Download - Esti tu sigur ca esti crestin?

Transcript
Page 1: Esti tu sigur ca esti crestin?

Eşti tu sigur că eşti Creştin?

Ce scrie Biblia despre creştini?De Petru Popovici

ACelaŞI AUTOR7. Biblia este fotuşi adevărată2. Graiul proorociilor3. Promisiunile lui Dumnezeu4. Graiul martirilor5. întâlnirea cu Dumnezeu6. Eşti sigur?7. Evanghelia pentru vremuri ca acestea8. Lumini peste veacuri (vol.I)9. Lumini peste veacuri (voi. II)10. Ziua Domnului11. Colţul de Rai12. Rugul în flăcări13. Câştigarea sufletelor14. Există viaţă după moarte (studiu)15. Dumnezeu există (studiu)16. Pot să cred în Isus? (studiu)17. Trezirile spirituale (studiu)18. Mai multă lumină (550 ilustraţii)19. Copii din Biblie20. Harul lui Dumnezeu (studiu)21. Mai de preţ (predici)22. Mari amăgiri în vremurile din urmă23. De ce a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume?24. Pot să cred Biblia? (studiu)25. Formarea caracterului26. Eşti tu sigur că eşti creştin?Traduceri1. Totul prin Har, C.H.Spurgeon2. Predici preţioase, C.H.Spurgeon3. Mântuirea lui Dumnezeu, Oswald Smith4. Biblia pentru lumea de azi, Dr. W.A. Criswell5. A apărut omul la întâmplare? Dr. W.A. Criswell6. Adevărul într-o coajă de nucă, H.SaylesCărţi apărute prin Christian Aid Ministries* Biblia cu explicaţii(Textul Cornilescu plus 398 de pagini cu studii, concordanţă, hărţi şi poze colorate din Israel)* Biblia (Format mare)* Biblia mică cu fermoar* Biblia mare cu fermoar* Noul Testament* IO1 întâmplări adevărate din Biblie* Introducere în Teologie* Evanghelia după Ioan* Cântările Domnului* Laudele Domnului

Page 2: Esti tu sigur ca esti crestin?

* Grijă de fraţi* Biserica locală* Viaţa familiei creştine* Nu iubiţi lumea* Evoluţia: adevăr sau minciună?* în aşteptarea zorilor* împlinitori sau călcători ai promisiunilor* Tiparul divin pentru viaţa de familie* Iudita* Eşti tu sigur că eşti creştin?Pentnu cei din S.U.A. şi Canadaaceste cărţi pot fi comandate prin:T. Q. S. InternaţionalP.O. Box 355 BenlinObio, 44610 U. S. J\.Pentru cei din Româniaaceste cărţi pot fi comandate prin:Librăria Orfelinatului creştin „Datanael"OP. 4 CP. IIStrada Lipooeni Cartier Iţcani Suceaua-RomâniaCopyright © obţinut deChristian Aid MinistriesBerlin, Ohio 44610 USAToate drepturile rezervateCoperta PrintSystem Inc. Grand Rapids, Michigan S.U.A.

Tipărită în SXIJI. mantie 1998

CUPRINSCuvânt înainte1. Cneştinii şi-au uăzut păcătoşenia…………..92. Cneştinii s-au pocăit……………………….213. Cneştinii au cnezut în Domnul Isus………..314. Cneştinii au auut mântuinea……………….45 5. Cneştinii au fost născuţi din nou………......756. Cneştinii au fost oameni cane s-au botezat..1037. Cneştinii au tnăit o uiată nouă……………..1158. Cneştinii au fost credincioşi pnin toate încencănile…137CUVÂNT ÎNAINTETitlul şi conţinutul acestei cărţi au menirea să ajute pe cititor să se verifice pe sine într-unui din cele mai importante compartimente ale vieţii, acela al vieţii de creştin, care are valoare pentru timp şi eternitate.Sunt prea mulţi acei ce sunt complet nepăsători de sufletul lor şi de veşnicia lor. Domnul Isus Hristos a spus că vremurile din urmă vor fi vremuri de necredinţă, de imoralitate şi de materialism. El a zis: „Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau, dar în ziua când a ieşit Lot din Sodoma, a plouat foc şi pucioasă din cer, şi i-a pierdut pe toţi. Tot aşa va fi şi în ziua când se va arăta Fiul omului" (Ev.Luca 17:28-30). Nepăsarea nu i-a scutit de prăpăd, ci pe neaşteptate au fost nimiciţi. Tot materialismul, bogăţiile au fost mistuite într-o clipă. Semnele vremii: imoralitatea,

Page 3: Esti tu sigur ca esti crestin?

homosexualismul, păcătoşenia la culme, se pare că a întrecut păcătoşenia Sodomei. La fel necredinţa e izbitoare. Sunt preoţi şi pastori, slujitori ai altarelor, care nu cred ceea ce predică. Slujba o fac cu nepăsare, doar pentru bani. Chiar şi ciobanul satului are mai multă grijă de oile încredinţate lui, decât au aceştia de sufletele eterne ale oamenilor. O, cum aş vrea ca toţi cei nepăsători să fie treziţi înainte de prăpădul mult mai groaznic ca al Sodomei, care urmează să se reverse asupra locuitorilor pământului.De asemenea, sunt mulţi care se terfelesc în toate păcatele, dar se cred bine, căci ei poartă numele de creştin.Doresc din suflet ca rândurile acestei cărţi să le fie folositoare. Eşti tu sigur că eşti creştin?Azi este prea mult creştinism fals.Cuvintele din Biblie se potrivesc poporului român: „Este un neam de oameni care se crede curat, Şi totuşi nu este spălat de întinăciunea lui" (Prov.30:12). La început, numele de creştin a fost dat în batjocură; azi creştinii au făcut din el o batjocură. Cum e creştinismul tău?Creştinismul nu e un nume de pus în ramă sau în registrul unei biserici, ci e vieţuire zi de zi, trăire în totul pentru Dumnezeu, conform învăţăturilor date în Sfânta Evanghelie.Eu m-am străduit ca prin cele opt capitole ale acestei cărţi să te ajut să-ţi verifici creştinismul tău, comparându-1 cu creştinismul primelor veacuri, deci cu cel original. Ia Biblia şi tu însuţi verifică textele. E bine să nu fii înşelat de oameni. Cuvântul Evangheliei e clar şi uşor de înţeles. Citeşte şi roagă-te să-ţi dea Domnul lumină ca să te vezi cum eşti înaintea lui Dumnezeu şi cum ar trebui să fii, şi caută să devii un creştin adevărat. Nu mă interesează religia din care faci parte, mă interesează starea sufletului tău pentru care a murit Hristos Domnul. Tu pe suflet trebuie să pui preţ, nu pe o organizaţie religioasă.Ce binecuvântată şi ce frumoasă e viaţa de adevărat creştin, trăită în curăţie, în dragoste, în pace, în deplină mulţumire, cum spune Evanghelia! Şi ce glorioasă şi fericită va fi în veşnicie! Hristos Domnul a suferit chinuri grele şi a murit răstignit pe Calvar, ca să ne facă fericiţi pentru timp şi eternitate, trăind aici învăţăturile Lui şi urmând în totul calea Lui. Ce mare har ar fi revărsat peste România, dacă toţi slujitorii Evangheliei, indiferent de religie, ar căuta saşi împlinească bine slujba, ajutând pe oameni să se lase de băutură, de înjurături, de minciuni,de desfrâu, de înşelăciuni, de crime, de tot ce e păcat, să se întoarcă laDumnezeu şi să devină adevăraţi creştini! Evanghelia e singurul manual care ajută la ridicarea unui individ şi a unui popor. Legile statului nu pot frâna păcatul, ele doar pot umple închisorile cu condamnaţi; dar Evanghelia schimbă fundamental viaţa. Ea a schimbat viaţa mea, şi am văzut mii de vieţi schimbate prin Evanghelie. Chiar şi cei mai decăzuţi pot fi ridicaţi la rangul de copii ai lui Dumnezeu. Ia Evanghelia şi aplic-o în viaţă. Ea te va face un adevărat creştin. Şi nu vei regreta niciodată că o asculţi. Eu mă rog Domnului să te ajute întru aceasta.Pe&itcAuburn la 30 Ianuarie 1997

CREŞTINII AU FOST OAMENI CONVINŞI DE PĂCĂTOŞENIA LOREşti tu sigur că eşti creştin ?Nu e bine să dai un răspuns pripit. Stai şi cugetă. Faptul că eşti născut din părinţi creştini pe tine nu te face creştin. Creştinismul nu se moşteneşte, ci se dobândeşte în mod individual. Creştinismul este o religie spirituală, nu carnală, de aceea nu se moşteneşte prin carne, nu se transmite prin ereditate. De la părinţi prin ereditate noi moştenim o fire păcătoasă. Apostolul Petru precizează că noi de la părinţi moştenim „felul deşert de vieţuire"\\ Pet. 1:18). Toate înclinările spre păcat, noi le avem în firea noastră. Noi nu suntem păcătoşi pentru că săvârşim păcate, ci săvârşim păcate fiindcă avem firea păcătoasă. Prunul nu e prun fiindcă face prune, ci face prune fiindcă are firea de prun. Prunele sunt doar roadă firii, a

Page 4: Esti tu sigur ca esti crestin?

naturii lui. Orice grădinar recunoaşte lăstarul că e prun chiar înainte de a face prune. Roadă doar adevereşte că e prun. Tot aşa e cu firea noastră, ea e păcătoasă. E firea adamică, a omului căzut în păcat, acesta e păcatul strămoşesc, şi precum copilul creşte, aşa face şi păcate. Abia a început să vorbească şi începe să spună minciuni, să bată pe alt copil sau alte mici vinovăţii. Aşa se explică faptul că uneori din părinţi foarte buni, provin copii foarte răi.Eşti tu creştin? Eşti tu un creştin real? Cum poţi să ştii aceasta? O metodă simplă e cea a comparaţiei. Dacă cineva vrea să-mi vândă o pictură copie a tabloului „Carul cu boi" de Grigorescu, ca să-mi dau seama că e copie fidelă, eutrebuie să privesc originalul şi copia, să le pun alături, atunci îmi pot da seama dacă e copie fidelă. Tot aşa trebuie tu să-ţi verifici creştinismul tău. Tabloul original îl avem arătat în Noul Testament şi în scrierile creştinilor din primele veacuri. Priveşte la tabloul original şi la tabloul vieţii tale. Mulţi când fac aceasta, ajung să-şi dea seama despre creştinismul lor că este o caricatură, care mai degrabă seamănă în totul cu păgânismul. Păgânii trăiau în înjurături, în minciuni, în dansuri, în beţii, în desfrâu, în înşelăciuni, în vorbiri de rău, în certuri, în mânii, în ură, în crime. Acestea sunt roadele firii moştenite de la părinţi. Şi cei mai mulţi, care poartă numele de creştin, au un aşa trai. De aceea cârciumele, balurile, discotecile, locurile de stricăciune, închisorile sunt pline de creştini. Dar sunt ei creştini? O, nu, căci creştinii nu au trăit aşa.Apostolul Pavel a scris fraţilor creştini din părţile Galatiei: „Zic dar umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pământeşti... Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare. Vă spun, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu "(Galsd.5:16,19-21). E bine să citeşti încă odată, cu toată seriozitatea, aceste cuvinte.Creştinilor din Roma, apostolul Pavel vorbind despre păgâni, le-a scris: „Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. Astfel au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, bârfîtori, urători de Dumnezeu, obraznici, trufaşi,10lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă. Şi măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac "(Rom. 1:28-32). Acesta e tabloul păgânilor din vremea apostolului Pavel, aşa trăiau ei. Foarte mulţi din cei ce azi se numesc creştini se aseamănă în totul cu ei, cu păgânii. Nu cumva şi viaţa ta se potriveşte cu acest tablou? îţi vreau binele, de aceea repet întrebarea: Eşti tu sigur că eşti creştin? Numele înscris în registrul de membri al unei biserici nu te face creştin, nu îţi dă intrare în cer. Sunt prea mulţi cei ce se înşală pe ei înşişi. Probabil şi tu eşti un înşelat, dacă până azi nu ai dat importanţă acestei chestiuni, niciodată nu te-ai întrebat în chip sincer dacă eşti un creştin real sau unul fals. Iadul va fi plin de creştini falşi, de persoane ce au purtat doar numele de creştin, dar au trăit în totul ca păgânii. Dar vai, e prea grozav, e mult prea grozav să ajungi acolo. Nepăsarea însă te face să ajungi acolo. E bine să te opreşti şi să-ţi verifici creştinismul tău. Eu vreau să te ajut în privinţa aceasta. De aceea te rog ia Biblia şi citeşte cum au ajuns ei adevăraţi creştini. Aceasta este de mare importanţă.Biblia spune că cei ce au devenit creştini, întâi au ajuns la convingerea că sunt mari

Page 5: Esti tu sigur ca esti crestin?

păcătoşi în faţa luiDumnezeu.Acesta a fost primul pas. Păcatul e ca o boală gravă (Ps.38:1-8), de care omul nu prea îşi dă seama. Numai când un bolnav îşi dă seama de boala lui, atunci caută scăparea. Dacă presupune că boala lui nu e aşa gravă, el amână, nu merge imediat la medic. Şi amânarea uneori poate fi fatală,11căci atunci când merge, i se spune că este prea târziu. Fii cu grijă în privinţa aceasta. Şi fii sigur că boala spirituală a păcatului este mult mai gravă decât o presupui tu, căci ea priveşte şi viaţa aceasta şi veşnicia sufletului tău.Biblia spune că omul în starea de păcat trăieşte în întuneric, în moarte spirituală (Efes.2:l-2), de aceea nu îşi dă seama de situaţia în care se află. El e murdar de păcate, e în fundul mocirlei (Ps.40:2), e pe calea largă ce duce la pierzare, la iad (Ev.Mat.7:13), şi nu îşi dă seama, merge chiuind. împărăţia Satanei e împărăţia întunericului, iar Dumnezeu ne cheamă din întuneric la lumina Sa minunată (1 Pet.2:9). La întuneric nimeni nu se vede cât este de murdar. Biblia e cartea care ne dă lumină, ne face să ne vedem aşa cum suntem, ca într-o oglindă, ceea ce nu vedeam la întuneric; să ne vedem aşa cum ne vede Dumnezeu. Numai când ajungem în contact cu Evanghelia, când ne apropiem de Hristos Domnul, Lumina lumii (Ev. loan 8:12), noi începem să ne vedem păcătoşenia noastră, şi cu cât ne apropiem mai mult de El, cu atât ne vedem mai vinovaţi.în realitate, chiar şi în Vechiul Testament orice om îşi dădea seama că păcatul era un act săvârşit împotriva Domnului. Când soţia lui Potifar i-a cerut lui Iosif să se culce cu ea, el a zis: „Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?"r(Gen.39:9) Iar David după ce a păcătuit împotriva Batşebei şi a lui Urie, a zis în rugăciunea sa de pocăinţă acelaşi lucru: „împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit, şi am făcut ce este rău înaintea Ta" (Ps.51:4). Proorocul Isaia când a văzut pe Domnul a zis: „Vai de mine ! Sunt pierdut căci sunt un om cu buze necurate" (îs.6:5), iar proorocul Ieremia, în plângerile sale, a zis: „Vai de noi, căci am păcătuit !" (Plâng.Ier.5:16).Această convingere a păcătoşeniei o constatăm în Noul12Testament la toţi cei ce au devenit creştini. în Ev.Luca 5:1-11, ni se relatează că Domnul Isus fiind în barca lui Simon Petru şi cu ucenicii a avut loc pescuirea minunată, la v.8 este scris: „Când a văzut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Isus, şi I-a zis: „Doamne, pleacă de la mine căci sunt un om păcătos /"Deci, omul care a devenit fruntaş între apostoli, s-a văzut păcătos, iar în versetul următor ni se spune că „// apucase spaima "Acelaşi lucru s-a petrecut la Rusalii. în timp ce predica apostolul Petru şi ceilalţi, ascultătorii au rămas străpunşi în inimă, şi-au văzut păcătoşenia lor, şi i-au întrerupt cu întrebarea: „Fraţilor, ce să facem?"Şi numai după ce şi-au dat seama de păcătoşenia lor, aproape 3000 au devenit creştini şi au fost botezaţi.Apostolul Pavel, care a devenit creştin şi a contribuit mult la răspândirea creştinismului, s-a considerat cel mai mare păcătos, primul dintre păcătoşi (1 Tim.l:15). De fapt, el a scris: „Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar... căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu " (Rom.3:10,23). în cuvântul „toţi", eşti cuprins şi tu şi eu. Da, şi tu eşti păcătos, dar nu ţi-ai dat seama, de aceea nu te-a apucat spaima şi nu ai căutat mântuirea.Toţi creştinii au trecut prin această recunoaştere a păcătoşeniei şi ea i-a determinat să strige către Domnul după mântuire. La unii a provocat durere adâncă. David striga: „Mă doare de păcatul meu"(Ps.38:18) şi dându-şi seama de gravitatea păcatului, s-a rugat: „Miluieşte-mă, Dumnezeule,

Page 6: Esti tu sigur ca esti crestin?

după mare mila Ta. Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea ". La fiul risipitor, în urma păcătoşeniei, s-a provocat o stare insuportabilă, o stare de criză: „Mor de foame aici" - a zis el. Atunci s-a hotărât să se întoarcă la tatăl său să-i ceară iertare. Aceasta a fost experienţa tuturor adevăraţilor creştini. Când şi-au văzut păcătoşenia, s-au întors la Dumnezeu, la Tatăl ceresc şi şi-au cerut iertare.13Uneori convingerea de păcat vine ascultând sau citind Evanghelia, ca la cei de la Rusalii. Atunci Duhul Sfânt poate lucra bine convingerea de păcat (Ev.Ioan 16:8,9). Alţii îşi dau seama de vina lor când sunt confruntaţi de o experienţă deosebită cu Dumnezeu, ca Saul din Tars pe drumul Damascului; sau sunt şocaţi de un accident, de o boală, de un cutremur, ca temnicerul din Filipi. Dumnezeu vrea mântuirea noastră, dar ca noi să dorim, să cerem mântuirea, întâi trebuie să ne vedem păcătoşenia. De aceea, toţi creştinii au trecut întâi prin această experienţă a convingerii de păcat, aşa adevereşte Noul Testament.La fel scriitorii creştini din primele veacuri mărturisesc aceasta.SCRISOAREA LUI BARNABA. Există o scrisoare care e atribuită lui Barnaba de prin anul 70-79, în care se arată cum a fost starea creştinilor înainte de a fi creştini: Iată ce spune un paragraf: „înainte de ce am crezut în Dumnezeu, lăuntrul inimii era corupt şi slab, ca un templu clădit de mâini omeneşti, fiindcă era plin de idolatrie şi de lucruri săvârşite contrare lui Dumnezeu, era o locuinţă de demoni... Acum cu adevărat Dumnezeu locuieşte în noi" 1)CLEMENT DIN ROMA într-o predică numită Clement II, care a fost compusă prin anul 100-140 şi multă vreme a fost pierdută, abia în 1875 a fost descoperită împreună cu scrisoarea întâia a lui Clement, cu Didachia şi scrisoarea lui Barnaba şi au fost publicate de Philotheos Byrennios, a spus: „... căci El ne-a dat lumina: Ca un Tată, El ne-a numit fii şi ne-a scăpat de la pierzare... Mintea noastră era orbită, ne închinam pietrelor, lemnului, aurului, argintului, aramei, lucrări făcute de oameni, şi întreaga noastră viaţă nu era nimic altceva decât moarte; căci eram înveliţi în întuneric şi ochii noştri erau înceţoşaţi; prin voia Sa El ne-a restaurat14vederea şi noi am dat la o parte acel nor, care ne împiedica vederea. "2)IUSTIN MARTIRUL a fost un filozof păgân, care s-a născut între anii 100-110, la Flavia Neapolis, în Samaria, acum Nabulus. El a devenit creştin. Prin anul 148 el a scris o apologie, o scrisoare de apărare a creştinilor, adresată împăratului Antonin Piui şi o a doua adresată Senatului Roman. El mărturiseşte starea de păcat din trecut în cuvintele: „Noi, care odinioară ne desfătam în desfrâu, acum trăim numai în castitate. Noi, care practicam magia, acum ne consacram binelui şi Dumnezeului care nu are început. Noi, care preţuiam mai presus de toate achiziţia de bogăţie şi proprietăţi, acum direcţionăm toate la fondul comun, care e împărtăşit celor în nevoi. Noi, care ne-am urât şi ucis unii pe alţii, şi care din pricina diferitelor obiceiuri nu am fi împărţit focul din vatră cu cineva de altă rasă, acum, după arătarea lui Hristos, trăim împreună cu ei. 3)CIPRIAN DIN CARTAGINA, născut între anii 200-210 din părinţi păgâni, a fost convertit la creştinism în anul 246, iar probabil în anul 249 a devenit păstorul sau episcopul bisericii (termenii erau sinonimi), iar pe data de 14 Sept.258 d.Hr. a fost martirizat. într-o scrisoare adresată lui Donatus, el vorbeşte despre convingerea sa de păcat în următoarele cuvinte: „Şi eu însumi am fost strâns legat de atâtea păcate ale vieţii mele de odinioară, din care nu am crezut că voi putea să scap. Eram dispus să mă dedau viciilor şi fără speranţă de căi mai bune, mă complăceam în păcatele mele, ca şi când acestea erau partea soartei mele "4). Aşa a trăit Ciprian până ce a primit lumina Evangheliei, şi atunci viaţa lui a devenit schimbată. Atunci a devenit creştin.15

Page 7: Esti tu sigur ca esti crestin?

Realitatea de aziCreştinii de azi nu se aseamănă deloc cu cei din primele veacuri. Ei, în majoritate, nu au avut niciodată convingerea de păcat, de vinovăţia lor personală. Ei îşi minţesc soţia, copiii, colegii, înşeală, se ceartă, duşmănesc, îşi bat soţia, divorţează, trăiesc cu alte femei în desfrâu, spun bancuri, glume proaste, îşi bat joc de alţii, înjură pe oameni, blestemă pe Dumnezeu, sunt nepăsători de suflet, de veşnicie, râd de Evanghelie, nu merg la biserică, ba şi când merg, nu merg să se întâlnească cu Dumnezeu, nu merg saşi plângă păcatele, nu caută să înţeleagă Evanghelia, sunt complet nepăsători de veşnicia lor. Ei sunt ca o sticlă pe care a rămas doar eticheta de sirop, dar acum e goală, e fără conţinut.Hristos Domnul a venit în lume tocmai ca să ne salveze din această stare. Dar ca păcătosul să-şi vadă păcătoşenia sa, întâi trebuie trezit, căci numai atunci se vede cum este şi unde va ajunge, numai atunci strigă după mântuirea lui Dumnezeu. Omul s-a depărtat de Dumnezeu, şi nu îşi dă seama. Totuşi, ca omul care s-a depărtat de Dumnezeu să fie trezit, Dumnezeu ne strigă prin Evanghelie. El a luat iniţiativa în mântuirea noastră. Eminentul teolog ortodox, profesorul Dumitru Stăniloae a scris în privinţa aceasta: „ Tocmai din cauza lipsei lui de putere spirituală, care să-1 facă apt pentru starea de comuniune, este necesar nu numai ca iniţiativa restabilirii comuniunii să pornească de la Dumnezeu, venind El întâi la maxima apropiere de om, ci şi ca omul să fie zguduit printr-o dezvăluire a întregei lui ticăloşii, a vinei lui profunde. El trebuie să înţeleagă cât este de condamnabil păcatul lui, cât de vinovat s-a făcut înaintea ordinii morale, cât de greu a batjocorit legea de temelie a existenţei spirituale, legea comuniunii... Este necesară, aşadar, pentru refacerea reală a omului o restabilire a16prestigiului ordinii morale în faţa conştiinţei lui... Obişnuit să o bagatelizeze - spre răul lui - trebuie să fie trezit printr-un act de mare zguduire, ca să-i vadă însemnătatea şi, în raport cu ea, toată ticăloşia de care s-a făcut vinovat nesocotind-o" 5) Prin suferinţele şi moartea pe cruce a Domnului Isus, Dumnezeu a dovedit cât de grav este păcatul, şi cât de mult doreşte El ca păcătosul să fie mântuit. L-a pedepsit pe Fiul Său pentru păcatele noastre.Dr. A.H. Strong în manualul său de Teologie Sistematică spune în privinţa păcătoşeniei: „Părinţii noştri credeau în totala depravare a omului şi noi suntem de acord cu ei, căci omul natural este lipsit de dragoste faţă de Dumnezeu şi că toată capacitatea sa e slabă, dezordonată şi coruptă de egoismul voinţei sale... N-am nici o îndoială că cea mai radicală slăbiciune a vremii noastre este superficiala părere desprepăcat"6) Cei mai mulţi azi consideră că păcatul e o nimica. Dar gravitatea lui sau mărimea vinovăţiei este în raport direct cu mărimea lui Dumnezeu. De exemplu, una e neascultarea sau ofensa adusă în armată unui fruntaş, şi cu totul alta este neascultarea sau ofensa adusă unui general. Şi orice păcat este o neascultare faţă de Dumnezeu, Autoritatea Supremă, şi o asociere cu Satana; e ascultare de îndemnurile lui împotriva lui Dumnezeu. Gravitatea păcatului se poate vedea bine din faptul că în cer nu va intra „nimic întinat, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună "(Apoc.21:27).Când cineva caută să se apropie de Dumnezeu, de Evanghelie, primeşte lumină şi atunci se vede murdar, vinovat faţă de Dumnezeu: vinovat de păcate de comitere, că adică a făcut ce nu trebuia să facă, şi vinovat de păcate de omitere, că nu a făcut ceea ce trebuia să facă. în lumina Duhului Sfânt, omul ajunge să vadă nu numai că are păcate, ci că el însuşi e păcat, că nu are nimic bun în el. Charles17Finney, evanghelistul prin care Dumnezeu a trezit mii de suflete, a scris:„Cuvantui Sfânt arată depravarea inimii omeneşti. Foarte mulţi vestitori ai Evangheliei evită să vorbească despre această latură. Nu ar vrea să tulbure starea ascultătorilor. în aşa situaţie, Cuvântul Sfânt nu

Page 8: Esti tu sigur ca esti crestin?

poate acţiona asupra conştiinţei, nu se poate produce convingerea de păcat, trezirea spirituală. Eu mă tem că azi nu se pune destul accent pe groaznica vină de această depravare. Nici o trezire spirituală nu se petrece până păcătoşii nu sunt cercetaţi de Cuvântul Sfânt şi umiliţi încât să nu-şi poată ridica capul"Abia când păcătoşii se văd mari vinovaţi, atunci caută scăparea. Când un om vinovat de ceva se ştie descoperit, în mintea lui se petrece o puternică reacţie, o dorinţă de scăpare, e groaza de consecinţe. Noel Coward a vrut să vadă efectul acesta asupra unor prieteni ai săi. El a dat telegrame la 20 de prieteni cu cuvintele: „Totul este descoperit". în timp de 24 de ore, toţi cei 20 de prieteni au plecat din Statele Unite să se pună la adăpost de orice consecinţe. Dar unde oare poţi să fugi de Dumnezeu? Refugiul e numai în braţele lui Dumnezeu.în 1835 când misionarul Titus Coan a debarcat în Hawai, băştinaşii trăiau în toate păcatele. El a început să înveţe limba lor şi apoi le-a predicat Evanghelia. Mulţimi mari până la şase mii de persoane se adunau să-1 asculte. Duhul Sfânt a folosit vestirea Evangheliei pentru convingerea populaţiei de păcătoşenia lor. Sute de suflete izbucneau în plâns, se aruncau pe genunchi şi implorau mila Domnului. Unii treceau printr-un fel de agonie spirituală şi strigătele după mila lui Dumnezeu erau atât de puternice încât misionarul trebuia să se oprească din vorbire. Căci starea omului în păcat este mult mai gravă decât orice boală, mai gravă decât muşcătura de viperă, mai gravă decât dacă ai fi într-o casă cuprinsă de flăcări, mai gravă decât o18condamnare la închisoare pe viaţă, căci păcatul aduce condamnarea la iad pe veci de veci. De aceea păcătoşenia, vinovăţia faţă de Dumnezeu i-a îngrozit şi i-a determinat să îşi caute mântuirea sufletului. Fericitul Augustin vorbind despre această stare, în cartea sa „Confesiuni" spune: „O, Doamne, ce ar putea un suflet să spună mai mult decât „Ai milă /"Aceasta a fost experienţa creştinilor din primele veacuri, şi aceasta este experienţa prin care au trecut adevăraţii creştini de astăzi. Toţi au avut începutul cu această convingere şi recunoaştere a păcătoşeniei. Şi acum din nou repet întrebarea: Eşti tu sigur că eşti creştin? Fără această convingere înseamnă că tu nu te-ai întors la Dumnezeu şi dacă nu te-ai întors tu personal la Dumnezeu, înseamnă că tu nu eşti creştin, indiferent de religia ce o ai. Tu trebuie să ajungi să accepţi lumina Evangheliei în privinţa aceasta. Eu mă rog ca Dumnezeu să te învrednicească să o primeşti.Indiferent de confesiune, toţi vestitorii Evangheliei este necesar să ajute la convigerea oamenilor de starea lor de păcătoşenie, ca să dorească şi să primească mântuirea lui Dumnezeu. Aceasta ar duce la însănătoşirea morală a poporului nostru, la scăparea de tâlhării, de înşelătorii, de corupţie, de înjurături şi certuri, de desfrâu şi divorţuri, de beţii şi crime. Altfel, biserica va fi formată din creştini păgânizaţi, în loc să fie din păgâni încreştinaţi. Toţi cei ce poartă numele de creştin, dar duc un trai păgân, se înşală pe ei înşişi. Şi grozavă e această înşelăciune! Vor vedea aceasta în iad, dar atunci va fi prea târziu. Aş vrea ca tu să nu fii unul din aceştia, ci să fii un adevărat creştin şi să ajuţi pe alţii să devină adevăraţi creştini.O, Doamne, ajută-ne întru aceasta !19Bibliografie1) William A. Jurgens „ The Faith ofthe Early Fathers " voi. I, The Liturgical Press, pag. 152) Jack N.Sparks „The Apostolic Fathers", Nelson Publ. 1978, pag. 603) W. A. Jurgens, ibid. pag. 524) Ibid. pag. 2175) Dumitru Stăniloae „Iisus Hristos sau Restaurarea omului, Editura Omniscop, Craiova 1993, pag.92

Page 9: Esti tu sigur ca esti crestin?

6) Augustus H. Strong „Systematic Theology"Judson Press, 1974, pp. 551,55220

CREŞTINII AU FOST OAMENI CARE S-AU POCĂIT.Eşti tu sigur că eşti creştin?Te-ai pocăit tu de păcatele tale, te-ai întors tu la Dumnezeu? Toţi adevăraţii creştini au trecut prin experienţa pocăinţei. De îndată ce un suflet, prin lumina Evangheliei, îşi dă seama de păcătoşenia sa, nu mai poate sta nepăsător, ci se pocăieşte, părăseşte calea păcatului şi se întoarce la Dumnezeu.Evanghelistul Marcu ne spune că „după ce a fost închis loan, Isus a venit în Galilea, şi propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu. El zicea: „S-a împlinit vremea, şi împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie" (Ev,.Marcu 1:14,15). Deci, primul cuvânt al Evangheliei e „Pocăiţi-vă".Unii se întreabă: „Ce este pocăinţa?" Ea nu e o religie, sau o grupare la care să aderi, ci e o experienţă lăuntrică ce se petrece în inima păcătosului, luminat de Duhul Sfânt, prin Evanghelie. Atunci el se vede vinovat înaintea lui Dumnezeu şi doreşte scăparea de păcătoşenia sa. E un fel de trezire la realitate. îşi dă seama că păcatul nu 1-a fericit, ci 1-a înşelat, 1-a nenorocit. îşi dă seama că vina lui e mare şi gravă, că merită iadul, dar se înfioară şi nu vrea să ajungă acolo. îi pare rău de toate păcatele, pe obraji încep să curgă lacrimile pocăinţei, se căieşte şi în rugă, în faţa Domnului, îşi recunoaşte vina, îşi cere iertare, părăseşte calea păcatului şi se întoarce la Dumnezeu, ca şi fiul risipitor din Evanghelie (Ev.Luca 15:11-24)21Aşa a făcut împăratul David. în Psalmul 38:4, în rugăciune, el a zis: „Fărădelegile mele se ridică deasupra capului meu; ca o povară grea, sunt prea grele pentru mine ". Tu ai simţit vreodată povara păcatelor tale? Iar în versetul 18, el a zis: „îmi mărturisesc fărădelegea, mă doare pentru păcatul meu". în Ps.51.1-4, care la fel e un psalm de pocăinţă, el a zis: „Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, şterge fărădelegile mele! Spală-mă cu desăvârşire de nelegiuirea mea şi curăţeşte-mă de păcatul meu! Căci îmi cunosc bine fărădelegile şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea. împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta..." în Ps.32:3-5, tot David mărturiseşte starea de frământare ce a avut-o când şi-a dat seama de păcătoşenia sa. Iată cuvintele lui: „Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii. Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!" Şi Tu ai iertat vina păcatului meu ".La David constatăm recunoaşterea păcatului, zbuciumul din cauza păcatului, durerea sau căinţa sa pentru păcat, mărturisirea păcatului în faţa Domnului, nu în faţa preotului, şi cererea de iertare. Aceasta e pocăinţa.Un alt caz izbitor de pocăinţă găsim la locuitorii din Ninive. Acolo s-a petrecut pocăinţa în masă. Când profetul Iona a fost trimis a doua oară la Ninive cu rostirea sentinţei divine că „încă 40 de zile şi Ninive va fi nimicită" (Iona 3:4), oamenii au crezut mesajul, s-au îngrozit, au vestit un post, împăratul a coborât de pe tron, şi-a scos mantia de împărat, s-a îmbrăcat în sac, (îmbrâcarea în sac era expresia unei dureri profunde), a şezut în cenuşă şi a dat următoarea22poruncă: „Oamenii şi vitele, boii şi oile să nu guste nin* să nu pască şi să nu bea apă deloc! Ci oamenii şi vitele sa acopere cu saci, să strige cu putere către Dumnezeu şi SSY& întoarcă de la calea lor cea rea şi de la faptele de asuprire de care le sunt pline mâinile ". (Iona 3:7b-8)Pocăinţa celor din Ninive a fost în urma vestirii sentiiil?1 divine de către proorocul Iona. Atunci ei şi-au păcătoşenia, s-au cutremurat de osânda divină, s-au cu post şi cu rugăciune şi au strigat cu

Page 10: Esti tu sigur ca esti crestin?

putere către Doml'pl după iertare. Când se ajunge la recunoaşterea păcatuluiJUa unii se petrece un fel de criză spirituală, un strigăt fU;a disperare după viaţă. E o revărsare în plâns a durerii peri1/11

păcat, o rupere cu trecutul, cu toate faptele lui şi o re-î'lla întoarcere la Dumnezeu. Aceasta e pocăinţa. Şi Doml^ le-a dat iertarea. Ninive nu a fost nimicită, ci a rămas hln existenţă încă o sută de ani.Menţionez aceste două cazuri de pocăinţă: unul i:/e pocăinţă individuală, altul de pocăinţă colectivă, căci ap :a bine pocăinţa în elementele ei. Ea e o experienţă şocantă":e se petrece în urma auzirii sau a citirii Evangheliei. Dul1 <a' Sfânt foloseşte cuvântul Evangheliei spre a ne arăta cum"ie vede Dumnezeu pe noi şi atunci omul, care se credea bl". n> se vede ticălos, un mare vinovat în faţa lui Dumnezeu, îşiya bine seama că nu a trăit cum au trăit creştinii de la înce^1*> el ştie că a minţit, a înjurat, a vorbit de rău, a duşmăni^ a făcut rele, a trăit în plăceri şi păcate; ştie că nu a ţinut c£i n* de voia lui Dumnezeu, nu L-a ascultat, ci s-a mulţumit o avut o religie, că s-a numit creştin, deşi traiul lui era în tc ca al păgânilor. Atunci se petrece pocăinţa.Pocăinţa fiecăruia e cerută în Biblie.Pocăinţa a fost predicată de Ioan Botezătorul, înainte de Hristos Domnul, iar pe cei ce se pocăiau.boteza. El a mustrat aspru pe unii care ar fi vrut să fie botezaţi, fără să se pocăiaseă zicându-le: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră"(Ev.Mat.3:7,8). Iar celor ce se bizuiau pe ereditate - ca şi mulţi din cei de azi care zic că s-au născut creştini - Ioan le-a zis: „Să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: „A vem ca tată pe A vraam ! " Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam" (Matei 3:9). Deci, el le cerea să nu se bizuiască pe ereditate, ci să se pocăiaseă cu adevărat.Pocăinţa a fost cerută de Hristos Domnul chiar la începutul misiunii Sale, evreilor care considerau păcătoşi doar pe cei peste care au venit unele nenorociri, iar ei se credeau bine, El le-a zis: „Credeţi voi le-a răspuns Isus, că aceşti Galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi Galileeni, pentru că au păţit astfel? Eu vă spun nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la ie/" (Ev.Luca 13:2,3). De asemenea a mustrat aspru cetăţile Horazin, Betsaida şi Capernaum pentru că nu s-au pocăit (vezi Ev.Matei 11:20-24). După înviere, Domnul Isus a zis ucenicilor: „Aşa este scris, şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să în vieze a treia zi dintre cei morţi. Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor - (deci şi românilor) - în Numele Lui pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim" (Ev.Luca 24:46,47).Pocăinţa a fost predicată de apostolii Domnului, deci şi de apostolul Andrei, care a ajuns pe meleagurile României, în ziua de Rusalii, când prin Duhul Sfânt s-a format Biserica creştină şi la predica lui Petru şi a celorlalţi, oamenii şi-au văzut păcătoşenia şi au întrebat: „Fraţilor, ce să facem?"- „Pocăiţi-vă" le-a zis Petru, şi în ziua aceea aproape trei mii s-au pocăit şi au fost botezaţi. Dar ei au fost botezaţi în urma pocăinţei (Fapt.Apost.2:37-41). Aşa a fost24la primii creştini.După vindecarea ologului de la poarta „Frumoasă", când s-a adunat multă lume să vadă minunea, apostolul Petru le-a zis: „Pocăiţi-vă dar şi întoarceţi-vă la Dumnezeu pentru ca să vi se şteargă păcatele"(Fapt.Ap.3:19). Iar în a doua sa epistolă, apostolul Petru a scris: „Dumnezeu nu întârzie în împlinirea făgăduinţelor Sale, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca nieiunui să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă"'(2 Petru 3:9).Şi apostolul Pavel a predicat pocăinţa. Când a ajuns la Atena şi învăţaţii greci l-au dus la Areopag, printre altele, el le-a zis: „Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiaseă; pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care

Page 11: Esti tu sigur ca esti crestin?

a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morţi" (Fapt.Ap.17:30,31). Şi în ziua aceea s-au pocăit: Senatorul Dionisie Areopagitul, o femeie Damaris şi alţii din Atena.Celor din Roma apostolul Pavel le-a scris: „Aşa dar, omule, oricine ai fi tu,... Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?"(Rom.2:1,4)Istoria creştinilor din primele veacuri dovedeşte că ei au fost oameni pocăiţi.Iată doar câteva citate din scrieri din veacul doi şi trei care mărturisesc aceasta.IUSTIN MARTIRUL, în cartea sa Dialogul cu Iudeul Trifon, zice: „Afirm că... nepocăindu-se înainte de moarte, nu se pot mântui întru nimic... căci bunătatea şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu şi nemăsurarea bogăţiei Lui, socoteşte pe cel ce se pocăieşte de păcate, după cum se25spune în Ezechiel, ca drept şi fără de păcat" (Ezech.33:12-20). 1) Iar puţin mai târziu scrie: „ Căci dacă pocăindu-vă de păcatele pe care le-aţi făcut şi cunoscând că El este Hristos... veţi a vea iertarea păcatelor ".2)HERMAS în scrierea „Păstorul", spune: „Şi (Păstorul) mi-a răspuns zicând: „Toţi câţi se pocăiesc din toată inima şi se curăţesc de toată răutatea de mai înainte şi nu mai adaugă alte păcate din cele de odinioară, vor primi de la Domnul o vindecare pentru păcatele trecutului".3)TERTULIAN în tratatul său „Despre pocăinţă", care a fost scris prin anul 203, spune: „Dacă este pocăinţă, în baza ei, iertarea va fi acordată pentru fiecare păcat, fie că a fost săvârşit în trup sau în spirit, fie în faptă sau dorinţă, de acelaşi Dumnezeu, care de altfel determină pedepsirea lor la judecată. Căci e foarte inconsistent să aştepţi iertarea păcatelor, în timp ce tu eviţi să te pocăieşti. . . Aceasta e ca şi când întinzi mâna să primeşti cumpărătura, fără să fipiătit preţul. Pocăinţa e preţul pe care îl cere Domnul, ca să-ţi poată da iertarea. Compensarea prin pocăinţă e ceea ce El îţi propune ca să fii scăpat de pedeapsă. "4)CLEMENT DIN ROMA în scrisoarea sa către creştinii din Corint, scrisoare ce a fost scrisă între anii 96-98 d.Hr., spune printre altele: „Să ne fixăm privirea noastră asupra sângelui lui Hristos şi să ne dăm seama ce preţios este el înaintea Tatălui Său, căci a fost vărsat pentru mântuirea noastră şi aduce harul pocăinţei întregei lumi. Să cercetăm toate generaţiile şi să învăţăm că generaţie după generaţie, Domnul „a dat oportunitate pentru pocăinţă " celor ce vor să se întoarcă la El. Noe a predicat pocăinţa şi cei ce au luat seama, au fost mântuiţi (Gen. 7:1). Iona a proclamat iminenta distrugere a Ninivienilor, dar ei s-au pocăit de păcatele lor. Slujitorii harului lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, vorbesc despre pocăinţă. într-adevăr Stăpânul Universului, El însuşi, cu jurământ a vorbit despre pocăinţă26când a zis: „pe viaţa mea, zice Domnul Dumnezeu că nu doresc moartea păcătosului, ci pocăinţa lui. Pocăieşte-te, o, casa lui Israel de nelegiuirea ta t" 5)CLEMENT DIN ROMA în scrisoarea a doua spune: „Să ne pocăim cât timp suntem pe pământ... să ne pocăim cu toată inima noastră de orice am făcut, aici în trup, ca să putem fi mântuiţi de Domnul, câtă vreme avem încă oportunitatea să ne pocăim. Căci după ce am plecat din lumea aceasta nu vom mai fi în stare să ne pocăim... Vezi Ev.Luca 16:19-31.... Câtă vreme avem ocazia să fim vindecaţi, să ne încredinţăm lui Dumnezeu, Medicul, şi să-I plătim taxa ce o cere. Ce taxă? Pocăinţa dintr-o inimă sinceră, căci El cunoaşte mai dinainte toate lucrurile şi ştie şi ce este în inimile noastre ". 6)Pocăinţa a fost condiţia de bază ca cineva să devină creştin. în primele veacuri, toţi, întâi s-au pocăit şi astfel au devenit creştini. Dovezile istorice sunt cu sutele, dar mă rezum la acestea.Realitatea de azi.Marea majoritate a celor ce se numesc creştini azi nici nu ştiu ce e pocăinţa. Ei nu au avut

Page 12: Esti tu sigur ca esti crestin?

niciodată experienţa aceasta binecuvântată, ci se complac în păcatele lor. De aceea te întreb: eşti tu sigur că eşti creştin? E bine să te verifici în lumina Evangheliei. Altfel, grozavă va fi constatarea ta în clipa morţii când te vei pomeni ajuns în iad, fiindcă tu ai mers pe calea spre iad. Hristos Domnul a spus clar: „Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. "(Ev.Matei 7:13)Tata Cristea Gheorghe a fost cantor în strană la biserica ortodoxă şi mereu a cântat: „Afkt-am Izvorul Vieţii şi uşa27raiului prin calea pocăinţei". Dar într-o zi, prin Evanghelie, el şi-a dat seama că aşa, ca mulţi alţii, el cânta o minciună. El trăia o viaţă în păcate, căci nu aflase Izvorul Vieţii şi nu apucase calea pocăinţei spre uşa raiului. Dar a avut o clipă binecuvântată de trezire. Odată se afla cu alţi săteni la vorbă pe o laviţă la stradă, alţii stăteau pe dunga şanţului şi un trecător din satul vecin s-a oprit cu ei la vorbă.După câteva clipe, străinul i-a întrebat dacă ar vrea să le citească ceva din Evanghelie, şi fiindcă toţi au consimţit, el a scos din buzunar Noul Testament şi le-a citit mai multe versete din Evanghelie. Atunci şi acolo, Domnul a făcut ca el să-şi vadă starea lui ca păcătos, şi 1-a determinat să lase calea păcatului şi să apuce calea pocăinţei. Atunci a aflat Izvorul Vieţii în Hristos Domnul, şi prin El, a găsit uşa raiului.Au fost chiar preoţi, care au slujit ani de zile în altar, dar nu au fost pocăiţi până într-o zi când au fost luminaţi de Duhul Sfânt. Aşa a fost preotul ortodox Tudor Popescu, ce a slujit la biserica „Cuibul cu barză" de pe Ştirbei Vodă din Bucureşti. Aşa a fost preotul Vasile Ouatu, preotul Iosif Trifa din Sibiu, preotul Dumitru Cornilescu, care a tradus Biblia în limba română. El îşi istoriseşte pocăinţa sa într-o broşură intitulată: „Cum m-am întors la Dumnezeu şi cum am spus şi altora". El spune cum în timp ce făcea traducerea Bibliei, a ajuns să-şi dea seama că e păcătos şi că trebuie să se pocăiască. El s-a pocăit, deşi a avut să îndure consecinţe pentru aceasta. Aşa e calea pocăinţei.Pocăinţa e poruncă dumnezeiască şi ea te priveşte şi pe tine. Dacă vrei să fii cu adevărat creştin, ascultă-L pe Dumnezeu, nu pe mine. El îţi cere să te pocăieşti. Eu sunt doar un nevrednic slujitor în glorioasa Lui slujire şi am îndatorirea să-ţi spun aceasta. Pocăinţa nu e mare filozofie, ci e o recunoaştere a vinovăţiei în faţa Domnului, o părere de rău pentru trecut şi o cerere de iertare. în textul original28în limba greacă pentru cuvântul pocăinţă este folosit termenul „metanoia", care înseamnă şi schimbarea minţii. Da, pocăinţa schimbă întreaga gândire cu privire la Dumnezeu, cu privire la păcat şi cu privire la veşnicie. De aceea, adevăraţii pocăiţi caută să trăiască voia lui Dumnezeu, le este scârbă de păcat, nu-1 mai iubesc, ci se feresc de el, iar prin puterea Duhului Sfânt caută să trăiască în toată curăţia. Vrei şi tu să te pocăieşti? Dacă da, chiar în locul în care te afli acum, spune şi tu ruga vameşului:„Dumnezeule, ai milă de mine păcătosul!11 (Ev.Luca 18:13). Apoi trăieşte de acum viaţa de adevărat creştin.Dacă te pocăieşti, s-ar putea să fii batjocorit, să ţi se spună că şi tu te-ai rătăcit. Nu te speria, pe aici au trecut toţi adevăraţii creştini. Lumea păcătoasă iubeşte ce e al ei, dar când cineva părăseşte calea lumii şi începe să meargă pe calea Domnului, aşa cum e scris în Evanghelie, e huiduit. Da, eşti rătăcit, că în loc să nimereşti uşa cârciumei, nimereşti uşa bisericii; în loc să-L înjuri pe Dumnezeu, acum îl lauzi; în loc să ai iad în casă, acum începe să înflorească un colţ de rai. Faţă de toţi păcătoşii e rătăcire căci nu mai mergi pe calea lor. Dar bucură-te şi de batjocură şi mulţumeşte Domnului că te ajută să mergi pe calea Lui. E minunată această rătăcire ! Slavă

Page 13: Esti tu sigur ca esti crestin?

Domnului pentru ea.29Bibliografie1) Iustin, Dialogul cu iudeul Trifon, Izvoarele Ortodoxiei, Bucureşti 1941, pag 1092) Ibid.pag2163) Jurgens, opul citat, pag. 364) Ibid.pag.1305) Jack N.Sparâs, op. cit. pag. 226) Jargens, op. cit. pag. 4330

CREŞTINII AU FOST OAMENI CAREAU CREZUT ÎN DOMNUL ISUSHRISTOSEşti tu sigur că eşti creştin?'Creştinii din primele veacuri au crezut în Hristos Domnul ca Mântuitor al lor. Credinţa a fost cea de a doua condiţie spre a deveni creştini. Ea era în totul legată de pocăinţă. La începutul misiunii Sale Domnul Isus a făcut aceste două cerinţe: „Pocăiţi-vă şi credeţi" (Ev.Marcu 1:15)Românii, în majoritate spun că ei cred, dar Iacov a scris în epistola sa: „ Tot aşa şi credinţa: dacă nu are fapte, este moartă în ea însăşi... Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci; dar şi dracii cred... şi se înfîoară ! Vrei dar să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zadarnică? (Iac. 2:17,19,20). O aşa credinţă zadarnică au cei mai mulţi din cei ce se numesc creştini. Credinţa lor e doar o simplă părere, fiindcă ea e chiar sub nivelul credinţei dracilor, căci ei se înfîoară, pe când aşa numiţii creştini, îl înjură, îl blestemă pe Dumnezeu cum ştiu mai spurcat. Adevăraţii creştini nu au făcut aşa ceva.Biblia dă următoarea definiţie credinţei: „Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd" (Evr.11.1). Deci, credinţa este o încredere. Vreau să te ajut să înţelegi adevărul acesta. De exemplu: peste un râuleţ este o punte ca să treci de partea cealaltă. Tu vezi puntea şi crezi că este punte, dar aceasta e o credinţă ca şi cunoaştere.31credinţă nu le foloseşte la nimic? Aşa e credinţa tuturor creştinilor de nume, ea e necredinţă. Nu, nu a fost aşa credinţa primilor creştini.Evanghelia cere o credinţă vieHristos Domnul cere urmaşilor Săi o credinţă vie, o credinţă care îl ascultă şi atunci când pare imposibil, chiar cu totul absurd.In sinagoga din Capernaum se afla un om cu mâna uscată şi Domnul Isus îi cere „întinde-ţi mâna". El ştia că nu o poate întinde, de ani de zile el nu şi-a putut întinde mâna. Bolnavul putea zice: „Nu pot", dar credinţa a depăşit raţiunea şi şi-a întins mâna. Credinţa a dat ascultare poruncii şi mâna lui s-a vindecat într-o clipă. Nici cel mai iscusit medic nu poate explica minunea, cum într-o clipită muşchii atrofiaţi, uscaţi, s-au refăcut şi au îngăduit întinderea mâinii. Puterea nu a fost la om, ci la Domnul. Prin credinţă el a făcut contact cu Sursa de energie, şi după cum un bec luminează îndată ce face contact cu firul ce poartă energia şi se aprinde, luminează, aşa mâna acestui neputincios s-a însănătoşit dintr-o dată. Pe ochii orbului din naştere Hristos Domnul a pus tină, noroi. Oricare medic oculist azi ar zice că aceasta îi va produce o mare infecţie; dar Hristos Domnul 1-a trimis să se spele la scăldătoarea Siloamului şi omul s-a întors văzând. Nu tina aceea 1-a vindecat, ci ascultarea credinţei de Hristos Domnul.

Page 14: Esti tu sigur ca esti crestin?

Am dat aceste două cazuri care dovedesc forţa credinţei chiar şi în lumea fizică, dar cu mult mai mult credinţa vie face conecţie cu Hristos Domnul în cele spirituale. în noaptea când a stat de vorbă cu Nicodim, Domnul Isus i-a spus: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică" (Ev.Ioan 3:16). Aici e cea34mai glorioasă revelaţie cu privire la mântuire, la viaţa veşnică. Păcătosul, sortit pierzării, poate avea mântuirea, viaţa veşnică, dacă crede „în Fiul". Şi El a continuat: „Dumnezeu în adevăr n-a trimis pe Fiul Său în lume, ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin iJ/"(Ev.Ioan 3:17).Când evreii L-au întrebat: „Ce să facem ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?" Domnul Isus le-a răspuns: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El" (Ev.Ioan 6:28,29). Iar apostolul Ioan spune: „Şi porunca Lui (a lui Dumnezeu) este să credem în Numele Fiului Său Isus Hristos"(1 Ioan 3:23).în prag de arestare, Hristos Domnul a zis ucenicilor Săi: „Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine" (Ev.Ioan 14:1). El ştia despre credinţa lor că are să fie şocată când îl vor vedea arestat. Ioan spre încheierea evangheliei sale, ne destăinuie scopul scrierii: „Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu şi crezând să aveţi viaţa în Numele Lui" (Ev.Ioan 20:31).Când apostolul Petru a mers în casa ofiţerului roman Corneliu, i-a spus lui şi celor adunaţi în casa lui: „Toţi proorocii mărturisesc despre El, că oricine crede în El, capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor" (Fapt.Ap. 10:43). Credinţa e subliniată şi în predica lui Pavel la Antiohia Pisidiei. El a zis: „Să ştiţi dar, fraţilor, că în El (în Isus) vi se vesteşte iertarea păcatelor, şi oricine crede, este iertat prin El de toate lucrurile de care n-aţi putut fi iertaţi prin Legea lui Moise" (Fapt.Ap. 13:38,39). Puţin mai târziu, când Pavel şi Sila au fost întemniţaţi la Filipi şi au fost bătuţi şi puşi cu picioarele în butuci, iar pe la miezul nopţii când s-a produs cutremurul de pământ, temnicerul a avut întrebarea: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu35mântuit?" Atunci Pavel şi Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit tu şi casa ta" (Fapt.Ap.l6:30,31).în cuvântarea de rămas bun către presbiterii bisericii din Efes, chemaţi la Milet, apostolul Pavel îşi relatează însărcinarea sa: „Ştiţi că n-am ascuns nimic din ce vă era de folos, şi nu m-am temut să vă propovăduiesc şi să vă învăţ, înaintea norodului şi în case, şi să vestesc Iudeilor şi Grecilor pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos "(Fapt. Ap.20:20,21). Aici avem amintite împreună cele două condiţii ce se cer spre a deveni creştin: pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul Isus. La fel şi în stare de întemniţat adus în faţa dregătorului Festus şi a împăratului Agripa, el spune că însărcinarea a primit-o prin revelaţia pe drumul Damascului şi subliniază aceleaşi două condiţii, pocăinţa sau întoarcerea la Dumnezeu şi credinţa în Domnul Isus. Iată ce i-a spus atunci Domnul: „ Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul Neamurilor la care te trimit, ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină, şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în Mine, iertarea de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţi"(Fapt.Ap.26:17,18). Acestea sunt condiţiile de bază pentru oricine vrea să fie creştin.Toate aceste texte arată clar că nu noi, pocăiţii, cerem aceste condiţii, ci Hristos Domnul. El a predicat pocăinţa şi credinţa, apostolii au predicat Evanghelia şi au cerut oamenilor să se pocăiască şi să creadă în Domnul Isus pentru iertarea păcatelor.Toţi cei ce au devenit creştini au crezut în Hristos Domnul. Deci cerinţa a fost îndeplinită. Să

Page 15: Esti tu sigur ca esti crestin?

luăm doar câteva texte care arată acest adevăr. în Ev.Ioan 6:69 ni se redă că apostolul Petru vorbind în numele tuturor, a zis: „Şi noi am crezut, şi am ajuns la cunoştinţa că tu eşti Hristosul,36Sfântul lui Dumnezeu". Deci, ei toţi au crezut. Ei au avut o credinţă vie reală, care i-a determinat să-L urmeze pe Domnul Isus şi i-a făcut să fie gata să devină martiri.După predica lui Petru la Templul din Ierusalim, cu ocazia vindecării ologului din naştere, Dr.Luca ne relatează că „mulţi din cei ce auziseră cuvântarea, au crezut; şi numărul bărbaţilor credincioşi s-a ridicat aproape la cinci mii"(Fapt.Ap.4:4).Famenul etiopean, ministrul de finanţe al împărătesei Candace din Etiopia, după vorbirea lui Filip, înainte de a fi botezat, el a mărturisit: „Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu "(Fapt.Ap.8:37).Despre creştinii din Antiohia ni se relatează că nişte oameni din Cipru şi din Cirena le-au propovăduit Evanghelia Domnului Isus „şi un mare număr au crezut şi s-au întors la Domnul'{Fapt Ap. 11:21). Deci, ei au devenit creştini auzind Evanghelia, s-au întors la Domnul şi au crezut în El. Despre cei din Tesalonic citim că „o mare mulţime de Greci temători de Dumnezeu, şi multe femei de frunte au crezut" Fapt.Ap. 17:4). La fel ni se istoriseşte despre cei din Atena, că după predica apostolului Pavel, unii şi-au bătut joc de el, „totuşi unii au trecut de partea lui, şi au crezut; între aceştia era Dionisie Areopagitul, o femeie numită Damaris, şi mulţi alţii împreună cu ei" (Fapt.Ap. 17:34). Şi la Corint s-a petrecut la fel: „mulţi dintre Corinteni, care auziseră pe Pavel, au crezut şi ei, şi au fost botezaţi" (Fapt.Ap. 18:8). Aşa a fost la Efes (Fapt.Ap. 19:18), aşa a fost la Roma, păcătoşii au fost aduşi la ascultarea credinţei (Rom. 1:5). Creştinilor din părţile Galatiei, apostolul Pavel le-a scris: „Căci toţi sunteţi Iii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus "(Gal.3:26), iar celor din Colose le-a scris: „Am auzit despre credinţa voastră în Hristos Isus "(Col. 1:4).Mă opresc aici cu menţionarea textelor, căci pentru unii37poate sunt plictisitoare, dar tocmai ele dovedesc că toţi creştinii din primul secol au fost oameni care au crezut în Hristos Isus, Domnul nostru. De altfel, a fost o vreme de grele persecuţii pentru cei ce au crezut, mulţi au trebuit să plătească credinţa cu însăşi viaţa lor, suferind torturi oribile şi moarte în chinuri îngrozitoare. Credinţa lor s-a dovedit o credinţă vie, adevărată, nu falsă. Li se cerea să arunce doar un bob de tămâie pe altarul împăratului sau a zeului ori să-L blesteme pe Hristos Domnul, şi ei mai degrabă au fost gata să îndure totul, dar să nu-şi calce credinţa. Cum să poţi să aştepţi ca astăzi cei ce-şi zic creştini să facă aşa ceva, căci ei îl blestemă mereu pe Hristos, fără să li se ceară, fără să fie ameninţaţi cu moartea. Nu dovedeşte aceasta, fără posibilitate de tăgăduire, că ei nu au credinţa ce au avut-o creştinii? Sunt aceştia creştini? Se aseamănă ei cu creştinii din primul veac? Mult mai degrabă se aseamănă cu prigonitorii creştinilor, nu cu creştinii. Dar îi las pe cei mulţi şi revin la tine, prietenul meu, care citeşti aceste rânduri, şi îţi pun din nou întrebarea: Eşti tu sigur că eşti creştin?'Toţi cei menţionaţi mai sus au auzit Evanghelia şi atunci au crezut. Ai avut şi tu o aşa experienţă? Poţi şi tu să spui că din data cutare tu crezi cu adevărat în Domnul Isus? E credinţa ta o credinţă vie care te determină să-L asculţi, să-L urmezi?Poate îţi zici: Cum să-L urmez pe Hristos, că la noi în localitate nimeni nu-L urmează cu adevărat pe Hristos? Ai dreptate, dar nu vrei tu să ai onoarea să fii primul adevărat urmaş al Domnului Isus? Famenul a fost ministru, dar când a înţeles Evanghelia, a fost gata să creadă în Mântuitorul şi să fie botezat, fără să se întrebe ce va zice regina, sau ceilalţi demnitari de la curte. Credinţa adevărată se încrede în Domnul Isus pentru timp şi eternitate, indiferent de ceea ce urmează.38Istoria confirmă despre creştini că ei au crezut în Domnul Isus

Page 16: Esti tu sigur ca esti crestin?

POLICARP DIN SMIRNA în a doua scrisoare către creştinii din Filipi, pe la anul 135 d.Hr., vorbind despre contribuţia epistolelor lui Pavel, a scris: „prin studiul cărora vă face să vă zidiţi sufleteşte în credinţa vie, care v-a fost dată, o credinţă care este mama noastră a tuturor." 1) Policarp numeşte credinţa „mama noastră" căci prin credinţă a ajuns născut din nou pentru împărăţia lui Dumnezeu, deci a devenit creştin.IUSTIN MARTIRUL în „Dialogul cu iudeul Trifon", făcând referire la textul din cartea profetului Isaia cap. 1:16, a zis: „De altfel, Isaia nu v-a trimis la baie, ca să vă spălaţi acolo de crimă şi de celelalte păcate, căci nici toată apa mării n-ar fi în stare să vă curăţească, ci după cum este natural, baia aceea mântuitoare, despre care a vorbit atunci, este baia celor care se pocăiesc şi care se curăţă nu „prin sângele ţapilor şi al oilor" sau „prin cenuşa unei junei" sau prin ofrande de floare de făină, ci în credinţa prin sângele lui Hristos şi prin moartea Lui". Oricine poate constata în cuvintele lui pocăinţa şi credinţa. Iar în „Apologia" sa ce conţine 68 capitole, adresată împăratului Antonin Piui, subliniază credinţa creştinilor. El a scris: „Profeţii au proclamat două veniri ale Sale. Una care deja a avut loc, a fost aceea a unui om dezonorat şi al suferinţei. A doua venire va avea loc, când, conform profeţiilor, El va veni din ceruri în glorie, cu ostile cereşti, şi va învia trupurile tuturor oamenilor, care au trăit pe pământ. Atunci El va îmbrăeape cei vrednici în nemurire, iar pe cei răi îi va îmbrăca în veşnică sensibilitate şi îi va da focului etern, împreună cu diavolii răi... Oricine este convins şi crede că ceea ce l-au învăţat şi spus este adevărul, şi mărturiseşte că e gata să trăiască cum i s-a spus, este instruit să se roage şi să ceară39cu post iertarea păcatelor de odinioară; timp în care şi noi postim şi ne rugăm cu ei. "2)IGNAŢIU în scrisoarea sa către fraţii creştini din Smirna, spune: „Eu dau slavă lui Isus Hristos, Dumnezeul care v-a făcut înţelepţi, căci eu am observat că voi sunteţi fundamentaţi în credinţa neclintită, ca şi când aţi fi pironiţi de crucea Domnului nostru Isus Hristos, în trup şi în suflet şi că sunteţi confirmaţi în dragoste prin sângele lui Hristos, crezând cu tărie în ce priveşte pe Domnul nostru... El a trecut prin toate aceste suferinţe pentru noi, ca să putem fi mântuiţi. " 3) Deci, creştinii din Smirna erau fundamentaţi în credinţa neclintită. Se poate spune aceasta şi despre tine?TEOFIL DIN ANTIOHIA a fost al şaptelea păstor sau episcop al bisericii din Antiohia. Ca adult, prin studiul Sfintelor Scripturi, el a fost convertit de la păgânism la creştinism şi a murit între anii 185-191. Din scrierile lui a supravieţuit doar o lucrare apologetică în trei cărţi adresate lui Autolycus. Se presupune că a fost scrisă în anul 181 d.Hr. El spune: „In acea vreme, citind Scripturile sacre, am ajuns la sfinţii profeţi, care au vorbit prin Duhul lui Dumnezeu lucrurile care s-au întâmplat, în felul în care s-au întâmplat, şi chiar lucrurile de acum aşa cum se petrec, şi lucrurile viitoare exact în ordinea în care se vor împlini. Am luat cunoştinţă deci, din dovada împlinirii a ceea ce a fost prezis şi nu m-am îndoit, ci ascultător de Dumnezeu am crezut. Daţi atenţie studioasă scrierilor profetice şi ele vă vor conduce pe o cărare mai clară arătându-vă cum puteţi scăpa de pedeapsa veşnică şi cum puteţi obţine bunele lucruri veşnice ale lui Dumnezeu... Când dezbraci mortalitatea şi îmbraci ceea ce e nestricăcios, atunci vei fi vrednic să-L vezi pe Dumnezeu. Căci Dumnezeu va învia trupul în nemurire împreună cu sufletul, şi atunci fiindcă ai devenit nemuritor, vei vedea pe Cel Nemuritor, dacă tu40crezi acum în El. Tu nu crezi că morţii înviază? Când se va petrece învierea, tu vei crede fie că vrei sau nu vrei; dar dacă tu nu crezi acum, credinţa de atunci îţi va fi socotită necredinţă. Şi de ce nu crezi? Nu îţi dai tu seama că în toate lucrurile credinţa e de cea mai mare importanţă? Cum ar secera ţăranul, dacă mai întâi nu ar depune sămânţa în pământ? Sau cum ai putea să

Page 17: Esti tu sigur ca esti crestin?

treci marea, dacă mai întâi nu ai credinţa să îţi încredinţezi viaţa corăbiei şi pilotului? Care bolnav poate fi vindecat, dacă nu crede, nu se încrede în medic? Şi cum poţi să înveţi o artă sau ştiinţă, dacă nu crezi în cel ce te învaţă? Acum, dacă plugarul crede în pământ, dacă marinarul sau călătorul se încrede în corabie, dacă bolnavul se încrede în medic, n-ai vrea şi tu să te încrezi în Dumnezeul de la care tu ai atâtea binecuvântări?'^)îmi place mult felul de argumentare logică al lui Teofil. El voia să-şi ajute pe cale raţională pe prietenul său să creadă ceea ce este scris în Evanghelie. Dacă în atâtea alte domenii oamenii sunt dispuşi să creadă, de ce să nu creadă şi pe Dumnezeu, să-L ia pe cuvânt, să se încreadă în El, căci El a spus că nu vrea moartea păcătosului ci să se întoarcă de pe căile păcatului şi să primească iertarea Lui.Realitatea de aziAu cei de azi credinţa ce au avut-o creştinii din primele secole? Credinţa se verifică prin fapte. Dovedesc faptele creştinilor de azi că ei cred în Hristos Domnul, că au primit mântuirea Lui, că îl ascultă şi îl urmează zi de zi? Există conţinut creştin în viaţă sau e numai eticheta? Oare credeţi că acesta e creştinismul adus de Sf Andrei pe meleagurile României? O, nu, nicidecum! Creştinismul adus de aposolul Andrei trezea o credinţă vie în Domnul Isus Hristos, cu schimbarea vieţii, înlăturarea minciunilor, a beţiilor, a41certurilor, a duşmăniilor, a furtişagurilor, a desfrâului, a tuturor păcatelor. Oare pot mincinoşii de azi, înşelătorii, blestemătorii de Dumnezeu, aroganţii, neascultătorii de părinţi, cei ce se duşmănesc unii pe alţii şi toate tipurile de desfrânaţi să se numească creştini de ai Sf. apostol Andrei? Urmează ei învăţătura lui? Şi cârciumele, şi Tribunalele, şi puşcăriile sunt pline de creştini. Vai de un aşa creştinism, căci e de factură diavolească şi îi duce la pierzare ! Şi răul pleacă de sus în jos, căci aceia care ar trebui să vestească Evanghelia curată, cum a predicat-o apostolul Andrei, spre a trezi poporul la o altă viaţă, îi dau morfină prin ceremonii şi ritualuri, îi sfinţesc cu busuiocul, ca să meargă mai departe spre pierzare veşnică. Oare când se vor trezi toţi cei ce slujesc cu Evanghelia? Când îşi vor da seama de marea lor răspundere spre a întoarce poporul român cu adevărat la Dumnezeu? Numele de Croitoru nu face pe om croitor, ci trebuie să înveţe şi să practice meseria aceea, numai atunci e croitor cu adevărat.Toţi creştinii din primele secole au avut o zi când au auzit Evanghelia, că Hristos Domnul a murit pentru păcatele noastre, ca să ne scape pe noi de pedeapsa veşnică. Apostolul Pavel a scris creştinilor din Roma, care au crezut în Domnul Isus: „Păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele luiu (Rom.6:12). O aşa Evanghelie a predicat şi Sf.apostol Andrei în Dobrogea. E adevărat că nu toţi sciţii de pe acele meleaguri au crezut, ci ca de obicei doar o mică minoritate. G.M.Ionescu în „Istoria Bisericii Românilor din Dacia Traiană" dând un citat al Episcopului rus Porfirie Uspenski, spune: „Locuitorii autohtoni ai Moldovlachiei au ascultat foarte de timpuriu predica Evangeliei. Aici apostolul Andrei, cel întâi chemat, a a vut trei discipoli de origine sciţi şi anume: In, Pin şi Rim, care au fost cei dintâi creştini şi totodată cei dintâi martiri ai locului, şi au suferit martirajul42îngheţaţi în râu".5) Oricine îşi foloseşte numai puţin raţiunea, îşi dă seama că nu au fost convertiţi toţi la creştinism. Marea majoritate a rămas păgână, căci de aceea au fost martirizaţi. Dacă ar fi devenit toţi creştini, nu ar fi fost martirizaţi.Acum cugetă tu, marea majoritate a românilor de azi sunt ei urmaşi ai minorităţii creştine de atunci sau sunt urmaşi ai majorităţii de atunci? Tu însuţi eşti cu adevărat creştin? Ai avut tu o zi când auzind Evanghelia, te-ai convins de păcătoşenia ta şi ai crezut, ţi-ai încredinţat viaţa Domnului Isus să ţi-o spele de păcat şi de atunci cauţi să trăieşti după voia lui Dumnezeu, aşa

Page 18: Esti tu sigur ca esti crestin?

cum e scris în Evanghelie? Sau te numeşti creştin, ca şi marea majoritate, şi trăieşti în toate păcatele, habar nu ai de Evanghelie, de voia lui Dumnezeu, de sufletul tău, de veşnicia ta? Dacă aceasta e starea ta, atunci tu eşti un creştin pierdut pentru veci, căci nu-L asculţi pe Domnul Isus, ci pe Satana şi partea ta pentru veci va fi cu Satana. Cât de grozav va fi să fii cu Satana o veşnicie?! E bine să te trezeşti din starea de nepăsare. Domnul Isus a spus: „Ce va folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul" (Ev.Matei 16:26).Şi din nou întrebarea: Eşti tu sigur că eşti creştin? Dacă nu eşti sigur, recunoaşte că până astăzi te-ai minţit, te-ai înşelat pe tine însuţi. Tu ai nevoie de Hristos Domnul să te mântuiască. El e gata să facă aceasta, căci de aceea a suferit şi a murit pe cruce în locul meu şi al tău. De El tu ai nevoie. Eu nu am nici câştig, nici pierdere, din faptul că tu crezi sau nu crezi în Hristos Domnul ca Mântuitor personal al tău. înţelege, eu nu pledez pentru o religie, căci nu o religie te mântuieşte, şi nici chiar toate religiile la un loc. Credinţa trebuie pusă nu într-o religie, ci în Domnul Isus Hristos cel răstignit, căci numai El are puterea să ierte păcatele. Apostolul Petru a zis: „în nimeni altul nu este mântuire:43căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi" (Fapt.Ap.4:12)Eu scriu acestea căci port răspundere în vestirea Evangheliei. Eu nu sunt decât un rob netrebnic care doresc ca mai mulţi din neamul meu să creadă cu adevărat, să beneficieze de Suprema şi Glorioasa Jertfă a Domnului Isus Hristos, să devină adevăraţi creştini, aşa cum au fost creştinii din primele veacuri; creştini întorşi de la păcat la Dumnezeu; creştini care să trăiască voia lui Dumnezeu în viaţa lor; creştini care să-L glorifice pe Dumnezeu, nu să-L blesteme; creştini care să urmeze calea Domnului spre a ajunge în fericirea veşnică, nu în chinul veşnic. Aceasta îţi doresc eu ţie. Nu te bizui pe numele de creştin, ci pocăieşte-te de toate păcatele tale, desparte-te de ele şi crede că atunci când Hristos Domnul a suferit şi a murit pe cruce, a fost şi pentru vina ta. Aşa îţi spune Dumnezeu în Evanghelie. Crede aceasta, ia-L pe cuvânt, şi prin puterea Duhului Sfânt caută să trăieşti voia lui Dumnezeu.Iar voi, credincioşi urmaşi ai lui Hristos Domnul, daţi-vă seama că vremea s-a scurtat! Este necesar să salvăm pe fraţii noştri! E vremea de acţiuni mari ale credinţei! Se cere jertfă pentru o aşa lucrare, dar dacă Dumnezeu a jertfit chiar pe Fiul Său, oare nu e cea mai înaltă onoare să ajutăm la mântuirea altora cu orice preţ?O, Doamne, trezeşte poporul român la adevărata credinţă în Tine!Bibliografie1) JackN. Sparks, the Apostolic Fathers, pag. 1282) Iustin, Dialogul cu iudeul Triton, pag. 423) W.AJurgens, The Faith of Early Fathers, pag.424) Ibid. pp.73,7444

CREŞTINII AU FOST OAMENI CARE AU AVUT MÂNTUIREAEşti tu sigur că eşti creştin? Adevăraţii creştini din primele secole au avut mântuirea şi s-au bucurat de ea. Ai tu mântuirea lui Dumnezeu? Mântuirea o au nu cei ce se numesc creştini - numele nu mântuieşte - ci o au cei ce cred cu adevărat în Hristos Domnul ca Mântuitor personal. Mântuirea e cea mai minunată experienţa din viaţa aceasta. De aceea fiecare adevărat creştin e conştient de ea. Biserica, organismul viu al Domnului Isus Hristos, e formată numai din păcătoşi mântuiţi.Mântuirea nu e prin Biserică, cum susţin unii. în Fapt.Ap.2:47b, citim: „Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi". Textul acesta arată clar că ei nu erau

Page 19: Esti tu sigur ca esti crestin?

mântuiţi prin biserică, ci mântuiţi fiind erau adăugaţi la biserică.Mântuirea nu e prin ereditate. Prin naşterea firească noi moştenim un „fel deşert de vieţuire"- spune apostolul Petru (1 Pet. 1: 18). Şi viaţa însăşi dovedeşte lucrul acesta: din părinţi foarte buni, se nasc uneori copii foarte răi. Mântuirea şi creştinismul nu se primesc prin naşterea fizică.Mântuirea nu e prin moralitate. Viaţa morală e frumoasă, dar şi cel mai moral om îşi are păcatele lui, şi are nevoie de aceeaşi mântuire de care a avut nevoie tâlharul de pe cruce. E adevărat că omul moral nu se crede păcătos, dar el e păcătos în firea lui. Caisul e cais nu pentru că produce45caise, ci pentru că are firea de cais, de aceea produce caise. Ele sunt roadă naturii lui. într-adevăr omul moral greu poate fi convins că e păcătos. El nu îşi vede păcatele. El se consideră bun, căci el nu a dat în cap la nimeni, nici nu a furat, nu a trăit în desfrâu. Că nu L-a ascultat pe Dumnezeu în atâtea alte privinţe, pe acelea nu le consideră păcate. Dar el va ajunge în iad, căci el merge pe calea păcatului. Omul moral se aseamănă cu cel ce a venit la nunta fiului de împărat despre care spunea Domnul Isus că a fost găsit fără haina de nuntă şi a fost aruncat în întunericul de afară. în părţile răsăritului, la nunţi, împăratul oferea tuturor invitaţilor o haină specială de nuntă. Acesta a crezut că haina lui e destul de bună şi n-a luat haina de nuntă. Prin gestul lui, el a nesocotit pe împărat şi darul lui. De aceea a fost aruncat afară(Ev.Mat.22:l-14). Saul din Tars a fost un om foarte moral, după lege era fără prihană (Fii.3:6), dar când a fost luminat de Domnul, el a spus că e primul dintre păcătoşi (1 Tim. 1:15). Pentru a fi numit criminal, e suficient să ai la activul tău o crimă, nu o sută. Pentru a fi numit păcătos, e suficient să ai un păcat, şi pentru un păcat nu vei putea intra în cer, dacă nu primeşti mântuirea lui Dumnezeu.Mântuirea nu e prin Şapte bune. Apostolul Pavel spune clar: „Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni" (Efes.2:9). Şi sunt foarte mulţi cei ce cred că pot fi mântuiţi prin faptele lor bune, lucru cu totul imposibil. De ce? Fiindcă noi niciodată nu putem face fapte meritorii, care să fie în plus decât ceea ce cere Dumnezeu şi astfel să acopere trecutul păcătos. Hai să presupunem că un om la vârsta de 40 de ani îşi dă seama că e păcătos, şi că pentru păcatele lui, va ajunge în iad. Atunci, la 40 de ani, ar lua hotărârea să ducă în totul o viaţă sfântă, numai cu fapte bune. Şi ar trăi încă alţi 40 de ani. Acceptând absurdul, că ar putea trăi viaţa de sfânt prin puterile lui, tot ce ar face, ar putea împlini doar46cerinţa lui Dumnezeu „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt pentru partea din urmă a vieţii, nimic nu ar fi în plus ca să acopere pe cei 40 de ani dinainte. Toate faptele lui bune nu ar acoperi nici măcar un singur păcat, aşa că ar trebui să meargă în iad să ispăşească păcatele din prima parte a vieţii. Ba ceva mai mult, proorocul Isaia spunea că toate „faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită "(Isa.64:6), ca un veşmânt întinat, ca zdrenţe murdare. Deci, nu te bizui pe mântuirea prin faptele tale. Mântuirea nu e prin ceea ce face omul, ci prin ceea ce a făcut şi face Domnul. E bine să ţinem seama de acest adevăr.Mântuirea nu e prin taine, prin sacramente, căci dacă era posibilă prin ele, nu mai trebuia să moară Hristos Domnul. Nici apa botezului nu spală păcatele, căci El a fost botezat cu aproximativ trei an şi jumătate înainte de moarte. Deci, dacă botezul ar avea puterea miraculoasă de spălare a păcatelor, El nu mai trebuia să moară. Oare raţiunea ta nu îţi spune lucrul acesta? Niciodată Hristos Domnul nu a spus că botezul spală de păcate.Nici cuminecătura sau Cina Domnului nu dă iertarea de păcate. Ea e masă memorială, e spre amintirea morţii Lui pentru noi, aşa spun Evangheliile şi apostolul Pavel (Ev.Matei.26:26-29;

Page 20: Esti tu sigur ca esti crestin?

Marcu.l4:22-25; Luca.22:19,20; 1 Cor. 11:23-30). Domnul Isus nu a zis să o facem pentru mântuirea noastră, ci „să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea ". Cina Domnului sau cuminecătura e pentru păcătoşii mântuiţi să-şi aducă aminte cât a suferit Hristos Domnul pentru mântuirea noastră. Apostolul Pavel precizează: „Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta' (1 Cor. 11:28). El a spus că cine o ia în chip nevrednic, o ia spre osândă. Noi trebuie să credem ceea ce este scris în Scripturi, nu ce spun oamenii.47

Biblia spune că primii creştini au fost oameni mântuiţiUnii sunt de părere că noi nu putem şti acum că suntem mântuiţi, ci numai după moarte. Dar Biblia nu spune aşa. Şi are importanţă ce spune Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, nu ce spun oamenii. Domnul Isus a spus despre Zacheu: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta"(Ev.Luca 19:9). Deci Zacheu a ştiut că e mântuit, căci însuşi Hristos Domnul i-a spus lucrul acesta. Femeia păcătoasă, care a auzit cuvintele: „Iertate îţi sunt păcatele "(Ev.Luca 7:48), la fel a ştiut că e mântuită, a crezut ce i s-a spus. Fiul risipitor când s-a întors acasă, tatăl său i-a ieşit în întâmpinare, 1-a îmbrăţişat, 1-a sărutat, i-a dat haina cea mai bună, încălţăminte nouă în picioare şi a tăiat viţelul cel îngrăşat (Ev.Luca 15:11-32). Acum cugetă, a ştiut el că este iertat sau a trebuit să aştepte până după moarte? E clar că a ştiut, căci toate erau dovezi că a fost iertat de tatăl său.Odată,la ieşirea din biserică, am întrebat pe un tânăr de vreo 15 ani dacă e mântuit. El s-a uitat la mine şi a strâns din umeri. Atunci i-am zis: „Tu nu ştii, dar eu ştiu că nu eşti mântuit, căci dacă ai fi, ai şti". Acum câţiva ani, la Salem în Kentucky, la mina de zinc s-au prăbuşit nişte stânci în subteran şi au închis acolo pe cinci minieri. Abia după 53 de ore de muncă asiduă s-a putut ajunge la ei. Când au fost găsiţi, erau vii şi pe cască fiecare avea scris cu cărbune cuvintele: „Dacă sunt mort când mă găsiţi, să ştiţi că sunt mântuit." Ei au fost aduşi la suprafaţă spre bucuria tuturor. Atât ziarele cât şi radio şi TV. relatau liniştea şi moralul ridicat ce l-au văzut la acei oameni, datorită faptului că se ştiau mântuiţi prin credinţa în Jertfa Domnului Isus Hristos.Iată câteva lucruri pe care le precizează Biblia în48legătură cu mântuirea pe care au avut-o şi o au adevăraţii creştini:1. Nnistos Domnul e mântuitor rânduit de Dumnezeu.La naşterea Sa, îngerul a spus păstorilor ce erau pe câmpia Betleemului: „ vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos Domnul. "(v.Luca 2:11). Ioan Botezătorul când L-a prezentat, a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii" (Ev.Ioan 1:29). Iar apostolul Pavel a scris creştinilor din Roma: „Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţă în sângele Lui, o jertfă de ispăşire... "(Rom.3:25). Chiar Domnul Isus a zis: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică "(Ev.Ioan 3:16). Aceasta e cea mai glorioasă parte a Evangheliilor. Toţi creştinii au crezut adevărul acesta şi s-au bucurat de mântuirea Lui mare.2. Hristos Domnul e singurul mântuitor.Apostolul Ioan a scris: „Şi noi am văzut şi mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul ca să fie Mântuitorul lumii"(1 Ioan 4:14). Aici nu se spune că El e un Mântuitor, ca şi când ar mai putea fi şi alţii, ci articolul e hotărât „Mântuitorul lumii". Acelaşi adevăr l-a spus şi apostolul Petru, vorbind despre Hristos Domnul în faţa Marelui Preot şi a Soborului lui Israel: „în nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi" {F apt. Ap 4:12). Deci, nici un alt mântuitor şi nici o altă mântuire nu e valabilă în faţa lui Dumnezeu. Domnul Isus Hristos e singurul Mântuitor. El e Remediul lui Dumnezeu. Biblia

Page 21: Esti tu sigur ca esti crestin?

spune că toţi creştinii au crezut adevărul acesta şi au fost vindecaţi de boala păcatului.493. IDântuinea este pnin ban.Cuvântul „har" înseamnă dar nemeritat, adică noi putem primi mântuirea în dar, fără merite din partea noastră. Deci, orice păcătos, oricât de decăzut ar fi, o poate primi gratuit, căci ea e darul lui Dumnezeu. Apostolul Pavel a scris creştinilor din Efes: „Căci prin aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni" (Efes.2:8,9).Mulţi cred că ei pot fi mântuiţi prin faptele lor bune, dar Biblia face precizarea: „nu prin fapte", şi am arătat mai înainte că e absolut imposibil să fim mântuiţi prin faptele noastre, căci noi niciodată nu am putea face un surplus de fapte bune. Şi aici, ca şi în atâtea alte locuri, textul spune clar „aţi fost mântuiţi', deci mântuirea e un fapt petrecut deja. Nu ni se spune că vom fi mântuiţi după moarte, ci acum în viaţă, toţi cei ce cred cu adevărat în Domnul Isus suntem mântuiţi. Şi mântuirea fiind dar, darul nu se cumpără, ci se primeşte. Deci, şi tu poţi să ai mântuirea.Dacă mântuirea ar fi fost pe bani, sclavii şi săracii din primele veacuri nu ar fi putut fi mântuiţi. Azi se ştie că foarte mulţi sclavi au crezut în Hristos Domnul şi prin El aveau eliberarea sufletului din viciile şi păcatele lor.Tu poţi avea mântuirea în dar, însă aş vrea să înţelegi că mântuirea, pe care tu o poţi avea în dar, L-a costat mult pe Fiul lui Dumnezeu. Dumnezeu care e Atotdrept, nu putea să nu pedepseacă păcatul, nu putea să ne ierte pe degeaba. Pentru păcatele noastre, El trebuia să ne sancţioneze, să ne dea pedeapsa veşnică în iad cu Satana, căci pe el l-am ascultat; dar Dumnezeu fiind Atotiubitor, dragostea îi cerea să ne scape de osânda veşnică. Astfel în Atotînţelepciunea Lui a găsit soluţia la această dilemă, spre a rămâne şi Atotdrept, şi Atotiubitor. Soluţia a fost că a trimis pe Fiul50Său în lumea noastră, S-a întrupat, S-a înfrăţit cu noi, ca într-un trup ca al nostru, să pătimească, să sufere greu, să-I fie vărsat sângele pe cruce şi aşa să ispăşească vina păcatelor noastre a tuturor. Niciodată nu vom înţelege în chip deplin ce a trebuit să sufere Hristos Domnul pentru vina păcatelor noastre. Suferinţele Lui fizice, muncile sufletului Său sunt mult dincolo de priceperea sau închipuirea noastră. Dar toţi cei mântuiţi ne închinăm şi îi mulţumim cu toată fiinţa noastră pentru DARUL nespus de mare al mântuirii şi al vieţii veşnice. Mântuirea Lui e pentru toţi păcătoşii şi pentru toate păcatele. Ea e gata săvârşită. Noi nu avem nimic de adăugat la ea. La o mobilă nouă nu ai pentru ce să iei rindeaua şi să faci tu ceva, căci tot ce ai face, ar fi doar să o strici. Ea e darul lui Dumnezeu şi tot ce ai tu de făcut e să o primeşti. Ai primit tu acesta mântuire prin har? O ai?Un preot din Nicaragua, educat la Roma, mărturiseşte cum a ajuns el să se bucure de mântuirea prin har. Odată a intrat în biserica baptistă din Lion, cu scopul să vadă ce învaţă evanghelicii. „Niciodată în viaţa mea - a spus el -nu am auzit o aşa predică despre harul lui Dumnezeu, într-un moment lumina a coborât în sufletul meu şi a devenit clar, ca lumina zilei, că darul nu se poate plăti, nu se poate munci pentru el, ci doar se poate primi. " Şi el a primit darul mântuirii. Toţi creştinii din primele veacuri au primit mântuirea prin Har, în dar, datorită meritelor Domnului Isus. Apostolul Pavel a scris: „Lui îi datorăm faptul că, prin credinţă am intrat în această stare de har" (Rom.5:2).4. rnântuinea săuânşită de Mnistos Domnul se primeşte pttin cnedinţă.De ce prin credinţă? Fiindcă aşa a găsit El cu cale. Credinţa e mâna care primeşte darul şi astfel e la îndemâna

Page 22: Esti tu sigur ca esti crestin?

51oricui, căci şi cel mai sărac poate crede. Când evreii în pustie au fost muşcaţi de şerpii veninoşi, ca să nu moară, Dumnezeu a poruncit lui Moise să facă un şarpe de aramă pe care să-1 înalţe pe o prăjină, şi toţi cei ce priveau la şarpele de aramă erau scăpaţi de moarte. Şarpele de aramă era remediul lui Dumnezeu, iar scăparea nu era datorită numelui de evreu, sau datorită faptului că erau tăiaţi împrejur, ci numai datorită privirii, care era expresia credinţei în remediul lui Dumnezeu. Tot aşa tu nu pţi avea mântuirea datorită numelui de creştin, ci trebuie tu personal să crezi, să te încrezi în Remediul lui Dumnezeu, în Hristos Domnul.în acea noapte când a stat de vorbă cu Nicodim, un fruntaş al iudeilor, Domnul Isus a zis:„5^ după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică"r(Ev.Ioan 3:14,15)în Biblie, mântuirea de care s-au bucurat şi se bucură adevăraţii creştini e redată prin mai mulţi termeni, care exprimă aceeaşi lucrare sub diferite aspecte, cu o mare bogăţie de sensuri. Astfel avem: 1. Mântuirea ca salvare2. Mântuirea ca iertare3. Mântuirea ca datorie achitată4. Mântuirea ca substituire5. Mântuirea ca spălare de păcate6. Mântuirea ca neprihănire7. Mântuirea ca răscumpărare8. Mântuirea ca graţiere9. Mântuirea ca izbăvire10. Mântuirea ca viaţă veşnicăSă analizăm sumar aceste sensuri ale mântuirii pe care52au primit-o creştini şi s-au bucurat de ea. Aceasta ca să îţi poţi verifica mai bine creştinismul tău.1. IDântuirea ca saloane dintn-un mane pericol.Prin păcat noi ne-am nenorocit viaţa aceasta şi veşnicia, fără să ne dăm seama. Consecinţele păcatelor erau să ne ajungă, deasupra noastră plana mânia divină şi în faţă iadul îşi căsca larg gura să ne înghită, iar noi alergam nebuneşte într-acolo; dar mai înainte ca să ne prăbuşim, am fost apucaţi de Hristos Domnul, am fost salvaţi. Apostolul Pavel mărturiseşte că a fost „apucat de Hristos" (Fil.3:12). De aceea la întrebarea stringentă a temnicerului din Filipi: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?"Pavel, care ştia că „Hristos fsus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi"(1 Tim.l:15), răspunde promt: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta" (Fapt.Ap. 16:30,31). Adică încrede-te în El, lasă-te apucat de El, ca să te salveze din valurile păcatului. Domnul Isus însuşi a afirmat adevărul acesta în cuvintele: „Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin i?/'(Ev.Ioan 3:17). Toţi creştini au crezut adevărul acesta şi în mod real au fost salvaţi, au fost mântuiţi. Tu ai fost salvat?2. mântuinea ca ieittane.Acest aspect al mântuirii e zugrăvit excelent în pilda fiului risipitor. El a îndurerat pe tatăl său plecând de acasă, i-a risipit averea trăind într-un chip ruşinos, a murdărit onoarea tatălui său, dar când s-a întors acasă ca vai de el, tatăl său a avut milă de el, i-a ieşit în întâmpinare, 1-a îmbrăţişat şi 1-a sărutat mult, a poruncit să-i aducă haina cea mai bună, încălţăminte în picioare, inel în deget , să taie viţelul cel îngrăşat şi să se veselească. Fără vorbă, ci faptic,53

Page 23: Esti tu sigur ca esti crestin?

tatăl 1-a iertat şi fiul a ştiut lucrul acesta, căci toate erau dovezi că a fost iertat. Aşa toţi păcătoşii, care s-au întors la Dumnezeu au fost iertaţi, căci sângele Domnului Isus s-a vărsat tocmai pentru iertarea păcatelor lor (Ev.Mat.26:28). Când apostolul Pavel a predicat în sinagoga din Antiohia Pisidiei, le-a spus: „Să ştiţi dar, fraţilor, că în El vi se vesteşte iertarea păcatelor; şi oricine crede, este iertat prin El de toate lucrurile de care n-aţi putut fi iertaţi prin Legea luiMoise"(Fapt. Ap. 13:38,39). Cei ce au crezut, au devenit creştini. Ei au fost conştienţi de iertarea lui Dumnezeu. Şi apostolul Ioan susţinea acest adevăr că fraţii creştini trebuie să ştie că sunt iertaţi de Dumnezeu. în prima sa epistolă adresată creştinilor din primul secol, bătrânul Ioan a scris: „ Vă scriu, copilaşilor, fiindcă păcatele vă sunt iertate pentru Numele Lui" (1 Ioan 2:12). Aceasta era marea cauză a bucuriei în viaţa creştinilor, ei erau conştienţi de iertarea lui Dumnezeu, câştigată prin meritele Domnului Isus pe cruce la Calvar. Datorită acestei iertări, ei au ajuns să aibă o bună părtăşie cu Tatăl. Viaţa lor, ca cea a fiului risipitor, a devenit o sărbătoare de bucurie spirituală. Chiar şi în închisoare sau când erau daţi să fie sfâşiaţi de fiarele sălbatice, în ei clocotea bucuria iertării. Tu ai primit iertarea păcatelor tale? Te bucuri tu de ea?3. mântuinea ca datonie achitată.Prin trăirea noastră în păcat, noi am dovedit neascultare de Dumnezeu, am avut datorii neîmplinite, prin înjurături am vătămat onoarea lui Dumnezeu, L-am ofensat; am primit darurile Lui, dar nu I-am mulţumit. Toate formau un înscris, o listă de datorii, care ne stătea împotrivă. Noi nu puteam da faţă cu Dumnezeu, nu ne puteam apropia de El în starea aceea. Dar a venit Hristos Domnul şi a plătit toată datoria noastră, iar noi, prin credinţă, ne bucurăm de acest fapt. Poate te întrebi: „Cum prin credinţă eu sunt mântuit şi54pot să mă bucur?" Un exemplu te poate lămuri în privinţa aceasta. Georgescu avea o mare datorie la bancă şi fiindcă nu o mai putea plăti, urma să piardă casa şi tot ce avea şi să meargă la închisoare. Un bun prieten al lui a auzit aceasta şi s-a dus la bancă, a plătit întreaga datorie, a primit o chitanţă cu menţiunea: „Datoria lui Georgescu a fost achitată în întregime" - data, semnătura şi sigilul băncii. Cu această chitanţă s-a dus la Georgescu, care era foarte amărât, şi i-a înmânat-o. Acesta a luat-o, a citit-o, faţa i s-a înseninat, s-a repezit la el, 1-a îmbrăţişat şi a plâns de bucurie pe umărul lui, mulţumindu-i. Lui Georgescu, care nu putea face nimic spre achitarea datoriei, acum i-a trebuit doar să creadă şi să-i mulţumească binefăcătorului său. Toată amărăciunea, toată povara datoriei a dispărut într-o clipă, era mântuit de toată datoria sa. Aşa a făcut Hristos Domnul cu datoria noastră. Neascultările noastre le-a plătit El (Evr.l0:5-10). Apostolul Pavel a scris creştinilor din Colose: „Dumnezeu v-a adus la viaţă, împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greşalele. A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era protivnic, şi 1-a nimicit pironindu-1 pe cruce " (Col. 2:13b, 14). Toţi creştinii, fraţii credincioşi, au înţeles acest aspect al mântuirii şi s-au bucurat. Şi datoria ta a fost plătită de Domnul Isus Hristos. Crezi tu aceasta? I-ai mulţumit Lui? Eşti tu cu adevărat creştin?Te asemeni tu cu creştinii din primele veacuri?4. IDântuinca ca substituire sau înlocuinc.Am arătat deja că Dumnezeu fiind drept nu putea să ne ierte pe deageaba. In Vechiul Testament lui Israel Dumnezeu i-a spus: „...nu pot să te las nepedepsit" (Ier.30:llb). Iar proorocul Isaia vorbind despre înlocuirea noastră în osândă de către Domnul Isus, a scris: „Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu55L-am băgat în seamă. Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit. Dar El era străpuns

Page 24: Esti tu sigur ca esti crestin?

pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi" (Isaia. 53: 3-5).Hristos Domnul a confirmat acest adevăr al înlocuirii noastre. El a zis: „Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi" (Mat.20:2S). Iar când a făcut Cina cea de taină, a spus ucenicilor: „... sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor "(Mat. 26:28). Apostolul Petru a scris creştinilor despre această înlocuire a noastră în osândă, zicând: „El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn... "(lPet.2:24) Şi apostolul Pavel a predicat şi a scris despre această mântuire ca înlocuire. în epistola către Galateni, el spunea creştinilor din părţile Galatiei: „... Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit, şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine "(Gal.2:20b). Iar în scrisoarea către Evrei este scris: „Dar pe Acela, care a fost făcut „pentru puţină vreme mai pe jos decât îngerii", adică pe Isus, îl vedem încununat cu slavă şi cu cinste, din pricina morţii pe care a suferit-o, pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi" (Evr.2:9).Da, El a gustat moartea pentru toţi, dar nu toţi au mântuirea, căci nu au acceptat-o. Mântuirea e săvârşită ca provizie suficientă pentru toţi, dar o au numai cei ce o primesc prin credinţă. Una e posibilitate, alta e realitate. Izvorul e pentru toţi ca posibilitate, dar îşi stampară setea numai acei ce se apleacă şi beau. Hristos Domnul a suferit şi în locul tău, ca să nu mai suferi tu urgia lui Dumnezeu în veşnicie, dar tu nu eşti forţat cu această mântuire prin înlocuire. Dacă nu-L accepţi pe El ca Mântuitor al tău, va56trebui să suferi tu pentru vina ta. Ţine seama că în evanghelie este scris: „Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu" (Ev.Ioan 3:18). Azi tu nu îţi dai seama de această condamnare a ta la iad, dar când vei închide ochii pentru pământ, îţi vei da seama, dar, o, atunci va fi prea târziu. Nu uita, mântuirea sufletului e cea mai arzătoare nevoie a ta şi cea mai urgentă nevoie. Crede că atunci când a suferit pe cruce, Domnul Isus Hristos a suferit şi în locul tău. Ia-L pe cuvânt, acceptă-L ca înlocuitorul tău în osândă, şi mulţumeşte-I chiar acum.5. mântuirea ca spălare, curăţire de păcate.Păcatul este murdărie, necurăţie pe suflet. Spre a putea intra în cer, păcătosul trebuie să se cureţe de orice păcat, dar aceasta e o imposibilitate pentru el. Dumnezeu spunea prin proorocul Ieremia: „Chiar dacă te-ai spăla cu silitră, chiar dacă ai da cu multă sodă, nelegiuirea ta tot ar rămânea scrisă înaintea Mea"(Ier. 2:22). Deci eforturile omeneşti rămân zadarnice. Ce este de făcut? în Apoc. 22:14, este scris: „Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate". Dar cum este posibilă această spălare? Explicaţia ne-o dă tot bătrânul apostol Ioan. Când el a văzut în revelaţie mulţimea mare a celor mântuiţi toţi îmbrăcaţi în haine albe şi cu ramuri de fmic în mâini, bătrânul cu care vorbea i-a spus: „Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului". Sângele Domnului Isus, Mielul lui Dumnezeu e singurul mijloc curăţitor de toată murdăria păcatului, căci este scris: „.. şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat" {\ Ioan 1:7). Aceasta e o lucrare de care trebuie să fii conştient. Apostolul Pavel scriind creştinilor din Corint, după ce dă o listă de păcătoşi, despre care spune că nu vor moşteni împărăţia lui57Dumnezeu, le aminteşte: „Şi aşa eraţi unii din voi ! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi în Numele Domnului Isus Hristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru'\\ Cor.6:ll) Lucrarea aceasta a fost făcută nu prin apa botezului, nu dând cu busuiocul, ci prin Duhul Sfânt, spălare în sângele Domnului Isus. Această spălare are valabilitate înaintea lui Dumnezeu. Creştinii au fost oameni care s-au bucurat de această curăţire chiar aici în viaţa aceasta. Tu ai avut

Page 25: Esti tu sigur ca esti crestin?

o zi când în chip sincer să fi venit la Hristos Domnul şi să fi fost curăţit de toate păcatele tale? Eşti tu sigur că eşti creştin?6. ITÎântuinca ca nepnibănine.Cuvântul „neprihănire" înseamnă dreptate, curat, fără pată, o stare după voia lui Dumnezeu. Datorită spălării păcatelor noastre prin sângele Domnului Isus, noi am primit starea de neprihănire, starea după voia lui Dumnezeu. El ne vede curaţi, fără pată, ca şi când niciodată nu am fi păcătuit. Apostolul Pavel a scris creştinilor din Roma: „Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos' (Rom.5:l). Şi aici nu se spune că în viitor vom fi socotiţi neprihăniţi, ci precizează că în prezent „suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă". Noi suntem îmbrăcaţi în neprihănirea lui Hristos Domnul. Filmul vieţii noastre, cu toate ticăloşiile şi păcatele, a fost şters. Datorită Lui noi suntem declaraţi nevinovaţi, fără prihană, fără vină. Domnul Isus a îmbrăcat haina noastră murdară, iar pe noi ne-a îmbrăcat în neprihănirea Lui. Glorie Lui pentru aceasta !Un tânăr la cârciumă, după ce cu alţii au golit paharele de băutură, s-a luat la ceartă cu prietenul său. în înfierbântarea furiei, a scos un cuţit şi 1-a omorît. Cu haina plină de sânge a fugit acasă şi a cerut fratelui său să-1 scape căci poliţia era în urma lui. Fratele său i-a cerut în fugă să58dezbrace haina şi i-a dat haina lui, iar el a îmbrăcat haina murdară de sânge. în clipa următoare a sosit poliţia, care fără nici o discuţie a pus în cătuşe pe cel cu haina pătată şi a fost candamnat. Astfel, fratele nevinovat, din dragoste, a ispăşit pedeapsa fratelui său vinovat. Aşa, dar într-un chip mult mai măreţ, a făcut Hristos Domnul cu noi. A suferit El pedeapsa cuvenită nouă şi astfel noi suntem scăpaţi de osândă, noi am trecut din moarte la viaţă (Ev.Ioan 5:24). „El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în Et (2 Cor.5:21). „El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregeilumi"- spune apostolul loan (1 Ioan 2:2). Noi purtăm haina neprihănirii Lui.7. Mântuirea ca răscumpărare.încă din timpul Vechiului Testament, oamenii îşi dădeau seama că preţul de răscumpărare pentru om e prea mare. Fii lui Core despre cei ce aveau mari bogăţii şi se încredeau în ele, au zis: „Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării. Răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă că nu se va face niciodată " (Ps.49:7,8). Dar slavă Domnului ceea ce părea imposibil pentru om, a fost posibil pentru Domnul. Hristos Domnul a coborât din glorie şi cu viaţa Sa a plătit preţul răscumpărării noastre. Apostolul Petru a scris creştinilor din Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia: „Căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-1 moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană'\\ Petru 1:18,19). Pentru mântuirea noastră s-a plătit un preţ de răscumpărare, preţ de sânge sfânt. Şi aici lucrarea de mântuire, de răscumpărare, are verbul la timpul trecut: „aţi fost răscumpăraţi" şi el precizează: „ştiţi". Toţi creştinii ştiau că sunt răscumpăraţi cu un preţ59nespus de mare. De aceea, apostolul le cerea să trăiască o viaţă sfântă. Acest aspect al mântuirii subliniază preţul dat pentru răscumpărarea noastră. Tu îţi dai seama de acest preţ? Tu ai acceptat această răscumpărare?8. lîîântuiitca ca izbăoine.Hristos Domnul a zis evreilor: „Oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului... Deci, dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi"r(Ev.Ioan 8:34,36). Toţi oamenii am ajuns robi ai păcatului. Beţivul e robul băuturii; fumătorul e robul nicotinei; cel iute la mânie e robul nervilor; uşuraticul e robul plăcerilor; desfrânatul e robul patimei. Acestea sunt lanţuri nevăzute de

Page 26: Esti tu sigur ca esti crestin?

fărădelegi ce încătuşează oamenii, prin ele diavolul îi ţine legaţi şi îi duce la pierzare eternă cu el în iad. Nu cumva şi tu eşti încă rob al păcatului, cu toate că te numeşti creştin? Ai strigat tu către Dumnezeu după izbăvire? Tu singur nu te poţi izbăvi, dar Hristos Domnul pentru aceasta a venit: să dea drumul celor apăsaţi şi să izbăvească pe toţi aceia care prin frica morţii erau supuşi robiei diavolului toată viaţa lor (Evr.2:14,15). El a câştigat biruinţa prin suferinţe amare şi toţi urmaşii Lui sunt robi izbăviţi de sub puterea Satanei. Apostolul Pavel a scris creştinilor din Colose, şi este valabil pentru toţi adevăraţii creştini: „El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului, şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului dragosteiLui'"(Col. 1:13). Oamenii nu îşi dau bine seama că sunt robii Satanei, şi mai puţin că pot fi eliberaţi. în faţa dregătorului Festus şi a împăratului Agripa, când îşi mărturiseşte pocăinţa sa, apostolul Pavel spune că Domnul i-a zis: „Tc-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul neamurilor, la care te trimit, ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină, şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în Mine, iertarea de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi"(Fapt.Ap. 26:17,18)60Oamenii se numesc creştini, dar în realitate toată viaţa sunt robii Satanei, căci voia lui o fac, doar la moarte pe crucea din cimitir scrie: „Aici zace robul Domnului N.N." Vai, cum se înşală oamenii! Izbăvirea, dezlegarea de păcate se face acum cât eşti în viaţă, nu după moarte. Atunci e prea târziu. Nimeni nu te mai poate dezlega de păcatele cu care ai fost legat şi te-a dus diavolul în iad. Preotul sau pastorul trebuie să te dezlege de băutură, de desfrâu sau de minciună câtă vreme eşti în viaţa aceasta, nu după ce ai ajuns în iad. Intre rai şi iad este o prăpastie pe care nimeni nu o poate trece (Ev.Luca 16:26), deci este imposibilă trecerea. Din iad nici pastor, nici preot, nici chiar papa nu te mai poate strămuta în corturile drepţilor. Acea dezlegare nu foloseşte mortului, ci numai preotului că primeşte câţiva bănuţi, în schimb îşi încarcă sufletul cu răspunderea neîmplinită că nu a căutat să-1 dezlege de păcate cât timp a fost în viaţă.De aceea, caută să ai dezlegarea, izbăvirea de păcate, cât trăieşti pe pământ. Hristos Domnul te poate izbăvi din orice lanţuri de fărădelegi şi păcate ascunse. Şi unul care a ajuns izbăvit, e conştient de această izbăvire: beţivul nu mai bea, mincinosul nu mai minte. Fiecare e conştient de izbăvirea Domnului. Aşa sunt adevăraţii creştini. Evanghelia e vestea bună a izbăvirii, a dezrobirii prin Hristos Domnul. Şi cei izbăviţi caută să împărtăşească altora această veste bună. Aceasta caut să fac şi eu prin aceste rânduri. Să fac ce a făcut apostolul Pavel, să deschid ochii unora, ca să se desprindă din cursa diavolului în care au fost prinşi şi să se întoarcă de sub puterea Satanei la Dumnezeu (2 Tim.2:26).în Statele Unite când s-a dat legea de abolire a sclaviei, negrii au fost eliberaţi. La o fermă îndepărtată de oraş, un stăpân rău nu a spus nimic sclavului său despre acea lege, ci 1-a menţinut încă în sclavie. După vreun an, stăpânul 1-a trimis la oraş cu ceva mărfuri. Acolo stând de vorbă cu alţii, a aflat vestea bună. Nu-i venea să creadă. Mereu repeta:61„Liber de atât timp şi eu nu am ştiut nimic ! Liber de atât timp şi eu nu am ştiut nimic !" Poate şi tu nu ai ştiut nimic de această izbăvire minunată, căci alţii ar fi vrut să rămâi mereu în robia păcatului, atunci pentru tine e această veste bună: Hristos Domnul este Marele nostru Eliberator, predă-te Lui şi de azi tu poţi fi liber din robia păcatului. Toţi adevăraţii creştini, urmaşi ai Domnului Isus, sunt robi eliberaţi de la pierzarea veşnică. Un aşa creştin doresc să fii şi tu. Atunci bucuria eliberării, a mântuirii, va copleşi viaţa ta şi-L vei asculta şi urma pe El cu toată scumpătatea sufletului tău.In călătoriile sale misionare prin Africa, Dr. David Livingstone a întâlnit pe un negustor de sclavi, care ducea legat în lanţuri pe un tânăr negru. Livingstone 1-a oprit şi a întrebat cât cere

Page 27: Esti tu sigur ca esti crestin?

pentru acel sclav. Fiindcă avea nişte bani la el, a scos şi a plătit preţul. După ce a primit cheia de la lacăte, le-a descuiat şi 1-a slobozit, spunându-i: „Te-am cumpărat să fii liber !" Tânărul nu se desmetecea, nu putea înţelege aşa ceva, şi din nou misionarul i-a spus: „Eşti liber!" Atunci tânărul s-a aruncat la picioarele misionarului şi a zis: „Eu vreau să fiu sclavul tău de bună voie". Cu toate stăruinţele lui Livingstone, el a vrut să-1 slujească. El a devenit creştin şi a fost cel mai devotat ucenic al lui Dr. Livingstone şi mereu 1-a însoţit în călătoriile sale misionare. Eşti tu aşa recunoscător Celui ce te-a răscumpărat?9. Mântuinea ca şi graţiere.Creştinii au fost oameni păcătoşi care au primit graţierea lui Dumnezeu pentru toată vina lor. Apostolul Pavel a scris fraţilor din Roma că Dumnezeu „a adus o hotărâre de iertare" (Rom.5:16). Graţierea păcătoşilor e darul lui Dumnezeu, dar graţierea trebuie acceptată. Numai atunci ajungi să te bucuri de ea. Graţierea, iertarea lui Dumnezeu nu e impusă cu forţa asupra omului păcătos, ea62trebuie crezută, trebuie primită.în Statele Unite în anul 1892, doi funcţionari: Wilson şi Porter au fost condamnaţi la spânzurătoare pentru furt la poştă. în urma mai multor intervenţii, ei au fost graţiaţi. Wilson a acceptat graţierea şi a plecat din închisoare, a fost liber. Porter a fost spânzurat, căci ci nu a acceptat graţierea. Judecătorul Şef John Marshall de la Curtea Supremă a scris cu mâna sa pe actul de graţiere: „O iertare este un document spre a cărui validitate e necesară întocmirea şi semnarea lui, dar actul nu e complet fără acceptarea împricinatului. Iertarea poate fi refuzată de persoana căreia i s-a acordat iertarea; şi dacă este refuzată, nu am descoperit nici o putere la o Curte de judecată, care să poată forţa lucrul acesta asupra condamnatului".Aşa e şi cu graţierea lui Dumnezeu, tu eşti cel ce hotărăşti: o accepţi sau o refuzi. Toţi adevăraţii creştini au acceptat şi s-au bucurat de graţierea lui Dumnezeu, comunicată nouă prin Evanghelie. Tu ai acceptat-o? Te bucuri de ea?10. Mântuirea ca viaţă veşnică.Prin păcat, noi toţi am ajuns sub osânda lui Dumnezeu, condamnaţi la pierzare veşnică, „căci plata păcatului e moartea "(Rom.6:23). Aici nu e vorba de moartea fizică, ci de pierzarea veşnică în închisoarea iadului, împreună cu diavolul şi îngerii săi. „Dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru" (Rom.6:23b). Când toţi evreii din împărăţia persană de sub Ahaşveroş, au fost condamnaţi la exterminare, la masa dată de împărăteasa Estera, împăratul a întrebat-o care îi este dorinţa ei, la care ea a răspuns: „împărate,... dă-mi viaţa '(Estera 7:2). într-o aşa stare critică acordarea vieţii era mântuire, salvare din mâna lui Haman. Starea noastră însă, a tuturor păcătoşilor, a fost mult mai gravă, căci am fost63condamnaţi nu la o moarte de o clipă, ci la chin veşnic. Datorită dragostei uimitoare a lui Dumnezeu dovedită în moartea lui Hristos Domnul, noi primim viaţa veşnică. Domnul Isus Hristos a zis: „Cine crede în Fiul, are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste e/"(Ev.Ioan 3:36). Iar apostolul Ioan a scris către creştinii din primul secol: „Cine crede în Fiul lui Dumnezeu, are mărturisirea aceasta în el; cine nu crede pe Dumnezeu, îl face mincinos, fiindcă nu crede mărturisirea pe care a făcut-o Dumnezeu despre Fiul Său. Şi mărturisirea, este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său. Cine are pe Fiul, are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viaţa. V-am scris aceste lucruri, ca să ştiţi că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică\\ Ioan 5:10-13)Acum stai şi cugetă în lumina acestor cuvinte din Sfintele Scripturi: ai tu această mântuire cu

Page 28: Esti tu sigur ca esti crestin?

viaţa veşnică? Creştinii din primele veacuri erau posesorii vieţii veşnice, de aceea trăiau o viaţă curată în totul şi erau neînfricaţi, gata să moară moartea de martir: pe rug, în flăcări, sfâşiaţi de fiare sau decapitaţi.Şi din nou întrebarea: eşti tu sigur că eşti creştin? Te bucuri tu de viaţa veşnică sau tu nu ştii nimic de viaţa veşnică? Vestea bună a Evangheliei este că tu poţi să ai acest dar nemaipomenit de valoros, şi îl poţi avea chiar acum primindu-L pe Hristos ca Mântuitor şi Domn al vieţii tale, urmând calea Lui şi ascultându-L zi de zi. Tu poţi avea darul vieţii veşnice ce nu se poate cumpăra cu tot aurul din lume şi cu toate bogăţiile pământului la un loc. Dumnezeu e gata să-ţi dea darul acesta fără plată. El nu minte. Mii şi milioane l-au primit. De ce să nu-1 primeşti şi tu? Nu doreşti tu viaţa veşnică fără dureri, boale, suferinţe sau moarte?Refuzarea acestui dar oferit prin Evanghelie este cea64mai mare nebunie de care îţi vei da seama o veşnicie în iad, acolo unde focul nu se stinge şi viermele nu moare, unde e plânsul şi scrâşnirea dinţilor, nu împotriva altuia, ci împotriva ta însuţi. E bine să-ţi dai seama de adevărul Scripturilor sfinte. Eu nu caut să te sperii, căci cuvintele mele nu vor putea zugrăvi nici pe a mia parte suferinţele de acolo, ci eu caut să te trezesc la realitatea arătată în Biblie. De aceea, îngenunchează în locul în care te afli şi roagă-te:,J)oamne huse, te rog mântuieşte-mă şi pe mine şi dă-mi viaţa veşnică. Mă iartă că până acum am fost nepăsător faţă de o mântuire aşa de mare şifă-măprin Duhul Sfânt să fiu din clipa aceasta un mântuit, un adevărat creştin. îţi mulţumesc că prin Evanghelie ai trezit şi sufletul meu şi m-ai ajutat să înţeleg ceva din dragostea Ta. Ajută-mă să rămân în ea până la capăt Amin !Toţi adevăraţii creştini au primit mântuirea şi viaţa veşnică, au fost conştienţi că au acest dar al vieţii şi s-au bucurat de el.Istoria confirmă că ei au avut mântuireaAvem o seamă de scrieri care arată în mod clar că acei creştini s-au bucurat de mântuire. Iată doar câteva extrase:CLEMENT DIN ROMA în prima sa scrisoare adresată creştinilor din Corint, a spus: „Noi deci, care am fost chemaţi prin voia Sa în Hristos Isus, nu suntem justificaţi prin noi înşine, nici prin înţelepciunea noastră sau prin înţelegerea sau pietatea noastră, nici prin faptele pe care le-am făcut în sfinţenia inimii, ci prin credinţa prin care Dumnezeul cel Atotputernic a justificat pe toţi oamenii de la început... Aceasta este calea, prea iubiţilor, în care am găsit mântuirea noastră, Isus Hristos... "*) Clement preciza creştinilor că au fost justificaţi prin credinţă şi că au găsit65mântuirea. în a doua sa scrisoare către creştinii din Corint, încă de la început el vorbeşte de ea ca de ceva ce au primit deja. Iată cuvintele lui: „Fraţilor, noi ar trebui să ne gândim la Isus Hristos întocmai cum ne gândim la Dumnezeu (Fapt. 10:42), ca Judecătorul celor vii şi a celor morţi; şi cu nimic mai prejos la mântuirea noastră... Ce mult a suferit Isus Hristos pentru noi ! Şi cu ce am putea noi să-I răsplătim sau ce rezultate ar fi comensurabile cu ceea ce ne-a dat El? ...Ca un Tată, El ne-a chemat fii; noi eram pierduţi, dar El ne-a salvat. Ce laudă ar trebui să-I dăm sau ce răsplătire am putea să-I oferim în schimb pentru ceea ce am primit? ... Căci El S-a îndurat de noi şi în mila Sa, ne-a mântuit. . )POLICARP DIN SMIRNA în scrisoarea sa către Filipeni, a scris: „Mă bucur nespus în Domnul nostru Isus Hristos... care a înfruntat chiar moartea pentru păcatele noastre, şi pe care Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile mormântului, în care voi credeţi, fără să-L fi văzut, şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi exaltată, în care mulţi doresc să intre, cunoscând că „prin har aţi fost mântuiţi", „nu prin fapte", ci prin voia lui Dumnezeu prin Isus Hristos. „De aceea,

Page 29: Esti tu sigur ca esti crestin?

încingeţi-vă coapsele" şi slujiţi lui Dumnezeu în frică şi adevăr. "•*)Din acest pasaj se constată că Policarp cunoştea bine epistola apostolului Pavel către Efeseni şi epistola întâi a apostolului Petru din care citează. Bucuria lor a fost cauzată de faptul că au fost mântuiţi prin har, nu prin fapte. El pune mântuirea ca motivare pentru adevărata slujire lui Dumnezeu.IGNAŢIU, păstorul bisericii din Antiohia, a fost arestat în anul 107, pus în lanţuri şi dus sub escortă la Roma. La un popas pe drum ce l-a făcut la Troa, înainte de a pleca la Neapoli, a scris o scrisoare către Policarp, păstorul bisericii din Smirna. Iată cuvintele lui în legătură cu mântuirea: „ Te îndemn, prin harul cu care tu eşti îmbrăcat, să înaintezi pe66

cale şi să îndemni pe toţi oamenii, ca să poată fi mântuiţi" El mergea să moară, dar şi atunci dorea ca şi toţi oamenii să fie mântuiţi. Exact aceasta vrea şi Dumnezeu (1 Tim.2:4)Tot IGNAŢIU prin anul 107 D.Hr. le-a scris creştinilor din Roma, unde a mers să fie martirizat. El avea mântuirea şi viaţa veşnică şi urma să înfrunte moartea. El a scris: „Doresc numai ca de ceea ce v-aţi bucurat în îndrumările voastre să rămâneţi tari. Numairugaţi-văpentru mine ca să pot avea putere, atât înlăuntru cât şi în afară, ca să pot nu numai să vorbesc, ci să am voinţă; ca să pot nu numai să mă numesc creştin, ci să fiu găsit că sunt. "^J Ca să scape de suferinţe, torturi şi moarte, creştinilor li se cerea să arunce doar un bob de tămâie pe altar, dar nu făceau aşa ceva, căci erau adevăraţi creştini. Cei de azi, dacă li s-ar cere aşa ceva, ar fi gata să arunce nu un bob, ci un sac de tămâie pe altarul zeului numai să scape. Testul martirajului l-a dovedit pe Ignaţiu că într-adevăr a fost creştin.CODEX COLBERTINUS, unde e descrisă moartea de martir a lui Ignaţiu pe data de 20 Dec. 107, se spune că Ignaţiu s-a înfăţişat înaintea împăratului Traian, care l-a întrebat: „Cine e Teoforus?"iar Ignaţiu i-a răspuns: „Cel ce-L are pe Hristos în pieptul său. "El a fost condamnat şi dat pradă fiarelor sălbatice. )Realitatea de aziMarea majoritate a celor ce astăzi se numesc creştini nu au mântuirea, iertarea păcatelor şi nu ştiu nimic despre ea. Nu s-au interesat de ea, n-au întrebat, n-au citit Evanghelia, au fost complet nepăsători de Cartea lui Dumnezeu şi de mântuirea lui Dumnezeu. Auzi, Dumnezeu a dat ce a avut mai scump, pe Fiul Său, ca păcătoşii să poată fi mântuiţi; Hristos Domnul a coborât în sărăcia ieslei din Betleem, a67suferit chinuri amare, a fost răstignit pe Golgota, Şi-a dat viaţă Sa ca să le poată procura păcătoşilor mântuirea, iar ei, păcătoşii, care aveau cea mai mare nevoie de mântuire, sunt nepăsători faţă de ea. Ei se cred bine, dar sunt ca peştele prins în mrejă, în plasă, care nu ştie nimic până ce este trasă plasa afară din apă, atunci ar vrea scăparea dar e prea târziu. Toţi păcătoşii, care n-au primit mântuirea, se vor pomeni într-o zi în iad şi acolo îşi vor da seama ce mare nevoie au avut de mântuire, dar totul e în zadar, căci după moarte nu mai e nici o şansă de mântuire. Aşa spune Biblia.Profesorul Dumitru Stăniloae, teolog ortodox, vorbind despre importanţa mare a mântuirii, spune: „Mântuirea apare ca o lucrare profund serioasă nu numai prin aceea că Dumnezeu însuşi S-a angajat în ea, ci şi prin aceea că formează preocuparea şi planul veşnic al Lui. Şi mai mult decât creaţiunea, angajarea din veci a lui Dumnezeu în mântuirea lumii şi încă prin întruparea şi răstignirea Fiului Său, descoperă nesfârşita dragoste a Lui faţă de ea ".') Dar câţi din creştinii de azi iau seama la această lucrare profund serioasă? Tu ai luat seama?Unii n-au primit mântuirea fiindcă le-afost ruşine să se pocăiască, să spună că ei sunt urmaşii

Page 30: Esti tu sigur ca esti crestin?

Mântuitorului. Toţi aceştia se vor pocăi toată veşnicia în iad. Acolo nu le va mai fi ruşine. Domnul Isus Hristos a spus că „acolo e plânsul şi scrâşnirea dinţilor" (Ev.Mat. 13:41,42). Dar plânsul acela nepotolit nu-ţi mai foloseşte la nimic. E mult prea târziu.Unii n-au primit mântuirea pentru că ei se consideră cineva şi ar vrea ca Dumnezeu să le dea mântuirea conform pretenţiilor lor. Ei sunt ca fariseul pomenit de Domnul Isus (Ev.Luca 18:9-14), merg la biserică, se închină, postesc de două ori pe săptămână, mănâncă doar fasole, fac danii la biserică; ei se consideră că sunt morali, nu ca păcătoşii de rând, aşa că Dumnezeu ar trebui să ţină cont de toate acestea. Ei uită că nu hoţul stabileşte legile cum să fie68judecat; tot aşa nu ei stabilesc termenii în care Dumnezeu să le dea mântuirea. De aceea ei se numesc creştini, dar nu au mântuirea.Renumitul predicator al Londrei C.H.Spurgeon a dat răspuns unui aşa pretenţios: „O, crede-mâ, Sir John, că tu trebuie să fii mântuit în acelaşi fel cum e mântuit măturătorul de stradă, ori rămâi nemântuit. Ah, domnul meu, fiecare îţi face plecăciuni, dar şi tu trebuie să-ţi pleci capul înaintea lui Hristos. Tu trebuie să fii mântuit în acelaş fel cum e mântuit tâmplarul, fierarul sau homarul. "Da, în faţa lui Dumnezeu nu se au în vedere galoanele sau rangul ce-1 ai în societate. Famenul, ministrul de finanţe al Etiopiei a fost mântuit simplu prin credinţă, ca şi tâlharul de pe cruce, condamnat la moarte pentru crimele sale. Aroganţa e o mare piedică în calea mântuirii. Aşa a fost şi în primele veacurii, senatorii, aristocraţii, tribunii ca să primească mântuirea şi să devină creştini trebuiau să se umilească, să devină fraţi cu sclavii. Dar Evanghelia dragostei a biruit şi au fost senatori, bogătaşi, ofiţeri, care au fost câştigaţi pentru Dumnezeu tocmai prin sclavii lor.Piedica însă care îi face pe cei mai mulţi să nu caute mântuirea e religia formală, creştinismul fals. Am arătat la începutul acestui capitol că mântuirea nu se primeşte prin religie sau biserică, ci numai prin Domnul Isus Hristos, prin sângele preasfânt vărsat pe Golgota. Oamenii care se mulţumesc numai cu numele de creştin, nu doresc, nu caută mântuirea. O tânără de aici ce îşi terminase studiile universitare, primise un post bun de profesoară într-un oraş de seamă. Ea era prezentabilă, foarte drăguţă la înfăţişare şi bună la suflet. Părinţii ei erau credincioşi şi i-au dat o bună creştere. într-o zi, în noua localitate a întâlnit un credincios, care o întrebă de starea sufletului ei, dacă a primit mântuirea. Cu un zâmbet pe faţă ea i-a spus că a crescut în familie creştină, că mereu a frecventat biserica şi că mai69mulţi ani a fost chiar învăţătoare de şcoală duminicală la clasa copiilor. Totuşi din vorbele ei, fratele a constatat puţin superficialism, avea doar o spoială de religiozitate. De aceea, el a început să-i vorbească despre recunoaşterea păcătoşeniei, de importanţa pocăinţei, a întoarcerii la Dumnezeu şi primirea mântuirii lui Dumnezeu în dar prin credinţa, cu bucuria ce o însoţeşte. în timp ce îi vorbea, ea şi-a dat seama că n-a experimentat niciodată aşa ceva. Ea avea religiozitate, dar nu mântuirea. Atunci şi acolo Duhul Domnului a convins-o de nevoia ei de mântuire şi a primit-o prin credinţa personală în Mântuitorul. Tu ai mântuirea sau ai numai o religie?A Iţii nu au mântuirea fiindcă amână mereu. Ei nu îşi dau seama că mântuirea e cea mai urgentă problemă din viaţă. Dacă ar fi într-o casă cuprinsă de flăcări şi ar veni pompierii să-1 salveze, oare ar zice: „Nu azi, ci mâine"? Amânarea salvării într-un aşa caz, ar însemna cea mai mare nebunie, căci mâine i-ar găsi trupul ars. Dar mântuirea sufletului nu îngăduie o aşa comparaţie, căci sufletul e mai scump decât toată lumea, iar consecinţa amânării ar fi nu un foc de câteva minute, ci un foc veşnic. De aceea, aş vrea să-ţi dai seama de groaznicul pericol al amânării.Alţii nu au mântuirea căci se consideră prea păcătoşi. Dar mântuirea lui Dumnezeu este tocmai pentru păcătoşi, căci Domnul Isus a zis: „Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut"(Ev.Luca 19:10). Chiar cei mai decăzuţi pot primi mântuirea sufletului lor în

Page 31: Esti tu sigur ca esti crestin?

binecuvântatul sânge al Domnului Isus Hristos. La El este o iertare deplină pentru toţi păcătoşii şi pentru toate păcatele (Fapt. 13:38,39; Evr.7:25).Unii care citesc aceste rânduri poate sunt criminali, alţii au săvârşit tâlhării, au fost beţivani, curvari, prostituate sau au făcut slujba de călăi sub regimul trecut, s-au vândut pentru un blid de linte, şi acum se află pe pat de boală. Ei70nu mai pot merge la biserică. Acum îşi dau seama că sunt mari păcătoşi şi nu mai sunt în stare să facă nimic. Toate speranţele lor sunt spulberate. Unii sufăr de cancer în ultima fază, alţii de SIDA sau altă boală gravă. Sunt disperaţi. Unii au fost atei, care toată viaţa au tăgăduit că există Dumnezeu, că există suflet, au râs de Biblie şi au susţinut că aici e totul, că nu există viaţa după moarte, dar acum când se apropie de clipa morţii, îşi dau seama că există Dumnezeu, şi suflet, şi viaţă viitoare şi îi cuprinde groaza. Conştiinţa îi munceşte în ascuns, filmul cu ticăloşiile săvârşite mereu e în faţa ochilor, tac, nu spun altora, dar se văd mari păcătoşi şi nu ştiu cum să scape de coşmaruri, de vina păcătoşeniei şi de consecinţele ce vor urma. O strofă dintr-o cântare creştină spune:Când eşti în strâmtorare,Când totu-n jur se năruie,Când nu mai ai pe nimeni,Aleargă la Isus !Pentru toţi aceşti disperaţi, Evanghelia are o veste bună, dulce, care le poate însenina faţa: ei pot fi mântuiţi. Ei merită iadul, dar Dumnezeu vrea mântuirea lor. El e un Dumnezeu milos, un Dumnezeu care a zis prin proorocul Isaia: „De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca /âna"(Isa.l:18b). Iar Domnul Isus Hristos, Mântuitorul, a zis: „ Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă" (Mat. 11:28). Hristos Domnul rămâne singura speranţă. El e gata să primească şi pe cei mai decăzuţi. El a zis: „Pe cel ce vine la Mine, nu-1 voi izgoni afară" (Ev \O&VL 6:37).Prietenul meu îndurerat, agaţă-te de aceste cuvinte,ia pentru tine această promisiune scumpă, crede ce a spus El şi îndrăzneşte, apropie-te de El. Tu eşti mare păcătos, dar mai mare este harul lui Hristos. Aşa cum eşti şi în locul în care71eşti vino la Domnul Isus, cere-I mila Lui, roagă-L să-ţi mântuiască sufletul înainte de a fi prea târziu. Fă aceasta acum şi nu vei regreta niciodată. Domnul să-ţi dea harul Său, aşa cum 1-a dat tâlharului de pe cruce !Mântuirea Lui e numai pentru păcătoşi. Ea e o mântuire atotsuficientă, o mântuire gratuită, prin har, şi e imediată, adică o poţi avea chiar în clipa aceasta. Femeia păcătoasă a ajuns să se bucure de mântuire de îndată ce a venit la Domnul Isus şi a auzit, în urma pocăinţei ei, cuvintele: „Iertate îţi sunt păcatele"(Ev.Luca 7:48b). Prin credinţă ea şi-a însuşit această iertare, L-a luat pe cuvânt pe Domnul Isus Hristos şi aplecat mântuită. Aşa e cu orice păcătos care se apropie de Domnul şi primeşte prin credinţă mântuirea Lui. El se ştie mântuit. El are trecutul iertat, conştiinţa uşurată, fiinţa îi devine copleşită de bucuria mântuirii, pacea sufletului ia locul frământărilor şi cântarea de slăvire, mulţumirea se iveşte pe buze. El e conştient că e mântuit. Naaman a fost conştient că s-a vindecat de lepra lui. îndrăcitul din Gadara a fost conştient că a fost izbăvit de legiunea care îl chinuia şi s-a dus la ai săi şi le-a spus cum Domnul a avut milă de el. Viaţa lui izbăvită de duhurile necurate era dovadă clară pentru toţi oamenii.Toţi creştinii adevăraţi de atunci şi de astăzi ştiu că au mântuirea şi viaţa veşnică. Evanghelia, Cuvântul lui Dumnezeu, jertfa Domnului Isus Hristos şi viaţa lor schimbată sunt dovezi care le dau siguranţa mântuirii. Tu ai mântuirea? Eşti tu sigur că eşti creştin? Dacă da, slavă Domnului

Page 32: Esti tu sigur ca esti crestin?

şi ferice de tine şi aici şi în veşnicie.72

Bibliografie1) Jurgens, The Faith ofEarly Fathers, pag. 92) Sparks, The Apostolic Fathers, pag. 60,613) Ibid. pag. 126,127 4)Ibid.pag.ll65) Jurgens, ibid. pag.216) Ibid. pag.277) Dumitru Stăniloae, Isus Hristos sau Restaurarea omului, pag.66,6773

CREŞTINII AU FOST OAMENINĂSCUŢI DIN NOU„Trebuie să vă naşteţi din nou" (Ev.Ioan 3:7b)Toţi adevăraţii creştini de la început şi de peste veacuri au fost oameni născuţi din nou. în aceasta stă marea deosebire dintre creştinii de nume, falşi, şi creştinii vii, reali. De fapt, creştinismul în esenţa lui începe de la naşterea din nou. Pocăinţa şi credinţa sunt condiţiile divine ca omul să fie mântuit, să devină creştin. Când păcătosul îndeplineşte aceste condiţii, Domnul îl curăţeşte de păcate prin sângele Jertfei de pe Calvar, iar Duhul Sfânt îi înnoieşte fiinţa spre a putea trăi voia lui Dumnezeu. Naşterea din nou este strâns legată de mântuire. Fără această binecuvântată lucrare dumnezeiască, păcătosul mântuit ar fi din nou a doua zi căzut în păcatele sale.Experienţa naşterii din nou e exprimată prin mai mulţi termeni: renaştere, transformare, schimbare, înnoire, înfiere, înviere, regenerare. Ea nu e lucrarea omului, ci a Domnului, dar e făcută cu consimţământul omului. Dumnezeu nu forţează pe nimeni cu naşterea din nou. Omul e fiinţă liberă, el e cel ce alege: viaţa sau moartea, calea îngustă sau calea largă, să asculte de Dumnezeu sau de Satana. Nimeni nu poate sluji la doi domni. Prin naşterea firească, noi am moştenit de la părinţi firea pământească sau „felul deşert de vieţuire"(lPetru 1:18), nu creştinismul, ci pornirile şi înclinările spre păcat. Păcătos fiind în firea lui,75omul nu poate trăi voia lui Dumnezeu, pentru că e stăpânit de „legea păcatului şi a morţiu". El este rob al păcatului (Ev.Ioan 8:34), şi nu se poate elibera pe sine de sub această lege a păcatului. De aceea, el nu poate trăi voia lui Dumnezeu. El nu are nici voinţa, nici putinţa.Pe Sinai, Dumnezeu a dat lui Moise Legea pentru Israel, decalogul sau cele zece porunci scrise pe table de piatră. Poruncile cereau sfinţenia din partea omului, dar pentru că omul care înainte nu cunoştea ce este păcat, prin Lege a ajuns să ştie ce este păcat. Apostolul Pavel spune clar că prin Lege nu a venit mântuirea, ci doar cunoştinţa deplină a păcatului (Rom.3:20). Legea circulaţiei, a semaforului roşu de la încrucişarea străzilor, dacă ai călcat-o, îţi dă condamnarea, nu graţierea. Orice lege îţi spune ce să nu faci, iar dacă ai călcat-o, ea te condamnă, îţi dă osânda. Omul cu pornirile lui e înclinat să calce legea, e rebel faţă de porunca din afară şi e gata să asculte de pornirile sale din lăuntru.încă din timpul Vechiului Testament, prin prooroci, Dumnezeu a vorbit de o nouă lege pe care o va scrie pe tabla inimii. Prin proorocul Iercmia a zis: „ Voi pune Legea Mea înlăuntrul lor, o voi scrie în inima lor"(Ier.31:33b). La fel, prin proorocul Ezechiel a zis: „ Vă voi da o inimă nouă, şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră, şi vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu în voi, şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele şi să păziţi şi să împliniţi legile Mele" (Ezech.36:26,27). împlinirea acestor profeţii e în naşterea din nou, în schimbarea vieţii. Schimbarea aceasta e tainică şi totuşi e raţională, adică prin analogie poate fi înţeleasă cu mintea. Mintea ta poate să înţeleagă nevoia de naşterea din nou, precum şi

Page 33: Esti tu sigur ca esti crestin?

posibilitatea şi rezultatele ei.Spre a-ţi da bine seama de deosebirea între legea din afară şi legea din lăuntru, îţi dau un caz. Să presupunem că76Sandu, om de la oraş, trece toamna printr-o pădure şi vede un păr pădureţ tânăr cu roade. Sunt mărunte, dar sunt coapte. Ia una şi gustă, dar îi strânge gura. Fiind necunoscător, îşi zice că îl va scoate de aici şi îl va planta în grădina lui, îi va pune gunoi şi acolo va aduce pere mai mari şi mai gustoase. Dar în toamna următoare a constatat cu durere că părul lui a rodit tot pere mici şi astrigente. Se înfurie, îi vine să-1 bată cu prăjina, că doar de frica prăjinii va aduce roade bune, dar îşi dă seama că pomul nu ştie de frică, aşa cum ştie câinele. Se duce să întrebe un grădinar ce poate să-i facă spre a aduce pere pergamute. Grădinarul, care şi-a dat seama despre ce este vorba, i-a spus că da, părul lui va putea rodi pere pergamute, dar numai dacă în primăvară îi dă voie să-1 taie şi să-1 altoiască, să-i schimbe firea, din păr sălbatic, să-1 facă păr pergamut, că numai aşa va putea rodi pere pergamute. Altfel este imposibil. Nici mutarea, schimbarea locului, nici gunoiul, nici pretenţia din afară, nu-1 pot determina să aducă roadă bună; dar prin altoire i se implantează o nouă fire. Omul consimte, grădinarul îl taie, îl altoieşte şi apoi părul pergamut rodeşte delicioasele pere. Grădinarul îi explică cum trebuie să aibă grijă că acum părul lui are două firi: una sălbatică din jos de altoi şi alta de pergamut deasupra de locul altoiului; va trebui să fie cu grijă că din sălbatic va încerca mereu să dea lăstari, care trebuiesc rupţi de îndată ce apar; altfel cresc ei şi omoară altoiul.Tot aşa omului păcătos, spre a putea face voia lui Dumnezeu, trebuie să i se taie firea veche de către Duhul Sfânt şi să i se implanteze o nouă fire din Dumnezeu. Firea veche nu e stârpită, ci i se taie manifestarea ei. în termeni biblici, păcătosul îşi dă seama de starea lui şi consimte să se lepede de sine (Ev. Mat. 16:24), firea veche e răstignită (Rom.6:l 1-13), adică e pusă în imposibilitate de acţiune, iar prin Duhul Sfânt îi este împlântată o nouă fire, care să aducă77roadă plăcută Domnului. După cum pădureţul are înscris în fibrele lui să aducă pădureţe, nu poate altfel, tot aşa omul păcătos are înscris în el legea păcatului, care nu-i îngăduie să împlinească voia lui Dumnezeu. Domnul Isus a vorbit despre aceasta în cuvintele: „ Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune" (Ev.Mat.7:17,18). Aşa e naşterea din nou. Atunci viaţa e schimbată de Duhul Sfânt. Atunci începe adevărata viaţă creştină.Cei ce nu au naşterea din nou, sunt creştini falşi, creştini doar cu numele. Degeaba pui pe un păr pădureţ etichetă că e păr pergamut, căci numele nu schimbă firea, roadele vor arăta că eticheta e mincinoasă. Tot aşa eticheta pusă pe omul păcătos că e creştin, e falsă, ea nu îi schimbă firea; poţi să-1 muţi la mănăstire sau în cel mai sfânt loc. E în zadar, căci nu locul sfinţeşte omul, ci omul sfinţeşte locul.Nevoia imperioasă de schimbare a omului, a fost constatată de mult. S-au făcut încercări peste încercări sâ producă omul de tip nou. S-a încercat prin civilizaţie, prin filozofie, prin tehnologie, prin dictatură, prin religie, dar toate aceste încercări omeneşti au fost şi sunt falimentare.Ateii au afirmat că vor aduce pe scena istoriei omul de tip nou şi vor face raiul pe pământ, dar au făcut iadul cu foamete şi mizerie, cu trădare dirijată sistematic, cu ameninţări şi orori, încât se temea om de om, ba chiar şi de cei din casa lui. în mizeria neagră toţi se trădau unul pe altul.Datorită tehnologiei avansate, Herman Kahn afirma că omul de tip nou al secolului al XX-lea va lucra doar patru zile pe săptămână şi va avea trei-patru luni de concediu pe an. Toţi filozofii sociali visau că se va ajunge la Republica lui Plato, la Utopia lui More. Profesorul Haldane prezicea

Page 34: Esti tu sigur ca esti crestin?

78că se va ajunge ca omul de rând să nu mai ştie ce-i boala, nici măcar pentru un minut; că va fi în stare să gândească ca şi Newton, să scrie ca Racine, sâ picteze ca Van Dycks şi să compună ca Johann Sebastian Bach. Iar John Strachey susţinea că omnipotenţa omului va ajunge la un aşa stagiu că va putea trăi o vârstă milenară, că va putea amâna moartea la infinit, că se va ajunge la imortalitatea terestră. La fel istoricul H.G. Wells cânta aceeaşi temă că se va ajunge la o aşa pace, unitate şi bună stare în lume încât omul va locui în splendide palate şi grădini nevisate. Dar John Strachey a fost găsit de moarte fără omnipotenţă şi 1-a dus în veşnicie, fără să-şi vadă visul realizat. La fel celelalte prevestiri s-au dovedit iluzorii. Omul de tip nou nu a apărut. El nu a devenit mai bun, ci mai rău. L-a tăgăduit pe Dumnezeu şi s-a crezut că el este Dumnezeu, dar săgeata violenţelor, a crimelor, violurilor, a desfrâului, a divorţurilor, a sinuciderilor urcă vertiginos în sus pe graficul mondial. Profesorul Arnold Toynbee spune că din 1945, omul pentru prima dată deţine puterea să distrugă omenirea şi a trebuit să se inventeze cuvântul „genocid". Nuvelistul francez J.M.G. LeClezio printr-unul din caracterele sale „The Interrogation", zugrăveşte omul ca un falimentar, care se întoarce la starea de inocenţă a animalelor, la starea primitivă. Savanţii în ale istoriei spun că de la civilizaţia vechiului Egipt până la civilizaţia noastră modernă au existat 22 civilizaţii. Istoricul Arnold Toynbee afirmă că „cele mai mari civilizaţii nu au fost distruse de duşmani, ci au fost distruse prin sinucidere. încet, în tăcere, în întuneric, pe când nimeni nu bănuia, ele au murit".Civilizaţia nu a produs omul nou, ci a dezvoltat în el la maximum trăsăturile josnice ale decăderii: obrăznicia, violenţa, perfidia, violul, curvia cu toate perversiunile, crima. Când Thomas Hobbes în Anglia a afirmat că omul a devenit lup pentru semenul său, Lordul Shaftesbury i-a79răspuns: „Aceasta e o insultă la adresa lupilor, căci nici un lup nu tratează pe un alt lup, cum îşi tratează omul pe semenul său". Omul nu a urcat pe scară în sus, ci a coborît în jos.Adevăraţii creştini au fost şi sunt însă omul de tip nou. Omul născut din nou prin Duhul Sfânt e bun cu semenii săi; e omul care nu face rău, ci bine, iubeşte, e plin de milă, e om de pace, e cinstit, e curat în trăire, spune adevărul, nu fură, nu bea, nu fumează, nu înjură, nu duşmăneşte, nu umblă după plăceri uşuratice, ci caută zi de zi şi chiar clipă de clipă să împlinească voia lui Dumnezeu cu toată scumpătatea sufletului său.Ce spune Biblia despre naşterea din nou?Biblia afirmă că naşterea din nou e posibilă.Ea e poruncită de însuşi Hristos Domnul. El a spus: „Trebuie să vă naşteţi din nou"(Ev.Ioan 3:7). Şi luaţi în considerare că aceste cuvinte au fost spuse unui om moral din Sanhedrinul lui Israel, care căuta cu stricteţe să ţină Legea lui Moise şi învăţa şi pe alţii Legea. Cuvintele Domnului Isus i-au produs un şoc de nedumerire, de mirare, aşa cum azi produc mirare la preoţi, la protopopi, la episcopi, la mitropoliţi, la călugări şi la toţi creştinii care nu au avut binecuvântata experienţă a naşterii din nou. Cuvintele Domnului Isus au fost o înştiinţare pentru Nicodim: „Adevărat, adevărat îţi spun că dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu" (Ev.Ioan 3:3), iar în v.5, a adăugat: „nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu". Faptul că a spus de două ori cuvântul „adevărat", arată însemnătatea mare a afirmării ce a urmat după aceste cuvinte. Ce adevăr clar şi cât e de categoric !80Deci, poţi să te numeşti creştin, să aparţii la biserica catolică, ortodoxă, luterană, baptistă, penticostală, adventistă, tudoristă sau a creştinilor după Evanghelie, dacă nu ai fost născut din nou, tu nu poţi intra în împărăţia lui Dumnezeu. Nu eu spun aceasta, ci Hristos Domnul. De aceea ar trebui să dai toată importanţa acestei probleme capitale, nu o trata cu uşurinţă, punând-o la o

Page 35: Esti tu sigur ca esti crestin?

parte. E vorba de fericirea ta, de veşnicia ta. înţelege, nu vei intra în împărăţia veşnică a slavei Dumnezeului nostru, dacă nu eşti născut din nou. Naşterea firească e pentru pământ, pentru vremelnicie; naşterea din nou prin Duhul Sfânt e pentru cer, pentru veşnicie. Pentru a trăi în apă, în domeniul acvatic, nu trebuie să te faci englez, ci trebuie să te naşti peşte. Tot aşa pentru împărăţia lui Dumnezeu, care e de altă structură, nu e deajuns să schimbi religia, ci este absolut necesar să te naşti din Duhul Sfânt.Aşa stând lucrurile, e bine să te verifici pe tine să vezi dacă tu ai avut naşterea din nou. Unii poate nici nu au auzit de aşa ceva, şi se întreabă ca Nicodim: Poate un om bătrân să se nască a doua oară? Nici el nu a priceput, dar Domnul Isus Hristos 1-a ajutat să înţeleagă că „ce este născut din carne, este came; şi ce este născut din Duh, este duh'1 (Ev.Ioan 3:6), e vorba de esenţă. Sunt domenii cu totul diferite, de aceea şi oamenii născuţi din nou sunt cu totul diferiţi de ceilaţi. Caută deci, să ajungi cu orice preţ să ai naşterea din nou nu pentru că eu îţi spun, ci fiindcă Mântuitorul îţi spune. Pe El ascultă-L! Oamenii ne pot înşela, Domnul Isus Hristos niciodată. De la Cuvântul Lui nu trebuie să ne abatem. Cine se abate, o face spre pierzarea sa.Biblia spune că primii creştini au fost oameni născuţi din nou. Uneori naşterea din nou e menţionată în mod direct. Evanghelistul Ioan a scris despre Domnul Isus că „a venit la ai Săi, şi ai Săi, nu L-au primit. Dar tuturor celor ce81L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu, născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu "(Ev.Ioan 1:11-13).Apostolul Petru a scris creştinilor din părţile Asiei Mici: „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare ne-a născut din nou... "(1 Pet.l :3). Iar în versetul 23 spune: „ Fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac ".Iacov, fratele Domnului, care a scris creştinilor prin anii 48-50 D. Hr. la fel precizează că ei au fost născuţi din nou zicând: „Bl, de bună voia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului" (lac. 1:18).Saul din Tars, ştim cu toţii că a suferit marea transformare pe drumul Damascului şi din prigonitor, a devenit apostol al lui Hristos Domnul. Ce mare schimbare a produs în el naşterea din nou! Oricine îi citeşte viaţa şi lucrarea lui, rămâne uimit cum poate face Dumnezeu dintr-un om arogant, nervos, bătăuş, fanatic în vechea lui religie, un om smerit, cu lepădare de sine, neobosit întru vestirea Evangheliei, cu o dorinţă aprinsă pentru mântuirea şi naşterea din nou a poporului său şi a tuturor neamurilor (Rom.9:l-3). Mai târziu, apostolul Pavel a scris lui Tit: „El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou, prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt'''(Tit 3:5).Creştinilor din părţile Galatiei, care erau cât pe aici să se abată de la învăţătura lui Hristos Domnul, şi să treacă la Legea lui Moise, apostolul Pavel le-a scris: „Căciîn Hristos fsus nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur nu sunt nimic, ci a fi o făptură nouă "(Gal.6:15).Fraţilor din Efes, apostolul Pavel le prezintă naşterea din82nou ca o înviere la o viaţă nouă. El le-a scris: „ Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre... Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi), El ne-a înviat... Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele" (Efes.2:1,4-6,10). Aici

Page 36: Esti tu sigur ca esti crestin?

apostolul arată că faptele bune sunt roadă naşterii din nou şi le facem numai după ce s-a făcut în noi lucrarea Lui..Biblia arată avantajele naşterii din nou.Un avantaj e că DEVII O FĂPTURĂ NOUĂ. Creştinilor din Corint apostolul Pavel le-a scris: „Dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus iată că toate lucrurile s-au făcut noi. Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin fsus Hristos" {2 Cor.5:17,18a). Ce cuvinte pline de speranţă sunt toate acestea pentru atâţia deznădăjduiţi, pentru atâţia care datorită păcatului beţiei au ajuns nişte epave, cu soţia bătută, copiii îngroziţi pe drumuri; pentru curvarii care şi-au ruinat căminul şi pentru toţi cei ce au ajuns drojdia societăţii. Există speranţă pentru voi la Hristos Domnul.Fiind o făptură nouă, eşti izbăvit din lanţurile patimilor şi a păcatelor: de beţie, de înjurături, de mânie, de ură, de fumat, de desfrâu şi atâtea altele. Un beţivan bătăuş, care era groaza familiei şi a satului, când s-a pocăit şi Dumnezeu i-a schimbat viaţa, mergând Duminica cu Biblia la subsuoară spre biserică, spunea la toţi: „Eu nu mai sunt Ioan cel vechi, eu sunt Ioan cel nou". Şi tu poţi deveni Ioan, Gheorghe, Costică, Marin sau Vasile cel nou. Vrei tu aceasta?83Alt avantaj e că DEVII COPIL AL LUI DUMNEZEU. Ce onoare ar putea fi mai mare ca aceasta? Nicidecum noi nu am meritat aşa ceva. Totul e prin harul lui Dumnezeu. Apostolul Ioan parcă striga creştinilor din primul veac să ia bine seama la acest har, să se uimească de el. El a scris: „ Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu ! Şi suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nuL-a cunoscut nici pe El. Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu..." {\ Ioan 3:l-2a). Cine ar putea azi să spună în chip deplin ce mare har e acesta? Auzi, eu şi tu, nişte nenorociţi de păcat, să fim făcuţi fii ai Dumnezeului Preaînalt ! Să-L ai ca Tată pe Stăpânul Universului ! îţi dai tu seama ce însemnă aceasta?Alt avantaj e că prin naşterea din nou inima noastră, care era locaş al Satanei, DEVINE TEMPLUL AL DUHULUI SFÂNT, loc de închinare lăuntrică, de proslăvire şi de lucrare dinamică a Duhului Sfânt. El are menirea să călăuzească viaţa noastră. El trebuie să aibă volanul. Apostolul Pavel a scris creştinilor din părţile Galatiei: „Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pământeşti" (Gal.5:16), iar celor din Corint le-a scris: „Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu ? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu" {\ Cor. 6:19,20). Unii ar vrea ca ei să aibă cât mai mult din Duhul Sfânt, dar lucrurile stau invers, Duhul Sfânt vrea El să aibă cât mai mult din noi. Iacov a scris creştinilor în privinţa aceasta: „Duhul, pe care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi, ne vrea cu gelozie pentru Sine "(Iac.4:5b).De multe ori creştinul nu se lasă în întregime stăpânit de Duhul Sfânt, mai păstrează pentru el unele unghere, şi nu e bine. Viaţa predată Domnului în întregime devine84prelucrată, dăltuită de Duhul Sfânt ca să ne facă asemenea chipului Domnului Isus. „Noi toţi... suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului"(2 Cor.3:18). Eşti tu născut din nou, te-ai predat tu Lui să te modeleze, să te dăltuiascâ? El trebuie să facă lucrarea aceasta. Verbul aici e pus la forma pasivă, noi suferim lucrarea: „suntem schimbaţi", dar El face lucrarea aceasta cu consimţământul nostru. Schimbarea mare e lăuntrică, dar ea se reflectă şi în afară. După cum beţivul sau furiosul au faţa schimonosită de diavolul prin păcat, aşa - în sens contrar - copiii lui Dumnezeu ajung să aibă faţa străluminată din interior. Lui Ştefan duşmanii i-au văzut faţa ca o faţă de înger. Ce glorie este ca inima să-ţi fie atelierul Duhului spre a fi prelucrat într-un Templu măreţ pentru veşnicie al Dumnezeului Preaînalt !

Page 37: Esti tu sigur ca esti crestin?

Alt avantaj e că prin naşterea din nou DEVII CETĂŢEAN AL ÎMPĂRĂŢIEI LUI DUMNEZEU. Am fost trecuţi din moarte la viaţă (Ev.Ioan 5:24), „El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului, şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului dragostei Lui" (Col. 1:13). Creştinilor din Efes, apostolul Pavel le spunea: „Aşa dar, voi nu mai sunteţi, nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu" (Efes.2:19). Ce har mare pentru timp şi eternitate este ascuns în această cetăţenie ! Celor din Filipi, le-a scris: „Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos. El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-1 va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile'(Fi\. 3:20,21). Ai tu această cetăţenie? Eşti tu sigur că eşti creştin?Şi mai pomenesc un mare şi uimitor avantaj. Cel născut din nou este făcut MOŞTENITOR AL GLORIILOR ETERNE. Apostolul Pavel scria despre harul acesta fraţilor85creştini din Roma, care în vremea aceea treceau prin crunte prigoane: „însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi dacă suntem copii, suntem şi moştenitori; moştenitori ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El. Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi" (Rom.8:16-18). Aici pe pământ suntem străini şi călători, Patria noastră este sus, mai sus de nori şi de stele. Acolo e moştenirea noastră pe care o avem nu prin meritele noastre, ci prin har, datorită suferinţelor îndurate de binecuvântatul nostru Mântuitor. Aici putem fi batjocoriţi, călcaţi în picioare, torturaţi, răstigniţi sau împuşcaţi, n-are importanţă. Ştim că toate acestea sunt doar de o clipă şi urmează Ziua cea mare a judecăţii, când vom auzi glasul: „ Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii" (Ev.Mat.25:34b). Atunci şi îngerii vor fi uimiţi, căci în dispreţuiţii pământului, vor vedea gloria cerului. Atunci se va face dezvelirea statuilor vii, dăltuite de Duhul Sfânt, şi în fiecare copil al lui Dumnezeu, născut din nou, vor vedea pe Hristos Domnul, vom fi ca El (2 Tes.l:10; 1 Ioan 3:2). Mă opresc aici. Nu pot să-ţi spun mai mult despre aceste glorii şi splendori, căci totul e mult dincolo de înţelegerea sau imaginaţia noastră. Atunci va fi acel strigăt de Aliluia al biruinţelor, al glorificării, al încununării noastre (Apoc. 19:1,6,7).Poezia „Nici pe jumătate nu ne-ai spus" - încearcă să exprime ceva din simţămintele ce le vom avea atunci. Iată doar ultima parte:în Cartea sfântă adeseori eu am citit că cel credinciospână la moarte, la urmă fi-va răsplătit;că va fi o răsplată86

dreaptă,personalăşi acordată pe veci, când veacurile s-au scurs;că faptaşi cuvântul,ba până chiar şi gândulîşi au răsplata sus.Eu am crezut ! Dar când în Faţa Ta mă voi prezentaşi cu o strălucire asemeni Ţie, smeritu-mi trup mi-i îmbrăca,cu mult mai alb ca neaua 'naintea Tatălui mă veiînfăţişaşi vei mărturisi întreg amarul ce-aici am îndurat,

Page 38: Esti tu sigur ca esti crestin?

că Te-am iubit,că Ţi-am slujit,că nu m-am lepădat;iar pe fruntea-mi obosită, în faţa lumii-ntregi mi-i aşeza cununăşi cerul izbucni-va în strigăte ca o furtună,atunci, o, Mire scump, depune-voi cununa cu fiinţa-mi împreunăla sfintele-Ţi picioare, ca al Jertfei Tale sfânt produsşi-n sfântă adorare îţi voi şopti slăvitul meu Domn Isus,că despre o aşa măreaţă răsplătire, nici pe jumătate nu ne-ai spus!Am menţionat aceste avantaje ca să-ţi dai seama că se merită să fii cu adevărat creştin, un păcătos mântuit şi născut din nou, nu unul fals. Eu nu ţi-am spus nici pe a mia parte din binecuvântările harului adus nouă de Hristos Domnul. Parte sunt trecute în Scripturi, dar oamenii nu citesc Biblia, nu merg la biserică, şi când merg la biserică, preotul cântă doar liturghia, dar nu explică Evanghelia, ca oamenii să înţeleagă vestea bună de la Dumnezeu, pentru ca nu cumva să părăsească păcatul şi să se întoarcă la Dumnezeu.Eu nu fac propagandă pentru o religie sau confesiune, ci doresc ca fraţii mei români să înţeleagă că Dumnezeu vrea mântuirea lor, înnoirea lor, fericirea lor pentru timp şi veşnicie, că Dumnezeu vrea ca România să fie o ţară cu adevărat creştină.87Naşterea din nou e o lucrare tainică, ce se petrece înlăuntru, în inima omului. Unii ştiu şi clipa când s-a petrecut naşterea din nou în viaţa lor; alţii o observă în trăire: nu le mai place păcatul, distracţiile lumeşti, ci le place apropierea de Dumnezeu, le place să citească Evanghelia, să se roage, să trăiască o viaţă curată pentru Dumnezeu. Lucrarea nu e făcută cu zgomot, cu scuturături, cu trântiri la pământ, ci în linişte. Domnul Isus a zis: „ Vântul surlă încotro vrea, şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Dunul" (Ev.loan 3:8). Dar Biblia spune că ceea ce se face înlăuntru, se va vedea în afară. Iată în ce e văzută naşterea din nou:- în despărţirea de lume şi păcat (Fapt.2:40; 1 Petru 4:4)- într-o nouă relaţie cu Tatăl - el se roagă (Fapt.9:ll; Rom.8:15)- într-o nouă relaţie cu credincioşii, acum sunt fraţi (Fapt.9:26; 2 Tim.2:22)- într-o nouă trăire: în secret, în familie, în societate (1 Tes.2:12, lPet. 1:14,15)- într-o nouă misiune: să spună altora cum Domnul a avut milă de el (Mc.5:19).Se văd acestea în viaţa ta? în viaţa creştinilor s-au putut vedea clar aceste urmări ale naşterii din nou. Apostolul Pavel a scris creştinilor din Filipi: „... copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume '(Fii.2:15b).Scriitorii din primele veacuri confirmă naşterea din nou.PLINIU CEL TÂNĂR a fost guvernator roman al Bitiniei, Asia Mică. Prin iarna anului 112 d.Hr.din Amisus1) a scris o scrisoare împăratului Traian, căci îi era prieten.88

Scrisoarea era în favoarea creştinilor, care erau mulţi în părţile Bitiniei. El nu era prieten al lor, căci dăduse pe mulţi la moarte din pricina credinţei lor. Totuşi în scrisoare el spune că nu a găsit la ei nici un rău, ci toată greşeala lor constă în aceea că le place să se adune la un timp hotărât dimineaţa în zori, să cânte cântări unui oarecare Hristos, Dumnezeul lor; că se abţin de la furturi, ucideri, crime; caută să-şi păstreze credinţa şi să nu înşele pe nimeni. Astfel adunându-se, ei iau

Page 39: Esti tu sigur ca esti crestin?

împreună pâine şi vin, apoi se despart în linişte fără a săvârşi vreun rău. El spunea creştinilor că sunt mulţi şi că templele păgâne au rămas goale. El întreba pe împăratul Traian dacă trebuie mai departe să-i urmărească şi să-i omoare pe creştini. Scrisoarea nu menţionează naşterea din nou, dar arată că viaţa acelor păgâni e schimbată. El anchetase pe mulţi creştini şi vina mare a lor era că nu sacrificau pe altarul împăratului sau a idolului, fapt pentru care îi dădea morţii, dar nu a găsit altă vină la ei. El spunea că cei ce nu sunt cu adevărat creştini sunt gata să sacrifice imediat ce sunt somaţi, lucru ce nu poate fi forţat asupra adevăraţilor creştini. Aceştia preferau să moară decât să jertfească idolului. Aceeaşi trăsătură a statorniciei în credinţă a caracterizat pe toţi adevăraţii creştini de-a lungul veacurilor.CLEMENT DIN ROMA în scrisoarea sa către creştinii din Corint la fel apreciază viaţa lor cu totul schimbată, în cuvintele: „Căci cel ce v-a vizitat odată poate oare să nu ţină într-o înaltă preţuire nobleţea şi fermitatea credinţei voastre? Sau să nu admire gentileţea pietăţii creştine? Sau să nu răspândească vorba despre măreţul vostru spirit de ospitalitate?... Voi toţi sunteţi umili şi fără aroganţă, gata mai degrabă să ascultaţi decât să porunciţi; mai degrabă să daţi decât să primiţi... Niciodată nu aţi regretat binele ce l-aţi făcut, fiindcă sunteţi „gata pentru orice lucrare bună ". Sunteţi împodobiţi cu un fel excelent de viaţă pioasă. Voi89faceţi toate lucrurile în frică de Domnul, căci poruncile şi cerinţele Domnului sunt săpate pe tăbliţele inimilor voastre'*-) Deci, el precizează că frumuseţea traiului lor schimbat este din cauza că voia lui Dumnezeu e înscrisă în inimile lor.Tot CLEMENT în a doua sa scrisoare către Corinteni, spune: „Consideraţi în ce stare aţi fost voi mântuiţi, în ce stare aţi primit voi vederea, oare nu în trup? De aceea, să ne păzim trupul ca pe Templul lui Dumnezeu "^)IGNAŢIU în scrisoarea către creştinii din Efes, zice: „Oamenii fireşti nu pot acţiona spiritual, nici oamenii spirituali nu pot acţiona într-un fel firesc; după cum credinţa nu poate săvârşi faptele necredinţei sau necredinţa nu poate face pe cele ale credinţei. Dar ce voi faceţi în legătură cu firea este spiritual, căci voi faceţi totul în Isus Hristos ". ^)IGNAŢIU când mergea de la Antiohia la Roma să fie judecat de cezarul, a scris către creştinii din Roma, îndemnându-i să nu-1 ispitească să-şi cruţe viaţa de la martiraj, următoarele: „Marginile pământului şi împărăţiile acestui veac nu-mi sunt de nici un folos. E mai bine pentru mine să mor pentru Isus Hristos decât să fiu împărat până la marginile pământului. Eu îl caut pe Cel ce a murit pentru noi, îl vreau pe Cel ce a înviat pentru noi. Dorinţele mele au fost răstignite şi în mine nu mai e pic de dragoste pentru lume, ci după apă vie, şi o şoaptă în mine îmi spune mereu: „ Vino la Tatăl" •>) £)jn aceste cuvinte iese în evidenţă lepădarea de sine a lui şi consacrarea sa deplină lui Hristos Domnul. Dus în faţa împăratului Traian la judecată, Ignaţiu i-a spus că el îl poartă pe Hristos Domnul înlăuntrul său. ")MINUCIUS FELIX s-a născut în Africa de nord în secolul al doilea, dar cea mai mare parte a vieţii lui a trăit în Roma. El a fost avocat. După convertirea sa la creştinism, a devenit unul din cei mai de seamă scriitori latini. în lucrarea sa apologetică numită „Octavius", el prezintă o dispută între90un creştin, care pare a fi el însuşi, şi un prieten păgân, care în urma disputei devine creştin. Această apologie are 41 capitole şi se susţine că ar fi fost scrisă în anul 166 d.Hr. în timpul domniei lui Marcu Aureliu. ') Lucrarea lui e de toată frumuseţea, e plină de argumente despre adevărurile crezute şi trăite de creştini. El vorbeşte de viaţa complet schimbată şi cu totul diferită de a păgânilor. La acuza de incest adusă creştinilor, el o aruncă în capul lor şi spune că ei îşi permit aşa orgii şi că le-au învăţat chiar din legendele zeilor la care ei se închină şi despre care

Page 40: Esti tu sigur ca esti crestin?

legendele lor spun că au făcut aşa ceva. El scrie: „Despre banchetele cu incest, complotul demonilor în mod fals a născocit acuza aceasta împotriva noastră, ca să murdărească gloria modestiei noastre... Noi menţinem modestia nu în aparenţă, ci în inimile noastre, noi rămânem bucuroşi în legământul căsniciei, o singură căsătorie. în dorinţa de a procrea, noi cunoaştem o singură soţie, sau niciuna. "°) Vorbind despre răsplătirea finală din ziua judecăţii, el scoate în evidenţă morala creştină, vieţuirea în toată curăţia a creştinilor din acea vreme în contrast cu păcătoşenia păgânilor. El continuă: „ Voi interziceţi curvia, dar o săvârşiţi; noi suntem bărbaţi născuţi numai pentru soţiile noastre; voi pedepsiţi crimele când sunt săvârşite; la noi chiar gândul la crimă este păcat; voi când faceţi ceva, vă temeţi că ar putea să vă vadă cineva; noi ne temeni doar de conştiinţa noastră fără de care nu am putea exista. în fine, temniţele fierb, sunt pline până la refuz de persoane din numărul vostru, dar acolo nu e nici un creştin, afară de cazul că cineva e condamnat din pricina religiei sale sau pentru că e dezertor' -*) Se pot lăuda creştinii români cu o aşa curăţie? Oare nu sunt toate închisorile tixite cu creştini? Dar sunt ei creştini?CIPRIAN (195-258) a fost un distins orator şi aristocrat din Cartagina, Africa de Nord. Era bogat şi poseda o vastă cultură, dar în adâncul sufletului său era un sărman păcătos.91într-o scrisoare adresată lui Donatus, un prieten al său, el descrie cum a ajuns la naşterea din nou. Iată mărturisirea sa: „Rătăceam orbeşte în întunericul nopţii. încercam o cale şi alta pe marea învolburată a lumii; pluteam ignorant de propria mea viaţă şi străin de adevăr şi de lumină... Cum s-arputea un om naşte din nou? - mă întrebam pe mine. Cum s-ar putea regenera un om? Şi cum i s-ar putea schimba inima şi sufletul fără schimbări fizice? Ar putea să fie o aşa convertire? Căci eu eram robit şi ţinut prizonier de nenumărate păcate din trecutul vieţii mele. Devenisem sclavul viciilor mele".Dar după un timp viaţa lui a devenit schimbată şi poate mulţi doresc să ştie cum. El a venit la Domnul Isus şi a primit mântuirea. Atunci el spune: „O lumină de sus a pătruns în inima mea, curăţită acum de toate murdăriile ei. Duhul din cer m-a schimbat într-un om nou, prin a doua naştere. Aproape într-un fel minunat îndoielile s-au spulberat şi asigurarea le-a luat locul; ceea ce înainte era închis, acum s-a deschis; lumina a strălucit în locul întunecos, şi ceea ce înainte mi se părea greu, acum a devenit uşor; ceea ce consideram imposibil, a devenit posibil, s-a realizat."^)Realitatea de aziCreştinii de azi, în majoritatea lor, nu au fost născuţi din nou şi nici nu ştiu nimic despre naşterea din nou. Oricine stă să judece lucrurile în chip sincer, îşi dă seama că acesta e adevărul. Realitatea e dureroasă. Nu e uşor să ştii că în faţa lui Dumnezeu, fraţii tăi, românii, sunt pierduţi. Ei poartă numele de creştini, dar nu sunt creştini. Ce s-a întâmplat cu creştinismul vestit de Sf. apostol Andrei celor ce locuiau pe acele meleaguri? Unde s-a pierdut? Cum de a ajuns înlocuit cu ceva de altă factură? Oare conducătorii religioşi şi92preoţimea nu văd marea decădere a creştinismului de azi? Nu îşi dau ei seama de marea răspundere ce o au faţă de fraţii lor? De ce nu iau măsuri de îndreptare?Toată decăderea din creştinism e cauzată de faptul că Duhul sfânt a fost lăsat afară din creştinism. Şi naşterea din nou, care e lucrarea Duhului Sfânt, nu s-a mai petrecut în viaţa oamenilor. Prin inducerea în eroare de către conducători, Biserica a ajuns să aibă membrii în loc de păgâni încreştinaţi, azi are creştini păgânizaţi. E o vorbă dură, dar aceasta este realitatea. Pe mine mă doare lucrul acesta. Românii sunt fraţii mei de sânge. Deşi am fost născut în America, am preferat să trăiesc în sărăcia din România, ca să trezesc pe unii la viaţa cerută de Evanghelie, şi numai când Dumnezeu, prin comunişti, m-a obligat, am plecat din România, să-mi pot

Page 41: Esti tu sigur ca esti crestin?

continua chemarea mea pentru poporul român.La început bisericile creştine aveau membrii sfinţi. Apostolul Pavel când scrie epistola către Efeseni începe cu cuvintele: „Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, către sfinţii care sunt în Efes şi credincioşii în Hristos Isus"(Efes. 1:1). Aceleaşi cuvinte le găsiţi şi către creştinii din Filipi: „Pavel şi Timotei, robi ai lui Isus Hristos, către toţi sfinţii în Hristos Isus care sunt în Filipi" (Filip.1.1). La fel către cei din Colose: „...către sfinţii şi fraţii credincioşi în Hristos, care sunt în Colose "(Col. 1:2). Iar în Evr.3:l adresarea e: „De aceea, fraţi sfinţi..."Azi, fiindcă lipsesc sfinţii de pe bănci, biserica are sfinţi pe pereţi. Atât. Cineva într-un mare oraş zis creştin, a făcut o anchetă, oprind oameni pe stradă cu întrebarea: „Sunteţi dumneavoastră sfânt?" Unii au răspuns sincer: „Nu, domnule", alţii l-au ironizat, au râs de el şi i-au zis: „Fugi de aici, domnule, cu aşa ceva". Şi toţi îşi ziceau că sunt creştini. Când însă, cineva nu e născut din nou, nu e copil al lui Dumnezeu şi nu poate să fie sfânt.93Marea decădere a creştinismului nu s-a petrecut dintr-odată, ci în mod treptat. Iată câteva lucruri care au dus la această decădere: de la o viaţă spirituală, la o viaţă firească, lumească, cu un trai ca al păgânilor. Ba poate aceasta e o ofensă pentru unii păgâni, căci s-au găsit triburi în pădurile Ecuadorului, care deşi umblau goi, fără îmbrăcăminte, nu trăiau în desfrâu şi nu ştiau ce-i divorţul; pe când la creştinii de azi acestea sunt la ordinea zilei în ziare, la radio şi la Televiziune.întâi, au fost unii care au schimbat sensul spiritual al cuvintelor Domnului Isus cu sensul firesc. Abaterea nu pare mare, dar ea a fost ca şi schimbarea macazului de către acar la calea ferată, schimbă completamente direcţia. Când Domnul Isus a stat de vorbă cu Nicodim i-a repetat în două rânduri că trebuie să se nască din nou. La a doua repetare, Domnul i-a spus „Adevărat, adevărat îţi spun, că dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu" (Ev. Ioan 3:5). Este ştiut că Domnul Isus vorbea în pilde. Când a vorbit de aluat, nu s-a referit la aluat, la pâine, ci la învăţătură, care fermentează gândirea (Ev.Mat. 16:6-12). Aici când s-a referit la „apă", nu e vorba de apa ce o bem. Dacă întoarcem doar o foaie în Evanghelia lui Ioan la cap.4:10, Domnul Isus a zis femeii Samaritence: „Dacă ai ti cunoscut tu darul lui Dumnezeu, şi Cine este Cel ce-ţi zice: „Dă-Mi să beau!" tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie". E clar că aici „apa vie" nu e cea din fântână, căci pe aceasta o avea Samariteanca, ci Cuvântul Domnului e apa vieţii, el stampară setea sufletului. Lui Nicodim nu i-a vorbit de apa firească, ci de cea spirituală. Naşterea din nou e lucrarea pur spirituală şi ea nu se produce printr-un lucru material ci unul spiritual. Ca să ne convingem trebuie să cercetăm alte texte, care arată cum au fost născuţi din nou creştinii din veacul apostolic. Astfel la Iacov 1:18, găsim scris: „El, de bună94

voia Lui, ne-a născut din nou prin Cuvântul adevărului". Aceeaşi menţiune o face şi apostolul 1 Petru 1:23, „fiindcă aţi fost născuţi din nou, nu dintr-o sămânţă, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac ". în aceste texte se face specificarea că au fost născuţi din nou prin Cuvântul Domnului. Iar apostolul Pavel a scris lui Tit: „El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt"(Tit 3:5). Aici nu e vorba de spălarea corpului pe din afară, ci de spălarea din lăuntru, de spălarea păcătoşeniei, pe care numai Domnul o face. Spălarea naşterii din nou e lucrarea Lui divină.Fiindcă unii au spus că apa botezului face naşterea din nou, s-a aplicat botezul la oameni care n-au fost născuţi din nou şi au fost primiţi în biserică mulţi care nu au fost fii ai lui Dumnezeu.O altă treaptă în decădere a fost încreştinarea multor păgâni, care doreau doar să se bucure de

Page 42: Esti tu sigur ca esti crestin?

favorurile împăratului Constantin şi a altora. De exemplu: Când împăratul Clovis al francilor a fost botezat la catolicism de către Remigius, episcopul de Reims, alţi 3000 de nobili şi ofiţeri au cerut să fie botezaţi şi ei. Aceştia nu au avut naşterea din nou, ci au vrut să placă împăratului. ^^Mulţi alţii au fost încreştinaţi cu forţa. Astfel în 597 d.Hr. în timpul regelui de Kent, Augustin cu 40 de misionari au debarcat în Insulele Britanice şi în nouă luni au botezat 10.000 de persoane.12) Călugărul Bonifaciu (672-755) în anul 719 a mers să încreştineze pe germanii din ţinutul Hesse şi Turingia şi în 20 de ani a botezat peste 100.000 de persoane. *-*) Un alt istoric spune: „Astfel, germanii au fost făcuţi creştini numai cu numele" ^' Pe la sfârşitul secolului al VUI-lea, saxonii au fost încreştinaţi cu sabia în numele lui Carol cel Mare, cu suportul papei, dar saxonii95s-au revoltat şi au omorât pe preoţii trimişi la ei şi au devastat o parte a Franţei, căci de acolo au fost cei ce i-au încreştinat cu forţa. Drept pedeapsă Carol cel Mare a decapitat într-o singură zi 4.500 de saxoni. Despre aceşti misionari a rămas scris în istorie că „au convertit pe saxoni cu Cuvântul şi cu sabia"}^ Ce să mai zicem de încreştinare altor popoare, încreştinare făcută din porunca împăratului, creştini care nu ştiau nimic de dragostea lui Dumnezeu, nimic de Evanghelie, nici de Duhul Sfânt. Unii au fost luaţi cu preotul păgân în frunte şi trecuţi prin râu şi li s-a spus că acum au fost botezaţi şi sunt creştini, dar în traiul lor au rămas tot păgâni, căci apa râului nu a spălat nici păcatele lor şi nici nu a schimbat firea lor păgână. Doar eticheta a fost schimbată, conţinutul a rămas acelaşi. Spune tu, au fost aceştia creştini?Şi ce e mai dureros este faptul că azi, când toţi ştiu să citească, oamenii nu iau Evanghelia să vadă ce scrie acolo, cum trebuie să fie viaţa lor, iar preoţimii îi place să rămână în starea aceasta, nu le pasă de sufletul lor, se mulţumesc să le vină lor salarul şi plata pentru acatiste, pentru botezul copiilor, pentru cununii, înmormântări. Nu iau în considerare marea răspundere ce o au în faţa lui Dumnezeu.Apoi s-a ajuns la acesta stare decăzută prin faptul că de la botezul oamenilor mari, s-a trecut la botezul copiilor mici, şi toţi copiii au fost făcuţi creştini cu forţa. Copilul nu a fost întrebat, nu şi-a dat consimţământul că vrea să fie creştin, ci doar s-a pomenit cu eticheta că el e creştin, fără să fie creştin. în Credeul de la Nicea, Credeu ce se repetă în fiecare biserică ortodoxă, se spune: „Mărturisesc în botez". Vă întreb care copil a mărturisit în botez? Oare rostirea Credeului nu a devenit o minciună, care se spune chiar în biserică? Vei spune că mărturiseşte naşul, dar unde găsiţi scris în Evanghelie să mărturisească naşul? Şi unde este scris în Evanghelie să fie botezaţi copiii? Domnul Isus, când96a trimis pe ucenici, le-a spus: „Duceţi-vă in toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit" (Ev Maxcu 16:15,16). Deci întâi se cere credinţa, apoi botezul se face pe baza credinţei. Azi lucrurile sunt inversate, întâi botezul, iar când creşte mare el devine ateu, dar se numeşte tot creştin. Oare când se vor trezi cei ce fac asemenea lucruri? Un creştinism care are la temelie neadevărul, nu poate să aducă alte roade decât cele arătate în Galateni 5:19-21. O, Doamne, ai milă de noi !S-a constatat că şi copiii celor mai buni pocăiţi, oameni născuţi din nou, nu au naşterea din nou. Când cresc mari şi ei trebuie, ca oricare păgân, să se pocăiască şi să creadă, să devină născuţi din nou prin Duhul Sfânt.Am auzit chiar pe un prelat spunând că el s-a născut creştin şi prin educaţie a crescut în creştinism. Educaţia oricât de bună ar fi ea nu poate schimba firea veche cu pornirile ei. Un bogătaş a avut odată o dispută cu un credincios pe tema educaţiei, în faţa mai multor săteni. Credinciosul i-a spus că deosebirea între cele două firi e ca şi deosebirea între un porc şi o pisică: porcul iubeşte noroiul, mocirla, pisica se fereşte cât mai departe de noroi. Atunci bogătaşul a spus

Page 43: Esti tu sigur ca esti crestin?

că lui tocmai i-a făcut scroafa câţiva purcei şi el va dovedi că şi porcul dacă e bine educat are să iubească curăţenia şi după trei luni el va demonstra tuturor că purcelul lui nu are să iubească mocirla. Toţi sătenii bătură din palme şi spuneau că aşteaptă să-i vadă isprava. El s-a dus acasă, a poruncit servitoarei să ia un purcel frumos şi i-a făcut un colţ într-o cameră. Servitoarea îi dădea lapte cu biberonul, apoi 1-a învăţat să mănânce dintr-o strachină, îi făcea mereu baie şi îl păstra curat. Când s-au împlinit cele trei luni, bogătaşul i-a chemat să le arate ce poate face educaţia. Servitoarea a adus afară purcelul care era mare, era alb din rasa York, curat, cu o fonda roşie la gât şi i-a dat drumul prin curte. Toţi îl lăudau spunând că97purcelul a crescut frumos. Purcelul a umblat ca un străin prin curte, dar într-un colţ era o groapă cu apă pentru raţe, când a zărit-o, a fugit într-acolo şi s-a tăvălit în ea cu tot cu fonda. Toţi au râs cu hohote, iar bogătaşul îşi înjura porcul, încercarea să-i schimbe firea prin educaţie eşuase. Oare nu sunt astăzi persoane cu diplome universitare care se tăvălesc în mocirla homosexualismului, deşi ştiu că se pot îmbolnăvi de SIDA (AIDS). îi poate educaţia frâna de la păcătoşenie?Inima omului nu se schimbă prin educaţie, ci numai Dumnezeu o poate schimba. E bine să credem şi să ascultăm de Cuvântul lui Dumnezeu care ne spune: „ Trebuie să vă naşteţi din nou!" De aceea te întreb din nou: Eşti tu sigur că eşti creştin adevărat, nu fals? Toţi adevăraţii creştini au fost născuţi din nou.Evanghelia dă speranţă, e veste bună. Chiar şi cel mai rău om poate fi schimbat. Aici e o rază care poate însenina feţele multor soţii care sunt bătute de soţii lor şi plâng în ascuns. Dumnezeu poate schimba şi pe beţiv, şi pe bătăuş, şi pe desfrânat, dar ele trebuie să se apropie de Dumnezeu şi să se roage pentru soţii lor, ca Dumnezeu să-i schimbe. Mii şi milioane de cazuri dovedesc aceasta, dar spre convingere dau doar două.SAUL DIN TARS a fost un tânăr arogant, aprig, violent, fanatic în religia evreiască. Iată cuvintele lui însuşi spuse în faţa împăratului Agripa şi a guvernatorului Festus: „Am aruncat în temniţă pe mulţi sfmţi, căci am primit puterea aceasta de la preoţii cei mai de seamă; şi când erau osândiţi la moarte, îmi dădeam şi eu votul împotriva lor. I-am pedepsit adesea în toate sinagogile şi îmi dădeam toată silinţa ca să-i fac să hulească. în pornirea mea nebună împotriva lor, îi prigoneam până şi în cetăţile străine. în acest scop, m-am dus la Damasc... "(Fapt. Ap. 26:10-12a). Dar omul acesta a ajuns în Damasc cu totul schimbat: din păcătos a devenit mântuit, din mare prigonitor a ajuns un98mare prigonit, din duşman de moarte al lui Hristos Domnul, a devenit un înflăcărat urmaş al Lui şi a murit ca martir. Ce schimbare dramatică ! Aşa e schimbarea ce o lucrează Duhul Sfanţ.Şi încă un caz deosebit de schimbare. îl dau spre încurajarea celor ce se cred prea răi, dar pe care Dumnezeu îi poate schimba. JOHN NEWTON (1725-1807) s-a născut la Londra, Anglia. Mama lui a murit pe când avea doar şapte ani. Tatăl său a fost căpitan de corabie şi copilul a făcut puţină carte, căci la 11 ani tatăl său 1-a luat pe corabie. De la ceilalţi marinari, încă la vârstă fragedă, el a învăţat toată păcătoşenia şi a avut o tinereţe cu totul decăzută. Din cauza imoralităţii, a obrăzniciei şi a altor păcate, tatăl său 1-a lepădat de pe corabie. S-a angajat la alţii, dar mereu a fost dat afară din slujbă. Apoi s-a angajat la o corabie ce făcea comerţ cu sclavi, dar şi acolo drept pedeapsă pentru comportările sale, a ajuns să fie sclavul sclavilor. Mai târziu a devenit el comandantul unei corăbii ce aducea sclavi din Africa şi îi debarca la Charleston, South Carolina, U.S.A. Mai bine de zece ani s-a ocupat cu comerţul de sclavi.într-o călătorie mai lungă ce a făcut-o până în Brazilia, a citit cartea „Urmarea lui Hristos" de Tomas de Kempis. Mai târziu, a ajuns cu corabia într-o furtună năpraznică. în fiecare clipă se părea că merg în adânc. Atunci şi-a dat seama că e mare păcătos şi nu e pregătit pentru moarte. în

Page 44: Esti tu sigur ca esti crestin?

mijlocul furtunii s-a pocăit, a strigat către Dumnezeu pentru izbăvire şi Dumnezeu i-a scăpat şi au ajuns teferi la ţărm. Convertirea lui s-a petrecut la vârsta de 23 de ani. în 1748, el şi-a dat demisia de pe corabie. Câţiva ani i-a petrecut în studierea Bibliei. La 39 de ani a devenit vestitor al Evangheliei şi păstor la o bisericuţă în Olney, Anglia. Acolo a compus o seamă de cântări creştineşti, dintre care cea mai cunoscută aproape în toată lumea şi care e o mărturie a mântuirii lui, e cântarea:99,JMăreţul har m-a mântuit pe mine din păcat;Pierdut eram, dar m-a găsit, de moarte m-a scăpat.Măreţul har m-a învăţat s-o rup cu orice rău;Ce scump mi-e azi tot harul dat, trăiesc prin elmereu !Pe placa funerară el a lăsat să fie scrise cuvintele: „John Newton, cleric, altădată un infidel şi libertin, un slujitor al sclavilor din Africa, dar prin mila bogată a Domnului şi Mântuitorului nostru fsus Hristos, păstrat, restaurat, iertat şi pus în slujba de predicare a credinţei pe care multă vreme a căutat să o distrugă". ^John Newton mereu se minuna de mila şi harul dumnezeiesc ce i s-a dat şi de felul cum Duhul Sfânt i-a schimbat viaţa. O, cum aş vrea ca mulţi dintre cei mai răi români să ajungă născuţi din nou, să devină copii ai Dumnezeului Preaînalt, să guste dulceaţa părtăşiei cu Tatăl şi să fie adevăraţi creştini.Apostolul Ioan, spre încredinţarea creştinilor că sunt născuţi din nou, dă cinci semne:1. Cel născut din nou trăieşte în neprihănire. „Dacă ştiţi că El este neprihănit, să ştiţi şi că oricine trăieşte în neprihănire este născut din El"(1 foan 2:29).2. Cel născut din nou nu păcătuieşte. „Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu " (1 Ioan 3:9).3. Cel născut din Dumnezeu iubeşte. „Prea iubiţilor, să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte, este născut din Dumnezeu, şi cunoaşte pe Dumnezeu"(1 Ioan 4:7)4. Cel născut din nou crede că Isus este Hristosul-Mesia. „Oricine crede că Isus este Hristosul, este născut din Dumnezeu"(1 Ioan 5:1).1005. Cel născut din nou biruieşte lumea. „Pentru că oricine este născut din Dumnezeu, biruieşte lumea; şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii, este credinţa noastră"(1 Ioan 5:4). Aceste dovezi din trăire te asigură că eşti născut din nou prin Duhul Sfânt. Deci glorifică-L pe Domnul.Doamne, prin Evanghelie şi prin Duhul Sfânt, fă lucrarea aceasta de înnoire la toţi cei ce citesc cartea aceasta !101Bibliografie:/. J.B. Lightfoot „ The Apostolic Fathers " vol.II,1989,p.5362. Jack N.Sparcks „ The Apostolic Fathers "pp. 18,193.Ibidp.644. Ibidp.805. Jbidpp. 100,1016. „Little Pictorial Lives ofSaints " Benzinger Bros 1925,pp 92-937. Dr. Alex.Roberts, Dr.JamesDonaldson, „TheAnte-Nicene Fathers " voi.IV, 1989 Eerdmans

Page 45: Esti tu sigur ca esti crestin?

Publ.pag. 170 8.1bidpag.l929. Ibid. pp. 194-19510. William N. Jurgens „ The Faith ofthe Early Fathers"p.21711. Dr. JeromeD. Hannan and sisterDr.M. Domnica „ The Story ofthe Church "Benzinger Bros.N.Y. 1940, pag. 13712. AM. Renwick, A.M.Harman „The Story ofthe Church "Inter- Varsity Press 1986, pag. 6713. Dr. JeromeD. Hannanp. 15214. A.M.Renwickpag.8015. Ibid. pp. 79-8016. CliffBarrows „Crusade Hymn Stories"'Hope Publ. 1967, p.7102

CREŞTINII AU FOST OAMENI BOTEZAŢI„... fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos" Fapt Ap.2:38Toţi adevăraţii creştini au fost oameni botezaţi pe baza mărturisirii credinţei lor. Botezul din Noul Testament diferă de baia de curăţire din Vechiul Testament. în legea lui Moise s-a poruncit că dacă cineva s-a atins de un mort sau de o altă întinăciune, să meargă să se scalde; pe când botezul e un act săvârşit asupra candidatului, care mărturiseşte credinţa sa, de către o altă persoană, care în Numele Sfintei Treimi îl cufundă în apă. Nu avem nicăieri în Biblie vreun caz sau vreo sugestie de auto-botezare, adică cineva să fi mers la apă, să se fii cufundat şi să spună că s-a botezat.Şi fac aici o mărturisire. Prin 1983, eram în aria Los Angeles şi am fost chemat de directorul organizaţiei „Vision Video Film" spre a traduce filmul „Isus". Am cerut să-1 vizionez şi m-a dus într-un birou, a pus caseta şi l-am văzut. La terminare i-am spus că îl putem traduce în limba română, dar am o obiecţie, filmul nu e real, nu e în acord cu ceea ce spune Evanghelia. El, mirat, m-a întrebat în ce anume? Şi i-am răspuns că în Biblie e scris că Domnul Isus Hristos a fost botezat de Ioan Botezătorul, iar în film se arată că El S-a cufundat singur în apă, S-a auto-botezat. Până arunci filmul fusese tradus în 54 limbi, dar spunea că103nimeni nu i-a sesizat această greşeală făcută de artişti. Corectarea filmului costa enorm, aşa că am luat caseta şi manuscrisul şi le-am dat fr. Daniel Brânzei, păstorul bisericii din Hollywood, care a lucrat traducerea şi punerea sonorului la versiunea în limba română. Dar noi credem Biblia, nu ce spun artiştii. Hristos Domnul a fost botezat de loan Botezătorul, nu S-a botezat singur. Să fie clar lucrul acesta.Ce spune Biblia despre botez?Cuvântul „botez" nu îl găsim în Vechiul Testament, ci numai în Noul Testament. în originalul grecesc e cuvântul „baptizo", care înseamnă „cufundare". Prima menţiune e în Ev.Matei 3:1-17, când ni se descrie misiunea lui loan Botezătorul. El avea însărcinarea să pregătească calea pentru Domnul Isus şi să-L facă de cunoscut lui Israel pe Mielul lui Dumnezeu, care a venit să ridice păcatul lumii, loan în pustie, pe malul Iordanului, predica pocăinţa, întoarcerea la Dumnezeu, iar pe cei ce se pocăiau de păcatele lor, îi boteza în râul Iordan. Textul spune: „Locuitorii din Ierusalim, din toată ludea şi din toate împrejurimile Iordanului, au început să iasă la el." Ierusalimul e la peste 20 km. depărtare de Iordan. loan a fost fenomenal. Fără reclame în ziare, la radio sau televiziune, căci nu existau pe acea vreme, a atras mari mulţimi de oameni, care au venit să-1 asculte, nu într-o sală confortabilă, ci în pustie sub arşiţa de soare. Şi textul continuă: „Dar când a văzut pe mulţi din farisei şi din saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră". Deci, botezul nu era pentru oricine, ci numai pentru cei ce se pocăiau de

Page 46: Esti tu sigur ca esti crestin?

păcatele lor. „Atunci a venit Isus din Galilea la Iordan, la104loan, ca să fie botezat de el. Dar loan căuta să-L oprească. „Eu - zicea el - am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine?"Drept răspuns, Isus i-a zis: „Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit". Atunci loan L-a lăsat. De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă..."De aici învăţăm câteva lecţii de bază:1. Botezul este o poruncă. loan nu a botezat de capul lui, ci Dumnezeu i-a poruncit să facă lucrul acesta. loan a mărturisit aceasta în cuvintele: „Eu nu-L cunoşteam, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, mi-a zis: „Acela peste care vei vedea Duhul pogorându-Se şi oprindu-Se, este Cel ce botează cu Duhul Sfânt. Şi eu am văzut lucrul acesta, şi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu" (Ev.loan 1:33,34).Şi pentru Domnul Isus botezul a fost o poruncă. El a zis: „aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit". Fiecare ar trebui să ia pentru el aceste cuvinte. Iar odată mai târziu, când a vorbit de loan Botezătorul, a zis: „Şi tot norodul care l-a auzit, şi chiar vameşii au dat dreptate lui Dumnezeu, primind botezul lui loan; dar fariseii şi învăţătorii Legii au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei, neprimind botezul lui"(Ev.Luca 7:29,30). De aici reiese că botezul e în Planul lui Dumnezeu şi că oamenii pot zădărnici pentru ei Planul lui Dumnezeu, neprimind botezul, aşa cum e scris în Evanghelie. Botezul e un act de ascultare de Dumnezeu. ,^işase cade". Tu L-ai ascultat?Botezul e poruncă divină şi aceasta se constată din faptul că Domnul Isus cu ucenicii au botezat. In Ev.Ioan citim: „După aceea, Isus, şi ucenicii Lui, a venit în ţinutul Iudeii şi stătea acolo cu ei şi boteza"(Ev.loan. 3:22). De asemenea după înviere, când a primit toată puterea în cer şi pe pământ, înainte de a se înălţa la cer, a poruncit ucenicilor: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile,105botezându-i în Numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit" (Ev.Mat.28:19-20a). Ucenicii au fost gata să asculte de această poruncă. După pogorârea Duhului Sfânt, ei au plecat în misiune propovăduind Evanghelia şi botezând pe cei ce primeau propovăduirea lor. Botezul nu mântuie, dar însoţeşte mântuirea. Cel mântuit devine ascultător de porunca divină, fiecare din voi să fie botezat" (FaptAp.2.38)2. O altă învăţătură e că nu oricine poate fi botezat, ci numai cei ce împlinesc condiţiile. Care sunt condiţiile? Pocăinţa şi credinţa. Evanghelistul Marcu a scris: „După ce a fost închis Ioan, Isus a venit în Galilea şi propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu. El zicea: „S-a împlinit vremea şi împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie "(Ev.Marcu 1:14,15).La Rusalii, după pogorârea Duhului Sfânt, când mulţimea la predica lui Petru şi a celorlalţi, a întrebat: „Fraţilor, ce să facem?" „Pocăiţi-vă" le-a zis Petru, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos.." (Fapt.Ap. 2:37,38). Cineva ar putea să obiecteze că aici nu e pomenită credinţa, ci numai pocăinţa. Ba da, e cerută dovada credinţei: botezarea în Numele Domnului Isus Hristos. Până aici ei nu crezuseră că Isus este Hristosul-Mesia, deci a se boteza în Numele Lui, era dovada credinţei că El e Mesia.Şi apostolul Pavel a predicat aceeaşi Evanghelie. Spre sfârşitul vieţii sale, când şi-a luat rămas bun de la presbiterii bisericii din Efes, el a zis: „Ştiţi că n-am ascuns nimic din ce vă era de folos, şi nu m-am temut să vă propovăduiesc şi să vă învăţ înaintea norodului şi în case, şi să vestesc iudeilor şi grecilor: pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos... Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu" (Fapt.Ap.20:20,21,27).

Page 47: Esti tu sigur ca esti crestin?

106Deci, pocăinţa şi credinţa sunt condiţii cuprinse în Planul lui Dumnezeu. Acestea sunt condiţiile mântuirii şi cine primeşte mântuirea poate şi trebuie să fie botezatDacă cineva vrea să fie botezat, fără să împlinească condiţiile, botezul nu-i foloseşte la nimic, din contră îi este spre osândă. în Samaria, Filip a predicat Evanghelia şi mulţi au crezut şi au fost botezaţi. Printre ei a fost şi Simon, vrăjitorul. Când însă a venit Petru şi Ioan la Samaria, au constatat că Simon a fost botezat, fără să se fi pocăit, fără să fi rupt cu păcatele trecutului. Petru i-a zis: „ Tu n-ai nici parte, nici sorţ în toată treaba aceasta, căci inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu. Pocăieşte-te dar de această răutate a ta, şiroagă-te Domnului să ţi se ierte gândul acesta al inimii tale, dacă este cu putinţă, căci văd că eşti plin de fiere amară şi în lanţurile fărădelegii' (Fapt.Ap.8:21-23). Textul acesta arată că botezul nu are puteri miraculoase nici de spălare a păcatelor, de curăţire a inimii, nici de a scăpa pe cineva din lanţurile fărădelegii, de a-i înnoi viaţa. Apostolul Petru spune că botezul este „mărturia unui cuget curat"(1 Pet.3:21), deci curăţirea trebuia făcută înainte de botez. Simon n-a avut această curăţire înainte de botez, şi n-a avut-o nici prin botezul în apă. Simon nu se pocăise şi Duhul Sfânt nu-i transformase viaţa. De aceea, trebuie să fim cu mare grijă în privinţa aceasta. Cine intră în apa botezului ca rob al Satanei, va ieşi din apă tot ca rob al Satanei, căci apa, care e pe din afară, nu-i schimbă lăuntrul, chiar dacă i se zice că e apă sfinţită. Pocăieşte-te şi fii rob al Domnului.3. O altă învăţătură importantă a Bibliei e cea cu privire la forma botezului. Adevăratul botez e numai prin cufundarea în apă. în Ev.Matei 3:16, este scris: „De îndată ce a fost botezat (cufundat) Isus a ieşit afară din apă." Repet, cuvântul a boteza, în limba greacă înseamnă a cufunda în apă. Este imposibil să zici că a fost cufundat107(botezat) prin stropire. E ceva non sens. De aceea, Ioan Botezătorul boteza în Iordan. Altfel, putea la Ierusalim în piaţă, să ia o găleată cu apă şi cu busuiocul să stropească sute de persoane. Era ceva mult mai simplu, mai uşor, dar cufundarea în apă era botezul rânduit de Dumnezeu. Şi noi nu avem voie să schimbăm ceea ce a rânduit Dumnezeu. Toţi adevăraţii creştini au căutat să păstreze forma curată a botezului. Nicăieri în Biblie nu veţi găsi un botez prin stropire sau botez al copiilor mici.O puternică dovadă în privinţa aceasta sunt baptistierele scoase la lumină de arheologie. într-o seamă de localităţi, s-au găsit în locaşurile de închinăciune ale creştinilor baptistiere, care prin mărimea şi adâncimea lor spun că botezul era săvârşit prin cufundarea în apă a oamenilor maturi, nu prin stropire sau prin cufundarea unui copilaş într-o cristelniţă. E o completă denaturare a botezului, atât în ce priveşte forma, cât şi în ce priveşte împlinirea condiţiilor, căci un copilaş nu se poate pocăi şi nu poate crede, Deci un aşa botez e nul.Şi încă un amănunt care arată că botezul e cufundare, nu stropire. Botezul e un simbol al înmormântării omului vechi şi a învierii la o viaţă nouă. Realitatea s-a petrecut înlăuntru prin puterea Duhului, dar botezul zugrăveşte în afară această lucrare tainică (Rom.6:4). îngroparea niciodată nu se face cu câţiva bruşi de ţărână, ci prin acoperire, cufundarea sub apă şi ridicarea din apă. Simbolul e lipsit de puterea realităţii, după cum fotografia mea e lipsită de realitatea vieţii mele. De aceea, nu trebuie să atribuim botezului puteri miraculoase şi nu trebuie să denaturăm forma lui. El nu curăţă de păcate, (1 Pet.3:21), ci mărturiseşte că deja înlăuntru s-a petrecut această curăţire prin sângele Domnului Isus Hristos, deci e ,jnărturia unui cuget curat"108

Page 48: Esti tu sigur ca esti crestin?

1Botezul în scrierile creştinilor din primele secoleIustin Martirul avea convingerea că spălarea de păcate nu se face cu apă, ci prin credinţa în sângele Domnului Isus. De fapt, proorocul Ieremia a spus cu mult înainte: „Chiar dacă te-ai spăla cu silitră, chiar dacă ai da cu multă sodă, nelegiuirea ta tot ar rămânea scrisă înaintea Mea, zice Domnul" (Ier.2:22). Deşi am dat acest pasaj al lui Iustin în capitolul despre mântuire, îl redau încă odată. Făcând referire la textul din Isa.l:16, el a spus iudeului Trifon: „De altfel, Isaia nu v-a trimis la baie, ca să vă spălaţi acolo crima şi celelalte păcate, căci toată apa mării n-ar fi în stare să vă curăţească, ci după cum este natural, baia aceea mântuitoare despre care a vorbit atunci, este baia celor ce se pocăiesc şi care se curăţă nu „prin sângele ţapilor şi al oilor"sau „prin cenuşa unei juninci"sau prin ofrande de floare de făină, ci prin credinţa în sângele lui Hristos şi prin moartea Lui.) Şi fiindcă evreii făceau des băi de curăţire, Iustin arată zădărnicia curăţirii pe din afară cu apă. El zice: „Căci ce folos poate să aibă botezul acela care curăţă numai carnea şi trupul? Botezaţi-vă sufletul de urgie şi de îmbuibare, de invidie şi de ură, căci numai atunci trupul va fi curat". 'DIDAHIA sau ÎNVĂŢĂTURA CELOR 12 APOSTOLI a fost scrisă probabil prin anii 130-140 d.Hr., alţii susţin că ar fi fost scrisă pe la sfârşitul secolului al treilea. în această lucrare se spune: „Cu privire la botez -botezaţi astfel: după ce se dau mai dinainte instrucţiunile, botezaţi-i în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt în apă curgătoare. Dacă nu aveţi apă curgătoare, atunci botezaţi-i în altă apă; şi dacă nu sunteţi în stare în apă rece, atunci în caldă. Dacă nu aveţi, vărsaţi pe el apă de trei ori: în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt. înainte de botez, cel ce botează şi cel ce se botează să postească, de109asemenea şi alţii care pot. Porunciţi celui ce urmează să fie botezat să postească una sau două zile. "^)Aici se arată necesitatea ca fiecare creştin să fie botezat în apă, iar în caz că nu au apă curgătoare şi nici bazine unde să poată fi cufundat, cum era în părţile de deşert ale Africii de nord, să se verse apă pe el. De aici probabil unii au luat ideea ca nici să nu se verse apă pe el, ci doar să fie stropit. Din Didahia se înţelege că botezul nu se acorda copiilor mici, căci se cerea ca cel ce urma să fie botezat, să postească una sau două zile. De asemenea se preciza că numai după botez, putea să ia parte la masa Domnului.TERTULIAN în tratatul său „De Spectaculis" spune: „Când intrăm în apă, noi mărturisim despre credinţa noastră creştină în cuvintele regulilor ei; noi purtăm mărturia publică că am renunţat la diavolul, la pompa lui şi la îngerii lui" v Deci botezul arăta că s-a pus un hotar la toate spectacolele diavoleşti, la toată pompa şi manifestarea mândriei, la tot ce e păcat.Vorbind despre botezul lui Ioan, Tertulian susţine că a fost divin în originea lui, căci Dumnezeu 1-a rânduit, dar era uman în natura lui, căci aşa cum pocăinţa e act uman, aşa şi botezul e act uman. In tratatul său „Despre botez", el scrie: „De fapt, învăţătorii legii şi fariseii, nu voiau „să creadă" şi nici nu s-au „pocăit". Dar dacă pocăinţa e un lucru uman, şi botezul ei, în mod necesar este de aceeaşi natură, căci dacă ar fi fost ceresc, ar fi dat şi Duhul Sfânt şi iertarea păcatelor. Dar nici iertarea păcatelor, nici Duhul Sfânt nu le poate da decât numai Dumnezeu "5)în ce priveşte botezul copiilor mici, Tertulian a fost împotrivă. El a scris:,, într-adevăr, fsus a zis

Page 49: Esti tu sigur ca esti crestin?

„Lăsaţi copiii să vină la Mine şinu-i opriţi". Decisă-ilăsăm să vină atunci când cresc, când învaţă, când sunt învăţaţi la Cine să vină; să devină creştini atunci când ei sunt în stare să-L cunoască peHristos. Oricine îşi dă seama de seriozitatea botezului, va110purta teamă de primirea lui, mai mult decât de amânarea lui. Credinţa reală este siguranţa mântuirii". ")ATANASIE a fost născut la Alexandria, Egipt, în anul 295. în anul 319 a fost ordinat ca diacon, iar în 328 a devenit păstorul sau episcopul bisericii din Alexandria. El a suferit persecuţii şi exil din pricina credinţei şi a murit în anul 373 d.Hr. De la el au rămas mai multe scrieri printre care una e „Predică către noii botezaţi"') Aceasta arată că noii botezaţi erau oameni maturi, nu copilaşi, care nu ar fi putut înţelege nimic din predica lui.CIRIL AL IERUSALIMULUI (315-386) a fost un bun scriitor. De la el de asemenea avem 24 lecturi, dintre care 18 sunt lecturi catihetice, învăţături pentru cei ce se pregăteau de botez. Aceste lecturi dovedesc în mod clar că cei ce se pregăteau de botez erau oameni mari, care înţelegeau învăţătura premergătoare botezului dată de Ciril.Instruirea catehumenilor cum sunt numiţi în Istoria bisericească cei ce se pregăteau de botez,*') e probă zdobitoare că acei candidaţi nu erau copilaşi, ci persoane care învăţau adevărurile Sfintelor Scripturi. Perioada de catehumenat dura un an, doi ani sau în alte biserici trei ani. Această perioadă lungă de instruire arată că ei nu au fost forţaţi să se boteze, ci în mod voluntar au consimţit să-L urmeze şi prin persecuţii pe Mântuitorul. Nu era nici o grabă să fie botezaţi, căci aceştia se bucurau deja de mântuirea prin Jertfa Domnului Isus, viaţa le era schimbată de Duhul Sfânt şi acum erau doar instruiţi în ce priveşte trăirea vieţii creştine.Realitatea de aziMarea majoritate a creştinilor de azi au fost botezaţi în mod forţat când au fost mici copilaşi, încât ei nici nu ştiu dacă au fost botezaţi, ci doar li s-a spus că au fost stropiţi cu111busuiocul sau scufundaţi în cristelniţă, botez care nu e biblic şi care nu are nici o valoare în faţa lui Dumnezeu. Copilaş fiind n-a putut îndeplini condiţiile cerute de Domnul Isus Hristos: pocăinţa şi credinţa; el nu a mărturisit în botez, deşi se repetă Credeul în fiecare Duminică în biserică: „Mărturisesc în botez"; creştinul de azi n-a mărturisit, fiindcă nu putea vorbi la vremea aceea. Şi el nu a fost născut din nou, faptele de mai târziu arată aceasta. Deci, totul a fost un simplu ceremonial pentru care preotul a primit o taxă oarecare. Atât.Botezul copiilor mici e o abatere de la învăţătura Noului Testament. Nicăieri nu veţi găsi nici măcar un cuvânt sau un caz care să îndreptăţească botezul copiilor mici. Unii caută să spună că temnicerului din Filipi i s-a spus să creadă şi va fi mântuit el şi casa lui, şi că toţi au fost botezaţi în noaptea aceea. Dar acolo nu se spune că au fost şi copii mici. Din contră, textul arată că nu au fost copii mici. în Fapt. Ap. 16:34 găsim scris: „După ce i-a adus în casă, le-a pus masa şi s-a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu ". E bine cine citeşte, să înţeleagă. Un copil de o săptămână, de o lună, un an sau doi ştie să se bucure de o jucărie, nu de faptul că a crezut în Dumnezeu. Bucuria lor adevereşte, fără vorbe, că toţi au fost persoane care au înţeles ce au făcut şi această înţelegere le-a determinat bucuria.Botezul copiilor mici a produs toată decăderea creştinismului, aşa cum e astăzi. Botezul nu a dat iertarea păcatelor, nu a dat izbăvirea de patimi, deşi naşul a spus că îl leapădă de Satana, dar naşul nu era nici el lepădat de Satana, căci abia au plecat de la biserică şi acasă naşul s-a îmbătat criţă. Nu spun aceasta ca să râd de cineva, căci nu e ceva de râs, ci de plâns; dar vreau să ne dăm seama cum creştinismul a ajuns bătaie de joc din partea diavolului. E ceva dureros ! Botezul, care ar trebui să fie un act sfânt de

Page 50: Esti tu sigur ca esti crestin?

112ascultare de porunca divină, ajunge prilej de păcătuire, uneori cu preotul în frume ! Oare când se vor trezi fraţii noştri să-şi dea seama de această crudă realitate?!Şi botezul copiilor mici nu numai că nu i-a lepădat de Satana şi nu le-a dat harul dumnezeiesc, ci i-a pecetluit pentru păcătoşenie. I-a minţit pe copii şi pe oamenii mari că sunt creştini, când în realitate nu sunt. Dacă li s-ar fi spus că nu sunt creştini, poate unii se trezeau şi căutau să devină adevăraţi creştini, dar când mereu li se repetă că românii sunt creştini de 2000 de ani, însemnează că li se administrează morfină să nu-şi vadă starea nenorocită de păcătoşenie, şi nu cumva să părăsească calea păcatului. Şi cine face aceasta? Tocmai conducătorii religioşi. Bine spunea proorocul Isaia: „Poporul meu, conducătorii tăi te duc în rătăcire /"(Isa.3:12) Cei ce ar trebui să-i lumineze prin Evanghelie, îi ţin în întuneric. Ce răspundere mare vor avea toţi aceştia în Ziua cea mare a judecăţii ! In timp ce omul e infectat de păcat din tălpi până în creştet, ei îi spun că e bine, leagă în mod uşuratic rana poporului meu. Cercetaţi temniţele şi vedeţi că sunt pline de criminali creştini, casele de toleranţă patronate şi frecventate de creştini, uitaţi-vă în cârciumi şi priviţi la feţele celor la a căror botez, naşul s-a pus garant că îl leapădă de Satana, şi dacă sunteţi sinceri, veţi vedea pe Satana în ei; şi când citiţi ziarele, când ascultaţi la radio sau la televizor nu vă înspăimântă numărul mare de crime, de violuri săvârşite de cei ce îşi zic creştini?Creştinismul fals duce la pierzare veşnică pe mai mulţi decât oricare alt păcat. Mă doare de această stare ! De aceea strig ! E vremea de pocăinţă ! E vremea de întoarcere la Evanghelie, la adevăratul creştinism şi a conducătorilor şi a poporului ! Numai o pocăinţă adevărată pune capăt corupţiei şi păcătoşeniei în care se terfeleşte creştinismul de azi. O, voi toţi cei ce vestiţi Evanghelia, strigaţi poporului să113se trezească! Au glumit prea mult cu păcatul, au minţit, au trăit în pofte şi plăcei încât păcătoşenia a ajuns la culme. Opriţi-vă! O, voi toţi cei înşelaţi de Satana, opriţi-vă de pe calea pierzării! înapoi la Dumnezeu înainte de a fi prea târziu! Urgia divină e gata să se reverse peste locuitorii pământului, care au întrecut în păcătoşenie pe cei din Sodoma! îngenunchiaţi şi strigaţi după mila Domnului! Creştini, treziţi-vă la adevărata viaţă de creştini!Doamne, fă ca acest strigăt să aibă răsunet în inimile multora şi să se întoarcă la Tine!Bibliografie/. Iustin Martirul, „Dialogul cu iudeul Trifon "p.422. Ibid. pag. 453. W. A. Jurgens, „TheFaith of theEarlyFathers"p.24. Alex. Roberts, „Ante-NiceneFathers"Eerdmans,p.815. Ibid. pag. 6746. Jurgens, ibid. pag. 1297. Ibid. pag.3458. Dr. Alexa Popovici„Botezul Nou-Testamental"pag. 71114

1CREŞTINII AU TRĂIT O VIAŢĂ NOUĂOamenii născuţi din nou prin Duhul Sfanţ, fie evrei, fie păgâni, care au fost numiţi creştini, au

Page 51: Esti tu sigur ca esti crestin?

trăit o viaţă nouă, cu totul deosebită de cea de mai înainte. Vorbirea lor despre Hristos cel răstignit şi vieţuirea lor în toată curăţia, în asemănare cu viaţa lui Hristos Domnul, i-a făcut pe ceilalţi să-i numească „cristianii", adică adepţi sau urmaşi ai lui Hristos (în greaca Xrist - xristianoi). La numele bărbatului de seamă pentru urmaşi se adăuga un „iani" (Ex.: Epicur -epicuriani, Irod - irodiani). Nu creştinii şi-au dat numele acesta, ci el le-a fost dat întâia oară ca poreclă, ca nume de batjocură de către păgânii din Antiohia (Fapt. Ap. 11:26). Faptul că vieţuirea lor era diferită, a atras atenţia celorlalţi. Ei erau o lumină în mijlocul întunericului.La naşterea din nou, omul e izbăvit de păcat, e înnoit, dar nu e desăvârşit. El trebuie să înveţe cum să trăiască viaţa de creştin. Hristos Domnul a spus „botezaţi-i şi învăţaţi-i" Despre cei botezaţi la Rusalii, ni se spune că „stăruiau în învăţătura apostolilor"(Fapt.Ap. 2:42).Ce spune Biblia despre viaţa creştină?Creştinii sunt mântuiţi prin har, nu prin fapte bune, dar mântuirea, care este lăuntrică, trebuie să fie văzută în fapte bune. Domnul Isus a spus urmaşilor Săi: „ Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă... Tot aşa să lumineze şi lumina voastră115înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri" (Ev.Mat. 5:14,16).I. Cerinţe în învăţătura Domnului Isus şi a Apostolilor.1. Viaţa trebuie trăită în lepădare de sine.Hristos Domnul a zis: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze" (Ev.Mat. 16:24). Egoismul, mândria, aroganţa trebuie lepădate ca nişte zdrenţe, căci mândria nu poate suporta batjocura, ocara lui Hristos, purtarea crucii, care înseamnă suferinţa pentru Hristos. Aceasta e o primă cerinţă, e dezbrăcarea de omul vechi. Ap.Pavel a scris: „... potrivit adevărului, care este în Isus, aţi fost învăţaţi, cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare; şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul" (Efes.4:21-24). Apostolul Petru la fel a scris: „Lepădaţi dar orice răutate, orice vicleşug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă şi de clevetire" (1 Pet.2:l). Fără această lepădare de mine însumi nu poate fi viaţă creştină.2. Ei titebuie să aibă curăţia înlăunttui şi apoi să o arate în afară.Domnul Isus a zis: „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu" (Ev.Mat.5:8). Inima este ori tronul lui Hristos Domnul, ori tronul Satanei. Când Satana stăpâneşte în inima cuiva, acela îl ascultă şi-i împlineşte voia lui. „Căci dinlăuntru, din inima oamenilor ies116gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia. Toate aceste lucruri ies din lăuntru şi spurcă pe o/72"(Ev.Marcu 7:21-23) Când Hristos e Domn în inima cuiva, acela îi împlineşte voia Lui. Şi voia Lui este să fim sfinţi, desăvârşiţi. El a zis: „ Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit"(Ev.Mat.5AS). Apostolul Petru a scris: „Canişte copii ascultători, nu vă lăsaţi târâţi în poftele pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţa. Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt" (1 Pet.l: 14-16). „Ajunge, în adevăr că în trecut aţi făcut voia neamurilor, şi aţi trăit în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe şi în slujiri idoleşti neîngăduite" (1 Pet.4:3). Şi apostolul Pavel a scris la fel: „Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre ca pe nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi, şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre ca pe nişte unelte ale neprihănirii"(Rom.6:13). Creştinilor din Efes le-a scris: „Curvia, sau orice altfel de necurăţie,

Page 52: Esti tu sigur ca esti crestin?

sau lăcomia de avere, nici să nu fie pomenite între voi, aşa cum se cuvine unor sfinţi"(EÎQS.5:3). La fel a scris şi celor din Tesalonic: „Ştiţi în adevăr ce învăţături v-am dat prin Domnul Isus. Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de curvie; fiecare din voi să ştie să-şi stăpânească vasul în sfinţenie şi curăţie, nu în aprinderea poftei, ca neamurile, care nu cunosc pe Dumnezeu" (\ Tes.4:3-5)3. Vorbirea trebuie să fie curată.Hristos Domnul a zis: „Felul vostru de vorbire să fie: „Da, da; nu, nu "; ce trece peste aceste cuvinte, vine de la cel rău" (Ev.Mat. 5:37). Orice minciună vine de la diavolul, care este Tatăl minciunii (Ev.Ioan 8:44).Apostolul Pavel a117scris creştinilor din Efes: „Lăsaţi-vă de minciună: Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul, pentru că suntem mădulare unii altora...Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru... Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste, care sunt necuviincioase"(Efes.4:25, 31; 5:4). Şi apostolul Petru a scris în legătură cu vorbirea: „Căci cine iubeşte viaţa, şi vrea să vadă zile bune, să-şi înfrâneze limba de la rău, şi buzele de la cuvinte înşelătoare... Ci sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn. Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi, dar cu blândeţe şi teamă "(lPet.3:10,15)4. Viaţa creştină în familie trebuie să fie exemplară.Cei căsătoriţi, Hristos Domnul spune că sunt legaţi pentru toată viaţa, că nu trebuie să existe divorţuri (Ev.Mat.l9:l-9). Iar apostolul Pavel a scris cu privire la viaţa de familie: „Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos. Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului, căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului... Şi după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile. Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea" (Efes.5:21-25). Pe acea vreme, unii erau de părere că nu e bine să se căsătorească. Dar celor din Corint, apostolul Pavel le-a scris: „Totuşi, din pricina curviei, fiecare bărbat să-şi aibă nevasta lui, şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul ei. Bărbatul să-şi împlinească faţă de nevastă datoria de soţ; şi tot aşa să facă şi nevasta faţă de bărbat. Nevasta nu este stăpână pe trupul ei, ci bărbatul. Tot astfel, bărbatul nu este stăpân peste trupul lui, ci nevasta"118(lCor.7:2-4). Iar în Evrei 13:4 citim: „Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şipe preacurvari".5. în biserică uiaţa creştină tnebuie să fie trăită în dragoste şi unitate.Din închisoarea din Roma, apostolul Pavel a scris creştinilor din Efes: „Vă sfătuiesc dar eu. cel întemniţat pentru Domnul, să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-o, cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului, prin legătura păcii. Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez. Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor"(EfesA:l-6). Domnul Isus a zis ucenicilor Săi: „Fiindcă Unul singur este învăţătorul vostru: Hristos, şi voi toţi sunteţi fraţi" Ev.Mat.23:8). în biserica primară n-a existat casta preoţească. Petru şi Andrei, Iacob şi loan, Matei şi Bartolomeu, Pavel n-au purtat reverendă şi odăjdii, ci şi-au purtat hainele lor modeste. între urmaşii Domnului Isus s-a proclamat preoţia universală a tuturor credincioşilor, adică fiecare are dreptul să se prezinte în faţa lui Dumnezeu cu închinăciunea şi cu rugăciunile sale. Apostolul Petru a spus creştinilor din primul veac, care au fost născuţi din nou prin Duhul Sfânt: „ Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt"... (lPet.2:9).

Page 53: Esti tu sigur ca esti crestin?

Acelaşi adevăr îl spune şi apostolul loan: „A Lui, care ne iubeşte şi care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor" (Apoc.l:5b,6). în biserica primară n-au fost grade ierarhice. Biblia trebuie să fie singurul îndrumător al bisericii.119Q. în toate relaţiile cu societatea trebuie să predomine dragostea.Domnul Isus Hristos a arătat învăţătorului legii că trebuie să ne iubim aproapele, indiferent de neam, limbă sau religie (Ev.Luca 10.25-37). Şi orice deosebiri de vederi trebuie rezolvate pe calea dragostei. Apostolul Pavel numeşte calea dragostei „o cale nespus mai bună" (lCor.l2:31 12:1-13) .La fel şi apostolul Petru spune:„Ma/ pe sus de toate, să aveţi o dragoste fierbinte unii pentru alţii, căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate"{\ Pet.4:8). Iar Ioan, apostolul iubirii, a scris: „Prea iubiţilor, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii" {\ Ioan 4:11). Dumnezeu a iubit pe toţi oamenii şi creştinul e chemat să iubească ce iubeşte Dumnezeu.7. Eoanghelia, oestea bună, trebuie Împărtăşită altora.Hristos Domnul a zis înainte de înălţare: „Toatăputerea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile botezându-i în Numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit" (Ev.Mat.2S: 18-20). „Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit, dar cine nu va crede, va fi osândit\E\.M&vc\x\6:\5,\6). „Mai întâi trebuie ca Evanghelia să fie propovăduită tuturor neamurilor" (Ev.Marcu 13:10). Şi apostolul Pavel a scris lui Timotei: „... propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp"{2 Tim.4:2a).II. Aplicarea învăţăturilor în viaţa practicăCerinţele divine au fost aplicate şi experimentate în120viaţa de fiecare zi a creştinilor. Aşa s-a dovedit roadă binecuvântată a vieţii noi. Ce frumoasă şi bună a fost această roadă !I. Creştinii au uieţuit în lepădare de ei înşişi şi în despărţire de orice păcat.Arogantul Saul din Tars, care era mai înaintat în religiunea iudeilor decât mulţi (Gal. 1:14), devine Pavel, care se numeşte „stârpitură"(1 Cor.l5:8); el spune: „Am ajuns ca gunoiul lumii acesteia, ca lepădătura tuturor" (1 Cor.4:13b), „nebun pentru Hristos" (Fapt.26:24; 1 Cor.4:10). Dionisie Areopagirul, un renumit astronom grec, pentru că a devenit creştin, a fost batjocorit, huiduit şi în cele din urmă martirizat. Toţi creştinii au trăit în lepădare de sine, căci nu poţi să fii urmaş al lui Hristos fără lepădarea de sine.Lepădarea de sine şi despărţirea de vechile păcate poate fi bine observată, chiar uimeşte, la creştinii din Efes. Ei când s-au pocăit, au fost gata să-şi ardă în public cărţile de vrăjitorie, care costau 50.000 de arginţi, sumă enormă pe vremea aceea. Nu le-au vândut, ci le-au ars. Cine primeşte bunuri eterne renunţă uşor la câştiguri trecătoare păcătoase. Unul când a devenit creştin a închis cârciuma, altul a sfărâmat cazanul de fiert ţuică, fr. Gligor Ardelean din Murani, când s-a pocăit, a scos butoaiele cu vin pe grămada de gunoi şi a vărsat tot vinul; altul şi-a aruncat în cuptor cărţile de joc.Creştinii nu au luat parte nici la spectacole, căci le considerau că duc la păcat. Tertulian în Apologia sa cap. 38:4,5, a scris: „Cât despre spectacolele voastre, ne lipsim uşor de ele, la fel cum ne lipsim şi de originile lor, despre care ştim că au fost plănuite din superstiţie, cum nu luăm parte nici chiar la lucrurile din care îşi trag începutul" La ei a fost o renunţare la orice plăceri care duceau la păcat.121

Page 54: Esti tu sigur ca esti crestin?

Când s-a petrecut trezirea spirituală în Florenţa, Italia, la predicile zguduitoare ale lui Savonarola, bărbaţii şi femeile şi-au dat seama că nu erau lepădaţi de ei înşişi, că mândria îi stăpânea, că obrazul vopsit, buzele false, cerceii, mărgelele, brăţările, hainele luxoase, cu care se întreceau una pe alta, toate erau expresii ale mândriei. S-au pocăit, s-au despărţit de ele; şi şiruri de mărgele, cercei, brăţări, cutii cu pudră, rujuri de buze, cărţi de joc, tablouri păcătoase şi alte deşertăciuni au fost aduse în piaţa mare, au format o mare grămadă şi au fost arse, în timp ce cântau de bucurie. Ei au înţeles Scriptura care spune că „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, însă dă har celor smeriţi". Şi în locul mândriei s-a întronat smerenia, în locul luxului, modestia, simplitatea, ca să se asemene mai mult cu Domnul Isus.2. Toţi adevăraţii creştini au trăit viaţa în curăţie, în sfinţenie, în adevărata slujire a Dumnezeului Preasfânt.Despre creştinii din Tesalonic, oraş de seamă pe acea vreme, apostolul Pavel scrie că au „ajuns o pildă pentru toţi credincioşii din Macedonia şi Ahaia" şi că alţii „istorisesc... cum de la idoli v-aţi întors la Dumnezeu, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat" {\ Tes. 1:7,9). Despre creştinii din Filipi apostolul Pavel a scris că „în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume"(Fii.2:15b). iar despre creştinii din Pont, Galatia, Capadocia şi Bitinia, apostolul Petru spune că despărţirea de lume, păcate şi petreceri a fost şocantă pentru păgâni: „De aceea se miră ei că nu mai alergaţi împreună cu ei la acelaş potop de desfrâu, şi vă batjocoresc" (1 Pet.4:4). Curăţia era o realitate în viaţa creştină, ba chiar şi în lumea gândurilor domnea curăţia: „Şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos "(2 Cor. 10:5b)1223. Despre dragostea frăţească aoem relatări de toată frumuseţea.Ei trăiau Evanghelia. Nobili şi sclavi, tribuni şi gropari erau fraţi, cântau împreună, se bucurau împreună. Păgânii nu puteau concepe aşa ceva. Chiar un creştin străin, necunoscut era bine primit. De fapt, Domnul Isus a zis: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii" (Ev.Ioan 13:35). Dragostea e semnul distinctiv de cunoaştere al adevăraţilor creştini. Apostolul Pavel scria Galatenilor că l-au primit „ca pe un înger al Domnului"(Ga\A:14,\ 5). Celor din Colose, la care Pavel n-a ajuns niciodată, deci nu-i cunoştea, le-a scris: „Am auzit despre credinţa voastră în Hristos Isus şi despre dragostea, pe care o aveţi faţă de toţi sfinţii" (Col. 1:4). Creştinii pe acea vreme erau sfinţi (vezi Efes. 1:1; Fii. 1:1; Col. 1:2; Evr.3:l). De asemenea a auzit despre dragostea celor din Efes „pentru toţi sfinţii" (Efes. 1:15), şi despre a celor din Tesalonic, „a fiecăruia din voi toţi, faţa de ceilalţi se măreşte tot maimult"(2 Tes. 1:3b) Apostolul Ioan pune dragostea ca dovadă a vieţii veşnice. El a scris: „Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi"(\ Ioan 3:14a). Această trăsătură sublimă a creştinilor atrăgea lumea păgână la adunările creştine. Păgânii aveau temple grandioase, cu preoţi, cu odăjdii, cu mâncare şi băutură de la jertfe, cu petreceri, dezmăţ şi orgii, dar templele lor au rămas goale. La creştini era simplitate, nu aveau nimic din ce aveau păgânii, dar aveau dragoste caldă, şi dragostea a câştigat biruinţa.4. Iar în ce priveşte vestirea Evangheliei, oricine poate constata că ei au ascultat de porunca dată şi că oestirea ei a adus roade: convertirea altora.Chiar în primele două veacuri, creştinismul a cuprins123Asia mică, Egiptul, Africa de nord, Europa până în insulele Britanice şi până în India. Tertulian (cap.l:7)spunea: „Se strigă împotriva noastră că cetatea este ca şi stăpânită de noi; că pe ogoare, în fortăreţe, pe insule, pretutindeni predomină creştinii. "... „Suntem de ieri şi totuşi am ajuns să

Page 55: Esti tu sigur ca esti crestin?

unplem pământul şi toate ale voastre, oraşele, insulele, municipiile, consfătuirile voastre intime, tribunele, adunările poporului, palatul, senatul, forul, numai templele vi le-am lăsat "(Apologia 37.4) Atunci fiecare creştin era un predicator.III. Izvoarele puterii în trăirea vieţii creştineMulţi se întreabă cum au putut acei creştini să trăiască o viaţă sfântă, căci azi majoritatea bisericilor au doar sfinţi pe pereţi. Iată pe scurt câteva surse ale puterii lor:I. Cuvântul Sfânt. El era preţuit, cercetat şi aplicat în viaţa creştinilor. Despre cei convertiţi la Rusalii citim că „ei stăruiau în învăţătura apostolilor" (Fapt. Ap.2.42). Despre creştinii din Berea citim că ei „cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa "(Fapt. Ap. 17:11). Cuvântul sfânt era îndreptarul vieţii lor (2 Tim.l:13). Domnul Isus Hristos S-a rugat: „Sfinţeşte-iprin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul"(Ev.Ioan 17:17). Cuvântul a lucrat sfinţirea în ei (1 Tes.2:13).Z. Rugăciunea. „Ei stăruiau... în rugăciuni" (Fapt. Ap.2:42). Nu poate fi viaţă creştină biruitoare fără rugăciune. E mare lucru să înveţi să stai în prezenţa Domnului şi să-I vorbeşti. Pentru adevăraţii creştini rugăciunea e ceva real, nu doar cuvinte rostite de pe buze, în timp ce mintea îi este în altă parte. Prin ea creştinul se încarcă cu energii spirituale, cum se încarcă o baterie pusă la priză, şi astfel creştinul poate împlini cu bucurie voia lui124

XDumnezeu cea bună, plăcută şi desăvârşită, în vremuri cu totul critice.3. Duhul SSânt. Domnul Isus a spus ucenicilor: „ voi veţi primi o putere, când Se va pogorâ Duhul Sfanţ peste voi" (Fapt. Ap. 1:8). Creştinii învăţau, primeau lumină, discernământ în deosebirea lucrurilor, putere de biruinţă împotriva ispitelor, putere de mărturisire a dragostei lui Dumnezeu şi de statornicie în credinţă prin toate încercările şi cruntele prigoane. Cei mai mulţi aşa zişi creştini nu ştiu nimic de Duhul Sfânt. Să fie mirare că lipseşte viaţa spirituală din multe locaşuri de închinăciune, că ele seamănă mai mult cu o morgă frumos împodobită? Apostolul Pavel scria fraţilor din Roma: „...dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfanţ, carene-a fost dat (Rom. 5:5b). A fost ea turnată şi în inima ta?Ce spun scriitorii despre vieţuirea creştină?Afara de mărturia frumoasă a Noului Testament despre viaţa creştină, mai sunt o seamă de scrieri şi mai ales în apologii, scrieri de apărare a creştinilor adresate împăraţilor sau senatului roman, care arată în amănunt cum trăiau creştinii în secolul al doilea şi al treilea. Spaţiul restrâns al paginilor acestei cărţi mă face să redau doar câteva. Cei interesaţi pot găsi în bibliotecile mai vechi Apologia lui Tertulian tradusă în limba română, o adevărată lucrare de artă. Acei creştini, într-o lume păgână ce se tăvălea în păcătoşenie, nu s-au mulţumit că au primit mântuirea mare a lui Dumnezeu, că au fost născuţi din nou şi au fost botezaţi, ci au căutat ei să trăiască Evanghelia în viaţa lor. Nu le-a fost uşor, căci toată preoţimea păgână, rabinii evrei şi marea forţă a cezarilor era împotriva lor. Fiindcă nu aveau125statuiete, nici icoane a Dumnezeului lor, i-au acuzat de ateism; fiindcă se adunau pe furiş în anumite locuri pentru închinăciune, i-au acuzat de desfrâu, de incest, de canibalism; şi fiindcă nu se închinau statuii împăratului au fost acuzaţi de trădare. Astfel tot ce au ştiut mai grav, au ridicat ca acuze împotriva lor şi au stârnit furia cezarilor, care au dezlănţuit zece valuri de prigoane contra creştinilor. Da, nu a fost uşor atunci să fii creştin. Dar cu cât întunericul a fost mai gros, cu atât luminiţele lor au strălucit mai tare şi la mai mari distanţe. Vieţuirea lor în toată curăţia a fost pilduitoare. Dar să ascultăm ce ne spun câţiva scriitori din acea vreme:

Page 56: Esti tu sigur ca esti crestin?

ARISTIDE MARCEIANUS, a fost un elocvent filozof grec din Atena. El s-a convertit la creştinism. De la el ne-a rămas o Apologie scrisă probabil prin anul 125 , către împăratul Adrian. Vorbind despre curăţia vieţii creştine, el spune: „Creştinii îşi trasează originea lor la Domnul Isus Hristos. El e Cel ce a venit din cer prin Duhul Sfânt pentru mântuirea noastră şi care a mărturisit că e Fiul Dumnezeului Celui Preaînalt... Afară de El, ei nu se închină altui Dumnezeu. Ei au poruncile Domnului Isus Hristos pe care El le-a imprimat pe inimile lor şi ei le împlinesc... Ei nu comit adulter, nu preacurvesc, nu fac mărturie mincinoasă, nu poftesc bunurile altor oameni. îşi onorează tata şi mama, îşi iubesc aproapele, judecă drept şi nu fac altuia, ceea ce nu ar vrea să li se facă lor. Ei sunt gata să facă bine vrăjmaşilor lor. Sunt gentili şi rezonabili. Se abţin de la tot ce nu e legal şi nu e curat. Ei nu dispreţuiesc pe văduve, nici nu sunt nepăsători de orfan. Văd un străin, îl iau sub acoperământul lor şi se bucură cu el, ca şi cu fratele de sânge. Căci ei se numesc fraţi nu după sânge, ci după duh. Iar pentru Numele lui Hristos, ei sunt gata să-şi dea viaţa. Ei păzesc poruncile Lui fără şovăire, trăind o viaţă sfântă, întocmai cum le-a126

1poruncit Domnul Dumnezeu şi ei îi mulţumesc Lui în tot ceasul pentru toată hrana şi băutura şi pentru tot restul de bunuri ce le au" ^)IUSTIN MARTIRUL la fel vorbeşte despre frumuseţea vieţii creştine în Apologia sa. Am dat un citat la pag.6, dar mai adaug aici un pasaj scurt. Scriind despre învăţătura Domnului Isus, spune: „El a zis aceasta: „Orişicine se uită la o femeie ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui... Conform cu învăţătorul nostru e păcătos nu numai cel ce săvârşeşte adulterul, ci chiar şi cel ce-1 doreşte, căci lui Dumnezeu îi sunt cunoscute nu numai acţiunile noastre, ci chiar şi gândurile. Noi ne rugăm pentru duşmanii noştri şi încercăm să-i înduplecăm pe cei ce ne urăsc fără temei, să trăiască şi ei conform cu excelentele percepte ale lui Hristos, şi vor avea o bună speranţă să primească aceeaşi răsplătire ca şi noi de la Dumnezeul care guvernează toate .}ATENAGORAS a fost un filozof grec din Atena, contemporan cu Iustin Martirul şi Taţian. în retorică, el 1-a întrecut cu mult pe Iustin având un stil foarte atractiv grecilor. în lucrarea sa „Cerere pentru creştini", adresată împăratului Marcu Aureliu, între anii 176-180, el combate acuzaţiile de ateism, de canibalism, de desfrâu, aduse de păgâni contra creştinilor. Vorbind de vieţuirea lor, el scrie: „Dacă noi am fi fost înduplecaţi să credem că viaţa aceasta prezentă e singura pe care o avem de trăit, atunci aţi putea să ne suspectaţi de vieţuire păcătoasă, de a fi sclavii cărnii şi sângelui, sau că am fi necinstiţi prin pofte şi patimi. Dar din moment ce noi ştim că Dumnezeu este prezent atât ziua cât şi noaptea la tot ce gândim şi ce vorbim, şi că El fiind lumina tuturor lucrurilor, vede ce este în inimile noastre şi suntem convinşi că atunci când vom fi mutaţi din această viaţă, vom trăi o altă viaţa mai bună decât cea prezentă, nu pământească, ci cerească. Atunci vom fi cu Dumnezeu, fără127schimbare şi liberi de suferinţe, nu în trup, ci ca fiinţe cereşti. Iar dacă noi cădem cu ceilalţi, vom avea parte de o viaţă mai rea în foc... Având în vedere toate acestea, ar fi ceva neplăcut să dorim a face răul, să ne dăm singuri spre osândă Marelui Judecător". 3)TEOFIL DIN ANTIOHIA în scrierea sa apologetică adresată lui Autolicus, arată motivarea vieţii creştine. El spune: „Cel ce ne-a dat gura pentru vorbit, urechile pentru auz, ochii pentru vedere, va examina totul şi va judeca drept, dând răsplată fiecăruia după fapta sa. Celor ce

Page 57: Esti tu sigur ca esti crestin?

caută nemurirea prin exercitarea cu răbdare a binelui, El le va da viaţa veşnică, bucurie, pace şi odihnă şi toate lucrurile pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi nici la inima omului nu s-au suit". Apoi arată că partea păcătoşilor va fi în focul veşnic, şi continuă: „Departe fie de creştini să facă asemenea lucruri sau să se gândească la ele, căci temperanţa locuieşte în ei, stăpânirea de sine este practicată, monogamia e ţinută, curăţia e păzită, nedreptatea e exterminată, păcatul e dezrădăcinat, dreptatea e exercitată, legea e administrată, reverenţa e păstrată, Dumnezeu este cunoscut; adevărul controlează, harul păzeşte, pacea ocroteşte, cuvintele sfinte îi călăuzesc, înţelepciunea îi învaţă, viaţa îi direcţionează, Dumnezeu îi guvernează", v Felul logic de argumentare făcea pe om să înţeleagă că toate acuzele păgânilor nu au temei, căci lipsea raţiunea pentru aşa acţiuni, din contră aveau o motivare net superioară pentru trăirea în sfinţenie.Henry C. Sheldon în „History of the Christian Church" în 5 volume, în voi. întâi la pag. 295, zice „Creştinii se deosebeau de vecinii lor, prin abţinerea de la plăceri şi distracţii. Ei nu frecventau amfiteatrele din pricina exchi-biţiilor urâcioase şi nici jocurile din circuri, nici piesele de teatru, căci erau ceva nepotrivit cu vocaţia creştină "IRINEU (130-202) a fost păstorul sau episcopul128bisericii din Lion, Galia prin anul 177 sau 178. El era probabil din Smirna. El a studiat filozofia şi poeţii greci, pe care mereu îi pomeneşte. După convertirea sa, ca şi creştin a crescut la picioarele bătrânului Policarp. Despre vieţuirea creştină el spune: „După cum în Noul Testament credinţa omului în Dumnezeu a fost mărită mult prin adăugirea Fiului lui Dumnezeu, prin care omul devine părtaş cu Dumnezeu, tot aşa în vieţile noastre este o creştere în silinţa creştină, căci ni se porunceşte nu numai să ne abatem de la fapte rele, ci chiar şi de la aşa gânduri şi de la vorbire rea, de la vorbe fără rost şi de la cuvinte murdare. La fel este o pedeapsă mărită a acelora care nu cred Cuvântul lui Dumnezeu şi dispreţuiesc venirea Sa. "*)„Acei oameni care nu au adus roadă neprihănirii, fiind acoperiţi ca şi cu spini, dacă iau seama şi primesc Cuvântul lui Dumnezeu, ca şi când i-ar altoi, ei ajung la natura primară a omului - aceea care a fost după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. După cum un măslin sălbatic, care a fost altoit, nu pierde substanţa lemnului, dar schimbă calitatea roadei sale şi primeşte alt nume, nu mai este măslin sălbatic, ci măslin bun ce produce roadă bună, tot aşa e cu omul, care a fost altoit prin credinţă şi primeşte Duhul Sfânt, desigur nu îşi pierde substanţa trupească, ci îşi schimbă calitatea roadei, a faptelor sale şi capătă alt nume, ceea ce denotă o schimbare în mai bine. El nu mai este firesc, carnal, ci este spiritual şi e numit ca atare'1' "•>CLEMENT DIN ROMA vorbind despre sfinţire, în prima sa scrisoare către Corinteni, zice: „Să ne apropiem de El în sfinţenia vieţii. Deoarece suntem o porţiune sfântă, să împlinim tot ce ţine de sfinţenie, fugind de clevetire, de răutate, de îmbrăţişări păcătoase, de beţie, de răzvrătire, de pofte murdare, de scârbosul adulter şi de aroganţa nebună. Căci este scris „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi"... Mărturia de buna noastră purtare să129fie dată de alţii, cum a fost dată în cazul înaintaşilor noştri care erau neprihăniţi". '>Iar vorbindu-le despre dragoste, el a scris;,,Cel ce are în Hristos dragoste, împlineşte poruncile lui Hristos. Legătura dragostei de Dumnezeu cine poate s-o descrie în mod adecvat? Cine poate să pună în cuvinte măreţia frumuseţii ei? înălţimea la care ne ridică dragostea e dincolo de orice descriere. Dragostea ne uneşte cu Dumnezeu... dragostea nu e rebelă, ea face toate lucrurile în armonie; în dragoste toţi cei aleşi ai lui Dumnezeu sunt făcuţi desăvârşiţi"*) „Noi cunoaştem pe mulţi dintre noi care s-au dat ca sclavi spre a răscumpăra pe alţii; mulţi s-au vândut pe ei ca sclavi şi banii i-au folosit spre a hrăni pe alţii. Multe femei au fost întărite prin harul lui

Page 58: Esti tu sigur ca esti crestin?

Dumnezeu şi au săvârşit fapte vrednice de bărbaţi eroi". ")IUSTIN MARTIRUL în legătură cu dragostea frăţească şi ajutorarea creştină spune: „Acei ce sunt bogaţi şi care doresc să ajute, contribuie cu ceea ce sunt gata să dea şi ofrandele sunt date diaconului, care ajută pe orfani, pe văduve şi pe acei care prin boală sau datorită altor cauze sunt în nevoi, şi pe cei întemniţaţi, precum şi pe străinii care ajung pe la noi; pe scurt, el poartă grijă de toţi cei nevoiaşi 10)TERTULIAN vorbind despre aceeaşi dragoste creştină ce se afla în bisericile din Africa de nord, spune în Apologia sa: „Fiecare pune de o parte într-o zi din lună, o mică sumă sau când el voieşte, după voinţa şi putinţa sa. Nimeni nu este silit, ci fiecare în mod liber dăruieşte. Acestea sunt, ca totdeauna, fondul milei. Căci creştinii nu se întind la mese şi băuturi în case nesăţioase de îmbuibare, ci banii sunt pentru sprijinul săracilor şi spesele cu înmormântarea lor, pentru băieţii şi fetele fără părinţi şi lipsiţi de mijloacele de trai, pentru bătrânii neputincioşi, închişi în căsuţele lor, pentru naufragiaţi, şi dacă se găsesc unii trimişi în mină, în130

insule sau în închisoare, condamnaţi din pricină că se închină lui Dumnezeu, atunci aceştia devin adoptaţi în credinţă. Dar mai cu seamă acestea sunt fapte ale dragostei atât de nobile încât fac pe mulţi să pună o etichetă pe noi. „ Vezi - zic ei - ce mult se iubesc ei unul pe altul" - căci ei, păgânii, sunt animaţi doar de ură reciprocă " *■*■)Duminica, zi de închinăciune. Apoi creştinii care au trăit o viaţă nouă, pe lângă lepădarea de sine, trăirea în curăţie, în dragoste, în ajutorarea altora, tot ca practică ei au sărbătorit o zi nouă de închinăciune, ziua a opta sau ziua întâi a săptămânii numită ,^Ziua Domnului", în contrast cu Ziua împăratului sau Ziua soarelui. Ea nu a fost poruncită, ci a fost sărbătorită în mod voluntar, ca recunoştinţă în cinstea Mântuitorului. Astfel găsim că în primul veac, la Troa, creştinii s-au adunat în ziua întâi a săptămânii pentru frângerea pâinii cu apostolul Pavel (Fapt. Ap.20:7). La fel apostolul Pavel rânduieşte bisericii din Corint să pună de o parte ajutoarele pentru săraci în ziua întâi a săptămânii (1 Cor. 16:2). Pe apostolul Ioan în insula Patmos, îl găsim că era în post în Ziua Domnului(Apoc.l:10).IUSTIN MARTIRUL în Dialogul cu iudeul Trifon, care obiecta despre creştini că nu păzesc Sabatul, a spus: „De altfel, o, bărbaţi, ne-ar fi cu putinţă să dovedim că ziua a opta avea o taină mai mare decât cea de a şaptea". ^) „Neamurile, cu toate că nu păzesc Sâmbetele, nici nu se taie împrejur şi nici nu ţin sărbătorile, totuşi ele vor moşteni moştenirea cea sfântă a lui Dumnezeu". ^) Tot Iustin, în Apologia sa, a scris: „în ziua care este dedicată soarelui, toţi cei ce trăiesc în oraşe sau locuiesc la ţară se adună într-un loc comun şi citesc, atât cât timpul le permite, Memoriile apostolilor (Evangheliile) sau scrierile proorocilor. Apoi cel ce conduce dă îndemnuri verbale şi înştiinţări, şi apelează să fie imitate acele bune exemple. După aceea, se ridică şi131oferă rugăciuni... Ziua soarelui este ziua în care noi toţi ne adunăm într-un loc comun, fiindcă e prima zi când Dumnezeu a schimbat întunericul şi materia, a creat lumea, şi e ziua când Isus Hristos, Mântuitorul nostru, a înviat din morţi''1 vŞi TERTULIAN în Apologia sa vorbeşte că Duminica este noua zi de sărbătoare a creştinilor. El a scris: „Dacă noi dedicăm Ziua soarelui (Duminica) spre bucurie, e dintr-un motiv foarte

Page 59: Esti tu sigur ca esti crestin?

departe de cei ce se închină soarelui, noi avem unele asemănări cu acei ce dedică o zi lui Saturn" (Sâmbăta)15)La fel şi scrierea numită DIDAHIA sau învăţătura celor 12 apostoli, scrisă între 140-160, spune: „în Ziua Domnuluine adunăm împreună, frângem pâinea şi dăm mulţumiri". 16)IGNAŢIU în scrisoarea către creştinii din Magnesia, anul 110, a scris: „Dacă cei care umblă după obiceiurile vechi, vin la noua speranţă, ei nu mai ţin Sabatul, ci Ziua Domnului'*'■')CLEMENT DIN ROMA în scrisoarea către Corinteni, spune: „Astăzi am sărbătorit Ziua Domnului, zi sfântă, în care am citit scrisoarea voastră ". * °)Din toate aceste citate se constată că pentru creştini, Duminica a fost ziua de închinăciune şi sărbătorire pe care o petreceau, nu în dansuri, petreceri, beţii şi mergerea la piaţă pentru cumpărături, ci în mulţumiri, rugăciuni, citirea Scripturilor şi strângerea de ajutoare pentru cei lipsiţi. Tu cum petreci Duminicile? Este Duminica zi sfântă, închinată Domnului sau e ziua ta şi îţi faci lucrările tale?Realitatea de aziSe aseamănă creştinii de acum cu cei de atunci? Ce pot să spun de creştinii români de azi? Cei mai mulţi sunt ca132Efesenii înainte de pocăinţă, morţi în păcatele lor (Efes.2:1-3), nu s-au lepădat de ei înşişi, ci sunt mândri care mai de care, nu s-au despărţit de păcat, au vorbirea murdară, plină de minciuni, de înjurături, de bancuri, de glume proaste, de cuvinte porcoase, au gânduri rele, au priviri pofticioase, fac planuri cum să prindă în curse, sunt desfrânaţi, sunt înşelători, proverbiali în furturi, se urăsc unii pe alţii, îşi dau în cap, iubesc mita, sunt corupţi, nu cunosc Evanghelia, nu cunosc pe Dumnezeu, nu îl cinstesc ci îl înjură în termenii cei mai josnici, nu au mântuirea, şi totuşi se numesc creştini! Oare când îşi vor da seama românii de starea sufletului lor? Când vor căuta să vadă ce spune Biblia despre viaţa creştină? Când vor vedea că ei nu sunt creştini şi vor căuta să devină creştini reali?Care vor fi preoţii, prelaţii, păstorii, profesorii de liceu şi din universităţi care, cu preţul pierderii slujbei, vor căuta să trezească generaţia tânără spre a părăsi căile păcatelor şi să se întoarcă nu la o religie, ci la Dumnezeu, trăind viaţa de adevăraţi creştini?Hristos Domnul e singura soluţie la criza alarmantă a României ! Atunci corupţia ar dispare, mita nu ar mai fi acceptată, furturile şi teama omului de om ar fi înlăturate, cârciumele şi casele de desfrâu ar falimenta, slujbele de închinăciune lui Dumnezeu ar lua locul balurilor, discotecilor şi dansurilor, dragostea ar lua locul certurilor şi divorţurilor din familii, binecuvântările lui Dumnezeu s-ar revărsa fără măsură, iar bucuria, mulţumirea şi glorificarea lui Dumnezeu ar copleşi inimile oamenilor.într-o provincie unde s-au petrecut mari treziri spirituale, poliţiştii, fiindcă nu mai aveau cazuri de arest, au format cvartete bărbăteşti, au învăţat imnuri creştine şi Duminica vizitau diferite biserici şi cântau la slujbele de închinăciune, iar judecătorii, cu mănuşi albe pe mâini,133^stăteau în fotoliile lor în sălile de judecată, dar nu aveau clienţi pe care să îi judece.Fericit e poporul care îl cunoaşte şi slujeşte pe Domnul! Atunci Preşedintele ţării, ca si David altădată, va merge în fruntea mulţimii la Casa Domnului, iar miniştrii, senatorii şi deputaţii nu se vor mai certa în Parlament, ci în unitate se vor întrece în a face bine poporului. Acestea ar fi realităţi, când poporul s-ar întoarce în masă la Dumnezeu şi ar deveni cu adevărat creştin. Dar trezirea spirituală trebuie să înceapă cu mine şi cu tine. Tu poţi deveni o forţă spirituală în

Page 60: Esti tu sigur ca esti crestin?

schimbarea oamenilor din localitatea ta. Foloseşte genunchii, lasă-te aprins de dragostea lui Dumnezeu şi apoi dă alarma, ca oamenii să se oprească din goana nebună spre groaznicele chinuri ale iadului. Aş vrea să văd poporul român întors nu la o religie, ci la Dumnezeu şi trăind creştinismul dus de apostolul Andrei pe meleagurile României.O, Doamne, ascultă-mi ruga şi prin Duhul sfânt lucrează la o trezire zguduitoare şi uimitoare a poporului român !Bibliografie/. W.A. Jurgens, The Faith of'the Eaiiy Fathers, vol.l,p.492. Ibid. pag. 523. Ibid. pag. 704. Ibid. pp. 76,775. Ibid. pag. 976. Ibid. pag. 1007. Jack N.Sparks, The Apostolic Fathers, pag. 34 8 Ibid. pag. 459. Ibid. pag.4710. Jurgens, ibid. pag. 5611. Alexander Roberts, Ante-Nicene Fathers, vol.III, pag.4612. D. Fecioru, Iustin, Dialogul cu iudeul Trifon, pag. 6313. Ibid. pag. 6714. Jurgens, ibid. pag. 5615. Alexander Roberts, Ante-Nicene, pag.3116. Jurgens, ibid. pag. 417. Ibid. pag. 1918. Ibid. pag.46134135^

136

CREŞTINII AU FOST CREDINCIOŞI PRIN TOATE ÎNCERCĂRILECredincioşia este una din trăsăturile fundamentale ale creştinismului. Adevăraţii creştini au rămas neclintiţi în credinţă prin toate greutăţile şi persecuţiile prin care au trecut. Dragostea lor faţă de Domnul Isus a fost dovedită prin curăţia lor, prin ajutorarea celor în nevoi şi prin lucrarea misionară; iar credincioşia lor a fost verificată în focul persecuţiilor. Duşmanii i-au făcut să înscrie în istorie cele mai glorioase pagini de eroism.Credincioşia în viaţa conjugală însemnă a rămâne până la moarte în credinţa pe care ai făgăduit-o soţiei sau soţului tău. Credincioşie faţă de Domnul Isus, Mântuitorul nostru, înseamnă a trăi în totul pentru El, şi dacă trebuie, să fii gata să mori pentru El.Ce spune Biblia despre credincioşie.Cnedincioşia e cenută în Scripturi.Hristos Domnul a dat urmaşilor Săi o seamă de ÎNŞTIINŢĂRI în ce priveşte încercările prin care aveau să treacă şi le-a cerut să rămână statornici în credincioşia lor. Iată câteva texte:„Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocăra, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă pentru că răsplata voastră este mare în ceruri;137căci tot aşa au prigonit pe proorocii, care au fost înainte de voi" (Ev.Mat. 5:11,12).

Page 61: Esti tu sigur ca esti crestin?

„Iată, Eu vă trimit cape nişte oi în mijlocul lupilor. Fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii. Păziţi-vă de oameni; căci vă vor da în judecata soboarelor, şi vă vor bate în sinagogile lor. Din pricina Mea, veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, ca să slujiţi ca mărturie înaintea lor şi înaintea neamurilor. Dar, când vă vor da în mâna lor, să nu vă îngrijoraţi, gândindu-vă cum sau ce veţi spune; căci ce veţi avea de spus, vă va fi dat chiar în ceasul acela; fiindcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi. Fratele va da la moarte pe fratele său, şi tatăl pe copilul lui; copiii se vor scula împotriva părinţilor lor şi-i vor omora. Veţi fi urâţi de toţi, din pricina Numelui Meu; dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit" (Ev.Mat. 10:16-22) „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă" (Ev.Mat. 10:28). „ Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, saşi ia crucea (Crucea însemna suferinţă, răstignire,n.n.) şi să Mă urmeze. Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga"(Ev.Mat. 16:24,25). Aceste înştiinţări au fost spuse ucenicilor la începutul misiunii lor.„ V-am spus aceste lucruri, pentru ca ele să nu fie pentru voi un prilej de cădere. Au să vă dea afară din sinagogi: ba încă va veni vremea când, oricine vă va ucide, să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu. Şi se vor purta astfel cu voi, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine. V-am spus aceste lucruri, pentru ca, atunci când le va veni ceasul să se împlinească, să vă aduceţi aminte că vi le-am spus. Nu vi le-am spus de la început, pentru că eram cu voi "(Ev. Ioan 16:1-4). Cuvintele acestea au fost spuse de Domnul Isus138înainte de arestarea Sa.Vorbind despre vremea sfârşitului, Hristos Domnul a zis: „Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omora; şi veţi 11 urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu... dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit"(Ev.Mal24:9,13).La fel apostolul Pavel a înştiinţat bisericile nou înfiinţate în privinţa aceasta. în Fapt. Ap. 14:21,22, este scris: „După ce au propovăduit Evanghelia în cetatea aceasta, şi au făcut mulţi ucenici, s-au întors la Listra, la Iconia şi la Antiohia, întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna să stăruie în credinţă şi spunea că în împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri". Deasemenea lui Timotei i-a scris: „De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniţi" (2Tim.3:12).Şi apostolul Petru a scris despre probarea credinţei: „pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este cercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos"{\ Pet.l:7). „Nimeni din voi să nu sufere ca ucigaş sau ca hoţ, sau ca făcător de rele, sau ca unul care se amestecă în treburile altuia. Dimpotrivă, dacă sufere pentru că este creştin, să nu-i fie ruşine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta" (l Pet.4: 15,16).împlinirea acestor înştiinţări.E important de observat că în primul rând duşmanii creştinilor au contribuit la împlinirea acestor înştiinţări. Ei au fost cei ce au pricinuit batjocura, torturile şi martirajul creştinilor. Hristos Domnul doar i-a înştiinţat în privinţa aceasta. Ura duşmanilor a dat în vileag dragostea creştinilor faţă de Mântuitorul lor, faţă de fraţii lor şi chiar faţă de duşmanii lor. Căci nu odată au fost cazuri când schingiuitorii lor au fost biruiţi şi au devenit creştini.139Partea creştinilor în faţa valului năpraznic de ură, care s-a revărsat ca un puhoi asupra lor, a fost să rabde totul şi să rămână neclintiţi în credincioşia lor. Să verificăm doar câteva cazuri. Imediat după Rusalii, cu ocazia vindecării ologului la poarta „Frumoasă", Petru şi Ioan au fost arestaţi şi

Page 62: Esti tu sigur ca esti crestin?

aruncaţi în închisoare. A doua zi au fost anchetaţi în faţa Soborului lui Israel, au fost ameninţaţi să nu mai vorbească cu nici un chip de Numele lui Isus, apoi le-au dat drumul. După puţin timp, au fost arestaţi din nou şi bătuţi, li s-a cerut să nu mai vorbească; iar despre ucenici citim: „Ei au plecat dinaintea Soborului şi s-au bucurat că au fost învredniciţi să fie batjocoriţi pentru Numele Lui" (Fapt. Ap. 5:41). Aici putem observa că urmaşii Domnului au privit suferinţa pentru Numele Domnului ca un mare har. Suferinţa a rămas suferinţă, dar felul cum au primit-o a fost diferit: „ei s-au bucurat". Aceasta i-a făcut să fie mai mult ca biruitori.Probabil prin anul 33 d.Hr. Ştefan, după o dispută cu alţi evrei, e apucat, dus cu forţa în faţa Soborului, e anchetat, apoi e târât afară din cetate şi omorât cu pietre. Astfel, creştinismul a ajuns să aibă primul martir. Era o împlinire a ceea ce le-a spus Domnul Isus. Calea Lui e calea crucii.Prin anul 44 d.Hr. Iacov, fratele lui Ioan, din porunca lui Irod, a fost martirizat, tăindu-i-se capul cu sabia şi Petru a fost arestat din nou şi pus în închisoare, cu gândul ca după praznic să fie martirizat şi el. Dar Petru e izbăvit în chip minunat de îngerul Domnului. El încă mai avea de lucru. Şi aici se poate constata că viaţa noastră nu e în mâinile oamenilor, ci în mâna Domnului. O, binecuvântată e această convingere !Prin anul 46.d.Hr. Pavel şi Barnaba ajung la Listra. Predică Evanghelia, oamenii sunt foarte încântaţi, dar peste noapte se schimbă, pun mâinile pe apostolul Pavel, îl împroaşcă cu pietre şi crezându-1 mort, îl târăsc afară din140cetate. El îşi revine şi pleacă nu acasă, ci mai departe în misiune la Derbe. Nu s-a speriat de suferinţele îndurate.Prin anul 53 d.Hr. Pavel şi Sila ajung cu vestirea Evangheliei la Filipi, în Macedonia. Abia au pus piciorul în Europa şi au fost confruntaţi cu prigoana. Au fost arestaţi, bătuţi cu nuiele şi puşi în temniţă cu picioarele în butuci, o tortură destul de grea. Dar s-a meritat să îndure suferinţa, căci în noaptea aceea, temnicerul a devenit creştin.Probabil prin anul 59 d.Hr. nu ştim în ce împrejurare,apostolul Pavel a trebuit să lupte cu fiarele în Efes(l Cor.l5:32).Prin anul 60 d.Hr. în a doua sa epistolă către Corinteni, apostolul Pavel a aşternut în scris o parte a suferinţelor sale pentru Hristos Domnul. Iată ce spune el: „... în temniţe şi mai mult; în lovituri fără număr; de multe ori în primejdii de moarte. De cinci ori am căpătat de la iudei patruzeci de lovituri fără una, de trei ori am fost bătut cu nuiele, odată am fost împroşcat cu pietre... "(2 Cor. 11:23-25).în acelaşi an a fost arestat la Ierusalim, a stat doi ani în închisoare la Cezarea, apoi a fost dus sub escortă la Roma spre a fi judecat de Cezarul. Acolo a stat alţi doi ani în stare de arest. Prin anul 66 d.Hr. apostolul Pavel a fost din nou arestat, judecat şi condamnat la moarte şi a fost martirizat prin decapitare. Clement din Roma scrie că trupul lui a fost dus de creştini în catacombele Romei.Cu ceva înainte de anul 64 când se susţine că a fost scrisă epistola către Evrei, creştinilor acestora li s-au produs necazuri, batjocuri şi li s-au răpit averile. Dar ei au primit cu bucurie această răpire, fiindcă ştiau că au în ceruri o mai bună avuţie, care dăinuieşte, şi pe care duşmanii nu le-o puteau răpi (Evr. 10:32-34). Oare cum ai primi tu răpirea averilor tale?Spre a-L urma pe Hristos Domnul şi a vesti Evanghelia Jertfei se cere un preţ, se cere jertfă. Calea Lui e calea141îngustă a crucii, umbli tu pe ea? Ce preţ de ocară, de pierdere şi de suferinţă ai îndurat tu pentru Mântuitorul? Eşti tu sigur că eşti creştin?Mărturia scriitorilor despre credincioşia creştinilorE bine să învăţăm aici că spre a rămâne credincioşi Domnului are o mare importanţă felul cum

Page 63: Esti tu sigur ca esti crestin?

privim noi suferinţele, prigoanele. Dacă le privim ca o mare nenorocire ce s-a abătut peste noi, vom cădea; dacă le privim ca un har, ca un dar nemeritat, le vom îndura cu bucurie. Ele sunt împrejurări pe care nu le putem controla şi sunt cauzate de vrăjmaşii noştri, dar ele lucrează spre binele nostru veşnic, întristările şi prigoanele ne încearcă credincioşia noastră. Ele sunt un foc curăţitor şi au menirea să ne purifice de orice zgură. Noi ne considerăm buni în faţa lui Dumnezeu până ce ajungem puşi în cuptorul suferinţelor. Atunci descoperim ce puţină renunţare avem şi ce puţină credinţă posedăm. Nimic nu ne desparte mai bine de plăcerile vieţii trecătoare, ca şi suferinţele. Şi cu cât suntem mai despărţiţi de lume cu toate ale ei, cu atât suferinţele sunt mai uşor de suportat. Uneori Dumnezeu îşi scoate pe credincioşii Săi la bară spre a demonstra credincioşia lor. O, de am fi gata pentru o aşa lucrare de glorificare a Numelui Său.IUSTIN MARTIRUL a spus în Dialogul cu iudeul Trifon: „Este lucru lămurit că nimeni nu este pe tot pământul care să ne înfricoşeze şi să ne robească, pe noi care am crezut în Isus. Căci este lucru cunoscut de toţi că atunci când suntem decapitaţi, răstigniţi, aruncaţi înaintea tiarelor, în lanţuri, în foc şi în toate celelalte chinuri, noi nu ne îndepărtăm de la mărturisirea noastră, ci dimpotrivă, cu cât astfel de lucruri ni se întâmplă mai mult, cu atât numărul credincioşilor şi a cinstiţilor de Dumnezeu, prin Numele lui142Isus, sporeşte. " *)EUSEBIU în Istoria bisericească 2) spune că Iustin pomeneşte în lucrările sale de Ptolomeu, Lucius şi o femeie al cărei soţ nu a devenit creştin, ci i-a denunţat. Ei au fost judecaţi de Urbicius şi condamnaţi la moarte pentru că erau creştini. în încheierea relatării, Iustin a scris: „Acum mă aştept ca şi eu să tiu denunţat de cineva dintre tilozofî\ El a vestit Evanghelia în Palestina, în Egipt, în Grecia şi Italia, făcând mulţi ucenici ai lui Isus. în urma unei dispute la Roma a lui Iustin cu filozoful Crescens, căruia i-a închis gura într-o întrunire publică, acesta 1-a denunţat şi Iustin a fost dus în faţa guvernatorului Rusticus, prefectul Romei, filozof stoic, instructorul lui Marcu Aureliu. ) Acolo Iustin a declarat: „După o căutare atât de obositoare, am găsit pacea şi odihna". La cererea magistratului de a-şi defini această filozofie, el şi-a expus în cuvinte pline de vervă credinţa sa în Dumnezeul cerului şi al pământului, şi în Fiul Său, Domnul adevărului. Apoi a adugat: „Suntprea mic ca să pot spune ceva mare despre Hristos.11 întrebându-1 în bătaie de joc dacă el crede că se va înălţa la ceruri când i se va tăia capul, Iustin i-a răspuns: „Nu că eu cred, ci eu ştiu că mă voi înălţa !" Când magistratul îl îndemnă să sacrifice, spre a-şi cruţa viaţa, Iustin îi răspunse: „Dorinţa noastră mare este să suferim pentru Hristos, căci aceasta ne dă încredere înaintea înspăimântătorului Său scaun de judecată, la bara căruia va avea să stea lumea întreagă". El a fost martirizat în anul 165 d.Hr.Arestarea, judecarea şi condamnarea creştinilor nu se făcea pentru fapte rele, ci doar pentru că erau creştini. De fapt, Domnul Isus a spus: „ Veţi ti urâţi de toţi din pricina NumeluiMeu"'şi aşa s-au petrecut lucrurile.TERTULIAN în Apologia sa a protestat cu multe argumente raţionale împotriva acestui fel de judecată. „Creştinii sunt acuzaţi numai la auzul numelui de creştin "143zice el. El a avut o minte foarte ascuţită şi a fost tare în argumentare. Acuzele aduse împotriva creştinilor, el le ia şi le răstoarnă în capul lor, căci ei, romanii, făceau aşa ceva, nu creştinii. La creştini nu s-a găsit nici un caz care să îndreptăţescă acuzele. El a condamnat uşurinţa judecătorilor în a rosti sentinţe, fără a avea fapte, dovezi, fără a cunoaşte fondul problemei. El le-a zis: „Mărturie a necunoaşterii voastre, care în timp ce scuză nedreptatea, o osândeşte de fapt, şi stă în împrejurarea că toţi care mai înainte ne urau, pentru că nu cunoşteau ce anume este acel lucru pe care îl urau, îndată ce încep să-1 cunoască, încetează şi ura lor. Aceştia, fără

Page 64: Esti tu sigur ca esti crestin?

îndoială, se fac creştini în urma celor aflate şi încep a urâ ceea ce ei făcuseră mai înainte, şi mărturisesc acum pe faţă tocmai ceea ce uraseră; şi numărul acestora este pe atât de mare pe cât ne este învinuirea... Şi cu toate acestea, chiar împrejurarea aceasta nu-i face să-şi îndrepte mintea spre existenţa unui oarecare bun ascuns. Nici gând să fie mai drepţi în bănuiala lor. Nu le place a cerceta mai de aproape. Le place a nu cunoaşte, pe când alţii se bucură că au cunoscut"^)Apoi ironizează anchetele şi folosirea torturilor în stoarcerea mărturisirilor de la creştini. El a scris:'„Strigă omul în gura mare „Sunt creştin". Ce este, spune. Tu voieşti să auzi ce nu este. Voi, care sunteţi puşi să stoarceţi prin chinuri adevărul, numai de la noi vă străduiţi să stoarceţi minciuna ! „Asta sunt, ce mă întrebi dacă sunt"' - zice el -de ce mă chinuieşti în dispreţul legilor? Mărturisesc şi totuşi mă chinuieşti; ce ai face dacă aş tăgădui? Desigur altora dacă ar tăgădui nu le-aţi da crezare aşa uşor. Pe noi dacă ar fi să făgăduim, ne-aţi crede îndată. Pe creştin îl socoti vinovat de toate nelegiuirile... şi pe el îl constrângi să tăgăduiască, asta ca să-1 achiţi de orice pedeapsă, de care n-ai putea să-1 achiţi, dacă n-ar tăgădui. Aceasta înseamnă că te abaţi de la lege. Vrei să tăgăduiască că este vinovat, ca144să-1 declari nevinovat, şi aceasta fără voia lui şi fără vreo vină cu privire la trecut.)în ce priveşte statornicia în credinţa a creştinilor, el ridică suferinţa la rang de glorie spunând: „Arşi cu vreascuri, legaţi la jumătatea unui stâlp, aceasta este înfăţişarea biruinţei noastre, aceasta este haina împodobită a izbânzii noastre, pe un astfel de podium ne sărbătorim noi victoria'^) Apoi arată că dintre toţi cei duşi la judecată, singuri creştinii primesc condamnarea cu bucurie şi le cere să-şi dea seama de zădărnicia tuturor torturilor: „Puteţi să ne chinuiţi, să ne ţintuiţi pe cruce, să ne osândiţi, să ne striviţi...toate vor fi de prisos. Dimpotrivă, va fi un îndemn în plus pentru credinţa noastră. Ne facem chiar mai numeroşi, oridecâte ori suntem seceraţi de martirajul vostru. Sămânţa este chiar sângele creştinilor". '' Antitezele lui Tertulian sunt excelente, de fapt sunt un strigăt de biruinţă, ţâşnit din piepturile a milioane şi milioane de martiri din trecut, din prezent şi din viitor: „Murim, dar învingem ! Voi ne condamnaţi, Dumnezeu ne dă mântuirea!CIPRIAN a fost bogat, trăia în splendoare şi lux. Se desfăta în fel de fel de plăceri şi banchete. Pentru convertirea lui, Dumnezeu s-a folosit de un creştin din Cartagina numit Cecilius, un om simplu. După pocăinţă, el a căutat să trăiască în totul după perceptele Noului Testament. El şi-a vândut averea, a împărţit banii la săraci, s-a îmbrăcat simplu şi a trăit o viaţă modestă. După o vreme, păgânii au început să-1 duşmănească şi să-1 acuze că e capul bandei celor dispreţuiţi de popor numiţi creştini şi cereau arestarea lui. în urma decretului dat de Deciu împotriva creştinilor, mulţimile de păgâni au început să strige: „Ciprian la lei ! Ciprian la lei !" Atunci s-a refugiat pentru o vreme în pustiurile Africii. După doi ani, în Cartagina a izbucnit o ciumă. Atunci Ciprian s-a întors şi cu creştinii a dat mână de ajutor bolnavilor. Dar după câtva145timp când ciuma s-a mai potolit, duşmanii cu o îndoită furie au căutat pierzarea lui Ciprian. El a fost arestat de proconsulul Aspasius Paternus, care 1-a judecat şi exilat la Curubis. După un an, în timpul prigoanei de sub împăratul Valerian, noul proconsul al Africii de nord, a poruncit să fie adus Ciprian şi 1-a condamnat la moarte. Dus pentru execuţie într-un câmp din apropiere, acolo s-a adunat o mare mulţime. Liniştit el a îngenunchiat acolo şi sabia călăului i-a despărţit capul de trup. Martirajul lui a avut loc pe data de 14 Sept258. 10)CIPRIAN într-o scrisoare adresată celor arestaţi si condamnaţi în timpul crudei prigoane de sub Deciu, ") spunea:,,O, picioare binecuvântate, care sunteţi înlănţuite, dar care sunteţi descătuşate nu de fierar, ci de Domnul! O, binecuvântate picioare încătuşate, care sunteţi călăuzite spre

Page 65: Esti tu sigur ca esti crestin?

Paradis pe calea mântuirii ! O, picioare legate în prezent în lumea aceasta, ca să fiţi libere pentru totdeauna cu Domnul!... Cu ce cuvinte aş putea eu să cânt laudele voastre? O, fraţi eroi ! Mulţimea martorilor a privit cu admiraţie lupta voastră spirituală pentru Domnul. Ei v-au auzit pe voi, robii Lui, mărturisind Numele Lui pe faţă înaintea oamenilor, cu o credinţă nestricăcioasă şi cu un curaj divin. Ei v-au văzut neînarmaţi împotriva furiei lumii, dar apăraţi tot timpul de scutul credinţei. Sângele, care era să potolească setea prigonitorilor, a curs în râuri - glorios sânge ce stinge şi flăcările iadului. O, ce spectacol pentru Dumnezeu însuşi ! Ce sublim, ce măreţ ! Cu câtă bucurie nu a luptat şi a biruit Hristos în cei ce sunt ai Lui. El le dă tot ce separe că a luat de la ei. El eprezent în luptă, susţinându-i şi înflăcărându-i pe campionii Numelui Său. El, care pentru noi a biruit moartea, nu încetează de a birui în noi. Fericită e Biserica luminată cu o aşa glorie divină şi înnobilată în zilele noastre prin sângele martirilor ! Mai înainte ea strălucea albă prin curăţia copiilor ei, acum ea a146primit o mantie împărătească de purpură roşie, scăldată în sângele lor... Voi aţi rămas statornici până la capăt, sub cele mai îngrozitoare încercări. Nu aţi fost doborîţi sub nici o tortură, ci torturile au fost doborîte sub statornicia voastră y>Dovadă de credincioşia creştinilor sunt însăşi cuvintele guvernatorului din Lion, care a judecat pe martirii Epipodius şi Alexandru. El a zis: „Ce rost au toate persecuţiile, dacă ei totuşi rămân credincioşi şi îndrăznesc să-L mărturisească pe Hristos, iar vechilor zei refuză să le sacrifice". Ce credincioşie neclintită au avut acei creştini !Realitatea de aziSe aseamănă creştinismul tău cu al celor de atunci? Eşti tu sigur că eşti creştin? Toată lupta Satanei a fost să-i despartă pe creştini de Mântuitorul lor, prin torturi să-i facă să se lepede de credinţă. Ca să nu sufere chinurile oribile şi moartea de martir, li se cerea să arunce doar un bob de tămâie pe altarul zeului sau să-L hulească pe Hristos Domnul. Şi ei au fost mai degrabă gata să sufere toate torturile - şi ele au fost groaznice - şi cu corpul sfârtecat să fie aşezaţi pe grătar, să fie daţi pradă fiarelor sălbatice, să fie arşi pe rug, răstigniţi sau decapitaţi cu securea sau sabia călăului. Ce statornicie în credinţă ! Pe tine nu te uimeşte? Dar astăzi...?La creştinismul formal de azi, nu poate fi vorba de statornicie în credinţă, căci ei nu au credinţă. Ei II blestemă pe Hristos şi pe Dumnezeu fără să li se ceară aceasta. Fiindcă nu au credinţă, nu au de ce să fie prigoniţi, ci prigonesc ei pe cei ce în mod sincer vreau să se apropie de Dumnezeu. Au fost mai multe cazuri când chiar preotul satului a dat băutură unor vlăjgani şi i-a trimis să bată pe câte un pocăit sau pe unul care venise în comuna lor să147vestească Evanghelia, să spună oamenilor să se lase de înjurături, de minciuni, de beţii, de desfrâu şi să se întoarcă la Dumnezeu. Aşa ceva au făcut preoţii păgâni, nu creştinii, păgânii împiedicau pe oameni să se întoarcă la Dumnezeu.în 1994, am fost prin câteva localităţi din Oltenia şi mi s-a spus că înainte de mine trecuse altcineva cu o maşină şi a împărţit nişte Biblii. îndată ce a auzit preotul, s-a dus din casă în casă şi a adunat toate Bibliile, ca nu cumva oamenii citind, să părăsească păcatul. Biblia din care noi citim, nu am tradus-o noi, ci Dumitru Cornilescu, care a fost preot ortodox. Creştinii au căutat să răspândească Evanghelia. Pe preoţii păgâni i-a deranjat Evanghelia şi au căutat s-o stârpească. Dar în ciuda tuturor opintirilor Satanei şi a slugoilor lui, Evanghelia nu a fost stârpită, ci a ajuns până la noi, slavă Domnului. Ferice de cei ce o citesc şi o trăiesc în viaţa lor ! Aceştia rămân statornici în credinţă.Şi astăzi urmaşii lui Hristos Domnul sunt batjocoriţi şi huiduiţi. Nu sunt huiduiţi şi batjocoriţi mincinoşii, înşelătorii, beţivii, curvarii, blestemătorii de părinţi şi de Dumnezeu. Aceştia sunt

Page 66: Esti tu sigur ca esti crestin?

„drept credincioşi" ! Vai, câtă înşelăciune ! O, fraţi români, treziţi-vă la adevăratul creştinism ! E vremea să vă întoarceţi la Dumnezeu. Eu nu pledez pentru o religie, căci nici o religie nu dă intrare în cer. Nu veţi găsi nicăieri scris în Biblie că o religie mânruieşte. Hristos Domnul e singurul Mântuitor pentru toţi cei ce se apropie de El şi sunt gata să-L urmeze cu credinţă statornică.Noi trăim în vremurile din urmă şi Domnul Isus a spus că în vremurile din urmă vor fi din nou mari prigoniri (vezi Ev.Mat.24:9-10; Ev.Luca 21:34-36; 2 Tim.4:3-5; Apoc.l3:7). Păcătoşenia mare şi necredinţa nu vor putea suferi lumina Evangheliei. Şi mi se pare că vestitorii Evangheliei de azi prea puţin pregătesc pe credincioşii148Domnului în privinţa aceasta. Oare va avea şi vremea din urmă credincioşi statornici? Oare vom avea şi noi apologeţi? Se vor converti alţii văzând suferinţele celor credincioşi?Domnul Isus i-a înştiinţat pe urmaşii Săi că vor fi urâţi de toţi, chiar şi de cei din casa lor. Calea Lui e calea crucii, a suferinţelor. Jim Elliot, un misionar care a fost ucis cu săgeţi în tribul Auca din Ecuador, cu ceva înainte de moarte, a zis: „Acela care dă ceea ce nu poate păstra spre a primi ceea ce nu poate pierde, nu e nebun " Unui creştin dus în faţa guvernatorului din Lion, i s-a propus să-şi cruţe viaţa, căci e mai bine să se lepede de credinţă decât să fie ars, la care creştinul a răspuns:,,^ mai bine să ard acum în câteva clipe, decât să ard o veşnicie".Dacă ai fi tu confruntat cu aşa ceva, ce ai alege? Ai da tu dovadă că eşti cu adevărat creştin? Ai rămâne statornic pe calea Domnului?Domnul Isus a zis celor din Smirna: ,JFU credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii". Iar apostolul Pavel a scris creştinilor din Roma, pe vremea lui Nero: „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? După cum este scris: „Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat". Totuşi în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru " (Rom. 8:35-39).Prin toate ispitele, momelile,amăgirile şi şiretlicurile ascunse, prin toate ameninţările, persecuţiile cu gama149torturilor, vrăjmaşul vrea să ne despartă de Hristos Domnul. Creştinul trebuie să-şi dea seama de toată această luptă şi să rămână statornic în dragoste, strâns alipit de Domnul Isus Hristos. Nimic din ale lumii să nu-i atragă dragostea. Având în vedere această luptă crâncenă, apostolul Pavel îndemna pe fraţii din Efes să se întărească în Domnul şi în puterea tăriei Lui şi să ia toată armătura lui Dumnezeu, ca să poată ţine piept duşmanului şi să rămână în picioare în ziua cea rea, adică să fie biruitori. în Apocalipsa lui Ioan, Domnul dă şapte promisiuni frumoase pentru biruitori:1. „Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în Raiul lui Dumnezeu" (Apoc.2:7).2. „ Cel ce va birui, nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte". (Apoc.2:l 1)3. „Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din mana ascunsă, şi-i voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou pe care nu-1 ştie nimeni decât acela care îl primeşte " (Apoc.2:l 7).4. „Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele, îi voi da stăpânire peste neamuri... Şi-i voi da luceafărul de dimineaţă"(Apoc.2:26,28)

Page 67: Esti tu sigur ca esti crestin?

5. „Cel ce va birui, va fi îmbrăcat în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii, şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui" (Apoc.3:5).6. „Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu, şi nu va mai ieşi afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, noul Ierusalim, care are să se pogoare din cer de la Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou" (Apoc. 3:12)7. „Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie " (Apoc. 3:21)150Vrăjmaşul, şarpele cel vechi, balaurul, prin zvârcolirile şi şuierăturile lui, prin răcnetul leului, ar vrea să înspăimânte pe credincioşi, să-i facă să-i dea lui slavă, dar în cele mai critice momente, apare îngerul care strigă: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă !'{Apoc. 14:7). Şi biruinţa nu e a vrăjmaşului, ci a urmaşilor Mielului. Căci e scris: „Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte'

Caută şi tu să fii un astfel de creştin statornic, chiar din clipa aceasta. Roagă-te! Dumnezeu să-ţi ajute să ne vedem în veşnicie!Suntem mai mult ca biruitori. Murim, dar învingem! Aleluia! Glorie eternă Numelui Său Sfânt!Bibliografie:1. Iustin Martirul, Dialogulpag.2422. Eusebius, Ecclesiatical History, pop.ed.1973, p. 154-156 3.Ibid.pag.l504. Tertulian, Apologeticum, 1:6,85. Ibid. 2:13-166. Ibid. 50:37. Alexander Roberts, Ante-Nicene Fathers, voi III,p.558. Dr.George Johnson, The Story ofthe Church, 1940, p. 739. CiprianX:3,6W.Little PictorialLives ofthe Saints, pp.481-482151