Download - infractiuni contra sanatatii

Transcript
Page 1: infractiuni contra sanatatii

CUPRINS:

Întroducere............................................................................................................3

Capitolul I. Consideraţii generale

1.1 Evoluţia istorico-juridică a infracţiunilor contra sănătăţii ...................,,,,,,,,....7

1.2 Caracteristica generală a infracţiunilor contra sănătăţii ................................15

Capitolul II. Analiza juridico-penală a infracţiunii prevăzută de art. 151 CP al

R.M

2.1. Obiectul infracţiunii prevăzut de art. 151 CP al R.M. ................................23

2.2. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzută de art. 151 CP al R.M. …….......28

2.3. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzută de art. 151 CP al R.M. …….....46

2.4. Subiectul infracţiunii prevăzută de art. 151 CP al R.M. .............................49

2.5. Circumstanţele agravante ale infracţiunii prevăzută de art. 151 CP al RM;

…………………………………………………………………………...........55

Capitolul III: Studiul comparat privind infracţiunea prevăzută de art. 151

CP al RM

3.1. Delimitarea infracţiunilor prevăzută de art.151 CP al RM de alte infracţiuni

similare

………………………………………………………………………….....59

3.2. Răspunderea penală pentru vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a

sănătăţii în legislaţia diferitor state ………………………….

……………………………...66

Page 2: infractiuni contra sanatatii

Concluzii ………………….

…………………………………………………….....71

Bibliografie…………….………………………………………………………..…

74

INTRODUCERE

Vita que mancipia nulli dotur, omnibus usu.[1]

Printre problemele actuale cu care se confruntă comunitatea naţională şi

internaţională trebuie evidenţiată în mod deosebit problema privind aplicarea

violenţei în societate umană.

Omul, singură fiinţă înzestrată cu conştiinţă, este creatorul tuturor bunurilor

materiale şi spirituale, care, fiind transmise din generaţie în generaţie, asigură

progresul continuu al societăţii. Societatea este mediu creat însuşi de om.

Totodată, spre deosebire de toate celelalte fiinţe, omul este acela care reuşeşte

să-şi domine pornirile primare şi să ridice la înălţimea unor principii fundamentale

de viaţă tot ceea ce este bun, adevărat şi drept. Aşa fiind, este firesc ca legea penală

să acorde cea mai mare însemnătate ocrotirii omului, atât în ceea ce priveşte toate

celelalte drepturi, libertăţi şi interese, pe care societatea este datoare să i se asigure.

1 Viaţa nu este proprietatea nimănui ci uzufructul tuturor;

Page 3: infractiuni contra sanatatii

Această pornire se realizează în maniera specifică dreptului penal, adică prin

incriminarea tuturor faptelor care, sub un aspect sau altul, aduc atingere fiinţei,

drepturilor şi intereselor legitime ale omului.

Faptele îndreptate împotriva omului sunt numeroase şi variate. Făcând

distincţie între faptele îndreptate împotriva drepturilor absolute privitoare la

existenţa fizică şi principalele atribute ale fiinţei şi personalităţii umane, pe de o

parte, şi faptele atribuite împotriva altor drepturi şi interese ale omului, pe de o altă

parte, legiuitorul a inclus pe cele dintâi într-o categorie distinctă de infracţiuni, sub

denumirea „Infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei”. Aceste infracţiuni

constituie conţinutul celui de-al doilea titlu din partea specială a Codului penal.

Capitolul II „Infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei” ocupă un loc

imediat, următor după Capitol I „Infracţiuni contra păcii şi securităţii”. Plasarea

Capitolului I în primul plan vine în conformitate cu art. 4 al Constituţiei Republicii

Moldova despre proprietatea reglementărilor internaţionale internaţionale şi cu

criteriul de îmbinare a sistematizării, conform gradului de importanţă a obiectivelor

juridice şi a pericolului social al infracţiunilor care atentează asupra acestor

obiecte.

Infracţiunile contra integrităţii corporale datorită particularităţilor pe care le

prezintă, ocupă un loc distinct. Ţinând cont de aceste aspecte, legiuitorul moldav,

dezvoltând ideea că în centrul preocupărilor unei societăţii democratice se situează

persoana, viaţa şi sănătatea – în calitate de valori sociale primordiale, care necesită

o asigurare juridică multilaterală a situat Capitolul cu privire la infracţiunile contra

vieţii şi sănătăţii în primele Capitole ale Părţii Speciale al Codului penal al

Republicii Moldova (în continuare – CP al RM). [2] În acest fel a fost abandonată

concepţia autoritară ajunsă la culminaţie, promovată în Codul penal în vigoare,

care debutează cu primele capitolele ca şi Codul Penal al Franţei. În aceeaşi ordine

2 Monitorul Oficial al RM – 2002 – Nr. 128-129;

Page 4: infractiuni contra sanatatii

sunt dispuse primele două capitole din Partea Specială a Codului Penal-model al

statelor membre ale CSI.[3]

Infracţiunile contra integrităţii sau a sănătăţii persoanei constituie o subgrupă

a infracţiunilor contra persoanei, în care se cuprind acele fapte de pericol social,

săvârşite prin orice mijloace, prin care se cauzează unei persoane o suferinţă fizică

sau o vătămare a integrităţii corporale ori a sănătăţii sale. Problemelor tragerii la

răspundere penală pentru cauzarea vătămării sănătăţii persoanei permanent se

consacra o atenţie deosebită în literatura juridică. În teoria dreptului penal până în

prezent lipseşte opinie unică referitor la determinarea noţiunii „vătămare

corporală”, ceea ce determină actualitatea prezentei lucrări. De asemenea,

actualitatea problemei infracţiunilor contra sănătăţii este condiţionată de creşterea

numărului de persoane condamnate pentru comiterea infracţiunilor grave de

violenţă. Odată cu creşterea numărului faptelor prejudiciabile îndreptate contra

sănătăţii persoanei societatea a devenit conştientă de pericolul acestui fenomen.

Mai mult decât atât, acest fenomen s-a dezvoltat brusc la an. ’90 pe fondul crizei

economice care mai trenează în Republica Moldova – marcate de pauperizarea

cetăţenilor, stagnarea în industrie, şomajul la masă etc.

În ştiinţa dreptului penal, s-a acordat şi se acordă atenţie cercetării

problemelor răspunderii penale pentru infracţiunile contra sănătăţii persoanei.

Aceste probleme au constituit tematica unui şir de monografii, lucrări ştiinţifice

etc. Analiza profundă a acestor lucrări ştiinţifice determină gradul de studiere a

temei investigate.

Scopul prezentei lucrări îl constituie analiza teoriei şi practicei ce ţine de

grupa infracţiunilor îndreptate împotriva sănătăţii persoanei. La fel, soluţionarea

problemelor privind răspunderea penală pentru infracţiunile săvârşite contra

sănătăţii persoanei, stabilirea naturii juridice a infracţiunilor respective.

Pentru realizarea scopului propus, au fost stabilite următoarele obiective:

3 S. Brînză, Gh. Ulianovschii, Consideraţii vîzînd prevederile capitolului II „Infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei” din proiectul noului Cod Penal al Republicii Moldova, Revista Naţională de Drept, 2001, Nr.11, p.11;

Page 5: infractiuni contra sanatatii

Studierea şi exegeza juridico – comparativă a cadrului reglementar,

experienţei altor ţări în ce priveşte reglementarea juridică a legislaţiei

privind infracţiunile ce fac parte din tema prezentei lucrări, precum şi

practica judiciară;

Analiza juridică a elementelor constitutive ale infracţiunilor săvârşite contra

sănătăţii persoanei;

Sintetizarea asemănărilor şi deosebirilor dintre infracţiunile ce fac parte

dintre infracţiunile contra sănătăţii persoanei şi faptele conexe şi nepenale;

Baza teoretico – metodologică a studiului. Pentru realizarea scopului şi

obiectivelor lucrării, ca metode de cercetare vor fi folosite metoda logică, metoda

juridică comparativă, metoda istorică, metoda sistematică etc. Investigaţiile

efectuate se bazează pe studierea doctrinei, legislaţiei şi a practicii judiciare

existente în domeniul dat. La realizarea studiului, ca punct de reper a servit

legislaţia penală a Republicii Moldova. În cadrul studiului vor fi studiate şi

reflectate lucrările următoarelor autori: Gh. Alecu; A. Boroi; D. Croitoru; T. Dima;

J. Drăgan; A. Gheorghe; M. Hotcă; N. Neagu (România); A. Barbăneagră; A.

Borodac; V. Bujor; V. Holban.

Volumul şi structura tezei. Lucrarea este structurată în: introducere, trei

capitole, concluziile, bibliografie.

CAPITOLUL I: CONSIDERAŢII GENERALE

1.1. Evoluţia istorico-juridică a infracţiunilor contra sănătăţii persoanei

Ocrotirea persoanelor împotriva actelor îndreptate contra vieţii s-a impus ca o

necesitate obiectivă încă din timpurile cele mai îndepărtate. Acei care suprimau viaţa

Page 6: infractiuni contra sanatatii

unui membru al grupului social era alungat din comunitate şi, numai atunci când nu

prezenta un pericol pentru trib, părţile interesate aveau la îndemână posibilitatea

răzbunării. Făptuitorul alungat din cadrul tribului şi lipsit de protecţia grupului era, în

mod practic, condamnat la dispariţie.

Pe parcursul secolelor şi mileniilor infracţiunile contra persoanei au fost în

centrul atenţiei juriştilor şi filozofilor, psihologilor şi scriitorilor, artiştilor şi

istoricilor. În urma analizei psihologice a infracţiunilor de genul acesta au aparut

opere artistice care au încercat să pătrundă în esenţa acestui fenomen, să-1

caracterizeze pe ucigas, şi pe violator. Cele mai vechi concepte religioase, culegeri

de legi, cronici, opere literare, cîntece ating, într-un fel sau altul, tema omorului, a

leziunilor corporale grave şi a consecinţelor rezultate de pe urma savârşirii acestor

infracţiuni. Eschil şi Euripide, Tolstoi şi Dostoevskii, Rebreanu şi Sadoveanu, Zola

şi Shakespeare în literatura artistică, Repin în pictură reproduc scena omorului,

analizează acest fenomen din punctul de vedere al psihologiei şi al cauzalitaţii.

Chiar din momentul apariţiei dreptului penal, problematica legată de

infracţiunile contra persoanei ocupa un loc primordial. Anume de la omor încep

majoritatea legislaţiilor penale ale lumii antice şi ale evului mediu. Din

timpurile cele mai îndepartate protecţia persoanei îşi gaseşte locul de frunte în

lege. Însă, trebuie de menţionat că nu fiecare persoană era protejată de lege în acest

sens. Istoria dezvoltarii dreptului penal, analiza istorică a legislaţiei penale ne

demonstreaza că nu erau protejate prin lege toate persoanele în general, ci numai

cele cu statut special de soţ, franc, homine liberum, cele de о anumită stare

socială, naţionalitate, religie, stare materială şi ierarhie socială.

În societatea comunei primitive era aplicata pe larg răzbunarea prin sînge

împotriva oricărei persoane străine care a atentat la viaţa membrului comunei

primitive date.

Legea Tabu şi Totem nu permiteau o răzbunare totală şi, într-un fel, protejau

persoana vinovată de furia sălbatica. Mai tîrziu, în societatea umană s-au produs

Page 7: infractiuni contra sanatatii

schimbari ireversibile: majoritatea populaţiei s-a transformat în sclavi, iloţi,

iobagi lipsiţi de drepturi. Din acest moment viaţa, sănătatea şi demnitatea lor nu

mai erau protejate şi asigurate de nimeni. Zeci de mii de sclavi s-au pierdut în

Atena şi Sparta, în Babilon şi în Egipt, fiind răstigniţi pe cruci, aruncaţi în

ghearele fiarelor pe arenele circurilor din Roma: gladiatorii se sfâşiau unii pe alţii

pentru a distra publicul.

Ocrotirea persoanelor împotriva actelor îndreptate contra vieţii s-a impus

ca o necesitate obiectivă încă din timpurile cele mai îndepărtate. Acei care

suprimau viaţa unui membru al grupului social erau alungaţi din comunitate şi

numai atunci când nu mai prezentau un pericol pentru trib, părţile interesate

aveau posibilitatea de a se răzbuna. Făptuitorul alungat din cadrul tribului şi

lipsit de protecţia grupului era, în mod practic, condamnat la pieire.

Treptat, un rol tot mai mare îi revine răzbunării nelimitate, apoi limitate

(Legea Talionului). Răul suferit de cel vinovat nu trebuia să depăşească răul

pricinuit victimei (ochi pentru ochi, dinte pentru dinte).

Acte legislative adoptate în antichitate ce prezintă un interes juridic

intelectual faţă de vechimea unor legi, în sens strict, precum şi faţă de

particularităţile culturii juridice ale diferitelor popoare: Legea lui Bokoris (sec.

VIII î.e.n.) în Egipt, Codul lui Hammurabi în Babilon (sec. XVIII î.e.n.)- cel de-al

VI-lea rege din prima dinastie de Babilon fondată de catre Sumu-abu (dinastia

amoreana). Cea mai străveche lege cunoscută care are la bază Legea Talionului este

Codul regelui Hammurabi din Babilon (1792-1749 î. Hr.). Codul lui Hammurabi,

cu toată probabilitatea, a fost publicat la începutul domniei lui. Cele 282 paragrafe

săpate în piatră îmbrăţisează aproape tot dreptul public şi privat în vigoare la

babiloneni pe vremea lui Hammurabi. Înainte de apariţia acestui cod, existau

Codurile Lipit-Iştar din Isin, Bilalam de Ia Ennuna şi Urnamu din Ur. Codul se află

scris pe o stelă de piatră, de diorit, neagră, cu înălţimea de 2.25 m şi lăţimea la

bază de 1.90 m, iar la vârf 1.65 m. Este scris cu caractere cuneiforme. Sub chipul

lui Hammurabi în rugăciune: „când zeii ... m-au strigat pe nume, pe mine,

Page 8: infractiuni contra sanatatii

Hammurabi, destoinic administrator, cu frica de zei, să dau ţării puterea dreptăţii ca

să nimicesc pe cel rău şi viclean, ca acela puternic să nu asuprească pe cel slab...

atunci am făruit eu însumi dreptul şi dreptatea în limba ţării, făcându-i pe oamenii

să se bucure”[4], urmează textul codului: 16 coloane păstrate, iar 5 rase cu dalta

(distruse, probabil de navalitorul Sutruk-Nahunte, pe la 1207-1171 i.e.n., care a dus

stela la Susa, unde au descoperit-o francezii la începutul sec. XX, după care au

dus-o la Louvre).

În ceea ce priveşte tematica prezentului studiu, legea prevedea că dacă cineva

ucidea femeia altuia, i se omora fiica; dacă o construcţie se prăbuşea dintr-un viciu

de construcţie şi omora pe fiul proprietarului, era ucis fiul arhitectului; dacă un

om liber, deţinut pentru datorii, murea din cauza loviturilor sau a lip surilor, era

ucis fiul creditorului care a cerut ca acesta să fie închis pentru neachitarea

datoriilor.[5]

Legile lui Manu în India (sec. III î.e.n.) care este o oglinda vieţii religioase,

morale, sociale, familiale, politice, economice etc. a Indiei de altădată, cu mii de

ani în urmă şi de astăzi, este înfăţişată în cartea legii lui Manu: Manava-Dharma-

Sastra sau Cartea Legii Lui Manu, este o scriere a cărei vechime se numără cu

miile de ani: „Întreagă lume e ţinută în supunere prin pedeapsă; căci un om cinstit

e greu de găsit. Numai de frică pedepsei serveşte fiecare fiinţă binelui altora. Dacă

ar lipsi pedeapsa, ar degenera toate castele, zăgăzurile ar fi rupte şi s-ar ivi o

prăbuşire universală”.[6] Esenţa mărturiilor din această carte unică o formează

caracterul religiei cuprinse în Legea lui Manu, brahmanismul, adică credinţa în

Brahma, ca zeu suprem, nemărginit, principiu şi esenţă a lumii, creator şi

distrugător al totului. Termenul “lege” din titlul cărţii nu trebuie luat în înţelesul

modern, ca o sumă de dispoziţii sau prescripţii privitoare la o anume chestiune, sau

ca normă de conduită într-o direcţie sau împrejurare oarecare, ci ca normă generală

de conduită, sau ca o adunare cât mai completă de reguli ce trebuie urmate în viaţă. 4 Gh. C. Mihai, Radu I. Motica, Fundamentele dreptului: Teoria şi filosofia dreptului. Ed. ALL, Bucureşti, 1997, pag. 92; 5 Vladimir Hanga, Marii legiuitori ai lumii, Bucureşti, 1977, pag. 75;6 Gh. C. Mihai, Radu I. Motica, Op. cit., pag. 92;

Page 9: infractiuni contra sanatatii

De aceea Legea lui Manu cuprinde principii de teologie, de metafizică şi

cosmogonie, precepte de morală, de pedagogie, de economie domestică şi rurală,

de comerţ etc.; reguli pentru îndeplinirea actelor cultului, a datoriilor conjugale şi

către rude, prieteni şi străini, datoriile castelor principale şi ale castelor secundare,

atât unele faţă de altele, cât şi ale membrilor castei între ei; noţiuni de politică

internă şi externă, de strategie şi tactică; sfaturi pentru încheieri de alianţe politice

şi militare; apoi amănunţite legi agrare, civile, penale, comerciale, sistemul

măsurilor şi greutăţilor etc.

În Grecia Antică orice omor era pedepsit, fie ca era comis premeditat, fie

involuntar. Omorul premeditat se judeca în Areopag, un tribunal suprem

alcătuit din mai mulţi arhonţi aleşi pe viaţă şi prezentat de arhontele-rege.

Oratorii erau obligaţi să se rezume la expunerea faptelor şi să nu apeleze la

pasiuni sau milăjar sentinţele prevedeau fie condamnarea la moarte, fie

achitarea. în caz de paritate de voturi, preşedintele adăuga un vot în favoarea

condamnatului. Omorul involuntar se judeca de către un tribunal compus din 50

de cetăţeni liberi, încercându-se în prealabil sa concilieze părţile. În cazul

acestei infracţiuni, partea vătămată putea să primească o despăgubire sau un preţ

al sângelui.[7]

În dreptul roman sunt cunoscute, în afară de legi, consulatele şi constituţiile

imperiale. Codificarea lui Justinian începută în 528 e.n. intră în istoria dreptului

sub denumirea de- “Corpus iuris civilis ”, care reprezintă o culegere a dreptului

roman pus de acord cu realităţile social-politice din acea epocă şi cuprindea

Digestele, Codul, Instituţile, Novelele. Clasicii greci spuseseră că Justiţia trebuie să

se situieze în centrul vieţii sociale, căci e de la natură ca ea coordoneze lucrarea

optimă a sufletului individual ca şi a statului, în calitate de factor diriguitor al

acţiunilor, întregului societal şi ale părţilor acestuia.

“Corpus iuris civilis ” dă seama de reala valoare acordată omului, în situaţia

în care celălalt termen al relaţiei Bine-Just este Subiectul Divin, Dumnezeu,

7 Andrei Marin, Pagini alese din oratorii greci, Bucureşti, 1969, pag. 20;

Page 10: infractiuni contra sanatatii

deţinătorul întîietăţii ontologice şi axiologice; această relaţie stabileşte un echilibru

între “a fi” şi “a avea”, între patrimoniul ce defineşte persoana-îndreptăţită să aibe

(să posede) şi persoana liberă-să-fie-liberă să se afirme ceea ce este; “Corpus iuris

civilis ” reprezintă victoria deplină a spiritului sistematic european, în forma lui

elenă, în confruntarea cu avalanşa conglomeratului afroasiatic; el e constructorul

spiritului european, pentru următoarele milenii, căci redă omului-individ calitatea

de subiect de drept. Cu toate prefacerile ulterioare, fundamentul dreptului european

stă în acest Corpus, mediatorul spre dreptul roman, invocat azi pe toate

meridianele juridicului.[8]

Necesitatea codificării dreptului a apărut din imperativul limitării unor

abuzuri provenind din nesiguranţele monarhiilor, din ambiguităţile cutumelor din

limitele dreptului canonic. Codificări apar secol după secol în Imperiu Bizantin,

după Iustinian, iar începînd cu veacul XVI se ivesc tentative şi în occidentul

european: Codul penal Carolina (1532), Codul Maritim francez (1643), Codul

Comercial francez (1681), Pravilniceasca Condică Românească (1770).

Chiar dacă, o vreme, pedepsirea faptelor de acest fel era lăsată la discreţia

victimei şi a rudelor acesteia, omuciderea n-a încetat niciodată să fie şi o

încălcare a intereselor grupului social. În vechile obiceiuri latine, omuciderea

(răzbunarea prin sânge) era lăsată părţilor victimei, dar cu autorizarea anticipată

a comunităţii, iar, potrivit celei mai vechi legi romane, cea a lui Numa

Pompilius, uciderea unei persoane libere era privită ca o crimă contra

colectivităţii.

Cel mai vechi cuvânt roman care denumea omuciderea era parricidium,

ceea ce însemna orice ucidere intenţionată a unei persoane. Numai spre finele

existenţei Republicii acest termen va însemna în mod exclusiv uciderea unei

rude, crimă pentru care s-a păstrat vechea pedeapsă pentru omucidere în general.

Cuvântul hornicidus apare în latina clasică alături de sicarius (ucigaş plătit) şi

veneficius (otrăvitor).

8 M. Cazacu, Bizanţul, Timişoara, 1996, p. 196 şi urm.;

Page 11: infractiuni contra sanatatii

Questores parricidii (judecători speciali pentru cazurile de omucidere)

sunt predecesorii Legii celor XII Table. Ei au fost înlocuiţi de Questones (instanţă

prezidată de magistraţi), care exista deja înainte de epoca lui Sylia. Legea lui Sylla

asupra ucigaşilor plătiţi şi a otrăvitorilor (Lex Cornelia de sicariis et veneficiis) a

rămas fundamentală în această materie, în timp ce Legea lui Pompei asupra uci-

derii unei rude nu a făcut decât să modifice sancţiunile. La început a fost exclusă

din noţiunea de omucidere uciderea sclavilor, care era considerată numai ca o

faptă producătoare de daună dacă era comisă de o altă persoană decât

proprietarul. Ulterior (sub împăratul Claudiu), s-a recunoscut că o asemenea faptă

putea fi calificată şi ca omucidere.

Omuciderea era considerată orice ucidere intenţionată a unei persoane

libere, chiar săvârşită în scop de furt. Aplicarea pedepsei cu moartea unui cetăţean

străin, fără o judecată anterioară, era considerată omucidere. La fel şi otrăvirea

sau uciderea prin vrăjitorie sau magie. Mommsen arată că erau pedepsiţi cu

moartea cei care participau la ceremonii religioase nocturne şi la sacrificii umane.

Simpla deţinere a unei cărţi magice era pedepsită cu închisoarea sau cu moartea.

Incendiul intenţionat, ca şi infracţiunile comise cu ocazia unui naufragiu, erau

pedepsite tot cu moartea.

La început omuciderea era pedepsită cu moartea, însă forma execuţiei

(înecare, ardere pe rug etc.) varia conform modului de omucidere. Mai târziu a

fost interzisă aplicarea apei şi focului pentru realizarea pedepsei cu moartea. Sub

Imperiu se aplica deportarea pentru persoanele de condiţie socială superioară şi

moartea pentru cele de condiţie inferioară. Exercitarea dreptului la viaţă şi la

moarte în Roma antică de către un ascendent asupra descendenţilor supuşi

autorităţii sale nu constituia o faptă de omucidere. Până în epoca lui Constantin era

posibilă uciderea fiului (supus autorităţii părinteşti) de către acela care era

desemnat de părinţi. De asemenea, pedeapsa pentru omucidere nu era aplicată

celui care omora o persoană, aflându-se în legitimă apărare, sau celui care îşi

ucidea adversarul pe timp de război, sau care suprima viaţa unei persoane

Page 12: infractiuni contra sanatatii

executând prescripţiile legii sau din ordinul autorităţii. La fel era scutit de

răspundere cel care îl ucidea pe un exilat, dacă acesta încerca să evadeze din exil.

Nu i se aplica vreo pedeapsă nici celui care omora o rudă adulteră.

Omuciderea premeditată care nu beneficia de asemenea justificări era

pedepsită ca o crimă publică; delictul de omucidere din culpă atrăgea numai

obligaţia de despăgubire. Tentativa şi chiar simpla manifestare a voinţei de a

ucide era pedepsită ca faptă consumată. Numai în timpurile din urmă s-a

prevăzut o pedeapsă mai puţin aspră pentru aceste cazuri, decât pentru

omuciderea consumată. Autorii direcţi, indirecţi, instigatorii şi complicii

omorului erau trataţi cu severitate.

Odată cu înfrângerea dacilor de către romani, regulile dreptului roman s-

au extins şi în Dacia. Băştinaşii erau judecaţi de guvernator sau de locţiitorul

acestuia. El avea jus gladii, adică dreptul de a pedepsi cu moartea, atunci când cel

judecat era un fruntaş din rândui popoarelor supuse, iar pedeapsa capitală nu putea

fi pronunţată decât de împărat. Chiar după retragerea armatelor romane, în

perioada năvălirii populaţiilor migratoare, în Dacia continuă să se aplice dreptul

roman, dar numai în parte, locul acestuia luîndu-1 treptat obiceiurile sau normele

juridice autohtone, formate în decursul secolelor.

O contribuţie la formarea unor norme juridice autohtone au avut-o

Bazilicalele, o colecţie de legi civile şi penale elaborate în capitala Imperiului

Roman de Răsărit. Pedepsele prevăzute pentru infracţiunile de omor erau

moartea şi mutilarea făptuitorului. În situaţia în care făptuitorii aparţineau

nobilimii, aceste pedepse puteau fi înlocuite cu plata unor sume de bani,

făcându-se deosebire între tentativă şi infracţiunea consumată.

În faza incipientă de dezvoltare a societăţii medievale triburile galilor,

goţilor, hunilor şi slavilor ocrotesc drepturile elementare ale omului din mediul

lor. Însă, cu cît mai mult se dezvoltă relaţiile feudale, cu atât mai relevantă

devine diferenţierea socială, cercul celor protejaţi devine tot mai restrâns, iar al

Page 13: infractiuni contra sanatatii

celor lipsiţi de drepturi - tot mai larg. Dreptul penal al evului mediu se

caracterizează prin drepturile nelimitate ale feudalilor asupra vieţii şi sănătăţii

iobagilor lor. Dreptul penal al acestor timpuri nu se caracterizează prin faptul ce şi

cum pedepseşte legea, ci pe faptul care acţiuni nu sunt în general pasibile de

răspundere şi pedeapsă penală.

În epoca feudală întîlnim cu precădere dreptul cutumar şi jurisprudenţa, ceea

ce a condus la o centralizare. În aceasta epocă observăm dezvoltare relaţiilor de

producţie şi de schimb şi ca urmare a resimţit tot mai mult necesitatea şi a crescut

considerabil importanţa dreptului scris. Necesitatea a fost provocată de dese

abuzuri din partea puterii de stat care, neavînd un drept scris concret avea tendinţe

de aplicare abuzivă atât a obiceiului cât şi jurisprudenţei. Odată cu intensificarea

procesului de centralizare al statelor, se constată o tendinţă constantă spre un drept

scris, crescând vertigios importanţa legii marcată de influienţa doctrinei

contractului social al lui Jean Jacques Rousseau. Au fost elaborate coduri civile,

penale etc., care conţineau norme ce reglamentau relaţii sociale dintr-un domeniu

sau altul. Gândirea juridică a vremii a făcut distincţie între legi şi alte acte

normative, înţelegând totodată esenţa şi conţinutul legii, caracterul său voliţional ca

expresie a intereselui şi voinţei generale. În art. 6 din Declaraţia Omului şi

Cetăţeanului (1789) s-a arătat că toţi cetăţeni au dreptul să concureze personal sau

din reprezentanţii la elaborarea legilor iar legea era văzută ca “expresia voinţei

generale”.[9]

Mai târziu vine la putere burghezia. Ea lansează ideea protecţiei omului.

Ricardo şi Smith în economia politică, Kant şi Hegel în filozofie, zeci de

politicieni şi jurişti - Hobbes, Bentham, Montes-quieu, Beccaria, Marat, Danton

se pronunţă în apărarea persoanei. pe drapelul revoluţiei franceze era scris

Fraternite, liberte, egalite. însă mai tîrziu burghezia devine reacţionară. Cele

mai bune idei ale secolelor XVIII şi XIX sunt date uitării, iar cele mai bune

lucrări literare ale tinerei burghezii sunt arse pe rug de vandalii fascişti.

9 Carmen Popa, Teoria Generală a Dreptului, ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p. 139; Ion Corbeanu, Maria Corbeanu, op. cit. p. 174;

Page 14: infractiuni contra sanatatii

Prin „vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii” trebuie de înţeles

săvârşirea ilegală, în mod intenţionat sau din imprudenţă, a oricărei acţiuni sau

inacţiuni – de natura mecanică, fizică, chimică, biologică sau psihică – care a adus

o atingere sănătăţii unei alte persoane, atingere exprimată în dereglarea (gravă,

medie) a integrităţii atomice a organelor sau a ţesuturilor corpului victimei, ori a

funcţiilor acestora.[10]

Printre sarcinile primordiale ale dezvoltării sociale se profilează sarcina

combaterii criminalităţii. Omul reprezintă supremă creaţie a lumii care, prin

spiritul său neobosit, tinde continuu spre perfecţionare. Totodată, omul, în

exclusivitate, prin trăirea cu adevărat a tot ce este bun, frumos şi drept, se impune

în toate planurile, dă dovadă de personalitate, dominându-şi, în acelaşi timp,

impulsurile inferioare. Viaţa este un fenomen complex. Ca formă superioară de

mişcare a materiei, ea are ca bază procese biologice şi psihice care îşi

subordonează procesele inferioare (chimice, fizice, mecanice). Dar mai presus de

toate, ea este un fenomen social, o valoare socială, adică acea relaţie socială care,

fiind reglementată din punct de vedere juridic, constituie dreptul absolut la viaţă al

persoanei umane.

Totuşi, deşi nimeni nu contestă, realitatea arată că în societate s-au produs şi

continuă să se producă acte de suprimare a vieţii omului, ceea ce vine în

discordanţă flagrantă cu idealurile de libertate şi dreptate pentru care a luptat

omenirea.[11]

Unul din cele mai importante drepturi constituţionale ale persoanei este

dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică. În conformitate cu art. 24 al

Constituţiei Republicii Moldova statul garantează fiecărui om dreptul la viaţă şi la

integritate fizică şi psihică.

10 Sergiu Brînză, Xenofon Ulianovschi, Vitalie Stati, Ion Ţurcanu; Vladmir Grosu, Drept Penal, Volumul II, ed. Cartier, 2005, p. 88-89;11 Valerii Bujor, Vitalie Şleahtiţchi, Omorul şi vătămarea gravă a integrităţii corporale, Chişinău, 2003, ed. Univ. de Criminologie, p.3;

Page 15: infractiuni contra sanatatii

Din prevederile legale rezultă, că legiuitorul privează dreptul la viaţă într-o

legătură inseparabilă cu dreptul la integritate fizică sau psihică. Dreptul la viaţă şi

integritate corporală constituie unul dintre puţinele drepturi fundamentale ale

omului care poate fi respectat şi protejat. Din spectrul larg de drepturi şi libertăţi

ale omului, cele mai importante sunt dreptul la viaţă, siguranţa persoanei,

integritatea fizică şi psihică, deoarece erorile ce conduc la încălcarea acestor

drepturi sunt practic irecuperabile. Aceste drepturi urmează să fie protejate în

condiţiile actuale cu orice preţ şi cu orice mijloace.

Viaţa umană este ocrotită de legea penală într-un cadru mai larg, acela al

ocrotirii persoanei şi a principalelor atribuite ale acesteia : viaţa, integritatea

corporală, sănătatea, libertatea, inviolabilitatea vieţii sexuale, onoarea.

Fiecare din aceste însuşiri ale persoanei constituie valori pe care statul de

drept are menirea şi obligaţia să le ocrotească, să le asigure existenţă şi

dezvoltarea.

Aceste valori nu reprezintă realităţi izolate, exclusiv individuale, ci au o

importanţă socială; în jurul şi pe baza lor se formează, se desfăşoară şi se dezvoltă

relaţii interumane, conferind acestor valori caracterul de valori sociale, adică de

valori în a căror existenţă este interesată întreagă societate şi, totodată, de valori al

căror conţinut se relevă pe deplin numai în cadrul relaţiilor sociale.

Săvârşirea oricăror infracţiuni contra persoanei, aducând atingere uneia din

valorile sociale care reprezintă atribuite, însuşiri ale persoanei, pune în pericol sau

vatămă însăşi relaţiile sociale care s-au format şi se desfăşoară pe baza acestor

valori sociale.[12]

Instanţa europeană a drepturilor omului a fost învestită cu soluţionarea mai

multor cauze având ca obiect dreptul la viaţă al persoanei, respectiv încălcarea

acestuia de către diverse state europene.

12 Alexandru Boroi, Infracţiuni contra vieţii, ed. Naţional, 1996, p. 13;

Page 16: infractiuni contra sanatatii

Corpul uman, alături de viaţă reprezintă una din componentele esenţiale ale

persoanei fizice.

La întrebarea care este statutul juridic al corpului uman, s-au oferit de către

doctrină mai multe răspunsuri. Au existat opinii care considerau corpul uman un

lucru cu statut special. Alţi autori conchid că acesta nu este şi nu poate fi

considerat un lucru, deoarece persoana fizică nu este nici proprietara, nici

uzufructuara corpului său, iar corpul uman nu poate face obiect al vreunei

convenţii, sau al vreunui act de comerţ.

Majoritatea autorilor opinează că persoana fizică are, asupra propriului său

corp, un drept al personalităţii.

Astfel, din cele texte legale amintite creionează trei aspecte importante, cu

valoare de principiu, în această materie, respectiv:

a. fiecare persoană umană are dreptul la respectul faţă de corpul său;

b. inviolabilitatea corpului uman;

c. atât corpul uman, cât şi elementele sale alcătuitoare (organele şi ţesuturile)

nu pot face obiectul unor drepturi patrimoniale.

Violenţă este un indiciu a crizei personale a individului care nu mai găseşte

ieşiri logice dintr-un sistem închis. Ea este şi consecinţă a crizei societăţii care nu

mai oferă modele viabile membrilor săi, nu mai reuşeşte să-şi impune valorile şi nu

mai este în măsură să-ţi facă respectate normele.

Fenomenul infracţional, în sens larg, pare a fi legat din totdeauna de specia

umană, fapt care îndreptăţeşte întrebarea dacă nu cumva umanitatea poartă în ea un

germene a răului.

Problema violenţei nu este o problemă nouă în istoria omenirii de multe

milenii. Legea penală din toate timpurile şi în toate societăţile a recunoscut gradul

de pericol social deosebit de ridicat pe care îl reprezintă infracţiunile cu violenţă,

constituind unul din grupul celor mai grave fapte împotriva cărora s-a acţionat pe

multiple planuri.

Page 17: infractiuni contra sanatatii

Legea penală ocrotind, prin incriminarea faptelor care aduc atingere

persoanei, valorile sociale legate de existenţa persoanei, apără, totodată, relaţiile

sociale care se nasc şi se dezvoltă în jurul acestor valori.[13]

Concluzie dată putem să deducem din considerentul, că săvârşirea oricărei

infracţiuni, pune în pericol social sau vatămă o anumită valoare socială şi prin

aceasta ameninţă sau aduce atingere relaţiilor sociale a căror ocrotire depinde de

apărarea valorii sociale. Apărând, de pildă, persoana omului: viaţa şi sănătatea

acesteia, ca valoare socială fundamentală împotriva faptelor susceptibile să o pună

în pericol sau să o vatămă, legea penală ocroteşte implicit şi relaţiile sociale care se

dezvoltă în jurul persoanei şi a principalelor sale atribuite.

Încălcarea dreptului la viaţă, integritate corporală, a libertăţii sexuale, etc.,

creează o stare de nesiguranţă socială, un dezechilibru serios pentru însăşi existenţă

societăţii.[14]

Conceptul de ocrotire persoanei împotriva cauzării prejudiciului sănătăţii prin

vătămare corporală conţine în sine formarea, desfăşurarea şi normala dezvoltare a

relaţiilor sociale legate de ocrotirea juridică a vieţii persoanei nu este posibilă fără

combaterea eficientă folosind mijloace juridice, dintre cele mai eficiente sunt cele

oferite de dreptul penal, ca instrument de normare şi reglementare a acestor valori

de importanţă socială majoră.[15]

Ansamblul faptelor care aduc atingere valorilor sociale menţionate au fost

incriminate în legea penală într-un titlu anume al Codului Penal sub denumirea:

„Infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei” (Capitolul II, Partea Specială a CP

al RM), ele formând grupul infracţiunilor contra persoanei.

Infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii persoanei sunt cele mai grave infracţiuni

contra persoanei, deoarece după săvârşirea lor, i se răpeşte omului bunul cel mai

13 V. Dongoroz şi colab., Explicaţii teoretice ale Codului Penal român, vol III, partea specială, ed. Academiei Române, Bucureşti, 1971, p.7; Vezi: Alexandru Boroi, op. cit.,p. 14; 14 D. Luminosu şi V. Popa, Criminologie, ed. Helicon, Timişoara, 1996, p. 333; 15 Valeriu Bujor, Octavian Pop, Aspecte criminologice privind infracţiunile săvârşite cu violenţă, ed. Mirton (Timişoara), 2003, p. 1-5;

Page 18: infractiuni contra sanatatii

preţ, care este viaţa sau sănătatea. De aceea, faptele îndreptate împotriva vieţii

omului au fost din cele mai îndepărtate timpuri sancţionate cu mare severitate. [16]

În contextul descreşterii numărului total de infracţiuni, rămân a fi în creştere

infracţiunile privind viaţa sexuală, infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii persoanei,

cele contra sănătăţii publice şi convieţuirii sociale.

Se ştie, că violenţă este un indiciu aspra crizei unei societăţi, o dovadă a

faptului că ea nu mai oferă modele viabile membrilor săi, ori nu mai reuşeşte să-şi

impună valorile şi să-ţi facă respectate normele.

Astfel, tendinţa de creştere a infracţiunilor contra sănătăţii persoanei

determină să întreprinse măsuri pentru descreşterea violenţei în societate. Numărul

infracţiunilor putem analiza în baza tabelelor prezentate de către Biroul Naţional de

Statistică al Republicii Moldova:

Numărul infracţiunilor înregistrate în anii 2005-2007 [17]

2005 2006 2007

2007

în % faţă de

2006

Infracţiuni înregistrate

– total

27595 24767 24362 98,4

Din care:

Infracţiuni contra

vieţii şi sănătăţii

persoanei1709 1576 1685 106,9

16 I. Dobrinescu, Infracţiuni contra vieţii persoanei, Bucureşti, 1987, p. 11-18;17 Notă informativă cu privire la situaţia criminogenă în Republica Moldova în anul 2007 , Biroul Naţional de statistică al Republicii Moldova;

Page 19: infractiuni contra sanatatii

din acestea:

Omor 268 255 216 84,7

vătămări

intenţionate

grave395 409 408 99,8

Infracţiuni privind

viaţa sexuală

393 389 423 108,7

Din acestea

violuri

280 268 281 104,9

Infracţiuni contra

patrimoniului

15823 13184 12614 95,7

Din acestea:

Furturi 11506 9419 9724 103,2

Tîlhării 188 152 153 100,7

Jafuri 1261 950 868 91,4

Escrocherii 1420 1065 860 80,8

Pungăşii 211 171 117 68,4

Şantaj 87 65 48 73,8

Infracţiuni contra

sănătăţii publice şi

convieţuirii sociale2234 2310 2376 102,9

din acestea

infracţiuni

legate de droguri2082 2101 2182 103,9

Page 20: infractiuni contra sanatatii

Infracţiuni contra

familiei şi minorilor322 307 266 86,6

din acestea trafic

de copii

59 64 51 79,7

Infracţiuni

economice

4047 4296 2862 66,6

Din acestea:

contrabanda 579 611 493 80,7

fabricarea

banilor falşi

168 114 87 76,3

Schematice datele prezentate de către Biroul Naţional de Statistică al Republicii

Moldova permite să concluzionăm că societatea moldovenească trecere o perioadă

dificilă de tranziţie economică şi socială. Datele statistice nu privesc integral

situaţia privind infracţiunile săvârşite cu violenţă, ţinând cont de faptul că

infracţiunile contra patrimoniu săvârşesc folosind violenţă pentru atingere scopul

criminal. Aceste cazuri nu sunt reflectate în raportul statistic. În viziunea noastră,

numărul infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei este mult mai mare

comparativ cu datele prezentate.

daniela, 01.06.10,
Lipseşte clasificarea infracţiunilor contra săntăţii conform CP AL RM. De completat! Lipseşte concluzia proprie.
Page 21: infractiuni contra sanatatii
Page 22: infractiuni contra sanatatii

Noua societate promovează ideea statului bazat pe lege, democraţie şi

respectarea drepturilor omului, în cadrul căruia se realizează buna convieţuire a

tuturor membrilor societăţii. Scopul legii penale devine, astfel, ocrotirea tuturor

valorilor sociale fundamentale ale societăţii bazate pe economia de piaţă, implicit,

şi apărarea idealurilor noii societăţi care promovează pluralismul, democraţia,

drepturile omului şi respectarea necondiţionată a legii.

În context, trebuie de menţionat că în doctrina penală este pe larg susţinută

concepţia, potrivit căreia obiectul infracţiunii îl reprezintă valoarea socială şi

relaţiile sociale formate în jurul şi datorită acestei valori, care sunt vătămate sau

puse în pericol prin săvârşirea faptei socialmente periculoase.[18] În conjunctura

investigaţiei pe care o efectuăm, prezintă interes ilustrarea concepţiei promovate de

către M.L. Prohorova: „Sănătatea publică evoluează drept „nucleu”, în jurul căruia,

aidoma electronilor pe orbitele cuantice, „se roteşte” (adică se formează şi se pune

în mişcare) un întreg sistem de relaţii care sunt îndreptate spre asigurarea stării de

securitate sau a stării de apărare împotriva diferitelor influenţe negative. Pentru a

aduce atingere „nucleului”, infractorul trebuie să „penetreze” defensiva constând în

variate măsuri adoptate de socium şi stat; de exemplu, să eludeze prohibiţia legală

vizând săvârşirea operaţiunilor ilegale asupra mijloacelor narcotice sau

substanţelor psihotrope…”.[19] Un punct de vedere similar îl exprimă E.H.

Hasanov.[20]

În doctrina penală naţională, fundamentarea ştiinţifică consistentă şi amplă a

concepţiei, potrivit căreia obiectul infracţiunii îl formează valorile sociale şi

relaţiile sociale, care necesită apărare penală, în a căror consolidare şi dezvoltare

este interesată societatea şi cărora, prin comportamentul antisocial al unor persoane

aparte sau al unor grupuri de persoane, li se aduce atingere esenţială, a fost

18 Bulai C. Manual de drept penal. Partea Generală. – Bucureşti: ALL, 1997, p.195; Mitrache C. Drept penal român. – Bucureşti: Şansa, 1997, p.85; Zolyneak M. Drept penal. Partea Generală. Vol.II. – Iaşi: Chemarea, 1993, p.242; Oancea I. Drept penal. Partea Generală. – Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 1971, p.166; Boroi A. Drept penal. Partea Generală. – Bucureşti: ALL Beck, 1999, p.106.19 Прохорова М.Л. Наркотизм: уголовно-правовое и криминологическое исследование. – Санкт-Петербург: Юридический центр Пресс, 2002, p.153.20 Гасанов Э.Г. Уголовно-правовые и криминологические проблемы борьбы с преступлениями, связанными с наркотиками (антинаркотизм), p.192.

Page 23: infractiuni contra sanatatii

realizată de către S. Brînză.[21] Susţinem întru totul această exegeză argumentată,

care conferă valoare de axiomă numitei concepţii.

În acord cu această concepţie şi reieşind din denumirea Capitolului III al

Părţii Speciale a Codului penal al Republicii Moldova (din care fac parte art.151,

152, 156 şi 157), obiectul juridic special al infracţiunilor contra sănătăţii persoanei,

constituie relaţiile sociale privitoare la sănătatea persoanei.

Cu privire la folosirea distinctă, în denumirile art.151, 152, 156, 157 CP al

RM, a noţiunilor „integritate corporală” şi „sănătate”, este necesar a menţiona că

între conceptele „vătămare a integrităţii corporale” şi „vătămare a sănătăţii” există

corelaţia de tip „parte-întreg”. Noţiunea de sănătate nu poate fi privită doar sub

aspectul său psihic, ea înglobând cu necesitate şi aspectul corporal (fizic, somatic).

Deoarece în situaţia infracţiunilor de la art. 151, 152, 156 şi 157 din CP al RM nu

este lezată integritatea corporală, ca valoare socială distinctă de sănătate (inclusiv

sub aspect corporal), la fel valoare socială, formula „vătămare a integrităţii

corporale sau a sănătăţii” din denumirile celor cinci norme sus-amintite trebuie

înţeleasă în sensul de „vătămare a sănătăţii”.

Faptul că însuşi legiuitorul utilizează în dispoziţia de la alin. (1) al art. 151 din

CP al RM sintagma „altă vătămare a sănătăţii” vine să confirme în mod concludent

temeinicia acestei recomandări. În plus, nu trebuie de uitat că denumirea unei

norme nu se aplică în procesul de calificare a faptei prevăzute de acea normă.

Menirea denumirii normei este de a facilita travaliul beneficiarului sau al

destinatarului legii penale de a identifica norma necesară.

Viaţa şi sănătatea constituie valorile sociale care desemnează atributele

principale ale persoanei. Viaţa persoanei reprezintă existenţa socială a acesteia,

adică realizarea posibilităţii de a participa la relaţiile sociale, de a-şi exercita

drepturile şi interesele şi de a-şi executa obligaţiile. Dintre toate atributele inerente

oricărei persoane cel mai important este viaţa. Toate celelalte atribute ale persoanei

- sănătatea, libertatea, cinstea, demnitatea etc. - îşi pierd sensul şi semnificaţia o 21 Brînză Sergiu, Obiectul infracţiunilor contra patrimoniului. – Chişinău: Tipografia Centrală, 2005, p.11-86.

Page 24: infractiuni contra sanatatii

dată cu suprimarea vieţii persoanei. Alături de viaţa persoanei, o altă valoare

socială, care reprezintă obiectul juridic generic al infracţiunilor analizate, este

sănătatea persoanei. Din perspectiva apărării juridico-penale, sănătatea persoanei

nu trebuie înţeleasă în sens îngust, ca rezultat, bun sau rău, al funcţionării

organismului omenesc. Ea trebuie percepută ca un statu-quo de felul său, ca o stare

psihosomatică, oricare ar fi gradul de morbiditate, a unei persoane. De aceea,

anomaliile, disfuncţionalităţile sau deficienţele de ordin fizic sau psihic nu

influenţează în nici un fel asupra facultăţii persoanei de a beneficia, pe tot parcursul

vieţii, de apărarea sănătăţii sale prin mijloacele dreptului penal.[22]

Contradictorie este identificarea obiectului juridic special al infracţiunilor

contra sănătăţii persoanei. Unii autori consideră că acesta are acelaşi conţinut cu al

obiectului juridic generic al acestor infracţiuni.[23] Practic, pe aceeaşi poziţie se

situează şi A.Borodac.[24]

Bineînţeles, nu putem sprijini asemenea luări de poziţii. Ele vin în dezacord cu

postulatul că „obiectul juridic special derivă din obiectul juridic generic şi nu poate

să coincidă cu ultimul”.[25] În acelaşi sens, V.S. Prohorov, referindu-se la corelaţia

dintre obiectul juridic generic şi obiectul juridic special, susţine pe bună dreptate:

„Particularul se integrează în ceea ce este general şi îl caracterizează. Generalul nu

există în afara particularului, însă particularul nu este echivalent cu generalul”.[26]

Desigur, în dorinţa de a te sustrage eforturilor de a identifica obiectele juridice

speciale ale fiecăreia din infracţiunile îndreptate contra sănătăţii, este mai uşor a

afirma că acestea coincid cu obiectul juridic generic al numitelor infracţiuni. Însă, a

evita soluţionarea unei probleme nu înseamnă a o rezolva.

Obiectul generic al infracţiunilor contra sănătăţii, şi în special infracţiunii de

vătămare corporală gravă, constituie sănătatea persoanei. Totodată, în literatura de

22 Sergiu Brînză, Vitalie Stati, op.cit., p.48-49;23 Кухарук В. Ответственность за незаконный оборот аналогов наркотических средств и психотропных веществ // Уголовное право. – 2003. – №4. – Р.122-125.24 Borodac A. Manual de drept penal. Partea Specială, p.241.25 Brînză S. Circumstanţele care ajută la stabilirea obiectului juridic generic al infracţiunilor contra patrimoniului // Revista Naţională de Drept. – 2005. – Nr.4. – P.2-6.26 Прохоров В.С. Преступление и ответственность. – Ленинград, 1984, р.47.

Page 25: infractiuni contra sanatatii

specialitate sunt prezentate opinii, că obiectul juridic special al acestei infracţiuni la

fel, îl formează relaţiile sociale cu privire la sănătatea persoanei. Nu are importanţă

dacă victima avea, sub raportul sănătăţii corporale, o sănătate desăvârşită sau dacă,

dimpotrivă, corpul ei era deja lipsit de anumite părţi; după cum nu contează nici

dacă victima era pe deplin sănătoasă sau suferea de vreo boală. Este suficient ca

sănătatea, aşa cum există, să fi fost vătămată prin acţiunea sau inacţiunea

făptuitorului.

Menţionăm că în cazul variantei de infracţiune de la alin. (4) al art. 151 din CP

al RM trebuie să vorbim despre caracterul complex al obiectului juridic special care

include: obiectul juridic principal constând în relaţiile sociale cu privire la sănătatea

persoanei şi obiectul juridic secundar care este format din relaţiile sociale cu privire

la viaţa persoanei. [27]

Este justificată încercarea lui E.H. Hasanov de a se folosi de obiectul material

al infracţiunii, pentru a caracteriza obiectul juridic special al infracţiunii. Or,

„obiectul material al infracţiunii serveşte pentru indicarea asupra obiectului

corespunzător al apărării penale”.[28]

În viziunea noastră, acestea nu pot fi identice, reeşind din postulatul: „obiectul

juridic special derivă din obiectul juridic generic şi nu poate să coincidă cu

ultimul”. Considerăm, că obiectul juridic special al infracţiunilor investigate

constituie corpul persoanei şi anume organele anatomice, ce sunt prejudiciate în

rezultatul comiterii infracţiunii.

Majoritatea infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei au un obiect

material, şi anume - corpul persoanei. Prin acesta înţelegem expresia corporală a

vieţii sau sănătăţii persoanei, adică ansamblul de funcţii şi procese organice care

asigură individului prezenţa biologică şi care, odată distruse, suprimă calitatea de

fiinţă vie şi sănătoasă a persoanei. Nu contează dacă acesta este corpul unei

persoane tinere sau în vârstă ori dacă persoana este sau nu în plenitudinea

27 Sergiu Brînză, Vitalie Stati, op.cit., p.89;28 Brînză S. Obiectul infracţiunilor contra patrimoniului, p.88.

Page 26: infractiuni contra sanatatii

facultăţilor fizice sau psihice. în cazul infracţiunii important este că făptuitorul

influenţează asupra corpului altei persoane, şi nu asupra propriului corp.

Obiectul material al vătămării intenţionate grave a integrităţii corporale sau a

sănătăţii îl constituie corpul persoanei.

Victimă a acestei infracţiuni poate fi orice persoană (în viaţă), cu condiţia să fie

altă persoană decât însuşi făptuitorul. Ocrotirea legii penale este îndreptată spre

relaţiile dintre persoane, nu însă spre actele care nu ies din sfera vieţii intime,

individuale, acte care nu ating deci o relaţie socială. Legea penală intervine numai

atunci când actul de violenţă iese din sfera individuală şi atinge o relaţie socială.

Consimţământul dat de victima de a-i fi cauzată vătămarea intenţionată gravă a

integrităţii corporale sau a sănătăţii nu eliberează făptuitorul de răspundere penală.

Or, în Capitolul III din Partea Generală a Codului Penal, printre cauzele care înlătură

caracterul penal al faptei nu este nominalizat şi acordul victimei.

Page 27: infractiuni contra sanatatii

Latura obiectivă reprezintă unul dintre cele patru elemente ale componenţei

infracţiunii şi constă în totalitatea condiţiilor cerute de norma de incriminare

privitoare la actul de conduită pentru existenţa infracţiunii.[29]

Sub aspectul laturii obiective, infracţiunile contra persoanei constau în fapte

de o mare varietate. În unele dintre aceste infracţiuni (omorul, vătămarea

intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii), fapta se poate prezenta fie

sub forma unei: acţiuni, fie sub forma unei inacţiuni. în unele cazuri legea prevede şi

producerea unui anumit rezultat (decesul persoanei, în cazul infracţiunilor contra

vieţii, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţi: persoanei, în cazul infracţiunilor

de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii). În aceste cazuri trebuie stabilit şi

raportul de cauzalitate dintre fapta săvârşită, sub forma acţiunii sau a inacţiunii, şi

rezultatul produs. Dacă mijloacele de săvârşire a faptei sunt, în general indiferente

pentru existenţa infracţiunilor contra persoanei, totuşi în unele cazuri, folosirea

anumitor mijloace condiţionează fie existenţa infracţiunii în formă simplă, fie

existenţa ei în forme mai grave (folosirea unor mijloace care pun în pericol viaţa mai

multor persoane, în cazul omorului). De asemenea, dacă de regulă, locul sau timpul

săvârşirii faptei nu prezintă interes, totuşi, în unele cazuri, acestea caracterizează fie

infracţiunea în formă simplă (săvârşirea faptei în public în cazul vătămării integrităţii

corporale şi a sănătăţii), fie o formă mai gravă a acesteia (săvârşirea faptei în timpul

nopţii, în cazul omorului).

29 Botnaru S., Şavga A., Grosu V., Grama M. Drept penal. Partea Generală. – Chişinău: Cartier, 2005, p.156.

Page 28: infractiuni contra sanatatii

Latura obiectivă a infracţiunii este procesul atentării social-periculoase la

relaţiile sociale apărate de legislaţia penală, exteriorizat prin acţiunile sau

inacţiunile social-periculoase ale subiectului şi se finalizează cu survenirea

consecinţelor infracţionale.

Semnul indispensabil al oricărei infracţiuni este acţiunea sau inacţiunea social-

periculoasă. Acţiunile sau inacţiunile persoanei le constituie fapta, care exprimă

voinţa ei (în faptă se exteriorizează voinţa).

Activitatea umană se deosebeşte de alte procese din lumea exterioară, prin faptul

că ea are un caracter conştientizat şi orientat spre un anumit scop.

Acţiunea infracţională este actul social-periculos exterior al comportamentului

persoanei, aflate sub controlul conştientului şi înfăptuit prin mişcări corporale ale

persoanei date.

Inacţiunea infracţională este actul social-periculos exterior al comportamentului

persoanei, aflate sub controlul conştientului şi care constă în neîndeplinirea de către

aceasta a acţiunilor necesare, pe care ea trebuia şi putea să le îndeplinească. [30]

Examinarea laturii obiective al infracţiunii prevăzute de art.151 CP al RM.

Latura obiectivă a infracţiunii analizate are următoarea structură: 1) fapta (acţiunea

sau inacţiunea) prejudiciabilă de cauzare a vătămării grave a integrităţii corporale

sau a sănătăţii; 2) urmările prejudiciabile sub forma vătămării grave a integrităţii

corporale sau a sănătăţii; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă şi

urmările prejudiciabile.

Aşadar, fapta prejudiciabilă se poate concretiza în acţiune (lovire, înjunghiere,

otrăvire, aruncare de substanţe corosive, transmiterea unei boli contagioase etc.)

sau inacţiune (rămânerea în pasivitate atunci când există obligaţia şi aptitudinea de

a acţiona, de exemplu: stăpânul unui câine agresiv nu intervine când acesta se

repede la un trecător şi-1 muşcă, deşi asistă la această scenă). Acţiunea poate avea

nu doar natură mecanică, fizică, chimică sau biologică, dar şi natură psihică (de

30 V. Bujor, V. Şleahtiţchi, op. cit.,p. 9-11;

Page 29: infractiuni contra sanatatii

exemplu, persoanei i se comunică despre o mare nenorocire, imaginară,

producându-i un grav şoc emoţional de pe urma căruia victima a rămas suferindă;

făptuitorul influenţează asupra victimei prin hipnoză, deşi cunoştea că aceasta

suferă de o afecţiune psihică, hipnoza agravându-i starea sănătăţii etc.).

La calificare nu are importanţă dacă, în momentul cauzării vătămării grave a

integrităţii corporale sau a sănătăţii, victima a simţit sau nu durere; la moment,

aceasta poate şi să nu simtă durerea, deoarece este inconştientă sau a fost

anesteziată cu ajutorul substanţelor narcotice sau psihotrope.

La fel nu are relevanţă dacă vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a

sănătăţii a fost produsul direct al acţiunii sau al inacţiunii prejudiciabile (de

exemplu, în urma lovirii cu piciorul sau cu un corp contondent) sau dacă, din

contra, ea a rezultat indirect din acea acţiune sau inacţiune (de exemplu, victimei i

se pune piedică, ea cade şi se loveşte la cap).

De asemenea, nu contează dacă vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a

sănătăţii este rezultatul nemijlocit (imediat) al acţiunii sau al inacţiunii

făptuitorului, sau dacă, din contra, această acţiune sau inacţiune a provocat

intervenţia unei alte energii care, la rândul ei (deci mediat), a produs vătămarea

gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii (de exemplu, pe post de instrument

animat de cauzare a vătămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii se

foloseşte o persoană iresponsabilă sau care nu are vârsta răspunderii penale; lângă

scările casei victimei se instalează o capcană, în aşa fel încât aceasta să nimerească

în ea etc.).

Fapta se va califica în conformitate cu art. 151 din CP al RM şi atunci când

făptuitorul constrânge victima să facă ceva care să-i cauzeze vătămarea gravă a

integrităţii corporale sau a sănătăţii (de exemplu, victima este silită să sară de la

înălţime, în cădere fiindu-i vătămată grav integritatea corporală sau sănătatea).

În general, la calificare nu are importanţă metoda sau mijloacele pe care le-a

folosit făptuitorul pentru a cauza vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a

Page 30: infractiuni contra sanatatii

sănătăţii (de exemplu, bâte, pietre, fragmente de sticlă, cuţite, topoare, arme de foc

sau albe, curent electric, substanţe otrăvitoare, focul şi alte asemenea mijloace).

Totuşi, în unele cazuri, legiuitorul indică asupra unor metode sau mijloace a căror

aplicare determină agravarea răspunderii penale pentru infracţiunea examinată:

schingiuirea sau tortura (lit. e) din alin. (2) al art. 151 din CP al RM); mijloacele

periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane (lit. f) din alin. (2) al

art. 151 din CP al RM).

Ceea ce trebuie să se verifice de fiecare dată este legătura de cauzalitate dintre

acţiunea sau inacţiunea prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile, deoarece, fără

acţiunea sau inacţiunea respectivă, urmările date nu aveau să se producă. La

calificarea acţiunilor potrivit art. 151 CP al RM este necesară producerea urmărilor

prevăzute în special în articol respectiv. Aşadar, pentru calificarea acţiunilor este

important, că vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii urma să fie

efectuată cu intenţie directă şi să fie periculoasă pentru viaţă ori care a provocat

pierderea vederii, auzului, graiului sau a unui alt organ ori încetarea funcţionării

acestuia, o boală psihică, sau o altă vătămare a sănătăţii, însoţită de pierderea

stabilă a cel puţin o treime din capacitatea de muncă, ori care a condus la

întreruperea sarcinii sau la o desfigurare iremediabilă a feţei şi /sau regiunilor

adiacente. Cum rezultă din prevederile legale producerea oricăreia din consecinţe

enumerate mai sus determină calificarea faptei ca fiind vătămare corporală gravă.

Concluzie dată rezultă şi din practica judiciară, aşa prin Sentinţa penală nr.

173/03.02.1998, Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, l-a condamnat pe inculpatul

G.D. la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare

corporală gravă. Totodată, instanţa a revocat suspendarea condiţionată a executării

unei pedepse anterioare de 6 luni închisoare, urmând ca acesta să execute, în final,

4 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art.71 şi 64 Codul penal român.

Page 31: infractiuni contra sanatatii

Prima instanţă a reţinut că, în noaptea de 23-24 aprilie 1994, în urma unor

discuţii contradictorii, inculpatul G.D. a lovit cu pumnul în faţă pe partea vătămată

I.M., provocându-i un hematom cranian, care a necesitat intervenţie chirurgicală.

Expertiza medico-legală efectuată în cauza a stabilit că pentru vindecarea

părţii vătămate au fost necesare circa 40-50 zile de îngrijiri medicale, iar prin

cranoctiomia practicată cu ocazia intervenţiei chirurgicale victima a rămas cu

infirmitate fizică permanentă.

Prin decizia penală nr. 78 din 17 ianuarie 2000, Tribunalul Bucureşti – secţia I

penală a admis apelul inculpatului şi a redus pedeapsa aplicată acestuia la 2 ani

închisoare, urmând să execute în final 2 ani şi 6 luni închisoare, prin aplicarea art.

83 C. penal Român, pentru o pedeapsă anterioară de 6 luni închisoare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul G.D., pentru motivul de

casare că, prin soluţia celor două instanţe s-au făcut o greşită aplicare a legii, în

sensul greşitei încadrării juridice a faptei, în raport de numărul (40-50) de zile de

îngrejiri medicale necesare pentru vindecarea părţii vătămate. (în Codul Penal al

României – art.182, constituie infracţiunea de vătămare corporală gravă, fapta

prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare care necesită

pentru vindecare îngrijirii medicale mai mult de 60 de zile sau care a produs

vreuna din următoarele consecinţe: pierderea unui simţ sau organ, încetarea

funcţionării acestora, o infirmitate permanentă fizică ori psihică, sluţirea, avortul

ori punerea în primejdie a vieţii persoanei.)

Recursul inculpatului a fost recunoscut nefondat. După cum rezultă din

definiţie prevăzută de legiuitorul Român, producerea oricăreia din consecinţele

enumerate mai sus, indiferent de numărul de zile de îngrijiri medicale, determină

calificarea faptei fiind vătămare corporală gravă. În cauză, sunt întrunite elementele

constitutive ale vătămării corporale grave, atâta timp cât, în urma loviturii primite

de la inculpat, partea vătămată a rămas cu o infirmitate fizică permanentă.[31]

31 Secţia I penală, decizia 723/2000, vezi: Culegere de Practică Judiciară în Materie Penală pe Anul 2000, Curtea de Apel Bucureşti, Bucureşti, 2002, p. 116-117;

Page 32: infractiuni contra sanatatii

Semnul care interesează în mod special, în planul examinării laturii obiective,

şi care conferă infracţiunii analizate o fizionomie distinctă în raport cu alte tipuri de

vătămare intenţionată a integrităţii corporale sau a sănătăţii îl constituie urmările

prejudiciabile. Ele se exprimă în vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a

sănătăţii.

În acord cu prevederile de la alin. (1) al art. 151 din CP al RM, indicatorii

(criteriile) vătămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii sunt: 1) pericolul

ei pentru viaţă; 2) faptul că ea se exprimă în pierderea vederii, auzului, graiului sau

a unui alt organ ori în încetarea funcţionării acestuia; 3) faptul că ea se exprimă

într-o boală psihică; 4) faptul că ea se exprimă într-o altă vătămare a sănătăţii,

însoţită de pierderea stabilă a cel puţin o treime din capacitatea de muncă; 5) faptul

că ea se exprimă în întreruperea sarcinii; 6) faptul că ea se exprimă în desfigurarea

iremediabilă a feţei şi /sau a regiunilor adiacente.

Aceşti indicatori au un caracter alternativ; pentru a califica fapta potrivit

art. 151 din CP al RM, este suficient ca acţiunea sau inacţiunea prejudiciabilă să

condiţioneze prezenţa oricărui indicator din aceştia.

Notele caracteristice ale indicatorilor vătămării grave a integrităţii corporale

sau a sănătăţii, în special, se determină în conformitate cu Regulamentul

Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova de apreciere medico-legală a

gravităţii vătămării corporale, nr. 99 din 27.06.2003 (în continuare -

Regulamentul). [32]

În cele ce urmează, vor fi supuşi caracterizării indicatorii vătămării grave a

integrităţii corporale sau a sănătăţii, respectându-se aceeaşi consecutivitate în care

sunt prezentaţi de către legiuitor.

1. Conform Regulamentului, drept periculoase pentru viaţă sunt considerate

vătămările grave ale integrităţii corporale sau a sănătăţii, care prezintă pericol

iminent - imediat, tardiv sau potenţial, astfel ca vătămarea să determine moartea,

32 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 170-172, 2003;

Page 33: infractiuni contra sanatatii

indiferent dacă acest pericol a fost înlăturat printr-un tratament medical sau datorită

reactivităţii individuale a organismului.

Aşadar, preîntâmpinarea morţii, condiţionată de aplicarea promptă a tra-

tamentului medical sau de reactivitatea individuală ridicată a organismului

victimei, nu poate fi luată în considerare în procesul aprecierii pericolului pentru

viaţă al vătămării grave a integrităţii corporale sau sănătăţii; este suficient ca

vătămarea să fie periculoasă pentru viaţă în momentul cauzării ei.

Dacă vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, în momentul

cauzării ei, nu era periculoasă pentru viaţă, dar a căpătat o asemenea caracteristică

ulterior, rezultă că pe parcurs s-au suprapus careva circumstanţe suplimentare (de

exemplu, infectarea rănii), care nu pot fi incriminate subiectului. La vătămările

grave ale integrităţii corporale sau a sănătăţii, periculoase pentru viaţă, se

raportează, în special:

- fracturile deschise ale craniului, inclusiv fără lezarea creierului şi a

membranelor meningiene;

- fracturile închise ale oaselor bolţii sau bazei craniului, cu excepţia oaselor

scheletului facial şi fisurilor izolate ale laminei externe a bolţii craniului;

contuzia cerebrala gravă cu sau fără compresia creierului, contuzia cerebrală

medie însoţită de semne obiective de afectare bulbară;

- hemoragiile intracraniene: hematom extra- sau subdural, hemoragii

subarahnoidiene sau intracerebrale - atunci când ele sunt asociate cu

dereglări periculoase pentru viaţă, obiectivizate prin semnele neurologice şi

neurochirurgicale respective;

- leziunile penetrante ale coloanei vertebrale, inclusiv cele fără lezarea

măduvei spinale;

- fracturo-luxaţiile şi fracturile corpurilor sau ambelor arcuri ale vertebrelor

cervicale, precum şi fracturile unilaterale ale arcurilor vertebrelor cervicale I

Page 34: infractiuni contra sanatatii

sau II, fractura apofizei odontoide a vertebrei cervicale II, inclusiv cele fără

dereglarea funcţiei medulei spinale;

- luxaţiile şi subluxaţiile vertebrelor cervicale;

- leziunile închise ale regiunii cervicale a măduvei spinării;

- fracturile şi fracturo-luxaţia unei sau a câtorva vertebre toracice sau lombare,

leziunile închise ale segmentelor toracice, lombare sau sacrale ale măduvei

spinării asociate cu un şoc spinal confirmat clinic sau cu dereglarea

funcţiilor organelor bazinului;

- leziunile penetrante ale faringelui, laringelui, traheii, esofagului (din partea

tegumentelor sau a mucoasei);

- fracturile închise ale cartilajelor laringiene sau ale traheii cu lezarea

mucoasei, asociate cu un şoc grav sau dacă sunt însoţite de o stare pri-

mejdioasă pentru viaţa victimei;

- fracturile închise ale osului hioid, lezarea glandelor tiroidă şi paratiroidă,

însoţite de dereglarea respiraţiei cu semnele unei hipoxii cerebrale profunde

sau alte stări primejdioase pentru viaţă; leziunile cutiei toracice penetrante în

cavităţile pleurale, pericardică, cu sau fără lezarea organelor interne;

- leziunile abdomenului penetrante în cavitatea peritoneală, cu sau fără lezarea

organelor interne; plăgile deschise ale organelor spaţiului retroperitoneal

(rinichilor, suprarenalelor, pancreasului etc.); leziunile penetrante ale vezicii

urinare, segmentului superior şi mediu ale rectului;

- leziunile închise ale vaselor magistrale şi ale organelor cavităţii tora-cale,

abdominale şi bazinului, ale organelor spaţiului retroperitoneal,

diafragmului, prostatei, ureterelor, inclusiv rupturile subcapsulare ale

organelor, confirmate obiectiv prin semnele periculoase pentru viaţă;

- fracturile deschise ale oaselor tubulare lungi (humerus, femur şi tibie),

leziunile deschise ale articulaţiilor coxofemurale şi genunchiului; fracturile

închise ale osului femural;

- fracturile deschise ale radiusului, ulnei şi fibulei, fracturile închise ale

articulaţiilor mari (scapulohumerală, a cotului, radiocarpiană, talocrurală); în

Page 35: infractiuni contra sanatatii

aceste cazuri, gravitatea vătămării integrităţii corporale sau a sănătăţii se

apreciază în funcţie de pericolul pentru viaţă sau de gradul incapacităţii

permanente de muncă;

- fracturile oaselor bazinului asociate cu un şoc grav sau cu ruptura porţiunii

membranoase a uretrei;

- leziunile însoţite de un şoc grav sau de o hemoragie abundentă internă sau

externă ce antrenează un colaps; de o embolie grasă ori gazoasă clinic

confirmată; de o toxicoză traumatică cu fenomene de insuficienţă renală

acută, precum şi alte stări periculoase pentru viaţă;

- lezarea unui vas sangvin mare: aorta, arterele carotidiene, subclavicu-lare,

axilare, brahiale, cubitale, iliace, femurale, poplitee, precum şi a venelor ce

le însoţesc; - arsurile termice de gradul III şi IV, cu lezarea a mai mult de

15% din suprafaţa corpului; arsurile de gradul III a peste 20% din suprafaţa

corpului; arsurile de gradul II, cu antrenarea a mai mult de 30% din

suprafaţa corpului, precum şi arsurile cu o suprafaţă mai mică, dar asociate

cu un şoc grav; arsurile căilor respiratorii cu fenomene de edem şi strictură a

glotei;

- barotrauma, electrocuţia, hipotermia şi arsurile chimice (prin acizi

concentraţi, baze alcaline, diverse substanţe cauterizante) care au generat pe

lângă modificările locale şi manifestări patologice generale, periculoase

pentru viaţă;

- compresia organelor gâtului, precum şi alte genuri de asfixie mecanică,

asociate cu un complex pronunţat de fenomene periculoase pentru viaţă

(dereglarea circulaţiei sangvine cerebrale, pierderea cunoştinţei, amnezia

etc.), confirmate prin date obiective;

- stări periculoase pentru viaţă condiţionate de acţiuni traumatice în regiunile

şocogene - plexul sinocarotid al gâtului, ciliar, organele genitale masculine

etc.

După caracterizarea primului dintre indicatorii vătămării grave a integrităţii

corporale sau a sănătăţii, este necesar a menţiona că la o astfel de vătămare poate fi

Page 36: infractiuni contra sanatatii

raportată şi o vătămare nepericuloasă pentru viaţă, cu condiţia ca ea să fie

caracterizată prin prezenţa vreunuia din următorii indicatori.

2. Potrivit Regulamentului, prin pierderea vederii se înţelege orbirea completă

stabilă la ambii ochi sau o astfel de stare când are loc diminuarea acuităţii vederii

până la enumerarea degetelor la o distanţă de doi metri şi mai puţin (acuitatea

vederii de 0,04 dioptrii şi mai mică).

Pierderea vederii la un singur ochi nu intră sub incidenţa noţiunii „pierderea

vederii”. Totuşi, pierderea vederii la un singur ochi este considerată vătămare

gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, numai că într-un astfel de caz se aplică

un alt indicator: „altă vătămare a sănătăţii, însoţită de pierderea stabilă a cel puţin o

treime din capacitatea de muncă”.

Într-adevăr, pierderea unui ochi duce la îngustarea inelelor vederii cu 30°,

precum şi la dispariţia vederii binoculare stereoscopice; de asemenea, aceasta are

ca efect îngreunarea sau chiar excluderea completă a aptitudinii de percepţie

precisă a profunzimii. Persoanele care au pierdut un ochi întâlnesc dificultăţi nu

doar în alegerea profesiei, dar şi în organizarea odihnei lor; la fel, ele pot deveni

foarte uşor victime ale unui accident.

Gradul de gravitate a vătămării a integrităţii corporale sau a sănătăţii, în cazul

lezării unui ochi orb, ce impune enucleaţia (extirparea) acestuia, se apreciază în

funcţie de durata dereglării sănătăţii.

Pierderea vederii, ca indicator al vătămării grave a integrităţii corporale sau a

sănătăţii, se atestă în două situaţii: 1) pierderea organului vederii, atunci când

acesta este distrus în momentul cauzării vătămării integrităţii corporale sau a

sănătăţii ori este enucleat în procesul tratamentului, ori 2) încetarea funcţionării

organului vederii (de exemplu, în cazul paraliziei nervului optic, când organul

vederii arată, în mod aparent, ca fiind absolut intact). Pentru calificarea faptei,

diferenţierea acestor două situaţii nu are, în genere, importanţă. Totuşi, nu se poate

face abstracţie de faptul că enucleaţia sau distrugerea organului vederii determină

Page 37: infractiuni contra sanatatii

prezenţa încă a unui indicator al vătămării grave a integrităţii corporale sau a

sănătăţii: „desfigurarea iremediabilă a feţei şi /sau a regiunilor adiacente”.

În conformitate cu Regulamentul, prin pierderea auzului se înţelege surditatea

completă sau o asemenea stare ireversibilă când victima nu percepe vorbirea

obişnuită la o distanţă de 3-5 cm. de la pavilionul urechii.

Auzul constituie unul din principalele simţuri ale persoanei. Activitatea

cotidiană, munca, precum şi odihna acesteia sunt legate indisolubil de folosirea

senzaţiilor auditive. De aceea, pierderea auzului reprezintă o traumă fizică şi psi-

hică de o pronunţată gravitate. Este pe deplin justificat că legea penală, apărând

relaţiile sociale cu privire la sănătatea persoanei, recunoaşte pierderea auzului ca

făcând parte din vătămările grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii.

Este necesar a consemna că pierderea auzului la o singură ureche nu lipseşte

victima de facultatea de a auzi vorbirea obişnuită, de a comunica prin telefon, de a-

şi îndeplini obligaţiile profesionale, de a vizita concerte, alte manifestări social-

culturale sau social-politice. De regulă, surditatea parţială, la o singură ureche, nu

influenţează considerabil asupra capacităţii de muncă. O astfel de pierdere a

auzului nu are un impact asupra funcţionării aparatului fonator (al graiului). Acesta

este motivul din care Regulamentul nu raportează pierderea auzului la o singură

ureche la vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii: din moment ce o

asemenea pierdere a auzului antrenează o incapacitate permanentă de muncă în

proporţie de mai puţin de o treime (conform unor date exacte - în proporţie de

15%), [33] cele comise trebuie calificate conform art. 152 din CP al RM, ca

vătămare intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii.

În acelaşi timp, pierderea auzului la o singură ureche, însoţită de distrugerea

sau extirparea pavilionului urechii, poate fi calificată ca infracţiune prevăzută la

art. 151 din CP al RM, dat fiind că este prezent indicatorul „desfigurarea

iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor adiacente”.

33 Н.И. Загородников, Преступления против здоровья, Москва, Юридическая литература, 1969, с.50;

Page 38: infractiuni contra sanatatii

În corespundere cu Regulamentul, prin pierderea graiului se înţelege

pierderea capacităţii de a-şi exprima gândurile prin sunetele articulate, recepţionate

clar; această stare poate fi condiţionată de pierderea limbii (ca organ principal de

grai), de afecţiuni anatomico - funcţionale ale coardelor vocale sau de origine

nervoasă (ale centrilor respectivi din sistemul nervos central).

Aşadar, prin „pierderea graiului” se are în vedere nu numai distrugerea sau

extirparea limbii, privită ca organ de grai, dar şi încetarea funcţionării organului de

grai, cu păstrarea acestui organ ca parte integrantă a corpului persoanei. Ca

exemplu de pierdere a graiului poate fi privită afonia, adică imposibilitatea de a

vorbi ca urmare a lezării laringelui sau a nervilor acestuia.

Prin pierderea unui alt organ ori încetarea funcţionării acestuia trebuie de

înţeles pierderea ireversibilă a organului sau privarea ireversibilă de capacitatea de

funcţionare a lui.

În context, prin „organ” se înţelege partea corpului persoanei care îndeplineşte

una sau mai multe funcţii vitale sau utile vieţii (cu excepţia organului de vedere, de

auz şi de grai). Noţiunea de organ nu trebuie confundată cu cea de ţesut, ultima

desemnând un ansamblu de celule având aceeaşi structură şi aceleaşi funcţii în

corpul persoanei (de exemplu, ţesutul cutanat). Este absolut justificat că, în

dispoziţia art. 151 din CP al RM, se menţionează despre pierderea unui organ, nu

şi a unui ţesut. Or, organul este o parte neregenerativă (nesusceptibilă de

regenerare) a organismului uman, pe când ţesutul este o parte regenerativă.a

organismului uman.

Desigur, este posibil ca vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii

să se exprime în pierderea unui organ intern, însă în practică o astfel de pierdere

este posibilă numai datorită cauzării unei vătămări grave a integrităţii corporale sau

a sănătăţii, periculoasă pentru viaţă. De aceea, în astfel de cazuri, ca indicator

prioritar al vătămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii evoluează tocmai

pericolul pentru viaţă al acestei vătămări. Pe cale de consecinţă, prin „alt organ”

Page 39: infractiuni contra sanatatii

trebuie să înţelegem, în special, mâna, piciorul, organele genitale, organul

mirosului etc.

Conform Regulamentului, pierderea mâinii sau a piciorului înseamnă

detaşarea lor de la trunchi sau pierderea funcţiilor acestora (paralizia sau o altă

stare care exclude funcţionarea lor); prin „pierderea anatomică a mâinii” se

înţelege detaşarea completă de la trunchi a mâinii mai sus de articulaţia

radiocarpiană (adică mai sus de extremitatea inferioară a antebraţului), iar a

piciorului - la nivelul articulaţiei talocrurale (adică a articulaţiei între laba

piciorului şi gambă). Celelalte cazuri de detaşare completă a mâinii sau a piciorului

de la trunchi se califică în funcţie de gradul de pierdere a capacităţii de muncă,

conform art. 151 sau art. 152 din CP al RM.

Pierderea unui alt organ ori încetarea funcţionării acestuia se poate manifesta

şi prin pierderea organelor genitale sau pierderea capacităţii de reproducere.

Având în vedere prevederile Regulamentului, prin pierderea capacităţii de

reproducere se are în vedere pierderea capacităţii de coabitare şi fecundare (la

bărbat) sau a capacităţii de coabitare, concepere şi naştere (la femeie).

Efectuarea ilegală, prin constrângere, a sterilizării chirurgicale trebuie

calificată nu conform art. 160 din CP al RM, ci în funcţie de gravitatea faptei,

conform art. 151 sau art. 152 din CP al RM. Or, în cazul faptei de la art. 160 din

CP al RM, se are în vedere efectuarea sterilizării chirurgicale, deşi ilegale, dar cu

consimţământul victimei. Efectuarea ilegală a castrării, chiar cu consimţământul

victime, putem să calificăm conform art. 151 din CP al RM.

Pierderea unui alt organ ori încetarea funcţionării acestuia se poate exprima şi

în pierderea organului mirosului sau în pierderea simţului mirosului, în cazul

pierderii organului mirosului, este de neconceput să nu fie prezent şi indicatorul

„desfigurarea iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor adiacente”. În general,

referindu-ne la noţiunea „pierderea unui alt organ”, putem să specificăm că

pierderea nu înseamnă şi debilitarea sau ştirbirea adusă unui organ. În acest din

Page 40: infractiuni contra sanatatii

urmă caz, vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii va exista numai

dacă va fi prezent un alt indicator al acesteia, decât cel în discuţie. în mod similar,

noţiunea „încetarea funcţionării unui alt organ” nu trebuie confundată cu noţiunea

„slăbirea funcţionării unui alt organ”. Slăbirea funcţionării unui complex de organe

poate să provină şi din pierderea unui organ făcând parte din acest complex, caz în

care vom avea ipoteza pierderii unui organ. Totodată, slăbirea funcţionării unui

organ poate constitui şi o infirmitate permanentă, caz în care poate opera

indicatorul „o altă vătămare a sănătăţii, însoţită de pierderea stabilă a cel puţin o

treime din capacitatea de muncă”.

Cazul în care organul este pierdut completamente şi cazul în care, deşi păstrat,

organul nu mai poate funcţiona, au o forţă egală în ce priveşte calificarea faptei,

însă trebuie diferenţiate la individualizarea pedepsei. Sluţirea corpului victimei are

repercusiuni mult mai adânci pentru moralul acesteia decât încetarea funcţionării

unui sau altui organ.

3. În cadrul Regulamentului, boala psihică mai este denumită infirmitate

psihică postagresională.

În adevăr, ca exprimare a vătămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii,

boala psihică se datorează, mai cu seamă, traumelor cerebrale. În alte cazuri, boala

psihică este rezultatul unui puternic şoc psihic exercitat asupra victimei.

În orice caz, prin „boală psihică” trebuie de înţeles orice stare de alienaţie

mintală cu caracter de boală, deci persistentă (nu neapărat şi permanentă). O

simplă surescitare trecătoare, o stare de inconştienţă de scurtă durată sau pur şi

simplu o tulburare nervoasă nu pot fi considerate boală psihică. în context,

menţionăm că, potrivit Regulamentului, boala psihică se stabileşte în cadrul

expertizei psihiatrice cu concursul medicului legist, ţinându-se cont de legătura de

cauzalitate dintre traumă şi dereglarea psihică.

Vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, exprimată în boala

psihică, survenită în rezultatul traumei cerebrale în cazul leziunilor penetrante sau

Page 41: infractiuni contra sanatatii

al fracturilor şi fisurilor craniului, va fi recunoscută ca atare în temeiul prezenţei

indicatorului pericolului pentru viaţă. Dar şi în asemenea situaţii este necesară

numirea expertizei psihiatrice, pentru a determina legătura de cauzalitate dintre

trauma aplicată şi boala psihică. [34]

Întrucât legiuitorul nu face nici o precizare, orice boală psihică (inclusiv cea

vindecabilă), constituind o imensă daună pentru victimă şi persoanele apropiate

acesteia, formează indicatorul vătămării grave a integrităţii corporale sau a

sănătăţii. Chiar şi o boală psihică cu caracter temporar traumatizează pentru un

timp îndelungat victima. De aceea, în privinţa bolii psihice, legea penală nu ţine

seama de durata acesteia; o boală psihică îşi justifică gravitatea prin ea însăşi,

indiferent de durată. în plus, psihiatria modernă încă nu poate să confirme cu

exactitate că o boală psihică vindecabilă sau având caracter temporar nu va genera

recidive în viitor.

4. Deseori, vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii se exprimă

într-o altă vătămare a sănătăţii (decât cele caracterizate până acum), care este

însoţită de pierderea stabilă a cel puţin o treime din capacitatea de muncă.

Legea penală apără, în egală măsură, sănătatea tuturor persoanelor, indiferent

de situaţia lor patrimonială, activitatea de serviciu, vârstă etc. De aceea, când se

menţionează despre pierderea stabilă a cel puţin o treime din capacitatea de muncă,

în Regulament se are în vedere, ca regulă şi în toate cazurile fără excepţie,

capacitatea generală de muncă.

Prin „capacitate generală de muncă” se înţelege aptitudinea de a îndeplini orice

muncă fizică şi intelectuală. În contrast, prin „capacitate profesională de muncă” se

înţelege aptitudinea de muncă legată nemijlocit de activitatea profesională a

persoanei respective. Făcându-se referire la pierderea capacităţii profesionale de

muncă, în Regulament se cere ca această pierdere să fie deplină (şi nu parţială, ca în

cazul pierderii capacităţii generale de muncă); pe lângă aceasta, este specificat că

pierderea deplină a capacităţii profesionale de muncă se stabileşte numai la 34 Н.И. Загородников, op.cit., p.52;

Page 42: infractiuni contra sanatatii

necesitate, prin ordonanţa organului de urmărire penală sau prin hotărârea instanţei

de judecată.

O asemenea abordare diferenţiată este pe deplin îndreptăţită. Or, dacă ar fi să

luăm ca regulă pierderea capacităţii profesionale de muncă, aceasta ar conduce

inevitabil la apărarea inegală a sănătăţii persoanei. Prin una şi aceeaşi vătămare a

integrităţii corporale sau a sănătăţii poate fi cauzat un prejudiciu material şi moral

diferit, în funcţie de caracterul traumei şi profesia victimei. Iar aceasta poate avea

însemnătate pentru soluţionarea problemei privind repararea prejudiciului cauzat de

vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii.

Însă, în legea penală, pierderea capacităţii de muncă este privită ca indicator al

gravităţii vătămării integrităţii corporale sau a sănătăţii, nu ca indicator al gravităţii

prejudiciului material sau moral, suferit de victimă. De aceea, pentru calificarea

vătămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii contează tocmai gradul de

pierdere a capacităţii generale de muncă, si nu cel de pierdere a capacităţii

profesionale de muncă.

Este notabil că legea penală are în vedere numai pierderea stabilă, adică

ireversibilă, a cel puţin o treime din capacitatea generală de muncă.

În conformitate cu Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la

aprobarea Regulamentului organelor de expertiză medicală a vitalităţii din

Republica Moldova, nr. 470 din 29.08.1991, [35] stabilirea gradului de pierdere a

capacităţii de muncă (în procente) se află în competenţa organelor de expertiză

medicală a vitalităţii raionale, orăşeneşti, interraionale şi specializate.

Întrucât legea are în vedere pierderea capacităţii generale de muncă, şi nu a

celei profesionale, este inoportun a pune de acord gradul de gravitate a vătămării

integrităţii corporale sau a sănătăţii cu gradul de invaliditate, care va fi stabilit

victimei după tratamentul în urma vătămării integrităţii corporale sau a sănătăţii.

Tocmai din această cauză, conform Regulamentului, la invalizi, pierderea stabilă a

35 Nepublicată oficial, Vezi: MoldInfoLex;

Page 43: infractiuni contra sanatatii

capacităţii generale de muncă, generată de vătămarea integrităţii corporale sau a

sănătăţii, se apreciază ca şi la persoanele practic sănătoase, indiferent de invaliditate

şi grupa acesteia. în plus, la copii, pierderea capacităţii de muncă se apreciază ca la

persoanele adulte, având în vedere gradul de pierdere a capacităţii de muncă care le-

ar fi fost cauzat acestora printr-o vătămare similară a integrităţii corporale sau a

sănătăţii.

5. Conform Regulamentului, întreruperea sarcinii se referă la vătămarea

gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, dacă nu este o consecinţă a

particularităţilor individuale ale organismului (uter infantil, plasmoză, devieri

anatomice ale bazinului etc.) şi dacă se află în legătură de cauzalitate directă cu

trauma.

Prin „întreruperea sarcinii” se are în vedere avortul sau naşterea prematură.

Astfel, la calificare nu are importanţă dacă produsul concepţiunii expulzat ajunsese

sau nu la momentul de a fi apt pentru o viaţă extrauterină. Totuşi, de această

împrejurare trebuie să se ţină cont la individualizarea pedepsei.

În conformitate cu Regulamentul, expertiza medico-legală, în cazul întreruperii

sarcinii, se efectuează împreună cu medicul obstetrician-ginecolog.

Este obligatoriu ca făptuitorul să conştientizeze faptul că victima este în-

sărcinată. Această conştientizare poate avea ca sursă existenţa unor indicii exterioare

ale gravidităţii sau luarea de cunoştinţă cu probele medicale privind graviditatea.

Conştientizarea presupune nu doar cunoaşterea cu bună-ştiinţă, dar şi admiterea

conştientă a faptului că victima era însărcinată. în orice caz, este necesar a reţine

că, dat fiind caracterul intenţionat al infracţiunii de la art. 151 din CP al RM,

făptuitorul trebuie să cuprindă cu intenţia sa toate semnele laturii obiective a

acestei infracţiuni. De aceea, nu-i vom putea incrimina persoanei fapta de la art.

151 din CP al RM, dacă aceasta nu era conştientă de faptul că victima este

însărcinată. în astfel de cazuri, persoana va putea fi trasă la răspundere penală

conform art. 157 din CP al RM.

Page 44: infractiuni contra sanatatii

6. Vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, exprimată în

desfigurarea

iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor adiacente, este recunoscută ca vătămare gravă

a integrităţii corporale sau a sănătăţii, dacă alterarea înfăţişării fizice a chipului

victimei a făcut ca aspectul său să devină neplăcut şi respingător. Astfel, cicatricele

care brăzdează faţa, nasul turtit, buza sau pavilionul urechii rupte, orice altă frângere

a armoniei liniilor feţei şi/sau a regiunilor adiacente, a regularităţii lor, a integrităţii

lor va putea constitui indicatorul analizat.

În afară de faţă, ca parte anterioară a capului persoanei, desfigurarea ire-

mediabilă poate cuprinde şi regiunile adiacente feţei (pavilioanele urechilor,

regiunile anterioare şi anterolaterale ale gâtului). Desigur, faptul că au fost

desfigurate iremediabil doar faţa sau doar regiunile adiacente, sau şi faţa, şi

regiunile adiacente, trebuie luat în consideraţie la individualizarea pedepsei.

Incluzând indicatorul examinat în rândul celor care desemnează vătămarea

gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, legiuitorul a ţinut cont de aspectele

anatomopatologice şi estetice. De felul ei, desfigurarea iremediabilă a feţei şi/ sau a

regiunilor adiacente ar putea fi considerată ca vătămare medie sau chiar uşoară a

integrităţii corporale sau a sănătăţii. Totuşi, legiuitorul nu a putut să ignore faptul

că o astfel de manifestare a violenţei făptuitorului ar avea un impact profund

negativ asupra stării de spirit a victimei, fiind capabilă să „pună cruce” pe întreaga

ei viaţă sau chiar să aibă ca efect sinuciderea ei.

Tocmai de aceea indicatorul „desfigurarea iremediabilă a feţei şi /sau a

regiunilor adiacente” are conotaţii atât juridice, cât şi medicale. Constatarea

desfigurării feţei şi /sau a regiunilor adiacente este de competenţa organului de

urmărire penală şi a instanţei de judecată, nu a expertului medico-legal. Organul de

urmărire penală şi instanţa de judecată decid: 1) dacă desfigurarea este anume

rezultatul cauzării vătămării integrităţii corporale sau a sănătăţii, luându-se ca

temei reprezentările adoptate în societate despre estetic; 2) dacă desfigurarea este

Page 45: infractiuni contra sanatatii

sau nu iremediabilă, ţinându-se cont de raportul expertizei medico-legale. Medicul

legist nu califică lezarea feţei şi /sau a regiunilor adiacente ca fiind o desfigurare,

deoarece această noţiune nu este una medicală. Medicul legist determină doar

caracterul şi gradul de gravitate a însăşi vătămării integrităţii corporale sau a

sănătăţii, analizând alţi indicatori (de exemplu, pericolul ei pentru viaţă), la fel,

prin raportul său, constată dacă lezarea feţei şi /sau a regiunilor adiacente este sau

nu remediabilă.

Conform Regulamentului, prin „lezare remediabilă” se înţelege o reducere

considerabilă a gradului de pronunţare a modificărilor morfologice (a cicatricei, a

deformaţiei, a dereglării mimicii etc.), pe parcursul timpului sau sub influenţa

mijloacelor de tratament conservativ, nechirurgical. Dacă însă pentru înlăturarea

lezării ori a urmărilor acesteia este necesară o intervenţie chirurgicală plastică,

lezarea este considerată iremediabilă.

Infracţiunea prevăzută la art. 151 din CP al RM este o infracţiune materială.

Ea se consideră consumată din momentul producerii vătămării grave a integrităţii

corporale sau a sănătăţii.

Page 46: infractiuni contra sanatatii

Prin „latura subiectivă a infracţiunii” se înţelege atitudinea psihică a

făptuitorului faţă de fapta săvârşită şi urmările ei, motivul şi scopul infracţiunii.[36]

Cum a fost menţionat obiectul juridic al infracţiunii date este integritatea

corporală şi sănătatea persoanei, precum şi relaţiile sociale a căror existenţă şi

desfăşurare normală sunt condiţionate de ocrotirea sănătăţii.

De regulă, la aceasta componenţă de infracţiune apare urmarea imediată, dar

ea se poate prelungi şi după momentul consumării infracţiunii progresând şi

devenind o variantă calificativă a acesteia, care rezultă din indiciile stipulate expres

în dispoziţia alin. 1, art. 151 CP al RM sau în cazul survenirii decesului victimei,

prevăzut la alin. 4 al acestui articol. De reţinut însă că, oricare ar fi evoluţia urmării

imediate, obligatoriu trebuie să existe condiţia legăturii cauzale dintre acţiunile şi

inacţiunile făptuitorului şi urmarea produsă. [37]

36 Botnaru S., Şavga A., Grosu V., Grama M., op. cit., p.137. 37 M. Avram, T. Popovici, V. Cobâşneanu, Cercetarea infracţiunilor contra persoanei (Ghidul ofiţerului de urmărire penală), ed. ARC, Chişinău, 2004, p. 72;

Page 47: infractiuni contra sanatatii

Cele mai multe infracţiuni contra persoanei se săvârşesc cu intenţie directă sau

indirectă ( lovirea sau alte violenţe, insulta). Unele dintre aceste infracţiuni se

săvârşesc, totuşi, din culpă (vătămarea corporală din culpă), în sfârşit sunt

infracţiuni contra persoanei care se săvârşesc cu intenţie vătămarea corporală

gravă, lovirile sau vătămările cauzatoare de - moarte).

Latura subiectivă a infracţiunilor contra persoanei, inclusiv contra sănătăţii, se

caracterizează, în unele cazuri, şi printr-un scop special urmărit de făptuitor. Un

anumit scop sau mobil caracterizează, în alte cazuri, formele agravante ale acestor

infracţiuni (săvârşirea faptei din interes material, săvârşirea faptei în scopul înlesnirii

sau ascunderii comiterii unei alte infracţiuni).

Componenţă de infracţiune analizată contra persoanei, fiind, infracţiune comisă

cu intenţie, este susceptibilă de desfăşurare în timp: în cazul lor, sunt posibile atât

actele de pregătire, cît şi tentativa. Infracţiunile contra persoanei sunt infracţiuni

care, de cele mai multe ori, prezintă un grad ridicat de pericol social, de aceea şi

pedepsele prevăzute pentru aceste infracţiuni sunt aspre. Pentru infracţiunile contra

sănătăţii persoanei de o gravitate mai redusă, legea prevede pedeapsa închisorii în

limite reduse, decât cea prevăzută pentru infracţiunile contra vieţii persoanei.

Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 151 CP al RM se exprimă, în

primul rând, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă sau indirectă.

Este necesar a delimita vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale

sau a sănătăţii de tentativa de omor. Aşa cum am menţionat anterior, tentativa de

omor este posibilă numai cu intenţie directă.38 Rezultă că vătămarea intenţionată

gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, periculoasă pentru viaţă - atunci când

făptuitorul îşi dădea seama de verosimilitatea producerii morţii victimei şi admitea,

conştient, producerea acesteia, adică manifesta intenţie indirectă - trebuie calificată

38 Милюков, С.Ф.,”Уголовно-правовое значение криминологической характеристики преступника.”, Москва , 1980,

p.21

Page 48: infractiuni contra sanatatii

în funcţie de urmările prejudiciabile realmente survenite, adică potrivit art. 151 din

CP al RM. Totodată, în cazul în care vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a

sănătăţii nu a fost urmată de moartea victimei, însă a fost stabilită intenţia directă a

făptuitorului de a lipsi victima de viaţă, fapta trebuie calificată drept tentativă de

omor.

Motivele infracţiunii analizate pot fi dintre cele mai variate: răzbunare,

gelozie, invidie, ură etc. Nici motivul infracţiunii, nici scopul acesteia nu au

relevanţă la calificare, cu excepţia cazurilor când prezenţa lor este un temei de

agravare a răspunderii penale (lit. g), h), i) din alin. (2) şi Ut. d) din alin. (3) ale art.

151 din CP al RM).

La fel, este necesar de menţionat, că în cazul infracţiunii prevăzute de art. 151,

al. 4 CP al RM făptuitorul acţionează cu praeterintenţie (cu dublă vinovaţie), adică

făptuitorul acţionează cu intenţie în ceea ce priveşte fapta de lovire sau vătămare,

dar totodată faţă de consecinţă în formă de decesul survenit a victimei făptuitorul

acţionează cu imprudenţă. În asemenea situaţie urmează să stabilim legătura

cauzală între vătămările cauzate şi decesul victimei. În cazul în care intenţie

făptuitorului a fost îndreptată spre decesul victimei, acţiunile făptuitorului urmează

să fie calificată în baza art. 145 CP (omorul) al RM.

Page 49: infractiuni contra sanatatii

În alt contextul întrebării, este necesar a menţiona că subiect al infracţiunii

este recunoscută persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală şi care,

Page 50: infractiuni contra sanatatii

graţie faptului că posedă toate semnele prevăzute de lege pentru această categorie

de subiecţii, este pasibilă de răspundere penală.[39]

Infracţiunile analizate pot fi săvârşite în special de orice persoană, legea ne

condiţionând existenţa acesteia vreo calitate specială a făptuitorului. Totuşi, dacă

cauzarea vătămărilor prevăzute de către funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor

sale de serviciu, în asemenea situaţie urmează să calificăm acţiunile în baza

concursului de infracţiuni art. 151 şi art. 328 CP al RM, din considerente că art.

328 CP al RM nu cuprinde cauzarea vătămărilor corporale. Totodată, în cazul în

care au fost cauzate dureri fizice fără cauzarea vătămării corporale acţiunile

infractorului urmează să fie să fie calificate conform art. 328 CP al RM. Concluzie

dată se deduce din practica judiciară. Aşa, prin sentinţa Judecătoriei militare

Chişinău din 24 aprilie 2007, P.A. şi Ţ.Ig. au fost condamnaţi în baza art.328 alin.

(2) lit. a) Cod penal, fiindu-le stabilită pedeapsa sub formă de amendă în contul

statului: lui P.A. în mărime de 600 unităţi convenţionale, echivalent cu 12000 lei şi lui

Ţ.Ig. în mărime de 500 unităţi convenţionale, echivalent cu 1000 lei, ambii fără

privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită

activitate conform art.79 Cod penal.

P.A. şi Ţ.Ig. au fost declaraţi vinovaţi în faptul că primul, fiind şef al

penitenciarului nr.3, or. Leova, iar al doilea prim şef-adjunct al aceluiaşi penitenciar,

ambii fiind persoane cu funcţii de răspundere, au încălcat grav cerinţele art.2 lit. c)

din Legea nr.1036 din 17.12.1996 cu privire la sistemul penitenciar, pct. l, 2, 4 al

Statutului disciplinar al colaboratorilor sistemului penitenciar al Ministerului

Justiţiei, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republici Moldova nr.308 din

19.03.1998, pct.46 al Regulamentului cu privire la satisfacerea serviciului de către

efectivul de trupă şi corpul de comandă din sistemul penitenciar al Ministerului

Justiţiei, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.950 din 14.10.1997 şi obligaţiile de

serviciu care-i obligă să respecte prevederile Constituţiei Republicii Moldova, să

execute strict ordinea şi regulile stabilite prin legislaţia în vigoare, Jurământul, să

39 Botnaru S., Şavga A., Grosu V., Grama M. Drept penal. Partea Generală, Chişinău: Cartier, 2005, p.176.

Page 51: infractiuni contra sanatatii

execute întocmai şi la timp prevederile statutului disciplinar, regulamentelor,

instrucţiunilor şi ordinelor Ministerului Justiţiei, să asigure ordinea de drept şi

legalitatea în instituţia penitenciară, să aibă o conduită ireproşabilă în toate

împrejurările, au săvârşit acţiuni care depăşesc în mod vădit limitele drepturilor şi

atribuţiilor acordate prin lege, şi prin acestea au cauzat daune în proporţii considerabile

intereselor publice, drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice.

Astfel, la 10 august 2006 la ora 23:00 P.A. , aflându-se la poarta sectorului

localizat nr.2 din Penitenciarul nr.3, or. Leova, sub pretextul că condamnaţii din

sectorul nr.2 nu dormeau şi făceau gălăgie, 1-a lovit cu pumnii de 5-6 ori în cap şi în

spate pe supraveghetorul sectorului nr.2 - B.A., cauzându-i dureri fizice.

În continuare P.A. a intrat în încăperea de primire a hranei din sectorul nr.2,

unde, sub pretextul că în încăperea nominalizată după stingere se aflau condamnaţi, a

lovit cu piciorul în masa la care şedeau condamnaţii şi ca rezultat 1-a lovit cu capacul

mesei în umărul drept pe condamnatul V.G., căruia i-au fost cauzate vătămări

corporale fără cauzarea prejudiciului sănătăţii

După aceasta P.A. i-a aplicat părţii vătămate V.G. 2 lovituri cu pumnii în

regiunea feţei şi o lovitură după ceafă, cauzându-i dureri fizice. Apoi P.A. i-a aplicat

condamnatului N.C. o lovitură cu palma la ceafa, cauzându-i dureri fizice.

În continuare P.A. a intrat în camera de menaj, în care se afla condamnatul

N.S. şi i-a aplicat ultimului o lovitură cu pumnul în regiunea abdomenului,

cauzându-i dureri fizice.

Tot atunci, la 10 august 2006 la ora 23:00 Ţ.Ig., sub pretextul că în încăperea

dormitorului sectorului nr.2 condamnatul V.Ş. nu dormea, i-a aplicat ultimului 2

lovituri cu pumnul, una în regiunea ochiului stâng, iar alta în regiunea cutiei toracice.

În continuare Ţ.Ig. 1-a scos pe V.Ş. în coridor, unde i-a aplicat 2 lovituri cu pumnul

în regiunea feţei, de la care ultimul a pierdut echilibrul şi cauzând, s-a lovit cu capul de

perete. În rezultat, părţii vătămate V.Ş. i-au fost cauzate vătămări corporale fără

cauzarea prejudiciului sănătăţii.

Page 52: infractiuni contra sanatatii

În acelaşi timp în coridor se afla condamnatul V.M., pe care Ţ.Ig. 1-a împins

din coridor în încăperea de primire a hranei a sectorului nr.2, spunându-i să facă

ordine în încăpere şi tot atunci Ţ.Ig. i-a aplicat lui V.M. o lovitură cu piciorul în

piciorul drept. În rezultat părţii vătămate V.M. i-au fost cauzate vătămări corporale

fără cauzarea prejudiciului sănătăţii.

În rezultatul excesului de putere, admis de P.A. şi Ţ.Ig. în circumstanţele expuse

mai sus, la 11 august 2006, condamnaţii maltrataţi de ei, dorind să-şi apere drepturile

şi interesele prevăzute de legislaţia în vigoare şi că semn de protest faţă de acţiunile

conducerii penitenciarului, au declarat greva foamei, aceste acţiuni fiind susţinute şi

de alţi condamnaţi ai Penitenciarului nr.3, or. Leova. Situaţia creată în penitenciar a

afectat grav activitatea normală a penitenciarului, creând impedimente la înfăptuirea

justiţiei şi o imagine negativă a sistemului penitenciar în faţa societăţii, prin ce au

fost cauzate daune în proporţii considerabile intereselor publice.

Prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 21 iunie 2007 au

fost respinse ca nefondate apelurile avocaţilor P.B. şi G.L. în interesele inculpaţilor

P.A. şi Ţ.Ig., ale inculpaţilor P.A. şi Ţ.Ig. şi ale pătimirilor V.Ş. şi V.M. în latura civilă

şi ca inadmisibile în latura penală, declarate împotriva sentinţei Judecătoriei militare

Chişinău din 24 aprilie 2007 în cauza lui P.A. şi Ţ.Ig. cu menţinerea sentinţei atacate

fără modificări.

Hotărârile judecătoreşti sînt atacate cu recursuri ordinare de către avocatul P. B.

în interesul condamnatului P.A. şi de condamnaţii P.A. şi Ţ.Ig., toţi solicitând

casarea lor, rejudecarea cauzei şi adoptarea unei hotărâri de achitare a condamnaţilor

din motivul că ambele hotărâri judecătoreşti sînt bazate pe probe neverificate şi că ei n-

au comis infracţiunea pentru care au fost condamnaţi.

Verificând argumentele invocate m recursuri în raport cu materialele cauzei

Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie a considerat că acestea urmează să fie

respinse ca inadmisibile, fiind vădit neîntemeiate, din următoarele motive.

Page 53: infractiuni contra sanatatii

Instanţa de fond a examinat sub toate aspectele probele prezentate, cărora le-a

dat o apreciere corectă, şi a adoptat în baza lor o decizie legală şi întemeiată în ce

priveşte situaţia de fapt şi de drept, iar instanţa de apel corect a respins apelurile

avocaţilor în interesele ambilor inculpaţi ca nefondate şi ale părţilor în latura civilă

şi ca inadmisibile în latura penală.

Concluziile instanţelor de fond şi de apel referitor la faptul că P.A. şi Ţ.Ig., fiind

persoane cu funcţii de răspundere, au săvârşit acţiuni care depăşesc în mod vădit

limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, cauzând prin aceasta daune în

proporţii considerabile intereselor publice şi intereselor ocrotite prin lege, aceste

acţiuni fiind însoţite de aplicarea violenţei, sînt juste şi întemeiate, bazate pe probe

pertinente, concludente, utile şi veridice.

Circumstanţele stabilite de către instanţele ierarhic inferioare se confirmă prin:

depoziţiile părţilor vătămate B.A., G.VI., C.N., S.N., Ş.V. şi M.V., toţi declarând că

au fost loviţi de P.A. şi Ţ.Ig., depoziţiile martorilor P.E., G.V., C.P., C.V., toţi

confirmând declaraţiile părţilor vătămate, rapoartele de expertiză medico-legală în

privinţa lui Ş.V., M.V., G.V., S.N., procesul-verbal de cercetare la faţa locului

Acţiunile lui P.A. şi Ţ.Ig. corect au fost încadrate în baza art.328 alin.(2) lit. a)

Cod penal, iar pedeapsa stabilită este în limitele sancţiunii acestui articol, la aceasta

ţinându-se cont de circumstanţele excepţionale ale cauzei şi anume că Ţ. are copii

minori, iar că P.A. a activat timp de 28 ani în cadrul MAI şi Departamentul Instituţiilor

penitenciare, ambii caracterizându-se pozitiv, în baza cărora li s-au aplicat pedepse mai

blânde decât cele prevăzute de Lege.

Prin urmare argumentele recurenţilor precum că P.A. şi Ţ.Ig. nu au săvîrşit

acţiuni care depăşesc limitele drepturilor şi atribuţiilor lor acordate prin lege n-au nici

un suport juridic deoarece vinovăţia lor în cele imputate este corect stabilită.

Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie, a respins ca inadmisibile

recursurile ordinare declarate de avocatul P.B. în interesul condamnatului P.A. şi de

condamnaţii P.A. şi Ţ.Ig. împotriva sentinţei Judecătoriei militare Chişinău din 24

Page 54: infractiuni contra sanatatii

aprilie 2007 şi deciziei Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 21 iunie 2007 în

cauza lui P.A. şi Ţ.Ig., fiind vădit neîntemeiate.[40]

Caracteristic pentru subiectul componenţelor de infracţiuni prevăzute de art.

art. 151, 152, 156 şi 157 este faptul că marea majoritate a făptuitorilor fac parte din

categoria infractorilor primari, cei mai mulţi autori de fapte comise cu violenţă

aflându-se în momentul săvârşirii faptei sub influenţă alcoolului.

La săvârşirea infracţiunilor cu violenţă ponderea o deţin făptuitorii fără

ocupaţie şi cei care în general nu au o sursă de venituri. Însă, pot fi comise

infracţiunile analizate şi la comandă, adică subiectul poate fi şi profesional.

O altă trăsătură specifică a acestui grup de infracţiuni o constituie faptul că

dacă în marea majoritate a cazurilor infractorii au acţionat individual, şi în

majoritatea cazurilor urmările prevăzute în art. art. 151, 152, 156 şi 157 CP al RM

fost comise în urma acţiunilor huliganice. Însă, la nivelul ultimelor ani s-a observat

o evidentă creştere a procentului celor care se organizează în grup pentru a săvârşi

infracţiuni însoţite de violenţă, cu urmările prevăzute în articolele analizate.

Referitoare la victime reflectă îngrozitoarele suferinţe fizice şi psihice la care sunt

supuse. Astfel de fapte au un impact deosebit asupra societăţii, dând naştere unui

sentiment din ce în ce mai mare de nesiguranţă şi suscitând o mare nelinişte în

rândul oamenilor de bună credinţă.[41]

Subiectul vătămării intenţionate grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii

este persoana fizică responsabilă, care la momentul săvârşirii infracţiunii a împlinit

vârsta de 14 ani.

40 Decizia Colegiului Penal al Curţii Supreme de Justiţie al RM din 07.11.2007 nr. 1ra-1163/200741 Valeriu Bujor, Octavian Pop, Aspecte criminologice privind infracţiunile săvârşite cu violenţă, ed. Mirton, Timişoara, 2003, p. 34-38;

Page 55: infractiuni contra sanatatii
Page 56: infractiuni contra sanatatii

Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, săvârşită

prin schingiuire sau tortură (lit.e) alin.2 art.151 CP). Schingiuirea sau torturarea

nu prezintă o categorie aparte de vătămări corporale, ci determină originea

acestora, metodele de cauzare a lor.Schingiuirea reprezintă nişte acţiuni care

provoacă victimei suferinţe prin lipsirea de hrană, de băutură sau de căldură ori

prin abandonarea victimei în condiţii nocive pentru viaţă etc.Torturarea se

manifestă prin acţiuni care produc dureri acute repetate sau îndelungate prin

pişcături, biciuire, împunsături cu obiecte ascuţite, cauterizări cu agenţi termici sau

chimici etc.Nu interesează dacă daunele produse sănătăţii, prevăzute de alin.1

art.151 CP, sunt rezultatul acţiunilor de schingiuire sau torturare sau dacă aceste

acţiuni se săvârşesc după producerea vătămărilor menţionate.

Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii săvîrşită de

un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală este una dintre cele mai

periculoase forme de participaţie cu o agravare justificată a răspunderii penale ,

deoarece in cadrul unui grup criminal organizat sau îndeosebi în cadrul unei

organizaţii criminale pot fi comise infracţiuni mai grave şi face mult mai

anevoioasă descoperirea acestora. Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii

corporale sau a sănătăţii poate fi recunoscută ca fiind săvîrşită de un grup criminal

organizat in cazul în care grupul a fost creat în scopul săvîrşirii unor infracţiuni

foarte grave , aplicîndu-se violenţă , cum ar fi : vătămarea intenţionată gravă a

integrităţii corporale sau a sănătăţii , omorul intenţionat, şantajul, violul. Faptele

tuturor celor care au luat parte la săvîrşirea infracţiunii din cadrul grupului criminal

organizat se califică conform lit. k) alin.2 al art. 151 din CP al RM , indiferent de

rolul pe care l-a avut fiecare la comiterea vătămării intenţionate grave a integrităţii

corporale sau a sănătăţii .Spre deosebire de grupul criminal organizat, organizaţia

Page 57: infractiuni contra sanatatii

criminală se caracterizează prin asocierea participanţilor într-un tot indivizibil

precum şi caracterul unitar şi organizat al acţiunilor întreprinse în vederea realizării

activităţii infracţionale . Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a

sănătăţii se consideră săvîrşită de o organizaţie criminală , dacă a fost comisă de un

membru al acesteia în interesul ei sau de o persoană care nu este membru al

organizaţiei criminale respectice, la însărcinarea acesteia

Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii săvârşită de

un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (alin 2. lit.k)art.151

CP). Noţiunea grupului criminal organizat este prevăzută de art.46 CP, iar a

organizaţiei criminale - de art.47 CP, de aceea se iau în seamă reglementările

indicate. Vătămările intenţionate grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii

prevăzute la alin.1, 2, care au provocat decesul victimei (alin.4 art.151 CP).

Această agravantă constituie o infracţiune unică complexă, formată din două

activităţi infracţionale: a) vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a

sănătăţii, prevăzută de alin.1, 2 art.151 CP, şi b) lipsirea de viaţă din imprudenţă,

prevăzută de art.149 CP. De aceea latura subiectivă a infracţiunii acestei agravante

trebuie determinată aparte pentru fiecare activitate infracţională menţionată.

Potrivit art.19 CP, aceasta nu reprezintă o a treia formă de vinovăţie, ci o

infracţiune săvârşită cu două forme de vinovăţie (intenţie şi imprudenţă). În

consecinţă, infracţiunea se consideră intenţionată. Deci, trebuie să determinăm

dacă intenţia făptuitorului a fost îndreptată numai spre cauzarea vătămării grave şi

dacă decesul victimei a survenit din imprudenţă .42 Subiect al infracţiunii poate fi

orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 14 ani.

Vătămarea intenţionată gravă săvârşită cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori

comercializa organele sau ţesuturile victimei ( lit.l, alin.2, art.151 CP) presupune

uciderea persoanelor care se află la lecuire, sau a persoanelor aduse în instituţiile

medicale din locurile incidentelor (avarii, catastrofe, accidente, încăierări etc.), sau

42 Avram, T. Popovici, V. Cobâşneanu, Cercetarea infracţiunilor contra persoanei (Ghidul ofiţerului de urmărire

penală)”,Editura ARC, Chişinău, 2004, p. 27 .

Page 58: infractiuni contra sanatatii

a altor persoane în scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau

ţesuturile victimei.

Autori, coautori ai acestei infracţiuni, de regulă, sunt medicii, deoarece sunt

necesare cunoştinţe speciale pentru prelevarea organelor în procesul prelevării. Dar

nu se exclude că în calitate de autor, coautor poate fi şi o altă persoană care a luat

consultaţiile corespunzătoare ale specialiştilor.

Lista organelor şi ţesuturilor utilizate pentru transplantare este aprobată de MS

al RM.

Comiterea vătămării intenţionate grave în scopul de a preleva şi/sau utiliza ori

comercializa organele sau ţesuturile victimei, de obicei, are scop de profit ori acela

de a salva viaţa sau sănătatea unei persoane apropiate sau de a efectua un

experiment medical.

Vătămarea intenţionată gravă săvârşită în legătură cu îndeplinirea de către

victimă a obligaţiunilor de serviciu sau a celor obşteşti (lit.c, alin.2 din art.151 CP)

presupune vătămarea unui reprezentant al unei organizaţii nestatale sau a oricărui

cetăţean pentru a-i împiedica să înfăptuiască acţiuni legate de activitatea lor de

serviciu sau cea obştească.O asemenea infracţiune poate fi săvârşită şi din motive

de răzbunare împotriva victimei pentru faptul că mai înainte ea, în genere, şi-a

îndeplinit datoria de serviciu sau obştească.Dacă atentarea la viaţă este săvârşită în

legătură cu acţiunile ilegale ale victimei, de exemplu - aceasta şi-a depăşit

atribuţiile de serviciu, o atare infracţiune nu se încadrează în această agravantă,

fiindcă acţiunile ilegale nicicând nu constituie îndeplinirea datoriei.

Responsabilitatea pentru vătămarea săvârşită în legătură cu îndeplinirea de către

victimă a îndatoririlor de serviciu sau a celor obşteşti survine indiferent de timpul

când au fost săvârşite acţiunile care au servit drept pretext pentru răzbunare.

.

Page 59: infractiuni contra sanatatii

Potrivit art.52 al Codului penal al Republicii Moldova „se consideră

componenţă a infracţiunii totalitatea semnelor obiective şi subiective, stabilite de

legea penală, ce califică o faptă prejudiciabilă drept infracţiune concretă”. Anume

Page 60: infractiuni contra sanatatii

conţinutul normativ al infracţiunii constituie unicul temei juridic al răspunderii

penale.

În teoria generală a infracţiunii se face distincţie între mai multe tipuri de

conţinut al infracţiunii, ţinându-se seama fie de structura conţinuturilor, fie de

diferitele variante în care o faptă anumită este incriminată sau de formele

infracţiunii.

Autorul A. Borodac clasifică componenţele de infracţiune în baza

următoarelor criterii: gradul de periculozitate al faptei, modul de descriere a

elementelor componenţei de infracţiune în legea penală, specificul structurii

componenţelor.

Aici menţionez vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a

sănătăţii(art. 152 din CP al RM), care poate duce la dereglarea bunei funcţionări a

organelor şi integrităţii ţesuturilor , însă nu poate fi urmată de pierderea organului

nici de incetarea funcţionării acestuia , de pierderea permanentă de cel putin o

treime din capacitatea de muncă , spre deosebire de urmările prejudiciabile

caracteristice pentru vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a

sănătăţii .

Stabilind că la momentul actual al dezvoltării societăţii noastre huliganismul

constituie o infracţiune răspândită şi periculoasă, care atentează la ordinea publică,

liniştea cetăţenilor şi care, deseori, conduce la săvârşirea altor infracţiuni mult mai

grave, se impune, cu certitudine, activitatea organelor de resort în vederea

eradicării acestui fenomen infracţional. Pentru realizarea cu succes a luptei contra

actelor huliganice o deosebită importanţă o are cunoaşterea legii penale referitoare

la aceste incriminări, a specificului de încadrare a faptelor săvârşite în limitele

cadrului legal prevăzut, precum şi capacitatea de delimitare a huliganismului de

alte conţinuturi normative stipulate în legea penală.

Luând în consideraţie faptul că la calificarea huliganismului, în practica

judiciară, apar unele dificultăţi privind la delimitarea acestei incriminări de cele

Page 61: infractiuni contra sanatatii

contra persoanei, apelând la anumite modalităţi ale conţinuturilor normative ale

infracţiunii (şi anume: componenţe simple şi complexe, componenţe de bază şi cu

circumstanţe agravante), trecute prin prisma analizei instituţiei concurenţei

normelor juridico-penale, tentăm de a determina delimitarea huliganismului de

vătămarea corporală, săvârşită cu intenţii huliganice în ipoteza noii legislaţii

penale.

.[43]

Trasarea unei limite între huliganismul şi cauzarea vătămării a integrităţii

corporale sau a sănătăţii reprezintă o sarcină a politicii penale pe care le

promovează statul. Tocmai stabilirea corectă a gradului de protecţie juridică a

fenomenului, supus influenţării din partea statului, constituie una dintre cele mai

dificile operaţiuni pe care legiuitorul trebuie s-o realizeze la o anumită etapă

istorică. Rezultatul acestei operaţiuni îl reprezintă evaluarea precisă a gradului şi a

caracterului de pericol social pe care îl prezintă infracţiunile nominalizate.

Prezintă o deosebită importanţă teoretică şi practică delimitarea infracţiunilor

de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii de infracţiune de huliganism,

prevăzută de art. 287 CP al RM.

Profesorul rus A.I. Rarog accentuează că huliganismul, legat de atentarea la

persoana umană şi infracţiunile contra sănătăţii persoanei se deosebesc în baza

semnelor aspectului subiectiv al conţinutului normativ: orientarea actelor

criminale, scopul şi motivul infracţiunii. Ţinând cont de faptul că motivele de

săvârşire a acestor infracţiuni au importanţă deosebită pentru aprecierea corectă a

celor săvârşite şi pentru stabilirea pedepsei, organele abilitate trebuie să clarifice,

în toate cazurile, aceste circumstanţe obligatorii.[44]

În conformitate cu pct. 9 al Hotărârii Plenului Curţii Supreme de Justiţie a

Republicii Moldova nr.4 din 19.06.2006 „Cu privire la practica judiciară în cauzele

43 Eliescu M. Răspunderea civilă delictuală. – Bucureşti: Editura Academiei, 1972, p.36.44 Vezi: M. Gherman, Delimitarea huliganismului de omorul intenţionat, săvârşit cu intenţii huliganice, Revista Naţională de Drept, 2003, nr.1, p. 75;

Page 62: infractiuni contra sanatatii

penale despre huliganism”[45], instanţele judecătoreşti urmează să delimiteze

huliganismul de alte infracţiuni în dependenţa de sensul şi orientarea intenţiei

făptuitorului, de motivele, scopurile, şi circumstanţele acţiunilor săvârşite de el.

Legea penală (art. 287 CP al RM) defineşte huliganismul drept acţiuni

intenţionate care încalcă grosolan ordinea publică şi exprimă o vădită lipsă de

respect faţă de societate, însoţite de aplicarea violenţei, de opunerea de rezistenţă

reprezentanţilor autorităţilor sau altor persoane care curmă actele huliganice,

precum şi acţiunile care, prin conţinutul lor, se deosebesc printr-un cinism sau

obrăznicie deosebită.

Astfel, teoria şi practica dreptului penal a stabilit că infracţiunile sus –

menţionate se deosebesc în primul rând că obiectul juridic special al

huliganismului îl constituie relaţiile sociale cu privire la ordinea publică. Prin

ordinea publică se înţelege un sistem stabil de relaţii sociale, care asigură o

ambianţă liniştită de convieţuire în societate, de inviolabilitate a persoanei şi a

integrităţii patrimoniului, precum şi activitatea normală a organelor şi instituţiilor

publice. La rândul său, obiectul juridic special infracţiunilor prevăzute de art. 151,

152, 156 şi 157 CP al RM îl formează relaţiile sociale cu privire la sănătatea

persoanei. Menţionăm că în cazul variantei de infracţiune de la alin. (4) al art. 151

din CP al RM trebuie să vorbim despre caracterul complex al obiectului juridic

special care include: obiectul juridic principal constând în relaţiile sociale cu

privire la sănătatea persoanei şi obiectul juridic secundar care este format din

relaţiile sociale cu privire la viaţa persoanei.

Necesitatea determinării obiectului juridic special are o deosebită importanţă

ţinând cont de faptul, că acest moment va influenţa în mod direct asupra calificării

acţiunilor făptuitorului. Aşa, în cauza de învinuire a lui Muntean V.C., care

aflându-se în relaţii personale duşmănoase cu victima, a cauzat victimei vătămarea

integrităţii corporale. Însă, instanţa de judecată în cadrul şedinţei de judecată a

stabilit că acţiunile infractorului au fost însoţite de încălcarea gravă a ordinii

45 Buletinul Curţii Supreme de Justiţie al Republicii Moldova, 2007, nr.1, p.11;

Page 63: infractiuni contra sanatatii

publice, din care considerente acţiunile lui Muntean V.C. au fost calificate ca

huliganism.[46]

Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni. Dispoziţia alin. (1) al

art. 287 din CP al RM fiind alternativă, acţiunile de huliganism pot fi diverse:

a) acţiuni care încalcă grosolan ordinea publică şi exprimă o vădită lipsă de

respect faţă de societate, însoţite de aplicarea violenţei asupra persoanelor

sau de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe;

b) acţiuni care încalcă grosolan ordinea publică şi exprimă o vădită lipsă de

respect faţă de societate, însoţite de opunerea de rezistenţă reprezentanţilor

autorităţilor sau altor persoane care curmă actele huliganice;

c) încălcarea grosolană a ordinii publice şi exprimarea unei vădite lipse de

respect faţă de societate, însoţită de acţiuni care, prin conţinutul lor, se

deosebesc prin cinism;

d) încălcarea grosolană a ordinii publice şi exprimarea unei vădite lipse de

respect faţă de societate, însoţită de acţiuni care, prin conţinutul lor, se

deosebesc printr-o obrăznicie deosebită.

Astfel, din cele menţionate rezultă, că latura obiectivă a huliganismului se

exprimă în exclusivitate în acţiuni. La rândul său latura obiectivă a infracţiunilor

prevăzute de art. art. 151, 152, 156 şi 157 CP al RM poate fi exercitată şi prin

inacţiuni.

Insultele, loviturile, cauzarea vătămărilor corporale medii, grave şi alte acţiuni

de acest fel, săvârşite în familie, apartament, în privinţa rudelor, cunoscuţilor şi

provocate de relaţiile personale ostile etc., vor fi calificate în baza articolelor

Codului penal ce prevăd răspunderea pentru infracţiunile împotriva vieţii şi

sănătăţii persoanei. Însă, în cazurile în care asemenea acţiuni au fost însoţite de o

încălcare grosolană evidentă a ordinii publice de către făptuitor şi au exprimat o

vădită lipsă de respect faţă de societate, aceste acţiuni urmează a fi calificate drept

46 Hotărârea Prezidiului Judecătoriei Supreme a RSSM din 04.07.1985;

Page 64: infractiuni contra sanatatii

huliganism. [47] Totodată, huliganismul însoţit de vătămarea corporală gravă sau

medie a victimei urmează a fi calificat în baza art. 151, al. 2, lit. h) . [48] Aşa, C.I. a

fost recunoscut vinovat pentru faptul că la 19 octombrie 1997 aproximativ între

orele 21.00 şi 22.00, fiind în stare de ebrietate, a săvârşit un act de huliganism

deosebit de agravant: a încălcat grosolan ordinea publică, exprimând o vădită lipsă

de respect faţă de societate şi o deosebită impertinenţă faţă de cetăţenii care

încercau să curme acţiunile lui huliganice.

În urma acestor acte, aplicând cuţitul, a provocat intenţionat vătămarea gravă

a integrităţii corporale a lui R.V.

Prin decizia tribunalului Chişinău din 29.10.98 sentinţa judecătoriei Hânceşti

din 27.07.98 în privinţa condamnării lui C.I. a fost casată conform alin.3 art.218

CP al RM (huliganism) şi pronunţată o nouă hotărâre. C.I. a fost recunoscut

vinovat în baza alin.1 art.95 CP (vătămarea corporală gravă). Procurorul

procuraturii Chişinău prin recursul său a solicitat casarea hotărârilor judecătoreşti

din motivul excluderii greşite a blândeţei pedepsei numite.

Colegiul penal al Curţii de Apel, verificând materialele dosarului, a admis

recursul procurorului cu casarea hotărârilor sus-numite şi pronunţarea unei noi

hotărâri, prin care l-a recunoscut vinovat pe C.I. de săvârşirea infracţiunilor

prevăzute de alin.1 art.95 şi alin.3 art.218 CP.

Faptele expuse mai sus demonstrează actul huliganic a lui CI. şi provocarea

intenţionată a unei lovituri de cuţit părţii vătămate. Aceste fapte sînt demonstrate

prin mărturisirile părţii vătămate R.V., a martorilor G.I., U.S., CS. şi prin actul

expertizei medico-legale privind pricinuirea leziunilor corporale grave periculoase

pentru viaţa părţii vătămate.

Colegiul penal a apreciat critic mărturiile inculpatului şi ale rudelor lui,

deoarece ele au fost îndreptate la împiedicarea constatării adevărului.

47 Pct. 9 al Hotărârii Plenului Curţii de Justiţie a Republicii Moldova nr. 4 din 19.06.2006, “Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre huliganism”, Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr. 1, 2007, p. 11;48 Pct. 10 al Hotărârii Curţii Supreme citate;

Page 65: infractiuni contra sanatatii

Instanţa de fond a apreciat corect acţiunile inculpatului CI. prin cumul, adică

în baza alin.3 art.218 şi alin.1 art.95 CP., deoarece conform hotărârii Plenului

Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova „Cu privire la practica judiciară

despre huliganism” se indică, că infracţiunile mai grave decât huliganismul

(vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale) săvârşite din intenţii

huliganice trebuie să fie calificate în cumul cu huliganismul. De aceea Colegiul

penal al Curţii de Apel a considerat incorectă excluderea alin.3 art.218 CP (1961).

[49]

În literatura de specialitate a fost exprimată opinia, că în cazul în care

huliganismul este însoţit de vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale

sau a sănătăţii acţiunile făptuitorului urmează să fie calificate în concurs cu art. 151

al RM. În opinia noastră, corectă este explicaţie expusă de către Curtea Supremă de

Justiţie în Hotărârea Plenului nr. 4 din 19.06.2006, deoarece vătămarea intenţionată

medie şi gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei (şi art.151 alin.(2)

lit. h) CP) constituie în esenţă o formă calificată a infracţiunii şi nu necesită o

calificare suplimentară în baza art.287 CP. Huliganismul apare în acest caz ca o

parte a unui întreg. În cumul cu huliganismul aceste incriminări pot apărea doar în

cazul existenţei unui cumul real de infracţiuni.

Potrivit art.118 CP concurenţa dintre o parte şi un întreg reprezintă existenţa a

două sau mai multor norme penale, una din ele cuprinzând fapta prejudiciabilă în

întregime (omorul, săvârşit din intenţii huliganice), iar celelalte-numai unele părţi

ale ei (huliganismul). în acest caz calificarea se face în baza normei care cuprinde

în întregime toate semnele faptei prejudiciabile săvârşite (vezi figura nr.1).

Vătămarea corporală gravă

(art.151 al.(2) lit. h) şi

întregu

l

I parte Huliganismul (art.287)

Componenţele complexe II parte Vătămarea corporală

gravă (art.151 al. 2, lit.

h). 152, al. 2, lit. i) CP

al RMFigura nr.149 Decizia Colegiului penal al Curţii de Apel a Republicii Moldova nr. 1r-1127/98 din 16.12.1998;

Page 66: infractiuni contra sanatatii

Intenţiile huliganice, având un caracter complex, includ în sine diverse motive

josnice, sub influenţa cărora la vinovat apare tendinţa de a-şi exprima vădita lipsă

de respect faţă de societate, negarea relaţiilor sociale care asigură ordinea publică,

exprimarea unui egoism, cinism excepţional, reflectat prin scandal, furie,

demonstrarea unei obrăznicii deosebite şi a cruzimii. Apariţia iniţială a acestor

motive poate fi bazată şi pe careva sentimente de gelozie, insultă, considerate de

către vinovat ca fiind juste (adevărate). în virtutea acestor sentimente, în prezenţa

unui motiv, de regulă neînsemnat, vinovatul poate fi influenţat de careva emoţii de

mânie, furie, răutate, ură, dorinţă de răzbunare. Aceste sentimente se transformă

într-o intenţie a persoanei de a-şi demonstra prin acţiunile sale negarea relaţiilor

sociale care asigură ordinea publică, a normelor morale şi de convieţuire socială.

Huliganismul este o infracţiunea formală şi se consideră consumată din momentul

comiterii acţiunii prejudiciabile. La rândul său, acţiunile de vătămare corporală

sunt considerate infracţiuni materiale, adică sunt consumate din momentul

survenirii consecinţelor.

Făptuitorul acţionează cu intenţie directă, făptuitorul înţelege că încalcă

grosolan ordinea publică şi exprimă o vădită lipsă de respect faţă de societate că

aplică violenţă asupra persoanelor sau ameninţă cu aplicarea unei asemenea

violenţe, că opune rezistenţă reprezentanţilor autorităţilor sau altor persoane care

curmă actele huliganice, precum şi că acţiunile sale, prin conţinutul lor, se

deosebesc printr-un cinism sau obrăznicie deosebită, şi el doreşte săvârşirea acestor

acţiuni.

Page 67: infractiuni contra sanatatii

În ceea ce priveşte vătămările integrităţii corporale trebuie de remarcat că în

legislaţia modernă a ţarilor occidentale acestora li se acordă, de regulă, o atenţie

sporită. Dreptul englez Common law deosebeşte următoarele tipuri de vătămări ale

integrităţii corporale: assault reprezintă atacul sau ameninţarea cu violenţă fizică şi

battery, care reprezintă violenţă sau lovituri. Prin assault se subînţelege situaţia

când învinuitul, prin acţiuni deschise, ameninţă sau încearcă să se atingă de corpul

victimei fără acordul acesteia, astfel încât ultima avea toate motivele să creadă că

învinuitul putea să-şi realizeze intenţia. Noţiunea de assault dată de Miller pentru

S.U.A. înseamnă încercarea sau chiar tentativa dea produce suferinţe fizice prin

intermediul forţei sau violenţei (forse or violence), sau pagube (hurt) altei

persoane. Tentativa sau încercarea trebuie să se realizeze sub forma acţiunii active

şi deschise şi nu prin intermediul cuvintelor sau pregătirii, care nu sunt suficiente

pentru a recunoaşte noţuinea de assault.

Noţiunea de assault este apropiată după conţinut de noţiunea injuriei din

dreptul roman şi include următoarele trăsături definitorii:

1) vătămarea integrităţii corporale;

2) dezonorarea prin acţiune;

3) infracţiuni contra libertăţii persoanei;

4) unele infracţiuni sexuale, cum ar fi atingerile amorale şi altele.

Din noţiunea de assault se desprinde şi noţiunea de battery, care

supune un tip de assault, exprimat prin realizarea efectivă a forţei fizice. Battery

are loc atunci, când subiectul infracţiunii intenţionat sau din imprudenţă a aplicat

forţa în mod direct şi real, chiar şi într-o măsură neînsemnată, faţă de corpul

Page 68: infractiuni contra sanatatii

reclamantului fără acordul ultimului. Un astfel de tip de violenţă poate fi realizată

prin intermediul unei arme.

Assault reprezintă doar tentativa, iar battery- aplicarea forţei, astfel realizând

tentativa assault. Assault poate sa nu să se finalizeze cu battery, însă battery

include în componenţa sa în mod obligatoriu assault.

Noţiunea de battery presupune acţiune, spre exemplu:

1) a scuipa pe cineva;

2) a-l împinge cu forţa pe cineva din cale;

3) a asmuţi câinele asupra cuiva, cu scopul de a-l muşca.

Prin assault se subînţelege orice tentativă, chiar sub cea mai neînsemnată

formă, de aplicare a violenţei. Însă din momentul când apar primele elemente, fie

neînsemnate, ale violenţei asupra persoanei, spre exemplu, dacă a fost numai ruptă

haina acesteia, însă cu scopul de a răni persoana, acţiunea se califică drept battery.

În dreptul modern englez noţiunea de assault cuprinde cazurile când assault

occasioning actual bodily barm, adică atunci când este adus un prejudiciu real

integrităţii corporale şi când există răni sau alte vătămări ale integrităţii corporale

grave.

Unul din cazurile particulare de calificare a assault în Common law este

maim-mayhem. Noţiunea mayhem era cunoscută încă în dreptul european

medieval. Ea însemna că victima era schilodită, slăbită sau lipsită de raţiune în aşa

grad, încât ea nu mai putea sa opună rezistenţă sau această rezistenţă slăbea

considerabil.

Infracţiunile maim-mayhem pot fi reprezentate sugestiv prin următoarele

exemple:

1) scoaterea ochilor persoanei;

Page 69: infractiuni contra sanatatii

2) tăierea de mîini;

3) tăierea de picioare;

4) lipsirea persoanei de orice alt organ, de care ea se foloseşte în

luptă.

În dreptul din majoritatea statelor din S.U.A. aceasta categorie de infracţiuni

cade sub incidenţa infracţiunilor fellony.

Din punct de vedere al laturii subiective, atât la omor, cît şi ia vătămările

integrităţii corporale grave, dreptul englez şi cel american cer expres exteriorizarea

intenţiei faţă de acţiune.

Modalitatea de aplicare a vătămărilor integrităţii corporale grave în dreptul

S.U.A, nu are importanţă.

În legislaţia în vigoare a Franţei se deosebesc câteva tipuri de vătămare a

integrităţii corporale. Atât pentru aceste infracţiuni, cît şi pentru omor, sunt

prevăzute un şir de circumstanţe care califică sau atenuează aceste crime. în

calitate de acţiuni principale sunt recunoscute rănile, loviturile, acţiunile voluntare

sau violente, săvârşite intenţionat.[50]

În calitate de circumstanţe agravante (calificatoare) pot servi:

1) premeditarea şi pânda;

2) acţiunile vizate care au provocat o boală sau o incapacitate de muncă pe un

termen mai mare de 20 de zile;

3) acţiunile criminale în urma cărora a survenit invaliditatea, paralizia unui

membru al corpului sau alte boli incurabile, orbirea, pierderea unui ochi ş.a.

4) provocarea intenţionată a rănilor sau a loviturilor care au dus la deces dacă

subiectul infracţiunii n-a dorit acest rezultat;

50 I. Dobrinescu, “Infracţiuni contra vieţii persoanei”,Editura Lumina Lex Bucureşti,1987, p. 63 .

Page 70: infractiuni contra sanatatii

5) acţiunile premeditate sau pînda în urma cărora a survenit moartea;

6) rănile provocate intenţionat sau pînda care au dus la pierderea unui organ.

Legislaţia germană cunoaşte următoarele tipuri ale vătămării integrităţii

corporale:

1) vătămarea integrităţii corporale intenţionată (vorsutzliche);

2) torturile corporale;

3) vătămarea sănătăţii.

Aceste infracţiuni vor fi considerate calificate dacă victima va fi 0 rudă pe

linie ascendentă; dacă ele sunt săvârşite cu mijloace deosebit de periculoase; dacă a

avut loc un atac neaşteptat şi mişelesc; dacă atacul a fost săvârşit de câteva

persoane, sau dacă acest atac a fost periculos pentru viaţă. în două cazuri

vătămările integrităţii corporale vor fi calificate după rezultat:

1) pierderea unui organ, mutilarea, desfigurarea;

2) survenirea morţii.

Legislaţia elveţiană clasifică vătămările integrităţii corporale în:

1) vătămări ale integrităţii corporale simple;

2) vătămări ale integrităţii corporale grave.

Prin vătămări ale integrităţii corporale simple se subînţelege pri-cinuirea

vătămărilor integrităţii corporale sau a sănătăţii fără consecinţe periculoase.

Vătămările integrităţii corporale sunt considerate grave în următoarele cazuri:

1) când rana reprezintă pericol pentru viaţă;

2) când are loc mutilarea sau pierderea funcţionării unei părţi a corpului, a

unui organ important;

Page 71: infractiuni contra sanatatii

3) când vătămările au provocat pierderea stabilă a capacităţii de muncă;

4) când vătămările au dus la neputinţă fizică sau la boală psihică;

5) când sunt urmate de o mutilare gravă şi iremediabilă a integrităţii

corporale;

6) când vătămările au prejudiciat integritatea corpului sau starea psihică ale

persoanei.

Acţiunile violente care nu au avut consecinţe pentru integritatea corporală şi

sănătatea persoanei sunt pedepsite doar în urma unei Plângeri, depuse de victimă.

În legislaţiile actuale din alte ţări, infracţiunile contra vieţii ocupă, de

asemenea, un loc prioritar. Astfel, în Codul penal italian aceste infacţiuni sunt

prevăzute în cap. I din Titlul 12, Cartea a doua, sub denumirea de "Delicte contra

vieţii, integrităţii sau sănătăţii".

În dreptul penal în vigoare, vătămarea intentionată gravă deţine un loc

important în sistemul general al pedepselor. Legile penale interne au cunoscut însă,

în timp şi spaţiu reglementări diverse privind pedepsele pentru acest tip de

infracţiune. Însă, pedeapsa închisorii este ea însăşi– ne corespunzătoare din mai

multe puncte de vedere, considerându-se că dacă ar trebui executate în întregime ar

avea un caracter ireparabil integral. [51]

51 Valerii Bujor, Vitalie Şleahiţchi, op. cit., p.32-43;

Page 72: infractiuni contra sanatatii
Page 73: infractiuni contra sanatatii

Infracţiunile contra integrităţii sau a sănătăţii corporale datorită

particularităţilor pe care le prezintă, ocupă un loc distinct. Ţinând cont de aceste

aspecte, legiuitorul moldav, dezvoltând ideea că în centrul preocupărilor unei

societăţii democratice se situează persoana, viaţa şi sănătatea – în calitate de valori

sociale primordiale, care necesită o asigurare juridică multilaterală a situat

Capitolul cu privire la infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii în primele Capitole ale

Părţii Speciale al Codului penal al Republicii Moldova.

Infracţiunile contra integrităţii sau a sănătăţii persoanei constituie o subgrupă

a infracţiunilor contra persoanei, în care se cuprind acele fapte de pericol social,

săvârşite prin orice mijloace, prin care se cauzează unei persoane o suferinţă fizică

sau o vătămare a integrităţii corporale ori a sănătăţii sale.

Studiind tema prezentată urmăm să determinăm următoarele concluziile

finale:

1. Prin „vătămare intenţionată a integrităţii corporale sau a sănătăţii” trebuie de

înţeles săvârşirea ilegală, în mod intenţionat a oricărei acţiuni sau inacţiuni – de

natura mecanică, fizică, chimică, biologică sau psihică – care a adus o atingere

sănătăţii unei alte persoane, atingere exprimată în dereglarea (gravă, medie) a

integrităţii atomice a organelor sau a ţesuturilor corpului victimei, ori a funcţiilor

acestora.

2. Din prevederile Constituţionale rezultă, că legiuitorul privează dreptul la

viaţă într-o legătură inseparabilă cu dreptul la integritate fizică sau psihică. Dreptul

la viaţă şi integritate corporală constituie unul dintre puţinele drepturi

fundamentale ale omului care poate fi respectat şi protejat. Din spectrul larg de

drepturi şi libertăţi ale omului, cele mai importante sunt dreptul la viaţă, siguranţa

persoanei, integritatea fizică şi psihică, deoarece erorile ce conduc la încălcarea

acestor drepturi sunt practic irecuperabile. Aceste drepturi urmează să fie protejate

n condiţiile actuale cu orice preţ şi cu orice mijloace.

3. Legea penală ocrotind, prin incriminarea faptelor care aduc atingere

persoanei, valorile sociale legate de existenţa persoanei, apără, totodată, relaţiile

Page 74: infractiuni contra sanatatii

sociale care se nasc şi se dezvoltă în jurul acestor valori. Concluzie a fost dedusă

din considerentul, că săvârşirea oricărei infracţiuni, pune în pericol social sau

vatămă o anumită valoare socială şi prin aceasta ameninţă sau aduce atingere

relaţiilor sociale a căror ocrotire depinde de apărarea valorii sociale.

4. Susţinem opinia expusă în doctrina penală naţională, fundamentarea

ştiinţifică consistentă şi amplă a concepţiei, potrivit căreia obiectul infracţiunii îl

formează valorile sociale şi relaţiile sociale, care necesită apărare penală, în a căror

consolidare şi dezvoltare este interesată societatea şi cărora, prin comportamentul

antisocial al unor persoane aparte sau al unor grupuri de persoane, li se aduce

atingere esenţială.

5. Cu privire la folosirea distinctă, în denumirile art.151, 152, 156, 157 CP al

RM, a noţiunilor „integritate corporală” şi „sănătate”, este necesar a menţiona că

între conceptele „vătămare a sănătăţii corporale” şi „vătămare a sănătăţii” există

corelaţia de tip „parte-întreg”. Noţiunea de sănătate nu poate fi privită doar sub

aspectul său psihic, ea înglobând cu necesitate şi aspectul corporal (fizic, somatic).

Deoarece în situaţia infracţiunilor de la art. 151, 152, 156 şi 157 din CP al RM nu

este lezată integritatea corporală, ca valoare socială distinctă de sănătate (inclusiv

sub aspect corporal), la fel valoare socială, formula „vătămare a integrităţii

corporale sau a sănătăţii” din denumirile celor cinci norme sus-amintite trebuie

înţeleasă în sensul de „vătămare a sănătăţii”.

6. Din perspectiva apărării juridico-penale, sănătatea persoanei nu trebuie

înţeleasă în sens îngust, ca rezultat, bun sau rău, al funcţionării organismului

omenesc. Ea trebuie percepută ca un statu-quo de felul său, ca o stare

psihosomatică, oricare ar fi gradul de morbiditate, a unei persoane. De aceea,

anomaliile, disfuncţionalităţile sau deficienţele de ordin fizic sau psihic nu

influenţează în nici un fel asupra facultăţii persoanei de a beneficia, pe tot parcursul

vieţii, de apărarea sănătăţii sale prin mijloacele dreptului penal.

7. Considerăm, că obiectul juridic special al infracţiunilor investigate constituie

corpul persoanei şi anume organele anatomice, ce sunt prejudiciate în rezultatul

comiterii infracţiunii.

Page 75: infractiuni contra sanatatii

8. Latura obiectivă a infracţiunilor analizate are următoarea structură: 1) fapta

(acţiunea sau inacţiunea) prejudiciabilă de cauzare a vătămării grave a integrităţii

corporale sau a sănătăţii; 2) urmările prejudiciabile sub forma vătămării grave a

integrităţii corporale sau a sănătăţii; 3) legătura de cauzalitate dintre fapta

prejudiciabilă şi urmările prejudiciabile.

9. Notele caracteristice ale indicatorilor vătămării grave a integrităţii corporale

sau a sănătăţii, în special, se determină în conformitate cu Regulamentul

Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova de apreciere medico-legală a

gravităţii vătămării corporale, nr. 99 din 27.06.2003, ce poartă caracter nepenal.

10. Infracţiunile prevăzute la art. 151 din CP al RM sunt infracţiunile materiale.

Ele se consideră consumate din momentul producerii vătămării grave a integrităţii

corporale sau a sănătăţii.

11. Latura subiectivă a infracţiunile prevăzute de art. art. 151 CP al RM se

exprimă, în primul rând, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă sau indirectă.

În cazul infracţiunii prevăzute de art. 151, al. 4 CP al RM făptuitorul acţionează cu

praeterintenţie (cu dublă vinovaţie), adică făptuitorul acţionează cu intenţie în ceea

ce priveşte fapta de lovire sau vătămare, dar totodată faţă de consecinţă în formă de

decesul survenit a victimei făptuitorul acţionează cu imprudenţă. În asemenea

situaţie urmează să stabilim legătura cauzală între vătămările cauzate şi decesul

victimei. În cazul în care intenţia făptuitorului a fost îndreptată spre decesul

victimei, acţiunile făptuitorului urmează să fie calificată în baza art. 145 CP al RM.

Page 76: infractiuni contra sanatatii