UNIVERSITATEA ŞTEFAN CE MARE SUCEAVAFACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI

ROBAN DANIELAANUL III – CS

DISCIPLINA: METODICA ACTIVITATILOR DE EDUCATIE CIVICA

Tema investigatiei: DE CE EVALUAREA NU ESTE PERCEPUTĂ CA SUPORT AL ÎNVĂŢĂRII? Documentarea: Pedagogie – teoria şi metodologia instruirii şi evaluării; Didactica

Problemele evaluării şcolare şi mai ales implicaţiile subiective, interumane şi psihosociale

ale evaluării nu pot şi nu trebuie să fie abordate fără a ne raporta la deontologia profesiunii de

educator. Acţiunea subiectivă a profesorului, caracterul ei pozitiv sau negativ are implicaţii, nu

numai în planul obiectivităţii şi rigorii evaluării, dar şi pe un plan mai larg, social şi moral. De

altfel, deosebirea cea mai importantă între măsurare şi evaluare este că în timp ce măsurarea se

poate realiza ca o acţiune neutră, aproape impersonală, care nu afectează „obiectul” măsurat,

evaluarea nu poate (şi nici nu trebuie) să evite relaţia cu obiectul/subiectul evaluării, astfel încât

orice evaluare, chiar şi cea mai simplă, nu rămâne fără consecinţe asupra subiectului evaluat,

asupra elevului. Dimpotrivă, evaluarea poate fi, în funcţie de modul cum se face, stimulativă sau

descurajantă, pozitivă sau negativă, bine intenţionată sau rău intenţionată, corectă sau incorectă.

Pe de altă parte, evaluarea este un proces care, pe lângă faptul că implică subiecţi concreţi şi

are efecte în mintea şi conştiinţa elevilor, ea implică aproape în toate cazurile şi judecăţi de valoare,

raportere la valori morale şi la însuşiri de caracter. O notă şcolară sau un calificativ exprimă, de

cele mai multe ori, nu numai performanţe şi capacităţi „pure” de tipul inteligenţă, memorie

imaginaţie, cunoştinţe, deprinderi etc., ci şi calităţi de ordin moral, însuşiri de voinţă şi caracter

cum sunt hărnicia sau lenea, seriozitatea sau neseriozitatea, disciplina sau indisciplina, buna voinţă

sau reaua voinţă, corectitudinea şi incorectitudinea etc. Un elev de nota 9 sau 10 este implicit

considerat nu numai ca inteligent, creativ, competent, dar şi ca harnic, conştiincios, serios, ambiţios

ş.a.m.d. Tot astfel, un elec de nota 5 este considerat nu numai ca „slab” sub raport intelectual, dar

deseori şi ca leneş, neconştiincios, lipsit de voinţă etc.

Sigur însă că evaluarea şcolară are implicaţii social-morale mult mai largi decît cele ce

privesc direct elevii. Ea vizează părinţii, comunitatea socială, relaţiile dintre profesori. Evaluarea

poate fi corectă sau necorectă nu numai sub raportul adevărului sau corectitudinii logice, dar şi sub

aspect etic. Subiectivismul profesorului este rareori lipsit de cauzalitate socio-morală, el

producându-se de regulă pe fondul „filosofiei morale” a profesorului, al relaţiilor cu semnificaţie

morală pe care le promovează cu elevii, cu părinţii, cu ceilalţi profesori, iar toate acestea se reflectă

în actul evaluării, în criteriile folosite, în „ecuaţia personală a profesorului”.

Are loc Identificarea unor surse de documentare (reviste, carai, internet, materiale publicitare etc.) si realizarea unei bibliografii orientative pe tema evaluarii

Elevii vor fi solicitati sa selecteze informatii reprezentative pe tema evaluarii.Vom selecta impreuna imagini adecvate.

Am efectuat experimente si consemnari

Se realizarea materiale publicitare care sa prezinte importanta temei. Se impart elevii pe grupe. Se repartizeaza temele de lucru pe grupe. Repartizarea: o Grupa 1: tema: “Corpul meu este sanatos?”o Grupa 2: tema: “Reguli de circulatie”o Grupa 3: tema: “Un copil politicos” o Grupa 4: tema: “Scoala ma face mare”.

Am pornit de la urmatoarele premise teoretice: eforturile de eficientizare a evaluarii educationale trebuie îndreptate spre motivarea elevilor pentru a învata si intarirea încrederii acestora în necesitatea si obiectivitatea evaluarii performantelor lor scolare; redobândirea functiei formative a evaluarii reprezinta o conditie esentiala a progresului individual în realizarea învatarii si a dezvoltarii unor abilitati si competente obtinute prin învatare; diversitatea metodelor utilizate în evaluarea scolara contribuie la cresterea interesului si a motivatiei elevilor pentru învatare; cresterea gradului de obiectivitate a evaluarii scolare determina sporirea încrederii elevilor în valorile promovate de scoala.

Dintre activităţile profesionale care implică direct relaţia cu elevii ca subiecţi, ca

personalităţi, angajând totodată relaţii sociale cu multiple semnificaţii morale şi tot atâtea norme

deontologice, elaluarea este fără îndoială pe primele locuri. În cele ce urmează mi-am propus să

surprind câteva dintre problemele evaluării şcolare care se asociază direct sau indirect cu codul

moral al educatorului, care impun o perspectivă deontologică de analiză.

Evaluarea şcolară nu este un scop în sine, ci un mijloc de educaţie, prin care profesorul

orientează procesul de formare a elevului. Aceasta înseamnă că acţiunile, comportamentele care au

efecte negative, imediate sau de perspectivă, asupra evoluţiei personalităţii elevului nu au justificare

morală, chiar dacă luate de sine stătător nu se abat de la cerinţele de corectitudine a evaluării.

Ca parte integrantă a procesului de învăţământ, evaluarea reflectă predarea, ceea ce în plan

deontologic se traduce printr-o normă moral-profesională ce poate fi considerată fundamentală:

evaluarea trebuie să reflecte predarea. Aceasta înseamnă că nivelul de exigenţă, criteriile de

evaluare, cerinţele exprimate faţă de elevi, trebuie să fie cel puţin de acelaşi nivel şi de acelaşi sens

cu cele pe care profesorul le aplică în realizarea ţi autoevaluarea activităţii de predare. O evaluare

severă care urmează unei lecţii slabe nu numai că pierde virtuţile educative ale exigenţei, dar se

transformă în contrariul ei: elevii nu o mai receptează ca aparţinându-le, ci o transeră asupra

profesorului, văzând-o ca pe un mod prin care profesorul compensează, pe seama lor, propria

incapacitate.

Evaluarea elevilor trebuie să fie transparentă. Aceasta înseamnă că profesorul trebuie să

comunice şi să expliciteze elevilor toate datele pe care el însuţi le foloseşte în actul evaluării ( ce şi

cum tebuie să înveţe, ce şi cum trebuie să ştie,când şi cum vorfi evaluaţi, ce criterii vor fi folosite în

acordarea notelor etc.). Transparenţa evaluării presupune o evaluare deschisă, „pe faţă”, fără

capcane prin care oricare dintre actori (profesor sau elev) să-l înşele , să-l surprindă sau să-l

conducă în eroare pe celălalt (desigur nu se includ aici „întrebările capcană” din probele de

evaluare, cu toate că şi despre existenţa acestora elevii ar trebui avertizaţi).

BIBLIOGRAFIE

1. Conf.univ.dr. Elisabeta Voiculescu, Prof. Univ. Dr. Florea Voiculescu, „Pedagogie – teoria

şi metodologia instruirii şi evaluării”, Alba-Iulia, 2004.

2. Bontaş, Ioan: „Pedagogie”, Ed. ALL, Bucureşti, 1994

3. Cerghit, I.; Radu, I.T.; Popescu, E; Vlăsceanu, L: „Didactica”, E.D.P., Bucureşti, 1999.