Download - Europa Travel sejur 2015

Transcript

2015

Un vechi proverb spune că o călătorie de mii de mile începe cu un pas, iar călătoria noastră, a touroperatorului Europa Travel, nu face excepție.

Totul a început în urmă cu 10 ani, în 2004, când am lansat primele chartere cu autocarul către Grecia și am introdus pe piață, în premieră pentru România, pachetele turistice de 6 nopți. Ideea a fost foarte simplă în esență, dar a avut un mare impact asupra publicului, deoarece așa am reușit să oferim sejururi la prețuri mai mici, fără însă a diminua calitatea serviciilor. Cu alte cuvinte, am demonstrat că se poate merge în vacanță și cu bani puțini, în condiții bune și chiar foarte bune.

Am reușit să devenim în scurt timp un nume de referință pe piața călătoriilor de plăcere. Seriozitatea și grija permanentă de a oferi cele mai bune servicii și asistență turistică la cel mai înalt nivel ne mențin în topul preferințelor românilor. Alături de noi au călătorit persoane din toate categoriile sociale, inclusiv din cele cu bugete limitate cum sunt pensionarii sau studenții.

Europa Travel este mai mult decât cea mai mare agenție de turism low cost din România: a devenit un brand care înseamnă accesibilitate, responsabilitate, calitate și satisfacție – rețeta perfectă pentru o vacanță reușită!

Până acum am parcurs doar „câteva mile” din drumul nostru. Mai avem mult înainte, deoarece călătoria noastră este abia la început.

ImbarcaTi-vA alAturi de NOI!

AVENTURA EUROPA TRAVEL

CUPRINS02 Aventura Europa Travel04 Top 15 servicii Europa Travel05 Club Europa Travel

GRECIA06 Insula Thassos12 Asprovalta14 Halkidiki16 Paralia Katerini19 Olimpic Beach / Nei Pori20 Insula Skiathos22 Kamena Vourla24 Insula Zakinthos30 Insula Kefalonia32 Insula Lefkada36 Parga38 Insula Corfu42 Insula Rhodos46 Insula Creta50 Insula Kos51 Insula Santorini

TURCIA52 Kusadasi54 Bodrum56 Marmaris59 Alania / Side60 Belek61 Lara / Kemer

BULGARIA63 Albena64 Nisipurile de Aur65 Constantin si Elena / Obzor66 Sunny Beach / Nessebar67 Duni / Balcic

SPANIA68 Insula Mallorca

69 Insula Tenerife

ROmANIA71 Litoral All Inclusive73 Mamaia / Eforie Nord / Jupiter / Venus

TRANSPORT AUTOCAR UNdE NE GASITI

fACEBOOk.COm/EUROPATRAVEL TwITTER.COm/EUROPATRAVEL

• Sejururi externe - Grecia, Turcia, Bulgaria, Spania, Portugalia, Croația, Cipru, Italia, Franța, Malta, Egipt, Israel

• Sejururi interne - litoral, munte, balneoturism, Delta Dunării

• Circuite - cu autocarul sau cu avionul în Europa, America, Asia, Africa

• Vacanțe exotice prin programul „Tropicana - exotic low cost”

• City break-uri• Pachete speciale de sărbători

(Revelion, Crăciun, Paște)• Programe sociale (Seniori, Tabere)• Vacanțe personalizate pentru grupuri și

individual• Rezervări hoteluri• Rezervări bilete de avion• Transport autocar• Rent-a-car• Asigurări de călătorie• Asistența turistică• Servicii de consultanță pentru realizarea

oricărui tip de program turistic.

SERVICII EUROPA TRAVELTOP 151

2

3

4

56

78

9101112131415

Club Europa TravelPUNCTELE dE fIdELITATEProgramul de fidelizare CLUB EUROPA TRAVEL îţi oferă ocazia să acumulezi puncte de fidelitate la cumpărarea unui pachet sau a unui serviciu turistic din agenţiile noastre!

PAChETE TURISTICE mAI IEfTINEPunctele de fidelitate se pot folosi pentru achiziţionarea pachetelor turistice de la Europa Travel. Titularul cardului poate folosi punctele de fidelitate oricând, din momentul în care a acumulat 500 de puncte.

AVANTAjE PENTRU ANUL VIITORPunctele de fidelitate nu expiră. Ele se reportează de la un an la altul.

50 dE PUNCTE dE LA PRIETENIPovestește-le prietenilor despre Clubul Europa Travel și primești 50 de puncte pentru fiecare persoană care se înscrie în Club la recomandarea ta și achiziţionează o excursie din agenţiile noastre.

• Reduceri la pachetele turistice cumpărate prin folosirea punctelor de fidelitate

• Prioritate la achiziționarea pachetelor turistice• Acces la servicii turistice exclusive • Reduceri la serviciile oferite de partenerii noştri din

ţară și din străinatate

• Posibilitatea de a câştiga premii atractive prin tragere la sorţi

• Informare perioadică despre programele, destinațiile şi ofertele speciale Europa Travel

AVANTAjELE CARdULUI dE fIdELITATE

Flota Europa Travel este alcătuită din 7 autocare moderne, bine întreţinute și aflate în perfectă stare de funcţionare. Toate sunt dotate cu climatronic, scaune rabatabile, instalaţie audio-video. Șoferii noștri sunt experimentaţi, având la activ mii de curse pe autostrăzile europene. Astfel, au ajuns să cunoască drumurile cele mai sigure și rutele cele mai potrivite pentru a vă spori confortul și a vă face călătoria cât mai plăcută și relaxantă. Suntem mereu gata să venim în întâmpinarea nevoilor pasagerilor noștri în timp real, pentru orice problemă ar putea interveni în timpul drumului. Puteţi avea toată încrederea că veţi ajunge la destinaţie în siguranţă și în condiţii excelente!

Flota Europa Travel INfORmATII SI REzERVARICALL CENTER: 021.9407

• Bucuresti-Mihai Bravu 021.311.55.20; 0723.153.702

• Bucureşti-Nicolae Bălcescu 0314.251.029; 0720.700.912

• Bucureşti-Calea Griviței 021.312.70.21

• Ploieşti 0244.591.193; 0730.020.024

• Braşov 0268.472.588; 0722.357.054

• Cluj Napoca 0364.735.737; 0722.357.056

E-mail: [email protected]

Mai multe facilități, mai mult confort și mai multă bună dispoziţie! Avem un nou loc de

îmbarcare cu: sală de așteptare, internet gratuit, spaţiu pentru depozitarea bagajelor, acces facil.

Din 2014, autocarele te așteaptă la autogară Europa Travel din Bucureşti, Calea Griviței nr. 158!

AUTOGARA EUROPA TRAVEL

10puncte

= 1 euro

6

www.europatravel.roGRECIA Insula Thassos

Unică, verde şi luxuriantă, insula Thassos este una dintre cele mai iubite destinaţii de vacanţă din Grecia. Datorită poziţiei sale nordice, pe traseele insulei poţi explora plantaţii de măslini, păduri de pin, munţi stâncoşi şi poteci pitoreşti de coastă, care te plimbă printre ruine antice şi mici sate de pescuit. O vacanţă în Thassos poate fi o aventură montană, o continuă distracţie nautică şi, totodată, o descoperire istorică şi culturală. Relieful insulei îmbină înaltul muntelui cu generozitatea plajelor mărginite de unele dintre cele mai clare şi mai curate ape din Marea Mediterană. Motiv pentru care, vacanţa în Thassos este dedicată sporturilor nautice şi relaxării pe una dintre cele 30 de plaje, acoperite cu pietriş şi nisip. Aglomerate, liniştite, cu ape calme sau tulburi, plajele insulei oferă plaje naturale şi peisaje mediteraneene

aparte. Cele mai apreciate întinderi de nisip se regăsesc în Golden Beach (plajă cu „particule de aur”), Skala Prinos, Aliki, Paradise Beach şi Pefkari. Arhitectura insulei este un amestec de elemente macedonene cu caracteristici specific locale, precum lemnul şi piatra. Casele sunt mici, cu grădini spaţioase şi verande pline cu flori. Şi, în ciuda faptului că principala activitate a localnicilor este turismul, arhitectura nu pune accent pe detalii luxoase şi extravagante, ci pe simplitate. Datorită tuturor acestor particularităţi şi a multor

altora, milioane de oameni din toate colţurile lumii aleg să-şi petreacă vacanţa în Thassos. Insula în care tradiţiile te însufleţesc, ospitalitatea te face să zâmbeşti şi peisajele te ademenesc să revii cu drag în fiecare an. Un motiv în plus pentru a alege Thassos este apropierea de Grecia continentală, care îţi oferă mai multă accesibilitate la excursiile spre multe alte oraşe din nordul Greciei, precum Kavala, Xanti, Komotini, Alexandropoulis şi Salonic.

SERVICII INCLUSEAUTOCAR:

• transport autocar clasificat; • cazare 6 / 7 nopți;

• tip de masă conform hotelului ales;

• însoțitor de grup; • asistență turistică pe

perioada sejurului.

INDIVIDUAL: • cazare;

• tip de masă conform hotelului ales;

• asistență turistică pe perioada sejurului.

INsulA ThAssOs

7

GRECIA Insula Thassos

LOCALIzAREHotelul este situat la 200 metri de plaja lungă cu nisip auriu, în staţiunea Golden Beach, la o scurtă plimbare de centrul staţiunii şi la 10 km de Limenas. Plaja stațiunii este premiată cu „Blue Flag”.

fACILITATILE hOTELULUIHotelul oferă recepţie, lounge, piscină exterioară, open bar, bar la piscină, internet wireless, tv satelit în lounge şi la piscină, fax, serviciu zilnic de menaj şi parcare. În

apropiere sunt magazine, taverne, baruri, cafenele, un supermarket, un centru de închirieri auto/moto, taxi.

fACILITATILE CAmERELORCamerele sunt dotate cu internet wireless gratuit, tv satelit (în unele dintre ele), frigider, bucătărie complet echipată, aer condiţionat, radio, baie, uscător de păr, seif (la cerere), pătuț pentru copii (la cerere), balcon sau verandă cu vedere spre mare. Schimbarea prosoapelor şi a lenjeriei de pat se face la mijlocul sejurului.

hOTEL EmERALd GOLdEN BEACh

piscină exterioarăinternet wirreless gratuit.

de la

299 RON

Fără masă

8

www.europatravel.roGRECIA Insula Thassos

LOCALIzAREAparthotelul este situat în stațiunea Skala Potamia, în nord-estul insulei Thassos, la 150 de metri de plaja cu pietriş, la aproximativ 500 de metri de plaja cu nisip şi la aproximativ 600 de metri de centrul staţiunii.

fACILITATILE APARThOTELULUIAparthotel Susie dispune de recepţie, piscină cu şezlonguri, umbrele de soare, serviciu zilnic de curățenie, parcare.

fACILITATILE CAmERELORAparthotelul dispune de camerele cu două şi trei paturi (al treilea pat este extensibil), dotate cu tv, frigider, chicinetă, aer condiționat (contra cost - 5 euro/zi), baie cu duş, balcon. Curăţenia în camere se face zilnic, iar schimbarea prosoapelor şi a lenjeriei are loc la jumătatea sejurului.

LOCALIzAREVila Penelope este situată lângă plaja cu nisip a staţiunii Skala Potamia. Staţiunea se află la aproximativ 15 kilometri de Limenas şi la aproximativ 32 kilometri de Skala Prinos.

fACILITATILE VILEIÎn apropierea vilei se găsesc magazine, taverne, restaurante şi baruri.

fACILITATILE CAmERELORVila Penelope oferă camere duble, dotate cu baie, frigider, chicinetă complet utilată (plită, frigider, hotă, chiuvetă, două module dotate cu tacâmuri, farfurii, căni, pahare, ibric, oală, tocător), tv şi aer condiţionat (contra cost - 5 euro/zi).

APARThOTEL SUSIE SkALA POTAmIA

VILA PENELOPE SkALA POTAmIA

piscină exterioarășezlonguri și umbreluțe gratuite la piscină.

de la

299 RON

Fără masă

lângă plaja cu nisip a staţiunii Skala Potamiachicinetă

de la

299RON

Fără masă

9

GRECIA Insula Thassos

LOCALIzAREHotelul se află la 100 metri de plaja cu nisip Potos Beach, în sudul insulei Thassos, şi la două minute de centrul staţiunii Potos, apreciat pentru restaurante, taverne, baruri, hoteluri şi facilități pentru sporturi nautice.

fACILITATILE hOTELULUIHotel Maria dispune de recepţie, seif la recepţie, curte cu terasă, piscină exterioară, piscină separată pentru copii, bar la piscină, tv satelit, loc de joacă pentru copii, zonă de distracţii pentru copii, parcare.

fACILITATILE CAmERELORHotelul are camere duble şi triple, toate dotate cu telefon, frigider, chicinetă, tv satelit, aer condiționat (contra cost), baie cu duş.

LOCALIzAREAparthotel Tina este situat in Limenaria, in partea de sud-vest al insulei, la 150 metri de plaja cu pietriş, la 500 metri de plaja cu nisip şi la aproximativ 600 metri de centrul stațiunii Limenaria.

fACILITATILE hOTELULUIUnitatea de cazare beneficiază de recepţie, lounge, terasă amenajată cu masă şi scaune, piscină exterioară.

fACILITATILE CAmERELORAparthotel Tina beneficiază de camere cu două şi trei paturi (al treilea pat este extensibil), amenajate cu tv, aer condiționat (contra cost - 5 euro/zi), frigider, chicinetă, baie cu duş, balcon cu masă şi scaune. Serviciul de curăţenie este zilnic, iar schimbarea lenjeriei se face la jumătatea sejurului.

hOTEL mARIA POTOS

APARThOTEL TINA LImENARIA

piscină și piscină pentru copii, loc de joacă, chicinetă.

de la

299 RON

Fără masă

piscină exterioarăchicinetă.

de la

299 RON

Fără masă

10

www.europatravel.roGRECIA Insula Thassos

studiourile aliston 2*Skala Potamia

Fără masă

Hotel Ilio mare 4*+

Skala Prinos

Demipensiune

Hotel Coral 2*Skala Rachoni

Mic dejun

Blue Dream Palace 4*Tripiti

Pensiune completa

Thalassies Nouveau 3*Limenaria

Demipensiune

Hotel Chatziandreou 2*Prinos

Demipensiune

Hotel astir Notos 4*Potos

Demipensiune

Hotel Kamari 3*Potos

Mic dejun

LoCaLIzare: la 120 metri de plajă, la 2.5 km de Skala Potamia şi la 12 km de Limenas (Thassos Town).FaCILITățI HoTeL: recepţie, bar, piscină, şezlonguri la piscină, internet. FaCILITățI Camere: aer condiţionat, baie cu duş, tv, chicinetă complet echipată, serviciu zilnic de menaj, verandă sau balcon. Schimbarea lenjeriei se face o dată la 3 zile.

LoCaLIzare: pe plajă, într-o locaţie liniştită, la 1 km de Skala Prinos. FaCILITățI HoTeL: compus din mai multe clădiri. Lift, recepţie, restaurant, terasă, bar, sală de mese, minimarket, parcare. FaCILITățI Camere: aer condiţionat, telefon, tv satelit, mini bar, seif, internet wi-fi, baie cu duş, uscător de păr, balcon sau terasă.

LoCaLIzare: la 250 metri de plajă, pe coasta nordică a insulei.FaCILITățI HoTeL: recepţie, restaurant, piscină exterioară, piscină pentru copii, bar la piscină, şezlonguri la piscină, bar pe plajă, internet wireless, loc de joacă pentru copii, teren de volei, parcare. FaCILITățI Camere: tv satelit, AC, telefon, frigider, baie cu cadă sau duş, bucătărie, camera de zi, balcon.

LoCaLIzare: situat la 10 metri de plajă şi la 3.5 km de Limenaria. FaCILITățI HoTeL: restaurant, internet wireless, saună, hamam, tenis, mini golf, două piscine exterioare, piscină interioară încălzită cu jacuzzi, parcare. FaCILITățI Camere: aer condiționat, televizor, frigider, telefon, uscător de păr, seif. Toate camerele au vedere la mare.

LoCaLIzare: la 20 de metri de plajă. FaCILITățI HoTeL: recepţie, sală de fitness, saună, jacuzzi, piscină exterioară, piscină pentru copii, bar la piscină, tavernă, sală de jocuri. FaCILITățI Camere: aer condiţionat, seif, tv satelit, uscător de păr, conexiune la internet, telefon.

LoCaLIzare: aproape de plaja de nisip, la 300 metri de Prinos, într-o zonă cu taverne şi magazine.FaCILITățI HoTeL: recepţie, seif, restaurant, piscină exterioară, snack bar, loc de joacă, teren de baschet, internet wi-fi gratuit (în zonele publice), parcare. FaCILITățI Camere: aer condiţionat, tv, telefon, mini frigider, baie, uscător de păr, balcon.

LoCaLIzare: la 4 km de Limenaria şi la 10 km de TheologosFaCILITățI HoTeL: recepţie, lobby bar, internet, restaurant, tavernă, piscină, piscină pentru copii, bar, şezlonguri şi umbrele, baby sitting (la cerere), sală de gimnastică, saună, loc de joacă, snooker, masă de tenis, parcare. FaCILITățI Camere: AC, tv satelit, LCD, internet, telefon, balcon.

LoCaLIzare: pe plaja de nisip Agios Antonios, una dintre cele mai frumoase din Thassos. FaCILITățI HoTeL: recepţie, bar, lounge, restaurant, trei piscine exterioare dintre care una cu hidromasaj, terasă la piscină, şezlonguri şi umbrele de soare, parcare. FaCILITățI Camere: recent renovate şi dotate cu aer condiţionat, mini bar, tv, telefon, baie, uscător de păr, balcon.

de la 17 €/zi de la 22 €/zi de la 20 €/zi de la 41 €/zi

de la 26 €/zi de la 27 €/zi de la 43 €/zi de la 30 €/zi

11

GRECIA Insula Thassos

makryammos Bungalows 4*Makryammos

Demipensiune

Hotel Potos 3*Potos

Demipensiune

Hotel Thassos 2*Pefkari

Demipensiune

LoCaLIzare: aproape de plajă, la 2 km de Limenas, în mijlocul unei păduri de pini.FaCILITățI HoTeL: restaurant, salon tv, piscină, pool bar, bar pe plajă, club pentru copii, minimarket, sală tv. FaCILITățI Camere: aer condiționat, telefon, tv satelit, frigider, baie, produse de baie, uscător de păr, seif electronic, terasă.

LoCaLIzare: la 100 metri de plajă şi de centrul stațiunii.FaCILITățI HoTeL: restaurant, terasă, piscină exterioară, bar la piscină, loc de joacă pentru copii, programe de animație, parcare. FaCILITățI Camere: aer condiționat, tv satelit, telefon, mini bar, baie cu cadă sau duş, uscător de păr, balcon.

LoCaLIzare: la 900 metri de Potos şi la 2 km de Limenaria.FaCILITățI HoTeL: restaurant, sală de gimnastică, piscină, teren de tenis.FaCILITățI Camere: aer condiționat, wireless, seif, tv satelit, LCD, telefon, frigider, baie cu duş, uscător de păr, plasă de țânțari, balcon.

Hotel rodon House 3*Tripiti

Demipensiune

Hotel aethria 3*Limenas

Mic dejun

Hotel Ioannis 2*+Chryssi Akti

Demipensiune

Ntinas apartaments 3*Skala Potamia

Demipensiune

LoCaLIzare: complex de apartamente situat pe plaja Tripiti. FaCILITățI HoTeL: restaurant, piscină exterioară, bar la piscină, loc de joacă pentru copii, parcare. FaCILITățI Camere: studiouri şi apartamente care dispun de aer condiţionat, seif, baie cu duş, telefon, tv satelit, balcon, frigider, chicinetă, internet wi-fi.

LoCaLIzare: în mijlocul unei grădini, la 350 metri de plajă, la 300 metri de staţia de autobuz şi la 50 metri de minimarket.FaCILITățI HoTeL: grădină, recepţie, seif, salon tv, piscină exterioară, bar la piscină, teren de tenis, loc de joacă, parcare. FaCILITățI Camere: aer condiţionat, seif, frigider, tv, DVD player, balcon, telefon, radio, internet, baie cu duş, uscător de păr.

LoCaLIzare: la 70 metri de plajă şi la 150 metri de centrul stațiunii.FaCILITățI HoTeL: grădini, recepţie, restaurant cu terasă, piscină, bar, şezlonguri şi umbrele de soare, sală de sport, loc de joacă pentru copii, zonă de internet, parcare. FaCILITățI Camere: tv satelit, aer condiționat, telefon, frigider, seif, baie, uscător de păr, balcon sau terasă.

LoCaLIzare: complex situat la 100 metri de plaja Golden Beach. FaCILITățI HoTeL: piscină, piscină pentru copii, jacuzzi exterior, bar la piscină, parcare. FaCILITățI Camere: aer condiţionat, internet wi-fi, chicinetă, baie cu duş, uscător de păr, tv, balcon.

de la 26 €/zi de la 23 €/zi de la 27 €/zi de la 35 €/zi

de la 35 €/zi de la 27 €/zi de la 30 €/zi

12

europatravel.roGRECIA Asprovalta - Nea Vrasna

Situată în centrul zonei de coastă a Golfului Strimonikos, Asprovalta se remarcă prin plaje superbe de nisip fin şi auriu, premiate cu „Blue Flag”, de-a lungul cărora sunt amenajate cafenele, terenuri de joacă, facilități pentru volei, duşuri şi vestiare. Staţiunea este o încântare pentru turişti datorită peisajelor, a facilităţilor dedicate familiilor şi a apropierii sale de alte plaje cu nisip auriu precum cele din Nea Vrasna şi Akrogiali. În sudul staţiunii poţi zări peninsula Halkidiki şi Muntele Athos, iar în centrul ei se regăsesc peste 300 de magazine şi peste 100 de baruri şi restaurante, care se umplu până la refuz în timpul sezonului turistic. Străzile din centrul oraşului Asprovalta sunt ticsite cu buticuri fashion, magazine cu suveniruri şi artă grecească, în timp ce promenada şi strada principală (Egnatia) sunt un paradis al localurilor cu specific

pescăresc. Vara, distracţia pluteşte în aer. Pe plajele staţiunii se deschid centre de sporturi nautice şi se organizează numeroase spectacole de teatru, concerte, precum şi nopți cu muzică populară şi dansuri tradiționale în aer liber. Iar dacă eşti pasionat de arheologie, în zonele învecinate ale stațiunii găseşti numeroase situri importante printre care Amfipolis, aflat în apropiere de estuarul râului Strymonas, oraşul vechi Filipi, cu al său teatru antic magnific de lângă Kavala şi Muntele Athos, cu ale sale biserici şi mănăstiri antice.

În Asprovalta, preţurile serviciilor sunt mai mici față de Halkidiki şi insulele greceşti. Deşi mulţi localnici ştiu limba engleză, în unele zone ale stațiunii se vorbeşte bulgara întrucât principalii turişti ai acestei staţiuni sunt bulgari, veniţi aici atraşi de liniştea şi frumuseţea Asprovaltei, dar şi datorită apropierii de frontieră. Din România, poți ajunge în Asprovalta cu avionul (aterizare pe aeroportul Salonic) sau cu autocarul.

Denumită şi „Valea Albă”, Asprovalta este ceea ce mulţi numesc un tărâm

virgin, păstrat cu dragoste de greci. Romanticii, poeţii şi

familiştii îşi găsesc liniştea în Asprovalta, nu doar datorită

peisajelor, ci şi datorită parcurilor retrase şi ornate

cu fântâni arteziene, a muzeelor cu opere de artă şi

a localnicilor zâmbitori.

SERVICII INCLUSE

AUTOCAR: • transport autocar clasificat;

• cazare 6 / 7 nopți; • tip de masă conform

hotelului ales; • însoțitor de grup;

• asistență turistică pe perioada sejurului.

AsprOvAlTA

13

GRECIA Asprovalta - Nea Vrasna

LOCALIzAREVila El Greco este situată la 10 metri de plajă, în stațiunea Nea Vrasna, la 80 km de Salonic. Nea Vrasna este cunoscută pentru plaja cu nisip fin şi pentru marea albastră, curată şi limpede. În stațiune sunt amenajate cluburi, taverne, restaurante, locuri de joacă pentru copii şi centre pentru sporturi nautice precum canoe, surfing şi skijet.

fACILITATI VILAVila dispune de 12 camere, spațiu exterior echipat pentru barbeque. În apropierea ei sunt magazine, supermarketuri, cofetării şi cafenele.

fACILITATILE CAmERELORCamerele au două sau trei paturi cu noptiere şi saltele ortopedice, chicinetă complet utilată, frigider, tv, internet, aer condiționat (contra cost), baie cu duş, gresie în baie, balcon.

LOCALIzARESituată la aproximativ 150 de metri de plajă, în centrul stațiunii Nea Vrasna, în golful Strymonia. Stațiunea este cunoscută pentru plaja cu nisip fin, pentru marea cristalină şi pentru taverne, cluburi, restaurante şi locuri de joacă pentru copii.

fACILITATI VILAVila Philoxenia dispune de 9 camere cu balcon, internet wireless gratuit, grătar şi parcare.

fACILITATILE CAmERELORCamerele dispun de două şi trei paturi şi sunt amenajate cu tv, chicinetă, frigider, aer condiționat (contra cost), baie cu duş, balcon, serviciu de curățenie (o dată pe săptămână), schimbarea lenjeriei (la începutul sejurului). Camerele nu dispun de prosoape, săpun şi hartie igienică.

VILA EL GRECO NEA VRASNA

VILA PhILOxENIA NEA VRASNA

la 10 metri de plajăcamere cu chicinetăbarbeque în curte

de la

299 RON

Fără masă

în centrul stațiuniiinternet wi-fi gratuitcamere cu chicinetă

de la

299 RON

Fără masă

14

www.europatravel.roGRECIA Halkidiki

Bratul Kasandra Odinioară numit „Flegra” (locul focului), brațul Kasandra este cel mai vestic braț al peninsulei Halkidiki, bogat în stațiuni şi plaje micuțe, cu nisip fin. Este separat de continent prin Canalul Potidea, oferind peisaje aparte şi sate tradiționale. Kasandra este cel mai cunoscut braţ al peninsulei Halkidiki, în special pentru viața de noapte zbuciumată, mândrindu-se cu un număr mare de cafenele, cluburi, baruri şi restaurante, care se camuflează în peisaje tipic mediteranee ce îmbină verdele munților cu nisipul alb şi apele limpezi, turcoaz. Potrivit mitologiei, Kasandra era casa giganţilor care au dus lupte aprige încercând să alunge zeii din Olimp. Astăzi, legendele, istoria, peisajele pitoreşti şi facilitățile clasează Kasandra pe primul loc ca importanţă turistică din peninsula Halkidiki.

Bratul sithonia Brațul Sithonia este situat în centrul peninsulei şi este locul pe care să-l vizitezi pentru plajele nisipoase, apele cristaline, istoria bogată şi, bineînțeles, pentru savoarea bucătăriei locale. Aici se remarcă biserica Agios Athanasios, morile de vânt din Sikia şi biserica din secolul al 16-lea din Nikiti. Cele mai frumoase plaje din Sithonia sunt Azapiko, Tristinika, Korakas, Marathias, Kalamitsi şi Kriaritsi.

Muntele Athos Vechii greci îl numeau „Tara Maicii Domnului”. Are douăzeci de mănăstiri şi mai multe schituri. Transformarea unui munte într-un loc sacru este o creație unică, ce îmbină frumusețea naturală cu formele arhitecturale. Mănăstirile de pe Muntele Athos sunt veritabile capodopere, cu obiecte de cult, variind de la picturi murale şi până la icoane, obiecte de aur, broderii sau manuscrise.

SERVICII INCLUSEAUTOCAR:

• transport autocar clasificat; • cazare 7 nopți;

• tip de masă conform hotelului ales;

• însoțitor de grup; • asistență turistică pe

perioada sejurului.

INDIVIDUAL: • cazare;

• tip de masă conform hotelului ales;

• asistență turistică pe perioada sejurului.

hAlKIdIKIHotel Stațiune Masă Tarif

Hotel Makednos Nikiti MD de la 18 €/zi

Hotel Olympic Bibis Metamorfosi DP de la 27 €/zi

Hotel Porto Matina Metamorfosi DP de la 27 €/zi

Hotel Calypso Hanioti MD de la 17 €/zi

Hotel Philoxenia Bungalows Psakoudia DP de la 22 €/zi

Hotel Anna Maria Pefkochori DP de la 23 €/zi

Hotel Chrousso Village Paliouri AI de la 46 €/zi

Hotel Toroni Blue Sea Toroni DP de la 28 €/zi

Hotel Lagomandra Neos Marmaras DP de la 30 €/zi

Hotel Theoxenia Ouranoupolis DP de la 32 €/zi

Hotel Pallini Beach Kallithea DP de la 36 €/zi

Hotel Blue Dolphin Sargani Metamorfosi DP de la 39 €/zi

Hotel Alexandros Palace Ouranoupolis DP de la 40 €/zi

15

GRECIA Halkidiki

LOCALIzARE: Vila Panorama este situată în Kriopigi, la 150 metri de centrul stațiunii şi 800 metri de plajă. Un trenuleț special face transferul până la plajă, contra cost - 1 € /sens.

fACILITATILE hOTELULUI: Vila dispune de parcare proprie, grătar, spațiu pentru bagaje.

fACILITATILE CAmERELOR: Camerele sunt spațioase şi au în dotare tv, balcon, baie cu duş, chicinetă, aer condiționat 4 €/zi.

VILA PANORAmA kRIOPIGI-kASANdRA

LOCALIzARE: la 600 de metri de plajă. Shuttle buss gratuit până în staţiunea Hanioti.

fACILITATILE hOTELULUI: casetă de valori, spălătorie, play stațion, wireless la recepţie (gratuit), restaurant, piscină exterioară, şezlonguri şi umbrele gratuite la piscină, bar la piscină.

fACILITATILE CAmERELOR: camerele hotelului au vedere spre mare şi sunt dotate cu aer condiționat, tv satelit, telefon, mini frigider, baie cu duş, internet wireless, uscător de păr, balcon sau terasă.

hOTEL hILL TOP hANIOTI

hOTEL hALkIdIkI PALACE hANIOTI

LOCALIzARE: la 150 metri de plajă, în peninsula Kassandra, la 2 kilometri de staţiunea Hanioti.

fACILITATILE hOTELULUI: piscină exterioară semiolimpică cu o adâncime între 1 şi 3 metri, o piscină adiacentă pentru copii de 80 cm adâncime, bar la piscină, restaurant, acces wi-fi în spațiile publice (gratuit), parcare.

fACILITATILE CAmERELOR: aer condiționat, mini-bar, tv, baie cu cadă, balcon. Camerele sunt situate în trei clădiri: clădirea centrală, care găzduieşte recepția şi restaurantul, şi două clădiri autonome.

la numai 150 metri de centrul stațiunii Kriopigi.

de la

299 RON

Fără masă

piscină semiolimpică, piscină și loc de joacă pentru copii.

de la

1099 RON

aLL INCLusIve

piscină exterioară cu șezlonguri și umbrele, wi-fi în recepție.

de la

999 RON

aLL INCLusIve

16

europatravel.roGRECIA Riviera Olimpului

PARALIA kATERINI„Plaja oraşului Katerini” se află chiar la poalele Muntelui Olimp şi se mândreşte cu plaje cu nisip auriu, ape turcoaz şi lauri centenari. Indiferent că vii aici pentru relaxare, shopping sau distracție, stațiunea îți oferă o mulțime de posibilități. Este locul în care vei găsi zeci de magazine cu blănuri şi bijuterii, o mulțime de restaurante, baruri şi hoteluri primitoare.

OLymPIC BEACh Considerată perla stațiunilor din Grecia de Nord, Olympic Beach are aproximativ 300 de locuitori şi îmbină măreția Muntelui Olimp cu infinitul albastru al Mării Mediterane, printr-o fâşie lungă de nisip auriu. Odată ajuns aici, vei fi întâmpinat de hoteluri mici şi primitoare, magazine cu suveniruri, blănuri sau bijuterii, precum şi de

o mulțime de taverne, ale căror specialități constau în peşti şi fructe de mare, precum creveți saganaki şi calamari macaronatha.

NEI PORIUn paradis îmbrăcat cu flori, palmieri şi măslini, Nei Pori este una dintre cele mai populare destinații de vară din Pieria. Aici, sub „acoperişul

lumii” şi lăcaşul zeilor, te poți plimba pe plaja lungă de 5 km sau poți închiria un scuter pentru a vizita toate atracțiile din stațiune şi din împrejurimile ei. Poți vedea ruinele oraşului Dion, castelul bizantin din Platamonas, bisericile şi mănăstirile bizantine şi post-bizantine, situl arheologic Makrigialos şi Parcul Național Olimp.

SERVICII INCLUSEAUTOCAR:

• transport autocar clasificat; • cazare 6 / 7 nopți;

• tip de masă conform hotelului ales;

• însoțitor de grup; • asistență turistică pe

perioada sejurului.

INDIVIDUAL: • cazare;

• tip de masă conform hotelului ales;

• asistență turistică pe perioada sejurului.

rIvIerA OlIMpuluIHotel Stațiune Masă

Tarif individual

Apartamente Ouzas Olympic Beach FM de la 15 €/ziHotel Lito Paralia MD de la 16 €/ziHotel Porto del Sol Paralia MD de la 22 €/zi

Hotel Regina Mare Paralia MD de la 19 €/ziHotel Ioni Paralia MD de la 19 €/ziHotel Olympus Paralia MD de la 21 €/ziHotel Europe Paralia MD de la 22 €/zi

Hotel Olympic Star Nei Pori DP de la 26 €/ziHotel Mediterranean Resort Paralia DP de la 27 €/ziHotel Mediterranean Olympus Litochoro DP de la 27 €/ziHotel Mediterranean Princess Paralia DP de la 30 €/ziHotel Olympus Thea Platamonas DP de la 32 €/ziHotel Danai & Spa Olympic Beach DP de la 37 €/ziHotel Royal Palace Platamonas DP de la 40 €/ziHotel Cosmopolitan & Spa Paralia DP de la 41 €/ziHotel Olympian Bay Leptokaria AI de la 46 €/zi

17

Paralia Katerini GRECIA

LOCALIzAREAparthotelul Calypso este situat la 500 metri de plajă şi la un km de centrul stațiunii Paralia Katerini.

fACILITATILE hOTELULUIAparthotelul pune la dispoziția oaspeților săi recepție, grădină, terasă, cameră pentru bagaje, zonă de grătar, cabină de duş (pentru după plajă).

fACILITATILE CAmERELORToate camerele aparthotelului Calypso sunt dotate cu tv, aer condiționat, chicinetă complet echipată, baie proprie, uscător de haine, balcon spațios.

APARThOTEL CALyPSO PARALIA kATERINI

chicinetă complet echipată.

de la

299 RON

Fără masă

18

europatravel.roGRECIA Paralia Katerini

LOCALIzAREHotelul Christian este situat la 250 metri de plajă şi la 350 metri de centrul stațiunii Paralia.

fACILITATILE hOTELULUIHotelul dispune de recepție, lift, bar, sală de mese, terasă, lounge cu tv. Regimul de masă: mic dejun, stil bufet.

fACILITATILE CAmERELORToate camerele sunt dotate cu aer condiționat (contra cost - 5 euro/cameră/zi), internet gratuit, tv satelit, frigider, tv, telefon, baie cu duş, balcon.

LOCALIzARESituat la 20 metri de plajă, la 6 km de oraşul Katerini, la 68 km de Salonic şi la 30 km de Muntele Olimp. Lângă hotel se află un centru comercial, baruri şi cluburi de noapte.

fACILITATILE hOTELULUIGrădină, recepție 24h, bar/berărie, restaurant, camere pentru nefumători, internet wi-fi gratuit, check-in/check-out rapid, seif, încalzire, spațiu pentru depozitarea bagajelor, aer condiționat, snack-bar, servicii de ghid, şezlonguri şi umbrele pe plaja din fața hotelului, organizare de excursii, fax/xerox, parcare.

fACILITATILE CAmERELORRoom service 24h, două sau trei paturi, frigider, tv, telefon, aer condiționat, internet, mic dejun în cameră, baie cu duş, balcon.

hOTEL ChRISTIAN PARALIA kATERINI

hOTEL kORALI PARALIA kATERINI

bine poziționat: 250 metri de plajă/ 350 metri de centrul stațiunii.

de la

299 RON

Fără masă

situat la 20 metri de plajă; șezlonguri și umbrele gratuite la plajă.

de la

299RON

Fără masă

19

Olympic Beach - Nei Pori GRECIA

LOCALIzARE: situat la 150 metri de plajă, pe artera principala a stațiunii.

fACILITATILE hOTELULUI: lift, 15 camere dispuse pe patru niveluri. Hotelul nu dispune de prosoape, săpun sau hârtie igienică.

fACILITATILE CAmERELOR: două şi trei paturi, aer condiționat, tv satelit, frigider, chicinetă, baie cu duş, balcon. Curățenia se face o dată pe săptămână, iar schimbarea lenjeriei la începutul sejurului. Camerele contractate de Europa Travel se află la etajul 3.

APARThOTEL PENThESILEA OLymPIC BEACh

LOCALIzARE: Vila Oceanis este situată la 100 metri de plajă, aproape de centrul stațiunii Nei Pori.

fACILITATILE VILEI: renovata recent, Vila Oceanis dispune de camere cu două şi trei paturi.

fACILITATILE CAmERELOR: mini bucătărie complet utilată, inclusiv cu frigider, tv, aer condiționat (contra cost), baie cu duş, balcon sau terasă. Curățenia se face o dată pe săptămână, la începutul sejurului, iar lenjeria se schimbă la începutul sejurului.

VILA OCEANIS NEI PORI

VILA OCEAN hILS NEI PORI

LOCALIzARE: situată la 150 m de plajă, aproape de centrul stațiunii Nei Pori.fACILITATILE VILEI: renovată recent, vila Ocean Hils dispune de camere cu două şi trei paturi.

fACILITATILE CAmERELOR: mini bucătărie complet utilată, inclusiv cu frigider, tv, aer condiționat (contra cost - 5 euro/cameră/zi), baie cu duş, balcon sau terasă. Curățenia se face o dată pe săptămână, la începutul sejurului, iar lenjeria se schimbă la începutul sejurului. Camerele nu dispun de prosoape, săpun sau hartie igienică.

situat aproape de plajă;chicinetă.

de la

299 RON

Fără masă

aproape de plajă și de centrul stațiunii;chicinetă.

de la

299 RON

Fără masă

la 100 metri de plajă, aproape de centrul stațiunii, chicinetă.

de la

299 RON

Fără masă

20

www.europatravel.roGRECIA Insula Skiathos Insula Skiathos

Skiathos, cea mai cosmopolită insulă din grupul Insulelor Sporade, este considerată un paradis pe pământ. În ciudă dezvoltării turistice rapide din ultimii ani, Skiathos a rămas o insulă cu peisaje naturale, binecuvântată cu peste 60 de plaje cu nisip fin.Două dintre cele mai renumite plaje sunt Koukounaries, declarată a treia cea mai frumoasă din Marea Mediterană, şi Golden Sand, situată în partea sud-vestică a insulei. Iar dacă la acestea adaugi şi viața de noapte intensă, nici nu-i de mirare că insula atrage mii de turişti tineri în fiecare an. Skiathos este o insulă frumoasă, împădurită, ce poate fi înconjurată în doar câteva ore cu o şalupă, un caiac sau cu o barcă de pescar. Viață de noapte este un delir, un adevărat festin pentru turişti, mai ales pentru tinerii dornici de libertate absolută şi distracție nebună pe ritmuri frenetice. Strada

principală din Portul Vechi este „punctul fierbinte” al distracției, unde zumzetul şi ritmurile cluburilor de noapte fac pământul să vibreze până în zorii zilei. Toate localurile se întrec în facilități turistice, iar muzică este pentru toate gusturile. Aşadar, este imposibil să nu găseşti un local care să îți placă. Dacă însă nu eşti adeptul nebuniei, poți vizită puncte de interes precum Castelul medieval, Biserica bizantină a lui Hristos, Mănăstirea Sfintei Evangelistria,

Mănăstirea Evanghelistria construită pe vârful celui mai înalt deal din Skiathos, Biserica Trei Ierarhi, plaja Koukounaries, Peninsula Bourtzi sau Casa-muzeu Alexandros Papadiamantis. Spre seară, restaurantele şi tavernele de pe plajă oferă un ambient romantic şi relaxant, iar tavernele din marile oraşe te îmbie cu programe tradiționale. De asemenea, insula abundă în evenimente, concerte şi expoziții de artă organizate pe întreagă perioadă a verii.

INsulA sKIAThOsHotel Stațiune Masă Tarif individual

Hotel Vigles Skiathos Town FM de la 13 €/ziHotel Tomato Skiathos Town MD de la 13 €/zi

Hotel Plaza Kanapitsa MD de la 17 €/zi

Hotel Esperides Beach Achladies DP de la 44 €/ziHotel Skiathos Princess Agia Paraskevi MD de la 36 €/ziHotel Bourtzi Achladies MD de la 42 €/zi

SERVICII INCLUSEAUTOCAR:

• transport autocar clasificat; • cazare 6 / 7 nopți;

• tip de masă conform hotelului ales;

• însoțitor de grup; • asistență turistică pe

perioada sejurului.

INDIVIDUAL: • cazare;

• tip de masă conform hotelului ales;

• asistență turistică pe perioada sejurului.

21

GRECIA Insula Skiathos Insula Skiathos

LOCALIzAREHotelul Stellina este situat în Amouda, aproape de oraşul Skiathos, la o mică distanță de port.

fACILITATILE hOTELULUIHotelul dispune de recepție, seif, grădină, lounge, restaurant cu meniu diversificat, piscină exterioară, şezlonguri la piscină, cocktail bar, caffe-bar, centru SPA (saună, hamam şi cadă cu jacuzzi), internet, telefon, facilități pentru persoanele cu dizabilități, sală de gimnastică, parcare.

fACILITATILE CAmERELORCamerele sunt dotate cu aer condiționat, tv, internet wi-fi gratuit, muzică, telefon, frigider, baie cu duş, uscător de păr, serviciu zilnic de menaj, balcon cu vedere la mare sau la munte.

LOCALIzARESituat aproape de plaja nisipoasă Koukounaries, amenajată cu trei centre de sporturi nautice. În apropierea hotelului se afla şi plajele Banana Beach, Agia Elini şi Mandraki. Koukounaries este una dintre cele mai populare plaje din Skiathos, datorită nisipului fin, a mării albastre şi pinilor verzi - toate creând un peisaj mixt, tipic mediteranean.

fACILITATILE hOTELULUIArhitectură traditională, gradină, bar, tavernă cu mâncăruri tradiționale greceşti, piscină exterioară, şezlonguri şi umbrele de soare, bar la piscină.

fACILITATILE CAmERELORHotelul are 40 de camere confortabile şi frumos decorate, mobilate în stil tradițional şi rustic, toate beneficiind de baie cu duş, telefon, tv satelit, aer condiționat, frigider, balcon.

hOTEL STELLINA AmOUdA

hOTEL GOLdEN BEACh kOUkOUNARIES

piscină, sezloguri, SPA, internet gratuit, aer condiționat.

de la

349 RON

mIC DejuN

piscină exterioarășezloguri și umbrele la piscină.

de la

349 RON

mIC DejuN

22

www.europatravel.roGRECIA Kamena Vourla

Oraşul termal al Kamena Vourla este construit pe malul nord-vestic al Golfului Maliakos, oferind o privelişte fascinantă rar întâlnită pe tărâm grecesc. Cu marea pe o parte şi munții de cealaltă parte, destinația este una dintre cele mai suprinzătoare din Grecia prin naturalețea şi peisajele neafectate încă de turismul în masă. Kamena Vourla este un oraş demn de explorat în special pentru izvoarele sale termale de renume mondial, ale căror proprietăți curative au fost recunoscute în 1926, datorită chimistului Michail Pertesis. La aproape zece ani mai târziu, în 1930, în zonă au început să se dezvolte primele hoteluri, iar după al Doilea Război Mondial, Kamena Vourla a devenit o atracție turistică celebră la nivel internațional. La 8 km distanță, pe drumul din oraş ce urcă spre munte, veți întâlni mănăstirea cunoscută sub numele

de Iera Moni Metamorfoseos tou Sotiros, construită în jurul secolului al 11-lea. De asemenea, în apropierea oraşului, nu departe de satul de munte Karya, se află un mormânt istoric, un monument al Bătăliei de la Termopile cu un siligiu al Leonidas, regele Spartei.Apa izvoarelor termale naturale calde din Kamena Vourla are o temperatură de suprafață de la 30°C până la 40°C şi deține numeroase caracteristici fizice-chimice destinate tratamentelor terapeutice, precum balneoterapie destinată afecțiunilor sistemului

musculo-scheletic şi tegumentar. Datorită acestor izvoare, în cadrul oraşului s-au dezvoltat numeroase servicii precum un centru de hidroterapie, hoteluri, camere de închiriat, restaurante şi serviciu necesare turiştilor veniți la tratamente. Şederea este plăcută, facilitățile sunt numeroase, iar clima este sănătoasă, toate acestea transformând Kamena Vourla într-o stațiune grecească de vacanță potrivită atât familiilor, cât şi persoanelor vârstnice.

SERVICII INCLUSEAUTOCAR:

• transport autocar clasificat; • cazare 6 / 7 nopți;

• tip de masă conform hotelului ales;

• insotitor de grup; • asistență turistică pe

perioada sejurului.

INDIVIDUAL: • cazare;

• tip de masă conform hotelului ales;

• asistență turistică pe perioada sejurului.

KAMeNA vOurlA

23

GRECIA Kamena Vourla

LOCALIzARE: La doar câțiva paşi de plaja de nisip din Kamena Vourla şi la numai câteva zeci de metri de magazine, taverne şi baruri.

fACILITATILE hOTELULUI: Având o arhitectură originală, hotelul ofera 27 de camere cu două şi trei paturi, majoritatea cu vedere la mare. Dispune de restaurant cu bucătărie proprie, bar şi terasă pe la malul mării.

fACILITATILE CAmERELOR: Camerele sunt dotate cu aer condiționat, internet wi-fi gratuit, baie cu duş, tv, terasă mobilata.

hOTEL ACROPOLE kAmENA VOURLA

LOCALIzARE: în apropierea faimoaselor izvoare cu apă termală, la aproximativ 300 metri de plajă.

fACILITATILE hOTELULUI: renovat în 2012, bar, sală de luat masa cu televizor, parcare gratuită. Hotelul oferă o terasă cu vedere la mare. Accesul la internet wi-fi este gratuit în întreaga proprietate.

fACILITATILE CAmERELOR: camere cu două şi trei paturi, decorate în culor pastelate şi dotate cu baie cu duş, minibucătărie, frigider, telefon, balcon.

APARThOTEL ALExANdROS kAmENA VOURLA

hOTEL VIOLETTA kAmENA VOURLA

LOCALIzARE: situat într-o zonă liniştită, hotelul oferă o terasă cu vedere la mare. Locația este ideală pentru oaspeții care vor să exploreze defileul Thermopile, muntele Pelion, oraşul Delphi sau satele mici şi pitoreşti situate în munții din apropiere.

fACILITATILE hOTELULUI: internet wi-fi gratuit în întreaga proprietate, room service, parcare gratuită, snack-bar, zona de relaxare cu şemineu. Sunt acceptate animalele mici.

fACILITATILE CAmERELOR: 37 de camere mari, confortabile dotate cu tv, minibar, telefon, safe, aer condiționat, baie cu duş, uscător de păr. Toate camerele au balcon cu vedere la mare.

Internet wi-fi gratuitParcare gratuităTerasă pe malul mării

de la

349 RON

mIC DejuN

Internet wi-fi gratuitParcare gratuităAcceptă animale mici

de la

349 RON

mIC DejuN

Zona linistităInternet wi-fi gratuitParcare gratuită

de la

299 RON

Fără masă

24

www.europatravel.roGRECIA Insula Zakinthos Insula Zakinthos

Zakynthos, cunoscută şi ca Zante, se află pe țărmul Mării Ionice şi a fost denumită după Zakynthos, fiul legendarului Arcadian Dardanos, despre care se spune că a fost primul locuitor al insulei. Majoritatea oraşelor şi a plajelor cu nisip de aici se află pe partea sud-estică, în timp ce partea vestică este bogată în stânci accidentate, în floră şi faună subacvatică. Poreclită de veneţieni şi „Floarea Levantului”, insula este casa a peste 7.000 de specii de flori şi a două specii de animale marine pe cale de dispariție, protejate prin lege: ţestoasele Caretta-Caretta şi focile Monachus Monachus. Stilul arhitectural al construcțiilor îşi menține influențele venețiene adoptate în perioada 1484-1797, oferind oraşelor un aer romantic cuceritor. Oraşul Zakynthos este portul principal şi totodată capitală insulei, care atrage anual mii de turişti. Multe plaje din Zakynthos

sunt destinate familiilor cu copii, iar printre cele mai cunoscute sunt Alikes, Argassi şi Tsilivi, unde găseşti o largă varietate de sporturi nautice. Tot la categoria familii intră şi plajă Laganas unde se organizează plecări cu vaporaşe, pentru a vedea celebra țestoasă Caretta-Caretta. Dacă vrei plaje retrase şi liniştite, ai Amoudi, Dafni, Makri Gialos şi Xehoriati, cu privelişti

uimitoare spre Kefalonia, iar pentru plaje naturale vizitează Limnionas şi Porto Roxa. Iar dacă te lupţi cu artrita şi durerile de picioare, ia în considerare plajă Xigia, cu ale sale ape bogate în sulf. Ca obiective turistice, nu rata Parcul Marin Național, plaja Navagio şi Grotele albastre.

SERVICII INCLUSEAVION:

• bilet avion cursă charter; • transfer aeroport - hotel -

aeroport; • cazare 7 nopți;

• tip de masă conform hotelului ales;

• asistență turistică pe perioada sejurului.

AUTOCAR: • transport autocar clasificat;

• cazare 6 / 7 nopți; • tip de masă conform

hotelului ales; • însoțitor de grup;

• asistență turistică pe perioada sejurului.

INDIVIDUAL:

• cazare; • tip de masă conform

hotelului ales; *asistență turistică pe

perioada sejurului.

INsulA ZAKINThOsHotel Stațiune Masă Tarif individual Tarif avion

Hotel Vassilikos Vassilikos MD de la 16 €/zi de la 372 €Hotel Xenos Kamara Argassi FM de la 21 €/zi de la 342 €

Hotel Castelli Laganas MD de la 19 €/zi de la 359 €Hotel Palmyra Argassi MD de la 18 €/zi de la 310 €Hotel Belussi Beach Kypseli AI de la 32 €/zi de la 401 €Hotel Galaxy Lagans DP de la 24 €/zi de la 422 €

Hotel Filoxenia Tsilivi AI de la 32 €/zi de la 476 €Hotel Zante Park Laganas DP de la 24 €/zi de la 427 €Hotel Tsamis Kypseli DP de la 24 €/zi de la 455 €Hotel Zakantha Argassi DP de la 32 €/zi de la 441 €Hotel Diana Palace Argassi AI de la 32 €/zi de la 490 €Hotel Astir Palace Laganas MD de la 20 €/zi de la 341 €

Hotel Lesante Tsilivi DP de la 52 €/zi de la 673 €Hotel The Bay Vassilikos DP de la 44 €/zi de la 666 €

25

GRECIA Insula Zakinthos Insula Zakinthos

LOCALIzAREHotelul Denise Beach este situat pe plaja Laganas, la 200 metri de centrul stațiunii, unde se află numeroase magazine, baruri şi restaurante. Cel mai apropiat supermarket se afla la 40 de metri.

fACILITATILE hOTELULUIRecepție, seif, lift, lounge, bar principal, restaurant, gradină, piscină exterioară, bar la piscină cu tv satelit, şezlonguri şi umbrele de soare, internet, sală de jocuri, loc de joacă pentru copii, exchange, serviciu rent-a-car, acces pentru persoane cu dizabilități.

fACILITATILE CAmERELORStudiouri şi apartamente amenajate cu aer condiționat, încalzire centralizată, telefon, tv, bucătărie complet echipată, frigider, pătuț pentru copii, baie cu duş, balcon sau verandă, unele cu vedere spre mare.

LOCALIzAREHotelul President este situat la 100 metri de plajă şi de taverne, la 500 metri de centru stațiunii, la 4 km de aeroport şi la 6 km de capitala Zante.

fACILITATILE hOTELULUIRecepție, lift, lounge cu tv, restaurant - bar la piscină (8:00-23:00, inclusiv cu meniu pentru copii), acces pentru persoane cu dizabilități, internet (la cerere), piscină exterioară, piscină pentru copii, şezlonguri la piscină, duş în aer liber, serviciu zilnic de menaj, serviciu fax, serviciu închirieri auto/taxi, parcare.

fACILITATILE CAmERELORAer condiționat (contra-cost 6 euro/zi), chicinetă (ustensile, frigider şi ceainic), seif (contra-cost 2.5 eur/zi), baie cu duş, fier şi masă de calcat (la cerere).Schimbarea lenjeriei se face la fiecare două zile.

hOTEL dENISE BEACh LAGANAS

hOTEL PRESIdENT LAGANAS

piscină exterioară și piscină pentru copii, parcare.

de la

299 euRO

aLL INCLusIve

pe plaja Laganas,  piscină,  loc de joacă pentru copii.

de la

299 euRO

DemIPeNsIuNe

26

www.europatravel.roGRECIA Insula Zakinthos Insula Zakinthos

LOCALIzARESituat la aproximativ 150 metri de plaja stațiunii Laganas, la 1 km de centrul Agios Sostis, 2 km de centrul Laganas, 7 km de aeroportul insulei şi la 8 km de Zakynthos Town. Laganas are o plajă nisipoasă de 5km lungime, iar golful cu acelaşi nume găzduieşte celebrele țestoase Caretta-Caretta.

fACILITATILE hOTELULUIHotelul Bozikis Palace dispune de recepție, curte interioară, bar, snack bar cu tv, piscină exterioară, şezlonguri şi umbrele de soare.

fACILITATILE CAmERELORHotelul are 34 camere duble şi triple, dotate cu aer condiționat (contra cost), telefon, frigider (contra cost - 2 euro/zi), baie cu duş, balcon cu vedere spre Golful Laganas şi Insula Marathonissi, cunoscută ca Insula Țestoaselor.

LOCALIzARESituat pe plaja Laganas, în stațiunea cu aceeaşi denumire, la 300 metri de centrul stațiuni, la 3 km de aeroport, 8 km de port şi la 8 km de capitala insulei.

fACILITATILE hOTELULUIRecepție, seif, bar, snack-bar, facilități pentru persoane cu dizabilități, piscină exterioară, şezlonguri gratuite, restaurant la piscină, snack bar la piscină, internet wi-fi gratuit, serviciu de spălătorie.

fACILITATILE CAmERELORAer condiționat, tv, radio/muzică, telefon cu linie directă, frigider, baie, uscător de păr, camera şi servicii pentru persoane cu dizabilități, balcon.

hOTEL BOzIkIS PALACE LAGANAS

hOTEL ANdREOLAS LAGANAS

piscină, șezlonguri și umbrele de soare.

de la

299 RON

mIC DejuN

situat pe plaja Laganas, wi-fi gratuit, piscină, șezlonguri și umbrele.

de la

299RON

mIC DejuN

27

GRECIA Insula Zakinthos Insula Zakinthos

LOCALIzARE: la 250 metri de plaja Kalamaki şi la doar 10 minute de mers de strada principală din Kalamaki.

fACILITATILE hOTELULUI: recepție, restaurant, snack bar, piscină, piscină pentru copii, şezlonguri şi umbrele, cocktail bar, salon cu aer condiționat, wi-fi gratuit, tv satelit, sală de jocuri şi biliard, rampă pentru persoanele cu dizabilități, teren de joacă, tenis de masă, serviciu zilnic de menaj, parcare.

fACILITATILE CAmERELOR: room service, aer condiționat, tv, frigider, seif, telefon, baie, uscător de păr, serviciu zilnic de menaj, balcon sau verandă.

hOTEL dENNyS INN kALAmAkI

LOCALIzARE: Vila Margarita este situată la 100 de metri de plajă, într-o zonă liniştită din stațiunea Kalamaki.

fACILITATILE hOTELULUI: gradină, piscină (la hotelul Cavo D’oro, gratuit), rent-a-car, parcare. Curățenia se face de 3 ori pe sejur, iar schimbarea lenjeriei şi a prosoapelor se face de două ori pe sejur.

fACILITATILE CAmERELOR: camerele au două şi trei paturi şi sunt dotate cu seif, aer condiționat, mini bucătărie complet utilată, mini-bar sau mini frigider, baie cu duş, balcon.

VILA mARGARITA kALAmAkI

hOTEL CAVO d'ORO kALAmAkI

LOCALIzARE: la 100 metri de plajă cu nisip, în stațiunea Kalamaki, în partea sudică a insulei Zakynthos.

fACILITATILE hOTELULUI: recepție, seif, bar, gradină, piscină, piscină pentru copii, şezlonguri şi umbrele de soare, restaurant, snack bar, aer condiționat, loc de joacă, baby sitting, internet, cameră de recreere, biliard, sah, parcare.

fACILITATILE CAmERELOR: tv satelit, linie telefonică directă, room service, aer condiționat, radio, toaster, fierbător, fier de călcat, prosoape, balcon sau terasă cu vedere spre gradina sau spre piscină.

piscină, șezlonguri și umbreluțe, wi-fi gratuit, teren de joacă copii .

de la

439 RON

mIC DejuN

piscină, șezlonguri și umbrelute, loc de joacă pentru copii.

de la

299 euRO

aLL INCLusIve

piscină la hotel Cavo D’oro, parcare, chicinetă.

de la

299 RON

Fără masă

28

www.europatravel.roGRECIA Insula Zakinthos Insula Zakinthos

LOCALIzARE: la 100 metri de centrul stațiunii Tsilivi, la 700 metri de plajă şi la 5 km de oraşul Zante.

fACILITATILE hOTELULUI: recepție, seif, lounge, bar, snack bar, wireless, piscină, piscină pentru copii, jacuzzi, şezlonguri şi umbrele, loc de joacă, programe de divertisment, club pentru copii.

fACILITATILE CAmERELOR: bucătărie echipată, mini-bar, televizor, seif, telefon, radio, aer condiționat, baie cu duş, uscător de păr, serviciu zilnic de menaj, camere pentru persoane cu dizabilități, balcon cu vedere spre sat sau spre piscină. Schimbarea prosoapelor şi a lenjeriei se face de 2 ori pe săptămână.

hOTEL mAVRIkOS TSILIVI

LOCALIzARE: situat la aproximativ 150 metri de plaja cu nisip, în inima oraşului Argassi.

fACILITATILE hOTELULUI: recepție, gradină, bar, piscină pentru adulți, piscină pentru copii, şezlonguri şi umbrele de soare, bar, loc de joacă, internet, biliard, seif, cameră pentru depozitarea bagajelor.

fACILITATILE CAmERELOR: apartamentele cu două dormitoare sunt dotate cu aer condiționat, mini bucătărie utilată, frigider, baie cu duş, balcon. Serviciul de menaj se face de 3 ori pe sejur, iar schimbarea lenjeriei se face de două ori pe sejur.

APARThOTEL PAPILLON ARGASSI

hOTEL CAPTAINS ARGASSI

LOCALIzARE: la 200 metri de centru stațiunii, la 350 metri de plaja Argassi şi la 4 km de capitala Zante.

fACILITATILE hOTELULUI: recepție, lobby bar, tv satelit, internet wireless, restaurant, piscină exterioară, piscină pentru copii, şezlonguri, snack bar, jacuzzi, servicii de înfrumusețare, loc de joacă pentru copii, masă de biliard, tenis de masă, serviciu de spălătorie, medic de gardă, exchange, parcare.

fACILITATILE CAmERELOR: seif, aer condiționat, frigider, chicinetă, tv, telefon în majoritatea camerelor, baie cu duş, uscător de păr, balcon sau terasă.

jacuzzi, programe de divertisment,   club pentru copii.

de la

299 euRO

aLL INCLusIve

SPA, jacuzzi, loc de joacă și piscină pentru copii pentru copii, piscină.

de la

299 euRO

aLL INCLusIve

piscină, piscină pentru copii, loc de joacă pentru copii, chicinetă, parcare.

de la

299 RON

Fără masă

29

GRECIA Insula Zakinthos Insula Zakinthos

LOCALIzAREComplex situat pe plaja de nisip din Argassi, între munte şi mare, alături de hotelul Paradise Beach, la doar 4 km de capitala insulei Zakynthos. Între cele două hoteluri se afla zona de piscină, cu vedere spre mare.

fACILITATILE hOTELULUIRecepție, lounge cu aer condiționat, bar principal, tv, restaurant interior, piscină exterioară, piscină pentru copii, snack bar la piscină, şezlonguri şi umbrele de soare, hidromasaj, sporturi nautice, parcare privată.

fACILITATILE CAmERELORTelefon, muzică, aer condiționat (contra-cost), baie cu duş, balcon cu masă şi scaune, vedere spre mare sau spre munte.

LOCALIzAREAparthotel Timotheos este situat la 3 minute de plaja stațiuni Argassi, la aproximativ 4 km de Zante Town şi la 8 km de plajele Parcului Național Marin, unde trăiesc țestoasele Caretta-Caretta.

fACILITATILE hOTELULUIRecepție, gradină, salon tv, restaurant, snack bar, piscină exterioară, piscină pentru copii, teren de joacă pentru copii, minimarket, parcare.

fACILITATILE CAmERELORAer condiționat (contra cost: 6 euro/pe zi/cameră), tv satelit, seif, baie, terasă.

hOTEL ChRySSI AkTI ARGASSI

APARThOTEL TImOThEOS ARGASSI

situat pe plajă, piscină, piscină pentru copii, parcare.

de la

299 RON

mIC DejuN

piscină, piscină pentru copii, loc de joacă pentru copii, parcare.

de la

299 RON

Fără masă

30

www.europatravel.roGRECIA Insula Kefalonia Insula Kefalonia

Cunoscută la nivel mondial după succesul filmului „Captain Corelli’s Mandolin”, Kefalonia este un amestec uimitor între vechi şi nou. Capitală insulei se numeşte Argostoli şi este cel mai important centru turistic, cu o mulțime de restaurante, baruri şi cluburi de noapte. În partea nordică se află stațiunile de familie Fiskardo şi Assos, cu peisaje minunate, coline ce coboară în mare, plaje liniştite şi culturi întinse de viţă-de-vie. Kefalonia se mândreşte cu plaje ale căror peisaje îţi taie respiraţia, majoritatea cu nisip fin. Una dintre cele mai spectaculoase este Plaja Myrtos, votată recent pe locul 5 în clasamentul celor mai frumoase din lume. Ajuns în Kefalonia, trebuie să vizitezi peşterile insulei, în special peştera Drogarati, cu stalactitele şi stalagmitele sale multicolore. Alături de aceasta, alte atracţii majore sunt Parcul Național Ainos,

casa câtorva specii de plante unice în Grecia precum bradul grecesc Abies cephalonica, Muzeul Arheologic, castelele Agios Georgis şi Assos, farul Gerogombos şi portul Patras. Peste toate, Kefalonia oferă numeroase posibilități pentru o vacanță reuşită: hoteluri şi vile cochete, oameni prietenoşi, taverne ofertante, cluburi şi magazine. În plus, aici se pot practică o largă varietate de sporturi acvatice şi de

aventură precum snorkeling, scuba diving, mountain-bike, echitație sau se pot închiria ambarcaţiuni pentru a face turul insulei sau pentru a vizita insulele din apropiere: Ithaka şi Lefkada. Iar dacă iubeşti dulciurile şi vinul, aici vei găsi celebrul robola şi gustoasa miere din cimbru.

SERVICII INCLUSEAUTOCAR:

• transport autocar clasificat; • cazare 6 / 7 nopți;

• tip de masă conform hotelului ales;

• însoțitor de grup; • asistență turistică pe

perioada sejurului.

INDIVIDUAL: • cazare;

• tip de masă conform hotelului ales;

• asistență turistică pe perioada sejurului.

INsulA KefAlONIAHotel Stațiune Masă Tarif individual

Studiouri Eagles Nest Lourdata FM de la 12 €/ziHotel Lazaratos Variko Lixouri FM de la 17 €/ziHotel Summery Lixouri MD de la 19 €/zi

Hotel La Cite Lixouri MD de la 15 €/ziHotel Limanaki Fanari Lassi MD de la 19 €/ziHotel San Lorenzo Village Lassi FM de la 19 €/ziHotel Karavados Beach Karavados MD de la 21 €/ziHotel Athina Karavomilos Sami MD de la 23 €/ziHotel Princess Lassi MD de la 31 €/ziHotel Ionian Sea Lixouri MD de la 45 €/zi

Hotel Mediterranee Lassi DP de la 41 €/zi

Hotel Apollonion Resort & Spa Xi Lixouri DP de la 47 €/ziHotel Ionian Resort Karavomilos MD de la 56 €/zi

31

GRECIA Insula Kefalonia Insula Kefalonia

LOCALIzAREHotelul Kalypso este situat în frumoasa stațiune Poros, într-o zonă liniştită din apropierea portului, pe faleza ce mărgineşte plaja cu nisip a stațiunii.

fACILITATILE hOTELULUILa mica distanță de hotel se află o piscină publică, cu acces gratuit (consumația este obligatorie).

fACILITATILE CAmERELORHotelul oferă 28 de camere recent renovate, cu două şi trei paturi, dotate cu aer condiționat (contra cost), frigider, baie cu duş, balcon.

LOCALIzAREAparthotel Harbour View se află lângă port, în staţiunea Poros.

fACILITATILE hOTELULUIAparthotel Harbour View este locul perfect pentru cuplurile, tinerii şi familiile în căutarea unor apartamente confortabile lângă mare. Hotelul furnizează la cerere paturi suplimentare şi paturi pentru copii.

fACILITATILE CAmERELORCamerele aparthotelului Habour View sunt dotate cu aer condiționat, tv satelit, frigider, bucătărie, uscător de păr, balcon cu vedere spre plajă şi mare.

hOTEL kALyPSO POROS

APARThOTEL hARBOUR VIEw POROS

situat pe faleză, în Poros, acces la piscină publică.

de la

299 RON

mIC DejuN

chicinetă în cameră.

de la

659 RON

Fără masă

32

www.europatravel.roGRECIA Insula Lefkada Insula Lefkada

Lefkada se bucură de 117 km de coastă cu plaje frumoase, munți înalți şi cascade naturale. Principalele atracții ale insulei sunt apele turcoaz şi plajele de un auriu sclipitor precum Porto Katsiki şi Egremni Beach, urmate de plajele Kathisma, Agios Ioannis, Nydri, Ammoglossa şi Poros Beach. Alături de albastrul de cristal al mării şi a vegetației bogate, Lefkada abundă în frumuseți naturale, situri istorice, muzee şi mănăstiri, printre cele mai importante aflându-se Nydri, castelul venețian medieval Agia Mavra, oraşul preistoric din Nirikos, Mănăstirea Faneromeni, Muzeul gramofoanelor, Muzeul Arheologic, Cascadele din Dimosari şi grota Papanikolis, accesibilă doar cu barcă. Bucătăria locală a insulei are influenţe venețiene, iar tavernele din satele depărtate staţiunilor turistice oferă nu doar mâncăruri specifice, ci şi băuturi

locale. Cel mai vibrant oraş este Lefkada Town, capitală şi centrul administrativ al insulei, iar printre cele mai populare se află Agios Nikitas, Vasiliki, Kalamitsi şi Sivota. Vara, sute de baruri şi restaurante înviorează atmosfera cu muzică şi mâncare tradițională, însă cea mai intensă viață de noapte o găseşti în Lefkada Town. Insulă este suficient de mică pentru o vacanță liniştită. În mijlocul ei se înaltă vârful Stavrota, iar de jur împrejur ai plaje întinse cu nisip, nenumărate posibilități de distracție, sute de

facilități şi o mulţime de legende menite să-ţi taie răsuflarea. Cea mai cunoscută legendă este cea a poetei Sappho, care s-a aruncat de pe Capul Lefkada (stânca albă, atracția insulei de astăzi) în cascadă de la Leucada, nemaiputând îndura agonia iubirii neîmpărtăşite pentru Phaon. Legenda a dat insulei o aură romantică, sute de îndrăgostiți vizitând Lefkda pentru a vedea Capul Lefkada.

SERVICII INCLUSEAUTOCAR:

• transport autocar clasificat; • cazare 6 / 7 nopți;

• tip de masă conform hotelului ales;

• însoțitor de grup; • asistență turistică pe

perioada sejurului.

INDIVIDUAL: • cazare;

• tip de masă conform hotelului ales;

• asistență turistică pe perioada sejurului.

INsulA lefKAdA

33

GRECIA Insula Lefkada Insula Lefkada

piscină exterioară.

de la

389 RON

mIC DejuN

pe malul mării.

de la

439 RON

mIC DejuN

situat în Agios Nikitasla 150 metri de plajăinternet wi-fi gratuit.

de la

349 RON

mIC DejuN

LOCALIzAREHotelul este situat în stațiunea Perigiali, la 1 km de oraşul Nidri şi la 16 km de capitala insulei.

fACILITATILE hOTELULUITropicana Inn oferă sală pentru mic dejun, piscină, bar la piscină, parcare.

fACILITATILE CAmERELORCamerele hotelului dispun de aer condiționat (contra cost), televizor, telefon, frigider, baie, balcon.

hOTEL TROPICANA INN PERIGIALI

LOCALIzAREHotelul Kalypso este situat la 150 metri de plajă, în centrul stațiunii Agios Nikitas şi la 12 km de Lefkada.

fACILITATILE hOTELULUIHotelul oferă oaspeților săi recepție, lobby, bar, internet corner, gradină şi parcare.

fACILITATILE CAmERELORCamerele hotelului dispun de tv, frigider, aer condiționat (contra cost), baie, balcon. Curățenia se face zilnic, iar lenjeria şi proasoapele se schimbă de două ori pe sejur.

hOTEL kALyPSO AGIOS NIkITAS

hOTEL VAyA PERIGIALI

LOCALIzAREHotelul este situat pe malul mării, la 16 km de Lefkada şi la mai puțin de 1 km de Nidri.

fACILITATILE hOTELULUIHotelul deține recepție, lobby, restaurant, bar, internet corner şi parcare.

fACILITATILE CAmERELORCamerele dispun de tv, frigider, aer condiționat (contra cost - 2 euro/zi), baie şi balcon. Curățenia se face de 3 ori pe sejur, iar lenjeria şi proasoapele se schimbă de două ori pe sejur.

34

www.europatravel.roGRECIA Insula Lefkada Insula Lefkada

LOCALIzARE: Hotelul Poseidonio este situat la 250 metri de plajă, în stațiunea Perigiali, la 16km de Lefkada şi la doar 1 km de Nidri, una dintre cele mai importante stațiuni ale insulei.

fACILITATILE hOTELULUI: Hotelul are recepție, lobby, lift, restaurant, bar, piscină şi internet corner.

fACILITATILE CAmERELOR: Camerele au vedere la mare şi dispun de tv, frigider, aer condiționat, baie şi balcon. Curățenia se face de 3 ori pe sejur, iar lenjeria şi proasoapele se schimbă de două ori pe sejur.

hOTEL POSIdONIO PERIGIALI

LOCALIzARE: situat la 100 metri de plajă, foarte aproape de centrul stațiunii Nidri, pe coasta estică a insulei, la 7 km de Lefkada, capitala insulei.

fACILITATILE hOTELULUI: hotelul dispune de curte, lobby, internet wi-fi şi parcare în imediata apropiere.

fACILITATILE CAmERELOR: aer condiționat (contra cost - 5 euro/zi), tv, frigider, chicinetă, baie, terasă.

APARThOTEL dIONySOS NIdRI

hOTEL ASPASIA NIdRI

LOCALIzARE: situat la 100 metri de plajă şi foarte aproape de centrul Nidri, pe coasta estică a insulei, la 17 km de Lefkada Town, capitala insulei.

fACILITATILE hOTELULUI: recepție, bar, internet corner, şezlonguri şi umbrele de soare, parcare gratuită. La 50 metri de hotel se află un supermarket, o brutărie, restaurante şi taverne.

fACILITATILE CAmERELOR: aer condiționat (contra cost - 5 euro/zi), seif, tv digital, frigider, internet, baie, uscător de păr. Curățenia se face de 3 ori pe sejur, iar lenjeria şi prosoapele se schimbă de două ori pe sejur.

piscină exterioarăla 250 metri de plajă

de la

439 RON

mIC DejuN

la 100 metri de plajăîn animata stațiune Nidriinternet wi-fi gratuit

de la

349 RON

mIC DejuN

la 100 metri de plajăchicinetă în cameră

de la

299 RON

Fără masă

35

GRECIA Insula Lefkada Insula Lefkada

Hotel vassiliki Bay 3*Vassiliki

mic dejun

Hotel agios Nikitas 3*Agios Nikitas

mic dejun

Hotel athos 3*Nidri

mic dejun

Hotel Porto Galini 4*Nikiana

mic dejun

Hotel Porto Ligia 3*Ligia

mic dejun

Hotel santa marina 3*Agios Nikitas

demipensiune

Logan’s Beach 2*Perigiali

mic dejun

LoCaLIzare: situat în centrul stațiunii, la 70 metri de plaja Vassiliki, printre cele mai frumoase plaje ale insulei.FaCILITățI HoTeL: renovat recent, amenajat cu recepție, salon mic dejun, mic dejun tip bufet, internet gratuit, bar, parcare.FaCILITățI Camere: aer condiționat, tv satelit, internet wi-fi, telefon, mini bar, frigider, baie cu duş, balcon.

LoCaLIzare: la 150 metri de plaja stațiunii Agios Nikitas şi la 2 km de plaja Kathisma.FaCILITățI HoTeL: recepție, sală mese, snack bar, caffe - bar, seif la recepție.FaCILITățI Camere: tv, frigider, internet wi-fi, aer condiționat, baie cu duş, balcon.

LoCaLIzare: la 400 m de plaja Nidri şi la 17 km de Lefkada Town. FaCILITățI HoTeL: recepție, seif, cafenea, restaurant, piscină, piscină pentru copii, jacuzzi, hidromasaj, wireless, spălătorie, parcare. Hotelul are propriul ponton unde oaspeții îşi pot acosta barcile şi iahturile.FaCILITățI Camere: aer condiționat, telefon, tv satelit/cablu, seif, mini bar, internet wi-fi, baie, uscător de păr, balcon.

LoCaLIzare: pe coasta estică insulei, la 4km de Nidri şi la 12 km de Lefkada Town.FaCILITățI HoTeL: 3 restaurante, 2 baruri, 2 piscine exterioare şi 2 interioare, terenuri de tenis, SPA, volei pe plajă, şezlonguri, loc de joacă pentru copii, wi-fi.FaCILITățI Camere: aer condiționat, telefon, tv satelit, baie cu duş sau cadă, uscător de păr, balcon sau verandă.

LoCaLIzare: aproape de plajă, în stațiunea Ligia, la 5 km de Lefkas şi 10 km de Nidri.FaCILITățI HoTeL: parcare, lift, internet, snack bar, piscină, bar la piscină, grădină.FaCILITățI Camere: tv, telefon, internet, room service, frigider, aer condiționat.

LoCaLIzare: situat pe un deal, deasupra satului Agios Nikitas, la 12 km de Lefkada Town.FaCILITățI HoTeL: seif, restaurant cu terasă superioară, bar, piscină exterioară cu bar, zona de gratar, internet wi-fi în zonele publice.FaCILITățI Camere: aer condiționat, mini-bar, tv, internet wi-fi, balcon.

LoCaLIzare: pe plaja Pasa Beach, înconjurat de verdeață, la 1 km de Nidri şi la 15 km de Lefkada Town.FaCILITățI HoTeL: lift, wireless, cameră pentru bagaje, restaurant-bar lângă mare, plajă organizată în fata hotelului.FaCILITățI Camere: aer condiționat (5 euro/zi), tv, frigider, muzică, telefon, seif (1 euro/zi), frigider, baie.

de la 18 €/zi de la 20 €/zi de la 26 €/zi de la 18 €/zi

de la 27 €/zi de la 31 €/zi de la 38 €/zi

36

www.europatravel.roGRECIA Parga Parga

Parga şi-a câştigat un loc aparte pe harta turistică a Greciei, datorită poziției excepționale, a peisajelor încântătoare, a arhitecturii locale şi mai ales datorită oamenilor locului. Sunt multe lucruri care transformă Parga într-un loc ieşit din comun pentru turişti, printre ele aflându-se plajele sale: plaja Parga, situată în faţa insulei Panagia, plaja Valtos, plaja Lichnos şi plaja Agios Ioannis. Pe lângă numeroasele taverne şi magazine, stațiunea oferă şi bijuterii istorice şi culturale precum Castelul Veneţian cocoţat în vârf de deal, care oferă o frumoasă imagine a stațiunii. Castelul a fost construit de venețieni, iar localitatea în ansamblul ei poartă amprenta italienilor prin detalii

arhitecturale. Ca atracţie majoră nu trebuie uitată nici Mănăstirea Vlacherna din Valtos, construită în secolul XII. Parga este recunoscută că o stațiune romantică, adorată

de turiştii englezi şi italieni. În ultimii ani, staţiunea a câştigat popularitate, reuşind să atragă turişti din toate colțurile Europei, inclusiv din România.

SERVICII INCLUSEAUTOCAR:

• transport autocar clasificat; • cazare 6 / 7 nopți;

• tip de masă conform hotelului ales;

• însoțitor de grup; • asistență turistică pe

perioada sejurului.

INDIVIDUAL: • cazare;

• tip de masă conform hotelului ales;

• asistență turistică pe perioada sejurului.

pArgAHotel Stațiune Masă Tarife individual

Hotel Byzantio Valtos FM de la 24 €/ziHotel Angela Parga MD de la 28 €/ziHotel Achilleas Parga MD de la 30 €/ziHotel Acropol Parga MD de la 34 €/zi

Hotel Parga Beach Valtos MD de la 39 €/ziHotel Lichnos Beach Parga DP de la 41 €/zi

37

GRECIA Parga Parga

LOCALIzARE: vila este situată în centrul stațiunii Parga, la aproximativ 300 metri de plajă, în imediata apropiere a tavernelor şi a magazinelor.

fACILITATILE VILEI: recepție, seif la recepție, taverne (în apropiere).

fACILITATILE CAmERELOR: camerele sunt spațioase, mobilate simplu, dotate cu chicinetă, frigider, balcon sau terasă, tv satelit, baie cu duş, aer condiționat (contra cost).

VILA TwO BROThERS PARGA

LOCALIzARE: amplasată în Valtos, la 500 metri de plajă. Zona este foarte liniştită, ideală pentru relaxare şi odihnă. Magazinele şi tavernele se află la aproximativ 200-300 metri de hotel.

fACILITATILE VILEI: bar (barul Mango, la 100 metri devilă), piscină la barul Mango, supermarket la 80 metri de vilă.

fACILITATILE CAmERELOR: Vila Dimas oferă oaspeților săi camere spațioase, fiecare beneficiind de chicinetă, frigider, aer condiționat (contra cost), seif, baie, balcon sau terasă.

VILA dImAS PARGA - VALTOS

VILA STELLA PARGA - VALTOS

LOCALIzARE: situată la 800 metri de Valtos Beach, în golful Valtos, la 150 metri de primul minimarket şi la 300 metri de zona barurilor şi a magazinelor, în mijlocul unei livezi de măslini.

fACILITATILE VILEI: recepție, camere moderne, bar (Mango - la 250 metri distanță), piscină la barul Mango.

fACILITATILE CAmERELOR: două, trei sau patru paturi, mobilate simplu şi dotate cu aer condiționat (contra cost), tv, chicinetă complet utilată, baie cu duş, balcon.

situată în centrul stațiunii;chicinetă utilată.

de la

399 RON

Fără masă

chicinetă utilatăacces la piscina barului Mango.

de la

319 RON

Fără masă

chicinetă utilată.acces la piscina barului Mango.

de la

399 RON

Fără masă

38

www.europatravel.roGRECIA Insula Corfu Insula Corfu

Corfu este un paradis natural şi una dintre cele mai fascinante destinații de vacanță din Europa. Insula îmbină legendele şi vestigiile istorice cu meşteşugurile, gastronomia autentică şi varietatea peisajelor mediteraneene. Naturală şi variată, frumoasă şi neprevăzută, istorică şi modernă, insula Corfu trezeşte anual curiozitatea şi interesul a mii de turişti, veniți din toate colțurile lumii. Este insula care se diferențiază de celelalte destinații greceşti atât prin vegetație şi gastronomie, cât şi printr-o superbă linie de coastă presărată cu nisip auriu. Linia sa de coastă are aproximativ 217 km lungime, cel mai înalt punct este vârful Muntelui Pantokrator, iar principalul oraş al insulei este Corfu sau Kerkyra (Korkyra), în limbă greacă. Plajele din nord-vestul insulei sunt faimoase pentru apa cristalină, nisipurile şi vegetația înconjurătoare, însă

majoritatea celor deținătoare de „Blue Flag” se află în partea estică. Pe lângă frumusețile naturale, gastronomia insulei atrage prin influențele siciliene, venețiene şi franceze. Alimentele de bază ale bucătăriei locale sunt carnea de miel, peştele, uleiul de măsline, legumele şi banzeturile, iar mâncărurile particulare insulei sunt „Pastitsada” şi „sofrito”. Mâncăruri aparte pe care le poţi încerca în tavernele şi restaurantele care te îmbie cu muzică şi dansuri greceşti, majoritatea regăsindu-se în stațiuni mari precum Corfu Town, Kavos, Gouvia, Ipsos, Roda şi Dassia. Pentru o viață de noapte intensă, drumul de coastă din

Gouvia este presărat cu baruri şi cluburi de noapte pentru toate preferințele. Cât despre bisericile, mănăstirile şi muzeele considerate atracții turistice majore, Corfu se mândreşte cu Mănăstirea de pe Muntele Pantokrator, Mănăstirea din Palokastritsa, Biserica Sfântul Spirdon, Biserica din Garitsa, Biserica din Kanoni, Muzeul Scoicilor, Muzeul lui Solomos, Muzeul Bizantin, Muzeul de Artă Asiatică, Palatul Anaktora şi Palatul Achilleon.

SERVICII INCLUSEAVION

• bilet avion cursă charter;• transfer aeroport - hotel -

aeroport;• cazare 7 nopți;

• tip de masă conform hotelului ales;

• asistență turistică pe perioada sejurului.

AUTOCAR:• transport autocar clasificat;

• cazare 6 / 7 nopți;• tip de masă conform

hotelului ales;• însotitor de grup;

• asistență turistică pe perioada sejurului.

INDIVIDUAL:• cazare;

• tip de masă conform hotelului ales;

• asistență turistică pe perioada sejurului.

INsulA COrfuHotel Stațiune Masă Tarife

Hotel Gouvia Gouvia DP de la 259 €

Hotel Golden Sand Agios Georgios MD de la 326 €Hotel Yannis Ipsos DP de la 352 €Hotel Potamaki Beach Benitses MD de la 337 €Hotel Pantokrator Barbati MD de la 323 €

Hotel Alexandros Perama MD de la 450 €Hotel Aquis Capo di Corfu Kavos DP de la 485 €

39

GRECIA Insula Corfu Insula Corfu

LOCALIzAREHotelul Alonakia este situat în stațiunea Agios Gordis, una dintre cele mai pitoreşti stațiuni ale insulei, cu o plaja magnifică cu nisip. Hotelul este amplasat într-o zonă cu vegetație bogată, liniştită, cu o atmosferă caldă, familială.

fACILITATILE hOTELULUIHotelul Alonakia este recunoscut pentru valoarea personalului, pentru curățenia camerelor şi pentru calitatea preparatelor servite. Hotelul are 20 de camere, restaurant, bar, piscină şi internet wireless gratuit.

fACILITATILE CAmERELORCamerele dispun de televizor, aer condiționat (6 euro/zi), frigider, baie, balcon.

LOCALIzARESituată pe malul mării, la 250 de metri de centrul stațiunii Paleokastritza. Datorită poziției sale unice, Paleokastritsa se remarcă prin frumusețea peisajelor, îmbinând verdele pădurilor de măslini cu apele turcoaz şi calme ale mării. Legeda spune că Ulise a naufragiat în golful stațiunii, unde ar fi cunoscut-o pe Nausica, fiica regelui fenicienilor.

fACILITATILE VILEISală de mese, terasă, bar, servicii de curățenie.

fACILITATILE CAmERELORCamerele vilei sunt spațioase, proaspăt renovate, utilate complet cu chicinetă, frigider, televizor, aer condiționat (5 euro/zi) şi terase cu vedere spre mare. Curățenia se face de două ori pe sejur, iar schimbarea lenjeriei şi a prosoapelor se face o singură data pe sejur.

hOTEL ALONAkIA AGIOS GORdIS

VILA dINI PALEOkASTRITzA

situată pe malul măriichicinetă.

de la

299 RON

Fără masă

acces la internet;piscină amenajată cu șezlonguri

de la

369 RON

mIC DejuN/ DemIPeNsIuNe

40

www.europatravel.roGRECIA Insula Corfu Insula Corfu

LOCALIzARESituat la 300 metri de plajă.

fACILITATILE hOTELULUIRecepție 24 h, restaurant principal, lounge bar, piscină exterioară cu bar şi secțiune pentru copii, acces wi-fi, spălătorie, facilități pentru persoanele cu dizabilități, polo, şcoală de scufundări, parcare privată gratuită.

fACILITATILE CAmERELORAer condiționat, tv, telefon, frigider, seif, baie cu cadă sau duş, balcon.

hOTEL PALEO ART NOUVEAU PALEOkASTRITzA

LOCALIzARESituat la doar câteva minute de mers pe jos de mare şi aproape de o serie de magazine, baruri şi restaurante.

fACILITATILE hOTELULUIRecepție 24h, internet wi-fi gratuit la recepție, restaurant, piscină exterioară, terasă, snack bar la piscină.

fACILITATILE CAmERELORMini-frigider, telefon, seif (10 euro/săptămână), baie, balcon.

hOTEL SAN REmO IPSOS

hOTEL AmALIA dASSIA

LOCALIzARESituat la 350 metri de plaja Dassia, în apropierea centrului comercial al stațiunii, şi la 10 km de centrul istoric al insulei Corfu. Stația de autobuz se află la 50 de metri de hotel.

fACILITATILE hOTELULUIRecepție, gradină, lobby, bar principal, bar la piscină, internet în zonele publice, restaurant stil bufet, piscină exterioară, şezlonguri şi umbrele de soare.

fACILITATILE CAmERELORAer condiționat contra cost, tv, telefon, frigider, baie cu duş.

în una dintre cele mai pitorești stațiuni;internet wi-fi gratuit.

de la

299 euRO

aLL INCLusIve

piscină amenajată cu șezlonguri și umbrele;wi-fi în zonele publice.

de la

299 euRO

aLL INCLusIve

piscină amenajată cu șezlonguri și umbrele

de la

299 euRO

aLL INCLusIve

41

GRECIA Insula Corfu Insula Corfu

Hotel alexandros 4*Perama

mic dejun

Hotel Yannis 3*Ipsos

demipensiune

Hotel Potamaki Beach 3*Benitses

mic dejun

Hotel Golden sand 3*St. George Argirades

mic dejun

Hotel Gouvia 2*Gouvia

demipensiune

Hotel Pantokrator 3*Barbati

mic dejun

aquis Capo Di Corfu 4*Agios Petros - Kavos

demipensiune

LOCALIzARESituat la 300 metri de plajă, în stațiunea Kanoni.

fACILITATILE hOTELULUIRestaurant, pool-bar, cafenea, salon tv, seif (contra cost), piscină exterioară (disponibilă doar în lunile iulie şi august), piscină pentru copii, parcare privată.

fACILITATILE CAmERELORTelevizor, telefon, frigider (contra cost), aer condiționat (contra cost), internet wireless, baie cu duş.

hOTEL hELLINIS kANONI

în una dintre cele mai pitorești stațiuni;internet wi-fi gratuit.

de la

299 euRO

aLL INCLusIve

LoCaLIzare: la 150 m de plajă.FaCILITățI HoTeL: restaurant, piscină, bar la piscină, internet, parcare.FaCILITățI Camere: baie, telefon, frigider, aer condiționat, balcon.

LoCaLIzare: pe plajă.FaCILITățI HoTeL: recepție, wi-fi, restaurant, piscină, şezlonguri, baruri, loc de joacă, club pentru copii, sală de sport, animație. FaCILITățI Camere: AC, internet, LCD, DVD, seif, mini-bar, room service, uscător de păr, balcon.

LoCaLIzare: aproape de plajă.FaCILITățI HoTeL: recepție, room-service, restaurant, bar, terasă, grădină, piscină, jacuzzi, tenis de masă, biliard, parcare.FaCILITățI Camere: tv, DVD player, telefon, frigider, aer condiționat, baie cu duş, balcon sau terasă.

de la 22 €/zi de la 20 €/zi de la 24 €/zi de la 22 €/zi

LoCaLIzare: la 500 metri de plajă.FaCILITățI HoTeL: restaurant, lobby, tv, bar, piscină, tenis, loc de joacă.FaCILITățI Camere: baie, telefon, uscător de păr, aer condiționat, seif, frigider, balcon.

LoCaLIzare: la 150 metri de plajă, în centrul stațiunii Ipsos.FaCILITățI HoTeL: recepție, restaurant, piscină înconjurată de grădini, şezlonguri şi umbrele.FaCILITățI Camere: tv, frigider, baie, balcon, aer condiționat, seif.

LoCaLIzare: pe plajă, în Benitses.FaCILITățI HoTeL: restaurant, baruri, wi-fi, piscină, şezlonguri şi umbrele, terasă, grădini, seif, sală de jocuri, animaţie, parcare.FaCILITățI Camere: frigider, AC, tv, internet, baie cu duş, balcon.

LoCaLIzare: pe plaja de nisip a stațiunii, la 25 km de Kavos.FaCILITățI HoTeL: recepție, bar, restaurant, wi fi, parcare, seri tematice, piscină, loc de joacă.FaCILITățI Camere: AC, tv, frigider, telefon, feon, wireless, balcon.

de la 22 €/zi de la 44 €/zi de la 19 €/zi

42

www.europatravel.roGRECIA Insula Rhodos Insula Rhodos

Rhodos este oficial cea mai „fierbinte” insulă grecească, cu 300 de zile însorite pe an, în care temperaturile pot atinge chiar şi 40 de grade Celsius. Vechii greci povesteau că Rhodos a fost cândva o fâşie de pământ aruncată pe mare, oferită zeului Apollo care a botezat-o cu numele fiicei sale - Rhodes. Datorită poziției sale strategice, Rhodos a fost o insulă importantă încă din cele mai vechi timpuri. Capitala sa, numită Rhodos Town, a reprezentat unul dintre cele mai importante centre comerciale şi porturi maritime din Mediterana de Est. Ea se află în nordul insulei, se mândreşte cu numeroase muzee, ruine şi mănăstiri şi este împărţită în trei diviziuni: modern, antic şi medieval. Pe lângă celebrele plaje Eli Beach, Kalitea, Faliraki, Ladiko şi Ixia, în Rhodos mai poţi vizita acropola din Lindos cu stadionul, Templul Atenei şi al lui Zeus, Nymphaia şi

ruinele clădirii Stoa, acropola din Rhodos, situată pe cel mai înalt vârf al insulei, ruinele castelelor medievale din Ialyssos, Muzeul de Arheologie din Rhodos sau Parcul Seven Springs. De asemenea, încearcă să ajungi la Valea Fluturilor, în care trăiesc milioane de fluturi, în satul Triada, situat pe vârful

Filerimos, lângă anticul Ialyssos, unde în secolul 15 a fost ridicată mănăstirea cu acelaşi nume, şi la băile termale din Kalithea.

INSULA fIERBINTECu dealurile sale verzi, văile întinse şi linia neîntreruptă

de plaje aurii, Rhodos este un loc binecuvântat de natură.

Aici vara este prelungită, relieful variat, iar amestecul

între cosmopolit şi tradiţional te cucereşte. Da, Rhodos este

insula în care să vii nu doar pentru relaxare şi explorare, ci şi pentru vacanţe pline de

activităţi.

SERVICII INCLUSEAVION:

• bilet avion cursă charter;• transfer aeroport - hotel -

aeroport;• cazare 7 nopți;

• tip de masă conform hotelului ales;

• asistență turistică pe perioada sejurului.

INsulA rhOdOsHotel Stațiune Masă Tarife

Hotel Africa Rhodos Town MD de la 277 €Vila George Faliraki MD de la 277 €Hotel City Center Rhodos Town MD de la 298 €Hotel Hill Side Faliraki MD de la 298 €Hotel Loutanis Kolymbia AI de la 305 €Hotel Grecian Fantasia Faliraki DP de la 308 €Hotel Europa Rhodos Town MD de la 319 €

Hotel Filerimos Ialyssos MD de la 275 €Hotel Blue Horizon Ialyssos DP de la 331 €Hotel Blue Sky Rhodos Town DP de la 338 €Hotel Semiramis Rhodos Town MD de la 345 €Hotel Best Western Plaza Rhodos Town MD de la 366 €Hotel Doretta Beach Thollos AI de la 373 €Hotel Oceanis Ixia AI de la 408 €Hotel Pegasos Faliraki DP de la 422 €Hotel Residence Ialyssos AI de la 457 €Hotel D'Andrea Mare Ialyssos AI de la 478 €

Hotel The Ixian Grand Ixia AI de la 574 €

43

GRECIA Insula Rhodos Insula Rhodos

LOCALIzAREEste situat pe plaja Zefyros, la doar 1.5 km de Rhodos Town şi la 1 km de centrul vechi.

fACILITATILE hOTELULUIHotelul Lomeniz dispune de restaurant, snack bar, minimarket, sală de jocuri, piscină exterioară.

fACILITATILE CAmERELORCamerele sunt prevăzute cu aer condiționat (inclus în perioada 15.06-15.09), televizor, radio, frigider, baie.

hOTEL LOmENIz RhOdOS TOwN

LOCALIzARESituat pe plajă, la 8 km de Rhodos Town.

fACILITATILE hOTELULUIRecepție, internet, piscină pentru adulți şi copii, 3 restaurante, 2 terenuri de tenis, mini golf, biliard, mese de tenis, fitness, saună, jacuzzi, mini-club, jocuri video, coafor, parcare, volei pe plajă, sală tv, 4 baruri, loc de joacă pentru copii.

fACILITATILE CAmERELORTelevizor, telefon, aer condiționat (cu plată), baie, uscător de păr, balcon sau terasă.

hOTEL SUN BEACh IALySSOS

hOTEL ASTERIAS BEACh ThOLLOS

LOCALIzARELa 150 metri de plajă, la 3 km de aeroport şi la 15 km de Rhodos Town.

fACILITATILE hOTELULUIRestaurant, bar, internet, sală tv, piscină, umbreluțe şi şezlonguri gratuite la psicină, loc de joacă pentru copii.

fACILITATILE CAmERELORTelefon, televizor, aer condiționat, frigider, baie cu cadă sau duş, uscător de păr, balcon sau terasă.

lângă plajăpiscină exterioară.

de la

284 euRO

mIC DejuN

la 150 metri de plajăpiscină, loc de joacă pentru copii.

de la

350 euRO

aLL INCLusIve

pe plajă, 2 piscine exterioare, tenis, mini golf, biliard, darts.

de la

394 euRO

DemIPeNsIuNe

44

www.europatravel.roGRECIA Insula Rhodos Insula Rhodos

LOCALIzARESituat în centrul oraşului Rhodos.

fACILITATILE hOTELULUIHotelul Diana Boutique oferă recepție, aer condiționat, parcare, internet, saună, masaj, sală de fitness.

fACILITATILE CAmERELORAer condiționat, baie, uscător de păr, seif (contra cost), internet wi-fi, frigider, mini bar, balcon.

hOTEL dIANA BOUTIqUE RhOdOS TOwN

LOCALIzARESituat în oraşul Rhodos la 200 metri de plajă şi la câteva minute de Old Town.

fACILITATILE hOTELULUIPiscină, jacuzzi, restaurant, bar, piscină pentru copii, birou rent a car.

fACILITATILE CAmERELOR215 camere, toate prevăzute cu aer condiționat, telefon, tv, seif (cu plată la recepție), frigider, baie.

hOTEL mITSIS PETIT PALAIS RhOdOS TOwN

hOTEL mISTRAL kOLymBIA

LOCALIzARELa 45 km de aeroport şi la 250 metri de plaja cu nisip cu pietricele.

fACILITATILE hOTELULUIRecepție, piscină, mini club, bar la piscină, piscină pentru copii, teren de joacă, mâncare specială pentru copii, exchange, închirieri auto, parcare. Facilități cu plată: spălătorie, doctor, sală de jocuri.

fACILITATILE CAmERELORPat matrimonial sau twin, televizor, aer condiționat individual, baie cu cadă sau duş, uscător de păr, balcon sau terasă unde se poate fuma.

în centrul orașului Rhodosrecent renovat.

de la

345 euRO

mIC DejuN

2 piscine exterioare, loc de joacă pentru copii, mini club.

de la

408 euRO

aLL INCLusIve

în centrul Rhodos Town, la 200 metri de plajăpiscină exterioară

de la

380 euRO

DemIPeNsIuNe

45

GRECIA Insula Rhodos Insula Rhodos

LOCALIzARESituat pe plaja Kallithea, la aproximativ 3 km de centrul stațiunii, la 10 km de centrul Rhodos Town şi la 30 km de aeroport.

fACILITATILE hOTELULUIComplexul este format dintr-o clădire principală şi bungalow-uri şi dispune de restaurant principal, restaurant à la carte, 3 baruri, piscină exterioară, şezlonguri şi umbrele gratuite la piscină şi pe plajă, piscină interioară, piscină exterioară pentru copii, centru SPA, sală de fitness, internet wi-fi, seif, salon tv, schimb valutar, magazine, servicii de spălătorie, servicii medicale, centru de închirieri auto şi scutere.

fACILITATILE CAmERELORCamerele sunt dotate cu aer condiționat, telefon, tv satelit, mini frigider, seif, internet wi-fi gratuit în camere superior şi Suites, baie cu duş sau cadă, uscător de păr, balcon sau terasă.

hOTEL RhOdOS PALLAdIUm fALIRAkI

pe plajă2 piscinecentru SPA

de la

518 euRO

DemIPeNIuNe

LOCALIzAREHotelul este situat în apropierea plajei cu nisip, la 6 km de Rhodos Town şi la 20 km de aeroport.

fACILITATILE hOTELULUIRecepție 24 h, grădină, terasă, lift, seif, cameră pentru depozitarea bagajelor, magazine cu suveniruri, terenuri de tenis, piscină, piscină pentru copii, sală de gimnastică, restaurante, baruri, sală de fitness, sală de jocuri, loc de joacă pentru copii, biliard, tenis de masă, windsurfing, mini-golf, săli de conferințe, baby sitting, spălătorie, salon de înfrumusețare, rent a car, internet wireless (contra cost), parcare, room service.

fACILITATILE CAmERELORAer condiționat, telefon, mini-bar, seif, acces internet, baie cu cadă, uscător de păr, balcon sau verandă.

hOTEL ALdEmAR PARAdISE ROyAL mARE kALIThEA

servicii de calitatepiscină exterioară, piscină pentru copii.

de la

497 euRO

aLL INCLusIve

46

www.europatravel.roGRECIA Insula Creta Insula Creta

Fascinantă, cuprinzătoare şi extrem de ofertantă. Creta este insula care te atrage prin cultura bogată, plajele generoase, viaţa de noapte intensă şi frumuseţea Lagunei Balos şi a Plajei Vai. Este locul în care visezi să ajungi şi-ţi doreşti să revii. Printre marile atracţii ale Cretei se află parcul național Samaria Gorge, Palatul Knossos, Mănăstirea Touplou, moscheea Ibrahim Han, portul venețian, Loggia, Fântâna Rimondi, biserica Sfântul Franciscus, moscheea Veli Pasa şi Muzeul de Arheologie Heraklion. Pe lângă acestea, aici regăseşti plajele Elafonisi, Falassarna, Gramvousna, Frangokastello, Paleohora, Loutro, Georgioupolis, Agia-Marina, Hora Sfakion, Sougia (Chania), Preveli, Bali, Palakias, Triopetra, Rethymno, Agia-Galini, Matala, Kalamaki, Gouves, Malia, Hersonissos, Stalis (Heraklio), Iarapetra, Kato Zakros, Makri Gialos şi renumita Vai.

INSULA mIRACOLELORCreta este cea mai mare

şi una dintre cele mai frecventate insule ale Greciei,

fiind denumită şi „Insula Miracolelor”. Este considerată

leagănul civilizaţiei mediteraneene. Legenda

spune că insula Creta este locul de naştere al lui Zeus,

părintele tuturor zeilor.

SERVICII INCLUSEAVION:

• bilet avion cursă charter;• transfer aeroport - hotel -

aeroport;• cazare 7 nopți;

• tip de masă conform hotelului ales;

• asistență turistică pe perioada sejurului.

INsulA CreTAHotel Stațiune Masă București

Apartamente Sogiorka Hersonissos FM de la 265 €Hotel Flisvos Beach Hersonissos MD de la 265 €

Hotel Ida Village Hersonissos DP de la 325 €Hotel Palmera Hersonissos DP de la 311 €Hotel Koni Village Stalida DP de la 331 €Apartamente Lefteris Hersonissos DP de la 357 €Apartamente Apollo Hersonissos DP de la 357 €

Hotel Elounda Ilion Elounda DP de la 393 €Hotel King Minos Palace Hersonissos DP de la 399 €Hotel Dessole Hermes Ag. Nikolaos DP de la 407 €Hotel Dessole Dolphin Ammoudara AI de la 419 €Hotel Magda Gouves DP de la 428 €Hotel Mediterraneo Hersonissos AI de la 428 €Hotel Chrissi Ammoudia Anissaras AI de la 428 €Hotel Siva Beach Hersonissos AI de la 476 €Hotel Cretan Malia Park Malia DP de la 498 €Hotel The Island Gouves DP de la 516 €Hotel Aldemar Cretan Village Anissaras AI de la 544 €Hotel Agapi Beach Ammoudara AI de la 561 €Hotel Lyttos Beach Hersonissos AI de la 568 €Hotel Knossos Beach Kokkini Hani AI de la 578 €

Hotel Dessole Mirabello Beach Agios Nikolaos DP de la 459 €Hotel Annabelle Village Anissaras DP de la 466 €Hotel Sensimar Minos Palace Agios Nikolaos MD de la 496 €Hotel Nana Beach Hersonissos AI de la 571 €Hotel Aldemar Royal Mare Anissaras DP de la 479 €Hotel Atlantica Sensatori Hersonissos PC de la 664 €Hotel Minos Beach Agios Nikolaos DP de la 762 €

47

GRECIA Insula Creta Insula Creta

LOCALIzAREPrinces Of Lilies se află la 100 metri de plaja cu nisip din Karteros şi la 12 km de Heraklion.

fACILITATILE hOTELULUIHotelul este dedicat tuturor categoriilor de vârstă şi potrivit pentru toate bugetele. Acesta dispune de restaurant, sală tv, piscină cu apă dulce, bar la piscină, umbrele pe plajă contra cost.

fACILITATILE CAmERELORAer condiționat, telefon, baie cu duş, balcon.

hOTEL PRINCES Of LILIES kARTEROS

LOCALIzARESituat la 100 de metri de plaja stațiunii Hersonissos.

fACILITATILE hOTELULUIApartamente Diamond & Suites oferă oaspeților săi internet, tv, servicii rent a car, seif.

fACILITATILE CAmERELORTelevizor, telefon, internet, frigider, mini bucătărie, uscător de păr, seif, aer condiționat (contra cost, 7 euro/zi), balcon.

APARTAmENTE dIAmONd & SUITES hERSONISSOS

hOTEL AGRABELLA hERSONISSOS

LOCALIzARESituat în centrul stațiunii Hersonissos, la 250 metri de plajă şi la 25 km de aeroport.

fACILITATILE hOTELULUIDouă lifturi, recepție, restaurant, bar, piscină, bar la piscină, şezlonguri şi umbrele la piscină, loc de joacă, biliard, tenis de masă, internet, salon tv.

fACILITATILE CAmERELORFrigider (în camere superior), tv satelit, telefon, aer condiționat, seif (contra cost), uscător de păr (în camere superior), balcon.

acces rapid la mijlocul de transport în comun.

de la

299 euRO

mIC DejuN

piscină amenajată cu șezlonguri și umbrele;elevator.

de la

289 euRO

DemIPeNsIuNe

proprietari prietenoși;5* pe TripAdvisor;internet wi-fi gratuit.

de la

289 euRO

mIC DejuN

48

www.europatravel.roGRECIA Insula Creta Insula Creta

LOCALIzAREHotelul este situat la 130 metri de plajă şi la doar 800 metri de centrul stațiunii.

fACILITATILE hOTELULUIHotel Sergios a fost renovat în 2007 şi dispune de recepție, restaurant, bar, piscină.

fACILITATILE CAmERELORCamerele sunt dotate cu telefon, tv, aer condiționat (8 euro/cameră/zi), baie, seif (10 euro/săptămână).

hOTEL SERGIOS hERSONISSOS

LOCALIzARESituat la 70 de metri de plaja stațiunii Gouves şi la 200 de metri de centrul oraşului.

fACILITATILE hOTELULUIRecepție, lobby, restaurant, bar, 3 piscine, billiard, fitness, saună, loc de joacă, animație, internet, şezlonguri şi umbrele gratuite, grădină, zone de relaxare, tenis de masă, parcare.

fACILITATILE CAmERELORCamerele sunt mobilate modern şi echipate cu aer condiționat, internet, mini frgider, baie, uscător de păr, telefon, tv satelit, balcon.

hOTEL SAINT CONSTANTIN GOUVIA

hOTEL GOLdEN BEACh hERSONISSOS

LOCALIzAREHotelul Golden Beach este situat pe plajă, la doar 500 metri de centrul stațiunii.

fACILITATILE hOTELULUIRecepție 24 de ore, restaurant à la carte, tavernă, snack bar pe plajă, lobby- bar, piscină pe acoperiş, bar la piscină, supermarket, pizzerie, billiard, tenis de masă, salon tv, internet wireless.

fACILITATILE CAmERELORTelefon, tv satelit, aer condiționat individual, frigider, baie cu duş, balcon sau terasă, seif.

pe strada principală din Hersonissos, piscină amenajată.

de la

381 euRO

aLL INCLusIve

pe strada principală din Hersonissos; wi-fi și aer condiționat gratuit.

de la

383 euRO

DemIPeNsIuNe

piscină amenajată cu șezlonguri și umbrele;internet wi-fi gratuit.

de la

395 euRO

aLL INCLusIve

49

GRECIA Insula Creta Insula Creta

LOCALIzARESituat la 50 metri de plajă, în stațiunea Hersonissos.

fACILITATILE hOTELULUIRecepție, lounge, Internet Cafe, piscină exterioară cu secțiune pentru copii, jacuzzi, şezlonguri şi umbrele de soare, sală de fitness lângă piscină, Water Park, locuri de joacă pentru copii, grădiniţă, bungy jumping, baruri şi restaurante, facilități pentru persoane cu dizabilități, mini club, mini-fotbal şi baschet, centru spa, animație.

fACILITATILE CAmERELORAer condiționat, telefon cu linie directă, seif, tv satelit, canale de muzică, internet wi-fi, bucătărie echipată, baie cu duş, uscător de păr, balcon sau terasă cu vedere spre grădină sau spre mare. Hotelul are camere destinate persoanelor cu dizabilități.

LOCALIzAREHotelul este situat pe plaja stațiunii Hersonissos, la 27 km de oraşul Heraklion.

fACILITATILE hOTELULUIRecepție 24h, sală tv, parcare, rent a car, centru de afaceri, exchange, discotecă, bowling, magazine, minimarket, teatru în aer liber, restaurant, restaurant à la carte, piscină interioară, 2 piscine exterioare, 2 piscine pentru copii, teren de joacă pentru copii, mini club, sală de fitness, saună, jacuzzi, teren de tenis, biliard, mini golf, mini fotbal, volei pe plajă.

fACILITATILE CAmERELORCamerele dispun de baie cu duş sau cadă, aer condiționat, tv satelit, telefon direct, frigider, balcon sau terasă, seif (contra-cost), internet.

hOTEL STAR BEACh VILLAGE AqUA PARk hERSONISSOS

hOTEL CRETA mARIS hERSONISSOS

pe plajă privată;hotelul este tradițional.

de la

565 euRO

aLL INCLusIve

situat pe plajă; plajă privată; wi-fi gratuit; Aqua Park propriu.

de la

477 euRO

aLL INCLusIve

50

www.europatravel.roGRECIA Insula Kos Insula Santorini

Insula Kos este singura insulă a grupului Sporade care rivalizează cu Rhodosul în privinţa popularităţii. Legendele spun că aceasta este locul de naştere al părintelui medicinei, Hipocrate. Din punct de vedere turistic, Kos este un loc ce îmbină o climă blandă, multe zile cu soare, plaje minunate, ape albastre şi peisaje superbe cu o istorie de mii de ani, ale cărei urme încă se păstrează în multe zone ale sale. Printre atracţiile insulei se află Platanul bătrân, sădit de Hipocrate în urmă cu 2.400 de ani şi locul unde, conform legendei, acesta îşi învăţa elevii; capitala Kos Town cu portul Kos Marina; teatrul grecesc recent renovat; Asklepeion, şcoala de medicină a lui Hipocrate şi Castelul Neratzia (Castelul Cavalerilor Ioaniţi). Iar acestea sunt doar o parte dintre atracţiile pentru care Kos a devenit o destinaţie de vacanţă populară,

ce merită vizitată. Pe lângă toate acestea, insula se mândreşte şi cu plaje de o frumuseţe aparte şi ape

puţin adânci, ideale pentru familiile cu copii şi practicanţi ai sporturilor nautice.

Vegetația, izvoarele, monumentele antice, precum

şi clădirile italiene sunt câteva dintre lucrurile ce

caracterizează frumuseţea insulei Kos. O insulă iubită de turişti, în care vacanţa

poate fi combinată cu excursii în multe alte locuri din

Dodecanese, precum Rhodos, Nisyros sau Leros. Kos este o insulă foarte dezvoltată,

cu o gamă largă de servicii şi opțiuni de cazare,

menite să-ţi facă vacanţa cât mai plăcută.

SERVICII INCLUSEAVION:

• bilet avion cursă charter;• transfer aeroport - hotel -

aeroport;• cazare 7 nopți;

• tip de masă conform hotelului ales;

• asistență turistică pe perioada sejurului.

INsulA KOsHotel Stațiune Masă București

Apartamente Santa Marina Kos Town SC de la 300 €Hotel Koala Kos Town MD de la 258 €Aparthotel Sunset Tigaki MD de la 306 €

Hotel Alexandra Beach Psalidi MD de la 296 €Hotel Citi Live Kos Town MD de la 405 €

Hotel Kosta Palace Kos Town MD de la 379 €Hotel Aeolos Beach Lambi DP de la 441 €Hotel Mastichary Bay Mastichari DP de la 463 €Hotel Apollon Lambi DP de la 438 €Hotel Tigaki Beach Tigaki DP de la 352 €Hotel Continental Palace Pasalidi DP de la 498 €Hotel Mitsis Family Village Kardamena AI de la 489 €Hotel Kipriotis Village Psalidi AI de la 587 €Hotel Mitsis Summer Palace Kardamena AI de la 545 €Kipriotis Panorama Aqualand Psalidi AI de la 607 €Hotel Mitsis Norida Beach Kardamena AI de la 597 €

Hotel Michelangelo Psalidi DP de la 622 €Hotel Iberostar Astir Odysseus Tingaki DP de la 619 €Hotel Natura Park Village Psalidi AI de la 587 €Double Tree Hilton Helona Kardamena DP de la 601 €Hotel Aquis Marine Resort Tigaki AI de la 664 €Hotel Blue Lagoon Resort Lambi AI de la 657 €Hotel Diamond Lambi DP de la 699 €Hotel Mitsis Blue Domes Kardamena AI de la 718 €

51

GRECIA Insula Kos Insula Santorini

Fascinantă prin arhitectură, surprinzătoare prin peisaje şi atractivă prin gastronomie, Santorini este una dintre insulele cu cel mai mare lipici turistic din Grecia. O insulă vulcanică, renumită printre celebrităţi şi râvnită de milioane de turişti, Santorini se remarcă prin casele albe, arhitectura abruptă, treptele lungi şi acoperişurile albastre devenite o sursă nesecată de inspiraţie pentru fotografi, pictori şi poeţi. Insula este una dintre primele zece destinații mondiale datorită peisajelor covârşitoare, aproape suprarealiste, rezultate în urmă celei mai violente erupții vulcanice din istoria omenirii, dar şi datorită legendei paradisului pierdut: Atlantida. Santorini îşi etalează măreția prin îmbinarea arhitecturilor venețiene şi cicladice chiar în capitala insulei, Fira, un oraş port care stă „suspendat” pe un versant abrupt, la aproape 300 de

metri deasupra nivelului mării. Pe lângă Fira, în Santorini trebuie să admiri celebrul apus de soare din Oia, să vizitezi plajele Red Beach, Kamari, Perissa, Agios Georgios, Monolithos şi Kokini Paralia şi să încerci alimentele unice precum fasolea galbenă Fava, roşiile cherry, vinetele albe, caperele şi kardamides (ierburi aromatice, care

luptă cu colesterolul), precum şi brânza de capră Hloro Tyri şi tarta cu brânză dulce Melitinia.

Santorini este destinaţia de top a Greciei şi, totodată, cea

mai romantică destinație. Frumusețea veşnică a

insulei Santorini atrage anual mii de vizitatori prin

peisajul său vulcanic sălbatic, stâncile accidentate, plajele

multicolore, combinate cu istoria bogată şi tradițiile

locale. Pentru toate acestea şi nu doar pentru ele,

Santorini este cunoscută drept insula cu cele mai

spectaculoase peisaje din întreaga lume.

SERVICII INCLUSEAVION:

• bilet avion cursă charter;• transfer aeroport - hotel -

aeroport;• cazare 7 nopți;

• tip de masă conform hotelului ales;

• asistență turistică pe perioada sejurului.

INsulA sANTOrINIHotel Stațiune Masă București

Hotel Blue Sea Kamari MD de la 367 €Hotel Kamari Blu Boutique Kamari MD de la 395 €Hotel Dimitris Villa Kamari MD de la 293 €Hotel Roussos Beach Kamari MD de la 423 €Hotel Orion Star Kamari MD de la 439 €Hotel Anemones Kamari MD de la 499 €Hotel Arion Bay Kamari MD de la 529 €Santorini Reflexions Volcano Fira MD de la 668 €

Hotel Santorini Reflexions Sea Kamari MD de la 463 €Hotel Aegean Plaza Kamari MD de la 571 €Hotel Venus Beach & Spa Kamari DP de la 554 €Hotel Antinea Suites & Spa Kamari DP de la 568 €Hotel El Greco Fira MD de la 746 €Hotel Pantheon Deluxe Villas Imerovigli MD de la 953 €Hotel Belvedere Suites Firostefani MD de la 971 €

Hotel La Mer Deluxe Kamari MD de la 818 €

52

www.europatravel.roTURCIA Kusadasi Kusadasi

O stațiune completă şi plină de viață, Kusadasi este cea mai cunoscută şi aglomerată stațiune a Turciei. Este locul în care fiecare turist se regăseşte, iar vacanța înseamnă un adevărat răsfăț. Gastronomia sa este cunoscută în lumea largă, iar cultura şi istoria se regăsesc în siturile arheologice Pygale şi Panionion, moscheea Kaleici Camii, moscheea Haji Ibrahim, Templul Zeitei Artemis - una din cele 10 minuni ale lumii antice, Moscheea Isabey, castelul Kadikalesi, Karavanseraiul şi în arhitectura castelulului de pe Insula Porumbelului. Un punct major de atracție este şi Casa Fecioarei Maria, loc de pelerinaj atât pentru creştini, cât şi pentru musulmani, un lăcaş ascuns de pini şi măslini pe Muntele Privighetorilor. În Kusadasi vei găsi numeroase plaje cu nisip fin, o mare caldă şi o atmosferă liniştită. Printre ele se remarcă Baradan Bay, Pamucak Beach, Kustur Beach, Sunset Beach, Ladies Beach, Green Beach şi Long Beach.

Ladies Beach, cunoscută printre turci drept „Kadinlar Denizi”, este una dintre cele mai populare şi mai aglomerate plaje din Kusadasi. Peste toate, stațiunea este o alegere inspirată şi pentru iubitorii sporturilor nautice sau a plajelor generoase de nisip. Ajuns aici, poți lenevi pe unul dintre sutele de şezlonguri sau poți simți adrenalina unei sesiuni de windsurfing sau schi

nautic. Iar dacă preferi activități de relaxare, ai la îndemână nu doar navigația, excursiile de pescuit sau voleiul de plajă, ci şi numeroasele centre spa, cu tratamente de înfrumusețare cunoscute în toată lumea.

KusAdAsIHotel Masă Tarif Individual Tarif Avion

Hotel Minay DP 14 €/zi 269 €Hotel Santur DP 14 €/zi 289 €Hotel Surtel AI 21 €/zi 309 €

Hotel Coastlight DP 20 €/zi 309 €Hotel Derici DP 20 €/zi 339 €Hotel Sole Santa Maria AI 26 €/zi 359 €Hotel Sentinus AI 28 €/zi 369 €Hotel Grand Ozcelik AI 31 €/zi 399 €Hotel Imbat AI 31 €/zi 419 €Hotel Batihan Beach Resort AI 35 €/zi 469 €Hotel Grand Blue Sky AI 36 €/zi 479 €

Hotel Ephesus Princess UAI 30 €/zi 469 €Hotel Sealight Resort UAI 30 €/zi 529 €Hotel Charisma De Luxe DP 31 €/zi 449 €Hotel Grand Belish AI 36 €/zi 449 €Hotel Richmond Ephesus AI 37 €/zi 509 €Hotel Vista Hill AI 38 €/zi 399 €Hotel Fantasia De Luxe AI 39 €/zi 509 €Hotel Aqua Fantasy AI 46 €/zi 579 €

SERVICII INCLUSEAVION

• bilet avion cursă charter;• transfer aeroport - hotel -

aeroport;• cazare 7 nopți;

• tip de masă conform hotelului ales;

• asistență turistică pe perioada sejurului.

AUTOCAR:• transport autocar clasificat;

• cazare 7 nopți;• tip de masă conform

hotelului ales;• însoțitor de grup;

• asistență turistică pe perioada sejurului.

INDIVIDUAL:• cazare;

• tip de masă conform hotelului ales;

• asistență turistică pe perioada sejurului.

53

Turcia Kusadasi Kusadasi

Hotel melike 2*demipensiune

Hotel altinsaray 3*demipensiune

Hotel Dabaklar 4*demipensiune

Hotel esat 3*all inclusive

HoTeL aLIsH 4*all inclusive

LoCaLIzare: la 50 de metri de plaja Ladies Beach.FaCILITățI HoTeL: restaurant principal, bar, snack-bar, piscină exterioară, terasă, internet wi-fi, serviciu de schimb valutar, rent-a-car, tenis de masă, darts. Plaja este publică, cu nisip.FaCILITățI Camere: aer condiționat, tv, baie cu duş, uscător de păr, balcon.

LoCaLIzare: la mai puţin de 1 km de centrul oraşului Kusadasi.FaCILITățI HoTeL: restaurant, piscină exterioară, baie turcească, saună, şezlonguri şi umbrele la piscină, sală de fitness, tenis de masă, darts, billiard, internet wi-fi.FaCILITățI Camere: aer condiţionat, tv, telefon, minibar, balcon sau terasă.

LoCaLIzare: la 800 de metri de centrul stațiunii şi la 600 de metri de plajă.FaCILITățI HoTeL: restaurant, baruri, lobby, recepție, piscină cu sectiune pentru copii, hamam, saună, şezlonguri şi umbrele, fitness. Plajă publică, transfer gratuit.FaCILITățI Camere: aer condiționat, tv, telefon, mini bar, baie cu duş, uscător de păr, balcon.

LoCaLIzare: la 7 km de Kusadasi şi la 90 km de aeroportul Izmir.FaCILITățI HoTeL: restaurant, lobby, baruri, piscină exterioară, sală de conferințe, baie turcească, saună, fitness, SPA, masaj, baby sitting, doctor, spălătorie, mini-club. FaCILITățI Camere: aer condiționat, tv, telefon, mini bar, internet wireless, seif, baie cu duş, uscător de păr, balcon.

LoCaLIzare: în centrul stațiunii, la 500 de metri de plajă.FaCILITățI HoTeL: recepție, 2 restaurante, lobby-bar, internet, seif, room service, lifturi, hamam, saună, masaj, fitness, parcare. Plaja este publică.FaCILITățI Camere: aer condiționat, tv satelit, telefon, mini bar, uscător de păr, baie cu duş, balcon.

de la 799 RON de la 899 RON de la 999 RON

Hotel ozcelik 4*demipensiune

LoCaLIzare: la 20 de metri de plajă şi la 75 km de aeroportul Izmir.FaCILITățI HoTeL: 2 restaurante, baruri, cofetărie, piscină cu secţiune pentru copii, baie turcească, saună, masaj, coafor, salon tv, internet cafe, programe de animaţie.FaCILITățI Camere: aer condiţionat, telefon, tv, mini bar, seif, baie cu duş, balcon.

de la 949 RON

Hotel Flora 3*all inclusive

LoCaLIzare: la 600 de metri de plajă şi la 6 km de centrul stațiunii.FaCILITățI HoTeL: restaurant, lobby, baruri, piscină cu secțiune pentru copii, internet cafe, seif, shuttle-bus la plajă, tenis, baschet şi volei, mini golf, loc de joacă, biliard. Plaja publică, cu nisip.FaCILITățI Camere: aer condiționat, mini bar, tv, telefon, baie cu duş, uscător de păr, balcon.

de la 999 RON

de la 1149 RON de la 899 RON de la 949 RON

54

www.europatravel.roTURCIA Bodrum Bodrum

Bodrum este un oraş primitor, colorat şi plin de surprize. El înseamnă soare, mare şi, peste toate, istorie. Este locul în care găseşti de toate, de la zone de relaxare şi până la distracție nebună până în zori, şi care te atrage prin ale sale castele antice, situri arheologice şi plaje întinse cu nisip. În timp ce unii aleg Bodrum pentru vacanțe relaxante, alții vin aici pentru cluburile deschise până în zori. Dacă vizitezi Bodrum, răsfață-te pe una dintre plajele insulei, simte ritmul turcesc într-unul dintre cluburile sale şi apoi străbate culoarele Castelului Bodrum, construit de Cavalerii ordinului Sf. Ioan. Fiind aproape de multe atracții ale Turciei, Bodrum poate fi punctul de plecare spre siturile antice Efes, Didyma, Priene şi Milet, locuința Sf. Fecioare Maria, Templul Zeiței Artemis şi spre Pamukkale. Iar dacă vrei şi o mică escapadă grecească, află că Bodrum se află la doar câțiva kilometri depărtare de insula Kos, la care poți ajunge cu vaporaşul.

Oraşul Bodrum este împărțit în două zone contrastante, pe care trebuie să le străbați pentru a înțelege frumusețea locală. În jumătatea estică vei găsi o plajă lungă cu nisip, baruri, restaurante şi cluburi de noapte, în timp ce partea estică este focalizată în jurul portului, unde poți admira seară de seară frumusețea ambarcațiunilor luxoase care acostează aici. Cunoscut ca centrul de iahting al Turciei, Bodrum s-a specializat de-a lungul anilor pe construcția ambarcațiunilor de

lux, în special a iahturilor de mici şi mari dimensiuni. La ora actuală, Bodrum este faimos pentru viața de noapte intensă, în special datorită discotecii Halikarnas, a două ca mărime din Europa, aflată pe plajă, pentru plajele sale întinse, pentru facilitățile oferite, dar şi pentru romantismul redat de peisajele de coastă, promovate în telenovele cunoscute la nivel internațional.

BOdruMSERVICII INCLUSE

AVION• bilet avion cursă charter;

• transfer aeroport - hotel - aeroport;

• cazare 7 nopți;• tip de masă conform

hotelului ales;• asistență turistică pe

perioada sejurului.

AUTOCAR:• transport autocar clasificat;

• cazare 7 nopți;• tip de masă conform

hotelului ales;• însoțitor de grup;

• asistență turistică pe perioada sejurului.

INDIVIDUAL:• cazare;

• tip de masă conform hotelului ales;

• asistență turistică pe perioada sejurului.

Hotel Masă Tarif Individual Tarif Avion

Hotel Kriss AI 21 €/zi 329 €

Hotel Jasmin Beach AI 26 €/zi 369 €Hotel Mio Bianco AI 30 €/zi 399 €Hotel Grand Newport AI 32 €/zi 339 €

Hotel Armonia Holiday Village AI 38 €/zi 429 €Hotel Royal Asarlik UAI 39 €/zi 519 €Hotel Kadikale Resort AI 41 €/zi 419 €Hotel Baia Bodrum UAI 54 €/zi 549 €

55

Turcia Bodrum Bodrum

Hotel salinas Beach 3*demipensiune

Bodrum Beach resort 4*all inclusive

Petunya Beach resort 4*all inclusive

Delta Beach resort 5*all inclusive

Hotel shark 4*all inclusive

Hotel ambrosia 4*demipensiune

Hotel Bendis Beach 4*all inclusive

LoCaLIzare: la 30 de metri de plajă, în stațiunea Gumbet şi la 4 km de centrul oraşului Bodrum. FaCILITățI HoTeL: restaurant, bar, piscină, bar la piscină, grădină, tenis de masă, schimb valutar. FaCILITățI Camere: aer condiționat, tv, telefon, seif, uscător de păr, baie cu duş, balcon.

LoCaLIzare: la 100 de metri de plajă, în stațiunea Gumbet şi la 1 km de centrul oraşului Bodrum. FaCILITățI HoTeL: 4 restaurante, 3 baruri, piscină, piscină pentru copii, loc de joacă, mini club, tobogane, magazine, frizerie, sală de fitness, tenis de masă, darts, internet cafe. FaCILITățI Camere: aer condiționat, tv, telefon, minibar, uscător de păr, baie cu duş, balcon.

LoCaLIzare: pe malul mării, în stațiunea Ortakent, la 11 km de Bodrum. FaCILITățI HoTeL: restaurante, 3 baruri, piscină, tobogane, piscină pentru copii, loc de joacă, mini club, magazine, saună, baie turcească, masaj, darts, biliard, animație, parcare. FaCILITățI Camere: aer condiționat, tv, telefon, minibar, seif, uscător de păr, baie cu duş, balcon.

LoCaLIzare: pe malul mării, în stațiunea Yalikavak şi la 17 km de centrul oraşului Bodrum. FaCILITățI HoTeL: 4 restaurante, 4 baruri, piscine, piscină pentru copii, loc de joacă, piscină interioară, baby sitting, spălătorie, hamam, saună, masaj, volei pe plajă, mini club, animație. FaCILITățI Camere: aer condiționat, LCD, telefon, minibar, seif, baie cu duş, uscător de păr, terasă sau balcon.

LoCaLIzare: la 350 de metri de plajă, în stațiunea Gumbet, la 2 km de centrul oraşului Bodrum. FaCILITățI HoTeL: restaurant, terasă, baruri, piscină, biliard, tenis de masă, darts, saună, fitness, SPA, masaj, hamam, recepție, cameră de bagaje, parcare. FaCILITățI Camere: aer condiționat, LCD, mini bar, internet wi-fi, telefon, baie cu duş, uscător de păr, balcon.

LoCaLIzare: pe malul mării, în Bitez, la 7 km centrul Bodrum. FaCILITățI HoTeL: restaurante, 3 baruri, 3 săli de conferințe, piscină, piscină pentru copii, doctor, centru SPA, frizerie, hamam, saună, fitness, ping-pong, darts, biliard, wireless, masaj, jacuzzi, discotecă. FaCILITățI Camere: aer condiționat, tv, telefon, minibar, seif, baie cu duş sau cadă, uscător de păr, balcon.

LoCaLIzare: la 70 de metri de plajă, la 6 km de stațiunea Turgutreis, la 24 km de Bodrum. FaCILITățI HoTeL: restaurante, baruri, club de noapte, piscină, piscină pentru copii, salon tv, coafor, wireless, internet-cafe, hamam, saună, masaj, jacuzzi, sală de fitness, teren de tenis, biliard, baschet. FaCILITățI Camere: aer condiționat, tv, telefon, minibar, uscător de păr, baie cu duş.

de la 899 RON de la 999 RON de la 999 RON de la 1019 RON

de la 1199 RON de la 1299 RON de la 1599 RON

56

www.europatravel.roTURCIA Marmaris Marmaris

Marmaris înseamnă plaje întinse, mare albastru turcoaz, arhitectură aparte, mirodenii puternice şi, fără îndoială, artă în negoț. Ajuns aici, primul lucru pe care îl zăreşti este frumusețea apei, densitatea pădurilor de pini care coboară pantele line ale dealurilor îngrămădindu-se parcă până aproape de nisip şi plajele întinse cu nisip fin. Cea mai importantă atracție culturală a oraşului este partea veche, cu ale sale alei întortocheate, pavate cu piatră cubică şi împodobite cu case vechi, adunate parcă în jurul Castelului lui Suleiman Magnificul, vechi de aproape jumătate de secol. În zona portului vei găsi o mulțime de restaurante, cluburi, cafenele şi un bazar animat, de unde îți poți cumpăra mirodenii turceşti, suveniruri, bijuterii din aur şi îmbrăcăminte din piele. Negociază pentru fiecare bănuț, chiar dacă produsul îți pare ieftin. Aici, negoțul înseamnă tradiție şi este o plăcere pentru comercianți. O altă atracție

pe care nu trebuie să o ratezi este Hafsa Sultan Caravanserai, care poartă numele mamei lui Suleiman Magnificul. Construit în 1545, Caravanseraiul adăposteşte astăzi magazine de suveniruri şi cafenele. De asemenea, vizitează mormântul Sarianei, profeta care l-a ajutat pe Suleiman să cucerească insula Rhodos, baia turcească Armutalan Hamam aflată la 2 km de centrul oraşului Marmaris şi parcurile acvatice, în special Atlantis Waterpark, cel mai mare din stațiune, cu numeroase posibilități

de distracție: tobogane, piscină cu valuri, teren de mini golf şi săli de bowling. Iar dacă eşti un iubitor al apei şi îți place să te bălăceşti, află că în Marmaris sporturile nautice se practică la nivel înalt, la ordinea zilei fiind activităţile de snorkeling şi scuba diving. Pe plaja staţiunii se găsesc numeroase centre specializate de sporturi nautice, iar preţurile sunt rezonabile, dat fiind concurența.

MArMArIsSERVICII INCLUSE

AVION• bilet avion cursă charter;

• transfer aeroport - hotel - aeroport;

• cazare 7 nopți;• tip de masă conform

hotelului ales;• asistență turistică pe

perioada sejurului.

AUTOCAR:• transport autocar clasificat;

• cazare 7 nopți;• tip de masă conform

hotelului ales;• însoțitor de grup;

• asistență turistică pe perioada sejurului.

INDIVIDUAL:• cazare;

• tip de masă conform hotelului ales;

• asistență turistică pe perioada sejurului.

Hotel Masă Tarif Individual Tarif Avion

Hotel Kocer Beach MD 11 €/zi 249 €Hotel Amos DP 16 €/zi 299 €Hotel Intermar AI 18 €/zi 329 €Hotel Blue Lagoon AI 18 €/zi 339 €Hotel Myra AI 18 €/zi 369 €Hotel Alkan HB 19 €/zi 299 €

Hotel Mehtap Beach AI 21 €/zi 359 €Hotel Mirage World AI 24 €/zi 379 €Hotel Sesin AI 26 €/zi 409 €Hotel Pasabey AI 27 €/zi 379 €Hotel Kaya Maris AI 29 €/zi 399 €Hotel Pasa Beach AI 29 €/zi 409 €

Hotel Green Nature Resort & Spa AI 29 €/zi 419 €Hotel Grand Pasa AI 31 €/zi 459 €Hotel Elegance AI 44 €/zi 539 €

57

Turcia Marmaris Marmaris

Hotel Blue Lagoon 3*all inclusive

Hotel amos 3*demipensiune

Hotel Green Nature 5*All inclusive

Hotel alkan 3*demipensiune

Hotel mehtap Beach 4*all inclusive

LoCaLIzare: la 600 de metri de plajă şi la 2 km de oraşul Marmaris.FaCILITățI HoTeL: restaurant interior şi exterior, terasă, baruri piscină, piscină pentru copii, şezlonguri şi umbrele, spălătorie, SPA, saună, masaj, fitness, loc de joacă. Hotelul este recomandat familiilor cu copii.FaCILITățI Camere: aer condiționat (contra-cost), tv, telefon, frigider, baie cu duş, balcon.

LoCaLIzare: pe plajă, la 3 km de centrul oraşului Marmaris. FaCILITățI HoTeL: restaurant à la carte, snack-bar, bar la piscină, piscină exterioară, piscină pentru copii, parcare.FaCILITățI Camere: aer condiționat, tv, telefon, minibar, baie cu cadă, uscător de păr, balcon.

LoCaLIzare: la 500 de metri de plajă, într-o pădure de pini şi la 3 km de centru. FaCILITățI HoTeL: restaurante, 4 baruri, 3 piscine exterioare, piscină interioară, piscină pentru copii cu tobogane, spălătorie, sală de fitness, hamam, saună, masaj, jacuzzi, tenis, biliard, miniclub, animație. FaCILITățI Camere: aer condiționat, tv, telefon, minibar, seif, baie cu cadă sau duş, balcon.

LoCaLIzare: la 100 de metri de plajă şi la 95 km de aeroportul Dalaman. FaCILITățI HoTeL: restaurant principal, restaurant à la carte, lobby-bar, pub, cafenea, sală de conferințe, internet wi-fi, piscină exterioară, piscină pentru copii, curățătorie, şezlonguri şi umbrele de soare la piscină, biliard. FaCILITățI Camere: aer condiționat, tv, telefon, minibar, baie cu duş, uscător de păr, balcon.

LoCaLIzare: pe plajă, la 1 km de centrul oraşului Marmaris. FaCILITățI HoTeL: restaurant, restaurant à la carte, 2 baruri, plajă privată, şezlonguri şi umbrele, piscină, coafor, spălătorie, wi-fi, saună, sală de fitness, hamam, tenis de masă, biliard, animație. FaCILITățI Camere: aer condiționat, tv, telefon, minibar, seif, baie cu cadă sau duş, balcon.

de la 1099 RON de la 1099 RON de la 1099 RON

Hotel Kocer Beach 3*mic dejun

LoCaLIzare: pe plajă, la 2 km de centrul oraşului şi la 133 km de aeroportul din Bodrum. FaCILITățI HoTeL: restaurant principal, restaurant à la carte, piscină exterioară, plajă privată cu şezlonguri şi umbrele, curățătorie. FaCILITățI Camere: aer condiționat, tv, telefon, mini-frigider, seif, baie cu cadă sau duş, balcon.

de la 999 RON

Hotel myra 3*all inclusive

LoCaLIzare: la 200 de metri de plajă şi la 1 km de centrul oraşului Marmaris. FaCILITățI HoTeL: restaurant interior şi exterior, bar, piscină exterioară, piscină pentru copii, birou de schimb valutar, spălătorie şi curățătorie, parcare. FaCILITățI Camere: aer condiționat, tv, telefon, baie cu cadă, balcon sau terasă.

de la 1099 RON

de la 1099 RON de la 1299 RON

58

www.europatravel.roTURCIA Antalya Antalya

„CAPITALA” COASTEI mEdITERANE TURCESTIAntalya este oraşul modern

cu un centru istoric mic, fermecător, un muzeu de arheologie impresionant,

plaje lungi însorite, o coastă turcoaz, hoteluri bune, o

mulţime de atracţii şi vederi dramatice spre munte

şi spre mare.

SERVICII INCLUSEAVION

• bilet avion cursă charter;• transfer aeroport - hotel -

aeroport;• cazare 7 nopți;

• tip de masă conform hotelului ales;

• asistență turistică pe perioada sejurului.

ANTAlYAAntalya este oraşul cu cele mai multe hoteluri de cinci stele dintre destinațiile Mediteranei. Este un oraş atractiv cu bulevarde umbrite cu palmieri, străzi înguste şi întortocheate, hoteluri luxoase şi servicii greu de combătut. Datorită acestor lucruri şi a multor atracții, oraşul a devenit un refugiu de vară pentru mulți turişti veniți în căutarea naturii, a culturii şi a istoriei. Printre marile atracții ale Antalyei se află portul turistic, cartierul vechi Kaleici şi plajele generoase cu nisip fin şi activități pentru toate preferințele. Pe coasta Antalyei se regăsesc multe sate specifice Mediteranei, colorate în alb, ornate cu flori şi înconjurate de Munții Taurus. Datorită acestor caracteristici şi nu numai, oraşul port atrage anual aproximativ 30% dintre turiştii străini care aleg Turcia ca destinație de vacanță. Familiile care îşi doresc relaxare vor găsi în Antalya complexuri cu plaje mari, curate, şi multe cluburi de joacă

pentru copii. Cei care îşi doresc istorie, pot vizita monumente antice precum Muzeul de Arheologie sau siturile Karpuzkaldiran, dealul Tunek, parcul Karaalioglu, podul Arapsu şi Minaretul elegant, moscheea construită de sultanul Seljuk Alaeddin Keykubat în secolul al treilea, iar cei care îşi doresc sport şi distracție vor fi copleşiți de varietatea activităților şi a

sporturilor nautice. Cât despre gurmanzi, Antalya este raiul mâncărurilor orientale, precum pilaf, doner kebab, salate cu iaurt, peşte în ulei de măsline şi celebrele dolma. Pe scurt, Antalya este destinația perfectă de vacanță, aflată pe locul cinci în topul celor mai vizitate locuri din lume.

59

Turcia Antalya Antalya

Side este unul din cele mai vechi oraşe de pe coasta Antalyei. În timpuri străvechi, principalele surse de venit ale oraşului au fost reprezentate de piraterie şi de comerțul cu sclavi. Astăzi, Side este un oraş şi o stațiune turistică turcească apreciată pentru istoria şi arhitectura vechiului oraş, dar mai ales pentru păstrarea intactă a atmosferii romantice de odinioară şi a farmecului original. Partea veche a oraşului este principala atracție, datorită mărturiilor istoriei atât de bine reprezentate şi conservate aici. Dacă iubeşti cultura, vizitează Muzeul din Side - găzduit într-o baie romană veche - arcul monumental, fântâna Nymphaeum, Templele zeilor Apollo şi Dinoysus şi apeductele. Iar dacă vrei relaxare şi bronz, Side te răsfață cu plaje mixte cu nisip şi pietriş, una dintre cele mai faimoase aflându-se chiar în jurul portului antic. Stațiunea se mândreşte cu două plaje atractive. Una se află la vest, între Side şi Colaki, unde apa este mai puțin adâncă, iar cealaltă se întinde la est, într-o zonă mai liniştită, şi continuă până la insulița de pe râul Manavgat.

Hotel Masă București Cluj Timișoara

Crystal Admiral Resort Suites UAI de la 479 € de la 479 € de la 459 €Hotel Vera Stone Palace AI de la 503 € de la 503 € de la 483 €Hotel Sueno Beach Side UAI de la 584 € de la 584 € de la 564 €Hotel Calimera Kaya UAI de la 604 € de la 619 € de la 599 €Aydinbey King's Palace & Spa UAI de la 634 € de la 649 € de la 529 €Crystal Palace Luxury Resort UAI de la 678 € de la 678 € de la 658 €Crystal Sunrise Queen Resort UAI de la 731 € de la 731 € de la 711 €Crystal Sunset Luxury Resort UAI de la 731 € de la 731 € de la 711 €Hotel Royal Alhambra Palace UAI de la 710 € de la 748 € de la 728 €Hotel Royal Dragon UAI de la 743 € de la 782 € de la 743 €Hotel Voyage Sorgun UAI de la 794 € de la 799 € de la 779 €

Bucătărie rafinată, zone istorice, plaje nisipoase şi prețuri accesibile. Alanya este stațiunea Turciei care se întinde cu eleganţă de-a lungul a două golfuri largi şi care atrage cu regularitate în fiecare vară turişti scandinavi, germani, ruşi şi olandezi. Alanya are un port frumos şi se găseşte în topul preferinţelor turistice datorită plajelor întinse de nisip fin, a plantaţiilor de bananieri, a hotelurilor cu nenumărate facilități şi a accesului facil către monumentele istorice ale zonei. Plajele stațiunii sunt mărginite de hoteluri şi restaurante construite recent, ale căror servicii acoperă întreaga gamă de preferințe ale

unui turist dornic de petrecere, relaxare şi descoperire culturală. Coastele stâncoase şi împădurite măresc farmecul peisajului, iar numeroasele grote care se deschid printre stânci, precum Damlatas, impresionează prin podoabele de stalactite. În Alanya vei găsi hoteluri luxoase, baruri, cafenele, restaurante în aer liber, aliniate de-a lungul plajelor, în care principalul preparat tradiţional este, fără doar şi poate, gătit din peşte. Deşi întreaga stațiune este un deliciu şi o bucurie a privirii, alocă-ți mai mult timp pentru portul oraşului. Amenajat cu cafenele tradiţionale, un parc cu flori şi boutique-uri cu

haine sau bijuterii, Alanya este de departe cea mai animată şi mai plină de viaţă zonă a oraşului.

Hotel Masă București Cluj Timișoara

Hotel Atlas Beach AI de la 276 € de la 271 € de la 245 €Hotel Antique Roman Palace AI de la 353 € de la 353 € de la 333 €Hotel Saphir AI de la 360 € de la 369 € de la 360 €

Hotel Saphir Resort & Spa UAI de la 461 € de la 472 € de la 461 €Hotel Mukarnas Spa Resort UAI de la 500 € de la 500 € de la 456 €Hotel Delphin Botanik AI de la 619 € de la 619 € de la 599 €Hotel Delphin Deluxe Resort UAI de la 664 € de la 664 € de la 644 €Hotel Botanik Platinum UAI de la 664 € de la 664 € de la 644 €

AlANYA

sIde

60

www.europatravel.roTURCIA Antalya Antalya

BeleKHotel Masă București Cluj Timișoara

Hotel Vera Verde Resort AI de la 416 € de la 416 € de la 396 €Hotel Vera Club Mare UAI de la 496 € de la 507 € de la 476 €Crystal Family Resort & Spa UAI de la 573 € de la 573 € de la 553 €Crystal Waterworld Resort UAI de la 594 € de la 594 € de la 574 €Hotel Ic Santai Family Resort UAI de la 612 € de la 626 € de la 606 €Crystal Tat Beach Golf Resort UAI de la 633 € de la 633 € de la 613 €Hotel Letoonia Golf Resort UAI de la 633 € de la 633 € de la 613 €Hotel Riu Kaya Belek UAI de la 690 € de la 677 € de la 616 €Hotel Limak Arcadia Resort UAI de la 678 € de la 678 € de la 658 €Limak Atlantis Deluxe Resort UAI de la 734 € de la 734 € de la 714 €Hotel Sueno Golf Belek UAI de la 766 € de la 766 € de la 746 €Hotel Susesi Luxury Resort UAI de la 773 € de la 773 € de la 773 €Hotel Ela Quality Resort UAI de la 874 € de la 848 € de la 777 €Hotel Royal Adam & Eve UAI de la 759 € de la 811 € de la 759 €Hotel Voyage Belek Golf&Spa UAI de la 829 € de la 833 € de la 818 €Hotel Gural Premier Belek UAI de la 839 € de la 839 € de la 839 €Hotel Cornelia De Luxe Resort UAI de la 919 € de la 904 € de la 826 €Kaya Palazzo Golf Resort UAI de la 981 € de la 960 € de la 879 €Cornelia Diamond Golf Resort UAI de la 1015 € de la 1002 € de la 928 €Hotel Calista Luxury Resort UAI de la 1014 € de la 1025 € de la 1014 €Regnum Carya Golf Resort UAI de la 1051 € de la 1067 € de la 1047 €Maxx Royal Belek Golf & Spa UAI de la 1480 € de la 1508 € de la 1480 €

Situat pe ţărmul Mediteranei, în partea estică a provinciei Antalya, Belek este un paradis turistic cu 300 de zile însorite pe an, plaje cu nisip auriu, ape turcoaz, terenuri de golf şi hoteluri moderne. În ultimii ani, stațiunea a devenit un refugiu pentru cei care caută luxul, gama de facilități oferite aici fiind neaşteptat de variată. Milioane de turişti din Europa, Rusia şi statele Golfului Persic sunt atraşi de o selecție generoasă de hoteluri, în cea mai mare parte de 5 stele. Cele mai multe dintre ele au fost construite de curând, sunt spațioase şi prezintă un stil arhitectural modern, ornat cu detaliile Turciei de demult. Pe lângă relaxare şi lux, Belek este o invitație pentru practicanți ai golfului, având nu mai puțin de şase terenuri. Iar dacă eşti un împătimit al naturii, află că stațiunea este

casa a 109 specii de păsări, inclusiv a frumoaselor bufnițe cu glugă Tyto Alba, pe care le poți vedea în timp ce stai la plajă. Nu te îngrijora, nu sunt periculoase.

61

Turcia Antalya Antalya

lArAAflată la 12 kilometri de centrul oraşului Antalya, Lara se remarcă prin numeroase posibilități de distracție şi relaxare. Alături de suburbia Kundu, oraşul formează zona turistică Lara-Kundu, una dintre cele mai populare destinații de vacanță de pe țărmul turcesc al Mării Mediterane. Atracția majoră a zonei este plaja Lara, cea mai lungă din Turcia, acoperită cu nisip închis la culoare şi amenajată cu numeroase facilități printre care şezlonguri, umbrele de soare, standuri cu gustări şi răcoritoare, duşuri, divertisment şi centre profesionale de sporturi nautice. Lara-Kundu se află în partea estică a Antalyei, dedicată familiilor cu copii. Regiunea este faimoasă pentru dimensiunea generoasă

şi calitatea plajei sale, pentru eucalipţii şi palmierii de aici şi pentru apa limpede şi albastră a Mării Mediterane. Denumirea Lara- Kundu provine de la numele râului care înconjoară regiunea. Aici vei întâlni o mare varietate de hoteluri luxoase, unele dintre ele tematice, cu restaurante, baruri, parcuri de amuzament, activităţi sportive şi spaţii destinate recreerii. Hotelurile

din Lara au fost construite pentru a oferi vacanțe all inclusive, acestea fiind gândite cu toate facilitățile necesare familiilor cu copii. În majoritatea vei găsi piscină interioară şi exterioară pentru adulţi şi copii, aqua park, piscină cu valuri, sală de fitness, baie turcească, saună, cameră cu aburi, terenuri de tenis, volei de plajă sau baschet, darts, tenis de masă, biliard, sporturi

de apă fără motor, centru de înfrumuseţare, sporturi nautice cu motor, masaj, lecţii de tenis, şcoală de înot şi mini club pentru copii. Dacă, însă, iubeşti aventura, ai sporturi nautice chiar la centrele de pe plajă, iar prețurile sunt mai mult decât accesibile. Recomandarea noastră, încearcă scufundările, parasailing-ul şi rafting-ul.

Odinioară un sat mic de pescari, Kemer a devenit astăzi una dintre cele mai populare destinații de pe Riviera turcească. Oraşul deține toate ingredientele unei vacanțe reuşite atât pentru cupluri, cât şi pentru familii. Are plaje cu pietriş sau nisip, hoteluri de lux, peisaje deosebite, baruri şi locuri pline de istorie, pe care le poți parcurge la pas, bucurându-te de atmosfera medievală. Oraşul Kemer cuprinde staţiunile Tekirova, Camyuva, Kiris, Goynuk, Beldibi, iar cea mai importantă atracție este frumusețea naturală a zonei, împodobită de plajele întinse şi de munții acoperiți cu păduri de pini. Pe lângă acestea, Kemer oferă cluburi, baruri, restaurante, magazine, sporturi nautice, băi turceşti şi excursii safari. Printre marile atracții se regăsesc Peştera

Beldibi, Canionul şi cascada Goynuk, Fortăreața oraşului, Poarta Hadrian şi Muzeul de arheologie, iar pe coasta mării sunt câteva sate tradiționale importante precum Beldibi, Kiris, Cayova, Aslanbucak, Kuzdere, Beycik, Camyuva, Goynuk şi Cirali. Ajuns în Kemer, îți recomandăm să mergi cu barca în vechiul oraş Phaselis, în care vei vedea ruine din perioada romană: zidurile unui castel, templul lui Zeus, drumul regelui Antonius şi un teatru antic. Printre alte atracții din Kemer ce merită parcurse sunt izvoarele de munte din Ulupinar, oraşul antic Olympos, focurile de la Chimera, Stâncile Gemene, plaja lungă de doi kilometri a Golfului Adrasan şi Eco Parcul.

Hotel Masă București Cluj Timișoara

Fame Residence Lara & Spa AI de la 594 € de la 594 € de la 594 €Hotel Miracle Resort UAI de la 644 € de la 664 € de la 644 €Venezia Palace Deluxe Resort UAI de la 724 € de la 699 € de la 679 €Hotel Concorde Deluxe Resort UAI de la 724 € de la 724 € de la 704 €Hotel Ic Green Palace UAI de la 734 € de la 734 € de la 697 €Limak Lara De Luxe Resort UAI de la 780 € de la 780 € de la 760 €Hotel Barut Lara Resort UAI de la 870 € de la 855 € de la 775 €Hotel Royal Holiday Palace UAI de la 808 € de la 860 € de la 840 €Hotel Royal Wings UAI de la 808 € de la 860 € de la 840 €Hotel Delphin Diva Premiere UAI de la 881 € de la 881 € de la 861 €Hotel Delphin Palace UAI de la 920 € de la 920 € de la 900 €Hotel Delphin Imperial UAI de la 1042 € de la 1042 € de la 1022 €Hotel Mardan Palace UAI de la 878 € de la 1147 € de la 878 €

Hotel Masă București Cluj Timișoara

Hotel Fame AI de la 297 € de la 297 € de la 297 €

Hotel Fame Residence Goynuk AI de la 370 € de la 370 € de la 350 €

Fame Residence Kemer & Spa AI de la 447 € de la 447 € de la 427 €Hotel Majesty Club La Mer UAI de la 477 € de la 477 € de la 455 €Majesty Mirage Park Resort UAI de la 515 € de la 515 € de la 494 €Crystal De Luxe Resort & Spa UAI de la 538 € de la 538 € de la 518 €Hotel Mirada Del Mar UAI de la 524 € de la 542 € de la 524 €Crystal Aura Beach Resort UAI de la 549 € de la 549 € de la 529 €Crystal Flora Beach Resort Hv UAI de la 549 € de la 549 € de la 529 €Hotel Limak Limra Resort UAI de la 629 € de la 629 € de la 609 €Hotel Rixos Sungate UAI de la 766 € de la 629 € de la 746 €Hotel Rixos PremiumTekirova UAI de la 734 € de la 734 € de la 714 €Hotel Gural Premier Tekirova UAI de la 909 € de la 909 € de la 909 €Hotel Maxx Royal Kemer UAI de la 1585 € de la 1614 € de la 1585 €

KeMer

62

www.europatravel.roBULGARIA

ALBENA Una dintre cele mai cunoscute stațiuni de pe litoralul bulgăresc, Albena se află la 12 kilometri de Balcic şi la 30 kilometri de Varna. Este una dintre destinațiile de vacanță care se remarcă printr-un stil arhitectural unic şi uniform şi prin 5 kilometri de plajă cu nisip fin, de-a lungul căreia sunt aliniate zeci de hoteluri, majoritatea amenajate cu piscine.

NISIPURILE dE AUR Este cea mai prestigioasă stațiune bulgărească de litoral. Plaja ei are 3.5 kilometri lungime şi până la 100 de metri lățime, fiind considerată una dintre cele mai apreciate din Europa. Este plată, acoperită cu nisip fin şi auriu şi mărginită de apa Mării Negre, limpede şi calmă, ideală pentru scufundări şi vacanțe cu copii. Deşi aproape de plajă, cele mai

multe hoteluri din Nisipurile de Aur au piscină proprie şi funcționează în regim all inclusive.

ST. CONSTANTIN SI ELENA Un oraş-stațiune de pe coasta bulgară a Mării Negre, situat într-un parc aflat la 10 kilometri nord de centrul oraşului Varna şi la 7 kilometri sud de Nisipurile de Aur. Oraşul deține plaje nisipoase, presărate pe alocuri de promotorii stâncoase, izvoare minerale calde, hoteluri moderne, centre de spa şi agremente de iahting.

SUNNy BEACh Este cea mai populară şi cea mai mare stațiune de vacanță din Bulgaria. De-a lungul plajei, care

se întinde pe câțiva kilometri, sunt amenajate peste 200 de hoteluri, restaurante şi peste 130 de baruri, pub-uri cu muzică live, cluburi de noapte, discoteci şi cafenele. Este destinația ideală pentru vacanțe de relaxare şi party!

OBzOR Un mic paradis aflat pe coasta Mării Negre, Obzor este o stațiune unică, cu atracții naturale, ce dezvăluie o privelişte incredibilă a uneia dintre cele mai frumoase regiuni de pe coasta bulgară a Mării Negre. Aici, apa mării este calmă şi limpede precum cristalul, stațiunea fiind potrivită pentru familiile cu copii şi pentru pasionații de scufundări.

VACANTE IN STIL ALL INCLUSIVE

Ofertantă şi ospitalieră, Bulgaria este una dintre

cele mai accesibile destinații de vacanță ale românilor.

Aici găseşti staţiuni de schi renumite precum Bansko,

Borovets şi Pamporovo, cât şi stațiuni atractive de litoral

precum Albena, Nisipurile de Aur, Sf. Constantin şi

Elena, Sunny Beach şi Obzor. Ajuns în Bulgaria, descoperi tradiții autentice, petreceri

energice, centre de sănătate, plaje întinse, cascade

naturale, situri arheologice şi mâncare din belşug. Mai

exact, descoperi frumusețea vacanțelor all inclusive.

BulgArIA

63

BULGARIA

ralitsa superior aqua 4*Albena

all inclusive +

Hotel Kaliakra 4*Albena

all inclusive +

Hotel mura 3*Albena

all inclusive

Hotel vita Park 3*Albena

all inclusive +

Hotel Laguna Beach 4*Albena

all inclusive

amelia superior 4*Albena

demipensiune

Hotel althea 3*Albena

all inclusive

LoCaLIzare: la 950 metri de plajă.FaCILITățI HoTeL: piscină exterioară şi interioară, piscină pentru copii, umbrele şi şezlonguri, restaurant, bar, sală de jocuri, biliard, internet cafe, wi-fi, teren de tenis, volei, baschet, coafor, jacuzzi, animație, grădiniță, loc de joacă pentru copii, seif, lift, shuttle bus până la plajă, parcare.FaCILITățI Camere: aer condiționat, balcon, baie cu duş, televizor, telefon.

LoCaLIzare: situat pe plajă. FaCILITățI HoTeL: restaurant, baruri, piscină exterioară, piscină pentru copii, mini club, sală de conferințe, animație, loc de joacă pentru copii, grădiniță, parcare.FaCILITățI Camere: aer condiționat, balcon, baie cu cadă sau duş, telefon, uscător de păr, prosoape şi papuci, LCD, seif, mini bar, sistem audio.

LoCaLIzare: pe plajă, lângă rezervația naturală Baltata. FaCILITățI HoTeL: renovat în 2011, amenajat cu piscină exterioară, piscină interioară, jacuzzi, restaurant, lobby bar, exchange, lift, seif, internet cafe, wireless în lobby şi lobby bar- contra cost), birou-rent-a-car, masaj.FaCILITățI Camere: balcon, aer condiționat, baie cu duş, uscător par, telefon, televizor, mini bar.

LoCaLIzare: la 1000 metri de plajă.FaCILITățI HoTeL: shuttle bus până la plajă, piscină, piscină pentru copii, şezlonguri şi umbrele, restaurant, bar, biliard, internet cafe, masaj, teren de fotbal, baschet, tenis de masă, gradiniță, loc de joacă, magazin, seif, lift, parcare, facilități pentru persoanele cu dizabilități.FaCILITățI Camere: aer condiționat, balcon, telefon, tv satelit.

LoCaLIzare: hotelul este situat pe plajă. FaCILITățI HoTeL: restaurant, baruri, sală de conferințe, acces internet, piscină exterioară, piscină acoperită, jacuzzi, piscină pentru copii, teren de joacă şi grădiniță pentru copii, parcare. FaCILITățI Camere: aer condiționat, balcon, baie cu duş, telefon, televizor, mini bar.

LoCaLIzare: hotelul se află în prima linie, la 150 metri de plajă.FaCILITățI HoTeL: corp complet nou construit în 2013, lobby bar, restaurant Essential (la Hotel Flamingo Grand 5*), piscină exterioară (la Hotel Kaliopa sau Laguna Garden), seif, bar, teren de tenis.FaCILITățI Camere: LCD, conexiune la internet, telefon, baie cu duş, balcon.

LoCaLIzare: în zona de parc a stațiunii, la 800 metri de plajă.FaCILITățI HoTeL: piscină exterioară cu sectiune pentru copii, magazin, birou de schimb valutar, seif (contra-cost), parcare, bar, tenis de masă (contra-cost), salon de masaj (contra-cost), shuttle bus spre plajă (contra-cost), închiriere frigidere (contra-cost).FaCILITățI Camere: tv satelit, telefon, balcon, baie cu duş.

Albena

de la 35 €/zi de la 28 €/zi de la 29 €/zi de la 25 €/zi

de la 41 €/zi de la 32 €/zi de la 29 €/zi de la xx €/zi

64

www.europatravel.roBULGARIA

Hotel shipka 3*Nisipurile de Aur

mic dejun

Hotel slavey 4*Nisipurile de Aur

all inclusive

Hotel Pliska 3*Nisipurile de Aur

mic dejun

Hotel Blue sky 3*Nisipurile de Aur

all inclusive

morsko oko Garden 4*Nisipurile de Aur

all inclusive

Hotel atlas 4*Nisipurile de Aur

ultra all inclusive

LoCaLIzare: la 200 de metri de plajă.FaCILITățI HoTeL: restaurant, lobby-bar, piscină exterioară şi interioară, saună şi jacuzzi, coafor, masaj, biliard, tenis de masă, club de noapte, cafenea, magazine.FaCILITățI Camere: aer condiționat, tv, telefon, minibar, baie cu cadă sau duş, acces internet, uscător de păr, balcon.

LoCaLIzare: la 300 de metri de plajă.FaCILITățI HoTeL: restaurant principal, restaurant à la carte, lobby-bar, snack-bar, pub, piscina exterioară, piscina interioară, piscina pentru copii, jacuzzi, sauna, sala de fitness, masaj, miniclub.FaCILITățI Camere: aer condiționat, tv, telefon, minibar, baie cu duş, uscător de păr, balcon.

LoCaLIzare: în partea sudică a stațiunii, la 200 de metri de plajă.FaCILITățI HoTeL: restaurant, bar, piscina interioară, jacuzzi, sauna, masaj, loc de joacă pentru copii.FaCILITățI Camere: aer condiționat, tv, telefon, baie cu duş, balcon.

LoCaLIzare: la 300 de metri de plajă de nisip, în mijlocul unui parc.FaCILITățI HoTeL: restaurant principal, bar, piscina exterioară, acces wireless, loc de joacă pentru copii, parcare.FaCILITățI Camere: aer condiționat, tv, telefon, minibar, acces wireless, baie cu duş, balcon sau terasă.

LoCaLIzare: la 100 metri de plajă.FaCILITățI HoTeL: recepție, seif, 3 lifturi, aer condiționat, lobby bar, restaurant cu terasă, internet wi-fi, piscină, piscină pentru copii, bar la piscină, mini club, tenis de masă, darts. FaCILITățI Camere: aer condiționat, tv satelit, telefon, mochetă, mini bar, baie cu duş uscător de păr, balcon.

LoCaLIzare: la 300 de metri de plajă. FaCILITățI HoTeL: restaurant, terasă, bar la piscina, piscina exterioară şi interioară, tobogane, coafor, cabinet medical, centru SPA, baie turcească, sauna, sala de fitness, masaj, tenis de masă, volei pe plajă.FaCILITățI Camere: aer condiționat, tv, telefon, minibar, seif, baie cu cadă sau duş, uscător de păr, balcon.

Nisipurile de Aur

de la 14 €/zi de la 15 €/zi de la 18 €/zi de la 35 €/zi

de la 29 €/zi de la 28 €/zi de la xx €/zi

65

BULGARIA

Hotel sol Luna Bay 4*Obzor

all inclusive

Hotel azalia 4*Constantin şi Elena

all inclusive ultra plus

Hotel rubin 4*Constantin şi Elena

all inclusive premium

Hotel miramarObzor

ultra all inclusive

sunrise all suite resortObzor

all inclusive

Hotel riu Helios Bay 4* Obzor

all inclusive

Hotel Dolphin marina 4*Constantin şi Elena

all inclusive premium

LoCaLIzare: pe plajă, la 10 minute de stațiunile Byala şi Obzor.FaCILITățI HoTeL: restaurant, bar la piscina, piscina exterioară, aerobic, biliard, tenis de masă, miniclub, program de animatie. FaCILITățI Camere: aer condiționat, tv, telefon, minibar, baie cu cadă sau duş, uscător de păr, balcon.

LoCaLIzare: pe plajă, la 350 de metri de centrul stațiunii.FaCILITățI HoTeL: restaurant, lobby bar, internet, SPA, piscină interioară, loc de joacă, jacuzzi, fitness, sală de conferințe, lift, seif, animație, acces wireless room service, divertisment, tenis de masă, cabinet medical, coafură.FaCILITățI Camere: aer condiționat, tv, telefon, minibar, baie cu duş, balcon.

LoCaLIzare: pe plajă.FaCILITățI HoTeL: piscină, piscină pentru copii, restaurante, baruri, biliard, internet, teren de tenis, teren de volei, tenis de masă, teren de fotbal, masaj, loc de joacă, seif, parcare.FaCILITățI Camere: aer condiționat, tv, telefon, minibar, seif, acces internet, baie cu duş, uscător de păr, balcon.

LoCaLIzare: situat pe plajă.FaCILITățI HoTeL: restaurant, piscină exterioară, piscină interioară cu secțiune pentru copii, snack bar, mini club, SPA (saună, hammam, gimnastică, jacuzzi, salon de înfumusețare). FaCILITățI Camere: aer condiționat, tv, telefon, seif, baie cu duş, uscător de păr, balcon.

LoCaLIzare: la 200 de metri de plajă.FaCILITățI HoTeL: restaurant principal, restaurant à la carte, trei piscine cu secțiuni pentru copii, snack-bar, loc de joacă, internet wi-fi, wellness, parcare. FaCILITățI Camere: aer condiţionat, tv, telefon, minibar, chicinetă, acces internet, baie cu cadă sau duş, balcon.

LoCaLIzare: pe plajă. FaCILITățI HoTeL: , restaurant principal, restaurant tematic, terasă, baruri, piscina exterioară, piscina interioară, piscina pentru copii, centru de înfrumusețare, masaj, sauna, baie de aburi, jacuzzi, sala de fitness, loc de joacă pentru copii, miniclub.FaCILITățI Camere: aer condiționat, tv, telefon, minibar, baie cu duş, balcon.

LoCaLIzare: la 150 de metri de plajă.FaCILITățI HoTeL: piscină, piscină pentru copii, restaurante, baruri, biliard, internet, teren de tenis, teren de volei, tenis de masă, teren de fotbal, masaj, loc de joacă, seif, parcare.FaCILITățI Camere: aer condiționat, tv, telefon, minibar, seif, acces internet, baie cu duş, uscător de păr, balcon.

Constantin și Elena & Obzor

de la 32 €/zi de la 41 €/zi de la 26 €/zi de la 30 €/zi

de la 45 €/zi de la 33 €/zi de la 33 €/zi de la xx €/zi

66

www.europatravel.roBULGARIA Sunny Beach & Nessebar

Hotel amfora 3*Sunny Beach

all inclusive

Hotel Grand victoria 4*Sunny Beach

all inclusive

Hotel Yunona 3*Sunny Beach

all inclusive

Festa Panorama 4*Nessebar

all inclusive

sol Nessebar mare 4*Nessebar

all inclusive

Hotel marieta PalaceNessebar

mic dejun

Hotel victoria Palace 5*Sunny Beach

demipensiune

LoCaLIzare: în partea sudică a stațiunii, la 100 de metri de plajă. FaCILITățI HoTeL: restaurant, lobby-bar, piscină exterioară, piscină pentru copii, coafor, volei pe plajă, loc de joacă pentru copii, parcare.FaCILITățI Camere: aer condiționat, tv, telefon, baie cu duş, balcon.

LoCaLIzare: la 20 de metri de plajă.FaCILITățI HoTeL: restaurant, lobby bar, pool bar, piscină exterioară, piscină pentru copii, fitness, saună, masaj, internet wireless în lobby, parcare pazită.FaCILITățI Camere: aer condiționat, tv, telefon, minibar, chicinetă, acces wireless, baie cu duş, uscător de păr, balcon.

LoCaLIzare: la 180 de metri de plajă, în centrul staţiunii.FaCILITățI HoTeL: restaurant, lobby bar, piscină cu şezlonguri şi umbrele, internet wi-fi în lobby, parcare pazită.FaCILITățI Camere: aer condiționat, tv, minibar, acces wireless,baie cu duş, uscător de păr, balcon.

LoCaLIzare: în zona de promenadă a oraşului, la 150 de metri de plajă.FaCILITățI HoTeL: recepție, seif, lifturi, lobby bar şi restaurante, internet, club de noapte, piscină cu bar, terasă, şezlonguri şi umbrele, fitness, tenis de masă, teren de volei, gimnastică, parcare pazită, SPA.FaCILITățI Camere: telefon, tv, aer condiționat, minibar, baie cu duş sau cadă, uscător de păr, acces wireless, balcon.

LoCaLIzare: la 500 de metri de plajă. FaCILITățI HoTeL: restaurant, lobby bar, cocktail bar, summer bar, piscină exterioară, sală de conferințe, centru relaxare, sală bowling, sală fitness, biliard, discotecă, parcare nepazită.Se acceptă animale de companie.FaCILITățI Camere: aer condiționat, tv, telefon, minibar, acces internet, seif, baie cu cadă sau duş.

LoCaLIzare: situat pe plajă.FaCILITățI HoTeL: restaurant principal, restaurant à lacarte, baruri, cafenea, piscina exterioară şi interioară, sală de fitness, sauna, baie de aburi, jacuzzi, centru de echitatie, program de animatie, parcare.FaCILITățI Camere: aer condiționat, tv, telefon, minibar, acces wireless, baie cu duş, uscător de păr, balcon.

LoCaLIzare: la 50 de metri de plajă.FaCILITățI HoTeL: restaurante, baruri, wi-fi, piscină, piscină pentru copii cu tobogane, SPA, fitness, jacuzzi, masaj, animație, miniclub, jocuri electronice, parcare pazită. Hotelul acceptă animale de companie.FaCILITățI Camere: aer condiționat, tv, telefon, minibar, wireless, seif, baie cu cadă sau duş, uscător de păr, balcon

de la 27 €/zi de la 27 €/zi de la 41 €/zi de la 35 €/zi

de la xx €/zi de la 34 €/zi de la 31 €/zi de la 19 €/zi

67

BULGARIA

marina royal Palace 5*Duni

all inclusive

Hotel Pelican 4*Duni

all inclusive

Hotel Belleville 4*Duni

all inclusive

Hotel Naslada 2*+

Balchik

mic dejun

Hotel mistral 4*Balchik

mic dejun

LoCaLIzare: la 50 de metri de plajă. FaCILITățI HoTeL: piscină, piscină interioară, piscină pentru copii, restaurante, baruri, sky bar, club de noapte, teren de tenis, salon de înfrumusețare, fitness, saună, jacuzzi, masaj, animație, seif, lift, rent-a-car, parcare. FaCILITățI Camere: aer condiționat, televizor, telefon, mini bar, internet, baie cu cadă sau duş, uscător de păr, balcon.

LoCaLIzare: la 200 de metri de plajă. FaCILITățI HoTeL: piscină, piscină pentru copii, restaurante, baruri, discotecă, biliard, animație, grădiniță, coafor, salon de frumusețe, fitness, saună, jacuzzi, masaj, loc de joacă pentru copii, seif, lift, rent-a-car, parcare.FaCILITățI Camere: aer condiționat, televizor, telefon, mini bar, seif, baie cu cadă sau duş, uscător de păr, balcon.

LoCaLIzare: în centrul stațiunii, la 400 de metri de plajă.FaCILITățI HoTeL: restaurant, 2 piscine, fitness, tenis de masă, biliard, saună, masaj, parcare, schimb valutar.FaCILITățI Camere: aer condiționat, tv, minibar, acces internet, seif, baie cu cadă sau duş.

LoCaLIzare: la 100 de metri de plajă, lângă portul de yahturi.FaCILITățI HoTeL: restaurant, seif, spălătorie, parcare pazită. Acceptă gratuit animale de companie cu o greutate de maxim 5 kg.FaCILITățI Camere: aer condiționat, tv, telefon, minibar, baie cu duş, uscător de păr, balcon.

Duni & Balcik

Hotel Lotos 3*Balchik

mic dejun

LoCaLIzare: pe țărmul mării în portul stațiunii Balcik. FaCILITățI HoTeL: restaurant, fitness, parcare nepazită gratuită. Hotelul acceptă animale de companie.FaCILITățI Camere: aer condiționat, tv, baie cu duş, balcon.

LoCaLIzare: la 200 de metri de plajă. FaCILITățI HoTeL: piscină, piscină pentru copii, restaurante, baruri, discotecă, internet cafe, animație, fitness, saună, jacuzzi, masaj, loc de joacă pentru copii, seif, lift, rent-a-car, parcare. FaCILITățI Camere: aer condiționat, televizor, telefon, mini bar, seif, baie cu cadă sau duş, uscător de păr, balcon.

de la 34 €/zi de la 40 €/zi de la 38 €/zi de la xx €/zi

de la 10 €/zi de la 34 €/zi de la 22 €/zi

68

www.europatravel.roSPANIA

O destinație adorată de celebrități şi fascinantă prin istoria şi cultura sa, Mallorca atrage vară de vară membrii familiei regale spaniole în Palatul Marivent de lângă Palma. Clima excelentă, plajele minunate, oferta culturală bogată, ospitalitatea localnicilor şi atmosfera cosmopolită i-au convins până şi pe greii de la Hollywood precum Claudia Schiffer şi Michael Douglas să-şi cumpere proprietăţi aici. Cu toate acestea, Mallorca a rămas o destinație accesibilă tuturor fiind la ora actuală una dintre cele mai preferate destinații de vacanță din întreaga Spanie. Tocmai de aceea, aeroportul din Palma este supraaglomerat în sezonul de vârf, iar economia Balearelor este susținută în cea mai mare parte de sectorul turistic.

Bahia Coral Principedemipensiune

spa Flamboyan-Caribemic dejun

Hotel Hsm alejandriademipensiune

Hsm reina del mardemipensiune

LoCaLIzare: la 400 de metri de plaja Magalluf din Mallorca.FaCILITățI HoTeL: piscină, restaurant, loc de joacă, echipă de divertisment.FaCILITățI Camere: aer condiţionat, tv cablu şi balcon.

LoCaLIzare: lângă plaja Playa de Palma. FaCILITățI HoTeL: restaurant, bar, piscină interioară, saună, cadă cu hidromasaj, terasă cu şezlonguri. FaCILITățI Camere: frigider, tv cu ecran plat cu canale prin.

Hotel Hsm atlantic Parkdemipensiune

Hotel Hsm Golden Playademipensiune

MAllOrCA

LoCaLIzare: pe plajă. FaCILITățI HoTeL: piscină, centru SPA, restaurant, saună, hidromasaj şi duşuri senzoriale. FaCILITățI Camere: aer condiţionat, internet wi-fi, mini bar şi tv

LoCaLIzare: pe plajă, în apropierea mai multor parcuri tematice. FaCILITățI HoTeL: piscină, SPA, acces la plajă, restaurant, terasă, hidromasaj, duş cu aromoterapie. FaCILITățI Camere: AC, baie. Unele au terasă cu vedere la mare.

LoCaLIzare: în Playa de Palma, la 5 minute de plajă.FaCILITățI HoTeL: recepţie, bar, restaurant, lift, internet, AC.FaCILITățI Camere: camerele sunt dotate cu telefon, tv satelit, seif, baie şi balcon.

LoCaLIzare: la 300 m de plajă, în Arenal.FaCILITățI HoTeL: recepţie, lifturi, restaurant, bar, cameră de bagaje.FaCILITățI Camere: tv satelit, telefon, baie cu cadă sau duş, balcon cu vedere la piscină/mare.

de la 594 € de la 576 €

de la 494 € de la 484 €

de la 543 € de la 725 €

O climă idilică, un peisaj magnific şi, mai presus de toate, o linişte plăcută şi

momente de relaxare. Nu-i de mirare că, de-a lungul

timpului, Mallorca şi celelalte insule Baleare au fost

destinațiile preferate de mulți artişti şi scriitori aflați în

căutarea frumuseții absolute.

SERVICII INCLUSE• bilet avion;

• transfer aeroport - hotel - aeroport;• cazare 7 nopți;

• tip de masă conform hotelului ales;

• asistență turistică pe perioada sejurului.

69

SPANIA

Când spui Tenerife, parcă şi auzi ritmul energizant al petrecerilor nebune de pe malul mării. Pentru că DA, aici vacanța ține tot anul! Cunoscută şi sub numele de „Insula eternei primăveri”, Tenerife este cea mai mare şi mai populată insulă din arhipelagul Canare, din Oceanul Atlantic, fiind vizitată anual de milioane de turişti din toate colțurile lumii. De la plajele cu nisip auriu şi până la piesajele dramatice ale Muntelui Teide, Tenerife este o salbă cu atracții pentru toate gusturile. Insula Tenerife are o diversitate ecologică remarcabilă, deținând peste1.400 de specii de plante şi mii de specii

de peşti, păsări, țestoase marine, balene şi delfini. Parcul Național Tiede din Tenerife cuprinde păduri extinse de pin, suprapuse peste peisajul vulcanic al vârfurilor Tiede şi Malpaís de Gűímar. De asemenea, plajele naturale, precum El Medano, văile cu floră tropicală şi subtropicală, pădurile de dafin, cheile adânci şi abrupte din Anaga şi Teno, întregesc frumusețea acestui peisaj unic şi vin în completarea party-urilor nebune, cu care Tenerife s-a remarcat la nivel mondial.

Hotel Galademipensiune

Hotel La siestademipensiune

Bahia Principe Tenerifeall inclusive

Hotel Costa adeje Granmic dejun

LoCaLIzare: în dreptul plajei Paradise Beach din Costa Adeje.FaCILITățI HoTeL: restaurante, baruri, SPA, piscine, golf, mini club.FaCILITățI Camere: tv satelit, AC, telefon, mini bar, baie cu cadă, uscător de păr, balcon sau terasă.

LoCaLIzare: la 500 de metri de plaja El Duque.FaCILITățI HoTeL: restaurante, baruri, divertisment, SPA, piscine, parcare, sală de gimnastică, mini golf, tenis.FaCILITățI Camere: AC, balcon.

TeNerIfeLoCaLIzare: în apropierea plajei.FaCILITățI HoTeL: restaurant, wi-fi, piscină, terasă, SPA, şezlonguri şi umbrele, animaţie, Magic Park. FaCILITățI Camere: AC, mini-bar şi seif, LCD, baie cu cadă şi duş, uscător de păr, terasă sau balcon.

LoCaLIzare: la 200 metri de cele mai frumoase plaje din zonă.FaCILITățI HoTeL: restaurant, baruri, piscină, SPA, internet, Magic Park.FaCILITățI Camere: AC, tv satelit, telefon, seif, mini bar, baie cu cadă sau duş, terasă sau balcon.

de la 753 € de la 763 €

de la 877 € de la 734 €

SERVICII INCLUSE• bilet avion;

• transfer aeroport - hotel - aeroport;• cazare 7 nopți;

• tip de masă conform hotelului ales;

• asistență turistică pe perioada sejurului.

70

www.europatravel.roROMANIA

mAmAIA Este cea mai populară stațiune a litoralului românesc, cu o istorie veche de peste 100 de ani. În perioada interbelică, ea a devenit cunoscută pe plan internațional după stabilirea reşedinței de vară a familiei regale. Stațiunea este unică prin mărimea plajei, nisipul fin şi intrarea lină în apă. Mamaia s-a modernizat, oferind numeroase facilități, magazine, restaurante, posibilitatea practicării sporturilor acvatice, beach baruri şi zone cu şezlonguri şi umbrele. Recent, ea a devenit renumită pentru cluburile de noapte şi pentru evenimentele şi petrecerile organizate aici.

EfORIE NORd Este a două mare staţiune a litoralului. Este o staţiune balneară, îmbinarea turismului recreativ cu

turismul de tratament făcând ca aceasta să fie deschisă tot anul. Bazele de tratament atrag un număr mare de români şi străini, prin tratamente moderne şi cure cu factorii naturali din zonă. Eforie Nord se mândreşte la ora actuală cu cele mai moderne centre de fizioterapie din ţară. Jupiter este tot o staţiune balneoclimaterică, mică, cu o plajă lată cu nisip fin şi lungă de un km, fragmentată de golfuleţe şi diguri care îi dau un aspect dantelat.

jUPITER A fost inaugurată în 1970 şi dispune de o bază de cazare de mare capacitate, majoritatea

hotelurilor fiind amplasate perpendicular pe linia ţărmului.

VENUS Este o staţiune nouă, intimă şi elegantă, care se remarcă prin varietatea stilurilor arhitectonice ale hotelurilor şi vilelor şi prin confortul sporit al acestora.Plaja este mare, cu nisip fin, iar turiştii se pot bucura de numeroasele restaurante, cofetării, baruri de zi şi de noapte, de cinematograful în aer liber, grădinile de vară, terenurile de sport sau de discoteci. Staţiunea este potrivită pentru helioterapie şi talazoterapie datorită izvoarelor minerale sulfuroase hipotermale.

PLAjE PENTRU TOATE VARSTELELitoralul Mării Negre oferă

turiştilor o gamă variată de opţiuni, cu renumite stațiuni de cură heliomarină, de cură

balneară, cu oraşe de vacanță pentru copii şi tineret şi cu vestigii ale oraşelor antice.

Litoralul românesc este renumit pentru nisipul său fin, pentru apa Mării Negre

cu o salinitate redusă şi pentru multitudinea de oferte privind practicarea sporturilor

acvarice şi subacvatice. Litoralul românesc se întinde

pe 245 km.

rOMANIA

71

ROMANIA

LOCALIzARESituat pe plaja din Năvodari, complexul hotelier se întinde pe o suprafaţă de 100.000 de mp.

fACILITATILE hOTELULUIHotelul beneficiază de restaurant terasă în stil bufet, internet wi-fi, piscine pentru adulţi şi copii cu valuri/ tobogane, şezlonguri şi umbrele de soare, parc pentru copii, teatru de vară/cinema, parcul îndrăgostiţilor (foişoare pentru seri romantice), fitness, aerobic, saună, salină, club de animaţie, petreceri tematice, karaoke, carnaval, business center, parcare.

fACILITATILE CAmERELORCamerele dispun de aer condiţionat, internet, televizor în living, tv cablu, aer condiţionat, baie cu duş, cadă simplă sau cadă cu hidromasaj, bucătărie utilată (cuptor cu microunde, plită electrică, veselă, pahare, tacâmuri, frigider), suport pantofi, uscător de rufe.

LOCALIzAREHotelul este situat pe plajă, în nordul staţiunii Mamaia.

fACILITATILE hOTELULUIRestaurant cu terasă pe plajă, piscină pentru adulti, piscină pentru copii, amfiteatru pentru copii în zona piscinei, Dreamer Bar, Escape Bar, bar pe plajă, Pool Snack, magazin cu articole de plajă şi suveniruri, 3 locuri de joacă pentru copii, volei pe plajă, fotbal pe plajă, program de animaţie, face painting, Kids Disco & Karaoke, animatori profesionisti, aqua gym, water polo, tir pentru adulţi şi copii, fitness pe plajă, parcare auto în limita disponibilității. Hotelul face parte din lanțul hotelier Best Western International.

fACILITATILE CAmERELORToate spațiile de cazare sunt dotate cu tv, mini bar, seif, baie cu cadă, uscător de păr şi priză pentru aparate de bărbierit, internet wireless, telefon cu acces internațional, balcon.

PhOENICIA hOLIdAy RESORT 4* NAVOdARI

hOTEL BEST wESTERN SAVOy 4* mAmAIA

de la

899 RON

aLL INCLusIve

de la

1329 RON

aLL INCLusIve

72

www.europatravel.roROMANIA

LOCALIzARE: Complexul de află la aproximativ 50 de metri de plajă, în zona centrală a stațiunii.

fACILITATILE hOTELULUI: Restaurant şi zona de terase acoperite şi descoperite, piscină, locuri de joacă pentru copii, parcarea gratuită în limita locurilor disponibile.

fACILITATILE CAmERELOR: Aer condiţionat, tv cablu, telefon, internet wireless, frigobar, baie cu duş.

hOTEL mERCUR-mINERVA 3*- fAmILy CLUB mAmAIA

LOCALIzARE: Hotelul este situat în staţiunea Venus.

fACILITATILE hOTELULUI: Trei baruri, restaurant, două piscine, patru sali de conferinţe, teren de tenis, teren de basket, saună, jacuzzi, discotecă, fitness.

fACILITATILE CAmERELOR: Mini bar, tv cablu, internet, telefon, baie, aer condiţionat, balcon.

hOTEL PALACE 4* VENUS

COmPLEx VICTORIA 3* mAmAIA

LOCALIzARE: Complexul Victoria este situat la 500 de metri de parcul Aqua Magic din stațiunea Mamaia.

fACILITATILE hOTELULUI: Hotelul dispune de gradină de vară, restaurant cu specific italian, restaurant Victoria, zone cu terase acoperite, bar de zi cu biliard, cine tematice de două ori pe săptămână.

fACILITATILE CAmERELOR: Camerele hotelului Victoria sunt dotate cu televizor, telefon, mini bar, baie cu duş, aer condiţionat.

de la

699 RON

aLL INCLusIve

de la

689 RON

aLL INCLusIve

de la

1417 RON

aLL INCLusIve

73

ROMANIA

Hotel Perla 3*Mamaia

mic dejun

Hotel Iris-mimoza 3*Jupiter

fără masă

Hotel Delta 2*Mamaia

fără masă

Hotel Corina 3*Venus

fără masă

Hotel vera 3*Eforie Nord

mic dejun

Hotel Delta 3*Jupiter

fără masă

Hotel Fortuna 3*Eforie Nord

fără masă

LoCaLIzare: la 50 de metri de plajă, în vecinătatea Parcului Acvatic.FaCILITățI HoTeL: lobby, internet, restaurant cu terasă şi orchestră la cină, piscină, cameră de bagaje, jocuri, divertisment, cramă, parcare.FaCILITățI Camere: 213 camere care dispun de aer condiţionat, tv, mini bar, baie cu duş, telefon, gresie.

LoCaLIzare: în centrul staţiunii, la 150 de metri de plajă.FaCILITățI HoTeL: amenajat cu eleganţă şi bun gust, înconjurat de grădini, este locul ideal pentru un sejur intim şi relaxant.FaCILITățI Camere: mobilier nou din lemn şi fier forjat, aer condiţionat, tv cablu, mini bar, baie cu duş sau cadă.

LoCaLIzare: aproape de Aqua Magic.FaCILITățI HoTeL: renovat complet în ultimii ani, dispune de 135 de camere duble şi apartamente, bar de zi, parcare. Hotelul nu are restaurant propriu.FaCILITățI Camere: camere complet renovate, mobilier nou, aer condiţionat, termopane, gresie, tv cablu, mini bar, baie cu duş, uscător păr.

LoCaLIzare: la 200 de metri de plajă, în Eforie Nord.FaCILITățI HoTeL: recepţie, lift, restaurant, piscină exterioară, terasă, internet wireless, parcare.FaCILITățI Camere: mobilier modern, telefon, tv, aer condiţionat, frigider, baie cu duş sau cadă, internet wireless, mini bar, balcon.

LoCaLIzare: 50 de metri de malul mării.FaCILITățI HoTeL: restaurant, plajă cu bar, terasă, şezlonguri şi umbrele, animaţie, muzică, dans şi momente comice, parcare păzită, Baby Land cu tobogane, traseu cu obstacole, teren de fotbal gonflabil, saltea pentru sărituri.FaCILITățI Camere: aer condiţionat, televizor, mini bar.

LoCaLIzare: în centrul stațiunii Eforie Nord. FaCILITățI HoTeL: renovat în 2011. Piscină, piscină pentru copii, cărucioare şi pătuţuri, loc de joacă, grădiniţă, sală de fitness, business corner.FaCILITățI Camere: mobilier nou, pat matrimonial, frigider/mini bar, tv cablu, baie cu duş, uscător de păr, plasă de insecte, climatizare, balcon cu mobilier.

LoCaLIzare: la 300 de metri de plajele Melodia şi Palace.FaCILITățI HoTeL: recepţie, internet wireless, bar, cameră de bagaje, foişoare în grădină, terasă, loc de joacă pentru copii.FaCILITățI Camere: mobilier nou, geam termopan, gresie, tv, fotolii, măsuţă, mini bar.

de la 229 RON de la 215 RON de la 229 RON de la 172 RON

de la 209 RON de la 251 RON de la 189 RON de la xx RON

BULGARIADe LA 25€

• Varna • Albena • Nisipurile de aur • Nessebar • Sunny Beach • Duni • Constantin și Elena • Balcic • Obzor

TURCIADe LA 69€

• Kusadasi• Bodrum• Marmaris

• Thassos• Asprovalta• Salonic• Paralia• Nei Pori• Zakinthos

• Lefkada• Corfu• Kefalonia• Parga• Skiathos

GRECIA De LA 59€

transportautocar

Din dorinta noastră de a vă oferi rețeta perfectă pentru o vacanță reușită, ne-am diversificat serviciile! Acum poți uita de grija transportului către destinațiile tale preferate. Tu alegi cazarea, iar de transport ne ocupăm noi!

Unde ne găsiți

BUCURESTISediul centralStr. Nicolae Bălcescu nr. 35, Sector 1Telefon: 0314.251.029Mobil: 0720.700.912E-mail: [email protected]

Agenția Mihai BravuSos. Mihai Bravu nr. 62A, Sector 2 Clădirea Spectrum, parterMobil: 0723.153.702E-mail: [email protected]

Agenția GrivițeiCalea Griviței nr. 158, Sector 1Telefon: 021.9407E-mail: [email protected]

PLOIESTIStr. Carpați nr.5, bl.33H, parterTelefon: 0244.591.193Mobil: 0730.020.024E-mail: [email protected]

BRASOVBd. Iuliu Maniu nr.41Telefon: 0268.472.588Mobil: 0722.357.054E-mail: [email protected]

CLUj-NAPOCABd. 21 Decembrie 1989 nr.36Telefon: 0364.735.737Mobil: 0722.357.056E-mail: [email protected]

INfORmATII SI REzERVARI call center: [email protected]

AcestA A fost 2014

descoperA ce ti-Am pr

egAtit

pentru sezonul 2015