipuri concrete de comportamente infracţionale.

Textele incriminatorii nou introduse pentru completarea Ordonanaţei de Guvern nr.

96/1998, sunt derogatorii de la prevederile Codului silvic şi aduc o protecţie socială în plus. Textul

de referinţă, legea de referinţă este şi rămâne Codul silvic, neputând exista în principiu probleme în

reglementare.

Argumentarea faptului că legiuitorul trebuia să prevadă pedeapsa în textul incriminator

din legea silvică, fără să se mai facă trimitere la Codul penal.

Necesitatea înăspririi sancţiunilor în cazul comiterii unor infracţiuni silvice care prezintă

un grad de pericol social mai ridicat şi prevaderea de pedepse complementare, fiind vorba de

activităţi care lezează fondul forestier.

Demonstrarea oportunităţii resistematizării normelor juridico-penale, însumându-le într-o

singură lege specială denumită „Codul silvic”, luând în consideraţie trăsăturile individuale care

marchează aceste fapte.

Efectele negative, generate de tăierile ilegale a suprafeţelor întinse de păduri, incendiile

de mari proporţii şi celelalte genuri de infracţiuni silvice, creează mari semne de întrebare

organismele internaţionale, faţă de situaţia actuală şi de perspectivă a ecosistemului de pe planeta

noastră.

Identificarea cauzelor şi condiţiilor care generează ori favorizează săvârşirea

infracţiunilor silvice.

Elaborarea măsurilor de prevenire şi combatere a infracţiunilor silvice.

Prezentarea unui set de propuneri de lege ferenda pentru viitorul Cod silvic.

Page 121: infractiuni silvice

121

CONCLUZII

1 Din cele redate în lucrare a rezultat printre altele că unele infracţiuni comise în domeniul

forestier pot fi supuse unor reevaluări ale conţinutului lor normativ.

2 Infracţiunile silvice sunt strâns legate cu alte infracţiuni – delapidări, evaziuni fiscale,

corupţie, fals şi uz de fals, spălarea banilor, furt etc. – cu toate care în ansamblu ameninţă dreptul de

proprietate şi valorile democratice, fapt care impune autorităţilor să ia măsuri prompte şi eficiente în

vederea prevenirii şi combaterii acestor fenomene.

3 A rezultat printre altele că se impune adoptarea unui Cod silvic care să cuprindă toate

reglementările privind regimul silvic şi toate infracţiunile la acest regim.

4 Este strict necesar să se stabilească provenienţa materialului lemnos care urmează a fi

comercializat şi să se prevadă un regim clar şi riguros pentru circulaţia materialului lemnos şi a

documentelor care îl însoţesc, din sectorul forestier privat.

5 Aceeaşi reglementare se impune şi pentru instalaţiile de debitat buşteni. Pentru înlăturarea

numeroaselor ilegalităţi săvârşite în acest sector în care se produc prejudicii deosebit de mari pentru

fondul forestier, se impune ca sancţiune şi interzicerea funcţionării pentru totdeauna a agentului

economic care a săvârşit o ilegalitate, iar persoanelor fizice vinovate să li se interzică pentru

totdeauna să desfăşoare vreo activitate comercială. De altfel, astfel de sancţiuni au existat în codul

comercial român.

6 Sub aspect legislativ trebuie subliniat că în evoluţia vieţii sociale – imprevizibilă,

uneori, în anumite dimensiuni – apar contexte sociale care determină remodelarea textelor

incriminatoare, abrogarea ori înlocuirea acestora sau adăugarea unor noi asemenea prevederi.

7 Este necesar să se clarifice cât mai urgent situaţia retrocedării pădurilor către proprietatri

şi realizarea unei paze şi administrări coerente a fondului silvic privat, de către unităţi specializate.

8 În teză remarcându-se ţinuta ştiinţifică în care se prezintă legislaţia silvică actuală, nu au

fost nesesizate unele formule şi soluţii legislative, socotite mai puţin reuşite, care au fost semnalate

în conţinutul acesteia.

9 Este necesar ca legislaţia silvică trebuie adoptată actualelor condiţii socio-economice

specifice perioadei în care se află România. Aşadar, o problemă aparte se conturează în legătură

cu necesitatea unor noi dispoziţii, specifice relaţiilor actuale ale societăţii româneşti.

Unele opinii exprimate vizează introducerea în lege a unor incriminări „împrumutate”,

în vederea armonizării legislaţiei silvice româneşti cu reglementările comunitare europene.

Page 122: infractiuni silvice

122

PROPUNERI DE LEGE FERENDA

După data intrării în vigoare a Legii nr. 26/1996 – Codul silvic, structura de proprietate

asupra pădurii s-a modificat radical, ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 1/2000, cu

modificările şi completările ulterioare. La definitivarea procesului de restituire integrală a

proprietăţilor forestiere prin efectul legii proprietăţii, din totalul de 6,3 milioane ha fond forestier,

statul nu va mai avea în proprietate decâtcel mult 2.0milioane ha. În anul 1996, când a intrat în

vigoare actualul Cod silvic, suprafaţa de pădure proprietate privată era de circa 360 milioane ha,

statul având în proprietate circa 6.0 milioane ha.

În aceste condiţii, concepţia şi structura actului normativ în vigoare prezintă insuficienţe în

ceea ce priveşte abordarea proprietăţii private, care devine majoritară.

În afara necesităţii armonizării prevederilor normative în domeniu cu starea de fapt

prezentată mai sus, la elaborarea actelor normative în materia de care ne ocupăm au mai fost avute

în vedere printre altele:

Preluarea principiilor generale europene pentru gestionarea durabilă a pădurilor stabilite

prin Rezoluţia H1 a Convenţiei Ministeriale pentru Protecţia Pădurilor în Europa – Helsinki-1993,

la care România este parte;

Adoptarea definiţiilor principalilor termeni de specialitate în domeniul silviculturii, în

acord cu rezoluţiile adoptate la Conferinţele Ministeriale pentru Protecţia Pădurilor în Europa şi cu

reglementările Uniunii Europene, în scopul asigurării compatibilizării terminologiei din silvicultura

românească cu terminologia din domeniu folosită în Uniunea Europea;

Armonizarea soluţiilor tehnice pentru gospodărirea pădurilor prin întocmirea

amenajamentului silvic la nivel de bazinet/bazin hidrografic şi interzicerea studiilor sumare de

amenajare;

Instituirea obligativităţii asigurării responsabilităţii pentru managementul tehnic al

fiecărei proprietăţi forestiere printr-un ocol silvic;

Diminuarea cazurilor în care este permisă reducerea suprafeţei pădurilor;

Participarea activă a statului pentru conservarea şi dezvoltarea suprafeţei ocupate cu

păduri, pornind de la concepţia că pădurea este bun de interes public;

Promovarea unui sistem prin care proprietarii de păduri să fie stimulaţi, în scopul

asocierii pentru gospodărirea pădurilor în comun, ceea ce asigură şi favorizează obţinerea de efecte

în mod constant şi pe termen lung;

În măsura în care am reuşit să înţelegem corect concepţia legiuitorului în ce priveşte politica

penală în domeniul silvic şi pentru a se evita apariţia unei practici judiciare neunitare – aşa cum se

sublinia mai sus, s-ar impune prin urmare efectuarea unor propuneri de lege ferenda.

A. Recomandări pentru legislaţia silvică românească:

Page 123: infractiuni silvice

123

1. Am propus a se unifica toate actele normative care reglementează activităţi de natură

silvică, într-un singur Cod silvic, cu acordarea importanţei cuvenite realizării perdelelor forestiere

de protecţie şi împăduririi terenurilor degradate;

2. Propunem ca infracţiunea prevăzută la art. 401 din viitorul Cod penal să fie transferată în

Codul silvic având în vedere strânsa legătură cu legislaţia silvică. Este vorba de încălcarea regulilor

privind protecţia fondului forestier (defrişarea vegetaţiei lemnoase din afara fondului forestier,

situată pe terenuri cu pante foarte mari sau la limita superioară de altitudine a vegetaţiei

forestiere, dacă faptele au fost de natură să pună în pericol viaţa sau sănătatea umană, animală ori

vegetaţia se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile – amendă);

3. Am propus ca pedepsele prevăzute în legislaţia silvică să fie corespondente cu cele

prevăzute în viitorul Cod penal (pedepse cu muncă în folosul comunităţii, amendă sub forma zilelor

de muncă sau închisoare strictă, răspunderea penală a persoanei juridice);

4. Sugerăm sporirea sancţiunilor în cazul comiterii unor infracţiuni silvice care prezintă un

grad de pericol social mai ridicat;

5. Propunem legiuitorului să prevadă pedeapsa în textul incriminator din Codul silvic fără să

se mai facă trimitere la legea penală generală;

6. Am propus organului legiuitor să reţină săvârşirea infracţiunii în împrejurările agravate şi

în situaţii cum ar fi: păşunatul ilegal pe timp de noapte, incendierea unor suprafeţe de păduri,

marcarea arborilor în mod ilegal cu ciocane silvice confecţionate legal, sau cu ciocane silvice

falsificate, distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unor suprafeţe

întinse de păduri;

7. Am propus reformularea art. 106 alin.2 din Codul silvic, în felul următor: „personalul

silvic, însoţit de un lucrător din cadrul poliţiei judiciare este autorizat să identifice şi să

inventarieze în locurile unde se află materiale lemnoase provenite prin infracţiunea de furt, aceste

activităţi desfăşurându-se potrivit dispoziţiilor în vigoare” (a se vedea Legea nr. 281/2003, Legea

nr. 81/2003 şi O.U.G. 109/2003);

8. Propunem stabilirea unui preţ mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior,

printr-un Ordin al Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, pe baza căruia să se

calculeze valoarea despăgubirilor pentru pagubele produse fondului forestier şi vegetaţiei forestiere

din afara fondului forestier, evitându-se în acest fel procedeul multiplicării preţului cu coeficienţi

diferiţi la fiecare infracţiune.

Preţul mediu stabilit să se aplice şi pentru calculul despăgubirilor care se acordă pentru

funcţiile de protecţie asigurate de păduri, precum şi pentru calculul obligaţiilor băneşti aferente

scoaterii de terenuri din fondul forestier naţional.

De asemenea, propunem ca valoarea pagubei să fie cea stabilită la data constatării faptei,

lucru ce trebuie prevăzut în norma de incriminare.

Page 124: infractiuni silvice

124

În opinia noastră se impun unele observaţii şi în legătură cu faptele prevăzute la art. 101

şi 103 din Codul silvic.

În art. 101 se incriminează fapta de „distrugere, degradare sau aducerea în starea de

neântrebuinţare prin incendiere a unor păduri ...”.

În mod oarecum asemănător sub aspect normativ, este incriminată şi fapta de „distrugere

sau vătămare în orice mod a jnepenişurilor”(art.103 din Codul silvic).

9. Se impune reanalizarea reglementării penale în vederea unificării celor două texte,

legiuitorul urmând să incrimineze o singură faptă cu următorul conţinut legal „incendierea

pădurilor, a perdelelor forestiere de protecţie, a vegetaţiei forestiere sau a jnepenişurilor”.

B. Recomandări pentru legislaţia silvică din Republica Moldova:

În măsura în care am reuşit să înţelegem corect concepţia legiuitorului în ce priveşte politica

penală în domeniul silvic şi pentru a se completa înţelesul unor termeni care definesc conţinutul

infracţiunilor silvice, propunem următoarele:

1. Includerea în conţinutul textului art. 231 C.P. şi a altor modalităţi prin care se poate

realiza defrişarea vegetaţiei forestiere, întrucât, considerăm că acţiunea de „tăiere” a unui arbore sau

arbust nu este suficientă, nefiind sinonimă, de exemplu, cu cea de „scoatere din rădăcini” a unui

arbore sau arbust.

Propunem, ca în conţinutul textului incriminator, după „tăiere” să fie trecut şi „rupere, sau

scoaterea din rădăcini”.

2. Considerăm că ar fi necesar să se prevadă în conţinutul art. 231 C.P. care sunt categoriile

de persoane ce pot săvârşi infracţiunea, iar prevederile textului de la lit.a) „de persoane

responsabile de protecţia şi paza vegetaţiei forestiere” să fie considerată ca o circumstanţă

agravantă a faptei.

Propunem reformularea textul art. 231, astfel: „Tăierea, ruperea, sau scoaterea din

rădăcini ilegală a arborilor şi arbuştilor, în proporţii mari, din fondul silvic sau din fondul ariilor

naturale protejate de stat săvârşită de proprietari, deţinători sau de oricare altă persoană, se

pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi convenţionale, sau cu muncă

nerenumerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 4 la 7 ani, iar

persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărimede la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu

privarea dreptului de a exercita o anumită activitate.

Când fapta este săvărşită de persoana responsabilă de protecţia şi paza vegetaţiei

forestiere, se pedepseşte cu amendă în mărime de 700 la 1500 unităţi convenţionale sau cu muncă

în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 5 la 10 ani.

3. Considerăm că ar fi fost necesar a fi inclus în textul art. 232 C.P. un alineat care, să se

refere la orice mod de ditrugere intenţionată a fondului forestier, în afara celor menţionate în alin 1

şi 2, care pot afecta vegetaţia forestieră.

Page 125: infractiuni silvice

125

Anexa nr. 1

ANEXE

STRUCTURA PĂDURILOR PE GRUPE FUNCŢIONALE

31%

10%11%6%

42%

protectia apelor

paduri de interes stiintificsi de conservare a genofondului si ecofonduluiforestierpaduri cu functii de recreere

protectie impotriva factorilor climatici si daunatori industriali

protectia terenurilor si solurilor

Page 126: infractiuni silvice

126

Anexa nr. 2

REPARTIŢIA PĂDURILOR PE MARI ZONE

Page 127: infractiuni silvice

127

Anexa nr. 3

11623

12941

10800

11000

11200

11400

11600

11800

12000

12200

12400

12600

12800

13000

număr

2004 2005anul

INFRACŢIUNI SILVICE CONSTATATE

Page 128: infractiuni silvice

128

Anexa nr. 4

80853

70479

86028

0

10000

20000

30000

40000

50000

60000

70000

80000

90000

mc

2003 2004 2005anul

TĂIERI ILEGALE DE ARBORI - PĂDURI DE STAT -

Page 129: infractiuni silvice

129

Anexa nr. 5

86028

19581

2183

64264

0

10000

20000

30000

40000

50000

60000

70000

80000

90000

Volu

m to

tal

Volu

m ju

stifi

cat

Ris

c no

rmal

Ris

c ne

just

ifica

t

STAREA INFRACŢIONALĂ - TĂIERI ILEGALE - PĂDURI DE STAT

mc

Page 130: infractiuni silvice

130

Anexa nr. 6

19097

5636

1593

11868

0

2000

4000

6000

8000

10000

12000

14000

16000

18000

20000

Volu

m to

tal

Volu

m ju

stifi

cat

Ris

c no

rmal

Ris

c ne

just

ifica

t

STAREA INFRACŢIONALĂ - TĂIERI ILEGALE DE ARBORI -

PĂDURI PARTICULARE ADMINISTRATE

mc

Page 131: infractiuni silvice

131

Anexa nr. 7

9574

378

1234 1699

6119

7978

0

1000

2000

3000

4000

5000

6000

7000

8000

9000

10000

inst

alaţ

ii ve

rific

ate

inst

alaţ

ii în

chis

e

depo

zite

ver

ifica

te

infr

acţiu

ni c

onst

atat

e

cont

rave

nţii

mat

eria

l lem

nos

conf

isca

t

ACŢIUNEA "GATERUL" - 2005

Page 132: infractiuni silvice

132

Anexa nr. 8

JUDEŢELE DIN ROMÂNIA

ÎN CARE PĂDURILE AU FOST CELE MAI AFECTATE

DE TĂIERI ILEGALE ÎN PERIOADA 2000 – 2004

14000

23201497 1638 2097

2766

5230 5429

0

2000

4000

6000

8000

10000

12000

14000

SUCEAVAHARGHITAMEHEDINŢIGALAŢI

SUPRAFEŢE DE PĂDURE (ha)

Page 133: infractiuni silvice

133

Anexa nr. 9

Modul de evaluare a pagubelor produse fondului forestier

Arbori

Nr.

crt.

Diametrul măsurat

la cioată - Coeficient pentru calculul prejudiciilor (k1)

(1) cm Răşinoase

Cvercinee,

paltin, frasin,

cireş

Alte foioase

1 2 3 4 5

1 2,1 – 4(3) 0,20 0,30 0,20

2 4,1 – 8 0,30 0,50 0,30

3 8,1 – 12 0,50 0,90 0,40

4 12,1 – 16 0,70 1,00 0,50

5 16,1 – 20 0,80 1,30 0,70

6 20,1 – 24 1,00 1,75 0,80

7 24,1 – 28 1,70 3,00 1,10

8 28,1 – 32 2,80 4,50 2,20

9 32,1 – 36 4,15 8,55 3,60

10 36,1 – 40 5,45 12,25 5,35

11 40,1 – 44 7,00 16,55 7,20

12 44,1 – 48 8,95 21,35 9,20

13 48,1 – 52 11,50 26,90 11,55

14 52,1 – 56 13,90 35,00 15,40

15 56,1 – 60 16,50 42,65 20, 65

16 60,1 – 64 19,40 51,30 25,70

17 64,1 – 68 22,05 59,70 31,55

18 68,1 – 72 24,30 68,85 37,65

19 72,1 – 76 26,00 78,00 43,60

20 76,1 – 80 28,20 89,50 49,40

21 Peste 80 29,80 98,30 55,85

Page 134: infractiuni silvice

134

Valoarea pagubei pentru un arbore se calculează prin înmulţirea coeficientului – K1 – din

tabelul menţionat, corespunzător diametrului măsurat la cioată cu preţul mediu al unui metru cub de

masă lemnoasă pe picior în vigoare la data constatării. Trebuie subliniat că în cazul în care

diametrul măsurat la cioată este mai mic de 2 cm, calculul prejudiciului se face potrivit normelor

privitoare la puieţi şi lăstari, astfel:

Puieţi şi lăstari:

Nr.

crt.

Specificaţii Lei pe

bucată

0 1 2

a) Puieţi forestieri de talie mică, nerepicaţi

1 Răşinoase din solarii 11

2 Brad, duglas şi larice din pepiniere 26

3 Alte răşinoase din pepiniere 18

4 Plop euroamerican de 1 an din pepiniere 66

5 Plop euroamerican de 2 ani din pepiniere 132

6 Plop alb din pepiniere 40

7 Nuc din pepiniere 40

8 Stejari din pepiniere : - de 1 an

- de 2 ani

21

26

9

Alte specii de foioase din pepiniere:

- principale de amestec de 1 an

- principale de amestec de 2 ani

- ajutor, arbuşti de 1 an

- ajutor, arbuşti de 2 ani

16

21

11

18

b) Puieţi de răşinoase repicaţi

10 Brad, molid 37

11 Duglas, larice 42

0 1 2

c) Puieţi de talie mare şi pentru plantaje

12 Molid, brad 1451

Page 135: infractiuni silvice

135

13 Alte răşinoase 792

14 Cvercinee 660

15 Alte specii şi foioase 520

d) Puieţi din plantaţii sau regenerări naturale

16 Răşinoase 158

17 Stejari 264

18 Plop euroamerican 396

e) Alte specii de foioase

19 - fag şi alte specii principale de bază 211

- principale de amestec 158

- ajutor arbuşti 92

f ) Lăstari

20 Cyercinee 185

21 Fag 132

22 Alte specii de foioase 79

g) Pomi de iarnă

Categorii de diametre /cm

2,1 – 4 4,1 – 8 8,1 – 12

23 Brad, douglas 3,157 4,222 5,278

24 Molid 2,111 2,903 4,222

Legat de categoria “pomi de iarnă” , legea prevede că se consideră că s-au produs pagube în

următoarele situaţii: când tăierile ilegale s-au efectuat în tot cursul anului în culturile speciale care

au această destinaţie şi în fine când tăierile ilegale s-au făcut în perioada 1-31 decembrie în restul

arboretelor de răşinoase.

Atunci când preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior se modifică,

valoarea pagubei produse puieţilor şi lăstarilor se modifică, de asemenea prin modificarea acesteia

cu un coeficient rezultat din raportul dintre noul preţ mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe

picior şi cel avut în vedere la stabilirea valorilor precizate în anexa sus-menţionată.

Cu privire la arbori trebuie avut în vedere şi faptul că evaluarea pagubelor priveşte arborii,

indiferent de starea fiziologică a acestora pe picior sau doborâţi de fenomene naturale ori tăiaţi de

alte persoane decât cele care au cauzat paguba. În acelaşi timp, valoarea pagubei se diminuează cu

valoarea materialului lemnos recuperat de către persoana prejudiciată calculată la preţul mediu al

unui metru cub de masă lemnoasă pe picior în vigoare la data constatării pagubei.

În legătură cu stabilirea pagubelor pricinuite fondului forestier naţional ori vegetaţiei

Page 136: infractiuni silvice

136

forestiere situată pe terenurile din afara acestui fond [8], în practica judiciară au existat opinii

potrivit cărora această problemă este atributul exclusiv al ocoalelor silvice de pe raza teritorială a

locului unde s-a comis fapta, organele de urmărire penală neavând nici o atribuţie în acest sens. Fără

a contesta prevederea expresă a legii care statuează competenţa ocolului silvic în calcularea pagubei

[8, art. 106 alin. 3] se consideră opinia de mai sus eronată [63, p. 323] cel puţin, se susţine pe bună

dreptate din următoarele considerente: organele de urmărire penală constată şi instrumentează toate

infracţiunile prevăzute de Codul silvic, prin urmare cunoaşterea prevederilor legii în materie – în

toate segmentele ei – este în afara oricăror discuţii; cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului

organele de urmărire penală trebuie să evidenţieze toate datele necesare organelor silvice pentru

calculul valorii pagubei, respectiv materialului lemnos, locul unde s-a consumat activitatea ilicită

diametrul la capătul gros, la cioată[18, p.] ş.a.; aceleaşi aspecte trebuie avute în vedere şi în cazul în

care organele de urmărire penală [8, art. 106 alin. 2 ] - împreună cu cele silvice – procedează la

identificarea şi inventarierea materialelor lemnoase provenite din infracţiuni în locurile unde se află

acestea; cunoscând modul în care se calculează valoarea pagubei şi raportând acest lucru la situaţia

concretă descoperită la faţa locului, organele de urmărire penală au posibilitatea să estimeze

încadrarea juridică a faptei săvârşite şi să desfăşoare activităţi specifice încă înainte de primirea

calculului valorii pagubei de la ocolul silvic competent ş.a.; în situaţia în care materialele lemnoase

nu sunt descoperite asupra făptuitorului, calculul – chiar cu aproximaţie – al prejudiciului permite

organului de urmărire penală să identifice în patrimoniul celui în cauză bunurile mobile şi imobile

susceptibile de a face obiectul indisponibilizării prin măsuri asigurătorii ş.a.

În situaţia în care nu se poate stabili provenienţa materialelor lemnoase, dacă nu se restituie

persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, ele vor fi confiscate

potrivit dispoziţiilor art. 118 Cod penal coroborate cu dispoziţiile Codului silvic.

Cu ocazia constatării şi cercetării infracţiunilor silvice considerăm, fără însă a intra în

amănunte că mai trebuiesc clarificate în procesul investigării criminalistice şi alte probleme dintre

care ne vom referi la cele mai principale, care vor contribui la o cât mai corectă încadrare juridică a

faptelor.

În primul rând trebuie stabilit cu certitudine locul şi timpul comiterii infracţiunilor.

Stabilirea acestor date prezintă importanţă deosebită sub aspectul încadrării juridice, cu efect

direct în alegerea cercului de bănuiţi.

De asemenea, trebuie să se scoată în evidenţă modalităţile concrete în care s-au săvârşit

infracţiunile, întrucât potrivit textelor incriminatoare infracţiunile forestiere pot fi comise într-o

multitudine de modalităţi normative, fiecare modalitate putând fi la rândul ei, săvârşită prin variate

modalităţi faptice.

Page 137: infractiuni silvice

137

Prin urmare activitatea ilicită trebuie lămurită selectiv de la cauză la cauză, în raport cu

natura faptei comise.

Pe de altă parte trebuie stabilită persoana păgubită, cuantumul pagubei produse şi

posibilitatea reparării prejudiciului produs prin fapta penală.

Organele abilitate trebuie apoi să lămurească cine sunt făptuitorii, calitatea acestora şi

contribuţia avută la săvârşirea faptei (autor, instigator, complice, persoană care anterior a mai comis

infracţiuni silvice, face parte din categoria personalului silvic, este recidivist sau infractor primar

etc.).

Nu este lipsit de interes să se precizeze dacă este vorba de un concurs de infracţiuni şi dacă

există posibilitatea extinderii cercetărilor. Aşa de exemplu, dacă autorul a tăiat fără drept lemne din

pădure şi a falsificat ciocanul silvic – utilizat ulterior, el urmează să răspundă şi pentru infracţiunea

de falsificare a ciocanului silvic de marcat.

Organele de cercetare trebuie să efectueze de asemenea o serie de activităţi pentru

administrarea probelor.

În această direcţie trebuie să se aibă în vedere printre altele: constatarea infracţiunii

flagrante; efectuarea cercetării la faţa locului; identificarea şi ascultarea martorilor; efectuarea

percheziţiilor; dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor; verificarea şi ridicarea de

înscrisuri; ascultarea învinuitului sau inculpatului, precum şi alte activităţi ce trebuie întreprinse în

raport cu specificul cauzei.

Page 138: infractiuni silvice

138

Anexa nr. 10

ÎNŢELESUL UNOR TEMENI SAU EXPRESII ÎN LEGISLAŢIA SILVICĂ 1. Administrarea

pădurilor Totalitatea activităţilor cu caracter tehnic, economic şi juridic desfăşurate de ocoalele silvice în scopul asigurării gestionării durabile a pădurilor, cu respectarea regimului silvic.

2. Amenajament Documentul de bază în gospodărirea pădurilor, cu conţinut tehnico-organizatoric şi economic, fundamentat ecologic.

3. Amenajarea pădurilor

Ansamblul de preocupări şi măsuri menite să asigure aducerea şi păstrarea pădurilor în starea cea mai corespunzătoare funcţiilor ecologice, economice şi sociale pe care acestea le îndeplinesc

4. Arboret Porţiune de pădure omogenă atât din punct de vedere al populaţiei de arbori cât şi al condiţiilor staţionale.

5. Arboretum Suprafaţă de teren pe care este cultivată, în scop ştiinţific sau educaţional, o colecţie de arbori şi arbuşti.

6. Arie naturală protejată

Zonă terestră , acvatică şi/sau subterană, cu perimetru legal stabilit şi având un regim special de ocrotire şi conservare, în care există specii de plante şi animale sălbatice, elemente şi formaţiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de altă natură, cu valoare ecologică, ştiinţifică sau culturală deosebită.

7. Circulaţia materialelor lemnoase

Acţiunea de transport a materialelor lemnoase între două locaţii folosind în acest scop orice mijloc de transport şi/sau transmiterea proprietăţii asupra materialelor lemnoase.

8. Consistenţa Gradul de spaţiere a arborilor în cadrul arboretului. 9. Control de

fond Totalitatea acţiunilor efectuate în păduri, în condiţiile legii, de către personalul care asigură administrarea pădurilor şi /sau servicii silvice, în scopul: - verificării stării limitelor şi bornelor amenajistice; - verificării suprafeţei de pădure în scopul identificării, inventarierii şi evaluării valorice a arborilor tăiaţi în delict, a seminţişurilor utilizabile distruse sau vătămate , a oricăror altor pagube aduse pădurii precum şi stabilirea cauzelor care le-au produs; - verificării oportunităţii şi calităţii lucrărilor silvice executate; - identificarii lucrărilor silvice necesare; - verificării stării bunurilor mobile şi imobile aferente pădurii respective; - inventarierii stocurilor de produse ale pădurii existente pe suprafaţa acesteia; - stabilirii pagubelor şi/sau a daunelor aduse pădurii precum şi propuneri de recuperare a acestora.

10. Cordoane forestiere

Plantaţii de arbori şi arbuşti forestieri care unesc trupuri de pădure sau reţele de perdele forestiere de protecţie, aflate la distanţe de până la 10 km unele de altele, cu lăţimi de până la 30 m, fiind amplasate la marginea tarlalelor cultivate agricol, de-a lungul drumurilor existente, al digurilor şi malurilor sau în jurul localităţilor.

11. Defrişare Acţiune de înlăturare completă a vegetaţiei forestiere fără a fi urmată de regenerarea acesteia incluzând scoaterea şi îndepărtarea cioatelor arborilor şi arbuştilor cu schimbarea folosinţei şi/sau a destinaţiei terenului.

Page 139: infractiuni silvice

139

12. Ecosistem forestier

Unitate funcţională a biosferei constituită din biocenoză, în care rolul predominant îl are populaţia de arbori şi staţiunea pe care o ocupă aceasta.

13. Exploatare forestieră

Procesul de producţie prin care se extrage din păduri lemnul brut în condiţiile impuse de regimul silvic şi de regulile pentru protecţia mediului natural

14. Fişa perimetrului de ameliorare

Documentatie specifică privind necesitatea şi oportunitatea constituirii perimetrului de ameliorare

15. Fond forestier Totalitatea pădurilor, terenurilor destinate împăduririi, a celor care servesc nevoilor de cultură producţie sau administraţie silvică, a iazurilor, a albiilor pâraielor, a altor terenuri cu destinaţie forestieră şi neproductivă pentru care erau întocmite amenajamente silvice la data de 1 ianuarie 1991 sau incluse în acestea ulterior, în condiţiile legii, până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

16. Gestionarea durabilă a pădurilor

Administrarea şi utilizarea pădurilor astfel încât să-şi menţină şi să-şi amelioreze biodiversitatea, productivitatea, capacitatea de regenerare, vitalitatea, sănătatea şi în aşa fel încât să asigure, în prezent şi în viitor, capacitatea de a exercita funcţiile multiple ecologice, economice şi sociale permanente la nivel local, regional, naţional şi global, fără a crea prejudicii altor ecosisteme

17. Inspecţie silvică

Acţiune pe care o realizează reprezentanţii autorităţii statului în domeniul silviculturii pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile care reglementează regimul silvic;

18. Masa lemnoasă

Totalitatea arborilor pe picior şi/sau doborâţi, întregi sau părţi din aceştia, inclusiv cei aflaţi în diferite stadii de transformare şi mişcare în cadrul procesului de exploatare forestieră.

19. Material forestier de reproducere

Material biologic vegetal prin care se realizează reproducerea arborilor din speciile şi hibrizii artificiali, importanţi pentru scopuri forestiere, aceste specii şi hibrizi fiind stabiliţi prin prin lege specială.

20. Materiale lemnoase

Lemnul rotund sau despicat de lucru şi lemnul de foc, cheresteaua, lemnul ecarisat- cu secţiune dreptunghiulară sau pătrată - precum şi lemnul cioplit.

21. Ocol silvic Unitate constituită în scopul asigurării administrării pădurilor şi / sau asigurării serviciilor silvice, indiferent de titularii dreptului de proprietate asupra pădurii, având suprafaţa minimă de constituire, după cum urmează: n1) În regiunea de câmpie – 3.000 ha pădure de folosinţă forestieră; n2) În regiunea de deal – 5.000 ha pădure de folosinţă forestieră; n3) În regiunea de munte – 7.000 ha. pădure de folosinţă forestieră;

22. Pădure Teren cu o suprafaţă de cel puţin 0,25 ha., acoperit cu arbori care realizează o consistenţă de cel puţin 0,1. Arborii trebuie să atingă o înaltime minima de 5 m la maturitate în condiţii normale de vegetatie. Definitia termenului “pădure“ include şi: a1) terenuri în curs de regenerare şi plantaţiile care nu au ajuns încă la consistenţa de 0,1% şi/sau înălţimea de 5 m, înfiinţate în scopuri forestiere a2) terenuri destinate împăduririi: terenuri degradate şi terenuri neîmpădurite stabilite în condiţiile legii a fi împădurite; a3) terenuri care servesc nevoilor de cultură: pepiniere, solarii, plantaje şi culturi de plante – mamă; a4) terenuri care servesc nevoilor de producţie silvică: culturile de

Page 140: infractiuni silvice

140

răchită, pomi de Crăciun, arbori şi arbuşti ornamentali şi fructiferi; a5) terenuri care servesc nevoilor de administraţie silvica: terenuri destinate asigurării hranei vânatului şi producerii de furaje, terenuri date în folosinţă temporară personalului silvic; a6) terenuri ocupate de construcţii şi curţile aferente acestora: sedii administrative, cabane, fazanerii, păstrăvării, crescătorii de animale de interes vânătoresc, drumuri şi căi ferate forestiere, spaţii industriale, alte dotări tehnice specifice sectorului forestier; a7) iazurile, albiile pâraielor, precum şi terenurile neproductive a8) perdelele forestiere de protectie având o latime mai mare de 20 m a9) jnepenişurile din zona alpină.

23. Păduri de folosinţă forestieră

Pădurile incluse în fondul forestier existent la data intrării în vigoare a prezentei legi precum şi vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara fondului forestier, având consistenţa mai mare de 0,4 precum şi jnepenişurile din zona alpină.

24. Păduri de folosinţă silvopastorală

Vegetaţia forestieră cu consistenţa cuprinsă între 0,1 şi 0,4 inclusiv, situată pe terenuri din afara fondului forestier existent la data intrării în vigoare a prezentei legi.

25. Perdele forestiere de protecţie

Formaţiuni cu vegetaţie forestieră, amplasate la o anumită distanţă unele faţă de altele sau faţă de un obiectiv cu scopul de a-l proteja împotriva efectelor unor factori dăunători şi/sau pentru ameliorarea climatica, economică şi estetico-sanitară a terenurilor.

26. Perimetru de ameliorare

Terenurile degradate sau neproductive agricol care pot fi ameliorate prin împădurire, a căror punere valoare este necesară din punct de vedere al protecţiei solului, regimului apelor, îmbunătăţirii condiţiilor de mediu şi a diversităţii biologice.

27. Plantaj Cultură forestieră constituită din arbori proveniţi din mai multe clone sau familii, identificate, în proporţii definite, izolată faţă de surse de polen străin şi care este condusă astfel încât să producă în mod frecvent recolte abundente de seminţe, uşor de recoltat

28. Posibilitate Volumul de lemn ce poate fi recoltat dintr-o pădure, în baza amenajamentului, pe perioada de aplicare a acestuia.

29. Posibilitate anuală

Volumul de lemn ce poate fi recoltat dintr-o pădure, rezultat ca raport dintre posibilitate şi perioada de valabilitate a amenajamentului.

30. Prejudiciu adus pădurii

Efectul unei acţiuni umane, prin care este afectată integritatea pădurii şi/sau realizarea funcţiilor pe care aceasta ar trebui să le asigure. Aceste acţiuni pot avea pădurea ca obiect:

a) direct, prin acţiuni desfăşurate ilegal, inclusiv prin nerespectarea normelor care reglementează regimul silvic, atunci când se taie, se scot din rădacini, se distrug, se degradează arbori, puieti sau lastari, acţiuni urmate sau nu de sustragerea acestora din păduri, perdele forestiere de protecţie, terenuri degradate ameliorate prin lucrări de împădurire sau jnepenisuri;

indirect, prin acţiuni al căror efect asupra pădurii, perdelelor forestiere de protecţie, terenurilor degradate ameliorate prin lucrări de împădurire, jnepenişurilor nu este imediat, ci în timp. Se încadrează în acest tip efectele produse asupra acestora în urma poluării, realizării de construcţii, exploatărilor miniere etc., cu identificarea relaţiei cauză-efect certificată prin studii realizate de organisme abilitate.

31. Provenienţa materialelor

Sursa localizată de unde au fost obţinute materialele lemnoase, respectiv :

Page 141: infractiuni silvice

141

lemnoase - păduri de folosinţă forestieră; - păduri de folosinţă silvopastorală ; - vegetaţie forestieră din afara pădurii ; - centre de sortare şi prelucrare a lemnului ; - depozite de materiale lemnoase ; - pieţe, târguri, oboare şi altele asemenea, autorizate pentru comercializarea materialelor lemnoase;

32. Regimul silvic

Sistem unitar de norme tehnice silvice, economice şi juridice privind amenajarea, cultura, exploatarea, protecţia şi paza pădurilor de folosinţă forestieră, în scopul asigurării gestionării lor durabile.

33. Schimbarea categoriei de folosinţă

Schimbarea folosinţei terenului cu menţinerea destinaţiei forestiere, determinată de modificarea prevederilor amenajamentului silvic în scopul executării de lucrări, instalaţii şi construcţii necesare gestionării pădurilor.

34. Scoatere temporară din circuitul silvic a terenului

Schimbarea temporară a folosinţei unui teren cu destinaţie forestieră în scopuri şi pe perioade stabilite în condiţiile legii

35. Scoatere definitivă din circuitul silvic a terenului

Schimbarea definitivă a destinaţiei forestiere a unui teren, în altă destinaţie, în condiţiile legii.

36. Servicii silvice

Totalitatea activităţilor cu caracter tehnic care se execută de către ocolul silvic în scopul aplicării regimului silvic.

37. Silvicultura Ansamblul de preocupări şi acţiuni privind cunoaşterea pădurii, crearea şi îngrijirea acesteia, recoltarea şi valorificarea raţională a produselor sale, prelucrarea primară a lemnului, precum şi organizarea şi conducerea întregului proces de gestionare.

38. Stare de masiv

Stadiul din care o regenerare se poate dezvolta independent, ca urmare a faptului că exemplarele componente acesteia realizează o desime care asigură condiţionarea lor reciprocă în creştere şi dezvoltare, fără a mai fi necesare lucrări de completări şi întreţineri.

39. Subunitate de gospodărire

Diviziune a unei unităţi de producţie şi protecţie, constituită ca urmare a grupării arboretelor din unitatea de producţie şi protecţie în funcţie de ţelul de gospodărire.

40. Suprafaţă de cercetare de lungă durată

Suprafaţă de pădure statistic amplasată şi destinată activităţii de cercetare şi de experimentare a unor rezultate ştiinţifice pe termen lung

41. Teren neproductiv

Teren în suprafaţă de cel puţin 0,1 ha care nu mai prezintă condiţii staţionale care să permită instalarea şi dezvoltarea unei vegetaţii forestiere.

42. Terenuri degradate

Terenuri care prin eroziune, poluare sau actiunea distructiva a unor factori antropici şi-au pierdut definitiv capacitatea de productie agricola, dar pot fi ameliorate prin impădurire, şi anume:

a) terenurile cu eroziune de suprafaţa foarte puternica şi excesiva; b) terenurile cu eroziune de adancime - ogase, ravene, torenti; c) terenurile afectate de alunecari active, prabusiri, surpari şi scurgeri

noroioase; d) terenurile nisipoase expuse erodarii de către vant sau apa; e) terenurile cu aglomerari de pietris, bolovanis, grohotis, stancarii şi

Page 142: infractiuni silvice

142

depozite de aluviuni torentiale; f) terenurile cu exces permanent de umiditate; g) terenurile saraturate sau puternic acide; h) terenurile poluate cu substante chimice, petroliere sau noxe; i) terenurile ocupate cu halde miniere, deseuri industriale sau

menajere, gropi de imprumut.; j) terenurile neproductive; k) terenurile cu nisipuri mobile, care necesită lucrări de împădurire

pentru fixarea acestora; l) terenurile din oricare din categoriile mentionate la literele a) – k), care au fost ameliorate prin plantatii silvice şi de pe care vegetatia a fost înlăturată.

43. Unitate de protecţie şi de producţie

Unitatea teritorială silvică pentru care se elaborează un amenajament silvic. La constituirea unei unităţi de protecţie şi de producţie se au în vedere următoarele principii:

a) se constituie pe bazine sau pe bazinete hidrografice; b) delimitarea se realizează prin limite naturale, evidente în

regiunea de munte şi de deal şi artificiale permanente, eventual naturale în rest;

c) suprafaţa maximă a unei unităţi de protecţie şi de producţie este de 3 000 ha în zona de câmpie, 5 000 ha în zona de deal şi 6 000 ha în zona de munte;

d) se includ într-o unitate de protecţie şi de producţie proprietăţi întregi, nefragmentate, dacă mărimea proprietăţilor nu o impune.

44. Vegetaţia

forestieră din afara pădurii

Suprafaţă de teren din afara fondului forestier, acoperită cu arbori şi arbuşti, care nu îndeplineşte unul sau mai multe criterii de definire a pădurii, fiind alcătuită din următoarele categorii: - vegetaţia forestiera cu consistenţă mai mică de 0,1; - perdelele forestiere de protecţie cu lăţime mai mică de 20 m; - plantaţiile forestiere şi arborii din zonele de protecţie a lucrărilor hidrotehnice şi de îmbunătăţiri funciare; - arborii situaţi de-a lungul cursurilor de apa şi a canalelor de irigaţie; - zonele verzi din jurul oraşelor, comunelor, altele decât cele definite ca păduri de folosinţă forestieră; - parcurile dendrologice şi arboretumurile, altele decât cele cuprinse în păduri. - aliniamentele de arbori situate de-a lungul drumurilor.

Page 143: infractiuni silvice

143

BIBLIOGRAFIE

I. Acte normative

1. Constituţia României din 1991 cu modificările şi completările aprobate prin Legea nr.

375/2003 pentru organizarea Referendumului de revizuire a Constituţiei, publicată în Monitorul

Oficial al României nr. 669 din 22.09.2003.

2. Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 24.07.1994 // Monitorul Oficial al Republicii

Moldova, 1994, nr.1.

3. Codul penal al României din 1 mai 1865 cu modificările din 1874, 1893 şi 1895;

4. Codul penal al României publicat în Buletinul Oficial al României, 1968, nr. 79-79 bis.

Monitorul Oficial al României, 1997, nr. 65.

5. Codul de procedură penală al României din 1968, publicat în Buletinul Oficial al României

nr. 145-146 din 12 noiembrie 1968 şi republicat în Buletinul Oficial nr. 58-59 din 26.04.1973,

respectiv în Monitorul Oficial nr. 78 din 30. 04. 1997.

6. Codul penal al Republicii Moldova nr. 978-XV din 6.06.2002 // Monitorul oficial al

Republicii Moldova, 2002, nr.128-129, nr. 134 – Chişinău: Cartier, 2002, art. 231-232.

7. Codicele silvic din 1881 cu modificările aduse până la 2 martie 1896 – Imprimeria Statului

1896;

8. Codul silvic al României din 1910 publicat în Monitorul Oficial nr. 8 din 9 aprilie 1910;

9. Codul silvic al României (Legea nr. 26/1996 privind regimul silvic) publicat în Monitorul

Oficial Partea I nr. 93 din 8 mai 1996;

10. Ordonanţa Guvernului nr. 96 din 27 august 1998 privind reglementarea regimului silvic şi

administrarea fondului forestier naţional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.

320 din 28 august 1998 aprobată prin Legea nr. 141 din 23 iulie 1999, publicată în Monitorul

Oficial al României Partea I nr. 355 din 27 iulie 1999.

11. Codul silvic al Republicii Mpldova, nr. 887-XII din 21.06.1996, publicat ]n Monitorul

Oficial al R. Moldova nr. 4-5/36 din 16.01.1997;

12. Legea nr.75/2002 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 96/1998

privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, republicată //

Monitorul Oficial nr. 74 din 31.01. 2002.

13. Ordinul MAPDR nr. 758/18.10.2004 pentru aprobarea Normelor tehnice privind

confecţionarea dispozitivelo r de marcat materialul lemnos rotund, cioplit sau ecarisat şi folosirea

Page 144: infractiuni silvice

144

acestor dispozitive;

14. Legea nr. 183 din 15.06.2005 pentru modificarea alin.1 al art.32 din Ordonanţa Guvernului

nr. 96/1998 //Monitorul Oficial nr. 521/20.06.2005.

15. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 98/14.10.2003 privind unele măsuri de întărire a

pazei pădurilor proprietatea persoanelor fizice şi pentru modificarea art.31 din Ordonanţa

Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier

naţional, publicată în Monitorul Oficial nr. 744 din 23.10.2003.

16. Legea nr. 31 din 3 aprilie 2000 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice,

publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 144 din 6 aprilie 2000;

17. Hotărârea Guvernului nr. 427 din 23.03.2004 pentru aprobarea Normelor privind circulaţia

materialelor lemnoase şi controlul circulaţiei acestora şi al instalaţiilor de transformat lemn rotund

publicată în Monitorul României nr. 328/16.04.2004.

18. Legea nr. 81/1998 privind determinarea despăgubirilor în cazul unor pagube produse

fondului forestier vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier situate pe terenurile proprietate

publică şi privată economiei vânatului;

19. Legea nr. 107 din 16 iunie 1999 (pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 81/1998

privind unele măsuri pentru ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate), publicată în

Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 304 din 29 iunie 1999;

20. Legea fondului funciar nr. 18/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.

1 din 5.01.1998, cu modificările şi completările ulterioare;

21. Legea nr. 1/2000 privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi

celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr.

169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12.01.2000, cu

modificările şi completările ulterioare;

22. Hotărârea Guvernului nr.796/2002 pentru aprobarea Metodologiei de achiziţionare, prin

cumpărare, schimb sau donaţie de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură,

prin Regia Naţională a Pădurilor, a terenurilor ce pot fi incluse în fondul forestier proprietate

publică a statului, publicat în Monitorul Oficial nr. 603 din 15.08.2002;

23. Legea nr. 13/7.08.1990 privind abrogarea şi modificarea unor dispoziţii ale Legii nr. 2/1987,

publicată în Monitorul Oficial nr. 97 din 8.08.1990;

24. Ordonanţa Guvernului nr. 2/12iulie 2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, publicat

în Monitorul Oficial nr. 410 din 25.07.2001;

Page 145: infractiuni silvice

145

25. Legea nr. 137/1995 privind protecţia mediului, republicată.

26. Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor; publicată în

Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 410 din 25.07.2001, aprobată cu modificări şi completări

prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 268 din 22.04.2002.

27. Regulamentul condiţiunii generale pentru exploatarea pădurilor statului – publicat în

Monitorul Oficial nr. 106 din 2 august 1912;

28. Decretul - Lege nr. 2590 pentru revizuirea amenajamentelor şi regulament de exploatare

publicat în Monitorul Oficial nr. 55 din 26 ianuarie 1919;

29. Legea pentru combaterea insectelor în păduri de molid – publicată în Monitorul Oficial nr.

259 din 4 martie 1920;

30. Legea modificatoare a Codului silvic publicată în Monitorul Oficial nr. 131 din 16

septembrie 1920;

31. Regulamentul legii modificatoare a Codului silvic publicat în Monitorul Oficial nr. 68 din 6

iulie 1921;

32. Legea pentru extinderea Codului silvic în tot cuprinsul României, publicată în Monitorul

Oficial nr. 59 din 17 iunie 1923;

33. Legea pentru organizarea învăţământului silvic – publicată în Monitorul Oficial nr. 139 din

23 septembrie 1923;

34. Legea pentru organizarea Corpului silvic publicată în Monitorul Oficial 141 din 26

septembrie 1923;

35. Regulamentul Serviciului silvic exterior publicat în Monitorul Oficial nr. 204 din 16

septembrie 1924;

36. Legea pentru satisfacerea trebuinţelor de lemne şi construcţie publicată în Monitorul Oficial

nr. 140 din 1 iulie 1924;

37. Regulamentul legii pentru satisfacerea trebuinţelor lemnoase şi administrarea pădurilor

comunale, obştii şi composesorate publicat în Monitorul Oficial nr. 88 din 6 aprilie 1925;

38. Regulamentul pentru tăierea şi exploatarea materialului lemnos în pădurile expropiate,

publicat în Monitorul Oficial nr. 79 din 11 aprilie 1919;

39. Legea modificatoare a art. 14 din Legea pentru satisfacerea trebuinţelor lemnoase publicată

în Monitorul Oficial nr. 129 din 15 iunie 1929;

40. Legea pentru administrarea pădurilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 90 din 15 aprilie

1930;

41. Legea ameliorării terenurilor degradate publicată în Monitorul Oficial nr. 141 din 28 iunie

1930;

42. Legea completării şi modificării a art. 1 şi 40 din Codul silvic, publicată în Monitorul

Page 146: infractiuni silvice

146

Oficial 148 din 7 iulie 1930;

43. Regulamentul pentru administrarea C.A.P.S. de asigurare contra incendiilor, publicat în

Monitorul Oficial nr. 78 din 3 aprilie 1931;

44. Legea pentru modificarea art. 27 al legii ameliorării terenurilor degradate, publicată în

Monitorul Oficial nr. 82 din 8 aprilie 1931;

45. Regulamentul pentru aplicarea art. 5 din Legea administraţiei pentru refacerea patrimoniului

C.A.P.S., achiziţionării de păduri , publicată în Monitorul Oficial nr. 118 din 11 mai 1931;

46. Legea pentru organizarea cooperaţiei, noul text complet modificat, publicată în Monitorul

Oficial nr. 82 din 6 aprilie 1931;

47. Legea pentru pădurile necesare apărării naţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 88 din

13 aprilie 1935;

48. Legea pentru pădurile de protecţie, publicată în Monitorul Oficial nr. 94 din 20 aprilie

1935;

49. Regulamentul Administraţiei C.P.S., publicat în Monitorul Oficial nr. 45 din 22 februarie

1935;

50. Regulamentul serviciului central C.P.S., publicat în Monitorul Oficial nr. 234 din 11

octombrie 1935;

51. Decizia ministerială 160937 a Regulamentului silvic pentru amenajarea, exploatarea,

valorificarea şi regenerarea pădurilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 226 din 2 octombrie 1935;

52. Legea pentru organizarea Ministerului Agriculturii – Direcţia Regim Silvic, Direcţia

Ameliorărilor, C.A.P.S. şi I.C.E.F., publicată în Monitorul Oficial nr. 255 din 2 noiembrie 1936;

53. Legea nr. 204/1947 pentru apărarea patrimoniului forestier, publicată în Buletinul Oficial nr.

140 din 23 iunie 1947;

54. Codului penal român şi acte conexe - Bucureşti: Regia Autonomă „ Monitorul Oficial”

2004.

II. Literatură: monografii, manuale, materiale didactice, comentarii

A. Autori români:

55. G. Antoniu, V. Papadopol, M. Popovici, B.Ştefănescu – “Îndrumările date de Plenul

Tribunalului Suprem şi noua legislaţie penală” (decizii de îndrumare în anii 1952-1968 )– Editura

Ştiinţifică, Bucureşti, 1971, 280p.

56. George Antoniu, Constantin Bulai, Gheorghe Chivulescu – Dicţionar juridic penal, Editura

Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1976, 252p.

57. G. Antoniu, C. Bulai – “Practica judiciară penală, vol. III.”, 282p.

58. C. Aioniţoaie, I. Sandu, V. Bercheşan, T. Butoi, E. Pălănceanu – “Tratat de tactică

Page 147: infractiuni silvice

147

criminalistică”, Editura Carpaţi, Craiova, 430p.

59. C. Bârsan, V. Dobrinoiu, A. Ţiclea., M. Toma – “Societăţile comerciale. Organizarea.

Funcţionarea. Răspunderea”, Casa de Editură şi Presă “Şansa” S.R.L. Bucureşti, 1993, 288p.

60. C. Botez – “Legiuiri silvice”, Editura Cultura Naţională, 1923, 260p.

61. I. Boţoc – “Metodica cercetării infracţiunilor silvice”, în “Curs de criminalistică, Anexă”,

Academia de Poliţie “A.I. Cuza, Bucureşti, 1985, 302p.

62. V. Bercheşan, I. N. Dumitrescu – “Probele şi mijloacele de probă” (Mic îndrumar de

cercetare penală), Editura M.I., Bucureşti, 1994, 260p.

63. V. Bercheşan – “Metodologia investigării infracţiunilor” – Curs de criminalistică, Editura

Paralela 45, ediţia a II-a, 278p.

64. I. Buceloiu, A. Sitaru – “Codul silvic comentat şi adnotat”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti

1966, 185p.

65. I. Ceterchi – “Teoria generală a statului şi dreptului”, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1967, 396p.

66. I. Ceterchi, M. Luburici – “Teoria generală a statului şi dreptului”, Bucureşti, 1983, 404p.

67. M.N. Costin, M.C. Costin – “Dicţionar de drept civil lit. a - c”, Editura Lumina Lex, 1997,

216p.

68. N. Conea ş.a. – “Îndrumar practic de cercetare penală pentru uzul subofiţerilor de poliţie”,

Editura M.I., Bucureşti, 1984, 254p.

69. N. Conea ş.a. – “Infracţiuni prevăzute în legi speciale”, Editura M.I., Bucureşti, 1996, 320p.

70. N. Conea ş.a. – “Infracţiuni prevăzute în legi speciale”, Editura Semne, Bucureşti, 2000,

380p.

71. N. Conea ş.a. – “Indrumar metodic privind cercetarea unor infracţiuni de competenţa

poliţiei”, Edituta M. I. , Bucureşti, 1986, 258p.

72. M. Constantinescu – “Sociologia generală”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968, 326p.

73. Coca Cozma Maria – “Infracţiuni economice prevăzute în Codul penal”, Editura Ştiinţifică,

Bucureşti, 1974, 274p.

74. Culegere de acte normative folosite de lucrătorii din silvicultură, Chişinău 2000;

75. V. Dongoroz ş.a. – Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală, Partea generală,

Editura Academiei, Bucureşti 1975, vol. I., 384p.

76. V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, N. Iliescu, I. Fodor, C. Bulai, R. Stănoiu, V. Roşca –

“Explicaţii teoretice ale Codului penal român – Partea specială, vol. II.,” Editura Academiei, R.S.R.,

Bucureşti, 1971, 662p.

77. V. Dongoroz, S.Kahane ş.a. – Explicaţii teoretice ale Codului penal Român, vol. III., partea

specială, 598p.

Page 148: infractiuni silvice

148

78. V. Dongoroz, S. Kahane ş.a. – “Înlocuirea răspunderii penale pentru unele infracţiuni cu

răspunderea administrativă sau disciplinară”, Editura Academiei, Bucureşti, 1957, 686p.

79. V. Dobrinoiu, Wiilliam Brânză – Drept penal partea generală, Editura Lumina Lex,

Bucureşti 2003, 446p.

80. I. Dincu – “Drept penal, partea generală” – vol. I., Bucureşti, 1975, p. 194;

81. V. Dobrinoiu, N. Conea ş.a. – “Infracţiuni prevăzute în legile speciale”, Editura M.I.,

Bucureşti, 1983, 287p.

82. V.Dobrinoiu, N.Conea ş.a. – Cauze penale comentate, Editura Semne, Bucureşti, 2003,

186p.

83. V. Dobrinoiu – “Drept penal, partea specială vol. I. – Teorie şi practică judiciară”, Ed.

Lumina Lex, 2002, 532p.

84. V. Dobrinoiu, N. Conea – “Drept penal – partea specială – vol. II. – Teorie şi practică

judiciară”, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2002, 328p.

85. V. Dobrinoiu – “Corupţia în dreptul penal român” – Editura Atlas Lex, Bucureşti, 1995,

366p.

86. I.C. Dumitrescu – “Îndreptar asupra legilor silvice”, Bucureşti, 1939, 178p.

87. Gh. Diaconescu – “Infracţiunile în legi speciale şi legi extrapenale”, Editura Sirius,

Bucureşti, 1994, 245p.

88. Gh. Diaconescu – “Infracţiunile în legi speciale şi legi extrapenale”, Editura ALL Bucureşti,

1996, 192p.

89. Economia forestieră a Austriei, C.D.F. Bucureşti, 1967, 210p.

90. Economia Forestieră a R.D.Germană C.D.F., Bucureşti, 1968, 263p.

91.I.Filipovici şi C. Lăzărescu – Probleme de economie forestieră, Editura Agrosilvică,

bucureşti, 1956, 146p.

92. I. Gherghinescu, I. Stanciu – “Contravenţiile la normele sanitar veterinare”, Editura Ceres,

Bucureşti, 1982, 164p.

93. C.C. Giurăscu – “Istoria pădurii româneşti”, Editura Ceres, Bucureşti, 1975, 322p.

94. V. Giurgiu – “Protejarea şi dezvoltarea durabilă a pădurilor României”, Editura Arta grafică,

Bucureşti, 1995, 296p.

95. I. Groza, Gh. Părăuşan – “Reglementarea sancţionării contravenţiilor”, Editura Ştiinţifică,

Bucureşti, 1973, 284p.

96. Vasile Sabău – “Evoluţia economiei forestiere în România”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,

1946, 164p.

97. I. Gheorghiu – “Apărarea fondului forestier împotriva infracţiunilor şi contravenţiilor”,

Editura Ceres, Bucureşti, 1978, 212p.

Page 149: infractiuni silvice

149

98. A. Iorgovan – “Drept administrativ – Tratat elementar, vol. II.”, Bucureşti, Editura

Proacadia, 1993, 380p.

99. C.C. Ivanovici – “Codul silvic din 1910 cu modificările la zi, adnotat cu note, legi şi

jurisprudenţe” – Tipografia Sfintei Mânăstiri Neamţu, 1945.

100. Gh.T. Kimleanu – Introducere la orânduiala de pădure pentru Bucovina, Tipografia

„Gutemberg”, Joseph Gobl 20, Str. Doameni 20, 1908;

101. O.Loghin, T. Toader – “Drept penal român, partea specială”, Casa de Editură şi Presă

“Şansa” SRL, Bucureşti, 1997, 488p.

102. I. Milescu, C. Avram – “Amenajarea pădurilor”, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1965, 238p.

103. I. Neagu – “Tratat de procedură penală”, Editura Pro, Bucureşti, 1997, 732p.

104. Gh. Nistoreanu, V. Dobrinoiu, I. Molnar, A. Boroi, I. Pascu, V. Lazăr – “Drept penal –

partea generală”, Editura Atlas Lex, Bucureşti, 1996, 748p.

105. V. Papadopol, M. Popovici – “Repertoriu de practică judiciară în materie penală pe anii

1976 -1980”, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980;

106. V. Papadopol, St. Daneş – “Repertoriu de practică judiciară în materie penală pe anii 1981-

1985”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989;

107. V. Papadopol, M. Popovici – “Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală

pe anii 1969-1975”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1977;

108. Gh. Purcăreanu şi colectiv – “Economia forestieră, organizarea întreprinderilor silvice şi

planificarea lucrărilor silvice”, Editura Agrosilvică, Bucureşti 1957, 234p.

109. I.Pop – “Drept civil, partea generală” – Facultatea de drept, “Dimitrie Cantemir” Cluj-

Napoca, 1992, 422p.

110. I. Poenaru – “Problemele legislaţiei penale”, Bucureşti, 1999, 214p.

111. C. Gh. Rătescu, M. Djuvara ş.a. – “Codul penal Carol al II-lea, comentat şi adnotat –

Partea specială” – Editura Librăriei Socec, Bucureşti, 1937, 647p.

112. N. Rucăreanu – “Amenajarea pădurilor”, Editura Agrosilvică, Bucureşti, 1962, 336p.

113. C. Sima – “Codul penal adnotat”, Bucureşti, 2000, 322p.

114. O.A.Stoica – “Drept penal, partea specială”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

1976, 524p.

115. A. Ţiclea, I. Doru Tărăcilă ş.a. – “Răspunderea contravenţională” – Editura Atlas Lex,

Bucureşti, 1995, 216p.

116. A. Ungureanu, A. Ciopraga – “Dispoziţii penale din legi speciale române, vol. IV. ”,

Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996, 212p.

117. I. Vasiu – “Drept penal, partea specială, vol. I.”, Cluj - Napoca, 1997, 482p.

Page 150: infractiuni silvice

150

118. T. Vasiliu, D. Pavel, G. Antoniu, D. Lucinescu, V. Papadopol, V. Rămureanu, G. Daranga

– “Codul penal al R.S.R. comentat şi adnotat – Partea specială, vol. I.,” Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti, 1975, 754p.

119. I. Zinveliu – “Legislaţia forestieră în România”, Editura Ceres, Bucureşti, 1971, 193p.

Autori din Republica Moldova:

120. Alexei Barbăneagră, Viorel Berliba, Constantin Guschi, Vladimir Holban, Tudor

Popovici, Gheorghe Ulianovschi, Xenofon Ulianovschi şi Nicolae Ursu, cap. VI. Vitalie Corban -

Codul penal comentat şi adnotat - Ch.: Cartier, 2005 F.E.P. Tipogr. Centrală p.346-349;

121. Alexei Barbăneagră şi alţii - Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu - Ch.: Arc,

2003 Tipografia Centrală p. 483-487;

122. Alexandru Borodac - Manual de drept penal: Partea specială: Pentru învăţământul

universitar - Ch.: S.n., 2004 “Tipografia Centrală”, p. 292-293;

123. Sergiu Brânză, Xenofon Ulianovschi, Vitali Stati, Ion Ţurcanu, Vladimir Grosu - Drept

penal, Ediţia a 2-a – Ch.: Cartier, 2005 (Combinatul Poligrafic) Vol. 2. p.404-406.

124. Ivan Macari, Universitatea de Stat din Moldova – Ch.: Centrul Ed. Al USM, Dreptul Penal

al Republicii Moldova, Partea Specială, p. 214-216.

125. Pavel Zamfir, Dreptul mediului. Partea specială. (Curs introductiv) – Chişinău:

Universitatea de Stat din Republica Moldova, p.133-159.

B. Autori străini:

126. Carol al V-lea (V. Economia Forestieră în Franţa C.D.F. 1967 p. 16.

127. Pierre Deffontaines – L’homme et la forét, Paris, 1933, p. 161-162.

128. Moskalewicz, Jacek and Grazyna Swiatkiewicz, Social problems în the Polish political

debate în Jussi Simpara and Christofer Tigerstedt, p. 97.

129. Becker, G.S. (1968), Crime and punishment An economic approach, în journal of Politial

Economy, vol. 78;

130. Ehrilch I (1973), Participation în illegitimate actives. Atheoretical and. Ampirical

investigation în journal of Political Economy, vol. 81;

131. Joyce Bladok – Mismanagement and coruption (Proasta organizare şi corupţia). A cincea

Conferinţă internaţională anticorupţie, Amsterdam, 1992, p.315;

132. Michel Lagarde – Cours de droit forestier – cours – actualisé pour le per decembre 1997 p.

198.

133. M. Deveze – Le grande reformation des Foretis Sous Colbert (1661-1683) Thèse Paris

1954; Codul forestier francez din 1836; Codul forestier belgian din 1889;

134. Allen Francis – La responsabilite penale de societes privees en droit american (R.I.D.P.)

1957, p. 276;

Page 151: infractiuni silvice

151

III. Articole, studii, comunicări ştiinţifice:

135. George Antoniu, Nota la Decizia penala nr.721/1969 a Tribunalului Iasi, in Revista

Romana de Drept nr. 12/1969, p. 165.

136. M.C. Ardeleanu – Elemente distinctive între unele contravenţii privind regulile de

convieţuire socială, ordinea şi liniştea publică şi infracţiunile cu care se aseamănă, RevistaRomână

de Drept nr. 8/1970, p.87;

137. C. Bulai – Infracţiuni şi contravenţii – Criterii de delimitare în teoria dreptului şi legislaţie

– Studii şi cercetări juridice nr. 2/1973, p.66;

138. L. Beceru – Modificări ale Codului silvic – Revista Dreptul nr. 3/2000, p. 103.

139. Comisia Europeană a Pădurilor – F.A.O. menţionăm sesiunile în problemele amenajării

fondului forestier – Berna 25-30 august 1969; iar din categoria acţiunilor Consiliului Internaţional

al Uniunilor Ştiinţifice, amintim doar programul interguvernamental şi interdisciplinar de cercetare

intitulat „Omul şi pădurea” sau „MAB” (Man and the bioshpitere).

140. N. Conea şi C. Nuţu – Deosebiri dintre infracţiunile de furt prevăzute de Codul penal al

României şi unele infracţiuni silvice prevăzute prevăzute ân Legea nr. 26/1996 şi O.G, nr. 96/1998 -

Revista de Drept penal nr. 2/2000, pag. 129 - 134;

141. N. Conea – Consideraţii teoretice în legătură cu infracţiunile prevăzute de Legea nr.

26/1996 (Codul silvic) – Revista Dreptul nr. 2/1997 p. 11-16, 129-134;

142.N. Conea – „Discuţii în legătură cu forma calificată a furtului săvârşit în timpul nopţii”,

Revista Dreptul nr. 1/1996, p. 11-116, 133;

143. D. Ciuncan – Câteva probleme legate de infracţiunile silvice – Revista Dreptul nr. 11/1997,

p.110, 75;

144. E. Crişan – O problemă privind aplicarea art. 32– 32 din Legea nr. 141/1999 pentru

aprobarea Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi

administrarea fondului forestier naţional – Revista Dreptul nr. 9/2000, p. 84;

145. I. Dumitru – Posibilitatea săvârşirii infracţiunilor prevăzute în art. 97 şi art. 98 din Codul

silvic în concurs real – Revista Dreptul nr. 9/1998;

146. I. Dumitru – Modificări ale Codului silvic, Revista Dreptul nr. 3/2000, p. 105-106;

147. Ilie Dincă – Resursele forestiere ale Europei, Editura Ceres 1985, p. 28-29;

148. G. Josan în „Probleme de drept material şi drept procesual penal” rezolvate de Curtea de

Apel Suceava în semestrul I al anului 2000 în Revista Dreptul nr 1/2001, pag. 157-158;

149. V. Găzdac – Noi infracţiuni prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 – Revista

Dreptul nr. 9/2000, p.38-42;

150. N. Iorga – Revista pădurilor, Bucureşti, 1933, p.126;

151. A. Jidovu – Observaţii în legătură cu regimul infracţiunilor silvice – Revista Dreptul nr.

Page 152: infractiuni silvice

152

11/1997, p. 72.

152. Gh.Kirileanu Introducere în orânduiala de pădure pentru Bucovina, Tipografia Gutemberg

Joseph Gobl 20 str. Doamnei 1908, p.111-118;.

153. I. Lepşa Aspecte din practica judiciară în legătură cu aplicarea noii legislaţii forestiere în

Rev. Legalitatea populară nr. 8/1964, p.34-37;

154. I. Machedon, Şt. Enăşescu, Ad. Popa, V. St. Popescu - Istorie şi actualitate în

managementul silvic românesc, Editura Economică, 1999, p. 13;

155. T. Manea – Reglementarea tentativei în dreptul penal român, Revista Dreptul nr. 4/2000, p.

71-84.

156. C. Niculeanu – Criterii pentru delimitarea infracţiunii de tulburare de posesie prevăzută de

art. 220 din Codul penal, faţă de infracţiunea reglementată de articolul 198 din Legea nr. 18/1991,

p.23-56;

157. V. Nicolescu – Infracţiunile silvice. Amendă. – Revista de Drept penal nr. 4 – octombrie –

decembrie 1996, p. 76-80;

158. Nicolae Părăscoiu, Tudor Toader, Grigore Scripcaru – Pădurea şi recrearea, Editura Ceres

1987, pag. 39.

159. Al. Paicu – Infracţiunile privind regimul silvic şi administrarea fondului forestier – Revista

Dreptul nr. 1/2000, p. 20-30;

160. A. Paicu – Probleme controversate privind infracţiunile silvice – în Revista Dreptul nr.

1/2002, p. 25, 120-121.

161. V. Păvăleanu – Infracţiuni silvice. Reglementare nouă – Revista de Drept penal nr. 3 – iulie

– septembrie, Bucureşti, 2000, p. 131-132.

162. V. Păvăleanu – Aspecte teoretice privind infracţiunile prevăzute de noul Cod silvic –

Revista Dreptul nr. 9/1997, p. 83.

163. G. Potrivitu – Opinii în legătură cu unele infracţiuni prevăzute în Codul silvic – Revista

Dreptul nr. 8/1998, p. 143-144.

164. D. Pavel – Notă la studiul: “Înţelesul noţiunii de faptă săvârşită în mod repetat”, Revista

Română de Drept nr. 3/1972, p. 96.

165. C.L. Popescu – Natura nepenală a contravenţiei, Revista de Drept penal, Anul III nr. 3 –

iulie-septembrie 1996, p.83 -85;

166. L. Stângu – Înţelesul noţiunii de faptă săvârşită în mod repetat în cazul unor infracţiuni

silvice, Revista Română de Drept nr. 3/1971, p.29;

167. G. Stătescu – Necesitatea modificării primului Cod silvic, p. 138;

168. Gh. Voinea – Consideraţii pe marginea unor incriminări cuprinse în noul Cod silvic,

Revista Dreptul nr. 6/1997, p. 478.

Page 153: infractiuni silvice

153

169. H. Dumbravă „Consideraţii asupra unor incriminări din Codul silvic” în Revista de Drept

penal nr. 4/1997, p. 63.

170. Gh. Voinea – Discuţii privind reglementările din Codul silvic – Revista Dreptul nr.

11/1998, p.71-74;

171. Gh. Voinea – Modificări ale Codului silvic, Revista Dreptul nr. 3/2000, p. 74-77, 47, 97.

172. G. Voinea – Încălcarea fondului forestier, infracţiune sau contravenţie, în Revista de Drept

penal nr. 3/2002, p. 74-77.

173. A. Ungureanu – Noi reglementări ale domeniului silvic – Revista de Drept penal nr. 2 –

aprilie-iunie 2000, p.79-85.

IV. Dicţionare:

174. Dicţionar enciclopedic român, vol. IV., Editura Politică Bucureşti, 1966, p. 228, 320.

175. V. Breban „Dicţionar al limbii române contemporane de uz curent”, Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti, 1980 p. 968;

176. Dicţionar explicativ al limbii române, Editura Academiei Bucureşti, 1975, p. 868;

177. Dicţionar Enciclopedic român – ediţia a II-a revizuită şi adaptată, Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p. 507.

178. Dicţionar de neologisme – F. Marcu, C. Manea, Ed. Ştiinţifică 1998.

V. Practică judiciară:

179. Curtea Constituţională dec. nr. 33 din 6 februarie 2001 referitoare la excepţia de

neconstituţionalitate a prevederilor art. 97 alin.1 şi 3 din Legea nr.26/1997(Codul silvic) şi a

prevederilor art.1, art. 5 şi art.8 din Legea nr. 81/1993 privind determinarea unor despăgubiri,

publicată în Monitorul Oficial nr. 215 din 26 aprilie 2001;

180. Plenul Tribunalului Suprem, Decizia de îndrumare nr. 7/1972, în Culegere de decizii pe

anul 1972, p. 45.

181. Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penale, Decizia nr. 2553/1998 în C.D. pe anul 1998;

182. Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penale, Dec. nr. 2785/1999, în Probleme de Drept din

Jurisprudenţa în materie penală 1990-2000, p. 226, 476-478.

183. Tribunalul Suprem Decizia nr. 400/1974 în Repertoriu de practică judiciară penală pe anii

1969-1975, p. 118, pct.3.

184. Curtea Supremă de Justiţie, dec. nr. 2553/1998 în C.D. pe anul 1998, p. 491.

185. Curtea Supremă de Justiţie – Probleme din jurisprudenţa C.S.J. în materie penală 1990-

2000, Editura Juris Agrosiss;

186. Tribunalul Suprem, Secţia penale, Decizia nr. 864/1996 (nepublicată):

Page 154: infractiuni silvice

154

187. Tribunalul Suprem, Decizia nr. 102/1970 – C.D. /1970, p.46, 307.

188. Tribunalul Suprem, Secţia penale, Dec. nr. 2425/1969 – Revista Română de Drept nr.

1/1970;

189. Tribunalul Suprem, Secţia Civilă, Dec. nr. 1250/1991 – Revista Română de Drept nr. 4/1982.

190. Tribunalul Suprem, Decizia de îndrumare nr. 7/1972 – în Buletinul Oficial nr. 43/1972;

191. Tribunalul Suprem, Secţia penale, Decizia nr. 471/1981 – Repertoriul de practică judiciară

pe anii 1981-1985, de V. Papadopol, St. Daneş, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p.

270.

192. Tribunalul Suprem, Secţia penale, Decizia nr. 710/1970 – în Repertoriul de practică

judiciară pe anii 1969-1975;

193. Tribunalul Suprem, Decizia de îndrumare nr. 3/1970, C.D. pe anul 1970;

194. Tribunalul Suprem, Secţia penale Decizia nr. 949/1969, Revista R.D. nr. 7/1969, p. 152.

195. Tribunalul Suprem. Decizia de îndrumare nr.7/1972, în C.D. pe anul 1972, pag.41.

196. Curtea de Apel Suceava, Decizia penala nr. 730/1999, Revista de Drept penal nr. 3 – iulie –

septembrie 2000, p. 173-174.

197. Decizia penala nr. 687/1999 a Tribunalul Suceava confirmată prin Decizia penală nr.

93/2000 a Curţii de Apel Suceava,

198. Judecătoria Câmpulung, Sentinţa penală nr. 455/1996 – Revista Dreptul nr. 6/1998;

199. Tribunalul Suceava, Decizia penală nr. 590/1996 – Revista Dreptul nr. 6/1998;

200. Tribunalul Constanţa, Decizia penală nr. 554/1979, în Revista Română de Drept nr.

2/1980;

201. Curtea de Apel Cluj, Decizia penala nr. 902/1999 „Revista de Drept penal” nr. 3/2000, p.

166-167.

202. Curtea de Apel Ploieşti dec. penale nr. 57/1998 – Culegere de practică judiciară sem. I.,

1998, Editura Lumina Lex, 1998, p. 96-97.

203. Tribunalul Municipiului Bucureşti, Decizia nr. 1368/1981 – Repertoriul de practică

judiciară pe anii 1981-1985, p. 123.

204. Tribunalul Satu Mare, Decizia nr. 691/1970, Revista Română de Drept nr. 4/1973, cu notă

de D. Klein;

205. Tribunalul Bucureşti, Secţia I penale, Decizia nr. 673/1997 - în Culegere de practică

judiciară a Tribunalul Bucureşti pe anii 1994 – 1997;

206. Tribunalul Suceava, Decizia penală nr. 159/1971 – Revista Română de Drept nr. 12/1971,

p. 180.

207. Tribunalul Municipiului Bucureşti, Secţia a II – a penale, Decizia nr. 166 / 1981 în

Repertoriul de practică judiciară în materie penală pe anii 1981-1985;

Page 155: infractiuni silvice

155

208. Tribunalul Regiunii Banat, Decizia penală nr. 211/1955, în Legea nr. 1/1956, p.64,

209. Tribunalul Regiunii Iaşi, Decizia penală nr. 1179/1959 în Legea nr.11/1959, p. 73.

210. Tribunalul Suceava Decizia penală nr. 67/2000 – Revista de drept penal nr. 3 – iulie-

septembrie 2000;

211. Tribunalul Suceava, Decizia penală nr. 109/2000 – Revista de drept penal nr. 3 – iulie –

septembrie 2000;

212. Judecătoria Gura Humorului, Sentinţa penală nr. 558/1999 – Revista de Drept penal nr. 3

– iulie – septembrie 2000;

213. Jud. Gura Humorului, Sentinţa penală nr.141/1999;

214. Tribunalul Suceava, Decizia penală nr. 108/2000 – Revista de drept penal nr. 3/2000;

215. Judecătoria Drăgăşani, Sentinţa penală nr. 358/1999 – Revista Dreptul nr. 3/2000;

216. Curtea de Apel Pitesti, Decizia penala nr. 727/R/14.12.2000, in Culegerea de practica

judiciara in materie penala – Editura Roseti –Buburesti 2002, p. 48-50.

217. Curtea de Apel Pitesti, Decizia penala nr.522/2000 – Culegere de practica judiciara in

materie penala pe anul 2000 – Editura Roseti – Bucuresti 2002, p. 47-48.

218. Curtea Europeană octombrie 1987, rechizitoriul nr. 72419, Huart, R.F.F., z – 1988, pag.

171-179.

Page 156: infractiuni silvice

156

ADNOTARE

NUŢU Costache. Teza de doctor în drept la specialitatea 12.00.08 – Drept penal (drept penal

şi criminologie). Tema: „Consideraţii teoretice şi practice privind infracţiunile silvice”

Aceasta teză este dedicata analizării consideraţiilor teoretice şi practice privind infracţiunile

silvice.

Teza de faţă este rezervată analizei acelor fapte prin care în principal sunt primejduite ori

stânjenite activităţi care pun în pericol sau afecteaza interesele statului, ale agenţilor economici sau

ale cetăţenilor.

Faptele analizate constituie un ansamblu de incriminări de mare importanţă pentru ocrotirea

economiei naţionale şi în mod direct pentru ocrotirea fondului forestier.

In teza mai întâi se tratează problemele privind importanţa fondului forestier şi necesitatea

apărării acestuia. Apoi s-a analizat în extenso care sunt principalele cauze care afectează şi

generează comiterea de infracţiuni şi contravenţii silvice, subliniindu-se că infracţionalitatea din

domeniul forestier reprezintă unul din aspectele cele mai grave şi una din caracteristicile

fenomenului criminalităţii în societatea contemporană.

De asemenea, în cuprinsul tezei sunt scoase în evidenţă principalele activităţi menite să

ducă la prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional în domeniul forestier.

În teză sunt redate informaţii detaliate privind aspectele referitoare la istoricul legislaţiei

silvice şi elementele de drept comparat, făcându-se apel la acte normative din cele mai vechi

timpuri şi până în prezent, ca şi la unele legislaţii ale altor state ca : Germania, Franţa, Austria sau

Turcia.

Apoi în continuare sunt analizate şi consideraţiile generale şi comune privind infracţiunile

silvice, tratându-se cu această ocazie condiţiile preexistente, conţinutul constitutiv şi formele

acestor fapte.

Un capitol separat este dedicat studiului infracţiunilor silvice în special. Mai întai se

analizează infracţiunile prevăzute în Codul Silvic (Legea nr. 26/1996) şi apoi cele reglementate de

O.G. nr. 96/1998 aprobată prin legea nr. 141/1999, cu modificările aduse prin Legea nr. 183/2005,

la fiecare dintre acestea redându-se o serie de speţe soluţionate în practica judiciară, exprimandu-se

şi unele opinii personale în legatură cu diverse aspecte controversate în literatura de specialitate şi

în activitatea instanţelor de judecată.

Capitolul III este rezervat redării unor importante propuneri de lege ferenda, aspecte menite

să contribuie la îmbunataţirea legislaţiei silvice şi concluzii

Informatiile date de statisticile naţionale şi internationale, rezultatele cercetării naţionale şi

internaţionale în sociologie şi alte materiale informative actuale sunt larg folosite în teză .

Page 157: infractiuni silvice

157

РЕЗЮМЕ НУЦУ Костаке. Диссертация на соискание ученой степени доктора права по специальности

12.00.08 – Уголовное право (уголовное право; криминология) Тема: ТЕОРЕТИЧЕСКИЕ И ПРАКТИЧЕСКИЕ ОСНОВЫ ЛЕСНЫХ ПРЕСТУПЛЕНИЙ

Диссертация посвящена анализу теоретических и практических проблем касающихся

лесных правонарушений.

Данное исследование охватывает деяния, которые наносят вред или ставят в опасность

причинения вреда интересам государства, экономических агентов или граждан.

Проанализированные деяния составляют совокупность составов, имеющих большое

значение для охраны народного хозяйства, а именно лесного фонда.

В работе, во первых, анализируются вопросы касающиеся значения лесного фонда и

необходимостью его защиты. Далее подробно рассматриваются причины совершения лесных

преступлений и правонарушений, подчеркивается что преступность направленная против

лесного фонда представляет одно из наиболее тяжких и характерных аспектов современной

преступности.

Также, в диссертации указываются основные способы предупреждения и борьбы с

преступными явлениями в лесной сфере.

Работа содержит подробную информацию об основных аспектах эволюции лесного

законодательства. Также, автор проанализировал соответствующие нормативные акты

некоторых зарубежных стран: Германии, Франции, Австрии и Турции.

Далее рассматриваются общие соображения, касающиеся лесных правонарушений,

анализируются основные составы соответствующих преступных деяний.

Отдельная глава посвящена изучению конкретных преступлений против лесного фонда.

Прежде всего, рассматриваются преступления предусмотренные в Лесном Кодексе (Закон

№26/1996), а уже затем - те что регламентированы в Постановлении правительства №96/1998

– каждое из них рассматривается вместе с рядом казусов из уголовно-судебной практики,

относительно их выражены также и личные точки зрения касательно спорных вопросов

высказанных в специальной литературе и встречающихся в деятельности судебных

инстанций.

В третьей главе сконцентрированы выводы и основные предложения «de lege-ferenda» с

целью улучшить законодательство в лесной сфере.

В работе широко использованы международные и национальные статистические

данные, результаты социологических исследований и другие актуальные информационные

материалы.

Page 158: infractiuni silvice

158

SUMMARYЕЕ

NUTU Costache. Dissertation in order to obtain the Scientific Degree of Doctor in Law. Specialty 12.00.08 – Criminal Law (criminal law, criminology)

Theme: “Theoretic and practice considerations concerning forestry crimes” This thesis is dedicated to the analysis of the theorethical and practical regards of the silvic

crimes. The present thesis is reserved to the analysis of the facts that put in danger or embarrass the

activitiess that injure or affect the state’s interests, those of economic agents or these of the citizens.

The analysed facts constitute an ensemble of great important incriminations in order to protect

the national economy and directly to protect the silvic contents.

First fo all, there are delt with the problems regarding the importance of the silvic contents and

the need of its protection. Then there have been analysed „in extenso” wich are the main causes that

affect and produce the committing of silvic crimes and offences. There has also been underlined

that the silvic crime represents one of the most grave aspects and one of the characteristis of the

crime phenomenon of the contemporary society.

In the thesis content there are also emphasized the main activities destined to prevent and to fight

against the crime phenomenon from the silvic domain.

In this there are given back detailed information regarding the aspects of the history of silvic law

and the elements of comparable right, resorting to the old and present laws, as also laws from other

states like Germany, Austria, France or Turkely.

Then there are also analysed the general and common regards of the silvic crimes – being delt

with the preexisting condition, the constitute contents and the form of these facts.

A separate chapter is especially dedicated to the study of silvic crimes. First of all, there are

analysed the crimes from The Silvic Code (Law nr. 26/1996) and the those regulated by O.G.

96/1998 approved by Law nr. 141/1999.

To each of these, there are given back a series of solved examples in the judicial practice, also

there being expressed personal oppinions regarding some different controversed aspects in the

speciality literature and in the activity of the law courts.

The third chapter is reserved for given back some important suggestios of law, aspect destined to

contribute to the development of the silvic law.

The information given by the national international statistics, the results of national an

international sociology research and other present informative materials are widely used in the

thesis.

Page 159: infractiuni silvice

159

CUVINTE CHEIE

Arbori, puieţi, lăstari, pădure, fond forestier, vegetaţie forestieră, masă lemnoasă, material

lemnos, ciocan silvic de marcat, ocoale silvice, amenajamente silvice, paza pădurilor, combaterea

delictelor silvice, arbori doborâţi sau rupţi de fenomenele naturii, valoarea pagubei, legislaţie

silvică, Cod silvic, infracţiuni silvice, contravenţii silvice, furtul de arbori, defrişarea vegetaţiei

forestiere, tăiere fără drept de arbori, distrugerea sau degradarea de păduri, sustragere de material

lemnos, păşunat ilegal, obiectul infracţiunii silvice, subiecţii infracţiunii silvice, conţinutul

infracţiunii silvice, forme, modalităţi, sancţiuni, aspecte procesuale – privind infracţiunile silvice,

ocuparea fără drept a terenului cu vegetaţie forestieră, falsificarea ciocanului silvic de marcat.

КЛЮЧЕВЫЕ СЛОВА

Деревья, отсадок, росточки, лес, лесофонд, лесвегетация, деревянистая масса

(лесомасса), лесоматериал, лесомолоток маркирования, лесничества, лесоустройства,

лесоохрана, борьба с лесными правонарушениями, поваленные и оторванные деревья,

ценность убытка, лесозаконодательство, лесокод, лесоправонарушение, лесонарушения,

кража деревьев, распашка лесовегетации, лесорубка без права, разрушение или деградация

лесов, кража лесоматериала, нелегальная пастьба, предмет лесоправонарушения, субьекты

лесонарушенмя, содежаниелесо наршения, виды, способы, наказания (санкџии), виды

судебного проџесса по лесонарушениям, занятия без права поля с вегетаџией,

фальсификаџия лесомолотка маркирования.

KEY WORD

Tree, spawn/tiller, ratoon, forest, woodsy/silvan fund, silvan vegetation/greenery, wood,

timber, silvan branding iron, silvan districts, silvan arrange ments, forest guard, silvan crime

fighting, windfallen or cut daen trees due to calamities, damage value, silvan legislation, silvan

code, silvan crimes, silvan summary offences, tree stealing, silvan vegetation clearing, illegal tree

cut, forest distruction or degradation, timber stealing, illegal grazing, silvan crime object, silvan

crime subjects, silvan crime content, types, proceedings, sanctions legal procedures – regarding

silvan crimes, unauthorised occupancy of the wood land, silvan branding iron forgery.

Page 160: infractiuni silvice

160

LISTA ABREVIERILOR

O.G. - Ordonanţa Guvernului

C.S.J. - Curtea Supremă de Justiţie

C.Apel - Curte de Apel

Trib. Supr. - Tribunal Suprem

Trib. Jud. - Tribunal Judeţean

Secţ. Pen. - Secţia penală

M. Of. - Monitorul Oficial

C. pen. - Codul penal

C. pr. pen. - Codul procesual penal

Col. Penal - Colegiul penal

C.D. - Culegere de decizii

J.N. - Justiţia nouă

R.R.D. - Revista Română de Drept

R.N.D. - Revista Naţională de Drept

art. - articolul

alin. - alineatul

lit. - litera

pct. - punctul

nr. - numărul

p. - pagina