MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI

UNIVERSITATEA”DIMITRIE CANTEMIR” DIN TIRGU MURES

Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei

Studiul expresivitatii emotionale

Coordonator:

Lect.univ.dr. Speranta Popescu

Orban Csaba Daniel

Anul II

Tirgu Mures

2014

Introducere si motivarea temei

Am ales aceasta tema deoarece consider ca, cunoasterea cat mai buna a expresivitatii si deci intelegerea emotiilor pe care oamenii le afiseaza este un element esential pe care trebuie sa il stapanaesc pentru a putea profesa cat mai bine in directia propusa. Un bun psiholog trebuie sa fie capabil sa inteleaga cu o acuratete cat mai mare toate emotiile pe care o persoana le resimte in urma unor evenimente si sa reuseasca sa le filtreze, doar acele informatii necesare pentru al ajuta pe omul aflat in suferinta.Una dintre cele mai bune cai de a putea filtra si de a observa concordanta emotiile cu trairile acestora este prin studierea expresivitatii faciale, deoarece uneori unele emotii sau sentimente nu pot fi exprimate cu usurinta in cuvinte,sau cand persoana nu poate intelege propiile sale sentimente.

Lucrarea aceasta face referire la literatura de specialitate privind afectivitatea, emotiile, experienta acestora si expresiile lor de pe fetele oamenilor, astfel:

Afectivitatea, rolul acesteia in activitatea umana, teoriile mecanistice, cognitiviste si ale pragmaticii emotionale (Mihai Anitei 2010); exprimarea emotiilor, clasificarea acestora si ipoteza feed-back-ului facial (Paul Ekman, 1993.); cercetari in domeniul expresiei faciale ale emotiilor (Ekman, 1973).; Emotii date pe Fata (Ekman, 2003.).

Capitolul I – AFECTIVITATEA

1. Teoriile afectivitatii

Afectivitatea este functia de simtire profunda a constiintei, in parte simtire constienta si in parte inconstienta, care insoteste si sustine dinamic procesele cognitive si activitatea.1

Procesele afective sau starile emotionale ne controleaza viata: suntem gri de invidie, rosii de furie sau suntem albastrii din cauza tristetii. Starile afective pozitive, precum dragostea si dorinta, sunt cele care aduc placere vietii, pe cand cele negative, precum frica, depresia si furia, pot face in asa fel incat viata noastra sa fie un chin. 2

Afectivitatea se defineste ca stratul cel mai intim, cel mai profund, in mare parte inconstient, care explica mobilurile cele mai adanci ale conduitei umane si care reprezinta forta de atractie sau respingere, de placere sau neplacere, ceea ce inseamna ca afectivitatea este bipolara, deci este motorul masinii umane. Afectivitatea este sinonima cu suflet sau inima.3

1 Romlica a.,PSIHIATRIE editia a 2-a reviziuta, Editura de Asociatia Psihiatrilor Liberi din Romania, Bucuresti, 2004, p.195.2 Anitei, M., Fundamentele psihologiei, Editura universitara, Bucuresti, 2010 p.393.3 Romlica a.,PSIHIATRIE editia a 2-a reviziuta, Editura de Asociatia Psihiatrilor Liberi din Romania, Bucuresti, 2004, p.195.

Procesele afective sunt stari sau trairi subiective care reflecta relatiile omului cu lumea inconjuratoare si masura in care necesitatile lui interne sunt sau nu satisfacute. Ansamblul proceselor afective (emotii, dispozitii, sentimente, pasiuni) sunt reunite sub numele de afectivitate.

Emotiile sunt acele stari afective de scurta durata si cu o intensitate variabila. Emotiile pot sa fie, in primul rand, un raspuns la o situatie sau la un eveniment cu care ne confruntam; ele pot sa ne motiveze comportamentul – atunci cand suntem nervosi, reactionam cu o anumita agresivitate; nu in ultimul rand, o emotie poate sa fie un scop in sine. Ne putem comporta in asa fel incat sa obtinem o stare de placere sau chiar sentimente de dragoste.

Emotiile sunt stari afective care au trei componente: una cognitiva, una fiziologica si una comportamentala, dupa cum vom vedea in continuare.

Frica apare, de obicei, ca raspuns la o amenintare si implica cunoasterea faptului ca exista un element periculos. Din punct de vedere fiziologic se manifesta predominant simpatetic si presupune batai rapide de inima, respiratie, respiratie accelerata, transpiratie si tensiune musculara. Comportamental, aceasta stare presupune tendinta de a evita sau de a scapa de situatia periculoasa. Ca raspuns la o provocare sociala, furia presupune constientizarea ca provocatorul ar trebui sa primeasca acelasi tratament, sa i se plateasca cu aceeasi moneda. Maniferstarile fiziologice sunt atat de ordin simpatic cat si parasimpatic, iar comportamental, exista tendinta de atacare a persoanei provocatoare.

Emotiile au componente psihologice, situationale si cognitive, dar psihologii s-au contrazis in legatura cu modul in care aceste componente interactioneaza in asa fel incat sa produca stari sentimentale sau actiuni motivate de aceste stari..4 Unii dintre psihologi sustin faptul ca declansarea fiziologica este componenta de baza a raspunsului emotional fata de constientizare si ca natura declansarii pe care o resimtim influenteaza in mod puternic modalitatea noastra de a eticheta o anumita emotie. 5

Teoria comuna in legatura cu emotiile este aceea conform aareia se intampla ceva (apare o situatie), care este perceputa intr-un anumit fel (interpretat) de prsoana respectiva, ca mai apoi sa apara starea emotionala (o combinatie intre declansare si ganduri).

Din multitudinea de teorii asupra afectivitatii putem mentiona trei directii generale in care s-au grupat teoriile enuntate de-a lungul timpului. Putem in acest sens sa mentionam teoriile mecanistice, teoriile cognitiviste, si teoriile pragmaticii emotionale.

4 Anitei, M., Fundamentele psihologiei, Editura universitara, Bucuresti, 2010 p.393.5 Apud, Izard,C.E., The Psychology of emotion, Editura Plenum Press, New York, 1991, p.451.

1.1 Teoriile mecanistice

Teoriile mecanistice dezbat existenta a doua tipuri de probleme: originea emotiilor este una de tip centrala sau din contra, una periferica (teoria James-Lange contra teoriei lui Cannon), iar pa doua problema se refera la relatia emotie-cognitie (emotia este un element al cognitiei sau este o entitate de sine statatoare?).

Teoria James-Lange. La sfarsitul secolului XIX, William James a sugerat faptul ca emotiile noastre nu sunt o cauza, ci sunt un raspuns la anumite evenimente. Acelasi punct de vedere il avea si un alt psiholog contemporan cu James, danezul Carl Lamge; astfel a aparut teoria ce le poarta numele. Conform teoriei James-Lange, anumiti stimuli externi declanseaza in mod instinctiv anumite modele de excitatii pentru a face fata la doua modalitati de aparare: fuga sau lupta. Astfel, devenim nervosi pentru ca ne comportam agresiv, ni se face frica pentru ca fugim. Deci perceptia atrage dupa sine modificarile fiziologice, iar constiinta acestora constituie ceea ce noi numim emotie. Emotiile sunt doar reprezentari cognitive (produse secundare) ale raspunsurilor psihologice si comportamentale automate. Cannon (1927) a criticat teoria celor doi, argumentand ca excitatia psihologica care insoteste emotia A nu este fundamental diferita de excitatia care insoteste emotia B, asa cum sustinea teoria James-Lange. De asemenea, putem mentiona ca teoria James-Lange atribuie o semnificatie foarte mica cognitiei, ca functie; ea neaga rolul functiei cognitive, rolul valorilor umane individuale si alegerii individuale. Pe de alta parte, teoria James-Lange se afla in concordanta cu teoria feed-back-ului facial. Astfel, zambetul poate, aparent induce sentimente placute, desi nu stim daca efectul acestor stari placute va invinge tristetea (Ekman, 1993). Totodata, teoria James-Lange sugereaza faptul ca suntem capabili sa ne schimbam sentimentele prin modificarea comportamentului.

Atat James-Lange cat si Cannon-Bard recunosc existenta unor pattern-uri specifice ale modificarilor fiziologice in functie de emotiile traite.6

1.2 Teoriile cognitiviste

Teoriile cognitiviste se concentreaza asupra explicarii procesului de transmitere a informatiei . Principiul general este acela conform caruia evenimentul inductor este receptat, iar, mai apoi interpretat. Odata interpretat, el este codificat si transpus intr-o forma de reprezentare interna. In functie de aceasta reprezentare interna, se adopta un plan de pregatire pentru a actiona intr-un anumit fel. Abia dupa acest pas se face o evaluare a adaptarii la situatia respectiva .

6 Anitei, M., Fundamentele psihologiei, Editura universitara, Bucuresti, 2010 p.394.

In general, sustinatorii teoriilor cognitiviste merg pe linia indicata de Schachter in 1964: interpretarea situatiei are rolul de a determina aspectul subiectiv si tipul de emotie implicate.

Printre psihologii care au sustinut importanta factorului cognitiv se numara: Gordon Bower, Richard Lazarus, Stanley Schachter si Robert Zajonc. Stanley Schachter afirma ca emotiile au modele generale pentru excitatia fizica. Emotiile variaza de-a lungul unei dimensiuni slab-puternic ce este determinata de nivelul de excitatie a individului. Eticheta pe care o atribuim unei anumite stari emotionale depinde in mare parte de modalitatea noastra de a percepe situatia, din punct de vedere cognitiv. Evaluarea cognitiva se bazeaza pe mai multi factori, inclusiv pe perceptia noastra despre evenimentele exterioare si modul in care alti oameni raspund la aceleasi evenimente. Data fiind mereu prezenta altor indivizi in jurul nostru nu este de mirare ca ne obligam la a face comparatii cu acestia pentru a ajunge la un raspuns potrivit.

Robert Zanjoc considera ca emotia este o entitate independenta, autonoma ce nu poate fi redusa la simpla cognitie si mai mult, emotia are o latura diferita complet de aceasta. A adus si o serie de argumente care sa sustina teoria sa:

reactiile afective se produc intr-un timp mai scurt decat reactiile cognitive, care prezinta stari lente mai lungi;

reactiile afective ocupa un rol mai important in evolutia speciei decat in evolutia individului: emotia preceda cognitia;

reactiile afective sunt relativ independente de vointa si ratiune; deseori exista putine cunostinte si sunt dificil de exprimat prin cuvinte. De asemenea nu exista o legatura intre continutul substantial (denotativ) si aspectul (conotativ) .7

1.3 Teoriile pragmaticii emotionale (teoriile functionaliste)

Aceste teorii considera ca emotiile nu sunt folositoare vietii umane, ele fiind doar un factor perturbator al ordinii individuale si intraindividuale. Aceste teorii au la baza opozitiile ratiune-pasiune si trup-suflet.

Cel mai de seama reprezentant al acestor teorii este considerat ca fiind Charles Darwin (2007)[1859] care sustine ca emotiile sunt perturbatoare (emotii disruptive). El sustine ca expresia emotiilor este comuna omului si animalelor si ca exista trei principii ce explica majoritatatea expresiilor si gesturilor involuntare ale omului si animalelor, asa cum au loc sub influenta emotiilor si diferitelor senzatii.

Cele trei principii enuntate de Darwin sunt:

7 Anitei, M., Fundamentele psihologiei, Editura universitara, Bucuresti, 2010 p.396-398.

principiul perenitatii obiceiurilor utile- pe parcursul evolutiei speciei s-a dovedit ca exista un numar de comportamente utile pentru specie, printre care si expresiile emotionale; acestea s-au fixat ereditar si, chiar daca pe termen lung, unele dintre acestea au devenit inutile, au ramas in stadiul lor primar totusi. De exemplu: mimica adoptata de omul furios care isi intredeschide gura si isi arata dintii stransi ca un animal gata sa muste. Acest principiu explica faptul ca bebelusii si orbii prezinta si ei emotii chiar daca nu au avut cum sa le invete.

principiul expresiei antice a emotiilor opuse – trasaturile caracteristice emotiilor opuse sunt de asemenea opuse morfologic si in expresie. De exemplu: la un caine care ameninta, urechile sunt ridicate, gura larg deschisa cu buza superioara contractata, in timp ce, la un caine supus, urechile sunt pleostite, gura este inchisa, cu buzele relaxate.

principiul actiunii directe a sistemului nervos – atunci cand excitatia este puternica, “forta nervoasa”, generata in exces se transmite in conformitate cu anumite cai predeterminate ale sistemului nervos si partial in virtutea obisnuintelor. Acest principiu este mai putin cunoscut decat cele anterioare. Cu toate acestea, in cadrul acestui ultim principiu se gasesc doua idei: una privind predeterminarea pattern-ului expresiv ce corespunde predeterminarii structurilor nervoase, dar si ideea conform careia exista o scurgere a fortei nervoase, care anunta ideile de catharsis si de descarcare, dezvoltate cateva decenii mai tarziu.8

Un secol mai tarziu, N.H. Frijda (1969) , unul dintre specialistii contemporani ai emotiilor propune de asemenea, patru principii de baza ale recunoasterii emotiilor:

principiul activitatii relationale – activitatea relationala este acea activitate ce stabileste, diminueaza sau neaga relatiile fizice si cognitive ale subiectului si mediului in care traieste; poate utiliza locomotia, modificarile corporale si adaptarile senzoriale;

principiul eficacitatii interactive – o serie de comportamente expresive pot fi intelese ca actiuni ale subiectului care au ca scop modificarea relatiilor pe care le are cu mediul in care traieste, prin actionarea asupra comportamentelor altor indivizi.

principiul activarii – anumite comportamente expresive sunt intelese ca manifestari de activare comportamentala sau de diminuare a acestei activari (activarea referindu-se strict la orientarea si pregatirea intentionala pentru actiune, efort sau raspuns).

8 Anitei, M., Fundamentele psihologiei, Editura universitara, Bucuresti, 2010 p.399

principiul inhibitiei – unele comportamente sunt rezultate ale inhibitiei sau actiunii.

Frijda pune accentul pe relatiile pe care le are individul cu mediul sau; astfel, sunt explicate ideile conform carora sunt posibile mai multe comportamente pentru o singura emotie.9

1.4 Exprimarea emotiilor

Fondatorul teoriei evolutioniste, Charles Darwin considera ca recunoasterea universala a expresiilor fetei are un rol deosebit de important in supravietuire. De exemplu expresiile faciale pot anunta apropierea unui dusman sau prieten in absenta unui limbaj comun.

Majoritatea cercetatorilor sunt de acord ca exista expresii faciale care sunt universal valabile si transmit aceleasi emotii indiferent de persoana sau cultura din care aceasta face parte.In una dintre cercetarile sale clasice, Paul Ekman (1993) a fotografiat diferiti oameni ce exprimau emotii precum furie, dezgust, frica, fericire, tristete si surprindere. Dupa aceea a luat aceste fotografii si le-a aratat oamenilor din diferite culturi si civilizatii cerandu-le sa recunoasca emotiile afisate de oamenii din poze. Printre cei rugati sa participe la aceste experimente s-au numarat atat studenti de la colegiile americane cat si membrii ai tribului Fore ce traieste in muntii din noua Guinee. Toti participantii inclusiv membrii tribului Fore care nu aveau nici un fel de contact cu vestul au recunoscut aceleasi emotii in poze.

1.4 Ipoteza feed-back-ului facial

Suntem de acord ca expresiile faciale reflecta starile emotionale pe care le traim. De fapt starile emotionale variate dau nastere unor modele de activitate electrica, in interiorul muschilor faciali si in creier (Cacioppo si Ekman).

Ipoteza feed-back-ului facial sustine ca relatia cauzala dintre emotii si expresivitatea fetei pot functiona si sn sens opus. Se poate ca zambetul sa declanseze aparitia bunei dispozitii sau incruntatul poate aduce furie? Cercetarile psihologilor au dus la unele descoperiri interesante in legatura cu

9 Frijda, N. H., Recognition of emotion. Editura L. Berkowitz, Advances in experimental social psychology, Vol. 4 ,1969 pp. 167-223.

aceasta ipoteza a feed-back-ului expresivitatii faciale. Inducandu-le participantilor la experimente dorinta de a zambi, s-a constatat ca acestia exprimau mai multe sentimente pozitive (Ekman, 1993)10 si desenele animate prezentate li s-au parut mai amuzante (Laird, 1974 )11. Cand li se inducea starea de a se incrunta, participantii la experiment considerau desenele animate ca fiind mai agresive (Laird, 1974); participantii care au exprimat senzatia de durere au declarat ca socurile electrice la care au fost supusi au fost mai puternice decat erau.

1.5 Clasificarea emotiilor

S-a incercat de nenumarate ori o categorizare emotiilor dar niciodata nu s-a ajuns la un acord deplin in legatura cu clasificarea lor. Vom mentiona cateva dintre cele mai semnificative incercari de stabilire a unor categorii.

Wilhelm Wundt a clasificat starile afective in functie de criteriul lor cantitativ-calitativ, astfel, din punct de vedere cantitativ au fost identificate trairile de intensitate mare ca groaza, surprinderea si emotiile care cresc lent din motive strict interioare precum tristetea furia si grija. Din punct de vedere calitativ au fost identificate placerea si neplacerea.

Starile afective au fost clasificate si in functie de gradul lor de evolutie stabilindu-se faptul ca exista emotii inferioare si superioare. Emotiile inferioare au la baza nevoi fiziologice si stau la baza formarii celorlalte emotii prin evolutie. Frica, furia, inclinarea, sentimentul eului si emotia sexuala sunt emotiile de baza.

Spre deosebire de teoriile si clasificarile enuntate anterior, Kant aduce in discutie emotiile stenice (efecte pozitive) si cele astenice (efecte negative). In functie de toate aceste teorii s-a ajuns la un consens privind clasificarea starilor afective in trei mari categorii: primare, complexe si superioare.12

Starile afective primare sunt de regula innascute, se produc spontan, nu sunt controlate in mod voluntar si sunt conditionate biologic. Din aceasta categorie fac parte tonul emotional, trairile de esenta organica si starile de afect.

Emotiile primare nu sunt recunoscute de toti psihologii. Woodworth si Schlosberg sustineau ca emotiile de baza sunt bucuria, surprindere, frica,

10 Ekman,P., Facial expression and emotion, Editura American Psychologist, 1993, p.3511 Laird, J, Self-attribution of emotion: The effects of expressive behaviour on quality of emotional experience, Journal of Personality and social Psychology, pp.29, 475-486.12 Plutchik, R., Emotion: Theory, research, and experience, Editura Academic, New York, vol 1. Theories of emotion, 1980,

tristetea, dispretul si disperarea. Aceleasi emotii de baza au fost enuntate si de Ekman si Friesen in 1969, la polul opus se afla Izard care mentioneaza un numar mult mai mare al emotiilor de baza. In plus sunt mentionate ca emotii de baza intresul, vinovatia, rusinea si dragostea. Din contra Schwartz si Schaver in 1987 sustineau ca emotiile primare sunt doar cinci: bucuria, surprinderea, frica, furia si tristetea. Ekman in 1993 enumera noua caracteristici ale emotiilor ce permit specificarea diferentelor intre emotiile de baza: furie, frica, tristete, bucurie, dezgust si surpriza. 13

Clasificarea emotiilor dupa Daniel Goleman

Psihologul american Daniel Goleman (cunoscut in special pentru cercetarile sale privind inteligenta emotionala), face urmatoarea clasificare a emotiilor:

 Mania

 Tristetea  Frica  Bucuria  Iubirea  Surpriza  Dezgustul  Rusinea

 Furie  Supararea  Anxietatea  Fericirea  Acceptarea  Socul  Dispretul  Vinovatia

 Resentiment  Mahnirea  Nervozitatea  Usurarea  Prietenia  Mirarea  Aversiunea  Jena

 Exasperare  Imbufnarea  Preocuparea  Multumirea  Increderea  Detestarea  Supararea

 Indignare  Melancolia  Consternarea  Binecuvantarea  Amabilitatea  Repulsia  Remuscarea

 Vexare  Mila de sine  Neintelegerea  Incantarea  Afinitatea  Umilinta

 Animozitate  Singuratatea  Ingrijorarea  Amuzamentul  Devotamentul  Regretul

 Irascibilitate  Disperarea  Teama  Mandria  Adoratia

 Ostilitate  Deprimarea  Spaima Placerea

senzuala Dragostea

 Ura  Groaza  Rasplata  Mila

 Fobia  Satisfactia

 Panica  Extazul

Goleman afirma c\a pe baza emotiilor se formeaza predispozitiile (ori, am spune noi, starea de spirit), care sunt mai putin evidente/intense ca emotiile, dar au o durata mai mare. Dincolo de predispozitii sunt temperamentele, tendinta de a-ti aminte anumite emotii si care defineste/determina comportamentul general al persoanei in anumite conjuncturi.14

Cercul emotiilor dupa Robert Plutchik

Psihologul american Robert Plutchik a creat in 1980 "cercul emotiilor",

13 Anitei, M., Fundamentele psihologiei, Editura universitara, Bucuresti, 2010 p.398-40014 Goleman D., Inteligenta emotionala, Curtea Veche Publishing, Bucuresti, 2001

care consta din 8 emotii fundamentale si 8 emotii complexe, formate din cate doua

emotii fundamentale. Emotiile fundamentale pot fi observate pe cercul al doilea din

imagine si incluse in tabelul de mai jos, pe cand emotiile complexe sunt cele trecute pe

fundal alb: optimism, dragoste, supunere, infiorare, dezaprobare, remuscare, dispret si

agresivitate.

 Emotii fundamentale  Emotiile opuse

 Bucurie  Tristete

 Incredere  Dezgust

 Frica  Manie

 Supriza  Anticipatie

 Tristete  Bucurie

 Dezgust  Incredere

 Manie  Frica

 Anticipatie  Surpriza

15

Lista emotiilor dupa W. Gerrod Parrott

15 Plutchik R., Emotions in the Practice os Psychotherapy: Clinical Implications of the Affect Theories, American Psychological Association Press, Washington, 2000

In cartea sa Emotiile in psihologia sociala, publicata in anul 2001, psihologul

W.Gerrod Parrott stabileste urmatoarea lista de emotii:

Emotie primaraEmotie secundara

Emotii tertiare

Dragoste

AfectiuneAdoratie, afectiune, dragoste, atractie, grija, tandrete, compasiune, sentimentalism

Dorinta (sexuala)

Excitatie, dorinta, pasiune, infatuare

Pasiune Pasiune

Bucurie

VeselieAmuzament, extaz, jovialitate, placere, jubilare, satisfactie, euforie

Entuziasm Entuziasm, zel, infiorare, euforie

Satisfactie Satisfactie, placere

Mandrie Mandrie, triumf

Optimism Speranta, optimism

Incantare Incantare

Usurare Usurare

Surpriza Surprisa Uimire, surprindere, stupefiere

Manie

Iritare Iritare, agitare, tafna

Exasperare Exasperare, frustrare

FurieManie, furie, ostilitate, ferocitate, batjocura, acreala, dispret, resentiment, respingere

Dezgust Dezgust, repulsie, dispret

Invidie Invidie, gelozie

Tortura Tortura

Tristete

Suferinta Suferinta, agonie, durere

Tristete Depresie, disperare, neajutorare, nefericire, durere, melancolie

Dezamagire Dezamagire, anxietate

Rusine Rusine, vina, regret, remuscari

IndiferentaAlienare, izolare, indiferenta, singuratate, infrangere, jena, umilire, insulta

Simpatie Simpatie, mila

Frica

Oroare Alarma, soc, frica, groaza, teroare, panica, isterie

Nervozitate Anxietate, nervozitate, tensiune, neliniste, ingrijorare, tristete

16

Fiecare emotie se bazeaza pe un context fiziologic specific, pentru Ekman, acest punct de vedere a fost o certitudine, el este inca extrem de dezbatut. Exista anumite pattern-uri ce descriu actionarea sistemului nervos autonom (cel putin pentru furie, frica, dezgust si tristete, acestea au fost demonstrate) care il pregatesc pe individ in legatura cu acutiunea viitoare. Ekman a demonstrat existenta pattern-urilor printr-un experiment sn care cativa actori erau rugati sa adopte mimica si posturi specifice emotiilor. S-a constatat ca subiectii incepeau sa resimta emotiile corespunzatoare pattern-ului facial realizat si sa prezinte si modificarile neurovegetative aferente: pentru furie subiectii resimteau o temperatura cutanata si un ritm cardiac crescut; pentru teama si tristete, subiectii resimteau o temperatura scazuta si un ritm cardiac crescut; pentru bucurie, dezgust si surpriza, subiectii prezentau un ritm cardiac scazut.

Universalitatea evenimentelor declansatoare- se bazeaza pe ideea conform careia exprimarea emotiilor este universal valabila, existand situatii inductoare ce au puncte comune: un anumit tip de situatii si de probleme vitale va provoca anumite reactii specifice.

Corelatia reacsiilor emotionale-exista o legatura puternica intre experienta emotionala si expresia ei, si invers.

Declansarea rapida- este fundamentala in conceptia lui Ekman si a lui Friesen privind valoarea adaptativa a emotiilor. Reactiile fiziologice pot aparea intr-o fractione de secunda in timp ce expresiile faciale, mimica se modifica in cateva milisecunde.

Durata limitata- Ekman sustine ca emotiile dureaza cateva secunde, nu minute sau ore si cu atat mai putin zile si saptamani, este din nou o dovada a valorii adaptative a emotiilor. Acest caracter temporal, scurt al emotiei constituie una din caracteristicile care o diferentiaza de dispozitii (ele durand chiar ore si zile).

In concluzie, pentru Ekman (1993), emotiile se deosebesc de dispozitii prin durata, cauzele care le declanseaza si fiziologia lor.

16 W. Gerrod Parrott, Emotions in Social Psychology: Essential Readings, Psychology Press, 2001

1.6 Rolul Afectivitatii in activitatea umana

Afectivitatea reprezinta fondul si latura energetica a vietii psihice a individului dar si a comportamentului acestuia in raport cu sine sau cu ceilalti membrii ai comunitatii din care face parte.

Am vazut in subcapitolele precedente cum ca procesele afective au diferite functii in viata umana; dispozitiile, emotiile si sentimentele intervin ca sursa de energie interna care potentiaza activitatea individului si o sustin. Putem deduce usor ca viata afectiva joaca un rol foarte important in viata umana si prin motivatia intretinuta pentru diverse activitati desfasurate de indivizi. Sentimentele constituie motive pentru o activitate continua si intretinuta.

In afara de sursa energetica pentru activitatea individului, emotiile au ca functie de baza punerea organismului in acord cu situatia si deci de a regla comportamentul uman. Viata afectiva poate deveni atat o sursa de motivatie in atingerea scopurilor si idealurilor sn viata dar la fel de bine poate deveni o sursa de incapacitate a individului de a-si desfasura activitatea in limite normale sau de a relationa cu ceilalti. Vasile Pavelcu (1982) a sustinut ca emotiile dezorganizeaza comportamentul in timp ce sentimentele il organizeaza. Emotiile de intensitate medie au un efect dinamizator, adaptativ in timp ce emotiile de intensitate maxima si afectele au ca efect dezorganizarea conduitei.17

1.7 Cercetari in domeniul Expresiilor Faciale ale emotiilor

Acum mai mult de 100 de ani, Charles Darwin (1872) a scris ca expresiile faciale ale emotiilor sunt universale, nu invatate diferit in fiecare cultura. “Sunt determinate biologic a spus Darwin, produsul evolutiei omului” . incepand din perioada lui Darwin, multi scriitori s-au opus ideii sale.

In 1940, Klineberg a scris ca dovezile sunt in favoarea ipotezei determinarii sociale sau culturale a expresiei emotiilor.

In 1947 La Barre a analizat multe rapoarte antropologice, concluzionand ca “nu exista nici un limbaj natural al gesturilor emotiilor”.

Mai recent, in 1963 Birdwistle a spus “Este probabil ca simboluri universale ale starilor emotionale sa nu existe. Ne putem astepta ca ele sa fie invatate si modelate conform structurilor particulare ale diferitelor societati. 18

Atat Darwin cat si cei care s-au opus teoriei acestuia si-au bazat argumentele pe logica, sustinandu-le cu dovezi descoperite intamplator de cercetatori care nu aveau ca obiect de studiu expresiile faciale. Doar recent, o mana

17 Anitei, M., Fundamentele psihologiei, Editura universitara, Bucuresti, 201018 Ekman,Paul, Friesen,V.Wallace, Unmasking the face, Editura Mailor Books, Cambridge, 2003, p.21.

de cercetatori din diferite discipline si-au concentrat atentia asupra problemei existentei unor expresii faciale care sunt universale .

Multe cercetari au avut ca obiect de studiu expresiile faciale ale noilor nascuti care nu au avut ocazia de a le invata, si a copiilor orbi care nu le-au putut invata imitandu-i pe altii.

Alte studii au examinat expresiile faciale ale primatelor, evaluand ipoteza lui Darwin conform careia, expresiile faciale ale omului sunt un produs al evolutiei din alte specii.Atat psihologi cat si etologi au studiat expresiile faciale in mai mult de o duzina de culturi.

Dovezile sunt acum remarcabil de numeroase, consecvente in concluzii si concludente in a arata ca sunt cel putin cateva emotii pentru care expresiile faciale sunt universale.Dupa cum voi explica mai tarziu, exista unele diferente culturale referitoare la situatiile in care aceste expresii faciale universale sunt afisate.

Cercetari efectuate de Paul Ekman in 1972 au jucat un rol important in solutionarea disputei asupra universalitatii expresiilor faciale ale emotiilor. In unul din experimentele efectuate de Ekman, filmari socante au fost aratate unor studenti americani si japonezi. O parte a filmarii, persoana o viziona singura, iar cealalta parte era vizionata in timp ce vorbea despre experienta cu un asistent apartinand aceleiasi culturi.

Masuratori ale miscarilor musculare la nivelul fetei, filmate cu ajutorul camerelor de filmat arata ca atunci cand au fost singuri, japonezii si americanii au afisat expresii identice. Totusi, in prezenta altor persoane, atunci cand regulile culturale referitoare la afisarea sau inhibarea expresiilor s-ar aplica, au fost putine similitudini intre expresiile faciale ale japonezilor si ale americanilor. Japonezii si-au mascat expresiile faciale corespunzatoare sentimentelor neplacute mai mult decat americanii. Acest studiu a fost deosebit de important pentru ca a ajutat la sortarea elementelor universale de cele determinate de cultura respectiv societate.

Trasatura universala este aspectul distinctiv al fetei pentru fiecare dintre emotiile primare, dar oamenii din variate culturi difera in ceea ce au fost invatati cu privire la gestionarea si controlul expresiilor faciale ale emotiilor.

In alt experiment, Ekman a aratat fotografii ale diferitelor expresii ale emotiilor unor observatori din America, Japonia, Chile, Argentina si Brazilia.

Observatorii trebuiau sa aleaga unul dintre cele sase cuvinte descriine emotiile primare: furie, dezgust, fericire, frica, tristete, surprindere.

Daca expresiile faciale ar fi fost o limba care difera de la o cultura la alta, atunci, o expresie faciala care a fost stabilita ca fiind corespunzatoare furiei de catre americani, ar fi putut fi numita dezgust sau frica de catre cei din Brazilia sau poate nu ar fi insemnat nimic pentru acestia. Exact opusul a fost demonstrat.Aceleasi expresii

faciale au fost stabilite a indica aceleasi emotii indiferent de limba sau cultura. Acelasi experiment a fost efectuat independent in acelasi timp de catre Carrol Izard, cu observatori din opt culturi diferite, soldat cu aceleasi concluzii legate de universalitate.

Desi aceste experimente au fost menite sa demonstreze universalitatea expesiei emotiilor, o portita a ramas totusi deschisa. Toate persoanele studiate au avut un contact vizual comun, nu direct, ci prin intermediul mass media. Era inca posibil ca expresiile faciale sa difere in toate culturile studiate, dar oamenii ar fi putut invata prin intermediul filmelor, televizorului si revistelor cum arata expresiile faciale ale altor culturi. Sau, expresiile faciale au fost similare in toate culturile studiate exact pentru ca oamenii au invatat toti cum sa isi afiseze emotiile pe fata observand aceiasi actori in filme, imitandu-le expresiile faciale .

Singura modalitate de a rezolva aceasta problema a fost studierea oamenilor izolati care nu au avut niciodata contact cu mass-media si aproape deloc cu lumea civilizata. Paul Ekman a reusit sa gaseasca subiecti care sa indeplineasca aceste criterii in sud-estul noii Guinee.

Deoarece oamenii nu au mai participat niciodata la un experiment sau la un test psihologic dar si datorita barierei limbajului, comunicarea efectuandu-se prin intermediul unui translator, procedurile experimentale au trebuit schimbate. Pe cand in experimentele anterioare, subiectilor le-a fost aratata o singura poza, acestea fiind instruite a alege emotia dintr-o lista de cuvinte, in noua Guinee, trei poze erau aratate simultan in timp ce translatorul citea o poveste ca “mama unei persoane a murit”, cerandu-i subiectului sa aleaga poza corespunzatoare povestii.

Au descoperit ca persoanele din noua Guinee au selectat aceleasi fete pentru aceleasi emotii ca si oamenii din celelalte culturi studiate.

In alt experiment inrudit, altor membrii ai aceluiasi trib le-a fost povestita cate o poveste emotionanta, fiindu-i cerut sa arate emotia pe propria fata. Aceste expresii intentionate au fost filmate iar rezultatul analizei filmarilor arata ca aceleasi expresii faciale au fost produre pentru aceleasi emotii asa cum a fost demonstrat si pentru alte culturi cu exceptia fricii si a surprinderii care le confundau intre ele.

Alta confirmare a teoriei universalitatii a fost obtinuta prin studierea altei culturi in Iranul de vest, situat in portiunea vestica a insulei noii Guinee.

Carl si Eleanor Heider, sceptici fiind in privinta dovezilor descoperite de Ekman au efectuat aceleasi experimente unor oameni chiar mai izolati decat cei studiati de Ekman, obtinand aceleasi rezultate care sustin teoria universalitatii emotiilor.

Luate impreuna, studiile lui Paul Ekman, cele ale lui Izard, studiul lui Heider si dovezile din experimentele lui Eibl-Eibesfeldt (un etolog care a folosit metode foarte diferite) au aratat concludent ca Darwin a avut dreptate cand a afirmat ca exista expresii faciale universale ale emotiilor.

Desi aspectul fetei pentru fiecare dintre emotiile primare este comun tuturor oamenilor, expresiile faciale variaza in functie de cultura in cel putin doua aspecte. Ceea ce declanseaza o emotie va diferi de cele mai multe ori; oamenii pot deveni dezgustati sau infricosati stimulati de diferite lucruri in diferite culturi. De asemenea, culturile difera in regulile pe care acestea le au vis-a-vis de controlul si gestionarea aspectului fetei in diferite situatii sociale . Persoanele din toate culturile simt tristete la moartea unei persoane apropiate, dar o cultura poate impune ca persoanele indoliate sa isi mascheze expresiile faciale cu o expresie usor vesela.

De departe, cea mai importanta lucrare din domeniul cercetarii expresiilor faciale ale emotiilor o reprezinta “atlasul fetei”, Sistemul de codare al actiunilor fetei (Facial Action Coding System) conceput de catre Ekman in colaborare cu Friesen si Hager pe parcursul a 8 ani de zile in cadrul caruia expresiile faciale universale ale celor 6 emotii sunt descompuse in 28 de “unitati de actiune”(Action Units), fiecare dintre acesta reprezentand o miscare a unui muschi, facand astfel posibila masurarea si cuantificarea expresiilor faciale ale emotiilor.19

Capitolul 2. Expresiile Faciale ale Emotiilor

2.1 Tristetea

In timpul tristetii, suferinta este muta. Nu plangi, ci iti induri suferinta in liniste. Orice te poate intrista dar cel mai des te intristeaza pierderea cuiva indragit fie prin intermediul mortii fie prin respingere; pierderea unei oportunitati fie din greseala ta, a altuia sau prin intermediul circumstantelor nefavorabile; pierderea sanatatii te intristeaza, tristetea este rareori un sentiment de scurta durata. De obicei esti trist cel putin cateva minute, daca nu ore sau zile.

Tristetea este o senzatie pasiva nu activa, suferinta fiind prezenta. Aceasta nu este suferinta cauzata de durere fizica, este cauzata fie de o pierdere, dezamagire sau de senzatia de neajutorare. Suferinta in timpul tristetii poate fi extrema dar extremitatea acesteia este mult mai tolerabila decat cea cauzata de frica. Poti indura tristetea pentru perioade lungi de timp si sa supravietuiesti. Tristetea este o variatie sau o forma a suferintei care este cea mai generala emotie negativa. Suferinta este cel mai des si usor provocata de durerea fizica, este mai bine caracterizata prin activitate decat prin pasivitate, persoana suferinda incercand sa faca fata elementului cauzator de suferinta.Suferinta este de obicei zgomotoasa, persoana plangand sau manifestandu-se in diferite moduri in incercarea de multe ori inutila de a inlatura elementul cauzal. Tristetea de multe ori urmeaza dupa suferinta.

19 Ekman,Paul, Friesen,V.Wallace, Unmasking the face, Editura Mailor Books, Cambridge, 2003,

Aspectul tristetii

In timpul afisarii tristetii apar modificari in toate cele trei regiuni ale fetei.

Colturile interioare ale sprâncenelor sunt ridicate si pot fi si apropiate una de cealalta.

Colturile inferioare ale pleoapelor superioare sunt ridicate iar pleoapele inferioare pot

fi ridicate. Colturile buzelor sunt trase in jos

Sprancenele caracteristice tristetii

Muschiul care trage in sus colturile sprâncenelor actioneaza in acelasi timp si

asupra colturilor interioare ale pleoapei superioare.

De obicei, sprancenele si pleoapele superioare caracteristice tristetii apar

acompaniate de pleoapele si partea inferioara ale fetei. Dar ele pot aparea si singure

indicând o usoara tristete sau o tristete intensa controlata.Aceasta expresie, cand este

afisata fugitiv in timpul unei conversatii, pune accent pe respectivele cuvinte.20

20 Ekman,Paul, Friesen,V.Wallace, Unmasking the face, Editura Mailor Books, Cambridge, 2003,

Tristetea se manifesta astfel:

- colţurile interioare ale sprâncenelor sunt ridicate şi apropiate

- pielea de sub sprâncene capătă o formă relativ triunghiulară

- colţurile interioare ale pleoapelor superioare sunt ridicate

- colţurile gurii sunt coborâte sau gura tremură

2.2 Furia

Experienta furiei

Furia este probabil cea mai periculoasa emotie. Cand esti nervos, esti predispus sa faci rau altora. Parte a experientei furiei este riscul de a pierde controlul asupra celor spuse sau facute. Cand o persoana spune ca a fost nervoasa, o face de obicei pentru a motiva fapte sau vorbe pe care le regreta.

Furia poate fi starnita in mai multe moduri. Frustrarea rezultata din interferente nedorite in timpul desfasurarii unei activitati sau a urmaririi unui scop este o metoda.

O a doua metoda prin care furia poate fi invocata este amenintarea fizica. Daca persoana care te ameninta in mod evident inferioara fizic, este mai probabil sa simti dispret decat furie. In cazul in care persoana este capabila sa te raneasca, este mai probabil sa simti frica. Chia daca persoana iti este egala din punct de vedere fizic, este probabil sa simti frica impreuna cu furie.

O a treia metoda prin care furia poate fi evocata consta in actiunile sau afirmatiile cuiva, care iti pot face rau psihic. O insulta, o respingere, o actiune in care nu se tine cont de sentimentele tale te poate infuria.

Al patrulea mod in care furia este starnita consta in observarea unui eveniment sau actiune ce iti violeaza valorile morale. De exemplu daca vezi un adult ce pedepseste un copil intr-un mod pe care tu il consideri prea sever, vei simti furie. Daca valorile tale morale difera putin, ceea ce consta in rasfatul unui copil de catre un adult iti poate provoca furie.

Incapacitatea unei persoane de a se ridica la asteptarile tale, iti poate cauza furie.Cel mai des, aceasta este o reactie a unui parinte fata de copilul sau.

O alta cauza a furiei este furia altei persoane directionata spre tine. In general, oamenii raspund furiei cu furie, aceasta va fi mult mai pronuntata daca din punctul tau de vedere furia celuilalt fata de tine este nefondata .

Acestea sunt doar cateva din aproape infinitul numar de cauze ale furiei.

Experienta furiei include de cele mai multe ori o serie de senzatii: presiunea sangelui creste, fata se inroseste, venele de pe frunte si gat devin mai proeminente. Stilul de respiratie se schimba, corpul poate deveni erect, muschii se tensioneaza si o miscare fina inspre persoana vizata.

Aspectul furiei

Deşi în timpul furiei se produc modificări în fiecare dintre cele trei părţi ale

feţei, putem fi siguri că aceasta este prezentă doar când se produc modificări în toate

cele trei regiuni ale feţei. În timpul furiei, sprâncenele sunt coborâte şi apropiate,

pleoapele sunt tensionate iar ochii par a se holba într-un mod dur. Buzele sunt presate

împreună sau despărţite în formă de pătrat.

Intensitatea furiei

Intensitatea expresiei furiei poate fi dată de cât de tensionate sunt pleoapele, de cât de umflaţi sunt ochii sau de cât de presate sunt buzele.

De asemenea, deschiderea gurii poate fi alt indicator al intensităţii furiei.

Indicator al intensităţii scăzute a furiei poate fi şi prezenţa furei pe doar o parte sau două a feţei. Dar aşa cum spuneam mai devreme, nu putem afirma cu certitudine dacă persoana este doar puţin iritată, nervoasă dar încearcă să îşi controleze expresia sau doar se concentrează.

Furia se manifestă în toate cele trei regiuni ale feţei astfel:

- sprâncenele sunt coborâte şi apropiate

- apar riduri verticale între sprâncene

- pleoapa inferioară este tensionată şi poate fi şi ridicată

- pleoapa superioară este de asemenea tensionată şi poate fi întinsă în jos odată cu sprâncenele

- ochii se holbează pătrunzător şi pot părea ieşiţi din orbite

- buzele au două poziţionări de bază: presate ferm împreună cu colţurile trase puţin în jos sau deschise, tensionate cu o formă pătrăţoasă

- nările pot fi dilatate dar acest lucru se poate întâmpla şi în timpul afişării tristeţii

- mesajul transmis de expresie este ambiguu dacă nu apar elemente pe toate cele trei regiuni ale feţei

2.3 Surpriza

Experienta surprinderii

Surprinderea e cea mai scurtă emoţie. Este instantanee în debut. Cu alte cuvinte, în cazul în care ai timp să te gândeşti dacă eşti surprins, atunci nu eşti. Nu poţi rămâne surprins pentru mult timp numai dacă evenimentul surprinzător expune noi elemente surprinzătoare. Surprinderea nu zăboveşte. Când încetezi a fi surprins, aceasta dispare deseori la fel de repede cum a apărut. Surprinderea este declanşată atât de “neaşteptat” cât şi de evenimentele anticipate greşit. Exemplu: dacă nevasta unui bătbat vine la acesta la birou în fiecare zi la aceeaşi ora pentru a îi aduce prânzul, acest eveniment nu va fi nici neaşteptat nici anticipat greşit. Dacă nevasta acestuia vine rar pe la birou atunci evenimentul va fi unul neobişnuit, care nu a fost anticipat. Iar dacă secretara acestuia vine pe la aceeaşi ora în fiecare zi, batând în uşă într-un mod caracteristic pentru a îi aduce cafeaua dar pe uşă intră nevasta acestuia, acest eveniment este unul anticipat greşit, bărbatul anticipând intrarea secretarei.

Deoarece surprinderea este o emoţie succintă, fiind urmată îndeaproape de o altă emoţie, faţa arată deseori o combinaţie între surprindere şi emoţia care urmează. Un observator priceput care este atent la expresiile faciale fugare poate prinde o expresie pură de surprindere. Cei mai mulţi, totuşi suntem mai familiarizaţi cu aspectul

surprinderii in combinatie cu elementele care o prcedă. Astfel, ochii larg deschişi ai surprinderii pot dura o clipă, timp în care un zâmbet se întinde pe partea inferioară a feţei sau sprâncenele caracteristice surprinderii pot apărea pentru o clipă alături de gura întinsă în spate caracteristică fricii.

Surprinderea variază în intensitate de la slabă la extremă, în funcţie de evenimentul în cauză. “Reacţia de tresărire” este considerată ca fiind cea mai extremă formă de surprindere dar are caracteristici care o diferenţiază faţă de aceasta. Expresia facială a tresăririi diferă faţă de cea a surprinderii: ochii clipesc, capul se mişcă în spate, buzele se retrag si se observă o tresărire. O schimbare bruscă şi extremă printre stimuli, cel mai bine exemplificată de sunetul produs de un rateu al unui motor sau de focul unei arme, chiar şi focurile succesive ale unei arme pot provoca in repetate rânduri reacţia de tresărire deşi intensitatea emoţiei şi a expresiei faciale se diminuează. Spre deosebire de surprindere, care nu este nici plăcută nici neplăcută, reacţia de tresărire este de obicei neplăcută. Nimănui nu îi place această reacţie înrudită cu frica. În următorul capitol, cel legat de frică, voi aprofunda această relatie a tresaririi, atât cu surprinderea cât şi cu frica.

Există persoane care adoră să fie surprinse: o petrecere surpriză, un cadou surpriză, o vizită surpriză le încântă, aceste persoane îşi organizează viaţa cel putin în parte în aşa fel încât probabilitatea de a fi surprinşi să fie mare. Dusă la extrem, o persoană dependentă de surprindere, pentru care aceasta oferă mai multă plăcere decât orice altă emoţie, aceasta ar trebui să sacrifice planificarea. Viaţa lui ar putea tinde spre dezorganizare în aşa fel încât anticiparea situaţiilor să nu ii elimine şansele de a fi surprins. Există şi oameni care detestă să fie surprinşi, aceştia nu doresc să fie obiectul neprevăzutului, îşi organizează viaţa in aşa fel încât să evite experienţele în care nu ştiu ce urmează.

Aspectul surprinderii

În timpul afişării surprinderii se produc schimbări distinctive în toate cele trei porţiuni ale feţei. Sprâncenele sunt ridicate, ochii sunt deschişi larg iar maxilarul cade, despărţind buzele.

Sprancenele

Deplasarea pe plan vertical a sprâncenelor produce riduri lungi si orizontale de-a lungul frunţii, ridicării acesteia, fiind mai vizibilă decât de obicei.

Deplasarea pe plan vertical a sprâncenelor produce riduri lungi si orizontale de-a lungul frunţii. Aceste riduri nu apar la toţi oamenii, la cei mai mulţi copii, aceste riduri nu apar nici când sprâncenele sunt ridicate la maxim. Există de asemenea oameni adulţi la care aceste riduri nu apar. Pe de altă parte, sunt oameni care au astfel de riduri permanent pe suprafaţa feţei dar acestea apar de obicei după vârsta mijlocie. Dacă astfel de riduri sunt prezente pe faţa neutră, acestea se vor accentua vizibil în momentul prezenţei surprinderii, respectiv al ridicării sprâncenelor.

Deşi sprâncenele ridicate sunt de obicei acompaniate de ochii larg deschişi şi de maxilarul coborât, acestea pot apărea şi pe o faţă în rest neutră. În acest caz, expresia facială nu mai semnifică o emoţie, are înţelesuri diferite, dintre care unele sunt înrudite cu surprinderea.

Ochii

Putem observa că, în timpul surprinderii, sclera (partea albă a ochiului) devine vizibilă deasupra irisului, de asemenea si dedesubtul lui, dar acest fapt va depinde de cât de adânc sunt plasaţi ochii persoanei respective şi de gradul de deschidere a gurii, în punctul maxim, aceasta întinzând pielea de pe faţă împreuna cu cea de dedesubtul ochilor.

De obicei, ochii surprinderii sunt acompaniaţi de sprîncenele sau de gura specifică, sau de amândouă dar aceştia pot apărea şi singuri. Când pleoapa superioară este ridicată, facând vizibilă sclera fără nici o implicare din partea sprâncenelor sau a gurii, aceasta indică un interes momentan sau poate apărea pe lângă sau în locul unui cuvânt ca “wow!” .

Ochii lărgiţi sunt folosiţi de asemenea ca şi punctuator conversaţional.

Partea inferioară a feţei

Mandibula cade în timpul surprinderii cauzând despărţirea buzelor şi a dinţilor.

În timpul afişării surprinderii:

- sprâncenele sunt ridicate şi curbate

- pielea de sub sprâncene este întinsă, apar ridurile orizontale de-a lungul frunţii

- pleoapele sunt deschise larg astfel încât sclera este vizibilă

- maxilarul cade, despărţind dinţii şi buzele dar gura nu este întinsă sau tensionată în nici un fel .

2.4 Frica

Oamenilor le e frică de vătămare, aceasta putând fi fizică, psihică sau amândouă.

Vătămarea fizică poate fi una minoră (o vaccinare) până la un serioasă, răni care pun în pericol viaţa persoanei. De asemenea, vătămarea psihică poate varia de la insulte minore sau dezamăgiri până la respingerea iubirii, atacuri la bunăstarea psihică a acestuia.

Vătămarea psihică poate dăuna stimei de sine, încrederii în sine, sentimentului de securitate. Aceasta poate implica şubrezirea sau pierderea iubirii, prieteniei, posesiilor. Vătămarea poate implica atât suferinţă fizică cât si psihică; de exemplu, un adolescent batut de un rival în faţa prietenei acestuia ar putea ieşi vătămat atât fizic cât şi psihic.

Supravieţuirea noastră depinde în mare parte de capacitatea fiecăruia de a învăţa cum să ne ferim sau să scăpăm din situaţii în care pribabilitatea de a fi rănit sau vătămat în orice fel este mare.

Oamenii învaţă să anticipeze pericolul foarte devreme . Aceştia evaluează evenimentele ce se desfăşoară în jurul lor, alerţi fiind la posibilitatea unei vătămări. Se întâmplă foarte des să simţim frică înaintea evenimentului periculos, oamenilor fiindu-le frică atât de evenimente reale cât şi de evenimente imaginare. Ne e frică de orice eveniment, persoană, animal, obiect sau idee care pare periculoasă.

Dacă ţi se spune că săptămâna viitoare vei primi o serie de injecţii foarte dureroase, este foarte probabil să simţi frică, cu mult înainte ca primul ac să îţi străpungă pielea. Dacă îţi vezi şeful intrând nervos în birou, frica se poate instala mult înainte ca acesta să ţi se adreseze.Frica de pericol, anticiparea unui eveniment poate fi mai greu de îndurat chiar decât durerea ce urmează. Desigur, deseori frica mobilizează eforturi către evitarea sau diminuarea pericolului iminent.

Frica diferă de surprindere din trei puncte de vedere foarte importante. Este o experienţă teribilă în timp ce surprinderea nu este necesară a fi nici plăcută nici neplăcută. Până şi cea mai mică urmă de frică este neplăcută.

Frica puternică (teroarea) este probabil cea mai traumatizantă şi toxică dintre emoţii. Aceasta este acompaniată de diferite modificări în corp:

- pielea unei persoane terifiate poate deveni palidă, poate transpira excesiv

- respiraţia poate deveni rapidă

- pulsul inimii creşte

- stomacul se tensionează cauzând crampe

- vezica se poate deschide involuntar

- iar mâinile pot tremura incontrolabil

Al doilea mod în care frica se deosebeşte de surprindere este că poţi fi înfricoşat fără probleme de către ceva familiar care şti foarte bine că se va întâmpla. Poţi să şti că dentistul te va chema în cabinet, nu este nimic surprinzător în această situaţie, dentistul cauzându-ţi durere şi în trecut, dar frica te poate cuprinde fără probleme. Există multe alte experienţe de acest fel care cauzează frică pentru a doua a treia- a zecea oară.

Când frica este simţită brusc, fără nici un fel de anticipare a pericolului, frica fiind simultană cu vătămarea, experienţa poate fi nuanţată de surprindere.

Astfel, în multe din aceste experienţe bruşte se poate simţi un amestec de frică şi surprindere.

Un al treilea mod în care frica diferă faţă de surprindere este durata acestora, surprinderea având întotdeauna o durată scurtă. Surprinderea se retrage rapid în timp ce evaluezi evenimentul şi treci la o altă emoţie. Frica zăboveşte. Chiar şi după ce evnimentul periculos a trecut, senzaţiile de frică încă mai sunt prezente. Dacă evenimentul periculos apare şi dispare destul de repede încât să nu ai timp să realizezi periculozitatea evenimentului, abia după ce acesta a trecut, ca spre exemplu într-o evitare a unui accident auto, frica se instalează doar după trecerea pericolului.