Download - Infanteria Română, 180 de ani

Transcript

Infanteria Română – 180 de ani –

Editura Centrului Tehnic-Editorial al ArmateiBucureşti – 2010

REFERENŢI ŞTIINŢIFICI:General-maior dr. Nicolae N. ROMANGeneral de brigadă Mihai CIUNGU COLECTIVUL DE AUTORI:Col.dr. Adrian STROEACol. Nicolae DRAGOMIRLt.col. Nicolae IVANMr. Valentin CONDRUZCOLABORATORI:Col. dr. Mihai NEAGCol. Petru PAHLt.col. Dan BREŞUGLt.col. Marian Marcel MARIANLt.col. Adrian PERDUNCpt. Aurelian RAŢIUCpt. Gabriel NICUŞANCpt. Gheorghe BOBIŢOIUCpt. Adrian DUMITRULt. Taul TURICSlt. Nadia DINULETEProf. Bogdan TĂNASEP.c.c. Elisabeta PREDAMuzeul Militar NaţionalCercul Militar NaţionalRedactor: Florentina POPESCUTehnoredactare:MM. Cătălin PĂDURARUPlt. Aurelian RATIŞP.c.c. Adriana SANDUCorector: Elena COŢOFANĂ

ISBN – 978-606-524-071-1Editură recunoscută de către C.N.C.S.I.S.

Lucrarea este dedicată memoriei tuturor eroilor infanterişti şi militarilor din celelalte specialităţi ale armei INFANTERIE care s-au jertfi t pentru ţară şi celor care şi-au dedicat întreaga

activitate modernizării Infanteriei Române

CUPRINS

Pag.PREFAŢĂ ................................................................................................ 7

CUVÂNT ÎNAINTE ............................................................................... 11

Capitolul I – INFANTERIA ROMÂNĂ MODERNĂ ............................ 17I.1. Infanteria - atestarea ca armă ................................................. 17I.2. Infanteria română între 1830-1914. ........................................ 18I.3. Infanteria română în Primul Război Mondial ........................ 24I.4. Infanteria română în al Doilea Război Mondial ..................... 25I.5. Infanteria română în perioada 1945-1989 .............................. 27I.6. Infanteria română în perioada 1989 - 2010 ............................ 29I.7. Organizarea şi dotarea actuală a structurilor de infanterie ..... 36

Capitolul II – SPECIALITĂŢILE ARMEI INFANTERIE..................... 39II.1. Vânătorii de Munte ............................................................... 39II. 2. Paraşutiştii militari ............................................................... 44II.3. Informaţii şi Cercetare .......................................................... 47II.4. Poliţia Militară ...................................................................... 52II.5. Regimentul ............................................................................ 57

Capitolul III – PARTICIPAREA STRUCTURILOR DE INFANTERIE LA MISIUNI MULTINAŢIONALE ÎN AFARA TERITORIULUI NAŢIONAL ....................................... 63

III.1. Generalităţi privind participarea forţelor româneşti la misiuni multinaţionale în afara teritoriului naţional ......................... 64III.2. Scurtă descriere a principalelor zone din teatrele de operaţii în care au acţionat structurile de infanterie .............................. 66III.3. Participarea infanteriei la operaţiile multinaţionale în teatrele de operaţii ............................................................................ 78III. 4. Cronologia participării infanteriei la misiuni internaţionale ........81

III.4.1. Participarea la misiunile din Angola ............................. 81III.4.2. Participarea la misiunile din IRAK ............................. 95III.4.3. Participarea la misiunile din teatrul de operaţii AFGANISTAN ........................................................... 115

Capitolul IV – ÎNVĂŢĂMÂNTUL MILITAR ÎN ARMA INFANTERIE ..133IV.1. Pregătirea ofi ţerilor de infanterie ...................................... 133IV.2. Pregătirea subofi ţerilor de infanterie ................................. 140IV.3. Scurtă incursiune în istoria şi evoluţia structurilor militare de învăţământ din Forţele Terestre Române în cadrul cărora se formează şi se pregătesc infanteriştii ............................. 146

IV.3.1. Centrul de Instruire pentru Infanterie şi Vânători de Munte ..147IV.3.2. Baza de Instruire pentru Vânători de Munte ............... 185IV.3.3. Centrul de Instruire pentru Operaţii Speciale „General-maior Grigore Baştan“ ........................................................... 192

Capitolul V – INSTRUCŢIA ŞI EXERCIŢIILE .................................. 193V.1. Instrucţia .............................................................................. 193V.2. Exerciţiile ............................................................................ 225

Capitolul VI – TENDINŢE PRIVIND MODERNIZAREA ARMEI INFANTERIE ............................................................... 228

VI.1. Maşina de luptă a infanteriei MLI-84M „Jderul“ .............. 229VI.2. Sistemul de rachete antitanc portabil ................................. 235VI.3. Sistemul de luptă individual avansat (SLIA) .................... 235VI.4. Aparatură optică şi optoelectronică ................................... 236VI.5. Echipament de protecţie balistică individual ..................... 236

ANEXE ................................................................................................. 239

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ ............................................................ 287

Şeful Statului Major al Forţelor Terestre

General-maior dr. Dan GHICA-RADU

PREFAŢĂ

Lucrarea de faţă nu are pretenţia şi nici nu se doreşte a fi o „Istorie a Infanteriei române”, ci un pios omagiu adus memoriei nesfârşitelor jertfe de sânge aduse de infanteriştii români, din trecut şi din prezent, pentru apărarea valorilor naţionale fundamentale ale ţării, pentru creşterea prestigiului Armatei Române în rândul armatelor moderne, prin participarea la misiuni în afara teritoriului statului român. Totodată lucrarea exprimă recunoştinţa adusă infanteriştilor care şi-au adus contribuţia la modernizarea armei de-a lungul timpului.

Cartea se adresează unui cerc larg de cititori, militarilor de toate gradele, de toate armele şi specialităţile militare, dar în mod deosebit infanteriştilor.

Afi rmaţia lui Nicolae Bălcescu - precursorul gândirii militare româneşti, că "Pedestrimea, această armă a bătăliei era dispreţuită în Europa când românii simţiră importanţa ei şi îşi organizează pedestrimea lor", stă drept argument că, infanteria împreună cu celelalte genuri de arme şi specialităţi militare, este legată, indisolubil, de istoria poporului român.

Impresionaţi de rolul precumpănitor al infanteriei pe câmpul de luptă unii teoreticieni militari au numit-o nu fără temei “REGINA BĂTĂLIEI”.

Infanteria a străbătut istoria odată cu poporul român, contribuind decisiv la apărarea spaţiul etnic, de care strămoşii nostrii s-au simţit

indestructibil legaţi, considerându-l un loc sacru, dat lor de Dumnezeu pentru vieţuire.

De-a lungul existenţei Armatei Române, infanteria ocupă locul principal, fi ind arma cea mai veche, cea mai numeroasă ca efective, cu cea mai mare contribuţie şi cu cele mai grele jertfe de sânge în lupta pentru apărarea gliei strămoşeşti, pentru libertatea, independenţa şi unitatea naţională a poporului român.

Un moment de referinţă în devenirea istorică a armei l-a reprezentat Tratatul de la Adrianopol, încheiat la 2 septembrie 1829 în urma războiului ruso-turc, ţările române au primit dreptul de a avea şi organiza un număr de gărzi înarmate permanent, ceea ce însemna de fapt armata permanentă.

Astfel, la 30 aprilie 1830 s-au pus bazele constituirii Infanteriei Române Moderne, ca armă de sine stătătoare prin hotărârea „formăruirii în Valahia a şase batalioane pedestrime şi şase escadroane călărime a străjii pământeneşti”1, din care s-au înfi inţat 3 Regimente Mixte la Bucureşti, Ploieşti şi Craiova. În acelaşi timp, în Moldova, la Iaşi, s-au constituit un batalion de pedestrime şi un escadron de călărime care au format, mai târziu, Regimentul Mixt.

Infanteria s-a bucurat permanent de un imens şi binemeritat prestigiu, câştigat printr-o istorie glorioasă prin participarea la toate marile bătălii din istoria poporului român. Patriotismul infanteriştilor a fost confi rmat pe deplin de jertfele de sânge care au asigurat apărarea leagănului strămoşesc.

Arma Infanterie, armă cu tradiţii la români, este cea din care s-au constituit specialităţile militare vânători de munte, paraşutişti, cercetare şi mai nou poliţia militară, este o contribuţie decisivă la dezvoltarea ideii şi conceptului de „Armată Terestră”, ca parte integrantă şi majoritară a Armatei României.

Având în vedere noile realităţi ale câmpului de luptă modern, infanteria română parcurge un complex proces de transformare. Acest proces vizează toate palierele: resurse umane, concepţie de instrucţie, dotare şi înzestrare

1 Prin Tratatul de la Adrianopol, încheiat între Rusia şi Turcia, la 2 septembrie 1829, s-au acordat unele drepturi popoarelor balcanice în detrimentul Turciei. Într-un articol special al Tratatului se stipula dreptul Principatelor Române de a-şi înfi inţa propriile armate. Administraţia Principatelor Române a fost încredinţată generalului Pavel Kisellef, în timpul căruia au fost elaborate Regulamentele Organice, puse în aplicare în 1831, în Muntenia şi în 1832 în Moldova (Ştefan Pascu, Liviu Maior, op cit.; mr. I Popovici, Organizarea Armatei Române, Roman, 1910; George Lahovari, Hîrtii vechi, Bucureşti, 1903).

cu sisteme de luptă în concordanţă cu nevoile actuale ale luptătorului şi cu cerinţele de capabilităţi ale structurilor militare de infanterie.

Gradul de implicare a infanteriştilor în ansamblul actualelor acţiuni ale Forţelor Terestre Române, pentru participarea la îndeplinirea angajamentelor asumate de România, este decisiv, prin locul, rolul şi misiunile încredinţate în raport cu principalii factori de risc la adresa Alianţei Nord-Atlantice şi, implicit, la adresa securităţii României.

Astăzi, infanteria reprezintă componenta principală a Forţelor Terestre şi are misiunea de a executa operaţii decisive, independent sau în cooperare cu celelalte arme, în orice zonă şi pe orice direcţie.

În prezent această armă este organizată şi pregătită astfel încât să constituie o forţă credibilă şi descurajantă, capabilă să îndeplinească cu succes misiunile încredinţate. Chiar dacă astăzi coordonatele războiului modern ultra digitizat s-au schimbat, infanteria rămâne armă de bază în ceea ce priveşte controlul şi cucerirea spaţiului de luptă integrat, contribuind decisiv la obţinerea victoriei.

Prestigiul infanteriştilor români care au luptat şi luptă departe de casă, în Teatrele de Operaţii din Africa, Balcani, Irak şi Afganistan, cu demnitate, dăruire şi profesionalism, împreună cu luptători din armate cu tradiţii în operaţiile de stabilitate şi de sprijin a crescut şi mai mult, acest fapt fi ind recunoscut la nivelul NATO şi coaliţiilor.

Sacrifi ciile şi memoria infanteriştilor „eroi” din cele mai vechi timpuri şi până în prezent, care şi-au dat viaţa pentru apărarea fi inţei neamului românesc şi pentru afi rmarea intereselor sale naţionale ne impun respect, recunoştinţă veşnică şi în acelaşi timp datoria de a-i evoca permanent, cu orice prilej, în momentele solemne desfăşurate cu ocazia aniversărilor zilei armei sau a altor evenimente importante.

ŞEFUL STATULUI MAJOR AL FORŢELOR TERESTREGeneral-maior dr. Dan GHICA-RADU

CUVÂNT ÎNAINTE

INFANTERIA ROMÂNĂ - ARC PESTE TIMP

Începuturile istoriei strămoşilor poporului român, a geto-dacilor ca parte a neamurilor trace şi a romanilor se pierd în negura timpului. Mărturii ale istoriei, îndeosebi ale arheologiei, relevă existenţa acestora încă de la începutul mileniului al II-lea, î.Hr.

Geto-dacii, strămoşii autohtoni, sunt descrişi în izvoarele şi documentele istorice ca fi ind bărbaţi de statură potrivită, mândri, robuşti, bine legaţi, sănătoşi şi viguroşi. Aceştia locuiau în case de lemn grupate în sate, unele aşezări fi ind înconjurate cu şanţuri şi valuri de pământ sau întărite cu blocuri de piatră şi bârne în scop de apărare şi erau iscusiţi luptători.

Despre existenţa unei armate a uniunii tribale getice din spaţiul nord-dunărean se vorbeşte încă din anul 335 î.Hr., când marelui Alexandru Macedon i s-au opus, la nord de Dunăre , o armată de aproximativ 10.000 de pedestraşi.

Componenta principală a sistemului militar dacic o constituia ţărănimea, categorie socială preponderentă, care alcătuia „oastea cea mare”2.

Structura organizatorică a armatelor lui Burebista şi Decebal era constituită din armele de bază: pedestrimea - cea mai numeroasă, cavaleria şi „maşinile de luptă”.

Principala forţă armată a geto-dacilor şi mai apoi a ţărilor române a fost pedestrimea, folosită atât în câmp deschis, cât şi în zone muntoase şi pentru apărarea cetăţilor.

Pedestrimea era organizată în cete comandate de un tarabostes.De remarcat că pentru instruirea trupelor, atât Burebista, cât şi Decebal

au folosit inclusiv instructori romani. Armamentul pedestrimii geto-dacilor 2 Strabon, Geografi a.

s-a perfecţionat continuu odată cu dezvoltarea mijloacelor de producţie şi cu acumularea experienţei dobândite în lupte.

Columna lui Traian oferă informaţii grăitoare cu privire la înzestrarea armatei geto-dace din perioada războaielor daco-romane, ale cărei arme principale erau: arcul şi praştia - pentru lupta la distanţă, cosorul de luptă (sica), securea (toporul), sabia curbă (falces), lancea şi suliţele - pentru lupta corp la corp. Oastea geto-dacă folosea ca principale mijloace de protecţie pieptare, scuturi şi coifuri.

Primele mari confl icte, menţionate de sursele istorice, în care au fost angrenaţi geto-dacii au fost războaiele cu romanii din anii 101-102 şi 105-106, când la cârma Imperiului Roman se afl a Marcus Ulpius Traianus despre care Dio Cassius scria că “era un om cu totul deosebit, mai ales prin simplitatea moravurilor sale”.

Mult mai târziu, după fi nele primului mileniu, ruinele istorice relevă renaşterea oştilor din spaţiul carpato-danubiano-pontic. În cadrul acestora un loc central l-a ocupat pedestrimea, iscusit folosită în luptă de voievozii transilvani Gelu şi Menumorut.

În evul mediu pedestrimea română a cunoscut o evoluţie complexă, sinuoasă şi contradictorie, în strânsă dependenţă cu dezvoltarea socio-economică şi condiţiile de la fruntariile ţării.

În Moldova, formaţiunile militare, în compunerea cărora pedestrimea era predominantă, au fost atestate începând din secolul XI, cu prilejul luptelor duse de ruteni şi pecenegi, împotriva regelui polon Boleslav. Un loc aparte în istoriografi a formaţiunilor militare aparţinătoare unor comunităţi moldovene, îl ocupă cea referitoare la formaţiunea teritorială din secolul XIII, constituită în regiunea Bârladului, cu reşedinţa în târgul cu acelaşi nume.

O concluzie evidentă referitoare la această perioadă o reprezintă aprecierea conform căreia constituirea şi consolidarea statelor feudale româneşti au creat condiţii prielnice pentru dezvoltarea formaţiunilor militare autohtone.

Coloana vertebrală a oştirilor feudale şi factor decisiv în obţinerea multor biruinţe a fost „oastea cea mare” sau „oastea de ţară”, aşa cum era denumită în Moldova, bazată pe ridicarea în masă la arme, pentru înfrângerea invadatorilor.

Aceasta era formată prin ridicarea la luptă a tuturor celor apţi să poarte arme şi exista cu caracter de permanenţă doar „oastea cea mică”, constituită din cete boiereşti şi din oastea voievodului, insufi cientă numeric pentru apărarea ţării.

Împrejurările istorice vitrege au silit de multe ori poporul român să-şi întrerupă munca paşnică, să pună mâna pe arme, pentru a-şi apăra dreptul la existenţă şi libertate.

Spre deosebire de Imperiile Otoman, Habsburgic şi Rus ce-şi întreţineau armate permanente şi numeroase, la români, pentru apărarea leagănului strămoşesc pentru majoritatea populaţiei, armata era un fenomen de conjunctură, de scurtă durată, care avea ca forţă principală a oştirilor în luptă pedestrimea, organizată pe principiul teritorial. Perioada de glorie militară a oştirilor lui Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare şi Sfânt, Vlad Ţepeş, Iancu de Hunedoara şi Ioan Vodă cel Cumplit a contribuit la afi rmarea rolului important al pedestrimii pe câmpurile de bătălie. Sub conducerea marilor domnitori şi conducători de oşti, pedestrimea română a luptat şi a contribuit decisiv la apărarea intereselor fundamentale ale naţiunii române, la existenţă pe aceste meleaguri strămoşeşti.

Nu de puţine ori voievozii şi domnitorii români, în funcţie de nevoile luptei împărţeau pedestrimea în grea şi uşoară.

Principalele arme ale oştirii din vremea lui Basarab I, Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare sau Mihai Viteazul erau: pedestrimea - cea mai numeroasă, cavaleria şi artileria. Infanteria era constituită din următoarele categorii: infanteria uşoară (constituită din lăncieri, suliţaşi, luptători cu arme de foc individuale şi arbalete) şi infanteria grea (formată din luptători înzestraţi cu săbii scurte, scuturi, căşti de fi er, cămăşi de zale). Cea mai veche structură militară cu caracter permanent este Steagul, numit uneori şi Sută, care avea efective de 60-70 de oameni. La nivel de judeţ exista Căpitănia.

Comandantul suprem, care decreta mobilizarea oştirii era voievodul care putea delega temporar puterea pe timpul luptelor Marelui Spătar (în Ţara Românească) respectiv Hatmanului (în Moldova). Celelalte structuri militare aveau în frunte logofeţi (în Moldova) şi pârcălabi (în Ţara Românească). Dorobanţii erau comandaţi de Marele Agă, iar călăraşii de Marele Căpitan. Alte categorii de oşteni erau conduse de diferiţi dregători de la curte: vătafi i, căpitanii, iuzbaşii, hotnogii, ceauşii, chihaielele şi stegarii.

Principalele mijloace de luptă din dotarea pedestrimii medievale româneşti au fost: arcul cu săgeţi, arbaleta, praştia, suliţa, măciuca (ghioaga), halebarda, săbia, secera cu coadă lungă, coasa, toporul. Mai târziu cu secolul al XV-lea au apărut şi armele de foc numite puşci, bombardă manualis sau pixis manuali. Începând cu secolul al XVI-lea au fost întrebuinţate archebuzele şi muschetele. Ca echipamente de protecţie pedestrimea folosea platoşe, cămăşi cu zale şi coifuri metalice (boierii şi o parte din curteni), cei mai mulţi folosind o îmbrăcăminte specială din in.

Un loc aparte în istoria infanteriei îl ocupă anul 1830, când la 30 aprilie, prin înfi inţarea în Ţara Românească a două batalioane de pedestrime şi escadroane de călărime şi în Moldova a câte unui batalion de pedestrime şi un escadron de călărime s-au pus în fapt bazele constituirii infanteriei române moderne, ca armă de sine stătătoare.

Un rol important în devenirea infanteriei l-a avut Alexandru Ioan Cuza, în anul 1866, ca urmare a reorganizării iniţiate de acesta, armata Principatelor Unite dispunea de şapte regimente de infanterie şi de trei batalioane de vânători, cu un total de 80 companii. Vechiul armament de infanterie, degradat şi învechit a fost înlocuit cu arme noi de provenienţă franceză.

În această perioadă modernizarea instituţiei militare a vizat şi învăţământul militar. Acesta s-a dezvoltat corespunzător cerinţelor vremii. Înfi inţarea Şcolii Militare de Infanterie şi Cavalerie, care şi-a deschis cursurile în Bucureşti în prezenţa domnitorului Cuza pe 20 septembrie 1862, a reprezentat începutul învăţământului specifi c în armă.

Întreaga evoluţie a infanteriei române a fost strâns legată de Războiul de Independenţă din anul 1877 şi cele două confl agraţii mondiale care au urmat. Se poate aprecia că aceste trei războaie, cu perioadele premergătoare şi ulterioare lor, constituie etape distincte în existenţa infanteriei, fi ecare marcând progrese evidente în procesul evolutiv al acesteia.

Infanteria a participat cu toate forţele sale în Războiul de Independenţă din 1877-1878. Din totalul de 57.000 militari ai Armatei de Operaţii, procentul de reprezentare al infanteriei pe teatrul de acţiuni militare a fost de peste 80%. În consecinţă, infanteria a plătit cel mai mare tribut de sânge, procentul pierderilor fi ind de 91,9% din totalul pierderilor înregistrate.

La intrarea României în Primul Război Mondial infanteria mobilizată la 15 august 1916 totaliza 20 de divizii cu 366 batalioane, ceea ce a constituit

aproximativ 80% din forţele care au participat la Războiul de reîntregire a neamului.

Odată cu reorganizarea Armatei Române din anul 1917, s-a adoptat principiul de a se organiza şi înfi inţa numai atâtea mari unităţi şi unităţi de infanterie, câte se puteau dota cu armamentul şi tehnica militară existente, asigurându-se efectivele şi armamentul impuse de un război de durată. S-a avut în vedere ca cele 10 divizii de infanterie rămase în urma reorganizării, să aibă o structură organizatorică identică, iar forţa lor combativă să fi e comparabilă cu cea a diviziilor inamicului.

În perioada interbelică, în cadrul procesului de modernizare şi înzestrare a infanteriei, s-a trecut la înlocuirea armamentului uzat şi cu caracteristici tehnico-tactice depăşite cu armament nou la acea dată.

La 22 iunie 1941, infanteria română s-a angajat în epopeea reîntregirii graniţei de est a ţării cu 12 divizii de infanterie ale căror efective oscilau între 13.000-15.000 militari. La acţiunile militare din est, între 22 iunie 1941 şi 23 august 1944 în cadrul celor două armate române (3 şi 4) au acţionat 21 divizii de infanterie, reprezentând peste 2/3 din forţele trupelor de uscat angajate în luptă.

După 23 august 1944, infanteria română a avut o contribuţie hotărâtoare la operaţia de acoperire din 11-20 septembrie 1944; zdrobirea ofensivei inamicului din Podişul Transilvaniei, Crişana şi Banat şi eliberarea părţii de nord-vest a României; la acţiunile de luptă desfăşurate pe teritoriul Ungariei (operaţiile "Debreţin" şi "Budapesta") în perioada 7 octombrie 1944 - 15 ianuarie 1945. Reuşita acţiunilor de luptă desfăşurate pe teritoriul Cehoslovaciei (operaţiile de pe râurile Hron şi Morava, de la Zvolen-Banska Bistrica, pentru cucerirea munţilor Tatra şi Carpaţii Albi) în perioada 18 decembrie 1944 - 12 mai 1945.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, infanteria şi-a perfecţionat structurile organizatorice, înzestrarea luptătorilor, subunităţilor, unităţilor şi marilor unităţi cu armament şi tehnică de luptă moderne din producţia internă. Totodată a participat la înlăturarea efectelor inundaţiilor din anii 1970 şi 1975 şi a cutremurului din 1977, precum şi la alte activităţi pentru susţinerea economiei naţionale.

După anul 1990, unele unităţi de infanterie au participat la misiuni internaţionale pentru menţinerea păcii în diferite zone de pe glob. Astfel în

perioada 1995-1999, cele patru batalioane de infanterie, de Căşti Albastre, au participat în Angola, sub egida O.N.U., la cea mai îndelungată misiune românească de menţinere a păcii. Efortul ţării noastre pentru participarea la menţinerea păcii în această ţară a însumat 4.530 de militari. În anul 1997, în cadrul operaţiunii "Alba" un număr de 400 de militari din batalioanele de Căşti Albastre, constituiţi în Detaşamentul Român "Sfântul Gheorghe" a contribuit în cadrul forţei multinaţionale de protecţie din Albania la buna desfăşurare a acţiunilor umanitare şi la menţinerea păcii în această ţară. De asemenea, câţiva ofi ţeri din arma infanterie au participat la misiuni în calitate de observatori în Republica Moldova şi la graniţa dintre Irak şi Kuweit, iar alţi colegi au asigurat paza spitalului de campanie românesc din Somalia.

Din 2003 şi până în prezent, militarii români din B.280 I., B.300 I., B. 2 I., B. 341 I., B. 495 I., B. 20 I., B. 26 I., B. 32 I., B. 811 I., B. 812 I. şi B.151 I. şi-au îndeplinit şi îşi îndeplinesc şi astăzi cu demnitate, dăruire şi profesionalism misiunile încredinţate, în Afganistan, Irak şi Kosovo.

Urmând un lung proces evolutiv fi resc, s-a acumulat o bogată experienţă pe linia reorganizării infanteriei sub toate aspectele. În prezent, această armă este concepută şi organizată potrivit principiilor luptei armate moderne şi doctrinei noastre militare, astfel încât să constituie o forţă credibilă şi descurajantă, arma cu cea mai mare pondere în Forţele Terestre Române.

Avem convingerea că în prezent modernizarea Armatei României, în raport cu realităţile şi cerinţele spaţiului de luptă integrat modern, are efecte benefi ce asupra acestei importante arme, care va continua să se menţină şi să se dezvolte ca forţă capabilă să îndeplinească cu succes întregul spectru de misiuni încredinţate.

Capitolul I

INFANTERIA ROMÂNĂ MODERNĂ

I.1. Infanteria - atestarea ca armăLa 30 aprilie 1830, s-a născut INFANTERIA ca armă modernă a

Principatelor Române.

Actul de înfi inţare a infanteriei, ca armă modernă, în Muntenia,pus în aplicare în anul 1831

Actul de înfi inţare a infanteriei, ca armă modernă, în Moldova, pus în aplicare în anul 1832

Toate cele 4 regimente existente au fost înzestrate cu puşti ruseşti, model 1809, calibru 17,64 mm. Ofi ţerii proveneau din rândurile boierimii, aceştia primind gradele militare potrivit rangurilor civile.

În cadrul celor patru regimente 76% erau infanterişti, iar 24% cavalerişti. Efectivul unui batalion de infanterie se ridica la 586 luptători.

I.2. Infanteria română între 1830-1914Rolul oştirii în ajunul Revoluţiei de la 1848 era să asigure ordinea

internă, cordonul sanitar şi paza frontierelor. Compunerea armatei în Ţara Românească, din punct de vedere social,

de la înfi inţarea ei (1830) şi până în ajunul revoluţiei de la 1848 nu s-a schimbat foarte mult, deşi au fost înregistrate progrese în organizarea şi în pregătirea acesteia. Soldaţii proveneau din rândul ţărănimii, iar cadrele militare erau formate din boieri de diferite ranguri. Astfel, ofi ţerii cu funcţii de răspundere proveneau din marea boierime, iar cei cu funcţii mai mici din rândul boierimii mici şi mijlocii.

În luna mai 1848 armata Ţării Româneşti avea un efectiv de 5608 de oameni (87% infanterie şi 13% cavalerie). Infanteria armatei era constituită în trei regimente.

Schimbările produse în contextul politic, precum şi preocuparea factorilor de răspundere din conducerea statului şi a armatei au contribuit la transformările şi progresele înregistrate de infanterie în Ţara Românească în perioada 1849-1859. În acest sens, trebuie evidenţiat că domnitorul Barbu Ştirbei a manifestat o grijă deosebită pentru perfecţionarea organismului militar, orientându-se mai întâi asupra conducerii armatei fi ind convins că astfel va creşte calitatea conducerii şi instruirii trupelor.

În anul 1849 a fost înfi inţat „Sfatul ostăşesc” care se întrunea odată pe saptămână, sub conducerea domnitorului sau a spătarului pentru a discuta problemele importante privitoare la conducerea şi organizarea armatei. În anul 1852, în cadrul Stabului oştirii (organism în care îşi are originea Marele Stat Major) a fost înfi inţată secţia 4 pentru serviciul contabilităţii, iar în 1856 Stabul a luat denumirea de Departamentul Ostăşesc (Ministerul de Război de mai târziu).

Infanteria permanentă a Ţării Româneşti. Regimentele acestei arme au rămas aceleaşi ca număr până la Unirea Principatelor Române. Preocuparea domnitorului de a asigura cadre militare cu o bună pregătire pentru toate armele a dat naştere ideii de a înfi inţa o nouă şcoală militară.

Altă preocupare a domnitorului Barbu Ştirbei a fost de a asigura o cât mai bună organizare, înzestrare şi pregătire a formaţiunilor teritoriale de dorobanţi de judeţe fapt ce a dus la creşterea numărului cetăţenilor purtători de arme.

Spre deosebire de Ţara Românească, Moldova cu o populaţie mai puţin numeroasă şi întindere mai redusă, avea o armată cu efective mai mici. În anii 1849-1859 progresele armatei din Moldova au fost mai importante decât cele din Ţara Românească. Grigore Ghica, noul domnitor al Moldovei a iniţiat şi realizat reforme importante vizând conducerea armatei şi organizarea ei.

În 1852 Inspectoratul din Moldova a primit denumirea de Departament Ostăşesc, având mai multe secţii (afaceri personale, executivă, casieria), cărora în 1857 li s-a adăugat secţia intendenţă militară cu componentele contabilitate, echipament, aprovizionare, asistenţa sanitară.

La urcarea pe tron a lui Grigore Ghica, infanteria Moldovei se compunea dintr-un singur regiment dispus în garnizoana Iaşi, cu un efectiv de aproximativ 1800 de oameni, organizat pe două batalioane a câte 899 oameni, totalizând o companie de „grenaderi” şi şase companii de „muscatiri”.

În anul 1856, batalionul de la Galaţi a fost dislocat la Ismail, iar batalionul de la Iaşi a fost mutat la Galaţi. Întrucât nevoile de trupe ale infanteriei erau mai mari, a mai fost înfi inţat un regiment cu două batalioane (regimentul de infanterie uşoară sau de vânători).

Uniforma trupelor de infanterie era făcută după modelul rusesc, având curele albe purtate peste umăr şi încrucişate peste piept, iar armamentul consta din puşti ruseşti de calibru 18 mm cu baionete triunghiulare.

Instrucţia trupelor s-a bucurat de o atenţie deosebită din partea domnitorului şi a colaboratorilor săi. S-au tradus regulamente în limba română, prin care se arată că infanteria era arma de bază în luptă şi că ei îi revine rolul principal iar batalionul era unitatea de bază. În cadrul instruirii trupelor s-au executat în premieră manevre cu arme întrunite (infanterie, cavalerie şi artilerie).

După Unirea Principatelor Române au început să fi e puse în aplicare măsurile de constituire a unei singure armate, cu o comandă unică, cu instruire şi dotare identică. Organismul militar a primit din partea domnitorului Alexadru Ioan Cuza denumirea de Armata Română.

Alexandru Ioan - Cuza

Pentru stimularea sentimentelor patriotice ale ostaşilor şi pentru realizarea coeziunii morale a armatei unice, unităţilor militare li s-au înmânat drapelele de luptă. Drapelele distribuite cu această ocazie aveau culorile roşu, galben şi albastru, cu inscripţia „HONOR ET PATRIE”, iar deasupra se găsea acvila romană cu crucea în cioc.

În 1859 s-a înfi inţat Infanteria de linie, fi ecare regiment fi ind organizat pe trei batalioane. În Moldova, regimentul de muschetari a primit numărul 4, iar cel de vânatori numărul 5 de linie, ulterior

înfi inţându-se al treilea regiment denumit regimentul al 6-lea de linie. Potrivit documentelor, prin Înaltul Jurnal al Consiliului de Miniştri din Ţara Românească din 25 octombrie 1860, s-a înfi inţat un al patrulea regiment de linie în acest principat cu numărul de ordine al 7-lea de linie. Astfel începând cu anul 1860, Principatele Unite dispuneau de şapte regimente de infanterie a câte două batalioane fi ecare cu patru companii, totalizând 14 batalioane, respectiv 56 de companii de linie. La sfârşitul anului 1864 dislocarea regimentelor de infanterie era următoarea: Regimentul 1 infanterie la Iaşi, Regimentul 2 infanterie la Craiova, Regimentul 3 infanterie la Ismail,

Regimentul 4 infanterie la Bucureşti, Regimentul 5 infanterie la Galaţi, Regimentul 6 infanterie la Bucureşti, Regimentul 7 infanterie la Ploieşti şi Batalionul de vânători la Bucureşti. Armamentul infanteriei însuma 10000 de puşti cu percuţie, puşti de infanterie, puşti de cavalerie şi carabine.

Infanteria la 1860

În august 1878 marile unităţi de infanterie au fost dislocate astfel: Divizia 1, cu Regimentul 1 Infanterie, la Craiova; Divizia 2, Batalioanele 1 şi 2 Vânători, Regimentele 2 şi 3 Infanterie la Bucureşti; Divizia 3 cu Batalionul 3 Vânători şi Regimentul 6 Infanterie la Galaţi; Divizia 4 cu Regimentul 8 Infanterie la Iaşi. Pentru Dobrogea au fost destinate Batalionul 4 Vânători şi Regimentele 4, 5 şi 7 Infanterie, toate aceste unităţi intrând în subordinea Comandamentului Diviziei 3 Infanterie.

Infanteria la 1870

Efectivele trupelor de infanterie care au fost menţinute după războiul de indepenţă au fost de 24 de ofi ţeri şi 446 gradaţi şi soldaţi la Batalionul de Vânători şi de 44 de ofi ţeri, un funcţionar civil şi 924 de gradaţi şi soldaţi la Regimentul de Infanterie.

Aşadar, efectivele infanteriei permanente erau de 448 de ofi ţeri, 8 funcţionari civili şi 9176 de gradaţi şi soldaţi. În acelaşi buget fuseseră prevăzute 16 regimente de dorobanţi cu un efectiv de 528 de ofi ţeri şi 36755 trupă. Fiecare regiment de dorobanţi dispunea în medie de 33 de ofi ţeri.

În bugetul Ministerului de Război în anul fi nanciar 1880–1881 ca urmare a reorganizării s-au prevăzut următoarele efective: 4 batalioane de vânători şi 4 regimente de infanterie cu un total de 356 de ofi ţeri, 9 funcţionari şi 9176 soldaţi; Dorobanţii urmau să se constituie în 30 de regimente având 810 ofi ţeri şi 64152 soldaţi. Regimentele de infanterie şi dorobanţi erau organizate pe câte 2 batalioane a câte 4 companii iar batalioanele de vânători având de asemenea 4 companii.

În 1880 Infanteria română dispunea de 8 regimente de infanterie, 30 de regimente de dorobanţi şi 4 batalioane de vânători însumând un total de 80 de batalioane. În anul 1883 au fost înfi inţate “Comitetele Consultative pentru infanterie şi cavalerie” care aveau sarcina de a rezolva problemele referitoare la organizarea, serviciul, regulamentele, disciplina, instrucţia, echipamentul şi regimul de administrare interioară”.

Începând cu data de 1 Aprilie 1883 în locul comandamentelor diviziilor teritoriale desfi inţate a apărut Corpul de Armată Activ care avea în organică 2 divizii de infanterie, o brigadă de călăraşi, o brigadă de artilerie, 1 batalion de geniu, un escadron de tren şi serviciile necesare. Divizia de infanterie avea în compunere 1 batalion de vânători, 1 regiment de infanterie, 4 regimente de dorobanţi, unităţi de alte arme. Tot prin legea din 1882 s-a instituit brigada de infanterie ca mare unitate tactică permanentă, fi ecare divizie având câte 2 brigăzi.

În anul 1883 oştirea română dispunea de următoarele mari unităţi şi unităţi de infanterie: 9 divizii, 16 brigăzi, 8 regimente de infanterie, 4 batalioane de vânători şi 32 de regimente de dorobanţi. Prin legea bugetară din 1889–1890 la fi ecare regiment de dorobanţi s-au înfi inţat câte 2 companii permanente menite să servească drept şcoală pentru formarea de gradaţi. Efectivul unei companii permanente de dorobanţi a fost de 104 oameni.

Începând din anul 1878 reţeaua de instituţii militare de învăţământ s-a lărgit.

Până în anul 1908 s-a realizat permanentizarea întregii structuri de infanterie, renunţându-se la serviciul cu schimbul. În baza legii privind reorganizarea armatei elaborate în acel an s-au adus anumite modifi cări structurii organizatorice a oştirii. Durata serviciului sub arme pentru toate trupele pedestre a fost redusă la 2 ani. Brigăzile de infanterie se compuneau din câte 2 regimente active şi 1 sau 2 regimente de rezervă. Divizia de infanterie avea în compunere 2 brigăzi de infanterie, 1 batalion de vânători, 1 brigadă de artilerie, trupe şi servicii auxiliare iar corpul de armată 2-3 divizii de infanterie, 1-2 brigăzi de cavalerie, 1 batalion de pionieri, 1 companie telegrafi e, trupe şi servicii auxiliare. În anul 1909 fi ecărui regiment de infanterie i s-a atribuit câte o secţie de mitraliere a câte 3 piese.

Instituţiile de învăţământ militar din ţara noastră care au pregătit cadre de infanterie în perioada 1878-1914 au fost următoarele: şcolile fi ilor de militari pregătitoare pentru intrarea în şcoala militară, Şcoala Militară pentru Infanterie şi Cavalerie, Şcoala Superioară de Război, şcoli pentru subofi ţeri de Infanterie.

Experienţa Războiului de Independenţă şi perfecţionarea tacticii militare sub infl uenţa performanţelor noului armament intrat treptat în dotare au impus elaborarea unor noi regulamente militare. Pentru ca manevra în câmpul tactic să devină mai uşor de executat şi cu pierderi cât mai puţine s-a renunţat la dispozitivele în coloană compactă, adoptându-se cele în formaţie risipită cu eşalonarea forţelor în adâncime. În anul 1885 a apărut un nou “Regulament asupra exerciţiilor şi manevrelor de Infanterie”. Potrivit acestui regulament batalionul era organizat pentru luptă pe 4 Companii de Puşcaşi fi ecare a câte 2 Plutoane, a 2 semiplutoane cu câte 2 secţii fi ecare. Regulamentul de bază al Armatei Române în preajma Primului Război Mondial a fost “Regulamentul Exerciţiilor de Infanterie” editat în 1908. Potrivit prevederilor acestui regulament, regimentul avea în compunerea sa 3 batalioane şi 1 companie de mitraliere. Batalionul era organizat pe 4 companii de puşcaşi, a 4 plutoane cu câte a 2 secţii fi ecare, organizată pe 3 grupe.

În anul 1912 a luat fi inţă Inspectoratul Infanteriei căruia i-a revenit sarcina de a asigura mobilizarea, dotarea, instruirea şi conducerea trupelor din această armă.

I.3. Infanteria română în Primul Război MondialÎn vara anului 1914, la izbucnirea războiului Trupele de Uscat erau

organizate în corpuri de armată, divizii de infanterie, brigăzi de infanterie, de călăraşi şi de artilerie. Unitatea de bază a Infanteriei era regimentul, organizat pe batalioane, iar acestea pe companii. Fiecare divizie de infanterie avea şi câte un batalion de vânători. Corpul de armată avea în compunere 2 divizii de infanterie, o brigadă de călăraşi, un regiment de obuziere, un batalion de pionieri, o subunitate de transmisiuni şi formaţiuni de servicii. Divizia de infanterie era organizată pe 2 brigăzi de infanterie, un batalion de vânători, o brigada de artilerie, o subunitate de transmisiuni şi formaţiuni de servicii, iar brigada de infanterie avea 2 regimente fi ecare a câte 2-3 batalioane şi o companie de mitraliere cu 4 piese.

La începutul anului 1919 existau 5 corpuri de armată fi ecare a câte 2 divizii de infanterie operative, o divizie teritorială şi o brigadă de călăraşi. Diviziile de infanterie operative erau organizate pe 2 brigăzi a câte 2 regimente de infanterie, 1 batalion de vânători, o brigadă de artilerie cu 2 regimente, elemente neîndivizionate şi servicii. Diviziile teritoriale aveau în compunere 3 brigăzi de infanterie fi ecare a câte 2 regimente.

În 1923 existau 56 regimente de infanterie şi 10 de vânători, 20 regimente de cavalerie şi 54 regimente de artilerie.

În anul 1932 divizia de infanterie avea în organică 1-2 brigăzi de infanterie fi ecare a 2-3 regimente de infanterie, o brigadă de artilerie cu 2 regimente de artilerie, o companie de mitraliere divizionară şi formaţiuni de servicii. Fiecare regiment de infanterie sau vânători era organizat pe 3 batalioane a 3 companii de puşcaşi şi o companie de mitraliere, efectivul total ajungând la 1500 de oameni. Batalionul de infanterie avea 4 companii (2 de puşcaşi, una de ciclişti şi una de puşcaşi cadre). De asemenea, la diviziile de cavalerie au fost înfi inţate câte un batalion de infanterie uşoară.

În anul 1938 infanteria reprezenta 52% ca pondere în efectivele Armatei Române, având 28 de regimente de infanterie de acoperire a câte 2000 de oameni, 36 de regimente infanterie moto a câte 1000 de oameni, 9 companii de mitraliere a câte 100 de oameni, 12 batalioane de vânători munte a câte 500 de oameni, 3 batalioane de infanterie uşoară a câte 400 de oameni, 2 regimente care de luptă a câte 500 de oameni şi batalionul de gardă cu 700 de militari. La începutul anului 1938 divizia de infanterie era formată dintr-o brigadă de infanterie, organizată pe 3 regimente cu câte 3 batalioane

şi o brigadă de artilerie cu 2 regimente. Ca unităţi de divizie existau: un batalion de pionieri, un batalion mitraliere, un escadron cavalerie, o companie de transmisiuni, formaţiuni de transport şi servicii.

I.4. Infanteria română în Al Doilea Război MondialÎncepând cu luna august 1939 fi ecare divizie urma să primească câte

o companie de tancuri şi o baterie de tunuri antitanc. Regimentele de infanterie aveau următoarea organizare: comanda

regimentului, 3 batalioane a câte 4 companii fi ecare (cea de-a 4-a fi ind de mitraliere), o companie specialităţi (pluton de transmisiuni, pluton de pionieri, secţia de aruncătoare, pluton de cercetaşi călări), o companie de cercetare şi o companie depozit.

La 22 August 1939 s-a aprobat organizarea infanteriei propusă de Inspectoratul General al Infanteriei, mai puţin organizarea companiei de puşcaşi care rămâne în continuare pe 4 plutoane. Urma ca organizarea propusă pe 3 plutoane pentru compania de puşcaşi să fi e experimentată în lunile septembrie şi octombrie. Experimentul făcut a dus la concluzia că sistemul ternar integral este corespunzător; s-a redus numărul de plutoane de la 4 la 3 în compania de puşcaşi, iar un pluton de mitraliere din compania de mitraliere a batalionului, a fost înlocuit cu un pluton armament de însoţire (o grupă tun anticar, calibrul 47 mm şi 3 grupe aruncătoare 60 mm). Totodată, companiei de mitraliere i s-a schimbat denumirea în companie de armament greu.

La compania de puşcaşi se menţineau puşcaşii grenadieri rămaşi disponibili în urma desfi inţării unui pluton, ceea ce permitea sporirea efectivului grupei de luptă de la 13 la 17 oameni. La regiment a luat fi inţă o companie de armament greu regimentar având comandant, grup de comandă, pluton de aruncătoare calibrul 81,4 mm (3 grupe cu 6 piese), pluton tunuri de însoţire a infanteriei (3 grupe cu 6 piese), pluton anticar calibrul 47 mm (3 grupe cu 6 piese), tren de luptă şi tren regimentar.

În urma schimbărilor ce au avut loc în baza legii din 1940, infanteria dispunea de următoarele categorii de mari unităţi şi unităţi: divizii de infanterie; divizii de fortifi caţii; brigăzi motomecanizate; brigăzi de infanterie; grupuri de vânători de munte; regimente de Infanterie; grupuri de vânători moto; regimente de infanterie-fortifi caţii; batalioane de gardă – batalioane de grăniceri; batalioane de vânători de munte; batalioane de infanterie uşoară; companii de mitraliere, divizioane şi brigăzi mixte de munte; companii

antitanc şi antiaeriene, centrul de instrucţie al infanteriei cu regiment al centrului; şcoli militare de ofi ţeri şi subofi ţeri activi şi de rezervă; regiment care de luptă; centrul de instrucţie motomecanizat cu regimentul centrului.

Infanteria română în Al Doilea Război Mondial

Ofi ţerii de infanterie erau pregătiţi în Şcoala Militară de Infanterie de la Sibiu. Oganizarea şcolii la 15 februarie 1938 era următoarea: comandant; ajutorul comandantului; adjutant; ofi ţer cu informaţiile; birou mobilizare; ajutor tactic; direcţia de studii; batalion de elevi cu 4 companii de elevi; compania 1 puşcaşi cu 3 plutoane a 3 grupe; compania 2 puşcaşi cu 2 plutoane a 3 grupe; compania de mitraliere cu 2 plutoane a 2 grupe şi compania de specialităţi cu 4 plutoane (transmisiuni, observatori, pionieri şi armament însoţire), fi ecare a 3 grupe mai puţin plutonul de armament de însoţire care avea 2 grupe. Şcoala Militară de Subofi ţeri de Infanterie era organizată pe un batalion de elevi cu 2 companii a câte 3 plutoane şi o companie de mitraliere şi specialităţi cadre cu 2 plutoane de mitraliere, un pluton de armament de însoţire şi un pluton de transmisiuni. Dintre cele 16 divizii române participante la luptele din Cehoslovacia 11 au fost de infanterie adică aproape 70% din totalul participanţilor. Ele au fost grupate astfel: 4 divizii în compunerea Armatei 1 iar alte 6 divizii făceau parte din compunerea Armatei a 4-a. Divizia “Tudor Vladimirescu-Debreţin” a continuat să acţioneze în subordinea unui corp de armată din Armata 53 Sovietică.

I.5. Infanteria română în perioada 1945-1989Imediat după 23 august 1944, după Convenţia de armistiţiu,

semnată la Moscova, în noaptea de 12/13 septembrie s-a constituit „Înaltul Comandament Aliat” căruia i s-a adăugat în paranteză, sovietic.

Moscova a impus în România, prin Comisia Aliată de Control (sovietică) controlul administrativ şi militar în majoritatea teritoriului ţării.

După instalarea guvernului dr. Petru Groza la 6 martie 1945, instituţiile fundamentale ale statului, justiţia, biserica, armata şi şcoala au devenit copii ale instituţiilor sovietice. Armata a fost supusă unor transformări radicale din punct de vedere organizatoric şi doctrinar. Procesul de destructurarea armatei a curpins două etape principale.

Prima etapă, cuprinsă între septembrie 1944 şi 6 martie 1945 a constat în dezarmarea şi reducerea efectivelor Armatei, s-au desfi inţat 7 comandamente de mari unităţi şi 12 divizii şi peste 160 000 militari români au fost internaţi în lagărele sovietice. România trebuia să pună la dispoziţia aliaţilor 12 divizii de infanterie, cu mijloace suplimentare, în vederea continuării luptei împotriva Germaniei.

A doua etapă, cuprinsă în perioada martie 1945-1948 a constat în derularea procesului de destructurare a Armatei Române, caracterizat de „democratizare” distrugerea elitei militare româneşti şi „politizare”.

La 22 August 1945 Divizia “Tudor Vladimirescu-Debreţin” şi Divizia “Horia, Cloşca şi Crişan” au fost integrate în Armata Română. Faţă de marile unităţi de infanterie existente, diviziile de voluntari erau organizate după modelul diviziilor sovietice, pentru a se putea încadra în specifi cul lucrului de stat major al marilor unităţi. Ca particularităţi în încadrare şi în structura organizatorică s-a menţinut funcţia de locţiitor tactic al comandantului, precum şi aceea de locţiitor al comandantului pentru educaţie, cultură şi propagandă. De asemenea, spre deosebire de diviziile de infanterie din Armata Română, diviziile de voluntari aveau în plus în organică câte un divizion de artilerie antitanc, un batalion de pionieri, o companie de artilerie antiaeriană şi o companie auto. Regimentele de infanterie aveau subunităţi de toate armele: batalioane de infanterie, divizion de artilerie, batalion de aruncătoare calibrul 120 mm, baterie de tunuri calibrul 76 mm, baterie antitanc de 45 mm, companie de transmisiuni, pluton de pionieri şi pluton de cavalerie pentru cercetare.

Prin acţiunea de reorganizare a armatei s-a efectuat reducerea efectivelor organismului militar, în primul rând prin desfi inţarea unor unităţi şi mari unităţi. Astfel, s-a ajuns ca infanteria să dispună de un efectiv de 52065 oameni dintre care 5098 ofi ţeri, 572 maiştri militari, 5505 subofi ţeri şi 40890 gradaţi şi soldaţi; o divizie de infanterie avea aproape 4400 de oameni iar un regiment de infanterie circa 730. Au fost reorganizate şi şcolile militare de ofi ţeri şi subofi ţeri activi de infanterie, precum şi Centrul de Instrucţie al Infanteriei, asigurându-se o mai bună dotare a acestuia cu armament, tehnică de luptă şi materiale necesare activităţii de pregătire. La regimentele de infanterie s-a introdus al treilea batalion de infanterie (care fusese desfi inţat în 1945) şi un divizion de artilerie uşoară, crescând astfel puterea de izbire, de foc şi de manevră a unităţii.

Potrivit prevederilor legilor 205 şi 206 din Iunie 1947 structura generală a Armatei Române cuprindea Armata de Uscat, cu efective de 100 de mii de militari, grupaţi în 4 divizii de infanterie, o divizie blindată, o divizie motomecanizată şi în alte unităţi de diferite arme. Prin noua organizare efectuată în anul 1947, se poate spune că infanteria română s-a diversifi cat în sensul că din 6 divizii de infanterie 2 au fost transformate în divizie blindată şi respectiv divizie motomecanizată, mărindu-se astfel forţa de izbire de foc şi de manevră a armatei.

Cea mai importantă acţiune de reorganizare a armatei după război a fost cea întreprinsă pentru aplicarea prevederilor Tratatului de Pace, încheiat la Paris la 10 februarie 1947. Astfel, trupele de infanterie au fost reorganizate potrivit prevederilor Legii 206/1947; în această nouă lege de organizare a armatei s-a menţinut principiul că „toţi cetăţenii români, fără deosebire de naţionalitate, de origine, de limbă sau religie – cu excepţia cazurilor de incapacitate fi zică sau morală – sunt supuşi chemării în rândul Armatei”, urmând ca încorporările să se facă anual, la datele stabilite de Ministerul Apărării Naţionale. Pentru ca numărul oamenilor încorporaţi şi instruiţi să nu depăşească efectivele fi xate prin Tratatul de pace, s-a prevăzut ca satisfacerea serviciului militar să se efectueze fi e sub arme, în unităţile de instrucţie, fi e ca prisos de contingent.

Durata serviciului militar a fost stabilită la 30 de ani, între 20 până la 50 ani împliniţi (art. 79). Pe timpul serviciului militar cetăţenii puteau face parte din unul din elementele armatei: activitate, rezervă sau miliţie (art. 80).

Durata serviciului militar, la arma infanterie, era stabilită astfel: în activitate sub arme – 18 luni (un an şi jumătate), în completare – 3 ani şi 6 luni, în rezervă 15 ani, în miliţie – 10 ani. La articolul 82 era o prevedere care venea în sprijinul pregătirii soldaţilor, în sensul că “cel puţin timp de şase luni de serviciu sub arme, recrutul nu va putea fi întrebuinţat în nici un serviciu în corp, ci va rămâne numai la front, pentru a putea primi instrucţia tehnică a armei sau specialităţii la care a fost repartizat”3. Prin Decretul nr. 44/992 din 28 mai 1948, articolele 79 şi 81 ale Legii 206/1947 s-au modifi cat. Durata serviciului militar a fost stabilită la 29 de ani, respectiv de la 21 la 50 de ani, serviciul în activitate sub arme era de 2 ani şi pentru infanterie4.

În mai 1955, s-a constituit Tratatul de la Varşovia, iar situaţia Armatei Române s-a schimbat considerabil. Din armata mică, traumatizată şi umilită de ocupantul sovietic, cu o capacitate operativă foarte scăzută, în 1955 devenise o importantă „armată aliată”, membră fondatoare a tratatului nou înfi inţat, deşi în ţară încă mai era regimul de ocupaţie militară sovietică. Comandamentul unifi cat, ce s-a constituit în cadrul acestia, a devenit organ principal prin care se realiza cooperarea militară în cadrul Tratatului. Acesta a acţionat pentru unifi carea întregului sistem de organizare, înzestrare şi pregătire după modelul sovietic.

După 1956 şi până în anul 1989, infanteria şi-a perfecţionat structurile organizatorice, înzestrarea luptătorilor, subunităţilor, unităţilor şi marilor unităţi cu armament şi tehnică de luptă moderne din producţia internă, în procent de peste 95%. Concomitent a desfăşurat pregătirea pentru luptă şi a participat în mod fi resc la combaterea efectelor inundaţiilor din anii 1970 şi 1975 şi a cutremurului din 1977, dar şi la alte activităţi în economia naţională.

I.6. Infanteria română, în perioada 1989 - 2010În conformitate cu Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.102

din 30.07.1990, începând cu 01.08.1990, Comandamentul Infanteriei şi Tancurilor s-a reorganizat în Comandamentul Trupelor de Uscat, în compunerea căruia au intrat: Direcţia Tehnică de Tancuri şi Auto; 3 „Monitorul Ofi cial”, partea I, nr.141 din 14 iulie 1947, p.5126.4 Ibidem, nr. 124 din 31 mai 1948, p.4728.

Inspectoratul General al Infanteriei şi Vânătorilor de Munte; Inspectoratul General al Blindatelor; Inspectoratul General al Artileriei; Inspectoratul General al Geniului; Inspectoratul General al Protecţiei Antichimice; Inspectoratul General al Apărării Antiaeriene a Trupelor de Uscat. Ulterior în baza Ordinului general al ministrului apărării naţionale nr. 24 din 30.08.1993, Comandamentul Trupelor de Uscat s-a transformat în Statul Major al Trupelor de Uscat, având în subordine armate de arme întrunite, instituţiile de învăţământ şi formaţiuni de diferite arme subordonate direct.

Începând cu data de 11.04.2000, în baza Hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr. S 8, referitoare la "PLANUL - CADRU PRIVIND PROCESUL DE RESTRUCTURARE ŞI MODERNIZARE A ARMATEI ROMÂNIEI", Statul Major al Trupelor de Uscat a fost denumit în Statul Major al Forţelor Terestre.

În etapa actuală, Forţele Terestre, din cadrul cărora fac parte marile unităţi şi unităţile de infanterie, constituie categoria de forţe de bază a Armatei României.

Menţinerea capacităţii de luptă a structurilor de infanterie subordonate Statului Major al Forţelor Terestre, în prezent şi în viitor, simultan cu transformarea lor într-o forţă militară pentru secolul XXI, cere un efort cumulativ pe termen lung, de timp şi resurse. În acest context, structurile de infanterie din Forţele Terestre vor continua să fi e puse în faţa difi cilei decizii de a menţine permanent echilibrul constant între cerinţe şi resurse.

Prin alocarea resurselor necesare şi punerea în aplicare a noii concepţii de restructurare, structurile de infanterie din Forţele Terestre ale Armatei României vor deveni, mai mult ca oricând în istorie, organisme militare moderne, cu o capacitate operaţională similară structurilor de infanterie din armatele ţărilor europene şi din cadrul NATO, avansate din punct de vedere militar, fl exibile, suple şi dinamice, apte să dea o ripostă efi cace oricărei agresiuni armate la adresa securităţii României şi de a-şi îndeplini cu profesionalism misiunile ce le revin.

Principalele mari unităţi de infanterie subordonate Statului Major al Forţelor Terestre sunt Divizia 1 „Dacica” şi Divizia 4 Infanterie „Gemina” cu brigăzile şi batalioanele de infanterie subordonate.

Divizia 1 Infanterie „DACICA”.Aceasta este o mare unitate de luptă, subordonată Statului Major

al Forţelor Terestre, structură propusă a fi dislocabilă, care asigură instruirea pentru menţinerea şi dezvoltarea nivelului de operaţionalizare a comandamentului, marilor unităţi şi unităţilor subordonate în vederea participării la apărarea naţională sau colectivă în cadrul N.A.T.O., la acţiuni de menţinere şi impunere a păcii în teatrele de operaţii externe în subordinea comandamentelor internaţionale, iar în situaţii de criză şi la război la acţiuni militare în sistem integrat, pe teritoriul naţional sau în afara acestuia.

Divizia 1 Infanterie „DACICA” are în compunerea sa următoarele mari unităţi şi unităţi de infanterie: Brigada 282 Infanterie Mecanizată (cu Batalionul 280 Infanterie şi Batalionul 300 Infanterie) Brigada 1 Infanterie Mecanizată (cu Batalionul 2 Infanterie şi Batalionul 495 Infanterie), Brigada 2 Infanterie (cu Batalionul 20 Infanterie, Batalionul 22 Infanterie şi Batalionul 26 Infanterie) şi Brigada 9 Infanterie Mecanizată (cu Batalionul 341 Infanterie şi Batalionul 911 Infanterie).

Scurt istoric al Diviziei 1 Infanterie „DACICA”Divizia 1 Infanterie „DACICA” este continuatoarea tradiţiilor Armatei 1.

Ordinul nr. 37 din 16 august 1916 constituie actul de naştere al "Armatei 1 de operaţii" care avea în compunere, la început, Corpul 1 Armată, Diviziile 11, 12 şi 13, Detaşamentul OLT- LOTRU, iar la comandă pe generalul de divizie Culcer Ioan.

În perioada august 1916 - mai 1918, Armata 1 română a participat la Primul Război Mondial. Comandamentul Armatei 1 şi forţele din compunere sunt nevoite, cu difi cultăţi enorme şi în faţa unui inamic superior numericeşte şi tehnic, cu o experienţă de război apreciabilă, să organizeze aliniamentele de apărare de pe Carpaţi, angajând memorabile lupte de apărare din valea JIULUI şi de pe valea OLTULUI.

În cursul iernii şi primăverii anului 1917 s-a realizat reorganizarea Armatei Române potrivit învăţămintelor şi cerinţelor rezultate din experienţa războiului, iar în luna iunie 1917 forţele române din Moldova, reorganizate în spatele frontului, au fost constituite într-o armată - Armata 1 - şi introduse în eşalonul întâi, pe Siretul inferior, în sectorul Nămoloasa, din Poarta Focşanilor, între armatele a 4-a şi a 6-a ruse.

Un alt moment important din istoria Diviziei 1 l-a reprezentat anul 1939 când, în conformitate cu Ordinul Marelui Stat Major, nr.1/1939, s-a constituit Armata 1 având cartierul general la CLUJ, începând cu data de 22.03.1939.

Armata 1 - comandată de generalul de corp de armată Nicolae MACICI - a primit în subordine toate marile unităţi (10 divizii), formaţiunile, centrele de instrucţie şi şcolile militare dislocate atunci în TRANSILVANIA, CRIŞANA şi BANAT, precum şi trupele de grăniceri.

În perioada următoare, Armata 1 a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial, inclusiv la operaţia din HORN şi MORAVA – cea mai amplă dintre toate operaţiile executate de cele două armate române pe teritoriul cehoslovac. Procesul postbelic de reorganizare a Armatei Române, a impus elaborarea de către adunarea deputaţilor în anul 1947, a "Legii nr. 205 pentru organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale" şi a "Legii nr.206 pentru organizarea armatei". În baza acestor acte normative, în iunie acelaşi an, se creează ca structuri organizatorice, 4 regiuni militare, Armata 1 încetând să existe ca structură, conform Ordinului Marelui Stat Major, nr. 40.500 din 02 iunie 1947, începând cu 05 iunie 1947.

Începând cu 05.04.1980, pe baza aprobării Consiliului Apărării, menţionată în protocolul nr. C. A. 004 al şedinţei din 06 februarie, transmisă cu Ordinul General al ministrului apărării naţionale nr.008 din 02 aprilie 1980, Armata a 2-a având comandamentul în garnizoana BUCUREŞTI şi-a schimbat denumirea în Armata 1 cu sediul în garnizoana BUZĂU.

Perioada 1990-2000 a fost marcată de preocupări stăruitoare pentru organizarea şi desfăşurarea întregului proces instructiv-educativ pe coordonatele ce rezidă din misiunile ce revin armatei, stipulate în Constituţia României şi Legea apărării naţionale, a instrucţiunilor şi ordinelor ce reglementează activitatea de pregătire a armatei la pace, în situaţii de criză şi la război.

La 1 august 2000, Armata 1 s-a transformat în Corpul 1 Armată Teritorial, continuator al tradiţiilor militare ale Armatei 1.

În paralel cu activităţile desfăşurate în cadrul procesului de reformă a sistemului militar, comandamentul Corpului 1 Armată Teritorial a organizat şi desfăşurat într-o concepţie unitară pregătirea comandamentului şi structurilor subordonate în scopul menţinerii şi perfecţionării capacităţii de a conduce

forţele în condiţiile războiului modern, creşterii autorităţii şi responsabilităţii acestora pentru planifi carea, întrebuinţarea, organizarea, gestionarea, coordonarea, controlul forţelor şi utilizarea efi cientă a resurselor pentru îndeplinirea misiunilor primite, precum şi pentru implementarea regulilor şi procedurilor specifi ce participării la acţiuni militare în compunerea forţelor aliate ale N.A.T.O., U.E. şi O.S.C.E.

Continuator al acestor glorioase tradiţii de luptă şi realizări, Corpul 1 Armată Teritorial s-a prezentat ca o structură militară de mare importanţă în cadrul Statului Major al Forţelor Terestre, cu responsabilităţi distincte în sistemul de apărare al ţării, capabilă în orice moment să-şi îndeplinească misiunile ce-i revin la pace, în situaţii de criză şi la război.

În conformitate cu Strategia de transformare a Armatei României, aprobată de C.S.A.T. în anul 2006, Comandamentul Corpului 1 Armată "General IOAN CULCER", începând cu data de 15.06.2008, s-a transformat în Comandamentul Diviziei 1 Infanterie „DACICA”. Divizia 1 Infanterie „DACICA” este comandată de domnul general-maior Nicolaie DOHOTARIU.

Divizia 4 Infanterie „GEMINA”Comandamentul Diviziei 4 Infanterie “GEMINA” este organizat şi

funcţionează în sistem modular, din 15 iunie 2008. Constituie structura operativă de conducere a Diviziei 4 Infanterie “GEMINA”, subordonată nemijlocit Statului Major al Forţelor Terestre. Comandamentul diviziei este situat în capitala istorică a Transilvaniei, municipiul Cluj Napoca.

Divizia 4 Infanteriea “GEMINA” are în compunere următoarele mari unităţi şi unităţi de infanterie: Brigada 81 Mecanizată (cu Batalionul 811 Infanterie şi Batalionul 812 Infanterie), Brigada 15 Infanterie ( cu Batalionul 151 Infanterie şi Batalionul 634 Infanterie) şi Brigada 18 Infanterie (cu Batalionul 32 Infanterie şi Batalionul 191 Infanterie).

Scurt istoric al Diviziei 4 Infanterie „GEMINA”Armata a 4-a (de Nord) s-a înfi inţat în data de 14/15 august 1916 prin

Înaltul Decret nr. 2784, semnat de regele Ferdinand I al României.Primul comandant a fost generalul de divizie Constantin Prezan

(1861-1943), cel care, în 1930, a fost distins cu gradul suprem de mareşal.

În perioada Primul Război Mondial Armata a 4-a (de Nord) dispunea de: 70 B.I., faţă de 17 ale inamicului; 35 escadroane de cavalerie, faţă de 3 ale adversarului; 61 baterii de artilerie, faţă de 9 ale Diviziei 61 austro-ungare.

Armata a 4-a (de Nord) a fost desfi inţată la 5 decembrie 1916.La 10 decembrie 1918, cu Ordinul nr. 807 al Marelui Cartier General,

s-a înfi inţat, la Sibiu, Comandamentul Trupelor din Transilvania. Noua structură de armată avea în compunere patru divizii (6 şi 7 Infanterie, 1 şi 2 Vânători de Munte) cu circa 15.000 de combatanţi.

În anii 1921–1939, în condiţiile agravării rapide şi accentuate a situaţiei internaţionale, cu deosebire în vecinătatea României, la 22 septembrie 1939, Armata a 4-a, recent înfi inţată, a devenit Comandamentul Grupului de Armate nr. 1 din Transilvania.

Pe durata celui de-Al Doilea Război Mondial Armata a 4-a Română a fost singura structură operativă care s-a afl at neîntrerupt pe front, de la Prut la Volga şi de la Stalingrad în Munţii Boemiei, lângă Praga, din iunie 1941 până în mai 1945. După eliberarea teritoriului naţional, la 25 octombrie 1944, Armata a 4-a Română împreună cu Armata 40 sovietică au continuat lupta în cadrul operaţiei „DEBREŢIN”, dar şi în munţii Hegyalja şi pe valea Hernadului - până în 18 decembrie 1944.

La luptele pentru eliberarea Cehoslovaciei, din perioada 18 decembrie 1944–12 mai 1945, Armata a 4-a a participat cu Corpurile 2 şi 6 Armată, din care făceau parte Diviziile 3, 6, 9, 11, 18 şi 21 Infanterie, Diviziile 1 şi 8 Cavalerie.

În vara anului 1945, Armata a 4-a avea în subordine două corpuri de armată: Corpul 2 Armată, în garnizoana Bucureşti, cu Divizia de Gardă şi Divizia 1 Voluntari „TUDOR VLADIMIRESCU”, Regimentul 2 Artilerie Grea, Regimentul 2 Pioneri, Regimentul 4 Călăraşi, alte unităţi de corp; Corpul 7 Armată, în garnizoana Sibiu, cu Divizia 2 Infanterie şi Divizia 2 Voluntari „HOREA, CLOŞCA şi CRIŞAN”, Regimentul 1 Artilerie Grea, Regimentul 7 Pioneri, Regimentul 1 Călăraşi, alte unităţi de corp. Comandamentul Armatei a 4-a s-a desfi inţat la 5 iunie 1947, în baza Ordinului M.St.M. nr. 40.500, iar unităţile au fost redistribuite.

Prin Înaltul Decret Regal nr. 1346 din 28 iunie 1947, începând din 1 iulie a luat fi inţă Regiunea a 3-a Militară, cu sediul la Cluj, prin transformarea Comandamentului 6 Teritorial.

Regiunea a 3-a Militară avea în compunere: Divizia 1 Munte (Sinaia), Divizia 2 Munte (Dej), Divizia 18 Infanterie (Oradea), 5 regimente de artilerie, pionieri şi călăraşi, 18 cercuri teritoriale şi alte structuri de armată. Aria de responsabilitate cuprindea 18 judeţe. Până în 1954, în subordinea Regiunii a 3-a Militare au mai intrat Divizia 5 Infanterie (Lugoj), Brigada 5 Artilerie Antiaeriană (Someşeni), iar Divizia 1 Munte şi-a mutat comandamentul la Târgu Mureş. La 30 aprilie 1960, Regiunea a 3-a Militară îşi schimbă denumirea în Armata a 3-a şi se restructurează. În această perioadă pregătirea cadrelor şi a trupei s-a făcut conform noii concepţii de apărare a ţării şi a doctrinei militare naţionale. Mii de militari au participat an de an la construcţia Transfăgărăşanului, a metroului, a canalului Dunăre – Marea Neagră, la vastul program de îndiguiri, desecări şi irigaţii, la strângerea recoltei agricole etc. Începând cu 5 aprilie 1980, Armata a 3-a îşi schimbă denumirea în Armata a 4-a, sediul Comandamentului fi ind la Cluj-Napoca. Din 17 octombrie 1990, Armata a 4-a a primit şi denumirea onorifi că de „TRANSILVANIA”. În primavara anului 1994, România a fost prima ţară care a aderat la programul „Parteneriat pentru Pace”, participând cu structuri din cadrul Armatei a 4-a, în următorii ani la zeci de exerciţii multinaţionale, în ţară sau în străinatate, în cadrul programelor „PfP”, „Mil-to-Mil” şi „Inspectorul”.

În baza art. 13, alin. 1, din O.G. nr. 41/1999 privind organizarea şi funcţionarea M.Ap.N. şi a Planului-cadru privind desfăşurarea procesului de restructurare şi modernizare a Armatei României în anul 2000, aprobat de CSAT, şi a Ordinului nr. MS 33/30.03.2000, Armata a 4-a „TRANSILVANIA” s-a transformat în Corpul 4 Armată Teritorial „Mareşal CONSTANTIN PREZAN”. În 2003, au intrat în subordinea Comandamentului Corpului 4 Armată Teritorial marile unităţi şi unităţile din cele şase judeţe din Moldova: Brigada 33 Mecanizată Teritorială „ALEXANDRU CEL BUN”, Brigada 63 Tancuri „BOGDAN VODĂ”, Brigada 61 Vânători de Munte Teritorială „General VIRGIL BĂDULESCU” şi Brigada 15 Mecanizată Teritorială „PODU ÎNALT”.

În perioada 2000 – 2006, Comandamentul Corpului 4 Armată Teritorial a gestionat un amplu şi complex proces de transformare a marilor unităţi şi unităţilor din subordine – desfi inţări, înfi inţări, resubordonări, reorganizări, redislocări, modernizări şi operaţionalizări ale structurilor din Corp.

Divizia 4 Infanteriea “GEMINA” este comandată de domnul general-maior Mircea SAVU.

I.7. Organizarea şi dotarea actuală a structurilor de infanterie Organizarea Biroului Instrucţie Infanterie şi Poliţie Militară/Statul

Major al Forţelor Terestre

Tehnica principală şi armamentul de infanterie Tehnică de luptă:

TAB 8x8 71, 71 M, TAB 33 ZIMBRU, TABC 79, TAB Ar. 120 mm -MLI – 84 M „Jderul” -

Armament de infanterie (prezentat în anexa nr. 2): pistol, cal. 9 mm -puşcă automată, cal. 5, 45 mm, -pistol mitralieră, cal. 7,62 mm, -puşcă mitralieră, cal. 7,62 mm -puşcă semiautomată cu lunetă, cal. 7,62 mm -mitralieră de companie, cal.7, 62 mm -mitraliere de pe TAB, cal. 7.62 mm şi 14,5 mm -mitralieră cal. 12,7 mm de pe MLI -tun cal. 25 mm, OERLIKON/MLI -aruncător de grenade AG-9 -aruncător de Grenade, cal. 40 mm -

Capitolul II

SPECIALITĂŢILE ARMEI INFANTERIE

II.1. Vânătorii de Munte Evoluţia trupelor de vânători de munte din Armata României În toamna anului 1916, Armata Română a pierdut bătălia trecătorilor

Carpaţilor, în special din cauza greşelilor săvârşite de către conducerea superioară a acesteia. În acea perioadă istorică grea, armata noastră nu stăpânea principiile şi cerinţele luptei în munţi, drept urmare aceasta a fost concentrată în lungul văilor, scăpându-se din vedere crestele, direcţiile de întoarcere şi versanţii, care de altfel decideau soarta oricărei bătălii în mediul montan.

Prima formă organizatorică apropiată de vânătorii de munte a fost Şcoala de Schiori înfi inţată în Bucureşti la 30 septembrie 1916, în cazarma Regimentului 4 Roşiori unitate plecată pe front. Efectivele Şcolii de Schiori ajungeau la 1.000 de militari.

Potrivit Ordinului nr. 294 din 3 noiembrie 1916 al Marelui Cartier General, Şcoala de Schiori din Bucureşti a fost transformată în Corpul Vânătorilor de Munte, unitate organizată din trei batalioane, fi ecare a câte trei companii, însumând 1.980 de combatanţi. La comanda acestui corp a fost numit căpitanul Virgil Bădulescu.

Aşadar, Şcoala Militară de Schiori Bucureşti s-a transformat în Corpul Vânătorilor de Munte la numai 82 de zile de la intrarea României în Primul Război Mondial (19 august 1916). Corpul Vânătorilor de Munte a fost transformat în Batalionul Vânători de Munte în data de 27 decembrie 1916. Acesta a participat în cadrul bătăliei de la Oituz la executarea unor puternice contraatacuri, pentru cucerirea şi recucerirea unor înălţimi dominante, cele mai importante fi ind Coşna şi Cireşoaia.

Pentru refacere şi completare, în 1917, batalionul a fost deplasat în garnizoana Târgu Neamţ şi a fost transformat în regiment de vânători de munte cu numele “Principele Carol”.

Între cele două războaie mondiale, conducerea militară a ţării, convinsă că sistemul militar fără trupe specializate în acţiuni montane este

incomplet şi în condiţiile în care spaţiul montan al României cuprinde cea mai mare parte a Carpaţilor, Marele Stat Major prevedea în iulie 1919 că „mărimea sau amplifi carea unităţilor de munte este o necesitate impetuoasă, având în vedere că 2/3 din teritoriul ţării noastre este muntos şi cu coline cu înălţimi apreciabile”.

Restructurările şi reorganizările au continuat în toată perioada dintre cele două războaie mondiale, însă dotarea şi echiparea au fost insufi ciente. În anul 1939, vânătorii de munte dispuneau de 4 brigăzi care totalizau 16 batalioane de vânători, 3 divizioane de obuziere de munte şi 6 divizioane de tunuri de munte.

Armata Română, în cursul iernii 1940/1941, a fost supusă unor procese de reorganizare şi instruire în spiritul regulamentelor de luptă germane, vânătorii de munte rămânând cu aceeaşi organizare, dar îmbunătăţindu-şi instruirea şi parţial dotarea.

Începea un lung şi dramatic drum pentru vânătorii de munte care, încadraţi în structuri militare germane sau acţionând independent au parcurs prin lupte şi alte acţiuni militare complexe, în campania din Est, un itinerar fascinant. Din Carpaţii Orientali au pătruns şi au participat la eliberarea Bucovinei şi nordului Basarabiei, ajungând până în munţii Caucaz şi ai Crimeii, luptând în mediul pentru care au fost pregătiţi dar şi în stepa total inadecvată instruirii primite. Şi-au îndeplinit cu cinste misiunile primite, fi ind apreciaţi cu respect atât de conducerea română cât şi de aliaţi.

Vânătorii de munte, în Campania din Vest, au luptat pentru eliberarea Transilvaniei, în Ungaria în munţii Bukk şi în Slovacia în munţii Metaliferi, Tatra Mare, Tatra Mică, Carpaţii Albi şi în fi nal, în podişul Boemiei.

În campaniile celui de-Al Doilea Război Mondial, vânătorii de munte au acţionat într-un spaţiu geografi c uriaş care în linie dreaptă de la Nalcik (Caucaz), la Jihlava (Cehia) însumează 2160 km. De la 22 iunie 1941 şi până la 12 mai 1945, pierderile vânătorilor de munte s-au ridicat la 2378 ofi ţeri, 1830 subofi ţeri 70 000 gradaţi soldaţi, adică un total de 74 208 oameni.

După încheierea războiului, trupele de vânători de munte au trecut prin reorganizări, redislocări dar mai ales desfi inţări, care au dus la dispariţia Brigăzii 2 Vânători de Munte - ultima unitate de Vânători de Munte - la 14 aprilie 1961.

Reconstituirea trupelor de vânători de munte a început în toamna anului 1964, când prin Ordinul Ministrului Forţelor Armate din 14 octombrie s-a reînfi inţat Brigada 2 Vânători de Munte cu sediul la Baia Mare, mutată la 1 noiembrie 1964 la Braşov, având în subordine Batalionul 21 Vânători de Munte, cu garnizoana iniţial la Rădăuţi şi apoi la Predeal. Ulterior, s-au înfi inţat Brigada 4 Vânători de Munte, în 1969 - cu comandamentul la Curtea de Argeş, Brigada 1 Vânători de Munte - cu comandamentul la Bistriţa, Brigada 5 Vânători de Munte, în 1983 - cu comandamentul la Alba-Iulia, Brigada 7 Vânători de Munte, în 1990 - cu comandamentul la Petroşani şi Brigada 61 Vânători de Munte, în 1991- cu comandamentul la Miercurea-Ciuc. Astfel, la sfârşitul anului 1991, Armata României avea în organică şase Brigăzi de Vânători de Munte cu o dotare corespunzătoare în concordanţă cu repartiţia spaţiului muntos de pe teritoriul României.

În anul 1997 se desfi inţează 2 batalioane din Brigada 7 Vânători de Munte, în anul 2000 - comandamentul Brigăzii 1 Vânători de Munte, în anul 2001 - Brigada 4 Vânători de Munte, iar în anul 2006 - Brigada 5 Vânători de Munte. Unităţile acelor structuri care nu au fost desfi inţate, au fost subordonate altor mari unităţi din forţele terestre.

În prezent, vânătorii de munte sunt constituiţi în 2 brigăzi (o Brigadă Vânători de Munte/Braşov, o Brigadă Vânători de Munte/Miercurea Ciuc şi un batalion independent/Brad).

Putem afi rma că vânătorii de munte, constituiţi în unităţi şi mari unităţi suple şi manevriere, în deplină concordanţă cu cerinţele actualelor teatre de operaţii, sunt capabili să dea o ripostă fermă oricărui adversar, în situaţii complexe.

În afara transformărilor structurale care au caracterizat ultimii 20 de ani vânătorii de munte, structurile existente astăzi au participat la activităţi de instruire în comun, în ţară şi străinătate, cu militari din S.U.A., Marea Britanie, Grecia, Olanda, Turcia, Italia, Bulgaria, Iordania, Franţa şi multe alte ţări, precum şi la exerciţii multinaţionale. De asemenea, au primit numeroase vizite din partea unor delegaţii străine, militare şi civile, care au apreciat profesionalismul şi dăruirea vânătorilor de munte români. Este, totodată notabilă, participarea cu succes a unor unităţi şi subunităţi din Brigăzile 2 şi 61 Vânători de Munte la misiunile în afara graniţelor ţării, în cadrul misiunilor ROFND, UNAMI şi ISAF din teatrele de operaţii din Kosovo, Irak şi Afganistan.

Repere ale unei istorii legendare03.11.1916- Potrivit Ordinului nr. 294 al Marelui Cartier General,

Şcoala de Schiori din Bucureşti a fost transformată în Corpul Vânătorilor de Munte, unitate luptătoare organizată pe trei batalioane, fi ecare a câte trei companii, însumând 1980 combatanţi.

20.11-21.12.1916 - Corpul Vânătorilor de Munte a fost redislocat în nordul Moldovei, în oraşul Târgu-Neamţ.

29.12.1916 - Corpul Vânătorilor de Munte a fost transformat în Batalionul Vânătorilor de Munte, unitate organizată pe cinci companii de puşcaşi, două companii de mitraliere şi o secţie de transmisiuni însumând 4000 de luptători. Primul comandant al acestei unităţi a fost numit căpitanul Virgil Bădulescu.

20.07-29.09.1917 - Batalionul Vânătorilor de Munte a participat la luptele de la Târgu-Ocna, Măgura, Cireşoaia şi Coşna, acţiuni în care unitatea a pierdut 50% din efectiv. Batalionul Vânătorilor de Munte s-a întors victorios în oraşul Târgu-Neamţ la 30.09.1917. Din Batalionul Vânătorilor de Munte 4 ofi ţeri au fost decoraţi de Regele Ferdinand I cu Ordinul ”Mihai Viteazul” clasa a III-a, 26 ofi ţeri cu Ordinul „Coroana României cu spade” în grad de cavaler, 6 subofi ţeri cu Medalia „Virtutea Militară”, iar 350 de gradaţi şi soldaţi cu Medalia „Bărbăţie şi Credinţă” clasele a II-a şi a III-a.

30.10.1917 - Potrivit Ordinului nr. 43 al Marelui Cartier General Batalionul Vânătorilor de Munte a fost transformat în Regimentul Vânătorilor de Munte.

14.03.1918 - Regimentul Vânătorilor de Munte a fost transformat din nou în Batalionul 8 Vânători de Munte şi decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a.

13.04.1918 - Batalionul 8 Vânători de Munte a primit denumirea de Regimentul 8 Vânători de Munte.

03.11.1919 - Regimentul 8 Vânători de Munte a fost redislocat în garnizoana Bucureşti, unde a participat ca favorit al Casei Regale la manifestările prilejuite de întoarcerea acestuia în capitală.

01.03.-01.11.1919 - Regimentul 8 Vânători de Munte a participat la campania din Ungaria, desfăşurând aprige acţiuni de luptă la Mădăraş, Szolnok şi Budapesta.

10.11.1919-După întoarcerea din Campania din Ungaria, Regimentul 8 Vânători de Munte a fost redislocat în garnizoana Braşov.

20.08.1920-Potrivit Ordinului Marelui Stat Major nr. 4425 a fost înfi inţată Brigada Vânătorilor de Munte cu sediul în oraşul Sinaia, din care au făcut parte Regimentele 1 şi 2 Vânători de Munte.

01.04.1921-Potrivit Înaltului Decret Regal nr. 4069 a fost înfi inţat Comandamentul Trupelor de Vânători de Munte, al cărui comandant a fost numit simbolic Principele Carol, viitorul rege al României.

Conform prevederilor Înaltului Decret Regal nr. 3275 Brigada Vânătorilor de Munte a fost transformată în Grupurile 1, 2 şi 3 V.M., fi ecare dintre acestea organizat pe 3 batalioane de vânători de munte şi un divizion de artilerie.

01.07.1923-Prin Înaltul Decret Regal nr. 1674 din 12.04.1923 s-a înfi inţat Corpul Vânătorilor de Munte în garnizoana Bucureşti, având D.1 V.M. în garnizoana Sinaia şi D.2 V.M. în oraşul Bistriţa.

01.04.1937-Potrivit Înaltului Decret Regal nr. 1688/1937 Corpul Vânătorilor de Munte a primit denumirea de Comandamentul Trupelor de Munte, iar în locul Diviziilor 1 şi 2 Vânători de Munte s-au constituit Brigăzile 1, 2 şi 3 Mixte Munte.

15.03.1939-Mobilizarea Corpului de Munte şi trecerea acestuia la acoperirea frontierei de nord a României împreună cu alte mari unităţi.

20.06.1939-Potrivit Înaltului Decret Regal nr. 439 s-a înfi inţat Brigada 4 Mixtă Munte cu sediul în oraşul Aiud.

15.03.1939-30.08.1940-Brigada 2 Mixtă Munte a acţionat la acoperirea frontierei de nord a României între Sighet şi Halmeu. Brigada 1 Mixtă Munte a acţionat iniţial pe frontiera de nord a României în stânga Bg. 2 Mx. M., ulterior în zona Aleşd, Aştileu, Ţopa de Criş, iar în fi nal după 30.08.1940 în Obcinele Bucovinei, la frontiera cu U.R.S.S. Brigada 3 Mixtă Munte a acţionat în Munţii Apuseni şi pe frontiera de nord-vest a României. Brigada 4 Mixtă Munte a acţionat iniţial în eşalonul 2 al Armatei 1 în zona Sălaj, ulterior în Munţii Maramureşului, Rodnei şi Obcinele Bucovinei.

04.09.1940-Brigada 2 Mixtă Munte a fost retrasă din Transilvania de Nord, cedată Ungariei prin Dictatul de la Viena şi până la 10.09.1940 s-a concentrat în zona Dumbrăveni, în sudul liniei de demarcaţie. În luna

septembrie această mare unitate a fost desfi inţată, iar ulterior în luna octombrie a fost reînfi inţată şi redislocată la Deva.

25.04.1941-Potrivit Instrucţiunilor Operative nr. 20 ale Armatei a 3-a Corpul de Munte a trecut la apărarea frontierei de nord a României între Muntele Ţapul Mare şi valea râului Suceava.

După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial şi până în anul 1961, trupele de vânători de munte au trecut prin reorganizări, redislocări, dar mai ales desfi inţări, care au dus la dispariţia Brigăzii 2 Vânători de Munte.

14.10.1964-se reînfi inţează Brigada 2 Vânători de Munte cu sediul la Baia Mare, mutată la 1 noiembrie 1964 la Braşov, având în subordine Batalionul 21 Vânători de Munte, cu garnizoana iniţial la Rădăuţi şi apoi la Predeal.

În anul 1969 s-a înfi inţat Brigada 1 Vânători de Munte - cu comandamentul la Curtea de Argeş, - cu comandamentul la Bistriţa, Brigada 5 Vânători de Munte, în 1983 - cu comandamentul la Alba-Iulia, Brigada 7 Vânători de Munte, în 1990 - cu comandamentul la Petroşani şi Brigada 61 Vânători de Munte, în 1991- cu comandamentul la Miercurea-Ciuc.

În anul 1997 se desfi inţează 2 batalioane din Brigada 7 Vânători de Munte, în anul 2000 - comandamentul Brigăzii 1 Vânători de Munte, în anul 2001 - Brigada 4 Vânători de Munte, iar în anul 2006 - Brigada 5 Vânători de Munte, unităţile acestor structuri care nu au fost desfi inţate, fi ind subordonate altor mari unităţi din forţele terestre.

II. 2. Paraşutiştii militariSurt istoricLa 10 iunie 1941, în baza ,,Decretului lege pentru înfi inţarea,

organizarea şi funcţionarea unităţilor de Infanterie Aeriană“, al mareşalului Antonescu, în cadrul Aeronauticii Militare s-a înfi inţat, pe lângă Centrul de Instrucţie al Aeronauticii, Şcoala de Paraşutişti. Structura a fost dislocată la Popeşti-Leordeni, în cazarma Flotilei 1 Aerostaţie.

Primele paraşutări de şcoală s-au efectuat în iulie 1941, dintr-un avion POTEZ-65, cu paraşute de tip IRVIN. În toamna aceluiaşi an au fost brevetaţi 120 elevi.

Smaranda Brăescu- prima femeie paraşutist din România

În octombrie 1941 mareşalul Antonescu a ordonat Statului Major al Aerului să studieze, până cel târziu la 10 decembrie, toate posibilităţile de organizare a unui batalion cu trei companii, urmând ca odată cu încorporarea contingentului 1942 să se treacă la organizarea celei de-a doua companii. Constituirea batalionului a avut loc la 31 martie 1942.

Pentru anul 1943, conducerea armatei aprobase înfi inţarea unui ,,Corp de Paraşutişti“ al Aeronauticii Militare care să cuprindă unităţi luptătoare (batalioane, regimente, mari unităţi) şi un Centru de Instrucţie al Paraşutiştilor ,,cu şcolile de specializare necesare“, dar din cauza schimbării cursului evenimentelor politico-militare, acest deziderat nu a mai fost realizat.

Batalionul de paraşutişti a fost întrebuinţat în luptă începând cu 23 august 1944, când forţele acestuia au fost angajate pentru îndeplinirea unor misiuni cu un grad ridicat de risc cum ar fi :

apărarea aerodromului Boteni şi interzicerea aterizării -aeronavelor germane;

cucerirea aerodromului Băneasa şi nimicirea forţelor germane -dispuse în satele Herăstrău şi Băneasa. Subunităţile angajate în această zonă au participat la lupte până la 27 august;

nimicirea forţelor germane dispuse în zona localităţii Pipera, la -care a participat întregul batalion, cu excepţia forţelor angajate la Boteni şi Băneasa, subunităţile au fost angajate în luptă succesiv.

Subunităţile s-au regrupat în cazarma de reşedinţă, de la Pantelimon, la 28 august, pentru refacerea capacităţii de luptă. Paraşutiştii au suferit pierderi importante, însă misiunile primite au fost îndeplinite în totalitate.

Trecerea României de partea Naţiunilor Unite şi semnarea la 12 septembrie 1944, la Moscova, a armistiţiului dintre URSS (din partea Naţiunilor Unite) şi România, care prevedea înfi inţarea Comisiei Aliate de Control au avut urmări importante în ceea ce priveşte structura ulterioară a Armatei Române. Astfel, la 1 martie 1945, Batalionul de Paraşutişti a fost desfi inţat.

Reînfi inţarea efectivelor de paraşutişti a avut loc cinci ani mai târziu, la 1 noiembrie 1950, când lângă Centrul de Instrucţie al Aviaţiei din garnizoana Tecuci s-a constituit Batalionul 1 Paraşutişti. În februarie 1951 unitatea a fost dislocată în garnizoana Buzău. Timp de treizeci de ani, batalionul, transformat ulterior în regiment, a reprezentat o adevărată şcoală de paraşutism, fi ind până în 1980 singura unitate de acest gen din armată.

Un moment important în istoria paraşutiştilor l-a constituit 1980, anul când au luat fi inţă alte trei regimente de paraşutişti. Datorită nevoii de cadre, a avut loc atunci o puternică infuzie de tineri, aproximativ 200 de ofi ţeri, maiştri militari şi subofi ţeri fi ind repartizaţi direct din şcolile militare. Între 1980 şi 1989 principalul obiectiv al unităţilor a fost brevetarea şi formarea luptătorilor paraşutişti, fi ecare regiment participând la aplicaţii cu trupe sau de comandament.

La 30 noiembrie 1990, în urma restructurării celor patru regimente, au fost create trei mari unităţi (Brigăzile 1, 2 şi 3 Paraşutişti) şi un Centru de Instrucţie al Paraşutiştilor. Pentru conducerea unitară a acestora s-a înfi inţat Comandamentul Trupelor de Paraşutişti, în subordinea Comandamentului Aviaţiei Militare. Fiecărei brigăzi i s-au subordonat 2 - 4 batalioane.

Continuarea procesului de reformă în Armata României a însemnat, pentru structurile de paraşutişti, desfi inţarea în 1998 a unui comandament de brigadă cu subunităţile de stat major şi reducerea substanţială a efectivelor a două batalioane de operaţiuni speciale. În anul 2000, Brigada 2 a fost reorganizată primind denumirea ,,Aeropurtată“. Batalionul 492 Misiuni

Speciale a fost desfi inţat. În anul 2001 Brigada 1 şi Batalionul 482 Paraşutişti au fost, de asemenea, desfi inţate.

Începând cu 15 martie 2001, Trupele de Paraşutişti au intrat în subordinea Statului Major al Forţelor Terestre.

Deşi în ultimii ani, numărul structurilor de paraşutişti a scăzut considerabil, paraşutiştii militari– luptători de elită, încrezători în steaua lor călăuzitoare duc mai departe spiritul de învingător.

Cele două batalioane de paraşutişti, dislocate în garnizoanele Buzău şi Bacău, îşi îndeplinesc cu onoare, cinste şi demnitate misiunile încredinţate.

„Ei privesc cerul fără să pălească şi pământul fără să roşească”- Charles de Gaulle

Exerciţii de paraşutare executate pe timpul exerciţiului de instrucţie româno-american „Proof of Principle 2007”

II.3. Informaţii şi CercetareCulegerea de date şi informaţii cu caracter militar la români este la

fel de veche ca tradiţiile militare şi de luptă. Multe izvoare istorice atestă faptul că încă de pe vremea geto-dacilor, strămoşii noştri au acordat o atenţie deosebită cunoaşterii inamicului, inclusiv pe teritoriul acestuia, pentru a-i determina posibilităţile şi intenţiile şi a-l atrage în locuri favorabile, dinainte stabilite, pentru a-l nimici cu eforturi şi pierderi minime. Astfel, în primul război dacic (101-102), Imperiul Roman nu a obţinut victoria decisivă, iar Decebal, conducătorul dacilor, a avut la dispoziţie informaţii deosebit de valoroase despre intenţiile Imperiului transmise de iscoade strecurate în conducerea acestuia. Istoricul Tocilescu scria în cartea sa ,,Dacia înainte de

romani” că: ,,locuitorii Daciei întrebuinţau la război cursa şi înşelătoria. Ei foloseau cercetaşi cu ajutorul cărora privegheau şi hărţuiau pe duşman”.

Dacă studiem mai atent structura organizatorică a legiunilor romane, vom vedea că acestea dispuneau de militari specializaţi pentru culegerea de informaţii de la inamic, dar şi pentru protecţia trupelor proprii, spionaj şi curierat.

Prin cercetarea adversarului, întemeietorul Ţării Româneşti, domnitorul Matei Basarab, a învins Ungaria în bătălia de la Posada, din 1330. O altă victorie, de la Rovine (1395) asupra Imperiului Otoman, a domnului Ţării Româneşti, Mircea cel Mare, a fost posibilă datorită studierii temeinice a adversarului. Vlad Ţepeş a folosit cu meşteşug informaţiile despre poziţia inamicului atacând cu succes pe timpul nopţii taberele acestuia.

O atenţie deosebită în istoria dezvoltării activităţii de culegere de date şi informaţii în scopuri militare la români trebuie acordată perioadei domniei lui Ştefan cel Mare în Moldova.

În Letopiseţul Ţării Moldovei este evidenţiat faptul că Ştefan cel Mare a utilizat în mod excepţional activitatea de culegere de date şi informaţii despre inamic, iar majoritatea istoricilor susţin că perioada de aur pe care a înregistrat-o Moldova în epoca domniei lui Ştefan cel Mare, anii 1457-1504, a fost rezultatul faptului că acesta a reuşit să instituie un sistem de informaţii/cercetare modern, similar cu cel al altor curţi monarhice din acea epocă. Activitatea de afl are a datelor despre inamic a lui Ştefan cel Mare era parte componentă a politicii externe şi interne a Moldovei care i-a garantat existenţa şi ponderea pe plan regional. Spre deosebire de predecesorii, dar şi de descendenţii săi la tronul Moldovei, Ştefan cel Mare a fost un bun coordonator de oşti, abil în culegerea de date despre inamic şi inducerea în eroare a acestuia, ceea ce a asigurat pe durata domniei sale, victoria în 34 de războaie din totalul celor 36 şi prosperarea economică a ţării.

După epoca lui Ştefan cel Mare, majoritatea domnitorilor români au acordat o atenţie deosebită culegerii de date şi informaţii despre inamic, atât în timp de pace, cât şi pe timpul ducerii acţiunilor de luptă. Astfel, Mihai Viteazul a ştiut să compenseze inferioritatea numerică a armatelor sale cu informaţii despre inamic iar Constantin Brâncoveanu, conştient de importanţa informaţiilor, a organizat o reţea de culegere de informaţii din statele de interes de la acea vreme.

Istoria cercetaşilor militari în perioada modernă este strâns legată de reformele instituite în domeniul militar după unirea României în 1859. Astfel, la 12 noiembrie 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza decreta, prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83, înfi inţarea Secţiei a 2-a în cadrul Statului Major al Armatei Principatelor Unite ,,pentru tot ce se atinge de lucrările statistice şi tot ce priveşte lucrările tactice şi strategice precum recunoaşteri şi itinerare militare, combinarea sau dirijarea manevrelor, alegerea poziţiilor şi întărirea taberelor militare”, secţie condusă atunci de sublocotenentul Gheorghe Slăniceanu, având ca ajutor pe sublocotenentul Ştefan Fălcoianu. Acest eveniment este sărbătorit şi astăzi ca ,,Ziua cercetaşilor militari”.

Devenirea şi evoluţia Serviciului de Informaţii Militare al Armatei Române au fost infl uenţate de schimbările în conjunctura politico-militară regională sau continentală care au afectat România. Momentele de vârf ale activităţii de informaţii militare în această perioadă sunt legate de lupta Armatei Române în Războiul de Independenţă (1877-1878), în Primul Război Mondial (1916-1918) şi al Doilea Război Mondial (1941-1945), dar şi de momente de răscruce din istoria României, cum ar fi semnarea pactului Ribbentrop-Molotov (23 august 1939) sau Dictatul de la Viena, din vara anului 1940.

În anul 1881, colonelul Ipătescu, comandantul Regimentului 17 Mehedinţi, a scris lucrarea ,,Serviciul de siguranţă în campanie”, în care a descris câteva procedee de recunoaştere a terenului şi de obţinere a informaţiilor despre inamic şi a făcut propuneri pentru formarea unor patrule cu alcătuire diferită, de la doi oameni până la o companie sau batalion.

În 1916, în baza Înaltului Decret nr. 2784 din 14 august, Marele Stat Major este reorganizat, pentru a trece la starea de război. Cu această ocazie şi Serviciul de Informaţii Militare a fost reorganizat, funcţionând sub forma Biroului 2 Informaţii, al Serviciului ataşaţi militari şi al presei, în cadrul Marelui Cartier General şi Biroul 5 - informaţii şi supravegherea ştirilor în cadrul Marelui Stat Major. În documentele vremii, se aprecia că ,,războiul naţional a constituit marea probă pe care serviciul de informaţii a trebuit să o treacă”, având în vedere printre altele ca Armata României era dispusă pe un front de 1400 de kilometri (cel mai lung din Europa), iar inamicul cu care se confrunta era cea mai puternică şi mai modernă armată din lume la acea vreme.

,,Instrucţiunile asupra organizării şi funcţionării serviciului de informaţii”, aprobate în 1917 de către şeful Marelui Cartier General, generalul Constantin Prezan, au constituit un act de o importanţă deosebită pentru Serviciul de Informaţii Militare, deoarece a statuat doctrina activităţii de informaţii militare şi a scos serviciul de informaţii de sub tutela altor compartimente din Marele Stat Major, precum şi de sub incidenţa prevederilor prea rigide ale ,,Regulamentului serviciului de campanie”, care afectau şi limitau iniţiativa, organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de culegere de informaţii.

Încă de la intrarea României în cel de-Al Doilea Război Mondial, conducerea Secţiei a 2-a informaţii şi contrainformaţii a urmărit organizarea cercetării la trupe ca o componentă esenţială a activităţii de informaţii militare. Astfel, au fost create structuri şi s-au înfi inţat subunităţi de cercetare (informaţii militare de luptă) la toate eşaloanele, începând de la Marele Stat Major până la regimente (formaţiuni corp aparte). La nivel corp de armată, divizie şi brigadă a apărut Biroul 2 Informaţii, iar la nivel regiment (similar), Serviciul de cercetare regimentar.

Pe timpul Campaniei din Vest, subunităţile de informaţii/cercetare s-au remarcat prin transmiterea la comandamentele de divizie a unor informaţii valoroase despre acţiunile inamicului, evidenţiindu-se Grupul 21 Cercetare/Divizia 21 Infanterie, Grupul 52 şi 20 Cercetare/Corpul 2 Armată, Grupul Cercetare Moto/Divizia 8 Cavalerie Purtată.

În perioada 1944-1947, sub acţiunea Comisiei Aliate de Control (sovietice), Secţia a 2-a şi-a pierdut caracterul său informativ – operativ şi chiar denumirea, devenind „Secţia a 2-a instrucţie informativă de luptă şi legături externe”, iar statul de organizare a fost redus cu 85%.

După 1958, s-a acordat atenţie dezvoltării activităţii de informaţii militare, urmărindu-se, în principal, interesele vitale ale României. În acelaşi an, începând cu data de 1 februarie, a luat fi inţă prima subunitate de cercetare în adâncimea dispozitivului inamic, cunoscută sub denumirea ,,Compania specială de cercetare”, subordonată nemijlocit Direcţiei Informaţii, care în anul 1963 s-a transformat în Batalionul 404 Cercetare.

În 1968, Direcţia de Informaţii Miliare a informat oportun despre acţiunile militare ale Uniunii Sovietice, de invadare a Cehoslovaciei, fapt ce a permis luarea de măsuri imediate de creştere a capacitaţii de luptă a

unităţilor şi marilor unităţi române. La 24 septembrie 1968, prin Ordinul ministrului Forţelor Armate nr. M 61, a luat fi inţă Batalionul 528 Cercetare în compunerea Diviziei 67 Mecanizată. În următorii ani se înfi inţează mai multe batalioane de cercetare în organica diviziilor şi corpurilor de armată.

În prezent, Armata României are în compunere două batalioane de cercetare. Ca subunităţi de cercetare, la nivel batalion (similar) sunt plutoanele de cercetare iar la nivel de brigadă sunt companiile de cercetare. Cele două batalioane de cercetare sunt în organica diviziilor, dar operativ sunt coordonate de Direcţia Informaţii Militare.

Principalele misiuni ale unităţilor de cercetare vizează cercetarea la contact, cercetarea în dispozitivul inamicului, culegerea de date şi informaţii din dispozitivul trupelor proprii şi executarea unor acţiuni directe.

În baza experienţei acumulate în cadrul parteneriatului strategic cu Alianţa Nord-Atlantică, în anul 2002 a fost dislocată în provincia Kosovo o Celulă Naţională de Informaţii, în cadrul comandamentului KFOR din Pristina. Aceasta a urmat celei deja existente în Bosnia şi Herţegovina.

De asemenea, în vara anului 2002, a fost dislocată în Afganistan, o Celulă Naţională de Informaţii la Kandahar, în cadrul forţelor naţionale participante la operaţia ,,Enduring Freedom”, în vara anului 2002, iar în cursul anului 2003 a fost dislocată Celula Naţională de Informaţii din Irak la An Nasiriyah, împreună cu forţele române participante la operaţiunea ,,IRAQI FREEDOM”.

Începând cu anul 2002, în cele două teatre de operaţii din Afganistan şi Irak, au executat misiuni specifi ce, detaşamentele speciale de informaţii militare cu o compunere mixtă de structuri specializate de tip HUMINT (informaţii umane) şi IMINT (informaţii vizuale, imagistice), precum şi o componentă de cercetare în cadrul misiunii ANA TRAINING din Afganistan care instruieşte armata afgană.

În acelaşi timp, în cadrul batalioanelor din Irak şi Afganistan au fost elementele din cadrul structurilor de informaţii (S2) care au asigurat sprijinul cu informaţii ale acţiunilor acestora în teatru.

Pe timpul participării cu structurile naţionale de informaţii şi cercetare în teatrele de operaţii, între anii 2003-2009, şi-au pierdut viaţa trei subofi ţeri şi au fost răniţi alţi patru ofi ţeri şi subofi ţeri.

După anul 1989, structurile de cercetare au participat la numeroase exerciţii de pregătire în comun cu militarii din armatele altor state (Ungaria,

Polonia, Bulgaria, Cehia, SUA, Anglia, Franţa, Germania etc.), concursuri aplicativ-militare (Cehia, Ungaria, Portugalia), exerciţii în parteneriat, schimburi de experienţă şi alte tipuri de exerciţii care au contribuit la ridicarea nivelului de pregătire şi acumulării de experienţă. Totodată, în cadrul Centrului de Pregătire al Cercetaşilor s-au instruit în perioada 1995-2009 prin cursuri militarii din armatele altor state (Egipt, Azerbaidjan, Moldova, Irak etc.).

II.4. Poliţia MilitarăIstoric Poliţia Militară se afl ă în strânsă legătură cu istoria jandarmeriei

române, de unde îşi are originile. Trebuie făcută însă menţiunea că „Gendarmeria” denumirea din acea epocă a fost înfi inţată şi subordonată „Ministerului de Resbelu”. Primele atestări ale activităţii de poliţie a trupei se regăsesc în documentele de înfi inţare a gendarmeriei din 3 aprilie 1850 emise de Domnul Grigore Alexandru Ghica, iar misiunile specifi ce au fost consemnate şi în Ordonanţa 896 din 20 iunie 1864, semnată de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

Termenul consacrat de „Poliţie Militară” îşi are originile în anul 1893, când, pe vremea Regelui Carol I, cu aprobarea acestuia, legiuitorul Lascăr Catargiu a promulgat „Legea asupra Gendarmeriei rurale”. Astfel, în Monitorul Oastei nr. 53 din 5 noiembrie 1893, găsim în legea mai sus menţionată, la TITLUL IV - Atribuţiunile gendarmeriei, Capitolul I Serviciul ordinar şi extraordinar, articolul 52 - serviciul ordinar coprinde: ........, pct.e) Poliţia Militară.

Atribuţiunile poliţiei militare, descrise pe larg în Regulamentul de aplicare al legii asupra gendarmeriei rurale, Secţia III, constau în mod special în:

poliţia judiciară militară - ;căutarea şi arestarea de dezertori şi nesupuşi semnalaţi, ca şi -

pe militarii care au întîrziat a se presenta la corpurile lor dupe expirarea congediului sau permisiei;

supravegherea militarilor absenţi de la corpurile lor, desertorilor -şi nesupuşilor;

arestarea - a orice militar care nu va avea foaia de drum sau biletul de congediu;

căutarea - atrupamentelor armate sau nu, califi cate de lege ca sediţioase;

respingerea - atacurile dirigiate contra forţei armate însărcinată cu escortarea şi transferarea preveniţilor sau condamnaţilor;

respingerea ori-cari încercări tinzînd a favoriza desertările sau -a înpiedica pe militari de a merge sub drapel;

descoperirile de deposite de arme ascunse, ateliere clandestine -pentru fabricaţiune de pulbere şi materii explosibile, scrisori ameninţătoare, semne şi cuvinte de înţelegere, afi şe şi placarde incendiare, provocând la revoltă, la sediţiune, la asasinat şi jaf;

ducerea ordinelor de mobilizare şi executarea lor. -De menţionat este şi faptul că la acea dată, „Gendarmeria” se găsea

în subordinea directă a Ministerului de Război întru tot ce se raportă la disciplină, comandament şi instrucţie a trupei având însă şi structuri care depindeau de ministrul de Interne în tot ce privesc ordinea şi siguranţa publică, fi ind însă şi la ordinele ministrului justiţiei şi sub-prefectului plasei.

În perioada următoare, realitatea a impus pregătirea şi promulgarea unor noi legi în anii 1908, 1911 şi 1913, precum şi întărirea organizatorică a Jandarmeriei. Astfel, prin Legea Jandarmeriei emisă în data de 24 martie 1908 se inserează că “Pe timpul manevrelor militare, jandarmeria efectuează rechiziţiile necesare şi funcţionează ca poliţie militară; ...... unităţile de jandarmi sunt considerate părţi ale armatei active cu aceleaşi drepturi şi obligaţii ca unităţile şi subunităţile militare”.

În perioada 1913-1916 s-au produs unele modifi cări pe linie organizatorică, care au vizat sporirea efectivelor, înfi inţarea unor posturi speciale pentru fabricile din Capitală care produceau materiale pentru armată, înfi inţarea de puncte speciale de pază şi control la toate trecătorile din Carpaţi, precum şi crearea unui detaşament pentru paza regiunilor petrolifere.

Începutul anului 1917, găseşte serviciul Jandarmeriei pe lângă Armata de Operaţii. La comandamentele corpurilor de armată, precum şi la brigăzile mixte s-a constituit câte un detaşament de jandarmi, sub

comanda unui ofi ţer de infanterie şi cu un efectiv mai redus de jandarmi. La 16 aprilie, Detaşamentul de Jandarmi Prahova a primit denumirea de Detaşament mobil de poliţie al Marelui Cartier General. De asemenea, unele subunităţi de jandarmi poliţie militară sunt repartizate serviciilor de pază la lucrările de artă şi fortifi caţii, iar altele date ca întăriri în principalele oraşe din Moldova.

Cu ocazia demobilizării armatei - care a început la 1 iulie 1918 formaţiunile de poliţie militară organizează: punctele de trecere peste demobilizaţi, posturi, patrule şi detaşamente pentru supravegherea acestora, ca demobilizarea să se desfăşoare în linişte.

La decretarea în octombrie 1918 a celei de-a doua mobilizări a Armatei Române, poliţia militară a contribuit la desfăşurarea acesteia, concomitent cu organizarea noilor servicii pretorale şi a măsurilor pentru menţinerea ordinii şi liniştii în ţară.

După intrarea României în Al Doilea Război Mondial, la 22 iunie 1941, trupele de poliţie militară au primit misiuni specifi ce, printre care putem aminti:

combaterea acţiunilor teroriste; -paza unor obiective economice importante; -întărirea măsurilor de ordine internă; -contracararea acţiunilor de desant şi a paraşutiştilor; -supravegherea elementelor din opoziţie, etc. -

Odată cu difuzarea, la 23 august 1944, a Proclamaţiei M.S. Regele Mihai I, conform directivelor date de Guvern, poliţia militară a trecut la executarea misiunilor specifi ce în condiţiile noii situaţii operative, aducându-şi o contribuţie notabilă şi în etapa a doua a participării României la cel de-Al Doilea Război Mondial.

Principalele misiuni ale poliţiei militare, au fost: să identifi ce toţi ostaşii germani, stabilindu-se locurile unde -

au fost cantonaţi sau ascunşi, forţa, armamentul şi vehiculele de care dispuneau;

să interzică circulaţia pe şosele şi drumuri oricărui vehicul sau -element german, prin organizarea de bariere, obstacole, curse;

să dezarmeze ostaşii germani izolaţi sau în grupe mici; -

să sprijine forţele Armatei Române în acţiunea de dezarmare a -armatei germane;

să captureze paraşutiştii germani care încercau să se salveze -din avioanele doborâte de către aviaţia noastră şi cea aliată;

să identifi ce şi să ia sub pază depozitele de materiale aparţinând -armatei germane, circuitele telefonice ale acesteia;

să execute razii pentru scotocirea terenului şi prinderea ostaşilor -germani care încercau să fugă;

să aresteze şi să combată partizanii germani din formaţiunile -hitleriste din Ardeal şi Banat;

să adune manifestele de propagandă germano-legionară lansate -din avioane şi să le distrugă;

împreună cu trupele de grăniceri pe frontieră să oprească -elementele germano-maghiare care încercau să pătrundă în raioanele şi în zonele unde nu s-au concentrat trupe ale armatei de operaţii;

să organizeze baraje de poliţie de către formaţiunile teritoriale, -înlocuindu-se pentru moment Jandarmeria operativă a marilor unităţi.

La sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, Jandarmeria este subordonată Ministerului de Interne, iar formaţiunile specializate de poliţie militară au fost desfi inţate, personalul fi ind cooptat de alte structuri.

Lăsând un gol în activitatea Ministerului Forţelor Armate (fostul Minister de Război), în anul 1947, s-a impus necesitatea înfi inţării unor structuri care să acopere nevoile de menţinere şi control al disciplinei militare, precum şi de îndrumare a circulaţiei autovehiculelor militare. Pentru a nu avea totuşi o putere de acţiune prea mare, care să contravină intereselor partidului unic şi ale reprezentanţilor săi, s-au înfi inţat unele structuri care să compenseze dispariţia poliţiei militare, dar acestea au fost concepute ca elemente disparate, de sine stătătoare şi în consecinţă destul de inefi ciente, cu subordonare şi competenţe diferite: Ordine şi Disciplină, Controlul şi Îndrumarea Circulaţiei, Cercetarea Penală Specială, Închisoarea Militară etc.

Această situaţie s-a perpetuat până în anul 1990, când Ministerul Apărării Naţionale a considerat că este necesară înfi inţarea unei structuri unice, cu comandă operaţională eşalonată, conform tendinţelor de

modernizare a armatelor şi pregătirea structurii de integrare în NATO. În baza aprobării ministrului apărării naţionale pe raportul M.St.M. nr. B.3/0847 din 05.04.1990, comunicată cu nr. B3/0907/12.04.1990, începând cu data de 15.04.1990 s-au înfi inţat un batalion de poliţie militară şi patru companii de poliţie militară. Ulterior, în baza aprobării ministrului apărării naţionale pe raportul M.St.M. nr. B3/0995/1990, comunicată cu nr. B.3/01075 din 07.05.1990, începând cu data de 30.04.1990 s-a mai înfi inţat o companie de poliţie militară, iar în baza aprobării ministrului apărării naţionale pe raportul M.St.M. nr. B3/01367 din 31.05.1990, comunicată cu nr. B.3/01500 din 12.06.1990, începând cu data de 30.06.1990 s-au înfi inţat încă două companii de poliţie militară. Concomitent, s-au înfi inţat birouri sau compartimente la structurile de comandă (la Comandamentul Infanteriei şi Tancurilor - devenit ulterior Statul Major al Forţelor Terestre, sau la Armate devenite ulterior Corpuri de Armată).

Ca o evoluţie fi rească şi ca urmare a intrării României în rândul ţărilor membre NATO, structurile de comandă au cunoscut şi ele o mărire a capacităţii organizatorice, de comandă şi control, aliniindu-se astfel la noile cerinţe impuse de acest parteneriat şi s-au transformat în secţii sau birouri la statele majore ale categoriilor de forţe şi la alte comandamente şi serviciu la Statul Major General.

În această organizare, unităţile şi subunităţile constituite au executat o mare diversitate de misiuni, atât pe teritoriul naţional cât şi în diferite teatre de operaţii din întreaga lume.

Datorită restructurării, modernizării şi profesionalizării armatei, sarcina de pază a unităţilor militare de importanţă deosebită, cu forţe specializate, a revenit tot poliţiei militare. În consecinţă, începând cu anul 2006, s-au înfi inţat alte subunităţi de poliţie militară, dotate şi echipate corespunzător, ce acoperă ca zonă de responsabilitate întreg teritoriul naţional.

Misiunile subunităţilor de poliţie militară pe teritoriul naţional cât şi în afara teritoriului naţional, executate independent şi/sau în cooperare cu alte forţe pe teritoriul naţional acoperă ordinea şi disciplina militară, protecţia forţei, controlul şi direcţionarea trafi cului militar, investigaţii în domeniul militar.

II.5. Regimentul 30 Gardă „Mihai Viteazul”

Istoria unităţilor de gardă este glorioasă şi unică, asemenea misiunilor îndeplinite de acestea, iar cuvintele, oricât de meşteşugite, sunt prea sărace pentru a reda în întregime măreţia şi realizările oştenilor ce au slujit cu mândrie şi onoare în aceste unităţi.

Încă din cele mai vechi timpuri suveranii au dorit să aibă un corp de oşteni care să asigure paza familiei şi a reşedinţei şi cu care să-şi impresioneze oaspeţii.

În Europa deşi au existat corpuri ce executau misiuni de pază şi ceremonial (în secolul XIII a fost înfi inţată Garda Elveţiană), doar după secolul XVII acestea au fost individualizate, având o structură specifi că. Ţările Române nu au făcut excepţie, existând diverse structuri de această natură, însă odată cu Unirea Principatelor a fost organizată o unitate destinată asigurării pazei palatului domnesc şi a ceremoniilor militare.

Astfel, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat „actul de naştere” al Batalionului 1 Tiraliori, marcând începutul istoriei unităţilor de gardă, o istorie furtunoasă cu realizări şi împliniri, în clipele de sărbătoare, dar şi cu pagini de glorie, curaj şi jertfe de sânge pe câmpurile de luptă. Arborele genealogic al unităţilor de gardă refl ectă prin simpla urmărire a datelor istorice şi a denumirilor evoluţia de-a lungul timpului a acestora.

Ulterior anului 1860, pe măsură ce România s-a conturat ca stat naţional, unitar, suveran şi independent numărul unităţilor cu misiuni specifi ce a crescut, dar chiar dacă au fost de valoare batalion, regiment şi brigadă, chiar dacă au avut diferite denumiri onorifi ce, în toate situaţiile, ele au fost concepute, în primul rând, ca unităţi luptătoare şi în al doilea rând ca unităţi de reprezentare. Astfel, unităţile de gardă au participat la războiul de Independenţă, în anul 1877, distingându-se prin vitejie şi spirit de sacrifi ciu.

Împlinirea aspiraţiilor legitime de unitate şi libertate ale neamului românesc, reîntregirea pământului strămoşesc ce se găsea sub ocupaţie străină, au însufl eţit ostaşii gardişti care au participat la luptele duse de Armata Română în Primul Război Mondial (1916-1918).

În 1930, Carol al II-lea a înfi inţat, prin Înalt Decret Regal, Garda Palatului şi a introdus şi denumirea de unitate de gardă, pe care a acordat-o unor unităţi cu bogate tradiţii, cum ar fi : Regimentul 2 Vânători de Gardă “Regina Elisabeta”, Regimentul de Gardă “Mihai Viteazul”, Regimentul de Gardă Călare, Regimentul 4 Roşiori de Gardă “Regina Maria”.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, oştenii regimentelor de gardă au dovedit eroism, tenacitate şi iscusinţă militară în campania din est, pe teritoriul naţional şi până în Cehoslovacia.

Acoperindu-se de glorie pe câmpurile de luptă aceştia au fost citaţi pentru faptele eroice, în repetate rânduri în Înalt ordin de zi, iar drapelele de luptă au fost decorate cu înalte distincţii ca semn de recunoaştere pentru jertfele şi vitejia lor.

În anul 1948, unităţile de gardă au fost desfi inţate, iar pentru asigurarea misiunilor de ceremonial militar a fost înfi inţat Batalionul de Gardă Republicană. După numai două luni de funcţionare, acesta a fost transformat în Regimentul de Gardă Republicană prin unirea Batalionului de Gardă Republicană, cu Batalionul de Pază al Ministerului Forţelor Armate. Această structură îndeplinea aceleaşi misiuni de asigurare a pazei şi ceremonialelor militare, dar era străină de tradiţia naţională.

În primăvara anului 1964 asemeni Păsării Phoenix, Regimentul de Gardă renaşte din cenuşa vremurilor potrivnice şi reia tradiţia glorioasă a înaintaşilor, astfel în baza Ordinului Marelui Stat Major nr. C.L. 00214 din 28.02.1964, se organizează Regimentul 30 Gardă afl at în subordinea Marelui Stat Major General, având următoarele misiuni:

asigură paza şi apărarea obiectivelor centrale ale Ministerului -Forţelor Armate;

organizează gărzi de onoare pentru întâmpinarea diferitelor -ofi cialităţi, pentru depuneri de coroane, executarea ceremonialelor funebre, precum şi pentru îndeplinirea altor misiuni speciale.

În vederea asigurării, din toate punctele de vedere, a misiunilor de ceremonial militar, ofi ţerii şi subofi ţerii muzicii militare a Regimentului 46 Transmisiuni se mută la Regimentul 30 Gardă, începând cu 18.05.1964.

Drept recunoaştere a meritelor şi a eroismului de care au dat dovadă cadrele regimentului în timpul evenimentelor din decembrie 1989, la data de 01.03.1990, a fost citat pe armată şi transformat în Brigada 30 Gardă. Celelalte date privind indicativul de unitate militară, dislocarea şi subordonarea rămân neschimbate.

La data de 01.12.1991, în cadrul ceremoniei dedicate sărbătoririi Zilei Naţionale a României, Garda de Onoare a defi lat pentru prima dată în noua uniformă de ceremonie. Uniforma stabilită prin Regulamentul privind descrierea uniformei din 1934, a constituit principala sursă de inspiraţie pentru specialiştii care au realizat această uniformă.

Garda de onoare participă la inaugurarea Monumentului Infanteriei

În contextul procesului de reformă al armatei, la data de 25.07.2001, Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” s-a transformat în regiment şi a primit denumirea de Regimentul 30 Gardă şi Protocol „Mihai Viteazul”.

La data de 31 iulie 2002 regimentul a trecut în subordinea Comandamentului Garnizoanei Bucureşti/Statul Major al Forţelor Terestre, iar începând cu 01.01.2008, a intrat în subordinea Comandamentului Logistic Întrunit.

Începând cu 01.06.2006 denumirea unităţii este schimbată în Regimentul 30 Gardă „Mihai Viteazul”.

Astăzi regimentul are următoarea structură: 2 batalioane Ceremonii Onoruri Militare şi Intervenţie, 1 batalion Poliţie Militară, subunităţi sprijin logistic, muzica militară.

Misiuni: organizează, pregăteşte şi execută ceremoniale şi onoruri -

militare la nivelul Preşedinţiei, Parlamentului, Guvernului, Ministerului Apărării Naţionale, categoriilor de forţe armate, precum şi alte activităţi de reprezentare cu diferite ocazii;

asigură paza permanentă la Mormântul Ostaşului Necunoscut, -precum şi ceremonialele militare desfăşurate la acest monument;

asigură paza unor obiective centrale ale Ministerului -Apărării Naţionale;

participă, în cooperare cu alte forţe, la limitarea şi înlăturarea -efectelor în cazul unor accidente majore şi calamităţi naturale;

asigură cermonialele militare funebre în garnizoană; -instruieşte militari pentru specialităţile militare prevăzute în -

statul propriu de organizare.

Imagini din activitatea desfăşurată de Regimentul 30 Gardă „Mihai Viteazul“

Uniforma, însemnele şi armele afl ate în dotarea Regimentului 30 Gardă constituie elemente de identifi care şi individualizare ale Gărzii de Onoare, dar şi expresia ţării pe care garda o slujeşte, a armatei pe care o reprezintă.

Regimentul de gardă „Mihai Viteazul”, deţine săbii tip „SOLINGEN” (lider mondial în asigurarea cu săbii de ceremonie), cu mâner în formă de cap de leu, cu garda din 3 ramuri şi dragon terminat cu un ciucure. Acest model a fost realizat de cunoscuta fi rmă germană în anii 30, iar la regiment au fost distribuite începând cu anul 1968. Ofi ţerii unităţii execută, în cadrul misiunilor de ceremonii şi onoruri militare, anumite mişcări prevăzute în Regulamentul instrucţiei de front.

În dotarea Regimentului 30 Gardă “Mihai Viteazul” se afl ă din anul 1964, modelul de carabină semiautomată S.K.S. tip 56, produs în ţară sub licenţă, la fabrica din Cugir.

Acest tip de carabină este folosit de Gărzile de Onoare ale diferitelor ţări (România, Rusia, Ucraina, Polonia, Croaţia, China etc.) datorită manevrabilităţii, rezistenţei la exerciţiile specifi ce ale acestor unităţi de gardă, dar şi a aspectului său, sobru şi elegant. Patul de lemn lăcuit îi conferă o notă deosebită, îmbinându-se armonios cu uniforma de ceremonie.

Dacă în timpul Primului Război Mondial, uniformele au pierdut strălucirea de odinioară, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, acest lucru s-a accentuat, armatele fi ind „condamnate” la ţinute triste, terne (după 1921, a fost adoptată culoarea kaki, fi ind identifi cată ca cea mai potrivită şi mai bine adaptată necesităţii de reducere la maxim a vizibilităţii la distanţă a uniformei de campanie); faţă de această uniformă, s-a adoptat şi „o mare ţinută” pentru ceremonii sau recepţii mondene;

După anul 1964, şi mai ales după evenimentele de la Praga din 1968, România a făcut paşi spre recuperarea specifi cului naţional al armatei, s-a reînfi inţat Regimentul 30 Gardă care avea atât misiuni de asigurare a pazei unor instituţii şi demnitari, precum şi a gărzilor de onoare constituite cu prilejul sosirii/plecării unor delegaţii ofi ciale în România.

În anul 1970 s-a instituit o nouă uniformă care în mare, aceasta este copia uniformei Armatei Române de dinainte de război, de inspiraţie engleză, şi anume uniforma de campanie.

Actuala uniformă de ceremonie este una dintre cele mai elegante şi rafi nate din spaţiul european, preluând elemente tradiţionale brodate într-o formă modernă, fără a afecta solemnitatea şi prestigiul acesteia prin ornamentare excesivă.

Ţinuta din 1991 la cizmă

Capitolul III

PARTICIPAREA STRUCTURILOR DE INFANTERIE LA MISIUNI MULTINAŢIONALE

ÎN AFARA TERITORIULUI NAŢIONAL

Procesul de transformare a societăţii româneşti, declanşat imediat după evenimentele istorice ale anului 1989, a determinat în mod fi resc o redefi nire a interesului naţional în concordanţă cu aspiraţiile poporului român care regăsea libertatea, democraţia, în general, valorile universale reale după o iarnă prelungită de totalitarism îmbrăcată în haina roşie a comunismului.

Reconstruirea României urma să se realizeze într-un mediu internaţional la rândul său măcinat de febra transformărilor, de redefi nire a sferelor de infl uenţă şi de putere, permanent supus presiunii reactivării sau apariţiei de noi riscuri şi ameninţări la adresa securităţii acestuia. În acest context, organismele internaţionale care şi-au asumat responsabilităţi în domeniul securităţii au acţionat pentru identifi carea acelor concepte specifi ce şi soluţii practice care să răspundă nevoii de securitate globală sau regională, angrenând mecanisme şi actori noi, reconsiderând sistemele de alianţă într-o viziune centrată pe promovarea stabilităţii sociale, economice, pe un climat stabil de securitate necesar construirii unui viitor comun caracterizat de prosperitate, echilibru şi progres în folosul umanităţii.

Integrarea României în Alianţa Nord-Atlantică (2004) şi în Uniunea Europeană (2007) a reprezentat atât o recunoaştere a contribuţiei ţării noastre la eforturile colective de reconstrucţie a noului mediu internaţional, cât şi o consfi nţire a rolului de aliat tradiţional al Occidentului, de factor stabilizator nu numai în zona balcanică, dar şi în alte zone importante din punct de vedere geostrategic: Bazinul Mării Negre, Asia Centrală şi Orientul Mijlociu. Astfel, la limita de est a NATO şi Uniunii Europene, România şi-a asumat rolul de promotor al intereselor, valorilor şi viziunii comune a spaţiului european şi euroatlantic către aceste zone.

Calitatea de membru al Alianţei Nord-Atlantice şi al Uniunii Europene oferă oportunităţi şi impune noi obligaţii pentru Armata României. Din punct de vedere al asigurării securităţii, România nu mai este singură, putându-se

baza pe forţa aliaţilor în apărarea teritoriului şi a intereselor sale naţionale. În acelaşi timp, România trebuie să participe la efortul colectiv de apărare în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, asumându-şi o diversitate de angajamente, cele militare vizând în principal optimizarea şi menţinerea unei capacităţi militare credibile prin transformarea armatei şi participarea la operaţiile desfăşurate sub auspiciile organizaţiilor internaţionale.

III.1. Generalităţi privind participarea forţelor româneşti la misiuni multinaţionale în afara teritoriului naţional

În baza opţiunilor politice, participarea României la operaţii multinaţionale a vizat atât obiective subscrise scopurilor generale specifi ce comunităţii internaţionale concretizate în acordarea de sprijin acesteia pentru asigurarea păcii şi securităţii în lume, cât şi obiective naţionale care să permită afi rmarea rolului României de generator de securitate şi stabilitate. Dezvoltarea şi diversifi carea cooperării cu toate statele, instruirea şi pregătirea unităţilor şi efectivelor participante, corespunzător particularităţilor mediului internaţional şi al modului de acţiune în zonele reale de confl ict şi război, realizarea criteriilor de standardizare şi interoperabilitate cu armatele ţărilor membre N.A.T.O. au constituit sarcini subsumate acestui obiectiv. Armata României a asigurat disponibilizarea capacităţilor militare pentru prevenirea şi gestionarea unor situaţii de criză politico-militară considerate ameninţări directe pentru stabilitatea şi securitatea regională şi subregională, participarea la acţiuni pentru prevenirea extinderii ori lichidării efectelor situaţiilor de criză şi la prevenirea şi înlăturarea urmărilor unor catastrofe şi dezastre. În plan teoretic, Armata României a sprijinit dezvoltarea şi materializarea noilor concepte şi iniţiative în cadrul NATO pentru combaterea terorismului, a proliferării armelor biologice, chimice şi nucleare şi privind participarea la operaţiile de răspuns la crize, la misiunile de căutare-salvare/evacuare, la cele de asistenţă umanitară, la exerciţiile multinaţionale de gestionare a crizelor, precum şi la programele/planurile N.A.T.O./P.fP. de îmbunătăţire a capacităţilor de apărare.

Participarea forţelor româneşti la misiuni internaţionale este reglementată de Legea nr. 42 din 15 martie 2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, care statuează totodată şi tipologia operaţiilor la care România poate trimite militari, astfel: de apărare colectivă; în sprijinul păcii; de asistenţă umanitară; tip coaliţie.

Planifi carea şi trimiterea în misiune a forţelor se realizează la propunerea Ministerului Apărării Naţionale, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării fi ind entitatea care analizează şi decide anual cantitatea şi natura forţelor şi mijloacelor ce pot fi puse la dispoziţe în anul următor în vederea participării la misiunile mai sus amintite.

Trimiterea forţelor armate în afara teritoriului statului român se aprobă, la propunerea prim-ministrului, de către Preşedintele României, după consultarea Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Preşedintele României informează Parlamentul despre decizie, solicitând încuviinţarea acestuia pentru situaţiile în care participarea la misiuni în afara teritoriului naţional nu se realizează în baza unui tratat internaţional la care România este parte.

Prin Legea nr. 346/2006 Statul Major General este desemnat ca fi ind structura centrală a Ministerului Apărării Naţionale care, prin structurile de specialitate subordonate (Direcţia Operaţii, Comandamentul Operaţional Întrunit, Categoriile de Forţe ale Armatei şi comandamentele de armă), asigură planifi carea, conducerea, operaţionalizarea (pregătirea şi evaluarea) şi conducerea operaţională a contingentelor naţionale desemnate să participe la misiuni în afara teritoriului statului român. În mecanismele de generare a forţelor, Statului Major General îi revine totodată obligaţia de a analiza solicitările organismelor internaţionale de participare a României cu personal, forţe şi mijloace la misiuni în afara teritoriului statului român şi propune Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAŢ) posibilităţi concrete de angajare, precum şi modul de realizare a sprijinului real, logistic şi fi nanciar.

Forţele Terestre, componentă de bază a Armatei României, reprezintă cea mai numeroasă şi complexă categorie de forţă, căreia, cel puţin la acest moment, i-au fost încredinţate cele mai importante misiuni de luptă pe care Armata României şi le-a asumat în istorie. Participarea structurilor din compunerea Forţelor Terestre la operaţii în afara teritoriului statului român reprezintă cea mai mare provocare pusă în faşa acestei categorii de forţe datorită problematicii complexe induse de astfel de misiuni.

Participând la operaţii sub egida ONU, NATO, OSCE, structurile de infanterie au fost supuse unor adevărate provocări de tip structural, conceptual, logostic şi fi nanciar.

Principalele particularităţi ale operaţiilor multinaţionale la care Forţele Terestre au particicipat se referă la:

teatrele de operaţii au fost la distanţe medii şi mari faţă de ţară, -din Africa până în Afganistan sau în Balcani, ceea ce au solicitat foarte mult capacităţile naţionale de transport strategic şi au impus revederea sistemului de comandă şi control şi elaborarea unei noi strategii de susţinere logistică;

diversitatea misiunilor asumate, catacterizate de parametrii -descriptivi complecşi, condiţionaţi de premisele confl ictului, riscurile şi ameninţările la adresa forţei, condiţiile geo-climatice şi diferenţele culturale;

multitudinea şi difi cultatea acţiunilor executate, de la cele de -tip „combat”, stabilitate şi sprijin până la cele umanitare, care au făcut ca militarii să fi e puşi în situaţia de a îndeplini toată gama de misiuni specifi ce unui teatru de operaţii;

instruirea, dotarea şi organizarea structurilor de forţe în -conformitate cu cerinţele şi specifi cul misiunii; aceste determinări au impus promovarea de concepte noi de pregătire a forţelor;

susţinerea forţelor în teatrul de operaţii în condiţiile existenţei -unor limitări conceptuale şi structurale;

gradul înalt de susţinere a eforturilor militare de către opinia -publică naţională, a impus o nouă strategie de comunicare la nivelul armatei;

militarii români şi-au desfăşurat sau îşi desfăşoară activitatea -într-un mediu multinaţional diversifi cat care a determinat regândirea profi lului luptătorului;

resursele fi nanciare alocate nu au asigurat în totalitate nevoile -determinate de metamorfoza rapidă a câmpului de luptă.

III.2. Scurtă descriere a principalelor zone din teatrele de operaţii în care au acţionat structurile de infanterie

Principalele zone de luptă în care au acţionat structurile de infanterie au inclus teatre de operaţii activate în Europa, Asia şi Africa, fi ecare dintre acestea prezentând caracteristici diferite, atât din punct de vedere al ameninţărilor, cât şi din punct de vedere al particularităţilor reliefului, climei, dezvoltării economice etc. Trecerea în revistă a acestor zone permite

chiar şi unui neavizat să conştientizeze gradul ridicat de complexitate al factorilor specifi ci şi infl uenţa acestora, de cele mai multe ori de natură ostilă, asupra acţiunilor infanteriei în operaţii, adăugând un dram de plus-valoare la succesele obţinute de militarii români.

Teatrul de Operaţii Irak Situaţia politică şi de securitate a Irakului era dictată, în principal, de

evoluţia confruntărilor dintre grupările islamice radicale şi forţele coaliţiei, dar şi dintre etnii şi confesiuni, fi ecare dintre ele având propriile ţeluri, situaţie amplifi cată şi de acţiunile întreprinse de anumite cercuri de interese politico - economice din orientul mijlociu, care aveau ca obiectiv menţinerea unui preţ ridicat al resurselor naturale pe piaţa mondială, o parte semnifi cativă din veniturile rezultate în urma creşterii preţului petrolului fi ind destinată susţinerii operaţiunilor insurgente sau teroriste din zonă. La degradarea situaţiei de securitate au mai contribuit şi o serie de declaraţii sau poziţii ofi ciale ale anumitor demnitari care au provocat reacţii şi manifestări de protest în toată lumea, fapt care a condus la sporirea nivelului ameninţărilor şi riscurilor la adresa prezenţei militare şi civile occidentale5.

Riscurile şi ameninţările contingentului românesc prezent în provincia DHIQAR, zonă de responsabilitate a Diviziei Multinaţionale de Sud-Est au fost infl uenţate în principal de: obiectivele divergente ale grupărilor şiite, sunnite şi kurde (şiiţii doreau controlul asupra securităţii statului şi federalizarea; sunniţii vizau accesul la resursele economice şi menţinerea unităţii statale, iar kurzii intenţionau să obţină autonomia şi chiar independenţa regiunii de nord)6; acţiunile elementelor credincioase fostului regim (Gruparea Baath şi Fedayeen), ale partidelor politice, rolul factorului tribal şi al sentimentelor religioase în societatea irakiană şi nu în ultimul rând rata mare a criminalităţii.

Riscurile de factură militară evidenţiau existenţa unei mari cantităţi de armament, muniţie şi explozivi asupra populaţiei şi folosirea acestora împotriva forţelor coaliţiei, uneori sub pretextul diferitelor ocazii legate de rituale specifi ce religiei; acesta a fost principalul pericol la adresa contingentelor din TO.

5 Colonel Vasile CERBU, căpitan Florin BUŞE, Caracterul diferitelor acţiuni anticoaliţie executate de insurgenţi în teatrele de operaţii asiatice, Revista Forţelor Terestre, anul LIII, Nr.1/2007, p. 41.

6 Ibidem, p. 42.

Dintre acestea cele mai semnificative ar putea fi: piesele de artilerie (aruncătoare de bombe, obuziere, tunuri de diferite calibre, până la 155 mm) recuperate din vechile cazărmi distruse în timpul războiului sau prin altele metode specifi ce zonei; lansatoarele „temporizate” montate pe şasie de autovehicule, dotate cu dispozitive de autodistrugere; vestele explozive folosite, de regulă, în zone greu accesibile şi aglomerate; puştile semiautomate cu lunetă cu amortizoare uzitate, de regulă, asupra ţintelor punctuale, de la distanţe mari, cu posibilităţi de mascare, protecţie fi zică şi vizuală a trăgătorului; armamentul uşor de infanterie, întrebuinţat, de regulă, de către grupuri numeric reduse, slab organizate (de la una la câteva persoane) vizând în special forţele coaliţiei (militari afl aţi în misiune, convoaie logistice şi umanitare, raioane de dislocare ale subunităţilor izolate, puncte de comandă, aerodromuri), precum şi lideri ai administraţiei locale şi forţele de securitate proprii.

Utilizarea în acţiunile diversioniste, de sabotaj şi teroriste a unor serii diversifi cate de dispozitive explozive: proiectile de artilerie şi mine anti - personal; elemente de muniţii, fi re electrice, sistem şi antenă pentru detonare comandată; proiectile de artilerie, bombe cu fi til detonant ataşat la capse pirotehnice; elemente de muniţie racordate la canistre cu combustibil, uşor infl amabil; grenade de mână (alte elemente de muniţii) legate în serie; materialele explozive disimulate sub forma unor ornamente de perete (modelate şi vopsite), jucării, obiecte de uz casnic etc., au fost câteva din sistemele de acţiune împotriva forţelor coaliţiei, foarte bine supravegheate, coordonate şi folosite la locul şi în momentul oportun pentru obţinerea efectelor dorite.

Folosirea pe scară largă a dispozitivelor improvizate de declanşare a exploziilor a constituit un risc şi o ameninţare permanentă.

Între cele mai uzitate dispozitive amintim: mecanisme electronice cu ceas cu temporizare programată cu posibilităţi de detonare la intervale de timp diferite; mecanisme electronice cu ceas cu temporizare reglată, alcătuite din sisteme integrate asamblate împreună cu alte elemente electronice ulterior, disimulate sub diferite forme; mecanisme radio de detonare, compuse din receptor şi declanşator; mecanisme de detonare pe bază de ceas deşteptător sau telefon mobil-cu acţiune la ora programată sau la efectuarea apelului au completat posibilităţile de acţiune a insurgenţilor asupra forţelor coaliţiei.

Considerăm că nu era exclusă posibilitatea folosirii unor elemente de muniţie (bombe de aruncător de cal. 120 mm cu încărcătură chimică), a instalaţiilor de lansare a proiectilelor reactive sau a rachetelor cu diferite destinaţii (inclusiv rachete A.A.) disimulate, informaţii primite şi confi rmate de mai multe ori de către eşaloanele superioare prezente în TO.

Atacurile de la distanţă, asupra zonelor aeroporturilor/aerodromurilor şi bazelor militare, pentru crearea unei stări de nesiguranţă a activităţii de zbor al aeronavelor coaliţiei şi al celor comerciale şi producerii de pierderi în personal şi tehnică, a demonstrat reuşita în îmbunătăţirea posibilităţilor de executare a focului indirect asupra obiectivelor de importanţă deosebită pentru insurgenţi.

În baza analizei riscurilor menţionate şi a cauzelor care au dus la incidente de diferite categorii soldate cu pierderi de vieţi omeneşti, opinăm că acestea s-au datorat folosirii de către insurgenţi ai unei multitudini de echipamente, armamente şi muniţii. Între cele mai importante amintim: DEI (dispozitiv exploziv improvizat), în urma exploziei detonând şi muniţia existentă în interiorul autovehiculului, incendiindu-l; atacurile asupra tehnicii de luptă cu armament uşor şi AG-7; minele antitanc amplasate în special pe principalele căi de comunicaţii; rachetele şi mortierele folosite îndeosebi asupra bazelor militare în intervalul de timp când majoritatea personalului se afl a în interiorul acestora.

Condiţiile de timp, anotimp şi stare a vremii au infl uenţat semnifi cativ operaţiile forţelor întrunite. Prezenţa furtunilor de nisip şi temperaturile extrem de ridicate, îndeosebi în jurul orelor amiezii au creat probleme personalului (vizibilitate redusă, deshidratări), tehnicii (supraîncălzirea a motoarelor) şi aparaturii folosite pe timpul misiunilor.

Poluarea mediului, fenomen resimţit în special în zonele urbane cu activităţi industriale, a avut efecte negative asupra militarilor afl aţi în teatrul de operaţii. Apa putea fi folosită numai din surse verifi cate, luând în considerare faptul că reţeaua de canalizare din majoritatea oraşelor era precară, cu posibilităţi de infi ltrare a apelor reziduale în straturile de apă freatică.

Fauna specifi că zonelor deşertice, cu şerpi veninoşi (familiile viperei şi cobrei), scorpioni negri (consideraţi cei mai periculoşi), păianjeni şi nu în ultimul rând a unei game variate de plante cu posibilităţi de provocare a

unor boli ale pielii şi otrăvirea organismului prin atingere sau consum, au infl uenţat în mod semnifi cativ activităţile desfăşurate de militarii coaliţiei.

Datorită temperaturilor ridicate în tot timpul anului, alimentaţia avea la bază produse vegetale, iar consumarea apei potabile în cantităţi mari (3 - 4 litri), fi ind o necesitate în vederea eliminării deshidratărilor şi a altor repercusiuni ulterioare acestora.

Cea mai mare parte a populaţiei lipsită de educaţie (rata de analfabetism ~ 60%), era uşor manipulabilă. Faptul că 96% din populaţie este de credinţă islamică, cu obiceiuri, sărbători şi tradiţii specifi ce, a impus un anumit comportament din partea membrilor coaliţiei, cu respectarea acestora în mod deosebit pe timpul ramadanului - cea mai mare sărbătoare a anului, cu specifi caţii islamice asupra pregătirii şi consumării hranei pe întreaga perioadă a acesteia. Pe acest fond, populaţia manifesta reacţii diferite, uneori necontrolate-fanatism religios; instabilitate emoţională până la agresivitate şi instabilitate în ceea ce priveşte loialitatea.

Adâncirea sentimentului de dezamăgire al unora dintre irakieni faţă de evoluţia nefavorabilă a situaţiei interne, generată îndeosebi de persistenţa problemelor de securitate şi economice, care tind să se cronicizeze, putea conduce la schimbarea percepţiei populaţiei faţă de reuşita procesului de stabilizare şi reconstrucţie a ţării, situaţie exploatată de forţele insurgente. În acest context, se menţinea tendinţa de atragere în mişcarea de rezistenţă a unor membri şi funcţionari irakieni ce activau în diferite structuri ale administraţiei locale şi de securitate. Insurgenţii erau interesaţi în procurarea de informaţii despre structurile nou înfi inţate prin intermediul lucrătorilor/funcţionarilor irakieni din structurile existente, cu posibilităţi de participare (sub ameninţare şi şantaj) la executarea de atacuri teroriste.

Principalele riscuri de îmbolnăvire erau datorate de boli diareice, hepatite, febre tifoide, ca urmare a consumului de apă şi alimente conţinând microorganisme sau viruşi, mult mai răspândite în perioadele călduroase. Malaria transmisă de ţânţarul anofel, era prezentă îndeosebi în zonele mlăştinoase, în partea de nord-vest a zonei de responsabilitate, cu perioada de risc ridicată în lunile mai călduroase. Bolile transmisibile se puteau datora ca urmare a: contactului personal - tuberculoza, infecţii intestinale, holera, meningita; transmiterii sexuale sau prin sângele contaminat - sifi lixul, SIDA, gonoreea; transmitere animală - bruceloza,

febra Q, rabia (turbarea), antraxul, leptospiroza; contaminării cu virusul SARS ca urmare a prezenţei unui număr mare de militari, care provin din diferite state. Cu toate că nivelul de ameninţare (pericol) la acea dată în aria de responsabilitate a detaşamentului românesc, putea fi evaluat ca MEDIU7, din cauza slabei prezenţe a miliţiilor paramilitare legate de mişcări politice şiite, per ansamblu, îndeosebi în zona Bagdadului s-a putut constata o deteriorare a acesteia, insurgenţa irakiană şi forţele teroriste fi ind interesate în destabilizarea Irakului, vizând obiective majore din punctul de vedere al consecinţelor de securitate. Sporirea securităţii pentru protejarea populaţiei, cât şi pentru dezarmarea miliţiilor a fost obiectivul principal a autorităţilor de la Bagdad, antidotul pentru deteriorarea situaţiei de securitate, cu posibilităţi de generalizare a confruntărilor. Inefi cienţa rezultatelor în gestionarea situaţiilor de criză şi în asigurarea securităţii populaţiei irakiene, corelată cu intensifi carea confl ictelor interetnice şi interconfesionale, puteau crea premisele declanşării unui război civil sub anumite forme, astfel: etnic (generat de disensiunile existente între arabi şi kurzi); religios (determinat de multitudinea orientărilor religioase); politic intern/extern (la o eventuală federalizare a ţării) sau economic (disputa privind controlul resurselor naturale).

Apreciem că complexitatea situaţiei politice şi de securitate irakiană era dictată în principal de evoluţia confruntărilor dintre grupările islamice radicale şi forţele coaliţiei, dar şi dintre etniile şi confesiunile din Irak, fi ecare din părţi având propriile ţeluri.

Făcând o analiză a atentatelor sinucigaşe petrecute, s-a constatat că majoritatea atentatorilor-sinucigaşi au provenit din afara Irakului (palestinieni, pakistanezi, saudiţi etc.), de aici interesul unor mişcări islamiste extremiste de a menţine instabilitatea în regiune, obiectivele majore din punct de vedere al consecinţelor de securitate fi ind concentrate în Bagdad şi în zonele adiacente8.

Pe fondul situaţiei de instabilitate, a acţiunilor destabilizatoare întreprinse de grupările extremiste islamice existente pe teritoriul irakian (Al-Qaeda; miliţiile locale; organizaţia Bass; insurgenţii şiiţi, dar şi celulele formate din terorişti şi luptători străini), tributul plătit de poporul român

7 Vezi, Arhiva B.811I-Irak, fondul operaţii, dosar nr.5, vol I, f.15.8 Colonel Vasile CERBU, căpitan Florin BUŞE, op.cit., p.40.

până la această dată, a fost de 2 morţi şi 12 răniţi9. Cauzele principale ale acestor jertfe de sânge le-au reprezentat exploziile unor dispozitive explozive improvizate pe timpul executării misiunilor de securizare a zonei de responsabilitate.

Teatrul de operaţii AFGANISTANAfganistanul reprezintă cea mai importantă piaţă pentru trafi cul de

armament şi droguri din zonă, principalii furnizori fi ind reţelele de crimă organizată din China, Iran, Uzbekistan, Tadjikistan, Federaţia Rusă şi Pakistan. În pofi da măsurilor impuse, Organizaţia Al-Qaeda continuă să introducă pe teritoriul Afganistanului arme, explozivi şi sume importante de bani pentru fi nanţarea acţiunilor teroriste, benefi ciind de sprijinul unor ofi ciali din cadrul guvernului. Strategia naţională de luptă împotriva drogurilor însă se pare că a avut succes. Dacă în anul 2007, producţia de opium, materie primă pentru obţinerea heroinei, a bătut toate recordurile, Afganistanul deţinând 92% din rezervele mondiale, anul 2009, a dus la scăderea accentuată a acesteia, cultivările cu mac au scăzut cu mai mult de 20%, cele mai mari culturi găsindu-se în sudul ţării, unde insurgenţa talibană împotriva guvernului afgan şi a preşedintelui Hamid Karzai este mult mai intensă, iar zona mai greu de controlat10.

Evoluţia evenimentelor în AFGANISTAN a generat, în ultimii ani, eforturi multiple atât din partea coaliţiei internaţionale, organismelor statale afgane şi nu în ultimul rând comunităţii internaţionale, rezultatul - societatea afgană nu a devenit nici mai sigură şi nici mai securizată, dimpotrivă a continuat să se deterioreze11. Începând cu primăvara anului 2006, talibanii au schimbat strategia de contestare a prezenţei militare internaţionale şi a autorităţilor guvernamentale afgane, trecând de la operaţiuni „de prezenţă” la operaţiuni militare de amploare în zonele rurale, la care au participat grupări de câte 100 - 200 de luptători. Acţiunile talibanilor au înregistrat succese considerabile privind limitarea autorităţilor guvernamentale în provinciile din sud şi îngrădirea libertăţii de mişcare a forţelor internaţionale pe principalele căi de comunicaţii rutiere din zonă12.

9 www.presamil.ro - Observatorul militar, nr. 7 /28 iulie 2009.10 http.//www.românia-actualităţi.ro/2 septembrie 2009.11 Ban Ki-moon, Secretarul general al ONU , în raportul către Consiliul de Securitate

privitor la activităţile ONU în Afganistan, www.realitatea.net/14 martie 2009.12 Colonel Vasile CERBU, căpitan Florin BUŞE, op.cit., p.38.

Situaţia politică este caracterizată de instabilitate şi inefi cienţă, guvernul afgan dovedindu-se incapabil să exercite controlul asupra întregului teritoriu al ţării, în special în zonele din sudul şi estul Afganistanului, unde elementele anticoaliţie continuă executarea de acţiuni de subminare a autorităţii guvernului. Pacea va fi posibilă „când toţi afganii vor fi uniţi şi vor vorbi o singură voce, colaborând la construirea împreună a unui guvern de uniune care să reprezinte toţi afganii” a declarat preşedintele afgan, Hamid Karzai13.

Forţele anticoaliţie vor avea, în continuare, capacitatea de a organiza şi executa atacuri împotriva forţelor coaliţiei, forţelor de securitate afgane, ofi cialilor şi populaţiei civile, însă cu toată libertatea de mişcare de care dispun în sudul şi sud - estul ţării, nu vor fi în măsură să obţină controlul total în zonă. Instabilitatea poate fi pusă atât pe seama rafi nării tehnicilor talibanilor, dar şi pe eşecul creării unor mecanisme politice adaptate regiunii. Situaţia este „serioasă şi se deteriorează” a afi rmat amiralul american Mike Muller, şi asta cu toate că acum trei ani trupele americane din afganistan nu numărau decât 20.000 de soldaţi, iar astăzi numărul acestora este triplu14.

Desfăşurarea misiunilor de către forţele coaliţiei în contextul în care grupările insurgente îşi ating în mare măsură obiectivele, implică analiza unor riscuri şi ameninţări specifi ce, infl uenţate în principal de: acţiunile desfăşurate de principalele grupări insurgente (talibanii, Hezb-e-Islami Gualbuddin şi Al-Qaeda, luptători străini-majoritatea arabi din Asia Centrală, triburi din Pakistan şi Afganistan, reţele criminale); capacitatea scăzută a statului afgan de a gestiona situaţia internă; sentimentele religioase; rata mare a criminalităţii; caracteristicile naturale ale terenului. Considerăm că, o analiză a celor trei tipuri de riscuri (de factură militară, de ordin natural şi social), ar putea completa tabloul celor mai complexe teatre de operaţii în care a fost angrenată România după 1990.

Existenţa zonelor minate neidentifi cate (antitanc şi antipersonal), în urma invaziei sovietice din 1979, precum şi confl ictelor dintre facţiunile rivale din această ţară au lăsat în urma lor peste 10 milioane de mine terestre15, plantate de-a lungul căilor de comunicaţii, cursurilor de apă, în munţi şi în jurul oraşelor. Se apreciază că, din 30 de provincii afgane,

13 http://www.mediafax.ro/externe/3 noiembrie 2009.14 http://www.hotnews.ro/24 august 2009.15 http://athenian-legacy.com/2009/11, URSS şi războiul din Afganistan.

27 conţin câmpuri de mine, astfel, la fi ecare 22 de minute o mină face o nouă victimă. Existenţa armamentului portativ, în special pistoale, puşti mitralieră şi puşti semiautomate cu lunetă şi a muniţiei aferentă acestora, este unul din riscurile majore de care trebuie să se ţină seama pe timpul deplasărilor în localităţi sau pe timpul stabilirii de contacte cu localnicii.

Atacurile sinucigaşe desfăşurate de către grupuri ilegal înarmate nemulţumite de continuarea procesului de dezarmare a populaţiei, au reprezentat o constantă în teatrul de operaţii. În ultima perioadă de timp numărul mediu de victime/atac a crescut de la 3 - 4 la 10, remarcându-se o schimbare în alegerea ţintelor, fi ind vizate cu precădere Forţele de Securitate Afgane, Forţele Coaliţiei, precum şi ţinte considerate uşoare (instituţii, organizaţii neguvernamentale). Prezenţa luptătorilor străini de origine arabă, cu o vastă experienţă în ducerea luptei de gherilă, a contribuit la antrenarea şi specializarea luptătorilor afgani în folosirea diferitelor categorii de armament şi explozivi: dispozitive explozive improvizate, ataşate la alte încărcături explozive; veste explozive cu două sisteme de detonare, manual şi prin radio acţionat de către o altă persoană în cazul eşuării acţionării primului.

Atacurile cu artilerie şi rachete îndeosebi împotriva bazelor militare ale forţelor coaliţiei şi convoaielor acestora, care asigură sprijinul logistic ISAF, coroborate cu adoptarea tacticilor de luptă similare forţelor regulate (acţiuni ofensive sau defensive), în scopul producerii de pierderi şi menţinerii zonelor de infl uenţă asupra unor obiective sau zone, reprezintă o nouă tactică folosită de insurgenţi.

Folosirea cu mare ştiinţă a avantajului terenului cu relief predominant muntos şi a amenajărilor genistice existente în anumite districte de pe timpul războiului sovietic oferă posibilitatea desfăşurării unei lupte de gherilă consistentă şi foarte bine elaborată. Frecvente au fost şi acţiunile de destabilizare a populaţiei locale specifi ce organizaţiilor ilegale constituite pe teritoriul statului afgan, precum: campanii de informare în defavoarea forţelor coaliţiei, activităţi criminale, capturi şi ucideri de persoane, acţiuni de intimidare a populaţiei etc., toate contribuind la menţinerea unui climat de insecuritate în majoritatea provinciilor afgane.

Confi guraţia zonelor, dispunerea şi orientarea lanţurilor muntoase cu văi adânci, peşteri şi ascunzători bine pregătite au constituit pentru forţele coaliţiei adevărate obstacole naturale, favorizând insurgenţii reduşi numeric

în forţe şi mijloace. Obstacolele naturale specifi ce terenului muntos, cu peşteri (grote), unele dintre ele amena jate, permit realizarea unei rezistenţe de lungă durată în aşa cunoscutele zone „save havens”16.

Terenul accidentat, în mare parte fără vegetaţie, dar străbătut de şanţuri cu dimensiuni mari (adâncime 4 - 5 metri), create în ur ma ploilor torenţiale, asigură condiţii favorabile pentru executarea deplasărilor, apropierea în ascuns, realizarea surprinderii şi organizarea cu uşurinţă a ambuscadelor, de către forţele insurgente, dezavantajând forţele coaliţiei care acţionau cu maşini de luptă.

Compartimentarea accentuată a terenului, accesibilitatea redu să, sistemul precar al căilor de comunicaţii, schimbarea frecventă şi bruscă a situaţiei meteorologice, limitările în misiunile de observare au impus şi impun desfăşurarea acţiunilor pe direcţiile contu rate de văi adânci şi pe căi de comunicaţie înguste, greu accesibile tehnicii de luptă, favorizând forţele insurgente. Organizarea şi desfăşurarea acţiunilor militare în zone greu ac cesibile au impus eforturi fi zice deosebite din partea luptătorilor, suprasolicitarea tehnicii din dotare, echiparea şi înzestrarea nefi ind întotdeauna elementul de siguranţă pentru luptător.

Lipsa de educaţie, a celei mai mari părţi a populaţiei (rata de analfabetism - 71%), accesul limitat la informare, credinţa islamică a peste 95%, cu obiceiuri, sărbători şi tradiţii specifi ce, oferă posibilitatea manipulării populaţiei de către liderii talibani, prin desfăşurarea de campanii de dezinformare în scopul discreditării autorităţilor guvernamentale şi a coaliţiei prezente în Afganistan.

Posibilităţile de manifestare, reacţii diferite, uneori necontrolate, fanatism religios, instabilitate emoţională până la agresivitate, instabilitate în ceea ce priveşte loialitatea sunt doar câteva caracteristici specifi ce populaţiei civile afgane, care necontrolate pot crea divergenţe între aceştia şi forţele coaliţiei.

Prezenţa în zona de campare, precum şi în cea de desfăşurare a misiunilor a diferite specii de plante şi animale periculoase (şerpi veninoşi din familiile viperei şi cobrei; scorpioni, păianjeni, insecte şi miriapode veninoase), pot avea efecte negative asupra stării de sănătate a personalului.

16 Locotenent-colonel Costel IONESCU, Spaţiul şi timpul în acţiunea militară. Studiu de caz în Afganistan, Forţele Terestre, Nr.1 din 2009, p.161.

Riscuri de îmbolnăvire, datorate sărăciei şi mizeriei în care trăieşte majoritatea populaţiei (malarie, în zone cu altitudine sub 2000 de metri, transmisă de ţânţarul anofel; boli transmisibile prin contact direct - tuberculoza, infecţii intestinale, holera, meningita; cu transmitere sexuală sau cu sânge contaminat - gonoree, sifi lis, SIDA; diareice, hepatite, febră tifoidă, datorate microorganismelor sau viruşilor; cu transmitere animală - bruceloza, febra Q, antraxul, rabia, leptospiroza), cu posibile implicaţii asupra forţelor coaliţiei în mod deosebit pe timpul luării contactului cu aceştia.

În urma analizei făcute, apreciem că, situaţia de securitate din ultima perioadă se menţine instabilă, liderii talibani şi ai organizaţiei Hezb -e- Islami Gulbuddin, rămân consecvenţi scopului lor principal pe termen lung de subminare a autorităţii guvernului KARZAI şi înfrângere a forţelor coaliţiei.

Teatrul de operaţii din KOSOVOEvoluţia situaţiei din Kosovo se afl ă în continuare sub infl uenţa

divergenţelor dintre poziţiile adoptate de către Serbia şi Federaţia Rusă, pe de o parte, şi autorităţile de la Priştina şi statele care au recunoscut independenţa Kosovo, pe de altă parte. Pe acest fond, autorităţile kosovare au continuat activităţile diplomatice de obţinere a sprijinului necesar recunoaşterii ca „stat”, precum şi procesul de adoptare a legilor prevăzute de planul fostului Reprezentant Special al ONU pentru Kosovo, Martti AHTISAARI17.

În acest context, autorităţile de la Belgrad continuă acţiunile diplomatice, cu scopul de a obţine un sprijin internaţional consistent pentru nerecunoaşterea independenţei Kosovo, declarată în mod unilateral de către liderii kosovari de la Priştina, şi pentru împiedicarea accederii noului stat balcanic în organizaţiile internaţionale politice, economice, fi nanciare şi de securitate.

Considerăm că, pe fondul evoluţiei situaţiei politice, situaţia generală de securitate din provincie se menţine relativ calmă, dar imprevizibilă. Pe termen scurt aceasta va depinde de acţiunile politice desfăşurate de guvernul de la Belgrad, precum şi de modul în care etnicii sârbi din nordul Kosovo vor acţiona împotriva autorităţilor kosovare şi a posibilelor încercări ale acestora de a prelua controlul în zonă. Pe termen mediu cu toate că nu se

17 http://www.europarl.europa.eu/sides/29 martie 2007.

anticipează declanşarea de violenţe pe întreg teritoriul Kosovo, este posibilă apariţia de incidente interetnice izolate care să contribuie la tensionarea situaţiei actuale, numărul redus în ultima perioadă, datorându-se atât poziţiei moderate adoptate de către liderii politici kosovari albanezi, cât şi consolidării prezenţei în nordul provinciei, în zonele cu populaţie majoritară sârbă, a forţelor de securitate (KFOR, Poliţiei UNMIK şi Serviciului de Poliţie din Kosovo).

Estimăm că, apariţia unor acţiuni violente este posibilă numai ca urmare a provocărilor în cazul în care, comunitatea internaţională prezentă în provincie va demonstra o implicare în instaurarea legilor comune pe teritoriul Kosovo, albanezii kosovari fi ind în măsură să acorde sprijin autorităţilor recunoscute în fi nalizarea misiunii propuse prin mandate.

Carenţele existente în organizarea şi funcţionarea structurilor de securitate (poliţia de frontieră) au implicaţii majore asupra siguranţei şi securităţii provinciei, tranzitarea cu uşurinţă a frontierelor de către trafi canţii de persoane, arme şi narcotice, limitează eforturile depuse în lupta împotriva atentatelor teroriste îndeosebi împotriva populaţiei de etnie sârbă. De la trafi cul de armament şi muniţie, până la trafi cul cu droguri, maşini furate, valută falsă, carne vie, contrabandă cu ţigări şi carburanţi, regiunea Kosovo reprezintă un adevărat paradis al crimei organizate, grupările mafi ote, indiferent de componenţa etnică, având o mare infl uenţă în zonă, reprezentând în acest fel un potenţial şi real vector al manifestărilor de sorginte teroristă.

Prezenţa grupărilor extremiste, de crimă organizată albaneze şi sârbe, cu posibilităţi de folosire a armelor de foc uşoare, a grenadelor de mână, a cocteilurilor Molotov şi a diferitelor tipuri de proiectile continuă să-şi facă simţită prezenţa şi să îngrijoreze atât autorităţile de la Priştina, cât şi populaţia din Kosovo.

Luând în considerare cele menţionate, apreciem că, principalii factori de risc sunt: crima organizată, acţiunile teroriste, subversiunea, sabotajul şi nu în ultimul rând spionajul, ameninţările la adresa forţelor şi a populaţiei locale datorându-se în principal: legăturii tot mai accentuată dintre politică şi crima organizată; abuzurilor în folosirea mijloacelor violente, a corupţiei şi a intimidării în scopul infl uenţării administraţiei publice, justiţiei şi structurilor politice.

Evoluţia situaţiei politice, militare, economice şi de securitate din Kosovo va depinde de credibilitatea pe care o vor câştiga, în plan internaţional, autorităţile de la Priştina, de capabilităţile pentru preluarea integrală a gestionării situaţiei, dar şi de dimensiunea suportului fi nanciar şi material care va fi asigurat de comunitatea internaţională pentru susţinerea noului stat.

La un an şi jumătate după ce fosta provincie a Serbiei şi-a proclamat independenţa, situaţia s-a mai liniştit. Guvernul de la Belgrad refuză în continuare să recunoască independenţa noului vecin, dar a ajuns la concluzia că statutul fostei provincii reprezintă o problemă diplomatică, nu una care poate fi soluţionată pe cale militară. Cel mai tânăr stat european a demonstrat o siguranţă de sine ieşită din comun. Cu ocazia primei vizite a noului secretar general NATO în Kosovo, preşedintele fostei provincii sârbe, Fatmir Sejdiu, a apreciat că statul pe care îl conduce ar putea deveni pe viitor un factor de stabilitate în Balcani „Pot să-mi imaginez ca, într-o bună zi, şi statul Kosovo să fi e capabil să participe la misiunile de pace ale Alianţei Nord-Atlantice ca membru activ. Dar despre acest lucru va trebui să mai discutăm pe viitor...”18.

Pe fondul acestor situaţii prezenţa structurilor militare româneşti în teatrul de operaţii Kosovo, a contribuit la menţinerea unui climat de securitate relativ stabil, fără pierderi de vieţi omeneşti datorate misiunilor desfăşurate pe parcursul celor peste nouă ani de participare în cadrul misiunii KFOR.

III.3. Participarea infanteriei la operaţiile multinaţionale în teatrele de operaţii

Importanţa participării infanteriei la misiuni în afara teritoriului rezidă în principal din faptul că aceasta a constituit catalizatorul transformării acestei arme a cărei istorie se împleteşte armonios cu însăşi istoria neamului românesc, fi ind la acest moment probabil una dintre cele mai moderne componente a Forţelor Terestre. Structurile de infanterie au reprezentat ponderea majoritară în constituirea contingentelor naţionale participante la misiuni internaţionale, fi ind purtătoarele drapelului naţional în cele mai îndepărtate şi „fi erbinţi” locuri ale lumii în care militarii români au luptat sau încă mai luptă pentru promovarea interesului naţional, contribuind

18 www.dw-world.de/dw/article/14 august 2009.

fundamental la îndeplinirea misiunilor Forţelor Terestre române şi la afi rmarea ţării noastre ca furnizoare de securitate.

Totodată participarea la operaţii multinaţionale constituie pentru fi ecare infanterist un plus de experienţă, iar pentru comenzile subunităţilor şi statele majore ale unităţilor un instrument efi cient de realizare a coeziunii şi formare a deprinderilor de lucru colective. Transferul cunoştinţelor însuşite şi a deprinderilor formate în teatrele de operaţii este permanent transpus în practică pe timpul exerciţiilor naţionale, tehnicile, tacticile şi procedurile specifi ce fi ind aplicate cu efi cienţă în cadrul diferitelor scenarii de instrucţie, determinând ca instruirea spentru participarea la misiuni în afara teritoriului statului român să devină un standard pentru structurile de infanterie desemnate să execute astfel de misiuni.

În faţa noilor provocări a devenit necesar ca structurile de infanterie să îşi reconsidere rolul şi locul în structura modernă de forţe, urmărind în principal realizarea cerinţelor necesare impuse de lupta modernă dintre care amintim: capacitatea de a genera şi regenera structuri apte pentru îndeplinirea misiunilor; capacitatea de a disloca la distanţe medii şi mari subunităţi şi unităţi, cu sprijinul celorlalte categorii de forţe ale armatei; capacitatea de a menţine forţe dislocate în mai multe teatre de operaţii, pe durată medie şi mare; capacitatea de a se integra în cadrul forţei multinaţionale; capacitatea de a gestiona efi cient resursele fi nanciare alocate; dotarea cu armament, tehnică, echipamente şi materiale care să asigure îndeplinirea misiunilor şi un grad ridicat de protecţie a forţei.

Principalele lecţii învăţate pe durata participării la operaţii multinaţionale au permis modernizarea procesului de planifi care şi executare a pregătirii pentru misiune, dotarea structurilor cu sisteme noi de detectare a dispozitivelor explozive improvizate (IED, VBIED), mijloace de comunicaţii şi de asistare a deciziei, creşterea nivelului de protecţie asigurat de tehnica de luptă din dotare etc.

La nivelul batalioanelor de infanterie desemnate să execute misiuni în afara teritoriului naţional au fost pregătiţi militari în a doua specialitate (sanitari, specialişti sisteme purifi care a apei), mecanici conductori pe transportoare de tip TBT STRYKER şi şoferi pe autovehicule tip HMMWV, în acest sens partenerii americani contribuind substanţial la sprijinirea

forţelor româneşti în special prin desfăşurarea în comun a exerciţiilor de pregătire pentru misiune specifi ce începând cu anul 2007.

Instrucţia pentru participarea la misiuni în afara statului român, parte integrantă a pregătirii generale a forţelor, a benefi ciat de o nouă viziune privind planifi carea, desfăşurarea şi evaluarea instrucţiei pentru acest gen de misiuni fi ind determinată de fi zionomia spaţiului de luptă integrat, creşterea interoperabilităţii cu armatele statelor membre NATO, profesionalizarea integrală a armatei, precum şi tehnologizarea şi informatizarea fără precedent a echipamentelor militare, o realizare deosebită fi ind reprezentată de elaborarea a 5 programe de instrucţie individuală şi 9 programe de instrucţie pentru misiuni în concordanţă cu prevederile aliate în acest sens.

Detaşamentelor naţionale le-au fost asigurate tehnica militară şi echipamentele conform statelor de organizare, înregistrându-se totuşi unele disfuncţii în dotarea cu aparatură de vedere şi ochire pe timp de noapte, echipamente de comunicaţii şi informatică, piese de schimb şi accesorii pentru autovehicule (necesare constituirii loturilor de autosusţinere), precum şi în asigurarea articolelor de resortul echipamentului nou introduse în norma de echipare pentru misiune.

Pentru îmbunătăţirea capacităţii operaţionale şi sporirea gradului de protecţie a personalului pe timpul îndeplinirii misiunilor în T.O. Afganistan, structurile de infanterie participante au fost înzestrate cu transportoare moderne, fi ind introduse în operaţii şi 6 transportoare de tip Piranha III C.

Eforturile depuse de infanteriştii români pe timpul acestor misiuni au fost apreciate de înalţi demnitari şi ofi cialităţi. Astfel, subsecretarul General al ONU, generalul David VENESS, şeful Departamentului Siguranţă şi Securitate, cu ocazia plecării reprezentanţilor ONU din Basra la data de 03 aprilie 2007, a transmis Armatei României înalta sa apreciere şi mulţumiri pentru eforturile depuse de personalul militar angajat în protecţia reprezentanţilor ONU. Faptul că niciun membru ofi cial al staff-ului ONU din Basra nu a fost victima violenţelor din zonă reprezintă o dovadă a succesului acestei misiuni.

Cooperarea foarte bună dintre militarii români şi americani, precum şi între ţări, a vizat atât instruirea în comun cât şi dotarea cu echipamente militare. Ambasadorul SUA în România Mark Gitenstein a mulţumit

militarilor români care luptă alături de trupele americane, numindu-i "fraţi şi surori" ai americanilor, alături de care îşi varsă sângele în Afganistan. Diplomatul american şi-a exprimat "aprecierea şi mulţumirea" faţă de relaţiile şi acţiunile militare desfăşurate în comun de infanteriştii români şi americani. "Bărbaţii şi femeile care sunt gata să îşi verse sângele alături de noi sunt fraţii şi surorile noastre şi apreciem profund ce fac pentru noi şi vor face în viitor. Am văzut trupele româneşti în acţiune care luptă în Afganistan, unde soldaţii români îşi varsă sângele alături de noi. E pentru prima oară în ultimii 60 de ani când trupele noastre se afl ă în Afganistan sub comandă românească. Suntem mândri de asta la fel cum ar trebui să fi ţi şi voi. Mulţumesc pentru tot ce aţi făcut pentru noi", a spus Mark Gitenstein.

În plus faţă de participarea importantă la operaţiile Alianţei şi eforturile aferente, în context naţional, structurile de infanterie contribuie la implementarea PESA (Politica Europeană de Securitate şi de Apărare) prin resursele umane şi logistice pe care deja le-a angajat separat sau în cadrul a două Grupuri Tactice de Luptă europene special destinate îndeplinirii misiunilor de tip Petersberg, ţara noastră trebuind să dispună pentru UE de efective militare distincte faţă de cele puse la dispoziţia NATO.

III. 4. Cronologia participării infanteriei la misiuni internaţionale

III.4.1. Participarea la misiunile din Angola Mişcarea Populară pentru Eliberare (MPLA) victorioasă în războiul

civil a înscris Angola pe orbita comunismului, condusă de preşedintele Jose Eduardo DOS SANTOS, fi ind sprijinită de CUBA (care a trimis trupe de ,,menţinere a păcii”) şi URSS, în timp ce UNITA (Uniunea Naţională pentru Independenţa Totală) este susţinută de Africa de Sud şi de comunitatea internaţională, condusă de doctorul Jonas SAVIMBI.

În urma unui acord de pace între cele două partide, mediat de PORTUGALIA (fosta metropolă) şi de ONU în 1991, Misiunea UNAVEM, primeşte mandatul pentru Acordurile de pace, încheiate la 1 Mai 1991. Acordul s-a pus pe supravegherea încetării focului între părţile afl ate în confl ict, armata regulată şi grupările separatiste, precum şi pe funcţionarea poliţiei angoleze până la organizarea de alegeri generale.

UNAVEM a colaborat cu organele paritare instituite de către ambele părţi în scopul demobilizării trupelor, constituirii unei forţe armate naţionale unifi cate, deminării, organizării de forţe mixte de poliţie şi elaborării unui calendar electoral precis. Sunt organizate alegeri libere sub supraveghere internaţională. Obiectivele propuse nu s-au realizat. Totul a început de la refuzul acceptării rezultatului alegerilor şi de la pierderea libertăţii de mişcare, precum şi a unor poziţii strategice. Drept urmare, s-a desfăşurat o nouă operaţie UNAVEM, cu participarea infanteriştilor români.

Participarea noului contingent militar românesc în Angola s-a făcut în baza Ordinului Ministrului Apărării Naţionale cu nr. M. 26 din februarie 1995.

După retragerea forţei UNAVEM, în iunie-august 1997, o subunitate de infanterie (156 militari) a fost menţinută în ANGOLA, cu rol de Forţă de Reacţie Rapidă (ROMRRF), având misiunea să asigure securitatea personalului ONU, pe timpul transformării misiunii de verifi care (UNAVEM) în misiune de observare (MONUA), potrivit rezoluţiei Consiliului de Securitate. În continuare, 138 militari români, dintre cei 156, au fost menţinuţi în ANGOLA, în Regiunea de nord-est (Saurimo), ca forţă cu misiuni speciale (TASK FORCE) - ROMMTF, până la decizia Consiliului de Securitate, de retragere a misiunii, la 28 februarie 1999. Ulterior (aprilie 1999), această subunitate a fost redislocată la LUANDA unde a asigurat securitatea personalului şi patrimoniului ONU din ANGOLA, pe timpul lichidării tehnice a MONUA. La 26 august 1999, încheindu-şi misiunea, contingentul românesc a fost repatriat.

Misiunile UNAVEM III şi MONUAMisiunile de menţinere a păcii, sub egida ONU, în ANGOLA,

UNAVEM III şi MONUA au avut un obiectiv comun înscris în Ordinul de Operaţie: „Asigurarea libertăţii de mişcare pentru forţele ONU şi organizaţiile internaţionale în zona de responsabilitate, protecţia refugiaţilor, escortarea VIP şi a convoaielor umanitare, precum şi asigurarea securităţii pentru distribuirea ajutoarelor umanitare”.

În zona de sud-vest a ţării, care a fost stabilită ca zonă de responsabilitate, detaşamentele de infanterie au îndeplinit următoarele misiuni: manifestarea prezentei forţelor ONU în partea de S-V a ANGOLEI; escortarea şi paza convoaielor cu ajutoare umanitare şi a VIP-urilor; paza taberelor aparţinând ROMBAT şi ONU; patrularea pe itinerarele principale; misiuni de escortare a

militarilor demobilizaţi; misiuni de transport materiale; misiuni de escortare ale personalului observatorilor militari pentru investigaţii; siguranţa activităţilor desfăşurate de echipele de deminare; misiuni de asigurare a securităţii aeronavelor; misiuni de escortare a militarilor încartiruiţi.

Misiunea UNAVEM IIIDetaşamentul care a deschis drumul în misiunile internaţionale în

teatrele de operaţii din afara teritoriului naţional a fost format pe structura Batalionului 2 Infanterie”CĂLUGĂRENI” având un efectiv de 758 de militari. Acesta a acţionat sub comanda Col. dr. Petre BOTEZATU, în zona LUBANGO, în perioada 18.08.1995 - 23.04.1996.

În afara misiunilor enumerate mai sus, detaşamentul a avut de executat o sarcină deosebit de importantă, pentru facilitarea îndeplinirii cu succes a misiunilor de către contingentele următoare de infanterişti români prin construirea a 2 tabere de cartiruire în zonele CHICUMA si N'GOVE. Acestea au asigurat cazarea a 5.000 militari UNITA şi sprijinul organismelor internaţionale pentru acordarea de ajutor umanitar populaţiei locale;

Pentru profesionalismul dovedit în timpul misiunii, drapelul de luptă al unităţii a fost decorat cu medalia “În serviciul păcii” de către comandantul Forţei UNAVEM III. De asemenea, o serie de personalităţi au adus mulţumiri infanteriştilor români, astfel: Boutros Boutros-GHALI, secretar general al O.N.U. „pentru contribuţia Batalionului 2 Infanterie la misiunea de menţinerea păcii din ANGOLA”; Gl.mr. Cris Abutu GARUBA, Comandantul Forţei UNAVEM III, „pentru contribuţia unităţii la cauza nobilă de menţinerea păcii în Angola”; Col. Bento SOARES, Şeful de Stat Major al misiunii UNAVEM III „pentru camarazii şi prietenii din Batalionul 2 Infanterie Călugăreni”; Gl.mr. F.E. VAN KAPPEN consilier militar al Secretarului General O.N.U. „pentru modul în care Batalionul 2 Infanterie execută în condiţii excepţionale o misiune grea”; Preşedintele României Ion ILIESCU „pentru reuşita misiunii UNAVEM III”.

Participarea la misiunea UNAVEM III, a structurilor de infanterie din Armata României a continuat în perioada 01.04.1996-10.10.1996 prin detaşamentul format din Batalionul 26 Infanterie „NEAGOE BASARAB”/Brigada 2 Infanterie “ROVINE”, 1 companie infanterie/Batalionul 151 Infanterie/Brigada 15 Mecanizată “PODUL ÎNALT”,

comandată de Cpt. Gheorghe COZMA şi 1 companie de infanterie/ Batalionul 812 Infanterie “BISTRIŢA”/Brigada 81 Mecanizată, cu un efectiv de 758 de militari.Comanda detaşamentului a fost asigurată de Lt.col. Ion PÂLŞOIU – comandant al Batalionului 26 Infanterie şi Lt. col. Virgil Ionici – şef de stat major al aceleiaşi unităţi.

Detaşamentul a fost dislocat în patru tabere, la LUBANGO, LOBITO, CHICUMA (Cp.I/B. 151 I) şi N’Gove (Cp. I/B. 812 I.) şi a îndeplinit cu succes misiunile într-o zonă de responsabilitate de aproximativ 300 000 kmp. Pentru merite deosebite militarii au fost decoraţi cu "Medalia Naţiunilor Unite".

Prin decizia şefului S.M.G., Batalionul 812 Infanterie “BISTRIŢA” a fost nominalizat să asigure înlocuirea efectivelor B.26 I. în Teatrul de Operaţii din ANGOLA. Acesta împreună cu 2 companii infanterie / Batalionul 151 Infanterie ( 185 de militari), sub comanda Cpt. Aurel ATASIEI, a format cel de al treilea detaşament care urma să acţioneze în perioada 25.09.1996 - 09.07.1997.

Comanda detaşamentului cu un efectiv de 758 militari a fost asigurată de mr. Alexandru RUS, comandant al Batalionului 812 Infanterie “BISTRIŢA”.

Acesta a fost dislocat în aceleaşi tabere având comandamentul în tabăra LUBANGO.

În baza solicitărilor D.P.K.O./OMI detaşamentul nu a fost rotit după cele 6 luni, fi ind menţinut în teatrul de operaţii până la fi nalul mandatului misiunii UNAVEM III (Iulie 1997).

Cei 758 de militari au desfăşurat 396 misiuni de patrulare, 42 misiuni de escortare a militarilor demobilizaţi, 153 misiuni de transport materiale, 67 misiuni de escortare ale personalului observatorilor militari pentru investigaţii, 8 misiuni de deminare, 27 de misiuni de asigurare a securităţii aeronavelor ,- 37 de misiuni de escortare a militarilor încartiruiţi şi o largă paletă de misiuni permanente.

Pentru executarea acestor misiuni au fost parcurşi cu tehnica din dotare 1.873.210 km. pe comunicaţii în multe situaţii improprii conducerii autovehiculelor.

Pentru prestaţia deosebită în slujba păcii, militarii bistriţeni au fost decoraţi cu "Medalia Naţiunilor Unite", iar Batalionul 812 Infanterie a primit califi cativul "EXCEPŢIONAL".

Misiunea MONUADupă retragerea forţei UNAVEM, în iunie-august 1997, o subunitate de

infanterie (156 militari) a fost menţinută în Angola, cu rol de Forţă de Reacţie Rapidă (ROMRRF), având misiunea să asigure securitatea personalului ONU, pe timpul transformării misiunii de verifi care (UNAVEM) în misiune de observare (MONUA), potrivit rezoluţiei Consiliului de Securitate. În continuare, 138 militari români, dintre cei 156, au fost menţinuţi în Angola, în Regiunea de nord-est (Saurimo), ca forţă cu misiuni speciale (Task Force) - ROMMTF, până la decizia Consiliului de Securitate, de retragere a misiunii, la 28 februarie 1999. Ulterior (aprilie 1999), această subunitate a fost redislocată la Luanda unde a asigurat securitatea personalului şi patrimoniului ONU din Angola, pe timpul lichidării tehnice a MONUA. La 26 august 1999, încheindu-şi misiunea, contingentul românesc a fost repatriat.

Participarea la misiune a fost deschisă de o Companie Infanterie/Batalionul 151 Infanterie (75 militari), comandată de Lt.col. GHEORGHE DOROFTE, care a fost dislocată în tabăra LUBANGO, de unde a acţionat în perioada 07.06.1997-22.02.1998.

Misiunea MONUA a fost continuată, în baza deciziei Şefului S.M.G., pentru perioada 13.02. - 22.12.1998, de Batalionul 812 Infanterie care a constituit un detaşament dintr-o companie de infanterie şi un nucleu de comandament totalizând un număr de 148 militari, comandat de maiorul Dumitru Dănuţ DINCĂ.

Detaşamentul a fost dislocat în regiunea SAURIMO. Cei 148 de militari au executat 49 misiuni de patrulare, 37 misiuni de asigurare a securităţii convoaielor umanitare, 49 misiuni de escortare a observatorilor militari, 2 misiuni de salvare – evacuare, 6 misiuni de evacuare a observatorilor militari, acestea însumând în total un număr de peste 400.000 km parcurşi. Militarii batalionului participanţi la această misiune au fost decoraţi pentru merite deosebite cu „Medalia Naţiunilor Unite“.

Batalionul 2 Infanterie a revenit în teatrul de operaţii din Angola, în perioada 21.12.1998 - 28.08.1999, cu un detaşament de 138 de militari, condus de comandantul batalionului Lt.col. Dumitru DASCĂLU, având în zona de responsabilitate inclusiv capitala, LUANDA.

Printre cele mai importante şi difi cile misiuni executate au fost: escortarea şi paza observatorilor O.N.U. şi a bunurilor aparţinând MONUA în zona de responsabilitate; asigurarea securităţii pentru echipele de lichidare/încheiere a misiunii MONUA; asigurarea securităţii Comandamentului Forţei de la LUANDA, Comandamentului Regional (RHQ) de la SAURIMO şi bazei logistice de la VIANA; escortarea convoaielor ONU din LOBITO şi SUMBE în LUANDA; paza facilităţilor portuare pe timpul transportului şi îmbarcării bunurilor aparţinând misiunii MONUA.

Ulterior, un număr de 33 militari ai batalionului au participat la misiunea MONUA în perioada 22.12.1998 - 30.06.1999

III.4.2. Participarea la misiunile din teatrul de operaţii BALCANI

BOSNIA şi HERŢEGOVINA. În septembrie 1992, Consiliul Nord-Atlantic s-a declarat de acord să susţină măsurile adoptate de ONU şi OSCE, implicându-se direct în protejarea operaţiilor de ajutor umanitar exercitate de ONU şi de supraveghere a embargoului impus de ONU în Marea Adriatică.

Prima intervenţie ofi cială a NATO de la înfi inţarea sa, în sprijinul ONU, a fost declanşată la 12 aprilie 1993, sub numele de operaţia „Deny Flight”, mai întâi ca simplă misiune de supraveghere şi apoi pentru respectarea zonei de excludere aeriană deasupra Bosniei-Herţegovina.

În iulie 1993 NATO a lansat operaţia „Disciplined Guard” destinată să protejeze populaţia civilă şi soldaţii căştilor albastre din zona de securitate, prin intermediul loviturilor aşa-numite „defensive” care includeau şi folosirea forţei aeriene în urma Rezoluţiei 836 a ONU, adoptată la 4 iunie 1993. Încheierea confl ictului a fost ofi cializată prin semnarea în 14 decembrie 1995, a Acordului de la Dayton.

În urma acordului de pace, consiliul de Securitate al ONU a suspendat sancţiunile impuse asupra Yugoslaviei şi a transferat autoritatea către NATO prin Rezoluţia 1031 din 15 decembrie 1995, Alianţei revenindu-i sarcina de a instaura o pace de lungă durată şi de a reface situaţia din zonă. Operaţia instituită pentru garantarea militară a acordurilor de pace în Bosnia-Herţegovina a dus la crearea şi desfăşurarea în zonă a unei forţe multinaţionale de implementare (IFOR), afl ată sub direcţia şi controlul Consiliului Nord-Atlantic.

Prin Rezoluţia 1088 adoptată de Consiliul de Securitate al ONU la 12 decembrie 1996, acţionând în baza capitolului VII a Cartei ONU

a fost activată SFOR pe data de 20 decembrie 1996 ca succesor legal a IFOR autorizată să continue misiunile IFOR până în iunie 1998, în scopul asigurării unui mediu stabil. Ulterior, conform deciziei Consiliului Nord-Atlantic din decembrie 1997, prin declaraţia din 20 februarie 1998, ONU a stabilit ca SFOR este autorizată să-şi continue acţiunea şi după expirarea mandatului său, pe o perioadă nedeterminată, ale cărei obiective erau acelea de a preveni reapariţia confl ictului şi de a crea condiţiile necesare implementării aspectelor civile de Acordul de Pace.

MISIUNEA IFORÎn perioada martie 1996 – aprilie 1997, un Pluton Infanterie/Batalionul

151 Infanterie, comandat de Cpt. Dan Ilie SIMION, cu un efectiv de 24 de militari a fost dislocat la Zeniţa cu misiunea de a asigura paza bazei militare din această localitate.

ALBANIA. Îndepărtarea de la putere a lui Enver Hodja (1991), coroborată cu prăbuşirea jocurilor de întrajutorare din 1997, declanşează un război civil care duce la moartea a 1600 de persoane şi a peste 6000 de răniţi. Ca urmare, ONU şi NATO au decis ca în zonă să fi e prezente forţe care să detensioneze încleştarea socială. Astfel, Armata României a participat în martie 1997, timp de şase luni, pe baza Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M 37 din 10 februarie 1997 la operaţiunea „ALBA”.

MISIUNEA ALBAConţinutul misiunii prevedea: “Asigurarea securităţii zonei de

responsabilitate pe timpul desfăşurării alegerilor prezidenţiale”. Detaşamentul tactic de Infanterie ROMDET „SFÂNTUL

GHEORGHE” (400 militari) comandat de Col. Sorin IOAN, a fost compus din: Batalionul 2 Infanterie ,,CĂLUGĂRENI ’’(217 militari), 1 Cp. I./Batalionul 26 Infanterie „NEAGOE BASARAB” (159 militari) - Comandant: Cpt. Eugen Predatu, 1 Pluton Infanterie/Batalionul 151 Infanterie(24 militari)- Comandant: Lt. Silviu NEGURĂ şi-a desfăşurat misiunea în perioada 14.04.1997- 24.07.1997, în zonele GJIROKASTER şi TEPELENE.

Detaşamentul românesc la operaţiunea ALBA, în ALBANIA, a fost format din două module de valoarea unei companii de infanterie întărite, structurate şi dotate pentru a putea acţiona independent, cu tehnica aferentă, unul cu militari din Bucureşti, iar celălalt cu militari din Craiova, precum şi

dintr-o companie de sprijin cu militari de la Iaşi, alături de o grupă de ofi ţeri şi subofi ţeri de stat major.

Modulul craiovean a fost dislocat la GJIROKASTER, iar cel bucureştean la ŢEPELENE. Detaşamentul a executat pentru început misiuni de recunoaşteri şi patrulări în cele mai îndepărtate şi mai greu accesibile localităţi din zona muntoasă din sud-estul Albaniei. Ulterior s-a preocupat de stabilirea contactului şi colaborarea cu autorităţile locale, acordarea de sprijin umanitar şi de asistenţă medicală a populaţiei. Ulterior, militarii români au îndeplinit diferite misiuni de escortă a convoaielor sosite în zona de responsabilitate.

Detaşamentul tactic de infanterie ROMDET „SFÂNTUL GHEORGHE” şi-a îndeplinit cu succes misiunea prin: manifestarea prezenţei Forţei de Menţienre a Păcii în zona de sud a Albaniei; garantarea securităţii activităţilor organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale şi asigurarea libertăţii de mişcare a acestora; asigurarea pazei pentru 15 echipe OSCE pe timpul monitorizării alegerilor generale; escortarea si paza convoaielor de ajutoare umanitare şi a VIP-urilor; paza taberei aparţinând detaşamentului roman; patrularea pe itinerarele principale.

La 16 iulie 1997 a început defl uirea efectivelor şi a tehnicii ROMDET din taberele de la Gjirokaster şi Ţepelene spre portul Durres, ca urmare a încheierii misiunii şi a retragerii forţelor multinaţionale de protecţie din Albania.

Întreg personalul ROMDET „SFÂNTUL GHEORGHE”, cu tehnica şi armamentul din dotare intacte, a revenit cu bine în ţară la bordul feribotului „EFORIE”, care a acostat în seara zilei de 24 iulie 1997 în rada portului Constanţa.

Această misiune, cu totul diferită de cea din ANGOLA, deşi nu a fost la fel de lungă, a solicitat la maxim atât personalul cât şi tehnica.

Meritele incontestabile ale militarilor români asupra modului în care au contribuit la consolidarea democraţiei în Albania au fost elogiate prin, salutările adresate de preşedintele României Emil Constantinescu, precum şi prin mulţumirile aduse de general maior dr. Alex Andoni şeful delegaţiei militare albaneze, exprimate cu ocazia vizitării Batalionului 2 Infanterie Călugăreni.

KOSOVO. Confl ictul sârbo-albanez din Kosovo, cu adânci rădăcini în istorie, s-a dezvoltat în zilele noastre pe parcursul a trei mari etape.

Prima dintre acestea începe printr-o serie de amendamente constituţionale, în martie 1989, când autonomia provinciei Kosovo este practic suprimată. Protestelor populaţiei albaneze li se răspunde cu trimiterea de trupe armate în regiune.

La 19 octombrie 1991, Adunarea Republicii Kosovo, care se reunea în secret de peste un an, a anunţat rezultatele unui referendum desfăşurat la sfârşitul lui septembrie şi care avea ca temă viitorul provinciei Kosovo. 99,87% dintre albanezi s-au pronunţat în favoarea suveranităţii şi independenţei provinciei Kosovo. La 24 mai 1992, scriitorul Ibrahim Rugova este ales preşedintele republicii autoproclamate în urma unui scrutin, care sfi dează autorităţile de la Belgrad, iar LDK obţine 96 din cele 100 de locuri ale legislativului. Au fost create instituţii paralele, cum ar fi în domeniile sănătăţii şi învăţământului, cu sprijinul direct al diasporei albaneze, dând astfel expresie concretă a autoguvernării provinciei.

A doua etapă a confl ictului începe imediat după încheierea Acordului de la Dayton, din 1995 când, de pe agenda conferinţei de pace, problema Kosovo a fost făcută uitată. Acordul de la Dayton, care a transformat Bosnia-Herzegovina într-o pleiadă de mici state etnice sub un stat federal, sugera că aranjamentele teritoriale pe bază etnică pentru obţinerea autoguvernării pot asigura o atenţie la nivel înalt din partea Occidentului doar prin folosirea forţei. Astfel, pe scena confl ictului îşi face apariţia Armata de Eliberare a Kosovo (UCK), care declanşează lupta cu autorităţile sârbe prin iniţierea unor acţiuni violente de tip terorist. Creşterea frecvenţei actelor de violenţă din partea ambelor părţi conduce la instaurarea unui confl ict armat intern. Această stare de lucruri îi determină pe reprezentanţii Consiliului Nord-Atlantic să ia în discuţie o eventuală intervenţie militară. Afl ându-se în faţa ameninţării acţiunilor NATO, Miloşevici ordonă încetarea acţiunilor militare la începutul lunii octombrie 1998. După o perioadă de negocieri intense, Miloşevici şi Richard Holbrooke – reprezentant al Grupului de Contact – ajung la un acord care prevedea reducerea forţelor şi desfăşurarea de observatori ai OSCE, care să monitorizeze respectarea drepturilor omului.

Cea de a treia etapă a confl ictului debutează cu desfăşurarea convorbirilor de pace începute la 6 februarie 1999 la Rambouillet, Franţa, mediate de reprezentanţii Grupului de Contact, între delegaţiile sârbă şi albaneză.

Planul propus de Grupul de Contact cuprindea în esenţă următoarele: UCK trebuia să fi e demilitarizată pe parcursul a patru luni; armata sârbă va trebui să plece în termen de şase luni, lăsând în urmă 2.500 de militari pentru misiuni la frontieră; forţele existente de poliţie urmau să fi e retrase pe parcursul a doi ani; o forţă condusă de NATO, formată din circa 30.000 de militari, cu autorizaţie ONU, va asigura securitatea în Kosovo; menţinerea integrităţii teritoriale a Republicii Federale Iugoslavia şi reinstaurarea autonomiei Kosovo; protejarea drepturilor tuturor grupurilor etnice; administrarea KOSOVO timp de trei ani de către OSCE, iar ulterior să fi e reluate discuţiile privind viitorul statut al provinciei.

Negocierile de pace au fost suspendate la 18 martie, fără să se ajungă la un acord între cele două părţi, iar Miloşevici nu a luat în considerare avertismentele legate de declanşare unor atacuri aeriene şi şi-a consolidat efectivele militare în Kosovo.

Reînceperea violenţelor a avut ca rezultat retragerea observatorilor OSCE la 20 martie 1999. La aceeaşi dată, forţele armate sârbe, imediat după retragerea observatorilor din cadrul Misiunii de Verifi care pentru Kosovo (KVM), declanşează Operaţia „Potcoava”, ce avea ca obiectiv epurarea etnică a albanezilor din Kosovo.

Potrivit UNHCR, forţele guvernamentale au expulzat 862.972 de etnici albanezi din Kosovo şi alte câteva sute de mii aveau statutul de refugiaţi interni. Peste 80% din întreaga populaţie a provinciei Kosovo – 90% erau albanezi kosovari – au fost strămutaţi din casele lor.

Din acest moment, intervenţia militară a comunităţii internaţionale devine o necesitate, iar evitarea unei grave catastrofe umanitare, prioritară.

Prin rezoluţiile 1160, 1199, 1203, Consiliul de Securitate a cerut Iugoslaviei să admită şi să nu împiedice activitatea observatorilor internaţionali şi să respecte drepturile omului. Aceste rezoluţii au stat la baza legalităţii intervenţiei militare a NATO în condiţiile în care masacre ale populaţiei civile din zonă continuau să apară luni de-a rândul după emiterea rezoluţiilor.

La 10 iunie 1999, după încetarea acţiunilor militare întreprinse de NATO, Consiliul de Securitate a adoptat rezoluţia 1244, ce prevedea încetarea imediată a violenţelor şi retragerea forţelor militare iugoslave, poliţieneşti şi paramilitare. Adoptată cu 14 voturi favorabile şi o abţinere

(China), rezoluţia stabilea o prezenţă civilă şi de securitate în Kosovo sub auspiciile Naţiunilor Unite.

Acţionând în virtutea Capitolului VII al Cartei ONU, Consiliul de Securitate a hotărât ca soluţia politică a crizei să aibă la bază desfăşurarea unei prezenţe internaţionale civile şi de securitate efective cu participarea substanţială a NATO în cadrul acesteia şi sub control şi comandă unice.

KOSOVO - MISIUNILE BELUROKOS şi ROFNDÎn baza Hotărârii Parlamentului României, nr. 22/19.09 2001, a HG

nr. 1197/27.11 2001 şi a Dispoziţiei Şefului Statului Major General nr. SMG - 73/29.09 2001, Batalionul 812 Infanterie a rotit 3 contingente de valoare companie, care au acţionat împreună cu subunităţi belgiene şi luxemburgheze în cadrul unui batalion afl at sub comandă belgiană, din compunerea forţelor de menţinere a păcii din Kosovo, Republica Federală Iugoslavia (KFOR). Companiile au fost dislocate la 2 km sud de localitatea Leposavici în tabăra Nothing Hill.

Conţinutul misiunii prevedea: controlul în permanenţă a AOR prin executarea de patrule îmbarcate şi pedestre, prin instalarea de PO temporare şi prin executarea de PCT fi xe şi mobile atât ziua cât şi noaptea; supravegherea limitei provinciei şi GSZ (ground safety zone) cu scopul de a detecta eventuale regrupări de forţe paramilitare sau de persoane refugiate/ strămutate care se reîntorc în provincie; participarea la programul de cercetare al BG; reperarea şi confi scarea armamentului ilegal deţinut; securizarea axei BULL MSR.

Infanteriştii Batalionului 812 Infanterie au participat la misiunea BELUROKOS, după cum urmează:

BELUROKOS 8 - Cp. 1 I.(86 militari) sub comanda căpitanului -Dorin GHEJU – în perioada 01.12.2001 - 25.03.2002.

BELUROKOS 9 - Cp. 2 I.(89 militari) sub comanda -locotenentului Bogdan UDRIŞ - în perioada 26.03. - 23.07.2002.

BELUROKOS 10 – Cp. 3 I.(89 militari) sub comanda -locotenentului Cornel TONEA BĂLAN- în perioada 24.07 - 26.11 2002 .

Pentru modul de acţiune, cei 263 militari ai batalionului care au participat în cadrul misiunilor BELUROKOS 8, 9 şi 10 sub comanda multinaţională, au fost decoraţi cu „Medalia NATO", precum şi cu medalii comemorative ale forţelor belgiene.

Participarea structurilor de infanterie la misiunea BELUROKOS, a fost continuată în baza aprobării Parlamentului României numărul 22 din data de 19.09.2001 în etapa BELUROKOS 11 în perioada 24.11.2002 -25.03.2003 de Compania 1 Infanterie (89 militari )/Batalionul 811 Infanterie ,,DEJ„/Bg.81 Mc. ,,BISTRIŢA„.

MISIUNEA “JOINT GUARDIAN”/KFOR/SFOR Conţinutul misiunii Detaşamentelor Naţionale de Forţe Române

(ROFND)/KFOR/SFOR prevedea: monitorizarea sectorului Gorazdevac; executarea patrulelor de prezenţă, misiunilor de escortă, a punctelor de control temporare şi a misiunilor de scotocire; asigurarea pazei bazei de dislocare; asigurarea pazei comunităţii sârbeşti; asigurarea libertăţii de mişcare în zona de responsabilitate; asigurarea unei subunităţi de intervenţie de valoare pluton.

Detaşamentele de infanterişti români participante la misiune au fost de valoare companie. Acestea au avut de regulă un efectiv de 86 de militari din care, 10 ofi ţeri, 3 maiştri militari, 21 subofi ţeri, 52 soldaţi gradaţi voluntari. Subunităţile au intrat în compunerea unităţii italiene „AQUILA” din cadrul Brigăzii Multinaţionale Vest (MNBW, Multinational Brigade West), fi ind dislocate în localitatea KLINA, la aproximativ 50 km nord-vest de PRISTINA.

Anul 2002 reprezintă reluarea executărilor misiunilor internaţionale de către Batalionul 26 Infanterie. Era o mare provocare pentru batalion, deoarece pregătea misiuni atât pentru T.O. KOSOVO cât şi T.O. AFGANISTAN, practic cu toată tehnica din dotare. În KOSOVO, batalionul va participa în perioadele martie-iunie şi iunie-noiembrie cu câte o companie de infanterie, (ROFND I şi II) comandate de Cpt. Ionuţ COMAN, respectiv Cpt. Liviu RADU-MIC.

Batalionul 280 Infanterie/Bg. 282 Infanterie Mecanizată “UNIREA PRINCIPATELOR” a asigurat rotirea a trei contingente – ROFND III, IV şi V.

Primul contingent ROFND III şi-a îndeplinit misiunile ce i-au revenit în cadrul misiunii internaţionale de menţinere a păcii în perioada 06.11.2002-23.03.2003 fi ind conduşi de Mr. Mihăeş Cornel, Cpt. Mihalcea Codrin, Cpt. Arvinte Bogdan, Lt. Apostol Cătălin.

ROFND IV a participat în cadrul Task Force “Aquila” în perioada 19.03.2003-02.08.2003 fi ind conduşi de Mr. Pleşan Dorin, Cpt. Petrică

Eugen, Cpt. Vieiru Ionel, Cpt. Petric George, Lt. Stanca Daniel, Lt. Tronaru Felix.

ROFND V a luat parte la misiune în perioada 02.08.2003-26.11.2003 fi ind conduşi de Mr. Grosu Cătălin, Cpt. Năstase Ciprian, Cpt. Diaconescu Dragoş, Slt. Vasilache Sorin.

În urma îndeplinirii misiunilor cu profesionalism, cele trei contingente s-au întors în ţară cu aprecieri deosebite din partea forţelor italiene, fi ind recompensaţi cu medalia NATO „ IN SERVICE OF PEACE AND FREEDOM”.

Ofi ţeri de stat major şi companiile Batalionului 341 Infanterie au constituit următoarele detaşamente ROFND, astfel:

ROFND VIII. Grup coordonare: Maior Codin Petre- Ofi ţer 3 (de legătură), Căpitan Boariu Gabriel- Ofi ţer 4 (planifi care operaţii), Locotenent Ivan Cătălin - Ofi ţer 4 şi compania comandantă de Locotenent Balica Ciprian, în perioada: 28.07.2004 – 30.11.2004.

ROFND IX. Grup coordonare: Maior Vreme Vasile- Ofi ţer 3 (de legătură), Căpitan Ţăranu Iulian - Ofi ţer 4 (planifi care operaţii), Căpitan Demidov Dumitru Nicolae - Ofi ţer 4 şi compania comandantă de Căpitan Melinte Remus, în perioada 01.12.2004 – 07.04.2005.

ROFND X. Grup coordonare: Maior Bota Sorin Ovidiu- Ofi ţer 3 (de legătură), Căpitan Cîrlig Viorel - Ofi ţer 4 (planifi care operaţii), Locotenent Netedu Armand- Ofi ţer 4 şi compania comandantă de Căpitan Nicolae Valentin în perioada 08.04.2005 – 15.08.2005.

În urma misiunii toţi militarii participanţi au fost decoraţi cu medalia NATO „Non Article 5” – pentru misiuni în sprijinul păcii. Prin Decretul prezidenţial 186 din 01.04.2005, li s-a conferit medalia „Virtutea militară în grad de ofi ţer cu însemn pentu război” , Cpt. Ţăranu Iulian şi Cpt. Manoliu Cristian.

În data de 18 septembrie 2004 domnul Ioan Mircea Paşcu Ministrul Apărării Naţionale a declarat „în numele conducerii Guvernului şi a Ministerului Apărării Naţionale vă adresez felicitări pentru modul în care vă îndepliniţi misiunea în condiţii difi cile. Să reveniţi cu toţii acasă şi să vă mândriţi cu ceea ce aţi realizat.”

În data de 18 septembrie 2004 Şeful Statului Major General domnul general Mihail Popescu a declarat „în numele Statului Major General şi al meu

personal vă felicit pentru modul ireproşabil în care vă îndepliniţi misiunile. Sunt convins că în viitor veţi cinsti numele şi profesionalismul soldatului român prin faptele voastre de arme şi spiritul vostru de umanitate”.

În data de 8 martie 2005 Şeful biroului de legătură al României la Priştina domnul DANIEL BANU a declarat „doresc să îmi exprim satisfacţia faţă de relaţia profesională şi de sufl et pe care militarii români din cadrul detaşamentului Rechinii Albi au avut-o cu diplomaţii din cadrul Biroului de legătură al României la Priştina pe parcursul misiunii. Sunt nişte profesionişti şi oameni deosebiţi care au confi rmat tradiţia de promovare a unei imagini pozitive a României în Kosovo – membru NATO şi partener regional. Am convingerea că alături de domnul locotenent colonel dr. Vasile VREME vor continua să facă cinste ţării noastre şi să ne facă să ne simţim mândrii că suntem români”.

În data de 10 aprilie 2005 Comandantul Brigăzii Multinaţionale Sud - Vest domnul general de brigadă RICHARD ROSSMANITH a declarat „întotdeauna a fost o adevărată plăcere să am sub comanda mea detaşamentul românesc. Aceştia si-au îndeplinit în totalitate misiunile şi au fost complet integraţi în TASK FORCE AQUILA”.

În data de 11 iunie 2005 cu ocazia vizitei detaşamentului ROFND X vicepreşedintele comisiei de apărare din senat doamna senator NORICA NICOLAI a declarat „… efi cienţa, spiritul vostru de echipă mă face să îmi fi e bine că sunt româncă. Chiar dacă am stat foarte puţin alături de voi a fost sufi cient să recunosc cât sunteţi de buni”.

În data de 19 iulie 2005 Comandantul Grupului de Luptă Nord-Est domnul locotenent colonel PIERFRANCO TRIA a declarat „nu am visat niciodată că voi avea sub comanda mea o unitate mai profesionistă şi mai bine pregătită ca a voastră. Am realizat mari lucruri împreună, dar peste toate am fost gata să reacţionăm prompt în orice circumstanţă ca o singură echipă, într-o singură voce…. Vă doresc vouă şi familiilor voastre cele mai mari satisfacţii pentru un viitor profesional şi personal minunat. Mulţumesc din nou. Nu vă voi uita niciodată”.

Începând cu luna august 2005, în conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr. 265 din 06.12.2004 prin care se aproba participarea României la misiuni în afara teritoriului naţional, Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”/Brigada 2 Vânători de

Munte „Sarmisegetusa"a asigurat participarea la acţiuni în sprijinul păcii, în teatrul de operaţii din KOSOVO, cu trei detaşamente: ROFND XI, ROFND XII şi ROFND XIII.

Prin rotirea tuturor subunităţilor luptătoare, unitatea a demonstrat că este în măsură să răspundă provocărilor actuale la adresa securităţii, în cooperare cu alte armate ale statelor membre din cadrul Alianţei Nord-Atlantice .

Misiunile desfăşurate de militarii detaşamentelor în această perioadă au fost de: patrulare pe rute principale şi secundare ,ziua şi noaptea; scotociri; monitorizarea zonelor sensibile; escortarea convoaielor şi a VIP-urilor; instalarea unor puncte de control trafi c fi xe şi mobile ; paza campului BASCO; acordarea de asistenţă medicală pentru militarii români şi italieni, cât şi pentru populaţia civilă din zona de responsabilitate, într-un cuvânt, detaşamentul a executat toate misiunile din gama operaţiilor în sprijinul păcii.

Acesta a fost primul batalion de vânători de munte din Forţele Active ale Armatei destinat să execute acţiuni militare cu parte de forţe, după cel de-al Doilea Război Mondial.

Începând cu 01.01.2002, Batalionul 2 Infanterie Călugăreni a fost nominalizat ca parte componentă al Forţelor din Rezerva Strategică destinată a acţionat în sprijinul KFOR/SFOR, în urma certifi cării de către o comisie a Comandamentului NATO de sud-est şi a aprobării Comandantului Suprem al Forţelor Aliate din Europa. În cadrul planului anual de antrenare şi verifi care a unităţilor componente a Rezervei Strategie pentru KFOR/SFOR, un detaşament de 155 militari din cadrul Batalionului a participat în anul 2002, 2003 şi 2004 la exerciţiile anuale de antrenare şi verifi care.

III.4.3. Participarea la misiunile din IRAKMISIUNEA ANTICA BABILONIAConţinutul misiunii structurilor de infanterie participante la operaţia

ANTICA BABILONIA, constă în executarea operaţiilor în sprijinul păcii şi de luptă în cadrul coaliţiei multinaţionale, pentru faza a IV-A de reconstrucţie şi stabilizare din IRAK.

Prima participare românească la această operaţie a avut loc în perioada 17.07.2003-29.01.2004, în baza Ordinului de misiune nr. 1 din data de 02.06.2003

al Comandamentului 2 Operaţional Întrunit ,,Mareşal Alexandru Averescu", adresat Batalionului 811 Infanterie.

Unitatea, condusă de Mr. Marius HARANGUŞ - comandant şi Mr. Şoaică LAURENŢIU - locţiitor comandant de batalion a intrat iniţial în compunerea Brigăzii GARIBALDI - ITALIA (în perioada 17.07.2003 - 08.10.2003), şi ulterior sub comanda Brigăzii SASSARI - ITALIA

Cei 405 militari ai batalionului au executat un număr de 1364 misiuni, astfel: 139 misiuni de pază; 141 misiuni P.C.T.; 505 misiuni de patrulare; 383 misiuni de escortă; 142 misiuni Q.R.F.; o misiune scotocire; 2 misiuni CIMIC; 51 misiuni de cercetare şi recunoaştere, parcurgând cu tehnica din dotare 630.000 km.

Rezultatele misiunilor s-au înscris în Ordinul de zi al unităţii şi ca semne ale recunoştinţei pentru faptele de arme, trei ofi ţeri şi trei subofi ţeri au fost decoraţi conform decretului prezidenţial nr. 92 din 26.05.2004, asfel: Mr. Marius HARANGUŞ cu ordinul „VIRTUTEA MILITARĂ" în grad de comandor (cu însemne de război); Cpt. Ion VIRGIL cu ordinul „VIRTUTEA MILITARĂ" în grad de ofi ţer (cu însemne de război); Lt. Marius PAŞCAN cu ordinul „VIRTUTEA MILITARĂ" în grad de cavaler (cu însemne de război); Plt. Călin Horaţiu HARANGUŞ cu medalia „BĂRBĂŢIE ŞI CREDINŢĂ" clasa III-a (cu însemne de război); Plt. Iulian VARIAN cu medalia „BĂRBĂŢIE ŞI CREDINŢĂ" clasa a III-a (cu însemne de război); Plt. Vasile FORŢU cu medalia „BĂRBĂŢIE ŞI CREDINŢĂ" clasa a III-a (cu însemne de război);

“SCORPIONII ROŞII” i-au înlocuit pe militarii Batalionului 811 Infanterie, la aceeaşi fază şi operaţie în cadrul coaliţiei multinaţionale în An Nasyria. Batalionul 26 Infanterie comandat de Lt. col. Nicolae CIUCĂ, a fost subordonat operaţional Brigăzii de Infanterie Italiene „POZZUOLO DEL FRIULI" din cadrul Diviziei Multinaţionale de Sud Est.

Misiunile unităţii s-au desfăşurat în zona de responsabilitate de aproximativ 5600 km2, la sud de Nassirya, în apropierea comunicaţiei principale BASRA, NASSIRYA, NAJAF, BAGDAD.

Experienţa câştigată în teatrul de operaţii Afganistan atât de către Lt. col. Nicolae CIUCĂ – comandant, Mr. Gabriel TOMA – locţiitorul comandantului şi Mr. Dan IONESCU – şef de stat major, cât şi de către ceilalţi ofi ţeri, maiştri militari, subofi ţeri, gradaţi voluntari a făcut ca bilanţul misiunii să fi e unul pozitiv, fără militari răniţi sau eroi.

În baza Ordinului de misiune nr. 03 pentru participarea la „Faza a IV-a de Stabilitate şi Reconstrucţie" din Irak în cadrul Operaţiunii „ANTICA BABILONIA", Batalionul 812 Infanterie „ŞOIMII CARPAŢILOR" cu un efectiv de 405 de militari a fost dislocat în sudul Irakului, în provincia DHI QAR, în câmpul White Horse, ulterior fi ind redislocat în câmpul MITTICA, lângă localitatea AN NASSIRIAH.

Unitatea comandată de către locotenent-colonelul Dorin Blaiu a acţionat, tot în subordinea operaţională a Brigăzii de Infanterie Italiene ”POZZULO DEL FRIULI” din cadrul Diviziei Multinaţionale de Sud Est, în perioada,15.07 2004 - 10.02 2005. „ŞOIMII CARPAŢILOR" au executat un număr de 1745 de misiuni în aria de operaţii BRAVO. Pe parcursul misiunii, tehnica batalionului a parcurs un număr de 506.000 km (din care: blindate - 280 500 km, autocamioane - 110 100 km, autoturisme - 619 000 km, autospeciale - 53 500 km).

Patru cotidiene internaţionale de mare tiraj, printre care „CORRIERE DELLA SERA"; „SUNDAY TIMES"; posturile de televiziune naţională, lideri ai instituţiei militare din România şi din străinătate au vorbit, au demonstrat şi au confi rmat faptul că militarii români sunt competenţi profesional, bine antrenaţi la condiţiile de climă şi teren, capabili să facă din acţiunile umanitare propriile lor gesturi de demnitate, distincţie şi mândrie naţională.

Pe timpul dislocării în teatrul de operaţii, batalionul a primit vizita a numeroase personalităţi şi delegaţii româneşti şi străine dintre care amintim: ministrul Apărării Naţionale, domnul IOAN MIRCEA PAŞCU; delegaţia condusă de şeful S.M.F.T., gl.mr. IOAN SORIN; Reprezentantul special al UNIUNII EUROPENE, baroana EMMA NICHOLSON.

Cu ocazia vizitei, baroana EMMA NICHOLSON, a consemnat în cartea de onoare a batalionului: "Este o deosebită onoare pentru mine să constat realizările Batalionului 812 Infanterie în acest teatru de operaţii. Vă felicit pentru curajul şi activitatea deosebită, profesionistă pe care o desfăşuraţi aici, în sudul Irakului. "

Prin scrisoarea transmisă şefului Statului Major General, generalul Eugen BĂDĂLAN, din data de 3 februarie 2005, comandantul Diviziei Multinaţionale Sud Est Irak, general maior Jonathan RILEY, a adresat mulţumiri pentru activitatea desfăşurată ca forţă de securitate, de către

militarii Batalionului 812 Infanterie „Şoimii Carpaţilor“, pentru pregătirea şi desfăşurarea alegerilor libere din provincia DHI QAR din IRAK şi în mod special, comandantului batalionului, locotenent-colonel Dorin BLAIU, pentru modul exemplar în care a comandat unitatea în vederea îndeplinirii misiunilor. Pentru merite deosebite, militarii batalionului au fost medaliaţi cu „Medalia de merit a armatei italiene".

Şeful Statului Major General, gl. dr. Mihail POPESCU a acordat personalului batalionului, Insigna Ministerului Apărării Naţionale, pentru participarea la misiunea Antica Babilonia - IRAK.

Pentru rezultatele obţinute de către militarii batalionului în pregătirea specifi că şi pentru participarea cu succes în teatrele de operaţii din AFGANISTAN şi IRAK, Drapelul de Luptă al batalionului a fost decorat prin Decretul Prezidenţial nr .700 din 15 septembrie 2004 cu Ordinul Naţional "Pentru Merit " în grad de Cavaler , cu însemn de război, în teatrul de operaţii din IRAK , activitate executată de către ministrul Apărării Naţionale, domnul Ioan Mircea PAŞCU.

Participarea infanteriştilor români în cadrul coaliţiei multinaţionale, la Operaţia ANTICA BABILONIA, faza a IV-a de stabilizare şi reconstrucţie din Talil - IRAK, a continuat cu efectivele, comandate de către maiorul Daniel PETRESCU.

În perioada 15.01.2005 - 19.08.2005, cei 405 militari din organica batalionului au fost implicaţi în operaţiile de monitorizare, supraveghere, patrulare, escortă, cercetare şi însoţire ordonate de structurile superioare operaţionale.

Pentru rezultate deosebite în cadrul Forţelor Multinaţionale din Angola, Albania şi Irak, Preşedintele României, dl. Traian BĂSESCU a conferit prin Decretul nr.859 din 24.08.2005, Batalionului 2 Infanterie ,,Călugăreni”, Ordinul ,,Virtutea Militară” în grad de Cavaler cu însemn pentru război.

Pentru eforturile depuse în cele şapte luni de misiune, liderii militari din zona de responsabilitate au adus mulţumiri subordonaţilor maiorului Daniel PETRESCU, astfel: Angelo Pacifi ni – DEPUTY COMMANDER MULTINAŢIONAL CORPS IRAK, pentru modul exemplar în care militarii batalionului şi-au desfăşurat misiunea încredinţată, General maior TIMOTHY DONOVAN – ŞEFUL DE STAT MAJOR AL MNF – IRAK,

pentru modul exemplar în care militarii batalionului şi-au fi nalizat misiunea încredinţată, General maior JAMES B. DUTTON - COMANDANTUL DIVIZIEI MULTINAŢIONALE DE S-E pentru modul exemplar în care militarii batalionului şi-au îndeplinit misiunea încredinţată.

Locul Batalionului 2 Infanterie ,,CĂLUGĂRENI’’, în aceeaşi operaţie şi faza de stabilizare pentru reconstrucţie din An Nasyria - IRAK, în cadrul coaliţiei multinaţionale, a fost luat , în perioada 15 august 2005–25 ianuarie 2006, de Batalionul 20 Infanterie, comandat de către locotenent-colonelul Ioan NICOLAE.

Această primă misiune în Teatrul de Operaţii „IRAK”, este proba deplinei maturizări şi consacrări a unităţii.

Subordonaţii locotenent-colonelului Ioan NICOLAE, purtători ai simbolului “SCORPIONII NEGRII”, au acţionat în zona operativă BRAVO şi în interiorul Bazei „Camp Mittica”atât independent, cât şi în cooperare cu militarii celorlalte unităţi din Gruparea de Forţe Întrunite sub comandă italiană (ITJTF), şi din Batalionul 604 al Brigăzii 3 Irakiene. Acţiunile infanteriştilor olteni au fost apreciate, evidenţiate şi recompensate cu distincţii şi medalii de către reprezentanţii instituţiilor militare din România şi din străinătate.

Operaţia ANTICA BABILONIA din An Nasyria a coaliţiei multinaţionale, a continuat şi pe parcursul anului 2006.

Începând cu luna ianuarie Batalionul 280 Infanterie Mecanizată comandat de către locotenent-colonelul Ştefan BĂLAN, îşi aduce contribuţia la succesul misiunii, sub coordonarea locţiitorului directorului CJ5, MNFI – General de brigadă Cătălin-Tomiţă TOMESCU. Cei 464 militari au acţionat în provincia DHI QAR, în cadrul ITALIAN JOINT TASK FORCE în perioada 20.01.2006-28.07.2006 şi au executat 1393 de misiuni de recunoaştere, securitate şi stabilitate, intervenţie rapidă, patrulare şi supraveghere, punct de lucru mobil, escortă şi pază, pe timp de zi şi pază, pe timp de zi şi de noapte, independent şi în cooperare cu militarii italieni. La această operaţie au participat 55 de ofi ţeri, 172 de subofi ţeri şi 237 de soldaţi. Ofi ţerii participanţi în cadrul statului major al batalionului au fost: Lt. col. Bălan Ştefan, Mr. Irimia Gabriel, Mr. Petric George, Mr. Cocârlea Viorel, Mr. Constantin Leornado, Mr. Mihăeş Cornel, Mr. Spirache Marian, Cpt. Şerban Nicolae, Cpt. Necula Vasile, Cpt. Croveanu Aurel,

100

Cpt. Hudumă Dan, Cpt. Constandache Alexandru, Cpt. Anton Marian, Cpt. Zaharia Ilie, Cpt. Dăscălescu Valentin, Cpt. Radu Valentin, Cpt. Toader Alex, Cpt. Apostol Cătălin, Cpt. Dediu Constantin, Cpt. Vasilescu Mihail, Cpt. Năstase Ciprian, Lt. Danţiş Marcel, Lt. Asofi ei Ionuţ, Lt. Stanca Daniel, Lt. Niţulescu Cătălin.

În urma misiunilor din Afganistan şi Irak Batalionului 280 I. i s-a acordat Emblema de Onoare SMFT prin FT 312 din 19.04.2007 de către General dr. Teodor Frunzeti.

De asemenea, eforturile depuse în misiunile din Kosovo, Irak şi Afganistan, au fost răsplătite de şeful S.M.G. Amiral Gheorghe Marin care, prin SPD 15 din 16.09.2008 a acordat Emblema de Onoare SMG.

„DRAGONI TRANSILVANI” revin pe T.O. IRAK în baza Ordinului de misiune nr. 07 din data de 26.06.2006 al Comandamentului 2 Operational Întrunit ,,Maresal Alexandru Averescu" pentru perioada 21.07.2006-10.02.2007, sub comanda Lt.col. Tudorel DRAGONICI.

În cea de-a doua misiune din IRAK, Batalionul 811 Infanterie a acţionat în perioada 21.07.2006 - 01.11.2006 sub OPCON la ITALIAN JOINT TASK FORCE în cadrul operaţiunii „ANTICA BABILONIA VII" " executând misiuni de stabilitate şi securitate in aria de operaţii, iar în perioada 01.11.2006 - 05.02.2007 sub TACON la elementul înaintat al Bg. 19 Infanterie Uşoară (UK) în cadrul operaţiunii “IRAQI FREEDOM - OPTELIC 9".

Unitatea a executat un număr de 1359 de misiuni, constând în: 261-misiuni pază, 521- misiuni patrulare, 87- misiuni P.C.T, 35- misiuni escortă, 258- misiuni Q.R.F., 196-misiuni pe linie de comunicaţii, 1 misiune CIMIC şi 51 misiuni de cercetare şi recunoaştere. Pe timpul acestor misiuni s-au parcurs cu tehnica din dotare 627.000 kilometri.

Pe timpul executării misiunii Drapelul de luptă al Batalionului 811 Infanterie a fost decorat cu Ordinul Naţional „PENTRU MERIT" în grad de cavaler (cu însemne de război), conform Decretului prezidenţial nr. 1306 din data de 24.11.2006.

Conform Decretului prezidenţial nr. 1377 din 11. 12.2006, următorii militari din Batalionul 811 Infanterie au fost decoraţi, asfel:

Lt.col. Tudorel DRAGONICI şi Mr. Tudor BIVOLARU cu -ordinul „VIRTUTEA MILITARĂ" în grad de comandor (cu însemne de război);

101

Cpt. Gabriel BARBU cu ordinul „VIRTUTEA MILITARĂ“ în -grad de ofi ţer (cu însemne de război);

Lt. Petru BERINDE cu ordinul „VIRTUTEA MILITARĂ“ în -grad de cavaler (cu însemne de război);

Plt. Călin Horaţiu HĂRĂNGUŞ cu ordinul „VIRTUTEA -MILITARĂ“ clasa a II-a (cu însemne de război).

Au mai fost decoraţi de către Comandantul Brigăzii Italiene cu „CRUCEA COMEMORATIVĂ PENTRU MERITE ÎN MISIUNI INTERNAŢIONALE" următorii: Lt.col. Tudorel Dragonici, Mr. Dan POP, Mr. Tudor BIVOLARU, Cpt. Gabriel BARBU, Mr. Gelu MUREŞAN.

Pe timpul desfăşurării misiunii, militarii Batalionului 811 Infanterie au fost vizitaţi şi felicitaţi de către următoarele personalităţi după cum urmează: TRAIAN BĂSESCU - preşedintele României care a felicitat militarii batalionului pentru profesionalismul de care au dat dovadă pe timpul executării misiunilor (august 2006); MIHAI ŞTEFAN STUPARU - Ambasadorul României la Bagdad care a declarat:"Sunt convins că militarii Batalionului 811 Infanterie, prin curajul şi dăruirea de care dau dovadă, vor duce mai departe în această zonă îndepărtată, tradiţiile şi valorile Armatei României"(iulie 2006); ROBERT GATES - US Secretary of Defence care a declarat: "Graduation this Batallion 811 wich is brave and responsability, a faith againsth terorism with the others coalition force."(decembrie 2006); Gl.Bg. EVANS TIM - The 19th Light Brigade Commander U.K. care a felicitat batalionul astfel: "I meet in this Batallion the soldier, brave and with behavior, beside civilians population .The GOD BLESS YOU" (ianuarie 2007).

MISIUNEA UNAMILa această misiune au participat, prin rotaţie, mai multe structuri

de tip companie de infanterie. Conţinutul misiunii a avut în principal următoarele cerinţe: asigurarea pazei pe inelul median al complexului de clădiri afl ate la dispoziţia O.N.U (Complexul Basrah Palace Island/oraşul Basrah); asigurarea escortei convoaielor organizate în scopul deplasării reprezentanţilor O.N.U. în provincia irakiană Basrah.

Companiile de infanterie s-au subordonat Diviziei Multinaţionale Sud-Est şi au executat în zona provinciei BASRAH, următoarele tipuri de misiuni: executarea de escorte în zona de operaţii a MND(SE), pentru

102

protecţia personalului ONU; paza şi apărarea laturilor de sud şi de est ale Complexului Basrah Palace Island; controlul accesului la intrarea de sud a Complexului Basrah Palace Island; supravegherea muncitorilor care lucrau la renovarea clădirilor, destinate cazării reprezentanţilor ONU şi a altor dependinţe ale misiunii ONU din Basrah;

supravegherea activităţii staţiei de radio-televiziune Iraqi Media, -din Basrah Palace Island;

securizarea locaţiilor în care se desfăşoară întâlnirile dintre -personalul ONU şi reprezentanţii autorităţilor irakiene provinciale.

Prima a fost introdusă în misiune o companie/Batalionul 26 Infanterie, în perioada 19.03-25.09.2005, sub comanda Cpt. Cătălin GIURGIU.

Aceasta a fost înlocuită de Compania 1 Vânători de Munte „Bold Eagles”/Batalionul 33 Vânători de Munte, condusă de Cpt. Marius CĂVESCU. Aceasta a îndeplinit cele 656 misiuni încredinţate, cu profesionalism şi la parametri ceruţi de complexitatea activităţilor. Misiunile au fost executate în cooperare cu Brigada 7 Mecanizata Britanica, prin Ordinul de misiune nr. 03/2005 al Comandantului Diviziei Multinaţionale de Sud-Est(MND-SE).

În perioada misiunii au fost primite următoarele vizite: în data de 26.09.2005, a avut loc vizita ministrului apărării naţionale, Dl. Teodor Atanasiu şi a Şefului Statului Major General, G-ral dr. Eugen Bădălan; în data de 29.11.2005, a avut loc vizita G-ral Mr. Marizza, locţiitorul comandantului Diviziei Multinaţionale de Centru din Irak (MNC-I); în data de 13.12.2005, a avut loc vizita D-nei Emma Nicholson şi a deputatului P.S.D Alin Teodorescu; în data de 23.12.2005, a avut loc vizita Preşedintelui României, Dl. Traian Băsescu (la baza militară din Tallil).

Batalionul 21 Vânători de Munte, a asigurat desfăşurarea misiunii în etapele a III-a şi a IV-a, cu Compania 1 Vânători de Munte în perioada 15.03.2006 – 28.09.2006, respectiv cu Compania 2 Vânători de Munte în perioada 28.09.2006 - 30.04.2007. Acestea au avut următoarele efective şi tehnică de luptă: 100 militari, 8 TAB 77, 3 TAB 79, 3DAC 16215, 1 Autoatelier, 1Autostaţie radio PANTHER, 8 autovehicule de teren uşor blindat de tip HUMWEE.

Cu ocazia vizitei Şefului Statului Major al Forţelor Terestre general locotenent Ioan Sorin, în data de 21.04. 2006, domnia sa a transmis

103

detaşamentului mesaje de felicitare din partea Preşedintelui României şi Şefului Statului Major General. Profesionalismul dovedit de vânătorii de munte a fost răsplătit şi de scrisoarea de mulţumire a reprezentantului misiunii ONU în Irak.

Prin Decret Prezidenţial nr. 1377/11.12.2006, Căpitanului George Doru MARINESCU i s-a conferit Ordinul „Virtutea Militară” în grad de cavaler cu însemne de război.

MISIUNEA IRAQI FREEDOMConţinutul misiunii pentru unităţile româneşti de infanterie

participante, prevedea executarea misiunilor de stabilitate şi sprijin, în cooperare cu Forţele Coaliţiei în scopul creării condiţiilor pentru realizarea unui control stabil şi de durată, sprijinirii autorităţilor guvernamentale irakiene în aria de responsabilitate desemnată.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 42/2004, privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului român şi aprobării ministrului apărării pe raportul nr. C-082/11.04.2005, privind participarea structurilor din Forţele Terestre la misiuni în afara teritoriului statului român Batalionul 495 Infanterie a fost nominalizat pentru participarea la Operaţia „IRAQI FREEDOM VIII” în teatrul de operaţii din IRAK sub control operaţional britanic, în cadrul Diviziei Multinaţionale Sud-Est, afl ată sub comandă britanică, parte a Forţei Multinaţionale din IRAK (MNF-I).

Activităţile specifi ce procesului de generare a forţei au debutat în luna septembrie 2006 prin executarea selecţiei, vizitei medicale şi testării psihologice a personalului batalionului participant la misiune.

Acesta a continuat cu executarea unui program de perfecţionare a pregătirii şi de ridicare a nivelului de operaţionalizare, astfel încât batalionul să poată îndeplini cerinţele de interoperabilitate impuse de necesitatea ducerii cu succes a acţiunilor militare, pentru a răspunde misiunilor şi condiţiilor specifi ce teatrului de operaţii din IRAK.

Structura pentru misiune a cuprins: comanda batalionului, o celulă de conducere a informaţiilor, Compania 1 Infanterie comandată de Cpt. Enoiu Dănuţ, Compania 2 Infanterie comandată de Cpt. Mihai Sebastian, Compania Sprijin comandată de Cpt. Pîrvu Valentin şi Compania Stat Major şi Deservire comandată de Cpt. Paviliu Marius.

Batalionul 495 Infanterie „Căpitan ŞTEFAN SOVERTH”/Brigada 34 Infanterie ”Vasile Lupu”, cu un efectiv de 405 de militari, comandat de

104

Lt.col. Petre George CONSTANTIN, a acţionat în teatrul de operaţii IRAK în provincia DHI QAR, în cadrul BDE FWD (W) în perioada 05.02.2006 – 08.08.2007. Începând cu data de 15 aprilie, batalionul a acţionat şi în provincia AL MUTHANNA.

Batalionul a desfăşurat în baza FRAGO 067 al MND (SE), FRAGO 068, Amndt. 1 la FRAGO 069, FRAGO 294 al 19 LT BDE (UK) şi FRAGO 001 al 1 MECH BDE (UK) următoarele misiuni:

557 misiuni de patrulare şi puncte de control mobile, executarea -de activităţi de siguranţă, prezenţă, supraveghere în aria comuna de operaţiuni, în scopul asigurării securităţii forţelor dispuse în CAMP ADDER, prevenirii atacurilor împotriva forţelor coaliţiei dispuse în BAM Tallil, executate de catre forţele insurgente cu rachete, mortiere sau alte tipuri de atacuri indirecte, precum şi prevenirea ameninţărilor atacurilor cu dispozitive explozive improvizate;

184 de misiuni de pază şi apărare a podului strategic peste râul -EUFRAT (SHAAT AL KAR IVO GR 38R NV 954425);

asigurarea protecţiei forţelor proprii şi libertăţii de mişcare pe -rutele BOSTON, TAMPA, BISMARCK, DALLAS, ARNHEM, ASPEN, JACKSON, RORKE, TOBRUK, WORTHINGTON şi QUEBEC (în ordinea priorităţilor);

13 misiuni de escortă cu o subunitate de valoare pluton pentru -facilitarea tranzitării provinciei DHI QAR de către forţele MNF;

17 misiuni de patrulare pe diferite rute planifi cate în zona afl ată -la nord de râul Eufrat, în scopul culegerii de date şi informaţii, precum şi pentru verifi carea informaţiilor privind existenţa unor locaţii/evenimente suspecte care prezintă un eventual pericol la adresa subunităţilor proprii sau a celor ale Coaliţiei Multinaţionale;

188 misiuni de asigurare a unei subunităţi de intervenţie rapida, -care să acţioneze în caz de nevoie în zona de responsabilitate pentru escortarea şi asigurarea protecţiei forţei pentru echipele E.O.D. pe timpul desfasurarii activitatilor specifi ce pe linia protectiei impotriva atacurilor cu D.E.I. şi asigurarea libertăţii de mişcare a forţelor coaliţiei;

6 misiuni de escortă pentru diferite eşaloane de transport -aparţinând celorlalţi parteneri din Coaliţia Multinaţională;

105

24 misiuni CIMIC pentru efectuarea de evaluări preliminare, -iniţierea de proiecte în vederea executarii unor lucrări de reabilitare a principalelor elemente de infrastructură şi servicii publice, distribuirea de ajutoare umanitare unor instituţii şi populaţiei civile; realizarea şi menţinerea contactelor cu liderii formali şi informali (KLE – Key Leadership Engagement) din zona de responsabilitate în scopul asigurării unui climat propice executării misiunilor batalionului în siguranţă;

misiuni de intervenţie în situaţii de criză, pentru recâştigarea -controlului în provincia DHI QAR şi AL MUTHANNA;

Prin ordinul de operaţii fragmentar FRAGO 069 al 19 LT BDE batalionul a primit misiunea (Op ALASKA) de a executa patrulare într-un sector afl at pe malul nordic al R EUFRAT în scopul augmentării securităţii forţelor cartiruite în CAMP ADDER, culegerii de date şi informaţii, prevenirii atacurilor împotriva CAMP ADDER şi CAMP CEDAR executate cu rachete, mortiere sau alte tipuri de atacuri indirecte precum şi prevenirea ameninţărilor IED.

Prin ANEXA „X” la FRAGO 001 al 1 MECH BDE (UK) s-a modifi cat limita estică a sectorului desemnat pentru batalion din cadrul JOA (Joint Operational Area), aceasta fi ind reprezentată de ruta FLAMINIA.

Pentru îndeplinirea misiunilor primite s-au executat aproximativ 200.000 km cu tehnica din dotare, respectiv transportoare amfi bii blindate de tipul: B33 Zimbru, TAB 77M, TAB 79C, TAB 79-Ar 82, TERA.

În data de 14.04.2007 pe timpul desfăşurării unei misiuni de patrulare au fost răniţi, Plt. Petre Alexandru Toma, Frt. Porumb Dan Daniel, cărora le-a fost conferită „EMBLEMA DE ONOARE ÎN SLUJBA PĂCII”:

În semn de recunoştinţă şi apreciere a devotamentului şi coeziunii dovedite în îndeplinirea misiunilor încredinţate în teatrul de operaţii din IRAK, drapelul de luptă al unităţii a fost decorat cu „Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, de război”.

Pe parcursul desfăşurării misiunii TO IRAK activitatea militarilor din cadrul Batalionul 495 Infanterie „Căpitan ŞTEFAN SOVERTH”, a fost elogiată şi apreciată de către personalităţi militare şi civile dintre care amintim: General David Petraeus- Comandantul Forţelor Multinaţionale din IRAK, Excelenţa sa domnul Mihai Stuparu - ambasadorul Republicii România în Irak, General Jonathan Shaw - comandantul Diviziei Multinaţionale SE.

106

Batalionul 495 Infanterie „Căpitan ŞTEFAN SOVERTH”, a fost înlocuit de infanteriştii timişoreni din Batalionul 32 Infanterie „MIRCEA”/Brigada 2 Infanterie „Rovine”.

Pe timpul misiunii, desfăşurată în zona An Nasyria/provincia DHI QAR, în perioada 01.08.2007– 01.03.2008, batalionul condus de Lt.col. Cristian DINULICĂ, a acţionat sub control operaţional american în cadrul Brigăzii 4 Cavalerie(S.U.A.), parte a Forţei Multinaţionale din IRAK (MNF-I).

Pregătirea efectivelor detaşamentului nominalizat pentru misiune s-a desfăşurat în bune condiţii, batalionul dispunând de facilităţi proprii de instrucţie: teren de instrucţie, Poligonul automatizat Chişoda, Poligonul Ştiuca.

Militarii din cadrul Batalionului 32 Infanterie au participat anterior executării misiunii din teatrul de operaţii IRAK şi la alte alte misiuni în diferite teatre de operaţii, în care au acumulat experienţa necesară pregătirii temeinice a militarilor care urmau, pentru prima dată, să participe la o misiune în afara ţării.

Astfel, batalionul a executat cu succes un număr de 1280 misiuni, cele mai importante fi ind executate în scopul asigurării libertăţii de mişcare pentru Forţele Coaliţiei, în special de-a lungul principalei rute de aprovizionare BASRAH – BAGDAD.

Batalionul 32 Infanterie „MIRCEA” şi-a îndeplinit misiunea în condiţii excelente, demonstrând profesionalism, entuziasm şi determinare, motiv pentru care s-a bucurat de aprecierea şi încrederea eşaloanelor superioare din Teatrul de Operaţii şi a avut o imagine foarte bună în mass-media română şi internaţională, contribuind la creşterea prestigiului Armatei României.

Batalionul 151 Infanterie (405 militari), comandat de Lt. col. Dan CÎŞLARIU a fost dislocat în baza militară TALLIL situată în SE IRAKULUI şi a avut în responsabilitate provinciile Dhi Qar şi Al Muthanna, pentru perioada 18.02.2008-21.08.2008. „Lupii Negri” au acţionat iniţial tot în cadrul Brigăzii 4 Cavalerie, iar ulterior după reconfi gurarea zonelor de operaţii din TO IRAK sub controlul operaţional al Brigăzii 1-82 Aeropurtate SUA.

Batalionul a executat cu structurile din subordine peste 600 misiuni de patrulare şi intervenţie, independent şi în cooperare cu structurile Forţelor

107

Coaliţiei şi Forţelor de Securitate Irakiene şi a asigurat permanent paza podului strategic peste râul Eufrat.

În cooperare cu partenerii de coaliţie, au fost întocmite şi fi nalizate 9 proiecte CIMIC iar pentru 15 proiecte a fost întocmită şi înaintată documentaţia pentru aprobarea acestora, suma totală ridicându-se la peste 1,2 milioane dolari, bani asiguraţi de către Forţele Coaliţiei.

Totodată, prin executarea misiunilor cu caracter CIMIC, militarii batalionului în colaborare cu militarii forţelor americane au distribuit ajutoare umanitare către populaţia locală şi a fost asigurat mediul de securitate necesar acordării asistenţei medicale pentru locuitorii din provincia Dhi Qar.

Misiunile planifi cate au fost îndeplinite în condiţii foarte bune, fapt confi rmat de aprecierile pozitive exprimate în Cartea de onoare a Batalionului 151 Infanterie “Războieni”de către personalităţi civile printre care amintim: Teodor MELEŞCANU-ministrul apărării; Mihai Ştefan STUPARU- Ambasadorul României în Republica Irak; Ilie STOICA- senator (vicepreşedintele comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională); Jan VRACIU- senator (membru al comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională).

Conform Ordinului de misiune al comandantului Comandamentului Operaţional Întrunit, nr. 01, nr.D/S 666/18.07 2008, Batalionul 341 Infanterie „RECHINII ALBI” (288 militari), comandat de Lt.col. Vasile Vreme a participat la operaţia „IRAQI FREEDOM” în perioada 21.08 2008 – 10.02 2009, acţionând iniţial, ca şi predecesoarele sale sub controlul operaţional (OPCON) al Bg. 4 Cav. SUA.

În perioada 11.02 – 03.03.2009, în baza Ordinului fragmentar nr. 02 al comandantului Comandamentului Operaţional Întrunit nr.D/S 549/11.02 2009, B. 341 I. a fost sub controlul operaţional al reprezentantului naţional în Irak - general de brigadă Cătalin Tomiţă Tomescu şi a desfăşurat noile sarcini în cadrul operaţiei ,,IRAQI SUNSET”.

În data de 24 octombrie 2008 cu ocazia zilei Armatei României locţiitorul Şefului Statului Major General, domnul general-locotenent Mihail ORZEAŢĂ, a condus o delegaţie militară care a vizitat batalionul 341 I., dislocat în Irak, la TALLIL din care a făcut parte şi comandantul Corpului 1 Armată Teritorial, generalul-maior Nicolaie DOHOTARIU.

108

Pe aeroportul din TALLIL delegaţia română a fost întâmpinată de generalul de brigadă MIHAI CHIRIŢĂ, locţiitor al directorului pentru strategie planuri şi evaluări al Coaliţiei. În cadrul breafi ngului de informare au fost prezentate misiunile pe care unitatea le desfăşoară în aria de responsabilitate (aproximativ 1400 km2). În cele aproape 3 luni de la sosire au fost executate peste 160 de misiuni de patrulare şi peste 60 de misiuni de tip „Forţă de intervenţie rapidă”.

Militarii batalionului participau la derularea a 7 proiecte CIMIC de renovare a unor şcoli. Totodată subunităţile au continuat programul de instrucţie în vederea menţinerii stării operaţionale. Peste 140 de militari au urmat, în cooperare cu partenerul american, diferite stagii de pregătire prin cursuri. Starea moralului era bună, iar tehnica din dotare se afl a în parametri normali de funcţionare.

Batalionul 341 Infanterie a desfăşurat misiuni CIMIC de interes deosebit pentru situaţia de securitate din zonă şi a forţelor. Câteva din cele mai relevante misiuni de acest tip au fost:

În data de 17 august 2008 ofi ţerul CIMIC al B. 341 I s-a întâlnit -cu şeicul HASSAN ALI TALLBAB, lider al tribului AL GHYZZIE. Discuţia a avut ca subiect stadiul construcţiei şcolii din localitatea DAT AL ELAM şi au fost identifi cate şi recunoscute locaţiile unde se vor construi alte două şcoli în KHAIBIR AL JANOOB şi AL MAMEIH.

În data de 23 august 2008 Comandantul B 341 I a primit vizita -şeicului Hazim Muhammad Al MANSHAD din tribul AL GHYZZIE. Discuţiile s-au desfăşurat într-un mod amiabil, şeicul subliniind relaţia bună pe care a avut-o cu contingentele româneşti prezente în provincie DHI QAR.

În data de 23 august 2008 Comandantul B 341 I a primit vizita -şeicului Mohammed AL TAAEH, consilier local în AL BATHA, acesta a venit însoţit de şeicul Ghazi Faysal Ajeel din tribul AL HUSSEINAT în aria căruia, începând cu sfârşitul lunii august, batalionul va începe să desfăşoare misiuni de recunoaştere pentru preluarea acestei zone de operaţii întrunite. Discuţia a fost direcţionată către stabilirea unei legături şi începerea unei cooperări bune între forţele româneşti şi liderii importanţi din tribul AL HUSSEINAT.

În data de 26 august 2008, comandantul B 341 I a primit vizita -lui Muhamed AL TAAEH consilier local în AL BATHA, acesta a venit

109

însoţit de şeicul ABDULAH din tribul AL BADOOR, lider al unei localităţi situate la GRID REPEV 15900 34200; au fost discutate posibile proiecte în zona acestei localităţi. Ulterior a avut loc şi întâlnirea cu şeicul Uday Fahad Al Shershab Al BADOOR care a ţinut să ne asigure de întreg sprijinul său în legătură cu problemele privind securitatea în zona tribului AL BADOOR, în general, şi a podului strategic peste Eufrat, în special. În data de 28 august 2008 pe timpul misiunii de patrulare în JOA 1, s-a executat şi o acţiune de tip KLE, Comandantul B 341 I a participat la o întâlnire cu şeicul HASSAN ALI AL- TALLAB, în localitatea KHAIBIR AL JANOOB unde s-au discutat probleme referitoare la proiectele în derulare – 3 şcoli primare de 6 clase – o clinică medicală – o pompă de apă cu 12 km de reţea care să facă legătura între staţiile de fi ltrare a apei şi cele trei şcoli, respectiv între localităţile HUSAYN al HUNAISH- ASH SHARIF-HUMUD al BARGHASH- DAT AL ELAM.

În data de 31 august s-a desfăşurat o misiune tip KLE la casa -şeicului UDAY FAHAD AL SHERSHAB AL BADOOR la invitaţia acestuia din data de 27.08.2008. La întâlnire s-au discutat probleme referitoare la proiecte viitoare: construcţia unei pompe de apă cu 4 km de reţea şi un proiect pentru o staţie de fi ltrare a apei. În cadrul întâlnirii au fost desfăşurate acţiuni de acordare de asistenţă medicală şi umanitară şi s-au distribuit produse alimentare.

În data de 08 septembrie 2008 în Camp DRACULA, Comandantul -B 341 I a primit vizita şeicului ALI MUHAMMED AL MANSHAD, liderul tribului AL GHIZZIE. La întâlnire au fost discutate probleme referitoare la proiectele din zona localităţii şeicului, respectiv o crescătorie de peşti, o fermă de pui şi o fermă de bovine. În aceeaşi zi Comandantul B 341 I a primit şi vizita şefului poliţiei autostrăzii lt. col. ASHAN, au fost discutate aspecte referitoare la cooperarea dintre forţele române şi poliţia autostrăzii în privinţa asigurării protecţiei podului strategic peste EUFRAT, pe timpul desfăşurării operaţiunii GOLDEN GATE (22.08. – 01.11.2008).

În data de 03 septembrie 2008 Comandantul B. 341 I a participat -la întâlnirea cu guvernatorul provinciei DHI QAR la sediul Brigăzii 4 Cavalerie la invitaţia comandantului brigăzii, colonel BATTAGLIA. S-au discutat probleme referitoare la situaţia de securitate din provincie.

110

În data de 13 septembrie Comandantul B 341 I şi militari din -cadrul batalionului, au participat, în cooperare cu Armata Irakiană şi Poliţia autostrăzii, la ceremonia de deschidere a trafi cului, pentru populaţia civilă, pe podul strategic peste fl uviul Eufrat, unde au fost invitaţi: guvernatorul provinciei DHI QAR, dl. AZIZ; comandantul Bg. 4 Cv., col. BATTAGLIA; locţiitorul şefului poliţiei provinciei DHI QAR; şeful poliţiei autostrăzii; 10 jurnalişti de la cele mai importante grupuri mass-media din provincie.

În data de 15 septembrie 2008 în Camp DRACULA, Comandantul -B 341 I a primit vizita şeicului UDAY FAHAD AL SHERSHAB AL BADOOR şi a şeicului NABIL MOHAMMED AL MANSHAD. A fost discutat incidentul cu IED-ul care a fost detonat în data de 15.09.2008 pe comunicaţia TAMPA. Discuţia cu cei doi şeici a fost direcţionată către importanţa securităţii situaţiei în zona de acţiune a batalionului în vederea facilitării procesului de reconstrucţie a provinciei DHi QAR.

În data de 22 septembrie 2008 în Camp DRACULA, Comandantul -B 341 I s-a întâlnit cu şeicul ALI TEEJEEL, liderul tribului AL ZAHYRIA. Au fost discutate cele două proiecte în desfăşurare din zona tribului şi o şcoală primară în zona localităţii ISSAM UMN MALAWIAH.

În data de 02.11.2008, Comandantul B 341 I. s-a întâlnit cu col. -NADIM OTAWI, noul şef al poliţiei autostrăzii, la podul strategic peste EUFRAT. În cadrul acestei misiuni au fost distribuite 20 de ghiozdane, 30 de pături, 20 de mingi, 40 de pachete de dulciuri populaţiei civile însoţite de copii, care traversau podul.

În data de 07.11.2008, Comandantul B 341 I. a participat la -Senior Leader Interagency Council, unde au fost discutate proiectele de sprijinire a reconstrucţiei provinciale.

În data de 16.11.2008, s-a executat o misiune de patrulare şi -Combined Medical Engagement în aria de operaţii, în scopul interzicerii infl uenţei elementelor ostile asupra populaţiei şi sporirea încrederii acesteia în FSI şi instituţiile guvernamentale şi nonguvernamentale ale statului irakian.

Militari din B. 341 I. în cooperare cu Bg. 7 Log. SUA, personal medical al spitalului din provincia DHi QAR şi forţe ale poliţie irakiene, au organizat această activitate pentru acordarea de asistenţă medicală şi ajutoare umanitare populaţiei nomade din vecinătatea COB ADDER.

111

În data de 21.11.2008, Comandantul B 341 I. a participat la Senior Leader Interagency Council, unde au fost discutate proiectele de sprijinire a reconstrucţiei provinciale, din provinciile DHI QAR, MAYSSAN şi AL MUTHANA. Discuţiile cu principalii şeici şi reprezentanţi ai ISF din zona de operaţii, au fost purtate pe tema noului acord SOFA votat de guvernul irakian şi despre opinia populaţiei locale referitoare la prelungirea prezenţei forţelor coaliţiei în Irak.

În data de 05.12.2008, în cooperare cu militari din Bg. 4 Cv. SUA, Bg. 7 Log. SUA şi B.151 Cv. SUA comandantul B. 341 I a condus o misiune tip CMO pentru acordarea de ajutoare umanitare (rechizite şcolare, ghiozdane, mingi de fotbal) pentru 500 de copii de la şcoala AL ANNSAM din localitatea AL AJEEL. Cu acest prilej domnul locotenent-colonel doctor, Vasile VREME le-a vorbit celor prezenţi despre faptul că, în ţara noastră, în această perioadă a anului există tradiţia să se dăruiască copiilor cadouri, iar militarii români au copii acasă şi momentul bucuriei de a le face daruri l-au trăit aici în Irak, alături de copiii din această şcoală.

Directorul şcolii AL ANNSAM, profesorul Ali Muhammad NAGAD, a mulţumit militarilor români şi americani pentru darurile făcute copiilor, declarând: „Unii dintre voi a-ţi venit din Europa, alţii din America în sprijinul unei şcoli de pe un al treilea continent, Asia. Educaţia nu are bariere, ea este reprezentată oriunde şi dacă va fi sprijinită de fi ecare dată aşa cum a-ţi făcut-o voi astăzi, va reuşi întotdeauna”.

În data de 21.12.2008 în cooperare cu militari din MiTT/Bg. 4 Cv. SUA, B.27 Log. SUA şi 4 echipaje ale poliţiei irakiene, comandantul B. 341 I a condus o misiune tip CMO pentru acordarea de ajutoare umanitare (rechizite şcolare, ghiozdane, mingi de fotbal, materiale de igienă personală) pentru 150 de copii de la şcoala IBN RASHED din localitatea AL SHEKARA.

În data de 23.12.2008 militarii batalionului, în cooperare cu militari din MiTT/Bg. 4 Cv. SUA, şi 4 echipaje ale poliţiei irakiene, au executat o misiune de patrulare în scopul asigurării dispozitivului de siguranţă pentru ceremonialul prilejuit de predarea către autorităţile locale a podului Shat Al Khar peste fl uviul Eufrat în urma defi nitivării lucrărilor de reparaţii. La ceremonial au participat comandantul Bg, 4 Cav. SUA, ofi ţeri din comandamentul brigăzii, generali ai poliţiei şi armatei irakiene, lideri locali.

112

Un alt mijloc prin care s-a îmbunătăţit relaţiile cu populaţia locală din zona de responsabilitate a fost executarea misiunilor CIMIC cu caracter umanitar. Utilizându-se resurse ale B.341 I.(donaţii ale militarilor detaşamentului şi ale familiilor acestora) şi ale partenerilor americani s-a contribuit la îmbunătăţirea imaginii forţelor româneşti în zone în care prezenţa militarilor români nu s-a făcut simţită decât prin misiunile de patrulare propriu-zise

Astfel, în perioada august 2008-februarie 2009, s-au desfăşurat un număr de 16 misiuni de distribuire de ajutoare umanitare către populaţia civilă, dar şi 3 operaţiuni pe linia cooperării civil-militare desfăşurate în colaborare cu partenerul american şi ISF, operaţiuni desfăşurate sub comanda B. 341 I., astfel:

7 misiuni de angajare a triburilor nomade din vecinătatea COB -ADDER, misiuni în care au fost distribuite ajutoare umanitare constând în produse alimentare (grâu, ulei, zahăr, orez, dulciuri, apă) şi produse vestimentare (pături, haine, încălţăminte);

3 misiuni desfăşurate pe podul Shat Al Khar în care au fost -distribuite, de asemenea, ajutoare umanitare către populaţia civilă care tranzita podul. În aceste misiuni au fost distribuite ghiozdane cu rechizite, mingi, dulciuri, pături. Una dintre misiuni s-a desfăşurat la începutul perioadei festivalului de după sărbătoarea Ramadanului, fi ind afi şate mesaje de felicitare în limba arabă la fi ecare capăt al podului şi prin care „forţele române au urat sărbători fericite întregii populaţii musulmane”, cu ocazia acestei sărbători;

6 misiuni în care au fost distribuite ajutoare umanitare (în special -pături şi apă) către forţele de securitate irakiene (pentru îmbunătăţirea condiţiilor de desfăşurare a servicului), dar şi către populaţia civilă care tranzita zona din apropierea checkpoint-urilor în care aceştia îşi desfăşurau serviciul;

operaţiunea „NURSE SHARKS”, o misiune cu focus medical în -care a fost acordată asistenţă medicală unui număr de aproximativ 100 de persoane din tribul Al Ghizzie. În această misiune a fost angajat şeicul Mahmoud, liderul comunităţii căreia i-a fost acordată asistenţa medicală, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor locale (la activitate au fost implicaţi medici irakieni şi forţe de poliţie locală în scopul sporirii încrederii populaţiei în FSI şi în reprezentanţii autorităţilor locale).

113

Cu prilejurile Zilei Armatei României (25.10.2008), Zilei Statului Major General (12.11.2008) şi Zilei Naţionale a României (01.12.2008) s-au conferit următoarele distincţii militare:

Emblema de onoare a Statului Major General: 8 ofi ţeri; -Emblema de onoare clasa a II-a „în slujba păcii”: 15 ofiţeri, -

3 subofi ţeri şi 13 militari voluntari;Pentru modul de îndeplinire a misiunilor şi pentru întreaga activitate

următorii militari din Batalionul 341 Infanterie au fost decoraţi astfel:în data de 22 noiembrie 2008 fruntaşul MARŢINCU ADRIAN -

a fost decorat cu medalia pentru excelenţă de comandantul Forţei Multinaţionale din Irak, domnul general RAYMOND ODIERNO.

în data de 25 decembrie 2008 caporalul SBÎNGU NICOLAI -MIHAIL a fost decorat cu medalia pentru excelenţă de comandantul Comandamentului Central pentru toate Operaţiunile din Orientul Mijlociu, domnul general DAVID PETRAUS.

în data de 24 februarie 2009 plutonierul major GRIGORESCU -FILIP ILIE a fost decorat cu medalia pentru excelenţă de comandantul Corpului Multinaţional din Irak, domnul general locotenent Lloyd.

Pentru modul de îndeplinire, de către militarii Batalionului 341 Infanterie, a misiunilor executate în zone de luptă cu risc ridicat pe timpul participării la operaţiunea „IRAQI FREEDOM”, în data de 18.02 2009, comandantul Bg.4 Cav. SUA, colonel Philip BATTAGLIA, a înmânat comandantului Batalionului 341 Infanterie, locotenent-colonel dr. Vasile VREME, medalia ,,Steaua de bronz”, conferită de secretarul de stat al Apărării al SUA.

Pe timpul misiunii, Rechinii Albi au fost vizitaţi de numeroase personalităţi politico-militare, care au apreciat eforturile şi profesionalismul acestora.

În data de 21 august 2008 cu ocazia rotirii contigentelor româneşti în TO IRAK locţiitorul comandantului Comandamentului operaţional întrunit, domnul general de fl otilă aeriană LIVIU BURHALĂ a declarat „sunt fericit ca am avut şansa de a participa la această activitate atât de importantă pentru Armata României. Acest lucru mi-a oferit prilejul de a vă cunoaşte. Am câştigat mult făcând acest lucru. Am văzut aici, departe de casă, adevărata valoare a militarilor noştri şi am putut păşi împreună prin locurile care timp de şase luni vor face parte din viaţa lor”.

114

În data de 10 septembrie 2008 militarii Batalionului 341 Infanterie „Rechinii Albi” au fost vizitaţi în camp DRACULA din TALLIL, IRAK, de colonelul PHILIP BATTAGLIA, comandantul Brigăzii 4 Cavalerie din Statele Unite, care a apreciat faptul că „Batalionul 341 Infanterie a preluat cu succes proiectele de reconstrucţie şi că are o relaţie specială cu localnicii şi şeicii din aria de operaţii” şi a declarat „ sunt foarte mândru să lucrez cu o unitate atât de experimentată cum este Batalionul 341 Infanterie. Armata României are o contribuţie importantă la succesul Forţelor Coaliţiei aici în IRAK”.

În data de 24 octombrie 2008 cu ocazia zilei Armatei României locţiitorul Şefului Statului Major General, domnul general-locotenent MHAIL ORZEAŢĂ a declarat: „Batalionul 341 infanterie contribuie la crearea unei imagini pozitive a Armatei şi a României prin modul în care îşi desfăşoară activitatea în relaţie directă cu aliaţii şi cu comunitatea locală. Comandantul batalionului locotenent-colonel dr. Vasile VREME şi subordonaţii săi îşi cunosc foarte bine misiunea şi o îndeplinesc la nivelul exigenţelor….”. Cu aceeaşi ocazie, pe timpul întrevederilor cu generalul MHAIL ORZEAŢĂ, comandantul brigăzii 4 Cavalerie Americane, colonelul PHILIP BATTAGLIA, a subliniat: „unitatea comandată de locotenent-colonelul Vreme îşi îndeplineşte cu profesionalism misiunile, iar militarii români sunt foarte bine instruiţi”.

În data de 22 noiembrie 2008 cu ocazia vizitei în Baza ADDER comandantul Forţei Multinaţionale din Irak, domnul general RAYMOND ODIERNO a declarat „mulţumesc pentru sprijinul pe care îl d-aţi Forţelor coaliţiei şi poporului irakian. Sunt impresionat de efectul pe care îl aveţi în aria de operaţii, populaţia vă place şi respectă cu adevărat sprijinul pe care îl acordaţi. Continuaţi excelenta muncă pe care o faceţi aici în IRAK…”.

În data de 25 decembrie 2008 cu ocazia vizitei în Baza ADDER comandantul Comandamentului Central pentru toate Operaţiunile din Orientul Mijlociu, domnul general DAVID PETRAUS a declarat „Batalionul 341 Infanterie RECHINII ALBI este un profesionist şi un excelent ambasador al României”.

În data de 13 martie 2009 cu ocazia ceremonialului prilejuit de întoarcerea din misiune a Batalionului, domnul secretar de stat AUREL IONEL LASCU a declarat: „sunt onorat că am avut şansa de a fi astăzi

115

prezent la ceremonia prilejuită de întoarcerea din misiune a batalionului. Vă felicit pentru activitatea şi dăruirea dumneavoastră şi vă doresc multă sănătate şi succes în carieră”.

În data de 03.03.2009 a avut loc ceremonialul transferului de autoritate între Batalionul 341 Infanterie „RECHINII ALBI” şi Detaşamentul de Instrucţie Irak 2009 (Batalionul 26 Infanterie).

Prin Hotărârea CSAŢ nr. S – 64 din 18.12.2007, privind „Planul întrebuinţării forţelor Armatei României la misiuni în afara statului român în anul 2008”, Batalionul 26 Infanterie cu două grupuri de cercetare în dispozitiv, comandat de Lt.col.dr. Gabriel TOMA a participat la operaţia „IRAQI SUNSET”, cu un efectiv de 311 militari, pentru executarea unei misiuni cu durata de 4 luni, 19.02.2009-15.07.2009, în regiunea DHI QAR. Detaşamentul a fost dislocat în teatrul de operaţii IRAK sub control operaţional american, în cadrul Brigăzii 4 Cavalerie, parte a Forţei Multinaţionale din IRAK (MNF-I).

III.4.3. Participarea la misiunile din teatrul de operaţii AFGANISTAN

În 1996, membrii Mişcării islamice fundamentaliste a Talibanilor (studenţii în teologie) cuceresc aproape întreaga ţară, proclamând Emiratul islamic al Afganistanului. Împotriva talibanilor luptau nu mai puţin de 15 facţiuni, constituite în aşa numita Alianţă a Nordului, majoritatea fi ind formate din mujahedini, foşti luptători împotriva invaziei sovietice. Mai mult de o treime din această armată este formată din militanţi islamişti de diferite naţionalităţi, veniţi ca voluntari în războiul împotriva Alianţei Nordului. Printre ei se afl au 8.000 – 9.000 de pakistanezi, circa 3.000 de arabi credincioşi lui Ossama bin Laden, precum şi voluntari din Uzbekistan, Tadjikistan şi Cecenia.

Sub conducerea talibanilor, Afganistanul a devenit o bază foarte solidă pentru dezvoltarea islamismului radical antioccidental, în special antiamerican.

Atentatele din 11 septembrie 2001 din SUA, atribuite organizaţiei islamiste radicale Al-Qaeda, au dus la intervenţia militară a Coaliţiei Antiteroriste Internaţionale condusă de Statele Unite împotriva regimului taliban, considerat ca principal sprijinitor al Al-Qaeda.

116

În faţa acţiunilor concertate ale Alianţei Nordului şi trupelor speciale americane, britanice, franceze şi germane, talibanii nu au mai reuşit să opună o rezistenţă efi cientă, astfel că înlăturarea lor a fost rapidă, iar Alianţa Nordului, benefi ciind de sprijinul Coaliţiei Antiteroriste Internaţionale, a reuşit să cucerească cea mai mare parte a teritoriului Afganistanului într-un timp relativ scurt.

În vara anului 2003, NATO a preluat sarcina coordonării Forţei Internaţionale de Asistenţă de Securitate (ISAF) din Afganistan. Angajamentul NATO va fi în primul rând reprezentat de extinderea continuă a ISAF. Decizia de a extinde gradual ISAF s-a făcut pe baza rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU.

În decembrie 2005, miniştrii de externe ai ţărilor membre NATO au andorsat un Plan de Operaţii revizuit pentru ISAF, care oferă directivele strategice generale pentru fazele următoare ale extinderii. Extinderea misiunii în afara Kabulului, prin intermediul a nouă aşa-numite Echipe Provinciale de Reconstrucţie (Provincial Reconstruction Team-PRT), mai întâi spre nordul şi apoi spre vestul ţării, ISAF este acum pregătit să se deplaseze spre sudul şi, în cele din urmă, spre estul Afganistanului. Este de aşteptat ca numărul PRT-urilor conduse de ISAF să crească la 14. În total, forţele ISAF vor număra în curând peste 15.000 de militari din 36 de ţări membre NATO şi partenere.

Consiliul Nord-Atlantic a aprobat reguli de angajare robuste şi fl exibile necesare pentru a acoperi toate ameninţările la adresa forţelor NATO dislocate în Afganistan. Deşi ISAF nu se va implica în operaţii contrateroriste propriu-zise, mediul de securitate predominant solicită o coordonare sporită pentru a permite atât ISAF, cât şi Operaţiei Enduring Freedom, să-şi îndeplinească misiunile. În acest scop, vor intra în vigoare noi aranjamente de comandă. Mandatul ISAF şi cel al Operaţiei Enduring Freedom vor fi în continuare distincte, dar complementare. Obiectivul acestora va rămâne în esenţă acela de a asigura guvernului afgan asistenţa necesară pentru menţinerea securităţii, de a facilita dezvoltarea instituţiilor guvernamentale şi de a sprijini reconstrucţia şi eforturile umanitare.

O altă sarcină militară de importantă a ISAF este aceea de a sprijini guvernul afgan să-şi dezvolte propriile sale forţe naţionale de securitate: Armata Naţională Afgană (ANA) şi Poliţia Naţională Afagană (PNA).

117

Guvernul afgan s-a angajat să creeze, până în 2010, o armată naţională încadrată exclusiv cu militari profesionişti, bine pregătită şi echilibrată din punct de vedere al compoziţiei etnice, cu un efectiv de 70.000 de oameni. Conform Planului de Operaţii aprobat, forţele ISAF vor contribui la instruirea asigurată în mod individual de naţiunile conducătoare, prin sprijinul acordat unităţilor ANA în vederea dislocării şi desfăşurării acţiunilor în întreaga ţară.

Sprijinul ISAF pentru guvernul afgan acoperă în egală măsură eforturile în domeniul contraterorismului, în special pentru a distruge industria de narcotice. Toate cele menţionate mai sus vizează realizarea unui scop major: să permită guvernului afgan să-şi asume din ce în ce mai multe sarcini la nivel naţional şi, în cele din urmă, controlul deplin şi responsabilitatea completă în privinţa ţării.

Armata României a subscris la nevoile Alianţei şi a participat cu primul contingent în octombrie 2001, potrivit Ordinului M 21 din 30.09.2001.

MISUNEA: ”ENDURING FREEDOM”Conţinutul misiunii a constituit în asigurarea pazei bazei aeriene

Kandahar (KAF- „KANDAHAR AIR FIELD”) simultan cu desfăşurarea operaţiior de stabilitate şi sprijin în zona de operaţii repartizată pentru anihilarea infl uenţei elementelor anticoaliţie asupra populaţiei locale şi pentru asigurarea unui mediu de securitate stabil în sprijinul guvernului afgan. Pentru îndeplinirea acesteia s-au constituit la ordin detaşamente operaţionale întrunite, în funcţie de specifi cul misiunii.

Batalionul 26 Infanterie “SCORPIONII ROŞII”, denumirea simbolică pentru misiunile internaţionale, a fost vârful de lance al unei noi misiuni, de luptă împotriva terorismului, în AFGANISTAN aşa cum spunea senatorul Sergiu Nicolaescu cu ocazia vizitei sale în tabăra din KANDAHAR: “Fiţi mândri! Voi sunteţi deschizători de drum!”.

Pe arhitectura Batalionului 26 Infanterie la misiunea „ENDURING FREEDOM” au participat militari din toate structurile brigăzii. Comanda detaşamentului a fost asigurată de: Lt. col. Nicolae Ciucă – comandant, Mr. Nicolae Ioan – locţiitorul comandantului şi Mr. Ilie Florigoanţă – şef de stat major şi a fost subordonat succesiv Diviziilor 101 şi 82 Aeropurtate SUA. Concomitent cu executarea misiunilor permanente, batalionul a participat în cooperare cu structuri din compunerea Brigăzii 1 WARRIOR

118

la operaţiile desfăşurate de Forţele Coaliţiei în Zonele de Operaţii SUD şi EST prin misiuni tip Convoi de Asalt Terestru, de tip Punct Control Mobil, Escortă Convoi, Echipa Satului (VILLAGE TEAM), patrulare în zona de responsabilitate, misiuni de tip scotocire şi atac/blocare şi misiuni de asigurare a securităţii şi libertăţii de mişcare pe principalele comunicaţii din zona de operaţii.

Desfăşurarea unui batalion întreg cu tehnica aferentă, prin mijloace proprii, la peste 4 000 km distanţă de ţară şi îndeplinirea unor operaţiuni complexe, specifi ce războiului modern, alături de trupele americane, în cele mai difi cile condiţii geografi ce şi de climă, a constituit încă, un argument important pentru ca România să se numere printre statele invitate să adere la Alianţa Nord-Atlantică.

Locul “SCORPIONILOR ROŞII” a fost luat de alţi infanterişti cu experienţă în misiunile din teatrele de operaţii, cei din Batalionul 812 Infanterie “BISTRIŢA”, supranumiţi ”ŞOIMII CARPAŢILOR”.

În baza Ordinului de misiune privind participarea la Operaţiunea „ENDURING FREEDOM“ emis de Comandamentul 2 Operaţional Întrunit „Mareşal Alexandru Averescu”, batalionul a participat la misiune în perioada 15.12 2002-12.07 2003, cu un efectiv de 405 militari. Acesta a fost dislocat în Afganistan în subordinea Brigăzii 1 TF DEV1L în cadrul Coaliţiei Antiteroriste. Misiunea a fost continuată în perioada 01.08.2003-31.12.2003 de Batalionul 151 Infanterie “LUPII NEGRI” (405 militari) comandat de Lt.col. Dumitru SCARLAT.

Principalele operaţii în AOR “IRON” la care au participat forţe ale batalionului în această primă misiune au fost:

OPERAŢIA “MOUNTAIN VIPER”- convoi de asalt terestru -(GAC);

OPERAŢIA “JUSTIFIED PENETRATION” de încercuire şi -scotocire în cooperare cu B. 2-22 I.;

OPERAŢIA “WARRIOR FREEDOM”- securizarea depozitului -de muniţie şi a operaţiei de distrugere a muniţiilor.

Din nefericire misiunea Batalionului 151 Infanterie, a marcat şi începutul tributului de sânge plătit de infanterişti români în teatrele de operaţii, primii eroi fi ind:

Sg. Maj. IOSIF SILVIU FOGĂRAŞI, operator şi şofer în grup 3 -informaţii şi operaţiuni psihologice, decedat în data de 11.11.2003 şi avansat la gradul de sublocotenent post mortem;

119

Sg. Maj. MIHAIL ANTON SAMUILĂ, operator şi şofer în grup -3 informaţii şi operaţiuni psihologice, decedat în data de 14.11.2003, avansat la gradul de sublocotenent post mortem.

Ca urmare a profesionalismului şi abnegaţiei dovedite, drapelul de luptă al Batalionului 151 Infanterie a fost decorat de Preşedintele României cu Virtutea Militară în grad de Cavaler, prin Decretul Prezidenţial nr. 353 din 20.05.2004

De asemenea, mărturie a faptului că misiunile planifi cate au fost îndeplinite în condiţii foarte bune, stau aprecierile exprimate în Cartea de onoare a Batalionului 151 Infanterie “Războieni” de către personalităţi civile şi militare printre care amintim: Ioan Mircea PAŞCU- ministrul apărării naţionale; colonel Patrick DONAHUE, comandantul Brigăzii 1 DEVIL, „care a apreciat la superlativ modul profesionist în care militarii români îşi îndeplinesc misiunea”; colonel William GARRETT, comandantul Brigăzii 1 WARRIOR, „care a mulţumit militarilor români pentru aportul adus în cadrul Forţelor Coaliţiei”; colonel Louis OMAR, comandantul forţelor franceze, „şi-a exprimat o încredere deosebită în militarii români, aceştia arătând calităţi remarcabile pe timpul operaţiunilor desfăşurate în comun”; general John ABIZAID, comandant USCENTCOM; general locotenent Frank BARNO, comandant forţe SUA din Asia Centrală, general de brigadă GULALI, şef al securităţii pazei KAF; general maior SHERZAI, administrator al bazei KAF; general Mihail POPESCU, şef S.M.G.; Sergiu NICOLAESCU, membru C.S.A.Ţ.

Perioada 12.01.2004-16.07.2004 a marcat debutul pe scena teatrelor de operaţii a infanteriştilor din Brigada 282 Infanterie Mecanizată “UNIREA PRINCIPATELOR”. Onoarea de a deschide drumul participărilor la etapa a IV-a, a misiunii ENDURING FREEDOM, a revenit Batalionului 280 Infanterie Mecanizată (405 militari, din care: 53 ofi ţeri, 7 maiştrii militari, 108 subofi ţeri şi 232 SGV), comandat de Lt. col. Victor DĂSCĂLESCU. Cei 405 de militari au executat, 180 de misiuni de asigurare a securităţii bazei aeriene Kandahar, 360 de misiuni de patrule în aria de responsabilitate cu organizarea de puncte de control trafi c, 180 de misiuni în posturi de observare, 328 de misiuni de asigurare a securităţii operaţiilor logistice, 18 misiuni de asigurare a securităţii bazarului, 72 de misiuni de tip “Village Team” standard şi cu focus medical.

120

După îndeplinirea cu succes a misiunii, în data de 01.04.2004, Drapelul de Luptă al Batalionului a fost decorat cu Ordinul Virtutea Militară în Grad de Cavaler in baza ordinului FT 59 din 18.02.2004.

Pe timpul misiunii, batalionul a fost vizitat de personalităţi militare şi civile: Ioan Mircea Paşcu, ministrul apărării naţionale la acea dată, Col. Wiliam B. Garret, comandantul TF Warrior, Ian Brezinski, asistent al locţiitorului secretarului apărării NATO/Europa, Col. Richard Norman Pedersen, comandantul TF Bronco.

Brigada 282 Infanterie Mecanizată a rotit succesiv în misunea ENDURING FREEDOM cele 3 unităţi luptătoare demonstrând astfel o înaltă capacitate operaţională. Cele două detaşamente care au urmat Batalionului 280 Infanterie Mecanizată, au avut aceleaşi efective şi tehnică de luptă şi de asemenea au acţionat sub OPCON-ul Brigăzii 1 WARRIOR. Astfel, în locul Batalionului 280 Infanterie Mecanizată a fost introdus în operaţie în etapa a V-a, pentru perioada iunie-decembrie 2004, Batalionul 281 Infanterie, comandat de maior Constantin CĂRĂMIDARIU.

Batalionul 300 Infanterie Mecanizată “Sfântul Andrei ” (Batalionul de Manevră „Sfântul Andrei”) a participat la misiunea “ENDURING FREEDOM VI” în perioada 07.01-12.07.2005 sub comanda Lt. col. SOCI ADRIAN.

Aportul Batalionului 300 Infanterie Mecanizată la realizarea securităţii în regiunea KANDAHAR s-a concretizat prin 188 misiuni de patrulare; 246 misiuni de pază şi securizare; 419 misiuni de securizare operaţii logistice; 6 misiuni de escortă VIP şi escortă convoi; 175 misiuni în serviciu de luptă permanent în poziţia de tragere executat cu piesele de cal. 82 mm şi 120 mm şi 4 operaţii deliberate. În această perioadă au fost parcurşi un număr de aproximativ 118.000 km.

La 25 octombrie 2005, IOAN MIRCEA PAŞCU, Ministru secretar de stat M.Ap.N., a decorat Drapelul de Luptă al unităţii în baza Decretului Prezidenţial nr. 886/08.09.2005.

Onorante sunt de asemenea aprecierile făcute la adresa batalionului la data 25 aprilie 2005 de colonelul Richard PEDERSEN, comandantul Brigăzii 3 Infanterie Uşoară „BRONCO” cu ocazia bilanţului activităţilor desfăşurate în comun pe timpul misiunii „Enduring Freedom”;

După 1 an şi şase luni Batalionul 151 Infanterie “LUPII NEGRI” (405 militari), a revenit în AFGANISTAN în cadrul misiunii: ENDURING

121

FREEDOM etapa a VII-a pentru perioada 16.07.2005-18.01.2006, de această dată sub comanda Lt. col. Vasile ROMAN. Batalionul 151 Infanterie a fost dislocat tot în baza KAF (KANDAHAR AIR FIELD) şi a executat misiuni în AOR BLACK WOLF (districtele DAND şi DAMAN din provincia KANDAHAR).

Principalele operaţii deliberate executate independent şi/sau în cooperare cu Forţele Coaliţiei au fost: Operaţia DIABLO FIRE - asigurarea securităţii elementelor de sprijin logistic; Operaţia „GUARDING WOLF” - misiuni de patrulare ziua şi noaptea/escortare convoaie pe rutele din Zona de Operaţii BLACKWOLF; OPERAŢIA RISK MITIGATION - paza depozitelor de muniţie (ASP); OPERAŢIA “GHADON KAWAL” 20 – 22NOV05. (limba PASHTU)/TEAM SPIRIT (/SPIRIT DE ECHIPĂ) - acţiuni de scotocire în zona Muntelui TANGHAY GAR la aproximativ 50 km SUD Baza Aeriană KANDAHAR; 6 misiuni tip “Cordon and search” în cooperare cu forţele de securitate afgană.

Ca urmare, Drapelul de luptă al Batalionului 151 Infanterie a fost decorat cu emblema de onoare a Statului Major al Forţelor Terestre la 23.04.2007. Mărturie a meritelor “LUPII NEGRI” stau, de asemenea, aprecierile exprimate în Cartea de onoare a batalionului de către personalităţi civile şi militare printre care amintim:

Traian BĂSESCU – preşedintele ROMÂNIEI care a consemnat -în Cartea de Onoare: „Respect şi recunoştinţă pentru activitatea Lupilor Negri în Afganistan”;

Teodor ATANASIU - ministrul apărării naţionale; -General James CHAMPION, comandant Bg. 173 Aeropurtată -

BAYONET, a subliniat „Ceea ce aţi făcut voi aici este mai mult decât a ajuta poporul afgan, mai mult decât a lupta împotriva terorismului, luptaţi pentru libertate şi democraţie”;

colonel Kevin OWENS, comandant TF BAYONET; -general Burwell BELL, comandantul forţelor SUA în Europa -

şi comandant al Forţelor Terestre NATO, a făcut mulţumiri şi aprecieri cu privire la modul în care militarii români îşi îndeplinesc misiunile;

general-locotenent Ioan SORIN, şef S.M.F.T.; -general-locotenent Karl EIKENBERRY, comandant CFC – -

Afganistan, aprecieri pentru acţiunile şi succesele înregistrate de Batalionul 151 Infanterie în misiuni;

122

general John ABIZAID, comandant USCENTCOM, care a -adresat mulţumiri pentru activitatea desfăşurată în TO din Afganistan şi a evidenţiat participarea neîntreruptă a României alături de SUA în campaniile antiteroriste din Afganistan şi Irak;

În data de 03 noiembrie 2005 cu ocazia ceremonialului dedicat plecării Batalionului 341 Infanterie „RECHINII ALBI” în TO AFGANISTAN, şeful Statului Major al Forţelor Terestre, domnul general-locotenent IOAN SORIN, a declarat „această unitate face parte dintr-o structură multinaţională cu misiuni de stabilitate şi pace în zone şi regiuni încercate de confl icte. Şi-a creat un spirit şi un renume pozitiv în misiuni reale în KFOR. Se afl ă în faţa unei noi provocări în Afganistan. După perioada de pregătire am convingerea şi încrederea că veţi avea o atitudine şi o comportare profesionistă. Vă doresc mult succes şi să vă întoarceţi toţi sănătoşi acasă. Aşa să vă ajute Dumnezeu”.

Batalionul 341 Infanterie a participat la etapa a VIII-a a operaţiei ENDURING FREEDOM, în perioada 19.12.2005 – 20.07.2006, sub comanda Lt.col. Vasile Vreme. Pe tot timpul desfăşurării misiunii, una din preocupările majore ale comenzii batalionului a fost executarea de acţiuni umanitare pentru câştigarea încrederii populaţiei locale din districtele DAND şi DAMAN prin desfăşurarea de întâlniri săptămânale cu liderii locali din cele două districte, precum şi distribuţia de ajutoare umanitare şi organizarea de misiuni cu focus medical. Astfel s-au oganizat şi desfăşurat un număr de 27 de misiuni medicale în cele două districte şi s-au distribuit apoximativ 38 de tone de ajutoare umanitare constând în alimente, îmbrăcăminte şi încălţăminte, generatoare electrice, bunuri de folosinţă îndelungată. De asemenea cu sprijinul partenerului american, au fost donate către cele două districte, câte o ambulanţă complet utilată şi au fost fi nanţate şi inaugurate o şcoală în districtul DAND, şi 17 puţuri de apă cu bazine de colectare.

În data de 31 martie 2006 în urma exploziei unui dispozitiv exploziv improvizat/mină antitanc la est de sediul districtului Daman au fost răniţi maior Ticulescu Cătălin şi plutonier major Bolovan Sorin. În data de 20.06 2006 la întoarcerea dintr-o misiune de patrulare/observare pe valea râului TARNAK din apropierea bazei aeriene KANDAHAR, cade la datorie Sublocotenent (post mortem) IONEL GHEORGHIŢĂ DRĂGUŞANU, după ce TAB-ul în care acesta se afl a a trecut peste un dispozitiv exploziv

123

improvizat. Pe timpul misiunii au mai fost răniţi, sublocotenent Mănăilă Dumitru Răzvan-Dinu; sergent Slăniceanu Valeriu Costinel; sergent Şerban Vasile Laurenţiu; plutonier Luca Micu Iosif Adrian; sergent major Bucin Ioan Marius; sergent major Novac Ion Fănică Daniel; caporal Mihăilă Zainea Marian; caporal Basmangiu Neculai Relu.

Pentru modul cum a fost îndeplinită misiunea în teatrul de operaţii din Afganistan, Drapelul de Luptă al Batalionului 341 Infanterie a fost decorat cu „Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler cu însemne de război” conform Decretului prezidenţial nr. 1014 din 01.08 2006.

În data de 21 februarie 2006 cu ocazia înmânării certifi catelor de apreciere militarilor americani din Task Force GUN DEVIL comandantul acestuia domnul locotenent-colonel Bertrand Ges a declarat „a fost o onoare pentru mine să lupt împreună cu RECHINII ALBI în provincia KANDAHAR. Acţiunile voastre au dat standardele. Mult succes”.

În data de 17 martie 2006 comandantul Brigăzii Multinaţionale AEGIS, domnul general DAVID A. FRASER a declarat: „mulţumesc pentru suportul pe care îl daţi Coaliţiei şi Afganistanului. Am fost impresionat de efi cienţa la care a-ţi ajuns. Batalionul 341 Infanterie RECHINII ALBI este un profesionist şi un excelent ambasador al României. Continuaţi tot aşa”.

În data de 29 mai 2006 cu ocazia vizitei bazei româneşti din Kandahar, comandantul regimentului forţelor aeriene regale britanice domnul general de brigadă Peter Drissel a declarat: „mulţumesc cu recunoştinţă tuturor membrilor Batalionului 341 Infanterie Rechinii Albi pentru profesionalismul şi prietenia de care au dat dovadă. Mult noroc”.

În data de 9 iunie 2006 cu ocazia vizitei bazei româneşti din Kandahar, locţiitorul Şefului Statului Major General, domnul general-locotenent Florian Pinţă a declarat: „sunt impresionat de profesionalismul militarilor Batalionului 341 Infanterie în îndeplinirea misiunii încredinţate în Kandahar…. Le urez, de aceea, mult succes şi să se întoarcă fericiţi şi sănătoşi acasă. Felicitări”.

În data de 04 august 2006 cu ocazia ceremonialului prilejuit de întoarcerea din misiune a Batalionului, ex - Ministru al Apărării Naţionale şi şef AVAS, domnul Theodor Atanasiu a declarat: „eroii se cunosc după faptele lor. Rechinii Albi merită titlu de eroi pentru modul în care au servit ţara şi pentru jertfa lor. Felicitări şi mult succes în misiunile viitoare”.

124

MISIUNEA ISAFConţinutul misiunii detaşamentelor de infanterie româneşti

participante la misiunea ISAF, prevedea, asistarea autorităţilor locale în dezvoltarea capacităţilor acestora pentru extinderea autorităţii şi infl uenţei, concomitent cu prioritizarea şi sincronizarea programelor de reconstrucţie, alături de planifi carea şi executarea integrată a operaţiilor în comun cu ANSF, cu scopul de a crea condiţiile şi favoriza consolidarea ADZ (Afghan Development Zone) în interiorul Provinciei ZABUL.

În anul 2005 Batalionul 26 Infanterie “NEAGOE BASARAB” a devinit pentru a doua oară parte componentă a rezervei strategice NATO, ocazie cu care a marcat prima participare a unei unităţi de infanterie româneşti la misiunea ISAF. Astfel, în vara acelui an a fost dislocat ca forţă de sprijin a alegerilor în capitala AFGANISTANULUI- KABUL în compunerea Brigăzii Multinaţionale Kabul.

În această perioadă, batalionul avea dislocată o companie în BASRAH pentru misiunea UNAMI. Comanda detaşamentului a fost asigurată de: Lt. col. Gabriel TOMA – comandant, Mr. Dan IONESCU – locţiitorul comandantului şi Mr. Liviu RADU-MIC– şef de stat major.

La mai puţin de o lună de la întoarcerea din T.O. Batalionul 26 Infanterie se operaţionalizează din nou în perioada 13.12.2005 - 01.03.2006, ca rezervă strategică. Din cauza defi citului de capabilităţi ale ISAF, statutul rezervei se schimbă din rezervă strategică în rezervă operaţională.

În august 2006 batalionul a primit ordinul de avertizare pentru participarea unei companii de infanterie ca structură de pază KAF/Forţele Operaţionale de Rezervă/Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab” la misiune în teatrul de operaţii din Afganistan. Primul detaşament comandat de Cpt. BUMBAC Marius a executat misiunea în perioada 26 septembrie 2006 – 01 martie 2007. Al doilea detaşament, comandat de Cpt. NICULESCU Decebal a executat misiunea în perioada 01 martie 07-26 IUN 07.

Rotirea SCORPIONILOR ROŞII în cadrul misiunii ISAF, în regiunea ZABUL/AFGANISTAN, a fost asigurată de Batalionul 2 Infanterie ,,CĂLUGĂRENI’’. Această intrare în misiune a batalionului comandat de Lt.col Petrescu Daniel, a fost deosebit de onorantă pentru Infanteria Română, deoarece pentru prima dată în istoria participărilor la misiuni în teatrele de operaţii o unitate de infanterie românească a primit sub control operaţional (OPCON), o companie americană.

125

Detaşamentul româno-american (500 militari) a desfăşurat în perioada 20.06.2006 - 09.01.2007 misiuni de pază şi securitate a unor puncte critice şi a unor baze militare; culegerea de date şi informaţii, precum şi monitorizarea trafi cului prin patrulare şi prin posturi de observare în aria de responsabilitate; cercetarea unor zone şi direcţii, în condiţiile pericolului acţiunilor ostile ale elementelor teroriste; scotocirea unui raion, cu suprafaţă mai mare decât în condiţii obişnuite, care necesită executarea de acţiuni neîntrerupte, pe durata a 3-4 zile; reacţia organizată şi oportună în cazul unor ambuscade şi atacuri izolate executate prin surprindere; asigurarea securităţii echipelor „VILLAGE TEAM”; planifi carea şi conducerea operaţiunilor ofensive în AOR ZABUL, în parteneriat cu ANSF; executarea de operaţiuni de luptă bazate pe informaţii (intelligence–led combat operations) pentru interzicerea încercărilor forţelor adverse de a se infi ltra in AOR ZABUL; aceasta a inclus capturarea şi/sau distrugerea depozitelor de armament şi muniţie, precum şi dezorganizarea sistemului de aprovizionare al forţelor adverse; executarea de operaţiuni de informare (IO) pentru infl uenţarea pozitivă şi obţinerea sprijinului populaţiei locale din AOR ZABUL. De asemenea, s-au executat misiuni CIMIC, pentru: menţinerea dialogului cu liderii provinciali, cu autorităţile civile şi liderii tribali; sprijinirea operaţiilor executate de Centrul Provincial de Coordonare; sprijinirea eforturilor de convingere a principalilor actori de a susţine Programul de Pace al GoA; facilitarea dezvoltării structurilor guvernamentale Afgane; facilitarea asigurării proiectelor şi programelor de dezvoltare în AOR ZABUL; ajutor umanitar.

În data 27.08.2009, la orele 07.45, o patrulă mixtă, româno-afgană (Plutonul 3 Infanterie/Cp.1I., sprijinit de un aruncător de bombe cal. 82 mm şi o grupă ANA) a fost prinsă în ambuscada organizată de aproximativ 20-25 insurgenţi la ieşirea din localitatea Hassan Kariz (aproximativ 13 km de FOB VARNER). Insurgenţii au executat foc asupra patrulei cu armament uşor de infanterie. TAB-ul Comandantului de pluton a fost ţinta uneia din loviturile de AG-7, rezultând imobilizarea autovehiculului. Riposta militarilor români a fost fermă, cu toate categoriile de armament din dotare. Aproximativ 10-12 insurgenţi au fost ucişi, restul retrăgându-se către localitate şi apoi către munţii din apropiere. Pentru curajul de care au dat dovadă, Cpt. Banu Marius, comandantul plutonului, a fost decorat cu

126

medalia Virtutea Militară în Grad de Cavaler cu Însemne de Război, iar Cap. Enache Marin şi Cap. Zamfi r Marian cu Medalia Bărbăţie şi Credinţă clasa a III-a cu Însemn de Război.

Datorită profesionalismului şi dăruirii de care au dat dovadă, militarii Batalionului 2 Infanterie “CĂLUGĂRENI” au primit Medalia NATO ”Non – Art. 5” din partea comandantului RC SOUTH (comandantul forţelor NATO – ISAF din sudul Afganistanului), brevetul acestei medalii fi ind semnat personal de secretarul general al NATO domnul Jaap de Hoop Scheffer.

Eforturile infanteriştilor bucureşteni au fost apreciate de diferite personalităţi politico-militare, dintre care amintim aici: General Locotenent DAVID RICHARDS – COMISAF, pentru modul în care România este un exemplu model al transformării NATO, General Maior TON VAN LOON – COM RC SOUTH – AEIGS, pentru activitatea desfăşurată în Provincia ZABUL, MEL MARTINEZ – Senator – FLORIDA, pentru angajamentul Batalionului în difi cila misiune; RONALD E. NEUMANN pentru angajamentul Batalionului în difi cila misiune; începând cu luna decembrie 2006, în baza Ordinului de misiune nr. 01, (A/S 2666 din 11.12 2006) al Comandamentului 2 Operaţional Întrunit, Batalionul 812 Infanterie, sub comanda domnului maior Ovidiu UIFĂLEANU, a fost dislocat cu un efectiv de 479 de militari în T.O. din Afganistan (QALAT/Provincia ZABUL) în cadrul misiunii NATO, ISAF III.

După preluarea misiunii de la Batalionul 2 Infanterie „Călugăreni“ şi transferul de autoritate, Batalionul 812 Infanterie cu forţele din subordine şi cele ataşate, au executat în perioada 12.12.2006 - 30.07.2007 a contribuit la consolidarea securităţii ADZ QALAT şi extinderea acesteia către districtele SHAJHOY şi TARNAKVA JALDAK. Pentru aceasta s-au executat: 459 de misiuni de patrulare pentru securizarea autostrăzii 1 (HW 1 - Autostrada A 1); 52 de misiuni de QRF; 83 de misiuni de securizarea rutelor alternative HW 1; misiuni de pază permanente ale FOB-LAGMAN şi VARNER; misiuni de pază temporare (de câte 3 săptămâni) ale FOB-MASOUD, LANE, BAYLOUGH, MIZAN; 208 misiuni de prezenţă şi de monitorizare a activităţii populaţiei în diferitele zone ale oraşului, în comun cu forţele ANP pentru securizarea QALAT; 208 misiuni de foc cu piesele de aruncătoare; 10 misiuni CIMIC pentru infl uenţarea pozitivă şi obţinerea sprijinului populaţiei locale din AO ZABUL.

127

De asemenea, ŞOIMII CARPAŢILOR, au executat următoarele operaţii deliberate: Operaţia „STRONG ENTRANCE“, Operaţia „JOINT SWEEP“, Operaţia „STORM FRONT“, Operaţia „ZABUL ATAMAD", Operaţia „ADALAT", Operaţia „TIREDEL“, Operaţia „TALAKAH".

Pentru activitatea desfăşurată în misiune, pe data de 29 aprilie comandantul RC South (Regiunea de Comandă de Sud ) - generalul Ton Van Loon a acordat militarilor bistriţeni „Medalia NATO-ISAF“, iar ministrul apărării naţionale le-a acordat, insigna de „Participant la misiuni internaţionale“.

În locul Batalionului 812 Infanterie, a fost introdus în operaţie Batalionul 33 Vânători de Munte „Posada”/Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmisegetusa”, cu un efectiv de 479 de militari, pentru perioada 16 iulie 2007– 16 ianuarie 2008, sub conducerea Lt. Col. Ionescu Costel-comandant şi Mr. Vărzaru Nicuşor- Şef de stat major.

Odată cu începerea acestei misiuni, au fost introduse în dotarea unităţilor participante maşini HMMWV, care au un coefi cient de protecţie prin blindaj, superior faţă de TAB, destinate executării misiunilor de patrulare şi escortă de către militarii români, într-un regim de siguranţă sporit.

Pe timpul misiunii, unitatea a îndeplinit 2287 de misiuni ce au cuprins toată gama de operaţiuni de menţinere a păcii materializate în patrule antimortar, escorte, patrule pentru culegerea de date şi informaţii, posturi de observare, misiuni CIMIC, misiuni de QRF (forţă de reacţie rapidă), misiuni de pază, misiuni de recunoaştere, puncte de control trafi c, misiuni de scotocire, misiuni de angajare a liderilor importanţi (KLE), securizarea oraşului Qalat etc.

În data de 01.08.2007, baza militară românească, Masoud, a fost atacată cu foc de aruncător calibru 82 mm. În urma incidentului sergentul major Berchetaru Sorin, şef autostaţie transmisiuni a fost rănit în abdomen de schijele rezultate în urma exploziei loviturii de aruncător.

În data de 06.09.2007, la ora 16.35, ora Afganistanului, la 7 km vest de baza militară românească, Masoud, plutonul 2 infanterie, în timp ce executa o misiune de intervenţie în sprijinul forţelor americane, a iniţiat un dispozitiv exploziv improvizat. Incidentul s-a soldat cu decesul mecanicului conductor, Sublocotenent post-mortem Marcu Aurel şi rănirea următorilor militari: comandant pluton locotenent Grigore Nicolae, servant TAB gradat

128

voluntar Zafi u Alex-Octavian, comandant de grupă sergent major Solomon Mircea şi sanitar sergent major Enescu Marius.

Pentru vitejia lor militarii argeşeni au fost medaliaţi, astfel: Sergent major Enescu Marius şi Sergent major Solomon Mircea cu Medalia Naţională "Serviciul Credincios" clasa a II-a, pentru militari, cu însemn de război oferită de Preşedintele României prin Decret Prezidenţial. De asemenea acestora şi Sergentului major Berchetaru Sorin le-a fost oferită „Emblema de Onoare a Armatei României” de către Ministrul Apărării Naţionale.

Vânătorii de munte au fost înlocuiţi în baza Ordinului de operaţionalizare nr. 24 din 30.07 2007 al Comandamentului Forţelor Terestre de infanteriştii Batalionului 300 Infanterie Mecanizată „Sfântul Andrei”/Brigada 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor”, conduşi de Lt.col. Adrian SOCI.

Baza de selecţie a personalului Batalionului de Manevră a constituit-o Batalionul 300 Infanterie Mecanizată, Batalionul 265 Poliţie Militară (pentru Plutonul de Poliţie Militară/Batalionul de Manevră) şi Batalionul 528 Cercetare (pentru grupul de cercetare).

Batalionul 300 Infanterie a participat la etapa a III-a ISAF în perioada 16 ianuarie 2008-iulie 2008. Pe timpul acesteia, în vederea îndeplinirii misiunilor ce i-au revenit, unităţii i s-a subordonat (OPCON) o companie americană.

În conformitate cu Ordinul de misiune nr. 01 înregistrat cu nr. D/S 327 din 11.06.2008 al Cdm. Op. Î. Buzău, Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele” cu un efectiv de 614 militari a participat la etapa a III-a ISAF în provincia ZABUL în perioada iulie 2008 – ianuarie 2009. Batalionul a avut în OPCON compania americană C/1 – 4.

Cele mai importante operaţii desfăşurate pe timpul misiunii, au fost:În data de 02.10.2008 s-a desfăşurat OPERAŢIUNEA BAAD -

GHOORZAWEL în care misiunea TFZ a fost de a executa angajarea liderilor cheie şi acţiuni CIMIC în localitatea Jarullah, pentru a creşte încrederea populaţiei locale în Autorităţile Naţionale Afgane, Forţele de Securitate Afgane şi ISAF.

Începând cu 02.10.2008, TF EAGLE a executat acţiuni -de asistenţă umanitară în JARULLAH în vederea acordării de sprijin

129

populaţiei locale. Materialele au fost distribuite liderului local, iar dulciurile şi rechizitele şcolare direct la copiii prezenţi.

Batalionul 30 Manevră în cooperare cu ANSF în data de 17 NOV 08 -a executat operaţie de Key Leader Engagement şi Humanitary Assistance în localităţile KALA şi JARULLAH pentru creşterea încrederii populaţiei locale în GIRoA, ANSF şi ISAF.

În data de 15.12.2008, Batalionul 30 Manevră ,,Dragoslavele“ -împreună cu o echipă media formată din Ghioca Florin (trustul de presă Ringier) , Rolf Vescan (Kanal D) şi o subunitate ANA a executat o misiune de KLE şi CIMIC în localitatea BABAGAK. Scopul principal al acestei vizite a fost participarea jurnaliştilor la o misiune CIMIC în cadrul căreia au fost distribuite jucăriile şi hainele adunate în cadrul campaniei umanitare care a fost iniţiată de cele două trusturi de presă pentru copiii afgani.

Batalionul 30 Manevră ,,Dragoslavele“ a condus operaţia ,,RED -LINE“, prin care a executat angajarea liderilor cheie şi acţiuni CIMIC în localitatea BABAGAK pentru a creşte încrederea populaţiei locale în Autorităţile Naţionale Afgane, Forţele de Securitate Afgane şi ISAF.

În data de 29.11.2008, s-a desfăşurat OPERAŢIA „SUNSET” -APUS DE SOARE în care misiunea B. 30 Manevră a fost de a executa KLE şi acţiuni CIMIC în localitatea SHAJOY, pentru a creşte încrederea populaţiei locale în GIRoA, ANSF şi ISAF.

În dimineaţa zilei de 31.08.2008, orele 11.15, plutonul PM sprijinit de piesa 2/Pl 82 mm/Cp 3 I executau o misiune de patrulare de luptă pe autostrada A1. Pe timpul misiunii TABC 79 cu Ar. cal. 82 mm a fost lovit de un CWIED. În urma exploziei, TABC 79 s-a răsturnat.

În urma incidentului, sg. maj. Alexandrescu Traian Dragoş comandant piesă a decedat iar Cap. Angelescu Bogdan servant a fost rănit şi internat în spitalul ROL 1 FOB LAGMAN, Sg.maj. Matei Irinel mecanic conductor, Cap. Mihai Dumitru servant, Cap. Butoi Claudiu servant au fost răniţi şi internaţi în spitalul ROL 3 KAF, cel din urmă fi ind ulterior transportat la Centrul Medical LANDSTUHL - GERMANIA, pentru rezolvarea situaţiei medicale.

În seara zilei de 03.01.2009, orele 18.20, plutonul 3 Infanterie/Compania 3 Infanterie (QRF pentru aria de responsabilitate) executa o misiune de patrulă de luptă şi de escortă a unei echipe EOD/USA pe

130

autostrada A1. În timp ce se deplasau pe autostrada A1, autovehiculul HMMWV a iniţiat un CWIED, concomitent fi ind atacaţi cu lovituri de aruncător AG7. În urma exploziei, a rezultat rănirea gravă a sold. Paraschiva Dumitru Dumitru-Nicolae; rănirea uşoară a sg.maj. Spânu Nicolae Nicolae Dan; rănirea uşoară a Frt. Bănică Ion Alexandru-Florin; iar HMMWV a fost avariat.

Eroul, sergent major Alexandrescu Dragoş a fost avansat post-mortem la gradul de sublocotenent şi decorat cu Ordinului Naţional ,,Steaua României” în grad de ,,Cavaler”, cu însemn pentru război, prin Decretul nr. 863 din 01.09.2008 al Preşedintelui României.

Pentru profesionalismul, abnegaţia şi spiritul de cooperare dovedite pe timpul executării misiunilor în teatrul de operaţii din Afganistan, următorilor militari li s-au acordat:

Medalia Naţională - ,,Serviciul Credincios” clasa a II-a, cu însemn de război, sergentului major Matei Gheorghe Irinel şi caporalului Butoi Ionuţ Claudiu;

Medalia Naţională - ,,Serviciul Credincios” clasa a III-a, cu însemn de război, caporalui Angelescu Dumitru Bogdan şi caporalului Mihai Dumitru Marius.

Emblema de Onoare a Statului Major General - , astfel: Maior Olteanu Ion Daniel, Maior Pădurescu Mircea Radu-Cătălin, Maior Sminchişe Vasile Laurenţiu, Maior Stroe Viorel Constantin, Căpitan Biţă Nicolae Gabriel, Căpitan Nicolicescu Alecu Ion-Florin, Căpitan Petrăreanu Valeriu Dan-Valeriu, Locotenent Cheslerean Toader Toader-Cristian, Locotenent Maghercă Traian Traian, Locotenent Coarfă Ion Dragoş-Florin, Sergentul major Nistorescu Alexandru Ioana.

Emblema de Merit „În Slujba Păcii” clasa a II-a - , astfel: Maior dr. Pop Virgil- Ovidiu Virgil Ovidiu, Locotenent Duţoiu Constantin Mihai, Locotenent Raţiu Marian Gabriel-Silviu, M.m. clasa a II-a Bondoc Liviu Liviu, Plutonier major Iosub Toader Daniel-Valentin, Plutonier major Păsărică Stelian Oprea, Sergent major Dragomir Dorel Dorel, Sergent major Dragomir Valeriu Valeriu-Constantin, Caporal Ştirbu Petre Paul, Fruntaţ Miulescu Gheorghe Gheorghe-Cătălin, Soldat Drăgoi Neculae Gheorghe, Soldat Bratu-Şulcă Constantin Daniel-Ion, Soldat Mitu Gheorghe Emilian, Soldat Movileanu Ioan Ştefan-Marian.

131

Emblema de Merit „În Slujba Păcii” - clasa a III-a, astfel: Locotenent Bucur Emil Flavius-Alexandru; Sublocotenent Jianu Ion Florin, Plutonier adjutant Sanda Marin Eugen; Sergent major Moiceanu Traian Mădălin, Caporal Măndescu Dorel Daniel-Bogdan; Caporal Popa Laurenţiu Cristinel.

„Emblema de Onoare a Forţelor Terestre”, - astfel: Maior dr. Pop Virgil-Ovidiu Virgil-Ovidiu; Locotenent Dăian Gheorghe Gheorghe Adrian, Sergent major Drăgan Sergiu Mihai, caporal Oancea Ion Laurenţiu-Costinel

În perioada ianuarie-iulie 2009, a acţionat în cadrul ISAF III – ZABUL/AFGANISTAN, Batalionul 21 Vânători de Munte/Brigada 2 Vânători de Munte “Sarmisegetusa”, comandat de Lt.col. Florin STAN, împreună cu Compania 1 Infanterie/Batalionul 20 Infanterie, comandată de Cpt. Daniel MOHORA şi 1 detaşament de 15 militari/Batalionul 811 Infanterie.

La acţiuni au luat parte 735 militari (din care 281 din B. 21 VM), 57 autovehicule de teren de tip HUMWEE, 14 TAB 77, 12 TAB 79 cu platformă pentru ar cal 82 mm, 6 transportoare de tip Piranha, 9 autocamioane, 4 ARO, 1 Autospecială PSYOPS pe URO VAMTAC, 2 Autosanitare pe ARO 323, 2 Autostaţii radio PANTHER pe ARO 323, 125 Staţii radio Harris, 75 ECM, 12 Complete ARGUS. În teatrul de operaţii, batalionul a primit sub control operaţional (OPCON), o companie de infanterie americană.

Din nefericire şi pe timpul acestei misiuni s-au înregistrat pierderi de vieţi omeneşti şi răniţi din rândul infanteriştilor români. S-au jertfi t şi au plătit tributul de sânge, următorii militari:

Cpt. UNGURAŞ IULIU-VASILE – comandant pluton poliţie militară în UM 02180 Bucureşti, decorat prin Decret Prezidenţial cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de cavaler pentru militari cu însemne de război şi înaintat postmortem la gradul de maior.

Sg. maj. CHIRA TRAIAN CLAUDIU – ajutor comandant grupă în UM 01090 Predeal, decorat prin Decret Prezidenţial cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de cavaler pentru militari cu însemne de război şi înaintat postmortem la gradul de sublocotenent.

Drapelul de Luptă al Batalionului 21 Vânători de Munte „General Leonard Mociulschi” a fost decorat prin Decret Prezidenţial nr. 910/ 03.06.2009 cu Ordinul „Virtutea Militară” în grad de cavaler cu însemne pentru militari de război.

132

Comandantul Batalionului 21 Vânători de Munte „General Leonard Mociulschi”, Locotenent-colonel Florin Stan a fost decorat prin Decret Prezidenţial nr. 911/03.06.2009 cu Ordinul „Virtutea Militară” în grad de comandor cu însemne de război.

După executarea unei misiuni în teatrul de operaţii IRAK, în anul 2006, Batalionul 280 Infanterie, comandat de lt.col. Iuri TĂNASE a revenit în Afganistan. Participarea la misiunea ISAF, s-a executat în perioada 01.07.2009-15.01.2010, împreună cu o companie infanterie/Batalionul 151 Infanterie comandată de Cpt. Cristi MIHOCI şi Compania 211 Cercetare/ Brigada 2 Infanterie “Rovine”, comandată de cpt. Bogdan DUMITRESCU.

La această dată, când lucrarea vede lumina tiparului, se afl ă în plină desfăşurare misiunea Batalionului 33 Vânători de Munte sub comanda lt.col. Costel IONESCU. Detaşamentul cu un efectiv de 804 militari acţionează în perioada ianuarie-iulie 2010 şi are în compunere o companie de vânători de munte/Batalionul 30 Vânători de Munte ”Dragoslavele”, comandată de Lt. Mihai NEAGU, Compania 206 Cercetare/Brigada 2 Vânători de Munte ”Sarmisegetusa” comandată de Cpt. Florin CRAIOVEANU şi un pluton de poliţie militară/Batalionul 265 Poliţie Militară, comandat de Lt. Adrian ZLOTEA.

Şi de această dată, războiul şi-a luat tributul de sânge. În data de 23.02.2010, afl ându-se în misiune de patrulare de luptă pe autostrada A1, HMMWV, în care se afl a grupa condusă de Sg.maj. BĂDICEANU Ion-Florin a iniţiat un dispozitiv exploziv improvizat. În urma defl agraţiei au fost răniţi Plt.maj. GOLE Andrei-C-tin Florin şofer, Sg.maj. CIUREA Ion-Iulian top cover, Frt. ZAMFIR Toma-Marian ochitor mitralieră HMMWV şi Sold. MINCU Ion-Ionel pistolar.

Comandantul grupei Sg.maj. BĂDICEANU Ion-Florin a căzut la datorie. A fost înaintat postmortem la gradul de Sublocotenent prin Ordinul Ministrului Apărării Naţionale nr. M.P. 145 din 23.02.2010, fi ind în aceeaşi zi decorat prin Decret Prezidenţial cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de cavaler pentru militari cu însemne de război.

133

Capitolul IV

ÎNVĂŢĂMÂNTUL MILITAR ÎN ARMA INFANTERIE

IV.1. Pregătirea ofi ţerilor de infanterieÎncă din vechime, asemănător instruirii în general, pregătirea militară a

infanteriştilor s-a realizat prin acumularea şi însuşirea experinţei „generaţiilor pe calea simplei observaţii, a imitaţiei şi efortului individual”. Obiectivul instruirii îl constituia însuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor practice necesare apărării individuale sau apărării grupului, iar mai apoi, necesare ducerii războiului. Întregul proces era legat de confecţionarea armelor şi construirea fortifi caţiilor.

Înţelegerea importanţei vitale pe care o reprezintă calitatea corpului de comandă a generat preocupări constante pentru a asigura „cadrelor militare o pregătire de specialitate temeinică, solidă”19, aşa cum arăta primul istoric militar român, Nicolae Bălcescu, subliniind la acea vreme, necesitatea organizării învăţământului militar „bine gândit şi structurat”. În mod inevitabil, procesul de formare poartă amprenta caracteristicilor socio-istorice şi militare specifi ce diferitelor perioade ale zbuciumatei existenţe a poporului român.

Prin porunca domnească nr. 36 din 13 iunie 1847, Gheorghe Bibescu a încuviinţat înfi inţarea primei şcoli de ofi ţeri, la Bucureşti, inaugurându-se un sistem de pregătire a cadrelor militare, ce exista în toate armatele

19 Gheorghe Iannescu, Armata Română. Ce a fost, ce este, ce ar putea să fi e, Bucureşti, 1906, Apud, Neculai Stoina, Mihai Racoviţan, Academia Trupelor de Uscat „Nicolae Bălcescu” Sibiu. 150 de ani de învăţământ militar românesc, Sibiu, Editura TRIPOTRIB, 1997, p.19.

134

moderne şi marcându-se începutul învăţământului militar românesc. La cursurile Şcolii ostăşeşti, care s-au deschis în septembrie acelaşi an, au participat tineri iuncheri (ofi ţeri care proveneau din rândul boierimii, doar pe baza privilegiilor acestora) şi subofi ţeri din cele trei arme − infanterie, cavalerie şi artilerie, admişi în urma unui examen.

În ceea ce priveşte învăţământul militar din Moldova, deşi bazele „Şcolii regimentare provizorice” s-au pus în 1856, aceasta a luat fi inţă în anul următor, la Iaşi, cu un an mai târziu, 1858, să se reorganizeze sub denumirea de Şcoală Militară de Ofi ţeri.

Prin urmare, instituţionalizarea învăţământului militar, care mai apoi se va dezvolta treptat, prin înfi inţarea de alte instituţii, diversifi cate pe trepte, ramuri şi specialităţi de pregătire, face trecerea la o etapă superioară de dezvoltare şi consolidare a organismului militar românesc.

Formarea statului naţional român modern, prin Unirea Moldovei şi Ţării Româneşti în 1859, a determinat o serie de măsuri şi reforme în toate domeniile, inclusiv în cel militar, menite să consolideze unirea şi tânărul stat naţional. Măsurile de unifi care a oştirilor au fost completate de contopirea, în 1861, a celor două şcoli militare de la Bucureşti şi Iaşi într-una singură, cu sediul la Bucureşti.

După 1866 până la Războiul de Independenţă 1877-1878, s-a creat o reţea complexă de instituţii de învăţământ formată din: Şcoala Fiilor de Militari (erau primiţi şi alţi tineri - gen colegiile militare de azi, dar primeau şi o pregătire la nivelul subofi ţerilor), Şcoala Militară de Infanterie şi Cavalerie , Şcoala Specială de Artilerie şi Geniu, Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie. Şcoala Militară de Infanterie şi Cavalerie a rămas, şi în acei ani, forma cea mai înaltă de învăţământ, fi ind destinată, până la crearea unei şcoli pentru armele speciale, să formeze ofi ţeri pentru întreaga armată.

În perioada de după 1878, Şcoala Militară de Infanterie şi Cavalerie, chiar dacă în reţeaua instituţiilor de învăţământ militar au avut loc reorganizări (constituirea şcolii moderne de subofi ţeri de infanterie) sau schimbări de titulaturi, a rămas principala instituţie de formare a ofi ţerilor pentru mai multe arme, în special pentru infanterie şi cavalerie, în vreme ce pentru celelalte specialităţi militare (artilerie, geniu, administraţie, marină − sporadic) a însemnat o sarcină suplimentară. O statistică generală într-un interval de 25 de ani, 1878-1902, şcoala a format pentru oştirea română 2357 de ofi ţeri,

135

cu o medie de aproximativ 100 de absolvenţi pe promoţie. Spre exemplu, în cadrul promoţiei 1896 au absolvit 132 de ofi ţeri, 88 pregătiţi pentru arma infanterie, 35 pentru cavalerie şi 9 pentru fl otilă20.

Pentru perfecţionarea ofi ţerilor din arma infanterie s-a considerat necesară constituirea în 1910 a unei Şcoli Speciale de Infanterie (sau de aplicaţie - aşa cum a mai fost denumită de-a lungul timpului), cu durata de un an, după absolvirea Şcolii Militare de Ofi ţeri. La concursul de admitere în şcoala specială aveau dreptul să se prezinte toţi sublocotenenţii de infanterie, care aveau cel puţin doi ani de stagiu la unităţile militare. Învăţământul avea un caracter practic-aplicativ, dând rezultate din ce în ce mai bune, în dezvoltarea profesională a tinerilor ofi ţeri, pe măsura închegării organizaţionale şi a acumulării experienţei didactice a instructorilor din instituţia nou înfi inţată.

Deoarece Şcoala Militară de Ofi ţeri din Bucureşti nu putea face faţă unei asemenea cerinţe, s-a apreciat că este necesar a se înfi inţa o a doua instituţie de învăţământ cu acelaşi profi l la Sibiu. Pe cale de consecinţă, a fost adoptat Decretul nr. 5376 din 1920, în care se preciza la articolul 1: „Se înfi inţează, la Sibiu, pe ziua de 1 iulie 1920, a doua şcoala militară de infanterie, în localul fost al şcolii de cadeţi austro-ungare”, cu scopul (precizat la articolul 2) „de a pregăti sufl etul şi caracterul viitorilor ofi ţeri activi de infanterie, de a li se oţeli puterile fi zice şi a li se preda cunoştinţele elementare necesare îndeplinirii cu succes a datoriilor de instructori şi educatori ai trupei“21.

Înfi inţată la 01 iulie 1920, Şcoala Militară de Infanterie nr.2 Sibiu a benefi ciat de contribuţia unor cadre de elită, care au absolvit prestigioase instituţii militare din ţară şi străinătate şi care au acumulat o bogată experienţă de război, precum a celui care a fost numit comandant, colonel Cristea Vasilescu, dar şi a altor ofi ţeri: col. Nicolae Macici, mr. Ştefan Bardan, mr. Octav Vorobchievici, cpt. Mircea Brătănescu etc.

Prin actele normative emise în anul 1932, Şcoala de Ofi ţeri de Infanterie din Sibiu, căreia i se va adăuga şi numele de „Principele Carol” va rămâne singura instituţie care formează ofi ţeri în arma infanterie pe sistemul a două etape: trei ani (durata a crescut de la doi la trei ani), în care se parcurgerea

20 Cf. D. Atanasiu, V. Atanasiu, G. Eftimescu, Contribuţii la istoria învăţământului militar din România. Perioada 1830 - 1900. Vol.1, Bucureşti, Editura Militară, 1972, p. 127.

21 Ibidem, p. 79.

136

programul de formare propriu-zis şi doi ani şcoala specială (de aplicaţie), având drept obiectiv perfecţionarea cunoştinţelor teoretice şi practice ale comandanţilor de plutoane şi de companii, în planifi carea, organizarea şi conducerea acţiunilor militare şi a instrucţiei practice la unităţi.

Perfecţionarea pregătirii ofi ţerilor se concretiza prin cursuri de specializare şi stagii în armatele altor state sau organizate de Marele Stat Major, Inspectoratul general de armă şi alte organisme ale Ministerului Apărării Naţionale, precum şi prin participarea la cursurile unor instituţii civile de învăţământ superior.

Din acel an, şcoala de ofi ţeri din Sibiu a rămas până în zilele noastre, instituţia cu ponderea ce mai mare în cadrul tuturor şcolilor de ofi ţeri din România.

În timpul regimului comunist şcoala de ofi ţeri de infanterie a trecut prin diferite perioade de reorganizări şi transformări generate de evoluţia societăţii româneşti în ansamblul său. În 1951 a primit denumirea de Şcoala Militară de Ofi ţeri de Infanterie Nr.1 Sibiu, iar în 1952 şi numele patronimic „Nicolae Bălcescu”. Ca o excepţie, pentru această perioadă, evidenţiem, înfi inţarea Şcolilor superioare de ofi ţeri pentru intervalul de timp cuprins între 1962-1968 (Şcoala Militară Superioară de Ofi ţeri „Nicolae Bălcescu”), cu o durată de patru ani şi echivalarea cu studiile universitare civile, ceea ce a adus un surplus de profesionalism în construcţia şi profi lul ofi ţerilor Armatei Române.

După această perioadă s-a redus durata de şcolarizare la trei ani, instituţia primind denumirea de Şcoala Militară de Ofi ţeri Activi „Nicolae Bălcescu” şi având sarcina de a pregăti ofi ţeri pentru armele: infanterie, artilerie, geniu, transmisiuni, intendenţă, chimie, topografi e, căi ferate, construcţii până în anul 1978. De la acest moment până în 1991 şcoala formează ofi ţeri în armele infanterie, grăniceri, chimie, intendenţă şi fi nanţe, iar între 1983-1990, pregăteşte şi ofi ţeri de infanterie femei.

Pregătirea ofi ţerilor activi de infanterie a continuat să se realizeze în cadrul Şcolii Militare de Ofi ţeri Activi „Nicolae Bălcescu”, reorganizată şi transformată, începând cu 1991, în Institutul Militar „Nicolae Bălcescu”, cu durata studiilor de 4 ani. Orientarea învăţământului de infanterie spre standardele specifi ce învăţământului superior naţional a determinat reconsiderarea conţinuturilor acestuia, astfel încât să răspundă exigenţelor

137

acestuia. Timpul destinat pregătirii s-a disipat pe o paletă mult mai largă de discipline de studiu, dintre care multe fără relevanţă pentru ceea ce aveau să devină absolvenţii – comandanţi de plutoane.

Trebuie remarcat faptul că, pe lângă cele menţionate anterior, repercusiuni negative asupra nivelului de pregătire a viitorilor ofi ţeri de infanterie l-au avut orientarea excesivă a factorilor de decizie militară din anii ”80 asupra candidaţilor „cu origine muncitorească”, cât şi lipsa de experienţă, uneori totală, a unora dintre comandanţii subunităţilor de elevi şi lectori în conducerea procesului de instrucţie din unităţi, aceştia luând contact cu realităţile din unităţi doar pe timpul stagiului.

Un nou val al transformării învăţământului militar, din anul 1997, determină desfi inţarea institutelor militare şi înfi inţarea şcolilor de aplicaţie ale armelor22 şi a Academiei Trupelor de Uscat, fapt ce a impus noi orientări în procesul de formare a ofi ţerilor. Durata studiilor s-a menţinut la 4 ani, iar conţinuturile de învăţat au fost structurate pe 3 componente: pregătire militară, pregătire universitară şi pregătire fi zică. Pe timpul studiilor universitare, iniţial, se urmărea specializarea militară iniţială în armă a viitorilor ofi ţeri de artilerie, urmând ca desăvârşirea specializării în armă şi pregătirea pentru prima funcţie să se realizeze printr-un curs de bază cu durata de 11 luni, organizat în Şcoala de Aplicaţie a Infanteriei.

Dacă sistemul de pregătire descris anterior răspundea în linii mari imperativului formării unor ofi ţeri capabili să conducă instrucţia subunităţilor de infanterie la pace, precum şi acţiunile de luptă ale acestora, anul 2002 aduce cu sine noi schimbări în procesul de formare a ofi ţerilor, cu un impact negativ, atât asupra formaţiei de specialist în armă a absolvenţilor, cât şi asupra calităţii procesului instructiv din subunităţi. Astfel, prin Concepţia de formare şi dezvoltare profesională a personalului militar din Forţele Terestre23, Academiei Forţelor Terestre îi revenea în exclusivitate sarcina formării luptătorului polivalent, în măsură să mânuiască toate categoriile de tehnică de luptă din Forţele Terestre, licenţiat într-o specializare universitară aferentă domeniului „Ştiinţe militare şi informaţii”. Specializarea în armă a revenit şcolii de aplicaţie, prin cursul de bază menţionat anterior. Se crea

22 Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 12 din 21.02.1997 privind înfi inţarea şcolilor de aplicaţie ale armelor şi desfi inţarea institutelor militare de învăţământ şi a centrelor de perfecţionare a pregătirii cadrelor.

23 Ordinul şefului Statului Major General nr. I. 3099/ 2002 pentru aprobarea Concepţiei de formare şi dezvoltare profesională a personalului militar din Forţele Terestre.

138

astfel situaţia în care aceasta primea la pregătire sublocotenenţi de infanterie fără cunoştinţe şi deprinderi în armă şi trimitea în subunităţile de infanterie ofi ţeri cu o pregătire de specialitate şi metodică insufi cientă, urmând ca acest neajuns să fi e remediat printr-o pregătire suplimentară în unităţi.

Concepţia de formare, dezvoltare profesională şi utilizare a ofi ţerilor în Armata României24, repară într-o oarecare măsură situaţia creată prin readucerea în actualitate a formării competenţelor iniţiale de specialist militar pe timpul studiilor academice. Problema formării ofi ţerului – specialist militar nu s-a rezolvat în totalitate, ba mai mult, s-a adâncit. Concepţia menţionată venea, pe de o parte să implementeze cerinţele „Procesului Bologna” în învăţământul militar românesc, cu efect direct asupra reducerii duratei studiilor universitare de licenţă de la 4 la 3 ani, iar pe de altă parte statua ca formă de pregătire pentru specializarea în armă şi pregătirea pentru prima funcţie cursul de bază cu durata de maximum 6 luni, organizat, de asemenea, în şcoala de aplicaţie.

Pentru armonizarea conţinuturilor învăţământului de infanterie cu nevoile reale de instruire a subunităţilor de armă, la nivelul Statului Major al Forţelor Terestre au fost întreprinse unele măsuri menite să remedieze defi cienţele actelor normative menţionate. Astfel, modelul socio-profesional al absolventului, statuat prin Concepţia de transformare a învăţământului militar din 199525, a fost perfecţionat continuu, cu implicarea directă a structurilor benefi ciare – corpuri de armată, unităţi şi mari unităţi operaţionalizate de armă.

Totodată, proiectarea conţinutului celor două module de pregătire, a căror parcurgere asigura specializarea iniţială în armă a studenţilor din arma artilerie (Bazele tehnice ale armei şi Bazele tactice ale armei), a fost trecută în responsabilitatea exclusivă a Şcolii de Aplicaţie a Infanteriei, ulterior a Centrului de Pregătire a Infanteriei/Şcoala de Aplicaţie pentru Unităţi de Luptă, iar activităţile specifi ce de pregătire erau conduse de instructorii militari ai acestei instituţii.

Prin grija Serviciului Doctrină şi Instrucţie, transformat ulterior în structura Instrucţie şi Doctrină/Statul Major al Forţelor Terestre, au fost organizate consfătuiri anuale cu factorii de conducere din instituţiile militare

24 Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 174/ 03.12.2004 pentru aprobarea Concepţiei de formare, dezvoltare profesională şi utilizare a ofi ţerilor în Armata României.

25 Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr. 42/ 13.06.1995 pentru aprobarea Concepţiei reformei învăţământului militar.

139

de învăţământ, cu participarea comandanţilor marilor unităţi operaţionalizate şi a şefi lor instrucţiei de la corpurile de armată. Practica universitară a studenţilor, precum şi stagiul ofi ţerilor de la cursul de bază, s-a organizat şi se desfăşoară în continuare în marile unităţi şi unităţile de artilerie, ocazie cu care studenţii au posibilitatea să cunoască aspectele concrete ale instrucţiei subunităţilor.

Nefi nalizarea demersurilor privind mărirea duratei cursului de bază de la 6 la 9 luni, ceea ce ar fi permis o mai temeinică pregătire de specialitate şi metodică, a dus la organizarea în toate centrele de pregătire ale armelor, inclusiv în Centrul de Pregătire a Infanteriei, a unui curs de specializare pentru dezvoltarea pregătirii în armă a comandanţilor de plutoane, cu durata de 8 săptămâni, imediat după fi nalizarea cursului de bază. Programele de pregătire pentru formarea ofi ţerilor de infanteriei au fost îmbunătăţite continuu, astfel că, în cadrul modulului „Bazele tactice ale armei”, precum şi pe timpul cursului de bază, studenţii din arma infanterie executau şi execută trageri de instrucţie şi de luptă cu tehnica din dotarea unităţilor operaţionalizate.

Nu în ultimul rând, o etapă importantă în pregătirea ofi ţerilor o reprezintă colegiile militare.

Prima etapă a învăţământului militar, care pregăteşte cadre pentru una dintre instituţiile fundamentale cele mai respectate ale statului – ARMATA – sistemul social cu cea mai nobilă misiune – apărarea ţării, o reprezintă Colegiile militare.

Ca orice sistem social, are aspecte şi laturi care îl avantajează, dar şi unele care îl fac mai puţin atractiv. Autorii prezentei lucrări făcând parte dintre cei a căror activitate profesională majoritară (şi chiar totală) este datorată şi strâns legată de existenţa acestui tip de şcoală, care le-a oferit numeroase satisfacţii, ar putea fi tentanţi de a o prezenta într-o lumină cel puţin avantajoasă. Confruntându-ne spiritul cu inima, considerăm că ar fi incorect să facem aşa.

Organizarea în sistem militar, programul riguros, viaţa de internat în regimul de cazarmă, privaţiunile serviciului militar, numărul ridicat de ore de pregătire fi zică şi instrucţie de front, precum şi duritatea disciplinei militare, iată principalele aspecte care-l transformă, pentru majoritatea publicului neavizat, într-o şcoală greu accesibilă, cu un regim dur, în care se poate crede că, aici, confortul nu este la el acasă, atribuite care-l fac aparent mai greu de comparat cu colegiile.

140

IV. 2. Pregătirea subofi ţerilor de infanterieCredinţa că armata este naţiunea însăşi a pătruns de mult în conştiinţa

noastră. Armata este naţiunea însăşi, ca semnifi caţie de “braţ înarmat” şi o sinteză a elementelor ei de viaţă, de pregătire pentru apărarea ţării. Armata şi astăzi înţelege să întrupeze naţiunea în aspiraţiile ei superioare de integrare euroatlantice. Iar pentru sufl etul românesc, pentru armata ţării, cei care constituie astăzi corpul subofi ţerilor se situează în prelungirea unei mari tradiţii care insufl ă patriotism şi spirit de sacrifi ciu.

Avându-şi începuturile în procesul de reorganizare a armatei noastre moderne, corpul subofi ţerilor evoluează o dată cu armata naţională, participând odată cu celelalte categorii de ostaşi ai ţării la marile momente din istoria poporului nostru. Sub asemenea auspicii şi cu trecutul acestui corp militar, ce în parte este cuprins în această monografi e, se garantează şi astăzi atingerea standardelor de pregătire similare cu cele ale altor armate moderne.

Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofi ţeri a Forţelor Terestre “BASARAB I”, şi-a schimbat de-a lungul timpului deseori locaţia. Astăzi ea se afl ă în oraşul Piteşti, care a avut în trecut şi reputaţia de “oraş al şcolilor militare”.

Pregătirea elevilor şi cursanţilor în şcoală constituie fundamentul pentru dezvoltarea ulterioară a subofi ţerilor şi maiştrilor militari. Aceştia constituie o categorie de personal profesionalizat al armatei, purtătoare a valorilor şi tradiţiilor militare ale poporului român care întruchipează luptătorul şi specialistul militar, capabil să conducă, să instruiască şi să motiveze personalul din subordine pentru îndeplinirea misiunilor ce-i revin. Ei sunt lideri militari capabili să conducă şi să instruiască subordonaţii prin puterea exemplului personal şi folosirea propriei experienţe, să impună şi să menţină standardele de pregătire şi comportare, să se îngrijească de subordonaţi, să asigure mentenanţa tehnicii din dotare şi să se adapteze schimbărilor specifi ce mediului militar şi ale societăţii, în general. La absolvirea cursurilor vor îndeplini funcţii de comandă de la baza ierarhiei militare iar prin misiunile încredinţate, potenţialul profesional şi prin numărul lor, subofi ţerii şi maiştrii militari reprezintă “coloana vertebrală” a armatei. Şcoala militară are o individualitate aparte faţă de cea civilă. Această individualitate este dată de un pozitivism de esenţe direct prezente care sunt internalizate de elevii sub forma de calităţi imediate şi ireductibile:

141

disciplina, onoarea, demnitatea, spiritul de camaradenie şi sacrifi ciu, dragostea de ţară etc. Toate aceste acte sociale servesc drept bază diversităţii valorilor militare, care sunt internalizate de către cadrele militare începând cu şcoala militară; aici, în ipostaza de elev, aceste valori sunt ancorate intim în eu. A saluta pe superiori în grad sau a răspunde la salut este o valoare comportamentală, dar şi o normă militară. Dacă salutul militar este privit încă din şcoală ca pe un semn exterior lipsit de importanţă el îşi va pierde din semnifi caţie de-a lungul întregii cariere. Necesitatea aceasta face ca pedagogia militară să fi e foarte “personală”, educatorul militar este mai mult practician decât teoretician, pentru a transmite elevilor acel entuziasm de care are atâta nevoie armata.

Concepţia de reformă a învăţământului militar, aprobată prin Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr. 42/1995, începând cu data de 01.08.1996 ia fi inţă Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofi ţeri a Trupelor de Uscat, cu misiunea de a realiza ”pregătirea comună a elevilor din anul I de studii, pentru toate armele şi specialităţile trupelor de uscat, precum şi altor benefi ciari”. În 04.08.2000 prin Dispoziţia Statului Major al Forţelor Terestre, instituţia noastră ia denumirea de Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofi ţeri a Forţelor Terestre.

Începând cu anul de învăţământ 1999-2000, Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofi ţeri a Forţelor Terestre, pregăteşte subofi ţeri în activitate, pe fi liera directă şi indirectă pentru toate armele şi specialităţile forţelor terestre şi pentru alţi benefi ciari.

Odată cu reorganizarea şi transformarea Şcolii Militare de Ofi ţeri Activi „Nicolae Bălcescu” în Institutul Militar „Nicolae Bălcescu”, ia fi inţă, în compunerea acestuia din urmă, o secţie pentru subofi ţeri în cadrul căreia se asigura pregătirea acestei categorii de personal, prin studii cu durata de 2 ani. Transformarea ulterioară a institutelor militare în şcoli de aplicaţie ale armelor şi înfi inţarea, în 1996, a Şcolii Militare de Maiştri Militari şi

142

Subofi ţeri a Trupelor de Uscat26 a determinat reconsiderări în domeniul pregătirii subofi ţerilor. Aceştia executau pregătirea militară generală şi tactică şi pregătirea fundamentală postliceală timp de un an în Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofi ţeri a Trupelor de Uscat, redenumită ulterior Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofi ţeri a Forţelor Terestre, iar specializarea în armă şi pregătirea pentru prima funcţie pe timpul anului II de studii, în Şcoala de Aplicaţie a Infanteriei, iar mai târziu, în Centrul de Pregătire a Infanteriei.

Procesul de formare a subofi ţerilor de infanterie a cunoscut, de asemenea, schimbări importante în timp. Pregătirea subofi ţerilor de infanterie se asigura, până în anul 1987, în cadrul Şcolii Militare de Maiştri Militari şi Subofi ţeri, printr-o catedră de profi l, prin studii cu durata de 2 ani. Ulterior, după unifi carea şcolilor de ofi ţeri cu cele de maiştri militari şi subofi ţeri, aceasta a trecut în sarcina batalionului de subofi ţeri/Şcoala Militară de Ofi ţeri Activi „Nicolae Bălcescu” şi a personalului didactic de la catedrele de specialitate. Trebuie remarcată şi ultima încercare, în perioada 1989-1990, de formare, în paralel cu fi liera normală, a unor subofi ţeri de infanterie în activitate printr-un învăţământ de zi cu durata de un an, combinat cu un aşa-zis „învăţământ la distanţă”, cu aceeaşi durată, în care absolvenţii intrau în posesia actelor de studii după exercitarea, timp de un an, a atribuţiilor funcţiilor pe care au fost repartizaţi şi un examen susţinut la fi nalul anului II de studii.

Unele schimbări în învăţământul postliceal naţional au impus, începând cu anul de învăţământ 2004-2005, reproiectarea în consecinţă a planurilor de pregătire. Acestea aveau ca fi nalitate formarea subofi ţerilor ca lideri ai structurilor de la baza ierarhiei militare (echipă, echipaj, piesă, post de luptă, grup şi similarele acestora) şi specialişti militari în armă.

În cadrul etapei de specializare în armă şi de pregătire pentru prima funcţie, viitorii subofi ţeri de infanterie executau stagiul în unităţi operaţionalizate din Forţele Terestre şi, bineînţeles, exerciţii tactice, trageri de instrucţie şi de luptă cu armamentul din dotare.

Un impact deosebit, în mare parte negativ, asupra calităţii învăţământului militar de infanterie, l-a avut demararea, începând cu anul de învăţământ 1999-2000, a procesului de formare a cadrelor militare în

26 Ordinul general al ministrului apărării naţionale nr. O.G. 10 din 05.03.1996 privind înfi inţarea şi reorganizarea şcolilor militare de maiştri şi subofi ţeri ale categoriilor de forţe ale armatei.

143

activitate, pe fi liera indirectă27. Formarea ofi ţerilor pe fi liera indirectă era prevăzută printr-un curs cu durata de până la un an, iar a subofi ţerilor şi maiştrilor militari pentru o durată a studiilor de până la un an, pentru subofi ţeri, respectiv de până la 18 luni, pentru maiştri militari. Structura instruirii urma să asigure şi a asigurat, în general, pregătirea militară de specialitate pentru specializarea iniţială în armă şi îndeplinirea primei funcţii de subofi ţer. Interesant este faptul că structura cursului de formare a subofi ţerilor prevedea patru module de pregătire (pregătire militară – 3 luni, pregătire fundamentală de specializare postliceală – 3 luni, specializarea în armă şi pregătirea pentru prima funcţie – maximum 6 luni), iar modulul de pregătire militară al acestuia a fost proiectat în colaborare directă cu specialişti ai Corpului Infanteriei Marine a S.U.A., după standardele şi exigenţele acestuia. Formarea instructorilor români şi conducerea iniţială a instrucţiei au fost asigurate de o delegaţie de instructori americani.

Această situaţie nu a durat prea mult deoarece, în anul 2001, un nou act normativ28 vine să schimbe condiţiile de formare a subofi ţerilor în activitate, pe fi liera indirectă. Durata cursului nu se schimbă, însă structura acestuia prevedea un modul de pregătire de bază de comandă şi conducere militară, cu durata de 3 luni, un modul de pregătire de specialitate în armă, cu durata de 6 luni şi un modul de pregătire de specialitate în vederea îndeplinirii primei funcţii şi de evaluare a pregătirii, cu durata de 2 luni. Candidaţii se recrutau în continuare din rândul soldaţilor/gradaţilor voluntari.

Dacă totuşi, structura şi conţinutul pregătirii din anii 1999 şi 2001 au asigurat absolvenţilor competenţele de specialist în armă şi de conducere a structurilor de la baza ierarhiei militare, din anul 2004 situaţia s-a schimbat radical. Apariţia concepţiilor de formare, dezvoltare profesională şi utilizare a subofi ţerilor şi maiştrilor militari, precum şi a normelor de formare a personalului militar pe fi liera indirectă a determinat extinderea bazei de recrutare a candidaţilor şi reducerea semnifi cativă a duratei cursurilor. Subofi ţerii se formau, de regulă, din rândul soldaţilor/gradaţilor voluntari şi, în mod excepţional, din rândul funcţionarilor publici şi personalului

27 Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 78 din 03.07.1999 pentru aprobarea Normelor de organizare şi desfăşurare a activităţilor de formare a cadrelor militare în activitate, pe fi liera indirectă.

28 Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 61 din 08.05.2001 pentru aprobarea Normelor de organizare şi desfăşurare a activităţilor de formare a subofi ţerilor în activitate, pe fi liera indirectă.

144

contractual civil/Ministerul Apărării Naţionale sau al absolvenţilor instituţiilor civile de învăţământ superior sau postliceal.

Durata cursurilor se modifi că de la un an, cât era în anul 2001, la 10-26 săptămâni, pentru subofi ţeri, în funcţie de mediul de provenienţă al candidaţilor.

Anul 2007 a adus cu sine noi proceduri de formare a subofi ţerilor pe fi liera indirectă, pe baza unei comenzi sociale, mai mult sau mai puţin justifi cate, care au suspendat temporar orice act normativ referitor la fi liera indirectă emis până în acel moment. Mediile de provenienţă a candidaţilor s-au menţinut aceleaşi, însă, fapt rezultat şi în urma analizelor fi nale efectuate de factorii de decizie, durata cursurilor, extrem de redusă, nu este de natură să satisfacă cerinţele formării subofi ţerului.

În acelaşi context, durata redusă a modulelor destinate pregătirii de specialitate şi pregătirii pentru formarea deprinderilor de conducere nu a permis desfăşurarea unor exerciţii tactice cu trageri de luptă şi a stagiului la unităţi, în timp ce viitorii colegi de subunitate ai acestor absolvenţi au desfăşurat acest gen de activităţi pe timpul cursului de bază pentru specializarea în armă şi pregătirea pentru prima funcţie (fi liera directă).

Pentru a reduce o parte din handicapul acestor tineri a căror singură vină a constituit-o faptul că au fost admişi la o formă de pregătire nefundamentată ştiinţifi c, la nivelul Statului Major al Forţelor Terestre s-a decis organizarea, în completare, a unor cursuri de specializare pentru dezvoltarea pregătirii în armă în centrele de pregătire ale armelor.

Procesul de formare a subofi ţerilor, pe fi liera indirectă, a avut, în anul 2007, un caracter neunitar din punct de vedere al structurii pregătrii. A început iniţial printr-un curs de bază pentru formarea deprinderilor de leadership, cu durata de 6 săptămâni, fără pregătire de specialitate şi a continuat ulterior pe durata a 7 săptămâni, din care 2 – pregătire de specialitate şi 5 – pregătire pentru formarea deprinderilor de leadership. Această structură nu a permis, desfăşurarea exerciţiilor tactice cu trageri de luptă şi a stagiului la unităţi, activităţi care le-ar fi oferit absolvenţilor posibilitatea formării unui minimum de competenţe de a conduce instrucţia subunităţilor la comanda cărora au fost numiţi.

Deşi în luna decembrie 2007, la fi nalizarea cursurilor pe fi liera indirectă, factorii de răspundere din Statul Major General, Direcţia Management Resurse Umane, Statul Major al Forţelor Terestre şi instituţiile

145

militare de învăţământ au convenit asupra necesităţii revizuirii fundamentale a concepţiei de formare a personalului militar pe fi liera indirectă, anul 2008 nu a adus nimic semnifi cativ în acest sens.

Totodată, unele defi cienţe ale procedurilor de recrutare au determinat ignorarea faptului că unii candidaţi proveniţi din rândul subofi ţerilor în activitate şi al soldaţilor/gradaţilor voluntari erau confi rmaţi şi aveau experienţă într-o armă/specialitate militară, aceştia fi ind determinaţi să candideze, în funcţie de specializarea universitară în care erau licenţiaţi (pe care o considerăm nerelevantă în această situaţie), la o cu totul alta, în care experienţa le lipsea cu desăvârşire, iar pregătirea oferită de cursurile organizate, extrem de precară.

În concluzie, lipsa unei concepţii coerente de formare a personalului militar, pe fi liera indirectă, calitatea candidaţilor la cele două cursuri, precum şi durata acestora extrem de redusă, a infl uenţat şi va infl uenţa în continuare, în mod negativ, calitatea procesului instrucţiei pentru luptă a subunităţilor şi unităţilor, inclusiv a celor de artilerie.

Dezvoltarea profesională a subofi ţerilor se realiza prin sistemul cursurilor de carieră şi de specializare organizat în cadrul Centrului de Instrucţie al Infanteriei. Acestea aveau o durată variabilă, în funcţie de obiectivele şi fi nalităţile stabilite. Durata cursurilor de comandaţi de companii, batalioane şi de regimente era de 6 luni. Cursurile de comandanţi de companii asigurau pregătirea tactică şi de specialitate necesară conducerii acţiunilor de luptă ale companiei de infanterie. Cunoştinţele însuşite şi deprinderile formate erau puse în valoare pe timpul aplicaţiilor tactice de comandament pe hartă, precum şi pe timpul exerciţiilor şi aplicaţiilor tactice cu trageri de luptă. În ultima parte a cursului se studia orientativ şi eşalonul batalion, reluat în detaliu pe timpul cursului de comandanţi de batalioane. Funcţionau, de asemenea, cursuri de specializare cu durata de maximum 2 luni, precum şi convocări cu durata de o lună care contribuiau la desăvârşirea pregătirii în anumite domenii.

Trebuie remarcat faptul că sistemul de promovare în cariera militară şi-a pus o amprentă negativă asupra selecţiei candidaţilor, mai ales pentru cursurile de carieră, precum şi, uneori, asupra calităţii acestora. Este vorba de avansarea pe principiul promoţiei care, în majoritatea situaţiilor, nu crea cadrul de concurenţă la aceste cursuri, personalul militar frecventându-le în virtutea ordinelor comandanţilor.

146

Formarea subofi ţerilor de infanterie în rezervă era organizată în Şcoala de Aplicaţie Infanteriei, prin cursuri cu durata de 6 luni29. Pregătirea acestora se desfăşura în paralel cu cea a absolvenţilor instituţiilor civile de învăţământ superior care optau să devină soldaţi sau gradaţi, organizată în unităţile operative. Revenind la prima categorie, obiectivul general al pregătirii consta în formarea la cursanţi a competenţelor de luptător şi specialist militar în armă, precum şi de conducător de oameni şi structuri militare specifi ce primei funcţii în care aceştia vor fi încadraţi. Viitorii ofi ţeri şi subofi ţeri de infanterie în rezervă executau o perioadă de stagiu la unităţi, de regulă, pe subunităţi organice. Totodată, aceştia erau rulaţi la comandă, în cadrul subunităţilor proprii, începând cu luna a treia, pentru conducerea unor ateliere, subateliere şi probleme de învăţat specifi ce nivelului de pregătire atins. Formarea personalului militar în rezervă ia sfârşit la fi nele anului 2006.

IV.3. Scurtă incursiune în istoria şi evoluţia structurilor militare de învăţământ din Forţele Terestre Române în cadrul cărora se formează şi se pregătesc infanteriştii

În 1916, România se găsea în ajunul intrării în război, iar nevoia formării de cadre militare devenise foarte acută. În urma mobilizării generale numărul ofi ţerilor trebuia triplat. De asemenea, în toamna aceluiaşi an, nevoia stringentă de cadre din timpul războiului, a determinat conducerea armatei să înfi inţeze încă trei şcoli de ofi ţeri de infanterie, cu structura şi conţinuturile programelor de învăţământ adaptate situaţiei, ce impunea o durată mai scurtă a procesului de formare, în esenţă practic, şi, cu instructori (profesori) mai puţini. Deşi, condiţiile erau deosebit de grele, exigenţa faţă de instruirea şi disciplina elevilor nu a scăzut. Absolvenţii, la fi nele perioadei de pregătire susţineau un examen complex, iar după promovarea acestuia primeau gradul de plutonier şi erau repartizaţi la centrele de instrucţie, unde după ce îndeplineau un timp, cu bune rezultate, funcţia de comandant de pluton se înaintau la gradul de sublocotenent. Din cele 6000 de persoane, care au trecut prin procesul de pregătire al acestor instituţii, în intervalul

29 Ordinul ministrului apărării nr. M. 98 din 05.12.1997 pentru aprobarea „R.G.-6, Regulamentul privind îndeplinirea serviciului militar cu termen redus în instituţiile militare de învăţământ”.

147

15 august - 01 octombrie 1917, au obţinut gradul de sublocotenent doar 4908, din care 445 ofi ţeri activi şi 4463 ofi ţeri în rezervă30.

Considerăm demn de remarcat şi de subliniat, faptul că absolvenţii şi cadrele Şcolii de infanterie au luat parte activă la luptele purtate de Armata Română în Primul Război Mondial, amintind printre mulţi alţii pe: generalul David Preporgescu şi mulţi alţi ofi ţeri.

IV.3.1. Centrul de Instruire pentru Infanterie şi Vânători de MunteIstoria Centrului de Instruire pentru Infanterie şi Vânători de Munte

poate fi considerată ca parte integrantă a istoriei infanteriei şi vânătorilor de munte, precum şi a oştirii noastre în general. În cadrul Istoriei Armatei României infanteria şi vânătorii de munte ocupă locul principal, fi ind armele cu cea mai numeroasă , cu cea mai mare şi mai valoroasă contribuţie de sânge la lupta multiseculară, pentru apărarea gliei strămoşeşti, a libertăţii, independenţei şi unităţii noastre naţionale.

Pentru sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea problema formării, specializării şi perfecţionării cadrelor necesare oştirii constituia o sarcină de maximă importanţă, cunoscându-se faptul că nu se putea forma o armată modernă şi puternică fără existenţa unui corp de cadre valoros, ataşat valorilor armatei naţionale în curs de formare.

Şcoala de Tragere a Infanteriei constituia o necesitate obiectivă pentru perfecţionarea actului de comandă la toate nivelele. Unităţile erau înzestrate cu noi modele de armament, din ce în ce mai sofi sticate care ridicau probleme la acea vreme şi de aceea se simţea o stringentă nevoie a unei instituţii militare de învăţământ, care să completeze cunoştinţele şi deprinderile militare, tehnice şi tactice ale ofi ţerilor şi subofi ţerilor chemaţi să încadreze, să comande şi în special să instruiască zecile de mii de infanterişti, care-şi satisfăceau an de an stagiul militar. Aşa s-a ajuns la necesitatea înfi inţării Şcolii de Tragere a Infanteriei, menită să atenueze cât de cât decalajul dintre nevoi şi realitate, în ceea ce priveşte necesitatea instruirii performante a trupelor.

Astfel în urma propunerilor repetate ale Marelui Stat Major care avea direct în subordine infanteria română şi Comitetul Consultativ al Infanteriei, Ministerul de Război a aprobat prin decizia ministerială nr. 531

30 Cf. Neculai Stoina, Mihai Racoviţan, Academia Trupelor de Uscat „Nicolae Bălcescu” Sibiu. 150 de ani de învăţământ militar românesc, Sibiu, Editura TRIPOTRIB, 1997, p.43.

148

din 12 februarie 1906 ca începând cu data de 1 aprilie 1906 să se înfi inţeze Şcoala de tragere a infanteriei cu locaţia pe câmpul regional de instrucţie al Corpului 2 Armată din garnizoana Mihai Bravu.

În primul stat de organizare al acestei instituţii de învăţământ militar erau prevăzuţi: un maior – comandant al Şcolii de Tragere a Infanteriei; un căpitan – ajutor al comandantului şcolii; un căpitan – comandant companie instrucţie; un locotenent – ofi ţer cu tragerea.

Pentru a asigura buna funcţionare a şcolii s-a înfi inţat pe lângă aceasta o companie de infanterie instrucţie cu 254 militari, organizată pe trei plutoane şi un pluton de cavalerie cu 36 militari.

În ziua de 5 mai 1906 potrivit Înaltului Decret Regal numărul 1688, căpitanul Gheorghe Mărdărescu a fost înaintat la gradul de maior şi numit comandant al Şcolii de Tragere a Infanteriei.

Durata generală a cursurilor în şcoală a fost stabilită la 7 luni şi se desfăşura, de regulă, între 1 aprilie şi 1 noiembrie a fi ecărui an calendaristic. Cursul cu numărul 1 a fost urmat de 66 ofi ţeri, din care 3 căpitani, 62 locotenenţi şi un sublocotenent. Pentru aceştia programa şcolară prevedea: cunoaşterea armamentului de infanterie (a puştilor „Mannlicher model românesc – 1893” calibrul 6,5 mm, precum şi a carabinelor „Henry – Martini” calibrul 11 mm, existente atunci în înzestrarea unităţilor Armatei Române de toate armele); cunoaşterea, aplicarea normelor uzuale şi a procedurilor privind recepţia armamentului de infanterie; întreţinerea, păstrarea în subunităţi a acestui armament, precum şi reguli de aplicat pentru conservarea de lungă durată; superioritatea în câmpul tactic a cartuşelor cu pulbere fără fum şi modul de manipulare, întreţinere şi conservare a acestei muniţiuni; exerciţii cu puşca (instrucţie de front cu arma); exerciţii de învăţare a tragerilor şi antrenamente la încărcarea, descărcarea şi ochirea cu puşca (carabina); trageri reale în poligon cu muniţie de război la distanţe diferite, asupra unor ţinte (obiective) care marcau inamicul probabil; cunoaşterea, folosirea şi tragerea cu pistolul şi revolverul calibrul 8 şi 10 mm; cunoaşterea şi folosirea pe câmpul de luptă a lopeţii portative de infanterie „Linneman”; cunoaşterea, folosirea în câmpul tactic şi în alte situaţii a grenadelor de mână ofensive şi defensive, modele franceze şi belgiene; uniformizarea vieţii de cazarmă şi aplicarea riguroasă a orarului după care se conducea instituţia; expuneri pe teme de tactică generală şi specială a infanteriei la nivel pluton, companie şi batalion;

149

exerciţii tactice la nivel grupă, pluton şi companie privind defensiva şi ofensiva, potrivit regulamentelor de luptă ale vremii; cunoaşterea armatelor străine şi a elementelor de noutate din organizarea, înzestrarea şi tactica de luptă a infanteriei acestuia; efectuarea unor experienţe cu armamentul din dotarea infanteriei şi a luptei apropiate cu acesta; cunoaşterea procedurilor şi a modalităţilor de menţinere a legăturilor de comandă la eşaloanele grupă, pluton şi companie pe câmpul de luptă; noţiuni sumare despre fortifi caţiile de campanie şi rolul acestor lucrări pentru protecţia personalului; lucru practic privind executarea lucrărilor individuale şi colective de tragere şi de adăpostire a personalului; cunoaşterea şi folosirea explozibilului în efectuarea diferitelor lucrări de distrugere pe câmpul de luptă.

Durata generală a cursurilor în şcoală a fost stabilită la 7 luni şi se desfăşura, de regulă, între 1 aprilie şi 1 noiembrie a fi ecărui an calendaristic.

Între eminenţii profesori ai Şcolii de Tragere a Infanteriei s-au înscris maiorii Gheorghe Mărdărescu şi Gheorghe Dabija, ofi ţeri care au dat învăţământului şi cursanţilor cunoştinţele şi deprinderile necesare despre fenomenul dării focului, vitezei iniţiale a glonţului, despre traiectorie şi importanţa acesteia în luptă, fenomenul împrăştierii şi formarea unor luptători conştienţi de rolul lor în luptă, iar pentru ofi ţeri de a conduce subunităţile şi unităţile pentru a obţine maximum de efi cienţă cu puţină cheltuială de timp şi sânge.

În anul 1907 în cadrul Şcolii de Tragere a Infanteriei din Mihai Bravu s-a mai ţinut şi desfăşurat Cursul de Informaţii pentru personalul de direcţie al Şcolii Superioare de Război şi ofi ţerilor – elevi din ambii ani de studii. Cu acest prilej au fost şcolarizaţi timp de 6 zile un număr de 36 de ofi ţeri. Acest curs a avut un program asemănător cu cel al sublocotenenţilor din arma infanterie, comprimat la nivelul timpului de şcolarizare stabilit, din acesta deducându-se problemele referitoare la cunoaşterea armatelor străine, unele expuneri şi lecţii care nu făceau obiectul pregătirii la acest nivel.

Pentru anul de învăţământ 6 aprilie – 19 septembrie 1909 şi 1910 Şcolii de Tragere a Infanteriei i s-au fi xat a funcţiona următoarele cursuri:

cursul normal al ofi ţerilor inferiori sublocotenenţi de infanterie -cu o durată de 45 de zile;

cursul normal al sublocotenenţilor de cavalerie cu o durată -de 27 de zile;

150

cursul special al elevilor şcolilor pregătitoare de ofi ţeri de -infanterie şi cavalerie cu o durată de 6 zile;

cursul normal al căpitanilor şi locotenenţilor de infanterie, -cavalerie şi pionieri, care nu aveau acest curs cu o durată de 14 zile;

cursul de informaţii al ofi ţerilor superiori cu o durată de 6 zile; -cursul special al şcolilor de subofi ţeri din arma infanterie şi -

aspiranţilor la gradul de ofi ţeri de rezervă.Pentru prima oară în 1910 a luat fi inţă Cursul special al şcolilor de

subofi ţeri de infanterie pe lângă Şcoala de Tragere a Infanteriei cu o durată de 7 luni. Scopul cursului era de a pregăti un număr cât mai mare de sergenţi instructori, din care mai târziu se recrutau plutonierii. Absolvenţii acestui curs erau repartizaţi la trupe, iar cei ce se distingeau în mod deosebit, după un stagiu de un an, ca sergenţi instructori reangajaţi, puteau fi avansaţi la gradul de plutonier. Tot în anul 1910 au luat fi inţă şcoli pregătitoare pentru plutonierii de infanterie.

La 19 septembrie 1910 Şcoala de Tragere a Infanteriei a fost mutată din garnizoana Mihai Bravu în oraşul Slobozia, judeţul Ialomiţa, potrivit Ordinului Ministrului de Război numărul 4828 şi al Marelui Stat Major numărul 3074 din acelaşi an, într-un local mai modern, corespunzător nevoilor de pregătire pentru o instituţie militară de învăţământ.

Abia în anul 1911, la 16 aprilie a început în cadrul Şcolii de Tragere a Infanteriei primul „curs de mitraliere”, cu o durată de 14 zile, la care au participat 74 de ofi ţeri, din care 18 căpitani şi 56 de locotenenţi, propozabili de a deveni comandanţii companiilor de mitraliere în unităţile din care veneau.

Programul de învăţământ şi instrucţie la mitraliere a cuprins: şedinţe practice de cunoaştere, montare, demontare şi de transport pe servanţi; lecţii teoretice privind fenomenul tragerii şi al balisticii; exerciţii de ocupare şi schimbare a poziţiei de tragere şi locul servanţilor în cadrul echipei şi grupei de mitraliere; încărcarea benzilor cu cartuşe şi a mitralierei; scoaterea şi punerea benzilor cu cartuşe în alimentatorul mitralierei; exerciţii de tragere (ochirea, schimbarea focului, executarea focului lovitură cu lovitură, în serii scurte, lungi şi prin secerare de front şi în adâncime); trageri reale cu muniţie de război ziua şi noaptea; îngrijirea şi păstrarea mitralierelor în companie şi în magazia corpului.

151

Pregătirea ofi ţerilor şi subofi ţerilor de infanterie a continuat cu aceeaşi intensitate. Pentru ofi ţeri au funcţionat următoarele cursuri: Cursul inspectorilor de armament; Cursul de mitraliere; Cursul normal al ofi ţerilor inferiori; Cursul de informaţii al căpitanilor şi locotenenţilor; Cursul de informaţii al ofi ţerilor superiori; Cursul Şcolii Superioare de Război; Cursul ofi ţerilor – elevi ai Şcolii Speciale de Infanterie.

Pentru gradele inferioare au funcţionat: Cursuri de subofi ţeri cu armătura; Şcoala pregătitoare pentru plutonierii activi; Şcoala pregătitoare pentru plutonierii de rezervă; Cursul gradelor inferioare în termen.

Pentru aceste cursuri programele şi planurile de învăţământ au cuprins: lecţii, şedinţe practice şi de laborator privind constatarea stării tehnice a armamentului de infanterie; îngrijirea, curăţarea şi păstrarea armamentului din dotarea regimentelor de infanterie (vânători); analize de laborator privind uzura normală şi prematură (accidentală) a pieselor şi mecanismelor armelor; verifi carea calibrării şi decalibrării armelor şi muniţiilor; controlul armamentului înainte şi după executarea tragerilor; păstrarea şi depozitarea armamentului în subunităţi şi unităţi; procesul dării focului, a arderii pulberii şi aruncării gloanţelor din ţevile armelor.

Începând din anul 1911 s-a hotărât ca militarii în termen destinaţi a îndeplini funcţiile de comandanţi de grupă (piese), precum şi cei ce urmau a fi promovaţi ca ajutoare ale comandanţilor de plutoane, să fi e pregătiţi timp de 6 luni în Şcoala de Tragere a Infanteriei, a căror programe de pregătire şi de instruire nu difereau prea mult de cele ale militarilor în termen. Pregătirea acestora începea, de regulă, după „Şcoala soldatului” (perioada individului), care avea o durată în unităţi de trei luni. Instrucţia practică avea şi o componentă metodică – didactică, care se referea la transmiterea cunoştinţelor şi deprinderilor, privitoare la instrucţia tehnică, tactică, a tragerilor şi pregătirii fi zice a militarilor din subordine. Cursul se încheia cu un examen practic, iar cei ce nu-l luau se întorceau la unităţile lor, aşa cum au venit.

În ziua de 16 august 1913 maiorul Alexandru Alexiu a preluat comanda Şcolii de Tragere a Infanteriei din garnizoana Slobozia.

În conformitate cu Ordinul general nr. 3550 din 27 iulie 1914 emis de Marele Stat Major, ofi ţerii – elevi şi cadrele Şcolii de Tragere a Infanteriei

152

au fost trimişi la unităţile de care aparţineau la mobilizare, iar instituţia şi-a închis porţile până la noi ordine.

Din vara anului 1914, Marele Stat Major şi Inspectoratul General al Infanteriei au revitalizat Şcoala de Tragere a infanteriei şi au dispus şcolarizarea în prima parte a anului 1916 în serii de 45 de zile a peste 1.200 sublocotenenţi - comandanţi de plutoane de infanterie, cavalerie şi geniu - pentru nevoile imediate ale frontului şi ale războiului care se apropia, în special pentru funcţiile de comandanţi de companii.

Pe întreaga perioadă a ocupaţiei germano-austro-ungară şi bulgară dintre decembrie 1916 şi până în iulie 1918, personalul Şcolii de Tragere a Infanteriei de la Slobozia a fost detaşat în unităţile Corpului 2 Armată.

Potrivit Ordinului ministrului de Război nr. 1288 din 24 aprilie 1918 Inspectoratul General al Infanteriei a prezentat acestuia un nou proiect de decizie privitor la reorganizarea „Şcoalelor de Tragere şi de Specialităţi ale Infanteriei” bazat în primul rând pe experienţa Armatei României în cei doi ani de război. În Regulamentul „Şcoalelor de Tragere şi de Specialităţi ale Infanteriei” se arăta că obiectivul (scopul) acestora era: „studiul şi experimentarea tuturor mijloacelor tehnice principale şi auxiliare de luptă ale infanteriei; stabilirea procedeelor de luptă ale infanteriei pe baza proprietăţilor şi efectelor materialului tehnic de luptă; completarea, desăvârşirea şi întreţinerea instrucţiei profesionale de armă a tuturor ofi ţerilor de infanterie; cimentarea de comun acord cu artileria a legăturii indispensabile între aceste arme pe linie intelectuală, spirituală şi materială; completarea şi desăvârşirea instrucţiei ofi ţerului de infanterie, atât ca luptător, instructor, cât şi conducător în luptă; ţinerea la curent a tuturor ofi ţerilor de infanterie cu modifi cările aduse procedeelor de luptă şi conducerii subunităţilor; pregătirea personalului specializat necesar inspectării şi controlului armamentului, muniţiunilor şi materialului tehnic al armei”.

Ţinându-se cont de confi guraţia României din anul 1918, Şcoala de Tragere şi de Specialităţi a Infanteriei a fost stabilit a lua fi inţă şi a funcţionat la Mănăstirea Neamţ.

Potrivit Ordinului nr. 13 din 23 iunie 1918 al Directorului Superior şi Inspector General al Infanteriei Şcoala de Tragere şi de Specialităţi a Infanteriei a început să funcţioneze operativ începând cu 1 iulie 1918 la

153

Mănăstirea Neamţ, iar cursurile cu 1 octombrie. Timp de trei luni s-au organizat câmpurile de tragere, s-au întocmit regulamentul armei şi programele analitice, s-au preluat de la R. 8 V.M. localurile pentru Comandamentul Şcoalelor şi Direcţia Superioară, locuinţele pentru ofi ţeri, sălile necesare pentru conferinţe şi prelegeri, precum şi primele aprovizionamente necesare popotei ofi ţerilor şi trupei.

Inspectoratul General al Infanteriei a organizat pentru anul de învăţământ 1918 – 1919 următoarele cursuri în Şcoala de Tragere şi de Specialităţi a Infanteriei: igienă, călărie, scrimă şi sporturi; Cursul de armament şi muniţiuni infanterie; Cursul de informaţii, legături şi mijloace tehnice auxiliare de luptă ale infanteriei; Cursul de cunoaştere sumară a efectelor tragerilor artileriei pe câmpul de luptă; Cursul de topografi e de campanie; Cursul de lucrări în campanie; Cursul de organizare, legislaţie şi administraţie; Cursul de tactica infanteriei, tactică elementară şi cunoştinţe sumare de tactică; Cursul de istorie militară; Cursul de corespondenţă militară.

În baza aprobării ministrului de Război nr. 1.228/1.918 pentru anul de învăţământ 1918 – 1919 la Şcoala de Tragere şi de Specialităţi a Infanteriei au fost organizate cursurile de tragere şi de specialităţi: Cursul de mitraliere şi puşti mitraliere; Cursul de tragere al infanteriei; Cursul de mortiere de tranşee şi grenade; Cursul de specialităţi; Cursul capilor de plutoane şi companii.

Principiul fundamental doctrinar al învăţământului în Şcoala de Tragere şi de Specialităţi a Infanteriei era: „Cunoaşterea temeinică ca organizare, proprietăţi, efecte şi utilizare a tuturor mijloacelor tehnice principale şi auxiliare de luptă ale infanteriei şi întrebuinţarea lor cu maximă efi cienţă pe câmpul de luptă, în raport cu normele şi principiile tactice ale infanteriei, în legătură directă cu celelalte arme”.

În funcţie de scopul urmărit cursurile desfăşurate în şcoala de tragere au fost următoarele: cursul normal al ofi ţerilor de infanterie care au absolvit şcoala de aplicaţie cu o durată de 60 zile; cursul de completare a cunoştinţelor pentru ofi ţerii inferiori cu o durată de 20 de zile; cursul de perfecţionare al ofi ţerilor superiori cu o durată de 15 zile; cursul de informaţii(cercetare) al comandanţilor de regimente cu o durată de 6 zile; şedinţe informative excepţionale pentru comandanţii de brigăzi şi de divizii de infanterie şi

154

artilerie, cu o durată de 2 – 6 zile; cursul inspectorilor de armament şi al ofi ţerilor cu armătura cu o durată de 60 de zile.

Primele patru cursuri urmau să se ţină anual, iar ultimele două periodic potrivit nevoilor corpurilor de trupă şi comandamentelor, la ordinul Inspectoratului General al Infanteriei.

Cursul normal era destinat tuturor sublocotenenţilor de infanterie, după terminarea ultimului an de pregătire în Şcoala de Aplicaţie având ca obiective: de a desăvârşi prin mijloace reale instrucţia aplicativă de luptă a plutonului pentru război; de a dezvolta însuşiri sufl eteşti necesare unui comandant în luptă până la eşalonul companiei inclusiv.

Cursul de completare a cunoştinţelor pentru ofi ţerii inferiori era destinat locotenenţilor de infanterie din ultimul an în grad şi căpitanilor din primul an în grad urmărind: reîmprospătarea cunoştinţelor şi a-i pune la curent cu toate modifi cările aduse mijloacelor şi procedeelor de luptă ale infanteriei, precum şi cu noile metode de predare a instrucţiei la trupe; a le desăvârşi cunoştinţele şi deprinderile pentru o pregătire solidă la război şi conducerea în luptă a companiei; a-i iniţia în domeniul conducerii batalionului în luptă, precum şi a întrebuinţării subunităţilor de mitraliere şi aruncătoare, în cooperare cu cele de artilerie.

Cursul de perfecţionare al ofi ţerilor superiori avea rolul de a-i informa pe aceştia asupra modifi cărilor aduse procedeelor de luptă ale infanteriei, a le desăvârşi deprinderile şi aptitudinile pentru conducerea batalionului; a-i învăţa pe aceştia şi a-i înarma cu cunoştinţele strict necesare conducerii regimentului, cât şi asupra întrebuinţării în câmpul tactic al subunităţilor de mitraliere, aruncătoarelor de bombe şi a mijloacelor de legătură necesare.

Cursul de informaţiuni era destinat locotenenţilor – colonei şi coloneilor din primul şi al patrulea an de comandă a regimentului sau altă funcţie echivalentă şefului de corp, pentru a fi ţinuţi la curent cu progresele tehnice şi tactice ale armei şi de a studia în mod aplicativ procedeele de luptă ale infanteriei de la eşalonul pluton la regiment, inclusiv al mitralierelor, artileriei, aruncătoarelor de bombe, mijloacelor tehnice de informaţiuni şi legături în luptă; informarea acestora privind întregul învăţământ aplicativ predat ofi ţerilor în aceste şcoli, metodele de instruire preconizate pentru corpurile de trupă. Programul avea la bază expuneri şi şedinţe demonstrative şi aplicative cu toate mijloacele de care dispunea infanteria, auxiliarele şi artileria.

155

Şedinţele informative excepţionale se desfăşurau ori de câte ori era nevoie, la aprecierea Inspectoratului General al Infanteriei, pentru a-i ţine la curent pe comandanţii de brigăzi şi de divizii de infanterie şi artilerie cu noutăţile tehnice survenite în armă şi infl uenţele acestora asupra procedeelor de luptă ale infanteriei. Aceste şedinţe erau organizate şi conduse de către Inspectoratul General al Infanteriei.

Cursul inspectorilor de armament şi al ofi ţerilor cu armătura avea rolul de a pregăti personalul ofi ţeresc din unităţi, de a organiza serviciul de întreţinere şi conservare a armamentului, muniţiunilor şi a tuturor mijloacelor tehnice de luptă ale infanteriei la regimente şi divizii. Aceste cursuri erau urmate de locotenenţii şi căpitanii de infanterie a căror cunoştinţe şi deprinderi ajunseseră la perfecţiune în domeniul respectiv, pentru a le înlesni consolidarea cunoştinţelor tehnice strict necesare îndeplinirii acestor funcţiuni.

De regulă, chemarea ofi ţerilor pentru a urma aceste cursuri se făcea anual prin decizie ministerială.

În cursul anului de învăţământ 1918 – 1919 urmau a fi chemaţi la Şcoala de Tragere şi Specialităţi Militare ale Infanteriei ofi ţerii promoţiilor 1913 – 1915, în 3 serii a câte 4 luni, în anul 1919- 1920 promoţiile 1916 – 1917, în 4 serii a câte 5 luni.

Potrivit Ordinului nr. 646/1918 al Ministerului de Război a fost revocat ordinul de începere a cursurilor Şcolii de Tragere şi de Specialităţi ale Infanteriei. Parte din ofi ţerii şcolii au fost repartizaţi marilor unităţi şi Marelui Cartier General. Începând cu 13 noiembrie 1918 Inspectoratul General al Infanteriei a luat măsurile necesare mutării Şcolii de Tragere şi de Specialităţi ale Infanteriei de la Mănăstirea Neamţ la Slobozia de Ialomiţa.

În tot cursul anului 1919 Şcoala de Tragere şi de Specialităţi a Infanteriei a funcţionat în garnizoana Slobozia de Ialomiţa cu un stat redus şi cu minimum de personal fără a şcolariza ofi ţeri sau a pregăti trupe.

După Marea Unire de la Alba – Iulia din 1 decembrie 1918, Preşedintele Consiliului Naţional Diligent al Transilvaniei a propus Ministerului de Război mai multe garnizoane pentru redislocarea Şcolii de Tragere şi de Specialităţi a Infanteriei.

În consecinţă, potrivit Ordinului nr. 1.525/1918 al Ministerului de Război şi al Resortului Agriculturii nr. 8379 Şcoala de Tragere şi de Specialităţi

156

a Infanteriei a fost redislocată din garnizoana Slobozia în garnizoana Sfântu Gheorghe, judeţul Trei Scaune, începând din 21 ianuarie 1920. Odată cu mutarea în garnizoana Sfântu Gheorghe, începând cu 1 ianuarie 1920 instituţia a primit denumirea de „Şcoalele de Aplicaţie ale Infanteriei”.

Şcoala a redactat „Regulamentul Tragerilor de Infanterie”, în care se arăta că „focul este mijlocul principal de acţiune al infanteriei”, iar scopul acesteia era formarea trăgătorilor de elită şi producerea unui foc de calitate. În acest regulament se mai prezentau felurile şi numărul armelor şi muniţiilor în acţiune, alegerea şi prepararea poziţiei de tragere, determinarea distanţelor, alegerea momentului pentru deschiderea focului, ordinul sau planul de foc, aşezarea şi schimbarea înălţătorului, tragerea de reglare, alegerea ţintei, durata repeziciunii tragerii, disciplina focului, probabilitatea de lovire, reglarea intensităţii focului, concentrările de foc temporare şi succesive, sprijinul reciproc, infl uenţa terenului, împrospătarea cu muniţie, coordonarea tuturor mijloacelor de foc, legătura de foc, infl uenţa focului adversarului şi circumstanţele atmosferice.

În anii 1922 – 1924 în Şcoala de Aplicaţie a Infanteriei au funcţionat şi s-au desfăşurat următoarele discipline de învăţământ în cadrul tuturor cursurilor desfăşurate: psihologie şi pedagogie; topografi e; armament de însoţire; informaţii; legături de transmisiuni; organizarea terenului; tactica generală a infanteriei; istoria militară, istoria politică a românilor; geografi e militară, economie politică, trageri şi amenajarea terenului pentru luptă.

În perioada 1920-1930 învăţământul militar s-a dezvoltat în strânsă legătură cu evoluţia sistemului naţional de apărare, având ca obiectiv major formarea şi perfecţionarea ofi ţerilor şi a subofi ţerilor, cu o temeinică cultură generală şi militară, de specialitate, devotaţi României şi intereselor ei majore.

Avându-se în vedere Ordinul Marelui Stat Major nr. 220/1925 referitor la organizarea şcolilor militare şi a centrelor de instrucţie ale tuturor armelor, începând cu data de 1 aprilie, Comandamentul Şcolii de Aplicaţie a Infanteriei, s-a transformat în Comandamentul Şcolilor Militare, având în subordine şcolile pregătitoare de ofi ţeri activi şi de rezervă, Şcoala Specială şi Şcolile de Subofi ţeri subordonate direct Inspectoratului Tehnic al Infanteriei.

157

Cu acest prilej Şcoala de Tragere şi de Specialităţi a Infanteriei a primit denumirea de Centrul de Instrucţie al Infanteriei, cu următoarea organizare: comandamentul centrului; direcţia de studii şi experienţe; cursul de tragere; cursul de specialităţi; cursurile pregătitoare de formaţiuni şi informaţiuni; secţia câmpurilor de tragere şi experienţe; muzeul demonstrativ şi unităţi de instrucţie.

Potrivit unui ordin al Ministerului de Război şi al Instrucţiunilor bugetare pe anul 1927 a fost înfi inţat Batalionul de Instrucţie al Centrului de Instrucţie al Infanteriei organizat pe 3 companii de puşcaşi şi 1 companie de mitraliere.

Cursurile care s-au organizat în anul 1928 în Centrul de Instrucţie al Infanteriei: cursul practic de specializare în armă pentru promoţia 1925 cu o durată de 60 de zile; cursul practic de tragere pentru ofi ţerii regimentelor de infanterie, grăniceri, cavalerie şi batalioanelor de vânători de munte cu o durată de 25 de zile; cursul de informaţii pentru ofi ţerii din Şcoala Superioară de Război cu o durată de 15 zile; cursul de informaţii pentru ofi ţerii regimentelor de infanterie, grăniceri şi batalioanelor de vânători de munte cu o durată de 6 zile; cursul de informaţii al comandanţilor de divizii şi brigăzi cu o durată de 6 zile; cursul de informaţii al comandanţilor de regimente şi cursul de formaţiune al locotenenţilor colonei din toate armele admişi la avansare în anul 1928.

Prin Înalt Decret, începând cu data de 1 noiembrie 1930 s-a reînfi inţat Şcoala de Tragere a Infanteriei ca instituţie de învăţământ subordonată Centrului de Instrucţie al Infanteriei. Şcoala de Tragere a Infanteriei s-a constituit pe structura organizatorică a Detaşamentului de Instrucţie şi Servicii Administrative a Centrului de Instrucţie al Infanteriei, fi ind cartiruită în cazarma Şcolii de Aplicaţie a Infanteriei (fostul hotel „Ungaria”) din centrul oraşului Sfântu Gheorghe.

Pentru merite deosebite în formarea şi educarea cadrelor de comandă ale infanteriei, prin Înalt Decret, în anul 1931 Centrului de Instrucţie al Infanteriei i s-a conferit Drapelul de Luptă Tricolor, înmânat personal în cadrul unei ceremonii fastuoase de însăşi Majestatea Sa Regele Carol al II-lea.

În cadrul Şcolii de Tragere a Infanteriei în perioada 15-30 mai 1931 s-a desfăşurat Cursul Şcolii Speciale a Infanteriei, în care s-a pus accentul

158

pe cunoaşterea armamentului, probleme practice referitoare la tragerile cu acesta, precum şi trageri de luptă cu soldatul, grupa, plutonul şi compania de infanterie.

An de an prin Centrul de Instrucţie al Infanteriei din Sfântu Gheorghe au trecut mii de generali, ofi ţeri şi subofi ţeri din armele infanterie, vânători de munte, cavalerie, artilerie, geniu şi marină pentru a desluşi tainele tragerilor individuale şi de luptă cu armele uşoare, a însuşi din frumuseţea funcţiei de comandant de pluton şi pe linie de informare cu noutăţile de armă, organizate de Inspectoratul General al Infanteriei pentru comandanţii de regimente, brigăzi, divizii şi pentru ofi ţerii-elevi ai Şcolii Superioare de Război.

Cel mai important curs era cel practic de specializare în armă pentru absolvenţii Şcolii Militare de Ofi ţeri de Infanterie, cu o durată de 60 de zile, în care anual erau pregătiţi între 150 şi 500 de sublocotenenţi.

În Centrul de Instrucţie al Infanteriei s-au desfăşurat următoarele cursuri: de tragere cu mitraliera; de patrule şi observatori; de formaţiune a locotenenţilor colonei; practic de armament şi trageri; de aruncarea grenadelor şi de luptă corp la corp; de legături şi transmisiuni; de informaţii pentru comandanţii de regimente; de informaţii pentru comandanţii de brigăzi şi divizii de toate armele; de tragere pentru comandanţii de regimente de infanterie, vânători, cavalerie şi de grupuri de vânători de munte; de informaţii a Şcolii Superioare de Război; de vizite a coloneilor şi generalilor; aplicativ pentru elevii Şcolii Speciale de Infanterie; de informaţii pentru ofi ţerii superiori de geniu; de informaţii şi observare; de trageri ale infanteriei pentru ofi ţerii de artilerie şi Şcoala instructorilor de corp (gradaţi-militari în termen).

Cursul cel mai important în această perioadă a fost cel de specializare în armă cu ofi ţerii-elevi ai Şcoli Speciale, care a avut drept obiectiv completarea şi perfecţionarea cunoştinţelor în domeniile armamentului, muniţiunilor, mijloacelor de transmisiuni, protecţie, observare, mascare, distrugeri şi transport afl ate în serviciul unui regiment de infanterie la război; instrucţia tehnică a tragerilor cu tot armamentul de infanterie; cunoaşterea procedeelor de luptă ale micilor subunităţi din cadrul batalionului de infanterie (vânători şi vânători de munte), predarea (metodica) instrucţiei de luptă la nivel soldat, grupă şi pluton (secţie); conducerea tehnică şi tactică a plutonului

159

şi companiei de puşcaşi şi mitraliere; pregătirea şi conducerea tragerilor de luptă la toate eşaloanele. Durata acestui curs a fost variabilă, de la 30-60 zile. Cursul se refera la următoarele capitole: armament şi muniţiuni; mijloace de transmisiuni, de protecţie, de observare şi de măsurare; tehnica tragerilor şi mânuirea materialului; procedeele de luptă ale infanteriei; organizarea câmpurilor şi conducerea tragerilor de luptă; mijloace de distrugere şi de transport.

La 1 ianuarie 1931 Marele Stat Major şi Inspectoratul General al Infanteriei au stabilit Centrului de Instrucţie al Infanteriei următoarele atribuţiuni:

studiul, aplicarea şi îndoctrinarea celor mai bune metode şi -procedee de luptă şi de instrucţie ale infanteriei, bazate pe regulamentele în vigoare;

experimentarea din punct de vedere tehnic şi mai ales tactic a -mijloacelor de luptă ale infanteriei;

îndrumarea instrucţiei în direcţia unei pregătiri desăvârşite -pentru război.

Pregătirea în Centrul de Instrucţie al Infanteriei urma să fi e direcţionată în mod deosebit spre: instrucţia tehnică, de luptă şi de specialitate a infanteriei, instrucţia tehnică şi tactică a focului de infanterie.

Centrul de Instrucţie al Infanteriei avea două perioade de funcţionare distincte: perioada aprilie-octombrie când funcţionau toate cursurile hotărâte anual de Marele Stat Major prin ordin circular; perioada octombrie-aprilie în care se executa pregătirea cadrelor în vederea funcţionării centrului în perioada de vară; stabilirea şi publicarea învăţămintelor care urmau a fi aduse la cunoştinţa armatei, ca rezultat al cercetărilor din fi ecare an de funcţionare.

Cursuri organizate în Centrul de Instrucţie al Infanteriei: cursul practic şcoală specială; cursul de tragere cu puşca, puşca mitralieră, grenada, pistolul şi mitraliera pentru ofi ţerii subalterni şi reangajaţi din toate armele; cursul special de tragere cu mitraliera pentru ofi ţerii subalterni şi reangajaţi de la unităţile de mitraliere din toate armele; cursul special de tragere cu armamentul de însoţire; cursul de armament şi muniţiuni pentru ofi ţerii reangajaţi cu tragerea în corp şi pentru şefi i serviciilor armament şi muniţiuni de la comandamente; cursul pentru ofi ţerii informatori şi observatori;

160

cursul de informaţii pentru ofi ţerii admişi în Şcoala Superioară de Război; cursul de informaţii pentru ofi ţerii-elevi din anul I ai Şcolii Superioare de Război; cursul pregătitor pentru ofi ţerii superiori (curs pe armă); cursul de formaţiune pentru locotenenţi colonei (pe armă); cursul de informaţii pentru comandanţii de regimente; cursul de informaţii pentru comandanţii de brigăzi şi divizii.

Natura cursurilor, durata şi perioada de timp în care se executau acestea se hotărau anual de către Marele Stat Major.

Centrul de Instrucţie al Infanteriei dispunea în perioada interbelică în garnizoana Sfântu Gheorghe de un poligon de tragere de instrucţie, de un poligon de experienţe şi de un poligon pentru tragerile de luptă, însumând peste 40 km2.

Potrivit Înaltului Decret nr. 1393/1935, Ordinului ministrului Apărării Naţionale şi al Inspectoratului General al Infanteriei începând cu data de 1 iunie 1935 a luat fi inţă Regimentul Centrului de Instrucţie al Infanteriei organizat pe 2 batalioane, în care au fost încorporate şi efectivele Şcolii de Tragere a Infanteriei, desfi inţată cu acest prilej.

În perioada 15 mai – 18 iunie 1938 în Centrul de Instrucţie al Infanteriei s-a desfăşurat cursul practic pentru elevii anului III ai Şcolii Militare de Ofi ţeri de Infanterie din Sibiu şi elevii Şcolii de Aplicaţie din aceeaşi localitate, iar pentru demonstraţiuni la tragerea cu armamentul de infanterie s-a prezentat Şcoala de Subofi ţeri Activi de Artilerie din Mihai Bravu.

După 15 mai 1939 au sosit în garnizoană maiorul turc Celal Alkoc, colonelul sârb Begovici Tavaol, precum şi maiorul sârb Yakol Radovanlort, detaşaţi de Marele Stat Major pentru un stagiu în Centrul de Instrucţie al Infanteriei.

În perioada interbelică (1920-1940) învăţământul militar în Centrul de Instrucţie al Infanteriei a fost bine orientat şi realizat, atât conceptual cât şi organizatoric. Insufi cienta sa dotare materială a fost resimţită de ofi ţerii-elevi din instituţie, care au fost de multe ori nevoiţi să-şi procure pe cont propriu cele necesare, iar spaţiile insufi ciente şi lipsite de confort au creat mereu alte şi alte probleme. Cu toate acestea ofi ţerii şi subofi ţerii din perioada respectivă au dovedit reale calităţi morale şi profesionale.

161

În urma Dictatului de la Viena, Centrul de Instrucţie al Infanteriei din Sfântu Gheorghe a fost a fost dislocat în garnizoana Făgăraş.

Astfel în ziua de 14 septembrie 1940 Centrul de Instrucţie al Infanteriei cu toate unităţile sale şi-a făcut intrarea în noua garnizoană Făgăraş, fi ind încartiruit provizoriu în Cetatea „Radu Negru”, până va fi terminată noua cazarmă „Constantin Brâncoveanu”, de fapt cea în care astăzi este dislocat Centrul de Pregătire a Infanteriei dată în folosinţă în anul 1941.

La 13 noiembrie 1940 Centrului de Instrucţie al Infanteriei i s-a schimbat numele în Centrul de Instrucţie Mixt Româno-German, cu misiunea de a instrui comandanţii de grupe, plutoane, companii şi batalioane de infanterie din armata noastră, în 4 serii a câte 6 săptămâni fi ecare, în spiritul doctrinei şi regulamentelor de luptă şi de specialitate germane.

Tot atunci s-a organizat şi a funcţionat pe lângă Centrul de Instrucţie Mixt Româno-German un alt batalion de instrucţie, a cărui efective proveneau din elevii Şcolii de Subofi ţeri de Infanterie, detaşate în acest scop de la toate regimentele de infanterie din ţară, cu scopul de a forma cât mai mulţi instructori, capabili să acţioneze şi să instruiască infanteria română în spirit german.

În afara acestor două batalioane care se instruiau în Centrul de Instrucţie al Infanteriei sub comandă şi cu programe analitice germane, Armata României a mai detaşat în acelaşi scop la instituţiile militare de învăţământ din Germania un număr însemnat de ofi ţeri şi subofi ţeri pentru a-şi însuşi din „înalta şcoală militară germană secretul victoriei”.

La aceste două batalioane, pe lângă ofi ţerii români încadraţi pe funcţii potrivit statului, a mai funcţionat un al doilea rând de comandanţi (instructori) germani.

În acest ritm, la 24 februarie 1941 a început pregătirea seria a III-a de şcolarizare, la care au luat parte şi elevii anului I din Şcoala de Ofi ţeri de Infanterie, care încadrau batalioanele de instrucţie.

Şi în anul 1941 a continuat funcţionarea cursurilor mixte româno- germane. De această dată, în paralel cu subunităţile româneşti au început să se „instruiască” şi cele germane, la eşaloanele grupă, pluton şi companie.

În luna octombrie 1941 pe baza unui ordin al Marelui Cartier General Comandamentul Centrului de Instrucţie al Infanteriei, în frunte cu colonelul Bardan Ştefan, comandantul acestei instituţii, s-a deplasat şi a funcţionat

162

temporar în oraşul Tiraspol, la est de Nistru, unde a instruit timp de două săptămâni mai multe contingente de infanterişti şi comandanţi necesari frontului din est, inclusiv de instructori sanitari.

Războiul în curs de desfăşurare cerea mereu ofi ţeri, în special pentru funcţiile de comandanţi de plutoane şi companii de infanterie, vânători de munte, mitraliere, branduri şi anticar. Drept urmare la data de 1 august 1942 în Centrul de Instrucţie al Infanteriei a început să funcţioneze Cursul pentru perfecţionarea instructorilor de la Şcoala Militară de Ofi ţeri Activi de Infanterie, de la cele de rezervă şi din şcolile de subofi ţeri activi şi de rezervă de infanterie, timp de 1 lună de zile, cifra cursanţilor ridicându-se la valoarea unui batalion.

Începând cu 15 septembrie 1942 Centrul de Instrucţie al Infanteriei a fost reorganizat pe următoarele elemente: comandant; stat major; Şcoala de Tragere a Infanteriei şi Regimentul Centrului de Instrucţie al Infanteriei.

Şcolii de Tragere a Infanteriei i s-a stabilit reşedinţa în cazarma „Constantin Brâncoveanu” pe lângă Statul Major al Centrului de Instrucţie al Infanteriei.

Începând cu 15 octombrie 1942 în Centrul de Instrucţie al Infanteriei şi Şcoala de tragere a Infanteriei s-au desfăşurat următoarele cursuri de pregătire: Şcoala de Subofi ţeri de Infanterie în trei serii pe an; Cursul de formare şi perfecţionare a ofi ţerilor instructori cu tragerea, timp de 14 zile; Cursul de iniţiere al ofi ţerilor instructori din cadrul Şcolii de Subofi ţeri de Rezervă, timp de 10 zile; Cursul de tragere cu armamentul greu, cu o durată de 20 de zile; Cursul pregătitor al căpitanilor pentru gradul de maior, cu o durată de 32 de zile; Cursul de pregătire al plutonierilor, cu o durată de 48 de zile.

În toţi aceşti ani organele de studii şi cercetare ale Centrului de Instrucţie al Infanteriei, potrivit unor ordine ale Ministerului Apărării Naţionale şi ale Direcţiei Superioare a Infanteriei au întocmit următoarele lucrări pentru nevoile trupelor şi comandamentelor: proiect de instrucţiuni pentru verifi carea preciziei şi reglarea liniei de miră la puşca rusească cu lunetă, calibru 7,62 mm, „Mossin – Nagant”; experimentarea aparatelor de ochire ale aruncătorului de 81,4 mm şi adaptarea acestuia la aruncătorul de 60 mm; rectifi carea tabelei de înzestrare cu materiale de observare, recunoaşteri şi trageri; referat asupra comportării pistolului mitralieră

163

„Bereta” scurt; tabele de experimentare şi probe de reglaj cu noul dispozitiv de suspensie elastică la tunul de 47 mm „Breda”; experimentarea frânei de gură la puşca „Z.B.” calibrul 7,92 mm afl ată în serviciu; experimentarea ochelarilor de soare, praf şi zăpadă; propuneri pentru modifi carea regulamentului de cunoaştere a aruncătorului de 120 mm; studiul privind echiparea aruncătorului de 82 mm, reintrodus în serviciul armatei; purtarea pe luptător a muniţiei de pistol mitralieră; experimentarea şi stabilirea dreptunghiului împrăştierii pentru carabina rusă model 1936; trageri de experimentare pentru întocmirea Instrucţiunilor de cunoaştere şi întrebuinţare a puştii „Z.B.” model 1924, calibrul 7,92 mm; instrucţia tehnică a tragerii cu armamentul de infanterie; experimentarea aparatului „Ricorect” inventat de sublocotenentul Richard Marinescu.

Începând cu luna mai 1943 în Centrul de Instrucţie al Infanteriei s-au desfăşurat următoarele cursuri: Cursul de comandanţi de regimente, asistat de generalul Ilie Ştefl ea - şeful Marelui Stat Major; Cursul de informare al comandanţilor de regimente, batalioane şi companii, seria I, cu o durată de 25 de zile; Cursul de tunuri anticar seria I, cu durata de 25 de zile; Cursul vânătorilor de care de luptă; Cursul de informare al comandanţilor de mari unităţi seria I, durata 8 zile.

În toată perioada anilor 1941-1944 Centrul de Instrucţie al Infanteriei a avut pe frontul de est 10 baterii anticar independente (Bateriile 51-60 Anticar) motorizate sau tracţionate hipo şi 3 companii branduri independente (Companiile 57-59 Branduri) cu un efectiv care a variat între 1.500-2.000 militari. Aceste subunităţi au fost date ca întărire Brigăzilor 1-4 Mixte Munte, brigăzilor de cavalerie şi unor regimente de grăniceri şi chiar de infanterie, luptând în dispozitivele acestora în cele mai critice şi mai difi cile misiuni de la Hotin, forţarea Nistrului, Wierhovka, Malaia – Bielosjorka, Crimeea, Sevastopol, Taman, Caucaz, Odesa, Stalingrad şi Cotul Donului.

Alte cursuri desfăşurate în perioada anilor 1943-1944 au fost: Cursurile demonstrative ale Şcolii Superioare de Război, timp de 25 de zile; Cursul de informare al comandanţilor companiilor de infanterie, cu o durată de 10 zile în 8 serii; Cursul comandanţilor de unităţi A.A.; Cursul elevilor din Şcoala Militară de Educaţie Fizică, cu o durată de 15 zile; Cursul instructorilor de grăniceri cu o durată de 15 zile; Cursul elevilor M.T.R. cu o durată de

164

30 de zile; Examenul de selecţie al candidaţilor pentru şcolile de subofi ţeri de vânători de munte din Germania; Cursul instructorilor de tragere, cu armamentul de la bord din Divizia Blindată, cu o durată de 18 zile; Cursul special pentru aclimatizarea subofi ţerilor absolvenţi ai şcolii de subofi ţeri din Germania cu o durată de 30 de zile; Cursul de pregătire practică al elevilor comandanţi M.T.R., timp de 30 de zile; Curs pentru cunoaşterea, manipularea şi întreţinerea armamentului de infanterie cu o durată de 10 zile.

În anii 1943-1944 au fost întocmite peste 50 de lucrări de cercetări ştiinţifi ce, s-au experimentat mai multe tipuri de armament, aparatură de observare şi de comandă, elemente de poligon, s-au redactat instrucţiuni referitoare la cunoaşterea, întrebuinţarea şi folosirea în luptă a noilor modele de armament intrate în înzestrare, a muniţiilor, harnaşamentelor şi ale mijloacelor de transport ale infanteriei şi vânătorilor de munte.

În luna iunie 1944 s-a întors din Germania prima promoţie de 62 ofi ţeri români care au efectuat şcoala militară de 3 ani în această ţară, pentru care Centrul de Instrucţie al Infanteriei a organizat Cursul de adaptare al noilor sublocotenenţi. Scopul acestui curs de 20 de zile era: cunoaşterea armamentului din dotarea infanteriei române şi executarea tragerilor cu acesta; învăţarea comenzilor de luptă şi tehnice de instrucţie în limba română; cunoaşterea regulamentelor generale şi de luptă româneşti.

În cursul anului 1944 au fost realizate următoarele lucrări: Manualul infanteristului; „Aruncătorul de 120 mm” – ediţia a IV-a; broşura „Aruncătorul de 60 mm” ediţia a II-a; „Instrucţia tragerii cu aruncătorul de 81,4 mm”; „Regulamentul instrucţiei infanteriei”, partea I, ediţia a II-a; „Memoratorul tehnico-tactic al infanteriei”.

Pe lângă Centrul de Instrucţie al Infanteriei a fost ataşată începând din luna mai 1944 o şcoală de subofi ţeri de infanterie, absolvenţi ai şcolii militare din Germania pentru adaptarea cu armamentul, regulamentele, comenzile şi instrucţia specifi ce infanteriei române.

În ziua de 24 august 1944 din efectivele Regimentului Centrului de Instrucţie al Infanteriei, Şcolii de Tragere a Infanteriei (ofi ţeri, subofi ţeri şi trupă) s-a constituit un regiment de infanterie organizat pe două batalioane. Astfel organizat în unitate operativă acest regiment s-a deplasat în raionul Rupea, Hoghiz, Homorod pentru a se opune încercărilor trupelor germano-maghiare de pătrundere pe teritoriul naţional. În timp cât acest regiment a

165

fost pe front (25 august-15 octombrie 1944) la partea sedentară a Centrului de Instrucţie al Infanteriei nu s-a desfăşurat nicio activitate deosebită.

În perioada 01-25 ianuarie 1945 Regimentul Centrului de Instrucţie al Infanteriei şi-a continuat pregătirea şi instruirea subunităţilor în garnizoană.

Şcoala de Tragere a Infanteriei a lucrat la „Ghidul pentru instrucţia infanteriei”, iar colonelul Alexandru Călăţeanu – comandantul regimentului a fost mutat în Brigada 19 Infanterie.

Instrucţiunile speciale anexe la Ordinul nr. 56.500 din 24 iulie 1945 şi Ordinul Marelui Stat Major nr. 57.010 din 11 august 1945 prevedeau transformarea Diviziei 11 Infanterie în Centrul de Instrucţie al Infanteriei Făgăraş începând cu luna septembrie 1945.

Avându-se în vedere Instrucţiunile Superioare nr. 51.804 din 5 iulie 1946 ale Marelui Stat Major relativ la organizarea centrelor de instrucţie s-a ordonat desfi inţarea Centrului de Instrucţie al Infanteriei începând cu data de 10 iulie 1946. Pe baza aceluiaşi ordin, începând cu data de 16 iulie 1946 a luat fi inţă Centrul de Instrucţie Mixt (infanterie, cavalerie, artilerie) în garnizoana Sibiu împreună cu Subcentrul de Instrucţie al Cavaleriei. În garnizoana Făgăraş şi în localurile Centrului de Instrucţie al Infanteriei a luat fi inţă Subcentrul de Instrucţie al Infanteriei, iar în garnizoanele Vidra şi Mihai Bravu Subcentrul de Instrucţie al Artileriei.

Începând cu data de 1 noiembrie 1946 comandant al Centrului de Instrucţie Mixt al Armatei a fost numit generalul Alexandru Caleţeanu, iar al Subcentrului de Instrucţie al Infanteriei locotenentul colonel Ştefan Niculescu.

Între atribuţiunile Subcentrului de Instrucţie al Infanteriei se găseau şi cele referitoare la efectuarea de studii şi realizarea de noi regulamente între care: întocmirea unor studii ordonate sau din experienţa centrului referitoare la comportarea şi întrebuinţarea armamentului, organizarea, întrebuinţarea şi lupta subunităţilor, dotarea unităţilor, stabilirea de noi procedee de luptă, pentru tragere, instrucţie, foc, mişcare, adăpostire, obstacole şi transmisiuni; executarea de experienţe cu noile tipuri de armament şi aparatură, stabilind cu acest prilej procedeele tehnice de folosire a acestora în luptă, după care împreună cu celelalte subcentre efectua redactarea de broşuri şi instrucţiuni explicative pe care le expedia şi celorlalte unităţi ale armatei; urmărirea

166

efectuării experienţelor cerute de organele superioare sau ordonate de Centrul de Instrucţie Mixt; dirijarea elaborării tuturor proiectelor de regulamente, tehnice de luptă impuse a fi întocmite de subcentru; centralizarea şi prezentarea în formă defi nitivă a diferitelor proiecte de instrucţiuni şi regulamente; studierea şi efectuarea de propuneri către Centrul de Instrucţie Mixt a modifi cărilor şi completărilor ce trebuiau aduse regulamentelor existente, pentru ca acestea să corespundă cerinţelor timpului.

La 20 august 1947 Centrul de Instrucţie al Armatei înfi inţat în garnizoana Sibiu a fost redislocat în Făgăraş cu următoarea organizare: comanda; serviciul de educaţie; ofi ţerul cu informaţiile; direcţia de studii cu biroul studii, instrucţie şi evidenţă şi biroul adjutantură şi cifru; secţia administrativă cu serviciile casierie, îmbrăcăminte, aprovizionare, cazarmare, armament şi gaze, auto, sanitar şi veterinar; Plutonul de Transmisiuni şi Compania Depozit.

Centrul de Instrucţie al Armatei a fost perceput ca un laborator important destinat desăvârşirii pregătirii profesionale a marilor unităţi şi a cadrelor superioare ale armatei în spiritul doctrinei militare sovietice.

Centrul de Instrucţie a Armatei avea rolul de a asigura cadrelor superioare ale armatei (generalilor şi aspiranţilor la gradul de general, precum şi a tuturor ofi ţerilor de stat major) desăvârşirea pregătirii tactice şi a aptitudinilor de comandă, prin însuşirea unui nou spirit de organizare şi conducere a luptei unităţilor şi marilor unităţi în diferite operaţiuni tactice; de a servi ca model şi altor cadre în pregătirea acestora din punct de vedere tactic; de a face posibilă verifi carea şi desăvârşirea în condiţiuni optime a pregătirii de război a marilor unităţi din trupele de uscat în poligonul Făgăraş – Cincu; de a face din centru un laborator tactic inspirat din doctrina sovietică pentru cristalizarea celor mai „înaintate” procedee de luptă şi de cooperare a armelor; însuşirea tehnicilor de stat major în organizarea şi conducerea trupelor în luptă; stabilirea unor metode noi de predare, necesare instruirii cadrelor superioare ale armatei în spiritul regulamentelor şi doctrinei militare sovietice.

În vara anului 1948 statul major al centrului a elaborat următoarele documente de conducere: instrucţiuni speciale pentru marile unităţi, unităţile şi direcţiile cursurilor de perfecţionare pentru gradul de colonel referitoare la desfăşurarea aplicaţiilor tactice în zona Făgăraş – Cincu; instrucţiuni pentru

167

batalionul Centrului de Instrucţie al Armatei privind marcarea inamicului; instrucţiuni asupra serviciului de arbitraj; instrucţiuni speciale privind tragerile de luptă; instrucţiuni asupra serviciului de transmisiuni; instrucţiuni privind activitatea ofi ţerilor şi generalilor convocaţi în zona Cincu cu prilejul desfăşurării aplicaţiilor tactice cu divizia; trecerea cursurilor de apă.

În spiritul doctrinei militare sovietice în curs de implementare, Statul Major al Centrului de Instrucţie al Armatei a întocmit 70 concepţii de aplicaţii tactice şi cu trageri de luptă pentru batalionul, regimentul şi divizia de infanterie şi de vânători de munte, pentru activităţile ce urmau a fi prezentate în toamna anului 1948.

În anul 1948 – 1949 în zona Cincu s-au desfăşurat următoarele cursuri: cursul practic de cercetare; cursul practic de stat major şi pentru comandanţii de regimente; cursul practic pentru spate; cursul practic pentru arbitraj.

În anul 1950 în Centrul de Instrucţie al Armatei au funcţionat următoarele cursuri: cursul de perfecţionare comandanţi de batalioane cu o durată de 3 luni; cursul de cercetare cu o durată de 2 luni; cursul de perfecţionare comandanţi de regimente cu o durată de 3 luni; jocuri de război conduse de Marele Stat Major cu o durată de o lună; aplicaţii tactice cu trupe (manevre) cu o durată de 15 zile.

Pentru anul 1950 în cadrul aplicaţiilor tactice cu batalionul, regimentul şi divizia au fost abordate noi teme, care au pus în evidenţă marea diversitate a acţiunilor de luptă ce puteau fi desfăşurate de către trupe cum au fost: divizia de infanterie în apărarea unui curs de apă; divizia de infanterie pe timpul executării unei lovituri în fl ancul unei grupări de forţe pătrunse în adâncimea dispozitivului operativ; divizia de infanterie în apărare pe o poziţie sistem tranşee; divizia de infanterie în ofensivă cu forţarea unui curs de apă; trecerea diviziei de infanterie la apărare pentru respingerea unei contralovituri.

Îndeplinindu-şi misiunile pentru care a fost înfi inţat, la 3 decembrie 1951 Centrul de Instrucţie al Armatei şi-a încetat activitatea, potrivit ordinului Marelui Stat Major nr. 00319554 din 30 noiembrie 1951. Din cadrele şi efectivele acestei instituţii s-a constituit până la 20 decembrie Centrul de Instrucţie al Infanteriei şi Cavaleriei în garnizoana Făgăraş, subordonat Direcţiei Pregătirii de Luptă.

Deşi a avut o viaţă scurtă Centrul de Instrucţie al Infanteriei şi Cavaleriei şi-a adus o contribuţie esenţială la perfecţionarea şi formarea

168

ofi ţerilor activi şi de rezervă pentru funcţiile de comandanţi de regimente, batalioane şi companii de infanterie, precum şi pentru cei din statele majore ale acestora.

Cursul de perfecţionare comandanţi de regimente şi şefi de state majore avea rolul de a pregăti şi perfecţiona cunoştinţele şi deprinderile ofi ţerilor-elevi privitor la organizarea şi conducerea regimentului în luptă, precum şi de asigurarea instruirii subunităţilor din subordine pe timp de pace.

Cursul de perfecţionare pentru comandanţi de batalioane cu o durată de 8 luni a avut ca obiectiv principal perfecţionarea cunoştinţelor şi deprinderilor de comandanţi, instructori şi educatori, capabili să organizeze şi să conducă lupta batalionului de infanterie în diverse forme ale acţiunilor de luptă; să organizeze şi să conducă pregătirea de luptă şi politică în cadrul batalionului; să asigure educarea, disciplina şi starea moral-politică a personalului din subordine; să menţină şi să dezvolte ordinea interioară, capacitatea de luptă, să asigure integritatea armamentului, tehnicii de luptă, mijloacelor de transport şi a celorlalte materiale afl ate în gestiunea batalionului.

Potrivit Ordinului ministrului Forţelor Armate ale R.P.România – general de armată Emil Botnăraş nr. 007668 din 3 noiembrie 1952, la data de 01.11. 1952 Centrul de Instrucţie al Infanteriei şi Cavaleriei şi-a schimbat denumirea în Cursul Central de Perfecţionare a Ofi ţerilor de Infanterie şi Cavalerie.

La 22 aprilie 1953 în cadrul Cursului Central de Perfecţionare al Ofi ţerilor de Infanterie s-a înfi inţat Cursul de Tragere organizat pe 4 grupe, din care 2 de puşcaşi, una de mitraliere şi una de aruncătoare, încadrat cu ofi ţeri de la ciclul foc, de la alte catedre sau solicitate de la Regiunea a 3-a Militară.

Pe lângă această instituţie, începând cu 1 decembrie 1953 a luat fi inţă Cursul de Califi care Ofi ţeri Infanterie pentru toate cadrele care nu aveau şcoala militară Completă cu următoarea organizare.

La 01.11.1953 structura organizatorică a Cursului Central de Perfecţionare a Ofi ţerilor de Infanterie şi Cavalerie era următoarea: comanda; secţia învăţământ; cursul de perfecţionare comandanţi de regimente şi şefi de state majore; cursul de perfecţionare comandanţi de batalioane; cursul

169

de perfecţionare comandanţi de companii şi escadroane; şefi de arme şi servicii; secţia politică; secţia front; batalionul de instrucţie independent; spatele; Compania de Pază şi Gospodărie.

Potrivit Ordinului Direcţiei Învăţământului Militar nr. 005912 din 15.10.1959 Cursul de Perfecţionare Ofi ţeri Infanterie şi-a schimbat denumirea în Şcoala Ofi ţeri Superiori de Infanterie nr. 1 dislocată tot în garnizoana Făgăraş.

Între timp şi acest nume a fost schimbat în conformitate cu Ordinul ministrului Forţelor Armate nr. C.L. 00700 din 13.05.1964 Şcoala de Ofi ţeri Superiori nr. 1 Făgăraş s-a transformat în Şcoala de Ofi ţeri Superiori Făgăraş subordonată Direcţiei Învăţământului Militar.

Faţă de structura precedentă principalele noutăţi constau în preluarea de la alte instituţii a misiunii de a pregăti în afară de infanterişti şi ofi ţeri de grăniceri, comisari, artilerişti, tehnici de armament, topografi , genişti, de căi ferate, transmisiuni, construcţii şi lucrători politici. Toţi aceştia au fost organizaţi în 3 batalioane şi o companie independentă de ofi ţeri-elevi. Pe linia asigurării pregătirii de luptă a şcolii, acesteia i-a fost ataşat un divizion organizat dintr-un pluton de transmisiuni, un pluton de protecţie antichimică, o baterie de artilerie şi un pluton de autovehicule şcoală.

Potrivit Ordinului ministrului Forţelor Armate ale R. S. România nr. 005518 din 15.10.1966, începând cu aceeaşi dată s-a desfi inţat Şcoala de Ofi ţeri Superiori şi s-a înfi inţat Centrul de Perfecţionare a Ofi ţerilor Făgăraş subordonat Direcţiei Învăţământului Militar, având în compunere cursuri de perfecţionare pentru comandanţii de batalioane (similare), care a pregătit ofi ţeri pentru a îndeplini funcţii de comandanţi şi şefi de state majore de batalioane (similare), precum şi unele funcţii din statele majore arme şi servicii la regiment, sau similare în cadrul marilor unităţi, armatelor, comandamentelor de arme şi direcţii centrale, pentru care nu se cereau studii militare superioare. Alte cursuri au fost cele de perfecţionare comandanţi de companii (similare), având drept obiectiv desăvârşirea pregătirii ofi ţerilor pentru a îndeplini funcţii de comandanţi de companii (similare) şi însuşirea unor cunoştinţe tactice şi de specialitate la eşalonul batalion (similare).

În garnizoana Făgăraş, în cadrul Centrului de Perfecţionare a Ofi ţerilor au funcţionat următoarele cursuri: pentru comandanţii de batalioane

170

(similare), pentru armele (specialităţile) infanterie, artilerie, transmisiuni, chimici, căi ferate şi topografi cu durata de 8 luni; pentru intendenţi şi fi nanciari cu durata de 6 luni; pentru comandanţii de companii (similare), din armele (specialităţile) infanterie, artilerie şi transmisiuni cu durata de 8 luni; pentru intendenţă cu durata de 3 luni.

În luna august 1967 în centru s-a executat aplicaţia tactică cu cadre şi transmisiuni în teren la trei eşaloane, în care s-a prelucrat tema: „Ofensiva regimentului mecanizat din contact nemijlocit prin înlocuirea forţelor de la contact, precum şi apărarea acestuia în teren muntos-împădurit”, în zona Făgăraş, Şinca Veche, Tohanu Vechi, Zărneşti.

Între 1945-1970 instituţia militară - Centrul de Instrucţie al Infanteriei, Făgăraş a purtat următoarele nume:

Centrul de Instrucţie al Infanteriei; -Subcentrul de Instrucţie al Infanteriei; -Centrul de Instrucţie al Armatei; -Centrul de Instrucţie al Infanteriei şi Cavaleriei; -Cursul Central de Perfecţionare a Ofi ţerilor de Infanterie şi Cavalerie; -Cursul de Perfecţionare a Ofi ţerilor de Infanterie; -Şcoala de Ofi ţeri Superiori de Infanterie nr.1; -Şcoala de Ofi ţeri Superiori; -Centrul de Perfecţionare a Ofi ţerilor. -

Potrivit Ordinului Marelui Stat Major nr. C.L. 00950 din 24.07.1970, începând cu data de 1 august 1970 s-a înfi inţat Centrul de Instrucţie al Infanteriei şi Tancurilor, dislocat în garnizoana Făgăraş, subordonat Comandamentului Infanteriei şi Tancurilor. Pe aceeaşi dată Centrul de Perfecţionare al Ofi ţerilor s-a desfi inţat, efectivele acestuia folosindu-se pentru completarea noii instituţii.

Prin mutare din alte unităţi ale armatei, în statul Centrului de Instrucţie al Infanteriei şi Tancurilor au apărut următoarele subunităţi:

un batalion de infanterie, una companie de tancuri T.34-85, -una companie cercetare şi o baterie de aruncătoare de 120mm toate din Regimentul 114 Mecanizat – Vânju Mare;

o companie de tancuri T.55-100 din Regimentul 68 Tancuri. -Din anul 1970 şi până în 1991 cât această instituţie a purtat numele de

Centrul de Instrucţie al Infanteriei şi Tancurilor a avut în organică următoarele

171

cursuri permanente cu durata de 6-8 (3) luni de pregătire: curs perfecţionare comandanţi batalioane de infanterie; curs perfecţionare comandanţi companii infanterie; curs perfecţionare comandanţi companii cercetare; curs perfecţionare comandanţi batalioane tancuri; curs perfecţionare comandanţi companii tancuri; cursuri de ajutori pentru exploatarea auto şi a tancurilor. Cursuri temporare: şcoala militară de ofi ţeri şi subofi ţeri femei; curs perfecţionare comandanţi regimente infanterie (vânători de munte) şi tancuri; curs perfecţionare ofi ţeri din statele majore ale gărzilor patriotice; curs specializare pentru ofi ţeri proveniţi din sergenţii în termen; cursuri de perfecţionare pentru cadrele din centrele militare; cursuri de formare şi pregătire comandanţi şi luptători din unele ţări afro-asiatice; cursuri pentru formarea şoferilor militari şi mecanicilor conductori pentru T.A.B., T.A.B.C., M.L.I. şi tancuri.

Pregătirea de comandament a ofi ţerilor centrului şi a anexei acestuia pentru anul 1972 s-a materializat prin executarea unei aplicaţii tactice pe hartă şi în teren la nivel regiment mecanizat în zona municipiului Sibiu. Tema aplicaţiei a fost „Pregătirea şi ducerea apărării de către regimentul mecanizat în afara contactului cu inamicul, în condiţiile întrebuinţării armelor de nimicire în masă, împreună cu gărzile patriotice şi cu trupele Ministerului de Interne”. S-a urmărit antrenarea comandanţilor şi a statelor majore de unităţi şi mari unităţi în pregătirea şi conducerea acţiunilor de luptă, în situaţii complexe şi des schimbătoare; închegarea statelor majore de unităţi şi mari unităţi şi asigurarea transmiterii la timp a misiunilor de luptă, conducerea oportună a trupelor şi realizarea la timp şi de calitate a documentelor de stat major.

Între 05-12.07.1973 a avut loc pentru prima dată în Armata Română un concurs de admitere într-o şcoală militară pentru pregătirea cadrelor militare femei (ofi ţeri şi subofi ţeri).

Pe baza unor tratate şi înţelegeri realizate între conducerea politică a României şi cea a Republicii Zimbawe, începând din anul 1978 în Centrul de Instrucţie al Infanteriei şi Tancurilor din Făgăraş s-au pregătit anual câte 100 de luptători pentru funcţiile de comandanţi de plutoane, companii (baterii), batalioane (divizioane) în armele infanterie, transmisiuni, geniu, cercetare şi artilerie.

În centru a mai funcţionat cursul de pregătire a luptătorilor din miliţia populară congoleză, cu o durată de 6 luni; cursul de comandanţi companii

172

şi batalioane infanterie pentru membrii combatanţi ai Organizaţiei pentru eliberarea Palestinei cu o durată de 3-4 luni.

Începând cu 01.08.1979 durata cursurilor de perfecţionare s-a redus la 6 luni pentru companii şi batalioane şi de 3 luni la cele de regimente de tancuri şi mecanizate.

La 1 aprilie în Centrul de Instrucţie al Infanteriei şi Tancurilor a început un nou ciclu de pregătire pentru militarii în termen încorporaţi în luna martie 1980, structurat pe 4 etape: etapa instrucţiei soldatului; etapa instrucţiei grupei (piesei, echipajului); etapa instrucţiei plutonului; etapa participării la campania agricolă de toamnă şi perioada de trecere la următorul ciclu.

La aceeaşi dată a avut loc deschiderea festivă a unei noi serii de cursuri de perfecţionare pentru ofi ţeri-elevi de infanterie, tancuri, auto, cercetare şi de gărzi patriotice.

În anul 1983, de această dată în luna aprilie, centrul a participat la aplicaţia tactică cu tema: „Mobilizarea diviziei de infanterie-instrucţie şi transformarea acesteia în divizie de infanterie moto. Deplasarea şi trecerea în eşalonul 2 al armatei, concomitent cu ducerea acţiunilor de luptă împotriva grupurilor de cercetare-diversiune şi teroriste”, sub denumirea codifi cată de „Făget – 83”. Aplicaţia a început în garnizoana Făgăraş şi a continuat la Dej sub conducerea Armatei a 4-a.

În anul 1983, pe lângă celelalte cursuri de perfecţionare, în centru a funcţionat din nou pentru prima oară cursul de perfecţionare comandanţi companii infanterie femei, cu o durată de 4 luni, absolvit de 97 de ofi ţeri.

Începând din anul de învăţământ 1984 în cadrul centrului a funcţionat şi cursul de perfecţionare comandanţi de batalioane paraşutişti, cu un număr restrâns de ofi ţeri-elevi.

La 1 martie 1985 în centru s-a deschis al doilea curs de perfecţionare pentru comandanţii de companii şi batalioane cu ofi ţeri-femei, la care au participat 69 de cadre militare pe o durată de 4 luni.

În noua organizare au mai funcţionat două cursuri: cursul de infanterie cu 5 grupe la companie, 2 la batalioane şi 1 la cercetare; cursul de tancuri şi auto cu 2 grupe la companie, 1 la batalion şi 2 la cele de perfecţionare auto.

Şi în anul 1990 s-a continuat pregătirea prin aplicaţii tactice a cadrelor active şi de rezervă, pe funcţiile pe care urmau a fi încadrate la mobilizare.

173

Astfel, pentru executarea aplicaţiei tactice” Perşani-90“ au fost concentraţi cu scoatere din producţie 40 ofi ţeri de rezervă, care împreună cu cei activi din centru au executat aplicaţia tactică de comandament pe hartă şi în teren cu tema: “Divizia de infanterie moto, împreună cu formaţiuni teritoriale trece în grabă la apărare în contact şi sub presiunea puternică a inamicului, în condiţiile folosirii armelor de nimicire în masă şi a mijloacelor incendiare. Trecerea la ofensivă din contact cu inamicul şi forţarea din mişcare a unui curs de apă“.

Ministrul apărării naţionale a aprobat prin Ordinul nr. 550/23.01.1991, cu prilejul aniversării a 85 de ani de la înfi inţarea centrului, ridicarea unui monument dedicat eroilor unităţii căzuţi în luptele pentru eliberarea Transilvaniei de Nord din lunile august-octombrie 1944. Monumentul a fost realizat prin contribuţia fi nanciară şi munca întregului personal al unităţii. Monumentul reprezintă un obelisc în formă de cruce pe care a fost gravat în marmură albă cuvintele: ”Glorie veşnică eroilor Centrului de Instrucţie al Infanteriei şi Tancurilor - august-octombrie 1944 “, iar pe două plăci de marmură numele eroilor căzuţi în lupte.

Potrivit Dispoziţiei Marelui Stat Major nr S./B 31841 din 31.07.1991, începând cu data de 01.08.1991 Centrului de Instrucţie al Infanteriei şi Tancurilor i-a fost schimbată denumirea în Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor de Infanterie, Tancuri şi Auto.

Între anii 1991 – 1997 în Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor de Infanterie, Tancuri şi Auto au fost pregătiţi prin cursuri de perfecţionare, formare şi specializare peste 2.000 de ofi ţeri activi, 300 de ofi ţeri din rezervă şi 300 militari cu termen redus. În afară de aceştia au mai fost instruiţi în jur de 1.000 militari în termen după programele pregătirii de luptă ale trupelor de uscat.

Cursul de perfecţionare comandanţi batalioane de infanterie (ofi ţeri din statele majore de unităţi tip batalion) a fost absolvit cu rezultate în general bune de 60 ofi ţeri-elevi, cel de comandanţi companie infanterie de 705 ofi ţeri-elevi, cel de comandanţi companie cercetare de 178 ofi ţeri- elevi, de comandanţi batalioane de tancuri 123 ofi ţeri - elevi, de comandanţi companii tancuri 181 ofi ţeri-elevi iar cursul de asigurare tehnică de tancuri şi auto de 232 ofi ţeri, maiştri militari şi subofi ţeri.

174

Dacă în 1991 durata tuturor cursurilor era de 6 luni, începând din anul 1995 durata acestora s-a redus la 3 luni de învăţământ.

Tanchiştii şi automobiliştii s-au pregătit împreună cu infanteriştii până în anul 1995, după care aceştia au fost mutaţi în Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor de Tancuri şi Auto „Mihai Viteazul” de la Piteşti.

În perioada 17-20 martie 1994, potrivit unui ordin al Comandamentului Trupelor de Uscat, Centrul de Perfecţionare Pregătire Cadre Infanterie, Tancuri şi Auto a experimentat în teren modul de întrebuinţare şi de acţiune, norme tactice, dispozitive de luptă, organizarea şi realizarea legăturilor radio în cadrul batalionului mecanizat. La această acţiune au participat: comanda batalionului mecanizat; Compania 1 Infanterie cu 5 plutoane (3 de infanterie, unul de mitraliere, 1 aruncătoare 82 mm); Compania 1 Tancuri şi Bateria Aruncătoare 120 mm.

Continuând îndeplinirea planului de învăţământ şi de pregătire pentru luptă în perioada 25-26.03.1996 compania de militari cu termen redus a executat aplicaţia tactică cu tema: “Compania de infanterie, împreună cu subunităţi din trupele teritoriale în lupta ofensivă din contact; nimiceşte inamicul prin manevre de învăluire, respinge contraatacul executat de adversar şi trece la apărare pentru consolidarea aliniamentului atins, în condiţiile folosirii armelor de nimicire în masă şi a mijloacelor incendiare”.

În întreaga sa istorie de peste 9 decenii centrul a fost şi laborator de experimentare şi testare a tehnicii de luptă, armamentului şi autovehiculelor specifi ce infanteriei. În consecinţă, potrivit programului de experimentare la trupe a produsului B 33 (transportor amfi biu blindat) realizat de Departamentul Înzestrării Armatei, în zilele de 21-23.05.1996 în zona pădurea Ticuş, lacul Dridif şi poligonul Cârţişoara s-a desfăşurat aplicaţia de testare a acestui produs, sub comanda unui colectiv de ofi ţeri în frunte cu maiorul Ion Sandu. La testări au fost folosite 5 T.A.B.-uri B-33, o companie de infanterie, o grupă de asistenţă tehnică a uzinei constructoare, o echipă de scafandri cu o şalupă de serviciu şi 2 grupe de infanterie pentru marcarea acţiunilor inamicului.

Potrivit unui ordin al ministrului Apărării Naţionale începând cu data de 01.06.1997 Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor de Infanterie, Tancuri şi Auto şi-a încetat activitatea, locul acestuia fi ind luat de Şcoala de Aplicaţie pentru Infanterie subordonată Statului Major al Forţelor Terestre.

175

Şcoala de Aplicaţie pentru Infanterie avea următoarele obiective:specializarea iniţială în arma infanterie a ofi ţerilor şi subofi ţerilor -

în activitate şi pregătirea acestora pentru prima funcţie, aceea de comandant de pluton;

formarea ofi ţerilor şi subofi ţerilor de rezervă; -specializarea ulterioară a ofi ţerilor şi subofi ţerilor pentru a -

îndeplini şi alte funcţii în afara celei de bază;formarea competenţelor pentru îndeplinirea unor funcţii -

superioare (comandant de companie, ofi ţer de stat major de batalion, subofi ţer comandant de pluton etc.);

organizarea şi desfăşurarea examenelor de grad pentru colonei, -maiori şi plutonierii majori;

cercetarea ştiinţifi că şi aplicativă în armă; -protecţia şi conservarea patrimoniului cultural şi istoric al -

infanteriei.Cercetarea ştiinţifi că şi aplicativă în arma infanteriei a fost direcţionată

spre conceperea de armament şi tehnică de luptă, necesare ducerii războaielor convenţionale cu utilizarea celor mai noi tehnologii şi efectele generale ale acesteia în economia naţională. Aceasta a urmărit menţinerea unei competenţe ştiinţifi ce şi tehnice optime în laboratoarele proprii de cercetare, pentru cunoaşterea şi implementarea tehnologiilor de vârf.

Începând din anul 1998, în Şcoala de Aplicaţie pentru Infanterie s-au organizat următoarele cursuri:

Pentru ofi ţeri: cursul de bază şi cursul de formare ofi ţeri infanterie cu durata de 11 luni pentru specializarea iniţială în arma infanterie şi pregătirea pentru prima funcţie, aceea de comandant de pluton; cursul avansat - ofi ţeri infanterie pentru pregătirea pe funcţia de comandant de companie; cursul de stat major - ofi ţeri infanterie pentru formarea competenţelor specifi ce ofi ţerilor din statele majore ale batalioanelor, necesare organizării şi desfăşurării activităţilor la acest eşalon pe timp de pace, în situaţii de criză şi la război; cursul de bază - formare ofi ţeri în rezervă cu durata de 6 luni care are ca obiectiv formarea luptătorului individual, specializarea în armă şi pregătirea pentru funcţia de comandant de pluton; cursul de bază pentru formarea ofi ţerilor în rezervă din serviciul cultelor cu durata de 6 luni şi cursul de bază de actualizare a cunoştinţelor şi perfecţionarea deprinderilor

176

militare pentru ofi ţerii în rezervă din serviciul cultelor, cu durata de o lună, având ca obiectiv prioritar instruirea militară a preoţilor încadraţi în unităţi, în vederea formării acestora ca ofi ţeri în rezervă pentru serviciul cultelor.

Pentru subofi ţeri: cursul de bază - subofi ţeri şi cursul de formare subofi ţeri în activitate, cu durata de 11 luni pentru pregătirea în domeniul specialităţii şi pentru funcţia de comandant de grupă (piesă, echipaj); cursul de comandanţi de plutoane cu durata de 3 luni pentru perfecţionarea pregătirii în armă şi formarea abilităţilor de comandant de pluton; cursul de instructori, pentru formarea aptitudinilor metodico-pedagogice necesare îndeplinirii funcţiei de instructor de specialitate; cursul de stat major - subofi ţeri, pentru formarea aptitudinilor specifi ce activităţilor de deservire a statelor majore; cursul de plutonieri adjutanţi, pentru formarea aptitudinilor specifi ce activităţilor de deservire a statelor majore la nivel mare unitate; cursul de bază - formare subofi ţeri în rezervă, cu durata de 6 luni, pentru formarea luptătorului individual, specializarea iniţială în armă şi pregătirea pentru funcţia de comandant de grupă (echipă, piesă, echipaj).

În raport cu nevoile armatei în Şcoala de Aplicaţie pentru Infanterie s-au mai organizat cursuri de specializare pentru subofi ţeri care au avut ca obiectiv formarea unor abilităţi, altele decât cele prevăzute de cursurile de formare sau cele pentru comandant de pluton, subofi ţeri instructori sau subofi ţeri de stat major.

Potrivit planurilor şi programelor de învăţământ, a planului cu principalele activităţi ale şcolii începând din anul 2000, în unitate pe terenurile de instrucţie din jurul garnizoanei şi în poligoanele de tragere şi de instrucţie Cincu, Bucium, Cârţişoara, Galaţi şi Sâmbăta s-au executat o serie de activităţi practice cu ofi ţerii şi subofi ţerii-elevi şi cadrele şcolii de la toate cursurile, între care cele mai importante au fost: aplicaţia tactică cu tema: „Plutonul de infanterie în cadrul companiei în ofensiva din contact prin înlocuire; nimiceşte adversarul prin învăluire, respinge contraatacul acestuia, reia ofensiva şi trec în grabă la apărare pentru consolidarea aliniamentului cucerit, în condiţiile pericolului întrebuinţării armelor N.B.C. şi a mijloacelor incendiare” la care au participat cursurile de bază; trageri cu armamentul de la bordul transportoarelor amfi bii blindate; stagiul la unităţi al ofi ţerilor de la cursul de bază şi subofi ţeri luptători – fi liera indirectă, apreciat cu califi cativul de „Foarte bine”; examenul pentru obţinerea titlului de mecanic conductor T.A.B., clasa a III-a pentru cadrele şcolii; examenul

177

pentru obţinerea brevetului de mecanic conductor M.L.I. fără clasă de către ofi ţerii din cursul de bază – modulul „B”; trageri cu aruncătorul de 82 mm şi aruncătorul de grenade antitanc a A.G. – 9 apreciate cu califi cativul „Foarte bine” de către ofi ţerii de la cursul de bază – fi liera directă şi subofi ţerii de la fi liera indirectă; aplicaţia tactică cu tema: „Plutonul de infanterie pichet mobil de cap în marş; execută asigurarea acţiunilor şi protecţia pe timpul staţionării; organizează apărarea în afara contactului cu adversarul, trece la ofensivă în eşalonul doi al batalionului; se introduce în luptă ca detaşament înaintat, cucereşte şi menţine un obiectiv important în condiţiile întrebuinţării N.B.C. şi a mijloacelor incendiare”; antrenamentul de stat major al cadrelor şcolii concomitent cu aplicaţia cursului de stat major cu tema: ”Acţiunile brigăzii mecanizate într-o situaţie de criză; după mobilizare participă la nimicirea unui desant aerian operativ; trece la apărare în cadrul forţelor de acţiune ulterioare ale eşalonului superior”.

În baza unui ordin al ministrului apărării naţionale din 29.03.2001, completat cu o dispoziţiune a Statului Major General, începând cu data de 23.06.2001 Şcoala de Aplicaţie pentru Infanterie a luat în subordine: Baza 1 Instrucţie Infanterie din Caracal de la Corpul 1 Armată Teritorial; Baza 2 Instrucţie Infanterie din Piatra-Neamţ de la Corpul 10 Armată Teritorial şi Baza 3 Instrucţie Infanterie din Zalău de la Corpul 4 Armată Teritorial. Pe baza unui alt ordin al Statului Major al Forţelor Terestre, în ziua de 24.07 2002 Şcoala de Aplicaţie pentru Infanterie a luat în subordine Baza 4 Instrucţie Vânători de Munte din Curtea de Argeş de la Şcoala de Aplicaţie pentru Vânătorii de Munte din Predeal.

Pe baza unei decizii a Statului Major General începând cu 15.08.2002, Şcoala de Aplicaţie pentru Infanterie s-a transformat în Şcoala de Aplicaţie pentru Infanterie şi Vânători de Munte şi a luat în subordine Şcoala de Aplicaţie pentru Vânători de Munte, care cu aceeaşi dată a primit denumirea de Centrul de Pregătire Montană. Începând cu data 01.03 2003 Baza 4 Instrucţie Vânători de Munte din Curtea de Argeş a ieşit din subordinea Şcolii de Aplicaţie pentru Infanterie şi Vânători de Munte şi s-a transformat în B.33 V.M. subordonat Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”. De la aceeaşi dată B. 291 V.M. din Lunca de Sus – judeţul Harghita s-a transformat în Baza 4 Instrucţie Vânători de Munte şi s-a subordonat Şcolii de Aplicaţie pentru Infanterie şi Vânători de Munte – Făgăraş. La 08.04 2003 în baza unei dispoziţiuni a Statului Major General Baza 4 Instrucţie Vânători

178

de Munte din Lunca de Sus s-a desfi inţat. Începând cu data de 01.06.2003 în cadrul Centrului de Pregătire Montană din Predeal s-a înfi inţat şi a început să funcţioneze Batalionul de Instrucţie Vânători de Munte.

La 03.09.2002 în Şcoala de Aplicaţie pentru Infanterie şi Vânători de Munte din Făgăraş au început pregătirea următoarele cursuri: cursul de bază ofi ţeri infanterie; cursul de formare ofi ţeri infanterie; cursul de comandanţi de plutoane infanterie subofi ţeri; cursul de formare subofi ţeri infanterie – fi liera indirectă.

La 01.09. 2003 în şcoală au început să funcţioneze următoarele cursuri: de bază în arma infanterie şi de pregătire pentru prima funcţie pentru 100 de sublocotenenţi organizaţi în 6 grupe de învăţământ; de comandanţi plutoane infanterie pentru 29 sergenţi majori organizaţi în 2 grupe de învăţământ şi de instructori subofi ţeri pentru 7 cursanţi.

Pentru anul de învăţământ 2003 – 2004 consiliul de învăţământ a avut în compunere 21 de membri (ofi ţeri şi profesori salariaţi civili), Biroul executiv al consiliului de învăţământ a fost condus de colonelul Mihai Deaconeasa.

La data de 05.08.2004, Comisia de Heraldică a aprobat cu nr. DR 2924 denumirea onorifi că de „Constantin Brâncoveanu”.

Începând cu 1 august 2005 potrivit ordinului Statului Major General Şcoala de Aplicaţie pentru Infanterie şi Vânători de Munte şi-a încetat activitatea, locul acesteia fi ind luat de Centrul de Pregătire a Infanteriei.

Începând cu anul 1997 pe fondul modifi cărilor succesive ale statului de organizare şi a denumirii structurii, atribuţiile rămân practic aceleaşi şi anume: de planifi care, organizare, coordonare şi evaluare, activităţile de pregătire profesională iniţială, formare continuă şi perfecţionare a personalului militar profesionalizat în activitate şi în rezervă din cadrul M.Ap.N. în arma infanterie şi vânători de munte, în raport cu cerinţele Ghidului carierei militare şi a politicilor de management al resurselor umane, precum şi instrucţia centralizată a militarilor voluntari în perioada formării luptătorului (specialistului). Actualmente, activitatea centrului este orientată pe următoarele componente:

1. În domeniul învăţământului:specializarea iniţială în armă şi pregătirea pentru prima funcţie -

de comandant pluton infanterie a ofi ţerilor absolvenţi ai Academiei Forţelor

179

Terestre şi a elevilor Şcolii Militare de Maiştri Militari şi Subofi ţeri a Forţelor Terestre;

perfecţionarea şi specializarea ulterioară a ofi ţerilor şi -subofi ţerilor de infanterie în activitate, prin cursuri de carieră şi de nivel;

organizarea şi desfăşurarea examenelor pentru gradul de -plutonier major;

formarea şi perfecţionarea ofi ţerilor şi subofi ţerilor prin fi liera -indirectă şi de rezervă.

2. În domeniul dezvoltării şi reglementării în armă:înfăptuirea politicii de dezvoltare în armă, cercetare ştiinţifi că -

aplicativă şi elaborarea actelor normative specifi ce necesare organizării, coordonării, desfăşurării şi controlului instrucţiei în armă;

consilierea comandantului centrului şi a locţiitorului acestuia în -problemele pe linie de armă;

gestionarea fondului de informare şi documentare al infanteriei; -coordonarea activităţii de relaţii militare internaţionale pe linia -

armei.În cadrul centrului se asigură pregătirea permanentă, prin cursuri de

carieră, de nivel/specializare şi de recalifi care a ofi ţerilor, subofi ţerilor în scopul îndeplinirii unor funcţii de complexitate şi responsabilitate mai mare care condiţionează înaintarea la gradul următor şi promovarea în funcţia corespunzătoare noului grad.

Cursurile de formare şi carieră sunt obligatorii şi se organizează unitar pe grade, pentru toate categoriile de militari, astfel:

Pentru ofi ţeri:Cursul de formare ofi ţeri infanterie în activitate – fi liera a)

indirectă, asigură formarea ofi ţerilor ce vor încadra funcţii de comandant pluton în acdrul unităţilor dislocabile afl ate în curs de operaţionalizare sau operaţionalizate din compunerea categoriilor de forţe ale armatei. Absolvirea cursului se fi nalizează cu obţinerea certifi catului de absolvire.

Cursul de bază, primul curs de carieră, asigură specializarea b) sublocotenenţilor în armă şi pregătirea pentru prima funcţie - comandant pluton. Absolvirea cursului se fi nalizează cu obţinerea certifi catului de absolvire.

Cursul avansat, destinat locotenenţilor, asigură dezvoltarea c) competenţelor de lider militar şi perfecţionarea pregătirii tactice şi tehnice

180

necesare conducerii şi instruirii unei companii, precum şi formarea competenţelor de ofi ţer de stat major la nivel batalion, brigadă şi similare acestora. Absolvirea cursului se fi nalizează cu obţinerea certifi catului de absolvire.

Cursul de stat major, destinat căpitanilor, asigură dezvoltarea d) competenţelor de conducere şi management al microstructurilor din domeniile funcţionale operaţionale, perfecţionarea pregătirii de stat major întrunit interarme şi de specialitate, dezvoltarea competenţelor în funcţii de stat major de la nivelul batalionului şi brigăzii. Absolvirea cursului se fi nalizează cu obţinerea certifi catului de absolvire.

Pentru maiştri militari şi subofi ţeri:Cursul de bază, asigură formarea competenţelor şi deprinderilor a)

de conducere/comandă a subunităţilor luptătoare şi tehnice mici până la nivel grupă, precum şi pregătirea pentru prima funcţie. Absolvirea cursului se fi nalizează cu obţinerea certifi catului de absolvire.

Cursul avansat, destinat sergenţilor majori, asigură dezvoltarea b) competenţelor de lider militar şi perfecţionarea pregătirii tactice şi tehnice în scopul conducerii, instruirii şi luptei unei grupe. Absolvirea cursului se fi nalizează cu obţinerea certifi catului de absolvire.

Cursul de plutonier major, destinat plutonierilor, asigură c) dezvoltarea competenţelor necesare funcţiei de locţiitor de comandant pluton şi subofi ţer de stat major. Absolvirea cursului se fi nalizează cu obţinerea certifi catului de absolvire.

Cursul de plutonier adjutant, destinat plutonierilor majori d) asigură formarea competenţelor necesare exercitării funcţiei de subofi ţer de stat major la eşalon batalion/brigadă şi de consilier al comandantului de companie. Absolvirea cursului se fi nalizează cu obţinerea certifi catului de absolvire.

Cursul de plutonier adjutant principal, destinat plutonierilor e) adjutanţi asigură dezvoltarea abilităţilor pentru îndeplinirea funcţiilor de subofi ţeri de stat major în statele majore de la batalion în sus şi consilier al comandantului, formarea deprinderilor necesare activităţii în comandamente, perfecţionarea cunoştinţelor teoretice, metodologice şi psihopedagogice necesare exercitării atribuţiilor de subofi ţer de stat major şi consilier al comandantului, dezvoltarea capacităţilor fi zice şi psihice necesare activităţii

181

în condiţii de efort pentru îndeplinirea misiunilor atât izolat, cât şi în cadrul grupului militar, dezvoltarea fl exibilităţii şi a capacităţii de adaptare la schimbările tehnologice, organizaţionale şi doctrinare din sistemul militar, precum şi îmbunătăţirea deprinderilor comportamentale şi de opinie ca cetăţean, dezvoltarea abilităţilor lingvistice şi de utilizare a mijloacelor informatice.

Batalionul 1 Instrucţie - CaracalScurt istoricBatalionul 1 Infanterie Instrucţie poartă tradiţiile de luptă ale

Regimentului 2 Roşiori înfi inţat în anul 1869 în tabăra de la Furceni, prin preluarea unor efective şi cai din regimentele de vânători-călăraşi şi de călăraşi.

În istoria poporului român Regimentul 2 Roşiori şi-a câştigat poate prea greu locul, gândindu-ne la jertfele făcute de acesta şi la dreptul la nemurire. Puţine sunt unităţile cu o istorie neîntreruptă, care să fi fost prezente la bătăliile de răsunet produse de-a lungul zbuciumatei istorii a poporului român pentru independenţă, neatârnarea patriei şi care să scrie cu litere de sânge atâtea nume în panteonul eroilor neamului.

Din anul 1869 până în 1877 regimentul a fost dislocat pe rând în garnizoanele Bucureşti, Iaşi, Giurgiu, Bicaz şi Râmnicu Sărat.

La decretarea mobilizării generale a armatei din aprilie 1877 Regimentul 2 Roşiori a intrat în compunerea Brigăzii 2 Cavalerie din Divizia a 4-a şi Corpul 2 Armată. În războiul pentru cucerirea independenţei şi pe timpul operaţiei de pe Dunăre a făcut parte din rezerva C. 2 A., ulterior a participat la luptele pentru cucerirea Plevnei, redutei Griviţa şi a localităţilor Vidin-Belogracik. După demobilizare regimentul a intrat în compunerea Diviziei 3 Infanterie, fi ind dislocat în garnizoana Galaţi.

Între 1878 şi 1913 Regimentul 2 Roşiori a fost dislocat şi redislocat în mai multe garnizoane din: Galaţi, Ostrov, Mangalia, Constanţa, Bucureşti, Slobozia, Iaşi, Botoşani, Bîrlad, Slatina şi din nou Bucureşti.

La 9 mai 1902 a avut loc solemnitatea ţintuirii stindardului său de luptă de către Regele Carol I în interiorul palatului regal din Bucureşti, în sala circulară.

În 1913 a participat la cel de-al doilea război balcanic în subordinea Bg. 1 Cv. din D.1 Cv. acţionând în sudul Olteniei şi în Bulgaria, unde a cucerit localitatea Ferdinand.

182

La 10 mai 1914 a avut loc solemnitatea decorării drapelului de luptă al regimentului cu medalia “Avântul Ţării“ de către generalul Alexandru Cerkez - comandantul Brigăzii 2 Roşiori. La 26 mai 1916 în cadrul unui ceremonial organizat la Iaşi Regele Ferdinand I a decorat drapelul regimentului cu Ordinul ”Steaua României“ în ordin de cavaler cu panglica “Virtutea Militară“.

În Primul Război Mondial regimentul a participat mai întâi la apărarea pasului Oituz, apoi la luptele din vestul Munteniei şi la operaţiunea „Apărarea Dunării”.

În ziua de 15 noiembrie 1916 în marş spre Bucureşti, în zona localităţii Prunaru a fost întâmpinat cu foc de către trupele germane. Încleştarea care a urmat a intrat în istorie ca “Şarja de la Prunaru “, în urma căreia regimentul a pierdut 7 ofi ţeri şi 209 trupă, printre aceştia afl ându-se şi colonelul Gheorghe Naumescu- comandantul unităţii. Regimentul se retrage spre frontul care era pe Argeş şi intră în cantonament pentru refacere şi completări la Brăneşti, iar în urma retragerii generale spre sudul Moldovei a intrat în refacere pentru 6 luni în localitatea Burdujeni-Suceava.

La 2 august 1917 Regimentul 2 Roşiori în compunerea Diviziei 2 Cavalerie a intrat în subordinea Armatei 1 şi a generalului Eremia Grigorescu cu care a intrat în istorie, în urma luptelor sângeroase de la Mărăşeşti sub deviza “Nici pe aici nu se trece“.

Începând cu 7 ianuarie 1918 regimentul a participat la campania din Basarabia în subordinea Brigăzii 22 Mixte din Divizia 11 Infanterie, luând parte la luptele de la Chişinău, Bender şi Tiraspol împotriva rezistenţelor ruseşti şi izgonirea acestora dincolo de Nistru. După cum rezultă din documentele vremii, la 28 martie 1918, afl at în Chişinău, regimentul a salutat prin lovituri de tun unirea Basarabiei cu România. Pentru aceste fapte de vitejie la 26 mai 1918 regimentul a fost deplasat la Iaşi, unde drapelul acestuia a fost decorat cu Ordinul “Steaua României “, după care din nou la Chişinău şi ulterior în Transilvania, unde a participat la campania militară împotriva revizioniştilor maghiari, intrând victorios în Budapesta la 3 august 1919.

După Primul Război Mondial Regimentul 2 Roşiori a fost dislocat pe rând în garnizoanele Bârlad, Bălţi şi Chişinău şi din nou Bîrlad, unde îl găsim din 1922 şi până la declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial.

183

La 29 iunie 1932 Regele Carol al II-lea a dispus ca această unitate să se numească Regimentul 2 Roşiori “Prunaru“, în amintirea şarjei din această localitate din 15 noiembrie 1916.

La 10 mai 1935 stindardul Regimentului 2 Roşiori “Prunaru” a fost decorat cu Ordinul “Mihai Viteazul” clasa a III-a. Din septembrie 1939 regimentul a intrat în compunerea Bg. 9 Cv. din D. 1 Cv., fi ind dislocat mai întâi la Săcălaz, apoi la Timişoara.

După intrarea României în război Regimentul 2 Roşiori a participat în campania din est la atacul garnizoanei Odesa, la Cotul Donului şi la bătălia de la Stalingrad, unde a rezistat în încercuire fără hrană şi muniţie timp de 77 de zile, în urma căreia decimat, a încetat operaţiunile militare şi s-a întors în ţară la Timişoara, unde a continuat pregătirile pentru război până în luna iulie 1944.

Începând din iulie 1944 găsim regimentul în dispozitivul de luptă al D. 1 Cv., acţionând în Basarabia pe pârâul Sărata, iar după 23 august 1944 a trecut Prutul şi a revenit în ţară în condiţiuni deosebit de grele.

Începând din 13 octombrie 1944 Regimetul 2 Roşiori “Prunaru” a început acţiunile pe frontul de vest în Transilvania, pe direcţia Apahida, Răscruci, Luna de Jos, apoi pe teritoriul Ungariei, armistiţiul din 9 mai 1945 găsindu-l într-o continuă ofensivă la Skalka şi Prasteiov în Cehoslovacia. Între 23 august 1944 şi 9 mai 1945 regimentul a avut 172 militari morţi, 640 răniţi şi 74 dispăruţi.

După încheierea războiului şi revenirea în ţară Regimentul 2 Roşiori “Prunaru” a fost dislocat până în anul 1947 în garnizoana Timişoara, unde a executat activităţi de lăsare la vatră, încorporări şi pregătire de luptă.

La 20 august 1947 regimentul a intrat în compunerea Regiunii a 4-a Militară fi ind redislocat în garnizoana Bârlad, iar din 1948 în garnizoana Târgovişte, în localul Şcolii de Cavalerie şi a fostului Regiment 22 Infanterie.

Începând din 1 februarie 1949 regimentul a primit denumirea de Regimentul 2 Cavalerie, subordonat Brigăzii 2 Cavalerie, conform ordinului nr. 45052/18.01.1949 al Marelui Stat Major Secţia 1.

La 23 august 1950, Regimentul 2 cavalerie primeşte Drapelul de luptă.Începând cu 1 decembrie 1951 regimentul a primit o nouă numerotare

şi un nou indicativ, Regimentul 119 Cavalerie – U.M. 04527., în subordinea Brigăzii. 73 Cavalerie.

184

Potrivit Ordinului Marelui Stat Major numărul 008448/09.09.1953 şi urmare a Ordinului Regiunii a 2-a Militare numărul 00245593/17.08.1953, în urma restructurărilor survenite în armată după această dată, unitatea devine independentă şi trece sub comanda directă a Regiunii a 2-a Militare începând cu data de 09.09.1953, fi ind redislocată din tabăra de vară Ungureni în garnizoana Târgovişte.

În urma desfi inţării cavaleriei din anul 1954, la 1 noiembrie Regimentul 119 Cavalerie este preluat cu toate tradiţiile sale de luptă de către Regimentul 248 Motomecanizat, prin Ordinul Ministrului Forţelor Armate numărul 0010100/1954 şi actul de predare-primire numărul01921/25.11.1954 şi are indicativul 03349. Este redislocat în garnizoana Caracal, pe strada Walter Mărăcineanu şi se subordonează Diviziei 37 Mecanizată.

Pentru faptele de arme deosebite săvârşite în luptele împotriva Germaniei fasciste regimentul a fost decorat cu Ordinul “ Apărarea Patriei” clasa a III-a.

La 23 februarie 1959 Regimentul 248 Motomecanizat a primit denumirea de Regimentul 3 Mecanizat subordonat Diviziei 1 Mecanizată “T. Vladimirescu “şi are indicativul 01256, iar la 25 octombrie 1969 îşi schimbă denumire în Regimentul 3 Mecanizat „Olt”.

În perioada 1970-1989 regimentul execută activităţi de pregătire pentru luptă concomitent cu utilizarea militarilor în economia naţională şi în agricultură, revoluţia română găsindu-l cu efective reduse dar în măsură să execute misiunile încredinţate în ciuda tuturor greutăţilor.

La data de 17.12.1989 orele 19.07 s-a primit indicativul „Radu cel Frumos”, întregul personal fi ind chemat la unitate. În perioada evenimentelor din decembrie 1989 Regimentul 3 Mecanizat „Olt” a participat cu personal şi tehnică la misiuni de pază şi apărare a obiectivelor importante din oraş, păstrare ordinii publice.

Începând cu anul 1990 Regimentul 3 Mecanizat „Olt”, la fel ca întreaga armată, începe un program susţinut de instruire, militarii nemaifi ind angrenaţi în alte activităţi.

În cadrul reformei produsă în Armata Română, în conformitate cu hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării din 5 octombrie 1993 referitoare le reorganizarea armatei, Regimentul 3 Mecanizat “Olt” se transformă în Batalionul 3 Infanterie, începând cu data de01.03.1995 şi se subordonează în continuare Brigăzii 7 Tancuri.

185

La 9 mai 1995 batalionul primeşte noul Drapel de luptă şi denumirea onorifi că de „Olt”, prin Decretul Prezidenţial numărul 91/04.05.1995.

La 01.06.2001 Batalionul 3 Infanterie “Olt” a fost transformat în Baza 1 Instrucţie pentru Infanterie, subordonată mai întâi Corpului 1 Armată Teritorial, apoi Şcolii de Aplicaţie pentru Infanterie şi Vânători de Munte din Făgăraş sub comanda colonelului Anton Olteanu şi având ca misiune pregătirea militarilor, în diferite specialităţi din arme infanterie.

La data de 01.08.2005 Baza 1 Instrucţie pentru Infanterie se transformă în Batalionul 1 Instrucţie, din cadrul Centrului de Pregătire al Infanteriei „Constantin Brâncoveanu” – Făgăraş, subordonat Şcolii de Aplicaţie pentru Unităţi de Luptă „Mihai Viteazul” – Piteşi.

Cu un trecut glorios şi un prezent pe măsură Batalionul 1 Infanterie Instrucţie continuă astăzi cu succes glorioasele tradiţii ale înaintaşilor, făcând din pregătirea pentru luptă a acestei unităţi crezul său de credinţă.

IV.3.2. Baza de Instruire pentru Vânători de MunteScurt istoricConform aprobării Biroului Consiliului de Conducere al Ministerului

Apărării Naţionale din 07.10.1981 şi al ordinului Marelui Stat Major Nr. C.L.001408 din 02.11.1981 se înfi inţează, în garnizoana Predeal, cu începere de la 01.11.1981, Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor de Vânători de Munte, subordonat Comandamentului Infanteriei şi Tancurilor, la solicitarea prezentată şi justifi cată de toţi comandanţii de unităţi şi mari unităţi de vânători de munte de a se asigura pregătirea personalului profesionalizat într-o instituţie de specialitate, într-o concepţie unitară, modernă şi cu o bază materială adecvată. Această instituţie a fost destinată perfecţionării şi specializării cadrelor active şi în rezervă din trupele de uscat ale armatei României pentru conducerea, pregătirea şi ducerea acţiunilor de luptă în teren muntos-împădurit în timp de campanie, precum şi pentru buna organizare şi desfăşurare a procesului instructiv-educativ pe timp de pace. De asemenea, a experimentat şi generalizat noi forme de pregătire şi ducere a acţiunilor de luptă în teren muntos - împădurit, a studiat şi elaborat noi principii teoretice pentru îmbunătăţirea regulamentelor şi instrucţiunilor de armă.

186

Ulterior, Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor de Vânători de Munte s-a transformat în Şcoala de Aplicaţie pentru Vânători de Munte, începând cu 01.06.1997.

Misiunea de bază a Şcolii de Aplicaţie pentru Vânători de Munte a fost aceea de a forma, specializa şi perfecţiona pregătirea ofi ţerilor, maiştrilor militari şi subofi ţerilor în activitate şi în rezervă.

Prin decizii ale eşaloanelor superioare, în anul 2000, Şcoala de Aplicaţie pentru Vânători de Munte a luat în subordine Asociaţia Sportivă Armata Braşov, care s-a transformat în Clubul Sportiv Aplicativ Militar „Bucegi”, cu misiunea principală de a reprezenta Armata României la concursurile sportiv-aplicative internaţionale, Atelierul de reparat schiuri şi omologări, iar în anul 2001, a luat în subordine Baza 4 Instrucţie Vânători de Munte - Curtea de Argeş.

Începând cu data de 22.08.2002, în baza dispoziţiei statului Major General nr. S/B5/ 3437/17.07.2002, Şcoala de Aplicaţie pentru Vânători de Munte s-a transformat în Centrul de Pregătire Montană „BUCEGI”.

Începând cu 01.08.2005 Centrul de Pregătire Montană „BUCEGI” intră în subordinea Şcolii de Aplicaţie pentru Unităţi de Luptă „Mihai Viteazul”.

În sarcinile acestei instituţii au stat experimentarea şi generalizarea procedeelor de pregătire şi ducere a acţiunilor de luptă, elaborarea de noi principii teoretice pentru îmbunătăţirea regulamentelor şi instrucţiunilor specifi ce, testarea armamentului, tehnicii şi materialelor din dotarea vânătorilor de munte şi stabilirea modului de cooperare cu unităţile de alte arme.

Centrul de pregătire şi-a adus contribuţia la clarifi carea conţinutului unor procedee de luptă, în special manevra de întoarcere în teren muntos cu subunităţi de vânători de munte de valoare diferită, fi ind apreciate studii şi monografi i precum: „Apărarea pasului şi trecătorii Predeal”, „Monografi a munţilor Bucegi şi Baiului”, „Instrucţia Alpină”, „Instrucţiunile privind viaţa în munţii”, „Manualul de instrucţie a schiului”, „Memoratorul comandantului de companie de Vânători de Munte”, „Organizarea, planifi carea şi desfăşurarea instruirii intensive în tabere de munte”.

Totodată, centrul a organizat şi condus activităţile în şcolile naţionale de alpinism, alpiniadele, spartachiadele şi celelalte concursuri aplicativ-

187

militare, în cooperare cu Federaţia Română de Alpinism şi Escaladă şi formaţiunile salvamont din zona de responsabilitate.

Preluând spaţiile, baza materială şi personalul Şcolii de Aplicaţie pentru Vânători de Munte, Centrul şi-a însuşit tradiţiile acesteia şi a preluat sarcinile asigurării continuităţii pregătirii de specialitate a cadrelor de vânători de munte, centralizat, într-o instituţie militară de învăţământ, adoptându-se noi concepţii de formare şi specializare a cadrelor de vânători de munte şi din celelalte categorii de forţe armate.

Clubul Sportiv Aplicativ Militar „Bucegi”, ca structură aparţinând Centrului de Pregătire Montană „BUCEGI” este format din trei secţii: alpinism şi salvamont, schi şi sărituri şi sanie şi are drept scop pregătirea sportivilor la cel mai înalt nivel, în vederea participării cu succes la competiţiile interne şi internaţionale din calendarul sportiv militar şi al federaţiilor de specialitate. De asemenea, clubul sprijină activitatea de pregătire a celor mai valoroşi sportivi juniori din cluburile sportive şcolare.

În baza ordinului Şefului Stat Major al Forţelor Terestre, începând cu 01.06.2003, în subordinea C.P.M. „Bucegi” s-a înfi inţat Batalionul de Instrucţie Vânători de Munte. Batalionul de Instrucţie Vânători de Munte a fost creat în conformitate cu noua concepţie de instruire a Forţelor Armatei României care aspirau la integrarea în structurile de securitate euroatlantică. Potrivit acestei concepţii, Batalionul de Instrucţie Vânători de Munte a fost integrat în structura Centrului de Pregătire Montană, având ca obiectiv principal: „Formarea luptătorului autonom, bine instruit, care să poată acţiona individual sau în echipă în condiţiile moderne ale câmpului de luptă”.

Pornind de la aceste deziderate, structura Batalionului de Instrucţie Vânători de Munte dislocat în garnizoana Predeal a fost înfi inţat la 01.06.2003 prin desfi inţarea Batalionului de Instrucţie Vânători de Munte (Lunca de Sus) şi redimensionarea acestuia pentru a face faţă nevoilor de instrucţie centralizată a tinerilor încorporaţi.

Pe baza noului Sistem de instruire centralizată, în Batalionul de Instrucţie Vânători de Munte, începând cu 01.07.2003, s-a instruit prima serie de militari în termen (vânători de munte şi armament greu de infanterie).

Instituţia a funcţionat în această structură până în data de 01.09.2008 când, conform Ordinului G.2/S/1308 din 31.07.2008 al şefului Statului Major General, s-a restructurat şi a primit denumirea de Baza de Instruire pentru Vânători de Munte (U.M. 01041 „P” Predeal) subordonată Centrului de Instruire pentru Infanterie şi Vânători de Munte din Făgăraş.

188

Începând cu aceeaşi dată, Batalionul de Instrucţie s-a transformat în Companie de instrucţie şi Companie de Instrucţie şi Asigurare Învăţământ, iar Clubul Sportiv Aplicativ Militar „Bucegi”, la fel ca Baza de Instruire, a intrat în structura Centrului de Instruire pentru Infanterie şi Vânători de Munte, respectiv U.M. 01041 Făgăraş. În această structură, instituţia execută în continuare misiunile legate de învăţământ şi instrucţie primite.

MISIUNEA DE BAZĂ a Bazei de Instruire pentru Vânători de Munte „Bucegi”, prin întregul personal care îşi desfăşoară activitatea în această instituţie, este asigurarea perfecţionării pregătirii prin cursuri a cadrelor militare şi soldaţilor/gradaţilor voluntari din arma infanterie, specialitatea militară vânători de munte.

MISIUNI PRINCIPALE:Formarea specialistului de vânători de munte din rândul soldaţilor -

şi gradaţilor voluntari;Formarea şi specializarea ulterioară a ofi ţerilor şi subofi ţerilor -

vânători de munte pe fi lieră directă şi indirectă;Perfecţionarea şi specializarea ulterioară a ofi ţerilor şi -

subofi ţerilor vânătorilor de munte pentru îndeplinirea unor funcţii superioare prin absolvirea cursurilor de carieră;

Formarea instructorilor de schi şi alpinism pentru unităţile de -vânători de munte şi de alte arme;

Perfecţionarea în schi şi alpinism a cadrelor din unităţile de -V.M., prin absolvirea cursurilor de nivel;

Cercetarea aplicativă în specialitatea vânători de munte, -participarea la elaborarea manualelor şi regulamentelor specifi ce;

Organizarea de competiţii aplicativ - militare specifi ce vânătorilor -de munte sub conducerea (coordonarea) Statului Major al Forţelor Terestre cu sprijinul C.S.A.M. Bucegi;

Acordarea de consultanţă de specialitate privind pregătirea şi -ducerea operaţiilor militare în munţi, evaluarea îndeplinirii standardelor de performanţă pentru cadrele din structurile operaţionalizate ale vânătorilor de munte;

Protecţia şi conservarea patrimoniului cultural şi istoric al -vânătorilor de munte.

Pregătirea de specialitate a vânătorilor de munte vizează formarea, dezvoltarea şi specializarea succesivă a cadrelor militare din unităţile de

189

vânători de munte sau din alte structuri ale sistemului de apărare ca foarte buni executanţi ai procedeelor tehnice specifi ce luptei în teren muntos.

Scopul urmărit este formarea de foarte buni luptători pentru îndeplinirea misiunilor primite în condiţiile terenului muntos greu accesibil altor categorii de forţe pentru executarea de manevre îndrăzneţe, în locul şi în momentul în care inamicul se aşteaptă cel mai puţin, cât şi organizatori pricepuţi şi conducători ai procesului de instrucţie a trupelor, în vederea îndeplinirii cu succes a sarcinilor ce revin subunităţilor şi unităţilor de vânători de munte în contextul general al acţiunilor militare.

Admiterea în instituţie pentru urmarea cursurilor se realizează prin aplicarea unor teste care verifi că nivelul cunoştinţelor şi priceperilor, în raport cu specifi cul şi tipul cursurilor.

Personalul bazei şi-a perfecţionat permanent pregătirea, astfel că în prezent, Baza de Instruire pentru Vânători de Munte „Bucegi” se prezintă ca o instituţie militară de învăţământ puternică, având cadre şi instructori competenţi, capabili să desfăşoare un învăţământ de calitate superioară şi efi cient.

Indiferent de denumirea sau titulatura pe care această instituţie militară a avut-o sau o va avea de-a lungul vremii, scopul şi obiectivele principale care stau la baza activităţilor ce se desfăşoară aici rămân neschimbate, la fel şi ambiţia cadrelor şi a personalului din această Bază, şi anume: pregătirea cadrelor din unităţile de vânători de munte la cele mai înalte standarde, cu accent pe instrucţia de specialitate, pentru că vânătorii de munte nu pot fi altfel decât la înălţime, în orice situaţie.

Activităţi internaţionale desfăşurate în baza de instruire pentru vânători de munte „Bucegi”

Cea de-a 43-a Întâlnire a Asociaţiei Internaţionale a Şcolilor Militare de Munte s-a desfăşurat în perioada 02 – 06.03.2009 la PREDEAL, locul de dislocare al Bazei de Instruire pentru Vânători de Munte „Bucegi”. La activitate au luat parte reprezentanţii Şcolilor Militare de Munte din armatele următoarelor ţări membre: Austria, Belgia, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Slovenia, Spania şi Statele Unite ale Americii în calitate de membri permanenţi şi Argentina, Olanda, Suedia şi România în calitate de membri observatori, precum şi Norvegia în calitate de invitat.

Scopul activităţii l-a constituit schimbul de informaţii cu reprezentanţii armatelor ţărilor membre ale asociaţiei, privind pregătirea unităţilor

190

specializate în ducerea luptei în teren muntos, în aclimatizarea şi executarea acţiunilor militare, utilizând diferite tehnici şi proceduri de schi în munţi de înălţime medie. Obiectivul principal l-a constituit obţinerea de către Armata Română - prin Baza de Instruire pentru Vânători de Munte - a calităţii de membru permanent în cadrul Asociaţiei Internaţionale a Şcolilor Militare de Munte şi s-a concretizat în stabilirea unei baze largi de cooperare între centrele de pregătire montană în toate domeniile de activitate specifi ce vânătorilor de munte (pregătire specifi că, metodologie, tehnici de instruire, echipament, etc.), familiarizarea delegaţiilor străine cu mediul geografi c montan din ţara noastră, schimbul de experienţă ce promovează consensul şi camaraderia între trupele alpine din toate ţările membre ale asociaţiei şi implementarea, aplicarea şi elaborarea propunerilor de către reprezentanţii ofi ciali ai ţărilor membre ale asociaţiei cu privire la pregătirea specifi că, metodologie, tehnici de instruire, echipament.

O realizare deosebită, atât pentru Baza de Instruire pentru Vânători de Munte „Bucegi” cât şi pentru Forţele Terestre, a fost acordarea statutului României de membru permanent în cadrul Asociaţiei Internaţionale a Şcolilor Militare de Munte. În acest sens se va continua schimbul de experienţă efectuat prin activităţi diverse, în anii anteriori, cu structuri alpine din armatele ţărilor membre fapt care vine în întâmpinarea necesităţii de colaborare cu structuri specializate din alte armate pentru dezvoltarea cerinţelor ce revin structurilor de vânători de munte în perfecţionarea instrucţiei de specialitate şi a procedurilor rezultate în urma procesului de operaţionalizare, precum şi la îmbunătăţirea sistemului curricular de învăţământ prin cursuri diverse în benefi ciul unităţilor şi marilor unităţi de vânători de munte.

Problemele discutate au fost legate de tradiţiile de luptă ale vânătorilor de munte români în domeniul formării şi perfecţionării personalului ce încadrează structurile de vânători de munte, obiectivele de instruire ale Bazei de Instruire pentru Vânători de Munte, oferta de cursuri existentă şi facilităţile de instruire ce pot fi puse la dispoziţia partenerilor, propuneri privind lărgirea şi intensifi carea schimbului de informaţii şi experienţa între structurile participante, modul de organizare şi desfăşurare a instrucţiei de specialitate, aplicarea tehnicilor de alpinism şi escaladă, pentru a fi în măsură să desfăşoare operaţii militare pe timp de vară/iarnă, în zone de mare altitudine, cu climă extremă, aplicarea procedurilor de căutare, salvare şi evacuare a răniţilor din zonele de mare altitudine şi condiţiile particulare

191

ale diverselor tipuri de acţiuni militare la nivel subunitate în zone cu teren puternic frământat la mare altitudine, avându-se în vedere structura de climă şi relief a principalelor teatre de operaţii, cu referire în special la Afganistan.

Reprezentanţii ţărilor membre permanente ale asociaţiei au apreciat la modul laudativ eforturile organizatorice întreprinse la nivelul Bazei de Instruire pentru Vânători de Munte „Bucegi”, apreciind realismul şi soliditatea modului în care sunt concepute pregătirea şi modul de desfăşurare a operaţiilor militare în teren muntos de către structurile de vânători de munte din Armata României.

De asemenea, s-a subliniat faptul că vânătorii de munte români, prin primirea lor în asociaţie, sunt la începutul unui drum extrem de complex şi pentru a ajunge la nivelul trupelor alpine cu tradiţie din lume sunt necesare eforturi pentru îmbunătăţirea calităţii echipamentului, creşterea schimbului de cursanţi, a exerciţiilor bilaterale, acceptarea României ca membru permanent fi ind numai un prim pas, la începutul unei colaborări efi ciente în ceea ce priveşte instruirea de specialitate la standarde ridicate şi o modalitate de a fi permanent la curent cu tehnicile, tacticile, procedurile şi echipamentele cele mai noi, folosite de trupele montane.

Pentru întâlnirile ulterioare, unul din obiective va fi schimbul de experienţă privind ducerea operaţiilor în teatrele de război.

Sesiunea anuală a cuprins atât activităţi cu caracter teoretic referitoare în special la schimbul de experienţă privind ducerea operaţiilor în zonele montane cât şi, mai ales, activităţi practice. Activităţile practice au constat în prezentarea unui exerciţiu demonstrativ cu tema „Plutonul de V.M. desfăşoară operaţii ofensive în vederea capturării, neutralizării unui grup de insurgenţi în teren muntos-împădurit”, organizarea deplasărilor în munte pe trasee cu diferite grade de difi cultate, utilizând tehnici de schi alpin şi tură la altitudini de peste 2000 m şi executarea de către participanţi a unor coborâri pe schiuri, pe pârtii de diferite grade de difi cultate, în condiţii atmosferice grele (vânt, ceaţă, temperaturi negative).

Cu ocazia conferirii României titlului de membru cu statut permanent al Asociaţiei Internaţionale a Şcolilor Militare de Munte estimăm intensifi carea schimbului de cursanţi între Baza de Instruire pentru Vânători de Munte „Bucegi” şi Centrele de pregătire montană care deservesc armatele ţărilor membre ale asociaţiei, partea americană anunţându-şi deja intenţia de a se

192

pregăti împreună cu personalul unităţii noastre şi folosind baza logistică – didactică a acesteia.

În acest sens, considerăm necesară continuarea schimbului de cursanţi între Baza de Instruire pentru Vânători de Munte „Bucegi” şi Centrele de pregătire montană care deservesc armatele ţărilor membre ale asociaţiei pe problematica unor cursuri care vizează teme de luptă în condiţii extreme, tehnici de supravieţuire în munţi, alpinism pe timp de vară şi de iarnă, schi.

IV.3.3. Centrul de Instruire pentru Operaţii Speciale „General-maior Grigore Baştan”

La 15.02.1991 a fost înfi inţată prima structură de învăţământ de formare şi dezvoltare profesională a cercetaşilor pe lângă B. 404 Cc. La 01.05.1995 această structură a fost reorganizată sub denumirea de Centrul 404 Cercetare, care mai apoi a fost inclus la 01.06.2003 în Şcoala de Aplicaţie pentru Paraşutişti sub denumirea de Centrul de Pregătire al Cercetaşilor, ca stat anexă. La 01.08.2005, Şcoala de Aplicaţie pentru Paraşutişti a fost transformată în Şcoala de Aplicaţie a Forţelor pentru Operaţii Speciale, subordonată Statului Major al Forţelor Terestre. În structura sa au fost incluse Centrul de Pregătire al Cercetaşilor şi Paraşutiştilor, Centrul de Pregătire pentru Forţele Speciale şi Centrul de Pregătire pentru Informaţiile Militare.

La 01.09.2008, Şcoala de Aplicaţie a Forţelor pentru Operaţii Speciale a fost transformată în Centrul de Instruire pentru Operaţii Speciale „General-maior Grigore Baştan”, subordonat Şcolii de Aplicaţie pentru Unităţi de Luptă „Mihai Viteazul” Piteşti, din cadrul Statului Major al Forţelor Terestre. În cadrul Centrului de Instruire pentru Operaţii Speciale „General-maior Grigore Baştan” funcţionează Catedra instruire ISTAR (Informaţii, Supraveghere, Cercetare şi Interceptare) care are ca principală misiune pregătirea cadrelor şi gradaţilor voluntari din specialitatea cercetare prin cursuri de formare, carieră şi nivel/specializare.

Organizarea în sistem militar, programul riguros, viaţa de internat în regimul de cazarmă, privaţiunile serviciului militar, numărul ridicat de ore de pregătire fi zică şi instrucţie de front, precum şi duritatea disciplinei militare, iată principalele aspecte care-l transformă, pentru majoritatea publicului neavizat, într-o şcoală greu accesibilă, cu un regim dur, în care se poate crede că, aici, confortul nu este la el acasă, atribute care-l fac aparent mai greu de comparat cu liceele civile.

193

Capitolul V

INSTRUCŢIA ŞI EXERCIŢIILE

V.1. INSTRUCŢIAInstrucţia va urmări formarea şi dezvoltarea capacităţii de acţiune

a individului şi a structurilor militare. Utilizarea sistemelor de modelare-simulare va deveni una dintre cele mai efi ciente metode de instrucţie. Din acest motiv dezvoltarea acestor sisteme va constitui o prioritate.

Priorităţile procesului de planifi care, organizare şi desfăşurare a instrucţiei şi exerciţiilor sunt:

aplicarea noului cadru conceptual privind planifi carea, a) executarea şi evaluarea instrucţiei colective la nivelul comandamentelor şi al forţelor;

desfăşurarea de către marile unităţi şi unităţile de infanterie din b) Forţele Terestre a activităţilor şi acţiunilor aferente planifi cării, conducerii, desfăşurării şi evaluării/aprecierii tipurilor de operaţii stabilite pentru fi ecare dintre acestea;

desfăşurarea procesului de instrucţie pe baza Programelor de c) Instrucţie pentru Misiuni (PIM) şi a Programelor de Instrucţie Individuală (PII);

revederea cadrului conceptual privind planifi carea, pregătirea, d) executarea şi evaluarea instrucţiei şi exerciţiilor prin simulare;

realizarea nivelului necesar de instruire a forţelor dislocabile, e) în conformitate cu standardele stabilite de structurile NATO/UE;

participarea la exerciţiile multinaţionale şi activităţile de f) instrucţie în comun, organizate şi desfăşurate de către NATO/UE, în cadrul coaliţiilor internaţionale şi iniţiativelor regionale şi în plan bilateral;

creşterea efi cienţei participării la exerciţii multinaţionale şi g) activităţi de instrucţie organizate şi desfăşurate de NATO/UE, în cadrul coaliţiilor internaţionale şi al iniţiativelor regionale, precum şi în plan bilateral;

planifi carea, organizarea şi executarea instrucţiei şi evaluărilor h) în vederea certifi cării şi afi rmării forţelor şi comandamentelor destinate NATO/UE;

194

menţinerea nivelului de operaţionalizare atins de structurile i) care au fi nalizat procesul de operaţionalizare şi au fost afi rmate în perioada 2007-2008;

creşterea nivelului de instrucţie a soldaţilor voluntari;j) executarea exerciţiilor prin simulare reală cu structurile de k)

nivel companie, în cadrul Centrului de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre – Cincu;

modernizarea bazei materiale a instrucţiei.l)

Procesul de instrucţie trebuie orientat spre performanţă. Unităţile şi subunităţile de infanterie trebuie să fi e capabile să-şi îndeplinească la un nivel ridicat misiunile specifi ce pe timpul acţiunilor militare, numai dacă îndeplinirea acestora este exersată pe timpul procesului de instrucţie. Comandanţii sunt responsabili pentru elaborarea şi aplicarea unei concepţii de instrucţie care să ofere aceste oportunităţi şi care va trebui să ţină cont de mijloacele disponibile şi resursele alocate. Provocările dure, realiste, fi zice şi intelectuale apărute pe timpul procesului de instrucţie motivează militarii şi comandanţii. Această motivare, dobândită prin perfecţionarea deprinderilor, reprezintă temelia competenţei şi încrederii în forţele proprii.

Fizionomia mediului de operare contemporan şi accelerarea fenomenelor care produc schimbări ale sistemului militar reclamă un profi l al liderului militar capabil să răspundă solicitărilor complexe ale spaţiului de luptă integrat.

Nivelul de instrucţie a unei subunităţi de infanterie este infl uenţat în mod direct de doi factori determinanţi, resursele şi instructorii. Dacă în cazul

195

resurselor este evident că infl uenţele exterioare - restricţii bugetare, legislative sau sociale - produc limitări evidente, calitatea liderilor responsabili cu instrucţia unităţilor şi subunităţilor este însă direct proporţională cu preocuparea sistemului pentru formarea acestora.

Formarea şi dezvoltarea liderului militar este un proces continuu şi care nu se încheie cu momentul absolvirii unei forme de pregătire.

Adaptarea la tendinţele de evoluţie a spaţiului de luptă integrat înseamnă modifi carea permanentă a datelor pe baza cărora se elaborează concepţii, planuri şi programe de instrucţie şi, implicit, necesitatea de reluare parţială sau integrală a procesului de analiză şi planifi care. Cu alte cuvinte, în mediul fl uid în care ne desfăşurăm activitatea, „singura constantă este schimbarea“.

Acceptarea principiului schimbării permanente determină ca metodele de desfăşurare a instrucţiei să ţină pasul cu aceste schimbări pentru ca scopul stabilit instrucţiei - realizarea capacităţii operaţionale pentru îndeplinirea misiunii - să fi e îndeplinit. Aceasta presupune o perfecţio nare permanentă a metodelor de instrucţie a personalului pentru a putea îndeplini misiunea ordonată.

Modernizarea instrucţiei nu înseamnă neapărat renunţarea la acele instrumente de lucru care şi-au dovedit efi cienţa în decursul timpului. Acestea trebuie perfecţionate şi generalizate.

Într-o lume în care războiul se câştiga, în primul rând, datorită superiorităţii în plan mental - atitudine, capacitatea de prognoză, capacitatea de analiză, sinteză şi luarea deciziei, a utilizării corespunzătoare a resurselor la dispoziţie, precum şi a factorului timp - culegerea, transmiterea şi procesarea informaţiei în timp real, viteza de reacţie, luarea deciziei într-un interval de timp mai mic decât adversarul, devansarea permanentă a adversarului în plan acţional, nu este loc pentru oameni rutinaţi, care se adaptează cu greutate, într-un cuvânt nu este loc pentru neprofesionişti.

Transformarea mentalităţii este defi nitorie pentru optimizarea instrucţiei şi nu este uşoară, iar pentru unii ar putea fi imposibilă. De aceea primul pas care trebuie făcut în acest sens, este cunoaşterea de sine. Autocunoaşterea trebuie să fi e permanent însoţită de autoverifi care şi dorinţa de autodepăşire. Toate acestea au o contribuţie mare la îndeplinirea dezideratului ca fi ecare militar să fi e un profesionist, în domeniul lui.

196

Atingerea acestui nivel de profesionalism - expert sau specialist - este o condiţie esenţială pentru punerea în aplicare a conceptului de modularitate structurală şi interoperabilitate, care să permită îndeplinirea oricărui tip de misiune asumată în cadrul Alianţei.

Implementarea sistemului de elaborare a „lecţiilor învăţate" constituie elementul prin care experienţa acumu lată de către Armata Română, armatele statelor membre NATO şi armatele altor state pe timpul desfăşurării diferitelor activităţi pot contribui la perfecţionarea activităţilor care se vor desfăşura în viitor. Din aceasta perspectivă sistemul de elaborare a „lecţiilor învăţate“ este un sistem de învăţare organizaţional.

Orientarea sistemelor organizaţionale spre integrarea sistemelor de învăţare organizaţională a devenit o necesitate a evoluţiilor contemporane. Interesul acestora s-a manifestat prin implementarea conceptului de „feed-back organizaţional” bazat pe sisteme de acumulare a experienţei. Elaborarea „lecţiilor învăţate” contribuie, ca principal produs al feedback-ului organizaţional, la formarea şi dezvoltarea profesională a luptătorului, specialistului şi liderului militar, precum şi la realizarea coeziunii pentru luptă a structurilor militare în scopul atingerii/menţinerii capacităţii operaţionale a structurilor militare, necesară îndeplinirii misiunilor stabilite.

Desfăşurarea analizelor post-acţiune/APA reprezintă instrumentul prin care se pun în evidenţă acele tactici, tehnici, proceduri sau experienţe dobândite care în situaţii repetate au contribuit la eliminarea anumitor defi cienţe/lipsuri, ceea ce a condus ulterior la îndeplinirea misiunii la un nivel corespunzător standardelor în vigoare.

Vorbind de infanterişti, se spune că aceştia au cuvântul hotărâtor într-o luptă.

Ei au dus greul războaielor şi au suferit cele mai mari pierderi, dar au avut parte şi de cea mai mare glorie. Sarcina lor în cele două războaie mondiale a fost una eroică. Să rămâi nemişcat sub focul groaznic al inamicului, în tranşee, în mocirlă şi noroaie, în umezeală şi frig, răbdând de foame şi de sete, când moartea dă târcoale vieţii, să stai ghemuit în adăposturi, în beciuri şi pivniţe, pe dealuri şi câmpii, aşteptând un inamic superior în forţe, şi să te arunci din maşina ta de luptă, cu moartea în faţa ochilor, asupra inamicului care poate aduce cu el pieirea ta; iată ce înseamnă un adevărat luptător infanterist.

197

Infanterişti sunt nişte pătimaşi, purtătorii unui destin din care nu există scăpare. Dacă este întrebat un infanterist de ce a ales arma infanterie, el îţi va răspunde că iubeşte în egală măsură omul şi natura.

Infanteristul este un pătimaş al muntelui. Muntele îl captează şi îi umple sufl etul cu nostalgia lui. Vânătorul de munte, de exemplu, este atras de conturul geografi c al înălţimilor, de ameţeala aproape morbidă a crestelor, de cărările singuratice ce urcă spre vârfuri ca spre un altar divin. Pentru fi ecare dintre aceşti deosebiţi credincioşi fanatici, infanterişti, cercetaşi, vânători de munte etc. viaţa este alta faţă de cea a civililor, iar refl exele gândirii şi trăirile lor sufl eteşti sunt diferite. În schimb, pentru marinari marea îmbie spre adânc şi spre larg, predispune la melancolie şi prin schimbarea ei de nuanţe, dă imaginea imponderabilului diabolic. Însuşi cerul mării este altul decât acela pe care îl vezi la munte. Iar soarele cu ceremonioasele lui răsărituri sau apusuri, nu încântă deopotrivă pe marinar şi pe vânătorul de munte. Muntele întăreşte, dă curaj şi, nespus mai mult decât marea, ridică sufl etul care îl preamăreşte şi i se închină.

Toate aceste sentimente, nu le trăiesc cu atâta intensitate, aşadar, decât infanteriştii în viaţa militară atât de frumoasă dar şi de grea, implicit absolvenţii şcolii militare în viitoarea lor carieră militară. De aceea, odată intraţi în armată, elevii-subofi ţeri simt că se schimbă ceva în fi rea lor - ei sunt mai liberi, mai întregi şi mai formaţi sufl eteşte ca oameni.

Necesitatea integrării mijloacelor de învăţământ în ansamblul activităţilor didactice conturează o nouă dimensiune de profesionalizare didactică a instructorului. Mijloacele tehnice audio-vizuale sunt efi ciente pentru mai multe considerente:

potenţialul de comunicare statică şi dinamică, în timp şi spaţiu a) a fenomenelor greu accesibile cunoaşterii directe permite ca un volum mare şi actual de cunoştinţe să fi e transmis prin modalităţi intuitiv-logice. Există avantajul economiei de timp, permit receptarea rapidă.

potenţialul de activizare – a spiritului de observaţie, a gândirii b) şi imaginaţiei. Folosirea individuală şi în grup a acestor mijloace permite permite un grad ridicat de participare, de revenire şi reluare a unor activităţi, de acţiune directă de de folosire, manipulare, de învăţare prin acţiune şi nu prin verbalism abstract.

potenţialul formativ. Modalitatea atractivă de prezentare c) a informaţiei contribuie la formarea noţiunilor, a modului de a gândi, a

198

atitudinilor de cunoştere. Se favorizează formarea noţiunilor, a capacităţii de corelare interdisciplinară, se consolidează atitudini, deprinderi.

potenţialul ergonomic de raţionalizare a efortului de predare nu d) este neglijat.

Economia de timp, eliminarea timpilor morţi care determină oboseala sunt în favoarea reducerii efortului de predare a instructorului şi a efortului cursantului de a învăţa.

Instrucţia soldaţilor şi a gradaţilor voluntariNoul statut al Armatei României, de armată a unui stat membru NATO

şi UE, tehnologizarea şi informatizarea fără precedent a echipamentelor militare, precum şi experienţa acumulată din participarea la operaţiuni în afara teritoriului naţional au impus un proces de profunde transformări la nivelul instruirii forţelor. Profesionalizarea personalului armatei, inclusiv a soldaţilor şi gradaţilor voluntari constituie un element de maximă importanţă în procesul de transformare a Armatei României.

Soldaţii şi gradaţii voluntari, selecţionaţi pe baza criteriilor specifi ce profesiei de militar, constituie un corp distinct de personal militar, recrutat pe bază de voluntariat şi situat la baza ierarhiei militare.

Soldaţii şi gradaţii voluntari se formează şi se dezvoltă profesional prin:

instrucţie individuală; -instrucţie colectivă şi exerciţii; -autoinstruire. -

Instrucţia soldaţilor şi gradaţilor voluntari este concepută ca un tot unitar, atât din punctul de vedere al etapei de instrucţie în care se afl ă militarul, cât şi din acela al conţinutului acestei activităţi.

Atât instrucţia individuală, cât şi cea colectivă se caracterizează prin existenţa următoarelor componente: teoretică, fi zică, psiho-morală, tehnică şi tactică.

Obiectivele specifi ce celor cinci componente ale instrucţiei sunt:pentru componenta teoretică - cunoaşterea caracteristicilor a)

spaţiului de luptă, formarea şi dezvoltarea capacităţii de a gândi efi cient, specifi c nevoilor acestui mediu;

pentru componenta fi zică şi psiho-morală - formarea şi b) dezvoltarea capacităţii fi zice şi psiho-morale necesare militarilor pentru

199

îndeplinirea misiunilor în condiţii extreme de efort şi stres, specifi ce războiului;

pentru componenta tehnică - cunoaşterea echipamentelor c) militare, formarea şi dezvoltarea deprinderilor necesare folosirii efi ciente a acestora în spaţiul de luptă;

pentru componenta tactică - cunoaşterea modului în care d) trebuie acţionat în spaţiul de luptă, formarea şi dezvoltarea deprinderilor pentru îndeplinirea misiunilor.

Instrucţia individualăInstrucţia individuală a soldaţilor voluntari se concentrează pe

îndeplinirea cerinţelor comune diverselor specialităţi militare şi pe cerinţele specifi ce postului/funcţiei pe care aceştia vor fi încadraţi.

Scopul instrucţiei individuale a soldaţilor voluntari este de a transforma soldaţii voluntari în soldaţi competenţi, buni luptători şi specialişti în armele pentru care se pregătesc, care trăiesc conform valorilor militare, înţeleg importanţa lucrului în echipă şi sunt pregătiţi să-şi aducă contribuţia încă din prima zi în cadrul unităţilor în care au fost repartizaţi.

Instrucţia individuală a soldaţilor voluntari începe odată cu sosirea soldatului la batalionul/compania de instrucţie şi se încheie cu acordarea certifi catului de absolvire, la terminarea instrucţiei individuale de specialitate, care confi rmă pregătirea specialistului în armă, necesară numirii în prima funcţie. Aceasta se realizează prin două etape de instrucţie:

instrucţia individuală de bază; -instrucţia individuală de specialitate. -

Instrucţia individuală de bază a soldaţilor voluntari se desfăşoară pe baza „modelului luptătorului”, comun pentru toate genurile de armă şi specialităţi militare, elaborat de către structura Instrucţie şi Doctrină/Statul Major al Forţelor Terestre.

Scopul instrucţiei individuale de bază a soldaţilor voluntari este acela de a forma militari disciplinaţi şi încrezători în forţele proprii, căliţi din punct de vedere fi zic şi psiho-moral, cu deprinderile de bază ale luptătorului formate, apţi să îşi continue instrucţia la nivelul specialităţii, al postului pe care vor fi încadraţi.

Instrucţia individuală de bază realizează instruirea individului pentru îndeplinirea cerinţelor comune tuturor militarilor. Este prima instruire pe

200

care o primeşte un tânăr/o tânără care a optat pentru cariera militară şi face trecerea de la statutul de civil la cel de militar.

Instrucţia soldaţilor voluntari pentru arma infanterie se execută în Centrul de Instruire pentru Infanterie şi Vânători de Munte/Batalionul 1 Instrucţie Caracal.

Instrucţia se execută pe baza ,,Modelului luptătorului’’, comun pentru toate genurile de armă şi specialităţile militare, pe module, fi ecare modul având ca scop principal instruirea specifi că unei discipline de instrucţie sau a unui grup de discipline înrudite.

Instrucţia individuală de bază are ca obiective:cunoaşterea istoriei, tradiţiilor armatei, a organizării acesteia, a)

lanţului de comandă, gradelor militare, regulilor de politeţe militară;însuşirea legislaţiei şi reglementărilor specifi ce domeniului b)

militar;cunoaşterea noţiunilor despre terorism; c) cunoaşterea şi formarea deprinderilor privind aspectul personal d)

şi uniforma;formarea deprinderilor necesare protecţiei personale, acordării e)

primului ajutor, realizării şi menţinerii igienei personale şi de campanie;formarea şi dezvoltarea calităţilor motrice şi psiho-morale f)

specifi ce luptătorului;formarea deprinderilor necesare folosirii efi ciente a g)

armamentului individual;formarea deprinderilor de utilizare a mijloacelor specifi ce de h)

apărare împotriva ADMCBRN, de geniu şi de comunicaţii;formarea deprinderilor de acţiune pentru îndeplinirea individual i)

şi în comun a unor misiuni de luptă.Instrucţia individuală de specialitate se execută în Centrul de Instruire

pentru Infanterie şi Vânători de Munte/Batalionul 1 Instrucţie, pentru arma infanterie, potrivit specifi cului de înzestrare şi nevoilor de instrucţie ale unităţilor unde aceştia vor fi repartizaţi.

Durata acestei etape este de 5 - 7 săptămâni, în funcţie de nivelul de pregătire al tinerilor/tinerelor care sunt interesaţi să profeseze în domeniul.

Scopul instrucţiei individuale de specialitate este formarea specialiştilor pentru îndeplinirea cerinţelor specifi ce postului pe care aceştia vor fi încadraţi. Pentru individ, instrucţia individuală de specialitate continuă

201

pe tot timpul carierei, în aceeaşi specialitate sau în alte specialităţi, în funcţie de evoluţia acestuia în carieră.

Instrucţia individuală de specialitate cuprinde două subetape:subetapa instrucţiei individuale tehnice de specialitate a)

(ca obiectiv principal însuşirea cunoştinţelor de bază de specialitate şi cunoaşterea echipamentelor militare pe care soldaţii voluntari le vor folosi în unităţi);

subetapa instrucţiei individuale tactice de specialitate (are ca b) obiectiv principal formarea deprinderilor de bază tactice de specialitate, necesare utilizării echipamentelor militare pe care le vor folosi în unităţi).

Instrucţia de specialitate se desfăşoară pe baza „Modelului specialistului’’, specifi c armei infanterie.

Executarea şi evaluarea instrucţiei Instrucţia individuală se conduce şi desfăşoară cu ajutorul activităţilor

standard de instrucţie şi evaluare/ASIE din programele de instrucţie individuală.

Utilizarea PII-urilor în toate subunităţile în care se execută instrucţia individuală a soldaţilor voluntari recruţi, în instituţiile militare de învăţământ şi în unităţile în care se execută instrucţie colectivă vizează standardizarea conţinutului, modului de executare şi a evaluării procesului de instrucţie individuală, specifi c unei discipline de instrucţie.

Programele de instrucţie individuală/PII contribuie la creşterea responsabilităţii privind modul în care se execută şi se evaluează instrucţia, asigură o folosire judicioasă a resurselor şi creează posibilitatea determinării cu o mai mare obiectivitate a nivelului de instrucţie atins de fi ecare militar.

Evaluarea nivelului de instrucţie al soldaţilor voluntari, pe timpul perioadei instrucţiei individuale, este un proces continuu, executat pe tot parcursul desfăşurării procesului de instrucţie şi are ca scop asigurarea creşterii efi cienţei procesului de instrucţie, prin colectarea de către instructori şi comandanţii structurilor în care acestea se desfăşoară, a informaţiilor pe baza cărora să se efi cientizeze imediat procesul de instrucţie.

Evaluarea soldaţilor voluntari la sfârşitul fi ecărei etape de instrucţie se face de către echipe de evaluare organizate în conformitate cu reglementările în vigoare, astfel:

etapa instrucţiei individuale de bază cuprinde două probe de a) examen, una la instrucţia tactică generală - pe baza unor situaţii tactice

202

specifi ce create, cuprinzând probleme de rezolvat din toate disciplinele de instrucţie parcurse şi una la instrucţia tragerii cu armamentul de infanterie - şedinţa 1 instrucţie cu pistolul mitralieră;

etapa instrucţiei individuale de specialitate cuprinde trei b) probe de examen, una la instrucţia tactică de specialitate - pe baza unor situaţii tactice specifi ce create, cuprinzând probleme de rezolvat din toate disciplinele de instrucţie parcurse, una la cunoaşterea tehnicii pe care o deserveşte şi una la instrucţia tragerii cu armamentul de infanterie – şedinţa 1 specifi că armei pentru care se pregătesc;

etapa instrucţiei individuale de bază a soldaţilor voluntari care c) au efectuat stagiul militar, constituie subetapă de pregătire militară generală în etapa instrucţiei individuale de specialitate, iar pregătirea acestora este verifi cată în cadrul evaluării la sfârşitul etapei instrucţiei individuale de specialitate.

Utilizarea unei ASIE pentru evaluare presupune observarea directă de către comandant/instructor/evaluator a modului de executare a fi ecărei etape/nivel de performanţă a cerinţei şi aprecierea modului de îndeplinire a acestora de către militar.

Planifi carea, executarea şi evaluarea instrucţiei structurilor de infanterie pe baza Programelor de instrucţie pentru misiune (PIM) şi a programelor de instrucţie individuală (PII)

Raţiunea existenţei armatei noastre derivă din nevoia apărării armate a ţării şi promovarea intereselor naţionale, inclusiv în cadrul NATO. Pentru a putea răspunde acestor cerinţe, forţele armate trebuie să fi e permanent gata să îşi îndeplinească misiunile. În condiţiile în care mediul de securitate este într-o continuă schimbare, realizarea unei capacităţi militare care să răspundă ameninţărilor şi riscurilor ce pot apărea, presupune parcurgerea unui program adecvat şi riguros de pregătire a forţelor.

Instruirea, ca proces prin care resursele umane, materiale şi fi nanciare sunt transformate în capacitate operativă, ocupă un loc central în constituirea unei armate apte să satisfacă nevoile militare ale statului. Puterea armată depinde de cantitatea forţelor sale, dar mai ales de calitatea acestora, care se obţine bineînţeles prin intermediul procesului de instruire.

Unităţile specializate de infanterie au capacitatea de a mobiliza forţele, a le disloca în zona dorită, de a lupta şi susţine efortul combativ în cooperare

203

cu celelalte categorii de forţe ale Armatei şi cu aliaţii din cadrul NATO. Pentru aceasta este însă necesară instruirea efi cientă a acestora. Instruirea reprezintă procesul care combină resursele umane cu cele materiale în vederea îndeplinirii acestor cerinţe, deci va trebui să ne instruim aşa cum vom lupta. Forţele Terestre au obligaţia faţă de societate ca cei ce sunt trimişi în luptă să aibă cea mai mare şansă de succes şi supravieţuire. Această obligaţie poate fi îndeplinită doar printr-o instruire realistă, la nivelul unor standarde exacte. Instruirea la nivelul maxim al calităţii este esenţială la toate eşaloanele.

Cheia succesului în luptă constă în înţelegerea modului de ducere a luptei la fi ecare nivel şi se bazează pe competenţa, iniţiativa şi încrederea în forţele proprii. Instruirea reprezintă mijlocul prin care structurile Forţelor Terestre, implicit cele de infanterie şi liderii acestora, ajung la capabilităţile necesare îndeplinirii misiunilor.

Scopul instruirii este de a se atinge standardele. Este mult mai important ca instruirea să se desfăşoare la nivelul standardelor pentru un număr limitat de cerinţe critice decât să se încerce îndeplinirea tuturor, fără atingerea acestora.

Liderii trebuie să accepte faptul că dacă se încearcă instruirea pentru toate cerinţele posibile, unele dintre acestea nu vor fi îndeplinite conform standardelor şi că unele acţiuni corective vor fi necesare pe timpul perioadei de instruire. Prea multe sarcini de instruire denotă faptul că nimic nu va corespunde standardelor şi că nu este alocat timp pentru reinstruire.

Având în vedere aceste principii de bază ale instruirii, comandanţii trebuie să stabilească acele cerinţe esenţiale ale misiunii, care apoi devin şi sarcinile de instruire de bază. Acestea asigură nivelul minim necesar atingerii scopurilor în cadrul acţiunilor militare. Rezultatul acestui proces este denumit Lista cu Cerinţele Esenţiale ale Misiunii.

Prin procesul de elaborare a LCEM se reduce numărul sarcinilor de instruire a structurii şi se concentrează efortul subordonaţilor asupra celor mai importante sarcini colective cerute de îndeplinirea misiunii unităţii. Procesul de elaborare a LCEM este catalizatorul ce menţine instruirea orientată spre îndeplinirea misiunilor de război şi are ca rezultat:

concentrarea eforturilor de instruire ale unităţii asupra cerinţelor -esenţiale;

204

asigurarea unui cadru profesional de discuţii şi de ridicare -a nivelului de pregătire a comandanţilor de la toate nivelurile în ceea ce priveşte concordanţa între misiune şi instruire;

angajarea comandanţilor subordonaţi în realizarea planurilor de -instruire a structurii.

Procesul de desfăşurare a instruirii începe cu elaborarea Listei cu Cerinţele Esenţiale ale Misiunii. Comandanţii eşaloanelor amintite execută analiza misiunii, împreună cu comandanţii subordonaţi şi, sub îndrumarea comandantului eşalonului superior, stabilesc cerinţele esenţiale ale misiunii.

Pentru analiză, un comandant se foloseşte de Lista cu Cerinţele Esenţiale ale Misiunii eşalonului superior, Lista cu Cerinţele Esenţiale ale Misiunii structurilor primite în sprijin şi în subordine, planurile de operaţii, enunţul misiunii, doctrina, Lista cu Cerinţele Generale ale misiunilor Forţelor Terestre, manualele pentru luptă şi dispoziţiile eşaloanelor superioare. În urma analizei, comandantul deduce toate cerinţele posibile ale misiunii, explicite şi deduse. Dintre acestea, el extrage numai cerinţele esenţiale, care reprezintă minimul de activităţi necesare a fi executate pentru a se îndeplini misiunea. Procedând în acest mod, comandantul identifi că un grup de cerinţe ale misiunii pe care structura sa trebuie să fi e capabilă să le îndeplinească în mediul de luptă, faţă de alternativa de a avea o listă mare de sarcini pentru care ar trebui instruită structura dacă nu ar exista constrângerile de timp şi fi nanciare.

Acest număr redus de sarcini formează Lista cu Cerinţele Esenţiale ale Misiunii structurii. Odată aprobată de către comandantul eşalonului superior, această listă devine documentul descriptiv de instruire al structurii şi asigură o descriere a celor mai importante sarcini colective de instruire necesare ducerii cu succes a acţiunilor de luptă sau sprijin.

În structuri similare, Lista cu Cerinţele Esenţiale ale Misiunii poate să difere datorită specifi cului misiunilor sau locaţiilor geografi ce diferite. De exemplu, o brigadă mecanizată destinată, în planul de operaţii, să execute misiuni pe teritoriul naţional, va avea obiective, strategii şi priorităţi de instruire diferite de cele ale unei brigăzi similare ce primeşte o misiune într-o zonă deşertică.

După elaborarea listei cu cerinţele esenţiale, comandantul concentrează efortul şi resursele de instruire ale structurii pentru îndeplinirea acestora cu

205

maximum de profesionalism. Nu înseamnă că nu se pot aborda şi alte sarcini de instruire, dar acestea se vor planifi ca, organiza şi executa în funcţie de timpul la dispoziţie şi resursele materiale. Acest proces permite reducerea numărului de sarcini de instruire ale structurii.

Înainte de planifi carea activităţilor, comandantul execută o evaluare a performanţelor actuale în comparaţie cu nivelul cerut de standard. Apoi el stabileşte o strategie de instruire care să ducă la atingerea standardului. Strategia include îmbunătăţirea performanţelor în anumite domenii şi menţinerea altora la nivelul atins corespunzător. Folosind această strategie, comandantul stabileşte priorităţile de instruire prin determinarea frecvenţei minime de exersare pentru fi ecare cerinţă în parte, pe timpul perioadei planifi cate. Din acest punct se începe detalierea planifi cării execuţiei instruirii. Întrebările cheie care apar în acest moment sunt:

ce trebuie să fi e capabilă unitatea să execute? -ce poate unitatea să execute în acest moment? -cum pot fi corectate neajunsurile şi cum se pot menţine realizările -

la nivelul corespunzător?Astfel, rezultă planurile de instruire, care sunt de trei feluri: planul pe

termen lung, planul pe termen scurt şi planul pe termen apropiat.Planul pe termen lung cuprinde: Lista cu Cerinţele Esenţiale ale

Misiunii, evaluarea nivelului de performanţă actual, dispoziţia comandantului eşalonului superior, calendarul de instruire, coordonarea şi revederea planului.

Planul pe termen scurt detaliază prevederile planului pe termen lung. Planul pe termen apropiat se întocmeşte la nivel batalion şi companie

şi realizează programarea şi execuţia în detaliu a sarcinilor de instruire prevăzute în planul pe termen scurt.

Evaluarea este responsabilitatea comandantului şi reprezintă aprecierea capabilităţii unităţii de a îndeplini o misiune de luptă. Prin evaluare se stabileşte legătura dintre nivelul de instruire şi standard. Aceasta se execută cu scopul de a permite unităţilor sau indivizilor care au executat instruirea să ştie dacă standardul a fost atins. Pentru aceasta, comandantul trebuie să stabilească un climat corespunzător de lucru, care să încurajeze un feedback sincer şi realist.

Evaluarea trebuie planifi cată, organizată şi desfăşurată în concordanţă cu Lista cu Cerinţele Esenţiale ale Misiunii structurii evaluate. Un evaluator

206

de la eşalonul superior, înainte de începerea activităţii propriu-zise, va lua cunoştinţă despre cerinţele esenţiale ale misiunii structurii şi apoi va începe evaluarea propriu-zisă. De asemenea, el trebuie să fi e familiarizat cu standardele corespunzătoare cerinţelor misiunii.

Evaluarea instruirii nu trebuie să fi e un test. Nu trebuie utilizată pentru a se găsi motive de pedepsire a comandanţilor sau a celor instruiţi. Evaluarea trebuie să ajute la determinarea efi cienţei planurilor de instruire. Instruirea fără evaluare reprezintă timp irosit şi bani cheltuiţi inefi cient.

Din acest proces reiese în mod evident necesitatea înţelegerii legăturii dintre cerinţele esenţiale ale misiunii şi sarcinile ce revin liderilor şi luptătorilor pentru îndeplinirea lor.

Aplicarea acestui concept constituie un pas înainte în cadrul efortului general de reformă a Forţelor Terestre şi are rolul de a asigura integrarea deplină în sistemul de instruire al partenerilor din cadrul Alianţei.

Creşterea interoperabilităţii cu armatele statelor membre NATO poate fi realizată numai prin adoptarea, adaptarea şi implementarea (inclusiv în domeniul instruirii) a standardelor NATO. Aceste standarde permit măsurarea nivelului de performanţă a sarcinilor individuale şi colective de instruire stabilite pentru fi ecare cerinţă a misiunii. Legătura dintre instrucţie şi modul cum se acţionează în luptă nu mai trebuie să fi e demonstrată. Luând în calcul şi faptul că pentru ca mai multe componente ale unei forţe să desfăşoare efi cient operaţii în comun (de exemplu într-o alianţă) acestea trebuie să acţioneze cel puţin în aceeaşi manieră (folosind aceleaşi standarde), devine foarte clar că fără standardizare în domeniul instruirii nu putem avea interoperabilitate. Unele dintre cele mai importante produse ale activităţii de standardizare sunt „Programele de instrucţie pentru misiuni” şi „Programele de instrucţie individuală”. Ele sunt şi primele standarde de instrucţie ce au fost implementate în armă.

Aşa cum ne sugerează şi denumirea lor, aceste programe ne dau posibilitatea să stabilim cu uşurinţă ce activităţi de instrucţie trebuie să desfăşurăm pentru misiunea pe care am primit-o şi apoi, să trecem direct la executare (având preelaborate documentele de desfăşurare şi evaluare a instrucţiei).

Utilizarea principiilor şi conceptelor NATO în instruireDecizia de a utiliza principiile şi conceptele NATO în instruire a fost

luată încă înainte ca România să obţină statutul de invitat deoarece era în concordanţă cu obiectivul stabilit de strategia de securitate naţională.

207

În Forţele Terestre, se aplică conceptul adaptării la schimbarea permanentă. În acest sens, pregătirea structurilor militare pentru a îndeplini orice tip de misiune este o realitate. Având în vedere că formularea este prea generală şi creează premise pentru îndeplinirea obiectivului propus, deoarece nu sunt cunoscute toate tipurile de misiuni, fi indcă nu sunt cunoscute toate tipurile de ameninţări, s-a adoptat principiul instruirii pentru misiunile cuprinse în planuri, utilizând ,,Lista cu cerinţele esenţiale ale misiunii” (Mission Essential Task List), care este folosită şi în NATO. Acest principiu dă un caracter mult mai pragmatic procesului de instruire deoarece furnizează o serie de elemente cunoscute:

aspecte de ordin fi zic ale potenţialei zone de operaţi: climat, -relief;

aspecte de ordin conceptual-acţional: inamic potenţial, tip de -misiune (asistenţă umanitară, operaţie de stabilitate, operaţie de menţinere a păcii etc.), forţe cu care cooperează, utilizarea lecţiilor învăţate etc.;

aspecte de ordin psihologic: prezentarea constrângerilor pe -care personalul trebuie să fi e pregătit să le suporte şi identifi carea căilor de realizare şi menţinere a unui moral adecvat.

Din perspectiva structurilor participante la instrucţie, aceasta se împarte în: instrucţia comandamentelor şi instrucţia forţelor.

Instrucţia comandamentelor se planifi că şi se desfăşoară diferenţiat pentru comandamentele operaţionale (comandamentele forţelor dislocabile destinate NATO, Comandamentul Forţelor Terestre şi comandamentele celorlalte structuri cu misiuni operaţionale) şi comandamentele structurilor destinate conducerii administrative.

Instrucţia forţelor cuprinde, de asemenea, instrucţia individuală şi instrucţia colectivă.

Instrucţia individuală care se execută în cadrul forţelor cuprinde:instrucţia individuală a personalului din comanda subunităţilor;a) instrucţia individuală de bază a soldaţilor voluntari;b) instrucţia individuală de specialitate a soldaţilor voluntari;c) instrucţia individuală a soldaţilor şi gradaţilor voluntari pe d)

timpul instrucţiei colective;instrucţia individuală a soldaţilor şi gradaţilor voluntari pe) e

timpul îndeplinirii unei misiuni în afara teritoriului naţional;

208

instrucţia individuală a soldaţilor şi gradaţilor voluntari pe f) timpul perioadei de refacere a structurilor;

Tehnici, tactici şi proceduri.g) Pe durata desfăşurării cursurilor de carieră în Baza de Instruire pentru

Vânători de Munte „Bucegi”, cursanţii pun în practică cele mai noi tactici, tehnici şi proceduri aplicate de unităţile dislocabile în teatrele de operaţii din Irak, Afganistan sau Balcanii de Vest. Astfel, cursanţii deprind modul de lucru în structuri de tip task force, pentru a putea pune în aplicare ceea ce au învăţat, în posibilele viitoare misiuni sub egida NATO sau ONU.

Preocupări privind modernizarea instrucţieiScopul principal al instruirii unităţilor (subunităţilor) îl constituie

atingerea standardelor pentru luptă. Instruirea în timp de pace trebuie să corespundă cerinţelor misiunilor pe care trebuie să le îndeplinească unitatea (subunitatea) la război31. Această cerinţă călăuzeşte planifi carea, desfăşurarea şi evaluarea procesului de instruire.

Procesul de instruire trebuie orientat spre performanţă. Unităţile (subunităţile) vor fi capabile să-şi îndeplinească la un nivel ridicat misiunile specifi ce pe timpul acţiunilor militare numai dacă îndeplinirea acestora este exersată pe timpul procesului de instruire.

Comandanţii sunt responsabili pentru stabilirea şi aplicarea unei strategii de instruire care să ofere aceste oportunităţi, strategie care va trebui să ţină cont de mijloacele disponibile şi resursele alocate. Provocările dure, realiste, fi zice şi intelectuale apărute pe timpul procesului de instruire motivează militarii şi comandanţii. Această motivare reprezintă temelia competenţei şi încrederii în forţele proprii, motivare dobândită prin perfecţionarea deprinderilor. Această însuşire a procesului de instruire se realizează prin încurajarea iniţiativei, entuziasm şi dorinţă de a acumula noi cunoştinţe.

Pentru ca pe timpul procesului de instruire să se atingă acest scop fundamental, comandanţii trebuie să accepte aprecierea cu califi cativele reale a unităţilor (subunităţilor) instruite şi să impună realismul, respectând condiţiile câmpului de luptă modern, în procesul de instruire.

Pentru a utiliza timpul disponibil şi resursele avute la dispoziţie mult mai efi cient, procesul de instruire trebuie să se desfăşoare simultan

31 „Train as you fi ght” (engl) - Instruieşte-te aşa cum lupţi.

209

la mai multe eşaloane. Comandanţii trebuie să fi e în măsură să recunoască dacă unitatea nu poate atinge toate standardele de performanţă impuse de misiunile unităţii datorită constrângerilor temporale sau fi nanciare. Un plan pentru instruirea unităţii este realizabil în orice condiţii atunci când resursele sunt concentrate pe un număr redus de obiective, identifi cate ca fi ind esenţiale pentru îndeplinirea misiunilor unităţii.

Fiecare activitate de instruire reprezintă o oportunitate pentru evaluarea unităţii (subunităţii), iar fi ecare activitate de evaluare reprezintă o sesiune de instruire. Pentru a optimiza procesul de instruire, comandanţii trebuie să accentueze necesitatea unei continue evaluări a instrucţiei.

Ca profesionişti în domeniul militar, trebuie să facem un pas mai hotărât către folosirea, pe scară largă, a unor instrumente de lucru care şi-au dovedit efi cienţa în decursul timpului. Nu sunt lucruri noi pentru Armata Română, însă acestea necesită o abordare sistemică, centralizată.

Adoptarea unor noi instrucţiuni, în concordanţă cu cele din ţările aliate, pentru evidenţierea, nu numai în documentele de evidenţă, ci şi pe uniformă, inclusiv pe cea de instrucţie, a gradului de pregătire obţinut de fi ecare luptător (însemne de specialist, de participare la diferite misiuni etc.), constituie un adevărat motor în motivarea spre autoperfecţionare a fi ecărui luptător.

Trebuie să fi e generalizat procesul de analiză post-acţiune, ca fi ind un instrument critic de autodeterminare a performanţelor proprii, care ne ajută să cuantifi căm mai precis ariile în care trebuie să concentrăm efortul şi, mai ales, resursele în instruire, în paralel cu o permanentă schimbare/actualizare a tacticii, tehnicilor şi procedurilor de ducere a luptei.

O componentă esenţială a oricărui program de instruire o reprezintă efectuarea corespunzătoare a managementului de personal, pentru valorifi carea experienţei acumulate, prin folosirea lecţiilor învăţate, ca instrument de cuantifi care a instrucţiei, dar şi prin îmbogăţierea permanentă a tradiţiilor militare româneşti.

Instruirea prin simulare, ca una din metodele moderne şi efi ciente de pregătire, este deja o realitate incontestabilă în armata noastră. Trebuie, însă, să ţinem cont de faptul că instrucţia prin simulare nu înlocuieşte instrucţia clasică, ci dimpotrivă, vine în sprijinul acesteia, îi lărgeşte aria de cuprindere. În condiţiile în care instrucţia clasică, în volum complet, de la etapa soldat la

210

manevrele în teren, este o activitate care consumă resurse foarte mari, multe segmente ale acesteia se pot desfăşura simulat, asigurând o legătură strânsă cu realitatea luptei şi a instrucţiei în câmp.

Programul de instruire prin simulare oferă un instrument efi cient şi mai puţin costisitor, care permite antrenarea marilor unităţi, unităţilor şi statelor majore pentru îndeplinirea misiunilor specifi ce acestora. Instruirea prin simulare tinde astfel, să devină parte integrantă a pregătirii comandamentelor, instrucţiei trupelor şi cursanţilor, studenţilor şi elevilor din instituţiile de învăţământ.

Pentru a înţelege fenomenul trebuie, însă, să trecem succint în revistă cele trei componente esenţiale:

Instruirea tehnică prin simulare a trupelora) se referă în mod deosebit la pregătirea individuală din instrucţia de specialitate, la conducerea maşinilor de luptă şi de sprijin, pilotarea navelor şi aeronavelor, la trageri cu diferite categorii de armament, precum şi conducerea focului în cadrul diferitelor arme. Acest tip de simulare se axează pe mişcările şi activităţile care trebuie executate în scopul învăţării lor corecte sau al formării unor deprinderi. Pentru o bună parte a tehnicii de luptă afl ate în prezent în dotare, există asemenea simulatoare.

Instruirea tactică prin simulare a trupelorb) se referă la exerciţii şi aplicaţii tactice cu acţiune dublă, cu trupe reale, de la nivel grupă (similare), până la nivel batalion (similare), iar în perspectivă până la nivel de mare unitate tactică.

Prin această formă de instruire prin simulare se realizează un înalt grad de realism, iar comandanţii, subunităţile şi unităţile pot fi instruite în condiţii aproape identice cu lupta, înfruntându-se cu un adversar real şi fi ind puşi în situaţia de a căuta soluţii la situaţiile caracteristice războiului modern.

Un aspect deosebit de important îl constituie folosirea Sistemului Integrat Multiplu de Angajare Laser32/MILES, care asigură, în timp şi teren real, simularea luptei în câmpul tactic, în sistemul tip „dublă partidă”, care foloseşte instalaţii şi „gloanţe“ laser. În cadrul acestor exerciţii, fi ecare luptător, vehicul sau aeronavă este dotat cu senzori care detectează efi cacitatea „loviturilor” adversarului, gradul de neutralizare în scopul asigurării unei instruiri realiste, foarte aproape de „realitatea câmpului

32 Multiple Integrated Laser Engagement System, cf. U.S. Army.

211

de luptă”. Transmiţătoarele laser care sunt montate la fi ecare sistem de armament, de la puşca soldatului la instalaţia de rachete A.T. de pe elicopter simulează cu acurateţe bătăile efi cace şi gradul de nimicire. În plus, prezenţa forţelor opozante (OPFOR), echipate şi dotate după modelul potenţialilor inamici, realizarea tuturor activităţilor în teren, de la debarcarea tehnicii din trenuri, prezenţa observatorilor-controlori, multitudinea de incidente de tip atac terorist, NBC sau aerian şi până la analiza post-acţiune, toate concură la crearea unui mediu extrem de apropiat de cel existent în timpul unei campanii militare.

Sistemul funcţionează cu rezultate excepţionale la Centrul de Instrucţie pentru Luptă al Forţelor Terestre.

Instruirea tactică prin simulare a comandamentelorc) se referă la exerciţii şi aplicaţii tactice cu acţiune dublă, cu trupe simulate (aplicaţii tactice de comandament), desfăşurate în prezent până la nivel brigadă, iar în perspectivă până la nivel Comandament Operaţional Întrunit.

Pregătirea tactică prin simulare a comandamentelor se desfăşoară în Centrul de Instruire prin Simulare (CISM), din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare (UNAp). Experienţa a sute de ofi ţeri, subofi ţeri şi militari voluntari, dobândită pe durata a zeci de ore de simulare a luptei, reprezintă un mare câştig pentru sistemul militar românesc. Atât datorită factorului multiplicator, a „unui nou tip de experienţă”, cât şi a sudării statelor majore în luptă (chiar simulată).

Centrul de Instruire prin Simulare din cadrul UNAp este dotat cu sisteme şi un program de simulare adecvate, capabile să creeze un mediu realist şi să simuleze în timp real acţiunile şi condiţiile câmpului de luptă, de la piesă şi echipaj până la brigadă, mergând cu simularea până la generarea stresului specifi c proceselor de luare a deciziilor şi conducerii nemijlocite a acţiunilor militare de către comandanţi şi statele majore. După aprecierile unor delegaţii străine şi chiar şi ale partenerului american, fi rma de consulting „CUBIC APLICATIONS”, centrul de la Bucureşti este cel mai modern din Europa.

Finalizarea constituirii centrelor de instrucţie, inclusiv a celor prin simulare, va contribui la generalizarea acestor proceduri moderne de instruire. Pentru exemplifi care, din totalul timpului avut la dispoziţie pentru o şedinţă de tragere de luptă cu maşina de luptă a infanteriei, în poligoanele

212

noastre se foloseşte maxim 10 % din timp pentru analiza post-acţiune, sau mai precis pentru bilanţ. Aceasta înseamnă că, acolo unde s-au întâmplat, erorile şi greşelile au rămas nedescoperite sau cel mult uitate la câteva ore după şedinţă, mai ales când dispare şi grija califi cativului.

Într-un poligon modern, analiza postacţiune durează de două sau trei ori mai mult decât şedinţa propriu-zisă. Datele şi informaţiile puse la dispoziţie de multitudinea de senzori permit o analiză detaliată a comenzilor date de comandant în relaţie cu ceea ce se întamplă în jurul său, se pot măsura vitezele de reacţie şi performanţele întregului echipaj, de la timpul de descoperire a obiectivului la cantitatea şi tipul muniţiei consumate.

Considerăm că trebuie să punem accent pe un antrenament realist, care să reproducă câmpul de luptă cu toate durităţile sale, să pregătească liderii, luptătorii şi tehnica de luptă pentru acţiuni în condiţii de mare stres, de mare anduranţă şi angajament, specifi ce confl ictului de mare intensitate.

Instruirea în centre de instrucţie specializate, după o planifi care de rotire judicioasă, deşi mai costisitoare din cauza nevoilor ridicate de transport oferă marele avantaj că se interacţionează cu instructori experimentaţi, o bază materială de calitate şi folosirea la maximum a timpului avut la dispoziţie. Existenţa corpului de subofi ţei instructori ultraspecializaţi nu poate genera decât efi cienţă aproape de nivelul maxim.

În concluzie, atât sistemul de conducere, în prezent la nivel C2, dar care într-un viitor nu prea îndepărtat va trebui să ajungă la C4I33 sau chiar C4ISR34, cât şi sistemul de instruire vor trebui adaptate la cerinţele moderne, cu o investiţie medie, însă cu rezultate deosebite. Deşi există decalaje mari faţă de armatele dezvoltate, putem să afi rmăm că acest lucru are şi un avantaj, întrucât permite analizarea acţiunilor altor sisteme militare, a experienţei şi lecţiilor învăţate dobândite în diferite confl icte, ajustate cu experienţa naţională în diferite teatre, acum din ce în ce mai „voluminoasă”, luarea unor decizii în cunoştinţă de cauză şi, implicit, evitarea greşelilor sau erorilor făcute de alţii.

Tactici, tehnici, proceduri, SOP-uri utilizate în procesul de instrucţie.33 Command, Control, Comunications, Computers, Intelligenge – Comandă, control,

comunicaţii, computere, informaţii.34 Command, Control, Communications, Computers, Intelligence, Surveillance, and

Reconnaissance - Comandă, control, comunicaţii, computere, informaţii, supraveghere şi cercetare.

213

Teoria militară cunoaşte în prezent o dezvoltare deosebită, dar şi un proces de transformare şi adaptare în noul context de securitate. Dezvoltarea unor noi concepte teoretice a condus la căutarea şi, uneori, găsirea soluţiilor practice de aplicare verifi cate în acţiuni militare sau pe câmpurile de instrucţie. În acelaşi timp, dezvoltarea tehnologică avansată a creat posibilitatea utilizării unor echipamente în câmpul de luptă care pot conduce la obţinerea randamentului maxim în întrebuinţarea armamentului şi mai ales a forţelor în raport cu inamicul. În acest caz tehnologia a indus reconsiderarea unor principii în teoria militară. Aşa cum se cunoaşte, latura teoretică a tacticii elaborează concepte, principii, reguli şi procedee de ducere a acţiunilor şi generează experienţa de luptă. Latura practic-aplicativă se referă la pregătirea şi ducerea acţiunilor de luptă şi la instruirea trupelor în timp de pace. Astăzi, tactica s-a diversifi cat devenind din concept universal un corolar de tactici specializate fi e pe arme, fi e pe obiecte de activitate sintetice. Dinamica tacticii este o caracteristică importantă accentuată de necesitatea atingerii unui nivel ridicat de interoperabilitate între armatele ţărilor membre NATO.

Războiul impune utilizarea ştiinţei în toate domeniile legate de război, dar mai presus de toate războiul depinde de abilităţile participanţilor. Războiul are propriile sale reguli, dar nici una dintre acestea nu este rigidă sau invariabilă. Pe măsură ce se implementează noi metode şi descoperiri ştiinţifi ce apar şi noi modalităţi mecanice de execuţie. Dincolo de toate aceste modalităţi mecanice de aplicare în practică, războiul se bazează în primul rând pe factorul complex reprezentat de natura umană, care nu poate fi redusă la simple formule şi reguli matematice. Utilizarea corectă a tuturor acestor reguli şi părţi componente a maşinăriei de război poate fi realizată numai cu ajutorul instinctelor şi a sclipirilor de geniu ale comandanţilor. Nici o carte nu te poate învăţa şi nicio regulă nu poate stabili clar limitele acestei sclipiri de geniu.

Doctrina oferă cadrul general pentru îndeplinirea misiunii. Comandanţii şi liderii trebuie să înţeleagă în totalitate principiile doctrinare pentru angajarea forţelor, iar în situaţia în care se desfăşoară operaţii întrunite, combinate sau multinaţionale, trebuie să cunoască doctrina acestora, a naţiunilor aliate şi a ţării gazdă.

Tacticile, tehnicile şi procedurile/TTP oferă un mod de acţiune pe care trebuie să îl înţeleagă toţi militarii implicaţi în desfăşurarea operaţiilor.

214

TTP-urile sunt distribuite împreună cu manualele de luptă şi cu SOP-urile în vigoare la acel moment.

Tactica - reprezintă utilizarea în luptă a unităţilor. Tacticile descriu modul în care sunt utilizate forţele şi mijloacele pe timpul luptei, dispozitivele adoptate şi manevrele executate de fi ecare unitate în funcţie de celelalte unităţi, de teren sau în funcţie de forţele inamicului, în scopul utilizării la maxim a puterii de luptă.

Tehnicile includ metodele generale şi detaliate utilizate de către trupe şi de către comandanţi pentru a îndeplini misiunea şi sarcinile primite. În mod specifi c tehnicile reprezintă metodele de utilizare a sistemelor de armament şi a personalului. Tehnicile descriu o metodă dar aceasta nu este singura. Un exemplu îl reprezintă tehnicile de curăţare de precizie a unei încăperi, în cadrul operaţiilor desfăşurate în mediu urban.

Procedurile sunt reprezentate prin cursuri de acţiune standard, detaliate şi descriu modul în care trebuie îndeplinită o anumită sarcină. Exemple: folosirea unui spray de culoare verde pentru a marca încăperile curăţate pe durata asaltului unei clădiri sau marcarea fi ecărui militar cu semne de identifi care clare, vizibile şi în infraroşu/IR.

O procedură de operare în vigoare/SOP este un set de instrucţiuni ce acoperă acele caracteristici ale operaţiilor care conduc ele însele la proceduri stabilite sau standardizate, fără a-şi pierde efectivitatea. SOP-urile stabilesc practic modul de aplicare a doctrinelor într-o anumită unitate. Ele standardizează tehnicile şi procedurile la nivelul unităţii pentru a asigura efi cacitatea şi fl exibilitatea şi, de asemenea, trebuie să fi e adaptate într-o locaţie dată, pentru o anumită ameninţare. Aşa cum reiese şi din denumire, SOP-urile standardizează acţiunile de rutină sau repetabile care nu necesită implicarea personală a comandantului şi totodată ar trebui să includă şi evenimente rare sau neobişnuite, care ar putea să cauzeze eşecul misiunilor.

Comandanţii dezvoltă SOP-urile din surse doctrinare, din procedurile de operare ale eşalonului superior în părţile care sunt aplicabile, din precizările comandantului eşalonului superior şi din propria experienţă. Ele trebuie să fi e cât mai complete cu putinţă şi trebuie să permită celor nou veniţi sau unităţilor ataşate/date în subordine (ca întărire sau sprijin) să se

215

familiarizeze rapid cu activităţile de rutină ale unităţii. SOP-urile se aplică după ce comandanţii le schimbă între ei. Benefi ciile SOP-urilor includ:

ordine de operaţii/acţiune simplifi cate şi precise; -facilitează corecta înţelegere şi lucrul în echipă între comandanţi, -

statul major şi trupe;desfăşurarea sincronizată şi standardizată a exerciţiilor de stat -

major;tehnici standardizate de luare a deciziei cu rapiditate sau scurtate. -

SOP-urile reglează operaţiile prin intermediul şi împreună cu elementele sistemului C2 (comandă-control). Ele permit elementelor interne sau externe să comunice reciproc aşa cum au stabilit între ele.

Întotdeauna tacticile au impus folosirea raţionamentului propriu şi adaptarea lor la circumstanţele unice pentru fi ecare situaţie specifi că în parte. Tehnicile şi procedurile reprezintă de fapt şabloane care pot fi aplicate, în mod repetat, fără a impune utilizarea masivă a raţionamentului propriu, într-o multitudine de circumstanţe. Tacticile, tehnicile şi procedurile/TTP îi oferă tacticianului un set de instrumente care pot fi utilizate în încercarea de a obţine o rezolvare pentru o anumită problemă tactică. Soluţia pentru o problemă specifi că o reprezintă realizarea unei combinaţii unice a acestor TTP-uri sau crearea unora noi bazate pe evaluarea critică a situaţiei. Tacticianul este cel care îşi stabileşte/decide soluţia care va fi utilizată; pentru aceasta el va utiliza toate doctrinele şi TTP-urile existente, experienţa acumulată prin intermediul procesului de instruire şi în urma participării la diverse operaţii. El va trebui să-şi utilizeze creativitatea pentru a realiza şi perfecţiona soluţii faţă de care inamicul să fi e nepregătit sau incapabil să reacţioneze corect şi la timp.

Ştiinţa şi arta tacticiiTacticianul trebuie să înţeleagă şi să stăpânească la perfecţie ştiinţa

şi arta tacticii, două concepte complet distincte şi totuşi inseparabile. Un tactician este o persoană care este devotată stăpânirii la perfecţie ştiinţei şi artei tacticii. Comandanţii şi liderii de la toate eşaloanele, precum şi cadrele militare din compunerea statelor majore trebuie să fi e tacticieni desăvârşiţi pentru a-şi putea îndruma subordonaţii astfel încât aceştia să poată desfăşura operaţii din întreg spectrul operaţional.

216

Ştiinţa tacticii include înţelegerea acelor aspecte militare ale tacticii - capabilităţi, tehnici şi proceduri - care pot fi măsurate şi cuantifi cate. Ştiinţa tacticii include capabilităţile fi zice ale sistemelor şi unităţilor militare, ale trupelor proprii şi ale celor inamice, cum ar fi determinarea timpului necesar pentru ca o divizie să străbată o anumită distanţă. De asemenea include tehnicile şi procedurile utilizate pentru îndeplinirea unor sarcini specifi ce, cum ar fi termeni tactici şi măsuri de control care permit comprimarea limbajului tactic. Ştiinţa tacticii nu este deloc uşoară şi impune la modul imperativ stăpânirea şi cunoaşterea diferitelor tehnici şi proceduri referitoare la utilizarea diferitelor elemente de arme întrunite, în scopul obţinerii unor efecte sporite.

Pentru a stăpâni la perfecţie ştiinţa tacticii este necesar ca tacticianul să înţeleagă constrângerile de natură fi zică şi procedurală, în care trebuie să-şi desfăşoare activitatea. Aceste constrângeri includ efectele pe care terenul, timpul, spaţiul/distanţa şi vremea le au asupra forţelor combatante, atât proprii cât şi ale inamicului. Totuşi, deoarece luptele implică desfăşurarea de activităţi umane intense, soluţia unei probleme tactice nu se poate reduce la o simplă formulă matematică. Este necesară studierea artei tacticii în scopul creării unei soluţii corecte/apte.

Arta tacticii este formată din 3 aspecte interconectate: existenţa unui număr variabil şi creativ de mijloace, destinate îndeplinirii misiunii primite; desfăşurarea procesului de luare a deciziei în condiţii de incertitudine; înţelegerea dimensiunii umane sau a efectelor pe care le au luptele asupra militarilor. Arta, spre deosebire de ştiinţă, impune exercitarea unor abilităţi mentale intuitive care nu pot fi învăţate prin simpla citire a unor materiale. Tacticianul trebuie să-şi utilizeze cunoştinţele acumulate din studiul diverselor materiale şi să-şi utilizeze abilităţile dobândite în urma executării diverselor exerciţii practice. Cu cât un tactician câştigă mai multă experienţă, în diferite circumstanţe, cu atât va stăpâni mai bine arta tacticii.

Tacticianul aplică arta tacticii pentru a rezolva diverse probleme tactice, cu respectarea intenţiei comandantului său, prin alegerea unor opţiuni variate. Acestea se referă la: tipurile şi formele de operaţii, formele de manevră, sarcinile referitoare la misiunile tactice; organizarea grupării de forţe, formată din elementele disponibile, care include totodată alocarea

217

unor resurse limitate; stabilirea şi aranjarea într-o anumită ordine a diferitelor măsuri de control utilizate; viteza cu care se desfăşoară operaţia/ ritmul; riscul pe care un comandant este dispus să şi-l asume.

Aceste opţiuni reprezintă pentru tactician punctul de plecare; de aici încolo el trebuie să creeze o soluţie unică care să corespundă unei probleme tactice specifi ce. Fiecare decizie presupune realizarea unei alegeri plecând de la o gamă variată de opţiuni; fi ecare decizie presupune o judecată riguroasă a fi ecărei alegeri/curs de acţiune în parte. În timp ce pentru tehnici şi proceduri există şi liste de verifi cări (check-list), pentru rezolvarea unei probleme tactice nu există aşa ceva. Comandantul nu trebuie să încerce să abordeze problema tactică din perspectiva unei liste de verifi cări; el trebuie să-şi folosească experienţa şi creativitatea pentru a-şi depăşi în gândire inamicul.

Un tactician competent este defi nit prin intermediul a trei aspecte legate de arta tacticii. În primul rând este vorba de aplicarea creativă şi fl exibilă, de către comandant, a uneltelor afl ate la dispoziţia sa, adică a doctrinei, a TTP-urilor, a programelor de instrucţie, a schemei de organizare, a tehnicii şi echipamentelor militare precum şi a militarilor afl aţi în subordine, în scopul anulării efectelor produse de tacticile situaţionale ale inamicului. Un tactician trebuie să înţeleagă modul în care e necesar să se desfăşoare procesul de instruire, dar şi modul în care pot fi desfăşurate/utilizate forţele afl ate în subordinea sa, pentru a putea desfăşura operaţii din întreg spectrul operaţional.

Consideraţiile referitoare la factorii METT-TC/misiune, inamic, teren, forţe, timp disponibil şi cele privind civilii, sunt variabile care suferă permutaţii infi nite şi care se combină pentru a conduce la un nou şablon tactic. Aceşti factori nu vor conduce niciodată la apariţia a două situaţii identice; totuşi nu se poate realiza nicio listă de verifi cări care să se refere numai la o anumită situaţie în parte. Deoarece, pe durata desfăşurării fazei de planifi care, pregătire şi execuţie, inamicul se adaptează continuu la manevrele efectuate de trupele proprii, nu există nicio garanţie că o anumită tehnică care a condus la obţinerea unor rezultate pozitive într-o anumită situaţie va conduce la aceleaşi rezultate şi într-o altă situaţie. Fiecare problemă tactică este unică în felul său şi trebuie rezolvată – tratată ca atare.

218

Al doilea aspect al artei tacticii îl reprezintă procesul de luare a deciziei în condiţii de incertitudine şi într-un mediu supus constrângerilor legate de timp - el este demonstrat de ciocnirea a două voinţe puternice dar opuse - este o luptă violentă între doi comandanţi care sunt ostili, independenţi şi care dispun de moduri diferite de gândire, dar şi de scopuri ireconciliabile. Fiecare comandant vrea să-şi impună voinţa sa asupra oponentului său, vrea să înfrângă planurile adversarului său şi vrea să distrugă forţele combatante ale adversarului. Lupta constă din acţiunile interconectate ale acestor doi comandanţi, situaţi în tabere opuse, fi ecare dintre aceştia încercând să-şi îndeplinească misiunea primită şi încercând să-l împiedice pe adversar să-şi îndeplinească misiunea sa. Fiecare comandant are nevoie de un grad mare de creativitate, precum şi de claritate în modul de gândire şi de acţiune pentru a putea să-şi depăşească oponentul său, care este de asemenea capabil şi motivat. El trebuie să-şi folosească cu rapiditate raţionamentul în scopul înţelegerii implicaţiilor şi oportunităţilor oferite de fi ecare situaţie în parte, deoarece sistemul de comandă şi control/C2 îi oferă o imagine operaţională care nu este atotcuprinzătoare. Întotdeauna comandantul va utiliza cele mai noi date de informaţii, pentru a-şi îmbunătăţi procesul de vizualizare a forţelor inamicului şi a mediului înconjurător. Acelaşi sistem C2 va transmite deciziile luate de comandant, după ce a realizat înţelegerea situaţională, către acele unităţi care vor primi sarcina de a angaja în luptă şi de a distruge forţele inamicului.

Al treilea aspect şi cel mai important îl reprezintă înţelegerea dimensiunii umane şi a diferenţelor existente între problemele care pot fi întâlnite pe durata desfăşurării unor exerciţii pe terenul de instrucţie şi problemele reale întâlnite pe câmpul de luptă. Lupta reprezintă una dintre cele mai complexe activităţi umane, caracterizată prin moarte violentă, fricţiuni, incertitudini şi şanse. Succesul depinde la fel de mult de componenta umană, cât şi de superioritatea numerică şi tehnologică. Tacticianul nu poate să ignore aspectul uman. El trebuie să încerce să recunoască şi să exploateze indicatorii care refl ectă frica şi slăbiciunile inamicului şi să încerce să înfrângă voinţa de luptă a militarilor inamici, în timp ce militarii săi trebuie să rămână apţi (ei reprezintă puterea combatantă). Mai mult decât orice altă activitate umană, operaţiile combatante desfăşurate în mod continuu împotriva unui adversar inteligent, conduc la utilizarea la maxim a forţelor

219

militarilor, a capacităţilor mentale şi fi zice. Astfel, în rândul militarilor apar efecte provocate de curaj, frică, experienţă de luptă, oboseală, apariţia sentimentului de izolare, încredere în sine, sete de răzbunare sau furie. Dacă aceste efecte nu sunt verifi cate şi controlate pot conduce la reducerea vigilenţei, reducerea/încetinirea percepţiei, imposibilitatea de concentrare, realizarea cu difi cultate a comunicării, precum şi la imposibilitatea îndeplinirii unor sarcini.

Liderii trebuie să fi e în permanenţă atenţi la indicatorii care refl ectă: oboseala-sfârşeala, frica, scăderea standardelor de disciplină, scăderea moralului, atât în rândul militarilor din forţele proprii, cât şi a forţelor inamicului. Liderii trebuie să desfăşoare activităţi care să contracareze efectele asupra forţelor proprii simultan cu luarea măsurilor necesare în vederea accentuării acestor efecte asupra forţelor inamicului. Atunci când forţele proprii deţin iniţiativa, ele îl pot sili pe inamic să desfăşoare operaţii continue ca răspuns la acţiunile desfăşurate de forţele proprii şi apoi pot exploata efectele pe care operaţiile continue le au asupra forţelor inamicului. Aceste condiţii pot avea un efect cumulativ asupra unei unităţi conducând la colapsul acesteia. Un tactician trebuie să înţeleagă modul în care aceste condiţii pot infl uenţa gradul de rezistenţă al unei fi inţe umane, dar şi modul în care pot fi utilizate în cadrul propriului său plan. El trebuie să înţeleagă limitele de rezistenţă în luptă ale corpului uman. Aceasta reprezintă de fapt diferenţa subtilă dintre „împingerea” militarilor dincolo de limitele organismului în scopul exploatării succesului versus oprirea acestora şi acordarea timpului necesar de odihnă pentru a preveni colapsul coeziunii unităţii.

Escaladarea nivelului tactic al operaţiilorÎn urma confl ictelor de după al Doilea Război Mondial (Coreea,

Vietnam etc.) s-a formulat un nou concept prin care se statua că nu este sufi cient să înfrângi adversarul prin mijloace fi zice, ci mult mai important este să-i înfrângi voinţa de a lupta; în literatura de specialitate acest concept doctrinar apare ca „Mannoevrist Approach” – abordarea manevrieră a luptei – concept care este prezent acum şi în Doctrina Armatei României şi care se bucură de aprecierea majorităţii armatelor europene şi nu numai. Deci poţi bombarda oricât un teritoriu, nu-l vei stăpâni niciodată decât de la sol, nu din aer, pentru că odată ieşit din adăpost inamicul va continua să lupte împotriva

220

ta cu şi mai mare îndârjire. Nu se poate deţine controlul total într-un confl ict decât prin „boots on the ground”, sau cum ar zice militarul român, până când bocancul infanteristului nu calcă pe obiectivul inamic.

Datorită spectrului şi tipologiei confl ictelor contemporane a fost necesară găsirea unor forme de răspuns la noile ameninţări ce se profi lau pentru confl ictele viitoare. Inexistenţa unor soluţii general valabile pentru toate problemele apărute a făcut ca doar experienţa luptei să producă o reacţie acceptabilă şi pe măsura provocării. Astfel, pe principiul deja cunoscut – acţiune, reacţie, contrareacţie – s-a ajuns ca soldatul să se adapteze primul la realitatea imediată, găsind o rezolvare de moment a situaţiei, mai departe structurile mici s-au adaptat, perfecţionând continuu tehnicile experimentale, au luat naştere noi proceduri bazate pe lecţiile proaspăt învăţate, de aici noi tactici au fost conturate, noi tipuri de operaţii au fost dezvoltate...iar noile doctrine au fost elaborate din necesitate.

Noi tactici, tehnici şi proceduri au fost adoptate pentru desfăşurarea acţiunilor, corelate cu remodelarea sistemelor decizionale, bazate pe tehnica de vârf. Concepte ca „Network Centric Warfare” – războiul bazat pe reţea au fost implementate de armatele moderne până la cele mai de jos nivele tactice, iar tehnologiile şi armamentele au fost adaptate noilor cerinţe. Asta nu a însemnat o diminuare a rolului nivelului strategic, ci reconfi gurarea acestuia pornind de la cerinţele şi nevoile nivelului tactic; astfel, în confl ictele actuale, având de înfruntat ameninţări şi riscuri preponderent asimetrice, doctrinele categoriilor de forţe şi inter-categorii de forţe se adaptează continuu, potrivit întregii plaje de misiuni care pot apărea.

Astfel s-a ajuns la apariţia unor tipuri de operaţii inexistente până de curând – operaţii de stabilitate şi de sprijin – la proiectarea unor noi doctrine - de luptă antiteroristă – la remodelarea unor doctrine mai vechi şi readaptarea unor concepte mai vechi etc.

În mod automat, tacticile, tehnicile şi procedurile nou apărute la nivel tactic au condiţionat apariţia unor noi mijloace de ducere a luptei; armamentele, tehnica de luptă, mijloacele de comunicaţii, logistica – toate au trebuit adaptate noilor cerinţe. Eforturile umane, materiale şi fi nanciare în acest sens au fost colosale şi au avut efecte dintre cele mai diverse pe plan mondial.

Dacă luăm în considerare şi factorul uman, observăm că a fost nevoie de reorientarea şi regândirea întregului sistem militar, cu toate consecinţele

221

aferente: noi sisteme de recrutare, instruire; noi cerinţe conform capabilităţilor impuse de câmpul de luptă; motivaţia etc.

Tragem concluzia din nou că schimbările de ordin tactic au avut o contribuţie determinantă la reconfi gurarea confl ictelor actuale; dar principiul cauză/efect funcţionează şi invers în cazul acesta, aşa că nu credem că se poate delimita foarte clar unde începe şi unde se opreşte impactul transformărilor la nivel tactic asupra evoluţiei luptei armate.

Putem spune doar că procesul nu s-a oprit şi nu se va opri vreodată, iar încercările de a prevedea ce ne va rezerva viitorul luptei armate vor rămâne doar nişte ipoteze care se vor dovedi viabile doar atunci când realitatea ne va permite să o facem.

Din experienţa confl ictelor recente, reiese că războiul clasic şi-a schimbat şi îşi schimbă continuu fi zionomia, cunoscând modifi cări majore a formelor sale, de la cele de diferite intensităţi şi anume joasă, medie sau înaltă, la forme transfrontaliere, de impunere a anumitor moduri de viaţă, având implicaţii atât zonale cât şi internaţionale. Războiul clasic capătă astfel aspecte de confl ict armat civil, cu implicaţii internaţionale, confl ict de intensitate joasă care poate fi gestionat, dar care implică modifi carea sau adaptarea procedurilor de luptă la situaţia concretă.

Formele de luptă clasice şi anume apărarea şi ofensiva sunt din ce în ce mai puţin adoptate sau mai bine spus, ponderea pe care acestea o au în ducerea acţiunilor militare este tot mai scăzută datorită modifi cărilor survenite în doctrina ducerii acţiunilor militare. Apariţia războiului împotriva terorismului a făcut ca apărarea şi ofensiva clasică ca şi forme ale acţiunilor de luptă, să fi e înlocuite de operaţiile de stabilitate şi de sprijin.

În lucrarea ,,Perspective în lupta armată’’ dr. Grigore Alexandrescu spunea: ,,Apărarea în teatrele de operaţii, indiferent de inamic, va trebui să fi e fl exibilă şi va consta dintr-un şir neîntrerupt de manevre şi riposte, executate cu forţe destinate”.

Aspectul ofensiv al apărării poate fi observat pregnant în lupta în mediu urban, unde acţiunile cu caracter defensiv alternează cu cele cu caracter ofensiv. Contramobilitatea joacă un rol important în canalizarea forţelor inamicului, această contramobilitate fi ind realizată nu numai prin crearea de obstacole, ci mai ales prin acţiuni cu caracter ofensiv. Controlul zonelor locuite, a localităţilor şi a zonelor speciale este o doctrină nouă,

222

adoptată de armata Statelor Unite ale Americii, dar această doctrină are un inconvenient şi anume acela că o astfel de doctrină nu va da rezultate decât într-o perioadă de timp relativ lungă, este nevoie de un program extrem de riguros şi de exigent de antrenare a forţelor pentru lupta în zone urbane şi în zone speciale.

Diversifi carea procedurilor de luptă a decurs ca o consecinţă fi rească a nevoii de schimbare a procedurilor de operare în scopul obţinerii victoriei. Procedurile de operare şi regulile de angajare au fost modifi cate ca rezultat al acţiunilor asimetrice desfăşurate de forţe neconvenţionale, aceste forţe neavând modele acţionale, ci adaptând modul de acţiune propriu la modul de acţiune al forţelor convenţionale.

În aceeaşi măsură, forţele convenţionale îşi modifi că permanent modul de acţiune şi procedurile de operare în funcţie de modul de acţiune al forţelor neconvenţionale. Modul de acţiune sau procedurile standard de operare nu mai sunt valabile sau termenul lor de valabilitate este foarte scurt, existând necesitatea permanentă de adaptare la noile condiţii de ducere a acţiunilor militare determinate de reacţiile posibile ale inamicului, a mediului tactic în care are loc confruntarea şi a condiţiilor concrete ale situaţiei.

În general, confl ictele armate ale ultimilor decenii au fost confl icte de scurtă durată, care în cele din urmă au căpătat un pronunţat caracter de război civil, revoluţie sau confl ict local. Acest fapt se datorează în mare măsură şi punerii războiului ca fenomen politic, social şi economic sub controlul comunităţii umane, al centrelor de putere, al organizaţiilor şi organismelor internaţionale, al media şi organismelor neguvernamentale, cel puţin până la un anumit grad de intensitate.

Acţiunile teroriste vor fi în continuare surprinzătoare, diversifi cate, extrem de violente şi inteligent concepute. Mijloacele folosite vor fi şi ele din ce în ce mai perfecţionate, pe măsură ce teroriştii pot avea acces la tehnologia modernă, la cea a armelor de distrugere în masă şi la cea informaţională. Însă atacurile preferate vor rămâne cele cu un puternic impact asupra opiniei publice, a societăţii civile în general. Terorismul ca fenomen, va deveni din ce în ce mai puţin un ansamblu de acţiuni interne, îndreptat împotriva ordinii de drept şi a diferitelor instituţii ale statului. El va viza îndeosebi ţările puternic industrializate, cu un ridicat potenţial militar, precum şi aliaţii acestora, transformându-se tot mai mult într-un fenomen transfrontalier.

223

Formele şi procedurile acţiunii militare, inclusiv cele ale luptei armate, au evoluat în funcţie de caracteristicile mediului strategic de securitate, de forţe, mijloace, sisteme de arme, politici şi strategii. Formele de luptă au evoluat doar prin apariţia unor noi procedee specifi ce, prin modifi carea modului de acţiune al forţelor implicate în confl ict, prin intensitatea confl ictelor şi nu în ultimul rând prin tehnologizarea până la cele mai mici structuri.

Convergenţa formelor de luptă este desigur câştigarea supremaţiei, atingerea obiectivelor, îndeplinirea misiunilor şi în cele din urmă obţinerea victoriei.

Creşterea importanţei infanterieiInfanteria română fi ind prin creaţie cea mai veche dintre arme, şi-a

servit patria în toate bătăliile care au marcat în acest spaţiu românesc, o luptă îndârjită pentru independenţă şi suveranitate.

Ea a rezistat printr-o ştiinţă a readaptării, ce o face mereu modernă.Suplă şi mai puţin costisitoare decât alte arme, benefi ciind de

reputaţia de a nu reprezenta un pericol agresiv, infanteria este perfect adaptată la varietatea de forme de intervenţie, oferind comandantului inter-arme posibilităţi multiple de întrebuinţare. Este, în primul rând, aptă să gestioneze o criză de nivel scăzut, oferind o bună capacitate de reversibilitate. Angajamentul său este sistematic în toate formele de confl ict, iar întrebuinţarea în orice tip de misiune are conotaţii diferite de cele ale tancurilor sau artileriei. Iată de ce infanteria de mâine trebuie pregătită să facă faţă unor situaţii neprevăzute. Ea trebuie să fi e în măsură să se înscrie cu capacităţile sale în lupta inter-arme sau inter-categorii de forţe ale armatei, după caz, atât într-un confl ict major, cât şi într-o intervenţie rapidă sau împotriva unei ameninţări teroriste.

Sunt motive pentru care infanteria trebuie să evolueze pentru a se adapta rapid progresului tehnologic, în mod deosebit în domeniul protecţiei, mobilităţii şi puterii de foc.

Armă a bărbăţiei, armă tehnică, infanteria este considerată, alături de tancuri, cu care materializează succesul luptei de contact, arma de bază a controlului permanent al terenului. Aceasta reprezintă, de fapt, aptitudinea sa fundamentală, prin care se concretizează, în cooperare cu celelalte arme, misiunile ce-i sunt încredinţate în lupta inter-arme.

224

Această aptitudine este fundamentată de patru capacităţi bine defi nite:capacitatea de observare, de investigare şi de cercetare; -capacitatea de acţiune antipersonal; -capacitatea de acţiune antiblindate şi antielicoptere; -capacitatea de rezistenţă prelungită pe câmpul de luptă. -

Capacitatea artileristică proprie va trebui să se întărească în continuare pentru a da infanteriei gradul de independenţă pe care îl solicită îndeplinirea cu rapiditate a misiunilor încredinţate în cadrul unor grupări interarme sau inter-categorii de forţe ale armatei.

„Primul soldat a fost infanterist şi ultimul soldat va fi de asemenea infanterist”, scria generalul francez Craplet, în introducerea operei sale devenită clasică, despre istoria infanteriei franceze.

El făcea referire la faptul că printre caracteristicile principale ale infanteristului este faptul că acesta acţionează de regulă pe jos, acest fapt generând şi conceptul de „armă a ultimilor 300 de metri”. Evoluţiile ulterioare au făcut ca acest concept să dispară, în prezent infanteriştii fi ind capabili practic să ducă lupta independent, compensând lipsa sprijinului furnizat de celelalte genuri de arme, prin înzestrarea de care dispun acum structurile de infanterie, precum şi prin calităţile umane ale militarilor infanterişti.

Evoluţia mediului de securitate şi tehnologiile moderne au impus fenomenului militar actual, mutaţii esenţiale, materializate în lărgirea spectrului de confruntare, în creşterea complexităţii, a ritmului şi a efectelor acţiunilor militare, precum şi în extinderea infl uenţei acestora în noi medii şi domenii ale existenţei umane.

Însuşi spectrul confl ictului include în prezent, componenta de prevenire, cea de desfăşurare şi cea post-confl ict, fi ecare din acestea presupunând acţiunea forţei armate în proporţii şi sub forme diferite.

În acest context, acţiunile militare sunt desfăşurate de forţe de dimensiuni mici, cu structură modulară, care dispun de mijloace de lovire deosebit de precise şi la distanţă mare, cu o mobilitate tactică sporită.

În noua confi guraţie a mediului de securitate sunt aşadar de aşteptat o serie de mutaţii, determinate în principal de escaladarea confruntărilor din spectrul asimetric în general şi a fenomenului terorist, ca o componentă a acestui gen de confruntare, care impune acest mod de reacţie.

Prognozele organizaţiilor internaţionale abilitate în astfel de evaluări, arată că ponderea acţiunilor viitoare va avea ca mediu de desfăşurare mediul

225

urban, va determina noi implicaţii ale acţiunilor militare asupra societăţii civile, concomitent cu sporirea importanţei datelor şi informaţiilor, a preciziei loviturilor, a sistemelor de arme, a vehiculelor uşoare. Arma care îndeplineşte aceste condiţii întrunite este infanteria.

În momentul de faţă, preocupările specialiştilor militari orientează eforturile spre pregătirea infanteriei pentru un nou mediu de confruntare, complet şi complex, efi cient, cu efecte masive asupra centrelor de greutate ale adversarului, prin pregătirea şi desfăşurarea mai multor genuri de activităţi, letale şi neletale, convenţionale sau neconvenţionale, simetrice ori asimetrice.

V.2. ExerciţiileExerciţiile reprezintă o activitate complexă de instruire desfăşurată

în condiţii cât mai apropiate realităţii spaţiului de luptă integrat. Acestea presupun executarea, într-o viziune unitară şi continuă, a mai multor cerinţe esenţiale necesare pentru îndeplinirea misiunii.

Scopul general al exerciţiilor îl constituie perfecţionarea deprinderilor elementelor de comandă şi ale forţelor pentru îndeplinirea misiunilor.

Exerciţiile constituie baza pentru executarea evaluării interne şi externe a nivelului de instrucţie al unei structuri la sfârşitul unor etape/ module de instrucţie.

Principalele exerciţii de instrucţie în comun la care au participat şi participă structurile de infanterie sunt :

România – SUA a) (cea mai importantă activitate de instruire în comun):

Scopul principal al exerciţiilor l-a constituit creşterea încrederii reciproce şi întărirea cooperării bilaterale.

Principalele obiective comune ale exerciţiilor au fost: creşterea nivelului de înţelegere a doctrinelor militare ale celor două state, cunoaşterea reciprocă a metodelor de operare, a tacticilor şi procedurilor, familiarizarea participanţilor cu procedurile de luare a deciziei şi cu aspectele cheie ale structurilor militare române şi americane, antrenarea în comun cu folosirea aceloraşi tehnici, tactici şi proceduri în vederea participării la misiuni, împreună în teatrele de operaţii.

226

Detaşamentele de instrucţie participante la activităţi au făcut parte din unităţile de infanterie/vânători de munte desemnate să execute misiuni în teatrele de operaţii astfel :

în cadrul exerciţiului - „Proof Of Principle- 07”, 1 Companie Infanterie/B 341 Infanterie;

în cadrul exerciţiului - „JTF-East Rotation 2008”, 1 Companie V.M./B.21 V.M. ;

în cadrul exerciţiului - „JTF-East Rotation 2009”, 4 subunităţi/B. 33 VM, prin rotaţie ;

în cadrul execiţiului - „Saber Down 10”, va participa, 1 subunitate de infanterie/B. 20 I., desemnat să execute misiuni în teatrul de operaţii din Afganistan, în semestul I/2011, alături de partenerul american, 1 pluton de infanterie din Forţele Terestre sârbe şi de trei observatori din Forţele Terestre franceze.

Principalele categorii de pregătire au fost: antrenarea forţelor prntru dislocare/redislocare; instrucţie pentru integrarea forţelor în structuri multinaţionale, la fi ecare eşalon, instrucţia tragerii cu armamentul individual, STX –uri de la nivel individ la nivel pluton (îmbarcat şi debarcat), operaţii urbane, instrucţie sanitară, familiarrizarea cu aramamentul ne-letal.

Partenerul american a asigurat, în folosul militarilor români organizarea şi desfăşuarea cursurilor „Combat Life saver Course” , mecanici conductori şi mentenanţă STRYKER, Mil to Mil training, cursurile de şoferi HMMVVE, precum şi utilizarea sistemelor de instruire prin simulare dislocate în garnizoana Mihail Kogălniceanu.

Toate exerciţiile s-au desfăşurat în facilităţile de instrucţie din garnizoana Mihail Kogălniceanu şi poligonul Babadag.

227

Conducerea structurilor militare româneşti a fost asigurată de echipe de coordonare de la nivelul Statului Major al Forţelor Terestre şi al Diviziei 1 Infanterie,conduse de colonel Eugen ROMANESCU şef şecţie/Statul Major al Forţelor Terestre (în perioada 20.08-22.10.2007), de colonel Nicolae DRAGOMIR, şeful Serviciului Instrucţie/Statul Major al Forţelor Terestre (în perioada 09.06-08.08.2008) şi colonel Mihai NICOLESCU/Divizia 1 Infanterie ( în perioada 03.07-14.10.2009) .

Continuitatea în planifi carea şi coordonarea defăşurării activităţilor de instrucţie în comun a fost asigurată din anul 2007 până în prezent de către locotenent colonelul Nicolae IVAN, şeful Biroului Instrucţie Infanterie şi Poliţie Militară/Statul Major al Forţelor Terestre.

Activităţile de instrucţie în comun au fost benefi ce pentru ambele armate şi au reprezentat o bună oportunitate pentru continuarea, îmbunătăţirea şi dezvoltarea relaţiilor dintre militarii celor două armate, a capabilităţilor şi concepţiilor de instrucţie în comun pentru a spori gradul de interoperabilitate şi antrenament la standarde NATO.

România- Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de b) Nord: exerciţiul „ROMANIAN EXPRESS”, la care a participat B. 20 I.- Craiova.

Scopul exerciţiului l-a constituit realizarea interoperabilităţii dintre militarii Armatei României şi cei ai Armatei Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord prin îmbunătăţirea nivelului de antrenament şi aplicarea tenhicilor, tacticilor şi procedurilor standard NATO.

Coordonarea planifi cării, organizării, defăşurării instrucţie şi monitorizarea procesului de instrucţie desfăşurat de unităţile şi marile unităţi de infanterie şi poliţie militară se realizează prin grija Biroului Instrucţie Infanterie şi Poliţie Militară/Secţia Instrucţie Forţe Luptătoare/ Serviciul Instrucţie/Instrucţie şi Doctrină/Statul Major al Forţelor Terestre a cărui organizare este subdimensionată în raport cu atribuţiile, misiunile şi sarcinile multiple încredinţate.

În concluzie activităţile de instrucţie în comun România – S.U.A., România- Marea Britanie, România - Serbia (2010) cu participarea observatorilor din Forţele Terestre franceze si Forţele Terestre sârbe sunt benefi ce pentru armatele participante şi reprezintă o bună oportunitate pentru continuarea, îmbunătăţirea şi dezvoltarea relaţiilor dintre infanteriştii celor patru armate, a capabilităţilor şi concepţiilor de instrucţie în comun pentru a spori gradul de interoperabilitate şi antrenament la standarde N.A.T.O.

228

Capitolul VI

TENDINŢE PRIVIND MODERNIZAREA ARMEI INFANTERIE

Amplul proces de transformare şi modernizare al Forţelor Terestre care a marcat intrarea în secolul XXI, găsea “regina bătăliilor” la ceasul marilor prefaceri.

Super tehnologizarea, informatizarea, miniaturizarea echipamentelor luptătorului mileniului III sunt deja realităţi şi acestor adevărate provocări, infanteriştii s-au gândit să le răspundă aşa cum ştiu ei mai bine. Fără să fi căpătat alte conotaţii, virtuţi precum vitejia, eroismul, spiritul de sacrifi ciu, sunt şi vor rămâne valori perene pentru infanterist, însă în mod evident, insufi ciente protagoniştilor războiului zilelor noastre şi mai cu seamă ale celui de mâine.

Participarea militară românească în anii care au urmat integrării în structurile Alianţei Nord-Atlantice în cele mai fi erbinţi puncte de pe mapamond, au evidenţiat fără echivoc faptul că structurile de infanterie româneşti sunt capabile să îndeplinească cu succes în cadrul NATO, misiuni dintre cele mai complexe. Recunoaşterea unanimă a nivelului de pregătire al militarilor noştri de către partenerii de coaliţie, reprezintă un prilej de bucurie, dar în acelaşi timp şi o obligaţie. Asemeni unei competiţii sportive, drumul până la “titlu” este foarte greu! Este însă şi mai greu să menţii acest titlu şi infanteriştii ştiu acest lucru!

Dacă referitor la instrucţie şi la nivelul general de pregătire “s-a intrat în cadenţă” rapid, în ceea ce priveşte tehnica şi echipamentele militare, există încă decalaje evidente faţă de armatele aliate, aşa încât, preocuparea vizând dotarea structurilor din armă cu tehnică de luptă modernă, armament şi echipamente specifi ce performante reprezintă o prioritate. Această politică de înnoire şi de modernizare a armei este susţinută de opt programe de înzestrare afl ate în curs de derulare în diferite stadii, în care sunt implicaţi direct şi specialişti din arma infanterie şi din specialităţile militare ale acesteia. Efortul a fost uriaş şi este departe de a se fi încheiat, iar faptul că specialiştii infanterişti au fost chemaţi în echipele de program

229

şi supraveghere, adaugă un plus de strălucire pe blazonul armei. Fără să fi făcut o ierarhizare după criteriul importanţei fi ecărui program de înzestrare în care suntem implicaţi, facem menţiunea că toate sunt importante pentru perioada următoare, sunt necesare şi extrem de aşteptate în marile unităţi şi unităţile de infanterie, într-o eşalonare care are ca orizont de timp anul 2025. Într-o succintă enumerare, cele opt programe de înzestrare sunt prezentate în continuare:

VI.1. Maşina de luptă a infanteriei MLI-84M „Jderul”Programul a fost declanşat în anul 1996 având ca obiectiv înlocuirea

vechiului produs MLI-84, depăşit sub aspect tehnico-tactic, cu o maşină de luptă modernă, comparabilă cu produsele similare ale aliaţilor în ceea ce priveşte protecţia echipajului, puterea de foc, sistemele de comunicaţii şi informatică.

Maşina a fost realizată în mai multe confi guraţii, cu grade de echipare diferite, astfel: maşină de luptă;punct de comandă mobil;tractor de evacuare tehnică;MEDEVAC (evacuare medicală);Centru de transmisiuni;Ar. 120 mm.

La realizarea maşinii s-au utilizat echipamente dintre cele mai performante, ale unor companii de prestigiu pe plan mondial, integrate în ţară, la S.C. MFA Mizil.

230

Testarea şi evaluarea operaţională desfăşurată în perioada 2005-2006, au scos în evidenţă faptul că produsul răspunde cerinţelor pentru care a fost realizat şi a fost introdus în înzestrare unităţilor din subordinea Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată.

Transportor blindat pentru trupe (TBT 8x8/4x4)- PIRANHA III CProgramul urmăreşte dotarea structurilor de infanterie cu un produs

performant, capabil să asigure deplasarea în siguranţă a unităţilor şi

231

subunităţilor şi dislocarea rapidă a acestora în zonele de operaţii. Este necesară menţinerea unui anumit echilibru în ceea ce priveşte dotarea unităţilor de infanterie cu maşini de luptă, îmbinând astfel puterea de foc - specifi că MLI 84M “Jderul”, cu mobilitatea sporită a unei maşini de luptă pe roţi, în măsură să se deplaseze, atât pe uscat cât şi pe apă. Drumul parcurs este lung şi anevoios, specifi c evoluţiilor de mare anvergură. Datorită caracteristicilor de mobilitate şi putere de foc, protecţia oferită echipajului ca şi sistemul de comunicaţii şi informatică performant, acest nou tip de transportor ar putea marca în infanteria română trecerea spre o nouă generaţie a maşinilor de luptă terestre, dacă va răspunde corespunzător tuturor testărilor operaţionale specifi ce clasei de transportoare din care face parte.

Piranha III C este vehiculul de lupta blindat pe roţi intrat în dotarea batalioanelor de infanterie din Forţele Terestre.

Produs în Elveţia, Piranha III C are un design deosebit, cu o protecţie balistică variabilă crescută, blindaj performant şi dotat cu kituri de protecţie împotriva minelor şi a armelor de nimicire în masă. Înzestrat, ca armament, cu o mitralieră de cal. 12,7 mm, Piranha III poate executa cu succes misiuni

232

în teatrele de operaţii acolo unde militarii români desfăşoară misiuni de stabilitate şi în sprijinul păcii.

Platforma de transport multifuncţională şi autoturismul de teren blindat/neblindat (tip uşor)

În conformitate cu documentele politico - militare de planifi care a apărării şi cerinţele cuprinse în Obiectivele Forţei, marile unităţi şi unităţile care vor fi puse la dispoziţia NATO, precum şi cele de sprijin şi generare a forţei, trebuie să fi e în măsură să desfăşoare acţiuni militare atât în ţară, cât şi în cadrul grupărilor internaţionale de tip CJTF.

Pentru îndeplinirea misiunilor, acestea trebuie să dispună de capabilităţi operaţionale de sprijin de luptă şi logistice, care să permită creşterea mobilităţii şi reacţiei de răspuns.

Realizarea condiţiilor optime pentru deplasarea trupelor şi echipamentelor în teatrele de operaţii din afara teritoriului naţional şi în zonele de operaţii din ţară, pentru autosusţinerea acestora şi acordarea sprijinului logistic, impun cu necesitate, confi gurarea unui sistem de transporturi militare modular, bazat pe capabilităţi şi mijloace militare şi civile, apte să îndeplinească cerinţele dislocării - redislocării rapide a trupelor, tehnicii şi materialelor necesare acestora.

Capabilităţile de transport constituie veriga principală pentru rezolvarea unor misiuni diversifi cate, indiferent de locul şi condiţiile de desfăşurare a acestora:

afl uirea efectivelor, tehnicii şi materialelor în punctele de -îmbarcare din ţară (aeroporturi, porturi, staţii CF), precum şi din punctele de debarcare, în teatru ;

asigurarea mobilităţii forţelor şi echipamentelor în zona de -operaţii ;

constituirea surselor de aprovizionare (depozite de campanie), -în zonele de operaţii ;

asigurarea transporturilor de aprovizionare a forţelor, cu diferite -categorii de materiale, muniţii, apă, petrol, ulei şi lubrifi anţi, în interiorul zonei de operaţii ;

asigurarea transporturilor de reaprovizionare a depozitelor de -campanie, din punctele de debarcare situate în afara zonei de operaţii ;

recuperarea şi evacuarea tehnicii şi echipamentelor avariate. -

233

Capacitatea de rezolvare rapidă a acestor acţiuni este determinată de capabilităţile combinate de transport – aeriene, maritime şi terestre, disponibile la un moment dat.

În acest context, asigurarea unor platforme de transport terestru, multifuncţionale sau specializate, cu caracteristici constructive şi funcţionale, care să asigure sustenabilitatea, compatibilitatea şi comunitatea cu capabilităţile de transport din dotarea armatelor ţărilor aliate, reprezintă cerinţa majoră pentru pachetele de capabilităţi care urmează să fi e puse la dispoziţia NATO.

Pentru autoturismele de teren blindate şi neblindate (de tip uşor) principalele capabilităţi operaţionale pe care trebuie să le asigure sistemul se referă la:

mobilitate, defi nită prin: -capacitatea mărită de progresiune în teren şi trecerea •

obstacolelor;transportabilitatea aeriană, navală şi feroviar;•

capacitate de supravieţuire ridicată, defi nită prin: -nivelul de protecţie asigurat prin blindaj;• protecţia la bruiaj şi interceptare, posibilitatea de mascare;•

puterea de foc proprie; -dotarea cu elemente de comandă, control şi comunicaţii, similare -

vehiculelor aparţinând structurilor similare din armatele statelor membre NATO.

îmbarcarea – debarcarea rapidă a personalului pe care îl transportă. -Principalele autoturisme din dotarea structurilor de infanterie dislocate

în teatrele de operaţii sunt :HUMVEE- M1113

Vehiculul pe roţi multirol de mare mobilitate cu un design revoluţionar. Maşina de luptă este de tip uşor, cu grad mare de mobilitate. Este echipată cu un motor puternic pe motorină, cu transmisie automată. Blindajul este din kevlar capabil să reziste la exploziile dispozitivelor

234

electronice improvizate şi armamentului de infanterie de calibru mic. Lungimea autovehiculului este de 5 m, înălţimea de 1,93 m şi lăţimea de 2,12 m. Greutatea totală a autovehiculului este de 5216 kg., având o sarcină utilă de 2313 kg. Are o putere de foc sporită. Pe HMMWV M-1113 se pot monta mitraliere de calibre diferite specifi ce misiunilor pe care le au de îndeplinit. În acest vehicul pot fi transportaţi 4 militari echipaţi de luptă. Este fabricat în SUA. A intrat în producţie în anul 1995.

HMMWV M-1114 Vehiculul pe roţi multirol de mare mobilitate, HMMWV M-1114, este o maşină de luptă de tip uşor, cu grad mare de mobilitate. Este echipată cu un motor puternic pe motorină, cu transmisie automată. Uşor blindată, cu o combinaţie de oţel şi kevlar, geamurile au o grosime de aproximativ 10 cm. şi sunt capabile să reziste la exploziile

dispozitivelor electronice improvizate şi armamentului de calibru mic. Lungimea autovehiculului este de 4,84 m, înălţimea de 1,93 m şi lăţimea de 1,82 m. Greutatea totală a autovehiculului este de 4447 kg. având o sarcină utilă de 1043 kg. Are o putere de foc sporită. Pe HMMWV M-1114 se poate monta mitraliere de diferite calibre, instalaţie lansare de rachete antitanc şi aruncător de grenade antitanc. În acest vehicul pot fi transportaţi 4 militari echipaţi de luptă. Este fabricat în SUA. A intrat în producţie în anul 1995.

URO VAMTACVehiculul neblindat pentru operaţii speciale, URO VAMTAC, este un mijloc modern de luptă foarte mobil, intrat în 2005 în înzestrarea Forţelor pentru Operaţii Speciale ale Armatei României. Face parte din familia de vehicule militare de clasa medie care în variantă blindată poate constitui o opţiune foarte potrivită

235

pentru îndeplinirea misiunilor în teatrele de operaţii. Este fi abil, robust, uşor şi rapid. Este special conceput şi foarte efi cient în zone macroclimatice foarte calde. Este uşor de folosit în teren accidentat, având o capacitate mare de trecere, chiar dacă o singură roată are aderenţă.

VI.2.Sistemul de rachete antitanc portabilIntrarea în dotare a acestui sistem de rachete a apărut din necesitatea

de a oferi posibilităţi de reacţie antiblindate unităţilor de infanterie care nu dispun de MLI-84M „Jderul”. În acest moment, aceste structuri, au în organică plutoane antiblindate mixte, dotate cu instalaţii de lansare de tip FAGOT - un armament neperformant din punct de vedere operaţional. În plus, instruirea operatorilor şi formarea abilităţilor acestora reprezintă un proces difi cil. Noul sistem presupune înlocuirea instalaţiilor existente, cu unele moderne, capabile să angajeze lupta antiblindate la distanţe mari, în condiţii de precizie, cu o rată de lovire de peste 99%. Prin intrarea în înzestrare a noului sistem de rachete, se realizează un relativ echilibru sub aspectul capabilităţilor acţionale între cele două tipuri de structuri de infanterie (cu/fără MLI).

VI.3.Sistemul de luptă individual avansat (SLIA)Dacă în anul 2005 proiectul desprins parcă din fi lmele de SF era privit

cu scepticism chiar şi de către unii optimişti, acum există certitudinea că programul va fi realizat, iar “soldatul mileniului” va deveni realitate.

SLIA reprezintă un complex de echipamente şi sisteme de arme efi ciente, afl ate în strânsă interdependenţă, care au menirea de a asigura un nivel ridicat de supravieţuire luptătorului şi a susţine lupta în faţa celor mai diverse ameninţări venite din partea adversarului, în orice condiţii meteo-climatice. Prin ansamblul de senzori şi echipamente integrate, „soldatul sistem” asigură accesul la spaţiul de luptă integrat, în vederea obţinerii şi transmiterii informaţiilor în timp real.

Suntem extrem de onoraţi să fi m printre promotorii acestui proiect în cadrul grupului de lucru constituit în cadrul Agenţiei Europene de Apărare, unde specialiştii infanterişti sunt prezenţe active, autorizate, apreciate favorabil de către ceilalţi membri în grupul de lucru.

Există mari speranţe că acest proiect va fi realizat nu peste multă vreme şi că prin aceasta, unităţile de infanterie vor mai face încă un pas important către viitor.

236

VI.4. Aparatură optică şi optoelectronicăCuprinde echipamente optice şi optoelectronice, care asigură o

bună observare a câmpului de luptă, ochirea precisă şi rapidă în vederea anihilării inamicului şi susţinerii cu foc a partenerilor atât pe timp de zi cât şi pe timp de noapte, indiferent de anotimp sau starea vremii. În funcţie de cerinţele misiunii se vor putea folosi următoarele echipamente: ochelari şi monoculare de vedere pe timp de noapte, binoclu, lunetă de observare şi ochire pe timp de noapte, sisteme de vedere pe timp de zi/noapte pe bază de radiaţii termice, sistem de achiziţie ţinte şi asigurare cu date etc.

Echipamentul este de tip modular, interschimbabil şi va asigura o îmbunătăţire a efi cienţei tragerii luptătorului.

VI.5.Echipament de protecţie balistică individual Are rolul de a asigura luptătorului o protecţie efi cientă împotriva

focului armamentului uşor de infanterie şi a schijelor pe timpul ducerii luptei, în condiţiile menţinerii unei bune mobilităţi. Participarea structurilor româneşti în teatrele de operaţii, cerea cu insistenţă asigurarea acelor echipamente de protecţie fi zică a luptătorului împotriva focului inamic şi a schijelor, compatibile cu sistemele similare din armatele aliate.

237

Noul sistem de protecţie balistică este un ansamblu modular, alcătuit din cască balistică şi vestă antiglonţ la care se pot ataşa plăci şi panouri balistice, pentru realizarea nivelului de protecţie dorit.

Acest echipament avea să reprezinte o prioritate, iar intrarea sa în înzestrare, urma să vizeze nu doar infanteriştii, ci şi militarii de toate armele.

VI.6. Armament individual tip NATO Este, de asemenea, unul dintre programele prioritare pentru arma infanterie

şi vizează înlocuirea treptată a armamentului actual cu unul mai performant din punct de vedere al caracteristicilor tehnico-tactice, calibru NATO.

238

Fără să fi făcut o ierarhizare după criteriul importanţei fi ecărui program, facem menţiunea că toate sunt extrem de importante pentru perioada următoare, iar benefi ciarii vor fi în primul rând marile unităţi şi unităţi de infanterie, ca şi structurile de alte arme.

239

Anexa nr. 1

Eroi ai Forţelor Terestre în misiuni internaţionale (1996-2010)

Această pagină este dedicată personalului din Forţele Terestre care a căzut la datorie, reprezentând un modest omagiu Profesionalismul şi efortul militarilor români prezenţi în teatrul de operaţii pe parcursul acestor ani, înscris în „Cartea de onoare” a detaşamentelor participante la misiune, a fost completat de jertfa celor 13 eroi căzuţi la datorie şi 68 răniţi dintre care peste 85% pe timpul desfăşurării misiunilor pentru o cauză nobilă „lupta împotriva terorismului”, fl agel cu care se confruntă principalele instituţii de securitate mondială ale actualului secol.

Sublocotenentul (post-mortem) Iosif Silviu Fogoraşi a căzut la datorie în 11 noiembrie 2003, împuşcat, în urma unui atac asupra transportorului amfi biu blindat în care se afl a. Coloana de blindate se întorcea dintr-o misiune de la graniţa cu Pakistanul, când a fost atacată cu focuri de armă. A intrat sub tirul focurilor primul TAB, cel de cercetare, deasupra căruia se afl au cei doi cercetaşi români. Un glonţ l-a nimerit pe Fogoraşi în zona gâtului şi l-a omorât pe loc, iar Samuilă a fost împuşcat în zona capului şi în şold, fi ind rănit grav.

Sergentul major Iosif Silviu Fogoraşi, s-a născut în 15 noiembrie 1970. Era cunoscut în oraşul natal ALEŞD din judeţul BIHOR ca un tânăr foarte liniştit, care provenea dintr-o familie cu trei fraţi şi o soră, fi ind cel mai mare dintre ei. Absolvent al secţiei electrotehnică a Liceului „Alexandru Roman” din aceeaşi localitate, în anul 1989. Directorul liceului la care a învăţat tânărul, Viorel Ilea, afi rma că a fost un elev deosebit prin spiritul de colegialitate şi prin dorinţa de a-şi ajuta colegii. „Viaţa este deseori nedreaptă, nu avem însă dreptul să o judecăm decât în interiorul nostru, proiectând-o pe retina memoriei. Uneori încerci să o înfrunţi, nedorind să te supui ei, dar nu reuşeşti decât să îţi faci noi suferinţe. Poţi să o faci

240

mai frumoasă fi ind bun cu cei din jurul tău, prieteni sau duşmani”35, sunt rândurile scrise de Iosif Silviu Fogoraşi pe albumul de la absolvirea liceului. Ca şi militar a absolvit în anul 2002, cursul de formare a subofi ţerilor în activitate, fi liera indirectă şi în 2003 cursul de utilizare a tehnicii de calcul, cu califi cative bune şi foarte bune. Pe timpul misiunii a fost încadrat ca operator (şi şofer), la detaşamentul de Informaţii Militare al Direcţiei de Informaţii şi Reprezentare Militară.

A fost decorat cu Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler, cu însemn de război.

Sublocotenentul (post-mortem) Mihail Anton Samuilă, rănit grav în incidentul în care a căzut la datorie camaradul său Iosif Silviu Fogoraşi, a murit pe patul spitalului din localitatea afgană Bagram în noaptea de joi spre vineri (14 noiembrie 2003), la ora 3,25 (ora României). Potrivit datelor comunicate Ministerului Apărării Naţionale

de medicii militari americani de la spitalul din Bagram, moartea subofi ţerului a survenit ca urmare a deteriorării bruşte a tuturor funcţiilor vitale, şi asta după ce, susţineau aceleaşi surse, rănitul îşi mai revenise puţin şi răspundea la întrebări prin strângere de mână. Din păcate, starea sa de sănătate s-a deteriorat rapid şi medicii n-au mai avut posibilitatea să oprească această evoluţie.

Sergentul major Mihail Anton Samuilă s-a născut pe 9 noiembrie 1968, în oraşul Beiuş, judeţul Bihor. Era căsătorit, avea o fetiţă de 11 ani şi un băiat de 8 ani. A absolvit în anul 2002, cursul de formare a subofi ţerilor în activitate, fi liera indirectă şi în 2003 cursul de utilizare a tehnicii de calcul, cu califi cative foarte bune. Pe timpul misiunii a fost încadrat ca operator (şi şofer), la detaşamentul de Informaţii Militare al Direcţiei de Informaţii şi Reprezentare Militară.

Cel de-al doilea soldat român ucis în Afganistan, a fost înmormântat în Cimitirul Eroilor din oraşul său natal, Beiuş. Familiei Samuilă i-au fost prezentate condoleanţe de către generalul Mihail Popescu, şeful Statului Major General, şi Gheorghe Matache, secretar de stat în MApN. Premierul Adrian Năstase a transmis, o scrisoare către familiile celor doi soldaţi

35 www.ziaruldeiaşi.ro/naţional-extern/13 noiembrie 2003.

241

români ucişi în Afganistan, în care afi rma: „România este o ţară paşnică şi, de aceea, am trimis trupe româneşti în luptă cu multe reţineri. Dar am făcut-o pentru o cauza nobilă. Vă asigur că vom fi alături de dumneavoastră şi de familia dumneavoastră şi vă vom acorda tot sprijinul necesar, pentru că doar împreună putem depăşi durerea care ne apasă în aceste clipe. Îi vom păstra mereu în cărţile de istorie şi în sufl etele noastre”36, se arăta în scrisoarea premierului.

A fost decorat cu Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler, cu însemn de război.

Sublocotenentul (post-mortem) Narcis Şonei, a căzut la datorie în 24 aprilie 2005, pe timpul desfăşurării unei misiuni de patrulare în sudul provinciei Kandahar, când transportorul amfi biu blindat din fruntea coloanei în care se afl a a trecut peste un dispozitiv improvizat, ceea ce a declanşat detonarea muniţiei din interiorul transportorului37.

Sergentul major Narcis Şonei s-a născut pe 31 ianuarie 1979, în localitatea Tecuci, judeţul Galaţi. A plecat în misiune cu inima deschisă, pentru a căpăta o nouă experienţă. Îndemnat de fratele său, Narcis a urmat cariera militară, absolvind cursul de formare a subofi ţerilor în activitate, fi liera indirectă în 2003 şi cursul de brevetare paraşutist militar în 2004. În perioada august - decembrie 2003, a îndeplinit funcţia de comandant grupă la Regimentul 83 Artilerie, din decembrie până în 1 aprilie 2004 fi ind încadrat pe funcţia de radiotelegrafi st cercetaş (şi şofer) la Batalionul 404 cercetare, ulterior, începând cu 1 aprilie 2005 specialist (şi şofer) la Batalionul HUMINT. Cei care l-au cunoscut susţin că, Narcis era curajos şi că nu se temea de nimic. Narcis Şonei făcea parte din Batalionul 300 Infanterie Galaţi. S-a dus în Afganistan hotărât sa vadă cu ochii lui ce înseamnă armata adevărată.

Funeraliile s-au desfăşurat în prezenţa preşedintele Traian Băsescu, prim-ministrului Călin Popescu Tăriceanu, şefului Statului Major General, generalul Eugen Bădălan, reprezentanţii autorităţilor locale, colegilor şi camarazilor.

36 www.ziua.ro./17 noiembrie 2003.37 www.defense.ro/misiuni/memoriam.php.

242

Militarul a fost decorat cu Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler, cu însemn de război.

Sublocotenentul (post-mortem) Ionel Gheorghiţă Drăguşanu a căzut la datorie în 20 iulie 2006, când coloana de transportoare din care făcea parte se întorcea în bază după executarea unei misiune de patrulare.

La 20 de km de Kandahar, transportorul amfi biu blindat, afl at în fruntea coloanei, a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. Defl agraţia l-a ucis pe

loc pe caporalul Ionel Gheorghiţă Drăguşanu, iar alţi patru militari afl aţi în transportor au fost răniţi (sublocotenentul Dinu Răzvan Manoilă, plutonierul Iosif - Adrian Luca-Micu, sergenţii Costinel Valerică Slăniceanu şi Laurenţiu Şerban).

Caporalul Ionel Gheorghiţă Drăguşanu s-a născut pe 1 octombrie 1969, în localitatea Tecuci, judeţul Galaţi. Şi-a început cariera militară în aprilie 1991, ca militar în termen la U.M.01212 Basarabi, în 1992 s-a angajat în aceeaşi unitate ca şi militar angajat pe bază de contract până în anul 2001 când a făcut parte din U.M. 01971 Topraisar, ultima funcţie îndeplinită fi ind de sanitar, în cadrul grupei evacuare răniţi din cadrul Cp.St.M.Dsv. A participat la mai multe misiuni internaţionale: august - septembrie 1996 la aplicaţia multinaţională „Cooperative Ospray”, SUA; aprilie -iulie 2001, „Corner Stone” Albania; mai - august 2002 „Corner Stone” Bulgaria, iar din decembrie 2005, a făcut parte din cadrul Detaşamentului „Enduring Freedom VII”, Afganistan.

Era căsătorit şi avea un copil. Mai multe ofi cialităţi din ţară au ţinut să transmită un mesaj familiei îndoliate, dar şi soldaţilor răniţi, printre aceştia numărându-se şi ambasadorul SUA la Bucureşti, Nicolas Taubman: „Am afl at cu profundă tristeţe despre decesul caporalului Ionel Gheorghiţă Drăguşanu, în Afganistan. Aceasta ne aminteşte faptul că, în ciuda progreselor enorme din Afganistan, lupta împotriva celor care vor ca ţara lor să revină la regimul tiranic al talibanilor nu s-a încheiat. Cu ajutorul României şi al celorlalţi aliaţi curajoşi ai noştri, ne vom asigura de faptul că Afganistanul nu va mai fi niciodată un refugiu pentru terorismul internaţional”38.

38 http://bucharest.usembassy.gov/US_Policy/Press/20 iunie 2006.

243

La funeraliile sublocotenentului (post - mortem) Ionel Gheorghiţă Draguşanu, alaturi de familie, au partricipat ministrul Apararii Nationale, Teodor Atanasiu, şeful Statului Major General, general dr. Eugen Bădălan, colegi şi prieteni, reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, un numeros public. La Monumentul eroilor din Basarabi a avut loc dezvelirea unei plăci comemorative în memoria eroului, sublocotenent (post - mortem) Ionel Drăguşanu.

Militarul a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de cavaler, pentru militari, cu însemn de război.

Sublocotenentul (post-mortem) Aurel Marcu a căzut la datorie în 6 septembrie 2007, pe timpul deplasării într-o misiune de intervenţie executată în districtul MASOUD, în sprijinul forţelor americane. Transportorul în care se deplasa patrula a călcat peste un dispozitiv exploziv improvizat.

În urma defl agraţiei sergentul major Aurel Marcu încadrat la B.33V.M. Curtea de Argeş şi-a pierdut viaţa, iar alţi patru camarazi au fost răniţi (locotenentul Nicolae Grigore, sergentul major Mircea Daniel Solomon, fruntaşul Alex-Octavian Zafi u şi sergentul major Marius Enescu). S-a născut pe 7 iulie 1976 în localitatea Găeşti, în judeţul Dâmboviţa, a absolvit liceul Agricol în 1994 în aceeaşi localitate, iar în 2003 cursul de formare a subofi ţerilor la Şcoala de Aplicaţii pentru Infanterie şi Vânători de Munte Făgăraş. Era căsătorit şi avea un copil. Colegii lui spun că plecase în misiune cu gândul la familie. Era încadrat mecanic conductor TAB şi şef echipa antiblindate. În vârstă de 31 de ani, Aurel Marcu şi-a îndeplinit cu cinste datoria faţă de armată, faţă de neam, faţă de ţară, dăruind ceea ce avea mai bun-viaţa, lăsând în urma lui pe cei mai dragi, o soţie şi un copil. Unul dintre colegi spunea că nu îi vine să creadă ce s-a întâmplat, „era glumeţ, bun la sufl et şi a plecat cu gândul că va fi bine. Îşi iubea familia”, a mai spus acesta, îndurerat39. Soarta a vrut să-l ia dintre noi, nimeni nu poate şti de ce s-a întâmplat aşa.

Ambasadorul Statelor Unite, Nicholas Taubman, şi cel al Marii Britanii, Robin Barnett, şi-au exprimat regretul pentru moartea

39 www.stiri.rol.ro/Sâmbătă 8septembrie 2007.

244

sergentului major Aurel Marcu în Afganistan. Cei doi ambasadori au declarat că trupele româneşti au o contribuţie valoroasă la securizarea Afganistanului. „Rugăciunile noastre se îndreaptă către familia şi prietenii săi, precum şi către camarazii răniţi”, a declarat ambasadorul SUA la Bucureşti. Taubman a adăugat că este recunoscător soldaţilor români pentru curajul şi sacrifi ciul lor în Afaganistan. La rândul lui, ambasadorul britanic la Bucureşti, Robin Barnett, a transmis condoleanţe familiei militarului decedat. „Suntem cu toţii şocaţi şi îndureraţi de vestea morţii sergentului maior Aurel Marcu”, a declarat ambasadorul40.

La funeralii au participat peste 500 de persoane, membri ai familiei, prieteni, consăteni şi colegi de unitate de la Batalionul 33 - Vânatori de Munte Posada. Dintre ofi ciali au fost prezenţi ministrul Apărarii, Teodor Meleşcanu, locţiitorul Şefului Statului Major General, gl.lt. Ioan Sorin, şeful Statului Major al Forţelor Terestre, gl.lt.dr. Teodor Frunzeti, şi comandantul Corpului 1 Armata Teritorial, gl.bg. Ion Bîrloiu. Slujba de înmormântare a fost ofi ciată de către un sobor de preoţi condus de către Nifon Mihăiţă, arhiepiscopul Târgoviştei.

Militarul a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.

Sublocotenentul (post-mortem) Ionuţ Cosmin Sandu a căzut la datorie în 20 martie 2008, iar camaradul său caporalul Atanasiu Silviu a fost rănit în timp ce executau o misiune de patrulare pe itinerarul FOB LAGMAN - FOB MASOUD. HMMWV-ul în care erau cei doi a acţionat un dispozitiv exploziv improvizat, în urma exploziei

provocând decesul lui Cosmin şi rănirea lui Silviu. Fruntaşul Ionuţ Cosmin Sandu, s-a născut pe 26 februarie 1979, în

localitatea Piscu, judeţul Galaţi. Era căsătorit şi avea doi copii. A fost încadrat la B.300I. „Sfântul Andrei” din Galaţi şi la a doua misiune în Afganistan, prima fi ind cea din 2005, „ENDURING FREEDOM VI”. „Din nefericire am pierdut un bun camarad. Este o tragedie pentru noi şi pentru familia lui. Are doi copii de trei şi patru ani, care îl aşteptau acasă. Era un bun profesionist, un soldat conştiincios. E o grea pierdere, vom susţine familia

40 www.realitatea.net/Joi 6 septembrie 2007.

245

îndoliată. Cei doi sunt de cinci ani în cadrul batalionul gălăţean şi au mai participat în urmă cu trei ani la o misiune tot în Afganistan”41, a declarat maior Corneliu Pavel, purtătorul de cuvânt al batalionului.

Alături de reprezentanţii familiei militarului Ionuţ Cosmin Sandu la procesiunea de înmormântare au participat camarazii săi din cadrul Batalionul 300 Infanterie „Sfântul Andrei”, secretarul de stat MApN Corneliu Dobriţoiu şi şeful Statului Major al Forţelor Terestre, gl.lt dr.Teodor Frunzeti. Slujba a fost ofi ciată de către părintele vicar Daniel Olteanu, alături de un sobor de preoţi de la Episcopia Dunării de Jos.

Militarul a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.

Sublocotenentul (post-mortem) Claudiu Marius Covrig a căzut la datorie în dimineaţa zilei de 13 iunie 2008, în timp ce executa o misiune de patrulare pe autostrada A1(Qalat - Kabul)42.

Patrula formată din patru transportoare antiblindate a fost atacată de către forţele insurgente cu armament uşor şi aruncătoare de grenade, una din lovituri perforând blindajul primului TAB din coloană, provocând decesul militarului şi rănirea a altor trei militari din cadrul echipajului (sublocotenentul Marius Vasile Apostol, sergentul major Daniel Dumitru Drugan şi caporalul Marius Barbu).

Fruntaşul Marius Covrig s-a născut la data de 18 mai 1978 în Galaţi. A absolvit liceul teoretic “MARIN COSMA” în anul 2007. A fost încadrat la B.300I. „Sfântul Andrei” din Galaţi. Era căsătorit şi locuia la Galaţi, împreună cu soţia sa. „Memoria fruntaşului Claudiu Marius Covrig va dăinui prin curajul şi devotamentul de care a dat dovadă, acţionând acolo unde terorismul reprezintă o realitate cotidiană”43, se arăta în mesajul de condoleanţe adresat de preşedintele Traian Băsescu familiei lui Claudiu Marius Covrig. Funeraliile au fost ofi ciate de un sobor de preoţi în frunte cu părintele arhimandrit Daniel, vicarul Episcopiei ,,Dunării de Jos”, în prezenţa reprezentantului Statului Major General, generalul de brigadă

41 www.sisnet.ro. 42 www.defense.ro/misiuni/memoriam.php.43 www.ziare.com

246

doctor Visarion Neagoe, şefului Statului major al Forţelor Terestre, general locotenent doctor Teodor Frunzeti, rude şi camarazi de arme rămaşi în ţară. Numeroase coroane de fl ori, inclusiv din partea preşedintelui Traian Băsescu, Guvernului, Ministerului Apărărării Naţionale, colegilor şi prietenilor, au fost depuse la catafalc.

Militarul a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.

Sublocotenentul (post-mortem) Dragoş Traian Alexandrescu a căzut la datorie în 31 august 2008, în timp ce executa o misiune de patrulare pe autostrada A1 (Qalat - Kabul) la aproximativ 20 de kilometri de Qalat. Al treilea transportor amfi biu blindat din coloana de patru a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. În urma exploziei,

sergentul major Dragoş Traian Alexandrescu şi-a pierdut viaţa, iar alţi patru camarazi au fost răniţi (sergentul major Irinel Gheorghe Matei, fruntaşul Bogdan Dumitru Angelescu, soldatul Marius Dumitru Mihai şi soldatul Claudiu Ionuţ Butoi). Au fost decoraţi cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” clasa a II-a, cu însemn de război.

Sergentul major Dragoş Traian Alexandrescu, s-a născut în data de 23 august 1976 în Câmpulung Muscel, judeţul Argeş, a absolvit liceul teoretic în 1995 şi Cursul de formare subofi ţeri prin fi liera indirectă în anul 2003, îndeplinind mai multe funcţii printre care: comandant de grupă în cadrul Şcolii de Aplicaţie Infanterie şi Vânători de Munte, comandant grupă aruncător 82 la B.30VM. „Dragoslavele”, ultima fi ind cea de comandant piesă aruncător, în cadrul aceluiaşi batalion. Era căsătorit şi avea doi copii. A participat la misiune împreună de fratele său geamăn Viorel, prezent şi el la funeraliile desfăşurate în Câmpulung Muscel, alături de ministrul Apărării Naţionale domnul Teodor Meleşcanu, reprezentanţii S.M.G., S.M.F.T., autorităţilor locale, colegi şi prieteni. Printre sutele de mesaje de condoleanţe premierul României Călin Popescu Tăriceanu a transmis familiei sergentului major Dragoş Traian Alexandrescu, un mesaj de condoleanţe „Am afl at cu durere de pierderea sergentului major Dragoş Traian Alexandrescu, din Batalionul 30 Vânători de Munte ,,Dragoslavele”, decedat astăzi, la datorie, în Afganistan, şi de rănirea altor patru colegi ai săi. Este o pierdere

247

dureroasă pentru familia sa şi pentru camarazii săi, un moment trist pentru Armata Română şi pentru România. Îmi exprim profunda compasiune şi solidaritate, în acest moment dureros, faţă de toţi cei care l-au cunoscut pe Dragoş Traian Alexandrescu şi sincerele mele condoleanţe pentru familia greu încercată. Dumnezeu să îl odihnească!”44.

Militarul a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.

Sublocotenentul (post-mortem) Claudiu Traian Chira a căzut la datorie în 26 februarie 2009, în timp ce se afl a într-o misiune de patrulare pe Autostrada A1 (Qalat - Kabul). În jurul orei 15.30 (ora României), la aproximativ 50 de kilometri de Qalat, al doilea autovehicul de tip Humvee din coloana de cinci a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. În urma exploziei, sergentul major Chira Claudiu, grav rănit, a primit asistenţă medicală la faţa locului şi a fost evacuat cu un elicopter MEDEVAC. Cu toate eforturile depuse de medici, militarul a murit la bordul elicopterului care-l transporta către spitalul din Kandahar.

Era în misiune împreună cu fratele lui, Ovidiu încadrat ca sanitar.Claudiu era la a doua misiune, prima fi ind în Irak în anul 2006. A vrut ca totul să fi e perfect pentru el şi pentru Oana, soţia lui45. Claudiu s-a născut pe 5 aprilie 1978, în Braşov, angajat al Ministerului Apărării Naţionale, în cadrul B.21V.M. „General Leonard Mociulschi” din 2002, încadrat pe funcţia de comandant de grupă. Era un perfecţionist, apreciat cu califi cative foarte bune în ultimii doi ani, absolvent al cursului nivel vânători de munte în 2003 şi cursului mediu de schi şi alpinism în 2008.

Funeraliile religioase au fost ofi ciate la Biserica Sfântul Nicolae din Râşnov de un sobor de 21 de preoţi militari şi civili, condus de Înalt Prea Sfi nţia Sa Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, în prezenţa a peste o mie de persoane şi ofi cialităţi printre care gl.mr. dr. Ştefan Oprea, locţiitorul şefului Statului Major General, prefectul Braşovului Ion Gontea şi primarul Râşnovului Adrian Vestea.

Şeful statului a transmis sincere condoleanţe familiei pentru pierderea suferită, exprimându-şi în acelaşi timp „solidaritatea, în acest moment trist”

44 www.2008.informaţia.ro45 www.ziare.com/2 martie 2009.

248

şi totodată mesajul de condoleanţe adresat familiei „Îmi exprim durerea şi regretul profund la încetarea din viaţă a sergentului major Chira Claudiu, căzut la datorie, în timpul unei misiuni de patrulare, în Afganistan. Devotamentul de care a dat dovadă este un exemplu de curaj, iar dispariţia sa reprezintă o pierdere dureroasă pentru familia lui şi pentru ţară”46.

A fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.

Maiorul (post-mortem) Petre Tiberius Marcel a fost ucis în noaptea de 3 aprilie 2009, la aproximativ 80 de kilometri sud - vest de Kabul, în timpul unei misiuni de intervenţie rapidă în sprijinul unei subunităţi aliate atacate de insurgenţi. În schimbul de focuri ce a urmat, militarul român a fost împuşcat. A fost evacuat de urgenţă cu un elicopter MEDEVAC, iar în jurul orei 4.30 a decedat pe

timpul transportului către spital.Născut în 14 iulie 1976, în localitatea Cisnădie judeţul Sibiu, căpitanul

Tiberius Petre era la a doua misiune în teatrul de operaţii, prima în decembrie 2005 - iulie 2006, comandant de pluton în cadrul operaţiunii „Enduring Freedom VI”, era căsătorit şi avea un copil.

Absolvent al Academiei Trupelor de Uscat „Nicolae Bălcescu”, Sibiu în anul 2000, a cursului de atestare şi perfecţionare în domeniile paraşutism, scafandrerie şi alpinism, încadrat în funcţiile de comandant grup cercetare la B.119 Cc. din Oradea, ulterior comandant grup operaţii speciale în cadrul B.1 Forţe Speciale „Vulturii”, era un profesionist de excepţie. Apreciat cu califi cative de excepţional şi foarte bun în ultimii doi ani, căpitanul Petre Tiberius Marcel, ne-a părăsit ca un adevărat erou. „Când a afl at că aliaţii au fost încercuiţi de insurgenţi a decis că el este cel care trebuie să acţioneze primul, a adunat echipa şi a pornit înspre zonă. Înainte de a intra în luptă şi-a ridicat braţele pentru ca ceilalţi să-l urmeze şi atunci a fost împuşcat. Înainte de a se prăbuşi a apucat să spună doar atât: cred că sunt rănit. În 3 minute a fost scos, dar era prea târziu. Camarazii au continuat ofensiva şi au obţinut victoria. Când s-au întors la bază, au afl at că Petrică, aşa cum îi spuneam noi, murise. Moartea lui a salvat multe vieţi”47, a povestit unul dintre militari.

46 www.ziare.com/Joi 28 februarie 2009.47 www.ziare.com./Miercuri 8 aprilie 2009.

249

Preşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat, într-un masaj de condoleanţe, durerea şi regretul la încetarea din viaţă a căpitanului Petre Tiberius. „Îmi exprim durerea şi regretul profund la încetarea din viaţă a căpitanului Petre Tiberius, căzut la datorie, în timp ce conducea o misiune de intervenţie rapidă, în sprijinul unei subunităţi aliate atacate de insurgenţi, în Afganistan. Memoria căpitanului Petre Tiberiu va dăinui prin curajul şi devotamentul excepţional de care a dat dovadă. Transmit sincere condoleanţe familiei sale pentru pierderea suferită. Dumnezeu să-l odihnească!”48.

A fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.

Maiorul (post-mortem) Iuliu Vasile Unguraş a căzut la datorie în 7 aprilie 2009 în timpul unei misiuni de patrulare pe autostrada Kandahar-Kabul. Patrula pe care o conducea căpitanul Iuliu Vasile Unguraş, era formată din 4 autovehicule Humvee. La 20 km nord-est de Qalat, autovehiculul în care se afl a căpitanul Iuliu Vasile Unguraş, a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. În urma exploziei ofi ţerul şi-a pierdut viaţa, iar alţi patru militari au fost răniţi (sergentul Csaba Attila Orban, caporalii Adrian Gabriel Creţu, Eugen Vargău şi fruntaşul Mădălin Lungu).

Căpitanul Iuliu Vasile Unguraş, fi u al unui ofi ţer în rezervă, s-a născut în 27 ianuarie 1977, în localitatea Dej, judeţul Cluj, era căsătorit, tatăl a două fetiţe gemene cu vârstă mai mică de 2 ani şi fi ul unui ofi ţer în rezervă. A absolvit Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, din Sibiu în 2001, cursul de bază în arma infanterie-specialitatea cercetare în 2002, cursul de limbă engleză în 2004 şi cursul avansat ofi ţeri infanterie în 2008. În frumoasa carieră militară de peste zece ani a îndeplinit următoarele funcţii: comandant pluton stat anexă la Şcoala de Aplicaţie pentru Infanterie, 2001 - 2002; comandant pluton stat anexă la Centrul de pregătire al cercetaşilor - 2002; comandant grup cercetare (şi şofer) la B.313 Cc., 2002 - 2004; comandant pluton (şi şofer) /Pl. PM. al SMG, 2004 - 2006; comandant Pl. PM/B.265 PM, 2006 - 2008, începând cu 1 decembrie 2008 ofi ţert 4 în Biroul Relaţii Publice al B.265 PM.

48 http://www.cotidianul/3 aprilie 2009.

250

Era la a doua misiune internaţională, după cea din Irak în 2006. „A fost un camarad deosebit, un camarad pe care te puteai baza oricând. N-a ezitat nicio clipă să-şi facă datoria. Suntem alături de familia îndoliată.”, a declarat căpitanul Claudiu Piper, ofi ţerul cu relaţiile publice în cadrul B.265 P.M.

A participat la misiune din Afganistan, din păcate ultima pentru acest brav ostaş, cu B.21V.M. din Predeal. Funeraliile religioase au avut loc în municipiul Dej, unde a dorit familia acestuia să fi e îngropat şi unde de fapt este îngropată şi mama sa. La ceremonie au participat secretarul de stat Aurel Lascu, şeful SMG, amiral dr. Gheorghe MARIN, şeful SMFT generalul maior dr.Ghica Radu comandantul Diviziei 4 Infanterie „Gemina” generalul maior dr.Mircea Savu, peste 200 de militari, prieteni, colegi şi apropiaţi ai lui Vasile.

A fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.

Sublocotenentul (post-mortem) Ioan Grosaru, a căzut la datorie în 21 septembrie 2007, în timp ce se afl a într-o misiune de patrulare. Transportorul amfi biu blindat în care se găsea a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat, pierzându-şi viaţa. Comandantul B.32I. „Mircea” locotenent-colonelul Cristian Dinulică, a

declarat că incidentul s-a petrecut în timp misiunii de patrulare, în aria de responsabilitate. „La a doua trecere prin acel loc, un dispozitiv improvizat a explodat, şi a lovit cel de - al doilea transportor blindat, în care se afl a şi Ioan Grosaru. Cei cinci camarazi ai lui au reuşit să se evacueze din transportor. Din nefericire Ioan Grosaru, probabil fi ind cel mai grav lovit deoarece se afl a pe direcţia loviturii, nu a mai reuşit acest lucru. Colegii lui au încercat să-l scoată, nu au putut, iar ulterior s-a constatat decesul acestuia”49.

S-a născut pe 24 octombrie 1972, în localitatea Fălticeni, judeţul Suceava şi era al patrulea fi u dintre cei şapte copii ai familiei Dumitru şi Ecaterina Grosaru. Din 1995, făcea parte din B.32I. „Mircea” din Timişoara. Grosaru nu se afl a pentru prima oară în astfel de misiuni. În 2005, a participat alături de „Scorpionii roşii” din B.26I. „Neagoe Basarab”, în cadrul Forţei Internaţionale de Securitate în Afganistan (ISAF), fi ind decorat cu medalia

49 www.ziare.com.,Ziua 22 Septembrie 2007

251

„NATO - non article V - în slujba păcii şi a libertăţii”. Era un profesionist, încadrat ca servant la mitralierele de pe TAB. A fost apreciat cu califi cative Foarte bune, dar nu numai atât.

Înmormântat lângă monumentul eroilor din satul natal Păişeni, judeţul Suceava, de un sobor de preoţi în frunte cu protopopul de Fălticeni, Gheorghe Brădăţanu, în prezenţa secretarului de stat în Ministerul Apărării Naţionale Cornel Dobriţoiu, şeful Statului Major al Forţelor Terestre, general - locotenent dr. Teodor Frunzeti, colegilor din Timişoara, Iaşi şi autorităţilor locale, nu va fi uitat niciodată.

A fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler pentru militari, cu însemn de război.

Jertfa militarilor căzuţi la datorie şi a celor 12 răniţi: locotenenţii colonei Voicu Ioan şi Petruţ Dorin, maiorul Daniliuc Iulian plutonierii Petrilă Cornel, Petre Toma şi Nicola Dănuţ, sergentul major Badea Gabriel, caporalul Muscă Valentin, fruntaşii Porumb Daniel şi Iovi Vasile, soldatul Popa Cătălin, curajul şi dăruirea lor vor rămâne exemplu pentru noi toţi.

Sublocotenentul (post-mortem) Bogdan Valerian Hâncu a căzut la datorie în 27 aprilie 2006 pe timpul executării unei misiuni de monitorizare şi antrenare a poliţiei irakiene. În urma exploziei dispozitivului exploziv improvizat, autovehiculul în care se afl a a fost incendiat.

Bogdan s-a născut pe 24 ianuarie 1978 în Iaşi. A absolvit Liceul grupul şcolar energetic - promoţia 1996, ulterior în 2000, Şcoala Postliceală sanitară „Dimitrie Cantemir”. Era căsătorit de şase luni, angajat din anul 2005 la B.151I. al Bg.15Mc. şi plecase în Irak în ianuarie 2006. Plecase în Irak cu gânduri mari, să poată deveni ofi ţer, ca părinţii lui. „Avea de toate. Şi bani, şi casă. A plecat doar pentru a-şi face meseria. Era foarte fericit alături de Ionela, soţia lui, pe care o cunoştea de trei ani. Tot ce îşi doreau era să avanseze în armată” povestea mama lui Bogdan.

Funeraliile sublocotenentului (post-mortem) Bogdan Valerian Hâncu, s-au desfăşurat la Iaşi, la ceremonia religioasă fi ind prezenţi, alături de familia îndoliată, ministrul apărării naţionale, Teodor Atanasiu, şeful Statului Major General, generalul dr. Eugen Bădălan, colegi şi prieteni, reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, un numeros public. „Văd în gestul său curajos, care l-a costat viaţa, iubirea pe care o purta celor de acasă şi

252

pentru care se afl a la datorie departe de ţară”, a afi rmat Teodor Atanasiu, în mesajul rostit cu acest prilej. „Ştiu că visul său era acela de a deveni militar de carieră, la fel ca părinţii săi. Personal, aş fi vrut să semnez ordinul de avansare a lui Bogdan la gradul de sublocotenent. Un ordin pe care să nu se afl e înscris cuvântul post-mortem şi de care să se bucure întreaga sa familie şi toţi cei ce-l cunoşteau. Nu a fost să fi e aşa, căci soarta nemiloasă l-a răpit dintre noi”, a adăugat ministrul apărării.

Sublocotenent post-mortem (geniu) BRÎNZAN REMUS a căzut la datorie în data 17.09.1996, în misiune în BOSNIA.

Remus s-a născut pe 26 iunie 1967 în localitatea Răducăneni, judeţul Iaşi. A absolvit şcoala profesională. Era căsătorit, 1 copil. Gradul militar la deţinut - militar angajat pe bază de contract. Misiuni internaţionale: instructor utilaj greu.

Sublocotenent post-mortem BĂDICEANU ION FLORIN

A căzut la datorie în data de 23.02.2010, în misiune Afganistan.

S-a născut pe 04 octombrie 1978, în localitatea Ştefăneşti, judeţul Argeş.

A absolvit la Grupul şcolar industrial construcţii de maşini “Dacia” Piteşti şi Curs de formare a subofi ţerilor în activitate - 2005. Gradul militar la data decesului - sergent major. Era căsătorit şi avea 1 copil.

A îndeplinit funcţia de comandant grupă vânători de munte la U.M. 01042 Curtea de Argeş.

Misiuni internaţionale: - în perioada 30.06.2007 – 10.01.2008 a executat o misiune în teatrul de operaţii din Afganistan.

Funeraliile sublocotenentului (post mortem) Florin Bădiceanu, s-au desfăşurat în cimitirul din Valea Mărului, comuna argeşeană Budeasa, localitatea sa natală, acesta fi ind condus pe ultimul drum de aproximativ 3.000 de oameni.

SLAVĂ EROILOR CARE AU CĂZUTPENTRU LIBERTATEA ROMÂNIEI !

253

Ane

xa n

r. 2

INFA

A. E

LUŢ

IA A

I DIN

TAR

ILO

R D

E IN

FAN

RIE

Pist

ol cu

crem

ene d

e fab

ricaţ

ie ru

seas

că, m

1833

0 (1

809)

, cal

. 17,

78 m

m, Ţ

ara

Rom

ânea

scă

Puşcă d

e inf

ante

rie cu

crem

ene,

de f

abric

aţie

seas

că, m

d. 1

830

(182

8), c

al. 1

7,78

, Ţar

a R

omân

ească şi

Mol

dova

Bai

onetă

de f

abric

aţie

Aus

triacă,

md.

184

7 3.

842)

, Mol

dova

Sabi

e de

bric

aţie

seas

că,

md.

(182

6), Ţ

ara

Rom

ânea

scă şi

Mol

dova

Tesa

c de

inf

ante

rie d

e fa

bric

aţie

aus

triacă,

d. 1

847,

Mol

dova

Sabi

e de

bric

aţie

seas

că,

md.

(182

6), Ţ

ara

Rom

ânea

scă

Puşcă d

e inf

ante

rie, t

rans

form

ată c

u pe

rcuţ

ie,

fabr

icaţ

aust

riacă

, m

1847

/56

(184

1),

Mol

dova

254

Pist

crem

ene

fabr

icaţ

aust

riacă

, md.

185

6 (1

798)

, cxa

l. 17

,6 m

Ţara

Rom

ânea

scă şi

Mol

dova

Pist

ol c

u pe

rcuţ

ie s

ist.

Aug

ustin

, de

fabr

icaţ

ie a

ustri

acă,

md.

185

6 (1

798/

44),

cal.

17,6

, Ţar

a Ro

mân

ească şi

Mol

dova

Mus

chet

crem

ene,

bric

aţie

bel

giană,

md.

185

1 (1

825)

, Ţar

a R

omân

ească

Bai

onetă

fabr

icaţ

ie A

ustri

acă,

d. 1

847

(184

2), M

oldo

vaTe

sac d

e fab

ricaţ

ie au

stria

că, m

d. 18

47,

Mol

dova Sa

bie

ofi ţe

r, de

bric

aţie

stria

că, m

d. 1

846

(184

5), M

oldo

255

Puşcă

infa

nter

siste

Dre

yse,

bric

aţie

ger

mană,

md.

186

7 (1

862)

cal

. 15,

43 m

Sabi

e m

d. 1

873,

Puşcă

infa

nter

ie,

siste

Peab

ody,

fabr

icaţ

ie am

eric

ană,

md.

106

8 (1

865)

cal.

11,4

3 m

256

Sabi

e de

ofi ţ

er m

d. 1

890.

Puşcă

de i

nfan

terie

sis

tem

Hen

ry-

Mar

tini,

înălţă

tor

dubl

fabr

icaţ

aust

riacă

, md.

187

9 A

, cal

11,

43 m

Puşcă

de i

nfan

terie

sis

tem

Hen

ry-

Mar

tini,

cu î

nălţă

tor

sim

plu,

fabr

icaţ

aust

riacă

, md.

187

9, c

al 1

1,43

.Puşcă

de i

nfan

terie

sis

tem

Hen

ry-

Mar

tini,

înălţă

tor

dubl

real

izată

din

fond

urile

don

ate

de p

opul

aţie

, de

fab

ricaţ

aust

riacă

, md.

187

9 A

, cal

11,

43 m

257

Puşcă

de in

fant

erie

repe

tiţie

, sis

tem

Ber

thie

r, de

bric

aţie

fran

ceză

, md.

190

7/15

, cal

. 8 m

Puşcă

de in

fant

erie

repe

tiţie

, sis

tem

Man

nlic

her,

de fa

bric

aţie

aus

troun

gară

, md.

189

3, c

al. 6

,5 m

Puşcă

de i

nfan

terie

repe

tiţie

, si

stem

Leb

el,

fabr

icaţ

ie fr

ance

ză, m

d. 1

86/9

3, c

al. 8

258

Rev

olve

r si

stem

Sai

nt E

tienn

e, d

e fa

bric

aţie

fra

nceză,

d. 1

896

(189

2), c

al. 8

evol

ver

sist

em S

mith

& W

esso

n, d

e fa

bric

aţie

spa

niolă,

d. 1

916

(191

6), c

al. 1

1 m

Pist

ol si

stem

Ste

yr, d

e fab

ricaţ

ie au

stro

unga

ră, m

d. 1

912,

cal.

9 m

259

Pist

mitr

alie

ră

sist

Oriţ

fabr

icaţ

rom

ânea

scă,

md.

194

1, c

al. 9

.Puşcă

cu re

petiţ

ie Z

.B.,

sist

em M

ause

r, de

fabr

icaţ

ceho

slov

acă,

md.

192

4, c

al. 7

,92

.Pi

stol

mitr

alie

ră si

stem

Ber

etta

, de f

abric

aţie

ital

iană

, 3.

d. 1

938

A, c

al. 9

.Pi

stol

mitr

alie

ră si

stem

Ber

etta

, de f

abric

aţie

ital

iană

, 4.

d. 1

938/

42, c

al. 9

260

Lans

ator

chet

e an

titan

c 1.

acke

tenp

anze

rbüc

hse 5

4/1,

de f

abric

aţie

ger

mană,

l. 88

.Sc

ut p

entru

lan

sato

rul

de r

ache

te a

ntita

Rac

kete

npan

zerb

üchs

e 54

/1R

ache

tă p

entru

lans

ator

ul d

e rac

hete

antit

anc

Rac

kete

npan

zerb

üchs

e 54

/1(f

ragm

ent)

Panz

erfa

ust 3

0 „kl

ein”

de fa

bric

aţie

germ

ană,

l. 10

0 m

mPr

oiec

til p

entru

pan

zerf

aust

60,

cal

150

5. Pi

stol

de s

emna

lizar

e md.

194

2, d

e fab

ricaţ

germ

ană,

cal

. 27

.Pi

stol

de s

emna

lizar

e md.

192

8, d

e fab

ricaţ

germ

ană,

cal

. 27

. T

oc p

entru

pis

tol d

e se

mna

lizar

e m

d. 1

935,

fabr

icaţ

ie g

erm

ană.

261

Pist

ol T

.T.

, si

stem

Tok

arev

, de

fab

ricaţ

sovi

etică,

md.

193

3, c

al. 7

,62

.Pi

stol

mitr

alie

ră s

iste

m O

riţa,

fabr

icaţ

rom

ânea

scă,

md.

194

1/48

, cal

. 9 m

Pist

ol m

itral

ieră

sis

tem

Oriţ

a, d

e fa

bric

aţie

mân

ească,

md.

194

1/48

/68,

cal

. 9 m

Pisto

l mitr

alie

ră s

istem

PPŞ

, sist

em Ş

pagh

in,,

de fa

bric

aţie

rom

ânea

scă,

md.

1952

(194

1), c

al. 9

, Ro

mân

ia Pist

ol m

itral

ieră

23/2

5, d

e fa

bric

aţie

hosl

ovacă,

md.

194

9, c

al. 9

.Pi

stol

mitr

alie

ră C

Z 24

/26,

fabr

icaţ

ceho

slov

acă,

md.

195

2, c

al. 7

,62

262

Mitr

alie

ră si

stem

Sch

war

zlos

e, d

e fab

ricaţ

ie au

stro

-un

gară

, md.

190

7/12

, cal

. 8 m

itral

ieră

Z.B

. 53

, de

fab

ricaţ

ie c

ehos

lova

că,

md.

193

7, c

al. 7

,92

263

B. A

ENTU

L D

IN D

OTA

REA

TUA

LĂ A

STR

TUR

ILO

R D

E IN

FAN

TER

IE :

PUŞC

A S

IAU

TOM

ATĂ

TĂ

cal

. 7,6

2mm

VED

ERE

GEN

ERA

LĂ

PĂ

RŢI

INC

IPA

LE:

PRO

PRIE

TĂŢI

TEH

NIC

E Ş

I D

E L

UPT

ĂC

alib

ru...

......

....

7,62

Gre

utat

e fă

ră b

aion

etă,

lune

tă şi

încă

rcăt

or...

......

...4,

90 k

reut

ate

fără

bai

onetă,

lune

tă şi

încă

rcăt

or...

......

kgD

ista

nţa

de tr

ager

e du

pă în

alţă

tor..

......

.....

1200

ista

nţa

de tr

ager

e cu

lune

tă...

......

1300

ista

nţa

de tr

ager

e efi

cac

e....

......

..80

0 m

Cad

enţa

trage

re...

......

....

8-10

lov

/ min

Băt

aia

efi c

ace.

......

.25

ţeav

a cu

cut

ia m

ecan

ism

elor

şi a

para

tele

ochi

re;

- corp

ul c

utie

i mec

anis

mel

or;

- portî

nchi

zăto

rul c

u pi

ston

ul d

e ga

ze;

- înch

izăt

orul

;- tu

bul d

e ga

ze c

u apărăt

oare

a m

âini

i;- re

cupe

rato

rul;

- încă

rcăt

orul

;- ba

ione

ta p

umna

l;- te

aca

baio

nete

i cu

port.

264

MIT

LIE

cal

. 7,6

2 m

m M

d. 1

966

PRO

PRIE

TĂŢI

TEH

NIC

E ŞI

LUPT

ĂC

alib

ru...

......

....

7,62

Gre

utat

e fă

ră su

port.

......

....

10,5

Gre

utat

e ţe

avă.

......

3,9

kgG

reut

atea

cut

iei p

ort b

andă

250

cartuşe

......

.....

9,4

kgC

adenţa

trage

re te

oret

ică.

......

...65

0 lo

v / m

inC

adenţa

trage

re p

ract

ică

......

....

250

lov

/ min

Dis

tanţ

a de

trag

ere

ochi

tă...

......

.....

1500

ista

nţa

de tr

ager

e m

aximă.

......

....

3800

ista

nţa

de tr

ager

e efi

cac

e....

......

..10

00 m

Cap

acita

tea

încă

rcăt

orul

ui...

......

...25

0 ca

rtuşe

Uni

tate

a de

foc.

......

.....

2500

car

tuşe

Vite

za in

iţială

a gl

onţu

lui..

......

825

m/s

ţeav

- as

cunzăt

orul

de fl ă

cări;

- po

rtînc

hiză

toru

l cu

pist

onul

gaze

înch

izăt

orul

cutia

mitr

alie

rei c

u ba

za a

limen

tato

rulu

i şi c

apac

ul;

- tu

bul d

e ga

ze;

- ar

cul r

ecup

erat

or c

u tijă;

- de

clanşa

toru

l ele

ctric

cutia

benz

i pen

tru c

artuşe

PĂRŢ I

INC

IPA

LE:

265

CĂ

TOR

E A

ITA

A.G

.-9 M

PRO

PRIE

TĂŢI

TEH

NIC

E ŞI

LUPT

ĂC

alib

ru...

......

.....

73 m

mBăt

aia

max

imă

cu înălţă

tor o

ptic

, cu

gren

adă

cum

ulat

ivă.

......

1300

mBăt

aia

max

imă

cu înălţă

tor o

ptic

, cu

bom

bă e

xplo

zivă

......

.....

1300

mBăt

aia

max

imă

cu înălţă

tor m

ecan

ic c

u lu

netă

bom

bă e

xplo

zivă

..54

00 m

Dis

tanţ

a lo

vitu

rii d

irect

e câ

nd înălţim

ea o

biec

tivul

ui e

ste

egală

cu 2

m, c

u gr

enadă

cum

ulat

ivă.

......

800

ista

nţa

lovi

turii

dire

cte

când

înălţim

ea o

biec

tivul

ui e

ste

egală

cu 2

m, c

u bo

mbă

exp

lozi

vă...

......

..43

0 m

Lung

imea

max

imă.

......

.21

10 m

mLăţim

ea m

aximă.

......

....

990

Înălţim

ea m

aximă.

......

.80

0 m

âmp

de tr

ager

e ve

rtica

l.....

......

.....

-30 -

+25

Câm

p de

trag

ere

oriz

onta

l.....

......

...-1

50 - +

150

Reg

im d

e fo

c....

......

5-6

lov/

min

ţeav

a cu

înch

izăt

orul

mec

anis

mul

dare

a fo

culu

i;-

mec

anis

mul

ele

ctric

trage

re;

- ap

arat

ele

de o

chire

trenu

l rul

or;

- tru

sa P

.S.A

PĂRŢI

INC

IPA

LE:

266

PIST

MIT

LIE

RĂ

cal

. 7,6

2 m

Md.

196

OPR

IETĂ

ŢI T

EHN

ICE ŞI

LUPT

ĂC

alib

ru...

......

....

7,62

Gre

utat

e fă

ră c

artuşe

......

...3,

1 kg

Gre

utat

e cu

car

tuşe

......

.....

3,6

kgC

adenţa

trage

re te

oret

ică.

......

...60

0 lo

v/m

inC

adenţa

trage

re p

ract

ică

F.F.

......

..40

lov/

min

Cad

enţa

trage

re p

ract

ică

F.A

......

....

100

lov/

min

Dis

tanţ

a de

trag

ere

ochi

tă...

......

.....

1000

ista

nţa

de tr

ager

e m

aximă.

......

....

3000

ista

nţa

de tr

ager

e efi

cac

e....

......

..40

0 m

Cap

acita

tea

încă

rcăt

orul

ui...

......

...30

car

tuşe

Uni

tate

a de

foc.

......

.....

300

cartuşe

ţeav

a cu

cut

ia în

chizăt

orul

ui, a

para

tele

ochi

re şi

pat

ul;

- ca

pacu

l cut

iei î

nchi

zăto

rulu

i;-

portî

nchi

zăto

rul c

u pi

ston

ul d

e ga

ze;

- în

chizăt

orul

tubu

l de

gaze

apărăt

oare

a m

âini

i;-

recu

pera

toru

l;-

baio

neta

pum

nal;

- te

aca

baio

nete

i cu

port.

PĂRŢI

INC

IPA

LE:

267

CĂ

TOR

E A

ITA

(A.G

.7)

ŞI G

TIT

C (P

.G.7

OPR

IETĂ

ŢI T

EHN

ICE ŞI

LUPT

ĂC

alib

ru a

runcăt

orul

ui...

......

.....

40 m

alib

ru g

rena

dei a

ntita

nc...

......

.....

85 m

reut

ate

cu înălţă

tor o

ptic

......

6,3

kgG

reut

atea

lovi

turii

......

2,2

kgG

reut

atea

înălţă

toru

lui o

ptic

......

...0,

5 kg

Cad

enţa

trage

re ..

......

...4-

6 lo

v / m

inD

ista

nţa

lovi

turii

dire

cte.

......

...33

0 m

Vite

za in

iţială

a gr

enad

ei...

......

120

m/s

Vite

za m

aximă

a gr

enad

ei...

......

....

300

m/s

Pute

rea

max

imă

a înălţă

toru

lui o

ptic

......

..2,

7 X

Uni

tate

a de

foc.

......

.....

25 lo

vitu

PĂRŢI

INC

IPA

LE:

ţeav

a;-

mec

anis

mul

dare

a fo

culu

i;-

mec

anis

mul

perc

uţie

înălţă

toru

l opt

ic;

- ca

pul g

rena

dei c

u fo

cosu

l;-

mot

orul

rach

etă;

- st

abili

zato

rul;

- în

cărcăt

ura

de a

zvâr

lire.

268

MIT

LIE

cal

. 14,

5mm

Md.

196

PRO

PRIE

TĂŢI

TEH

NIC

E ŞI

LUPT

ĂC

alib

ru...

......

....

14,5

Gre

utat

ea m

itral

iere

i.....

......

....

52 k

reut

atea

cut

iei c

u be

nzi..

......

.12

,3 k

ista

nţa

de tr

ager

e oc

hită

tere

stră

şi a

eria

nă...

......

.....

2000

ista

nţa

de tr

ager

e efi

cac

e as

upra

ob.

......

.....

1000

ista

nţa

de tr

ager

e efi

cac

e as

upra

agl

omerăr

ilor..

......

2000

adenţa

trage

re te

oret

ică.

......

...55

0 lo

v/m

inC

adenţa

trage

re p

ract

ică.

......

...70

– 8

0 lo

v/m

inC

apac

itate

a cu

tiei c

u be

nzi..

......

....

50 c

artuşe

Uni

tate

a de

foc.

......

.....

500

cartuşe

Vite

za in

iţială

a gl

onţu

lui..

......

990

- 100

0 m

ţeav

a cu

manşo

nul;

- cu

tia m

itral

iere

i;-

pies

a de

fund

decl

anşa

toru

l ele

ctric

mec

anis

mul

dare

a fo

culu

i;-

arcu

l rec

uper

ator

înch

izăt

orul

acce

lera

toru

l;-

rece

ptor

ul a

limen

tato

r;-

capa

cul c

utie

i mitr

alie

rei;

- ca

pacu

l cut

iei m

itral

iere

i.- PĂ

RŢI

INC

IPA

LE:

269

S –

25R

PĂRŢI

INC

IPA

LE, P

PRIE

TĂŢI

TEH

NIC

E ŞI

LUPT

ĂT

IKO

alib

ru ..

......

....

25 m

adenţa

trage

re...

......

...10

0,20

0,60

0 lo

v/m

inU

nita

tea

de fo

c....

......

..10

0 lo

vitu

riPo

sibi

litat

ea se

lectăr

ii ca

denţ

ei d

e tra

gere

......

1,3,

10 lo

vitu

riV

iteza

pro

iect

ilelo

r la

gura

ţevi

i.....

......

.....

1100

, 133

5 m

NSA

TOR

E A

ITA

Uni

tate

a de

foc.

......

.....

2 ra

chet

e SP

IKE

Raz

a de

acţ

iune

......

.....

4000

MIT

LIE

RĂ

LAT

Ă C

U T

Cal

ibru

......

..7,

62 m

nita

tea

de fo

c....

......

...25

0 ca

rtuşe

Ope

rato

r.....

......

- tun

Oer

likon

;- l

ansa

tor d

e ra

chet

e an

titan

c;- m

itral

ieră

jum

elată

cu tu

nul.

VED

ERE

GEN

ERA

LĂ:

270

PUŞC

A A

UTO

MAT

Ă c

al. 5

,45

Md.

198

PRO

PRIE

TĂŢI

TEH

NIC

E Ş

I D

E L

UPT

ĂC

alib

ru...

......

....

Gre

utat

e fă

ră c

artuşe

......

...G

reut

ate

cu c

artuşe

......

.....

Cad

enţa

trage

re te

oret

ică.

......

...C

adenţa

trage

re p

ract

ică

F.F.

......

..C

adenţa

trage

re p

ract

ică

F.A

......

....

Dis

tanţ

a de

trag

ere

ochi

tă...

......

.....

Dis

tanţ

a de

trag

ere

max

imă.

......

....

Dis

tanţ

a de

trag

ere

efi c

ace.

......

.....

Cap

acita

tea

încă

rcăt

orul

ui...

......

...U

nita

tea

de fo

c....

......

271

VED

ERE

GEN

ERA

LĂ

CĂ

TOR

cal

. 82

Md.

197

PRIE

TĂŢI

TEH

NIC

E Ş

I D

E L

UPT

ĂC

alib

ru...

......

....

82m

reut

ate

pregăt

it pe

ntru

marş(

cu p

laca

bază

).....

......

...54

kgG

reut

ate

pregăt

it pe

ntru

luptă(

cu p

laca

bază

).....

......

....

43,5

kgG

reut

atea

ţevi

i cu

spăt

ar20

kgG

reut

atea

afe

tulu

i bip

ied

cu sp

ătar

16kg

Gre

utat

ea p

lăci

i de

bază

spăt

ar18

kgBăt

aia

4460

âmpu

l de

trage

re v

ertic

al c

u su

portu

l afe

tulu

i bip

ied

în p

oziţi

a su

s61

-85

grad

âmpu

l de

trage

re v

ertic

al c

u su

portu

l afe

tulu

i bip

ied

în p

oziţi

a jo

s45

-64

grad

âmpu

l de

trage

re o

rizon

tal c

ând

încl

inar

ea ţe

vii e

ste

la 4

5 gr

ade

+(-)

3 g

rade

Câm

pul d

e tra

gere

oriz

onta

l prin

mut

area

afe

tulu

i bip

ied.

......

...36

0 gr

ade

Câm

pul d

e tra

gere

oriz

onta

l în

trage

rea

de p

e tra

nspo

rtor..

......

..36

0 gr

ade

Reg

imul

foc

în p

rimul

min

ut...

......

.....

20 lo

vitu

riU

nita

tea

de fo

c....

......

..13

0bom

PĂ

RŢI

INC

IPA

LE:

- ţea

va c

u în

chizăt

orul

;- a

fetu

l bip

ied;

- pla

ca d

ebază;

- apa

rate

le d

e oc

hire

;- t

rusa

P.S

.A.;

- acc

esor

ii pe

ntru

tran

spor

272

PIST

cal.

9 m

PRO

PRIE

TĂŢI

TEH

NIC

E Ş

I D

E L

UPT

ĂN

r. cr

t.C

arac

teris

tici t

ehni

co-ta

ctic

Cal

ibru

9mm

2Lu

ngim

e20

6,5m

Băt

aia

max

imă

1300

Efec

t om

orito

r50

Vite

za in

iţială

a gl

onţu

lui

384m

/s6

Foc

efi c

ace

50m

ista

nţa

lovi

turii

dire

cte

asup

ra ţi

ntei

pie

pt50

Cad

enţa

trage

reM

ax.4

7lov

./min

Cap

acita

tea

încă

rcăt

orul

ui15

car

tuse

10G

reut

atea

încă

rcăt

orul

gol

1,08

0 kg

11G

reut

atea

încă

rcăt

orul

plin

1,27

5 kg

12Lu

ngim

ea li

niei

mira

152

13Lu

ngim

ea ţe

vii

112

14N

umăr

ul d

e gh

intu

ri6

- ţea

va;

- înc

hiză

toru

l;- c

orpu

l pis

tolu

lui;

- mec

anis

mul

decl

anşa

re;

- mec

anis

mul

perc

uţie

;- m

ecan

ism

ul d

e ex

tracţ

ie;

- pâr

ghia

sigu

ranţă;

- arc

ul re

cupe

rato

r;- î

ncăr

căto

rul.

PĂRŢI

INC

IPA

LE:

273

PUŞC

A M

ITR

IERĂ

cal

. 7,6

2 m

m M

d. 1

964

PRO

PRIE

TĂŢI

TEH

NIC

E ŞI

LUPT

ĂC

alib

ru...

......

....

7,62

Gre

utat

e fă

ră c

artuşe

......

...5

– 5,

60 k

reut

ate

cu c

artuşe

......

.....

5,6

– 6,

8 kg

Cad

enţa

trage

re te

oret

ică.

......

...60

0 lo

v / m

inC

adenţa

trage

re p

ract

ică

F.F.

......

..50

lov

/ min

Cad

enţa

trage

re p

ract

ică

F.A

......

....

150

lov

/ min

Dis

tanţ

a de

trag

ere

ochi

tă...

......

.....

1000

ista

nţa

de tr

ager

e m

aximă.

......

..30

00 m

Dis

tanţ

a de

trag

ere

efi c

ace.

......

.....

800

apac

itate

a în

cărcăt

orul

ui...

......

...40

car

tuşe

Uni

tate

a de

foc.

......

.....

1000

car

tuşe

ţeav

a cu

cut

ia în

chizăt

orul

ui, a

para

tele

ochi

re şi

pat

ul;

- crăc

anul

capa

cul c

utie

i înc

hiză

toru

lui;

- po

rtînc

hiză

toru

l cu

pist

onul

gaze

înch

izăt

orul

tubu

l de

gaze

apărăt

oare

a m

âini

i;-

recu

pera

toru

l;-

baio

neta

pum

nal;

- te

aca

baio

nete

i cu

port.

PĂRŢI

INC

IPA

LE:

274

MIT

LIE

cal

. 7,6

2 m

m P

PRO

PRIE

TĂŢI

TEH

NIC

E ŞI

LUPT

ĂC

alib

ru...

......

....

7,62

Cad

enţa

trage

re ..

......

....

200-

250

lov/

min

Proc

edeu

dare

a fo

culu

i ....

......

.el

ectri

c şi

man

ual

Dis

tanţ

a m

aximă

de tr

ager

e ...

......

3800

ista

nţa

max

imă

de tr

ager

e oc

hită

.....

......

.....

1000

âmp

de tr

ager

e or

izon

tal .

......

....

n x

360

Cap

acita

tea

cutie

i cu

benz

i.....

......

250

cartuşe

Uni

tate

a de

foc.

......

.....

2500

car

tuşe

ţeav

a cu

cut

ia în

chizăt

orul

ui;

- ca

pacu

l cut

iei î

nchi

zăto

rulu

i;-

portî

nchi

zăto

rul c

u pi

ston

ul d

e ga

ze;

- în

chizăt

orul

recu

pera

toru

l;-

decl

anşa

toru

l ele

ctric

şi m

ecan

ic.

PĂRŢI

INC

IPA

LE:

275

Anexa nr. 3

UNIFORME ALE ARMEI INFANTERIE

TRECUT-PREZENT

276

277

278

279

280

281

282

283

284

285

286

287

288

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Amiral prof. univ. dr. Gheorghe Marin, Enciclopedia Armatei 1. României, Editura C.T.E.A., Bucureşti, 2009;

Alvin Toffl er, Şocul viitorului, Editura Antet, 1994;2. Anghel Andreescu, Confl ictele sfârşitului de mileniu: Stabilităţi, 3.

instabilităţi, manipulare, Editura Timpolisi, 2002;Biblioteca Muzeului Militar Central, fondul manuscrise, Bucureşti;4. Carta albă a Securitătii şi Apărării Naţionale, 2004;5. Concepţia profesionalizării armatei, 2007;6. Concepţia privind formarea luptătorului şi iniţierea specialistului, 2007;7. Concepţia de formare şi dezvoltare a personalului militar, 2007;8. Constituţia României;9. Cristian M. Vlădescu, Uniformele armatei române de la începutul 10.

secolului al XIX-lea până la victoria din mai 1945, Editura Meridiane, Bucureşti, 1977;

Colonel (r) dr. Constantin Ucrain, locotenent-colonel Dumitru Dobre, 11. Personalităţi ale infanteriei române, Editura S.C. Tipored S.R.L., Bucureşti, 1995;

François-Bernard HUYGHE, Quatrième guerre mondiale ou guerre 12. de quatrième génération, www.infoguerre.com;

General-locotenent, profesor univ. dr. Teodor Frunzeti, Securitatea 13. naţională şi războiul modern (Ed. Militară, Bucureşti, 1999);

General-locotenent, profesor univ. dr. Teodor Frunzeti, Organizaţiile 14. internaţionale în era globalizării (Ed. A.F.T., Sibiu, 2000);

General-locotenent, profesor univ. dr. Teodor Frunzeti, Paradigme 15. militare în schimbare (Ed. Militară, Bucureşti, 2005);

General-locotenent, profesor univ. dr. Teodor Frunzeti, 16. Forţe şi tendinţe în mediul de securitate european (2005);

General-maior dr. Ioan Ciupei, Apărarea colectivă a României, 17. Editura UNAp, Bucureşti, 2007;

General-locotenent Ion Şuţa, 18. Infanteria română. Contribuţii la istoricul armei, vol. 1, Bucureşti, 1977, vol. 2, Bucureşti, 1982;

289

Gheorghe Romanescu, col. dr. Ioan Popescu, 19. Istoria infanteriei române, vol. I, II, Editura Ştiinţifi că şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985;

20. Globalizarea securităţii (Ed. Militară, 2006); Gheorghe Văduva, 21. Mediul strategic de securitate, Bucureşti, C.S.S.S., 2002; Istoria Centrului de Pregătire a Infanteriei „Constantin 22.

Brâncoveanu”, Editura Pro-Transilvania, 2000; 23. Istoria Vânătorilor de Munte din Armata României, Editura Militară, 1998; General James L. Jones, Comandantul Suprem Aliat al NATO în 24.

Europa şi Comandant al Comandamentului SUA din Europa, în articolul Transformarea structurii militare a NATO, NATO Review/2004, http://www.NATO.int./docu/review/2004/issue1/romanian/military. html;

25. Globalizarea securităţii (Ed. Militară, 2006); Institutul pentru Studii de Securitate, Universitatea Naţională de 26.

Apărare a SUA, Strategic Assessment; Mircea Tănase, 27. Salt în istorie – paraşutiştii din România în anii celui

de-al Doilea Război Mondial, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, Bucureşti, 2003;

Mircea Tănase, 28. Paraşutismul militar în România – tradiţie şi actualitate, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, 2008;

Organizaţia pentru cercetare şi Tehnologii a NATO, 29. Raportul Land Operations în The Year 2020, Bruxelles, 1999;

Petre Duţu, 30. Armata şi societatea în tranziţie, Bucureşti, Editura AISM, 2002;

Rumsfeld, Donald, 31. "21st Century" Transformation of the U.S. Armed Forces, National Defense University în Washington, D.C. , 2002;

32. NATO HANDBOOK, 2006; Russu, C., 33. Management Strategic, Ed. All Beck, Bucureşti, 1999; Secretary of Defense Donald H. Rumsfeld, Rayburn Building, 34.

Washington, DC,Wednesday, February 8, 2006, www.defenselink.mil/speeches/2006/sp20060208-12453.html;

Strategia Militară a României, Editura Militară, Bucureşti, 2001;35. Strategia de securitate naţională a României, Bucureşti, 2006;36. 37. Tratatul Uniunii Europene; Strategia de transformare a Armatei României, 38. 2007; Strategia de întrebuinţare a Forţelor Armatei României la misiuni în 39.

afara teritoriului statului român, 2007; Uniformele armatei române, 1830-193040. , Bucureşti 1930.