Download - Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

Transcript
Page 1: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a abate de la calea cea dreaptă

a abate de la calea cea dreaptă (sau de la drumul drept) (pe cineva), a atrage, a împinge pe căi greşite

(pe cineva), a perverti (pe cineva).

a se abate de la chestiune

a se abate de la chestiune sau a ieşi din chestiune, a divaga: d. prezident ... nu permite oratorului să iasădin cestiune.CAR.

a abdica de la datorie a abdica de la datorie, a-şi încălca, a nu-şi îndeplini îndatoririle.

a aborda o temă

a aborda o temă (sau o chestiune, o problemă, un subiect), a lua în discuţie o temă (sau o chestiune, o

problemă, un subiect): oratorul a abordat o temă prea grea pentru puterile sale.CAR.

a accepta cu ochii închişi

a accepta cu ochii închişi (sau orbeşte) (ceva), a accepta fără chibzuială (ceva): credea, oare, ... că am săaccept totul orbeşte? CEZAR.P.

accident de teren accident de teren, neregularitate a solului.

acesta mi-i plugul acesta mi-i plugul, aşa mi-e sortit, aşa mi-e scris: trebuie să mă duc mort, copt, că acesta mi-i plugul.CR.a acoperi cheltuielile a acoperi cheltuielile, a face faţă cheltuielilor: cu ce să acopăr cheltuielile drumului? REBR.

a acoperi cu ţărînă

a acoperi cu ţărînă (pe cineva), a îngropa (pe cineva): cînd pe dînsa cu ţărnă-a coperit-o, părea că lumea-i neagră.EM.

a acoperi retragerea

a acoperi retragerea, a proteja trupele silite să se retragă: dumneata, căpitane, acoperă-neretragerea.CEZAR.P.

a acoperi terenul a acoperi terenul, (sport ) a fi activ pe toată suprafaţa terenului de joc.

a i se acri

a i se acri (cuiva), a se sătura, a i se urî (cuiva): şi, pe urmă, drept să-ţi spui, mi s-a cam acrit dedumnealor.CAR.

a acţiona în judecată a acţiona în judecată (sau în justiţie) (pe cineva), a da în judecată (pe cineva).

acu-i acu acu-i acu, (pop. ) acum este momentul decisiv: ei, Cătălin, acu-i acu ca să-ţi încerci norocul.EM.

acum ori niciodată acum ori niciodată, aceasta e ultima şansă: acum ori niciodată croieşte-ţi altă soartă.MUREŞANU .

acum o săptămînă

acum (vre)o săptămînă (sau lună, două zile, trei ani etc.), în urmă cu (vre)o săptămînă (sau lună, două

zile, trei ani etc.): trecuse pe la ei acum vreo două luni.CĂL. a se adapta la mediu a se adapta la mediu, a se acomoda cu ambianţa, cu împrejurările.

adevărul adevărat

adevărul adevărat sau adevărul gol-goluţ, adevărul pur şi simplu, purul adevăr: să mă trăsnească,boierule, dacă nu-ţi spui adevărul gol-goluţ! SAD.

adio şi n-am cuvinte! adio şi n-am cuvinte!, (fam. ) nu-mi pasă că pleci supărat!

adio şi-un praz verde! adio şi-un praz verde!, (glumeţ ) puţin îmi pasă!

a se adînci în gînduri

a se adînci (sau a se cufunda) în gînduri, a gîndi adînc, profund (făcînd abstracţie de realitate): se cufundase în gînduri şi nu mai auzea, nici nu mai vedea, nimic împrejur.VLAH.

a administra o probă a administra o probă, (jur. ) a folosi o probă într-un proces.

a adormi cu vorbe dulci a adormi cu vorbe dulci (sau mieroase) (pe cineva), a înşela, a duce cu preşul (pe cineva).

a adormi de veci a adormi (somnul cel) de veci, a deceda, a muri, a răposa.

a adormi întru Domnul a adormi întru Domnul, a muri creştineşte.

a adormi vigilenţa a adormi vigilenţa (cuiva), a distrage atenţia (cuiva), a îmbrobodi (pe cineva).

aducător aminte aducător aminte, care reaminteşte; comemorativ.

Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

Page 2: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a aduce aminte

a(-şi) aduce aminte, a(-şi) aminti, a(-i) reveni în memorie: de ochii tăi cei plini de-amor aminte mi-amadus.EM.

a aduce cu ... a aduce cu ..., a semăna cu ...: s-aduc cu tine mi-este toată fala.EM.

a aduce cu cangea

a aduce cu cangea (sau cu anasîna, cu de-a sila, pe sus) (pe cineva), a aduce cu forţa (pe cineva): l-au prins în munţi şi l-au adus pe sus.SAD.

a aduce folos a aduce folos, a folosi; a fi folositor, a aduce cîştig: ce folos ţi-ar aduce plecarea mea? CEZAR.P.

a aduce ghinion

a aduce (sau a purta) ghinion (sau nenoroc), a fi de rău augur, a fi nefast: pisică neagră! pftiu drace! asta-ţi aduce ghinion! ARGHEZI.

a aduce la acelaşi numitor

a aduce la acelaşi numitor , 1) (mat. ) a transforma două sau mai multe fracţii cu numitor diferit în fracţii

echivalente cu numitor identic; 2) (fig. ) a egaliza în mod forţat, a judeca nediferenţiat, a plafona; 3) (fig. ) a

pune de acord puncte de vedere deosebite: cum să aduci la acelaşi numitor atîtea păreri ce se bat cap încap? VLAH .

a aduce la cale

a aduce la cale (sau la calea cea bună) (pe cineva), a îndrepta purtarea cuiva, a cuminţi (pe cineva):

degeaba l-au luat cu binişorul, degeaba l-au bătut ca pe hoţii de cai, degeaba au dat slujbe la biserică; lacalea cea bună tot nu l-au putut aduce.SAD.

a aduce la cunoştinţa cuiva

a aduce la cunoştinţa (sau la cunoştinţă) cuiva, a informa pe cineva despre ceva, a încunoştiinţa: m-a trimis ... să aduc la cunoştinţa Măriei Voastre că el, cică, poate să vă facă podul.CR.

a aduce la cunoştinţa publică a aduce la cunoştinţa publică, a face public; a da publicităţii.

a aduce la cunoştinţă

a aduce la (buna sau dreapta) cunoştinţă (pe cineva), a ajuta (pe cineva) să înţeleagă, să priceapă, să

cunoască: pe nebunul nu-l aduci la cunoştinţă.PANN.

a aduce la disperare

a aduce la disperare (pe cineva), a exaspera (pe cineva): ai să mă aduci la disperare cu pretenţiiletale.GALA .

a aduce la îndeplinire

a aduce la (sau întru) îndeplinire (sau împlinire), a împlini, a pune în aplicare, a executa: am adus întruîndeplinire tot ceea ce ne-aţi poruncit.CR.

a aduce la masă a aduce (sau a duce) la masă (ceva), a servi mesenilor o mîncare sau o băutură.

a aduce la potecă a aduce la potecă (pe cineva), (reg. ) a îndrepta purtarea (cuiva): eu tot am să-l aduc la potecă.POP.

a aduce la prochimen

a aduce la prochimen (pe cineva), (înv. ) a aduce pe calea cea bună (pe cineva): dac-ai vrea tu să-l aducila prochimen ... sara ... cînd îţi despleteşti părul ... ştii? ... tertip femeiesc.AL.

a aduce la realitate

a aduce (sau a chema, a readuce) la realitate (pe cineva), a ajuta, a face pe cineva să vadă adevărata faţă

a lucrurilor: lumina gălbuie, neputincioasă, îi readuse la realitate.REBR.

a aduce la săvîrşire

a aduce la (sau în, întru) săvîrşire (sau săvîrşit), (înv. ) a săvîrşi, a pune în aplicare: încheind un tractat... nu-l putu aduce în săvîrşire.NEGR.

a aduce lumină a aduce lumină (într-o chestiune), a clarifica, a lămuri, a limpezi, a lumina (o chestiune).

a aduce mulţumire

a aduce mulţumire(a) (sau mulţumiri (le)) (cuiva), a mulţumi (cuiva): aduc mulţumirile mele d-luiPătîrlăgeanu pentru solicitudinea generoasă ce arată.CAR.

a aduce noră pe cuptor

a aduce noră pe cuptor, a se însura: într-o bună dimineaţă, feciorul mamei îi şi aduce o noră pecuptior.CR.

a aduce noroc a aduce (sau a purta) noroc, a fi de bun augur.

a aduce o atingere a aduce o atingere (cuiva), a cauza prejudicii morale (cuiva), a jigni, a insulta (pe cineva).

a aduce parola a aduce (sau a bate) parola, (reg. ) a cădea la învoială.

a aduce pîrgă a aduce pîrgă (pe cineva sau ceva), a aduce prinos, ofrandă (pe cineva sau ceva).

aducere aminte

aducere aminte, 1) (înv. ) rememorare, comemorare: timpuri de aducere-aminte glorioasă. BĂLC. ; 2)

amintire: aducerile-aminte pe suflet cad în picuri.EM.

Page 3: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

aducere la împlinire

aducere la împlinire (sau la îndeplinire), îndeplinire, executare: de aducerea la îndeplinire a acesteimisiuni, răspunzi dumneata.SAD.

a aduce

a (o) aduce (bine) (din condei) sau a învîrti condeiul, 1) a vorbi (sau a scrie) meşteşugit, cu eleganţă, cu

fineţe, cu talent: ei, bravos! aici a adus-o bine! CAR. ; 2) a răsuci fraza cu isteţime; a se descurca; a fi abil,

diplomat: dumneavoastră învîrtiţi condeiul, şi, cînd vreţi, faceţi din alb negru şi din negru alb.CR.a aduce un prejudiciu a aduce un prejudiciu (cuiva), a prejudicia (pe cineva).

a aduce veste a aduce (o) veste, a veni cu o noutate; a vesti: o coţofană fără ocupaţie a adus o veste-n goană.TOP.

a aduce vorba despre ...

a aduce (sau a deschide) vorba despre ..., a orienta discuţia spre ..., a pomeni despre ...: după ce-au golitcîteva pahare, Iorgu a adus vorba şi despre pămînturile din luncă.GALA.

a adulmeca o primejdie a adulmeca o primejdie, a presimţi, a intui, a mirosi apropierea unui pericol.

a adulmeca vînatul a adulmeca vînatul, (despre cîini), a simţi, a recunoaşte urmele vînatului.

a se aduna ca la mort a se aduna (sau a veni) ca la mort, a se aduna (sau a veni) în număr mare.

a se aduna ca muştele la miere

a se aduna (sau a se strînge, a veni) ca muştele la miere, a se aduna în număr foarte mare acolo unde sînt

şanse de profit.

a aduna dovezi

a aduna dovezi, a strînge probe: cinci ani a căutat şi adunat dovezi că pădurea fusese abunicilor.CEZAR.P.

a-şi aduna gîndurile a-şi aduna gîndurile, a-şi limpezi gîndurile.

a-şi aduna minţile a-şi aduna minţile, a se concentra.

a aduna pe făraş a aduna (sau a strînge) pe făraş (sau cu făraşul) (pe cineva), (fam. ) a bate măr, a lăsa lat (pe cineva).

adus de spate adus de spate, gîrbovit: vîrsta i se ghicea numai din alura trupului, uşor adus de spate.CEZAR.P.adus din meşteşug adus din meşteşug, meşteşugit.

a aduce dobîndă

a aduce dobîndă, a produce beneficiu, cîştig, profit: pusă la bancă, moştenirea îi aducea destulă dobîndăca să aibă din ce trăi.GALA.

afară de ... (în) afară de ..., fără a mai socoti şi ...

afară de cazul ...

afară de cazul ..., cu excepţia situaţiei în care ...: peste cifra de 30.000 [de] oameni ... nu se va face ...,afară de cazul vreunei înţelegeri prealabile cu sublima Poartă.URIC.

afară de rînd

afară de rînd (sau de orînduială) sau afară din rînduială (sau din cale) sau din cale afară, 1)

extraordinar, neobişnuit: Despot, înzestrat cu însuşirile unui personaj afară de rînd.AL. ; 2) exagerat, greu

de crezut, de acceptat; peste măsură de ..., neobişnuit de ...; prea (de tot); foarte: o babă bătrînă a avut unsingur fecior, dar acesta era rău din cale-afară.POP.

afară numai dacă ...

afară numai dacă ..., doar dacă ...: spre ziuă om pleca şi noi, afară numai dacă nu s-o strica iarăşivremea.POP.

a afla casa pustie a afla casa pustie, a nu găsi pe nimeni în casă: băiatul, ... cînd se întoarce îndărăt, află casa pustie.POP .

a afla chip

a afla chip (şi cale), a găsi o soluţie, a găsi mijlocul de a ...: aflase chip a se deslega pe nesimţite dintr-unlanţ.NEGR.

a afla groş pe groş a afla groş pe groş, a descoperi comori, averi nemăsurate.

a se afla în impas a se afla (sau a se găsi) în impas, a fi în dificultate, a fi la ananghie.

a se afla în plasa cuiva a se afla în plasa cuiva, (la întrecerile sportive) a fi imediat în spatele adversarului.

Page 4: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a se afla în treabă

a se afla în treabă sau a-şi face (de) treabă (cu ceva), 1) a-şi găsi de lucru (cu ceva), a-şi trece timpul (cu

ceva): cu pipa treabă-şi face şi pe mini-mă lasă-n pace.POP. ; 2) (fam. ) a se amesteca de formă într-o

discuţie: că bine zici! deschise şi el gura, numai ca să se afle în treabă.POP.

a nu-şi afla locul

a nu-şi (mai) afla locul sau a nu-l (mai) ţine locul (pe cineva), a nu (mai) avea astîmpăr, odihnă; a fi

nerăbdător: de-amar năvalnic n-o mai ţine locul.COŞBUC.

a-şi afla moartea a-şi afla moartea, a muri: tătîne-său a plecat cu oastea şi şi-a aflat moartea pe meleaguri străine.POP.

a afla o codiţă cuiva

a afla o codiţă cuiva, a-i găsi cusururi cuiva: ba unul nu-i place, ba altul e prea urît, ba că altuia altă cevaîi lipseşte ... ; mai în scurt, fiecăruia îi afla cîte-o codiţă.POP.

a-şi afla omul a-şi afla omul, a-şi găsi naşul.

a nu-şi afla rost

a nu-şi afla rost sau a nu (mai) avea (nici un) rost, 1) a nu-şi găsi locul, a nu avea astîmpăr: măi fîrtaţi,nu-mi aflu rost. COŞBUC ; 2) a fi lipsit de sens; a fi inutil: n-are rost să te frămînţi atîta, că tot nu rezolvinimic!

a se afla sub tipar

a se afla (sau a fi) sub tipar, a se afla (sau a fi) în curs de tipărire; a se afla (sau a fi) în curs de apariţie:

trei mari scrieri ale lui Bolliac ... sînt sub tipar.BĂLC.a afla tîrgul şi ţara a afla tîrgul şi ţara, a afla, a şti toată lumea: am iubit-o numai seara, ş-au aflat tîrgul şi ţara.POP.

a-şi agonisi pîinea

a-şi agonisi pîinea (sau hrana), a-şi cîştiga existenţa: muncea din răsputeri să-şi agonisească pîinea ceade toate zilele.POP .

ai carte, ai parte ai carte, ai parte, 1) ai acte, ţi se recunosc drepturile; 2) ai trecut prin şcoli, te bucuri de respect.

ai casei

ai casei, membrii familiei: a făcut Noe o corabie mare-mare de tot, de a încăput el, ai casii şi tot felu delighioane.POP.

aici ..., aici ... aici ..., aici ..., cînd şi cînd, acum ..., acum ...: aici rîde, aici plînge .

aici e aici aici e aici, aici e (toată) dificultatea, greutatea.

ai noştri ai noştri, partizanii (noştri) politici: trăiască ai noştri, d-le Iancule! CAR.ai să mi-o plăteşti ! ai să mi-o plăteşti (scump)!, vei da socoteală, vei pătimi pentru ce mi-ai făcut!

ai să vezi tu! ai să vezi tu!, ai să mi-o plăteşti!

a-l ajunge băutura a-l ajunge băutura (sau vinul, ţuica) (pe cineva), a fi beat criţă.

a ajunge ca o scoică a ajunge ca o scoică, (reg. ) (despre oameni) a deveni foarte slab, numai piele şi oase.

a ajunge cruce namiaz

a ajunge cruce namiaz, (pop .; despre soare) a ajunge în punctul cel mai înalt al bolţii cereşti: cît a ajunscruce namiaz, cică [soarele] trei zile încheiate a rămas pe cer de-a privit-o.POP.

a nu-i ajunge cu prăjina la nas

a nu-i ajunge (nici) cu prăjina (sau cu strămurarea) la nas (cuiva), a fi foarte îngîmfat: înfumuraţi de nule mai ajunge cineva cu strămurarea la nas.ISP.

a se ajunge cu tîrgul

a se ajunge (sau a ajunge pe cineva) cu tîrgul, a se învoi din preţ, a cădea la învoială: ţi-oi da treizeci; -încă mai mult pînă mi-i ajunge cu tîrgul.NEGR.

a ajunge cuţitul la os

a(-i) ajunge cuţitul la os (cuiva), a ajunge la limita răbdării, a nu mai putea îndura: dacă ajunge cuţitul laos şi petreci ca cînele în car, tră [i]eşte ca v [i]ermele în rădăcina hreanului.NEGR.

a ajunge de clacă

a ajunge de clacă, a ajunge de batjocură: sărmanu! [bărbatu-meu] o ajuns de clacă, de cînd cuprefăcăturile aceste nouă! AL.

a ajunge departe a ajunge departe, a reuşi în viaţă: cine se scoală devreme, departe ajunge .

a ajunge de pomină

a ajunge (sau a fi, a se face, a rămîne etc.) de pomină (sau de pomina lumii), (fam. ), a se face de rîs, a

ajunge de poveste, a deveni proverbial: dacă mai repetă una la fel, ajunge de pomină.CEZAR.P.

Page 5: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a ajunge de poveste

a ajunge (sau a fi, a se face, a rămîne) de poveste (înv. ) sau a fi întru poveste, (pop. şi fam. ) a ajunge

(sau a fi, a se face, a deveni) cunoscut, renumit, vestit (mai ales prin fapte reprobabile); a-i merge vestea; a

se face de rîs: nu era să se facă de poveste amîndoi ca să-i rîză.PANN.

a ajunge din cal măgar

a ajunge (sau a face pe cineva) din cal măgar, a se compromite, a decădea: apoi nu mă faceţi din calmăgar, că vă veţi găsi mantaua cu mine.CR.

a ajunge din urmă a ajunge (sau a prinde) din urmă (pe cineva), a recupera distanţa care îl separă de cineva.

a ajunge în cap a ajunge în cap, a se sfîrşi, a se termina.

a ajunge în mîini bune a ajunge în (sau pe) mîini bune, 1) a ajunge în mîini sigure; 2) a avea parte de o o îngrijire atentă.

a ajunge în oţelele puştii

a ajunge (sau a se duce, a se trezi) în oţelele puştii, a ajunge, a ieşi în bătaia puştii: te dau în oţelele puştiivrunui vînător.ISP.

a ajunge în vîrful piramidei

a ajunge (sau a fi, a se afla) în vîrful piramidei, a ajunge (sau a fi, a se afla) în fruntea ierarhiei; a parveni

pînă la cea mai înaltă treaptă.

a nu ajunge la călcîie pe cineva

a nu ajunge (nici) la călcîie pe cineva sau a nu ajunge (nici) la degetul mic al cuiva, a fi inferior cuiva:

în cît se atinge de dreapta judecată ... nu mă ajungi nici la călcăie.AL.a ajunge la cociorvă a ajunge la cociorvă, (reg. ) a ajunge la bătaie (cu cociorva).

a ajunge la covrigi a ajunge la covrigi, (fam. ) a sărăci de tot.

a ajunge la liman

a ajunge (sau a ieşi) la (un) liman (sau mal) sau a ajunge (sau a atinge) limanul (sau malul), 1) a ieşi cu

bine dintr-o încurcătură, dintr-o primejdie; 2) a atinge ţinta dorită.

a ajunge la maidan a ajunge la maidan, a izbuti, a reuşi.

a ajunge la majorat a ajunge la majorat, a atinge vîrsta majoratului.

a ajunge la mucuri de ţigări a ajunge la mucuri de ţigări, (fam. ) a nu (mai) avea nici bani de ţigări, a sărăci.

a ajunge la nazarul cuiva a ajunge la nazarul cuiva, a cîştiga bunăvoinţa cuiva.

a ajunge la o înţelegere a ajunge la o înţelegere (cu cineva), a cădea (după îndelungi tratative) la învoială (cu cineva).

a ajunge la preţ a ajunge la (mare) preţ, a fi căutat, apreciat.

a ajunge la putere

a ajunge (sau a veni) la putere (sau la guvern), a prelua puterea (politică): fiecare [partid] cînd vine laputere dă în judecată pe celălalt.CAR.

a ajunge la sapă de lemn

a ajunge (sau a se vedea, a aduce pe cineva, a lăsa pe cineva) la (sau în) sapă de lemn, a (se) ruina: a pus înadins pe feciorii boiereşti să-mi caute pricină şi să mă aducă în sapă de lemn.CR.

a ajunge la saturaţie

a ajunge la saturaţie, 1) a satura; 2) (fig .) a nu mai putea suporta, a fi sătul pînă peste cap, a i se acri, a se

sătura: gata!, taci din gură! am ajuns la saturaţie!

a ajunge la tibişir

a ajunge la tibişir, a rămîne fără bani (la jocul de cărţi); a ajunge să joace pe datorie: ajunsese la tibişir,datora vreo două sute.VLAH.

a ajunge la tinichea

a ajunge la tinichea, 1) a se îmbăta: aşa e omul: un ciocan, încă unul, ş-al treilea, pînă ajungi latinichea.DELAVR. ; 2) a fi tinichea.

a ajunge la un compromis a ajunge la un compromis (cu cineva), a ajunge, prin concesii reciproce, la o înţelegere (cu cineva).

a ajunge la un punct mort

a ajunge (sau a se găsi, a se afla) la un (sau într-un) punct mort, a ajunge (sau a se găsi, a se afla) în

impas: discuţia se afla într-un punct mort.GALA.

a ajunge la urechi

a(-i) ajunge la urechi (ceva cuiva), a auzi (întîmplător) (despre ceva): mi-ajunsese şi mie la urechi zvonuldespre divorţul Elvirei.CĂL.

a ajunge la vreme a ajunge la vreme, a nu întîrzia: ce-a făcut, ce-a dres, destul că a ajuns la vreme în sat.REBR.

a-l ajunge oboseala

a-l ajunge oboseala (pe cineva), a fi peste măsură de obosit, a fi epuizat: ce vrei? după trei zile de nesomn,l-a ajuns şi pe el oboseala.VLAH.

Page 6: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a ajunge obraz

a ajunge obraz, a ajunge persoană însemnată: multă sudoare îi scăldase mădularile pîn-ajunsese obraz cuale lui.DELAVR.

a ajunge o căzătură a ajunge o căzătură, a ajunge o haimana; a fi în ultimul hal de mizerie, de degradare morală.

ajunge o măciucă la un car de oale

ajunge o măciucă (sau un ciomag, o bîtă) la un car de (ori cu) oale, nu-i nevoie de prea mare efort pentru

a distruge ceva.

a ajunge pînă la adînci bătrîneţi a ajunge (sau a trăi) pînă la adînci bătrîneţi, a trăi foarte mulţi ani.

a ajunge rău a ajunge rău, a decădea: de cu mine te luai, aşa rău nu ajungeai. POP.a ajunge slugă la dîrloagă a ajunge slugă la dîrloagă, a cădea din lac în puţ.

a-l ajunge somnul a-l ajunge somnul (pe cineva), a adormi.

ajuns la minte ajuns la minte, matur, copt.

a ajuns oul mai cu minte decît găina a ajuns oul mai cu minte decît găina, copiii se cred mai înţelepţi decît părinţii.

a ajuns timpul

a ajuns timpul, a venit vremea: dacă a ajuns timpul să ia frate pe soră, Dumnezeu nu o să maiplouă.POP.

alaltăieri-seara

alaltăieri-seara sau alaltăieri-seară, în timpul serii de alaltăieri; alaltăseară: domnul Ghiţă Samson,primarele tîrguşorului nostru, alaltăieri-sara se simţea foarte singur.SAD.

alandala coconare alandala coconare, (fam. ) vrute şi nevrute.

alături cu ... alături cu ..., lîngă ..., alături de ...

albă, neagră, asta este albă, neagră, asta este, ce-i făcut, e bun făcut.

alb ca helgea alb ca (sau cum e) helgea, (reg. ) alb ca zăpada: cămeşuice cusute cu bibiluri şi albe cum îi helgea.CR.alb ca zăpada alb ca zăpada, alb imaculat.

alb-coliliu

alb-coliliu sau albă-colilie, (despre păr) complet alb: bătrîn ... rumen la faţă ..., mustaţa şi sprîncenelealbe colilie.GHICA.

a-i albi ochii a-i albi ochii (cuiva), a aştepta mult şi bine.

albul ochiului albul ochiului, sclerotică.

albul zilei albul zilei, zori de zi: nu începuse a se arăta albul zilei.ISP.

al dracului

al dracului (sau al naibii) (de ...), 1) grozav, teribil (de ...): şampania era rece şi bună, al naibii de bună!SL. ; 2) foarte rău; îndrăcit: de atunci lupul e al dracului.POP.

a se alege brînza din zer a se alege brînza (sau urda) din zer, a se alege binele de rău.

a se alege cu ...

a se alege cu ..., a cîştiga (ceva), a avea un beneficiu, un profit: nu m-am jurat? n-am plîns? cu ce m-amales? CAR.

a se alege cu o papară a se alege cu o papară (de la cineva), a fi certat cu asprime (de cineva).

a nu se alege făina din tărîţe a nu se alege făina din tărîţe, (reg. ) a nu putea deosebi cîştigul de pagubă.

a se alege la un fel

a se alege la un (sau într-un) fel, a ajunge într-o situaţie clară; a se clarifica, a se lămuri (lucrurile): abia aştept să se aleagă într-un fel şi să se mîntuie.POP.

a alege neghina din grîu a alege neghina din grîu, (fig .) a despărţi binele de rău.

a nu se alege nici praf

a nu se (mai) alege (sau a nu mai rămîne) nici (sau decît) praf (sau praful, praful şi pulberea), a nu mai

rămîne nimic, a fi complet distrus, irosit, risipit, înlăturat: nu se mai alese nici praful de dînsa.ISP.

a nu se alege nimic

a nu se (mai) alege nimic (din cineva sau ceva), 1) a nu mai rămîne nimic (din cineva sau ceva); a se risipi,

a se distruge; a se face una cu pămîntul: pe loc te-ar şi face turtă, că nimic nu s-ar alege din tine.POP. ; 2)

a nu realiza nimic (în viaţă): nu s-a ales nimic de capul lui.a alege pe sprînceană a alege pe sprînceană, a selecta ce pare a fi maibun.

Page 7: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a se alege praf

a (nu) se alege (sau a (nu) rămîne) (decît) praf(ul) (sau praf(ul) şi pulbere(a), sau praf(ul) şi cenuşă ,

praf(ul) şi ţărînă) (de cineva sau de ceva), a fi zdrobit, nimicit, ucis; a nu mai rămîne nimic (din cineva sau

ceva): praf şi ţărînă rămase şi din fata cea mai mare a zmeului.ISP.

a se alege scrumul

a se alege (numai) scrumul (şi fumul) (sau scrumul şi cenuşa, fum şi scrum, scrum şi cenuşă) (din ceva

sau din cineva), a se distruge (prin foc), a nu mai rămîne nimic (din ceva sau din cineva): mai bine le dămfoc, să se aleagă scrum şi cenuşă din tot neamul lor!REBR.

a-şi alerga calul

a-şi alerga (sau a-şi juca) calul, (fig .) a-şi face mendrele: ştiu eu năzdrăvănii de-ale spînului; şi, să fi vrut, de demult i-aş fi făcut pe obraz, dar lasă-l să-şi mai joace calul.CR.

a alerga ca un purice potcovit a alerga ca un purice potcovit, a merge foarte încet.

a alerga cu limba scoasă

a alerga (sau a umbla) cu limba scoasă (după ceva sau după cineva), a căuta cu orice preţ (să obţină ceva

sau să găsească pe cineva): după ce umblase vreo trei luni cu limba scoasă să încapă pe la vreo gazetă,intrase conţopist la primărie.CAR.

a alerga cu sufletul la gură a alerga cu sufletul la gură (sau într-un suflet), a fugi foarte repede, abia mai respirînd.

a alerga după fuste a alerga (sau a umbla) după fuste, a fi afemeiat.

a alerga pămîntul a alerga pămîntul, a străbate lumea în lung şi în lat.

a ales pîn-a cules a ales pîn-a cules, a ezitat pînă n-a mai avut ce alege.

a alina amarul

a(-şi) alina amarul, a face orice pentru a(-şi) potoli, a(-şi) uşura durerea, necazul, suferinţa: şi amaru-şialina, şi din fluier el doinea.POP.

al nouăsprezecelea cer

al nouăsprezecelea cer, culme a fericirii, a măririi, a preţuirii: l-am rîdicat în fantasia mea pînă la alnouăsprezecelea cer! AL.

alta e pozna!

alta e (sau era) pozna! sau pozna e (sau era) alta!, altul e (sau era) baiul, necazul!: acu, pozna era alta!Sfîntu Petru nu-l putea primi pe păun în sfînta biserică.POP.

altă făină se macină acum la moară!

altă făină se macină acum la moară!, s-a schimbat (în bine) rostul vechilor lucruri: bădiţa Vasile mă punesă ascult pe alţii şi - altă făină se macină acum la moară! CR.

altă gîscă-n ceea traistă (asta-i) altă gîscă-n ceea (sau în altă) traistă, (asta-i) cu totul altceva, (asta-i) altă mîncare de peşte.

alte cele

alte cele(a), (pop. ) altceva, alte treburi: Domnul nostru ne-a chemat ieri la lucru, iar eu, avînd alte cele peacasă, mi-am trimes nevasta.POP.

alt nimic alt(a) nimic(ă) sau nimic(ă) alt(a), (înv. ) nimic altceva: nu le dă platoşe ..., nice altă nemică.VARLAAM.a se aluneca cu mintea a se aluneca cu mintea, (reg. ) a-şi pierde judecata: o face pe femeie să se alunece cu mintea.CR.a amăgi foamea a(-şi) amăgi (sau a(-şi) înşela) foamea, a mînca te miri ce şi mai nimic.

am cinstea să ... am cinstea să ... (sau a ..., de a ...), am onoarea să ...: cu domnul Ghiftuiu am cinstea să vorbesc? AL.a ameninţa din şold a ameninţa din şold, (reg. ) a şchiopăta.

a se amesteca în borşul cuiva a se amesteca (sau a se băga) în borşul (sau în terciul) cuiva, a se amesteca în treburile cuiva.

a se amesteca în toate ca sarea-n bucate a se amesteca în toate ca sarea-n bucate, a se băga în treburi care nu îl privesc.

a amesteca vorba ca făcăleţul mămăliga a amesteca vorba ca făcăleţul mămăliga, a îndruga verzi şi uscate; a vorbi fără şir, a spune nerozii.

am onoarea ! am onoarea (să vă salut)!, sînt onorat să vă întîlnesc (şi să vă salut)!

an cu an an cu an, cu fiecare an ce trece: iară flamura cea verde se înalţă an cu an.EM.anul vechi anul vechi, anul care s-a încheiat.

apă chioară

apă chioară, 1) apă curată; 2) băutură sau mîncare excesiv diluată: ăsta nu-i borş, ci apă chioară ; 3) (fig. ) vorbe goale: pe peron, domul deputat a ţinut un lung discurs: apă chioară!

apă de ploaie apă de ploaie, (fig. ) vorbe goale, palavre, baliverne.

Page 8: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a apăra cu pieptul a apăra cu pieptul (ceva), a apăra cu mîinile goale (ceva); a apăra cu riscul vieţii (ceva).

a aplana un conflict a aplana un conflict, a atenua, a potoli, a soluţiona un conflict.

a apleca balanţa în partea cuiva

a apleca (sau a înclina) balanţa (sau cîntarul) în partea (sau în favoarea) cuiva, a ţine partea cuiva, a

părtini pe cineva.

a aplica o pedeapsă corporală a aplica o pedeapsă corporală (cuiva), a bate (pe cineva).

a aplica rigorile legii

a aplica (sau a suferi) rigorile legii, a pedepsi (sau a fi pedepsit) potrivit legii: prins asupra faptului, a fostjudecat în regim de urgenţă, suferind neîntîrziat rigorile legii.GALA.

apoi cum? apoi (sau păi) cum?, desigur, se înţelege de la sine: şi ăl plug îşi are-a lui; păi cum? fireşte! POP.a aprinde butoiul cu pulbere a aprinde butoiul cu pulbere, a declanşa un conflict.

a i se aprinde călcîiele

a i se aprinde (sau a-i sfîrîi) (cuiva) călcîiele (sau inima) (după cineva), a se îndrăgosti (de cineva): fetei şi lui Ipate au început a le sfîrîi inima unul după altul.CR.

a-şi aprinde paie în cap

a-şi aprinde paie (sau (reg. ) scaii) în cap, a-şi atrage nemulţumirea cuiva; a-şi găsi beleaua: văzînd că mi-am aprins paie-n cap cu asta, am şterpelit-o de acasă.CR.

a-şi aprinde poalele a-şi aprinde poalele, (înv. ) a se face foc şi pară: Duca-Vodă ... să tulbură tare şi-ş aprinsă poaleli.NEC.

a se apropia funia de par

a se apropia (sau a se strînge, a ajunge) funia de (sau la) par (sau stejar, ţăruş), 1) a îmbătrîni; a-şi

aştepta moartea: mă simţesc mai slab ... s-apropie funia de par.SAD. ; 2) a se apropia scadenţa unei datorii,

termenul limită al unei obligaţii.

a-l apuca ameţeala

a-l apuca (sau a-l cuprinde, a-l prinde) ameţeala (pe cineva) sau a-i veni ameţeala (sau cu ameţeală)

(cuiva), 1) a ameţi; 2) (fig. ) a nu mai putea accepta, suporta, tolera ceva; a fi foarte afectat de ceva: copleşit de avalanşa insultelor, simţea că-l apucă ameţeala.CEZAR.P.

a apuca cu gura înainte

a (o) apuca (sau a o lua) cu gura înainte, a se grăbi să răspundă, a nu lăsa pe altcineva să vorbească: aşa eşti tu, mereu o iei cu gura înainte!

a apuca de coadă ceva

a apuca de coadă ceva sau a încăleca pe coada calului, 1) a începe o treabă de la sfîrşit, anapoda; 2) a

pune coadă la secure.

a apuca de mijloc

a apuca (sau a prinde, a cuprinde, a ţine) de mijloc (pe cineva), a trece braţul în jurul taliei cuiva: haide, prinde-mă mai bine de mijloc.COŞBUC.

a apuca de obraz

a apuca (sau a prinde) de obraz (pe cineva), (înv. şi reg. ) a face pe cineva să treacă drept mincinos:

îndată o apucau de obraz baba şi cu fiică-sa.CR.a-l apuca furiile a-l apuca (toate) furiile (sau toţi dracii) (pe cineva), a turba de furie, a vedea roşu (înaintea ochilor).

a apuca groaza

a(-l) apuca (sau a(-l) lua) groaza (sau groază, cu groază) (pe cineva), a fi cuprins de groază, a se îngrozi:

m-a luat groază, cînd am trecut pe lîngă lan şi l-am văzut cîtu-i de mare.CR.

a-l apuca hachiţele

a-l apuca (sau a-l lua, a-l prinde, a-i veni) hachiţele (sau bîzdîcul, năbădăile, năvîrliile, pandaliile) (pe

cineva), a-l apuca (sau a-l lua, a-l prinde) poftele, toanele, istericalele (pe cineva); a face o criză (de isterie,

de epilepsie).

a apuca hăisa a (o) apuca hăisa, a se abate de la linia (de conduită) cuvenită.

a o apuca înainte ca curva prăjina

a o apuca (sau a o lua) înainte ca curva (cu) prăjina, a se arăta indignat, revoltat tocmai cînd se ştie cu

musca pe căciulă, pentru a nu da răgaz altora să-i facă imputări, reproşuri.

a apuca în cleşte

a apuca (sau a prinde, a strînge) (ca) în(tr-un) cleşte (pe cineva), 1) a strînge foarte tare, foarte bine (pe

cineva): de-odată se auzi: clamp! capcana se închise şi prinse laba lupului ca într-un cleşte.POP. ; 2) a

pune sula în coaste (cuiva), a prinde la strîmtoare, a încolţi (pe cineva): fiul craiului, văzîndu-se prins încleşte, ... îi jură credinţă şi supunere.CR.

Page 9: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a o apuca la talpă

a o apuca la talpă sau a o lua la tălpi sau a-şi lua tălpile la spinare, a pleca repede, a fugi (de undeva), a

o lua la picior: ar fi putut nenea Sandu să-şi ia tălpile la spinare.STANCU.

a-l apuca neputinţa

a-l apuca (sau a-l găsi, a-l trece) neputinţa (pe cineva), a se scăpa pe el: vărsase pe ea şi o trecuseneputinţa.M.CAR.

a-l apuca nervii a-l apuca nervii, a avea un acces, o criză de nervi.

a se apuca pe cap a se apuca pe cap, (înv. ) a se jura pe viaţă: se apucase pe cap înaintea divanului că-i este năpaste.LET.

a apuca pe căi greşite

a (o) apuca (sau a (o) lua) pe căi (sau pe cărări, pe drumuri) greşite sau a (o) apuca (sau a (o) lua) pe

de lături, a-şi face de cap, a se destrăbăla, a se ticăloşi.

a apuca pe drum bun

a (o) apuca pe drum(ul) (cel) bun (sau pe calea cea bună), a se cuminţi, a se îndrepta : vreau să mă-mpac cu măria ta, că văd că n-apucasem pe drumul cel bun.POP.

a-l apuca pîrţagul a-l apuca pîrţagul (pe cineva), (pop. ) a-i sări muştarul (cuiva); a-şi ieşi din pepeni.

a-l apuca ploaia

a-l apuca ploaia (sau furtuna, ninsoarea, viscolul) (pe cineva), a fi surprins de ploaie (sau de furtună, de

ninsoare, de viscol).

a apuca trenul a apuca trenul, a prinde trenul: am sosit tocmai la vreme ca să apuc trenul.CAR.

a aranja ploile

a(-şi) aranja ploile, (fam. ) a(-şi) rezolva problemele pe căi lăturalnice: caută şi aranjează-ţi singur ploile,băiete! STANCU.

a arăta bine a arăta bine (sau rău, ca dracul), a avea o înfăţişare (ne)plăcută, (ne)sănătoasă.

a arăta ca scos din cutie a arăta ca scos din cutie, (fam. ) a fi îmbrăcat foarte elegant, impecabil.

a arăta ca scos din raclă

a arăta ca scos din raclă (sau din sicriu), 1) a avea o înfăţişare de muribund; 2) a avea o figură tristă, de

înmormîntare.

a-şi arăta călcîiele a-şi arăta călcîiele, a o lua la sănătoasa.

a-i arăta cîte parale face sfanţul

a-i arăta (cuiva) cîte parale face sfanţul, (reg. ) a-i dovedi (cuiva), în mod demonstrativ, valoarea unui

lucru.

a-şi arăta coarnele a-şi arăta coarnele, 1) a lua poziţie de apărare; 2) a se obrăznici.

a arăta coltucul

a arăta coltucul (cuiva), a refuza, a nu da nimic: zînele ... se rugară ca barim nucile cu hainele să le dea;băiatul le arătă coltucul.ISP.

a-şi arăta colţii

a-şi arăta colţii (sau dinţii, fildeşii, ghearele, măselele), 1) a deveni ameninţător: dar ia arată-le colţii, şi-i vedea! NEGR. ; 2) a rîde cu gura pînă la urechi; a rînji; 3) v. a-şi scoate ghearele.

a-i arăta cotul a-i arăta cotul (cuiva), a refuza sfidător, batjocoritor (pe cineva); a-i întoarce spatele (cuiva).

a arăta cu degetul

a arăta cu degetul (pe cineva sau ceva), 1) a indica, a identifica (îndreptînd degetul în direcţia respectivă)

(pe cineva sau ceva); 2) a acuza, a supune oprobriului public (pe cineva).

a se arăta cu ponos a se arăta cu ponos, (reg. ) a fi supărat: şede badea mînios şi s-arată cu ponos.POP.

a arăta cu scriptură

a arăta cu (sau a pune în) scriptură, (înv. ) a scrie: minunile ce s-au fapt de dînsul fiind multe, nefiindputinţă a le pune în scriptură.DOS.

a arăta drumul

a arăta drumul (cuiva), 1) a îndruma (pe cineva): a dăruit fata cu o gresie şi i-a arătat drumul pe unde arputea să se ducă.POP. ; 2) a alunga, a izgoni (pe cineva): şi l-a urecheat bine, arătîndu-i apoidrumul.POP.

a-şi arăta fasolele a-şi arăta fasolele, (pop. ) a rîde cu gura pînă la urechi; a rînji.

a-şi arăta nasul

a-şi arăta (sau a(-şi) scoate) nasul (la iveală), (fam. ; despre oameni) a apărea, a se arăta (în treacăt)

undeva: de vreme ce le găseşti bune a-şi arăta nasul în coloanele „Convorbirilor“, publică-le sub numelemeu.AL.

Page 10: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a arăta pumnul

a arăta pumnul (cuiva), a ameninţa (pe cineva): trebuie să ai un straşnic partid ... ca s-arăţi pumnulstăpînirii.VLAH.

a arăta răceală a arăta răceală (cuiva), a trata cu răceală (pe cineva), a se purta distant, rece (cu cineva).

a arăta rea-voinţă a arăta rea-voinţă (cuiva sau faţă de cineva), a se purta cu ostilitate, răuvoitor (cu cineva).

a arăta uşa a arăta uşa (cuiva), a da afară (pe cineva).

a arde cu fierul roşu

a arde cu fierul roşu, 1) a cauteriza; 2) (fig. ) a fi neînduplecat, necruţător; a pedepsi exemplar; 3) (fig. ) a

stigmatiza.

a arde de nerăbdare a arde de nerăbdare, a nu mai avea răbdare, a fi foarte nerăbdător.

arde focu-n paie ude arde focu-n paie ude, (despre sentimente) mocneşte, fără să se manifeste.

a arde gazul degeaba a arde gazul degeaba (sau de pomană), a pierde vremea, a tăia frunză la cîini.

a arde la inimă

a arde (sau a încinge, a frige) la inimă, a simţi o durere, o suferinţă puternică: foc la inimă mă-ncinge.POP.

a arde palme

a arde (sau a croi, a da, a lipi, a rade, a şterge, a trage) (cîteva) palme (sau o palmă, o scatoalcă)

(cuiva) sau a încasa (sau a lua, a primi) o palmă (sau o scatoalcă), a pălmui (pe cineva) sau a fi pălmuit:

că-ţi trag palme, mă-nţelegi? CAR. ; Codrean palma zbici făcea şi trei palme îi rădea.POP.are balta peşte are balta peşte, se găseşte din abundenţă.

are să treacă apă pe gîrlă

are să (sau trebuie să) (mai) treacă (sau curgă) (multă) apă pe gîrlă (sau pe Dunăre, pe vale), se va

scurge sau va trebui să se scurgă mult timp: trebuie să mai treacă multă apă pe Moldova, pînă ce-i învăţatu atîtea şi-atîtea.SAD.

a arunca ancora a arunca ancora, a ancora.

a arunca banii pe fereastră a arunca (cu) banii pe fereastră (sau în stînga şi-n dreapta), a fi risipitor, a cheltui fără rost.

a arunca în faţă

a arunca (sau a trînti) în faţă (sau în obraz) (ceva cuiva) sau a spune (sau a trînti, a zice) de la obraz

(ceva cuiva), a spune deschis, fără menajamente, în faţă, verde (ceva cuiva).

a se arunca în foc

a se arunca (şi) în foc (pentru cineva), a face orice sacrificiu (pentru cineva), a-şi expune viaţa (pentru

cineva).

a se arunca în gura lupului a se arunca în gura lupului, a se expune primejdiilor.

a se arunca în partea cuiva a se arunca (sau a se da) în partea cuiva, a semăna cu cineva: s-a aruncat în partea mîne-sa.CR.

a arunca în pustie

a arunca în pustie (pe cineva), (reg. ) a distruge, a nimici (pe cineva): să ardă curvele-n pară, să le-arunce în pustie.POP.

a arunca în stradă a arunca în stradă (sau pe drumuri) (pe cineva), a scoate în stradă, a izgoni (pe cineva).

a arunca în temniţă a arunca în temniţă (pe cineva), a întemniţa (pe cineva).

a arunca în traista dinapoi a arunca în traista dinapoi, a trece cu vederea, a nu lua în seamă, a neglija.

a arunca moartea în ţigani a arunca (sau a băga) moartea în ţigani, a învinui pe nedrept pe cineva.

a arunca ocheade

a arunca ocheade (cuiva), 1) a se uita pe furiş, cu coada ochiului (la cineva); 2) a arunca o privire

semnificativă (cuiva), a se uita cu înţeles (la cineva).

a arunca ochii asupra ...

a(-şi) arunca ochii (sau privirea) asupra ... (sau spre ...), a se uita (întîmplător) la ..., a privi spre ...: cînd aruncai ochii asupră-i, mi se păru că văd icoana din Santa Maria.AL.

a arunca ochii roată a(-şi) arunca ochii roată, a se uita de jur-împrejur.

a arunca o lumină

a arunca o lumină (asupra ...), a lumina; a clarifica: [sistema filozofică] aruncă o puternică luminăasupra teoriei evoluţiunii, atavismului, personalităţii etc.CAR.

a arunca o ochire a arunca o ochire (sau o ocheadă), 1) a arunca o privire; 2) a trage cu ochiul.

a arunca o vorbă a arunca o vorbă, a spune, într-o doară, ceva; a se amesteca într-o discuţie.

Page 11: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a arunca praf în ochi

a arunca (sau a da, a zvîrli) (cu) praf (sau nisip, pulbere, şperlă, ţărînă) în ochi(i) (cuiva) sau (reg. ) a

da cu şperlă în ochii lumii, 1) a orbi pe cineva; 2) (fig. ) a încerca să inducă în eroare, să înşele (pe

cineva); a prezenta denaturat realitatea, adevărul.

a arunca un văl peste ...

a arunca un văl (sau vălul uitării) peste ... (sau asupra ...), a ascunde, a tăinui; a da uitării (în mod

intenţionat): aruncă un văl asupra greşelelor, asupra crimelor lor.BĂLC.

a-şi arunca viaţa în şanţ

a-şi arunca viaţa în şanţ, (înv. ) a-şi risca viaţa: trebuie să ne mirăm şi astăzi de orbul curagiu tineresc cucare acei tineri, prin ţinuta lor, îşi aruncau viaţa în şanţ. BARIŢIU.

a arunca vorbe în vînt a arunca vorbe în vînt, a vorbi aiurea; a face afirmaţii necontrolate.

arză-te-ar focul!

arză-te-ar focul!, (în blesteme) să dea Dumnezeu să te mistuie flăcările (iadului)!: frunză verde, mărăcine,arză-te focul, pădure! POP .

a asculta cu toate urechile

a asculta cu toate urechile (sau cu zece urechi), a asculta cu mare atenţie: fata asculta cu toateurechile.ISP.

a asculta orbeşte a asculta orbeşte (de cineva), a asculta supus, fără a crîcni (de cineva).

a asculta teacă de pămînt

a asculta teacă de pămînt, (reg. ) a asculta într-o tăcere desăvîrşită: ascultară teacă de pămînt aceamigală minunată de şuierături. DELAVR.

a asculta ţîncul pămîntului a asculta ţîncul pămîntului, (reg. ) a dormi profund.

a ascunde ac în miere a ascunde ac în miere, a strecura o intenţie rea într-un sfat bun; a băga intrigi.

a ascunde cuvîntul

a ascunde cuvîntul, (înv. ) a ţine secret, a se preface: craiul ... îmbla cu înşelăciune, ascunzîndcuvîntul.COSTIN.

a-şi ascunde gîndurile a-şi ascunde gîndurile, a-şi disimula intenţiile.

a se ascunde în gaură de şarpe

a se ascunde (sau a se piti) în gaură de şarpe, a se ascunde în locuri greu accesibile: să-l aducă chiar dingaură de şarpe.ISP.

a-şi asigura spatele a-şi asigura spatele, (mil. ) a proteja spatele armatei.

asta e altă căciulă!

asta (sau aia) e altă căciulă!, asta (sau aia) e altceva!, asta (sau aia) e altă mîncare de peşte!: las-o p-aia!aia-i altă căciulă! CAR.

asta e culmea ! asta e culmea (sau culmea culmilor)!, asta depăşeşte orice limită, orice închipuire!

asta-i altă mîncare de peşte asta-i altă mîncare de peşte, asta e cu totul altceva.

asta-i altă mînecă asta-i altă mînecă, asta-i altceva, asta-i altă mîncare de peşte.

asta-i buba! asta-i buba!, asta-i problema!, asta-i dificultatea!

asta-i încă una! asta-i încă una!, asta-i bună!

asta-i prea mult! asta-i prea mult! sau asta-i prea de tot!, (fam. ) asta nu se poate!, asta întrece orice măsură!

asta-i tot

asta-i tot sau atîta(-i) tot, atît şi nimic mai mult: o azvîrliţi cu despreţ, zicînd: mă doare puţin capul, atîtatot.CĂL.

asta le întrece pe toate! asta le întrece (sau le bate) pe toate!, asta-i prea de tot!

asta mai lipseşte! asta (sau atîta) mai lipseşte!, de parcă n-ar fi destul!

asta mai rămîne asta mai rămîne, asta mai e de făcut.

asta pune capac ! asta pune capac(ul) (sau vîrf) (la toate)!, asta întrece orice!, asta-i prea de tot!

astă-primăvară

astă-primăvară, în cursul primăverii trecute: cînd a fost astă-primăvară la mine, mi-a lăsat niştecărţi.NEGR.

astă-seară

astă-seară, în timpul serii de astăzi; diseară: vai, ce lună şi ce bine! şi bădiţa nu mai vine ... ori maică-sa i-o fi dat astă-seară de cinat.POP.

astă-toamnă astă-toamnă, în toamna trecută: astă-toamnă era bine că-mi zicea mîndra: jupîne.POP.astă-vară astă-vară (sau (pop. ) an-vară), în timpul verii trecute.

Page 12: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a astîmpăra foamea

a(-şi) astîmpăra (sau a(-şi) potoli) foamea (sau setea), a mînca (sau a bea); a se sătura (de mîncare sau de

băutură): iar oamenii, crezînd că plouă cu apă, vor alerga acolo ca să-şi potolească setea.POP.

a astupa gura cuiva

a astupa (sau a închide) gura cuiva, a împiedica pe cineva să vorbească, a tăia vorba cuiva: zicerea „pardon“, care închide gura ghiontiţilor şi călcaţilor.NEGR.

aşa ceva aşa ceva, un lucru ca acesta: nici nu mai auzise pînă atunci de aşa ceva.ISP.

aşa colac!

aşa colac!, ce noroc, ce baftă, ce chilipir (pe mine)!: domnul Ghiftuiu mă ... roagă să-l ieu ... aşa colac!AL.

aşa e povestea

aşa e (sau ţi-e, ţi-a fost) povestea (?), (pop. şi fam. ) aşa stau lucrurile (?), aşa pui problema (?), asta e

situaţia (?): aşa mi ţi-a fost povestea? zise el încetişor.ISP.aşa-i cîntecul aşa-i cîntecul, asta este situaţia.

aşa îţi trebuie!

aşa îţi (îmi etc.) trebuie!, aşa meriţi (merit etc.), asta ţi (mi etc.) se cuvine: aşa i-a trebuit, dacă a lunecatpe nesimţite, tot mai adînc, în robie.VINEA.

aşa mai vii de-acasă

aşa (sau acum) mai vii de-acasă, (fam. ) aşa mai înţeleg, acum ai devenit rezonabil, acum ne putem

înţelege: ia, acum mai vii de-acasă, fătul meu.CR.aşa merge cîntecul aşa merge cîntecul, aşa se spune, aşa se zvoneşte.

aşa o fi aşa o fi, tot ce se poate, de ce nu?

aşa să ştii ! aşa să ştii (sau să ştiţi)!, să-ţi (sau să vă) fie clar, limpede!: aşa să ştiţi; nu mai dau pe datorie.STANCU.

aşa să trăiesc !

aşa să trăiesc (să trăieşti etc.)!, 1) pe sănătatea mea (a ta etc.)!, aşa să-mi ajute (să-ţi ajute etc.)

Dumnezeu!: ia spune-mi, aşa să trăieşti, ce însemna libertinagiul ce văzui la masa cuvioşilor monahi?FIL.

aşa stă treaba aşa stă treaba, aşa se prezintă lucrurile, iată despre ce este vorba.

aşa ţi-e treaba?

aşa ţi-e treaba? sau ţi-e treaba de aşa?, (reg. ) aşa stau lucrurile?: aşa ţi-e treaba? încă mă iei la treiparalele? CR.

aşa ţi-i a ...

aşa ţi-i a ... (sau să ...), îţi vine uşor, îţi convine a ... (sau să ...): ţie, omule, aşa ţi-i a zice, că nu şezi în casătoată ziulica.CR.

aşa vine vorba aşa vine vorba, e un fel de a spune.

aşa vrea muşchiul meu aşa vrea muşchiul meu (al tău, al lui etc.), (arg. ) aşa vreau eu (tu, el etc.), aşa am eu (tu, el etc.) chef.

a se aşeza de mas

a se aşeza de (sau pe) mas sau a cădea la mas sau a rămîne cu masul, (înv. ) a petrece noaptea, a rămîne

peste noapte: s-au aşezat acolo de mas.URECHE.

aşteaptă, murgule, să paşti iarbă verde! aşteaptă, murgule, să paşti iarbă verde!, mai rabdă, pînă-ţi vine apa la moară, pînă dă norocul peste tine!

a aştepta, ca mortul colacul a aştepta, ca mortul colacul, a aştepta cu nerăbdare, cu mare poftă.

a aştepta ca pe Hristos a aştepta ca pe Hristos (pe cineva), a aştepta ca pe ultima salvare (pe cineva).

a aştepta cu colaci calzi

a aştepta cu colaci calzi (sau cu plăcinte calde) (pe cineva), a-i face o primire deosebit de călduroasă

(cuiva): nu-i el tocmai aşa de prost, ca să-şi închipuiască că îl aşteptăm cu colaci calzi! AL.

a aştepta pînă se coace pietroiul

a aştepta (sau a lăsa) pînă se coace pietroiul, a-şi lua orice nădejde: aşteaptă dumneata pîn’ s-a coacepetroiul! POP.

a aşterne la pămînt

a aşterne (sau a trînti, a culca, a da) la pămînt (sau pămîntului), a dărîma, a doborî; (p.ext. ) a omorî: o trînteşte la pămînt şi-o ţine bine.CR.

Page 13: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a se aşterne ţărînii a se aşterne ţărînii, a se culca la pămînt; a cădea lat: cît e de lung, ... s-aşterne ţărînii.COŞBUC.

a atinge la coarda simţitoare

a atinge la coarda simţitoare (sau sensibilă) (pe cineva), a atinge în punctul sensibil (pe cineva); a măguli

orgoliul cuiva; a sensibiliza (pe cineva).

a atinge la manşetă a atinge la manşetă (pe cineva), (arg. ) a da un bacşis (cuiva).

a-şi atinge scopul

a-şi atinge (sau a-şi ajunge) scopul, a realiza ceea ce şi-a propus: dacă te vei putea sui pe vîrful aceluideal, apoi poţi să zici că ţi-ai ajuns scopul.POP.

a-i atîrna de coadă

a-i atîrna de coadă (ceva cuiva), a-i scoate vorbe (cuiva): nu era aşa căscăund flăcăul acesta, şi penedrept îi atîrnau de coadă acest ponos ceilalţi argaţi din sat.ISP.

a atîrna de un fir de păr a atîrna de un fir de păr, a avea o poziţie, o situaţie precară.

a se atîrna ghimpii de cineva a se atîrna ghimpii de cineva, (pop. ) a fi beat.

a atîrna în furci

a atîrna (sau a ridica, a pune) în furci (pe cineva), a spînzura (pe cineva): tatăl miresei ... a poroncit să-lrădice degrabă din capul cinstei şi să-l puie în furci.POP.

atîta că ... atîta (numai sau doar) că ..., numai că ...

atîta pagubă!

atîta (sau mare) pagubă! sau (atîta) pagubă (sau jaf) în ciuperci!, nu-i nici o pagubă!, ce-am avut şi ce-

am pierdut!: de m-o răpune şi pe mine, atîta jaf în ciuperci! ISP.atîta rău! atîta rău!, atîta pagubă!

atîta-ţi trebuie! atîta-ţi (îi, vă etc.) trebuie!, să te (îi, vă etc.) ferească Dumnezeu să faci (să facă, să faceţi etc.) asta!

atît i-a trebuit atît(a) i-a trebuit, asta a aşteptat: lui Harap Alb atîta i-a trebuit; îndată face cîţiva paşi spre dînsa.CR.atît mai trebuie! atît mai trebuie!, asta mai lipseşte!

atît unii, cît şi alţii atît unii, cît şi alţii, şi unii, şi alţii.

a atrage atenţia a atrage atenţia, a se distinge, a se remarca.

a atrage atenţia a atrage atenţia (cuiva), a atenţiona, a avertiza (pe cineva).

a atrage după sine

a atrage după sine, a avea drept consecinţă: scăderea cursului leului atrage după sine creştereapreţurilor .

a atrage mînia

a(-şi) atrage mînia (sau antipatia, aversiunea, ostilitatea, ura) (cuiva), a provoca mînia (sau antipatia,

aversiunea, ostilitatea, ura) (cuiva).

atunce cu ...

atunce cu ..., (înv. şi pop. ) cînd cu ...: trăgea nădejde altul de domnie, atunce cu mersul boierilor laPoartă.LET.

a-şi aţinti ochii asupra ... a-şi aţinti ochii asupra ..., a-şi fixa privirea pe ..., a se uita ţintă la ...

a aţîta spiritele a aţîta spiritele, a instiga.

a aţîţa ambiţia

a aţîţa ambiţia (sau curiozitatea, poftele) (cuiva), a stîrni, a trezi, a alimenta ambiţia (sau curiozitatea,

poftele) (cuiva).

a se auzi ca din pivniţă

a se auzi (sau a ieşi) ca din pivniţă, (despre voce) a se auzi de departe: strigă ... cu ovoce groasă ce ieşeaca dintr-o pivniţă.DELAVR.

a auzi cîinii în Giurgiu

a auzi cîinii în Giurgiu, a fi năucit (de o lovitură): dracul tot drac, îi mai lipeşte o palmă de-a auzit cîiniiîn Giurgiu.POP.

auzi colo! auzi colo!, ei!, ia poftim!

a auzi cu coada urechii

a auzi cu coada urechii (ceva), (înv. ) a auzi în treacăt, a prinde din zbor (ceva): macar cu coada urechiilucru ca acesta să auză nu priimea.CANT.

a auzi de numele cuiva

a auzi de numele cuiva, a cunoaşte pe cineva din auzite, din reputaţie: de nume ţi-am auzit, dar de văzutnu te-am văzut.CR.

a auzi-n gură, ca cucul a auzi-n gură, ca cucul, a fi tare de urechi, a fi surd.

Page 14: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a nu auzi nici ţipătul a nu (se) auzi nici ţipătul, a nu se auzi nimic, a fi linişte deplină.

auzi vorbă! auzi vorbă!, ce idee!

a avansa o propunere a avansa (sau a emite) o propunere (sau o idee, o ipoteză), a formula o propunere (sau o idee, o ipoteză).

a avea acces

a avea acces (sau intrare, uşă deschisă) (undeva sau la cineva), a putea intra, a fi primit (oricînd) (undeva

sau de cineva).

a avea ac de cojocul cuiva

a avea (sau a găsi, a afla) ac de (sau pentru) cojocul cuiva, 1) a descoperi mijlocul de îndreptare a

purtării cuiva: într-un rînd, crede cînele că i-a găsit ac de cojoc: să nu-i mai dea mîncare.POP. ; 2) a se

răzbuna pe cineva, a i-o face cuiva.

a avea acoperire a avea acoperire, (fig. ) a avea justificare, a se adăposti îndărătul legilor.

a nu avea adversar

a nu avea adversar (sau potrivnic, rival), a fi fără egal, a fi unic: la drept vorbind, păunul n-aveapotrivnic de mîndru.POP.

a avea aerul că ... a avea aerul că ..., a da, a lăsa impresia că ...

a avea a face cu ...

a avea a face cu ..., 1) (despre persoane) a avea de lucru, de furcă (cu cineva); a trebui să suporte

consecinţele: ai înşelat o femeie, dar ai a face acuma cu un bărbat.CAR. ; 2) (despre lucruri) a avea

legătură cu ceva: acele învăţături înalte n-au a face cu o bună şi frumoasă educaţiune.CAR.a avea apă în vine a avea apă în vine, 1) a fi bicisnic; 2) a fi fricos.

a avea aplecare spre ... a avea aplecare spre ..., a avea înclinaţie spre ...: avea aplecare spre ştiinţele exacte .

a avea argint viu în vine a avea argint viu în vine, a fi iute ca prîsnelul.

a nu avea astîmpăr

a nu avea astîmpăr, a nu avea linişte, a nu-şi găsi locul; a nu se astîmpăra: vă trudiţi alergînd mereu dupăoile acestea care nu mai au astîmpăr.POP.

a avea asupra sa a avea asupra sa (ceva), a duce, a purta cu sine (ceva).

a avea atuul

a avea atuul (sau avantajul), a se distinge printr-o însuşire, printr-o calitate decisivă (de cineva sau de

altceva).

a avea avere cît praful de pe tobă a avea avere cît praful de pe tobă , (reg. ) a nu avea nimic.

a avea baftă a avea baftă (chioară), (fam. ) a avea noroc.

a avea bani cu carul a avea bani cu carul, a fi putred de bogat.

a avea bani groşi a avea bani groşi (sau gîrlă), a fi foarte bogat.

a avea bani la ciorap a avea (sau a ţine) bani la ciorap, a avea (sau a face) economii.

a avea bani număraţi a avea bani număraţi, a avea o sumă limitată de bani.

a avea bătaie de cap a avea bătaie de cap, a avea greutăţi, necazuri, probleme.

a avea beregata curcanului a avea beregata curcanului, a înghiţi repede şi nemestecat.

a se avea bine

a se avea bine (sau rău) (cu cineva), a fi în relaţii bune (sau rele) (cu cineva); a (nu) se înţelege (cu

cineva); a fi prieten (sau a se duşmăni) (cu cineva): fraţi, fraţi erau ei, dar unul cu altul nu se aveaubine.POP.

a avea biştari a avea (sau a fi în) biştari (sau (pop. ) gologani, (arg. ) lovele, mălai), a avea bani.

a avea boală pe cineva a avea boală pe cineva, a avea ciudă, pică pe cineva; a fi pornit împotriva cuiva.

a avea boală să ... a avea boală să ..., (fam. ) a avea poftă nebună să ...

a avea bosă a avea bosă, a fi dotat, înzestrat.

a avea bujori în obraji a avea bujori în obraji, a fi roşu în obraji.

a avea bumbac în urechi a avea bumbac (sau cîlţi, vată) în urechi, (fig. ) a nu auzi (bine).

a avea bursă a avea bursă, a fi bursier.

a avea burta lipită de spate a avea burta lipită de spate, a fi lihnit de foame.

Page 15: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a avea burtă de iapă a avea burtă de iapă, a nu se mai sătura mîncînd.

a avea burtă de popă a avea burtă de popă, 1) a fi (foarte) gras; 2) a mînca foarte mult.

a avea ca ajutor a avea ca (sau drept) ajutor (pe ...), a fi ajutat (de ...): el are drept agiutor zece ţărani secui.AL.

a avea cale a avea cale (pe undeva), a avea drum (pe undeva): la cine mi-e mie drag, n-am cale, şi tot îmi fac.POP.

a avea cale cuvintelor

a avea cale cuvintelor, (înv. ) a-i fi îngăduit să vorbească: atunce avînd cale Grigorie-vodăcuvintelor sale,au spus vezirului cum au sfătuit pre Husain-paşa să iasă din şanţuri cu oastea.NEC.

a avea canon a avea canon, a fi pedepsit.

a avea cap a avea cap, 1) (fam. ) a fi deştept, inteligent; 2) a avea capăt.

a avea capăt a avea capăt (sau cap), a se sfîrşi, a se termina: toată boala are leac, da urîtu’ n-are cap.POP.

a avea cap greu

a avea cap greu sau a fi greu de (sau la) cap, a înţelege cu dificultate, cu greutate; a fi prost: cum văd, eşticam greu de cap.CR.

a avea cap să ...

a (nu) avea cap (şi Dumnezeu sau şi chip) să ... (sau de a ...), a (nu) fi în stare să ..., a (nu) putea să ...: rea bucată-i dragostea; cine prinde-a o gusta, n-are cap de-a o lăsa.POP.

a avea capul ca dovleacul a avea capul ca dovleacul, a fi prost ca noaptea.

a avea casa cucului a avea casa cucului, a nu avea nici un adăpost.

a avea casa sub căciulă a avea casa sub căciulă (sau sub pălărie), (reg. ) a fi foarte sărac.

a avea casă şi masă a avea casă şi masă, a avea cele necesare traiului.

a avea caş la gură a avea (sau a fi cu) caş la gură, a fi imatur; a fi lipsit de experienţă.

a avea cazier a avea cazier, a avea antecedente penale.

a avea căderea să ... a avea căderea să ..., a avea calitatea de a ...: aici, numai el are căderea de a decide.a avea căldură la cap a avea căldură la cap, a aiura, a delira.

a avea căpătîi

a avea căpătîi, a fi aşezat la casa lui: geaba mă mai duc acasă, că-s flăcău şi n-am nevastă, nici nevastă,nici copii, nici un fel de căpătîi.POP.

a nu avea căţel, purcel a nu avea (nici) căţel, (nici) purcel, 1) a nu avea griji materiale; 2) a fi foarte sărac.

a avea căutare a avea căutare, (despre mărfuri) a se vinde uşor.

a nu avea ce căuta undeva a nu avea ce căuta undeva, a nu avea voie să vină, să stea undeva.

a nu avea ce face a nu avea ce face (sau ce să facă), 1) a nu avea ocupaţie; 2) a nu putea schimba nimic dintr-o situaţie.

a avea cei şapte ani de acasă a (nu) avea cei şapte ani de acasă, a (nu) fi fost (bine) educat în copilărie.

a nu avea ce împărţi cu ...

a nu avea ce împărţi (sau de împărţit) cu ..., a nu avea nici o legătură cu ..., a nu avea nimic în comun cu

...: nu-ţi vreau nici rău nici bine, n-am ce împărţi cu tine.AL.a avea ce mînca a avea ce mînca, a avea din ce trăi: slava domnului, am ce mînca la casa d-tale.CR.

a avea ce pune pe masă

a (nu) avea ce pune pe masă, 1) a (nu) avea existenţa asigurată; 2) (în construcţii negative) a fi foarte

sărac.

a nu avea ce pune pe o măsea a nu avea ce pune (nici) pe o măsea, a avea foarte puţin de mîncare: nici pe o măsea n-are ce pune.CR.a avea cerbice ţeapănă a avea cerbice ţeapănă, (înv. ) a fi dîrz: cela ce avea cerbice ţapănă ... se muie. MOXA.

a avea ceva cu cineva

a avea ceva cu cineva, 1) a dori, a pretinde, a vrea ceva de la cineva: ce ai, domnule, cu mine? ; 2) a avea

motive (nemărturisite) pentru a căuta nod în papură, a persecuta, a paşte (pe cineva): să ştii că are ceva cutine!

Page 16: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a avea ceva după perdea

a avea ceva după perdea, a tăinui ceva: după acest schimb de vorbe, tăcură, fiecare mai avînd ceva dupăperdea.SAD.

a avea ceva în sînge a avea ceva în sînge, a avea ceva înnăscut: lui îi mergea toate la inimă, avîndu-le în sînge.CEZAR.P.a avea ceva la bază a avea ceva la bază, a se întemeia pe ceva sigur.

a avea ceva pe conştiinţă a avea ceva pe conştiinţă, a avea ceva să-şi reproşeze.

a avea cheag

a avea cheag (la pungă), a avea bani puşi la o parte, a fi bogat: ce te milogeşti, că ai cheagdestul.DELAVR.

a avea chef de ceva a avea chef de ceva, a dori, a pofti (să facă) ceva: n-am chef să joc.AL.a nu avea cherestea a nu avea cherestea, (fam. ) a nu avea caracter, obraz, ruşine.

a avea cheresteaua groasă a avea cheresteaua groasă, a fi gros de obraz.

a nu avea chip să ...

a nu avea chip să ..., a nu avea posibilitatea să ..., a nu putea să ...: azi n-ai chip, în toată voia, în privirea-isă te pierzi.EM.

a avea cinstea să ...

a avea cinstea să ... (sau de a ...), a avea onoarea să ... (sau de a ...): am avut cinstea să fiu primit deambasadorul Italiei .

a avea ciudă pe cineva a avea ciudă pe cineva, a purta pică cuiva.

a avea cînd a (nu) avea cînd (să ...), a (nu) avea timp (să ...): mă dusei vinerea-n tîrg, par’că joi n-am avut cînd.POP.a avea cîrlig a avea cîrlig (la cineva), (pop. ) a-i fi simpatic, drag (cuiva).

a avea cîştig de cauză a avea cîştig de cauză, a obţine o victorie (asupra cuiva), a cîştiga.

a nu avea cîtuşi de puţin a nu avea cîtuşi de puţin, a nu avea deloc.

a avea clavir la cap a avea clavir la cap, a fi într-o ureche.

a avea coarne

a avea (sau a purta) coarne, a fi înşelat de nevastă: dar cînd mai porţi şi coarne, ce zici, Prutescule?CONTEMP.

a avea coastele lipite a avea coastele lipite, a fi foarte flămînd, a fi mort de foame.

a nu avea coloană vertebrală a nu avea coloană vertebrală , a fi servil, supus.

a avea colţi a avea colţi, a fi periculos, primejdios.

a avea condei a avea condei (sau pană), a scrie bine, cu talent.

a avea consideraţie a avea consideraţie (pentru cineva), a stima, a respecta, a cinsti (pe cineva).

a avea conştiinţa pătată a avea conştiinţa pătată, a fi comis fapte imorale.

a avea credit a avea credit, a se bucura de încredere; a avea trecere.

a avea crezămînt a avea crezămînt, a se bucura de încredere.

a nu avea cu ce-şi stropi măseaua a nu avea cu ce-şi stropi măseaua, a nu avea ce bea.

a avea cu cine să semene a avea cu cine (sau cui) să semene, a moşteni calităţile (sau defectele) părinţilor.

a avea cu cineva

a avea (sau a-şi face treabă) cu cineva, 1) a avea de rezolvat ceva cu cineva; a se ocupa de cineva: du-te pînă acolo că are treabă cu tine! PREDA ; 2) (reg. ) a avea relaţii de dragoste cu cineva: ruşine mi-e şi deiarbă, cu cine mi-am făcut treabă.POP.

a avea culoare a avea culoare (în obraji), a avea obrajii rumeni.

a nu avea cum

a nu avea (sau a nu şti) cum (să ...), a nu avea posibilitatea, mijloacele (să ...), a-i fi imposibil (să ...):

pentru atîta încredere, nu am cum să-ţi mulţumesc.OD.

a avea cunoştinţă

a (nu) avea (mare sau desăvîrşită) cunoştinţă (de ceva), a (nu) şti, a (nu) fi (bine) informat (de sau despre

cineva sau ceva), a (nu) cunoaşte (bine): aveau smeii cunoştinţă de vitejia lui.ISP.a avea cunoştinţă de cauză a avea (sau a fi în) cunoştinţă de cauză, a fi bine informat, a cunoaşte în amănunt, detaliat.

Page 17: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a nu avea cuvinte a nu avea cuvinte, a nu reuşi să se exprime (din cauza emoţiei); a avea un lapsus.

a avea darul să ...

a avea darul să ... (sau de a ...), a fi de natură să ... (sau a ...): importurile de bunuri de larg consum auavut darul de a-i obişnui pe oameni cu lucrurile de calitate.

a avea darul suptului a avea darul suptului, (fam. ) a trage la măsea.

a avea darul vorbirii a avea darul vorbirii, a se exprima fluent, a fi un bun vorbitor.

a avea datină

a avea datină, (înv. şi pop. ) a avea obiceiul: ospătăria aceea era a unui om foarte mare de statură, ...care avea datină să cumpere pre oamenii ce i se aducea de vîndut.POP.

a nu avea de ce-l trage cîinii

a nu avea de ce-l trage cîinii, (reg. ) a fi foarte sărac: ceva-ceva de nu ti-i cumpăni, n-are de ce te tragecîinii.CONV.LIT.

a nu avea decît sula şi căciula

a nu avea decît sula şi căciula, a fi sărac lipit (pămîntului), a avea doar zestrea nativă: bine, să mă însor,răspunse flăcăiaşul, dară eu n-am de nici unele; sînt golan, precum mă vezi: sula şi căciula.ISP.

a avea de furcă

a avea de furcă (cu cineva sau cu ceva), a avea de rezolvat o afacere neplăcută (cu cineva), a avea de luptat

(cu cineva sau cu ceva): se luă la luptă cu el; dar n-avu mult de furcă.POP.a nu avea de furcă a nu avea de furcă, (reg. ) a fi foarte sărac.

a avea degete lungi a avea degete lungi, a fura, a fi lung de mînă.

a avea de gînd

a avea de gînd, a intenţiona: guvernul are de gînd să facă în străinătate un împrumut de 155milioane.CAR.

a avea de lucru

a avea de lucru (sau de treabă), 1) a avea un loc de muncă; 2) a fi ocupat: tu, de socoţi că ai de treabăacolo, stai şi drege şi lucrează cum te pricepi.GHICA.

a nu avea de moară a nu avea de moară, a nu avea din ce trăi.

a avea de mulţumire ...

a avea de mulţumire ..., (înv. ) a fi mulţumit să ..., a-i face plăcere să ...: n-ai fi avut de mulţămire şibucurie să priveşti aşa feliu de crude morţi.DRĂGHICI.

a avea de ros a (nu) avea (ceva) de ros, a (nu) avea o slujbă, o sinecură.

a avea de ştire

a(-i) avea (cuiva) de ştire, a avea grijă (de cineva), a păzi, a supraveghea (pe cineva): i-a avut Dumnezeude ştire.PANN.

a avea de treabă a avea de treabă, v. a avea de lucru.

a avea dinţi de lapte a avea dinţi de lapte, a avea caş la gură.

a avea dinţii cunună a avea (sau a fi cu) dinţii cunună, a avea dantura întreagă.

a avea două chei pentru o încuietoare a avea două chei pentru o încuietoare, a fi şiret.

a avea draci a avea draci, (fam. ) 1) a fi deosebit de nervos; 2) a avea hachiţe, toane.

a avea draci pe ţurloaie a avea draci pe ţurloaie, (reg. ) a fi neastîmpărat.

a avea dreptate a (nu) avea dreptate, a (nu) gîndi bine, drept: în privinţa amicului, avusese dreptate.CAR.

a avea dreptul

a avea dreptul (sau (înv. ) drit), a i se permite, a-i fi îngăduit: de la cea întîi prezentare el are drit sătrateze pe toţi ceilalţi ca şi cînd i-ar cunoaşte demult.AL. ; d-sa avea dreptul să ia o minimă sumă dinfondurile acelea.CAR.

a nu avea după ce bea apă

a nu avea după ce bea apă, a fi foarte sărac: un beţiv de frunte era şi iepurele şi sărac de n-avea după cebea apă.POP.

a avea faţă a avea faţă, (fam. ) a aduce a ..., a fi bun de ...: are faţă de şef .

a avea faţă la cineva

a avea faţă la cineva, (înv. ) a avea trecere, credit la cineva: boierii, ... nădăjduind că dintru acea faptăvor avea faţă la Petru-vodă.COSTIN.

a avea fericirea să ...

a avea fericirea să ... (sau de a ...), a avea onoarea, plăcerea să ... (sau de a ...): pe d. Brănişteanu nu avemfericirea să-l cunoaştem.CAR.

Page 18: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a avea fierul cuiva a avea fierul cuiva, (pop. ) a semăna cu cineva.

a avea fiinţă

a avea fiinţă (pe lume), a se naşte; a exista, a fiinţa: atunci lumea cea gîndită pentru noi avea fiinţă.EM. ; de unde să-l iei, dacă n-are fiinţă pe lume? CR.

a avea fler a avea fler, a avea intuiţie; a fi perspicace.

a avea foc la inimă a avea foc la inimă, a dori foarte mult.

a avea folos a avea (sau a trage) folos (din ceva sau de pe urma cuiva): n-am să am folos de el niciodată.CR.a avea fum în creieri a avea fum (sau ceaţă) în creieri, (pop. ) a fi beat.

a avea fumuri

a avea fumuri (în cap) sau a fi plin de fumuri, a fi înfumurat, a-şi da aere: este cel mai plin de fumuri, celmai nerod. NEGR.

a avea gărgăuni în cap

a avea (sau a fi cu, a umbla cu, a-i intra, a-i scoate cuiva) gărgăuni(i) (sau greieri, stigleţi) în (sau din,

la) cap, a avea fumuri, toane, ifose; a avea idei extravagante, năstruşnice; a nu fi în toate minţile, a fi ţicnit:

ţi-au intrat în cap gărgăuni ... vrei s-ajungi senator! AL. ; ia staţi oleacă, că vă scot eu gărgăunii din cap!CR.

a avea ghinion a avea ghinion, a fi lipsit de noroc, de şansă.

a avea girul cuiva a avea girul cuiva, a avea acordul, dezlegarea cuiva

a avea gîdilici la limbă

a avea gîdilici la limbă, a avea mîncărime la limbă; a nu-şi putea ţine gura: Moş Roată avea gîdilici lalimbă.CR.

a avea gînd

a avea (sau a pune în) gînd, (înv. ) a presupune: n-au avut gînd că-l va ucide, ce s-au gîndit că numai ce-lva sudui.PRAV.

a avea gînd să ...

a avea (de) gînd să ..., a intenţiona să ..., a voi să ...: de ai gînd să ne iubim, vină-n crîşmă să bemvin.POP. ; am căptuşit nişte iepuri şi am de gînd să-i jumulesc.CR.

a avea gînduri mari a avea gînduri mari, a avea planuri, proiecte de amploare, îndrăzneţe.

a avea gînduri negre a avea gînduri negre, a fi preocupat de gîndul sinuciderii.

a avea glagore în cap a avea glagore în cap, a avea cap bun, a avea minte.

a avea glas bun a avea glas bun, a cînta frumos.

a avea grabă mare

a avea grabă mare sau a-i fi grabă mare, a fi grăbit, a fi zorit: ş-apoi veţi duce, dacă spuneţi c-aveţi aşamare grabă.CR.

a avea grăunţe în cap a avea grăunţe în cap, a da în gropi de prost.

a nu avea grăunţe în cap

a nu avea grăunţe (sau toate grăunţele) în cap, a nu avea minte, a fi prost: tu în cap nu ai grăunţe, numaipleavă şi puzderii.EM.

a nu avea greş

a nu avea greş, a nu strica, a fi potrivit, a prinde bine: însuratul de tînăr şi mîncarea de dimineaţă n-augreş.POP.

a avea grijă

a avea (de) grijă, a băga de seamă, a lua seama, a se (în)griji (de ceva): acum să ai grije, că maică-tamearge la o nuntă! BARAC.

a avea gura amară a avea (sau a-i fi cuiva) gura amară, a simţi un gust amar în gură (după un chef).

a avea gura ca o sabie a avea gura ca o sabie, a avea limbă ascuţită, a fi sarcastic.

a avea gura mare a avea (sau a fi cu) gura mare, a fi certăreţ: soacra nu trebuie să fie cu gura mare.CR.

a avea gura seacă

a avea (sau a-i fi cuiva) gura seacă, a avea gură pocită: afurisit drac, parcă-i fu gura seacă; cum a cobitel, aşa s-a întîmplat.POP.

a avea gura spartă a avea gura spartă (sau de cîrpă), a fi indiscret, a nu putea păstra o taină.

a avea gură să ...

a (nu) (mai) avea gură (sau obraz, tupeu) să ..., a (nu) (mai) avea curajul, îndrăzneala să ..., a (nu) (mai)

cuteza să ...: ai băut cît şăpte şi mai ai obraz să te jăluieşti! AL. ; încă mai ai gură să întrebi? CR.

Page 19: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a avea gură bogată a avea gură bogată (sau mare), a vorbi mult şi repede; a fi guraliv.

a avea gură de aur a avea gură de aur, a fi un bun orator.

a avea gură de cîrpă a avea gură de cîrpă, a nu putea ţine un secret; a flecări, a pălăvrăgi.

a avea gură pocită a avea gură pocită sau a fi pocit la gură, a prevesti lucruri neplăcute; a cobi.

a avea gură scîrnavă a avea gură scîrnavă (sau spurcată), a se exprima vulgar, trivial; a spune obscenităţi.

a avea gust a avea (bun) gust, a avea simţ artistic: amicul meu va giudeca de am gust bun.AL.

a avea gustul

a avea gustul (să ...), a avea obiceiul să ..., a fi deprins să ...: poporul nostru în mare parte nu prea aregustul citirei.CAR.

a nu avea habar

a nu avea habar (de cineva sau de ceva), 1) a nu-i păsa (de cineva sau de ceva), a nu-l durea capul (de

ceva sau de cineva): ad-o vadră de Cotnar, şi de plată n-ai habar! AL. ; 2) a nu şti nimic (despre cineva sau

despre ceva): mor după tine şi tu habar n-ai de mine.PANN.a nu avea hal să ... a nu avea hal să ..., a nu putea să ..., a nu fi în stare să ...: n-ai hal să-mi fii bărbat! POP.

a avea hasnă

a avea (sau a-i fi cuiva) hasnă (de cineva sau de ceva), (reg. ) 1) a avea, a trage folos de pe urma cuiva; 2)

a-i păsa de cineva (sau de ceva): cu ibovnică-n vecini, nu ţi-i hasnă de cei cîni.POP.

a avea haz

a avea haz, 1) a simţi plăcere, bucurie: ce haz am să merg acasă, cînd n-am nevastă frumoasă?POP. ; 2) a

avea farmec, a fi nostim, simpatic, a avea (pe) vino-ncoace: e frumoasă; ... ca copiii are haz.EM.a avea ifose a avea ifose, a-şi da aere, a fi înfumurat.

a avea igrasie la cap a avea igrasie la cap, (fam. ) a fi prost, a fi într-o doagă.

a avea iluzii optice a avea iluzii optice, a avea vedenii.

a avea importanţă

a (nu) avea importanţă, a (nu) avea însemnătate, valoare; a (nu) conta: pentru el, nimic n-aveaimportanţă.

a avea impresia că ... a avea impresia că ..., a i se părea că ..., a crede că ...: am impresia că nu eşti tocmai în apele tale.

a avea influenţă asupra ...

a avea influenţă (sau înrîurire) asupra ... (cuiva sau a ceva), a influenţa (pe cineva sau ceva): ceea ce[gazetarul] debitează zilnic trebuie să aibă o înrîurire cît de mică asupra cugetării şi părerilor lor[cititorilor].CAR.

a avea inima grea a avea inima grea, a fi plin de griji, trist: n-aş vrea să plec de-aice cu inim-aşa grea.NEGR.

a avea inima îndoită

a avea inima îndoită, a şovăi, a fi nehotărît, a avea temeri: au priceput Ştefan-Vodă îndată îndoita inimă alui Constantin-Vodă.COSTIN.

a avea inima neagră a avea (sau a-i fi) inima neagră, a fi foarte trist.

a avea inimă de aur a avea inimă de aur, a fi foarte bun, cumsecade.

a avea inimă largă a avea inimă largă, a fi darnic, mărinimos.

a avea inimă tare

a avea inimă tare (sau de piatră, împietrită) sau a i se împietri inima (cuiva), a nu simţi milă,

compasiune; a fi nepăsător, nesimţitor, rău.

a avea intenţia să ... a avea intenţia să ..., a intenţiona, a avea de gînd să ...

a avea intenţii cu ...

a avea intenţii (serioase) cu ..., a voi să ia în căsătorie pe ...: are intenţii cu copila aceea cu ochiivineţi.AGÂRB.

a avea în buzunar a avea în buzunar (pe cineva), a avea sub control (pe cineva).

a avea în cîrcă cu cineva

a avea (sau a-i fi) în cîrcă cu cineva, a avea de furcă cu cineva: să-ţi iei tălpăşiţa, că cu mine ai încîrcă.POP.

a avea înclinaţie spre ... a avea înclinaţie spre ..., a avea aptitudini pentru ...: avusese de mic înclinaţii spre desen.

a avea în coaste

a avea în coaste (pe cineva), a fi incomodat, stingherit (de cineva), a nu mai putea scăpa (de cineva): mai mare blestem nu-ţi trebue decît să ai pe soacră în coaste! POP.

Page 20: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a nu avea încotro

a nu (mai) avea încotro (face sau merge, cotigi), a nu (mai) şti ce să facă, a nu (mai) avea altă posibilitate,

a fi nevoit să accepte, a se resemna: n-am încotro, mort copt, trebuie să te iau cu mine.CR. ; trebuie să steafaţă, n-are-ncotro cotigi.NEGR.

a avea încredere

a avea încredere (în cineva), a se baza, a se bizui, a conta (pe cineva), a se încrede (în cineva): el n-areîncredere în sine.CAR.

a avea în degetul mic

a avea în (sau la) degetul (cel) mic (pe cineva sau ceva) sau a fi în (sau la) degetul mic al cuiva, 1) a

cunoaşte temeinic (ceva): universul fără margini e în degetul lui mic.EM. ; 2) a dispune după bunul plac (de

cineva sau de ceva) sau a fi la discreţia cuiva: mă are la degetul mic şi mă joacă aşa cum pofteşte ; 3) a fi

superior (cuiva): nu se temea de ceilalţi concurenţi; abia dacă erau la degetul lui mic .

a avea în minte

a avea în minte (pe cineva sau ceva), 1) (înv. ) a intenţiona: nici n-au avut în minte ca să ne înşale prenoi.ŢICHINDEAL ; 2) a fi preocupat (de cineva sau de ceva).

a avea în palmă

a avea în (sau ca în) palmă (pe cineva sau ceva), a avea în puterea sa, la discreţia sa (pe cineva sau ceva):

întregul oraş ... îl avui ca-n palmă.STANCU. a avea în primire a avea în primire (ceva), a răspunde (de ceva).

a avea în privire

a avea (sau a lua) în privire, (înv. ) a avea în vedere, a lua în considerare, a ţine seamă: luînd în priviresperarea viitoarelor lor venituri, li se puse condiţii.BĂLC.

a avea în pungă a avea (sau a băga) în (sau la) pungă (pe cineva), (reg. ) a dispune (de cineva), a avea la mînă (pe cineva).

a avea însemnat la catastif

a avea însemnat la catastif (sau la răboj) (pe cineva), a avea în vedere, a ţine minte pe cineva (spre a-i

face un bine sau un rău).

a avea în sîn a avea (sau a ţine) în (sau la) sîn (pe cineva), (înv. şi reg. ) a alinta (pe cineva); a menaja (pe cineva).

a avea înştiinţare a avea înştiinţare, (înv. ) a fi informat: avea înştiinţare prin taină de la frate-său.LET. a avea în tăşcuţă a avea în tăşcuţă (pe cineva), (reg. ) a avea la dispoziţie, la discreţie (pe cineva).

a avea întîietate a avea întîietate, a avea prioritate.

a avea înţelegere cu cineva a avea înţelegere cu cineva, a avea legături, aranjamente secrete cu cineva.

a avea înţeles

a (nu) avea (un sau nici un) înţeles (sau sens), a (nu) avea noimă; a (nu) avea logică: cuvîntu-mi pentrutine nu avea înţeles.EM.

a avea în vedere

a avea în vedere (ceva), a intenţiona, a urmări (ceva): nu vom avea în vedere decît poeziile ... pe care le-ascris Eminescu în epoca deplinei sale dezvoltări.MAIOR. ; a ţinut să meargă la Kissingen incognito,pentru ca să se risipească bănuielile că ar fi avut în vedere să intre în daraveri cu cancelarul. CAR.

a avea în vedere

a avea în vedere (pe cineva), a se interesa în mod special de cineva (pentru a-i face un bine sau un rău); a

avea grijă de cineva: amîndoi i-au făgăduit că ... îl vor avea în vedere.VLAH.

a avea la activ a avea la activ (ceva), a avea experienţă, a avea antecedente (în ceva): avea multe construcţii la activ.

a avea lacăt la gură

a avea (sau a-şi pune) lacăt (sau gard) la gură, a nu spune nimic, a tăcea, a-şi impune tăcerea: Florico, pune-ţi gard la gură! AL.

a avea la cherem

a avea la cherem (pe cineva), a avea la mînă (pe cineva), a dispune după pofta inimii (de cineva): Hiotoglu te avea la cheremul lui, după cum zic turcii, căci avea la îndemînă un arsenal întreg.GHICA.

a avea la inimă a avea la inimă (pe cineva), a simpatiza (pe cineva), a avea la suflet (pe cineva).

Page 21: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a avea la nazar

a avea la nazar (pe cineva), (înv. ) a proteja (pe cineva), a fi binevoitor (cu cineva): ministrul mă are lanazar.AL.

a avea la plăcere a avea la plăcere (pe cineva), (înv. ) a agrea pe cineva: îl are la plăcere toţi, şi împăratul.PANN.a-l avea la taşcă a-l avea la taşcă (pe cineva), a avea la mînă (pe cineva).

a avea limbă ascuţită a avea limbă ascuţită (sau rea, de şarpe), 1) a fi răutăcios; 2) a fi rău de gură.

a avea limbă lungă

a avea limbă lungă sau a fi lung de limbă (sau slobod la limbă), 1) a fi flecar, palavragiu; 2) a fi

indiscret.

a avea lipici a avea lipici, a atrage, a fermeca, a seduce.

a avea loc a avea loc, 1) a se întîmpla, a se produce: concursul a avut loc pe 17 septembrie ; 2) a fi loc.

a nu avea loc de cineva

a nu (mai) avea loc de cineva, 1) a fi incomodat de cineva; 2) a nu mai încăpea de cineva; a-i pricinui

permanente neajunsuri cuiva.

a avea lumînări la nas a avea lumînări la nas, 1) a-i curge mucii (cuiva); 2) a se purta copilăreşte, prosteşte.

a avea mai mult de-o grămadă a avea mai mult de-o grămadă (ceva), a nu avea deloc (ceva).

a avea mai multe coarde la arc

a avea mai multe coarde la arc, a avea mai multe posibilităţi pentru a duce la bun sfîrşit ceva: cînd i sepărea că punga nu se umplea destul de repede, avea şi alte coarde la arc.GHICA.

a avea mari cuvinte să ...

a avea mari cuvinte să ... (sau a ...), a avea motive temeinice să ... (sau a ...): ei aveau două mari cuvinte afi îngrijiţi.NEGR.

a avea maşină la scară a avea maşină la scară, (fam. ) a avea o situaţie bună; a avea un post însemnat.

a avea memorie scurtă

a avea memorie (sau memoria) scurtă, a nu putea (sau a nu vrea) să ţină minte ceva; a uita repede ceva; a

fi uituc: au memoria scurtă, s-au obicinuit cu relele şi uită lesne pe cei care i-au asuprit.GHICA.a avea miere de şarpe la inimă a avea miere de şarpe la inimă, a fi rău.

a nu avea mijloc să ... a nu avea mijloc să ..., a nu avea posibilitatea să ...

a avea mila cucului a avea mila cucului, a fi orfan.

a avea milă

a avea milă (de ...), 1) (înv. ) a avea parte (de ...): tu l-ai măritu-l pe-mpăratul, s-aibă milă deizbîndă.DOS. ; 2) a fi milos, a se îndura: o, marmură, ai milă de-a mele rugăminţi! EM.

a avea mintea în vacanţă a avea mintea în vacanţă (sau plecată cu sorcova), (fam. ) a nu gîndi, a da semne de prostie.

a avea mintea mobilată a avea mintea (bine) mobilată, a fi foarte instruit.

a avea minte de cocă a avea minte de cocă (sau de prunc), a fi prost ca noaptea.

a avea minte de vrabie a avea minte de vrabie, a nu avea creier.

a avea minte fragedă a avea minte fragedă, a fi copilăros, imatur, necopt.

a avea mîinile legate a avea mîinile legate, a fi în imposibilitate de a acţiona.

a avea mîinile pătate de sînge

a avea (sau a fi cu) mîinile pătate de sînge, a fi vinovat de crimă: o tristă faimă supravieţuise omuluipătat de sînge ce nu fusese văzut rîzînd niciodată.M.CAR.

a avea mîna a avea (sau a fi la cineva) mîna, (la jocul de cărţi) a-i veni rîndul să împartă cărţile.

a avea mîna curată a avea mîna curată (sau mîinile curate), a fi cinstit.

a avea mîna strînsă a avea mîna strînsă sau a fi strîns la mînă, a fi zgîrcit, meschin.

a avea mînă bună

a avea mînă bună sau a fi bun de mînă, 1) a fi îndemînatic; 2) a purta noroc: ai mînă bună, însoară-mă şipe mine.BOL.

a avea mînă grea a avea mînă grea, 1) a lovi primedios; 2) a fi neîndemînatic (la scris, la desen).

a avea mînă largă a avea (sau a fi cu) mînă largă (sau deschisă) sau (înv. ) a fi slobod la mînă, a fi generos, darnic.

a avea mînă liberă

a avea (sau a da, a lăsa cuiva) mînă liberă (sau cîmp liber), a avea (sau a da) libertate (totală) de acţiune:

spre a lăsa mînă liberă doamnei director.CAR.

Page 22: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a avea mînă lungă

a avea (sau a fi cu) mînă lungă sau a fi lung de mînă, a fi hoţ: cine e cu mînă lungă pierde şi ce are-npungă.PANN.

a avea mîncărime de limbă

a avea mîncărime de (sau la) limbă (sau de cuvînt), a fi vorbăreţ, limbut: începură să aibe deodată omare mîncărime de limbă.AGÂRB.

a avea mîncărime la degete a avea mîncărime la degete, a fura.

a avea mîncărime la tălpi a avea mîncărime la tălpi, a simţi mereu nevoia de a pleca; a nu putea sta mai mult timp într-un loc.

a nu avea moarte a nu avea moarte, a fi durabil, a fi etern.

a avea mod să ... a (nu) avea mod să ... (sau de a ...), a nu avea posibilitatea să ... (sau de a ...).

a nu mai avea mult a nu mai avea mult, a fi pe moarte.

a avea nas de cîine a avea (sau a fi cu) nas de cîine, (reg. ) a fi fără ruşine.

a avea nas să ...

a (nu) avea nas să ..., 1) a (nu) îndrăzni să ..., a (nu) avea tupeul să ...: ai nas să te arăţi? ; 2) a (nu) avea

autoritate, credit, trecere: mincinosul nu are nas. a avea natură a avea (sau a fi cu) natură, (reg. ) a fi violent, periculos; a fi arţăgos.

a avea nădejde în ...

a avea nădejde (sau a-şi pune nădejdea) în ... (sau la ..., pe ..., (înv. ) către ..., pre ..., spre ...) sau a se

lăsa în nădejdea cuiva, a se bizui pe ...: eu sînt bătrîn şi sărac, să n-ai la mine nici o nădejde.FIL.a avea năvalnic a avea năvalnic, (reg. ) 1) a se bucura de simpatie; 2) (despre prăvălii) a avea mulţi clienţi.

a avea neamuri

a avea neamuri (bune), a fi dintr-o familie bogată, aleasă sau influentă: căci sărac e tare şi nici neamuri n-are.COŞBUC.

a avea nervi

a avea nervi, a fi irascibil, nervos; a face o criză de nervi: cîteodată are nervi şi nu vrea să vadă penimeni.CEZAR.P.

a avea nervii slabi a avea nervii slabi, a fi uşor iritabil sau impresionabil.

a avea nervii zdruncinaţi a avea (sau a fi cu) nervii zdruncinaţi, a nu se putea controla, a fi cu nervii la pămînt.

a avea nevoie

a avea (sau a fi) nevoie (de cineva sau ceva), a(-i) fi necesar, folositor (cineva sau ceva): ţara are nevoiemai mult ca oricînd de linişte înăuntru şi de o atitudine serioasă şi limpede faţă cu străinătatea.CAR.

a avea nevoie de ...

a avea nevoie de ... (sau de către ..., despre ...) (cineva sau ceva), (înv. ) a avea neplăceri, dificultăţi, a

avea de suferit (din partea cuiva sau a ceva): au trimis sol la dînsul den sfatul boiarilor de Ardeal, arătîndnevoia ce au despre Mihai Vodă.N.COSTIN.

a nu avea nevoie de ...

a nu avea (nici o) nevoie de ... (cineva sau ceva), 1) (înv. ) a nu avea nici o grijă, a nu-i păsa (de cineva

sau de ceva): de netrebnice urmări să naibi nici o nevoie. PANN ; 2) (reg. ) a nu avea habar, a nu şti nimic.

a avea nevoie să ...

a avea (sau a fi) nevoie să ... (sau a ...), a considera (sau a fi) necesar, a trebui să ... (sau a ...): acele petreceri cinegetice, în care vînătorul n-are nevoie să umble pe jos.OD.

a nu avea nici cap, nici coadă

a nu avea nici cap, nici coadă, a nu avea nici o noimă, nici un înţeles; a fi împotriva ordinii fireşti a

lucrurilor.

a nu avea nici casă, nici masă a nu avea nici casă, nici masă, a fi sărac lipit pămîntului.

a nu avea nici cenuşă în vatră

a nu avea nici cenuşă în vatră (sau în casă) sau a nu-i arde nici focul în vatră, a nu avea absolut nimic, a

fi sărac lipit pămîntului: nu-i casa lor, în care stau, şi-n casă nici cenuşă n-au.COŞBUC.

a nu avea nici ce pune în gură

a nu avea nici ce pune în gură (sau în căldare), a nu avea ce mînca, a fi lipsit de orice mijloace de

existenţă.

a nu avea nici de unele a nu avea nici de unele, a nu avea nimic.

Page 23: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a nu avea nici în clin, nici în mînecă

a nu avea (de-a face) (sau a nu-şi pune) nici în clin, nici în mînecă (cu cineva sau cu ceva), a nu avea

nimic comun, nici o legătură (cu cineva sau ceva): cum vrei ca nişte nenorociţi, ... să poată aprecialegendele din viaţa plină de iubire a unui popor poetic, cu care ei nu au avut nici în clin, nici în mînecă?GHICA.

a nu avea nici mîţă la casă a nu avea nici mîţă la casă, (reg. ) a fi foarte sărac.

a nu avea nici o para chioară

a nu avea (sau a nu face) nici o para (sau leţcaie, boabă) chioară (sau frîntă), a nu avea (sau a nu valora)

absolut nimic: mai gios de opt mii, nici o para frîntă! AL.a nu avea nici o perdea a nu avea nici o perdea, a nu avea ruşine; a întrece măsura bunei cuviinţe.

a nu avea nici o scofală

a nu avea (sau a nu face) nici o scofală, a nu avea nici o şansă de izbîndă ori a nu izbuti nimic, a nu avea

nici un succes: nu m-ai crezut cînd ţi-am spus că n-ai să faci nici o scofală!

a nu avea nici o treabă

a nu avea nici o treabă (cu ceva), a nu avea nici o legătură, a nu avea nici în clin, nici în mînecă (cu ceva):

la descălecatul ţarălor acestora nice o treabă nu are. N.COSTIN.

a nu avea nici pe naiba

a nu avea nici pe naiba (sau nici pe dracul), a nu avea nimic, a fi perfect sănătos: jucăm, zău, toată ziuaşi n-avem nici pe naiba! POP.

a nu avea nici tăciune în vatră a nu avea nici tăciune în vatră, a fi foarte sărac.

a nu avea nici un chichirez a nu avea nici un chichirez, a nu avea nici un haz.

a nu avea nici un chip a nu avea nici un chip, a nu mai avea încotro: vezi şi tu, că n-avem nici un chip. VLAH.a nu avea nici un Dumnezeu a nu avea (sau a fi fără) nici un Dumnezeu, a nu crede în nimic, a nu ţine seamă de nimic.

a nu avea nimic a face cu ... a nu avea nimic a face cu ..., a nu a avea nici o legătură cu ...

a nu avea noimă

a nu avea (nici o) noimă, a nu avea (nici un) înţeles, a fi fără sens, absurd: condamnă muzica clasică, caren-ar avea nici o noimă.NEGR.

a avea noroc

a avea (sau a fi cu) noroc, a avea succes, a fi favorizat de împrejurări: noi avem mai puţin noroc decîtel.CAR.

a avea noroc că ...

a avea noroc (sau norocul) că ... sau noroc (de la Dumnezeu sau din cer pînă în pămînt) că ... sau

norocul ... că ..., din fericire ..., bine că ...: noroc de la Dumnezeu că era o fată robace şi răbdătoare.CR.

a avea noroc de ...

a avea noroc de ... (sau cu ...) (cineva sau ceva), a avea avantajul de a putea fi ajutat, sprijinit (de cineva

sau de ceva); a avea parte de ...: avură noroc de vreme bună.SAD.a avea noroc la ... a avea noroc la ..., a avea succes la ..., a reuşi la ...: aţi avut noroc la vînătoare? DELAVR.

a avea noroc porcesc

a avea noroc porcesc (sau orb, chior, cu carul) sau a avea norocul porcului sau a-i curge norocul gîrlă

(cuiva), a avea (cu uşurinţă) succes în tot ce întreprinde: din ziua în care s-a tocmit Chirică la Ipate,norocul îi curgea gîrlă.CR.

a avea noroc să ...

a avea noroc (sau norocul) să ..., a i se ivi prilejul favorabil pentru a ...: înţelegea să preţuiască binele încare avusese norocul să intre.SAD.

a avea nouă băieri la pungă a avea (sau a-şi pune) nouă băieri la pungă, a fi foarte zgîrcit.

a avea nouă suflete a avea nouă suflete, a fi foarte rezistent sau foarte viteaz.

a avea numai sufletul în oase a avea numai sufletul în oase, a fi slab ca un ţîr.

a nu avea număr a nu (mai) avea număr, a fi peste măsură de numeros: faclele nu mai aveau număr.BĂLC.a avea nume bun a avea nume bun (sau rău), a avea o bună (sau proastă) reputaţie.

a avea obicei

a avea obicei (sau obiceiul, (pop. ) de obicei), a obişnui: căci nu mai am de obicei ca-n zilele acele, să măîmbăt şi de scîntei din stele.EM.

a avea obraz a avea (atîta) obraz, a avea ruşine, pudoare, bun simţ: dar cum să-i zic? nu pot! am atîta obraz! BASS.

Page 24: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a avea obraz ca ţolu’ a avea obraz ca ţolu’, (reg. ) a fi lipsit de ruşine.

a avea obraz să ... a (nu) (mai) avea obraz să ..., a (nu) (mai) avea gură să ..., a (nu) (mai) avea îndrăzneală (să ...).

a avea obraz subţire a avea obraz subţire sau a fi subţire de obraz, 1) a fi bine crescut; 2) a fi susceptibil.

a avea o casă de copii

a avea (sau a fi cu) o casă de copii, a avea mulţi copii: dacă mă vede că-s o văduvă sărmană şi c-o casăde copii, mai trebuie să-şi bată joc de casa mea? CR.

a avea ochelari de cai a avea ochelari de cai, a fi mărginit, a vedea lucrurile printr-o prismă prea îngustă.

a avea ochi codaţi a avea ochi codaţi, a avea ochi prelungi, migdalaţi.

a nu avea ochi decît pentru cineva

a nu avea ochi decît pentru cineva, a se uita numai la cineva; a ţine numai la cineva, a iubi numai pe

cineva.

a avea ochi de pisică

a avea ochi de pisică (sau de cotoi), 1) a avea privirea foarte ageră, a vedea foarte bine; 2) a fi perfid,

viclean.

a avea ochii căzuţi a avea ochii căzuţi, a avea ochii duşi în fundul capului.

a avea ochii cîrpiţi

a avea ochii cîrpiţi (de somn), 1) a avea ochii lipiţi (de somn): ea se sfieşte să-i iasă nainte, cu ochiicîrpiţi de somn.VLAH. ; 2) (fig. ) a fi prost: clipea numai din ochişorii lui cîrpiţi, ca un broscoi înpierzare.CAR.

a avea ochi la spate a avea ochi la spate, a nu-i scăpa nimic.

a nu avea ochi să vadă pe cineva a nu avea ochi să vadă pe cineva, a fi supărat pe cineva; a nu putea suferi pe cineva.

a avea o constituţie robustă a avea o constituţie robustă, a fi lat în spate; a fi sănătos tun.

a avea o foame de lup a avea o foame de lup, a fi deosebit de flămînd.

a avea oftică a avea oftică, a fi bolnav de plămîni.

a avea oftică pe cineva

a avea oftică pe cineva, (fam. ) a-i fi necaz pe cineva, a nu putea suferi, suporta pe cineva; a purta pică

cuiva.

a avea o gură cît o şură

a avea o gură cît o şură, a vorbi mult şi zgomotos; a fi guraliv: fiecare om al statului avea o gură cît oşură şi striga, striga. STANCU.

a avea o idee fixă a avea o idee fixă (sau o marotă, o păsărică), a şti, a o ţine una şi bună.

a avea o lampă arsă a avea o lampă arsă sau a-i fila o lampă, (fam. ) a fi într-o ureche.

a avea o mutră de înmormîntare a avea o mutră de înmormîntare, (fam. ) a i se citi durerea, suferinţa pe figură.

a avea onoarea să ...

a avea onoarea să ... (sau a ..., de a ...), a avea cinstea, plăcerea să ... (sau a ..., de a ...): noi avem onoareasă cunoaştem pe d. Ureche.CAR.

a avea op a avea op, a avea nevoie, a avea lipsă.

a avea o păsărică la cap a avea o păsărică (sau păsărele) la cap (fam. ) a fi trăsnit, zurliu, nebun.

a avea o presimţire a avea o presimţire, a presimţi (ceva).

a avea orbul găinilor

a avea orbul găinilor (sau al găinii), 1) a nu vedea seara, după apusul soarelui; (p.ext. ) a fi miop; 2) (fig. ) a nu vedea lucrurile evidente: nu vezi pe unde calci? ai orbul găinilor?

a avea o rezistenţă de fier a avea o rezistenţă de fier, a fi deosebit de rezistent.

a avea osebire a (nu) avea osebire, (înv. şi pop. ) a (nu) se distinge (unul de altul); a semăna ca două picături de apă.

a avea osînză a avea (sau a fi cu) osînză (la pîntece), a fi înstărit, bogat.

a avea o slăbiciune a avea o slăbiciune (pentru cineva), a preţui, a simpatiza, a ţine în mod deosebit (pe cineva).

a avea o strîngere de inimă

a avea (sau a simţi) o strîngere de inimă, a avea o reţinere, o rezervă (faţă de cineva sau de ceva); a avea

inima îndoită.

a avea o ţandără în cap a avea o ţandără în cap, a fi indispus.

Page 25: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a nu avea pace cu cineva

a nu (mai) avea pace cu (sau de) cineva, (reg. ) a nu fi lăsat în pace de cineva; a fi necăjit, deranjat de

cineva: era aşa de rea, încît nimeni dintre vecinii ei n-avea pace de dînsa.ISP.

a avea papagal

a avea papagal, (fam. ) a fi bun de gură; a vorbi convingător: frumuşică, de, era, dar ce papagal avea!POP.

a nu avea para de ştreang a nu avea para de ştreang, a nu avea nici un ban.

a nu avea para

a nu avea (nici o) para (chioară sau frîntă, lescaie) sau a nu avea lescaie, a nu avea nici un ban, a fi

lefter; a fi foarte sărac, a nu avea nimic: el n-avea para frîntă, nemite să le-nzestreze.CAR.

a avea parte

a (nu) avea parte (de cineva), a (nu) avea alături (pe cineva); a (nu)-i fi drag (în viaţă) cineva: să n-amparte de Joiţica dacă ştiu.CAR.

a avea parte

a (nu) avea parte (de ceva), a (nu) avea, a (nu) se bucura, a (nu) avea noroc (de ceva): n-am avut parte şieu pe lume măcar de o compătimire! CAR.

a avea pasă

a avea (sau a fi în) pasă (bună sauproastă), 1) a avea noroc (sau ghinion) la jocul decărţi: am avut o pasăbună, cîştigam destul de mult. VLAH. ; 2) a-i reuşi (sau a nu-i reuşi) cuiva ceva.

a avea pat a avea pat (cu cineva), (reg. ) a avea relaţii sexuale (cu cineva).

a avea păcatul de a ...

a avea păcatul de a ..., a comite păcatul de a ..., a avea nefericita inspiraţie de a ...: vai şi amar denenorocitul ce are păcatul de a sosi cel dintîi în Borsec! AL.

a avea păr pe limbă a avea păr pe limbă, a fi prost; a fi lipsit de educaţie.

a nu avea păs de ... a nu avea păs de ..., a nu se sinchisi de ...

a avea pe cine moşteni a avea pe cine moşteni, a avea cui să semene.

a avea pe dracul a avea pe dracul (în el), a fi plin de draci, a fi drăcos.

a avea pe inimă

a avea pe inimă (ceva) sau a-i sta pe inimă (ceva cuiva), a fi preocupat de un gînd, de un sentiment, de o

durere, de un necaz (nemărturisite): nu numai politica ne împiedică să spunem ce avem pe inimă.CAR.a avea perdea la ochi a avea perdea la ochi, a nu vedea, a nu pricepe un fapt evident.

a nu avea pereche

a nu avea (sau a nu-şi afla) pereche, a nu avea seamăn, a fi foarte deosebit de ceilalţi: fata împăratuluiera rea ca o viperă şi leneşă de n-avea pereche.POP.

a avea pe Scaraoţchi într-însul a avea pe Scaraoţchi într-însul, (reg. ) a fi şiret, viclean.

a avea pe vino-ncoace

a avea pe (sau altoi de) vino-ncoace sau a fi plin de vino-ncoace, (pop. şi fam. ) a fi atrăgător, simpatic,

captivant, seducător: era chipeş flăcăul şi-l avea pe vino-ncoace.POP. ; i se tulburau minţile ... văzînd-o cîtera de tînără, de frumoasă şi plină de vină-ncoace.CR.

a avea pică pe cineva a avea pică pe cineva sau a purta pică cuiva, a fi supărat pe cineva; a-i purta sîmbetele cuiva.

a avea picioare moi a avea picioare moi, a se mişca încet.

a avea pile a avea pile, a se bucura de protecţia cuiva.

a avea piper pe limbă a avea piper pe limbă, a fi răutăcios, sarcastic.

a avea pîinea şi cuţitul

a avea (sau a ţine, a fi cu) pîinea (sau pita) şi cuţitul (în mînă), a avea toată puterea; a fi stăpîn pe

situaţie: are ... în mînă şi pînea şi cuţitul, şi taie de unde vrea şi cît îi place.CR.a avea pîntecele lipit de coaste a avea pîntecele lipit de coaste, a fi foarte slab sau foarte flămînd.

a avea pîră

a avea pîră (cu cineva) sau a se băga în pîri (cu cineva), a se judeca (cu cineva): de va avea vreo partepîră cu altă parte.ŞINCAI .

a avea poftă a avea poftă, 1) a pofti, a dori; 2) a avea apetit.

a avea pohoiele pe ochi

a avea (sau a i se pune cuiva) pohoiele(le) pe (sau la) ochi, (reg. ) a fi lipsit de spirit de observaţie, de

perspicacitate.

a avea ponturi a avea ponturi, a avea sorţi de izbîndă.

Page 26: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a nu avea popas

a nu avea (nicăieri) popas (sau popasuri), a nu avea (nicăieri) astîmpăr, linişte, a nu-şi găsi locul: dorul de la tine peste multe dealuri vine, n-are nicăieri popas pîn-la mine pe obraz.POP.

a avea povaţă bună a avea povaţă bună, (reg. ) a fi cumpătat, chibzuit.

a avea predilecţie pentru ... a avea predilecţie (sau preferinţă) pentru ..., a avea înclinaţie spre ..., a prefera.

a avea prepus pe cineva

a avea prepus pe cineva, (înv. şi pop. ) a bănui, a suspecta (pe cineva): feciorul zmeoaicei, de cum a văzut-o, ... avea mare prepus pe dînsa.POP.

a avea presă bună

a avea presă bună (sau proastă), a se bucura de apreciere bună (sau rea), a avea reputaţie bună (sau

proastă).

a avea pretenţia a avea pretenţia, a pretinde: [ziarul] are pretenţia de a studia situaţia financiară.CAR.a avea pretenţii a avea pretenţii, 1) a pretinde; 2) a fi exigent, pretenţios.

a avea preţ

a avea (un) preţ, 1) (despre mărfuri, bunuri materiale) a se vinde bine, a avea căutare: toate au avut preţ şis-au vîndut ... şi bucatele, şi mărfurile.GALA. ; 2) a avea o valoare ridicată, a valora mult (sub aspect

material): nu-i foliant în lume din care să înveţi ca viaţa preţ să aibă şi moartea s-aibă preţ.EM.

a avea prezenţă de spirit

a avea prezenţă (sau prezenţa) de spirit, a acţiona, a reacţiona cu promptitudine; a avea inspiraţia: Dridri avu prezenţa de spirit a le spune că contele ar fi plecat la Belgia.AL.

a avea pricină

a avea (sau a fi în) pricină (cu cineva), a fi certat (cu cineva); (spec. ) a se judeca (cu cineva): cînd aveapricină cu cineva, umbla după împăciuire.CĂL.

a avea prindere a avea prindere, a avea o ocupaţie: n-am nici o prindere pe aici.CONV.LIT.

a avea privire la ...

a avea privire la ..., (înv. ) a acorda atenţia cuvenită, a ţine seamă de ...: s-aibă întotdeauna privire laîmprejurări, la loc şi la climă.BUDAI-DELEANU.

a avea priză a avea priză, (fig. ) a avea influenţă, trecere.

a avea proptele a avea proptele, (fig. ) a avea sprijinitori, susţinători (pentru a parveni).

a avea prune în gură

a avea prune (sau o prună) în gură sau a fi cu prune (sau cu pruna) în gură, a vorbi neclar, a rosti

cuvintele nedesluşit sau bîlbîit.

a avea purici a avea (sau a fi plin de) purici, 1) a fi năpădit de purici; 2) a nu avea astîmpăr.

a avea purici pe limbă a avea purici pe limbă, (reg. ) a avea mîncărime de limbă.

a avea puterea ţînţarului a avea puterea ţînţarului, a fi slab, plăpînd, lipsit de putere.

a avea puteri depline a avea (sau a căpăta) puteri depline, a avea dreptul nelimitat şi necondiţionat de a acţiona în numele cuiva

a avea racilă la inimă a avea racilă la inimă, a avea un mare necaz.

a avea raport

a avea raport (cu ... sau la ...), (înv. ) 1) a avea legătură (cu ...), a se potrivi (la ...): tot vorbesc, din mîininu stau, două vorbe raport n-au.MUMULEANU ; 2) a se referi (la ...): din cîte vom spune aci despreactuala închisoare, foarte puţine vor avea raport la locuitorii ei de acum.OD.

a avea răbdare

a avea (puţină sau puţintică) răbdare, a aştepta; a nu se grăbi, a fi răbdător: s-a gîndit bătrînul să aibărăbdare pînă la toamnă.CAR.

a avea răsunet

a avea (sau a găsi) răsunet, a avea ecou, a trezi interes; a găsi audienţă: pe timpul publicării lor nu au avutpoate resunetul meritat.MAIOR.

a avea rău a avea rău (pe cineva), (înv. şi pop. ) a duşmăni, a urî (pe cineva): n-am rău pre nime.DOS.a avea rău de mare a avea rău de mare, a nu suporta tangajul navelor.

a avea recurs

a avea (sau a face) recurs, (jur. ) a (avea dreptul de a) cere unei instanţe superioare anularea unei hotărîri

judecătoreşti emise de o instanţă inferioară.

Page 27: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a avea recurs la ...

a avea recurs la ..., (înv. ) a avea acces la ...: numele localităţii ne-ar rămîne necunoscut, de n-am avearecurs la cîteva fericite documente.HASD.

a avea relaţii

a avea relaţii (cu cineva), 1) a întreţine legături, raporturi (cu cineva); 2) (spec. ) a avea relaţii sexuale (cu

cineva).

a avea remuşcări a avea remuşcări, a regreta, a-i părea rău.

a avea replică a avea replică, a găsi răspunsuri prompte.

a avea repulsie

a avea repulsie (sau oroare) (de cineva sau ceva), a nu putea suporta (pe cineva sau ceva), a-i repugna

(cineva sau ceva).

a avea rezerve a avea rezerve, 1) a avea disponibile fonduri, resurse suplimentare; 2) a avea îndoieli, reţineri.

a avea rezon a avea rezon, (înv. ) a avea dreptate.

a avea rînd

a avea (sau a-şi face, a-şi afla de) rînd, (reg. ) a avea, a-şi face timp: spune-i că n-am vreme ..., merge-oi,şi să nu mă cheme, eu cînd mi-oi afla de rînd.POP.

a nu avea rînd de ...

a nu avea (sau a nu fi) rînd de ..., (reg. ) a nu avea posibilitatea să ...: faţa mi s-o schimbosit ş-amu n-amrînd de trăit.POP.

a avea rînză a avea (sau a face) rînză, (pop. ) a se îmbogăţi.

a avea rînză domnească a avea rînză domnească, (pop. ) a fi bolnav de stomac.

a avea rînză fierbinte

a avea rînză fierbinte, (pop. ) a se înfuria uşor, a fi iute din fire: Născocor încă avea rînzăfierbinte.BUDAI-DELEANU.

a avea rînză tare a avea rînză tare, (reg. ) a fi rezistent la băutură.

a avea rude la Ierusalim

a avea rude (sau sfinţi, sfinţii lui) la Ierusalim, (fam. ) a fi protejat de persoane sus-puse, a avea proptele;

a avea pile: are rude la Ierusalim, desigur, dar are şi duşmani.VINEA.a avea rude printre moaşte a avea rude printre moaşte, a fi de neam mare.

a avea sad la vorbă

a avea (sau a fi cu) sad (bun) la vorbă, 1) a vorbi cu rost, cu seriozitate: ne place de dumneata, că eşti omcu sadă la vorbă şi cu tîlc la muncă.POP. ; 2) a vorbi mult, a avea chef de vorbă; a avea scuipat la furcă.

a avea saţ

a (nu) avea (sau (înv. şi pop. ) a (nu) afla, a (nu) vedea) saţ, a (nu) se putea sătura (niciodată), a (nu)

ajunge la saţietate, a fi veşnic nesătul; (p.ext. ) a (nu) fi mulţumit cu ce are: [împăratul] nu mai avea saţ debogăţie şi nici o milă n-avea de supuşii lui.VLAH.

a avea saţ la a avea saţ la (sau de) vorbă, (reg. ) a vorbi mult şi cu miez.

a avea său rău a avea său rău (pe cineva), (reg. ) a fi supărat, a avea necaz (pe cineva).

a avea scaun la cap a avea (sau a fi cu) scaun la cap, a fi aşezat, cumpănit, echilibrat; a gîndi matur.

a avea scorbură la inimă a avea scorbură la inimă, a fi foarte necăjit, supărat.

a nu mai avea scuipat în gură a nu mai avea scuipat în gură, (reg. ) a vorbi prea mult.

a avea scuipat la furcă

a avea (sau a-i veni) scuipat (sau (pop. ) stupit) la furcă (sau la gură), a avea chef de vorbă, a fi foarte

vorbăreţ, a fi bun de gură.

a avea scump a avea scump (pe cineva), (înv. ) a aprecia, a stima, a iubi (pe cineva).

a nu avea seamă pe lume

a nu(-şi) (mai) avea (sau a nu-şi afla) seamă(n) (sau seama) pe (sau în) lume sau a fi fără seamă(n), a nu

(mai) avea pereche; a fi unic, incomparabil: suie dealul, cîntă tare, samăn badea nu mai are.POP.a avea semănare cu ... a avea semănare cu ..., a semăna cu ...: [localitatea] are multă asemănare cu muştele.AL.

a avea seu la rărunchi

a avea (sau a fi cu, a prinde) seu la rărunchi, (înv. şi pop. ) a avea (sau a face) avere; a fi putred de bogat:

sameni a avea său la rărunchi.CR.

Page 28: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a nu avea sfanţ

a nu avea (nici sau nici un) sfanţ, (pop. ) a fi total lipsit de bani; (p.ext. ) a fi foarte sărac: dar ce e maifrumos e că n-am sfanţ, monşer! CAR.

a nu avea sfînt a nu avea (nici) sfînt (nici Dumnezeu), (înv. ) a fi lipsit de sens.

a avea sfîrşit

a avea (un) sfîrşit, a avea capăt; a se termina, a se isprăvi: dar nici lumea aceasta nu poate să nu aibănicicînd sfîrşit.POP.

a avea sînge în vine a avea sînge în vine, a fi plin de energie, de vigoare.

a avea slăbiciune

a avea (o) slăbiciune (pentru cineva sau ceva), a iubi foarte mult (pe cineva); a-i plăcea foarte mult (de

cineva sau de ceva): dînsul avea mare slăbiciune pentru nevastă-sa cea nouă.POP.a avea slăbiciune a avea (sau a simţi) (o) slăbiciune, 1) a fi istovit; 2) a fi foarte slăbit; a fi pe cale de a leşina.

a avea somnul mieilor a avea somnul mieilor, a dormi mult.

a avea spate a avea spate, a beneficia, a se bucura de protecţie.

a nu avea stare

a nu avea stare, 1) a fi sărac; a nu avea zestre; 2) a nu avea linişte, a nu-şi găsi locul; a nu (mai) avea

răbdare: pizmaşii vecini însă n-au avut stare şi să luară cu bîte şi cu topoare după cioban.POP.a avea stăpînire de sine a avea stăpînire de sine, a-şi controla sentimentele, reacţiile.

a avea stofă a avea stofă, (fig. ) a fi plin de calităţi, a fi dotat, înzestrat.

a avea suflet negru

a avea suflet negru sau a fi negru la suflet (sau la inimă) sau a fi negru în cerul gurii, a fi foarte rău:

soacra, deh! ca soacrele, era neagră-n cerul gurii.POP.a avea ştimă a avea ştimă, (despre animale) a fi stăpînit de un duh necurat; (p.ext. ) a fi năzdrăvan.

a avea tact

a avea tact (sau tactul de a ...), (fig. ) 1) a avea măsură (în comportare); 2) a avea abilitatea de a ..., a avea

talentul de a ...

a avea talie a (nu) avea talie, a (nu) avea siluetă.

a avea tărîţe în cap a avea tărîţe în cap, a nu raţiona, a nu avea minte.

a avea temei

a (nu) avea (vreun sau nici un) temei, a fi (ne)întemeiat, a (nu) avea o bază solidă: pesimismul negativ ...nu are nici temei, nici roade.CAR.

a avea temperament

a avea temperament, 1) a fi plin de energie, de elan; a pune pasiune în ceea ce face; 2) a fi înclinat spre

plăcerile trupeşti, a fi senzual.

a avea timp

a (nu) avea (sau a (nu) fi) timp (sau vreme) (pentru ceva), a fi foarte grăbit; a (nu) găsi răgazul necesar

(pentru a face ceva): haiti! mai răpede, că n-am timp de aşteptat.CR. a avea toane a avea toane, a fi capricios.

a avea toate la îndemînă a avea toate la îndemînă, a nu-i lipsi nimic: era foarte bogat şi avea toate la îndemînă.POP.

a nu avea toate şipturile a nu avea toate şipturile, (reg. ) a nu fi întreg la minte : a iubi cine nu poate n-are şipturile toate.POP.a avea tot timpul să ... a avea tot timpul să ..., a dispune de o perioadă mai îndelungată (decît cea necesară) pentru a ...

a avea trac a avea trac, (despre artişti, candidaţi) a avea emoţii (înaintea unui spectacol, a unui examen).

a avea tragere de inimă

a avea (sau a simţi) tragere de inimă, a avea (sau a simţi) atracţie, pasiune, poftă, zel: tragere de inimăpentru învăţătură n-avusesem niciodată.VLAH.

a nu avea trai

a nu avea trai (cu cineva), a nu mai putea trăi în bună înţelegere (cu cineva): de nu-mi aduci ce ţi-amcerut, apoi să ştii că n-ai trai cu mine! POP.

a nu avea trai

a nu (mai) avea trai (de cineva sau ceva), a nu mai putea trăi (din cauza cuiva sau a ceva): îi era frică deboierul Miron că ... cine ştie ce rău îi mai face de să nu mai aibă trai în sat.REBR.

a avea trai bun

a avea (sau a duce) trai bun (sau rău) (cu cineva), a trăi în bună înţelegere, în armonie (sau în

neînţelegere, în ceartă) (cu cineva).

Page 29: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a avea treabă

a (nu) avea (nici o) treabă (cu cineva sau cu ceva), 1) a avea de rezolvat ceva cu cineva: du-te la el, căare treabă cu tine.PREDA ; 2) a (nu) fi interesat (de cineva sau de ceva), a (nu)-i păsa (de cineva sau de

ceva), a (nu) avea (nici o) legătură (cu cineva sau cu ceva): ce-ai treabă cu slujba mea? POP. ; 3) (fam. ) a

nu se pricepe (la ceva); a nu fi bun (la ceva): din şcoală îl dăduseră afară, că n-avea nici o treabă cuînvăţătura ; 4) (fam. ) a fi priceput (la ceva): pus la probe, s-a descurcat de minune, n-avea treabă!

a avea treabă

a (nu) avea (nici o) treabă, 1) a (nu) avea de lucru: n-avea nici o treabă, aşa că ieşi să se plimbe ; 2) (fig. ) a (nu)-l privi, a (nu)-l interesa; a (nu)-i păsa: de sînteţi tovarăşi ori fraţi, eu n-am treabă.PANN.

a nu-i avea treabă

a nu-i avea treabă (cuiva), (reg. ) a nu purta grija cuiva: să fugim în lumea mare, nime treabă nu neare.POP.

a avea treabă să ... a avea treabă să ..., (înv. ) a trebui să ...: un sat am cumpărat şi am treabă să mă duc să-l văz.VARLAAM.

a avea trecere

a avea trecere, 1) (înv. ; despre oameni) a se bucura de îngăduinţă, de iertare, a i se face o concesie: furii ... nu ave nici o trecere sau milă de iertare.NEC. ; 2) (despre oameni) a fi luat în seamă, a fi tratat cu respect şi

consideraţie, a i se deschide toate uşile, a avea credit: are trecere la minister ; 3) (despre mărfuri) a avea

căutare, a fi în vogă.

a avea tupeu a avea tupeu, a fi îndrăzneţ, obraznic.

a nu mai avea ţară a nu mai avea ţară (cu cineva), a nu mai avea trai liniştit (cu cineva).

a avea ţepi pe limbă a avea ţepi pe limbă, a fi rău de gură.

a avea ţinere de minte a avea ţinere de minte, (fam. ) a avea memorie bună.

a avea ţinere de seamă a avea ţinere de seamă, (înv. ) a nu neglija ceva, a lua în consideraţie.

a avea ţopi a avea (sau a fi cu) ţopi, (reg. şi fam. ) a fi mai breaz ca alţii.

a avea ţop la limbă a avea ţop la limbă, (reg. ) 1) a avea chef de vorbă, de pălăvrăgeală; 2) a avea limba ascuţită, a ironiza.

a avea ţug la băutură a avea ţug la băutură, (reg. ) a-i plăcea să bea.

a avea un aer

a avea un aer (de ...), a avea o înfăţişare (de ...), a lăsa impresia (de ...): foaia franceză ar avea un aermodest, dar cel puţin convenabil.CAR.

a avea un cîrlig

a avea un cîrlig, (pop. ) a avea o taină, un secret: Ion are el un cîrlig pe undeva, de vine întotdeauna tîrziuacasă.POP.

a avea un cui la inimă

a avea (sau a-i sta, a-i intra, a fi cu, a se şti cu) un cui la (sau în) inimă (sau în coastă), a avea o teamă,

un necaz mare: împăratului [îi] intrase în inimă ca un cui acest arz.LET.a avea un cuvînt cu cineva a avea un cuvînt cu cineva, 1) a avea de discutat ceva cu cineva; 2) a avea o răfuială cu cineva.

a avea un cuvînt greu a avea un cuvînt greu (de spus), a avea prestigiu, a se bucura de autoritate.

a avea unde să-şi plece capul a avea unde să-şi plece capul, a avea cui să se roage.

a avea unde-şi pune capul a (nu) avea unde-şi pune capul, a (nu) avea adăpost.

a avea un dinte împotriva cuiva

a avea un dinte împotriva cuiva sau a-i purta un dinte cuiva, a fi pornit împotriva cuiva, a intenţiona să

se răzbune pe cineva.

a avea un foc la inimă a avea un foc la inimă, a suferi.

a avea un necaz a avea un necaz, a fi necăjit; a fi la ananghie.

a avea un nod în gît

a avea (sau a i se pune) un nod în gît, a simţi că nu mai poate vorbi (sau respira) (în urma unei emoţii, a

unei supărări puternice).

a avea un noroc orb a avea un noroc orb (sau chior), a fi foarte norocos.

Page 30: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a avea un of a avea un of, a avea o durere, o suferinţă (nemărturisită).

a avea un schimb de cuvinte a avea un schimb de cuvinte (cu cineva), a se certa (cu cineva).

a avea urechi de cîrpă a avea urechi de cîrpă, a nu auzi bine.

a avea urechi de săftian a avea urechi de săftian, (reg. şi fam. ) a fi surd: ho! ... că doar n-am urechi de săftian.AL.a avea urechile astupate cu ceară a avea urechile astupate cu ceară, a nu auzi bine.

a avea vad a avea vad, a avea clientelă numeroasă.

a avea val a avea val (sau valuri) (cu cineva), a avea neplăceri, greutăţi (din partea cuiva).

a avea vederea scurtă

a avea vederea scurtă sau a fi scurt de vedere, a fi miop: un marchez ... se făcea că are vederea scurtă,pentru ca să nu salute pe nimeni.AL.

a avea vederi largi a avea vederi largi, a avea o perspectivă cuprinzătoare; a fi receptiv la nou, a fi deschis progresului.

a avea vreme să ...

a avea vreme să ..., a avea răgazul să ..., a avea timp să ...: dacă n-ai avut destulă vreme să mă cunoşti,păcat! CAR.

a avea zăbavă

a avea zăbavă, (înv. şi pop. ) a trece mult timp, a dura: ştiind că o să-i fie drumul lung ... şi că va aveazăbavă nu glumă pînă s-o întoarce acasă.POP.

a avea zi bună cu cineva

a avea zi bună (sau zile bune) cu cineva, a trăi în linişte, în bună înţelegere cu cineva: de atunci nurorilen-au mai avut zi bună în casă cu baba.CR.

a avea zile înşirate cu aţa a avea zile înşirate cu aţa, a trăi în mizerie, a o duce de azi pe mîine.

a nu mai avea zile multe a nu mai avea zile multe, a fi la un pas de moarte.

a nu avea zor

a nu avea zor (de ceva sau de cineva), 1) a nu fi neapărat necesar, a nu fi presant, a putea să mai aştepte; 2)

a nu avea habar, a nu-i păsa: nu avea nici un zor de a-şi atrage ura unui puternic regat învecinat.HASD.azi hîr, mîine haţ azi hîr, mîine haţ, (reg. ) azi ceartă, mîine bătaie.

azi- noapte azi- (sau astă-) noapte, în timpul nopţii trecute, noaptea trecută: fapta ta de astă noapte.FIL.a azvîrli cu piatra în şatră a azvîrli cu piatra în şatră, (reg. ) a face aluzie la ceva.

ba azi, ba mîine ba azi, ba mîine, la Sfîntul Aşteaptă.

baba călătoare n-are sărbătoare baba călătoare n-are sărbătoare , în cursul călătoriei nu eşti obligat să respecţi posturile şi sărbătorile.

ba bine că nu! ba bine că nu!, evident că da!, se-nţelege!, desigur!: şi-au venit toate neamurile? ba bine că nu! POP.ba că chiar ba că chiar, ba chiar.

ba că chiar? ba că chiar?, (iron. ) d-apoi cum nu?

ba ce! ba ce!, nu cumva?

ba ceea, ba ceea

ba ceea, ba ceea sau ba că-i una, ba că-i alta sau că-i (sau c-o fi) una, că-i (sau c-o fi) alta, (pop. ) ba aşa,

ba aşa; ba una, ba alta; c-o fi, c-o păţi: şi aşa, ba că-i una, ba că-i alta, moşneagul într-o zi se căsătoreştede a doua oară.POP.

ba chiar

ba chiar, 1) şi în plus: ba chiar se făcuse buclucaş, hărţăgos şi de tot hapsin, cînd sta cîte două, trei zilepe lîngă casă. CR. ; 2) dimpotrivă: nu-l obosise lucrul în vie, ba chiar îl înviorase.

ba da ba da, ba zău, într-adevăr.

ba e albă, ba e neagră ba e albă, ba e neagră, ba aşa, ba aşa, ba e laie, ba e bălaie; c-o fi, c-o păţi.

bag seamă

(cum) bag (de) seamă (sau seama) (că ...), pare-mi-se, se vede că ..., pasămite: bag seamă că nu eraacasă.

ba ici, ba colea

ba ici, ba colea, în toate părţile, pretutindeni: tot mai cercînd, ba ici, ba colea, în spre sară numai ce dă de-o pîrtie.CR.

Page 31: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

baie de sînge baie de sînge, mare vărsare de sînge.

baie de soare baie de soare, expunere a corpului la acţiunea razelor solare.

ba încă ba încă sau şi încă, (chiar) mai mult decît atît, în plus: este fată, şi încă de cele mai prefăcute.ISP.a balansa conturile a balansa conturile, (fin. ) a face creditul egal cu debitul.

balon de săpun balon de săpun, 1) băşică din clăbuci de săpun; 2) (fig. ) vorbărie goală; proiecte inconsistente.

bani bătuţi bani bătuţi, bani numerar cu valoare mare: avea numai bani bătuţi, în hîrtii de 50.000 lei .

bani buni bani buni, bani cu putere de circulaţie.

bani curaţi

bani curaţi (sau murdari), bani cîştigaţi (ne)cinstit: înfiinţase o firmă specializată în spălarea banilormurdari .

bani de buzunar bani de buzunar, bani pentru cheltuieli mărunte.

bani de coşniţă

bani de (sau pentru) coşniţă, sumă cheltuită zilnic într-o gospodărie pentru alimente: se scobi prin toatebuzunarele, cu speranţa că va găsi rătăciţi ceva bani de coşniţă.

banii grosului

banii grosului, (înv. ) pedeapsă în bani, luată de la cei întemniţaţi: 30 bani, banii grosului, de la cei ce sevor închide.URIC.

banii verzelor banii verzelor, (reg. ) bani care se adună de la nuntaşi după jocul miresei.

bani număraţi

bani număraţi, 1) bani numerar, bani gheaţă, bani peşin: n-avea decît 3.000 de lei bani număraţi ; 2) bani

puţini: a plecat de acasă cu bani număraţi.ba nu, zău? ba nu, zău?, serios?, chiar aşa?

ba nu ba nu, nicidecum.

basmul cu cocoşul roşu basmul cu cocoşul roşu, istorie, întîmplare care nu se mai termină.

bată-te focul ! bată-te focul (să te bată)!, arde-te-ar focul! : cum, bată-te focul, te vei hrăni tu cu oameni? POP.

bată-te să te bată!

bată-te (norocul) să te bată!, să ai parte de noroc!: ei, bată-te să te bată, nici nu mă gîndeam la tine!POP.

a bate apa în piuă

a bate (sau a pisa) apa în piuă (să se aleagă unt), a vorbi mult şi fără rost (plictisind pe cei din jur):

degeaba mai baţi apa-n piuă să s-alegă unt, că nu s-alege niciodată.CR.a bate bani a bate bani, a fabrica monede.

a bate bărbunca a bate bărbunca, (reg. ) a umbla fără rost; a trîndăvi.

a se bate ca apa de maluri

a se bate ca apa de maluri, a se frămînta inutil: geaba se bătea sărmana ca apa de maluri, că pe morţi nu-i mai învie nimeni.POP.

a se bate calicii în gura cuiva

a se bate calicii în (sau la) gura cuiva, a mînca repede şi cu lăcomie: turna în el bucate şi udătură, deziceai că se bat calicii la gura lui.POP.

a se bate ca orbii

a se bate ca orbii (sau ca chiorii, ca orbeţii), a se bate rău, fără a se uita unde lovesc: se bătură ca orbeţiivreo jumătate de ceas.REBR.

a se bate cap în cap a se bate cap în cap, a nu se potrivi deloc.

a bate capul

a bate capul (cuiva) sau a bate (sau (arg. ) a fute, a regula) la cap (pe cineva), a insista (pe lîngă cineva);

a sîcîi, a cicăli, a plictisi (pe cineva); a nu-i da pace (cuiva): şi-atîta l-a bătut la cap, că pînă la urmă i s-afăcut lehamite bietului om să se tot împotrivească şi a făcut precum zicea dracul.POP.

a-şi bate capul

a-şi bate capul sau (pop. ) a se bate cu gîndurile, a gîndi intens (la ceva), a-şi frămînta mintea (cu ceva), a

fi preocupat (de ceva): feciorul împăratului se pîrjolea şi se bătea cu gîndurile.POP.

a-şi bate călcîiele a-şi bate călcîiele sau a bate în (sau din) călcîie, 1) a sări în sus de bucurie; 2) a-şi bate joc, a nu-i păsa.

a bate ceamburul a bate ceamburul, (reg. ) a nu se ţine de treabă, a-şi trece timpul cu lucruri neserioase.

Page 32: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a bate cîmpii

a bate cîmpii, 1) a se abate de la subiect, a divaga: autorul ... bate cîmpii cu graţie.CĂL. ; 2) a vorbi aiurea,

a spune prostii: gata, că ai început să baţi cîmpii!

a bate coclaurii

a bate coclaurii sau a umbla pe coclauri, a hoinări, a vagabonda; a pierde vremea: ai trecut de treizeci deani şi tot nu te-ai săturat să baţi coclaurii.GALA.

a bate cu... a bate cu..., a avea simpatie pentru ...: Luluţa nu bate nicidecum cu Guliţă.AL.a bate cu fruntea-n nori a bate cu fruntea-n nori, 1) a fi foarte înalt; 2) a fi mîndru, înfumurat, orgolios.

a-şi bate cuie în talpă

a-şi bate (singur) cuie în talpă (sau în cap, în tălpi), a-şi face (singur) greutăţi; a-şi complica existenţa:

aşa-ţi trebuie dacă-ţi baţi singur cuie în talpă.CEZAR.P.

a se bate cu morile de vînt

a se bate (sau a se lupta) cu morile de vînt, 1) a se lupta cu duşmani imaginari; 2) a nu avea cui să-şi

strige păsul; a protesta inutil.

a bate cu palma peste gură

a (se) bate cu palma (sau cu mîna) peste gură, 1) a regreta cele spuse: mai bine tăceam, zise bababătîndu-se cu palma peste gură.POP. ; 2) a dori ca cele spuse să nu se împlinească: Doamne fereşte! bate-te cu palma peste gură! POP.

a se bate cu pumnii în piept

a se bate cu pumnii (sau cu pumnul) în piept, 1) a-şi manifesta supărarea sau pocăinţa; 2) a se mîndri, a se

lăuda, a se fuduli, a se împăuna: se bătea cu pumnul în piept că lui i se datorează toate.POP.

a bate cu pumnul în masă

a bate cu pumnul în masă, a-şi impune punctul de vedere: cum vine asta? te primim la noi în casă, teomenim şi, drept mulţămită, mai şi baţi cu pumnul în masă? SAD.

a bate cu tirbuşonul a bate cu tirbuşonul (sau cu cartoful) (pe cineva), a da o mamă de bătaie (cuiva).

a bate din aripi

a bate din aripi, a lovi aerul cu aripile, a da din aripi: cocoşul se umflă atunci în pene şi începe să bată dinaripi.POP.

a bate din palme a bate din palme, a aplauda.

a bate din picioare a bate din picioare, a tropăi.

a bate din picior

a bate din picior, 1) a se răsti, a se răţoi: nu merg nicăieri! ţipă ea bătînd din picior.CAMIL.P. ; 2) a

încerca să-şi impună voinţa; a porunci, a comanda.

a bate din pinten de bucurie

a bate din pinten de bucurie, a-şi manifesta bucuria în chip zgomotos: începu a bate din pinten debucurie că se cotorosise de sărăcie.ISP.

a bate din pinteni

a bate din pinteni (sau din pinten), (despre militari) a lovi cu zgomot călcîiele încălţămintei (cu pinteni)

unul de altul, luînd poziţia de drepţi: s-a-nchinat bătînd din pinten.EM. a bate din pupăză a bate din pupăză, (pop .) a vorbi mult, a flecări, a pălăvrăgi, a trăncăni.

a bate drumurile a bate drumurile, 1) a călători, a umbla mult; 2) a hoinări, a umbla pe coclauri.

a bate fericea pe cineva

a bate fericea pe cineva, a da noroculpeste cineva: în ziua cînd primea paralele, ne bătea fericea: nubătea pe nimeni. DELAVR.

a bate fierul cît e cald a bate fierul cît e cald, a acţiona pînă nu e prea tîrziu.

a bate furcă a bate furcă (pe cineva), a bate mult şi bine (pe cineva).

a-l bate gîndul

a-l bate gîndul (pe cineva), a-i da, a-i trece prin minte (ceva cuiva): îl bătea gîndul să lase totul şi să-şi ialumea în cap .

a-şi bate gura degeaba

a-şi bate (sau a-şi strica, a-şi răci, a-şi rupe) gura degeaba (sau de clacă, de pomană, de-a surda, în

zadar), a pleda fără folos, a nu găsi ascultare, a vorbi în vînt, la pereţi: văzînd că-şi răceşte gura degeaba,moşneagul îl lăsă într-ale lui.POP.

a bate în lemn a bate în lemn, a dori să nu se împlinească ceva.

a bate în pravilă a bate în (sau la) pravilă, a trage la ţintă.

Page 33: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a bate în pumni

a(-i) bate în (sau din) pumni (cuiva) sau a juca pumnii, a necăji, a lua în rîs (pe cineva) (lovindu-şi

pumnii unul de altul), a-i face în ciudă (cuiva): şi-atunci ea, cînd el glumeşte, joacă pumnii şi-l stropeşte peobraz.COŞBUC.

a bate în pungă a bate în pungă (pe cineva), (reg. ) a produce o pagubă (cuiva).

a bate în retragere a bate în retragere, 1) a se retrage (din calea inamicului); 2) (fig. ) a renunţa (la ceva).

a bate în sită în covată

a bate în sită (şi) în covată, (reg. ) a face orice pentru realizarea unui scop: ş-a bătut în sîtă, şî-n covată, ş-a făcut colacu-ndată.POP.

a-şi bate joc

a-şi bate joc (de cineva sau de ceva), 1) a rîde (de cineva), a lua în rîs, a batjocori (pe cineva): chiar sfinţiiau început să-şi bată joc de mine.POP. ; 2) a face (ceva) de mîntuială, a lucra prost: asta se cheamă cămunceşte? îşi bate joc!

a bate laba

a bate laba, (fam. ) a face un tîrg, a se învoi (la preţ) strîngîndu-şi mîinile (în semn de pecetluire a

tranzacţiei).

a bate la cap a bate la cap (pe cineva), v. a bate capul (cuiva).

a bate la maşină a bate la maşină, a dactilografia.

a bate la ochi

a bate la ochi, 1) a sări în ochi, a atrage atenţia, a frapa; a se remarca, a face impresie: între atîteahodoroage, îmi bate numaidecît la ochi un scrin vechi.CAR. ; 2) a fi suspect, a da de bănuit: prea arunci cubani în stînga şi-n dreapta! bate la ochi!

a bate la papuc a bate (sau a toca) la papuc (sau la pingea), a fi cheltuitor, a risipi.

a bate la porţi a bate (pe) la porţi (sau la uşi, la toate porţile, la toate uşile, 1) a cere sprijin, ajutor; 2) a cerşi.

a bate la trei coaste

a bate (sau a freca, a lăsa) la trei (sau la patru) coaste (pe cineva), (pop. ) a bate zdravăn (pe cineva): nu departe de Nistru îi întîlni [Ştefan pe tătari] şi începu a le da pe foi şi a-i freca la trei coaste.ISP.

a bate laturile a bate laturile, a umbla fugar.

a bate la uşă

a bate (sau a ciocăni) la uşă, a-şi anunţa prezenţa prin bătăi în tăblia uşii: bat la uşă, nimic! mai bat odată, iar nimic! CAR.

a bate la uşă a bate (sau a fi) la uşă (fig. ) a se apropia, a fi iminent: iarna bate la uşă.

a se bate lupii la gura cuiva

a se bate lupii la gura cuiva, a mînca lacom, hulpav: începu iarăşi a mînca, de părea că se bat lupii lagura lui.ISP.

a bate maidanul a bate maidanul (sau maidanele), (despre copii), a-şi pierde vremea cu hoinăreala sau cu joaca.

a bate măr

a bate (sau a face, a lăsa) măr (pe cineva), a bate foarte tare, a snopi în bătaie (pe cineva): l-au lăsat mărşi s-au dus fiecare la treaba sa.CAR.

a bate măsura a bate măsura, v. a bate tactul.

a bate mătănii a bate mătănii, a îngenunchea şi a atinge pămîntul cu fruntea, în semn de pocăinţă, de cucernicie.

a bate mingea a bate mingea, a se juca cu mingea.

a bate mîna

a bate (sau a da) mîna (sau palma) (cu cineva), 1) a se învoi din preţ, a încheia un tîrg (cu cineva): mă duc şi viu îndată să batem mîna împreună.AL. ; 2) a promite, a se lega cu jurămînt: eu ţi l-oi omorî, draga mea,dacă mi-i da mîna că-i merge după mine.POP.

a bate monedă

a bate monedă, 1) a fabrica monede de metal; 2) (fig. ) a face caz de ceva: s-a bătut monedă cu ridicareanivelului de trai al populaţiei.

a bate obrazul a bate obrazul (cuiva), a imputa, a reproşa (cuiva ceva).

a bate o carte a bate o carte, a juca o (anumită) carte de joc.

a bate pasul pe loc a bate pasul pe loc, a nu progresa, a stagna.

Page 34: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-şi bate picioarele

a-şi bate (sau a-şi rupe) picioarele (degeaba), a umbla mult (şi fără folos): multu-şi bat picioarele, petoate răzoarele.POP.

a bate pînă iese untul din el a bate (pe cineva) pînă iese untul din el, a bate măr (pe cineva).

a bate poarca a bate poarca, a juca poarca.

a bate podurile a bate podurile (sau prundurile), a umbla fără treabă, haimana.

a bate pragurile a bate pragurile, (fam. ) a umbla haimana.

a bate preş a bate preş (pe cineva), (arg. ) a bate măr (pe cineva).

a bate recordul a bate recordul, a depăşi cea mai înaltă treaptă (într-un domeniu, într-o disciplină).

a bate satu-n vergi a bate satu-n vergi, (reg. ) a cerşi.

a bate să-i meargă fulgii

a bate (sau a flocăi) (pe cineva) (de) să-i meargă fulgii (sau colbul, peticele), a snopi în bătaie (pe

cineva): scoteam mîţele ... şi le flocăiam ... de le mergea colbul.CR.

a bate şaua să priceapă iapa

a bate şaua (ca) să (se) priceapă (sau să înţeleagă) iapa (sau calul), a face aluzie la ceva, a face

apropouri: dascălul bătea şeaoa să priceapă iapa.ISP.a bate tactul a bate tactul (sau măsura), a lovi uşor ceva într-un ritm anume.

a bate talpa

a bate talpa (la pămînt), a călca apăsat: căpitanului îi plăcea să meargă oamenii ţanţoşi, veseli şi să batătalpa la pămînt.SAD.

a bate tarapanaua a bate tarapanaua, a divulga un secret.

a bate telegramă a bate telegramă, a expedia o telegramă.

a bate toaca a bate toaca, (fig. ) a se lăuda, a face vîlvă.

a bate toba a bate (cuiva) toba, a lăuda exagerat (pe cineva); a face reclamă, publicitate (cuiva).

a bate toba

a bate toba (sau tamburina) (cu degetele) (pe ceva), a bate ritmic (cu degetele) (pe ceva) (din nervozitate

sau din nerăbdare): bătu toba în postavul biroului, cu vîrful degetelor.CEZAR.P.

a bate toba

a bate toba, (înv. şi reg. ) a anunţa, prin bătăi de tobă, o comunicare de interes obştesc: cîn o bătut doba-nsat, l-o lăsat toţ ş-o plecat.POP.

a bate toba la urechea surdului

a bate (degeaba) toba (sau toaca) la urechea surdului, a-i vorbi degeaba cuiva, a nu fi ascultat: rămînea cu surorile şi fraţii ... şi îi povăţuia să fie mai cu răbdare ... dară bate toba la urechea surdului.ISP.

a bate toba

a bate toba (sau darabana) (în sat sau în tîrg şi la moară, în ţară) sau bate toba în Moldova şi s-aude

la Craiova, a divulga, a face public un secret: probabil însă că se cam ştie ... căci nu se poate ca tata să nufi bătut toba.REBR.

a bate ţăruş a bate ţăruş, (înv. ) a-şi întinde cortul; a se stabili undeva.

a bate ţol a bate ţol (pe cineva), (reg .) a snopi în bătaie (pe cineva).

a bate un cui la sicriu a bate un cui la sicriu, (arg. ) a aprinde o ţigară.

a bate vînt de primăvară

a bate (un) vînt de primăvară (peste ceva), a risipi, a spulbera fără urmă, a face să nu mai existe (ceva): a bătut un vînt de primăvară peste averea lui.POP.

a-i bate vîntul în traistă a-i bate vîntul în traistă (cuiva), a fi sărac lipit pămîntului.

ba tunsă, ba rasă

ba (că) (e) tunsă, ba (că) (e) rasă sau c-o fi tunsă, c-o fi rasă, ba că-i una, ba că-i alta; ba că-i laie, ba că-i

bălaie: ce mai ... tura-vura, c-o fi tunsă, c-o fi rasă, l-a pus pe Galibardi de i-a botezat un copil.CAR.

ba zău

ba (nu) zău, (pop. ) vorbesc serios, dacă-ţi spun: ba zău, încă mă mier c-am avut răbdare să ţin casă cubaba.CR.

a băga cap teafăr sub evanghelie a băga cap teafăr sub evanghelie, a-şi provoca neplăceri, încurcături (inutile).

Page 35: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-şi băga capul în păcat

a-şi băga capul în păcat, a păcătui: nimeni nu-şi băgă capul în păcat, cînd ştia că el n-are pic dedreptate.POP.

a-şi băga carnea în saramură a-şi băga carnea în saramură (pentru cineva), a-şi primejdui viaţa (pentru cineva).

a băga cărbuni a băga cărbuni, 1) a înteţi focul; 2) v. a da gaz.

a-i băga ceva în cap cuiva a-i băga ceva în cap cuiva, a face pe cineva să fie interesat, preocupat, obsedat de ceva.

a-şi băga coada peste tot a-şi băga coada peste tot, a se amesteca în treburi ce nu-l privesc; a fi peste măsură de curios.

a băga de seamă

a băga de seamă, a fi atent, a avea grijă, a observa, a lua aminte, a vedea: dacă nouă oamenilor ni se parecă rămîn mulţi nedreptăţiţi, este pentru că nu băgăm noi de seamă.POP.

a-şi băga dracul coada undeva

a-şi băga (sau a-şi vîrî) dracul (sau diavolul, michiduţă) coada undeva, a urzi intrigi, a provoca

neînţelegeri, certuri, discordie: diavolul vrajbei nu cuteza să-şi vîre coada între ei.ISP.a băga după gratii a băga după gratii (pe cineva), a închide, a întemniţa (pe cineva).

a băga formele a băga formele, a începe (la primărie) formalităţile pentru căsătorie, a depune actele în vederea căsătoriei.

a băga frica în cineva

a băga (sau a intra) frica (sau spaima, groaza, fiori) în cineva (sau în oase(le) cuiva) sau a băga în frică

(pe cineva), a (se) speria, a (se) înfricoşa, a (se) îngrozi, a (se) înspăimînta: ochii tăi mă bagă-n frică.POP. ; numai la numele lui ne intra groaza în oase.SAD.

a băga inimă în cineva a băga inimă în cineva, a îmbărbăta pe cineva.

a băga intrigă

a băga (sau a vîrî) intrigă (sau intrigi, fitile, rîcă, strîmbe, vrajbă, zîzanie) sau a face intrigă, (fam. ) a

provoca discordie, a învrăjbi: alta n-au de vorbit decît bîrfeli şi răutăţi, ca să vîre fitiluri şi zîzanie în toatămahalaua.CAR.

a băga în aceeaşi oală a băga în aceeaşi oală, a pune pe acelaşi plan.

a băga în belea

a băga în belea (sau în bucluc, în cofă, la apă, în încurcătură) (pe cineva), a amesteca, a atrage, a

implica într-o afacere necurată (pe cineva); a provoca mari neplăceri (cuiva).

a băga în boală a băga în boală (sau în boale, în alte alea) (pe cineva), a înspăimînta, a îmbolnăvi de spaimă (pe cineva).

a băga în buzunar pe cineva

a băga în buzunar pe cineva, 1) a avea în puterea sa pe cineva, a dispune de cineva; 2) a fi net superior

cuiva.

a băga în ceasul morţii a (se) băga în ceasul morţii, a (se) speria de moarte.

a băga în cofă a băga în cofă (pe cineva), 1) a băga în belea (pe cineva); 2) a pune în cofă (pe cineva).

a băga în coş

a băga (sau a turna) în coş, a căpăta rînd la moară, a începe să macine; a-i veni rîndul să facă ceva: omul care-i urît, nici la moară n-are rînd, dar omul care-i frumos, cînd ajunge, bagă-n coş.POP.

a băga în draci

a băga în draci (sau în toţi dracii, în năbădăi) (pe cineva), 1) a pune pe treabă, a hărnici (pe cineva); 2) a

băga în sperieţi, a înspăimînta (pe cineva).

a băga în fabrica de pumni a băga în fabrica de pumni (pe cineva), a bate măr (pe cineva).

a băga în friguri a băga în friguri (pe cineva), a ameninţa, a speria (pe cineva); a băga în răcori (pe cineva).

a băga în groapă

a băga (sau a pune, a trimite, a vîrî) (de viu) în groapă (sau în mormînt, în pămînt) (pe cineva), 1) a

înmormînta (pe cineva); 2) a omorî (pe cineva): caută pe cel care a pus în mormînt pe părintele tău. SAD. ; 3) (fig. ) a intimida, a înspăimînta (pe cineva): avea o privire ironică şi ascuţită care te băga înpămînt.GR.AL. ; 4) a provoca necazuri, supărări de moarte (cuiva): aceste erau de ajuns ... s-o vîre-ngroapă pe biata babă.CR.

a băga în groază

a băga (sau a vîrî) în groază sau a băga în groaza morţii (pe cineva), a îngrozi (pe cineva): m-ai băgat întoate grozile morţii.CR.

a băga în năbădăi a băga în năbădăi (pe cineva), 1) a băga în draci (pe cineva); 2) a zăpăci, a înnebuni (pe cineva).

Page 36: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a băga în nebuneli

a băga în nebuneli (pe cineva), a scoate din minţi, a înnebuni (pe cineva): pe mulţi îi băgase în nebunelicu ochiul ei ager.POP.

a se băga în ochii cuiva a se băga în ochii cuiva, a se face observat, remarcat de cineva.

a băga în răcori

a băga în răcori (sau în toate răcorile) (pe cineva) sau a-l trece (toate) răcorile (pe cineva), a (se)

înspăimînta, a (se) îngrozi; a băga în sperieţi (pe cineva): se hîrjoneau un cîrd de pici ... pînă ce i-a băgatîn răcori un palicar.CEZAR.P.

a băga în seamă

a băga în seamă (pe cineva sau ceva), 1) a stima, a da atenţie, consideraţie (cuiva sau la ceva): un lupflămînd nu voia însă să bage în seamă cele ce spunea cerbul.POP. ; 2) a(-i) lua seama (cuiva).

a băga în sîn

a băga în sîn (de drag) (pe cineva), (reg. ) a iubi foarte mult (pe cineva): măi bădiţă Gherasim, eu de dragte-aş băga-n sîn.POP.

a băga în sperieţi

a băga (sau a vîrî) în sperieţi (sau în toţi sperieţii, în toate boalele, în toate grozile morţii) (pe cineva), a

speria foarte tare, a înfricoşa (pe cineva): cînele se zborşeşte la mîţă, de-o vîră în toţi spărieţii. POP.

a se băga în sufletul cuiva a se băga în sufletul (sau sub pielea) cuiva, a se face cu insistenţă remarcat, a cîştiga încrederea cuiva.

a băga în viteză a băga în viteză (pe cineva), a hărnici (pe cineva).

a se băga în vorbă a se băga în vorbă, a se amesteca într-o discuţie.

a se băga în vorbă ca măraru-n ciorbă

a se băga în vorbă ca măraru-n ciorbă sau a se amesteca ca mărarul în bucate, a se amesteca în

treburile cuiva.

a băga la cap

a băga (sau a vîrî, a lua, a prinde) la (sau în) cap, a ţine minte, a memora, a reţine; a învăţa, a asimila: şi Ion băgă cu vremea aşa în cap, că lumea parcă are dreptate.POP.

a băga la cheltuială

a băga (sau a pune) la (sau în) cheltuială (pe cineva), a determina pe cineva să cheltuiască mai mult decît

ar fi vrut.

a băga la ghiozdan a băga la ghiozdan (sau la jgheab), (pop. şi fam. ) a mînca mult şi cu lăcomie.

a băga la mijloc

a băga (sau a lua) la mijloc (pe cineva), (pop. ) 1) a înconjura cu simpatie (pe cineva); 2) a lua de fraier, de

fazan, de prost (pe cineva): cum văd eu, m-aţi cam luat la mijloc!

a băga la şcoală

a băga la (sau în) şcoală (sau la liceu, la universitate) (pe cineva), a înscrie la şcoală (sau la liceu, la

universitate) (pe cineva): am întrebat-o ce are de gînd cu băiatul: ... voieşte să-l bage în liceu.CAR.a băga la trier a băga la trier (pe cineva), (reg. ) a-i cere socoteală pentru ceva (cuiva), a certa aspru (pe cineva).

a-şi băga minţile în traistă a-şi băga minţile în traistă, a se cuminţi, a-şi băga minţile în cap.

a băga mîinile pînă-n coate a băga mîinile pînă-n (sau pînă la) coate, a fura ca în codru.

a băga mîna în straiţa cuiva

a băga mîna în straiţa cuiva, a profita de agoniseala cuiva, a fura pe cineva: or stă tătă vara la umbră şitoamna şi-or băgat mîna în straiţa noastră.POP.

a-şi băga nasul în toate a-şi băga (sau a-şi vîrî) nasul în toate, a se amesteca peste tot (şi în lucrurile care nu-l privesc).

a băga o plîngere a băga o plîngere (sau o jalbă), a face reclamaţie.

a băga o sîrmă a băga (sau a da) o sîrmă, (fam. ) a telefona.

a o băga pe mînecă a o băga pe mînecă (sau pe mîneci), a o încurca, a o sfecli: ienicerii d-auzea pe mînică o băga.POP.băgare de seamă (ne)băgare de seamă, (ne)atenţie.

băgare în seamă băgare în seamă, stimă, consideraţie.

a băga rufele în boale a băga rufele în boale, a nu spăla bine rufele; a le zoi.

Page 37: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a băga seamă cu cineva

a băga seamă cu cineva, (înv. ) a ajunge la o înţelegere cu cineva (asupra unei datorii, a unei obligaţii etc.),

a se socoti cu cineva: asamănă-să împărăţiia ceriului omului craiu carele vru să bage samă cu slugilelui.N.TEST.

a băga seamă

a băga (sau a prinde) (în) seamă sau a(-şi) lua seama sau (reg. ) a da (de) seamă, (înv. ) a calcula, a

socoti; a număra: tăie ... o mare mulţime de copaci ... de nu-i putea da nimeni de seamă.ISP.

a i se băga sub piele

a i se băga (sau a-i intra) (pe) sub piele (cuiva), a reuşi să cîştige încrederea sau simpatia cuiva: cu şoşele, cu momele, îi intră pe sub piele.ISP.

băgat în seamă

băgat (sau luat, (înv. ) ţinut) în seamă, luat în consideraţie: şi mai fost-au poftiţi încă: crai, crăiese şi-mpăraţi, oameni în seamă băgaţi.CR.

a se băga unde nu-i fierbe oala

a se băga (sau a se amesteca) unde nu-i fierbe oala sau a-şi băga (sau a-şi vîrî) nasul (unde nu-i fierbe

oala), a se amesteca în treburi care nu-l privesc: n-are să s-amestece nime unde nu-i fierbe oala.AL.a-i băga un şarpe în sîn a-i băga un şarpe în sîn (cuiva), a înfricoşa (pe cineva).

a-şi băga viaţa în nevoi

a-şi băga viaţa în nevoi sau a băga la (mare sau grea) nevoie (pe cineva), a intra sau a băga (pe cineva)

într-o (mare) încurcătură: pesemne păcatul şi aţa îi trage amîndoi viaţa în nevoi să-şi bage.PANN.a-i băga vină a-i băga vină (cuiva), (pop. ) a învinui (pe cineva): pe urmă să nu-mi bagi vină de nimic.POP.

băgător de seamă băgător de seamă, 1) observator, supraveghetor; 2) (fam. ) persoană fără ocupaţie sau cu atribuţii formale.

băiat de viaţă băiat de viaţă, om vesel, petrecăreţ.

bătaie de cap bătaie de cap, trudă, osteneală.

bătaie de joc bătaie de joc, batjocură.

bătător la ochi bătător la ochi, care atrage atenţia; izbitor, frapant.

bătut de Dumnezeu bătut de Dumnezeu, năpăstuit.

bătut în cap bătut în cap, prost.

bătuţi pe muchie

bătuţi pe muchie, 1) (despre monede) cu marginea zimţată; 2) (despre sume de bani) întreagă, pînă la

ultima centimă: 1.000.000 de lei bătuţi pe muchie.a bea adălmaşul a bea adălmaşul, a bea la încheierea unei tranzacţii.

a bea ca în tîrg a bea ca în tîrg, a bea mult şi de unul singur (fără a invita şi pe alţii).

a bea ca o scorpie a bea (sau a mînca) ca o scorpie, (pop. ) a bea (sau a mînca) foarte mult, cu lăcomie.

a bea cît patru a bea (sau a mînca) cît patru (sau cît şapte), a bea (sau a mînca) foarte mult: mănîncă cît patru.POP.

a bea cupa amărăciunilor pînă la fund a bea cupa (sau paharul) amărăciunilor pînă la fund, a îndura toate suferinţele omeneşti imaginabile.

a bea dintr-un pahar a bea dintr-un pahar (cu cineva), a fi prieten (la cataramă) cu cineva; a mînca din aceeaşi oală cu cineva.

a bea din ţigară a bea din ţigară, v. a trage o ţigară.

a bea în cinstea

a bea în cinstea (sau în onoarea, în sănătatea) cuiva, a ridica paharul făcînd urări de bine cuiva, a închina

un pahar pentru cineva.

a-şi bea minţile a-şi bea minţile, a bea pînă la inconştienţă: acum îţi bei minţile, dintr-un ţoi de rachiu.CAR.

a bea paharul morţii

a bea (sau a primi) paharul morţii, 1) a muri: bărbat de omenie, au primit păharul morţii celamar.ŞINCAI ; 2) a muri de frică.

a bea paharul pînă-n fund a bea paharul pînă-n (sau pînă la) fund, a bea, dintr-o înghiţitură, conţinutul unui pahar.

Page 38: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-şi bea şi cămaşa a-şi bea şi cămaşa (de pe el), a cheltui toţi banii pe băutură, a da totul pe băutură.

beat-mort beat-mort sau mort de beat, foarte beat.

a bea tutun a bea (sau a trage) tutun, (pop. ) a fuma.

a bea un păhărel a bea (cîte) un păhărel, (fam. ) a obişnui să bea băuturi alcoolice; a trage la măsea.

a bea vîrtos a bea vîrtos (sau ţeapăn), a trage la măsea.

a beli belingherul a beli belingherul, (arg. ) a da de bucluc; a o încurca.

a-şi beli dinţii a-şi beli dinţii, (pop. ) a rînji.

a beli foale a beli foale (pe cineva), (înv. ) a jupui (pe cineva): beliră foale pre svînta.DOS.

a-şi beli nasul

a-şi beli (sau a-şi juli, a-şi jupui, a-şi rupe) nasul, 1) (pop. ) a se lovi la nas; 2) (fig. ) a fi în primejdie; 3)

(fig. ) a se păcăli, a o păţi.

a beli ochii

a(-şi) beli ochii, (pop. ) 1) a face ochii mari (de mirare sau de prostie), a căsca ochii; 2) a se uita cu atenţie:

beleşte ochii!beţie de cuvinte beţie de cuvinte, stil umflat, bombastic.

bine ai venit!

bine ai (sau aţi) venit!, eşti (sau sînteţi) binevenit (sau bineveniţi): bine-ai venit, Făt-Frumos, ziseîmpăratul.EM.

bine că ai venit

bine că ai (sau aţi) venit, ai venit la momentul potrivit; ai picat la ţanc: bine că ai venit, am mare nevoie de tine.

bine faci

bine (sau rău) faci (sau face), e (sau nu e) bine: rău face un om ca d-ta să se lase a fi aşa de departe tîrîtpe calea scandalului public.CAR.

bine făcut bine făcut, voinic, chipeş, arătos: frumos şi bine făcut, el n-a avut multă greutate a cîştiga inima ei.NEGR.

bine intenţionat

bine (sau rău) intenţionat, cu intenţii, gînduri bune (sau rele); de bună (sau rea) credinţă: mai ageri, dar şimai rău intenţionaţi, au falşificat şi au călcat în picioare tot.OD.

bine născut

bine născut, (înv. ) de familie bună, deneam, de viţă: (glumeţ) un vin aşa de bine născut şi aşa de binecrescut.CAR.

bine ţi-a făcut! bine ţi-a făcut!, aşa îţi trebuie!, să te înveţi minte!: te-a dat afară? bine ţi-a făcut!a bîrîi la cap a bîrîi la cap (pe cineva), a bate la cap, a sîcîi (pe cineva) (spre a obţine ceva).

boală cîinească boală cîinească, (pop .) umflare a abdomenului la sugari.

boală de ploscă boală de ploscă, (pop .) beţie.

boală de zahăr boală de zahăr, (pop. ) diabet.

boală lumească boală lumească, (pop. ) boală venerică.

boală lungă boală lungă (sau mare), (pop. ) tifos.

boală seacă boală seacă, (pop. ) tuberculoză.

boală uscată boală uscată, (pop .) atrofie.

bob cu bob bob cu bob, pe încetul; cu grijă şi cu răbdare; amănunţit.

bob numărat bob numărat, întocmai, exact; în cele mai mici amănunte.

bocciu la cap bocciu la cap, (reg. ) tîmpit.

bolta cerului bolta cerului, firmamentul: chiotele despicau bolta ceriului.EM.a-şi bomba pieptul a-şi bomba pieptul, a-şi scoate pieptul în afară, a-şi umfla pieptul.

a boteza laptele a boteza laptele (sau vinul, rachiul), (fam. ) a adăuga apă, falsificînd laptele (sau vinul, rachiul etc.).

braţ de fier braţ de fier, braţ puternic, vînjos.

braţe de muncă braţe de muncă, muncitori.

brînză de iepure brînză de iepure, ceea ce nu există.

Page 39: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

brîul cerului brîul (sau cununa) cerului, (pop .) curcubeul.

a brodit-o! a brodit-o!, a făcut o gafă.

bucăţică ruptă tată-său

bucăţică ruptă tată-său sau tată-său în picioare sau izbit capul lui tată-său, (despre copii) seamănă leit

cu tatăl său: bucăţică ruptă tată-său în picioare, ba încă şi mai şi.CR.a se bucura de stimă a se bucura de stimă, a fi stimat.

bun ajuns! bun ajuns! sau bun ajunsul! sau (înv. ) bună venire!, bine ai venit!: bun ajunsul, vere! POP.

bună rînduială bună rînduială, ordine: comandantul ... însărcinat cu paza bunei rînduieli şi cu siguranţa obştiei.AL.a bună seamă a bună seamă, (reg. ) în mod special; anume.

bună seara!

bună seara! sau seară bună!, (formulă de salut în cursul serii sau al nopţii) să vă fie seara bună!: bună sara, mîndră bună! POP.

bună treabă! bună treabă! sau na-ţi-o bună!, proastă treabă!

bună ziua, căciulă, că stăpînul n-are gură! bună ziua, căciulă, că stăpînul n-are gură!, n-ai gură să dai bună ziua?

bun băiat! bun băiat!, de treabă om!

bun credincios

(prea) bun (sau drept, bine) credincios, (înv. ) ortodox, pravoslavnic: noi bunii credincioşi şi direpţii şicreştinii.BIBLIA.

bun cugetător

bun (sau de bine, (de) rău) cugetător, bine (sau rău) intenţionat; urător: juni colindători, bunicugetători.POP.

bun de făcut cu varză bun de făcut cu varză, (reg. ) 1) (despre oameni) prost; 2) (despre obiecte) de proastă calitate.

bun de gură bun de gură, 1) gureş, limbut, vorbăreţ; 2) abil, convingător: cel bun de gură lasă legea în urmă.POP.bun de mînă bun de mînă, îndemînatic.

bun de picioare

bun de picioare (sau (înv. ) de paşi), sprinten: [cetatea] era departe de Dunăre, cale de cinci zile omuluibun de paşi.ŞINCAI.

bun de picior bun (sau iute) de picior, sprinten.

bun de pocinog bun de pocinog, (pop. ) aducător de noroc; bun de saftea.

bun de pripas bun de pripas, (înv. şi pop. ; despre vaci) care fată în fiecare an, prolifică.

bun de pus în ramă bun de pus în ramă, (iron. ) urît, rău, necorespunzător.

bun de pus la rană

bun de pus (sau de legat, să-l pui, să-l legi) la (sau pe) rană (sau bubă), (despre oameni) foarte bun;

pîinea lui Dumnezeu: altfel îs om bun, să mă pui la rană.SAD.

bun de sămînţă

bun de sămînţă, (despre fiinţe) prolific: Ilenuţa ... era şi bună de sămînţă: pe tot anul făcea cîte uncopil.SION.

bun de ştreang bun de ştreang, bun de spînzurătoare.

bun de tipar bun de tipar, pregătit şi avizat pentru a fi tipărit.

bun găsit! bun găsit!, (pop. ) bine te-am găsit!

bun la inimă bun la inimă (sau la suflet), milos, îndurător: un tînăr boierinaş, frumos şi bun la inimă.NEGR.

bun neam bun neam, (înv. ) nobleţe, distincţie: bunneamul sufletului l-ai păzit nevătămat întru credinţă. MINEIUL.

bun platnic

bun (sau rău) platnic, persoană care îşi îndeplineşte bine (sau rău) obligaţiile băneşti: nu-ţi împrumut niciun ban, că eşti rău platnic.

bun venit! bun venit!, bine ai venit!, eşti bine venit!

a-şi burduşi pîntecele a-şi burduşi pîntecele, a băga la jgheab.

buricul degetului buricul degetului, vîrful degetului.

Page 40: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

bursă neagră bursă neagră, comerţ clandestin.

a-şi burzului creasta a-şi burzului creasta, a se umfla în pene.

buturuga mică răstoarnă carul mare

buturuga mică răstoarnă carul mare, lucrurile mărunte pot avea efecte mari. ca acela sau ca aceea,

(reg. ) foarte mare; puternic; însemnat; extraordinar: şi unde nu dă o căldură ca aceea, de se se topeşteomătul .POP.

ca acum ca acum, de parcă s-ar petrece acum.

ca catranul ca (sau cum e) catranul, foarte negru.

ca ce ...

ca ce ...(?) sau ca cît ..., 1) (înv. şi pop. ) cam ce ... (sau cam cît ...): filosoafe, vei putea ghici ca ce lucrueste în ăst sac d-aci? PANN ; 2) de ce?, în ce scop?, la ce bun?: ca ce să mai meargă şi el?

ca ce că

ca ce că, (înv. ) pentru că, deoarece: mucenici ... aleşi ca viteajiii lui H [risto]s şi ca ce că băură păharulsvinţiii sale.DOS.

ca ceea ce

ca ceea ce, (înv. ) ca unul care, deoarece: l-au sfătuit, de s-au tuns în călugărie, ca ceaea ce era destoinicsă să pue în cinul cliricilor.DOS.

ca cînd

ca (şi) cînd, ca şi cum, de parcă: zice că i-am jurat s-o iau, ca cînd astfel de jurăminte se mai ţinvreodată.NEGR.

ca cum ca (şi) cum, ca şi cînd, de parcă: eşti uitat, uitat ca cum n-ai fi mai fost.NEGR.ca de frica morţii ca de frica morţii, febril, înfrigurat.

ca de la cer la pămînt ca de la cer la pămînt, complet diferit; foarte mare.

ca de la om la om ca de la om la om, în mod sincer, deschis, prieteneşte.

ca de o praştie

ca de o praştie sau cît dai (sau cît ajungi) cu praştia, la mică distanţă, foarte aproape, la o azvîrlitură de

băţ: casa lui era ca de o praştie de a noastră.POP.ca de pe tipsie ca de pe tipsie, pe nemuncite, de-a gata.

ca de tipar

ca de tipar sau parcă-i de tipar, (reg. ; despre scrisul de mînă) frumos, caligrafic: nu sînt fecior de notar,ci sînt fecior de plugar, şi nu-ţi scriu ca de tipar.POP.

ca din cutie ca (scos) din cutie, elegant, aranjat, dichisit.

ca din gură de şarpe

ca din (sau în) gură de şarpe, foarte tare, grozav, straşnic: nu lipseau nici femeile, care strigau ca dingură de şarpe. CAMIL.P.

ca din palmă ca din palmă, iute, fără a băga de seamă: vine un hoţ şi mi-o fură ca din palmă.AL.

ca din praştie

ca din praştie, 1) cu mare viteză, foarte iute, foarte repede, cu putere, în mod violent: auzind aceste,iepurele se duce ca din praştie.POP. ; 2) împrăştiat, răsfirat: casele din Văleni erau aruncate ca dinpraştie. AGÂRB.

cafea rusească cafea rusească, (glumeţ) băutură alcoolică (vin sau ţuică).

ca fuiorul popii ca fuiorul popii, (pop. ) de prisos, inutil: îşi vin acum cam ca fuiorul popii.OD.ca fulgul ca fulgul, foarte uşor.

ca fulgul pe apă

ca fulgul pe apă, 1) uşor, lipsit de greutate: ajunseră negustori grei ca fulgul pe apă.ISP. ; 2) nesigur,

incert; 3) la voia întîmplării: valurile vieţii îl purtaseră ca fulgul pe apă. ca helgea ca (sau cum e) helgea, foarte alb: cămeşuice cusute cu bibiluri şi albe cum îi helgea.CR.ca ieri ca ieri (alaltăieri), 1) de curînd; 2) parcă a fost ieri (alaltăieri): ca ieri mergeam la şcoală.ca îngerii ca îngerii, blînd, cuminte, supus, ascultător.

ca în palmă ca în palmă, 1) cu suprafaţa netedă, plană; 2) foarte bine, amănunţit: satul se vedea ca-n palmă.

ca la carte

ca la carte sau cum scrie la carte, aşa cum trebuie, cum e bine: şi-i făcu o trebuşoară, ştii, colea, ca lacarte.POP.

Page 41: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

ca la comedie

ca la (o) comedie, ca la teatru, ca la bîlci: făceam un tărăboi, de se strînsese lumea, ca la comedie,împrejurul nostru.CR.

ca la cort ca la cort, ca ţiganii: în loc să cîntaţi de mort, voi trăncăniţi ca la cort.POP.

ca la moară

ca la moară, 1) pe rînd: ţine rîndul ca la moară.PANN ; 2) într-un permanent du-te-vino: unii intrau şi alţiiieşeau ca la moară. REBR.

ca la pomană ca la pomană, în număr foarte mare: degeaba vă-ndesaţi ca la pomană.TOP.

ca la sită

ca la sită sau ca la sita cumetrii, (înv. şi reg. ) mereu: numai tătarii îi cară [pe leşi] în toate zilele degrumaz, ci umblă la dînşii ca la sită.SIMION.DASC.

ca la şatră ca la şatră, (fam. ) în mare dezordine şi murdărie.

ca la uşa cortului

ca la uşa cortului, fără ruşine (precum ţiganii): ne cînta din fluier: doina, ... ţiitura, ca la uşa cortului, hori şi alte cîntece sculăţele, ca aceste.CR.

calcă a popă calcă a popă, se vede de pe acum că va deveni popă, (p.ext. ) că va ajunge „cineva“.

cal de bătaie

cal de bătaie, persoană care duce greul, care trebuie să suporte orice: nu-s eu calul de bătaie alnimănui.POP.

cald nemţesc cald nemţesc, frig.

cale bătută! cale bătută!, să ai parte de o călătorie uşoară!

cale bună! cale bună! sau bună calea!, drum bun!, mergi sănătos!

cale de o zi

cale de o zi (sau de două zile, de trei ceasuri etc.), distanţă ce poate fi parcursă într-o zi (sau în două zile,

în trei ceasuri etc.).

calic ca şoarecele bisericii

calic (sau sărac) ca şoarecele bisericii (sau din biserică, în biserică), foarte sărac: prin minte şi şiretenies-a înstărit, de unde mai înainte era calic ca şoarecele din biserică.REBR.

ca lumea ca lumea, (aşa) cum trebuie, cum se cuvine: poartă-te şi tu ca lumea, nu ca neoamenii.CEZAR.P.ca mai ba ca mai ba, nicidecum.

ca mai bine

ca mai bine, cît de bine, cum e mai bine, de-a binelea, (bine) de tot: ce ruşine! au pă-ţit-o amîndoi! ş-o să-irîdem ca mai bine! AL.

cam aşa cam aşa, aproximativ aşa: cam aşa era îmbrăcată şi fata cea mare a împăratului.ISP.cam de ... cam de ..., aproximativ de felul ...: troncănea cîte una cam de acestea.CR.

ca mîine ca mîine (poimîine), peste puţină vreme; curînd: eu mă duc, mîndră, ca mîne, inima la tin-rămîne.POP.

a se cam mai duce

a se cam mai duce, a se duce de-a binelea: fiul craiului ... încalecă calul ..., apoi face o săritură înapoi şiuna înainte şi se cam mai duc la împărăţie.CR.

cam pune mîna cam pune mîna, e hoţ, fură: l-aş ţine la mine în gazdă, dar cam pune mîna.SAD.ca musca-n lapte ca musca-n lapte, nepoftit, inoportun: ce te bagi în vorbă ca musca-n lapte?

ca muşcat de şarpe

ca muşcat de şarpe, brusc, cu violenţă (fiind foarte speriat): băiatul ... sări drept în sus, ca muşcat deşearpe.POP.

ca-n brînză ca-n brînză, uşor, fără a întîmpina rezistenţă: intra cuţitul în el ca-n brînză.

ca nealtădată

ca nealtădată sau ca nealtedăţi, cum nu a mai fost, cum nu s-a mai întîmplat: şi Ianuş îndată, canealtădată, glasu-şi îmblînzeşte.AL.

ca nelumea ca nelumea, contrar bunului simţ, anapoda: n-ar fi fost ei oameni răi, numai că se purtau ca nelumea .

ca neoamenii ca neoamenii, anapoda, aiurea; (pop. ) pidosnic: m-am îmbrăcat ca neoamenii.SAD.

ca niciodată

ca niciodată, cum nu s-a mai întîmplatvreodată: a fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-arpovesti.POP.

Page 42: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

ca nisipul

(ca stelele cerului şi) ca (sau cît) nisipul (mării), (în număr) foarte mare, foarte mult: oamenii seînmulţesc ca năsipul mărei.RUSSO.

ca oamenii ca oamenii, cum trebuie, cum se cuvine: să mîncăm ca oamenii.VLAH.

ca o babă turcească

ca o (sau cu obraz de) babă turcească, zbîrcit la faţă: omul spîn, cu obraz de babă turcească, rămaseafară.CEZAR.P.

ca o găină plouată ca o găină plouată, descurajat; trist, abătut: ce stai ca o găină plouată?ca oile ca oile, 1) cu grămada, în dezordine; 2) (fig .) fără discernămînt, orbeşte.

ca omul

ca omul sau ca toţi oamenii, cum se întîmplă, cum i s-ar putea întîmpla oricui: vrun păcat, vro greşeală,ca omul.DELAVR.

ca o sfîrlează ca o sfîrlează, foarte repede, cît ai clipi din ochi.

ca oul ca oul, fragil.

ca pămîntul

ca pămîntul, 1) cu desăvîrşire, de tot: uitai ca pămîntul.PANN ; 2) profund, adînc, buştean: doarme capămîntul ; 3) (în construcţii negative) deloc, în nici un fel: nu se ştie ca pămîntul ; 4) (despre chipuri)

pămîntiu, livid: faţa-i era ca pămîntul . capătul zilei capătul zilei, spre seară.

cap de acuzare

cap de acuzare, (jur. ) motivul principal pe care se întemeiază acuzarea cuiva: în contra d-sale nu a găsitnici un cap de acuzare.MAIOR.

cap de an

cap de an, început de an: dacă eşti muncitor şi te porţi bine, îţi sporesc simbria la fiecare cap dean.SANDU-ALDEA.

cap de cuc cap de cuc, nătărău, gogoman, prost: cap de cuc, eu! ... uitasem că sînt impiegat român.AL.cap de iarnă cap de iarnă, 1 decembrie.

cap de primăvară cap de primăvară sau capul primăverii, 1 martie.

cap de tigvă cap de tigvă, (om) prost, imbecil: taci, cap de tigvă, grăi Tămăduianu.DELAVR.

cap de ţară

cap de ţară (sau de lume), 1) începutul sau sfîrşitul ţării (sau al lumii), margine: totdeauna la cap de ţarăsă-ţi faci casă. PANN ; 2) (fig. ) lucru de mare preţ, lucru mare: nu te mai pune şi d-ta pentru te miri ce şimai nemica, că doar n-are să fie un cap de ţară! CR.

ca pe apă ca pe apă, curent: vorbea franţuzeşte ca pe apă.ca pe ciripie ca pe ciripie, (reg. ) în linie dreaptă, întins: merse drept ca pe ciripie la stuful cu flori.ISP.ca pe mîneca cămăşii ca pe mîneca cămăşii, foarte uşor.

ca pe noi

ca pe noi, (reg. ) cum se cuvine, cum trebuie; (p.ext. ) foarte tare, straşnic: [mîţele] ne zgîriau şi ne stupeau,ca pe noi.CR.

ca pe note ca pe note, (fam. ) perfect, aşa cum trebuie.

ca pe răboj

ca pe (sau după) răboj, cuvînt cu cuvînt, ca din carte; întocmai: ştia ca pe răboj spiţaneamuluimahalagiilor.BRĂESCU.

cap în cap

cap în cap, vecini la extremităţi: judeţele României vin cap în cap cîte două şi trei de la munţi la Dunărea,de-a curmezişul. I.IONESCU.

ca potîrnichile

ca potîrnichile sau ca (pe) puii de potîrniche, 1) în toate părţile, în toate direcţiile: ca mîne vin turcii şi-irisipeşte ca pe puii de potîrniche.FIL. ; 2) (înv. ) în număr (foarte) mare: s-au strîns toată boierimea ladînsul şi oastea, ca pui de potîrnichi.NEC.

ca prin farmec

ca prin(tr-un) farmec, ca şi cînd ar fi fost fermecat, în mod miraculos; deodată, pe neaşteptate: ca prinfarmec peri izvorul şi copacii.EM.

ca prin vis ca prin vis, imprecis, nedesluşit, vag: auzea ca prin vis dangătul clopotului.cap sec cap sec, prost, zevzec: aşa-mi trebuie dacă m-am înhăitat cu un cap sec!

Page 43: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

capul cinstei

capul cinstei, capul mesei, locul de frunte la o petrecere: la mese şedeţi în capul cinstei şi mîncaţi totplăcinte şi găini fripte.CR.

capul legii

capul legii, (înv. şi pop. ) preot: părinte ..., să ne dai răspuns la o întrebare ... dacă nu-i şti Sfinţia-ta, careeşti capu’legii, cine să ştie altul? POP.

capul locului capul locului, partea cu care începe un loc: decît în faţa ariii, mai bine în capul locului.PANN.

capul mesei

capul mesei (sau al bucatelor), locul de onoare la masă, fruntea mesei: socrul roagă-n capul mesei săpoftească să se pună nunul-mare.EM.

capul neamului capul neamului, strămoşul unic al maimultor familii.

capul răutăţilor capul răutăţilor, iniţiatorul, coordonatorul răutăţilor, al fărădelegilor.

capul săptămînii capul săptămînii, luni.

care ... mai ...

care ... mai ..., (înv. ) orice (fel de) ..., oricît ...: n-oi veni la atîta nesimţire, de mi-ai face care cazne maicumplite ce nu s-au auzît.DOS.

care alta? care alta?, ce altceva?: - de asta te plîngi stăpîne? - d-apoi de care alta, mă Chirică? CR.

care altul

care altul, (înv. ) altcineva, vreunul: Aron Pumnul ... a ştiut să deştepte şi să învioşeze, ca rar care altul,conştiinţa naţională a învăţăceilor săi.SBIERA.

care cum s-ar prinde ...

care cum s-ar prinde ..., care va să zică, cum s-ar zice: n-avea nici cai? ... care cum s-ar prinde ... te-ademenise cu vorbe dulci.AL.

care încotro

care (sau cine) încotro (poate), fiecare pe unde poate, în toate direcţiile: fugiseră care încotro de groazaianicerilor.NEGR.

care numai ce care numai ce, (înv. ) încît: breslaşii ... striga ... care numai ce huia divanul împărătesc.NEC.

care pe care?

care pe care?, care îl va întrece sau birui pe celălalt?: acum să vedem care pe care? ori el pe draci, oridracii pe dînsul.CR.

careşi pe unde

careşi pe unde, (pop. ) fiecare pe unde apucă sau pe unde poate: se împrăştiară ca puii de potîrniche,careşi pre unde.ISP.

care va să zică

care va să zică, 1) deci, prin urmare, aşadar: care va să zică şi frăţia, nu numai politica poate împiedica pe un literat de a spune tot ce îi stă pe inimă.CAR. ; 2) ceea ce înseamnă, cu alte cuvinte, adică: orizon [t]

politic s-o posomorît! ... care vra să zică iar bejenie! AL.car funerar car funerar, dric.

carne albă carne albă, carne de pasăre sau de peşte.

cartea neamului cartea neamului, (înv. ) genealogie.

carte cu limbă de moarte carte cu limbă de moarte, (înv. ) testament: harta testamentului, adecă carte cu limbă de moarte.DOS.carte de căpătîi carte de căpătîi, scriere fundamentală.

carte de judecată

carte de judecată, (jur. ; înv. ) sentinţă judecătorească: cărţile de judecată sînt pronunţate de judecătoriide pace, ... sentinţele de Tribunale, ... deciziunile de Curţi.MAIOR.

carte de lăsăciune

carte de lăsăciune (sau de despărţire sau despărţenie), (înv. ) sentinţă de divorţ: zis fu: cel ce dupădesfacerea însoţirei întîi, va voi a veni cătră a doua, trebue să dovedească că însoţirea cea mai de înaintes-au desfăcut după lege, adecă ori prin moarte, sau prin carte de dispărţenie.CODICA.ŢIV.

carte de soroc

carte de soroc, (înv. ) somaţie (de plată): s-au făcut şi o carte de soroc la toţ [i] datorniciidumisale. (a.1732).IORGA.

carte de şcoală carte de şcoală, manual.

casa de jos casa de jos, (înv. şi reg. ) camera deputaţilor.

Page 44: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

casa de sus casa de sus, (înv. şi reg. ) senatul.

casa mare casa (cea sau a) mare, (reg. ) cea mai mare cameră a casei ţărăneşti, păstrată pentru oaspeţi.

casa mică

casa (cea sau a) mică, (reg. ) cameră în care locuieşte, de obicei, familia ţărănească: atunce noaptea ...scoaseră şi pe Velicico Vornicul din beciu de supt casa cea mică, şi-l duseră la fîntînă, de-i tăiarăcapul.N.COSTIN.

ca sardelele ca sardelele, înghesuit.

casa sufletului

casa sufletului, (pop. ) capul pieptului: cînd îţi zice [scripcarul] cîte una, te arde la casa sufletului, nualta.POP.

casă de curvie casă de curvie (sau de curvăsărie), (înv. ) casă de toleranţă, bordel.

casă de judecată casă de judecată, (înv. ) judecătorie.

casă de sănătate casă de sănătate, sanatoriu.

casă de vindecare casă de vindecare, (înv. ) spital.

casă grea

casă grea, familie numeroasă (şi greu de întreţinut): doamnă avea de treabă, bună şi milostivă, cuconicinci şi cucoane trei, şi-i era casa cam grea.NEC.

casă în care cîntă cocoşul casă în care cîntă cocoşul, familie în care dictează bărbatul.

casă în care cîntă găina casă în care cîntă găina, familie în care dictează femeia.

casă în doi pereţi casă în doi pereţi, căsătorie nefericită.

ca să nu mai lungim vorba ca să nu mai lungim vorba, pe scurt, într-un cuvînt.

casă nebunească casă nebunească, (înv. ) ospiciu.

ca să vezi! ca să vezi!, 1) ce idee!; 2) nu ţi-am spus eu?

ca să zic aşa

ca să zic aşa, ca să mă exprim astfel: avea şaptezeci bătuţi pe muche, dar era încă bun de ginere, ca să zicaşa.POP.

cascadă de rîs cascadă de rîs, hohot prelungit de rîs.

ca sita la cumătra ca sita la cumătra, foarte des.

ca şi cînd ca şi cînd, ca şi cum.

ca şi de la rînd ca şi de la rînd, (reg. ) ca şi data trecută: cînd dete în amurg, ca şi de la rînd, ea pieri.ISP.catran de ... catran de ..., foarte, extrem de ..., (pop. ) al dracului de, afurisit de ...: borş, vin catran de acru.POP.

ca un ban în două pungi ca un ban în două pungi, (reg. ) sărac şi fudul: se răsfaţă-n haine lungi, ca un ban în două pungi.PANN.

ca un fel de ...

ca un fel de ... sau (înv. ) ca în chip de ..., sau chip de ..., (înv. şi pop. ) în loc de ..., pe post de ..., ca ...:

mică chilioară, pe mal de apşoară, chip de mănăstire şi de pomenire.POP.ca un motan plouat ca un motan plouat, abătut.

ca un nap

(gol) ca un nap (sau ca napul) sau gol nap, gol puşcă, (p.ext. ) sărac: e îmbrăcat ca un nap, din călcîie pîn-la cap.PANN.

ca un pui de bogdaproste

ca un pui de bogdaproste, prăpădit, nenorocit, ca vai de el: ghemuit în dăsagi ca un pui debo [g]daproste.CR.

ca un roi fără de matcă ca un roi fără de matcă, dezorientat, zăpăcit, bezmetic: rămasără ca un roi făr-de matcă leşii.NEC.

ca un singur om ca un singur om, la unison, în unanimitate: cînd a fost să le ceară părerea, au spus „da“ ca un singur om.

ca un ţap logodit

ca un ţap logodit, 1) ţeapăn; aiurit; dus pe gînduri, visător: ce te uiţi aşa la mine ca un ţap logodit? SAD. ; 2) îmbufnat: şede ca un ţap logodit.POP.

ca urmare

ca (sau drept, (înv. ) în) urmare, în consecinţă: dezgustul creşte şi, în urmare, ... espresia figurii se facemai ciudată.AL.

Page 45: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

caută ce n-a pierdut caută ce n-a pierdut, 1) umblă fără rost; 2) umblă după furat.

caută-mă pe-afară! caută-mă pe-afară!, (fam .) şterge-o!, întinde-o!

caută pe altul! caută pe altul!, găseşte-ţi alt fraier!

caută-ţi de treabă caută-ţi de treabă (sau de drum)!, vezi-ţi de treabă (sau de drum)!, nu te amesteca întreburile altora!

ca vai de el

ca vai de el (ea etc.) sau ca vai de capul lui (al ei etc.), (într-un mod) vrednic de compătimire, vrednic de

plîns: năcăjită ca vai de ea.CR.ca vai de lume ca vai de lume, (aflat) într-o situaţie foarte grea, într-o stare mizerabilă.

caz de conştiinţă

caz (sau proces) de conştiinţă, conflict sufletesc generat de dificultatea de a decide asupra justeţii

propriilor fapte, idei, atitudini.

că bine zici

că bine zici (zice etc.), ai (are etc.) (perfectă) dreptate, într-adevăr, aşa este: că bine zici, mamă, iaca mienu mi-a venit în cap de una ca asta.CR.

că chiar (ba) că chiar, nici vorbă!, da de unde?: poate era niscaiva aur? - ba că chiar, şi tu ai gîcit! POP.

a-i cădea amar

a-i cădea (de) amar (cuiva), a-i lăsa un gust amar (cuiva); a i se acri (cuiva): of, dragă, măicuţa mea, să-mi păstrezi nevestica; să-i dai, maică, lapte dulce, că d-aici nu s-o mai duce, să-i dai, maică, ş-un zahar,dacă i-o cădea amar.POP.

a cădea belea cuiva a cădea belea (pe capul) cuiva, a fi o povară pentru cineva; a cădea plocon pe capul cuiva.

a cădea bine

a cădea bine, a se nimeri, a se potrivi: invitaţia lor a căzut bine, căci tocmai ne pregăteam să ieşim dincasă.

a-i cădea bine

a-i cădea (sau a-i veni) bine (sau rău) (cuiva ceva), 1) a (nu)-i conveni (cuiva ceva), a (nu)-i plăcea (cuiva

ceva); a-i merge bine (sau rău) (cuiva): bătrînului i-a căzut atît de bine la inimă, de peste cîteva zile a şimurit de bucurie. POP. ; 2) a-i sta bine (ceva cuiva).

a cădea bolnav

a cădea bolnav (sau la pat, la zăcere), a se îmbolnăvi: într-o bună dimineaţă, mama ei căzu bolnavăgreu.POP.

a-i cădea bun

a-i cădea bun (cuiva), a-i fi util (cuiva): Făt-Frumos, vine de taie pe ăst duşman al mieu, că ţi-oiu cădeaşi eu vreodată bun la ceva.ISP.

a cădea ca musca-n lapte a cădea (sau a pica) ca musca-n lapte, a fi inoportun.

a cădea cădere grea

a cădea (la pămînt) cădere grea, (înv. ) a cădea foarte rău; (fig. ) a ajunge la mare nevoie: Onisifor căzu lapămînt cădeare grea.MINEIUL.

a cădea cerul pe cineva

a cădea (sau a se dărîma, a pica) cerul pe cineva, (fam. ) 1) a se înfuria; 2) a primi o veste copleşitoare,

cutremurătoare, zguduitoare; a fi surprins, uluit, năucit: citi primele cuvinte ale telegramei şi simţi că sedărîmă cerul pe ea.CEZAR.P. ; 3) a fi foarte ruşinat.

a-i cădea ceva în fire

a-i cădea ceva în fire (cuiva), (înv. ) a-i trăsni ceva prin gînd (cuiva): cînd văzu o mînăstire, îi căzu luiceva-n fire, şi-năuntru se băgă.POP.

a cădea cloşcă a cădea cloşcă, (despre păsări) a fi bună de clocit; a începe să clocească.

a cădea cu brio

a cădea (sau a pica) cu brio (sau cu succes), 1) (despre spectacole) a nu avea succes de public, a fi un

eşec; 2) (despre candidaţi) a pierde un concurs, un examen etc.

a-i cădea cu dulce

a-i cădea cu dulce (ceva cuiva), (înv. ) a-i face plăcere (ceva cuiva): deaca-l atingi [pe curvar] de curvie ...îndată să mîhneşte şi să scîrbeaşte, şi învăţătura aceaea nu-i cade cu dulce.VARLAAM.

a-i cădea cu greu

a-i cădea (sau a-i veni) cu greu (cuiva ceva), a-i fi greu (cuiva) să facă, să accepte ceva: ca să nu cadă cugreu pămîntenilor. NEC.

a cădea cu inima a cădea cu inima, (înv. ) a dispera.

a-i cădea cu jale

a-i cădea cu jale (la inimă) (cuiva), amîhni, a întrista (pe cineva): maică, blestemele tale mult căzutu-mi-au cu jale.POP.

Page 46: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a cădea cu nasu-n terci

a cădea cu nasu-n terci sau a-şi turti nasul sau a lua în nas (ruşinea), a-şi pierde buna reputaţie, cinstea,

omenia.

a cădea cu vorba

a cădea cu vorba, a se amesteca, a se băga în vorbă: aşa, soro, căzu cu vorba Ceauşanca, ca dinsenin.DELAVR.

a cădea de acord a cădea (sau a fi) de acord (cu cineva), a ajunge la aceeaşi părere (cu cineva); a conveni (cu cineva).

a cădea de-a pluta a cădea de-a pluta, a cădea lat la pămînt: lunecă şi cade de-a pluta la pămînt. COŞBUC.a cădea de fraier a cădea de fraier (sau de fazan), (fam. ) a fi înşelat, păcălit: tocmai tu să cazi de fraier? CAMIL.P.

a cădea de la lege

a cădea de la lege (sau de la legea strămoşească), (înv. ) a se lepăda de legea străbună, a trece la altă

credinţă.

a cădea de pe picioare

a cădea (sau a pica) de pe (sau din) picioare sau a nu se (mai) putea ţine pe picioare sau a nu-l mai ţine

picioarele (pe cineva), 1) a-şi pierde echilibrul; a leşina: flămînd, bătut cum era, mai cădea de pe picioare;deci se puse jos să hodinească. POP. ; 2) a fi foarte obosit, slăbit: picioarele nu mă ţin, de nimic nu maisînt bun. POP.

a-i cădea a-i cădea (sau a-i pica) din coş, a sărăci.

a cădea din dreptatea moştenirii

a cădea din dreptatea moştenirii, (înv. ; jur. ) a fi dezmoştenit: cînd fiii ... să vor pune de împotrivirepărinţilor ..., să cază din dreptatea moştenirii.PRAV.

a cădea dintr-o extremă în alta a cădea dintr-o extremă în alta, a oscila între extreme.

a-i cădea drag

a-i cădea (cu) drag (sau (fam. ) cu tronc la inimă) (cineva cuiva), 1) a simţi, fulgerător, simpatie, dragoste

(pentru cineva): aşa-i că ţi-a căzut cu tronc la inimă? CR. ; 2) a îndrăgi (pe cineva), a se îndrăgosti (de

cineva): el iar, privind de săptămîni, îi cade dragă fata.EM.

a -i cădea fisa

a (nu)-i cădea (sau a (nu)-i pica) fisa (cuiva), (fam. ) a (nu) înţelege, a (nu) pricepe despre ce este vorba; a

(nu) se prinde: greu îţi mai pică fisa!a cădea grămadă a cădea grămadă, a cădea fără simţire, a cădea lat: căzu grămadă într-un unghi.ISP.

a-i cădea inima jos

a-i cădea inima jos (sau în călcîi, în pantaloni) (cuiva), a-i fi foarte frică (cuiva), a face în pantaloni de

frică; a se descuraja: au căzut tuturor inimile gios, cît nime n-avea nădeajde de izbîndă.COSTIN.

a cădea în brînci

a cădea în (sau pe) brînci, 1) a cădea în mîini (istovit): munceşti pînă cazi pe brînci. PANN ; 2) (fig. ) a

cădea (la pămînt); a îngenunchea: deodată Stambulul cade-n brînci.AL.a cădea în cap a cădea (sau a fi căzut) în cap, (fam. ) a fi prost, a se prosti: ce-i cu tine, omule, ai căzut în cap?

a cădea în capul cuiva

a cădea (sau a pica, a se întoarce, a se sparge) (ceva) în (sau pe) capul cuiva, a lovi necazul sau

nenorocirea pe cineva: căzînd această nouă pacoste pe capul bietului om.POP.

a cădea în cursă

a cădea (sau a se arunca, a se prinde) în cursă (sau în capcană, în laţ, (înv. ) în laţe), 1) a intra într-o

încurcătură din care nu poate ieşi, a se înşela, a se păcăli: Ana însă, mai puţin subtilă, căzu încursă.CEZAR.P. ; 2) a se da de gol, a se trăda: mult a trebuit pîn l-am prins în laţ pe acest călugărevlavios.EM.

a cădea în darul beţiei a cădea (sau a da) în darul (sau în patima) beţiei, a deveni alcoolic.

a cădea în desuetudine a cădea în desuetudine, a nu mai fi de actualitate, a se perima.

a cădea în dizgraţie a cădea în dizgraţie, a pierde protecţia unei persoane influente.

a cădea în dragostea cuiva a cădea în dragostea cuiva, (înv. ) a se îndrăgosti de cineva.

a-i cădea în fire

a-i cădea în fire (cuiva), a-i trăsni prin gînd (cuiva): cînd văzu o mănăstire, îi căzu lui ceva-n fire şi-nlăuntru se băgă.POP.

Page 47: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a cădea în genunchi

a cădea (sau a da, a pica, a pune, a se lăsa, a sta) în (sau la) genunchi (înaintea cuiva), 1) a se lăsa în

genunchi de durere, de oboseală: în genunchi cădeau pedeştrii.EM. ; 2) a îngenunchea în faţa cuiva (în

semn de umilinţă, de respect etc.): niciodată nu voi pica la genunchi înaintea domnului.KOG. ; 3) (p.ext. ) a

ruga stăruitor (pe cineva): împăratul ... pică în genunchi la picioarele Luminioarei şi-o rugă ca să-idăruiască viaţa.POP.

a cădea în greşeală a cădea în (sau la) greşeală, a greşi.

a cădea în hulă a cădea în hulă, a huli.

a cădea în ispită a cădea în ispită, a se lăsa ispitit.

a cădea în necredinţă a cădea în necredinţă, a deveni necredincios.

a cădea în picioare

a cădea în picioare, (fig. ) a ieşi bine dintr-o situaţie dificilă, a se descurca: cum făcea, cum nu făcea,cădea totdeauna în picioare.CĂL.

a cădea în prepus a cădea în prepus, (înv. ) a fi bănuitor, suspicios.

a cădea în răspundere a cădea în răspundere, (înv. ) a fi răspunzător.

a cădea în spinarea cuiva a cădea în spinarea cuiva, a fi (sau a deveni) o povară pentru cineva.

a cădea în uitare a cădea în uitare, a fi uitat.

a-i cădea în vatră cuiva a-i cădea în vatră cuiva, a fi oaspete nepoftit şi nedorit al cuiva.

a cădea jertfă a cădea jertfă, a fi sacrificat, a muri.

a cădea la învoială

a cădea (sau a pica) la învoială, a ajunge la o înţelegere, a se învoi: cum o să cază ei la învoială?DELAVR.

a cădea la legea ... a cădea la legea ..., a se converti la ...: Alexandru-vodă au căzut la legea turcească.N.COSTIN.

a cădea la mîna cuiva

a cădea (sau a ajunge, a intra, a încăpea, a nimeri, a pica) la (sau în, pe) mîna (sau mîinile, gheara ,

ghearele, (fam. ) laba, labele, voia) cuiva sau a-i cădea (sau a-ipica) în (sau la) mînă (sau gheară, (fam. ) labă) (cuiva), a ajunge (din întîmplare) la cheremul, în posesia, în puterea, în stăpînirea cuiva: s-or întoarce vremile şi mi-i cădea tu în mînă! POP.

a cădea la pace

a cădea (sau a veni) la pace (cu cineva), 1) a face pace, a se împăca (cu cineva): văzînd că n-are încotro,căzu la pace. ISP. ; 2) a se învoi, a cădea la înţelegere (cu cineva).

a cădea la pămînt

a cădea la pămînt (în faţa cuiva), a se prosterna, a se umili (dinaintea cuiva): căzu la pămînt cu lacrămizîcînd: nu sînt vreadnică.DOS.

a cădea la picioarele cuiva

a cădea (sau a se arunca) la picioarele cuiva sau a săruta picioarele cuiva, a implora iertare, milă; a se

umili dinaintea cuiva: Ruxanda căzu la picioarele lui.NEGR. a cădea la sfadă a cădea la sfadă (cu cineva), a se certa (cu cineva).

a cădea lăcomie

a cădea lăcomie (cuiva), (înv. ) a face poftă (cuiva): staţi, feciori, şi vă uitaţi la poale din şase laţi, cum le-aruncă din călcîie, să ne cază lăcomie.POP.

a-i cădea lesne

a-i cădea (cu) lesne (cuiva), (înv. ) a nu simţi nici o greutate: nu cu lesne, încă prea cu greu le-ar ficăzut.CANT.

a cădea mort a cădea (sau a rămîne) mort, a muri subit: rămase mort pe loc.ISP.

a-i cădea nasul

a-i cădea (sau a i se muia, a-i pica) nasul (cuiva) sau a avea nasul căzut, (fig. ) a-şi pierde aroganţa,

mîndria, tupeul; a rămîne ruşinat, umilit.

a cădea năpaste

a cădea (sau a pica) năpaste (cuiva), (înv. ) 1) a provoca neplăceri, necazuri, nenorociri (cuiva): tu să-mizici că ţi-am picat năpaste? AL. ; 2) a nedreptăţi, a persecuta (pe cineva): cela ce au început svada ş-aufăcut asupreală, ce să dzice au cădzut năpaste ... PRAV.

a-i cădea para în gură

a-i cădea (sau a-i pica) para în gură (cuiva), a obţine, a realiza ceva fără efort: şi durmind îi cade pearaîn gură.BUDAI-DELEANU.

Page 48: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a cădea pe capul cuiva a cădea pe capul cuiva, a deranja, a incomoda pe cineva.

a cădea pe cerbicea cuiva

a cădea pe (sau spre) cerbicea cuiva, (înv. ) a lua de după gît, a îmbrăţişa (pe cineva): căzu pre cerbicealui şi sărută el. CORESI.

a cădea pe panta ... a cădea (sau a aluneca) pe panta ..., a se lăsa antrenat de ..., a se îndrepta spre ...

a cădea scump a(-i) cădea scump (ceva cuiva), (înv. ) a fi neplăcut, dezagreabil.

a cădea sub certare a cădea sub certare, (înv. ) a fi pedepsit.

a cădea sub vinovăţie de moarte a cădea sub vinovăţie de moarte, (înv. ) a fi acuzat de omor.

a cădea tifla peste cineva

a cădea (sau a da) tifla peste cineva, a da norocul peste cineva, a avea noroc orb: unde stă Dumnezeu săcază o asemenea tiflă peste mine! mi-aş sătura sălaşul întreg.ISP.

a cădea trunchi la stomac a cădea trunchi la stomac, (despre mîncăruri) a se digera greu.

a-i cădea urît

a-i cădea (de) urît (cuiva), a produce o impresie dezagreabilă (cuiva); a nu putea suferi pe cineva: tot urîtă mi-ai căzut.POP.

a-i cădea vălul de pe ochi

a-i cădea (sau a i se lua) vălul (sau un văl) de pe ochi (cuiva), a i se dezvălui, a i se revela adevărul: în clipa aceea, parcă i s-ar fi luat un văl de pe ochi.SAD.

cădere din dreptate

cădere din dreptate, (înv. ; jur. ) pierdere a unui proces: însuşi dumnealui postelnicul au fost pricinacăderei sale din dreptate de la judecata noastră. (a.1794).URIC.

că doar nu era să ...

că doar nu era să ..., că nu putea să ...: d-apoi calul meu de pe atunci, cine mai ştie unde i-or fi putrezindciolanele! - că doar nu era să trăiască un veac de om! CR.

că e laie, că-i bălaie că e laie, că-i bălaie sau ba e laie, ba-i bălaie, ba e una, ba e alta.

că-i cîr , că-i mîr

că-i cîr (sau hîr), că-i mîr sau hîr încoace, hîr încolo, c-o fi tunsă, c-o fi rasă; c-o fi, c-o păţi: că hîr, cămîr, bietul băiat nu se lasă.DELAVR.

că-i hăis, că-i cea că-i hăis, că-i cea, (pop. ) c-o fi, c-o păţi: se învîrtiră, se suciră, că-i hăis, că-i cea.POP.călătorie sprîncenată! călătorie sprîncenată!, (iron. ) drum bun!, călătorie plăcută!

a călca alături cu drumul a călca alături cu drumul, (fam. ) a se abate de la calea dreaptă.

a călca a popă

a călca a popă (sau popeşte), 1) (în construcţii negative) a inspira încredere: de mic nu prea călca apopă.CAR. ; 2) a-şi da aere; a face pe grozavul: carte nu ştie, dar calcă popeşte. PANN .

a călca ca pe ace a călca ca pe ace, a umbla încet şi cu grijă.

a călca cu dreptul a călca cu dreptul, a începe bine ceva.

a călca cu stîngul a călca cu stîngul (sau în sec), a nu avea noroc într-o întreprindere, a da chix.

a-şi călca cuvîntul a-şi călca cuvîntul, a nu-şi respecta promisiunile: orice-ar fi, eu tot nu-mi calc cuvîntul.POP.

a-şi călca cuvîntul

a-şi călca (sau a-şi schimba) cuvîntul sau a-şi trage cuvîntul înapoi, a nu (mai) respecta o făgăduială:

orice-ar fi, eu tot nu-mi calc cuvîntul.POP.

a-l călca datoria

a-l călca datoria (pe cineva), a se simţi obligat (moralmente): prietenul la aceste s-a silit a-l mîngîia, cumîl călca datoria şi după cum trebuia.PANN.

a călca din pod

a călca (sau a se uita) (ca) din pod (sau de sus), a fi îngîmfat, mîndru, trufaş: a doua zi, calcă de sus, sesimte de şapte palme mai înalt.VLAH.

a călca hotarul a călca hotarul, a pătrunde într-un teritoriu străin: turcii ne-au călcat hotarul.POP.a-l călca hoţii a-l călca hoţii (pe cineva) sau a fi călcat de hoţi, a fi prădat.

a călca iarba verde a călca iarba verde, a trăi: pînă va călca el ... iarbă verde, noi vom fi ... în ticnă.POP.

a călca în picioare

a călca în picioare, 1) a zdrobi, a distruge: vijelia-ngrozitoare, care vine, vine, vine, calcă totul înpicioare.EM. ; 2) a umili, a dispreţui: a călcat în picioare onoarea mea fără pată.SAD.

Page 49: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a călca în străchini

a călca în străchini, 1) a fi înfumurat; a umbla cu nasul pe sus: vreun ţafandache ... cu gulerul stînd să-lapuce de nas, umblînd parc-ar călca numai în străchini, cu fumurile în cap.ISP. ; 2) a face gafe, a gafa: nu ştiu cum faci, dar mereu calci în străchini, îi zise cumnată-sa.SAD.

a-l călca nevoia

a-l călca nevoia (sau nevoile) (pe cineva), (pop. ) a se îmbolnăvi de epilepsie: năcaz mie nu mi-o face,măcar trei nevoi să-l calce.POP.

a călca ocina satului a călca ocina satului, a delimita teritoriul satului.

a călca pe bătătură

a călca pe bătătură (sau pe bătături, pe coadă) (pe cineva), a lovi în punctul nevralgic(pe cineva); a irita,

a scoate din pepeni (pe cineva).

a călca pe colţii işlicului

a călca (sau a pocni) pe (sau la) colţii (sau coada) işlicului (pe cineva), a supăra, a jigni (pe cineva): mă pocneşte, vorba de pe vremuri, la coada işlicului.CAR.

a călca pe iarbă verde a călca pe iarbă verde, a întreprinde ceva cu reuşită sigură.

a-şi călca pe inimă

a-şi călca pe inimă, a accepta un compromis; a face o concesie, a ceda: destul că şi-a călcat pe inimă şi s-a dus la curte.POP.

a călca pe mărăcini a călca (ca) pe mărăcini, a păşi nesigur, cu sfială.

a călca pe ouă a călca pe ouă, a păşi încet, cu prudenţă; a fi precaut.

a călca pe paşii cuiva

a călca (sau a urma, a merge) pe (sau în) paşii (sau urma, urmele, (înv .) pasurile) cuiva, 1) a urma

exemplul cuiva: după moartea lui Ştefan, ... Bogdan fiul său şi Petru Rareş călcă pe pasurile lui.BĂLC. ; 2)

a moşteni comportamentul cuiva; a semăna (în obiceiuri, în purtări) cu cineva: calcă în urmele lui tată-său.POP.

a nu mai călca pe pămînt a nu mai călca pe pămînt, 1) a fi foarte fericit; 2) a fi fudul.

a călca pe picior

a călca pe picior (sau pe picioare, pe opinci) (pe cineva), 1) a face semn, a atrage atenţia, a da de înţeles

(cuiva), a avertiza (pe cineva): nu mă călca pe opinci, că ştiu eu ce vrei să zici.POP. ; 2) a lua peste picior,

a ironiza (pe cineva); 3) a enerva, a supăra (pe cineva).

a călca pe talpă putredă

a călca pe talpă putredă, a se înşela: a cunoscut că pe talpă putredă a fost călcat şi, ducîndu-se îndată, cu nevasta s-a-mpăcat. PANN.

a călca porunca

a călca porunca (sau ordinul, pravila, legea), a nu respecta, a nesocoti, a încălca porunca (sau ordinul,

pravila, legea): Dumnezeu ştia că salcia i-a călcat porunca şi s-a mîhnit mult.POP.a călca rău a călca (sau a umbla) rău, a nu-i merge bine (treburile).

călcare cu omor

călcare cu omor, (înv. ; jur. ) jaf cu crimă: se întîmplase peste noapte o călcare cu omor în hanul unuijidov.CAR.

a călca strîmb

a călca strîmb (sau într-aiurea, pe de lături), (fig. ; despre soţi) a fi necredincios: iubeşti pe alta ... te-amînţeles eu de mult că-mi calci într-aiurea! AL.

a călca şarpele pe coadă a călca şarpele pe coadă, 1) a atinge un punct nevralgic; 2) a insulta, a supăra un om rău, iute la mînie.

călcător de jurămînt călcător de jurămînt, (înv. ) sperjur: giurămîntul a calca călcătorii de giurămînt se giura.CANT.călcîiul lui Ahile călcîiul lui Ahile, punct nevralgic.

căldură tropicală căldură tropicală, căldură toridă: se întorcea de la redacţie pe o căldură tropicală. VLAH.cămaşă de fier cămaşă de fier (sau de zale), platoşă.

a căpăta alageaua

a căpăta alageaua, (înv. ) a ajunge la mare nevoie: nimeni nu s-a putut atinge de împărăţia mea, fără să-şicapete alageaua. ISP.

a căpăta aripi a căpăta aripi, (fam. ) a prinde avînt, elan.

Page 50: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a căpăta un os de ros

a căpăta (sau a dobîndi, a obţine, a primi, a da) un os (sau un ciolan) de ros, aobţine (sau a oferi cuiva)

un avantaj, un profit, o slujbă publică, o sinecură: cît rabdă acest sărman, pîn-ce-al său prieten îi dă unbiet ciolan! NEGR.

căptuşeală de scînduri căptuşeală de scînduri, (pop . şi fam .) coşciug.

a căra apa cu ciurul

a căra apa cu ciurul, 1) a munci fără spor, în zadar; 2) a nu fi de nici un ajutor, folos (cuiva sau la ceva); a

nu face nimic: eram şi eu p-acolo şi dedeam ajutor la nuntă, unde căram apă cu ciurul.ISP.

a căra apă la puţ

a căra apă la puţ (sau la fîntînă, la rîu), sau a căra lemne în pădure sau a căra pietre la munte, a face

un lucru inutil; a se afla în treabă.

a căra palme

a(-i) căra (sau a(-i) cărăbăni) (la) palme (sau ciomege, gîrbace, pumni, cu bîta, cu pumnii) (cuiva sau în

ceva), a bate, a lovi îndelung (pe cineva): ciobanul începu a căra cu bîta în burduf.POP.a căra soarele cu oborocul a căra soarele cu oborocul, a face un lucru inutil.

căruţă de poştă căruţă de poştă, (od. ) poştalion: se sui într-o căruţă de poştă.NEGR.

a căsca gura

a căsca gura (la sau după ceva sau cineva), 1) a se uita cu naivă curiozitate, cu interes, cu mirare, cu

admiraţie (la sau după ceva sau cineva): căscase gura şi bleojdise ochii la cele ce spunea vînătorul.ISP. ; 2)

(p. ext. ) a sta sau a umbla fără nici o treabă, a pierde vremea, a hoinări: a fost trimis, după cum seobişnuieşte, pe socoteala ţării, cu misiune politicoasă, să caşte gura prin Europa. CAR.

a căsca ochii

a căsca ochii, 1) a deschide ochii mari, a se holba; 2) a fi atent, cu băgare de seamă: cască ochii cînd mergipe stradă!

a căsca o gură cît o şură a căsca o gură cît o şură sau a căsca gura cît ocniţa, a deschide gura mare.

a căsca uşa a căsca uşa, (fam. ) 1) a întredeschide uşa; 2) a deschide larg uşa.

că sucita, că învîrtita

că sucita, că învîrtita sau că-i sucită, că-i învîrtită, că e una, că e alta; că cîr, că mîr: că sucita, căînvîrtita, iepuşoarele ia-le de unde nu-s! POP.

a căta în obraz

a că(u)ta în obraz (sau în barbă, în cinste, la obrazul) cuiva, a stima, a respecta (pe cineva): nu-ţi maicaută-n obraz, îţi dă cu luleaua-n nas.PANN.

a căta în ochii cuiva a căta în ochii cuiva, a iubi pe cineva şi a-i urma îndemnurile, sfaturile.

a căta la mîna altuia a căta la mîna altuia, a aştepta să primească de la cineva cele necesare (traiului).

a căta ouăle a că(u)ta ouăle, a examina ouăle în lumină, spre a şti dacă sînt proaspete.

că teacă, că pungă

(ba) că(-i) teacă, (ba) că(-i) pungă, (reg. ) c-o fi, c-o păţi; ba că-i laie, ba că-i bălaie: se suciră, se-nvîrtiră,ba că-i teacă, ba că-i pungă.POP.

a se căuta a se căuta, (înv. şi reg. ) a-şi căuta dreptatea: ai dreptate, măi Gerilă, numai nu te cauţi! CR .

a-şi căuta

a-şi căuta (în ochi), a se uita unul la altul, a se privi unul pe celălalt, a se pîndi unul pecelălalt: şi-şi căutară amîndoi, de să cunoscură.DOS.

a căuta a ... a căuta a ..., a aduce a ..., a sugera: ochii osteniţi şi părul nepieptănat ... căutau a melancolie.DELAVR.a căuta acul în carul cu fîn a căuta acul în carul cu fîn, a căuta un lucru foarte greu (sau imposibil) de găsit.

a căuta ca iarba de leac

a căuta ca (pe) iarba de leac (ceva), a căuta (ceva) cu insistenţă, cu înfrigurare, ca pe un lucru rar, preţios:

unde, Doamne iartă-mă, să fie? ... îl cat, ca iarba de leac.AL.a căuta ca pe un ac a căuta ca pe un ac, a căuta cu deosebită atenţie, a căuta de-a fir a păr.

a căuta ceartă

a căuta ceartă (sau pricină, vrajbă) (cu lumînarea) (cuiva), a inventa motive de ceartă, a fi pus pe ceartă:

şi de astă dată se legară de dînsul şi-i căuta cearta, cu lumînarea.ISP.a căuta chichiţe a căuta chichiţe (cuiva) sau a întoarce chichiţe şi dulapuri, a căuta nod în papură (cuiva).

Page 51: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a căuta chip să ...

a căuta (cu) chip(uri) să ..., a căuta (toate) mijloacele să ...: chip cătam cu viclenie, să te fac să-ntrebi.COŞBUC.

a căuta cotleţe a căuta cotleţe (cuiva), (reg. ) a căuta nod în papură (cuiva).

a căuta cu gîndul a căuta cu gîndul, a încerca să-şi aducă aminte: Veta: de la Iunion? (caută cu gîndul).CAR.a căuta cu legea a căuta cu legea (sau la judecată) (pe cineva), (înv. ) a da în judecată (pe cineva).

a căuta cu lumînarea

a căuta cu lumînarea, a căuta insistent, peste tot: minunat! să vă caute cineva cu lumînarea, nu v-ar puteagăsi mai potriviţi.AL.

a o căuta cu lumînarea

a o căuta cu lumînarea, 1) a dori, a voi cu orice preţ ceva (indiferent de consecinţe): precum văd, nu te-astîmperi, o cauţi cu lumînarea, mehenghiule! POP. ; 2) a se amesteca în treburi necurate.

a căuta cu ochi buni la cineva a căuta (sau a se uita) cu ochi buni la cineva, a privi cu bunăvoinţă, cu dragoste la cineva.

a căuta cu ochii

a căuta cu ochii (sau din privire, cu privirea) (pe cineva sau ceva), a încerca să descopere cu privirea (pe

cineva sau ceva).

a căuta de-a fir a păr a căuta de-a fir a păr, a căuta cu minuţie, peste tot.

a-şi căuta de cale

a-şi căuta (sau a-şi păzi, a-şi vedea) de cale (sau calea, de drum, drumul, de ducă) sau a se duce în

calea (sau în drumul) lui, 1) a pleca în drumul lui: du-te-n cale-ţi, mergi cu bine! AL. ; 2) (fig. ) a nu se

amesteca în treburile altuia, a-şi vedea de treabă: nu e chip să-i faci cu buna să-şi păzească drumullor.COŞBUC.

a căuta de dreptate

a căuta de dreptate (cuiva), a se interesa de cauza cuiva, spre a-l ajuta să-şi dobîndească dreptatea: vai, român, de capul tău, cum te-ajunse ceasul rău şi n-avuşi măcar un frate, ca să-ţi cate de dreptate.AL.

a-şi căuta de obiele a-şi căuta de obiele, a-şi vedea numai de propriile interese.

a căuta de ou

a căuta de ou, a examina o pasăre, pentru a vedea dacă are ou: şi cum i-o dau [pupăza] în mînă, javra dracului se face a o căuta de ou, şi-i desleagă atunci frumuşel aţa de la picior.CR.

a-şi căuta de sănătate a-şi căuta de sănătate, a se îngriji de starea sănătăţii proprii: s-a dus la băi, să-şi caute de sănătate.

a-şi căuta de seamă

a-şi căuta de seamă, (reg. ) a se preocupa numai de treburile personale, a-şi vedea de treabă: dă-mi juncanii tăi drept vamă şi îţi cată-apoi de seamă.AL.

a căuta de suflet

a căuta de suflet (unui mort), a face slujbe şi rugăciuni pentru mîntuirea sufletului (unui mort): ei, mititeii, s-au dus cătră Domnul şi datoria ne face să le căutăm de suflet.CR.

a-şi căuta de suflet

a-şi căuta de suflet, a se îngriji de mîntuirea sufletului; a respecta morala creştină şi canoanele bisericeşti; a

fi cucernic: moşnege, nu ţi-ai putut căuta de suflet de un veac, de cînd nu ne-am întîlnit? NEGR.

a-şi căuta de treabă

a-şi căuta (sau a-şi vedea) de treabă (sau de treb(ur)i, de treaba lui, a ei etc. sau de treb(ur)ile lui, ale

ei etc. sau de nevoi) sau (înv. ) a-şi căuta (sau a-şi păzi)treaba, 1) a se ocupa de propriile interese; a nu se

amesteca în treburile altora: ba să-ţi caţi de treabă, că mănînci trînteală.GR. AL. ; 2) a-şi continua, a nu-şi

întrerupe lucrul: Kira tot rîdea, nici că-l asculta, de treabă-şi vedea.POP.a căuta iepuri în biserică a căuta iepuri în biserică (sau lapte de bou), a pierde vremea.

a-i căuta în cap

a-i căuta în (la) cap (cuiva), 1) a despăduchea (pe cineva): o babă bătrînă ... sta cu capul ... în poaleleunei roabe tinere ... care-i căuta la cap.EM. ; 2) (fig. ) a descînta cu băţul, a bate (pe cineva).

a căuta în coarne

a căuta (sau a se uita) în coarne(le) (cuiva), a ţine seama de dorinţele, de capriciile cuiva, a face pe plac

(cuiva), a alinta, a răsfăţa (pe cineva): bărbatul ... silit fiind să caute şi-n coarnele femeii sale ..., seduse.POP.

a căuta în stele a căuta în stele, a prezice viitorul după poziţia aştrilor.

Page 52: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a căuta moţoc a căuta moţoc (sau moţocuri) (cuiva), a căuta prilej de ceartă, a căuta cearta cu lumînarea.

a căuta nod în mămăligă a căuta nod în mămăligă (cuiva), (reg. ) a căuta nod în papură (cuiva).

a căuta nod în papură

a căuta (sau a găsi) nod (sau noduri) în papură (cuiva), a căuta (sau a găsi) cu orice preţ greşeli, cusururi

(cuiva): ce tot îi cauţi băiatului nod în papură? STANCU.a căuta o poartă de scăpare a căuta o poartă (sau o portiţă) de scăpare, a căuta un mijloc pentru a ieşi dintr-o situaţie dificilă.

a căuta păcate în mîndălaci

a căuta păcate în mîndălaci (cuiva),(reg. ) a căuta nod în papură (cuiva): cată ... păcate-nmîndălaci.DELAVR.

a căuta pe dracul

a căuta pe dracul, a se amesteca în treburi necurate; a se băga unde nu-i fierbe oala, a da de dracul: cată ei pe dracul? ... las’să sară, c-apoi dracu-s eu! CONTEMP.

a căuta pe dracul şi a găsi pe tată-său

a căuta pe dracul şi a găsi pe tată-său sau a scăpa de dracul şi a da peste tată-său, a cădea din lac în

puţ.

a căuta peri în palmă a căuta peri în palmă, a pierde vremea.

a căuta pete în soare a căuta pete în soare, a căuta cu orice preţ defecte acolo unde ele nu există.

a căuta pricină

a(-i) căuta pricină (sau pricini) (cu lumînarea) (cuiva), a(-i) căuta cu orice preţ motiv sau pretext de

ceartă (cuiva), a căuta nod în papură (cuiva): şi mergînd ei aşa, fratele cel rău tot căuta pricină de sfadă cucelalt.POP.

a căuta rău cuiva

a căuta rău cuiva, (înv. şi reg. ) a se uita urît, cu duşmănie la cineva: rău nu-mi căuta, vino, nu tedepărta.PANN.

a căuta rîcă

a căuta rîcă (cuiva), (reg. ) a căuta ceartă cu orice preţ (cuiva): fuseseră aruncaţi peste el în beci ca să-icaute rîcă.STANCU.

a căuta sămînţă de vorbă a căuta sămînţă de vorbă, a căuta pretext, subiect de conversaţie, de discuţie.

a-şi căuta vreme

a-şi căuta vreme, (înv. ) a căuta prilejul, ocazia favorabilă: cătatu-s-au vreme Grigorie-vodă, şi au fugit dela Beciu la Veneţia.LET.

a căuta vreme cu prilej

a căuta vreme cu prilej, a căuta ocazia favorabilă: un duşman de lup ... de mult căuta vreme cu prilej casă pape iezii.CR.

a căuta ziua de ieri a căuta ziua de ieri, a umbla aiurea, a căuta ceea ce nu există.

căzut din cer

căzut (sau picat) din cer (sau din lună), 1) apărut din senin, sosit pe neaşteptate; 2) complet străin de cele

ce se petrec în jurul său, aerian; luat pe nepregătite, prin surprindere: toţi rămaseră ca căzuţi din cer, despaimă.ISP.

căzut în pruncie

căzut în pruncie, senil, ramolit, căzut în mintea copiilor: a ta trufie arată că tu astăzi eşti căzut înpruncie.AL.

a ce a ce, (înv. ) deoarece, din cauză că ..., pentru că ...: bociră a ce rămaseră săraci.DOS.ce, nu ştii româneşte? ce, nu ştii româneşte?, nu înţelegi ce-ţi spun?

cea de apoi

cea (mai) de apoi, (înv. ) 1) la sfîrşit, la urma urmelor: era strînsă mulţime multă, să vază cea de apoi ce ahi.DOS. ; 2) cea din urmă, ultima: va hi omului celuia cea de apoi mai amară decît cea dintîi.VARLAAM.

cea de pe urmă

cea (mai) de pe (sau din, (reg. ) după) urmă, 1) (pentru) ultima (oară): iacă-ţi mai dau o dată carul, darasta ţi-a fi cea de pe urmă.CR. ; 2) ultima (dorinţă) (înainte de moarte): voinţa cea de pe urmă arăposatului a fost să se împartă toată averea săracilor.

ce-ai făcut, de ... ce-ai făcut, de ..., ce ţi s-a întîmplat, de ...: ce-ai făcut, de-ai bolonzit? POP.

ce-ai păţit?

ce-ai păţit?, (fam. ) ce ţi s-a întîmplat?, ce te-a apucat?, ce ţi-a venit?: ce-ai păţit ... de te-ai sculat cunoaptea-n cap? CR.

Page 53: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

ce-ai zice dacă ... ?

ce-ai zice dacă ... (sau cînd ...)?, ce părere ai avea dacă ...?, cum ai reacţiona dacă ...?: ce-ai zice cînd ţi-arstrica cineva somnul? CR.

cea lume

ce(e)a lume, 1) lumea de apoi, lumea cealaltă: nu trebuie să se ducă pe ceea lume flămînd şiînsetat.NEGR. ; 2) (în basme) celălalt tărîm: el a dat calului jăratec şi a pornit la podul de aramă, a trecutpeste pod, pe ceea lume.POP.

cea mai mare parte

(în) cea mai mare parte, în bună măsură, (în) majoritate(a): pămînturile rămase de la părinţi erau, în ceamai mare parte, mlăştinoase.

ce-am avut şi ce-am pierdut ce-am avut şi ce-am pierdut, nu mă afectează, nu mă interesează.

ce am eu de acolo? ce am eu de acolo?, 1) ce mă priveşte?, ce mă interesează? ce-mi pasă?; 2) ce cîştig eu din asta?

ce-am zis eu? ce-am zis eu?, nu v-am spus eu?, ai văzut că am avut dreptate?

ce are a face? ce are a face?, ce contează?, ce legătură are?, ce interesează?

ce -ar fi?

ce (mi)-ar fi?, 1) ce-aş avea de pierdut?: dacă i-ar fi luat Dumnezeu, ce mi-ar fi? - d-apoi aşa.CR. ; 2) ce s-

ar întîmpla?: ce mi-ar fi de m-aş însura? POP .

ceas bun ceas(ul) bun, moment fast, favorabil, prielnic: să fie într-un ceas bun!

ceas de năvală

ceas de năvală, (înv. ) ceas de cumpănă: Doamne sfinte, la ceas de năvală de sus îmi trimite a tasprejineală.DOS.

ceas rău ceas(ul) rău (sau slab), moment nefavorabil, conjunctură nefastă: se vede c-am pornit într-un ceas rău.CR.

ceasul morţii

ceasul morţii (sau de moarte, de apoi, cel (mai) de pe urmă), ultimele clipe de viaţă: aşa mi-e datulsorţii, să n-am eu pe băiatul meu la cap în ceasul morţii. COŞBUC.

ceasul naşterii

ceasul naşterii (sau de naştere), momentul naşterii: mai nainte însă de a veni ceasul naşterii, copilul sepuse pe ... plîns. ISP.

ce bruma am putut agonisi ce bruma am putut agonisi, puţinul pe care l-am putut aduna.

ce ciorile ...? ce ciorile ...?, ce dracu ...?, ce naiba?

ce cum

ce cum, (înv. ) oricum, oricare: vor fi făcut răscumpărarea atunce şi curund, după ce le vor fi făcut aceavătămare, ce cum va fi.PRAV.

a ceda ispitei a ceda ispitei, a nu rezista tentaţiei.

a ceda pasul a ceda (sau a da) pasul, a se lăsa depăşit: dau pasul cu plăcere ministrului.NEGR.

ce de ...

ce de(-a) ... sau ce mai de ... sau ce de mai ..., cît de mult ..., ce mult ...: ce de-a cucoane mari şi cu fetefrumoase n-or să vrea de ginere pe Radu al ei! AL.

ce face? ce face?, ce?, cum?, cum se poate?, poftim?, n-am auzit bine?: ce face? să te iert? NEGR.ce faci? ce (mai) faci?, cum o mai duci?, cum îţi merge?

ce fel de ... ce fel de ..., ce soi de ...: l-au întrebat vezirul ce fel de oameni sînt moscalii şi ce fel de război au.NEC.

ce folos că ... ?

ce folos că ... (sau dacă ..., de ... )?, la ce(-mi) foloseşte (cutare lucru), dacă ...?: ce folos de curea lată,dacă nu-s boi în poiată? POP.

ce-i aduce? ce-i aduce?, ce-i foloseşte? ce-i pasă?: de-oi petrece ... ori de nu, cui ce-i aduce? EM.cei de-acasă cei de-acasă, familia, rudele.

ce-i de capul tău? ce-i de capul tău?, ce-i de tine?

ce-i drept

ce-i drept, într-adevăr; de fapt: doi icusari plătise ... pentru ciubote; dar, ce-i drept, făceau paraleleacele.CR.

ce-i în guşă, şi-n căpuşă ce-i în guşă, şi-n căpuşă, spune exact ceea ce gîndeşte.

ce-i porunca? ce-i porunca?, (fam. ) ce doreşti?

Page 54: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

cela de cela

cela de cela, (înv. ) care mai de care: şi ieşind boierii înaintea vezirului, se ţinea cela, de cela să-i aleagăde domnie.LET.

celălalt tărîm celălalt tărîm sau alt(e) tărîm(uri) sau tărîmul de jos, lumea cealaltă: s-au dus pe alte tărîmuri.VLAH.

cel ce se cade

cel ce (sau de) se cade, (despre oameni) cel în drept, cel competent: poruncă au dat şi ei la toţi cei ce secădea.BELDIMAN.

cel de apoi cel de apoi, cel din urmă, ultimul: eu sînt cel dentîi şi cel de apoi.BIBLIA.cel de pe comoară cel de pe comoară sau cel cu coarne, sau cel cu căciula roşie, (pop. ) diavolul, dracul.

cel de pe urmă cel de pe (sau din, (reg. ) după) urmă, ultimul: să judece la divanul cel după urmă faptele tuturor.VĂC.Cel-de-Sus Cel-de-Sus, Dumnezeu: copiii şi nevasta să-i las în grija Celui-de-Sus.CR.

cele de cuviinţă

cele de cuviinţă, cele cuvenite, cele necesare: las’dacă nu i-a da odihna pe nas, zise boierul în gîndul său,după ce orîndui cele de cuviinţă.CR.

cele sfinte cele sfinte, sfînta cuminecătură: se împărtăşeşte şi, întărit cu cele sfinte, aşteaptă moartea nepăsător.POP.cel fără de fund cel fără de fund, (înv. ) abis, haos: întunecarea zăcea preste cel fără de fund.BIBLIA.cel mai ... cu putinţă cel mai ... cu putinţă, foarte ..., extrem de ...: sînt omul cel mai serviabil cu putinţă. CEZAR.P.

cel mult

cel mult, 1) atît, numai; în cel mai bun (sau mai fericit) caz: lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb decronici; din trecutul de mărire v-ar privi, cel mult, ironici.EM. ; 2) maximum: îţi dau pe el cel mult 5.000de lei.

cel puţin cel (sau pe) puţin, în cel mai rău caz, barem, măcar, încalte: încălţările costau pe puţin o sută de lei.VLAH.

cel tîrziu

cel (mai) tîrziu, într-un timp socotit ca termen ultim: dacă ai vreme, scrie, te rog, că venim cel mai tîrziuduminică.CAR.

ce mai ...?

ce mai (atîta) ...?, 1) la ce bun (atîta) ...?, ce rost are (atîta) ...?: ce mai atîta grijă pentru astă pustie degură? CR. ; 2) inutil să mai discutăm!: ce mai atîta vorbă lungă? CR.

ce mai ala-bala?

ce mai ala-bala?, 1) ce se mai petrece?: să vază ce mai ala-bala pe la ... flăcăii ce stau la pîndă.ISP. ; 2)

ce atîta discuţie?, ce mai tura-vura?

ce mai la deal, la vale?

ce mai la deal, la vale?, ce să mai lungim vorba în zadar?: mă rog, ce mai la deal, la vale? aşa e lumeaasta.CR.

ce mai nou? ce mai (e) nou?, ce s-a mai întîmplat în ultima vreme?, ce noutăţi mai sînt?: ce mai nou pe la dvs.? CAR.ce mai stai? ce mai stai?, ce aştepţi?

ce mai tura-vura

ce mai tura-vura(?), ce să mai lungim vorba(?), ce mai încoace-încolo(?): ce mai tura-vura; popa sezvîrcolea de parcă ar fi fost tras pe frigare.STANCU.

ce mai veste-poveste? ce mai veste-poveste?, ce mai e nou?, ce s-a mai întîmplat?

ce mă costă? ce mă costă?, n-am ce pierde!

ce mi-e

ce mi-e (ţi-e etc.), ce importanţă are, ce contează, ce folos decurge din ...: ce mi-i vremea cînd de veacuri,stele-mi scînteie pe lacuri.EM.

ce mi-e Tanda, ce mi-e Manda! ce mi-e Tanda, ce mi-e Manda!, ori una ori alta, tot acelaşi lucru!

ce mi-e una, ce mi-e alta ce mi-e una, ce mi-e alta, (mi-)e tot una.

ce nătărău ! ce nătărău (sau neghiob, prost)!, cît poate fi de nătărău (sau neghiob, prost)!

ce noroc pe mine! ce noroc pe mine!, ce şansă am!

Page 55: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

ce nu

ce nu, (înv. ) cît, cum: ce nu-l strîngea, ce nu-l săruta, ce nu grăind şi ce nu făcînd, într-atîta cît şi cealeace n-au suflet vrea face voie bună.DOS.

ce-o fi, o fi! ce-o fi, o fi!, întîmple-se orice!

ce paşti ? ce paşti (aici sau acolo)?, (fam. ) de ce nu eşti atent?, ce păzeşti?

ce păcat! ce păcat!, cît îmi pare de rău!; ce pagubă!: mîndruţa s-a măritat, vai de mine, ce păcat! POP.ce păcatul ? ce păcatul (sau păcatele)?, ce naiba?: ce păcatele, doar eşti preot bătrîn.CĂL.ce pămînt? ce pămînt?, ce Dumnezeu?, ce naiba?: tu te duci bade sărace, dar eu ce pămînt m-oi face? POP.

ce pe apă nu curge

ce pe apă nu curge, nimica toată, foarte puţin: luă şi dînsul nişte haine, numai să nu zică neştine că nu s-agătit, şi de cheltuială ce pe apă nu curge, şi plecă şi el.ISP.

a cerca marea cu degetul

a (în)cerca marea cu degetul, a-şi încerca norocul; a încerca imposibilul: cercaţi voi marea cu degetul,dar ia să vedem, cum iţi da de fund? CR.

a cerca măduva şi oasele a(-i) cerca măduva şi oasele (cuiva), (reg. ) a testa calităţile cuiva.

a cerca o moşie

a cerca o moşie (sau hotarele), (înv. ) a delimita (la faţa locului) hotarele unei moşii: cu care hotărîrineodihnindu-se răzăşii şi plîngîndu-se de strîmbătate ..., au fost poroncit Măria-Sa d-sale lui ToderaşcuCantacusino şi d-sale Sturza Clucer, să vie aice să cerce acea moşie. (a.1741).URIC.

a cerca prilej

a cerca prilej, (înv. şi pop. ) a căuta o ocazie favorabilă: ovreii toţi i-au scos ocară şi cărturarii lorcercară prilej să piardă pe Hristos.COŞBUC.

a cerca rădăcinile

a cerca rădăcinile, (pop. ) a cerceta cauzele, motivele: împăratul şi-a închipuit că boala fetei îi pribeagă şi nu i-a cercat rădăcinile.POP.

a cerca sfat

a cerca sfat, (înv. şi pop. ) a cere sfatul cuiva, a se sfătui cu cineva: unul cu altul cerca sfat, ce vor puteaface ca să poată hălădui.LET.

a cere adăpost a cere adăpost, a solicita adăpost (peste noapte) (cuiva).

a cere ajutor

a cere (sau a solicita) (o mînă de) ajutor (de la cineva) sau a cere (sau a solicita) ajutorul cuiva, a

solicita sprijinul (cuiva): mica pasăre se duse atunci în pădure, ca să ceară ajutor de la arbori.POP.a cere chezăşie a cere chezăşie, a pretinde garanţie.

a cere cît dracul pe tată-său a cere cît dracul pe tată-său sau a cere pe dracul şi pe tată-său, a cere un preţ exorbitant.

a cere cu talerul a cere cu talerul, a cerşi.

a cere de pomană a cere de pomană, a cerşi: ajung la bătrîneţe să cer pomană.REBR.a-şi cere dreptul a-şi cere dreptul, a reclama, a solicita ceea ce i se cuvine.

a cere iertare

a cere (sau a se ruga de) iertare (sau iertări, pardon) (cuiva), a ruga să fie iertat (de cineva); a-şi cere

scuze (cuiva): de ţi-am greşit, îţi cer iertare.

a cere încuviinţare

a cere încuviinţare, a solicita aprobarea, acordul cuiva: Necuratul s-a întins şi el cît era de lung, însă fărăsă ceară încuviinţare.POP.

a cere îndurare a cere îndurare, a implora milă, a ruga să i se cruţe viaţa.

a cere îngăduinţă a cere îngăduinţă, a solicita înţelegere.

a cere la judecată

a cere la judecată, (înv. ) a da în judecată: în multe rînduri acea Soroceniţă fiind cerşută la giudecată de... igumen ... IORGA.

a cere lapte de la o vacă stearpă a cere lapte de la o vacă stearpă , a cere imposibilul.

a-şi cere legea

a-şi cere legea (cu cineva), (înv. ) a chema în judecată (pe cineva): leşii ... s-au sfătuit să trimiţă sol laîmpăratul cu jalobă, să-şi ceie lege cu Petru-vodă.LET.

a cere lînă de la broască a cere lînă de la broască, a cere imposibilul.

Page 56: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a cere luna de pe cer a cere luna de pe cer, a cere imposibilul.

a cere milă a cere milă, a cerşi îndurare.

a cere mîna

a cere mîna (cuiva), a cere în căsătorie (pe cineva): se încercă a se duce la banul ca să ceară mîna fiiceisale.NEGR.

a cere pretenţii a cere pretenţii (înv. ), a pretinde despăgubiri (pentru un prejudiciu suferit).

a cere satisfacţie

a cere (sau a da) satisfacţie, a provoca (sau a accepta o provocare) la duel: m-ai insultarisit ... trebuie să-mi dai satisfacţie ... mă duc să aduc arme.AL.

a-şi cere seama

a-şi cere seama (sau socoteala), (înv. ) a-şi pretinde leafa: gîndindu-se că e vremea să plece, îşi cerusocoteala.POP.

a cere seamă

a(-i) cere (sau a(-i) lua) seamă (sau seama, cont, socoteală) (cuiva), (înv. şi reg. ) a pretinde (cuiva) să-şi

justifice faptele; a trage la răspundere (pe cineva): care vi-i dreptul de a-mi cere mie seamă? AL.

a cere sfatul cuiva

a cere sfatul cuiva, a solicita o părere, un sfat de la cineva: să-i poată cere sfatul ca unui bunpărinte.POP.

a cere trebuinţa

a cere trebuinţa (sau trebuinţă) (să ...), a fi necesar (să ...), a fi nevoie (să ...), a trebui (să ...): pornesc ...fugind pe întrecute, cînd pe sus, cînd pe jos, după cum cerea trebuinţa.CR.

a cere ţigăneşte a cere ţigăneşte, a cere insistent.

a cere voie să ...

a cere voie (cuiva) să ..., a solicita (cuiva) permisiunea să ...: a plecat la grangur, ca să-i ceară voie sătrăiască şi el în împărăţia păsărilor.POP.

ce rost are? ce rost are?, la ce bun?, cui foloseşte?

a se certa ca la piaţă a se certa ca la piaţă, a se certa ca precupeţele; a se certa ca la uşa cortului.

a se certa ca la tractir a se certa ca la tractir, a se certa fără jenă, fără ruşine.

a certa cum îi vine la gură

a certa (sau a blestema, a ocărî, a spurca, a vorbi) cum îi (îţi etc.) vine la gură, a certa (sau a blestema, a

ocărî, a vorbi) necontrolat, nestăpînit, cu brutalitate, cu violenţă: zvîrcolindu-se ca şarpele şi blăstămîn- du-se cum îi venea la gură.CR.

a se certa furcă a se certa furcă (cu cineva), a se certa zdravăn şi continuu (cu cineva): iar soţii se certară furcă.TOP.a se certa la cuţite a se certa la cuţite (cu cineva), a se certa violent (cu cineva).

cerul şi pămîntul

cerul şi pămîntul, mult, totul; orice; (p. ext. ) imposibilul: juruieşte-i ceriul şi pămîntul, ca să-ţismomească pe nevasta d-tale.CR.

ce s-a făcut cu ...? ce s-a făcut cu ...?, ce s-a întîmplat cu ...?, ce a devenit?

ce să ştiu face?

ce să ştiu (să ştii etc.) (a) face? sau ce mă ştiu (te ştii etc.) face?, ce să fac (sau să faci etc.)?, cum să mă

descurc (sau să te descurci etc.)?: ce mă ştiu eu face şi de unde să-ţi aduc eu herghelia ce-mi porunceşti?ISP.

ce să vezi?

ce să vezi? sau ce să vadă?, să vezi întîmplare!, nici că ţi-ar trece prin minte!: şi, deodată, ce să vezi ? înrăsare dinainte o dihanie cum nu se mai văzuse de cînd lumea şi pămîntul.POP.

ce ştii ... ce ştii ..., cine poate şti ...: ce ştii cum se întîmplă? poate să-ţi iasă bine.GR.AL.ce te-a apucat? ce te-a apucat?, ce ţi-a venit?

ce te-a găsit ?

ce te-a (l-a, v-a etc.) găsit (de ...)?, ce te-a (l-a, v-a etc.) apucat (de ...), ce ai (are, aveţi etc.) (de ...)?: nu ştia baba lui ce l-a găsit de-i aşa de cu chef.CR.

ce te-a prins?

ce te-a (l-a, v-a etc.) prins?, ce te-a (l-a, v-a etc.) apucat?, ce ţi-a (i-a, v-a etc.) venit?: ce le-a prins de stauaşa pe-afară? COŞBUC.

ce te crezi? ce te crezi?, ce socoteşti, ce crezi?, ce părere ai?

Page 57: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

ce te doare? ce te doare?, ce nu-ţi convine?, ce nu e în ordine?, ce nu merge?

ce te interesează? ce te interesează?, ce te amesteci în treburi care nu te privesc?

cetele îngereşti cetele îngereşti (sau de îngeri), (bis. ) corul îngerilor: sfînta armonie a cetelor de îngeri.AL.ce te miră? ce te miră?, ce ţi se pare ciudat, curios?

ce te potriveşti? ce te potriveşti?, (fam. ) de ce crezi ceea ce ţi se spune?: ce te potriveşti la vorbele lor?

ce treabă am ?

ce treabă am (ai, are etc.) (cu ...)?, 1) ce mă (te, îl etc.) interesează? ce mă (te, îl etc.) priveşte?: zis-a badea că-s urîtă ... las să fiu; ce treabă are? POP. ; 2) ce legătură am (ai, are etc.) cu ...?: ce treabă am eucu boala lui? ce, eu sînt bolnav? CAR.

ce ţi-a venit să ... ?

ce ţi-a venit (sau ce-ţi veni) să ... (sau de ...)?, ce te-a apucat de ...?, n-ai altceva mai bun de făcut decît să

...?: ce ţi-a venit de-mi răscoleşti amintirile?

ceva-ceva

ceva-ceva, cît(uşi) de puţin: nu ştia sărmanul ce să facă şi cum să-şi îmbunătăţească soartea măcar ceva-ceva.SBIERA.

ce veste-poveste?

ce (mai) veste-poveste? sau ce veste?, ce poveste?, (pop. şi fam. ) ce (mai) e nou?, ce se (mai) aude?:

aminteri, ce mai veste-poveste pe la dv.? CAR.

ce vînt te-aduce?

ce vînt te-aduce? (sau te-abate?), cu ce treburi ai venit (pe la noi)?: ce veste, naşule, ce vînt te-aduce pela noi? POP.

ce zor ai? ce zor ai?, ce te interesează?, ce-ţi pasă?

chef, neneaco, cu banii babachii chef, neneaco, cu banii babachii, chef pe cheltuiala altuia.

cheie de boltă cheie de boltă, (fig. ) principiu fundamental.

a chema la ordine a chema la ordine (pe cineva), a soma pe cineva să respecte anumite norme; a admonesta pe cineva.

a chema la rampă

a chema la rampă, a cere, prin aplauze, ca artiştii să revină pe scenă: de trei ori actriţa fu chemată larampă.CĂL.

chiar aşa chiar aşa, exact aşa: ba chiar aşa-i, jupîneşică dragă, cum îţi spun eu.CR.chiar azi chiar azi, tocmai azi.

chiar ca ...

chiar ca ... sau chiar cum ..., întocmai ca ..., leit ca ..., aidoma: dormi chiar ca un paşă pe patul tău deglod.AL.

chiar dacă ... chiar dacă ... (sau de...), şi dacă ...; deşi ..., cu toate că ...: chiar de te-ai pune curmeziş, eu tot aş pleca .

chiar de la început chiar de la început, încă de la început.

chiar el chiar el, el însuşi.

chiar şi

chiar şi, pînă şi: iubite autorule, ... ai ştiut, chiar şi în materie de vînătorie, să urmezi părinteştile luipoveţe.OD.

chiar şi el chiar şi el, pînă şi el.

chioara (de-a) chioara, orbeşte: de acum s-o luăm de-a chioara.CR.a chiorî din ochi pe cineva a chiorî din ochi pe cineva, a încerca să înşele pe faţă pe cineva.

chip cioplit chip cioplit, (înv. ) idol: să nu faci ţie chip cioplit.BIBLIA.

chip de grai

chip de grai, (înv. ) expresie: cu mult mai lesne era din limba latinească cea de obşte să se bage cuvinte şichipuri de graiu în vorba latinească cea corectă.P.MAIOR.

chip scris chip scris, (înv. ) pictură.

chip şi seamă

chip şi seamă, întru totul, pe deplin: să înţeleagă, publicul că am avut cuvinte să refuz concursul meu uneimanifestaţiuni studenţeşti, cu atît mai puternice, cu cît manifestaţia era chip şi seamă simpatică mie.CAR.

Page 58: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

chipuri şi mijloace

chipuri şi mijloace, tot felul de mijloace: cercară chipuri şi mijloace ca să-l scoată din reţelelepericuloşilor ... SBIERA.

chip vărsat

chip vărsat (sau turnat), (înv. ) statuie (de bronz): toate chipurile cele vărsate ale lor le veţipiarde.BIBLIA.

chit că ...

chit că ..., cu toate că ..., chiar dacă ...: a promis tot ce i se ceruse, chit că nici prin cap nu-i trecea să seţină de cuvînt.

chit pe chit chit pe chit, egal; ţanc pe ţanc.

ci dar

ci dar, (înv. ) deci: ci dar în mijlocul acestor vremi, la 2 noemvrie, generalul Basta ... se duse cu oştile ...la Oradia-mare.BĂLC.

cine ..., cine ... cine (cu) ..., cine (cu) ..., unul (cu) ..., altul (cu) ...

cine are piper mult, pune şi-n iaurt cine are piper mult, pune şi-n iaurt, cine are prea mult, îşi bate joc de ce are.

cine are treabă?

cine are treabă? sau cine ce treabă are?, pe cine interesează?, cui îi pasă?: de mi-i da o sărutare, nime-nlume n-a s-o ştie, căci va fi sub pălărie - ş-apoi cine treabă are! EM. ; asta mă-mportă pe mine, cine cetreabă are? CAR.

cine s-a fript cu ciorbă suflă şi-n iaurt cine s-a fript (sau s-a ars) cu ciorbă(sau cu borş) suflă şi-n iaurt, tot păţitu-i priceput.

cine ştie cine (mai) ştie, nu se ştie: d-apoi calul meu de pe atunci, cine mai ştie unde i-or fi putrezind ciolanele! CR.

cine ştie ce

cine ştie ce (sau cît), 1) potrivit, normal; nici prea prea, nici foarte foarte: nu ... bea cine ştie ce.CAMIL.P. ; 2) cine ştie cine.

cine ştie cine

cine ştie cine (sau ce), cineva (sau ceva) însemnat, important, deosebit: tot satul îl cinstea şi îl asculta cape cine ştie cine.ISP.

cine ştie pe unde îi sticlesc ochii cine ştie pe unde îi sticlesc ochii, cine ştie unde se află (în clipa de faţă).

cioplit în patru muchii cioplit în patru muchii, (fam .) dichisit;pus la patru ace.

ciorbă lungă ciorbă lungă, 1) ciorbă slabă, inconsistentă; 2) (fig. ) vorbe goale.

circulă zvonul că ... circulă zvonul că ..., se zvoneşte că ..., se vorbeşte că ...

a citi gîndurile cuiva a citi gîndurile cuiva, a intui ce gîndeşte cineva.

a citi printre rînduri a citi printre rînduri, a intui, a sesiza aluziile, sensurile ascunse ale unui text.

a se ciudi de necaz

a se ciudi de necaz, (înv. ) a se mîhni, a se frămînta: cum îl văzură zînele scăpat, seciudeau de necaz că nuputură să-l prinză.ISP.

a ciuli urechile

a ciuli urechile, 1) (despre animale) a ridica urechile drept în sus (pentru a asculta); 2) (fig. ; despre

oameni) a-şi încorda auzul, a asculta cu luare aminte: i se păru că ceva se mişcă în camera de-alături; ciuliurechile; nimic.CEZAR.P.

a ciupi la cîntar a ciupi la cîntar, (fam. ) a fura la cîntar.

ciupit de vărsat ciupit de vărsat, cu urme de vărsat de vînt pe faţă.

cînd ..., cînd ...

cînd ..., cînd ..., uneori ..., alteori ...; ba ..., ba ...: prind cocoşii a cînta ... cînd mai gros, cînd maisubţire.POP.

cînd aşa, cînd aşa cînd aşa, cînd aşa, ba într-un fel, ba în altul.

cînd-cînd

cînd-cînd sau cînd de cînd sau de cînd de cînd, (înv. şi pop. ) 1) în orice moment: noi de multe ori ... nelepădăm de credinţa noastră şi cînd-cînd giurăm pre sfînta evanghelie. VARLAAM ; 2) din clipă în clipă:

era bătrîn şi cînd-cînd îşi aştepta ceasul.POP. ; 3) cît pe ce să ..., aproape să ..., mai să ...: că-i duşmanullîngă mine cu două pistoale pline; cînd de cînd să deie-n mine.AL.

Page 59: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

cînd colo

cînd colo (sau colea) (ce să vezi?), 1) în loc de asta (ce este?): şi cînd colo ce să vezi? - toţi erau cu părul,cu barba şi cu musteţele pline de promoroacă.CR. ; 2) deodată: cînd colea despre ziuă, cînd somnul e maidulce, auzi un fîlfîit ca de un stol de pasări.ISP.

cînd e brînză, nu-i bărbînţă cînd e brînză, nu-i bărbînţă, cînd ai una, n-ai alta.

cînd era tetea flăcău (de) cînd era tetea flăcău, (pop. ) cu foarte mult timp în urmă, demult.

cînd mi-o creşte iarbă-n barbă cînd mi-o creşte iarbă-n barbă, niciodată.

cînd mi-o face coliva cînd mi-o face coliva, cînd voi muri.

cînd mi-oi vedea ceafa cînd mi-oi vedea ceafa, niciodată.

cînd o cînta ştiuca în baltă

cînd o cînta ştiuca în baltă, (pop. ) niciodată: te-i duce la maică-ta ... cînd mi-o cînta ştiuca-n baltă, c-atunci te-i mai face fată.POP.

cînd o face plopul nuci şi răchita mere dulci cînd o face plopul nuci şi răchita mere dulci, niciodată.

cînd se va împrieteni şoarecele cu pisica cînd se va împrieteni şoarecele cu pisica, niciodată.

cînd se va lipi cerul de pămînt cînd se va lipi cerul de pămînt, niciodată.

cînd s-o întoarce gîrla cînd s-o întoarce gîrla, (reg. ) niciodată: la maică-ta te-oi duce, cînd s-o întoarce gîrla-ncoace.POP.

cînd şi cînd

cînd şi cînd sau din cînd în cînd, din timp în timp, cîteodată, uneori: eu te-am iubit îmi pare-un veac, tunici măcar din cînd în cînd.EM.

cînd ţi-e lumea mai dragă cînd ţi-e lumea mai dragă, cînd ţi-e mai bine, cînd nici nu te gîndeşti la ceva neplăcut.

cînd mi-o creşte păr în palmă

cînd mi-o (sau ţi-o etc.) creşte păr în palmă, niciodată: s-o procopsi, cînd mi-o creşte păr înpalmă.PANN.

cînepa dracului

cînepa dracului, (pop. ; glumeţ) părul femeii: tu s-o iei de cînepa dracului şi s-o trînteşti cu capul depăretele cel despre răsărit, cît îi putea.CR.

a cînta a ...

a cînta a ... (sau în ..., de ...) a prooroci, a prevesti, a meni, a cobi: pasăre galbenă-n cioc, rău mi-ai cîntatde noroc! POP.

a-i cînta cucul a-i cînta cucul (în faţă sau în dreapta) (cuiva), a avea noroc.

a-i cînta cucul în casă a-i cînta cucul în casă, a rămîne singur.

a-i cînta cucul în pungă a-i cînta cucul în pungă, a fi sărac.

a cînta cucurigu în casă a cînta cucurigu în casă, (despre soţie) a-şi impune autoritatea în căsnicie.

a cînta cu ifos a cînta cu ifos, a cînta patetic: cîntau la psaltichie, colea, cu ifos.CR.

a-i cînta de noroc

a-i cînta (cuiva) de noroc, (despre păsări) a-i prevesti (cuiva) succesul: mai bine cîntă-mi de noroc, suindvoios în slavă. CERNA.

a cînta găina în casă a cînta găina în casă, a avea cuvîntul hotărîtor femeia: cînta găina la casa lui.CR.a-i cînta greierii în sobă a-i cînta greierii în sobă (sau în cap) (cuiva), a fi sărit din minţi, a fi într-o doagă, într-o ureche.

a cînta înaintea cuiva a cînta înaintea cuiva, (fig. ) a se plînge, a se jelui cuiva.

a cînta în cor

a cînta în cor, a cînta împreună, laolaltă cu alţii: pe cîmp erau flăcăi şi fete şi ei cîntau o doină-ncor.COŞBUC.

a-i cînta în strună

a-i cînta în strună (cuiva), a încuviinţa, a susţine (din interes) vorbele, faptele cuiva; a face pe placul cuiva:

nu-i mai cînta atîta-n strună, c-are să crească un rîzgîiat. SAD.a cînta mereu acelaşi cîntec a cînta mereu acelaşi cîntec, a o ţine una şi bună.

a cînta osanale a cînta osanale (cuiva), 1) a ridica în slăvi (pe cineva); 2) a linguşi (pe cineva).

a-i cînta popa la cap a-i cînta popa la cap (cuiva), a-i face slujba de îngropăciune (cuiva).

a-i cînta pupăza a-i cînta pupăza (cuiva), a-i merge rău, a nu avea noroc: la toţi le-o cîntat mierla, numai mie pupăza.POP.

Page 60: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

cînta-ţi-ar popa la cap! cînta-ţi-ar popa la cap!, vede-te-aş mort!

a cîntări din ochi

a cîntări din ochi, 1) (despre lucruri) a aprecia cu aproximaţie greutatea unui obiect; 2) (fig. ) (despre

oameni) a aprecia de la prima vedere caracterul, valoarea unei persoane: se uita lung la ea, cîntărind-o dinochi.GALA..

a-şi cîntări vorbele a-şi cîntări (bine) vorbele, a-şi alege (cu grijă) cuvintele.

cîntecul lebedei cîntecul lebedei, ultima operă elaborată de un artist în timpul vieţii.

cîr mîr

cîr(a) mîr(a) sau că(-i) cîr, că(-i) mîr sau gîr(a) mîr(a) sau ba (că-i) cîrc, ba (că-i) mîrc, 1) c-o fi, c-o

păţi: chiar de-a doua zi începu să facă nazuri: că cîr, că mîr, c-aia-i chioară, c-ailaltă-i şchioapă.POP. ; 2)

ciorovăială, sfadă, ceartă: ca să scape de gîra-mîra, că nu-i mai tăcea fleoanca [ţigancei], puse de-ltăie.ISP.

a cîrpi fuga a cîrpi (de-a) fuga sau a o cîrpi de fugă, a o rupe la fugă.

a cîrpi o minciună

a cîrpi o minciună, a spune (la înghesuială) o minciună: ca să scape, cîrpi la repezeală ominciună.CEZAR.P.

a-i cîrpi o palmă

a-i cîrpi o palmă (sau una, două, cîteva) (cuiva), a-i trage o palmă (sau două, cîteva) (cuiva), a pălmui (pe

cineva).

a-şi cîrpi traiul

a-şi cîrpi traiul (sau viaţa), a trăi cum poate: vatra în jurul căreia şi-au cîrpit zi cu zi traiul, îndrugîndpoveşti şi basme.DELAVR.

a cîştiga de partea sa a cîştiga de partea sa (pe cineva), a atrage de partea sa (pe cineva), a-şi face un aliat (din cineva).

a cîştiga partida a cîştiga (sau a pierde) partida, a (nu) reuşi într-o acţiune.

a cîştiga tărîm a cîştiga tărîm, (înv. ) a cîştiga teren; a înainta încet, a progresa.

a cîştiga teren

a cîştiga teren, 1) a înainta (în luptă), împingînd pe duşman înapoi; 2) a se răspîndi, a se propaga; 3) a

progresa puţin cîte puţin într-o acţiune; a-şi consolida poziţia; a dobîndi importanţă: ea vrea acum ... săcîştige mai mult teren.PREDA.

cît ..., cît ...

cît ..., cît ..., 1) (înv. ) îndată ce ..., imediat ...: căzacii ..., cît le va da ştire, cît vor veni. LET. ; 2) (reg. ) parte

... parte, mai ... mai, cînd ... cînd, uneori ... alteori, şi ... şi: se culcă Ileana, cît de frică, cît de supărare, cîtde ruşine şi cît de bucurie.POP.

cît ai bate din palme

cît ai bate din (sau în) palme sau bătînd din palme, 1) foarte repede, într-o clipă: cît ai bate din palme,veni friptura.SAD. ; 2) cîtuşi de puţin, deloc: nu s-astîmpăra nici cît baţi din palme.COŞBUC.

cît ai clipi

cît ai clipi (sau cît clipeşti) (din ochi sau cu ochii) sau cît clipeala ochiului sau în(tr-o) clip(e)ală (de

ochi), imediat, numaidecît, foarte repede, într-o clipă: şerpele, cît ai clipi, se prinse de vîrful prăjinei.POP.

cît ai da în cremene

cît ai da (sau cît dai) în cremene, cît ai clipi din ochi, într-o secundă: nu se deslipea de lîngă dînsul, nicicît ai da în cremene.ISP.

cît ai plesni din bici

cît ai plesni din bici (sau din palme), foarte repede, pe dată, imediat: cît ai plesni din bici - casapahar.VLAH.

cît ai pune pe o muchie de cuţit cît ai pune pe o muchie de cuţit, extrem de puţin.

cît ai rupe un păr

cît ai (sau cît s-ar) rupe un (fir de) păr (din cap), (înv. şi pop. ) foarte repede, imediat: şi aşa au lipsit den-au luat domnia cît s-ar rumpe un păr.NEC.

cît ai scăpăra

cît ai scăpăra (din(tr-un) amnar), cît ai clipi din ochi; într-o clipă: fiindu-i acuma calul potcovit, s-arepezit spre deal şi, cît ai scăpăra dintr-un amnari, s-a urcat deasupra lui.POP.

cît ai sfîrşi o ţigară cît ai sfîrşi (sau ai bea, ai fuma) o ţigară, foarte repede.

Page 61: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

cît ai zice cîrc, Frangoleo!

cît ai zice cîrc, Frangoleo!, foarte repede, într-o clipă: cum ieşi din sat, apuci de-a dreptul prin PădureaLupului şi, cît ai zice „cîrc, Frangoleo!“, ajungi în cătunu Sătulei, unde-s casele boiereşti.AL.

cît ai zice mei

cît ai zice mei, cît ai zice peşte; într-o clipă: cît ai zice mei, se văzu încongiurat de o mulţime depaseri.ISP.

cît ai zice miau cît ai zice miau, într-o clipă.

cît ai zice peşte cît ai zice peşte, foarte repede: adormi cît ai zice peşte.STANCU.

cît apuci între degete

cît apuci între degete, foarte puţin: pe unde mergea, slobozea cîte o ţîră cenuşe, aşa cît apuca-ntredegete.POP.

cîtă frunză, şi iarbă

cîtă frunză, şi (cîtă) iarbă sau ca frunza şi ca iarba sau (reg. ) cîtă pulbere şi spuză, în număr foarte

mare, imposibil de numărat: au şi început a curge furnicile cu droaia, cîtă pulbere şi spuză, cîtă frunză şiiarbă.CR. ; cînd văzui a lor mulţime, cîtă frunză, cîtă iarbă.EM.

cîtăva de ... cîtăva de ..., (reg. ) cam, destul de ...: o apă mare şi cîtăva de lată cur [g]ea.IST.cît capul sub sabia gealatului cît capul sub sabia gealatului, (înv. ) foarte puţin timp.

cît ce ... cît ce ..., (reg. ) îndată ce ..., imediat ce ...: la mine-n prag venea, mamă-sa cît ce-adurmea.COŞBUC.cît ce pot cît ce pot (poţi, poate etc.), cît mă ţin puterile: fuge cît ce poate [de iute] cu sarcina în spate.CR.

cît cioara-n par

cît (sau ca) cioara-n par, foarte puţin timp, pe fugă, pe apucate: de-acum în dulce stabilitate am s-o ducvesel, fără habar, servindu-mi ţara pe aşezate, iar nu din fugă, ca cioara-n par.AL.

cît colea

(mai) cît colea, 1) aproape, în apropiere, nu prea departe, la o azvîrlitură de băţ: purcelul ... se ia dupămoşneag şi, cît colea, mergea în urma lui.CR. ; 2) la o parte: ce stai, bade, cît colea, cu-atîta inimă rea?POP.

cît colo cît colo, la (oarecare) depărtare, (foarte) departe: fata îi pune atunci mîna în piept, îl brînceşte cît colo.CR.cît costă? cît costă?, ce preţ are?

cît de ... (măcar) cît de ..., (înv. şi pop. ) foarte ...: la drum, e bine să porneşti cît de dimineaţă.CR.cît de ci cît de ci, (înv. ) de departe: armasariul ... cît de cii şi apropiiarea lupului simţi.CANT.

cît de cît

cît de cît, cît de puţin, foarte puţin, oricît; absolut deloc: cu coaja ţi-alungi batăr odată foamea, cît decît.POP.

cît de colo cît de colo, de departe, de la (mare) distanţă: se vedea cît de colo, că vorbea cu înţelepciune.ISP.

cît de mult cît de mult, 1) foarte (mult): cît de mult te iubesc! ; 2) oricît (de mult): cît de mult are, tot nu-i ajunge.

cît de puţin

cît de puţin sau (înv. ) cît de puţinel, în cît de mică măsură, în foarte mică măsură,foarte puţin, (aproape)

deloc: ai avut destulă vreme să-nţelegi cît de puţin aş fi în stare să rănesc pe cineva.CAR.cît e ceasul? cît e ceasul?, ce oră este?

cîte ceva

cîte ceva(şi) sau cîte oarece, 1) ceva, niscaiva, unele, anumite (lucruri): într-una din zile moşneagul voeştea merge la tîrg, să mai cumpere cîte ceva.CR. ; 2) puţin, scurt: la toate începăturile cărţilor, cîte oarecepridoslovie, înnainte trimiţind.CANT.

cît e cucul

cît e (sau pînă-i) cucul, niciodată; cu nici un chip;cît e lumea (şi pămîntul): să le dau eu copilele? ... ba, cîtîi cucu! AL.

cîte doi-trei cîte doi-trei (sau trei-patru etc.), cîţiva (sau cîteva): sta cîte două-trei zile pe lîngă casă.CR.

Page 62: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

cît e negru sub unghie

cît e negru sub unghie sau cîtu-i negrul bobului, foarte puţin, în cantitatea cea mai mică posibilă: cîtu-i negrul bobului macară cevaşi a sminti peste socoteala omenească este.CANT.

cîte puţinel cîte puţinel, (înv. ) în mod progresiv, încetul cu încetul: şi vin să be cîte puţinel. PRAV.

cîte puţin

(puţin) cîte puţin sau (cîte) puţin, puţin, pe rînd, în mod progresiv, încetul cu încetul, încet-încet: puţin cîte puţin negurile se risipeau.BĂLC.

cîte şi cîte

cîte şi (mai) cîte sau cîte şi mai multe sau cîte în lună şi în stele (sau în soare), cîte vrute şi nevrute,

foarte multe, tot felul de (nimicuri, minciuni, prostii etc.): şi cîte şi mai cîte nu cîntă Mihai lăutariul dingură şi din scripca sa răsunătoare! CR.

cîte şi mai multe cîte şi mai multe, v. cîte şi (mai) cîte.

cîte ... toate

cîte ... toate, multe (şi de toate), cîte şi mai cîte: şi-mi spune cîte toate: că-s scump, că ea nu poate, că preasînt multe ... COŞBUC.

cîte un

cîte un (sau una), ceva: cînd spunea cîte una, ori te ţineai cu mîna de inimă rîzînd, ori te făcea să-şi sarăinima din loc, de frică.CR.

cîte unul

(tot) cîte unul (sau una) sau (cîte) unul (sau una), cîte unul (sau una), pe rînd, unul după altul: isvorăsc din veacuri stele una cîte una.EM.

cîte unul careleşi

cîte unul careleşi, (înv. ) fiecare, unul cîte unul, pe rînd: aduseră-i la H [risto]s, şi-şi puse mînele pe cîteunul careleşi dînşii. VARLAAM.

cîte zile voi avea cîte zile voi (vei etc.) avea, toată viaţa: nu te voi lăsa, cîte zile voi avea.POP.

cît frunza codrului

cît frunza codrului (şi cît nisipul mării), foarte mulţi: [turcii] erau atîta cît frunza codrului şi cît năsipumării.POP.

cît hăul

cît (e) hăul (şi pîrăul sau şi dudăul), (reg. ) niciodată, cu nici un preţ: cine ştie ce încurcătură vei face p-acolo, de să nu-i dea nimeni de căpătîi, cît hăul! ISP.

cît ici, cît colea

cît ici, cît colea, nu după multă vreme, peste puţin timp: Dumnezeu porneşte cu sfîntul Petre, şi, cît ici, cîtcole, ajung pe Ivan.CR.

cît îi cere inima cuiva cît îi cere inima cuiva, cît vrea, cît pofteşte cineva: mîncară şî se veseliră cît le ceru inima.ISP.

cît îi poate calul

cît îi poate calul (cuiva), cît îi poate pielea (cuiva), cît îl ţin curelele (pe cineva): numai Chirică băietulştia ce zace în inima lor [a fetelor] şi cît le poate calul.CR.

cît îi poate capul

cît (sau ce) îi poate capul (sau pielea, osul, mîna) sau ce poate osul (cuiva), (pop. şi fam. ) cît (sau ce)

este în stare să facă cineva, ce posibilităţi are cineva: ştia ce poate osul lui Ercule.ISP.cît îi poate cojocul cuiva cît îi poate cojocul cuiva, cît poate suporta cineva.

cît îl ţine cureaua cît îl ţine cureaua (sau îl ţin curelele) (pe cineva), cît poate, cît îi stă în puteri.

cît îl ţine gura

cît îl (îi etc.) ţine gura (sau gîtlejul), cît îl ţin puterile, pînă la epuizare: strigă tu ... cît ţi-a ţinea gura,pedantule! CR.

cît îl ţin picioarele cît îl ţin picioarele (sau puterile), cu toată energia, din răsputeri: fugea cît îl ţineau picioarele.POP.

cît lumea

cît (e) lumea (sau pămîntul) sau cît (e) lumea şi pămîntul, 1) în vecii vecilor, pentru totdeauna: cît lumealîngă tine aş vrea [ca] să trăesc.AL. ; 2) niciodată: alt stăpîn ... nu mai face brînză cu Harap-Alb, cît îilumea şi pămîntul.CR.; 3) nemărginit, imens, nesfîrşit; nenumărat: trînteli, buşeli şi flocăieli cîtlumea.POP.

cît mai curînd

cît mai (sau cît de) curînd, cît mai (sau de) repede, în scurtă vreme: aştepta să se întoarcă înapoi cît decurînd.BELDIMAN.

Page 63: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

cît mai vîrtos

(cu) cît mai vîrtos, (înv. ) 1) cu atît mai mult: de vreame ce Ulfila ... iaste lăudat ..., cu cît mai vîrtos eştiMăria-Ta vreadnic de cinste.BIBLIA ; 2) cu atît mai puţin: nime nu îndrăznea a grăi împotriva lui; cu cîtmai vîrtos a lucra ceva.NEGR.

cît negru sub unghie

(nici) cît (e) negru sub unghie, foarte puţin, deloc: a înfruntat pre nuna cea mare, fără ca aceasta să fifost cît e negru sub unghie vinovată.POP.

cît o zi de post

(mare) cît o zi de post, foarte mare; foarte lung; interminabil: uite-i mă, căciula, frate, mare cît o zi depost.COŞBUC.

cît papură în baltă cît papură în baltă, (reg. ) în cantitate foarte mare.

cît patru cît patru, peste limitele obişnuite; mult: mînca şi bea cît patru .

cît păr în palmă cît păr (sau cîţi peri) în palmă (sau pe broască), nimic; deloc: am avut minte cît păr pe broască.SAD.

cît pe ce să ...

cît pe ce (sau pe-aci) să ..., aproape să ..., mai să ..., mai că ..., puţin a lipsit să ...: cît pe ce era să i serumpă o vînă a inimei.EM.

cît pe colo

cît pe colo, foarte întins, mare: se cutremurară, cînd văzură namila de lighioană lîngă dînşii şi un lac desînge cît pe colo.ISP.

cît pentru ...

cît pentru ... (sau despre ...), în ce priveşte, privitor la ..., referitor la ...: cît pentru străinul brunet, elpărea că nu bagă de samă.NEGR.

cît poate cît (ce) poate (pot, putem etc.), foarte tare; din răsputeri: fuge cît ce poate cu sarcina în spate.CR.

cît poate cuprinde ochiul

cît poate cuprinde ochiul (sau cu ochii) sau cît bate ochiul, pînă la orizont: nu se zărea ţipenie de om cîtbătea ochiul.SAD.

cît pofteşti cît pofteşti, cît de mult; oricît.

cît pumnul

cît pumnul sau cît un pumn, 1) foarte mic: o grămadă de căţeluşi cît pumnul.OD. ; 2) foarte mare:

plînsese cu lacrimi cît pumnul.ISP.

cît să ... cît să ..., numai ca să ...: am aruncat şi eu o vorbă, cît să pară că subiectul mă interesează şi pe mine.CĂL.

cît să chiorăşti un şoarece

(nici) cît să chiorăşti un şoarece sau cît să orbeşti un şoarece chior, foarte puţin: ne-a dat o bucăţică depîne, cît să chiorăşti un şoarece.POP.

cît se-nvîrteşte o roată cît se-nvîrteşte o roată, cît ai clipi din ochi.

cît se poate de ...

cît se poate de ... (sau mai ...) sau (cum) nu se mai poate de ... sau de nu se mai poate, (pop. ) în cel mai

înalt grad, foarte, extrem de ..., din cale-afară de ..., la maximum: un boierinaş frumos şi bun la inimă, dardesfrînat cît se poate.NEGR.

cît stau răsăritele de apuse

cît stau răsăritele de apuse, (înv. ) foarte departe: cîtu stau răsăritele de apuse delungat-au de noifărădelegile noastre. PSALT.

cît şapte

cît şapte sau cît şaptesprezece, foarte mult: Oşlobanu, care mînca cît şeptesprezece, ne cam pusese pegînduri.CR.

cît te-ai învîrti într-un călcîi cît te-ai învîrti într-un călcîi, foarte repede, într-o clipă.

cît te-ai scobi în măsea cît te-ai scobi în măsea sau cît te scobeşti (sau pînă te scobeşti) în(tr-un) dinte, (foarte) repede.

cît te-ai şterge la ochi

cît te-ai şterge (sau să te ştergi, te-ai freca) la (un) ochi, într-o clipă, foarte repede: parcă nici n-au avutvreme să se şteargă la ochi şi numai ce-au văzut în răsărit ... revărsîndu-se zorile.SAD.

cît te-ar pişca un purice

cît (sau ca (şi) cum) te-ar pişca un purice, foarte puţin; imperceptibil, insesizabil: trebi ca acestea, la oîmpărăţie, ca cum te-ar pişca un purice, nu se mai bagă în samă.CR.

cît timp cît timp, atîta vreme cît: cît timp trăieşti, grijile nu te ocolesc.cît toate zilele cît toate zilele (de mare), uriaş, imens: o namilă de leu cît toate zilele de mare.ISP.

Page 64: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

cît ţi-ai lega nojiţa cît ţi-ai lega nojiţa (sau nojiţele) (la un picior), (reg. ) foarte repede, într-o clipă.

cît ţine Dumnezeu lumea cît ţine Dumnezeu lumea, (reg. ) tot timpul.

cît un cal de cei ruseşti

cît un cal de cei ruseşti (nemţeşti), (pop. ) foarte mare: închipuieşte el din lemn un lup mare cît un cal dincei ruseşti.POP.

cît un fir de mac

cît un fir (sau un grăunte, un sîmbure) de mac, foarte mic: arde-n candel-o lumină cît un sîmbure demac.EM.

cît unghia cît unghia, foarte mic; neînsemnat: privighetoarea - nici cît unghia sa şi să cînte aşa de frumos! POP.

cît un lucru mare

cît un lucru mare, foarte (mult sau tare), mult de tot, din cale afară: era vesel împăratul pentru aceasta, cîtun lucru mare.ISP.

cîtuşi de cît

cîtuşi de cît, (înv. şi pop. ) cît de cît, (ori)cît de puţin; absolut deloc, defel, nicidecum: ascunde-te cîtuşi decît, pînă va trece mînia Domnului.BIBLIA ; bătu în sus, bătu în jos, şi peşte să prinză, cîtuşi de cît.ISP.

cît va da din deget cît va da din deget, cît va trăi.

cîtva timp cîtva timp, o (bucată de) vreme: cîtva timp, liniştea se aşternu peste pădure.SAD.cît veacul cît veacul, niciodată: n-am să-l văd cît veacul! COŞBUC.

cît vezi cu ochii

cît vezi (sau vedeai) cu ochii, cît cuprinzi (sau cuprindeai) cu privirea, pînă foarte departe: cîmpurile, cîtvedeai cu ochii, erau ale lui.VLAH.

claca lui Dumnezeu claca lui Dumnezeu, (pop. ) război, luptă: am fost în foc la ’77, am văzut şi eu claca lui Dumnezeu.POP.

claie peste grămadă

claie peste grămadă, unii (sau unele) peste alţii (sau altele), în dezordine; cu nemiluita: laudele curgeauclaie peste grămadă.DELAVR.

clar de lună clar de lună, lumină strălucitoare de lună.

a clădi pe nisip

a clădi (sau a funda, a întemeia) pe nisip, a întreprinde o acţiune fără a avea o bază solidă: prevederile ...se dovedesc astăzi a fi fost fundate pe nisip, pe iluziuni mari.MAIOR.

a clămpăni din gură a clămpăni din gură, a vorbi mult şi fără rost: ajungă-ţi cît ai clămpănit din gură!a clănţăni din dinţi a clănţăni din dinţi (sau din măsele), a tremura de frig: n-a mai clănţăni atîta din măsele.CR.

a clăti capul

a clăti(na) capul (sau din cap), a-şi mişca capul într-o parte şi într-alta (în semn de îndoială, dojană etc.), a

da din cap: bătrîna a ieşit, clătind din cap.NEGR.a clăti coada a clăti coada, (despre cîini) a da din coadă, a se gudura.

a nu se clăti din loc

a nu se clăti din loc, (înv. ) a nu se clinti, a nu se mişca, a nu se urni din loc, a rămîne nemişcat: nu s-aumai clătit den loc sv [î]ntul mucenic.DOS.

a-şi clăti gura a-şi clăti gura, 1) a-şi spăla gura; 2) (fig. ) a bea puţin (dintr-o băutură alcoolică).

a se clătina pe picioare a se clătina pe picioare, a merge împleticit, nesigur.

a nu se clăti un fir de păr din capul cuiva

a nu se clăti (sau clinti) un fir de păr din capul cuiva, a rămîne neatins, a nu i se întîmpla nimic cuiva:

noi chizeşluim că un fir de păr nu se va clăti din capul @nălţimei Tale.NEGR.clipă de clipă clipă de clipă, permanent, continuu.

a cloci o boală a cloci o boală, a fi pe cale de a se îmbolnăvi.

a cloci pe vatră a cloci pe vatră, a trîndăvi.

a cloci un gînd a cloci un gînd, a pune la cale ceva.

a clocoti de mînie a clocoti (sau a spumega, a turba) de mînie, a fi foarte mînios.

a coace la inimă pe cineva a coace la inimă pe cineva, a dori răul cuiva.

Page 65: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-i coace turta

a-i coace turta (cuiva) sau a i-o coace (cuiva), a-i pune gînd rău, a-i întinde o cursă, a-i purta sîmbetele

(cuiva), a paşte (pe cineva): şi ţi-o coc eu ţie, stăi, mă! PANN.a coace un plan a coace (sau a cloci) un plan, a pune la cale, a proiecta (în secret) (ceva).

coada-i grasă!

coada-i grasă!, sfîrşitul să fie bun!, urma alege!: cînd iai şaua de pe cal, vezi cum îi stau coastele, şi zici:coada-i grasă! POP.

coada oştii coada oştii (sau oştirii, obuzului, taberei), (înv. ) ariergardă: au tăiat ţie coada taberii.BIBLIA.

coada răţoiului

coada răţoiului sau coadă de răţoi, (despre şuviţe de păr, mustaţă etc.) cu vîrfurile răsucite în spirală: un băiat nalt, fudul, cu mustaţa coada răţoiului.SAD.

coada vacii

(get-beget) coada vacii, neaoş, de origine rurală: nu eşti ... ieşit din opincă, nepot, strănepot de plugar, get-beget coada vacei.GHICA.

coada veacului coada veacului, (pop. ) sfîrşitul lumii.

coadă de topor coadă de topor, instrument, unealtă în mîna duşmanului.

coadă lungă, minte scurtă

coadă (sau fustă) lungă, minte scurtă, femeile au puţină minte: mai este şi o vorbă românească: coadălungă, minte scurtă! zicătoare nesocotită a poporului.OD.

a coase la oboroace a coase la oboroace, (pop. ) a sforăi.

a coase petec la petec a coase petec la petec, a fi strîngător, zgîrcit.

coate-goale coate-goale, sărăntoc, vagabond: ne sculăm să plecăm; coate-goale se scoală şi dumnealui.CAR.

a coborî în linie dreaptă din ...

a coborî în linie dreaptă (sau directă) din ..., a descinde din ..., a se trage din ...: cobora în linie directădin Mavrocordaţi. IORGA.

a coborî ochii a coborî ochii, a lăsa privirile în jos: ei! nu mai coborî ochii şi zi că vrei, să se sfîrşească comedia.AL.

coborît cu hîrzobul din cer

coborît cu hîrzobul din cer, de viţă nobilă; mîndru, îngîmfat: dar noi ce sîntem? scoborîţi cu hîrzobul dincer? AL.

a coborî tonul a coborî tonul, a vorbi pe un ton mai jos şi mai calm.

a coborî vocea a coborî vocea (sau glasul), a vorbi mai încet, în şoaptă.

a cocoşa în bătaie a cocoşa în bătaie (pe cineva), a stîlci în bătaie (pe cineva).

a o codălbi a o codălbi, (reg. ) a o păţi, a o încurca: aşa-i c-am codălghit-o? AL.

c-o falcă-n cer şi cu una în pămînt

c-o falcă-n cer şi cu una (sau alta) în pămînt, 1) (înv. ) cu gura larg deschisă, spre a înghiţi tot ce-i iese în

cale; 2) foarte nervos, înfuriat la culme: cu o falcă-n cerul sfînt şi cu alta pe pămînt.AL.c-o fi, c-o păţi c-o fi, c-o păţi sau că o fi, că o drege, că cîr, că mîr: că o fi, că o drege, ... nu sînt caii şi pace! POP.a coji în bătăi a coji în bătăi (pe cineva), a stîlci în bătaie (pe cineva).

colac peste pupăză

colac peste pupăză sau pupăză peste colac, (un necaz) în plus, pe deasupra: ca şi cum n-ar fi fost de-ajuns povara ei peste mine, îmi mai trebuiai şi tu, colac peste pupăză! POP.

colea, colea

colea, colea, cînd şi cînd, din cînd în cînd: [copilul] începe ... a vorbi, colea, colea, cîte una, fără a lepotrivi.PANN.

colea ..., dincolo ...

colea ..., dincolo ..., pe de-o parte ..., pe de altă parte ...: cole-ţi pare cu scumpete, dincolo cărisipeşte.CONACHI.

a colinda cîrciumile a colinda (sau a bate) cîrciumile, a fi beţiv, alcoolic.

colo şi colo

colo şi colo sau colea şi colea, ici şi colo, pe alocuri, foarte rar: izvoare ca cleştarul curgînd colea şicolea.PANN.

colţ cu ...

colţ cu ..., situat în unghiul format de două străzi, la intersecţia cu ...: te aştept în Bulevardul Elisabeta, colţcu Calea Victoriei.

a comite o eroare a comite o eroare, a greşi.

Page 66: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a comite o fraudă a comite o fraudă (sau un furt), a fura.

a comite o gafă a comite (sau a face) o gafă, a gafa.

a comite o imprudenţă a comite o imprudenţă, a fi imprudent.

comparativ cu ... comparativ cu ... sau în comparaţie cu ..., faţă de ...

complex de inferioritate complex de inferioritate, neîncredere în forţele proprii.

conacul cel de apoi

conacul cel de apoi, (înv. ; fig. ) moartea: aproape de Nistru, cu o milă de loc de Movilău, ... au descălecatacolo oastea leşească conacul cel de apoi.M.COSTIN.

concomitent cu ... concomitent cu ..., în acelaşi timp cu ..., simultan cu ...

concurs de împrejurări

concurs de împrejurări, jocul întîmplării, hazard: dintr-un concurs oarecare de circumstanţe, libertatease coboară asupra unei societăţi.GHICA.

a condamna în contumacie a condamna în contumacie (pe cineva), (jur. ) a condamna în lipsă (pe cineva).

a conduce pe cineva a conduce (pînă acasă) pe cineva, a însoţi (pînă acasă) pe cineva.

a conduce pe ultimul drum pe cineva a conduce pe ultimul drum pe cineva, a înmormînta pe cineva.

conform cu ... conform cu ..., potrivit cu ...: fraze exacte şi conforme cu starea sufletului său.AL.a considera de datoria sa să ... a considera de datoria sa să ..., a se simţi dator, obligat să ...

consideră că n-am spus nimic! consideră că n-am spus nimic!, fă-te că nu m-ai auzit!

considerînd că ... considerînd că ..., avînd în vedere că ...

a se constitui parte civilă a se constitui parte civilă, (jur. ) a formula, într-un proces, pretenţii de despăgubiri faţă de acuzat.

a contracta o boală

a contracta o boală, a se contamina, a se îmbolnăvi: a contractat o gripă, n-a tratat-o şi de aici i s-a trasmoartea .

a contracta o datorie a contracta o datorie (sau un împrumut), a se împrumuta.

copăcel, copăcel

copăcel, copăcel, încet şi cu grijă (ca un copil care învaţă să meargă): jupînul şi încă un băiat au ridicatgreutatea şi i-au pus-o lui Cănuţă în cîrcă; copăcel, copăcel, băiatul a mers cîţiva paşi pînă la colţulstradei.CAR.

copil al nimănui copil al nimănui, orfan.

copil de suflet copil de suflet, copil înfiat.

copil de tufă copil de tufă, (reg. ) copil nelegitim, bastard.

copil din casă

copil din (sau în, de) casă, fiu de boier care era paj la curtea domnească; (p.ext. ), fecior în casă: Cătălin, viclean copil de casă, ce umple cupele cu vin mesenilor la masă, un paj ... EM.

copil din flori

copil (sau fecior) din flori (sau de izbelişte, de după gard), copil nelegitim: băiat din flori şi de pripas,dar indrăzneţ cu ochii.EM.

a copleşi cu laude a copleşi cu laude, a lăuda peste măsură.

a coşi în bătaie

a coşi (sau a coşcovi) în bătaie (pe cineva), a bate zdravăn, a snopi în bătaie (pe cineva): îţi vine cîteodatăsă-i coşeşti în bătaie, dac-ai sta să te potriveşti lor.CR.

cot la cot (legat) cot la cot, (legat) strîns, ţeapăn; alături, împreună.

cotul şi pişcotul! cotul şi pişcotul!, nu-mi pasă!, ce-am avut şi ce-am pierdut!

crai de Curtea Veche crai de Curtea Veche, haimana, derbedeu; om destrăbălat.

a-i crăpa buza după ceva

a-i crăpa (cuiva) buza (sau măseaua) după ceva, a avea mare nevoie de ceva, a se prăpădi după ceva, a nu

se putea lipsi de ceva: am avut o trebuinţă, de-mi crăpa buza, de 200 de mahmudele.GHICA.

a-i crăpa capul

a-i crăpa capul (cuiva), 1) a lovi foarte tare (în cap) pe cineva, a omorî pe cineva; 2) (fig. ) a avea o

migrenă persistentă; 3) (fig .) a nu-şi mai vedea capul de treburi.

a crăpa de foame a crăpa de foame, a-i fi foarte foame.

Page 67: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a se crăpa de ziuă

a se crăpa de ziuă, a se lumina de ziuă, a se ivi zorile: cînd se crăpa de ziuă, [nora cea mică] se apuca dedireticat.POP.

a-i crăpa măseaua

a-i crăpa (sau a-i pocni) măseaua (în gură) (cuiva după ceva sau după cineva), a fi foarte nerăbdător să ...,

a avea mare nevoie de ...: şi-mi crăpa măseaua-n gură cînd vedeam că nu mai vine.CR.

a crăpa pietrele

a crăpa (sau a pocni, a trosni) pietrele (sau lemnele) (de frig sau de ger), a fi un ger straşnic: era un puiude ger în dimineaţa aceea, de crăpau lemnele! CR.

a-i crăpa pipota de nerăbdare a-i crăpa pipota de nerăbdare, a fi foarte nerăbdător.

a crăpa rînza

a(-i) crăpa (sau a(-i) plesni) rînza (de ciudă, de invidie, de necaz), (pop. ) a fi foarte, supărat, mînios:

baba, cînd l-a văzut viind, crăpa rînza-n ea de ciudă.POP.a crăpat ceasul! a crăpat ceasul!, a dat Dumnezeu!, în fine!, în sfîrşit!

a crăpa uşa a crăpa uşa, a întredeschide uşa.

a crea impresia că ...

a crea (sau a da, a lăsa) impresia că ... (sau de ...), a da, a lăsa să se înţeleagă că ... (sau de ...), a sugera că

...

a crea un rol a crea un rol, (despre actori), a interpreta cu măiestrie un rol (într-o piesă de teatru, într-un film).

a crede că tot ce zboară se mănîncă a crede că tot ce zboară se mănîncă, a-şi face iluzii, a fi naiv.

a se crede căzut din cer a se crede căzut (cu hîrzobul) din cer, a fi foarte încrezut.

a se crede grozav a se crede grozav, a avea o foarte bună părere despre sine.

a nu crede ochilor

a nu(-şi) crede ochilor (sau (înv. ) ochii), a nu crede ceea ce vezi cu ochii: se miră şi nu ştia ce să creazăochilor săi.ISP.

a crede pe cuvînt a crede pe (sau de) cuvînt (pe cineva), a crede fără a verifica, a lua de bune spusele cuiva.

a le crede toate lăptoase

a le crede toate lăptoase, a crede tot ce i se spune: mama ... crezîndu-le toate lăptoase ..., cum i lespusesem eu ..., m-a lăudat.CR.

a-şi crede ziua eternă

a-şi crede ziua eternă, a se considera nemuritor: cine nu merge cu ea înainte şi stă, cu gîndul la sine -acela îşi crede ziua lui eternă.CAR.

cred şi eu!

cred şi eu!, nu-i de mirare!, desigur!, ba bine că nu!: nu umblă ... nebun după dînsa? cred şi eu: văduvă,tinerică, avere bună! NEGR.

crescut în mătase crescut în mătase (sau în puf), crescut în belşug, răsfăţat.

crescut în vată crescut în vată, crescut cu o grijă exagerată.

a cresta pe răboj

a cresta pe răboj, a face pe răboj o crestătură pentru a ţine socoteala; (p.ext. ) a-şi nota ceva (spre a nu

uita): crestaţi pe răboj, copii! ISP.a creşte iarbă sub cineva a creşte iarbă sub cineva, a fi foarte leneş.

a creşte inima din cineva

a creşte inima (sau sufletul) din (sau în) cineva sau a-i creşte sufletul (sau inima, pieptul) cuiva, a simţi

o mare bucurie, o mare satisfacţie, a fi încîntat: cînd te văd zîmbind ..., sufletul îmi creşte.EM.

a creşte în puf

a creşte (sau a trăi) în (sau pe) puf (sau pufuri, în perini de puf), a creşte, a trăi confortabil, a nu duce

lipsă de nimic; a huzuri: deşi nu crescuse-n perini de puf, ... se supăra cînd trebuia să calce-n gunoi.SL.

a creşte şarpele în sîn

a creşte (sau a încălzi, a ţine) şarpele în (sau la) sîn sau a vîrî pe dracu-n sîn, a ajuta, a ocroti pe un

nerecunoscător: în sînul meu cu-ngrijire p-aşti şărpi primejdioşi cresc. HEL.

a creşte văzînd cu ochii

a creşte văzînd cu ochii (sau ca din apă), a creşte foarte repede: purcelul începe a se înfiripa şi a creştevăzînd cu ochii.CR.

creşti mare! (să) creşti (sau creştere-ai) mare!, să fii sănătos, copile!

crîngul cerului crîngul (sau brîul luminos al) cerului, calea laptelui.

Page 68: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-şi croi drum a-şi croi drum, a-şi deschide drum, îndepărtînd obstacolele.

a-şi croi drum cu coatele a-şi croi (sau a-şi face) drum cu coatele, 1) a-şi face loc prin mulţime; 2) a parveni.

a-şi croi drum în viaţă a-şi croi drum în viaţă, a răzbate în viaţă.

a o croi la fugă a o croi la fugă, a o tuli, a o lua la sănătoasa: iepurii o croiră la fugă.POP.a croi la planuri a croi la planuri, a face proiecte.

a croi o minciună a croi o minciună, a ticlui o minciună.

a croi pe cineva a croi pe cineva, a bate (cu un băţ, cu biciul) pe cineva.

cruce ajută!

cruce ajută!, 1) Doamne ajută!; 2) reprezentare grafică a crucii în vechile abecedare: băţul în care eraaşezată fila cu cruce-ajută.CR.

crucea ta! crucea ta!, înjurătură ameninţătoare.

crucea zilei crucea zilei (sau nopţii), miezul zilei (sau al nopţii).

cruce de aur în casă! cruce de aur în casă!, invocaţie rostită atunci cînd se pomeneşte numele diavolului.

cruce de voinic

cruce de voinic, bărbat în toată puterea: se ruşină singur de sine, cum să se arate el, cruce de voinic, aşapuţin la inimă! ISP.

crucile satului

(în) crucile satului, (în) mijlocul satului (unde de obicei se întîlnesc mai multe drumuri): pe la prînz eramîn crucile satului, cu toţi flecăii din batalionul meu.GANE.

cruciş şi curmeziş

(în) cruciş şi (în) curmeziş, în lung şi în lat, în toate direcţiile; (p.ext. ) pretutindeni; peste tot: după ceumblară lumea în cruciş şi curmeziş, ajunseră la muma Crivăţului.ISP.

a-şi cruţa forţele a-şi cruţa forţele, a se menaja.

a-i cruţa viaţa cuiva a-i cruţa viaţa cuiva, a lăsa în viaţă (pe cineva).

cu ... cu tot cu ... cu tot, laolaltă, la un loc cu ..., împreună cu ...: Ipate îşi ia femeia cu zestre cu tot.CR.

cu această rînduială

cu această (sau astă) rînduială, (înv. şi pop. ) astfel, în acest mod: are să înceapă a-i mirosi a catrinţă şicu astă rînduială n-am să am folos de el niciodată.CR.

cu aceste cu toate

cu aceste(a) cu toate, (înv. ) cu toate acestea: cu aceste cu toate, giudeţul va giudeca să-ş [i] piarză muiarea toate zestrele.PRAV.

cu adevărat cu adevărat, într-adevăr: acum, tată, cu adevărat este mort Robinson? DRĂGHICI.cu alai cu alai, cu fast, cu solemnitate: îl petrecu cu cinste şi alai.cu altă ocazie cu altă ocazie, cînd se va mai ivi ocazia, altădată: vom continua discuţia cu altă ocazie.cu alte cuvinte cu alte cuvinte, adică: cu alte cuvinte, ne laşi baltă şi pleci? CEZAR.P.

cu amănuntul

cu (de-)amănuntul, în amănunţime, în detaliu: m-apuc s-o studiez cu de-amănuntul, ca orice amatorpasionat.CAR.

cu amîndouă mîinile cu amîndouă mîinile sau cu mînă bună, 1) din belşug; 2) (fig. ) cu toată bunăvoinţa, din toată inima.

cu anasîna cu anasîna, cu forţa, cu de-a sila.

cu anevoie cu anevoie, cu greu, cu dificultate.

cu anii

cu anii, pe măsura trecerii anilor, cu timpul: cu anii, ochii i-au slăbit, de ajunsese să nu mai vadă la doipaşi.GALA.

cu apropiere cu apropiere, în apropiere, apropiat, aproape: fiind satul cu apropiere de tîrgul Bacăului. (a.1818).URIC.

cu atît mai mult

cu atît(a) mai mult (sau mai vîrtos), într-o şi mai mare măsură: cu cît e omul mai bogat, cu atît mai multse cărpănoşeşte.POP.

cu atît mai puţin cu atît(a) mai puţin, într-o măsură şi mai mică.

cu băgare de seamă

cu băgare de seamă, cu grijă, cu atenţie; cu precauţie; cu delicateţe: prin întuneric mergea greu de tot, cumare băgare de seamă.CAMIL.P.

Page 69: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

cu bine

cu bine, 1) (înv. ) cu bunătate, cu bunăvoinţă, bine: ar fi cu bine primite a rostului meu ... cuvinte.DOS. ; 2)

cu sănătate, sănătos: mergi cu bine!cu binele cu binele sau cu binişor(ul), cu duhul blîndeţii.

cu braţele deschise cu braţele deschise, din toată inima.

cu brio cu brio, 1) (muz. ) cu multă însufleţire; 2) cu (mare) succes: a luat examenele cu brio.cu bună ştiinţă cu bună ştiinţă, în mod conştient, în cunoştinţă de cauză.

cu bunăvoinţă cu bunăvoinţă, binevoitor: mi-a zîmbit cu multă bunăvoinţă.CAR.

cu bun chip cu bun chip, (înv. ) cinstit: într-aceaia vreame veni Iosif din Arimathei, cu bun chip sveatnic.BIBLIA.cu cale cu cale, drept, nimerit, potrivit, rezonabil.

cu cap cu cap, deştept, inteligent: era un tip cu cap.cu capul a mînă cu capul a mînă, (reg. ) necugetat.

cu capul gol cu capul gol, cu creştetul descoperit.

cu capul în piept

cu capul (sau cu fruntea) în piept, cu capul plecat (de supărare, de ruşine): cu fruntea-n piept, s-apropiede cal.COŞBUC.

cu capul său

(singur sau însuşi) cu capul său, (înv. ) 1) el însuşi, în persoană: se mărgini Traian, că iară însuşi cucapul său să meargă cu oastea romană asupra dachilor.P.MAIOR. ; 2) singur, fără însoţitori: cînd mergeel singur cu capul său, de-i soţie, şi sîngur cu sine să facă greşala.PRAV.

cu capu-n jos cu capu-n jos, cu fundul în sus; anapoda, pe dos: lumea asta e pe dos, toate merg cu capu-n jos! CR.cuc armenesc cuc armenesc, (reg. ) pupăză: iar vrei să te spurce cucul armenesc? CR.

cu carul

cu carul, (fig. ) 1) cu grămada, cu toptanul; 2) mult, din abundenţă, din belşug: îi aduce în casă cu carul, şiea tot nu-i mulţămită.POP.

cu caş la gură cu caş(ul) la gură, lipsit de experienţă, imatur.

cu căciula în mînă cu căciula în mînă, (reg. ) smerit, supus, umil.

cu căţel cu purcel cu căţel (şi) cu purcel, cu tot avutul, cu toată familia, cu toţii: au plecat cu căţel şi purcel.CAMIL.P.cu ce obraz? cu ce obraz?, cu ce îndrăzneală?, cum?: cu ce obraz să mai ies eu în lume? ISP.

cu cevaşi

cu cevaşi, (înv. ) n-a lipsit mult să (nu) ..., cît p-aci să ...: cu cevaşi gramaticii români au agiuns la caos,călărind pe gramaticele latine.RUSSO.

cu cheltuială cu cheltuială, scump, costisitor: bunătatede copilă, crescută cu cheltuială prin pensioane.AL.

cu chezăşie ca ...

cu chezăşie ca ... (sau să ...), cu condiţia ca ...: primi cele zise de drac cu chezăşie însă ca el să-i ducăburduful cu bani.POP.

cu chibzuială

cu (chip şi) chibzuială, cu înţelepciune; cu prudenţă: a petrecut un an de zile, jucînd [cărţi] cuchibzuială.NEGR.

cu chip că ... cu chip că ..., sub pretext că ...: cu chip că eşti hazliu, îmi spui o mulţime de ... grosolănii.VLAH.

cu chip de a ...

cu chip de a ... (sau ca (să) ...), în aşa fel încît ..., astfel încît ...; cu gînd să ..., cu intenţia să ...: văzînd nişte lişiţe pe apă, zvîrrr! cu toporul într-însele, cu chip să ucidă vreuna.CR.

cu chiu, cu vai

cu chiu, cu vai sau cu (mare) chiu şi vai sau cu vai-nevoie, cu greu, cu trudă, după multă osteneală, cu

mult necaz: mă trezeşte mama într-o dimineaţă din somn cu vai-nevoie.CR.

cu chiuita

cu (sau de-a) chiuita, cu nemiluita, nenumărat, foarte mult: aţi umplut, cu chiuita, de cerneal-atîteacoale.VLAH.

Page 70: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

cu cinste

cu cinste, (în mod) onorabil, cinstit, cu faţă curată: ba încă îi da nădejde, şi coraj d-a cugeta, că negreşit îiva bate şi cu cinste va scăpa.PANN.

cu cioporul cu cioporul, (reg. ) cu toptanul, cu ridicata.

cu ciudă

cu ciudă, cu mînie, enervat: cînd o roagă şi căţeluşa şi părul şi fîntîna şi cuptoriul ca să îngrijească dedînsele, ea le răspunde cu ciudă şi în bătaie de joc.CR.

cu cîrdul cu cîrdul, (pop .) mulţi.

cu cît trece timpul cu cît trece timpul, pe măsură ce trece timpul.

cu claritate cu claritate, clar, limpede, desluşit: autorul descrie cu fineţe, cu claritate şi cu eleganţă.OD.cu coada între picioare cu coada între picioare, ruşinat, umilit: fuge ca cîinele cu coada între picioare. PANN. cu coaie cu coaie, 1) nejugănit; 2) (bărbat) viril; energic, îndrăzneţ: nu găseşti om cu coaie. MAG.IST.

cu coarne

cu coarne, (despre minciuni) de necrezut: această poveaste iaste căriia noi moldoveanii îi zicem minciunăcu coarne.CANT.

cu condiţia să ... cu condiţia să ..., cu obligaţia de a ...

cu consecvenţă cu consecvenţă, în mod consecvent.

cu convingere cu convingere, ferm, hotărît.

cu credinţă cu credinţă, credincios: cu credinţă să-l primim.CORESI.

cu crezămînt

cu crezămînt, cu adevărat, într-adevăr: dacă vrei cu crezămînt să te-ndrăgesc pe tine, tu te coboară pepămînt.EM.

cu cumpăna într-o mînă şi cu sabia în cealaltăcu cumpăna într-o mînă şi cu sabia în cealaltă, fals, făţarnic, ipocrit.

cu cumpăt

cu cumpăt (bun), (înv. ) chibzuit, cumpătat: omul cel muncitor şi cu cumpăt bun nu piereniciodată.MARCOVICI.

cu cununie cu cununie, căsătorit legitim: îşi luase femeie cu cununie.POP.

cu ... cu tot

cu ... cu tot (sau cu totul) sau cu tot cu ..., împreună cu ..., la un loc cu ...: mînînc merele cu tot cucoajă.SAD.

cu cuviinţă

cu (sau de, după, în) cuviinţă, cum se cuvine, cumsecade, cum trebuie, potrivit, nimerit, cu cale, corect,

bine, frumos, în ordine, metodic, cuviincios, convenabil, cuminte, înţelepţeşte: am făcut şi eu un praznic, ...şi am găsit de cuviinţă să te poftesc şi pe d-ta, cumătre.CR.

cu cuvînt de ... cu cuvînt de ..., 1) sub cuvînt de ...; 2) sub cuvînt că ...

cu deadinsul

cu deadinsul sau cu (tot) dinadinsul, anume, premeditat; morţiş, neapărat: ţinea cu tot dinadinsul să-şifacă feciorul popă .

cu de-amănuntul cu de-amănuntul, amănunţit, în detaliu.

cu de-a sila cu de-a sila, cu forţa; forţat, silnic: a duce lumea cu d-a sila la biserică.CAR.cu de destul cu de destul, (înv. ) destul: şi niminea nu iaste cu de destul spre mulţemita lui.CORESI.

cu de la sine putere

cu de la sine putere sau (înv. ) cu puterea sa, din proprie iniţiativă: o ţigancă aduse, cu de la sine putere,un lighean încărcat cu var.CĂL.

cu depărtare cu depărtare, (înv. ) cu greu, departe: această vie îmi era cu depărtare a o căuta. (a.1811).URIC.cu desăvîrşire cu desăvîrşire, complet, integral, în totalitate: era cu desăvîrşire chel.GALA.

cu două cugete cu două cugete, (înv. ) şovăitor: bărbatul cu doao cugete nu iaste aşedzat întru caile sale.COD.VOR.cu două feţe cu două feţe, prefăcut, făţarnic, ipocrit: om cu două feţe. cu două înţelesuri cu două înţelesuri, echivoc, ambiguu: vorbe cu două înţelesuri.cu drag cu drag, din toată inima, bucuros, prietenos: soarele ... privea la ei cu drag.EM.cu dragoste cu dragoste, plin de iubire: cu dragoste părintele priimi-va noi.CORESI.

Page 71: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

cu drept cu drept(ul), adevărat, drept, sincer: spuneţi-mi cu drept, cu mîna la piept.POP.

cu dreptate

cu dreptate, drept: dacă în una vi s-au părut cu dreptate, pentru ce în ceealaltă să paie cu strîmbătate?CONACHI.

cu drept cuvînt

cu drept cuvînt, pe bună dreptate, în mod întemeiat: ... cu drept cuvînt, te aşteptai să fii răsplătit, ... prinlaude meritate.OD.

cu droaia cu droaia, în număr mare: numai iacă au şi început a curge furnicele cu droaia.CR.cu duhul blîndeţii cu duhul blîndeţii, blînd, cu binişorul.

cu duiumul cu duiumul, în număr mare: au venit păsările cu duiumul, care de pe unde se găsea.POP.cu dulce cu dulce, (înv. ) plăcut: mă vei odihni cu dulce.DOS.cu dulceaţă cu dulceaţă, cu bunătate, plăcut: vorbea cu dulceaţă.cu durere în suflet cu durere în suflet, cu părere de rău, cu regret.

cu excepţia ... cu excepţia ..., (în) afară de ...: învăţase toată materia, cu excepţia ultimului capitol.

cu faţa curată

cu faţa curată sau cu obraz curat, nepătat, nevinovat, integru, cinstit: fuge ... la sfînta duminecă scăpîndcu obraz curat.CR.

cu fierbinţeală cu fierbinţeală, cu căldură, fierbinte; cu febră: brusc, simţi că-l ia cu fierbinţeală.

cu foc

cu foc, cu înflăcărare, cu înfocare: se puse în genunchi la tronul Dumnezeirii şi începu a se ruga aşa deduios şi aşa de cu foc.POP.

cu foc şi cu potop

cu foc şi cu potop, (înv. ) arzător, fierbinte, disperat: căzui cu faţa la pămînt plîngînd şi jăluindu-mă cu focşi cu potop.CR.

cu folos cu folos, folositor, profitabil, util: să ne fie cu folos.POP.cu forţa cu forţa, cu de-a sila: cum vine asta? vrei să intri în casa mea cu forţa? CEZAR.P.

cu frica lui Dumnezeu

cu frica lui Dumnezeu, pios, evlavios; păzitor al moralei creştine: era un creştin cu frica luiDumnezeu.POP.

cu frică

cu frică sau (înv. ) cu de-a frica, 1) (înv. ) sub ameninţare, prin forţă, de frică: îl feace cu de-a frica de-ispuse cine iaste. DOS. ; 2) speriat, cu teamă: vorbea cu frică.

cu frumuşelul cu frumuşelul, cu binişorul.

cu fruntea sus cu fruntea sus, curajos, plin de îndrăzneală.

cu fuga cu fuga, repede, degrabă, imediat: hai, deschideţi cu fuga, dragii mamii; cu fuga! CR.a se cufunda în somn a se cufunda în somn, a dormi adînc.

cu fundul în două luntri

cu fundul (sau cu curul) în două luntri, nehotărît, indecis; făţarnic, ipocrit: Golescu-Negru umblăşovăind, cu curu-n două luntri.GHICA.

cu gaidele în sus cu gaidele în sus, (reg. ) cu picioarele în sus: a doua zi, l-a găsit pe urs cu gaidele-n sus.CONV.LIT.cu genunchii la gură cu genunchii la gură, ghemuit, strîns.

a cugeta bine ...

a cugeta (în) bine (sau (în) rău) (cuiva) ..., (înv. ) a voi binele (sau răul) (cuiva), a avea gînduri, intenţii

bune (sau rele) (faţă de cineva): Domnul înţeleage cine ce gîndeaşte, de cugetă bine şi cearcă deDomnul.DOS.

cugetare bună

cugetare bună (sau rea), (înv. ) (bună sau rea) intenţie: tot cursul vieţii voastre vă veţi povăţui de bunăcugetare.DRĂGHICI.

a cugeta sfaturi a cugeta sfaturi, (înv. ) a unelti: cugetară sfeature ce nu putură sta.PSALT.cugetător de Dumnezeu cugetător de Dumnezeu, pios, evlavios:adunarea cea cugetătoare de Dumnezeu. MINEIUL.

cuget curat cuget curat (sau drept), conştiinţă liniştită, împăcată cu sine: cu cuget drept, fără făţărnicie.ANTIM.

Page 72: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

cu ghiotura cu ghiotura, 1) din belşug; 2) de-a valma, nemăsurat.

cu gîndul aiurea cu gîndul aiurea, distrat.

cu gîndul de a ... cu gîndul de a ..., cu intenţia de a ..., intenţionînd să ...

cu gîsca-n barbă cu gîsca-n barbă, cărunt.

cu gîsca-n traistă cu gîsca-n traistă, vinovat, cu musca pe căciulă; cu mîţa-n sac.

cu glamnică la inimă cu glamnică la inimă, topit de durere.

cu grabă cu grabă, grăbit, pe fugă, în grabă.

cu grămada

cu grămada, cu duiumul, la hurtă, cu nemiluita: cîrdurile de gîşte trec ... cu grămada d-a lungulBuzăului.OD.

cu greşeală

cu greşeală, (înv. ) din greşeală, greşit: cu greşală spun unii că se arseră de Mihaiu-vodă [acele

palaturi].BĂLC.

cu greu

cu (mare sau mult) greu (sau greutate), cu mare dificultate, anevoie: din sfera mea venii cu greu ca să-ţiascult chemarea. EM. ; cu mare greu găseşte drumul.CR.

cu grijă

cu (mare) grijă, 1) foarte îngrijorat: au stătut în Roman cu mare grijă de tatari.COSTIN ; 2) cu (mare)

atenţie, cu (mare) băgare de seamă: este un lucru prea cu grijă mare a ispiti.NEC.

cu gura jumătate

cu gura jumătate sau cu jumătate de gură, fără voie, de nevoie; fără convingere: Bun sosit la noi,voinice!, zise craiul cam cu jumătate de gură.CR.

cu gura plină

cu gura plină, 1) cu mîncarea în gură: strigă Titu cu gura plină.REBR. ; 2) (înv. ) cu toată gura, hotărît; 3)

cu răutate.

cu gura rece cu gura rece, pe nemîncate (şi nebăute): dă gîsca ceea ce aşteaptă musafirii cu gura rece.POP.

cu hamişa

cu hamişa, (reg. ) cu înşelăciune, în mod fraudulos: îngerul cel rău, ce cu hamişa voia să se vîre încer.POP.

cu hapca

cu hapca (sau cu japca), cu de-a sila, cu forţa: ai avea poftă să le răşluieşti o parte de pămînt ... cuhapca.AL.

cu hatalm cu hatalm, (reg. ) cu forţa, cu sila.

cu haz cu haz, hazliu, nostim, plăcut.

cu hotărîre

cu hotărîre sau cu toată hotărîrea, fără şovăială, în mod hotărît: să ştie cu hotărîre că-i va da de soţie pecea mai frumoasă muiere.ISP.

cu hurta cu hurta, (reg. ) cu grămada, cu toptanul: ce mi-i cere aşa cu hurta? CR.

cui cu cui scoate

cui cu (sau pe) cui (se) scoate (afară), o pasiune nouă face să se uite pasiunea dinainte: trăieşte caviermele în rădăcina hreanului, pînă va veni vremea ca cui pe cui să scoată.NEGR.

cui de tei

cui de tei, lucru pe care nu poţi pune nici un temei, în care nu te poţi încrede: nădejde pe el ca pe un cui detei.POP.

cu ifos cu ifos, cu foc, patetic: cîntau la psaltichie, colea, cu ifos.CR.

cui i-ar fi dat prin cap ?

cui i-ar fi dat (sau i-ar fi trecut) prin cap (sau prin minte)?, cine s-ar fi gîndit?: cui i-ar fi dat prin capcă, într-o bună zi, are să ajungă ditai ministrul? CEZAR.P.

cu imparţialitate

cu imparţialitate sau cu toată imparţialitatea, cu obiectivitate, cu detaşare: să fie admisibilă o aşacreaţiune? autorul, cu toată imparţialitatea, susţine că da.CAR.

cu inima deschisă cu inima deschisă, cu francheţe, cu sinceritate.

cu inima răcită cu inima răcită, speriat, îngrozit: cu inima răcită, observă tot ce se petrecea jos în curte.AGÂRB.cu inimă cu inimă, 1) energic, cu viaţă: împotriva noastră lucră el aşa de cu inimă.POP. ; 2) inimos, curajos.

cu inimă bună cu inimă bună, bucuros.

cu insistenţă cu insistenţă, cu stăruinţă: îl rugă cu atîta insistenţă, că-l înduplecă.VLAH.

Page 73: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

cu intenţia să ... cu intenţia să ... (sau de a ...), cu gîndul, cu planul de a ...

cu intenţie cu intenţie, intenţionat, dinadins: îmi cer iertare! n-a fost cu intenţie!cu intermitenţe cu intermitenţe, cu întreruperi, intermitent.

cu iuboste cu iuboste, (înv. ) cu drag, bucuros: cu iuboste făgăduiră noi fraţii.COD.VOR.cu iuţeala fulgerului cu iuţeala fulgerului (sau glonţului), (aproape) instantaneu.

cu izbîndă cu izbîndă, biruitor, victorios: s-a întors de la luptă cu izbîndă.

cu încredinţare

cu (bună) încredinţare, cu siguranţă, sigur: vrei să ştii cu-ncredinţare dragostea cît cuprins are?CONACHI.

cu îndelungul cu îndelungul, (înv. ) timp îndelungat.

cu îndestulare

cu îndestulare, 1) în belşug; din belşug: să poată avea lapte cu îndestulare. DRĂGHICI ; 2) în mare

măsură, din abundenţă, destul.

cu îndoire

cu îndoire, (înv. ) îndoielnic, incert, nesigur: este oare de cuviinţă a lăsa cineva un mic folos sigur, ca săcîştige altul mai mare cu îndoire? DRĂGHICI.

cu înfocare cu înfocare, cu înflăcărare, cu ardoare, cu pasiune: libertatea pe care o doream cu înfocare.BĂLC.cu înlesnire cu înlesnire, lesne, uşor, cu uşurinţă: pot cunoaşte cu lesnire ce dureri a încercat. PANN.

cu înţelepciune cu înţelepciune, (în mod) înţelept, cumpătat, prudent, chibzuit: vorbea cu înţălepciune şi supunere.ISP.cu înverşunare cu înverşunare, înverşunat, pornit: făcea totul cu înverşunare.cu jale cu jale, jalnic, trist: de ce plîngi cu jale? AL.cu judecată cu judecată, cu bun-simţ, cu tact: fata cea mai mare era mai tăcută şi mai cu judecată.ISP.a se culca cu găinile a se culca (odată) cu găinile, a se culca foarte devreme: baba ... se culcase odată cu găinile.CR.a se culca pe lauri a se culca pe lauri, a se mulţumi cu succesele obţinute în trecut;

a se culca pe o ureche

a se culca pe o ureche (sau pe cea ureche, pe urechea ceea, pe urechea aia), 1) a aştepta mult şi bine să

se împlinească o promisiune, o speranţă: nu crez să se fi culcat pe urechea aia şi să fi stat numai aşa, cudegetul în gură.ISP. ; 2) a nu-i păsa, a nu se sinchisi (de ceva).

a culca un arbore a culca un arbore, a tăia un arbore.

a culege aplauze

a culege (sau a smulge) aplauze(le) (cuiva), a fi aplaudat (de cineva): încheie în sfîrşit, printr-unremarcabil aforism filozofic şi politic, menit a smulge aplauzele colegului d-sale.CAR.

a culege de pe drumuri a culege de pe drumuri (pe cineva), a oferi mijloace de subzistenţă (cuiva).

a culege lauri a culege lauri, a avea succese mari; a deveni celebru.

cu limbă de moarte

cu limbă (sau cu grai) de moarte, ca ultimă dorinţă, exprimată pe patul morţii: a lăsat cu limbă de moarteca averea să-i fie împărţită săracilor.

cu lipici cu lipici, încîntător, atrăgător, seducător: vorba şi faţa-i era cu lipici.ISP.cu lopata cu lopata, în mare cantitate; cu grămada: curaj cu chila şi minciuni cu lopata. VLAH. cu luare-aminte cu luare-aminte, atent, cu grijă, cu atenţie: citeşte cu luare-aminte aceste pagini .

cu luna cu luna, cu plata la sfîrşitul fiecărei luni: fusese angajat cu luna .

cu lunile cu lunile, timp de luni de zile: nu dădea pe acasă cu lunile.cum, necum cum, necum, într-un fel oarecare, cumva: cum, necum, s-a descurcat şi de data asta.

cum ... iară

cum ... iară, (înv. ) deşi ..., totuşi ...; cu toate că ..., tot ...: cumu iaste aceasta drept ... a ne durea şi în toatepărţile a ne da ... iară noi usnele nu desfacem, să ne rugăm.CORESI.

cum a da tîrgul şi norocul

cum (sau ce) a (sau o) da tîrgul şi norocul, (reg. ) cum s-o nimeri, cum o da Dumnezeu, fie ce-o fi: apoi dă, tată, cum a da tîrgul şi norocul.CR.

cum adică? cum adică? sau adică cum?, ce vrei să spui?, unde vrei să ajungi?: cum adică? să plătesc tot eu?

Page 74: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

cu maiaua în cap cu maiaua în (sau la) cap, (glumeţ) ameţit de băutură.

cum ai zice

cum ai (sau s-ar) zice sau cum se cheamă (sau s-ar chema), (ca) de pildă, altfel spus, adică: cum s-ar zicela noi în ţărăneşte, era frumoasă de mama focului.CR.

cum am cumpărat-o, aşa o vînd cum am cumpărat-o, aşa o vînd, cum am auzit-o, aşa o spun mai departe.

cu mare alai cu mare alai, cu pompă.

cu mare caznă cu mare caznă, cu chin, cu chiu şi vai, cu greu.

cu mare ce

cu mare ce, cu mare greutate, după multă osteneală; (p.ext. ) în cele din urmă: după multă trudă, cu marece hălăduiesc de deschid uşa.CR.

cum ar fi ... cum ar fi ..., de exemplu, de pildă, bunăoară: o pasăre, cum ar fi ciocănitoarea.cu măiestrie cu măiestrie, priceput, îndemînatic, cu talent: cioplea lemnul cu măiestrie.cu măruntul cu măruntul, cu amănuntul.

cu mărunţuşul cu mărunţuşul, (înv. ) în cantitate mică, în detaliu.

cu măsură cu măsură, chibzuit, cumpătat, ponderat: şi la băutură să fii cu măsură.ZANNE.

cum ca să ...

cum ca să ..., (înv. ) pentru ca să ..., cu scopul de a ..., spre a ...: creade giudeţul cum să nu-i fie datstăpînul puteare într-acesta chip cum ca să-l ucigă.PRAV.

cum că ... cum că ..., că ...: şi simt cum că de braţu-mi un braţ uşor s-anină.EM.

cum de ...

cum de ..., cum se face că ..., din ce pricină, de ce: cum de nu cade trăsnetul să ardă pe nişte asemeneanecredincioşi! NEGR.

cum dracu? cum dracu?, ce naiba?

cum e cum e, ca (şi), precum: apă limpede cum îi lacrima.CR.cum e habarul? cum e habarul?, cum e, cum merg lucrurile?

cum e legea cum e legea, cum se cuvine, cum se cade.

cum e mai ... cum e mai ..., cît se poate mai ...: iaste preacurvariu şi iaste minciunos şi om cumu-i mai rău.PRAV.cum e obiceiul cum e obiceiul, cum se obişnuieşte, conform obiceiului.

cum era şi de aşteptat cum era şi de aşteptat, precum se putea prevedea.

cu merit

cu merit sau de merit, merituos: slujbele să fie ocupate numai de oameni cu merit.URIC. ; diplomă demerit.

cum e sfîntul şi colacul cum e sfîntul şi colacul, omagiul sau darul se măsoară după importanţa persoanei.

cu metodă cu metodă, sistematic, metodic.

cu mic, cu mare cu mic, cu mare, toţi, fără deosebire.

cu miez cu miez, (fig. ) substanţial; semnificativ: spunea numai lucruri cu miez.cu miile cu miile, în cantitate, în număr foarte mare: fluturii cu miile joacă pe cîmpie.IOSIF.cu milă cu milă, (înv. şi pop. ) jalnic, dureros: puica mea plînge cu milă.POP.

cu minte cu minte, cu judecată sănătoasă; (p. ext. ) înţelept, cumpătat: erai mult mai cu minte pe cînd erai nebun.AL.cu minune cu minune, (înv. ) uimitor.

cu mîinile goale cu mîinile goale, neînarmat.

cu mîinile în şolduri

cu mîinile în şolduri (sau încrucişate), 1) impasibil; inactiv; 2) fără nici o grijă, fără bătaie de cap; în voie,

în larg: ai găsit un sat fără cîni şi umbli cu mînile în şolduri.POP.

cu mîinile la piept

cu mîinile (încrucişate) la (sau pe) piept, 1) inactiv: stă nemişcat pe spate, cu mîinile la piept.ARGHEZI ;

2) (înv. ) cu mîinile împreunate în semn de închinăciune, de respect; 3) decedat, mort.

Page 75: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

cum îi plesneşte prin cap

cum îi plesneşte (sau îi trăsneşte) prin (sau în) cap, cum îi vine, cum poate (mai bine), cum se pricepe:

am văzut scriind fiecare cum îi plesnea în cap.NEGR.cum îi vine pe ţăcălie cum îi vine pe ţăcălie, cum doreşte, cum are chef.

cu mîna cu mîna, de mînă, manual.

cu mîna cuiva cu mîna cuiva, cu ajutorul (cuiva): scosu-i-ai ca oile oamenrii tăi cu mînra lui Moiseiu.PSALT.

cu mîna goală

cu mîna goală, fără a aduce sau a lua ceva; fără a-şi fi atins scopul: cu mîna goală nu mă mai întorcacasă.DELAVR.

cu mîna lui

cu mîna lui (a mea, a ta etc.) sau cu mîinile lor (ale noastre, ale voastre etc.), direct, personal, din

proprie iniţiativă: mai bine să-şi facă moarte cu mînule sale.NEC.cu mîna pe conştiinţă cu mîna pe conştiinţă (sau pe inimă), cu conştiinţa curată; deschis, sincer.

cu mîncare cu mîncare, (înv. ) roditor.

cum m-a făcut mama cum m-a (te-a, l-a etc.) făcut mama,foarte: era curat cum îl făcuse mă-sa.ISP.cum mai de cum mai de, (înv. ) cît mai: să vie cum mai de sîrg la curte.COSTIN.cum mai poţi? cum mai poţi?, (înv. ) ce mai faci?, cum o mai duci?

cum mi-o fi scris cum mi-o fi scris, cum mi-o fi dat, cum mi-e sortit.

cum nu!

cum (să sau de) nu!, 1) de ce nu?, desigur!, fireşte!, mai încape vorbă?, se poate altfel?, vezi bine!:

mîndruliţă, ochii tăi, bine seamănă cu-ai mei! - da cum, foc, n-ar sămăna, că-s făcuţi pe seama ta.POP. ; 2) vorbă să fie!, da de unde?: eu gîndesc că s-a da după mine şi s-a face şi ea bună; - i ... hî! da, cum nu!CR.

cum nu şi ... cum nu şi ..., (înv. ) ca şi cum nu ...: strica-să-vor aceale tocmeale, cum nu şi s-are fi făcut.PRAV.MOLD.cu moartea-n suflet cu moartea-n suflet, disperat, deznădăjduit: Arald cu moartea-n suflet ... pe jeţ tăcut se lasă.EM.cu modru cu (sau la) modru, (reg. ) nimerit, potrivit: să n-apuce codru, unde nu-i de modru.COŞBUC.

cum o mai hălăduieşti?

cum o mai hălăduieşti?, cum o mai duci?, cum trăieşti?; halal să-ţi fie!, bravo ţie!, să-ţi fie de bine!: de i-ar impinge păcatul să-mi deschidă uşa, halal să-mi fie! CR.

cu moţ

(mai) cu moţ, (iron. ) 1) (mai) răsărit, (mai) breaz: cum te-ai brodit tu mai cu moţ, mai firoscos decît noitoţi.POP. ; 2) (despre exprimare) (mai) aleasă, (mai) plastică, (mai) spumoasă: spune-le niţel mai cu moţ,iar nu aşa, odoronc-tronc, ca din topor. POP.

cumpănă de viaţă cumpănă de viaţă (sau de moarte, de pierire), pericol de moarte: lumea stă în cumpănă de peire.BĂLC.a cumpăni din ochi a cumpăni din ochi, a evalua, a cîntări din ochi.

a cumpăra cărbuni de la faur

a cumpăra cărbuni de la faur (sau orz de la gîşte), a cumpăra de la un intermediar, a cumpăra la un preţ

exagerat de mare.

a cumpăra pe nimica toată a cumpăra pe nimica toată, a cumpăra foarte ieftin.

a cumpăra vremea a cumpăra vremea, a cîştiga timp.

cumpătul vremii

cumpătul vremii, (înv. ) conjunctură: împăraţilor Ţarigradului căutînd, şi domnii Volohiii, după cumpătulvreamii, şi rudenii, şi cuscrii cu craii lor să facă, precum au şi făcut.CANT.

cum poate

(care sau cine) cum poate, după puterile, după posibilităţile fiecăruia: [iedul] cel mijlociu, ţuştiu! iute subun chersin; se înghemuieşte acolo, cum poate.CR.

cum rămîne ? cum rămîne (cu ...)?, ce se întîmplă (cu ...)?: omul putea să nu ne deie nimic, şi atunci cum rămînea? CR.cum s-ar prinde cum s-ar prinde, (înv. ) cum s-ar zice: să vă fie sfîntul Vasili ogurliu, cum s-ar prinde.AL.

Page 76: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

cum să ...

cum să ..., (înv. ) 1) să ...: au jurat cu Brutcum să nu mai sufere craiu asupra sa. COSTIN ; 2) ca să ...:

aşteaptă cum toţi să se întoarcă.CORESI.

cum să fac să ...?

cum să fac (ca) să ...?, în ce chip să procedez (ca) să ...?: o învăţă cum să facă să iasă şi de astă datăbiruitoare.ISP.

cum să nu! cum să nu!, desigur.

cum se cuvine

cum se cuvine, după cum se cere, cum se cade; temeinic, zdravăn: mereu citeşte spre a şti cum secuvine.EM.

cum se face că ... ?

cum se face că ... (sau de ...)?, cum e posibil că?: fata nu se putea dumiri cum se face că bărbatu-său ziuaera porc şi noaptea om.ISP.

cum nu se mai află cum nu se mai află (pe lume), cum nu mai există, fără asemănare; extraordinar.

cum se nimereşte cum se nimereşte, cum dă Dumnezeu, oricum.

cum se poate?

cum se poate?, cum e posibil?, de necrezut!: cum se poate? douăsprezece pahare, d-ta care eşti atît dedelicată! AL.

cum se zice cum se zice, adică: om de gios, cum se zice ţăran.PRAV.cum stai cu ...? cum stai cu ...?, cum o duci cu ...?: cum stai cu sănătatea?

cum şi

cum şi, 1) la fel ca ..., întocmai ca ...: datori sîntem ... a mulţemi lu Dumnezeu, cum şi Iov.CORESI ; 2)

precum şi: au pornit spre biserică şi bărbaţii, şi femeile, cum şi copiii.

cum şi ce

cum şi (în) ce (fel sau chip), 1) explicit, amănunţit, detaliat: dacă i-am spus cum şi ce, moare de dor ca săte cerceteze.BARAC ; 2) prin ce întîmplare, cum anume: nu ştiu însă cum şi ce fel ne aduse vorba a pomenidespre grauri.OD.

cum te văd şi cum mă vezi

cum te văd şi cum mă vezi, (fam. ) mai încape vorbă?, pe onoarea mea!: sînt adevărate toate acestea? -uite, cocoane, cum te văz şi cum mă vezi.FIL.

cum trebuie cum trebuie, aşa cum se cuvine, cum se cade, bine: îl aşază cum trebuie, pune roata la loc.CR.cum ţi se pare? cum ţi se pare?, ce părere ai?

cu multă bucurie cu multă bucurie, din toată inima.

cu multă caznă cu multă caznă, după multe eforturi, cu greutate.

cu multă uşurinţă cu multă uşurinţă, fără efort, uşor.

cu multul cu multul, (înv. ) în cantitate mare: luă mai cu asupră cu multul de la-mpăratul.DOS.

cu mulţumită cu mulţumită, (înv. şi pop. ) cu vorbe de mulţumire: cu mulţămită pre tine pururea te mărim.MINEIUL.cu mustrare cu mustrare, cu reproş.

cumuşi

cumuşi, (înv. ) 1) aşa cum, după cum: au înfruntat ... pre împărat ... făcîndu-l eretic ..., cumuş [i] era.DOS. ; 2) în timp ce, pe cînd: cumuş [i] înnoptam pre mare noaptea într-aceste părţi, să feace turbureală înmare.DOS. ; 3) de îndată ce: [bucatele] să le ia acesta ispravnic, cumuş [i] va muri stăpînul.PRAV.

cum vine asta? cum vine asta?, ce vrea să spună asta?, ce înseamnă asta?

cum vine vorba cum vine vorba, cum se zice.

cum vrei cum vrei, cum crezi (că e mai bine), cum pofteşti.

cu nart cu nart, cu măsură, cu socoteală, cu moderaţie.

cu nasul în jos cu nasul în jos, umilit; supărat.

cu nasul zbîrciog

cu nasul zbîrciog, cu aere de superioritate, dispreţuitor: vine de la Paris, izmenit, cu monoclu-n ochi, cunasul zbîrciog, parcă tot îi pute ceva.VLAH.

cu nazar cu nazar, (despre cai) sperios, nărăvaş.

Page 77: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

cu năbădăi cu năbădăi, plin de temperament; năbădăios.

cu năpaste

cu năpaste, (înv. şi reg. ), 1) (pe) nedrept: mamonul învaţă să apucăm şi să luăm cum putem şi cu strîmbulşi cu asupreală şi cu năpaste.VARLAAM ; 2) cel mult, aproximativ: să fi avut cu năpaste douăzeci şi opt deani.HOGAŞ.

cu nările în vînt

cu nările în vînt, semeţ şi avîntat, (p. ext. ) mîndru, ţanţoş, sfidător: roibii cu nări- le-n vînt vor trece înmîndru galop.COŞBUC.

cu năvală cu năvală, (înv. ) năvalnic: mergea turcii cu năvală asupra polcurilor leşeşti.NEC.

cu neadormire

cu neadormire, (înv. şi pop. ) 1) atent, cu grijă: să privegheze cu neadormire asupra fericirii mele.HEL. ; 2) neîncetat, fără răgaz: fiarele ... ziua şi noaptea păzesc cu neadormire.ISP.

cu neastîmpăr cu neastîmpăr, nerăbdător, cu nervozitate: începe a se învîrti prin casă cu neastîmpăr.CR.cu neaşteptare cu neaşteptare, (înv. ) imediat, neîntîrziat.

cu necaz cu necaz, anevoie, dureros: că-n sufletu-i pămîntul se zbate cu necaz.EM.

cu necesitate

cu necesitate, în mod necesar: nu întrevăzură fundamentele istorice mai adînci care au produs cunecesitate acele forme [de civilizaţie].MAIOR.

cu necurmare

cu necurmare, (înv. ) necontenit: nu s-a văzut nici o naţie care să fi petrecut cu necurmare zile senine şinorocite.MARCOVICI.

cu nedumerire

cu nedumerire, 1) nedumerit: se uită cu nedumerire în spate.ISP. ; 2) (rar ) în neştire, fără rost: privind cunedomirire, ... bălăcea cu nuiaua prin apă.ISP.

cu nefolosinţă cu nefolosinţă, (înv. ) fără folos.

cu neîncetare cu neîncetare, (înv. ) continuu, necontenit: o privesc cu nencetare.CONV.LIT.cu neîndemînă cu neîndemînă, (înv. ) greu, dificil, cu eforturi: şi pre noi cu neîndemînă ne-au făcut.N.COSTIN.

cu neîndurare cu neîndurare, fără milă, cu cruzime: a strîns cu nendurare grădini, livezi, cirezi, hambare.ARGHEZI.

cu nejudecată

cu nejudecată, fără a fi fost judecat; abuziv, samavolnic: puteau să scurteze viaţa cui pofteau, cunejudecată.ARGHEZI.

cu nemară cu nemară, (înv. şi reg. ) nesigur, incert;problematic.

cu nemilostivire cu nemilostivire, (înv. ) fără milă, fără cruţare, crud, nemilos: tăia în carne vie cu nemilostivire.ISP.

cu nemiluita

cu nemiluita sau (pop. ) cu nenumărata, din belşug; fără socoteală, nenumărat; cu ghiotura: nişte beţivicare, cît trăieşte lumea, beau cu nemiluita şi nu se îmbată.POP.

cu neorînduială cu neorînduială (înv. ), în dezordine, alandala: se turburară şi fugiră cu neorînduială.OD.cu nepăsare cu nepăsare, nepăsător: [frate-meu cel mare] se dă cu nepăsare după uşă şi trage zăvorul.CR.cu nepreget cu nepreget, fără preget.

cu neputinţă

cu neputinţă sau (înv .) cu neputere, 1) imposibil: strigaţi că e cu neputinţă a strica obiceiul.NEGR. ; 2)

(p.ext. ) imaginar, ireal: lumea ... cea aievea ne părea cu neputinţă.EM.

cu nerăbdare cu (sau în) nerăbdare, nerăbdător: nepotul @mpăratului Verde ne-o fi aşteptînd cu nerăbdare.CR.cu nervozitate cu nervozitate, nervos, cu crispare; cu nerăbdare, precipitat: trăgea din ţigară cu nervozitate.SAD.cu nesaţ cu nesaţ, cu aviditate, cu patimă nepotolită: să te privesc cu mult nesaţ.EM.

cu nestrămutare

cu nestrămutare, ferm, neabătut: este hotărît cu nestrămutare a merge în ajutorul fiinţei care a trimisnăframa pe pîrîu.GANE.

cu nevinovăţie cu nevinovăţie, cu candoare: se lipi de mă-sa cu un soi de îngerească nevinovăţie. HOGAŞ.

Page 78: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

cu nevoie

cu (mare sau multă) nevoie sau cu nevoi, (înv. şi pop. ) 1) (foarte) greu, anevoie, dificil: abia cu nevoieputum de ne coborîm la şes. DOS. ; 2) primejdios, periculos: aflînd într-un loc rîpos şi cu nevoie o micăpeşteră, lăcui într-însa.MINEIUL ; 3) de nevoie.

cu nevoinţa cuiva

cu (sau prin) nevoinţa cuiva, (înv. ) prin munca asiduă a cuiva, datorită eforturilor depuse de cineva: l-au ales la domnie cu nevoinţa şi cheltuiala lui Şerban Vodă.NEC.

cu nevoinţă

cu (multă sau mare, bună) nevoinţă sau cu toată nevoinţa, (înv. ) 1) cu rîvnă, cu elan: fieştecarele cugetă întru inima lui cu nevoinţă spre răutăţi.BIBLIA ; 2) anevoie, cu greu: plugariul cu multă trudă ară şiseamănă cu nevoinţă şi cu lacrăme.CORESI ; 3) stăruitor, zelos.

cu nici un chip

cu (sau în) nici un chip sau nici în- tr-un chip, în nici un caz, sub nici o formă, nicidecum: cea mai micănu voia, cu nici un chip, să se mărite.ISP.

cu nici un preţ

cu nici un preţ, în nici un caz, orice s-ar întîmpla, pentru nimic în lume: nu voiam să mai dorm cu niciun preţ.SAD.

cu nimara cu nimara, (înv. şi reg. ) la întîmplare, pe nimerite.

cu nimereală

cu nimereală, (înv. ), adecvat, judicios, potrivit: întru tine strigă toate şi spun că, cu nimereală, ţi-au datDumnezeu lăcaşul pe a sferei rotunzeală.CONACHI.

cu nimic cu nimic sau (înv. ) de nemică, în nici un fel, deloc: această leage nu-i bună de nemică. PRAV.

cu noaptea-n cap

cu noaptea-n cap, dis-de-dimineaţă, de (cu) noapte: cu noaptea-n cap, încă necîntaţi cocoşii, o scula şi otrimetea după munca cea mai grea.POP.

a cunoaşte ca pe apă a cunoaşte (sau a şti) ca pe apă, 1) a cunoaşte în amănunţime, în detaliu; 2) a şti pe din afară, pe de rost.

a cunoaşte cît colo

a cunoaşte (sau a vedea) cît (de) colo, a cunoaşte (sau a vedea) de departe, de la distanţă: se vedea cît decolo că vorbea cu înţelepciune şi supunere.ISP.

a cunoaşte din talpă

a cunoaşte din talpă (pe cineva sau ceva), (pop. ) a cunoaşte foarte bine (pe cineva sau ceva): numai cinea trăit mult cu Agatocle ..., precum am trăit eu, putea să-l cunoască din talpă.GANE.

a cunoaşte din vedere

a cunoaşte (sau a şti) din vedere (pe cineva), a cunoaşte, a şti (pe cineva) după înfăţişare, fără a fi făcut

cunoştinţă: o cunoştea numai din vedere.a cunoaşte faţa a cunoaşte faţa, (înv. ) a fi părtinitor: să nu cunoaşteţi faţa la judecată! MINEIUL.

a cunoaşte har cuiva

a cunoaşte (sau a şti) har cuiva, (înv. ) a fi recunoscător faţă de cineva: aşa plăteaşte Dumnezeu cui nu-iştie har de bine ce-i dă.MOXA.

a cunoaşte lumea a cunoaşte lumea, a avea experienţa vieţii.

a -şi cunoaşte lungul nasului

a (nu)-şi cunoaşte (sau şti) lungul (sau vîrful) nasului, a (nu) avea simţul măsurii; a avea (sau a fi lipsit

de) bună-cuviinţă: voia să-i arate că nu-şi cunoaşte lungul nasului.ISP.a nu cunoaşte moarte a nu cunoaşte moarte, a fi trainic, a dura.

a nu cunoaşte nici de nume a nu cunoaşte (ceva) nici de nume, a nu şti nimic (despre ceva).

a cunoaşte numai din nume

a cunoaşte (ceva) numai din nume, a cunoaşte (ceva) numai din auzite: [o biserică] pe care o cunoşteamnumai din nume. HOGAŞ.

cu-n ochi la făină şi altul la slănină cu-n ochi la făină şi altul la slănină, (fam. ) cruciş.

cu noimă

cu noimă, 1) logic, cu judecată; înţelept, cuminte: auzi boierul asemenea vorbe cu noimă.ISP. ; 2)

semnificativ, cu subînţeles: uneori îi zîmbea cu noimă, privindu-l pe sub geană.GANE.

cu noroc

cu (sau fără de) noroc, 1) cu (sau fără) succes, în (dez)avantajul (cuiva): românii, zice, s-au răcoşit asupralui Isachie împăratul, cu cari împăratul fără năroc războaie au avut.CANT. ; 2) prevestitor de (ne)fericire,

de (in)succes; purtător de (ne)noroc; de bun (sau rău) augur, (ne)norocos: ei doar au stele cu noroc şiprigoniri de soarte.EM.

Page 79: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

cu norocire cu norocire, (pop. ) cu noroc; bine: să-ţistăpîneşti împărăţia cu norocire.ISP.cunoscut ca un cal breaz cunoscut ca un cal breaz, foarte cunoscut.

cu nume de ...

cu (sau sub) nume(le) de ... (sau că ..., să ...), 1) cu titlu de ..., sub formă de ...: i-a dat un milion cu numede împrumut ; 2) avînd numele de ..., numit ...: un cal învăţat cu nume de Graur.POP. ; 3) sub pretext că ...,

motivînd că ...: baba se urcă în pod, cu numele să le aducă slănină.POP.cu numele (numai) cu numele, (numai) de formă; în aparenţă: sîntem creştini numai cu numele.HEL.

cu numirea cuiva

cu numirea cuiva, (înv. ) cu invocarea cuiva (în special a unei divinităţi): făcea mari minuni cu numirealui Hristos.MINEIUL.

cu numire de ...

cu numire (sau cu numiri) de ... sau (înv. ) cu numire că ..., cu titlul de ..., (p.ext. ) sub pretextul ..., ca şi

cum ...: cu numiri cum că tai cherestea pentru trebuinţa unei case. VĂC.cunună de lauri cunună de lauri, (fig. ) faimă, glorie.

cu nuri

cu nuri, 1) (despre femei) atrăgătoare, apetisantă: o demoazelă cu nuri.CEZAR.P. ; 2) (fig. ) favorabil:

soarta începe a fi cu nuri.AL.cu oasele pisate cu oasele pisate, (pop. ) 1) foarte obosit: soseşte în Bucureşti cu oasele pisate. CAR. ; 2) bătut măr.

cu ochii cît ceapa

cu ochii cît ceapa (sau cît cepele), cu ochii umflaţi (de plîns): ochii i-au ieşit afară din cap, cît cepele demari.CR.

cu ochii închişi

cu ochii închişi, 1) fără discernămînt, orbeşte; 2) pe de rost; foarte uşor, fără greutate: spunea lecţiile cuochii închişi.

cu ochii pierduţi cu ochii pierduţi, privind în gol; în extaz.

cu ochii ţintă la ...

cu ochii (sau cu privirea) ţintă la ... (sau pe ...), cu privirea pironită la ... (sau pe ...): toţi rămîn uimiţi înfaţa ei, cu privirea ţintă.CAR.

cu o falcă în cer şi alta în pămînt

cu o falcă în cer şi (cu) alta (sau una) în pămînt, 1) (în basme) cu gura larg deschisă: venea zmeul celbătrîn c-o falcă-n cer şi alta în pămînt.POP. ; 2) (fig. ) cuprins de mînie, furios la culme: pe cînd Reşid eraurgisit ..., soseşte generalul Mencicof, cu o falcă în cer şi alta în pămînt.GHICA.

cu ogodul cu ogodul sau pre ogod, (înv. ) pe îndelete, fără grabă.

cu ora cu ora, angajat şi plătit după un tarif orar.

cu orbire cu orbire, fără a se mai gîndi; orbeşte: nebun cine se-ncrede în tine cu orbire! AL.

cu orice chip

cu orice chip sau în tot chipul, cu orice preţ, cu tot dinadinsul, pe toate căile, prin toate mijloacele: spînul vrea să-ţi răpuie capul, cu orice chip.DRĂGHICI.

cu orice preţ

cu orice preţ, cu oricîte eforturi, sacrificii, cu orice risc, în orice condiţii, neapărat: el se simţea obosit deatîta singurătate şi voia cu orice preţ să-şi găsească un prieten.POP.

cu orice risc cu orice risc, indiferent de riscuri, cu orice preţ.

cu orînduială cu orînduială, cu rost; organizat: toate se petrec ... prin lume şi prin viaţă cu orînduială.SAD.

cu osebire

cu osebire, 1) în special, mai ales: îi place mai cu osebire prepeliţă.SAD. ; 2) foarte: era dar cu osebirefiresc ca toţi să se uite la ei cu jind.MACED.

cu ostentaţie cu ostentaţie, în mod ostentativ, demonstrativ.

cu otuzbirul cu otuzbirul, (înv. şi reg. ) cu de-a sila.

cu pacoste cu pacoste, (înv. ) pe nedrept.

cu paralîcul

cu paralîcul, (înv. şi reg. ) în cantitate (foarte) mică; cu bani puţini: a vîndut cu paralîcul şi cubucata.CAR.

cu parul cu parul, cu de-a sila, cu forţa.

cu pasiune cu pasiune, înflăcărat; intens: începu să lucreze cu pasiune.REBR. cu paşi repezi cu paşi repezi, repede, grabnic: (fig. ) ţara ... mergea cu paşi repezi spre o ruinare totală.BĂLC.

Page 80: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

cu patimă cu patimă, pătimaş: cînta şi el cu patimă.CAMIL.P.cu patos cu patos, 1) entuziast; înflăcărat; 2) afectat, emfatic: îşi rosti oraţia cu patos.SAD. cu păcat cu păcat, greşit; nedrept, condamnabil: nu mai vorbi cu păcat şi nu te pune de-a curmezişul! POP.cu părere că ... cu părere că ..., (înv. ) sub pretextul că ...

cu părere de rău cu părere de rău, cu regret.

cu părul colilie cu părul colilie, cu părul complet alb.

cu păstru cu păstru, (înv. şi reg. ) cu măsură, cu economie; cumpătat: ştie a trăi cu păstru. PANN.

cu perdea

(mai) cu perdea, 1) (exprimat) pe ocolite, indirect: d-apoi, cu iertat să-mi fie, dar prea le zici cu perdea,de nu mai pricepe nimene.POP. ; 2) decent: [îi] vorbesc cu perdea ... ca să n-o ruşinez.CAR.

cu picătura cu picătura, 1) cîte puţin; 2) încet, cu greu.

cu picăţele cu picăţele, (reg. ; despre ouă) încondeiat.

cu picăţele

(nostim şi) cu picăţele, (fam. ) (despreoameni) atrăgător; plin de haz, picant: o demoazelă cu nuri şi cupicăţele.CEZAR.P.

cu piciorul în scara murgului cu piciorul în scara murgului, (făcut) în grabă, din fugă.

cu piciorul cu piciorul sau pe picioare, pe jos: e rău cu carul, dar mai rău pe picioare.POP.

cu pielea goală

cu (sau în) pielea goală sau (înv. şi reg. ) în piele sau cu pielea (sau pieile), 1) complet dezbrăcat, gol: i-au desbrăcat cu pielea şi i-au legat la stîlp la ger.N.COSTIN ; 2) sărac lipit pămîntului.

cu pieptul deschis cu pieptul deschis, direct, fără teamă: se duce cu pieptul deschis drept la palatul împăratului.CR.cu piper cu piper, (despre glume), picant, uşor indecent: anecdotă cu piper.cu pîntecele lipit de coaste cu pîntecele lipit de coaste, lihnit de foame.

cu pîrjol

cu pîrjol sau cu (mare) foc şi cu pîrjol, foarte intens şi foarte repede: şi, cu foc şi cu pîrjol, pe amor îl daude gol.AL.

cu plată cu plată, care costă, care se plăteşte: policlinica cu plată .

cu plăcere

cu plăcere, 1) bucuros, din toată inima: cu plăcere, te ascult, domnişoară! BARBU ; 2) (formulă de răspuns

la mulţumirile exprimate de cineva) n-ai (sau n-aveţi) pentru ce!: mulţumesc pentru invitaţie! - cu plăcere! ;

3) împăcat, liniştit: să te văd încaltea, vrednic eşti de comoara ce ţi-o las şi apoi să mor cu plăcere.CR.cu poala cu poala, în cantitate mare: şi-i duc vinu cu vadra şi paralele cu poala.POP.cu podobie cu (sau pre) podobie, (înv. ) cum se cuvine: şi pre podobie om fu fără păcate.CORESI.cu poftă cu poftă, din toată inima: a rîs cu mare poftă.CAR.cu porţile închise cu porţile închise, în secret: aţi lucrat voi între voi cu porţile închise.CAMIL.P.cu potcoavă cu potcoavă, (despre alfabet, scriere) chirilic.

cu precauţie

cu precauţie, cu grijă, cu băgare de seamă, cu mare atenţie, cu prudenţă, circumspect: am păşit cuprecauţie.GALA.

cu precădere

cu precădere, în primul rînd, înainte de orice; în (mod) special, îndeosebi, mai ales: căuta ... să-i ajute, cuprecădere asupra exigenţelor nobilimii.OD.

cu precugetare cu precugetare, (înv. ) cu premeditare: toate aceste rele nu le-a făcut cu precugetare.FIL.

cu predilecţie

cu (sau de) predilecţie, mai ales, îndeosebi: filologii ... cercetară cu predilecţie proprietăţile comune întredeosebitele limbi. MAIOR.

cu premeditare cu premeditare, (în mod) premeditat, intenţionat: [azi] se asasinează încet şi cu premeditare.CAMIL.P.

Page 81: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

cu pretenţie de ... cu pretenţie de ..., care vrea să pară ..., care ar vrea să fie ...: o sculă minusculă cu pretenţie de nas.TOP.

cu pretenţii

cu pretenţii sau cu pretenţie, 1) cu infatuare: o babă cu pretenţii, ... boită pe obraz cu suliman.HOGAŞ ;

2) pretenţios; de (un fals) rafinament: mobile cu pretenţii, canapele şi fotolii de lemn aurit.CĂL.

cu preţ

cu (mare) preţ, (înv. şi reg. ) 1) (foarte) scump (în bani): cine vrea să vînză marfa cu preţ, să o scoată lamezat.POP ; 2) (foarte) preţios, (foarte) valoros.

cu preţul ...

cu preţul ..., în schimbul ..., cu sacrificiul ..., cu riscul ..., cu efortul ...: vă vom apăra cu preţul vieţiinoastre.CAMIL.P.

cu pricina

cu pricina, (care este) în discuţie, în cauză; respectiv: viu şi teafăr, îl salută surîzînd chiar poetul cupricina.VLAH.

cu priinţă

cu (sau de) (mare) priinţă, (înv. ) 1) cu (multă) bunăvoinţă, cu amabilitate, prietenie, apropiat de ...: după cît se zvoneşte în ţară, e om cu priinţă pentru norod.SAD. ; 2) (reg. ) devotat, credincios, fidel, supus:

ceilalţi sfetnici nu mi-au fost cu priinţă.SAD. ; 3) folositor, util: Despot nu-i ţării de priinţă.AL.

cu prilej

cu prilej, 1) (înv. ) mult, din belşug: unul cu alalt iubindu-vă cu prilej.CORESI ; 2) (în superstiţii), aducător

de rele: vinerile-s cam cu prilej. POP.

cu primejdie

cu primejdie, (pop. ) 1) primejdios: ziseră că ar fi cu primejdie d-a înainta.BĂLC. ; 2) de rău augur: trei lucruri cu primejdie: mîţa blîndă, apă lină, cărbune potolit.CONV.LIT.

cu prioritate cu prioritate, în mod special, mai ales, îndeosebi, în primul rînd: drum cu prioritate .

cu prisos

cu prisos, 1) (înv. ) excesiv, exagerat: temerea cea cu prisos a viitorului, la mulţi oameni, este numai unobicei rău.MARCOVICI ; 2) într-o măsură care depăşeşte obişnuitul, normalul, cerinţele, aşteptările; cu vîrf

şi îndesat: veţi plăti cu prisos toate crimele seculare.CAR.

cu prisosinţă

cu (sau (înv. ) de, din) prisosinţă sau (înv. ) cu prisosire, mai mult (decît trebuie), în plus, (p.ext. ) din plin,

din belşug, din abundenţă: se bea cu prisosinţă.MACED.

cu priveghere

cu priveghere, (înv. şi pop. ) cu luare-aminte, cu grijă, cu atenţie: şi-n ţară şi-n afară să fiu cupriveghere.AL.

cu privire la ...

cu privire la ..., referitor la ..., raportat la ..., privitor la ..., în (ceea) ce priveşte ..., în privinţa ..., avînd în

vedere ...: se sfătuiră puţin cu privire la robi şi la prăzile de război.SAD.

cu probabilitate

cu probabilitate, în mod probabil: era un personaj care se putea întîlni cu probabilitate la oricelegaţie.CĂL.

cu profuziune

cu profuziune, din abundenţă, din belşug, din plin, în mare cantitate: sfărîmături de amforă sau de urnăfunerară aruncă marea cu profuziune.GALA.

cu promptitudine cu promptitudine, în mod prompt, repede şi la timpul potrivit: vei fi slujit cu promptitudine.STANCU.cu protecţie cu protecţie, influent.

cu prudenţă cu prudenţă, (în mod) prudent: neştiind locurile, înainta cu prudenţă.

cu pumnul

cu pumnul (sau pumnii), în mare cantitate; cu toptanul, cu ghiotura: a lua cu unul şi a da cupumnul.BARONZI.

cu puterea cu puterea, (reg. ) de-a valma, grămadă: intrară cu puterea în ogradă.

cu puterea

cu (de-a) puterea sau în putere, (înv. şi reg. ) cu forţa, prin violenţă; cu de-a sila: ni-e dragă şi nouă viaţaşi-averea, dar regii ne-o iau cu puterea.COŞBUC.

Page 82: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

cu putinţă

cu putinţă (sau (înv. ) putinţi), 1) (înv. ) bogat, înstărit: cei mai cu putinţă era mulţămiţi.NEC. ; 2) posibil,

admisibil: toate mărunţişurile cu putinţă.SAD.cu raita în sus cu raita în sus, (reg. ) cu picioarele în sus; cu gaidele în sus.

curată socoteală

curată socoteală, lucru clar, indiscutabil: curată socoteală: erai numai împărat, dar nu erai om, acum eştiom, fără să fii împărat. DELAVR.

cu răgaz cu răgaz, fără grabă, pe îndelete.

cu răstire

cu răstire sau cu răstiri, răstit: vede muierea în mîini cu un făcăleţ stînd, judecîndu-şi bărbatul cu răstiri,cu glas semeţ. PANN.

cu răsuflarea la gură cu răsuflarea la gură, abia respirînd.

a-şi curăţa obrazele

a-şi curăţa obrazele, (înv. ) a se dezvinovăţi, a se scuza: şi ei îşi curăţia obrazele cum n-au ştiutnimică.LET.

cu răutate cu răutate, răutăcios, maliţios: scriţi ... cum veţi putea, dar nu cu răutate.HEL.

cu regret

cu regret sau cu tot regretul, cu (multă) părere de rău: e cam prea larg în spate, i-ospun cu totregretul.MACED.

cu regulateţă cu regulateţă, (înv. ) cu regularitate: plătea cu cea mai mare sfinţenie şi regulateţă. (a.1835).URIC.

cu regulă cu regulă, (înv. ) ordonat, rînduit: aste oase, puse cu regulă în dulapuri, m-a măhnit şi m-a supărat.NEGR.cu repejune cu (sau în) repejune, (înv. şi pop. ) repede, iute: ei trec în repejune prin rîuri fără punţi.EM.cu repetiţie cu repetiţie, de mai multe ori: cască cu repetiţie.CEZAR.P.cu rezervă cu rezervă, cu îndoială: ştirile acestea trebuiesc primite cu multă rezervă.REBR.cu rezoluţie cu rezoluţie, cu hotărîre: vorbea cu rezoluţie.

a-i curge balele

a-i curge balele (după cineva sau ceva), (pop. ) a dori, a pofti, a rîvni (pe cineva sau ceva), a tînji (după

cineva sau ceva).

a-i curge din mînă numai miroznă a-i curge din mînă numai miroznă (cuiva), (reg. ) a fi priceput la orice.

a curge gîrlă

a curge gîrlă (sau pîrîu), a curge mult, din abundenţă: pe unde treceau ei cu paloşul în mînă, sîngele depăgîn curgea pîrîu.POP.

a-i curge grăsimea pe nas

a-i curge grăsimea (sau untura) pe nas (cuiva), (iron. ) a fi foarte slab, a fi slab ca un ţîr: calului ... îicurgea grăsimea pe nas de-ncălat şi zdravăn ce era.POP.

a curge hududoi a curge hududoi, (reg. ) a curge repede şi cu zgomot.

a-i curge mucii de gras a-i curge (cuiva) mucii de gras (ce e), (reg. ; iron. ) a fi foarte slab.

a-i curge numai miere a-i curge numai miere (cuiva), a-i merge toate din plin (cuiva).

a-i curge oasele a-i curge oasele (cuiva), a fi foarte slab.

a-i curge obielele

a-i curge obielele (sau flendurile, peticele) (cuiva) sau a curge obielele (sau flendurile, peticele) de pe

(sau după) cineva, a fi îmbrăcat sărăcăcios, în zdrenţe; (p.ext. ) a fi sărac: curgeau oghelele dupădînşii.CR.

a curge pînză a curge pînză, (despre ape, ploi) a curge continuu şi abundent.

a-i curge sudori

a-i curge sudori(le) (cuiva), 1) a transpira abundent; 2) a munci din răsputeri: şi tot aşa muncindu-seNecuratul, de-i curgeau sudorile, ... se făcu pămîntul.POP.

cu risipire cu risipire, din abundenţă, din belşug: dragostea ce-mi dai cu risipire mie.NEGR.

curîndă vreme (în) curîndă vreme, (înv. ) în scurt timp, peste puţină vreme: în curundă vreame vei naşte făt.CANT.

curînd sau mai tîrziu

(mai) curînd (sau mai devreme) sau mai tîrziu sau (mai) tîrziu ori mai curînd, acum sau altădată, odată

şi odată, într-o bună zi, cîndva: adevărul va ieşi la lumină mai devreme sau mai tîrziu .

Page 83: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

cu rînduială

cu (bună sau multă) rînduială sau după (sau cu) toată rînduiala, ordonat, disciplinat; cum se cuvine; cu

chibzuială: le aşeză în mijlocul mesei, pe încet şi cu rînduială. NEGR.cu rînduială la cap cu rînduială la cap, chibzuit: te ştiam om cu rînduială la cap.HOGAŞ.cu rîndul cu rîndul, cu schimbul: stam la masă toţi împreună, făcînd mîncare cu rîndul.CR.

a-l curma foamea

a-l curma foamea (la maţe, la inimă) (pe cineva), a simţi dureri (în stomac) din cauza foamei, a fi foarte

flămînd: îi curmase foamea, de flămînzi ce era.POP.a curma o discuţie a curma o discuţie, a pune, brusc, capăt unei discuţii.

a curma pămîntul

a curma pămîntul, 1) a bate ţara în lung şi-n lat, a străbate ţări şi mări; 2) (fig. ) a se face luntre şi punte; a

face pe dracu-n patru.

a i se curma răsuflarea

a i se curma (sau a i se tăia, a i se opri, a-i pieri) răsuflarea (sau respiraţia) (cuiva) sau a fi cu

răsuflarea oprită (sau tăiată), a fi copleşit de o emoţie puternică, a nu mai putea respira: cînd ajung cu eaalături, răsuflarea mi se curmă.EM.

a curma tăcerea

a curma (sau a întrerupe, a rupe, a sparge) tăcerea, a vorbi în mijlocul tăcerii generale: aveţi lume multăla pomană, rupse ea, într-un tîrziu, tăcerea.AGÂRB.

a-şi curma viaţa a-şi curma viaţa, a se sinucide.

cu rost cu rost, cu rînduială, judicios.

curs de vreme

curs de vreme (sau de vremi), (înv. ) termen, dată: de să va zălogi acelaşi zălog în doao cursuri de vremi... CARAGEA.

a curs multă cerneală pe acest subiect a curs multă cerneală pe acest subiect, s-a scris mult despre acest subiect.

cu ruptoare

cu ruptoare, (înv. ) cu toptanul, cu ridicata, cu ruptul: li se dau cu ruptoare de cătră ţiitorii căsăpiiloracele pelcele. (a.1805).URIC.

cu ruptul

cu ruptul sau cu rupta, (reg. ) 1) în acord; cu ziua (sau săptămîna, luna): am luat cositul cu ruptul.POP. ; 2) (despre cantitatea muncii) impus, dinainte stabilit: că mă bate-n toate zilele şi-mi dă lucru curuptul.POP. ; 3) cu toptanul; en gros.

cu ruşine

cu (sau plin de) ruşine, (înv. ) dezonorat, compromis: căci mai bine este supus lăudat decît cu ruşine domnşi atîrnat.BOL.

cu sabia scoasă

cu sabia scoasă, gata de luptă, de atac (cu sabia): pe cînd vrea să iasă pe uşă, apare micul maior deroşiori cu sabia scoasă şi-i opreşte trecerea.CAR.

cu sacul cu sacul, în cantitate (foarte) mare, din abundenţă: geaba binele cu sacul după ce moare săracul.PANN.cu saţiu cu saţiu, (înv. ) îndelung, mult timp: şi cu saţiu a petrecut în tovărăşia lui.NEC.cu sălbăticie cu sălbăticie, fioros, crunt; crud: îl biciuia cu sălbăticie, ca ieşit din minţi.SAD.

cu sănătate

cu sănătate, în condiţii bune, fără necazuri; cu bine: marţi, de-om ajunge cu sănătate, amsă ieu nepotul cumine.CR.

cu săptămîna cu săptămîna, (pe) timp de o săptămînă: nu te văd cu săptămîna şi eşti negru ca şi tina.POP.

cu săptămînile

cu săptămînile, timp de mai multe săptămîni; (p.ext. ) timp (relativ) îndelungat: umbla vara prin munţi cusăptămînile.VLAH.

cu scaun la cap

cu scaun la cap (sau la minte, la judecată), (fam. ; despre oameni) cu judecată temeinică, chibzuit,

cumpătat: acesta-i om mai cu scaun la cap.SAD.

cu scăzămînt

cu scăzămînt, (înv. ) în mod incomplet: această nelegiuită ... tainele ei nu le spune decît tot cuscăzămînt.CONACHI.

cu schepsis

cu schepsis, (în mod) bine socotit, chibzuit, gîndit: sînt alte roluri mai cu schepsis de jucat, dacă vinevorba să joci şi niţel teatru în viaţă.CEZAR.P.

Page 84: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

cu schimbul cu schimbul, rînd pe rînd, alternativ: doctorii au făcut cu schimbul la căpătîiul ei.VINEA.

cu scrisul

cu scrisul sau cu scrisoare, (înv. ) în scris: care nu se pot arăta cu scrisul cîtă răsipă şi pagubă auavut.LET.

cu scumpătate

cu scumpătate, (înv. ) cu drag, cu plăcere; cu scumpete: m-am folosit mult de privilegiul ce aveam noi,banii de aur, a fi strînşi cu scumpătate la pieptul lor.AL.

cu seamă cu seamă, (înv. ) cu rost.

cu semeţie cu semeţie, în mod semeţ, semeţeşte: nu-mi este de vînzare ... răspunse cu semeţie feciorul.ISP.

cu seninătate

cu seninătate, cu calm, liniştit, netulburat; cu indiferenţă: oamenii din Ţara Oltului pot să contemplecrestele înalte ale munţilor cu seninătate şi mîndrie.BOGZA.

cu sentiment cu sentiment, (fam. ) cu pasiune: băteaclapele pianului cu mult sentiment.VLAH.

cu seriosul

cu (tot) seriosul, cu toată seriozitatea, cu toată convingerea, fără glumă: asta, în Ţara Românească, senumeşte, cu tot seriosul, sistemă democratică.CAR.

cu seriozitate

cu (mare) seriozitate sau cu toată seriozitatea, 1) cu convingere, cu tărie, fără glumă, în mod serios: la această părere, aruncată cu toată seriozitatea ..., toţi ceilalţi fac nişte ochi mari.CAR. ; 2) cu mare atenţie,

cu conştiinciozitate, temeinic, în mod competent: rîndunica îşi face cuibul cu seriozitate, albina strîngemiere la fel.CĂL.

cu sete

cu (sau (reg. ) în) sete, 1) cu putere, cu înverşunare; violent, foarte tare: bine vorba nu-şi sfîrşea,murguleţu-şi repezea şi cu sete mi-l lovea. POP. ; 2) cu pasiune, cu asiduitate; stăruitor: şi cuvîntaţi toţi cusete ca Dumnezeu să mă ierte. POP. ; 3) cu multă poftă, cu lăcomie, cu nesaţ: ar fi tras cu sete cîtevafumuri de tutun.CEZAR.P.

cu seu cu seu, (reg. ) (despre oameni) respectat, bine văzut.

cu sfătoşenie cu sfătoşenie, cu înţelepciune: ce-o fi, om vedea, încheie cu sfătoşenie Tase chiristigiul.CAMIL.P.

cu sfială

cu sfială sau cu sfiiciune sau cu sfiire, sfios; timid; temător: întinse cu sfială mîna spre capulbăiatului.CAR.

cu sfinţenie

cu (mare sau cea mai mare) sfinţenie, 1) cu evlavie: din cînd în cînd făcea şi cîte o mătanie spre răsărit,lipindu-şi cu sfinţenie fruntea de pămînt.HOGAŞ ; 2) cu respect; cu veneraţie: ne vorbeşte întotdeauna cumare sfinţenie despre dumneata.CEZAR. P. ; 3) în mod corect; cu exactitate; cu rigurozitate: hai, porneştepînă te văd, şi-ţi fă datoria cu sfinţenie.CR. ; 4) cu mare atenţie; cu grijă deosebită: am cetit cu sfinţenietoate gazetele.CAR.

cu siguranţă

cu siguranţă, 1) indiscutabil, neapărat, negreşit, precis, sigur: era un om sau era un urs? iată ceea ce,deocamdată, nu putui şti cu siguranţă.HOGAŞ ; 2) în mod hotărît; ferm: fără de tine nu mă duc - amrăspuns cu siguranţă.AL.

cu sila

cu (de-a) sila sau de(-a) sila sau de (sau în, cu) silă, cu forţa, fără voie, abuziv, silnic: mai cu binele, maicu de-a sila, l-a luat acasă.CAR.

cu sinceritate

cu sinceritate, sincer; din toată inima: oamenii care doresc cu sinceritate progresul ... vor putea fiapreciaţi de naţiune.GHICA.

cu sistem cu sistem, ordonat, disciplinat, metodic: începu cu sistemă o minuţioasă expunere. CEZAR.P.

cu situaţie

cu situaţie, cu o stare materială, cu o poziţie socială bună: e om aşezat şi cu situaţie şi a venit la el săîntrebe ce fac.CĂL.

cu sînge albastru cu (sau de) sînge albastru, de familie nobilă, de neam mare.

cu sînge rece cu sînge rece, cu calm, cu stăpînire de sine: proşti, dar mulţi, răspunse Lăpuşneanu cu sînge rece.NEGR.

Page 85: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

cu sîrg

cu (sau de, în, (înv. ) în de) sîrg, în grabă; cu repeziciune; imediat; (p.ext. ) curînd: s-au îngrozit şi de sîrguau ieşit de supt cort afară.NEC.

cu socoteală că ...

cu socoteală că ..., (înv. ) cu condiţia ca ...: i-au răspuns cîrciumarul că-l va ierta, cu socoteală că la toatesă zică că-mi place.BARAC.

cu sudoarea frunţii cu sudoarea frunţii, prin muncă: vreau să-mi cîştig hrana cu sudoarea frunţii mele. POP.cu surle şi trompete cu surle şi trompete (sau tobe, trîmbiţe), cu multă zarvă.

cusut cu aţă albă cusut cu aţă albă, bătător la ochi, izbitor, flagrant.

cu şezămînt cu şezămînt, (înv. ) stabil, sigur.

cu şir cu şir, (în mod) coerent; (în mod) logic: unde să-i scoţi vorbă cu şir din gură? MACED.

cuşmă frigiană cuşmă frigiană, bonetă frigiană: batalioane a plebei proletare cu cuşme frigiene şi arme lucitoare.EM.

cu şoşele , cu momele

cu şoşele (sau cu şoptele, cu tocmele), cu (sau şi) momele sau cu momele, cu şoşele, cu minciuni, cu

înşelătorii: ademenea pe altele cu şoşele, cu momele şi, cînd le încolţea, vedeau pe dracul.MACED.

cu ştiinţa cuiva

cu (sau fără) ştiinţa cuiva, cu (sau fără) cunoştinţa cuiva; cu (sau fără) asentimentul cuiva: vărsarea desînge s-a făcut fără voia mea şi fără a mea ştiinţă.CAMIL.P.

cu ştiinţă cu ştiinţă, (rar ) învăţat, instruit; erudit, savant: om iscusit şi cu ştiinţă.DELAVR.

cu ştiinţă de cauză

cu ştiinţă de cauză, în cunoştinţă de cauză: materia ei [a cărţii], tratată cu seriozitate şi cu ştiinţă decauză de către conştiinţiosul autor.OD.

cu ştiinţă

cu (sau întru, prin) ştiinţă sau fără ştiinţă, (ne)ştiind, (ne)avînd cunoştinţă (de ceva); (ne)fiind conştient;

cu (sau fără) voie: mă jur ... că n-am pus cu ştiinţă asemenea iscălitură.SAD.cu ştire cu ştire, (înv .) pe ştiute: nu va veni împărăţia lu Dumnezeu cu ştire.CORESI.

cu ştirea cuiva

cu (sau (înv. ) prin) ştirea cuiva sau fără (de) ştirea cuiva, cu (sau fără) cunoştinţa cuiva; cu (sau fără)

învoirea, încuviinţarea cuiva: iartă-mă dacă, fără ştirea mea, te-am supărat cu ceva.VLAH.

cu tabiet

cu tabiet sau cu tabieturi, cu deprinderi fixe; cu ritual, cu pedanterie, tabietliu; (p.ext. ) cu atitudini, cu

apucături boiereşti: Traian n-ar fi păţit atîtea nevoi spre a învinge pe daci, deacă i-ar fi găsit ... trăgînd cutabiet din narghilea.OD.

cu tahmin

cu tahmin sau cu tahminuri, (înv. ) aproximativ: să vă fac o socoteală cu tahmin, ca să vedeţi cît de multvă amăgiţi.FIL.

cu tălaba cu tălaba, cu grămada, în număr mare.

cu tărie de cuvînt

cu tărie de cuvînt, convingător: era în stare să te facă să crezi că are dreptate: pentru că era un om cumultă tărie de cuvînt.CAR.

cu tărie

cu (sau în) (mare sau multă) tărie sau cu toată tăria sau (înv. ) cu (de-a) tăria, 1) tare, puternic: arme cu tărie, suflet românesc, vis de vitejie, fală şi mîndrie, dulce Românie, asta ţi-o doresc! EM. ; 2) categoric,

ferm, curajos, energic: inexact! a protestat domnul Arghir cu tărie. VINEA ; 3) cu intensitate: această pasiune cerească sau infernală ... nu poate să se manifesteze cu tărie.FIL. ; 4) (înv. ) cu împuternicire

legală, valabil; plauzibil: iară de nu vor avea mărturii nice o parte, nice altă, atunce să arate răpitoriulseamne ca acealea cu tărie, ca să poată creade.PRAV. ; 5) (reg. ) cu forţa, cu de-a sila: eu nu fac pe nimecu tăria să asculte.POP.

Page 86: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

cu temei

cu temei, 1) trainic; solid: de atunce să aşădză această boierie cu temei în Moldova. NEC. ; 2) întemeiat;

cu socoteală, cumpătat, chibzuit; serios, aşezat: nu te teme, sînt om serios şi-ţi vorbesc cu temei.SAD. ; 3) cu

stăruinţă, serios; intens; temeinic: mai căutaţi cu temei, că mai este-un putinei, dobînda banilor mei.POP. ; 4) potrivit, nimerit: căsătoria oamenilor poate fi că este cu numitul la ce loc ar fi cu temei.N.COSTIN ; 5)

(reg. ) în toi: duminecă dimineaţă, cînd tîrgu era cu temei, baba vindea-n piaţă petrenjei.POP.cu temeinicie cu temeinicie, serios, temeinic: împărtăşea ştiinţa cu mare temeinicie şi zel.CONV.LIT.

cu temelie

cu temelie, (înv. ) cu sîrguinţă, cu stăruinţă, temeinic: mă nevoiesc dară cu toată virtutea spre aceaia ca cutemelie să învăţ măiestriia de a muri bine.MAIOR.

a cuteza împotrivă

a cuteza împotrivă, (înv. ) a se împotrivi cu temeritate: ei au cutezatu împotriva împărăteşteiporunci. (a.1819).URIC.

cu ticnă

cu ticnă sau cu ticneală, (înv. şi pop. ) 1) în pace, în linişte; cu mulţumire, cu plăcere; comod, lipsit de

griji: îmi va da mie leafă în curtea sa, din care să poci trăi cu ticneală.ŞINCAI ; 2) prielnic, folositor;

potrivit: locurile Dachiii mai cu odihnă şi mai cu ticneală socotind ..., şi scaunul, şi vederea într-însa ş-aumutat.CANT.

cu tinereţe cu tinereţe, tinereşte; proaspăt, viguros: un om care iubeşte cu tinereţă pe gingaşa lui soţie.NEGR.cu titlu consultativ cu titlu consultativ, cu valoare de consultaţie.

cu titlu de ... cu titlu de ..., sub formă de ..., cu caracter de ..., cu scop de ...: cu titlu de împrumut ; cu titlu de curiozitate .

cu titulă ca ...

cu titulă ca ..., (înv. ) cu scopul ca ..., cu intenţia să ...: să ia şi neşte perne sau vro plapomă sau vreun ţol,să le puie în cocie cu titulă ca să nu-i îngheaţă picioarele. (a. 1817).IORGA.

cu tîlc cu tîlc, cu subînţeles; cu rost, cu socoteală: cineva le vorbeşte în limba lor, cu tîlc, cu haz.SAD.

cu toane

cu toane, capricios, inconsecvent; răsfăţat: pătimaş şi îndărătnic s-o iubeşti ca pe-un copil, cînd ea-i receşi cu toane ca şi luna lui april? EM.

cu toată inima

cu (sau din) toată inima sau din inimă sau cu dragă inimă, cu tot sufletul, cu toate puterile, cu mare

plăcere, bucuros: mă supun cu toată inima la slujba Măriei Voastre, stăpînă.CR.

cu toate acestea

cu toate acestea, totuşi: puţine ţări s-au îmbogăţit din natură cu atîta îmbilşugare ... şi cu toate acesteanicăirea fericirea n-a fost mai rară decît într-acest pămînt.CR.

cu toate că ...

cu toate (sau cu tot, cu toată) că ..., cu toate acestea, deşi, admiţînd că ..., chiar aşa fiind ..., chiar dacă

admitem (sau ţinem seama) că ...: cu toată sînţenia dreptului său, astăzi nu e destul ca o naţie să-şi aibă unloc pe hartă.BĂLC.

cu ton cu ton, (înv. ) cu glas tare: întîi l-aş certa cu ton.PANN.

cu toptanul

cu toptanul sau (înv. ) în toptan, în cantitate mare, cu ridicata, (p.ext. ) foarte mult, din belşug: eu singur lecumpăram cu toptanul, biblioteci risipite ale oamenilor bătrîni.EM.

cu topuzul

cu topuzul, (înv. ) cu sila, cu forţa, cu brutalitate: îţi spun drept, boierule mă tem, de aia zisei că nu epotrivit să-i iei cu topuzul.SAD.

cu tot ...

cu tot (sau toată, toţi, toate) ..., în ciuda ..., în pofida ...: cu toată graba, rămase pe loc şi se uita în urmalor.PREDA.

cu tot dinadinsul cu tot dinadinsul, morţiş, neapărat: ţinea cu tot dinadinsul să atragă atenţia.

cu totul

cu totul sau (pop. ) în totului tot sau (înv. ) în tot sau (reg. ) de tot, în totalitate, în întregime: în totului tot,a fi trecut la mijloc vro jumătate de ceas.CR.

Page 87: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

cu toţii cu toţii sau cu toatele, toţi sau toate (împreună): ca mumii egiptene stau cu toţii-n scaun ţepeni.EM.

cu traista-n băţ

cu traista-n băţ sau traistă-n băţ, 1) sărac, calic, cerşetor: era şoarece ales şi chemase la ospăţ pe un vărcu traista-n băţ. ARGHEZI ; 2) rătăcitor, pribeag, călător, haimana.

cu trăsura de la mă-sa cu trăsura de la mă-sa, (fam. ) pe jos, cu piciorul.

cu trebuinţă cu trebuinţă, (înv. ) în mod necesar: c-o neapărată trebuinţă a face să reînvieze spiritul de unire.GHICA.

cu treburi

cu treburi sau cu treabă, pentru a rezolva ceva, în interes (personal, de serviciu): a plecat de-acasă cutreabă.POP.

a cutreiera lumea a cutreiera lumea, a călători mult şi în locuri diferite.

cu tremur

cu tremur sau (înv. ) cu tremuri, tremurînd, înfiorîndu-se: galbeni, înmărmuriţi, aşteptam cu tremurminuta hotărîtoare.GANE.

cu trudă

cu trudă, cu greutate, foarte greu: dar el dormea, cu capul pe o piatră ..., abia suflînd, cutrudă.VOICULESCU.

cu trufie cu trufie, arogant, trufaş: Midas... răspunse cu trufie că Pan cîntase mai frumos. ISP.cu ţărîna în gură cu ţărîna în gură, mort, răposat.

cu ţîfna pe limbă cu ţîfna pe limbă, (reg. ) pus pe ceartă; arţăgos.

cu ţîra cu ţîra, (pop. ) cu ţîrîita.

cu uimire cu uimire, uimit: stă, aude-n cîmp lătrare şi zăreşte cu uimire o căsuţă.AL.cu una, cu două cu una, cu două, uşor, repede: românul nu se sperie cu una, cu două.POP.

cu un cuget

cu (sau întru) un cuget, în consens, în deplin acord: sfătuiră cu un cuget depreură, spre tire sfeaturesfătuiră.PSALT.

cu un cuvînt subţire

cu un cuvînt subţire, cu multă fineţe, cu vorba adusă pe departe: îl luă cu vorba de departe şi, cu uncuvînt subţire-l făcea să priceapă că are să fie fericit.ISP.

cu un ochi la gaie şi altul la tigaie cu un ochi la gaie şi altul la tigaie, chiorîş.

cu urît cu urît, (înv. ) urît, neplăcut: era şi drumeţilor cu urît a treace pre acolea.DOS.

cu uşurinţă cu uşurinţă, 1) lesne, uşor; 2) cu indiferenţă: ai trecut cu uşurinţă peste condiţiile mele ; 3) cu uşurătate.

cu viaţă cu viaţă, viu: încă mă mir cum am scăpat cu viaţă.CR.

cuvinte grele cuvinte grele, vorbe de ocară: îi spusese cuvinte grele, pe care, după ce-i trecuse mînia, le regreta.SAD.cu vitejie cu vitejie, vitejeşte.

a cuvînta de bine

a cuvînta de bine (sau de rău) (pe cineva), (înv. ) a spune lucruri bune (sau rele) (despre cineva), a vorbi

de bine sau de rău (pe cineva): pre Petru lăudînd şi de bine cuvîntînd.DOS.

cuvînt cioplit

cuvînt cioplit, (înv. ) exprimare rafinată, aleasă, cizelată: cuvinte cioplite şi sub pilde oarecumacoperite.CANT.

cuvînt cu cuvînt cuvînt cu cuvînt, întocmai; fără nici o modificare.

cuvînt de ordine cuvînt de ordine, dispoziţie dată de un superior.

cuvînt năimit cuvînt năimit, angajament, promisiune.

cu vîrf şi îndesat cu vîrf şi îndesat, 1) bine umplut; 2) (fig. ) mult, din belşug: cîte nu făceam cu vîrf şi îndesate! CR.cu voie bună cu voie bună, cu bună dispoziţie: m-a făcut maica pe lună, să fiu tot cu voie bună.POP.

Page 88: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

cu vreme

cu vreme(a) sau cu timpul sau cu zăbavă, 1) la vremea potrivită, la timpul său: şi cu vreme s-au strînsmulţime de au împlut locul.DOS. ; 2) după cîtva timp, cîndva, încetul cu încetul, odată şi odată: bădiţă, dedragul tău, toate mor broaştele-n tău; cu vreme-oi muri şi eu.POP.

cu zilele a mînă cu zilele a (sau în) mînă, ameninţat de o mare primejdie: am venit pîn-aici cu zile- le-n mînă.AL.cu zor cu zor sau cu tot zorul, repede, în grabă: tu-i ascunzi acum cu zor.COŞBUC.a-şi da acordul a-şi da acordul (sau asentimentul), a fi de acord, a accepta.

a da adăpost a da adăpost (cuiva), a adăposti, a găzdui (pe cineva).

a-şi da adeziunea a-şi da adeziunea, a adera.

a-şi da aere

a-şi da aere, a adopta o atitudine de superioritate, a-şi da importanţă; a fi îngîmfat: lasă, că prea îşi dădeaaere în ultima vreme.CEZAR.P.

a da afară

a da afară (de undeva) (pe cineva sau ceva), 1) a alunga, a îndepărta, a elimina, a exclude (de undeva pe

cineva sau ceva): l-au dat afară din casă ; 2) a vomita: a dat afară tot ce mîncase .

a da afară din slujbă

a da afară (sau a elibera) din slujbă (sau din serviciu, din funcţie, din post) (pe cineva), a desface

contractul de muncă (cuiva), a destitui (pe cineva): cînd l-aude Dumnezeu vorbind aşa, ... se face foc şi-ldă afară din slujba de cinste ce-i încredinţase. POP.

a da afund

a (se) da afund, 1) a (se) cufunda în apă; 2) a se retrage; a nu mai participa la viaţa socială: ce s-a întîmplat cu dumneata de te-ai dat afund? SAD.

a da ajutor

a da (o mînă de) ajutor (cuiva), a ajuta (pe cineva): strigătele lor te înfiorau şi, cu toate astea, nimeni nule da nici un ajutor. POP.

a da alarma a da alarma, a alarma.

a da apă la moară

a da apă la moară (cuiva), a încuraja, a stimula, a sprijini, a susţine (pe cineva): vezi ce tupeu are, dacă-idai apă la moară?

a da apă la şoareci

a da apă la şoareci, (fam. ) a boci, a plînge, a se smiorcăi: ce-i asta? doar eşti femeie în toată firea! cumnu-ţi convine ceva, cum dai apă la şoareci.GALA.

a-şi da arama pe faţă

a-şi da arama pe faţă sau a-şi arăta arama, a-şi dezvălui adevăratul chip, adevăratele gînduri, sentimente:

prea v-aţi arătat arama jefuind această ţară.EM.

a da ascultare

a da ascultare (cuiva), 1) a asculta spusele cuiva; 2) a ţine seama de rugăminţile cuiva; 3) a fi ascultător,

supus (faţă de cineva).

a da atenţie

a da (sau a acorda) atenţie (sau toată atenţia) (cuiva sau la ceva), 1) a fi atent, a fi numai ochi şi urechi

(la cineva sau la ceva): Camera îi acordă toată atenţia.CAR. ; 2) a trata cu respect, cu consideraţie (pe

cineva sau ceva); a lua în serios (pe cineva sau ceva): n-a dat atenţie ameninţărilor sale.

a nu da atenţie

a nu da (sau a nu acorda) (nici o) atenţie (cuiva sau la ceva), a trece cu vederea, a ignora, a nesocoti, a

desconsidera (pe cineva sau ceva): mă ştii că nu dau atenţie calomniilor.CAR.a da averea pe cur a da averea pe cur, (fam. ) a-şi cheltuit banii cu curvele.

a da bacşiş a da bacşiş (cuiva), a răsplăti (pe cineva) pentru un serviciu făcut.

a-l da banii afară din casă a-l da banii afară din casă (pe cineva), a fi foarte bogat.

a da bani pe miere a da bani pe miere, (reg. ) a mustra, a batjocori, a bate (pe cineva).

a-i da bătaie

a-i da bătaie, a lucra de zor, în ritm susţinut: dă-i bătaie şi mîine dimineaţă să aud că ai mîntuittreaba.VLAH.

a-i da bătaie de cap

a-i da bătaie de cap (cuiva), a-i crea probleme, a-i face greutăţi (cuiva): muşterii din mahala îi dădeaudestulă bătaie de cap. CEZAR.P.

a se da bătut a se da bătut, a ceda, a se recunoaşte învins: gata! mi-ajunge! mă dau bătut. RGHEZI.

Page 89: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a da bice

a da bice, 1) a bate cu biciul; 2) (fig. ) a grăbi, a zori: degeaba le dădea bice lucrătorilor, că din ritmul lornu-i scotea.REBR.

a da bice calului a da bice (sau călcîie) calului, a îndemna calul să meargă: fata dete călcîie calului.ISP.

a da binecuvîntarea

a(-şi) da binecuvîntarea, 1) a accepta, a consimţi, a-şi da acordul; 2) a binecuvînta: s-au înfăţişatdinaintea părinţilor fetei, care le-au dat binecuvîntarea.POP.

a da bineţe a(-şi) da bineţe, a (se) saluta: îşi scoase pălăria de departe, dîndu-le bineţe.SAD.

a da bir cu fugiţii

a da bir cu fugiţii, a o lua la sănătoasa; a dispărea: pesemne au văzut că e de muncă şi au dat bir cufugiţii.CEZAR.P.

a-i da borşul în foc a-i da borşul (sau oala) în foc (cuiva), a-i sări muştarul (cuiva).

a da braţul a da braţul (cuiva), a trece braţul pe sub braţul celui cu care mergi alături.

a da brînci

a da brînci (cuiva), a îmbrînci (pe cineva): şi cum şedeau ei pe malul gîrlei, ologul a dat brînci orbului înapă.POP.

a da bună seara a da bună seara (sau seara bună) (cuiva), a saluta în cursul serii (pe cineva).

a da bună ziua a(-şi) da (sau a(-şi) dori, a(-şi) pofti) bună ziua (sau ziua bună), a (se) saluta.

a da buzna a da buzna (undeva), a intra intempestiv, a năvăli (undeva): ce dai buzna fără să baţi la uşă? SAD.a da ca cîinele prin băţ a da ca cîinele prin băţ, a fi foarte îndrăzneţ, obraznic.

a da caier de tors a da caier de tors (cuiva), a da de lucru (cuiva).

a da canon

a da canon (cuiva), (bis. ) a pedepsi (pe cineva): părinţii pustnici din Sfînta-Agură mi-au dat canon sămănînc lapte numai de la o vacă.CR.

a da carul de mal a da carul de mal, a da chix, a eşua.

dacă ai intrat în horă, trebuie să joci! dacă ai intrat în horă, trebuie să joci!, dacă te-ai apucat de un lucru, trebuie să mergi înainte!

dacă-i astfel treaba

dacă-i astfel treaba sau dacă-i treaba aşa, dacă aşa stau lucrurile: acum, dacă-i treaba-aşa, spune-i,dragă, maică-ta să-ngrădească uliţa.POP.

dacă-i pe aceea dacă-i pe aceea, (pop. ) dacă aşa stau lucrurile.

dacă îţi surîde dacă îţi surîde, (fam. ) dacă îţi convine.

dacă nu mă înşel

dacă (sau de) nu mă înşel, dacă (sau de nu greşesc cumva: de nu mă înşel, ai mai fost şi săptămînatrecută.SL.

dacă o iei aşa dacă o iei aşa, dacă interpretezi astfel lucrurile: dacă o iei aşa, atunci n-avem ce mai vorbi.a da cărţile pe faţă a da cărţile pe faţă, a deveni sincer, a-şi da arama pe faţă.

dacă-ţi dă inima brînci dacă-ţi dă inima brînci, dacă te îndeamnă inima.

dacă va fi cazul dacă va fi cazul, dacă va fi nevoie, dacă va trebui.

a da ceasul înainte a da ceasul înainte (sau înapoi), a schimba poziţia acelor ceasornicului.

a da cep unei buţi

a da (sau a pune) cep unei buţi (sau unui butoi), a începe o bute plină (sau un butoi): el dete cep la obutie cu vin.ISP.

a da chiorîş de cineva a da chiorîş de cineva, a găsi, a descoperi fără greutate pe cineva: daţi chiorîş de el, pe stînca şoimilor.AL.

a da chiorîş prin ceva

a da chiorîş prin ceva, a nu lua seama pe unde calcă, a călca orbeşte: şi aşa o fierbeam de tare, de nu neajungea casa; şi dam chiorîş prin fasole, prin mazăre şi bob.CR.

a da chiorîş unii peste alţii a da chiorîş unii peste alţii, a se lovi unii pe alţii, ca orbii.

a da chior peste cineva

a da chior peste cineva, a da năvală orbeşte, prosteşte peste cineva; a se ciocni, a se izbi de cineva: dau chior unul peste altul, de parcă aveau orbul găinilor.CR.

a da chix a da chix, a nu izbuti într-o acţiune, a eşua.

Page 90: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a da cinstea pe ruşine a da cinstea pe ruşine, a rămînea de ruşine, a o feşteli: să nu vie vremea să dai cinstea pe ruşine! NEGR.a da ciubuc a da (sau a lua, a primi) ciubuc, a da (sau a lua, a primi) peşcheş, mită.

a nu-i da cîmp cuiva a nu-i da cîmp cuiva, (înv. ) a-i tăia drumul (cuiva): ieşind deodată, nu le da leşilor cîmp.N.COSTIN.

a-i da cîteva

a-i da (sau a-i arde, a-i croi) cîteva (cuiva), a lovi de cîteva ori (cu palma, cu băţul etc.) (pe cineva): o săte mustre ş-o să-ţi dea cîteva - după lege.PANN.

a da clacă la ...

a da clacă la ..., a se repezi, a se năpusti de-a-valma la ...: lîngă coşeriu, nişte curce dădeau clacă laciocălăi.CONTEMP.

a da coaste

a da coaste (cuiva sau la ceva), (înv .) a da ascultare (cuiva), a se lăsa prins de ...: jertfă oricare lui e puţin,el nu dă coaste la măglisiri, singur stă oaste către oştiri.VĂC.

a-şi da coate

a-şi da coate(le) sau a-şi da cu cotul unul altuia, 1) a-şi face semne (cu cotul): îşi dedeau coate, derîdeau.ISP. ; 2) (fig. ) a complota (cu cineva): nouă ne e frică ... de! că-şi dă coatele cu Caţavencu.CAR.

a da colb

a da colb (la ceva sau cuiva), a isprăvi, a mîntui repede, a da gata, a da rasol (ceva sau pe cineva): iaca nişte bulughine cu mujdei şi cu mămăligă; hai! dă-le colb şi-apoi te-apucă de treabă.CR.

a da colb în ochi a da colb în ochi (cuiva), 1) a arunca praf în ochii cuiva; 2) (fig .) a induce în eroare (pe cineva).

a da colţul

a da colţul, 1) a coti după colţ: dau colţul şi intru în Lipscani ; 2) (despre plante) a răsări: iarba a datcolţul ; 3) (fam. ) a muri: a bolit toată iarna şi, în primăvară, a dat colţul.

a-i da concursul cuiva a-i da (tot) concursul cuiva, a ajuta, a sprijini pe cineva.

a da crezare

a da crezare (sau crezămînt) (cuiva), a se încrede, a avea încredere (în cineva): cel puţin pe faţă, nimeninu voia să le dea crezămînt.AGÂRB.

a-i da cu ardei pe la nas a-i da cu ardei (sau cu chibritul, cufrunză de tutun) pe la nas (cuiva), a supăra, a întărîta (pe cineva).

a da cu banul a da cu banul, a se lăsa în voia întîmplării.

a da cu barda în Dumnezeu

a da cu barda (sau cu puşca) în Dumnezeu, (fam. ) a nu se teme de nimic; a nu ţine seama de nimic: ar fidat, la o adică, şi cu barda în Dumnezeu.ARGHEZI.

a se da cu binişorul

a se da cu binişorul (pe lîngă cineva), a intra pe sub pielea cuiva; a curta (pe cineva): el atîta s-a dat cubinişorul pe lîngă dînsa.POP.

a da cu bîta în baltă a da (sau a plesni, a pocni) cu bîta (sau cu băţul) în baltă, a face o gafă, a gafa; a face o prostie.

a da cu bobii a da cu bobii (sau în bobi), a face prevestiri cu ajutorul bobilor; (p.ext. ) a presupune, a-şi da cu părerea.

a da cu camătă a da cu camătă, a împrumuta (bani) cu dobîndă.

a da cu capetele a da cu capetele, v. a da din cap.

a da cu capul a da cu capul, v. a da din cap.

a se da cu capul de pereţi

a se da (sau a se bate, a se izbi, a se lovi) cu capul de (toţi) pereţi(i) (sau de vatră), a fi disperat; a

regreta o eroare, o greşeală (ireparabilă): se bate cu capul de păreţi şi nu ştie cum să facă.POP.

a da cu capul de prag

a (se) da (sau a se lovi, a se izbi) cu capul de prag (sau de pragul de sus), a trage învăţăminte dintr-o

întîmplare neplăcută, dintr-un insucces: pînă nu dai cu capul de pragul de sus, nu vezi pe cel de jos.ISP.a da cu căciula în cîini a da cu căciula în cîini (sau în grindă), a fi cu chef; a fi beat.

a-i da cu cădelniţa pe la nas a-i da cu cădelniţa pe la nas (cuiva), a linguşi (pe cineva).

a da cu călcîiele în pinteni a da (sau a izbi) cu călcîiele în pinteni, a se răni singur.

Page 91: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a da cu ceva pe la nas a da cu ceva pe la nas (cuiva), a tenta, a momi (pe cineva).

a da cu chirie a da (sau a lua) cu chirie, a închiria: hanul poţi să-l dai cu chirie.CAR.

a da cu crucea peste cineva

a da cu crucea peste cineva, a întîlni (pe neaşteptate), a prinde, a găbji pe cineva: temîndu-se să nu deiepuşcaşii cu crucea peste dînşii şi să-i împuşte.POP.

a-şi da cu degetul în ochi a-şi da cu degetul în ochi, a fi întuneric beznă, a nu vedea la doi paşi.

a da cu gîndul a da cu gîndul, a fi de părere, a opina.

a da cu huideo a da cu huideo (cuiva), a lua cu huideo (pe cineva).

a-i da cu luleaua în nas

a-i da cu luleaua în nas (cuiva), a nesocoti, a dispreţui (pe cineva): nu-ţi mai caută-n obraz, îţi dă cululeaua-n nas.PANN.

a da cu măciuca-n baltă a da cu măciuca-n baltă, a comite o gafă.

a da cu mătura a da cu mătura, a mătura: dă şi tu, femeie, oleacă cu mătura, că acuşi ne vin oaspeţii.POP.a da cu milă a da cu milă (în cineva), a bate cu milă (pe cineva).

a da cu mîna de cineva a da cu mîna de cineva (sau de urma cuiva), a găsi, a descoperi (pe cineva).

a da cu mîna în foc

a da cu mîna în foc (sau prin spuză, prin şperlă), 1) a se păcăli; 2) a se îmbogăţi peste noapte: înţelese ea că trebuie să fi dat el cu mîna în foc.ISP.

a da cu mîneci largi a da cu mîneci largi, a da bucuros: părinţii fetei ... o dau cu mîneci largi.CR.a da cu nasul de ... a da cu nasul de ..., a lua cunoştinţă de ..., a se familiariza cu ...

a da cu nasul pe ... a da cu nasul pe ... (sau prin ...), a trece în grabă pe ... (sau prin ...); a adulmeca.

a da cu oarba a da cu oarba (cuiva), a pune la punct (pe cineva), a-i da cu tifla (cuiva).

a da cu paharul a da cu paharul, (pop .) a trage la măsea.

a-i da cu parul în cap

a-i da cu parul în cap (cuiva), 1) a bate zdravăn (pe cineva); (p.ext. ) a omorî (pe cineva); 2) a împiedica, a

opri cu brutalitate acţiunile cuiva.

a da cu piciorul

a da cu piciorul (cuiva sau la ceva), 1) a refuza, a respinge (pe cineva sau ceva); a sfida (pe cineva): au vrut să-l aleagă deputat, dar el a dat cu piciorul.SAD. ; 2) a pierde prilejul de a ..., a nu profita de ...: nu-i păcat să dai cu piciorul unei asemenea ocazii?

a da cu piciorul binelui a da cu piciorul binelui, a nu accepta o situaţie mai bună.

a da cu polonicul a da cu polonicul, a oferi cu largheţe, a da din abundenţă.

a da cu praftoriţa

a da cu praftoriţa (pe la nas), (pop. şi fam. ) 1) a vorbi mult, a fi vorbăreţ, guraliv; 2) a supăra (pe cineva)

prin aluzii jignitoare.

a da cu praştia în ceva

a da cu praştia în (sau prin) ceva, (fam. ) a da iama prin ceva; (p.ext. ) a încerca să fure sau a fura, a

şterpeli ceva: nici pomeneală nu era ... să dea [pisoiul] cu praştia prin bucăţelele de friptură.ISP.

a-şi da cu presupusul

a-şi da cu presupusul, (fam. ) a presupune; a opina; a-şi da cu părerea: s-a găsit şi el, tocmai acum, să-şidea cu presupusul. CEZAR.P.

a-şi da cu pumnii în cap

a-şi da cu pumnii în cap, a nu mai putea de necaz, a regreta foarte mult: degeaba-ţi dai cu pumnii în cap,că e prea tîrziu! GALA.

a da curs

a da curs (sau urmare) (la ceva), 1) a rezolva, a soluţiona: a dat curs cererii mele ; 2) a pune în aplicare:

moşneagul promite pe tot ce are mai sacru că nu va da urmare convenţiei comerciale.CAR.

a da cu sita

a da (sau a căuta) (bobi) cu sita sau a trage în bobi pe sită (sau pe fundul sitei), a face prevestiri: babele care trag pe fundul sitei în 41 de bobi ... îi băgase mamei o mulţime de bazaconii în cap.CR.

a da cu şoldul a da cu şoldul, (reg. ) a băga zîzanie; a aţîţa o ceartă.

Page 92: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a da cu tifla

a(-i) da cu tifla (sau o tiflă) (cuiva) sau a arunca o tiflă (cuiva), a-i rîde în nas (cuiva); (fig. ) a-şi arăta

dispreţul (faţă de cineva); a batjocori (pe cineva), a face în ciudă (cuiva), a sfida (pe cineva): degeaba îmidai cu tifla, domnule, că mai jos de opt mii nici o para frîntă.AL.

a da cu toaca peste cineva a da cu toaca peste cineva, a descoperi, a surprinde asupra faptului, a prinde cu mîţa-n sac pe cineva.

a da cuvînt

a da cuvînt, (înv. ) 1) a spune, a vorbi: am dat cuvînt de învăţătură.PRAV.MOLD. ; 2) a da seama: nece urii vine fiind, de carea se putem da cuvînt.N.TEST.

a-şi da cuvînt

a-şi da cuvînt(ul), 1) a promite solemn, a se angaja: îi dădu [flăcăului] drumul, căci îşi dasecuvîntul.POP. ; 2) a se înţelege, a se vorbi: toate par că şi-au dat cuvînt pentru ca să-i prelungeascăchinul.AL.

a da de ...

a da de ... (sau peste ...), 1) a ajunge la ..., a nimeri la ...: a întrebat de mai e mult pîn-a da de capulpămîntului.POP. ; 2) a întîlni, la tot pasul, pe ...: hoţii s-au înmulţit atît de tare, încît nu mai e colţ unde sănu dai de ei.POP. ; 3) a descoperi, a găsi pe ...: taci, dragă şi nu mai spune, că or da ei peste mine.POP .

a se da de-a curu-n cap a se da de-a curu-n cap, a se da de-a berbeleacul, de-a rostogolul, de-a tumba.

a da de-a dreptul a da de-a dreptul, a merge drept la ţintă: foamea dă de-a dreptul.POP.

a se da de-a dura

a se da de-a dura, a se rostogoli: uncheşul odată scoate din sîn două mere şi le zvîrlă înaintea lui, aşa căse dau de-a dura.POP.

a da de-a gata

a da de-a gata (sau mură-n gură) (cuiva ceva), a scuti de orice efort (pe cineva): tare mă tem că vaaştepta ca toate să i le dau de-a gata, aşa cum s-ar zice: mură-n gură.POP.

a se da de-a mototolul a se da de-a mototolul, a se da de-a rostogolul, a se rostogoli.

a se da de-a rostogolul

a se da (sau a se duce) de-a rostogolul (peste cap), a se da de-a berbeleacul, a se da de-a dura; a se

rostogoli: pietre mărunte ... curgeau de-a rostogolul la vale.HOGAŞ.a da de bine a da de bine, a avea noroc.

a da de cap

a da de cap (sau de capăt, de căpătîi) (cuiva sau la ceva), 1) a ajunge la sfîrşit: nu-i mai dădeau de capăt[poveştii].EM. ; 2) a găsi ac de cojocul cuiva, a veni de hac (cuiva sau la ceva), a o scoate la capăt (cu

cineva sau ceva): şase argaţi nu le da de cap [vitelor], pînă nu se potoleau de bunăvoie.DELAVR. ; 3)

(fig. ) a descifra, a descîlci, a descurca, a înţelege, a lămuri, a tălmăci: mulţi s-au ispitit a deslegacimilitura; nemini însă nu-i dă de căpătîi.HASD.

a da de căpătîi a da de căpătîi, 1) a da de cap (cuiva sau la ceva); 2) a face de căpătîi.

a se da de ceasul morţii

a se da de ceasul morţii, a se zbuciuma, a depune eforturi disperate, a se strofoca; a fi disperat: se da deceasul morţii că nu putea descoperi adevărul.ISP.

a-i da de cheltuială

a-i da de cheltuială (cuiva), (pop. ) 1) a-i purta de cheltuială (cuiva); 2) a-i arde o mamă de bătaie (cuiva):

ei las’ că ţi-oi da eu ţie de cheltuială, măi crestatule şi pintenatule! CR.

a da de cheltuială

a da (sau a avea, a lua) (bani) de cheltuială, a da (sau a avea, a lua) bani pentru a cumpăra, a plăti ceva:

dă-i bani de cheltuială şi haine de primeneală şi trăsură de porneală.POP.

a da de dracul

a da de dracul (sau de naiba), a da de bucluc, a o încurca: să nu-ţi pui în cîrcă cu mine, c-apoi dai dedracu! POP.

a da de duşcă a da de duşcă (un pahar), a bea dintr-o răsuflare conţinutul unui pahar.

a da de exemplu

a da de (sau ca, drept) exemplu (pe cineva sau ceva), a sublinia meritele (cuiva sau a ceva); a evidenţia

(pe cineva sau ceva): nu mai puteau de necaz, cînd le certau bărbaţii ori soacra, dîndu-le de exemplu penevasta fratelui cel mic.POP.

Page 93: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-i da de fund

a-i da de fund (cuiva), (pop .) a pătrunde cele mai ascunse gînduri (ale cuiva), a înţelege perfect (pe

cineva): cîte ştii tu, numai dracul cred să-ţi deie de fund.CR.a da de fundul sacului a da de fundul sacului, (pop. şi fam. ) a sărăci.

a da de furcă

a da de furcă (cuiva), a crea dificultăţi, greutăţi, probleme (cuiva): mult îi mai dăduse de furcă tărăşeniaaceea.CAR.

a da de gîndit

a da de gîndit (cuiva), 1) a ridica o problemă (cuiva); a face (pe cineva) să se gîndească, să mediteze, să

reflecteze: vorbele unchiului îi dăduseră de gîndit.VLAH. ; 2) a naşte îndoieli, întrebări în mintea cuiva; a

pune pe gînduri (pe cineva): începuse să-i dea de gîndit supuşenia nevestei.POP.

a da de gol

a (se) da de gol, a (se) trăda (fără voie), a (se) deconspira: crivăţul nu putu să zică ba, căci firea toată îl dade gol.POP.

a da de grumaz

a da (sau a lua) de grumaz (pe cineva), 1) (înv. ) a prinde, a lua prizonier (pe cineva): i-au dat pre toţi degrumaz, pre mîna lui Grigorie-Vodă.NEC. ; 2) a strînge de gît (pe cineva).

a da de gustul a ceva

a da de (sau a afla) gustul a ceva, a descoperi gustul a ceva, a începe să-i placă ceva: dăduşi de gustulmuierii, fîrtate.POP.

a da de hac a da de (sau peste) hac, a da de unul mai tare; a i se înfunda cuiva.

a da de leac

a(-i) da de leac (cuiva sau la ceva), 1) (despre boli) a(-i) descoperi leacul, remediul: ştia bine cum mergeboala şi vedea că-i dedese de leac.CAR. ; 2) (despre oameni) a-i veni de hac (cuiva).

a da de lucru

a da de lucru (cuiva), 1) a angaja, a tocmi pe cineva să facă ceva: se năimi argat la un om din satul său,care nu-i dederă alt de lucru decît să păzească patru cai.POP. ; 2) a da de furcă cuiva.

a da de mascara a da de mascara, (reg. ) a se face de rîs.

a da de miere a da de miere sau a-i pica mierea-n păsat (cuiva), a fi foarte norocos; a-i merge toate din plin.

a da de minciună

a da (sau a face) de minciună (pe cineva) sau (înv. ) a lăsa în minciună (pe cineva) sau a prinde cu

minciuna (pe cineva), a dovedi că cineva a minţit: Mihai îl dete de minciună scoţînd carte a împăratului.BĂLC.

a-şi da demisia

a-şi da (sau a-şi prezenta) demisia, a demisiona: bătrînul intendent, pe care l-am moştenit de la tata, şi-aprezentat zilele trecute demisia irevocabilă.CAR.

a da de mîncare a da de mîncare (cuiva), a hrăni (pe cineva): nici de mîncare nu-i dădea destulă.POP.a da de nevoie a da de nevoie, a da de bucluc.

a da de nod a da de nod, (reg. ) a da de greu.

a da de nuntă a da de nuntă (cuiva), a bate tare (pe cineva).

a da de pagubă a da de pagubă (pe cineva), a păgubi (pe cineva).

a da de pămînt a da de pămînt (cu cineva), 1) a trînti la pămînt (pe cineva); 2) (fig. ) a muştrului (pe cineva).

a da de potcă a da de potcă, (pop. ), a da de necaz: ce voi face acuma că dedei de potcă? ŢICHINDEAL.a da de poznă a da de poznă (cu cineva), (reg. ) a o păţi (cu cineva): mai dădea şi de poznă cu jandarmii.REBR.

a da de primejdie

a da de primejdie (sau primejdiei) (pe cineva) sau a băga (sau a pune) în (sau la) primejdie (pe cineva)

sau (înv. şi reg. ) a-i face primejdie (cuiva), a pricinui un mare rău (cuiva), a băga într-o mare încurcătură,

într-un mare necaz (pe cineva), a primejdui (pe cineva): pusese în primejdie armia şi răspundereasa.BĂLC.

a da de primejdie cu cineva

a da de (sau a veni la) primejdie cu cineva, (înv. şi reg. ) a avea un necaz, o supărare cu cineva, a da de

bucluc cu cineva: ca să nu vie la vreo primejdie cu Constantin Duca Vodă.NEC.

a da de rîpă

a (se) da de (sau pe, la) rîpă, 1) a distruge, a nimici: ai mai crescut haraciul cu-o mînă de risipă, făr-avedea că ţara sărma-nă-o dai de rîpă? AL. ; 2) a (se) omorî: nevăstica cea urîtă nu-i păcat s-o dai derîpă.POP.

Page 94: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a da de rost a da de rost, a se dumiri, a desluşi, a înţelege; a găsi soluţia: nu-i dădea de rost şi pace.ARGHEZI.

a da de şugubină

a da de şugubină, (reg. ) a i se întîmpla (sau a produce cuiva) o neplăcere, un necaz, o nenorocire; a (se)

face de rîs, de ocară: ia împinge hoborocu cela încoace, măi ţîcă ... încet să nu dai de şugubină.VLAH.

a da de veste

a da de veste (sau de ştire), a vesti, a înştiinţa: se arătară zorile de după culmile dealurilor, dîndu-ne deştire că şi soarele nu e departe.POP.

a da de ziua necazului a da de ziua necazului, a da de belea, de bucluc.

a da dezminţire a da (o) dezminţire, a dezminţi: d. gen. Leca ... dă cea mai formală dezminţire.CAR.a da din aripi a da din aripi, (despre păsări) a bate din aripi; (p.ext. ) a zbura.

a da din buzunar a da din buzunar, a plăti o pagubă de care nu eşti răspunzător.

a da din cap

a da (sau a clătina) din cap (sau din barbă, din căpăţînă, cu capul, cu capetele), a mişca capul într-o

parte şi în alta (sau în sus şi în jos), în semn de (dez)acord; a (dez) aproba: pleşuvul clătină dincăpăţină.EM.

a da din coadă

a da din coadă, 1) (despre cîini) a-şi mişca coada; 2) (despre oameni) a se linguşi, a se gudura (aidoma

cîinilor).

a da din coate a da din coate, a-şi face loc (prin mulţime), a răzbate; a urca pe scara socială.

a da din colţ în colţ

a da din colţ în colţ, a fi la strîmtoare, a nu avea soluţie: slujitorii dedeau din colţ în colţ şi nu mai ştiau cesă răspundă.ISP.

a da din gard

a da din gard (sau din gardul Mîntulesei, Oancei, Răzoaiei, Iloaiei), (pop. ) a refuza pe cineva: vrei bani? ţi-oi da din gard! POP.

a da din gură

a da din gură (sau din clampă, dinclonţ, din meliţă) sau a da cu gura (sau cu clanţa, cu clonţul, cu

meliţa) sau a fi bun de gură (sau de clampă, de clanţă, de clonţ, de meliţă), (fam. ) a vorbi repede şi fără

pauze, a fi gureş, limbut; a vorbi mult şi fără rost, a flecări, a trăncăni: dă-i cu gura, să iasă sfanţu! POP.

a da din mîini şi din picioare

a da din mîini şi din picioare, 1) a se zbate; 2) (fig. ) a se strădui, a face eforturi pentru a depăşi o

dificultate, a face pe dra- cu-n patru.

a da din ţenchi în ţenchi a da din ţenchi în ţenchi, (pop. ) a se frămînta, a se zbate pentru a găsi o rezolvare; a da din colţ în colţ.

a da divorţ a da divorţ, a deschide acţiune de divorţ, a divorţa.

a da dosul

a da dosul sau a da dos la faţă, a da bir cu fugiţii, a fugi, a o şterge din loc, a o lua la sănătoasa; (p.ext. ) a

dezerta: dădeau dosul, goniţi de vrăjmaşi.POP.

a da dovadă de ...

a da dovadă de ..., a dovedi, a demonstra: publicul nostru ... tocmai în acele vremuri a dat cea maiputernică dovadă de cuminţenie.CAR.

a da dracului

a da dracului (de pomană) (pe cineva), (reg. ), a renunţa (la cineva): am s-o dau dracului de pomană, soirău ce este ea.CR.

a da dracului tămîie a da dracului tămîie, (reg. ) a-şi da osteneala degeaba, a munci în zadar.

a se da drept ... a se da drept ... (sau de ...), a (se) pretinde: vă daţi de cele mai înţelepte şi iscusite vietăţi din lume! POP.a da dreptate cuiva a da dreptate cuiva, a împărtăşi (şi a susţine) punctul de vedere al cuiva.

a da drumul

a da drumul (de undeva) (cuiva sau la ceva), a lăsa liber, a elibera (pe cineva sau ceva de undeva): cînd i-a dat drumul Noe din corabie, corbul trebuie să fi aflat numai vîrful munţilor.POP.

a-şi da drumul a-şi da drumul, (fig. ) 1) a-şi învinge emoţia, timiditatea, tracul; 2) a se dezlănţui.

Page 95: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-şi da drumul la gură

a-şi da drumul la gură, a spune tot ce ştie; a vorbi exagerat de mult: ho! ţi-ai dat drumul la gură şi nu temai opreşti! POP.

a-i da drumul pasului a-i da drumul (sau brînci, vînt) pasului sau a da pas, a se grăbi: flăcăii dau pas ca să aducă vitele.EM.

a-şi da duhul a-şi da duhul (sau sufletul), a da ortul popii, a muri: îşi dete sufletul liniştită şi cu surîsul pe buze.POP.

a se da după păr

a se da după păr, (pop. ) a se acomoda împrejurărilor: ea prinse voie bună, se dete din ce în ce dupăpăr.SL.

a se da după perdea a se da după perdea, a se ascunde, a lucra din umbră; a se sustrage de la ceva.

a se da după picior

a se da după picior, (despre încălţăminte) a se modela, a se mula (după forma piciorului): nenorocirea eca încălţămintea, care te bate cîtva timp, pînă se dă după picior.CAR.

a da după piersic a da după piersic (ceva), (pop. ) a ascunde, a dosi (ceva).

a se da după tufă a se da după tufă, a se ascunde.

a se da după voia cuiva

a se da după voia cuiva, a face aşa cum doreşte, cum vrea cineva: nu părintele face după voia feciorilor,ci feciorii se dau după voia părinţilor.POP.

a da exemplu a da (sau a fi) exemplu, a trezi dorinţa de a fi imitat.

a da faliment a da faliment, 1) a deveni insolvabil; 2) (fig. ) a se ruina.

a da faţă cu cineva a da faţă cu cineva, a se întîlni cu cineva: cu nime faţă n-a dat.POP.a da fălci a da (din) fălci, a mînca (cu lăcomie): dau fălci mămăligii şi fierturii.POP.

a da fitil

a da (sau a pune) fitil (cuiva), a îmboldi, a ademeni (pe cineva) să facă ceva; a întărîta (pe cineva)

împotriva cuiva.

a-i da foamea de cap

a-i da foamea de cap (cuiva), (pop. ) a fi lihnit de foame: nici îmbrăcaţi nu erau aşa bine, da foamea le dade cap.POP.

a da foc

a da foc (sau focuri), 1) a aprinde: cînd îi avea nevoie de mine, să dai foc aripei.CR. ; 2) a incendia:

pesemne că n-a stat tocmai drept cu faţa cînd a dat foc fişicului cu ingenioasa ei compoziţie.CAR. ; 3)

(înv. ) a trage cu o armă de foc: strejile ... deteră focuri în trimişi.VĂC.a-şi da foc la valiză a-şi da foc la valiză, (fam. ) a-şi crea necazuri, neplăceri; a-şi periclita situaţia.

a da frîul

a da frîul (sau frîu liber, frîiele) (cuiva sau la ceva), 1) a îngădui, a permite (cuiva sau la ceva) să

acţioneze în voie, nestingherit: să nu dăm frîu liber patimilor! ; 2) a încredinţa conducerea treburilor

(cuiva): de cînd i-ai dat frîiele daraverii în mînă, se face că nu mă mai cunoaşte.CAR.

a da gata

a da gata, 1) a isprăvi, a lichida (ceva): cum era mort de foame, dădu gata oala cu sarmale.POP. ; 2) a

chinui, a distruge (pe cineva); a-i face de petrecanie (cuiva): mă dai gata cu-al tău dor.POP. ; 3) a

impresiona, a ului (pe cineva): hai, că m-ai dat gata!

a da gaură a da (o) gaură, 1) a găuri; 2) (arg. ) a delapida, a fura: nici n-ai ieşit bine din pîrnaie şi-ai şi dat o gaură!

a da gaz

a da (sau a băga) gaz (sau cărbuni),(fam. ) 1) a mări viteza unui vehicul, a accelera; 2) (fig. ) a mări ritmul

unei acţiuni, a grăbi, a zori.

a da ghes

a(-i) da (inima) ghes (sau brînci) (cuiva), a-l îmboldi, a-l îndemna (inima) (pe cineva):dreptu-i că inima îicam dădea ghes să se ducă.POP.

a da gir a(-şi) da gir(ul), a garanta, a gira.

a da glas a da glas, a exprima: cine s-a găsit să dea glas nemulţumirii generale!a da glas cuiva a da glas cuiva, a chema pe cineva.

Page 96: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-şi da glas cu cineva

a-şi da glas cu cineva, a se înţelege cu cineva: Ion-vodă şi-au dat glas cu cazacii să se pedestreascătoţi.URECHE.

a da greş

a da (sau a băga) greş (cuiva), (înv. ) a-i găsi vină (cuiva), a găsi vinovat (pe cineva): ş-apoi, ce-i dai greşcucoanei Luxiţei? ea-i încă hazlie, nurlie.AL.

a da greş

a da (sau (înv. ) a face) greş, 1) a greşi, a nu nimeri (ţinta); 2) a comite o eroare, a greşi, a se înşela:

instinctul nu face greş vreodată.CONACHI.a da hăisa a da hăisa, a mîna la stînga.

a nu da hăţurile din mînă a nu da (sau a nu lăsa) hăţurile din mînă, (fig. ) a păstra pentru sine puterea, conducerea.

a da hîrştioaga popii a da hîrştioaga popii, (reg. ) a da ortul popii.

a da huţa a (se) da (de-a) huţa, a (se) legăna, a (se) balansa: tata dîndu-ne huţa.CR.

a da iama

a da (sau a umbla) iama, 1) a da năvală, a năvăli; 2) a jefui, a prăda; a părădui: te-am lăsat să dai iama înaverea mea.AL.

a-şi da ifose a-şi da (sau a umbla cu) ifose, a se crede important, a-şi da aere.

a da importanţă a da importanţă, a pune preţ, a preţui.

a-şi da importanţă a-şi da importanţă, a-şi da aere.

a da inima din el

a da (şi) inima din el, a da tot ce poate da, a da foarte mult: ba zău, am muncit de am dat şi inima dinnoi.CR.

a-i da înainte

a-i da înainte (cuiva), (la jocuri, la întreceri) 1) a oferi din start un avantaj (cuiva); 2) a fi mai deştept, mai

priceput (decît altcineva): cît îl vezi de copil, în treburi din astea îţi dă oricînd înainte! ; 3) a da un avans de

bani, a aconta.

a da înapoi

a da înapoi (sau îndărăt) (cuiva ceva), a înapoia, a restitui (cuiva ceva): să-i dea banii îndărăptnumaidecît.CR.

a da înapoi

a (se) da (sau a merge) înapoi (sau îndărăt) (ca racul) sau a-i spori ca la rac, (fam. ) 1) a bate în

retragere, a se retrage: ei s-au prins cu jurămînt să nu dea îndărăt.AL. ; 2) (fig. ) a se lăsa, a ceda: vai debiet român săracul, îndărăt tot dă ca racul.EM. ; 3) (fig. ) a se codi; 4) (despre nivelul apei) a scădea, a

regresa: apele au dat îndărăt ; 5) (fig. ) a-i merge mai rău ca înainte,a regresa: stau şi mă mir ce să-mi fac!că-n loc să-mi mear- gă-nainte, îmi sporeşte ca la rac.PANN.

a da în arendă a da (sau a lua) în arendă, a arenda.

a da în brînci a da în brînci (muncind), a munci foarte mult, pînă la epuizare.

a-i da în cale

a-i da în cale (cuiva), (pop. ) a convinge (pe cineva): dacă eu, om bătrîn, nu-i dau în cale, apoi cu atîtamai puţin fata mea! POP.

a da în cap

a da în cap, 1) a lovi în cap pe cineva; a doborî pe cineva: oricine face rele, îl dă în cap Dumnezeu.PANN ;

2) a cădea (în nas) de oboseală: îl ajunsese osteneala, de dădea în cap ; 3) (fig .) a împiedica ascensiunea

cuiva: ori de cîte ori se aştepta să fie avansat, cineva, era ca un făcut, îi dădea în cap ; 4) (fig. ) a scoate

din minţi, a seduce pe cineva: el [îşi] bătuse capul mult şi bine să dea în cap pe fata împăratului, în lipsafiului său.ISP.

a-şi da în cap a-şi da în cap, a-şi face singur rău.

a da în carne vie

a da (sau a trage) în carne vie, a lovi (sau a trage) în inamic: pe cînd trăgeam noi tot în gol, el [turcul] tot în carne vie.AL.

a da în cărţi a da în cărţi, a ghici în cărţi: îmi da şi mie în cărţi, uneori.SAD.

a da în clapcă

a da (sau a se prinde, a cădea) în clapcă, (reg. ) a fi prins, înşelat: el ştia ce i se pregăteşte, dară se feri,ca de oala mălaiului, să nu dea în clapcă.ISP.

Page 97: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a da în clocot a da în clocot, 1) (despre lichide) a începe să clocotească; 2) (despre oameni) a fi peste măsură de furios.

a da în copt

a da în (sau spre) copt (sau în vremea coptului), a începe să se coacă, a da în pîrg: orzul în copt a dat şitrebue secerat. PANN.

a da în cunoştinţă

a da (sau a supune) în cunoştinţă, (înv. ) a înştiinţa, a face să ştie, să se cunoască: dă în cunoştinţăpurtările vremii şi schimbările norocirii.PANN.

d-a îndărătele

d(e)-a îndărătele(a), cu spatele înainte şi cu faţa înapoi; de la coadă la cap, pe dos, invers: să zică TatălNostru şi să meargă de-a-ndărătele.GHICA.

a da îndemînă să ...

a da îndemînă să ... (sau a ...), a-i veni bine să ..., a-i conveni să ..., a-i da mîna cuiva să ...: nu i-au datîndămînă să se bată. MAG.IST.

a da în fapt de zori a da în fapt de zori, a se lumina de ziuă.

a da în gazdă

a da (sau a aşeza) în gazdă (pe cineva), a găsi o gazdă (cuiva): ne-a aşezat bunicul în gazdă cu toatăcheltuiala lui.CR.

a se da în gînd cu cineva

a se da în gînd cu cineva, (înv. ) a face cauză comună cu cineva: nu vrură să se dea în gînd cuariianii.DOS.

a da în gît

a da în (sau de) gît (pe cineva), a băga înbelea, a înfunda (pe cineva): l-a pîndit cît l-a pîndit, dar pînă laurmă tot l-a prins şi l-a dat în gît .CAR.

a da în grija cuiva să ...

a da (sau a lăsa) în grija (sau în grijă, de grijă) cuiva să ..., a da (sau a lăsa) în seama cuiva să ...: tata mi-a dat în grijă ca să mă feresc de om roş.CR.

a da în gropi de prost

a da în gropi de prost, a fi foarte prost: nu c-ar fi deştept din cale-afară, dar nici nu dă în gropi deprost.CAR.

a da în har a da în har, (înv. ) a dărui, a acorda.

a da în jaf

a da în (sau de) jaf, a lăsa pradă, a îngădui ca cineva să fie jefuit: năvăliră în Polonia şi deteră în jafprovinciile Volynia şi Podolia. BĂLC.

a da în judecată a da în judecată (pe cineva), a intenta proces (cuiva).

a se da în lături

a (nu) se da în lături (de la ceva), a (nu) se codi, a (nu) se ruşina să facă ceva: fie fată de împărat, fie fatăde ţăran, trebuia să muncească şi să nu se dea în lături de la nici o greutate.POP.

a nu se da în lături de la nimic

a nu se da în lături de la nimic, a fi capabil de orice: a nu iubi şi a nu voi nimic în afară de chivernisealapersonală, şi a nu te da în lături de la nimic ca s-o ajungi - iată maxima cea mai înaltă a vieţii noastrepublice.CAR.

a se da în leagăn a se da în leagăn, a se balansa, a se legăna.

a se da în lungiş şi-n curmeziş

a se da în lungiş şi-n curmeziş, a face pe dracu-n patru: în curmeziş ţiganul şi-n lungiş s-a dat, două oi înurmă a căpătat.POP.

a da în mustrare a da în mustrare, (înv. ) a mustra: prin ce-ţ greşi omul, l-ai dat în mustrare.DOS.a da în nas a da în nas, a cădea în nas.

a se da în nevoie a se da în nevoie, (înv. ) a avea de îndurat o nenorocire, a se nenoroci.

a da în noduri a da în noduri, (despre cereale) a creşte, a se dezvolta.

a o da înot

a o da (sau a se da) înot, a trece o apă înot, a înota: după ce mergea, după ce umbla, înot dacă o da ...POP.

a da în patarama cuiva

a da (sau a cădea) în patarama cuiva, a o păţi (asemenea altcuiva): că n-o să cază el, căprarul, înpatarama d-lui sublocotenent. DELAVR.

a-şi da în petic

a-şi da în petic (ca ţiganul), (fam. ) a-şi arăta, fără voie, cusururile; a-şi da arama pe faţă: mă miram eusă nu-ţi dai în petec.HOGAŞ.

Page 98: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a da în pîrg

a da în pîrg(ă) (sau în pîrguială), a începe să se coacă, a se pîrgui: roşiile mai au pînă să dea înpîrgă.SAD.

a-şi da în pîrtie a-şi da în pîrtie, (reg. ) a se face om de treabă (în urma unei pedepse), a se da pe brazdă.

a da în pradă a da în (foc şi) pradă, (înv. ) a prăda: Mihai puse de arse şi dete în pradă oraşul. BĂLC.

a da în primire

a da în primire, 1) a preda, a încredinţa cuiva (pe cineva sau ceva): m-a dat în primire unui coleg.GALA. ; 2) (glumeţ) a muri: săracul nenea Ghiţă, a dat în primire!

a da în public a da în public (pe cineva), (reg. ), a demasca, a da pe faţă (pe cineva).

a se da în public

a se da în public, (fam. ) a deveni cunoscut, a-şi face publicitate: [el] se hotărăşte a ieşi din sfera modestăa auritei mediocrităţi şi a se da în public.CAR.

a da în rod a da în rod sau a se da pe rod, (pop. ;despre legume, pomi fructiferi) a începe să rodească, a lega.

a da în scaldă a da în scaldă (pe cineva), a provoca un mare neajuns (cuiva).

a da în scris a da în scris, a certifica: dau în scris că nu mai am nici o pretenţie .

a se da în stambă a se da în stambă, (fam. ) a se face de rîs, a-şi da în petec.

a da în tăiere a da în tăiere (o pădure), a propune pentru tăiat (o pădure): se mai dă în tăiere încă o pădure.STANCU.

a da în tărbacă

a da (sau a lua) în (sau la, prin) tărbacă (sau în tărbăceală), 1) a chinui cîinii cu tărbaca: prinsese uncîine jigărit de mahala, îi legase o tinichea de coadă şi-l aruncase în mijlocul stradei să-l dea garda-ntărbacă. CAR. ; 2) a bate măr pe cineva; 3) a-şi bate joc de cineva; a batjocori, a ocărî pe cineva, a face

albie de porci pe cineva: nu o putură trece cu vederea, ci o deteră în tărbăceală, o luară la trei parale.ISP.a-şi da în teapă a-şi da în teapă, (reg. ) a reveni la vechile obiceiuri, a-şi da în petec.

a da în tipar

a da în tipar (pe cineva), (înv. ) a vorbi înpresă despre cineva: de ar fi o mulţumire să te vezi în tipar dat,şi pe uliţi cîteodată cu degetul arătat, s-auzi: asta e cutare! apoi eu te-aş ferici.GR.AL.

a da în tipar

a da (sau a bate, a pune) în (sau la, sub) tipar (sau (înv. ) în tipărire) sau a încredinţa tiparului, a tipări:

asta poezie ... numa-n româneşte, pînă asta dată, nu s-a văzut încă-n tipărire dată.PANN.

a da în tivic

a da în tivic (pe cineva), (reg. ) 1) a bate zdravăn (pe cineva): oamenii nu se dau în tivic, părinte, că doarnu sînt cîini.STANCU ; 2) (fig .) a da la iveală, a demasca (pe cineva).

a da în trăsnet

a da în trăsnet sau a lăsa în trăsnetul, a se lipsi de ceva, a da dracului (pe cineva sau ceva): dar cupămîntul ce să faci? şi ce folos de boi şi vaci? nevasta dacă nu ţi-o placi, le dai în trăsnet toate! COŞBUC.

a se da întru trufii

a se da întru trufii, (înv. ) a se deda unor fapte urîte: acest nenorocit prinţip ... au slobozit frîul stăpînirii..., vrînd a afla vreame a să da întru trufii.BELDIMAN.

a da în vart a da în vart (pe cineva), (reg. ) a băga în bucluc (pe cineva).

a da jaf a da jaf, a se repezi la pradă: temîndu-să să nu dea jaf nărodul la svintele moştii.DOS.

a da jos căprăria din pod

a da jos căprăria (sau milităria) din pod, a impune o disciplină aproape militară: dacă a văzut că numerge cu vorbă bună, a dat jos căprăria din pod.

a da la carte a da la carte (sau la şcoală) (pe cineva), a trimite la învăţătură (pe cineva).

a da la coş a da (sau a arunca) la coş, a da deoparte, a îndepărta un lucru fără valoare.

a da la fier vechi a da la fier vechi (ceva), a arunca (ceva), a se descotorosi (de ceva).

a da la gioale a da la gioale, (fam. ) a lovi peste picioare.

a da la moară a da la moară, a bea zdravăn.

a se da la muncă

a se da la muncă, a se pune pe treabă; a-i plăcea să muncească, a munci: dar sfinţi încă nu aveaDumnezeu, căci încă nu se dăduse nime la muncă.POP.

Page 99: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a da la o parte a da la o parte, a îndepărta, a înlătura: el dă aşternutul la o parte.PREDA.

a se da la o parte

a se da la o (sau într-o) parte (sau deoparte), 1) a se feri în lături (spre a face loc): hai să ne dăm într-oparte.CR. ; 2) (fig. ) a se retrage (dintr-o acţiune); a se eschiva: oamenii ... au trebuit, cu deosebită părerede rău, să se dea într-o parte.CAR.

a se da la plan a se da la plan (cu cineva), (reg. ) a cădea la învoială (cu cineva).

a da la pricină

a da la pricină (cu cineva), (reg. ) a începe să se certe (cu cineva): dau la pricină ... pînă ce ajung labătaie.POP.

a da la rebut

a da (sau a cădea) la rebut, a considera un produs drept rebut: această operă a unui asemenea individtrebuie să cadă la rebut.SAD.

a da la reformă a da la reformă, (fam. ) a reforma, a da la gunoi, la vechituri.

a da la rindea a da (sau a trage) la rindea, 1) a rindelui; 2) (fig. ) a bate (pe cineva).

a se da la şedere a se da la şedere, a sta la taifas.

a se da la treabă a se da la treabă, (reg. ) a se apuca de lucru: nu mi-ar fi ciudă cînd n-aş vrea să mă dau la treabă.CR.

a da lămurire

a da (sau a aduce, a veni cu) (o) lămurire (sau desluşire, lămuriri, desluşiri), a lămuri, a clarifica, a

desluşi: să dau din nou o mică desluşire supărăcioşilor noştri confraţi.CAR.a da lenchi a da lenchi, a lovi arşicele cu ichiul: dacă ... încep a da lenchi, nu mai scapă nici un arşic.ISP.a-i da limbi a-i da limbi (cuiva), (fam. ) a linguşi nemăsurat (pe cineva).

a da liturghie a da (o) liturghie (sau liturghii), a plăti o slujbă la biserică pentru cineva.

a da loc la ... a da loc la ..., a oferi prilej de ..., a permite: plecarea lui intempestivă a dat loc la discuţii.a da lovitura a da lovitura, (fam. ) a obţine un succes important (şi neaşteptat).

a da lovitura de graţie a da lovitura de graţie (cuiva), a da lovitura mortală (cuiva).

a da lumii veşnica sărutare a da lumii veşnica sărutare, (înv. ) a muri: au vestit că era aproape a da lumii vecinica sărutare.MARC.a da lustru a da lustru, a lustrui.

a da mangărul cel de apoi

a da mangărul cel de apoi, (înv. ) a da ortul popii: bătut la talpe pînă au dat mangărul cel deapoi.MUSTE.

damă de consumaţie

damă de consumaţie, prostituată: ui-tă-te la ea! aşa-i că-ţi ia minţile? nici n-ai zice că e damă deconsumaţie! de lux, se-nţelege! CEZAR.P.

a da mărire

a da (sau a face) mărire (cuiva), a preamări (pe cineva): toţi într-un gînd şi-ntr-o glăsuire dete mărireDomnului.ISP.

a-şi da măsura a-şi da măsura, a arăta (tot) ce poate.

a nu-i da meşii

a nu-i da meşii (cuiva), (fam. ), a nu-i conveni, a nu-i da mîna (cuiva); a nu cuteza: pe unde îl ştie, nu-i dămeşii să mai vie.PANN.

d-a minune

d-a minune, (reg. ) numai aşa, din pură curiozitate; (fam. ) ca chestie: ia spune-mi d-a minune, ce arebărbatul meu ...? ISP.

a da mită a da mită (cuiva), a mitui (pe cineva).

a da mîna

a(-şi) da mîna (cu cineva), 1) a strînge mîna cuiva (în semn de salut sau de împăcare): dau mîna unii cualţii.PRAV. ; 2) a se uni (prin căsătorie): vino, mîndră, să dăm mîna şi să fim amîndoi una! POP. ; 3) a

colabora (cu cineva).

a-i da mîna

a-i da mîna (cuiva), 1) a întinde mîna (în semn de salut, de împăcare); 2) (fig. ) a-i conveni (cuiva) să ..., a

putea să ...: nu-i da mîna să iasă cu dînsul.CR.

Page 100: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-i da mînă de ajutor

a-i da (sau a-i fi) (o) mînă de ajutor (cuiva), a ajuta (pe cineva): o slugă vrednică, ca să-ţi fie mînă deajutor la drum.CR.

a da mîncare la peşti a da mîncare la peşti, (fam. ) a vomita.

a da mlădiţă a da mlădiţă, a lăstări.

a da moartea în cineva a da (sau a intra) moartea în cineva, a fi cuprins de o spaimă îngrozitoare.

a da morţii pe cineva a da morţii pe cineva, (înv. ) a ucide pe cineva: iară pre făţarnic l-au dat morţii.LET.a da motiv să ... a da (cuiva) motiv să ..., a oferi (cuiva) ocazia, prilejul să ...

a-şi da mulţămita a-şi da mulţămita, (reg. ) a se lăsa păgubaş.

a da nas

a (nu)(-i) da nas (cuiva), a (nu)(-i) permite (cuiva) să fie prea familiar, prea îndrăzneţ sau obraznic: nu danas spurcatului să se întinză.ISP.

a da nas în nas cu cineva

a da (sau a se întîlni) nas în nas cu cineva sau a da nasul cu cineva, a se pomeni, a se trezi faţă în faţă cu

cineva: se întîlni în faţa liceului, nas în nas, cu judecătorul.REBR.a-i da nasul să ... a-i da nasul să ..., a avea îndrăzneala să ..., a avea tupeul să ...

a da naştere

a da naştere, 1) a naşte, a crea; 2) a genera, a produce, a provoca, a stîrni: meşteşugul cuvîntului ... a datnaştere literaturii şi elocvenţei.ARGHEZI.

a da natrele cu cineva

a(-şi) da natrele (sau natra) cu (sau pe) cineva, (reg. ) 1) a se certa la cuţite cu cineva; 2) a trage o mamă

de bătaie cuiva.

a da năbîrna a da năbîrna (sau năbuzna) (undeva), (reg. ) a da buzna (undeva).

a da năvală a da năvală, a năvăli: tătarii ca zăvozii pe dînsul dau năval.AL.

a-i da năvală

a-i da năvală (cuiva), (rar ) a copleşi, a covîrşi (pe cineva): de ce-aş simţi că suie vremea şi n-aş opri-opas cu pas, să văd că singură din urmă îmi dă năvală şi mă curmă.ARGHEZI.

a da năvală ca porcul a da năvală ca porcul, a fi nesimţit, obraznic.

d-a-ncîtelea d-a-ncîtelea, din răsputeri: sfetnicul umbla d-a-ncîtelea, zorind să se facă mai curînd nunta.ISP.d-a-n fuga d-a-n fuga, (reg. ) pe apucate: cu cîte-o ţoală pe dînsele, aşa d-a-n fuga.ISP.

a da noroc

a da noroc (cuiva sau cu cineva), 1) a saluta (pe cineva); 2) a închina, a ciocni (un pahar de băutură) (cu

cineva).

a-i da o bărbiereală

a-i da o bărbiereală (cuiva), (pop. ) a bărbieri (pe cineva): să faci aşa fel să-mi dai o bărbierealăbună.POP.

a-şi da obolul a-şi da (sau a-şi aduce) obolul, a contribui cu un mic ajutor (în scop de binefacere).

a da obraz

a da obraz (cuiva), a îngădui cuiva prea multe, a da nas cuiva: celui fără ruşinare de-i dai ceva obraz, saresă ţi se urce-n spinare. PANN.

a nu da obraz a nu da obraz (cu cineva), a nu da ochii (cu cineva): de atîta vreme de cînd nu ne-ai mai dat obraz.AL.

a da o calcavură

a da (sau a trage, a mînca, a primi) o calcavură, (reg. ) a da (sau a primi) o mamă de bătaie: în loc debucate, îţi mînca o calcavură de cele tătărăşti.AL.

a da ocazie la ... a da ocazie la ... (sau de ...), a prilejui, a ocaziona: aceste primblări ... da ocazie de multe bănuiele.NEGR.

a da ochii cu cineva

a da ochii cu cineva sau a da cu ochii de cineva, a se întîlni pe neaşteptate cu cineva: cînd a dat cu ochiide mine, pe loc a încremenit.CR.

a-i da ochii în gene a-i da ochii (sau geana, pleoapele) în gene (cuiva), a i se închide ochii de somn (cuiva), a aţipi.

a-şi da ochii peste cap a-şi da ochii peste cap, 1) a cocheta; 2) (a fi pe punctul de) a muri.

a da ocol

a da ocol (la ceva sau cuiva), 1) a ocoli, a merge de jur-împrejur: el poartă calul, dînd ocol, în trapgrăbit.COŞBUC. ; 2) a da tîrcoale: Prîslea ... da ocol mărului.ISP.

Page 101: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a da ocol ţării a da ocol ţării (sau ţărilor, pămîntului), a cutreiera lumea în lung şi-n lat.

a-şi da odăjdiile a-şi da odăjdiile, (reg. ) a-şi da sufletul, a muri.

a da o fugă

a da o fugă (sau o fuguţă, fuga, fuguţa) (pînă la ...), a se duce repede (pînă la ...): dă fuga laîmpăratul.POP.

a da o gură

a da o gură (cuiva), 1) a striga (pe cineva): dă-i o gură vecinului, să vie pînă la noi! ; 2) a săruta (pe

cineva): dă-mi, mîndruţă, gura ta, că mi-i tare dor de ea.POP.

a-i da o gură

a-i da (sau a-i trage) o gură (cuiva), a se răsti, a se răţoi (la cineva); a certa (pe cineva): chemă slujitorii şile dete o gură de-or pomeni-o.ISP.

a da o idee a da o idee, a oferi, a sugera o idee.

a da o idee despre ...

a da o idee despre ... (sau de ...), a descrie, a prezenta sumar (ceva): pompoasa lui cuvîntare le-a dat oidee despre ce va să zică politicianismul.

a da oile în paza lupului a da oile în paza lupului, a lăsa pe cineva la discreţia duşmanului de moarte.

a da oile în porneală

a da (sau a lua) oile în porneală, (pop. ) a da (sau a lua) oile în pază, spre a le duce la păscut: luai oile-nporneală, să le duc la păşuneală.POP.

a da olat

a da (sau a face) olat (cuiva), (înv. ) a ceda unei puteri străine o parte din teritoriul unei ţări: le-au dathotar şi olat ... şi au făcut pace.NEC.

a da o lecţie a da o lecţie (cuiva), a învăţa minte (pe cineva).

a da o masă a da o masă (cuiva), a oferi de mîncare şi de băut (cuiva).

a da omătul

a da omătul, 1) a se face iarnă: anul acesta, a dat omătul cam devreme ; 2) a curăţa zăpada: dă omătul depe cărare!

a da omenie

a da omenie (cuiva), a respecta, a cinsti (pe cineva): jupea pe bieţii ţigani fără milă, iar omenie nu le da de un ban.BUDAI-DELEANU.

a da onorul a da onorul, a prezenta arma în semn de salut la primirea unei personalităţi sau în ocazii speciale.

a-şi da o părere

a-şi da o părere (sau cu părerea), a-şi da cu presupusul; a opina: dacă nu-l aplauzi, măcar fluieră-l; dă-ţiînsă numaidecît o părere.CAR.

a da o pedeapsă a da o pedeapsă (cuiva), a pedepsi (pe cineva).

a da o perdea a da o perdea (cuiva), a dojeni (pe cineva) (pentru o necuviinţă).

a da o povaţă

a da o povaţă (cuiva), a povăţui, a sfătui (pe cineva): dacă ne e permis a da o povaţă adversarilor noştri,atunci le vom spune următoarele.CAR.

a da o raită

a da o raită (pe undeva), a face o plimbare, a face un tur (pe undeva): fiind vreme frumoasă, a dat o raităprin oraş.

a da orbiş

a da orbiş, a lovi orbeşte, în toate părţile, la nimereală: să ridice patul puştii şi să deie orbiş în toatepărţile.SL.

a da ordin

a da ordin (sau dispoziţie), a ordona, a dispune: guvernul a dat ordin să nu se mai achite nici un mandatla casieria centrală. CAR.

a da origine a da origine, (înv. ) a da naştere; a provoca, a genera.

a da ortul popii

a da ortul (sau pielea) popii sau a-i zice popa pe (sau de) cap sau a-i cînta popa (la pat sau aghiosul ),

(pop. ) a muri: de foame nu dau popii ortul! COŞBUC .

a da o săritură a da o săritură, a se repezi (pînă) undeva: am dat o săritură pînă la Sibiu.BLAGA.

a-şi da osteneala

a-şi da (toată) osteneala (sau osteneală), a depune toate eforturile, a se strădui: îşi dau ostenealănemaipomenită să convingă lumea că sînt oameni politici.CAR.

a da o ştearsă

a da o ştearsă, 1) (reg. ) a-şi face drum, a se abate (pe undeva sau pe la cineva): am dat o ştearsă şi pe larude.POP. ; 2) (fam. ) a şterge o palmă (cuiva), a lovi (în treacăt) (pe cineva).

Page 102: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a da otpustul a da otpustul (cuiva), (înv. şi pop. ) a ucide, a omorî (pe cineva).

a-şi da otpustul a-şi da otpustul, (înv. şi pop. ) a muri: tata întîi şi mama îndată după el şi-au dat otpustul.CAR.a da o ţeapă a da (sau a trage) o ţeapă (cuiva), (fam. ) a înşela (pe cineva).

a da pace

a da (bună) pace (cuiva) sau a lăsa în pace (pe cineva), a nu deranja, a nu tulbura, a nu supăra (pe cineva);

a lăsa în voia lui (pe cineva): vitele din cireada vecină începură să fugă ... peste tot cîmpul, de fricastrechiei, care nu le mai lăsa în pace.POP.

a da paiele

a da paiele (cuiva), a flata (pe cineva); a îngădui prea multe, a da nas (cuiva): te uiţi la ei, bărbate, ... şi ledai paiele! CR.

a da papucii a da papucii (cuiva), a expedia, a da afară (pe cineva).

a da parola

a da parola (sau parolă), 1) a stabili şi a comunica un semn verbal de recunoaştere; 2) a rosti semnul

verbal de recunoaştere.

a da parola

a(-şi) da parola (de onoare) sau (înv. ) a da (sau a pune) parolă, 1) a se angaja solemn: îi dă parola deonoare că nu-l va trăda.FIL. ; 2) (înv. ) a da ordin, a ordona: datu-s-au parola de bătaie.NEC. ; 3) a da

parola.

a da pas

a da pas (sau pasul), 1) (reg. ) a păşi, a merge: dă, murgule, pasu mare, s-ajungem în pas cu soare.POP. ; 2) a-i da drumul pasului; 3) a ceda pasul; 4) a permite, a îngădui (cuiva să facă ceva): nu-ţi dă pas devorbă. PANN.

a-i da paşaportul

a-i da paşaportul (cuiva), (fam. ) a expedia, a îndepărta (din serviciu), a alunga (pe cineva): îşi luă asupră-şi să-i dea paşaportul.CONV.LIT.

a da pat a da pat (cuiva), a adăposti (pe cineva).

a da pămîntul cu dosul în sus

a da (sau a întoarce, a răsturna) pămîntul cu dosul (sau cu fundul, cu curul) în sus, 1) a scotoci pentru

a găsi ceva; 2) a fi foarte harnic.

a da pe apa sîmbetei

a da (sau a se duce) pe apa sîmbetei, a (se) distruge, a (se) pierde, a (se) prăpădi, a (se) risipi: azi se ducepe apa sîmbetei o limbă de porumbişte, mîine o livadă întreagă.REBR.

a da pe bete a da pe bete (afară), (reg. ) a izgoni, a alunga îmbrîncind pe cineva: apoi îl dete pe bete din ostrov.ISP.a da pe brazdă a (se) da pe brazdă, a (se) îndrepta, a (se) acomoda.

a da pe chezăşie

a da pe (sau în) chezăşie, a da pe garanţie, a amaneta: dă-mi-o mie [guriţa] în chezăşie, pînă la Sîntă-Mărie.POP.

a da pe cineva peşcheş

a da (sau a duce) pe cineva peşcheş (cuiva), a preda (sau a duce) pe cineva prins, legat; a preda pe cineva

duşmanului: poliţaiul hărţuise revoltanţii ... îi legase butuc şi-i dase peşcheş procurorului.AL.a da pe credit a da pe credit (sau pe datorie) (cuiva), a da marfă (cuiva) cu plata mai tîrziu.

a da pe faţă

a (se) da pe faţă, a deveni public, a (se) demasca, a (se) dezvălui: podoabele inteligenţii primului ministrusînt date pe faţă cu o zgîrcenie proverbială.CAR.

a da pe foaie

a da (sau a-i face) pe foaie (sau pe foi) (cuiva), (pop. ) a mustra, a certa (pe cineva); a da o bătaie (cuiva):

voi să-i dea pe foi, pentru că nu îngrijise grădina.ISP.a se da pe gheaţă a se da pe gheaţă, a aluneca pe gheaţă.

a da pe gîrlă a da (sau a se duce) pe gîrlă, a da (sau a se duce) pe apa sîmbetei.

a da pe la cineva a da (sau a trece) pe la cineva, a-i face o vizită cuiva: pe drum, ce-mi zic: ce-ar fi să dau şi pe la el? CAR.a da pe la nas a da (sau a trece) pe la (sau pe lîngă) nas (cuiva ceva), a ispiti, a tenta, a momi (pe cineva cu ceva).

Page 103: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a da pe mîna justiţiei

a da pe mîna justiţiei (sau (înv. ) a judeţului) (pe cineva), a înainta (pe cineva) organelor judiciare pentru

a fi judecat: dacă va prinde tîlhariul, să-l dea pre mîna giudeţului.PRAV.

a-i da pe nas

a-i da (sau a-i ieşi) pe nas (sau pe ochi) (cuiva ceva) sau (înv. ) a vărsa pe nas (ceva), a suporta urmările

(neplăcute ale) propriilor fapte; a o păţi, a i se înfunda (cuiva): vă vor ieşi ele toate aceste pe nas.CR.

a da perdaf

a da perdaf, (înv. ) 1) a stropi (pentru a lustrui); 2) a presăra: ţîţîle-i le despica, cu sare le presăra, perdafcu piper le da.POP.

a-i da peste bot cuiva a-i da peste bot cuiva, 1) a plesni peste gură pe cineva; 2) (fig. ) a dojeni cu asprime pe cineva.

a da peste cap

a da peste cap (pe cineva sau ceva), 1) a răsturna (pe cineva): în caic sărea şi pe cel Arap îl da pestecap.AL. ; 2) (fig. ) a bulversa, a tulbura, a întoarce pe dos (pe cineva): povestea asta l-a cam dat peste cap ;

3) (fig. ) a încurca, a strica planurile cuiva; 4) (fig. ) a face otreabă de mîntuială, a da rasol, a rasoli (ceva):

fă treaba cu răbdare, n-o da peste cap!

a se da peste cap

a se da (de-a roata sau tumbă) peste cap sau a veni peste cap, 1) a se da de-a berbeleacul, de-a

rostogolul: broasca se dădu de trei ori peste cap şi se făcu o zînă.ISP. ; 2) (fig. ) a face tot ce e omeneşte

posibil: s-a dat peste cap să-l ajute .

a-i da peste nas

a-i da peste nas (sau (pop .) peste rît, (reg. ) peste sfîrlă) (cuiva) sau a da (sau a pune) în (sau peste) nas

(cuiva ceva) sau a scoate (cuiva ceva) pe nas sau a(-i) trece (sau freca) (pe) sub nas (cuiva ceva) sau a-i

trage una (sau un ibrişin) pe la nas (cuiva), a pune la punct (pe cineva); a-i reproşa, a-i imputa (ceva

cuiva): ne trage cîte un ibrişin pe la nas despre fata popei.CR.

a da pe sub nas

a da (sau băga) pe sub nas (sau (reg. ) pe sub nară), a mînca, a îmbuca (cu lăcomie): se silea a băga pesub nas cît mai iute. ISP.

a nu da pe şapte a nu (se) da pe şapte, a se considera (sau a considera pe cineva) superior altora.

a da peşcheş a da (sau a duce) peşcheş (cuiva), a da (sau a duce) plocoane (cuiva); a mitui (pe cineva).

a da pe şleau a da pe şleau (pe cineva), (reg. ) a aduce pe calea cea bună, a da pe brazdă (pe cineva).

a da pe ţine-minte a da pe ţine-minte, (reg. ) a da pe datorie.

a da pe ţoi a da pe ţoi, (arg. ) a da pe credit, pe datorie.

a da piept a da piept (cu cineva sau cu ceva), a înfrunta (pe cineva sau ceva): el va sta să dea p [i]ept cu tălharii.ISP.

a da pierzării a da pierzării sau (reg. ) a scoate la pierzare, a ucide sau a lăsa să fie ucis: fata să se dea pierzării.ISP.

a da pinteni

a da pinteni (calului), a zori, a grăbi calul să meargă (mai iute): ea a strunit mîrţoaga, i-a dat pinteni şi aprins a învîrti buzduganul.POP.

a da pînza pe fuioare a da pînza pe fuioare, a face un schimb în pierdere.

a da pîrjol a da (sau a lăsa, a slobozi) pîrjol, a da foc, a incendia: zise nepotului său să dea pîrjol unei păduri.ISP.a da platnic pe cineva a da platnic pe cineva, (înv. ) a scoate dator pe cineva: fără vină mă dederă platnic.DOS.a se da platnic a se da platnic, (înv. ) a se recunoaşte dator: dacă a văzut aşa, s-a dat platnic şi i-a plătit.IORGA.a da plecarea a da plecarea, a da semnalul de plecare.

a-şi da poalele peste cap

a-şi da poalele peste cap sau a-şi pune poalele în cap, a depăşi limitele bunei-cuviinţe; a-şi da arama pe

faţă: pentru că inima cere, nu-şi pune cineva poalele în cap. DELAVR.a da pojar a da pojar, (înv. şi pop. ) a incendia: pojar codrului că-i da.POP.

a da pomană

a da (de) pomană (ceva cuiva), a da, a împărţi ceva gratuit (pentru iertarea păcatelor, mîntuirea sufletului,

din milă etc.): mi-or da feciorii după moarte de pomană.CR.

Page 104: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-i da pricină

a-i da pricină (cuiva), (înv. ) a învinui, a acuza (pe cineva): i-am dat pricină că nu dă seamă de o sumă debani a visteriei.COSTIN.

a da prin ciur şi prin dîrmon

a da (sau a cerne, a trece, a zbate) (şi) prin (sau în) ciur şi prin (sau în) dîrmon, a alege, a cîntări

(cuvintele); a cerceta cu de-amănuntul: dau prin ciur şi prin dîrmon neajunsurile Sultănicăi.DELAVR.

a da prin pîrlitură

a da prin (sau pe) pîrlitură, 1) a necăji, a supăra (pe cineva); a demasca (pe cineva): m-a scos, fiindcă amdat pe pîrlitură o mulţime de hoţi.FIL. ; 2) a ironiza (pe cineva sau ceva): este oare vreo idee pe carespiritul glumeţ al francezului să n-o fi dat ... pe pîrlitură? OD.

a se da prins

a se da prins, 1) a se preda: daţi-vă prinşi! ne-a strigat unul.STANCU ; 2) (reg. ) a se recunoaşte învins, a

ceda: fata ... nu vrea să se dea prinsă.POP.

a da prin şireag

a da prin şireag, (înv. ) a pune pe un delincvent să treacă printre două rînduri de soldaţi însărcinaţi să-l

lovească cu vergi.

a da prin şperlă

a da prin şperlă (pe cineva), (reg. ) 1) a da de gol, a face de rîs (pe cineva): şi la toată întîmplarea, credcă nu mă vei da prin şperlă şi nu-l vei lăsa să mai bată! CR. ; 2) a trata cu asprime (pe cineva).

a o da prin şperlă a o da prin şperlă, (reg. ) a o păţi: bietul boier, a dat-o şi el prin şperlă! POP.

a da prin tîrg

a da prin tîrg (cu nasul tăiat sau cu capul ras) (pe cineva) sau a da tîrgului (pe cineva sau ceva) sau a o

da tîrgului, 1) (înv. ) a pedepsi (pe cineva) purtîndu-l prin tîrg cu nasul tăiat sau cu capul ras: pe mine mădă pîn tîrg cu capul ras şi mă duce la ocna părăsită.FIL. ; 2) a vorbi de rău, a da în gura lumii (pe cineva);

3) a divulga un secret: cum ... să ştie el ceva şi să n-o dea tîrgului.ISP.

a da probă de ...

a da probă (sau probe) de ..., a dovedi, a demonstra, a proba: [armata] dedese frumoase probe decuragiu.BĂLC.

a da publicităţii

a da publicităţii (sau în publicitate), a publica: cît pentru odă, ... cred ... că domnitorul va da-opublicităţii.AL.

a da pui de giol

a da (sau a face) pui de giol, (reg. ) a înşela, a escroca, a fura: cugeta să înşele pe Făt-Frumos şi să-i deapui de giol la inel.ISP.

a da raport

a da (sau a(-şi) face) raport(ul), a raporta: marele vizir a început să-şi facă raportul despre feluritetreburi.CAR.

a da rasol a da rasol, (fam. ) a face ceva de mîntuială: pe urmă se plictisesc măgarii de călăi şi dau rasol.CAMIL.P.a se da rămas a se da rămas, (înv. ) a se da bătut: boierul, vezi, nu voia să se dea rămas.ISP.

a da rămas

a da rămas (din judecată) (pe cineva), (înv. ) a declara învins (pe cineva): dacă judecătorii noştri ar vrasă mă asculte, ei ar da totdeauna rămas pe advocaţii ce vorbesc aşa de pocit.NEGR.

a da răscoală a da răscoală, a răscoli: doar vîntul nopţii-n ierburi dă răscoală.IOSIF.

a-şi da răsuflarea

a-şi da răsuflarea (de pe urmă), a-şi da obştescul sfîrşit, a muri: calul său, lîngă el, răsuflarea şi-adat.NEGR.

a da relaţii a da relaţii, 1) a relata; 2) a informa.

a da replică a da (sau a vorbi în) (o) replică (sau replica), a replica, a riposta: Inocenţiu voi să-i dea replica.STANCU.

a da rezultat

a da rezultat (sau rezultate), a produce efectul scontat; a da roade: schimbarea miniştrilor corupţi n-aprea dat rezultate .

dar încă dar încă (sau încă-mi-te), cu atît mai mult (sau mai puţin): deal cu deal se ajunge, dar încă om cu om! CR.

Page 105: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a nu da rînd

a nu da rînd (cuiva), (înv. şi reg. ) a nu da răgaz, a nu îngădui, a nu permite (cuiva ceva): nu le danicidecum rînd ca să-şi vie cît de puţin în fire.POP.

a nu-şi da rînd

a nu-şi (putea) da rînd (la sau cu ceva), (înv. şi reg. ) a nu mai prididi; a se îmbulzi: [flăcăii şi fetele] nu-şi dădeau rînd care mai de care, să-l întrebe cîte ceva.POP.

a da roată

a da roată (sau roate), a da ocol; a descrie un cerc: corbii-n pribeagul lor drum dau roate prin zareapustie.COŞBUC.

a da rod

a da (sau a face) rod (sau roadă), a rodi: pomu-n înflorire în orice floare-ncearcă întreagă a sa fire, ci-ncalea de-a da roade cele mai multe mor.EM.

a da rotocol a da rotocol (sau rotocoale) (cuiva sau la ceva), a da tîrcoale (cuiva sau la ceva).

a se da ruşinos a se da ruşinos, (pop. ) a se ruşina, a se sfii: dracul de argat ... nu să dădea ruşinos deloc.POP.a da sare a da (sau a pune) sare, a săra: pun sare; gust în vîrful lingurii.SAD.

a da satisfacţie

a da satisfacţie, 1) a mulţumi, a satisface: trebuie o mînă de fier care să ştie să dea satisfacţiuneaspiraţiunilor naţionale.GHICA ; 2) a accepta o provocare la duel.

a da să înţeleagă ceva

a da (cuiva) să înţeleagă (sau a înţelege, de înţeles) ceva, a face (pe cineva) să priceapă ceva: nu pestemult, a început a-i da femeia cîte una de înţeles.POP.

a da sălaş a da sălaş (cuiva), a găzdui (pe cineva): se rugă de Amurg să-i dea sălaş pînă a doua zi.POP.

a da scări

a da scări, a îndemna calul lovindu-l cu scările sau cu pintenii: Păturică dete scări calului şi înaintă înlagăr.FIL.

a-şi da seama

a-şi da seama (sau seamă) sau (reg. ) a-şi trage (sau a-şi lua) seama, a fi conştient; a realiza: nu vreausă te descos: tu îţi dai seama dacă ai ori nu ai ceva să-mi spui.SL.

a da seamă

a da seamă (sau cont, socoteală, seama), 1) a (se) justifica, a răspunde de propriile fapte; a suporta

consecinţele propriilor fapte: vei da samă de-ai fost strîmb ori de-ai fost drept! VLAH. ; 2) (înv. ) a declara;

a raporta; a anunţa, a comunica, a înştiinţa: orologiul ... sună de 12 ori din limba sa de metal spre a dalumii ce nu-l ascultă samă că se scursese a 12-a oară a nopţii.EM.

a da seara bună a da seara bună (cuiva), v. a da bună seara (cuiva).

a da semn a da semn, (înv. ) a vesti: ş-au dat sămn că va veni D [umne]zău pre pămînt şi va lăcui cu oamenii.DOS.

a da semnalul

a (se) da semnalul (sau (înv. ) semnal), a (se) anunţa, a (se) comanda începutul sau sfîrşitul unei acţiuni; a

lua iniţiativa, a da tonul: dete semnalul aplaudării ... şi toţi o aplaudară.AL.

a da semn de viaţă

a da (un) semn (sau semne) de viaţă, a-şi afirma prezenţa, existenţa, a se manifesta; a comunica din

depărtare cu cineva, a transmite veşti despre sine: îţi dau semne de viaţă din capitala daco-română.CAR.

a da sfară în ţară

a da sfară (sau sfoară) în ţară (sau în sat, în tîrg, în mahala), 1) (înv. ) a semna- l(iz)a un pericol; 2) a

anunţa; a da de veste, a vesti: şi-l făcu să deie sfoară-n ţară că cine să se va găsi ca să lecuiască peîmpărăteasa ... va dobîndi multe daruri.POP.

a-şi da sfîrşitul

a-şi da sfîrşitul (sau obştescul sfîrşit), a deceda: şi-a dat sfîrşitul, bietul, cînd era încă în floareavieţii.GHICA.

a da sfredel unei buţi

a (se) da sfredel unei buţi, a (se) începe o bute (de vin) înfundată: s-a dat sfredel acelei buţi de vin încinstea oştenilor măriei sale Nicoară.SAD.

a da sictir

a da (cu sau un, cu hai) sictir (cuiva) sau a lua la (sau cu) sictir (sau sictireală, sictireli, la sictirit) (pe

cineva), a înjura (pe cineva); a se răţoi (la cineva), a ocărî, a repezi (pe cineva): le-aş da cu hai sictir!BOGZA.

Page 106: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-şi da silinţă

a-şi da silinţă sau a-şi da (sau a-şi pune) (toată) silinţa (sau toate silinţele) sau (înv. ) a avea (sau a face,

a pune) (mare sau multă) silinţă, a se sili, a se strădui: ca să nu-şi deaprea mult silinţă, te fă că creziorice el o să-ţi zică.EM.

a da sîn a da sîn, a alăpta copilul.

a da sînge a da sînge, a dona sînge.

a da strigăt a da strigăt(ul), a striga: sufletul cinstit d-abia a dat strigătul de indignare.CAR.a da şapte boi şi şapte vaci a da şapte boi şi şapte vaci, a da (foarte) mult.

a da şi cămaşa

a da şi cămaşa (sau haina) (de pe el), 1) a dărui pînă şi ultimul lucru care-i aparţine; a fi filotim: aşa ommai rar! pîinea lui Dumnezeu, nu alta! era în stare să dea, la o adică şi cămaşa de pe el.SAD .; 2) a face

orice sacrificiu pentru a obţine ceva.

a-i da şi pe gură şi pe nas a-i da şi pe gură şi pe nas (cuiva), a-i da mai mult decît îi trebuie (cuiva), a îmbuiba (pe cineva).

a da şperţ a da (sau a lua, a primi) şperţ, a da (sau a lua, a primi) mită, şpagă.

a da şpranga a da şpranga, (reg. ) a risipi fără chibzuială.

a da şpriţ a da şpriţ, a şpriţui.

a da tact

a da tact sau a ţine tactul, 1) a bate tactul unei melodii: (fig. ) albele giulgiuri bătute de vînturi dau tacttînguioaselor cînturi. COŞBUC ; 2) a marca, prin mişcări regulate (făcute cu mîna, cu piciorul sau cu o

baghetă), accentele unui text (scandat sau cîntat).

a da tagă

a da tagă (sau taga) sau a avea (sau a prinde, a-i fi) tagă (de ...), (înv. ) a tăgădui, a nega; a contesta: de giudeţul tău nu ..., mi-i tagă.DOS.

a dat de fund a dat de fund, (pop. ) i s-a înfundat.

a da teşchereaua a da teşchereaua (cuiva), (reg. ) a alunga, a expedia (pe cineva); a da paşaportul (cuiva).

dat fiind că ... dat fiind că ..., deoarece, pentru că, întrucît.

a da timp de gîndire a da (un) timp (sau răgaz) de gîndire (cuiva), a lăsa (cuiva) timpul necesar pentru luarea unei hotărîri.

a da tîrcoale

a da (sau a face) tîrcoale (sau un tîrcol), 1) a se învîrti împrejurul (sau în preajma) cuiva sau a ceva; a da

roată; a da o raită: da tîrcoale prin toate colţurile, privind frumuseţile pămîntului.POP. ; 2) a umbla, a se

învîrti în preajma unei femei, pentru a-i cîştiga simpatia; a face curte: juca bine şi da tîrcoale fetelor cuzestre mare.VLAH.

a dat Nan de găvan a dat Nan de găvan, (pop .) a păţit-o, a încurcat-o.

a da toate pe una a da toate pe una, a face orice pentru o dobîndi ceva.

a-şi da ton

a-şi da ton, a-şi da aere: dîndu-şi ton de mari capitalişti, ruinează societatea prin falimentefrauduloase.FIL.

a da tonul

a da tonul, 1) a indica notele de început ale unei compoziţii muzicale: (fig. ) acum, ah, negrele ape cui îidau tonul? BLAGA ; 2) a fi iniţiatorul unei acţiuni, al unui anumit fel de a gîndi, al unei mode: la Neamţ,tonul îl dă corpul didactic.IBR.

a da totul din el

a da totul din el, 1) a vomita; 2) a spune tot ce ştie, a mărturisi, a recunoaşte: l-au bumbăcit pînă a dattotul din el, chiar şi ce nu făcuse ; 3) a depune toate eforturile, a nu precupeţi nimic.

a dat prea mult de pomană a dat prea mult de pomană, (reg. ) îi tremură mîinile de zgîrcit ce e.

a-i da trecătoare

a-i da (cuiva) trecătoare, (înv. ) a lăsa să treacă: multă vreme au pierdut pănă a trece Dunărea, căcigotthii siliia să nu-i dea trecătoare.CANT.

a-şi da truda

a-şi da (toată) truda, a depune toată silinţa, strădania, a se strădui: toate chipurile şi toate trudile ţi le-aidat, numai ca să mă vezi norocit şi însămnat între moldoveni. KOG.

a-i da tuleiele a-i da (sau a-i ieşi) tuleiele (sau tăunii) (cuiva), a începe să-i crească firele din barbă (cuiva).

Page 107: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a da tumba

a (se) da (de-a) tumba (sau tumba peste cap), a se rostogoli (sau a face pe cineva să se rostogolească),

dîndu-se peste cap: îi înfige cuţitul drept în ochi şi îl dă tumba peste cap.ISP.

a da tuturor răilor

a da tuturor răilor (pe cineva), 1) a ocărî, a blestema (pe cineva): părăsi locul hătmăniei blasfemînd şidînd tuturor răilor pe toţi amploiaţii ţării.FIL. ; 2) a părăsi, a abandona (pe cineva): hoţul, dacă văzu că nueste nimic în crîng, dete tuturor răilor şi iepure şi tot şi se întoarse să se odihnească.ISP.

a da ţanc la pepene a da ţanc la pepene, (reg. ) a tăia o bucăţică dintr-un pepene pentru degustare.

a da ţăncuşa a da ţăncuşa, (reg. ) a arunca zarurile.

a da ţăncuş la ... a da ţăncuş la ..., (reg. ) a face o gaură în ...

a da ţîţă a da ţîţă, a alăpta: ciutele ţîţă mi-au dat, ... şi pe mine m-au scăldat.POP.a da ţuţu a da ţuţu (pe cineva), (reg. ) a legăna, a da huţa (pe cineva).

a da uitării a da uitării, a uita: ah, în deşert, nici nu pot ca să te dau uitării.EM.

a-i da un aer de ...

a-i da (sau a-şi lua) un aer de ... (cuiva), a face (pe cineva) să lase impresia de ..., să semene cu ...: un dezgust înfricoşat de apă se zugrăveşte în ochii lui şi îi dă un aer de om turbat.AL.

a da un avertisment a da un avertisment (cuiva), a avertiza (pe cineva).

a da un cal la praştie a da un cal la praştie, a dresa un cal ţinîndu-l legat cu o funie şi făcîndu-l să alerge în cerc.

a da un chiot a da un chiot, a chiui.

a da un concert a da un concert, a susţine un concert, a concerta.

a-i da un cuţit prin inimă

a-i da un cuţit (ascuţit) (sau cuţite, un fier ars, un fier roşu) prin inimă (cuiva), a simţi (sau a-i pricinui

cuiva) o durere, o mare supărare; a fi cuprins (sau a provoca cuiva o stare) de frică, de spaimă: atît îi trebuiunchiaşului să auză, ca să-i dea un cuţit ascuţit prin inimă.ISP.

a da un exemplu

a da un exemplu (sau o pildă), a exemplifica: ariciul dă o pildă lui Dumnezeu şi-l învaţă ce să facă cupămîntul.POP.

a da un ghiont a da un ghiont (sau ghionţi) (cuiva), a ghionti (pe cineva).

a da un ordin a da un ordin, a ordona.

a da un perdaf

a da (sau a trage) un perdaf (cuiva), a mustra cu asprime, a săpuni (pe cineva): are să ne tragă un perdafca acela.CEZAR.P.

a da un ropot a da un ropot, a da, a trage o fugă: [lupii] dădeau cîte un ropot în jurul fîntînei. CONTEMP.a da un sfat a da un sfat (sau sfaturi) (cuiva), a sfătui (pe cineva): dragul mamii, am să-ţi dau un sfat. POP.

a da un telefon

a da (sau a primi) un telefon, a transmite (sau a primi) un mesaj prin telefon: nu uita, dă-mi un telefon, şitrimite-mi băiatul. CEZAR.P.

a-i da un toc de bătaie

a-i da (sau a-i trage) un toc (sau un top) de bătaie (cuiva), (reg. ) a-i da (sau a-i trage) o bătaie straşnică,

o mamă de bătaie (cuiva).

a da uşa de perete

a da (sau a lăsa, a izbi, a trînti etc.) uşa (sau poarta, fereastra) de perete, a deschide larg uşa (sau

poarta, fereastra), lăsînd-o să lovească peretele: Rada izbeşte uşa de perete.VLAH.

nu dau turcii

(doar) nu dau (sau vin) turcii sau (ce) au năvălit turcii?, ai răbdare!, nu-i nici o grabă!: ce dracu, aunăvălit turcii, sau eşti nebun? PREDA.

a da valma a da valma, a se năpusti, a da buzna: cîţiva flăcăi ... dau valma prin fete.DELAVR.

a da viaţă a da viaţă, a însufleţi; a învia: Dumnezeu suflă de trei ori peste chipul făcut de diavol şi-i dete viaţă.POP.

a da vina

a da (sau a arunca) vina (pe cineva sau asupra cuiva), a trece răspunderea în seama cuiva; a învinovăţi (pe

nedrept) (pe cineva).

a da vitele la iarbă a da vitele la iarbă, a da vitele la păscut.

Page 108: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a da voie

a(-i) da voie (cuiva), a îngădui, a permite (cuiva ceva); a aproba, a autoriza: Dumnezeu s-a supărat pe el şii-a dat voie să mai cîrpojească şi domnia-sa.POP.

a da zi după zi a da zi după zi, a amîna, a tergiversa.

a da zor a da zor, a (se) grăbi, a (se) zori: mereu îmi dă zor să mă-nscriu şi eu numaidecît. CAR.a-i da zor cu ... a-i da zor cu ..., a nu mai conteni cu ...: el îi dă zor cu scrisul.VLAH.

dă-i pace!

dă-i pace!, 1) lasă-l în voia lui!, lasă-l în plata Domnului!: dă-le pace tuturora şi tu zi că eşti lamoară.PANN ; 2) asta e!

dă-mi, Doamne, mintea românului cea de pe urmă!

dă-mi, Doamne, mintea (sau gîndul) românului cea (sau cel) de pe urmă!, luminează-mă, Doamne,

înainte de a greşi!

a dărui cuiva ţinutul Cîinenilor şi satul Corbenilora dărui cuiva ţinutul Cîinenilor şi satul Corbenilor, a omorî, a ucide (pe cineva).

de abanos de abanos, foarte negru: păr de abanos .

de-a berbeleacul

de-a berbeleacul (sau berbeleaca), de-a rostogolul, de-a dura: a turtit-o şi a început s-o întindă ca pe ococă, fugind de la un capăt la altul şi dîndu-se de-a berbeleacul.POP.

de-abia stă de-abia stă, 1) e foarte grăbit; 2) numai că nu cade de oboseală, de somn.

de-a binelea de-a binelea, de tot: moţăi cîteva clipe, apoi adormi de-a binelea.de-a buşilea de-a buşilea, tîrîndu-se pe brînci.

de-a capul

de-a capul, 1) de la începutul rîndului, (cu) alineat nou; 2) din nou, de la început: ia mai spune încă o datăpovestea, de-a capul.POP.

de-a căţeaua

de-a căţeaua, (pop. ) pe-o ureche, pe-o parte: moşneagul ... stătea mai departe, cu cuşma de-a-căţeaua,luînd pe babă în taraboanţă.ISP.

de aceea de aceea, din această cauză.

de-a coasta

de-a coasta sau din (sau (înv. ) den) coaste, 1) pieziş, oblic, într-o rînă: uşa sicriului o vei face dencoaste.BIBLIA ; 2) din lateral, din părţi: [oastea] lovită-i de pieire şi din faţă şi din coaste.EM.

de acord! de acord!, bine, mă învoiesc!

de-a crucişul de-a crucişul, (înv. ) pieziş, oblic: [Nilul] drept de-a crucişul spre apus ... izbucneşte. CANT.de actualitate de actualitate, care se petrece (sau interesează) în clipa de faţă.

de-a curmeziş

de-a curmeziş(ul), transversal, de-a latul, în diagonală: părintele Manea făcuse ... nu tocmai plăcutacălătorie de-a curmezişul Mesopotamiei.SL.

de-a doua oară de-a doua oară, (reg. ) de-al doilea: nici o poamă nu-i amară ca omu de-a doua oară.POP.

de-a dreptul de-a dreptul, fără ocolişuri, direct, în faţă: am să răspund de-a dreptul, scurt, precum mă taie capul.CAR.

de-a fir a păr

de-a (sau din) fir a (sau pînă-n) păr (sau aţă), cu de-amănuntul, cu minuţiozitate, cu acribie: s-a dus laMaica Domnului, spunîndu-i tot, din fir pînă-n aţă.POP.

de-a frumuşelul de-a frumuşelul, cu de-amănuntul.

de-a gata (pe) de-a gata, fără osteneală, pe nemuncite: de-a gata toate-i vin.VLAH.de-a handramandra de-a handramandra, fără rost.

de aici încolo

de aici (sau de astăzi, de acum, de mîine, de atunci) încolo (sau înainte), începînd de acum (sau de astăzi,

de mîine, de atunci), după aceea, mai departe, în viitor: pot să-ntîmpin patrioţii ce-au venit de-atunciîncolo? EM.

de-a întoarsele de-a întoarsele, pe dos: este dar o eroare contra logicei a apuca lucrul de-a-ntoarsele.MAIOR.de ajuns de ajuns, destul, suficient.

de ajuns şi de rămas de ajuns şi de rămas, din plin, cu prisosinţă: ţi-au spus aceia de ajuns şi de rămas.GALA.de-a latul de-a latul, în curmeziş.

Page 109: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

de alături de alături, din vecini, învecinat.

de-al dracului de-al dracului, din răutate; din capriciu.

de-ale gurii de-ale gurii, de mîncare, alimente, hrană.

de-a lungul de-a lungul sau în lung(ul), în lungime, în sensul lungimii: zece metri în lung. de-a mărunta (cu) de-a mărunta, cu de-amănuntul.

de-a mîna de-a mîna, (reg. ) în lanţ; necurmat.

de-a mînă

de-a mînă, (înv. ) 1) apropiat, intim: îl socotea de-a mînă, iar boierie nu-i da.COSTIN ; 2) (despre lupte)

corp la corp: rămaseră lucrul di să băte de-a mînă.NEC.de ani şi ani de ani şi ani, de multă vreme, de demult.

de-a-n şiru de-a-n (sau d-a) şiru, (reg. ) 1) necontenit, neîntrerupt; 2) minuţios, amănunţit.

de-a poanca de-a poanca, (reg. ) la întîmplare, fără o ţintă precisă.

de-a prostul de-a prostul, v. a proasta.

de-a pururi

de-a pururi, în veci, pentru totdeauna: ele vor întrece de-a pururi pe autori ce-au spus aceste lucruri dezeci de mii de ori.EM.

de-a putere fi

de-a putere(a) fi, (reg. ) cum s-ar spune, cum s-ar zice, cu drept cuvînt, într-adevăr, de fapt, doar: du-te, nu ţi-i oprită calea; de-a puterea hi, acum eşti de casa noastră.CR.

de-a rătăcita de-a rătăcita, (reg. ) hai-hui, razna.

de-a rînd cu ...

de-a rînd cu ..., (reg. ) alături de ..., lîngă ...: de-a rînd cu casele ispravnicului se înălţa conaculvornicului.

de-a rîndul

(pe) (tot) de-a rîndul sau (pe) de-a(-n) rînd sau de-a rînda, 1) (reg. ) de la un capăt la altul, peste tot,

pretutindeni: vezi, de-atunci eu alergai lumile de-a rîndul! COŞBUC ; 2) la rînd.

de-a rostogolul

de-a rostogolul sau (înv. şi pop. ) de-a rostogol, de-a dura, de-a berbeleacul, de-a tumba: pietre mărunte... curgeau de-a rostogolul la vale.HOGAŞ.

de-a săniuşul de-a săniuşul, alunecînd (pe gheaţă): uţa ... a ... a ... bine-i de dat de-a săniuşul.AL.de-a surda de-a surda, în van, zadarnic.

de-a şirul de-a şirul, (înv. ) în coloană: mergea 100 de voinici de-a şirul, cîte doi.DOS.de-a şuiu de-a şuiu, (reg. ) ghemuit, pe vine.

de-a tărtăcuţa de-a tărtăcuţa, de-a rostogolul: o dădu de-a tărtăcuţa.ARGHEZI.

de-a tăvalul de-a tăvalul, (reg. ) de-a rostogolul: cînd cînele se dă de-a tăvalu pe omăt, are să se moaie vremea.POP.de-a tăvălişul de-a tăvălişul, de-a rostogolul, de-a tăvălugul.

de-a tăvălugul

de-a tăvălugul, de-a rostogolul: pontifii închină lui Antoniu un lat şi larg covor şi-l dau de-a tăvălucul înfaţă-i, la picioare.AL.

de-a tîrîişul

de-a tîrîişul, tîrîndu-se pe jos: de sus se prăvăleau de-a tîrîişul pînă în şanţ copii bălani cu ochilucitori.SAD.

de-a tîrîta de-a tîrî(i)ta, tîrîş.

de atîta vreme de atîta (amar de sau veac de) vreme, de (foarte) mult timp: nu ne-am mai văzut de atîta amar de vreme.de atîtea ori de atîtea ori, de (foarte) multe ori: te ridicam de subţiori de-atîtea ori.EM.de-a trăvala de-a trăvala, (reg. ) de-a rostogolul.

de atunci încoace de atunci încoace, de atunci pînă în prezent: de atuncea încoaci s-au tot tras din neam în neam.URIC.de-a ţampura de-a ţampura, (reg. ) de-a berbeleacul.

Page 110: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

de-a valma

de-a valma, 1) împreună, laolaltă: călării de-a valoma cu inicerii ... au dat năvală. COSTIN ; 2) claie peste

grămadă; în neorînduială, în dezordine: adunaţi ... d-a valma şi cu zgomot pe piaţa mare.OD. ; 3) (jur. ;

înv. ) în comun, în devălmăşie, în indiviziune: lucrau pămîntul de-avalma.

de-a vălătucul

de-a vălătucul, de-a rostogolul; în mare grabă, foarte repede: cad mereu, cad de-a vălătucul, fără a măputea opri.AL.

de azi pe mîine de azi pe mîine, de pe o zi pe alta: nu lăsa treaba de azi pe mîine! de baştină de baştină, autohton, din acel loc, neaoş.

de bază de bază, fundamental, esenţial.

de bine, de rău de bine, de rău, mai mult sau mai puţin.

de bine ce ... de bine ce ..., (fam. ) abia; cu toate că.

a deborda de sănătate a deborda (sau a plesni) de sănătate, a fi sănătos tun.

de brac de brac, (reg. ) netrebnic; prost: cal de brac.de brazdă de (sau din) brazdă, (despre vite înjugate) din dreapta.

de bronz de bronz, (fig. ) neclintit, ferm: inimă debronz ; caracter de bronz.de bun augur de bun augur, favorabil, prielnic.

de bună credinţă de bună credinţă, cinstit, onest; de încredere.

de bună seamă

de (sau (reg. ) cu) bună seamă, cu adevărat; cu certitudine; desigur, negreşit: de bunăseamă cel mai drag afost ales.COŞBUC.

de bună trebuinţă de bună trebuinţă, (reg. ) de mare folos: noi îţi vom fi de bună trebuinţă.POP.

de bunăvoie

de bunăvoie, nesilit de nimeni: a adunat tot norodul şi le-a spus că cineva trebuie de bunăvoie să searunce în mare.POP.

de buzunar

de buzunar, 1) care se poartă în buzunar: ceas de buzunar ; 2) (p.ext. ) de mici dimensiuni: dicţionar debuzunar.

de cap de cap, (înv. ) capital, fundamental: greşala ce va face iaste de cap.PRAV.MOLD.

de capul meu

de capul meu (tău, lui etc.), după cum mă (te, îl etc.) taie capul: s-a bizuit a merge de capul lui înainte,fără socoteală.CAR.

de călare

de(-a) călare(a) sau de-a-n-călare(le), de pe cal, din fuga calului; (fig. ) fără odihnă, fără linişte: din Hotinşi pîn’ la mare vin muscalii de-a călare.EM.

de căpătat de căpătat, 1) obţinut prin cerşit; 2) primit în dar.

de căpetenie de căpetenie, de frunte, principal, capital, esenţial: slujba lui de căpetenie era să ducă vitele la apă.ISP.de cătră ... de cătră ..., (înv. ) cu privire la ..., în privinţa ...: domnul ... leage ne-au pus de cătră păcate.DOS.de ce de ce, pentru că ..., din cauză că ...: m-a blestemat măicuţa, de ce i-am călcat vorba. POP.de ce, de ne ce de ce, de ne ce, de aia: de ce, de ne ce... uite, pentru că nu vreau eu! CAR.

de ce ..., de ce ...

de ce ..., de ce ... (sau de aceea ...), cu cît ..., cu atît ...: de ce mergeau înainte, de ce lui Harap-Alb i setulburau minţile.CR.

de ce?

de ce? sau pentru ce? sau la ce bun? sau (înv. ) d(e)rept ce?, din ce cauză?; în ce scop?, cum de ...?:

spune, mîndră, şi-mi ghiceşte: codru de ce-ngălbineşte, voinic de ce-mbătrîneşte? POP.; pentru ce m-aiîndemnat să mă lupt cu el? CR .

de ... ce e

de ... ce e (sînt, eşti etc.), atît e (sînt, eşti etc.) de ..., aşa e (sînt, eşti etc.) de ...: de rele ce sînt, nu pot sătrăiască la un loc. ISP.

de ce merge

de ce merge (sau trece) sau pe (sau (înv. ) de) zi (sau an) ce merge (sau trece), pe măsură ce trece timpul;

tot mai mult: ea din ce în ce mai dragă ţi-ar cădea pe zi ce merge.EM.

Page 111: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

de ce nu? de ce nu?, da, desigur: - mergi şi tu cu noi? - de ce nu?de ce treabă? de ce treabă?, (reg. ) de ce?, din ce cauză?, pentru ce?: da de ce treabă să hărgăţesc eu ...? POP.

de chip de chip, (înv. ) chipeş, arătos, impunător, distins: o fămeie de chip, însă săracă de îmbrăcăminte.BARAC.

de chiteală

de chiteală, (înv. ) falsificat, măsluit: cu carte de chiteală şi fără dreptate, de multe ori s-au întinscălugării.URIC.

de cinste

de (sau în) cinste, (înv. ) 1) cinstit, onest, vrednic de încredere: un bătrîn de treabă şi foarte decinste.PANN ; 2) cast, feciorelnic; credincios (în căsnicie), legitim: vădu [v]ă curată şi de cinste.PRAV. ; 3)

cu trecere, de vază: şi fiind Dragoş mai de cinste între alţi nemeşi, domni şi căpitani, l-au rădicat cu toţiisă le fie domn.LET. ; 4) de onoare, de mare importanţă: scaun de cinste.DOS. ; 5) pe gratis, de pomană:

cine bea în cinste ori în dator, se îmbată de două ori.PANN.

de circumstanţă

de circumstanţă, 1) de ocazie, ocazional: consideraţiile pripite ale unui naţionalism decirconstanţă.GOGA ; 2) de formă, formal: a luatcuvîntul numai aşa, de circumstanţă.

de cînd de (pe) cînd, din momentul în care ..., din vremea cînd ...: e mult de cînd te-aştept! AL.

de cînd cu ...

de (sau pe) cînd cu ..., în (sau pe, din) vremea: pe cînd cu dascălii greci, ziua copiilor începea cu răsăritulsoarelui.GHICA.

de cînd cu jidovii şi cu tătarii de cînd cu jidovii şi cu tătarii, (pop. ) din vechime, cu mult timp în urmă.

de cînd cu moş Adam de cînd cu moş Adam, din timpuri imemoriale; din moşi strămoşi.

de cînd e lumea

de cînd e lumea, din totdeauna: de cînd e lumea, [Soarele] caută să se însoare, fără ca să poatăizbuti.POP.

de cînd e pămîntul

de cînd e (lumea şi) pămîntul sau cît e lumea şi pămîntul, 1) (din) totdeauna; 2) (în construcţii negative)

niciodată: cît îi lumea şi pomîntu, după horn nu bate vîntul. POP. de cînd era mama fată de cînd era mama (sau bunica) fată(mare), (fam. ) de foarte multă vreme.

de cînd mama m-a făcut

de cînd mama (sau maica, maică-mea, maică-ta, mă-ta, maică-sa, mă-sa) m-a (te-a, l-a etc.) făcut sau

de cînd m-a (te-a, l-a etc.) făcut mama (sau maica, maică-mea, maică-ta, mă-ta, maică-sa, mă-sa), de

cînd sînt (eşti, este etc.) pe lume; din totdeauna: parcă era de-acolo de cînd l-a făcut mă-sa.CR.de cînd muscalii cu coadă de cînd muscalii (sau nemţii) cu coadă, (pop. ) de demult.

de cînd se potcovea puricele

de (sau pe) cînd se potcovea puricele (la un picior cu nouăzeci şi nouă de oca de fier), (pop. ; formulă

introductivă la basme) (de) demult; niciodată: a fost odată ca niciodată ... de cînd se potcovea puricele laun picior cu nouăzeci şi nouă de oca de fier.ISP.

de cînd se scria musca pe perete de cînd se scria musca pe perete, de demult, niciodată.

de cînd sînt de cînd sînt, de cînd trăiesc, dintotdeauna; niciodată: n-am sărit peste garduri niciodată, de cînd sînt.CR.de cînd tata moşu de cînd tata moşu, (reg. ) de foarte multă vreme, de cînd era bunica fată.

de cîntecul cucului de cîntecul cucului, în zadar, degeaba, de florile mărului, de frunza frăsinelului.

de cît ...

de (sau pre) cît ..., de (sau pre, cu) atît(a) ..., cu cît ... cu atît ...: de cît mai mult îl munceaşte, de atîta maimult să-ntăriia ceialalţ [i] creştini.DOS.

de cîte ori ..., de atîtea ori

de cîte ori ..., de atîtea ori, de fiecare dată, ori de cîte ori; în multe rînduri, adesea: de cîte ori da, de atîteaori cădea.ISP.

de cîteva ori de cîteva ori, de mai (dar nu de foarte) multe ori: îi mai sărută de cîteva ori pe amîndoi.CR.

Page 112: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

de clacă de clacă, fără folos, degeaba: da din tunuri [arnăuţii], cîteodată, ... dar de clacă, în zadar.BELDIMAN.

de clasă

de (mare sau prima) clasă sau (de) clasa întîi, de cea mai bună calitate, foarte bun: şi-a făcut nişte haineclasa-ntîi.

a-şi declina competenţa a-şi declina competenţa, a declara că nu are dreptul, pregătirea pentru a face ceva.

a-şi declina răspunderea a-şi declina răspunderea, a se spăla pe mîini de (orice) răspundere.

de cocon

de cocon, (înv. ) de copil, din copilărie: „cîţi ani sînt, de cînd aceasta fu lui?“; el zise „decocon“.CORESI.

de colo colo

de colo (pînă) colo sau de colea (pînă) colea, 1) dintr-un loc într-altul, încoace şi încolo; de la un capăt la

altul, în sus şi în jos; 2) fără nici un rost: un roi de albine se învîrtea în zbor deasupra capului său şiumblau bezmetice de colo pînă colo.CR. ; 3) dintr-una, dintr-alta: ba din una, ba din alta, şi de cole pînăcolea, şi-au plăcut unul altuia.CR.

de comandă

de comandă, 1) executat în urma unei comenzi, potrivit exigenţelor clientului: şi-a făcut un costum decomandă ; 2) (fig. ) de porunceală, de nevoie, fără tragere de inimă; prefăcut, simulat: literatură decomandă.

de comă de comă, (arg. ) extraordinar, nemaipomenit: a fost un bairam de comă.de complezenţă de complezenţă, de formă, din amabilitate.

de comun de comun, (înv. ) comun: eşti ... a veacului cunună, tuturora de comun.PANN.de comun acord de comun acord, cu acordul tuturor părţilor.

de conivenţă cu ... de conivenţă cu ..., în complicitate cu ...

de copil de (mic) copil, din (fragedă) copilărie: dragi am fost de mici copii.POP.

de credinţă

de credinţă, (înv. ) vrednic de a fi de crezut, demn de încredere; credincios: o sută de siimeni cu doibulucbaşi mai de credinţă. LET.

de cu frică de cu frică, (înv. ) cu frică: eu de cu frică şi cu bucurie mă minunez.DOS.de cu înnoptatele de cu înnoptatele, îndată ce s-a înnoptat.

de cum

de cum, 1) decît: mi-ar părea nici mai mari nici mai mici de cum îmi par azi.EM. ; 2) de îndată ce: de cuma dat în fapt de zori, veneau cu fete şi feciori.COŞBUC.

decum

decum, (pop .) cu atît mai puţin, darămite, necum: a ajuns împărăteasă mîndră, de nu era alta aşa ca ea,nici între zîne, decum între oameni.POP.

decum aşa! decum aşa!, vorbă să fie!, într-adevăr? ce spui?

de cu noapte de cu noapte(a), foarte devreme, dis-de-dimineaţă.

de curea de curea, făcut din curea: ciurul ... avînd o cheiţă de curea, ca să-l poată acăţa în cuiu ... POP.

de curînd

de curînd sau (înv. ) de curîndă vreme, cu puţin timp înainte, de puţin timp, nu demult, recent, abia:

demoazela Agapiţa, de curînd ieşită din pensionat, are zestre de o mie [de] galbeni.NEGR.de curte de curte, 1) (despre oameni) curtean; 2) (despre animale şi păsări) domestic.

de cu seara

de cu seara sau de cu seară, (încă) din (sau în) timpul serii, (încă) de aseară; seara(devreme); din (sau în)

prima parte a nopţii, (pînă în miezul nopţii).

de cu tinereţe

de cu tinereţe, de tînăr, din tinereţe: un negustor ... îşi luase şi-un nepot, ca să-l înveţe negoţul de cutinereţe.ARGHEZI.

de cu toamnă

de cu toamnă sau (înv. ) de toamnă, din toamnă, fiind încă toamnă: tîmplatu-s-au după această pieire aleşilor în Moldova la anul, şi mai mare pieire în Ţara leşească, ciuma, în şese luni de cutoamnă.URECHE.

Page 113: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

de cuvînt

de cuvînt, 1) îndată, numaidecît, pe loc: iar Ipate, de cuvînt, se prinde în joc lîngă o fată.CR. ; 2) de

încredere, parolist: e om de cuvînt şi, dacă i-a promis, să fie sigur că n-a uitat.REBR.de cu ziuă de cu ziuă sau de cu ziua, dis-de-dimineaţă, în zori: de cu ziua mătur casa.POP.de cu zorile de cu zorile, dis-de-dimineaţă: Dumnezeu, de cu zorile luase sub cîrma sa carul Soarelui.POP.

de dimineaţa pînă seara

de dimineaţa (sau dimineaţă) pînă seara (sau pînă în seară), din zori în noapte; toată ziua: mă aflam laFlorenţa, alergînd în toate zilele, de dimineaţă pîn-în seară.AL.

a se dedulci ca calul la tărîţe

a se dedulci ca calul la tărîţe, (reg. ) a se deprinde cu binele, a se complăcea într-o situaţie avantajoasă:

hoţii ... veniră iarăşi fiindcă se dedulciseră ca calul la tărîţe.ISP.de efect de efect, atractiv; impresionant.

de estradă de estradă, (despre muzică, spectacoleetc.) distractiv şi variat.

de exemplu de exemplu, de pildă, bunăoară.

de faţadă de faţadă, de formă, formal.

de fel

de fel(ul meu, tău etc.), 1) de la natură, din fire: de felul lor este să se găsească în mare.DRĂGHICI ; 2) de

neam, de origine, de loc: [era] de fel din Botoşani.CAR. ;3) demeserie, de profesie: de felul lui era cojocar .

de fier de fier, tare neînduplecat, sever: inimă de fier ; braţ de fier .

de flanc de flanc, într-o parte.

de florile mărului

de florile mărului sau de flori de măr (sau de cuc), degeaba, în zadar, de pomană: nu-l duceam noi laspînzurătoare, numai aşa de flori de cuc! CR.

de foc (plin) de foc, focos, înfocat, aprins: tu, cu viers duios de foc.EM.

de folos de (vreun sau nici un) folos, (ne)folositor, (in)util: ia-mă şi pe mine cu d-ta că ţi-oi fi de mare folos.EM.de formă de formă, de ochii lumii: pe la şcoală mai dam noi aşa cîteodată, de formă.CR.

de frunte

de frunte, de calitate superioară; însemnat, renumit, ales, nobil: nu numai oameni proşti, ci şi oameni defrunte.NEC.

de frupt de frupt, de dulce: a trecut miezul nopţii, acum putem să mîncăm de frupt.VLAH.de gală de gală, de sărbătoare, festiv: în faeton de gală Cezarul trece.EM.degete boante degete boante, degete scurte şi groase.

de haimana de haimana, fără căpătîi, fără stăpîn: are să rămîie căruţa asta de haimana.CR.

de haram

de haram, 1) la voia întîmplării, fără stăpîn; 2) degeaba, de pomană: vrei să-ţi mănînc banii de haram?AL. ; 3) pe nedrept: răzăşia mea care mi-ai mîncat-o de haram cu cărţi mincinoase.AL.

de hatîrul ... de hatîrul ..., mulţumită ..., graţie ...: s-a făcut vornic de hatîrul unei plăcinte.AL.

de ici, colea

de ici, (de) colea, de aici în altă parte, de aici şi din altă parte, dintr-una într-alta: prind cocoşii a cînta şi deici şi de colea. POP.

de ici, de colo de ici, de colo, dintr-una, dintr-alta.

de ieri, de alaltăieri de ieri, de alaltăieri, de dată recentă: nu-s harabagiu de ieri, de alaltăieri.CR.de ieri (ca) de ieri, de curînd.

de-i merge colbul

de-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticele, untul), zdravăn, tare, violent: o lovi o dată cumiţele de-i merse fulgii.ISP.

deinte (mai) deinte, (înv. ) dinainte: mai deinte H [risto]s i-au spus că va fi în iscuşenie grea.DOS.

de-i sar măselele

de-i sar (sau crapă, pocnesc, trosnesc) măselele sau de-şi culege măselele (de pe jos), foarte tare, foarte

mult.

de ispravă de ispravă, vrednic, remarcabil: om de ispravă.

Page 114: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

de izbelişte

de izbelişte, 1) părăsit de toţi, lăsat la voia întîmplării: satul a rămas de izbelişte ; 2) fără stăpîn: să rămîiecăruţa asta de haimana şi iepuşoarele de izbelişte.CR.

de iznoavă

de iznoavă, (înv. ) din nou, încă o dată; de la capăt: cînd a ajuns acasă, şi-a făcut de iznoavăsocoteala.VLAH.

de împrumut

de împrumut, 1) luat cu împrumut, împrumutat: un strai unguresc larg, încît pare că e deîmprumut.NEGR. ; 2) (fig. ) imitat, copiat de la alţii: cultură de împrumut.IORGA.

de înaltă şcoală

de înaltă şcoală, care dă dovadă de o pregătire excelentă, de o măiestrie desăvîrşită:dresorul de cai,călăreaţa de înaltă şcoală, baletistele şi clovnul August.ARGHEZI.

de îndată de îndată, îndată, imediat: boierii se supun şi de îndată încep în Iaşi a s-aduna.OD.de jăratic de jăratic, arzător: mamă, sînt silită eu să-i tot văd în vis mereu ochii de jăratic? COŞBUC.de joi pînă mai apoi de joi pînă mai (de)apoi, la nesfîrşit, mereu.

de jos de jos, din mulţime, din mase, din popor: era om de jos, fără pretenţii.SAD.de jug de jug, (despre vite) apt pentru a fi înjugat: doi boi de jug.a dejuga la moară rea a dejuga la moară rea, a o nimeri prost.

de jur împrejur de jur împrejur, în toate părţile, din toate părţile.

de la cap la coadă de la cap la coadă, de la început pînă la sfîrşit; integral, în totalitate.

de la caz la caz

de la caz la caz sau (reg. ) din caz în caz, după împrejurări: ministeriul Taaffe era maestru a-şi facemajoritate din caz în caz. SBIERA.

de la coarnele plugului de la coarnele plugului, de la ţară.

de la distanţă de la distanţă, de departe.

de la început

de la (bun) început sau dintru început, 1) de la capăt; 2) din capul locului: părerile atît de riscantecuprinse-n aceste scrisori ... declar dintru început că eu nu le pot împărtăşi.CAR.

de la mare pînă la mare de la mare pînă la mare, (înv. ) pe întreg pămîntul.

de la margini pînă la margini

de la margini pînă la margini, (înv. ) de la un capăt la altul: de la margini pînă la margini au străbătutvestirea ta.MINEIUL.

de la mînă pînă la gură

de la mînă pînă la gură, în scurt timp, foarte repede: prostul uită, din natură, de la mînă pîn-lagură.PANN.

de la naşterea lui Hristos de la (sau după) naşterea lui Hristos, în (sau din) era noastră, al erei noastre.

de la ochi

de la ochi sau (verde) în ochi, cu îndrăzneală, în faţă; fără menajamente: spune-mi verde-n ochi, ca să ştiuce leac trebuie să-ţi fac.CR.

de la olaltă de la olaltă, laolaltă, împreună: eu cu sergentul ... sărim de la olaltă.AL.

de la o vreme

de la o vreme (sau de cîtva timp) (încoace), în ultima vreme, de curînd: de cîtva timp încoace îţi staugogoaşele in gît.AL.

de la o zi la alta

de la o zi la alta, 1) zilnic; 2) văzînd cu ochii, foarte repede: şi creştea feciorul moşneagului de la o zi laalta.POP.

de la pămînt de la pămînt, de jos: se ridică alene de la pămînt.de largă respiraţie de largă (sau scurtă) respiraţie, de mare (sau mică) întindere.

de la roate de la roate, (reg. ) foarte tare, straşnic: tu m-ai fermecat de la roate.AL.

de la un timp

de la un timp sau (reg. ) de la un timp (sau rînd) de vreme sau dintr-un timp, de la o vreme: dintr-un timp şi vîntul tace; satul doarme ca-n mormînt.COŞBUC ; de la un rînd de vreme, nu-ţi cam prieşte.POP.

de la vlădică pînă la opincă

de la vlădică pînă la opincă, toţi, dintoate straturile societăţii: toţi au să ieie parte la sarcini, de la vlădicăpînă la opincă.CR.

Page 115: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

de leac de leac, care vindecă, vindecător: ierburi de leac .

de leac (nici) de leac, deloc: nu se găseau potcoave nici de leac.

de lux

de lux, 1) care nu e de primă necesitate; excesiv de elegant; somptuos: hotel de lux ; 2) de calitate

superioară: ediţie de lux ; 3) cu mărfuri de calitate superioară: magazin de lux.

de mahala

de mahala, care aparţine sau este specific mahalalei; (p.ext. ) grosolan, vulgar: să confunde-un crai de picăcu un crai de mahala.EM.

de mai nainte de mai nainte sau de mainte, (înv. ) mai demult, anterior: să-mi aibi de grijă ca şi de mainte.DOS.

de nu mai pot

de nu mai pot (nu mai poţi, nu mai poate etc.) sau nu mai pot (nu mai poţi, nu mai poate etc.) de ...,

sînt (eşti, este etc.) foarte, extrem de ...: drumul a durat două zile şi sînt obosiţi de nu mai pot.de mai tîrziu de mai tîrziu, ulterior: într-o scrisoare de mai tîrziu, i se plîngea de scumpetea vieţii.CEZAR.P.de mama focului de mama focului, foarte, deosebit de ..., puternic, tare: ţipau şi strigau de mama focului.NEGR. de mamă de mamă sau despre mamă, în linie maternă: despre mamă să trage de multe împărăţii.BIBLIA.de manieră de (o) manieră sau de (aşa) manieră, în aşa fel.

de maramet de maramet, (înv. şi reg. ) degeaba.

de marcă

de marcă, 1) de firmă, prestigios, renumit: şi-a cumpărat un ceas elveţian, de marcă ; 2) marcant, distins:

un membru de marcă al partidului de guvernămînt.de mare circulaţie de mare circulaţie, foarte răspîndit: idei de mare circulaţie .

de mare ruşine

de (sau cu) mare (sau multă) ruşine, (înv. şi pop. ) foarte ruşinos, dezonorant, umilitor; blamabil,

reprobabil: şi m-ai dus la tine cu multă ruşine, fără cununie, fără veselie.POP.

de mare tonaj

de mare tonaj, (despre vehicule) care are o mare capacitate de încărcare: zăceau împrăştiate camioane demare tonaj.PREDA.

de mare trebuinţă de mare trebuinţă, absolut necesar, indispensabil: un asemenea ajutor i-ar fi fost de mare trebuinţă.SAD.de margine de margine, (înv. ) mărginaş, periferic: nu va putea cîrmui o ţară de margine.BĂLC.

de masă

de masă, 1) care se aşază pe masă; care se foloseşte la servitul mîncărurilor şi al băuturilor: faţă de masă ;

serviciu de masă ; 2) care cuprinde, care antrenează o întreagă colectivitate: mişcare de masă .

de măgan

de măgan, (reg. ) 1) singur, din proprie iniţiativă: Vlaicu, fecior de ţăran, şi-a făcut aeroplan, de zbura elde măgan.POP. ; 2) după plac: sătrăiesc de-al meu măgan.POP. ; 3) pe de rost: ştie sărbătorile de măgan ;

4) de capul lui: de-aş trăi măcar un an, să mai fiu de-al meu măgan.POP.de mărgărit de mărgărit sau de mărgăritar, bătut, încrustat cu perle: tichie de mărgăritar .

de măritat

de măritat sau (pop. ) de mărit, potrivită pentru căsătorie: pare-mi bine c-aţi venit, dar n-am fată demărit.POP.

de mătase de mătase, mătăsos, moale, lucios: părul ei cel negru-n valuri de mătase se desprinde.EM.de meserie de meserie, calificat într-un anumit domeniu, de specialitate: alegea numai oameni demeserie .

de miazăzi de miazăzi, sudic, meridional.

de mic de mic, din copilărie, de copil: încă de mic te cunoşteam pe tine.EM.de miere de miere, (despre oameni) bun, darnic, generos.

de mijloc

de mijloc, 1) situat în centru, în spaţiul dintre alte lucruri: ţine treapta cea de mijloc între sublim şisimplu.HEL. ; 2) potrivit (ca dimensiuni), mijlociu: Alexandru Vodă era la stat de mijloc.N.COSTIN ; 3)

(fig. ) obişnuit, banal, mediocru: este un autor de mijloc. HEL. ; 4) (fig. ) moderat, ponderat.

Page 116: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

de milă de milă sau de mila (cuiva), din compătimire (pentru cineva): poporul cruci făcea de mila ei.COŞBUC.

de milă, de silă

de milă, de silă sau de silă, de milă, de voie, de nevoie; vrînd, nevrînd: de silă, de milă fu nevoit a maiaştepta.ISP.

de milă să nu ... de milă să nu ..., cu grijă să nu cumva ...: de milă să nu le strice frumuseţea.ISP.de mintea mea de mintea mea (a ta, a lui etc.), din proprie iniţiativă.

de minune

de minune, 1) admirabil, minunat, extraordinar: nu tăgăduiesc că în sara aceea ea era de minune.NEGR. ; 2) foarte bine, excepţional, grozav: dar de-o va spune-aceasta sau dacă n-o va spune, pădurile şi luna vorface-o de minune.EM.

de mir

de mir, 1) (despre clerici) care nu face parte din tagma călugărească; 2) (despre biserici) care nu depinde de

o biserică.

de mirare

de(-a) mirare sau (înv. ) de mirat, surprinzător; (p.ext. ) uimitor: de mirare cum într-un oraş ca Parisul nuse introduce odată în comerţ acest excelent articol.CAR.

de mirare

(vrednic) de mirare, demn de a fi admirat; admirabil: dar cu slabele-ţi mijloace, faptele-ţi sînt demirare.GR.AL.

de miraz de miraz, (reg. ) minunat, straşnic.

de mit de mit, fabulos, fantastic, ca-n basme.

de mizerie de mizerie, 1) mizerabil; 2) sărăcăcios: viaţă de mizerie.

de mîine

de mîine, 1) (precedat de „ziua“) care urmează zilei de azi: la ziua cea de mîne abia cuget-un sărac.EM. ; 2) (din) viitor: faptele de azi îndrumează istoria de mîine.CAMIL.P.

de mîna a doua de mîna a doua, de calitate inferioară.

de mîna întîi de mîna întîi, de calitate superioară; de prim ordin.

de mînă de mînă, 1) (despre unelte) acţionat manual: ferăstrău de mînă ; 2) executat manual: lucru de mînă .

de mîncare de mîncare, comestibil: n-aveţi ceva de mîncare?de mîntuială de mîntuială, superficial: treabă de mîntuială .

demn de atenţie demn de atenţie, vrednic de a fi luat în seamă.

demn de crezare demn de crezare, care inspiră încredere, credibil.

demn de laudă

demn (sau vrednic) de laudă (sau de toată lauda), demn (sau vrednic) de a fi lăudat: la această întrebarevrednică de toată lauda voi avea nor a răspunde.AL.

de moarte

de moarte, 1) mortal: lovitură de moarte ; 2) mortuar, funerar: ce ai ... de-ţi plac făclii de moarte? EM. ; 3)

(înv. ; despre păcate) care atrag osînda veşnică: aş fi curăţît de toate, de greşeale cealea ce-s de moarte.DOS. ; 4) (fig. ) grozav, teribil: de luceafărul din cer m-a prins un dor de moarte.EM.

de modă veche

de modă veche sau de veche modă, 1) depăşit, demodat; 2) (despre oameni) cu concepţii învechite,

depăşite: eu sînt un învăţătorde modă veche.CEZAR.P.de modru-n afară de modru-n afară, (reg. ) din cale-afară.

de moment

de (un) moment, de scurtă durată, momentan, efemer, pasager, trecător: iluzii de-un moment.MACED. ; slăbiciune de moment.

de monolit de monolit, trainic, de nezdruncinat.

de moşie ...

de moşie ... sau de moşia lui ..., (înv. ) 1) ereditar: să-l scoaţe din domnia ce-i era de moşiie de atîte vacuria Batoreştilor.COSTIN ; 2) originar din ..., de loc din ...: Duca Vodă era de moşie din ŢaraGrecească.NEC. ; 3) (despre limbă) maternă: limba cea de moşie a locului.BIBLIA.

de moştenire de moştenire, (înv. ) ereditar: noi n-avem boieri de moştenire.FIL.

Page 117: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

de mucava de mucava, (fig. ; despre oameni) fără personalitate.

de mult ce de mult ce, deoarece, din cauză că: au bătut părinţii din palme de mult ce le-a plăcut cîntecul.CAR.

de multe ori de multe ori sau de cîte ori, în repetate rînduri, adesea: de cîte ori am aşteptat o şoaptă de răspuns! EM.

de multe ori de (mai) multe ori sau în (mai) multe rînduri, în mod repetat: am fost de multe ori confidentul lui.CAR.de multişor de multişor, care există de multă vreme; vechi: asta-i cam de multişor poveste.CAR. de mulţămire de mulţămire, (înv. ) mulţumitor, acceptabil.

de mulţămită de mulţămită, drept mulţumire: cîntare de mulţămită.MINEIUL.de muzeu de muzeu, 1) rar, preţios, demn de a sta în muzeu; 2) (fam. ) depăşit, vetust.

de naştere

de (sau din) naştere sau de naşterea sa, 1) (urmat de prep. „din“) de loc din ..., de origine din ...: au fostde naşterea sa din ostrovul Samos.URECHE ; 2) de naţionalitate ...: grec din naştere, moldovean prinadopţiune.SAD.

de natură să ... de natură să ..., capabil să ..., apt să ...

de naţie de naţie, (înv. şi reg. ) din popor: feciorii de împărat nu se ruşinau a lua fete de naţie, din popor.POP.

de nădejde

de (sau cu) nădejde, 1) de încredere: le trămise un om de nădejde.ISP. ; 2) puternic; solid, temeinic: nici nu mai mişcară din loc, fiindcă îi lovise cu nădejde.ISP.

de năprasnă de (sau din) năprasnă, pe neaşteptate,fulgerător: dădu de năprasnă poruncă de încălecare.SAD.

de născare

de născare, cu care s-a născut (cineva), originar: ţi-i porecla de născare şi nici nu vreau să ţi-oştiu.ARGHEZI.

de nea de nea, alb strălucitor; marmorean: faţa ta de nea.EM.

de neam

de neam, 1) (despre oameni) de origine, de naţionalitate: bunicul lui era de neam polonez.CAMIL.P. ; 2)

(despre oameni) dintr-o familie nobilă, însemnată: are casă frumoasă, nevastă de neam ş-un băiat laParis.VLAH. ; 3) (despre viţa de vie, pomi fructiferi etc.) de soi bun: ramurile unui cais de neam.GALA.

de nebiruit de nebiruit, invincibil.

de necaz de necaz, de ciudă, de mînie.

de necazul ...

de necazul ... (cuiva sau a ceva), din pricina ... (cuiva sau a ceva), de răul ... (cuiva sau a ceva): de necazulvreunui tiran aprig, cumplit peste fire.CONACHI.

de neclintit de neclintit, 1) imposibil de mişcat din loc; 2) (fig. ) ferm, neînduplecat.

de neconceput de neconceput, imposibil, absurd.

de necrezut de necrezut sau de necrezare, de necrezut, incredibil.

de nedescris de nedescris, imposibil de descris, indescriptibil.

de negoţ

de negoţ, (înv. ) 1) destinat vînzării, de vînzare: mai făcut-au şi alt obicei, de tot boul de negoţ, cornăritcîte un leu.NEC. ; 2) comercial: învoiala de negoţ cu Polonia.DELAVR.

de neiertat de neiertat, impardonabil.

de neînchipuit

de neînchipuit, 1) care depăşeşte puterea închipuirii, inimaginabil: un peisaj mirific, de neînchipuit ; 2)

foarte, extrem de ..., excepţional de ...: frumoasă de neînchipuit .

de neînlăturat de neînlăturat, inevitabil.

de neînţeles de neînţeles, ininteligibil.

de nemîncate de nemîncate, (reg. ) dis-de-dimineaţă.

Page 118: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

de nenumărate ori de nenumărate ori sau în nenumărate rînduri, de foarte multe ori, foarte des.

de netreabă de netreabă, (înv. ) fără valoare, fără importanţă, nefolositor.

de nevoia ... de nevoia ..., (înv. ) din cauza ..., datorită ...: întîrziară cîtva de nevoia iernei.BĂLC.

de nevoie

de (sau cu, din) nevoie, 1) (înv. ) necesar, de trebuinţă: de acea hrană cu nevoie să te grijeşti.CORESI ; 2)

constrîns, forţat, silit; (p.ext. ) prin forţa împrejurărilor: acesta de nevoie au ieşit din ţaratătărască.URECHE.

de nici o trebuinţă de nici o trebuinţă, nefolositor, inutil: toiagul său ... se tocise, încît nu-mi era de nici o trebuinţă.ISP.

de nici unele de nici unele, de nici un fel, nimic: muncim pînă dăm pe brînci şi nu ni se ajung de nici unele.STANCU.de nici un fel de nici un fel, defel, deloc.

de nimic

de (sau (înv. ) întru) nimic, 1) fără valoare, lipsit de importanţă: uscăţiv aşa cum este, gîrbovit şi denimic.EM. ; 2) lipsit de orice merit; fără caracter: om rău şi de nimic, nu i-au fost milă de sufletul stăpînu-său.NEC.

de noapte

de noapte, 1) care acţionează, lucrează în timpul nopţii; din timpul nopţii; 2) (despre păsări răpitoare,

animale, insecte) cu organe adaptate pentru activitate în cursul nopţii; care îşi desfăşoară activitatea în

timpul nopţii.

de noapte

de (cu) noapte(a) sau (reg. ) din (sau în, cu) noapte, în zori, dis-de-dimineaţă: a se scula prea de noapte şi frumos a se găti. PANN.

de nord de nord, nordic.

de norocul

de norocul (cuiva), (înv. ) (care este) potrivit cu soarta, cu destinul (cuiva): era slujitoriu de oaste denărocul său.DOS.

de nouă neamuri

de (la) nouă neamuri, de toate felurile: lungoare de nouă neamuri, alege-te, culege-te din crieriicapului.POP.

de nu ... de (sau dacă) nu ..., în caz contrar ..., altfel ...: de nu, schimb a ta coroană într-o ramură de spini.EM.

de obicei

de obicei, de regulă, în mod obişnuit, în genere: a mai avut puterea să se tîrască pînă la prag, unde-i erade obicei culcuşul. CAR.

de obşte

de obşte, 1) comun, general; public: o lucrare ce s-au alcătuit să fie spre folosul de obştie.URIC. ; 2)

împreună, în comun, deopotrivă: să mă iertaţi toţi de obşte.PANN ; 3) în mod obişnuit, de obicei, în genere:

merse la cursuri ca de obşte.CONV.LIT. de ocară de ocară, ruşinos, compromiţător: cuvintele cealea ce i-au dzis de ocară sînt adevărate.PRAV.

de ocazie

de ocazie, 1) potrivit (numai) pentru o anumită împrejurare: nu voia să puie în romanul lui ţărani deocazie.VLAH. ; 2) (apărut) întîmplător; cumpărat sau vîndut ocazional, din întîmplare (şi avantajos): omul ebine să cumpere cînd găseşte, de ocazie! CĂL.

de ochii lumii de (sau pentru) ochii lumii, pentru a salva aparenţele, de formă, de faţadă.

de ocol de ocol, ocolit, indirect: o ia pe un drum de ocol.CAR.de ocupaţie de ocupaţie, care ocupă temporar un teritoriu, o ţară etc.: trupe de ocupaţie .

de o făină cu cineva

de o (sau de aceeaşi) făină (sau teapă, tagmă) cu cineva, de aceeaşi calitate umană cu cineva: fu osîndit şide cei ce era tot de o fărină cu el.ŞINCAI.

de-o întîmplare

de-o întîmplare sau de toată întîmplarea sau de (sau pentru) orice întîmplare, pentru orice

eventualitate: purta, de toată întîmplarea, un pistol.GANE.

Page 119: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

de olac

de olac, 1) care aparţine poştei (sau poştalionului); destinat transportului călătorilor şi al corespondenţei:

drum de olac ; 2) iute, repede; întins: îndată au răpedzit de olac şi l-au adus.NEC.

de olaltă

de olaltă, (pop. ) 1) de-a valma: tăind copaci de olaltă.URIC. ; 2) unul de altul, unul de celălalt: se iubesc... şi ce departe sînt de-olaltă amîndoi! EM.

de-o mărginioară de-o mărginioară, (reg. ) la periferie: avui şi io o drăguţă, şedea-n sat d-o mărginioară.POP.de o măsură de (sau pe) o măsură, egal, la fel: înalţi toţi de o măsură.PANN.

de omenie

de omenie, 1) bun, cumsecade, cinstit; ospitalier: aceşti oameni mi se păreau mai buni, mai deomenie.DELAVR. ; 2) (reg. ; despre fete) fecioară, virgină; spusu-mi-a măicuţa mie ca să fiu de omenie; şiio cum să nu greşesc, dacă pe bade-l iubesc? POP.

de onoare

de onoare sau (înv. ) de onor, 1) de încredere; onorabil: îmi găseşte nenea Dumitrache bărbat mai deonoare ca dumneata. CAR. ; 2) de demnitate: datorie de onoare ; 3) de frunte: vinul ocupă locul de onoare.FIL. ; 4) onorific: membru de onoare.

de o palmă de o palmă, foarte mic.

de o parte ..., de altă parte ...

(pe) de o parte ..., (pe) de altă parte ..., 1) într-un loc ..., în altul: au ales năsipul de-o parte şi macul dealtă parte.CR. ; 2) dintr-un punct de vedere ..., din alt punct de vedere ..., (pe) aici ..., (pe) dincolo ...: de oparte-l bat şi-l gonesc, pre de altă parte să întoarce şi vine.VARLAAM.

de-o poştă

(cale) de-o poştă sau de la o poştă, (de) la o distanţă (relativ) mare, de (sau pînă) departe: cei trei plopiuriaşi se zăreau cale de-o poştă.HOGAŞ.

de oraş de oraş, care provine de la oraş, care are caracteristicile, aspectul etc. de la oraş.

de ordin

de ordin(ul), cu caracter ..., de natură ...: mă interesează orice chestiune de ordin intim.STANCU ;

probleme de ordin economic .

de ordinar de ordinar(ă), (înv. ) de obicei, în mod obişnuit: revistele de ordinar le face el.VLAH.

de ordine ...

de ordine ..., (înv. ) de natura ..., de domeniul ...: să ne bucurăm de frumos, de orice ordine ar fi acelfrumos.MACED.

de origine

de origine, 1) de provenienţă, de natură: alimente de origine animală ; 2) originar: locul de origine alrîului ; 3) de baştină, de neam, de naţionalitate: un celebru diplomat, francez de origină.HASD.

de-o seamă

de-o seamă (cu cineva) sau (reg. ) de (sau la) seamă, 1) de (aproximativ) aceeaşi vîrstă, generaţie (cu

cineva): cîţi voinici de-o seamă fură, toţi o ceată se făcură.POP. ; 2) la fel, deopotrivă, asemănător,

asemenea: amîndoi sîntem de-o mamă, de-o făptură şi de-o samă.AL.a deosebi albul de negru a deosebi albul de negru, a deosebi binele de rău.

a se deosebi cît cerul de pămînt

a se deosebi cît cerul de pămînt, a nu avea nici o trăsătură comună; a fi complet diferit de ...: albina [se

deosebeşte] de viespe, cît cerul pe pămînt.GOLESCU.

de o şchioapă

de o şchioapă, (fam. ) 1) (mai ales despre copii) foarte mic: de cînd eram d-o şchioapă pricepusem lumea!DELAVR. ; 2) (foarte) mare: era tipărit cu caractere de-o şchioapă.AGÂRB. ; 3) (despre materii, substanţe)

(foarte) mult; gros: un biet vînător, ... cu pămînt clisos de-o şchioapă pe încălţăminte.OD.de oţel de oţel, foarte tare, asemenea oţelului: (fig. ) o inimă de aur şi braţul de oţel.AL.

de paradă

de paradă, 1) care participă la o paradă: detaşament de paradă ; 2) festiv, sărbătoresc: era-nvestiţi cu toţiica-n zile de paradă.HEL. ; 3) de formă, de ochii lumii: patrioţi de paradă ... jupuiau ţara.ARGHEZI.

de paradis de paradis, splendid, minunat.

Page 120: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

de parcă de parcă, ca şi cum: ploua de parcă era potopul.de parolă de parolă, de cuvînt: om de parolă.de pază de pază, însărcinat cu paza, păzitor: este îngeru-i de pază.EM.

de pădure

de (la) pădure, 1) (despre plante şi animale) care creşte şi trăieşte în pădure, sălbatic; 2) (despre oameni)

necivilizat, necioplit.

de pămînt de pămînt, 1) (înv. ) pămîntean; 2) făcut din pămînt: oale de pămînt .a-şi depăna amintirile a-şi depăna amintirile, a povesti din aducere aminte.

a depăna din picioare a depăna din picioare, a merge foarte repede; a o lua la sănătoasa.

a se depărta de la chestiune

a se depărta de la chestiune sau a nu mai fi în chestiune, a vorbi despre lucruri străine de problema în

discuţie; a divaga.

a depăşi limitele a depăşi limitele, a întrece măsura.

de pe de pe, din jur, de lîngă.

de pe cînd de pe cînd, de pe vremea în care ...

de perete de perete, destinat a fi fixat pe perete: gazetă de perete .

de periferie de periferie, 1) periferic, marginal; provincial; 2) (fig. ) de mîna a doua: literatură de periferie.de pe urmă de pe urmă, ultimul: ea [noaptea] samănă cu cea de pe urmă noapte a unui osîndit lamoarte.AL.

de pildă de(-o) (sau spre) pildă, de exemplu: spre pildă: cînd vei vorbi de mucos, nici tu să fii urduros.PANN.de pisică de pisică, în felul pisicii: începu să coboare cu o repeziciune de pisică.CĂL.de pleaşcă de (sau pe) pleaşcă, pe gratis: au băut pe pleaşcă de la mine.SAD.de plîns de plîns, vrednic de milă, jalnic: oraşul ... se află într-o stare de plîns.SAD.

de plop de plop, (reg. ; despre rudenie) îndepărtat: cucoana Sevastiţa, mătuşă de plop a lui Andrei.HOGAŞ.

de plumb

de plumb, 1) plumburiu, întunecat: sub cer de plumb.AL. ; 2) greu; (p.ext. ) profund, adînc: simţi cum sestrecoară un somn de plumb prin toate vinele lui.CR.

de poftă

(numai sau doar, măcar) de poftă sau cît să-şi prindă pofta, foarte puţin; deloc: n-au rămas prune înprun nici de poftă.POP.

de politeţe

de politeţe, 1) care exprimă politeţe; politicos, amabil; 2) protocolar: vizită de politeţe.REBR. ; 3) din

politeţe.

de pomană

de pomană, 1) gratuit; (p.ext. ) (care este) la un preţ de nimic: am petrecut noaptea într-o cîrciumă, undeam fost primiţi de pomană.BĂLC. ; 2) (în mod) inutil, degeaba, zadarnic, fără rost, pe nedrept: nu mai zobipămîntul de pomană! DELAVR. ; l-au băgat la başcă de pomană.

de pomină de pomină, de neuitat; memorabil: aş face ceva să rămînă de pomină.CAR.

de popă

de popă, (pop .) 1) (despre mîncăruri, în opoziţie cu „de dulce“) de post; 2) (despre zile, săptămîni,

perioade) în care se posteşte (conform prescripţiilor bisericeşti), de post.

de popularizare de popularizare, care se adresează unui public larg: literatură de popularizare.

de poruncă de poruncă, (reg. ) (în mod silit), constrîns: umbla din loc în loc şi-a greu, ca de poruncă.COŞBUC.

de porunceală

de (sau pe, după, în) porunceală, (pop. ) 1) (făcut) la (sau pe, după) indicaţiile, dorinţele, comanda cuiva,

aşa cum doreşte cineva, de (sau la) comandă: de-aş avea încai darul să scriu de porunceală.GR.AL. ; 2)

(făcut sau acceptat) dinordin, (impus) cu forţa, (p.ext. ) (făcut) în silă, prost, de mîntuială: pot să te întreb,tată, cine este acest soţ de porunceală? FIL.

de poslede de posle(a)de, (înv. ) obişnuit, de rînd: eu, un om de posleade.DOS.

Page 121: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

de post

de post, 1) (despre mîncăruri) gătit fără carne şi fără grăsime animală: i-am dat mîncare de post, să se-ntoarcă cum a fost.POP. ; 2) (despre zile, săptămîni, luni) în care se recomandă postul, în care se posteşte;

(p.gener. ) în care cineva e constrîns să rabde de foame: nu se sfia, în zile de post, să iasă la vînat.SAD.

de postrig

de postrig, (înv. ) 1) (despre cărţi bisericeşti) care serveşte la ceremonia intrării cuiva în rîndul călugărilor:

evanghelie ... de postrig la călugărie.IORGA ; 2) (despre oameni) care aparţine, prin călugărire, unei

mănăstiri: noi fiind de postrig de la această mănăstire.URIC.de poştă de poştă, poştal: vagon de poştă .

de potcă de potcă, (pop. ) arţăgos, certăreţ: oameni de potcă fără de lege.BOLLIAC.

de potriva ...

de (sau pe, la) potriva ..., la fel cu ..., asemenea, egal cu ..., corespunzător cu ..., pe măsura ...: unde să segăsească altul de potriva lui? NEC.

de povară

de povară, (despre animale) care cară poveri, folosit pentru cărat poveri: pe mine nu mă interesează caiide povară.STANCU.

de povaţă

de povaţă, 1) (persoană) care îndrumă, povăţuieşte: i-ai trimis un înger de povaţă. ARGHEZI ; 2) care

serveşte cuiva ca exemplu, ca sfat, ca îndemn: întîmplarea asta să vă fie vouă de povaţă.

de poveste

de poveste, (înv. ) care poate povesti, în calitate de martor, faptele petrecute; nici unul, nici de sămînţă: de ar fi nimerit cît foc slobozie, n-ar mai fi ramas nici la turci, nici la moscali, om de poveste.NEC.

de praznic

de praznic, (înv. ; despre îmbrăcăminte) care se poartă în zilele de sărbătoare; de gală,festiv: [erau]

îmbrăcate cu haine de praznic.BELDIMAN.

de prăsilă de prăsilă, (despre animale domestice) selecţionat pentru reproducere: un vestit măgar de prăsilă.CAR.

de precauţie

de precauţie, care preîntîmpină sau încearcă să preîntîmpine un pericol, un necaz posibil: mişcări încete,pline de precauţie. CEZAR.P.

de precizie

de precizie, (despre aparate, instrumente de măsură etc.) care funcţionează cu (cea mai) mare exactitate,

(foarte) exact; (p.ext. ) de calitate, bun: aparatură de mare precizie.

de predilecţie

de predilecţie, 1) preferat, favorit: studiul istoriei ... a fost în toate timpurile ocupaţia de predilecţie aoamenilor gînditori. MAIOR. ; 2) obişnuit, frecvent: petrecerea de predilecţie oconstituia un soi decavalcadă specială.CĂL. ; 3) cu predilecţie.

de preferat de preferat, (în mod) preferabil.

de preferinţă

de (sau (înv. ) cu) preferinţă, mai ales, îndeosebi: să pofteşti cînd ai vreme, de preferinţă între 5 - 7p.m.CAR.

de prestigiu de prestigiu, prestigios.

de preţ

de (mare sau (înv. ) mult) preţ, (foarte) scump, (foarte) valoros: au dăruit un hanger de mare preţvezirului.NEC.

de prevedere

de (sau ca) prevedere, (care serveşte) pentru a preveni un lucru neplăcut; pentru a evita eventualele riscuri:

consimţiră, dar îşi luară toate măsurile de prevedere.PREDA.

de price

de price, (înv. ) 1) care constituie prilej de neînţelegere, de dispută, de ceartă; 2) care este potrivnic,

duşman: să prinză, ori morţi ori cu zile, pe mulţi alţi boiarnici de price.OD.

de pricină

de (sau cu) pricină (sau pricini), vinovat: astfel dar pe strugur l-au găsit cu vină şi că însuşi numai este de pricină.PANN.

de prima

de(-a) prima sau din primă, (înv. ) de la început, dintîi; înainte de toate, mai întîi: iaste derept den primăsă ne curăţească cu aceasta usteneală şi sete.CORESI.

Page 122: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

de primă necesitate de primă necesitate sau de (cea mai) mare necesitate, absolut trebuitor, indispensabil.

de primăvară

de primăvară, 1) (despre plante sau părţi ale lor) care creşte, care se dezvoltă în timpul primăverii,

primăvăratic: flori de primăvară ; 2) (despre sămînţa plantelor) care se seamănă în timpul primăverii; din

care cresc plante primăvăratice: salată de primăvară ; 3) care se efectuează, care are loc în timpul

primăverii: arături de primăvară ; 4) care este potrivit, indicat pentru primăvară, care se poartă în acest

anotimp: haine de primăvară .

de primejdie

de (mare) primejdie, 1) (extrem de) primejdios: îl aşteptau altele mai gingaşe şi mai deprimejdie.CEZAR.P. ; 2) care anunţă un (mare) pericol: se auzi bătînd la biserică clopotul deprimejdie.SAD. ; 3) (glumeţ) extraordinar, grozav: sînt toţi de părere că-i şade de primejdie[costumul].BRĂTESCU-VOINEŞTI.

de primire

de primire, 1) (despre încăperi) destinatoaspeţilor, vizitatorilor sau solicitanţilor: în faţă,cu ferestrele lastradă, e salonul de primire.VLAH. ; 2) (despre ore, zile) în care se primesc oaspeţi; în care este permis

accesul într-un anumit loc: zi de primire ; 3) care poate fi primit; acceptabil: glasu-mi în sfîrşit vă va-nvăţace este de priimire şi ce d-a vă depărta.HEL.

de prim ordin de prim (sau de primul) ordin, 1) de primă importanţă; 2) de cea mai bună calitate; excelent.

de primprejur

de primprejur, care se află în jur, înconjurător, învecinat, vecin: toată suflarea şi făptura de prinprejur îiţineau hangul.CR.

de principiu

de principiu (sau principii), care are caracter teoretic, general (şi preliminar): am plecat de la ziar pechestii de principii.CEZAR.P. ; poziţie de principiu .

de pripas

de pripas, 1) (despre animale domestice, mai ales despre cîini) fără stăpîn: îi plăcea şi lui un aşa dobitoc ... mai cu seamă că era de pripas.ISP. ; 2) (despre copii) părăsit, abandonat; (p.ext. ) nelegitim, din flori: băiat din flori şi de pripas.EM. ; 3) (despre oameni) străin, venetic: boieri de-o zi, boieri de ieri ... şi unii, şi-alţiide pripas.ARGHEZI.

de prisos

de (sau în de) prisos sau (înv. ) de prisoseală (sau prisosit), (care este) din belşug, din plin, mult,

abundent, (care este) în plus, mai mult decît trebuie, peste obişnuit, (p.ext. ) (care este) fără rost, inutil,

zadarnic, superfluu, (înv. ) de prisoseală, de prisosit: temîndu-se mult ca să nu zică vorbe de prisos, ajungea fi neînţeles.HEL.

de probă de (o) probă, de încercare, de verificare:luai de probă pentru casă vreo trei chile [devin].CAR.de progres de progres, (înv. ) (despre oameni) progresist.

de prost gust de prost gust, deplasat, nepotrivit: să renunţi la planurile dumitale de prost gust.CĂL.

de protecţie

de protecţie, care sprijină, ajută, ocroteşte, protejează: măsurile de protecţie pe care le prepară noulguvern.REBR.

de provincie

de provincie, situat în provincie, specific provinciei: în oraşul de provincie, banal, unde niciodată nu sevăzuse vrun papagal.TOP.

a depune armele a depune armele, 1) a capitula; 2) a ceda; a renunţa.

a depune o plîngere a depune o plîngere, a face o reclamaţie.

de purtare

de purtare, 1) (despre îmbrăcăminte, încălţăminte) care se poartă în mod obişnuit (în zilele de lucru); de

toate zilele, de lucru; 2) (despre animale) care se foloseşte la muncă, la tracţiune, de muncă, de tracţiune:

nu ar fi mulţumită să o plimbe cu caii de purtare.REBR.

de purtat

de purtat, (care este, serveşte) de îmbrăcăminte; de îmbrăcat: să-mi dai de mîncare şi de purtat cît mi-atrebui.CR.

de puterea sa

de puterea sa, (înv. ) de sine stătător, independent, liber: de va face ceastă mărturie, găsindu-să de puterea sa sau supt ascultarea părinţilor săi, o va creade giudeţul.PRAV.

Page 123: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

de puţin de puţin, (sport ) la foarte mică distanţă, diferenţă.

de puţine ori de puţine ori, rareori.

de rangul al doilea de rangul al doilea sau de al doilea rang, de calitatea a doua, de gradul al doilea.

de rangul întîi

de rangul întîi sau de primul rang, de prima clasă, de calitatea întîi, de gradul întîi; de frunte: persoane care ocupă în societatea capitalistă locuri de întăiul rang.SAD.

de rasă de rasă, 1) superior, ales: un scriitor de rasă.GALA. ; 2) de soi bun: vite şi cai de rasă. CĂL.

de rădăcină

de rădăcină, (fig. ; înv. ) de bază, fundamental: idei streine şi nepotrivite cu ideile sale cele derădăcină.HEL.

de rău de rău, (înv. ) duşmănos, supărător, vătămător: cuvinte bîrfealnice şi de rău.MINEIUL.de răul cuiva de răul cuiva, din pricina răutăţii cuiva: nu hălăduia de răul lui nici o jupîneasă.NEGR.

de regulă de regulă, în mod obişnuit, de obicei: cei aduşi în fiare sînt de regulă spînzuraţi de catarg.CAMIL.P.

de reşedinţă

de reşedinţă, care serveşte drept sediu (unei persoane, unui organ administrativ etc.); rezidenţial: Duca Vodă nu mă poate privi, în oraşul său de reşedinţă, cu prea mare simpatie. SAD.

de revoluţie

de revoluţie, (despre suprafeţe sau corpuri geometrice) generat prin rotaţia unei drepte, a unei curbe sau a

unei figuri geometrice în jurul unei drepte fixe.

de rezervă

de rezervă, menit să înlocuiască; destinat a fi folosit în anumite condiţii: într-o cameră de rezervă i seimprovizase un dormitor.REBR. ; cheie de rezervă .

de rezidenţă de rezidenţă, de reşedinţă.

de ridicat la cer de ridicat la cer, (înv. ) vrednic de laudă.

de rînd

de rînd, 1) din popor; (p.ext. ) comun, obişnuit: am fost un creier bolnav ş-o inimă de rînd.EM. ; 2) (reg. ) alături, unul lîngă altul: au păscut toate de rînd.PANN ; 3) (planificat) de serviciu: pe cînd era de rîndviteazul nostru să pîndească, ieşi balaurul din groapă.ISP. ; 4) la rînd.

de rîndul ...

de (sau din) rîndul ..., (înv. şi pop. ) în privinţa ..., referitor la ...: se apropia timpul prînzului şi trebuia săalerge ca să vadă de rîndul mesei.SLAVICI.

de rîndul acesta de rîndul acesta (sau ăsta), de data asta.

de rîndul traiului

de rîndul traiului, (reg. ) de hrană: m-am fost vîrît prin nişte scai, ca să-mi caut şi eu puţină sămînţă derîndul traiului.POP.

de rîs de rîs, 1) fără valoare; 2) ruşinos, de ocară: i-a oferit un preţ de rîs.

de rod

de (sau pe, cu) rod, roditor; (spec. ; despre pomi) fructifer, încărcat cu fructe: are de vînzare o vie perod.CAMIL.P.

de rost

de rost, (înv. ) 1) prin viu grai, oral, verbal: pot a vă zice di rost că sînt cu multă, fiiască plecăciune.KOG. ; 2) închipuit, inventat: în acea zi strălucită ce bucurii mari a fost, va putea fieştecare a le socoti derost.PANN ; 3) din proprie iniţiativă, neîndemnat, de la sine: ştie ca calul prost să ia hamul de rost.POP.

de rudă de rudă, (pop. ) 1) de prăsilă; 2) foarte puţin; de leac: lasă-mi măcar de rudă un fir.POP.

de rudă bună

de rudă bună (sau mare, bogată), (înv. ) de neam bun (sau mare, bogat): era de luminată şi bogatărudă.DOS.

de rudă rea de rudă rea (sau mică), (înv. ) de origine modestă: o fată de ţăran şi de rudă mică.VARLAAM.de ruşine de ruşine, (despre cuvinte, expresii) ruşinos, indecent, trivial, vulgar: vorbe de ruşine .

de sabie

de sabie, (înv. ) capabil să poarte sabia sau (p.gener. ) arma (pentru a lupta): era oameni foarte viteji, maivîrtos bărbaţi de sabie.POP.

Page 124: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

de sacrificiu de sacrificiu, sacrificat: generaţia noastră nu e o generaţie de sacrificiu, ci o generaţie de biruitori.LOV.

de salon

de salon, (adesea peior. ) specific lumii mondene, societăţii bune (care frecventează saloanele); care se

produce într-un salon: mulţi poeţi de salon ar fi încîntaţi cînd ar putea descoperi ... idei cu o umbră ... defrumuseţea celor populare.MAIOR.

de salvare de salvare, care serveşte pentru a salva: am cerut ... bărci de salvare.STANCU.

de santinelă

de santinelă, care serveşte la pază: cei 2 tîlhari studiau inginereşte teritoriul claustrat, cu turnuri desentinelă înşirate pe ziduri. ARGHEZI.

de sapă

de sapă, (despre oameni) capabil să lucreze cu sapa: aş fi avut acum şi nepoţi de sapă, dar n-a vrutDumnezeu să-mi trăiască copiii cei dintîi.POP.

de saţ

de saţ(iu), 1) (înv. ) săţios: nici între mare şi mică bucata sau înghiţitura mai de saţiu sau mai de nesaţiu afi socotesc.CANT. ; 2) pînă la saţ(iu).

de sămînţă

de (sau pentru) sămînţă, 1) (păstrat) pentru semănat, (bun) pentru semănat: e jăcmănit ca-n codru şi eameninţat să rămîie fără porumb de sămînţă.REBR. ; 2) de prăsilă: nu-i gîscă, ci-i gînsac: l-am cumpăratde sămînţă.CR.

de săptămînă de săptămînă, (care este) de serviciu pe timp de o săptămînă: aflasem că eşti de săptămînă.SAD.

de sărbătoare

de sărbătoare sau de sărbători, 1) (despre zile) în care se sărbătoreşte ceva sau cineva; în care (oficial) nu

se lucrează, de odihnă: săracul n-are soare, nici zile de sărbătoare!POP. ; 2) (ca) pentru sărbătoare; (în

mod) festiv, ceremonios, sărbătoresc): lelişoară, trup de flori, gura ta-i de sărbători.POP. ; haine desărbătoare.

de scaun

de scaun, (despre aşezări) care constituia reşedinţa monarhului sau a cîrmuirii; de reşedinţă: partea aceasta e anticul tîrg de scaun, cubeilicul.SAD. ; cetate de scaun.

a-şi descărca inima

a-şi descărca inima (sau sufletul, aleanul inimii, aleanul sufletului) (asupra cuiva), 1) a se confesa, a se

destăinui (cuiva); a-şi spune ofurile (cuiva); 2) a-şi revărsa supărarea, mînia (asupra cuiva); a mustra, a certa

(pe cineva): după ce a mustrat-o şi şi-a descărcat tot aleanul inimii sale asupra ei, cică a părăsit pentrutotdeauna pămîntul acesta.POP.

a-şi descărca mînia a-şi descărca mînia (asupra cuiva), a-şi revărsa mînia (asupra cuiva).

de schelet

de schelet, (despre fiinţe sau părţi ale corpului lor) foarte slab, scheletic: mîini străvezii cu falange deschelet.CEZAR.P.

a deschide apetitul a deschide apetitul, a face poftă de mîncare.

a-i deschide cale netedă a-i deschide cale netedă (cuiva), a-i croi drum în viaţă (cuiva).

a deschide gura a deschide gura, a vorbi.

a-şi deschide inima

a-şi deschide (sau închide) inima, a(nu) se destăinui: ce-i mai rămîne celui singur, decît să-şi închidăinima, să se roage şi să se plîngă cu lacrimi icoanelor? POP.

a deschide larg uşile a deschide larg uşile, a fi ospitalier.

a deschide ochii

a deschide ochii, 1) a veni pe lume, a se naşte: satul în care deschisese ochii nu mai exista ; 2) a se trezi:

zgomotul îl făcu să deschidă ochii ; 3) a vedea (sau a face pe cineva să vadă) dincolo de aparenţe; a (se)

lămuri: bine că ţi-ai deschis şi dumneata în sfîrşit ochii ca să vezi cine sunt.CAR.

a-şi deschide ochii în patru

a-şi deschide ochii (şi urechile) în patru sau a fi cu ochii în patru, a fi cu mare băgare de seamă:

Chiriac, puiule, ... fii cu ochii-n patru.CAR.a deschide ochii mari a deschide (sau a face) ochii mari (ca de bou sau cît cepele), a se mira foarte tare, a fi uluit.

a deschide

a deschide (sau a rupe, a croi, a tăia) pîrtie, a începe, a iniţia ceva (luptînd cu dificultăţile începutului); a-

şi croi (singur) drum în viaţă.

Page 125: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a deschide scorul a deschide scorul, a marca primul punct într-o întrecere sportivă.

a deschide un credit a deschide un credit (cuiva), a credita, a împrumuta (pe cineva).

a deschide urechile a deschide urechile, 1) a fi atent, a lua aminte (la ceva); 2) a ţine seama (de ceva).

deschizător de drumuri deschizător de drumuri, pionier.

a descîlci iţele a descîlci (sau a descurca) iţele, a clarifica, a limpezi o afacere.

de scîrbă

de (sau cu) scîrbă, (înv. ) 1) care produce neplăcere, scîrbă: de se vrea întîmpla cuiva de în slugile luiboală, poruncea a-l scoate de grabă, ... ca pentru nemic lucru cu scărbă să nu vază. (a.1648).GCR. ; 2)

împotriva voinţei sale,cu forţa, cu sila: 3 dzile s-au apărat şi n-au vrut să iscălească în mărturie, şi peurmă Neculai Vodă au triimis o slugă a măriei sale cu scărbă de-au iscălit.BUL.COM.IST.

de scoarţă de scoarţă, (reg. ) (despre părinţi, fraţi, surori) vitreg: mamă de scoarţă.CR.

a descoase pe cineva

a descoase (din toate prohaburile) pe cineva, a încerca cu orice preţ să afle secretele cuiva: ţinea să-şidescoase tovarăşul din toate prohaburile.GANE.

a descoperi America a descoperi America, (iron. ) a forţa uşi deschise.

a descrie în culori negre a descrie în culori negre, a prezenta (numai) aspectele negative; a semnala (numai) defectele.

de scris

de scris, cu (sau pe) care se scrie: ţăcănitul ... unei maşini de scris se repezi ca o grindinămetalică.VINEA. ; hîrtie de scris.

de scurtă respiraţie de scurtă respiraţie, de mică întindere.

de seama ...

de seama ..., 1) la fel cu ..., asemenea, egal cu ..., corespunzător cu ..., pe măsura ..., de potriva ...: te cunoşti de pe năframă că eşti de-a maică-ta seamă.POP. ; 2) (înv. ) din firea ..., din temperamentul ...: [era]

scunducel de stat, iubitor de glume, foarte deşenţat la port şi cuvinte; iar, de seama lui, nu deşert deminte.BUDAI-DELEANU.

de seamă

de seamă, (care este) cu însuşiri deosebite, ieşite din comun; (care este) cu mari merite într-un anumit

domeniu; (care ocupă un loc) de (mare) importanţă în ierarhia socială; (care este) de o valoare remarcabilă,

(care este) de o mare însemnătate, importanţă: istoria patriei este una dinpreocupările cele mai de seamăale unei naţii.CĂL.

de seara pînă dimineaţa

de seara pînă dimineaţa, în tot timpulnopţii; în fiecare noapte: de seara pînă dimineaţa o să tot audăglasul bufniţelor. STANCU.

de seară

de seară, 1) care se face, se produce sau acţionează în timpul serii sau în prima parte a nopţii; din timpul

serii; de cu seară: lucrul de seară nu-l lăsa pentru dimineaţă. POP. ; 2) (despre obiecte de îmbrăcăminte)

care se poartă în timpul serii sau al nopţii la anumite ocazii: rochie de seară.de sec de sec, (pop. ) 1) de post; 2) (despre zile, săptămîni, luni) de post; 3) pentru post.

de senzaţie de (mare) senzaţie, senzaţional: s-a petrecut ... un incident de mare sensaţie.CAR.

de serie

de serie, (despre mărfuri, obiecte) fabricat, confecţionat după acelaşi tip, împreună cu alte obiecte

asemănătoare; (p.ext. ) comun, obişnuit, banal: producţie de serie .

de serviciu

de serviciu, 1) în tură de lucru la serviciu; (care se află) dejurnă pe timp de o noapte, de o zi sau pe o

perioadă din zi; de gardă: el n-a fost de serviciu în noaptea aceea a şi adormit acasă cu copiii.REBR. ; 2)

(care se află) în folosinţa curentă, efectivă şi (zilnică) a unei întreprinderi, a unei instituţii etc.: vei avea ladispoziţie o motocicletă de serviciu. PREDA ; 3) care se referă la serviciu, la activitatea pe care o desfăşoară

cineva în calitate de angajat al unei întreprinderi: d-ta să nu te amesteci; astea-s chestii deserviciu.SEBASTIAN.

a desface o căsătorie a desface o căsătorie, a pronunţa o sentinţă de divorţ.

de sfinx de sfinx, enigmatic, misterios: o tăcere de sfinx e preferabilă unei glume nereuşite. VINEA.

Page 126: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

de sine

de (sau de la, (înv. ) din, dintre) sine (sau (înv. ) sineşi, sinele, sinene) sau (înv. ) singur de (sau de la, din,

dintru) sine sau de la sine sau de sine singur (sau însuşi), (făcut, realizat etc.) din iniţiativă proprie, cu

(sau prin) mijloace, resurse proprii, fără intervenţia cuiva; (care acţionează) (de unul) singur, independent

(de cineva sau de ceva): şi una şi alta se dezvoltă de sinele, fără a căuta să se atingă, să se influenţezecumva una pe alta.CAR.

de sirenă

de sirenă, deosebit de frumos, încîntător, fermecător; amăgitor: cu un cîntec de sirenă, lumea-ntinde luciimreje.EM.

de sîmbră de sîmbră, (reg. ) în tovărăşie; împreună: am botezat de sîmbră.CONV.LIT.de sîn de sîn, (despre copii) sugar.

de sînge

de sînge, 1) roşu (aprins), sîngeriu: luminile cerului s-au cernit cu zăbranic de sînge. ARGHEZI ; 2) (despre

lacrimi) de mare durere: cîntă două turturele, una rîde, una plînge tot cu lacrime de sînge.POP. ; 3)

sîngeros; crud: scepticismul, monstru de sînge, părinte al turbării şi al sinucidului.FIL.

a deslega calul de la gard

a deslega calul de la gard, a începe discuţia: desleagă odată calul de la gard, să ştiu şi eu ... ce-i al tău şice-i al meu.CR.

despărţire de pat despărţire de pat, (înv. ) divorţ.

a despica părul în patru

a despica (sau a tăia) părul (sau firul de păr) în patru (sau în şapte), a cerceta cu minuţie exagerată ceva:

e în stare să taie un fir de păr în patru.AL.

despre chipul lui

despre chipul lui, (înv. ) cît despre el, din(spre) partea lui: poate stăpînul robului despre chipul lui să facăpîră la giudeţ.PRAV.

de stinge pămîntul

de stinge (sau de zvîntă) pămîntul, peste măsură (de mult); excesiv, exagerat: o, acum beau de zvîntpămîntul.VLAH.

de surda

de(-a) surda, (pop. ) degeaba, zadarnic, în van: de surda încercase el s-o mai dea pe brazdă cuvorba.POP.

de sus pînă jos de sus pînă jos, în întregime.

de sus şi de început

de sus şi de început, (înv. ) din capul locului, înainte de toate: că de susu şi-e şi de începutu, întîi, mai rea,iubirea dulceţiei, că nu lasă nici cuvîntul lu Dumnezeu să asculte.CORESI.

de sus şi pînă în talpă

de sus (sau din vîrf) şi pînă în talpă, de sus şi pînă jos, în întregime: de-ar fi casa lor din piatră, totuşi s-arăsipi toată de sus şi pînă în talpă.POP.

de şatră

de şatră, 1) ţigănesc: purta un nume mai mult de şatră decît de salon, căci se numea Porojan.AL. ; 2)

grosolan, necuviincios, vulgar: cunoştea mîniile regelui ... şi vocabularul, care uneori era mai curînd deşatră decît de curte regală.STANCU.

a deşerta caşul a deşerta caşul, (reg. ) a o zbughi, a fugi.

a deşerta sacul a deşerta sacul, (fam. ) a povesti, a relata ce a aflat.

de-şi scoate ochii

de-şi scoate ochii sau de (şi-)a scos (sau de i-a ieşit) limba de-un cot, foarte mult, din răsputeri: fuge lumea de dînsul de-şi scoate ochii.CR.

de şoc de şoc, (despre unităţi militare) care are de îndeplinit o misiune importantă şi dificilă în lupta ofensivă.

deştept ca oaia deştept ca oaia, prost.

de ştreang (bun) de ştreang, care merită să fie spînzurat: hoţi buni de ştreang.AL.

de taină

de (sau (înv. ) cu) taină, 1) secret, tainic; misterios: înaintea celui străin nu grăi cele dă taină.POP. ; 2)

(înv. şi pop. ) foarte apropiat; intim: postelnicul m-a ales sfetnic de taină al său. FIL. ; 3) desfăşurat în

cadru restrîns, intim: Cina cea de taină.

Page 127: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

de talia cuiva

de talia cuiva, de talentul, de valoarea cuiva: nu era un pictor de talia celor mari, dar învăţase binemeşteşugul.

de talie de talie, de talent, de valoare: cînd jucătorii sînt toţi de talie, se întîmplă ... partida să fie remisă.CAR.

de tarabă de tarabă, mahalagesc, trivial: chestie de tarabă, onorabile! daraveri de clopotniţă, stimabile! CAR.de tăvăleală de tăvăleală, (despre haine) de purtat la lucru, rezistent la purtat: pantaloni de tăvăleală.

de teatru

de teatru, 1) care se prezintă pe scenă:spectacol de teatru, pentru care luptaseră atîţia jer-tindu-şi a lorstare.MACED. ; 2) care se întrebuinţează în spectacol; de recuzită: pumnal de teatru. CĂL. ; 3) care se

ocupă cu literatura dramatică şi cu reprezentarea acesteia pe scenă: oameni de teatru ; 4) afectat, teatral:

aşa-i slujba, micule - oftă ea cu compătimire de teatru.REBR.

de temei

de temei, 1) de bază, fundamental, principal; important, serios; (p.ext. ) greu, dificil: nu putea alcătuiarticole mai de temei decît în linişte.CĂL. ; 2) de încredere, sigur: cum îl scăpa din mînă, nu mai era denici un temei. DUILIU.Z.

de temelie

de temelie, 1) fundamental, principal, esenţial: întrebarea ... de temelie.BLAGA ; 2) (reg. ) băştinaş,

autohton.

de teren de teren, care lucrează sau care se foloseşte pe teren: automobil de teren .

de ticnă

de ticnă, (înv. ) prielnic, folositor; potrivit, favorabil: el singur, spre mîngăiere, îşi face lui-şi figură de unlăcaş mai de tihnă, potrivit pe a lui vrere.CONACHI.

de timpuriu

de timpuriu, din timp; devreme: vream să plecăm, ca să ajungem de timpuriu la mînăstireaRăzboieni.BOL.

de tiraj

de (sau cu) (mare) tiraj, care apare într-un număr mare de exemplare: nu un ziar oarecare, ci unul demare tiraj? STANCU.

de tînăr de tînăr, de timpuriu: însuratul de tînăr şi mîncarea de dimineaţă n-au greş.NEGR.

de toaletă

de (sau pentru) toaletă, care serveşte la curăţirea şi îngrijirea corpului: adusese un feredeu mic de stejar..., un burete de toaletă şi cărţi.BACOVIA.

de toamnă de toamnă, 1) care se referă, care ţine de anotimpul toamnei: îmbrăcăminte de toamnă ; 2) de cu toamnă.

de toată frumuseţea de toată frumuseţea, foarte frumos, minunat.

de toată mîna de toată mîna sau de multe mîini, de toate felurile: era multă lume, boieri şi cocoane de toată mîna.CAR. de toată nostimada de toată nostimada, foarte nostim, amuzant.

de toată orînduiala de toată orînduiala, de tot felul.

de toată ziua

de toată ziua sau de toate zilele, de fiecare zi, cotidian: scrisorile mele sînt un jurnal în care însemneznuvele de toată zioa.GHICA.

de toate de toate, 1) (lucruri) de diferite feluri, variate: avem de toate cu îmbelşugare.MAIOR. ; 2) de toţi.

de tocmeală

de tocmeală, 1) care este stabilit prin- tr-o înţelegere: dar nu trecu mult şi se încheiară şi cei cinci ani detocmeală.POP. ; 2) (despre îmbrăcăminte, încălţăminte) făcut la comandă: ghete de tocmeală ; 3) de

mîntuială: după cîtevacruci de tocmeală, m-am suit în pat.BRĂESCU ; 4) bine, tare, zdravăn: pusese pielebună ... erau cusute de tocmală.CR.

de tot ...

de tot ... sau de toată ..., 1) foarte ...: era băiat de tot hazul, ştia să facă o mulţime de pozne.SLAVICI ; 2)

cu totul.

Page 128: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

de tot felul

de tot felul (sau neamul) sau de toatefelurile (sau neamurile), variat, felurit: un gard viu ... format demărăcini de tot neamul.GHICA.

de tot

de (sau (înv. ) întru) tot sau cu (sau în, întru) totul sau (pop. ) cu (sau întru) totului (sau (înv .) totuluş)

tot, 1) în întregime, pe de-a-ntregul, complet, cu desăvîrşire: lasă-ţi lumea ta uitată, mi te dă cu totulmie.EM. ; 2) foarte: tîrziu de tot s-a ridicat. COŞBUC.

de tot soiul de tot soiul sau (reg. ) în toată forma, fel de fel, variat: mulţimea păsărilor de tot soiul.DRĂGHICI.de toţi de toţi (sau de toate), în total: fusesă de toţi şesă, şepte mii de leşi.NEC.

de trandafir

de trandafir (sau de trandafiraş), (pop .) asemenea trandafirului (ca frumuseţe sau culoare): bade, trup detrandafir, lasă-mă să rup un fir.POP.

de tranziţie

de tranziţie, de trecere, intermediar, tranzitoriu: elemente pentru înţelegerea ... unei interesante epoci detransiţie.MAIOR.

de treabă

de treabă sau (înv. ) cu (bună) treabă, 1) (înv. şi reg. ) harnic, priceput, capabil: că boii se ţin cu iarbă, şicasa c-un om de treabă.POP. ; 2) de omenie, bun, cinstit, vrednic de cinste, cumsecade: purceluşi cu coadasfredel şi cu beţe-n loc de labă, cum mai bine i se şede unui purceluş de treabă.EM. ; 3) (reg. ) cum trebuie,

bine: au fost numit şi el cu bună treabă Marele viteaz de la Cîrlibaba.BUDAI-DELEANU.

de trebuinţă

de trebuinţă sau (pop .) de trebuială, 1) trebuincios, necesar, folositor, util: nevoia a făcut pre oameni să-şi afle cele ce le era de trebuinţă.HEL. ; 2) (înv. ) potrivit, propice: şi se tîmplă zi de trebuinţă, cînd Irodnăscutul lui cină făcea.CORESI.

de trei parale

de trei parale, de proastă calitate: într-o altă droşcă, mai de trei parale, veneau cei patrucavaleri.BARBU.

de tropice

de tropice, de la tropice, din regiunea tropicală: struguri de Constantinopol ..., fructe bizare şi aurite detropice.CEZAR.P.

de trufă de trufă, (despre nume) de rîs, de batjocură.

de trup

de trup sau de un trup (cu cineva), (înv. ) care este născut din ...; care este din aceiaşi părinţi cu cineva, de

sînge: au trimis nişte fraţi ai lui mai mici şi pre un ficior a lui de trup.NEC.

de tunet

de tunet, puternic, răsunător, ca tunetul: atunci răsunară, deodată, silabe energice - pe un timbru ciclopic,de tunet înfundat.VINEA.

de ţară

de (la) ţară, 1) de la sat: pragul vilei de ţară.EM. ; 2) sătesc, ţărănesc: un pat acoperit cu velinţe vărgatede ţară.OD.

de ţiiş

de(-a) ţiiş, (înv. ) ţinînd cu mîna ceva: apucînd drugi, hloabe, sîneţe de-a ţiiş, au împins pre nemţi de laşanţuri.COSTIN.

de-ţi scoţi ochii cu degetele

de-ţi scoţi ochii cu degetele sau de-ţi bagi degetele în ochi, (despre întuneric) beznă: era un pui de-ntuneric di-ţ scotei ochii cu degitili.POP.

de ultimă oră de ultimă oră, foarte nou, actual: ştire de ultimă oră. de un cîrd de ani de un cîrd de ani, de mai mulţi ani.

de un cîrd de vreme de (la) un cîrd de vreme, de un timp încoace.

de unde pînă unde de unde pînă unde, nu se ştie cum: amu, di undi pînă undi, îi vini Soarelui cinca însurătorii.POP.de unde să-i trăznească lui prin minte?! de unde să-i trăznească lui prin minte?!, cum să-şi închipuie?

de un fel de un fel, de o singură specie.

de un moment

de un moment, momentan, trecător: la oamenii deosebiţi, toane de un moment pot determina o mare partea vieţii.CAR.

de-un rînd de-un rînd, (reg. ) de data asta, deocamdată.

Page 129: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

de unul singur

de unul singur, neînsoţit, neasistat de (alt)cineva: le-am vorbit eu, de unul singur, vreun ceas şi maibine.CAMIL.P.

de valoare

de valoare, 1) (despre lucruri) preţios, valoros, scump: muzeul are obiecte de valoare ; 2) (despre oameni)

important, merituos; valoros: un om de mare valoare .

de vară

de vară, 1) (despre plante) care rodeşte în timpul verii; (despre fructe) care se coace vara (de timpuriu); 2)

care se efectuează sau care se practică în timpul verii: sport de vară ; 3) care se poartă în timpul verii, care

este adecvat verii: tremura iarna în haine de vară.GHICA.de veghe de veghe, care veghează, veghetor: (fig. ) făclie de veghe pe umezi morminte.EM.

de veneţie de veneţie, (înv. ; despre mărfuri) care provin din Veneţia: să ne dai cai de călărie şi arme de veneţie.POP.de vis de vis, (fam. ) foarte frumos; de o frumuseţe ireală.

de voie, de nevoie de voie, (ori) de nevoie sau au de voie, au de nevoie, vrînd-nevrînd, constrîns, forţat, silit.

de vreme ce ... de vreme ce ..., din moment ce ...

de vreme ce cum ...

de vreme ce cum ..., (înv. ) din moment ce ..., dat fiind că: de vreme ce cum Dumnezeu n-are sfîrşit, nicepedeapsa ... nu se cuvine a avea sfîrşit.VĂC.

dezbracă un sfînt şi îmbracă pe altul dezbracă un sfînt şi îmbracă pe altul, (fam. ) face datorii noi pentru a plăti pe celevechi.

a dezbrăca de shima călugărească

a dezbrăca de shima călugărească (pe cineva), a determina să renunţe la călugărie (pe cineva):

dezbrăcînd-o de shima călugărească, o luase femeie.CANT.de zile mari de zile mari, deosebit, solemn; excepţional: costum de zile mari .de ziuă de (sau despre, către) ziuă, înainte de ivirea zorilor, spre dimineaţă: despre ziuă au adornit.CR.a dezlănţui un atac a dezlănţui un atac, a lansa, a porni un atac; a ataca.

a dezlănţui un război a dezlănţui un război, a declanşa un război.

dezleagă-ţi iapa de la gard! dezleagă-ţi iapa de la gard!, vorbeştelimpede, lămurit!

a-şi dezlega băierile inimii a-şi dezlega băierile inimii, a se destăinui, a se confesa.

a-şi dezlega punga

a-şi dezlega (sau a-şi desface) punga (sau băierile pungii), a da bani (cuiva), (p. ext. ) a fi darnic, generos:

oamenii din tîrg trec repede; ... n-au vreme să-şi desfacă punga. DELAVR.

a dezlega sacul

a(-şi) dezlega sacul, 1) a începe să vorbească; a spune tot ce ştie: ascultaţi, copiii moşului, să dezleg eusacu cu glumele şi cu snoavele.POP. ; 2) a se destăinui; 3) (reg. ) a făta.

a dezmorţi atenţia

a dezmorţi atenţia (cuiva), a destinde (pe cineva): d. preşedinte îl opreşte, spre a mai dezmorţi atenţiaCamerei cu o glumă.CAR.

de zor de zor, din plin; cu elan: se pregătea de zor să-şi treacă examenul.VLAH.

dimineaţa pînă seara

(de) dimineaţa (sau dimineaţă) (şi) pînă seara, toată ziua; în fiecare zi, zilnic, (p.ext. ) tot timpul, mereu:

aceeaşi muncă de dimineaţa pînă seara.VLAH.

din această secundă

(chiar) din această secundă sau din secunda aceasta, începînd cu momentul în care ne aflăm; de acum

(înainte), (chiar) din această clipă; în acest moment: chiar din această secundă nu-ţi mai sînt prieten .

din adîncul inimii

din adîncul inimii (sau sufletului), din tot sufletul; cu tot dinadinsul; foarte mult: să suspinăm den adînculinimei cătră cela ce poate spăsi pre noi.CORESI.

din alte potoape din alte potoape, (reg. ) din moşi-strămoşi, de demult.

din alte timpuri

din alte timpuri, de altădată, de demult: vîntu-o foaie vestejită mi-au adus ... voi păstra-o, voi întinde-oîntre foile acele ce le am din alte timpuri de la mîna dragei mele.EM.

din an în Paşti

din an în Paşti sau din Paşti în Paşti sau din Paşti în Crăciun, foarte rar: la biserică mergi din paşti înpaşti.CR.

Page 130: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

din băbăluc din băbăluc, (reg. ) din moşi-strămoşi, din timpuri străvechi.

din bătrîni din bătrîni, din moşi-strămoşi: astă doftorie eu o ştiu din bătrîni.POP.din belşug din belşug, în cantitate mare; din plin.

din bob în bob din bob în bob, amănunţit, detaliat.

din brazdă din brazdă, v. de brazdă.

din bun proeresis

din (sau cu) bun proeresis sau de bun proeresul (cuiva), (înv. ) de bunăvoie, din proprie iniţiativă, nesilit

de nimeni: mai adaog la această foaie, de bun proeresul meu, zece suflete de ţigani lingurari.AL.din cap din cap, inventat, imaginat.

din cap din cap(ăt), de la început: spuse din capăt toată întîmplarea, pe unde-a fost şi ce-a păţit.CR.

din cap în cap

din cap(ăt) (pînă) în cap(ăt), de la început pînă la sfîrşit, de la o extremitate la alta: le spuse povestea, dincapăt pînă în capăt.DOS.

din cap pînă în picioare

din cap pînă în picioare, 1) de sus pînă jos, în întregime: se-mbracă din cap pînă-n picioare.CAR. ; 2) v.

în picioare.

din capul căpisterii din capul căpisterii, de unde ai, oricît de puţin ai avea.

din capul locului

din capul locului, înainte de a începe ceva, de la (bun) început; înainte de orice altceva: dacă vom zice dincapul locului nu, atunci nu se vor convoca acele camere de revizuire.MAIOR.

din cauza ...

din cauza ... sau din cauză de ..., din pricina ..., pe motiv de ...: am suferit mult din cauza ta ; a lipsit, dincauză de boală.

din cauză că ... din cauză că ..., pentru că ..., fiindcă, deoarece.

din ce

din ce, (înv. ) din care pricină, motiv pentru care: [sfîntul] l-au înfruntat [pe împărat], din ce spre mînie săporni împăratul.DOS.

din ceas în ceas

din ceas în ceas, din clipă-n clipă, din moment în moment: aştepta din ceas în ceas să-i vie om de laPoartă.NEC.

din ce cauză

din ce (sau care) cauză, din ce motiv?:cele două întrebări specific omeneşti: din ce cauză? spre ce efect?MAIOR.

din ce în ce din ce în ce, tot mai mult; pe măsura trecerii timpului: din ce în ce cîntarea ... tot creşte.EM.din cer din cer, din senin, pe neaşteptate.

din chiar senin

din chiar senin, (înv. ) pe neaşteptate, netam-nesam: îi era cu ciudă să-i pice lui mură în gură o bucăţicăaşa de bună, din chiar senin.ISP.

din cîte

din cîte sau de-a-cîtele(a), (pop. ) din răsputeri, foarte mult: d-o fi tată, o s-alerge d-a-n-cîtelea pe laSoare-răsare.DELAVR.

din clipă în clipă

din clipă în clipă, din moment în moment, în orice moment, cît de curînd: aşteaptă moartea, din clipă înclipă.ISP.

din contra

din contra sau din contră, dimpotrivă, invers: atunci lumea cea gîndită pentru noi avea fiinţă, şi, dincontra, cea aevea ne părea cu neputinţă.EM.

din creştet pînă în tălpi

din (sau de la) creştet pînă în tălpi (sau în talpă, la picioare) sau din tălpi (sau din talpă) pînă în (sau

la) creştet (sau creştetul capului) sau din tălpi pînă subsuori sau din talpă (sau din talpe) pînă în cap,

de sus pînă jos, peste (sau în) tot corpul; în întregime: chintesenţă de mizerii de la creştet pînă-n talpă.EM. ; cînd îl văd ..., mă iau fiori, din tălpi pînă-n subsuori.POP.

din cuvînt în cuvînt din cuvînt în cuvînt, (înv. ) cuvînt cu cuvînt: din cuvînt în cuvînt a o tălmăci ... nu ne vom lenevi.CANT.din doască în doască din doască în doască, de la început pînă la sfîrşit, din scoarţă în scoarţă.

Page 131: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

din faşă din faşă, din fragedă pruncie.

din faţă din faţă, 1) în faţă: cuprinsă-i de pieire şi din faţă şi în coaste.EM. ; 2) de dinainte: ferestrele din faţă .

din fericire din fericire, printr-un concurs de întîmplări favorabile.

din fire din fire, de la natură, nativ: cum e cam leneş şi somnoros din fire, a adormit greu de tot.POP.din fugă din (sau în) fugă, în treacăt, în grabă: îi străpungea pieptul, din fugă, cu pumnarul.AL.din generaţie în generaţie din generaţie în generaţie, din tată în fiu.

din greşală din (sau în) greşală, din nebăgare de seamă, fără intenţie: sar odată ... din greşală drept cu faţa-n jos.CR.din greu din (sau de, în) greu, mult, tare, adînc: baba oftă din greu.CR.din gros din gros (sau cu grosul), din greu, mult, gros.

din gură în gură din gură în gură, pe cale orală, de la om la om: mers-au vestea-n lume, trecînd din gură-n gură.AL.din hat din hat, vecin: moşia din hat .din hăis din hăis, din stînga.

din încurcătură în împleticire din încurcătură în împleticire, din rău în mai rău.

din îndestulare

din îndestulare, (înv. ) suficient, destul, cît trebuie (şi ceva pe deasupra), din belşug: aur din îndestulare i-au dat.BARAC.

din întîmplare

din (sau (înv. ) pre) întîmplare, pe neaşteptate, pe nepregătite, întîmplător, accidental, ocazional: umblînd pe acolo, găseşte din întîmplare cîte o piatră de aceste.CR.

din joi în paşti din joi în paşti, foarte rar.

din leagăn din leagăn, din fragedă copilărie, de la început: Blanca, află că din leagăn Domnul este al tău mire.EM.din loc din (sau de pe) loc, fără să se deplaseze, stînd nemişcat: nici că m-ar clinti din loc.AL. din loc în loc din loc în loc, de colo pînă colo, ici şi colo: i-a purtat din loc în loc.OD. din memorie din memorie, din amintire; pe de rost: cînta din memorie.GHICA.din mers din mers, fără a se opri din deplasare, în timpul mersului.

din mijloc

din mijloc, 1) situat în centru; central: după catapeteazma din mijloc era cortul.N. TEST. ; 2) (înv. ) în

devălmăşie: la tovărăşie, cheltuiala iaste din mijloc, cum şi cîştigul şi paguba.PRAV. ; 3) din centru;

(p.ext. ) în plin.

din mijlocul ... din mijlocul ... sau (înv. ) de mijloc de ..., din; dintre: vor aleage răii den mijlocul drepţilor.CORESI.din minut în minut din minut în minut, dintr-un moment în altul.

din moment ce ... din moment ce ..., de vreme ce ..., dat fiind că ...: din moment ce aşa ai hotărît, aşa să rămînă.din moment în moment din moment în moment, din clipă în clipă: trebuie să vie din moment în moment. CEZAR.P.

din momentul acela

din momentul acela sau din acel moment, de atunci, din clipa aceea: din momentul acela purceseîngreunată.EM.

din moşi strămoşi

din (sau de la) moşi (de la sau în) strămoşi, moştenit de la înaintaşi; (p.ext. ) din vremuri străvechi: are să-şi păstreze credinţa lui din moşi în strămoşi.POP.

din naştere

din naştere, 1) din momentul în care s-anăscut; din născare, congenital: avea un negel dinnaştere.NEC. ; 2) nativ, înnăscut, din vocaţie: un erete, poliţai din naştere.TOP. ; 3) de naştere.

din natură

din (sau de la) natură, 1) din naştere, înnăscut: prostia din natură nu se poate iscusi.PANN ; 2) (înv. ) în

mod natural, pe cale naturală: nişte văi din natură făcute.

Page 132: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

din născare

din născare sau (înv. şi reg. ) din născută, din naştere, nativ: fără vină, din născare mă văzui eupedepsită.AL.

din neam în neam

din neam (pînă) în neam sau (înv. ) de neam şi neam sau în neam şi (în) neam sau pînă la neam şi

neam, din generaţie în generaţie, din tată în fiu, în veci: din neam în neam vor binecuvînta numele luiZoroastru.BELDIMAN.

din nebăgare de seamă din nebăgare de seamă, din neatenţie; din neglijenţă.

din nenorocire

din nenorocire, din păcate, din nefericire: literaturei române el ar fi fost de folos, dacă din nenorocireşoarecii nu l-ar fi ros. GR.AL.

din neştire

din neştire, din nebăgare de seamă, involuntar: un ţipăt de gînsac, închis din neştire într-uncerdac.DELAVR.

din nevoie din nevoie, v. de nevoie.

din noapte din noapte, v. de (cu) noapte(a).

din noapte-n noapte din noapte-n noapte, de la o noapte la alta; fără întrerupere, mereu.

din norocire din norocire, (pop. ) din fericire: trag asupra domnului, pe care din norocire nu-l nemeresc.GHICA.

din nou

din (sau (înv. şi pop. ) de) nou, 1) de la început, din temelii: s-au apucat să o facă [mănăstirea] denou.NEC. ; 2) (înv. ) de curînd, recent: industrii, sau vechi, naţionale, sau din nou introduse.OD. ; 3) încă o

dată, iarăşi, iar: hai şi noi la craiul, dragă, şi să fim din nou copii.EM.

din obişnuinţă

din (sau după, prin) obişnuinţă, în virtutea deprinderii, potrivit obiceiului: rînduim ... după vecheaobicinuinţă. (a.1814).URIC.

din ochi din ochi, estimativ: se uită la inel, preţuindu-l din ochi.

din oficiu

din oficiu, 1) fără a fi consultat, obligatoriu: l-au numit director din oficiu ; 2) (în mod) oficial: jurămînt dat din oficiu.

din om în om din om în om, de la unul la altul: vestea se răspîndise din om în om .

din oră în oră din oră în oră, la intervale de o oră.

din partea

din (sau dinspre, (înv. şi pop. ) despre) partea (cuiva sau a ceva), 1) din punctul de vedere (al cuiva), cît

despre ..., referitor la ..., în privinţa ...: despre partea închinării însă, Doamne, să ne ierţi.EM. ; 2) în

numele cuiva, trimis de cineva; de la cineva: trămise un om din parte-i la domn.BĂLC.

din partea locului

din (sau de prin) partea (sau părţile) locului, de pe acolo: fiind din partea locului, putea să fie de marefolos.CAMIL.P.

din partea mamei

din (sau dinspre) partea mamei (sau a tatălui), din neamul, din familia mamei (sau a tatălui): bunicu-meu din partea mamei era zugrav.CAMIL.P.

din păcate

din păcate, 1) din nenorocire, din nefericire; spre regretul cuiva: din păcate, era şi evlavios moşNichifor.CR. ; 2) (reg. ) din întîmplare: oliolo, ciocoi bogate, ici de-ai trece din păcate, să-ţi arunc doiglonţi în spate.POP.

din pămînt din pămînt, de jos: îşi ridică ochii din pămînt.

din pămînt

din pămînt (din iarbă verde) sau din fundul pămîntului, cu orice preţ, neapărat: din pămînt din iarbăverde, să te duci să-mi aduci herghelia.ISP.

din păţite din păţite, din experienţă.

din plin din plin, din abundenţă, din belşug; cu prisosinţă: decoraţia aia o meriţi din plin. CAMIL.P.

din poartă-n poartă

din poartă-n poartă, din casă în casă,dintr-un loc în altul: munţii noştri aur poartă, noicerşim din poartă-n poartă.GOGA.

Page 133: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

din politeţe din (sau de, pentru) politeţe, din obligaţii de etichetă; formal, de formă: să stăm oleacă, de politeţă.SAD.din pomană din pomană, (înv. şi reg. ) de demult, din moşi-strămoşi.

din popor din popor, de origine socială modestă: şi el e d-ai noştri, băiat din popor.CAR.

din preajma ...

din (sau de prin) preajma ..., 1) din (sau de prin) jurul, dimprejurul, din (sau de prin) apropierea, din (sau

de prin) vecinătatea (cuiva sau a ceva): din preajma vetrei mele, fă calea ta întoarsă.GOGA ; 2) din timpul

apropiat de ..., din ajunul ...: documentul acesta datează din preajma anului 1000. STANCU.

din pricina ...

din pricina ... sau din pricină de ..., din cauza ..., datorită ..., ca urmare a ..., din vina ...: numai din pricinaei mi se trage.CR.

din pricină că ...

din pricină că ..., pentru că ..., deoarece, fiindcă: domnul nostru nu ne-a învăţat niciodată din pricină căse temea de cei mari.SAD.

din prigon

din (sau în, de la, la) prigon, (reg. ; despre animalele de tracţiune) prins (înhămat sau înjugat) de tînjală, la

mijloc (cînd sînt mai multe perechi): bivolul ista, din brazdă, de la prigon.SAD.

din prima secundă

(chiar) din prima secundă, (chiar) de la început, din prima clipă, din primul moment: nu mi-a plăcut chiardin prima secundă a întîlnirii noastre ; m-a recunoscut din prima secundă.

din primul moment din primul moment, de la început.

din principiu

din principiu, conform unui punct de vedere (general) hotărît (o dată pentru totdeauna): din principiu nucitesc foile care mă atacă.CAMIL.P.

din privirea ...

din (sau în) privirea ..., 1) (înv. ) din punctul de vedere ..., din perspectiva ...: ştiinţele pozitive trebuiescînfăţişate din privirea teoriei.OD. ; 2) cu privire la ...

din prînz pînă-n cină din prînz pînă-n cină, (înv. ) toată ziua.

din proaspăt

din (sau (înv. ) de) proaspăt, (pop. ) de curînd, de puţină vreme, nu cu mult înainte: [unul] venise în gazdăla noi din proaspăt.CR.

din profil din (sau în) profil, dintr-o parte (a feţei sau a corpului): se opri şi o privi din profil. STANCU.din proprie iniţiativă din proprie iniţiativă, fără îndemnul altuia: s-a [h]otărît din proprie iniţiativă a espedia trupe.EM.

din punct de vedere ...

din punct de vedere ... sau din punctul de vedere al ..., în privinţa ..., sub raportul ..., luînd în consideraţie

(un anumit element de referinţă): acest edificiu ... privit însă din punctul de vedere al stilului ... nu prezintănimic însemnător.FIL.

din punct în punct

din punct în punct sau punct cu punct, unul după altul, fiecare pe rînd (şi detaliat), (p. ext. ) în mod

amănunţit, detaliat, pe larg.

din rărunchi

din rărunchi sau din (sau pînă în) fundul rărunchilor, din toate puterile; intens: a gemut pînă în fundulrărunchilor şi s-a dus. SAD.

din răsputeri

din răsputeri (sau din răsputerea, din toată răsputerea, din toate răsputerile), din toate puterile: s-au pornit ... glasurile să sune din răsputeri.CAR.

din rău în mai rău din rău în mai rău, din lac în puţ: femeia a dat din rău în mai rău.REBR.

din rudă în rudă

din rudă în rudă sau (înv. ) în rudă de rudă, din neam în neam, din generaţie în generaţie: în rudă derudă ... va face preste toată lumea vrajbă şi nepace.DOS.

din săptămînă în săptămînă

din săptămînă în săptămînă sau săptămînă de săptămînă, săptămînal: din săptămînă în săptămînă,ieşeau de la marele vizir amînări.SAD.

din scoarţă în scoarţă

din scoarţă în (sau pînă în) scoarţă, de la prima pînă la ultima pagină, în întregime; (înv. ) din doască în

doască: fătul meu, cartea cîtă a fost, ai învăţat-o toată din scoarţă pînă-n scoarţă.OD.din scurt din scurt, de aproape: ciute răzleţe ... din scurt fugărite, s-aştern doar pe goană. VOICULESCU.

Page 134: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

din scutece din scutece, imediat după naştere, din pruncie.

din seară pînă-n zori

din seară pînă-n zori sau (înv. ) de cu seară pînă în ziuă, în tot timpul nopţii; în fiecare noapte; tot timpul,

mereu, de dimineaţă pînă în seară, şi dimineaţa şi seara.

din secunda aceea

(chiar) din secunda aceea sau (chiar) din acea secundă, începînd cu momentul despre care este vorba; de

atunci, din clipa aceea, din momentul acela: i-am spus tot adevărul şi, din secunda aceea, relaţiile dintrenoi s-au răcit.

din secundă în secundă

din secundă în secundă, 1) la intervale foarte scurte; mereu: sunetul ... se repetă din secundă însecundă.TEODOREANU ; 2) într-o secundă.

din senin

(ca) din (bun sau chiar) senin, 1) pe neaşteptate, dintr-o dată, fără veste: cum începu hora, fata ceafrumoasă ... veni ca din senin şi iară se prinse lîngă dînsul.ISP. ; 2) fără motiv: din senin şi fără cuvînt ...se mînia foc pentru toată nimica.HOGAŞ.

din sfert în sfert de oră

din sfert (de oră) în sfert de oră, la intervale de 15 minute; (p.ext. ) foarte des: din sfert în sfert de oră,folosind alte cuvinte, îl întreba pe Iosif acelaşi lucru.PREDA.

din sînul ... din sînul ..., dintre ...; din mijlocul ...: soarele se rîdică măreţ din sînul valurilor.AL.

dinspre tată

dinspre (sau (înv. ) despre) tată, în linie paternă: neamul şi despre tată, şi despre mumă să trage de multeîmpărăţii.BIBLIA.

din tablă în tablă

din tablă în tablă, din scoarţă în scoarţă: cetania curată ... cathihisul cel mic, de rost bine, din tablă întablă. (a.1810).IORGA.

din talpă din talpă, din temelie: smulsă din talpă, cădea prăbuşită neptunica Troie.COŞBUC.

din tată în fiu

din tată în fiu (sau prunc) sau (reg. ) de la tată la (sau pe) fiu (sau prunc) sau de pe tată pe fiu, transmis

de-a lungul generaţiilor, prin descendenţă directă; din generaţie în generaţie: moşia Slovenilor, moştenitădin tată în fiu.CEZAR.P.

din temei

din temei (sau din temeiuri), în întregime, cu totul: liniştea singurătăţii cuprinsese din temei toatecelea.DUILIU.Z.

din temelie din temelie (sau temelii), în întregime, cu totul, de tot: tot neamul ... să stînsă den temelie.N.COSTIN.din timp din timp, înainte de a fi prea tîrziu, din vreme: se pornise din timp, ca să nu întîrzie.

din timp în timp

din timp în timp sau (înv. ) pe la timpi, din cînd în cînd, în răstimpuri; uneori; din vreme în vreme: din timp în timp tresăreau ca de spasmuri.VLAH.

din toate puterile

din (sau cu) toate puterile sau din (sau cu) toată puterea sau cu (sau din) putere, extrem de mult, de tare,

de intens; cu toată rîvna, cu toată voinţa, din răsputeri: Făt-Frumos ... o trînti cu toată puterea într-opiuă.EM.

din toate timpurile din toate timpurile, de totdeauna.

din tocmeală

din tocmeală, (înv. ) din fire, de la natură: leagea amu den tocmeală slugă are pre frica, iară frica dentocmeală judecătoriu are leagea.CORESI.

din topor din topor, grosolan, necioplit: făcea versuri d-acelea ca din topor lucrate.GR.AL.

din totdeauna

din (sau de) totdeauna, 1) de la început, în tot timpul, mereu, necontenit: obrazul să-ţi descopăr n-o săviu! şi totuşi, îl presimt de totdeauna.PILLAT ; 2) obişnuit, cunoscut: ieşi în curînd, schimbată în hainele eide totdeauna.EM.

din trăite din trăite, din propria experienţă.

din treacăt din treacăt, în trecere, în fugă: din treacăt îi aruncă altă veste stranie.TOP.

din trecut din trecut, de altădată, de odinioară, de demult: glasuri din trecut străbate l-a prezentului ureche.EM.

Page 135: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

dintr-o chitire dintr-o chitire, (reg. ) dintr-o ochire.

dintr-o mînă în alta

dintr-o mînă în alta sau din mînă în mînă, de la unul la altul: şi umblam din mînă-n mînă, ca cîrligul lafîntînă.POP.

dintr-o ochire

dintr-o ochire sau cu o (singură) ochire sau de la prima ochire, dintr-o privire; foarte repede, imediat:

venituri, cheltuiele, c-o singură ochire să poată lămuri.NEGR.dintr-o privire dintr-o privire, imediat ce s-a uitat, cît a putut vedea uitîndu-se repede, dintr-o ochire.

dintr-o răsuflare

dintr-o (singură) răsuflare, dintr-o dată, pe nerăsuflate: dintr-o resuflare spuneau cu ochii închişi celeşepte taine din catihisul cel mare.CR.

dintr-o trăsătură dintr-o trăsătură (sau trăsură) (de condei), dintr-o dată, fără a sta mult pe gînduri.

dintr-un condei dintr-un condei, dintr-o dată.

dintr-un cuvînt

dintr-un cuvînt, (pop. ) fără a sta la gînduri, imediat: eu răspund dintr-un cuvînt, făr-să pun ochii-npămînt.POP.

dintr-un moment în altul dintr-un moment în altul, dintr-o clipă în alta.

dintru-ntîi

dintru-ntîi, (înv. ) mai întîi, înainte de toate, de la bun început: dacă nu ţ-au fost voia ta să te mărite dupămine, pentru ce n-ai spus mai dintru-ntîi? BARAC.

din ţeavă din ţeavă, (fam. ) direct, dintr-o dată.

din una în alta din una în alta, din vorbă în vorbă.

din veac

din veac sau de veac, din cele mai vechi timpuri; din moşi strămoşi: aceia era puternici den veac bărbaţivestiţi.PALIA.

din vechi

din vechi, din bătrîni; din moşi-strămoşi; din vechime: începînd cu acel oaspe, ce din vechi se pomeneşte,cu Dariu a lui Istaspe.EM.

din vecinătate

din (sau de prin) vecinătate, din apropiere, în (sau prin) preajmă: se poate referi ... la plaiurile de prinvecinătate.HASD.

din vecini

din (sau de prin) vecini, care este din (sau de prin) apropiere: le-aduci aminte de-o fată dinvecini.COŞBUC.

din vedere din vedere, privind: meşteşugul vreme cere, nu să-nvaţă din vedere.PANN.din vremea lui han-tătar din vremea lui han-tătar, din moşi-strămoşi.

din vreme în vreme

din vreme în vreme, cîteodată; din timp în timp, la răstimpuri: din vreme în vreme însă zăream cîte o fiinţă rătăcită pe acele cîmpii fără margini.AL.

din zi în zi

din zi în zi, 1) de azi pe mîine: amîna din zi în zi şi de joi pînă mai apoi.CR. ; 2) pe zi ce trece; (p.ext. ) din

ce în ce: preocupările politicii militante absorb din zi în zi mai mult tinerimea noastră studioasă.CAR.din zori în prînz din zori în prînz, toată dimineaţa.

a dispărea fără urmă a dispărea fără urmă, a fi de negăsit.

a-şi disputa mîna cuiva

a-şi disputa mîna cuiva, (despre bărbaţi) a concura la mîna unei fete: o droaie de peţitori ... îşi disputaumîna ei.NEGR.

a distrage atenţia a distrage atenţia (cuiva de la ceva), a abate atenţia (cuiva de la ceva).

a dîrdîi de frică a dîrdîi de frică (sau de frig), a tremura de frică (sau de frig).

Doamne, iartă-mă!

Doamne, iartă-mă!, (formulă întrebuinţată după rostirea sau numai gîndirea unei injurii): Aice-i? unde,Doamne, iartă-mă, să fie?AL.

Doamne fereşte! Doamne fereşte!, să ne ferească Dumnezeu de aşa ceva!: caii lunecă, Doamne fereşte! AL.

Doamne păzeşte !

Doamne păzeşte (şi apără)! sau păzit-a sfîntul!, 1) Doamne fereşte!; vai de mine!; 2) deloc, nicidecum: şi unde mai pui că pe acolo nu se asfla om leneş, Doamne păzeşte! POP.

Page 136: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

doarme şi pămîntul sub om doarme şi pămîntul sub om, e o linişte desăvîrşită.

doar n-am băut cerneală doar n-am băut cerneală (sau gaz), (fam. ) doar nu m-am prostit, doar nu sînt nebun; nici nu mă gîndesc.

doar nu-s tuns, nici ras pe cap doar nu-s tuns, nici ras pe cap, doar n-am mîncat ciuperci.

doar nu s-o face gaură în cer

doar nu s-o face gaură în cer, (pop. ) nu va fi pagubă prea mare; nu se va întîmpla nimic rău: doară nu s-oface gaură în cer, d-om intra! ISP.

doar nu vin turcii !

doar nu vin (sau nu dau) turcii (sau tătarii)!, ai răbdare!, nu te grăbi!: iaca mă duc, mă duc ... doar nudau tătarii.AL.

doina ştie, doina cîntă doina ştie, doina cîntă, (despre oameni) bate apa în piuă.

Domnul să-l odihnească !

Domnul (sau Dumnezeu) să-l odihnească (în pace)!, (formulă prin care se invocă îndurarea lui Dumnezeu

pentru cei morţi): Dumnezeu să odihnească pe moş Ţandură şi pe tovarăşul său.CR.

dop de saca

dop de saca, om scund şi îndesat, om bondoc: era ... gras şi gros ca un butoi, adecă, cum i-am zice noiastăzi: dop de saca.ISP.

a dori răul

a dori (sau a vrea, a voi, (înv. ) a cugeta) răul (cuiva), a dori (sau a voi, a vrea) ca cineva să aibă parte de

necazuri, nenorociri etc.: stăpîne, ştii că eu nu-ţi voiesc răul! CR.a dormi adînc a dormi adînc sau a dormi somn fără vise, a dormi buştean.

a dormi buştean a dormi buştean (sau butuc, lemn, (reg. ) blană), a dormi adînc.

a dormi dus

a (a)dormi dus, a (a)dormi adînc; a (a)dormi buştean: natura doarme dusă, tăriile în pace. EM. ; somnul ofură fără de veste şi adormi dusă.POP.

a dormi iepureşte

a dormi iepureşte sau a dormi somnul iepurelui, a dormi foarte uşor: dar tu să ştii că eu dormiepureşte.CR.

a dormi în front a dormi în front, a fi cu gîndurile aiurea, a fi distrat.

dormi în pace!

dormi în pace! sau odihnească în pace!, formulă prin care se imploră liniştea sufletului celui mort: dormi în pace printre făclii o mie! EM.

a dormi mort a dormi mort, a dormi adînc.

a dormi neîntors a dormi neîntors, a dormi adînc, liniştit.

a dormi obială a dormi obială, a dormi tun.

a dormi popeşte a dormi (sau a mînca) popeşte, a dormi (sau a mînca) (foarte) mult.

a dormi somn neîntors a dormi somn neîntors, a dormi adînc, liniştit.

a dormi somnul cel de pe urmă a dormi somnul cel de pe urmă (sau somnul celor drepţi, somnul de veci), a deceda, a muri.

a dormi tun a dormi tun, a dormi buştean.

a doua naştere

a doua naştere, 1) înnoire a fiinţei individului, produsă prin taina botezului; 2) învierea din morţi şi viaţa

veşnică, după judecata de apoi.

a doua născută

a doua născută, (înv. ; bis .) a doua naştere: toţi ne sem fraţi dentru unul singur Domnul ..., mai vîrtos cîţiden muma ceaia sfînta ce iaste însăş scăldătura băiei a doua născută cu noirea duhului sfînt.CORESI.

a doua venire

a doua venire (a lui Iisus Hristos), (în textele religioase) venirea lui Iisus Hristos la sfîrşitul lumii, pentru

Judecata de apoi.

dragă Doamne

dragă (sau drăguliţă) Doamne, aşa-zicînd: începusem şi eu, drăguliţă Doamne, a mă rădica băieţaş lacasa părinţilor mei.CR.

a drege busuiocul a drege busuiocul (sau mohorul), (fam. ) a încerca să repare o gafă.

drept aceea drept aceea, prin urmare.

drept ca funia în sac drept ca funia (sau ca şarpele) în sac (sau în traistă), 1) încovoiat; încolăcit; 2) (fig. ) necinstit.

Page 137: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

drept cine mă iei? drept cine mă iei?, (fam. ) nu cumva mă confunzi?, mă iei drept altul!

drept răsplată drept răsplată, ca recompensă.

drept urmare drept urmare, v. ca urmare.

drum bun! drum bun!, călătorie plăcută!

drum călcat drum călcat, drum umblat, bătut, practicabil.

drum de mijloc drum (sau cale, linie) de mijloc, soluţie intermediară, atitudine de compromis.

ducă-se pe pustii !

ducă-se (duce-te-ai, duce-s-ar etc.) pe (sau la, în) pustii (sau pustiu, pustia)!, (pop. ; fam. ) nu vreau să

mai ştiu de el (de tine, de ei etc.)!, ducă-se (duce-te-ai, duce-s-ar etc.) dracului!, lua-l-ar (lua-te-ar etc.)

naiba!: dar mai grea e sărăcia, duce-mi-s-ar la pustia! POP.a duce boala pe picioare a duce boala pe picioare, a fi bolnav, fără a zăcea la pat.

a se duce ca pe ciripie

a se duce (sau a merge, a trage) ca pe ciripie, a se duce (sau a merge, a trage) în linie dreaptă: capra niciuna, nici alta, merse drept, ca pe ciripie, la stuful cu flori, unde era copilul. ISP.

a se duce ca pe gura lupului a se duce ca pe gura lupului, a dispărea, a pieri: boişorii mei s-au dus, ca pe gura lupului.CR.

a -l duce capul

a (nu)-l duce (sau a (nu)-l ajunge) capul (sau mintea) (pe cineva) (să ...), a (nu) putea, a (nu) fi în stare, a

(nu) fi capabil (să ...): cum, pe Dumnezeu l-a dus capul să iscodească aşa ceva şi pe el nu? POP.

a se duce către Domnul

a se duce către Domnul, a muri: ei, mititeii, s-au dus cătră Domnul, şi datoria ne face să le căutăm desuflet.CR.

a o duce cîine-cîineşte a o duce cîine-cîineşte, a o duce foarte greu; a trage mîţa de coadă.

a-şi duce crucea a-şi duce (sau a-şi purta) crucea, a îndura o mare suferinţă (fizică sau morală).

a se duce cu călcîiele înainte a se duce (sau a pleca, a porni) cu călcîiele înainte, a fi dus la groapă.

a duce cu cobza a duce cu cobza (pe cineva), (fam. ) a amăgi, a înşela (pe cineva).

a duce cu nasul la teică a duce (sau a trage) cu nasul la teică (pe cineva), (reg. ) a da în judecată (pe cineva).

a se duce cu nepus în traistă a se duce cu nepus în traistă, (pop. ) a pleca pe neaşteptate.

a se duce cu plosca a se duce (sau a veni) cu plosca, (reg. ) a se duce (sau a veni) în peţit.

a se duce cu poşta nemţească a se duce cu poşta nemţească, (reg. ) a merge pe jos.

a duce cu preşul

a duce cu preşul (pe cineva), (fam. ) a induce în eroare (pe cineva), a purta cu vorba, a păcăli, a înşela (pe

cineva): de ce încerci să mă duci cu preşul? STANCU.

a duce cu şoşoşo

a duce (sau a lua) cu şoşoşo (pe cineva) sau a umbla cu şoşoşo, (reg. ) a linguşi, a amăgi (pe cineva):

umblă pe lîngă mine cu şoşoşo; crede că eu nu bag de seamă.POP.a duce cu zăhărelul a duce cu zăhărelul (pe cineva), a amăgi, a înşela (pe cineva).

a se duce de-a roata

a se duce (sau a merge) de-a roata, (reg. ) a se da de-a rostogolul, a se rostogoli: toţi să se lese la vale de-a roata.SAD.

a duce de mînă a duce de mînă (pe cineva), 1) a călăuzi (pe cineva); 2) (fig. ) a proteja, a sprijini, a susţine (pe cineva).

a duce de nas

a duce (sau a purta, a tîrî, a ţine) de nas (pe cineva), 1) a stăpîni, a conduce, a dirija după plac (pe

cineva); a obliga pe cineva să acţioneze într-un anumit fel: crapă de necaz că nu pot să stăpîneascădumnealor pe toţi mahalagii noştri, să-i poarte de nas, după cum le place lor.CAR. ; 2) a duce cu vorba, a

amăgi (pe cineva): s-a lăsat dus de nas şi tras pe sfoară de toţi şarlatanii.VLAH.a se duce de nu-i mai vezi potcoavele a se duce de nu-i mai vezi potcoavele, a pleca foarte repede.

a se duce de pe capulcuiva

a se duce (sau a pleca) de pe capulcuiva, a lăsa în pace pe cineva: duceţi-vă de pe capul mieu, că mi-aţiscos peri albi! CR.

Page 138: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a se duce de rîpă

a se duce de rîpă (sau la şanţ), a se risipi, a se distruge: dacă o să ne ducem de rîpă, literaturii proaste aacestui prostănac o s-o datorăm.CAMIL.P.

a duce de rîpă

a duce de rîpă (pe cineva sau ceva), a distruge (progresiv) (pe cineva sau ceva): mergem încotro o vreaCel de sus - Dumnezeu, adică; şi doar o fi El bun să nu ne ducă de rîpă! CAR.

a se duce glonţ a se duce glonţ, a se duce drept.

a o duce greu a o duce greu, a trăi anevoie.

a duce greul a duce greul (unui lucru), a avea de împlinit, de suportat partea cea mai grea (a unui lucru).

a se duce harţun a se duce harţun (la cineva), (reg. ) a se duce direct şi hotărît, a se duce ţintă (la cineva).

a duce hăul şi greul a duce hăul şi greul, a duce tot necazul, toată greutatea unei case.

a o duce împărăteşte a o duce (sau a trăi) împărăteşte, a o duce foarte bine.

a duce în cîrcă a duce în cîrcă (pe cineva sau ceva), a duce, a purta pe umeri, în spate (pe cineva sau ceva); a fi împovărat.

a se duce în lume

a se duce (sau a pleca, a fugi) în lume (sau în lumea largă), a pleca departe, fără să se ştie unde: hai ş-om fugi în lume, doar ni s-or pierde urmele.EM.

a se duce în lumea lui a se duce în lumea lui, a-şi vedea de treburi, a se retrage la treburile sale.

a se duce în plata Domnului

a se duce (sau a pleca) în plata Domnului (sau a lui Dumnezeu), a se duce (sau a pleca) unde vrea, unde

ştie: să se ducă în plata lui Dumnezeu.CR.

a duce în poală

a duce în poală (pe cineva), a ocroti, a proteja (pe cineva): sau te duc în poală sau te-alungă-n pieleagoală.ARGHEZI.

a duce în prăpastie

a duce (sau a împinge, a băga) în prăpastie (pe cineva), a face (ca cineva) să ajungă într-o situaţie

dezastruoasă (şi fără ieşire), a duce la pieire (pe cineva): nu te-a lăsat inima să-mpingi în prăpastie pe-obiată femeie ce-i nevinovată.AL.

a se duce în sihăstrie

a se duce în (sau (înv. ) a se deda pre) sihăstrie, (înv. şi reg. ) a se sihăstri: văzuse că el tot nu e nimic delumea asta oarbă şi d-aia se dusese în sihăstrie.ISP.

a se duce întins

a se duce întins (undeva sau la cineva), a se duce direct şi repede (undeva sau la cineva): apoi s-a dusîntins la mă-sa s-o întrebe şi pe dînsa.POP.

a se duce în treaba lui

a se duce (sau a merge, a pleca) în (sau la) treaba (sau treburile) lui (ei etc.) sau a se duce în treabă-şi

sau a-şi vedea de treaba lui (a ei etc.), a se întoarce la ocupaţiile sale, a-şi vedea de lucrul său, de

interesele sale: cei trei camarazi se despart, să meargă fiecare la treaba lui.CAR.a o duce într-o mîncare şi o băutură a o duce (sau a o ţine) într-o mîncare şi (într-)o băutură, a petrece, a face chefuri lungi şi dese.

a se duce în ţară

a se duce (sau a pleca) în ţară (sau în ţări), a se duce în lumea largă: eu mă duc mîndruţă-n ţări, dar terog să nu porţi flori. POP.

a duce jindul a duce jindul, a dori foarte mult, a jindui: să nu mai ducem jindul.PANN.a duce la capăt a duce la capăt (sau la bun sfîrşit) (ceva), a finaliza, a isprăvi, a termina (ceva).

a duce la groapă a duce la groapă (pe cineva), a înmormînta (pe cineva): ducînd la groapă trupul reginei dunărene.EM.

a duce la liman

a (o) duce (sau a (o) scoate pe cineva sau ceva) la (un) liman (sau la liman bun, la limpede, la luminiş),

1) a scăpa, a salva (pe cineva sau ceva); 2) a duce la bun sfîrşit (ceva); a o scoate la capăt: se sfătuieştedară caii, cum s-o scoată la limpede.POP.

a duce la mănăstire

a (se) duce (sau a (se) închide, a intra, a trimite, a băga) la (sau în) mănăstire, a (se) călugări: să ştiu debine că mă duc la mînăstire, pîine şi sare nu mai mănînc cu el! CAR.

a duce la mormînt a duce la mormînt (pe cineva), a provoca moartea (cuiva).

a se duce la năvod a se duce la năvod, (reg. ) a se duce la pescuit.

Page 139: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a duce la tăvăleală

a (o) duce (sau a ţine) la tăvăleală, (fam. ) 1) (despre oameni) a fi rezistent la efort: sînt, slavă domnului!sănătos şi voinic, duc bine la tăvăleală.CAR. ; 2) (despre lucruri) a fi rezistent (la purtat, la întrebuinţare

zilnică), a fi durabil.

a duce lipsă de ceva a duce lipsă de ceva, a-i lipsi ceva.

a-şi duce nasul undeva a-şi duce nasul undeva, 1) a răspunde, a garanta de ceva; 2) a îndura ruşine pentru ceva.

a duce ogodul cuiva a duce ogodul cuiva, (înv. ) a menaja pe cineva.

a duce o viaţă de cîine a duce o viaţă de cîine, a trăi foarte greu.

a duce plocon

a duce (sau a aduce, a trimite) plocon (pe cineva cuiva), a prezenta pe cineva cuiva (în semn de omagiu

sau pentru a-l judeca, a-l pedepsi): îl prinseră şi-l aduseră la Mihai plocon.ISP.

a se duce pe copcă

a se duce pe copcă (sau (reg. ) pe copce), 1) a se duce unde e apa mai adîncă; 2) (fig. ; despre obiecte) a se

a se distruge, a se pierde, a se prăpădi; 3) (fig. ; despre oameni) a o încurca, a o păţi: v-aţi dus pe copce, cutoată şmichiria voastră.CR.

a se duce pe drum neîntors a se duce (sau a pleca) pe drum neîntors (sau pe cale neîntoarsă), a muri.

a se duce pe drum neînturnat

a se duce (sau a se lua) pe drum neînturnat (sau pe cale neînturnată), a muri, a dispărea: s-au dus toţi, s-au dus cu toate pe o cale nenturnată.EM.

a se duce pe gotcă a se duce pe gotcă, a da de nevoie, a păţi ceva.

a se duce pe tocmală a se duce pe tocmală, (pop. ) a merge în peţit: s-a dus badea pe tocmală, nu-i ajute sfînta sară.POP.

a se duce pînă în scara murgului

a se duce (sau a ajunge) pînă în (sau la) scara murgului, a nu se lăsa, a stărui pînă reuşeşti: la o învoială,unul mai dă, altul mai lasă; dacă nu vrei, eu mă duc pînă la scaramurgului.CONV.LIT.

a se duce pînă la calea întoarsă a se duce pînă la calea întoarsă, a întrerupe o călătorie şi a reveni în locul de plecare.

a se duce pînă la tindă a se duce (sau a merge, a face treaba) pînă la tindă, a face ceva pe jumătate, a lăsa neterminat ceva.

a se duce pocnetului a se duce pocnetului, a se duce dracului: ducă-se pocnetului cu musteţile lui cu tot. HOGAŞ.

a se duce pomina

a (i) se duce (sau a(-i) merge) pomina (cuiva), a ajunge să fie cunoscut de toţi, a (i) se duce vestea (cuiva):

traseră un chef de să se ducă pomina.ISP.a-şi duce povara a-şi duce povara, a-şi purta crucea.

a duce prin vama cucului

a (se) duce prin vama cucului sau a trece (sau a (se) strecura) prin vama (sau vămile) cucului, a (se)

duce sau a trece, a (se) strecura clandestin peste graniţă; a trece prin contrabandă.

a se duce rugă a se duce rugă, (reg. ) a se duce vestea:să duce rugă de vitejia noastră! BUDAI-DELEANU.

a duce sacul la moară

a duce (sau a căra) sacul (sau saci) la moară, a munci din greu: am mîncat azi destul şi n-am cărat saci lamoară.CEZAR.P.

a duce sfat a duce sfat, a bîrfi: ea duce sfat din casă-n casă că n-am broboadă de mătasă. COŞBUC.

a duce sfîntul

a(-l) duce sfîntul (pe cineva), (fam. ) a îndrăzni să ...: apoi să fi dus sfîntul pe vreunul să nu ştie lecţia ... că... scotea imineu din picior şi-l azvîrlea după dînsul! GHICA.

a se duce tins

a se duce (sau a merge) (în)tins, (înv. şi reg. ) a se duce direct, de-a dreptul; a se duce întins: moscalii ...au mers tins la Danţca.NEC.

a duce trai pe vătrai a duce trai pe vătrai, a duce o viaţă grea, plină de lipsuri.

a-şi duce traiul

a-şi duce traiul, a trăi: Dumnezeu, după ce a făcut toate animalele şi vietăţile, a orînduit apoi fiecăruiafelul de viaţă şi locul unde să-şi ducă traiul.POP.

a duce trena a duce trena, (sport ) a conduce plutonul concurenţilor într-o cursă sportivă, imprimîndu-i un anumit ritm.

a duce trena cuiva a duce trena cuiva, a urmări pretutindeni adulînd pe cineva, a se ţine scai de cineva.

a se duce unde a dus mutu iapa şi ţiganu cîrlanua se duce unde a dus mutu iapa şi ţiganu cîrlanu, a se duce foarte departe.

a-i duce vergile a-i duce vergile (cuiva), (reg. ) a fi îngrijorat de soarta cuiva; a compătimi (pe cineva).

Page 140: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a se duce vestea ca de popă tuns

a (i) se duce (sau a-i merge) (cuiva) vestea (sau buhul) ca de popă tuns, a fi cunoscut ca un cal breaz; a

stîrni mare vîlvă: la iad ai tras un guleai de ţi s-a dus vestea ca de popă tuns.CR.a duce viaţă comună cu cineva a duce viaţă comună cu cineva, a trăi laolaltă.

a-şi duce zilele a-şi duce (sau a-şi ţine) zilele, a se întreţine.

Dumnezeu cu mila! Dumnezeu cu mila!, cum o da Dumnezeu!

Dumnezeul ăl din tău Dumnezeul ăl din tău, dracul.

Dumnezeu să-l ierte! Dumnezeu să-l ierte!, formulă întrebuinţată pentru cei morţi: de-o fi murit, să-l ierte Dumnezeu.COŞBUC.

Dumnezeu ştie

(numai) (unul) Dumnezeu (sau Domnul) (mai) ştie sau dracul (mai) ştie, 1) doarDumnezeu, care le ştie

pe toate, ar putea să spună: Dumnezeu ştie numai ce se petrece acuma în sufletul unui biet dascăl camine.CAR. ; 2) cine ştie: dracul mai ştie ce are.CR.

dunăre de mînios dunăre de mînios sau mînios dunăre, foarte mînios, turbat de mînie.

după aceasta după aceasta (sau aceea), apoi, pe urmă.

după bunul plac al cuiva după bunul plac al cuiva, după capriciul cuiva.

după chip ca ... după chip ca ..., (înv. ) la fel cu ...: după chip ca şi aceia.CORESI.

după chipul şi semănarea cuiva

după (sau pre) chipul şi (a)semănarea (sau obrazul) cuiva sau tocma(i) şi spre chipul cuiva, după

înfăţişarea cuiva; întocmai ca, leit cineva: şi-şi ia un suflet de noră, întocmai după chipul şi asemănareacelei dintîi.CR.

după cît

după (sau întru, pe, de, din) cît, în măsura în care, după cum: rabdă pe cît vei putea.POP. ; aista nu-isemn bun, după cît ştiu eu.CR.

după cîte îmi amintesc după cîte îmi amintesc, dacă-mi aduc bine aminte.

după cît ştiu

după (sau pe) cît (sau cîte) ştiu (eu) (ştii (tu) etc.), potrivit informaţiilor de care dispun (dispui etc.): după cît ştiu eu, o femeie nu spune niciodată tot.SAD.

după cum

după cum, 1) (înv. ) de(cît) cum: l-a scos afară mai viteaz după cum a fost! POP. ; 2) cum, aşa cum,

precum, în felul în care ...: nu-i după cum gîndeşte omul, ci-i după cum vrea Domnul.CR.

după cum de ...

după cum de ..., (înv. ) după cît de...: să să cearte cu ocna pînă la o samă de vreame, după cum de mult vafi fost furtuşagul. PRAV.

după cum se vede după cum se vede, din cîte se poate observa.

după datină după datină, conform obiceiului, tradiţiei.

după dreptate după dreptate, după lege; just.

după faptă şi răsplată

după (sau pentru) faptă şi răsplată, răsplata este pe măsura faptei: pentru faptă răsplată şi năpastăpentru năpastă! CAR.

după fiinţa sa după fiinţa sa, în esenţă, în fond: sînul care mîni va fi un cadavru şi care, după fiinţa sa, este şi astăzi.EM.după împrejurări după împrejurări, după cum se întîmplă, potrivit circumstanţelor.

după lege după lege, potrivit legii; just; legal.

după măsura

după (sau pe, în) măsura, potrivit cu ..., proporţional cu ...: sprinteneala la dobitoace scade sau sporeştepe măsura vărtuţei sau a slăbiciunii.CONACHI.

după măsură după (sau pe) măsură, (despre îmbrăcăminte, încălţăminte) potrivit cu dimensiunile corpului.

după mine

după mine, după părerea mea: după mine, care ştii ce milos sînt, a devenit insuportabilă şedereaaici.CAR.

după mine , potopul!

după mine (după noi), (vie) potopul!, nu-mi pasă ce se va întîmpla după plecarea (sau după moartea) mea

(sau a noastră)!

Page 141: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

după mintea mea

după mintea mea (a ta, a lui etc.) sau după capul meu (tău, lui etc.), după părerea mea (sau a ta, a lui

etc.).

după mutra lui după mutra lui, după condiţia lui socială: luă de soţie o zînă după mutra lui.ISP.

după natură

după natură, avînd ca model obiecte din realitate: plăsmuiţi după natură, peşti din cărnuridelicate.MACED.

după obicinuire

după obicinuire, (înv. ) potrivit obiceiului: să-l petreacă păn-la hotar, după obicinuire.BUDAI-DELEANU.

după olaltă

după olaltă, unul după altul (fără întrerupere): ca setea cea eternă, ce-o au după olaltă, lumina de-ntunerec şi marmura de daltă.EM.

după potriva ...

după potriva ..., (înv. ) conform cu ..., corespunzător cu ...: am făcut lucrurile după potriva nevrednicieimele.GALA.

după pravilă

după (sau pe, ca pe) pravilă sau cu pravila, (înv. ) (care este) conform legii, după lege; (p.ext. ) (care este)

drept, just: în domnia lui au tăiat capul lui Goe Căpitanul, ... cu pravila.N.COSTIN.după putinţă după putinţă, 1) pe măsura puterilor; 2) în limita, pe măsura posibilităţilor.

după rîndul ... după rîndul ..., în ordinea ...: toate acestea, dispuse dupe rîndul fabricării lor ... OD.

după semuire ...

după semuire ..., (înv. ) în raport cu ..., potrivit cu ...: boierii şi feciorii de boier se vor priimi în slujbă, şipriimesc feluri de comenzi rînduite lor, după semuirea rangurilor cu care au fost cinstiţi.REG.ORG.

după tingire, şi capacul după (sau cum e) tingire(a), şi capacul, după sac, şi petecul.

după toate probabilităţile

după toate probabilităţile sau (înv. ) după toată probabilitatea, după cît se pare, probabil, poate,

pesemne: după toate probabilităţile voi fi în Iaşi peste vreo zece zile. CAR.

după toiul cuiva

după toiul cuiva, pe măsura, pe potriva cuiva: feciorul babei se dăduse ... în dragoste c-o fată sărăcuţă şifrumuşică, după toiul lui. POP.

după voia inimii după voia inimii, cît, cum doreşte: îmblăm după voia inimii.CORESI.

a-l durea capul

a-l durea capul (pe cineva), 1) a avea dureri de cap (din cauza ...); 2) (fig. ) a fi îngrijorat (din cauza ...), a-i

păsa (de ...): trecea prin pădure, fără să-l doară măcar capul.ISP.a -l durea măseaua a (nu)-l durea măseaua (pe cineva de ceva), a (nu)-i păsa (cuiva de ceva).

du-te cu Dumnezeu! du-te cu Dumnezeu!, 1) mergi sănătos!; 2) lasă-mă în pace!

du-te de te plimbă! du-te de te plimbă!, (fam. ) vezi-ţi de treabă!, lasă-mă în pace!

du-te în plata Domnului! du-te în plata Domnului!, 1) vezi-ţi de drum!, du-te unde ştii!; 2) lasă-mă în pace!

du-te pîrlii! du-te pîrlii!, du-te naibii!, du-te dracului!; pleacă!: da’ du-te pîrlii, soruţule! AL.

du-te unde a dus dracul roata şi mutul iapa!

du-te unde a dus dracul (sau surdul) roata şi mutul iapa!, piei din ochii mei!, du-te naibii!: du-te unde-a dus surdul roata şi mutul iapa, ca să nu mai aud de numele tău.CR.

du-te unde pofteşti! du-te unde pofteşti!, (fam. ) du-te unde vrei (numai pleacă de aici)! e al dracului de greu, e foarte greu.

e cam albastru e cam albastru sau e cam albastră situaţia, (fam. ) lucrurile par să ia un curs neplăcut.

e ce e

e (sau ar fi) ce (sau cum) e (sau ar fi), treacă-meargă, acceptabil: de foame ar fi ce-ar fi, dar n-am cu cemă-nvăli.POP.

e ceva de speriat e ceva de speriat, e de groază, e de comă, e teribil.

e ceva la mijloc

e ceva (putred) la mijloc (sau în Danemarca), ceva nu e în ordine, ceva e suspect, dubios: eu văd bine căaicea e ceva la mijloc.POP.

e cu ochi şi cu sprîncene e cu ochi şi cu sprîncene, e bătător la ochi, e evident, e flagrant, e cusut cu aţă albă.

e cu putinţă? e cu putinţă?, se poate?, e posibil?

Page 142: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

e de ajuns e de ajuns, e destul, e suficient.

e de la sine înţeles e de la sine înţeles, se subînţelege.

e de rău! e de rău!, primejdia e mare!

e deştept de bate cuie cu capul e deştept de bate cuie cu capul, (pop. ) e prost ca noaptea.

e dracul gol e dracul gol, are o minte diabolică, e descurcăreţ foc.

e floare la ureche e floare la ureche, e nimica toată.

ei bine ... ei bine ..., după cum spuneam ...

e lată ! e lată (rău de tot)!, e grav!

el ştie ...

el (sau ea) ştie ... sau ei ştiu ..., numai el (sau ea) ar putea să spună: Scaraoschi ... se vîră, el nu ştie cum şipe unde, în odaie la Ivan.CR.

e mai aproape cămaşa decît anteriul

e mai aproape cămaşa decît anteriul (sau sumanul, ţundra), interesul personal e mai presus de interesul

străinilor.

e minune că ... e minune (sau ce minune) că ..., e de mirare că ...: e minune oare că pentru el visul era viaţă? EM.e mîncat ca alba de ham e mîncat ca alba de ham, e foarte apăsat de nevoi.

e mult de cînd ... e mult de cînd ... (sau de atunci), a trecut mult timp de cînd ...: e mult de cînd nu ne-am văzut.IOSIF.e mult pînă a ... e mult pînă a ..., v. e mult pînă să ...

e mult pînă să ...

e mult pînă să ... (sau pînă a ...), va trece mult timp pînă să ... (sau pînă a ...): uşor e a zice: plăcinte, dar emult pînă a le face.ZANNE.

e murat în varză acră e murat în varză acră, (glumeţ) e bătut măr.

e nasulie! e nasulie!, (fam. ) e primejdie!, e nenorocire!

e natural să ... e natural să ..., e normal să ..., e firesc să ...: aşa e bine şi natural să fie.CAR. e nădejde să ... e nădejde să ... (sau de ...), (reg. ) e posibil să ..., sînt speranţe să ...: e nădejde s-avem ploaie.POP.enciclopedie vie enciclopedie vie (sau ambulantă), (fig. ) persoană cu cunoştinţe întinse şi variate.

e nimica toată e (o) nimica toată, e un fleac, e o bagatelă.

e nins în luna lui mai e nins în luna lui mai, (despre oameni) a încărunţit devreme.

e nor e nor sau sînt nori, e înnorat.

e-n regulă! e-n regulă!, e-n ordine!, ne-am înţeles!

e numai gura de el e numai gura de el, vorbeşte, promite multe, dar nu face nimic.

e o figură e o figură, (despre oameni) este o personalitate inconfundabilă, e un personaj.

e o nimica toată e o nimica toată, e un fleac, e o bagatelă.

e păcat de Dumnezeu

e păcat de Dumnezeu, e mare păcat: ei bine, omule, nu ţi-e păcat de Dumnezeu să lăcomeşti la avereaaltora? POP.

e peste poate e peste poate, e imposibil.

e prea de oaie e prea (sau prea e) de oaie, e prea de tot: las-o baltă, că prea e de oaie!

e probabil

e (foarte) probabil, e (foarte) posibil; tot ce se poate: e foarte probabil ... că marile reforme sociale şieconomice ... vor înlesni ... răsărirea multor talente.CAR.

era de aşteptat

era de aşteptat, se putea prevedea, era previzibil: era de aşteptat ca dumnealui să nu se ţină decuvînt.CAR.

era mai să ...

era mai (sau mai-mai, aproape, cît pe ce) să ..., puţin lipsea să ..., era la un pas de a ...: era mai ca să-lomor.EM.

era şi timpul

era şi timpul, ar fi trebuit să se întîmple mai demult: ce vrei? sîntem în postul Crăciunului; se cheamă eraşi timpul să ningă.POP.

Page 143: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

e rău de moarte

e rău de moarte (sau de boală), e prevestitor, aducător de moarte (sau boală); aduce ghinion, e semn rău:

săptămîna mare ... să nu prea lipeşti sau spoieşti, căci e rău de boală.POP.e rău de pagubă e rău de pagubă, nu concepe să piardă: lasă-l în pace! doar îl ştii ce rău e de pagubă!CAR .

e scris să ... e scris să ..., e predestinat să ..., e sortit să ...

este în natura lucrurilor este în natura lucrurilor, este firesc, de la sine înţeles.

este probabil că ... este (sau e) probabil că ..., e posibil, există posibilitatea ca ...: e probabil că femeia mă iubeşte.CAMIL.P.eşti nebun? eşti nebun?, (fam. ) ce vorbeşti?, fii serios!, nu se poate!

e tatăl său în picioare e tatăl său (sau mamă-sa) în picioare, seamănă leit, perfect cu tatăl său (sau cu mama sa).

e tras de păr e tras de păr, e exagerat, e cusut cu aţă albă: ia-o mai uşurel, vere, că prea e trasă de păr! POP.e tun e tun, e vreme grea.

exact ca un ceasornic exact (sau precis) ca un ceasornic (sau ca un cronometru), foarte exact; punctual.

examen de admitere examen de admitere, examen pe baza căruia cineva este primit într-o formă (superioară) de învăţămînt.

examen de conştiinţă examen de conştiinţă, analiză lucidă a propriei conduite morale.

exces de zel exces de zel, sîrguinţă, străduinţă excesivă: pornite dintr-un exces de zel condamnabil.EM. a exista numai pe hîrtie a exista numai pe hîrtie, a exista numai de formă.

a expedia pe lumea cealaltă a expedia pe lumea cealaltă (pe cineva), a omorî, a ucide (pe cineva), a-i face de petrecanie (cuiva).

a expune la aer a expune la aer, a aerisi.

a face a bine

a face a bine (sau a rău, a vînt, a ploaie), a cobi, a prevesti: parcă nu faceţi a bine, de nu vă maiastîmpără dracul ...! CR. ; iaca, şi-acuma fac nourii a ploaie.SAD.

a face abstracţie de ... a face abstracţie de ..., a lăsa la o parte, a nu lua în considerare, a ignora.

a face abuz de putere a face abuz de putere, a abuza de puterea deţinută.

a face acrobaţie

a face acrobaţie (sau echilibristică), (fig. ) a adopta soluţii nesigure, periculoase pentru a ieşi dintr-o

încurcătură: ca să iasă basma curată, a făcut destulă echilibristică.a face act de prezenţă a face act de prezenţă, a veni undeva numai din obligaţie, din politeţe.

a se face alb a se face alb, 1) a deveni palid, a se albi (la faţă); 2) a încărunţi.

a face albie de porci

a face (ca pe o) albie (sau troacă) de porci (sau de cîine, (înv. ) porcească) (pe cineva), a face de două

parale, a face cu ou şi cu oţet, a batjocori, a ocărî (pe cineva): ca p-o albie porcească m-a făcut şi m-agonit.PANN.

a face albul negru a face albul negru, a denatura, a falsifica realitatea.

a face aluzie a face aluzie, a sugera, a insinua.

a face amiaza

a(-şi) face amiaza, 1) a mînca de prînz: aci se aşeză, ca să-şi facă amiazul.POP. ; 2) a se odihni după masa

de prînz; a-şi face siesta: cerbul ce-mi făcea? sta şi rumega, namiaza-şi făcea.POP. a-şi face apariţia a-şi face apariţia, a apărea, a se ivi.

a face apel

a face apel (la cineva sau la ceva), 1) a invoca (pe cineva sau ceva); a apela (pe cineva): facem apel lasentimentul naţional al d-lui Brănişteanu.CAR. ; 2) a chema (pe cineva), a apela (la cineva): am făcut apella vecini, să ne dea o mînă de ajutor ; 3) (jur. ) a se adresa unei instanţe superioare.

a face apelul a face apelul, a face prezenţa.

a face arătare a face arătare, (înv. ) a arăta.

a face armata a face armata, a satisface serviciul militar.

a face ascultare a face ascultare, (înv. ) a asculta.

a face aşezare a face aşezare, (înv. ) a aşeza, a rîndui.

Page 144: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a face aşteptare a face aşteptare, (înv. ) a aştepta.

a se face aşteptat a se face aşteptat, a se lăsa aşteptat, a întîrzia.

a-şi face bagajele a-şi face bagajele, a se pregăti de plecare.

a face baie a face baie, a se îmbăia.

a face bani a face bani, 1) a bate, a emite monedă; 2) a face parale.

a-şi face barba a-şi face barba, 1) a-şi tunde barba; 2) a se bărbieri.

a face băşici a face băşici, a se băşica.

a face bătaie a face bătaie, (pop. ) a se bate: veni vremea de se hotărîră cîinii a face bătaie în regulă.POP.

a face bine

a (se) face bine (sau sănătos), a (se) însănătoşi, a (se) întrema, a (se) vindeca: se jură că într-un ceas aresă-l facă bine. VLAH.

a-i face bine

a-i face bine (cuiva cu ceva), a împrumuta (cuiva ceva): fă-mi bine cu el [cu buzduganul], să văd pe minem-o speria balaurul? POP.

a-i face bine a-i face bine (ceva cuiva), a-i prii, a-i fi de folos (ceva cuiva): cafeaua o să-i facă bine.DELAVR.

a face bine să ...

a face bine (sau rău) să ... (sau ca ..., de ...), a (nu) fi de dorit, preferabil să ... (sau ca ..., de ...): ai facebine să treci pe la el.

a face biruinţă a face biruinţă, (înv. ) a birui, a învinge.

a face bîca a face bîca, a cădea: era să facă bîca.AL.a face blatul a face blatul, (arg. ) a intra, a călători, a mînca fără plată.

a face blau a face blau, a lipsi de la lucru a doua zi după o sărbătoare.

a face boboane a face boboane, (reg. ) a vrăji.

a se face bocnă a se face bocnă, v. a fi bocnă.

a face bogat a face bogat (pe cineva), a îmbogăţi (pe cineva).

a face bot a face (sau a pune) bot, a se bosumfla.

a face bucăţi

a face bucăţi (sau bucăţele, dărăburi, mii şi fărîme, grămadă, pămînt, praf, pulbere, scrum, ţăndări)

(pe cineva sau ceva), 1) a bate, a hăcui, a tăia, a zdrobi, a omorî, a nimici, a distruge (pe cineva sau ceva):

de i-oi da drumul, te face mii şi fărîme. CR. ; 2) (fig. ) a combate cu argumente puternice, decisive; a reduce

la zero, a anula, a desfiinţa: critica a făcut praf ultima sa carte.

a se face bucăţi

a se face bucăţi (sau fărîme, praf şi pulbere, scrum, cioburi, ţăndări, zgură), a se sfărîma, a se sparge, a

se distruge, a se nimici: paharul ... s-a izbit de toartele cerului şi s-a făcut cioburi.POP.a face bucăţi-bucăţele a face bucăţi-bucăţele (pe cineva sau ceva), 1) a face bucăţi (pe cineva); 2) a fărîmiţa (ceva).

a face burtă

a face (sau a avea, a prinde) burtă, 1) a se îngrăşa, a fi gras: observă că a început să prindăburtă.CEZAR.P. ; 2) (despre femei) a rămîne însărcinată.

a se face ca ceara a se face ca ceara, a deveni palid, a se albi (la faţă): Damian atuncea se făcu ca ceara.TOP.

a face ca cineva

a face ca cineva, a urma exemplul, pilda cuiva; a imita pe cineva: cine-a face altă dată ca mine, ca minesă păţească.CR.

a face cale

a face cale, a călători, a merge, a umbla, a se duce: dragile mamii picioare, de-amu n-or mai face cale!POP.

a face cale

a face (sau a da, a trage) cale (sau drum) (cuiva), 1) a lăsa să treacă (pe cineva); a da drumul (cuiva):

auzind aşa, [ienicerii] le tot făcea cale.NEC. ; 2) a ajuta să treacă, să se răspîndească: să face caleceiialalte învăţături. VARLAAM ; 3) a pregăti terenul, a face cuiva rost să ...: să-i facă cale să fugă.PRAV.

Page 145: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-şi face cale

a-şi face cale, 1) a-şi face pîrtie, a-şi deschide drum: sus la munte, jos la vale, şi-au făcut duşmaniicale.EM. ; 2) a căuta un pretext pentru a merge undeva; a-şi găsi de treabă undeva: îşi face cale pîn-la puţ,ca să se întîlnească cu el.POP.

a i se face calea cruce a i se face (cuiva) calea cruce (cu cineva), a se întîlni, a se încrucişa (cu cineva).

a i se face calea cruce

a i se face (sau a-i fi, a-i sta) calea (sau drumul) cruce (sau cruci) (cuiva) sau a-i fi calea în cruce

(cuiva), 1) a ajunge la o răspîntie: şi m-aş duce, zău, m-aş duce, da mi-i calea-n cruce.POP. ; 2) (fig. ) a da

de piedici, a nu mai putea înainta; 3) (fig. ) a sta la îndoială, a şovăi: de urît m-aş duce, duce, calea mi seface cruce! POP.

a face calea întoarsă

a face (sau a apuca) calea întoarsă, a se întoarce, a se înturna (din drum): vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale.EM.

a face cap

a face cap, (înv. şi pop. ; despre bube, coşuri) a se umfla la vîrf prin acumulare de puroi: buba cap nu face,pînă nu se coace. PANN.

a face capătul

a(-i) face (sau a-i pune) capătul (sau coneţul, sfîrşitul) (cuiva sau la ceva), 1) a sfîrşi, a face să înceteze

(ceva): fă un sfîrşit durerii, vin-la sînu-mi! EM. ; 2) a omorî, a ucide (pe cineva), a-i face de petrecanie

(cuiva): s-au sfătuit acuma maică-sa cu zmeul cum să-i facă capătul.POP.

a-i face capul calendar

a-i face capul calendar (cuiva), a bate, a toca la cap (pe cineva), a-i împuia capul (cuiva): destul acum, căne-ai făcut capul călindar! CR.

a-şi face capul calendar

a-şi face capul (sau din cap) calendar (sau ceaslov), a-şi încărca memoria cu fleacuri: vorbesc puţin şiascult mult, adecă îmi fac capul ceaslov, de havadişuri, fără ca alţii săpoată afla de la mine ceva. FIL.

a face caraul

a face caraul, a aştepta pe cineva (uitîndu-se în toate părţile): în zădar făcui caraul vreo două ceasuri pepiaţă; V. nu venea.AL.

a face carieră a face carieră, a reuşi într-o profesie.

a face casa a face casa, a face bilanţul încasărilor şi al plăţilor.

a face casă

a face (sau a duce) casă (bună sau rea) (cu cineva), 1) (despre soţi) a convieţui (bine sau rău): Dumnezeu n-o vrut să facem casă-mpreună.AL. ; 2) (p.ext. ) a se înţelege (bine sau rău) (cu cineva).

a se face ca sfecla a se face ca sfecla, a se înroşi la faţă.

a face ca trenul a face ca trenul, (fam. ) 1) a fierbe de nerăbdare; 2) a respira greu, zgomotos; a gîfîi.

a face cauză comună a face cauză comună (cu cineva), a fi solidar (cu cineva).

a face caz

a face (mare) caz (de cineva sau de ceva), 1) a insista asupra a ceva: [o gazetă] zice că nu mai face caz deinfamia pe care o comitem noi. CAR. ; 2) a scoate în evidenţă, a sublinia însuşirile cuiva sau a ceva; a preţui

foarte mult pe cineva sau ceva; 3) a da amploare la ceva; a exagera însemnătatea cuiva sau a ceva.

a-şi face cămaşa izmene a-şi face cămaşa izmene, a da chix, a eşua (într-o afacere).

a se face că plouă

a se face că plouă, (fam. ) a se preface că nu are ştiinţă de cineva sau ceva, că nu bagă de seamă pe cineva

sau ceva: ne cunoşteam de copii, dar cînd l-am întîlnit în Bucureşti şi l-am salutat, s-a făcut că plouă.CEZAR.P.

a se face căpuşă a se face căpuşă, a fi sătul peste măsură.

a se face cărbune a se face cărbune, (despre alimente) a se arde.

a face cărţile a face (sau a bate) cărţile (de joc), a amesteca şi a împărţi cărţile: eu fac cărţile! AL.

a face ceată cu cineva

a face (sau a sta în) ceată cu cineva, a intra într-o tagmă oarecare, a se alia cu cineva: au făcut ceată cutoţi mai marii.DOS.

face ce face face ce face, încearcă în toate felurile şi izbuteşte să ...: face el ce face şi cu mare greu scapă.CR.

Page 146: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a face ce-o face a face ce-o face, (pop. ) a face orice: se hotărî să facă ce-o face şi să se cotorosească de leneşă.POP.a face cercare a face cercare (cuiva), (înv. ) a cerceta (pe cineva): să-i facă cercare, căci e creştină.MINEIUL.

a face cercare

a face (o) (în)cercare, a face o probă, a încerca, a proba: nu mă leg ca să prind pe tîlhari, ci numai ocercare să fac.ISP.

a face cerere a face (o) cerere, 1) a cere, a solicita; 2) a redacta, a înainta o petiţie.

a face certare a face certare (cuiva), (înv. ) a certa (pe cineva); a pedepsi (pe cineva).

a face chemare

a face chemare (cuiva), 1) (înv. ) a chema (pe cineva); 2) a invita pe cineva (în străinătate): neamurile dinGermania i-au făcut chemare şi a plecat la ele două săptămîni.

a face chica topor

a face chica topor (sau măciucă) (cuiva) sau a face morişcă (de vînt) în chică (sau în cap, în păr)

(cuiva), (pop. ) a trage de păr (pe cineva); a bate zdravăn (pe cineva): ia să-i faci chica topor, spinareadobă şi pîntecele cobză.CR.

a se face chinez

a se face chinez sau a o face pe chinezul, a se face preface că nu înţelege, că nu ştie nimic, a face pe

prostul: ei, stimabile, prea te faci chinez, dă-mi voie! CAR.a-şi face chip cioplit a-şi face chip cioplit, a se închina la idoli: să nu-ţi faci chip cioplit.BIBLIA.

a face chiseliţă

a face chiseliţă (pe cineva), (reg. ) a snopi în bătaie, a călca în picioare (pe cineva): te-ntind jos şi te facchisăliţă, de bătaie.AL.

a face cinste

a(-i) face (cuiva) cinste(a), 1) a cinsti, a onora (pe cineva): mă mir, cum de mi-a făcut cinste să mă ia debărbat.NEGR. ; 2) a fi spre lauda, spre cinstea cuiva: asemenea fapte îi fac cinste ; 3) a cinsti, a omeni, a

trata, a ospăta (pe cineva), a da de băut şi de mîncat (cuiva), a plăti consumaţia (cuiva): ştiţi una, băieţi?mie mi-e sete; cine face cinste? FIL.

a face circ a face circ, (fam. ) a face gălăgie, scandal, tămbălău; a se da în spectacol, în stambă.

a face ciuciulete a (se) face ciuciulete sau a fi ud ciuciulete, a fi ud pînă la piele.

a face ciulama a face ciulama (pe cineva), a zdrobi în bătaie (pe cineva).

a face ciur a face (tot) ciur (ceva), a găuri în multe locuri (ceva).

a face cîlţi a face cîlţi (pe cineva sau ceva), a face fărîme, a face praf (pe cineva sau ceva).

a se face cîrlig

a se face cîrlig (sau covrig), (pop. ) 1) a se ghemui, a se încovoia, a se strînge covrig, a se covrigi: fierul seîncovoia de se făcea covrig.ISP. ; 2) a se zgribuli de frig: se stîrciseră de se făcură covrig de ger.ISP. ; 3) a

se încovoia de bătrîneţe: moartea se uscase, de se făcuse cîrlig.ISP.

a face cîrpă

a face cîrpă (de şters) (din cineva), 1) a batjocori, a ocărî (pe cineva), a face albie de porci (pe cineva); 2)

a umili, a supune, a pune la munci istovitoare (pe cineva).

a se face cîrpă

a se face (sau a fi) cîrpă (sau petică), (despre oameni) 1) a se înfricoşa; 2) a fi vlăguit; a deveni moale,

bleg; 3) a fi beat.

a face clăbuci la gură a face clăbuci (sau spume) la gură, a vorbi mult şi cu furie.

a-şi face coada colac

a-şi face coada colac, a se codi; a o şterge pe furiş (pentru a scăpa de răspundere): am ştiut că dumnealor,cînd vor fi la adecă, ş-or face coada colac.AGÂRB.

a face coarne a face (sau a scoate) coarne, a deveni îndrăzneţ, impertinent, obraznic, a se obrăznici.

a face cobză a face cobză (pe cineva), a lega fedeleş (pe cineva): atunci, măre, l-aţi lega, pînă cobză l-aţi făcea.POP.a se face cocă a se face cocă, a se îmbăta turtă, a se turti (de băutură): bea, de se turteşte şi cocă se face.PANN.

a se face colac a se face (sau a şedea) colac, a se ghemui, a se încolăci: Grivei ... iarna se făcea colac la uşa tindei.POP.a face colţul a face colţul, a coti după colţ, a da colţul.

Page 147: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a face comedii

a face comedii (sau boroboaţe, năzdrăvănii, năzbîtii, pozne), a se ţine de boroboaţe, de năzbîtii, de

pozne, de trăsnăi.

a face complimente a face complimente (cuiva), a complimenta (pe cineva).

a face conac a face conac, (înv. ) a poposi.

a face concesii a face concesii, a-şi reduce pretenţiile, a lăsa de la sine, a ceda.

a face conciul unei fete a face conciul unei fete, a o lua de nevastă o fată: storsul vinului trecu, badea conciu’ nu-mi făcu.POP.a face concurenţă a face concurenţă (cuiva), a concura (pe cineva).

a face copii a face copii, a zămisli, a naşte (copii): numai un copil o să faceţi.ISP.

a face cor cu ...

a face cor cu ..., a face cauză comună cu ..., a se uni cu ...: lumea politică face cor cu toatălumea.BACALBAŞA.

a face corp comun a face corp comun (cu cineva), a se solidariza (cu cineva).

a-i face costum de scînduri a-i face costum de scînduri (cuiva), (fam. ) a omorî (pe cineva).

a face cotituri a face cotituri (sau coturi), a coti, a şerpui: poteca face cotituri în drum.COŞBUC.a face credinţă a face credinţă, (reg. ) a se logodi.

a-i face credit a-i face credit (cuiva), a vinde pe datorie (cuiva).

a face creţ a face creţ (ceva), a încreţi (ceva): hai, murgule, murguleţ, nu-ţi mai face părul creţ. POP.a face crîngu poiană a face crîngu poiană, (reg. ) a fugi foarte repede.

a face cruce a face cruce, (despre vehicule) a se întîlni (venind din direcţii diferite); a se încrucişa.

a face cruce

a(-şi) face cruce, a duce trei degete împreunate la frunte, la piept, la umărul drept şi la cel stîng, a se

închina: nici pe dracul să vezi, nici cruce să-ţi faci! NEGR.

a-şi face cruce cu stînga

a-şi face cruce cu stînga, 1) a se cruci, a se mira peste măsură, a fi surprins, uluit: ca mîni, parcă-l vădministru; să nu ne facem cruce cu stînga; am văzut altele mai straşnice! VLAH. ; 2) (rar ) a prevesti a rău, a

cobi.

a face cruce lîngă biserică a face cruce lîngă biserică, a face ceva inutil.

a face cu capul

a face cu capul, 1) a chema, a porunci printr-o mişcare a capului: du-te, bade, la dracu, nu-mi mai face cucapu, că mă vede bărbatu! POP. ; 2) a mişca capul încoace şi încolo: merge făcînd cu capul, gîndeşti că-imoşul, săracul! POP.

a face cu coada ochiului

a face cu (sau din) coada ochiului (cuiva), a-i face semn discret (cuiva): una într-alta se legănau [fetele] , făcîndu-şi din coada ochiului.DELAVR.

a face cu degetul

a face cu degetul (cuiva), a ameninţa cu degetul arătător (pe cineva): zărindu-l în slava cerului printrestolul de corbi, începu a-i face cu degetul.ISP.

a face cu geana a face (sau a trage) cu geana, a face cu ochiul.

a-şi face cuib a-şi face cuib (undeva), a se stabili, a se aciua (undeva).

a-şi face cuib în cuibul altuia a-şi face cuib în cuibul altuia, a trăi cu femeia altuia.

a face cuie a face cuie, (fam. ) a dîrdîi de frig: o să vă pun să faceţi niţele cuie, clănţănindu-vă dinţii.ISP.

a-i face cuiva onoarea să ...

a-i face cuiva onoarea să ... (sau a ...), a-i face cuiva favoarea să ... (sau a ...), a considera pe cineva demn

să ...(sau a ...): dacă exelenţia sa ar vroi să-mi facă onoare a să încrede în devotamentul meu.AL.

a-i face cu măseaua

a-i face cu măseaua (cuiva), a-i arăta colţii (în semn de prietenie) (cuiva), a rînji (la cineva): ticălosul şimangositul! încă se rînjea la mine şi-mi făcea cu măseaua! CR.

a face cumetrie cu sărăcia a face cumetrie cu sărăcia, (pop. ) a nu mai putea scăpa de sărăcie.

a face cum îi vine la gură a face cum îi vine la gură (pe cineva), a certa, a batjocori fără a-şi alege cuvintele (pe cineva).

Page 148: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a face cu mîna

a face cu mîna (sau din mînă) (cuiva), a porunci, a da de ştire, a da de înţeles (cuiva), a chema (pe cineva):

Ipate, care dă oca pe spate şi face cu mîna să-i mai aducă una.CR.a face cumpărături a face cumpărături, a cumpăra, a tîrgui.

a face cunoscut

a face cunoscut (pe cineva sau ceva cuiva), 1) a prezenta (pe cineva cuiva): pe dată îl face cunoscut curţiişi fetelor sale.CR. ; 2) a încunoştiinţa, a informa (pe cineva); a avertiza, a preveni (pe cineva): face cunoscut împăratului această hotărîre a ţării.BĂLC.

a se face cunoscut

a se face cunoscut, a se distinge, a se remarca; a deveni notoriu: se făcuse cunoscut prin cîteva portrete înulei.

a i se face cunoscut că ...

a i se face cunoscut (sau (înv. ) de ştire) (cuiva) că ..., a fi înştiinţat, anunţat, a primi vestea că ...: i se făcude ştire că românii prădează locurile.P.MAIOR.

a face cunoştinţă

a face cunoştinţă (cu cineva), a cunoaşte pe cineva, a se cunoaşte cu cineva: fă cunoştinţă cu fata; n-o luanumai pe auzite.NEGR.

a face cu ochiul

a face cu ochiul (sau din ochi) (cuiva), 1) a-i face (cuiva) un semn discret dintr-un ochi (cuiva): tu i-i facecu ochiul, el îţi face cu capul.PANN ; 2) (despre femei) a cocheta cu îndrăzneală, a atrage, a îmbia: pe cîndei sucesc mustaţa, iară ele fac cu ochii.EM.

a face cu ou şi cu oţet

a face (sau a spăla) cu ou şi cu oţet (sau cu sare şi piper) (pe cineva), a dojeni cu asprime, a ocărî (pe

cineva), a-i trage o săpuneală (cuiva).

a-şi face curaj

a-şi face curaj, a se îmbărbăta, a-şi lua inima în dinţi: sacul era greu de tot; decît fata îşi făcu curaj, seopinti cît putu şi ... se duse cu el la gîrlă.POP.

a face curăţenie a face curăţenie, 1) a deretica; 2) (fig. ) a da afară din posturi persoanele considerate incompetente.

a face curte

a face (sau a turna) curte (cuiva), 1) a adresa cuvinte măgulitoare (spre a-i cîştiga favoarea) (cuiva); a

curta (pe cineva); 2) (fam. ) a-şi arăta admiraţia faţă de o femeie, pentru a-i cîştiga simpatia; a trage

clopote(le) (unei femei): o să fiu silit a-i face şi curte acum.AL.

a face cu săpun şi cu apă rece

a face cu săpun şi cu apă rece (pe cineva) sau a trage un săpun (cuiva), (reg. ) a certa aspru, a face cu ou

şi cu oţet (pe cineva), a-i trage o săpuneală (cuiva).

a nu face cusur

a nu face cusur, (înv. ) a nu neglija, a face negreşit: orînduindu-l de al doile să ducă pe Paşa pînă l-a treceîn hotarul Hotinului, ca să nu se facă vreun cusur la nimică.LET.

a se face cu treabă

a se face cu treabă sau a umbla a treabă, (reg. ) a se preface că are de lucru, a simula că e ocupat: mă făcui şi eu cu treabă şi intrai după ei în grabă.PANN.

a-i face cu ulcica

a-i face cu ulcica (cuiva), a-i pune oala, a-i face vrăji (cuiva): îţi face cu ulcica, se vede, cela ... tare ţi-idrag! AL.

a face cuvînt

a face cuvînt (sau cuvinte), (înv. ) a cuvînta, a vorbi: de judecată voroveaşte lor Dumnezeu, şi de vieaţă şide lucrure foarte cu socotinţă face cuvînt.CORESI.

a-şi face cuvînt cu cineva a-şi face cuvînt cu cineva, a intra în vorbă, a sta de vorbă, a conversa (cu cineva).

a face cuvînt

a face cuvînt sau a-şi da cuvînt în de sine sau a se lega la un cuvînt sau a pune (sau a lega) cuvînt cu

cineva, (înv. ) a se înţelege, a cădea la învoială cu cineva: ş-au dat cuvînt în de sine şi au purces bulucurispre tîrg.COSTIN.

a-şi face datoria a-şi face datoria, a-şi îndeplini îndatoririle, obligaţiile.

a face datorii a face datorii, a se îndatora.

a i se face de ... a i se face (cuiva) de ..., a simţi o atracţie puternică spre ...; a dori, a pofti să ...: i s-a făcut de ducă.a se face de basm a se face de basm, a se face de rîs: c-am băut tot ce avui şi de basm eu mă făcui.POP.a face de batjocură a (se) face de batjocură, a (se) face de rîs; a (se) compromite: nu te mai face de batjocură! CAR.

Page 149: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-şi face de cap

a-şi face de cap (sau de ciolane, de cap şi de ciolane), a comite fapte periculoase, primejdioase; a se ţine

de prostii, a face blestemăţii: de cap şi-a făcut, de cap i-a fost! POP.

a face de cap cuiva

a face de cap cuiva sau a pune capul cuiva, (înv. şi pop. ) a-i face capătul, a-i face de petrecanie cuiva:

hotărîră să-i facă de cap.POP.

a face de căpătîi

a face (sau a da) de căpătîi, a (se) căsători, a(-şi) asigura existenţa, a (se) căpătui: am trei feciori, MăriaTa ... - apoi să le facem de căpătîi; să-i însurăm.OD.

a face de dîrvală a face de dîrvală (pe cineva), a face cu ou şi cu oţet (pe cineva).

a face de două parale a face de două (sau trei) parale (pe cineva), a certa aspru, a beşteli, a batjocori (pe cineva).

a-şi face de lucru

a-şi face de lucru (cu cineva sau cu ceva), 1) a-şi pierde vremea cu fleacuri; a părea că lucrează; 2) a-şi

crea singur încurcături.

a-şi face de mărit a-şi face de mărit, (pop. ) a face farmece pentru a se mărita.

a face de măscară a face de măscară, (pop. ) a face de rîs.

a-şi face de năjit a-şi face de năjit, (reg. ) a căuta ceartă, bătaie.

a face de nevastă a face de nevastă, (reg. ) a lua de nevastă: fata mîndră mai curată el şi-o face de nevastă.POP.

a se face de nici o treabă

a se face de nici o treabă, (înv. ) a deveni nefolositor, inutil: au umblat după deşertăciuni şi de nici otreabă s-au făcut. MINEIUL.

a-şi face de noroc

a-şi face de noroc, a face descîntece, vrăji etc. pentru a-şi ghici soarta sau pentru a-şi asigura succesul în

acţiunile întreprinse: să crească busuioc, să ne facem de noroc.POP.a o face de oaie a o face de oaie, a face o prostie, o gafă: am făcut-o de oaie de tot.CAR.a face de panaramă a (se) face de panaramă, (fam. ) a (se) face de rîs.

a face de patrulă a face de patrulă, a patrula, a păzi.

a face de pază a face de pază (sau de strajă), a păzi.

a-şi face de petrecanie a-şi face de petrecanie, (fam. ) a se sinucide.

a face de petrecanie

a(-i) face de petrecanie (cuiva), 1) (fam. ) a omorî, a ucide (pe cineva): să puie mîna pe hoţ, spre a-i facede petrecanie. ISP. ; 2) a risipi, a strica, a distruge (un bun, un obiect); a da gata (ceva).

a face de ruşine

a (se) face (sau a fi, a rămîne, a (se) da) de (sau la) ruşine (sau de ruşinea lumii,satului) sau (înv. ) a da

în (sau peste) ruşine sau a face ruşine (cuiva), a (se) face de rîs, a (se) ruşina, (fam. ) a (se) face de

băcănie: preafăcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară.EM. ; nu iubi pe fiecine, că-ţi faci neamul deruşine.POP.

a-şi face de seamă

a-şi face de seamă, (reg. ) a se îngrijora: pentru el n-au teamă, ... dar îmi fac de seamă, cînd stau degîndesc, la dragul Lisandru că-i un copilandru şi mult îl iubesc. AL.

a-i face de urît

a-i face de urît (cuiva), a fermeca, a vrăji (pe cineva), a-i face farmece (cuiva): că nu-i dracul pe pămînt,să ne facă de urît.POP.

a face de vînzare

a face de vînzare (pe cineva), (înv .) a vinde (pe cineva): aveţi un rob de pierzare; nu l-aţi face devînzare? POP.

a-şi face de vorbă a-şi face de vorbă (cu cineva), a-şi găsi subiect de conversaţie (cu cineva).

a face din alb negru a face din alb negru, a denatura, a falsifica, a mistifica realitatea.

a face din cap că ... a face din cap că ... (sau să ...), a da din cap în semn de aprobare sau de refuz.

a face din iarnă vară a face din iarnă vară, a fi foarte harnic.

a face din noapte zi

a face din noapte zi (sau ziuă) sau a face noaptea zi, 1) a petrece zi şi noapte, neîntrerupt; a face noapte

albă: ei fac din noapte ziuă şi-ai zilei ochi închid.EM. ; 2) (fig. ) a munci fără odihnă; 3) a lumina (ca ziua);

a străluci: un palat cu ziduri numai şi numai de aur şi trepte de nestimate, de făceau noaptea zi cale de treipoşti.POP.

Page 150: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a face din tei curmei a face din tei curmei, a face tot posibilul, a încerca toate mijloacele, posibilităţile.

a face din ţînţar armăsar

a face din ţînţar armăsar, a exagera (valoarea, însemnătatea a ceva): gura satului prea lesne face dintr-unţînţar armăsar.SL.

a face dobîndire a face dobîndire, (înv. ) a dobîndi.

a i se face dor

a i se face dor (de cineva sau de ceva), a dori (pe cineva sau ceva): spune-le că mi s-a făcut dor de aleealor şi mai ales de pimniţă.CAR.

a face drum

a face drum (sau cale), (înv. şi pop. ) a merge, a umbla, a călători: cînd răstorni mămăliga pe masă şi sedesface, ai a face drum.POP.

a se face drumul cruciş

a se face drumul cruciş, a se bifurca, a se face cruce: ne-am dus pînă unde ne-am dus şi ni s-a făcutdrumul cruciş şi nu ne-am mai putut duce.POP.

a face după capul său

a face după (sau de, din) capul său (ceva) sau a face cum îl taie capul, 1) a lucra din proprie iniţiativă

(ceva): de-ai făcut-o din capul tău, rău cap ai avut! CR. ; 2) a face cum crede de cuviinţă, cum îl duce

mintea, cum se pricepe (ceva): am făcut de capul mieu, şi m-a bătut Dumnezeu! POP.

a face după cum zice cineva

a face (aşa) după cum (sau cum, precum etc.) zice (sau porunceşte) cineva, a urma sfatul (sau porunca)

cuiva, a asculta de cineva: mai-mai că aş face aşa precum zici tu.ISP.

a se face dus de acasă

a se face dus(ă) de acasă, (pop. ) a părăsi casa părintească: tot în haine de mireasă, s-a făcut dusă de-acasă.POP.

a face economii a face economii, a economisi.

a face epocă

a face epocă, a atrage atenţia, a se impune (la un moment dat): este o sistemă materialistă-mistică, a căreiexpunere va face desigur epocă în ştiinţa umană.CAR.

a face escală a face escală, a se opri.

a face excepţie a face excepţie, a nu se supune normei, regulii.

a face exces de zel a face exces de zel, a fi peste măsură de zelos; a exagera.

a face explozie a face explozie, a exploda; a sări în aer.

a face fasoane a face fasoane, a face mofturi, nazuri.

a face faţă

a face faţă, a înfrunta, a ţine piept; a rezista, a suporta: îşi strînse cu putere tot aparatul de erudiţiunepentru a face faţă înaltei situaţiuni în care se afla.CAR.

a face faţă împrejurărilor a (nu) face faţă împrejurărilor, a (nu) se descurca în împrejurările date.

a face făgadă a face făgadă (cuiva), (înv. ) a făgădui, a promite (cuiva).

a-i face felul

a-i face felul (cuiva), (fam. ) 1) a-i face pe plac cuiva; 2) a da gata, a omorî, a nimici (pe cineva): nu te-amştiut eu că eşti de aceştia, că de mult îţi făceam feliul! CR.

a-şi face felul

a-şi face felul, 1) a-şi face cheful, poftele, mendrele: noi tot ne făceam feliul aşa cîteodată.CR. ; 2) a se

sinucide.

a face ferfeniţă

a face (sau a rupe) ferfeniţă, a distruge, a ferfeniţi: îşi rupea ciubotele ferfeniţă jucîndîmpreună cunoi.CR.

a-i face festa

a-i face (sau a-i juca) festa (sau o festă, figura, o figură) (cuiva), a păcăli (pe cineva), a-i juca un renghi

(cuiva); a înşela, a trage pe sfoară (pe cineva).

a face feţe-feţe

a face (sau a schimba) feţe-feţe, a se fîstîci, a se pierde: Ivan atunci lasă capul în jos şi, tăcînd, începe aface feţe, feţe.CR.

a o face fiartă a o face fiartă, 1) a da chix, a eşua; 2) a se face de rîs.

a face figură de circumstanţă

a face figură de circumstanţă, a se purta potrivit împrejurărilor: va trebui să facă figură decircumstanţă.CAR.

a face fiţe a face fiţe, a face mofturi, a se sclifosi.

Page 151: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a face fîn a face fîn, a cosi, a usca şi a strînge iarba:că m-ai dat la un bătrîn, merge ziua, face fîn.POP.

a face foale

a face foale, (pop. ) a avea pîntecele plin, a se ghiftui: boii şi vacile chiar acolo făceau foale, gîndesc cănumai în pizmă.POP.

a face focul a face focul, a aprinde focul: fata aducea apă, făcea focul şi punea de mîncare.POP.a se face frate cu dracul a se face frate cu dracul, a face compromisuri pînă la realizarea unui plan.

a se face frumos

a se face frumos, 1) a se găti, a se împodobi: du-te acasă, fa, buhoasă, şi te lă, te fă frumoasă! POP. ; 2)

(despre vreme) a se îndrepta.

a face frumos

a face frumos, a face pe placul, pe gustul cuiva; a face sluj, a fi slugarnic: şi din haosul de gînduri s-alegisfintele icoane, ca să faci frumos cu ele la boieri şi la cucoane? EM.

a se face fugit a se face fugit, a fugi şi a nu se mai întoarce: se făcu fugit în munţi.POP.a se face galben a se face galben, a deveni palid: se făcuse galbăn ca ceara.POP.

a i se face galben înaintea ochilor

a i se face galben înaintea ochilor (cuiva), a-i veni ameţeala, a i se face rău (cuiva): plîngea ... pînă i sefăcea galben înaintea ochilor.VLAH.

a face galerie a face galerie, a se manifesta zgomotos la o întrecere sportivă, la un spectacol etc.

a face gata a face gata, (înv. ) a pregăti: să mi facă un om de oaste gata.NEC.

a face gaură în cer

a face gaură (sau bortă) în cer, (iron. ) a face o mare ispravă: doară nu s-o face gaură în cer, d-om intra!ISP.

a face gătire a face gătire, (înv. ) a (pre)găti.

a face ghem a face ghem, 1) a depăna; 2) a mototoli; 3) a strînge, a aduna la un loc.

a se face ghem a se face ghem, a se ghemui, a se strînge ca un ghem: fata doarme pe brînci, ori strînsă, făcută ghem.ISP.

a face ghetele

a face ghetele (sau pantofii) (cuiva), 1) a curăţa ghetele (sau pantofii) (cuiva); 2) (fig. ) a sluji cu

slugărnicie (pe cineva).

a face gîlceavă

a face gîlceavă, 1) a provoca ceartă, scandal; a gîlcevi; 2) a face intrigi, a băga zîzanie, a stîrni dihonie: îl închise Dumnezeu în foalele pămîntului, în iad, de unde numai o gheară scoate şi face gîlceavă înlume.POP.

a-şi face gînduri

a-şi face gînduri (sau închipuiri), a-şi face griji, a se îngrijora: cum să nu mă îngrijesc şi să-mi fac fel defel de gînduri cînd te văd aşa? VLAH.

a face gît a face gît, a face gălăgie, a se sumeţi.

a face glume a face glume, a glumi.

a face goană

a face goană (cuiva), (înv. ) a goni, a prigoni, a persecuta (pe cineva): făcea goană buneicredinţe.MINEIUL.

a face gospodărie a face gospodărie, a face menajul.

a face grămadă

a face (sau a da, a pune) grămadă (pe cineva), 1) a doborî (pe cineva); 2) a omorî (pe cineva): pe opt ţi-idam grămadă jos.COŞBUC.

a face greutate asupra cuiva a face greutate asupra cuiva, (înv. ) a face plîngere împotriva cuiva.

a-i face greutăţi a-i face greutăţi (cuiva), a-i crea probleme, a-i pune beţe în roate (cuiva).

a face grijă a(-şi) face grijă (sau griji), a se îngrijora.

a face groază a face groază (cuiva), (înv. ) a îngrozi (pe cineva).

a face gunoaie multe în casa cuiva a (nu) face gunoaie multe (sau purici) în casa cuiva, a (nu) sta mult timp în casa cuiva.

a face gura pîlnie a face gura pîlnie, a bea (foarte) mult, a se îmbăta.

a face gură

a face gură (mare sau largă), a striga, a ţipa, a vocifera; a face gălăgie, scandal: toţi strigă şi fac gurălargă.AL.

Page 152: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a face guşă a face guşă, 1) a suferi de guşă; 2) a se îngrăşa.

a face hap a face hap, a prinde, a apuca repede, a înhăţa (ceva).

a face hara-para a face (o) hara-para, (reg. ) a provoca învălmăşeală, a vînzoli: cu dracii ai făcut hara-para.CR.

a face harcea-parcea

a face harcea-parcea, (fam. ) 1) a tăia în bucăţi, a fărîmiţa, a mărunţi (ceva); 2) (fig. ) a învinge categoric, a

bate măr (pe cineva).

a face hareci

a face hareci (asupra cuiva), (înv. ) a adjudeca (asupra cuiva): s-au făcut hareci în divan asupra d-sale.URIC.

a face hatîrul a(-i) face hatîrul (cuiva), a(-i) face pe plac (cuiva), a satisface capriciul, cheful (cuiva).

a face havalea

a face havalea (la cineva), (înv. ) a da în sarcina, în grija (cuiva): ocîrmuirea spitalelor, a şcolilor, adrumurilor, ... să se facă havalea la boierii pămîntului.URIC.

a face haz a face haz (pe cineva), a plăcea, a aprecia (pe cineva): mă face haz ministrul.AL.

a face haz

a face haz (de cineva sau de ceva), 1) a rîde, a se amuza, a se distra: la rîndul său povestea cîte-obatjocură ... şi publicul făcea un haz nespus.GHICA ; 2) a lua în rîs, a-şi bate joc (de cineva sau de ceva).

a face haz de necaz a face haz de necaz, a înghiţi amarul făcînd glume, simulînd voie bună.

a face hăis a face hăis (sau hăisa), a o lua la stînga.

a face hîrburi a face hîrburi, a sparge, a sfărîma.

a face hîrcă a face hîrcă (pe cineva), (reg. ) a face de rîs (pe cineva).

a face huc a (se) face (tot) huc, (reg. ) a (se) sfărîma.

a se face huhurez a se face huhurez, (reg. ) a se tupila.

a face hunie a face hunie, (reg. ) a face cale.

a face iama

a face (sau a da) iama, 1) a risipi (în mod nechibzuit): face iama în iconomiile visteriei. AL. ; 2) a se repezi

(să ia ceva), a năvăli.

a face iarmaroc a face iarmaroc, a se tîrgui.

a face iască

a (se) face iască, 1) a se usca; 2) (fig. ) a slăbi foarte tare: te bagă-n boala cîinească şi te face numaiiască.POP.

a-şi face idee

a-şi face (o) idee (despre cineva sau ceva), a-şi forma o impresie, o părere (sumară) (despre cineva sau

ceva); a-şi închipui, a-şi imagina: fiind greşită ideea ce v-aţi făcut de dînşii.URIC.a-şi face iluzii a-şi face iluzii, a-şi face speranţe zadarnice, a se amăgi cu lucruri irealizabile; a spera neîntemeiat.

a face imposibilul a face imposibilul, a face pe dracu-n patru.

a face impresie

a face (sau a produce) impresie, a atrage atenţia, a avea efect, a impresiona: şi mie-mi face aceeaşipenibilă impresie.CAR.

a i se face inima cît un purice

a i se face inima cît un purice (cuiva)sau a fi cu inima cît un purice, (fam. ) a fi foarte speriat: mi sefăcuse inima cît un purice.SAD.

a-i face inimă bună

a-i face inimă bună (cuiva), a mîngîia cu vorba (pe cineva); a consola, a îmbărbăta (pe cineva): au să viedupă voi, să vă facă inimăbună.POP.

a-şi face interesele a-şi face interesele, 1) a fi preocupat numai de propriile interese, treburi, afaceri etc.; 2) a-şi face nevoile.

a face inventarul a face inventarul, a inventaria.

a face ispită a face ispită (cuiva), (înv. ) a ispiti (pe cineva).

a face izbîndă a face izbîndă, a izbîndi.

a face împărţeala a face împărţeala, a împărţi.

a face împiedicare a face împiedicare (cuiva), (înv. ) a împiedica pe cineva.

Page 153: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a face închipuire a face închipuire, (înv. ) a-şi închipui.

a-i face în ciudă

a-i face în ciudă (sau în necaz) (cuiva), a necăji intenţionat (pe cineva), a provoca ciuda (cuiva): unge toţipăreţii cu sînge, ca să facă şi mai mult în ciuda caprei.CR.

a-i face îndemînă

a-i face îndemînă (cuiva), a-i înlesni, a-i uşura (ceva cuiva): au făcut îndemînă turcilor să poată cuprindelocurile.LET.

a face îndemnare a face îndemnare (cuiva), (înv. ) a îndemna (pe cineva).

a face în două

a face în două (sau în patru) (pe cineva), a tăia în două (sau în patru), a omorî, a ucide (pe cineva): pe butuc mi-l aşeza, cu baltac patru-l făcea.POP.

a se face în două părţi

a se face în două (sau în trei, în patru etc.) părţi, a se desface în două (sau în trei, patru etc.) părţi: cînd ajung la moara nouă, calea lor se face-n două.COŞBUC.

a face îndrăznire a face îndrăznire, (înv. ) a îndrăzni.

a face înfruntare a face înfruntare (cuiva), (înv. ) a înfrunta (pe cineva).

a face în neajuns cuiva a face în neajuns(ul) cuiva, (înv. ) a face ceva în dauna, în defavoarea cuiva.

a se face în patru a se face în patru, (reg. ) a munci din greu.

a-i face în silă a-i face în silă (cuiva), (înv. ) a-i produce, a-i provoca silă (cuiva): de ce vrei să-mi faci în silă? AL.a face înşelăciune a face înşelăciune (cuiva), a înşela (pe cineva).

a face înştiinţare a face înştiinţare, (înv. ) a face cunoscut, a încunoştiinţa, a vesti: se şi feace înştiinţare la Roma.P.MAIOR.a face întristare a face întristare (cuiva), (înv. ) a întrista (pe cineva).

a face învoială

a face (o) învoială (cu cineva), a cădea de acord, a conveni, a se învoi (cu cineva): nu pot să facă un lucrumai cuminte, decît să trimitădeputaţie la dumnialor boii, cu rugare smerită, să facă o învoială.POP.

a face jaf a face jaf (sau (înv. ) jac), a jefui, a prăda: mari răutăţi şi jacuri au făcut.CANT.

a face jalbă a face jalbă, a înainta o plîngere; a se plînge: văd ele că alt chip nu-i, decît să facă jalbă la împărat.POP.a face jertfă a face jertfă, a jertfi.

a face jocul cuiva a face jocul cuiva, a servi interesele cuiva.

a face judecată a face judecată, a judeca.

a face jurămînt a face jurămînt, a jura.

a face labă a face labă sau a o lua la labă, (arg. ) 1) a se masturba, a practica onanismul; 2) (fig. ) a pierde vremea.

a se face la loc a se face la loc (sau iarăşi), a redeveni: se făcu om la loc.ISP.a o face lată a o face lată, (fam. ) 1) a face un chef straşnic; 2) a face (fără voie) o poznă, o prostie.

a face lectură a face lectură, a citi.

a face lege a face lege, (înv. ) a hotărî, a da sentinţa, a pedepsi pe cineva: giudeţul să-i facă leage cum să cade.PRAV.

a se face leu paraleu

a se face (sau a face pe cineva) leu paraleu, a (se) înfuria peste măsură: zmeul e năbădăios şi se face leuparaleu.ISP.

a face linişte

a (se) face linişte, 1) a tăcea, a nu mai face zgomot; 2) a determina pe cineva să tacă, să nu mai facă

zgomot.

a face lipsă a face lipsă, a produce o pagubă: nici lipsă fă, dar nici prisos! VĂCĂRESCU.a face loc a face loc, a permite accesul, a lăsa să treacă: faceţi-mi loc, striga el, să aud ce nu e e crezut.POP.a-şi face loc a-şi face loc, a-şi croi drum: făcîndu-mi loc printre dame.NEGR.

Page 154: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a face lumină a face lumină, 1) a lumina; 2) (fig. ) a clarifica, a limpezi.

a se face luntre şi punte

a se face (sau a se pune) luntre (sau munte, (reg. ) cruce, scară) şi punte, a depune toate eforturile, a-şi

da toată silinţa, a încerca imposibilul: s-a pus el, nu-i vorbă, luntre şi punte, ca să-şi vîre codiţa ceabîrligată undeva.CR.

a face lux

a face lux, a duce o viaţă fastuoasă, costisitoare; (spec. ) a se îmbrăca extrem de elegant şi de costisitor: ei fac lux pe banii ţării.

a face mai scurt de o palmă

a face mai scurt de (cîte) o palmă (sau cu un cap) (pe cineva), (înv. ) a decapita (pecineva): Mihai aflînd,supuse sub picioare pre vrăjmaşi, îi făcu mai scurţi de cîte o palmă.ISP.

a face marafeturi a face marafeturi, a face mofturi.

a se face mare a se face mare, a creşte; a se mări: şi crescu şi se făcu mare.EM.a face marţ a face marţ (pe cineva), a face paf (pe cineva).

a face masaj a face (un) masaj (cuiva), 1) a masa (pe cineva); 2) (fam. ) a-i trage o bătaie, a-i muia oasele (cuiva).

a face mascara

a face (de) mascara (pe cineva), 1) a face de rîs (pe cineva): ne-au făcut de mascara POP. ; 2) a certa cu

severitate, a face de doi bani, de două parale (pe cineva): pentru un lucru de nimică ... făcea pe un boiermare mascara şi-l şi închidea.LET.

a face mămăligă a face mămăligă (pe cineva sau ceva), a distruge, a face praf (pe cineva sau ceva).

a se face mănăstire a se face mănăstire, (arg. ) a se produce învălmăşeală; a începe bătaia.

a face mărturisiri a face mărturisiri, 1) a mărturisi; 2) a-şirecunoaşte vinovăţia.

a-şi face măsuri

a-şi face (sau a-şi lua) măsuri, (reg. ) a chibzui, a judeca: las muştele în pace şi-mi iau alte gînduri, altemăsuri.CR.

a face mea culpa a face mea culpa, a-şi recunoaşte vina.

a-şi face mendrele

a-şi face (sau a-şi juca) (toate) mendrele, 1) a-şi face capriciile, chefurile, gusturile, poftele: numai dracul ... îşi făcea mendrele printre muritori.POP. ; 2) a-şi bate joc, a necinsti, a viola (o fată, o femeie): a îmbrobodit-o şi şi-a făcut mendrele cu ea.

a face meşteşug

a face meşteşug, a întrebuinţa mijloace neîngăduite pentru a realiza ceva: ce meşteşug să facă, ca să scapede el? ISP.

a face metanii a face metanii, a bate metanii: îi face metane-n post.POP.a se face mic a se face (sau a deveni) (mai) mic, a deveni timid, umil.

a se face miel de ghindă a se face miel de ghindă, a fi lipsit de caracter.

a-şi face milă

a-şi face milă (de sau cu cineva), a se îndura, a se milostivi (de cineva): Maica Domnului să-şi facă milăde fata mea! NEGR.

a face milă

a face milă (cuiva), (înv. ) a da de pomană, a milui (pe cineva): îi mulţămiră că făcu cu dînşiimilă.MINEIUL.

a face militărie a face militărie (cu cineva), a se purta sever, milităreşte (cu cineva).

a se face mititel

a se face mititel, a se strînge, a se chirci (pentru a nu fi văzut, remarcat): s-a făcut mititel într-unungher.SAD.

a-i face mizerii a-i face mizerii (cuiva), a-i face neplăceri (cuiva), a şicana (pe cineva).

a face mizerie a face mizerie, a certa rău.

a face mîlcomire a face mîlcomire, (înv. ) a se ploconi.

a-şi face mîna căuş a-şi face mîna căuş, a da mîinii formă de recipient, pentru a putea ţine lichide.

a-şi face mîna greblă

a-şi face mîna greblă, a-şi încovoia şi a-şi lipi degetele mîini, pentru a nu scăpa nimic printre ele; (fig. ) a fi

zgîrcit.

Page 155: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-şi face mînă bună

a-şi face mînă bună (la cineva), (înv. ) a se pune bine (cu cineva): îmbrăţişase legea lui Mahomet, numaişi numai ca să-şi facă mînă bună la turci.GHICA.

a face mîngîiere a face mîngîiere (cuiva), (înv. ) a mîngîia (pe cineva).

a se face mîţă a se face mîţă, (reg. ) a se ghemui.

a-şi face moarte

a-şi face moarte (singur sau el însuşi, cu mîna lui), 1) a se sinucide: de mi-i da unde n-oi vrea, moarte-mifac cu mîna mea. POP. ; 2) (fig. ) a se frămînta, a se strofoca, a se da de ceasul morţii.

a face moarte

a (se) face moarte (de om) sau a-i face moarte (cuiva), (înv. şi pop. ) a ucide: să nu te fi cărat păcatul să-i zici atunci vreo vorbă, că se făcea moarte de om.POP.

a face mobilizare a face mobilizare, a mobiliza.

a face mofluz

a face mofluz (pe cineva) a aduce la faliment (pe cineva): pierdirea corăbiei lui îl făcusămofluz.DRĂGHICI.

a face mofturi a face mofturi, a face nazuri, a strîmba din nas.

a face monopol a face monopol, (înv. ) a monopoliza: monopol fac azi de drepturi.GR.AL.a face morală a face morală (cuiva), a moraliza (pe cineva).

a face morman a face morman (pe cineva), (fam. ) a zdrobi, a omorî (pe cineva).

a se face mort în păpuşoi a se face mort în păpuşoi sau a face pe mortul în păpuşoi, (reg. ) a face pe prostul, pe niznaiul.

a face mototol

a face mototol (pe cineva), a culca la pămînt, a lăsa fără cunoştinţă (pe cineva): lovind-o cu burduful dupăcap, o făcu mototol după uşă. ISP.

a se face mototol a se face mototol, (despre oameni) a se ghemui, a se face covrig.

a face mumă a face mumă (pe cineva), (reg.; despre fete) a dezvirgina.

a face mutare a face mutare (cuiva), (înv. ) a muta (pe cineva).

a face mutre a face mutre, a face mofturi, nazuri; a se sclifosi: muza îmi face mutre.AL.a face muzică a face muzică, 1) a cînta (la un instrument muzical sau cu vocea); 2) (fam. ) a boci; 3) a face gălăgie.

a face nadă a(-şi) face nadă, a-şi face un obicei: nadă nu face-n prieteşug.PANN.a face nani a face nani, (despre copii) a se culca, a dormi.

a face nart a face nart (la ceva), 1) a face începutul, a lua iniţiativa: a făcut nart la ţarină. POP. ; 2) a pune nart.

a face naveta a face naveta, a parcurge cu regularitate un drum dus şi întors.

a face nazuri

a face nazuri (sau naz), a face mofturi, a avea capricii; a fi năzuros, a se fandosi: începu să-mi facă nazuri,tocma ca un copilaş.PANN.

a face nădejde a(-i) face nădejde (cuiva), a-i deştepta speranţe (cuiva).

a-şi face nălucă

a-şi face nălucă, 1) a se speria: te miri ce îşi fac nălucă şi frigurile-i apucă.PANN ; 2) a-şi face iluzii: îşi fac nălucă despre întoarcerea ... lui Attila.OD. ; 3) a i se năzări.

a face nămol

a face (băi de) nămol, a-şi acoperi corpul cu un strat de nămol cu proprietăţi curative: mai bine îl luam cumine la mare, să facă băi de nămol.CEZAR.P.

a-şi face năsărîmbă pe mîncare a-şi face năsărîmbă pe mîncare, a refuza mîncarea din cauza unei supărări; a se supăra pe mîncare.

a face năvod de oameni

a face năvod de oameni, (înv. ) a căuta, a hăitui (pe cineva) cu un şir de oameni prinşi mînă de mînă: avînd Radul Vodă o fată, s-au ascuns în codru ...; şi au făcut Radul Vodă năvod de oameni şi au găsit-o înmijlocul codrului.NEC.

a se face neamţ a se face (sau a fi) neamţ, a se preface că nu înţelege.

a face necaz

a(-i) face (în) necaz (cuiva), a-i face în ciudă (cuiva): piticii care-or rămas, pun căciulile pe masă şi fac lafete năcaz.POP.

a face necazuri a face necazuri (cuiva), a produce supărări (cuiva), a supăra (pe cineva).

Page 156: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a face necinste

a face necinste (cuiva), a nu face cinste (cuiva), a necinsti (pe cineva): să facă necinste domnului ce i-autrimis.PRAV.

a face nedreptate a face nedreptate (cuiva), (înv. ) a nedreptăţi (pe cineva).

a face nefer a face nefer (pe cineva), (reg. ) a păcăli (pe cineva).

a i se face negru înaintea ochilor

a i se face negru (sau roşu, întuneric) înaintea (sau pe dinaintea) ochilor sau a vedea negru (sau roşu)

(înaintea ochilor), a nu mai vedea bine (de supărare, de mînie), a turba de furie: negru i se făcu dinainteaochilor de necaz.SAD.

a face neom

a (se) face (sau a ajunge) (din om) neom, a face ca cineva să-şi piardă (sau a-şi pierde) însuşirile de om

normal; (p.ext. ) a (se) nenoroci, a (se) distruge: mă-ta te-a făcut om ca pe toţi oameni şi tu te-ai făcutneom.DELAVR.

a se face nevăzut

a se face nevăzut, a pleca brusc, a dispărea; a deveni invizibil: atunci Sfîntul Petru s-a făcut nevăzutdinaintea lui, urcîndu-se la cer.POP.

a face nevoie

a face nevoie (cuiva), (înv. şi reg. ) a provoca neajunsuri, necazuri, a-i face un rău (cuiva): pre ardeleni nu-i lăsa să odihnească, ce pururea le făcea nevoie.URECHE.

a-şi face nevoile

a-şi face (sau (înv. ) a i se uşura) nevoile, a defeca (şi a urina): l-a ucis glonţul ... cînd îşi făceanevoile.CEZAR.P.

a nu face nici doi bani a nu face nici doi bani, a nu valora nimic.

a nu face nici o ceapă degerată a nu face (sau a valora) nici (cît) o ceapă degerată, a nu avea nici o valoare.

a se face niznai

a se face niznai sau a face pe niznaiul, a se preface că nu ştie nimic (despre ceva): nu are nici un rost săfacă pe niznaiul.STANCU.

a face noapte albă a face noapte albă, a rămîne treaz toată noaptea.

a face notă aparte a face notă aparte, a face opinie separată.

a face nulă

a face nulă, (rar ) a reduce la zero, a anula; (fam. ) a face praf: vameşi de aceia care fac nulă pe cei de la„Vămile Văzduhului“.FIL.

a face numărul cinci a face numărul cinci, (arg. ) a fura.

a face o achiziţie a face o achiziţie, a procura (un lucru rar); a achiziţiona.

a se face oale şi ulcele

a se face (sau a fi) oale şi ulcele (sau urcioare) sau a se face pămînt (sau lut) de oale, a fi mort de mult:

despre noi nimeni nu are să mai ştie nimic cînd om fi oale şi ulcele.CEZAR.P. a face oastea a face oastea, a efectua serviciul militar.

a-i face o belea a-i face o belea (cuiva), a-i face o dandana, un rău (cuiva); a băga în bucluc (pe cineva).

a face o bilă a face o bilă, (fam. ) a juca o partidă de biliard.

a face obraz a face obraz (la cineva), (înv. ) a ţine piept (cuiva).

a-şi face obraz

a-şi face obraz, 1) a se pune bine (cu cineva); a-şi face intrare (la cineva): scrie cărţi la Şeremet, de-ş făceobraz.NEC. ; 2) a se preface: ia las, măi omule, las! nu-ţi mai face obraz! CR.

a face obstrucţie a face obstrucţie, a obstrucţiona.

a face ocară a face ocară (cuiva), (înv. ) a ocărî (pe cineva).

a face o casă

a face o casă, 1) a construi o casă; 2) (înv. ; fig. ) a căsători (pe cineva): au făcut nunta Vasilie-vodă fiiceisale ... după cneazul Ragivil ...;numai cu ce inimă şi sfat au făcut acea casă după om de lege calvinească?COSTIN ; 3) (fig. ) a întemeia o familie.

a face o călătorie a face o călătorie, a călători: au hotărît să facă această călătorie.DRĂGHICI.

a face ochi

a face ochi, 1) a se trezi, a se scula din somn; 2) (despre unii pui) a putea deschide ochii la cîteva zile după

naştere.

a face ochi dulci a face ochi dulci (cuiva), a face curte (cuiva), a curta (pe cineva).

Page 157: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a face ochii în patru a face ochii în patru, a fi atent, a veghea.

a face ochii mici a face ochii mici, 1) a fi foarte obosit, pe cale de a adormi; 2) a se preface că nu vede.

a face ochii roată

a(-şi) face (sau a(-şi) întoarce) ochii roată, a se uita de jur-împrejur, a-şi roti ochii, privirea: mai scoate-mă-n deal odată, să-mi fac ochişorii roată, să mă uit la lumea toată.POP.

a face o cucerire a face o cucerire, a cuceri (o femeie).

a face o digresiune a face o digresiune (sau digresiuni), a deschide o paranteză (sau paranteze).

a face o favoare a face o favoare (cuiva), 1) a favoriza (pe cineva); 2) a face o concesie (cuiva).

a face o foiţă a face o foiţă, (fam. ) a juca o partidă de cărţi.

a face o glumă a face o glumă, a glumi: m-ai înţeles că am făcut o glumă, ca să rîdem de flecăreala voastră? CAR.

a face o greşeală

a face (sau a comite) o greşeală (sau greşeala, greşeli), a greşi: se-ntîmplă că partidul fratelui ... a făcut osumă de greşeli politice.CAR.

a face o gură cît o şură a face o gură cît o şură, a deschide, a căsca gura mare.

a face o haltă a face o haltă, a întrerupe termporar o călătorie.

a-i face o horodincă a-i face (sau a-i trage) o horodincă (cuiva), a muştrului zdravăn, a certa cu asprime (pe cineva).

a-şi face o idee

a-şi face o idee (despre cineva sau ceva), a-şi forma o părere sumară (despre cineva sau ceva); a concepe cu

mintea ceva: istoricul viitor nu-şi va face desigur o idee bună despre starea sănătăţii intelectuale a uneimari părţi a contimporanilor noştri.CAR.

a face o impresie bună

a face (sau a produce, a provoca, a lăsa) o impresie bună (sau rea) (cuiva), a impresiona (ne)plăcut (pe

cineva).

a face o inspecţie a face o inspecţie, a inspecta: face o mică inspecţie întîi la opus, apoi la brazdele grădiniţei.CAR.a face o încercare a face o încercare, a face o probă, o experienţă; a încerca, a testa.

a face olat a face olat (cuiva), v. a da olat (cuiva).

a face o lipitură a face o lipitură, 1) a lipi ceva; 2) (fam. ) a agăţa o femeie.

a face om

a face om (pe cineva), 1) a asigura pregătirea, calificarea (cuiva); a educa, a instrui (pe cineva): şcoala ...om îl face.PANN ; 2) a asigura o situaţie materială sau socială bună (cuiva); a înzestra (pe cineva): ţi-ai aruncat norocul în gîrlă: te făceam om! CAR.

a-i face o măgărie a-i face o măgărie (cuiva), a se purta urît (cu cineva), a jigni (pe cineva); a-i face un rău (cuiva).

a face omenie

a face omenie (cu cineva), (înv. ) a fi înţelegător, omenos (cu cineva): împăratul vostru cu mine omenie deva face, binele de la dînsul voi cunoaşte.CANT.

a face o nefăcută a face o nefăcută, (pop. ) a face o poznă, o boroboaţă.

a face onoare a face onoare (cuiva), a fi motiv de mîndrie, de fală (pentru cineva); a onora (pe cineva).

a face onorurile casei

a face onorurile casei (sau ale balului), a-şi îndeplini îndatoririle de gazdă la o petrecere, la o recepţie

etc.: onorurile balului le-a făcut comitetul damelor.CAR.

a nu face o para

a nu face (nici) (cît) o para (chioară) sau (nici) două parale, a nu avea (nici o) valoare: cînd venijudecătorul, actul arătat nu făcu două parale.POP.

a face opinie separată a face opinie separată, a susţine un punct de vedere deosebit de cel al majorităţii.

a face o plimbare a face o plimbare, a se plimba.

a face o poteră a face o poteră sau (reg. ) a pleca în potiră, a face (a pleca în) cercetări pentru prinderea hoţilor.

a face opoziţie a face opoziţie, a se opune, a se împotrivi.

a face ordine a face ordine, a ordona, a disciplina.

a face o reverenţă a face o reverenţă, a se înclina (în semn de respect) (în faţa cuiva).

a face orgii a face orgii, a se destrăbăla.

Page 158: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a face o roată

a face (sau a da) o roată (sau roata) (pînă la ...), a da o fugă, o raită (pînă la ... sau pe la ...): fă o roatăpîn-acasă.POP.

a-i face o rugăminte a-i face o rugăminte (cuiva), a ruga (pe cineva).

a-i face o salată

a-i face o salată (cuiva), (fam. ) a certa, a mustra, a ocărî (pe cineva): acum să vezi ce salată o să-mi facă!LOV.

a face o săritură a face o săritură, a sări (o dată): face o săritură înapoi.CR.

a face o scădere

a (se) face o scădere (sau un scăzămînt), a scădea, a (se) diminua, a (se) reduce: celor bănuiţi ca duşmaniai principiilor republicane li s-a făcut un scăzămînt de 50 la sută.CAR.

a-i face o scenă a-i face o scenă (sau scene) (cuiva), a-i face scandal, tărăboi (cuiva).

a-i face o situaţie a-i face o situaţie (cuiva), a ajuta, a sprijini (pe cineva) să ajungă într-o poziţie materialăsau socială bună.

a-şi face osînda a-şi face osînda, a ispăşi o pedeapsă.

a face osîndă a face (pre) osîndă (cuiva), (înv. ) a condamna, a osîndi (pe cineva).

a-şi face osîndă a-şi face osîndă (cu cineva), (reg. ) a se purta rău (cu cineva): nu-ţi mai face atîta osîndă cu mine! CR.a face osteneală a face osteneală, (înv. ) a se osteni, a se strădui.

a face o surpriză a(-i) face o surpriză (cuiva), a surprinde (pe cineva): a plecat de lîngă noi, ca să ne facă o surpriză.CAR.

a face o tablă a face o tablă (pe cineva), (fam. ) a juca cu cineva o partidă de table: hai să te fac o tablă.BRĂESCU.a face o vizită a face o vizită (cuiva), a vizita (pe cineva).

a face pace

a face pace (bună) (cu cineva) sau a se face pace, a se împăca (cu cineva): şi se făcu pace bună de toatepărţile.NEC.

a face paf

a face (sau a lăsa) paf (pe cineva) sau a rămîne paf, a uimi, a ului, a da gata (pe cineva) sau a rămîne mut

de uimire: dacă-ţi spun una, rămîi paf!a face pagubă a face pagubă (cuiva), a păgubi (pe cineva): nu vezi ce tărăboi şi ce pagubă mi-ai făcut? CAR.

a face palancă

a face (sau a da) palancă (la pămînt) (ceva), a doborî, a culca la pămînt, a călca în picioare (ceva): dăm cînepa toată palancă lapămînt.CR.

a-şi face palmele pîlnie

a-şi face palmele (sau mîinile) pîlnie (la gură sau la ureche), a-şi pune palmele în formă de pîlnie (la gură

sau la ureche) pentru a fi auzit (sau a auzi) mai bine: cu mîna pîlnie la gură un chiot dau.CĂL.a face pansamente a face (sau a pune) pansamente, a pansa, a bandaja.

a face paosul a face paosul (cuiva), a îndeplini ritualul de stropire a mortului cu vin, ulei sfinţit sau agheasmă.

a face papară

a face papară (pe cineva sau din ceva), a bate, a învinge, a distruge (pe cineva sau ceva): de le vom cădeaîn gheară, pe toţi ne fac papară.PANN.

a face paradă

a (se) face paradă (de sau cu ceva), a parada; a (se) face caz (de ceva): gentilom ridicol, ce făcea paradăcu titlurile.BOL.

a face paradă de ... a face paradă de ..., a-şi da importanţă, a se grozăvi.

a face parale

a face parale (sau bani, avere), a cîştiga, a agonisi, a strînge bani: lapte, brînză, unt şi ouă, ... de-am puteasclipui să ducem în tîrg ca să facem ceva parale.CR. ; d-sale îi merseseră treburile bine, făcuseavere.CAR.

a face parale

a face (toate) parale(le), a arăta bine; a fide calitate; a merita (preţ bun): coada lui cea lungă, cu ochiurisclipitoare, făcea toate paralele.POP.

Page 159: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a face pardaf a face pardaf (pe cineva), (reg. ) a certa cu asprime (pe cineva); a bate (pe cineva).

a face pardale a face (ceva) pardale, (reg. ) a distruge.

a face parte

a(-şi) face parte, 1) a împărţi; 2) a-şi însuşi partea leului: apoi singur îmi fac parte.AL. ; cine-mparte, parte-şi face.

a face parte din ...

a face parte din ... (sau dintre ...), a fi unul dintre elementele componente ale ..., a fi membru al ..., a

aparţine: o foaie oficioasă ... pretinde că toţi cîţi combat colectivitatea nu mai fac parte din partidulnaţional liberal.CAR.

a face parte

a(-i) face parte (de ... sau din ... ) (cuiva) sau (înv. ) a scoate parte (cuiva), a face părtaş (pe cineva la

ceva); a(-i) face rost (de ceva cuiva); a hărăzi (ceva cuiva): puneam lumea la cale împreună şi făceamparte bună şi României.GHICA.

a face pasiune

a face (o) pasiune (pentru cineva sau pentru ceva), a se simţi atras în mod deosebit (de cineva sau de ceva);

a se pasiona (de ceva).

a se face pastramă a se face (sau a fi) pastramă, a slăbi foarte tare.

a face pastramă

a face pastramă (pe cineva), a snopi în bătaie (pe cineva); a distruge (pe cineva): mai trebuie să-şi batăjoc de casa mea şi pe voi să vă puie la pastramă? CR.

a face pasul

a face pasul (acesta), (fig. ) a întreprinde (ceva) după ezitări: parcă tot m-aş însura: cînd aş da peste-oparte bună, aş face poate şi eu pasul acesta.CR.

a face paşi a face paşi, (fam. ) a pleca: fă paşi!a face patron a face patron, (pop. şi fam. ) a-şi serba ziua numelui.

a face patul

a face patul (sau culcuşul), a întinde (sau a strînge) aşternutul (de) pe pat: eu m-apuc patul să-i fac.POP. ; făcu un culcuş stăpînului său.ISP.

a face păcat cu cineva a(-şi) face păcat(e) cu cineva, a face o faptă rea în dauna cuiva, a oropsi pe cineva.

a face pămînt

a face (tot o apă şi-un) pămînt sau a face tot una cu pămîntul, a distruge, a nimici, a face praf: fă-mă, Doamne, lut, pămînt, nu-mi da om care-i urît.POP.

a face părăluţe a face părăluţe, a se îmbogăţi: a făcut părăluţe cu munca, că e păstrător.HEL.a face părăsire a face părăsire (cuiva), (înv. ) a părăsi (pe cineva).

a face părtaş

a face părtaş (pe cineva la ceva), a împărţi (cu cineva ceva): şi-n orice întîmplare a vieţiimelemi place lagîndurile mele părtaş de a te face.AL.

a face părţi

a (se) face (în) părţi, a (se) împărţi, a (se) risipi: faceţi-vă toţi în părţi, că eu m-ascund dup-ostîncă.PANN.

a-şi face părul a-şi face părul, a se coafa.

a i se face părul puică a i se face părul puică (cuiva), (reg. ) a i se face părul măciucă (cuiva).

a face păsat a face păsat (pe cineva), a zdrobi, a face pilaf (pe cineva).

a face pătul a face pătul, (reg. ) a sta la pîndă.

a face pe-a surdul a face pe-a surdul, a se face că nu aude (bine).

a face pe boierul a face pe boierul, 1) a se feri de muncă; 2) a aştepta să fie servit.

a face pe chef

a face pe (sau după) chef (sau dor, gust, plac, poftă, voie, vrere) (cuiva) sau a face (pe) cheful (sau

gustul, placul, pofta, voia, vrerea) (cuiva) sau a face chefurile (saugusturile, poftele, vrerile) (cuiva) sau

a-şi face cheful (sau chefurile, damblaua), a(-şi) împlini, a(-şi) satisface capriciile, dorinţele, poftele,voia:

Dumnezeu ... voia să mai facă şi pe cheful lui Ivan, nu tot pe-a [l] morţii.CR.a face pedeapsă a face pedeapsă (cuiva), (înv. ) a pedepsi (pe cineva).

Page 160: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a face pe dracu-n patru

a face pe dracu-n patru, (pop. ) a-şi datoată silinţa, a depune toate eforturile, a face tot posibilul: măcar să faci pe dracul în patru, sau ori ce-i face, dar numai decît să-mi aduci pielea cerbului.CR.

a face pe el a face pe el (sau în pantaloni) (de frică), a-i fi foarte frică; a fi îngrozit, timorat.

a o face pe fanariotul a o face pe fanariotul, a fi corupt, ipocrit, viclean; a fi lipsit de caracter.

a face pe gînd

a face pe gînd (cuiva), a proceda cum gîndeşte sau doreşte cineva: cu lacrimi te-oi ruga, ca să faci pegîndul meu.POP.

a face pe grozavul a face pe grozavul, a se grozăvi; a se purta cu semeţie.

a face pe iezuitul a face pe iezuitul, a fi ipocrit: să facem pe iezuitul a la Metternich.CAR.a face pe marele a face pe marele, a-şi da importanţă; a fi fudul.

a face pe mironosiţa a face pe mironosiţa, a-şi da aere de nevinovăţie.

a face pe nebunul

a (o) face pe nebunul, (fam. ) a ţine să atragă atenţia, a-şi da importanţă: cînd erau femei tinere şi frumoase de faţă, o făcea pe nebunul.

a face pe nevinovata a face pe nevinovata, a-şi da aere de inocentă: cocheta face pe nevinovata.NEGR.a face penitenţă a face penitenţă, a executa canonul impus de preotul duhovnic pentru ispăşirea păcatelor.

a-i face pe obraz

a-i face pe obraz (cuiva), a trata după cum merită (pe cineva); a se răzbuna (pe cineva): cea mai tînărăgăsi acum prilej să-i facă pe obraz.CR.

a-şi face pe parte a-şi face pe parte, (reg. ) a-şi face vrăji pentru aflarea ursitului.

a i-o face pe piele

a i-o face pe piele (cuiva), (înv. şi reg. ) a se opune cuiva; a se răzbuna pe cineva: ţi-o fac eu pe piele,femeie fără inimă ce mi-ai fost! ISP.

a face pe prostul

a face pe prostul sau (reg. ) a se face prost, a se preface că nu înţelege, că nu bagă de seamă, a simula

prostia.

a-şi face pere-mere a-şi face (averea) pere-mere, (reg. ) a-şi risipi averea.

a face pe rîiosul a face pe rîiosul, (fam. ) a-şi da aere, a fi înfumurat: să-l vezi ... făcînd pe rîiosul şi pe-al dracului.POP.a face pe sfîntul a face pe sfîntul, a se da drept moral, a simula moralitate.

a face pe surdul a face pe surdul, a se face că nu aude (bine); a nu răspunde cînd e chemat, strigat.

a face pe şmecherul a face pe şmecherul, a încerca să fie şmecher.

a face pe treabă

a(-i) face pe treabă, (reg. ) a proceda conform interesului (propriu sau al cuiva): crede şi d-ta, mătuşă, căde-i face pe treabă, n-are să-ţi fie degeaba.CR.

a face piaţa a face piaţa, 1) a cumpăra alimente pentru hrana zilnică; 2) a face taximetrie.

a face picioare a face (sau a căpăta) picioare, (fam. ) a dispărea.

a face pielea cojoc

a face pielea (sau spinarea) cojoc (cuiva), a bate zdravăn (pe cineva): să ştie maica că joc, face-mi-arpielea cojoc! POP.

a i se face pielea de găină a i se face pielea de găină (sau de gîscă) (cuiva), a i se încreţi pielea (de frig sau de frică) (cuiva).

a face pierdut ceva

a face pierdut ceva (sau pe cineva), a lăsa să se piardă sau a da impresia că s-a pierdut ceva (sau cineva):

îi făcu pierduţi în pădure.POP.a face piftie a face piftie (pe cineva), (fam. ) a bate foarte tare pe cineva.

a face pilaf

a face pilaf (pe cineva), (fam. ) 1) a bate (pe cineva) foarte tare, a nimici; 2) (fig. ) a uimi, a ului (pe

cineva).

a face piroane

a face (la) piroane (şi la cuie), (fam. ) a clănţăni din dinţi din cauza frigului; a dîrdîi: acum tremurau defrig ... şi făceau la piroane şi la cuie.ISP.

Page 161: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-i face pîntece din coaste

a-i face pîntece din coaste (cuiva) sau a-i face coastele pîntece (cuiva) sau a-i rupe (sau a-i frînge)

coastele (cuiva), a bate măr, a snopi în bătăi (pe cineva): să-i faci chica topor, spinarea dobă şi pîntecelecobză.CR.

a face pîră

a face (o) pîră (asupra cuiva) sau a da în pîră (pe cineva) sau a băga pîră (după cineva), a da în judecată

(pe cineva): de ce pune pîră pe administraţia conacului? SAD.

a face pîrjol

a face pîrjol, (pop. şi fam. ) a nimici (prinfoc), a pîrjoli; a face prăpăd, ravagii: pe unde treceau, pîrjolfăceau.CR.

a face plajă a face plajă, a face băi de soare.

a face planul ca ţiganul a face planul ca ţiganul, a-şi propune lucruri irealizabile.

a face planuri a face planuri, a plănui.

a face plată

a face plată (cuiva), 1) a plăti (pe cineva); 2) (înv. ) a răsplăti, a recompensa (pe cineva): va face platăizbîndirii tale.MINEIUL ; 2) (înv. ) a pedepsi (pe cineva).

a-şi face plată

a-şi face (sau a i se face) plată (cuiva), (înv. şi reg. ) a fi despăgubit, a se despăgubi: de nu-i va plăceaacela, să i se facă plată dupăcum a fost dobitocul lui.PRAV.

a face plăcere

a(-i) face plăcere (cuiva ceva), a(-i) plăcea (cuiva ceva), a agrea (ceva): nu-mi face nici o plăcere, nuînţeleg comediile alea.CAR.

a face plăcerea cuiva

a face plăcerea cuiva, a face pe plac cuiva, a satisface capriciul, cheful, gustul cuiva: fă-mi plăcerea şipleacă!

a face pleaşcă a face pleaşcă, (înv. ) a jefui: servitorii au făcut pleaşcă tot ce au putut.GALA.a face plinul a face plinul, a umple cu combustibil rezervorul unui vehicul.

a face

a face (sau a compune, a redacta, a adresa, a trimite) (o) plîngere, a se plînge (în scris) (cuiva de ceva); a

reclama, a solicita (ceva cuiva): d. ministru plenipotenţiar al României a adresat numaidecît plîngereguvernului turcesc.CAR.

a face plîns a face plîns, (înv. ) a plînge: mult plîns feaceră.DOS.a face pluta a face pluta, (despre oameni) a pluti pe spate.

a face pocăinţă a face pocăinţă, (înv. ) a se pocăi: voi face pocăinţă de păcatele meale.MINEIUL.a-i face pocinogul cuiva a-i face pocinogul cuiva, (reg. ) a-i face de petrecanie cuiva.

a face pod cu palma a face pod cu palma, a pune palma streaşină la ochi.

a face podul a face podul, (sport ) a executa figura de gimnastică numită „podul“.

a face politică

a face politică, a fi membru activ al unui partid; a participa la rezolvarea treburilor statului: să luăm unliterat care n-a făcut şi nu face politică deloc.CAR.

a face poliţă a face poliţă (pe cineva), (fam. ) a purta pe drumuri pe cineva.

a face poliţie a face poliţie, 1) a menţine ordinea în mod sever şi autoritar; 2) a chestiona, a ancheta (în felul poliţiei).

a-şi face pomană

a-şi face (milă şi) pomană (de sau cu cineva) sau a-şi face o pomană (cu cineva), a se îndura (de cineva),

a face un bine (cuiva): şi-a făcut pomană căpitanul şi m-a luat pe procopseală.CAR.

a face pomenire

a face pomenire (cuiva), 1) (înv. ) a(-şi) aminti (de cineva), a menţiona, a pomeni (pe cineva); 2) a face

slujba de pomenire (cuiva).

a face pompă de ceva a face pompă de ceva, (înv. ) a face caz de ceva: virtuţi cetăţeneşti, de care se face atîta pompă.FIL.

a-şi face ponos cu cineva

a-şi face ponos cu cineva, (pop. ) a avea neplăceri cu cineva: dar m-am ferit să-mi facponos cu toţinebunii.COŞBUC.

a-i face pontul

a-i face pontul (cuiva), 1) a-i crea o situaţie favorabilă (cuiva), a-i înlesni (cuiva ceva); 2) a păcăli (pe

cineva), a-i face festa (cuiva): pentru ca să-mi faci pontul cu scrisoarea ... bravos!CAR.

Page 162: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a face popas a face popas, a poposi.

a face posibilul

a face (tot) posibilul (şi imposibilul), a face tot ce e (omeneşte) posibil: te-am rugat să faci tot posibilulsă am astăzi banii.SAD.

a face posomol în ...

a face posomol în ..., (reg. ) a face ravagii printre ...: pîrdalnica buduhoală de gît face posomol, pîrjol încopii.CONTEMP.

a-şi face povară a-şi face povară, (reg. ) a se sătura: după ce-şi făcură povară de somn, se sculară. ISP.

a face poznă

a face poznă, (reg. ) a face o impresie deosebită, a face senzaţie: nişte plăcinte atît de gustoase, cît făceapoznă, nu alta! POP.

a face pozne a face pozne, v. a face comedii.

a face praf

a face praf (sau colb), 1) a face să se ridice praful; 2) (fam. ) a vorbi fără rost, a trăncăni, a spune minciuni:

nu-ţi mai răci gura, Ghiţă, că faci praf! PREDA.a face praf a (se) face praf, 1) a (se) distruge, a (se) nimici; 2) (fig. ) a se îmbăta.

a o face praf a o face praf, (fam. ) a nu realiza nimic, a suferi un eşec: aici ai făcut-o praf.PREDA.

a face praftură

a face praftură (pe cineva) sau a-i face (sau a-i da, a-i trage) o praftură (cuiva), (fam. ) a face de rîs, a

batjocori, a certa (aspru) (pe cineva).

a face prădăciune a face prădăciune, a prăda.

a face prăpădit a face prăpădit (pe cineva), a prăpădi (pe cineva): cu dorul nu-i de glumit, că te face prăpădit.POP.

a se face prăvirişte

a se face prăvirişte, (înv. ) a se da în spectacol (în faţa cuiva): făcîndu-să prăvirişte tuturora ce era pre-atuncea tirani ... au dobîndit cununa slăvii.DOS.

a face prăznuire a face prăznuire, a prăznui.

a o face prea încornorată a o face prea încornorată, a spune ceva de necrezut.

a face pregătiri a face pregătiri, a se pregăti.

a face pre osîndă a face pre osîndă (cuiva), (înv. ) a osîndi (pe cineva): răsipeaşte, Doamne, pizmaşii, le fă pre osîndă.DOS.a se face preş a se face preş (dinaintea cuiva), a fi slugarnic (cu cineva); a se umili (dinaintea cuiva).

a face pretenţii a face pretenţii, a pretinde.

a-şi face prilej cu ...

a-şi face prilej cu ..., (înv. ) a-şi ocupa timpul cu ..., a se îndeletnici cu ...: făcîndu-şi prilej cu păscărie daîn dar cine-i cerea peaşte.DOS.

a face primă

a face primă, a se bucura de consideraţie deosebită; a preţui, a valora: cuvîntul său făceaprimă.BRĂESCU.

a face primire a face (bună sau rea) primire (cuiva), a primi (bine sau rău) (pe cineva).

a face primul pas a face primul pas, a face începutul, a avea iniţiativa.

a face prinsoare a face prinsoare, a pune rămăşag, a paria.

a face proaspăt a face proaspăt, (reg. ) a tăia porcul.

a face proaşcă

a face (sau a da) proaşcă sau a face proaşca (în ..., între ..., prin ..., printre ... sau împrejurul ...), (pop. ) a se năpusti, a năvăli, a da iama (în, între, prin, printre sau împrejurul ...), (p.ext. ) a distruge, a nimici, a

prăpădi (prin mijloace violente şi instantanee): acolo să dăm proaşcă, sub ochiul cel de sus ... şi cale sădeschidem prin aprigul duşman.AL.

a face probleme a(-i) face probleme (cuiva), a(-i) crea dificultăţi, greutăţi (cuiva): omul ăsta ne cam face probleme.

a face proces

a face (sau a intenta) proces (cuiva sau (înv. ) asupra cuiva), a chema în faţa instanţelor de judecată, a da în

judecată (pe cineva).

a-şi face proces de conştiinţă a-şi face proces(e) de conştiinţă, a-şi reproşa anumite atitudini sau acţiuni.

Page 163: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-i face proces de intenţii

a-i face proces de intenţii (sau intenţie) (cuiva), a suspecta de intenţii necurate (pe cineva); a învinui fără

dovezi (pe cineva): domnia lor fac un proces de intenţii.MAIOR.

a face procesul

a face procesul (cuiva sau a ceva), a critica, a ataca în cuvinte (pe cineva sau ceva), a analiza critic şi

polemic (condamnînd): fratele îi făcea procesul unei pălării care nici măcar nu era un model.CEZAR.P.

a face pulbere

a (se) face (sau a (se) preface) (în) (praf şi) pulbere (sau pulbere şi cenuşă) sau a (nu) se (mai) alege sau

rămîne (nici) (praful şi) pulberea, 1) (despre fiinţe) a fi zdrobit, sfărîmat, fărîmiţat, nimicit, ucis; a se

alege praful: moara ciocoiului macină oameni de s-alege din ei pulberea.SAD. ; 2) (despre obiecte, bani,

bunuri materiale etc.) a nu mai rămîne nimic, a fi complet distrus sau irosit, risipit, înlăturat, a nu se mai

alege nici praful: şi cădzură toţi idolii de se sfărîmară şi se feaceră pulbere.DOS.a-i face punga păienjeni la gură a-i face punga păienjeni la gură, (reg. ) a fi foarte zgîrcit.

a face punte

a face punte, 1) a nu merge la serviciu într-o zi de lucru care cade între două sărbători legale; 2) (despre

servicii publice, instituţii) a nu funcţiona într-o zi de lucru care cade între două sărbători legale.

a face purici a face purici, (reg. ) a fi nerăbdător.

a nu face purici

a nu (mai) face (mulţi sau prea mulţi) purici (undeva sau la cineva), (fam. ) 1) a sta puţin (undeva sau la

cineva), a pleca repede (de undeva sau de la cineva): du-te ... în toate saloanele literare, dar nu fă nicăieripurici. CAR. ; 2) a nu rezolva nimic, a nu face nici o treabă; a nu face nici o brînză.

a face puzderie

a (se) face puzderie, (pop. ) a (se) sfărîma, a (se) face praf, a (se) distruge: fac puzderie o-rice-mi cade submînă.NEGR.

a-i face raport a-i face raport (cuiva), a-i raporta unui superior greşeala comisă de un subaltern.

a face rădicare a face rădicare, (înv. ) a se ridica, a se răzvrăti.

a face rămăşag a face rămăşag, a paria.

a face răscumpărare a face răscumpărare, (înv. ) a răscumpăra.

a face răsplătire a face răsplătire (cuiva), (înv. ) a răsplăti (pe cineva).

a face rău

a face (un) rău (cuiva), a pricinui un necaz, o supărare (cuiva): împăratul dădu poruncă straşnică, căoriunde le-ar vedea cineva, ... să nu le facă nici un rău.POP.

a-i face rău

a-i face rău (ceva cuiva), a nu-i prii, a-i produce o suferinţă (trupească sau sufletească) (ceva cuiva): oiţă bîrsană, ... apa rău îţi face, ori iarba nu-ţi place? POP.

a i se face rău

a i se face (sau a-i veni) rău (cuiva), a fi cuprins de o stare de ameţeală, greaţă etc.; a leşina: i s-a făcut răuşi a căzut pe stradă. CĂL.

a-i face răvaşul

a-i face răvaşul sau a-i da răvaş (de drum) (cuiva), a izgoni (pe cineva), a da paşaportul (cuiva): Leicuţei i-a făcut răvaş de drum.DELAVR.

a face război a face război, (înv. ) a se război.

a face război asupra cuiva

a face (sau a sta cu) război asupra cuiva, (înv. ) a ataca pe cineva: feciorul iaste datoriu să agiute tătîne-său, cînd va vedea că stau cu războiu asupra lui.PRAV.

facerea lumii facerea lumii, crearea lumii: cuvintele lui Dumnezeu, pe care el le-a rostit la facerea lumii.EM.

facere de bine facere de bine, binefacere, faptă bună, folos, har: mai ales pentru noi ... este o mare facere de bine.CR.

a face revista

a face revista, (înv. ) a cutreiera, a vizita: făcînd revista prin Paris, făcurăm cunoştinţă cu un turistenglez.CODRU-DRĂGUŞANU.

a face rezerve a face rezerve, a exprima îndoieli.

Page 164: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a face rezoluţiune

a face rezoluţiune, (înv. ) a (se) decide, a (se) hotărî: spre a nimici proiectul rialului său, face rezoluţiunea se duce însuşi în Moldova.ASACHI.

a face ridicarea a face ridicarea, (reg. ) a face parastas.

a face risipă a face risipă, a risipi.

a-i face rînd de ceva

a-i face rînd de ceva (cuiva), (reg. ) a-i face rost de ceva (cuiva): îi făcuse popa rînd de cevahaine.AGÂRB.

a face rîs a face rîs (de cineva), a rîde (de cineva).

a-şi face rîs de ...

a-şi face (sau a-şi bate) rîs de ... (sau după ...), (înv. şi pop. ) 1) a-şi bate joc de ...: iar tu, ciobane, pentrucă ţi-ai făcut rîs de mine, să rătăceşti toată viaţa ta.POP. ; 2) a silui, a viola (o femeie): lua femei şi fetemare şi copii, cu sîla, de-ş făce rîs.NEC.

a face rît a face rît, (pop. ) 1) a se obrăznici; 2) a face nazuri.

a face roată în jurul ...

a (se) face roată în jurul ... (sau împrejurul ...), a încercui, a înconjura din toate părţile: la ieşire cîtevamuieri din sat făcură roată în jurul ei.DELAVR.

a face robie a face robie, (înv. ) a lua captivi, prizonieri, robi: multe robii au făcut în Ţara Leşască.NEC.a face roiul a face roiul, (arg. ) a pleca repede (de undeva); a o roi, a o şterge.

a-şi face rondul a-şi face rondul, 1) (mil. ) a inspecta santinelele; 2) a face un control; 3) a da o raită.

a face rost

a face rost (de ceva), a obţine, a procura (ceva): [lupul] se îndreptă către o stînă din apropiere, pentru a-şiface rost de ceva de ale gurii. POP.

a se face roşu a se face roşu (la faţă), 1) a se îmbujora, a se înroşi la faţă; 2) (fig. ) a se enerva, a se înfuria.

a face rugăciune

a face (sau a înălţa, a da, a aduce) rugăciune (sau rugă, rugăciuni) sau a-şi face rugăciunea (sau

rugăciunile, ruga, rugile), a se ruga, a se închina: făcură rugăciune mare către Mahomet al lor.ISP. ; sculaţi-vă şi faceţi rugă, toţi arhiereii.VARLAAM.

a face rumân a face rumân (pe cineva), (reg. ) a creştina (pe cineva).

a i se face ruşine a i se face ruşine (cuiva), v. a-i fi ruşine (cuiva).

a face salată a face salată (pe cineva), a-i trage o bătaie zdravănă (cuiva).

a face sală plină

a face sală plină (sau goală) sau a face săli pline (sau goale), (despre spectacole) a (nu) avea public

numeros; (p.ext. ) a (nu) avea succes.

a face sandviş a face sandviş (pe cineva), (fam. ) a strivi (pe cineva); a bate (strivindu-l) (pe cineva).

a face sat

a face sat (undeva sau cu cineva), (pop. ) a rămîne, a sta mult (undeva sau cu cineva): descalecă iute,încalecă, du-te, sat nu face. PANN.

a face scrum

a (se) face scrum (şi cenuşă), (pop. ) a arde (sau a face să ardă pe cineva sau ceva) complet: ajută-mă să-lfac scrum şi cenuşă. POP.

a se face

a se face sau a (fi) făcut scoabă, (reg. ) 1) a slăbi foarte tare sau a fi extrem de slab: purceaua e făcutăscoabă! POP. ; 2) a se strînge, a se ghemui: te-ai făcut scoabă de frig. HOGAŞ.

face să ...

(nu) face să ..., (nu) merită să ..., (nu) secade, (nu) se cuvine să: nu face să mergem tocmai la vremeamesei.CAR.

a-i face să ...

a-i face (cuiva) să ... (sau de ...), a fermeca, a vrăji (pe cineva) (să iubească sau să urască): nu ştiu cine ne-a făcut, noi, bade, de ne-am urît! POP.

a face să curgă sînge a face să curgă sînge, a declanşa o încăierare sîngeroasă, un război.

a face sălaş

a face sălaş (cu cineva), (înv. ) a avea relaţii sexuale (cu cineva): împăratul îndrăzni degrăi cătră ea cupohta curvii: cum să se culce cu ea ... şi aşe face David sălaş cu ea.POP.

a face scandal

a face scandal, a face gălăgie: am aflat că dăscălinea cu Caţavencu şi cu toţi ai lor vor să facăscandal.CAR.

Page 165: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a face scăpat

a face scăpat (pe cineva), a lăsa, a ajuta să scape (pe cineva), a înlesni fuga (cuiva): i-a dat pîn’s-a săturat,şi-atunci l-a făcut scăpat. PANN.

a face schimb a face schimb, a schimba.

a i se face scîntei

a i se face scîntei (pe dinaintea ochilor) (cuiva), a primi o lovitură (fizică sau morală) puternică (şi a avea

senzaţia că vede scîntei): sar odată voiniceşte de pe-un mal ... din greşeală, drept cu faţa-n jos, numaiscîntei mi s-au făcut pe dinaintea ochilor, de durere.CR.

a se face scoarţă

a se face (sau a căpăta) scoarţă, a se îngroşa şi a se întări (de murdărie): hainele lor începură să capetescoarţă.AG@RB.

a face scrob a face (un) scrob, 1) a pregăti o omletă; 2) (fam. ) a sfărma, a sparge; a strica.

a se face scrob a se face scrob, a se usca foarte tare.

a-şi face scrupule

a-şi face scrupule, a se frămînta, a-şi pune probleme de conştiinţă în legătură cu moralitatea, cu

legitimitatea sau oportunitatea unei decizii, a unei acţiuni etc.: nu trebuia să-şi facă scrupule.STANCU.a face scurtă la limbă a face scurtă la limbă, (reg. ) a trăncăni: mai ho, cu atîta meliţă, că faci scurtă la limbă.POP.

a face scurtă la mînă

a face scurtă la mînă (sau la mîini), (fam. şi iron. ) a face un efort manual deosebit (şi de durată): nu tepune cu cotnarul ... că fac scurtă la mînă! DELAVR.

a face seama a(-i) face seama (sau (înv. ) de seamă) (cuiva), (pop. ) a omorî (pe cineva).

a-şi face seama

a-şi face (singur sau (înv. ) singur sieşi, sieşi) seama (sau seamă), (pop. ) 1) a se sinucide: de cîte ori amvrut fac să-mi samă. EM. ; 2) (reg. ) a se sătura (de mîncare, de băutură).

a face selam

a face (sau a da, (reg. ) a-şi da) sel(e)am(ul), (înv. ) a (se) saluta: selam unu altu-şi dau şi gîtlejul îşiudau.POP.

a face semn

a face (un) semn (cu capul sau cu mîna, din cap, din mînă) (cuiva), a atrage (cuiva) atenţia printr-un gest,

a da de înţeles (cuiva): îi face semn să şadă.EM.

a i se face semn

a i se face semn (cuiva), a i se prevesti (cuiva ceva): ştiam eu că o să mi se întîmple mie un necaz mare; mise făcuse semn: răsturnasem de dimineaţă candela ... CAR.

a face semn

a face (sau a pune, a lăsa) (un) semn (undeva), a însemna (ceva undeva); a marca (ceva undeva): a făcutun semn pe toate pachetele.

a-şi face semnul crucii

a-şi face semnul crucii (sau (înv. ) semn de pace), a se închina: ca să-şi facă semnul crucii după regulă, elşi-a strîns toate degetele tare.ARGHEZI.

a face senzaţie a face senzaţie, a impresiona foarte puternic, a stîrni vîlvă.

a face seu a face (sau a prinde) seu (sau cheag), a se îmbogăţi.

a face sfadă între ... a face sfadă între ..., (înv. ) a învrăjbi.

a face sfat a face sfat, a se sfătui.

a face sfîrşit a face (sau a pune) sfîrşit, a face să înceteze: fă un sfîrşit durerii ... vin la sînu-mi. EM.

a face silă

a face (sau a produce) silă (cuiva), 1)(înv. şi pop. ) a forţa, a sili (pe cineva): lasă-mă măicuţă-n pace săiubesc pe cine-mi place, la urît silă nu-mi face.POP. ; 2) (înv. ) a silui (pe cineva): o femeaie ... mărgînd lasv [î]nt [u]l, ... un om descălecă şi-i făcea sîlă să o spurce.DOS. ; 3) a produce greaţă, scîrbă, silă (cuiva), a

scîrbi (pe cineva).

a face silă a(-şi) face silă, (înv. şi reg. ) a se sili, a se strădui: îşi făcea silă pe doică a asculta. PANN.

a face silinţe

a face (asupra-şi) silinţe (sau o silinţă), (reg. ) a se reţine, a se stăpîni: îşi strîmbă obrazul, făcînd o silinţăsă pară şi el bucuros.SAD.

a face siluetă a face siluetă, a deveni zvelt; a slăbi.

Page 166: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a face sînge rău

a(-şi) face sînge rău (sau inimă rea, inimă amară) sau (reg. ) a(-şi) pune sînge rău la inimă, a (se) mîhni,

a (se) întrista; a (se) supăra foarte tare, a (se) enerva: să nu ne mai facem inimă rea şi spaimă gîndindu-necă lumea românească ar fi mai stricată decît altele. CAR.

a se face sloi a se face sloi (de gheaţă), a îngheţa: fie apă, fie ce va fi, pe loc se şi face sloi de gheaţă.POP.a face socoteala a face socoteala, a socoti, a calcula.

a-şi face spaimă

a-şi face spaimă, a se speria (unul pe altul) şi a fugi: turcii, cum au auzit huetul carelor, şi-au şi făcutspaimă.NEC.

a se face stăpîn pe ceva a se face stăpîn pe ceva, a lua cu forţa (sau prin viclenie) ceva; a uzurpa.

a face surgun a face surg(hi)un (pe cineva), (înv. ) a surghiuni (pe cineva).

a face şagă

a face şagă (cu cineva), a glumi, a şugui (cu cineva): dragu-mi-i a face şagă, cu omu care-i detreabă.POP.

a face şahăr-mahăr a face (sau a umbla cu) şahăr-mahăr (sau şahăr-mahăruri), a înşela, a escroca.

a face şah şi mat a face şah şi mat (pe cineva), a învinge (într-o luptă, într-o dispută etc.) (pe cineva).

a face şatră a face şatră, (fam. ) a se instala undeva ca acasă.

a-şi face şăncălii a-şi face şăncălii, (reg. ) a se face de rîs.

a face şcoală

a face şcoală (cu cineva), 1) a învăţa minte (pe cineva); 2) a sta de vorbă; a se sfătui (cu cineva); 3) a aţîţa,

a asmuţi.

a face şcoală a face şcoală, a avea un număr mare de adepţi sau de imitatori.

a face şorţ a face şorţ (cuiva), a defăima, a vorbi de rău (pe cineva).

a face şotii a face şotii, a face, a se ţine de pozne.

a se face şperlă a se face (tot) şperlă, (reg. ) a se distruge; a înceta să mai existe.

a se face ştiucă a se face ştiucă, (reg. ; despre cai) a slăbi din cauza lipsei de hrană.

a face ştiut a face ştiut, (înv. ) a aduce la cunoştinţă: vă facem ştiut ca să vă adunaţi în grabă. NEGR.

a-şi face tabietul

a-şi face tabietul, a-şi satisface un gust devenit obicei zilnic: îşi făcea după prînz tabietul boieresc, cucafea şi ciubuc.CAR.

a face tabinet

a face tabinet, (la jocul de cărţi) a ridica cu o singură carte toate cărţile care se găsesc deodată în joc,

lăsînd masa goală.

a face talmeş-balmeş a face talmeş-balmeş (pe cineva), a bate zdravăn (pe cineva).

a face tăcere a face tăcere, a face linişte.

a face tămăduire a face tămăduire, (înv. ) a tămădui, a vindeca.

a face tărîţe

a face tărîţe (pe cineva sau ceva), (reg. ) a rupe în bucăţi, a nimici (pe cineva sau ceva): cîinii, apucînd pezmeu de cap, de picioare, de mîni, de spinare, îl făcură tărîţă.POP.

a face teatru a face (sau a juca) teatru, (fig. ) a se preface: dumneata faci teatru: e mai rău.VINEA.

a face temenele

a face temenele, a se înclina în semn de respect sau de supunere: temeneaua că-şi făcea, mîna, poala-isăruta.POP.

a-i face teorie

a-i face teorie (sau teoria chibritului) (cuiva), a-i face morală (cuiva); a bate la cap (pe cineva), a spune

lucruri inutile, fără rost: certă conducătorul părinteşte, îi făcu puţină teorie.BRĂESCU.a face terci a face terci (pe cineva sau ceva), a nimici, a distruge, a face praf (pe cineva sau ceva).

a face teren a face teren, a efectua o muncă în deplasare.

a face teslim

a face (sau a da) teslim (sau testimat), (înv. ) a preda, a încredinţa; a livra; a înmîna: cînd ispravnicii vorieşi din ispravnicie, să fie datori a face teslim acele condice în mîna ispravnicilor nuoi. (a.1795).URIC.

a face tîrg a face tîrg(ul), a se învoi asupra preţului.

Page 167: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a face toaleta a face toaleta (unui bolnav), a pregăti pentru operaţie (un bolnav).

a face toaleta

a face toaleta (unui condamnat), a pregăti un condamnat pentru execuţie (tunzîndu-l şi schimbîndu-i

veşmintele): doi-trei bărbaţi aşteaptă aci să vie călăul „ca să le facă toaleta“. CAMIL.P.

a-şi face toaleta

a-şi face toaleta, a se găti (spălîndu-se, pieptănîndu-se, îmbrăcîndu-se): tocmai acum pe la ora 11 ajunsesesă se scoale şi să-şi facă toaleta.SL.

a face toate mijloacele

a face toate mijloacele (sau mii de mijloace), (înv. ) a face tot posibilul: am făcut mii de mijloace să fugdin patria mea.PANN.

a face toate să ...

a face toate (chipurile) să ..., a încerca toate posibilităţile de a ...: nu putem trăi în casa asta, de n-om facetoate chipurile să scăpăm de hîrca de babă.CR.

a face tobă de bătaie

a face tobă de bătaie (sau de buşeli) (pe cineva) sau a-i face spinarea (sau pielea, capul, pîntecele) tobă

(sau burduf, cobză) (cuiva), a bate foarte tare (pe cineva): nu umbla prin mahalale ... c-o să-ţi facspinarea tobă.POP.

a se face tobă

a se face tobă sau a (i se) face burta tobă, a mînca peste măsură, a se îndopa, a se ghiftui: zeamă deprune, cînd bei multă, te umflă-n burtă, faci burta tobă.POP.

a face tocmeală a face tocmeală, a se tocmi.

a face tot ce-i stă în putinţă

a face tot ce-i stă în (sau (înv. ) prin) putinţă, a face tot posibilul, tot ce poate: va face tot ce-i va sta înputinţă să-l scoată din casa lui. REBR.

a se face tot ţîră a se face tot ţîră, (pop. ) 1) a se agita, a se frămînta; 2) a-i fi frică, a se teme.

a face tot ţîră a face tot ţîră, (pop. ) 1) a sfărîma; 2) a nimici, a ucide.

a face tragedie a face tragedie (sau tragedii) (din ceva), a exagera partea neplăcută a unei întîmplări.

a-i face trampa a-i face trampa (cuiva), a-i mijloci (cuiva ceva): gata! ţi-am făcut trampa cu Mărioara! POP.

a-şi face treaba

a-şi face treaba (sau trebile), 1) a-şi face interesele, a-şi rezolva problemele: Vodă doarme în cămară, iarboierii, tot furînd, îşi fac trebile pe rînd! HASD. ; 2) a urina sau a defeca: ia-ţi mai bine ţurca şi-ţi fătreaba-ntr-însa.POP.

a-şi face treaba cu ...

a-şi face treaba cu ..., 1) (reg. ) a se servi de ..., a se folosi de ...: aveam o căruţă, cum era, bună, rea, îmifăceam treaba cu ea.POP. ; 2) (fam. ) a-şi satisface nevoile sexuale cu ...

a-şi face treabă

a-şi face (sau a-şi prinde) treabă (cu cineva), 1) (reg. ) a intra în relaţii (de dragoste) (cu cineva), a se

încurca (cu cineva): nu te teme, mîndră dragă, că cu alta nu-mi fac treabă. POP. ; 2) a-şi găsi de lucru (cu

cineva).

a face treabă

a face treabă sau (reg. ) a o face pe treabă, 1) a face bine (ceva); 2) a trebălui: făceau treabă pe labucătărie.STANCU.

a face trebuinţă

a(-i) face trebuinţă (sau trebuinţa) sau a(-i) fi (de) trebuinţă, a(-i) trebui, a(-i) fi necesar, util: n-are moşul sită, dar dacă i-a face trebuinţă, să trimeaţă fata la baba Roscorţoaia. POP.

a face trotuarul a face trotuarul, a se prostitua: e ca o cantilenă pe care o îngînă prostituatele cînd fac trotuarul.VINEA.

a face trudă a face trudă, (înv. ) a (se) trudi: svîntul ... zise căpitanilor: „faceţi trudă şi blemaţi cu mene“.VARLAAM.a se face trup a se face trup, (înv. ) a lua fiinţă, a se întrupa, a se concretiza.

a face turtă

a face turtă (ceva sau pe cineva), 1) a strivi, a turti (ceva sau pe cineva); 2) a bate foarte tare (pe cineva):

las’că te-oi prinde eu! am să te fac turtă! GANE.a face ţărîna praf a face ţărîna praf, (reg. ) a nu face nimic.

a se face ţimir la lume a se face ţimir la lume, (înv. şi reg. ) a se face de rîs.

a face ţinte a face ţinte sau a da în ţinte, (reg. ; despre porumb) a începe să se coacă.

Page 168: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a face ţîră a face ţîră, (reg. ) a ciurui, a zdrenţui.

a face ţîră şi fărină

a face ţîră şi fărină (sau praf şi ţîră) sau a se face ţîră şi nemică, (pop. ) a (se) face praf şi pulbere: praf şi ţîră m-o facut.POP.

a face ţurţuri a face ţurţuri, a clănţăni de frig.

a se face ţuşcă a se face ţuşcă, (reg. ) a se îmbăta: din duşcă-n duşcă mi-i să nu mă fac ţuşcă.AL.

a face uitat

a face uitat (pe cineva sau ceva), a da uitării, a nu se mai gîndi (la cineva sau la ceva) sau a lăsa impresia că

a dat uitării (pe cineva sau ceva): bag seamă, pe mine mă fac uitată.POP.a face umbră a face umbră, a umbri.

a face umbră pămîntului

a face umbră pămîntului, a trăi: noi, ce din mila sfîntului umbră facem pămîntului, rugămu-ne-ndurărilorLuceafărului mărilor.EM.

a face umbră pămîntuluidegeaba

a face (sau a ţine) umbră pămîntuluidegeaba, a nu fi bun de nimic: nu vezi că faci umbră pămîntuluidegeaba? ISP.

a face una

a(-i) face (cuiva) una (şi bună sau lată), a-i juca (cuiva) o festă: taci, că i-oi face eu cumătrului una, de şi-a muşca labele.CR.

a face una boacănă a face una boacănă sau a o face boacănă, a face ceva nepotrivit, prostesc; a gafa.

a face un act de dreptate a face un act de dreptate, a restabilidreptatea; a pune în drepturi pe cineva.

a se face una cu ...

a se face (tot) una cu ..., a se uni cu ..., a se contopi cu ..., a se împreuna cu ..., a nu mai putea fi deosebit de

...: porcul se tăvăli în noroi, pînă se făcu una cu tina.ISP.

a face una cu pămîntul

a face una cu pămîntul (pe cineva sau ceva), a călca în picioare, a distruge, a face praf şi pulbere (pe

cineva sau ceva): era să-i facă una cu pămîntul pe nevrednicii tîlhari.POP. a-i face un bine cuiva a-i face un bine cuiva, a ajuta pe cineva.

a face un carambol a face un carambol, (biliard ) a lovi cu bila proprie celelalte două bile.

a face un cerc

a face un cerc (sau cercuri), 1) a descrie un cerc (sau cercuri); 2) a se roti (în zbor): un vultur mare, făcîndcercuri de zburare, se vedea plutind cu fală.AL.

a face un chef a face un chef, a chefui.

a face un compliment a face un compliment (cuiva), a complimenta (pe cineva).

a face un gheşeft a face un gheşeft, a încheia o afacere.

a-şi face unghiile a-şi face unghiile, a-şi tăia, a-şi curăţa şi a-şi da unghiile cu lac.

a face un hatîr

a face un hatîr (cuiva), a acorda o favoare, un privilegiu (cuiva); a face un serviciu solicitat insistent: acest hatîr i-l făcuse Dumnezeu.POP.

a face unire a face unire, a se uni.

a face lucru muşama

a face (un) lucru (sau lucrurile) muşama, a muşamaliza: să ne păzim aci vreo cîtăva vreme, pîn-ce s-oface lucru muşama.AL.

a-şi face un nume

a-şi face un nume, a ajunge cunoscut, vestit; a deveni celebru; a-şi face o carieră: şi-a făcut un nume destulde cunoscut, numai prin munca şi meritele lui.VLAH.

a face un ocol a face un ocol, a ocoli.

a face un pas a face un pas (sau cîţiva paşi), a păşi, a se apropia de ..., a merge spre ...: face cîţiva paşi spre dînsa.CR.a face un pas greşit a face un pas greşit, a comite o greşeală.

a face un păcat

a face (sau a comite, a săvîrşi) un păcat (sau păcate), a păcătui: rămîi tu aici în cer la noi şi ne cîntă, dafemeia ta, pentru că a facut pacate, las-o să cînte acolo celor păcătoşi.POP.

a face un prost serviciu a face un prost (sau rău) serviciu (cuiva), a face (fără voie) un rău (cuiva).

a face un serviciu a face un serviciu (cuiva), a servi (pe cineva).

Page 169: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-i face un şurub în cap

a-i face un şurub (sau şuruburi) în (sau prin) cap (cuiva), a-i răsuci şuviţe de păr de pe cap (cuiva); a

răsuci unghia degetului mare sau încheieturile degetelor în părul capului (cuiva): lăsăm pruncii să-şi vadăde treburile lor ... ne mai stropşim la ei, le mai facem cîte un şurub în cap.SAD.

a face un topor

a face un topor (sau toporul) (cuiva), 1) a înşela, a păcăli (pe cineva); a juca o festă (cuiva): frînghierul ... a văzut pacostea şi a ştiut cine i-a făcut toporul.POP. ; 2) a bate zdravăn (pe cineva): pe semne te mănîncăspinarea,cum văd eu; şi ia acuş te scarpin, dacă vrei; ba ş-un topor îţi fac, dacă mă crezi.CR.

a face urechea toacă

a(-şi) face urechea toacă, a se preface că nu aude sau că nu înţelege: deputaţii însă şi regaliştii îşi făcură,cum zicem noi ardelenii, urechea toacă.BARIŢIU.

a se face urît a se face urît, (despre vreme) a se strica.

a face uz de... a face uz de..., a se folosi de..., a uza de ...

a-şi face vad a-şi face vad, a-şi face loc de trecere; a răzbate: pe aici şi-au făcut vad oştile turceşti. VLAH.a face val a face val (cuiva), a pricinui neajunsuri, necazuri, a-i face un rău (cuiva).

a-şi face valiza a-şi face valiza (sau valizele), a se pregăti de plecare; a pleca; a fi nevoit, silit să plece.

a face valuri a face valuri, (fig. ) a perturba, a tulbura.

a se face val-vîrtej

a se face (sau a sta, a umbla) val-vîrtej, a depune toate eforturile spre a reuşi, a se strădui în vederea

realizării unui scop: baba ... umbla val-vîrtej să-i găsească mireasă.CR.

a face val-vîrtej

a face val-vîrtej (ceva), a perturba, a tulbura (ceva): toate întocmirile administrative, financiare,religioase, militare ... erau făcute val-vîrtej.OD.

a face varză

a face varză (ceva sau pe cineva), (reg. ) 1) a tăia în bucăţele (ceva sau pe cineva); 2) a bate zdravăn (pe

cineva); 3) a reduce la tăcere(pe cineva).

a face varză

a (se) face (sau a ajunge, a fi) varză, (fam. ) (despre cărţi, caiete etc.) a (se) deteriora, a face (sau a ajunge)

să aibă foile mototolite, înfoiate, zdrenţuite.

a o face varză a o face varză sau a face o varză, (fam. ) a suporta un eşec, a da chix.

a se face vălătuc a se face vălătuc, a se strînge ghem, a se ghemui.

a-şi face veacul

a-şi face (sau a-şi duce, a-şi petrece, a-şi trece) veacul, (pop. ) a-şi duce, a-şi petrece viaţa într-un anumit

fel, a duce un anumit trai: îmi fac veacul tot pe cale, n-am în lumesărbătoare.POP.a face veleatul a(-i) face veleatul (cuiva), a omorî (pe cineva).

a face venin

a(-şi) face venin, a (se) supăra foarte tare, a-şi face sînge rău; a se enerva: amabilul Fănică trebuie să facăvenin de moarte ... atît mai bine pentru mine.CAR.

a face veste

a face veste (sau ştire) (cuiva), (înv. ) a da de ştire, a anunţa, a încunoştiinţa (pe cineva): le-au făcut unprieten din Iaşi veste.NEC.

a face vis a face vis (sau visuri), (înv. ) a visa: numai visurile ce facem deştepţi ne vatămă. MARCOVICI.a-şi face visuri a-şi face visuri, a-şi face planuri proiecte; a spera, a visa (la ceva).

a face vizită a face (o) vizită (cuiva), a vizita (pe cineva).

a face vîlvă

a face vîlvă (sau zgomot), a trezi interesul, a produce senzaţie; a deveni cunoscut, renumit: pentru ceLamartine a făcut atîta vîlvă în Franţa ca poet? BOL.

a face vînat a face vînat, (înv. ) a vîna.

a se face vînăt

a se face vînăt (la faţă), a se învineţi (la faţă) (de enervare sau de frig): cînd se înfuria, se făcea vînătă lafaţă şi ochii i se învîrteau în cap.POP.

a-i face vînt a-i face vînt (cuiva), 1) a crea un curent de aer pentru a răcori (pe cineva); 2) (fig. ) a alunga (pe cineva).

a-şi face vînt a-şi face vînt, 1) a se răcori; 2) a-şi lua elan.

Page 170: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a face vîrf a face vîrf (la ceva), 1) a ascuţi; 2) a pune vîrf (la ceva); 3) (fig. ) a împlini, a rotunji.

a face vorbă a face vorbă (sau (înv. ) voroavă), a vorbi, a sta de vorbă.

a face vreo brînză

a (nu) face vreo (sau nici o) brînză, 1) a fi lipsit de valoare, a nu valora nimic; 2) a eşua, a da chix: am bănuit eu că n-ai să faci nici o brînză!

a face zarvă a face zarvă, a face gălăgie.

a face zbor

a face zbor (cuiva), a îndemna, a îndruma, a orienta (pe cineva): în loc să încurajăm fetele române înaceastă direcţiune ..., voim să le facem zbor la universitate, pentru a le înzestra cu diplome de doctor.EM.

a face zid împrejurul cuiva a face zid împrejurul cuiva, 1) a apăra, a proteja pe cineva; 2) a fi solidar cu cineva.

a face zile fripte

a face zile fripte (sau negre) (cuiva), a amărî, a necăji foarte tare, a chinui (sistematic), a aduce la

exasperare (pe cineva): [feciorul] îi făcea zile negre bietei babe.POP.

a se face ziuă albă a se face ziuă albă, a se lumina bine de ziuă: făcîndu-se ziua albă, vulpea iese la marginea drumului.CR.a face zîmbre a face zîmbre, a face nazuri, mofturi.

a-şi face zor mîniei a-şi face zor mîniei, a-şi alimenta supărarea, a se necăji.

faci bine că ...

faci bine (sau rău) că ... (sau de ..., să ... ) sau faci bine (sau rău) că ... (sau de ..., să ...), e bine (sau e rău)

ce faci: bine faci că nu te arăţi mic la suflet.DRĂGHICI.

fală goală, traistă uşoară

fală goală, traistă uşoară, după ce că e leneş, mai e şi fudul: aici la sărăcăciosul ist de rai, vorba ceea:tu, traistă goală, fală uşoară ... trup fudul şi sărăcăcios.POP.

faptă vegheată faptă vegheată, (înv. ) flagrant delict.

fată mare fată mare, fecioară, virgină.

fată nemăritată fată nemăritată, (reg. ) fată bătrînă.

fată veche fată veche, (reg. ) fată bătrînă.

faţă în faţă

faţă în faţă, unul înaintea (sau împotriva) celuilalt; vis-a-vis: şi nici apa nu mă lasă să fiu cu el faţă-nfaţă.POP.

faţă turcească faţă turcească, faţă încruntată: azi, intrînd la stariţul tău, am făcut o faţă cătrănită şi turcească.EM.

fă bine să ...!

fă (sau să faci, ai face) bine să (sau de) ...!, te rog să ...!, ai amabilitatea să ...!, binevoieşte să ...!: fă binede înapoieşte un leu istuilalt ...! CR. ; faceţi bine şi iertaţi! POP.

fă bine şi ... fă bine şi ..., fii bun şi ...

făcător de bine făcător de bine, binefăcător.

făcător de lege făcător de lege, legiuitor.

făcător de minuni făcător de minuni, (persoană) care săvîrşeşte minuni: mînele sale făcătoare de minuni.EM.făcător de rău făcător de rău, răufăcător.

fă ce-i face şi ...

fă ce-i face (sau poţi) şi ..., încearcă toate soluţiile pentru a putea să ...: fă, neicuţă, ce-i putea şi mă ia cudumneata.POP.

fă ce ştii! fă ce ştii!, te priveşte!, e treaba ta!

a făcut ceafă a făcut ceafă, 1) s-a îngrăşat; 2) s-a obrăznicit.

făcute de mînă făcute de mînă, (înv. ) idoli: să nu faceţi voao singuri făcute de mînă.BIBLIA.a făcut morişcă a făcut morişcă, (reg. ) a decedat.

a făgădui cerul şi pămîntul

a făgădui (sau a cere, a promite) cerul şi pămîntul (sau marea cu sarea) (cuiva), a promite foarte mult,

totul, (p.ext. ) imposibilul (cuiva): popa cerea însă marea cu sarea.SL.

Page 171: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

fă-mi cinstea să ... !

fă-mi (sau faceţi-mi) cinstea să ... (sau a ..., de a ...)!, fă-mi onoarea să ...!: faceţi-mi cinstea să luaţi masacu mine!

fă-mi plăcerea ...! fă-mi plăcerea ...!, fii bun ..., te rog!

fără ... cevaşi fără ... cevaşi, (înv. ) fără nici un ...: o văzu sănătoasă, fără sămn cevaşi, să se cunoască loc de rane.DOS.fără alăturare fără alăturare, incomparabil; fără egal.

fără apărare fără (de) apărare, lipsit de apărare.

fără asemănare fără (de) asemănare, fără seamăn, fără egal: fără de asemănare easte blagorodnia. BIBLIA.fără astîmpăr fără (de) astîmpăr, neastîmpărat.

fără barbă fără barbă, imberb.

fără bună rînduială

fără bună rînduială, (înv. ) dezordonat, haotic, la întîmplare: cursul vremilor ... fără nici o bunăorînduială, amestecate şi zămentite era. CANT.

fără cale fără (de) cale, (înv. ) nepotrivit, (pe) nedrept, incorect, necuviincios: multe lucruri fără cale făcea.NEC.fără capăt fără capăt, fără sfîrşit: într-un calcul fără capăt, tot socoate şi socoate.EM.

fără cap şi fără picioare

fără cap şi fără picioare (sau coadă), (fig. ) lipsit de sens, de logică; ininteligibil: era un articol fără capşi fără coadă.

fără căpătîi

fără căpătîi, (despre oameni) fără adăpost, fără rost, fără ocupaţie (statornică), sărac, vagabond: îl alungăca pe un om fără căpătîi şi vagabond.NEGR.

fără ceremonie

fără ceremonie (sau ceremonii), fără protocol, neprotocolar: haide, haide, fără ceremonii, domnul mieu,aveţi un drept la recunoştinţa mea.I.NEGR.

fără chibzuială fără chibzuială, nechibzuit, necugetat.

fără cinste

fără (de) cinste, 1) necinstit, malonest: lotru, ce să zice fără de cinste.PRAV.MOLD. ; 2) lipsit de castitate:

ori care muiare, după ce o va sili cineva ..., aceasta nu să chiamă fără de cinste, nice ruşinată, ... că aufost dentîi muiare de cinste.PRAV. ; 3) de ruşine, de ocară: rămîne fără de cinste, ce să zice de ocară şi deruşinea ceştii lumi, şi de-aciia n-are nice o credinţă nice într-un loc.PRAV.

fără cislă

fără cislă, (înv. ) nenumărat: [lăcustele] s-au înmulţit fără cislă de multe ..., cît nu se vedea soarele, dedînsele.LET.

fără cînd fără cînd, (înv. ) afară doar dacă.

fără cît

fără cît (numai), 1) (înv. ) decît, numai: n-au stătut sultanul cu voievodul să se bată, ... fără cît numaicîte o strajă unde şi unde de se lovea.NEC. ; 2) numai cît.

fără comentarii fără comentarii, convingător, elocvent prin el însuşi.

fără compliment

fără compliment(e), fără curtenie, neprotocolar, fără încunjur, de-a-dreptul, fără fasoane, pe faţă, sincer,

verde, limpede, curat: gramatici ... care, trebue spus fără compliment, îţi explică ... pînă ce nu se maiînţelege nimică.CR.

fără condiţii fără condiţii, necondiţionat; fără obiecţii, fără pretenţii.

fără consideraţiune fără (nici o) consideraţiune, fără a ţine seama sau socoteala de nimic.

fără contenire

fără contenire, necontenit, neîncetat, continuu: [h]otărîră să trimeată o jalbă sultanului, în care să seplîngă de relele ce sufereau fără contenire.POP.

fără convingere fără convingere, fără tragere de inimă, neconvingător.

fără credinţă fără credinţă, necredincios (în căsătorie), infidel; necinstit, perfid, răutăcios.

fără crîcneală fără crîcneală, fără împotrivire.

Page 172: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

fără cruţare fără cruţare, necruţător.

fără cumpăt fără cumpăt, nechibzuit, necumpătat: se purta oarecum fără cumpăt.ISP.fără cuviinţă fără (sau peste) cuviinţă, nepotrivit, necuviincios.

fără cuvînt

fără cuvînt, 1) (înv. ) pe nedrept: fără cuvînt norocul ocărăşti.DONICI. ; 2) lipsit de cuvînt: e un om fărăcuvînt.

fără de cinste fără de cinste, (înv. ) necinste: întru sărăcie şi întru fără-de-cinste au fost.CORESI.

fără decît

fără decît (numai), (înv. ) decît: nu vom putea într-alt chip să ne deşteptăm sufletele, fără decît cu ceafolositoare aducere aminete.BIBLIA.

fără de dumnezeire

fără de dumnezeire, (înv. ) lipsă de credinţă, ireligiozitate: şi mai vîrtos fecioarele călugăriţe strigăasupra lui, mustrîndu-l pentru fără-de-dumnezeirea lui.MINEIUL.

fără de frică fără de frică, neînfricat, viteaz.

fără de greaţă fără de greaţă, (înv. ) blînd: fără de greaţă m-oi arăta.DOS.fără de îndoire fără de îndoire, (înv. ) fără îndoială, fără ezitare, cu siguranţă: credeam fără de îndoire. DOS.

fără de margini

fără de margini, nemărginit: cu-amor atît de fără de margini şi de-nalt nu se cădea să ţie un om lacelălalt.EM.

fără de mită fără de mită, (înv. ) cinstit; incoruptibil.

fără de numai

fără de numai (cît), (înv. ) cu excepţia, decît: nu-i vei lovi, fără de numai pre carii ai robit cusabia.BIBLIA.

fără de price

fără de price, (înv. şi pop. ) cu supunere, fără a protesta, fără a se revolta, fără a admite replică: să ascultaţi fără price; să ascultaţi ce voi zice.POP.

fără de răspuns

fără de răspuns, (înv. ) fără replică: fără de răspuns prea cu slavă acelui făcătoriu să creadem.CORESI ;

la argumentele mele, a rămasfără de răspuns.fără de răstimp fără de (nici un) răstimp, (înv. ) fără întrerupere, continuu.

fără de săvîrşire

fără de săvîrşire, (înv. ) în mod continuu, veşnic: va [i] de voi, păcătoşilor, că fără de săvîrşire ve veţimunci.HASD.

fără de seamă

fără de (sau nici o) seamă sau (reg. ) în seamă de nimică, (înv. ) fără rost: omul ... umblă fără nici osamă, fără frîul chibzuinţei. CONACHI.

fără de sfîrşit

fără de sfîrşit, nesfîrşit, interminabil: să-ţi beau tot sufletul iubit c-o lungă, lungă sărutare, uimită, fărăde sfîrşit! EM.

fără de tăgăduială fără de tăgăduială, fără (de) tăgadă.

fără de trudă

fără de trudă, (înv. ) care nu oboseşte niciodată: sventele scaune pre carii odihneşte Dumnedzău cel fărăde trudă.VARLAAM.

fără doar şi poate

fără doar şi poate, neapărat, desigur, necondiţionat, cu siguranţă, fără îndoială, precis, sigur: la acestospăţ fu poftit, fără doar şi poate, şi fiul de împărat cel străin.ISP.

fără excepţie fără excepţie, fără deosebire: să pornească toţi, fără excepţie.BOL.fără expresie fără expresie, inexpresiv: privire fără expresie.fără fasoane fără fasoane, fără mofturi.

fără folos fără folos, inutil.

fără frică fără frică, curajos: se duce fără frică pe-o strîmtoare de potică.AL.fără frîu fără frîu, neînfrînat.

fără fund

fără fund, 1) (înv. ) abis, prăpastie: rădicîndu-se pînă în ceriu, [undele] scadu pînă la fără-fundu.PSALT. ; 2) fără capăt, interminabil, nesfîrşit: sac fără fund.

fără glumă! fără glumă!, într-adevăr!, serios!

Page 173: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

fără grai fără grai, mut.

fără greş

fără (de) greş, (înv. şi pop. ) 1) negreşit, desigur: fără greş va veni Domnul.DOS. ; 2) fără greşeli, fără

defecte: mîntuia de spus, repede şi fără greş, istoria Vechiului Testament.CR. fără greşală fără greşală, fără greş.

fără grijă fără grijă, fără temeri, fără teamă: se porneşte fără grijă de păcat.AL.fără intenţie fără intenţie, neintenţionat, involuntar.

fără încetare fără (de) încetare, neîncetat: cînd urgia lui cea mare va arde fără-ncetare.DOS.fără înconjur fără înconjur, 1) drept, neocolit; 2) (fig. ) direct, de la obraz, în faţă.

fără îndoială

fără (de) îndoială, neîndoios, neîndoielnic: ah! la aşa o întîmplare, tu ştii fără-ndoială, de mai pottrăi.CONACHI.

fără îndurare fără îndurare, neîndurat: dar tu însuţi ... ai voit fără-ndurare să jertfesc amorul meu.AL.fără întîrziere fără întîrziere, neîntîrziat, imediat, numaidecît, fără preget, fără zăbavă; punctual.

fără întrerupere fără întrerupere, neîntrerupt, continuu, permanent.

fără înţelepciune

fără înţelepciune, lipsit de înţelepciune, fără prevedere, imprudent, nebunesc: să nu se încumeteze fărăînţelepciune în noroc.BĂLC

fără înţeles fără (nici un) înţeles, fără noimă, absurd.

fără leac

fără leac, 1) (despre boli) incurabil, nevindecabil: boala asta e fără leac ; 2) (despre deprinderi, obişnuinţe)

incorigibil: e beţiv fără leac. fără leac de... fără (de) leac de..., fără (nici un) pic de...: fără leac de supărare.CR.fără leac de păcat fără leac (sau milă) de păcat, 1) v. fără (de) păcat; 2) fără scrupule.

fără lege

fără (de) lege, 1) nelegiuire: rar ţi-e dat să auzi de o asemenea fărădelege ; 2) nelegiuit, păcătos, mişel: ce om fără de lege e spînul.CR.

fără limită fără limită, nelimitat.

fără margini

fără (de) margini (sau margine), 1) foarte întins; nesfîrşit, nemărginit: Dumnezeu sta pe scaunul lui fărămargini.POP. ; calea-i lungă, fără margini, cum e şi iubirea mea.AL. ; 2) intens, puternic; nestăvilit: iubind-o fără margini. EM.

fără materie fără (de) materie, (înv. ) spiritual, imaterial: focul duhului cel fără de materie.MINEIUL.

fără măsură

fără (de) măsură (sau (înv. ) măsurare), 1) din cale-afară, exagerat; lipsit de măsură, peste măsură:

vorbeşte tare şi cam fără măsură.DELAVR. ; 2) foarte (mare), nemăsurat: pasuri desnădăjduite, pasuri fără măsurare.CONACHI.

fără mijlocire fără mijlocire, (înv. ) nemijlocit.

fără milă fără (de) milă, crud, nemilos: cu tine numa-n lume putere-aş fără milă să fiu.EM.

fără minte

fără (de) minte sau fără de minţi, 1) lipsit de raţiune; (p.ext. ) nesocotit, nebun: bine-ţi pare să fii singur,crai bătrîn fără de minte.EM. ; 2) în mod nesocotit, nesăbuit: că fără minte crea ei acel lucru.CORESI ; 3)

(înv. ) faptă nechibzuită; prostie, nebunie: putreziră ranele meale de faţa fără-mentea mea.CORESI.

fără moarte

fără (de) moarte, 1) nemuritor, etern: ajunse să fie şi el fără de moarte, ca zeii.ISP. ; 2) (despre obiecte)

durabil: încălţările astea sînt fără moarte ; 3) (înv. ) nemurire: putrezirea aceasta îmbrăca-se-va întru fărămoarte.CORESI.

fără motiv fără motiv, nejustificat.

fără murmur fără murmur, fără a se împotrivi, fără a crîcni.

fără mustrare de cuget

fără mustrare de cuget (sau a cugetului), fără remuşcare, fără scrupule: să-mi zică fără pic de mustrare acugetului că nu mă mai iubeşte! NEGR.

Page 174: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

fără nevoie

fără (nici o) (trebuinţă şi) nevoie (sau necesitate) sau (înv. ) fără de nevoie, în mod (absolut) inutil,

gratuit; de amorul artei: s-au îndurat a da ţara în pradă, fără nici o nevoie.NEC.

fără nici o temelie

fără nici o temelie, (înv. ) neîntemeiat, fictiv: nişte mărturii de pe la nişte oameni, ... lucruri răsuflate, fărănici o temelie. (a.1746).URIC.

fără nici un căpătîi fără nici un căpătîi, fără căpătîi.

fără nici un chichirez fără nici un chichirez, 1) lipsit de noimă, fără sens; 2) fără rost, inutil.

fără noimă

fără (nici o) noimă, fără sens, fără judecată; prostesc, absurd: mă văzu mirat de acea întrebare fărănoimă.SAD.

fără numai ...

fără numai ..., (înv. şi pop. ) afară de ..., cu excepţia ..., decît ...: alţi boieri mai aproape nu se aflau, fărănumai Preda Buzescu şi frate-său.BĂLC.

fără număr fără (de) număr, nenumărat, (p.ext. ) imens: sărutări fără de număr el îi soarbe de pe gură.EM.

fără nume

fără (de) nume, 1) necunoscut, neştiut, neidentificat; (p.ext. ) anonim, obscur: copil de părinţi sărmani şifără nume.CAR. ; 2) impresionant; nemărginit, nespus: cîtă fără de nume fericire într-o oară de amor.EM.

fără ocol fără ocol (sau ocolişuri), direct, fără menajamente: spune-mi fără ocol ; vorbea fără ocolişuri .fără ocolişuri fără ocolişuri, v. fără ocol.

fără odihnă

fără odihnă, 1) în continuă mişcare, neastîmpărat: parcă-i o căpriţă fără astîmpăr şi fără hodină.SAD. ; 2)

mereu, neîncetat: apa clipoteşte fără odihnă.CEZAR.P.

fără omenie fără (de) omenie, 1) inuman: îl puseră la munci cumplite şi fără de omenie.MINEIUL ; 2) fără-omenire.

fără-omenire

fără-omenire sau fără-de-omenie, (înv. ) neomenie: n-au mai putut suferi fără-omenirea şi răutăţilelui.URECHE .

fără oprire fără oprire, neîntrerupt, necontenit: mersesem trei ceasuri fără oprire.HOGAŞ.fără orizont fără orizont, cu vederi înguste; fără perspectivă.

fără osebire

fără osebire, 1) fără deosebire: fără milă şi fără osebire de oameni.AL. ; 2) întocmai; identic: fără osebire,întocma potrivită.PAN N.

fără osîndă fără (de) osîndă, (înv. ) fără vină; nevinovat.

fără pată fără (de) pată, curat; neprihănit: a călcat în picioare onoarea mea fără pată.SAD.fără pauză fără pauză, continuu, neîntrerupt.

fără păcat

fără (de) păcat sau (pop. ) fără leac de păcat, nevinovat; drept, legiuit: şi-aş fura făr-de păcat fata popiidin Galaţi.BOL.

fără părere fără (de) părere, (înv. ) neîndoielnic, sigur: avu credinţă bună, fără de păreare.CORESI.fără părtinire fără părtinire, nepărtinitor, imparţial.

fără păs fără păs sau fără (de) păsare, (pop. ) nepăsător: am jurat ca peste dînşii să trec falnic, fără păs.EM.

fără perdea

fără perdea, (exprimat) pe faţă, fără înconjur, pe şleau; indecent: cîntau mai mult cîntece fărăperdea.CAMIL.P.

fără pereche fără pereche, incomparabil; nemaipomenit; unic (în felul său): leneş fără păreche mă făcusem.CR.fără pesteală fără (de) pesteală, (înv. şi reg. ) imediat, neîntîrziat; îndată: şi vin, Doamne, fără de pesteală.DOS.fără pierdere de vreme fără pierdere de vreme, (înv. ) imediat: fără pierdere de vreme s-au aflat de ceea parte.DRĂGHICI.fără plată fără plată, gratis; gratuit.

fără plod fără plod, (înv. ) sterp: den pîntece fără plod născu pre Isaac.CORESI.

Page 175: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

fără popas

fără popas (sau popasuri), neîntrerupt, continuu: la geam mi se zbătea oraşul cu huietul fărăpopasuri.GOGA.

fără potol fără potol, (reg. ) neîncetat, continuu; nepotolit.

fără precedent

fără precedent (sau (înv. ) precedente), care este aşa cum nu a mai fost, cum nu s-a mai întîmplat pînă

atunci; (p.ext. ) nemaiîntîlnit, nemaipomenit, extraordinar: o catastrofă fără precedent.CEZAR.P.

fără precurmare

fără (de) precurmare, (înv. ) continuu, neîncetat, neîntrerupt, permanent: fără precurmare a operat îndiverse părţi ale Ungariei, cu toată furia mîniei sale.BARIŢIU.

fără preget

fără (de) preget, 1) neîntîrziat, imediat: trebuia să se gîndească fără preget la scăpare.SAD. ; 2) fără

încetare, neîntrerupt, neîncetat, necontenit, continuu; fără odihnă, neobosit: el îşi înzestra fără pregetmemoria cu operele însemnate.MAIOR.

fără pregetare fără pregetare, fără preget.

fără prelungire

fără (de) prelungire, (înv. ) numaidecît, imediat: să se pună în lucrare de iznoavă aşăzarea dărilor fărăprelungire. (a.1804).URIC.

fără pretenţie fără pretenţie (sau pretenţii), modest, simplu, natural: un om cu maniere nobile, fără pretenţii.NEGR.

fără preţ

fără (de) preţ, 1) (mult) sub valoarea reală, (foarte) ieftin: cumpără odoarăle şi sateli făr’de preţ, că-i totîngreuia cu dăjdile.NEC. ; 2) inestimabil; nepreţuit: el palate şi biserici şi podoabe fără preţ a datMoldovei.VLAH.

fără pricină

fără (nici o sau de) pricină, fără justificare, în mod nemotivat, din senin: dintr-o dată ..., fără nici opricină, Elvira dispărea.SAD.

fără prietenie

fără prietenie, lipsit de amabilitate, fără afecţiune; neprietenos, rece, ostil: îi privi din urmă, fărăprietenie.CEZAR.P.

fără prihană

fără (de) prihană, lipsit de păcate, nevinovat; (spec. ) neprihănit, imaculat, curat, virgin, cast: oameni aleşi, fără prihană, nu s-află ca marfa la dugheană! BUDAI-DELEANU.

fără priinţă

fără (de) priinţă, (înv. ) 1) în mod obiectiv, fără părtinire: fără pizmă şi priinţă, voi povesti cu bunăcredinţă tot lucrul cum este.BUDAI-DELEANU ; 2) neprielnic, nefolositor.

fără pripă fără pripă (sau pripeală), pe îndelete, fără grabă: spunea [vorbele] fără pripeală, rece, liniştit.REBR.

fără putinţă

fără (de) putinţă, (înv .) imposibil, cu neputinţă: fără de citirea sfintei scripturi, iaste fără de putinţă a ledobîndi.BIBLIA.

fără răgaz fără (de) răgaz, necontenit, continuu: viaţa e o bătălie fără răgaz.GALACTION.fără răsuflare fără răsuflare, mort: dete ... peste dihania spurcată fără răsuflare.ISP.fără-rău fără-rău, (înv. ) nevinovăţie, inocenţă: eu cu fără reul mieu îmblai.PSALT.fără repaus fără repaus, neîntrerupt, continuu: cum m-a furat de-atunci viaţa în goana ei fără repaos.GOGA.fără replică fără replică, la care nu se poate replica;definitiv: răspunsul lui e fără replică.CAMIL.P.

fără restricţie

fără (nici o) restricţie, fără reţinere, fără rezerve; pe deplin: noi n-am cerut ca ţara să se închine cuumilinţă şi fără restricţiune Porţei.OD.

fără restrîngere fără restrîngere, fără restricţii; întreg, deplin: acolo unde iubirea va fi ... fără restrîngeri. GALA.

fără rezervă

fără rezervă (sau rezerve), fără reticenţe: admiram fără rezervă echilibrişti, gimnastici şiclowni.BRĂESCU.

fără rînd

fără (de) rînd, (înv. şi reg. ) 1) nechibzuit,nesocotit: eu zic dorului plîngînd c-am iubit fără de rînd.POP. ; 2) fără cumpătare: mînca şi bea fără rînd.MOXA.

Page 176: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

fără rînduială

fără (nici o) rînduială, (înv. ) 1) în dezordine: aşa, fără nice o rînduială, nu putem nici pînă dimineaţărămînea.BUDAI-DELEANU ; 2) excesiv, exagerat; nechibzuit, nesocotit: să poată lipsi de acum înainteizvodirile din nou a celor fără rînduială necontenite biruri. (a.1802).URIC.

fără rost

fără (de) rost, 1) dezordonat, haotic; 2) fără sens; strigă la femeie fără rost.PREDA ; 3) de prisos, inutil:

nu mai vorbi fără rost!fără rudă de păcat fără rudă de păcat, (pop. ) fără milă.

fără ruşine

fără (de sau nici o) ruşine, fără jenă, obraznic, cu tupeu, neruşinat: aşa sînteţi, măi, fără ruşine şi fărăobraz.REBR.

fără saţ

fără (de) saţ, (adesea fig. ) lacom, nesătul, insaţiabil; (p.ext. ) nepotolit, neistovit: dar ochii mari şiminunaţi lucesc adînc himeric, ca două patimi fără saţ şi pline de-ntuneric.EM.

fără sămînţă fără sămînţă, (reg. ) (despre fiinţe) steril, sterp.fără săvîrşit fără săvîrşit, (înv. ) etern, veşnic: iadul ... de veci muncitoriu şi fără săvîrşit.VĂC.

fără schimbare

fără schimbare, (înv. ) fără întrerupere, necontenit, mereu: un lăcaş ... în care, fără schimbare, el aşteaptăcu plăcere.CONACHI.

fără scrupul

fără (nici un) scrupul (sau scrupule) sau lipsit de scrupule, (care acţionează, se comportă) fără a ţine

seamă de nici un considerent moral în atingerea scopului propus: ambiţios, fără scrupule ..., el ... se ilustrăchiar din prima legislatură.VLAH.

fără seamă de ...

fără seamă de ... sau fără de seamă sau (reg. ) fără chip (sau număr, rost) şi (fără) seamă sau din

seamă afară, 1) fără număr, fără socoteală, nemăsurat, din cale afară de ...; exagerat, neobişnuit (de mult,

de mare): coiful ... care era de fier şi fără de seamă gros.PANN ; 2) (care este) fără asemănare, fără seamăn:

cuminte fără seamă precum era.COŞBUC.

fără seamăn

fără (de) seamăn, incomparabil, inegalabil, neasemănat; (p.ext. ) neobişnuit, ieşit din comun, extraordinar,

nemaiauzit, nemaiîntîlnit, nemaipomenit; fără asemănare, fără pereche: Gore Pirgu era o lichea fărăseamăn şi fără pereche.M.CAR.

fără sens

fără (de sau nici un) sens, de neînţeles; fără rost: dar nu-şi puteau înăbuşi pornirea care le punea pe buzecuvinte grele şi fără de sens.CEZAR.P.

fără sentiment fără sentiment, (fam. ) cu indiferenţă, indiferent; rece.

fără sfială

fără (de sau nici o, de nici o) sfială, cu îndrăzneală, cu neruşinare: rădică-te, moş Ioane, şi spune fărăsfială, ce durere ai? CR.

fără sfiinţă fără sfiinţă, (înv. ) fără sfială: asemenea să postim şi cu ochi să nu căutăm fără sfiinţă pre neştine.PRAV.

fără sfîrşire

fără sfîrşire, fără încetare, mereu, necontenit: da cum vă aflaţi? ... da sînteţi sănătoşi? ... ne întrebau fărăsfîrşire cuconul Ştefănică şi cucoana Marghioliţa.GANE.

fără sfîrşit

fără (de) sfîrşit, interminabil; nesfîrşit: drumul se desfăşura ca o pînză albă şi lungă ... dar lungă fărăsfîrşit.HOGAŞ.

fără simţire

fără simţire (sau simţiri), fără cunoştinţă, leşinat: noi abia ieşisem din oraş şi tu ai căzut aicea fărăsimţiri.EM.

fără sine

fără sine, (înv. şi reg. ) (în mod) nesocotit, nechibzuit, neechilibrat: m-am azvîrlit fără sine pe părul unuical, am alergat acasă.CR.

fără sistem

fără (nici un) sistem, dezordonat, incoerent, anarhic: cruciadele ... au fost întreprinse de bande exaltate,fără nici un sistem.CĂL.

fără soţ fără soţ, impar.

fără spor fără spor, lipsit de randament, nespornic.

Page 177: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

fără stare fără stare, neliniştit: fără de stare vă rugaţi fraţilor! DOS.fără suflare fără suflare, neînsufleţit, mort.

fără şagă fără şagă, în mod serios: la-ndoială nu mai sta, căci voiesc, zău, fără şagă, să mă-nsor cu dumneta.AL.fără şezămînt fără şezămînt, (înv. ) instabil, nesigur.

fără şir

fără şir, (despre scriere, vorbire) incoerent; fără legătură logică: spunea vorbe fără şir care măînspăimîntau.VLAH.

fără ştiinţa cuiva fără ştiinţa cuiva, v. cu ştiinţa cuiva.

fără ştiinţă fără (de) ştiinţă, incult, ignorant: [oameni] fără orizont larg de vederi economice şi fără ştiinţă.CAR.

fără tagă

fără (de) tagă, (înv. şi reg. ) 1) netăgăduit, neîndoielnic: acest nume este deci, fără tagă, al vestituluimeşter român.OD. ; 2) fără ezitare, fără şovăire: în sfîrşit, fără de tagă, voi spune la lumea-ntreagă ceea cemi s-a-ntîmplat. PANN.

fără talie fără talie, 1) (despre oameni) gras, obez; 2) (despre haine) care cade drept, fără să marcheze talia.

fără tăcere fără tăcere, (înv. ) fără pauză, necontenit: voi cînta [puterea ta] prin limbile toate fără de tăceare.DOS.

fără tăgadă

fără (de) tăgadă, în mod sigur, incontestabil: Zilot Românul, fără tăgadă, cel mai de seamă cronicar alŢărei Munteneşti.XENOPOL.

fără temei

fără (de) (nici un) temei sau lipsit de temei, neîntemeiat; fictiv: tras în judecată dinaintea soboruluipentru nişte vini fără de temei. OD.

fără ticneală

fără ticneală, (înv. ) obositor, greu, incomod: de tot drumul rău, fără ticneală, picioarelor mi-am pussprejineală.DOS.

fără tihnă fără tihnă, neîncetat, fără odihnă.

fără trăsură

fără trăsură, (înv. ) fără bătaie de cap, fără urmări neplăcute: ridica-m-oi să-mparţ cu măsură Sihem cumoşii fără trăsură.DOS.

fără treabă

fără (de) treabă, (înv. ) fără temei, nefondat, nejustificat: la nebunii ca acestea vin de multe ori oamenii,povăţuiţi de frica cea fără de treabă a morţii.MAIOR.

fără un pic de ... fără un (sau nici un) pic de ..., lipsit (cu totul) de ...: era un ger aspru, fără pic de vînt.EM.

fără veste

fără (de) veste (sau ştire), pe neaşteptate, deodată: fără veste, văzu cum telegarii aduceau pe aripele lorde oţel pe cei doi miri.POP.

fără vină fără (de) vină, nevinovat: eu pentru tine voi fi fără vină.DOS.fără voie fără (de) voie, involuntar: fără de voia mea am călcat pe coprinsul tău.ISP.fără-voroavă fără-voroavă, (înv. ) linişte, tăcere: multă fără-voroavă fu.COD.VOR.fără vreme fără vreme, prea de timpuriu, înainte de momentul potrivit: vestejiţi fără de vreme.EM.

fără zăbavă

fără (multă sau prea multă) zăbavă, imediat, neîntîrziat: împăratul ... se îndreptă, fără prea multăzăbavă, drept spre peştera cu vrăjitoarea.POP.

a-şi fărîma capul a-şi fărîma capul, a-şi bate capul.

a făta neleapcă a făta (de) neleapcă (sau nelepcică), (reg. ) a lepăda (fătul).

fă-te încoa! fă-te încoa!, (pop. ) vino încoace!

fecior boieresc

fecior boieresc, (înv. ; reg. ) slujbaş pe moşia unui boier: a pus înadins pe feciorii boiereşti să-mi cautepricină.CR.

fecior de babă fecior de babă, (pop. ) copil slab, becisnic; prostănac.

Page 178: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

fecior de bani gata

fecior de bani gata, copil de oameni avuţi, cheltuitor, risipitor: fumurile şi strîmbăturile feciorilor de banigata.VLAH.

fecior de casă fecior de casă, (înv. ) valet.

fecior de domn fecior de domn, prinţ.

fecior de lele

fecior (sau fiu, pui) de lele, copil de femeie nemăritată, bastard: alelei! fecior de lele! căci răpişi zilelemele! POP.

fecior de suflet fecior de suflet, copil de suflet.

feciori de ghindă fătaţi în tindă

feciori de ghindă fătaţi în tindă, (iron. ) persoane cu fumuri de nobleţe: oare nu cumva v-aţi face şi voinişte feciori de ghindă, fătaţi în tindă, că sînteţi obraze subţiri? CR.

fel de fel de ... fel(uri) de fel(uri) de ..., diferite feluri de ...: paserile cîntau fel de fel de cîntece.ISP.

fel şi chip

(în) fel(uri) şi chip(uri) sau în toate felurile (sau chipurile) sau în tot chipul sau (înv. ) în (multe) feluri

de chipuri, fel de fel, tot felul, în toate chipurile, în toate modurile posibile: a doua noapte iarăşi au venitpeţitoriul şi au început a stărui feliu şi chip, tot cu binele, ca să i-o deie numaidecît.POP.

felurime de ... felurime (sau felurimi) de ..., fel de fel de ..., toate felurile de ...: feliurimi de supărări şi necazuri.URIC.

femeie iertată

femeie iertată (de Dumnezeu), femeie în vîrstă (care nu mai are ciclu): ţintesc a se însura cu zestrea uneicuconiţi ertată de Dumnezeu şi de oameni.AL.

femeie la toate femeie la toate, femeie (de serviciu) care face singură toate treburile dintr-o casă.

ferească Dumnezeu!

(să te) ferească Dumnezeu! (sau sfîntul) sau ferit-a Dumnezeu! (sau sfîntul), (pop. şi fam. ) Doamne

fereşte!, în nici un caz, nicidecum: oamenii aceia ... erau apoi şi răutăcioşi de să te ferească Dumnezeu săai treabă cu ei.POP. ; să dea milostenii la săraci ... ferit-a sfîntul! POP.

ferice de tine! ferice de tine!, ce norocos eşti!

a o feşteli a o feşteli, a o păţi, a o încurca; a se face de rîs.

a feşteli mantaua a(-şi) feşteli mantaua, a se face de rîs.

a fi a bine a (nu) fi a bine (sau a bună), a (nu) fi semn bun: nu mai plînge, Săftică: nu-i a bine! CONTEMP.a fi abţiguit a fi abţiguit, a fi afumat.

a fi a cincea roată la căruţă a fi a cincea roată la căruţă (sau la car), a fi de prisos, inutil.

a fi adîncit în lucru a fi adîncit (sau cufundat) în lucru, a fi concentrat asupra a ceea ce face.

a fi afumat a fi afumat (cu luleaua), a fi (uşor) ameţit de băutură; a fi beat.

a fi afurisit

a fi (un) afurisit, 1) a fi blestemat, excomunicat; 2) (fig. ) a fi rău, plin de draci: ştia tot satul că e unafurisit.POP.

a fi agăţat cu ţoc-în-poc a fi agăţat cu ţoc-în-poc, (arg. ) a fi prins asupra faptului.

a fi ager la minte a fi ager la minte, a fi isteţ, deştept; a avea o minte pătrunzătoare, a pricepe repede.

a fi alături de cineva a fi alături de cineva, a fi solidar cu cineva.

a fi alb ca varul a fi alb ca varul, a fi foarte palid.

a fi alfa şi omega a fi alfa şi omega, a fi buricul pămîntului.

a-i fi aminte

a-i fi aminte (cuiva), (înv. ) a nu uita, a ţine minte, a avea grijă să ...: şi-i era aminte să nu-l smintească şidin domnie.NEC.

a fi a-ntîia a fi a-ntîia, (pop. ) a fi de cea mai bună calitate.

a fi apă de ploaie

a fi (o) apă de ploaie, (fam. ) a fi lipsit de temei, de seriozitate; a nu avea nici o valoare, a nu face doi bani:

ordinul dat de dumneavoastră e apă de ploaie.CAMIL.P.a fi aproape de mintea omului a fi aproape de mintea omului, a fi uşor de înţeles.

Page 179: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a fi aruncat din furcă a fi aruncat din furcă, a fi aşezat la întîmplare, dezordonat.

a-i fi a scăpare

a-i fi (de-)a scăpare(a) sau a face de-a scăpării (ceva), 1) a dori ori a face tot posibilul să scape de cineva

sau de ceva: am croit-o ... spre Humuleşti, uitîndu-mă înapoi să văd, să nu mă ajungă moşneagul; căci îmiera acum a scăpare de dînsul.CR. ; 2) a face ceva de mîntuială: ceilalţi ofiţeri mai fac rondul de-ascăpării.BACALBAŞA.

a fi as în meserie a fi as în meserie (sau în materie), a stăpîni foarte bine o meserie (sau un domeniu).

a fi aspru

a fi (sau a se purta) aspru (cu cineva), a fi sever (cu cineva): mulţi din tinerimea noastră se poartă aşa deaspru cu predecesorii.CAR.

a fi băiat levent a fi băiat (sau bărbat) levent, 1) a fi chipeş, bine făcut; 2) a fi curtenitor, atent, generos.

a fi bărbat la gură a fi bărbat la gură, a mînca cît şapte.

a fi bătrîn ca vremea a fi bătrîn ca vremea, a fi foarte bătrîn.

a fi bătut în cap a fi bătut în cap, a fi prost (ca noaptea).

a fi beat criţă

a fi beat criţă (sau beat pulbere, beat mort, mort de beat), a fi într-o stare avansată de ebrietate, a nu mai

şti pe ce lume se află (din cauza băuturii).

a fi turtă a fi (beat) turtă, (a fi) foarte beat: era beat turtă şi a treia zi la prînz.ARGHEZI.a fi belaliu la mîncare a fi belaliu la mîncare, (fam. ) a fi pretenţios la mîncare; a fi un gourmet.

a-i fi bine

a-i fi (sau a nu-i fi) bine (cuiva), 1) a fi (sau a nu fi) sănătos: tare m-am bucurat auzind că eşti bine.AL. ; 2)

a (nu) se găsi într-o situaţie prielnică, favorabilă.

a fi bine de ... a fi bine de ..., a fi momentul potrivit de a ...

a fi bine dispus a fi bine dispus, a avea bună dispoziţie: d. prezident ... este foarte bine dispus.CAR.a fi bine văzut a fi bine văzut, a fi apreciat: om aşezat şi foarte bine văzut de toată obştea.CAR.

a fi blindat a fi blindat, 1) a fi prevăzut cu blindaj; 2) (fig. ) a fi pregătit, a avea tot ce-i trebuie: e blindat cu acte.a fi blindat cu lovele a fi blindat cu lovele, (arg. ) a avea bani din belşug, a fi plin de bani.

a fi blînd ca un miel a fi blînd ca un miel, a fi foarte blînd.

a fi boboc a fi boboc, a fi cu caş la gură.

a fi bocnă a fi (sau a se face, a îngheţa) bocnă, a îngheţa (foarte) tare: căpraru meu era bocnă.AL.a fi bogat ca un stup a fi bogat ca un stup, a fi putred de bogat.

a fi bolnav de ceasul cel rău a fi bolnav de ceasul cel rău, (pop. ) a suferi de epilepsie.

a fi bolnav de inimă rea a fi bolnav (sau a suferi) de inimă rea, a fi bolnav de supărare: îşi vestejea faţa de inimă rea.PANN.a fi botezat de un popă beat a fi botezat de un popă beat, (reg. ) a fi nebun, ieşit din minţi.

a fi bucăţică ruptă a fi bucăţică ruptă, a semăna leit.

a fi bucuros de oaspeţi a fi bucuros de oaspeţi, a primi cu plăcere oaspeţi.

a fi bun

a fi bun, 1) a fi cumsecade, a fi milostiv: n-am avut tăria de-a fi nici rău, nici bun.EM. ; 2) a binevoi: te-am rugat să fii bun să nu-mi mai zici vorba asta.CAR.

a fi bun ca mierea cîinelui a fi bun ca mierea cîinelui, a fi răutăcios, sîcîitor.

a fi bun ca pîinea caldă

a fi bun ca pîinea caldă sau a fi pîinea lui Dumnezeu, a fi foarte bun, cumsecade: mătuşă-sa ... era pîinea lui Dumnezeu.GALA.

a fi bun ca sînul mamei a fi bun ca sînul mamei, a fi foarte bun.

a fi bun cu perje a fi bun cu perje, (fam. ) a nu fi bun de nimic.

a fi bun de ... a fi bun de ..., a fi potrivit de ...

a fi bun de balamuc a fi bun de (dus la) balamuc, a fi într-o doagă, într-o ureche; a fi nebun.

a fi bun de picior a fi bun de picior, a fi agil, iute.

Page 180: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a fi bun de plată a fi bun (sau rău) de plată, a (nu) fi bun platnic.

a fi bun de plisc a fi bun de plisc, (reg. ) a fi bun de gură.

a fi bun de pus la rană a fi bun de pus la rană, a fi foarte bun, cumsecade; a fi bun ca pîinea caldă.

a fi bun la toate a fi bun la toate, a se pricepe la orice; a face orice.

a fi bun să se ia de mînă cu cineva a fi bun să se ia de mînă cu cineva, a fi de o teapă cu cineva.

a fi buricul pămîntului a fi (sau a se crede) buricul pămîntului, a fi (sau a se crede) foarte important.

a fi buruienos a fi buruienos (la gură), (fam. ) a vorbi vulgar, a spune măscări.

a fi butoi fără fund a fi butoi fără fund, a bea peste măsură.

a fi butuc de pădure a fi butuc de pădure sau a fi născut (sau crescut) în pădure, a fi lipsit de educaţie, de maniere.

a fi ca copilul cu două ţîţe a fi ca copilul cu două ţîţe, a trăi în belşug.

a fi ca fata nemăritată a fi ca fata nemăritată, a nu avea nici un rost în lume.

a fi ca găina cu un ou a fi ca găina cu un ou, a nu-şi găsi locul.

a fi cal de poştă

a fi (sau a ajunge) cal de poştă, a fi (sau a ajunge să fie) extrem de solicitat, de hărţuit (cu treburi

mărunte), a fi trimis în toate părţile: de-abia am venit; să pornesc iar? da ce? eu sînt cal de poştă? POP.a fi cal de şa a fi cal de şa, a munci pentru alţii.

a fi cam într-o parte a fi cam într-o parte (sau doagă, dungă), a fi într-o ureche.

a fi cam taram-taram

a fi cam taram-taram (sau tralala), a fi aiurit, zăpăcit, a fi într-o ureche: i-ascultă, fă, mi se pare că eşticam taram-taram.REBR.

a fi ca nimeni de pe lume a fi ca nimeni de pe lume, a fi ieşit din comun, a fi neobişnuit.

a fi ca o curcă

a fi (sau a sta, a şedea, a umbla) ca o curcă (sau ca o găină) (beată sau plouată), a fi (sau a sta, a şedea,

a umbla) fără vlagă, zăpăcit; a fi lipsit de curaj; a fi abătut, trist: nu mai sta ca o găină plouată.CR.a fi ca o sorcovă a fi ca o sorcovă, a se îmbrăca strident, fără gust, ca o ţoapă.

a fi ca o varză învelită a fi ca o varză învelită, a fi închis în sine, ascuns.

a fi cap de afiş a fi cap de afiş, a fi vedeta unei reprezentaţii, a unui spectacol.

a fi cap pătrat a fi cap pătrat sau a avea capul pătrat, (fam. ) a fi mărginit; a fi încuiat.

a fi cap tăiat a fi cap tăiat (cineva), a fi leit (cineva): e tată-său, cap tăiat! POP.

a-i fi capul în primejdie

a-i fi capul în primejdie (cuiva), a se afla în mare pericol, a fi pe punctul de a-şi pierde viaţa: trebuie s-ascult, că mi-i capul în primejdie.CR.

a fi carne din carnea cuiva a fi carne din carnea cuiva, a fi copilul cuiva.

a fi carne rea a fi carne rea (sau rău de carne), a fi înclinat spre plăceri senzuale.

a fi carne şi oase

a fi (cineva) (în) carne şi (în) oase, 1) a fi viu; a fi chiar persoana presupusă: bată-te să te bată! eşti chiartu, în carne şi oase! ; 2) a semăna leit (cu cineva): era bunicu-său în carne şi oase.

a-i fi carul într-o roată a-i fi carul într-o roată (cuiva), a fi sărac; a duce o existenţă precară.

a-i fi casa casă şi masa masă a-i fi casa casă şi masa masă (cuiva), a trăi tihnit, chibzuit.

a fi ca sarea-n bucate a fi ca sarea-n bucate, a fi potrivit, adecvat.

a-i fi ca sarea-n ochi

a-i fi (sau (reg. ) a avea, a-i sta) (drag) (cuiva) ca sarea-n ochi, a-i fi antipatic, nesuferit (cuiva), a nu

putea suferi (pe cineva): fetele împăratului ... priveau la verişor ... cum priveşte cînele pe mîţă şi li eradrag ca sarea-n ochi.CR.

a fi cască-gură a fi cască-gură (sau gură-cască), 1) a-şi irosi timpul fără rost.; 2) a fi neatent, neglijent.

a fi ca scris

a fi (sau a părea) ca scris (sau scris de frumos), a fi foarte frumos: avea nişte sprîncene bine arcuite depare că erau scrise.ISP.

Page 181: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a fi cată-ceartă a fi cată-ceartă, (pop. ) a fi certăreţ, a fi pus pe gîlceavă.

a fi catran

a fi (sau a se face) catran (de mînie), a fi (sau a se face) foc (de mînie), a se cătrăni: se supără, de se făcufoc şi catran, de mînie.ISP.

a fi ca un copil la ţîţă a fi ca un copil la ţîţă (sau cu ţîţa în gură), a fi mulţumit, fericit.

a fi călare pe situaţie a fi călare pe situaţie, a fi stăpîn pe situaţie.

a fi cărbune potolit a fi cărbune potolit, a-şi ascunde gîndurile, sentimentele.

a fi căzut din pod a fi căzut (ca) din pod, a fi dezorientat, buimac: Orbescu căzu ca din pod.STANCU.a fi căzut din şariglă a fi căzut din şariglă, (reg. ) a fi prost.

a fi ceasul trecut

a fi ceasul trecut, (înv. ) a fi tîrziu: acum ceasul e trecut; [h]ai să mergem, că maica ta ne aşteaptă cam demult.PANN.

a fi certat cu capul a fi certat cu capul, (înv. ) a fi pedepsit cu tăierea capului: să fie certaţi cu capul.DOS.a fi certat cu justiţia a fi certat cu justiţia, a fi urmărit de justiţie pentru fapte ilegale.

a fi certat cu morala a fi certat cu morala, a nesocoti normele morale.

a fi certat la cuţite a fi certat la cuţite (cu cineva), a se duşmăni (cu cineva).

a fi ceva de capul cuiva a fi ceva de capul cuiva, a avea anumite calităţi.

a fi cheia şi lăcata a fi cheia şi lăcata, a şti totul, a controla totul, a fi începutul şi sfîrşitul; a fi alfa şi omega.

a fi chel ca o lună plină a fi chel ca o lună plină (sau ca-n palmă), a fi complet chel.

a fi chemat de Dumnezeu a fi chemat de Dumnezeu, a-i veni ceasul morţii: dragul tatei, iată că Dumnezeu mă cheamă.ISP.

a fi chezaş pentru cineva

a fi (sau a sta, a se face, a se pune, a se prinde, a sluji de) chezaş (sau cu chezăşie) pentru (sau pe )

cineva, a garanta pentru cineva, a răspunde pentru purtarea cuiva, a-şi pune obrazul pentru cineva: sînt chezaş pentru dumnealui.NEGR.

a fi chezăşie

a fi (sau a da, a se pune) chezăşie, a garanta: cînd vor da înscris şi chezăşie că nu vor mai mîncacarne.NEGR.

a nu mai fi chip a nu mai fi chip, a nu se mai putea: nu mai e chip să-i consideri pe aceşti domni ca oameni politici.CAR.

a fi chip de scăpare

a (nu) (mai) fi chip de scăpare, a (nu) (mai) putea scăpa, a (nu) se (mai) putea salva: cînd văzură că numai e chip de scăpare, se adunară în ascuns, ca să se sfătuiască.POP.

a fi chit cu cineva a fi chit cu cineva, a nu mai datora nimic cuiva.

a fi cimotie cu cineva a fi cimotie cu cineva, (reg. ) a se înrudi cu cineva.

a fi cine să ...

a (nu) fi (sau a nu avea) cine să ..., a (nu) exista cine să ...: n-ar avea cine să vă mai cărăbănească aşa dedes pe la tîrg! CR.

a fi cineva a fi cineva, a fi om de seamă.

a fi citit a fi citit, 1) a fi cultivat, instruit; 2) (despre scriitori) a fi cunoscut, a avea (mulţi) cititori.

a fi ciuciulete a fi (ud) ciuciulete, a fi ud leoarcă.

a-i fi ciudă

a-i fi (sau a-i veni) ciudă (cuiva), 1) a-i părea rău, a regreta: îl caută pe barbatul ei şi i-i ciudă că nu-lpoate găsi.POP. ; 2) a invidia, a pizmui (pe cineva): îi era ciudă pe vecin, că trăia mai bine ; 3) a se enerva,

a se înfuria: lui Sf. Petre îi venise ciudă, căci credea că pe dînsul îl îngînă.POP.

a fi ciur

a fi (tot sau găurit) ciur, a fi ciuruit, a avea multe găuri: că aş face mămăligă de cină şi a noastră egăurită ciur.POP.

a fi cîrlig cu cineva a fi cîrlig cu cineva, (pop. ) a fi prieten la cataramă cu cineva.

a fi cît pe ce să ...

a fi cît pe ce să ..., a fi la un pas de a ...: sîngele îi curgea atît de tare din rană, că ... era cît pe ce săpiară.POP.

a fi cît roata carului a fi cît roata carului, a fi foarte mare: era o mămăligă cît roata carului.

Page 182: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a fi clampă a fi (beat) clampă, a fi foarte beat.

a fi clei

a fi clei, (fam. ) 1) a fi ignorant, a nu şti nimic: sînt bărbat odată, zdravăn, iar tu, pace ... turtă, cleiu!CONTEMP. ; 2) a fi beat turtă.

a fi coada clasei a fi coada clasei, a fi ultimul la învăţătură din clasă.

a fi coadă de cîine a fi coadă de cîine, a fi un om de nimic.

a fi coadă de topor a fi coadă de topor, a fi instrumentul altora, a fi unealtă în mîinile altora; a trăda.

a fi coborît cu hîrzobul din cer

a fi (s)coborît cu hîrzobul din cer, a fi îngîmfat, a se crede de neam ales: cu hîrzobul din cer n-a căzutnimeni.NEGR.

a fi codiţa cuiva a fi codiţa cuiva, a fi ciracul cuiva: monitorul era un lingău, codiţă de-a lui Isaia.CONTEMP.a fi colţos a fi colţos, a fi rău de gură.

a fi contra a fi contra, v. a fi pentru.

a fi contra

a fi (sau a se lua) (în) contra (cu cineva), a fi în dezacord, a se contrazice (cu cineva); a se lua la ceartă, la

harţă (cu cineva).

a fi copt

a fi copt (la os), a fi om matur, cu judecată; a avea experienţă: o! dac-aş avea la mînă un bărbat copt,vestejit, limoniu, nu verde! AL.

a fi copt la minte

a fi copt la minte, a gîndi matur, a se maturiza: demult, pe cînd lumea nu era coaptă la minte, dar era maibună ca azi.POP.

a fi cotat ca ... a fi cotat ca ..., a fi considerat ca ..., a fi apreciat drept ...

a fi crescut în seul său a fi crescut în seul său, a fi ferit de griji.

a fi criţă a fi (beat) criţă, a fi foarte beat: acesta, cu picioarele în coşul trăsurii, era criţă.DUILIU.Z.a fi criţă la minte a fi criţă la minte, a avea minte ageră.

a nu fi cruce de-nchinat a nu fi cruce de-nchinat, a nu fi cinstit.

a fi cu borşul pe foc şi cu peştele în iaz

a fi cu borşul pe foc şi cu peştele în iaz, a promite ceea ce nu-i este la îndemînă; a se lăuda cu o izbîndă

inainte de obţinerea ei.

a fi cu botul pe labe

a fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe, a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tăcere, a fi pus (sau a

pune pe cineva) la respect.

a fi cu braţele prinse a fi cu braţele prinse, (pop. ) (despre o femeie) a avea copil mic.

a fi cuc

a fi (sau a (se) face) cuc (sau cuculete, tun) (de beat), (fam. ) a (se) îmbăta: tot îndesa paharele boierului,pînă îl făcu cuc.ISP.

a fi cu cale

a fi (sau a găsi, a afla, a socoti) cu cale, a fi (sau a găsi, a afla, a socoti) nimerit, potrivit,just, bine: aşa cred eu c-ar fi cu cale, cînd e vorba de dreptate.CR.

a fi cu capul în nori a fi (sau a umbla) cu capul în nori, a fi aerian, a nu avea simţul realităţii.

a fi cu capul mare a fi (sau a umbla) cu capul mare sau a fi cap mare (sau mare de cap), 1) a fi încrezut; 2) a fi încăpăţînat.

a fi cu capul pe umeri a fi cu capul pe umeri, a fi lucid, a fi realist.

a fi cu cădere a fi cu cădere, (înv. ) a se cădea, a se cuveni.

a fi cu chef

a fi cu (sau fără) chef, 1) a fi bine (sau prost) dispus: cînd a ajuns acasă, era foarte vesel, încît nu ştiababa lui ce l-a găsit, de-i aşa de cu chef.CR. ; 2) a fi bine dispus de băutură; a avea chef de băut.

a fi cu cineva

a fi cu cineva, 1) a fi de partea cuiva, a ţine cu cineva; 2) a fi împreună, a face echipă cu cineva: trageţi toţi cîte-o carte: domnule, eşti cu mine.GR.AL.

a fi cu ciolane în pîntece a fi cu (sau a avea) ciolane (sau oase) în pîntece, 1) (despre fete) a fi însărcinată; 2) a nu se da la treabă.

Page 183: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a fi cu ciubote roşii a fi cu ciubote roşii, (reg. ) a se găsi foarte greu; a fi foarte scump: banii-s cu ciubote roşii.POP.a fi cu cîntec a fi cu cîntec, 1) a fi mai complicat decît pare, a fi cu tîlc; 2) a fi dubios, obscur.

a fi cu cîrpă

a fi (muiere sau nevastă) cu cîrpă (în cap), a fi frumos, fricos sau slab ca o femeie: ba eu prins că nu m-oiu da, ... că nu-s nevastă cu cîrpă, de unguri să-mi fie frică.POP.

a fi cu coliva în piept a fi cu (sau a-i bate, a-i juca cuiva) coliva în piept, a fi cu un picior în groapă, a fi pe ducă.

a fi cu comănac

a fi cu comănac, a fi bărbat, om voinic: nu-s femeie, conci nu port, ca să zici că eu nu pot; ci-s voinic cucomănac, cu şapte poteri mă bat.POP.

a fi cu conştiinţa împăcată

a fi cu conştiinţa (sau cu inima) împăcată, a nu avea nimic să-şi reproşeze: cînd eşti cu conştiinţaîmpăcată că ţi-ai împlinit pînă la capăt datoria.CAR.

a fi cu crucea-n sîn

a fi (sau a umbla) cu crucea-n sîn, 1) a fi bun, cucernic, evlavios; a fi om cu frica lui Dumnezeu: fetişoara asta o vezi d-ta cît e de scumpă la rîs? parcă ţi-ar veni a crede că-i de cele cu crucea-n sîn.CR. ; 2) (iron. ) a fi făţarnic, ipocrit: creştin, cu cucea-n sîn şi cu dracul de-a spinare.POP.

a fi cu două obraze a fi cu două obraze, (înv. ) a fi cu două feţe, a fi ipocrit: muntenii era cu două obrază.NEC.

a fi cu două tăişuri

a fi (cuţit) cu două tăişuri sau a avea două tăişe, a implica, a presupune avantaje şi dezavantaje la fel de

importante: dreptatea-i veşnic cu două tăişuri.REBR.

a fi cu frica în sîn

a fi (sau a umbla) cu frica (sau cu gheaţa, cu moartea) în sîn (sau în spate), a se teme foarte tare de ceva,

a trăi terorizat de frică: unde pînă aci umbla cu moartea în sîn, acum se mai linişti olecuţă.ISP.

a fi cu frica lui Dumnezeu

a fi (sau a trăi) cu (sau în) frica lui Dumnezeu, a fi (sau a trăi) în respectul poruncilor lui Dumnezeu; a fi

credincios: ai trăit toată viaţa în frica lui Dumnezeu.OD. a fi cu haz a fi cu haz, a avea farmec, a fi nostim.

a fi

a fi (sau a aştepta, a sta) cu inima sărită, a fi (sau a aştepta, a sta) extrem de emoţionat, de speriat: ajunse la soţioara lui care îl aştepta cu inima sărită.ISP.

a-i fi lumea dragă a-i fi lumea dragă (cuiva), a-i plăcea sătrăiască (cuiva).

a fi cuiva nevoie să ...

a(-i) fi cuiva (de) nevoie să ... (sau a ...), (înv. ) a fi nevoit (să ...), a fi necesar (să ...): de nevoie mi-au fost... să-mi poci plăti datoriia. VARLAAM.

a-i fi sete

a-i fi sete (cuiva de ceva sau de cineva), a fi cuprins de un dor nestăvilit, puternic: mult mi-e dor şi mult mi-e sete să văd frunza-n codru verde, să mai strîng vreo şapte cete.POP.

a-i fi cuiva tîngă a-i fi cuiva tîngă (după ceva), (reg. ) a regreta (ceva), a tînji (după ceva).

a fi cu lapte a fi cu lapte, (pop. ) a fi adevărat: bine ar fi dacă ar fi toate cu lapte cîte le spui.CR.a fi cu limba fagure de miere a fi cu limba fagure de miere, a vorbi foarte frumos, a fi elocvent.

a nu fi cum a nu fi cum, a nu fi cu putinţă: a stare împotriva oştilor ce-i veneau asupra, nu era cum. COSTIN.a fi cu mîinile legate a fi cu mîinile legate, (fig. ) a nu putea acţiona.

a fi cu mîţa-n sac a fi (prins) cu mîţa-n sac, a fi prins asupra faptului: lupul era prins cu mîţa-n sac. POP.a fi cu mucii la nas a fi (încă) cu mucii la nas, (fam. ) a fi (încă) prea tînăr, lipsit de experienţă; a fi cu caş la gură.

a fi cu musca pe căciulă

a fi (sau a se simţi, a se şti) cu musca pe căciulă (sau pe nas), a fi sau a se simţi, a se şti) vinovat: bine venişi! sări dintr-o dată finul în picioare, ca cel ce se ştia cu musca pe nas.POP.

a fi cu nart

a fi cu nart, 1) (despre oameni) a avea obligaţia de a termina ceva pînă la o anumită dată; 2) (despre

lucrări) a trebui să fie terminat la o anumită dată; 3) a nu lăsa din preţul unei mărfi.

a fi cu nasul de ceară a fi cu nasul de ceară, 1) a fi capricios, supărăcios, 2) a fi sfios, ruşinos.

a fi cu nărav a fi cu nărav, a fi capricios; a fi îndărătnic: la 60 de ani picioarele-s cam nesigure, cam ... cu nărav.AL.

Page 184: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a nu fi cununat cu cineva

a nu fi cununat cu cineva (sau cu nimeni), a nu avea nici o obligaţie (morală) faţă de cineva, a nu depinde

de cineva (sau de nimeni).

a fi cu ochii pe cineva a fi cu ochii pe cineva, a nu slăbi din ochi pe cineva, a supraveghea pe cineva.

a fi cu o falcă-n cer şi cu una în pămînt a fi cu o falcă-n cer şi cu una în pămînt, a fi foc şi pară.

a fi cu picioarele pe pămînt a fi cu picioarele pe pămînt, a fi realist, a avea simţul realităţii.

a fi cuprins de scîrbă a fi cuprins de scîrbă, a fi scîrbit, a fi dezgustat.

a fi cu putinţă

a(-i) fi cu (sau (înv. ) la, prin) putinţă (sau putinţa), 1) a (se) putea, a fi posibil: este oare cu putinţă să nusimţiţi îndurare? CONACHI ; 2) a exista: atîţia cîţi fură cu putinţă.EM.

a fi curat ca lacrima a fi curat ca lacrima, a fi curat ca mirul.

a fi curat ca mirul

a fi curat ca mirul, a fi lipsit de păcate, a fi pur: dacă n-ar fi sîmburele cel rău într-însul, omul ar fi curatca mirul.POP.

a fi cu rînza mare a fi cu rînza mare sau a avea rînza prea mare, (pop. ) a(-i) crăpa rînza (de ciudă, de invidie, de necaz).

a-i fi cu scîrbă

a-i fi cu scîrbă (cineva), (înv. ) a-i fi duşman, potrivnic (cineva): să nu laşi toată dzua om ce mi-i cu scîrbăsă mă lupte.DOS.

a fi cu stea în frunte a fi cu stea în frunte, a fi născut într-o zodie norocoasă.

a fi cu sufletul în palmă a fi cu sufletul (sau cu zilele) în palmă, a fi pe moarte, cu un picior în groapă.

a fi cu sufletul la gură a fi cu sufletul la gură (sau pe buze), a fi în pragul morţii.

a fi cu şerpar de aţă a fi cu şerpar de aţă, a fi sărac.

a fi cu tolba-n spinare a fi cu tolba-n spinare, a fi cocoşat.

a fi cu traista în băţ a fi cu traista în băţ, a fi pe drumuri.

a fi cu trei roate la car

a fi cu trei roate la car (sau la căruţă), a fi zăpăcit, a fi nebun: înţeles-aţi oare vrun singur cuvînt măcar?mă tem că hatmanul nostru e cu trei roate la car.HASD.

a fi cu ţestul în cap

a fi cu ţestul în cap, 1) a fi retras, rezervat faţă de oameni; 2) a fi prost; 3) a fi leneş; 4) a se lăsa condus de

femei.

a fi cu ţestul în spate a fi cu ţestul în spate, a fi cocoşat.

a fi cu ţipăul în spate a fi cu ţipăul în spate, (reg. ) a fi cocoşat.

a fi cu ţîfna în nas a fi cu ţîfna în nas, v. a fi cu ţîfna la nas.

a fi cu ţîfna la nas

a fi (sau a umbla) cu ţîfna la (sau în) nas sau a-i da dracul cu ţîfna pe la nas (cuiva), 1) a fi pus pe

ceartă, a se înfuria; 2) a umbla cu nasul pe sus.

a fi cu un picior în groapă a fi cu un picior în groapă, 1) a fi foarte bătrîn; 2) a fi foarte bolnav; a fi pe moarte.

a fi dat dracului a fi dat dracului (sau naibii), a fi şmecher, descurcăreţ, inventiv.

a fi dat în paşte

a fi dat în paşte (sau în paştele măsii), a fi foarte descurcăreţ, şmecher: era dat în paşte, datdracului.M.CAR.

a nu fi dat la rindea a nu fi dat la rindea, (despre oameni) a fi necioplit.

a fi dator vîndut a fi dator vîndut, a fi plin de datorii.

a fi dat prin tîrg a fi dat prin tîrg, a cunoaşte lumea.

a fi de ...

a fi de ... (cineva sau de ceva), a se potrivi cu cineva sau cu ceva: se vede lucrul, că nici tu nu eşti deîmpărat, nici împărăţia de tine.CR. ; că-i iarbă de noi şi umbră de voi.POP.

a fi de aceeaşi părere

a fi de aceeaşi părere (cu cineva) sau a fi de părerea cuiva, a avea aceeaşi opinie (cu cineva); a împărtăşi

opinia cuiva: e totdeauna de părerea ta.VLAH.a fi de acelaşi sînge cu cineva a fi de acelaşi sînge cu cineva, a se înrudi cu cineva.

Page 185: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a fi de ajuns

a fi de ajuns, a ajunge; a fi destul, suficient: pentru a face pe lume să creadă că eşti om politic, nu e deajuns să o spui singur.CAR.

a-i fi de ajutor

a-i fi de ajutor (cuiva), a-i fi de folos (cuiva): du-te - zice Dumnezeu - pe drumul ista, pînă ce-i ajunge lacasa Soarelui, căci tu eşti lui de ajutori.POP.

a fi de altă părere a fi de altă părere, a avea o opinie diferită: uite, noi suntem cu totul de altă părere.CAR.a fi deasupra nevoii a fi deasupra nevoii, a fi depăşit greutăţile, dificultăţile.

a fi de branşă a fi de branşă, a fi de meserie; a fi specialist în materie.

a fi de bună credinţă

a fi de (sau cu) bună (sau rea) credinţă, a fi (ne)sincer, (ne)cinstit: înaintează neadevărul cu reacredinţă.MAIOR.

a fi de capul lui

a fi (sau a umbla, a rămîne) de capul lui, a fi (sau a rămîne, a umbla) liber, necontrolat de nimeni: are săurmeze cum ştim noi, nu cum vrea el, că doar nu-i de capul său.CR.

a fi de caraul a fi de caraul, (reg. ) a-i veni rîndul să facă de pază.

a fi de cealaltă parte a baricadei a fi de cealaltă parte a baricadei, a fi în tabăra opusă.

a -i fi de ceva cum îi este cîinelui a linge sare

a (nu)-i fi de ceva (cuiva) cum (nu) îi este cîinelui a linge sare sau a (nu)-i veni să facă ceva (cuiva) cum

(nu) îi este cîinelui a linge sare, a nu-i arde, a nu dori, a nu avea chef de (a face) un lucru (necesar): nu neera a învaţa, cum nu i-i cînelui a linge sare.CR.

a fi de competenţa cuiva a (nu) fi de competenţa cuiva, a (nu) intra în atribuţiile cuiva.

a fi de conivenţă cu cineva a fi de conivenţă cu cineva, a fi înţeles cu cineva.

a fi de cuviinţa cuiva a fi de cuviinţa cuiva, (înv. ) a fi de datoria (morală a) cuiva.

a fi de datoria cuiva

a fi de datoria cuiva, a intra în îndatoririle, în obligaţiile cuiva: începătura ar fi de datoria partiduluiconservator s-o facă.CAR.

a fi de dorit

a fi de dorit, a fi preferabil: ar fi însă de dorit ca ziariştii noştri ... să cerceteze cu sînge rece cari ar fiacuma măsurile de luat.CAR.

a fi de faţă

a fi de faţă, a fi prezent, a fi martor: iar adevărul, ca şi păcatul mumii Eve, de faţă-i pretutindeni şipururea aieve.EM.

a fi de fel din ... a fi de fel din ..., a fi de loc din ..., a fi originar din ...

a fi de folos a fi de folos (cuiva), a fi util, a folosi (cuiva): i-ar fi fost foarte de folos poveţele lui Dumnezeu.POP.a fi de ieri, de alaltăieri a fi de ieri, de alaltăieri, a fi nou; a fi necopt, tînăr, neexperimentat.

a fi de interes a fi de (mare) interes, a fi de (mare) importanţă, utilitate, folos.

a fi de jaf a fi de (sau în) jaf, a fi de pradă, de batjocură: casa lui va fi în jah.BIBLIA.

a fi de la sine

a fi de la sine (înţeles) sau a se înţelege de la sine sau (înv. ) de la sine (sau de sineşi) se înţelege, a se

subînţelege; a fi evident, clar, firesc: de la sine se înţălege că furăm cu deosebită cinste primiţi.HOGAŞ.a fi de lemn a fi de lemn (sau ca lemnul), 1) a fi nepăsător, insensibil; 2) a fi ignorant; 3) a fi abţiguit.

a fi de mare necesitate

a fi de mare necesitate, a fi indispensabil: stă la gustul scriitorului de a şti cînd să se ferească de hiatus şicînd este de mare necesitate.HEL.

a fi de măsură a fi de (o) măsură (cu cineva), 1) a fi de aceeaşi vîrstă (cu cineva); 2) a fi de o teapă (cu cineva).

a fi de minune

a fi (sau a face pe cineva) de minune (sau de minunea lumii), a fi (sau a face pe cineva) de rîs: pîn-ce i-afăcut în lume de năcaz şi de minune.POP.

a-i fi de mirare

a-i fi de (sau a, de-a) mirare(a) (cuiva), a rămîne nedumerit, surprins: împăratului i-a fost de-a mirareavăzînd că nişte golani au asemenea îndrăzneală.CR.

a fi de miraz a fi (sau a se face) de miraz, (reg. ) a (se) face de rîs.

a fi de mulţumită a fi de mulţumită, a mulţumi.

Page 186: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a fi de nasul cuiva

a (nu) fi (sau face) de nasul cuiva sau a (nu)-i fi de nas, a (nu) fi de demnitatea (cuiva), a nu fi pe potriva

cuiva, a (nu) fi pentru cineva: asemenea bocanci nu sînt de nasul lui. PREDA.a fi de naţie spurcată a fi de naţie spurcată (sau rea, a dracului), (reg. ) a fi rău din fire.

a fi de neam de ...

a fi de neam de ... sau a-şi trage neamul din ..., a se trage de la ... (sau din ...): mirele şi mireasa erau deneam de boier.GHICA.

a fi de neam mare a fi de neam mare, a fi de origine, de viţă nobilă.

a fi de neiertat a fi de neiertat, a nu putea fi iertat.

a nu fi de nici o zeamă a nu fi de nici o zeamă, (despre oameni) a fi neserios, uşuratic.

a nu mai fi de nici un sfînt

a nu mai fi de nici un sfînt, (reg. ) 1) a nu mai fi bun de nimic; 2) a nu mai exista nici o speranţă de

scăpare.

a fi de notorietate publică

a fi (sau a deveni, a ajunge) de notorietate publică, a fi (sau a deveni, a ajunge) cunoscut (de toată

lumea), celebru.

a fi de-o pănură cu cineva a fi (tot) de-o pănură cu cineva, (reg. ) a fi la fel, a fi de-o teapă cu cineva.

a fi de-o seamă cu timpul

a fi de-o seamă cu timpul, (rar ) a fi foarte bătrîn: în prag se arăta mama pămîntului, a de-o seamă cutimpul.BARBU.

a fi de partea cuiva

a fi (sau a se declara) de partea cuiva, a sprijini pe cineva, a se ralia la punctul de vedere al cuiva: familia Herdelea era cu trup şi suflet de partea lui Ion.REBR.

a fi de partida cuiva

a fi de partida cuiva, (înv. ) a fi membrul sau partizanul unei grupări: a fost o luptă cu pietre între orăşeniice erau de partida lor, cu ceilalţi.BĂLC.

a fi de pănura cuiva a fi de pănura cuiva, a fi de o teapă cu cineva.

a fi de părere

a fi de părere sau a-şi da (cu) părerea, a crede, a considera, a opina (că ...): comisia interimară estesomată să spună dacă, vremea rece continuînd, n-ar fi de părere că ar fi preferabilă o vreme maibună.CAR.

a fi de pe vremea lui Pazvante

a fi de pe vremea lui Pazvante (Chiorul) (sau a lui Tata Noe), (fam. ) a fi din timpuri imemoriale, a avea

o vîrstă matusalemică.

a fi de piatră a fi de piatră, 1) a sta neclintit, nemişcat, încremenit (ca piatra); 2) (fig. ) a fi nesimţitor,nemilos, rău.

a fi de planton

a fi (sau a sta, a şedea) de planton, a fi (sau a sta, a şedea) de pază, de strajă: de planton şedeau doisoldaţi.CĂL.

a fi de poveste şi de veste

a fi de poveste şi de veste, (înv. ) a fi demn de povestit, de a deveni cunoscut, renumit: ce poate fi depoveaste ca aceasta şi de veaste? DOS.

a fi deprins ca ţiganul cu scînteia

a fi deprins (cu nevoile) ca ţiganul cu scînteia sau a fi învăţat (la ceva) ca ţiganul cu ciocanul, a fi

obişnuit cu necazurile, cu greutăţile.

a fi de prisos a fi de prisos, a fi în plus, a prisosi.

a fi de proverb a fi (sau a se face) de proverb, a fi (sau a se face) de rîs.

a fi deranjat la mansardă a fi deranjat la mansardă, (arg. ) a nu fi în toate minţile.

a fi de rău augur a fi de rău augur, a nu prevesti nimic bun.

a fi de resortul

a fi de resortul (cuiva), a fi de competenţa (cuiva); a intra în atribuţiile (cuiva): asta e o problemă ... carenu e de resortul meu.CĂL.

a fi de rîs

a fi (sau a (se) face, a ajunge, a rămîne) de rîs (şi de ocară) (sau de rîsul lumii, al satului, al tîrgului, al

curcilor, al cîinilor), a fi (sau a (se) face, a ajunge, a rămîne) de batjocură; a se compromite: de rîs şi deocară săfii! POP. ; cînd era Corbea în ţară, ne făcea şi de ocară.POP.

a fi de rond a fi de rond, a fi însărcinat cu inspecţiasantinelelor: jupîne, da deseară ştii că eşti de rond? CAR.

Page 187: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-i fi de şanţ

a-i fi (sau a-i părea) de şanţ (cuiva), 1) a-i părea ciudat sau amuzant (ceva cuiva): rîdeţi, domnia-voastră? vă pare de şanţ? AL. ; 2) a se jena, a-i fi ruşine (cuiva): nu ţi-i de şanţ să n-ai nici un copil? POP.

a fi de şugubină

a fi de şugubină, (reg. ) a fi de ocară: soţia te-o blăstămat: să se mire de-al tău cap; cînd îi ieşi dingrădină tot să fii de şugubină şi să mori fără lumină.POP.

a nu fi de şuguit cu ...

a nu fi de şuguit (sau (înv. ) de şuguire) cu ..., a nu fi de glumit cu ...: nu-i de şuguit cu vrăjitorul acesta!CR.

a nu mai fi de trai

a nu mai fi de trai (sau de trăit), 1) (înv. ; despre oameni) a fi foarte bătrîn şi bolnav, a fi pe moarte:

cunoscîndu-mi cu neputinţa vieţii mele, că n [u] mai sîndu dă trai. (a.1780).IORGA ; 2) a nu se mai putea

trăi, a fi de neîndurat; a fi insuportabil: că-n sat nu mai e de trai, că ne dau turcii stupai să ieşim cu toţi laplai! POP.

a fi de treabă

a fi de treabă, 1) (înv. şi reg. ) a fi necesar: iaste de treabă şi de trebuinţă.CORESI ; 2) (despre oameni) a

fi cumsecade: îl rugase pe vecin, ştiind că e de treabă.CAR.

a nu fi de treabă

a nu (mai) fi de (nici o) treabă sau a nu (mai) fi nici de o treabă sau (înv. ) a fi (fără) de nici o treabă,

(pop. ) 1) (despre fiinţe) a fi foarte slăbit (din cauza oboselii, a unei boli); a nu mai dispune de întreaga

forţă: tot la munci grele şi fără spor o mînă, ca s-o pîrască ... că nu-i nici de-o treabă şi s-o izgonească dincasă.VLAH. ; 2) (despre obiecte) a fi (cu totul) nefolositor, a fi lipsit de utilitate.

a-i fi de ţîţă a-i fi (sau a i se face) de ţîţă (cuiva), (despre sugari) a dori să sugă.

a fi de un neam ...

a fi de un neam (cu) ..., a fi din aceeaşi familie (cu) ...: nu-i bine să fie tot de un neam domnu, ce să seschimbe.NEC.

a fi de vină

a fi de vină, a fi vinovat; a purta răspunderea: dar că [copiii] sunt cam rău crescuţi, cine altul decîtpărinţii dumnealor e de vină? CAR.

a fi de viţă şi sămînţă

a fi de viţă şi sămînţă, a fi de neam ales: dintre atîţia, cînd toţi sînt de viţă şi sămînţă, cum focul negru săte legi de unul? POP.

a fi de vreo mană

a fi de vreo mană sau a fi mare mană de ..., a fi de folos, a aduce profit: nu va fi mare mană de cîştigulmeu.ISP.

a fi de zile multe a fi de zile multe, (pop. ) a fi bătrîn.

a fi din opincă a fi din opincă, a avea origine ţărănească.

a fi din os domnesc

a fi din os domnesc (sau de domn, boieresc, din oase sfinte), a fi din familie domnitoare: cei din oasesfinte nu cunosc moarte ruşinoasă.SAD.

a fi din partea locului a fi din partea locului, a fi localnic, băştinaş.

a fi două inimi într-un sîmbure a fi două inimi într-un sîmbure, (reg. ) a fi trup şi suflet cu cineva.

a fi drac împieliţat a fi drac împieliţat, a fi neastîmpărat.

a fi dracul gol a fi dracul gol, 1) a fi rău, afurisit; 2) a fi isteţ, poznaş.

a fi drag a(-i) fi drag (cuiva), a plăcea (cuiva), a fi îndrăgit, iubit (de cineva).

a-i fi dragă lumea a-i fi dragă lumea (cuiva), a se bucura de plăcerile vieţii.

a fi după chipul şi asemănarea cuiva a fi după chipul şi asemănarea cuiva, a fi la fel cu cineva.

a fi după prînz a fi (cam) după prînz, (glumeţ) a fi ameţit de băutură.

a fi după voia cuiva

a fi după voia cuiva, a fi aşa cum doreşte, cum vrea cineva: cică era un om aşa de bun la Dumnezeu, că cecerea, ce dorea el, toate erau după voia lui.POP.

a fi dus cu mintea

a fi dus cu mintea (sau cu minţile), 1) a fi cufundat în gînduri; a fi distrat, neatent: el nu vedea, nu auzea;atîta era de dus cu minţile.ISP. ; 2) a fi nebun: e cam dus cu mintea, săracul!

Page 188: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a fi dus cu pluta a fi dus cu pluta, (fam. ) a fi aiurit, zăpăcit; (p.ext. ) a fi nebun.

a nu fi dus de multe ori la biserică a nu fi dus de multe ori la biserică, a ignora, a nesocoti convenţiile sociale.

fie! fie!, accept, admit; să se facă aşa.

fiecare cu păsărica lui fiecare cu păsărica lui, fiecare cu ciudăţeniile lui.

fiecare ştie unde-l doare fiecare ştie unde-l doare (măseaua), fiecare îşi cunoaşte necazurile, nevoile.

fie ce-o fi! fie ce-o fi!, întîmple-se orice!: mă duc să-l întreb, fie ce-o fi! PREDA.

fiecine cela ce

fiecine cela ce, (înv. ) fiecare care: priimeaşte D [u]m [ne]dzău pocăinţa hiecui celuia cesăpocăiaşte.VARLAAM.

fie-i ţărîna uşoară! fie-i (sau să-i fie) ţărîna uşoară!, odihnească-se în pace!: fie-le ţărîna uşoară orunde ar dormi! DELAVR.a fierbe de mînie a fierbe de mînie, a turba de mînie, a fi peste măsură de mînios.

a fierbe fără apă a fierbe fără apă (pe cineva), a face zile fripte (cuiva).

a fierbe în suc propriu

a fierbe în suc propriu (pe cineva), (fam. ) a ţine în tensiune, pe jar (pe cineva): l-a lăsat să aştepte douăceasuri, să fiarbă în suc propriu.

a fierbe maţele în cineva a fierbe maţele în cineva, a fi foarte enervat.

a fierbe mărgica a fierbe mărgica, (reg. ) a se sfătui.

a fierbe sîngele

a(-i) fierbe (sau a(-i) clocoti, dogori)sîngele (în vine) (cuiva), 1) a fi plin de energie; a plesni de sănătate;

2) a se înfierbînta, a fi cuprins de patimă, de mînie: căldura trupului ei îl încălzea; simţea că începe să-iclocotească sîngele, o strînse năvalnic în braţe.REBR.

fie şi aşa fie şi aşa, treacă de la mine.

a fi faţă

a fi (sau a se întîmpla) (de) faţă (la ceva), a asista, a fi prezent, a fi martor (la ceva): oamenii de pe uliţă ...fuseseră faţă la această întîmplare.AL.

a fi fără căpătîi a fi fără căpătîi sau a nu avea nici un căpătîi, a nu avea nici un rost, a fi vagabond.

a fi fără conştiinţă a fi fără conştiinţă, a fi lipsit de scrupule.

a fi fără creştere a fi fără creştere, a fi lipsit de educaţie; a fi prost crescut.

a fi fără grijă a fi fără grijă, a nu avea nici o grijă; a nu-i păsa, a nu se sinchisi de nimic.

a fi fără haz

a fi fără haz sau a nu avea (nici un) haz, 1) a fi lipsit de farmec, a fi nesărat: cît să te dregi pe obraz, te-aitrecut, nu mai ai haz! PANN ; 2) afi lipsit de umor: bancurile dumitale n-au nici unhaz.

a fi fără inimă a fi fără inimă, a fi rău, a fi nemilos.

a fi fără obraz a fi fără (de) obraz, a fi neruşinat, necuviincios: au început ... a-i dzice dulău fără de obraz.NEC.

a fi fără putinţă

a fi fără putinţă, (înv. ) a nu mai avea nici o posibilitate de a realiza ceva: iaste fără de putinţă a ledobîndi.BIBLIA.

a fi feciori de ghindă,fătaţi în tindă

a fi feciori (sau cuconaşi) de ghindă,fătaţi (sau făcuţi) în tindă, a fi oameni derînd: oare nu cumva v-aţiface şi voi, nişte feciori de ghindă fătaţi în tindă, că sînteţi obraze subţiri? CR.

a fi fiere spurcată a fi fiere spurcată, a fi rău de gură.

a fi foc

a fi (sau a se face) foc (şi pară sau (reg. ) pîrjol, otravă) (pe cineva), a se înfuria, a se mînia (pe cineva), a-

şi ieşi din pepeni: [nevasta] era leneşă de-i păsa pămîntului şi rea de se făcea foc şi pară din nimicatoată.POP.

a fi foc şi sabie a fi foc şi sabie, (despre oameni) a fi furios, violent, rău.

a-i fi frică a-i fi frică (cuiva), a se teme: părerea ta, iubit şi blond tovarăş, de ea mă bucur şi de ea mi-e frică.EM.a fi frînt de oboseală a fi frînt de oboseală, a fi peste măsură de obosit.

a fi frumoasă coz a fi frumoasă coz, (reg. ) a fi foarte frumoasă.

Page 189: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a fi frumos din partea cuiva

a fi frumos din partea cuiva, a se cădea, a se cuveni (să facă ceva sau să se poarte cumva): e frumos dinpartea lui că şi-a adus aminte de noi.

a fi fudul de o ureche

a fi fudul (sau tare) de o ureche (sau de urechi), 1) a nu auzi (sau a se preface că nu aude) bine, a fi surd:

nu era cu desăvîrşire surd, dar era tare de ureche.GHICA ; 2) a fi înfumurat, îngîmfat.

a fi fudul la coate a fi fudul la coate, a avea coatele (hainelor) rupte: surtucul lui era ros pe margini, fudul la coate.EM.a fi galben a fi galben (la faţă), a fi palid: ce galben eşti la faţă! EM.a fi gata a fi gata, a fi pregătit: tot nu eşti gata?a fi gazda bătăilor a fi gazda bătăilor, a mînca bătăi multe şi de la toată lumea.

a fi geniul bun al cuiva a fi geniul bun (sau rău) al cuiva, a avea o influenţă bună (sau rea) asupra cuiva.

a fi gingaş la boală a fi gingaş la boală (sau la mîncare), a fi sensibil la boală (sau la mîncare).

a-i fi gîndul să ... a-i fi (cuiva) gîndul să ..., a avea intenţia să ...: fă-mi cămaşă de fuior, că mi-i gîndul să-mă-nsor.POP.

a fi goală ca o oală

a fi goală ca o oală, (despre case) a fi sărăcăcioasă: casa-i goală ca o oală, de n-are de ce se prindemîţa.POP.

a fi gol ca şarpele a fi gol ca şarpele (care şi-a lepădat pielea), 1) a fi gol puşcă; 2) a fi foarte sărac.

a fi gol prepeleac a fi gol prepeleac (sau mei), a fi foarte sărac; a umbla în zdrenţe.

a fi gol puşcă a fi gol puşcă (sau pistol, (reg. ) neagă), (reg. ) a fi complet despuiat, a fi în pielea goală.

a-i fi graiul prins

a-i fi graiul prins (cuiva), (reg. ) a nu putea vorbi, a fi mut: în cap ochii să i se-ntoarcă şi să-i fie graiulprins.AL.

a fi gras ca un pepene a fi gras ca un pepene (sau ca un butoi), a fi peste măsură de gras.

a fi gras ca un ţînţar a fi gras ca un ţînţar (sau ca scorpia), a fi foarte slab.

a-i fi greaţă

a-i fi greaţă (cuiva), 1) a-i cădea ceva greu la stomac (cuiva); a suferi de indigestie; 2) (fig. ) a-i fi scîrbă; a

se jena: nu-i era greaţă a minţi.P.MAIOR.

a-i fi greu

a-i fi (sau a-i veni, a-i cădea, a-i pica) greu (cuiva ceva), a nu putea, a nu-i tihni, a nu-i plăcea, a nu-i prii

(cuiva ceva); a i se urî (cuiva de ceva), a se sătura (de ceva): mi-ar fi greu să reconstruiesc din memorie,după peste o jumătate de veac, o povestire cu atîtea amănunte subtile.CAR.

a fi greu de mînă a fi greu de mînă, a fi neîndemînatic.

a fi greu la palmă a fi greu la palmă sau a avea palmă grea, a pălmui, a lovi cu putere.

a-i fi greu pămîntului a-i fi greu (şi) pămîntului (cu cineva), (reg. ) a fi plin de păcate, ticălos.

a-i fi groază

a-i fi (mai mare) groază (sau groaza) (de ceva sau de cineva) (cuiva), a fi îngrozit (de ceva sau de cineva):

ţi-era mai mare groaza! POP.a fi gros de cap a fi gros de cap, a avea mintea înceată.

a fi gros de obraz

a fi gros de obraz sau a avea obrazul gros sau a-i fi gros obrazul (cuiva), a fi fără ruşine; a fi obraznic,

mojic: îmi pare rău că eşti gros de obraz.CR.a fi gros la ceafă a fi gros la ceafă (sau cu ceafa groasă), 1) a fi bogat; 2) a fi mojic.

a fi gros la piele

a fi gros la piele (sau cu pielea groasă) sau a avea pielea groasă, a fi nesimţit(or), neobrăzat: cel fărăobraz şi gros la pieale.ŢICHINDEAL.

a fi gros la pungă a fi gros (sau cald) la (sau de) pungă (sau cu punga groasă), a fi foarte bogat.

a fi gură-spartă a fi gură-spartă, (fam. ) a nu putea păstra un secret, o taină.

a fi hacul a fi hacul (cuiva), a pune la respect (pe cineva).

a fi hap pe cap a fi hap pe cap, a fi tocmai pe tocmai, chit pe chit.

Page 190: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a fi harnic să ...

a fi harnic să ... (sau a ..., de ...), (înv. ) a fi în stare să ..., a putea să ...: nu este nime harnic să-i steaîmpotrivă.NEC.

a fi hămesit a fi hămesit, a fi lihnit de foame.

a fi ieşit din ţîţîni a fi ieşit (sau sărit) din ţîţîni, (reg. ) a fi nebun, smintit, zănatic: vorbe de om sărit din ţîţîni.SAD.

a-i fi indiferent

a-i fi indiferent (cuiva ceva), a nu-i păsa (cuiva de ceva): omului înzestrat cu adevărat talent îi esteabsolut indiferentă judecata altuia despre operele sale.CAR.

a fi inima rece a(-i) fi inima rece (cuiva), a fi speriat, înspăimîntat: şi nu-i era, zău, nimănui în piept inima rece.AL.

fiinţă de faţă fiinţă de faţă, (înv. ) prezenţă: fiinţa de faţă a steagului profetului chiar nu putu încuraja pe ostaşi.BĂLC.fii pe pace! fii pe pace!, fii liniştit!, nu-ţi fă griji!: fii pe pace! n-ai venit degeaba.DELAVR.fii salon! fii salon!, (arg. ) 1) ţine-te de cuvînt!; 2) nu fi mojic!

a fi iute ca prîsnelul a fi iute ca prîsnelul, a fi foarte vioi, iute, harnic.

a fi iute de oţele a fi iute (sau slab) de oţele, a fi iute (sau slab) din fire.

a fi îmbrăcată grafină a fi îmbrăcată grafină, (reg. ; despre femei) a fi îmbrăcată foarte elegant.

a fi îmburdat cu leagănul a fi îmburdat cu leagănul, (reg. ) a fi scrîntit la minte.

a fi în activitate a fi în activitate, a lucra; a ocupa un post.

a fi în al şaptelea cer

a fi (sau a se crede) în al şaptelea (sau al nouălea) cer, a fi (sau a se crede) foarte fericit, a nu mai putea

de bucurie.

a fi în anii maimuţei a fi în anii maimuţei, (reg. ) a fi sclerozat (de bătrîneţe); a fi în mintea copiilor.

a nu fi în apele lui a nu fi în apele lui, a fi prost dispus, abătut, tulburat; a nu-i fi toţi boii acasă.

a fi în ăle vaviloane a fi în ăle vaviloane, (înv. ) a fi zăpăcit, năucit, dezorientat.

a fi în bună rînduială a fi în bună rînduială, a fi în ordine.

a fi în buze miere şi în inimă fiere

a fi în buze (sau în gură) miere şi în inimă fiere (sau otravă) sau a fi în faţă miere şi în dos fiere, a fi

viclean, făţarnic.

a-i fi în cale a-i fi în cale (cuiva), a fi în drumul cuiva: dacă tot ţi-i în cale, abate-te pe la dînsul!a fi în cauză a fi în cauză, a fi amestecat, implicat într-o chestiune.

a fi în căderea cuiva a fi în căderea cuiva, a fi de competenţa cuiva.

a fi în circulaţie a fi în circulaţie, a fi întrebuinţat, a fi valabil: bancnotele de o sută de lei nu mai sînt în circulaţie.a fi în cîmpul muncii a fi în cîmpul muncii, a fi angajat undeva, a munci.

a fi în comă a fi în comă, a agoniza.

a fi încredinţat că ...

a fi (sau a rămîne) încredinţat că ..., a fi convins că ..., a fi sigur că ...: erau încredinţaţi că tatăl lor ştiace spune.ISP.

a fi în cruci a fi în cruci, (despre soare) a fi la amiază: tocmai la amiazi cînd va fi soarele în cruci.ISP.

a fi în cumpănă

a fi în cumpănă, a fi în dificultate, a fi la ananghie, a fi sub semnul întrebării: este esistenţa statului încumpănă? CAR.

a nu-i fi îndemînă

a nu-i fi (sau a nu-i veni) îndemînă (cuiva), 1) a-i veni peste mînă, a nu-i conveni (cuiva ceva); 2) a nu se

simţi bine, a fi bolnav: cum nu-i bine şi-ndămînă cu ibovnica vecină? POP.

a fi îndestulat

a fi îndestulat, 1) a fi cuprins, a fi avut; a avea din belşug; 2) a fi în stare, a fi capabil: mintea nu iasteîndestulată a spune ... măririle.MINEIUL.

a fi îndrăgostit lulea a fi îndrăgostit lulea, a fi foarte îndrăgostit.

a fi în duşmănie

a fi în duşmănie, 1) (despre oameni) a se duşmăni; 2) (despre fenomene, idei) a se exclude reciproc: amor şi moarte sînt în duşmănie.EM.

Page 191: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a fi în favorurile cuiva a fi în favorurile (sau graţiile) cuiva, a se bucura de favorurile (sau de graţiile) cuiva.

a fi în fiinţă

a fi (sau a sta, a se ţine) în fiinţă, a exista, a se afla, a se menţine, a dăinui; a fi în ordine, în regulă:

odoarele eclesiastice ale Bistriţei stau în fiinţă.OD.a fi în formă a fi în formă, a se afla în plinătatea puterilor.

a fi în ghearele cuiva a fi în ghearele cuiva, a fi la cheremul, în stăpînirea cuiva.

a-i fi în gînd

a-i fi (sau a-i da) în gînd (cuiva), a avea de gînd să ..., a-i trece prin minte să ...: cum sta baba împietrită,dracul îi şi da în gînd una.CR.

a fi în impas a fi (sau a ajunge) în impas (sau în încurcătură), a fi în dificultate, a fi la ananghie.

a fi în interesul cuiva

a fi în interesul cuiva, a fi spre folosul, spre binele cuiva: fiind chiar în interesul domniilor voastre ...NEGR.

a fi în intimitatea cuiva a fi în intimitatea cuiva, a fi în relaţii apropiate, prieteneşti cu cineva; a se bucura de încrederea cuiva.

a fi în întîrziere a fi în întîrziere, a nu face ceva la timp, a întîrzia.

a fi în jenă financiară a fi în jenă financiară, a nu avea bani.

a fi în joc a fi în joc, a fi într-o situaţie critică, în primejdie.

a fi în lapte a fi în lapte, (mai ales despre cereale) a fi necopt, crud: boabele sînt în lapte.

a fi în largul lui

a fi (sau a se simţi) în (sau la) largul lui (meu, tău etc.), a fi (sau a se simţi) liber, nestingherit: nu şi-auputut face mendrele în largul lor.EM.

a fi în legalitate a fi (sau a intra) în legalitate, a se conforma legilor în vigoare.

a fi în lucru a fi în lucru, a fi în curs de executare, de elaborare.

a fi în măsură să ... a fi în măsură să ..., a putea să ..., a avea posibilitatea de a ...

a fi în mătase a fi în mătase, (despre porumb) a începe să lege.

a nu-şi fi în minte a nu-şi fi în minte, (înv. şi reg. ) a fi nebun: zicea că nu-şi e în minte.N.TEST.

a fi în mintea copiilor

a fi (sau a ajunge, a cădea, a da) în mintea (sau în doaga) copiilor, a fi copilăros, infantil; a fi lipsit de

judecată, a fi sclerozat.

a fi în neglijeu a fi în neglijeu, a fi îmbrăcat sumar, cu toaleta neterminată.

a fi în neiurea a fi în neiurea sau a vorbi neiurlea, (reg. ) a aiura, a delira.

a fi în nevoie

a fi (sau a sta) în nevoie (sau la nevoie), 1) (înv. ) a fi în primejdie: [sufletul] pentru multele lui păcate, staîn nevoie să-l piarză.ANTIM ; 2) a fi în dificultate, a fi la greu: ori de cîte ori o fi în nevoie, să-l cheme într-ajutor.POP.

a fi în nori

a fi (sau a trăi) (cu capul) în nori, a trăi în lumea imaginaţiei; a fi distrat: tot în nouri şi visuri ai sătrăieşti? NEGR.

a fi în notă cu ... a fi în notă cu ..., a fi în acord cu ..., a fi în ton cu ...

a fi în ogodul tău

a fi în ogodul tău (al său etc.), (reg. ) a fi în largul, în voia ta (sa etc.): păsările erau mai în ogodullor.POP.

a fi în pagubă a fi în pagubă, a fi păgubit, a fi în pierdere.

a fi în pană a fi (sau a rămîne) în pană, (fam. ) a duce lipsă de ceva.

a fi în pas cu vremea a fi în pas cu vremea (sau cu timpul), a fi în spiritul timpului; a fi la modă.

a fi în picioare a fi în picioare, 1) a se scula: la şase era în picioare ; 2) a fi gata de ...

a fi în pîrg a fi în pîrg(ă), a fi aproape copt: un smochin mare cu roadele ... în pîrg.ISP.

a fi în plecare

a fi (sau a-i veni) în plecare, (înv. ) a fi gata să ..., a fi cît pe ce să ...: Măndica era în plecare să se deie îndragoste cu puşchiu cel de Pepelea.AL.

Page 192: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a fi în poala cuiva a fi în poala cuiva, (înv. ) a depinde de cineva, a fi la cheremul cuiva: astăzi sînt în poala dumitale.HASD.a fi în pom a fi în pom, (fam. ) 1) a rămîne fără bani, a fi lefter; 2) a fi într-o situaţie dificilă, fără ieşire.

a nu fi în toţi porcii

a nu fi în toţi porcii (sau boii) (lui) sau a nu-i fi porcii (sau boii) acasă (cuiva), (reg. ) a fi fără chef, a fi

prost dispus: nu ştiu ce o fi avînd nea Chiriac ..., parcă nu-i sînt toţi boii acasă.CAR.a fi în porneală a fi în porneală, (pop. ) a fi plecat (de) undeva: mi-e neicuţu-n porneală.POP.a fi în poziţie a fi în poziţie, (fam. ; despre femei) a fi însărcinată.

a fi în primele rînduri a fi în primele rînduri, a fi în fruntea unei activităţi.

a fi în prim plan a fi în prim plan, 1) a sta în rîndul întîi, în faţă; 2) a fi în centrul atenţiei.

a fi în priză a fi (sau a se afla) în priză, (despre piesele jocului de şah) a fi în pericol de a fi capturată.

a fi în priză a fi (sau a băga pe cineva) în priză, (fam. ) a fi (sau a face pe cineva) să fie foarte activ.

a fi în producţie

a fi (sau a se afla, a intra etc.) în producţie, 1) (despre oameni) a lucra (sau a începe să lucreze) într-un

anumit domeniu de activitate, a fi (sau a intra) în cîmpul muncii; 2) (despre obiecte) a fi în curs de execuţie.

a fi în puterea cuiva

a fi (sau a ajunge, a rămîne) în puterea cuiva, 1) a fi (sau a rămîne) la dispoziţia, la discreţia cuiva; a

depinde de cineva: simt că în puterea ta sunt.EM. ; 2) a sta în puterea cuiva.

a fi în regulă a fi în regulă, a fi în ordine: totul e în regulă.

a fi înrînd cu ...

a fi (sau a aşeza, a pune, a intra) înrînd cu ... sau a fi (sau a intra) în rîndul ..., a face parte din aceeaşi

categorie cu ..., a fi la acelaşi nivel cu ...; a fi alături de ...: ne-a pus în rînd cu ceilalţi şcolari şi ne-a dat deînvăţat.CR.

a fi în rînd cu lumea

a fi în rînd cu lumea, a fi la fel cu ceilalţi; a fi cu rost, aşezat: să te văd om ca toţi oamenii în rînd culumea.CR.

a fi în săptămîna oarbă

a fi (sau a intra) în săptămîna oarbă (sau chioară), (pop. şi fam. ) a-şi pierde simţul realităţii; a acţiona

orbeşte: tu eşti intrat în săptămîna oarbă, dar ai să deschizi curînd ochii şi ai să te căieşti amar.SAD.a fi în scaun a fi în scaun, (reg. ; despre soare) a coborî, a se afla la asfinţit.

a fi în scumpire a fi în scumpire, (despre mărfuri) a avea preţul în creştere: aurul e în scumpire.STANCU.

a fi în secretele zeilor

a fi în secretele zeilor, a şti lucruri cunoscute numai de persoane importante; a fi în relaţii apropiate (de

prietenie) cu persoane sus-puse.

a fi însemnat de Dumnezeu a fi însemnat de Dumnezeu, a avea un defect din naştere.

a fi în situaţia cuiva

a fi (sau a se găsi, a se afla, a se vedea) în situaţia cuiva, a se afla în condiţii identice sau similare cu cele

ale altcuiva; a fi comparabil cu cineva: sînt mii şi zeci de mii în situaţia ta şi soarta le poartă de grijătuturor. REBR.

a fi în situaţia de a ...

a fi (pus) (sau a pune pe cineva) în situaţia de a ... (sau să ...), a fi constrîns (sau a obliga pe cineva) să ...:

cel mai bun şi mai devotat dintre aceşti reprezentanţi ai ştiinţei e pus în situaţia de a se trudi fără multfolos. SAD.

a fi în sînul lui Avram

a fi (sau a se afla, a trăi ca) în sînul lui Avram (sau al lui Dumnezeu, ca în sîn de rai), a trăi bine, fericit:

mi s-a părut că mă aflu în sînul lui Dumnezeu.CR.

a fi în stare să ...

a fi (sau a se simţi) în stare (sau capabil) să ..., a putea să ...: a mamei amintire eu unu-n stare-am fost săţi-o sacrific ţie.EM.

a fi în suferinţă de bani a fi în suferinţă de bani, (fam. ) a nu avea bani, a fi lefter.

a-i fi în şagă

a-i fi în şagă (cuiva), a lua lucrurile în glumă: sărutăm mînile, cuconaşule; eu chiteam că vi-i înşagă.MIRONESCU.

Page 193: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a fi în şapte luni a fi în şapte luni, a fi arţăgos, nestăpînit.

a fi în tălpi

a fi (sau a scula pe cineva) în tălpi, 1) a se scula (sau a scula pe cineva) din pat: după cină să dau laculcare, că pînă nu să face ziuă trebuie să fie-n tălpi.POP. ; 2) a (se) pune în mişcare, în acţiune: ar sculatot satul în tălpi să ştie că i-a adus pe Ion în casă.REBR.

a fi în tălpi a fi (cineva) în tălpi, a fi aidoma (cu cineva); a fi leit (cineva): văd că eşti tată-to în tălpi.POP.a fi în termeni buni a fi în termeni buni (sau răi) (cu cineva), a fi în relaţii bune (sau rele) cu cineva.

a fi în terţă a fi în terţă (cu cineva), a flirta (cu cineva).

a nu-i fi în ticnă a nu-i fi în ticnă (cuiva), (înv. ) a nu-i cădea bine, a nu-i tihni (cuiva).

a fi întîiul la joc a fi întîiul la joc, (despre jucătorii de cărţi), a ieşi cel dintîi, a fi protos.

a fi întîrziat a fi întîrziat, 1) a veni cu întîrziere; 2) a fi înapoiat mintal.

a fi în toane bune a fi în toane bune (sau rele), a fi bine (sau prost) dispus.

a fi în toată mintea

a (nu) fi în (sau (înv. ) cu) toată mintea (sau în toate minţile), a (nu) fi în deplinătatea facultăţilor mintale;

a (nu) fi întreg la minte: oamenii îl credeau sau vreun străin venit de undeva de departe sau că nu e întoate minţile.POP.

a nu fi în toate ale sale

a nu fi în toate ale sale (ale tale, ale ei etc.), 1) a nu fi în deplinătatea facultăţilor mintale: a rămas camîntr-o ureche de cînd i-au murit băieţii în război. Nu e vorbă, nici mai înainte nu era ea în toate aleei.STANCU ; 2) a fi abătut, a nu fi în apele lui: de ce nu vrei tu să-mi spui ce ai pe suflet? Eu văz că nu eştiîn toate aletale.CAR.

a fi în toi a fi în toi, a fi în plină desfăşurare: petrecerea era în toi.a fi întors pe dos a fi întors pe dos, (fam. ) a fi tulburat, a fi bulversat.

a fi în trecere prin ...

a fi în trecere prin ..., a trece printr-o localitate fără a se opri (mai mult timp): un mare acţionar alconsorţiului în trecere prin Bucureşti.ARGHEZI.

a fi între ciocan şi nicovală

a fi (sau a se afla, a ajunge, a sta, a se vedea) între ciocan (sau baros) şi nicovală (sau ilău), a fi într-o

situaţie critică, a fi la ananghie, la strîmtoare: junele, văzîndu-se pus între ciocan şi nicovală, nu putea facedecît a îmbrăca haina.FIL.

a fi într-o doagă

a fi (cam) într-o doagă (sau dungă, parte, toană, ureche) sau a fi (cam) pe o parte, a fi zăpăcit; a nu fi în

toate minţile, a fi smintit, ţicnit, nebun: dă-i pace! vezi că-i într-o toană! POP.a fi într-o minte a fi într-o minte (cu cineva), (înv. ) a fi de aceeaşi părere (cu cineva).

a fi într-o pasă bună a fi într-o pasă bună (sau proastă), a fi bine (sau prost) dispus.

a fi într-un hal fără hal a fi (sau a ajunge) într-un hal fără (de) hal, a fi (sau a ajunge) într-o situaţie, într-o stare dezolantă.

a fi în turnul de fildeş

a fi (sau a se închide, a rămîne) în turnul de fildeş (sau de ivoriu), (despre artişti, savanţi etc.) a se izola

de realitate: să rămîndeoparte, cu ochii către stele, în turnul de ivoriu al visurilor mele? TOP.

a fi înţărcat de dracul

a fi înţărcat de dracul (sau de Scaraoschi), a fi al dracului, a fi dat dracului, a fi foarte şiret: mare hîtrumai eşti! să juri că te-a înţarcat Scaraoschi! AL.

a fi înţepat a fi înţepat, a fi rigid, înfumurat, îngîmfat, fudul.

a fi învechit în rele a fi învechit în rele, a fi înrăit.

a fi în vizită a fi în vizită (cu cineva), a se vizita cu cineva.

a fi în voce a fi în voce, a fi în deplinătatea calităţilor vocale.

a-i fi jale

a-i fi jale (cuiva) (de cineva), (înv. ) a-i fi dor (cuiva) (de cineva): sărmane prietene! mi-e jale detine.NEGR.

a fila a fila (pe cineva), a urmări (discret) (pe cineva).

a fi la aman a fi la aman, a da din colţ în colţ.

Page 194: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a fi la capătul puterilor a fi la capătul puterilor, a nu mai putea, a fi epuizat, extenuat.

a fi la capătul răbdării a fi la capătul răbdării, a nu mai putea răbda.

a fi lac de sudoare a fi lac de sudoare (sau de transpiraţie), a fi foarte transpirat.

a fi la cheremul cuiva

a fi (sau a rămîne) la cheremul (sau la bunul plac al) cuiva, a fi la discreţia, la bunul plac al cuiva: de-acum îi la cheremul meu.AL.

a fi la coarnele plugului

a fi la coarnele plugului sau a duce plugul de coarne, a conduce, a stăpîni, a fi stăpîn, a avea pîinea şi

cuţitul.

a fi la colţi a fi la colţi (cu cineva), a nu se înţelege cu cineva.

a fi la cuţite

a fi (sau a ajunge) la cuţite (cu cineva), a se duşmăni, a trăi rău cu cineva: au fost multă vreme la cuţite cudirectorul şi cu familia acestuia.CAR.

a fi la gură de cuptor a fi la gură de cuptor, a se găsi în mare primejdie.

a fi la înălţimea situaţiei a fi la înălţimea situaţiei, a corespunde pe deplin misiunii încredinţate.

a fi la înălţime

a fi la înălţime sau a fi la înălţimea ... (cuiva sau a ceva), 1) a fi la (o anumită) altitudine; 2) a fi aşa cum

se cuvine, conform exigenţelor: execuţia nu e la înălţimea planului total.IORGA.

a fi la îndemînă

a(-i) fi (sau a-i veni) la îndemînă (sau la socoteală) (cuiva ceva), 1) a se găsi, a fi disponibil (ceva); 2) a-i

conveni, a-i fi uşor (ceva cuiva): adevărul este că lor nu le vine la îndemînă să schimbe cultura şiinstrumentele primitive ... pe nişte maşini moderne şi-o cultură nouă.CAR.

a fi la mijloc

a fi la mijloc, 1) (înv. ) a fi prezent într-o adunare: fiind şi alţi crai megieşi la mijloc să socotească şi săjudece.NEC. ; 2) a fi în cauză, în joc: e la mijloc tot norocul vieţii mele. CAR. ; 3) a atrage atenţia că există

un dedesubt al lucrurilor: era la mijloc o înşelare şi o uneltire.SAD. ; 4) a trece la mijloc.

a fi la mintea omului a fi la mintea omului, a fi evident, clar (ca lumina zilei).

a-i fi la mîini bune a-i fi la mîini bune (cuiva), a-i fi prieten credincios (cuiva).

a fi la parte cu cineva a fi la parte cu cineva, a fi asociat cu cineva la o afacere.

a fi la pămînt a fi la pămînt, 1) a fi căzut la pămînt; 2) (fig. ) a fi ruinat; 3) (fig. ) a fi demoralizat.

a fi la remorca cuiva

a fi (sau a sta, a se pune) la remorca cuiva, a fi (sau a se lăsa) condus, dominat de cineva: s-au găsit lanoi oameni cari să ne spună că locul statului român trebuie să fie ... la remorca politicei turceşti.OD.

a fi la sigur a fi la sigur (de ceva), (reg. ) a avea certitudinea unui lucru.

a fi la stăpîn a fi la stăpîn, 1) a fi în serviciul cuiva; 2) (fig. ) a nu avea libertate de mişcare.

a fi la şmecherie

a fi (pus) la şmecherie, (fam. ) a fi dichisit, ferchezuit, sclivisit: îmi place, mă, că eşti laşmicherie.IOVESCU.

a fi lată

a fi lată (rău de tot), (despre evenimente, situaţii etc.) a căpăta proporţii grave, îngrijorătoare; a deveni

dramatică.

a fi lat de foame a fi lat de foame, a fi foarte flămînd.

a fi la un cuvînt

a fi (sau a se uni, a se face, a se tocmi) la (sau într-un, pre) un cuvînt (cu cineva), (înv. ) a avea aceeaşi

părere, a fi într-un gînd, a conveni (cu cineva): şi fiind muntenii toţi la un cuvînt, au dat pe Nicolai-vodă înmînile nemţilor.MUSTE.

a fi la vătale a fi (sau a intra) la vătale, (reg. ) a îndeplini sau a începe să îndeplinească munca cea mai anevoioasă.

a fi lăsat la vatră a fi lăsat la vatră, (înv. ) (despre ostaşi) a fi eliberat după efectuarea stagiului militar.

a fi leat cu cineva a fi leat cu cineva, a fi de aceeaşi vîrstă cu cineva.

Page 195: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-i fi lehamite

a-i fi (sau a i se face) lehamite (cuiva) (de cineva sau de ceva), a se dezgusta, a se scîrbi (de cineva sau de

ceva): mi-e lehamite de frăţia voastră.CR.

a fi leit

a fi (sau a semăna) leit (poleit) (sau (înv. ) leit poseclit) (cu cineva), a fi întocmai, aidoma cu cineva, a

semăna, a aduce (bine) cu cineva: Sultănica e leită poleită răposatul. DELAVR.

a fi liber să ...

a fi liber să ... (sau de a ...), a avea posibilitatea de a ..., a i se permite să ...: este liber oricine să susţie orceteorie va voi.MAIOR.

a fi lipit de foame a fi lipit de foame, a fi foarte flămînd.

a fi lipsit a fi lipsit (de ...), (pop. ) a fi foarte sărac: o femeie aşa de lipsită, că nu avea după ce bea apă.POP.

a fi loc

a fi (sau a avea) loc, a se putea; a încăpea: în lumea de mizerii şi lacrimi nu e loc pentru atîta milă şipentru-atît noroc.EM.

a fi lovit cu leuca

a fi lovit (sau bătut, trăsnit) cu leuca, 1) a fi lipsit de vlagă; 2) a fi cu toane, a fi zăpăcit; a fi prostănac; 3)

a fi beat criţă.

a fi lovit cu mîneca ţundrei a fi lovit cu mîneca ţundrei, (reg. ) a fi prostănac.

a fi lovit cu praştia a fi lovit cu praştia (sau de praştie), (fam. ) a fi (cam) nebun.

a fi lung de gheare a fi lung de (sau în) gheare, a fura, a fi hoţ.

a fi lung în gheare a fi lung în (sau la, de) gheare (sau unghii, degete), a fi predestinat, predispus la furt.

a fi mai breaz ca alţii a (nu) fi mai breaz ca alţii, a (nu) fi mai deştept, mai iscusit decît alţii.

a fi mai bucuros să ... a fi mai bucuros să ..., a prefera să ...

a fi mai catolic decît papa

a fi mai catolic decît papa, a fi mai riguros, în chestiuni de formă, decît cei însărcinaţi să vegheze la

respectarea ei; a exagera: îmi pare bine că sînt mai catolic decît papa, în această cestiune.MAIOR.

a fi mai cu moţ a fi (sau a se crede) mai cu moţ (sau mai cu coarne) (decît cineva), a fi (sau a se crede) superior (cuiva).

a-i fi mai mare dragul

a-i fi mai mare dragul (sau mila, ruşinea, ciuda) (cuiva), a-i fi foarte plăcut (sau foarte milă, foarte

ruşine, foarte ciudă) (cuiva): începură greieruşii să ţîrîie şi păsărelele pe ramuri să ciripească, de ţi-eramai mare dragul.POP.

a fi mai mult mort decît viu a fi mai mult mort decît viu sau a fi pe jumătate mort, a fi foarte obosit, epuizat.

a fi mai presus de ...

a fi (sau a se pune, a se situa) mai presus de ..., a se ridica deasupra ...: sînt în stare să mă pun mai presusde orice interes personal.CAR.

a fi mai presus de orice critică a fi mai presus de orice critică, a fi de o calitate foarte înaltă.

a fi mai sărac ca cucul a fi mai sărac ca cucul, foarte sărac.

a-i fi mau a-i fi mau (cuiva), a-i conveni (cuiva ceva), a se obişnui (cu ceva).

a fi măgarul cuiva a fi măgarul cuiva, a face treburile grele şi umilitoare pentru cineva.

a fi mic la os a fi mic la os, a avea o constituţie delicată.

a nu fi mijloc de a ... a nu fi mijloc de a ..., a nu exista posibilitatea de a ...

a-i fi milă

a-i fi (sau a i se face) milă (cuiva de cineva), 1) a compătimi (pe cineva); 2) a se îndura, a se milostivi (de

cineva): văzînd Dumnezeu că gîngăniile şi gujuliile ... necontenit îi necăjesc pe oameni, i s-a făcut milă deaceştia.POP.

a-i fi milă ca ţiganului de pilă a-i fi milă ca ţiganului de pilă, a nu avea milă.

a fi miop a fi miop, a nu vedea bine, a suferi de miopie.

a fi mireasă cu ...

a fi mireasă cu ..., (înv. şi pop. ; despre fete, femei) a se căsători cu ...: da şi Sfînta Duminică ştia că Luna-i mireasă cu Soarele.POP.

Page 196: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a fi mîna de sare

a(-i) fi (cu) mîna (sau mîinile) de sare, (reg. ) a avea ghinion: cîte flori pe iaz în sus toate cu mîndra le-ampus ... le-am pus cu mîna de sare şi nici una nu răsare.POP.

a fi mîna dreaptă

a fi mîna (cea) dreaptă (a cuiva), a fi principalul sprijin, omul de încredere (al cuiva): un bun grămăticera mîna dreaptă a boierului.CAR.

a fi mînă spartă a fi mînă spartă, a fi risipitor.

a fi mînă strînsă a fi mînă strînsă, a fi econom; a fi zgîrcit.

a fi mîncat de gîndaci a fi mîncat de gîndaci, (pop. ) a avea hainele rupte, ciuruite.

a fi mîncat de molii a fi mîncat de molii, 1) (despre obiecte) a fi foarte vechi; 2) (despre oameni) a avea o mentalitate învechită.

a fi mîncat de nevoi a fi mîncat de nevoi, a fi suferit multe necazuri, lipsuri.

a fi mîncat moarea cuiva

a fi mîncat (sau a cunoaşte, a şti) moarea cuiva, a cunoaşte firea, obiceiurile cuiva: pare-mi-se că ştii tumoarea mea ... CR.

a fi mîncat pîine din multe cuptoare

a fi mîncat pîine din multe cuptoare sau a fi mîncat (mai) multe păşti (sau mai mulţi crăciuni) decît

cineva, a fi (mai) bătrîn, a avea (mai) multă experienţă de viaţă.

a fi mîndru ca un păun a fi mîndru ca un păun, a fi îngîmfat, înfumurat.

a fi mîţă blîndă a fi mîţă blîndă, a fi făţarnic, ipocrit.

a fi mîţă plouată a fi mîţă plouată (sau udă), a fi abătut, descurajat.

a fi moale de mijloc a fi moale de mijloc, a fi linguşitor.

a fi moale la inimă a fi moale la inimă, 1) a fi milos; 2) a fi lipsit de voinţă.

a-i fi moale

a-i fi moale (cuiva) sau a trăi pe moale (şi la cald), a avea o existenţă tihnită, lipsită de griji: babei mele n-are să-i fie moale, cînd m-oi întoarce acasă.CR.

a fi moară neferecată a fi moară neferecată, a fi vorbăreţ, vorbăreţ, a flecări tot timpul.

a fi modru

a fi modru, (reg. ) a putea, a fi chip: văzînd oamenii că nu-i modru să-i scoată cu puterea, s-au dat curugăciunea lui Dumnezeu.POP.

a nu fi modru

a nu fi (sau a nu (mai) avea) modru, (reg. ) 1) a nu mai putea, a-i fi imposibil să ...: n-are cap de-a o uita,nici modru de-a o lăsa. POP. ; 2) a fi peste măsură de ..., a fi fără seamăn de ...

a fi mort după ... a fi mort după ... (sau fără ...), 1) a dori foarte mult să aibă ...; 2) a fi foarte îndrăgostit de ...

a fi muiere cu cîrpă

a fi muiere (sau nevastă) cu cîrpă (în cap), (reg. ; despre bărbaţi) a fi fricos ca o muiere: ba eu prins cănu m-oi da, că nu-s nevastă cu cîrpă, de unguri să-mi fie frică.POP.

a nu fi mult să ... a nu fi mult să ..., a fi la un pas de a ...

a fi murit şi moartea a fi murit şi moartea (în cineva), a fi lipsit de vlagă, a fi becisnic.

a fi musai a fi musai, a fi absolut necesar, a fi obligatoriu.

a-i fi naşul

a-i fi naşul (sau naşa) (cuiva), a-i veni de hac (cuiva), a pune la punct (pe cineva), (p .ext. ) a bate (pe

cineva).

a fi naţie blagoslovită a fi naţie blagoslovită, (reg. ) a fi om bun.

a fi născut în zi de lucru a fi născut în zi de lucru, a fi foarte harnic.

a fi născut în zodia porcului a fi născut în zodia porcului (sau scroafei), a fi foarte norocos.

a fi născut în zodia raţelor a fi născut în zodia raţelor, a fi veşnic însetat: Setilă, fiul secetei, născut în zodia raţelor.CR.a fi nea într-o parte a fi nea într-o parte, (rar ) a fi smintit.

a fi neam a fi (sau a se face) neam (cu ...), a se înrudi (cu ...): ţi-oi da car cu şase boi, să te faci rudă cu noi.POP. a fi neam după iapa popii a fi neam după iapa popii (cu cineva), (glumeţ) a fi neam foarte pe departe (cu cineva).

a fi neam prost a fi neam prost, a fi lipsit de educaţie, a fi mojic.

Page 197: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a fi neam tămîie a fi neam tămîie, a fi ignorant; a nu avea habar.

a-i fi nează

a-i fi nează (cuiva), (reg. ) a-i fi silă, scîrbă, greaţă (cuiva de cineva sau de ceva): la vremea asta ceţoasătot omului i-i nează.POP.

a fi nebun de carte a fi nebun de carte, a fi tobă de carte.

a-i fi necaz

a-i fi necaz (cuiva de ceva) sau a avea necaz (de ceva), a-i părea rău, a-i fi ciudă (cuiva de ceva): nu ţ-enecaz cînd te izbeşte un armăsar, ci cînd te trînteşte un măgar. PANN.

a-i fi necaz

a-i fi (sau a avea) necaz (cuiva pe cineva) sau a-i purta necaz (cuiva), a fi supărat (pe cineva), a purta pică

(cuiva): acea femeie îi purta necaz bătrînei, că nu trăia bine cu soacră-sa.POP.a fi necazul oamenilor a fi necazul oamenilor, (reg. ) a fi bolnăvicios; a fi becisnic.

a fi necesar a fi necesar, a trebui.

a fi negru în cerul gurii a fi negru în cerul gurii, v. a avea suflet negru.

a fi negru pămînt

a fi (sau a se face) negru (ca) pămînt(ul), a fi foarte supărat, mînios; a fi negru de supărare, de mînie:

spune-mi, mîndră, ce ţi-i gîndul, de eşti neagră ca pămîntul? POP.a fi nelalocul lui a fi nelalocul lui, (fig. ) a avea o purtare inadecvată, necorespunzătoare.

a fi nespălat la gură a fi nespălat la gură, a fi spurcat la gură.

a fi nevoie de cap

a fi nevoie de cap, (reg. ), a fi primejdie de moarte: să nu te ducă păcatele să vînezi p-acolo, că estenevoie de cap.ISP.

a fi nevoit să ...

a fi (sau a se vedea) nevoit (sau silit) să ..., a fi constrîns să ..., a trebui să ...: pînă şi cel mai mare erou sevede sîlit a părăsi cîmpul gloriei.AL.

a nu fi nici cal, nici măgar a nu fi nici cal, nici măgar, a nu aparţine nici unei categorii, a nu avea un statut clar.

a nu-i fi nici cald, nici rece a nu-i fi nici cald, nici rece (cuiva) sau a nu-i ţine nici de cald, nici de rece (cuiva), a-i fi indiferent.

a nu fi nici de zeama ouălor a nu fi nici de zeama ouălor, a nu fi bun de nimic: sărace! sărace! nu eşti bun nici de zama ouălor! CR. a nu fi nici o trebuinţă a nu (mai) fi (de) nici o trebuinţă, a fi nefolositor, inutil.

a nu fi nimic de capul cuiva a nu fi nimic de capul cuiva, a nu fi bun de nimic, a nu se pricepe la nimic.

a fi nor a fi nor, a fi înnorat.

a fi nul la ... a fi nul la ..., (arg. ) a nu şti absolut nimic la ...: eram nul la matematici.GALA.a fi numai burtă şi căciulă a fi numai burtă şi căciulă, a fi scund.

a fi numai greabănul de el a fi numai greabănul de el, a fi slab ca o scîndură.

a fi numai gura de cineva a fi numai gura de cineva, a spune multe şi a nu face nimic.

a fi numai lapte şi miere a fi numai lapte şi miere, a fi exagerat de amabil, de binevoitor.

a fi numai o apă a fi numai o apă, a fi lac de transpiraţie.

a fi numai ochi a fi numai ochi (şi urechi), a privi foarte atent (la ceva).

a fi numai piele şi os

a fi numai piele(a) şi os(ul) (sau oase) sau a-i fluiera vîntul prin oase (cuiva) sau a-i număra oasele (sau

coastele) (cuiva), a fi foarte slab.

a-i fi numele ... a-i fi numele ... (cuiva), (înv. ) a se numi ..., a se chema ...: şi-i era numele Plachidas.DOS.a fi nuntă a fi nuntă, (reg. ; despre oameni) a fi în număr mare: da’ce v-aţi adunat atîţia? e nuntă? POP.a fi oaie cu şorici a fi oaie cu şorici, (reg. ) a fi prost şi obraznic.

a fi o apă şi un pămînt a fi (toţi) o apă şi un pămînt, a fi (toţi) la fel, de-o teapă.

a-i fi oarecum a-i fi oarecum, a se jena, a se sfii: mă mir că nu ţi-i oarecum să-ţi fie.CR.a fi o cîrpă a fi o cîrpă, a fi un om de nimic; a fi lipsit de caracter, de coloană vertebrală.

a fi o frînă pentru ... a fi o frînă pentru ..., a fi un obstacol în calea ...

a fi om copt a fi om copt (la minte), a fi om serios, cu judecată cumpănită.

Page 198: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a fi om cu dare de mînă a fi om cu dare de mînă, a fi bogat.

a fi om de acţiune a fi om de acţiune, a fi energic, a acţiona cu rapiditate.

a fi om de cultură a fi om de cultură, a fi foarte instruit.

a fi om de cuvînt a fi om de cuvînt, a-şi respecta promisiunile.

a fi om de lume a fi om de lume, 1) a avea experienţa vieţii; 2) a fi vesel, dornic de petreceri.

a fi o mînă singură a fi o mînă singură, (reg. ) a fi singur, fără ajutor.

a fi omul lui Dumnezeu

a fi omul (sau om al) lui Dumnezeu, a fi, a se purta conform moralei creştine; a fi bun, cinstit: toţi oamenii zic că-i rău, da-i omul lui Dumnezeu.POP.

a fi op

a fi op, (înv. ) 1) a fi de folos, oportun: toţi plecară-se ... şi fură op.PSALT. ; 2) a trebui, a fi necesar: e opsă ştim .

a fi o pişcoace a fi o pişcoace sau cît pişcoacea, (pop. ) a fi mic de tot.

a fi orb de minte a fi orb de minte, (reg. ) a fi prost.

a fi o revelaţie a fi o revelaţie, a fi o surpriză, a depăşi aşteptările: tînărul pianist a fost o revelaţie.VINEA.

a fi orfan

a fi (sau a rămîne) orfan, a-şi pierde părinţii: din cea mai fragedă a mea copilărie eu am rămasorfan.POP.

a-i fi paharul plin

a-i fi paharul plin (cuiva), a ajunge la limita răbdării: multe, Doamne, l-au bătut, i-a fost paharulplin.COŞBUC.

a fi papă-lapte a fi papă-lapte, a fi lipsit de energie, de iniţiativă; a fi nătăfleţ, bleg.

a-i fi paraxin

a-i fi (cuiva) paraxin, (înv. ) a i se părea curios, a se mira: boierule, să nu-ţi fi paraxim unde nu vezi ...numai amîndoi.ISP.

a fi păduche leşinat a fi păduche leşinat, (reg. ) 1) a fi lacom; 2) a fi foarte slab.

a fi păpuşa cuiva a fi păpuşa cuiva, a se lăsa dirijat de ci- neva.

a fi păţit multe a fi păţit multe, a fi trecut prin multe necazuri, a avea experienţă: cine a păţit multe, ştie multe.

a fi pe bec

a fi (sau a rămîne, a cădea) pe bec, (fam. ) 1) a rămîne fără bani, lefter; 2) (despre femei) a rămîne

însărcinată.

a fi pe cale a fi pe cale, a călători: de ani e pe cale.EM.a fi pe cale de a ... a fi pe cale de a ... (sau să ...), a fi pe punctul de a ..., a intenţiona să ...: e pe cale să se-nsoare .

a mai fi pe cît este

a mai fi pe cît este, a fi încă o dată pe atît (de mare, tare): asta n-aş face-o eu, de-ar mai fi el pe cîteste.CR.

a fi pe cuţit a fi pe cuţit, a fi în ceasul morţii, gata să-şi dea sufletul.

a fi pe cuţite

a fi (sau a sta) pe cuţite, a fi nerăbdător de a afla ceva sau de a pleca; a fi (sau a sta) pe jăratec, pe cărbuni,

pe ghimpi.

a fi pe fază a fi pe fază, (fam. ) (a fi atent şi) a acţiona prompt, la momentul potrivit.

a fi pe gînduri

a fi (sau a cădea, a se pune, a sta, a şedea, a rămîne) (dus) pe (sau (înv. ) în) gînduri (sau (înv. şi pop. ) pe gînd, pe cugete), a cugeta, a (se) gîndi, a reflecta: o, demone, viaţa-mi şi sufletu-mi de vrei, de ce maistai pe gînduri, de ce nu mi le iei? EM.

a fi pe jantă a fi pe jantă, 1) (despre maşini) a avea un cauciuc dezumflat; 2) (fam. ) a rămîne fără bani.

a-i fi pe la nas a-i fi (ruşine) pe la nas, a se ruşina: nu-i este aşa, niţel pe la nas ...? PREDA.a fi pe linia de plutire a fi pe linia de plutire, (fig. ) a supravieţui.

a fi pe linie moartă a fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă, a fi retrogradat (într-un post mărunt).

a fi pe marginea gropii a fi (sau a se găsi, a ajunge) pe (sau la) marginea gropii (sau mormîntului), a fi la un pas de moarte.

Page 199: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a fi pe marginea prăpastiei

a fi (sau a se afla, a ajunge) pe (sau la) marginea prăpastiei, a fi într-o situaţie critică; a fi ameninţat de o

mare primejdie: am fost din cauza ei pe marginea prăpastiei. GANE.

a fi pe moarte

a fi (sau a se afla) pe (patul de) moarte (sau pe patul morţii) sau a (se) lupta cu moartea sau (reg. ) a

trage a moarte, a fi în agonie, a trage să moară.

a fi pentru

a (nu) fi pentru (sau împotrivă, contra), a (nu) fi de acord (cu ceva): a ţinut să declare că d-sa nu estepentru această propunere. CAR.

a fi pentru unii mumă, iar pentru alţii ciumă a fi pentru unii mumă, iar pentru alţii ciumă, a trata preferenţial.

a fi pe o măsură a fi pe o măsură (cu cineva), a se potrivi, a fi de aceeaşi teapă (cu cineva).

a fi pe pămînt a (nu) fi (cu picioarele) pe pămînt, a (nu) avea simţul realităţii.

a fi pe picior de ducă a fi pe picior de ducă, v. a sta pe picior de plecare.

a fi pe picior de egalitate a fi pe picior de egalitate (cu cineva), a se bucura de aceleaşi drepturi (cu cineva).

a fi pe picior de pace

a fi (sau a se afla) pe picior de pace (sau de război), a fi în stare de pace (sau de război): avea şi o armatăpe picior de război. CEZAR.P.

a fi pe plac cuiva

a(-i) fi pe plac(ul) cuiva, a plăcea cuiva, a fi agreat, simpatizat de cineva: începu şi el a cîrpi ce şi pe undenu-i era pe plac.POP.

a fi pe post de ...

a fi pe post de ..., (fam. ) a ocupa temporar, accidental (în locul altuia) funcţia de ...: azi, sînt pe post despălătoreasă.

a fi pe potriveala cuiva a fi pe potriveala cuiva, (reg. ) a fi nimerit, indicat, potrivit cuiva; a fi pe măsura cuiva.

a fi pe punctul de a ...

a fi (sau a se găsi) pe (sau la) punctul de a ... (sau (înv. ) în punctul ..., în punct de ...), a fi gata de ..., a fi

pregătit să ..., a fi cît pe-aci să ...: a fost pe punctul de a plăti cu închisoarea aceste îndrăzneli.SAD.

a fi pe roată

a fi pe roată, (despre situaţii) a fi schimbător: ah! norocule, slăvitule, ştii că starea-ţi e peroată.CONACHI.

a fi pe scîndură a fi pe scîndură, (reg. ) a fi mort (în sicriu): cînd era în zori de ziuă, Vălean era pă scîndură.POP.a-i fi peste cap a-i fi (sau a-i ajunge) (pînă) peste cap (cuiva), a-i fi prea destul (cuiva); a se sătura.

a fi pestriţ la maţe

a fi pestriţ (sau negru) la maţe sau a avea (sau a fi cu) maţe pestriţe, a fi rău lasuflet: nevasta ... celuibogat era pestriţă la maţe şi foarte zgîrcită.CR.

a fi piatră în casă

a fi piatră în casă sau a fi piatra (de moară) din casă, (fam. ) a fi fată nemăritată (considerată ca o povară

pentru familie): pentru babă, fata moşneagului era piatră de moară în casă.CR.

a fi picat din cer

a fi picat (sau a fi căzut) (ca) din cer (sau din lună, din nori), 1) (fam. ) a veni pe neaşteptate; 2) (reg. şi

fam. ) a fi singur pe lume: făr-de fraţi, făr-de surori, parcă sînt picat din nori.POP. ; 3) a fi complet străin

de cele din preajmă; a fi dezorientat, a nu şti ce să facă.

a fi pic de apă

a fi (sau a se face) pic de apă (sau de năduşeală), a fi foarte transpirat: eram pic de apă cînd am ajuns lalocul de pîndă.SAD.

a fi piedică cu cineva a fi piedică cu cineva, (înv. ) a sta în calea cuiva: era pedică Cantemir Vodă cu Cupăreştii.NEC.a fi pisică blîndă a fi pisică blîndă, a fi făţarnic.

a fi pîine şi caş a fi pîine şi caş (cu cineva), (reg. ) a fi prieten la cataramă (cu cineva).

a fi plătit

a fi (sau a se socoti) plătit (faţă de cineva), a nu fi (sau a nu se socoti) dator (cuiva): numai cu acestrăspuns m-aş putea socoti plătit faţă de toate întrebările tale.CAR.

a fi plin de neam a fi plin de neam, (înv. ) a fi de neam mare: Mihălachi era plin de neam.NEC.

a fi plin de noroc ca broasca de păr

a fi plin de noroc ca broasca de păr sau (înv. ) a-i sta norocul tot împotrivă, (pop. ) a avea ghinion; a fi

ghinionist: i-au stătut nărocul, săracul, tot împotrivă.NEC.a fi plin de noroc ca porcul de rapăn a fi plin de noroc ca porcul de rapăn, (pop. ) a fi foarte norocos.

Page 200: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a fi plin de parale ca cîinele de purici a fi plin de parale ca cîinele de purici, (pop. ) a avea mulţi bani.

a fi plin de sine a fi plin de sine, a fi încrezut, îngîmfat.

a fi pocit

a fi pocit, 1) a fi fermecat, blestemat, vrăjit; a fi cu ghinion: pare că era lucru pocit, cu cît se opintea maitare ca să-l rădice, calul cu atîta se cufunda mai adînc.POP. ; 2) a fi desfigurat.

a-i fi popa

a-i fi popa (cuiva), a învăţa minte (pe cineva), a veni (cuiva) de hac, a-i fi naşul (cuiva): dacă-i vorba peaşa, apoi eu ţi-s popa.REBR.

a fi pornit

a fi pornit sau a porni pe ..., a căuta (cu tot dinadinsul) să ..., a fi dispus să ...: sînt porniţi pesîcîială.STANCU.

a fi prada cuiva a fi (în) prada cuiva, v. a fi pradă (cuiva sau a ceva).

a fi pradă

a fi (sau a cădea, a (se) da, a (se) lăsa, a rămîne) pradă (sau (în) prada) (cuiva sau a ceva), a fi (sau a

(se) da, a (se) lăsa, a rămîne) dominat, copleşit de cineva sau de ceva, la bunul plac al cuiva (sau a ceva):

lăsînd pradă gurii mele ale tale buze dulci.EM.a fi pragul casei a fi pragul casei, a fi sprijinul familiei.

a fi prea de tot

a fi prea de tot (sau prea din cale afară, prea-prea), a depăşi ceea ce poate fi îngăduit, acceptat, permis:

dar ca o stîrpitură ... să-i facă lui asta, i se păru că e prea-prea.CAMIL.P.a fi prieten de căciulă a fi prieten (sau cunoscut) de căciulă (cu cineva), a fi o simplă cunoştinţă (a cuiva).

a fi prieten la cataramă a fi prieten la cataramă (cu cineva), a fi prieten apropiat, intim (cu cineva).

a fi prieten unghie şi carne

a fi prieten unghie şi carne (cu cineva), a fi frate de cruce (cu cineva): vărului meu Ioan, cu care [Pavel]

era prieten unghie şi carne.CR.a fi prins de limbă a fi prins de limbă, (înv. ) a fi ameţit de băutură.

a fi puişor cu caş la gură a fi puişor cu caş la gură, a fi copil, a fi imatur, (p.ext. ) a fi (total) lipsit de experienţă.

a fi pus la punct a fi pus la punct, a fi bine îmbrăcat (şi îngrijit).

a fi pus pe liber a fi pus pe liber, a fi concediat.

a fi pus pe trai a fi pus pe trai, a duce o viaţă de chefuri şi petreceri: e pus pe trai! POP.

a nu fi puţin lucru

a nu fi puţin lucru, a fi mare lucru: nu era puţin lucru pentru om să aibă pe Dumnezeu în preajmalui.POP.

fir-ar al dracului!

fir-ar al (sau a, ai, ale) dracului!, blestemat să fie!: fir-ar a dracului de viaţă ş-afurisită! că m-a făcutmama fără noroc! CAR.

fir-ar el iacă cui! fir-ar el iacă cui!, fir-ar al dracului!

a fi ras din cartea vieţii a fi ras (sau şters) (de Dumnezeu) din cartea vieţii (sau a viilor), a muri.

a-i fi rău

a-i fi (sau a-i merge) rău (cuiva), 1) a o duce greu; a nu-i prii (cuiva): cînd ne-o fi mai rău, să ne fie caastă-seară.GALA. ; 2) a se simţi rău.

a fi rău a fi rău, (despre bolnavi) a fi în stare gravă.

a fi rău de gură a fi rău de gură (sau gură rea), a avea gură mare; a fi scandalagiu.

a fi rău de ochi a fi rău de (sau la) ochi sau a avea ochi răi, a deochea.

a fi rău de scîrbă

a fi rău de scîrbă, (reg. ) a trăi cu (prea multă) intensitate o durere, o neplăcere: cam ce preţ vrei tu? -spune ... că nu-s aşa rău de scîrbă.POP.

a fi rău dispus a fi (sau a părea) rău dispus, a fi (sau a părea) indispus.

a fi recunoscător

a fi recunoscător (cuiva), a purta recunoştinţă (cuiva): pentru propagarea învăţăturilor înalte ... şcoaleifireşti trebuie să-i fim recunoscători.CAR.

a fi rost

a fi rost (de ceva), a exista o ocazie, o posibilitate favorabilă: ia stai, frate, că e rost să mă plimbe şi pemine! TOP.

Page 201: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a fi rudă

a fi rudă (cu cineva) sau a-i fi rudă (cuiva), a se înrudi, a face parte din aceeaşi familie (cu cineva): stariţa schitului era rudă cu tovarăşul meu de drum.HOGAŞ.

a fi rupt de osteneală

a fi rupt (sau frînt) de osteneală, a fi foarte obosit: atît de mult era ruptă de osteneală, încît căzu şirămase acolo o zi ş-o noapte.ISP.

a fi rupt din soare a fi rupt din soare (sau din rai), a fi extraordinar de frumos: chipul tău e rupt din soare.BOL.

a fi rupt în coş

a fi rupt (sau fript) în coş, a fi foarte flămînd, a fi mort de foame şi de sete: aşteptau cu neastîmpăr, fiindrupţi în coş, de foame şi de sete.CR.

a-i fi ruşine a-i fi (cu) ruşine, a se ruşina: fiindu-i cu ruşine a-l vedea la obraz.MINEIUL.a fi ruşinea cuiva a fi ruşinea cuiva, a face de ruşine pe cineva: era un fel de ruşinea familiei.SAD.

a-i fi ruşine

a-i fi (sau a i se face, a avea) ruşine (sau (înv. ) cu ruşine) (cuiva) sau a-l prinde ruşinea (pe cineva), a se

ruşina: i-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni! EM.

a fi sac fără fund

a fi sac fără fund (sau spart), 1) a fi lacom, nesăţios; (spec. ) a fi mîncăcios: pe semne c-aista-iFlămînzilă, foametea, sac fără fund, sau cine ştie ce pricopsală a fi.CR. ; 2) a fi risipitor: femeia-i sac fărăfund.CR. ; 3) a şti (şi a povesti) multe snoave, anecdote, glume: uneori cînta lucruri vesele, era un fel deizvor nesecat, sac fără fund, cum îi ziceau prietenii.SAD.

a fi salon a fi salon, (arg. ) a fi de calitate foarte bună; a fi distins.

a fi salta-singurel a fi salta-singurel, (reg. ) a fi singur cuc: la început era Dumnezeu salta-singurel.POP.

a fi sat fără cîini

a fi (un) sat fără cîini, a rămîne de izbelişte: republica literelor româneşti a fost pînă acum un sat fărăcîini.CAR.

a fi sănătos ca un harbuz a fi sănătos ca un harbuz, a fi gras şi frumos.

a nu fi sănătos dacă ...

a nu fi sănătos dacă ..., (fam. ) a nu se putea reţine sau abţine de la ceva (rău), a nu se simţi bine pînă nu

face sau nu spune ceva (rău); a-i sta în fire să facă ceva (rău): nu e sănătos dacă nu pune mîna.a fi sănătos tun a fi sănătos tun, a fi perfect sănătos.

a fi sărac cu duhul a fi sărac cu duhul, a fi încet la minte.

a fi sărit din minte a fi sărit din minte, a fi nebun: ori, poate, eşti sărit din minte, nu cum erai mai înainte.POP.a fi sătul pînă-n gît a fi sătul pînă-n gît, a fi peste măsură de sătul, a i se acri, a-i ajunge: pînă în gît eşti sătul.PANN.a fi scart a fi scart, (la jocul de cărţi) a nu mai avea în mînă cărţi de o anumită culoare.

a fi scăldat în lapte dulce a fi scăldat în lapte dulce, 1) a fi alb la faţă; 2) a fi plăcut, amabil.

a-i fi scîrbă

a-i fi (sau a (i se) face) scîrbă (sau o scîrbă) sau a-l (cu)prinde scîrba (sau o scîrbă), a (se) scîrbi, a (se)

dezgusta: fugi, că mi-e scîrbă cînd te-aud.VLAH.a fi scîrbos la gură a fi scîrbos la gură sau a avea gură scîrboasă, a vorbi indecent, trivial, vulgar.

a fi scris

a(-i) fi scris (în noroc) (cuiva), a(-i) fi rînduit (cuiva) de la naştere, a(-i) fi sortit, hărăzit (cuiva): ce e scrisşi pentru noi, bucuroşi le-om duce toate.EM.

a fi scump de mînă a fi scump de mînă, a fi zgîrcit.

a fi scump la rîs

a fi scump la rîs (sau de zîmbet), a rîde rar, a fi posac: fetişoara asta, o vezi dumneata cît e de scumpă larîs? CR.

a fi scump la secure a fi scump la secure, (reg. ) (despre lemn) a fi greu de prelucrat, greu de fasonat.

a fi scump la tărîţe şi ieftin la făină

a fi scump la tărîţe şi ieftin la făină(sau mălai), a vinde scump lucrurile fără valoare şi ieftin pe cele

preţioase; a nu cunoaşte valoarea lucrurilor: măicuţă, de ce eşti scumpă la tărîţe şi ieftină la făină? CR.

a fi scump la vedere

a fi scump la vedere, a se arăta rar în lume, a trăi retras: Hariclia, cu firea ei sfioasă ..., era mai scumpă lavedere.BASS.

Page 202: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a fi scump la vorbă

a fi scump la vorbă (sau la vorbire, la grai), a fi tăcut: mi s-a părut prostălău; era numai scump lagrai.STANCU.

a fi scurt a fi scurt, a fi concis: ascult, dar fii scurt, fiindcă sînt foarte obosită.PREDA.a fi scurt la minte a fi scurt la minte, a avea memorie scurtă.

a fi scurt la vorbă

a fi scurt la (sau în) vorbă (sau cuvînt, grai, (înv. ) voroavă), a fi puţin comunicativ: tată-meu era de felullui scurt la vorbă.GANE.

a fi sensibil la ...

a fi sensibil (sau simţitor) la ..., a fi impresionat de ...: el nu era tot aşa de puţin simţitor la aplauzelesemenilor săi.CAR.

a-i fi sfială a-i fi sfială (cuiva), (reg. ) a se sfii.

a fi sfinţit a fi sfinţit, (fam. ) a fi beat.

a fi sfîntul zilei a fi sfîntul zilei, a fi o persoană cu trecere; a se bucura de consideraţie.

a fi sigur

a fi sigur (de cineva sau de (sau pe) ceva), a avea deplină încredere (în cineva), a se baza (pe cineva sau

ceva): eu sînt sigur de caracterul lor.CAR.

a fi sigur de sine

a fi sigur de (sau pe) sine (sau el, dînsul), a fi neşovăitor, a fi conştient de valoarea proprie: omul ce nu şi-a comunicat ideile nu e niciodată sigur de dînsul.BOLLIAC.

a-i fi silă de zile a-i fi silă de zile (sau şi de cămaşa de pe el) (cuiva), a fi indispus, plictisit, fără chef.

a-i fi silă

a-i fi (sau a i se face) silă (cuiva) sau a avea silă, a-i fi greaţă, scîrbă (cuiva): îi era ruşine şi silă să-imărturisească adevărul.REBR.

a fi sîngele cuiva a fi sîngele cuiva, a fi copilul cuiva: o mumă iubeşte fiul căci este al ei sînge, căci l-a purtat la sînu-i.BOL.

a fi slabă nădejde să ...

a fi slabă nădejde (sau nădejde slabă) să ... (sau de ...), (înv. ) a fi puţin probabil să ...: vom da de dînsape cale, că aici, precum văd, îi nădejdea slabă.BUDAI-DELEANU.

a fi slab de inimă a fi slab de inimă, 1) a fi bolnav de inimă; 2) a fi slab de înger; a fi lipsit de fermitate.

a fi slab de înger

a fi slab de înger, a ceda cu uşurinţă, a se lăsa uşor intimidat, înduioşat; a fi lipsit de voinţă: nu te-aş ficrezut aşa slab de înger.CR.

a fi slab de piept a fi slab de piept, a fi bolnav de plămîni.

a fi slab de ţîţîni a fi slab de ţîţîni, (reg. ) a fi lipsit de putere, de rezistenţă.

a fi slobod la gură a fi slobod la gură, a spune tot ce gîndeşti, fără sfială; a fi obraznic.

a fi soarele la toacă

a fi soarele la (sau pe la) toacă, a fi soarele pe cale să apună: e soarele la toacă, după cum spunţăranii.SAD.

a-i fi somn

a-i fi (sau a i se face) somn sau a-i veni somnul (cuiva), a fi foarte obosit, a i se închide ochii de oboseală;

a vrea să doarmă: cînd îţi va veni somnul, cheamă-mă! POP.a fi Stan păţitul a fi Stan păţitul, a fi trecut prin multe încercări: la orice treabă, pe Stan păţitul întreabă.PANN.

a fi stăpîn pe situaţie

a fi (sau a rămîne) stăpîn (sau călare) pe situaţie, a fi sigur de reuşita unei acţiuni: din ziua aceea eirămaseră stăpîni pe situaţie.VLAH.

a fi stearpă

a fi stearpă (sau (reg. ) o sterpătură),(despre femei) a nu putea avea copii: de băieţi nu mai trag nădejde,pentru că baba mea e o sterpătură.CR.

a fi strîmtorat a fi strîmtorat (sau la strîmtoare), a fi în dificultate, a fi la greu, a fi în nevoie.

a fi strîns cu uşa a fi strîns cu uşa, a fi la ananghie; a fi nevoit, silit să facă (sau să spună) ceva.

a fi sub călcîi a fi sub călcîi, a fi sub dominaţia cuiva.

a fi sub glie

a fi sub glie, a fi mort, îngropat: dar George-al nostru cum o duce? - sub glie, taică, şi subcruce.COŞBUC.

Page 203: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a fi sub impresia cuiva

a fi sub impresia cuiva (sau a ceva), a fi stăpînit, de amintirea, de impresia produsă de cineva (sau de

ceva): eram încă sub plăcutaimpresiune a petrecerii.NEGR.a fi sub orice critică a fi sub orice critică, a fi de o calitatefoarte proastă.

a fi sub papuc

a fi (sau a ţine pe cineva) sub papuc, a fi (sau a ţine pe cineva) sub ascultare, a fi (sau a face să fie) condus

de cineva.

a fi şagă

a fi (sau a-i părea cuiva) (de) şagă sau a fi (sau a-i părea cuiva) lucru de şagă, a fi (sau a-i părea cuiva că

este) ceva neserios, fără importanţă: gardul şi casa femeiei dărîmate la pămînt, o capră ruptă în bucăţi, nu-i lucru de şagă.CR.

a fi şapte fraţi pe un cojoc a fi şapte fraţi pe un cojoc, a fi scăpătaţi.

a fi şiret ca oaia a fi şiret ca oaia, a fi prost ca noaptea.

a fi nu ştiu cum

a fi nu ştiu cum, a avea ceva inexplicabil, neobişnuit, ciudat: prea era nu ştiu cum tovarăşul lui, preasăltat mersul şi prea neted şi gingaş obrazul.POP.

a-i fi nu ştiu cum să ...

a-i fi (cuiva) nu ştiu cum să ..., a-i fi (cuiva) greu sau penibil să ...: sufletele aceste ce sînt drepte a Iadului,mi-e nu ştiu cum să le priimesc.NEGR.

a fi talanga tîrgului a fi talanga tîrgului, (reg. ) a răspîndi zvonuri.

a fi tanto pe tanto

a fi (sau a sta) tanto pe tanto, a fi chit: acum nu mai avea încurcături băneşti, cu socotelile stătea „tantoipe tantoi“.CĂL.

a fi tare a ...

a fi tare a ..., (înv. ) a fi cu dreptul de a ..., a fi liber să ...: dat-am cartea domniei meale ... să fie tari şiputernici ... a-şi lua de a zecea de pe a lor drepte ocine şi moşii. (a.1737). URIC.

a fi tare ca piatra a fi tare (sau sănătos) ca piatra, a fi sănătos şi puternic: ai să fii veselă şi sănătoasă ca piatra.ISP.a fi tare de boacă a fi tare (sau gros) de boacă, (reg. ) 1) a fi prost, mărginit, a fi tare de cap; 2) a fi rezistent la băutură.

a fi tare de cap

a fi tare de (sau la) cap, 1) a fi prost, a fi încuiat: după cinci minute te enervezi şi-mi spui că-s tare decap.CEZAR.P. ; 2) a fi răbdător: în sfîrşit, mama, cît era ea de tare de cap, de la o vreme pierderăbdarea.CR. ; 3) a fi încăpăţînat: cum poate fi omul aşa de tare la cap şi apără atîtanorocirea.ŢICHINDEAL ; 4) (reg. ) a fi rezistent la băutură.

a fi tare de chică

a fi tare de chică sau a fi cu chica tare, a fi sănătos, gras, voinic; a fi bogat: pe leşii cu chica tare îi ...înjugă ca să are.AL.

a fi tare de înger

a fi tare de înger (sau de fire) sau a fi tare la inimă, a nu se lăsa uşor intimidat sau înduioşat; a nu ceda; a

fi ferm; a fi rezistent, neînduplecat, curajos: aflaţi domniile voastre că eu îs tare de înger şi nu măînfricoşez de nimic.SAD.

a fi tare de ochi a fi tare de ochi, a nu vedea bine; a se preface că nu vede bine: „nemuritorii“ sînt cam tari de ochi.VLAH.a fi tare în ceafă a fi tare în ceafă, a fi obraznic.

a fi tare în fălci a fi tare în fălci, a fi încăpăţînat, a nu se da bătut.

a fi tare în replici

a fi tare în replici, a replica prompt şi bine: solgăbirăul nu era tare în replici şi, la toate dovezileprofesorului, răspundea cu un zîmbet de superioritate.REBR.

a fi tare la cerbice

a fi tare (sau vîrtos) la (sau în, de) cerbice sau a fi cu cerbicea tare, a fi rezistent, neînduplecat, dîrz,

încăpăţînat; a fi neinfluenţabil, a nu ceda: norodul acesta iaste tare la cerbice.BIBLIA.a fi tăiat cineva a fi tăiat cineva, (reg. ) a semăna leit cu cineva.

a-i fi tălam a-i fi (cuiva) tălam, (înv. şi reg. ) 1) a-i fi ruşine, a se jena; 2) a-i fi lehamite de ceva.

a fi tămîie a fi tămîie, (fam. ) 1) a fi lefter, a nu avea nici un ban; 2) a fi ignorant, a nu şti nimic.

a fi tei a fi (sau a se face beat) tei, a se îmbăta foarte tare, a fi beat turtă: cu-o ghioace de mei, mă făcui tei! POP.

Page 204: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a fi teleleu Tănase a fi teleleu Tănase, a fi zăpăcit, prost: tu să nu fii tălălău Tănase, şi-i cere raiul.POP.a fi timp a (nu) fi timp (pentru ceva), v. a (nu) avea timp (pentru ceva).

a-i fi timpul

a-i fi (sau a-i sosi, a-i veni) timpul (cuiva sau la ceva), a-i sosi (cuiva sau la ceva) momentul favorabil,

prilejul aşteptat: mie timpul mi-a sosit, timpul de căsătorit.POP.

a fi timpul să ...

a (nu) fi timpul (sau vremea) să ... (sau de ...), a (nu) fi momentul potrivit pentru ...: ar fi vremea să sepărăsească în politica Statului român jocul călcărilor periodice şi reciproce de Constituţie.CAR.

a fi tinichea

a fi (sau a rămîne, a ajunge la, a lăsa pe cineva) tinichea, a fi (sau a rămîne, a ajunge, a lăsa pe cineva)

sărac lipit, lefter: eu am venit în Bucureşti cu ceva părăluţe ... tu zici că eşti tinichea de tot.CAR.a fi tîmp la vedere a fi tîmp la vedere, (înv. şi reg. ) a nu vedea bine, a fi miop.

a fi toacă a fi (uscat ca o) toacă (sau ca toaca), (a fi) foarte slab.

a fi tobă de carte

a fi (sau a (se) face, a ieşi) tobă (sau burduf) de carte (sau de învăţătură), (a fi) foarte învăţat: la Socolasă mergem dacă voim să ieşim dobă de carte.CR.

a fi tocmai pe tocmai

a fi tocmai pe tocmai (sau tocmai-tocmai), a fi chit: mă jur c-am lăsat acasă catastişe ne-ncheiate ...iartă-mă! ... tocmai pe tocmai ... fost-ai rob, te iert şi eu.HASD.

a fi Toma necredinciosul

a fi (sau a face pe) Toma necredinciosul, a se îndoi (din principiu) de orice; a nu avea încredere în

cuvîntul nimănui.

a fi topenie de cineva

a fi topenie de cineva, (reg. ) a fi rău de cineva, a fi vai de cineva: avea ... nişte mustăţi totdeauna binerăsucite, de ar fi crezut că-i topenie de bietele femei.GANE.

a fi tot cu mîna în buzunar a fi tot cu mîna în buzunar, a fi cheltuitor.

a fi tot de-o zeamă a fi tot de-o zeamă, a fi de-o teapă: primarul satului aceluia era tot de-o zeamă cu dînsul.POP.a fi tot o mîncare de peşte a fi tot o mîncare de peşte, a fi acelaşi lucru, a fi totuna.

a fi totul tabără

a fi (sau a lăsa) totul (sau toate) tabără, (reg. ) a fi (sau a lăsa) totul vraişte: văzu el că nu este toatetabără cum lăsase.ISP.

a fi totuna

a(-i) fi totuna (cuiva) sau a face totuna (pentru cineva), mi-e indiferent, mi-e egal: spune-le ce-ţi place; căpentru ei, ori viu, ori mort, totuna face.COŞBUC.

a fi tras la faţă a fi tras la faţă (sau cu faţa trasă, cu obrajii traşi), a fi slăbit, scofîlcit la faţă.

a fi treaba mea

a (nu) fi treaba mea (a ta, a lui etc.), a (nu) mă (te, îl etc.) privi, a (nu) mă (te, îl etc.) interesa: în sfîrşit, îitreaba d-tale; eu mă duc. AL.

a fi treaba pe ...

a fi treaba pe ..., (reg. ) a se ajunge la ..., a fi situaţia de a ...: dac-a văzut ş-a văzut că-i treaba pe chef ..., astrigat să mai scoată o vadră din cel vechi.VLAH.

a fi treaba pe bîtă a fi treaba pe bîtă (sau pe ciomag), a se decide prin bătaie, a ieşi cu bătaie.

a fi treabă a fi treabă, a fi mult de lucru: pînă să-i scoată de acolo a fost treabă.GALA.a fi trecut la munca de jos a fi trecut (sau trimis) la munca de jos, a fi retrogradat.

a fi trecut prin ciur şi prin dîrmon

a fi trecut (şi) prin ciur şi prin dîrmon (sau prin sită, prin ciurel, prin veşcă), (despre oameni) a avea

experienţă, a fi versat: un boier bătrîn, trecut şi prin ciur şi prin dîrmon, d-ăia care auzise, văzuse şipăţise multe.ISP.

a fi trimis pe banca acuzării a fi trimis pe banca acuzării, a fi dat în judecată.

a fi trup din trupul cuiva

a fi (sau a se simţi) trup din trupul cuiva (sau a ceva), a fi (a se simţi) descendent al cuiva, (fig. ) a face

parte integrantă din ceva: nu te-ai simţit ... o clipă măcar trup din trupul şi suflet din sufletul larg alnaturii.HOGAŞ.

Page 205: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a fi trup şi suflet cu cineva

a fi (sau a se face) trup şi suflet cu cineva, a se identifica cu aspiraţiile cuiva, a fi foarte apropiat de

cineva: se cunoscu cu Pan ... şi se făcu trup şi suflet cu dînsul.ISP.a fi trupul cuiva a fi trupul cuiva, (înv. ) a fi rudă de sînge cu cineva.

a fi tufă de parale a fi tufă de parale, a fi lipsit de bani, sărac: nu v-aţi da fetele după evghenişti, tufă de parale.AL.

a fi turbat după ceva

a fi turbat după ceva (sau cineva) sau a fi turbat să ..., a fi foarte pasionat după ceva (sau cineva), a dori

foarte mult să ...

a fi turc a fi turc (sau ca turcul), a fi foarte încăpăţînat, a nu vrea să înţeleagă, a nu ţine seama de nimic.

a fi tureatcă a fi tureatcă, (despre elevi) a fi nepregătit la lecţie, a fi clei.

a fi ţap ispăşitor a fi ţap ispăşitor, a suferi pentru greşelile altora.

fi-ţi-ar de cap! fi-ţi-ar de (sau în) cap!, (în blesteme): toc, toc, toc ... de capul vostru fi-v-ar atîta tocat! CONTEMP.a fi ţinut să ... a fi ţinut să ..., a fi obligat să ...: vor fi ţinuţi să se supună neîntîrziat.CAMIL.P.a fi uitat de moarte a fi uitat de moarte, a fi foarte bătrîn.

a fi umbra cuiva a fi umbra cuiva, 1) a se ţine scai de cineva; 2) a fila pe cineva.

a fi un om şi jumătate a fi un om şi jumătate, a fi un om cu însuşiri deosebite; a fi foarte capabil.

a fi un prost şi jumătate

a fi un prost (sau măgar, dobitoc, hoţ etc.) şi jumătate, a fi culmea prostiei (sau măgăriei, dobitociei,

hoţiei etc.).

a fi uns cu toate alifiile

a fi uns cu toate alifiile (sau unsorile), a fi trecut prin multe, a avea o mare experienţă (de viaţă); a fi abil,

viclean.

a fi un trup

a fi (sau a se face) un trup, a se uni, a se contopi: aceasta iaste muiare lui, carea au fost împreunat cudînsa, să fie un trup.PRAV.

a fi urechea tîrgului a fi urechea tîrgului (sau a satului), a fi la curent cu tot ce se întîmplă.

a-i fi urît

a-i fi (sau a i se face) urît (cuiva), a se plictisi: baciul, pentru ca să nu-i fie urît, ... începu a fuma dinpipă.POP.

a fi uscat troscot a fi uscat troscot, a fi foarte uscat: uscaţi îs covrigii, cumătră? - uscaţi troscot.AL.a nu fi uşă de biserică a nu fi (tocmai) uşă (sau cheie) de biserică, a nu fi lipsit de păcate.

a fi uşă de biserică a fi uşă (sau cheie) de biserică, a fi cuminte, a avea purtare de sfînt.

a fi uşor de mînă a fi uşor (sau ager) de mînă sau a avea mînă uşoară, a lucra cu dexteritate, cu fineţe.

a fi vacă de muls

a fi vacă de muls, a se lăsa exploatat (de cineva): la drept vorbind, nu eşti numai aşa o vacă de mulspentru fiecare.CR.

a fi vai şi amar de capul cuiva

a fi vai şi amar de capul (sau de pielea, de viaţa) cuiva, a fi, a ajunge într-o situaţie foarte grea, neplăcută:

noroc că era o fată robace şi răbdătoare, căci altfel ar fi fost vai ş-amar de pielea ei.CR.

fi-v-ar faţa cinstită! fi-v-ar faţa cinstită! sau să ierte cinstita faţă a d-voastră! , (pop. ) scuzaţi!, pardon!, iertaţi vorba proastă!

a fi văratec de gură a fi văratec de gură, a fi vorbăreţ, guraliv.

a fi veşnic cu căciula pe cap a fi veşnic cu căciula pe cap, a fi mîndru, a nu apela la nimeni.

a fi vorba a fi vorba, a fi în discuţie: aici nu e vorba de ce-i place unuia sau altuia să facă.CAR. a fi vrăjit a fi vrăjit (de cineva), a fi în puterea vrăjilor (cuiva); a fi fermecat (de cineva): zic că sînt vrăjit.POP.a fi vrednic de milă a fi vrednic de milă, a fi demn de compătimire.

a fi vrednic de miraz

a fi vrednic de miraz, (reg. ) a fi vrednic de batjocură: nu ştiu de minune sau de miraz iastevreadnic.ŢICHINDEAL.

Page 206: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a fi vrednic de poala cuiva

a fi vrednic de poala cuiva, (înv. ) a fi pe potriva cuiva; a fi demn de cineva: răposatul n-a fost vrednicde poala ta, bătrîne crai.GOGA.

a fi zobit de oboseală a fi zobit de oboseală, a fi mort de oboseală: e zobit de oboseală.DELAVR.a i se fîlfîi cuiva a i se fîlfîi cuiva (de ceva), (fam. ) a nu-i păsa cuiva (de ceva).

floare la ureche

floare la ureche, bagatelă, fleac, mărunţiş: necazurile noastre sînt flori la ureche pe lîngă cele ce se spunîn cărţi.CR.

a fluiera a pagubă

a fluiera a pagubă, a regreta o pierdere, o nereuşită, un eşec; a rămîne cu buzele umflate: le răsfoi, apoifluieră a pagubă.PREDA.

a fluiera în biserică

a fluiera în biserică, a nesocoti convenienţele; a fi inoportun: aşa-i trebuie! cine l-a pus să fluiere înbiserică?

a fluiera în biserică

a fluiera (sau (reg. ) a şuiera) în biserică, a comite fapte care şochează, care contravin unei ordini stabilite:

aşa pate, dacă şuieră-n biserică.ZANNE.a fluiera în pustiu a fluiera în (sau a) pustiu, a fluiera a pagubă, a plictiseală.

fluieră-n bute fluieră-n bute, (reg. ) beţivan.

fluieră-vînt

fluieră-vînt sau flutură-vînt, om fără căpătîi, haimana: un june fluieră-vînt, umblînd de colo pînăcolo.ISP.

foame brează foame brează, foame foarte mare.

foame de lup foame de lup, foame mare.

foc bengal foc bengal, foc de artificii.

foc de paie foc de paie, 1) entuziasm sau pasiune trecătoare: iubirea lor a fost un foc de paie ; 2) fleac, bagatelă.

foc şi scrum

foc şi scrum, (reg. ) durere (foarte mare): of! iubiţii mei părinţi! de cînd d-acas am plecat, mult dor de voiam mîncat; dar în vremea de acum la inimă foc şi scrum.POP.

forme generoase forme generoase, forme pline, planturoase.

a forţa nota a forţa (sau a exagera) nota, a depăşimăsura (în comportare).

a fost ca niciodată

a fost (odată) ca niciodată, (formulă de început în basme) s-a întîmplat într-un timp foarte îndepărtat,

nedeterminat.

fraged la limbă fraged la limbă (sau la gură), indiscret, flecar, gură-slobodă.

fraţi buni fraţi buni, fraţi de la acelaşi tată şi aceeaşi mamă.

a se frămînta cu gîndul

a se frămînta cu gîndul (sau cu firea, cu mintea) sau a-şi frămînta mintea (sau minţile), a-şi bate capul,

a se gîndi mult şi intens; a se chinui să găsească o soluţie: se frămînta multă vreme cu feliuri degînduri.DRĂGHICI.

a frămînta pămîntul a frămînta (sau a pisa) pămîntul, a dansa îndrăcit.

frămîntări de limbă

frămîntări de limbă, fraze încîlcite, alcătuite din cuvinte greu de rostit, a căror corectă pronunţare devine

obiect de întrecere.

frăţie de cruce

frăţie de cruce, tovărăşie, prietenie pînă la moarte între fraţi de cruce: om lega frăţie de cruce, pe cît om fiş-om trăi.EM.

a freca chelia cuiva a freca chelia (sau ridichea) cuiva, a muştrului pe cineva, a bate pe cineva.

a freca de gîlci a freca de gîlci (pe cineva), (pop. ) a învăţa minte (pe cineva), a-i face bucata (cuiva).

a freca menta a freca menta, (fam. ) a pierde vremea, a tăia frunză la cîini.

a-şi freca mîinile

a-şi freca mîinile, 1) a-şi încălzi mîinile (frecîndu-le una de alta); 2) a fi foarte bucuros, mulţumit,

satisfăcut.

a-l freca de gîlci pe cineva a-l freca de gîlci pe cineva, a învăţa minte pe cineva.

Page 207: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a freca ridichea cuiva

a freca ridichea cuiva, a muştrului, a bate bine pe cineva, a-i face mizerii cuiva; a-i trage o scărmăneală

cuiva: freacă ridichea becisnicului de zăcaş.ISP.frig de crapă pietrele frig (sau ger) de crapă pietrele, frig (sau ger) cumplit.

a frige în bătaie a frige în bătaie (pe cineva), a bate măr (pe cineva).

a frige la maţe a frige la maţe (pe cineva), a pricinui un mare neajuns (cuiva).

a-l frige pămîntul sub tălpi

a-l frige pămîntul sub tălpi, a fi neliniştit, nerăbdător (să facă ceva, să plece undeva):[clipele] îi păreau cădurează de o veşnicie, fiindcă îl frigea pămîntul sub tălpi.CAMIL.P.

a-i frige pielea cuiva

a-i frige pielea cuiva, a-i face zile fripte cuiva; a se răzbuna pe cineva: mai rabdă, Harap-Alb, căci curăbdarea îi frigi pielea.CR.

a-i frige şerpi pe burtă

a-i frige (dracul) şerpi pe burtă (cuiva), 1) a fi nervos, arţăgos; 2) a fi foarte zgîrcit; 3) a-i face rău, a-i

crea neplăceri (cuiva).

a frige un miel tîlhăreşte a frige un miel tîlhăreşte, a frige mielul întreg, în pielea lui.

a frînge carul a frînge carul, (pop. ) a nu izbuti, a eşua.

a-şi frînge gîtul a-şi frînge gîtul, 1) a da faliment; 2) a muri.

a-şi frînge mîinile

a-şi frînge mîinile, a fi îndurerat, desnădăjduit, disperat; a se căi: suspina şi-şi frîngea mînele de ginere caacesta.URECHE.

a-i frînge turta a-i frînge turta (cuiva), (pop. ; glumeţ) a bate (pe cineva).

frumos de muc frumos de muc, (reg. ) foarte frumos.

frumos de pică

frumos (sau frumoasă) de pică, foarte frumos (sau frumoasă): neica-şi are ibovnică; şi e frumoasă depică.POP.

fudul de-o ureche fudul de-o ureche, surd.

a fugi ca de popă tuns a fugi (sau a se păzi) (de cineva) ca de popă tuns, a evita pe cineva.

a fugi ca din puşcă

a fugi (sau a ieşi, a se duce) ca din puşcă (sau ca împuşcat, ca puşcat), a fugi (sau a ieşi, a se duce) foarte

repede, glonţ.

a fugi ca dracul de tămîie a fugi (sau a se feri) ca dracul de tămîie (de cineva sau de ceva), a evita, a ocoli (pe cineva sau ceva).

a fugi ca tăunul cu paiul a fugi ca tăunul cu paiul, a fugi foarte repede: fuge şi Scaraoschi după ceilalţi, ca tăunul cu paiul.CR.

a fugi de acasă

a fugi de acasă, a pleca în lume; a-şi lua lumea în cap: hai ş-om fugi in lume, doar ni s-or pierdeurmele.EM.

fugi de-acolo! fugi de-acolo!, da de unde!, ce tot spui!

a fugi de-i pîrîie călcîiele

a fugi (sau a merge) de-i pîrîie (sau sfîrîie, îşi prăpădeşte) călcîiele, a fugi foarte repede, a fugi ca din

puşcă: abia mă arătam înaintea vrăjmaşului, şi să te ţii, pîrleo! îi sfîrîiau călcîiele dinaintea feţii mele.ISP.

a fugi de scapără picioarele

a fugi (sau a alerga) de (îi) scapără picioarele (sau călcîiele, potcoavele, pietrele), a fugi foarte repede,

din toate puterile: şi unde nu încep a fugi de-mi scăpărau picioarele. CR. ; fugea iepurele de-i sfîrîiaupicioarele.POP.

a fugi iepureşte a fugi iepureşte, a fugi repede (ca iepurele).

a-i fugi laptele a-i fugi laptele (cuiva), (despre femei) a-i seca sînul.

a fugi mîncînd pămîntul

a fugi (sau a alerga, a goni, a veni) mîncînd (sau rupînd) pămîntul sau a mîncapămînt(ul) (fugind sau

alergînd) sau a rupepămîntul în fugă, a fugi foarte repede: Aleargăde groaza pieirei bătut.Mănîncăpămîntul.COŞBUC.

Page 208: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-i fugi ochii

a-i fugi (sau a-i aluneca) (cuiva) ochii(după ceva sau după cineva), a-i plăcea, a dori foarte mult (ceva sau

pe cineva).

a-i fugi ochii în fundul capului

a-i fugi ochii în fundul capului (cuiva) sau a i se înfunda ochii în cap (cuiva), a fi foarte slăbit: i seturbură şi painginesc ochii, fugindu-i în fundul capului.POP.

a-i fugi pămîntul de sub picioare

a-i fugi (sau a pierde) pămîntul de sub picioare (cuiva), 1) a-şi pierde echilibrul: sui scăricica, intru, cînd... simt că-mi fuge pămîntul de sub picioare.CAR. ; 2) a fi pe punctul de a pierde o situaţie materială, socială

etc.

a-i fugi sîngele la cap a-i fugi sîngele la cap (sau la inimă)(cuiva), a se congestiona: mi-am simţit sîngele fugit spre inimă.SAD.a-i fugi sufletul a-i fugi sufletul (cuiva), a fi ca mort: îi trage un frecuş ..., de-i fugea sufletul din el.CR.a fulgera cu privirea a fulgera cu privirea (pe cineva), a-i arunca o privire scurtă şi ameninţătoare (cuiva).

aa fuma ca un şarpe

aa fuma ca un şarpe (sau ca o şerpoaică), a fuma mult, cu nesaţ: Alion Drugan se apucă să fumeze ca unşarpe.STANCU.

a fuma ca un turc a fuma ca un turc, a fuma foarte mult.

a-l fura Aghiuţă a-l fura Aghiuţă (pe cineva), a adormi profund: cum bău, îl şi fură Aghiuţă.ISP.

a fura ca în pădure

a fura ca în pădure (sau ca în codru, ca la drumul mare, ca în pădurea Vlăsiei), a fura fără teamă; a

jefui.

a fura cu ochiul

a fura cu ochiul (sau cu ochii, cu coada ochiului) (pe cineva), 1) a se uita pe furiş (la cineva): din cînd încînd cu ochiul eu te fur.EM. ; 2) a fermeca, a vrăji (pe cineva): cînd se uită la dînsul, parcă îl fură cuochii.POP.

a fura cu urechea

a fura cu urechea, a trage cu urechea: fur cu urechea pentru a mă încredinţa dacă [ei] vorbesc limbamumei mele.NEGR.

a fura cu zîmbetul

a fura cu zîmbetul, a cuceri cu zîmbetul: Rada, cînd o vezi, te fură cu necontenitul zîmbet şi cu a vorbelorcăldură.COŞBUC.

a-l fura gîndul

a-l fura gîndul (pe cineva), a cădea pradă gîndurilor; a se gîndi, a medita, a reflecta: te fură gînduri,omule, pentru mine? DOS.

a fura inima

a fura inima (sau mintea) (cuiva), a zăpăci (pe cineva), a-i lua minţile, a-i suci capul (cuiva): nimene numi-a furat inima ca hicleana asta de fată.POP.

a fura luleaua neamţului a fura (sau a lua, a prinde, a apuca) luleaua neamţului (cu zale cu tot), (pop. ) a se îmbăta.

a fura ochii

a fura ochii (sau vederile) (cuiva), a fascina, a fermeca (pe cineva); a lua ochii (cuiva): se lumina, ... de lefura vederile.CR.

a fura o sărutare

a fura o sărutare (sau un sărut) (cuiva), a săruta pe furiş (sau prin surprindere) (pe cineva): ţi-aş furatainic o sărutare.AL.

a fura oul de sub cloşcă

a fura (şi) oul (sau ouăle) de sub cloşcă (sau cloşca de pe ouă), 1) (despre hoţi) a fi foarte îndemînatic; 2)

(fig. ) a fi deosebit de isteţ, de şiret.

a fura sfîntul pe cineva

a fura (sau a lua) sfîntul (sau sfinţii) pe cineva, (reg. ) 1) a adormi, a dormi uşor: cum a pus capul jos, l-au luat sfinţii.POP. ; 2) a păţi ceva neplăcut: dacă nu-i fi şi cu draci oleacă, apoi cică te fură sfinţii şi iarnu-i bine.CR. ; 3) a fi moleşit de somn sau de hoţie; 4) a se îmbolnăvi; 4) a muri.

a-l fura somnul a-l fura somnul (pe cineva), a picoti, a aţipi (pe nesimţite); a adormi: de abia mă furase somnul.GHICA .. a fura turnul Colţei a fura (sau a vinde) turnul Colţei, a fi învinuit de o faptă imposibilă.

fură de stinge fură de stinge (sau de usucă, (reg. ) de pălăngeşte), fură permanent şi cu îndemînare.

furca drumului furca drumului, (pop. ) bifurcaţie, răspîntie.

Page 209: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

furca pieptului

furca pieptului, (anat. ) extremitatea inferioară a sternului: de oftat ce-am oftat tare, furca pieptului mădoare.POP. galben de gras, (iron. ) foarte slab, pe moarte: c-am rămas galbin de gras.POP.

gata să ... gata să ... (sau a ...), cît pe ce să ..., aproape să ...: era gata a o lovi.ISP.găina care cîntă seara nu se ouă dimineaţa găina care cîntă seara nu se ouă dimineaţa, vorbă multă, treabă puţină.

gălăgie ca-n iad

gălăgie (sau zgomot) ca-n (sau de) iad, gălăgie insuportabilă, infernală: în curtea morii era o gălăgie ca-niad.REBR.

a găsi acasă pe mutu a găsi acasă pe mutu, a găsi poarta încuiată.

a-şi găsi beleaua

a-şi găsi beleaua(saubuclucul,(reg.) bacăul, mantaua) (cu cineva) sau a da de belea (sau de bucluc) (cu

cineva), a o păţi, a o încurca, a da de dracul (cu cineva): nu mă faceţi din cal măgar, că vă veţi găsimantaua cu mine.CR.

a găsi capac la toate a găsi capac la toate, a avea răspuns la orice.

a găsi cu cale

a găsi (sau a afla, a crede) cu cale (sau de cuviinţă), a socoti nimerit, potrivit: guvernul acesta nu a găsitde cuviinţă - şi foarte bine a făcut - să nu ia nici o măsură excepţională de siguranţă publică.CAR.

a găsi dreptate cuiva a găsi dreptate cuiva, a da, a face dreptate cuiva: cred că şi judecata are să-mi găsească dreptate.CR.a găsi faţă a găsi faţă, (înv. ) a descoperi: i se găsi vina faţă.MOXA.a-l găsi gălbinarea a-l găsi gălbinarea (pe cineva), a face pe el de frică.

a găsi leacul

a găsi leacul, 1) a găsi remediul; 2) a găsi mijlocul de a rezolva ceva; 3) a găsi ac de cojocul cuiva, a-i veni

de hac cuiva: d-apoi las pe mine, că ţi-o găsi baba leacul! POP.a găsi noima a găsi noima, a găsi soluţia unei probleme; a descoperi sensul unui eveniment, al unui fenomen.

a-şi găsi omul

a-şi găsi omul (sau naşul, popa, lelea bărbatul), a da peste cineva pe care nu-l poţi amăgi, înşela, birui cu

una, cu două: se vede că-şi găseşte lelea bărbatul.POP.a găsi plăcinta gata a găsi plăcinta gata, a profita de munca altuia.

a-şi găsi potriva

a-şi găsi potriva, (reg. ) 1) (despre piese care se asamblează) a se potrivi, a se asambla cu o alta; 2) (despre

oameni) a-şi găsi naşul.

a găsi pricină

a(-i) găsi pricină (sau pricini) (cuiva), a(-i) găsi motiv sau pretext de ceartă (cuiva); (p.ext. ) a(-i) imputa,

a(-i) reproşa (pe nedrept) (cuiva ceva): unde-i dragoste puţină, lesne-i a găsi pricină.POP.

a-şi găsi prostul

a-şi găsi prostul, a-şi găsi omul pe care să-l poată înşela uşor, pe care să-l poată duce de nas: vrea să măprindă cu un plan subţire; dar nu şi-a găsit prostul! GALA.

a-şi găsi sfîntul

a-şi găsi sfîntul, (înv. ) 1) a-şi găsi naşul; 2) a găsi pe cineva gata să-i satisfacă toate dorinţele: degeaba, ţigane, nu ţi-ai găsit sfîntul.PANN.

a găsi tei de curmei

a găsi (sau a lega) tei(e) de curmei(e), 1) a găsi pretexte, subterfugii; a se fofila; 2) a înşira vorbe fără rost:

cuvinte căptuşite îngăima şi teie de curmeie pînă ce se văd ieşiţi din casă.POP. ; 3) a o duce greu, a fi

sărac.

a-i găsi tipicul a-i găsi tipicul, (reg. ) a-i găsi pricina, chiţibuşul, clenciul, chichiţa.

a-şi găsi un rost

a-şi găsi un rost, a-şi face o situaţie: porni de acasă unde o va învăţa Dumnezeu, ca să-şi găsească unrost.POP.

a găsi vreme

a găsi vreme (sau prilej) (de ...), a găsi momentul potrivit (pentru ...): boierii sta acolo de aştepta săgăsească vreme.NEC.

a se găti de horă a se găti de horă, a se îmbrăca cu haine de sărbătoare.

a găti o papară

a (i se) găti o papară (cuiva), a (i se) pregăti ceva rău (cuiva), a (i se) întinde o cursă (cuiva): mirosi camce papară i se găteşte.ISP.

Page 210: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a găuri pielea cuiva a găuri pielea cuiva, (pop. ) a împuşca pe cineva.

a se găvozdi bine a se găvozdi bine, (reg. ) a se îmbuiba, a se ghiftui cu mîncare.

get-beget coada vacii get-beget coada vacii, autentic, original.

a se ghionti cu cineva a se ghionti cu cineva, a se ciocni, a se lovi cu cineva.

a gini marginea a gini marginea, (arg. ) a fi atent (la ceva).

a gîdila la inimă a gîdila la inimă (pe cineva), a linguşi (pe cineva).

gîdilă-mă, să rîd! gîdilă-mă, să rîd!, n-ai haz, n-ai umor.

a-i gîndi bine cuiva

a-i gîndi bine (sau rău) cuiva sau a-i gîndi gînd bun (sau rău) cuiva, a avea gînduri, intenţii bune (sau

rele) faţă de cineva, a-i vrea binele (sau răul) cuiva: rău nu-ţi voiesc, ci bine-ţi gîndesc.PANN.a gîndi de rău pe cineva a gîndi de rău pe cineva, a bănui de fapte rele pe cineva.

gîscă bună de jumulit

gîscă (numai) bună de jumulit, persoană care poate fi exploatată, fraierită: ai găsit gîscă dejumulit.RUSSO.

gol făcăleţ gol făcăleţ, gol puşcă.

gol puşcă

gol (sau (înv. ) îmbrăcat) puşcă (sau pistol), 1) complet dezbrăcat, în pielea goală: vine dumnealui golpuşcă şi bea pînă se face tun.CAR. ; 2) (foarte) sărac; (extrem de) sărăcăcios: nici pat, nici masă, nimic ...;vine iarna şi noi tot goi puşcă sîntem.SAD.

gras ca gratia gras ca gratia, foarte slab.

gras ca pepenele

gras (sau învelit) ca pepenele (sau ca un pepene) sau gras pepene, foarte gras: şase boi ca pepenii, să ţi-imînce doftorii.POP.

gras ca tîrnul gras ca tîrnul, foarte slab.

gras cobză gras (ca o) cobză, slab şi bolnăvicios.

gras tobă gras tobă, (reg. ) slab.

a grăi bine de cineva

a grăi (de) bine de (sau pe) cineva, (înv. şi pop. ) a vorbi de bine pe cineva: grăiţi de bine pre ceia ce văblastămă.VARLAAM.

a grăi cu năpaste

a grăi cu năpaste, (înv. ) a năpăstui (pe cineva); a vorbi cu păcat: grăiesc cu năpaste şi ca nişte oamenicare nu pricep şi nu ştiu.NEC.

a grăi curmeziş a grăi curmeziş, (pop. ) a fi de altă părere, a contrazice.

a grăi de la inimă

a grăi (sau a spune, a striga) de la inimă, a vorbi, a spune, a striga din suflet, pe faţă, fără nici o reţinere:

drăguţa de la inimă grăia.POP.a grăi de price a grăi de price, (înv. ) a căuta ceartă: cătră soţ de ce dzîce nu grăiaşte de price.DOS.

a grăi pe cineva

a grăi pe cineva, (pop. ) a chema pe cineva, a i se adresa cuiva: la fereastră sus sărea şi pe nume măgrăia.POP.

a grăi pe ponturi a grăi pe ponturi, a vorbi afectat.

greu de cap

greu (sau gros) de cap, încet la minte: să dau şi cititorului celui mai gros de cap să-nţeleagă că răposatulde la spital este numai un nou costum al meu de paradă.CAR.

gros la ceafă gros la ceafă, (fig. ) bogat, cu influenţă.

gura bate curul gura bate curul,vorba nesocotită sepedepseşte.

gura îi meliţă gura îi meliţă, vorbeşte mult şi repede.

gura lumii

gura lumii (sau a oamenilor, a mahalalei, a satului, a tîrgului), clevetiri, bîrfe care circulă prin viu grai:

foaie verde lobodă, gura lumii-i slobodă.POP.gura păcătosului adevăr grăieşte gura păcătosului adevăr grăieşte, s-a trădat fără voie.

gură în gură gură în (sau la, cu) gură, prin înţelegere directă, de la om la om: să ne înţelegem gură în gură.ISP. gură nespălată gură nespălată, persoană flecară, care vorbeşte vrute şi nevrute.

Page 211: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

gură seacă gură seacă, (reg. ) persoană flecară: badea Teacă, gură seacă.POP.a se guri de ziuă a se guri de ziuă, (reg. ) a se crăpa, a se lumina de ziuă.

gurile rele gurile rele, bîrfitorii.

haida-de! haida-de!,fieşi aşa!,treacă-meargă:aida-de, nu se scrie la dînsa aşa ţigănie.DELAVR.haide, hai haide, hai sau haide, haide, lasă, vezi tu: haide, hai, parcă le văd cum or să mănînce păpara.AL.haină la două rînduri haină la două rînduri, haină cu două rînduri de nasturi.

haine de toată ziua haine de toată ziua (sau de purtare, de tăvăleală), îmbrăcăminte purtată în fiecare zi, haine de lucru.

hai să-ţi văd mersul! hai să-ţi văd mersul!, (pop. ) pleacă!,întinde-o de aici!

haită de cîine haită de cîine, cîine rău.

haram că ... haram că ..., (pop .) păcat că ...

haram de capul vostru!

haram de capul vostru!, halal de voi!: haram de capul vostru! de n-aş fi eu aici, aţi păţi voi şi mai rău!CR.

har Domnului! har Domnului!, slavă Domnului!, mulţumesc lui Dumnezeu!

harnic de mănîncă foc harnic (sau iute) de mănîncă foc, foarte harnic: patru telegari de mîncau foc.ISP.

a hărăţi pe cineva

a hărăţi pe cineva sau a se hărăţi cu cineva, a nu-i da pace cuiva; a se ciondăni, a se sfădi cu cineva; a

întărîta pe cineva.

hăt departe hăt departe, foarte departe.

a se hăţi cu cineva a se hăţi cu cineva, (reg. ) a se îmbrînci cu cineva.

hîrdăul lui Petrache hîrdăul lui Petrache, (fam .) arest, închisoare.

a se hîrîi cu cineva a se hîrîi cu cineva, a se ciondăni, a se ciorovăi cu cineva.

hodoronc -tronc

hodoronc (sau hodorog)-tronc, brusc, din senin, pe neaşteptate; (ni)tam-nisam: trînteşte vorba hodorog-tronc.PANN.

a holba ochii a holba ochii, a deschide ochii mari: ce holbezi aşa ochii la mine?holtei de cîine holtei de cîine, (înv. ) cîine fără stăpîn: ca nişte holtei de cîni leşinaţi.DIONISIE.hop de -o parte hop de (sau într)-o parte, (reg. ) (despre oameni) ţicnit, apucat, ieşit din minţi.

hor, hor, hor, pentr-un topor hor, hor, hor, pentr-un topor, (pop. ) a se certa pentru fleacuri.

hotărît lucru hotărît lucru, cu siguranţă: hotărît lucru, înapoi nu m-oi mai întoarce.POP.

a hrăni cu miez de nucă

a hrăni (sau a creşte) cu miez de nucă (pe cineva), a răsfăţa (pe cineva): să vină la mine, că l-oi hrăni cumiez de nucă.EM.

a se hrăni cu vînt a se hrăni cu vînt, a nu avea ce mînca.

a hurui la pistoale a hurui la pistoale, a descărca pistoalele, făcînd zgomot mare.

i-a adunat Dumnezeu potecile i-a adunat Dumnezeu potecile, (reg. ) a murit.

iaca aşa

iaca aşa, în felul acesta, precum v-am spus; simplu de tot: şcoalele cele mari nu se fac numai iac-aşa,venind şi plecînd.SL.

i-a cîntat cucul în casă i-a cîntat cucul în casă, a rămas singur cuc.

i-a cîntat popa aghiosul i-a cîntat popa aghiosul, a murit, l-au înmormîntat.

i-a crescut păr în palmă i-a crescut păr în palmă, nu face nimic; pute de leneş ce e.

i-a ieşit pămîntu-n faţă i-a ieşit pămîntu-n faţă, e pămîntiu la chip.

i-a intrat barba-n gură i-a intrat barba-n gură, e pe moarte.

ia-l de unde nu-i ia-l de unde nu-i, a dispărut, s-a făcut nevăzut, s-a topit.

ia loc! ia loc!, şezi!: ia loc şi dumneata pe unde ăi găsi.POP.i-a luat cînepa apa i-a luat cînepa apa, (pop. ) a găsit ce-a căutat.

ia mai slăbeşte-mă! ia mai slăbeşte-mă!,mai lasă-mă înpace!

Page 212: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

ia-mă încet! ia-mă (sau ia-o) încet!, 1) nu mă grăbi!, nu mă zori!; 2) spune pe îndelete!

i-a pierdut dracul măsura i-a pierdut dracul măsura sau i-a uitat Dumnezeu măsura, (pop. ; despre oameni) e foarte înalt.

i-a pierit glasul

i-a pierit glasul, nu mai are ce răspunde, a pus botul pe labe: cum se face că tocmai acum ţi-a pieritglasul? GALA .

i-a pus Dumnezeu mîna în cap i-a pus Dumnezeu mîna în cap, a dat norocul peste el.

iarbă rea iarbă rea,1) buruiană (otrăvitoare); 2)(fig. ) om rău, primejdios.

iarnă cu şapte cojoace iarnă cu şapte cojoace,iarnă foartegrea.

ia seama! ia seama!, fii atent, bagă de seamă!: ia seama, să nu te împiedici!ia şaua la spinare! ia şaua la spinare!, pleacă (numaidecît)!, şterge-o!: ia şeaua la spinare, băiete! BRĂESCU.ia-te de mînă cu el! ia-te (sau poţi să te iei) de mînă cu el! sau puteţi să vă luaţi de mînă!, vă potriviţi (la rele)!

i-au fătat ploşniţele i-au fătat ploşniţele, (fam. ) după ce că e sărac, mai e şi mînă spartă.

i-au mas şoarecii în pîntece

(parcă) i-au mas şoarecii (sau o cireadă de boi) în pîntece, are o foame de lup: mai aşteaptă, doar n-amas o cireadă de boi în pîntecele tău.CONTEMP.

i-a venit iapa la hăţ i-a venit iapa la hăţ, s-a chivernisit, o duce bine.

ia vezi! ia vezi!, bagă de seamă!, fii atent! nu te obrăznici!

ibostea banilor ibostea banilor (sau argintului), (înv. ) zgîrcenie, arghirofilie.

ici colo

ici (şi) colo (sau colea) sau pe (sau ba) ici, pe (sau ba) colo (pe colea), din loc în loc, pe alocuri; din cînd

în cînd: ici şi colea a ei haină s-a desprins din sponci.EM.icre-verzi icre-verzi, lucruri inexistente, imaginare: să nu mai umble, ca un pierde-vară, după icre verzi.ISP.ieftin ca braga ieftin ca braga, foarte ieftin.

ieftin iei, ieftin porţi ieftin iei, ieftin porţi, cumperi lucruri ieftine şi puţin rezistente.

ieri-seară

ieri-seară sau ieri-seara, în timpul serii precedente; aseară: am primit ieri-seară, duminică, laconica tascrisoare.CAR.

iertare de vamă iertare de vamă, (înv. ) scutire de vamă.

iese la spălat iese la spălat, (fam. ) trece, se uită: nu fi, bade, supărat, supărat şi mîniat, oful iese la spălat! POP.

a-i ieşi ceva

a-i ieşi ceva (cuiva), 1) a-i apărea ceva (cuiva), a se căpăta, a se pricopsi cu ceva: ce blîndă mi-a ieşit petrup! CR. ; 2) a-i reuşi ceva: nu i-a ieşit afacerea.

a ieşi afară a ieşi afară, a se căca, a defeca.

a ieşi afară cu udul a ieşi afară cu udul, a se pişa.

a ieşi basma curată

a ieşi (sau a scoate pe cineva) basma (sau batistă) curată, a scăpa (sau a scoate pe cineva) cu bine dintr-o

încurcătură; a trece (sau a face să treacă cineva) drept nevinovat: a vuit presa, dar tovarăşii de partid nu l-au lăsat la greu şi l-au scos basma curată .

a-i ieşi bine

a-i ieşi (de sau înde) bine (cuiva), a-i merge bine, a-i reuşi (o afacere) (cuiva): toate învăţăturile lui îi ieseînde bine.ISP.

a ieşi ca ogarul din iarnă a ieşi ca ogarul (sau ca cîinele) din iarnă, a fi foarte slab, numai pielea şi oasele.

a ieşi ca păduchele

a ieşi ca păduchele (înainte sau în frunte), a încerca să se evidenţieze cu orice preţ; a inoportuna: beţivul iese la iveală ca păduchele în frunte.POP.

a ieşi cătră Dumnezeu a ieşi cătră Dumnezeu, (înv. ) a muri: au eşit cătră Dumnezeu.DOS .

a ieşi cu capul gol a ieşi cu capul gol, (fam. ) a ieşi (afară) cu capul descoperit: pune-ţi căciula! nu ieşi cu capul gol!

a ieşi cu coada între picioare

a ieşi (sau a pleca, a fugi, a se duce, a se întoarce) cu coada între picioare (sau între vine), a ieşi (sau a

pleca, a fugi, a se duce, a se întoarce) umilit, ruşinat: [dracul] îşi ia coada între vine şi se întoarce lastăpînu-su.CR.

a ieşi cu dosul la oameni a ieşi cu dosul la oameni, a se purta necorespunzător în lume.

Page 213: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-i ieşi cu gol

a-i ieşi cu gol(ul) (sau cu sec) (cuiva), (pop. ) a-i ieşi înainte cu un vas gol (prevestitor de insucces)

(cuiva); a-i purta ghinion (cuiva).

a ieşi cu picioarele înainte a ieşi cu picioarele (sau cu tălpile) înainte, a muri (şi a fi dus la groapă).

a ieşi cu obraz curat

a ieşi (sau a scăpa, a o scoate) cu obraz curat (sau cu faţa curată), a ieşi onorabil dintr-o situaţie dificilă:

dar nici Satana nu scăpă cu faţa curată.POP.

a-i ieşi cu ocaua înainte a-i ieşi cu ocaua înainte (cuiva), a-i da să bea (cuiva): beţivului şi dracul îi iese cu ocaua înainte.NEGR.

a-i ieşi cu plin

a-i ieşi cu plin(ul) (cuiva), (pop. ) a-i ieşi în cale cu un vas plin (semn de noroc) (cuiva); a fi de bun augur;

a-i purta noroc (cuiva).

a ieşi cu vorba înaintea cuiva

a ieşi cu vorba înaintea cuiva, a deschide vorba, discuţia: cum erau să iasă ele cu vorba înaintea tatăluilor? CR.

a ieşi deasupra a ieşi deasupra, (fam .) 1) a ieşi basma curată; 2) a avea cîştig de cauză.

a ieşi de sub teasc

a ieşi (sau (înv. ) a scăpa) de sub teasc, a ieşi de sub tipar: mai în toate zilele ies de sub teasc cărţi înlimba românească.KOG.

a-i ieşi din cap a-i ieşi din cap (cuiva ceva), a uita (de cineva sau ceva).

a nu-i ieşi din cap a nu-i (mai) ieşi din cap (cuiva ceva), a nu (mai) putea uita (ceva), a-şi aminti mereu (de ceva).

a ieşi din comun a ieşi din comun, a se distinge, a se evidenţia, a se remarca.

a ieşi din făgaş

a (nu) ieşi din făgaş, a (nu)-şi părăsi obiceiurile: a-şi vedea patria ieşită din făgaşul putred în care zace desecoli.AL.

a-şi ieşi din fire

a-şi ieşi din fire, a nu se mai putea stăpîni, a-şi pierde controlul, a-şi ieşi din pepeni: apoi, nu mă fă să-miies din fire, că n-are să-ţi placă! POP.

a ieşi din impas a ieşi (sau a scăpa) din impas, a depăşi o situaţie dificilă, grea: prilejul de a scăpa din impas.MAIOR.

a ieşi din încurcătură

a ieşi (sau a scoate pe cineva) din încurcătură, a ieşi (sau a scoate pe cineva) cu bine dintr-o situaţie

dificilă; a depăşi (sau a ajuta pe cineva să depăşească) un moment greu.

a ieşi din lume a ieşi din lume, a muri.

a-şi ieşi din minte

a-şi ieşi din minte (sau din minţi), 1) a-şi pierde cumpătul, răbdarea: faci să-mi ies din minţi.EM. ; 2) a

înnebuni: mi-a necinstit fata cu sila, bătînd-o pînă şi-a ieşit din minţi.FIL.a ieşi din modă a ieşi din modă, a nu mai fi la modă, a se demoda.

a-şi ieşi din ori

a-şi ieşi (sau a scoate pe cineva) din ori, (reg. ) a-şi ieşi (sau a face pe cineva să-şi iasă) din pepeni: scos din ori priveşte stăpînul şi grăbeşte.COŞBUC.

a ieşi din pămînt

a ieşi (sau a se ivi, a răsări, a apărea) (ca) din pămînt (din iarbă verde), a apărea brusc, pe neaşteptate:

ei, bată-te să te bată, că tare m-ai speriat răsărind aşa ca din pămînt! POP.

a-şi ieşi din păreri

a-şi ieşi din păreri, (reg. ) a se lămuri, a se lumina: îţi spui că ţ-e greşit planul şi-ţi ieşi din astepăreri.PANN.

a ieşi din pelinci

a ieşi (sau a fi scos) din pelinci, a depăşi vîrsta alăptării; (p.ext. ) a fi foarte tînăr (şi lipsit de experienţă):

copilandru abia scos din pelinci.AL.

a-şi ieşi din pepeni

a-şi ieşi (sau a scoate pe cineva) din pepeni (sau din pepene), a-şi pierde (sau a face pe cineva să-şi

piardă) calmul, răbdarea; a (se) înfuria: Cănuţă şi-a ieşit din pepene.CAR.a-şi ieşi din piele a-şi ieşi din piele, (pop .) 1) a-şi ieşi din fire; 2) a fi foarte bucuros, a nu mai putea de bucurie.

a-şi ieşi din răbdări

a-şi ieşi (sau a scoate) din răbdări (sau din răbdare, din toate răbdările) (pe cineva), a (se) enerva; a-şi

ieşi (sau a scoate pe cineva) din pepeni: oricît de blajin să fie omul, îl scoateţi din toate răbdările.CAR.

Page 214: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a ieşi din răboj

a(-şi) ieşi (sau a scoate pe cineva) din răboj (afară), a-şi ieşi (sau a scoate pe cineva) din fire, din pepeni,

din ţîţîni: să mă faci ... să-mi ies din răbuş afară.CR.a-şi ieşi din rezon a-şi ieşi din rezon,(înv. )a-şi ieşi dinminţi: femeia în lipsa-ţi din rezonu-şi va ieşi.PANN.

a-şi ieşi din sărite

a-şi ieşi din sărite sau (pop. ) a(-şi) pierde sărita, a nu se mai putea stăpîni, a se înfuria, a-şi pierde

cumpătul: în desperarea pe care le-a pricinuit-o căderea lor meritată de la putere, apilpisiţii conservatorişi-au pierdut cu desăvîrşire sărita.CAR.

a-şi ieşi din sine

a-şi ieşi din sine, (înv. ) a nu se mai comporta normal; a-şi pierde cumpătul, a se pierde cu firea: de ce temînii pre mine, căci mă pierd cînd cat la tine şi-mi ies cu totul din sine. CONACHI.

a ieşi din uz a ieşi din uz, a fi demodat, depăşit; a nu mai (putea) fi folosit: această bancnotă a ieşit din uz.a-i ieşi după plac a-i ieşi după plac, a-i reuşi după dorinţă.

a ieşi înainte a ieşi înainte, 1) a ieşi cel dintîi; 2) a se distinge, a se remarca.

a ieşi înainte

a ieşi (sau a se duce) înainte(a) (sau în calea) (cuiva), 1) a întîmpina pe cineva: cum l-au văzut tovarăşii, i-au ieşit înainte de departe.POP. ; 2) a răsări în calea cuiva:poate să-ţi iasă în cale vrun iepure.CR.

a ieşi în întîmpinarea cuiva

a ieşi în (sau (înv. şi pop. ) întru, la) întîmpinarea (sau (înv .) tîmpinarea) cuiva sau (înv. ) a ieşi la

tîmpinare, a ieşi înaintea cuiva; a întîmpina pe cineva: văzînd fetele acestea că cineva vine la dînsele, i-auieşit întru întîmpinare.POP.

a ieşi în poiană a ieşi (sau a merge, a se duce) în (sau la) poiană, (pop. ) a defeca (şi a urina).

a ieşi în priveală

a ieşi (sau a se afla) în priveală sau a face priveală, (înv. ) a privi, a asista: îşi înălţă harapnicul,alungîndu-şi neamul care ieşise în priveală.SAD.

a ieşi în relief

a ieşi (sau a scoate, a pune, a reieşi) în relief (sau în evidenţă), 1) a fi proeminent; 2) a (se) evidenţia, a

(se) remarca, a (se) distinge, a (se) releva: subiectul nu reiese destul în relief pe fondul clarobscur alşcoalei germane.MACED.

a ieşi la covrigi a ieşi (sau a scoate pe cineva) la covrigi, (fam. ) a deveni (sau a face să devină) foarte sărac.

a ieşi la gol a ieşi la gol, a ieşi în cîmp liber, la larg.

a ieşi la hat cu cineva a (nu) ieşi la hat cu cineva, a (nu) ieşi la un capăt, la o înţelegere cu cineva.

a ieşi la horă a ieşi la horă, a avea vîrsta potrivită pentru a merge la joc în sat.

a ieşi la larg

a ieşi la larg(ul), 1) a ajunge în cîmp deschis; 2) a se simţi liber, nestingherit de nimic: era acum ieşit lalarg.POP.

a ieşi la liman

a ieşi la liman, 1) a ajunge la ţărm; 2) (fig. ) a scăpa cu bine dintr-o situaţie dificilă, dintr-o primejdie: îl încolţiseră creditorii, dar pînă la urmă a ieşit la liman.REBR. ; 3) (fig. ) a ajunge la o situaţie mai bună.

a ieşi la lume

a ieşi la lume, 1) a ajunge la lumină, la loc deschis: cercam un vad să ies la lumea largă. EM. ; 2) a ieşi la

oameni.

a ieşi la lumină

a ieşi (sau a da, a scoate) la lumină (sau la iveală, (înv. ) la arătare), 1) a (se) arăta, a (se) vădi, a (se) da

pe faţă, a (se) da în vileag: va ieşi la lumină mişelia ţigăncii.POP. ; 2) a ieşi cu bine (sau a scoate pe cineva)

dintr-o situaţie grea; 3) a deveni public, a publica, a da publicităţii: Al. Russo, Vasile Alecsandri scot lalumină poesia poporului.IORGA.

a ieşi la mal a ieşi la mal, a o scoate la capăt.

a ieşi la oameni a ieşi la (sau între) oameni sau a ieşi în (sau la) lume, a frecventa societatea, a se arăta în lume.

a ieşi la obraz

a ieşi (sau a scoate pe cineva) la obraz(e), a se distinge, a avansa (sau a ajuta pe cineva să avanseze) pe

scara socială, a (se) boieri: îl trămit la domnia-ta, ca să se mai roadă, să poată ieşi şi el, mîne, poimîne, laobraze.FIL.

Page 215: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a ieşi la pensie a ieşi (sau a se retrage, a scoate pe cineva) la pensie, a (se) pensiona: ieşise la pensie ca judecător.SAD.a ieşi la pepeni a ieşi (sau a ajunge) la pepeni, (fam. ) a face o afacere proastă, a nu reuşi într-o acţiune; a sărăci.

a ieşi la săvîrşit

a ieşi la săvîrşit, (înv. ) a reuşi să isprăvească, să termine ceva: îi arată că acesta lucru la săvîrşit va puteaieşi.CANT.

a ieşi la selamet

a ieşi (sau a o scoate) la selamet, (înv. ) a (se) rezolva în mod favorabil o problemă, o situaţie etc.; a scăpa

dintr-o primejdie; a ajunge la o situaţie mai bună, a ieşi la liman: i-au dat o sumă dă bani cînd au luatsemeşiia de la Bucureşti: bacalăm la ce selamet vor să o scoaţă! că treaba ... merge pedos. (a.1820).IORGA.

a ieşi la socoteală a ieşi la socoteală, a ajunge la un rezultat, la o concluzie.

a ieşi la spălat

a ieşi la spălat, 1) (despre pete) a se curăţa; 2) (despre ţesături) a se decolora; 3) (despre culorile din

ţesături) a se dizolva în apă.

a ieşi la ţeft a ieşi (sau a scoate) la ţeft, (pop. ) a da în vileag, a ieşi la iveală.

a ieşi la văpsea a ieşi la văpsea, (reg. ) a izbuti, a reuşi.

a ieşi la zăbrele a ieşi la zăbrele, (pop. ) a ieşi la poartă.

a -i ieşi media a (nu)-i ieşi (sau a (nu) avea) media, (despre elevi) a (nu) obţine medie de trecere.

a-i ieşi mestecenii a-i ieşi mestecenii (cuiva), (reg. ) a încărunţi.

a ieşi mincinos

a ieşi mincinos (sau de minciună), a rămîne de minciună, a fi proroc mincinos: toate prorocirile ... ieşirăde minciună.BĂLC.

a nu ieşi nici mort din ...

a nu ieşi nici mort (sau nici în ruptul capului) din ..., a nu-şi schimba convingerile, obiceiurile; a o ţine

una şi bună: din ce ştie ea, [gloaba] nu vrea să iasă nici moartă.CAR.

a-i ieşi ochii din cap

a-i ieşi ochii (sau sufletul) din cap (cuiva), 1) a i se umfla, a i se bulbuca ochii (cuiva); a fi exoftalmic; 2) a

depune un efort foarte mare, la limita puterilor omeneşti; a se speti muncind; 3) a aştepta foarte mult.

a-i ieşi pasienţa

a-i ieşi pasienţa (cuiva), (fam .) a duce la îndeplinire un plan ambiţios şi nesigur; a izbuti, a reuşi: cum, necum, i-a ieşit pasienţa: a făcut rost de bani.

a-i ieşi pămîntul în faţă a-i ieşi pămîntul în faţă, a fi pămîntiu la faţă.

a-i ieşi părul prin căciulă

a-i ieşi (sau a-i trece) părul prin căciulă (sau prin cuşmă) (cuiva), 1) a face eforturi deosebite, pînă la

limita răbdării: pînă ce cîştigăm francul, ne iese părul prin căciulă.SAD. ; 2) a i se urî să aştepte (cuiva); 3)

a fi sărac lipit pămîntului.

a ieşi pîrîş

a ieşi pîrîş (asupra cuiva), (înv. ) a pîrî, a reclama pe cineva: eşind pîrîş Ioniţă Talpă asupra luiGhervasie.URIC.

a ieşi prost a ieşi prost (sau rău), a lua o întorsătură neplăcută: în cele din urmă, lucrurile ieşiseră destul de prost.a ieşi proţap înainte a ieşi proţap înainte, a se băga în faţă.

a ieşi puşcă

a ieşi (sau a scăpa, a fugi, a pleca, a se duce) (ca din) puşcă, a ieşi (sau a scăpa, a fugi, a pleca, a se duce)

în cea mai mare grabă, foarte repede, imediat, de-a dreptul: trase ivărul uşii şi să duse puşcă la gard.DELAVR.

a-i ieşi rău a-i ieşi rău (sau de-a-ndoaselea) (cuiva), a-i merge rău, a nu-i reuşi (o afacere) (cuiva).

a-i ieşi sufletul

a-i ieşi sufletul (cuiva), 1) a muri; 2) a nu mai putea, a fi sleit de puteri: să bată caii şi să-i gonească, pînăsă le iasă sufletul.POP.

ieşit din comun ieşit din comun, neobişnuit.

ieşit din gînd ieşit din gînd, (înv. ) scos din minţi, nebun.

Page 216: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

ieşit din minţi ieşit din minţi (sau din minte), nebun: şi-a pierdut cumpătul: rîdea ca un ieşit din minte.DRĂGHICI.

ieşit din modă

ieşit din modă, (înv. ) desuet, demodat: biata mamă, iubind pe fetiţa sa cu tot focul dragostei părinteşti,lucru ieşit din modă în zilele noastre ...NEGR.

ieşiţi toţi dintr-un tipar

ieşiţi toţi dintr-un (sau după un) tipar, pe acelaşi calapod: ridicase de pe lespezi ceaunul uriaş ... şi dintiparul lui negru şi fierbinte se rostogoli, ca o stîncă ruptă din munte, o gigantică mămăligă.HOGAŞ.

a-i ieşi un sfînt din gură a-i ieşi un sfînt din gură (cuiva), a spune o vorbă potrivită: parcă ţi-a ieşit un sfînt din gură! CR.

a ieşi untul din cineva

a ieşi (sau a scoate) untul din cineva, (pop. ) a munci pînă la epuizare, a stoarce de puteri pe cineva:

hămăliseră sărmanii de ieşise untul din ei.CEZAR.P .

a-i ieşi vorba din gură a-i ieşi vorba din gură (cuiva), a spune ceva fără voie, a scăpa o vorbă.

a imita scrisul cuiva a imita scrisul (sau semnătura) cuiva, a contraface, a plastografia scrisul (sau semnătura) cuiva.

impozitul sîngelui impozitul sîngelui, (înv. ) obligativitatea serviciului militar.

a induce în eroare

a induce în eroare (pe cineva), a înşela, a amăgi (pe cineva): inducînd astfel în eroare opiniapublică.BOL.

inimă albastră

inimă albastră, 1) suflet trist; melancolie, întristare, jale: doinele sînt cîntece de inimă albastră ; 2) necaz,

mînie.

inimă de aur inimă de aur, om foarte bun la suflet.

inimă rea inimă rea, mîhnire, întristare: a murit de inimă rea.

a insufla încredere

a insufla încredere (cuiva), a da curaj, a îmbărbăta (pe cineva): faţa lui tînără şi bărbătească insuflaîncredere.NEGR.

interesul poartă fesul interesul poartă fesul, banul este totul în lume.

a intra boala în cineva a intra boala în cineva, a se îmbolnăvi: intră boală în trupu lu [i] Cain.CORESI.a intra ca-n brînză a intra ca-n brînză (undeva), a pătrunde foarte uşor (undeva).

a intra chezaş a intra chezaş, (înv. ) a accepta să fie chezaş.

a intra cumpărător a intra cumpărător, (înv. ) a se oferi să cumpere ceva: au intrat spăt. Cuza cumpărător.URIC.a intra epitrop a intra epitrop, (înv. ) a primi însărcinarea de epitrop: a intrat epitrop.PRAV.a intra în agonie a intra în agonie, a începe lupta cu moartea.

a intra în atingere cu cineva a intra în atingere cu cineva, a lua legătura, a fi în contact cu cineva.

a intra în belea

a intra în belea (sau în chichion, în încurcătură, în necaz), a da peste un necaz, a avea de îndurat un

neajuns, o neplăcere: acum iaca în ce chichion am intrat.CR.

a intra în cheltuială a intra în cheltuială (sau cheltuieli), a face cheltuieli: te-ai hotărît a intra în cheltuiala unei nunţi? AL.

a intra în chibzuri

a intra în (sau la) chibzuri, a cădea pe gînduri, a se frămînta: nu mai puţin şi împăratul intră la chibzuri,cum ar face să prinză pe aceşti hoţi cutezători.ISP.

a intra în combinaţie cu cineva a intra în combinaţie cu cineva, a face un aranjament, a se asocia cu cineva.

a intra în competiţie a intra în competiţie, a concura.

a intra în conflict cu cineva a intra în conflict cu cineva, a avea un diferend, a se certa cu cineva.

a intra în delă a intra în delă, a intra în necazuri, a da de dracul.

a intra în fabrica cuiva a intra în fabrica cuiva, (fam. ) a fi certat, muştruluit, pedepsit de cineva.

a intra în foc a intra în foc, a intra în luptă.

a intra în foc a intra în foc (pentru cineva), a se expune unui mare pericol pentru cineva; a garanta pentru cineva.

Page 217: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a intra în graţiile cuiva

a intra în graţiile (sau în favorurile) cuiva, a cîştiga bunăvoinţa cuiva: avusese o lungă vorbă cu Moţoc,care intrase iar în favor.NEGR.

a intra în groază a intra în groază, (înv .) a se îngrozi.

a intra în grozile morţii a intra în grozile morţii, a fi cuprins de groaza morţii apropiate: intră în grozile morţii.ISP.a intra în joc a intra în joc (sau în horă), a se încurca într-o treabă.

a intra în judeţ

a intra în judeţ (sau în judecată) (cu cineva), a se judeca (cu cineva): şi nu intra în giudeţ cu şerbultău.PSALT.

a intra în materie

a intra în materie, (despre conferenţiari) a începe expunerea subiectului conferinţei; a aborda miezul

chestiunii.

a intra în mormînt a intra în mormînt, a muri.

a intra în obicei a intra în obicei, a deveni obişnuinţă.

a intra în panică a intra în panică, a se alarma, a se speria foarte tare.

a intra în păcat

a intra (sau a cădea) în păcat sau a da în păcat, 1) a comite o faptă condamnabilă, a greşi, a păcătui: ia adu-ţi aminte bine şi nu intra în păcat.PANN ; 2) (spec. ) a comite o crimă: lipseşti din ochii mei, că întruacuş într-un păcat! AL.

a intra în pămînt a intra în pămînt, 1) a muri; 2) a dispărea: parc-au intrat în pămînt.CR.

a intra în pămînt de frică

a intra în pămînt de frică (sau de ruşine), a fi foarte speriat sau ruşinat: iară eu intram în pămînt deruşine.CR.

a intra în putrefacţie a intra în putrefacţie, a începe să putrezească.

a intra în salce a intra în (sau a ieşi din) salce, (pop. ) a începe (sau a termina) un tratament cu ceaiuri de salce.

a-i intra în sînge a-i intra în sînge (ceva cuiva), a deveni o obişnuinţă.

a intra în spital a intra în spital, a se interna în spital.

a intra în sufletul cuiva a intra în sufletul cuiva, 1) a agasa (cu amabilităţile) pe cineva; 2) a deveni drag cuiva.

a intra în tain a intra în tain, (reg. ) a ajunge într-o situaţie bună.

a intra în tocmeală

a intra în (sau la) tocmeală (sau tocmeli), a cădea la învoială, a se pune de acord, a accepta condiţiile

cerute: aşa s-a hotărît să intre la tocmeală, crezînd că doar l-o împăca.GHICA.a intra într-un partid a intra într-un partid, a se înscrie în-tr-un partid.

a intra în voie cuiva

a intra în voie (sau în plac, în placul, în voia) cuiva, 1) a-i da ascultare (cuiva); a-i face pe plac (cuiva):

[pe animalele] care i se părea că nu-i intră în voie, le biciuia şi nu le da de mîncare.POP. ; 2) a fi agreabil

cuiva, a corespunde exigenţelor cuiva: sper că-ţi voi fi brodit gustul, [că] îţi voi fi intrat cu totul înplac.OD.

a intra în vorbă

a intra în vorbă (sau în discuţie) (cu cineva), 1) a începe o convorbire (cu cineva): am intrat în vorbă cudînsa ş-am aflat că e de aici din tîrg.AL. ; 2) a curta o fată: intrînd în vorbă, fata ... îi întoarce capul.CR.

a intra la apă

a intra la apă, 1) (despre ţesături) a-şi reduce dimensiunile după spălare; 2) (despre oameni) a intra în

belea, în necaz.

a intra la gînduri

a intra la gînduri (sau la grijă, la griji, la idei, la idee) sau a se lua de gînduri, a se îngrijora, a se

nelinişti; a deveni bănuitor, suspicios: ştii că eu nu intru la idee cu una, cu două.CAR. ; azi aşa, mîine aşa,pasările se luaseră de gînduri.POP.

a intra la mijloc a intra la mijloc, a interveni: au intrat la mijloc să-i desparţă.PRAV.a intra la răcoare a intra la răcoare, (pop. ) a face puşcărie.

a intra la spălat a intra la spălat, (despre ţesături) a intra la apă.

a intra la stăpîn a intra la stăpîn, 1) a slugări; 2) a fi sub influenţa cuiva.

Page 218: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a intra mesa

a intra (sau a cădea, a băga) mesa, (fam. ) 1) a intra (sau a băga pe cineva) într-o încurcătură, într-o belea:

am intrat mesa, se văicări el.CAR. ; 2) a se păcăli.

a intra pe mîna cuiva a intra pe mîna cuiva, a fi la discreţia cuiva.a intra pe o ureche şi a ieşi pe cealaltă a(-i) intra pe o ureche şi a(-i) ieşi pe cealaltă, a nu fi atent, a fi distrat; a nu da importanţă.

a intra platcă

a intra (în) platcă, (înv. ) 1) a pierde o partidă la jocul de cărţi: izbucneau în rîs sau înjurături, după cumintrau platcă saunu.AL. ; 2) a avea de plătit o datorie: am intrat în platcă de 250 fr., căci am trebuit să iauo datorie a lui pe seama mea.BĂLC.

a-i intra raţa în traistă

a-i intra raţa în traistă (cuiva), a i se face frică, a o băga pe mînecă: logofătului îi intrase raţa în traistă,cînd auzi de bărbat.ISP.

a intra slugă

a intra (sau a se băga) slugă (la cineva), a se angaja slugă (la cineva); a munci (pentru cineva): fă-te căeşti om sărman şi că umbli să te bagi slugă.POP.

a intra sub judecată a intra sub judecată, (înv. ) a fi dat în judecată: de nu va face aşa, atunci întră sub judecată.PRAV.a-i intra şarpele în pungă a-i intra (cuiva) şarpele în pungă, a nu avea bani.

a intrat murga în sat a intrat murga în sat, s-a înserat.

a intrat nora în blide a intrat nora în blide, (despre femei) e tare neîndemînatică la treburile gospodăreşti.

a-i intra un cuţit la inimă a-i intra un cuţit la inimă (cuiva), a-l trece un fior rece (pe cineva).

a intra vremea în sac a intra vremea (sau zilele) în sac, a trece vremea: răbdare, tînărule, n-a intrat vremea-n sac! CAR.ironia sorţii ironia sorţii (sau soartei), jocul neaşteptat al sorţii: iată ironia soartii! CAR.a i se isprăvi zilele cuiva a i se isprăvi zilele cuiva, a muri.

a iubi ca ochii din cap

a iubi (pe cineva) (sau a-i fi drag cuiva) ca (sau mai mult decît) ochii din cap (sau lumina ochilor), a

iubi foarte mult pe cineva: îşi iubeşte nevasta ca ochii din cap.CAR.iute de cur iute (sau rea) de cur, (pop .; despre femei) desfrînată, curvă.

iute de pumn iute de pumn, bătăuş: un sergent sanchiu şi iute de pumn.GALA.iute foc iute foc sau foc de iute, foarte harnic, foarte repede: aceasta era foc de harnică.CR.iute la maţe iute (sau strîmt) la maţe, (reg. ) arţăgos.

iute la mînie iute (sau grabnic, rău) la mînie, iritabil, irascibil: ei, Doamne, ce rea eşti la mînie! COŞBUC.iute şi degrabă iute şi degrabă, imediat, îndată.

a-şi iuţi pasul a-şi iuţi pasul, a fugi.

a-şi izbîndi asupra cuiva

a-şi izbîndi asupra cuiva, (pop. ) a se răzbuna (pe cineva): bietul iepure se hotărî să-şi izbîndească asupraursului.POP. îi curge untura (sau îi dă grasul) pe nas, (glumeţ) e foarte slab.

îi dă necazul de nod îi dă necazul de nod, este foarte necăjit, nenorocit.

îi mănîncă cîinii din traistă

îi mănîncă cîinii (sau raţele) din traistă (sau din buzunar), 1) este foarte mic de statură; 2) e bleg, prost:

era un om din aceia căruia-i mîncau cîinii din traistă.CR.îi ninge şi plouă (parcă) îi ninge şi (îi) plouă sau (parcă) îi plouă şi (îi) ninge, e veşnic supărat, posomorît, posac.

îi ştiu eu buba îi ştiu eu buba, ştiu eu ce îl doare.

îi trec mulţi bani prin mîini îi trec mulţi bani prin mîini, cheltuieşte fără socoteală, e un risipitor.

îl împunge orzul îl împunge (sau înţeapă) orzul (sau ovăzul), (reg. ) îi merge (prea) bine, e îmbuibat.

îl mănîncă palma dreaptă

îl mănîncă palma dreaptă (sau stîngă), are o senzaţie de mîncărime în palma dreaptă (sau stîngă), semn că

va trebui să dea (sau să primească) o sumă de bani.

a îmbăta cu apă rece

a (se) îmbăta cu apă rece (sau de cap), a (se) amăgi; a-i da cuiva (sau a-şi face) iluzii nemotivate; a duce

(sau a se lăsa dus) cu vorba; a crede (sau a lăsa pe cineva să creadă) că tot ce zboară se mănîncă.

Page 219: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a se îmbăta turtă

a se îmbăta (sau a se face, a se cocli) turtă (sau criţă), a se îmbăta foarte tare: visase că l-a avansat şi s-aîmbătat turtă de bucurie.REBR.

a îmbătrîni degeaba

a îmbătrîni degeaba, a nu face nimic folositor în viaţă: e vorba numai să nu-mbătrînim, vorba românului,degeaba.CAR.

a îmbătrîni în vatră a îmbătrîni în vatră, a rămîne fată bătrînă.

a se îmbrăca bine a se îmbrăca bine, 1) a se îmbrăca cu haine groase; 2) a se îmbrăca cu haine de bunăcalitate.

a îmbrăca caftanul a îmbrăca caftanul, (înv. ) 1) a fi boierit; 2) a deveni domn.

a se îmbrăca cu cămaşă de gheaţă

a se îmbrăca cu cămaşă de gheaţă, a-i intra frica în oase (cuiva), a tremura de frică: iar Duca-vodă, dacăauzi că şed Cantimireştii la casele lor cu pace, îndată se îmbrăcă cu cămeşă de gheaţă.NEC.

a îmbrăca cu uşa a (se) îmbrăca cu uşa, (reg. ) a pleca: l-oi ruga să te îmbrace cu uşa.NEGR.a se îmbrăca în negru a se îmbrăca în negru, a purta haine de doliu.

a îmbrăca o carte a îmbrăca o carte, 1) a lega o carte; 2) a înveli o carte pentru a nu se murdări.

a îmbrăca o icoană a îmbrăca o icoană, a fereca, a încadra o icoană.

a îmbrăca patul a îmbrăca patul, a pune lenjerie curată de pat.

a îmbrăca păşunea cu vite a îmbrăca păşunea cu vite, a scoate la păscut atîtea vite cîte să aibă ce mînca.

a îmbrăca pe cineva

a îmbrăca pe cineva, (reg. ) 1) a îmbogăţi pe cineva; 2) a împovăra cu o sarcină pe cineva; a-i face un rău

cuiva.

a îmbrăca un lan a îmbrăca un lan (sau o moşie), a împărţi un lan (sau o moşie) în arendă.

a îmbrăca ziua a îmbrăca ziua, a-şi ocupa, a-şi umple ziua cu lucruri utile.

a îmbrăţişa o carieră a îmbrăţişa o carieră, a se dedica unei profesii.

a îmbrobodi la ochi

a îmbrobodi (sau a lega) la ochi (pe cineva), 1) a fermeca (pe cineva); 2) a orbi, a înşela (pe cineva); 3) a

pune coarne (cuiva).

a îmbuca ca lupul a îmbuca ca lupul (sau lupeşte), a mînca lacom.

a îmbuna inima cuiva

a îmbuna inima cuiva, a îmblînzi (pe cineva); a îndupleca (pe cineva): [flăcăii] gîndiră să-i îmbuneascăinima şi se duseră cîţiva de-l rugară să vină.POP.

îmi bate cugetul îmi bate cugetul, (înv . şi pop .) mă frămîntă gîndul: cugetul îmi bate, din străin să-mi fac un frate.POP.îmi este indiferent îmi este indiferent, nu-mi pasă; nu mă interesează.

îmi umblă cuvîntul prin gură îmi umblă cuvîntul prin gură, îl ştiu, dar l-am uitat şi mi-l voi aduce aminte degrabă.

îmi vîjîie motorul îmi vîjîie motorul, (arg. ) mă doare capul.

a se împăca ca capra cu varza a se împăca ca capra cu varza, (reg. ) a fi în relaţii proaste, a nu se putea înţelege unul cu altul.

a împăca capra şi varza a împăca (şi) capra şi varza, a mulţumi şi pe unul şi pe altul; a împăca două interese opuse.

a se împăca cu rînza a se împăca cu rînza, (pop. ) a mînca pe săturate.

a se împăca cu soarta a se împăca cu soarta, a-şi accepta destinul.

a i se împăienjeni ochii

a i se împăienjeni (sau a i se împînzi) ochii (sau vederile) (cuiva), a nu mai vedea bine, a i se înceţoşa

privirea: ochii-mi se painginesc, norii sus se învîrtesc.POP.a împăna o fugă a împăna o fugă, (pop. ) a o lua la fugă, a o şterge, a o tuli.

a împărtăşi ceva cu cineva

a împărtăşi ceva cu cineva, a împărţi ceva cu cineva: un înger ..., cu care împărtăşesc toate bucuriile şifericirile vieţii.NEGR.

a împărtăşi soarta cuiva a împărtăşi soarta cuiva, a împărţi bucuriile şi necazurile cu cineva.

a împărţi colacul a(-i) împărţi colacul (cuiva), a(-l) vedea mort (pe cineva).

Page 220: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a împărţi cununa cu cineva

a împărţi cununa cu cineva, (pop. ) a se căsători cu cineva: spune tu, cînd te-am rugat să-mpărţimcununa? COŞBUC .

a împărţi dreptatea a împărţi dreptatea, a face dreptate.

a împărţi frăţeşte a împărţi frăţeşte, a împărţi în mod egal.

a o împătura a o împătura, (reg .) a fugi, a o lua la sănătoasa.

a se împiedica în picioare

a se împiedica în picioare, a i se împletici picioarele (cuiva): unii, ameţiţi numai, se-mpiedică-npicioare.NEGR.

a i se împiedica limba a i se împiedica limba (cuiva), a nu mai putea vorbi desluşit.

a împinge bani groşi a împinge bani groşi (cuiva), a mitui (pe cineva).

a se împinge cu vorba a se împinge cu vorba, a se îndemna (cu vorba).

a împinge la roată cu cineva a împinge la roată cu cineva, a da o mînă de ajutor cuiva.

a împinge o poştă a împinge o poştă, a merge din greu.

a împinge păcatul

a(-l) împinge (sau a(-l) îndemna, a(-l) duce) păcatul (sau păcatele, împieliţatul,dracul) (pe cineva) (să

...), a se lăsa ispitit, ademenit (de o slăbiciune) să facă ceva: de i-ar împinge păcatul să-mi deschidă uşa,halal să-mi fie! CR. ; [băcanul] îi înşăla ... pre cari îi împingeau păcatele să împrumute cîndva bani de ladînsul.POP.

a împleti cosiţă albă

a împleti cosiţă (sau coadă) albă, a rămîne fată bătrînă: eşti ca floarea cea de nalbă, dar împletişi coadaalbă.POP .

a împleti din picioare a împleti din picioare, a dansa, a juca: mata ştii să-mpleteşti din picioare.AL .

a împleti gîţe albe a împleti gîţe albe, (reg. ) a rămîne fată bătrînă.

a i se împlini cuiva

a i se împlini cuiva sau a o împlini cu cineva, 1) a termina, a isprăvi (cu cineva); 2) a o încurca (cu

cineva): poartă-te bine cu boierii, c-apoi o împlineşti cu mine! AL .

a se împlini sorocul a se împlini sorocul, a veni scadenţa, termenul de plată.

a i se împlini veleatul

a i se împlini veleatul (cuiva), a-i veni sorocul (cuiva): să mergem, împieliţatule, că ţi s-a cam împlinitveleatul! POP.

a se împodobi cu pene de păun a se împodobi cu pene de păun, a se împăuna.

a se împodobi la părţile ascunse a se împodobi la părţile ascunse, a-i creşte părul în părţile ascunse ale corpului.

a împrăştia ca găina a împrăştia ca găina, a cheltui fără socoteală, a risipi.

a-i împrăştia trupul mădulări

a-i împrăştia trupul mădulări (cuiva), (înv. ) a rupe în bucăţi (pe cineva): lăudîndu-să că-i va împrăştiatrupul mădulări.DOS .

împreună cu ...

împreună (şi) cu ... sau (înv. ) şi cu ... depreună, laolaltă cu ..., în acelaşi timp cu ...: şi cu făcătoriipăcatelor depreună munciţi fi-vor.CORESI .

a împrospăta culorile a împrospăta culorile, a reînnoi, a înviora culorile.

a împroşca cu noroi

a împroşca cu noroi (pe cineva) sau a zvîrli cu noroi (în cineva), 1) a stropi cu noroi (pe cineva): maşinatrecu printr-o băltoacă, împroşcîndu-i cu noroi pe cei de pe trotuar.CAMIL. P. ; 2) (fig. ) a insulta, a

batjocori, a calomnia, a defăima (pe cineva): ce să aştepţi de la un om care nu ştie decît să împroaşte cunoroi? SAD .

a împrumuta bani cu camătă

a împrumuta (sau a da, a lua) bani cu (sau (înv. ) în, pre) camătă, a împrumuta bani cu dobîndă: luînd bani cu camătă de la turci.URECHE .

a împrumuta bani ţigăneşti a împrumuta (sau a lua) bani ţigăneşti, a face rost de bani cu orice preţ.

a împrumuta cu ceva a (se) împrumuta cu ceva, a împrumuta ceva (de la cineva).

a împuia urechile cuiva

a împuia urechile (sau capul) cuiva, a-i spune multe şi mărunte, verzi şi uscate cuiva; a bate, a toca la cap

pe cineva.

Page 221: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a o împunge la fugă

a o împunge la (sau de) fugă sau a împunge fuga, a o lua la fugă, a o lua la sănătoasa, a o întinde, a o tuli:

îşi luă şlicul şi o împunse de fugă pe uşă.NEGR .

a împuşca cu pat de puşcă grecesc a împuşca cu pat de puşcă grecesc, a bate cu băţul.

a împuşca doi iepuri dintr-un foc a împuşca doi iepuri dintr-un foc, a rezolva două treburi deodată.

a împuşca francul a împuşca francul, (fam .) a nu avea bani, a fi lefter.

împuşcă-n lună împuşcă-n lună, om nesocotit, extravagant: bre, ce-mpuşcă-n lună! AL .

a i se împuţina sufletul

a i se împuţina sufletul (cuiva) sau a se împuţina cu inima, a-şi pierde curajul, a se descuraja: nu te-mpuţina cu inima, că tot mai am oleacă de nădejde.CR.

în această privinţă

în această privinţă (sau privire) sau într-o (oarecare sau anumită) privinţă (sau privire) sau în unele

(sau multe) privinţe (sau priviri), din acest (sau dintr-un anumit) punct de vedere, din unele (sau din multe

puncte de vedere), sub acest aspect (sau raport), sub un anumit aspect, sub unele (sau sub multe) aspecte:

amîna din zi în zi ... această poznaşă trebuşoară în multe privinţi.CR.

în această secundă

(chiar) în această secundă sau (chiar) în secunda aceasta, (chiar) acum, (chiar) în această clipă, în acest

moment: în această secundă îmi amintesc ce s-a întîmplat ; nu putea să-ţi dau un răspuns chiar în secundaaceasta .

în acelaşi timp

în acelaşi timp sau (înv. ) într-acelaşi timp, totodată, simultan, concomitent; de asemenea: deşi ţineoarecum de tîrgul din lăuntru ..., mînăstirea de la Sf. Sava poate fi socotită în acelaşi timp şi la margineaBucureştilor.CAMIL.P.

în acel ceas

în(tr-) acel ceas, în momentul acela, atunci, imediat, îndată, pe loc: simţind ostaşii că puteri nu le-aurămas, plini de frică, cu grămada alerg, fug, într-acel ceas.PANN.

în acest caz

în acest caz sau în cazul acesta sau într-un asemenea caz, în asemenea împrejurări, în atari circumstanţe:

sper că d-l Socec ... în asemenea caz ar primi desigur să-ţi fie editor.OD.

în acest moment

în acest moment sau în momentul acesta, (chiar) acum: ar dori ca tot lucrul să se împlinească în acestmoment.BĂLC.

în acest sens

în acest sens, 1) cu privire la ..., în această privinţă, în legătură cu problema în discuţie: părerea ...exprimată în acest sens ... are toţi sorţii de a fi confirmată.PÂRVAN ; 2) care se referă la problema în

discuţie: nu mi-a pus nimeni nici o întrebare în acestsens. PREDA.

în adevăr

în(tr-) adevăr, cu adevărat: literatura unei naţii nu se poate ridica la o treaptă în adevăr înaltă, pînă cîndsocietatea naţională şi Statul naţional n-au ajuns la cea mai înaltă treaptă în putere.CAR.

în adevăratul sens al cuvîntului

în adevăratul sens (sau înţeles) al cuvîntului sau în sensul (sau în înţelesul) cel mai adevărat (sau înalt,

exact, pur) al cuvîntului, cu adevărat, absolut, exact, precis: plouate, în adevăratul sens al cuvîntului,erau găinile.ANGHEL.

în afară de aceasta în afară de aceasta, pe lîngă aceasta: e un prostănac şi, în afară de aceasta, mai e şi urît.SAD.a-şi înainta demisia a-şi înainta demisia, a demisiona.

a înainta în funcţie a înainta în funcţie (sau în grad) (pe cineva), a avansa (pe cineva).

a înainta o cerere

a înainta o cerere (sau un act, o petiţie, o plîngere) (cuiva), a adresa o cerere (sau un act, o petiţie, o

plîngere) (cuiva).

înainte-alergătoriu înainte-alergătoriu, (înv .) precursor.

înainte cuvîntare înainte cuvîntare, cuvînt înainte, prefaţă, predoslovie.

înainte de Hristos înainte (sau mai înainte) de (naşterea lui) Hristos, înaintea erei noastre.

înainte de timp înainte de timp, prea devreme; înainte de termen, prematur.

înainte de toate înainte (sau mai întîi) de toate, în primul rînd: care om nu ţine la viaţă înainte de toate? CR.

Page 222: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

înainte să ...

(mai) înainte să ... (sau de a ...), pînă să ..., pînă a nu ...: se sculaseră cu vreo două ceasuri înainte sărăsară soarele.POP.

în altă parte în altă parte, 1) în alt loc, altundeva; 2) (fig. ) aiurea: era mereu cu gîndul în altă parte.

în alt chip

în(tr-) alt chip, în alt mod, altfel, altcum, altminteri: sfătuitu-s-a cu un prietin, să se facă catolic, că într-alt chip nu va pute scăpa de moarte.LET.

în alte timpuri

în alte timpuri sau (înv .) în alţi timpi, altădată, în trecut, odinioară: mai şezi, că nu şezi pe ghimpi, ce tegrăbeşti ca-n alţi timpi? PANN.

înaltul cerului înaltul cerului, bolta cerească; văzduh: ca o săgeată coborî pasărea din înaltul cerului.POP.în amănunt în amănunt, în detaliu, detaliat: prinse a-i povesti tărăşenia în amănunt.SAD.în amurg în amurg, pe înserat.

în amurgul vieţii în amurgul vieţii, la bătrîneţe.

a înapoia în lucru a înapoia în lucru (pe cineva), a întîrzia, a împiedica la lucru (pe cineva).

a se înarma cu răbdare

a se înarma cu răbdare, a-şi propune să aibă răbdare: dacă te duci la Primărie, cată să te înarmezi curăbdare .

în aşa hal că ... în aşa hal că ..., în aşa măsură că ...

a înăbuşi în faşă a înăbuşi în faşă, a desfiinţa, a distruge în fază incipientă.

a înăcri cuiva a (i se) înăcri (sufletul) cuiva, a (se) amărî, a (se) supăra; a se sătura: mi s-a înăcrit sufletul de dînsa.CR.

a înălţa din umeri

a înălţa (sau a da, a ridica, a strînge) din umeri, a mişca din umeri (în semn de neştiinţă, de dezinteres, de

neputinţă).

a se înălţa la preţ a se înălţa la preţ, a mări preţul, a se scumpi: se înalţă la preţ toate celea.DIONISIE.

a înălţa ochii a(-şi) înălţa (sau a(-şi) ridica) ochii, a(-şi) ridica privirea, a privi în sus: fata-şi ridică ochii albaştri.EM.în bloc în bloc, împreună, laolaltă.

în bună parte în bună parte, în mare măsură.

în butul cuiva în butul cuiva, (reg. ) în ciuda, în pofida cuiva: ce horeşti aşa cu jele în butul dragostei mele? POP. în cai de poştă în cai de poştă, (înv. ) cu ajutorul poştalionului sau cu ajutorul cailor schimbaţi la fiecare popas.

în cap în cap sau în capăt, exact, fix: după ce se împlinesc trei ani în capăt, iar porneşte la Dumnezeu.CR.în capăt în capăt, 1) în frunte: iar în capăt [ul mesii] cine şade? AL .; 2) în cap.

în cap de noapte

în cap de noapte sau în capul nopţii, (pop .) după ce s-a întunecat: plecă ţiganul cătră casă în capulnopţii.POP.

în carne şi oase în carne şi oase, în persoană: era chiar el, în carne şi oase .

a încasa o bătaie

a încasa (sau a căpăta, a lua, a primi) o (mamă sau o sfîntă de) bătaie (sau o chelfăneală), a fi bătut

măr, a lua o bătaie zdravănă.

în caz afirmativ

în caz afirmativ, în eventualitatea unui răspuns afirmativ: scrie-mi dacă te interesează sau nu cărţile! încaz afirmativ, trimite şi contravaloarea lor.

în caz că ...

în (sau la) caz(ul) că ... (sau de ..., cînd ...), în eventualitatea că ..., dacă ...: în caz de incendiu, chemaţipompierii!

în caz contrar în caz contrar, altfel, altminteri, dacă nu ...: în caz contrar, vei suporta consecinţele .

încă cum încă cum, foarte mult, în mare măsură: ţi-e foame? - încă cum!

a încăleca în oaste

a încăleca în oaste, (înv. ) a pleca la război: că ţara pizmuind lui Alexandru-vodă, n-au vrut să încalece înoaste.COSTIN .

Page 223: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a încăleca pe nevoie

a încăleca pe nevoie, (pop. ) a scăpa de sărăcie, a ieşi la liman: muncea în dreapta şi în stînga, ca doar-doar a încăleca pe nevoie.CR.

a se încălţa cu cineva a se încălţa cu cineva, a face cunoştinţă cu cineva de care nu mai poţi scăpa.

a încălzi pînă la roşu a încălzi (sau a înfierbînta) pînă la roşu, a încălzi (sau a înfierbînta) pînă la incandescenţă.

în cămaşă

în cămaşă (sau cu cămaşa), îmbrăcat numai cu cămaşa: afară-i vremea vrăjmaşă, şi eu sînt numa-ncămaşă.POP.

a nu-l încăpea cămaşa a nu-l (mai) încăpea cămaşa (pe cineva), 1) a se îngrăşa; 2) (fig .) a fi foarte preocupat, neliniştit.

a nu mai încăpea de cineva a nu mai încăpea de cineva, a nu avea loc, a se impiedica de cineva.

a nu mai încăpea în piele

a nu(-şi) mai încăpea în piele, 1) a fi foarte bucuros; a nu mai şti ce să facă de atîta bine: boierii nu-şiîncap în piele de petreceri.REBR. ; 2) a fi înfumurat, plin de ifose: nu-ţi mai încapi în piele de fudulie?REBR. ; 3) a fi gras şi leneş.

a nu-şi încăpea în săul său a nu-şi încăpea în săul său, (reg .) a fi peste măsură de gras.încă pe-atîta încă (odată) pe-atîta, dublu: scurteica fusese încă pe-atît de lungă.DELAVR.a se încărca cu cineva a se încărca cu cineva (sau cu ceva), a lua asupră-şi sarcina de a se îngriji de cineva (sau de ceva).

a se încărca de bogdaproste a se încărca de bogdaproste, a-şi găsi beleaua.

a se încărca de calabalîc a se încărca de calabalîc, a-şi aprinde paie în cap.

a încărca de Doamne-ajută a încărca de Doamne-ajută (pe cineva), a bate (pe cineva).

a încărca nota de plată

a încărca (sau a umfla) nota de plată, a mări nejustificat suma datorată pentru un produs, pentru un

serviciu.

în ce ape se scaldă?

în ce ape se scaldă?, ce fel de om e?, ce opinii sau intenţii are?, în ce dispoziţie sufletească se află?: mă duc să văz ce gînduri au, în ce ape să scaldă.CAMIL.P.

în ceasul al doisprezecelea în ceasul al doisprezecelea, în ultimul moment, cu o clipă înainte de a fi prea tîrziu.

în ceasul ce ...

în ceasul ce ... (sau care ...) sau în ce (sau care) ceas, cînd, în clipa (sau momentul) în care ...: nu stiţi în ceceas Domnul nostru vine.BIBLIA.

în ce chip în (sau cu) ce chip, în ce fel, în ce mod, cum: şi învaţă în ce chip se cade a face ... rugă.CORESI .

în cele din urmă

în cele (sau cea) (mai) din (sau de pe, (reg. ) după) urmă, la urma urmelor, în sfîrşit: în cele mai de peurmă, dete şi peste calul tatălui său din tinereţe.ISP.

în cel mai bun caz

în cel mai bun (sau mai rău) caz, 1) însituaţia cea mai bună (sau mai rea): în cel mai bun caz, ai puteaînvăţa o meserie, iar în cel mai rău - ai putea intra în politică. SAD. ; 2) cel mult (sau cel puţin): ţi-aş putea da în cel mai bun caz douăzeci de mii pe ele .CEZAR.P.

în ce parte? în ce parte?, în ce direcţie?, unde?: în ce parte a apucat-o?a se începe cu cineva a se începe cu cineva, a se lua la ceartă cu cineva: nu te începe cu un ţăran.POP .

a începe cuvînt a începe cuvînt, (înv . şi pop. ) a începe discuţia: iarăşi a-nceput cuvînt străinul ...COŞBUC.a începe la ... a începe la ..., a se apuca de ..., a prinde să ...: dînşii la ceartă începură.COŞBUC .

a începe pe altă coardă

a începe (sau a o da) pe altă coardă, a întrebuinţa alte mijloace (de convingere, de constrîngere), a o lua

altcum: îl luară cu frumuşelul, îl bătură, degeaba; începură dară pe altă coardă.POP.

în ce priveşte

în (ceea) ce (sau cît, (înv. ) întrucît, încît) priveşte (sau privea)..., referitor la..., raportat la..., în privinţa...,

privitor la..., cu privire la..., (judecînd lucrurile) sub aspectul ..., sub raportul..., din punct de vedere...: în ce priveşte forma, am avea de făcut următoarele observaţii.VLAH.

a încerca marea cu degetul a încerca marea cu degetul, (fig. ) a sonda terenul (pentru a vedea dacă are şanse de reuşită).

a încerca norocul

a(-şi) încerca (sau a cerca, a căuta, (înv .) a ispiti) norocul, a acţiona fără certitudineareuşitei: ei, Cătălin, acu-i acu ca să-ţi încerci norocul.EM. ; s-o dus acolo la fîntînă, ca să-şi cerce norocul, să vadă, n-a puteasă scape fata împăratului de la un necaz ca aista? POP .

Page 224: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a înceta din gură a înceta din gură, (pop .) a tăcea.

a înceta din viaţă a înceta din viaţă, a muri.

încet-încet

încet-încet sau cu încetul sau încetul cu încetul, foarte încet, treptat, puţin cîte puţin, cu mare băgare de

seamă: planetele cu-ncetul ar reintra în viaţă în vechile lor legi. EM. ; pierd încet-încet simţirea.POP.a închega ceva bani a închega ceva bani, a strînge, a pune deoparte ceva bani.

a închega două vorbe a închega două vorbe, a lega coerent cîteva cuvinte.

a închega o prietenie a închega o prietenie (cu cineva), a lega o prietenie, a se împrieteni (cu cineva).

a încheia catastihul a încheia catastihul, (înv. ) a i se înfunda (cuiva).

a o încheia cu cineva a o încheia cu cineva, (fam .) a rupe legăturile, relaţiile cu cineva.

a încheia hotărîre a încheia hotărîre, (înv. ) a decide: au adunat pre vlădicii şi arhimandriţii ... să închee hotărîre.NEGR.a încheiat-o a încheiat-o, a renunţat, a abandonat.

în chepeng

în chepeng, putîndu-se ridica şi coborî pe verticală: ferestrele catului de sus ... cu obloane ce se trăgeau închepeng.OD.

în chestie în chestie sau în chestiune, (despre subiecte în dezbatere, teme, probleme) în discuţie.

a i se închide cărările cuiva a i se închide cărările cuiva, a nu mai avea nici o ieşire, a nu mai putea face nimic.

a închide cu şapte peceţi a închide (sau a fereca) cu şapte peceţi, a păzi cu străşnicie.

a i se închide glasul

a i se închide glasul (cuiva), a amuţi; (p.ext. ) a muri: că nu ştii ziua, nici ceasul, cînd vi s-a închideglasul.POP .

a închide lupul în stînă a închide lupul în stînă, (fig. ) a-şi aduce duşmanul în casă.

a închide ochii

a închide ochii sau a închide un ochi, a se face că nu observă ceva, a trece cu vederea ceva: slujbaşii stăpînirii de multe ori închid ochii.POP.

a închide ochii a închide ochii (pentru totdeauna), a înceta din viaţă, a muri.

a i se închide ochii a i se închide ochii (cuiva), 1) a picoti; 2) a muri.

a nu închide ochii

a nu (putea) închide ochii, a nu putea dormi, a avea insomnie: zori de ziuă se revarsă şi ochii încă n-amînchis.CONACHI.

a închide ochii cuiva

a închide ochii cuiva, a fi lîngă cineva în ceasul morţii şi a-i coborî pleoapele peste ochi: cine să neînchiză ochii în ceasul cel de pe urmă? ISP.

a-şi închide urechile a-şi închide urechile, a-şi astupa urechile, a nu mai voi să audă ceva.

a închina armele a închina armele, a capitula: oastea lui Ieremia închină armele lui Mihai.ISP.a se închina de sănătate a se închina de sănătate, (înv. ) a saluta pe cineva, a trimite salutări cuiva.

a închina dracului pe cineva

a închina dracului pe cineva, a da dracului pe cineva, a lăsa în pace pe cineva, a se dezinteresa de cineva:

să fi fost mîndră-nchinată, parcă nu mi-ai fost curată.POP.a-şi închina fruntea în ţărînă a-şi închina fruntea în ţărînă, a muri: a venit vremea să-şi închine şi el fruntea în ţărînă.SAD.

a închina în sănătatea cuiva

a închina (sau a bea, a ciocni) în (sau pentru, de) sănătatea cuiva, a închina băutura sau a bea în cinstea

cuiva, urîndu-i să fie sănătos, fericit, să aibă noroc etc.: beau un pahar de bere în sănătatea voastră.CAR.

a se închina la poala cuiva

a se închina (sau a cădea, a veni) la poala (sau la poalele) cuiva, a se închina (sau a cădea, a veni)

înaintea cuiva; a fi la cheremul cuiva: să vie aici, la poalele slăvitei măriri, să arate.SAD.

a închina o cetate

a închina o cetate (cuiva), a preda o cetate (cuiva), în semn de supunere: să nu fie silit a închina cetateadin pricina setei şî foamei.DRĂGHICI.

Page 225: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a închina o mănăstire

a închina o mănăstire, a hărăzi o mănăstire (împreună cu toate veniturile ei) unei patriarhii sau Sfîntului

Munte.

a închina o ţară

a închina o ţară (sau cheile ţării), a face, în numele unei ţări, declaraţii de supunere: a închinat ţaraturcilor .

a închina steagul

a închina steagul, 1) a capitula, a se declara învins: cine scapă cu fuga într-o parte, în cealaltă închinăsteagul.POP .; 2) (fig. ) a adormi, (p.ext. ) a muri.

în chip în chip, (înv. ) pe faţă, făţiş, deschis: gură cu gură voi grăi lui în chip, şi nu pren pilde.BIBLIA.

în chip de ...

în chip de ..., 1) sub formă de ..., cu înfăţişare de..., deghizat în ...: au trecut la Ţarigrad, în chip denegustori.COSTIN ; 2) (înv .) ca, în semn de ...: amîndoi, căzînd în genunchi, au aruncat acealea pe foc închip de jertvă.BELDIMAN.

în chip de şedere

în chip de şedere, într-o doară, pentru a nu sta degeaba: lucrez la nişte lingurele înflorate, aşa, în chip deşedere.POP.

în chipul

în chipul sau în(tr-un) chip de ..., în felul ..., în calitate de ..., în formă de ..., în loc de ..., ca şi cînd ar fi ...,

sub pretextul că ...: [un stejar] cioplit în chip de ghioagă.AL.

în chipul acesta

în (sau cu) chipul acesta sau într-acest (sau (înv. ) într-acestaşi) chip, în felul acesta, astfel, aşa: le răspunse într-acestaşi chip zicînd ... PANN.

închis cu şapte peceţi

închis (sau ferecat) cu şapte peceţi, 1) păzit cu străşnicie; 2) cu neputinţă de aflat: taină ferecată cu şaptepeceţi.CEZAR.P .

a încinge cu o bîtă pe cineva a încinge cu o bîtă pe cineva, a bate pe cineva: mi-l încinge cu o bîtă zdravănă.POP.

în cinstea cuiva

în (sau spre) cinstea cuiva, 1) pentru a cinsti pe cineva: s-au rostit sforăitoare discursuri în cinsteaeroilor ; 2) spre lauda, spre gloria cuiva: împăratul făcu un ospăţ foarte mare, în cinstea nepotu-său.CR .

în ciudă

în ciudă sau în ciuda cuiva, 1) cu intenţia de a provoca nemulţumirea, supărarea cuiva; 2) în pofida (cuiva

sau a ceva): verişoara tot tînără rămîne, în ciuda vremii ce trece.I.NEGR.

a încîlci iţele

a (se) încîlci (sau a (se) încurca) iţele (cuiva), a (se) încurca planurile (cuiva), a-i pune beţe în roate

(cuiva), a (se) produce confuzie, dezordine; a (se) complica lucrurile: acum nu mai era cine să-iîncîlcească iţele.POP.

a încînta cu migdale amare

a încînta cu migdale amare (pe cineva), (reg. ) a-i spune (cuiva) vorbe plăcute în aparenţă, dar răutăcioase

în fond.

încîntat de cunoştinţă! încîntat de cunoştinţă!, sînt bucuros că v-am cunoscut!

în cîrcă în cîrcă, (înv . şi pop .) în spate: le-au rîdicat în cîrcă [coşniţele].DOS .

în cîte sîntem azi? în cîte sîntem azi?, ce zi a lunii e azi?

în cîteva clipe în cîteva clipe, foarte repede, imediat.

a-şi încleşta braţele de gîtul cuiva

a-şi încleşta braţele de gîtul cuiva, a înlănţui cu braţele pe cineva, a cuprinde cu mîinile pe după gît pe

cineva.

a-şi încleşta dinţii a-şi încleşta dinţii sau a se încleşta cu dinţii de ceva, a muşca cu putere din ceva.

a i se încleşta fălcile cuiva

a i se încleşta fălcile (sau gura) cuiva, a i se înţepeni cuiva fălcile (sau gura): o emoţiune îi încleştăfălcile.VLAH.

a i se încleşta inima cuiva

a i se încleşta inima cuiva, a avea senzaţia că inima e strînsă ca într-un cleşte (de durere, de frică, de

supărare).

a se încleşta la luptă

a se încleşta la (sau în) luptă, a se lupta cu îndîrjire, corp la corp; a se incăiera: românii s-o întîlnit culeşii şi-acum s-o încleştat la luptă.AL.

Page 226: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-şi încleşta mîinile

a-şi încleşta mîinile, a-şi împreuna mîinile, vîrînd degetele unele între altele: de-ai şti tu cum trăiesc, ţi-aiîncleşta mîinile.POP .

în clipa aceea în clipa aceea, chiar atunci: în clipa aceea, am simţit că nu mai am aer.CEZAR.P.

în clipă

în(tr-o) clipă, cît ai clipi din ochi, îndată, numaidecît, imediat: într-o clipă-l poartă gîndul îndărăt cu miide veacuri.EM.

încoace şi încolo

încoace şi încolo sau (pop .) încoa şi încolo (sau încolea), în toate părţile: rătăci încoa şi încolo prinpădure.ISP .

a se încocleţi o luptă a se încocleţi o luptă, (reg. ) a se încinge o luptă: şi unde mi se încocleţi o luptă ... ISP.încolo şi încoace încolo şi încoace (sau (pop. ) încoa), în toate părţile: începe a purta caii încolo şi încoace.CR.în colţuri în (sau cu) colţuri, colţuros: vorba-n colţuri şi rotundă fără cercuri se înfundă.PANN.în comun în comun, laolaltă, împreună.

în conformitate cu ... în conformitate cu ..., potrivit cu ..., conform ...

în consecinţă în consecinţă, ca urmare, prin urmare.

în consideraţiune

în consideraţiune, ţinînd seama de ...: dacă facem onoare zisului domn de a-l menţiona, este numai înconsideraţiunea unei reviste în care s-a citit cîteodată un Alecsandri. HASD.

în construcţie în construcţie, în curs de construire.

în continuare în continuare, fără întrerupere, continuu.

în contradictoriu în contradictoriu, în dezacord, în opoziţie: discuţie în contradictoriu .

în contradicţie cu ... în contradicţie cu ..., în dezacord cu ..., în opoziţie cu ...

în contratimp în contratimp, inoportun, nepotrivit.

în contul cuiva în contul cuiva, pe seama cuiva.

a-şi încopcia mîinile

a-şi încopcia mîinile (pe piept), a-şi încrucişa mîinile: Budulea îşi încopcea mînile pe piept, privea o datăla dascăl şi rămînea cu capul plecat.SL.

în cor în cor, toţi deodată, la unison.

a se încorda către cineva a se încorda către cineva, a se uita cu groază la cineva.

a-şi încordaputerea

a-şi încordaputerea (sau puterile,mintea, memoria),a-şi aduna, printr-un efort,toate puterile; a face

efortul de a înţelege, de a-şi aminti: îmi dădeam cîteodată osteneala să-mi încordez memoria.NEGR .

încotro vede cu ochii

încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii, oriunde, indiferent unde: alta nu-i mai rămîne decît ... să seducă încotro vedea cu ochii.CAR.

în credinţă

în credinţă, (înv. ) într-adevăr, zău!: florile acelea în mînă-mi căzură - favor ce-n credinţă,eu n-ammeritat.GR.AL.

în creierii munţilor în creierii munţilor, în locuri înalte şi greu accesibile.

a-şi încremeni ochii a-şi încremeni ochii, a-şi holba ochii: încremenindu-şi ochii, lung la dînsul s-a uitat.PANN.

a încresta în grindă

a încresta în grindă, a însemna ceva în grindă spre aducere aminte: azi am să-ncrestez în grindă!COŞBUC.

a încreţi din sprîncene

a încreţi din sprîncene, a se încrunta: Sfînta Duminecă cam încreţeşte din sprîncene, dar n-areîncotro.CR.

a se încrimina unul pe altul a se încrimina unul pe altul, a-şi face imputări reciproce, a se acuza, a se învinovăţi.

a încropi din tei curmei a încropi din tei curmei, (pop. ) a aduna cu ţîrîita.

a-şi încropi traiul a-şi încropi traiul, a-şi îmbunătăţi traiul: copilaşii să-mi hrănesc, traiul să mi-l încropesc.POP.

în cruce

în cruce (sau cruciş), în formă de cruce, încrucişat: oştenii Rîmului ... gol piciorul încălţa cu piele şi culegături în cruciş.N. COSTIN.

Page 227: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a i se încuiba în cap ceva a i se încuiba în cap ceva, a avea o idee fixă.

în culise în culise, în secret.

în cumpăna nopţii în cumpăna nopţii, la miezul nopţii.

în cumpănă în cumpănă, 1) în echilibru; 2) indecis, nehotărît.

în cumplit (pînă) în (sau la) cumplit, (înv. ) pentru totdeauna, pe vecie: dracului scădzură armele în cumplit.PSALT .

în cunoştinţă de cauză în cunoştinţă de cauză, cunoscînd bine lucrurile.

a o încurca

a o încurca, (pop .) 1) a duce o viaţă chinuită, a trăi cu chiu, cu vai: o încurcă şi el de azi pe mîine, cumpoate.POP. ; 2) a o păţi (cu cineva), a da de dracul: de data asta ai încurcat-o cu mine, băiete! POP. ; 3) a

încurca vorba.

a nu se încurca

a nu se încurca, a nu se lăsa, a nu glumi, a nu sta pe gînduri, a nu pierde vremea: dar cînţi, cînţi, nu teîncurci! CR .

a încurca cuvinte a încurca cuvinte, a îngăima, a bălmăji, a bolborosi.

a i se încurca limba a i se încurca (sau a i se plimba) limba (în gură) (cuiva), a vorbi greu, a rosti cu dificultate cuvintele.

a încurca lumea a încurca lumea, a nu fi bun de nimic: ce tot vii pe aici şi încurci lumea degeaba? POP.

a încurca rostul

a încurca rostul (cuiva), (pop. ) a încurca treburile, a strica obiceiurile (cuiva): îs striin şi nu-mi cade binesă vă încurc rostul.POP .

a încurca vorba

a încurca vorba sau a o încurca, a vorbi confuz, a da răspunsuri evazive, a da din colţ în colţ, a spune

minciuni: o tot încurcă şi ei cum pot.ISP.a încurca vremea a încurca vremea, a pierde vremea(degeaba): dragă, de nu ştii juca, vremea n-o mai încurca.POP.încurcătură de maţe încurcătură de maţe, (pop .) ocluzie intestinală.

în curînd

în curînd sau (înv. şi pop .) peste curînd,în scurt timp, nu peste multă vreme: trimisu-mi-ai la scrisori, că-n curînd, bade, te-nsori.POP.

în curmeziş

în curmeziş, 1) în lat, de-a latul: trece sate-n curmeziş şi dumbrăvile-n lungiş.POP .; 2) (fig. ) pe căi

piezişe: de ... veţi mearge către mine în curmeziş, voi merge şi eu ... cu mînia. BIBLIA ; 3) foarte, grozav

de: fata împăratului unguresc îi frumoasă în curmeziş.POP .

în cur în cur sau din cur, şezînd: ce-mi eşti bun, dacă dormi în cur! POP .

în curs de ...

în (de)curs de ... sau în cursul ..., cît durează ..., pe durata ..., în timpul ...: în cursul zilei, roaba babei s-apropie de el.EM.

în curs de execuţie în curs de execuţie, pe cale de a fi executat.

în curs de rezolvare în curs de rezolvare, pe cale de a fi rezolvat.

în cursul zilei în cursul zilei, în timpul zilei.

îndata mare îndata mare, (pop. ) imediat, pe loc, repede: să-i faci îndata mare o zeamă de pui.POP.îndată ce ... (de) îndată ce ..., imediat ce ...; cînd; după ce ...: îndată ce sosise, Lăpuşneanu porunci.NEGR.

îndată cît ...

îndată cît ..., (înv. ) îndată ce ..., imediat ce ...: vitele fără lapte să tămăduia îndată cît vrea bea de ceaiaapă.DOS .

îndată cum ...

îndată cum ... sau cum ce ... sau (înv .) de cumuşi ..., de îndată ce ..., imediat ce ...: de ziuă-ndată cum s-aluminat, în necunoscute haine s-a schimbat.PANN .

în debandadă în debandadă, în dezordine, haotic.

în decursul ... în decursul ..., în timpul ..., pe durata ...

în definitiv

în definitiv, în fond, la urma urmelor: căci în definitiv, toată activitatea lui nu s-a exercitat altfel decît caparadă ostentativă de bun simţ.CAR.

Page 228: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a se îndelunga cu zile

a se îndelunga cu zile, 1) (înv. ) a avea viaţă lungă, a-şi prelungi viaţa; 2) (fig. ) a expune pe larg, a stărui, a

insista, a persista (asupra a ceva): nu voi trăi în veac, pentru ca să îndelungesc la mînie.BIBLIA.a se îndesa ca ţiganul la praznic a se îndesa ca ţiganul la praznic, a se înghesui unde se dă ceva degeaba; a umbla după pleaşcă.

a îndesa căciula pe urechi

a îndesa (sau a tufli) căciula pe urechi, 1) a trage căciula pe urechi; 2) a se arăta nepăsător, a se face a nu

şti.

în direcţie opusă în direcţie opusă, în sens invers.

în doi craci

în doi craci, (pop .) ridicat în două picioare (şi crăcănat): Bico, te-oi lua, eu cînd oi vedea ursul în doicraci, văcar după vaci.POP .

a îndoi în arc a îndoi în arc, a arcui: mîna ta îndoaie în arc o ramură de fag.EM.

în doi peri

în doi peri, 1) (pop. ; despre animale) care are părul din fire amestecate de două culori; sur; 2) (despre

oameni) cărunt; (p.ext. ) care este între două vîrste: o muiere-n doi peri.EM. ; 3) (fig .) care este între două

stări, nehotărît, nedefinit; echivoc, neclar, confuz: vorbe în doi peri ; 4) (reg. ) cherchelit, beat.

în doi timpi şi trei mişcări în doi timpi şi trei mişcări, foarte repede; cît ai clipi din ochi.

în dorul lelii în dorul lelii, într-o doară, anapoda, aiurea, de mîntuială: pleacă şi el cam în dorul lelii.ISP.

a-şi îndrepta cărările într-o parte

a-şi îndrepta cărările într-o parte, a apuca drumul spre un loc anume: într-acolo deci şi dînsul îşiîndreptă cărările pentru care se ostenise atîta mare de vreme.ISP.

a se îndrepta de păcat a se îndrepta de păcat, (înv. ) a se mîntui de păcate: cela ce-au murit s-au îndereptat de păcat.DOS .

a-şi îndrepta ochii asupra cuiva

a-şi îndrepta ochii (sau privirile) asupra cuiva, a se uita la cineva: ea nu putu decît să-ndrepte asupră-iochii săi stinşi şi orbi.EM.

a-şi îndrepta pasul spre ...

a-şi îndrepta pasul (sau paşii, cărarea, calea) spre ... (sau către ...) (ceva sau cineva), a păşi, a se

îndrepta, a o lua spre ...: Dumnezeu şi cu Sîn-Petru îşi îndreptară paşii către un munte.POP.a îndrepta spatele cuiva a îndrepta spatele (sau spinarea) cuiva, a-i arde o mamă de bătaie (cu băţul pe spinare) cuiva.

a îndruga verzi şi uscate

a îndruga (sau a înşira, a spune) verzi şi uscate, a spune vrute şi nevrute, fleacuri, nimicuri: vă tot îndrugla verzi şi uscate.ISP .

a se îneca ca ţiganul la mal a se îneca ca ţiganul la mal, a eşua înainte de a sfîrşi ceva.

a i se îneca corăbiile

a i se îneca corăbiile (cuiva), a fi supărat, a nu avea chef: ce eşti aşa de supărat? lasă că nu ţi s-au înecatcorăbiile! POP.

a se îneca în datorii a se îneca în datorii, a fi copleşit de datorii.

a îneca în sînge a îneca în sînge, a masacra, a măcelări.

a se îneca în vorbă a se îneca în vorbă, a se împiedica în vorbă; a-i rămîne vorba în gît.

a se îneca la mal

a se îneca (tocmai sau ca ţiganul) la mal, a eşua într-o acţiune chiar înainte de încheierea ei: să se înecetocmai la mal? ISP.

în egală măsură în egală (sau în aceeaşi) măsură, la fel (de ...).

în esenţă în esenţă, în ultimă analiză.

în etate în etate, în vîrstă, bătrîn.

în evantai în evantai, în formă de raze care pornesc dintr-un punct şi formează un cerc.

în exces în exces, fără măsură, excesiv.

în exerciţiul funcţiunii în exerciţiul funcţiunii, în timpul serviciului legal.

în extras în extras, reprodus aparte, fragmentar.

în faptă

în faptă, (înv. ) în fapt: Nastratin era un Hogea (dascăl sau învăţător) ... nu-l găseşti însă în faptă să fifost vreun viclean.PANN.

Page 229: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

în fapt de zi

în fapt de zi (sau de seară), la începutul zilei (sau al serii): şi în faptul zilei, aşa i-au lovit moscalii petătari pre dincolo.NEC .

în faptul dimineţii în faptul dimineţii (sau zilei), începutul dimineţii (sau al zilei): faptul zilei în slavă se repede.EM.

în faţa ...

în faţa ..., dinaintea ...; în văzul ...: după Te-Deum, a mers la casa oraşului şi a iscălit, în faţa poporului,decretul.CAR.

în faţă în faţă, dinainte: în faţă, li-i luna, prin şuier de şoapte s-ardică pe cer curcubeie de noapte.EM.în faţă mumă, în dos ciumă în faţă mumă, în dos ciumă, făţarnic, ipocrit.

în favoarea cuiva în favoarea cuiva, spre binele, spre folosul cuiva: o concesie în favorul părinţilor moldoveni.URIC.a se înfăşura pe undeva a se înfăşura pe undeva, (pop .) a hălădui, a hoinări, a rătăci pe undeva.

în felul ... în felul ..., ca, precum: vorbesc româneşte cam în felul „Franţozitelor“.OD.

în felurimi

în felurimi sau pe felurime, (înv. ) în diferite feluri: să inveţe a citi slove noi, a citi apoi pefelurime.DELAVR.

a înfige cornul în pernă a înfige cornul în pernă (sau în blana patului, în pămînt), a dormi dus, a trage un pui de somn.

a-şi înfige corturile undeva

a-şi înfige corturile (sau tabăra) undeva,a se stabili,a se instala undeva: Mihai îşiînfipse tabăra în loculpărăsit de duşman.BĂLC.

în fiinţă în fiinţă, real, existent: toate închinările [mănăstirilor] azi în fiinţă.OD.în fine în fine, în sfîrşit: o vorbă-ai vrea în fine s-auzi cum o rostesc.EM.

în fire

în (toată) fire(a), în toate minţile, cu scaun la cap: cum de-a putut să se orbească aşa de tare dumnealuicare-i om în toată firea? AL.

în flanc în flanc (cîte unul), unul în spatele altuia, în şir indian.

în floarea vieţii

în floarea vieţii (sau a vîrstei, a tinereţii, a juneţii), în plină tinereţe (sau juneţe, maturitate): de ce sămoară Emmi în floarea tinereţii? AL.

a se înfoia ca varza a se înfoia ca varza, a se îngîmfa.

în folosul în folosul (cuiva), în beneficiul (cuiva): spectacol în folosul copiilor orfani .

în fond în fond, de fapt, în realitate: avea, în fond, şi el dreptate.REBR.

a se înfrupta din talerul cuiva

a se înfrupta din talerul cuiva, a trăi din munca altuia: o fi fost un zgîrcit ... d-ăla de-şi goneşte neamurilesă nu se mai înfrupte nimeni din talerul lui.CEZAR.P.

în fuga cailor în fuga cailor, în galop: o caleaşcă trecu în fuga cailor.NEGR.

a i se înfunda

a i se înfunda (cuiva), a nu mai avea încotro, a nu mai avea nici o ieşire, scăpare; a o păţi: a umblat cit aumblat, dar acum i s-a-nfundat.PANN.

a înfunda gura cuiva

a înfunda gura cuiva, a închide, a astupa gura cuiva; a împiedica pe cineva să spună ceva; a reduce la

tăcere pe cineva.

a înfunda o uşă a înfunda o uşă (sau o fereastră), a acoperi cu scînduri (sau a zidi) o uşă sau o fereastră.

a-l înfunda rîsul pe cineva a-l înfunda rîsul pe cineva, a rîde înfundat, pe înfundatelea.

în furculiţă în furculiţă, (despre barbă) cu părţile laterale mai lungi decît mijlocul.

în galop în galop, în fugă: un călăreţ trece-n galop.VLAH.în galop întins în galop întins, repede, iute.

în garanţie în garanţie, care nu a depăşit termenul de garanţie.

în gaură de şarpe

în (sau din) gaură (sau (reg. ) bortă) de şarpe (sau de şoarece) sau (reg .) în borta şarpelui, (sau a

şoarecului), într-un (sau dintr-un) loc ascuns, greu de descoperit: dar nu cumva să faci de altfel, că nici înborta şoarecului nu eşti scăpat de mine.CR.

Page 230: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

în general

în general sau în genere, 1) din punct de vedere general, fără a intra în amănunte: lămuriri asupra acesteiexpoziţiuni în genere. OD. ; 2) de obicei: cugetările care-l preocupau în genere.EM.

în germene în germene, aflat în stadiul iniţial, înainte de a se dezvolta.

a îngheţa cenuşa sub foc

a îngheţa (sau a face să îngheţe) (şi) cenuşa sub foc, (fig. ) a minţi cu neruşinare: vorbele lui făcură săîngheţe şi cenuşa sub foc.POP.

a îngheţa lemn a îngheţa lemn, a îngheţa de frig.

a-i îngheţa măduva-n oase

a-i îngheţa (sau a-i degera) măduva-n oase (sau în ciolane) (de frig) (cuiva), a-i fi foarte frig (cuiva): ne-a îngheţat ... măduva în ciolane de frig.CR.

a-i îngheţa sîngele în vine

a-i îngheţa sîngele în vine (cuiva) sau a îngheţa sîngele (în cineva), a se speria foarte rău, a fi cuprins de

groază: cînd văzu namila de urs la doi paşi, simţi că-i îngheaţă sîngele în vine.SAD.îngheţat bocnă îngheţat bocnă (sau ciocan, toacă), (reg. ) foarte îngheţat, degerat.

înghite şi taci! înghite şi taci!, rabdă!

a înghiţi cruciş

a înghiţi cruciş, a se îneca (mîncînd): la masă nu odată era să înghiţ cruciş, cînd din întîmplare ochiinoştri se întîlneau.GANE.

a înghiţi gutuia a înghiţi gutuia, (reg .) a o păţi, a da de dracul.

a înghiţi hapul

a înghiţi hapul (sau găluşca) sau a o înghiţi, a răbda, a suporta (de nevoie) o dojană, o batjocură, o

insultă: fu silit să înghiţă găluşca.ISP .

a înghiţi în gol

a înghiţi în gol (sau în sec), 1) a înghiţi aer; 2) (fig .) a nu se putea împărtăşi, înfrupta din ceva: înghiţi-n sec, se sculă şi ieşi.VLAH .

a-şi înghiţi limba a-şi înghiţi limba, 1) a mînca cu mare poftă; 2) a se abţine de a spune ceva nepotrivit.

a înghiţi noduri

a înghiţi (cu) noduri, 1) a îngurgita cu dificultate; 2) (fig. ) a suporta cu greu o durere, o umilinţă: asculta cu dezgust şi numai înghiţea noduri.CR.

a înghiţi pastila a înghiţi pastila, a suporta un lucru neplăcut; a înghiţi hapul.

a înghiţi şopîrla a înghiţi şopîrla (sau o şopîrlă), a suporta o neplăcere fără să crîcnească.

a se îngîna ziua cu noaptea

a se îngîna (sau a se bate, a se îmbina, a se lupta) ziua cu noaptea, a se însera (sau a se lumina de ziuă):

tocmai se îngîna ziua cu noaptea.ISP.

a se îngloda în datorii

a se îngloda în datorii, a face datorii mari şi a nu mai putea scăpa de ele: m-am înglodat în datorii pîn-înurechi.AL.

în grabă în grabă, grăbit, repede: atunce în grabă ... l-au bătut cu buzduganul.NEC .

a îngrăsa porcul de Ignat a îngrăsa porcul de Ignat, a se apuca prea tîrziu de o treabă

a îngreuia o femeie a îngreuia (sau a îngreuna) o femeie, a lăsa gravidă, însărcinată o femeie.

a-şi îngreuia stomacul a-şi îngreuia stomacul, a-şi încărca stomacul mîncînd prea mult sau mîncăruri prea greu digerabile.

a îngropa cu talerul

a îngropa cu talerul (pe cineva), a înmormînta pe cineva cu fonduri strînse prin colectă publică: or să teîngroape cu talerul, ca pe cerşetoarele paralitice din mahala.CAR.

a i se îngroşa obrazul cuiva

a i se îngroşa obrazul (sau pielea) cuiva, 1) a i se tăbăci pielea cuiva; 2) (fig.) a se învăţa să suporte

greutăţile, suferinţele, umilinţele.

a îngrozi de cap

a îngrozi de cap (pe cineva), (înv .) a ameninţa cu moartea (pe cineva): craiul îndată au trimis cărţile salepretutindenea, de moarte îngrozind care se va băga să treacă peste învăţătură.LET.

în gura mare în gura mare, cu voce tare: striga în gura mare că e persecutat.SAD.

în harul Domnului în harul Domnului, (înv. ) fără nici o cauză: să le arăt eu pe cine chinuieşte el în harul Domnului.POP .

a se înhăma după cineva a se înhăma după cineva, a se lua după cineva, a urmări, a prigoni pe cineva.

în înaltul cerului în înaltul (sau în slava) cerului, în tării, în văzduh: calul ... zboară cu dînsul în înaltulceriului.CR.

Page 231: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

în întregime în întregime, integral, peste tot, de tot, cu totul.

în josul în (sau din) josul, în (sau din) partea mai puţin înaltă: în josul scării.în josul apei în josul apei, la vale.

a înjuga boii la car a înjuga boii la car, (fig .) a începe (sau a se apuca de) o treabă.

înjugă sacii la car şi hai la moară, să măcinăm boii!înjugă sacii la car şi hai la moară, să măcinăm boii!, nu vezi ce prostii spui?

a înjura de cruce

a înjura (sau a sudui) de cruce sau a ridica (sau a trage) (sfinte) cruci (cuiva), a înjura profanînd cele

sfinte; (p.ext. ) înjurătură „de cruce“: el te suduie de cruce.POP.în jurul ... în jurul ..., 1) în preajma ...; aproape; 2) relativ la ...: s-a discutat mult în jurul acestei probleme .

în larg în larg, departe de ţărm.

în largă măsură în largă (sau în mare) măsură, foarte mult, în cantitate mare.

în lături în lături, la o parte: fereşte în lături!

în lăţiş şi în curmeziş

în lăţiş şi în curmeziş, (pop. ) în toate direcţiile, în lung şi în lat: vestea morţii lui s-a dus în lăţiş şi-ncurmeziş.POP.

în lege în lege, de-a binelea, cu totul; adevărat: două cucuie tari ..., nişte corniţe în lege.CAR.în legea cuiva în legea cuiva, în felul cuiva, cum se pricepe: tăia cum ştia el în legea lui să taie.ISP .

în libertate

în (deplină) libertate sau în toată libertatea, după bunul plac, nestingherit: el îşi închise ochii ca săviseze în libertate.EM.

în linia ... în (sau la) linia ..., în dreptul ..., la nivelul ...: să-şi facă casa în linia uliţei? NEGR .

în linie în linie, în şir drept.

în linii generale în linii generale (sau mari), în general, în genere.

în lipsă de... în (sau din) lipsă de..., din cauză că lipseşte ceva.

în loc de ... în loc de ... (sau în locul ...), înlocuit, substituit cu ...

în lumea largă în lumea largă, 1) în locuri depărtate; 2) pretutindeni.

în lung şi în lat

în lung(ul) şi în lat(ul) (sau în curmeziş(ul)) sau în lungiş şi-n curmeziş, de-a lungul şi de-a latul; în toate

direcţiile, pretutindeni: nouă ani de-a rîndul am colindat pămîntul în lung şi-n curmeziş.POP .

în mare în mare, 1) pe scară largă; 2) în rezumat; pe scurt; 3) comerţ cu ridicata.

în mare parte

în (cea mai) mare parte sau (înv .) spre cea mai multă parte, în majoritate, în bună măsură: au desăvîrşit... spre cea mai multă parte pre cea de tot folositoare şi scumpă. BIBLIA.

în masă în masă, 1) în cantitate mare, masiv; 2) în număr mare, cu toţii.

în mărime naturală în mărime naturală, în mărime reală.

în măsura posibilităţilor în măsura (sau în limita) posibilităţilor, atît cît (se) poate sau cît (se) va putea.

în medie

în medie sau (înv. ) în mediu, ca măsură intermediară între cantităţile sau calităţile elementelor

componente.

în memoria ... în memoria ... (cuiva sau a ceva), în amintirea cuiva (sau a ceva), ca omagiu postum.

în mică măsură în mică măsură sau în măsură neînsemnată, puţin, în cantitate mică.

în mijlociu în mijlociu, în medie.

în mijloc

în (sau prin) mijloc sau în (sau pre, întru) mijloc de ... sau în (sau pe) mijlocul ..., 1) la mijloc, între,

printre, în: văzură pe svînta în cuptoriu în mijloc de doi îngeri. DOS .; 2) în cursul, în timpul, în toiul:

vindea cîte-o iapă chiar în mijlocul drumului.CR .; 3) la mijloc.

în miniatură

în miniatură,1) de dimensiuni foartemici; miniatural: un ţînc de vro şapte ani, un ţăran înminiatură.VLAH. ; 2) la scară redusă, înmic: limba română o păţea aici în miniatură ceea ce păţea limbamaghiară la magnaţii Ungariei. BARIŢIU.

Page 232: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

în minoritate în minoritate, în număr prea mic pentru a-şi impune punctul de vedere.

în minte în minte, în gînd: a bate tactul cu mîna, cu piciorul sau în minte.HEL.

în minutul acela în minutul acela, în acea clipă, în acel moment: în minutul acela o frică nespusă mă luă în spate.RUSSO .

în mişcare

în mişcare, 1) mişcător; 2) (fig .) activ; agitat, încordat, tulburat: inima-i veghiată este mereu înmişcare.OD.

în mod necesar în mod necesar, obligatoriu, neapărat, cu necesitate, fără doar şi poate.

în mod organic în mod organic, indisolubil, inseparabil.

în momentul acela în momentul acela sau în acel moment, (chiar) atunci: în momentul acela văzui pe poliţmaistru.NEGR .

în monolit în monolit, dintr-un singur bloc de piatră: crucea aceasta ... era tăiată în monolit.FIL .

în muchii

în (trei, patru etc.) muchii, care are mai multe suprafeţe ce se intersectează: stîlpi de zid în patrumuchi.EM.

în natură

în natură, 1) în realitate, aievea: poza e moft! s-o vezi în natură! CAR. ; 2) în obiecte, în produse: plată înnatură .

în nădejdea ... în nădejdea ..., în speranţa ...

a se înnădi cu cineva

a se înnădi cu cineva, a se încurca cu cineva: se dete lîngă muma copiilor, îi intră pe sub piele şi se înnădicu dînsa.ISP.

în neastîmpăr

în neastîmpăr, 1) în (continuă) mişcare; 2) (fig. ) agitat, neliniştit: caii-n neastîmpărfrămîntă-n locpămîntul.AL.

în necazul ... în necazul ..., în ciuda ...

în negru

în negru sau (înv. ) în negre, în haine de culoare neagră, în doliu: în negru şi în lacrimi prieteni-mi s-arată.MACED .

în neodihnă în neodihnă, (înv. ) îngrijorat, neliniştit: aleargă-n neodihnă flăcăii cît ce pot.AL .

în neorînduială în neorînduială, dezordonat: părul cărunt îi cădea în neorînduială pe frunte.SAD .

în nepăsare în nepăsare, (pop .) nepăsător, vesel: dar el cîntă-n nepăsare, parc-ar fi la masă mare. POP.

în neştire

în neştire, 1) fără a-şi da seama, distrat; (p.ext. ) involuntar: se uita în neştire la gheata din piciorulstîng.REBR .; 2) fără rost, fără sens: îl tot cată în neştire colo sus la mănăstire.POP. ; 3) fără măsură, fără

socoteală, la nesfîrşit: o femeie din sat spunea, în neştire, cum este în iad.GALA .

în nevăzut în nevăzut, în gol: privea în nevăzut, cu buzele subţiri şi strînse.CEZAR.P.în nevoie în nevoie, 1) lipsit (de ceva); 2) în suferinţă, în necaz.

în nevoinţă în nevoinţă, (înv. ) chinuit, torturat: îl lăsară să-ş petreacă în nevoinţă.DOS.în noaptea timpurilor în noaptea timpurilor, în vremuri imemoriale, străvechi.

a se înnoda la ceartă a se înnoda la ceartă, a se certa: nu se înnoadă la ceartă ca mojicul.PANN.a se înnoda la vorbă a se înnoda la vorbă, a conversa mult cu cineva.

în noduri în noduri, încîlcit, nepieptănat: crai cu barba-n noduri.EM.a înnoi o casă a înnoi o casă, a repara, a zugrăvi o casă.

în not

în not sau cu (sau a, de-a) notu, (înv . şi reg .) înotînd: au trecut în not, încît fără pierdere de vreme s-auaflat de acea parte. DRĂGHICI.

în număr în număr, cu socoteală, (p.ext .) complet, exact: aduse toate maţele şi le dete iarăşi în număr.ISP .

în număr de ... în număr de ..., în total.

în numărul ... în (sau din) numărul ..., printre, dintre ...:face parte din numărul celor respinşi (la concurs) .

Page 233: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

în numele

în (sau (înv. ) drept, pe) numele (cuiva sau a ceva), 1) invocînd numele cuiva sau a ceva (în special al unei

divinităţi) ca simbol al unei credinţe, în cinstea cuiva, ca prinos adus cuiva (în special unei divinităţi): să-şi reclame ... libertatea sa în numele suvenirilor istorice.BĂLC. ; 2) din partea cuiva, invocînd autoritatea

cuiva sau reprezentînd pe cineva: nu mă puteţi refuza, căci m-am angajat în numele dumneavoastră.AL.în numerar în numerar, (despre plăţi) cu bani lichizi, gheaţă, peşin.

în ochii cuiva

în ochii cuiva sau (înv. ) înaintea ochilor cuiva, după opinia, după părerea cuiva; în faţa cuiva: riscă a-şicompromite reputaţia în ochiilumii.BOL.

în onoarea ...

în onoarea ... (cuiva sau a ceva), spre lauda ..., spre cinstea ... (cuiva sau a ceva): au dat un bal în onoarealaureaţilor .

în opoziţie cu ... în opoziţie cu ..., în contrast cu ..., spre deosebire de ...

în ordine în ordine, în regulă, aşa cum se cuvine.

în original în original, în forma primară, necopiat; netradus: îţi trimit chiar scrisoarea în original.GHICA .

în osîndire în osîndire, (pop .) urgisit, chinuit: sub asprime plecînd capul unui neam în osîndire.AL.

a înota împotriva curentului a înota împotriva curentului (sau în contra valurilor), a se împotrivi părerilorîmpărtăşite de majoritate.

a înota în miere a înota în miere, a o duce foarte bine, a fi bogat.

a înota în seu a înota în seu, (reg .) a fi foarte bogat.

a-i înota ochii în lacrimi a-i înota ochii în lacrimi (cuiva), a avea ochii plini de lacrimi.

a înota toporăşte a înota toporăşte, (reg .) a nu şti să înoate, a cădea la fund (ca un topor).

în pace

în (bună) pace, în linişte, fără incidente: să apucăm fuga ha sănătoasă încolo şi să mergem înpace.BUDAI-DELEANU.

în paguba ...

în paguba ... (cuiva sau a ceva), aducînd un prejudiciu (cuiva sau la ceva): nu vreau să te seduc în pagubadragostei dumitale.CĂL .

în pagubă în pagubă,fără cîştig material; înpierdere.

în pantă în pantă, înclinat, pieziş.

în paranteză

în paranteză (fie zis), în treacăt (fie zis); între noi (fie vorba): mă rog, aşa, în paranteză, fraude a făcut?CAMIL.P.

în parigorie în (sau de-o) parigorie, (reg .) de hatîrulcuiva; (p.ext. ) de formă, într-o doară.

în parte

în parte, I. 1) (înv. ) personal, individual: biruinţele ce ar fi fost numai pentru al său în partefolos.MARCOVICI ; 2) în oarecare măsură, parţial: îi spuneau lucruri în parte cunoscute.PREDA ; 3)

separat, unul cîte unul: va fi greu a socoti folosul ce va avea fiecare în parte.OD. ; 4) aparte; confidenţial:

toţi vorbesc în parte, nimeni nu ascultă.CAR. ; 5) reciproc: rîde unul de altul în parte.POP. ; 6) în special,

în mod deosebit: eu nu îţi cei în parte nimica pentru mine.GR.AL . II. 1) (care se face) în mod proporţional:

să fie cheltuială în parte.URIC. ; 2) (în sistemul de arendare a pămînturilor) (care se face) în dijmă, cu plata

unei dijme: moşia era dată în parte.PREDA .

în partea locului

în (sau prin) partea locului, prin acele locuri, pe acolo: unele istorisiri care se păstrau în partealocului.SAD.

în particular

în particular, 1) în mod deosebit, în special, mai ales: rogu-te şi pe d-ta în particular să vezi scrisoareamea.CAR .; 2) într-un grup restrîns, separat; confidenţial: se adunau să le dezbată în particular.BOL.

în patru în patru, în patru părţi egale.

Page 234: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

în patru zări

în (cele) patru zări (sau colţuri, vînturi), în toate direcţiile; pretutindeni; (p.ext. ) fără urmă: mormîntu lui... s-a pustiit, nu tîrzie vreme după aceea, în patru vînturi.SAD .

în păr în păr, cu toţii, toţi cei de faţă; prezenţi cu toţii: mitocănimea era ... în păr la galerie. CAR. în părăsire în părăsire, abandonat, părăsit; în ruină: rămîi în părăsire Despot, cu-ai tăi străini.AL .

în pensiune în pensiune, în gazdă: se aşeză în pensiune într-o odaie mobilată.CAR .

în perilipsis în perilipsis, (înv. ) pe scurt, în rezumat: coprinderea Curcanului în perilipsis este aceasta.VĂC .

în permanenţă în permanenţă, fără întrerupere, în mod permanent: privea pieziş şi zîmbea în permanenţă.CĂL.

în persoană în persoană sau (înv .) în persoana sa, însuşi, personal: dieta ... deschisă de împăratul în persoană.BĂLC .

în perspectivă

în perspectivă, 1) respectînd regulile de reprezentare a obiectelor în spaţiu, ţinînd seama de depărtarea

relativă a obiectelor; 2) pe cale sau cu şanse de a se îndeplini în viitor: are în faţa lui o soacră înperspectivă.VLAH .

în picaj în picaj, (aproape) vertical: avionul cădea în picaj.

în picioare

în picioare sau (fam .) de-a-n picioarele, (stînd) în poziţie verticală: cîntăreţi ... care suflă d-a-npicioarele, în flaute.OD .

în picioare în picioare sau din cap pînă în picioare, leit; aidoma: bucăţică ruptă, tată-său în picioare.CR.în pierdere în pierdere, fără cîştig, cu deficit.

în piez în piez, (înv . şi reg .) pieziş: drept în faţa muchei ... se deschide, în piez, ... un tărîm undulos.OD.

în pilda ... în pilda ..., (înv . şi reg .) cu aluzie la ..., referitor la ...: cîteodată începea să cînte în pilda ţiganului.SAD .

în pildă

în pildă, (înv. ) chipurile, sub pretext: trimesese giupîneasa la ţară, în pildă că o trimete pentru trebiulecasii.COSTIN.

în pizma cuiva în pizma cuiva, (înv. ) în necazul, în ciuda cuiva: în pizma boierilor care să ducea de la dînsul.NEC.în plin ... în plin(ă) ..., în toiul ..., în miezul ...: revoluţia trebuie să izbucnească în plină zi. CAMIL.P .

în plin cîmp în plin cîmp, sub cerul liber.

în plus în plus, pe lîngă aceasta, pe deasupra.

în poancă în poancă, (reg .) 1) pieziş, oblic; 2) chiorîş.

în poară în poară, (înv . şi reg .) în contra; în ciudă: m-apuc să-i spun o vorbă-n poară.COŞBUC .

în pofida ...

în pofida ... (cuiva sau a ceva), împotriva ... (cuiva sau a ceva): se făcea că nu înţălege vorbele aruncate înpofida lui.ISP.

în ponce în ponce, (reg .) în contradictoriu, în răspăr: [mîndrul] cu mine grăind în ponce.POP .

în popasuri în popasuri, agale, alene, cu intermitenţe.

în poziţie în poziţie, (pop. ) (despre femei) gravidă, însărcinată.

în practică

în practică, în mod efectiv, concret, înrealitate: alta este a dobîndi diplome şi alta este a exercita înpractică o profesiune.MAIOR .

în pravilă în pravilă, (înv .) în poziţie de tragere.

în preajma ...

în (sau prin) preajma ..., 1) în (sau prin) jurul ..., împrejurul ..., în (sau prin) apropierea ..., în (sau prin)

vecinătatea ..., (înv. ) în (sau prin) faţa ..., înaintea ...: vor arde-n preajma mea luminile-n dealuri.EM. ; 2)

puţin înainte de ..., în ajunul ...: se întîmplase tocmai în preajma sărbătorilor.BRĂESCU .

în preajmă

în (sau prin) preajmă, în (sau prin) jur, împrejur, în (sau prin) apropiere, în (sau prin) vecinătate: tot maides în preajmă umbre vii răsar.TOP.

Page 235: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

în prealabil în prealabil, mai întîi, mai înainte de ...: a meşteruit în prealabil flacăra puţină a lumînării.CEZAR.P.

în predmetul ...

în predmetul ..., (înv .) relativ la ..., referitor la ..., privitor la ..., în privinţa ..., în chestiunea ..., în ceea ce

priveşte ...: mi-am luat eu măsurile cuvenite în predmetul lui.AL.

în prelungirea ...

în prelungirea ..., în imediata continuare, lîngă, lipit de ...: în prelungirea bulevardului era o stradăpavată cu piatră.CAMIL.P.

în prescurt în prescurt, (înv. ) în rezumat, succint, pe scurt.

în preţ

în preţ, (înv. ) drept compensaţie a unei datorii: cela ce va avea datorie şi să va fi tocmit ... să ia vreunlucru în preţ.PRAV.

în prevenţie în prevenţie, în mod preventiv.

în previziunea ...

în previziunea ..., în eventualitatea că ..., în cazul ..., dacă s-ar întîmpla ...: în previziunea că nu mi se vaacorda cererea, îmi procurasem un paşaport.BĂLC.

în prezent

în (sau de) prezent, în momentul de faţă, în zilele noastre, azi, acum: în prezent cugetătorul nu-şi opreşte asa minte.EM.

în prezenţa ...

în prezenţa ... (cuiva sau a ceva), în faţa ..., înaintea ... (cuiva sau a ceva): i-am citit în ochi un fel de teamăîn prezenţa unui act absurd.CEZAR.P.

în prezilele ... în prezilele ..., (înv .) în zilele premergătoare ...: în prezilele conferenţei naţionale din 1863.BARIŢIU .

în preziua ...

în (sau din) preziua ..., în ziua precedentă, în ajunul ..., cu o zi înainte de ..., (p.ext. ) cu puţin timp înainte

de ...: cu înduioşarea de deportat în preziua osîndei, privea arbuştii exotici.CEZAR.P.în prima linie în prima linie, cel mai aproape de duşman.

în primă audiţie în primă audiţie, (care se execută) pentru prima oară în faţa publicului.

în primăvară

în primăvară, 1) în timpul primăverii, în fiecare primăvară: frumuseţile tinerii Zoe înfloresc repede ca unarbor în primăvară.BOL .; 2) în cursul primăverii trecute: am făcut în primăvară o încurcăturăîngrozitoare.CAMIL. P. ; 3) în cursul primăverii viitoare: bade, nu veni diseară, vino mai înprimăvară.POP.

în primul rînd

în primul rînd (sau loc), înainte de toate, mai întîi: în primul rînd nu-mi place cum arăţi, iar într-al doilea... SAD.

în principal în principal, 1) în primul rînd, cu precădere, mai ales; 2) în linii mari.

în principiu

în principiu, din punct de vedere teoretic, în linii generale, în fond, principial: în principiu trebuie să aibidreptate.OD.

în pripă

în pripă sau (înv .) de pripă, repede, iute, grabnic: mă mieram eu să fi mîncat lupul iarna asta aşa de înpripă.CR.

în pripite

în pripite, (reg .) în mare grabă, foarte repede, grabnic: muierea-i mare dracu, cum aude că-i bărbatu, înpripite-şi leagă capul. POP.

în priveala ...

în priveala ... (sau priveliştea ...) (cuiva), (înv. ) în prezenţa ..., în văzul ..., în vederile ... (cuiva): să le taiecapul în priveala tuturor.BĂLC.

în privelişte în (sau spre) privelişte, în văzul lumii, în public, la vedere.

în privinţa ...

în privinţa ... sau (înv. ) cu privinţă la ..., 1) referitor la ..., raportat la ..., privitor la ..., cu privire la ..., în

(ceea) ce priveşte ...: sînt încredinţat, dascăle, în privinţa vremei. EM. ; 2) sub aspectul ..., sub raportul ...,

din punctul de vedere ...: în privinţa aceasta rămăsese şi acum ţărancă.AGÂRB .; 3) (înv. ) în comparaţie cu

..., faţă de ...: ciomagul era în privinţa arcului ceea ce baioneta este în privinţa puştii.HASD.

Page 236: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

în privirea ...

în (sau la) privirea ..., 1) (înv .) în văzul ..., în prezenţa ...: trupul lui sfîşiat rămase două zile în privireatutulor.BĂLC .; 2) din privirea.

în proaspătă vreme

în proaspătă vreme, (înv. ) în scurtă vreme, numaidecît, imediat: în proaspătă vreme toate aceste s-auvindecat.CANTA .

în proporţia ... în proporţia (în care) ..., tot atît cît ..., după cum ..., în (sau pe) măsura (în care) ...

în proporţie cu ...

în proporţie cu ..., în raport cu ..., comparativ cu ..., proporţional cu ...: în fiecare comună urbană se vaorganiza cîte o societate dramatică, în proporţie, se-nţelege, cu numărul locuitorilor.CAR.

în propta ...

în propta ..., (reg. ) în contra ..., împotriva ...: cîrmaciul înşfăcă vîsla şi-o împlîntă pieptiş în proptatorentului.VLAH.

în prostie în prostie, fără măsură, fără socoteală, în neştire: toacă banii în prostie .

în public

în public sau (înv .) în publică, în faţa oamenilor, în văzul lumii: eu, del negustor, să mă pui în public cuun coate-goale, nu vine bine.CAR.

în pulbere (cu fruntea) în pulbere, umilit: aşa vrui să te văd în pulbere-nainte-mi, plecat şi umilit.NEGR.

în pustiu

în pustiu sau (pop .) în pustie, zadarnic, inutil, degeaba: nu-nşela murgu-n pustiu, că măicuţa ţi-a spusbine, că nu mă dă după tine.POP.

în putere

în putere sau în puteri sau în toată puterea sau (înv. ) la putere, 1) în deplinătatea capacităţilor fizice (şi

intelectuale), (încă) în vigoare, în plină sănătate: e bine cît eşti în putere să faci puţină economie pentru zilegrele.CAMIL.P. ; 2) (înv. ) care dispune de autoritate, puternic; aflat la putere: dreptul etreaba celor mai înputere.SL. ; 3) (înv .) prin forţă armată, prin puterea armelor: el viind cu război şi în putere au luat-o[cetatea].CANT .; 4) (pop .) (aflat) în momentul culminant, în toi: arşiţa lui iulie era în putere.SAD. ; 5)

(înv .) în plină dezvoltare, înfloritor: n-au mai fost alt oraş mai frumos, mai în putere şi mai luminos.GOLESCU ; 6) plin de sevă, de vigoare: orzul trebuie luat la secere cît este în putere.POP .; 7) cu (de-a)

puterea.

în puterea ...

în (sau (înv .) după) puterea ..., 1) în virtutea ..., în baza ..., în temeiul ...: în puterea prieteniei, iartă-miaceste nazuri.OD .; 2) (înv .) în schimbul ...: în puterea aurului răscumpără pe părintele său.ASACHI .

în puterea calului

în puterea calului, (înv . şi reg .) în goana calului, în mare grabă: venie, care cum pute, în putereacalului.NEC .

în puterea cuvîntului

în (toată) puterea cuvîntului, în înţelesul adevărat, deplin al cuvîntului; pe deplin, cu desăvîrşire: pe băţîşi descarcă mînia în toată puterea cuvîntului.CR.

în puterea nopţii în puterea nopţii, în plină noapte.

în puterea vîrstei în (toată) puterea vîrstei (sau vieţii), în plină vigoare: era un om voinic, în puterea vîrstei.SAD.

în putere de ...

în putere de ..., (înv .) în materie de ..., în ceea ce priveşte ...: în putere de bani, voia negreşit săizbutească.FIL.

în puţină vreme

în (sau peste) puţină (sau puţintică) vreme (sau puţin timp), în viitorul apropiat, curînd: în puţinticăvreme are să se dea. GHICA .

în puţine cuvinte în puţine cuvinte, în rezumat.

în puţine zile

în puţine zile (sau ceasuri), peste cîteva zile (sau ceasuri); (p.ext .) în viitorul (foarte) apropiat, într-un timp

(foarte) scurt: rănit în războaie, soldatul căzuse şi-n puţine zile chinuit muri.GR.AL.în raport cu ... în raport cu ..., în comparaţie cu ..., faţă de ...: o picătură în raport cu nemărginirea.EM.în rate în rate, plătit eşalonat: cumpărase ... mobila de salon în rate lunare.REBR .

în răgaz în răgaz, în tihnă: ne hotărîrăm a merge pe jos peste munţi şi în răgaz.HOGAŞ.

Page 237: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

în răspăr

în răspăr, 1) împotriva direcţiei fireşti de creştere a firelor de păr: rămase aşa încurcat, mîngîindu-şimustaţa subţire şi căruntă în răspăr.CAMIL.P. ; 2) împotriva direcţiei fireşti decurgere, de mişcare: umblă în răspăr prin grîu zvelt ca păpurişul.ARGHEZI ; 3) contrar, potrivnic, ostil; echivoc: purtarea dumnealorunul cu altul e mai mult în răspăr.SAD .

în răspărul ...

în răspărul ..., 1) împotriva ..., în contra ...: un înot în răspărul apei.TEODOREANU ; 2) în ciuda ..., în

pofida ...: trec eu Dunărea, în răspărul primejdiei.GALA.în răstimp în răstimp, între timp: în răstimp, ... scoase o foaie galbenă pe care o arătă conductorului.REBR.

în răstimpuri

în (sau la, pe la, prin) răstimpuri sau din răstimp în răstimp, din cînd în cînd; uneori, cîteodată: în răstimpuri, veneau vîrtejuri repezi [de vînt] care sgîlţiau ferestrele.VLAH.

în realitate în realitate, de fapt; efectiv: părea mai tînăr decît era în realitate.CĂL.în regie proprie în regie proprie, executat cu mijloacele beneficiarului.

în regres în regres, regresiv; în decădere: am văzut pe semenii mei făcînd paşi în regres spre caverne.SAD.

în regulă

în (sau la) (bună sau perfectă) regulă, 1) în ordine, aşa cum se cuvine: omul legii ... examineazăscrupulos actele, le găseşte în regulă.CAR. ; 2) în toată regula.

în relief

în relief, ieşit în afară (dintr-un plan); proeminent: vasele mari, de aur sau de argint, poartă pe marginilelor, în relief, oameni şi cai în mişcare.STANCU.

în repetate rînduri

în repetate rînduri sau (înv. ) de repeţite ori, de multe ori, adesea: se ceruse de repeţite ori laViena.BARIŢIU.

în respectul ...

în respectul ... sau cu respect la ..., în ceea ce priveşte, în privinţa ..., faţă de ...: rog a arăta junelui Missircăinţa mea profundă că am fost un infam în respectul său.CAR.

în restanţă în restanţă, restanţier: punerea sechestrului la cei în restanţă cu plata dărilor.REBR .

în rezervă

în rezervă, 1) la dispoziţie pentru a fi utilizat la nevoie; pentru orice eventualitate: avea în rezervă oocaziune de a-şi demonstra ... zel şi supunere la ordinile lui Amurat III.HASD .; 2) (despre militari) care nu

face parte din cadrele active ale armatei: colonel în rezervă .

în rezumat în rezumat, pe scurt: iată, în rezumat, economia acestui proiect.CAR .

în risipă

în risipă, 1) în dezordine: toată armia musulmană întoarse în răsipă spre baltă.BĂLC. ; 2) în ruină: munţii ridicau adîncuri şi coaste-n risipă.EM.

în rînd în rînd, la fel, egal, deopotrivă: cu tine două fete stau şi torc în rînd cu tine.COŞBUC .

în roiuri în roiuri, în grupuri, în cete: răspîndindu-se în roiuri, [ei] întind corturile mari.EM.în ropot în(tr-un) ropot, în fugă, într-o fugă: călăreţii porniră în ropot spre Murgeni.SAD .

în roşu în (sau din, la) roşu, (despre clădiri) netenciut.

în rotocol

în rotocol sau în rotocoale, 1) în formă de cerc; în spirală; 2) de jur împrejur: şi se-ntorcea-ntr-un picior,tăia tot în rotogol. POP .

în ruină

în ruină (sau ruine), ruinat, dărăpănat, stricat: vezi munţii cum se ridică înainte ca nişte domuri colosale înruină.VLAH .

în ruptul capului

în ruptul capului, (pop .) foarte repede, într-o fugă: îşi luă rămas bun de la şcoală şi hai, în ruptulcapului, pînă acasă la mumăsa.POP.

în ruptul capului

(nici) în (sau de-a) ruptul capului, nicidecum; în nici un caz, cu nici un preţ; pentru nimic în lume: eu măînchin principiului sacru al libertăţii opiniunilor, dar în ruptul capului nu pot admite şi obligativitatealor.CAR .

în sarcina ...

în (sau (înv. ) pe) sarcina ..., 1) în seama ...; în grija ...; în obligaţia ...; în atribuţia ...: cine era prea sărac... rămînea în sarcina vătafului şi dădea vătaful pentru el.GALA .; 2) în legătură cu ..., pe seama ...; asupra

...: vina tuturor suferinţelor lui cădea numai în sarcina notarului.REBR.

Page 238: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

în sarcină

în sarcină, în seamă: o fi făcînd natura multe lucruri ciudate, dar unul ca ăsta nu i se poate pune însarcină.TUDORAN.

în sănătatea ...

în (sau pentru) sănătatea ..., 1) urare la închinarea unui pahar cu băutură: Dinu luă paharul şi zise: însănătatea cocoanei Duducăi! FIL. ; 2) în onoarea ..., în cinstea ...: slujitorii moscali şi puşcile sta pe dealde slobodzie focul pentru sănătatea împăratului.NEC.

în schimb

în schimb sau în schimbul ..., în loc(ul), pentru ..., ca echivalent; drept compensaţie: reia-mi al nemuririinimb şi focul din privire, şi pentru toate dă-mi în schimb o oră de iubire. EM .

în scopul ...

în (sau cu) scopul ... sau (înv .) cu scopos, în vederea ..., în interesul ..., cu intenţia ..., pentru: mi-am concentrat toată puterea minţii în scopul de a-i dovedi cît de alunecos ... era acest punct desprijin.PREDA.

în scris în scris, prin intermediul unui text scris; pe hîrtie: dă-mi în scris pe Gagamiţă ăla, să nu-i uit numele.CAR .

în scurtă vreme

în (sau după, la, peste) scurtă vreme sau în (sau după, la) scurt timp sau (înv. ) în scurtă diastimă sau în

(sau peste) scurt sau peste scurte zile, curînd, peste puţină vreme: deci în scurtă vreme au purces şi tătariia venire în Ţara Muntenească.NEC.

în seară în (sau (înv .) la) seară, în timpul serii, seara: cum ajunge soarili-n sară, îşi ia furca subsuoară.POP .

în sec

în sec, 1) (înv . şi reg .) degeaba: fratele Greuceanului, umblînd mai multă vreme în sec, se întoarse lalocul de despărţire.ISP. ; 2) (reg. ) în lipsuri, în nevoi; fără succes; 3) (reg. ) în aer, în gol; în prăpastie: vru să sară peste zid; sări, însă, în sec.ISP .; 4) (despre tuse) fără flegmă, uscat: tuşi în sec .

în secret

în secret sau (înv .) în secretar, fără martori; într-un grup restrîns, separat; în particular, în taină, pe

ascuns:îşi deschisesecabinetul şi începuse, în secret ..., o vastă şi iscusită acţiune de regrupare aforţelor.STANCU .

în secunda aceea

(chiar) în secunda aceea (sau în secundele acelea) sau (chiar) în acea secundă (sau în acele secunde)

sau pe secundă, (chiar) atunci, (chiar) în clipa aceea, în momentul acela, pe moment, pe loc: în secundaaceea mi-a venit o idee .

în secundar în secundar, în al doilea rînd; în subsidiar.

în semiprofil

în semiprofil, astfel încît să se vadă numai o parte din profil: Lili se supuse din politeţe şi se lăsă aşezată în semiprofil, aşa cum dorea Titi.CĂL.

a însemna la răboj

a însemna la răboj, a socoti, a ţine evidenţa: am însemnat şi eu la răbuş vreo optzeci şimai bine deai.SAD .

a nu însemna nimic a nu însemna nimic, a nu avea nici o însemnătate, importanţă, valoare.

în semn de ...

în (sau ca, (înv .) spre) semn de (sau că) ... sau (înv. ) spre semnul ..., pentru a arăta, a dovedi sau a întări

(că) ...; ca dovadă (că) ..., ca expresie a ..., ca probă (că) ...: dă paloşul să-l sărute, ca semn de pecetluire ajurămîntului.CR.

în sensul ...

în sensul ..., 1) în direcţia ..., în spiritul ..., către, spre: încercările ce se făcuseră, de la Mihai Viteazulîncoace, în sensul unei apropieripolitice.IORGA ; 2) potrivit vederilor, părerilor cuiva: [Brîncoveanu] era destul de tare pentru a-şi permite să tărăgăneze executarea unei porunci împărăteşti pînă-şi va procuraalta, în sensul său.IORGA .

în sensul că ...

în sensul că ..., şi anume; cu alte cuvinte; adică: nu cumva există un interes pe care cineva îl poartăfamiliei noastre, în sensul că doreşte ca relaţiile dintre tata şi fratele meu să se agraveze.PREDA .

Page 239: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

în serie în serie, într-un mare număr de exemplare, în număr mare.

în serpentină în serpentină, cu cotituri, cu şerpuituri, cu serpentine:o şosea urcă în serpentină.BOGZA.

în servicie

în servicie, (înv .) de actualitate, actual, valabil la un moment dat: ca să se poată folosi mai bine deorînduirile în servicie, îşi recrutează un ciocoi tot de calibrul său şi speculează printr-însul pîneanenorociţilor funcţionari.FIL.

în serviciul ...

în serviciul ..., în folosul ..., în interesul ..., în slujba ..., în solda ...: geniul lui s-a pus în serviciul patriei dela o vîrstă fragedă.SAD .

în sfîrşit

în sfîrşit, în cele din urmă, în fine, la urma urmei: diligenţa soseşte, în sfîrşit, cu aproape trei ceasuri deîntîrziere.CAR .

în silă în (sau a) silă, (reg .) încet, alene: întîia zi de Paşti trecu în silă.AGÂRB.

în silă

în (sau cu, de) silă, 1) fără interes, fără plăcere; de nevoie; din obligaţie: tremuri şi vorbind te-neci; parcăstai de silă! vrei să pleci! COŞBUC ; 2) cu (de-a) sila.

în silnicie

în (sau cu, prin) silnicie, (înv .) cu forţa, cu sila: cu silnicie am vrut să-i stăpînesc ochii, dar i-a întors totmai mult.CAMIL.P .

în sine

în (sau (înv. ) întru) sine (sine-mi, si-ne-ţi, sine-şi etc.) sau în sinea mea (a ta, a lui etc.), în gîndul, în

mintea cuiva, în propria conştiinţă, în forul interior: mă întreb în sine-mi.EM.

în sîmbure

în sîmbure, în embrion: astfel, fiecare formă, la un anumit moment, reprezintă transformarea necesară lacare trebuiau să ajungă formele anterioare şi cuprinde în sîmbure formele viitoare.PETICĂ.

în sînge

în sînge, 1) (despre cărnuri) nu prea bine fript: ficat în sînge ; 2) plin de sînge: măgariul ... au văzut pre calcăzînd jos cu totul în sînge. ŢICHINDEAL ; 3) în mod sîngeros: căci voi murind în sînge, ei pot să fiemari.EM.

în sînul ...

în sînul ..., în cuprinsul ..., în interiorul ...; în mijlocul ...: am petrecut în sînul acestei familii model cum nuse poate mai bine.CAR.

înspre cădere înspre cădere, (înv. ) spre asfinţit.

înspre olaltă înspre olaltă, unul către altul.

în stare născîndă în stare născîndă, în curs de formare, în stadiu iniţial, în fază incipientă.

în şagă în (sau de) şagă, în glumă; într-o doară, la întîmplare: a se bate cu căpcînii nu era lucru de şagă.POP .

în şatrange în şatrange, 1) în carouri, cadrilat: un lat brîu ... cu matostaturi în şatrange.OD .; 2) (reg .) vărgat.

a înşela la cîntar a înşela la cîntar, a cîntări incorect.

a se înşela la socoteală a se înşela la socoteală, a calcula greşit, în pierdere.

a înşeua murgu-n pustiu a înşeua murgu-n pustiu, a-şi face iluzii zadarnice.

în şipot în şipot, ţîşnind impetuos şi abundent: şi-i curge sîngele-n şipot din răni.COŞBUC.

în şir

în (sau la, (înv .) într-un) şir (sau şirag), 1) succesiv, consecutiv, la rînd, unul după altul; neîntrerupt,

necontenit: am umblat în şirag şi în tăcere cam doi kilometri.SAD. ; 2) imediat, numaidecît, întins: dîndu-i-se ceea ce a cerut, s-a dus în şir la palatul domnesc.POP.

a înşira la gogoşi

a înşira (sau a spune) la gogoşi, a spune palavre, minciuni, fleacuri, baliverne: omul din mintea neroadătot înşiră la gogoşi, spuind despre moşi păroşi.PANN .

a înşira moş pe groş

a înşira (sau a spune, a îndruga) moş pe groş (sau multe şi mărunte), a sta la taifas, a spune verzi şi

uscate, a pălăvrăgi: încălecai pe un cocoş, să vă spui la moş pe groş.ISP.

în şoaptă

în şoaptă sau în şoapte sau (înv .) cu şoptă, (foarte) încet, cu voce scăzută: fete ... trec grăbite chicotind înşoapte.TOP.

Page 240: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

în şopot în şopot, în şoaptă, şoptit: eu ştiu de ce te temi, măria ta, urmă în şopot ţiganca.SAD .

în taină

în (sau cu, (înv .) întru, la, pe, prin) taină,1) pe ascuns, în secret; discret: iubind în taină am păstrattăcere.EM. ; 2) (reg .) zadarnic: am aşteptat în taină, căci nu am văzut nici un vînat.POP.

în talie în (sau la) talie, îmbrăcat numai în haină sau în rochie (fără pardesiu sau fără palton).

în taluz în taluz, oblic, pieziş, în pantă.

în tangentă în (sau prin) tangentă, tangenţial.

în tăcere

în (sau (înv. ) întru, cu) tăcere, 1) fără a vorbi, fără a crîcni; tăcut: îl îmbrobodeşti, ştii, chiar ca p-omuiere, îi pui în cap ţestul, şi rabdă-n tăcere.PANN ; 2) în linişte, încet: la răsărit icoane, de la străbunilăsate, ş-o candelă măreaţă ardea întru tăcere.HEL .; 3) pe neobservate, în ascuns: o lume ce sfîşie-ntăcere zdrobit sufletul meu.EM .

în tălpi în tălpi, în picioare; (p.ext. ) vertical: pe geam l-a văzut, în tălpi a sărit.POP.

în tăria mea

în tăria mea (a ta etc.), (înv. ) cu de la sine putere: iar acei oameni răzeşi s-au sculat în tăria lor şi ausărit să-l bată. (a.1738).URIC .

a întări din piele a întări din piele, (reg .) a se face că nu aude, a nu vrea să asculte.

a se întemeia pe ceva a se întemeia pe ceva, a se baza, a se bizui, a se sprijini pe ceva.

în teorie

în teorie, fără a afecta activitatea practică; teoretic: în teorie generală se poate face anchetă pentru orice,dar în practică ... nu s-a făcut niciodată.MAIOR .

în teptil

în teptil, (înv. ) în taină, pe ascuns: au trimes pe pedagogul la mine ca în teptil să-mi zîcă să mă împac cupăstoriul.KOG.

în terase

în terase, dispus, aşezat pe porţiuni de teren terasate: oraşul ridică în terase tot felul de clădiri destinateodihnei.SAD .

în termen

în (sau la) termen, la data fixată, prevăzută, stabilită: numai de s-ar ţine croitoreasa de cuvînt, să fierochia gata în termen. CEZAR.P .

în teză generală în teză generală, (înv. ) în general: în teză generală ... să nu uităm că năravul din fire nu are lecuire.OD .

în tihnă

în (sau cu) tihnă sau în toată tihna, în linişte, în pace, în voie; liniştit, netulburat, nestingherit, tihnit:

dormi, iubito, dormi în tihnă; n-am venit să-ţi tulbur somnul.VLAH .

în timp ce ... în timp ce ..., în vreme ce ..., pe cînd ...

a se întinde ca caşcavalul prăjit

a se întinde ca caşcavalul prăjit, a nu se mai termina: prea se întinde abonamentul lui ca caşcavalulprăjit.CAR .

a se întinde ca pecinginea

a se întinde ca pecinginea, a se răspîndi, a se lăţi peste tot: negoţul, cînd merge bine, de firea lui este să seîntinză ca pecinginea.ISP.

a întinde ca pe o obială a întinde ca pe o obială (pe cineva), a bate (pe cineva).

a se întinde cît îl ajunge cureaua

a se întinde cît îl ajunge (sau îl ţine) cureaua (sau plapuma, salteaua), a se întinde numai cît îi permite

mijloacele, puterile, talentul.

a întinde coarda

a întinde (prea tare sau prea mult) coarda (sau aţa, sfoara) sau a întinde coardapînă se rupe (sau pînă

plesneşte), a împinge lucrurile peste limitele admisibile, a depăşimăsura: nu întinde coarda prea mult, căse rupe! POP.

a-i întinde cojocul

a-i întinde cojocul (cuiva), a bate (pe cineva),a trage o chelfăneală (cuiva): fiindcă n-avea cu ce săplătească, i-au întins cojocul. POP.

a întinde fuga

a întinde fuga (sau o fugă), a fugi, a o lua la picior: şi-ntinsei o fugă lungă, dracii haida să m-ajungă.POP .

a se întinde în pălişul soarelui a se întinde în pălişul soarelui, (reg .) a se bronza.

Page 241: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a se întinde la caşcaval a se întinde la caşcaval, a pretinde mai mult decît i se cuvine; a se obrăznici, a-şi lua nasul la purtare.

a se întinde mai mult decît îi ajunge ţolul

a se întinde mai mult decît îi ajunge ţolul (sau oghealul, plapuma), a încerca să facă ceva peste puterile,

peste posibilităţile sale.

a întinde masă a întinde masă (cuiva), a da de mîncare (cuiva).

a întinde masă cu cineva a întinde masă cu cineva, a fi bun prieten cu cineva.

a întinde masă mare

a întinde masă mare sau a ţine masăîntinsă, 1) a da ospeţe; 2) a se ţine de petreceri: cum n-a mai întinsmasă mare, prietenii s-au făcut nevăzuţi.CAR .

a întinde mîna

a întinde mîna (sau (înv .) mînă bună) (cuiva), 1) a saluta (pe cineva); 2) (fig .) a ajuta (pe cineva): le tindea mînă bună, ajutorindu-le.MINEIUL.

a-i întinde o cursă

a-i întinde (sau a pregăti, a pune) o cursă (sau o capcană) (cuiva) sau a atrage (sau a prinde) în cursă

(sau în capcană) (pe cineva), (fig .; despre oameni) a folosi vicleniapentru a prinde pe cineva sau pentru a-i

face un rău cuiva; a pune la încercare (pe cineva): puseră păcătoşii cursă mie, şi de dzisele tale nurătăciiu.PSALT .

a întinde o mînă a întinde o mînă (de ajutor) (cuiva), a ajuta (pe cineva).

a întinde pedeapsa a întinde pedeapsa (asupra cuiva),(înv .) a pedepsi (pe cineva).

întinde-te cît ţi-e plapuma!

întinde-te cît ţi-e (sau cît te ajunge, cît te ţine) plapuma!, acţionează numai în limitele posibilităţilor

proprii!

a întinde undiţa a întinde undiţa, 1) a lăsa undiţa în apă; 2) (fig .) a atrage, a momi, a înşela: undiţa dacă voi tinde.PANN.a întinde vorba a întinde vorba, a lungi vorba, a vorbi mai mult decît trebuie.

în tine în tine, în sinea ta: şi de plînge, de se ceartă, tu în colţ petreci în tine.EM .

întîiaşi dată întîiaşi dată, pentru prima oară: nu-i acum întîiaşi dată să merg la drum! CR.

întîia venire

întîia venire (sau întîiul venit) (a(l) lui Isus Hristos), (bis .) venirea lui Isus Hristos în lume, prin

întruparea sa ca Fiul lui Dumnezeu: întîiul venitulu-i a lu Hristos, fraţilor, cînd au venit spre pămînt săspăsească pre noi.CORESI.

întîia vreme

întîia vreme, (înv .) mai întîi, mai înainte, anterior: de-i va dzîce „hain“ pentru ceaia ce au fost întîiavreame, să va certa.PRAV.

întîi şi întîi

(mai) întîi şi (mai) întîi, înainte de toate, în primul rînd: ce ţi-a ieşi înainte întîi şi întîi, ... pune-o întraistă! CR .

a se întîlni doi proşti la un tăciune

a se întîlni doi proşti la un tăciune, a se căsători sau a se întovărăşi doi nevoiaşi; (p.ext. ) a trăi în mizerie,

a o duce greu.

a se întîlni pe teren a se întîlni pe teren (cu cineva), a se bate în duel (cu cineva).

a se întîlni tusea cu junghiul

a se întîlni (sau a se întovărăşi, a se potrivi ca ...) tusea cu (sau şi) junghiul, a se întîlni (sau a se

întovărăşi) doi oameni care se aseamănă în rele: ne potrivim de minune ... - ca tusea cu junghiu’.DELAVR .

a se întîmpla de faţă

a se întîmpla de faţă (sau acasă), a fi, a se nimeri acasă, de faţă: fetele împăratului întîmplîndu-se de faţă,li s-au făcut milă.CR .

a i se întîmpla o pantomimă a i se întîmpla o pantomimă (cuiva), (pop .) a avea ghinion.

în tîrcol

în tîrcol sau în (sau la) tîrcolul, (reg .) în cerc, în jurul, împrejurul: legăm calu ... [de stejar] şi-l învîrtimîn tîrcol.POP.

în tîrg şi la moară în tîrg şi la moară, (pop. ) peste tot.

Page 242: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a o întoarce

a o întoarce (pe sau la şurub), a-şi schimba brusc atitudinea, purtarea (pentru a ieşi dintr-o încurcătură):

văzînd bietul popă că s-a pusîn cîrd cu nebunii, începe s-o întoarcă la şurub.CR.a o întoarce ca la Ploieşti a o întoarce ca la Ploieşti, a-şi schimba brusc atitudinea, purtarea; a întoarce foaia.

a se întoarce ca moara în vînt a se întoarce ca moara în vînt, a fi schimbător, nestatornic.

a întoarce capul cuiva

a întoarce capul cuiva, 1) a prosti, a înşela pe cineva; 2) a face pe cineva să se îndrăgostească: fata, bunămehenghe, îi întoarce capul şî Ipate vede că nu-i de lepădat.CR .

a întoarce cojocul pe cealaltă parte

a întoarce cojocul pe cealaltă parte (sau pe dos), a-şi schimba brusc atitudinea, părerile; a întoarce foaia:

ei, măi badeo, nu mă faceţi să-mi întorc cojocul pe dos! AL.a întoarce cu curu-n sus a întoarce (toate) cu curu-n sus, a răsturna, a face vraişte.

a-şi întoarce cuvîntul a-şi întoarce cuvîntul, a nu se ţine de cuvînt: Dumnezeu n-a voit să-şi întoarcă cuvîntul.POP .

a întoarce de la moarte a întoarce de la moarte (pe cineva), a readuce la viaţă, a salva de la moarte (pe cineva).

a întoarce de la ţîţă a întoarce de la ţîţă, (despre sugari) a înţărca.

a-şi întoarce faţa de la cineva

a-şi întoarce faţa de la cineva, a nu mai voi să ştie de cineva: şi-odată şi-a întors Sfîntuleţul faţa de lael.POP.

a întoarce foaia

a întoarce foaia sau a o întoarce pe foaia cealaltă (sau ailaltă) sau a o întoarce (sau a o schimba) pe

altă strună (sau foaie), a-şi schimba atitudinea, purtarea; a deveni mai sever: dascălul văzu că a camscrîntit-o şi-o întoarse pe foaia ailaltă.ISP.

a întoarce inima cuiva

a (se) întoarce inima cuiva, a (se) îmblînzi, a cîştiga simpatia, încrederea cuiva: cu multe cuvinte blînde seruga, ca să le poată întoarce inimile spre dînsul.COSTIN.

a se întoarce într-un călcîi

a se întoarce (sau a se învîrti, a sări) într-un călcîi, 1) a se învîrti pe loc; 2) (fig .) a fi iute la treabă: se întorcea numai într-un călcîi şi toate erau gata.ISP.

a o întoarce la viclenie

a o întoarce la viclenie (sau la şiretlic) sau a întoarce vreun vicleşug, a recurge la viclenii, la şiretlicuri:

o întoarse şi dînsa la şiretlic.ISP.a-şi întoarce mantaua după vînt a-şi întoarce mantaua după vînt, a se adapta împrejurărilor; a fi oportunist.

a întoarce maţele pe dos a (i se) întoarce maţele (sau stomacul) pe dos (cuiva), a (i se) face greaţă, scîrbă (cuiva).

a întoarce negoţul

a întoarce (sau a învîrti) negoţul (sau comerţul), a face afaceri comerciale: negoţul de vrei să-ţi fie sigur,întoarce-l tu singur.POP .

a întoarce ochii

a(-şi) întoarce ochii (sau privirea) (de la ceva sau de la cineva), 1) a-şi îndrepta privirea în altă direcţie:

întorcîndu-şi ochii către partea de unde venea glasul.DRĂGHICI ; 2) a-şi pierde interesul (pentru cineva

sau ceva); a lăsa în plata Domnului (pe cineva sau ceva).

a i se întoarce ochii în cap a i se întoarce ochii în cap (cuiva), a agoniza: în cap ochii să i se-ntoarcă şi să-i fie capul prins.AL.

a întoarce o haină a întoarce o haină (pe dos), a preface, a transforma o haină (punînd drept faţă dosul neuzat al stofei).

a-şi întoarce paguba

a-şi întoarce paguba (sau cheltuiala), a-şi recupera pierderile, a-şi scoate cheltuielile: au pus pricină că ş-ar hi întors surorile ei cheltuiala.URIC .

a-şi întoarce paralele a-şi întoarce paralele, a intra în posesia unor bani (socotiţi) pierduţi.

a întoarce porcii a întoarce porcii, a sforăi (în somn).

a i se întoarce punga pe dos a i se întoarce punga pe dos (cuiva), (reg. ) a-şi cheltui toţi banii: i s-o întors punga pe dos.POP .

a i se întoarce rînza pe dos

a i se întoarce rînza pe dos (cuiva), (pop. ) a i se întoarce stomacul pe dos (cuiva): cînd dau cu ochii desoacră, mi se întoarce rînza pe dos. STANCU .

Page 243: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a se întoarce roata

a se întoarce roata (sau sfera), a se schimba situaţia; a se întoarce norocul: s-o întoarce, el, roata şi lamine.POP. ; şi de să va întoarce sfera ... atunci după cuviinţă, cu tot sufletul voiesc cu cinste pe Erotocritde bărbat să-l priimesc.PANN .

a întoarce spatele

a(-i) întoarce spatele (sau ceafa, dosul, nasul) (cuiva), 1) a nu mai asculta, a părăsi (pe cineva); 2) a

desconsidera, a dispreţui (pe cineva); 3) a se supăra (pe cineva).

a întoarce şuruburi

a întoarce (sau a învîrti) şuruburi, a recurge la şiretlicuri: avocaţii cîte şuruburi nu învîrtesc; te bagă întemniţă cu dreptatea în mînă.REBR.

a întoarce tîrgul a întoarce tîrgul, a strica o învoială, un tîrg.

a întoarce traista pe dos a întoarce traista pe dos, a intra la necaz, a da de nevoi, de lipsuri.

a-i întoarce un şurub

a-i întoarce un şurub (sau şurubul, şuruburile) (cuiva), a minţi, a înşela (pe cineva), a umbla cu

şiretlicuri, cu viclenii: şiret el, dar eu şi mai şi ... pune-ţi în gînd ... că i-am întors un şurub ... ha, ha, ha!AL.

a întoarce vizita cuiva a întoarce vizita cuiva, a vizita pe cineva ca răspuns la vizita anterioară a acestuia.

a întoarce vorba cuiva

a întoarce vorba (sau vorbele) cuiva, a modifica, a adapta, a întoarce pe dos, a răstălmăci cuvintele

(cuiva): Hamlet zicea: este ceva putred în Danemarca! noi trebuie să-i întoarcem vorba şi să zicem: maieste ceva neputred în ţara asta! CAR.

a întoarce vorba a(-şi) întoarce vorba, a(-şi) lua vorba îndărăt.

în toată cinstea în toată cinstea, în mod sincer: îţi spun, în toată cinstea, că nu-mi place!în toată clipeala în toată clipeala (de ochi), în orice clipă: domnul Ştefan, gata de luptă în toată clipeala.POP .

în toată firea în toată firea, matur, serios: ce naiba! doar eşti om în toată firea!în toată lumea în toată lumea sau în lumea toată, pretutindeni, peste tot: s-a dus vestea în toată lumea.CR.în toată puterea în toată puterea, 1) (înv .) în întregime, pe deplin; 2) v. în putere.

în toată puterea cuvîntului în toată puterea cuvîntului, pe deplin, adevărat: ce mai! era un artist în toată puterea cuvîntului.

în toată regula

în toată regula sau în regulă, după toate regulile; veritabil, în lege: este la mijloc un complot în toatăregula.REBR.

în toată vremea

în (sau pre) toată vremea sau în toate vremi, (înv. şi pop. ) în fiecare clipă, mereu, necontenit: [cîinii] or apăra în toată vremea turmele şi toate vitele de lupi.POP .

în toată ziua

în toată ziua (sau dimineaţa, seara, noaptea, săptămîna, luna, clipa) sau în (sau pe, peste) tot

momentul (sau ceasul, anul), în fiecare zi (sau dimineaţă, seară,noapte, săptămînă, lună, clipă) sau în

fiecare moment (sau ceas, an): în toată seara ieşea ca să privească apusul [soarelui].POP .

în toate colţurile

în (sau din) toate colţurile (lumii), (de) pretutindeni: dragele iubirile, cîntă ca paserile, în toatecolţurile.POP .

în toate minuturile în toate minuturile sau în tot minutul, (înv .) tot timpul, permanent.

în toate părţile

în (sau din, prin) toate părţile (sau locurile) sau (înv . şi reg .) de toate părţile, (de) pretutindeni, (de)

peste tot, în toate direcţiile: pe unde trecea, lumea din toate părţile îl înghesuia.CR.

în toate timpurile

în toate timpurile sau (înv .) în toţi timpii, întotdeauna, mereu: este un gen de poezie intimă, care a fost întoţi timpii şi va rămîne.MACED.

în toate zilele

în toate zilele sau pe toată ziua, în fiecare zi, oricînd: cumpără proprietăţi nemişcătoare pe toatăziua.BOL.

în toi în toi, în plină desfăşurare: petrecerea era în toi .

în toiul cuiva

în toiul cuiva, potrivit felului de a fi al cuiva: [Făt-Frumos] a plecat în lumea largă şi-n toiul lui devoinic.EM.

în torent în torent, din belşug, din plin: toastele se repetară şi vinul curgea în torent.BOL.

Page 244: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

în torente în torente, foarte mare, torenţial: pe o ploaie în torente eram înapoi.GALA.

în total

în total, 1) cu totul, una peste alta: căldurile au ţinut, numai cu o întrerupere de vreo patru zile, în totalopt zile.CAR .; 2) peste tot, pe de-a-ntregul: opera e inegală şi nu i se poate aplica în total aceeaşijudecată.IORGA .

în totalitatea lui

în totalitatea lui (sau ei) sau în totalitate, în întregime, tot, întreg: un director reprezintă ziarul întotalitatea şi în programul lui.ARGHEZI.

în tot cazul în tot cazul sau în orice caz, în orice împrejurări, orice s-ar întîmpla, oricum.

în tot modrul în tot modrul, (reg .) în fel şi chip: s-au nevoit în tot modrul să scoată pre vandali dintr-însa.ŞINCAI.

în tot respectul

în tot respectul sau în toate respectele, din toate punctele de vedere, întru totul: cu conlucrarea, în totrespectul memorabilă, a senatorului Andrei Mocioni.BARIŢIU.

în tovărăşia ...

în tovărăşia ..., împreună cu ..., în compania ...: ne-am simţit ca în tovărăşia unor vechi şi buniprietini.HOGAŞ .

în tovărăşie

în tovărăşie, în asociaţie, ca părtaş: dobîndeşte un brevet pentru debit de tutun în tovărăşie cu fratelesău.SAD .

într-aceea ce ... într-aceea ce ..., (înv. ) în timp ce ..., pe cînd: şi-ntr-aceaia ce cugeta, adecă soseaşte călare svîntul.DOS .

într-acest ceas

într-acest ceas, în această clipă, acum, imediat: la opt [clăi] vîrfuri le-am făcut; numa una mi-a rămas să-ifac vîrf într-acest ceas. POP.

într’acoace într’acoace, (înv . şi pop .) încoace: vă-zut-ai ceva mai adineoare ... într’acoace? AL.într-acolo într-acolo, în partea, direcţia aceea; încolo: zăriră nişte palaturi ... şi o luară într-acolo.ISP.

într-aiure

într-aiure(a), 1) în altă parte: a plecat într-aiurea ; 2) fără ţintă, la întîmplare, aiurea: şi totuşi ea vorbeaîntr-aiurea.SL.

într-alean într-alean, (înv. ) împotrivă, potrivnic: multe într-alean se fac.COD.VOR.într-alergate într-alergate, (înv. şi pop .) alergînd: boierii ieşiră într-alergate.DOS.într-ales într-ales, pe alese: ia sălăţi într-ales.CR.într-alt chip într-alt chip, altfel, altminteri, altcum: într-alt chip n-avură cum face.VARLAAM.în tranzit în tranzit, în trecere.

într-ascuns într-ascuns, pe ascuns, în taină: şterge cu oftare două lacrimi într-ascuns.AL.

în trăgători

în trăgători, (mil. ) în linie, la distanţă unul de altul în vederea tragerii cu arma: se opresc toţi aliniaţi, sedesfăşoară în trăgători şi pornesc spre noi.CAMIL.P.

în trăsuri generale în trăsuri generale, în linii mari, în general.

întreabă-mă, să te-ntreb! întreabă-mă, să te-ntreb!, degeaba mă întrebi, că n-am habar; nu ştiu mai mult decît tine.

în treacăt

în treacăt, 1) trecînd, în trecere, (p.ext. ) pe fugă, la repezeală: şi-n treacăt o cuprinse lin într-un ungher,degrabă.EM. ; 2) pe scurt, în cîteva cuvinte, fără a insista: am atins acest subiect - deşi cam în treacăt.OD. ; 3) vremelnic, trecător: oricare păsărică îşi are ciripirea ce-n treacăt pe-astă lume încîntă auzirea.AL .

a se întreba cu cineva

a se întreba cu cineva sau (înv .) a-şi întreba (judeţ), a-şi căuta dreptatea la judecată, a face proces

(cuiva), a da în judecată (pe cineva): iar de s-ar scula vecinii din megieşi, la mine să vie să seîntrebe.URIC .

a întreba sfat

a întreba sfat (de ...), (înv .) a cere sfatul cuiva: Dumitraşco-vodă, chemîndu-şi boierii, au întrebatsfat.LET.

Page 245: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a întreba voia cuiva

a întreba voia cuiva, (înv. ) a cere voie (de la cineva): cazacii s-au strîns, neîntrebînd voiacraiului.COSTIN.

în trebuinţa cuiva

în trebuinţa cuiva, (înv .) pentru necesităţile cuiva: suma ... dată în trebuinţa oştilor şi plătită dă hazneauaîmpărătească.GOLESCU.

a se întrece

a se întrece (cu firea), a face mofturi, fasoane, nazuri; a se copilări: haide, treci pîrăul! ce te-ntreci,Catrino? COŞBUC .

a întrece aşteptările

a întrece (toate) aşteptările, a depăşi orice aşteptare, orice previziune: succesul tinerei cîntăreţe a întrecuttoate aşteptările .

a se întrece cu dracul în fugă a se întrece cu dracul în fugă, (reg .) a fugi repede.

a se întrece cu gluma

a se întrece cu gluma (sau cu şaga, cu vorba, cu dedeochiul, cu nebuniile), a exagera, a depăşi măsura:

văzînd că prea se întrece cu şaga, a sărit ca fript drept în picioare.POP.a întrece orice închipuire a întrece orice închipuire, a depăşi imaginaţia.

în trecere

în trecere, 1) la repezeală, în fugă, în treacăt: mergi întîmplător pe stradă, în trecere surprinzi o faţăbrăzdată de „durere“.BLAGA ; 2) pe scurt, în cîteva cuvinte, fără a insista, în treacăt; 3) fugar, fugitiv,

pasager, trecător: cîte numiri ar inventa el ... pentru un surîs de pe buzele ei, un surîs în trecere.EM.între cer şi pămînt între cer şi pămînt, în aer.

în trecut în trecut, altădată, odinioară: dar nu mai cade ca-n trecut în mări din tot înaltul.EM .

întreg la minte întreg la (sau de) minte, cu judecata normală: fost-ai fi întreg la minte? CONACHI .

între lumea feţei

între lumea feţei (sau ochilor), (înv .) înaintea cuiva, în faţa cuiva: fericaţi oameni ce ştiu strigare,Doamne, între lumea feaţei tale îmbla-vor.PSALT.

în tremur în tremur sau (înv .) în tremuri, înfiorat, tremurînd: cu inima în tremuri, au îmbrăcat pruncul.N.COSTIN .

între olaltă

între olaltă, (înv . şi pop .) 1) unul cu altul: s-asamăn între-olaltă viaţă şi cu moarte.EM. ; 2) unul pe altul,

reciproc: a se înşela între olaltă asupra meritului producerilor lor.MAIOR .

între patru ochi

între patru ochi (sau pereţi), confidenţial, fără martori: o să-mi spui altădată ... cînd vom vorbi întrepatru ochi.ARGHEZI.

în trepte în trepte, 1) în formă de scară; 2) în etape, treptat.

între timp

între timp (sau timpuri), în acest răstimp: între timp, peste oraşul uriaş ... se prăvălise întunericulnopţii.STANCU .

între viaţă şi moarte între viaţă şi moarte, în agonie.

într-o cercare într-o cercare, (pop .) într-o doară; de probă: l-am ales, într-o cercare, să vedem ce minte are.POP.

într-o clipă

într-o clipă (sau clipită) sau (reg .) pe clipită, îndată, numaidecît, imediat: au pot să fiu, copilă, de trei oriDumnezeu, şi ce-au făcut puternic în veacurile sale, aceea într-o clipă să pot a face eu? EM. ; nu te temică te va prăbuşi D-zeu într-o clipită? POP.

într-o clipitură

într-o clipitură, (reg .) într-o clipită: copiii crescură repede ... în fiecare zi un an, în fiecare noapte alt an,iar în crăpatul zorilor ... trei ani într-o clipitură.SLAVICI.

într-o doară într-o doară, la noroc, la întîmplare: se hotărî să vie într-o doară.ISP.

în troică

în troică, (despre cai) înhămaţi cîte trei în linie: Mitrea se opri o clipă ca să privească o sanie cu caiînhămaţi în troică.SAD .

în troiene în troiene, formînd grămezi (ca nişte valuri): un clopot trist suna şi zăpada căzuse în troiene. ANGHEL.

Page 246: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

într-o întinsoare într-o întinsoare, într-un suflet, fără întrerupere: şi petrec într-o-ntinsoare, tot la umbră, la răcoare.POP .

într-o margine într-o margine, (reg .) pe o parte, într-o rînă.

într-o mică de ceas

într-o mică de ceas sau pe (o) mică (sau nimică) de (sau pe) ceas, (înv . şi pop .) 1)foarte repede, imediat;

din clipă în clipă: pe o nimică pe ceas beam cîte-un cofăiel întreg de apă.CR. ; 2) foarte des, mereu:

poroncele aceste nouă,care curg pe nică, pe ceas.AL .

într-o nimară într-o nimară, (înv . şi reg .) cu o ocazie oarecare.

într-o parte

într-o (sau la o) parte, 1) într-o latură, pieziş: îi pusese căciuliţa ... cam la o parte. GALA. ; 2) deoparte,

izolat: nu puteam să stăm la o parte ca nişte cerşetori.DELAVR .

într-o parte şi în alta într-o parte şi în alta, în direcţii opuse.

într-o părere

într-o părere, 1) într-o doară, la întîmplare; oarecum: a zîmbit şi el aşa, într-o părere.CAMIL.P .; 2) (reg .)

insistent, stăruitor: şi doar mă feream şi eu într-o părere.CR.

într-o potrivă

într-o potrivă, 1) (înv .) în egală măsură, deopotrivă: fapta vitejească e negreşit lucru mare; dar într-opotrivă cu dînsa, stă şi vorba pusă la loc cu temei.OD. ; 2) pe potrivă.

într-o rînă

într-o (sau pe o) rînă, 1) (despre oameni) (culcat, aplecat) pe o parte, pe o coastă: ce lua-n trei zile dintr-osăptămînă da pe d-ale gurii, odihnind p-o rînă! PANN ; 2) (despre obiecte) înclinat, strîmb: casa undestăteau era aplecată într-o rînă.PREDA.

într-o secundă

într-o secundă sau în două (în trei, în patru etc.) secunde sau din secundă în secundă sau dintr-o

secundă într-alta sau de la o secundă la alta sau la secundă, foarte repede; acum, curînd, imediat, îndată,

numaidecît, repede, din clipă în clipă, fără întîrziere, într-o clipă, la moment, pe dată, pe loc, fără zăbavă:

toată supărarea mea pieri la secundă. ARGHEZI.într-o tinsoare într-o tinsoare, (înv. ) repede, în goană, întins.

într-o tîrzie vreme

într-o (sau în) tîrzie vreme sau într-un tîrziu sau (înv. ) în tîrziu sau (reg. ) după un tîrziu, după mult

timp, după multă aşteptare; la o vreme: suind pe la fundul Hălăucei, am ajuns după un tîrziu înFărcaşa.CR. ; te întreb într-un tîrziu.EM.

într-o toană

într-o toană, de la o vreme, la un moment dat; într-un răstimp: într-o toană, cînd damigeana şi trupurilenoastre nu mai erau ameninţate, prietinul meu, Panait, dobîndi glas.SAD.

într-o zi într-o (bună) zi sau într-una din zile, într-o zi oarecare; cîndva, odată.

întru acea oară

întru (sau din) acea oară, (înv .) în (sau din) vremea aceea; în (sau din) acel moment: într-acea oară ceera închis în temniţă Ioan. DOS .

întru adevăr întru adevăr sau într-adevăr, cu adevărat, de fapt: faţa într-adevăr plăcută a tînărului.EM.întru ceva întru ceva, (înv .) în vreo privinţă; ceva, puţin: să nu cumva să o strice întru ceva. PRAV .

întru deşert întru deşert, (înv .) zadarnic: întru deşert ne trudim.VARLAAM .

în trufă

în (sau spre, pre) trufă (sau trufie), (înv .) pentru a se mîndri, pentru a fi lăudat: ai tălmăcit [scriptura]

spre limba cea de moşie a locului, nu spre trufă, precum acela, ce pentru mîntuirea noroadelor.BIBLIA.

într-un anumit sens

într-un anumit sens, dintr-un anumit punct de vedere: într-un anumit sens, nu-ţi trebuie prea mult curaj,ca să alergi înainte. CAMIL.P.

întru nărav

întru (sau pre, din) nărav, (înv . şi pop .) conform obiceiului: şi într-acelaş nărav iară sărută pre ei cucuvîntul.CORESI .

într-un buc într-un buc, (reg. ) foarte repede, imediat: şi într-un buc [furnicile] au şi ales năsipul.CR .

într-un ceas bun! (să fie) într-un ceas bun!, să fie cu noroc!: amin şi într-un ceas bun! AL .

Page 247: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

într-un chip

într-un chip, (înv . şi pop .) la fel, în acelaşi fel, deopotrivă, fără deosebire: [soarele] lumineadză preste totîntr-un chip, aşa şi împărăţia acea de sus într-un chipu va lumina.VARLAAM.

într-un cuvînt

într-un cuvînt, 1) împreună, în unanimitate, într-un glas, în cor: apoi noi într-un cuvînt din partea a totpămîntul zicem. (a.1820). URIC .; 2) (sau cu un cuvînt) pe scurt, în rezumat: într-un cuvînt, orice damă l-arfi văzut, ... nu s-ar fi putut opri de a se coti cu vecina sa. NEGR.

într-un gînd

într-un gînd sau la un gînd, de aceeaşi părere; gînd la gînd: află pre patriarhul la un gînd cudînsul.MINEIUL .

într-un glas într-un (sau cu un) glas (sau grai), împreună, deodată: răspunseră toţi într-un grai. ISP.într-un hal fără hal într-un hal fără (de) hal, într-o stare de nedescris.

într-un hat cu ... într-un hat (sau hat în hat) cu ..., vecin cu ...: care vie este intr-un hat cu altă vie a me [a].URIC.

întru nimic

întru nimic sau într-o nemică, (înv . şi pop. ) 1) deloc, defel, cîtuşi de puţin: el era bun şi nu supăra întrunimic pe popor.ISP. ; 2) de nimic.

într-un minut

într-un minut sau în două minute, în- tr-o clipă, îndată, imediat, curînd: într-un minut fu aproape depădure.ISP.

într-un necaz într-un necaz, la nervi; (p.ext .) în disperare: i-a scris, într-un necaz, o scrisoare plină de reproşuri .

într-un noroc

într-un (sau la) noroc, la nimereală, la întîmplare: să mă duc, într-un noroc, la nevasta vrunuivornic.HASD .

într-un peş

într-un peş, (pop. ) pe o parte, într-o rînă; înclinat, pieziş, oblic: m-am pomenit cu trăsura într-un peş, serupsese osia şi rămăsese în trei roate.GHICA.

într-un răstimp într-un răstimp, la un moment dat, de la o vreme, deodată: într-un răstimp, curgerea ploii conteni.SAD.într-un răsuflet într-un răsuflet, foarte repede: venise într-un răsuflet din oraş.AGÂRB .

într-un rînd într-un rînd, odată, la un moment dat: într-un rînd îi picase lui moş Nichifor două iepuşoare.CR.

într-un suflet

într-un suflet, foarte repede, în goană: a sosit într-un suflet înapoi la fîntînă.CAR .; vine tot într-un suflet şidomnişorul.POP .

într-un şold într-un şold, 1) (aplecat) într-o rînă;strîmb; 2) (reg. ) (culcat) pe o parte, pe o coastă.

într-un timp într-un timp, (reg. ) la un moment dat: într-un timp îl întreabă nevasta.POP.

într-un timp mai lung sau mai scurt

într-un timp mai lung sau mai scurt, acum sau altădată, la o dată oarecare; odată şi odată, mai curînd sau

mai tîrziu: morţii ..., într-un timp mai lung sau mai scurt, se schimbă şi ei în pămînt.STANCU.întru puţinel întru puţinel, (înv .) puţin lipseşte ca ..., mai că ...: întru puţinel v-aţi aflat credincioşi. VARLAAM .

întru tărie

întru tărie, (înv. ) în siguranţă, în stare de apărare: voinicul, nu numai pre eluş să se mîntuiască de baterăzboiu ..., ce şi cetăţile întru tărie să puie.CORESI .

întru toată deplinirea

întru toată deplinirea, (înv .) cu totul, peste tot, cu desăvîrşire: ucideţi toată partea bărbătească întrutoată deplinirea.BIBLIA .

a se întuneca la faţă a se întuneca la faţă, a se posomorî: mult la faţă te-ai schimbat şi mi te-ai întunecat.POP .

întuneric beznă întuneric beznă, întuneric deplin: noaptea era întunerec beznă.ISP.

în turmă

în turmă, cu grămada, în grămadă: sufocaţi de-atîta mers în turmă, noi ne mişcăm împinşi dinurmă.CAMIL.P.

în tuşă în tuşă, (sport ) dincolo de marginea terenului de joc.

a înţărcat bălaia ! a înţărcat bălaia (sau murgana)!, s-a terminat!; s-a dus chilipirul!

Page 248: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a se înţelege ca gîsca cu prepeliţa a se înţelege ca gîsca cu prepeliţa, (reg. ) a nu se înţelege deloc: ne înţelegem ca gîsca cu prepeliţa.GALA .

a înţelege de cuvînt a înţelege (sau a şti) de cuvînt, a fi ascultător, supus: ascultă şi-nţelege de cuvînt.PANN.înţelege de cuvînt! înţelege de cuvînt!, ascultă de vorbă bună!

a se înţelege la cuvinte a se înţelege (sau a se ajunge) la cuvinte, a cădea la învoială: Mihaiu ... se înţelese cu el la cuvinte.ISP.în ţelină în ţelină, necultivat, părăginit.

în ţel în ţel sau în ţelul puştii, (pop .) în bătaia puştii: mai bine le-aş avea în ţelul puştii. SAD .

înţepat la limbă înţepat la limbă, 1) ameţit de băutură, beat; 2) ironic, sarcastic.

înţepat la minte înţepat la minte, isteţ, vioi: măi, copile mic de stat, dar la minte înţepat ... POP .

a se înţepeni pe nisip a se înţepeni pe nisip, (despre nave) a eşua.

în ultima secundă (chiar) în ultima secundă, (chiar) în ultima clipă, în ultimul moment: a prins avionul în ultima secundă .

în ultimă instanţă în ultimă instanţă, în ultimă analiză, la urma urmelor, în cele din urmă.

în ultimul moment în ultimul moment, în ultima clipă; înainte de a fi prea tîrziu.

în urma ... în urma ..., în spatele ..., îndărătul ..., dinapoia ...: codrii-n urdie în urmă-i s-adună şi iar se-mprăştie.EM.

în urma urmelor

în urma urmelor, (pop .) în cele din urmă, într-un tîrziu: în urma urmelor, văzînd că toată munca lui estedegeaba, se dete la prins musculiţe.POP.

în urmă în urmă, în spate, îndărăt, dinapoi.

în valuri

în valuri sau valuri-valuri, în mod succesiv (şi în mare cantitate): cad săgeţile în valuri care şuieră, setoarnă.EM .

în van în van, degeaba, inutil, zadarnic: în van l-a rugat, în van i s-a tîrît la picioare.POP.

în varvaric

în (sau de) varvaric, (pop .; despre mustăţi) cu vîrfurile lungi şi răsucite: cu musteţi de varvaric cum stăbine la voinic.POP .

a învăţa buchea cărţii a învăţa buchea cărţii, 1) a învăţa exact ca în carte; 2) a învăţa în mod mecanic.

a se învăţa ca ţiganul cu scînteia

a se învăţa (sau a se deprinde) ca ţiganul (sau ca făurarul) cu scînteia (sau cu scînteile), a se obişnui

(sau a ajunge să se obişnuiască) cu ceva (neplăcut, rău): îs deprins cu nevoile ca ţiganul cu scînteile. POP .

a învăţa cu nărav

a (se) învăţa cu nărav, a (se) obişnui să pretindă ceva ca pe un drept al său: la ce tot dai? îi înveţi cunărav! DELAVR.

a învăţa minte a învăţa minte (pe cineva), a pedepsi (pe cineva) (pentru a-i fi de învăţătură).

a se învăţa minte

a se învăţa minte, a trage învăţăminte dintr-o experienţă neplăcută: ca să te înveţi minte, eu nu ţi-oi mai dadrumul vara.POP.

a învăţa papagaliceşte a învăţa papagaliceşte, a învăţa păsăreşte.

a învăţa păsăreşte a învăţa păsăreşte, a memora fără a înţelege, a învăţa pe de rost, a învăţa papagaliceşte.

a învăţa pe de rost

a învăţa pe de rost (sau (înv. ) de-a rostul, de rost), a învăţa pe din afară: şi ascultă o poveste ce-n şcoalăazi mi s-a spus, care şi legea-mi este şi s-o-nvăţ de rost m-am pus. PANN.

în văzul ... în văzul ..., în faţa ..., faţă de ...: lucrurile se făceau în văzul lumii.BOL.

Page 249: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

în veac de veac

în veac de veac sau în veci (de veci) sau de veci(e) sau în vecii vecilor sau în veacul veacului sau în (sau

pe) vecie sau (înv. ) în vecia veacului, 1) de-a pururea, în eternitate, pentru totdeauna: tu ciocănitoare să tefaci şi blestemată să fii a le căuta şi a le omorî în vecii vecilor! POP. ; ai fi trăit în veci de veci.EM. ; 2)

(bis. ) etern, veşnic: cîntări tînguitoare prin zidurile reci cerşi-vor pentru mine repaosul de veci.EM. ; 3)

(jur. ; înv. ) pe termen nelimitat: i-a dăruit cu hrisov o moşie, s-o stăpînească de veci.CAR. ; 4) (în

construcţii negative) niciodată: atunci în vecie suflarea ta caldă ea n-o să învie.EM.învechit în rele învechit în (zile) rele, înrăit: învechit în zile rele, deprins a te ciocni la toţi domnii. NEGR.

în vecinătate

în (sau prin) vecinătate, în (sau prin) apropiere, (pe undeva pe) aproape, în (sau prin) preajmă: pecinighii în vecinătate fiind. CANT.

în vecinătatea ...

în vecinătatea ..., 1) în apropierea ..., în jurul ..., în preajma ...: acel turn, aşezat în vecinătatea porţei.OD. ; 2) (înv .) puţin înainte de ..., în timpul apropiat de ...: dau voiniceşte asalt ... în vecinătatea serii.BĂLC .

în vecini

în (sau prin) vecini, în (sau prin) apropiere, (pe undeva pe) aproape: plecă prin vecini să-şi astîmpereamarul.VLAH.

în vedeală

în (sau la) vedeală, (înv . şi reg .) în văzul tuturor, în public; pe faţă: o purta în vedeală între toatăboierimea.NEC.

în vederea ... în vederea ..., în scopul ..., pentru ...: două metode în vederea aceluiaşi rezultat. HASD.

în veliglas

în veliglas, (înv .) cu voce tare, cu glas puternic: cetindu-să la divan în veliglas cărţile înainteatuturor.COSTIN .

a înveli tăciunele a înveli tăciunele, a pleca, a fugi.

în viaţă şi-n trai în viaţă şi-n trai, (reg. ) niciodată.

în vîrful picioarelor în vîrful picioarelor, fără zgomot, tiptil: opisică albă ca laptele vine în vîrful picioarelor.REBR.

a i se învîrteji capul

a i se învîrteji capul (cuiva), (înv . şi pop .) a avea ameţeli: capul li se învîrtejiia, greaţa li sescorniia.CANT .

a se învîrti ca mîţa împrejurul oalei cu smîntînăa se învîrti ca mîţa împrejurul oalei cu smîntînă, a da tîrcoale unui lucru dorit.

a i se învîrti capul cuiva

a i se învîrti capul cuiva sau a se învîrti locul cu cineva, a avea ameţeli, a ameţi: mise părea că bisericase învîrteşte cu mine.NEGR .

a se învîrti ca un prîsnel a se învîrti ca un prîsnel sau a umbla ca prîsnelul, a se mişca foarte repede.

a învîrti cuţitul în rană a învîrti (sau a răsuci) cuţitul în rană, a zgîndărî o rană nevindecată, a spori durerea, suferinţa (cuiva).

a învîrti dulapuri a învîrti dulapuri, (reg. ) a umbla cu înşelătorii.

a învîrti pe degete pe cineva a învîrti pe degete pe cineva, a avea la bunul plac, la discreţie pe cineva; a manipula pe cineva.

a se învoi la preţ

a se învoi (sau a veni) la (sau din) preţ sau (reg. ) a se ajunge din preţ sau (înv . şi reg .) a rupe preţul

(sau tîrgul, tocmeala), a încheia o tranzacţie comercială (înţelegîndu-se asupra sumei de plată): în vrocîteva cuvinte, învoindu-se din preţ, îi zise cumpărătorul .PANN.

în vreme ce în vreme ce, în timp ce.

în vreme cînd ...

în vreme cînd ..., (înv. ) din moment ce ..., cîtă vreme ...: Robinson cum era să le cunoască, în vreme cîndnici văzuse, nici au mîncat de aceste? DRĂGHICI.

în zadar în zadar, zadarnic: în zădar căutam să-i pricinuiesc oarecare distracţie.AL .

în zare

în zare sau în zări, la orizont; (p.ext. ) în depărtare: privea în zare cum pe mări [Luceafărul] răsare şistrăluce.EM.

Page 250: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

în zbor

în (sau din, dintr-un) zbor, 1) în timp ce zboară: paserile ... ţi le prindea cu mîna din zbor.CR. ; 2) în fugă,

repede, iute: ne spunea de sfinţenia călugărilor de la Stavros, ... unde nu călca picior de parte femeiască,unde nici în zbor nu putea să intre decît cocoşii.GHICA ; 3) dintr-odată, dintr-o singură mişcare: arnăuţii ... pe Iordaki s-arunca, de păr lung îl apuca, pe covor îl întindea şi din zbor capu-ităia.POP .

în zig-zag în zig-zag, în linie frîntă.

în zori de zi în zori de zi (sau de ziuă) sau în zorii zilei, cînd începe a se lumina de ziuă.

îţi stă mintea în loc îţi stă mintea în loc, e de necrezut; e incredibil, inimaginabil.

joacă dracu’ pe ţurloaie joacă dracu’ pe ţurloaie, (reg. ) se petrec lucruri ciudate, suspecte.

joi după Paşti joi după Paşti sau joi mai de-apoi, la Sfîntul Aşteaptă, niciodată.

jos pălăria! jos pălăria!, toată admiraţia!

a juca cărţile a juca cărţile, a practica jocul de cărţi.

a se juca cu cineva ca mîţa cu şoarecele

a se juca (sau a glumi) cu cineva ca mîţa (sau ca pisica) cu şoarecele, a-şi bate joc de cineva ţinîndu-l într-

o situaţie incertă: nu te juca cu mine ... ca mîţa cu şoarecele.SAD.a se juca cu focul a se juca cu focul, a trata cu uşurinţă un lucru primejdios, grav.

a juca cum îi cîntă cineva a juca cum îi cîntă cineva (sau cum i se cîntă), a face cum îi impune, îi porunceşte cineva.

a juca cu sala goală a juca cu sala goală, (despre actori) a nu avea spectatori.

a se juca de-a purceaua în ceafa cuiva a se juca de-a purceaua în ceafa (sau pe spinarea) cuiva, (reg. ) a trage o mamă de bătaie cuiva.

a juca de sîrmă a juca de sîrmă, a se acomoda cu abilitate împrejurărilor; a se descurca în orice situaţie.

a juca în ciur fără văcălie

a juca (sau a suci) în ciur fără văcălie (pe cineva), a stăpîni, a domina pe cineva, determinîndu-l să facă

ceva care nu este în interesul său: îl joacă cu viclenie în ciur fără văcălie.PANN.a juca la bursă a juca la bursă, a cumpăra şi a revinde efecte de bursă.

a juca la două nunţi a juca la două nunţi, a face joc dublu.

a juca o carte mare a juca o carte mare, (fig. ) a risca (aproape) totul (pe o carte).

a-i juca ochii

a-i juca ochii (în cap) sau a nu-i sta (bine) ochii în cap (cuiva), 1) a avea privirea vioaie, jucăuşă: un puişor de fată, căreia îi jucau ochii în cap, ca la o şerpoaică. CR. ; 2) a fi şiret, viclean.

a juca o comedie a juca o comedie, (fig. ) a se preface.

a juca o coţcă

a juca o coţcă (cuiva), a înşela, a trage pe sfoară (pe cineva): nu cumva oare vrea să ne joace vreo coţcă?AL.

a juca păpuşile a juca păpuşile, (pop. ) 1) a da o reprezentaţie cu păpuşi; 2) (fig. ) a spune minciuni, a înşela pe cineva.

a juca pe faţă a juca (cu cărţile) pe faţă, a fi deschis, fără ascunzişuri.

a juca tontoroiul

a juca (sau a sări) tontoroiul, a ţopăi: se ruga la Dumnezeu să nu-l şontorogească de picioare pînă nu vaapuca să joace ... tontoroiul pe mormîntul ei.M.CAR.

a juca tontoroi

a juca tontoroi(ul) (pe cineva) sau a face (pe cineva) să joace tontoroiul sau a-i juca ţonţoroiul (cuiva),

a obliga, a sili pe cineva să se supună capriciilor tale, să-ţi îndeplinească toate gusturile, a-l ţine la cheremul

tău: cum se răsuceşte vremea şi ne joacă tontoroi! VLAH.a juca ultima carte a(-şi) juca ultima carte, a face ultima tentativă de a-şi atinge scopul, a încerca ultima soluţie.

a juca un renghi

a(-i) juca un renghi (sau renghiul, renghiuri) (cuiva) sau a-i trage renghiul (cuiva), a amăgi, a păcăli (pe

cineva); a juca o festă (cuiva): februarie şi martie ... sînt în stare să ne joace renghiuri.AL.a judeca ca o cizmă a judeca ca o cizmă, a fi prost ca noaptea.

a judeca la rece a judeca la rece, a judeca cu obiectivitate, fără patimă.

Page 251: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

judecată de apoi judecată de apoi, judecată solemnă, la sfîrşitul lumii, în faţa lui Dumnezeu.

jumătate de picătură jumătate de picătură, virgulă.

a jumuli un fraier a jumuli un fraier, (fam. ) a păcăli, a înşela un credul, un prost.

a jupui ţapul a jupui (sau a beli) ţapul, (fam. ) 1) a vomita la beţie; 2) a se zdreli în urma unei căzături la beţie.

a jura pe sfînt

a (se) jura pe sfînt, (înv. ) a se jura pe ceea ce are mai de preţ: ţi-oi jura pre sfînt c-oi ţinea cuvînt pănă lamormînt.BUDAI-DELEANU.

a jura strîmb a jura strîmb, a depune un jurămînt mincinos.

jur-împrejur

(de) jur-împrejur sau roată-mprejur, pretutindeni în jur; în (sau din) toate părţile: şi prin casă seprimbla, şi jur-împrejur căta.POP.

la adăpost

la adăpost, în siguranţă, apărat, ferit, protejat: ştiindu-se la adăpost de atacurile inamicilor, putea săpregătească în tihnă propriul plan de atac.CEZAR.P.

la adăpostul ... la adăpostul ..., 1) la umbra ..., sub protecţia ...; 2) (fig. ) sub pretextul ...

la aer la (sau în) aer (liber), afară, într-un loc neacoperit.

la alegere la alegere, opţional, pe alese: pe tarabe, fructe cîte vrei, la alegere! la anul, cînd o-nflori bostanul la anul, cînd o-nflori bostanul, niciodată.

la aprinsul lumînărilor (pe) la aprinsul lumînărilor, la căderea serii.

la aşa cap, aşa căciulă! la aşa cap, aşa căciulă!, cum e omul, aşa sînt şi purtările lui.

la bord la (sau pe) bord, pe puntea navei, îmbarcat.

la braţ (braţ) la braţ, cu braţul trecut pe sub braţul altuia.

la brodeală la brodeală, (fam .) la nimereală, la întîmplare.

la bună vedere! la bună vedere!, (fam. ) (formulă de salut la plecare) la revedere!

la calea jumătate

la calea jumătate sau la jumătate de cale (sau de drum), la mijlocul drumului: s-a întors de la caleajumătate.

la calendele greceşti la calendele greceşti, niciodată, la Sfîntu-Aşteaptă, la Paştele Cailor.

la capătul pămîntului

(de) la (sau din) capătul (sau marginea, marginile) pămîntului sau din margini de (sau peste) pămînt,

(de) foarte departe: răsar-o vijelie din margini depămînt.EM.la capătul puterilor la capătul puterilor, epuizat, vlăguit: după atîtea nopţi nedormite, ajunsese la capătul puterilor .

la care la (sau după) care, după aceea: „Amin“ zise Domnul ... după care apoi se depărtă.EM.la cataramă la cataramă, 1) foarte strîns; 2) (fig. ) foarte, straşnic: beţie la cataramă .

la căderea serii la căderea serii, pe înserat: ajunseră acasă la căderea serii .

lac de sudoare lac (sau leoarcă) de sudoare (sau de năduşeală, de apă), foarte transpirat.

la ce? la ce?, pentru ce?: la ce să mai merg şi eu, dacă vă duceţi voi?la cerere la cerere, cînd se solicită: s-a transferat la cerere .

la cheie la cheie, bun pentru locuit; complet finisat: apartament la cheie .

la cîntători

(pe) la (sau pînă în, despre) cîntători, pe la cîntatul cocoşilor, cînd se luminează de ziuă: au venit doiîngerei ... noaptea pe la cîntători, cînd zorile-s albe.POP.

la cît mi-a sta capul

la cît mi-a sta capul (cu cineva), (pop. ) cum o voi scoate la capăt (cu cineva): cu omul roş nu ştiu zău lacît mi-a sta capul.CR.

la cît mi-a sta norocul la cît mi-a sta norocul, (pop. ) cît noroc voi avea.

la cît vine

la cît vine (sau ajunge) (cineva), (înv. ) în ce hal ajunge (cineva), cît de mult decade (cineva): giudecaţi lacît agiunge omul, cînd patimile îi întunecă mintea! DRĂGHICI.

la coada ... la coada ..., la capătul ..., la urma ...: stătea cuminte la coada şirului.

Page 252: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

la coadă

la coadă, 1) pe ultimul loc, la urmă: terminase şcoala primul ... la coadă ; 2) la rînd: după ce că pierdusedouă ceasuri la coadă, nici nu apucase să cumpere ceva .

lac să fie, că broaşte sînt destule! lac să fie, că broaşte sînt destule!, ocazii să fie, că amatorii nu lipsesc!

la culme la (sau în) culme, foarte: împăratul Roş [u] era un om pîclişît şi răutăcios la culme.CR.la deal cu opintele şi la vale cu oprele la deal cu opintele şi la vale cu oprele, (pop. ) e la fel de greu de urcat, ca şi de coborît.

la discreţie la discreţie, din belşug, cît vrei, cît pofteşti: mîncare şi băutură aduseseră la discreţie.la doi paşi la doi paşi (de ...), foarte aproape (de ...).

la dracu-n praznic

la dracu-n praznic, (fam. ) foarte departe; unde şi-a înţărcat dracul copii: am fost ... trimis pe front, ladracu-n praznic.STANCU.

la drept vorbind la drept vorbind, în fond, la urma urmelor.

la faţa locului la faţa locului, unde s-a petrecut fapta.

l-a făcut ceapă cu apă l-a făcut ceapă cu apă, l-a făcut de rîs.

la fel la fel, întocmai, aidoma: toate s-au întîmplat la fel.POP.la grătar la grătar, fript pe grătar: peşte la grătar .

la hurtă la hurtă, la întîmplare, cum se nimereşte: vindea cartofii la hurtă .

la iarnă la iarnă, cînd va veni iarna, la iarna viitoare.

l-a iertat Dumnezeu l-a iertat Dumnezeu, a murit.

la infinit la infinit, fără limită, neîncetat: este admisibil ... ca o criză de cabinet să se perpetueze la infinit? EM.

l-a înghiţit pămîntul

(parcă) l-a înghiţit pămîntul sau (parcă) a intrat în pămînt, a dispărut fără urmă: ş-acuma nu-i; parc-arfi intrat în pămînt.SAD.

la întîmplare

la întîmplare sau în voia întîmplării, în voia soartei, în neştire, cum se nimereşte, într-o doară, într-un

noroc: mergeam la întîmplare, disperat.SAD.

l-a înţărcat Scaraoţchi

l-a înţărcat Scaraoţchi, (reg. ) e foarte şiret, viclean: mare hîtru mai eşti! ... să juri că te-o înţărcatScaraoţchi.AL.

la loc la loc, acolo unde stătea de obicei: pune capul lui Harap-Alb la loc.CR.la loc comanda! la loc comanda!, (fam. ) s-a schimbat planul de bătaie!

la locul lui (a fi) la locul lui (ei etc.), (a fi) aşa cum se cuvine; cu rost, potrivit: vorba era vorbă, la locul ei.CR.la mai mare! la mai mare!, îţi urez să fii avansat cît de repede!

la mama dracului la mama dracului (sau a ciorilor), foarte departe, la capătul pămîntului, la dracu-n praznic.

la mare la mare, (înv. ) la maturitate: aşa-l lasă pîn-la mare să crească tot în desfrîu.PANN.

la mare fix la mare(le) fix, (fam. ) impecabil, perfect, fără cusur: era gătit la marele fix, cu haine comandate la Paris .

la maximum la maximum, în cel mai înalt grad; pînă la refuz: sala teatrului era plină la maximum .

la măsură

la măsură, (înv. şi reg. ) exact, precis: măsurîndu-să fînul cu stînjenu drept şi stogurile întocma lamăsură.URIC.

la mijloc de masă şi la colţ de ţară

la mijloc (sau la capăt) de masă şi la colţ de ţară, loc prielnic, ferit de pericole: să te sileşti a fi totdeaunala mijloc de masă şi la colţ de ţară.NEGR.

la mintea omului

la mintea omului (sau a cocoşului), uşor de înţeles, clar: pricepuse şi el, vezi Doamne, că doar era lamintea cocoşului. POP.

la minut la minut, imediat, pe loc: fotografie la minut.

la modă

la (sau de) modă, 1) modern: aşa e la modă să se umble fără coadă.PANN ; 2) (despre oameni) foarte

cunoscut, apreciat la un moment dat: ea era pe atunci foarte la modă. BOL.

Page 253: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

la moment la moment, imediat, pe loc: Dumnezeu ... la moment trimise pe un înger.POP. la moşii ăi verzi la moşii ăi verzi, niciodată: vei mai căpăta şi tu cap la moşii ăi verzi ori la paştele cailor. ISP.

la mulţi ani! la mulţi ani!, îţi urez să trăieşti încă mulţi ani!: la mulţi ani cu sănătate, să vă dea Domnul tot ce doriţi!

la nebunie

la nebunie sau pînă la nebunie, enorm; o fată, care-l iubea la nebunie şi dormea cu poeziile lui subpernă.VLAH.

la necaz la necaz, într-un moment critic, dificil; la supărare: multe spune omul la necaz.SAD .

la negru la negru, cu preţ de speculă.

la nemărginire

(pînă) la nemărginire, (înv. ) (pînă) la infinit: cresc pe-ncetul, pîn-la nemărginire, făpturileosebite.CONACHI.

la nemurire

la nemurire, (fam. ) fără sfîrşit, veşnic; (p.ext. ) extrem de tare, de mult; la nebunie: te iubesc lanemurire.CAR.

la nesfîrşit la nesfîrşit, fără întrerupere, necontenit: această zi udă şi plîngătoare la nesfîrşit.BACOVIA.

la nevoie

la nevoie sau la vreme (sau ceas, zi, loc) de nevoie, 1) într-un moment dificil, în vreme de restrişte, la

necaz: te va învăţa ... ce să faci la vreme de nevoie.ISP. ; 2) în caz de trebuinţă: beciul ... putea sătăinuiască, la nevoie, o domniţă.CR.

la nimereală

la nimereală, la întîmplare, fără a gîndi, a chibzui; fără alegere: apucă la nimereală pe prima stradă ladreapta.CAMIL.P.

la nivelul ... la nivelul ..., în regiunea ..., în dreptul ...

la noapte la noapte, în timpul nopţii următoare: ştiu că are să aibă de lucru la noapte.CR.

la noi

(pe) la noi, 1) acasă, în casa noastră; în familia noastră: cu ce ocazie pe la noi? CAR. ; 2) în satul sau în

oraşul nostru; în părţile noastre: şi eu trimite-voi ce-i mai mîndru pe la noi.EM. ; 3) în ţara noastră: la noisînt codri verzi de brad.GOGA ; 4) în lumea noastră, în universul pămîntesc.

la o adică

la o adică, 1) la nevoie: putea, la o adică, să-şi gătească şi să-şi spele singur.CEZAR. P. ; 2) la drept

vorbind: ş-apoi, la o adică, nici n-am nevoie să-mi mai calce pragul.SAD .

la o azvîrlitură debăţ

la o azvîrlitură (sau aruncătură) debăţ, la mică distanţă, foarte aproape: casa bunicilor era la oazvîrlitură de băţ.

la o parte! la o parte!, fereşte-te!, fă loc!, fugi!

la ora actuală la ora actuală, în prezent.

la ordin! la ordin!, sînt la dispoziţia dumneavoastră!

la ordinea zilei

la ordinea zilei, 1) de actualitate; important: scandalul din parlament era la ordinea zilei ; 2) pe ordinea de

zi (a şedinţei, a consfătuirii etc.): faceţi tăcere! sînt cestiuni arzătoare la ordinea zilii.CAR .

la ordinele cuiva la ordinele cuiva, la dispoziţia cuiva.

la ore mici la ore mici, după miezul nopţii, tîrziu: nu ajungea acasă decît la ore mici .

la o şchioapă la o şchioapă, (fam. ) (foarte) aproape: nemulţumirea poporului ajunsese la o şchioapă de răscoală.la paroxism (pînă) la paroxism, cu intensitate maximă; insuportabil: jazzul urla la paroxism.CEZAR.P.

la parte

la parte, (care este) angajat cu plata într-o anumită proporţie din beneficiul realizat: îl fac tovarăş la parteşi-l însor.CAR.

la pas

la (sau în) pas sau în pasul calului, în mersul liber (al calului); încet: calul era obosit şi nu putea mergedecît în pas.EM.

Page 254: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

la paştele cailor la paştele cailor (sau calului), niciodată: vei mai căpăta ... la moşii ăi verzi ori la paştele cailor.ISP.

la pauză

la pauză, în timpul pauzei dintre actele unui spectacol, dintre reprizele unei întreceri sportive: la pauză,scorul meciului era alb .

la pămînt

la pămînt, 1) întins, culcat pe jos; 2) (fig .) învins, deznădăjduit, deprimat, demoralizat: după atîtea lovituriale soartei, era la pămînt cu moralul ; 3) (fig. ) ruinat: industria e la pămînt .

la părere la părere, (înv. ) la prima vedere; în aparenţă: Despot e la părere zburdalnic şi uşor.AL.

la păstrare

la (sau în) păstrare, 1) la loc sigur, la adăpost: îi dăduse în păstrare toate bijuteriile ; 2) (fam. ; iron. ) la

închisoare: o să fie în altă parte, la păstrare.CAR.la perfecţie la perfecţie, în mod desăvîrşit, perfect: un om care-şi ştia la perfecţie limba sa.NEGR.la peşte la peşte, la pescuit: nu era acasă, ce să tîmplase ... la peşte.NEC.la pornire la pornire, la plecare.

la poruncă la poruncă, la ordin: la poruncă! stăpîne, zise calul şi-şi luă zborul.POP.la potriveală la (sau cu) potriveală, (reg. ) nimerit, corespunzător, potrivit.

la prilej la prilej, (înv. ) la momentul potrivit: la prilej, îţi voi comunica şi d-tale motivul meu.CAR.la primăvară la primăvară, în cursul primăverii viitoare: pînă la primăvară n-o să ne mai vedem. STANCU.

la prisos

la prisos, (înv. ) deoparte, în rezervă, ca economie: din suta ce munca mea a scos, dînd nouăzeci şi nouă,pun unul la prisos. NEGR.

la prînz la prînz, la amiază.

la propriu

la propriu, (de obicei, în corelaţie cu „la figurat“) în mod real, concret, obiectiv; de adevăratelea: începuse să se sufoce în casa Şerichii, la propriu şi la figurat.CĂL.

lapte de cuc lapte de cuc, ceva imposibil: muierea pofteşte şi la urdă de curcă, şi la lapte de cuc.POP.

la punct

la punct sau (înv .) la pont, la momentul oportun, la fix, la timp, la ţanc: ca să ne putem scula dimineaţa lapont.CAR.

la pupitru la pupitru, în calitate de dirijor.

la purtător

la purtător, (care poate fi plătit, achitat, folosit etc.) fără a avea indicat numele titularului, (care este emis)

fără a fi nominalizat.

la răcoreală la răcoreală, (fam. ) la închisoare; la răcoare.

la remorcă la remorcă, remorcat.

la repezeală la repezeală, în grabă: îşi dezbrăcă la repezeală cojocul.PREDA.la rigoare la rigoare, în caz de extremă necesitate: la rigoare, poţi să-i mai faci cîte-o injecţie. GALA.

la rînd

la rînd sau de-a rînd(ul), 1) unul după altul, consecutiv: lasă să-ţi treacă înainte de-a rînd toate acestefiguri.NEGR. ; 2) conform ordinii stabilite: urma să-i afle pe toţi, la rînd, după răbojul întipărit încuget.CEZAR.P.

la rîndul meu

la (sau (înv. ) pre) rîndul meu (tău, său etc.), la momentul potrivit pentru mine (tine, el etc.), în urma

altora: iar Pandele-i asculta şi la rîndu-i cuvînta.POP.las’că ... las’că ..., nu numai, în afară de faptul că ...: las’că nici nu se înghesuie la treabă. VLAH .

la sare

la sare, 1) în saramură: maldăre enorme de piei puse la sare.BOGZA ; 2) la muncă silnică în saline: tăiase doi ani la sare .

lasă că ştiu eu lasă că ştiu eu (ce ştiu), cunosc bine situaţia şi nu pot fi indus în eroare: sînt pungaşi, las’că ştiu eu! CĂL.

lasă gălăgia!

lasă gălăgia!, 1) să fie linişte!: mai lasă, dom’le, gălăgia, că nu pot să dorm! GALA .; 2) taci din gură!,

tacă-ţi fleanca!

Page 255: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

lasă-l săcretului de tutun! lasă-l săcretului de tutun!, (pop. ) nu mai fuma!, lasă-te de fumat!

lasă-mă să te las lasă-mă să te las, om apatic, neglijent, comod: ce bază poţi avea într-un lasă-mă să te las? CĂL. lasă prostiile! lasă prostiile!, termină cu prostiile!, nu mai spune prostii!

la sărite

la sărite, (care are loc, care se desfăşoară) în timp ce vînatul fuge în salturi: partidele de iepuri la săriteprin păpuşoaie, prin pîrloage, prin ierburi.SAD.

lasă-te pe mine! lasă-te pe mine!, bazează-te, contează pe mine!

lasă vorba! lasă vorba!, taci din gură!

la scara murgului la scara murgului, (rar ) 1) degrabă, repede; 2) niciodată.

la scară

la (sau pe, de) scară sau la (sau pe) scara ..., (care se află, prin reducţie) într-un anumit raport numeric,

matematic cu realitatea: o hartă la scara 1:1000000.

la scenă deschisă

la (sau în) scenă deschisă, în timpul spectacolului, al reprezentaţiei, în timp ce cortina este ridicată; la

vedere: cu astfel de sală iei aplauze la scenă deschisă.CAMIL.P.l-a scos apa la mal l-a scos apa la mal, a scăpat cu bine dintr-o primejdie sau dintr-o nenorocire.

la seamă la seamă, (reg. ) preţuit, apreciat, important: zurăiesc banii de aramă, toate hîdele-s la samă.POP.

la secret la secret, fără martori: se traseră mai la umbră, îndărătul şurii, unde puteau să vorbească la secret.SAD.

la sfîrşit

(pînă) la sfîrşit, (pînă) la capăt; (pînă) la urmă: bine! făcu la sfîrşit şi ieşi urmată de aproape deGrigore.REBR.

la sigur la sigur, (fam. ) sigur.

la sînge

(pînă) la sînge, 1) pînă cînd ţîşneşte sîngele; (p.ext. ) foarte tare, foarte mult: prinşii sînt bătuţi pînă lasînge.STANCU ; 2) extrem de aspru, de drastic; pînă la distrugere: l-a frecat la sînge.POP.

las-o baltă!

las-o baltă! sau las-o încurcată! sau las-o moartă!, abandonează acest subiect!, renunţă!, nu mai insista!:

ştii ce? las-o încurcată, că e mai bine! REBR.las-o moartă-n cînepă ! las-o moartă-n cînepă (sau în păpuşoi)!, (pop. ) las-o baltă!

la spartul tîrgului

la (sau pe la) spartul tîrgului, 1) la sfîrşit de tot: se pornise de cu seară, dar ajunsese, ca de obicei, laspartul tîrgului ; 2) prea tîrziu: acum te-ai găsit să vii, la spartul tîrgului?

la strîmtoare

la strîmtoare, la loc îngust; la înghesuială; (p.ext. ) la ananghie: s-o fi prins nebunele de fete pe Lia, aşamai la o strîmtoare, nu ştiu dacă nu se întîmpla moarte de om! POP.

a la şme a la şme, (arg. ) şmechereşte.

la tabără

la (sau în) tabără, (pop. ) la război; la bătălie: iată lui că i-au sosit carte mare de pornit, la tabără deieşit.POP.

la tavă la tavă, gătit în tava pusă la cuptor: au propus să urce preţurile ... la fripturile la tavă.ARGHEZI.la temei la temei, (reg. ) în cantitate mare, din belşug: s-au făcut prune la temei.POP.

la temelia

la temelia, la baza: una şi aceeaşi năzuinţă formativă zace la temelia tuturor creaţiunilor spirituluigrec.BLAGA.

la timp la timp, la momentul potrivit, la vreme: lucru la timp dăruit preţuieşte îndoit.POP.la timpul lor (toate) la timpul lor sau tot lucrul la timpul său, orice trebuie făcut la momentul potrivit.

lat în spate lat în spate, bine făcut, voinic.

la toamnă

la toamnă, cînd va veni toamna, în timpul toamnei viitoare: la toamnă, cînd frunza va îngălbeni, ... tîrziu,în geamul tău, încet, cu o monedă voi suna.BACOVIA.

la toartă

la toartă, (fam. ) zdravăn, straşnic; strîns, tare; la cataramă: legasem dar iarăşi prieteşug cu un necunoscut,prieteşug la toartă.M.CAR.

Page 256: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

la toată întîmplarea

la toată întîmplarea, oricum s-ar întîmpla, în orice caz: la toată întîmplarea, ne vom pune candidaţiinoştri.AGÂRB.

la tot pasul la tot pasul sau la fiecare pas, peste tot, pretutindeni; necontenit: vede prăbuşirea la tot pasul.VLAH.

la ţanc la (sau pe) ţanc, la momentul potrivit, exact cum (sau cînd) trebuie; tocmai, fix: ai venit taman la ţanc!la ţăcăneală la (sau în, pe) ţăcăneală, în pas ritmic; la pas: poştalionul meu înainta pe ţăcăneală.OD.la ţeft la ţeft, (pop. ) la momentul potrivit, la ţanc.

la ultimă nevoie la ultimă nevoie, în ultimă instanţă, în cele din urmă.

la un loc la un loc, împreună, laolaltă.

la un loc cu ...

la un loc cu ..., în acelaşi loc cu ..., împreună cu ...: culege o poală de somnoroasă, pe care o fierbe la unloc cu o vadră de lapte dulce.CR.

la un moment dat la un moment dat, la un moment anume; deodată.

la un pahar de vin

la un pahar de (sau cu) vin, în timp ce se bea; (p.ext. ) la chef, la petrecere: s-a răsuflat la un pahar cuvin, cătră un prieten al său.CR.

la un timp la un timp, la un moment oarecare, la o vreme.

la urma urmelor

la urma urmelor sau la toată urma, în fond, la o adică: argăţelul cela, la toată urma, nu cred să fi fostprea urît.POP.

la vale

la vale, 1) în sensul coborîşului, spre capătul de jos: a apucat la vale şi fuge ca un fulger. AL. ; 2) în

direcţia în care curge o apă, în sensul cursului apei.

la vara cailor la vara cailor, (reg. ) niciodată.

la vară la vară, în timpul verii următoare.

la vedere la vedere, în văzul tuturor, în public, deschis: dacă eşti aicea, ce nu te-arăţi mai la vedere? CAR.la zi la zi, 1) în ziua, la data convenită; fără întîrziere: era la zi cu plata datoriilor ; 2) zilnic.

la zile mari

la zile mari, 1) la ocazii deosebite, la sărbători: la zile mari, îşi scotea din cufăr uniforma de general ; 2)

(fig. ) foarte rar: carne nu avea la masă decît la zile mari.la ziuă la (sau în) ziuă, în zori: eu poate n-oi veni acasă pînă-n ziuă.AL.la zoritul zorilor la zoritul zorilor, în zori.

lăcaş de veci lăcaş de veci, mormînt: l-a dus cu mare cinste pînă la lăcaşul de veci.CAR.lă-mă-mamă lă-mă-mamă, om prost, nătîng, lălîu: dacă găseşte vreun lă-mă-mamă ..., nu vede, n-aude.PANN.a lămuri buştean a (se) lămuri buştean, a rămîne (sau a lăsa pe cineva) nedumerit.

a i se lărgi maţul

a i se lărgi (sau a i se lungi) (cuiva) maţul (spre ceva), a se lăcomi (la ceva): i se lărgise maţele spreluat.N.COSTIN.

a-şi lărgi mîinile spre lăcomie

a-şi lărgi mîinile spre (sau pre) lăcomie, (înv. ) a deveni foarte lacom: şi-au lărgit mînele prelăcomie.N.COSTIN.

a lăsa baltă a lăsa baltă, a abandona, a părăsi: a lăsat treaba baltă şi a plecat.

a-şi lăsa barbă a-şi lăsa barbă (sau mustăţi, favoriţi, perciuni), a nu-şi rade barba (sau mustăţile, favoriţii, perciunii).

a lăsa boieria la o parte

a lăsa boieria (sau fudulia) la o parte, a-şi da în petec: iar cînd era la pahare, mai lăsau fudulia la oparte.POP.

a lăsa buza a lăsa buza, a fi gata să izbucnească în plîns.

a lăsa cu buzele umflate a lăsa cu buzele umflate (pe cineva), a înşela, a păcăli (pe cineva).

a lăsa cu limbă de moarte a lăsa cu limbă de moarte (sau cu jurămînt), a-şi exprima ultima dorinţă (pe patul morţii).

Page 257: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a lăsa cu mîinile-n sîn a lăsa cu mîinile-n sîn (pe cineva),(reg. ) a sărăci (pe cineva).

a lăsa cu zile pe cineva a lăsa cu zile pe cineva, a cruţa viaţa cuiva.

a lăsa de dorit a lăsa de dorit, a fi sub aşteptări: calitatea serviciilor lasă mult de dorit .a lăsa de izbelişte a lăsa de izbelişte, a părăsi, a abandona.

a lăsa de pe o zi pe alta a lăsa de pe o zi pe alta, a amîna, a tergiversa.

a se lăsa de popia cuiva

a se lăsa de popia cuiva, (reg. ) a renunţa la serviciile unui preot: noi şi-a noastră ţigănie ne-om lăsa de-ata popie.POP.

a lăsa de pripas a lăsa de pripas (pe cineva), a abandona, a părăsi (la greu) (pe cineva).

a lăsa din preţ a lăsa din preţ, a reduce preţul.

a lăsa genele a lăsa genele, a se supăra.

a lăsa gluma

a lăsa gluma (la o parte), a nu mai glumi, a vorbi serios: să lăsăm gluma! aştept al doilea transport deflori.NEGR.

a se lăsa greu

a se lăsa greu, 1) a apăsa cu toată greutatea corpului: ea se lăsase ... greu pe al lui braţ.EM. ; 2) a consimţi

cu mare greutate la ceva: ce vrei? se lasă greu! CAR.

a-i lăsa gura apă

a-i lăsa gura apă (cuiva după ceva), a dori foarte mult (ceva), a avea poftă (de ceva): un cireş plin cucireşe coapte, de-ţi lăsa gura apă. POP.

a-l lăsa inima a-l lăsa inima (pe cineva), a muri.

a-l lăsa inima să ...

a-l lăsa (sau a-l îndura) inima să ..., a se îndupleca, a se îndura: însura-m-aş, să-mi fac şură, dar inima numă-ndură.POP. ; nu mă lasă inima să-mi vînd calul.POP.

a-şi lăsa inima veseliei a-şi lăsa inima veseliei, a se veseli, a se distra: ce stai aşa ca un vlădică şi nu-ţi laşi inima veseliei? POP.a lăsa în aer a lăsa în aer (sau în suspensie) (ceva), a nu duce la bun sfîrşit, a nu termina (ceva).

a lăsa în boii lui

a lăsa în boii (sau în banii) lui (pe cineva), a-i permite cuiva să facă ce vrea, a nu se amesteca în treburile

cuiva.

a lăsa în cheful lui

a lăsa în cheful (sau în chefurile) lui (pe cineva), a lăsa în apele lui, în banii lui (pe cineva): tineri lăsaţi învoile şi chefurile lor.DRĂGHICI.

a o lăsa în coarda de jos

a o lăsa în (sau pe) coarda de (mai) jos sau a muia coarda, a-şi (mai) reduce pretenţiile, a deveni

rezonabil; a se îmblînzi, a se astîmpăra.

a lăsa încolo a lăsa încolo (pe cineva), a lăsa în pace (pe cineva), a da pace (cuiva): ia lasă-mă încolo, măi omule! CR.a o lăsa încurcată a o lăsa încurcată, a lăsa un lucru nelămurit: să o lăsăm şi de data asta încurcată! OD.

a lăsa în frîul său

a lăsa în frîul său (pe cineva), a lăsa în voie, a lăsa să-şi facă mendrele (pe cineva): te-am lăsat în frîul tău,şi te-ai făcut lucru rău.POP.

a lăsa în mila Domnului a lăsa în mila Domnului (pe cineva), a lăsa în voia soartei (pe cineva).

a lăsa în pacoste a lăsa în pacoste (pe cineva sau ceva), a nu se mai interesa, a nu mai fi preocupat (de cineva sau de ceva).

a lăsa în pană a lăsa în pană, (fam. ) a pune în încurcătură pe cineva.

a lăsa în plata Domnului

a lăsa în plata Domnului (sau a lui Dumnezeu, a sfîntului) (pe cineva sau ceva), a nu se mai ocupa (de

cineva sau de ceva), a lăsa în voia soartei (pe cineva sau ceva): se gîndise să-l lase în plata Domnului, că-ibeat.REBR.

a lăsa în ploile lui a lăsa în ploile lui (pe cineva), (fam. ) a lăsa în apele sau în banii lui (pe cineva).

a lăsa în salba lui

a lăsa în salba lui (pe cineva), (reg. ) a lăsa aşa cum este (cu proastele lui obiceiuri) (pe cineva), a lăsa în

banii lui (pe cineva).

Page 258: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a lăsa în ştirea lui Dumnezeu

a lăsa (sau a se duce, a pleca, a porni) în ştirea lui Dumnezeu (sau a Domnului, a Celui de Sus) (pe

cineva), a lăsa (pe cineva) sau a se duce (sau a pleca, a porni) la voia întîmplării: mai bine-ţi dau fraţii şi du-te în ştirea Domnului.POP.

a lăsa în tihnă

a (nu) lăsa în tihnă (pe cineva), a (nu) lăsa în pace (pe cineva): dar lăsaţi-mă în tihnă, gînduri oarbe şideşarte! VLAH.

a lăsa în umbră a lăsa în umbră (pe cineva sau ceva), a umbri, a eclipsa (pe cineva sau ceva).

a lăsa în urmă a lăsa în urmă (pe cineva sau ceva), a depăşi, a întrece (pe cineva sau ceva).

a lăsa în voia soartei a lăsa în voia soartei (pe cineva), a nu se mai interesa (de cineva).

a lăsa jos a lăsa jos (ceva), a lăsa din mînă (ceva).

a lăsa la degetul cel mic

a lăsa la degetul cel mic (pe cineva), a depăşi, a întrece (pe cineva): nişte graiuri ce-ar fi lăsat la degetulcel mic pe cea mai limbută teleloaică.ISP.

a lăsa lampă a lăsa lampă, (fam. ) a lăsa cu gura căscată.

a lăsa la naiba

a lăsa (sau a da) la naiba (sau naibii), a nu se mai interesa de cineva sau de ceva, a renunţa la ...; a părăsi,

a abandona: te las naibei sărăcie şi mă duc la vitejie.POP.a lăsa la o parte a lăsa la o parte (ceva), a abandona; a omite, a ignora (ceva): lăsă la o parte securea.SAD.

a lăsa la proeresisul

a lăsa la (bun) proeresisul (cuiva), (înv. ) a da (cuiva) libertatea să procedeze cum doreşte, a lăsa la bunul

plac al cuiva.

a lăsa lat

a lăsa lat (pe cineva), (pop .) a bate foarte tare, pînă la leşin (pe cineva): doi l-au ţinut şi unul l-a tăbăcitbine, pînă l-a lăsat lat .

a lăsa la vatră a lăsa la vatră, a permite unui soldat să plece definitiv acasă după efectuarea stagiului militar.

a lăsa lucrul a lăsa lucrul, a înceta să mai lucreze.

a se lăsa mai mic

a se lăsa mai mic, (înv. ) 1) a-şi diminua, a-şi reduce pretenţiile: să să lase mai mic, căindu-să ce aufăcut.PRAV. ; 2) a ceda, a renunţa.

a lăsa mare şi devreme

a lăsa mare şi devreme (pe cineva), a dezamăgi (pe cineva), a înşela aşteptările (cuiva): pupăza zbrr! ... şimă lasă mare şi devreme cu lacrimile pe obraz.CR.

a lăsa mască

a lăsa mască (pe cineva), (fam. ) 1) a păcăli, a înşela (pe cineva); 2) a lăsa cu gura căscată (pe cineva); a

uimi, a ului (pe cineva).

a lăsa moale a (o) lăsa (mai) moale, a face concesii: te laşi moale, te bagă-n foale.ZANNE.a se lăsa moale a se lăsa moale, a se relaxa.

a o lăsa moartă a o lăsa moartă (în păpuşoi sau în cînepă), a abandona ceva.

a lăsa mofluz a lăsa mofluz (pe cineva), a lăsa cu buzele umflate (pe cineva).

a-l lăsa nici de o treabă

a-l lăsa nici de o treabă (pe cineva), (reg. ) a-l face să devină neputincios, nefolositor (pe cineva): peste gard aruncatu-m-au, nici de-o treabă lăsatu-m-au.POP.

a lăsa olog a lăsa olog (pe cineva), a ologi (pe cineva): i-a căzut un butuc peste picioare şi l-o lăsat olog.HOGAŞ.a lăsa o portiţă de scăpare a(-şi) lăsa o portiţă de scăpare, a(-şi) lăsa o şansă.

a se lăsa păgubaş

a se lăsa păgubaş (de cineva sau de ceva), a renunţa (din lehamite) (la cineva sau la ceva): mîţa vru să fiemoaşe, dar se lasă păgubaşe.ARGHEZI.

a lăsa pe coada tăciunilor

a lăsa pe coada tăciunilor (pe cineva), (pop .) a lăsa să trăiască în mizerie (pe cineva): pe mă-ta o laşi pemîna străinilor, pe coada tăciunilor? POP.

a se lăsa pe credinţa cuiva a se lăsa pe credinţa cuiva, a se încrede în cineva, a se bizui pe cineva.

Page 259: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a lăsa pe scîndură

a lăsa pe scîndură (sau ca scîndura, pe scîndura goală) (pe cineva), a-i lua totul (cuiva), a lăsa sărac lipit

pămîntului (pe cineva): dragele, fetiţele, mi-au tocat paralele, m-au băut şi m-au mîncat, ca scîndura m-aulăsat.POP.

a se lăsa pe tînjală

a se lăsa pe tînjală, 1) (despre animale de tracţiune) a trage foarte încet (sprijinindu-se pe tînjală); 2) (fig. ; despre oameni) a neglija sau a amîna lucrul: cată de nu te lăsa pe tînjală.CR.

a lăsa pe vodă departe a lăsa pe vodă departe, a fi arogant, înfumurat.

a-şi lăsa pielea pe undeva a-şi lăsa pielea pe undeva, (fam. ) a muri (undeva departe).

a lăsa pielea zălog

a(-şi) lăsa pielea (sau pieile) zălog, 1) a cădea în mîinile duşmanului; 2) a-şi pierde viaţa: crezi d-ta căpuţini lupi dau cinstea pe ruşine, lăsîndu-şi pieile zălog? CR.

a se lăsa puică

a se lăsa puică sau a şedea (sau a se da) puică, a se lăsa sau a sta pe vine: lunecam [pe gheaţă] cu picioarele strînse, ne lăsam puică.BRĂESCU.

a lăsa pustia

a lăsa (la) pustia (sau la pustii, pustiei, pustiilor, în pustie) (pe cineva sau ceva), (pop. şi fam. ) a da

naibii, a lăsa în plata Domnului (pe cineva sau ceva): de ce nu l-am rugat să o lase la pustia de puşcă!CAR.

a se lăsa răcoare a se lăsa (cu) răcoare, a se face frig: despre ziuă se lasă răcoare.CAR.

a lăsa rece

a lăsa rece (pe cineva), 1) a omorî, a ucide (pe cineva): i-a croit una în moalele capului, de l-a lăsat rece ;

2) a-i fi indiferent (ceva cuiva): părerile lui mă lasă rece.

a lăsa sănătate a lăsa sănătate, (reg. ) a muri: mămuca nu face bine ce face; are de gînd să ne lese sănătate, sărmana.CR.a lăsa să se înţeleagă a lăsa să se înţeleagă (ceva), a sugera (ceva).

a se lăsa seara

a se lăsa (sau a se pogorî, a se aşterne, a cădea) seara sau a se face seară, a se însera: şi să feace sară şisă feace dimineaţă dzua a doua.DOS.

a lăsa sînge a lăsa sînge (cuiva), a lăsa să curgă (în scop curativ), printr-o incizie, o cantitate de sînge din corpul cuiva.

a lăsa sub masă a lăsa sub masă (pe cineva), a nu-i da nici o atenţie (cuiva).

a lăsa şaga

a lăsa şaga (la o parte sau de o parte) sau a-i ajunge de şagă (cuiva), a renunţa la glume, a deveni serios:

Manoli, Manoli, Meştere Manoli! agiungă-ţi de şagă.POP.a se lăsa tăgîrţă a se lăsa tăgîrţă, (reg. ) 1) a se lăsa greu; 2) a se lenevi.

a lăsa timpul să treacă

a lăsa (ca) timpul să treacă, a pierde vremea; a amîna, a tergiversa: Dumnezeu nu lăsase nici o clipă catimpul să treacă.POP.

a lăsa toacă

a lăsa toacă (pe cineva), a toca averea (cuiva), a sărăci (pe cineva): l-au lăsat toacă şi apoi i-au dat cupiciorul.POP.

a lăsa totul la pămînt a lăsa totul (sau toate) la pămînt, a lăsa totul baltă: credeam că voi lăsa totul la pămînt.GR.AL.a se lăsa tras de mînecă a (nu) se lăsa tras de mînecă, a (nu) se lăsa prea mult rugat.

a lăsa ţuţ

a lăsa ţuţ (pe cineva), (reg. ) 1) a înşela aşteptările (cuiva), a lăsa cu buzele umflate pe cineva; 2) a lăsa cu

gura căscată (pe cineva); 3) a sărăci (pe cineva).

a lăsa un nume

a lăsa un nume, a fi renumit, preţuit (şi după moarte): ferice care lasă macar un dulce nume l-a patrieidurere! AL.

a lăsa vorbă a lăsa vorbă (cuiva), a transmite prin cineva ceva (cuiva).

a lăsa vraişte a lăsa vraişte, a lăsa în dezordine.

a lăţi vorba a lăţi vorba, a lungi vorba, a vorbi mai mult decît trebuie.

lăutarul coarde vede, coarde visează lăutarul coarde vede, coarde visează , fiecare meşter la meşteşugul său gîndeşte.

a lega băierile pungii a lega (sau a strînge) băierile pungii (sau de la pungă), a fi econom, a face economii.

Page 260: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a lega burduf a lega burduf (sau cobză, fedeleş) (pe cineva), a lega zdravăn (pe cineva): îl legară fedeleş.ISP.

a se lega ca boala de om sănătos

a se lega (sau a se agăţa) ca boala (sau ca moartea) de om(ul) sănătos, (pop. ) a aduce învinuiri

(nejustificate) (cuiva); a căuta prilej de ceartă (cuiva).

a lega calţaveta a lega calţaveta, a fi supus fiinţei iubite: să ştii că eu am să-ţi leg calţaveta.NEGR.a lega cartea de gard a lega cartea (sau şcoala) de gard, a abandona învăţătura.

a i se lega limba cuiva a i se lega limba cuiva, a nu mai putea vorbi (bine).

a se lega de capul cuiva a se lega de capul cuiva, a nu da pace cuiva: ce te legi de capul meu? CONTEMP.

a lega doi în tei

a lega doi (sau două) în tei, a reuşi să adune ceva avere; a încropi: munceşti de te speteşti şi doi în tei tevăd că nu poţi lega.ISP.

a lega gura pînzei

a lega gura pînzei, 1) a lega firele de urzeală înainte de a începe ţesutul; 2) a se înstări, a se alege cu ceva,

a o scoate la capăt: se cotorosise de sărăcie ... începu şi el a lega gura pînzei.ISP.a lega hîrzob a lega hîrzob, (reg. ) a lega (flori) în formă de elipsă.

a lega în cap

a lega în cap (pe cineva), (reg. ) a lua de nevastă: zis-a badea să nu joc pîn’la storsul vinului, cînd voiu fimireasa lui; iată storsul a trecut, ... badea-n cap nu m-o legat.POP.

a lega în pripon

a lega (sau a sta, a pune, a lăsa) în pripon, a (se) priponi: şi s-o dus badea Ion şi-o lăsat murgu-npripon.POP.

a se lega la cap a se lega la cap (cînd nu-l doare), a-şi crea complicaţii inutile.

a lega la gard

a lega la (sau de) gard (pe cineva sau ceva), 1) a amăgi, a prosti (pe cineva); 2) a abandona, a renunţa (la

ceva): bărbate, leagă vornicia de gard.AL.a lega la iesle a lega la iesle (pe cineva), a-i pune coarne (cuiva), a înşela (pe cineva).

a lega mîinile

a lega (sau a-i tăia) mîinile (şi picioarele) (cuiva) sau a lega (sau a fi legat) de mîini şi de picioare, a nu

putea acţiona; a împiedica (sau a fi împiedicat) să acţioneze: măritişul te leagă de mîini şi depicioare.PANN.

a lega paraua cu zece noduri a lega paraua cu zece noduri, a fi foarte zgîrcit: lega paraua cu zece noduri şi tremura după ban.CR.a-şi lega samarul a-şi lega samarul, (reg. ) a deveni bogat.

a lega sfoară în sfoară

a lega sfoară în sfoară (pe cineva),(reg. ) a lega foarte strîns (pe cineva): şi mă leagă sfară-n sfară, mătrimite-n altă ţară.POP.

a lega tocmeală

a lega tocmeală, (înv. ) a face un legămînt: s-au împăcat cu craiul leşesc şi mare tocmală aulegat.URECHE.

legea junglei legea junglei, luptă acerbă, fără scrupule (pentru existenţă).

legea pămîntului

legea pămîntului sau lege nescrisă, obiceiul pămîntului; tradiţie: după legea pămîntului nu secuvine.DELAVR.

a lega nod a lega nod (pe cineva), a lega fedeleş (pe cineva).

a lepăda ca pe o măsea stricată a lepăda ca pe o măsea stricată (pe cineva sau ceva), a renunţa fără regrete (la cineva sau la ceva).

a lepăda din preoţie

a lepăda (sau a delunga) din (sau de) preoţie, (înv. ) a răspopi: de va fi şi preot şi-l vor prinde cu furtişag,... să-l leapede de în preoţie.PRAV.

a lepăda potcoavele

a(-şi) lepăda potcoavele sau a sta să-i pice (sau a-i suna) potcoavele (cuiva) sau i-a tras potcoavele,

(pop. şi fam. ) a fi pe moarte, a muri: mi se apropie şi mie să-mi leapăd potcoavele.ISP.a leşina de foame a leşina de foame, a fi lihnit de foame.

a leşina de rîs

a leşina (sau a se omorî, a se strica, a se prăpădi, a se tăvăli, a se cutremura, a se zbuciuma) de rîs, a

rîde mult şi din toată inima: să-l vezi ce caraghios e cu ţigara în gură, să te prăpădeşti de rîs.CAR.

Page 261: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

liber de ... liber de ..., lipsit de ...; nestingherit de ...: jucătorii de cărţi ..., liberi de orice priveghere.GHICA. limbă de lemn limbă de lemn, exprimare ambiguă, absconsă, stereotipă (cultivată de politicieni).

limbă de şarpe limbă de şarpe, persoană bîrfitoare.

limbă păsărească

limbă păsărească, 1) fel de a vorbi greu de înţeles: aude o limbă păsărească.AL. ; 2) grai argotic şcolăresc,

care constă în ruperea cuvintelor în grupuri de sunete, între care se intercalează anumite silabe (ex.:

măpădupuc lapa şcopoalăpă = „mă duc la şcoală“).

limpede ca lumina zilei limpede (sau clar) ca lumina zilei (sau ca ziua), evident.

a-şi linge buzele a-şi linge buzele, a pofti, a rîvni.

a linge melesteul a linge melesteul, a fi foarte zgîrcit.

a linge mîna a linge mîna (cuiva), a linguşi (pe cineva).

a linge unde a scuipat

a linge unde a scuipat, a se exprimasau a se comporta contrar afirmaţiilor sau purtării anterioare: acum căa făcut-o, a făcut-o ... o să lingă unde a scuipat şi pace.CAMIL.P.

linişte de mormînt linişte (sau tăcere) de mormînt, linişte desăvîrşită.

a lins pînă a pus tingirea cu fundul în sus a lins pînă a pus tingirea cu fundul în sus, e foarte lacom.

a i se lipi buricul de şale a i se lipi buricul (sau burta) de şale (cuiva), a fi lihnit de foame.

a se lipi ca mierea de găleată a se lipi ca mierea de găleată, a fi devotat trup şi suflet cuiva.

a i se lipi coastele de foame a i se lipi coastele de foame (cuiva), a fi foarte flămînd.

a se lipi somn de genele cuiva a se lipi somn(ul) de genele cuiva, a adormi: un an de zile ... somn nu s-a lipit de genele lui.POP.lipsă de ... lipsă de ..., renunţ, mă lipsesc de ...: lipsă de aşa bogăţie!a-i lipsi o doagă a-i lipsi o doagă (cuiva), a nu fi în toate minţile.

a-i lipsi o sîmbătă a-i lipsi o sîmbătă (cuiva) sau a nu fi în toate sîmbetele, (reg. ) a nu fi în toate minţile, a fi nebun, smintit.

literă de evanghelie literă de evanghelie, lucru absolut sigur.

literă veche literă (sau slovă, buche) veche, (înv. şi pop. ) literă chirilică.

liturghie cu bragă liturghie cu bragă, (fam. ) lucru prost făcut.

lînă în lînă lînă în lînă, lînă 100ş.

lîngă olaltă (pe) lîngă olaltă, unul (pe) lîngă altul, alături: trec sufletele pe lîngă olaltă.MAIOR.loc comun loc comun, idee banală.

loc de veci

loc de veci, teren într-un cimitir aflat în proprietatea cuiva şi destinat pentru morminte sau cavouri;

mormînt: l-au dus la locul de veci .

loc rău loc rău, răspîntie locuită de duhuri rele: a căzut într-un loc rău.

a lovi în numele tatălui

a lovi (sau a păli, a trage una) în numele tatălui, a lovi, a-i trage (una) drept în frunte: şi-i mai trage şi-nnumele tatălui una! CR.

a lovi în pălărie

a lovi (sau a pocni, a plesni) în pălărie (pe cineva) sau a-i turti pălăria (cuiva), (fam. ) a spune vorbe

înţepătoare (cuiva); a da o veste neaşteptată şi neplăcută (cuiva): ştii că m-ai plesnit în pălărie, măiChirică! CR.

a lovi la ichi a lovi la ichi (pe cineva) sau a-i da la ichi (cuiva), a bate măr (pe cineva), a-i da la mir (cuiva).

a lovi la mir

a lovi (sau a pocni, a trăsni) la mir (pe cineva), (fam. ) 1) a izbi (mortal) în frunte (pe cineva): l-a lovit lamir ; 2) (fig. ) a distruge, a nimici (pe cineva).

lovitură de bursă lovitură de bursă, speculaţie bursieră reuşită.

lovitură de graţie lovitură de graţie, lovitură finală, ucigătoare.

lovitură de trăsnet lovitură de trăsnet, întîmplare (nefericită, dezastruoasă) venită pe neaşteptate.

a lua act a lua act, a lua cunoştinţă de ceva: consiliul a luat act de cererea sa.REBR.

Page 262: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-şi lua adio a-şi lua adio (de la ceva), a socoti pierdut definitiv (ceva).

a lua aer a lua aer, a ieşi din casă pentru a respira aer proaspăt.

a lua altă vorbă

a lua altă vorbă, a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuţii: se roşi tot la faţă şi luă repede altăvorbă.SAD.

a-i lua apa de la moară

a-i lua (sau a-i tăia) apa de la moară (cuiva), 1) a priva de unele avantaje (pe cineva); 2) a nu-i mai

permite să vorbească (cuiva).

a lua apă a lua apă, (despre ambarcaţiuni) a avea o spărtură prin care pătrunde apa: corabia lua apă.a lua avînt a lua avînt, a se dezvolta.

a-şi lua avînt a-şi lua avînt, a-şi lua elan.

a lua boala cu mîna a lua boala (sau durerea) cu mîna, a vindeca (boala, durerea) foarte repede.

a-şi lua bună seara

a-şi lua bună seara (sau seara bună) (de la cineva), a saluta la despărţire, în cursul serii (pe cineva):

domnul ... să întoarce cătră boieri şi ... îşi ia seara bună de la dînşii.CANT.a lua caimacul a lua caimacul, a lua ce e mai bun: bag samă că le-ai cam luat caimacul.NEGR.

a lua calea din picioare

a lua calea din picioare (cuiva), (pop. ) a scuti de un drum (pe cineva): mărită-te, Marioară, şi ia-mi caleadin picioare! POP.

a-şi lua calea a-şi lua calea (în picioare) sau a apuca calea, a porni la drum: el îşi luă cale iar spre pămînt.EM.

a-şi lua capul în poală

a-şi lua capul în poală (sau în poale), (înv. ) 1) a o lua la sănătoasa, a fugi; 2) (fig. ) a o face pe niznaiul:

[dobitoacele] capul în poală luîndu-şi, în monarhia pasirilor au pribegit.CANT.

a-şi lua catrafusele

a-şi lua (sau a-şi strînge) catrafusele, a-şi face bagajele şi a pleca (cam fără voie); (p.ext. ) a se căra, a o

şterge: într-o dimineaţă, pe la toacă, ... mi-am luat catrafusele şi am spălat putina.AL.

a-şi lua călcîiele de-a umere

a-şi lua călcîiele de-a umere (sau la spinare), a o lua la sănătoasa: mi-am luat călcăile de-a umere, şi m-am dus, m-am dus, m-am dus, pînă ce m-am văzut departe.AL.

a lua cenuşa de pe turtă a lua cenuşa de pe turtă (cuiva), a-l despuia de ce are mai bun (pe cineva).

a lua ceva în nume de bine

a lua ceva în nume de bine (sau de rău), a judeca un lucru ca bun (sau rău): de mi-i lua sfaturile în numede rău, apoi tu ai să ieşi în pagubă.CEZAR.P.

a lua cîmpii

a(-şi) lua (sau a apuca) cîmpii, 1) a o tăia peste cîmp: Vasilie-vodă ... au luat cu Timuş cîmpii pre laGrădişte.COSTIN ; 2) a fugi orbeşte (de spaimă, de durere, de disperare): cînd gîndesc, amărîtul de mine,că am să mă întorc iar la dînsa acasă, îmi vine să turbez, să iau cîmpii, nu altă ceva.CR. ; 3) a-şi pierde

minţile, a înnebuni: a luat cîmpii, săracul!a-şi lua coada la spinare a-şi lua coada la spinare, a o lua la sănătoasa.

a lua colac cuiva

a(-i) lua colac cuiva, a da de ştire, a informa pe cineva despre ceva (rău): dar pînă să intre-n curte, alţiicolac i-au luat, că nevasta-i d-atunci încă după alt s-a măritat.PANN.

a lua comanda a lua comanda, a fi numit la conducerea unei unităţi sau acţiuni (militare).

a-ţi lua concediu de la raniţă a-ţi lua concediu de la raniţă, (reg. ) a-şi acorda un răgaz de odihnă.

a lua contact cu cineva a lua contact cu cineva, a lua legătura cu cineva.

a lua cu binele

a lua cu binele (sau cu binişorul) (pe cineva), a lua cu blîndeţe, cu vorbe bune (pe cineva); a se purta cu

menajamente, cu tact (cu cineva): împărăteasa îl luă cu binişorul.ISP. a se lua cu binele pe lîngă cineva a se lua cu binele pe lîngă cineva, a se purta frumos cu cineva, pentru a-i cîştiga bunăvoinţa.

a lua cu cald

a(-l) lua cu cald (sau cu fierbinţeală) (pe cineva), 1) a avea febră, frisoane; 2) (fig. ) a se enerva, a i se urca

sîngele la cap (cuiva): în faţa unei asemenea obrăznicii, simţi că-l ia cu fierbinţeală.a lua cu căuşul de la inimă a lua cu căuşul de la inimă (cuiva), a alina durerile, necazurile (cuiva).

a lua cu frig a lua cu frig (sau cu friguri) (pe cineva), a începe să-i fie frig (cuiva).

a lua cu furca lungă a lua cu furca lungă (pe cineva), (reg. ) a lua din scurt (pe cineva).

Page 263: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a lua cu huideo

a lua (sau a da cuiva) cu huideo, a huidui: cum văzu dar [lumea] pe hatmanul, ... începu a-i da cuhuideo.FIL.

a lua cu împrumut a lua cu împrumut (ceva), a împrumuta (ceva de la cineva).

a lua cu japca a lua cu japca (sau cu hapca), a lua cu forţa şi pe nedrept: ia apa şi smicelele cu hapca.CR.a se lua cu mîinile de păr a se lua cu mîinile de păr, a se îngrozi, a-şi pune mîinile în cap.

a lua cunoştinţă

a lua (la) cunoştinţă (de ceva), a fi înştiinţat, a afla; a se informa: luă cunoştinţă de iapă şi deîmprejmuirea curţii.ISP.

a lua cu o perdea mai sus pe cineva

a lua cu o perdea mai sus pe cineva, a lua repede cu vorba pe cineva, a i-o lua înainte cuiva; a tăia apa de

la moară cuiva.

a lua cu otuzbirul a lua cu otuzbirul (pe cineva), (înv. şi reg. ) a trata cu asprime, a lua la trei păzeşte (pe cineva).

a lua cu pătura

a lua cu pătura (pe cineva), 1) (fam. ) a stîlci în bătaie (pe cineva); 2) (reg. ) a lua la rost, a goni (pe

cineva).

a se lua cu politică pe lîngă cineva

a se lua cu politică pe lîngă cineva, (pop. şi fam. ) a proceda cu tact, cu dibăcie în relaţiile cu cineva,

pentru a-i cîştiga favoarea, adeziunea, încrederea: mai bine să mă iau cu politică pe lîngă el, să mi-l faccumătru.CAR.

a lua cu prăjina a lua cu prăjina (pe cineva), a goni, a alunga (pe cineva): şi-i videa cum mi ţi l-a lua cu prăjina.NEGR.

a-l lua cu răcori

a-l lua cu răcori (pe cineva), 1) a i se face frig (cuiva): te ia cu răcori în tot lungul trupului. DELAVR. ; 2)

a-l apuca (toate) răcorile (pe cineva).

a lua cu răul a lua cu răul (pe cineva), a se purta urît (cu cineva).

a lua curba a lua curba, (despre vehicule) a vira.

a lua cu resteul a lua cu resteul (pe cineva), a se purta sever cu cineva; a ameninţa pe cineva.

a lua cu reteveiul

a lua cu reteveiul (pe cineva), a trata cu asprime; a bate (pe cineva): dacă nu-i iei cu reteveiul, ţi se urcă încap.STANCU.

a lua cu şoşonele

a lua (sau a duce) cu şoşonele (pe cineva), a minţi, a amăgi (pe cineva): a dus-o cu şoşonele şi ea l-acrezut, ca proasta.POP.

a se lua cu treaba a se lua cu treaba, a fi preocupat sau absorbit de muncă: se lua cu treaba şi uita de urît.CR.

a lua cuvîntul

a lua (sau a avea, a cere, a solicita, a da cuiva) cuvîntul, a vorbi (sau a cere, a fi invitat să vorbească) într-

o adunare: mişelul de Caţavencu o să ia deseară cuvîntul.CAR.a se lua cu vorba a se lua cu vorba, a se antrena într-o discuţie (prelungită).

a se lua cu ziua tîrgului

a se lua cu ziua tîrgului, (pop. ) a se lua cu treaba: cînd cu potopu, nu ştiu cum, s-o luat el cu ziua tîrgului,ş-o uitat de peşti. POP.

a lua cu zorul a lua cu zorul (pe cineva), a constrînge, a obliga, a sili (pe cineva).

a lua darul beţiei a lua darul beţiei, a bea cu patimă: oamenii ... luaseră darul beţiei.POP.

a o lua de-a-chioara

a o lua de-a-chioara, a merge orbeşte, fără a şti încotro, a o lua razna: de acum s-o luăm de-a-chioara, şiunde ne-a fi scris, acolo vom ieşi.CR.

a o lua de bună a o lua de bună, a considera că este cum se spune, cum pare.

a se lua de cap cu cineva

a se lua (sau a se prinde) de cap (sau de păr, de piept) cu cineva, a se încăiera, a se bate sau a se certa

violent cu cineva: pentru calul meu mă prind de piept cu Dumnezeu.COŞBUC. a o lua de capital a o lua de capital, a o lua (foarte) în serios, a o lua de bună.

a lua de cînepa-dracului

a lua de cînepa-dracului (pe cineva), a trage de păr (pe cineva): am s-o ieu de cînepa dracului şi am s-oînvăţ eu.CR.

Page 264: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a se lua de gît a se lua de gît (cu cineva), 1) a se ţine de gît (cu cineva); 2) a se certa (cu cineva); a se bate (cu cineva).

a o lua de la început a o lua de la început (sau de la capăt), a reîncepe, a relua.

a se lua de lucru a se lua de lucru, (pop. ) a se apuca de treabă: [bărbatul] socotea că s-o lua de lucru nevastă-sa.POP.

a lua de model

a lua de (sau drept) model (pe cineva sau ceva) sau a lua model (de la cineva sau de la ceva), a se inspira

(de la cineva sau din ceva), a imita (pe cineva sau ceva): de la ştiubeiul albinei ia model şi aşezare.CONACHI.

a lua de moţ

a lua (sau a apuca, a scutura) de moţ (pe cineva), a trage de păr (pe cineva), a lua de chică, a cîlţîi (pe

cineva).

a lua de piept

a lua (sau a apuca, a înhăţa) de piept (pe cineva), a cere socoteală (cuiva); (p.ext. ) a lua la bătaie (pe

cineva): după întîiul moment de surpriză, înhăţă de piept pe agresor.CAR.

a lua de prilej

a lua de (sau a-şi afla) prilej, (înv. ) a găsi, a invoca un pretext: de prilej luînd nerînduiala, de acolea,nepreceput de nime, ieşi la locurile ştiute.BUDAI-DELEANU.

a lua de pripas

a lua (sau a prinde, a cădea) de pripas, (pop. ) a lua (sau a prinde, a cădea) drept zălog, drept garanţie

(pînă la răscumpărarea stricăciunilor pricinuite de vita altuia în semănăturile proprii): se tînguie dejudecătorul de pace din ocolul său, pentru nişte boi ce au căzut de pripas.NEGR.

a lua de soţ

a lua de soţ (sau de bărbat), (despre femei) a se căsători: faimoasa mea bucătăreasă m-a lăsat, ca să iade bărbat pe vechiul ei plăpumar.CAR.

a lua de soţie

a lua de soţie (sau de nevastă), (despre bărbaţi) a se căsători: era aşa de frumoasă ... încît Soarele nu s-aputut împotrivi imboldurilor inimii ... şi a dorit să o ia de nevastă.POP.

a lua de suflet a lua de suflet, a înfia.

a o lua din loc a o lua din loc, a pleca repede.

a lua din scurt

a lua (sau a apuca) din (sau (înv. şi fam. ) de) scurt (pe cineva), a trage la răspundere (pe cineva); a sili să

se justifice (pe cineva): pentru că nu-l iei din scurt, tu-l îndemni mereu la furt.ARGHEZI.a-i lua dracul din pupeze a-i lua dracul din pupeze (cuiva), (reg. ) 1) a-şi pierde răbdarea, a-şi ieşi din fire; 2) a fi nebun.

a lua drept literă de Evanghelie a lua drept literă de Evanghelie (sau de lege), a considera ceva drept sfînt, drept întruchiparea adevărului.

a lua fiinţă a lua fiinţă, a apărea, a se înfiinţa, a se naşte.

a lua foc

a lua foc, 1) a se aprinde: lemnele au luat foc ; 2) (despre arme de foc) a se descărca; 3) (fig. ) a se

înfierbînta: n-ascultă pînă la capăt, că şi luă foc. a lua foc cu gura a lua foc cu gura, a încerca imposibilul: se jura de lua foc cu gura ... că el nu l-a văzut.VLAH.

a lua foc cu mîna altuia

a lua foc cu mîna altuia, a pune pe altcineva să facă muncile grele, primejdioase în locul său: v-aţi deprins a lua focul totdeauna cu mînile noastre.CR.

a-i lua frica

a-i lua frica (cuiva), a se teme (de cineva): dacă văzu că-i mai rea decît o viespe, începu să-i ia şi elfrica.POP.

a lua frunza-n buză a lua frunza-n buză, (reg. ) a fugi în lume.

a lua gaia a lua (sau a păpa) gaia (pe cineva), a o păţi, a da de dracul: acum eşti al meu! acu te-a luat gaia! CAR.a lua gîndul de la ceva a(-şi) lua gîndul de la ceva, a-şi lua nădejdea, speranţa de la ceva.

a-l lua gura pe dinainte

a-l lua gura pe dinainte sau a-l scăpa gura (pe cineva), a se destăinui fără voie, a spune ceva ce ar fi

trebuit ţinut secret.

a-l lua hahamul a-l lua hahamul (pe cineva), a-l lua dracul (pe cineva).

Page 265: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-i lua hasna a-i lua hasna, (reg. ) a trage folos din ..., a se servi de ...

a o lua hăbăuc

a o lua (sau a umbla) hăbăuc (sau hăbăuca), a umbla razna, creanga; a hoinări: iar în sărbători o luamhăbăuca prin cele sate.CR.

a lua hădăragul a lua hădăragul sau a pune mîna pe hădărag, a alunga cu parul pe cineva.

a lua hăţurile în mînă a lua hăţurile în mînă, a prelua conducerea.

a lua hotărîre

a lua (sau a face, a veni la, (înv. ) a pune) hotărîre, a se hotărî, a lua o decizie, a ajunge la concluzia că ...:

şi ai putut lua o asemenea sumeaţă hotărîre? NEGR.

a-şi lua inima

a-şi lua inima (în dinţi), a-şi face curaj, a se îmbărbăta; a cuteza, a se încumeta: înghit în sec, ... apoi îmiiau inima în dinţi.CAR. ; baba şi-a luat inima în dinţi şi hai la drum.POP.

a-şi lua inima în dinţi şi funia în traistă a-şi lua inima în dinţi şi funia (sau lumea) în traistă, a-şi face curaj, a se decide, a se hotărî într-o acţiune.

a lua împrejur

a lua împrejur (pe cineva), a zori cu vorba (pe cineva), a-i cere socoteală (cuiva); a lua repede, la trei

parale (pe cineva).

a lua înainte a lua înainte (sau pe dinainte) (cuiva) sau a o lua înaintea cuiva, a depăşi, a întrece (pe cineva).

a-l lua înainte a-l lua înainte, a-l copleşi: i-or lua grijile înainte.CR.a lua în balon a lua în balon (pe cineva), (fam. ) a-şi bate joc, a ironiza (pe cineva).

a lua în băşcălie

a lua în băşcălie (pe cineva) sau a face băşcălie (de cineva), a lua peste picior (pe cineva), a-şi bate joc (de

cineva), a face de rîs (pe cineva).

a lua în braţe

a lua (sau a prinde) în braţe (pe cineva), 1) a cuprinde cu braţele, a îmbrăţişa (pe cineva): de ce mă prinziîn braţe? EM. ; 2) (fig. ) a apăra, a ocroti, a proteja (pe cineva).

a lua în coarne

a lua în coarne (pe cineva), 1) (despre vite) a împunge (pe cineva); 2) (despre oameni) a certa cu asprime

(pe cineva).

a se lua în coarne

a se lua în coarne (cu cineva), a-şi pune mintea, a se lua la harţă, la bătaie (cu cineva): el, om în toatăfirea, nu putea să se ieie-n coarne cu un biet muritor.SL.

a lua în colimator pe cineva a lua în colimator pe cineva, a supraveghea pe cineva (urmărindu-i greşelile).

a lua încolo a lua încolo (pe cineva), (reg .) a lua la vale, în rîs, în bătaie de joc, peste picior (pe cineva).

a lua în colţi a (se) lua în colţi (pe sau cu cineva), a (se) certa (cu cineva).

a lua în considerare a lua în considerare (sau în consideraţie) (ceva), a avea în vedere (ceva), a ţine cont, seama (de ceva).

a lua în cuţite a lua în cuţite (pe cineva), a ciopîrţi (pe cineva): năvălind ca nişte f [i]eră, în cuţite îl luară.KOG.a lua înfăţişarea de ... a lua înfăţişarea de ... (sau aspectul de ...), a părea ..., a da impresia de ...

a o lua în gît a o lua în gît, 1) a lua asupră-şi o însărcinare; a-şi asuma o îndatorire; 2) a o păţi, a i se înfunda.

a se lua în goană cu cineva a se lua în goană cu cineva, a se întrece cu cineva: se lua în goană cu ogarii.ISP.a se lua în goană după cineva a se lua în goană după cineva, a fugări pe cineva.

a se lua în gură a se lua (sau a se pune) în (sau de) gură (cu cineva), a se certa (cu cineva).

a lua în gurgui

a lua în (sau pe) gurgui (pe cineva), (reg. ) 1) a alunga, a goni, a izgoni (pe cineva); 2) a-şi bate joc (de

cineva).

a se lua în handră a se lua în handră (cu cineva), (reg. ) a se întovărăşi la rele (cu cineva).

a lua în har a lua în har, (înv. ) a lua în deşert: numele Domnului Dumnezeului tău în har să nu-l iai! CORESI.

a lua în nume de bine

a lua (sau a avea) în nume de bine (sau de rău) (pe cineva), a (nu) ţine la cineva, a (nu) aprecia pe cineva:

toată curtea împărătească lua în nume de bine pe această găinăreasă.ISP.

a nu lua în nume de rău

a nu(-i) lua în nume de rău (ceva cuiva), a nu interpreta greşit vorbele cuiva: sper că nu vei lua în numede rău ce-ţi spun.CAR.

Page 266: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a lua în otcup a lua în otcup, (înv. ) a lua în antrepriză: (fig. ) au luat patriotismul în otcup.AL.

a lua în periplizon

a lua în periplizon (pe cineva sau ceva), (fam. ) a lua în băşcălie (pe cineva sau ceva): atunci n-aţi mai luaatît de uşuratec în periplizon sentimentul la care s-a înălţat Todiriţă.CEZAR.P.

a lua în piept

a lua în piept (ceva), a înfrunta (o primejdie,un obstacol):rarii oameni cari, punîndu-li-se cruciş onenorocire, o iau în piept.AGÂRB.

a lua în pinten a lua în pinten (pe cineva), a-şi bate joc (de cineva).

a lua în pîntece a lua (sau a avea, a purta) în pîntece, (despre femei) a fi însărcinată: pasămite luase în pîntice.ISP.

a lua în pleasnă

a lua în pleasnă (sau în pleasna biciului) (pe cineva), a ironiza, a lua peste picior (pe cineva): văzînd că-lcam iau în pleasnă, se ridică şi porni bodogănind către casă.POP .

a o lua în porneală

a o lua în porneală, (pop. ) a pleca, a porni la drum: [cerbul] o lua în porneală şi nu mai da pe laizvor.CR.

a lua în primire

a lua în primire, 1) a lua sub supraveghere, în evidenţă (pe cineva), a purta de grijă (cuiva): se pregăteausă-i ia pe toţi în primire.IORGA ; 2) a prelua (ceva): şi-a luat postul în primire ; 3) (fam. ) a lua la rost, a

certa (pe cineva), a cere socoteală (cuiva): nici n-a apucat să intre bine pe uşă, că l-a şi luat înprimire.ARGHEZI ; 4) a-şi bate joc (de cineva), a lua peste picior (pe cineva): [îl] luă femeia în primire peFelix.CĂL.

a lua în privinţă

a lua în privinţă, (înv. ) a avea în vedere, a lua în considerare: această a noastră osteneală care o închincu bună privinţă şi voie plecată. COSTIN.

a lua în pumni a lua în (sau la) pumni (pe cineva), a lua la bătaie (cu pumnii) (pe cineva).

a lua în răspăr

a lua în (sau la) răspăr (pe cineva sau ceva), a-şi bate joc (de cineva sau de ceva); a dojeni (pe cineva), a

brusca (pe cineva): văzîndu-se luat în răspăr de babele satului ..., se apăra în dulcea limbă a poeziei.OD.

a lua în rîs

a lua în rîs (sau în zeflemea, peste picior) (pe cineva), a ironiza, a-şi bate joc (de cineva): nunul cel mare... a început a lua peste picior pe nuna cea mare.POP.

a lua în serios

a lua în serios (pe cineva sau ceva), a acorda toată atenţia (cuiva sau la ceva), a socoti demn de luat în

consideraţie (pe cineva sau ceva): daţi-mi voie să iau prezentul în serios.CĂL.a lua în sfîrc a lua în sfîrc, (reg. ) a lua peste picior.

a lua în şfichi

a lua în şfichi (pe cineva), a ironiza, a persifla (pe cineva): cei cu sacii în căruţe luau uneori în şfichi pemorar.SAD.

a lua înştiinţare

a lua înştiinţare, (înv. ) a afla, a lua la cunoştinţă: împărăteasa, dacă au luat această înştiinţare, s-auridicat din Crim.DIONISIE.

a lua în tărăboanţă a lua în tărăboanţă (pe cineva), (reg. ) a lua peste picior, a zeflemisi (pe cineva).

a lua în tragic

a (o) lua în tragic (sau în tragedie) (ceva), a da prea multă importanţă laturii neplăcute a unui fapt, a

dramatiza: sper că eşti un băiat de spirit, nu vei lua lucrurile în tragic.CĂL.a şi-o lua în traistă a şi-o lua (sau a şi-o pune) în traistă, (pop. ) a da de bucluc, a o păţi.

a lua înţelegere cu cineva a lua înţelegere cu cineva, a se consulta şi a cădea de acord cu cineva.

a lua învăţ

a lua învăţ (de la cineva), (pop. ) a învăţa (de la cineva); a urma exemplul (cuiva): au luat învăţ cu toţii dela arici ş-au tîrîit pămîntul.POP.

a o lua la amăgeli

a o lua la amăgeli, (pop. ) a păcăli, a înşela, a induce în eroare: şi atunci, nemaiavînd cum face, o luă laamăgeli.POP.

a lua la armată a lua la (sau în) armată (pe cineva), a înrola un recrut.

a lua la bătaie a lua la bătaie (pe cineva), a bate (pe cineva).

a se lua la colţi cu cineva a se lua la colţi cu cineva, a se lua la ceartă cu cineva.

Page 267: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a lua la cunoştinţă a lua la cunoştinţă, 1) a afla; 2) a accepta.

a lua la descusut

a lua la descusut (pe cineva), a lua la întrebări, a descoase (pe cineva): cum l-a prins, a început SfîntulPetru să-l ia la descusut.POP.

a o lua la fugă

a o lua (sau a o apuca, a o rade, a o rupe, a o şterge, a o tăia, a o tuli) la (sau de, în) fugă (sau picior,

goană, la sănătoasa, la trei păzeşte, englezeşte) sau (înv. ) a lua (sau a rupe) fuga sau (reg. ) a o rupe de-

a fuga, a porni în fugă; a fugi: revoltat şi mîniat de obrăznicia lupului, o luă în goană la Dumnezeu.POP. ; dacă cerbul n-o lua la sănătoasa, nu se ştie ce se putea întîmpla.POP. ; femeile-n grabă de frică rupfuga.COŞBUC.

a se lua la harţă

a se lua la harţă (cu cineva), (pop. ) a se certa, a se ciondăni, a se ciorovăi, a se încăiera (cu cineva): în vremea de demult, nu ştim din ce pricină, s-ar fi luat la harţă cîinii cu fraţii lor lupii.POP.

a se lua la întrecere a se lua la întrecere (cu cineva), a se întrece (cu cineva): se luară la întrecere.ISP.

a lua la măsurat

a lua la măsurat (pe cineva), a lua la bătaie (pe cineva): apoi să nu-l iei la măsurat cu prăjina de falce?AL.

a lua la mişto

a lua la mişto (pe cineva) sau a face mişto (de cineva), (fam. ) a lua peste picior (pe cineva), a-şi bate joc

(de cineva).

a o lua la moacă a o lua la moacă, (arg. ) a lua o bătaie (peste cap).

a lua la ochi

a lua la ochi (pe cineva sau ceva) sau a sta cu ochii pe cineva, 1) a ochi (cu o armă) (pe cineva sau ceva):

apucă arma şi luă la ochi cioara din vîrful nucului.SAD .; 2) a bănui, a suspecta (pe cineva): poliţia îl camluase la ochi ; 3) a remarca (pe cineva).

a lua la palme a lua la palme (pe cineva), a pălmui (pe cineva).

a o lua la papuc

a o lua (sau a o şterge) la papuc, (fam. ) a fugi; a-şi lua tălpăşiţa: erau să sfîrtice pe lup, dacă n-ar fi şters-o la papuc.POP.

a lua la poceală a lua la poceală (pe cineva), a bate foarte tare (pînă la desfigurare) pe cineva.

a lua la purtare

a lua la purtare, (despre îmbrăcăminte, încălţăminte etc.) a începe să poarte foarte des, (aproape) zilnic

(ceva).

a lua la răfuială

a lua la răfuială (pe cineva), a lua la rost (pe cineva): Scaraoţchi mi ţi-l luă la răfuială pe drac demergeau fulgii.POP.

a lua la refec

a lua la refec (sau la roată, la rost, la trei parale, la trei păzeşte) (pe cineva) sau a trage un refec

(cuiva), a mustra cu asprime, a lua din scurt (pe cineva): omul nostru îl ia la refec şi-i dete după ceafă vrocîţiva pumni.ISP.

a lua largul a lua largul, (înv. ) a fugi, a alerga.

a lua la rînd

a lua la (sau după) rînd (pe cineva), a se ocupa potrivit ordinii stabilite anterior (de cineva): să luăm peistalalt la rînd.CR.

a se lua la sfadă

a se lua la sfadă sau (pop. ) a avea (sau a face) sfadă (cu cineva) sau (înv. ) a se pune (sau a fi) în sfadă

(cu cineva), a se certa (cu cineva): slujitorii s-au fost luat la sfadă, dar s-au liniştit.NEGR.

a lua la sigur pe cineva

a lua la sigur pe cineva, a ataca (pe cineva) de-a dreptul, cu dovezi evidente şi cu precizie, fără a-i lăsa

posibilitatea de a se eschiva: jucători de cărţi de profesiune, de cei care iau pe pontatori lasigur.CONV.LIT.

a lua la şmecherie a lua la şmecherie (pe cineva), (fam. ) a se purta şmechereşte (cu cineva), a trata şmechereşte (pe cineva).

a lua la şoşote a lua la şoşote (pe cineva), (reg. ) a cicăli (pe cineva): iar mă ia la şoşote nebunul ăsta. POP.a lua la tocănit a lua la tocănit (pe cineva), (reg. ) a cicăli (pe cineva).

Page 268: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a se lua la trîntă

a se lua la trîntă (cu cineva), a se lupta corp la corp (cu cineva): şi dacă nici unul nu birui, se luară latrîntă.POP.

a lua la vale a lua la vale (pe cineva), (fam. ) a rîde, a-şi bate joc (de cineva).

a lua la zor

a lua la zor (pe cineva), 1) a dojeni, a mustra (pe cineva): ne mirăm ce a păţit onor. nostru reprezentant săia aşa la zor pe bunii turci.CAR. ; 2) a certa, a scărmăna (pe cineva).

a-şi lua libertatea să ...

a-şi lua libertatea să ... (sau de a ...), a-şi îngădui să ..., a-şi permite să ...: şi, ca orice autor care serespectă, şi-a luat libertatea de a înflori binişor lucrurile.VLAH.

a lua loc a lua loc, a se aşeza, a şedea: luaţi loc, vă rog, domnilor!

a lua lucrurile aşa cum sînt

a lua lucrurile aşa cum sînt, a se împăca cu situaţia: parcă ce alta mai poţi face decît să iei lucrurile aşacum sînt? REBR.

a-şi lua lumea în cap

a-şi lua (sau a apuca) lumea (sau (reg. ) cîmpii, (înv. ) munţii) în cap, a pleca departe, abandonînd totul:

pierzînd odată o nevastă pre bărbatul său, care era năzdrăvan, şi neputîndu-l afla, a luat lumea în cap şi aînceput a-l căuta în toate părţile.POP.

a-şi lua lumea în traistă a-şi lua lumea în traistă, a pleca supărat.

a lua maul

a lua maul (cuiva), 1) (reg. ) a ameţi (cu o lovitură) (pe cineva); a lăsa fără cunoştinţă (pe cineva): şi, cu olovitură bine cumpănită, i-a luat maul.POP. ; 2) (fam .) a reduce la tăcere (pe cineva).

a lua măsura

a lua măsura (sau măsurile) (cuiva sau a ceva), a măsura dimensiunile (cuiva sau a ceva): i-a luatmăsurile pentru un costum .

a-şi lua merticul

a-şi lua (sau a da cuiva) merticul, a primi (sau a da cuiva) o bătaie: îl plesnesc şi-l trimit numaidecît laAgie să-şi ia merticul şi de acolo! CAR.

a-i lua miaul a-i lua miaul (cuiva), a face să tacă (pe cineva); a lua maul, piuitul (cuiva).

a lua minţile

a lua (sau a fura, a răpi) minţile (cuiva), a face (pe cineva) să-şi piardă controlul, judecata; a zăpăci, a

scoate din fire (pe cineva): [o fată] naltă şi frumoasă, cu ochi şireţi şi negri, de-ţi furau minţile.POP.

a-i lua mirul

a-i lua mirul (cuiva), 1) a ucide (pe cineva); 2) a-i lua piuitul (cuiva): un pumn, şi le-a luatmirul.DELAVR.

a lua mită

a lua (sau a primi) mită (de la cineva), a se lăsa mituit: [judecătorii] numai cînd iau mită obicinuiescdreptate.NEGR.

a lua moartea

a(-l) lua moartea (sau Dumnezeu, dracul, naiba) (pe cineva), a muri: în toamnă l-a luat Dumnezeu şi pefrate-său, Ilie.POP.

a o lua moldoveneşte

a o lua (sau a o spune) moldoveneşte, a vorbi şi a acţiona direct, cu hotărîre: spuneţi verde, moldoveneşte,ca la nişte fraţi ce vă sîntem.CR.

a lua muiere

a lua (de) muiere, (despre bărbaţi) a lua de nevastă, a se căsători: orb am fost eu la vedere, cînd a fost să-mi iau muiere.POP.

a lua munţii şi pustiile-n cap

a lua munţii şi pustiile-n cap, (înv. ) a-şi lua lumea-n cap: necunoscînd drumul, am luat munţii şi pustiileîn cap.DOS.

a lua muştiucul a(-i) lua muştiucul (cuiva), (fam. ) a lovi peste gură (pe cineva).

a-şi lua nasul la purtare

a-şi lua nasul la purtare sau a(-şi) lua nas sau a-şi lungi nasul, a se obrăznici: ce zici ..., ţăţico, de nasulcare şi l-a luat mitocanul? CAR.

a lua naştere a lua naştere, a apărea, a se forma, a se produce.

a lua nădejdea

a(-şi) lua nădejdea (de ... sau de la ..., despre ...), a nu mai avea nici o speranţă: din partea lor, mi-amluat toată nădejdea.CR.

a lua nevoie a lua nevoie, (înv. ) a-şi primejdui viaţa.

Page 269: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a lua notă

a lua notă (de ceva), a nota (ceva), a înregistra, a reţine (ceva), a ţine seamă (de ceva): îl privi dreaptă ...,fără să ia notă de dorinţa lui.CAMIL.P.

a lua obiceiul să ... a lua obiceiul (sau năravul) să ..., a se obişnui să ...

a lua obraz a lua (sau a prinde) obraz, (înv. şi reg. ) a se obrăznici.

a lua o cetate a lua o cetate (sau un oraş), a cuceri o cetate (sau un oraş).

a lua ochii

a lua (sau a fura) ochii (sau văzul, vederea, vederile) (cuiva), 1) a atrage privirile; 2) a orbi (prin

strălucire): un palat foarte mare şi frumos, care strălucea aşa de tare, încît nu te puteai uita mult la el,căci îndată îţi lua vederile.POP. ; 3) a impresiona, a fermeca, a zăpăci.

a nu-şi lua ochii de la cineva

a nu-şi (mai) lua ochii de la (sau de pe) cineva, a privi insistent, a urmări cu privirea (pe cineva): fata ceafrumoasă ... nu-şi mai lua ochii de pe el.POP.

a lua o haină la handră a lua o haină la handră, (reg. ) a lua o haină la purtare; a purta o haină pînă se rupe.

a lua o hotărîre

a lua o hotărîre (sau o decizie, (înv. ) decidere), a (se) hotărî, a (se) decide: contele luă pe loc o decideresupremă şi scrise amantei sale.AL.

a lua o măsură

a lua o măsură (sau măsuri), a lua o hotărîre (sau hotărîri); a decide: te pomeneşti cu moşneagul liberalcă ia o straşnică măsură administrativă.CAR.

a i se lua o perdea de pe ochi

a i se lua (sau a i se ridica) o perdea (sau perdeaua) de pe ochi (cuiva), a înţelege brusc (ceva), a se

lumina (referitor la cineva sau la ceva); a vedea ceea ce nu văzuse pînă atunci: din momentul acesta mi s-aluat de pe ochi o perdea, văd limpede şi înfrîng sentimentalismul.CĂL.

a lua o piatră de pe inimă

a (i se) lua o piatră (sau o grijă) de pe inimă (sau de pe cuget, de pe suflet) (cuiva), a (se) elibera de o

mare grijă, de o mare teamă; a scăpa dintr-o situaţie dificilă: parcă mi s-a luat o piatră de pe inimă.POP.a lua ore a lua (sau a da) ore, a lua (sau a da) meditaţii.

a-şi lua ostafcă a-şi lua ostafcă, (reg. ) a primi plata cuvenită pentru un lucru făcut.

a lua partea leului

a lua (sau a apuca, a înhăţa, a-şi păstra, a-şi rezerva) partea leului, a lua (sau a apuca, a înhăţa) partea

cea mai mare, cea mai valoroasă.

a lua parte cuiva

a lua (sau a ţine) parte(a) cuiva, a susţine, a apăra, a favoriza pe cineva:unii-l iaugrăbit la vale, alţii-nglumă parte-i ţin.COŞBUC.

a lua parte la ...

a lua (sau a avea) parte la ..., a participa la ...; a contribui la ...: [el] este solicitat cu toată stăruinţa să ieeparte activă la mişcările politice.CAR.

a lua partida cuiva

a lua partida cuiva, (înv. ) a trece de partea cuiva; a lua apărarea cuiva: femeile, mai generoase, au luatpartida ta.BOL.

a lua pasărea din zbor a lua pasărea din zbor, a fi foarte bun ţintaş.

a lua păliş a lua (în) păliş (pe cineva), (reg. ) 1) a dojeni (pe cineva); 2) a lua peste picior (pe cineva).

a o lua păliş a o lua (în) păliş, (reg. ) a o lua de-a dreptul.

a lua păpuşoiul de pe foc a lua păpuşoiul de pe foc (cuiva), (reg. ) a-i dejuca planurile (cuiva).

a lua părtaş a lua părtaş (pe cineva), a se asocia (cu cineva).

a o lua pe altă cale a o lua pe altă cale, a încerca altă soluţie.

a o lua pe coajă a o lua pe coajă, (fam. ) a încasa o mamă de bătaie.

a o lua pe coarda razachie a o lua pe coarda razachie, a o lua cu binişorul: o luaşi pe coarda razachie, cu sacîz dulce, uşor.M.CAR.a lua pe credinţă a lua pe credinţă (pe cineva), a avea încredere (în cineva).

a lua pe departe a lua pe departe (pe cineva), a începe o discuţie pe ocolite (cu cineva).

Page 270: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a o lua pe după piersic

a o lua (sau a o aduce, a o da, a se da) pe după piersic, (pop. şi fam. ) 1) a spune ceva pe ocolite, prin

aluzii; 2) a se codi, a se eschiva, a se fofila: spune repede de ce-ai venit, n-o mai da pe după piersic! CAR. a lua pe Hristos de mire a lua pe Hristos de mire, (despre fete) a se călugări.

a lua pe Ienache în cap a lua pe Ienache în cap, (pop .) a se îmbăta.

a lua pe nu ştiu în braţe a lua pe nu ştiu în braţe, a se eschiva (să depună mărturie).

a lua pe pricopseală

a lua (sau a da, a avea) pe (sau spre, de) pricopseală (pe cineva), (înv. ) a lua (sau a da, a avea) la

învăţătură sau la deprinderea unei meserii (pentru a-l căpătui) (pe cineva): îl luasem de la mamă-sa, ... peprocopseală: dorea să se facă popă.CAR.

a lua pe răboj a lua (sau a da) pe răboj, a lua (sau a da) pe datorie.

a o lua peste cîmp a o lua peste cîmp, a merge de-a dreptul, a o tăia peste cîmp.

a lua pe sus a lua pe sus (pe cineva), a prinde (şi a duce) cu forţa (pe cineva).

a lua pielea de pe cineva

a lua (sau a scoate) pielea (sau şapte piei) de pe cineva, a exploata, a estorca, a jecmăni pe cineva:

despoaie şi ia pielea după om ca lupul de pe oaie.GR.AL.a lua pieliţă a lua (sau a primi) pieliţă, (înv. ; bis. ) a se întrupa.

a-i lua pietroiul de pe varză a-i lua pietroiul de pe varză (cuiva), (reg. ) a scăpa de sărăcie (pe cineva).

a lua pildă

a lua pildă, a urma exemplul cuiva; a trage învăţăminte din ceva: şi de atunci şi pînă astăzi stau cei doifraţi aşa, ... pentru a lua pildă oamenii ce mare păcat este să ridici mîna asupra fratelui.POP.

a-i lua piuitul

a-i lua (sau a-i tăia) piuitul (cuiva), 1) a reduce la tăcere (pe cineva): cînd le-a spus şi asta, le-a luatpiuitul.CEZAR.P. ; 2) a ucide (pe cineva).

a lua pîinea de la gură

a lua pîinea de la gură (cuiva), a lăsa fără mijloace de trai (pe cineva): nu te temi de Dumnezeu să ieipîinea de la gură unui orfan? SAD.

a lua plasă a lua (sau a da cuiva) plasă, (fam. ) a fi înşelat, păcălit (sau a înşela, a păcăli pe cineva).

a-şi lua plata

a-şi lua plata, 1) a fi plătit pentru munca depusă; 2) (fig. ) a-şi primi pedeapsa, a fi pedepsit: şi aşa şi-auluat plata după fapta lui.NEC.

a-i lua pohoielele de pe ochi a-i lua pohoielele de pe ochi (cuiva), (pop. ) a-i deschide ochii (cuiva), a lămuri (pe cineva).

a-şi lua porţia a-şi lua porţia, a-şi primi pedeapsa cuvenită.

a-i lua porumbul de pe foc

a-i lua porumbul de pe foc (cuiva), (reg. ) a dejuca planurile (cuiva); a-i juca o festă (cuiva): fu silit săînghită găluşca, aflînd că zeul zeilor îi luase porumbul de pre foc.ISP.

a-şi lua poteca a-şi lua poteca, (reg. ) a pleca, a o şterge.

a-şi lua potecuţa

a-şi lua potecuţa (casei) sau a lua poteceaua înapoi, (reg. ) a se întoarce acasă (sau de unde a venit):

văzînd că soarele răsare, ... Făt Frumos luă poteceaua înapoi.POP.

a lua poziţie

a lua poziţie, 1) (mil. ) a se instala într-un loc considerat potrivit din punct de vedere strategic: am luatpoziţie în portul despre apus.GHICA ; 2) a manifesta o atitudine (fermă, hotărîtă) într-o problemă, a-şi

exprima punctul de vedere, a lua atitudine: onor dl. ministru a luat atitudine fermă în chestia spinoasă acerealelor.CAR.

a-şi lua praştia şi hamul

a-şi lua praştia şi hamul (sau hamul şi praştia), a-şi găsi un rost, a se apuca cu hotărîre de o treabă: ia-ţi dar praştia şi hamul, pune-ţi în cumpănă drumul, ... du-te şi tu de munceşte, cîştigă şi te hrăneşte.PANN.

a lua proporţii

a lua (sau a căpăta, a dobîndi) proporţii, 1) a se dezvolta, a creşte (tot mai mult), a căpăta amploare, a se

amplifica: era mulţumit că a scăpat de grijile care azi-noapte luaseră proporţii.REBR. ; 2) (fam. ) a se

îngrăşa: ai cam luat proporţii, amice!

Page 271: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a lua pulsul

a lua pulsul (cuiva) sau a-şi lua pulsul, a număra pulsaţiile inimii (cuiva), apăsînd cu degetul pe artera de

la încheietura mîiniistîngi.

a lua purceaua de coadă

a lua purceaua de coadă (sau de nas), (fam. ) a se îmbăta: nu-i e destul că-i cu minte neroadă, a luat şipurceaua de coadă.PANN.

a lua puşca la ochi a lua puşca la ochi (sau la cătare), a se pregăti să tragă (cu arma); a ochi.

a o lua razna

a o lua razna, 1) a merge la întîmplare: calul ... zmucindu-se în mîna ariciului, o luă razna pestecîmp.POP. ; 2) a umbla pe căi greşite: fiu-său a cam luat-o razna ; 3) a bate cîmpii; a divaga; a exagera:

cunoşti pînă unde ajunge imaginaţia femeii, cînd o ia razna.CEZAR.P.

a-şi lua rămas-bun de la călcîie

a-şi lua rămas-bun de la călcîie, a pleca pe furiş, a o şterge englezeşte (de undeva): îndată ce m-am sculatde la masă, luîndu-mi rămas-bun de la călcîie, fuga la scăldat.CR.

a-şi lua răspunderea a-şi lua răspunderea, a se considera răspunzător de ceva.

a lua răsuflare

a lua (sau a apuca) răsuflare(a), (înv. ) a-şi trage sufletul: să stăm un minut, ca să-mi iaurăsuflarea.MARCOVICI.

a-şi lua răsufletul a-şi lua (sau a-şi trage) răsufletul, a-şi trage sufletul.

a o lua repede a o lua repede, a se pripi: voinice, prea o iei repede.DELAVR.

a lua repede a lua repede (sau cu repedea) (pe cineva), a lua prin surprindere (pe cineva): îl luă cu răpedea.VLAH.

a-şi lua revanşa a-şi lua (sau a da cuiva) revanşa, a se revanşa: n-am fost destul de atent; îmi vei da revanşa imediat.SAD.

a-i lua roatele de la sanie

a-i lua roatele de la sanie (cuiva), a nu avea ce lua (de la cineva) în contul unei datorii: şi, mă rog, ce-o să-mi ia? roatele de la sanie?

a lua ruşinea-n nas

a lua ruşinea-n nas, a-şi asuma riscul unei situaţii neplăcute, al unui refuz: da eu iau ruşinea-n nas, nu tu!POP.

a nu lua sărat pe limbă a nu lua sărat pe limbă, (reg. ) a nu mînca nimic.

a lua săvîrşire

a lua săvîrşire, (înv. ) a se sfîrşi, a se termina: astfel cu încetul luă săvîrşire, iat-o şi ieşită de supttipărire.PANN.

a lua schima călugărească

a lua (sau a îmbrăca) schima călugărească (sau monahală, monahicească) sau a se îmbrăca în schima

îngerească, (înv. ) a se călugări: Theodoric ..., de bună voie lăsînd împărăţia şi luînd schima călugărească,au lăsat în locul său pe Leon Isavrul.CANT.

a lua schimbare a lua schimbare, (înv. ) a schimba, a înlocui: sfărşindu-se doi ani, luo schimbare Filicsu.COD.VOR.a-i lua scîndura de sub picioare a-i lua scîndura de sub picioare (cuiva), a-i strica rostul, a-i lua locul (cuiva).

a lua seama

a lua seama (sau aminte) (la ... sau de ...), 1) a fi atent (la ...), a ţine cont (de ...): îi puseră, fără a luaseama la scrîşnitul lor, pe nişte mese de fier înroşite în foc.POP. ; să luăm aminte! ; 2) a lua seamă.

a lua seama

a lua seama (cuiva) sau (reg. ) a băga în seamă (ceva), (înv. ) a înţelege: era om învăţat; numai lagiudecăţi nu pre pute lua sama bine.NEC.

a-şi lua seama

a-şi lua seama (sau de seamă) sau (reg. ) a trage de seamă, 1) (pop. ) a se răzgîndi; a se decide: un moment se gîndi să cumpere; şi, îndată, îşi luă de seamă.VLAH. ; 2) a-şi da seama.

a-şi lua seama la vorbă a-şi lua seama la vorbă, (reg. ) a vorbi cuviincios.

a lua seamă

a lua (sau (înv. ) a băga) seamă (sau seama) sau (înv. ) a lua de seamă, a (se) supraveghea; (p.ext. ) a

spiona: cine nu ia sama slugii, vede fundul pungii.POP.

a lua sfinţii

a lua sfinţii (pe cineva sau ceva), 1) (reg. ; despre obiecte) a se deteriora, a se distruge: haina asta a luat-osfinţii.POP. ; 2) a fura sfîntul (pe cineva).

Page 272: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a lua sfîntul a(-l) lua sfîntul (pe cineva), 1) a fura sfîntul (pe cineva); 2) a-l vedea sfîntul (pe cineva).

a lua sfîrşenie de ... a lua sfîrşenie de ..., (înv. ) a fi ucis de ...: luară sfîrşenie de sabie.DOS.a lua sfîrşit a lua sfîrşit, a se sfîrşi, a se termina: nunta a luat sfîrşit a doua zi la amiază.

a lua sînge

a(-i) lua (sau a(-i) lăsa, a(-i) slobozi) (de) sînge (cuiva), a-i scoate (în scop terapeutic) o cantitate de sînge

(cuiva): la omul cu flegmă multă şi bătrîn să lase sînge la sfîrşitul lunei. (a.1733).GCR.a lua smacul a lua smacul, (arg. ) a deflora.

a lua straiţa la oblînc a lua straiţa la oblînc, (reg. ) a-şi pune traista pe umăr.

a lua sub pulpană a lua sub pulpană (pe cineva), a proteja (pe cineva).

a lua şaua de pe cal a lua şaua de pe cal, a lua o hotărîre.

a lua şi cămaşa de pe cineva a lua şi cămaşa de pe cineva, a lua totul cuiva.

a lua şi cenuşa din vatră

a(-i) lua (sau a(-i) vinde) şi cenuşa din vatră (cuiva), a(-i) lua (sau a(-i) vinde) toate bunurile (cuiva):

mîini îi vadeaua birului şi vine să se împlinească ..., are să se vînză şi cenuşa din vatră.VLAH.

a lua taurul de coarne

a lua (sau a prinde) taurul de coarne, a înfrunta cu îndrăzneală o dificultate, a lua lucrurile pieptiş: ar fitrebuit să ia taurul de coarne s-o dea pe nepoftită afară.VINEA.

a lua tălpăşiţa

a(-şi) lua tălpăşiţa (sau tălpăşiţele) sau a o lua la tălpăşiţa, a pleca repede de undeva (de frică, de ruşine);

a o şterge: mai şede el cît şede de cască gura prin tîrg şi-apoi îşi ia tălpăşiţa spre casă.CR.luat de iele (ca) luat de iele, 1) val-vîrtej; 2) încremenit, paralizat.

a-şi lua teşchereaua a-şi lua teşchereaua, (reg. ) a-şi lua tălpăşiţa.

a-şi lua timpul pentru ... a-şi lua timpul pentru ..., (înv. ) a-şi face răgaz, a-şi face vreme pentru ...

a-şi lua trei fuioare

a-şi lua (ale) trei fuioare, (pop .) a pleca repede de undeva, a o tuli, a o şterge: fata mea, să-ţi iei ale treifuioare şi să te duci din casa mea.ISP.

a-i lua turta de pe spuză a-i lua turta de pe spuză (cuiva), a înşela, a păcăli (pe cineva).

a lua ţelul a lua (sau a ţine) ţelul sau a se uita pe ţel, (reg. ) a ochi cu puşca.

a lua un examen a lua un examen, a trece un examen.

a nu lua un pai de jos a nu lua un pai de jos, a nu face nimic.

a-şi lua valea a-şi lua valea, (fam. ) a pleca, a fugi (de undeva).

a lua vamă a lua (sau a da) vamă, a vămui sau a plăti vamă: (fig. ) somnul, vameş vieţii, să nu-ţi mai ieie vamă.EM.a lua vălul a lua vălul, a se călugări: a doua zi ea luă vălul.BOL.

a-i lua viaţa

a-i lua (sau a-i curma) viaţa (sau zilele) (cuiva), a omorî (pe cineva): un taur grozav la mulţi bezmetici le-a curmat zilele.CR.

a-şi lua vînt

a-şi lua vînt, a-şi lua elan: lumea trebuie să dea cîţiva paşi înapoi, ca să-şi ia vînt spre a merge mai sigurînainte.CAR.

a lua vorba din gură cuiva

a lua vorba din gură cuiva, a întrerupe pe cineva; a spune ceea ce avea de gînd să spună altcineva: nu-i deteră răgaz, căci îi luau vorba din gură.ISP.

a-şi lua vorba înapoi

a-şi lua vorba înapoi, a-şi retrage cuvintele; a reveni asupra celor spuse: îşi luă vorba înapoi şi redusecoada vulpii pînă la vreo doi stînjeni.OD.

a-şi lua zborul

a-şi lua zborul, 1) (despre păsări) a porni în zbor; 2) (despre aeronave) a decola; 3) a începe să meargă

repede, a alerga: caii repezi ... pe cîmp îşi luau zborul.GR.AL. ; 4) (fig. ) a scăpa din captivitate, a evada:

am să te închid în turnul ăsta, de unde n-ăi putea să-ţi iei zborul.AL. ; 5) (fig. ) a-şi închipui, a-şi imagina:

gîndirea lui spre viitor ia zborul.EM.

Page 273: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-şi lua ziuă bună

a-şi lua ziuă bună (sau rămas bun, bun(ul) rămas, la revedere, adio) (de la cineva sau de la ceva), 1) a-

şi lua rămas bun (de la cineva): înainte de a-şi lua rămas bun de la toţi, se duse la tată-său.POP. ; mi-am luat adio de la maica mea, care plîngea.AL. ; 2) a considera iremediabil pierdut (ceva).

luător în rîs luător în rîs, (înv. ) jignitor.

a lucra ca o cizmă a lucra ca o cizmă, a lucra foarte prost.

a lucra cu palmele a lucra cu palmele, a munci cu braţele, manual.

a lucra de beilic a lucra de beilic, a munci fără tragere de inimă.

a lucra în foi de viţă

a lucra în foi de viţă (sau de varză) (pe cineva), a complota, a pune la cale ceva (împotriva cuiva), a-i

întinde o capcană (cuiva).

a lucra în pierdere a lucra în pierdere (sau în pagubă), a lucra în deficit.

a lucra pe coarda sa a lucra pe coarda sa, a nu se amesteca în afacerile altuia: lucră pe coarda lui.POP.lucru de nimic lucru de nimic, fapt lipsit de importanţă.

lucru făcut lucru făcut, vrajă, farmec: mi-e silă s-ajung la boscoane şi lucruri făcute.COŞBUC.

lucru mare

lucru mare, 1) lucru (sau fiinţă) de seamă, de valoare: de s-ar tîmpla şi primejdie, n-ar fi lucrumare.NEC. ; 2) extraordinar, grozav: lucru mare, domnule!

lumea albă lumea albă, (mit. ; pop. ) lumea reală.

lumea cealaltă

lumea (sau vremea) cealaltă, lumea (sau timpul) de după moarte: pe lumea ceialaltă să fim, dragă,laolaltă.POP.

lumea de pe lume

lumea de pe lume sau lume peste lume, 1) foarte multă lume, puzderie: se adunase lumea de pe lume ; 2)

foarte mult, totul: să ştiu că mi-ar da lumea de pe lume.CR.

lumea piere de tătari şi el bea cu lăutari lumea (sau ţara) piere (sau moare) de tătari şi el bea cu lăutari, nu se sinchiseşte, nu-i pasă de nimic.

lumea toată

lumea toată sau o lume (toată, întreagă), foarte mulţi oameni: o lume se plîngea de nedreptăţile cefăcea.ISP.

lumea veche

lumea veche sau veacul (sau evul) vechi, 1) (înv. ) antichitatea: franco-galie se rapoartă la timpurileevului vechi. MAIOR. ; 2) epocă istorică încheiată sau pe cale de a se încheia, de a lua sfîrşit: a simţitnevoile trecerei de la lumea veche la cea nouă.OD.

a se lumina a ploaie a se lumina a ploaie, (despre cer) a căpăta un aspect care anunţă venirea ploii.

a se lumina de ziuă a se lumina de ziuă, a se face ziuă.

lumină chioară lumină chioară, lumină insuficientă.

luna lui traistă-n băţ luna lui traistă-n băţ, (reg. ) luna martie, vremea cînd începe lucrul la cîmp.

lună de miere lună de miere, prima lună după căsătorie.

lună seacă lună seacă, (reg. ) lună nouă.

lung ca o zi de post lung ca o zi de post, foarte lung, interminabil.

lung cît pomana ţigănească lung (sau mare) cît pomana (sau o pomană) ţigănească, foarte lung (în timp sau în spaţiu).

a lungi pasul a lungi pasul, a merge mai repede, a se grăbi: lupul ... lungi pasul.ISP.

a lungi pelteaua

a lungi (sau a întinde) pelteaua, (fam. ) a vorbi mult pentru a spune puţin, a fi prolix: destul! nu mai lungipelteaua!

a i se lungi urechile a i se lungi urechile (de foame) (cuiva), a răbda mult timp de foame.

a lungi vorba a (nu) lungi vorba, a (nu) vorbi mai mult decît trebuie.

lung la maţe lung la maţe, (reg. ) lacom.

lup îmbrăcat în piele de oaie lup îmbrăcat în piele de oaie, om rău care vrea să pară bun; om prefăcut.

Page 274: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a se lupta ca un zmeu a se lupta ca un zmeu, a lupta vitejeşte.

mai abitir ca ... mai abitir ca ..., mai mult, mai tare, mai bine, mai ceva ca ...: clămpănea mai abitir ca o muiere.

mai ai gură să ...? (încă) mai ai gură (sau mutră) să ...?, (încă) mai ai curajul, tupeul să ...?: încă mai ai gură să întrebi? CR. a nu-l mai ajunge timpul a nu-l mai ajunge timpul (pe cineva), (reg. ) a fi foarte ocupat, a nu avea vreme.

mai ales mai ales, în special, cu deosebire: şi, mai ales, să nu te întovărăşeşti cu proştii.REBR.mai altfel mai altfel, nu chiar aşa; oarecum diferit, deosebit: eu te socotesc mai altfel.ISP.mai an mai an, anul trecut; cu cîţiva ani în urmă: s-a sculat mai an bădica Troian.POP.mai anţărţ mai anţărţ, (reg. ) acum doi ani: că mai anţerţu ne-au dzis noao ... să ne gătim.NEC.mai apoi de ... mai apoi de ..., (înv. ) după: mai apoi de izgnaniia învăţătoriului.DOS.mai apoi de toate mai apoi de toate, (înv. ) în cele din urmă: mai apoi de toate îi spintecară pîntecele.DOS.mai aşa mai aşa, nu chiar aşa cum ar trebui: Simina-i fată mai aşa şi-altminteri.COŞBUC.mai bine mai bine, mai degrabă: mai bine dă-i calului să mănînce! POP.mai bine de ... mai bine de ..., mai mult de ...: o tînără de 20 şi mai bine de ani.mai bine lipsă mai bine lipsă, mai bine deloc, mai bine renunţ.

mai bine zis mai bine zis (sau zicînd), mai exact, mai precis.

maică de-a doua oară maică de-a doua oară, (reg. ) mamă vitregă.

mai ceva

mai ceva, (reg .) mai de soi, mai frumos, mai bun: cum păţise şi alţi peţitori, poate mai ceva decîtaceştia.CR.

mai colea de ...

mai colea de ..., ceva mai departe de ...,dar totuşi în apropiere de ...: astă-iarnă am iernat, mai colea deCalafat, într-un bordei dărîmat.POP.

mai cu cap mai cu cap, mai deştept, mai înţelept: o fi mai cu cap şi m-o povăţui ce să fac? POP.

mai curînd mai curînd, mai degrabă; mai lesne, mai bucuros, mai bine: mai curînd ţi-ai lua de mîncare, decît băutură.

mai cu seamă

mai cu seamă, mai ales, îndeosebi: vara se vor îndeletnici oameni [i] mai cu seamă la lucrurile cîmpului şigrădinilor.CR.

mai degrabă

mai degrabă, mai curînd, mai uşor, mai bine: să mă întorc? mai degrabă îşi va întoarce Dunărea cursulîndărăpt! NEGR.

mai de temei

mai de temei, (înv. ) mai cu seamă, mai ales, îndeosebi: ce alte dar îi mai trebuie? ... multe încă, multe,care nu pot a le înşira toate, iar mai de temei, nu ave prietini.DRĂGHICI.

mai dihai ... mai dihai ..., mai ceva ...: se adunaseră flăcăi de domn mai dihai ca-n alţi ani.POP.mai e nevoie mai e nevoie, (reg. ) mai este de îndurat, mai va (pînă) ...

mai e vorbă? mai e (sau încape) vorbă?, mai încape discuţie?, e de la sine înţeles.

mai ieri

mai ieri(-alaltăieri) sau mai alaltăieri, de curînd, de puţină vreme, deunăzi: mai alaltăieri am trecut peaici.ISP. ; parcă a fost mai ieri .

a nu-i mai ieşi din cap

a nu-i mai ieşi din cap (cuiva ceva), a nu putea uita ceva, a se gîndi continuu la ceva: nu-i putea ieşi dincap nemulţămirea fraţilor săi.POP.

mai înainte

mai înainte sau (înv. şi pop. ) mainte, mai demult: eroi ce mai nainte mult zgomot au făcut.GR.AL. ; mainte au fost curvă.PRAV.

a nu-l mai încăpea locul de bucurie

a nu-l mai încăpea locul de bucurie (sau de veselie) (pe cineva), a nu mai putea de bucurie, a fi peste

măsură de bucuros: juca de bucurie, de nu-l mai încăpea locul.ISP.a nu-l mai încăpea pămîntul a nu-l mai încăpea pămîntul (pe cineva), 1) a fi zgîrcit; 2) a fi foarte fericit.

Page 275: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a nu-l mai încăpea vremea

a nu-l mai încăpea vremea (pe cineva) sau a nu mai încăpea cu timpul, a nu avea destul timp pentru a

face ceva: le făcea numai pe apucate, cind încăpea cu timpul.POP.

mai încoace

mai încoace, 1) mai aproape; 2) în vremea din urmă, recent: mai pe urmă, mai încoace, îndreptatu-s-aupersul şi au început a batere pre Mirveiz.NEC.

mai încoace de ... mai încoace de ..., dincoace de ...: mai încoace de timpii fabuloşi.OD.

mai încolo

mai încolo, 1) mai departe: cînd mai încolo, numai iată fîntîna.CR. ; dă-te mai încolo! ; 2) mai tîrziu: nu-i nădejde de ploaie pînă mai încolo. NEGR.

mai în grabă mai în grabă, mai degrabă, mai bine.

a nu se mai întîlni cu ...

a nu se mai întîlni cu ..., 1) a nu se mai vedea cu ...; 2) a nu mai avea parte de ...: i s-a permis a se întoarcela Constantinopol; dar nu s-a mai întîlnit cu postul de capuchehaie.GHICA.

mai la vale mai la vale, în cele ce urmează, în continuare: publicăm mai la vale o dare de samă statistică.EM.

mai mare dragul

(de-a) mai mare dragul, 1) vrednic de a fi admirat; 2) foarte bine, foarte frumos: cînta de mai maredragul.

mai mare mila

mai mare mila, 1) vrednic de milă, demn de a fi compătimit; 2) foarte tare, foarte mult: plîngea mai maremila.COŞBUC.

mai mult mai mult, în plus, peste toate: mai mult, a uitat să şi salute.

mai mult ca sigur

mai mult ca (sau decît) sigur (sau probabil), sigur, neîndoielnic: mai mult decît probabil cum că o parteocupa înălţimea.HASD.

mai mult ce ...

mai mult ce ..., (înv. ) atît numai că ...: mai mult ce răzbea căzacii pen păduri, pe la cetăţi aproape, şiaducea cîte oarece hrană, ce iară nu era de ajuns.COSTIN.

mai mult de-o grămadă mai mult de-o grămadă, foarte puţin.

mai-nainte-grăitoriu mai-nainte-grăitoriu, (înv. ) profet, proroc: mai-nainte-grăitoriule de ceale dumnezeeşti.MINEIUL.

mai prejos

mai prejos (decît cineva sau ceva), inferior (cuiva sau la ceva): literatura, cum se face îngenere la noi, epoate mai prejos de exigenţele tinerimii culte.CAR.

mai presus

mai presus (decît cineva sau ceva), superior (cuiva sau la ceva): de ce Dumnezeu să fie mai presus decîtmine? POP.

mai puţin mai puţin, (în) afară de ..., cu excepţia ..., fără, minus: fructele, mai puţin merele, s-au copt la vreme.

a -l mai răbda puterile să ...

a (nu)-l mai răbda puterile să ..., a nu mai putea să ...: nu-l rabdă puterile să-şi joace copila pegenunchi.DELAVR.

mai rămîneţi cu bine !

mai rămîneţi cu bine (sau cu sănătate)!, (formulă familiară de salut la plecare) să fiţi sănătoşi!: şi mairămîneţi cu bine! CR.

mai rămîne vorba despre ...

mai rămîne vorba despre (sau de) ..., mai rămîne să se discute despre ...: mai rămîne vorba despre asta,zise tata posomorît.CR.

a o mai rări

a o mai rări (cu ceva), a o lăsa mai domol (cu ceva): cu paharul îndeseşte, dar cu birul mai răreşte!NEGR.

a nu-şi mai şti capului de ...

a nu-şi mai şti capului de ..., a nu mai prididi să ..., a fi copleşit de ...: conul Iordanache nu mai ştia undeîi este capul.VINEA.

mai ştii?

mai ştii?, parcă poţi să ştii?, se prea poate, nu e exclus: ori mai ştii? bătrînul Rumi face-o glumă, cum sevede.COŞBUC.

mai ştii minunea

mai ştii minunea (sau păcatul)?, cine ştie?, se prea poate, nu e exclus: mai ştii păcatul?! poate să-ţi iasăînainte vrun iepure, ceva.CR.

Page 276: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

mai ştiu eu ...

mai ştiu eu ... sau mai ştim noi ..., cine mai ştie ...: atîtea chestiuni arzătoare de estetică, de filozofie, maiştiu eu de ce, reclamau soluţiuni urgente.CAR.

mai tare

mai tare, (înv. şi reg. ) 1) mai degrabă: în loc de agiutoriu mai tare le iau, mai tare-i pradă, mai tare-irobăsc.VARLAAM ; 2) mai ales.

a nu-l mai ţine cămaşa a nu-l mai ţine cămaşa (pe cineva), 1) a fi neliniştit; 2) a fi foarte ocupat.

a nu-l mai ţine pămîntul

a nu-l mai ţine (sau răbda) pămîntul (pe cineva), a nu mai avea loc sub soare: aşa mulţime de spurcaţierau, încît nu-i mai putea ţine pămîntul.ISP.

a nu se mai ţine petic de petic

a nu se mai ţine petic de petic, (despre haine) a fi foarte zdrenţuit: cămaşa nu se mai poate ţinea petec depetec.SAD.

a nu-l mai ţine pielea

a nu-l mai ţine (sau încăpea) pielea (pe cineva), 1) a fi obez; 2) a nu-şi mai putea stăpîni bucuria; 3) a fi

îngîmfat.

a nu-l mai ţine proptelele a nu-l mai ţine proptelele, a fi bătrîn şi neputincios.

a nu-l mai ţine şalele a nu-l mai ţine şalele (sau spatele), a nu mai putea să continue o activitate.

mai una, mai alta mai una, mai alta, una, alta.

mai va mai va (pînă atunci), va mai trece timp (pînă atunci).

mai vîrtos mai vîrtos, 1) mai tare; 2) mai ales.

mama focului (de) mama focului, grozav, straşnic: ţipau şi strigau de mama focului.NEGR.

m-am topit!

m-am (sau ne-am) topit!, 1) am păţit-o!: nenea Iancu! să vie aici! m-am topit! ... sînt nenorocit.CAR. ; 2)

(fam. ) am plecat!, m-am evaporat!

manta de vreme rea manta de vreme rea, (fig. ) persoană luată în seamă numai la caz de nevoie.

mare comedie mare comedie, (pop. ) mare ciudăţenie, mare minune.

mare greu ...

mare greu (de) ..., (înv. ) cantitate mare de ...: au dus multă somă şi mare greu lemn din Moldova laTighina.NEC.

mare lucru

mare lucru, 1) lucru care impresionează, uimeşte: mare lucru şi prea slăvită iaste a Domnului nostru deoameni iubire.CORESI ; 2) (în construcţii negative) lucru lipsit de importanţă, nesemnificativ: adevărul ecă nuvăzură mare lucru ; 3) (în construcţii negative cu valoare afirmativă) n-aş crede să (nu): mare lucru săfi scăpat vreunul.SAD.

mare minune

mare minune sau minune mare, 1) cine ar fi crezut?, cine şi-ar fi închipuit?: şi atunci, minune mare!,numai iacă au şi început a curge furnicele cu droaia.CR. ; 2) (reg. ) foarte frumos, foarte bun: şorţ cu flori,minune mare.COŞBUC.

mare minune să ...

mare minune să (nu) ..., n-aş crede să (nu) ..., ar fi de mirare să (nu) ...: mare minune să nu tragă o ploaiedupă zăpuşeala asta.

mare parte

(cea mai) mare parte (din ... sau dintre ...), majoritatea (din ... sau dintre ...): înţelepţeşte ai grăit,împărate, răspunseră cea mai mare parte dintre sfetnici.ISP.

mare ruşine

(e) (mai) mare ruşine(a) sau (înv. ) ruşine este, (e) ruşinos, umilitor, dezonorant: e ruşine să nu ştii limbata! NEGR.

mare şi tare mare şi tare sau tare şi mare, puternic, influent: vei ajunge şi tu odată mare şi tare.CR.

mare treabă!

mare treabă!, (iron. ) mare lucru!: ţi-oi mai da zece ani de viaţă - zece ani! mare treabă! ziseTodorică.NEGR.

martor ocular martor ocular, persoană care a văzut cum s-a petrecut un fapt.

masă tinsă

masă tinsă, (înv. şi reg. ) masă aşternută: armele lui era mai dragi decît mease tinse pline de ...vin.MOXA.

Page 277: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

măcar că ...

măcar că ... sau (înv. ) măcar că ce ..., deşi, cu toate că ...: nuna cea mare nu zise nemică la aceasta,măcar că avea toată dreptatea să nu tacă.POP.

măcar ceva

măcar ceva(şi) sau nimic ceva(şi), (înv. ) (absolut) nimic: macar cevaşi împotriva noastră nefăcînd ...CANT.

măcar de ...

măcar de ... (sau să ..., dacă ...), chiar de ..., chiar dacă ..., chiar şi ...: i-a spus că nu mai merge la şcoală,măcar să-l taie.CAR.

mă cearcă un junghi mă cearcă un junghi, (pop. ) începe să mă supere un junghi.

a măcina cuiva a măcina cuiva, (reg .) a face pe plac cuiva.

a măcina făină a măcina făină, a face un lucru inutil.

mă doare-n cot ! mă doare-n cot (sau în călcîi)!, (fam. ) nu-mi pasă!

mă doare-n cur ! mă doare-n cur (de tine)!, puţin îmi pasă (de tine)!

mă întoarnă inima mă întoarnă inima, (reg. ) simt nevoia să ...: iar mă-ntoarnă inima, ca să-ţi spun d-o vorbă grea.POP.mă miram eu să nu ... mă miram eu să nu ..., eram sigur că ..., n-aveam nici o îndoială că ...

mănîncă-l fript! mănîncă-l fript! sau mănînc-o friptă!, fă borş cu el (sau cu ea)!, spală-te pe cap cu el (sau cu ea)!

mă prind că nu ghiceşti mă prind că nu ghiceşti, pun pariu că nu ghiceşti!

a mări compasul a mări (sau a întinde, a lungi) compasul, (fam. ) a se grăbi.

mă rog mă rog, (formulă incidentală): mă rog, vorbeşte din carte, n-ai ce face! CAR.a măsura banii cu dimirlia a măsura banii cu dimirlia, a fi foarte bogat.

a măsura cu o scurtătură

a măsura cu o scurtătură (pe cineva), (înv. ) a bate (pe cineva): Vieru-n faţă-i numai ce s-arată şi-ncepudeodată ... cu-o scurtătură, ştii, cam cioturoasă, să-l măsoare.CONTEMP.

a măsura din ochi

a măsura (sau a aprecia, a calcula, a judeca, a preţui) din ochi (sau cu ochii), a aprecia cu privirea,

aproximativ: începe el a o măsura cu ochii de us pînă jos şi de jos pînă sus.CR. a-şi măsura puterile a-şi măsura puterile (cu cineva), a se lua la întrecere, a se lupta (cu cineva).

a-şi măsura termenii a-şi măsura termenii, a-şi alege cuvintele (pentru a nu supăra pe cineva).

a-i măsura vorba cu îmblăciul

a-i măsura vorba cu îmblăciul (cuiva), a spune lucruri lipsite de importanţă; a vorbi nedesluşit: măsură-i vorba cu îmblăciul! CR.

mă tem că ...

mă tem că ..., mi se pare că ..., mi-e teamă că ...: bine te-am găsit, împărate, deşi mă tem că nu te-oi lăsacu bine, pentru că am venit să ne luptăm.EM.

a mătrăşi din lumea asta a mătrăşi din lumea asta (pe cineva), a ucide (pe cineva): de mult erai tu mătrăşit din lumea asta.CR.

meargă-i numele!

meargă-i numele!, (în blesteme) să nu se mai audă despre el altceva decît numele!: o, meargă-i numele!COŞBUC.

a meni a bine a meni a bine,a prevesti lucruri favorabile.

a meni a rău a meni a rău (sau a rele), a prevesti, a prezice lucruri nefavorabile.

a merge aţă la ... a merge aţă (sau întins, ţintă, oblu) la ..., a se duce direct la ...

a-i merge bine

a-i merge bine (sau rău) (cuiva), 1) a (nu) fi sănătos: omul îi spune cu glasul stins că i-a fost foarte rău,dar acum îi merge mult mai bine.CAR. ; 2) a prospera (sau a sărăci).

a merge ca grapa pe uscat a merge ca grapa pe uscat, a o duce greu.

a merge ca melcul a merge (sau a umbla, a fi grabnic) ca melcul, a merge, a se mişca foarte încet.

a merge ca pe roate a merge (sau a fi) ca pe roate, a merge strună.

a merge către ... a merge către ..., a merge spre ...

a merge cu bine a merge cu bine, a merge sănătos: mergi cu bine, fătul meu! POP.

Page 278: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a merge cu ia-mă nene a merge (sau a călători) cu ia-mă nene, (fam .) a merge (sau a călători) cu un vehicul de ocazie.

a merge cu noduri

a merge (sau a se duce, a aluneca) (pe gît) cu noduri, (despre mîncare) a aluneca foarte greu pe gît: i s-adus pe gît cu noduri.PANN.

a merge de rîpă a merge de rîpă, a se rostogoli pe o pantă: proptele iute! merg de rîpă.CAR.a merge drept ca neamţul a merge (sau a umbla) drept ca neamţul, (pop. ) a merge clătinîndu-se de beat.

a merge după cineva

a merge după cineva, 1) (înv. ) a urma pe cineva: nu iaste datoare muiarea să margă după bărbat.PRAV. ; 2) (înv. şi pop. ; despre femei) a se căsători: şi după ce-au mărsu dup-acel grec, au amăgit-o.NEC. ; 3) a

urma sfaturile cuiva; 4) (rar ) a urmări pe cineva.

a merge glonţ la ... a merge glonţ la ..., a se duce direct, întins la ...

a-i merge gura ca meliţa

a-i merge (sau a-i umbla, a-i toca) gura ca meliţa (sau ca o meliţă, ca o moară hodorogită, ca o moară

stricată, ca o moară neferecată, ca o rîşniţă, ca o pupăză, ca toaca) (cuiva), a vorbi mult şi repede; a da

din gură: spînului îi mergea gura ca pupăza.CR.

a merge înainte

a merge (sau a pleca, a se duce, a o lua, a o apuca) înainte, a înainta, a continua drumul: iară el, supărat,plecă înainte.ISP.

a merge înaintea cuiva a merge înaintea cuiva sau a-i merge înainte (cuiva), a se duce în întîmpinarea cuiva.

a merge înainte ca pajura nemţească a merge înainte ca pajura nemţească, (înv. ) a înainta fără încetare.

a merge în bobote a merge în bobote, a umbla creanga, fleaura.

a merge în dorul lelii a merge în dorul lelii, a umbla aiurea.

a merge în leafă

a merge (sau a se duce, a fi) în (sau la) leafă, (înv. ) a se angaja (sau a fi) mercenar: feciori de boieri seducea la lefe.NEC.

a merge în patrulă a merge în patrulă, a patrula; a cerceta, a iscodi.

a merge în peţit

a merge (sau a se duce, a pleca) în peţit, a merge (sau a se duce) pentru a cere în căsătorie (o fată): hai cumine în peţit, zise părintele.CR.

a-i merge în plin

a-i merge în plin (cuiva), a-i merge bine (cuiva), a avea succes, a-şi împlini dorinţele: fără muncă, fărăzbucium, toate cele-i merg în plin.VLAH.

a merge în porneală

a merge (sau a pleca, a ieşi, a se duce) în (sau la) porneală, a duce oile la păscut: dam semn ca să iasăfeciorii cu oile în porneală.SAD.

a-i merge în răspăr a-i merge în răspăr (cuiva), a-i merge rău (cuiva).

a-i merge în sec

a-i merge în sec (cuiva) sau a da tot în sec, (reg. ) a avea (permanent) insuccese, a-l paşte ghinionul (pe

cineva): au încercat ei, ba cu una, ba cu alta şi le mergea în sec.POP.

a merge în sfatul cuiva

a merge în sfatul cuiva, (înv. ) a urma sfaturile cuiva: ferice bărbat ce nu mearge la sfatulnecuraţilor.CORESI.

a merge în urma cuiva a merge în urma cuiva, 1) (reg. ) a urmări pe cineva; 2) a călca pe paşii cuiva.

a merge la inimă

a(-i) merge (drept) la inimă (sau la suflet) (cuiva) sau a unge la inimă (sau la suflet) (pe cineva), a(-i)

plăcea foarte mult, a(-i) produce mulţumire (cuiva), a încînta (pe cineva): viersul ei plăcut, de pare că teungea la inimă.ISP.

a merge la scaunul de judecată a merge la scaunul de judecată, a merge la tribunal.

a merge la sigur

a merge (sau a se duce) la sigur, a se îndrepta către ţintă, fără risc, a nu da greş; a avea succesul asigurat:

odată numit, avea să meargă la sigur, se şi vedea „barosan“.M.CAR.a-i merge la socoteală a-i merge la socoteală (cuiva), a-i conveni (cuiva).

a merge lucrul ibrişin a merge lucrul ibrişin, a merge drept şi fără nici o piedică, a merge strună.

a merge mînă în mînă cu ... a merge mînă în mînă cu ..., (despre întîmplări, fenomene), a fi strîns legat de ...

Page 279: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a merge neguţitoreşte

a merge neguţitoreşte, (înv. ) a merge cu pas aşezat, domol: neguţitoreaşte mergînd, cale de triizăcezile.COSTIN.

a merge neted a merge neted (ceva), a decurge normal (ceva).

a-i merge numele că ...

a-i merge (cuiva) numele că ..., a i se duce (cuiva) vestea că ...: îi mergea numele că este cea maifrumoasă făptură omenească.ISP.

a-i merge oblu a-i merge oblu (cuiva), (reg. ) a-i merge bine (cuiva).

a-i merge pardaful a-i merge pardaful sau a (se) face pardaf, (reg. ) a (se) distruge, a (se) face praf.

a merge pe ... a merge pe ..., a se apropia de ...: merge pe douăzeci şi patru de ani de cînd m-am luat cu dînsa.CR.a merge pe doi şolzi a merge pe doi şolzi, (reg. ) 1) a merge legănat; 2) a se fandosi.

a merge pe două cărări

a merge (sau a umbla) pe două (sau trei, zece) cărări (sau poteci), a fi beat criţă: nu-l vedeai umblînd pedouă cărări.DELAVR.

a merge pe legea cuiva

a merge pe legea cuiva, a accepta, a respecta credinţa cuiva: să ispitesc pre ei, de vor mearge pre leageamea au ba.BIBLIA.

a merge pe ponoslu

a merge (sau a se duce, a veni) pe ponoslu (la cineva), (înv. şi reg. ) a se prezenta (înaintea cuiva) cu o

plîngere,a se jelui (cuiva).

a merge pe şleau a merge pe şleau, (reg. ) a reuşi; a avea spor.

a merge pe şurub a merge (ca) pe şurub, 1) (despre acţiuni, activităţi) a merge strună; 2) (despre oameni; iron. ) a se fandosi.

a merge pe tocmeală

a merge pe tocmeală, a se face pe baza unei tocmeli: aici nu merge pe tocmeală, că nu e bîlci; cine aapucat, e bun stăpîn! REBR.

a-i merge pe treaba cuiva

a-i merge pe treaba cuiva, (înv. ) a se desfăşura lucrurile conform intereselor cuiva, a i se realiza ceva:

socotind că nu-i merge pe treaba lui, ... s-au dus în Ţara Leşască.N.COSTIN.

a merge prea departe

a merge prea departe, a depăşi măsura: poate că nu merita una ca asta, dar las’că şi el a mers cam preadeparte.GALA .

a merge spre ... a merge spre ... (sau către ...), a se apropia de ...: vremea merge spre iarnă .

a merge şleau a merge şleau, (reg. ) a se desfăşura în mod curgător: merge povesteaşleau.COSTIN.

a merge şnur

a merge şnur (sau strună, brici, uns, găitan), (fam. ) a se desfăşura conform planului, aşteptărilor; a

merge perfect: trebile împărăţiei mergeau găitan.ISP.a merge tălpiş a merge tălpiş, a aluneca.

a merge treaba

a(-i) merge treaba (sau treburile, afacerile) (cuiva), a se derula, a se desfăşura afacerile, munca (cuiva):

dacă nu l-aş fi avut pe el, mi-ar fi mers treaba greu.CAR.a merge unul hăis şi celălalt ceala a merge unul hăis şi celălalt ceala, (fig. ; despre oameni) a nu se înţelege.

a-i merge vestea

a-i merge (sau a i se duce) vestea (sau buhul, numele, vorba)(cuiva sau la ceva),1) a fi celebru, notoriu,

renumit; 2) a se spune(despre cineva sau ceva) că ...: le mersese vestea bogăţiilor sale preste nouă ţări şimări.POP.

a-i merge vestea şi povestea

a-i merge (sau a i se duce) vestea şi povestea (sau veste-poveste)(cuiva),(pop. ) a deveni foarte cunoscut

prin ceva, a i se duce faima: să-i poarte numele în lume, ca să-i meargă veste-poveste.POP.

merge vorba că ...

merge vorba că ... sau vorba merge că ..., se spune că ..., se vorbeşte că ...: mergea vorba că îndeobştecălugării de la Sîntele-Locuri erau ... învăţaţi.OD.

mergi de te culcă! mergi de te culcă!, lasă-mă în pace, fugi de-aci!

Page 280: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

mergi încolo!

mergi încolo! sau mergi în treabă-ţi!, (reg. ) 1) lasă-mă în pace!, pleacă de aici!; 2) nu mai spune!,

extraordinar!

mergi în pace !

mergi (sau umblă, du-te, rămîi) în pace (sau cu bine)!, (formulă de urare la despărţire) mergi (sau umblă,

du-te, rămîi) sănătos!: mergeţi în pace, dragii mei! CR.mergi în plata Domnului! mergi în plata Domnului!, 1) vezi-ţi de drum!; 2) lasă-mă în pace!

mi-a turtit iacaua ! mi-a turtit (sau feştelit) iacaua (sau fesul)!, mi-a făcut-o!

mi-au mas şoarecii în pîntece

(parcă) mi-au (ţi-au, i-au etc.) mas şoarecii în pîntece (sau în burtă), (reg. ) mi-e (ţi-e, îi este) foarte

foame: ia mai îngăduiţi oleacă, măi, zise Ochilă, că doar nu v-au mas şoarecii în pîntece.CR.mic de stat mic de stat, de talie mică.

mic de zile mic de zile, 1) tînăr; 2) (fig. ) mediocru: noi epigonii ... mici de zile, mari de patimi.EM.mic la suflet mic la suflet, meschin.

mi-e că ... mi-e că ... (sau să nu ...), mă tem că ... (sau să nu ...): mi-i să nu mă scoţi din sărite.CR.

mi-e de ...

mi-e de ... (sau a ..., să ...), îmi vine să ..., îmi arde a ..., am de gînd să ...: de discursuri îi era lui atuncea?IORGA.

mi-e de-a mirare mi-e de-a mirare, (pop .) nu-mi vinesă-mi cred ochilor (sau urechilor), sînt surprins.

mie-mi spui? mie-mi spui?, crezi că eu nu ştiu?

mi-e teamă că ... mi-e teamă că ..., mă tem că ...

mi-e tot atîta

mi-e tot atîta, mi-e totuna: meştere, nu ştiu dacă la asta s-au gîndit acei pescari ..., dar eu văd că mi-i totatîta.SAD.

mii de scuze! mii de scuze!, vă rog să mă scuzaţi!

a miji a rîs a miji a rîs, (rar ) a schiţa un zîmbet: Kira, mijind a rîs, răspunde.DELAVR.

a miji de ziuă

a miji (sau a se miji) de ziuă sau a miji zorile, a începe să se lumineze de ziuă: se porni cînd abia se mijide ziuă.OD.

a miji mustaţa

a(-i) miji mustaţa (sau mustăcioara, tuleiele) (cuiva), a începe să-i crească mustaţa (cuiva), a deveni

bărbat: un tînăr, căruia îi mijea mustaţa pe buze.GHICA. mila Domnului! mila Domnului!, slavă Domnului!

minciună cu coarne minciună cu coarne, exagerare ridiculă.

a minţi de îngheaţă apele

a minţi de îngheaţă (sau de se opresc în loc) apele (sau de stinge, de-ţi stă ceasul, de stă soarele în loc),

a minţi de la obraz, sfruntat, cu neruşinare; a fi un mare mincinos: zău dacă pricep cum de poţi să minţi deîngheaţă apele!

a-şi minţi foamea a-şi minţi foamea, a-şi amăgi foamea.

a minune a minune, (înv. ) în mod surprinzător, uimitor: îi tăiară şi capul şi-i creşte părul a minune. DOS.a mirosi a butoi a mirosi a butoi, a fi beat.

a-i mirosi a catrinţă

a-i mirosi a catrinţă (cuiva), (despre bărbaţi) a umbla după femei: cînd s-a face maimărişor, are săînceapă a-i mirosi a catrinţă.CR.

a mirosi a mort a mirosi a mort, 1) a fi pe moarte; 2) (arg. ; despre afaceri) a nu avea şanse de reuşită.

a mirosi a pămînt a mirosi a pămînt (sau a groapă, a colivă), a fi pe moarte.

a-i mirosi gura cuiva

a-i mirosi (sau a-i puţi) gura cuiva, a avea o respiraţie urît mirositoare: ar fi ea drăguţă, păcat numai că-ipute gura .

a-i mirosi rău

a-i mirosi rău (cuiva) sau a nu(-i) mirosi (a) bine (cuiva), 1) a mirosi urît, a puţi; 2) (fig. ) a presimţi

consecinţe nefaste; a avea impresia că nu e lucru curat la mijloc.

mi s-au cernit puricii mi s-au cernit puricii, (reg. ) puţin îmi pasă.

Page 281: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a nu mistui

a nu (putea) mistui (pe cineva sau ceva), a nu putea suferi, suporta (pe cineva sau ceva): feciorii de boierinu putură mistui vorbele ciobănaşului.ISP.

a mişca din urechi a mişca din urechi, (fam. ) a sugera cuiva că va primi un bacşiş pentru un serviciu; a da un bacşiş.

a mişca toate pietrele a mişca toate pietrele, a face tot posibilul pentru atingerea unui scop.

mîie unde a înserat! mîie (pe) unde a înserat!, (reg. ) de nu s-ar mai întoarce!

mîine-seara mîine-seara, în timpul serii de mîine, mîine-seară: expoziţia va fi deschisă şi mîine-seara.

a o mîlci

a o mîlci, (reg. ) a înmărmuri (de frică, de admiraţie, de ruşine): fraţii cei mari o mîlciră văzînd atîtafrumuseţe.ISP.

a-l mîna afară a-l mîna afară (pe cineva) sau a-l mîna burdihanul (pe cineva), a avea diaree.

a mîna caii ţigăneşte a mîna caii ţigăneşte, a mîna caii în galop scurt.

a mîna pe tînjală a mîna pe tînjală, a mîna încet: dacă-i drumeţul ros pe la cot ... mîn pe tînjală numai de-un zlot.AL.

a mîna porcii la jir

a mîna (sau a întoarce) porcii (de) la jir (sau acasă), (fam. ) a sforăi în somn: se aşterne pe somn şi undenu începe a mîna porcii la jir.CR.

a mîna viaţa

a(-şi) mîna viaţa sau a o mîna, a trăi: eu îmi mînam viaţa cu capul aşezat în mîni, cucoatele rezemate demarginea mesei.EM.

a mînă a mînă, (înv. şi reg. ) la îndemînă: mijloace ca cele ce ne stau a mînă în prezent.OD.mînă de fier mînă de fier sau mînă forte, persoană energică, autoritară.

mînă în mînă mînă în mînă, în înţelegere, în colaborare.

mînă măgarul! mînă măgarul!, (fam. ) cară-te de aici!, întinde-o!, valea!

mînă slobodă

mînă slobodă (sau întinsă, îndurată), (înv. şi reg. ) generozitate, dărnicie: gînd bun şi mînă slobodă, casă ne daţi cît se poate mai multă mîncare.CR.

mînă spartă

(cu) mînă spartă sau spart la mînă, nechibzuit, risipitor: [ei] nu zic nimic că cheltuieşti cu mîna spartă?AL.

a mînca averea cu lingura

a(-şi) mînca averea (sau banii, aurul)cu lingura, 1) a cheltui nemăsurat: un bărbat tînăr ... care i-amînca averea cu lingura.AL. ; 2) a fi foarte bogat.

a mînca bătaie

a mînca bătaie (sau chelfăneală, trînteală), a fi bătut, lovit; (p.ext. ) a fi învins (în-tr-o luptă, întrecere

etc.): ba să-ţi cauţi treaba, că mănînci trînteală.GR.AL.

a mînca borşul

a mînca borşul (sau calupul, lumînarea, mucul, şofranul) (cuiva), (reg. ) a fi înşelat (într-o afacere) (de

cineva).

a se mînca ca cîinii

a se mînca ca cîinii, a se certa, a se încăiera: din vremile vechi, pe cînd dobitoacele vorbeau şi oamenii nuse mîncau ca cînii între ei, cum e astăzi, a rămas poveste şi ştire.POP.

a mînca ca furnicile a mînca ca furnicile, a mînca puţin.

a mînca ca în tîrgul lui Cremene

a mînca ca în tîrgul (sau în satul) lui Cremene (sau ca în codru), a mînca cît şi cum pofteşti, fără

socoteală.

a mînca ca o mireasă a mînca ca o mireasă, a mînca puţin.

a mînca ca o pasăre a mînca ca o pasăre (sau ca o vrabie), a mînca puţin.

a mînca capul

a(-şi) mînca capul, (înv. şi reg. ) a (se) distruge, a (se) nimici: pe Codreanul nu-l ierta, că el capul ţi-amînca.POP.

a mînca carne a mînca carne, a mînca de frupt.

a mînca ca un lup

a mînca ca (sau cît) un lup (sau cît patru, cît şapte, cît un turc din cei calici, ca o căpuşă, ca o lăcustă,

ca lăcustele, ca omizile, ca un popă), a mînca mult şi cu lăcomie; a nu se mai sătura de mîncat.

a-i mînca cîinii din traistă a-i mînca cîinii din traistă (cuiva), a fi nătîng.

Page 282: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a mînca colacul cuiva

a mînca colacul (sau colacii, coliva) cuiva sau a-i mînca din colivă cuiva, 1) a mînca din pomana unui

mort; 2) (în blesteme) a vedea mort pe cineva: mînca-ţi-aş coliva! POP. ; 3) a nenoroci; a omorî pe cineva:

eu ţi-s naşul! eu ţi-oi mînca coliva! POP.

a-şi mînca credinţa

a-şi mînca credinţa (sau omenia, lefteria), a-şi pierde cinstea, reputaţia: de acum să ştii că ţi-ai mîncatlefteria de la mine, spînzuratule! CR.

a mînca cucută a mînca cucută, (pop. ) a înnebuni: da ce, am mîncat cucută? POP.a se mînca cu lucrul a se mînca cu lucrul, (reg. ) a se spetimuncind.

a mînca de-a gata a mînca de-a gata, a profita de munca altuia.

a mînca de dulce a mînca de dulce, a mînca de frupt.

a-şi mînca de sub unghii

a-şi mînca (sau a-şi muşca) de sub unghii (sau de sub unghie, de sub tălpi, de sub dînsul), a fi foarte

zgîrcit: o moştenire din cele grase şi strînse de cine ştie ce zgîrcit, de-şi muşca de sub unghii.POP.a-şi mînca din carne a-şi mînca din carne (sau carnea de pe el) sau a mînca carne de om, a fi zgîrcit, a fi rău la suflet.

a mînca fîn a mînca fîn, a fi prost ca noaptea.

a mînca foc a mînca foc (sau jăratic), 1) (despre cai) a fi foarte iute; 2) (despre oameni) a fi foarte harnic.

a mînca foc pentru cineva a mînca foc pentru cineva, a fi în stare de orice pentru cineva.

a mînca frupt a mînca (de) frupt, a nu ţine postul; a mînca de dulce.

a mînca furnici a mînca furnici, (fig .) a minţi.

a mînca gros a mînca gros, a mînca mult.

a-i mînca inima a-i mînca inima (sau sufletul) (cuiva), a necăji, a supăra peste măsură (pe cineva).

a-l mînca în pungă a-l mînca în pungă (pe cineva), (reg. ) a simţi nevoia să facă cheltuieli (de prisos).

a mînca lut şi pămînt a mînca lut şi pămînt, (reg. ) a nega cu încăpăţînare; a nu recunoaşte.

a-l mînca mîna a-l mînca mîna (sau palma) (pe cineva), a avea chef să bată (pe cineva).

a mînca moarea cuiva

a mînca (sau a gusta) moarea cuiva, a trebui să suporte capriciile cuiva: tu nu ştii cine-i mămuca, n-aimîncat niciodată moarea ei.CR.

a mînca nori de ... a mînca nori de ..., (reg. ) a fi fără seamăn de ...

a mînca o ceapă degerată a mînca o ceapă degerată, a nu reuşi, a eşua.

a mînca o salată a mînca o salată, (fam. ) a fi certat, mustrat, ocărît; a fi zdrobit în bătaie.

a-l mînca palma a-l mînca palma (sau palmele) (pe cineva), a simţi nevoia să bată pe cineva.

a-i mînca paosul a-i mînca paosul (cuiva), a-i mînca coliva (cuiva).

a mînca papara

a mînca (sau a înghiţi) papara (sau o papară), (fam. ) 1) a mînca bătaie: Smărăndiţa a mîncatpapara.CR. ; 2) a fi învins: a mîncat turcul papară şi de data asta! SAD.

a mînca pămînt de durere a mînca pămînt de durere, (reg. ) a suferi peste măsură.

a mînca pe sponci a mînca pe sponci, a mînca puţin şi la mari intervale de timp, a mînca pe apucate.

a mînca piatră a mînca piatră, (fig .) a răzbi toate greutăţile, obstacolele.

a mînca pîinea cuiva

a mînca pîinea (sau pîinea şi sarea, pita) cuiva sau a mînca pîine şi sare de la cineva, a fi întreţinut de

cineva: taina stăpînului căruia i-am mîncat pita, n-am putut-o descoperi.NEC.

a mînca pîine şi sare cu cineva

a mînca pîine şi sare (de pe un talger) cu cineva (sau împreună) sau a mînca toţi o pîine şi o sare sau a

mînca (toţi) dintr-un (sau de pe un) blid (sau dintr-o zeamă), a convieţui; a fi în relaţii foarte apropiate

cu cineva: muierea tot supăra mereu pe moşneag, ... ca s-o ducă de la casa ei, că altfel nu mai mănîncăpîine şi sare dup-un taler cu moşul.POP.

a mînca praz

a mînca praz (sau borş, căcat, haram, rahat, ciuperci), (fam. ) a minţi; a spuneprostii, a vorbi în dodii:

nu mînca haram şi spune drept, tu eşti Gerilă? CR.

Page 283: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a mînca pumni a mînca pumni (sau palme, bastoane), a fi bătut, lovit.

a-i mînca raţele din traistă a-i mînca raţele din traistă (cuiva), a fi prost de bun.

a mînca răbdări prăjite

a mînca (sau a înghiţi, a se hrăni cu, a trăi cu) răbdări prăjite (sau coaste fripte), (glumeţ ) a răbda de

foame: mai mîncaţi şi răbdări prăjite că nu v-a fi nimica.CR.a-l mînca rînza a-l mînca rînza (pe cineva), (pop. ) a fi furios.

a-i mînca roşaţa faţa a-i mînca roşaţa faţa, (reg. ) a fi rumen în obraji.

a-l mînca pe cineva să ...

a-l mînca pe cineva să ..., a simţi impulsul, a avea chef să ...: ei, parcă mă mănîncă să-ţi rup cîteva coaste!COŞBUC.

a mînca săpuneală

a mînca (sau a încasa, a primi) (o) săpuneală (sau papară), 1) a lua o bătaie: Smărăndiţa a mîncatpapara.CR. ; 2) a fi certat cu asprime: s-a dus la tîrguială şi-a mîncat o soponeală.POP.

a mînca sărat a mînca sărat, (reg. ) a trăi bine.

a mînca sfîntul a mînca sfîntul (cuiva), (reg. ) a cuminţi (pe cineva) dîndu-i o bătaie.

a mînca singur bucatele şi a lăsa zeama altoraa mînca singur bucatele şi a lăsa zeama altora, a trage singur foloasele.

a-l mînca spinarea

a-l mînca spinarea (sau pielea) (pe cineva), a se purta de parcă ar cere să fie bătut: îl păştea păcatul şi-lmînca spinarea.CR.

a-i mînca sufletul a-i mînca sufletul (cuiva), a-i mînca inima (cuiva).

a mînca şi cu ochii a mînca şi cu ochii, 1) a-i fi foarte foame; 2) a-i plăcea foarte mult.

a-l mînca tălpile a-l mînca tălpile (pe cineva), a nu aveaastîmpăr, a fi nerăbdător să plece.

a mîncat bureţi

(parcă) a mîncat bureţi (sau ciuperci, laur, măsălar, ceapa-ciorii), (parcă) e nebun: doar n-am mîncatceapa-ciorii, să plec acum, noaptea, la drum! POP.

mîncat de molii

mîncat (sau ros) de molii, 1) (depr. ) foarte bătrîn, foarte vechi: confundam pe bietul dascăl cu un craimîncat de molii.EM. ; 2) (fig. ) învechit, demodat.

a mîncat-o nespălat a mîncat-o nespălat, a înghiţit găluşca.

a mînca troscot a mînca troscot,amînca mîncare proastă.

mînca-ţi-aşlapomană! mînca-ţi-aşlapomană!,vedea-te-aşmort!

mînca-ţi-aş ochii! mînca-ţi-aş ochii! sau mînca(-mi)-te-aş!, te-aş mînca de drag ce-mi eşti!

a-şi mînca zilele

a-şi mînca zilele (sau viaţa, tinereţea, norocul) (cu cineva sau cu ceva) sau a-i mînca zilele (sau viaţa ,

tinereţea, norocul) (cuiva), a-şi irosi (sau a-i irosi cuiva) viaţa: fată frumoasă ... să-şi mănînce eatinereţele cu un ăla.CAR.

a mînea peste noapte

a mînea peste noapte (undeva), a rămîne, a se adăposti peste noapte (undeva): cobor la Ploieşti, undetrebuie să mîi peste noapte.CAR.

a se mîneca de ziuă a se mîneca de ziuă, (înv. şi pop. ) a se lumina de ziuă.

a mîngîia plosca a mîngîia plosca, a trage la măsea.

a mînji o palmă a mînji o palmă (cuiva), a-i trage o palmă (cuiva).

a se mîntui aţa de pe ghem a se mîntui aţa de pe ghem, a fi aproape de moarte.

a se mîntui cu cineva

a se mîntui cu cineva sau (înv. ) a se mîntui de viaţă, a muri: aproape era să se mîntuiască deviaţă.N.COSTIN.

a mîntui în bătaie a mîntui în bătaie (pe cineva), (reg. ) a snopi în bătaie (pe cineva).

mîţa cu clopot nu prinde şoareci mîţa cu clopot nu prinde şoareci, cine se laudă dinainte, nu face nici o ispravă.

a se mlădia după vînt a se mlădia după vînt, a se adapta împrejurărilor.

moale terci moale terci, (despre oameni) bleg.

moartea mea

moartea mea (a ta, a lui etc.) sau e moartea mea (a ta, a lui etc.), îmi place foarte mult, mă înnebunesc

după ...

Page 284: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

moarte de om moarte de om, (fam. ) înghesuială, aglomeraţie mare.

moarte vajnică moarte (sau ucidere) vajnică, (jur. ; înv. ) omor făcut cu premeditare.

moaş-ta pe gheaţă! moaş-ta pe gheaţă!, (fam. ) lasă-mă în pace!, hai sictir!

a-şi mobila capul a-şi mobila capul (sau mintea), a dobîndi multe cunoştinţe, a se instrui.

a morfoli vorbele a morfoli vorbele, a vorbi nedesluşit, a îngăima.

mormînt văruit

mormînt (sau perete) văruit, (înv. ; bis. ) persoană care produce (sau caută să producă) o impresie

favorabilă, ascunzîndu-se sub aparenţe înşelătoare: dzise Pavelu cătră elu: ba-te-te-va D [um]n [e] dzeu, păreate văruitu.COD. VOR.

mort-copt mort-copt, neapărat, cu orice preţ, morţiş: mort-copt, să facă ce-o şti el şi să aducă merele de aur.ISP.

mort de viu

mort de viu sau mort pe picioare, 1) (despre persoane) foarte slăbit; 2) (reg. ; despre obiecte, mai ales

ţesături) putred, rărit.

morţii cu morţii, vii cu vii! morţii cu morţii, vii cu vii!, asta e viaţa, asta ni-e soarta!

moşi pe groşi

moşi pe groşi sau moşi păroşi, minciuni, gogoşi, baliverne: ori gîndeşti că-ţi spun moşi pe groşi ca săglumesc cu d-ta? CAR.

a o mucli a o mucli, (arg. ) a nu mai avea replică.

a i se muia ciolanele a i se muia ciolanele (cuiva), a i se muia oasele (cuiva).

a-i muia ciolanele

a-i muia (sau a-i rupe, a-i frînge) ciolanele (sau oasele) (cuiva), a bate zdravăn, a ciomăgi (pe cineva): pe care cum mi-l prindeaîl bătea de-i rupea şelele, ori îi muia oasele.POP.

a se muia de inimă a se muia de inimă, a deveni îndurător, milos, cumsecade; a se îndupleca: la inimă m-am muiat.POP.

a muia gîrbiţa cuiva

a muia gîrbiţa cuiva, (reg .) a muia cerbicea (cuiva); (fig. ) a muia trufia cuiva: şi-i dete după ceafă vreocîţiva pumni de ceia înghesuiţi, de-i muie gîrbiţa.ISP.

a i se muia gura

a i se muia gura (cuiva), a nu mai avea curajul să vorbească: cînd am auzit eu de tata, pe loc mi s-a muietgura.CR.

a muia inima a (i se) muia inima (cuiva),a(se)înduioşa.

a i se muia oasele

a i se muia oasele (sau ciolanele) (cuiva), a slăbi, a se moleşi: cum au dat de căldurică, pe loc li s-aumuiat ciolanele şi-au început a se întinde şi a se hîrjoni.CR.

a i se muia picioarele

a i se muia (sau a i se tăia) picioarele (sau genunchii) (cuiva), a simţi o slăbiciune, a-şi pierde echilibrul, a

nu se mai putea ţine pe picioare: cînd ştia că are să deie peste Ivan, i se tăiau picioarele.CR.muiere de pat muiere de pat, (înv. ) amantă: durmi cu Vilha, muiarea de pat a tătîni-său.PALIA.a mulge oaia din zbor a mulge oaia din zbor, a valorifica împrejurările favorabile; a fi îndemînatic, abil.

multe chipuri (în) multe chipuri, (în) multe feluri, felurit, divers, fel de fel: multe chipuri de boale. CORESI.

multe şi mărunte

multe şi mărunte, 1) de tot felul, diverse; 2) fleacuri: multe şi mărunte am să-ţi spun, stimate d-ledoctor.CAR.

multe toate

multe toate sau multe (şi) de toate sau (înv. şi pop. ) multe cele, lucruri, evenimente, probleme diverse:

nebun, din ce? din multe toate.COŞBUC.

mult-puţin

mult-puţin sau mai mult sau (sau ori) mai puţin, într-o măsură oarecare, întrucîtva, cam: tot ce estefrumos în natură place mai mult sau mai puţin fiecărui om.FIL.

mult şi bine mult şi bine, foarte mult timp, o veşnicie: dormeai tu mult şi bine, Harap Alb, de nu eram eu.CR.multul cu mult multul cu mult sau multul cu pămîntul, foarte mult: făgădui multul cu mult voinicului.ISP.a munci cît patru a munci (sau a lucra) cît patru (sau cît şapte), a fi deosebit de harnic.

Page 285: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-şi munci mintea a-şi munci mintea, a-şi bate capul: îşi muncea mintea în fel şi chip, doar-doar i-o da de capăt.POP.a munci pe brînci a munci pe brînci, a munci din răsputeri.

mură în gură mură în gură, de-a gata; fără efort.

a muri ca muştele a muri ca muştele, a muri în număr foarte mare.

a muri ca un pui de găină a muri ca un pui de găină, a muri repede, fără chinuri.

a muri cu zile

a muri cu zile (sau cu zilele-n mînă, cu zile-n sîn), a muri de tînăr: de cînd Vodă la Hotin a murit cu zile-n sîn, ţara este-n văduvie.AL.

a muri de ciudă

a muri (sau a crăpa, a plesni, a pocni, a nu mai putea) de ciudă (sau de necaz), a-i fi foarte ciudă

(cuiva); a invidia, a pizmui (pe cineva): rîdea Dumnezeu cu Sfîntu Petre, de răsuna văzduhul, iar diavolulplesnea de ciudă.POP.

a muri de foame

a muri (sau a crăpa, a leşina) de foame, 1) a fi foarte flămînd: tată, mi-e foame, tată, mor de foame! ISP. ; 2) ) a nu avea din ce trăi: i-au rămas feciorul, de muria de foame.NEC.

a muri de groază a muri de groază, a-i fi foarte frică (cuiva), a fi înfricoşat.

a muri de oboseală

a muri de oboseală sau a fi obosit mort sau a fi mort de obosit (sau de oboseală), a fi foarte obosit:

obosit mort cum era, adormi într-un somn lung şi dulce.POP.a muri de somn a muri de somn, a-i fi foarte somn (cuiva): învaţă tu acum, seara, că eu mor de somn.POP.

a muri după ... a muri după ..., a ţine foarte mult la ..., a-i plăcea foarte mult de ...: grecul murea după româncă.SAD.a muri fără lumînare a muri fără lumînare, a muri pe neaşteptate.

a muri fără pernă la cap a muri fără pernă la cap, a muri în singurătate şi sărăcie.

a muri pe baricade a muri pe baricade, a-şi sacrifica viaţa pentru o idee.

a muri să ... a muri să ..., a ţine morţiş să ...: murea să afle toate despre toţi şi să clevetească.REBR.

a muri şi a învia

a muri şi a învia, a trece printr-o emoţie foarte puternică: cărturarii muriră şi înviară, iar Neghiniţă ...rîse.DELAVR.

muritor de foame muritor de foame, foarte sărac: un om cu o casă de copii care au rămas muritori de foame.AL.

mustăţile îi trag a oală

mustăţile îi trag (sau mustaţa îi trage) a oală, a fi beţiv: mustaţa căruntă, rară şi aspră, care-i veneapeste gură, trăgînd a oală.AGÂRB.

a-l mustra cugetul

a-l mustra cugetul (sau conştiinţa, inima) (pe cineva) sau a avea mustrări de cuget (sau de conştiinţă),

a avea remuşcări: mă mustră cugetul de atîtea dovezi mincinoase ce-mi ceri să dau.OD.

mustrare de cuget

mustrare (sau bătaie) de cuget (sau de conştiinţă), remuşcare: [era un] om fără cea mai mică mustrare decuget.POP.

a-şi muşca buzele a-şi muşca buzele (sau limba), a se căi pentru cele făcute sau spuse.

a-şi muşca mîinile

a-şi muşca mîinile (sau degetele, pumnii), 1) a se căi amarnic: ai să-ţi muşti mîinile,Lumînărarule.CAMIL.P. ; 2) a se înfuria: îşimuşca mîinile de supărare.ISP.

a-l muşca năpîrci a-l muşca năpîrci (pe cineva), a simţi o durere acută.

a muşca pămîntul a muşca pămîntul (sau ţărîna, din ţărînă), a cădea (la pămînt) rănit de moarte; (p.ext. ) a muri.

a-l muşca şarpele de inimă

a-l muşca (sau a-l fura) şarpele de inimă (sau de limbă) (pe cineva), a se simţi ispitit să facă sau să spună

ceea ce nu ar trebui: să nu vă fure şearpele de inimă să ne afle tătarii planu ăsta.POP.

a-l muşca şarpele invidiei

a-l muşca şarpele invidiei (sau vanităţii, îndoielii) (pe cineva), a fi cuprins de invidie (sau de vanitate, de

îndoială): şarpele vanităţii m-a muşcat de sfîrcul inimii.CAR.muşcă-ţi limba! muşcă-ţi limba!, nu mai face preziceri rele!

Page 286: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a se muta ca ţiganul cu cortul a se muta (sau a umbla) ca ţiganul cu cortul, a se muta din loc în loc; a fi nestatornic.

a muta fălcile cuiva

a muta (sau a strămuta, a strîmba, (iron. ) a drege) fălcile (sau căpriorii) cuiva, a pălmui (cu putere) pe

cineva: mai degrabă i-ai putea strîmba fălcile decît vorba.CR.

a-şi muta gîndul

a-şi muta gîndul (de la cineva sau de la ceva), a nu se mai gîndi (la cineva sau la ceva), a se răzgîndi: dacă văzu care încotro merge treaba, îşi mută gîndul şi plecă în ale sale.ISP.

n-ai avut de lucru n-ai avut de lucru, n-ai avut altceva mai bun de făcut: vezi ce-a ieşit dacă n-ai avut de lucru şi i-ai spus?n-ai decît! n-ai decît!, treaba ta!, te priveşte!

n-ai decît să ... n-ai decît să ..., nu ai altă soluţie decît să ...

n-ai încotro n-ai încotro, nici vorbă!, vorbă să fie!, vorba vine!, nici pomeneală!: da’ de onest, n-ai încotro.CAR. nainte-veaste (î)nainte-veaste, (înv. ) prevestire: care plăzmuituri înainte-veşti aducîndu-le ... DOS.nainte vreme (mai) (î)nainte vreme, odinioară: l-au ştiut cum iaste de mai nainte vreame.PRAV.

n-ai pentru ce! n-ai pentru ce!, (formulă de politeţe cu care se răspunde celui care mulţumeşte pentru ceva) pentru puţin!

n-ai ruşine!

n-ai (nici un pic de) ruşine! sau nu-ţi este ruşine (obrazului)!, să-ţi fie ruşine (obrazului)!, e(şti)

neruşinat, neobrăzat: nu mai aveţi nici ruşine, nici bună cuviinţă.REBR.

n-am ce face

n-am ce face, 1) n-am ocupaţie: n-am ce face astăzi ; 2) nu pot schimba nimic: tu te uiţi şi n-ai ce-iface.CR.

n-am ce face cu ...

n-am ce face cu ..., n-am nici un folos de pe urma ...: îţi dau şi dumitale punga asta, că eu n-am ce face cudînsa.CR.

n-am făcut nimic n-am făcut nimic, n-am rezolvat nimic.

n-am onoarea n-am (sau n-am avut) onoarea, n-am (sau n-am avut) plăcerea de a vă cunoaşte.

n-am păr în cap

n-am păr în cap (sau în barbă) sau cîtpăr în cap, foarte mult, în cantitate foarte mare: am unchi şi mătuşifoarte bogate, cît păr în cap.CĂL.

n-am păscut porcii cu tine !

(doar) n-am păscut (sau n-am păzit) porcii (sau gîştele) cu tine (sau împreună)!, îţi permiţi cam multe!,

nu fi obraznic!

n-am poftă n-am poftă, (fam. ) nu vreau, n-am chef.

n-am tors pe el

n-am tors pe el, n-am muncit pentru el; nu-mi pasă de ..., nu-mi pare rău de ...: du- că-se, n-am tors peel.PANN.

n-are a face n-are a face, nu are importanţă, nu contează, nu interesează: am pierdut mulţi bani, dar n-are a face.n-are casă, n-are masă n-are casă, n-are masă, n-are nici un căpătîi.

n-are să se scufunde pămîntul (doar) n-are să se scufunde pămîntul, (doar) nu va fi sfîrşitul lumii.

n-are taica , că ţi-ar da n-are taica (sau tetea), că ţi-ar da, ţi-aş da, dar n-am de unde; aş face, dar nu pot.

n-ar fi de mirare să ... n-ar fi de mirare să ..., e posibil să ...

nas acvilin nas acvilin, nas coroiat, încovoiat ca ciocul acvilei.

na-ţi-o bună!

na-ţi-o bună! sau na-ţi-o frîntă (că ţi-am dres-o)!, 1) ei, asta-i!, ce vorbeşti!, fii serios!, da de unde!,

nici poveste!: na-ţi-o bună, zise Trăsnea; cînd la dică, nu-i nimică. CR. ; 2) bună treabă!

n-aude, n-a vede, n-a greul pămîntului n-aude, n-a vede, n-a greul pămîntului, 1) (în basme) numele unui erou; 2) (fam. ) buimac, năuc.

n-au intrat zilele în sac (că sau doar) n-au intrat zilele în sac, (că sau doar) nu e sfîrşitul lumii.

a nădi din tei curmei

a nădi (sau a face) din tei curmei, (pop. ) 1) a face tot posibilul, a încerca toate mijloacele; 2) a fi foarte

sărac.

Page 287: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-l năpădi sudorile a-l năpădi sudorile (pe cineva), a-şi da osteneală, a se trudi.

a se năpusti în vorbă

a se năpusti în vorbă, a se băga intempestiv într-o discuţie: rîd cu lacrămi, năpustindu-se în vorbă, carede care mai şiret la cuvînt. DELAVR.

a nărui speranţele

a nărui (sau a spulbera) speranţele (cuiva), a face (pe cineva) să-şi piardă speranţele, a distruge speranţele

(cuiva).

născut, iar nu făcut născut, iar nu făcut, cu însuşiri înnăscute, nu dobîndite; autentic, nativ.

născut cu tichia-n cap

născut cu tichia-n cap (sau cu căiţă), (foarte) norocos: cînd este vorba de vînătoare, apoi poţi să mi telauzi că eşti născut cu tichia în cap.OD.

neaducere aminte neaducere aminte, (înv. ) uitare: doamna clătină din cap în semn de neaducere aminte.GANE.

neajuns la minte

neajuns la minte (sau de minte, de cap), (înv. şi pop. ) prost; zăpăcit: fete ... multe şi mărunte şi neajunsede minte.POP.

ne-am ars! ne-am ars!, am păţit-o!, am încurcat-o!

neam de ... neam de ..., (de) nici un fel, deloc, defel: te ajunge-o vreme lungă, făr-de neam de ban în pungă.POP.

neam de neamul meu

neam de (sau din) neamul meu (al tău, al lui etc.) sau neam de (sau din) neam, 1) din generaţie în

generaţie, din tată în fiu; de cînd se ştie: neam de neamul vostru să-i stăpînească-n pace.VLAH. ; 2) (în

construcţii negative) nici unul (sau nimeni) dintre ascendenţii sau descendenţii din familia mea (a ta, a lui

etc.): neam de neamul mieu n-a mîncat aşa bucate.CR.neam de traistă neam de traistă, (reg. ) om necioplit.

neam după Adam neam după (sau de pe) Adam sau neam după (sau de) a noua spiţă, rudă de foarte departe.

ne-am dus pe copcă! ne-am dus pe copcă!, (fam. ) am încur-cat-o!, am sfeclit-o!, ne-am ars!

ne-am înţeles! ne-am înţeles!, s-a făcut!, e în ordine!, excelent!

neam prost neam prost, bădăran, necioplit.

a nebăga în seamă

a nebăga în seamă (pe cineva sau ceva), (înv. ) a nu da atenţie (cuiva sau la ceva), a desconsidera (pe

cineva sau ceva): dacă neştine aceasta rînduială ... o va nebăga în seamă, se va pedepsi din lege şi dinobicei. ŞINCAI.

nebăgare de seamă

(din) nebăgare de (sau în) seamă sau (înv. ) (din) nebăgarea sămii, 1) (din) neatenţie; (din) neglijenţă;

(din) imprudenţă: nu-ţi poţi închipui ce rău poţi face din nebăgare de seamă.CAR. ; 2) (din) lipsă de

consideraţie, (din) dispreţ: înfuriindu-se de nebăgarea în samă cu care îl privea arnăutul.FIL. ; 3) (înv. )

(din) neascultare, (din) nesupunere.

nebăgat în seamă

nebăgat în (sau de) seamă, 1) trecut cuvederea, ignorat; neştiut, necunoscut:oameni năcăjiţi şi umiliţi,nebăgaţi în seamă. SAD. ; 2) neobservat, neremarcat: m-am strecurat, nebăgat în seamă, pe uşă.GANE.

nebăgător de seamă

nebăgător de (sau în) seamă, (înv. şi pop. ) 1) indiferent, nepăsător, dispreţuitor: nu fi mîndru şinebăgător în seamă, ci cercetează-ţi ... amicii sau prietenii.PANN ; 2) neglijabil, imperceptibil: prea mic i-a fost începutul ş-în samă nebăgător.PANN ; 3) imprudent.

a se nebuni

a se nebuni (după cineva sau ceva), (fam. ) a nu mai putea după cineva (sau ceva): spuneţi-mi şi mie, că mănebunesc după cabazlîcuri.AL.

nechemăcios înapoi

nechemăcios înapoi (sau îndărăt),(înv. ) irevocabil: să fie pururea nestricat şi nechemăciosîndărăpt.ŞINCAI.

a necheza ca o iapă a necheza ca o iapă, (fam. ; despre femei) a fi în călduri.

Page 288: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

necum că ...

necum că ..., (înv. şi pop. ) 1) numai că ..., cu toate acestea: necum că ereticii şi fără pricină cutezară acleveti.DOS. ; 2) pe lîngă că ..., afară că ...: necum că aceasta n-au făcut, ci încă şi altă răotate mare presăraca de ţară au adaos.GRECEANU.

necum să ...

necum să ..., nici vorbă să ..., nici gînd să ..., nici poveste să ...: Traian necum să le dea mai multe daruri,ci cîte obicinuise a le da, încă le au tras.ŞINCAI.

negru ca pana corbului negru ca pana corbului sau negru corb, foarte negru.

negru-n negru negru-n negru, negru intens, negru compact: e impresionată de culoarea ei, negru-n negru.ARGHEZI.negru pe alb negru pe alb, limpede, neîndoios; înscris.

negustor greu ca fulgul pe apă

negustor greu ca fulgul pe apă (sau cu marfă de un leu) sau negustor de piei de cloşcă (sau de ploşniţă,

de purici), negustor de mărunţişuri.

nel-cătinel nel-cătinel, încet-încet: şi astfel, nel-cîtinel, ajunse acasă.ISP.

neluare aminte

neluare aminte sau (înv. ) neluare de seamă, nebăgare de seamă, neatenţie, neglijenţă: din neluare amintesurpaţi fiind.MINEIUL.

neluat în seamă

neluat în seamă sau (înv. ) neluat aminte, nebăgat în seamă, ignorat: să nu mă laşi, Doamne sfinte, neluatde tine aminte.DOS.

nenorocitul de mine! nenorocitul de mine!, săracul, sărmanul de mine!

neprieten de cap neprieten de cap, (înv. ) duşman de moarte: din slugă credincioasă nepriiatin de cap îl face.CANT.

nepurtare de grijă

nepurtare de grijă, (înv. ) nepăsare, neatenţie, neglijenţă: să vinuiesc părinţii pentru nepurtarea de grijă afiilor lor.PRAV.

nestare la cuvînt

nestare la cuvînt, (înv. ) nerespectare a cuvîntului dat, lipsă de cuvînt: pentru nestare la cuvînt a luiDecheval, ... nu multă vreme au putut a să stărui acea pace.CANT.

a-şi netezi barba a-şi netezi barba, (fig. ) a fi mulţumit, satisfăcut.

a netezi calea

a netezi calea (sau drumul), a crea condiţii favorabile; a înlesni, a uşura: să netezească drumul spre oîmpăcare adevărată.REBR.

nevăzut-neauzit nevăzut-neauzit, neobişnuit, extraordinar.

nevoie mare

nevoie mare, (fam. ) foarte, grozav, teribil de ..., din cale afară: ţara era condusă de un împărat bun capîinea caldă şi viteaz nevoie mare.POP.

nezăbavă vreme

nezăbavă vreme, (înv. ) peste puţină vreme, curînd, repede: împăratul memţăscu, nezăbavă vreme, autrimis sol la Jicmont.N. COSTIN.

nice care nice care, (înv. ) nici un (fel de): nice care cuvînt nu ajunge cătră lauda minunatelor tale.DOS.

nici albă, nici neagră

nici albă, nici neagră, 1) nici una, nici două; 2) nici aşa, nici aşa; nici laie, nici bălaie; nici în car, nici în

căruţă.

nici aşa, nici aşa nici aşa, nici aşa, în nici un fel, nicicum.

nici atîta

nici atîta, în şi mai mică măsură, şi mai puţin (decît ...): se uită el în dreapta, nu vede nemica; se uită înstînga, nici atîta.CR.

nici bechiu nici bechiu, nimic; deloc: n-am înţeles nici bechiu.AL.

nici ca cît

nici ca cît sau nici ca cum, (înv. şi pop. ) 1) nici o clipă, deloc: calul ... nu s-a deslipit de domnul lui nicica cît.ISP. ; 2) cîtuşi de puţin: ia vedeţi, vinele lui Ţugulea sînt ele unde le-am pus eu? - ba nici ca cît! ISP.

nici capul nu mă doare nici capul nu mă doare, nici nu-mi pasă, nici nu mă priveşte.

nici călare, nici pe jos nici călare, nici pe jos, nici aşa, nici aşa.

Page 289: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

nici că se pomeneşte!

nici că se pomeneşte! sau unde se pomeneşte?, nici vorbă!, nici poveste!: unde s-a mai pomenit boţ decaş în miez de iarnă? POP.

nici cela ..., nici cela

nici cela (sau ceea) ..., nici cela (sau ceea), nici unul, nici celălalt: numai temeiul oştilor nu s-au lovitniciodată, că nu cuteza nici ceea parte, nici ceea.LET.

nici chiar

nici chiar, nici măcar: pentru mîndra care-mi place, nici părinţii n-au ce-mi face, nici judele satului, nicichiar domnii sfatului.POP.

nici chiar aşa nici chiar aşa, asta-i din cale-afară: ei, nici chiar aşa, măi nepoate! POP.

nici cîine, nici ogar

nici cîine, nici ogar sau nici cal, nici măgar, (despre oameni) cu statut (social, profesional) ambiguu,

neclar, confuz: soiul acela căruia se poate aplica proverbul moldovenesc: nici cîine, nici ogar.NEGR. nici cît negru sub unghie nici cît (e) negru sub unghie, (absolut) nimic.

nici cît pui pe o măsea nici cît (să) pui pe o măsea, foarte puţin.

nici cît tină sub o unghie nici cît tină sub o unghie, foarte puţin; deloc; nici cît negru sub unghie.

nici cît un fir de mac nici cît un fir de mac, foarte puţin.

nici cît un purice nici cît (ai chiorî) un purice, deloc.

nici nu crîcneşte nici nu crîcneşte, nu scoate o vorbă, nu protestează, nu se împotriveşte.

nici cu gîndul nu gîndeşti

nici cu gîndul nu gîndeşti, nici nu-ţi trece prin minte, nici nu-ţi închipui, nu te-ai aştepta: sosise împăraţide unde nici cu gîndul nu gîndeai.POP.

nicicum

nici(de)cum sau (înv. ) nici ca cum, în nici un chip, deloc, defel, sub nici un cuvînt: ba nune înţelegemnicidecum! NEGR.

nici curcă, nici curcan nici curcă, nici curcan, lipsit de o atitudine hotărîtă.

nici de frică! nici de frică!, în nici un caz!, odată cu capul!: [apa] nu-mi merge pe gît nici de frică! AL.nici de leac nici de leac, deloc, nici urmă: nu mai era făină în ladă nici de leac.POP.

nici de sămînţă

nici de sămînţă sau nici sămînţă de ..., absolut nimic, deloc, nici urmă de ...: n-a mai lăsat para nici desămînţă în punga românului.GHICA.

nici gînd nici gînd, nici pomeneală: lîna cea neagră nici gînd să se facă albă.POP.

nici îl ninge, nici îl plouă

nici îl ninge, nici îl plouă, n-are nici o grijă, nici că-i pasă: supt poale de ie nouă, nici mă ninge, nici măplouă.POP.

nici în car, nici în căruţă nici în car, nici în căruţă, nici aşa, nici aşa.

nici încotro nici încotro, (reg. ) în sus şi în jos, în toate părţile (fără o ţintă precisă).

nici în dos, nici în faţă

nici în dos, nici în faţă, nicicum, cu nici un chip: om ca badea nu se vede, nici în faţă, nici în dos, aşamîndru şi frumos.POP.

nici în ruptul capului nici în ruptul capului, cu nici un preţ.

nici într-o seamă de chip

nici într-o seamă de chip, (înv. ) în nici un caz, nicidecum: nici într-o seamă de chip nu va putea să-şdăruiască dzeastrele celuia ce i-au făcut silă.PRAV.

nici laie, nici bălaie nici laie, nici bălaie, nici aşa, nici aşa; nici una, nici alta.

nici leacă

nici (sau nice) leacă, (înv. şi reg. ) nici un pic, deloc: cu mai aspră petreacere să supusă, ... trupul niceleacă odihnind.DOS.

nici mai mult, nici mai puţin

nici mai mult, nici mai puţin, exact (cît trebuie); pur şi simplu: nici mai mult, nici mai puţin, începe[lupul], într-o bună dimineaţă, să fure din oile tovarăşului său.POP.

nici mai rămîne cuvînt

nici mai rămîne cuvînt, (înv. şi pop. ) nici nu mai încape discuţie, nici vorbă nu poate fi: lingurarilor, nicimai rămîne cuvînt, li se lungise urechile de foame, aşteptînd.CR.

Page 290: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

nici mort

nici mort sau nici în mormînt, cu nici un preţ, în nici un caz: mi-e drag ca ochii mei din cap şi nu l-aş danici mort.COŞBUC.

nici nu-i ninge, nici nu-i plouă nici nu-i ninge, nici nu-i plouă, e indiferent faţă de tot ce se întîmplă; nici că-i pasă.

nici nu-mi intră-n pungă, nici nu-mi iese nici nu-mi intră-n pungă, nici nu-mi iese, (reg. ) n-am nici un interes, mi-e indiferent.

nici nu-mi rage, nici nu-mi plînge nici nu-mi rage, nici nu-mi plînge, nu mă interesează.

nici o centimă nici o centimă, nici un ban.

nici o cirtă nici o cirtă, (înv. ) nici o iotă.

nici o coajă de pîine nici o coajă de pîine, nimic.

nici o mangură nici o mangură, (reg. ) nici un pic.

nici o picătură nici o picătură, deloc, nimic.

nici o secundă

(în) nici o secundă, cîtuşi de puţin, defel, deloc, nicicum, nicidecum, în nici un caz, în nici un fel, (în) nici

un moment: nu, n-am fost nici o secundă gelos.CAMIL.P.nici o ţîră nici o ţîră, (pop. ) deloc.

nici pas nici (un sau (pop. ) de-un) pas, nicidecum, cîtuşi de puţin: nu le-oi lăsa nici pas a ieşi din casă.CR.nici pe departe nici pe departe, în nici un caz: frate-său nu semăna nici pe departe cu el.REBR.nici picior de ... nici (un) picior de ..., nimeni, nici ţipenie: nici un picior de turc nu scăpă cu viaţă. ISP. nici pomană nici pomană, (reg. ) nici urmă de ..., deloc, nici poveste, nici vorbă: despre pui, nici pomană.POP.

nici pomeneală

nici pomeneală (de ... sau să ...), 1) nici vorbă (de ... sau să ...), în nici un caz, cu nici un chip: nici pomeneală nu era să fiu şi eu poftit.ISP. ; 2) nici urmă, nimic: nici pomeneală de dilijenţă.CAR.

nici pomină nici pomină, deloc; nici vorbă: despre felinare şi alte înlesniri. nici pomină! SAD.nici poveste nici poveste, (fam. ) nici vorbă, nici pomeneală: te văd cam palid; suferi de ceva? - nici poveste!

nici prea-prea ... nici prea-prea ..., nici peste măsură de ..., nici grozav de ...: nici bun prea-prea, nici rău de tot.COŞBUC.

nici prea-prea, nici foarte-foarte nici prea-prea, nici foarte-foarte, aşa şi aşa, potrivit: o fiinţă nici prea-prea, nici foarte-foarte.CAR.

nici pui de ...

nici pui de ... sau pui de ..., absolut nici o persoană, absolut nimeni: pe la prînzul cel mic, nu mai treceapui de om.REBR.

nici nu pute, nici nu miroase nici nu pute, nici nu miroase, nu-i nici bun, nici rău; e aşa şi aşa.

nici nu se compară nici nu se compară, sînt incomparabili.

nici trăieşte, nici moare nici (nu) trăieşte, nici (nu) moare, boleşte (de multă vreme), se zbate între viaţă şi moarte.

nici tu ..., nici tu ...

nici tu ..., nici tu ... sau fără tu ..., fără tu ... sau nu tu ..., nu tu ..., nici aceea (sau acela), nici cealaltă (sau

celălalt): cînd s-au trezit, ia plugul şi ia boii de unde nu-s! nici tu Sîmbotin, nici tu Vinerean, nici tuMiercan, nici tu Joian, nici tu Lunel cel bălan ca laptele ... şi nici tu Mărţian! POP. ; ce să facă eisărbătorile acasă, dacă nu tu copil, nu tu purcel, nu tu căţel? POP.

nici tuns, nici ras nici tuns, nici ras, nicicum, în nici un fel.

nici ţipenie nici ţipenie (de om), nimeni: pe coridoarele tribunalului nu mai era nici ţipenie.CEZAR.P.nici ţîră de ... nici ţîră de ..., (pop. ) nici urmă de ...

nici ţîrucă nici ţîrucă, (reg. ) 1) lipsit complet de ...; 2) nici un pic: ce folos că nu-i putere, nici ţîrucă mîngîiere.AL.

nici una, nici două

nici una, nici două sau nici una, nici alta, fără multă vorbă, îndată, numaidecît: şi nici una, nici două, haţ! pe ied de gît.CR.

nici un capăt de aţă nici un capăt de aţă, nimic, deloc.

nici un dram de ... nici un dram de ..., nici un pic de ...

Page 291: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

nici un moment nici un moment, nici o clipă, nicidecum, în nici un caz: nu se gîndise nici un moment la viitor.

nici usturoi n-a mîncat, nici gura nu-i miroasenici usturoi n-a mîncat, nici gura nu-i miroase, se face a nu şti nimic despre ceva la care a luat parte.

nici vorbă

nici vorbă, 1) nici un cuvînt: să nu mai aud nici vorbă! ; 2) categoric, fără îndoială: nici vorbă că vommerge acolo ; 3) în nici un caz, pentru nimic în lume: să dau eu din buzunar? nici vorbă!

nici zare nici zare (de ...), nici urmă (de ...), nici pic (de ...), defel, deloc: pe cer nu se vedea nici zare de nor.

nici zi nici noapte nici zi(ua) (şi) nici noapte(a), niciodată, deloc: nice dzua, nice noaptea nu să pot odihni.VARLAAM.

a nimeri ca Irimia cu oiştea-n gard

a (o) nimeri (sau a (o) da, a (o) lovi) ca Irimia (sau ca Ivan, ca Stan) cu oiştea-n gard sau a (o) nimeri

ca ţiganul la împărat sau a (o) nimeri ca nuca-n perete, a proceda exact cum nu trebuie, anapoda; a face

o prostie, a face una boacănă: a nimerit ca Irimia cu oiştea-n gard.POP.a nimeri în plin a nimeri (sau a atinge, a lovi) în plin, 1) a nimeri ţinta; 2) (fig. ) a-şi atinge scopul.

a nimeri la tipic

a nimeri la tipic, (pop. ) a veni la momentul potrivit, a sosi la ţanc: ai nimerit la tipic; taman puneammasa! POP.

a nimeri miercurea la stînă a (o) nimeri (ca ţiganul) miercurea (sau vinerea) la stînă, a fi inoportun.

nimica toată

(o) nimica toată, infim; fără însemnătate, fără valoare: ai născocit o dată şi o nimica toată, cît ghimpele,săracul, de mic şi iute acul.ARGHEZI.

nimic mai mult (atît şi) nimic mai mult, doar atît: te-ai deprins a socoti amorul o zăbavă, nimic mai mult.NEGR.ningă-plouă ningă-plouă, oricînd; orice s-ar întîmpla: ningă-plouă, noi vom fi prezenţi.a-i ninge în barbă a-i ninge în barbă (sau pe cap) (cuiva), a încărunţi.

nins de ani nins de ani (sau de vreme), (despre oameni) bătrîn.

nitam-nisam

nitam-nisam, brusc, pe neaşteptate, din senin: a picat la noi, nitam-nisam, tocmai cînd se apropia oramesei.

niţel cîte niţel

niţel cîte niţel, (reg. ) puţin cîte puţin, treptat: ura moştenită, niţel cîte niţel, zbucnea în năvălire şimăcel.ARGHEZI.

noapte albă noapte albă, 1) noapte petrecută fără somn; 2) noapte de vară din regiunile polare.

noapte bună!

noapte bună!, urare făcută cuiva înainte de culcare: noapte bună, moş Arvinte, fă hor, hor de-acu-nainte.AL.

noapte de noapte noapte de noapte sau noapte după noapte, în fiecare noapte, mereu.

noi între noi noi între noi sau (reg. ) noi în de noi, între ai noştri, între cunoscuţi: eram numai noi în de noi.CR.norocire că ... norocire că ..., (pop. ) bine că ..., noroc că ...: norocire numai că sîntem în veacul acesta.HEL.

nostim şi cu picăţele nostim şi cu picăţele, (fam. ; despreoameni) plin de haz, atrăgător, picant: e nostimă şi cu picăţele.BASS.

nouă ţări şi nouă mări

(peste) nouă ţări şi nouă mări sau (peste) nouă mări şi nouă ţări sau (peste) nouă ţări şi mări sau peste

nouă mări, peste nouă ţări, foarte departe: şi-a mers el zile şi săptămîni, peste nouă mări şi nouă ţări,pînă a dat de muntele acela.POP .

nou-născut nou-născut, 1) copil abia născut; sugar; 2) (fig. ) renăscut: lumea nou-născută.MARC. nou-nouţ nou-nouţ, foarte nou: opincile îmi erau nouă-nouţe, mantaua curată.GANE.

nou venit nou venit, persoană sosită de curînd (undeva sau la cineva): se răpezi ca fulgerul la noul venit.NEGR.

nu altceva

nu altceva, (formulă de întărire) chiar aşa, întocmai: viersul ei plăcut, de pare că te ungea a inimă, nualtceva.ISP.

nu are cap de rău nu are cap de rău (ce e), e foarte rău.

Page 292: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

nu băga bîta-n furnicar! nu băga bîta-n furnicar!, nu te amesteca unde nu ai treabă!

nu care cumva să ...

nu care cumva să ..., în nici un caz să nu ..., Doamne fereşte să ...: îi rugai să se lase de a face călătoriaaceasta, ca nu care cumva să meargă la pieirea capului său.ISP.

nu că ..., dar ...

nu că ..., dar ..., să nu credeţi cumva că ..., însă ...: nu că mă laud, dar puteţi întreba şi pe coconu ... cum,Doamne iartă-mă,-i zice? AL.

nu căta că-s mic nu că(u)ta că-s mic, nu te uita că-s mic.

nu ceva nu ceva, nu altceva, nu alta: i-a căzut tronc la inimă, nu ceva.CONTEMP.nu cine ştie ce nu cine ştie ce, (destul de) puţin.

nu cumva ...?

nu (care) cumva ...?, oare (întîmplător, eventual) nu ...?: nu cumva aş putea să-l angajez în trupa mea?AL.

nu cumva să ...

nu (care) cumva să ..., nici într-un caz să nu ..., sub nici o formă să nu ...: să nu cumva să deschideţi [uşa], pînă ce nu-ţi auzi glasul meu.CR.

nu de alta, dar ... nu de alta, dar ..., nu din alt motiv, ci pentru că ...: ia-ţi umbrela! nu de alta, dar s-ar putea să plouă!nu demult nu demult, de puţin timp.

nu e bun de ... cum nu sînt eu de popă nu e bun de ... cum nu sînt eu de popă, nu e făcut pentru ..., n-are calităţile necesare pentru ...

nu e bun d-un tun nu e bun d-un tun, (pop .) nu e bun de nimic.

nu e chip

nu e (de) chip, nu se poate, nu e posibil, e peste putinţă: nu-i chip de a o scoate la capăt cu omulacesta.NEGR.

nu e de mutra lui nu e de mutra lui, nu e de nasul lui.

nu e în toate zilele Paşti nu e în toate zilele Paşti, nu se petrec în fiecare zi evenimente deosebite, nu avem mereu prilej de bucurie.

nu e mod nu e mod, (reg. ) nu e posibil, nu e chip.

nu e nici o brînză de el nu e nici o brînză de el sau nu face nici o brînză, nu e bun de nimic.

nu eşti în toate ale tale nu eşti în toate ale tale, nu eşti în apele tale.

nu e timpul trecut nu e timpul trecut, nu e prea tîrziu, mai e timp (pentru a face ceva): nici acum nu e timpul trecut.ISP.

nu e treabă

nu e treabă, nu-i rost, nu-i speranţă să se întîmple ceva bun: văzînd că nu e treabă, începură a-şi spunegreşelele.POP.

nu face nici două parale nu face nici două parale, nu are nici o valoare, nu e bun de nimic.

nu face nimic! nu face nimic!, nu are importanţă!

nu face să ... nu face să ..., nu se cade să ..., nu se cuvine să ...: nu face să lăsăm damele pentru ca să ne aştepte.CAR.nu fi copil! nu fi copil!, poartă-te ca un om matur!

nu glumă nu glumă, de-a binelea, de tot, serios, tare: era un brad de flăcău, chipeş şi drăgălaş, nu glumă.ISP.nu-i a bine nu-i a bine, nu-i semn bun.

nu i-ar muri mulţi înainte!

nu i-ar muri mulţi înainte!, de-ar muri mai repede!: baba mea e o sterpătură ... nu i-ar muri mulţiînainte! CR.

nu i-a venit încă rîndul la horă nu i-a venit încă rîndul la horă, (despre fete) e încă prea tînără.

nu-i bai nu-i (nici un) bai (că ...) sau de asta nu (mi-)i bai, (reg. ) nu face nimic, nu e nici o pagubă.

nu-i cade coada!

nu-i cade coada!, nu păţeşte nimic!, nu se prăpădeşte!: fata, care ştia că de făcut treabă nu mai cadecoada nimărui, îşi suflecă mînicile, călcă lut şi lipi cuptioriul.CR.

Page 293: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

nu-i cine ştie ce nu-i cine ştie ce, nu-i mare lucru.

nu-i curat

nu-i (lucru) curat, e nefiresc, necurat, blestemat; nu e lucru cinstit: el pricepuse că beţia aia d-atunci nufusese lucru curat.ISP.

nu-i cuvînt

nu-i cuvînt, (reg. ) nu încape discuţie, nu încape vorbă, nici vorbă: bună [femeie], stăpîne, nu-i cuvînt; darştii că este o vorbă:cînd nici nu gîndeşti, atunci te trînteşte.CR.

nu-i dă curul de pămînt

nu-i dă curul de pămînt (sau de călcîie), (reg. ) nu-şi vede capul de treburi; nu mai ştie pe unde să scoată

cămaşa, de ocupat ce este.

nu-i glumă nu-i (de) glumă, e lucru serios: nu era de glumă cu Mustafa.GHICA.nu-i iertat nu-i iertat, (înv. ) nu-i îngăduit, nu-i permis: aceasta nu-i ertat.CONACHI.nu-i numai un cîine scurt de coadă nu-i numai un cîine scurt de coadă, mai sînt şi alţii de felul celui în discuţie.

nu-i trece nimeni pe dinainte nu-i trece nimeni pe dinainte, nu se lasă (sau nu poate fi) întrecut, depăşit.

nu-i vorbă

nu-i vorbă, e de la sine înţeles, nu încape vorbă: lui Duce-se-n-pietri, nu-i vorbă, nu-i prea place lucrulăsta.POP.

nu-i vreme de numărare nu-i vreme de numărare, (reg. ) nu-i vreme de pierdut.

nu încape tocmală nu încape tocmală, nu încape discuţie: ţara asta vrea profteţionism - nu mai încape tocmeală! CAR.

nu încape vorbă

nu (mai) încape vorbă sau (mai) încape vorbă?, indiscutabil, fără doar şi poate: că am făcut progresesatisfăcătoare, dintr-un punct de vedere, nu mai încape vorbă.CAR.

numai aşa

numai aşa sau aşa numai, 1) fără complicaţii, simplificat (sau simplu): unele [arme] împodobite cunestimate, altele numai aşa, fără podoabe.ISP. ; 2) nemotivat, dezinteresat, (pe) degeaba: fata nu-i de celede pe drumuri, s-o luaţi numai aşa, cum s-ar întîmpla.CR.

nu mai bea mîţa oţet nu mai bea mîţa oţet, (fam. ) nu se mai prinde, caută-ţi alt fraier.

numai că ...

numai (atîta) că ... sau (reg. ) numai cît ..., (atîta) doar că ..., (atîta) numai că ...: numai atîta cămoşneagul a rămas pleşuv şi spetit.CR.

numai ce

numai ce (iată sau (pop. ) iaca), (înv. şi pop. ) 1) (iată că) deodată, brusc, pe loc: iar boierii munteneşti,dacă l-au văzut, numai ce au încremenit.NEC. ; 2) imediat: nu plecase bine baba din casă, şi numai ce vinela fată un piţigoi.POP. ; 3) ci doar: Despot, dacă s-au văzut aşezat la domnie, nemic de aceea nu grijea, cenumai ce prăda şi făcea răutăţi în ţeară.URECHE ; 4) numai cît.

numai cît

numai (sau doar, fără) cît (sau ce), 1) (înv. şi reg. ) (de) abia; îndată ce ...: numai cît întră în besearecăosîndi şi pre vamîş şi pre alţi oameni.VARLAAM ; 2) numai (atîta) că ...

numai colea numai colea, foarte aproape: iac-aşa, tomniţa-i numai colea.POP.

numai cu trupul

numai cu trupul, numai cu ceea ce era îmbrăcat, numai cu ce are pe el: lăsîndu-mi trăsura cu tot ceavusesem lîngă mine, scăpai numai cu trupul în trăsura d-lui Filip.GHICA.

nu mai departe ...

nu mai departe ..., 1) chiar în cazul ..., chiar în ceea ce priveşte pe ...; 2) bunăoară, de pildă: cele tinere fugde noroc, nu mai departe Ilinca, el dă s-o prindă orb şi ea fuge de-şi rupe capul! CONTEMP.

numai de un gust

numai de (sau pentru) un gust, de o poftă, de un capriciu: avocatul învîrteşte o mică prefă în trei, ştii,numai d-un gust. DELAVR.

nu mai e mult pînă departe nu mai e mult pînă departe, ceea ce părea îndepărtat, irealizabil, urmează să se întîmple în curînd.

nu mai e pomana aia nu mai e (sau s-a dus) pomana aia, (reg. ) a înţărcat bălaia.

numai în glumă numai în glumă, 1) fără intenţii serioase; 2) fără gînduri rele, ascunse.

Page 294: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

nu mai în mult să ...

nu mai în mult să ..., (înv. ) de acum înainte să nu mai ...: nu mai în mult voroava Lupului să setrăgăneze.CANT.

numai ochi şi urechi numai ochi şi urechi, foarte atent.

nu mai puţin ...

nu mai puţin ..., (măcar) în egală măsură, de asemenea, deopotrivă: şi d-voastră, nu mai puţin decît noi,sînteţi în neastîmpăr.GHICA.

numai sapa şi hîrleţul numai sapa şi hîrleţul, (despre oameni) nu mai are mult de trăit.

numai să ...

numai să ... (sau de ..., dacă ...), doar dacă ..., cu condiţia ca ...: fă cum ştii, numai să nu ne bagi şi pe noiîn belea.CR.

nu mă costă nimic nu mă costă nimic, e uşor, nu pretinde efort.

nu mă încălzeşte! nu mă încălzeşte!, nu-mi ţine de cald, nu-mi foloseşte la nimic, nu mă interesează, nu mă priveşte.

nu mă lua aşa! nu mă lua aşa!, nu-mi vorbi în felul acesta!

nu mă nebuni!

nu mă (în)nebuni!, (fam. ) nu mai spune!, ce vorbeşti?, măi să fie!, nu zău?: nu mă-ne-buni, onorabile!dumneata eşti? CAR.

nu mă omorî! nu mă omorî!, (fam. ) nu mai spune!, ce vorbeşti?, nu mă nebuni!

a număra îmbucăturile a număra îmbucăturile (sau înghiţiturile) (cuiva), a ţine socoteală la mîncare (cuiva).

a număra paşii cuiva a număra paşii cuiva, a supraveghea pas cu pas pe cineva.

a număra pe degete

a (se) (putea) număra pe degete (sau pe o mînă), a fi un număr (foarte) mic de obiecte sau fiinţe: sînt aşade puţine că le-am putea număra pe degete.CAR.

a număra pietrele

a număra pietrele (sau pavelele), (reg. ) a umbla fără rost, a bate străzile: îmi place a lăinici pe uliţe - sau,cum se zice, a număra pavelele.NEGR.

a nu număra zile multe

a nu număra zile multe sau a număra puţin, a (mai) avea puţin de trăit: păstrăvul e prea trecător şinumără puţin.SAD.

numărul unu numărul unu, (fam. ) de primă calitate; straşnic, excelent.

nu mă trage inima nu mă trage inima, n-am curaj; n-am chef; nu mă trage aţa.

nume de ...

(în) nume de ..., (înv. ) socotind că ..., recunoscînd drept ...; ca şi ...: atîta-l zmîciră şi-l dărîmară, cît îllăsară nume de mort.DOS.

nu miroase a nas de om

nu miroase a nas de om, nu este cinstit, onorabil: să umblaţi numai aşa de frunza frăsinelului, ... asta numiroase a nas de om.CR.

nu mult după ... nu mult după ..., după puţină vreme: nu mult după aceasta, numai iacă că vine şi moartea.CR.

nu numai că ...

nu numai că ..., în afară de faptul că ..., pe lîngă că ...: vizite ca ale dumitale nu numai că nu mă supără,dar îmi fac chiar mare plăcere.CAR.

nu oarecum să ...

nu oarecum să ..., (înv. ) în nici un caz să nu ..., nu care cumva să ...: să cade noao a asculta celor ce săaud, ca nu oarecum să cădem. (a.1683).GCR.

nu o dată nu o (singură) dată, în repetate rînduri, adesea.

nu piere lumea nu piere lumea (sau tîrgul), nu-i nici o grabă: vom merge altădată, că doar nu piere lumea.AL.nu prea ... nu prea ..., nu chiar ..., nu tocmai ...: era o femeie tînără, nu prea frumoasă.CAMIL.P.

nu s-a răcit de tot cenuşa

nu s-a răcit de tot cenuşa (cuiva), n-a murit de multă vreme (cineva): d-l Dimancea cutează s-o atingă[memoria lui M. Costache Epureanu], cînd încă nu s-a răcit de tot ce- nuşa mult regretatului bărbat destat.CAR.

nu se află! nu se află!, (pop. ) e imposibil!, nu există!

nu se dărîmă pămîntul

nu se dărîmă pămîntul sau se dărîmă pămîntul?, nu se întîmplă nimic: mai răbdaţi şi voi două ceasuri,că doar nu se dărîmă pămîntul!

nu se prinde! nu se prinde!, (fam. ) nu mă poţi păcăli!, nu ţine figura!: hai, las-o baltă că nu se prinde!

Page 295: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

nu stă natra într-un fir nu stă natra într-un fir (reg. ), nu e mare pagubă.

nu şaga-maga nu şaga-maga, (reg. ) nu glumă: ţiganii se bucură mult de el, că era harnic la lucru, nu şaga-maga.POP.

nu şagă

nu şagă, (reg. ) (formulă de întărire) nu joacă, nu glumă; nu glumesc: sute şi mii de braţe trebuie acolo, nuşagă.CR.

nu şi nu nu şi nu, categoric nu, în nici un caz, sub nici o formă: cocoana, nu şi nu! că i-i urît grecul.SAD.

nu ştie multe

nu (prea) ştie multe, e impulsiv, nepăsător la urmările faptelor sale: ş-apoi las’pe popa Niculai Oşlobanu,căci el nu prea ştie multe; slujeşte cîte trei liturghii pe zi şi pomeneşte la hurtă.CR.

nu ştii cum vine vremea

nu ştii (sau mai ştii) cum vine vremea, se spune pentru a evidenţia caracterul imprevizibil sau accidental al

unor întîmplări survenite: mai ştii cum vine vremea, poate să te faci popă aici.CR.nu ştii de unde sare iepurele! nu ştii de unde sare iepurele!, nu ştii ce surpriză te aşteaptă!

nu ştii româneşte? nu ştii româneşte?, nu înţelegi ce-ţi spun?, te faci că nu pricepi?

nu ştiu, zău nu ştiu, zău, (pop. ) mă îndoiesc, mă întreb dacă nu cumva ...: nu ştiu, zău, unde ajungem.EM.

nu ştiu ce

nu ştiu ce, 1) indefinit, inexprimabil, inexplicabil: pentru că-n toat-a ei făptură e-un „nu ştiu cum“ ş-un„nu ştiu ce“.EM. ; 2) bagatelă, fleac: chiar de ne va rămînea în spate baia, nu vom pierde nu ştiuce.AGÂRB.

nu ştiu ce-mi vine nu ştiu ce-mi vine, nu ştiu ce mă face (să ...): vai de mine ... nu ştiu ce-mi vine.AL.

nu ştiu ce să-mi fac capului

nu ştiu ce să-mi fac (sau n-am ce-mi face) capului, (înv. şi pop. ) n-am încotro: pe fiul cel mai mic ... nu-ltrăgea inima a pleca în peţit; dară n-avu ce-şi face capului, căci ta- tă-său îl trimetea într-una să caute ase căpătui şi el.ISP.

nu ştiu cît ...

nu ştiu cît ... (cîtă ... etc.), (foarte) mult: mergînd înainte cale de nu ştiu cîte zile, dete de palaturile luiVerdeş-împărat.ISP.

nu ştiu cum

nu ştiu cum, 1) de neînţeles, ciudat, bizar; 2) care nu poate fi exprimat, inexprimabil: e un „nu ştiu cum“ ş-un „nu ştiu ce“.EM.

nu ştiu zău nu ştiu zău, serios că nu ştiu.

nu te mai întîlneşti cu pomana asta! nu te mai întîlneşti cu pomana asta!, nu mai pupi un asemenea noroc (sau chilipir)!

nu te teme nu te teme,fii convins, fii sigur: altfel nusacrificam eu ditamai pasăre, nu te teme.VINEA.nu te uita în gura lui! nu te uita în gura lui!, nu lua în seamă ce spune, nu te lua după el, nu-l crede!

nu tîrzie vreme

nu (după) tîrzie vreme, (înv. şi pop. ) nu după mult timp, curînd: nu după tîrzie vreme, ... se desprinse oumbră şi veni către el.SAD.

nu tîrziu după ... nu tîrziu după ..., nu mult timp după ...

nu ţine figura! nu ţine figura!, (fam. ) nu merge!, nu se poate!

nu ţine nici de cald, nici de frig nu ţine nici de cald, nici de frig, nu e de nici un folos, nu prezintă nici un interes.

nu-ţi pică nasul nu-ţi pică nasul sau nu-ţi ia din nas (dacă ...), nu pierzi nimic (dacă ...).

nu umbla cu şoalda ! nu umbla cu şoalda (sau cu cioara vopsită)!, (fam. ) nu fi şmecher!

nu zi hop pînă nu intri în joc !

nu zi hop pînă nu intri în joc (sau pînă nu treci şanţul)!, nu te bucura înainte de a vedea sfîrşitul!, nu te

lăuda prea devreme cu o izbîndă nesigură! oameni buni!, (formulă de adresare): oameni buni! an iarnă,bordeiu-mi arsese.AL.

oastea lui Papuc oastea lui Papuc, mulţime neorganizată, nedisciplinată: parcă era oastea luiPapuc.CR.obişnuinţa e a doua natură obişnuinţa (sau deprinderea) e a doua natură, obişnuinţa înlocuieşte tendinţele naturale.

a o obîrşi a o obîrşi (cu cineva), (reg. ) a o păţi (cu cineva).

obraz de scoarţă

obraz de scoarţă, om fără ruşine, neobrăzat: ce-i de făcut? ... s-a trece ea şi asta; obraz de scoarţă şi las-omoartă-n popuşoi.CR.

Page 296: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

obraz subţire obraz subţire, persoană fină, pretenţioasă: sînteţi obraze subţiri.CR.

o bucată de drum

o bucată de drum, o anumită distanţă: au mers o bucată de drum împreună, după care s-audespărţit.POP.

o bucată de pîine

o bucată (sau un codru) de pîine, minimum de existenţă: cere a servi pe boierul pentru o bucată depîne.FIL.

o bucată de vreme o bucată de vreme, un anumit timp.

o casă de copii o casă de copii, copii mulţi: o văduvă sărmană şi c-o casă de copii.CR.ochenat şi sprîncenat ochenat şi sprîncenat, bătător la ochi; frapant, strident.

ochi broşteşti ochi broşteşti, (pop. ) ochi bulbucaţi.

ochi de ciur

ochi de ciur, ochi foarte mici: başchiri sălbatici, cu suliţi lungi, cu ochi de ciur, alerg pe caizburdatici.AL.

ochi de vultur ochi de vultur (sau de şoim, de pisică), (fig. ) privire ageră.

o clipă! o clipă!, răbdare!

ocna îl paşte ocna îl paşte, va ajunge în puşcărie.

a se ocupa cu şederea a se ocupa cu şederea, (fam. ) a nu face nimic.

a ocupa loc a ocupa loc, (reg. ) a se aşeza.

odată cu capul! odată cu capul!, cu nici un preţ, nici mort!: nu deschide, odată cu capul! CAR.odată pentru totdeauna odată pentru totdeauna, definitiv.

odată şi odată odată şi odată, demult; într-o bună zi, cîndva, mai devreme sau mai tîrziu.

a odihni bucatele

a odihni bucatele (sau mîncarea), a-şi face siesta: boierul, cît de sărac, tot îşi odihneşte bucatele dupămasă.POP.

o fi !

o fi (că prea-i zici cu foc)!, tot ce se poate, e posibil: o fi! nu tăgăduiesc.FIL. ; o fi, că prea le zici cu foc!POP.

a ofta din băierile inimii a ofta din băierile inimii, a ofta din adîncul sufletului.

a ofta după cineva

a ofta după cineva (sau după ceva), a regreta pierderea cuiva (sau a ceva); a tînji după cineva (sau după

ceva): toată ziulica ofta omul după o vorbă mai dulce.CAR.o fugă de cal o fugă de cal, o distanţă potrivită: ian cît cole, o palmă de loc, o fugă de cal.AL.o grădină de om o grădină de om, o persoană agreabilă, încîntătoare.

o grămadă de ... o grămadă de ..., o mulţime de ..., foarte mulţi ...: o grămadă de trebi.NEGR.o idee o idee (de ...), o cantitate (redusă), puţin: e cu o idee mai mare ; împrumută-mi o idee de zahăr.oleacă de ... oleacă (sau olecuţă) de ..., un pic de ..., puţin: să mai bem cîte oleacă de apă! EM.

omagiile mele! omagiile mele!, (formulă de salut respectuos) vă prezint omagiile mele!: omagiile mele, scumpă doamnă!om al faptelor om al faptelor, persoană care-şi pune în practică proiectele, năzuinţele.

o mamă de bătaie o mamă de bătaie, o bătaie straşnică: o bătaie ca aceea ori o mamă de bătaie.SAD. om cu casă om cu casă, om însurat, om la casa lui.

om cu greutate om cu greutate, 1) persoană cu familie grea; 2) persoană cu autoritate, cu influenţă.

om cu nărăveală

om cu (sau de) nărăveală, (reg. ) om cu deprinderi civilizate, cu care te poţi înţelege: pleci ... la om denărăveală.CONV.LIT.

om cu scaun la cap om cu scaun la cap (sau cu socoteală), persoană rezonabilă.

om de bine om de bine, persoană altruistă.

om de litere om de litere, literat.

om de mascaradă om de mascaradă, om de nimic, secătură.

Page 297: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

om de nimic om de nimic, hahaleră, secătură.

om de omenie om de omenie, om cumsecade, de treabă: e păcat că s-a prăpădit aşa om de omenie.CAR.om de paie om de paie, om fără personalitate: cumpără moara ... printr-un om al lui de paie.SAD.om de pe stradă om de pe stradă, primul venit; oricine.

om de ştiinţă om de ştiinţă, savant.

om de treabă om de treabă, (fam. ) persoană cumsecade.

om dintr-o bucată om dintr-o bucată, om integru: la el mă duc, că-i om dintr-o bucată.CEZAR.P.om făcut om făcut, 1) persoană cu stare; 2) persoană ajunsă la maturitate (sau la independenţă).

om hîrbuit om hîrbuit, persoană cu sănătatea zdruncinată.

o mînă de om

o mînă de om sau om puţin la trup, persoană mică de statură, firavă: după ce că eşti o mînă de om, te maişi răţăieşti la mine! VLAH.

o mîndreţe de fată o mîndreţe de fată, o fată frumosă: şi avea împăratul o mîndreţe de fată.POP.a se omorî cu gîndul a se omorî cu gîndul, a se gîndi; a se frămînta.

a omorî cu zile

a omorî cu zile (pe cineva), 1) a pricinui moartea cuiva înainte de vreme; 2) a produce necazuri mari cuiva:

mă omori cu zile, împieliţatule! POP. a omorî două muşte dintr-o lovitură a omorî două muşte (sau doi iepuri) dintr-o lovitură, a da o lovitură dublă.

a-l omorî dracul a-l omorî dracul (pe cineva), (pop. ) a avea epilepsie.

a-şi omorî foamea a-şi omorî foamea, a-şi potoli foamea; a mînca.

a omorî în bătaie

a omorî în bătaie (pe cineva), a bate foarte tare (pe cineva): las-că vine el acasă! o să-l omor înbătaie.SAD.

a omorî păduchele pe burtă a omorî păduchele pe burtă, a fi foarte sătul.

a-şi omorî timpul

a-şi omorî timpul (sau vremea) (cu ceva), a-şi ocupa timpul cu nimicuri; a-şi pierde vremea: doi oamenifără grabă, care vor să-şi omoare vremea.SAD.

omul dracului omul (sau om al) dracului, om îndrăcit, drăcos, plin de draci.

o nebunie! o nebunie!, extraordinar!, formidabil!, teribil!, nemaipomenit!: vizită expoziţia; o nebunie!

o palmă de loc

o palmă de loc, 1) o distanţă foarte mică; 2) o suprafaţă mică de teren: avea şi el o palmă de loc pe ocostişă, la marginea satului.REBR.

a opri calea a opri calea (cuiva) sau (înv. ) a-i fi oprită calea (cuiva), a ţine calea cuiva.

a opri elanul a opri (sau a tăia) elanul (sau avîntul) (cuiva), a domoli (pe cineva).

a se opri la calea jumătate

a se opri la (sau a se întoarce de la) calea jumătate (sau jumătate calea), a se întoarce de la mijlocul

drumului.

opt un cal

opt (pe) un cal sau hop un cal, (glumeţ) un singur cal trage căruţa foarte încărcată: hii! opt un cal, că nu-sdeparte Galaţii! CR.

oră de oră oră de oră, mereu, întruna.

a orbi de la obraz

a orbi (sau a chiorî) de la obraz (pe cineva), a minţi în faţă (pe cineva): ai mai pomenit aşa ceva? să techiorască de la ochi? SAD.

ordinul calţavetei ordinul calţavetei, Ordinul (englezesc al) Jartierei: are ordinul calţavetei, ca şi infantulPortugaliei.NEGR.

ori capul de piatră, ori piatra de cap

ori (cu) capul de piatră, ori (cu) piatra de cap, într-un fel sau altul; fie ce-o fi!: stăpîne, zise atunci calul,de-acum înainte ori cu capul de piatră, ori cu piatra de cap, tot atîta-i; fii odată bărbat şi nu-ţi face voierea.CR.

orice ar fi orice ar fi, orice s-ar întîmpla: nu plec de aici orice ar fi.ori de cîte ori ori de cîte ori, de fiecare dată, în toate cazurile: am izbutit ori de cîte ori te-am ascultat. ISP.

Page 298: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

ori încotro ori încotro, indiferent în ce direcţie.

ori laie, ori bălaie ori laie, ori bălaie, ori una, ori alta: de s-ar alege odată! ori laie, ori bălaie! GALA. ori tunsă, ori rasă ori tunsă, ori rasă, într-un fel sau altul.

a orîndui de moarte

a orîndui de moarte (pe cineva), (înv. ) a condamna la moarte (pe cineva): au făcut un izvod, ... în careleau scris numerele a cîţiva senatori, ca cum i-ar fi orînduit de moarte. CANT.

osebit de ... osebit de ..., în afară de ..., pe lîngă ...: şi osebit de asta, nici nu mi-e bine.CR. o secundă! o secundă!, o clipă!, un minut!, un moment!: o secundă, ca să afli şi restul întîmplării.SAD.

a osîndi la şanţ

a osîndi la şanţ (pe cineva), (înv. ) a pedepsi la muncă silnică (pe cineva): au osîndit ... pe Mavrodin laşanţ pe 10 ani. (a.1790). IORGA.

o sumă de ... o sumă de ..., o seamă de ..., un număr de ...: o sumă de părinţi sunt ... nemulţumiţi de copiii lor.CAR.o toană o toană, puţin, cîtva: cară-te cît e cu cinste, că-ţi mai lungesc urechile o toană! CAR.o ţîră o ţîră, (pop. ) un pic, puţin: numai o ţîră cît a stat de s-a uitat, a făcut ţurţuri la gură.CR.o ţîrişoară o ţîrişoară, (reg. ) un pic, puţin: ridică capacul o ţîrişoară, ca să se uite.ISP.o ţîrucă o ţîrucă, (reg .) puţin: staţi o ţîrucă şi cinstiţi şi din mustul nostru.SAD.oul lui Columb oul lui Columb, problemă considerată insolubilă, dar rezolvată simplu.

o umbră de om o umbră de om, o persoană foarte slabă.

o viaţă de om o viaţă de om, întreaga viaţă.

o vreme o vreme, un (anumit) timp: o vreme n-a mai plouat. pacebună!,(formulă de salut la despărţire).

pace vouă!

pace vouă!, (formulă bisericească de salut şi de binecuvîntare): Pace vouă! Şi binecuvîntare cui v-a dat!ARGHEZI.

p-aci ţi-e drumul

p-aci ţi-e drumul, (pop. ) porneşte la drum; întinde-o!, tuleo, băiete!: îşi lua măgarul de căpăstru şi p-aciţi-e drumul.POP.

pagubă că ... pagubă că ... (sau de ...), (reg. ) păcat că ... (sau de ...): pagubă că Toderică n-a avut ... o daltă.NEGR.

parcă am omorît pe tata

parcă (sau doar n-)am omorît pe tata (şi pe mama) sau doar n-am omorît pe nimeni (sau pe cineva), de

ce să sufăr eu, că doar n-am nici o vină?

parcă ar fi căzut din nori

parcă ar fi căzut din nori, (despre oameni) parcă nu face parte din lumea asta, aşa e de străină de cele ce

se petrec în jur.

parcă ar fi scos de la naftalină parcă ar fi scos de la naftalină, (fam. ) 1) învechit, demodat; 2) repus în circulaţie; readus în actualitate.

parcă i-a luat pînza de pe obraz

parcă i-a luat (cineva) pînza de pe obraz (sau de pe ochi), (reg. ) parcă s-a sculat din sicriu: galbăn lafaţă de parcă-i luase pînza de pe obraz.CR.

parcă i-a murit mireasa parcă i-a murit mireasa,e foarte supărat.

parcă-i tras prin inel

parcă-i (sau pare, gîndeşti că-i) tras prin (sau printr-un) inel (sau prin (sauprintr-o) verigă, printr-o

mărgea) sau tras ca prin inel, cu trupul subţire, mlădios, graţios; zvelt: era voinic şi tinerel, înalt şi trasca prin inel.COŞBUC.

parcă-i un făcut

parcă-i un făcut (sau lucru făcut), parcă-i lucru necurat: ori de cite ori ajung pînă la d-ta, caz; parcă e unfăcut.DELAVR.

parcă-i un fir de tort parcă-i un fir de tort, e foarte slab; e slab ca un ţîr.

parcă îi arde jăratec sub tălpi

parcă îi arde jăratec (sau foc) sub tălpi sau arde focul la tălpile picioarelor, pericolul e iminent: unde să se ascundă ... acum, cînd focul; arde la tălpile picioarelor? GALA.

Page 299: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

parcă îi tot ninge şi îi plouă

parcă îi (îţi etc.) tot ninge şi îi (îţi etc.) plouă, e veşnic nemulţumit, posomorît: te văd mereu înnegurat;parcă îţi tot ninge şi-ţi plouă. CAMIL.P.

parcă îi tot pute ceva parcă îi tot pute ceva, nu-i place nimic; e veşnic nemulţumit.

parcă-l alungă tătarii

parcă-l alungă tătarii (din urmă), e foarte grăbit: cuconaşul era grăbit, parcă-l alungau tătarii dinurmă.AL.

parcă l-a pus pe şapte cai

parcă l-a pus (sau a pus-o) pe şapte cai, parcă i-a mai trecut mînia, supărarea,parcă s-a mai îmbunat: aşa se bucurase zgripţuricea debabă, parcă o pusese pe şapte cai! POP.

parcă m-ar muşca un purice

parcă m-ar (te-ar, l-ar etc.) muşca (sau pişca) un purice, nu-mi (nu-ţi, nu-i etc.) pasă, nu mă (te, îl etc.)

doare.

parcă nu-i sînt boii acasă parcă nu-i sînt (toţi) boii acasă, e indispus, supărat.

parcă te-alungă turcii

parcă te-alungă turcii sau parcă-l aleargă (sau gonesc) turcii sau parcă l-au luat turcii la goană, parcă

dau turcii şi tătarii, prea te grăbeşti.

parcă toată lumea ar fi a lui parcă toată lumea ar fi a lui, e nespus de fericit.

parcă tot suge la ţîţă

parcă tot suge la ţîţă, e cam prost din fire, n-are minte: om în trup destul de mare şi minte de copil are;ştie vorbe să îndruge, parcă tot la ţîţă suge.PANN.

parcă ţi-a ieşit un sfînt din gură

parcă ţi-a (v-a etc.) ieşit un sfînt din gură, (pop. şi fam. ) ai (aţi etc.) dat o soluţie neaşteptat de bună, ai

spus exact ceea ce trebuie: parcă v-a ieşit un sfînt din gură, luminate împărate, zise atunci Flămînzilă.CR.pare că pare că, parcă: ochii lui albaştri străluceau pare că de putere şi energie.EM.

parte ..., parte ...

parte ..., parte ..., pe jumătate ..., pe jumătate ...; fie ..., fie ...: parte greceşte, parte franţuzeşte, ...izbutiseră totdeauna să se înţeleagă.SAD.

partea leului

partea leului, partea cea mai mare dintr-un cîştig realizat în comun, rezervată de cineva pentru sine: partea leului o bag eu în buzunar.REBR.

partea sufletului partea sufletului, (înv. ) mulţumire sufletească.

pas alergător pas alergător, mers în fugă.

pas cu pas

pas cu (sau (înv. ) la, din) pas, 1) încetul cu încetul, treptat: pas cu pas, trecutul mort se deştepta.SAD. ; 2)

din aproape în aproape: mergînd pas la pas pe calea analizei.HASD. ; 3) îndeaproape: îi va permite aurmări pas cu pas pre trufaşu-i antagonist. OD. ; 4) mereu: m-a urmat, pas cu pas, pînă azi.ARGHEZI.

a o paşli

a o paşli, (reg. ) a o şterge (de undeva): erai să ne dăruieşti cu milă şi cu daruri împărăteşti, dacă nu tevedeam cînd ai paşlit-o.CR.

a paşte bobocii

a paşte bobocii (sau muştele, (înv. ) vîntul), a pierde vremea fără rost, în zadar: mulţi nerozi ... pascvîntul.PANN.

a paşte cinstea cuiva

a paşte cinstea cuiva, (înv. ) a dezonora pe cineva: iară de va face pentru să-i pască cinstea lui ... atuncenu să va certa ca un suduitoriu de domnie iară cu alte certări mari.PRAV.

a paşte cu prăjina

a paşte cu prăjina (pe cineva), (înv. ) a pîndi (cu intenţii agresive) pe cineva: da de cînd vă pasc eu cuprăjina? AL.

a-l paşte gîndul

a-l paşte gîndul (sau un gînd) (pe cineva), a fi preocupat, frămîntat de ceva: îl păştea gîndul să se mute laBucureşti.

a paşte iarba pe care o cunoşti

a paşte iarba pe care o cunoşti, a păzi lucrul pe care-l cunoşti, care ţi-e aproape; a face ceea ce eşti

deprins să faci.

a-l paşte păcatul

a-l paşte păcatul (pe cineva), a fi cît pe ce să se întîmple o nenorocire: era să ne pască alt păcat: cît pe cesă ne toropească bradul aprins.CR.

Page 300: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a paşte prilejul

a(-şi) paşte prilejul (sau vremea), (înv. ) a pîndi momentul potrivit: sosind boierii la Poartă, ş-au păscutprilejul şi, cînd au ieşit împăratul, ei ş-au aprins rogojine în cap.NEC.

păcat că ...

(e) păcat că ... (sau să ..., de ...) sau (e) păcat de Dumnezeu sau (e mai) mare păcat(ul), îmi pare rău că ...

(sau de ...): nu-i păcat de Dumnezeu? CR.

păcat că te-a făcut Dumnezeu rumân cu căciulă!

păcat că te-a făcut Dumnezeu rumân cu căciulă! sau geaba mai porţi căciulă!, ce folos de tine, dacă

eşti prost?

păcatele mele !

(vai de) păcatele mele (ale tale etc.)! sau păcatele mele cele grele!, vai de mine (de tine etc.)!: bine, nene, păcatele mele, de ce n-ai venit la berărie? CAR.

pămînt de hrană pămînt (sau loc) de hrană, pămînt arabil.

pămîntul făgăduinţei

pămîntul (sau ţara) făgăduinţei, 1) Palestina; 2) (fig. ) ţară fericită, mănoasă, blagoslovită: Moldova sefăcu pămîntul făgăduinţiipentru acest neam.NEGR.

pămîntul făgăduit pămîntul făgăduit, (înv. ) pămîntul făgăduinţei: şi pămîntul făgăduit nu se spodobiră. CORESI.

a păpa banii

a păpa banii (sau paralele, părăluţele, agoniseala, averea) (cuiva), a cheltui, a toca banii (cuiva): în totcazul, agerul redactor şi isteţul nostru diplomat are să le pape frumuşel părăluţele.CAR.

a păpa bătaie a păpa bătaie, (fam. ) a mînca bătaie.

a păpat miaul a păpat miaul, a păţit-o.

a părăsi lumea a părăsi lumea, a muri: cel ce părăsea lumea nu se cădea să fie îngropat în ţintirimul nostru.SAD.

a părăsi patul

a părăsi patul, 1) a se da jos din pat; 2) (p.ext. ) a se face bine, a se însănătoşi: cînd a părăsit, după treiluni, patul, era slab ca o scîndură.CEZAR.P.

a părăsi scena

a părăsi scena, 1) a renunţa la profesiunea de actor, a se retrage din teatru; 2) (p. gener. ) a se retrage dintr-

o activitate oarecare sau din viaţa socială: un om ca tine, oaspe lui Cezar şi Mecena, cînd lumea îl aclamănu părăseşte scena.AL.

a părăsi terenul

a părăsi terenul, a ceda, a se da bătut: vrei să pleci, prietene Mirel? această înseamnă că n-ai fler degazetar; părăseşti terenul tocmai cînd ceaiul dansant ... începe să fie mai interesant.CEZAR.P.

a-i părea bine că ... a-i părea (cuiva) bine că ..., a se bucura că ...

a i se părea cu ruşine a i se părea cu ruşine, (înv. ) a se ruşina: i să părea cu ruşine de cearta ce se făcea.PANN. a i se părea gardul pîrleaz a i se părea gardul pîrleaz, (pop. ) a fugi mîncînd pămîntul.

a-i părea rău de ...

a-i părea rău (cuiva) de ... (sau după ...), 1) a regreta (pe cineva sau ceva): rău să nu vă pară de aceastăglumă ce-o fac astă-seară.PANN ; 2) a compătimi (pe cineva): îmi pare foarte rău de ea, dar trebuie săavem curaj a ne închina soartei.CAR.

părere de bine

părere de bine sau (înv. ) părere bună sau bună părere, bucurie, mulţumire: de păreri bune, obrajii pestetot i s-au roşit.PANN.

părere de rău

părere de rău sau (înv. ) părere rea (sau părere rău), mîhnire, regret, remuşcare, căinţă: mare părere derău au avut după dînsul. NEC.

păs pămîntului păs pămîntului, (înv. ) nemumărat; mult: au pornit oştile păs pămîntului, pe mare şi pe uscat.DIONISIE.

a păstra amintirea

a păstra amintirea (sau (înv. ) suvenirul) (cuiva sau a ceva) sau a păstra în amintire (sau în inimă, în

suflet, în minte) (pe cineva sau ceva), a nu uita (niciodată)(pe cineva sau ceva): păstrează în minte vorbaasta a mea.SAD.

a-şi păstra calmul a-şi păstra calmul (sau cumpătul, sîngele rece), a rămîne calm: ne-am păstrat sîngele rece.STANCU.

Page 301: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a păstra în viaţă

a păstra în viaţă (pe cineva), a cruţa viaţa (cuiva): voiau să păstreze în viaţă vreo cîţivanobiliprinşi.BĂLC.

a păstra proporţiile a păstra proporţiile, a respecta o anumită limită în afirmaţii, a nu exagera.

a păstra tăcere a păstra tăcere(a), a tăcea: iubind în taină, am păstrat tăcere.EM.

a păstra tăcere

a păstra (sau (înv. ) a face) tăcere(a), a nu divulga, a tăinui, a tăcea: iubind în taină am păstrat tăcere,gîndind că astfel o să-ţi placă ţie.EM.

a păşi din urmă

a păşi din urmă (pe cineva), (înv. ) a urma îndeaproape (pe cineva); a urmări (pe cineva): Fliondor îl păşidin urmă.SAD.

a păşi pragul

a(-i) păşi (sau a(-i) trece, a(-i) călca) pragul (cuiva sau a ceva), a intra (sau a ieşi de) la cineva (sau (de)

undeva); (p.ext. ) a vizita, a frecventa (pe cineva sau ceva): i-a poruncit să nu-i mai calce pragul.CAR.a pătrunde cu privirea a pătrunde cu privirea, a cerceta, a scruta.

a-l pătrunde la maţe a-l pătrunde la maţe (pe cineva), a-l surprinde, a-l afecta (pe cineva).

a o păţi

a o păţi (cu cineva), a o încurca, a-şi găsi beleaua (cu cineva); a i se înfunda: fata de împărat află că era s-o paţă.ISP.

a păţi alageaua a păţi alageaua, (înv. ) a fi păcălit: ca să nu paţă vreo alagea.ISP.

a păţi nevoie a păţi (sau a pătimi) nevoie, (înv. ), a suferi, a pătimi: şi deşi pat nevoaie şi scărbă ... le iai tot greul.DOS.

a păţi o ruşine a păţi (vre)o ruşine, a ajunge de batjocură, de ocară: să nu dai ochii cu mine, că-i păţi, zău, o ruşine! AL.păzea! păzea!, dă-te la o parte!, fereşte!

păzeşte-ţi treaba! păzeşte-ţi treaba!, vezi-ţi de treabă!; stai cuminte!: ba, păzeşte-ţi treba, jupîneşică! CR.

a păzi calea cuiva

a păzi (sau a aţine, a ţine) calea (sau cărarea, drumul, poteca) cuiva, 1) a ieşi în calea cuiva: frumosul fuge de mine, urîtul calea mi-o ţine.POP. ; 2) (înv. şi reg. ) a pîndi pe cineva (pentru a-i face un rău): aţine, în plaiuri depărtate, potica arnăuţilor.DELAVR. ; 3) (reg. ) a purta pică cuiva; 4) a împiedica (pe cineva) să

meargă mai departe: baba vrea să treacă ... rozînd copacii ce-i ţineau calea.POP. ; din Hotin şi pîn’lamare vin muscalii de-a călare, de la mare la Hotin mereu calea ne-o aţin.EM.

a păzi ca ochii din cap

a păzi (sau a îngriji) ca (pe) ochii din cap (pe cineva), a păzi (sau a îngriji) cu mare atenţie (pe cineva): o păzeau slujitorii ca ochii din cap.SAD.

a păzi casa cu praştia

a păzi casa cu praştia, a sta puţin pe acasă, a fi greu de găsit acasă: păzeşti casa cu praştia şi una, două laMarică.PANN.

a păzi drumul a păzi drumul (sau drumurile), a umbla haimana.

a-şi păzi gura

a-şi păzi gura (sau (înv. ) limba), a vorbi cu precauţie: ştiu că înveţi carte, dar de ce nu-ţi păzeşti gura?DELAVR.

a-şi păzi gura a-şi păzi gura, a-şi impune discreţie, tăcere: mai bine păziţi-vă gura! CR.a-şi păzi pielea a-şi păzi pielea (sau cojocul), (fam. ) a se teme de bătaie.

a păzi vreme a păzi vreme, (înv. ) a aştepta momentul favorabil: cu ochii tot păzea vreme ... să dea cusabia.PANN.

pe-aceea cale

pe-aceea cale sau pe calea ceea, (reg. ) tot aşa, la fel, asemenea: copiii i se trînteau pe jos de foame,muierea pe-aceea cale.POP.

pe aici ţi-e drumul! pe aici ţi-e drumul!, tuleo, băiete!

pe alături pe alături, împrejur; prin împrejurimi.

Page 302: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

pe-a mea

pe-a mea (a ta, a lui etc.), după dorinţa (sau părerea) mea (a ta, a lui etc.): mă rog, treacă de la mine şi fiepe-a ta!

pe baza ...

pe baza ... sau pe bază de ..., în conformitate cu ..., potrivit ...: l-au condamnat pe baza acestui text delege.SAD .

pe bîjbîite pe bîjbîite, pe pipăite: cotrobăi pe bîjbîite în sertarul scrinului şi atinse ceva rece. REBR.pe blat pe blat, (arg. ) fără a plăti bilet: studenţii călătoresc pe blat.

pe brînci

pe brînci, pe mîini şi pe picioare (ca a- nimalele); de-a buşilea: fugind mai mult pe brînci decît înpicioare.CR.

pe bune pe bune, (fam. ) precis, serios, de-ade-văratelea: s-au certat pe bune.

pe cale

p(r)e cale, (înv. ) (pe) drept, după merit, cum se cuvine: şi începură a-i batere [pe boieri] ...; şi pe cale le-au făcut, că vai de boierul ce se roagă mojicului.NEC.

pe cale administrativă pe cale administrativă, prin intermediul organelor de administraţie.

pe cale bucală pe cale bucală, pe gură, oral.

pe capete

pe capete sau pe un cap, pe întrecute, care mai de care: cînd auziră muiereturile despre una ca asta, seadunară numai într-o clipeală, ca frunza ca şi ca iarba, alergînd pe capete, care de care să ajungă lamare mai curînd.ISP.

pe căprării pe căprării, pe grade şi pe contingente.

pe cărarea bătută nu creşte iarbă pe cărarea bătută nu creşte iarbă, femeia care umblă din bărbat în bărbat nu face copii.

pe ceas, pe ceas pe ceas, pe ceas, (înv. ) din clipă în clipă, mereu: acea înfricoşare pe ceas, pe ceas tot slăbeşte.CONACHI.

pe ceea lume

pe ceea lume sau pe lumea cealaltă, în lumea de după moarte: femeia lui se dusese de tînără pe ceealume.POP.

pe cheltuiala cuiva pe cheltuiala cuiva, cu banii cuiva.

pe cinste pe cinste, (fam. ) foarte bun, foarte frumos: monşer, crede-mă, are o slujbă pe cinste! CAR.

pe ciudă că ...

pe ciudă că ..., (reg. ) de necaz că ..., dînd vina pe ...: de-ai arde, lume, cu foc, nu m-aş clăti dintr-un loc,pe ciudă c-avui noroc, cît ar arde-un păr în foc.POP.

pe cînd ...

pe cînd ..., 1) în vremea cînd ...: luceai atît de vie, pe cînd eram în lume tu singură şi eu.AL. ; 2) în timp ce

...: doar izvoarele suspină, pe cînd codrul negru tace.EM.pe cînd ningea pe mirişte pe cînd ningea pe mirişte sau de cînd a nins în căruţă, demult.

pe cît cu putinţă

pe cît cu putinţă sau (înv. ) pe (sau prin) cît îi e (sau îl iartă) putinţa, în măsura în care (se) poate, atît cît

(se) poate: pe cît îmi va fi putinţa şi eu îţi voi răsplăti.PANN.

pe cît pare

pe cît (se) pare sau (înv. ) de cîte să par, pe cît se înţelege, după cum se vede: nu eşti tu chiar aşa de prostpe cît se pare. SAD.

pe cît se poate

pe (sau (înv. ) pre) cît se poate, atît cît e posibil; în măsura posibilităţilor: el înlesneşte, pre cît se poate,mulţămirile bolnavilor.AL.

pe cît te prinzi? pe cît (sau ce) te prinzi?, pe ce pui rămăşag?: pe cît te prinzi că n-o să reuşească?

pe colo ..., pe dincolo

pe colo ..., pe dincolo, într-o parte ..., într-alta: se iţeşte el pe colo, se iţeşte pe dincolo, dar, pace bună!iezii nu-s nicăiri.CR.

pe cont propriu pe cont propriu, pe propria răspundere.

pe crucea mea! pe crucea mea!, pe cuvîntul meu!, cre-de-mă!

pe cuvîntul meu de onoare

pe cuvîntul meu (al tău etc.) de onoare sau pe onoarea mea, garantez cu onoarea mea că aşa este sau că

aşa voi face: pe onoarea mea că mă jigneşti.SAD.

Page 303: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

pe de-a-ntregul

pe de-a-ntregul sau (înv. ) pe (de)-ntreg, complet, integral, pe tot cuprinsul; fără excepţie; fără ocol, fără

rezerve: numai pe o părere ce-ţi închipueşti pe-ntregul să zici.CONACHI .

pe de lături pe de lături, alături, pe lîngă; (fig. ) pe ocolite.

pe dibuite pe dibuite(lea), pe pipăite: pe dibuite a nimerit tocmai la biserica din sat.POP.pe din afară pe din afară, pe de rost: ştii Tatăl Nostru pe dinafară?

pe dreptate

pe (bună) dreptate, 1) după lege; just; 2) pe drept cuvînt: pe bună dreptate a zis cine a zis că nu iese fumfără foc.FIL .

pe faţă pe faţă, făţiş, la vedere, deschis, verde: lucra pe faţă şi fără vicleşug.ISP.

pe fugă pe (sau în) fugă, repede, grăbit; pe apucate: mîncară pe fugă brînză de un ban şi pîine de doi.VLAH.

pe furiş

pe furiş sau (înv. ) pre a furiş(ul) sau în furiş, pe neobservate, hoţeşte: (fig. ) noaptea vine pefuriş.COŞBUC .

pe garanţia ... pe garanţia ..., pe răspunderea ...

pe ghicite

pe ghicite sau (reg. ) pe gîci, la nimereală, la întîmplare, într-o doară: apoi aşa pe gîci, lesne-i: dacă nu-ialbă, e neagră.POP.

pe glasul al şaptelea pe glasul al şaptelea, cu voce ascuţită.

pe ici ţi-e drumul! pe (a)ici ţi-e drumul!, s-a făcut nevăzut: încalecă ... şi pe ici ţi-e drumul! CR.pe inima nemîncată pe inima nemîncată sau pe inima goală, pe nemîncate, pe stomacul gol.

pe isprăvite pe isprăvite, aproape de sfîrşit; pe terminate.

pe încet

pe (sau (înv. ) pre, prin) încet(ul), (înv. ) puţin cîte puţin, încet, treptat: iar cealaltă pre-ncetul tragemiere.CONACHI.

pe îndelete pe îndelete, încet şi tihnit, tacticos, fără grabă: pe-ndelete începi a mi-o descoase. VLAH.

pe îndesatele pe îndesatele, (pop .) apăsat: ea repeta din cînd în cînd pe îndesatele: mitocanule! mitocanule! POP.pe înnoptate pe înnoptate, pe înserate.

pe înserate pe înserate, în amurg, la lăsarea serii, pe înnoptate: ajung acolo cam pe înserate.CR.

pe întrecute

pe întrecute, 1) care pe care; care mai de care: mai aveau şi răul obicei că furau pe întrecute.POP. ; 2)

peste măsură, mai mult decît se cuvine sau trebuie: mîncare a fost după voie, ba şi pe întrecute.POP.pe înţeles pe înţeles, limpede, explicit, uşor de înţeles: deşi vorbeşti pe înţeles, eu nu te pot pricepe.EM.pe jos pe jos, 1) pe pămînt; 2) cu piciorul: a plecat pe jos.

pe jumătate

pe jumătate, care reprezintă o parte dintr-un întreg împărţit în părţi (aproximativ) egale: era pe jumătategrec şi pe jumătate albanez.CEZAR.P.

pe la cîntatul cocoşilor pe la cîntatul cocoşilor, la miezul nopţii sau în zorii zilei.

pe la cîntători pe la cîntători, pe la cîntatul cocoşilor.

pe la culcate pe la culcate, la vremea somnului.

pe larg pe larg, amănunţit, detaliat: ia să vedem acuma mai pe larg.CAR.pe lături pe lături, într-o parte şi în alta.

pe lîngă ...

pe lîngă ..., 1) prin apropierea ..., prin preajma ...: rîul trece pe lîngă grădina noastră ; 2) în comparaţie cu

..., faţă de ...: elefantul ţi se părea purece pe lîngă acest cocoş.CR. ; 3) afară de ...: pe lîngă aceste douăcase, mai are una la ţară.

pe loc

pe loc, 1) acolo unde se află (cineva sau ceva): să se ducă la părinţi? ... să rămîie pe loc? CR. ; 2) pe

aceeaşi bucată de pămînt: bătuta pe loc ; 3) imediat, într-o clipă, subit: muri pe loc.ISP.

Page 304: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

pe loc repaos! pe loc repaos!, (mil. ) comandă indicînd ieşirea din poziţia de „drepţi“ şi adoptarea unei poziţii mai lejere.

pe lumină pe lumină, în timpul zilei: să pornim pe lumină, frăţîne-meu.POP.pe lună pe lună, 1) pe lumina lunii: a făcut o plimbare pe lună ; 2) lunar: revista apărea o dată pe lună.

pe marginea ...

pe marginea ... (sau marginile ...), în legătură cu ..., în raport cu ...: dumnealui a tras concluzii pemarginea punctelor de vedere exprimate.

pe mărunţite pe mărunţite, (reg. ) cu mişcări scurte şi repezi: şchiopăta sprinten şi pe mărunţite.SL.pe măsură ce ... pe măsură ce ..., cu cît ...

pe merit pe merit, îndreptăţit, justificat.

pe mîine! pe mîine!, (formulă de salut la despărţire) ne revedem mîine!

pe mîlcite pe mîlcite, (reg. ) pe tăcute.

pe mîna dreaptă

pe (sau în, de-a) mîna dreaptă (sau stîngă), în (sau la) dreapta (sau stînga): pe malul Mureşului d-a mînastîngă.BĂLC.

pe mînă pe mînă, (reg. ) pe dibuite.

pe moment pe moment, în clipa aceea: pe moment, nu am înţeles ce voia să spună.

pe mormăite

pe mormăite, fără (nici o) plăcere; mormăind (a protest): înghiţea această umilinţă, dar pemormăite.GHICA.

pe motiv că ...

pe motiv că ..., sub pretextul că ...: nu-l mai trimisese la şcoală, pe motiv că învăţătura prea multă stricămintea copilului.

pe muchie

pe muchie (de cuţit), în echilibru instabil; suspendat, în aer; într-o situaţie nesigură, precară, riscantă:

vorba despre jurămînt a rămas, aşa, pe muchie, neclară.CAMIL.P.pe muţite pe muţite, (reg. ) pe tăcute, pe înfundate.

pe nebăgate de seamă pe nebăgate de (sau în) seamă, fără a (se) observa; pe nesimţite.

pe nebăute

pe nebăute (şi pe nemîncate), înainte de a fi băut (şi mîncat) ceva; fără să fi băut (şi mîncat) ceva: au mîncat amîndoi ... pe nebăute.CAR.

pe nedrept

pe nedrept sau (înv. ) cu nedrept sau (pop. ) pe (sau cu) nedreptul, contrar dreptăţii; în mod samavolnic;

fără temei: el se jura că pe nedrept îl bănuieşte.CAR.pe neîntrebate pe neîntrebate, 1) fără multă vorbă, fără nici o introducere; 2) fără a fi întrebat, din proprie iniţiativă.

pe nemincinos

pe nemincinos, (înv. şi pop. ) fără exagerare, într-adevăr: om înalt şi gros, cu ceafă de trei palme, penemincinos.ISP.

pe nemîncate pe nemîncate (sau nemîncat), pe stomacul gol: tu, maică, m-ai blăstămat vinerea pe nemîncat.POP.pe nemuncite pe nemuncite, fără muncă: tineri osteniţi pe nemuncite.VLAH.

pe nepusă masă

pe (sau cu) nepusă masă sau cu nepus(a) în masă, (pop. şi fam. ) repede; pe neaşteptate; brusc,

surprinzător: nevoia le scotea cu nepusa-n masă din casă.POP.

pe neştiute

pe neştiute sau (înv. şi reg. ) pe neştiut sau pe neştiuta, 1) fără a-şi da seama; în necunoştinţă de cauză: l-au mus [t]rat pre neştiute.DOS. ; 2) tiptil, pe furiş; tainic: a privit o dată pe neştiute la scară, a şi văzut peIleana.SL. ; 3) pe neaşteptate: cînd cad fetele pe neştiute în ziua de Bobotează sămn este că se vormărita.POP.

pe netrudite

pe netrudite, (rar ) fără efort, fără osteneală: acolo ei sosiră, pe netrudite calea-şi isprăviră numa-ntr-ozi.MURNU.

pe nimerite pe nimerite, la nimereală, la noroc: mergea treaba mai pe brodite, mai pe nemerite. DELAVR.pe nimic pe nimic, (aproape) gratuit, degeaba: să găzduiască pe nimic pe studenţii săraci. MACED.

Page 305: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

pe ninsoare pe ninsoare, în timp ce ninge: ies pe lună ... plugurile cu plăvani, ca să are, pe ninsoare.ARGHEZI.pe noptate pe noptate, (înv. şi reg. ) la căderea nopţii, pe înnoptate.

pentru aceea pentru aceea, de aceea, din care cauză: îi eşti prietenă, pentru aceea ... la d-ta mi-e nădejdea.NEGR. pentru behehe, vei prăpădi şi pe mihoho pentru behehe, vei prăpădi şi pe mihoho, alergînd după una, pierzi alta.

pentru ce

pentru ce, 1) v. de ce?; 2) (înv. ) din cauză că ..., pentru că ..., deoarece: pentru ce mă arăt eu cu cuventebune cătră tine, pentr-acea te măreşti atîta.VARLAAM.

pentru ceea ce

pentru ceea ce, (înv. ) pentru că: pentru ceaea ce ne-am scăpat de peminteşti, nu ne lăsa de ceale cereştisă ne scăpăm.DOS.

pentru hatîrul cuiva

pentru (sau de, în) hatîrul cuiva, pe placul, de dragul cuiva: în hatîrul dumneavoastră, încă m-arunc pefereastră.PANN .

pentru mai tîrziu pentru mai tîrziu, pentru viitor: pune banii ăştia deoparte, să fie acolo, pentru mai tîrziu! CEZAR.P.

pentru moment

pentru (un) moment, provizoriu, deocamdată: cauzele ce trebuie să îndemne pe vînătorul înţelept acurma, pentru un moment, isprăvile saler.OD .

pentru motivul că ... pentru motivul că ..., pentru că ..., deoarece ...

pentru nimic în lume pentru nimic în lume sau nici pentru toată lumea, cu nici un preţ.

pentru numele lui Dumnezeu !

pentru numele lui Dumnezeu (sau al cerului)!, 1) de unde şi pînă unde?; 2) te rog!, te implor!: pentru numele lui Dumnezeu, nu-ţi mai face sînge rău.CĂL.

pentru o secundă

(numai) pentru o secundă, (numai)pentru o clipă, pentru un moment: dă-mi, te rog, cartea pentru osecundă!

pentru totdeauna pentru totdeauna, definitiv, pentru vecie: te-am pierdut pentru totdeauna.BLAGA .

pentru un blid de linte pentru un blid de linte, (pop .) pentru o răsplată neînsemnată, pentru te miri ce şi mai nimic.

pentru vecie

pentru (sau pe) vecie, pentru totdeauna, în mod definitiv: astfel durerea de cap îi dispăru pentruvecie.POP .

pe nume

pe nume, 1) spunîndu-i numele: să te strige ... pe nume.CR. ; 2) direct, răspicat; 3) (înv. ; despre acţiuni,

titluri de valoare etc.) cu valoare nominală.

pe o coastă

pe o coastă, pe o latură, pe o parte, pe o rînă: impresiile se limpezeau, ca vinul în sticla culcată pe ocoastă.TEODOREANU .

pe ocolite pe (căi) ocolite, prin mijloace indirecte, ilegale; prin subterfugii.

pe odihnite pe odihnite, pe îndelete, fără grabă: pe odihnite, putem vedea tot în două zile.CAR.pe olaltă pe (sau peste) olaltă, unul peste altul: dormeau prăvăliţi toţi peste olaltă.BUDAI-DELEANU .

pe opinteală pe opinteală, din răsputeri.

pe oră pe oră, cît durează un ceas; într-o oră, la fiecare ceas: trenul mergea cu o sută de kilometri pe oră .

pe osteneală pe osteneală, (înv. ) fiind ostenit: bînd odată apă pe osteneală, au căpătat ofrică.DRĂGHICI.

pe parcurs

pe parcurs, în timpul unei călătorii, al unui drum, (p.ext. ) cu timpul; între timp: pe parcurs, au intrat învorbă .

pe parcursul ...

pe parcursul ..., în decursul ...: citesc primele 100 de pagini ale romanului şi pe parcursul lor nu seîntîmplă nimic.

pe părere

pe părere, (înv. ) din presupuneri; din auzite: în izvoarele răposatului Miron Logofătul aflu, zicînd pepărere, să fie în Cogîlnic pe Bugeac această cetate.N.COSTIN.

Page 306: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

pe picior

pe picior, 1) (despre pantaloni) croiţi pe potriva piciorului: şi-a comandat pantaloni pe picior, ca să-ipoate la cizme ; 2) imediat, neîntîrziat: apa o beu pe picior, ca o pasere în zbor.POP. ; 3) (înv. ) neoficial;

ocazional; ambulant: trăiau din afaceri făcute pe picior. STANCU.

pe picior greşit

pe picior greşit, (în unele jocuri sportive) nepregătit pentru a para acţiunea adversarului sau a răspunde

unei provocări.

pe pipăite

pe pipăite, 1) atingînd cu mîna (obiectul respectiv); 2) mergînd, procedînd cu nesiguranţă; bîjbîind,

dibuind: găseşte uşa sălii pe pipăite şi coboară în curte.CAR .

pe plac

pe (sau după) plac (sau placul cuiva), după voia, după gustul cuiva: fetele se măritau după placulpărinţilor.AL.

pe plan ...

pe plan ... sau pe planul ..., în domeniul ..., în cadrul ..., din punct de vedere ...: sistemul său de gîndire evulnerabil pe planul ideilor.PREDA ; dezacorduri pe plan politic .

pe planul al nouălea pe planul al nouălea, de importanţă minoră.

pe ploaie pe ploaie, 1) în timp ce plouă: au plecat pe ploaie ; 2) în ploaie, în bătaia ploii.

pe pofta inimii

pe (sau după) pofta inimii, pe gustul, pe placul cuiva: la mulţi ani, cu toate cele dorite după poftainimii.CAR .

pe potrivă

pe (sau de o, într-o) potrivă, 1) la fel sau asemănător (cu cineva sau cu ceva); 2) adecvat, potrivit: se putea oare ca acest doctor poet să nu-şi aleagă o soţie pe potrivă? GALA .

pe poziţii opuse pe poziţii opuse, de păreri contrare.

pe puncte

pe puncte, 1) (cumpărat, procurat) pe cartelă: stofă pe puncte ; 2) (fam. ) lipsit de pregătirea

corespunzătoare postului ocupă sau titlului pe care îl deţine: inginer pe puncte .

pe răpunere pe răpunere, (înv. şi pop .) pe întrecute: începea cheful cu temei, pe răpunere.M.CAR .

pe răspunderea mea

pe răspunderea mea (a ta, a lui etc.), pe garanţia mea (a ta, a lui etc.): nu-i rămînea decît să facă perăspunderea ei ceea ce făcea.SL.

perete în perete perete în perete, avînd unul dintre pereţi comun sau lipit de cel al încăperii vecine.

pereţii au urechi pereţii au urechi (sau ochi), orice secret se află repede.

pe rînd

pe (sau (înv. ) pre) rînd, 1) unul după altul, succesiv: şi eu o să mor ... şi tu o să mori, şi Gheorghe şi toţi... pe rînd, pe rînd, ca la moară.CAR. ; 2) alternativ: [ei] pe rînd şi-astupă gura, cînd cu gura seadapă.EM .

pe rîs pe rîs, (reg. ) pe gratis, pe degeaba, de pomană: că doar nu i-o tăia lemnele pe rîs. POP.pe românie pe românie, (înv. şi reg. ) în limba română, româneşte: de pe grecie pe românie tîlcuită.EM.pe rouă pe rouă (nescuturată), dis de dimineaţă.

a se perpeli de rîs a se perpeli de rîs, (reg. ) a se tăvăli, a se prăpădi de rîs: muşterii lui Vancea se perpelesc de rîs.GALA .

pe rudă pe sămînţă

pe rudă (şi) pe sămînţă sau de pe rudă, de pe sămînţă, (pop .) 1) pe toţi, fără excepţie; pînă la unul; fără

cruţare: [zburătoarele] ţi le păpa pe rudă, pe sămînţă.CR .; 2) peste tot: l-a tot căutat pe rudă, pe sămînţă.

pe rupte

pe rupte sau pe ruptelea, din răsputeri; pe brînci: munceam pe ruptelea; n-aveam timp să nesclifosim.STANCU .

pe saltea

(de) pe saltea, 1) fără a se obosi, fără a face ceva: n-am aşteptat zilele să treacă, pe saltea.ARGHEZI ; 2)

fără să-l coste ceva.

pe sămuire pe sămuire, (înv. ) după cît se pare: are arap groaznic şi pe sămuire seva întîmpla cevaşi. DIONISIE.

Page 307: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

pe săptămînă

pe săptămînă, în fiecare săptămînă, săptămînal; în interval de o săptămînă: această frumoasăreprezentaţiune se dă ... de patru ori pe săptămînă.GHICA.

pe sărite

pe sărite (sau (pop .) săritele), din loc înloc, ici şi colo: transcriu aici, pe sărite, cîteva strofe dinea.MACED.

pe săturate

pe săturate(lea) sau (înv. şi reg. ) pînă la (sau din) sătul sau în săturare sau (reg. ) în sătul, pînă la

saţietate; (p.ext. ) foarte mult, din belşug, din plin: de mult a simţit nevoia ... să doarmă pe săturate.VINEA .

a pescui în apă tulbure a pescui în apă tulbure, a profita de o situaţie confuză, pentru a trage foloase personale.

pe scurt

pe (sau în, (înv. ) întru) scurt sau (înv. ) în (sau pe) scurtă vorbă (sau voroavă) sau în scurte cuvinte, 1)

în puţine cuvinte, concis, succint, sumar: letopiseţul nostru aşa scrie de pe scurt, că nice de vieaţadomnilor care au fost toată cîrma nu aleage.URECHE ; 2) în rezumat, în concluzie, într-un cuvînt, în scurt:

într-atîta trăia aceşti bine, încît de poveste era la orcine.PANN .

pe seamă

pe (sau în) seamă (sau seama cuiva), 1) în sarcină (sau în sarcina cuiva), în obligaţie (sau în obligaţia

cuiva), în socoteală (sau pe socoteala cuiva), în cont (sau în contul cuiva), cu privire la ..., referitor la ...,

despre ...: numai negustorul ... trăieşte din săul său şi pe sama lui.CR. ; s-au scris multe pe seama poetului ; 2) în posesie (sau în posesia cuiva), în stăpînire (sau în stăpînirea cuiva); la dispoziţie (sau la dispoziţia

cuiva); în grijă (sau în grija cuiva), în pază(sau în paza cuiva): lasă grija sfinţilor în sama părinţilor.EM .;

3) în favoarea, în interesul, în folosul (cuiva): a poruncit să-i dea o locuinţă în palat pe seama lui.CAR. ; bade, trup de trandafir, lasă-mă să rup un fir! - rupe, mîndră, cîte-i vrea, dar să fii pe seama mea.POP.

pe seară

pe (sau către, spre, înspre, (pop .) sub, (înv. şi pop .) de către, înde, lîngă, (înv. ) pîn-înde) seară, la

lăsatul serii, pe înserate, în amurg: se porni şi, înspre sară, ajunse la castelul Genarului.EM.

pe secare

pe secare, în cantitate mare, foarte mult, pînă la ultima picătură: vinu-i bun, ocaua mare, beau voinicii pesecare.AL.

pe sfert

pe (un) sfert, (cam) cît a patra parte din-tr-un întreg, dintr-o unitate (de măsură), dintr-o cantitate; (p.ext.în cantitate (foarte) mică; în (foarte) mică măsură: m-aş mulţumi eu să am măcar pe sfert din cît spunelumea.VLAH.

pe sfert de sfert

pe sfert de sfert, într-o cantitate extrem de mică: acelaşi trup perfect ale cărui linii, mlădioase, moi şipătimaşe, se împletesc cu atîta noroc şi cumpănire, încît marmura nu le poate fura decît pe sfert de sfertdin adevărata lor căldură! DELAVR .

pe sfîrşite pe sfîrşite, pe punctul de a se isprăvi; pe terminate: toamna era pe sfîrşite.VLAH .

pe sigur

pe (sau la) sigur, (înv. şi reg. ) cu exactitate: sucea şi desucea ... cîtă vreme bădiţa Irimia lucra pesigur.AGÂRB .

pe silabisite pe silabisite, silabisind: de la Nea Nicuţă apucasem să citesc pe silabisite.DELAVR .

peste cap peste cap, cu capul în jos şi cu picioarele în sus; (fig. ) pe dos: treaba merge peste cap. POP.peste cîmp peste cîmp, de-a-dreptul.

peste fire

peste fire, (înv. şi pop .) 1) supranatural; nemăsurat; extraordinar: Sfîntu Petru, auzindu-i obrăznicia pestefire, îl apucă de urechi. POP .; 2) foarte mult, foarte tare: te iubesc peste fire.PANN.

peste hotar peste (sau dincolo de) hotar(e), în afara ţării, în ţări străine: badea mi-i peste hotar. POP. peste mări negre peste mări negre, (pop .) foarte departe: că cu mîna voi lua, peste mări negre voi arunca.POP.

peste mări şi ţări

peste (nouă sau şapte) mări şi (nouă sau şapte) ţări, foarte departe: am călcat venind la tine peste nouăţări şi mări.AL.

Page 308: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

peste măsură

peste (sau (înv. ) cu asupra de) măsură, foarte, prea, din cale-afară; exagerat, excesiv: soarta mi le-a datpe toate cu asupra de măsură.EM .

peste mînă peste mînă, anevoios, incomod: le vine cam peste mînă tîrgul.CR.

peste noapte

peste (sau pe) noapte sau asupra nopţii, 1) în timpul nopţii, noaptea: le dă răspuns ca să rămîie pestenoapte acolo.CR .; 2) foarte repede, într-o clipă: unde-ai mai pomenit ca asemenea lucruri să se facă aşa,peste noapte?

peste noptiţă peste noptiţă,(reg. ) în timpul nopţii, noaptea: mă sculai peste noptiţă.POP .

peste orînduială

peste orînduială, (înv. ) în afara regulilor, a măsurilor obişnuite: orice piste orînduială greşeală aduce fărăîndoială.POP.

peste poate

peste poate, (pop .) 1) cu neputinţă; imposibil: n-avea lupul viaţă şi a-i da viaţă era ceva peste poatepentru drac.POP .; 2) foarte mult, din cale-afară, cumplit: sufăr peste poate.CAR .

peste pravilă peste pravilă, (înv. ) nedrept, contrar legii, ilegal: munca ce-au făcut ... au fost peste pravilă.COSTIN .

peste puterea cuiva

peste puterea (sau putinţa, puterile) cuiva, depăşind posibilităţile cuiva, (aproape) imposibil: fata, cîndvăzu un lucru care este peste puterea omului, strigă tare.POP .

peste putinţă

peste putinţă sau peste puteri, 1) imposibil, irealizabil: să vă spun mirarea mea la această descoperire epeste putinţă.AL. ; 2) foarte mult, foarte tare: cel ce piste putinţă goneşte, nebun întreg să socoteşte.POP .

peste puţin

peste (sau (înv. ) în) puţin, în curînd, în scurt timp, într-un viitor (foarte) apropiat: are de gînd să seîntoarcă ... peste puţin.ISP.

peste saţ peste saţ, foarte mult; exagerat, peste măsură de mult.

peste seamă

peste seamă, exagerat, excesiv, extraordinar, peste măsură: eu nu-s haită, nici vădană, şi-s frumoasă pestesamă.POP .

peste tot locul

peste (sau în, pe în) tot locul sau peste tot, pretutindeni: nu-i norocul pe tot locul, că el creşte lîngă vale şi s-alege cine-l are. POP .

peste vară peste (sau pe) vară, în timpul verii; pe toată durata verii.

peste zi peste zi, în timpul zilei: peste zi, soarele a dogorit cîmpurile.POP.pe sub mînă pe sub mînă (sau mînecă), pe ascuns; clandestin.

pe şantier pe (sau în) şantier, în lucru, în curs de elaborare.

pe şart pe şart, pe rînd, în ordine; metodic: i-a spus lui tată-so cum a umblat, ce-a văzut, toate pe şart.VLAH.

pe şezute pe şezute, în fund, în cur: cade de bucurie pe şezute la marginea trotuarului şi-ncepe să plîngă.CAR.

pe şleau

pe şleau, (fam. ) de-a dreptul, fără înconjur: a stat mult pe gînduri pînă să le spună prietenilor pe şleauceea ce gîndea.PREDA .

pe şoptite

pe şoptite sau pe şoptitele sau (reg. ) pe şopîcăite, pe şopăite, pe şopoitele, în şoaptă: îţi tot vorbeşte,numai pe şoptite, parc-ar vorbi de lucruri tăinuite.ARGHEZI .

pe ştiute pe ştiute, în cunoştinţă de cauză.

pe şuierate pe şuierate, fluierînd: merge unul ... cu ochi-n cer, pe şuierate, ţiindu-şi mînile la spate.EM.

pe talia ...

pe talia ..., adecvat pentru ..., pe măsura ...: ariile de la partea muzicală a miss Luciei nu să potrivesctocmai bine pe taliad [amice]lei Gianfredi.FIL .

pe talie

pe talie, (despre îmbrăcăminte) strîmtat în dreptul mijlocului: bluza, croită strîns pe talie, îmi ţine încăpuţin de cald.CAMIL.P .

Page 309: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

pe tăcute

pe tăcute sau pe tăcutele, 1) în tăcere: înfulecă pe tăcute.PREDA ; 2) în taină: planul, urzit pe tăcute înpalatul domnesc, se dete pe faţă.OD.

pe tăgadă pe (sau cu) tăgadă, pe ascuns, într-ascuns: eu nu vreau nimic pe tăgadă.POP.

pe tema ...

pe tema ..., în jurul problemei ..., despre problema ...: pe tema asta, imaginaţia ta ... brodează lucrurifantastice.VINEA .

pe temei că ...

pe temei că ..., pe motiv că ..., din cauză că ...: ieri aruncă în temniţă pe Laurentius, pe temei că urzea cuArbore năvălirea lui Petru.DELAVR .

pe temeiul ... pe (sau în) temeiul ..., bazat pe ...; în conformitate cu ...: în temeiul slugii, dai de fundul pungii.POP.

pe teren pe teren, acolo unde se întîmplă ceva; la faţa locului: la nevoie, se ducea în persoană pe teren.VINEA.

a-i petici cojocul a-i petici cojocul (cuiva), (fam. ) a bate foarte tare (pe cineva): eram să-ţi petecesc cojocul! COŞBUC.

pe ticneală

pe ticneală, (înv. şi pop. ) în tihnă, netulburat, în pace, în voie: şi sărută pe ticneală, că nu-i stau boii-ntînjală! POP.

pe tihnă pe tihnă, (reg. ) comod, în linişte, pe îndelete.

pe tihnite pe tihnite, (înv. ) în linişte, în pace; pe îndelete.

pe timpuri

pe timpuri, mai demult, odinioară, cîndva, în trecut, pe vremuri: cred mulţi ... că palidele umbre ar fi trăitpe timpuri.PILLAT .

pe tîrşîite

pe tîrşîite sau de-a tîrşîitele, astfel încît să se frece de ceva: [copilul] ia calîpul ... şi dă de-a tîrşîitele ca sălovească puiul.ISP.

pe toamnă pe (sau în) toamnă, în timpul toamnei: se gîndea că o să-şi facă în toamnă o căsuţă a lui.CAMIL.P.pe toată clipita pe toată clipita, (reg. ) în orice moment, mereu: pre toată clipita se culcă.POP .

pe toate cărările

pe toate cărările (sau drumurile, potecile), peste tot, pretutindeni, la tot pasul: dac-ar sta cineva să-şifacă samă de toate cele ..., apoi atunci ar trebui să vezi tot oameni morţi pe toate cărările.CR.

pe toate meridianele pe toate meridianele (lumii), pe întreg globul; pretutindeni.

pe tot minutul pe tot minutul, (înv. ) de la o clipă la alta; necontenit: sufletul se schimbă pe tot minutul.CONACHI.a petrece ceva din mînă în mînă a petrece ceva din mînă în mînă, (înv. şi reg. ) a trece ceva, pe rînd, de la unul la altul.

a petrece cu ochii

a petrece cu ochii (sau cu privirea, cu vederea) (pe cineva sau ceva), a urmări cu privirea (pe cineva sau

ceva); a observa: dar stau acolo şi-o petrec cu ochii cît e zarea.COŞBUC.a se petrece din lumea noastră a se petrece din lumea noastră (sau din această lume), a deceda, a muri.

a petrece noaptea a(-şi) petrece noaptea (undeva), a rămîne peste noapte (undeva).

a-şi petrece ochii a-şi petrece ochii, a-şi plimba privirea: îşi petrecea ochii la toţi, pe rînd.CEZAR.P.

a petrece prin minte

a(-şi) petrece (ceva) prin (sau în) minte (sau în amintire), a-şi aminti, a-şi aduce aminte: petrec în minteviaţa-mi lipsită de noroc.EM.

petrecere frumoasă! petrecere frumoasă!, distracţie plăcută!

pe trei sferturi

pe trei sferturi, (cam) cît trei părţi din cele patru părţi egale dintr-un întreg, dintr-o unitate (de măsură),

dintr-o cantitate; (p.ext. ) în cantitate (foarte) mare; în (foarte) maremăsură; aproape în întregime: de osalcie scorburoasă, scorojită pe trei sferturi, uscată, un moşneag îşi razimă spinarea încovoiată.BOGZA .

Page 310: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

pe turcie

pe turcie, (înv .) 1) în limba turcă, turceşte: i-au trimis împăratul Alexandru decret (ferman, peturcie).DIONISIE ; 2) arbitrar, despo-tic, turceşte: nu mai rînduia la veliţi boieri ... să cerceteze pricinajeluitorilor, ci măria să hotărea judecata pe turcie.DIONISIE .

pe unde scot cămaşa?

pe unde scot (scoţi etc.) cămaşa?, cum ies (ieşi etc.) din încurcătură?: un sărăcan ca mine pe unde o săscoată cămaşa?STANCU.

pe unde şi-a spart dracul opincile pe unde şi-a spart dracul opincile, undeva, departe.

pe unele locuri pe unele locuri, ici şi colo, pe alocuri.

pe urmă

(mai) pe urmă, după aceea; ulterior: ea, dintru început, nu voi să li spună nemică, iară mai pe urmă ... lirăspunse că trebuie să se despărţească de dînşii.POP.

pe văzute

pe văzute, 1) în faţa tuturor, de faţă cu toţi: asudă mereu şi se emoţionează pe văzute. CAR .; 2) cu condiţia

de a avea (ceva) în faţa propriilor săi ochi: cumpăr numai pe văzute .

pe veşnicie

pe veşnicie, pentru totdeauna, de-a pururi: aşa pe vecinicie va sta întipărită în sufletelenoastre icoana multslăvită a celei ce în lume au fost îngerul meu.AL.

pe viaţă şi pe moarte

pe viaţă şi (sau ori) pe moarte, 1) decisiv, hotărîtor: luptă pe viaţă şi pe moarte ; 2) pentru totdeauna: se îndrăgi cu Stoicea pe viaţă şi pe moarte.GALA .

pe zi ce trece

pe zi ce trece (sau merge) sau de ce merge, pe măsura trecerii timpului: ea din ce în ce mai dragă ţi-arcădea pe zi ce trece.EM .

piatră de ascuţit piatră de ascuţit, cute.

piatră de încercare

piatră de încercare, 1) rocă silicioasă foarte dură, care se folosea la verificarea purităţii aurului şi a

argintului; 2) (fig. ) mijloc de încercare a capacităţii, a sentimentelor, a valorii cuiva; dovadă, indiciu,

mărturie, probă, test.

piatră de poticnire

piatră de poticnire (sau de poticnitură) sau piatra poticnirei, (înv. ) dificultate, greutate, necaz, bucluc:

aici e piatra de poticnire. HASD .

piatră de temelie

piatră de temelie (sau fundamentală), 1) piatră care intră în construcţia fundamentului unei clădiri; 2)

(fig. ) principiu de bază; fundament.

piatră unghiulară

piatră unghiulară, 1) piatră aşezată la colţurile fundaţiei unei clădiri; 2) (fig. ) element de bază,

fundamental.

a-i pica bine

a-i pica bine (ceva cuiva), a-i prii (ceva cuiva): i-a picat numai bine moartea unchiului, căci era singurulmoştenitor.CAMIL.P.

a-i pica carte cuiva

a-i pica carte (sau hîrtie) cuiva, (reg. ) a primi o scrisoare, o adresă: crăişoru-i supărat, că grea carte i-apicat.POP.

a pica de fazan a pica de fazan, (fam. ) a fi păcălit (din naivitate).

a pica de somn

a pica (sau a cădea) de somn (sau de oboseală, de beat), a fi foarte obosit (sau beat): era obosit şi pica desomn.CĂL .

a pica din cer

a pica (sau a veni) din cer, 1) a veni, a se petrece brusc, pe neaşteptate; 2) a veni de-a gata: bunăstarea nupică din cer .

a-i pica drag a-i pica drag (cineva cuiva), a se îndrăgosti de cineva: mi-a picat bădiţa drag.POP.

a-i pica greu la stomac

a-i pica (sau a-i cădea) greu (sau rău) la stomac (ceva cuiva), (înv. şi fam. ) 1) a avea o indigestie; 2) a-i

fi greu (cuiva ceva), a nu-i conveni (cuiva ceva): nu vinde ce nu e-al tău că pe urmă-ţi pică greu.POP.

a-i pica în mînă

a-i pica în (sau sub) mînă (ceva cuiva), (înv. şi fam. ) a intra (accidental) în posesia a ceva: în mînă-i cepică, sparge tot şi strică.PANN.

a-i pica mucul după cineva a-i pica (cuiva) mucul (sau mucii) după cineva, (fam. ) a fi îndrăgostit de cineva.

Page 311: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-i pica mucul undeva

a-i pica (sau a-i cădea) (cuiva) mucul (sau mucii) undeva (sau la cineva), (fam .) a vizita prea des (pe

cineva) sau a sta prea mult (în vizită la cineva).

a-i pica ochii în gură a-i pica (sau a-i cădea) ochii în gură (cuiva), (fam. ) a fi foarte obosit, a adormi din picioare.

a pica pe cugete a pica pe cugete, (reg. ) a cădea pe gînduri.

a-i pica plocon a-i pica plocon (cuiva), a se pomeni cu cineva sau cu ceva (antipatic, nesuferit).

a pica prost

a pica prost, 1) (despre oameni) a sosi într-un moment nepotrivit; a fi inoportun; 2) (despre evenimente) a

se întîmpla într-un moment nepotrivit.

a-i pica steaua

a-i pica steaua (cuiva), (înv. şi pop .)1) a-i merge rău (cuiva); 2) a muri: n-a putut ca să-l mai scoale,steaua dacă i-a picat.PANN.

pică, de coaptă!

pică, de coaptă!, (fig. ) e de necrezut, eculmea!: toate-au fost cum au fost, ... dar asta pică, de coaptă! bat-o Dumnezeu de babă, s-obată! uit’te cum îngrijeşte ea de mine! CR.

picătură cu picătură

picătură cu picătură, 1) puţin cîte puţin, încetul cu încetul: picătură cu picătură se face lac.POP. ; 2) pînă

la golire, la epuizare, la istovire.

pic cu pic pic cu pic, picătură cu picătură, puţin cîte puţin, încetul cu încetul.

a picni la coada işlicului

a picni la coada işlicului (pe cineva), (înv. şi pop .) a supăra, a jigni (pe cineva); a lovi în punctul sensibil

(pe cineva): mă picneşte, vorba de pe vremuri, la coada işlicului.CAR.piei drace! piei drace!, 1) fir-ar să fie!; 2) lipseşti din ochii mei!

piele răpănoasă piele răpănoasă, copil murdar şi obraznic: piele rea şi răpănoasă ori o bate ori o lasă.POP .

piept în piept

piept în piept, faţă în faţă, nas în nas: dacă din întîmplare da piept în piept cu vreunul, ... acela îşi cereaiertăciune.CAR.

piept la piept piept la piept, corp la corp: s-ar zice că e-n luptă cu cerul, piept la piept.ARGHEZI.a-şi pierde busola a-şi pierde busola, a se zăpăci, a fi dezorientat.

a-şi pierde calea a-şi pierde calea (sau făgaşul), 1) a se rătăci; 2) a fi dezorientat, a-şi pierde busola.

a pierde calea căminului

a pierde (sau a prăpădi) calea căminului, a nu se mai întoarce acasă: teamă mi-e să nu-ţi prăpădeşticalea căminului.POP .

a pierde calendarul a pierde calendarul (sau şirul zilelor), a nu mai şti data exactă.

a-şi pierde capul

a-şi pierde capul, 1) (înv. ) a fi condamnat la moarte (prin tăierea capului); 2) (fig. ) a se emoţiona, a se

zăpăci, a-şi pierde cumpătul.

a-şi pierde cîmpul a-şi pierde cîmpul, a se rătăci.

a se pierde cu firea

a se pierde cu firea sau a-şi pierde firea, a-şi pierde cumpătul, stăpînirea de sine, curajul; a se descuraja:

paşa-şi pierduse şi capul şi firea.COŞBUC.a-şi pierde culoarea a-şi pierde culoarea (din obraji), a fifoarte palid.

a pierde cumpătul

a(-şi) pierde (sau a(-şi) prăpădi) cumpătul, a-şi pierde capul, calmul, sîngele rece, a nu se mai putea

stăpîni, a se enerva: omul însă nu se înspăimîntă şi, fără să-şi piardă cumpătul, ... se încăieră laluptă.POP.

a-şi pierde cunoştinţa

a-şi pierde cunoştinţa (sau simţirea), a nu mai şti de sine, a leşina: luă în braţe pe Sofi, care-şi pierdusesimţirea.DELAVR.

a pierde din mînă

a pierde din mînă (pe cineva sau ceva), a scăpa din mînă (pe cineva sau ceva): un ginere astfel nu pierdeţidin mînă.PANN .

a pierde din ochi

a pierde din ochi (pe cineva sau ceva), a nu mai vedea (din cauza distanţei) (pe cineva sau ceva): cînd i-apierdut din ochi, voi să se ridice.COŞBUC .

Page 312: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a pierde din vedere

a pierde (sau a scăpa) din vedere (ceva sau pe cineva), 1) a ignora, a neglija, a omite, a uita (de ceva sau

de cineva): bărbaţii noştri de stat pierd din vedere că aceasta împiedică propăşirea ţării din toate punctelede vedere.CAR .; 2) a da uitării (pe cineva sau ceva), a nu mai şti nimic (de cineva sau de ceva): după aceaîntîlnire întîmplătoare, l-a pierdut vreo cîţiva ani din vedere .

a-şi pierde iluziile a-şi pierde iluziile, a rămîne dezamăgit, decepţionat.

a-şi pierde maul a-şi pierde (sau a i se lua cuiva) maul, (reg. ) a-şi pierde cumpătul, curajul; a rămîne perplex.

a-şi pierde mintea

a-şi pierde mintea (sau minţile), 1) a înnebuni: turbaţi de nemicnicia lor electorală, tinerii de la Epoca şi-au pierdut minţile pînă la a făuri în redacţia lor o pretinsă scrisoare a d-lui I. Lecca.CAR. ; 2) a se

îndrăgosti lulea, nebuneşte: fiul Ciumei, din capătul lumii, o văzu odată şi era p-aci să-şi piardă minţilepentru ea.POP.

a-şi pierde papucii a-şi pierde papucii, a muri.

a-şi pierde pascalia a-şi pierde pascalia (sau pascaliile), a face erori de calcul; a pierde socoteala.

a-şi pierde pîinea a-şi pierde pîinea, a fi concediat.

a-şi pierde răbdarea a-şi pierde răbdarea, a nu mai avea răbdare, a fi nerăbdător.

a-şi pierde rostul

a-şi pierde rostul (sau rosturile), a se zăpăci, a-şi pierde cumpătul: dacă videa şi videa, Jian rostul nu-şipierdea.POP .

a pierde sînge a pierde sînge, a avea hemoragie: pierdeam sînge din umărul stîng străpuns.SAD .

a-şi pierde speranţa

a-şi pierde (sau a-şi prăpădi) speranţa (sau nădejdea), a nu mai spera; a fi deznădăjduit: unde să-şi cautepăuniţa coadă? îşi prăpădise nădejdea şi venea acasă cu inima frîntă.POP .

a-şi pierde sufletul

a-şi pierde sufletul, 1) (reg. ) a muri: nimeni nu mai voia să-şi piarză sufletul pentru un cap demuiere.ISP .; 2) (bis .) a-şi atrage osînda iadului.

a pierde sufletul cuiva a pierde sufletul cuiva, 1) (înv. ) a omorî pe cineva; 2) (bis .) a osîndi la chinurile iadului pe cineva.

a pierde şirul

a(-şi) pierde şirul (sau firul), a nu mai avea continuitate în exprimare, în gîndire, în scris; a se zăpăci: na, că mi-am pierdut şirul! CAR .

a pierde teren a pierde teren, a pierde din importanţă, din autoritate.

a pierde terenul de sub picioare a pierde terenul de sub picioare, a-şi pierde siguranţa, încrederea.

a pierde traista cu grăunţe a pierde traista cu grăunţe, (pop .) a-şi pierde slujba, sursa veniturilor.

a i pierde urma

a i (se) pierde (sau a face să i se piardă) urma (sau de urmă) (cuiva) sau a-şi pierde urma, a dispărea

sau a fi (sau a face să fie) considerat dispărut; a fi de negăsit; a pieri fără urmă: mă azvîrl peste gard ... şi-mi pierd urma.CR.

a pierde viaţa a(-şi) pierde viaţa, a muri; a fi omorît: el perdea împreună cu punga şi viaţa.NEGR.a pierde viaţa cuiva a pierde viaţa cuiva, (înv. ) a ucide pe cineva.

a pierde vremea

a(-şi) pierde (sau risipi) vremea, a pierde timpul, a nu face nimic util, folositor: inteligenţe tinere îşirisipesc zadarnic vremea în a critica, în loc să şi-o întrebuinţeze în a face mai bine decît au făcut aceia pecare îi critică.CAR.

a pieri

a pieri (sau a dispărea, a se prăpădi, a se şterge, a se duce, a se stinge) de pe faţa pămîntului, a pieri, a

dispărea fără urmă.

a-i pieri din gînd

a-i pieri din gînd (ceva cuiva), a uita: ospăţul care începuse şi vinul ce se vedea ... le făcu să le piară dingînd vorbele.POP .

a pieri după cineva

a pieri după (sau pentru) cineva, (pop .) a fi foarte îndrăgostit de cineva: o cunosc pe cingători, că pieredupă feciori.POP.

Page 313: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-i pieri glasul

a-i pieri glasul (sau graiul, cuvintele de pe buze) (cuiva), 1) a nu mai putea scoate o vorbă (de emoţie, de

uimire): vrînd a spune, graiu-n gură-mi piere.BUDAI-DELEANU ; 2) (fig .) a fi pus în încurcătură; a nu mai

avea argumente; 3) a muri.

a-i pieri piuitul

a-i pieri (sau a-şi pierde) piuitul (sau piuita), (fam. ) a-i pieri cheful de vorbă (cuiva); a-şi pierde curajul:

să-i iai cu răpedea că le piere piuita.VLAH.pieritor de foame pieritor de foame, muritor de foame: rămîne-n uliţă peritor de foame.AGÂRB .

a-i pieri ţîţa a-i pieri ţîţa, (pop .) a nu mai putea alăpta.

a pipăi miezul cuiva a pipăi miezul cuiva, (fig. ) a intui adevărata valoare a cuiva.

a pipăi pulsul a pipăi pulsul, 1) a lua pulsul (cuiva); 2) a pipăi terenul.

a pipăi terenul

a pipăi terenul (sau pulsul), (fig. ) a încerca să-şi dea seama de intenţiile, de planurile (cuiva), de o stare de

spirit existentă; a sonda, a tatona terenul.

a se pişa împotriva vîntului a se pişa împotriva vîntului, (reg. ) a fi împotriva curentului; a-şi provoca sieşi neplăceri destinate altora.

a pitroci limba în gură

a pitroci limba (sau vorbele) în gură, (reg. ) 1) a vorbi încurcat, nedesluşit, nelămurit; 2) a trăncăni, a nu fi

ascultat.

pînă acolo ...

pînă acolo ..., pînă dincolo de limita acceptabilului, suportabilului, tolerabilului: nu cred că va merge chiarpînă acolo .

pînă aici! pînă aici!, (fam. ) destul!, ajunge!

pînă atunci mai va

pînă atunci (sau acolo) mai va, mai e mult pînă atunci (sau pînă acolo): pîn-atunci [pînă la sfîrşitul lumii]

mai va, mai avem de furcă.CAR .

pînă cînd ...

pînă cînd ..., pînă în momentul în care ..., atîta timp cît (nu) ...: ulciorul merge la fîntînă numai pînă cînd ise frînge toarta.POP.

pînă cînd ce pînă cînd ce, (înv. ) pînă cînd: să nu vază moarte, pînă cînd ce va vedea pre H [risto]s. DOS.

pînă-i cerul

pînă-i cerul, cît e cerul şi pămîntul; niciodată: eu mă duc, mîndruţă, duc, unde-nfloare piperiul şi nu vinpînă-i ceriul.POP.

pînă i se umple găvanul pînă i se umple găvanul, (pop .) pînă nu mai poate răbda.

pînă încă nu ...

pînă încă nu ..., pînă să nu ...: instinctul învaţă pe dobitoace a-şi preface locuinţa pînă încă nuninge.CONACHI.

pînă în cît pînă în cît, (înv. ) în ce măsură: să vază pînă în cît sînt leşii de simeţi la războiu.LET.

pînă în măduva oaselor

pînă în măduva oaselor sau pînă în măduvă sau pînă la oase, în tot corpul, pînă în adîncul fiinţei: este corupt moraliceşte şi fiziceşte pînă în măduva oaselor.FIL .; ploaia rece te pătrundea pînă la oase .

pînă în pămînt

pînă în (sau la) pămînt, 1) (înclinîndu-şi capul) foarte adînc, cu respect, cu evlavie: se feri în lături, săsalute pînă la pămînt o doamnă foarte elegantă.CEZAR.P .; 2) (despre îmbrăcăminte) foarte lungă: purta orochie pînă în pămînt .

pînă în pînzele albe

pînă în pînzele albe, pînă la capăt, fără încetare; necruţător: erau urmăriţi cu judecăţile pînă în pînzelealbe.SAD.

pînă într-o para

pînă într-o para sau pînă la (o) para, pînă la ultimul ban: parcă nu i-ar fi împrumutat pînă la paracheagul împrumutat.CAMIL.P.

pînă în ziua de astăzi

pînă în ziua (sau ziulica) de astăzi, pînă în prezent, pînă acum: tot Nechifor Coţcariul i-a rămas bietuluiom numele şi pînă în ziulica de astăzi.CR.

pînă în ziuă pînă în (sau la) ziuă, pînă a se lumina de ziuă, cu noaptea-n cap.

Page 314: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

pînă la ce punct

pînă la ce punct, în ce măsură, pînă unde: nu ştiu pînă la ce punt iepurăria poate degrada pre unom.NEGR.

pînă la curînd pînă la curînd, (înv. ) în grabă, degrabă: pînă la curund aleargă cuvîntul lui.PSALT .

pînă la Dumnezeu te mănîncă sfinţii

pînă (cînd ajungi) la Dumnezeu te mănîncă (sau te omoară, te fură, îţi iau sufletul) sfinţii, (pop. şi

fam. ) pînă să ajungi la cel mai mare, ai de îndurat greutăţi de la slujbaşii mărunţi: pînă la Dumnezeu temănîncă sfinţii, asta-i de cînd lumea.CEZAR.P.

pînă la genunchiul broaştei pînă la genunchiul broaştei, (pop .) foarte puţin.

pînă la glezne pînă la (sau în) glezne, foarte puţin: a învăţat carte pînă la gleznă.PANN.

pînă la nor

pînă la (sau în) nor(i), 1) (care se înalţă) foarte sus; (care este) foarte înalt; 2) (înv. ) pretutindeni: pînră lanuori e adevărul tău.PSALT .

pînă la opor pînă la opor, (reg. ) pînă la refuz.

pînă la piele pînă la piele, în întregime, complet: muiat pînă la piele.EM. pînă la refuz pînă la refuz, arhiplin: sala de joc era plină pînă la refuz.STANCU.

pînă la saţietate

pînă la saţietate, în mod excesiv, dincolo delimitele normale: în jurul ei egoismul şi vanitatea, îndestulatepînă la saţietate, au pus între restul lumii şi ea un vid izolator.CEZAR.P.

pînă la saţ

pînă la saţ(iu) sau (înv. ) de (sau în, întru) saţ(iu), în mare cantitate, de ajuns, din belşug; din plin, cu

prisosinţă: că părăul tău, Dumnedzău, varsă de saţîu gătind tuturor masă.DOS.pînă la ultima picătură de sînge pînă la ultima picătură de sînge, pînă la moarte, pînă la ultima suflare.

pînă la ultimul sfanţ pînă la ultimul sfanţ, (absolut) tot.

pînă la un cap de aţă

pînă la un (sau într-un) cap de aţă, absolut tot, fără a omite un lucru cît de mărunt: şi i-au plătit lucruriletoate acele ..., pînă la un cap de aţă.LET.

pînă la un punct

pînă la un punct, pînă la un moment dat, pînă la o limită (admisibilă), într-o anumită măsură: mă interesează pînă la un punct.SAD .

pînă mor pînă mor, toată viaţa (de acum înainte).

pînă numeri trei pînă numeri (la) trei sau cît numeri pînă la trei, (fam. ) într-o clipă.

pînă o sta vîntul pînă o sta vîntul, (pop .) foarte mult: ar vrea şi el să bea pînă o sta vîntul şi să nu se îmbete.POP.

pînă peste cap pînă peste cap, foarte mult: recolta rea şi alte necazuri îl băgaseră în alte datorii pînă peste cap.POP.

pînă să nu ...

pînă să nu ..., înainte de a ...: începea munca de cu nopticica, pînă să nu înceapă cocoşul cel berc, falasatului întreg, să cînte la cîntători.CAR.

a pîndi vreme

a pîndi vreme (cu prilej), a aştepta momentul favorabil: demult pîndea vreme cu prilej ca să papeiezii.CR .

a pîngări aşternutul cuiva a pîngări aşternutul cuiva, a păcătui în căsnicie: [nevasta] i-a pîngărit aşternutul.SAD .

pîn-la anu, şi ghiorlanu pîn-la anu, şi ghiorlanu, (pop .; despre femei) a rămas însărcinată îndată după căsătorie.

a-i pîrîi fălcile a-i pîrîi fălcile, a căsca cu zgomot.

a-i pîrîi turul a-i pîrîi turul (cuiva), a tremura de frică.

a-l pîrî uitătura

a-l pîrî uitătura (pe cineva), (reg. ) a-l trăda privirea (pe cineva): se fac sfinte de pe icoane, dar degeaba,că-i pîrăşte uitătura.POP .

a o pîrli la fugă a o pîrli la (sau de) fugă, a o lua la fugă: noi atunci am pîrlit-o la fugă.CR .

a se planta în faţa cuiva a se planta în faţa cuiva, (fam. ) a se opri în mod inoportun sau ostentativ în faţa cuiva.

a plămădi curechi a plămădi curechi, (reg. ) a pune varza la acrit.

a plămădi inima cuiva a plămădi inima cuiva, a descînta de boală pe cineva: ciocănesc, bocănesc, inima i-o plămădesc.POP.

Page 315: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a plăti ca popa a plăti ca popa, a plăti în mod sigur, fără doar şi poate: plăteşte ca popa, tocma pe tocma.PANN.a plăti cu aceeaşi monedă a plăti cu aceeaşi monedă (cuiva), a adopta atitudinea cuiva într-o situaţie asemănătoare.

a plăti cu pielea a plăti cu pielea, a suferi o pedeapsă corporală: sărăcuţa lelea, plăteşte cu pielea. PANN .

a plăti datoria cea de obşte

a plăti (sau a da) datoria cea de obşte, a-şi da obştescul sfîrşit, a muri: fiindu şi om bătrîn, au plătit şi eldatoria cea de opştie, de-au murit.NEC.

a plăti oalele sparte a plăti oalele sparte (de altul), a suferi pentru faptele altuia.

a nu plăti o ceapă

a nu plăti (sau a nu face) (nici) o ceapă (degerată) sau a nu plăti (sau a nu face) (nici) două parale (sau

doi bani, un sfanţ, un zlot), a nu avea nici o valoare: mintea lui nu plăteşte nici o ceapă degerată. PANN ;

evghenia nu plăteşte nici un zlot în ochii mei.AL.a plăti poliţa a plăti poliţa (sau o poliţă) (cuiva), (fam. ) a se răzbuna (pe cineva).

a plăti sec a plăti sec, (la jocul de cărţi) a achita potul fără a mai cere în plus.

a plăti tributul morţii a plăti tributul morţii (sau naturii), a muri.

a plăti un colţ de ţară a plăti (cît) un colţ de ţară, a valora foarte mult.

a pleca capul

a(-şi) pleca capul (sau fruntea, grumazul, cerbicea), a (se) supune, a (se) umili: să-şi plece capul sămargă la Poartă.NEC .

a pleca capul

a(-şi) pleca capul sau a avea unde să-şi plece capul, a se odihni sau a avea unde să se odihnească: sub brazi, la rădăcină, bolnavul cap să-l pleci! COŞBUC.

a pleca cerbicea cuiva

a pleca (sau a asupri, a frînge, a muia, a rupe, a tăia) cerbicea (sau cerbicia) cuiva, a înfrînge rezistenţa

(sau mîndria, aroganţa, trufia) cuiva, a supune pe cineva: trebuia să frîngă cerbicea unui ispravnicnecinstit.SAD.

a pleca cu căţel, cu purcel

a pleca (sau a se duce) cu căţel, cu purcel, a pleca (sau a se duce) cu toţi ai lui şi cu tot ce are: duşmanii îşi luaseră de mult tălpăşiţa şi intraseră cu căţel cu purcel în Vidin. CONV.LIT.

a pleca cu nunta a pleca cu nunta, (fam. ; despre cîini) a se ţine haită după o căţea.

a pleca cu sufletul

a pleca (numai) cu sufletul (de undeva), a pleca cu mîna goală (de undeva): iar de-i greşi, ... nu vei plecade aici decît cu sufletul.POP.

a-şi pleca genunchii a-şi pleca genunchii, a îngenunchea: plecîndu-şi genunchile au dat laudă lui Dumnezeu.DRĂGHICI .

a pleca inima

a(-şi) pleca inima, 1) a se devota, a (se) dedica, a (se) închina: au cine-i zeul cărui plecăm a noastreinimi? EM .; 2) a convinge sau a se lăsa convins; a (se) înduioşa.

a pleca nasul a(-şi) pleca nasul, a se umili.

a pleca urechea

a(-şi) pleca urechea (sau urechile), 1) a asculta cu atenţie; (p.ext. ) a se îndura: împăratul îşi plecăurechea la rugăciunea fiei sale.ISP. ; 2) a da crezare bîrfelor, calomniilor: palavre franţuzeşti, las pe alţiisă plece urechea la ele.AL.

a o plesni bine a o plesni bine, a spune ceva potrivit într-o anumită situaţie.

a plesni de ... a plesni de ..., a nu mai putea de ..., a fi plin de ...: plesnea de sănătate .

a-i plesni în cap

a-i plesni în (sau prin) cap (sau în minte, prin gînd) (ceva cuiva), a-i veni pe neaşteptate o idee

năstruşnică (cuiva); a-i trece (deodată) prin minte (ceva cuiva): i-ar fi plesnit în minte această obscurăidee.EM.

a plesni maiul în el de ... a(-i) plesni maiul în el de ..., (reg. ) a fi foarte supărat de ...; a-i fi foarte ciudă de ...

a-i plesni obrazul de ruşine

a-i plesni (sau a-i crăpa, a-i pocni) obrazul de ruşine (cuiva), a se ruşina foarte tare: îmi plesneşteobrazul de ruşine cînd gîndesc cum am să mă înfăţoşez înaintea femeii celeia.CR.

a se plimba ca vodă prin lobodă a se plimba ca vodă prin lobodă, a umbla nestingherit în toate părţile.

plimbă-ţi hoitul! plimbă-ţi (sau mişcă-ţi) hoitul!, (fam. ) întinde-o de aici!, pleacă!

Page 316: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

plimbă ursul ! plimbă ursul (că rugineşte lanţul)!, (fam. ) întinde-o!, vezi-ţi de treabă!

plin de importanţă plin de importanţă, (despre oameni) îngîmfat, încrezut.

plin de plăcere plin de plăcere, (înv. ) plăcut: vorba-i plină de plăcere.ASACHI.plin ochi plin ochi (sau îndesat), umplut pînă la refuz; foarte plin.

a plînge ca o mireasă a plînge ca o mireasă, a plînge cu foc.

a plînge cu foc

a plînge cu foc (şi pîrjol), (reg. ) a plînge cu desperare, în hohote: începu a plînge cu foc şi cu pîrjol, de ţise rupea inima.ISP .

a plînge cu lacrimi de crocodil a plînge cu lacrimi de crocodil, (fam. ) a se preface că plînge; a fi ipocrit.

a plînge cu lacrimi de sînge a plînge cu lacrimi de sînge, a plînge cu mare durere.

a-i plînge de milă a-i plînge de milă (cuiva), a compătimi (pe cineva): o ia la bătaie, de-ţi venea să-i plîngi de milă! CR .

plînge de sare cămaşa de pe el

plînge (sau rîde) de sare (sau de saltă) cămaşa de pe el, plînge (sau rîde) foarte tare, în hohote:

Smărăndiţa pe urmă şedea cu mîinile la ochi şi plîngea ca o mireasă, de sărea cămeşa de pe dînsa.CR.

a plînge în hohot

a plînge (sau a rîde) în (sau cu) hohot(e), a plînge (sau a rîde) cu accese: rîdea cu hohot în mareglas.MUSTE .

a plînge în pumni

a(-şi) plînge în pumni, 1) a plînge (pe ascuns) de necaz sau durere (proptindu-şi obrajii în pumni): suflau în unghii şi plîngeau în pumni.CR. ; 2) a regreta greşeala făcută, a se căi.

a-şi plînge păcatele a-şi plînge păcatele, a se căi, a regreta.

plînge pămîntul sub el plînge pămîntul sub el, este foarte amărît.

a ploua ca prin sită a ploua (sau a bura, a cerne) ca prin sită, a ploua mărunt şi continuu: plouă ca prin sită.CAR.

a ploua cu cofa

a ploua (sau a turna) cu cofa (sau cu găleata, cu ciutura), a ploua foarte tare, torenţial: şi începu o ploaied'alea de părea că toarnă cu găleata.ISP .

a ploua cu ţuţuroi a ploua cu ţuţuroi, (reg. ) a ploua foarte tare.

a ploua de-ngroapă a ploua de-ngroapă, a ploua cu găleata.

a ploua de varsă a ploua de varsă, a ploua torenţial: lasă-mă, mîndruţo-n casă, c-afară plouă de varsă.POP.a ploua mereuaş a ploua mereuaş (sau mereuţ), (reg. ) a ploua mărunt.

plus că ... plus că ..., (fam. ) pe lîngă că ..., în afară de faptul că ...

plus de asta plus de asta, (fam. ) în afară de asta, pe deasupra.

pluteşte ceva în aer pluteşte ceva în aer, presimt că urmează să se întîmple ceva.

poalele cerului

poalele cerului, marginile spaţiului circumscris de orizont: i-am găsit la capătul pămîntului, la poalelecerului.POP .

poale-n brîu poale-n brîu, plăcintă din bucăţi pătrate de aluat, ale căror colţuri se întorc peste umplutută.

poamă acră

poamă acră, 1) (pop .) aguridă: frunză verde poamă acră.POP. ; 2) persoană urîcioasă, cicălitoare, rea:

soacră, soacră, poamă acră. PANN. poamă rea poamă rea sau soi rău, persoană destrăbălată.

poartă-n poartă poartă-n poartă, peste drum, vizavi.

poate fi că ... poate fi că ... (sau de ...), (înv. ) probabil că ..., posibil să ...: poate hi că ţi s-au întunecat mintea.DOS.

a-i pocni în cap

a-i pocni în cap (cuiva ceva), a-i trăsni prin minte (cuiva ceva): nici prin cap ce nu-ţi pocneşte a vorbi sepomeneşte.PANN .

poftă bună ! poftă bună (sau mare)!, urare adresată celor care mănîncă sau se duc să mănînce.

poftim la masă! poftim la masă!, formulă cu care cineva este invitat să se aşeze la masă (pentru a mînca).

Page 317: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

poimîine-seara poimîine-seara sau poimîine-seară, în timpul serii de poimîine: pleacă la Braşov poimîine-seara .

pomană fără lumînare pomană fără lumînare, (reg. ) chilipir, pleaşcă.

a se pomeni în ăle vaviloane a se pomeni în ăle vaviloane, a se trezi pe neaşteptate într-o învălmăşeală, într-o zarvă mare.

a pomeni mortul a pomeni mortul, (reg. ) a da de pomană pentru un mort.

a pomeni rău a pomeni (de) rău, (reg. ) a cobi.

a pompa bani a pompa bani, a obţine fără încetare bani (prin orice mijloace).

a ponta pe mîna cuiva a ponta pe mîna cuiva, a miza fără a participa efectiv la joc (folosind cartea altuia).

ponturi-ponturi

ponturi-ponturi, (înv. ) pe paragrafe, pe capitole, în mod amănunţit: va arăta deputatul Divanului celmare ponturi-ponturi suma cea trebuincioasă republicei. (a.1848).URIC.

a-i porni capul la ceva a-i porni capul la ceva (cuiva), (reg. ) a-şi propune să facă ceva.

a o porni de jos a o porni de jos, a urca (pe scara socială) prin muncă, prin forţe proprii.

a porni grea

a porni grea (sau (înv. ) într-adaos), (pop .; despre femei) a rămîne însărcinată: fragi şi căpşune pentrucineva care pornise într-adaos.CR.

a porni hîrtiile

a porni hîrtiile, (pop. ) a înainta actele necesare în vederea unei căsătorii: s-au înţeles pe cînd să fie nuntaşi au pornit hîrtiile.SAD.

a porni hora a porni hora, a începe hora.

a se porni pe muncă a se porni (sau a se pune) pe muncă, a se apuca de treabă: cum ajunse, se porni pe muncă.POP .

a se porni pe rîs

a se porni pe rîs (sau plîns) sau a pufni în (sau de) rîs (sau plîns) sau a-l pufni (sau a-l bufni, a-l umfla)

rîsul (sau plînsul) (pe cineva), a izbucni în rîs (sau în plîns): pe Catrina o umflă rîsul.VLAH.

a porni pîră

a porni pîră (sau jalbă, hîrtie), (pop .) a pîrî, a reclama, a revendica (în scris) ceva: nu se poate, cucoană!am pornit hîrtie, s-a isprăvit.CAR.

a porni pîră de vinovăţie

a porni pîră de vinovăţie (sau de învinovăţire), (înv. ) a învinovăţi, a acuza în faţa justiţiei (printr-un act

scris): cel ce porneşte pîră de vinovăţie asupra cuivaş, întîi trebuie să facă jurămînt.PRAV.

a porni pîră mincinoasă

a porni pîră mincinoasă, (înv. ) a calomnia, a defăima (printr-o scrisoare adresată oficialităţilor): cei cevor lua bani spre a alcătui şi a porni pîră minciunoasă ... PRAV .

a porni rostul a porni rostul, a începe ţesutul: Mariţa ca o nevastă vra rostul să şi-l pornească.POP.portiţă de scăpare portiţă de scăpare (sau de rezervă), mijloc de a ieşi dintr-o situaţie dificilă.

potcoave de cai morţi

potcoave de cai morţi, lucruri fără valoare; himere, închipuiri: mistic căutător de potcoavede caimorţi.CEZAR.P.

a se potrivi ca nuca în perete

a se potrivi (sau a se nimeri, a se lovi, a se lipi) ca nuca în perete, a fi total nepotrivit: se lovi ca nuca înperete şi vorba ta.ISP .

a potrivi din gît pe cineva

a potrivi din gît pe cineva, a-i da să bea vîrtos cuiva: dacă ştiai să potriveşti din gît peMoş Nichifor, apoiera cit se poate de şagalnic.CR.

poţi să te culci pe-o ureche! poţi să te culci pe-o ureche!, poţi să-ţi iei nădejdea!

povestea cîntecului

povestea cîntecului (sau a ăluia), vorba aceea: povestea cîntecului: fost-ai lele cînd ai fost, dar acum eştilucru prost.PANN .

a pozna a pozna, (reg. ) de-a-ndoaselea, ca nelumea.

praful de pe tobă praful de pe tobă, (fam. ) nimic: şi ce i-au luat? praful de pe tobă!a i-o prăji a i-o prăji(cuiva),a-i pune gînd rău (cuiva).

a-şi prăji burta la soare a-şi prăji burta la soare, a nu face nimic, a lenevi.

a-şi prăpădi călcîiele a-şi prăpădi călcîiele, a fugi foarte repede; a-i sfîrîi călcîiele.

Page 318: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a se prăpădi cu firea

a se prăpădi (sau a se omorî, a se rupe) cu firea, (fam. ) 1) a-şi da foarte (sau prea) mare osteneală, a se

strădui din răsputeri, a se agita foarte (sau prea) mult; 2) a-şi face foarte (sau prea) multe griji, a se

consuma, a pune la inimă: nu te mai prăpădi cu firea pentru ceata asta de profitori.CAMIL.P .

a se prăpădi după ...

a se prăpădi după ... (sau de ...), a-i plăcea foarte mult de ..., a ţine foarte mult la ..., a iubi foarte mult pe

..., a muri după ...: căci fata iubeşte şi se prăpădeşte dup-un feciorel.COŞBUC.a prăpădi în bătaie a prăpădi în bătaie (sau cu bătaia) (pe cineva), a snopi în bătaie (pe cineva).

a se prăsi ca furnicile a se prăsi ca furnicile (sau ca iepurii,ca şoarecii), a se înmulţi repede.

pre cătinel (cătinel) pre cătinel, (înv. ) încetişor, încetul cu încetul: pre cătinel se trăgea pre Nistru în gios.NEC.

precum se ştie

precum (sau după cum, după cîte) se ştie sau după cum ştim (ştii, ştiţi etc.) sau cum (bine) ştim (ştii,

ştiţi etc.), potrivit informaţiilor existente, după cum ne (îţi, vă etc.) este cunoscut: precum se ştie, ... maitoate mitropoliile, episcopiile şi mănăstirile celemari şi neatîrnate ale ţării au avut ... sucursale.OD.

a predica în pustiu

a predica în pustiu (sau în deşert), a da sfaturi pe care nimeni nu le ascultă, nu le urmează; a vorbi în

zadar: n-am predicat în deşert.MACED.

a preface în cenuşă

a preface în cenuşă, a distruge prin foc: pojarul de la 20 iulie prefăcuse în cenuşă mai mult de jumătate aoraşului Iaşii.NEGR .

a se preface în moaşte a se preface în moaşte, 1) a se mumifica; 2) (fig. ) a se usca, a se atrofia.

a pregăti terenul

a pregăti terenul, a crea condiţii prielnice: e nevoie de o mişcare de cadre acolo ... să organizăm odiscuţie de constituire, lasă-mă să pregătesc terenul.PREDA .

pre obraz

pre obraz sau pre (sau după) obrazul cuiva, asemănător cuiva: născu dupre chipul lui şi obrazullui.BIBLIA.

a preschimba cuvinte

a preschimba cuvinte, (înv. ) a sta devorbă:cîteodată vezi doi oameni care-n cale se-ntîlnesccumpreschimbătrei cuvinte ş-apoi grabnic se despart.NEGR .

a preschimba glume

a preschimba glume, (înv. ) a-şi spune glume, a glumi: eu, cîte fete le întîlnesc, preschimb cu ele glumeuşoare şi chiar din fugă le ameţesc.AL.

pre scrisoare

pre scrisoare, (înv. ; despre armate) regulat: craiul l-au viclenit, şi vine asupra lui, şi au trecut şi Nistru cu18000 de oaste pre scrisoare.URECHE.

a presta jurămînt a presta (un) jurămînt, a depune un jurămînt în condiţiile prevăzute de lege (sau de uz).

preste obicinuinţă preste obicinuinţă, (înv. ) neobişnuit.

pre supt cumpăt

pre supt cumpăt, (înv. ) pe ascuns, în taină, pe furiş; cu perfidie, cu vicleşug: unii boieri şopteau că s-ar fizări într-acea noapte oameni d-ai lui Stoica ... strecurîndu-se pe sub cumpăt în casele răposatului Ilie.OD.

pre trup pre trup, (înv. ) în ce priveşte trupul, trupeşte: den ruda lui David pre trup, Hristos are a veni.CORESI.

preţ de ...

preţ de ... (sau ca la ..., ca de ...), (pop .) 1) (reprezentînd) contravaloarea a ..., valorînd ...: nu-i vrednicpreţ de trei surcele.COŞBUC ; 2) cam, aproximativ: cînepa ... o coseşte cam de sus, să-mi rămîie preţ de-un fus.POP. ; 3) un interval de timp de circa ...: am ascultat cam preţ de jumătate de ceas.STANCU.

preţ de sînge

preţ de sînge, (înv. ) pedeapsă cu moartea: nu să cade aceştea a-i pune în corvan, că preţ de sîngeiaste.N.TEST.

preţul sîngelui

preţul sîngelui, (înv. ) legea talionului: se anulasă şi preţul sîngelui ... ce se cerea pentru turcii omorîţi înţară. (a.1869).URIC.

Page 319: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a se prezenta la raport

a se prezenta (sau a ieşi, a fi scos) la raport, a se prezenta (sau a fi chemat) în faţa unui superior (pentru a

solicita ceva sau pentru a da socoteală de ceva): se hotărî să se prezinte la raport, să-i explicesituaţia.REBR.

a se pricepe de ziuă a se pricepe de ziuă, (reg. ) a se lumina de ziuă, a se face ziuă.

a pricinui întristare

a(-i) pricinui întristare (cuiva), (înv. ) a întrista, a mîhni (pe cineva): mă iartă, prietine, ... că ţi-ampricinuit întristare.AL.

prieten bun prieten bun, prieten apropiat.

a i se prileji moarte a i se prileji (cuiva) moarte(a), (înv. ) a muri: moarte groaznică i s-au prilejit.N.COSTIN.

prima tinereţe

prima tinereţe sau tinereţea dintîi, perioadă a tinereţii care urmează imediat copilăriei: a scris ... o cartecîndva, în tinereţea dintîi.VINEA.

a se primeni din lumea aceasta a se primeni din lumea aceasta sau a primeni viaţa, (înv. ) a muri.

a primeni din viaţă

a primeni din viaţă (pe cineva), (înv. ) a ucide (pe cineva): îi spintecară pîntecele cu ostie şi cu aceasta-lprimeniră din viaţă.DOS.

a primeni gazda a primeni gazda sau a se primeni din ..., (înv. şi reg. ), a se muta.

a primi botezul focului a primi botezul focului, a participa, pentru prima dată, la o luptă.

a primi cu braţele deschise a primi (sau a aştepta) cu braţele deschise (pe cineva), a primi cu bucurie, cu mare plăcere (pe cineva).

a primi de ...

a primi de ..., a socoti, a considera ca ... sau drept ..., a lua de ...: ar putea să primească acum de bunetoate închinările actuale.OD.

a primi în gazdă pe cineva a primi în gazdă pe cineva, a găzdui pe cineva: bătrînul pădurar ce ne primise în gazdă.NEGR .

a primi în mînă a primi (sau a lua) în mînă, (despre sume de bani) a obţine ca venit net: lua în mînă 50.000 lei.

a primi la corp

a primi la corp, (reg. ) a intra în serviciul militar: cînd am primit noi la corp erau oamenii maizdraveni.SAD .

a nu primi pămîntul a nu(-l) primi (nici) pămîntul (pe cineva), (despre morţi) a avea sufletul plin de păcate.

a primi pe cineva cu pîine şi sare

a primi pe cineva (sau a ieşi înaintea cuiva) cu pîine şi (cu) sare, a primi pe cineva cu mare cinste: multe sute de munteni ... ieşirăîntru întîmpinarea domnului cu pîne şi sare.SION.

a primi scuzele cuiva a primi (sau a accepta, a admite) scuzele cuiva, a scuza pe cineva.

prin absurd prin absurd,admiţînd un raţionament fals.

prin cercare

prin cercare, (înv. ) din experienţă: n-a putut încă cunoaşte prin cercare, că soarta omului esteschimbătoare? MARCOVICI.

prin contrabandă prin contrabandă, în mod ilegal.

a prinde arme

a prinde arme (sau armele), (înv. ) a porni o acţiune militară (împotriva cuiva): armele nebiruite prinsă şide îmbe părţi războiul s-aprinsă.BUDAI-DELEANU.

a-l prinde beţia a-l prinde beţia (pe cineva), a (se) îmbăta: nu bea vinul cu dejea, că te-a prinde beţia.POP .

a-l prinde bine

a-l prinde bine (sau rău) (pe cineva), a (nu) i se potrivi, a-i şedea bine (sau rău): am o neagră salbuliţă decercat la gîtul tău, care nu te-a prinde rău.AL.

a-i prinde bine a-i prinde bine (cuiva), a-i fi de folos, util (cuiva).

a prinde ca din oală

a prinde (sau a lua, a ridica) ca din oală (pe cineva), a prinde uşor (pe neaşteptate) (pe cineva): îi luau cadin oală şi-i treceau prin săbii.STANCU.

a-i prinde calea cuiva

a-i prinde calea cuiva, (înv. ) a pîndi trecerea cuiva (stînd în drumul lui): prinzîndu-i calea la Şipote, ... l-au împresurat oastea cea leşască.URECHE.

a se prinde ca nuca în perete a se prinde ca nuca (sau ca mazărea) în perete, a fi total nepotrivit, a se potrivi ca nuca în perete.

Page 320: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-şi prinde capul

a-şi prinde capul (sau capetele), (înv. şi reg. ) a se pune la adăpost de primejdii: să vor duce să-ţi prinzăcapeteli printr-alte ţări.NEC .

a prinde carne

a prinde carne (moale) (sau seu) sau a creşte (sau a se prinde) carnea pe cineva, 1) a se îngrăşa, a

prospera: observă că a început să prindă carne.CEZAR.P. ; 2) a-i merge bine, din plin (cuiva); a fi foarte

mulţumit: Făt-Frumos privea şi creştea carnea pe el de mulţumire.ISP .

a prinde cheag

a prinde cheag, 1) (despre oameni) a începe să se înstărescă, să se chivernisească, 2) (despre conversaţii) a

începe să se desfăşoare, a se închega.

a prinde chef

a prinde chef (sau la chef, (înv. ) la voie bună), a începe să se înveselească sau a se

înveseli:doctorulLuduş prinsese chef.STANCU.a prinde colţi a prinde colţi, a se obrăznici.

a prinde cu ceva pe cineva

a prinde cu ceva pe cineva, a avea la mînă cu ceva pe cineva: l-am prins pe onorabilul cu alta maiboacănă.CAR.

a se prinde cu chezăşie pentru cineva a se prinde cu chezăşie pentru cineva, a fi chezaş pentru cineva.

a prinde cu chirie a prinde cu chirie, (înv. ) a închiria: acea casă au fost prinsă cu chirie.PRAV.a se prinde cu dinţii de carte a se prinde cu dinţii de carte, a se apuca serios de învăţătură, a învăţa în mod intens.

a prinde cu măsura mică a prinde cu măsura (sau cu litra) mică (pe cineva), a prinde cu ocaua mică (pe cineva).

a se prinde cu mîinile de vatră

a se prinde cu mîinile de vatră, (reg. ) a-şi înjgheba o gospodărie: de-abia acum se prinsese şi el cumînele de vatră.CR .

a prinde cu mîna în sac a prinde cu mîna în sac (sau în traistă, în sîn) (pe cineva), a surprinde (pe cineva) furînd (sau înşelînd).

a prinde cu ocaua

a prinde cu ocaua (mică) (pe cineva), a prinde cu o minciună sau cu o faptă necinstită (pe cineva); a

surprinde asupra faptului (pe cineva): cîţi s-au prins cu mîna în sac, cu ocaua mică, toţi au pupatduba.ISP.

a prinde cu raţa în traistă a prinde cu raţa în traistă (pe cineva), a prinde asupra faptului (pe cineva).

a prinde de limbă a prinde de limbă, (reg. ; despre vin) a pişca.

a prinde de nas a prinde de nas (pe cineva), (reg. ) a mitui (pe cineva).

a prinde de urechi a prinde de urechi (pe cineva), a urechea (pe cineva).

a-i prinde de veste

a-i prinde de veste (sau de ştire) (cuiva), a-şi da seama (la momentul oportun), a băga de seamă, a observa,

a remarca, a sesiza: abia le prinzi de veste cînd vin, cînd se strecor.BOLLIAC .

a prinde de veste

a (sau (pop .) a-şi) prinde de veste (sau de ştire) sau (înv. şi reg. ) a prinde veste, a lua cunoştinţă de ..., a

afla (la momentul oportun), a-şi da seama: duşmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste.EM .;

Dumnezeu o şî prins di vesti ş-o strigat la dînsu.POP .

a-l prinde dorul

a-l prinde (sau a-l cuprinde) dorul (de ceva pe cineva), a-i fi dor (cuiva de ceva): pe la mijloculprimăverii, ... a prins-o dorul de meleagurile unde a trăit.POP.

a prinde faţă

a prinde faţă, 1) (despre oameni) a începe să arate bine, a căpăta o culoare, un aspect frumos, sănătos: din slab ce era, începuse omul să prindă faţă.POP .; 2) (despre unele alimente) a se rumeni (sub acţiunea

focului).

a prinde fiinţă

a prinde fiinţă (sau viaţă), 1) a se naşte; 2) a se isca, a se ivi, a apărea; 3) a se contura (vizual sau în

minte).

a prinde foc a prinde foc, (înv. ) a se înflăcăra: dar cine mai poate studia ceva! capetele noastre prinsese foc.EM.

a prinde foc cu gura

a prinde foc cu gura, a face tot posibilul pentru a izbuti: şi tu cu gura foc prindeai să-mi daiajutorare.COŞBUC .

Page 321: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a se prinde frate de cruce

a se prinde (sau a se lega) frate (sau fraţi) de cruce (cu cineva) sau a lega frăţie de cruce, a(-şi) jura

prietenie pînă la moarte: şi a fost cînd a fost un orb şi un olog şi s-au prins fraţi de cruce.POP .

a-l prinde friguri

a-l prinde friguri(le) (sau friguri de moarte) (pe cineva), a simţi un fior de spaimă, de groază, de maximă

enervare etc.: găsii pe mîndra mea în braţele altuia; cînd în braţe mi-o strîngea frigurile mă prindea.POP .

a prinde gazdă

a(-şi) prinde gazdă, (înv. ) a poposi într-un anumit loc, la o anumită gazdă; a fi găzduit: prinseră gazdăîntr-o casă.DOS .

a prinde iepurele cu mîna a prinde iepurele cu mîna, a încerca un lucru imposibil.

a prinde inimă

a prinde inimă sau (reg. ) a-şi prinde inima sau a (mai) prinde la inimă (sau (înv. şi reg. ) la suflet, la

fire), (pop .) 1) a începe să capete sau a căpăta curaj, a se îmbărbăta, a-şi veni în fire; a începe să-şi refacă

forţele, a se îndrepta, a se înzdrăveni: Harap Alb, mai prinzînd oleacă la inimă, încalecă.CR .; 2) a se

anima, a se înviora: ca o persoană leşinată ce îşi vine în simţiri, el [oraşul] începe a prinde la suflet.AL.

a se prinde în horă

a se prinde în (sau la) horă (sau joc), 1) (reg. ) a merge pentru prima dată la horă; (p.ext. ) a avea vîrsta de

horă; 2) (fig .) a se lăsa atras într-o acţiune.

a prinde în piuă

a prinde în piuă (sau cu piuliţa), (reg. ) a da de gol, a descoperi: îi fu necaz ... l-am prins cupiuliţa.DELAVR.

a prinde în plasă a prinde în plasă (pe cineva), a înşela, a păcăli (pe cineva): nu te lăsa prins în plasa chiaburilor.PREDA.a se prinde în rămăşag a se prinde în rămăşag, a paria: dracul i-a spus să să prindă în rămăşag.POP .

a se prinde în sîmbră

a se prinde în sîmbră sau a prinde în ortăcie (sau în sîmbră, de sîmbră) sau a prinde tovărăşie, a se

întovărăşi: spusu-v-am să nu vă prindeţi voi în sîmbră cu călugărul acela? POP.

a prinde în unghii

a prinde (sau a apuca, a lua) în unghii (pe cineva), 1) a pune mîna, a înhăţa (pe cineva); 2) a certa foarte

aspru (pe cineva).

a prinde la fugă a (o) prinde la fugă sau a prinde fuga, a porni în goană, a o lua la fugă: tătarii au prins fuga.ŞINCAI.a prinde la joc a prinde la joc (sau în horă) (pe cineva), a invita, a lua (pe cineva) la joc, în horă.

a prinde la mînă

a prinde la mînă (sau la mîna lui, la mîinile lui, în mîna lui) (pe cineva), (înv. ) a avea la mînă (pe

cineva): m-au prins la mînă, blestematul! AL.

a prinde la oaste

a prinde la oaste (sau la cătane) (pe cineva), (pop. ) a înrola în armată cu forţa (pe cineva): pe bădiţaVasile îl prinsese la oaste cu arcanul.CR .

a prinde la rînză a (mai) prinde la rînză, (pop .) a prinde curaj, a deveni mai îndrăzneţ.

a prinde la strîmtoare

a prinde la strîmtoare (sau la colţ, la înghesuială) (pe cineva), a încolţi (pe cineva): lasă, că te-oi prindeeu la strîmtoare, ş-apoi atunci schimbăm foaia! POP .

a prinde la zile

a prinde la zile, (reg ), a creşte (mai) mare: după ce-am mai prins la zile, începui de-a alerga dupăsprintene copile.AL .

a prinde limbă a prinde (sau a lua) limbă, a afla ceva prin spionaj: îi porunci a lua limbă unde este Mihai.BĂLC.

a prinde limbă

a prinde (la) limbă (sau glas), a căpăta curaj, a îndrăzni să vorbească, să-şi spună părerile, a-i veni cheful

să vorbească: oaspeţii prinseră la limbă şi deveniră mai zgomotoşi. FIL.

a prinde loc

a prinde loc, (înv. ) 1) a se bucura de consideraţie, de preţuire: femei pline de duh şi isteţe n-au prins loc laochii săi.CONACHI ; 2) a trece drept ..., a ţine loc de ..., a echivala cu ...: în aşezămînturi verice să vatocmi, ori în scris sau nescris, ... prinde loc de pravilă. CARAGEA.

Page 322: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a nu-l prinde locul pe cineva

a nu-l prinde locul (sau starea) pe cineva, a nu avea astîmpăr, a nu putea sta locului, a nu-şi găsi locul: un alt cal mai năzdrăvan, ... iute ca focul de nu-l prinde locul.AL.

a prinde lucru

a prinde (un) lucru, (înv. ) a lucra: sventele acelea muieri ... sîmbăta, după leage ce avea, să nu prindzănice un lucru, iale şedzură mălcom.VARLAAM.

a prinde maia a prinde maia, 1) a prinde puteri, a se înviora; 2) (reg. ) a prinde cheag.

a i se prinde minciunile de bune

a i se prinde minciunile de bune (cuiva), a fi crezut, a izbuti să înşele: văzînd că i s-au prins minciunelede bune, chemă la sine pe Harap Alb.CR.

a prinde minte

a prinde minte (sau (reg. ) la minte, la cuminţie), a cîştiga experienţă, a deveni mai înţelept, a începe să se

facă sau a se face om de treabă: astăzi venişi la trezie, dar n-ai prins la cuminţie.AL.

a-şi prinde mintea cu cineva

a-şi prinde mintea cu cineva, (reg. ) a lua în serios spusele cuiva, a-şi pune mintea cu cineva: n-o să-şiprindă doară mintea c-o femeie.COŞBUC.

a se prinde mintea după ceva

a se prinde mintea după ceva, (înv. ) a fi de acord cu ..., a-şi da asentimentul, a trece de partea ...: se prinde toată mintea după ascultătura lu Hristos.CORESI.

a-l prinde minţile a-l prinde minţile (pe cineva), (reg. ) a şti, a pricepe: n-o mai prindea minţile ca să înceapă.POP .

a prinde mirarea

a(-l) prinde mirarea (sau (înv. şi pop .) mirare, minune, minuni) (pe cineva), a se mira, a se minuna: nu vă prindă mirarea, dacă vă spun că duşmănia ce-o are ogarul şi copoiul pe iepure, vine tocmai dinvremuri vechi.POP .

a prinde mişcarea

a prinde mişcarea, (fam. ) a intui, a sesiza imediat sensul, rostul unui fapt, al unui eveniment: tu te duciliniştit, ca şi cum nu s-ar fi întîmplat nimic; ai prins mişcarea? CEZAR.P .

a-l prinde mîna

a-l prinde mîna (la ceva) (pe cineva), (reg. ) a se pricepe (la ceva), a fi îndemînatic: este un om din felulacelora de care se zice: îl prinde mîna la toate.BOL.

a prinde mîzgă a prinde mîzgă, (reg. ) a prinde cheag.

a prinde momentul a prinde momentul, a nimeri ocazia favorabilă.

a prinde mucegai a prinde mucegai sau a(-i) prinde inima mucegai, (despre oameni) a îmbătrîni; a se zaharisi.

a prinde muşteriu

a prinde (de) muşteriu (pe cineva),(pop .) a cîştiga de client (pe cineva): las’că face baba, face, să teprindă muştereu.CONTEMP.

a prinde nas

a prinde (la) nas, (reg. ) a deveni arogant, îndrăzneţ, obraznic, a-şi lua nasul la purtare, a se obrăznici: au prins la nas pentru că-l ocroteşte vărul Ştefan Stîlpeanu.AL.

a prinde nărav a prinde nărav, (înv. ) a se nărăvi.

a prinde necaz

a prinde necaz (pe cineva), a se supăra (pe cineva); a pizmui (pe cineva): prinzînd năcaz pe frăţiorul maimic, îşi puse în gînd ca să-l omoare.POP.

a prinde oala de toartă a prinde oala de toartă, a deveni obraznic, încrezut; a şi-o lua în cap.

a prinde obicei

a prinde obicei, a se deprinde, a se obişnui: prinsesem obicei la scăldat să-mi acopăr pîntecul cumîinile.STANCU .

a-i prinde ochii cuiva

a-i prinde ochii cuiva sau a-l prinde de ochi pe cineva, (înv. şi reg. ) a atrage privirile, a sări în ochi, a

şoca: frumuseţile ei nu-mi prind ochii.POP.a prinde o nevoie a prinde o nevoie (cuiva), (reg. ) a ajuta pe cineva aflat într-o situaţie (materială) dificilă.

a prinde o nevoie

a(-şi) prinde (vre)o nevoie (sau nevoile) (cu ceva), (pop .) a face faţă unei nevoi: cu banii, cîţi s-au dat, peici pe colea, îşi prindea tata altă nevoie.CR.

a-l prinde otrava

a-l prinde otrava (pe cineva), (înv. ) a se intoxica, a se otrăvi: să dea iarbă celui otrăvit să nu-l prindzăotrava.PRAV.

a prinde partea cuiva

a prinde partea cuiva, (înv. ) a lua apărarea (cuiva), a se situa pe aceeaşi poziţie cu cineva: partea luiLadislav o prindea Nicolae Gara.ŞINCAI.

Page 323: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a prinde pe Dumnezeu de picior

a prinde (sau a apuca) pe Dumnezeu de (un) picior, a fi foarte fericit: să-l fi prins pe Dumnezeu de unpicior, nu s-ar fi bucurat aşa de tare ca acuma.POP.

a prinde peşte a prinde (sau a da la) peşte, a pescui.

a prinde picior a prinde picior (undeva), (înv. ) a se stabili (undeva): prinse picior pe ţărmul stîng al Dunării.GHICA .

a prinde post a prinde post, (reg. ) a începe să postească.

a prinde prepeliţa de coadă

a prinde prepeliţa (sau cîrlanul, purceaua) de coadă, a se ameţi de băutură, a se chercheli: ei! ... măibadeo! se vede că de azi dimineaţă ai prins prepeliţa de coadă! AL .

a i se prinde privirile de cineva

a i se prinde privirile (sau ochii, ochiul) de (sau pe) cineva (sau ceva)(cuiva), (înv. şi reg. ), a se opri cu

privirea pe ...; a reţine atenţia, privirea; a alege cu privirea (pe cineva sau ceva) din mulţime, a prefera:

nimic, dară nimic n-avea de ce se prinde ochiul.POP.

a prinde putere

a prinde putere (sau puteri, forţă) sau a prinde la putere, 1) (despre fiinţe) a începe să capete (sau a

căpăta) forţă, vitalitate, a începe să devină (sau a deveni) mai puternic, a se întări: ca să prindă forţă maiceru un ceai.CĂL .; 2) (despre lucruri în mişcare sau fenomene fizice) a începe să-şi înteţească (sau a-şi

înteţi) activitatea, a începe să se intensifice (sau a se intensifica): focul prindea putere.STANCU.

a prinde rădăcini

a prinde rădăcini (sau rădăcină), 1) (despre oameni) a se fixa, a se stabili într-un anumit loc: putea-voi rădăcină să prind în loc vreodată? AL .; 2) (despre acţiuni, deprinderi, idei) a începe să se dezvolte, să se

extindă, să se manifeste, să se impună: gîndul acesta n-a prins rădăcină niciodată.SAD.

a prinde somnul

a(-l) (cu)prinde (sau a(-l) apuca, a(-l) lua) somnul (pe cineva), a adormi: o cuprinse somnul şi ea se lăsăpuţin pe iarba cea verde şi moale ca să doarmă.POP.

a nu se prinde somnul de cineva a nu se prinde somnul de cineva, a nu putea dormi: nu se prindea somnul de mine.CEZAR.P.a prinde şarpele cu mîna nebunului a prinde şarpele cu mîna nebunului, a scăpa dintr-o încurcătură, băgînd pe altul mai prost în ea.

a prinde şpilul a(-i) prinde şpilul, (fam. ) a se dumiri, a se edifica, a se lămuri.

a prinde temei

a prinde temei, (înv. ) a căpăta stabilitate, a se statornici: amoru-n inima ei mai mult o să-nainteze şi o săprinză temei.PANN .

a-şi prinde treabă cu cineva

a-şi prinde treabă (sau vadul) cu cineva, 1) (reg. ) a o păţi, a da de bucluc, a intra în încurcătură cu

cineva: m-am temut că-i apucat şi-mi prind cu necuratul treabă.COŞBUC ; 2) a-şi face treabă (cu cineva).

a prinde un fir

a prinde un fir, 1) a descoperi un punct de plecare: după multe căutări, a izbutit să descopere un fir întenebroasa afacere a bijuteriilor furate ; 2) a obţine firul liber la telefon, pentru a putea avea o convorbire.

a prinde un sărutat

a prinde un sărutat (sau o sărutare), (reg. ) a săruta: mă dusei la mine-acasă, ... ca să prind unsărutat.POP .

a prinde urechi a prinde urechi, (reg. ) 1) a auzi; 2) a înţelege, a pricepe.

a prinde viaţă

a prinde viaţă sau (reg. ) a prinde la viaţă, 1) a-şi reveni în simţiri, a se înviora, a se întrema: că te-oi lua-n braţă, să mai prind la viaţă.POP. ; 2) a prinde fiinţă.

a prinde vorbă cu cineva

a (se) prinde (la sau în) vorbă (sau vorbe, cuvinte) cu cineva sau (reg. ) a-şi prinde vorba cu cineva, 1)

a începe să discute cu cineva, a intra în vorbă cu cineva: prindeau la vorbă şi se mîngîiau cu cuvînt bun şiaşezat.DELAVR .; 2) (reg. ) a cădea de acord, a se înţelege cu cineva: s-au prins boierii la vorbă să facă d-o vînătoare.POP .

a nu-l prinde vremea în loc a nu-l prinde vremea în loc (pe cineva), a fi foarte ocupat.

Page 324: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a prinde vulpea de coadă a prinde vulpea de coadă, (glumeţ) ascăpa cu fuga.

a prinde zburător a prinde zburător, (reg. ) a se preface în strigoi.

prin excelenţă prin excelenţă, 1) în cel mai înalt grad; 2) mai ales.

prin grai prin (viu) grai, oral.

prin mijlocirea ... prin mijlocirea ..., prin intermediul ...: îşi cumpărase casele prin mijlocirea unui misit. CAR.

prin mijlocul ...

prin mijlocul ... sau prin mijloc de ..., (înv. ) prin intermediul ..., cu concursul ..., pe calea ...: grăiaşte cunoi ... prin mijloc de îngeri.CORESI .

prin mila lui Dumnezeu

prin (sau din, cu) mila lui Dumnezeu (sau a Domnului), (formulă introductivă în vechile scrieri, acte

administrative, scrisori etc.) prin (sau din, cu) voia lui Dumnezeu: din mila Domnului, mă aflu în toatăîntregimea sănătăţei.FIL.

prin minune (ca) prin minune, inexplicabil, miraculos; ca prin farmec: oboseala îi pieri ca prin minune.PREDA.prin munţi şi văi prin munţi şi văi, peste tot.

prin naştere prin naştere, prin structura naturală, prin înclinaţiile fireşti; înnăscut, nativ.

prin prisma ...

prin (sau sub) prisma ..., din punctul de vedere ..., potrivit cu ..., în lumina ...: natura este văzută, de fapt,prin prisma artei.VIANU.

prin rotaţie prin rotaţie, cu schimbul: ţinea [rubedeniile] o parte a anului, prin rotaţie, la Bucureşti.CĂL.prin scăpări prin scăpări, (reg. ) printre picături.

a prins pînza gură a prins pînza gură, s-a făcut începutul.

prin tăria ...

prin (sau din) tăria ..., (înv. ) în virtutea ..., ca urmare a ...: nimeni n-a găsit şi n-a dat o soluţiune practică,alta decît aceea la care am ajuns prin tăria evenimentelor.OD .

prin toate mijloacele

prin toate mijloacele sau prin orice mijloc sau cu ori(şi)ce mijloace, pe toate căile: vreau să scap de tineprin toate mijloacele.AL .

printre picături

printre picături, 1) din cînd în cînd; pe apucate: un semn de reamintire, făcut de mîna mea, aşa, printrepicături.SL. ; 2) în timpul liber.

printr-o trăsătură decondei

printr-o trăsătură (sau trăsură) decondei, dintr-o dată: în deşert s-ar încerca ... a le strămuta printr-otrăsură de condei pe ţermul nordic al Dunării.HASD .

a privi către ...

a privi către ..., 1) (înv. ) a se referi la ...: driturile persoanelor pe de o parte privesc cătră personalicileînsuşiri sau legături, iar pe de altă parte se întemeiază pe legăturile familiei.CODICA.ŢIV. ; 2) a privi spre

...

a privi cu ochi buni pe cineva

a privi (sau a vedea) cu ochi buni (sau răi) pe cineva sau a avea la ochi buni (sau răi) pe cineva, a (nu)

simpatiza pe cineva: nu-l prea are la ochi buni pe Chiriac.CAR.a privi de sub ogheal a privi de sub ogheal, a privi cu indiferenţă: priviţi de sub obială păsul ţării.OD .

a privi fără ţintă

a privi (sau a se uita) fără (de) ţintă, a privi în gol; a se uita fără să vadă: pierduţi în visuri mîndre,priveam fără de ţintă.EM.

a privi printre gene a privi printre gene, a privi cu ochii întredeschişi.

privire acvilină privire acvilină, privire ageră, pătrunzătoare.

privire bovină privire bovină, (fam. ) privire stupidă, lipsită de inteligenţă.

a privi spre ...

a privi spre ... (sau către ...), (despre clădiri) a fi situat (cu faţa) spre ..., a fi orientat către ...: partea de susprivea spre stradă, cu patru ferestre de o înălţime absurdă.CĂL .

privitor la ...

privitor la ..., referitor la ..., raportat la ..., relativ la ..., în (ceea) ce priveşte ..., în privinţa ..., cu privire la

...: nu contribui puţin a sprijini mai multe chestiuni privitoare la noi.BOL .

a proasta

a proasta sau a (sau de-a) prostul, (pop .) degeaba, în zadar, fără noimă: ne porţi de-a prostul pe toţi!COŞBUC.

Page 325: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

promisiune de gascon promisiune de gascon, promisiunenerespectată.

a promite luna de pe cer a promite (şi) luna de pe cer, a face promisiuni ce nu pot fi onorate.

propriu-zis

propriu-zis, 1) în sensul strict, exact al cuvîntului: mormînt însă, propriu-zis dac, n-am găsit pînăacum.BOLLIAC ; 2) la drept vorbind, de fapt, în realitate: nu-şi luase propriu-zis un angajament.CAMIL.P.

prost ca napul prost ca napul (reg. ), foarte prost, imbecil.

prost ca noaptea prost ca noaptea, foarte prost.

pro şi contra pro şi contra, pentru şi împotrivă.

a puia capul cuiva a puia capul (sau urechile) cuiva, (reg. ) a împuia capul (sau urechile) cuiva.

pui de şarpe

pui de şarpe, (fig. ) persoană rea, vicleană, perfidă: recunosc cîţiva pui de şerpe, răspunse pe acelaşi tonRuset.SAD.

punct de onoare punct de onoare, chestiune care angajează prestigiul, autoritatea, onoarea cuiva.

punct de plecare punct de plecare, începutul unei acţiuni.

punct de vedere

punct de vedere, mod în care cineva priveşte o problemă, părere, opinie, concepţie: este imposibil din maimulte puncte de vedere.CAR.

punct nevralgic

punct (sau centru) nevralgic, 1) parte a corpului în care este localizată o nevralgie; punct sensibil, dureros;

2) (fig. ) parte dificilă a unei chestiuni, a unei situaţii.

a pune accent pe ... a pune accent(ul) (sau un accent deosebit) pe ..., a da o atenţie deosebită, a scoate în evidenţă, a sublinia.

a pune acul a pune acul, (reg. ) (despre albine, viespi etc.) a înţepa.

a pune amanet a pune amanet, a amaneta: se ducea să puie amanet moşia.SAD .

a pune aprobarea

a(-şi) pune aprobarea, a aproba cererea, propunerea, soluţia dintr-un document scris, prin semnătură

proprie.

a pune armele jos

a pune armele jos, (înv. ) a se recunoaşte învins, a capitula, a depune armele: toată biruinţa-i să o închineîmpărăţiei lui, puind armele lui jos.CANTACUZINO.

a pune bani la chimir a pune bani la chimir, a strînge bani; a fi zgîrcit.

a pune bazele a pune bazele, a întemeia.

a-i pune belciug în nas cuiva

a-i pune belciug(ul) în nas cuiva, (reg. ) 1) a stăpîni, a conduce după plac (pe cineva); 2) a convinge prin

mită (pe cineva să facă ceva).

a pune beţe în roate

a pune (sau a băga) beţe în roate (cuiva sau la ceva), a face greutăţi, necazuri (cuiva); a împiedica (pe

cineva sau ceva): miniştrii ... s-apucă la colţ în consiliu şi-i pun beţe în roate.CAR.

a pune bine

a pune bine (sau la păstrare), 1) a dosi: puse bine armele zmeilor.ISP. ; 2) a economisi: puneam banulbine.DELAVR.

a-şi pune boii în plug cu cineva a-şi pune boii în plug cu cineva, a ajunge în relaţii (ostile) cu cineva: cu mine ţi-ai pus boii în plug? CR.a pune buza a pune buza, (reg. ) a se bosumfla, a fi gata să izbucnească în plîns.

a pune calupul

a pune (sau a trage) calupul (cuiva) sau a pune în calup (pe cineva), a înşela, a păcăli (pe cineva): l-ampus în calup pe ciubotar.AL.

a pune cangea a pune cangea (pe cineva), a pune mîna, a prinde (pe cineva): cînd să puie cangea pe hoţi ... - tufă! AL.

a-i pune capac cuiva a-i pune capac cuiva, a-i închide gura cu un răspuns potrivit cuiva; a acoperi, a ascunde greşelile cuiva.

Page 326: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a pune capăt

a pune (sau a da) capăt (la ceva), a isprăvi, a sfîrşi, a termina (ceva); a întrerupe definitiv (ceva): d. Vernescu pune capăt acestei discuţiuni.CAR.

a pune capăt vieţii cuiva

a pune capăt (sau cap) vieţii cuiva, a omorî (pe cineva): aceştia, mîniaţi atunci, să hotărîră să pună capvieţii românului pentru care suferiseră ocară.POP.

a pune capul

a pune capul (sau sufletul) (cuiva),(reg. ) 1) a face (pe cineva) să-şi piardă capul, a face capul cuiva; 2)

(fig. ) a nenoroci, a distruge (pe cineva): mîndra capu ţi l-a pune.POP.

a-şi pune capul

a-şi pune capul (sau gîtul) (la mijloc), 1) a-şi pune viaţa în joc sau în primejdie, a-şi risca viaţa: parcă despre asta mi-aş pune capul la mijloc.CR .; 2) a garanta cu viaţa (pentru cineva sau ceva): să-mi puncapul pentr-o Lină? să mă fac un om pribeag? COŞBUC ; 3) (pop .) a se prăpădi: o plecat badea la drum,şepte mîndre capu-şi pun.POP. ; 4) a-şi pune sufletul.

a-şi pune capul sub comănac

a-şi pune capul sub comănac, (glumeţ) a se călugări: cum de i-a trăsnit prin gînd să-şi puie capul subcomănac? HOGAŞ .

a-i pune capul sub picior a-i pune capul sub picior (cuiva), a omorî (pe cineva): mi-ar pune capul sub picior să poată.COŞBUC.

a-şi pune capul sub sabie

a-şi pune capul (teafăr sau teafăr şi nevinovat, sănătos) sub sabie, a-şi provoca singur un necaz, o

nenorocire; a se lega la cap fără să-l doară: Zaharia Duhu ... îşi frînsese mîinile şi-şi pusese capul teafăr şinevinovat sub sabie.CEZAR.P.

pune capul undeva pune capul undeva, a se odihni, a se culca, a dormi: nu aflu unde capul în lume să mi-l pun.EM.

a-şi pune carul în pietre

a-şi pune carul în pietre, (pop .) a fi decis să ...; a lua o hotărîre fermă; a fi încăpăţînat: o văduvă frumoasăşi vicleană îl ochi bine pe fecior, vedea că e voinic, frumos, dar neumblat în lume; deci îşi puse carul înpietri să-l amăgească.POP.

a se pune caţă pe capul cuiva a se pune caţă pe capul cuiva, a stărui, mult pe lîngă cineva.

a pune cazul că ... a pune (sau a admite) cazul că ..., a presupune, a admite, a accepta că ...

a pune căciula pe-o sprînceană a pune căciula pe-o sprînceană, a se fuduli.

a-i pune căluş în gură a-i pune căluş în gură (cuiva), (fig. ) a-l împiedica să vorbească (pe cineva), a-i închide gura (cuiva).

a pune căpătîi ceva

a pune (sau a ţine, a face) căpătîi ceva, a pune ceva sub cap (în loc de căpătîi): dormea ţinîndu-şi căpătîimîna cea dreaptă.EM.

a pune cea dintîi piatră

a pune cea dintîi piatră, a începe, a iniţia o acţiune, o lucrare etc.: lucrările la care el a pus cea dintîipiatră.OD.

a-şi pune cenuşă pe cap

a-şi pune (sau a-şi turna) cenuşă pe cap, a se căi, a se pocăi (în public): decît să-ţi pui acum cenuşă încap, mai bine te-ai fi gîndit înainte de a face prostia .

a-şi pune ceva în gînd

a-şi pune ceva în gînd (sau în cap), 1) a lua hotărîrea să ..., a avea intenţia să ...: tata şi-a pus în gînd sămă mărite.REBR .; 2) (înv. ) a ţine minte, a-şi aminti: pune-ţi în gînd că, de vro zece zile, băbaca s-aîndrăgit de paseri.AL. ; 3) a-şi spune în gînd o dorinţă (cu speranţa că el se va îndeplini).

a pune cîrlig

a pune cîrlig (unei trebi), (pop. ) a pune beţe în roate: tovarăş numai la cîştig, la pagubă punecîrlig.PANN.

a pune cîrpă în cap

a pune cîrpă în cap, (pop. ; despre fete) a se mărita: fetele, pînă sînt fete, prin cîrciumă nu se vede; dupăce pun cîrpă-n cap, prin cîrciumi nu mai încap.POP.

a pune coada la spinare a pune coada la spinare, a fugi orbeşte.

a pune coadă

a pune (sau a scoate) coadă (sau cozi) (cuiva), a scoate vorbe (cuiva), a bîrfi (pe cineva): altă grijă nu văbate, decît să scoateţi cozi femeilor! CONTEMP.

Page 327: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a pune coadă la secure

a pune coadă la secure (sau la topor) sau a lua (sau a apuca) de coadă (ceva), a se apuca de treabă, a

începe ceva: ne-om întoarce la Măgura, ca să luăm de coadă toate cîte le-am lăsat.SAD.

a pune coarne

a pune coarne, (despre femei) a fi necredincioasă (bărbatului), a-l încornora: ai femeie cumsecade, numais-o cam ţii din frîu ..., ca nu cumva să-ţi pună coarne.CR.

a pune colac şi lumînare

a pune (sau a da) colac şi lumînare (la ceva), a-şi lua nădejdea (de la ceva), a nu mai spera să

redobîndească ceva.

a-şi pune colivie cu sticleţi pe cap a-şi pune colivie cu sticleţi pe cap, a se însura.

a pune conci a pune conci (cuiva), a pune coarne (cuiva).

a pune cornul în pernă a pune cornul în pernă,(fam. ) a se culca.

a pune cruce

a pune cruce (sau crucea, crucile) (cuiva sau la ceva), 1) a considera mort (pe cineva); a renunţa să mai

caute (pe cineva sau ceva); a socoti pierdut definitiv (ceva), a-şi lua gîndul (de la ceva): cît despre banii cucare îi făcuse bine vecinului, le pusese cruce ; 2) a pune capăt, a încheia, a sfîrşi (ceva): de ce nu alegea peunul [de ginere] şi să puie cruce chinului? POP .; 3) a omorî (în bătaie) (pe cineva); (p.ext. ) a înmormînta

(pe cineva): a rupt-o la fugă, ... iar omul acela după dînsul, ca să-l prindă şi să-i pună crucile.POP.

a se pune cruce

a se pune cruce (sau cruciş şi curmeziş), 1) a se aşeza, a sta de-a curmezişul; 2) (fig. ) a se împotrivi, a se

opune, a zădărnici; 3) a încerca toate mijloacele, a se face luntre şi punte: Prometeu se punea şi cruciş şicurmeziş, ca să-şi ocrotească făpturile.ISP.

a se pune cu capul

a se pune cu capul, a se opune din răsputeri, cu preţul vieţii: dar cu capul mi te pune, să n-o joace alţifeciori.COŞBUC .

a pune cuget a pune (în) cuget, a intenţiona, a-şi propune, a(-şi) pune în gînd: să pui tu astfel de cuget! PANN .

a se pune cu gura pe cineva a se pune (sau a sta) cu gura pe cineva, a insista pe lîngă cineva (pentru a-l convinge).

a se pune cu milităria pe cineva a se pune cu milităria pe cineva, (fam. ) a ţine din scurt pe cineva.

a pune cumpănă

a pune (sau a ţine) (în) cumpănă, 1) a cumpăni, a echilibra, a contrabalansa: nimic nu garantează maibine propriile drepturi ale fiecăruia ca respectul ce trebue să avem noi înşine pentru drepturile care le ţinîn cumpănă.GHICA ; 2) a aprecia, a judeca: se vor pune ... în cumpenele cereşti ... purtărileomeneşti.GR.AL.

a se pune cu ţara a se pune (rău) cu ţara, a intra în conflict cu toată lumea.

a pune cu ţăpoiul a pune (sau a azvîrli) cu ţăpoiul (sau din ţăpoi), (reg. ) a arunca la întîmplare.

a-i pune cuţitul la gît

a-i pune (sau a-i băga) cuţitul la (sau în) gît (cuiva), 1) a ucide (pe cineva); 2) (fig. ) a face presiuni

(asupra cuiva); a constrînge, a forţa, a sili (pe cineva) să facă ceva: dacă mi-a pus cuţitul în gît, puteam săzic nu?

a pune degetul pe rană

a pune degetul pe rană (sau pe bubă, pe rana deschisă, unde trebuie), a atinge o problemă delicată, a

indica punctul nevralgic al unei chestiuni; a pune punctul pe i: odată ce s-a pus degetul pe rana deschisă,furtuna s-a dezlănţuit.BART.

a o pune de mămăligă

a o pune de mămăligă, (pop .) a fi într-o situaţie dificilă, într-o încurcătură; a da greş, a o feşteli: boierul, cîtu-i de boier, a pus-o de mămăligă.CR .

a pune deoparte

a pune deoparte (sau la o parte), 1) a sorta, a alege: oasele, cîte găsea, tot d [e]oparte le punea.POP .; 2)

a păstra pentru sine (sau pentru altcineva), a rezerva, a opri: să punem d [e]oparte un mertic din frunteafăinii. SAD. ; 3) a economisi, a strînge, a agonisi: pui d [e]oparte-n tinereţe, ai ce da în bătrîneţe.POP.

Page 328: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a se pune de pricină

a se pune de pricină (sau în poară, în pizmă, (reg. ) de price, la price, (înv. ) în price, cu price) (cu

cineva), (înv. şi reg. ) 1) a se lua la ceartă, la harţă (cu cineva), a căuta nod în papură (cuiva); a face gură:

nu te pune în poară cu împăratul iadului! CR. ; 2) a se împotrivi, a se opune (cuiva): Alexă nu se puse depricină, luă lăcriţa şi porni departe.POP .

a pune faţa la pămînt a pune faţa la pămînt, (reg. ) a muri: că pe cine am avut a pus faţa la pămînt.POP.

a pune faţă cu cineva

a pune faţă (în faţă) cu cineva, a confrunta: să mai poftească Bibicul să mă puie faţă cu neneaIancu.CAR .

a pune frîu

a pune frîu (la ceva), 1) (despre sentimente, pasiuni) a stăpîni, a domina, a potoli: ce lesne ai fi pus frîudurerii şi răzvrătitului tău gînd! VLAH .; 2) (despre acţiuni în curs) a face să înceteze, a întrerupe brusc, a

curma, a opri, a stăvili: veveriţa pusese frîu neobositei sale zburdălnicii.HOGAŞ .

a-şi pune frîu limbii

a-şi pune frîu limbii (sau gurii) sau a-şi pune frîu la limbă, a vorbi cumpătat, cu prudenţă: frîu şi-ar punelimbii.NEGR .

a pune fundamentul a pune fundamentul, a pune temelia, a fundamenta, a întemeia.

a pune funia-n coarne cuiva

a pune funia-n coarne cuiva, (reg. ) a duce de nas pe cineva, a înşela pe cineva, a avea la bunul plac pe

cineva: vrei să-mi pui funia-n coarne? POP .

a pune gabja a pune gabja (pe cineva sau pe ceva), (reg. ) a prinde, a înfăşca (pe cineva): pun eu gabja pe tine! a pune gaj a pune (sau a lăsa) gaj (ceva), a pune garanţie (ceva).

a-şi pune gard la gură a-şi pune gard la gură, a-şi impune tăcere, a tăcea: Florico, pune-ţi gard la gură! AL .

a-i pune gheara în gît cuiva a-i pune gheara în gît cuiva, 1) a gîtui pe cineva; 2) a soma, a constrînge, a forţa pe cineva.

a-şi pune gheara-n gît a-şi pune gheara-n gît, a se încăiera: de ce vă puneţi gheara-n gît? să lase unul cît de cît! TOP.

a pune gheara pe cineva

a pune gheara (sau laba) pe cineva, a înhăţa, a prinde pe cineva: după multe zile de căutare, cînd nici nuse mai aştepta, a pus gheara pe el .

a pune ghiocei la ureche cuiva

a pune ghiocei (sau ghioc) la ureche cuiva, (reg. ) a înşela pe cineva: maica preoteasa le punea ghiocei laureche.POP .

a pune gînd

a(-şi) pune (în) gînd, a-şi propune, a lua hotărîrea de a ...: îşi pusese în gînd să termine construcţia pînă latoamnă .

a pune gînd cuiva

a pune gînd (rău) cuiva, a avea intenţii (rele) faţă de cineva: de unde să ştie bietul om că vecinul îipusese gînd rău? SAD .

a pune gîndurile pe tun a pune gîndurile pe tun, a pune gînd rău cuiva.

a-şi pune gîtul pentru cineva a-şi pune gîtul pentru cineva, a garanta (cu capul, cu viaţa) pentru cineva.

a pune guler a pune guler, (arg .) a nu plăti o datorie.

a pune gura pe ceva a pune gura pe ceva sau a pune (sau a băga) în gură ceva, a mînca ceva.

a-şi pune gura la cale a-şi pune gura (sau burta) la cale, a mînca pe săturate.

a pune hotar a pune hotar, (înv. ) a se hotărî: pusă hotar să nu mai mănînce măr.DOS.a pune iacauam a pune iacauam (cuiva), (înv. ) a ruga cu stăruinţă (pe cineva).

a pune ipotecă a pune ipotecă, a ipoteca: avusese de gînd să pună ipotecă pe moşie.AL .

a pune iscălitura a pune iscălitura (sau semnătura), a iscăli, a semna.

a se pune împotrivă

a se pune împotrivă (sau împotriva ...) sau (înv. ) a se pune înainte (sau tare), a lupta împotriva ..., a se

împotrivi, a se contrazice (cu cineva): tu te lauzi că Apusul înainte ţi s-a pus? EM.a pune în aceeaşi oală a pune (toate) în aceeaşi oală, a amesteca în mod nepotrivit lucruri diferite.

Page 329: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a pune înainte

a pune înainte(a) (sau dinainte, (înv. ) întru faţa) (cuiva ceva), 1) a pune mîncăruri dinaintea mesenilor:

răstoarnă apoi sărma-lele în strachină şi i le pune dinainte.CR .; 2) (înv. ) a prezenta, a expune, a înfăţişa, a

arăta (ceva cuiva): pun înaintea voastră învăţătura graiului frumos.MOLNAR ; 3) (înv. ) a propune: spre anu mai umbla monede mincinoase în prinţipat, pui înaintea divanului ... să poruncească tuturorpămîntenilor dregători. (a. 1848).DOC.EC .; 4) (înv. şi reg. ) a aduce sau a invoca drept argument, a

motiva: ştiu c-ai să-mi pui înainte prieteşugul.CONACHI .

a pune în ajutor cuiva

a pune în ajutor cuiva sau a pune mînă de ajutor cuiva, (înv. ) a veni în ajutorul cuiva, a da o mînă de

ajutor cuiva: fă bine şi mă ardică, mînă d-ajutori să-mi pui! PANN .

a pune în balanţă

a pune în balanţă, (fig. ) a judeca, a cîntări lucrurile înainte de a lua o decizie: pusese în balanţă şi bineleşi răul .

a i se pune în cale

a i se pune în cale (sau în drum) (cuiva) sau a se pune în calea cuiva (sau a ceva), a sta în calea cuiva

(sau a ceva): o, tu nici visezi, bătrîne, cîţi în cale mi s-au pus! EM.

a se pune în cap

a se pune în cap (şi în picioare sau şi-n cur) sau a se pune în creştet (sau în ruptul capului, şi(-n) cruciş

şi(-n) curmeziş), a face imposibilul (spre a obţine, a realiza ceva): de v-aţi pune-n cap cu toţii, eu aş fiprimar în sat.COŞBUC .

a pune în capul mesei

a pune (sau a sta) în capul mesei, a pune (sau a sta) pe locul de cinste de la un ospăţ: i-au pus în capulmesei.CR .

a pune în circulaţie

a pune în circulaţie, a face să circule; a emite, a lansa: oameni politici sînt aceia cari nu găsesc alt mijlocd-a combate guvernul decît acela d-a pune în circulaţie fel de fel de ştiri.CAR.

a se pune în cîrd cu cineva

a se pune (sau a intra, a-şi pune, a-şi băga) (boii) în cîrd (sau în plug) cu cineva (sau cu dracul), a se

întovărăşi cu cineva, a se asocia cu cineva; a-şi face de lucru cu cineva, a se potrivi cuiva: văzînd bietulpopă că s-a pus în cîrd cu nebunii, începe s-o întoarcă la şurub.CR.

a se pune în cîrlige

a se pune în cîrlige, (pop .) a face cauză comună: s-ajung tăţi cei mari, se pun în cîrlig, ş-atunci noiîncotro ne-om întoarce? CONV.LIT.

a pune în cofă

a pune (sau a băga) în cofă (pe cineva), (fig .) a întrece (prin pricepere, prin viclenie) (pe cineva); a

dovedi, a înfunda, a învinge, a răpune (cu argumente) (pe cineva): las-pe mine c-am să ţi-i pui în cofă.AL.

a pune în curent

a (se) pune (sau a (se) ţine, a fi) în (sau la) curent, a (se) informa, a fi bine informat: cum se întorsese, sepusese la curent.CEZAR.P .

a se pune în curmeziş

a se pune în curmeziş (sau de-a curmezişul), a se împotrivi, a împiedica (pe cineva să facă ceva): se vedecă diavolul se punea de-a curmezişul.ISP .

a pune în faptă a pune în faptă, a pune în practică; a aplica; a realiza.

a pune în foc şi pulbere a pune în foc şi pulbere, (înv. ) a distruge: tot Ardealul l-au pus în foc şi pulbere. ŞINCAI .

a se pune în fustă a se pune în fustă (sau în fuste), (arg. ; despre bărbaţi) a plînge (cu uşurinţă).

a pune în gardă a pune în gardă (pe cineva), (fig. ) a avertiza (pe cineva): îţi mulţumesc că m-ai pus în gardă!a se pune în gardă a se pune în gardă, 1) a lua poziţie de apărare; 2) (fig. ) a-şi lua măsuri de precauţie.

a-şi pune în gînd

a-şi pune în gînd (sau în minte) (ceva), a se hotărî (să facă ceva): părinţii săi, auzind ce şi-a pus în gîndfiica lor şi avînd-o numai pre dînsa, începură a plînge.POP.

a pune în gînduri

a pune (sau a băga) în (sau pe) gînduri (pe cineva), a da de gîndit cuiva: aceasta l-au băgat în multegînduri.DRĂGHICI.

a pune în gură cuiva ceva

a(-i) pune în gură (sau în gura) cuiva ceva, a pune în seama cuiva ceva: că de cînd dusu-m-am dus, multe-n gură mi s-or pus.POP .

Page 330: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a pune în încurcătură

a pune în încurcătură (pe cineva), a pune în dificultate (pe cineva); a lăsa perplex (pe cineva): ca să fiusincer, propunerea ta mă pune în încurcătură.CĂL.

a pune în lanţuri

a pune în lanţuri (sau în lanţ, la lanţ, în fiare, în obezi, în butuc) (pe cineva) sau a pune cătuşe (cuiva),

a imobiliza prin legare în lanţuri (sau în cătuşe, în butuci, în obezi) (pe cineva): şi pe Gruia că-l punea totîn fere pînă-n şele, tot în lanţ pînă-n grumazi.POP.

a pune în libertate a pune în libertate (pe cineva), a elibera din închisoare (pe cineva).

a pune în lucrare a pune în lucrare, a începe execuţia, a pune în practică.

a pune în lumină

a pune în lumină (ceva), a da la iveală (ceva), (p.ext. ) a pune în evidenţă (ceva):vreau să pun în luminăaltceva.GALA.

a pune în mişcare

a (se) pune în mişcare, 1) a deveni (sau a face să devină) activ: toată pădurea se puse în mişcare.ISP. ; 2)

a porni: vagonul se pune-n mişcare.CAR.a pune în oală a pune în oală (pe cineva), a întrece, a învinge (pe cineva).

a pune în ordine

a pune în ordine sau a pune în (bună) (o)rînduială sau (înv. şi pop .) a pune (la) orînduială sau (reg. ) a

pune în rost, a face ordine, rînduială, a restabili ordinea, a orîndui: şi-a pus armele în rînduială.CR .

a pune în pagină a pune în pagină, a pagina.

a pune în paralelă cu ...

a (se) pune în paralelă (sau în paralel) cu ..., a (se) compara cu ...: un obiect al gîndirii se pune înparalelă cu altul.MAIOR .

a pune în pămînt a pune (sau a băga) în pămînt, (despre seminţe, răsaduri, puieţi etc.) a însămînţa; a (ră)sădi.

a se pune în părîngă cu cineva a se pune în părîngă cu cineva, (înv. şi reg. ) a înfrunta pe cineva.

a pune în pîine

a pune (sau a băga) în pîine (sau (reg. ) în pită) (pe cineva), a-i face rost de o slujbă (cuiva): voi să te puiîn pîine.GR.AL .

a pune în ponoslu pe cineva a pune în ponoslu pe cineva, (înv. ) a învinui, a acuza (pe cineva).

a pune în practică a pune în practică, a aplica: dar principiile constituţionale s-au pus oare în practică? BOL .

a pune în privită a pune în privită, (înv. şi reg. ) a strînge laolaltă (fînul, vreascurile etc.) şi a lega cu nuiele.

a pune în risc

a pune în risc (sau rizic), (înv. ) a primejdui, a risca: un om ce pune în risic pe o masă de cărţi pîneacopiilor săi.AL.

a se pune în rîcă a se pune în rîcă (cu cineva), (reg. ) a se lua la ceartă (cu cineva).

a pune în sarcină

a pune în sarcină, (despre sisteme fizice sau tehnice producătoare de energie) a pune în funcţiune, a face să

funcţioneze.

a pune în sarcină

a (i se) pune în sarcină (cuiva ceva), a (i se) pune în seamă (ceva cuiva); a trebui să facă ceva; a fi

suspectat de ceva.

a pune în scart

a pune în scart, (înv. ) a da deoparte: cînd statul ori suveranul ar avea lipsă de ajutorul naţiunei româneîn avere materială sau în sînge, atunci să fie scoşi pe plan capii lor bisericeşti ..., pînă ce ar trecepericolul ..., iară după aceea să fie puşi în scart, precum este vorba jucătorilor în cărţi.BARIŢIU.

a pune în scaun

a (se) pune (sau a (se) aşeza, a (se) urca, a (se) ridica, a veni, a intra) în (sau la, pe) scaun (sau tron), a

(se) înscăuna, a (se) întrona: să vesteşti tuturora ... că ieri am pus pe Bogdan în scaunulMoldovei.DELAVR .

a pune în scenă

a pune în scenă, 1) a regiza un spectacol: numele regizorului care pusese în scenă piesa.PREDA ; 2) a

înscena, a pune la cale.

Page 331: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a se pune în situaţia cuiva

a se pune în situaţia (sau în locul, în postura, în pielea) cuiva, 1) a-şi imagina că se află în împrejurările

în care se găseşte cineva, pentru a-şi da seama de modul acestuia de a gîndi sau de a reacţiona în asemenea

împrejurări: mă pun în situaţia locotenentului şi-i înţeleg amărăciunea.REBR .; 2) a se manifesta ca ..., a se

da drept ...

a se pune în situaţia de a ... a se pune în situaţia de a ..., a se comporta în aşa fel încît ...

a pune în socoteală că ... a pune în socoteală că ..., (înv. ) a băga de seamă, a observa că ...

a pune în sus pe cineva a(-l) pune în sus pe cineva, (reg. ) a spînzura pe cineva: de l-oi spune-n sus l-or pune.POP.a o pune în toporişte a o pune în toporişte, (pop .) (despre lucrări, acţiuni) a plănui, a iniţia; a pune la cale.

a pune în traistă pe cineva a pune (sau a băga) în traistă pe cineva, a înşela, a trage pe sfoară pe cineva.

a pune întrebare

a pune (sau a face) (o) întrebare (sau întrebări), a întreba: nu mai mi-a venit în cap să fac vreoîntrebare.CAR.

a pune în valoare

a pune (sau a scoate) în valoare, a scoate în evidenţă, a reliefa: comentariul pune în valoare calităţileartistice ale textului .

a pune în vedere

a(-i) pune în vedere (cuiva ceva), a(-i) atrage atenţia (cuiva), a avertiza (pe cineva): mă grăbesc a vă puneîn vedere că ... este un om pierdut.CAR.

a pune jos a pune jos (pe cineva sau ceva), a culca, a trînti la pămînt: pune-o jos şi să-i scoatemcostiţa ceea! CR.a pune la bătaie a pune la bătaie (ceva), a pune la dispoziţie (spre a fi consumat) (ceva).

a pune la cale

a pune la (o) cale (sau la căi), 1) a pune în ordine, a aranja, a pregăti: toate trebile şi le punea la calesingurel.CR. ; 2) a plănui, a proiecta (ceva): acolo, între un pahar diuretic şi unul purgativ, multe s-au pusşi se vor pune la cale.CAR. ; 3) a instiga, a complota, a conspira, a unelti: cine te-a pus la cale să mă iei ...în bătaie de joc? CR .; 4) a organiza, a (în)tocmi, a conduce, a administra: după ce se urcă scaunul tătîne-său, ... puse ţara la cale ca şi un om matur. ISP. ; 5) a înzestra (pe cineva): un băiet mare, pe care mîni-poimîni o să trebuesc să-l pun la cale.NEGR. ; 6) a (se) pregăti: puse toate alea la cale pentru drum.ISP .;

7) a pedepsi, a învăţa minte (pe cineva); a-i face felul (cuiva): băietul îl puse şi pe aista [zmeul cu trei

capete] la cale, dar pe al treilea cap nu i l-a tăiat bine. POP. ; 8) a conveni, a se înţelege (cu cineva privitor

la ceva); a decide, a hotărî: să stau să vorovesc cu Măria-ta, şi să punem la o cale pentru această pradă ...,că să facem pace.NEC.

a pune la ceafă a pune la ceafă, (fig .) a da uitării, a nesocoti o poruncă; a nu-i păsa.

a pune la chinuri

a pune la chinuri (sau la cazne, la torturi, (înv. şi pop. ) la munci) (pe cineva), a chinui, a tortura fizic

(pe cineva): îl băgară la puşcărie, spre a fi pus la cazne.ISP .

a pune la ciochină

a pune (sau a lega, a atîrna, a spînzura) la ciochină (sau la ciochine) (pe cineva sau ceva), (pop. ) a

părăsi, a da uitării (pe cineva sau ceva): vameşul pusese cartea domnească la ciochină şi nu vrea să deacălugăraşilor ce li se cădea.OD.

a pune la condică a pune la condică (pe cineva), a ţine minte (pe cineva).

a pune la contribuţie

a pune la contribuţie, a folosi, a întrebuinţa: a pus la contribuţie întregul talent cu care-l înzestraseDumnezeu .

a pune la coteţ a pune la coteţ, a pune la îngrăşat: te-a pune la coteţ, într-un hambar cu posmagi.CR .

a se pune la curent a se pune (sau a fi) la curent, a se informa (sau a fi informat).

a pune la dispoziţie

a(-i) pune la dispoziţie (sau la îndemînă) (cuiva ceva), a oferi (din proprie iniţiativă sau la cerere) (cuiva

ceva): tu, vino la Sinaia; îţi pun la dispoziţie vila mea.CAR.

a pune la foc

a pune la foc, (despre alimente) a expune acţiunii focului (pentru a prepara, a fierbe, a coace, a prăji, a

încălzi).

Page 332: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a pune la frigare

a pune (carne) la frigare, a înfige (carnea) în frigare pentru a se frige la jăratic, (p. ext .) a frige în frigare,

deasupra jăraticului: cine ştie dacă pîn-în sfîrşit nu-i fi pus în frigare şi ospătat de sălbaticii acestei ţări!AL.

a pune la fum a pune la fum, a afuma: puseră nişte şuncă la fum.BARAC .

a pune la index

a pune la index (sau la indice), 1) a interzice, a opri; 2) a stigmatiza pe cineva: turcii erau puşi la indice,ca barbarii.GHICA.

a pune la inimă

a pune la inimă, a fi afectat (de ceva), a se supăra mai mult decît trebuie: nu mai pune şi tu la inimă toatefleacurile!

a pune la îndoială

a pune la îndoială, a se îndoi, a avea îndoieli: să mă ferească Dumnezeu a pune cîtuşi de puţin la îndoialăzelul şi dragostea pentru Constituţie, de cari sînt animaţi aceşti veşnic călcători ai ei! CAR.

a pune la loc sigur

a pune la loc sigur (pe cineva sau ceva), a pune într-un loc unde nu poate fi găsit; a ascunde (pe cineva sau

ceva).

a pune la locul lui a pune la locul lui (pe cineva), a pune la respect (pe cineva).

a pune la masă

a (se) pune (sau a (se) aşeza, a fi, a (se) afla, a sta, a şedea, a (se) ridica de, a (se) scula de) la masă, a

începe (sau a continua, a termina) să mănînce: pe-un vîrf de munte stă Mihai la masă.BOL.

a pune la masă cu tine

a pune la masă cu tine (pe cineva), (reg. ) a trata ca pe un prieten apropiat (pe cineva): să am eu o slugăaşa de vrednică, ... aş pune-o la masă cu mine.CR.

a pune la mijloc

a pune (sau a aduce) la mijloc (ceva sau pe cineva), (înv. ) 1) a aduce (ceva) în folosinţa comună: la logodnă au fost pus la mijloc galbini 12.000.N.COSTIN ; 2) a aduce la cunoştinţa unei adunări (ceva); a

convoca în faţa unei adunări (pe cineva): nici întrebare ca aciasta la mijloc să puie n-au văzut.CANT.

a pune la mînă pe cineva

a pune la mînă pe cineva, (înv. ) a avea la mînă pe cineva: i-am pus la mînă; i-am prins mai dinioare cuoca mică.AL.

a pune la nevoi a pune la nevoi (pe cineva), (înv. ) a pedepsi, a amenda (pe cineva).

a se pune la ospăţ a se pune la ospăţ, (reg. ) a se ospăta; a mînca.

a pune la picioarele cuiva

a pune (sau a aşterne) (ceva) la picioarele cuiva, a dărui cuiva (ceva) în semn de admiraţie, de supunere:

şi-ţi voi pune la picioare slava şi viaţa mea.VLAH .

a pune la povaţă

a pune la povaţă (pe cineva), (reg. ) a îndemna la rău (pe cineva): umblă din casă-n casă, şi cu ochii penevastă, să ţi-o puie la povaţă, bărbăţelul să-şi urască.POP.

a pune la probă

a pune la probă (sau la încercare) (pe cineva sau ceva), a proba, a încerca, a testa (pe cineva sau ceva): să-l pot pune la-ncercare, să văd de e viteaz mare.POP .

a pune la punct

a pune la punct, 1) (despre oameni), a da o lecţie de bună-cuviinţă cuiva: tînărul începuse să se camobrăznicească, dar l-am pus imediat la punct ; 2) (despre aparate, sisteme tehnice etc.) a regla; 3) (despre

programe, planuri, proiecte) a pregăti în cele mai mici detalii: şi-au pus la punct planul şi au trecut latreabă .

pune la respect

pune la respect (pe cineva), a pune la punct (pe cineva): să-l puie pe Costache la respect printribunal.CĂL .

a pune la rezon

a pune la (sau în) rezon (pe cineva), (înv. ) a pune la punct, a învăţa minte (pe cineva): începe să devinăprimejdios şi trebuieşte pus la rezon.CEZAR.P .

a pune la rînd a pune la (sau în) rînd, (reg. ) a aranja, a amenaja, a pune la punct: să-şi pui caii şi căruţa în rînd.AGÂRB .

a pune la sare a pune la sare, a săra, a saramura.

Page 333: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a pune la săvîrşire a pune la săvîrşire, (înv. ) a pune în practică, a aplica.

a pune la scară

a pune (sau a întinde, a aşterne, a aşeza) la scară (pe cineva), (înv. şi pop .) a întinde pe jos, de obicei în

faţa intrării casei, pentru a-l bate (cu biciul) (pe cineva); (p.ext. ) a bate (pe cineva): i-au pus la scară, de i-au bătut cîte cu doo sute de toiege la cur.NEC .

a pune la scuteală

a (se) pune la scuteală, 1) a (se) ţine la scuteală; 2) a apăra, a ocroti (pe cineva); (p.ext. ) a părtini (pe

cineva).

a pune la socoteală

a pune la socoteală (ceva), a avea în vedere, a lua în considerare (ceva), a ţine cont (de ceva): mai pune lasocoteală că şi Trăsnea era înaintat în vîrstă.CR .

a se pune la şpiţ

a se pune (sau a fi pus) la şpiţ (sau la ştaif), (fam. ) a (se) dichisi, a (se) ferchezui; a (se) pune la patru ace:

băiatul e pus la şpiţ.POP.

a pune la un loc

a pune la un loc (sau laolaltă, (înv. ) depreună), a aduna, a strînge la un loc: că de-ar fi pus avuţiiabogaţii depreună, n-ar fi mişeii în nevoie fiind.CORESI.

a pune la zid pe cineva

a pune la zid pe cineva, 1) a împuşca (în urma unei sentinţe de condamnare) pe cineva; 2) a blama, a

condamna, a înfiera pe cineva.

a pune limbii obicei a pune limbii obicei, (înv. ) a pune frîu limbii, a-şi pune lacăt la gură.

a-şi pune lingura de brîu a-şi pune lingura de brîu, (reg. ) a termina de mîncat.

a pune lingura de gît cuiva

a(-i) pune lingura (sau lingurile) de (sau în) gît (sau brîu) cuiva, a lăsa pe cineva nemîncat pentru că a

întîrziat la masă: mama are să ne pună lingurile în brîu.CEZAR.P.a-şi pune lingura unde nu-i fierbe oala a-şi pune lingura unde nu-i fierbe oala, (reg. ) a se amesteca unde nu-i fierbe oala.

a pune lipsă pe cineva

a pune lipsă pe cineva sau (pop .) a pune lipsă cuiva, a nota absenţa cuiva de la cursuri, întruniri, serviciu

etc.: un flăcău alergînd să ajungă mai repede, să nu fie pus lipsă.PREDA.a pune lumina sub oboroc a pune lumina sub oboroc, (fig .) a ascunde lumii adevărul.

a pune mai mult într-o parte a pune mai (sau prea) mult într-o parte, (reg. şi fam. ) a se îmbăta foarte tare.

a-şi pune marama a-şi pune marama, (înv. şi reg. ; despre fete) a se mărita.

a pune masa

a pune (sau a întinde) masa, a pune pe masă cele necesare pentru servirea mîncării şi a băuturii: întinse masă mare pentru bun şi pentru rău.ISP.

a-şi pune mintea , a lua în serios

a-şi pune mintea (cu cineva sau cu ceva), a lua în serios (pe cineva sau ceva): nu trebuia să-mi punmintea cu un copil ca dumneata.CAR.

a-şi pune mîinile în cap

a-şi pune mîinile în cap, a se apuca cu mîinile de păr, a fi în culmea disperării, a se îngrozi: îşi pusemîinile în cap Sfîntul-Dumnezeu, dar ... se hotărî să mai aştepte.POP.

a pune mîinile pe piept

a pune (sau a încrucişa) mîinile pe piept, a muri: de-oi pune eu mînile pe piept, are să rămîie căruţa astade haimana.CR .

a pune mîna

a pune mîna (sau (fam .) laba), 1) a apuca, a prinde ceva în mînă; 2) a se apuca de lucru: unde punea elmîna, punea şi Dumnezeu mila.POP .; 3) a sustrage, a fura; (p.ext. ) a prăda, a jefui: pohoaţa de babă ...pune mîna şi pe vîrtelniţă tot cu acelaşi vicleşug.CR .; 4) a captura, a înşfăca (pe cineva); (p.ext. ) a lua

prizonier (pe cineva): nu cumva să vie dracul ... şi să puie mîna pe dînşii.POP .; 5) a dobîndi ceva, a face

rost de ceva: a pus mîna pe o casă sănătoasă ; 6) a prinde, a aresta: cum nu vii tu, Ţepeş doamne, capunînd mîna pe ei, să-i împarţi în două cete.EM. ; 7) (în construcţii negative) a se atinge de ceva, a face

ceva nedorit, nepermis: nu pune mîna pe cuţit!

a pune mîna asupra cuiva

a pune mîna asupra cuiva, (înv. ) a ameninţa cu bătaia (sau a bate) pe cineva; a ridica mîna asupra cuiva; a

fi agresiv: părinţii pot a depărta pre copii din moştenire, ... cînd vor pune mîna asupra părinţilor.PRAV.

Page 334: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a pune mîna în foc

a pune (sau a băga) mîna în foc (pentru cineva sau pentru ceva), a garanta (pentru cineva sau pentru ceva):

parcă poţi să pui mîna în foc pentru el?

a pune mîna în piept cuiva

a(-i) pune mîna în piept (sau în gît) cuiva, 1) a prinde, a înşfăca pe cineva: fata îi pune mîna în piept.CR. ; 2) a trage la răspundere, a sili, a constrînge (pe cineva), a pune sula în coastă (cuiva).

a-şi pune mîna pe inimă a-şi pune mîna pe inimă (sau pe cuget), a se angaja să spună adevărul.

a pune mîna pe pîine şi pe cuţit a pune mîna pe pîine şi pe cuţit, (înv. ) a obţine, a dobîndi esenţialul: am pus mîna pe pîne şi pe cuţit.FIL.

a pune mîna pe sabie

a pune mîna pe sabie (sau pe săbii) sau (înv. ) a se scula cu sabie, a porni la luptă (înarmat cu o sabie): tot mai încruntaţi de ură am pus mîna pe săbii.CĂL.

a pune mîna pe şarpe a pune mîna pe şarpe, (fig .) a se îmbogăţi dintr-o dată.

a pune mînă de la mînă

a pune mînă de la mînă (sau de la mînă la mînă), a aduna prin contribuţie benevolă: o să mă rog de ei săpună fiecare de la mînă la mînă, să mă ajute.CAR .

a pune mîneci cuiva a pune mîneci cuiva, a constrînge pe cineva.

a-şi pune mînie a-şi pune mînie, (reg. ) a se supăra; a se încăpăţîna: pusu-şi-a mîndra mînie.POP .

a pune nart

a pune (sau a da, a face) nart sau a tăia nartul, 1) a fixa un preţ definitiv de vînzare: au tăiat nartulgrîului la schelele Dunării, pe şese lei chila.GHICA ; 2) a-i fixa un termen, a-i da un soroc (cuiva).

a pune nevoinţă

a pune (sau a face, a avea) (multă) nevoinţă (sau toată nevoinţa), (înv. ) a-şi da(toată) osteneala, a se

strădui (din toate puterile): aceasta am făcut la tălmăcirea aceştii sfinte scripturi, făcînd multă nevoinţă şidestulă cheltuială.BIBLIA .

a pune nevoinţă la ... a pune nevoinţă la ..., (înv. ) a insista, a stărui pe lîngă cineva.

pune-n gînd că ... pune-n gînd că ..., închipuieşte-ţi că ...: cînd grăieşti şi nu te-ascultă, pune-n gînd că eşti la moară.POP.

apune nume

a(-i)pune nume (sau poreclă, porecliri), a numi, a porecli: şi-i puse mama numele: Făt-Frumos dinLacrimă.EM .

a-i pune oala a-i pune oala (cuiva), a-i face farmece (cuiva): ibovnica mea ... parcă mi-a pus oala.POP .

a pune obezi a pune (în) obezi, a supune, a înrobi: erai slobodă ... şi te puseră în obezi.RUSSO.

a-şi pune obrazul pentru cineva

a-şi pune obrazul pentru cineva, a garanta cu propria reputaţie pentru cineva: îmi pusei pentru tineobrazul.SAD.

a-i pune ochelari cuiva

a-i pune ochelari (la ochi) cuiva, a chiorî de la obraz (pe cineva): ei, finule, şi acum vrei să-mi puiochelari la ochi? POP .

a pune ochii pe cineva

a pune ochii (sau ochiul) pe cineva (sau ceva), a-şi opri privirea (cu interes) asupra cuiva (sau a ceva), a

remarca (şi a dori) pe cineva (sau ceva), a urmări pe cineva (sau ceva): din toate cîte vede, pe flori îşi puneochii.HEL.

a pune ochii în grindă a pune ochii în grindă, a fi pe moarte; a muri.

a pune ochii în pămînt

a(-şi) pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pămînt (sau în jos), a-şi pleca privirea; a se sfii, a se jena,

a se ruşina; a se îmbufna: ea se uita speriată-n vînt, şi ca certat-apoi şi-a pus privirile-n pămînt.COŞBUC .

a pune odihnă cuiva

a pune odihnă cuiva sau a lăsa în odihnă ceva, (înv. ) a nu mai folosi un obiect: să lăsaţi ciomegele-nodihnă.AL .

a pune o întrebare

a pune (sau a face) o întrebare (sau întrebări), a întreba: nu mai mi-a venit în cap să fac vreoîntrebare.CAR .

a pune o manta cuiva a pune o manta cuiva, a înşela pe cineva.

Page 335: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a pune o pilă

a pune (sau a băga) o pilă, (fam. ) a interveni (abuziv) în favoarea cuiva, a solicita o înlesnire, o protecţie

(ilegală).

a pune opinca cuiva

a pune opinca (în obraz) cuiva, a trage pe sfoară, a păcăli (pe cineva); a face de ruşine (pe cineva): să nu-mi fi pus opinca berbantu cel de Pepelea? AL .

a pune opor a pune opor, (reg. ) 1) (despre cai) a fi cu nărav; 2) (despre oameni) a opune rezistenţă, a se împotrivi.

a-i pune o pupăză în obraz cuiva a-i pune (sau a-i da) o pupăză în obraz cuiva, (reg. ) a batjocori, a face de două parale pe cineva.

a-i pune o scară bună cuiva a-i pune o scară bună cuiva, (reg. ) a ajuta pe cineva.

a pune ospăţ a pune ospăţ, (înv. ) a întinde masă mare.

a pune osul a pune osul, (fam. ) a munci din greu: cui i-e poftă să trăiască, puie osul să muncească.POP.a pune pace a pune pace, (reg. ) a încheia pace, a face pace: împărate, împărate, pune pace, nu te bate! POP.

a pune paie pe foc

a pune paie pe (sau peste) foc sau a stinge focul cu paie, a agrava o situaţie, o stare conflictuală: cică vrei să stingi cu paie focul cînd e-n clăi cu fîn.COŞBUC .

a-şi pune palma în cur

a-şi pune palma în cur, (fam. ) a pleca (lăsînd treburile baltă); a fi nepăsător: şi-a pus palma-n cur şi dus afost .

a-i pune parul la uşă cuiva a-i pune parul la uşă cuiva, 1) a împiedica să iasă din casă pe cineva; 2) a pune sechestru pe averea cuiva.

a i se pune pata a i se pune pata (cuiva), (fam. ) a avea o idee fixă: cînd i se pune pata, nu-l mai întorci din drum .

a pune pe alţii la cuţite a pune pe alţii la cuţite, a învrăjbi: las’ pe mine, ... că-i puiu eu la cuţite.POP.

a se pune pe capul cuiva

a se pune pe capul cuiva sau a se pune cu rugăminte pe lîngă cineva, a stărui fără încetare pe lîngă

cineva pentru a obţine ceva: fetele împăratului s-au pus cu rugăminte pe lîngă spîn.CR .

a se pune pe carte a se pune (cu burta) pe carte, a se apuca serios de învăţătură.

a se pune pe cheltuieli a se pune pe cheltuieli, a cheltui mai mult ca de obicei.

a pune pe curat a pune pe curat, a transcrie.

a pune pedala a pune pedala, (fig .) a accentua, a sublinia; a insista, a pedala pe ceva.

a pune pe două coloane a pune pe două coloane (pe cineva), a dovedi plagiatul cuiva.

a pune pe foc a pune pe foc, 1) a întreţine focul; 2) (despre oameni) a face zile amare (cuiva).

a pune pe fugă

a pune (sau a lua) pe fugă (sau pe goană) (pe cineva), a fugări, a goni (pe cineva): se repeziră în ei şi-iluară aşa pe negîndite, de-i puseră pe fugă.POP .

a pune pe gînduri

a pune pe gînduri (pe cineva), a da de gîndit (cuiva), a nedumeri (pe cineva): şi în toată natura era cevamort, care puse pe Sfinţi pe gînduri.POP.

a pune pe hîrtie a pune (sau a aşterne) pe hîrtie (ceva), a scrie, a redacta (ceva).

a pune pe măgăreaţă a (o) pune pe măgăreaţă, a se îmbăta.

a pune pe note a pune pe note (sau pe muzică), a compune muzica adecvată unui text.

a pune pe numele cuiva

a pune pe numele cuiva, (jur .; despre averi imobiliare) a înscrie cu drept de proprietate pe numele cuiva, a

transfera, a ceda cuiva: dacă vă punea casa pe numele vostru de la început, n-aveam atîta supărare! CĂL .

a se pune pe ospătat a se pune (sau a se aşeza) pe ospătat, a mînca şi a bea (cu lăcomie).

a pune pe picioare

a (se) pune pe (sau în) picioare, 1) a (se) însănătoşi (după o boală grea); 2) a ieşi (sau a scoate pe cineva)

dintr-o încurcătură, dintr-un impas; 3) a crea condiţiile necesare pentru a începe, a se desfăşura, a exista în

bune condiţii (ceva); 4) a crea, a realiza(ceva).

a se pune pe plîns a se pune pe plîns, a începe să plîngă: atunci să puse pe un plîns amar.POP .

a pune perdea la ochi a(-i) pune perdea (sau perdele) la ochi (cuiva), a împiedica (pe cineva) să vadă realitatea.

Page 336: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a pune pe roate a pune pe roate, a pune în funcţie, în mişcare.

a pune pe rol

a pune pe rol, (jur. ) (despre procese) a înscrie pe lista tribunalului în vederea judecării efective (la o

anumită dată).

a pune pe şireag

a pune pe şireag (pe cineva), (reg. ) a determina, a sili (pe cineva) să facă ceva: l-am pus pe şireag să facărost de unde-o şti.POP .

a pune pe tapet

a pune (sau a aduce, a veni) pe tapet, a aduce în discuţie, a fi la ordinea zilei: pe urmă veni iar pe tapetchestia dezbătută odinioară în împrejurări triste.REBR.

a-i pune pe toţi într-o ciorbă

a-i pune pe toţi într-o ciorbă, (despre oameni) a trata la fel, fără discriminare: cum văd eu, ne puneţi petoţi într-o ciorbă şi nu e drept.PREDA.

a se pune pe treabă

a se pune pe treabă, a se apuca serios de lucru: dacă te pui pe treabă, s-ar putea să recuperezi rămînereaîn urmă.SAD .

a pune piciorul în prag

a(-i) pune piciorul (sau picioarele) în (sau pe) prag, a lua o atitudine hotărîtă, a se opune cu fermitate, a

soma, a obliga pe cineva să facă ceva: picioarele-n prag punem şi vorba nu ne schimbăm.PANN .

a pune piciorul la pămînt

a pune piciorul (sau picioarele) la pămînt (sau pe uscat, jos), a coborî (dintr-un vehicul, dintr-o

ambarcaţie etc.): trupa puse piciorul la pămînt şi rămase nemişcată.SAD .

a pune piciorul la scară a pune piciorul la scară, a pune piciorul în prag.

a pune piciorul undeva

a pune piciorul undeva (sau la cineva), a pătrunde, a călca, a păşi undeva, a intra, a veni, a se duce undeva

(sau la cineva): acest bărbat străin pune întăia oară piciorul în părţile noastre de lume.SAD .

a pune piedică

a pune (o) piedică (sau piedici) (cuiva sau la ceva), 1) a pune piciorul înaintea cuiva, pentru a-l face să se

împiedice şi să cadă: i se pune piedică pe la spate şi cade.CAMIL.P. ; 2) a crea dificultăţi, a împiedica (o

acţiune, un fapt): cu orice preţ voia ca pentru vecie să puie piedică nelegiuirii sale.POP .

a-şi pune pielea la saramură

a-şi pune pielea la (sau în) saramură (sau (pop .) salamură) (pentru cineva sau ceva), a risca, a se expune

unei primejdii (pentru cineva sau ceva); a se sacrifica.

a-i pune pingeaua

a-i pune pingeaua (cuiva), (înv. şi reg. ) a păcăli, a amăgi, a înşela (pe cineva): hoţul îi pune pingeauanumaidecît.PANN.

a pune pirostriile pe cap

a(-şi) pune pirostriile pe (sau în) cap, (glumeţ) a (se) căsători: o să împletească cosiţa albă fără să puiepirostriile în cap.ISP.

a se pune piuă

a se pune (în) piuă (sau piua), (pop .) a se ghemui pentru a sluji de treaptă cuiva sau pentru a lua în cîrcă

pe cineva: Apodul Purice se pusese piuă ca el, Ştefan cel Mare, să încalece calul.DELAVR.a pune pînză a pune pînză (sau pînza), (pop .) a ţese: s-ar ţinea badea de mine, dar pînza nu o ştiu pune.POP .

a pune platcă pe cineva

a pune (sau a face) platcă pe cineva, (înv. ) 1) a face pe cineva să piardă la jocul de cărţi: l-am pus platcăpe unul.AL .; 2) a păcăli pe cineva: era destul să puie o platcă cît de mică pe potrivnicul său, ca să facă unhaz nespus.GANE.

a pune platcă peste platcă pe cineva

a pune platcă peste platcă pe cineva, a înşela pe cineva; a distruge pe cineva: boierii din opoziţie mă punplatcă peste platcă, zise prefectul.NEGR.

a pune poară a pune poară, (înv. ) a se strădui: mult m-am silit ş-am pus poară să o fac aceasta. DOS .

a-şi pune pofta în cui

a-şi (mai) pune pofta în cui, a fi nevoit să renunţe la un lucru dorit; a se şterge pe bot: mai pune-ţi pofta-ncui, nu-ţi dau nici o picătură.SAD .

a pune polog a pune (sau a lăsa) polog (pe cineva), (reg. ) a doborî la pămînt, a omorî, a ucide (pe cineva).

a pune pomană a(-şi) pune pomană, (înv. ) a face pomană, a da de pomană.

Page 337: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a se pune ponciş

a se pune ponciş sau a sta în ponciş sau a sta de-a poncişul, (pop. ) a se opune, a se împotrivi: cu toatălumea largă sta Sînger de-a poncişul.COŞBUC .

a pune ponos

a pune ponos (cuiva) sau a pune în (sau întru) ponos (pe cineva), (reg. ) a învinui, a acuza (pe

cineva):iertaţi, oameni, greşeala făcută, ponos nu ne puneţi, faceţ-o tăcută.PANN.

a pune popreală

a pune (la) popreală (pe cineva), a aresta, a băga la başcă (pe cineva): ai pus la popreală pe cei care ţi i-am dat eu pe izvod?SAD.

a pune potcapul în cap a pune potcapul în cap, a se călugări.

a pune potcapul în par a pune potcapul în par, a părăsi viaţa monahală.

a-i pune potlog pe nas a-i pune potlog pe nas (cuiva), (înv. ) a dojeni (pe cineva); a face deruşine (pe cineva).

a se pune prag

a se pune prag, a se aşeza în calea cuiva (pentru a-l împiedica să treacă); (p.ext. ) a zădărnici acţiunile

cuiva: una ... s-a pus prag şi nu-l lasă să treacă.SAD.

a pune preţ pe ceva

a pune preţ pe (sau la) ceva (sau cineva), a socoti că ceva (sau cineva) este (foarte) preţios, important,

necesar; a ţine mult la ceva (sau la cineva): nu putea pune mult preţ pe sfatul femeii.POP.

a pune pricină că ...

a pune pricină (sau pricina, pricini) că ..., (înv. ) a obiecta, a pretexta, a motiva că ...: cînd era sătui,punea pricină că le-ar fi rău şi făcea hodină.BUDAI-DELEANU.

a pune problema ...

a pune problema ... (sau problemele ..., chestiunea ...), a prezenta, a înfăţişa, a aduce în discuţie o

chestiune (importantă); a ridica problema: se punea acum din nou problema oamenilor.CAMIL.P.a se pune proptă cu cineva a se pune (în) proptă cu cineva sau a sta în propta cuiva, (reg. ) a se împotrivi, a se opune cuiva.

a pune pumnul în gură a(-i) pune (sau vîrî) pumnul în gură (cuiva), a reduce la tăcere (pe cineva), a închide gura (cuiva).

a pune punctul pe i

a pune punctul (sau punctele) pe i, a spune exact şi fără echivoc ceva, a preciza esenţialul într-o chestiune,

a trage concluzia: să punem punctul pe i! lucrurile merg anapoda.CEZAR.P.a pune purceaua a pune purceaua (cuiva), (reg. ) a necăji (pe cineva).

a-şi pune sacii în car

a-şi pune (sau a-şi vedea) sacii în car (sau în căruţă), a-şi rezolva treburile (şi a nu-i păsa de treburile

altora): cred şi eu! dacă ţi-ai văzut sacii în căruţă, nici că te mai interesează.REBR .

a-i pune sare pe coadă cuiva

a-i pune sare pe coadă cuiva, 1) a nu putea fi ajuns din urmă, a fi de negăsit, a se face nevăzut: gata, l-aiscăpat, pune-i sare pe coadă! ; 2) a irita, a enerva (pe cineva): sărise în sus de parcă i-a pus cineva sare pecoadă .

a pune sculele în cui a pune sculele în cui, (reg. ) a fi bătrîn şi neputincios.

a pune sechestru

a(-i) pune (sau aplica) (un) sechestru (sau sechestre) (pe ceva) (cuiva) sau a pune sub sechestru (ceva),

a sechestra: trebuie să umble negreşit prin comună, să zorească strîngerea birurilor şi să pună sechestrecelor rămaşi prea mult în urmă.REBR.

a i se pune soarele drept inimă

a i se pune soarele drept inimă, a i se face foame: ar fi trebuit să înceapă a mi se pune soarele dreptinimă.CR .

a pune sub călcîi

a pune sub călcîi(e) (pe cineva), 1) (despre ţări, popoare etc.) a supune, a subjuga; 2) (despre oameni) a

desconsidera, a înjosi, a umili.

a pune sub oboroc

a pune (sau a ascunde, a ţine) sub oboroc (sau sub obroc) (ceva), a ţine ascuns, a ascunde bine (ceva); a

tăinui: bată-te pustia noroc, că te-am pus sub oboroc.POP. a pune sub peceţi a pune sub peceţi, a sigila; (p.ext. ) a interzice.

a pune sub picior capul cuiva

a pune sub picior capul cuiva, (înv. şi pop .) a ucide, a omorî (pe cineva): mi-ar pune capul sub picior, săpoată.COŞBUC .

a pune sub presă

a pune sub presă, a tipări: unele informaţii care ne-au sosit în momentul cînd punem ziarul subpresă.STANCU.

Page 338: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a pune sub saltea a pune (sau a avea) sub saltea, a face sau a avea economii.

a pune sub semnul întrebării

a pune sub semnul întrebării, a se îndoi de adevărul unor fapte sau al unor afirmaţii; apune sub

observaţie; a suspecta: fapt care îi determina pe unii să le pună sub semnul întrebării.PREDA.

a pune sub talpă

a pune sub talpă (sau sub picior) (ceva), (reg. ) a nesocoti, a nu ţine seama (de ceva): multe măicuţa mi-aspus, toate sub talpă le-am pus şi-acum toate le-am ajuns.POP .

a pune sub teasc a pune sub teasc, a da la tipar, a încredinţa tiparului, a tipări.

a-şi pune sufletul pentru cineva

a-şi pune sufletul (sau viaţa, sănătatea, capul, avuţia) pentru cineva, 1) a fi în stare de orice sacrificiu

pentru cineva: pentru care oaie era gata şi sănătatea sa să-ş puie. VARLAAM ; 2) a pune capul (cuiva).

a pune sul

a pune (pe) sul, a înfăşura urzeala pe sulul de dinapoi, la războiul de ţesut manual: să urzesc, să pui pesul.DELAVR.

a pune sula în coastă

a pune sula în coastă (sau în coaste) (cuiva), a sili, a constrînge (pe cineva) să facă ceva, a-i pune mîna în

gît (cuiva): [fata]-i cam îndărătnică; dacă i-aş fi eu tată, i-aş pune sula-n coaste numaidecît.POP.a pune şaua a pune şaua (pe cal), a înşeua: pune şaua să mă duc.POP.

a pune şaua

a pune şaua (pe cineva) sau a-i pune şaua (cuiva), 1) (despre copii) a face să devină ascultător, cuminte; a

cuminţi (pe cineva); 2) a stăpîni, a supune, a exploata (pe cineva): treacă-meargă, cugetam; cel puţin măvor omeni domnii literaţi pe spesele lor; dar tocmai aici mi se puse şeaua.CODRU-DRĂGUŞANU .

a pune ştraf a pune (la) ştraf (pe cineva), (înv. şi pop .) a amenda (pe cineva): vine comisariul şi te pune la ştraf.AL .

a pune ştreangul de gît

a(-şi) pune ştreangul de (sau în, la) gît, 1) a (se) spînzura: aşteaptă în temniţă să li se puie ştreangul degît.CAMIL.P .; 2) a (se) pune într-o situaţie penibilă, dificilă, fără ieşire; a constrînge (pe cineva) să facă un

lucru neplăcut (şi nedorit).

pune tăcere pune tăcere, a impune tăcere, a face linişte, a nu vorbi.

a pune tălpi a pune tălpi, 1) a pingelui; 2) (fam. ) a pune beţe-n roate, a băga strîmbe.

a pune tărbaca pe cineva a pune tărbaca pe cineva, (reg. ) a bănui, a suspecta pe cineva.

pune-te masă, scoală-te masă

pune-te (sau întinde-te) masă, scoală-te (sau strînge-te) masă, 1) a aştepta totul de-a gata; 2) a servi mai

multe serii de invitaţi.

a pune temelia a pune temelia, a întemeia; a începe; a pregăti: au pus temelia teatrului naţional. NEGR.

a pune termen

a pune (sau a da) termen (la ceva), a face să înceteze, a termina, a pune capăt (la ceva): astfel se pusetermen acestor conversaţii ce ajungeau să fie interesante.BOL .

a-i pune tinicheaua de coadă

a-i pune (sau a-i lega) tinicheaua de coadă (cuiva), (fam. ) a-i cauza un prejudiciu moral de lungă durată

(cuiva).

a-şi pune traiul în cineva

a-şi pune traiul în cineva, (înv. ) a-şi încredinţa viaţa în mîinile cuiva: în tine iubesc lumea, prezent şiviitor, în tine am credinţă, în tine îmi pun traiul, el, făr’ de tine-i iadul ... Ah! dar cu tine-i raiul! AL.

a pune treaba pe curpăn a pune treaba pe curpăn, (reg .) a o lua de la început.

a pune ţara la cale

a pune ţara la cale, 1) a conduce, a administra o ţară, o afacere: cu una cu două nu pui ţeara lacale.ZANNE ; 2) (glumeţ) a discuta, a dezbate lucruri la care nu te pricepi; a sporovăi, a pălăvrăgi: însalonul acesta puneau ţara la cale.SAD.

a pune ţestul în cap cuiva

a pune ţestul în cap cuiva, 1) a păcăli, a îmbrobodi pe cineva: îi pui în cap ţestul şi rabdă-n tăcere.PANN ;

2) a-şi înşela soţia (sau soţul).

Page 339: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a nu pune ţigară în gură a nu pune ţigară în gură, a nu fuma.

a-şi pune ţinere a-şi pune ţinere sau a se da în ţinere, (reg. ) a se încredinţa cuiva spre a fi întreţinut.

a pune umărul

a pune umărul (sau piept), 1) a împinge (cu umărul); 2) a veni în ajutor (cuiva), a susţine, a sprijini (pe

cineva): e de datoria dumitale ... să pui umărul să creăm aici o atmosferă sănătoasă.CĂL.a pune umărul la roată a pune umărul la roată, a da o mînă de ajutor (cuiva).

a pune un cuvînt bun pentru cineva a pune un cuvînt bun pentru cineva, a interveni pentru cineva.

a pune un ghimpe la inimă

a (i se) pune un ghimpe (sau un cuţit) la inimă (sau la stomac) (cuiva), a intra (sau a băga pe cineva) la

griji, la temeri: iară pre Şărbasn Logofătul şi pre Constantin Stolnicul ... i-au prinsu-i; ci scăpînd ceilalţifraţi ai lor,i-au căutat Duca-vodă a slobozi pre cei doi, şi iarăşi la locul lor de boierie i-au lăsat; cipunîndu-se încă mai mare cuţitu întru inimile lor, aceasta cerea zi şi noapte.LET.

a pune un glonte în piept cuiva

a pune un glonte în piept cuiva, a împuşca pe cineva: trage podul mai de-a drept, pîn-nu-ţi pun un glonte-n piept.POP .

a pune un premiu

a pune un premiu (pe capul cuiva), a oferi o recompensă (pentru prinderea cuiva): pentru a putea scrieistoria adevărată a campaniei, pentru care lucrare d. ministru al cultelor a pus un premiu, trebuiescdocumente.CAR.

a i se pune un văl pe ochi a i se pune un văl pe ochi (cuiva), a înceta să mai vadă, să mai judece limpede; a nu mai înţelege realitatea.

a pune venin la inimă cuiva

a pune venin la inimă cuiva, a supăra, a enerva pe cineva: am să-mi arăt puterile ... ca să-i punem veninla inimă.CR.

a-şi pune viaţa în primejdie

a-şi pune viaţa (sau capul) în primejdie (sau în joc) sau (înv. ) a se pune (sau a se băga, a cădea) la (sau

în) primejdie (sau în primejdii, în primejdia vieţii), a se expune pericolului, a-şi risca viaţa: nu-ţi punecapul în primejdie.CR.

a-şi pune viaţa întru pierzare a-şi pune viaţa întru pierzare, (înv. ) a-şi pune capul, a garanta cu viaţa.

a-i pune zilele cuiva a-i pune zilele cuiva, (reg. ) a omorî pe cineva:duşmanii, duşmancele vrea să-mipuie zilele.POP.punte de scăpare punte de scăpare, cale de ieşire din- tr-un impas.

a-l pupa cucul armenesc pe cineva

a-l pupa cucul armenesc pe cineva, a se scula tîrziu, a lenevi (în pat): iar vrei să te pupe cucul armenescşi să te spurce ...? CR .

a se pupa în bot cu cineva

a se pupa în bot (sau în gură) cu cineva, a fi în relaţii foarte apropiate cu cineva, a se înţelege foarte bine

cu cineva: se pupă-n bot cu tîlharul de director.VLAH .

a pupa în bot pe cineva

a pupa în bot pe cineva, a linguşi, a se da bine pe lîngă cineva: Ghiţă, Ghiţă, pupă-l în bot şi-i papă tot ...!CAR.

a pupa luleaua nemţului a pupa luleaua nemţului sau a se pupa cu clondirul, a se îmbăta, a fi beţiv.

a-l pupa rece pe cineva

a-l pupa (mă-sa) rece pe cineva, (pop .; în imprecaţii), a vedea pe cineva mort: pupa-te-ar mă-ta rece!POP.

a purcede către Domnul

a purcede către Domnul (sau dintru această viaţă), (înv. ) a muri: au purces dintru această viaţă cătrăcea veacinică.DOS .

a purcede de veste

a purcede de veste, (înv. şi reg. ) a prinde de veste: a purces de veste ... Alexandru că-l ajunge şi cu suliţa-l împunge.POP.

a purcede grea

a purcede (sau a rămîne) grea (sau îngreunată, groasă), (înv. şi pop .; despre femei) a rămîne

însărcinată: a purces grea ş-o făcut doi băieţi de gemene.POP.

Page 340: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a purcede în risipă

a purcede în (sau spre) risipă (sau răsipă), (înv. ) a se împrăştia, a se risipi,; a se desfăşura, a decurge în

mod nefavorabil; a se distruge, a se nimici: [turcii] au purces în răsipă: unii au apucat pre pod, alţii pînNistru.NEC .

pur şi simplu

pur şi simplu, nimic altceva decît ..., numai şi numai ..., nici mai mult, nici mai puţin decît ...: a scuipat purşi simplu, aşa cum se scuipă.ARGHEZI .

a purta cu minciuni pe cineva

a purta (sau a duce, a ţine) cu minciuni pe cineva, a duce cu vorba pe cineva: turcii şi tătarii tot cumenciuni l-au purtat.NEC .

a purta cu vorba pe cineva

a purta (sau a duce) cu vorba (sau cu vorbe, (înv. ) cu voroave) pe cineva, a amîna la nesfîrşit

îndeplinirea promisiunilor făcute, a tărăgăna, a tergiversa, a duce cu vorba: de o lună ne poartă cuvorba.CAMIL.P.

a-i purta de cheltuială cuiva

a-i purta (sau a-i da) de cheltuială cuiva, (pop .) a suporta toate cheltuielile cuiva, a întreţine pe cineva:

eu mă lupt cu gîndul cum să-i port de cheltuială.CR .

a purta de grijă

a(-şi) purta de grijă, a (se) îngriji; a veghea (asupra cuiva): Dumnezeu îi purtase de grijă şi-l scoseserădin apă nişte oameni milostivi.POP.

a purta doliu

a purta doliu, a umbla îmbrăcat în negru sau a aplica o fîşie neagră pe haine, în semn de doliu: purta doliumare.STANCU .

a purta ferul şi pîrjolul

a purta ferul şi pîrjolul, (înv. ) a nimici, a distruge (cu armele): purtase ferul şi pîrjolul peste toatăîntinderea de la Dunăre.BĂLC .

a purta grijă de cineva a purta grijă de cineva, (pop. ) a-şi face griji pentru cineva: de amu du-te, de tine nu mai port grijă.POP.

a purta grijă cuiva

a purta (de) grijă (sau grija) cuiva (sau de, despre ceva), a se îngriji de cineva sau de ceva: să port degrijă despre cele trebuincioase pentru bal.AL .

a purta interes cuiva a purta interes cuiva, a avea grijă, a se interesa de cineva.

a purta în gură ca pe un sfînt pe cineva

a purta în gură ca pe un sfînt pe cineva, (reg. ) a lăuda foarte mult (pe cineva): face spume la gurălăudîndu-te şi te poartă în gură ca p-un sfînt.POP.

a-i purta mars seara cuiva a-i purta mars seara cuiva, (reg. ) a-i purta sîmbetele (cuiva).

a purta mustăţi pe oală a purta mustăţi pe oală, a purta mustăţi cu vîrfurile lăsate în jos.

a i se purta numele

a i se purta numele, (înv. ) a i se duce faima, a i se duce vestea: purtîndu-i-se numele că au stricatţara.GRECEANU .

a purta nume mari a purta nume mari (sau scumpe), (reg. ) 1) a fi de origine nobilă; 2) a avea calităţi deosebite.

a purta o discuţie confidenţială a purta o discuţie confidenţială, a avea o convorbire între patru ochi.

a-i purta parastasele cuiva a-i purta parastasele cuiva, a dori moartea cuiva.

a purta pălăria a purta pălăria, (reg. ; despre femei) adicta în familie.

a purta pe degete pe cineva

a purta pe degete pe cineva, a dispune după bunul plac de cineva; (p.ext. ) a înşela pe cineva: ai venit săceri iertare de la cel de care ţi-ai bătut joc şi l-ai purtat ani pe degete? SAD .

a purta pe la icoane pe cineva

a purta pe la icoane pe cineva, a duce cu vorba, a duce de nas, a înşela pe cineva; a purta prin judecăţi pe

cineva.

a purta pe mîini pe cineva a purta (sau a ţine) pe mîini pe cineva, a avea o grijă deosebită faţă de cineva.

a purta pe palmă pe cineva

a purta (sau a duce, a ţine) (ca) pe palmă (sau pe palme) pe cineva, a îngriji foarte bine pe cineva; a

răsfăţa pe cineva: pentru că mi-ai curăţit casa de draci, am să te ţin ca pe palmă.CR.

a purta poale

a purta poale, (înv. ) a avea fire de muiere; a fi uşor influenţabil: că usturoi dulce şi bărbat iar moale nu sepoartă-n lume, el nu poartă poale.PANN.

Page 341: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-i purta ponos cuiva

a-i purta ponos cuiva, (pop .) a avea necaz, a duşmăni pe cineva: pentru asta ai să-mi porţi ponos?HOGAŞ.

a-i purta portul cuiva

a-i purta portul cuiva, (reg. ) a se acomoda cu firea (dificilă a) cuiva: cine-a mai dori să facă tovărăşie cutine, aibă-şi parte şi poarte-ţi portul.CR.

a purta prin judecăţi pe cineva

a purta (sau a tîrî) prin judecăţi pe cineva, a da în judecată (tîrîndu-l mereu pe drumuri) (pe cineva): vor purta pre alţii prin judecăţi şi apoi să vor da în laturi.PRAV.

purtare de grijă

purtare de grijă, (înv. şi pop .) atenţie, grijă, îngrijire, solicitudine: de-a mea purtare de grijă să fii bine-ncredinţat.PANN .

a purta rîcă cuiva a purta rîcă cuiva, (reg. ) a purta pică cuiva: credea că mai ţin minte şi că-i port rîcă. CEZAR.P.

a-i purta rînduiala cuiva

a-i purta rînduiala (sau rînduielile) cuiva sau a purta rînduiala înmormîntării cuiva, (pop .) a-i face

cuiva slujba de îngropăciune şi pe cele de pomenire.

a se purta saba a se purta saba, (reg. ) a merge repede, a se grăbi.

a purta semnătura cuiva a purta semnătura cuiva, a avea drept de autor pe ...

a purta sîmbetele cuiva

a purta (sau a paşte, a ţine, a păzi, a păstra) sîmbetele cuiva, 1) (pop .) a face pomană în fiecare sîmbătă

pînă la 40 de zile după moartea cuiva; 2) a urmări cu tenacitate şi duşmănie (pe cineva): ogarul şi copoiul îipoartă [iepurelui] sîmbetele şi îşi răzbună adesea.POP .

a purta sufletul în traistă a purta sufletul în traistă, (reg. ) a nu se ţine de cuvînt; a minţi.

a pus bărbatul cîrpă a pus bărbatul cîrpă, femeia porunceşte în casă.

a pustiu

a pustiu, prevestind moartea sau o (mare) nenorocire; a jale, a moarte: Grivei urlă-n poartă a jale ş-apustiu.VLAH.

a puşca în lună a puşca în lună, (reg. ) a nu avea simţul realităţii; a fi nesocotit, nebun.

puşchea pe limbă

puşchea(-ţi) pe limbă(-ţi), (fam. ) ferească sfîntul (să se adeverească)!: Adeluţa meaface manevre? puşchepe limbă-ţi, cucoană! AL .

a nu mai putea de cineva

a nu mai putea de cineva (sau de ceva), (fam. ) a nu-i păsa, a nu se sinchisi de cineva (sau de ceva): nu mai pot eu de părerea lui!

a nu se putea compara cu cineva

a nu se putea compara (sau măsura) cu cineva (sau cu ceva), a nu se ridica la nivelul cuiva; a fi mai

prejos de cineva (sau de ceva); a nu se putea pune cu cineva (sau cu ceva): nu mă puteam măsura cucolegii mei.BRĂESCU .

a nu putea de ...

a nu (mai) putea de ..., a fi cuprins de un sentiment sau de o senzaţie extrem de puternică, (aproape)

insuportabilă de ...; a fi foarte ...: i-a spus moşul tot, tot şi nu mai putea de bucurie.POP.

a nu mai putea de dragul cuiva

a nu mai putea de dragul cuiva (sau după cineva), a ţine foarte mult la cineva, a tînji după cineva:

Dumnezeu, ce nu mai putea de dragul lor, s-a dat jos de pe tronul ceresc.POP.a nu putea fără ... a nu (mai) putea fără ..., a avea absolută nevoie de ...: am prietenii mei şi nu poci fără de ei.POP.

a putea să tai lemne pe cineva

a putea să tai lemne pe cineva, a dormi foarte adînc: ai fi putut tăia lemne pe el fără să setrezească.CAMIL.P.

puternic de bani

puternic de bani, (înv. ) înstărit, bogat: episcopii cu mitropolitul şi cei mai puternici de bani umpluseţara.DIONISIE .

putină de minciuni putină de minciuni, mare mincinos.

putred de bogat putred de bogat, foarte bogat: vezi pe cîte unul pîrlit, [ajuns] deodată putred de bogat.POP.

a-i putrezi oasele

a-i putrezi (sau a-i rămîne) oasele (sau oscioarele, ciolanele, zilele) (pe undeva) (cuiva), 1) a se prăpădi,

a pieri: să-mi spui tu cine eşti ..., că, de unde nu, acolo îţi putrezesc ciolanele! CR. ; 2) a muri departe de

casă, în locuri străine: află că p-aici au să-ţi rămînă zilele! PREDA ; 3) a fi mort demult, a fi oale şi ulcele:

Dumnezeu ştie pe unde îi putrezesc ciolanele! SAD.

Page 342: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a puţi a pustiu a puţi a pustiu, (reg. ) a fi gol, a nu conţine nimic: m-am ales c-o pungă şi-apoi şi asta pute-a pustiu.CR.a puţi gura cuiva a(-i) puţi gura cuiva, 1) a-i mirosi gura cuiva; 2) (fig. ) a fi mincinos.

a puţi locul sub cineva

a puţi (de lene) locul sub cineva sau a-i puţi (de lene) şi urma cuiva, a fi foarte leneş: că de joc e cum efocul, iar de lene pute locul.POP .

puţin a lipsit să ... puţin a lipsit să ..., aproape să ..., mai să ...

puţin credincios

puţin credincios, (înv. ) care nu crede cu tărie în Dumnezeu, lipsit de credinţă: ce sînteţi înfricoşaţi, puţincredincioşilor? BIBLIA .

puţin la minte puţin la minte, 1) prost; sărac cu duhul; 2) naiv.

puţin la simţire

puţin la simţire, (înv. ) nesimţitor: un bou ca toţi boii, puţin la simţire, ... primi în cireadă un postînsemnat.GR.AL.

a-şi rade barba a-şi rade barba, a se bărbieri.

a rade faţa cuiva

a rade faţa cuiva, (înv. ) a ucide pe cineva: pre aceştia ce fac strîmbătate ... să le radă faţa ...Domnul.DOS.

a rade fără săpun pe cineva a rade fără săpun pe cineva, a critica sever (pe cineva): gazetele liberale îl rad acuma fără săpun.CAR.

a-i rade mustaţa cuiva

a-i rade mustaţa (sau o mustaţă) cuiva, a-şi bate joc (de cineva): să-mi razi mie mustaţa, dacă nu-ţi spundrept.SAD.

rahat cu apă rece

rahat cu apă rece (sau cu perje, cu prune), (fam. ) lucru lipsit de valoare, de însemnătate; fleac, nimic,

bagatelă.

ras, neras ras, neras, oricum, indiferent cum.

raţiunea de a fi

raţiunea de a fi (sau de a exista) (a cuiva sau a ceva), ceea ce justifică, motivează existenţa (cuiva sau a

ceva): diminutivul are aici raţiunea sa de a fi.MAIOR.

a -l răbda pe cineva inima să ...

a (nu)-l răbda pe cineva inima să ..., a (nu) suporta să ..., a (nu) se îndura să ...: nu-l mai răbdase inima şivenise s-o vadă cu ochii lui.CAMIL.P.

a răbda în piele a răbda în piele, (pop .) a îndura fără a crîcni; a suporta: îl durea de durut, dar răbda în piele.ISP.răbdare şi tutun! răbdare şi tutun!, mai ai mult de aşteptat!: pînă atunci, răbdare şi tutun! CEZAR.P.a i se răci inima a i se (sau a-i) răci inima (cuiva), a (se) înspăimînta: fiorii pustiului îţi răcesc inima.HOGAŞ.

a-şi răcori inima

a-şi răcori inima, 1) a-şi descărca sufletul, a-şi vărsa amarul, a se răcori: frunză verde măr domnesc, măcutremur şi gîndesc cu puicasă mă-ntîlnesc, două vorbe să-i vorbesc, inima să-mi răcoresc.POP. ; 2) a-şi

săra inima.

rămas bun!

rămas bun! sau bun rămas!, (formulă de salut la plecare) rămîneţi cu bine!: rămas bun, părinţi şi fraţi!POP.

a rămas înţeles a rămas înţeles sau rămînem înţeleşi, rămîne precum am vorbit.

a rămîne baltă a rămîne (sau a sta, a zăcea) baltă, a stagna, a fi lăsat în părăsire.

a rămîne bun făcut

a rămîne bun făcut, ce-i făcut e bun făcut: atunci, ceilalţi nemaiavînd încotro şovăi, diata rămase bunăfăcută.CR.

a rămîne ca de lemn a rămîne ca de lemn, a înlemni, a încremeni.

a rămîne ca la fotograf a rămîne ca la fotograf, a rămîne cu gura căscată, a înlemni; a rămîne tablou.

a rămîne ca lovit de trăsnet

a rămîne ca lovit de trăsnet, a rămîne înlemnit, împietrit (de spaimă, de uimire etc.): la citirea acesteiscrisori, căpitanul rămase ca lovit de trăsnet.

a rămîne cu buzele umflate a rămîne cu buzele umflate, a fi dezamăgit în aşteptări; a rămîne mofluz.

a rămîne cu căruţa în drum a rămîne cu căruţa în drum, a rămîne cu treaba făcută pe jumătate.

Page 343: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a rămîne cu curul pe gheaţă a rămîne cu curul pe gheaţă, a rămîne ruşinat, înşelat.

a rămîne cu gura căscată

a rămîne (sau a lăsa) cu gura căscată, a fi uimit, stupefiat sau a uimi, a stupefia (pe cineva): păstorul rămînea cu gura căscată.POP.

a rămîne cu inima friptă a rămîne cu inima friptă, a rămîne cu buzele umflate, mîhnit, mofluz.

a-i rămîne cuiva potcoavele a-i rămîne cuiva potcoavele, (reg. ) a ajunge sărac lipit pămîntului.

a rămîne cu pumnul în gură a rămîne cu pumnul în gură, a rămîne păcălit.

a rămîne cu sufletul în oase a rămîne cu sufletul în oase, a rămîne cu zile.

a rămîne cu un şurub lipsă

a rămîne cu un şurub lipsă, a se sminti: a rămas c-un şurub lipsă şi n-a mai dat pe la PetricăDîmboviţeanu, convins probabil că puteri coalizate femeieşti i-au combinat în acea noapte pieirea.SAD.

a rămîne cu zile

a rămîne cu zile (sau cu sufletul în oase), a rămîne în viaţă: de rămîne cu zile, tot nu vom avea noi pacecu el.POP.

a rămîne de ...

a rămîne de ..., 1) a se răzleţi de ..., a se despărţi ...: omul a rămas de oaste ş-a trăit în ţarabulgărească.SAD. ; 2) a supravieţui cuiva: am rămas de mamă.DOS.

a rămîne de căruţă a rămîne de căruţă, a pierde o ocazie, a rămîne în urmă.

a nu-i rămîne decît să ...

a nu-i (mai) rămîne (cuiva) (alta) decît să ..., a nu (mai) avea altă soluţie decît să ...: nu-mi mai rămînedecît să ard tot ce-am scris.VLAH.

a rămîne de gloabă a rămîne de gloabă, a rămîne de căruţă.

a rămîne de judecată

a rămîne de (sau din) judecată, (înv. ) a pierde un proces: au rămas acei oameni dingiudicată. (a.1752).URIC.

a-i rămîne gîndul la ceva a-i rămîne gîndul la ceva (cuiva), a se gîndi insistent la ceva, a fi preocupat de ceva.

a-i rămîne inima la ...

a-i rămîne (cuiva) inima (sau ochii) la ..., a rămîne cu gîndul, cu sufletul la ..., a-i fi dor de ...: şi ochii i-aurămas şi inima la el.COŞBUC.

a rămîne în coadele tăciunilor

a rămîne în coadele tăciunilor, a trăi în mizerie, a o duce greu: de mic sărac rămăsăi pe mîinile străinilor,în coadele tăciunilor.POP.

a rămîne încredinţat că ... a rămîne încredinţat că ..., a fi încredinţat că ...

a rămîne îndărăt a rămîne îndărăt, a rămîne în urmă.

a nu rămîne îndoială că ... a nu (mai) rămîne (nici o) îndoială că ..., a exista certitudinea că ...

a rămîne înmărmurit

a rămîne (sau a fi) înmărmurit (sau înlemnit), 1) (în basme) a deveni stană de piatră: nici nu le puteaivedea, fără a rămîne, pe loc, înmărmurit.POP. ; 2) a fi uimit, impresionat: cîinele alergă repede să vadă şirămase înlemnit văzînd minunea.POP.

a rămîne la ale mele

a rămîne la (sau pe lîngă) ale mele (tale, sale etc.), a rămîne neclintit într-o hotărîre: degeaba-ţi explic, cătu rămîi tot la ale tale.VLAH.

a rămîne la atîta

a rămîne (numai) la (sau întru, pînă la) atîta, a mai fi de făcut doar atîta, a lipsi numai atîta: dac-a rămas treaba pînă la atîta, apoi las-pe mine.CR.

a rămîne la coada sapei a rămîne la coada sapei, a sărăci, a scăpăta.

a rămîne lampă a rămîne lampă, a înlemni, a împietri (la auzul unei veşti).

a rămîne moartă

a rămîne (sau a şedea) moartă, a rămîne pe loc, a nu progresa; a rămîne baltă: afacerea a rămasmoartă.SAD.

a rămîne mocan a rămîne mocan, (arg. ) a rămîne cu gura căscată.

a rămîne mofluz

a rămîne (sau a ajunge, a ieşi) mofluz, 1) (înv. ) a rămîne cu buzele umflate, a mofluzi; 2) a da faliment:

au intrat la grijă mare creditori lui Kir Ianulea, că rămîne mofluz.CAR.a rămîne morţiş la ceva a rămîne morţiş la ceva, a ţine cu orice preţ la ceva.

Page 344: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a rămîne numai cu cămaşa a rămîne numai cu cămaşa, a ajunge sărac lipit.

a rămîne paf a rămîne (sau a face pe cineva) paf, a rămîne (sau a face pe cineva să rămînă) surprins, uimit.

a rămîne pe a cuiva a rămîne (sau a fi) pe a cuiva, a rămîne, a fi după voinţa, după dorinţa cuiva.

a rămîne pe cineva

a rămîne pe cineva, (înv. şi pop. ) a învinge, a bate pe cineva: luîndu-se la întrecere, Ercule îi rămase petoţi.ISP.

a rămîne pe drumuri a rămîne pe drumuri, 1) a nu avea adăpost; 2) a rămîne fără serviciu, a fi şomer.

a rămîne pentru altădată

a rămîne pentru (sau pe) altădată (sau altă zi, altă săptămînă, săptămîna viitoare etc), a amîna pentru o

dată ulterioară: excursia noastră rămîne pe săptămîna viitoare. CAR.

a rămîne pe poduri

a rămîne (sau a se vedea) pe poduri, (înv. ) a rămîne sărac, fără adăpost: părăsită de rude şi de cunoştinţe, se văzu pe poduri. BOL.

a nu mai rămîne piatră pe piatră

a nu mai rămîne (sau a nu lăsa) piatră pe piatră sau a se alege piatra şi uscata (de ceva sau de cineva),

a (se) distruge totul, a nu mai rămîne (sau a nu mai lăsa) nimic: nu mai rămîie piatră pe piatră, grinzi îngrinzi.ARGHEZI.

a-i rămîne picioarele pe undeva

a-i rămîne picioarele pe undeva (cuiva), a muri (şi a fi îngropat) undeva: ia-ţi drumul cît mai ţine soarele,să nu-ţi rămîie pe la noi picioarele.ARGHEZI.

a rămîne platcă

a rămîne platcă, a se face de rîs: dacă s-ar întîmpla să mă pălmuiască el dinaintea duducăi, atunci eurămîn platcă.AL.

rămînere bună! rămînere bună!, (reg. ) rămas bun!

rămînere în urmă rămînere în urmă, întîrziere; înapoiere.

a rămîne să ... a rămîne (numai) să ..., a urma (doar) să ...: rămîne acum să ştim cine este mai tare.GR.AL.

a rămîne sărac de ...

a rămîne sărac de ..., (înv. ; despre oameni) a pierde o fiinţă dragă: iară ucinicii mult plîngînd ... rămasărăsăraci de dascălul lor cel dulce şi bun.DOS.

a rămîne scris pe perete a rămîne (ca) scris pe perete, a încremeni: tîlharii remaseră cu scrişi pe părete şi tăcură mîlcă.ISP.

a rămîne tablou

a rămîne (sau a lăsa pe cineva) tablou, (fam. ) a rămîne (sau a lăsa pe cineva) uluit, înlemnit, încremenit

(de surpriză): Zoe, ... cînd văzu că-i Mişu, a rămas tablou.TOP.

a rămîne teacă

a rămîne teacă, a rămîne gol: se vor deştepta ei, odată, cînd vor rămîne visteriile teacă şi ţara datoare şivîndută toată.CONTEMP.

a rămîne toacă a rămîne toacă, a pierde toată averea, a cheltui tot, a sărăci.

a rămîne ţaglă

a rămîne (cu ochii) ţaglă, a rămîne cu ochii aţintiţi, pironiţi la ceva; a rămîne încremenit: rămîne cu ochiiţaglă în căciula cerşetorului.DELAVR.

a rămîne ţuţ

a rămîne ţuţ, (reg. ) 1) a rămîne uluit, a rămîne cu gura căscată; 2) a rămîne foarte singur; 3) a rămîne fără

avere.

a-i răpăi tălpile a-i răpăi tălpile (cuiva), (reg. ) a fugi foarte repede:fugeam de-mi răpăiau talpele.DELAVR.

a răpune capul cuiva

a răpune capul (sau viaţa, zilele) cuiva sau a răpune de zile pe cineva, (înv. şi pop. ) a omorî pe cineva:

spînul vrea să-mi răpuie capul cu orice preţ.CR.a se răpune din ochii cuiva a se răpune din ochii cuiva,(înv. şipop. ) a dispărea: boul ... se duse şi din ochi mi se răpuse.POP.

a răpune din vedere

a răpune din vedere (ceva),(înv. şipop. ) a pierde din vedere (ceva): am pierdut un diamant ... din vedere l-am răpus.PANN.

a răpune sufletul cuiva

a răpune sufletul cuiva sau a se răpune, (înv. şi pop. ) a face pe cineva să păcătuiască, a (se) ticăloşi: te mistuieşti cu jale-ascunsă de cînd Romica ta să răpusă.BUDAI-DELEANU.

a o rări de undeva

a o (mai sau cam) rări de (pe) undeva, 1) a se duce tot mai rar pe undeva; 2) a o şterge de undeva: cînd era de făcut ceva treabă, o cam răream de pe-acasă.CR.

Page 345: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a răsări ca ciupercile

a răsări ca ciupercile (sau ca ciuperca) (după ploaie sau din gunoi), a se înmulţi peste măsură: scriitorii au răsărit ca ciupercile.RUSSO.

a răsări la lumină a răsări la lumină (sau la lumina zilei), a apărea, a se ivi.

a-i răsări luna-n cap a-i răsări luna-n cap (cuiva), a cheli.

răsăritul şi apusul

răsăritul şi apusul sau (de la) răsărit(ul soarelui) şi (de la sau pînă la) apus, (din) toată lumea:

împăratul adună răsărit şi apus, miazănoapte şi miazăzi, ca să se veselească de veselia lui.ISP.a răscoli cerul şi pămîntul a răscoli cerul şi pămîntul, a face tot posibilul (pentru a găsi un lucru pierdut).

a răscoli terciul a (nu mai) răscoli terciul, a (nu mai) aminti de lucruri neplăcute.

a se răscrăcăra de ziuă a se răscrăcăra de ziuă, (reg. ) a se crăpa de ziuă.

a se răspîndi ca potîrnichile a se răspîndi ca potîrnichile (sau ca puii de potîrniche), a se împrăştia, a se risipi.

a răspunde de-a băţul a răspunde de-a băţul, a răspunde în răspăr, de-a hoarţa.

a răspunde dorinţelor

a răspunde dorinţelor (sau aşteptărilor) (cuiva) sau a confirma aşteptările (cuiva), a proceda, a se

comporta conform dorinţelor cuiva: ilustrul ateu răspunde totdeauna dorinţelor Camerii.CAR. a răspunde monosilabic a răspunde monosilabic (sau în monosilabe), a răspunde prin „da“ sau „nu“.

a răsturna brazda a răsturna brazda (sau pămîntul), a ara: şi-a arat cît a arat, brazdă neagră-a răsturnat.POP.

a răsturna casa

a răsturna casa (cu susu-n jos sau cu fundu-n sus), a produce dezordine: a răsturnat casa, căutîndu-le[bijuteriile].STANCU.

a răsturna o băutură

a răsturna o băutură (pe gît), a bea pe nerăsuflate: turnă vin în pahar, îl răsturnă pe gît şi seridică.CEZAR.P.

a i se răsturna ochii peste cap

a i se răsturna ochii peste cap (cuiva), a fi pe moarte: buza de sus începu să-i tremure, să i se strîmbe,ochii i se răsturnară peste cap. DELAVR.

a i se răsturna rînza a i se răsturna rînza (cuiva), (reg. ) a i se face greaţă (cuiva).

a o răsuci

a o răsuci, a-şi schimba atitudinea, adoptînd o poziţie contrară; a o întoarce (ca la Ploieşti): a vrut el s-oîntoarcă, s-o răsucească; s-a contrazis şi l-au arestat.CAR.

a răsuci capul cuiva

a răsuci capul cuiva, a zăpăci, a ameţi pe cineva: ţi-a răsucit bibilica aia capul în doi timpi şi treimişcări.CEZAR.P.

a răsuci gîtul cuiva

a răsuci gîtul cuiva, a ucide pe cineva: le răsucea gîtul cu ciudă şi apoi le mînca aşa crude, cu pene cutot.CR.

a-şi răsuci mustaţa

a-şi răsuci (sau a-şi suci) mustaţa sau a face cu mustaţa, a cocheta cu o femeie: ei sucesc musteaţa, iarăele fac cu ochii.EM.

a răsufla în fundul sticlei

a răsufla în fundul sticlei (sau cofei), a bea pe nerăsuflate: şi din cofă cînd sorbea, tocma-n fund că-irăsufla.POP.

a-şi răsufla veninul asupra cuiva a-şi răsufla veninul asupra cuiva, a-şi vărsa mînia pe cineva: Ghiţă-şi răsuflă mînia asupra lui Lae.SL.

a i se rătăci minţile cuiva

a i se rătăci (sau a-i rătăci) minţile (sau mintea) cuiva, a înnebuni:de cînd dorulm-au lovit, minţile mi-aurătăcit.POP.

rătăcit la minte rătăcit la minte, nebun: rătăcit la minte, strigam: unde eşti, mamă? EM.rău am mai tăinuit-o! rău am mai tăinuit-o!, rău mi-a mai umblat!

rău de frig rău de frig (sau de căldură), sensibil la frig (sau la căldură): dumnealui era foarte rău de frig. AGÂRB.

rău de gură

rău de gură (sau de clanţă), intrigant, bîrfitor: să nu fii rău de gură, c-apoi mi-i să nu mă scoţi din sărite!CR.

rău de lucru rău de lucru (sau de mînă), leneş, trîndav: bun de gură, rău de mînă.BARONZI.

Page 346: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

rău de pagubă rău de pagubă, care este foarte afectat atunci cînd pierde.

rău la auz

rău la auz (sau la văz), (înv. ) care nu aude (sau nu vede) bine: cine au făcut rău la auz şi surdu, văzător şiorbu? BIBLIA.

rău la suflet rău la (sau de) suflet (sau inimă), cărpănos, nemilos, înrăit.

răul copiilor răul (sau boala, răutatea) copiilor, epilepsie.

a răzbate cu urechea

a răzbate cu urechea, a-şi încorda auzul: căută să răzbată cu urechea prin zgomotul şi pocniturileIablanicioarei.GALA.

a răzbi cu bătaia pe cineva a răzbi cu bătaia (sau în bătaie, în bătăi) pe cineva, a bate măr pe cineva.

a răzbi în palme pe cineva a răzbi în palme pe cineva, a pălmui pe cineva.

a răzbi în viaţă a răzbi în viaţă, a reuşi în viaţă.

a răzbuna la inimă pe cineva

a răzbuna la inimă pe cineva sau a i se răzbuna inima cuiva, 1) a (se) îmbuna, a (se) înveseli: calul bunşi mîndra bună la inimă mă răzbună.POP. ; 2) a-i prii, a-i face bine cuiva.

rea de muscă rea de muscă, 1) (despre vite) care suferă din cauza muştelor; 2) (despre femei) senzuală, nimfomană.

a readuce la matcă a readuce la matcă, a readuce pe calea cea bună.

a reduce la scară a reduce la scară, a reprezenta un obiect reducîndu-i proporţional dimensiunile.

a reduce la tăcere

a reduce la tăcere (pe cineva), a determina pe cineva să tacă, a impune tăcere (cuiva): îl reduse la tăcerecu o singură privire.CEZAR.P.

a reduce la un singur numitor a reduce la un singur (sau la acelaşi) numitor, a aduce la acelaşi numitor.

a reduce la zero a reduce la zero, 1) a anula; 2) a minimalizaînsemnătatea, valoarea (cuiva sau a ceva).

a regula o afacere

a regula o afacere, a rezolva, a soluţiona o problemă, un diferend: binevoiţi dar a trece îndată pe la biroulnostru, spre a regula această afacere.CAR.

relativ la ... relativ la ..., 1) referitor la ..., în legătură cu ...: relativ la venirea mea.CAR. ; 2) faţă de ..., în raport cu ...

repede-repejor repede-repejor, imediat, fără întîrziere.

a repezi veste a repezi veste, a da de ştire, a vesti: nimene nu mai putea repezi veste pe cîmpul de război.SAD.

republica literaturii

republica literaturii, totalitatea scriitorilor: poeziile ei ... au să facă o mare revoluţie în republicaliteraturii româneşti.NEGR.

a repune în drepturi a repune în drepturi (pe cineva sau ceva), a reda drepturile (cuiva sau a ceva).

a repune pe tapet a repune pe tapet (o chestiune, un subiect etc.), a readuce în discuţie (o chestiune, un subiect etc.).

a repune piciorul undeva

a repune piciorul undeva, a reveni (undeva): înceta să-i mai lipsească de cum repunea piciorul pepămîntul românesc.MACED.

respectele mele!

respectele mele!, salutări respectuoase!: înainte de plecare, trec să depun respecte- le meale lapicioarele amfitrioanei.CEZAR.P. ; respectele mele, domnule general!

a o reteza

a o reteza (sau a o tăia), a o lua de-a dreptul, a o scurta: s-a aruncat pe şalele calului din cetlău, retezînd-o de-a curmezişul holdelor.DELAVR.

a o reteza cu cineva a o reteza cu cineva, a rupe brusc relaţiile cu cineva.

a o reteza de fugă a o reteza de (sau la) fugă, a o lua la fugă: o retează la fugă la deal, de-abia mă ţineam de dînsul.GHICA.

a-i reteza firul vieţii

a-i reteza firul vieţii (cuiva), a omorî (pe cineva): temnicerii ... îi pot reteza dintr-o dată firulvieţii.STANCU.

Page 347: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-l reteza scurt pe cineva

a-l reteza (sau a-l tăia) scurt pe cineva sau a (i-)o reteza (sau a (i-)o tăia) cuiva, a întrerupe spusele

cuiva, a pune brusc capăt discuţiei; a pune la locul lui (pe cineva): ştim noi ce facem, i-o reteză Trafulicăcolţos.PREDA.

a-i reteza unghiile

a-i reteza unghiile (cuiva), a pune la punct, a pune cu botul pe labe (pe cineva): să-i rătezi [femeii]

unghiile din cînd în cînd, ca nu cumva să-ţi pună coarne.CR.

a se revărsa zorile

a se revărsa zorile (sau zori de ziuă) sau a se revărsa de ziuă, a se lumina de ziuă, a se face ziuă: cînd aînceput a se revărsa de ziuă, ... se trezi numaidecît.POP.

a-i reveni graiul

a-i reveni graiul (cuiva), a putea vorbi din nou (după o mare emoţie): pînă să-i revie graiul, Mantu learătă prin semne ce ar fi voit săspună.GALA.

a reveni la matcă

a reveni la (sau a reintra în) matcă, a reveni la starea obişnuită; a-şi relua cursul normal: după cîtevaconfruntări destul de dure, discuţia a reintrat în matcă .

a reveni la realitate a reveni la realitate, a redobîndi conştiinţa realităţii: încet, încet, reveneau la realitate.AGÂRB.

a reveni la sentimente mai bune

a reveni la sentimente mai bune, a deveni mai înţelegător, mai îngăduitor: mamaia revenise la sentimentemai bune.BRĂESCU.

a reveni la subiect

a reveni (sau a veni) la subiect, a se întoarce, după o paranteză, la tema iniţială: săvenim însă la sujetulacestui articol.AL.

a reveni la viaţă a reveni la viaţă, a-şi recăpăta cunoştinţa după o stare de comă; a se însănătoşi.

reversul medaliei

reversul (sau întorsătura) medaliei, (celăl)alt aspect (adesea opus şi neplăcut) al unui lucru: toată mişcarea omenească are întorsătura medaliei.RUSSO.

a se rezema în contra cuiva

a se rezema în contra cuiva, (înv. ) a se apăra de cineva: Ion Vodă caută a se rezima în contra boierilor şia turcilor.BĂLC.

a rezema pereţii

a rezema pereţii (sau peretele), 1) a sta degeaba, a pierde vremea: răzima şi el ... păreţiicafenelelor.AGÂRB. ; 2) a nu lua parte la dans sau la joc: dragile mele de fete, cum razimă cel părete.POP.

a rezerva dreptul de a ...

a(-şi) rezerva dreptul de a ..., a(-şi) păstra dreptul de a ...: îmi rezervează dreptul de a face ultimacorectură.AL.

a se ridica

a se ridica (cu vorbe rele) (asupra cuiva), a-şi vărsa necazul, mînia (asupra cuiva): cînd aţi sosit aici? s-aridicat asupra lor, măreţ, riga.SAD.

a ridica ancora a ridica ancora, (despre ambarcaţiuni) a pleca în larg.

a ridica armele contra cuiva

a ridica armele (sau arma) (în) contra (sau asupra) cuiva (sau (înv. ) pe cineva), aataca pe cineva; a

porni război împotriva cuiva:hotărăşte a deştepta ţeara, a o scula şi a ridica sabia răzbunătoare în contrabarbarilor tirani.BĂLC.

a ridica capul

a ridica capul (sau (înv. ) cap), 1) a se răscula: Traian ... s-au sculat cu oşti ... asupra armeanilor, cariirîdicase cap.CANT. ; 2) a deveni nesupus, a nu mai da ascultare; a se obrăznici.

a ridica capul din pulbere

a ridica (sau a ardica) capul din pulbere, a se emancipa: acest norod spăimîntat a-nceput s-ardice capuldin pulbere apăsat.HEL.

a ridica casa în slavă

a ridica casa în slavă, a întoarce casa pe dos, a face tărăboi: noi, băieţii, tocmai atunci rîdicam casa înslavă.CR.

a ridica comîndare

a ridica comîndare, (înv. ) a comînda: înşivă ca pietrile vii zidiţi-vă ... a rădica cumăndareduhului.COD.VOR.

a ridica cornul

a ridica cornul, (înv. şi pop. ) a se semeţi: nece rădicareţi în sus cornul vostru şi nu gicereţi Dzeuluinedreptate.PSALT.

Page 348: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a se ridica cu oaste pre cineva

a se ridica cu oaste pre cineva (sau cu sabie asupra cuiva), a declanşa război împotriva cuiva, a ataca pe

cineva: s-au rîdicat lăpuşnenii ... cu oaste pre Duca Vodă.MUSTE.

a se ridica cu pîră

a se ridica cu pîră (asupra cuiva), (înv. ) a pîrî (pe cineva): s-or rădica boierii cu pîr’asupra lui şi nu să vamai întoarce la domnie. NEC.

a ridica cu sufletul

a ridica cu sufletul (ceva), (înv. ) a depune mărturie; a pretinde (fără dovezi) (ceva): pe cît ar rîdica Ion,ginerele său, cu sufletul lui că au cheltuit, să-i împlinească Ghervasie. (a. 1758).URIC.

a ridica cuţitul

a ridica cuţitul (sau buzduganul, sabia, toporul) (asupra cuiva), a ameninţa cu moartea (pe cineva): pe lumea asta se poate ca un frate să ridice cuţitul asupra unui alt frate.POP.

a ridica cuvinte rele asupra cuiva a ridica cuvinte rele (sau viclene) asupra cuiva, (înv. ) a bîrfi, a calomnia pe cineva.

a ridica danţuri a ridica danţuri, (înv. ) a dănţui: furnicile ... mari şi lungi danţuri ridicară.CANT.a ridica din cenuşă a ridica din cenuşă (sau din ruine), a reclădi din temelii.

a se ridica din cenuşă a se ridica din cenuşă, a prospera pornind de la nimic.

a ridica din mijloc

a ridica din mijloc (pe cineva sau ceva), (înv. ) a înlătura, a exclude (din discuţie) (pe cineva sau ceva):

[hrisovul] rădică din mijloc toată îndoiala ... asupra stăpînirei vrăncenilor.URIC.

a ridica din morţi

a (se) ridica din (sau dintru) morţi, 1) a învia: cel ce rădică elu dintru morţi.COD. VOR. ; 2) a (se)

înzdrăveni, a (se) însănătoşi.

a se ridica din pulbere

a se ridica (sau a se scula) din pulbere (sau din pulberi), a evolua, a parveni: să nu uiţi măreaţasărbătoare cînd te-ai sculat din pulberi deodată în picioare.ARGHEZI.

a ridica din pulbere

a ridica (sau a scoate) din pulbere (sau din gunoi, din pămînt) (pe cineva), 1) a ajuta (pe cineva) să

depăşească o situaţie disperată: să-şi mute gîndul la moşii ăi verzi, că nimeni n-o s-o ridice dingunoi.DELAVR. ; 2) a scoate din anonimat, a face cunoscut, a promova (pe cineva): meritul său singur îlridicase din pulbere la cea mai înaltă slujbă a ţării.BĂLC.

a ridica din scaun

a ridica din scaun (sau din tron) (pe cineva), a detrona: Mehemed-aga ... ridicase pe Dimitrie Vodă dinscaun.IORGA.

a ridica Divanul

a (se) ridica Divanul, (înv. ) a (se) încheia lucrările Divanului: să-l duci la odaia ta, pănă s-a rădicaDivanul.NEC.

a ridica făgăduinţă a ridica făgăduinţă, (înv. ) a făgădui, a promite: eu rîdic făgăduinţa mea voao.BIBLIA.

a-şi ridica fruntea

a-şi ridica fruntea (sau capul, gîtlejul), a se răzvrăti: s-o-ntîmpla, cu vreme, România s-ardice frunteasa.GR.AL.

a ridica gînd asupra gîndului cuiva a ridica gînd asupra gîndului cuiva, (înv. ) a contrazice pe cineva.

a ridica glasul

a(-şi) ridica glasul (sau glas, graiul), 1) (înv. ) a spune, a vorbi: aceia rădicară glas, grăind.CORESI ; 2) a-

şi spune păsul, a se plînge (cuiva): la cine să ridicăm glasul săracii de noi? AL. ; 3) a ridica tonul.

a ridica glasul în favoarea ...

a ridica glasul în favoarea ... (sau împotriva ...), a se pronunţa în favoarea (sau împotriva) (cuiva sau a

ceva).

a ridica gonire

a ridica gonire, (înv. ) a goni: rădicară gonire spre Pavel şi spre Varnava şi scoaseră ei din hotarullor.CORESI.

a ridica izbîndă a ridica izbîndă, (înv. ) a izbîndi, a învinge: scoală Doamne-n mînie, rădică izbîndă. DOS.a-şi ridica în cap pe cineva a-şi ridica în cap pe cineva, a-şi face un duşman din cineva.

a ridica pe cineva în cap cuiva a(-i) ridica pe cineva în cap(ul) cuiva, a instiga pe cineva împotriva cuiva.

a se ridica în coate

a se ridica în (sau pe) coate, a-şi înălţa trunchiul (din poziţia culcat) şi a-l sprijini pe coate: pe coate încă odată mă mai ridic o şchioapă de la pămînt.BLAGA.

Page 349: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a ridica în furci

a ridica în furci (pe cineva), (înv. ) a spînzura în furci (pe cineva): eu din funie-am să fac colan mîndrupentru turci, ca să mi-i redic în furci.AL.

a ridica în ochii cuiva

a (se) ridica (sau a creşte) în ochii cuiva, a cîştiga (sau a face ca cineva să cîştige) mai multă consideraţie

din partea cuiva: se sili să găsească un sfat bun, care să-l ridice în ochii flăcăului.REBR.

a se ridica în picioare

a se ridica în picioare, a se pune în mişcare; a porni la luptă: feliuritele popoare ce locuia în ţările acesteîntinse s-au rîdicat în picioare.ASACHI.

se ridica în scări

se ridica în scări, a se înălţa în şaua calului, sprijinind greutatea corpului în scări: atunci tînărul nostruîmpărat în scări de aur s-a rădicat.POP.

a ridica în slavă

a ridica (sau a înălţa) în slavă (sau în slava cerului, (pînă) la cer, în slăvi) (pe cineva), a lăuda peste

măsură (pe cineva), a înălţa osanale (cuiva): ce-ai văzut tu la ea, Stănică, de-o ridici în slava cerului? CĂL.a se ridica în şa a se ridica în şa (sau în scară), a încăleca: Măria sa s-a ridicat iar în scară.SAD.

a ridica jalbă

a ridica jalbă, (înv. ) a face plîngere, a reclama: fruntaşii satului hotărîră să ridice jalbă la ceimari.AGÂRB.

a ridica jertfă a ridica jertfă, a jertfi.

a i se ridica la cap a i se ridica la cap (o băutură) (cuiva), a se ameţi de băutură, a se îmbăta.

a ridica la pătrat a ridica la pătrat, a înmulţi un număr cu el însuşi.

a se ridica mai presus de orice critică a se ridica mai presus de orice critică, a nu avea cusururi, defecte, slăbiciuni.

a ridica mai sus

a ridica mai (pre)sus sau a se ridica pînă la ..., a dobîndi nobleţe sufletească, a (se) înnobila: darul luifericit ne împacă şi ne ajută să ridicăm mai sus gîndurile noastre. GALA.

a ridica masa

a ridica masa, a strînge vesela şi tacîmurile după ce s-a servit masa; a sfîrşi de mîncat: după ce au isprăvitde mîncare, mama lui Abu Hasan a ridicat masa.CAR.

a ridica mănuşa a ridica mănuşa, a primi provocarea.

a ridica mîinile către cineva

a ridica mîinile către cineva, a ruga, a implora pe cineva: rădicai mînile meale cătră porînciteletale.CORESI.

a ridica mîna a ridica mîna (sau două degete), a cere cuvîntul.

a ridica mîna asupra cuiva

a ridica mîna (sau mîinile) asupra cuiva, (înv. şi pop. ) a ameninţa (cu bătaia, cu moartea) pe cineva;

(p.ext. ) a bate (pe cineva).

a-şi ridica mîna de pe cineva

a-şi ridica (sau a-şi lua) mîna de pe cineva, 1) (înv. ) a înceta ostilităţile împotriva cuiva: împăratul Alexandru ... şi-au rădicat mîna de pe nemţi.DIONISIE ; 2) a nu mai ajuta, a nu mai ocroti (pe cineva).

a ridica moralul a ridica moralul (cuiva), a încuraja (pe cineva).

a-şi ridica nădejdea

a-şi ridica nădejdea (de la cineva), (înv. ) a-şi lua nădejdea (de la cineva): pentru ce dar să-mi rădic eunădejde de la această sfîntă pronie? DRĂGHICI.

a ridica negustorie a ridica negustorie, (înv. ) a face negustorie.

a ridica nuntă a ridica nuntă, (pop. ) a face nuntă: mîndră nuntă ridica, foarte bine că-mi trăia.POP.a ridica o acuzaţie a ridica o acuzaţie, a acuza.

a ridica oaste

a ridica oaste (sau oşti, oştire, ostaşi) sau (înv. ) a ridica în arme (pe cineva), (înv. şi pop. ) a se pregăti

de război, a se înarma: el îşi strînsese toate trupele, ridicase poporul în arme.BĂLC.a ridica obiecţii a ridica obiecţii, a obiecta.

a ridica ocară a ridica ocară (pe cineva), (înv. ) a batjocori, a huli (pe cineva): să nu mai rădice pre creştini ocară.DOS.

Page 350: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a ridica ochii către Dumnezeu a(-şi) ridica ochii (sau sufletul) către Dumnezeu, a se ruga.

a ridica ochii din ...

a ridica ochii (sau nasul, fruntea) din ... (sau de pe ...), a ridica privirea din ... (sau de pe ...); a întrerupe o

activitate: vorbise fără să ridice fruntea din hîrtiile întinse pe masă.PREDA.a ridica o învinuire a ridica o învinuire, a învinui.

a ridica o perpendiculară a ridica o perpendiculară, (mat. ) a trasa o perpendiculară (pe o dreaptă, pe un plan).

a i se ridica o piatră de pe inimă a i se ridica o piatră de pe inimă (cuiva), a scăpa de o grijă.

a i se ridica o pînză de pe ochi a i se ridica (sau a-i cădea) o pînză de pe ochi (cuiva), a avea revelaţia adevăratei stări a lucrurilor.

a ridica o pomană

a ridica o pomană, (reg. ) a organiza masa şi ceremonialul împărţirii bucatelor şi a obiectelor pentru

sufletul unui mort.

a ridica o problemă a ridica o problemă, a pune în discuţie o chestiune (care trebuie rezolvată).

a ridica paharul

a ridica paharul (sau un pahar, un pocal, o cupă, un toast), a închina în cinstea, în sănătatea cuiva; a

toasta: nu uiţi a ridica şi pentru amicul d-tale cîte un toast bine simţit. CAR.

a ridica panaghia

a ridica panaghia (sau praznic, parastas, paos) (cuiva), (reg .) 1) a face slujbă de pomenire unui mort; 2)

a ucide (pe cineva): se vede că aici i-a ridicat lupul panaghia.POP. ; 3) (iron .) a înjura (pe cineva): atîta i-a trebuit lui Moş Luca, ş-apoi lasă pe dînsul: cîte parastase şi panaghii, toate i le-a rădicat.CR.

a ridica patru pereţi a ridica patru pereţi, a construi o casă.

a-şi ridica pălăria

a-şi ridica pălăria (sau căciula) (dinaintea sau în faţa cuiva), 1) a saluta (pe cineva): zări o faţăcunoscută şi îşi ridică pălăria.AGÂRB. ; 2) a-şi arăta preţuirea, admiraţia (faţă de cineva); a recunoaşte

meritele (cuiva): toţi trebuie să ne ridicăm pălăria în faţa dumitale!

a i se ridica părul

a i se ridica (sau a i se sui) (tot) părul(în cap sau în vîrful capului) (cuiva) sau a i se face (sau a i se

ridica) părul măciucă (sau vîlvoi) (pe cap sau în vîrful capului) (cuiva) sau a i se zbîrli părul (în cap)

(cuiva), a se înspăimînta, a se îngrozi: urlau dobitoacele de ţi se făcea părul măciucă pe cap.ISP.

a ridica pe cruce a ridica pe (sau spre) cruce, (înv. ) a răstigni: se ridică cu voie spre cruce şi muri trupului.CORESI.a ridica perdeaua a ridica perdeaua, a da lucrurile pe faţă, a arăta care este adevărul.

a se ridica pe umerii cuiva a se ridica pe umerii (sau umărul) cuiva, a dobîndi o poziţie, o situaţie prin cineva.

a se ridica pe vîrfuri

a se ridica (sau a se sălta) pe (sau în) vîrfuri (sau pe vîrful degetelor), a-şi înălţa corpul pe vîrful

degetelor de la picioare.

a i se ridica pieptul

a i se ridica pieptul (cuiva), a i se umfla pieptul (în timpul inspiraţiei): pieptul i se ridică şi coborîrepede.PREDA.

a ridica pîră a ridica pîră, (înv. ) a pîrî: vrea să rîdice pri îns pîră.VARLAAM.

a ridica potrivire a ridica potrivire, (înv. ) a se împotrivi, a se opune: cel ce rădică protivire tuturor iudeilor.COD.VOR.

a ridica pretenţie

a ridica pretenţie (sau pretenţii), a emite pretenţii, a pretinde: n-au putut să le treacă prin gînd că acestesfinte locuri vor rîdica vreodată pretenţie. (a.1833).URIC.

a ridica preţul a ridica preţul, a scumpi (o marfă): ridică ori scad preţurile la grîne ori la vite cum poftesc ei.CAMIL.P.a ridica pumnul a ridica pumnul (la cineva), a ameninţa cu bătaia (pe cineva).

a ridica război

a ridica război, (înv. ) a declara război; a se război: el războiu asupra cuivaşi n-aurădicat.CANTACUZINO.

a ridica sfadă a ridica sfadă, (înv. ) a certa, a dojeni: cire mărăncă părea mea rădică spre mere sfadă.PSALT.

Page 351: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a se ridica spre lumină

a se ridica spre lumină, (înv. ) a se limpezi, a se clarifica, a se lumina: cele neluminate spre lumină să serădice.PRAV.GOV.

a ridica sprîncenele a ridica sprîncenele (sau din sprîncene), a fi nedumerit; a fi mirat, uimit.

a ridica steag alb a ridica steag alb, a se preda, a capitula.

a ridica şedinţa a (se) ridica şedinţa, a (se) pune capăt unei şedinţe.

a ridica tabăra

a ridica tabăra (sau taberele, (înv. ) lagărul), a desface corturile unei tabere (militare) şi a le muta în altă

parte: Mihai Vodă ridică tabăra şi se trase spre rîul Argeşului.BĂLC.a ridica tonul a ridica tonul (sau glasul), a vorbi tare, răstit: ridicase glasul la el, în faţa inspectorului.STANCU.

a ridica un deget

a ridica un deget (sau braţul), a acţiona: crezi dumneata că eu pot să ridic un deget pînă ce nu amîncredinţare deplină? SAD.

a ridica un număr la cub a ridica un număr la cub, (mat. ) a înmulţi un număr cu pătratul său.

a ridica un număr la pătrat a ridica un număr la pătrat, (mat. ) a înmulţi un număr cu el însuşi.

a ridica un număr la putere

a ridica un număr la (o) putere (sau (înv. ) la (o) potenţă), a înmulţi un număr cu el însuşi de cîte ori arată

exponentul.

a ridica un plan

a ridica un plan, (topogr. ) a reprezenta pe un plan poziţia punctelor de pe un teren: îmi aduc aminte căridicam planul unui petic de moşie.GHICA.

a i se ridica vestea a i se ridica vestea (cuiva), (înv. ) a i se duce vestea (cuiva).

a ridica viaţa a ridica viaţa (sau zilele) (cuiva), a ucide (pe cineva): la pămînt îl arunca şi zilele-i rădica.POP.a-şi ridica viaţa a-şi ridica viaţa, a se sinucide: sînt capabil să-mi ridic viaţa.SAD.a ridica vrajbă a ridica vrajbă, (înv. ) a învrăjbi: vrea ... să rădice pri îns pîră şi vrajbă.VARLAAM.

a-i rîcîi inima

a-i rîcîi inima (cuiva) sau a(-l) rîcîi la (sau pe) inimă (pe cineva), a frămînta, a nelinişti, a roade, a chinui

(pe cineva): îl tot rîcîia pe inimă să o întrebe ceva.CAMIL.P.a rîde cu lacrimi a rîde cu lacrimi, a rîde pînă la lacrimi.

a rîde cu şalîc a rîde cu şalîc, a rîde cu poftă.

a rîde cu toţi dinţii

a rîde cu toţi dinţii, a rîde foarte tare: aceasta nu-l împiedica să rîdă cu toţi dinţii sub mustăţilegigante.CEZAR.P.

a rîde din băierile inimii a rîde din băierile inimii, a rîde din toată inima.

a rîde galben a rîde galben, a rîde crispat, forţat, silit: rîdem toţi, rîde galben şi locotenentul.CAMIL.P.rîde hîrbul de ciob rîde hîrbul de ciob (sau de oală spartă), rîde de cusururile altuia, nevăzîndu-le pe ale sale.

a rîde inima

a(-i) rîde inima (sau ochii, faţa, gura, mustaţa) sau a rîde inima în cineva, a fi (foarte) bucuros,

mulţumit: aşa făcu, şi-i rîdea inima babei de bucurie.CR.

a rîde în barbă

a(-şi) rîde în barbă (sau în pumni), a rîde pe ascuns: el îşi rîde în barbă, sigur fiind că foarte rar îl poatepricepe cineva.CAR.

a rîde în nas

a rîde în nas (sau în faţă, în obraz) (cuiva), a sfida (pe cineva), a-şi bate joc (de cineva): care va să zicădumneata îmi şi rîzi în nas cînd eu mă jeluiesc dumitale de răul pe care mi l-ai pricinuit? CAR.

a rîde mare a rîde mare (sau gras), (reg. ) a rîde în hohote.

a rîde măzărat a rîde măzărat, (reg. ) a rîde fals; a rînji.

a rîde mînzeşte a rîde (sau a zîmbi) mînzeşte, a rîde (sau a zîmbi) forţat, nenatural: apoi începu a rîde mînzeşte.SAD.

a rîde nechezat a rîde nechezat, a rîde în felul în care nechează calul: au rîs amîndoi - unul gros şi altul nechezat.SAD.a rîde pe sub mustaţă a rîde (sau a zîmbi, a rînji) pe sub mustaţă (sau în barbă), a rîde (sau a rînji, a zîmbi) pe ascuns.

Page 352: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a rîde pe sub nas a rîde pe sub nas, a rîde discret, a rîde pe sub mustaţă.

a rîde prosteşte

a rîde (sau a zîmbi) prosteşte, a rîde (sau a zîmbi) fără motiv sau atunci cînd nu trebuie: zîmbi prosteşte,mişcă din buze şi tăcu.CĂL.

a rîde sănătos a rîde sănătos, a rîde cu poftă, din toată inima: rîde gros, plin, sănătos.CAMIL.P.

a rîde şi cîinii

a rîde şi cîinii (sau ciorile, curcile, găinile) (de cineva), a ajunge (sau a risca să ajungă) de rîsul lumii: am să vă muştruluiesc, de au să rîdă şi cîinii de voi.CR.

a rîde şi cu curul a rîde şi cu curul (de cineva), a fi, a ajunge de rîsul lumii, de poveste.

rîd şi curcile rîd şi curcile, este foarte caraghios.

a-l rîma la inimă

a-l rîma la (sau în, prin) inimă (pe cineva), a îmboldi, a da ghes: mă rîma-n inimă parcă oarecaregînd.PANN.

rînd cu rînd rînd cu rînd, cu de-amănuntul: am citit cu o colegă, rînd cu rînd.CĂL.

rînd pe rînd

rînd pe rînd sau rînduri-rînduri sau (înv. ) rînd-rînd, treptat-treptat: flori de tei deasupra noastră or săcadă rînduri-rînduri.EM.

a rîndui pravilă a rîndui pravilă, (înv. ) a legifera.

a-i rînji în nas a-i rînji în (sau sub) nas (cuiva), a-i rîde cuiva în nas.

a rînji la stele a rînji la stele, a răbda de foame.

rîs homeric rîs homeric, rîs în hohote, în cascade.

rîs sănătos

rîs sănătos, rîs puternic, din toată inima: un bărbat tînăr cu gîtul vînjos, cu o explozie de optimism în guradeschisă într-un rîs sănătos.CĂL.

rîuri-rîuri rîuri-rîuri, în număr mare; interminabil: neamurile ... se mişcară rîuri-rîuri.EM.

a-şi roade coatele pe aceeaşi bancă

a-şi roade coatele pe aceeaşi bancă (a şcolii) (cu cineva), a fi (timp îndelungat) coleg (de şcoală) (cu

cineva).

a roade la ficaţi

a roade (sau a seca) la ficaţi (pe cineva), 1) a simţi o durere puternică; 2) (fig. ) a necăji, a chinui, a

frămînta (pe cineva); a regreta, a se căi: o rodea la ficaţi călcarea poruncii tatălui lor.ISP.

a roade la inimă

a roade la inimă (pe cineva), (despre gînduri) a frămînta, a chinui, a obseda (pe cineva): ştiu eu ce teroade la inimă.POP.

a roade pragul cuiva

a roade pragul cuiva, a vizita prea des pe cineva: mă îmbrac repede şi pornesc să le rod praguloamenilor.CEZAR.P.

a roade urechile

a roade urechile (sau capul) (cuiva), a plictisi, a agasa (pe cineva); a bate la cap (pe cineva): acei nespălaţi care-mi rod urechile să le dau fata.CR.

a-şi roade coatele pe băncile şcolii a-şi roade coatele pe băncile şcolii, a învăţa mulţi ani.

roate-roate roate-roate, cercuri-cercuri: oamenii ... s-au strîns roate-roate.SAD.

a se robi pîntecelui

a se robi (sau a se închina) pîntecelui, a fi foarte lacom, a trăi numai pentru mîncare: te-ai robitpîntecului.CR.

rost de aur

cu) rost(ul) de aur, (bis. ) epitet dat Sfîntului Ioan Gură-de-Aur: pre fericitul Ioan cel cu rostul deaur.NEAGOE.

a-şi rostogoli ochii

a-şi rostogoli ochii (sau privirea), a-şi muta (repede) privirea dintr-un loc în altul; a mişca ochii foarte

repede (ca efect al unei tulburări sufleteşti): îşi rostogoleau ochii, cu albul ca de lapte, privind ca niştefiare.SAD.

roşu de pică roşu de pică (sau de rîde), (reg. ) roşu aprins.

a-şi roti ochii

a-şi roti ochii (sau privirea, căutătura), a-şi plimba ochii (sau privirea) în toate părţile, de jur împrejur:

flămînzii ochi rotindu-i, eu mistuiam pămîntul.EM.

Page 353: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

rudenie-începătoriu

rudenie-începătoriu, (înv. ) întemeietor al unei familii; strămoş al unui neam: au vrednicit să-l aibă preacesta rudeniei-începătoriu celor dintru dînsul.DOS.

a se ruga cu cerul cu pămîntul de cineva

a se ruga cu cerul (şi) cu pămîntul de cineva, a se ruga stăruitor de cineva, a implora pe cineva: se rugase cu cerul şi cu pămîntul, de mă-sa, s-o lase.CAR.

a-i ruga de sănătate a-i ruga de sănătate (cuiva), (înv. şi reg. ) a face rugăciuni pentru sănătatea cuiva.

a ruga de toţi Dumnezeii pe cineva

a ruga de toţi Dumnezeii pe cineva, a cere, a solicita foarte insistent ceva de la cineva; a implora pe

cineva: o roagă de toţi Dumnezeii ca să-i deie ajutor.CR.a se ruga de toţi sfinţii a se ruga de toţi sfinţii sau a se închina la sfinţi, (fam. ) a apela la cei puternici.

a-i ruga moartea

a-i ruga moartea (sau paharul morţii) (cuiva), a-i dori moartea (cuiva): cîntă puiul cucului la tulpinanucului, roagă moartea turcului.POP.

a-şi ruga moartea a-şi ruga moartea, a-şi dori moartea: scrisese două epistole desperate ... în care îşi ruga moartea.AGÂRB.

a rupe băierile inimii

a (i se) rupe băierile inimii, a simţi (sau a produce cuiva) o mare durere sufletească: mi se rup baiereleinimii de milă.ISP.

a-şi rupe capul

a-şi rupe capul, 1) a-şi rupe gîtul; 2) a se da de ceasul morţii; a ţine morţiş să ...; a se strofoca: gazdele europene, îndeosebi cele englezeşti, ... îşi rup capul să ştie ce s-o fi petrecut la Kremsier.CAR.

a rupe cartea a rupe cartea, a învăţa mult; a toci: învăţa de rupea cartea.

a rupe cu ...

a (o) rupe cu ..., 1) a pune capăt unei legături, unei relaţii (cu cineva); a se despărţi definitiv (de cineva): m-ameninţi c-o rupi cu mine.COŞBUC. ; 2) a renunţa la o deprindere, la un obicei; a nu mai vrea să ştie de

ceea ce a fost: am rupt-o cu trecutul.CEZAR.P.

a rupe de la gură

a(-şi) rupe (îmbucătura) de la gură, a se lipsi pe sine pentru a ajuta pe altul: rupe de la gură şi ia-i numaio carte, două.PREDA.

a o rupe de plîns a o rupe de plîns, a începe să plîngă, a se porni pe plîns.

a-şi rupe din ochi

a-şi rupe din ochi (sau din inimă, din suflet), (reg. ) a da cu foarte mare greutate ceva cuiva; a da de

nevoie; a fi foarte zgîrcit.

a-l rupe foamea a-l rupe foamea (pe cineva), a-i fi foartefoame (cuiva); a fi flămînd.

a rupe frontul

a rupe frontul (sau tabăra), a străpunge linia de apărare a inamicului: dîndu-le năvală vitejeşte acolo cuslujitorii săi, au rumtu tabăra nemţilor în două.NEC.

a-şi rupe gîtul

a-şi rupe gîtul (sau grumajii, capul), 1) a-şi pierde viaţa; a-şi pierde averea: i-am spus să nu joace laruletă, că-şi rupe gîtul. SAD .; 2) a o încurca, a o păţi: ăla care ne ţine banii acolo o să-şi rupăgîtul.PREDA.

a rupe hăbuc

a (se) rupe (sau a (se) face) hăbuc(i), a (se) rupe în bucăţi, a (se) fărîmiţa; (spec. ) a (se) încurca, a (se)

încîlci, a (se) împîsli: ciubotele văru-meu se rup hăbuc în toate părţile.CR.

a rupe inima

a (i se) rupe (sau a (i se) frînge, a(-i) sfîşia) inima (sau sufletul, rărunchii) (cuiva) sau a fi cu inima

ruptă (sau frîntă), a simţi (sau a produce cuiva) o mare emoţie, o puternică durere sufletească; a fi (sau a

face să fie cineva) deznădăjduit, disperat:i serumpe al lui suflet cînd priveşte peste-al vremurilor vad.EM. ; dorul de părinţii morţi, de sora lăsată pe pămînt, îi rupea inima.POP.

a rupe inima tîrgului

a rupe inima (sau gura) tîrgului, 1) a alege, a tîrgui ce este mai bun; 2) a impresiona; a face impresie

bună; a ului: ai rupt inima tîrgului.PANN.

a se rupe în coş

a se rupe în coş, a lucra cu sîrguinţă, a se prăpădi cu munca, a se speti: o gloată de oameni n-au muncit, des-au rupt în coş? CONTEMP.

Page 354: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a i se rupe în paişpe a i se rupe în paişpe, (arg. ) a nu-i păsa; a-i fi indiferent.

a rupe judecata

a rupe judecata (sau legea), (înv. şi reg. ) a pronunţa o sentinţă: birăul şi cu popa, tot aşa mi-o ruptlegea.POP.

a-l rupe la foale a-l rupe (sau a se rupe) la foale (sau în jos), a avea diaree.

a rupe lanţul sclaviei

a rupe lanţul sclaviei (sau de robie), a (se) elibera din sclavie (sau din robie); a (se) dezrobi; a (se)

descătuşa: românul cu-a sa mînă rupe lanţul de robie.AL.a-şi rupe mîinile a-şi rupe mîinile, a-şi frînge mîinile: găsii pe Irinuţa rupîndu-şi mîinile.SAD.

a rupe mîţa în două

a rupe mîţa în două, 1) a fi puternic; a fi ferm; a şti să-şi impună voinţa: eşti bărbat, om verde, colea, carerupe mîţa-n două.AL. ; 2) (reg. ) a conveni asupra preţului.

a o rupe pe ...

a o rupe pe ... (sau în ...), a vorbi (cît să se înţeleagă) o limbă străină: se cerea limba ungurească, pe careel o rupea greu de tot.REBR.

a-şi rupe pumnii şi picioarele a-şi rupe pumnii şi picioarele (pe cineva), a bate foarte tare (pe cineva).

a rupe rădăcinile a rupe rădăcinile, a pleca din locurile natale.

a rupe rîndurile

a (se) rupe (sau (înv. şi reg. ) rumpe) rîndurile, a (se) strica ordinea, a (se) împrăştia: oastea, la pradăacum invitată, să desface, rîndurile rumpe.BUDAI-DELEANU.

a rupe sfat

a rupe sfat(ul), (înv. ) a cădea de acord, a conveni: troadenii rumpseră sfatul, ca cu mînă armată ... săfacă toată lovitura. CANT.

a rupe turta

a(-i) rupe (sau a(-i) frînge) turta (pe cap) (cuiva), a sărbători, cu un anumit ritual, împlinirea unui an de la

naşterea unui copil: are omul o fată căreia îi rupe turta şi a găsit pretext ca să dea o masăcunoscuţilor.CĂL.

a rupe ţelina a rupe ţelina (sau ţelinile), (înv. şi reg. ) a desţeleni, a ara.

a se rupe ţiitoarea a se rupe ţiitoarea, (reg. ; fam. ) a muri.

a-i rupe urechile

a-i rupe urechile (cuiva), a urechia (pe cineva); (p.ext. ) a bate (pe cineva): să nu te mai văd cu paie deastea, că-ţi rup urechile.VLAH.

a se rupe zăgazurile cerului a se rupe (sau a se deschide, a se descuia) zăgazurile cerului, a ploua torenţial.

rupt de oboseală

rupt de oboseală, foarte obosit: cică odată, Sfîntul Ioan Botezătorul, flămînd şi rupt de oboseală şi desete, ajunse la un tufiş.POP.

ruşinea pămîntului

ruşinea pămîntului, om de nimic, lepădătură. sabia lui Damocle(s), pericol iminent: revizuirea tratateloratîrnă pe capul ţărilor mici ca o sabie a lui Damocle.TITULESCU.

sabia lui Dumnezeu sabia lui Dumnezeu, pedeapsa lui Dumnezeu.

sabie cu două tăişuri sabie cu două tăişuri, situaţie, deopotrivă, favorabilă şi defavorabilă.

s-a căcat în scăldătoare s-a căcat în scăldătoare, (reg. ) 1) îşi face rău cu mîna lui; 2) e foarte norocos (sau ghinionist).

s-a dus bou şi a venit vacă

s-a dus bou şi a venit (sau s-a întors) vacă, a venit de la studii mai prost decît plecase: unul cică s-a dusodată bou la Pariz ... şi a venit vacă.CR.

s-a făcut! s-a făcut!, s-a aranjat!, ne-am înţeles!

s-a găsit Păcală cu Tîndală s-a găsit Păcală cu Tîndală, şi-a găsitsacul peticul.

s-a împuţit situaţia s-a împuţit situaţia, (fam. ) lucrurile au luat o întorsătură neplăcută; situaţia s-a înrăutăţit.

s-a încheiat! s-a încheiat!, s-a isprăvit, nu se mai poate aşa!

s-a întărit terciul s-a întărit terciul, nu-i de glumă.

s-a întovărăşit rîiosul cu chelul şi păduchiosuls-a întovărăşit rîiosul cu chelul şi păduchiosul, au făcut tovărăşie nevoiaşii.

a salva aparenţa

a salva aparenţa (sau aparenţele), a da unui lucru, unei situaţii etc. o înfăţişare capabilă să ascundă răul

lăuntric: cată să salvăm aparenţele măcar prin detaliu.VINEA.

Page 355: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

s-a mîntuit!

s-a mîntuit!, gata!, nu mai e nimic de făcut!: nu mai e scăpare: plastografii dovediţi nu mai au scăpare ... s-a mîntuit! CAR.

sanchi pontu sanchi pontu, (arg .) atenţie!, zexe!

sapa şi lopata sapa şi lopata, (fam. ) moartea: numai sapa şi lopata gîndeam să ne despărţească.NEGR.

sarea pămîntului

sarea pămîntului (sau a lumii, a poporului), element esenţial, fundamental (al unei comunităţi sociale):

cei mulţi, săraci şi proşti, Teosva, sînt sarea pămîntului; pe aceştia îi asupresc puterile lumii.SAD.

sarea şi marea

sarea şi marea, lume foarte multă: însoţisem pe tată-meu la băile de la Balta-Albă, unde se adunase înacel an sarea şi marea.OD.

s-a spart buba

s-a spart buba, (fig .) s-a dat totul pe faţă: au ţinut ei ascuns cît au ţinut, dar pînă la urmă tot s-a spartbuba.CEZAR.P.

s-a suit scroafa în copac

s-a suit (sau s-a urcat) scroafa în copac (sau în salcie), umblă (fără motiv) cu nasul pe sus, a uitat de unde

a plecat.

sat fără cîini

sat fără cîini sau satul lui Cremene, loc fără pază, unde poate intra şi ieşi oricine şi oricînd; (p.ext. ) loc în

care domneşte dezordinea, haosul: vorba ceea: găsise un sat fără cîini şi se primbla fără băţ, că altă ce potsă zic? CR.

a satisface serviciul militar

a(-şi) satisface serviciul militar (sauarmata), a face armata: era la Bîrlad cînd a cunoscut-o, îşi satisfăceaserviciul militar.PREDA.

s-auzim de bine! s-auzim de bine!, rămîneţi sănătoşi!: ei, eu am plecat de-amu! s-auzim de bine! POP.

să avem iertare!

să avem iertare! sau să ne fie cu iertare!, (formulă de politeţe) vă rugăm să (ne) iertaţi!: să avem iertare,Luminarea-Voastră, că acesta mi-i flăcăul.CR.

să nu care cumva să ... să nu care cumva să ..., în nici un caz să nu ...

să creşti mare! să creşti mare!, formulă prin care i se răspunde unui copil la salut sau i se mulţumeşte pentru un serviciu.

să nu crezi! să nu crezi!, de necrezut!: şi din una-n alta, să nu crezi, s-au luat la sfadă.POP.

să dai cu tunul

(nici) să dai (sau să tragi) cu tunul, 1) (despre oameni) doarme buştean, nici un zgomot nu-l trezeşte; 2)

(despre locuri pustii) nu e nici ţipenie: nu vedeai chip de om nici să dai cu tunul.să nu dai mucii pe el să nu dai (nici) mucii pe el, (fam. ) să nu dai doi bani pe el.

să fie cu iertăciune! să fie cu iertăciune!, (înv. ) să iertaţi!, să scuzaţi!

să fie miere

să fie (sau să ştiu bine că este) (şi) miere (şi tot nu ...), oricît de ademenitoare ar fi oferta, tot nu aş accepta-

o: să ştiu bine că este şi miere şi eu casă cu el tot nu mai ţin.POP.

să fiu cuţu, dacă ...

să fiu (sau să-mi zici mie) cuţu, dacă ..., să mă tratezi ca pe un cîine, să nu-mi zici pe nume, dacă ...: de oimai îneca lipoveni de azi înainte, să-mi ziceţi cuţu.AL.

să-i crape numele! să-i crape (sau crăpa-i-ar) numele!, (pop. ) dracul.

să i-o spui lui mutu! (asta) să i-o spui lui mutu!, (asta) să i-o spui altuia!, (asta) s-o crezi tu!

să-l bagi în pungă să-l bagi în pungă, (reg. ) e numai piele şi os, e slab ca un ţîr.

să-l mănînci

(îţi vine) să-l (sau s-o) mănînci (din ochi sau de viu, de vie), (despre oameni) e foarte frumos (sau

frumoasă): vezi ce frumuşică-i diavoloaica! îţi vine s-o mănînci de vie! AL.

a sălta de bucurie

a sălta de bucurie sau a-i sălta inima (sau sufletul) (de bucurie) (cuiva), 1) a se bucura foarte mult, a

simţi o mare bucurie: la aceste vorbe ale boierului, inima lui Dinu Păturică săltă de bucurie.FIL. ; 2) a fi

cuprins de o mare emoţie, a simţi o mare emoţie: [poporul] cînd face poezie nu face politică; cînd inima îisaltă, încetează sarcina reflecţiei.MAIOR.

Page 356: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

să mă pici cu ceară

(nici) să (sau dacă) mă (să-l, s-o etc. sau îl, o etc.) pici (sau picuri) cu ceară (sau cu lumînarea), cu nici

un preţ, nicidecum: nu te cred nici dacă mă pici cu ceară. STANCU.

să-mi razi mustaţa

să-mi razi (sau să-mi radă, să-mi radeţi) (mie) mustaţa (sau mustăţile) (dacă nu ...), pe cuvîntul meu, să-

mi sară ochii, aşa să-mi ajute Dumnezeu, să n-apuc ziua de mîine (dacă nu ...): dacă nu vă va pune într-osăptămînă stăpînul pe picioare, să-mi radeţi mie mustaţa! SAD.

sămînţă de ...

sămînţă de ..., nici urmă de ..., absolut nici un ...: vroiau ca în raionul lor să nu mai rămînă sămînţă deanalfabeţi.PREDA.

sămînţă de vorbă

sămînţă de vorbă, prilej de a începe vorba, ocazie de discuţie, de flecăreală; dispoziţie, poftă de a vorbi, de

a discuta, de a pălăvrăgi: iar cauţi sămînţă de vorbă, măi Buzilă? CR.să mor! să mor!, pe cuvîntul meu!, zău!: să mor dacă înţeleg!

sănătate !

sănătate (bună)!, 1) (pop. şi fam. ) s-a sfîrşit!, nu mai e nimic de făcut!, degeaba!: a umblat în cheltuieli s-o îndrepteze: fă-i, drege-i, sănătate! POP. ; 2) (pop. şi fam. ) mi-e indiferent, nu-mi pasă, atîta pagubă!: i-a bătut inima pentru Milca; nu l-a vrut; ei şi? - sănătate! G@RLEANU ; 3) (reg. ) absolut nimic: mai e ceva(de mîncare)? - sănătate! POP.

sănătate de fier sănătate de fier, sănătate perfectă.

să ne vedem sănătoşi ! să ne vedem sănătoşi (sau cu bine)!, (formulă de salut la despărţire).

să nu-mi zici pe nume dacă ...

să nu-mi (mai) zici (sau spui) pe nume dacă ..., să nu mai ai nici o consideraţie pentru mine dacă ...: dacă nu te-oi face eu să izbuteşti, să nu-mi mai zici pe nume.ISP.

să nu-ţi fie cu supărare să nu-ţi (sau să nu vă) fie cu supărare, să nu te superi sau să nu mă supăraţi.

să orbeşti un şoarece chior

(nici cît) să orbeşti un şoarece chior, extrem de puţin; deloc: în casa-i ... nu găseşti un şoarece săorbeşti.PANN.

a săpa groapa cuiva

a săpa groapa (sau mormîntul, (înv. ) groapă, mormînt) cuiva, (fig. ) a încerca să facă (sau a face) un

mare rău (cuiva), a unelti împotriva cuiva: şi tu, bade, m-ai lăsat, mormîntul mi l-ai săpat.POP.

a-şi săpa singur mormîntul

a-şi săpa singur mormîntul, (fig .) a-şi face rău cu mîna lui: în patimi, tu singur îţi sapimormîntul.CONACHI.

sărac cu duhul

sărac cu duhul sau sărac de duh, (despre oameni) lipsit de inteligenţă, prost: dacă nu va moşteni elîmpărăţia cerului, apoi să ştii, sfinţia-ta, că n-o mai moşteneşte nici un sărac cu duhul.HOGAŞ.

sărac de viaţă sărac de viaţă, (înv. ) plăpînd, firav, bolnăvicios.

sărac lipit

sărac (sau calic) lipit (pămîntului) (sau (reg. ) pistol), foarte sărac, ajuns la sapă de lemn: i s-a scosaverea la mezat ... a rămas lipită pămîntului.AL.

a-şi săra inima

a-şi săra (sau a-şi răcori) inima (sau sufletul), a simţi o satisfacţie deosebită (în urma unei răzbunări): să vină cu adevărat o vreme să-şi săreze şi robii inimile pentru toate răutăţile ce stau asupra lor.SAD.

a săra pe cineva, să nu se împută a săra pe cineva, să nu se împută, (reg. ) a bate rău pe cineva.

a-şi săra sufletul cu cineva a-şi săra sufletul cu cineva, (reg. ) a face un rău cuiva, a avea pe cineva pe conştiinţă.

sărat ocnă sărat ocnă, foarte sărat, prea sărat.

sărat şi piperat sărat şi piperat, (reg. ; despre oameni) foarte rău, cîinos.

să rămînă între noi să rămînă între noi, să nu mai afle şi altcineva: toate cîte ţi le spun între noi trebuie să rămînă.CAR.

a sări ca ars a sări ca ars (sau ca fript), a interveni brusc (în discuţie): dar cu mine ce aveţi? sări el ca ars.CEZAR.P.

a sări ca ars în picioare

a sări ca ars (sau ca fript, drept, brusc) în picioare, a se ridica repede în picioare: Satana sări de dataasta ca ars în două picioare şi se uită bănuitor la Petre.POP.

Page 357: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a sări calul a sări calul (sau peste cal), a depăşi măsura: n-ai impresia că ai cam sărit calul?

a sări ca muşcat de şarpe

a sări ca muşcat de şarpe, a se înfuria, a-şi ieşi din fire: sări ca muşcat de şarpe cînd auzi pe una ... făcîndgafa de a regreta în faţa lui ... că se stricase faţada veche.CĂL.

a sări cuc de bucurie

a sări cuc de bucurie, a sări în sus de bucurie: cînd auzea că Huţu are să înveţe latineşte ..., îi venea săsară cuc de bucurie.SL.

a sări cu gura

a sări cu gura (mare) (sau cu vorba) (la sau pe cineva), a face reproşuri pe un ton ridicat (cuiva): lelea Ana şi sări cu gura la el, cît ce ieşi din curte şi rămaseră o clipă singuri.AGÂRB.

a sări de bucurie

a sări (în sus) de bucurie, a se bucura foarte tare, a ţopăi de bucurie: după ce le spuse planul său, toatelighioanele începură să sară de bucurie.POP.

a-i sări de gît cuiva

a-i sări de (sau în) gît cuiva, a îmbrăţişa (cuprinzîndu-l cu braţele pe după gît) (pe cineva); (p.ext. ) a arăta

o dragoste exagerată (sau impudică) (cuiva): i-ar fi sărit în gît, l-ar fi sărutat de o mie de ori.EM.

a sări din lac în puţ

a sări (sau a cădea) din lac în puţ, a scăpa de un necaz şi a da de altul şi mai mare: omul nemulţumit fugede bine şi dă peste mărăcine; sare din lac în puţ.PANN.

a-şi sări din minţi

a-şi sări din minţi (sau (pop. ) din fire, (reg. ) din urmă), a înnebuni; a se comporta ca un nebun: atît s-ospăriet el di rău, c-o fost mai să-şi saie din minţi.POP.

a-şi sări din ţîţîni

a-şi sări (sau a-şi ieşi) din ţîţîni (sau din balamale, din nituri) sau (reg. ) a sări de pe ţîncuş, (fam. ) a nu

mai avea răbdare, a nu mai putea suporta; a se enerva, a-şi ieşi din fire, a-şi pierde cumpătul: nu vă vine acrede că mi-am sărit din balamale.PREDA.

a sări garduri

a sări garduri (sau gardul, peste garduri), (pop. şi fam. ) a umbla după aventuri amoroase: apoi doar eunu-s de-acelea de cari crede el: n-am sărit peste garduri niciodată de cînd sînt.CR.

a sări groapa

a sări groapa, (pop. ; despre bolnavi) a scăpa de o boală extrem de gravă; a scăpa cu zile: era să-i cîntepopa, dar a sărit groapa.PANN.

a sări inima a(-i) sări inima (din loc), a simţi, brusc, o mare frică sau o emoţie intensă: inima din loc îmi sare.EM.

a sări în aer

a sări în aer, 1) a se distruge, a se preface în bucăţi (în urma unei explozii): un pod sărea în aer cu fiarelerăsucite.CEZAR. P. ; 2) a se desfiinţa, a se dizolva, a cădea: sare guvernul în aer, dacă ştii cum să puifitilul! CEZAR.P.

a sări înainte

a(-i) sări înainte (sau înaintea cuiva), 1) a alerga în întîmpinarea cuiva, a întîmpina pe cineva: crîşmăriţa, cum ne-a văzut, pe loc ne-a sărit înainte.CR. ; 2) a apărea, a se ivi în calea cuiva: multe şi felurite jivine îisăreau înainte.POP.

a sări în cap

a(-i) sări în cap (sau în capul cuiva), (pop. ) 1) a se repezi cu gura la cineva: e mică şi a dracului, sare-ncap bărbatului.POP. ; 2) a se urca în cap (cuiva).

a-i sări în nas a-i sări în nas (ceva cuiva), a fi supărăcios; a fi irascibil.

a sări în ochi

a(-i) sări în ochi, 1) a(-i) fi evident, a(-i) apărea cu evidenţă; a(-l) frapa: defectele obşteşti nu sar în ochiaşa de tare ca acele particule.AL. ; 2) a se evidenţia, a se distinge (în mod frapant): hotelurile mai recente... îţi sar înochi, ca tot ce-i nou şi mare.TEODOREANU.

a sări în pod

a sări în pod, a fi foarte bucuros, fericit: ah! cînd ai şti cît de mult te adorează acel suflet ... tu n-ai stacufundat în gînduri triste, ci ai sări în pod.AL.

a sări într-un picior

a sări într-un picior (de bucurie), a se bucura foarte mult: unde ai mai văzut mirese rîzînd şi sărind într-un picior? GANE.

a sări în ţăndări

a sări în ţăndări, 1) (despre obiecte) a se sparge, a se sfărîma în bucăţi; 2) (fig. ; despre oameni) a-şi pierde

uzul raţiunii, a înnebuni: e un lucru să înnebuneşti, să-ţi sară capul în ţăndări.BOGZA.

Page 358: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-i sări o rotiţă a-i sări o rotiţă (cuiva), a se scrînti, a se sminti, a se ţicni, a înnebuni.

a sări pîrleazul a sări pîrleazul, (pop. şi fam. ; mai ales despre fete) a fi uşuratică.

a-i sări şfichiul a-i sări şfichiul (cuiva), (pop. ) a-şi ieşi din fire.

săritor în ochi săritor în ochi, absolut evident, frapant: data e prea săritoare în ochi.CAMIL.P.

a-i sări ţandăra

a-i sări ţandăra (sau arţagul, aşchia, bîzdîcul, muştarul, ţîfna) (cuiva), (fam. ) a se enerva; a se înfuria:

şi cum s-apropia, şi cum îl zărea, aşchia-i sărea.POP.

sărman cu duhul

sărman cu duhul, prost; sărac cu duhul: farfuria pe care a-i scăpat-o din mînă, ca o sărmană cu duhul ceeşti, era din tacîmul de douăsprezece persoane.STANCU.

a săruta poala cuiva

a săruta poala (sau poalele) cuiva, a săruta marginea de jos a veşmintelor cuiva; a se prosterna înaintea

cuiva: se închinară pînă la pămînt, fără a-i săruta poala după obicei.NEGR.sărut mîna! sărut mîna! sau sărut mîinile!, formulă reverenţioasă de a saluta femeile.

să se audă musca! să (nu) se audă musca!, să fie linişte!

să ştiu că ...

să ştiu (bine sau de bine) că ... sau de-aş şti că ..., chiar de-ar fi să ..., chiar dacă ...: să ştiu bine că măduc la mănăstire, pîne şi sare cu el nu mai mănînc.CAR.

să nu te muşte şarpele

să nu te muşte şarpele (de inimă), să nu te laşi ispitit, tentat să ...: nu vă muşte şarpele de inimă să faceţitămbălău în sat. PETICĂ.

să nu te pască păcatul să ... să nu te pască păcatul să ..., să nu teîmpingă păcatul să ..., să nu cumva să ..., nu care cumva să ...

să tot aibă ... să tot aibă ..., ar putea să aibă (cel mult) ...: să tot aibă douăzeci de ani.CAMIL.P.

să tot fie ... să tot fie ... sau să tot fi fost ..., ar putea să fie (cel mult) ...: să tot fie împreună şase-şapte sute.CAMIL.P.sătul ca şoarecele în biserică sătul ca şoarecele în biserică, (reg. ) foarte flămînd.

a se sătura ca de mere acre

a se sătura ca de mere acre (sau pădureţe) (de ceva sau de cineva) sau a se sătura pînă în gît (de ceva

sau de cineva), a i se acri (de ceva sau de cineva), a nu mai putea suferi (ceva sau pe cineva): m-am săturatde ei ca de mere pădureţe.CR.

a se sătura cu binele a se sătura cu binele, a i se urî cu binele.

a se sătura de viaţă a se sătura de viaţă sau a se sătura de toate, (înv. ) a muri.

să-ţi fie de bine!

să-ţi fie de bine!, 1) urare adresată celui care a terminat de mîncat; 2) (iron. ) te priveşte!, te interesează!,

treaba ta, vei suporta consecinţele!: ai pierdut-o? să-ţi fie de bine!să-ţi fie gura de aur ! să-ţi fie gura de aur (sau aurită)!, să dea Dumnezeu să se împlinească ce ai spus!

să-ţi fie ruşine obrazului!

să-ţi fie ruşine obrazului! sau să-ţi fie în obraz!, ruşinează-te de ceea ce ai făcut!: să-ţi fie ruşine odată agrăi despre toţi rău şi a te gînfa ca şi broasca în tău.BUDAI-DELEANU.

săvai că ...

săvai că ... (sau şi ...), (înv. ) deşi, cu toate că ...: săvai că iaste şi om, iară mai presus de puteareaomenească le face toate.VARLAAM.

săvai să ...

săvai să ... (sau de ... ), (înv. ) chiar de ..., chiar dacă ..., şi dacă ...: făcusă giurămînt să nu-ş mai iasă dinchilia peşterii săvai de i s-ar fi şi tîmplat premejdie.DOS.

să nu vă fure şarpele de inimă! să nu vă fure şarpele de inimă!, să nu vă împingă păcatul!

să zicem

să zicem (că ...), 1) să admitem că ..., să presupunem că ...: să zicem că s-a tăiat fiecare pîne în cîte treibucăţi.CR. ; 2) bunăoară, de exemplu: în alte părţi ale lumii se constată, să zicem, la o sută de născuţi unulde talent.CAR.

să nu zici că ...

să nu(-mi) zici (sau ziceţi) că ..., să nu-mi reproşezi (sau reproşaţi) că ..., să n-avem discuţii: să nu ziceţi cănu v-am dat de ştire.AL.

a scădea din mărire a scădea din mărire, (înv. ) a se ruşina.

Page 359: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a o scălda

a o scălda (în două ape), (pop. şi fam. ) a avea o atitudine lipsită de fermitate, şovăitoare, echivocă; a da

un răspuns evaziv, a ocoli răspunsul: Moromete, n-o mai scălda, îţi spun cu frumosu, zise şeful de postameninţînd.PREDA.

a se scălda în apele sale a se scălda în apele sale, a fi lăsat să facă tot ce doreşte.

a se scălda în averi a se scălda în averi (sau în parale, în aur), a fi nespus de bogat.

a scălda în lapte

a scălda în lapte (dulce şi în miere) (sau în zahăr, în vinars) (pe cineva), a oferi (cuiva) ceva din

abundenţă, tot ce-i trebuie, ce-şi doreşte, a oferi o viaţă de huzur (cuiva): să mă scăldaţi şi-n zăhar, dac-ampus şaua pe cal, tot mă duc.POP.

a se scălda în sînge

a se scălda în sînge, 1) a pierde mult sînge, a se mînji de sînge; (p.ext. ) a muri de o moarte sîngeroasă:

badiul singur se lupta, chiar în sînge se scălda şi deloc el nu se da.POP. ; 2) a fi violent, a provoca

omoruri, măceluri.

a scălda în sînge a scălda în sînge, a provoca un măcel sau un omor.

a scălda ochii în lacrimi

a(-şi) scălda ochii în lacrimi sau a avea ochii scăldaţi în (sau de) lacrimi, a lăcrima, a plînge: Novac, dacă auzea, ochii-n lacrămi îşi scălda şi din grai aşa grăia.POP.

a scăpa ca din gheara ursului a scăpa ca din gheara ursului (cu părul vîlvoi), (reg. ) a scăpa cu greu şi bine bătut dintr-o încăierare.

a scăpa ca din tun a scăpa ca din tun (sau ca din gura tunului), a scăpa (greu) cu fuga.

a scăpa ca prin urechile acului a scăpa ca prin urechile acului, a scăpa cu mare greutate.

a scăpa căciula pe apă a scăpa căciula pe apă, a scăpa o ocazie favorabilă.

a scăpa chel a scăpa chel (sau tuns),(reg. ) a ieşi bătut.

a scăpa ciul de coadă a scăpa ciul (sau scurt) de coadă, (reg. ) a ieşi cu greu şi păgubit dintr-o situaţie primejdioasă.

a scăpa cu capul a mînă a scăpa cu capul a mînă, (înv. ) a ieşi cu bine dintr-o mare primejdie.

a scăpa cu chica topor

a scăpa cu chica topor, (reg. ) a scăpa cu părul măciucă, îngrozit, înfricoşat: glonţul nimereşte în unul dincaii lui, calul cade din ham şi beizadeaua scapă cu chica topor. GHICA.

a scăpa cu viaţă

a scăpa cu viaţă, a-şi salva viaţa; a rămîne în viaţă: care voiră să scape cu viaţă, începură a fugi încotro îiduceau ochii şi picioarele.POP.

a scăpa deasupra nevoii

a scăpa (sau a ieşi) deasupra nevoii, (reg. ) a scăpa de griji, a ieşi la liman: de-acum sîntem scăpaţideasupra nevoiei.CR.

a scăpa de gura cuiva a scăpa de gura cuiva, a scăpa de cicăleala cuiva.

a scăpa de nevoie

a scăpa de (la) nevoie sau a ieşi din nevoie sau a se ridica deasupra nevoii, a scăpa de griji, de greutăţi,

de necazuri: prin dînsa a scăpat răsstrămoşul lor de la nevoie.POP.

a scăpa din colţii cuiva

a scăpa din colţii cuiva, a scăpa dintr-o mare primejdie: ne urmăreşte muma-pădurei ...; doară ne veiscăpa de colţii ei.POP.

a scăpa din ghearele cuiva

a scăpa (sau a scoate) din ghearele cuiva (pe cineva), a elibera pe cineva din robia, din stăpînirea, de

asuprirea cuiva: începu să-i mulţumească că l-a scos din ghearele zmeului.ISP.a scăpa din gura lupului a scăpa (ca) din gura lupului, a ieşi dintr-o situaţie foarte grea.

a scăpa din gura morţii a scăpa din gura morţii, a scăpa dintr-o mare primejdie, a trece la un pas de moarte.

a scăpa din mînă

a(-i) scăpa din (sau (înv. ) de a) mînă, 1) a pierde un bun prilej de a face, de a obţine ceva avantajos: mi-ar părea rău ... să-mi scape din mînă o afacere aşa de grasă.GHICA ; 2) a pierde de sub control, a nu mai

putea controla, domina (ceva sau pe cineva): după ce au scăpat împăraţii romanilor de a mînăDachia.MAIOR.

a scăpa din ochi

a scăpa din ochi (sau din priviri, din vedere) (pe cineva), a nu mai izbuti să vadă, să urmărească, să

observe, să supravegheze (pe cineva): l-a scăpat din ochi în mulţime.CAMIL.P.

Page 360: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a nu scăpa din ochi

a nu scăpa din ochi (sau din priviri, din vedere) (pe cineva), a ţine sub strictă observaţie, supraveghere

(pe cineva): cînd ea dansa cu alţii, n-o scăpa din ochi o clipă. REBR.a scăpa ghebos a scăpa ghebos, a fi cît pe ce să ia o mamă de bătaie.

a scăpa ieftin a scăpa ieftin, a ieşi dintr-o situaţie dificilă fără prea mari neplăceri.

a scăpa laba-n ploscă a scăpa laba-n ploscă, (arg. ) a fura.

a scăpa o vorbă a scăpa o vorbă, a comite (din imprudenţă) o indiscreţie.

a scăpa prin tangentă

a scăpa prin tangentă, a se eschiva: asta va să zică să scapi prin tangentă; cum am zice, să o scalzi, orisă răspunzi în doi peri, la o întrebare precisă despre ceva, cu altă întrebare vagă despre altceva.CAR.

a scăpa printre degete a(-i) scăpa printre degete, a i se strecura printre degete.

a scăpa trenul a scăpa (sau a pierde) trenul, a pierde, a scăpa o ocazie favorabilă, un prilej, o şansă.

a-i scăpăra buza a-i scăpăra buza (de ceva), (reg. ) a avea mare nevoie (de ceva), a-i crăpa buza (după ceva).

a-i scăpăra fălcile a-i scăpăra fălcile (cuiva), a mînca cu lăcomie.

a-i scăpăra gura

a-i scăpăra gura (cuiva), a avea o senzaţie de usturime intensă: am mîncat ... papricaş, un fel de ciulamaungurească, ardeiat, să-ţi scapere gura.CODRU-DRĂGUŞANU.

a-i scăpăra picioarele

a-i scăpăra picioarele (sau călcîiele) (cuiva) sau a scăpăra din picioare, 1) (înv. şi reg. ) a azvîrli, a

arunca picioarele în toate părţile, a lovi din picioare; a bate din picioare de neastîmpăr, de nerăbdare: tot scăpăram din picioare, aşteptînd ... să vie un lainic de şcolar de afară.CR. ; 2) (reg. şi fam. ) a fi extrem de

nerăbdător sau de dornic.

a se scărmăna de cap

a se scărmăna de cap, (reg. ) a-şi smulge părul de pe cap (de necaz, de durere, de deznădejde): începe a sescărmăna de cap şi a plînge cu amar după frăţiorii săi.CR.

a-şi scărmăna necazurile

a-şi scărmăna necazurile, (pop. ) a-şi descărca sufletul, a-şi spune păsurile: norodul se adunase să-şimîngîie traiul şi să-şi scarmene oleacă necazurile zilelor.POP.

a scărmăna punga cuiva a(-i) scărmăna punga cuiva, a(-i) lua toţi banii (cuiva).

a schimba căciula a schimba căciula, a-şi schimba vorba sau purtarea.

a se schimba din viaţă

a se schimba din viaţă (în neviaţă) (sau din viaţa aceasta lumească), (înv. ) a muri: şi trăind acolo cîţivaani ..., s-au schimbat şi el din viaţa aceasta lumască.NEC.

a schimba feţe-feţe

a schimba feţe-feţe (sau (înv. şi reg. ) feţe, felurimi de feţe, fel de fel de feţe, la feţe) sau (înv. ) a-şi

schimba faţa sau a se schimba la faţă, (despre oameni) a se înroşi la faţă sau a deveni palid din cauza unei

emoţii puternice, a unei trăiri psihice vii, a unei boli etc.: după ce şopteşte încet ... cîteva cuvinte leşeşti ...se schimbă la faţă şi se opreşte.DELAVR.

a schimba foaia

a schimba (sau a întoarce) foaia, a-şi modifica purtarea, conduita: să ştii că, dacă nu înţelegi de vorbăbună, întorc foaia.

a schimba inelele

a schimba inelele, (reg. ) a (se) logodi: marea ne-a adunat pe amîndoi astă primăvară, în faţa ei vreau săschimbăm inelele. TEODOREANU.

a schimba macazul a schimba macazul, (fam. ) a-şi modificaatitudinea faţă de cineva; a-şi schimba părerile; a întoarce foaia.

a schimba o vorbă

a schimba o vorbă (cu cineva), a discuta (cu cineva): să nu fie singur pe drum, să mai aibă omul cu cineschimba o vorbă.POP.

a schimba placa

a schimba placa, (fam. ) a schimba subiectul unei discuţii (care a ajuns să plictisească) sau atitudinea faţă

de cineva: schimbă placa! să vorbim de altceva.VINEA.

a schimba priviri

a schimba priviri (sau o privire, ochiri), a se privi unul pe altul (fugitiv, în mod semnificativ, cu

subînţeles): cei doi boieri schimbau priviri.SAD.

Page 361: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a scîrţîi uşa cuiva

a scîrţîi uşa cuiva, (fam. ) a stărui excesiv pe lîngă cineva, a plictisi cu insistenţele pe cineva: mie nu mi-oscîrţîit nime uşa pînă-n ziua de astăzi, cum o scîrţîi tu la altele, berbantule! HOGAŞ.

a-i sclipi ochii a-i sclipi ochii (cuiva) (după cineva sau după ceva), (reg. ) a dori foarte mult (pe cineva sau ceva).

a scoate aburi pe gură a scoate aburi pe gură, a vorbi zadarnic.

a scoate afară o proclamaţie a scoate afară o proclamaţie, a da, a face publică o proclamaţie: Mihai scoase afară o proclamaţie.BĂLC.

a scoate arma

a scoate (sau a trage) arma (sau sabia) (din teacă), a se pregăti de luptă, de atac; a începe ostilităţile,

războiul, răscoala: cine scoate sabia, de sabie va pieri.POP.

a scoate boii fără coarne

a scoate boii (din jug sau din plug) fără coarne, (reg. ) a termina rău o treabă: cu mine ţi-ai pus boii înplug? apoi, ţine minte că ai să-ţi scoţi fără coarne! CR.

a scoate capul din ...

a(-şi) scoate capul din ... (sau de la ...), (înv. şi pop. ) a(-şi) salva viaţa: Duca Vodăş-au scos capul cudarea de bani.N.COSTIN.

a scoate capul în lume

a scoate capul în lume, a ieşi în lume: n-avea să scoată capul în lume Sultănica, ... că începeau şuşuitul şiponoasele.DELAVR.

a scoate castanele cu mîna altuia

a scoate castanele (sau cărbunele, cărbunii) (din foc sau din spuză) cu mîna altuia, a se folosi de cineva

pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei situaţii periculoase: noi ne batem şi murim, iar cei mariscot din spuză castane cu mînile noastre.CONTEMP.

a-şi scoate căciula a-şi scoate căciula, a-şi descoperi capul în semn de salut sau de respect.

a scoate ceva din gînd

a(-şi) scoate ceva din gînd, a(-şi) scoate ceva din cap, din minte, din memorie:de-aş face orice-aş face, nupot să-l scot din gînd. COŞBUC.

a scoate coarne cuiva a scoate coarne cuiva, a bîrfi, a calomnia (pe cineva): i-o scos lumea coarne lui Ion cuRada.POP.

a scoate coasta de drac din cineva

a scoate coasta de drac din cineva, (despre femei) a scoate răul (prin bătaie): îţi scot eu coasta de dracdin tine! POP.

a scoate corecturile a scoate corecturile, a îndepărta greşelile semnalate în corecturile de tipar.

a scoate cu picioarele înainte pe cineva a scoate cu picioarele înainte pe cineva, a duce la groapă pe cineva.

a scoate de la greu a scoate de la greu (pe cineva), a scoate dintr-o situaţie dificilă (pe cineva).

a scoate de la nazar a scoate de la nazar (pe cineva), a dizgraţia (pe cineva).

a scoate de minciună

a scoate de minciună (pe cineva), a da la iveală un neadevăr susţinut de cineva; a da sau a face de

minciună (pe cineva).

a scoate de pe drojdii a scoate (vinul) de pe drojdii, (reg. ) a pritoci.

a scoate de sub radical a scoate (un factor) de sub radical, (mat. ) a extrage (un factor) de sub radical.

a nu scoate din ...

a nu (mai) scoate din ... (pe cineva), a înjosi, a umili sistematic (pe cineva), folosind unele şi aceleaşi

cuvinte: mama cea vitregă tot nemulţumită era şi din leneşă şi dobitoacă nu o mai scotea.POP.

a scoate din balamale pe cineva

a scoate din balamale (sau din ţîţînă, din ţîţîni) pe cineva, (fam. ) a enerva peste măsură, a scoate din

sărite pe cineva: românul se-ndîrjeşte din ţîţînă cînd îl scoţi.HASD.a scoate din cauză a scoate din cauză (pe cineva), a hotărî încetarea unei acţiuni judiciare împotriva cuiva.

a scoate din circulaţie

a scoate din circulaţie, (fam. ) 1) (despre oameni) a îndepărta (pe cineva) din activitate; a face să nu mai

aibă nici o autoritate, nici o influenţă: ea a făcut o căsătorie de interes, pentru că tatăl tău e un ominfluent, pe cînd Drăghicii sînt de mult scoşi din circulaţie.CĂL. ; 2) (despre oameni) a obosi pînă la totală

epuizare (pe cineva), a face să nu mai fie bun de nimic; 3) (despre obiecte) a scoate din uz, a interzice

utilizarea.

Page 362: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a scoate din fire

a scoate din fire (sau din fire afară, din minţi, din minte, din simţiri) (pe cineva), 1) a face să-şi piardă

cumpătul (pe cineva); a zăpăci (pe cineva); a-i suci capul (cuiva): trandafir ş-un fir subţire, rău m-ai scosdragă din fire.POP. ; 2) a face să-şi piardă calmul, să nu se mai poată stăpîni, a enerva foarte tare (pe

cineva): scoţi omul din minţi cu vorbele tale.CR.a scoate din gura lupului a scoate (sau a scăpa ca) din gura lupului, a scoate (sau a scăpa) ca prin minune.

a scoate din iarnă

a (nu avea cu ce) scoate din iarnă (pe cineva), a (nu avea posibilitatea de a) da hrană (şi adăpost) ca să

poată ieşi cu bine din iarnă (cuiva), a (nu avea condiţiile materiale pentru a) ajuta (pe cineva) să poată ieşi

cu bine din iarnă: a luat de la curte ... o mierşă de păpuşoi ca să aibă cu ce-şi scoate casa din iarnă.VLAH.

a scoate din joc

a scoate din joc (pe cineva), a elimina, (p.ext. ) a desfiinţa (pe cineva): [dl. preşedinte]scoate personalităţile totdeauna afară din joc.MAIOR.

a scoate din mînecă a scoate din mînecă, a găsi, la repezeală, un răspuns, o soluţie (de moment).

a scoate din muncă a scoate din muncă (pe cineva), a îndepărta dintr-un post (pe cineva).

a scoate din nevoie

a scoate din (sau de la) nevoie (sau necaz, necazuri, nevoi) (pe cineva), a ajuta la ananghie (pe cineva):

în loc să-i scoată de la nevoie, în scurt timp îi aducea la sapă de lemn.POP.

a scoate din omenie

a scoate din omenie (pe cineva), (înv. ) a degrada (fizic şi moral) pe cineva: l-au lovitu-l boală de-l scoteadin omenie.DOS.

a scoate din oprele

a scoate din oprele (pe cineva), (înv. şi pop. ) a descumpăni, a tulbura (pe cineva): una are ochi de mură,care inimele fură, alta două viorele, ce te scoate din oprele.POP.

a scoate din pămînt

a scoate (sau a aduce) (şi) din pămînt (din iarbă verde) (sau de unde-o şti, din fundul pămîntului)

(ceva sau pe cineva), agăsi cu orice preţ (ceva sau pe cineva), a obţine cu orice preţ (ceva): dacă mai airom, două! dacă n-ai, să scoţi din pămînt.CEZAR.P.

a scoate din pîine a scoate din pîine (pe cineva), a concedia (pe cineva).

a scoate din sănătate

a scoate din sănătate (pe cineva), (reg. ) a scoate din minţi (pe cineva): şi-ntîlnii o copiliţă cu păru lăsatpe ţîţă, cam pe ţîţă, cam pe spate, de m-o scos din sănătate.POP.

a scoate din sărite

a scoate din sărite (sau din sărit) (pe cineva), a enerva peste măsură, a înfuria (pe cineva): Rada-i marehoaţă, poate satul tot să-l scoaţă din sărit, ea ştie bine! COŞBUC.

a scoate din scaun

a scoate (sau a alunga, a arunca, a izgoni) din scaun (pe cineva), a detrona (pe cineva); (p.ext. ) a elibera

din funcţie (pe cineva): l-au scos din scaun boierii.STANCU.a scoate din şa a scoate din şa (pe cineva), a lipsi de un avantaj, a deposeda de un bun (pe cineva).

a scoate din şipci a scoate din şipci (pe cineva), a scoate din fire (pe cineva): nu mă scoate din şipci, că te-njur.POP.a scoate din tină a scoate din tină (pe cineva), a ajuta (pe cineva) să iasă din starea de mizerie, de ticăloşie.

a scoate efecte

a scoate efecte (sau un efect), a izbuti să creeze o anumită impresie (artistică): tabloul ... de pînză, scoţîndefecte singulare de prospeţime din strivirea cu cuţitul a culorilor pe fondul textil.CĂL.

a-şi scoate focul a-şi scoate focul (pe cineva), (înv. ) a se răzbuna (pe cineva): turcii voiau să-şi scoată focul pe români.ISP.a-şi scoate ghearele a-şi scoate (sau a-şi arăta) ghearele, a-şi da pe faţă intenţiile,planurile, sentimentele.

a scoate în faţă a scoate în faţă, a pune în centrul atenţiei, a scoate la vedere, a etala.

a scoate în lume a scoate în lume (pe cineva), a scoate în societate (pe cineva); (p.ext. ) a face cunoscut (pe cineva).

a scoate în mai-dan

a scoate (sau a ieşi) în (sau la) maidan, a scoate sau a ieşi la vedere, a (se) arăta; a (se) da pe faţă:

tarafurile ... care au mai ieşit la maidan? AL.

a scoate în tipar

a scoate în tipar, (înv. ) a da la iveală, a publica: multe cărţi au scos în tipari împotrivaereticilor.N.COSTIN.

Page 363: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a scoate în vileag

a scoate în vileag, a da în vileag: am descoperit noi un secret, după îndeletniciri cărturăreşti de patruzecide ani, cu ajutorul lui, ne-a îngăduit să scoatem în vileag povestea cea adevărată.SAD.

a scoate la cale

a (o) scoate (sau a ieşi) la cale (cu cineva), a se înţelege, a ajunge la (un) capăt, la un rezultat (cu cineva):

nu poate să scoaţă la cale cu ţiganul în nici un fel.POP.

a scoate la cap

a (o) scoate (sau a (o) duce, a ieşi) la (un) cap (sau capăt, căpătîi, fel, sfîrşit) (bun) (cu cineva sau cu

ceva), 1) a duce la bun sfîrşit, a termina cu succes (ceva), a izbuti, a reuşi: văzînd [armeanul] că curădicătura n-o scoate la capăt, o luă la amăgeli. POP. ; 2) a se învoi, a se înţelege (cu cineva): să-mi deafata de nevastă, că n-o scoate cu mine la capăt.POP. ; 3) a scăpa cu bine dintr-o încurcătură: să vadă cuma s-o scoată la capăt bietul vlădică.NEGR.

a scoate la capăt a scoate la capăt (pe cineva), a ruina (pe cineva); a aduce la disperare, la exasperare (pe cineva).

a scoate la licitaţie

a scoate (sau a striga) la licitaţie (sau la mezat) (ceva) sau (reg. ) a scoate licitaţia (pe ceva), a oferi (un

bun) spre vînzare prin licitaţie; a scoate la vînzare (ceva): mult-puţinul ce i-a mai rămas o să se strige mîne-poimîne la mezat de către datornici.FIL.

a scoate la tablă

a scoate la tablă, a chema (un elev) la lecţie (în faţa tablei): se uită-ncruntat pe catalog şi ... strigă pe ceadintîi elevă - căci el nu scoate decît una la tablă.VLAH.

a scoate la vedeală a scoate la vedeală, a face să fie văzut, cunoscut, descoperit.

a scoate la vînzare

a scoate (sau a da, a pune) la (sau în, (înv. ) de) vînzare (sau (înv. ) vînzător) (ceva sau (înv. ) pe cineva)

sau (reg. ) a scoate vînzarea (pe ceva), a oferi spre vînzare, a pune în vînzare (ceva sau pe cineva), a

prezenta, a expune spre vînzare; (spec. ) a scoate la licitaţie, a scoate la mezat: de ce-ai scos nevasta-ntîrg?; ori ai scos-o di vînzare?POP.

a scoate limba

a(-i) scoate limba (cuiva, la cineva, după cineva etc.), a-şi manifesta dispreţul, batjocura, dezaprobarea etc.

faţă de cineva ori a face (cuiva) în ciudă prin scoaterea limbii din gură: a scos limba la două cucoanetinere.ARGHEZI.

a scoate limba de-un cot

a scoate (sau a-i ieşi) limba de-un cot (cuiva), 1) a gîfîi (de efort); a fi foarte obosit; 2) a fi în dificultate, a

fi strîmtorat.

a scoate luleaua de la ciubuc

a scoate luleaua de la ciubuc, a se enerva (şi a se purta în consecinţă): măi, Gogule! i-am răspuns şi eu,cată-ţi de drum pînă ce nu scot luleaua de la ciubuc! AL.

a scoate mahmurul din om

a scoate mahmurul din om, a exaspera pe cineva, a-l face să-şi iasă din fire: [ea] e una din cele carescoate mahmurul din om.CR.

a-şi scoate masca

a-şi scoate (a-şi lepăda, a-şi arunca) masca sau a ridica (sau a lua, a smulge, a rupe) masca cuiva sau

a(-i) cădea (sau a i se lua) masca cuiva, a apărea (sau a face să apară) în adevărata lumină, a (se) demasca:

atunci Iancul lepădă masca, îşi dezvăli urîtul caracter.NEGR.

a scoate nume

a(-i) scoate (sau a(-i) scorni, a(-i) face, a-i ieşi) nume (rău) (sau vorbe) (cuiva), a vorbi de rău, a bîrfi, a

calomnia (pe cineva), a (i se) face reclamă proastă (cuiva): ţi-a cam ieşit nume rău: că eşti tînăr şi gingaş,dar la inimă pizmaş.POP.

a-şi scoate obrazul în lume

a-şi scoate obrazul în lume, a se arăta printre oameni, a apărea în societate: n-aveai cap să scoţi obrazulîn lume de ruşine. CR.

a-şi scoate ochii

a-şi scoate ochii (pentru cineva), a fi în stare de orice sacrificiu (pentru cineva); a intra (şi) în foc (pentru

cineva).

a-şi scoate ochii cu ceva a-şi scoate ochii cu ceva, a-şi strica vederea cu o muncă migăloasă.

Page 364: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-i scoate ochii cuiva

a-i scoate ochii cuiva (cu ceva), 1) a-i aduce mereu aminte (cuiva de ceva), a-i reproşa (cuiva ceva): m-am săturat pînă-n gît de mucegaiul de babă, că hojma mă morocăneşte şi-mi scoate ochii cu cele tinere.CR. ; 2) a ademeni, a amăgi, a ispiti (pe cineva); a înşela (pe cineva); a încînta, a uimi (pentru a înşela) (pe

cineva): măi, bogate, bogăţele! dacă ai averi d-acele, nu-mi scoate ochii cu ele.AL.a-şi scoate pălăria a-şi scoate pălăria (în faţa cuiva), (fig. ) a recunoaşte calităţile, meritele (cuiva).

a-i scoate pe nas a-i scoate pe nas (cuiva ceva), a-i da peste nas (cuiva).

a scoate pe piaţă

a scoate pe piaţă, a valorifica prin vînzare; a produce în scopul vînzării: visul Caty-ei era de ... a scoate pepiaţă produse din ferma sa.CĂL.

a-i scoate peri albi

a-i scoate peri albi (cuiva), a-i producemari necazuri (cuiva); a sîcîi, a agasa (pe cineva): mi-au făcuttotdeauna greutăţi, mi-au scos peri albi.SAD.

a-şi scoate pîinea

a-şi scoate pîinea (sau (reg. ) mămăliga), a-şi asigura prin muncă traiul zilnic, a dobîndi prin muncă cele

necesare unui trai modest, umil: pe cît poate pîinea-şi scoate. PANN.a-şi scoate pîrleala a-şi scoate pîrleala, (fam. ) a-şi găsi o compensaţie, a se despăgubi.

a-i scoate prin creştet a-i scoate prin creştet (sau pe ochi) (cuiva ceva), a profita, a abuza de binele făcut cuiva.

a scoate rădăcina pătrată a scoate rădăcina pătrată (sau cubică), (mat. ) a extrage rădăcina pătrată (sau cubică).

a scoate rufele din boală a scoate rufele din boală, a spăla rufele foarte murdare.

a scoate sabia

a scoate (sau a trage) sabia, a se pregăti de luptă, de atac, a începe o agresiune (folosind sabia): marele Alexandru-Nicolaevici ... trăsese sabia împotriva vrăjmaşului de moşie.M.CAR.

a scoate scîntei

a scoate scîntei, a lucra intens, cu foarte multă convingere, în mod extrem de eficient: dacă n-o să scoţiscîntei învăţînd, ... te trimit la unchiul Petre.PREDA.

a scoate selamet

a scoate (sau a duce pe cineva la) selamet, a ruina: pe de altă parte, văzîndu-se scos la selemet, l-aapucat pe kir Ianulea un fel de groază.CAR.

a scoate sînge a scoate sînge (cuiva), (reg. ) a lăsa (cuiva) sînge.

a scoate smagul

a scoate smagul (din cineva), (reg. ) a face (pe cineva) să se astîmpere; a domoli, a potoli, a linişti (pe

cineva).

a-i scoate sufletul

a-i scoate sufletul (cuiva), 1) (înv. ) a ucide, a omorî (pe cineva): numai curînd să-mi învii predomno-su,iară de nu, îţ [i] voiu scoate s [u]fl [e]tul.DOS. ; 2) a obosi, a plictisi, a agasa ori a chinui foarte tare (pe

cineva): îmi scoate sufletul cu atîta dragoste.NEGR.

a-şi scoate sufletul

a-şi scoate sufletul, a munci (sau a lucra, a alerga) din răsputeri; a se extenua: îmi scot sufletul şi m-amabrutizat.CEZAR.P.

a scoate ţîfna a scoate ţîfna (cuiva), a face să-i treacă cheful de ceartă (cuiva).

a-i scoate vorba cu cleştele

a-i scoate vorba (sau vorbele, cuvîntul) (din gură) cu cleştele (sau cu cangea, cu sfredelul) (cuiva), a

convinge cu greu să vorbească (pe cineva): şi ce mi-a spus, cu cleştele i-am scos! VLAH.

a scoate vorbă că ...

a(-i) scoate vorbă (sau vorbe, veste, (înv. ) cuvînt) că ..., a face să se răspîndească ştirea (defavorabilă,

inexactă) că ..., a da de ştire că ..., a aduce la cunoştinţă că ..., a face să se audă, să se zvonească precum că

...: începu să scoaţă vorbă că a prinde o ciută nu este vro treabă mare.ISP.a scoate vorbe din traistă a scoate vorbe din traistă, a minţi.

a scoate zer din piatră a scoate (sau a stoarce) zer din piatră (seacă), a reuşi imposibilul.

scobeşte-te în dinţi!

scobeşte-te în dinţi!, pune-ţi pofta în cui!: credeţi c-a avut fata parte să guste vro una? nu ... ş-atunciscobeşte-te, fata babei, în dinţi! CR.

a-şi scobi dinţii cu cineva

a-şi scobi dinţii cu cineva, (reg. ) a vorbi pe cineva de rău: să-i spui ... să nu-şi scobească dinţii cu mine c-a da de dracul.POP.

Page 365: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

scos de la naftalină scos de la naftalină, 1) învechit, demodat; 2) reactualizat.

scos din cutie scos (ca) din cutie, dichisit: pare că eşti scos din cutie şi asta nu-mi prea place.FIL.

scos din minţi scos din minţi (sau din minte), turbat de furie; smintit: dă toate semnele de un om scos din minte.AL.

a se screme să ...

a se screme să ..., a se chinui să ..., a fi gata să ... (fără a reuşi): de cînd se screme să plouă şi degeaba!POP.

a scrie cu cărbunele de pe horn a scrie cu cărbunele de pe horn, a fi începător la scris, a scrie greu şi prost.

a se scrie în partea cuiva a se scrie în partea cuiva, a semăna (cu cineva): s-a scris în partea tătîne-su.POP.

a scrie pe apă

a scrie pe apă (sau pe nisip, pe lumînare, pe mucul lumînării), a uita uşor; a nu lua în serios:

nedreptăţile scrie-le pe nisip, iar binefacerile pe marmoră.POP.scris cu cheie scris cu cheie, scris cifrat: statutele scrise în cifre cu cheie, erau păstrate la mine. GHICA.

a o scrînti

a o scrînti, a comite o eroare, a greşi; a face o gafă, o prostie: toate încep bine, şi de la a doua strofă oscrîntesc.VLAH.

a scuipa de sus

a scuipa de sus (sau departe), (reg. ) a fi mîndru, îngîmfat: tu la dînşii cu sprînceana naltă căutînd în zios,să scuipii dăparte, uitîndu-ţi şi dă opincile sparte? BUDAI-DELEANU.

a scuipa foc a scuipa foc (de mînie), a-şi ieşi din fire de mînie.

a-şi scuipa în sîn

a-şi scuipa (sau (reg. ) a-şi stupi) în sîn, a face gestul de a scuipa (în sîn), pentru a se feri de o primejdie

sau a-i trece frica: cum auziră sătenii începură să-şi facă cruce şi să-şi scuipe în sîn de frică.ISP.

a-şi scuipa plămînii

a-şi scuipa plămînii (sau (reg. ) bojocii), (înv. şi fam. ) 1) (despre bolnavii de tuberculoză) a expectora des:

acum îşi scuipă bojogii în bordei.CAMIL.P. ; 2) (fig. ) a depune mari eforturi (cu riscul pierderii sănătăţii)

pentru a realiza ceva.

a scuipa sînge

a scuipa sînge, (pop. ) a avea o hemoptizie: suflă comandă la toţi, înainte şi-ndărăt, pînă scuipi sînge dinpiept.POP.

a se scula cu curu -n sus

a se scula cu curu (sau cu dosu, cu fundu)-n sus sau a se scula cu faţa la pernă (sau cu faţa la cearşaf,

pe piciorul stîng) a fi bosumflat, prost dispus, pus de ceartă: văd eu că te-ai sculat, azi, cu curu-n sus şitoate-ţi put.POP.

a se scula cu noaptea-n cap a se scula cu noaptea-n cap, a se trezi dis-de-dimineaţă.

a se scula deodată cu soarele

a se scula deodată cu soarele, a se scula la răsăritul soarelui, dis-de-dimineaţă: somnorosul e silit dă a săscula deodată cu soarele.AL.

a scula în picioare

a scula (sau a ridica, a pune) în picioare, 1) a pune în mişcare, a mobiliza: ridicase în picioare ordii şipopoare întregi. OD. ; 2) a produce agitaţie, tulburare: împăratul, chiar în puterea nopţii, se scoală, rădicătoată curtea în picioare.CR. ; 3) a răscula.

a i se scula o idee a i se scula o idee (cuiva), (fam. ) a-i veni o idee (ciudată), o toană (cuiva).

a i se scula să ...

a i se scula (cuiva) să ... (sau de ...), (fam. ) a se hotărî (brusc) să ..., a dori (pe moment) să ... ; (p.ext. ) a i

se năzări să ...

a scula şi morţii a scula (sau a deştepta, a trezi) şi morţii, a face un zgomot asurzitor.

a i se scurge ochii

a i se scurge ochii (sau inima) (după cineva sau după ceva), a se uita cu plăcere, cu dragoste (la cineva sau

la ceva), a ţine mult (la cineva sau la ceva); a dori cu pasiune (ceva sau pe cineva): fata de împărat, totuitîndu-se la el, i se scurgeau ochii după frumuseţea şi după boiul lui.ISP.

a i se scurge ochii

a i se scurge ochii sau a-şi scurge ochii de lacrimi (sau (înv. ) în lacrimi), a plînge pînă la secarea

lacrimilor sau pînă la slăbirea vederii: nu-ţi mai scurge ochii tineri, dulcii cerului fiaştri, nu uita că-nlacrimi este taina ochilor albaştri.EM.

Page 366: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-l scurma la inimă

a-l scurma la inimă (pe cineva), (înv. şi reg. ) a-l tulbura; a-l nemulţumi (pe cineva); (pop. ) a-l rîcîi la

inimă (pe cineva), (reg. ) a-l scormoni la inimă (pe cineva).

a-l scurma paralele în pungă a-l scurma paralele în pungă (pe cineva), (reg. ) a fi risipitor.

a-l scurma şerpii la burtă a-l scurma şerpii la burtă (pe cineva), (reg. ) a-i fi foarte foame (cuiva).

a scurta cărările cuiva

a scurta (sau a tăia) cărările (sau drumurile, potecile) cuiva, (reg. ) 1) a împiedica activitatea cuiva, a

îngrădi libertatea de acţiune a cuiva: Helbet, m-oi face eu sănătos, ţi-oi mai scurta eu cărările.CONTEMP. ; 2) a pune în pericol viaţa cuiva: nu cumva să-ţi iasă vro dihanie ceva înainte şi să-ţi scurteze cărările.CR.

a scurta de o palmă a scurta de o palmă (pe cineva), a tăia capul (cuiva).

a scurta ghearele a scurta ghearele (cuiva), a limita puterea cuiva; a pune în imposibilitate de a face rău (pe cineva).

a scurta limba a scurta limba (cuiva) sau a scurta de limbă (pe cineva), (înv. ) a tăia limba (cuiva).

a i se scurta pasul a i se scurta pasul (cuiva), (reg. ) a agoniza.

a i se scurta potecile a i se scurta potecile (cuiva), (reg. ) a nu mai fi liber să facă ce vrea; a nu mai avea acces undeva.

a se scurta teiele a se scurta teiele, (reg. ) a fi în criză de timp, a fi zor, a nu mai prididi.

a-i scurta viaţa

a-i scurta viaţa (cuiva), (înv. şi reg. ) a omorî (pe cineva): te-or prinde şi te-or duce la Suceava-nstarostie, să-ţi scurteze viaţa ţie.POP.

a scurta vorba a scurta vorba (cuiva) sau a i-o scurta, a împiedica (pe cineva) să vorbească.

scurtă vorbă

scurtă vorbă (sau socoteală), fără a mai pierde timpul; fără multă vorbă: şi, scurtă vorbă, ne adunăm, curudele lui Zaharia, cu ale mele, în ogradă la moş Luca.CR.

scurtă vreme după ...

(la) scurtă vreme (sau scurt timp) după (ce) ... sau (înv. ) scurt după ..., (la) puţină vreme după ...,

imediat după ... ; curînd după ...: scurt timp după aceea, a şi dat ortul popii.

scurt şi cuprinzător

scurt şi cuprinzător sau (fam. ) scurt pe doi, fără multă vorbă: scurt şi cuprinzător, sărut mîna mătuşei,luîndu-mi ziua bună ca un băiat de treabă.CR.

scurt timp înainte de ...

scurt timp (sau scurtă vreme) înainte de ..., cu puţin timp înainte de ...: scurt timp înainte de bacalaureat... au scris nişte note.BLAGA.

a scuti viaţa

a(-şi) scuti viaţa sau a se scuti cu viaţă, (înv. ) a scăpa cu viaţă dintr-o mare primejdie: au dat într-o luncăde pădure apărîndu-se şi şi-au scutit viaţa.N.COSTIN.

a scutura blana

a scutura blana (sau cojocul, nădragii) (cuiva) sau a scutura de pureci (pe cineva), (pop. ) a bate (pe

cineva).

a-l scutura frigurile

a-l scutura frigurile (pe cineva), 1) a avea un acces de friguri, a avea frisoane: peste dascălul Cotruş daseun rău mare: acum, în preajma examenului, îl scutură rău nişte turbate de friguri.AGÂRB. ; 2) a fi bolnav

de malarie.

a scutura mîna cuiva

a scutura mîna cuiva, a saluta pe cineva luîndu-i mîna, strîngîndu-i-o (cu putere) şi mîşcîndu-i-o repetat (şi

energic) în sus şi în jos, în semn de (mare) afecţiune, bucurie etc.: [î]mi scutura mîna şi zbura pe scări, înjos.EM.

a scutura praful de pe picioare

a(-şi) scutura praful (sau pulberea) de pe (sau din) picioare, (înv. ) a renunţa definitiv la ceva: şi cine nuvor primi voi ... ieşind de în casă sau de în cetatea aceea, scuturaşi praful de în picioarelevoastre.CORESI.

a-şi scutura purecii a-şi scutura purecii, (reg. ) a scăpa de sărăcie.

scuze!

(mii de) scuze! sau scuzele mele!, (formulă de politeţe) vă rog să mă scuzaţi!, pardon!, iertaţi(-mă)!: mii de scuze, scumpă doamnă, că nu v-am recunoscut! CEZAR.P.

seamănă, dar nu răsare seamănă, dar nu răsare, nu seamănă deloc.

se bat turcii la gura lui (parcă) se bat turcii la gura lui, (despre oameni) 1) mănîncă lacom; 2) vorbeşte foarte repede.

Page 367: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a seca la inimă a seca (sau a frige) la inimă (pe cineva), a provoca o durere, o supărare mare (cuiva).

a seca la inimă

a seca la inimă (pe cineva) sau a seca inima (cuiva), (despre dor, durere etc.) amistui, a consuma (pe

cineva): să nu-ţi sece inima, cum ai secat tu pe-a mea.POP.a secat ţîţa caprei a secat ţîţa caprei, a înţărcat bălaia: acum li s-a înfundat şi lor: a secat ţîţa caprei! AL.se cheamă că se cheamă (vorba) că, se zice că, cică; va să zică: dar boierul se cheamă că era bătrîn tare.SAD.

secundă după secundă

secundă după (sau de) secundă sau în toată secunda, în fiecare moment; continuu, întruna, mereu,

necontenit, neîncetat, clipă de clipă, fără contenire, fără încetare, fără întrerupere, fără oprire, în tot

momentul, minut de minut, tot timpul: era indispensabil, zi şi noapte, în toată secunda.ARGHEZI.

se face gaură în cer

(nu) se face gaură (sau bortă) în cer, (nu) e mare lucru, (nu) e nici o nenorocire: doară nu s-o face gaurăîn cer, dacă vom şti şi noi ce lucru te amărăşte.ISP.

se îngroaşă treaba

se îngroaşă treaba (sau lucrul, gluma), lucrurile iau o turnură serioasă; nu mai e de glumă: dacă vede şivede mîţa că se-ngroaşă gluma, se duce la căsap.POP.

se înţelege că ...

se înţelege (de la sine) că ... sau e de la sine înţeles că ..., este evident, limpede, lămurit că ..., fără îndoială

că ..., nu încape îndoială că ...: eşti frumoasă, se-nţelege.EM.

a semăna ca două picături

a semăna ca două picături (de apă) (cu cineva), a semăna perfect, pînă la confuzie (cu cineva): seamănă măsii ca două picături de apă.DELAVR.

a semăna neghină

a semăna neghină (în urechile cuiva), a provoca discordie, zîzanie: vicleanul semănînd neghină înurechile împăratului.DOS.

a semna în alb a semna în alb, a iscăli un document înainte de a fi completat.

a semna la nas

a semna la nas (pe cineva), (înv. ) a pedepsi cu stigmatizarea la nas (pe cineva): l-au semnat la nas şi l-audat la călugărie.URECHE.

semn bun semn bun, prevestire favorabilă.

semn rău semn rău, semn prevestitor de nenorocire.

se prea poate se prea poate, este (foarte) posibil; tot ce se poate.

a i-o servi a i-o servi (ca pe tavă) (cuiva), (fam. ) a-i spune de la obraz (ceva cuiva).

a servi de trambulină a servi de trambulină (cuiva), a ajuta să parvină (mai ales în politică) (pe cineva).

a servi o lecţie

a servi o lecţie (cuiva), a avea (faţă de cineva) o comportare (sau a pune, pe cineva, într-o situaţie) care să-i

prilejuiască tragerea unor învăţăminte.

a-l servi pe tavă

a-l servi (ca) pe tavă (pe cineva) sau a-i aduce (sau a-i da) (ca) pe tavă (cuiva), a-l servi foarte bine, cu

tot dichisul (pe cineva); a-i aduce totul de-a gata (cuiva).

se schimbă vorba

(acum) se schimbă vorba (sau socoteala, chestiunea), (acum) e o altă situaţie: dar acum se schimbăvorba: o cale scurtă de 2 poşte ... nu se potriveşte c-o întindere de şese poşte lungi.CR.

se vede că ...

se vede că ... sau se vede treaba (sau lucrul) că ..., e probabil că ...: se vede lucru că şi moş Nichifor erafăcut pe drumuri.CR.

se vede cît de colo că ... se vede cît de colo că ..., se vede de departe, de la o poştă că ...; e evident că ...

a-şi sfărîma capul

a-şi sfărîma capul (sau mintea), a depune eforturi intelectuale (foarte) mari pentru însuşirea unor

cunoştinţe, pentru aflarea unor informaţii (ştiinţifice) etc.; a se gîndi intens (şi continuu) la găsirea celei mai

potrivite soluţii pentru o anumită situaţie, la ieşirea dintr-o dificultate etc.; a-şi frămîntamintea, (fam. ) a-şi

stoarce creierii, a-şi sparge capul, a-şi bate capul: oricît îmi sfărm capul cum să-l prăpădesc, cu el nu-i chips-o scot la cale după legile noastre.POP.

a sfărîma măselele

a sfărîma măselele (cuiva), a bate violent peste maxilare (pe cineva): nu ştiu cine mă opreşte să nu-ţisfărîm măselele din gură cu buzduganul acesta.NEGR.

Page 368: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a sfătui însuşi

a (se) sfătui (cu el sau cu sine) însuşi sau a (se) sfătui cu gîndul (sau cu capul) (său), (înv. şi pop. ) a

medita: stă el oleacă şi se sfătuieşte cu gîndul.CR.

a i se sfeti

a i se sfeti, (înv. şi reg. ) a izbuti: amar manifest au trimis în Ungaria, că doară iarăşi ar putea facerăscoală şi nu i s-au sfetit.ŞINCAI.

a-şi sfii cuvîntul

a-şi sfii cuvîntul, (înv. ) a se feri, a se teme să spună în mod deschis ceea ce gîndeşte: nu-ş sfii cuvîntul,grăi.CORESI.

a-şi sfii inima

a-şi sfii inima, (înv. ) a se simţi ruşinat: lumina parii iubeam şi inima nu-mi sfiam, ci m-am apropiat de ea,cu cuget curat.PANN.

sfînta carte sfînta carte, (înv. ) studiul teologiei: acel părinte l-au învăţat svînta carte.DOS.

Sfîntul Nicolae

Sfîntul Nicolae (din cui sau de pe coardă), (pop. şi fam. ) nume dat băţului sau biciului cu care erau bătuţi

copiii (la şcoală): de fiecare greşeală să-i ardă şcolariului cîte un Sfînt-Nicolai.CR.

a-i sfîrîi călcîiele

a-i sfîrîi călcîiele (sau picioarele, picioruşele) (cuiva), (pop. şi fam. ) a fugi sau a merge foarte repede: îi sfîrîiau călcîiele de iute ce se ducea.ISP.

a-i sfîrîi coliva la piept a-i sfîrîi coliva la piept (cuiva), (pop. ) a fi pe moarte.

a-i sfîrîi cu hîrbul a-i sfîrîi cu hîrbul (cuiva), a-i face farmece (cuiva).

a-i sfîrîi inima

a-i sfîrîi inima (sau sufletul) (cuiva), (fam. ) a avea o stare de emoţie, de nelinişte, de teamă: deşi trăsura... era precedată de o companie de soldaţi, Baloleanu îşi simţea inima sfîrîind.REBR.

a-i sfîrîi inima de dorul

a-i sfîrîi (cuiva) inima de dorul (a ceva), a dori foarte mult ceva: nu mai jucase de multă vreme cărţi, şi-isfîrîia inima de dorul unei partide.SANDU-ALDEA.

a-i sfîrîi tîrtiţa după băieţi

a-i sfîrîi tîrtiţa după băieţi, (despre fete) a avea chef de băieţi, a-i arde de băieţi: nici n-a împlinitpaisprezece ani şi-i sfîrîie tîrtiţa dupăbăieţi.STANCU.

a sfîrşi cu cineva

a (o) sfîrşi cu cineva, a rupe relaţiile cu cineva; a nu mai sta de vorbă cu cineva; a termina cu cineva: am crezut că am sfîrşit cu el pentru toată viaţa.CAMIL.P.

a o sfîrşi cu viaţa

a o sfîrşi cu viaţa, a se sinucide: risipeam tot pentru că ... mă hotărîsem s-o sfîrşesc cu viaţa de care eramsătul.M.CAR.

a se sfîrşi de ... a se sfîrşi de ..., a-şi bate capul, a depune eforturi pentru ...

a sfîrşi de cheltuială

a sfîrşi de cheltuială (sau din chelciug), (reg. ) a rămîne nici un ban, a fi lefter: tocmai cînd sfîrşeam decheltuială şi mă duceam la tîrg ca să-mi vînz maloteaua ... mă luă la cătare.FIL.

a se sfîrşi de la inimă

a se sfîrşi de la inimă (sau pe picioare), a-i veni rău; a leşina: sfîrşindu-se de la inimă, se moaie dinbalamele şi cade pe un scaun.CAR.

a i se sfîrşi inima

a i se sfîrşi inima (cuiva), 1) a fi îndurerat; a se lăsa cuprins de tristeţe: inima îi să sfîrşea, dar îndat’săstăpînea şi durerii nu să da.POP. ; 2) a se sfîrşi la inimă.

a se sfîrşi la inimă a se sfîrşi la inimă sau a i se sfîrşi inima (cuiva), a fi foarte obosit, epuizat: la inimă mă sfîrşesc.POP.

a-şi sfîrşi suflarea

a-şi sfîrşi suflarea, (înv. ) a fi în agonie, a fi pe pragul morţii: va intra leul ce îşi sfîrşeaştesuflarea.ŢICHINDEAL.

a siguripsi vama a siguripsi vama, (înv. ) a achita (sau a percepe) taxele vamale necesare pentru transportul unui obiect.

a sili la drum

a (se) sili la drum, (înv. ) a merge repede: siliră la drum şi în sfîrşit ajunseră pe cele vrăjmaşe la un locanume Iascea.BĂLC.

a se simţi acasă

a se simţi (ca) acasă (sau la el acasă, acasă la el, în toate ale lui), 1) a avea sentimentul că se află într-un

mediu familiar, înconjurat de lucruri şi de persoane cunoscute; a fi familiarizat cu ceva; 2) a nu se simţi

stînjenit sau jenat de nimic, a-i fi (foarte) bine undeva sau la cineva.

Page 369: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a simţi greu la inimă a (se) simţi greu la inimă, a i se face greaţă, a vomita.

a se simţi la mama acasă a se simţi (ca) la mama acasă, a se simţi în largul lui, a se simţi foarte bine.

a simţi pulsul

a simţi (sau a prinde) pulsul, a înţelege sau a intui exact o situaţie, o stare de lucruri, cursul unor

evenimente etc.

a se simţi rău a se simţi (sau a-i fi) rău, a fi bolnav: nu mi-i rău, dar o să mor, că de mult mă arde-n dor.POP.a simţi un gol la stomac a simţi un gol la (sau în) stomac, 1) a fi flămînd; 2) a avea o emoţie foarte puternică.

singur cuc singur cuc, singur de tot, izolat.

singur cu chipul său

singur (sau însuşi) cu chipul său, (înv. ) însuşi, în persoană: cîţiva domni, din Ţara leşească, singuri cuchipurile sale, cu curţile lor au fost.LET.

situaţie explozivă situaţie explozivă, situaţie tensionată, critică.

sînge rece

sînge rece, stăpînire de sine; echilibru sufletesc; calm, cumpăt: se resemnă mai în urmă, îşi recăpătăsîngele rece şi nu se mai sinchisi de dînsul.REBR.

sînt neconsolat! sînt neconsolat!, sînt consternat!, sînt nemîngîiat!

slabă nădejde slabă nădejde, puţin probabil.

slab ca un ogar slab ca un ogar, foarte slab.

slab de inimă slab de inimă, milos.

slab de-i poţi număra coastele

slab (sau (iron. ) gras) de-i poţi număra coastele, foarte slab: o răpciugă de cal grebănos,dupuros şi slab,de-i numărai coastele.CR.

a-i slăbi balamalele

a-i (sau a i se) slăbi (sau a i se muia) balamalele (cuiva) sau a nu-l mai ţine balamalele (pe cineva), a-şi

pierde vigoarea (din cauza bătrîneţii, a oboselii etc.): mi-o slăbit balamalele.AL.

a slăbi din chingi

a slăbi din chingi (pe cineva), 1) a lăsa chinga (calului) mai lejeră; 2) (fig. ) a lăsa (pe cineva) să-şi tragă

sufletul, a lăsa mai în voie (pe cineva): mai slăbind [şarpele] pe om, din chingi.ISP.

a nu slăbi din goană a nu slăbi din goană (pe cineva), a goni, a urmări într-una pe cineva: şi din goană nu-i slăbea.ISP.a-i slăbi rînza a-i slăbi rînza (cuiva), (pop. ) a sărăci.

a slobozi frîul a slobozi frîul sau a slăbi din frîu, a lăsa slobod.

a slobozi glas a slobozi glas, a ţipa, a răcni.

a sluji pînă în tindă

a sluji pînă în tindă (pe cineva), a face treaba prost, de mîntuială: vrednicia-ţi mi-e oglindă, că m-ai slujitpînă-n tindă.PANN.

a snopi în bătăi a snopi în bătăi (pe cineva), a bate zdravăn (pe cineva).

socoteală băbească socoteală băbească, calcul empiric.

a sonda terenul

a sonda (sau a tatona, a pipăi) terenul, a se informa înainte de a întreprinde ceva: ştia că madamValsamaki face pe peţitoarea ... şi venise să tatoneze terenul.PREDA.

soră cu moartea soră cu moartea, foarte puternică, cumplită: l-au prins şi i-au tras o bătaie soră cu moartea.

a sorbi din ochi pe cineva

a sorbi (sau a mînca) din ochi (sau cu ochii) pe cineva sau a pierde (sau a prăpădi) din ochi (de drag)

pe cineva, a se uita cu drag la cineva, a iubi foarte mult pe cineva: cu şorţul negru prins în brîu, o pierd din ochi de dragă.COŞBUC.

a-i sosi tipicul

a-i sosi (sau a-i veni) tipicul (la ceva), (reg. ) a sosi momentul potrivit (pentru ceva), a veni vremea (pentru

ceva): i-a venit tipicul şi la cojoc, s-a răcit vremea.POP.s-o spui lui mutu ! s-o spui (sau să i-o spui) lui mutu (de la Manutanţă)!, spune-i altuia mai credul!

a sparge gheaţa a (se) sparge (sau a (se) rupe) gheaţa, a (se) face începutul; a începe.

a sparge norma a sparge norma, a ieşi în afara normei; a depăşi norma.

a-şi sparge pieptul a-şi sparge pieptul (vorbind sau strigînd), a striga din răsputeri.

a sparge ţelina a sparge (sau a tăia, a strica) ţelina, a desţeleni.

Page 370: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a se spăla ca pisica a se spăla (sau a mătura) ca pisica (sau ca mîţa), a se spăla (sau a mătura) de mîntuială.

a spăla obrazul de ruşine a spăla obrazul de ruşine, (reg. ) a ieşi basma curată.

a se spăla pe mîini

a se spăla pe mîini (de ...) sau a-şi spăla mîinile (de ...), 1) a nu mai beneficia de ...: văzu că s-a spălat pemîini de vasul de botez.ISP. ; 2) a nu-şi asuma răspunderea: treaba voastră, eu mă spăl pe mîini!

a spăla putina

a spăla (sau a şterge, a rade) putina, (pop. şi fam. ), a fugi, a pleca din faţa unui pericol, a unei situaţii

neplăcute; a pleca pe furiş, a o şterge: a doua zi ... am şi spălat putina.VLAH.spălătură de ploscă spălătură de ploscă, (pop. ) băutură alcoolică.

spirit de echipă spirit de echipă, legătură (sufletească), colaborare între membrii unei echipe.

spre chipul ...

spre chipul ..., (înv. ) ca pentru ...: s-au făcut a se apropia spre oastea sfezească, tocmindu-şi oastea sprechipul războiului.LET.

spre folos spre (sau pentru) folos(ul) (cuiva), în interesul, în beneficiul, în avantajul (cuiva).

spre primăvară

spre (sau (înv. şi reg. ) despre) primăvară, în ajun de primăvară: nu te-am putut vedea decît spreprimavară.SAD.

spre ştiinţă spre ştiinţă, ca să (se) ştie: în urmă veni şi pămîntul, ca să ieie şi el spre ştiinţă îndatorirea lui.POP.

spre toamnă

spre toamnă, spre sfîrşitul verii sau spre începutul toamnei: spre toamnă dacă-i veni, tu cu altul mă-igăsi.POP.

a spune cai verzi pe pereţi

a spune (sau a crede, a înşira, a visa) cai verzi pe pereţi, a spune (sau a crede, a înşira, a visa) lucruri

irealizabile, imposibile, minciuni, bazaconii.

spune curat! spune curat!, vorbeşte lămurit, fără ascunzişuri!

a-şi spune cuvîntul a-şi spune cuvîntul, a-şi expune punctul de vedere.

a spune drept a spune drept, a spune adevărul, a fi sincer: şi pentru ce n-aş spune drept? CAR.a spune drept ca neamţul a spune drept ca neamţul, a spune verde, fără înconjur.

a-i spune inima cuiva ceva a-i spune (sau a-i zice) inima (sau gîndul) cuiva ceva, a presimţi ceva: ne zice gîndul că vei pieri.ISP. a spune ceva la adresa cuiva a spune (sau a vorbi) ceva la adresa cuiva, a spune (sau a vorbi) ceva cu privire la cineva.

a spune muscă pe perete a spune (sau a scrie) muscă pe perete, a spune (sau a scrie) lucruri incredibile.

a spune oblu a spune (sau a zice, a grăi) oblu, (reg. ) a vorbi deschis, fără ocolişuri.

a spune păsul

a(-i) spune păsul (cuiva), a se destăinui, a se plînge (cuiva): să te duci la împăratul ţării acesteia ... şi să-ispui tot păsul.POP.

a spune pe nume

a spune (sau a zice, a chema, a striga) pe nume, a rosti numele cuiva, a numi pe cineva; (p.ext. ) a spune

direct, fără ocolişuri, de la obraz: blînd pe nume el o cheamă.EM.a spune ponciş a spune (sau a vorbi) ponciş, (pop. ) a vorbi fără menajamente, pe şleau.

a spune româneşte

a spune româneşte, în ochi sau a spune verde, româneşte sau a spune (verde) în faţă, a spune deschis,

de la obraz: fiecare e liber să aibă orice opiniune şi să şi-o spună în faţă.CAR.

a spune rupt-ales

a spune (sau a zice) rupt-ales, (înv. şi reg. ) a spune clar, lămurit; a spune de la obraz: io-ţi spun bade rupt-ales, că nu pot să te iubesc.POP.

a spune una groasă a spune una groasă, a spune o minciună gogonată.

a spune una încornorată a spune una încornorată, a exagera, a înflori.

a spune vorbe late a spune vorbe (mari şi) late, a spune vorbe pompoase, dar lipsite de miez.

a-l spurca pupăza

a-l spurca pupăza (pe cineva), 1) a auzi, pe nemîncate, pupăza cîntînd pentru prima oară într-un an; 2)

(glumeţ) a vedea o femeie (goală).

Page 371: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-i sta bine

a-i sta (sau a-i şedea, a-i veni) bine (sau frumos, rău) (ceva cuiva), a (nu) i se potrivi(ceva cuiva): în negru, gură dulce, frumos o să-ţimai şadă.EM.

a sta buzău a sta buzău, a sta bosumflat, îmbufnat.

a sta ca cioara în par a sta (sau a şedea) ca cioara în par (şi găina între lemne), a fi într-o situaţie neplăcută; a fi în aer.

a sta ca cocostîrcul a sta ca cocostîrcul, a sta singur.

a sta ca o cadînă a sta ca o cadînă, fără a face nici o treabă.

a sta ca o mireasă a sta ca o mireasă, 1) a sta degeaba; 2) a fi timid.

a sta ca o plăcintă a sta ca o plăcintă, a fi placid, a fi comod, nesimţit: ce stai ca o plăcintă şi nu pui mîna pe mătură? POP .

a sta ca o pomană ţigănească a sta ca o pomană ţigănească, a sta degeaba.

a sta ca pe ace a sta ca pe ace (sau pe cărbuni, pe ghimpi), a arde de nerăbdare: stătuse ca pe ghimpi la biserică.ISP.a-i sta ca piperu-n nas a-i sta ca piperu-n nas (cuiva), a nu-i fi pe plac (cuiva).

a sta cap la cap a sta (sau a se pune) cap la cap (cu cineva), a se sfătui (cu cineva).

a sta ca puiul în găoace a sta (sau a trăi) ca puiul în găoace,(reg. ) a sta (sau a trăi) retras, izolat, singuratic, a fi resemnat, tăcut.

a-i sta capul unde-i stau tălpile

a-i sta (cuiva) capul unde-i stau tălpile (sau picioarele), a i se tăia capul (cuiva): dacă pînă mînedemineaţă n-a fi podul gata, moşnege, are să-ţi steie capul unde-ţi stau talpele.CR.

a sta ca ţarca în par a sta ca ţarca în par, a fi gata de plecare.

a sta ca viţelul la poartă nouă

a sta (sau a se uita, a rămîne) ca viţelul la poartă nouă, a sta nedumerit, dezorientat, în faţa unei situaţii

noi, neaşteptate: ce-ai rămas aşa, ca viţelul la poartă nouă?

a sta călare în inima cuiva

a sta (sau a şedea) călare în (sau pe) inima cuiva, (pop. ) a şti tot ceea ce gîndeşte cineva: eu şăd călareîn inima lor [a femeilor] şi, nu că mă laud, dar ştiu toate măruntăiele din- tr-însele.CR.

a sta chitic a sta chitic, a nu se clinti (din loc): stăi chitic! AL.

a sta ciotcă

a sta (sau a se îngrămădi, a se strînge, a se aduna) ciotcă, a sta (sau a se îngrămădi, a se strînge, a se

aduna) grămadă: băieţii s-au strîns ciotcă împrejurul meu şi m-au înmormîntat cu năsip.CR.

a sta contra

a sta (în) contra (sau de contră) sau a se pune (sau a se lua) în contra (sau în contră), a se împotrivi, a

se opune: nevasta-n contră se puse.PANN.

a sta copăcel

a sta (sau a se ţine, a se ridica, a şedea, a merge, a umbla) copăcel, a sta (sau a se ţine, a se ridica, a

şedea, a merge, a umbla) pe picioare, drept (fără să cadă): prichiciul vetrei cel humuit de care mă ţineamcînd începusem a merge copăcel.CR.

a sta copăcel a sta copăcel, (despre copii) a sta în picioare.

a sta coş a sta coş, a fi gata: stăteam coş, să sar la el.CR.a sta cot la cot cu cineva a sta cot la cot cu cineva, a fi în cîrdăşie cu cineva.

a sta cu braţele încrucişate

a sta (sau a şedea) cu braţele (sau cu mîinile) încrucişate, a nu face nimic, a sta cu mîinile în sîn, a sta

nepăsător: sta bietul om cu mîinile încrucişate.ISP.a sta cu burta la soare a sta cu burta la soare, a sta degeaba.

a sta cu capul în pumni

a sta cu capul (sau cu tîmpla) în pumni (sau în pumn), a sta pe gînduri, a contempla (proptindu-şi capul)

sau tîmpla cu pumnii: stătea mai departe cu tîmpla în pumn.PREDA.

a sta cu gura căscată

a sta (sau a rămîne) cu gura căscată, a fi uimit, stupefiat; a nu-i veni să-şi creadă ochilor (sau urechilor):

rămăsesem încremenit, cu ochii holbaţi, cu gura căscată, căci nu înţelegeam nimic.NEGR.

Page 372: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a sta cu gura pe cineva

a sta (sau a sări, a tăbărî) cu gura pe (sau la) cineva, 1) a certa, a ocărî (pe cineva): abia apucase săscoată o vorbă şi toate săriră cu gura pe el.POP. ; 2) a se pune cu gura (pe cineva).

a-i sta ca un gunoi în ochi cuiva a-i sta ca un gunoi (sau pai) în ochi cuiva, a-i fi antipatic cuiva.

a-i sta cuiva mintea în loc a-i sta cuiva mintea în loc, a rămîne uluit în faţa unui lucru de neînţeles.

a sta cu mîinile în brîu a sta cu mîinile în brîu, a nu face nimic, a sta cu mîinile în sîn.

a sta cu mîinile în sîn

a sta (sau a şedea, a rămînea, a fi) cu mîinile în sîn, a nu întreprinde nimic; a nu lucra: să nu stăm cumîinile în sîn, că ne mănîncă nepricopsiţii.SAD.

a sta cu mîinile în şolduri

a sta cu mîinile în şolduri, a nu face nimic, a fi inactiv; a rămîne pasiv: de ce-ai venit aici ca să-mi stai cumînile în şolduri? SAD.

a sta cu mîna în pungă a sta cu mîna în pungă, a cheltui mereu, a fi mereu nevoit să cheltuiască.

a sta cunună împrejurul cuiva

a sta cunună împrejurul cuiva (sau a ceva), (despre oameni) a face cerc împrejurul cuiva (sau a ceva):

cînd se punea la masă, copiii stau împrejuru-i cunună deplină.ISP.

a sta cu ochii în tavan

a sta (sau a rămîne) cu ochii (sau privirea) (ţintă sau aţintiţi) în tavan sau a avea privirea în tavan, a

nu face nimic, a sta degeaba; a fi cu gîndul aiurea: rămase cîtva timp cu ochii aţintiţi în tavan.VINEA.

a sta cu ochii ţaclă a sta cu ochii ţaclă (pe cineva sau pe ceva), (reg. ) a nu scăpa, a nu slăbi din ochi pe cineva sau ceva.

a sta cu picioarele în apă rece a sta cu picioarele în apă rece, a se gîndi intens, profund.

a sta cu price

a(-i) sta cu (sau în) price (cuiva), (înv. ) a duşmăni (pe cineva), a prigoni (pe cineva), afi împotriva (cuiva),

a se afla în controversă (cu cineva): i-au dat veste Velicico hatmanul că-i stă cu price Şerban Vodă şi estesă peie.NEC.

a sta cu punga în drum a sta cu punga în drum,(reg. ) a fi darnic.

a sta cu toporul la brîu a sta cu toporul la brîu, a fi totdeauna gata de ceartă, de bătaie.

a sta cu ţîfna umflată a sta (sau a fi) cu ţîfna umflată, a fi îmbufnat, pus pe ceartă.

a sta cu un picior la răsărit şi cu altul la apus a sta cu un picior la răsărit şi cu altul la apus, a nu avea domiciliu stabil; a fi nestatornic.

a sta de-a crucişul

a sta de-a crucişul sau a se pune cruciş (şi curmeziş), a se împotrivi, a se opune: nu scap eu de tine, nicitu de mine, măcar de s-ar pune nu ştiu cine şi cruciş şi curmeziş.ISP.

a sta de capul cuiva

a sta de (sau a se ţine de, a se pune pe) capul cuiva, a insista pe lîngă cineva: mama s-a pus pe capul tatii(ca) să mă dea ... la şcoală.CR.

a sta de frumuseţe

a sta de frumuseţe, a sta degeaba (pentru a fi admirat): n-am venit să stau de frumuseţe, ci-am venit labătaie.PANN.

a sta degeaba a sta (sau a şedea) degeaba, a sta de pomană, fără treabă.

a sta de paravan a sta de (sau drept) paravan, (fam. ) a ascunde vederii.

a sta de poveste

a sta (sau a se apuca) de (sau la) poveste (ori poveşti) sau a se pune la poveşti sau a sta (ori a umbla) în

poveşti (sau de-a poveştile), (pop. şi fam. ) a vorbi multe şi mărunte (cu cineva), a tăifăsui (cu cineva): m-am oprit în drum şi-am stat de poveşti cu el.COŞBUC.

a sta de vorbă

a sta de vorbă (cu cineva), a vorbi, a conversa, a discuta (cu cineva): hai să mă duc la ţaţa, dacă nu s-o ficultat, să mai stăm de vorbă.CAR.

a sta drept ca puşca a sta drept ca puşca (sau (reg. ) oblu ca ţeava puştii), a sta în poziţie de drepţi, a sta smirnă.

a sta după uşă a sta după uşă, 1) a sta deoparte izolat; 2) a pîndi, a trage cu urechea.

a sta faţă a sta faţă, a se împotrivi, a ţine piept: sta faţă totdeauna unde era primejdia mai mare.ISP.a-i sta frumos a-i sta (sau a-i şedea) frumos (cuiva ceva), a-i sta bine (cu ceva), a i se potrivi (ceva).

a sta ghem a sta ghem, a sta ghemuit: oare ce gîndeşte hîtrul, de stă ghem? EM.

Page 373: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-i sta gîndul la ceva cuiva a-i sta gîndul la ceva cuiva, a fi preocupat de ceva: crezi că la asta îmi stă mie gîndul acum? POP.a sta gogă a sta gogă, (reg. ) a sta ghemuit (de frig sau de boală).

a sta huhurez a sta (ca un) huhurez, a sta singur, părăsit.

a sta iepureşte a sta iepureşte, a sta cu toate simţurile încordate, a sta cu teamă.

stai frumos! stai frumos!, fii cuminte!, astîmpără-te!

a sta înaintea cuiva a sta înaintea cuiva, a se împotrivi, a se opune cuiva: că nu avea nime puteare să stea înainte.MOXA.

a sta în cale

a sta (sau a se aşeza) în cale(a) (cuiva), a împiedica acţiunile cuiva: începură a li se părea că băiatul le totstă în cale, li se părea că de el se tot împiedecă.ISP.

a sta în capul oaselor

a sta (sau a şedea, a se ridica, a se scula) în capul oaselor, a sta în fund: făcea multe nopţi albe, chinuit,în capul oaselor, ca să n-adoarmă.VLAH.

a-i sta în coaste cuiva a-i sta în coaste cuiva, a incomoda, a stingheri în mişcări (pe cineva); a-i sta în drum (cuiva).

a sta în cumpănă a sta în cumpănă (sau în cumpăt), a sta la îndoială, a se îndoi, a şovăi; a chibzui, a reflecta.

a sta în cur a sta (sau a şedea) în cur, a sta pe partea posterioară a corpului, în fund.

a-i sta în gît cuiva ceva

a-i sta (sau a i se opri) în gît cuiva ceva (sau cineva), 1) a nu putea înghiţi ceva; 2) (fig. ) a nu se putea

împăca cu un gînd (cu o situaţie).

a nu-i sta în mult cuiva

a nu-i sta în mult cuiva, (înv. ) a nu prezenta interes (pentru cineva): o facere de bine ca aceea carea luinu în mult îi sta.ŞINCAI.

a sta în picioare

a sta (sau a rămîne) în picioare, 1) a continua să existe: revista ieşană ... stă şiastăzi în picioare.GALA. ; 2) (despre concepţii, teorii) a continua să fie valabil; 3) (despre construcţii) a rămîne intact: mai stă înpicioare căsuţa.SAD.

a sta în puterea cuiva

a sta (sau a fi) în puterea cuiva sau a-i sta în putere (sau în puteri) (cuiva), a avea posibilitatea, puterea

să ..., a putea să ...; a depinde (de cineva): şi văzduhul, la rîndul lui, sta în puterea lui Dumnezeu.POP.

a sta în putinţă cuiva

a(-i) sta în (sau (înv. ) prin) putinţă cuiva sau a fi în putinţa cuiva, a fi în stare, a avea posibilităţile sau

mijloacele necesare de a face ceva: din acest ceas nu le mai sta prin putinţă d-a nu să vedea între patruochi. DELAVR.

a sta în tăcere

a sta în tăcere sau a păzi tăcerea, (înv. ) 1) a nu scoate o vorbă, a nu spune nimic, a tăcea: amîndoi păzeam tăcerea gîndind, el la Olga, eu ... la toaleta pentru balul de la club. NEGR. ; 2) a trece sub tăcere,

a omite (să spună), a ascunde.

a sta în tîmpiş

a sta în tîmpiş, (înv. ) a fi alături de cineva, a ajuta pe cineva: de nu va putearnicul Dumnezeu răilor săstea în tîmpiş, ca un painjin le e putearea.MOXA.

a sta în ţîura vîntului a sta în ţîura vîntului, (reg. ) a sta în bătaia vîntului.

a sta la căpătîiul cuiva

a sta la căpătîiul cuiva, a veghea un bolnav, un muribund: biata mamă sta la căpătîiul lui [al fiului] şi din ochii ei roşii ca sîngele cădea cîte o lacrimă grea.POP.

a sta la chibzuială

a sta la chibzuială, a reflecta, a chibzui; a se codi; a şovăi: să nu stai la chibzuială nici o cirtă, Măria Ta,ci să iei straşnic măsuri pentru odihna Măriei Tale.ISP.

a sta la cioace a sta la (sau de) cioace, (fam. ) a pălăvrăgi, a sporovăi.

a sta la coadă

a sta la(sau a face) coadă,a aştepta să-i vină rîndul: domnişoara din dosul ghişului părea că ignorăexistenţa celor zece oameni rezemaţi de gratii, făcînd coadă.CEZAR.P.

a sta la colţ

a sta (sau a pune pe cineva) la colţ, a fi obligat (sau a obliga pe cineva) să stea, drept pedeapsă, într-un colţ

al camerei, nemişcat şi cu faţa la perete; (p.ext. ) a pedepsi (sau a fi pedepsit): v-ar plăcea să şadă smirna şila colţ să fie pusă biata artă.VLAH.

Page 374: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a sta la gînduri

a sta la (sau în) gînduri, 1) a chibzui, a reflecta: multă vreme au stătut în gînduri.DRĂGHICI ; 2) a şovăi, a

ezita, a se îndoi: hai! nu mai sta la gînduri! CR.

a sta la mijloc

a sta (sau a se pune) la mijloc, 1) (înv. ) a sta la îndoială; a rămîne în suspensie: stînd la mijloc voroava,socoti de chemă pre popii idolilor să facă şi ei ceva minune.DOS. ; 2) a se interpune: ne punem la mijloc şi-i împăcăm cu mare greu.CR.

a sta la o parolă a sta la o parolă, a sta de vorbă; a flecări.

a sta la pîndă

a sta la (sau în) pîndă, a pîndi: daleu! codre, frăţioare, ce-ţi făcuşi frunzişul des unde-n pîndă, la răcoare,stam sunînd din frunzi ades! AL.

a sta la prînzare a sta (sau a şedea) la prînzare, (înv. şi reg. ) a prînzi: şade la prînzare Mihnea Vodă cel cruntat.AL.

a sta la răcoare

a sta (sau a băga, a pune pe cineva) la răcoare (sau la başcă, la gros, la mititica, la pîrnaie, la puşcărie,

la secret, la zdup), a sta (sau a băga pe cineva) la închisoare: stătuse la răcoare la Galata şase luni.SAD.a sta la tocmeală a sta (sau a se lua, a intra) la tocmeală, a se tîrgui, a se tocmi: hai să intrăm la tocmeală.AL.

a sta la un tăciune

a sta la un tăciune (cu cineva), (pop. ) (despre soţi) a duce viaţa împreună: într-o zi însă, nevasta n-a mairăbdat: să-i spuie şi mai multe nu, că n-au să mai stea la un tăciune.POP.

a sta locului

a sta (sau a şedea) locului, 1) a nu se mişca din loc, a sta nemişcat: o rog astfel în jeţu-i dulce locului săsteie.EM. ; 2) a se astîmpăra, a fi cuminte: se ascunse între nişte ciuveie, dar nici acolo nu stătulocului.POP.

a sta mereu a sta mereu, (reg. ) a sta liniştit.

a sta molcom

a sta (sau a şedea) molcom, 1) (înv. ) a sta neclintit; a sta cuminte: după ce l-a aşezat pre fiecare la loculsău, le-a poruncit Dumnezeu să şadă molcom.POP. ; 2) a rămîne pasiv: aşe-l amăgie boierii să şadzămîlcom că l-or cere pe dînsul domn.NEC.

a-i sta năpaste cuiva

a-i sta năpaste cuiva, a provoca o nenorocire (cuiva), a năpăstui (pe cineva): să te ferească Dumnezeu deîngeri, cînd se îndrăcesc, de-ţi stau năpaste.AL.

a-i sta nod a-i sta nod (sau ghem) (în capul pieptului), a se scîrbi, a se îngreţoşa.

a-i sta-n tur a-i sta-n tur, (reg. ) a sta gata să răbufnească, a fi pus pe ceartă, a fi supărat.

a sta par în calea cuiva a sta par în calea cuiva, a încurca (pe cineva).

a sta pavăză a sta pavăză, a apăra; a proteja.

a sta pe călcîie a sta (sau a şedea) pe călcîie, a sta pe vine.

a sta pe cuie

a sta (sau a şedea, a fi) (ca) pe cuie(sau pe ace, pe cărbuni, pe foc, pe ghimpi, pe jar, pe jăratec, pe

spini), a fi nerăbdător, a nu mai avea răbdare.

a sta pe cuptor a sta (sau a zăcea) pe cuptor, a trîndăvi: pe cuptor stai ziua toată, mătura n-o iei de coadă.POP.a sta pe loc a sta pe loc, a se opri din mers: în calea fetei pe loc stătu.AL.

a sta pe loc ca turta-n foc

a sta pe loc ca turta-n foc, a sta nemişcat, (p.ext. ) a nu acţiona: de cîte ori îi ceruse ajutor, el stătuse înloc ca turta-n foc.ISP.

a sta pe maldăr a sta (sau a fi lăsat) pe maldăr, (reg. ) a trăi în belşug, fără griji.

a sta pe mărăcini a sta (ca dracul) pe mărăcini, a nu avea astîmpăr, a fi nerăbdător (să plece).

a sta pe o coastă a sta pe o coastă, a sta culcat pe o parte, într-o rînă.

a sta pe ouă a sta pe ouă, a cloci.

a sta pe picior de plecare

a sta (sau a fi) pe picior de plecare (sau de ducă), a fi gata de plecare: oamenii ... stăteau pe picior deplecare.CAMIL.P.

a sta pe poziţie a sta (sau a rămîne, a se menţine) pe poziţie, a-şi menţine (cu fermitate) părerile, opinia formulată.

Page 375: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a sta pe saltea

a sta (sau a şedea) pe saltea, 1) a nu face nimic, a fi leneş, comod: locuitorii Moldovei ... ar fi oamenivaloroşi, gata de luptă şi nu de a sta pe saltea.XENOPOL ; ai bani destui, n-ai decît să şezi pe saltea şi săporunceşti. POP. ; 2) a fi fără nici o grijă; 3) a fi bogat.

a sta pe tuşă a sta (sau a fi, a rămîne, a fi pus) pe tuşă, a sta (sau a fi obligat să stea) inactiv.

a sta pe ţambal a sta pe ţambal, (arg. ; despre militari) a face arest.

a sta picior peste picior

a sta picior peste picior, 1) (fam. ) a sta (aşezat) într-o poziţie comodă: stătea răsturnat într-un jilţ ...picior peste picior.SAD. ; 2) (fig. ) a nu face nimic, a sta degeaba.

a sta ploşniţă a sta ploşniţă, a sta degeaba.

a sta polog

a sta (sau a zăcea, a cădea) polog, (reg. ), a sta (sau a zăcea, a cădea) grămadă: trupurile ... zăceapolog.COSTIN.

a sta pop

a sta pop, (reg. ) 1) (mai ales despre copii) a se ţine drept, a sta în picioare: copilul stă pop ; 2) (despre

lucruri) foarte reuşit, uimitor: a făcut o treabă să steie pop.a sta pricină a sta (de) pricină, (înv. ) a se împotrivi: n-a stat dihania de pricină, ci a rupt-o de fugă.CONV. LIT.a sta prost cu ţara a sta prost (sau rău) cu ţara, (fam .) a nu mai avea bani.

a sta proţap a sta proţap, (fam. ) a sta drept, nemişcat.

a sta pup a sta (sau a se pune) pup, (reg. ) a sta chircit, a sta pe vine: Achim şedea pe straturi pup.COŞBUC.a sta racilă de cineva a sta racilă de cineva, a se ţine scai de cineva.

a sta rău

a sta (sau a se găsi) rău, 1) a o duce prost; a merge (lucrurile) prost: stăm rău, domnule, pe toateplanurile! ; 2) a şedea incomod: stai rău acolo, vino mai bine pe canapea!

stare de nervi

stare de nervi, stare de nervozitate, de încordare: am căzut într-o stare de nervi cum rar mi s-a-ntîmplat.CAR.

a sta rezemat în bîtă a sta rezemat în bîtă, a se bizui pe forţă.

a sta sfeşnic

a sta sfeşnic, a sta drept, în picioare: să te duci la maică-mea şi să-i spui maică-mii aşa: că mie mi-i tarebine, la culcare, la sculare, le stau sfeşnic în picioare.POP.

a sta sfînt

a sta (ca un) sfînt (sau ca nişte sfinţi), (pop. şi fam. ) a sta nemişcat: împrejur bătrîniistăteau ca niştesfinţi.SAD.

a sta smirna a sta (sau a şedea) smirna, a sta în poziţie de drepţi, nemişcat.

a sta sub căciulă a sta sub căciulă, a nu avea locuinţă.

a sta sub oboroc a sta sub oboroc, a rămîne necunoscut: faptele strălucite ale lui Ştefan nu putură sta sub oboroc.ISP.a sta sub pantoful cuiva a sta sub pantoful cuiva, (înv. ) a fi sub papucul cuiva.

a sta şilboc

a sta (la sau în) şilboc sau a fi de şălboc, (reg. ) a sta de santinelă: toţi au casă, toţi au loc, numai io staula şilboc! POP .

a sta tare pentru cineva

a sta (sau a se pune) tare pentru cineva, (înv. ) 1) a ocroti, a apăra cu energie, cu hotărîre (pe cineva): s-au pus tare acel capegiubaş pentru dînşii.NEC. ; 2) a se pune împotrivă.

a sta turceşte

a sta (sau a şedea, a se aşeza) turceşte, a sta jos cu picioarele încrucişate sub corp, în felul orientalilor:

toţi băieţii s-au aşezat turceşte în jurul focului.SAD.a sta ţaclă a sta ţaclă (pe cineva), (reg. ) a cicăli, a certa (pe cineva).

a-i sta ţăcală pe cap a-i sta ţăcală pe cap (cuiva), (reg. ) a plictisi, a agasa (pe cineva).

a sta ţintă

a sta ţintă, 1) a sta nemişcat; stătea ţintă în mijlocul ogrăzii; 2) (despre ochi) cu privirea fixă: spui şoaptefără de-nţeles şi ochii tăi stau ţintă. COŞBUC.

a sta ţuţurug a sta (sau a se ridica) ţuţurug, (reg. ) a sta (sau a se ridica) drept, vertical.

Page 376: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a stăpîni cu sabia în mînă

a stăpîni cu sabia în mînă, a stăpîni cu forţa (armată): stăpîni pînă în zilele din urmă cu sabia înmînă.IORGA.

a stinge cărbuni a stinge cărbuni, a descînta de deochi (aruncînd cărbuni aprinşi în apă).

a se stinge pomenirea cu sunet

a se stinge (sau a pieri) pomenirea cu sunet (a cuiva), (înv. ) a fi dat uitării: ura ... arse cu totul aceastăfamilie şi stinse cu sunet pomenirea ei.BĂLC.

a-şi stîmpăra foamea

a-şi (a)stîmpăra foamea (sau setea), a-şi amăgi, a-şi potoli foamea (sau setea); a mînca (sau a bea): [fata]

a început a culege rădăcini de ierburi şi poame sălbatice ... şi cu acelea şi-a stîmpărat ea foamea.POP.

a stoarce ceapa în nas a stoarce ceapa (sau lămîia) în nas (cuiva) sau a-i freca ridichea la nas (cuiva), a înfrunta pe cineva.

strămutat din orînduială

strămutat din orînduială, (înv. ) neobişnuit; exagerat: o mărime silită şi de-a pururea strămutată dinorînduialele ei.BELDIMAN.

a se strecura ca printre picături

a se strecura (sau a scăpa) ca printre picături, a scăpa ca prin urechile acului: de bătăi, de lovituri, scăpăprintre picături.PANN.

a strecura o şopîrlă

a strecura (sau a băga) o şopîrlă,(fam. ) a face o aluzie tendenţioasă: singura lui distracţie era să bageşopîrle în sufletele apropiaţilor .

a strica casa cuiva

a strica (sau a sparge, a pustii) casa cuiva, a strica armonia dintre soţi, a face să se învrăjbească sau să de

despartă o pereche de oameni căsătoriţi, (spec. ) a-i lua cuiva bărbatul (sau femeia): cu clevetelele sale, auspart case, şi soţi de soţi au despărţit.POP.

a strica cumetria

a strica cumetria (cu cineva), a rupe relaţiile (cu cineva), a se certa (cu cineva): dacă ăsta ţi-i gîndul, săştii că om strica cumetria.POP.

a strica hatîrul cuiva

a strica hatîrul cuiva, a strica pofta, plăcerea (aşteptată) a cuiva: se mînie-mpăratul,hatîrul dacă-istricăm.PANN.

a strica inima cuiva

a strica inima cuiva, a strica buna dispoziţie a cuiva; a întrista, a mîhni pe cineva: nu spunea toate leşilor,să nu le strice inimele.COSTIN.

a strica jucăria cuiva

a strica jucăria cuiva, a dejuca planurile cuiva: se speriase toată boierimea că le va strica giucăria Enicer-Aga.NEC.

a se strica la ceafă cu cineva a se strica la ceafă cu cineva, a se certa cu cineva.

a strica la ceafă pe cineva

a strica (sau a scărpina) la ceafă pe cineva sau a-i muta ceafa cuiva, a-i da cîteva (palme) cuiva, a bate pe

cineva.

a o strica la gît a o strica la gît, a-şi pierde încrederea, creditul.

a strica mîncarea degeaba

a strica mîncarea degeaba, a nu fi bun de nimic: apoi drept să vă spun, că degeaba mai stricaţi mîncarea,dragii mei.CR.

a strica orzul pe gîşte

a strica (sau a pierde) orzul pe gîşte, a dărui lucruri de valoare cui nu ştie să le preţuiască: oare făcîndastfel, nu cam pierzi orzul pe gîşte? OD.

a strica pacea

a strica pacea (cu cineva), a intra în conflict, a se certa (cu cineva): nu cumva să găsesc vreun fir de macprintre năsip, ... că atunci am stricat pacea.CR.

a strica sita cu cineva a strica sita cu cineva, (pop. ) a rupe relaţiile de prietenie cu cineva.

a strica şmahul cuiva a strica şmahul cuiva, (reg. ) a indispune (pe cineva): mi-ai stricat şmahul, păcătosule! DELAVR.

a-i strica tabietul cuiva

a-i strica tabietul cuiva, a strica cheful cuiva, a deranja pe cineva: turcii erau la pilaf cînd veniră ai noştrisă le strice tabietul.OD.

a strica tocmeala

a strica tocmeala, (înv. ) a nu respecta rînduiala, ordinea: pentru ce ... strici tocmala mănăstirei?VARLAAM.

Page 377: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a striga cît îl ia gura

a striga (sau a ţipa) cît îl (mă, te etc.) ia (sau ţine) gura, a striga (sau a ţipa) cît îl (mă, te etc.) ţin puterile,

cît îl (sau mă, te etc.) ajutăvocea: striga, cît îl lua gura, că moare de frig.CR.

a striga crainicul

a striga crainicul, (înv. ) a vorbi oricui despre ceva, a face public ceva, a bate toba: iubeşte-o, fătul meu,dar nu strîga crainicul, pentru că lumea-i plină de urechi lungi.AL.

a striga de prăpădenia pămîntului

a striga (sau a ţipa, a urla) de prăpădenia pămîntului, (pop. ) a striga (sau a ţipa, a urla) foarte tare; a

ţipa ca din gură de şarpe: bietul Zaharia urla de prăpădenia pămîntului.SAD.

a striga în gura mare

a striga (sau a se boci, a se văicări, a vorbi) în gura mare, a vorbi cu glas ridicat, vociferînd: se bocea îngura mare.NEC.

a strivi ca pe un şarpe

a strivi ca pe un (pui de) şarpe (pe cineva), a distruge, a nimici cu uşurinţă şi fără remuşcări (pe cineva):

te strivesc ca pe un pui de şarpe! AGÂRB.

a strîmba din nas

a strîmba (sau a cîrni) din nas sau a-şi cîrni nasul, a-şi manifesta nemulţumirea,dezaprobarea, dezgustul,

dispreţul etc. (prin mişcări caracteristice ale muşchilor feţei): nu-ţi mai cîrni nasul, că ştiu că-ţi parebine.AL.

a strînge ca găina la moară a strînge ca găina la moară, a risipi.

a-şi strînge catrafusele a-şi strînge catrafusele, a se pregăti de plecare.

a strînge cu uşa a strînge cu uşa (pe cineva), a constrînge, a sili (pe cineva).

a strînge de coaie a strînge de coaie (pe cineva), (fam. ) a constrînge (pe cineva).

a strînge după poteci

a (se) strînge după poteci sau a i se strînge potecile (cuiva), (reg. ) a nu mai umbla sau a face (pe cineva)

să nu mai umble fără rost.

a-l strînge foamea

a-l strînge (sau a-l înghesui) foamea (pe cineva) sau a-i da brînci foamea (cuiva), a-i fi foarte foame

(cuiva); a fi lihnit, mort de foame: simţi numai că foamea îl strînge rău de tot şi se duse la un brutar.POP.a-l strînge ghetele pe cineva a-l strînge ghetele pe cineva, a se afla într-o situaţie dificilă.

a strînge gura pungă

a(-şi) strînge (sau a face, a i se face, a avea) gura (sau buzele) pungă, 1) a avea sau a produce o senzaţie

de contractare a buzelor din cauza unui aliment astringent, acru etc.; 2) a ţine sau a face să ţină buzele

strînse sau a-şi strînge buzele (în semn de nemulţumire, de amărăciune etc.): nu-ţi sînt soră, se scuturăbaba, făcîndu-şi gura pungă.SAD.

a strînge în chingi

a strînge în (sau din) chingi (sau chingă) (pe cineva), 1) a închinga strîns (calul): şeaua pe dînsul punea şidin chingă mi-l strîngea.POP. ; 2) (fig. ) a lua din scurt (pe cineva); a constrînge, sili (pe cineva să facă sau

să spună ceva); a încolţi, a strînge cu uşa (pe cineva): trebuie să-i strîngem în chingi pe adversari.CAR.a strînge în ţîţîni a strînge în ţîţîni (pe cineva), (reg. ) a strînge cu uşa (pe cineva).

a strînge la piept

a strînge la piept (sau la sîn) (pe cineva), a îmbrăţişa (pe cineva): cu mare dor te aştept, să te poci strîngela piept.POP.

a se strînge lumea ca la moşi a se strînge lumea ca la moşi, a se aduna multă lume.

a se strînge lume ca la iarmaroc a se strînge lume ca la iarmaroc, a se aduna lume multă.

a strînge masa a strînge masa, a aduna de pe masă mîncărurile rămase, vesela şi tacîmurile.

a strînge mîţa de coadă

a strînge mîţa de coadă, a sili, a-l constrînge (pe cineva): mie unuia ştiu că nu-mi sufla nimeni în borş;cînd văd că mîţa face mărazuri, ţ-o strîng de coadă, de mănîncă şi mere pădureţe, căci n-are încotro.CR.

a strînge piedica a strînge (sau a slăbi) piedica (cuiva), a restrînge (sau a spori) libertatea de mişcare (a cuiva).

a strînge şurubul

a strînge şurubul (sau şuruburile), a întrebuinţa mijloace de constrîngere (faţă de cineva): trei sferturi armerge cu dînşii, dacă n-aş strînge şurubul.CEZAR.P.

Page 378: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a se stupi ca mîţele a se stupi ca mîţele, (reg. ) a se certa ca la uşa cortului.

sub bagheta lui ... sub bagheta lui ..., sub conducerea dirijorală a lui ...; (p.ext. ) sub îndrumarea lui ...

sub beneficiu de inventar sub beneficiu de inventar, sub rezerva de a verifica ulterior.

sub cer sub cer, pe pămînt: nu mai sînt minuni sub cer!sub cerul liber sub cerul liber, afară, într-un loc descoperit.

sub cuvînt ca ...

sub (sau cu) cuvînt ca ..., (înv. ) cu condiţia ca ...: eu ţ-am cumpărat calul cu 100 [de] fiorini, cu cuvînt casă-ţi dau bani jumătate ... BARAC.

sub cuvînt că ...

sub (sau cu, pe) cuvînt că ... (sau de ...) sau pentru cuvîntul că ..., (înv. ) pe motiv că ..., sub pretext că ...:

care obiceiuri, cu cuvînt că sînt din vechime, să sîrguia spre a avea întărire.PRAV.

sub cuvînt de ...

sub (sau cu) cuvînt de ..., 1) (înv. ) sub titlu de ..., drept ...: dacă el a fi hotărît prin testamentul său altăceva, pentru acele lăsate ei, cu cuvînt de moştenire sau de danie.COD.ŢIV. ; 2) sub cuvînt că ...

sub egida ... sub egida ..., sub patronajul ..., sub protecţia ...

sub mînă sub mînă, (reg. ) subsuoară.

sub nasul cuiva

sub (sau în) nasul cuiva sau sub nas, sub ochii cuiva: nu căutaţi totdeauna inspiraţia la un kilometru, eane stă foarte adesea sub nas.CAR.

sub nici un fel de nume sub nici un fel de nume, cu nici un chip, în nici un caz.

sub ordinele cuiva sub ordinele cuiva, sub comanda cuiva.

sub presiune sub presiune, gata de a se pune în mişcare sub acţiunea presiunii; pregătit să funcţioneze.

sub pretext

sub pretext (că ...) sau sub pretextul (că ... sau ca ..., să ..., de a ...), pretextînd că ..., pe motiv că ...: sub pretext că vrea să-şi vadă părinţii, se va repezi în Jidoviţa.REBR.

sub raport sub raport(ul), din acest punct de vedere: nu-i plăceau, sub raport artistic, giuvaericalele.CĂL.sub rezerva ... sub rezerva ..., cu condiţia ...

sub semnătura sub semnătura (cuiva), avînd drept autor (pe ...).

sub semnul ...

sub (sau în) semnul ..., sub conducerea ..., sub protecţia ..., sub auspiciile ..., sub egida ...; în condiţiile ...,

în cadrul ..., în virtutea ...; dominat de ...: vara acelui an se vestea sub semnul ropotelor degrindină.CEZAR.P.

sub toate raporturile

sub toate raporturile, din toate punctele de vedere: a fost pregătit sub toate raporturile pentru a croi undrum nou.VLAH.

sub toate rezervele sub toate rezervele, fără nici o garanţie.

a suci gîtul cuiva a suci gîtul cuiva, a omorî pe cineva.

a suci mintea

a suci mintea (sau minţile) (cuiva), a zăpăci, a amăgi (pe cineva): te-ntreabă, te ispiteşte, pînă mintea ţi-osuceşte.POP.

a suci şi a răsuci

a suci şi a răsuci (pe cineva), a hărţui (pe cineva): l-au sucit, l-au răsucit, nimic n-au putut stoarce din elgrangurii.STANCU.

a nu suferi comparaţie cu ... a nu suferi comparaţie cu ..., a fi mai presus de ...

a suferi de gălbenare rusească a suferi de gălbenare rusească, (glumeţ) a fi beţiv.

a-i sufla în borş a-i sufla în borş (cuiva), a se amesteca în treburile (cuiva): mie unuia ... nu-mi suflă nimene în borş.CR.a sufla în buze a sufla în buze sau a bate din buze, a rămîne păgubaş.

a sufla în fundul oalei a sufla (sau a se uita) în fundul oalei, a trage zdravăn la măsea.

a sufla în pungă

a sufla în pungă sau a-i sufla vîntul în pungă sau a avea pe dracu-n pungă sau a-i fi punga ofticoasă

sau a da de fundul pungii, a nu (mai) avea bani, a termina banii, a nu (mai) avea resurse.

Page 379: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a sufla pe gaură a sufla pe gaură, a nu avea cheia uşii de la intrare.

suflet călător suflet călător, bolnav incurabil; cu un picior în groapă.

suflet de creştin suflet de creştin, creştin: de ce n-aş face şi eu un bine, să scap de la moarte suflet de creştin? POP.a suge la două oi a suge (de) la două oi, (fig. ) a trage concomitent foloase din două părţi.

a se sui călare a se sui călare, a încăleca: suindu-se apoi şi el călare, se porni mai departe.POP.

a i se sui fumurile la cap

a i se sui (sau a-i intra, a i se urca) fumurile la (sau în) cap (cuiva), a se înfumura: îi intrase fumurile încap că ar fi ceva de dînsul.ISP.

a i se sui piperul la nas a i se sui piperul la nas (cuiva), a se supăra.

a suna a sec

a suna (sau a răsuna) a sec, a suna (sau a răsuna) ca un lucru gol: totuşi mi se părea că rîsul acela e preaprefăcut, prea sună a sec.REBR.

a-i suna ceasul a-i suna (sau a-i bate) ceasul (cuiva), a veni sorocul (să moară) (cuiva).

a suna cocoaşa a suna cocoaşa (cuiva), a bate (pe cineva).

a-i suna scîndura cuiva

a-i suna (sau a-i bate) scîndura cuiva, a sosi momentul morţii cuiva, a-i suna ceasul cuiva: dar noi atuncine-om lăsa, cînd ne-a bate scîndura.POP.

a se supăra văcarul pe sat

a se supăra (sau a se înfuria, a se mînia) (ca) văcarul pe sat, a se supăra în mod nejustificat pe cineva: se mînie văcarul pre sat; satul nu ştie nimic.NEGR.

sus şi tare

sus şi tare, cu voce ridicată; decis, hotărît: striga sus şi tare că el nu e de acord.CEZAR.P. şade rău, nu se

cade, nu se cuvine: să învăţ eu pe dumnezeu? şade rău! POP.şade ruşine şade ruşine, (pop. ) este ruşinos (să ...): şade ruşine asta să o facă un voinic.PANN.şalvarii lui Mahomet şalvarii lui Mahomet, (reg. ) moaşte.

şapte poşte şi un popas şapte poşte şi un popas, distanţă foarte mare.

a şedea asupra cuiva

a şedea asupra cuiva, (înv. ) a incomoda, a deranja (pe cineva) cu prezenţa, cu pretenţii exagerate: atîţa oameni ce umbla cu slujba aceea era o mare nevoie, şăzind asupra saracilor cu lunile. (a.1757).URIC.

a şedea ca cîinele nimănui a şedea ca cîinele nimănui, a fi lipsit de sprijin (moral sau material).

a şedea ca dracu-n spini a şedea ca dracu-n spini (sau pe mărăcini, în cînepă), (reg. ) a fi într-o situaţie neplăcută.

a şedea ca fata vătămanului

a şedea (uitată) ca fata vătămanului, (reg .) a-şi irosi timpul neavînd griji, obligaţii: fiind Irinuca dusă însat şi avînd obicei a şedea uitată ca fata vătămanului.CR.

a şedea ca găina în lemne a şedea ca găina în lemne, (reg. ) a fi posac, tăcut.

a şedea ca lupul la răspîntie a şedea ca lupul la (sau în) răspîntie, a pîndi.

a şedea ca o fată mare a şedea ca o fată mare, a fi sfios, a fi timid: rîdeam de dînsul că şede ca o fată mare.NEGR.a şedea ca o mireasă a şedea ca o mireasă, a fi sfios, timid.

a şedea cloşcă a şedea cloşcă, a cloci.

a şedea cu braţele încrucişate a şedea cu braţele (sau cu mîinile) încrucişate, a sta cu braţele încrucişate; a nu face nimic.

a şedea cuc a şedea cuc, a fi singur; a sta retras.

a şedea cu capul pe tipsie

a şedea cu capul pe tipsie, (reg. ) 1) a se căi de o faptă reprobabilă; a fi smerit; 2) a nu ieşi în lume; a trăi

retras.

a şedea cu curul în cenuşă a şedea cu curul în cenuşă, a fi leneş.

a şedea cu dinţii la stele

a şedea cu dinţii la stele (sau la soare), a nu avea ce mînca, a răbda de foame: caii tăi or să şează cu dinţiila stele.AL.

a-i şedea cu greu

a-i şedea cu greu, (reg. ) a fi într-o situaţie neplăcută: nici un pic nu-mi pare rău, ci-mi şede cîta cu greu,că ţ-am luat năravul tău.POP.

Page 380: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a şedea de faţă a şedea de faţă, a fi prezent.

a şedea după cineva

a şedea după cineva, a aştepta pe cineva: mărită-te, mîndra mea, după mine nu şedea, că eu nu-ţi mai ducgrija.POP.

a şedea împotrivă

a şedea împotrivă, a se împotrivi, a se opune, a rezista: încolo altceva n-are putere să şadăîmpotrivă.SAD.

a şedea în două luntri a şedea (cu curul) în două luntri, 1) a fi duplicitar; 2) a fi indecis.

a şedea în inima cuiva

a şedea (greceşte) în inima cuiva, a şti tot ceea ce gîndeşte cineva: pacea e numai în gură-ţi; o! cum îninimă-ţi şăz; vrei să mă-nşăli şi pă mine? HEL.

a şedea în nădejdea cuiva

a şedea în nădejdea cuiva, a conta pe cineva, a se bizui pe cineva: mărită-te, nu şedea, nu şedea-nnădejdea mea.POP.

a şedea în pat a şedea în pat (sau în casă), (pop. ) a zăcea (bolnav).

a şedea în picioare a şedea în picioare (sau drept), (despre cereale) a avea paiul vertical.

a şedea în scaun

a şedea în (sau la) scaun, (înv. ) a se înscăuna, a se urca pe tron: au venit în ţară, de au şăzut la scaun înanii 7099.URECHE.

a şedea între două hotare

a şedea între două hotare (sau între două scaune), (reg. ) a fi nehotărît:Izahar vafi asin tare şi va şedeaîntre doao hotară.PALIA.

a şedea la cinste

a şedea la (sau în, (înv. ) cu) cinste, (pop. ) a avea, a căpăta toată consideraţia: dacă şăzi la cinste şi toţiîngrijesc de tine, cum zici, de ce le împungi degetele? CR.

a-i şedea la inimă

a-i şedea la inimă (cuiva ceva), (fam. ) a fi preocupat de ceva: examenul îi şedea însă la inimă şi nu-lputea da fiindcă n-avea bani.CĂL.

a şedea laolaltă a şedea laolaltă (sau necununaţi), a trăi în concubinaj.

a şedea la prînz a şedea la prînz, a prînzi.

a şedea la răcoare a şedea la răcoare (sau la zdup), (fam. ) a fi întemniţat.

a şedea parcă i-a murit mireasa

a şedea parcă i-a murit mireasa (sau parcă nu-i place mirele, parcă i-a căzut iapa din ham), a fi

supărat, posac.

a şedea pe bani a şedea pe bani, a fi bogat: şedeai pe bani şi umblai cu căleaşcă.PANN.a şedea pe capul cuiva a şedea pe capul cuiva, 1) a fi întreţinut; 2) a plictisi cu insistenţele (pe cineva) .

a şedea pe comoară a şedea (ca dracu) pe comoară, a fi bogat şi zgîrcit.

a şedea pe ouă a şedea pe ouă, a cloci.

a şedea pe trandafiri a şedea pe trandafiri, a duce o viaţă comodă, fără neplăceri şi eforturi.

a şedea pe urechile cuiva a şedea pe urechile (sau pe spinarea) cuiva, a fi întreţinut de cineva.

a şedea pe vatră a şedea (sau a cloci) pe vatră, a lenevi, a trîndăvi.

a-i şedea popa la cap a-i şedea popa la cap, a fi pe moarte.

a şedea strîmb şi a judeca drept

a şedea strîmb şi a judeca (sau a vorbi, a grăi) drept, a discuta cu francheţe: să şedem strîmb şi săjudicăm drept.OD.

şerbul dumneavoastră !

(sînt) şerbul (sau servitorul, sclavul) dumneavoastră (sau al dumitale)!, (sînt) sluga dumneavoastră!:

adio, domnul meu, ... sînt şerbul d-tale! NEGR.şezi binişor! şezi binişor!, fii cuminte!: da şezi ghinişor, măi ghimone! POP.şi-a băgat dracul coada şi-a băgat dracul coada, dracul e vinovat de asta.

şi-a găsit hîrbul capacul şi lelea bărbatul şi-a găsit hîrbul capacul şi lelea bărbatul, şi-a găsit sacul peticul.

şi-a găsit sacul peticul

şi-a găsit sacul peticul sau cum e sacul, şi peticul sau după sac, şi peticul, (despre oameni), cum e Tanda,

e şi Manda.

Page 381: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

şi-a găsit tingirea capacul

şi-a găsit (sau şi-a aflat) tingirea capacul (şi lelea bărbatul) sau după tingire şi capacul, şi-a găsit sacul

peticul.

şi-a înecat sufletul şi-a înecat sufletul (sau amarul), (pop .) a băut pînă nu mai ştie de el.

şi-ar mînca tina de sub unghie şi-ar mînca (şi) tina de sub unghie, e îngrozitor de zgîrcit.

şi-a trăit traiul, şi-a mîncat mălaiul şi-a trăit traiul, şi-a mîncat mălaiul, a îmbătrînit, i-a trecut vremea.

şi cu asta, basta! şi cu asta, basta!, am terminat (discuţia)!

şi dimineaţa şi seara

şi dimineaţa şi seara (şi amiazăzi) sau (şi) seara şi dimineaţa şi (într-)amiazăzi, în tot timpul, mereu; de

dimineaţa şi pînă seara, de dimineaţă şi pînă în seară, din seară pînă-n zori.

şi mai decît ... (încă) şi mai (şi) decît ..., şi mai mult, şi mai grozav: ospătă pe Făt-Frumos şi mai şi decît Gheonoaia.ISP.

şi mai mult nu

şi mai mult (sau multe) nu, nimic altceva decît ...; în orice caz; neapărat: ei, cum căzui eu, neiculiţă! ... să-mi rup nasul şi mai mult nu. DELAVR.

şi mai şi şi mai şi, mai ceva: eu ştiu ceva şi mai şi.CAR.{oldan viteazul Şoldan viteazul, om fricos.

a şopti în biserică a şopti în biserică,(reg. ) a bîrfi, a cleveti.

a şterge cu buretele

a şterge cu buretele (ceva), a da uitării (o greşeală a cuiva): acum trebuie să uităm; să ştergem totul cuburetele.STANCU.

a se şterge de datorie a se şterge de datorie, (reg. ) a-şi achita o datorie.

a se şterge de la inima a se şterge de la inima (cuiva), (despre oameni) a pierde bunăvoinţa, prietenia, afecţiunea cuiva.

a şterge de pe faţa pămîntului

a şterge (sau a rade, a stinge) de pe faţa pămîntului (pe cineva sau ceva), a distruge, a nimici; a ucide (pe

cineva sau ceva): nu care cumva să bleşteşti din gură cătră cineva despre ceea ce-a urmat între noi, că te-am şters de pe faţa pămîntului.CR.

a şterge de pe răboj a şterge de pe răboj (pe cineva sau ceva), 1) a da uitării; 2) a scăpa de o datorie.

a şterge din inimă

a şterge din inimă (sau din minte) (pe cineva), a da uitării (pe cineva): şterge din inima ta pe cel ce adio-ţi zice! AL.

a i se şterge lăscaia

a i se şterge lăscaia (cuiva), (înv. şi pop. ) a-şi pierde renumele, consideraţia, autoritatea etc.: ţ-a mersvestea cînd ţ-a mers, d-acum leţcaia ţi s-a şters.PANN.

a-şi şterge mîinile a-şi şterge mîinile, (rar ) a-şi declina răspunderea.

a-şi şterge nasul cu mîneca a-şi şterge nasul cu mîneca, a fi prost crescut.

a o şterge paralîc a o şterge paralîc, (înv. şi reg. ) a merge aiurea, a umbla fleaura.

a se şterge pe bot

a se şterge (sau a se linge, a se rade) pe bot (sau pe gură, pe buze, pe guriţă, pe mîini, pe barbă) sau a

se şterge la bot (de ... sau despre ...), (fam. , iron. ) a-şi lua gîndul (de la ceva), a fi nevoit să renunţe (la

ceva): apoi dacă-i pe-aşa, află că te-ai lins pe bot de straie.POP.şterge-ţi balele! şterge-ţi balele!, (reg. ) taci! ţine-ţi gura!

şterge-ţi mucii! şterge-ţi mucii!, (fam. ) vezi-ţi de nasul tău!

a şti adînc din cărţi a şti adînc din cărţi, (înv. ) a fi foarte învăţat: adînc din cărţi ştia.NEC.

a nu şti bechiu

a nu şti (sau fără a şti) bechiu, a nu şti nici o boabă: începi a bolborosi turceşte, fără să ştii bechiumăcar.CR.

a nu şti boabă a nu şti (nici o) boabă, a nu şti absolut nimic.

a nu şti boabă de carte

a nu şti boabă de carte, a fi analfabet: sărmane omule, dacă nu ştii boabă de carte, cum ai să măînţelegi? CR.

a nu şti buche a nu şti buche, a nu şti nimic.

a nu şti buche a nu şti (nici o) buche (sau bechi, boabă, boacă, iotă), a nu şti nimic.

Page 382: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a şti carte

a şti carte, 1) a avea noţiuni (elementare) de scriere şi citire: blăstemul nu producea nici un efect, dincauză că hoţii nu ştiau carte.AL. ; 2) a avea cunoştinţe temeinice (într-un anumit domeniu), a fi (foarte)

învăţat: avea el toate păcatele de pe lume, însă carte, ce-i dreptul, ştia.POP.a nu şti ce e frica a nu şti ce e frica, a fi foarte curajos.

a şti ce-i face pielea

a şti (sau a vedea) ce-i (sau cît îi) face (sau plăteşte, poate) pielea (sau osul) (cuiva), a şti ce poate, de ce e

în stare (cineva); a şti cîte parale face (cineva).

a nu şti ce să facă

a nu (mai) şti ce să (se) (mai) facă, a nu (mai) găsi nici o soluţie pentru a ieşi dintr-o încurcătură: nu maiştia ce să facă ca să mulţumească lui Făt-Frumos că-i scăpase copilul de la moarte.ISP.

a nu mai şti ce să fac de ...

a nu mai şti ce să fac de ..., a fi copleşit de ...: cînd a văzut pe Malca, nu mai ştia ce să facă debucurie.CR.

a şti ce şi cum a şti (sau a afla) ce(-i) şi cum (e), a fi bine informat despre ceva.

a nu şti ce vrea a nu şti ce vrea, a nu putea lua o hotărîre, a fi nedecis, a şovăi.

a şti chichirezul a şti chichirezul, a cunoaşte secretul (a ceva).

a şti cîte parale face cineva a şti cîte parale face cineva, a fi lămurit, edificat în privinţa (valorii, caracterului, meritelor etc.) cuiva.

a nu şti cîte parale face sfanţul a nu şti cîte parale face sfanţul, (reg. ) a nu şti să aprecieze la timp ceva sau pe cineva.

a şti cît îi poate cojocul cuiva a şti cît îi poate cojocul cuiva, a şti de ce e în stare cineva, cît îl ţine cureaua pe cineva.

a şti cît preţuieşte ceva

a şti cît preţuieşte ceva (sau cineva), a nu-şi face iluzii despre ceva (sau cineva), a şti (din experienţă) că

nu trebuie să contezi pe ceva (sau pe cineva): ştia din încercare cît preţuieşte şi credinţa eunucilor.FIL.

a nu şti cuiva de nume

a nu (mai) şti (sau auzi) cuiva de nume sau a nu (mai) şti (sau auzi) de numele cuiva, 1) a nu mai şti

nimic despre cineva: am şi eu o fiică-n lume şi nu-i mai auz de nume.POP. ; 2) (în imprecaţii) pleacă şi să

nu te mai întorci (niciodată)!: să nu-ţi mai aud de nume pînă nu mi-l aduci! POP.a nu şti de bărbat a nu şti de bărbat, (înv. ) a fi castă, neprihănită: cum să nasc fiiu, că de bărbat nu ştiu.VARLAAM.

a nu şti de casă de masă

a nu (mai) şti (nici) de casă (nici) de masă sau a nu i se mai şti (cuiva) de masă (sau de mîncare), a nu

avea tihnă, linişte.

a nu şti de căpătîiul cuiva

a nu şti de căpătîiul cuiva, a nu şti nimic de soarta cuiva: îşi aduse aminte de tatăl său şi de mumă-sa şi seîntristă, că nu ştia nimic de căpătîiul lor.ISP.

a şti de dragul cuiva

a şti de dragul cuiva, a face pe placul cuiva; a iubi pe cineva: de dragul dumitale ştie chiar şi sfîntulsoare.POP.

a şti de frică

a şti de frică (sau de frica cuiva) sau (reg. ) a şti frică, a se teme (de cineva): şi acolo sus, omul tot regelefirii e, căci chiar şi dracul îi ştie de frică.POP.

a şti de glumă a (nu) şti de glumă, a (nu) avea simţul umorului: vina e a lor, că nu ştiu de glumă!POP.a nu şti de nume cuiva a nu (mai) şti de nume cuiva sau a nu (mai) şti de numele cuiva, a nu mai şti nimic despre cineva.

a şti de rost cuiva a (nu) şti de rost(ul) cuiva, a nu şti nimic despre cineva: nu-i ştia de rost de vreo trei zile.ISP.

a nu şti de seama cuiva

a nu şti de seama cuiva, (pop. ) a nu avea cunoştinţă despre ce face, unde se află etc. cineva: l-a întrebatdespre bărbatul ei şi fiu-său nu ştie de seama lui nimic.ISP.

a nu şti de sine

a nu (mai) şti de sine (sau de lume), 1) a-şi pierde cunoştinţa; a fi inconştient (de ...): fiind ostenit şi cambeut, adurmi iute, cît nu mai ştia de el.POP. ; 2) a se zăpăci.

a şti de ştirea

a şti (sau a afla) de ştirea (cuiva) sau a-i şti de ştire (cuiva) sau a-i şti ştire (cuiva), a avea informaţii în

legătură cu cineva; a avea în vedere, a avea în grijă (pe cineva): puţini au rămas pe aici şi nu le mai ştim deştire.VLAH.

a nu şti de unde să iei pe cineva a nu şti de unde să iei pe cineva, a nu-şi aminti în ce împrejurare a cunoscut pe cineva.

Page 383: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a şti de urma cuiva a (se) şti de urma cuiva sau a-i şti (sau a i se şti) de urmă cuiva, a avea informaţii, veşti despre cineva.

a şti dincotro bate vîntul a şti dincotro bate vîntul, a cunoaşte sensul evoluţiei lucrurilor şi a se adapta acestuia.

a şti harul unui lucru a şti harul unui lucru, a se pricepe la ceva: nişte babe bătrîne, care ştiu harul la pîne.POP.

ştii , colea

ştii (sau ştiţi), colea, zdravăn, de soi, de seamă, extraordinar: am văzut pe Radu haiducul ... era, ştii, colea,voinic din patruzeci, rupea piatra-n mînă.FIL.

ştii că ai haz? ştii că ai (are etc.) haz?, (iron. ) ştii că eşti (e etc.) amuzant, nostim?

ştii că-mi placi?

ştii că-mi placi? (sau că mi-ai plăcut?) sau ştii că eşti bine?, exprimă mirarea, dezaprobarea în faţa unei

propuneri, a unei afirmaţii etc. care nu-ţi convine: ştii că-mi placi! păi cînd l-oi vedea, pici jos.CĂL.ştii ce ? ştii (sau ştiţi) ce (sau ceva, una)?, fii atent!, ascultă!: stăpîne, ştii ce? culcă-te şi te odihneşte.CR.ştii cine ştii (sau ştiţi) cine (sau ce), îl (sau o) cunoşti (sau cunoaşteţi.

a şti în ce apă se scaldă cineva a şti în ce apă (sau ape) se scaldă cineva, a şti ce fel de om e, cîte parale face cineva.

a nu şti în ştirea sa nimic a nu şti în ştirea sa nimic, (reg. ) a nu avea nimic pe conştiinţă.

a nu şti la ce margine va ieşi a nu şti la ce margine (îi) va ieşi (ceva), a nu şti ce şanse de reuşită va avea.

a nu şti la ce sfînt să se mai închine

a nu şti la ce sfînt să se mai închine, (fam. ) a epuiza toate posibilităţile de a găsi sprijin sau protecţie:

boierii nu mai ştiau la ce sfînt să se mai închine.CONV.LIT.

a şti lecţia

a şti lecţia (sau rolul), 1) a vorbi (sau a proceda) după cum a fost învăţat (de cineva); 2) a se comporta în

mod corespunzător într-o anumită împrejurare, ca şi cum ar fi pregătit dinainte (sau chiar a şi pregătit) ceea

ce spune sau ceea ce face.

a nu şti marginile

a nu şti (nimeni) marginile (a ceva), a fi foarte întins, foarte mare; a fi nesfîrşit, nemărginit: ţara lor eraaşa de mare, de nu-i ştia nimeni margenile.POP.

a-i şti meleagul a-i şti (cuiva) meleagul, a-i cunoaşte (cuiva) secretele, gîndurile.

a nu şti multe

a nu şti multe, 1) a fi ignorant; 2) a şti puţine şi bine; 3) (fig. ) a fi categoric, ferm în situaţiile complicate; a

simplifica lucrurile.

a nu şti nici cu spatele a nu şti nici cu spatele, a nu şti absolut nimic.

a nu şti nici de hăis, nici de cea a nu şti nici de hăis, nici de cea, a fi nepriceput; a nu asculta de nimeni.

a nu şti nici pămîntul

a nu(-l) şti (sau a nu(-l) auzi, a nu(-l) afla, a nu(-l) simţi) nici pămîntul, a nu afla, a nu auzi nimeni

(despre cineva sau ceva): să nu te ştie nici pămîntul.SAD.a nu şti nici şapte, nici opt a nu şti nici şapte, nici opt, a nu şti nimic.

a şti numai de ciomag a şti numai de ciomag, a nu înţelege de vorbă bună, a şti numai de frică, de bătaie.

a i se şti numai numele

a i se şti numai numele (cuiva sau la ceva), a fi rămas o amintire vagă (despre cineva sau ceva): oastea, căreia numai numele-i se mai ştia, o înfiinţă tot din oameni unul şi unul.ISP.

a nu şti o boacă a nu şti (sau a nu pricepe) o boacă, (reg. ) a nu şti (sau a nu pricepe) nimic.

a şti papara cuiva a şti papara (sau păpara) cuiva, a cunoaşte firea (aspră) a cuiva: îi ştii tu păpara lui! CAR.

a şti patarama cuiva

a şti patarama cuiva, (pop. ) a cunoaşte slăbiciunile, defectele cuiva; a şti cîte parale face cineva: ştiu eupatarama lor.VLAH.

a nu şti pe ce lume se află a nu şti pe ce lume se află, a nu-şi da seama de ce se întîmplă în jurul său.

a şti pe degete a şti pe degete, a cunoaşte în detaliu.

a şti pe de rost

a şti (sau a spune, a recita) pe de rost (sau de-a rostul, (înv. ) de rost, pe dinafară, ca apa, ca pe apă, ca

pe Tatăl Nostru) (ceva), 1) a şti (sau a spune, a recita) pe dinafară: cine-i acel ce-mi spune povestea pe derost? EM. ; 2) a cunoaşte foarte bine: propria ta viaţă singur n-o ştii pe de rost.EM.

Page 384: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a nu mai şti pe unde să scoată cămaşa a nu mai şti pe unde să scoată cămaşa, a nu mai şti cum să iasă dintr-o situaţie dificilă, a fi la ananghie.

a-i şti potecile cuiva a-i şti potecile cuiva, (reg. ) a cunoaşte secretele cuiva.

a şti rostul

a şti (sau a învăţa, a înţelege, a cunoaşte) rostul (sau rosturile), a şti (sau a învăţa, a înţelege, a cunoaşte)

sensul, mersul unui lucru; a fi familiarizat cu ceva: nimeni nu ştie mai bine ca mine rostulcomunei.ARGHEZI.

a şti seama

a şti (sau a cunoaşte) seama (sau seamă) (cuiva sau a ceva), (pop. ) a fi familiarizat (cu cineva sau cu

ceva): eu ştiu sama petrecerilor şi a prieteniilor! striga el.SAD.

a şti şi toaca în cer

a şti şi toaca în (sau din) cer, a şti multe lucruri; a face pe atotştiutorul, pe înţeleptul: cică-s patrioţi,liberali, progresişti, ... oameni mari, învăţaţi de ştiu şi toaca-n ceri.AL.

a şti toate potecile a şti toate potecile, (reg. ) a şti foarte bine ceva.

nu ştiu, n-am văzut

(nici) nu ştiu, (nici) n-am văzut (nici pe-acolo n-am trecut sau nici în seamă n-am băgat), nu mă bag,

nu mă amestec.

ştiu că ...

(doar) ştiu (bine) că ..., bineînţeles că ..., fireşte că ...: doar ştiu că n-am să-mi oftigesc eu iapa pentrugustul tău.HOGAŞ.

ştiu eu? ...

(mai) ştiu (şi) eu? ... sau eu ştiu? ..., cine poate şti? habar n-am: mai ştiu eu cum să zic, ca să nu greşesc?CR.

ştiu eu ce ştiu

ştiu eu ce ştiu (ştii tu ce ştii etc.), am (ai etc.) motivele mele (ale tale etc.) pentru a gîndi, a spune, a face

astfel: toţi dădură din cap, rîzînd, că ştiau şi ei ce ştiau.CAMIL.P.

a şti una

a şti una (şi bună), a avea idei, convingeri puţine şi de nezdruncinat; a fi statornic în păreri, a nu ceda: el ştia una şi bună: cînd o zice da, să fie da; cînd o zice nu, apoi nu.ISP.

a o şurubui

a o şurubui, (pop. şi fam. ) a recurge la şiretlicuri: m-ai tot cihăit de cap pînă acum să mă însor ... de mi-ai aprins pofta de însurat, şi apoi acum tot tu o şurubuieşti ş-o întorci, cum îţi vine ţie la socoteală.CR.

tace şi coace tace şi coace, plănuieşte (pe ascuns) o răzbunare.

tace şi face tace şi face, 1) îşi vede liniştit de treabă, fără vorbă multă; 2) pune la cale, unelteşte.

taci din gură!

taci din gură! sau tacă-ţi (sau tacă-vă, ţine-ţi, ţineţi-vă) gura (sau (fam. ) clanţa, fleanca, gaiţa, guriţa,

pliscul, pupăza)! nu mai vorbi!, lasă vorba!, isprăveşte!: tacă-ţi gura, măi Gerilă, ziseră ceilalţi.CR.

tac mă cheamă

tac mă cheamă, nu spun o vorbă: apoi intră cu toţii înlăuntru, se tologeşte fiecare unde apucă, şi ... tacmă cheamă.CR.

taler cu două feţe taler cu două feţe, (despre oameni) ipocrit.

taman pe taman taman pe taman,chit pe chit, ţanc pe ţanc.

tare de ceafă tare de ceafă, bogat.

tare de inimă tare de inimă (sau de suflet), nemilos,neîndurător: acesta ... era tare de suflet.BARBU.tare de sfînt tare de sfînt, (reg. ) incoruptibil: rar găseşti om tare de sfînt.PANN.

tare de spirit

tare de spirit, (înv. ) inteligent, pătrunzător: cîţiva bărbaţi dintre cei mai tari de spirit au cutreieratarchive şi bibliotece străine şi pămîntene.BARIŢIU.

tare de virtute tare de virtute, voinic, puternic; sănătos: o babă ... avea trei feciori tari de virtute, dar slabi de minte.CR.tare în colţi tare în colţi, puternic.

tare în coş

tare în coş sau tare de chică (sau de vînă) sau cu chica tare, voinic, puternic; sănătos: pe leşii cu chicatare îi avîntă-n spînzurare şi-i înjugă ca să are.AL.

Page 385: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

tare în gură

tare în gură, (despre cai) nărăvaş: pe calul cel mai iute şi tare-n gură nimic alt îl supune decît frîul şizăbala.POP.

a tăcea ca melcul a tăcea ca melcul (sau melc), a nu scoate un cuvînt; a tăcea chitic.

a tăcea ca mortul în păpuşoi

a tăcea ca mortul (sau ca porcul) în păpuşoi (sau (reg. ) în cucuruz), (fam. ) a tăcea cînd te simţi cu

musca pe căciulă.

a tăcea ca neamţul a tăcea ca neamţul, (rar ) a fi foarte tăcut.

a tăcea ca un mut

a tăcea ca un mut (sau ca munţii, ca pămîntul, ca peretele, ca un lemn) sau a fi mut ca pămîntul (sau

ca munţii, ca peretele, ca un lemn), a nu scoate nici un cuvînt (şi a nu face nici un zgomot), a tăcea cu

desăvîrşire (spre a nu se da de gol); a fi tăcut (din fire): tace ca pămîntul şi-i tremură carnea pe dînsul defrică.CR.

a tăcea din gură

a tăcea (sau a nu mai beşteli) din gură, a nu mai vorbi, a tăcea molcom: tăcu din gură şi înghiţiruşinea.ISP.

a nu tăcea din gură

a nu (mai) tăcea din gură sau a nu-i tăcea gura, a vorbi mult, a vorbi întruna: prin întuneric bîjbîiescprin casă şi cad, recad şi nu mai tac din gură.BACOVIA.

a tăcea mîlc

a tăcea mîlc(ă), a nu spune nici un cuvînt, a tăcea chitic: tîlharii rămaseră ca scrişi de părete şi tăcurămîlcă.ISP.

a tăcea mocăniţă a tăcea mocăniţă, (reg. ) a nu scoate o vorbă.

a tăcea molcom

a tăcea molcom, a tăcea mîlc: iar boierul ... a înghiţit găluşca şi-a tăcut molcom. CR. ; Adam pricepu ...,însă, ca omul iubitor de pace, tăcu molcom.POP.

a tăcea pitic

a tăcea pitic (sau (reg. ) chitic, ca piticul, ca piticul în baltă, ca un peşte, ca peştele), a nu scoate o

vorbă; a tăcea mîlc: de aceea, plecă capul ruşinat în faţa Atotştiitorului şi tăcu chitic.POP. ; tace ca peşteleşi tremură ca varga de frică.CR.

tăcerea ta, răspunsul meu tăcerea ta, răspunsul meu, (pop. ) tăcerea ta e elocventă.

a tăia bani

a tăia bani (sau monedă), (înv. ) a bate monedă: pentru bani ce au tăiat, sînt încredinţat că-i va fi trimischir Iordache dumitale. (a.1790).IORGA.

a tăia bucăţi

a tăia (în) bucăţi, 1) a ucide (pe cineva), a ciopîrţi (pe cineva): paloşul el şi-l scotea, pe smău bucăţi îltăia.POP .; 2) a îmbucătăţi (ceva).

a tăia buricul a tăia buricul (cuiva), (fig. ) a potrivi un lucru cum trebuie.

a tăia ca dinţii babei a tăia ca dinţii babei, (despre unelte) a fi tocit, uzat: alt cuţit n-ai? că ăsta taie ca dinţii babei!

a-l tăia capul

a-l tăia capul (pe cineva), 1) a pricepe, a crede: criticii ... sînt liberi să judece, după cum îi taiecapul.CAR. ; atîta m-a tăiat capul şi m-a dus mintea.ISP. ; 2) a-i veni o idee neaşteptată în minte (cuiva).

a-şi tăia craca de sub picioare

a-şi tăia (singur) (sau a-i tăia cuiva) craca (sau creanga) de sub picioare, a-şi periclita (singur) (sau a-i

periclita cuiva) situaţia, soarta.

a tăia cu atu a tăia cu atu, (la jocurile de cărţi) a bate cu atuul.

a tăia cu ferăstrăul a tăia cu ferăstrăul, (fig. ) a sforăi.

a-i tăia cuvîntul

a-i tăia (sau a-i curma, a-i reteza) cuvîntul (cuiva), a întrerupe vorba cuiva: dară împăratul îi tăiecuvîntul.ISP.

a tăia de piroteală

a tăia de piroteală, a face să-i treacă cuiva somnul: „Tragi la somn? Stai că eu am leac să-ţi tai depiroteală“. Şi mi-a şi pus mîna-n păr.CAR.

a-i tăia de unghişoară cuiva

a-i tăia de unghişoară cuiva, (reg .) 1) a pune la punct (pe cineva): Apolon nici că-l băga în seamă; doarăviindu-i cu greaţă de atîta cutezare, vru în cele din urmă să-i taie de unghişoară.ISP. ; 2) a lua viaţa

(cuiva), a omorî (pe cineva).

Page 386: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a tăia din obricăriţă cuiva

a tăia din obricăriţă cuiva, (înv. şi reg. ) a struni pe cineva, a-l învăţa minte: s-a găsit cine să-ţi taie dinobricăriţă.PANN.

a tăia din rădăcină

a tăia (sau a rupe, a curma, (înv. ) a surpa, a slăbi) din rădăcină, a tăia (sau a rupe, a curma) complet,

din temelii: ai surpat din rădăcină cumplitele asuprele.CONACHI.

a tăia drum

a(-şi) tăia drum (sau cale, cărare), a-şi croi drum: un melc îşi taie drumul prin grădină de-a dreptul, caun tanc de gelatină.TOP.

a i se tăia drumul

a i se tăia drumul (sau drumurile, cărările) (cuiva), a se afla în încurcătură, a întîmpina piedici: aici mi s-a tăiat drumul devrăjmaşi.GHICA.

a tăia drumul

a tăia drumul (sau calea, ieşirea) (cuiva), a ieşi înaintea cuiva, a opri din drum (pe cineva): a ieşit haitade cîini de la maiorul din colţ şi i-a tăiat drumul lui coate-goale.CAR.

a tăia frunză la cîini a tăia (sau a toca) frunză la cîini (sau cîinilor), a trîndăvi, a nu face nimic.

a tăia fuga a (o) tăia fuga, a fugi: răbdai una, răbdai două ... lăsai şuba, tăiai fuga.POP.a-i tăia ghearele a-i tăia ghearele (cuiva), 1) a-i reteza posibilitatea de a fura (cuiva); 2) a pune la punct (pe cineva).

a-i tăia gura în săbii

a-i tăia gura în săbii, a vorbi curent o limbă (străină): băiatul ... era deştept şi-i tăia gura în săbii şi peromâneşte şi pe franţuzeşte.BASS.

a i se tăia inima

a i se tăia inima (cuiva), 1) a fi cuprins de slăbiciune; 2) a-şi pierde curajul: cînd auzi porunca asta şiameninţarea ce-i făcu, i se tăie inima bietului pici.ISP.

a tăia împrejur

a tăia împrejur, (înv. ) a face circumcizie: dăruise împăratului, cînd ş-au tăiat feciorul împregiur, unbaptiseriu foarte cu meşteşug făcut din argint.ŞINCAI.

a tăia în carne vie

a tăia în carne vie, 1) a curma răul prin măsuri radicale; 2) a fi crud, nemilos: n-avea mamă, n-avea tată;tăia în carne vie.SAD.

a tăia în grindă a tăia în grindă, a nu face nimic.

a-l tăia la ficaţi

a-l tăia (sau a-l seca) la ficaţi (pe cineva), 1) a simţi o durere puternică în regiunea ficatului; 2) (fig. ) a-i

pricinui un necaz, o supărare cuiva.

a-şi tăia lanţurile a-şi tăia lanţurile, a se elibera.

a-l tăia la ramazan a-l tăia la ramazan (pe cineva), a-i fi foame (cuiva).

a-şi tăia mîneca şi a fugi a-şi tăia mîneca şi a fugi, a evita o pagubă mare cu un sacrificiu mic.

a tăia mutre a tăia mutre, a se strîmba, a se schimonosi: un bătrîn mucalit silindu-se a tăia mutre evlavioase.EM.

a tăia nasul

a tăia (sau a frînge, a rupe, a scurta) nasul (cuiva), a înfrîna elanul (cuiva); a pedepsi, a umili, a pune la

locul lui (pe cineva): cînd m-am dus să-mi iau muiere, m-am lăcomit la avere ... tot cu-aceea-mi taienasu.POP.

a tăia nodul gordian a tăia nodul gordian, a rezolva tranşant o problemă (aparent) insolubilă.

a tăia pe cineva

a tăia pe cineva, (fam. ) a întrece pe cineva: dinspre partea averii, n-am ce-i zice! a tăiat nu numai satulnostru, dar toate satele dimprejur.IOVESCU.

a tăia piroane a tăia piroane, (fam. ) 1) a tremura de frig; 2) a spune minciuni.

a-i tăia pofta de ceva

a-i tăia (sau a i se tăia) (toată) pofta (sau gustul) de ceva (cuiva), a-i trece (sau a face să-i treacă) (cuiva)

pofta de a obţine ceva sau de a face ceva: peste vreo cîteva zile am mai tăiet gustul de popie unuia.CR.

a-i tăia pofta de mîncare

a-i tăia (sau a i se tăia) pofta de mîncare, a face să-i treacă (sau a-i trece cuiva) pofta de mîncare:

chinurile amorului ... nu-i tăiase şi pofta de mîncare.GANE.a-i tăia posluşul a-i tăia (sau a-i lua) posluşul (cuiva), (reg. ) a-i lua apa de la moară (cuiva).

Page 387: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-i tăia prin cap

a-i (sau a-l) tăia prin cap (sau prin gînd, prin minte), a-i veni, a-i trece prin minte, a se gîndi: de multeori îi tăia prin cap să se depărteze, să-şi ducă pe Rafila undeva, unde să nu i-o zărească ochiomenesc.REBR.

a tăia scara a tăia scara (cuiva), (reg. ) a împiedica (pe cineva) să facă ceva.

tămîia-dracului

tămîia-dracului, (reg. ) tutun: vru să-şi aprindă luleaua, dar îşi aduse aminte la timp că nu te poţi spurcacu tămîia-dracului cînd jertfeşti o zi lui Dumnezeu.REBR.

tărie de cap

tărie de cap (sau de cerbice), (înv. ) încăpăţînare, îndărătnicire: rămîne ... în credinţa deşartă şi în nebunatărie de cap.ŢICHINDEAL.

a se tăvăli de bucurie

a se tăvăli de bucurie, a se bucura foarte mult: cel două duşmance începură să se vorbească de rău ... şidiavolul se tăvălea de bucurie.STĂNOIU.

a-şi tăvăli obrazul a-şi tăvăli obrazul, (reg. ) a se compromite.

teancuri-teancuri

teancuri-teancuri, (aşezat) unul peste altul: puneam cărţile, caietele, teancuri, teancuri, în jurulmeu.BRĂESCU.

te-aş băga în sîn, dacă ai încăpea de urechi

te-aş (l-aş etc.) băga (sau vîrî) în sîn, dacă ai (ar etc.) încăpea (sau dar nu încapi, nu încape etc.) de

urechi, (reg. ) îmi eşti (este etc.) nespus de drag: tare-mi eşti drag! te-aş vîrî în sîn, dar nu încapi deurechi.CR.

te fac o tablă te fac o tablă (sau o carte etc.)?, (fam. ) jucăm o partidă de table (sau de cărţi etc.)?

te fac un film? te fac un film?, (arg. ) mergem să vedem un film?

te joci cu ţara-n bumbi ? te joci cu ţara-n bumbi (sau în nasturi)?, (fam. ) crezi că e joacă?

teleleu-Tănase teleleu-Tănase, om sărac.

te mănîncă pielea !

te mănîncă pielea (sau cojocul)!, nu te astîmperi!, nu te potoleşti!: tu, muiere, fii cuminte, că, de te mîncăcojocul, acum am eu ac de el! POP.

temător de Dumnezeu temător de Dumnezeu, evlavios, cuvios, cucernic: acest împărat era bun, drept şi temător de Dzeu.ISP.a se teme a se teme (sau a se speria) (de ceva sau de cineva) ca dracul de tămîie, a se speria foarte tare.

a-şi teme cojocul

a-şi teme cojocul, a se teme, a fi precaut, a fi prudent: fratele cel mai mare, care şi el îşi temea cojocul,trimise ... să vadă ce-i înăuntru.SEVASTOS.

a se teme de umbră a se teme (şi) de (o) umbră (sau de umbra lui), a fi fricos.

te miră de nu ... te miră de nu ..., cine ştie dacă nu ...: de ţinea drumul mai lung, te miră de nu rămînea cu gîtul strîmb.ISP.

te miri ce

te miri ce (şi mai nimic(a)), o nimica toată: nu te mai pune şi d-ta atîta pentru te mieri ce şi mainemica.CR.

te miri cine te miri cine, un oarecare, un oarecine: nu-l putea răpune te miri cine.CR.te miri cum te miri cum, nu se ştie cum, fără voie.

te miri unde te miri unde, cine ştie unde.

te pomeneşti că ...

te pomeneşti că ..., se poate întîmpla să ..., poate că ..., nu cumva ...: te pomeneşti că nici o injecţie nu eştiîn stare să faci? CAMIL.P.

a termina cu cineva

a termina cu cineva, a rupe relaţiile, a nu mai sta de vorbă cu cineva: cu vecinii terminase de mult, că secertaseră de la imaş .

a teşmeni în bătăi

a teşmeni în bătăi (pe cineva), (reg. ) a sminti în bătaie (pe cineva): spuneţi-mi tot ce ştiţi, că vă teşmenescîn bătăi.STANCU.

te trezeşti la oi? te trezeşti la oi? sau unde te trezeşti? la oi?, n-ai bun simţ?

Page 388: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a o ticlui a o (sau a le) ticlui (bine), a minţi convingător: bine ai mai ticluit-o de te-a crezut şi jandarmul.POP.

tigvă goală tigvă goală (sau seacă), cap sec; om prost: cest din urmă-i om cu minte, cel dintîi o tidvă seacă.COŞBUC.

a tinde cursa

a tinde cursa (sau laţul) (cuiva), (înv. şi pop. ) 1) a aşeza cursa (sau laţul) pentru a prinde un animal: doi vînători ... tind laţuri unui cerb.OD. ; 2) (fig. ) a se folosi de mijloace perfide, viclene faţă de cineva: la praznicul sf [i]nţilor apostoli ... cursa sa diiavolul o tinde prin leagene: pentru că celora ce să leagînă demulte ori se tîmplă de cad fără de veaste în pămînt şi mor. ( a.1750).GCR.

a tinde dreapta pentru ceva

a tinde dreapta pentru ceva, a sprijini o anumită cauză, a interveni pentru ceva: se duce măria sa ŞtefanVodă la Neamţu ş-acolo ... are să tindă dreapta sa cu buzduganul pentru o pricină veche de doisprezeceani a lui Nechifor Căliman.SAD.

a tinde masa

a tinde masa, (înv. ) a întinde masa: mease de pururea tinde înainte-ne.CORESI ; iară carii cearcăDomnul, de bine n-or avea lipsă, ce vor avea de tot bine şi masa le va fi tinsă. DOS.

a tinde mîna

a tinde mîna (sau (înv. ) mînă bună, mînă tare) (cuiva), a ajuta, a sprijini (pe cineva): născătoare deD [u]mnezeu, mîntuiaşte-mă,mîna ta cea tare tinzîndu-o robului tău.MINEIUL.

a se tinde pe cruce

a se tinde pe cruce, (înv. ) a se răstigni: vei căuta spre crucea celuia ce te iubeaşte; şi mîinile spre a ta ...cuprindere aceluia ce s-au tins pre cruce. (a.1642).GCR.

a tinde undiţa

a tinde undiţa, (înv. şi pop. ) a lăsa undiţa în apă; (fig. ) a atrage, a momi: undiţa dacă voi tindenădăjduiesc că voi prinde acea care îmi place şi pe voia mea voi face.PANN.

tinereţe-n două beţe tinereţe-n două beţe, (iron. ) persoană în vîrstă, ramolită.

tingire spoită tingire spoită, (iron. ) femeie sulemenită.

tiva, băiete tiva, băiete,şterge-o!, pe-aici ţi-e drumul!: îşi ia cojocul între umere şi biciul în mînă şi tiva, băiete! CR.

a o tivi la fugă

a o tivi la fugă (sau de fugă, fuga),(reg. ) a o lua la fugă, a o tuli, a o şterge, a fugi: n-am putut înţelegeunde spunea că merge, căci o tivise spre casa cu lumină.REBR.

a se tîmpla în prăvit

a se tîmpla în prăvit(e), (înv. ) a fi de faţă, a fi într-un anumit loc, la vedere: tîmplîndu-să acolo în prăviteo femeaie stricată de un ochi ..., să feace o minune mare şi slăvită asupra ei.DOS.

tînăr cu tighel tînăr cu tighel, (fam. ) tînăr elegant.

tînd o dată

tînd o dată, (înv. ) dintr-o dată: nici un neam nu s-a luminat în adevărate luminări tînd o dată ...dimpotrivă, grăbirea aduce şi sminteli şi greşeli.CONACHI.

a tîrî barca pe uscat

a tîrî barca pe uscat, a o duce, a trăi greu: ce-or mai tîrî barca pe uscat! ... au să trăiască ca pe vatrafocului.IOVESCU.

a tîrîi vorba a tîrîi vorba, (reg. ) a vorbi tărăgănat.

a tîrî în noroi a tîrî (sau a tîrîi) în noroi (pe cineva), a batjocori, a dezonora pe cineva.

a tîrî piciorul a tîrî piciorul, (reg. ) a şchiopăta, a trage piciorul.

tîrîş-grăpiş

tîrîş-grăpiş (sau gropiş), cu mare greutate, anevoie; cu chiu, cu vai: tîrîş-grăpiş,scoborîrămgilioana şi netrezirăm în fundulstrîmt al unei văi.HOGAŞ.

a tîrnosi mangalul a tîrnosi mangalul (sau mangalele), a pierde vremea: nu tîrnosi mangalul, că te usuci.M.CAR.

tîrţa-pîrţa

tîrţa-pîrţa (şi nimica sau mai nimic), 1) (despre lucruri) fără valoare; nimic, fleac, moft, bagatelă; 2)

(despre oameni) terchea-berchea: un ăla, un tîrţa-pîrţa, picat din nori, de nu ştiu unde, şi-a luat nasul lapurtare şi vrea să fie şef! POP.

Page 389: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

tîrzie vreme

tîrzie vreme, (înv. şi reg. ) vreme multă, îndelungată: iară mai pre urmă, mai încoace tîrdzie vreme,îndreptatu-s-au persul a bate pre Mirifeiz.NEC.

toamna se numără bobocii toamna se numără bobocii, rezultatele muncii se văd la sfîrşit.

a toarce în furcă

a toarce în furcă, a-şi cîştiga existenţa torcînd pentru alţii; a munci din greu: mama era însă în stare sătoarcă-n furcă şi să învăţ mai departe.CR.

a-şi toarce pe limbă

a-şi toarce pe limbă, a se gîndi înainte de a vorbi: de-acu nainte să-ţi torci pe limbă cînd îi deschide guraca să vorbeşti cu mine, auzi tu? AL.

a nu-i toarce pe limbă

a nu-i toarce (mama sau mamă-sa) pe limbă (cuiva), a răspunde, a riposta cu uşurinţă: acestuia nu i-ators mă-sa pe limbă.POP.

toartele cerului

toartele (sau torţile) cerului, (reg. ) marginile cerului: dracul ... s-apucă zdravăn cu mînile de torţilecerului.CR.

toată ziua

toată ziua (sau ziulica) sau ziua toată (sau întreagă), de dimineaţă pînă seara, din zori pînă în noapte: ca plumbul surd şi rece el doarme ziua toată.EM.

toate alea toate alea, acele lucruri.

toate ca toate , dar ...

toate ca toate (sau toatele), dar ... (sau numai ..., însă ...), celelalte, treacă-meargă, dar ...: toate ca toate,numai poveţele ce ţi-am dat să nu le uiţi.ISP.

toate cele

toate cele(a), (absolut) totul; de toate, cîte şi mai cîte: cînd m-aş potrivi eu babei la toate cele, apoi aş luacîmpii.CR. ; era năzdrăvană şi ştia toate celea.POP.

tobă de ... tobă de ..., plin de ..., doldora de ...: l-am ghicit de pe atunci, dobă de talent.CEZAR.P.a toca din gură a toca din gură, a vorbi într-una, a sporovăi, a flecări: ce să mai tocăm degeaba; iată banii.HASD.

a-i toca la ureche

a-i toca la ureche (sau la cap) (cuiva) sau a toca la (sau în) cap (pe cineva) sau a toca capul (cuiva), a

cicăli, a sîcîi pe cineva; a bate pe cineva la cap: tot mă toacă maică-mea, că mi-i ibovnicul rău; las’să fiecă-i al meu! POP.

a toca pe vătrai

a toca (sau a bate toaca) pe vătrai, (reg. ) 1) a trăi în mare sărăcie, a trage mîţa de coadă: dar-ar moartea-n el de trai, că de cînd mă însurai, batem toaca pe vătrai şi-n covată n-am mălai.POP. ; 2) a sta degeaba, a

pierde timpul.

a toca verzi şi uscate

a toca (la) verzi şi uscate (sau cîte-n lună şi în soare), a spune, a îndruga fel de fel de nimicuri, de

fleacuri, de palavre: cum îi plăcea lui odată să toace verzi şi uscate.G.M.Z.

a-şi toci gura

a-şi toci gura (în zadar sau de pomană), 1) a vorbi fără rost şi fără folos; 2) a nu fi ascultat, luat în seamă:

eu îmi tocesc gura, iar vouă nici că vă pasă!tocmai ce tocmai ce, (înv. ) desigur: îţ [i] pare că tocmai ce mi-i întoarce de la creştinătate.DOS.tocmai pe tocmai tocmai pe tocmai, (fam. ) exact (aşa), întocmai: cererea ei se îndeplini tocmai pe tocmai.ISP.

a tocmi cu anul

a tocmi (sau a angaja, a lua, a lucra, a ţine) cu anul (sau cu ziua, cu săptămîna, cu luna), a tocmi (sau a

angaja, a lua, a lucra, a ţine) pe (sau pentru) un an (sau o zi, o săptămînă, o lună): apoi eu ... nu mă tocmesccu anul.CR.

a o toiegi

a o toiegi, (pop. ) a porni, a o întinde, a o tuli: o duse aşa încet în pădure, luă tîrîşul şi o toiegi cu el sprecasă.POP.

ton de comandă ton de comandă, ton poruncitor.

tonul face muzica tonul face muzica, forma e la fel de importantă ca şi conţinutul.

topenia pămîntului

topenia pămîntului, (pop .) 1) din cale afară de ..., peste măsură de ..., extraordinar de ..., grozav de ...: s-a îndurat sfîntul de mi-a dat muiere harnică, da rea, topenia pămîntului.DELAVR. ; 2) foarte rău, îngrozitor,

groaznic: la noi e topenia pămîntului.POP.

Page 390: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a se topi de căldură

a se topi (sau a muri) de căldură (sau de sete), a-i fi foarte cald (sau sete) (cuiva): iară vietăţile ... setopesc de căldură şi de sete.POP.

a se topi de dor

a se topi (sau a se ofili, a muri) de dor (sau de dorul cuiva), a-i fi foarte dor (de cineva cuiva), a tînji

(după cineva): vin-bădiţă, bădişor, că eu mă topesc de dor! POP.

a topi inima

a (i se) topi inima (cuiva) sau a se topi la inimă, a (se) mistui de dragoste, de dor: la inimă mătopesc.POP.

a se topi pe picioare

a se topi (sau a se usca, a se stinge) pe (sau de pe, din) picioare(le), a se prăpădi pe încetul: atunci amsimţit că mă usuc d-an picioarele pe zi ce merge.POP.

a i se topi scuipatul în gură a i se topi scuipatul în gură (cuiva), (reg. ) a fi pofticios.

topor de oase topor de oase, cal de bătaie: noi sărmanii, topor de oase, vite de beilic.DELAVR.tot alba în doi bani tot alba în doi bani, mereu acelaşi lucru.

tot ce mai rămîne tot ce mai rămîne, tot ce se mai poate face: tot ce-mi mai rămîne e să plec iar la „vînat“.VLAH.tot chipul (de) tot chipul (sau felul, soiul), (de) diferite feluri, soiuri; (de) toată mîna.

tot cuiul îşi are gaura tot cuiul îşi are gaura, tot sacul îşi are petecul.

tot doi bani şi un ort tot doi bani (sau lei) şi un ort, (înv. şi pop. ) tot una: Nărilă, Chirilă, tot într-o rilă, tot doi lei ş-un ort.AL.

tot felul de ...

tot felul (sau soiul) de ..., diferite feluri (sau soiuri) de ..., fel de fel de ...: un tîrguşor viu şi plin de tot soiulde figuri străine.AL.

tot timpul

tot timpul sau (înv. ) în tot timpul, fără întrerupere, întruna, neîncetat, mereu: scoate mîna de sub haină,unde a ţinut-o tot timpul.PREDA.

tot un drac tot un drac, tot una, tot aia: parcă dacă m-o găsi dormind nu-i tot un drac! CAR.

tot unu şi unu

tot unu(l) şi unu(l) sau tot una şi una, care de care mai ...: avea şi o herghelie însemnată de cai frumoşi,tot unu şi unu.POP.

toţi cu toţii toţi cu toţii, absolut toţi: iar la port dacă soseau, toţi cu toţii se duceau.POP.toţi dintr-o căciulă scoşi toţi dintr-o căciulă scoşi, unanimi în păreri.

a traduce în viaţă a traduce în viaţă, a pune în aplicare (un principiu, un plan), a înfăptui, a realiza.

a trage aghioase

a trage (la) aghioase (sau un aghios), 1) a cînta pe nas după psaltire; 2) a sforăi în somn; a dormi: măi băieţi, ia amu trageţi la aghioase.CR.

a trage a mare a trage (sau a călca) a mare, a-şi da importanţă; a se strădui să intre în rîndurile celor sus-puşi.

a trage apa a trage apa, 1) a vîsli; 2) (fam. ) a da drumul apei la WC.

a trage a pămînt a trage a pămînt (sau a groapă), a fi pe moarte.

a-l trage aţa să ...

a-l trage aţa (sau inima) (pe cineva) să ... (sau spre ...), a simţi un imbold spre ..., a fi înclinat să ...: îl trăgea aţa să se ducă pe la Vasileşti.CEZAR.P.

a trage banul prin barbă

a trage banul (sau gologanul) prin barbă, a freca de barbă un ban cîştigat, cu speranţa că îi vor urma alte

cîştiguri.

a trage bărbi

a trage (sau a pune) bărbi, (fam. ) a inventa, a înşira verzi şi uscate: lasă, nu mai trage bărbi, că nu seprind! SAD.

a trage bobii a trage bobii (sau cu bobii, în bobi), a ghici în bobi.

a trage brazdă

a trage (o) brazdă (sau (înv. ) răzoare), a ara: cîte un plug se mişcă încet, trăgînd o brazdăadîncă.BOGZA.

a-i trage butucul

a-i trage butucul (sau clapa) (cuiva), a păcăli, a înşela (pe cineva), a trage pe sfoară (pe cineva); a-i juca

un renghi, o festă (cuiva): fetişoara împăratului ne-a tras butucul.CR.a trage carul la uscat a trage carul la uscat, a scăpa de un necaz, de o belea.

Page 391: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a trage cenuşa pe turta sa

a trage cenuşa (sau jarul, spuza) pe (sau sub) turta sa, a se îngriji de interesul propriu (în paguba altora):

ai cercat să mă strici cu Florica, pentru ca să tragi cenuşa pe turta ta! AL.

a trage chiulul

a trage chiulul (sau un chiul) (cuiva), 1) a înşela, a trage pe sfoară (pe cineva): ai văzut cum ţi-a traschiulul? CAR. ; 2) a se sustrage de la o îndatorie; (despre elevi, studenţi etc.) a lipsi (nemotivat) de la

cursuri, a chiuli: trăsese chiulul de la şcoală toată săptămîna.

a trage clopotele

a trage clopotele, 1) a trage clopotul; 2) (fam. ; despre bărbaţi) a face curte unei femei: mulţi tineri chipeşii-au tras clopotele ; 3) a divulga un secret, a bate toba.

a trage clopotul a trage clopotul (sau clopotele), a anunţa prin sunetul clopotului moartea cuiva.

a trage concluzia că ...

a trage concluzia (sau încheierea, urmarea, consecinţa) că ..., a conchide că ...: tragem încheierea căevul mediu era barbar.CĂL.

a trage concluzii a trage concluzii, a rezuma ideile expuse într-o dezbatere.

a trage condeiul

a trage condeiul, a încărca la socoteală, a păcăli, a înşela: lasă, Ghiţă, cu steagurile de alaltăieri ţi-a ieşitbine; ai tras frumuşel condeiul.CAR.

a trage consecinţele

a trage consecinţele, a suporta efectele, urmările unui fapt, unei acţiuni etc.: noi sîntem de viţă latină -iacă punctul de plecare al civilizaţiei noastre, iacă adevărul ce este menit a deveni cel mai important înziua în care pentru toate sferele desvoltării noastre vom şti a-i trage consecinţele practice.MAIOR.

a-l trage copiii de poale

a-l trage copiii de poale (pe cineva), a avea mulţi copii; a fi copleşit de nevoi: mai îngăduieşte puţin,tartarule, că nu te trag copiii de poale.CR.

a trage cortina a trage cortina, (fig. ) 1) a dezvălui, a destăinui; 2) a acoperi, a ascunde.

a trage cu acul a trage cu acul, (reg. ) a coase: cîndu-i trage cu acul, să se rumpă bumbacul.POP.

a trage cu buretele

a trage (sau a da, a trece) cu buretele (peste ceva), 1) a şterge; 2) (fig. ) a nu lua în seamă, a trece cu

vederea; a da uitării: nu trebuia să treacă cu buretele peste acele credite, călcînd legeacomptabilităţii. (a.1875).URIC.

a trage cu coasa a trage cu coasa (sau în coasă, la coasă), a cosi: tragi cu coasa să faci fîn.POP.

a trage cu funia

a trage cu funia (sau cu odgonul), (înv. ) a măsura cu funia: trăgîndu-se cu funia, au venit toată moşia500 de stînjeni. (a.1777).URIC.

a trage cu mătura a trage cu mătura, a mătura.

a trage cu năvodul

a trage (sau a da) cu năvodul (sau cu volocul) sau a trage la năvod (sau la năvoade, la voloc), a pescui

cu năvodul: peşte a prins acolo, la Marea, trăgînd la năvoade.SAD.

a trage cu ocheanul

a trage cu ocheanul, (înv. ) a privi prin ochean: poruncii şi eu corăbierului meu ... să tragă cu ocheanul,ca să vază ce fel de insulă este aceasta.POP.

a trage cu ochiul

a trage cu ochiul (sau cu ochii) sau a trage (sau a privi, a se uita) cu coada ochiului (la cineva sau la

ceva), 1) a se uita pe furiş, a privi din fugă (fără a fi observat): un Amor de marmoră cocoţat pe soclul luirîde şiret privindu-i cu coada ochiului.CAR. ; 2) a face (cuiva) un semn discret cu ochiul: cu una vorbă-şifăcea, la alta din ochi trăgea.POP.

a trage cu peria a trage cu peria, 1) a curăţa cu peria, a peria; 2) (fam. ) a linguşi.

a trage cu secera a trage cu secera, a secera.

a trage cu sfoară

a trage (sau a aşeza) cu sfoară (sau ca după sfoară), a îndrepta, a alinia: nu poate tăgădui că uliţeleoraşelor europeneşti, trase cu sfoara, au multă monotonie şi obosesc vederea.NEGR.

a trage cu urechea

a trage cu urechea, 1) a-şi ciuli urechea, a-şi încorda auzul, a fi foarte atent; 2) a asculta pe la uşi; a iscodi,

a spiona: cum ieşi afară, se puse pe coşul bordeiului şi trase cu urechea.POP.a i se trage de ceva a i se trage de ceva, (reg. ) a fi curios de ceva.

Page 392: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a se trage de ceva a se trage de ceva, (reg. ) a se jena, a-i păsa de ceva.

a trage de gîlci a trage de gîlci (pe cineva), (fig. ) a-i provoca neplăceri (cuiva).

a-şi trage de la gură

a-şi trage de la gură sau a-şi da (sau lua) (şi) bucăţica de la gură, a se lipsi de strictul necesar pentru a

ajuta pe cineva.

a trage de limbă a trage de limbă (pe cineva), a iscodi (pe cineva).

a trage de mînecă

a trage de mînecă (pe cineva) sau a rupe mîneca (cuiva), 1) a insista, a stărui (pe lîngă cineva); 2) a atrage

atenţia (cuiva), a avertiza (pe cineva): cînd vei auzi că încep a croi cîte una mai deochiată, tu să mă tragide mînica hainei.OD.

a trage de nas

a trage de nas (pe cineva), a duce de nas (pe cineva): pentru viclenie carea se cheamă politica ... ne daunoao aceaste învăţături şi sfaturi: cum ne vor putea mai lesne să ne tragă de nas încătru vor vreaei.ŢICHINDEAL.

a trage de pămînt

a trage de pămînt (cu cineva sau cu ceva), a izbi, a trînti de pămînt, a da de pămînt (cu cineva sau cu

ceva).

a trage de pulpană

a trage de pulpană (pe cineva), a insista, a stărui (pe lîngă cineva) pentru a obţine ceva: n-a tras demînecă şi de pulpană pe nimeni.ARGHEZI.

a se trage de şireturi a se trage de şireturi (cu cineva), (fam. ) a-şi permite familiarităţi (cu cineva).

a trage de timp a trage de timp, a tergiversa.

a trage de ziuă a trage de ziuă, a miji de ziuă.

a trage din fuior

a trage din fuior (sau din caier, din furcă), a toarce: mîndruleana mea cu dor, nu mai trage dinfuior.POP.

a trage din şapte una a trage din şapte una, a primi mai puţin decît trebuie.

a trage fermoarul a(-şi) trage fermoarul, (fam. ) a tăcea din gură: trage-ţi fermoarul!a-şi trage glasul a-şi trage glasul (sau ghersul), (reg. ) a-şi drege glasul.

a trage greu la cîntar

a trage (sau a atîrna) greu la cîntar (sau în cumpănă), 1) a avea o greutate mare; 2) (fig. ) a avea o mare

importanţă: nu trage greu în cumpănă cum s-au petrecut. AGÂRB.a trage igrasie a trage igrasie, (despre pereţi) a absorbi umezeală.

a se trage înapoi a se trage înapoi, a se retrage.

a trage în cărţi

a trage în cărţi, a ghici în cărţi: îţi spune mătuşa-ndată unde se află Făt-Frumos; am să-ţi trag încărţi.AL.

a-şi trage începutul din ...

a-şi trage începutul din ..., (înv. ) a proveni din ..., a descinde din ...: aceste noroade să ţin încredinţate că-şi trage începutul de la dobitoace.IST.AM.

a trage în cursă

a (a)trage în cursă (sau în curse) (pe cineva), a ademeni, a momi (pe cineva): să ne tragă cu mai multălesnire în cursele sale.BELDIMAN.

a trage în dinţi

a trage în dinţi sau a-i trage fălci, (glumeţ) a mesteca, a mînca: ia colea şi trage-i fălci, că dinţi, slavăDomnului, văz că ai.CAR.

a trage în gazdă la cineva a trage în gazdă la cineva, a fi găzduit de cineva: trase în gazdă la o casă.POP.a trage în ham a trage în ham, a o duce greu.

a se trage în partea ...

a se trage în partea ... (sau după ...) sau a trage pe ..., a semăna cu ...: e negru la suflet ca moşu-său şi catată-său: fiecare trage pe teapa sa.POP.

a trage în partea sa

a trage în (sau spre) partea sa (pe cineva), a atrage, a cîştiga de partea sa (pe cineva): pre vizirul şi prealte capete în partea sa i-au tras.N.COSTIN.

a trage în piepteni

a trage în piepteni (sau (reg. ) în fuşalăi, în hecelă), a dărăci: trage ... în fuşalăi lîna pe care ţi-ampregătit-o.SAD.

Page 393: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a trage în poză

a (se) trage în poză (sau în chip, în tablou), a (se) fotografia: se hotărîră ei să se ducă la Romano acasă,„ca să-i tragă la maşină în tablou“.HOGAŞ.

a trage în ţeapă

a trage (sau a înfige, a pune, a împlînta, a sui) în ţeapă (pe cineva), a omorî pe cineva străpungîndu-l cu

o ţeapă (înfiptă în pămînt): pe toţi i-au tras în ţeapă slujitorii lui Ţepeş.OD.

a trage în vînt

a trage în vînt (sau în sec) sau a trage greş, a descărca arma fără a nimeri ţinta: n-am tras greşniciodată.SAD.

a trage la cîntar a trage la cîntar, (înv. ) a cîntări: orice feli de marfă ar fi ... se va trage la cantari. (a. 1799).URIC.

a se trage la divan

a se trage (sau a trage) la divan, (înv. ) a se prezenta în faţa divanului (cu o cerere, cu o reclamaţie), a se

adresa divanului: de s-ar mai trage la divan, să avem ştire. (a.1702).URIC.a trage la dreapta a trage la dreapta sau la stînga, (despre vehicule) a coti la dreapta sau la stînga.

a trage la edec

a trage la edec, a trage o ambarcaţiune (cu un odgon) împotriva cursului apei: un pescar turc trăgea laedec, în tăcere, caicul său încărcat.OD.

a trage la fit a trage la fit, (fam .) a absenta, a chiuli (de la şcoală).

a trage la fund a trage la fund, (despre ambarcaţii) a începe să se scufunde: să vedem care barcă trage la fund.CEZAR.P.a trage la gazdă a trage la gazdă, (pop. ) a descinde la un gospodar: să tragi la gazdă.GHICA.

a trage la îndoială

a trage la îndoială, (reg. ) a se îndoi de ceva, a pune la îndoială: începu ... a cam trage la îndoialălaudele.SBIERA.

a trage la judecată

a trage la (sau spre, către, în) judecată (sau la lege, la divan) (pe cineva), a chema în faţa unei instanţe

judecătoreşti (pe cineva): plăteşte-mi antereul, că te trag la judecată.GANE.a trage la jug a trage la jug, (fig. ) a munci peste puteri.

a trage la loterie a trage la loterie, a juca la loterie.

a trage la maşină a trage la maşină, a coase la maşină.

a trage la măsea

a trage (sau a duce, a o lua, a suge) la măsea (sau la mustaţă) sau a-şi încălzi măseaua, a bea foarte

mult, a fi beţiv: îşi încălzi măseaua şi se cam turlăci.ISP.

a trage la munci

a trage la munci (pe cineva), (înv. ) a tortura (pe cineva): s-a prins şi, trăgîndu-se la munci, au descoperitvicleşugul.ŞINCAI.

a trage la piuă a trage la piuă, (despre ţesături) a da la piuă.

a trage la rame

a trage la rame sau la (din) lopată (sau la lopeţi, cu lopeţile), a vîsli: mîndrul trage din lopată, treceDunărea îndată.POP.

a trage la răspundere

a trage (sau a chema) la răspundere (pe cineva), a constrînge pe cineva să dea socoteală de faptele

proprii: n-avea pe cine chema la răspundere.CEZAR.P.a trage la roată a trage la roată, a juca la roata norocului.

a trage la roată a trage (sau a împinge, a fi) la roată, a duce greul.

a-l trage la somn

a-l trage la somn (pe cineva), a simţi nevoia să doarmă: Mitu era bolnav ..., nu mînca nimic şi cîtu-i ziua-ltrăgea la somn.CAR.

a trage la şapirograf a trage la şapirograf, a şapirografia.

a trage la talion pe cineva

a trage la talion pe cineva, (înv. ) a se răzbuna pe cineva: după aceasta i-au plăcut domnului guvernatoriu ca să tragă la talion pe Dracula voevodul muntenesc.ŞINCAI.

a trage la tipar

a trage la tipar (sau la maşină), a tipări: în momentul cînd scriu, la Bucureşti se trage la maşină broşuramea.CAR.

a trage la tir a trage la tir, a face exerciţii de tragere la ţintă cu o armă de foc.

a trage la traistă a trage la traistă, a se orienta spre direcţia din care e rost de cîştig.

Page 394: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a trage la ţintă

a trage la ţintă (sau la semn), 1) a face exerciţii de lovire a unei ţinte cu săgeţi, gloanţe etc.; 2) a lovi ţinta

cu un glonte, cu o săgeată etc.: risipesc la gloanţe multe şi nu ştiu trage la ţinte.POP.

a trage luarea aminte

a trage luarea aminte (sau de seamă) sau a trage băgare de seamă, a atrage atenţia: ca nişte actoriproşti, ei trag pentru puţină vreme luarea aminte a norodului.MARCOVICI.

a-şi trage măsurile

a-şi trage măsurile, (reg. ) a-şi chibzui faptele sau vorbele, a-şi lua măsuri: băiete, trage-ţi măsurile, îi ziceu.POP.

a trage mătasea

a trage mătasea (sau borangic, gogoşile), a depăna mătasea de pe gogoşile viermilor de mătase: venii şieu c-o poală de gogoşi ... să le trag la meştera Ancuţa.DELAVR.

a-şi trage mîna a-şi trage mîna, (înv. ) a-şi retrage stăpînirea, autoritatea.

a-şi trage mîna de deasupra cuiva

a-şi trage mîna de deasupra cuiva, a nu mai ocroti, a nu mai proteja pe cineva: împărăţia îşi trage dedeasupra lui mîna.SAD.

a trage mîţa de coadă

a trage mîţa (sau pisica, pe dracul) de coadă, a trăi greu, a duce o viaţă plină de privaţiuni: să tot trag pedracu-ntr-una, ca şi pîn-aci, de coadă, poftă n-am.POP.

a-şi trage mucii a-şi trage mucii (sau (fam. ) nasul) sau a trage pe nas, a se sfîrcîi.

a trage muşama a trage muşama sau a trage lucrul muşama, a muşamaliza, a face lucrul muşama.

a trage nădejde

a trage nădejde (sau speranţă) sau a se da nădejdii, a nădăjdui, a spera: tot mai trăgea nădejde că [ea] s-o îndrepta.POP.

a trage nădejde ca spînul de barbă a trage nădejde ca spînul de barbă (sau ca prepeliţa de coadă), a spera lucruri irealizabile.

a trage nădejde de cineva

a trage nădejde de cineva sau a-i trage nădejde cuiva, (reg. ) a spera să revezi, să ai aproape pe cineva:

de ţi-a cînta cucu bine, trage nădejde de mine.POP.

a trage o cacialma

a trage o cacialma (cuiva), 1) a înşela, a păcăli (pe cineva); 2) (la jocul de cărţi) a lua potul cu cărţi mai

slabe decît ale adversarilor.

a trage o căzătură a trage o căzătură, a cădea.

a trage o copie a trage o copie (sau copii), a copia.

a trage o modă de bătaie a trage o modă de bătaie (cuiva), (reg. ) a trage o mamă de bătaie cuiva.

a trage o papară

a trage o papară (ca aceea sau ca acele) (cuiva), 1) a-i trage o mamă de bătaie (cuiva); 2) a certa cu

asprime (pe cineva).

a trage o piele

a trage o piele, a prelucra o piele: după cojocar n-oi mere, că pînă trage o piele stau cu ochii ţintă lastele.POP.

a-i trage o pîrpăleală a-i trage (sau a-i da) o pîrpăleală (bună), (reg. ) a lucra, a acţiona cu mare grabă; a da zor.

a-i trage o probă de bătaie a-i trage o probă de bătaie (cuiva), a bate zdravăn (pe cineva), a-i trage o mamă de bătaie (cuiva).

a-i trage o răfuială

a-i trage (sau a-i da) o răfuială (cuiva), a mustra, a certa (pe cineva); a bate (pe cineva), a-i trage o

săpuneală, o scărmăneală (cuiva): am să le trag o răfuială număru unu.SAD.

a-şi trage originea din ...

a-şi trage originea (sau obîrşia) din ..., a proveni de la ...: gîndirea filozofică şi ştiinţifică modernă îşitrage obîrşia din vechii cugetători ai grecilor.VIANU.

a-i trage o săpuneală

a-i trage (sau a-i da) o săpuneală (cuiva), (fig .) 1) a săpuni (pe cineva): o să-i tragă regele o săpunealăde-o s-o ţină minte.STANCU ; 2) a bate (pe cineva).

a trage o spaimă a trage o spaimă (soră cu moartea), a se înspăimînta, a trece prin momente înspăimîntătoare.

a trage o toană de plîns

a trage o toană de plîns, a trage o porţie, un ropot de plîns: împăratul, după ce mai trage o toană de plîns,... îi îngroapă cu cinste.POP.

a-i trage o ţeavă de bătaie a-i trage o ţeavă de bătaie (cuiva), a bate foarte tare pe cineva; a trage o mamă de bătaie cuiva.

a-i trage o ţesală

a-i trage (sau a-i da) (cuiva) o ţesală (sau (reg. ) săceală), a bate zdravăn pe cineva:Doamne, ce ţăsală i-am mai trage.BENIUC.

Page 395: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a trage o ţigară

a trage (sau a aprinde, a bea) o (sau din) ţigară, a fuma: a întors capu-ncolo şi a început să bea dinţigară.CAR.

a trage păcatul

a trage păcatul (sau păcatele) (cuiva), a suporta povara păcatului (sau păcatelor) (cuiva): m-ai înnebunitdumneata; dumneata să-mi tragi păcatul! CAR.

a trage pe calapod a trage pe (sau la) calapod, a întinde pe calapod.

a trage pe dreapta

a trage pe dreapta, 1) (despre vehicule) a opri pe marginea din dreapta a drumului (pentru a staţiona); 2)

(glumeţ) a se culca să doarmă.

a o trage pe mînecă a o trage pe mînecă, (fam .) 1) a bea; 2) a fura.

a trage pe nicovală

a trage pe nicovală, a prelucra prin batere pe nicovală: înroşeşte încă o dată meşterul bucata de fier şi otrage pe nicovală.SAD.

a trage pe piatră

a trage pe piatră (sau pe amnar, pe arcer, pe curea, pe tocilă, cu gresia, cu cutea), a ascuţi: c-un cuţittras la tocilă te-a tăiat fără de milă.POP.

a trage pe roată

a trage pe roată, 1) a modela pe roată (un vas de pămînt): olarii dintr-un pămînt ... fac şi ulcior, şi alt vas,tot un fel pe roată tras.POP. ; 2) a supune torturii cu roata: l-a chinuit tare, l-a tras pe roata morii.POP.

a trage pe sfoară

a trage pe sfoară (pe cineva), a amăgi, a înşela, a păcăli (pe cineva): încet-încet îşi trage tovarăşul pesfoară, în aşa fel că el rămîne stăpîn şi stăpînul slugă.POP.

a trage pe sub nas a trage pe sub nas, (glumeţ) a mînca, a da pe sub nas.

a trage pînza a trage pînza, a întinde şi a netezi pînza, după ce a fost înălbită.

a trage pîră asupra cuiva

a trage pîră asupra cuiva, (înv. ) a pîrî, a reclama pe cineva: amu fugisă o samă de mîrzaci de au mers laPoartă trăgînd pîră asupra ... altor mîrzaci.N.COSTIN.

a trage plapuma a trage plapuma (sau (pop. ) ţolul), a încerca să obţină foloasele numai pentru sine.

a trage poliţă cuiva

a(-i) trage (o) poliţă cuiva sau a trage o poliţă asupra cuiva, (înv. ) a emite o poliţă cuiva: domnul Moldovei porunceşte lui Vogoridi să tragă aici o poliţă pentru banii tributului. (a.1835).IORGA.

a trage ponoasele

a trage ponoasele, a suferi consecinţele neplăcute ale faptelor, purtărilor altuia: adică de ce să trag euponoasele? REBR.

a trage raful pe roată a trage raful (sau fierul, (reg. ) panta) pe roată, a pune şina pe roată, a fereca.

a trage rădăcina pătrată a trage rădăcina pătrată, a extrage rădăcina pătrată.

a trage a rău a trage a rău, a cobi.

a trage război

a trage război, (înv. ) a se război: trăgînd multă vreme războaie cu troadenii pentru mare strîmbătatealor.M.COSTIN.

tragere cu cumpăna tragere cu cumpăna, (înv .) cîntărire.

tragere de inimă

tragere de inimă, 1) zel, rîvnă, ardoare, dragoste: mie-mi place să mă servească funcţionarul cu tragerede inimă.CAR. ; 2) atracţie, îndemn lăuntric (spre ceva sau spre cineva): dumneata nu ai tragere de inimăpentru carnea de căprioară.SAD.

tragere de moarte tragere de moarte, (înv. ) agonie.

tragere la judecată tragere la (sau în) judecată, (înv. ) aducere, citare în faţa unei instanţe judecătoreşti.

tragere pe roată

tragere pe roată, tortură medievală, constînd în legarea condamnatului pe o roată, după ce i s-au zdrobit

braţele, picioarele şi şoldurile.

tragere pe sfoară tragere pe sfoară, păcăleală, înşelătorie: pun capul că e vreo tragere pe sfoară. CEZAR.P.

a trage rîndul pe cineva

a trage rîndul pe cineva, (înv. ) a se cădea, a se cuveni: dovedind numele neamului acestor ţări ..., netrage rîndul a pomeni de port. N.COSTIN.

a-i trage rogojina de sub picioare cuiva a-i trage rogojina de sub picioare(le) cuiva, a învinge, a doborî pe cineva.

Page 396: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a trage să moară

a trage (ca) să moară sau (rar ) să-şi dea răsuflarea cea mai de pre urmă, (reg. ) a trage de (sau pe)

moarte, a fi pe moarte: nu ştiu trage ea să moară ori se face bolnăvioară? POP.a trage sărăcia de coadă a trage sărăcia de coadă, (pop. ) a trage mîţa de coadă.

a trage scurta

a trage scurta, (pop. ) a duce greul; a suporta consecinţe (neplăcute): simt că, dacă-ţi spun numai atîta, tevoi încurca şi pe dumneata şi scurta tot eu voi trage-o.AGÂRB.

a-şi trage seama

a-şi trage seama, 1) (înv. ) a se acomoda: compatrioţii noştri saşi au ştiut să-şi tragă sama cu spiritultimpului mult mai bine decît alte naţionalităţi din ţările coroanei ungureşti.BARIŢIU ; 2) a-şi da seama.

a trage semnalul de alarmă a (se) trage semnalul de alarmă, a (se) atrage atenţia, a avertiza.

a trage sforile

a trage (sau a învîrti) sforile (sau iţele), a unelti (în ascuns, cu abilitate): sforile politicii le trăgeauoameni ascunşi în culise. STANCU.

a-şi trage sufletul

a-şi trage sufletul (sau suflarea, răsuflarea), 1) a respira (greu): o căldură amestecată cu duhoare deoameni adormiţi, de nu-ţi puteai trage sufletul.GHICA ; 2) (reg. ) a inhala aer în plămîni, a inspira: cînd trăgea zmeul răsuflarea, Stan iar venea îndărăpt tras de răsuflarea lui.POP. ; 3) (fig. ) a se odihni puţin, a

se reculege, a se dezmetici: sufletu-şi trăgea, ... din gură zicea.POP.

a trage targa pe uscat

a trage targa pe uscat, a trage mîţa de coadă: aţi fi vrut să mă însor cu o sărăcie? să trag targa pe uscatdupă mine toată viaţa? STANCU.

a trage ţăncuşă a trage ţăncuşă sau a face ţăncuşă, (reg. ) a împărţi ceva prin tragere la sorţi.

a trage ţărînă pe cineva

a trage ţărînă pe cineva, (reg. ) a înmormînta, a îngropa: pe Barbu trage ţărînă; de jelit cine-l jelea?POP.

a trage un chibrit

a trage un chibrit (sau chibritul), a freca un chibrit pentru a-l aprinde: scoase din sîn o lumînare deceară, trase un chibrit pe horn şi o aprinse.SAD.

a trage un frecuş

a trage un frecuş (cuiva), a muştrului zdravăn (pe cineva); a-i trage o bătaie ţeapănă (cuiva): şi-i trage unfrecuş de cele moschiceşti.CR.

a-i trage un ghimpe din picior a-i trage un ghimpe din picior (cuiva), (fig .) a scăpa pe cineva de un necaz, de o dificultate.

a trage un gît a trage un gît (sau o duşcă), a bea o înghiţitură.

a trage un guleai a trage un guleai, a trage un chef.

a trage un picior a trage un picior (sau piciorul), a şchiopăta: bietul om ... păşea trăgînd piciorul încet. AL.

a trage un praf

a trage un praf (cuiva), a critica (pe cineva), a trage un perdaf (cuiva): [el] trage un praf adversarilorprotecţionismului.CAR.

a trage un ropot a trage un ropot (de ploaie), a ploua scurt şi puternic.

a trage un somn

a trage un somn (sau un pui de somn) sau a trage la soamne, a dormi: a mai tras un pui de somn, ca sămai întîrzieze.POP.

a trage un şfichi a trage un şfichi (cuiva), a şfichiui cu vorba, a ironiza (pe cineva); a certa (pe cineva).

a trage un taxim

a trage un taxim, (înv. şi reg. ) a cînta; (fig. ) a plînge cu hohot: cînd treceau pe la fereastra cucoanei ... seoprea şi ... îi mai trăgea un taxim.HOGAŞ.

a-i trage un tighel

a-i trage un tighel (cuiva) sau a lua cu tighel (pe cineva), 1) a mustra, a dojeni cu asprime (pe cineva): a băgat el în răcori ... pe toţi împăraţii şi pe papa ... ba încă ce! i-a tras un tighel de i-a plăcut şi lui.CAR. ; 2) a păcăli (pe cineva): [văduva] ţi-a tras un tighel dă mama focului ... mai încrede-te altă dată în muieride alea prefăcute.GANE.

a-i trage un zabrac a-i trage un zabrac (cuiva), (reg. ; fam. ) a dojeni, a certa cu asprime (pe cineva).

a-şi trage viaţa

a-şi trage viaţa (sau veacul), (înv. ) a trăi: de împărăteasa Zoi otrăvit fiind, din zi în zi viaţa îştrăgea.CANT.

Page 397: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a trage vinul de pe drojdie

a trage vinul de pe drojdie (sau de pe drojdii), a scoate vinul limpezit din vasul în care s-a depus drojdia,

a pritoci.

a trage vînt

a(-i) trage vînt (sau boare), (pop. ) a pune aerul în mişcare pentru a (se) răcori, a(-şi) face vînt: cu basmaua umbră-i face, cu mîneca vîntu-i trage.POP.

a-şi trage vorba

a-şi trage vorba, a reveni asupra celor afirmate anterior: împăratul nu-şi poate trage vorba, trebuie săîmplinească făgădaşul. POP.

trai, neneaco, cu banii babachii! trai, neneaco, cu banii babachii!, viaţă lipsită de griji, pe banii altuia.

trai cu vătrai

trai cu vătrai sau un trai şi un vătrai, (pop. ) viaţă de certuri şi neînţelegeri: a scăpat biata noră de untrai şi un vătrai.CR.

trai pe vătrai trai pe vătrai, (reg. ) 1) viaţă foarte grea, de mizerie; 2) viaţă lipsită de griji.

traistă goală

traistă goală (sau uşoară), 1) om foarte sărac, calic: s-au luat două trăişti goale. POP. ; 2) sărăcie, calicie,

mizerie: traista goală te omoară.POP. ; 3) (glumeţ) peţitor.

tras cu sfoara

tras cu sfoara (sau cu sfoară, cu frînghia), aliniat cu ajutorul unei sfori întinse: alee trase cusfoară.NEGR.

tras de păr tras de păr, (despre relatări, concluzii etc.) forţat, exagerat; fals.

a trata amor cu cineva

a trata (sau a tratarisi) amor cu cineva, (fam. ) a fi în relaţii de dragoste cu cineva: dintr-o desperare deamor, pe care-l trata cu o fată de la maşinile de scris ale serviciului central, a nebunit.CAR.

a trata cu flit a trata cu flit (pe cineva), a repezi, a pune la punct (pe cineva); a nu da atenţie (cuiva).

a trata cu refuz a trata cu refuz, (fam. ) a refuza: n-am putut pentru ca s-o tratez cu refuz.CAR.

a trăgăna la vreme

a trăgăna la vreme, (înv. ) a tergiversa, a temporiza: se numise o comisie din senat, pentru a cercetacondiţiile tractatului propus de împăratul, dar nu se încheie nimic, trăgănînd la vreme.BĂLC.

a trăgăna o viaţă

a trăgăna o viaţă sau a-şi trăgăna traiul, a o duce greu, a trăi de azi pe mîine: chinul atît a măcinatputerile-i, cît sarbăd d-abia-şi trăgăna traiul.COŞBUC.

trăgător de sfori

trăgător de sfori (sau al sforilor), 1) persoană care trage sforile păpuşilor la teatrul de marionete; 2)

persoană care unelteşte; sforar: cugetarea ... reprezintă în întreaga ei dimensiune puterea de gîndire a lui..., trăgătorul de sfori al guvernului.CONTEMP.

a trăi bine cu cineva

a trăi bine cu cineva, a se înţelege, a o duce bine cu cineva: şi cum eşti de blîndă, ... trăieşti încai bine şicu bărbăţelul? PANN.

a trăi ca banul în punga săracului

a trăi ca banul (sau ca paraua) în punga săracului (sau a ţăranului), (reg. ) 1) a duce un trai greu; 2) a

trăi liniştit.

a trăi ca bimbaşa a trăi ca bimbaşa, a trăi în belşug, în răsfăţ.

a trăi ca cîinele cu pisica

a trăi (sau a se înţelege) ca cîinele cu pisica (sau ca cîinii cu porcii, ca cîinii prin gard), a se certa mereu;

a se duşmăni.

a trăi ca cîinele la stînă a trăi ca cîinele la stînă, a o duce bine.

a trăi ca cucu-n frunze a trăi ca cucu-n frunze, a o duce bine, a fi fericit.

a trăi ca dracul cu popa a trăi ca dracul cu popa (cu cineva), (reg. ) a nu se înţelege, a se duşmăni (cu cineva).

a trăi ca fraţii a trăi ca fraţii, a se înţelege foarte bine.

a trăi ca frunza pe apă a trăi ca frunza pe apă, a duce o existenţă nesigură, a trăi la voia întîmplării.

a trăi ca găina la moară a trăi ca găina la moară, a huzuri.

a trăi ca în flori de măr a trăi ca în flori de măr, a trăi fericit.

a trăi ca în pămîntul făgăduinţei a trăi ca în pămîntul făgăduinţei, a trăi în belşug, în bunăstare; a trăi ca în sînul lui Avram.

Page 398: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a trăi ca mîţa cu şoarecele

a trăi (sau a se înţelege) ca mîţa cu şoarecele (sau cu cîinele), a nu se înţelege cu cineva; a trăi rău cu

cineva.

a trăi ca pe mărăcini cu ... a trăi ca pe mărăcini cu ..., a trăi în neînţelegere cu ...

a trăi ca peştele în apă a trăi (sau a se simţi, a o duce) ca peştele în apă, a trăi foarte bine: se simţea ca peştele în apă.CĂL. a trăi capeştele pe uscat a trăi (sau a o duce, a se zbate) capeştele pe uscat, a avea o viaţă foarte grea.

a trăi ca porumbeii

a trăi (sau a se iubi, a se giugiuli) ca porumbeii (sau ca doi porumbei), (despre soţi) a trăi în dragoste şi

bună înţelegere: ei se giugiuliră ca nişte porumbei.ISP.a trăi ca un prinţ a trăi ca un prinţ, a avea (din belşug) de toate.

a trăi ca un trîntor a trăi ca un trîntor, a duce o viaţă de leneş şi de parazit.

a trăi ca viţelul la oraş a trăi ca viţelul la oraş, a trăi foarte rău.

a trăi cît lumea

a trăi cît lumea (sau cît zidul Goliei, cît pămîntul, cît un veac de om), a trăi mult timp: am să te las sătrăieşti cît zidul Goliei.CR.

a trăi cu capu-n sobă a trăi cu capu-n sobă, (reg. ) a nu ieşi în lume, a sta retras, a nu şti ce se petrece în jur.

a trăi cu noduri fripte a trăi cu noduri fripte, (reg. ) a muri de foame.

a trăi de azi pe mîine a trăi de azi pe mîine, a-şi asigura cu greu existenţa zilnică.

a trăi de la mînă pînă la gură

a trăi de la mînă pînă la gură, a se gîndi numai la ceea ce îi trebuie azi, fără a se preocupa de ziua de

mîine.

a trăi din expediente a trăi din expediente, a recurge, pentru asigurarea supravieţuirii, la orice mijloace, inclusiv la cele ilicite.

a trăi din nou

a trăi din nou, a-şi aminti cu intensitate, a retrăi: scenele îi păreau atît de vii, încît le trăia dinnou.DELAVR.

a trăi din pomana cuiva a trăi din pomana cuiva, a trăi din mila cuiva: trăia din pomana tuturor.DELAVR.a trăi în huzur a trăi în huzur, a huzuri: nu prea trăiesc în huzur tinerii căsătoriţi.CAR.

a trăi în seul cuiva

a trăi în seul cuiva, (reg. ) a trăi din munca altuia; a trîndăvi: huzureşte în seul lui tat-său; dar să-l vedemcînd o rămîne pe conta lui cîte parale-i face pielea! POP.

a trăi în seul său

a trăi în (sau din) seul său, a trăi numai din ceea ce a agonisit: numai negustoriul, zicea moş Nichifor,trăieşte din săul său şi pe sama lui.CR.

a trăi la praguri

a trăi la praguri, (reg. ) a trăi din mila altora: i-a ars şi casa; i-a trăsnit deodată patru boi; trăia lapraguri şi-n nevoi.COŞBUC.

a trăi pe cuptor a trăi pe cuptor, a fi leneş.

a trăi pe picior mare

a trăi pe picior mare, a duce o viaţă de belşug; a huzuri: considerau că intră în obligaţiile lor sociale de atrăi pe picior mare.CĂL.

a trăi pe răboj a trăi pe răboj, a trăi din împrumuturi.

a trăi pe spinarea cuiva a trăi pe (sau din) spinarea cuiva, a fi întreţinut de cineva.

a trăi rău cu cineva a trăi rău cu cineva, a nu se înţelege, a nu se împăca cu cineva: trăieşte rău cu tovarăşii lui.SAD.

trăi-te-ar Dumnezeu !

trăi-te-ar (sau trăiască-te, trăiască-l, trăiasc-o) Dumnezeu (sau Domnul, cerul)!, (înv. şi pop. ) să-ţi dea

Dumnezeu zile multe!: Dumnezeu să te trăiască şi graiul tot să-ţi sporească! POP.

a-şi trăi traiul

a-şi trăi traiul, a se bucura de viaţă, a duce un trai bun, fără griji: ea ştie cît a suferit sărmana maică-sa ...şi că măcar acuma are dreptul să-şi trăiască şi ea traiul.REBR.

a trăi un trai şi cu al morţii două a trăi un trai şi cu al morţii două, 1) a trăi rău; 2) a fi zgîrcit.

a trăi viaţă bună

a trăi viaţă bună (sau dulce), a se înţelege bine cu cineva, a convieţui în înţelegere: stăi, bădiţă, nu teduce ş-om trăi viaţă dulce.POP.

a trăi viaţă cîrpită cu aţă a trăi viaţă cîrpită cu aţă, a o duce greu.

Page 399: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a trăi zile albe

a trăi zile albe (sau (pop. ) dalbe), a duce o viaţă tihnită, fericită: au trăit de aci în- colo multe ziledalbe.POP.

a trăsni ca din senin a trăsni ca din senin (pe cineva), a lovi pe neaşteptate, pe negîndite (pe cineva).

trăsnit cu leuca trăsnit cu leuca, prost.

trăsură cu trăsură

trăsură cu trăsură, detaliat, în amănunţime: am scos ... portretul lui Tasso spre a-l compara; era eltrăsură cu trăsură.EM.

treaba mea

treaba mea (a ta, a lui etc.), este problema mea (a ta, a lui etc), mă (te, îl etc.) priveşte, mă (te, îl etc.)

interesează: nu mai vrea să trăiască cu mine, treaba ei, nu pot s-o ţin cu sila.PREDA.

treacă de la mine !

treacă de la mine (de la tine etc.)!, fie, las (sau lasă) de la mine (sau de la tine)!: dar ce-mi pasă! ... piciusă trăiască! treacă de la mine! DELAVR.

treacă-meargă

treacă-meargă sau treacă şi meargă sau meargă-treacă sau treacă!, mă rog!, fie!, să admitem!: chior e,treacă-meargă ... dar orb? DELAVR.

trecător cu vederea

trecător cu vederea, (reg. ) îngăduitor, iertător: bun la inimă, îngăduitor şi lesne trecător cu vederea celorce-i păcătuiesc.ISP.

a se trece

a se trece (cu gluma), (înv. şi pop. ) a se întrece cu gluma: ei! ei! nebunule, te-ai trecut! zise beizadeauaatins de vorbele cele aspre ale Zlatonitului.FIL.

trece ca pe lîngă o moară pustie

trece ca pe lîngă o moară pustie, se spune despre cineva care trece pe lîngă o casă cunoscută fără să intre

sau pe lîngă o persoană cunoscută fără să o salute.

a se trece ca pîinea caldă a se trece ca pîinea caldă, a se vinde repede, uşor, a avea mare căutare.

a trece ca un cîine prin apă

a trece ca un cîine (sau ca cîinele, ca gîsca) prin apă, a nu se prinde nimic (de cineva): pîn’la vîrsta asta,de mă vezi cu ochii verzi, n-oi fi trecut ca un cîine pîn apă.CAR.

trece ce trece

(mai) trece ce (sau cît) (mai) trece, după o bucată de vreme, după un timp (nu prea lung): mi-a trecut cîtmi-a trecut, mîndra mea s-a măritat.POP.

a trece cu auzirea

a trece cu auzirea (sau cu auzul), (înv. ) a nu da ascultare, a nu asculta: tocmai ca cînd ar fi nişte istoriivechi, trecute, aşa le trecem şi noi cu auzirea.ANTIM.

a-l trece cu bătaia

a-l trece cu bătaia (pe cineva), (înv. ) a bate foarte tare (pe cineva): învăţîndu-şi feciorul, bate-l-va cumăsură, ca un tată ...; iară de-l va fi prea trecînd cu bătaia, cu vrăjmîşie ca aceaia şi cu arme, atuncepoate fiiul să să ridice asupra tătîne-său.PRAV.

a trece cu brio a trece cu brio (un examen, un concurs), a trece cu mare succes (un examen, un concurs).

a trece cu condeiul

a trece cu condeiul, (înv. ) a nu pomeni, a nu aminti, a nu menţiona (în scris): era unul Buhuş hatmanul, şialtul încă, pre carele treacă-l condeiul meu.N.COSTIN.

a se trece cu firea

a se trece cu firea, a se omorî cu firea: ascultă-mă, te treci cu firea; mai dă-o dracului de datorie!ARGHEZI.

a se trece cu gluma

a se trece cu gluma (sau cu şaga, cu dedeochiul) sau a fi trecut cu gluma, a se întrece cu gluma: Eleno, dar cu gluma tu te-ai întrecut.MACED.

a se trece cu lenea a se trece cu lenea, a fi foarte leneş.

a trece cu ochii

a trece cu ochii, (înv. ) a nu lua în seamă, a nesocoti, a desconsidera: judecăţile meale le-au trecut cu ochii,şi poruncile meale au supărat.BIBLIA.

a trece cu pomenirea

a trece cu pomenirea, (înv. ) a nu pomeni, a nu aminti, a nu menţiona: nu putem trece cu pomenirea niştetîmplări ce s-au prilejit în Ţarigrad.M.COSTIN.

a-l trece cu rece şi cu cald a-l trece cu rece şi cu cald (pe cineva), a fi zguduit de o emoţie puternică.

a trece cu şaga

a(-l) trece cu şaga (sau cu gluma, cu dedeochiul) (pe cineva), a lua în rîs (pe cineva), a-şi bate joc (de

cineva): deşi Talpă-Lată mă trece cu şaga ..., nu mă mîniu.AL.

Page 400: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a trece cu uitarea

a trece cu uitarea, (înv. ) a da uitării, a uita: priimeşte ... această puţină trudă a noastră, care am făcut, sănu treacă cumva cu uitarea de unde este părăsit, cu acestă făgăduinţă că şi leatopiseţ întreg să aştepţi dela noi.M.COSTIN.

a trece cu vederea

a trece cu vederea, 1) a nu lua în seamă, a nu lua în considerare, a nu da importanţa cuvenită; a

minimaliza, a nesocoti, a desconsidera: potopul de publicaţiuni insane este în adevăr un fenomen preaciudat ... pentru a fi trecut cu vederea.CAR. ; 2) a lăsa pe dinafară, a lăsa la o parte, a pierde din vedere: să-mi spui tot ce se va petrece în casa ei, fără să treci cu vederea cel mai mic lucru.FIL. ; 3) a nu ţine cont de

..., a nu ţine seamă de ..., a nu lua în nume de rău: îşi dedea silinţa să uite cele petrecute, să le treacă cuvederea, ca şi cînd nu ar fi fost.SL.

a-i trece de pe inimă a-i trece de pe inimă (cuiva), (reg. ) a se răzbuna.

a trece de sine

a trece de sine, a se depăşi: căci fluierul trecuse de sine, şi amară, avea în el şi voce de om, şi devioară.ARGHEZI.

a se trece de şagă

a se trece de şagă (sau de glumă) sau a se îngroşa şaga, a se îngroşa gluma: Domnul, dacă a văzut că deşagă s-a trecut şi că vor a-l dărîma ..., foarte mult s-a mîniat.NEGR.

a trece de zile a trece de zile, (înv. ) a îmbătrîni.

a trece din generaţie în generaţie

a trece din generaţie în generaţie (sau din tată în fiu), a se transmite din generaţie în generaţie (sau din

tată în fiu).

a trece din gură în gură

a trece din gură în gură (sau din ureche în ureche), 1) a se transmite prin tradiţie orală de la om la om:

toate aceste întîmplări ... trecuseră de mai multe ori din gură în gură.AGÂRB. ; 2) a se transmite de la unul

la altul prin viu grai: vestea trecu din ureche în ureche.CEZAR.P.a trece din gură în gură ca cîinii prin tărbăcealăa(-l) trece din gură în gură ca cîinii prin tărbăceală, a fi bîrfit, ponegrit de mai multe persoane.

a trece din mînă în mînă

a trece din mînă în mînă, a ajunge pe rînd de la unul la altul, din stăpînirea unuia în stăpînirea altuia: pe mîndra o văd cu doi ... şi trecea din mînă-n mînă, ca găleata la fîntînă.POP.

a trece din modă a trece din modă, a ieşi din modă, a se demoda.

a-i trece din vedere a-i trece din vedere (cuiva ceva), a-i scăpa din vedere (cuiva ceva).

a trece drept ...

a trece drept ..., a fi considerat ...: autori cari trec drept clasici români gîndesc şi scriu ca nişte isnafinedaţi la slovă.CAR.

a-i trece făina prin traistă

a-i trece făina prin traistă (cuiva), a ajunge la capătul vieţii, a fi pe ducă: nouă, unchiaş, ne-a trecut făinaprin traistă! POP.

a trece hopul a trece hopul (sau gîrla), a scăpa de o greutate, de o primejdie.

a-i trece înainte

a-i trece înainte (cuiva), 1) a sări peste rînd: la mir [boierii ţării] trebuia să lase să le treacă înainteplăcintarii, lăptarii şi bucătarii Fanarului.GHICA ; 2) (fig. ) a fi mai presus de ..., a întrece pe ...

a trece înainte a trece înainte, a continua, a merge mai departe, a aborda alt subiect.

a trece în cont

a trece în (sau (înv. ) la) cont sau a trece la (sau (înv. ) în) socoteală, a înscrie în rubrica datoriilor, a

introduce în nota de plată: băiete, să treci la domnul patru oca de pelin.DELAVR.

a trece în revistă

a trece în revistă, 1) (despre un comandant militar, o persoană oficială etc.) a inspecta trupele adunate în

formaţie: colonelul trecu în revistă plutoanele.SAD. ; 2) a examina succint şi în ordine: trece în revistăsituaţiunea diferitelor state faţă cu războiul ce izbucnea.GHICA.

a trece în rezervă

a trece în rezervă, (mil .) a fi integrat în cadrele de rezervă ale armatei; (fig .): ştii că există ofrancmasonerie tacită ... a fostelor tale iubite, a iubitelor trecute în rezervă.VINEA.

Page 401: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a trece în sabie

a trece (sau a lua, a trage, (înv. ) a pune) în (sau sub, prin) sabie (sau paloş, săbii) (pe cineva) sau a

trece prin ascuţişul (sau tăişul) sabiei (sau paloşului) (pe cineva), a spinteca, a ucide, a omorî (cu sabia,

cu altă armă) (pe cineva): creştinii ... mai pe toţi turcii cîţi se aflau acolo îi trecură prin ascuţişulsabiei.BĂLC. ; pe care-l prindea, pe sub paloş îl trecea, pînă cînd îl isprăvea.POP.

a trece în treabă

a trece în treabă, (reg. ) a-şi vedea de treabă, a merge în treaba lui: trece-n treabă, nu-i are bai labăiat.POP.

a trece în zbor a trece în zbor, a trece repede, în fugă.

a trece la acţiune a trece la acţiune (sau la fapte), a întreprinde o acţiune, o faptă, a acţiona, a pune în practică o hotărîre.

a trece la catastif

a trece la (sau în) catastif (sau condică) (pe cineva sau ceva), a ţine evidenţa faptelor (cuiva), a ţine minte

faptele cuiva (pentru a-l pedepsi, a se răzbuna etc.).

a trece la cineva

a trece la (sau (înv. ) cu) cineva sau a trece de (sau (înv. ) în, pe) partea cuiva sau a trece în rîndurile ...,

a se alătura cuiva, a se alipi cuiva, a se alia, a se uni cu cineva, a adera la ..., a se ralia: de la venireaprefectului, trecuseră cu guvernul.BASS.

a trece la inamic

a trece la inamic (sau la duşman) sau (înv. ) a trece în partea vrăjmaşului, a dezerta; a se uni cu

duşmanul: ardelenii ... trecură în partea vrăjmaşului.ISP.

a trece la mijloc a trece (sau a fi) la (sau în) mijloc, (despre timp) a se scurge: sînt ani la mijloc şi-ncă mulţi vor trece.EM.

a trece la nemurire

a trece la nemurire (pe cineva), a nemuri (pe cineva); a imortaliza (pe cineva): făgăduiesc a te trece lanemurire.BĂLC.

a trece la ordinea zilei a trece la ordinea zilei, a lua în discuţie problemele înscrise pe ordinea de zi a unei adunări.

a trece la răboj

a trece la răboj, a consemna, a nota, a trece pe lista neagră: iar cel care-o îndrăzni să-l omoare, să setreacă la răboj ca făptuitor al unui greu păcat.POP.

a trece marginile

a trece marginile, a întrece măsura, a depăşi limitele bunei-cuviinţe: cînd îşi cere dreptul, îl cere trecîndmarginile.AGÂRB.

a trece măsura

a trece măsura (sau (înv. ) măsurile) sau (înv. ) a trece peste (sau de, dincolo de) măsură, a exagera: mi se pare că trecem cam dincolo de măsură; o să înceapă a rîde lumea de noi.HOGAŞ.

a trece mîna a trece (sau a ceda) mîna, (la jocul de cărţi) a ceda rîndul jucătorului următor.

a-l trece năduşelile

a-l trece (sau a-l apuca, a-l cuprinde, a-l lua) (toate) năduşelile (sau căldurile, răcorile, sudorile) (pe

cineva) sau a-l trece o mie de (sau mii de) năduşeli (sau de răcori, de sudori) (pe cineva) sau a-l trece

năduşeli (sau răcori, sudori) reci şi calde (pe cineva) sau a-l trece năduşeli-le (sau răcorile) morţii (sau

năduşeli de moarte, sudori de moarte) (pe cineva), 1) a transpira abundent (din cauza căldurii, a efortului

fizic, a emoţiei, a spaimei, a bolii etc.): munceşti ... pînă te trec sudorile.POP. ; 2) (fig. ) a depune eforturi,

strădanii mari: pînă ce-o rostogolea [piatra], năduşelile-i trecea.POP.

a trece neobservat

a trece neobservat, a nu fi remarcat, a nu fi apreciat, preţuit: frumuseţea tinerei secretare a ministrului nutrecuse neobservată.CAMIL.P.

a nu-i trece nici prin vis

a nu-i trece nici prin vis (cuiva ceva), a nu-şi putea închipui (ceva): oi să am capele ..., rochii de Paris! şicai şi trăsură care nu-mi trecură nici macar prin vis.AL.

a trece orice hotare

a trece orice hotare, a depăşi orice limite: mînia grădinarului trecu orice hotare cînd ... văzu acea mareprăpădenie.ISP.

a-i trece os prin os

a-i trece os prin os (sau ciolan prin ciolan) (cuiva), a fi rupt de osteneală: eu mă las puţin, că mi-a trecutciolan prin ciolan.CR.

Page 402: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a trece pe curat a trece (sau a scrie) pe curat, a transcrie (un text) de pe o ciornă.

a nu-i trece pe dinainte cuiva

a nu-i trece pe dinainte cuiva, a avea mare respect sau consideraţie faţă de cineva, a preţui, a cinsti în mod

deosebit pe cineva: nevasta mă iubeşte de nu ştie cum să-mi treacă pe dinainte.ISP.a-i trece pe la nas a-i trece (cuiva) pe la (sau pe lîngă)nas, a scăpa ocazia, a pierde un prilej favorabil.

a trece pe planul al doilea

a trece pe planul al doilea, a căpăta o importanţă secundară, a fi socotit drept minor, neînsemnat, a juca un

rol de mai mică însemnătate.

a trece peste ...

a trece peste ..., a nu da atenţie, a ignora, a lăsa la o parte, a omite, a nu lua în seamă, a desconsidera, a

dispreţui, a încălca (o lege, o dispoziţie): trece peste toţi, nu cunoaşte pre nime.NEC.

a trece peste cadavre

a trece (sau a călca) (şi) peste cadavre, a nu avea scrupule, a nu ţine seama de nimic, a nu avea nici un

Dumnezeu.

a trece peste răscoale

a trece (sau a da) peste răscoale, (reg. ) a merge prea departe, a se întrece cu gluma: am făcut-o lată! mise pare că aseară am dat peste răscoale! GALA.

a trece peste trupul cuiva

a trece (sau a călca) peste trupul cuiva, a întrebuinţa orice mijloace spre a-şi atinge scopul: ar fi trebuitsă calce peste trupul meu ca să se ducă a se cununa cu el.NEGR.

a-i trece pofta a-i trece pofta (cuiva), (fam. ) a nu mai îndrăzni să facă ceva; a-i pieri cheful cuiva.

a-i trece pofta de mîncare a-i trece pofta de mîncare (cuiva),(fam. ) a muri.

a trece pragul cuiva

a trece pragul (casei) cuiva, a intra în casa cuiva, a vizita pe cineva: nimeni nu te înjură ... în gînd, cînd i-ai trecut pragul.VINEA.

a-i trece prin cap

a-i trece (sau a-i da, a-i trăsni, a-i veni) prin cap (sau prin gînd, prin minte, (înv. ) prin cuget, prin

creieri, (fam. ) prin ţeastă, pe chelie) (cuiva ceva) sau a trece prin socotinţa cuiva (ceva), 1) a (se) gîndi

(la ceva); a-i veni, a concepe, a plăsmui (o idee, o cugetare etc.): mi-a trecut prin minte ... acea ideenefericită.EM. ; 2) (în construcţii negative) a presupune, a-şi închipui, a-şi imagina, a bănui, a se aştepta la

...: cum nu i-o fi dînd lui în gînd să facă dealuri şi munţi? POP. ; 3) (în construcţii negative) a intenţiona, a

avea de gînd: atrase atenţia lui Pascu să nu cumva să-i treacă prin gînd să plece.PREDA.a trece prin foc a trece prin foc, a dezinfecta prin intermediul focului.

a trece prin foc şi prin apă

a trece prin foc şi prin apă sau (înv. ) a trece printru foc şi apă, 1) a răzbate prin multe greutăţi: cînd sînt zile şi noroc, treci prin apă şi prin foc, şi din toate scapi nevătămat.CR. ; 2) a fi om încercat, cu experienţă:

tînăra Agapiţa, găsind în bărbatul său un om ... ce trecuse prin foc şi prin apă, se deprinse uşor cucăsătoria.NEGR. ; 3) a nu da înapoi în faţa primejdiei, a face ceva cu orice preţ, în pofida tuturor

greutăţilor: cînd este vorba să te slujesc pe domnia ta, stăpîne, sînt gata a trece chiar prin foc.FIL.

a trece prin foc şi sabie

a trece prin (sau (înv. ) a călca cu) foc şi (prin) sabie, a nimici, a distruge prin incendiere şi masacrare:

barbarii năvăleau distrugînd, trecînd prin foc şi prin sabie toată cultura antică a romanilor.GHEREA.

a-i trece prin mînă

a-i trece prin mînă (sau prin mîini) (cuiva), 1) (despre bani, fonduri) a fi administrat, mînuit, manipulat:

în toată viaţa mea nu mi-a trecut prin mîini cît are ea în mîna stîngă.DELAVR. ; 2) (despre probleme,

afaceri, treburi) a fi de competenţa cuiva, a intra în atribuţiile cuiva, a fi rezolvat, soluţionat de către cineva:

aşezămîntul păcii cu nemţii şi alte trebi prin mînele lui au trecut.CANTA.a trece prin sită a trece prin sită (pe cineva sau ceva), a examina în amănunţime (pe cineva sau ceva).

a trece prin şcoală ca cîinele prin apă a trece prin şcoală ca cîinele prin apă, a nu se prinde învăţătura de cineva.

Page 403: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a trece prin toate apele a trece prin toate apele (pe cineva), a ponegri, a calomnia (pe cineva).

a-i trece printre degete

a-i trece printre degete (cuiva ceva), a lăsa să-i scape (cuiva ceva), a pierde: să-mi treacă printre degitebunătate de zestre? ... nu se poate! AL.

a trece printr-un moment crucial a trece printr-un moment crucial, a trece printr-un moment decisiv, hotărîtor.

a trece puntea a trece puntea, a scăpa de o primejdie.

a-i trece rece prin inimă

a-i trece rece prin inimă (sau prin spate) (cuiva), a se înfiora, a se înspăimînta: cînd i-a zăritîmpărăteasa, i-a trecut numai rece prin inimă şi, leşinînd, a picat jos.POP.

trecere cu vederea trecere cu vederea, nebăgare în seamă, nesocotire.

trecere de măsură trecere de măsură, exagerare: începu a se teme de acestă trecere de măsură în toate.AGÂRB.

trecere de vreme

trecere de vreme sau trecere a timpului, petrecere a timpului, pierdere de vreme, (p.ext. ) distracţie,

amuzament: pentru el, iubirea ei a fost o jucărie fără preţ, o simplă trecere de vreme.REBR.

trecere din viaţă

trecere din viaţă (sau în moarte), faptul de a muri: care să fi fost pricina trecerii grabnice din viaţă ...?SAD.

trecere în revistă

trecere în revistă, 1) (despre ofiţeri superiori, şefi de state etc.) trecere prin faţa unei unităţi militare care

prezintă onorul; 2) (fig. ) examinare succintă şi sistematică (a faptelor).

trecere în rezervă

trecere în rezervă, integrare în cadrele de rezervă ale armatei: a primit foaia de trecere înrezervă.BACALBAŞA.

trecere pe sub soare trecere pe sub soare, faptul de a trăi.

trecere prin sită trecere prin sită, cernere, alegere, selectare.

trecere sub tăcere trecere sub tăcere, lăsare intenţionată la o parte, neluare în seamă.

a trece sub furcile caudine

a trece sub furcile (sau sub furci) caudine, a suporta condiţii umilitoare: s-ascundă trufaşul lor chip întogă, plîngînd de ruşine, i-om trece sub furci caudine.COŞBUC.

a trece sub tăcere

a trece sub tăcere (sau (înv. ) cu tăcerea) (pe cineva sau ceva), 1) a trece cu vederea ceva, a nu menţiona,

a nu pomeni (de cineva sau ceva): ceilalţi ... treceau sub tăcere amănuntele.PREDA ; 2) a rămîne

neobservat, neluat în seamă, a fi omis: această insultă ar trece sub tăcere, dacă ea nu ar fi pentru mine oîncredinţare că tu suferi.BOL.

a-i trece şarpe prin sîn

a-i trece (sau a-i intra) (un) şarpe (rece) prin (sau în) sîn, a se înfiora (de spaimă, de scîrbă): cînd văzu elo aşa nemetenie spurcată stînd ca o coabe rea în casa lui ... un şearpe rece îi trecu prin sîn.ISP.

a trece teslim

a trece teslim, (înv. ) a fi predat, încredinţat: lucru să treacă de la năimitoriu teslim la cel ce îl ia prinnăimeală.PRAV.

a-i trece urîtul

a-i trece urîtul (sau de urît) (cuiva), a-şi alunga plictiseala; a-şi umple timpul: nimeni să nu te vadă, darsă asculte la cîntecele tale şi să-şi treacă urîtul.POP.

a-i trece veacul a-i trece veacul (cuiva), (pop. ) a nu mai fi în floarea vîrstei; a îmbătrîni, a se ofili.

a-i trece vremea

a-i trece vremea (cuiva) sau a trece vremea (cuiva) sau a-i fi vremea trecută (cuiva), 1) a scăpa ocazia

favorabilă (pentru a face ceva), a fi prea tîrziu (pentru cineva): vom putea veni de hac şi spînului celuia; nu-i vremea trecută.CR. ; 2) (fig. ) a îmbătrîni, a se ofili.

a-şi trece vremea

a-şi trece vremea (sau din vreme), 1) a-şi pierde vremea: să nu ne trecem vremea cu vorbele; - hai, sui,jupîneşică.CR. ; 2) a face să treacă timpul mai uşor, a-şi omorî timpul: mai aveam noi cu ce ne trecevremea, cînd voiam.CR.

a trecut de mult pe-acolo

a trecut de mult pe-acolo, (despre oameni) are multă experienţă: tinereţe! ... ei, am trecut şi noi p-acolo ...pe unde am tăiat noi lemne, ei culeg surcele.DELAVR.

Page 404: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

trecut prin ciur şi prin dîrmon

trecut (sau dat) (şi) prin ciur şi prin dîrmon (sau prin sită), experimentat, uns cu toate alifiile: un boierbătrîn, trecut şi prin ciur şi prin dîrmon, de-ăia care auzise, văzuse şi păţise multe.ISP.

a treia zi după scripturi a treia zi după scripturi, prea tîrziu.

trei coţi de pînză

trei coţi de pînză (sau de pămînt), necesarul omului la moarte: trei coţi de pămînt, atîta-i al tău; vezi în cese încheie toată scofala de pe lumea asta! CR.

trei sferturi

(din) trei sferturi, dintr-o sau într-o poziţie (a capului sau a corpului) intermediară între poziţia din faţă şi

cea din profil: se privi în oglindă din faţă, din profil, din trei sferturi. CEZAR.P.

trei sferturi

trei sferturi, (despre haine sau despre mîneci) care are o lungime intermediară între lungimea scurtă şi cea

lungă: Constanţa îmbrăcase un taior bleumarine, cu mîneci trei sferturi.PREDA.trei-trei trei-trei, încet, anevoie: încălecă pe mîrţoaga lui, şi, trei-trei, mergea singur.ISP.

a-i tremura dinţii în gură

a-i tremura dinţii în gură (cuiva) sau (reg. ) a tremura în dinţi, a clănţăni: grozavă tremurătură, netremură dinţii-n gură.POP.

a tremura după ban a tremura după ban, (reg. ) a fi zgîrcit: lega paraua cu zece noduri şi tremura după ban.CR.

a-i tremura sufletul

a-i tremura sufletul (cuiva) sau a tremura sufletul în cineva, a-i fi teamă: oricît îi tremura sufletul, îşipăstra aparenţa de linişte şi hotărîre.REBR.

a-i tremura tîrtiţa

a-i tremura tîrtiţa (cuiva), (fam. ) a-i fi (cuiva) foarte frică, a tremura de frică: aşa, notăraşule, tu ai osulmoale, te temi şi de umbra ta, la toţi vă tremură tîrtiţa, sînteţi nevoielnici.V.ROM.

a tremura vargă

a tremura vargă (sau ca varga), 1) a tremura de frig; 2) a fi foarte speriat, a fi îngrozit: tace ca peştele şitremură ca varga de frică.CR. ; 3) a avea frisoane.

a se trezi vorbind a se trezi vorbind, a vorbi vrute şi nevrute fără să-şi dea seama ce spune.

a trimite de la Ana la Caiafa a trimite de la Ana la Caiafa (pe cineva), a duce cu vorba (pe cineva); a tergiversa.

a trimite izmene pe călător a trimite izmene pe călător, a expedia un lucru printr-o persoană nesigură.

a trimite în gura tunului

a trimite în gura tunului (pe cineva), (despre militari) a trimite în linia întîi (pe cineva), a trimite la moarte

sigură (pe cineva).

a trimite în judecată a trimite în judecată (pe cineva), a intenta proces (cuiva).

a trimite la dracul

a trimite la dracul (sau de la dracul la tată-său) (pe cineva), a purta de colo-colo, a duce cu vorba (pe

cineva).

a trimite la închisoare

a trimite la închisoare (sau la temniţă, la ocnă, la sare) (pe cineva), a pedepsi (pe cineva) cu închisoarea:

nu era vorbă de nimic altă decît a trimite la ocnă pe şese beceri.NEGR.

a trimite la plimbare

a trimite la plimbare (pe cineva), (fam. ) 1) a se descotorosi (de cineva): îl trimiteam la plimbare c-ovorbă scurtă.SAD. ; 2) a da afară, a concedia (pe cineva).

a trimite martori a trimite martori (cuiva), (înv. ) a provoca la duel (pe cineva).

a trimite pachet a trimite pachet (pe cineva), a trimite, a expedia undeva (rapid şi) fără voia lui (pe cineva).

a trimite pe cealaltă lume

a trimite pe (sau în) cealaltă lume (sau în rai) (pe cineva), a omorî, a ucide (pe cineva): iară Mihai ...nimici cu totul sila lui Mustafa, ba şi chiar pe dînsul îl trimise pe cealaltă lume.ISP.

a trimite plocon

a trimite plocon (pe cineva cuiva), 1) a duce plocon (pe cineva cuiva); 2) a trimite pe cineva pe capul

cuiva: mi l-a trimis plocon .

trimitere în judecată trimitere în judecată, dare în judecată.

a trimite sănătate

a trimite sănătate (cuiva), a ura (cuiva) sănătate prin intermediul altcuiva: multă sănătate tremeaţudumnitale. (cca 1609).HASD.

a-i trînti uşa în nas

a-i trînti (sau a-i închide, a-i da cu) uşa în nas (sau în obraz) (cuiva), 1) a refuza să primească (pe

cineva): domniţa le închise binişor uşa în obraz.DELAVR. ; 2) a pleca supărat, trîntind uşa.

Page 405: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

tronc,Măriuco !

tronc,Măriuco (sau Marghioalo)!,(fam. ) ai nimerit ca nuca-n perete!: în zădar! ... am cercat de toate şi n-am nimerit ...; am intrat în slujbă, acu patru ani ... - tronc, Mărico! - ai şi găsit chip.AL.

a troscăi din gură a troscăi din gură,a vorbi verzi şi uscate.

a-l troscăi pe cineva a-l troscăi pe cineva, a mustra pe cineva, a-i adresa cuiva vorbe aspre, insultătoare.

trosc cu bîta-n baltă! trosc cu bîta-n baltă!,a făcut-o boacănă!

a-i trosni fălcile a-i trosni (sau a-i pocni) fălcile (cuiva), 1) a căsca cu poftă; 2) a mînca cu lăcomie.

a se trudi de facere a se trudi de facere (sau de naştere), a fi în durerile naşterii.

trupă cu schimbul

trupă cu schimbul, trupă, unitate militară (de călăraşi sau de dorobanţi) în care soldaţii erau chemaţi

periodic să facă serviciul militar (în rest fiind lăsaţi la vatră): eu la regiment te-aş cere; aş da scrisoare detimbru şi te-aş da-n trupa cu schimbu.POP.

trup de om trup de om, (reg. ) om frumos, bine făcut.

trup la trup

trup la trup, corp la corp: (fig. ) un străin ... luptîndu-se trup la trup, fără deprinderi pregătitoare, cu untext slavon.OD.

trup şi suflet

(cu) trup şi suflet sau cu trupul şi cu sufletul, cu totul, în întregime, fără rezervă: chemase pe fostulzapciu ..., omul devotat lui trup şi suflet.CAMIL.P.

tu erai care şuierai? tu erai care şuierai?, (reg. ) am înţeles ce vrei, ţi-am aflat ţelul.

tufă de om tufă de om, persoană fără importanţă.

tufă de Veneţia

tufă de Veneţia, nimic, deloc, nimeni: nu mă mulţumeam cu trei, patru sute dă franci pă lună! acuma tufăde Veneţia şi clei dă ogar! BACALBAŞA.

tufă-n pungă tufă-n pungă sau tufă-n buzunar, om fără bani, calic: ajungi ... să dai mîna cu nişte tufă-n buzunar! AL.

a se tulbura tărîţa în cineva

a se tulbura (sau a se întărîta, a se încinge) tărîţa în cineva sau a i se iuţi tărîţele în borş (cuiva), (reg. ) a se înfuria.

tulburător de ...

tulburător de ..., foarte, extraordinar: după asta, generalul s-a iscălit cu mîna sigură, dar tulburător deîncet pe colţul schiţei.V.ROM.

tule-o , băiete!

tule-o (sau tulea), băiete!, pleacă!, fugi!, şterge-o!, întinde-o!: Tîndală ... ia sacul în spate şi tulea, băiete,în pădure.POP.

a o tuli la fugă

a o tuli la (sau de) fugă (sau la sănătoasa, la deal, mîncînd pămîntul), a fugi (repede şi pe furiş), a o

şterge: boii o tuliră prin pădure şi nu s-au mai oprit decît acasă, în sat.AGÂRB.

a tuna împotriva cuiva

a tuna (şi a fulgera) împotriva (sau contra) cuiva (sau a ceva), a vorbi cu multă vehemenţă împotriva

cuiva (sau a ceva): cătră aceasta aduc pre Ţiţron înpotriva lui Diodor ... tunînd, precum fără sfîrşit să fiela aceştia basnile.CANT.

a-i tuna în minte

a-i tuna în minte (sau în cap) (cuiva ceva), a-i trăsni prin minte (cuiva ceva): cine ştie, îi tună-n minte şi-mi trînteşte-o boroboaţă.CONTEMP.

a tuna soarele în cap a(-i) tuna soarele în cap (cuiva), (reg. ) a-l durea capul (pe cineva).

a tunat şi i-a adunat

a tunat şi i-a (ne-a, v-a etc.) adunat, (despre oameni) s-au prins tovarăşi fiindcă au aceleaşi defecte: moş Vasile era un cărpănos ş-un pui de zgîrie brînză ca şi mătuşa Mărioara; vorba ceea: „au tunat şi i-auadunat“.CR.

a o tunde

a o tunde (la sănătoasa sau la fugă sau pe-aci încolo), (fam. ) a fugi (pe furiş), a o tuli: iese pe uşă, punemîna pe iapă şi pe-o secure şi tunde-o! CR.

tun de beat tun de beat, foarte beat.

a tunde bine a tunde bine (pe cineva), a bate foarte tare (pe cineva): l-a tuns bine, cum să cuvine. PANN.

Page 406: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a tunde călugăr

a (se) tunde (de) călugăr (sau monah), a tăia părul de pe capul unui bărbat înainte de a-l călugări (sau a se

supune acestui ritual); (p.ext. ) a (se) face călugăr, a (se) călugări: de mă veţi vedea aproape de moarte, sămă tundeţi călugăr.NEGR.

a tunde în scări

a tunde în scări, a tunde părul unei persoane astfel încît firele să nu fie retezate la acelaşi nivel, ci la nivele

diferite, mai mic spre ceafă şi mai mare spre creştet.

a tunde pe tobă

a tunde pe tobă (pe cineva), a tunde pînă la piele (pe cineva): pe-ăl de fusese luat la miliţie, tuns să fi fostpe tobă, că tot îl scăpa.MACED.

a tunde pilug

a tunde (sau a rade) pilug (sau brebenel, cocean, ridiche) (pe cineva), (fam. ) a tunde (sau a rade) pînă la

piele (pe cineva): a stat lîngă noi pînă ce ne-a tuns chilug.CR. ; pe cine dintre isnafi ori cupeţi or prinde,să-l tunză ridiche.CAR.

tunsă, rasă, asta e! tunsă, rasă, asta e!, 1) tacă-ţi fleanca!; 2) şi cu asta basta!

a turba după ... a turba după ... (sau să ...), a-i plăcea foarte mult, a dori foarte mult să ...

turbare de cap

turbare de cap, (pop. ) tulburare, zăpăceală, confuzie: turbare de cap şi frîntură de limbă ca aceştinefericiţi dascăli nu s-a mai dat a vedea.CR.

a-i turna una

a-i turna una (cuiva), a-i vorbi cuiva deschis, pe şleau: le-aş turna una să mă ţină minte şi să măpomenească.CEZAR.P.

a turna copii a turna (la) copii (sau plozi), a procrea, a naşte mulţi copii: toarnă asta la copii, anul şi copilul.POP.

a turna gaz peste foc

a turna (sau a pune) gaz (sau benzină, ulei, untdelemn, spirt) peste (sau în, pe) foc, a învrăjbi şi mai tare

lucrurile: te-ai găsit să mai torni şi tu gaz pe foc! SAD.

a turna gogoşi a turna gogoşi, a spune un neadevăr, a minţi: îi turnau fel de fel de gogoşi, care de care mai umflate.CAR.a turna iaurt peste smîntînă a turna iaurt peste smîntînă, a nu se pricepe la treburile gospodăriei.

a turna în el

a turna în el sau a turna ca într-un vas (sau sac) spart, (despre oameni) a bea (sau a mînca) foarte mult:

Gruia ... nu bea vin cum se bea, cu cupa şi cu felea ..., ci turna în el.POP.a turna în ghips a turna în ghips (pe cineva), (arg. ) a bate foarte tare (pe cineva).

a turna propele la fălci

a turna propele la fălci, a trage cuiva pumni, a bate pe cineva: îţi toarnă nişte propele la fălci de-ţistrămută căpriorii.AL.

a turna sare pe rană

a turna (sau a pune) sare (sau oţet) pe rană, a spori intenţionat suferinţa cuiva; a întărîta pe cineva; a

turna gaz pe foc.

a turna ulei pe rană a turna ulei pe rană, a alina necazurile cuiva.

a-i turti fesul a-i turti fesul (cuiva), 1) a bate bine (pe cineva); 2) (fig. ) a face de rîs (pe cineva).

turtit de supărat turtit de supărat, supărat foarte tare.

a turui ca moara fără apă a turui ca moara fără apă, a tăcea.

a-i turui gura a-i turui gura, (fam. ) a vorbi repede şi mult: îi turuie gura ca o moară hodorogită. POP.a tuşi măgăreşte a tuşi măgăreşte (sau sec), (reg. ) a avea tuse convulsivă.

a tuşi sec a tuşi sec, a tuşi fără expectoraţie: din cînd în cînd tuşea sec şi înfundat.VINEA.tu ştii una, eu ştiu mai multe tu ştii una, eu ştiu mai multe, sînt mai bine informat (decît tine).

ţanc pe ţanc ţanc pe ţanc, chit pe chit.

ţara arde şi baba se piaptănă

ţara arde şi baba se piaptănă, (despre oameni) se ocupă de fleacuri, cînd în jur se petrec evenimente

grave.

ţara lui Cremene

ţara (sau cîmpul, tîrgul) lui Cremene (sau a lui Han-Tătar, Papuc, Papură-Vodă), loc fără stăpîn, unde

fiecare face cevrea: tu paşti aici iarba ca pe cîmpul lui Cremene. POP.

Page 407: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a ţăcăni la cap pe cineva a ţăcăni la cap pe cineva, a cicăli, a plictisi (pe cineva); a înnebuni (de cap) (pe cineva).

a-i ţese iţele cuiva a-i ţese iţele cuiva, (reg. ; fig. ) a unelti împotriva cuiva.

a ţese iute din picioare a ţese iute din picioare, a merge (foarte) repede.

a ţese pînzele a ţese pînzele, (fig. ) a se ţine de intrigi.

a-i ţese vorba a-i ţese vorba, (reg. ) a aduce vorba despre ceva.

ţi-ai găsit!

ţi-ai găsit(-o)!, aş!, da de unde!, nici vorbă, nici prin gînd să nu-ţi treacă!: chitiţi că numai în arc se încheiatot meşteşugul omului aceluia? ţi-ai găsit! CR.

ţi-ai trăit traiul, ţi-ai mîncat mălaiul

ţi-ai trăit traiul, ţi-ai mîncat mălaiul, ţi-a trecut vremea: căci demult v-aţi trăit traiul, v-aţi mîncat demult malaiul, ş-acum toate la un loc nu plătiţi nici de-un potroc! AL.

ţi-e mai mare greul să ... ţi-e mai mare greul să ..., te prinde mila să ..., te apucă jalea să ...

a se ţine abanos a se ţine abanos, a arăta mai tînăr decît vîrsta pe care o are.

a ţine adunare

a ţine (o) adunare (sau şedinţă, consiliu, miting, sobor), a organiza o adunare (sau o şedinţă, un consiliu,

un miting, un sobor).

a o ţine aşa a o ţine aşa (ca gaia maţul) sau a ţine maţ, a persista în aceeaşi atitudine: o ţii aşa ca gaia maţu.M.CAR.

a o ţine aşa

a o ţine aşa sau a (o) ţine (tot) un suflet (sau (numai) o fugă), a fugi fără oprire: de la Ocea pînă aproapede Grumăzeşti, a ţinut numai o fugă.CR.

a se ţine aţă a se ţine aţă (de un drum), a nu se abate de la un drum.

a -l ţine balamalele

a (nu)-l (mai) ţine balamalele (pe cineva), a (nu) (mai) avea putere, a-şi pierde (sau a-şi păstra) vigoarea, a

(nu) (mai) fi în stare.

a ţine balanţa dreaptă a ţine balanţa dreaptă, a cîntări, a judeca cu obiectivitate.

a nu-l ţine bine scările

a nu-l ţine bine scările, 1) a avea o poziţie (socială) nesigură, instabilă; 2) a fi gîrbovit de ani, de griji şi de

nevoi.

a se ţine ca dracul după popă

a se ţine ca dracul după (sau de) popă (sau călugăr) (după cineva), a se ţine scai (de cineva): se ţineadupă dînsele ca dracul după călugăr.ISP.

a ţine ca la ochii din cap

a ţine ca la ochii din cap (la cineva sau la ceva), a iubi foarte mult (pe cineva), a preţui foarte mult (ceva):

şi ţinea împărăteasa la feciorul cel mic ca la ochii din cap.POP.a ţine ca la pingele a ţine ca la pingele (la cineva), a iubi foarte puţin (pe cineva), a nu avea afecţiune pentru cineva.

a se ţine ca orbul de gard a se ţine ca orbul de gard, a ţine morţiş la ceva.

a se ţine ca rîia de om

a se ţine ca rîia de om (de cineva), a fi nedespărţit, a se ţine scai (de cineva), a urmări pretutindeni (pe

cineva): vorba ceea: se ţine ca rîia de om.CR.a ţine casa a ţine casa, a fi casier.

a ţine casa cuiva a ţine casa cuiva, a face menajul cuiva.

a ţine casă cu cineva

a ţine casă cu cineva, 1) a fi căsătorit cu cineva: mă mier c-am avut răbdare să ţin casă cu baba.CR. ; 2) a

alcătui o aceeaşi familie.

a ţine casă deschisă a ţine casă deschisă, a primi tot timpul musafiri.

a ţine casă mare a ţine casă mare, a duce trai bogat şi luxos.

a se ţine ca scaiul

a se ţine (sau a se lega, a se agăţa) ca scaiul (de oaie) (sau scai) (de cineva sau de ceva), a urmări, a însoţi

pretutindeni (pe cineva sau ceva), a fi deosebit de insistent (pe lîngă cineva): tristeţi pustii, molipsitoare ...vă ţineţi scai de capul meu.TOP. ; dintru început, Necuratul se ţinea scai de brad, spunînd că e copaciullui.POP.

a se ţine cîrd a se ţine cîrd, a merge în şir, a se înşirui.

a ţine cleşte a ţine cleşte, a ţine morţiş.

Page 408: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a ţine coada sus

a (se) ţine (sau a umbla, a ridica) (cu) coada (pe) sus sau a şedea cu coada bîrligată, a prinde curaj, a

ridica capul; a fi arogant, înfumurat (fără motiv); a-şi da aere: caprei îi cade coada de rîie, dar tot sus şi-oţine.POP.

a ţine companie a ţine companie (cuiva), a însoţi (pe cineva).

a ţine cont a ţine cont (de ...), a ţine seama (de...), a avea în vedere, a nu omite.

a ţine contabilitatea a ţine contabilitatea, a contabiliza; a face contabilitatea.

a ţine convorbire cu cineva a ţine convorbire cu cineva, a discuta cu cineva.

a ţine corespondenţă a ţine corespondenţă (cu cineva), a coresponda (cu cineva).

a ţine creştineşte

a ţine creştineşte (sau jidoveşte, păgîneşte), (înv. ) a urma preceptele creştine (sau mozaice, păgîne): nu ţinea păgîneaşte cu goţii, ce ... creştineaşte.DOS.

a se ţine cu capul pe sus a se ţine cu capul pe sus, a fi mîndru, orgolios; a fi încrezut, înfumurat.

a se ţine cu cineva a se ţine cu cineva, (pop. ) a trăi cu cineva: să vezi şi tu cît sufăr ăia care s-au ţinut cu surori-sa.POP.a ţine cu dinţii să ... a ţine cu dinţii să ..., a dori foarte mult să ...

a i se ţine viaţa într-un fir de aţă

a i se ţine viaţa într-un fir de aţă, a fi la un pas de moarte: văzu ... că-i sta viaţa numai într-un fir deaţă.ISP.

a ţine cumpănă a ţine (în) cumpănă, a cumpăni, a cîntări.

a ţine cumpăt a ţine cumpăt, a fi cumpătat, moderat: ţine cumpăt la cuvinte! COŞBUC.

a ţine cumpătul

a(-şi) ţine cumpătul, a(-şi) păstra calmul, dreapta judecată; a fi, a rămîne cumpătat: să fii cuminte! ţinecumpăt la cuvinte.COŞBUC.

a-i ţine cununa a-i ţine (cuiva) cununa, a-i fi naş de cununie (cuiva): soarele şi luna mi-au ţinut cununa.POP.

a -l ţine cureaua

a (nu)-l ţine cureaua (sau brăcinarul, chingile) (pe cineva), a (nu)-i da mîna, a (nu) se bizui,a (nu) avea

curaj: mai poftească de-acum şi alţi leneşi în satul acela, dacă le dă mîna şi-i ţine cureaua.CR. ; nu-l maiţineau chingile să se ia la întrecere cu flăcăii. POP.

a ţine cu untură de ţînţar a ţine cu untură (sau cu maţe) de ţînţar (pe cineva), a înfometa (pe cineva).

a ţine cuvîntul cuiva

a ţine (sau a păzi, a asculta de, a nu ieşi din, a nu se abate din) cuvîntul (sau cuvintele) cuiva, a urma

întocmai spusele cuiva: din cuvîntul lui nu se abătea.ISP.

a ţine cu vorba

a ţine cu vorba (sau cu minciuna, (înv. ) cu cuvinte) (pe cineva), a duce cu vorba, a amăgi pe cineva: eu mă tem că ne ţine cu minciuna.SL.

a se ţine de ale sale a se ţine de ale sale, a-şi vedea de treabă.

a ţine de aproape a ţine de aproape (pe cineva), a ţine din scurt (pe cineva).

a se ţine de brîu cu cineva a se ţine de brîu (sau de gît) cu cineva, a fi prieten la cataramă cu cineva.

a ţine de cald

a (nu) ţine de cald (cuiva), 1) a (nu) încălzi (pe cineva): hainele de împrumut nu ţin de cald.POP. ; 2) a

(nu) fi de folos (cuiva).

a se ţine de capul cuiva a se ţine de capul cuiva, a cicăli, a pisa pe cineva (să facă ceva).

a-şi ţine de cineva a-şi ţine de cineva, (reg. ) a bănui, a suspecta pe cineva.

a se ţine de cioace a se ţine de cioace, (reg. ) a face glume.

a se ţine de cîra cuiva

a se ţine de cîra cuiva, (pop. ) a stărui pe lîngă cineva: sfatul împărăţiei se tot ţinea de cîra împăratului, casă se însoare.ISP.

a se ţine de curul cuiva a se ţine de curul cuiva sau a i se băga în cur cuiva, (arg. ) a se ţine scai (de cineva), a linguşi (pe cineva).

Page 409: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a se ţine de cuvînt

a se ţine de cuvînt (sau de făgăduială, de vorbă,de parolă, de jurămînt) saua(-şi) ţine (sau (înv. ) a(-şi)

păzi) cuvîntul (sau făgăduiala, parola, jurămîntul, vorba) sau a sta la cuvînt sau a fi (sau a rămîne) de

cuvînt,a-şi respecta angajamentul, promisiunea: Dumnezeu se ţinu de făgăduială şi a pus patru serafimi cusăbii de foc.POP.

a-şi ţine de datorie să ... a-şi ţine de datorie (sau de datorinţă) să ..., a se considera dator, obligat să ...

a-i ţine de foame a-i ţine de foame (cuiva), a face să-i treacă foamea (cuiva): fumul îmi ţinea de foame.OD.a-i ţine de frig cuiva a-i ţine de frig cuiva, a proteja de frig (pe cineva): fumul îmi ţinea ... de frig.OD.

a se ţine de găinării

a se ţine de (sau a umbla cu) găinării, a face mici afaceri necurate, a se ţine de furtişaguri: nu-mi place! înloc să te ocupi cu adevărat de afaceri, umbli cu găinării!

a se ţine de gît

a se ţine (sau a sta, a fi, a se lua) de gît (cu cineva), a fi prieten la cataramă (cu cineva): cînd se luau de gît lupii cu mieii de se sărutau.ISP.

a ţine de guler

a ţine (sau a lua) de guler (pe cineva), a prinde de gulerul hainei (pe cineva); (fig. ) a admonesta, a trage la

răspundere (pe cineva): şi zicînd acestea cu o voce calmă, l-a luat de guler şi i-a dat o palmă.TOP.a se ţine departe de apă curgătoare a se ţine departe de apă curgătoare, a se feri de primejdii, a evita pericolele.

a se ţine de pasul cuiva

a se ţine de pasul cuiva, 1) a urma pe cineva; 2) a urmări pe cineva: am înţeles prea bine să nu mă ţin depasul tău.EM.

a se ţine de poala mamei a se ţine de poala (sau de poalele, fustele) mamei, a sta mereu în preajma sau sub ocrotirea mamei.

a se ţine de poante a se ţine de poante, (fam. ) a glumi; a şugui.

a se ţine de pulpana cuiva a se ţine de pulpana cuiva, a urmări cu insistenţă pe cineva, a nu da pace cuiva, a se ţine scai de cineva.

a-i ţine de urît cuiva

a-i ţine de urît cuiva, a alunga urîtul, plictiseala cuiva; a-i ţine companie cuiva: zi unui copil de casă să-ţiţie de urît.DELAVR.

a ţine de vorbă pe cineva

a ţine de vorbă pe cineva, a sta de vorbă cu cineva (împiedicindu-l să-şi vadă de treabă): pîn’de vorbă ieiţinea, o veni şi Neculcea. POP.

a ţine din scurt

a ţine din (sau (înv. şi pop. ) de) scurt (pe cineva) sau (înv .) a ţine scurt (pe cineva), a controla

îndeaproape sau cu severitate comportarea (cuiva); a supune (pe cineva) unei discipline severe; a trata (pe

cineva) cu asprime: naltă-i mîndra şi subţire, mînce-l lupii, cui mi-o ţine; că mi-o ţine prea de scurt şi nupot să o sărut.POP.

a ţine divan

a ţine divan, 1) (înv. ) a aduna, a întruni divanul; 2) a sta de vorbă, a ţine sfat: şi ţin divan sub bolţilesurpate.IOSIF.

a ţine doi pepeni într-o mînă

a ţine doi pepeni într-o mînă, a încerca (şi a reuşi) să obţină profituri din două părţi deodată: diavoliţa degreacă vrea să ţină doi pepeni într-o mînă.FIL.

a ţine dragoste cu cineva a ţine dragoste cu cineva, a se iubi cu cineva.

a ţine dreapta a ţine dreapta (sau stînga), a merge pe partea dreaptă (sau stîngă) a drumului.

a se ţine droaie după cineva a se ţine droaie după cineva, a urma în ceată pe cineva.

a se ţine drug de cineva a se ţine (sau a sta, a şedea, a rămîne) drug (sau lipcă) de cineva, (reg. ) a fi nedespărţit de cineva.

a ţine drumurile a ţine drumurile, a tîlhări la drumul mare: ucigaşul ce ţine drumurile.NEGR.

a se ţine după fundul cuiva

a se ţine după fundul (sau curul, turul) cuiva, 1) a se linguşi pe lîngă cineva; a căuta protecţia cuiva; 2) a

se ţine scai de cineva.

a ţine evidenţa a ţine evidenţa, a înregistra situaţia bunurilor, lucrărilor şi persoanelor legate de o activitate.

a ţine fără cununie a ţine fără cununie (pe cineva), a trăi în concubinaj (cu cineva).

Page 410: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-şi ţine firea

a-şi ţine firea, a-şi păstra cumpătul, a se stăpîni, a nu-şi pierde curajul: ai noroc că eu îmi ţin firea, nu măprea tem de lup.CR.

a ţine foaie de ... a ţine foaie de ..., (înv. ) a face listă cu ...

a ţine frînele ţării a ţine frînele ţării (sau ale împărăţiei), a conduce, a guverna o ţară.

a ţine fuior

a ţine fuior (sau clanţ) (cu cineva), a ţine piept (cuiva), a nu se lăsa intimidat (de cineva): ţinea fuior cuboierul şi nu se lăsa întru nimică mai prejos decît dînsul.POP.

a ţine fumul de pe urma cuiva

a ţine fumul de pe urma cuiva, a trage toate foloasele de pe urma cuiva: boierii ţin fumul de pe urmasăracului.BARONZI.

a se ţine funie a se ţine funie, a se întinde, a continua neîntrerupt: se ţinea funie pădurea pînă peste şapte dealuri.POP.a ţine furcă a (o) ţine furcă (cu cineva), a se certa continuu (cu cineva).

a ţine furcă a ţine furcă (la ceva), a ţine morţiş (la ceva).

a se ţine gaie de cineva

a se ţine gaie (sau gaiţă) de (sau după) cineva, a se ţine scai de cineva: pe urmă s-a ţinut iar gaie dupămine.CAR.

a se ţine gata a se ţine gata, a sta pregătit (pentru a face ceva): ţin-te, stăpîne gata, că iată se apropie Gheonoaia.ISP.a-şi ţine gîndul la ceva a-şi ţine gîndul la ceva, a se gîndi permanent la ceva.

a se ţine gînj de cineva

a se ţine gînj (sau gîrbă, grapă) de cineva, (pop. ) a se ţine scai de cineva, a nu-i da pace cuiva: se ţineagrapă de el să-l înveţe meşteşugul armelor.POP.

a-şi ţine gura

a-şi ţine gura (sau clampa, clanţa, limba, pliscul), a tăcea; a fi discret: cum s-a văzut cu o aşa mîndreţede fată în casă, [moşul] nu-şi mai putea ţine gura.POP.

a-şi ţine gura cusută a-şi ţine (sau a avea) gura cusută, a tăcea; a şti să păstreze o taină, un secret.

a-şi ţine inima în dinţi

a-şi ţine inima în dinţi (sau cu dinţii), a-şi stăpîni emoţiile: oricît îl durea de tare, el tot îşi ţinu inima cudinţii.CR.

a -l ţine inima pe cineva să ... a (nu)-l ţine inima pe cineva să ..., a (nu) se îndura să ..., a (nu)-l răbda inima să ...

a ţine isonul

a ţine isonul (sau ison, hangul), 1) a acompania o melodie: lin vioarele răsună, iară cobza ţinehangul.EM. ; 2) (fig. ) a aproba în mod servil, a face pe plac cuiva: tu le dai nas şi le ţii hangul.CR.

a ţine împrejurările în mînă a ţine împrejurările în mînă, a fi stăpîn pe situaţie.

a se ţine în aţă

a se ţine (numai) în aţă (sau într-un fir, de un fir de aţă), 1) (despre ţesături) a fi pe punctul de a se rupe:

cu antereu de canavaţă, ce se ţinea numa-n aţă.CR. ; 2) (despre oameni) a fi la un pas de moarte: năcăjita lui viaţă se ţine-ntr-un fir de aţă.POP. ; 3) (fig .) a fi într-o situaţie precară.

a ţine în cleşte a ţine în cleşte (pe cineva), a prinde la strîmtoare (pe cineva).

a o ţine în coarda de sus a o ţine în coarda de sus, a avea pretenţii mari, a fi îngîmfat, a se ţine mîndru.

a ţine în curent a ţine în (sau la) curent (pe cineva cu ceva), a informa permanent (pe cineva).

a ţine în el a ţine în el (sau în mine, în tine, în sine), 1) a nu-şi exterioriza sentimentele, gîndurile; 2) a fi discret.

a ţine în frîu

a ţine în (sau din) frîu (sau în hăţuri) (pe cineva), a supraveghea îndeaproape (pe cineva); a domoli

pornirile, avîntul cuiva: era în stare să ţie în frîu o împărăţie întreagă.POP.a ţine în gazdă a ţine în gazdă (pe cineva), a găzdui (pe cineva).

a ţine în mînă

a ţine în (sau sub) mînă (pe cineva sau ceva), a avea în puterea sa (pe cineva sau ceva): favoritele dinharem ţin în mînă soarta împărăţiei.FIL.

a ţine în mînă sforile

a ţine în mînă sforile, a stăpîni, a domina: ţine în mîna sa sforile acestor umbre de miniştri ..., îi întoarcecum îi place.GHICA.

Page 411: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a -i ţine în seamă

a (nu)-i (sau a (nu) i se) ţine în seamă (cuiva ceva), a (nu)-i (sau a (nu) i se) lua în considerare (cuiva

ceva), a (nu) i se recunoaşte (cuiva ceva): să mi se ţină-n seamă că am plîns ş-am suferit.MACED.a ţine în şah pe cineva a ţine în şah pe cineva, a ţine sub ameninţare pe cineva; a ţine în tensiune pe cineva.

a o ţine întruna

a o ţine întruna (cu ...) sau a o ţine una, a repeta la nesfîrşit acelaşi lucru: în vremea asta Serghe ... oţinea întruna: „Dar ce e de făcut? Dumnezeul meu! ce e de făcut?“ CAR.

a nu-l ţine întru nemică

a nu-l ţine întru (o) nemică (sau nice într-o cinste) (pe cineva), (înv. ) a nu avea nici o consideraţie pentru

cineva; a nu da doi bani pe cineva: şi cu căzacii de loc iară să învrăjbisă rău, că nu-i ţine într-onemică.NEC.

a ţine judecată

a ţine judecată (sau judeţ), a judeca; a prezida o instanţă de judecată: jidovenciu-n haine scurte ţinejudecata-n curte.POP.

a ţine jurnal a ţine jurnal, a consemna, zilnic, cele mai importante evenimente, cheltuieli etc.

a ţine la băutură a (nu) ţine la băutură, a (nu) rezista la beţie, a se ameţi foarte repede.

a ţine la distanţă pe cineva

a ţine la distanţă (sau departe) pe cineva, a se arăta distant faţă de cineva, a impune distanţă cuiva: zic să-l ţineţi mai departe de voi.SL.

a ţine la încercare a ţine la încercare (cu cineva), a se măsura, a se întrece (cu cineva).

a ţine la mare cinste

a ţine la (sau în) mare (sau multă) cinste (sau preţuire) (pe cineva), a avea o mare consideraţie, preţuire,

stimă pentru cineva şi a se purta în consecinţă: pe hatmanul Buhuş îl ţine la mare cinste.NEC.a se ţine lanţ a se ţine lanţ, a se succeda (în număr mare): necazurile se ţineau lanţ.

a se ţine la o parte

a se ţine la o parte (sau deoparte, departe de ..., la distanţă), 1) a se abţine de la ceva; 2) a sta retras; a

nu se amesteca, a nu se implica (în ...): tinerimea independentă şi iluminată s-a ţinut, spre onoarea ei şisperanţa ţării, departe de atmosfera grea ... a colectivităţii.CAR.

a ţine la pastramă pe cineva a ţine la pastramă pe cineva, (fam. ) a ţine închis pe cineva: am să te ţin la pastramă hăt şi bine! CR.

a ţine la poala ei pe cineva

a ţine la poala (sau legat de poalele) ei pe cineva, (despre femei) a ţine sub papuc (pe cineva); a dispune

după bunul plac de cineva: l-a fi fărmecat, şi-l ţine legat de poalele ei.AL.

a ţine la preţ

a ţine la preţ sau (înv. ) a se ţine greu la preţ, a nu reduce nimic din suma cerută la o vînzare: se făcu însămai năzuros în tîrg, ţinu mai la preţ.ISP.

a ţine la respect

a ţine la (sau în) respect (pe cineva), a ţine la distanţă (pe cineva): redingota şi ţilindrul meu îi ţinură înrespect.SAD.

a ţine la scuteală a (se) ţine (sau a (se) băga, a (se) pune) la scuteală, a (se) adăposti.

a ţine la un cuvînt

a ţine la un cuvînt, (înv. ) a fi unanimi în păreri, a fi înţeleşi: vistiernicul au şi legat frăţie cu Bogdanhatmanul, văzînd că-i gineri lui Cantemir, de ţine la un cuvînt.NEC.

a ţine la vorba sa a ţine la vorba sa, a rămîne ferm într-o hotărîre.

a ţine la zi

a ţine (registrele, dosarele) la zi, a consemna zilnic modificările survenite în situaţiile existente într-un

registru, dosar.

a ţine loc de ...

a ţine loc de ..., a fi utilizat ca, drept ...; a înlocui: gîtul unui clondir, ce ţinea loc de sfeşnic.EM. ; bîrfirea neonestă şi trivială, reaua credinţă şi contra-adevărurile ţin loc de critică.CAR.

a ţine locul cuiva a ţine locul cuiva (sau a ceva), a înlocui pe cineva (sau ceva): lasă pe unul să-ţi ţie locul.EM. a-şi ţine lucrul a-şi ţine lucrul (său), a-şi păstra obiceiurile.

a-i ţine lumînarea

a-i ţine lumînarea (cuiva), 1) a-i fi naş de cununie (cuiva); 2) a veghea un muribund cu lumînarea aprinsă

în mînă: bătrînele îi ţin lumînarea.SAD.

Page 412: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a se ţine mare a se ţine mare, a fi mîndru, semeţ, fudul: de-i vrea să-l robeşti l-amor, cît poţi te ţine mare.PANN.

a ţine marea

a ţine marea sau a ţine spre plina mare, a naviga spre larg: am trebuit să ţinem marea trei zile şi treinopţi.GHICA.

a ţine marginea a ţine marginea, a merge pe marginea (unui drum, a unei suprafeţe).

a ţine marginile a ţine (sau a bate) (tot) marginile, a se codi, a ezita, a şovăi.

a ţine măsura a ţine măsura, a respecta măsura unei piese muzicale.

a-l ţine meşii pe cineva a-l ţine meşii pe cineva, (fam. ) a putea, a fi în stare: ai vrea să te arunci, crezi că te ţin meşii? CAR.

a ţine minte

a ţine minte, a-şi întipări în memorie, a nu uita, a memora: ce s-a-ntîmplat de-atuncea nu vrea să ţieminte.EM.

a-şi ţine mîinile de ceva a-şi ţine mîinile de (la) ceva, (înv. ) a se abţine de la ceva.

a ţine mîna căpătîi

a ţine mîna căpătîi, a folosi mîna drept căpătîi: un sultan ... la pămînt dormea ţinîndu-şi căpătîi mîna ceadreaptă.EM.

a se ţine mîndru

a se ţine mîndru, a fi fudul, a fi înfumurat, a umbla cu nasul pe sus: copoiul, ca tejghetar, nu se ţinea aşamîndru şi scotea şi vin din pivniţă la nevoie.POP.

a ţine mînie

a ţine mînie (sau pizmă, supărare, alean, duşmănie)(cuiva), a păstra mînie(sau pizmă, supărare, alean,

duşmănie) (cuiva): eu n-am putut să ţin mînie, că n-am avut, părinte, cui.COŞBUC.a ţine morţiş să ... a ţine morţiş să ..., a dori, a voi cu orice preţ să ...

a-şi ţine muzicuţa a-şi ţine muzicuţa, (arg. ) a tăcea: ţine-ţi muzicuţa!a nu se ţine nădragii pe cineva a nu se ţine nădragii pe cineva, a fi foarte sărac.

a ţine negustorie a ţine negustorie, a face negoţ.

a se ţine norocul ca pulberea după cîini

a se ţine norocul (sau sărăcia) (după cineva) ca pulberea după cîini (sau după cîine), a avea ghinion, a

nu reuşi, a fi (foarte) sărac: se ţinea norocul după dînşii ca pulberea după cîini.ISP.a o ţine numai o gură a o ţine numai o gură, a ţipa continuu; a face gălăgie.

a ţine ochii la cineva

a ţine ochii (sau privirea) la (sau spre, către) cineva (sau ceva), a se uita insistent la cineva (sau ceva):

ţineau ochii ţintă la zînă.ISP.a ţine ochii pe cineva a ţine ochii pe cineva, a supraveghea pe cineva.

a ţine o conferinţă

a ţine o conferinţă (sau o prelegere, un curs), a prezenta unui auditoriu o conferinţă (sau o prelegere, un

curs), a conferenţia.

a ţine o vorbire

a ţine o vorbire (sau o cuvîntare, un cuvînt, un discurs, un toast) sau (rar ) a ţine cuvînt, a vorbi în faţa

unui auditoriu: a ţinut cu această ocazie un discurs în care a arătat gratitudinea şi admiraţia sa.CAR.a ţine pas cu vremea a ţine pas cu vremea (sau pasul vremii), a fi în spiritul timpului, al momentului.

a ţine pasul

a ţine pasul (cu ...) sau a merge în pas cu ..., 1) a merge în acelaşi ritm cu ...; a păstra cadenţa: mergea înacelaşi pas cu sîrbul.GALA. ; 2) a se menţine la acelaşi nivel cu cineva: ori renunţi la ele, ori trebuie săjoci în pas cu ceilalţi.DELAVR.

a ţine păcatele cuiva a ţine păcatele cuiva, a nu ierta păcatele cuiva.

a o ţine pe-a mea a o ţine pe-a mea (pe-a ta, pe-a lui etc.), a nu ceda, a nu admite dreptatea altuia.

a ţine pe dracul de coadă a ţine pe dracul de coadă, a trage mîţa de coadă.

a ţine pe lîngă sine

a ţine pe lîngă sine (pe cineva), a avea grijă de cineva, a proteja pe cineva: luă hotărîre nestrămutată aţinea feciorii şî viitoarele nurori pe lîngă sine.CR.

a ţine pe loc a ţine pe loc, a împiedica evoluţia, progresul.

a ţine pe mîncare şi pe băutură

a ţine pe mîncare şi pe băutură (sau pe mîncat şi pe băut) (pe cineva), a întreţine (cu mîncare şi băutură)

(pe cineva).

Page 413: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a ţine pe palme

a ţine (numai) pe palme (sau pe braţe) (pe cineva), a avea o grijă deosebită de cineva: te-aş fi ţinut pepalme şi-n sîn te-aş fi culcat.COŞBUC.

a nu se ţine petec de petec a nu se ţine petec de petec (sau zdreanţă de zdreanţă), (despre haine) a fi foarte uzat, a se rupe.

a ţine piept

a ţine piept (cuiva) sau (înv. ) a sta-n piept, a înfrunta (pe cineva), a rezista, a nu se da bătut: tot satul nu-iţinea piept.DELAVR.

a ţine post a ţine (sau a mînca) post, a posti: ţinuse post desăvîrşit întreaga zi.SAD.a ţine predică a ţine predică, 1) a predica (în faţa unui auditoriu); 2) a povăţui, a dăscăli (pe cineva).

a -l ţine punga a (nu)-l ţine punga (sau buzunările) (pe cineva), a (nu) face faţă anumitor cheltuieli.

a-l ţine puterile a-l ţine puterile (pe cineva), a putea face, a fi în stare; a rezista.

a-şi ţine rangul a-şi ţine rangul, a trăi pe măsura locului ocupat în societate.

a-şi ţine răsuflarea

a-şi ţine (sau a-şi opri, a-şi stăpîni) răsuflarea (sau (pop. ) răsuflul, răsufletul, respiraţia, suflarea,

sufletul), a-şi ţine respiraţia; a respira uşor, fără zgomot: în vîrful degetelor, ţinîndu-şi răsufletul, au trecutprin un şir de odăi. NEGR.

a ţine rău pe cineva a ţine (de) rău pe cineva, a fi supărat (pe cineva): nu cred să mă ţii de rău pentru că mi le-am luat.ISP.

a ţine război cu cineva

a ţine război (sau bătălie, luptă, (reg. ) foc) cu cineva (sau împotriva cuiva), (înv. ) a se război, a se lupta

cu cineva, a dezlănţui focul împotriva cuiva: a ţinut o bătălie cruntă cu sultanul Amurat.BĂLC.

a ţine recordul

a ţine (sau a deţine) recordul (sau un record), a păstra un record stabilit; a fi neîntrecut: ţineam recordulgazetelor bine informate.CAR.

a ţine rîndul

a ţine rîndul, a respecta ordinea stabilită: dacă ţii rîndul de la trei dimineaţa şi chiar de cu seara,prinzi.CĂL.

a se ţine rudă cu cineva a se ţine rudă cu cineva, a se considera, a se pretinde din aceeaşi familie cu cineva.

a ţine saţ

a ţine (de) saţ sau a fi cu (sau de) saţ, (înv. şi pop. ) (despre alimente) a sătura repede (şi pe mai multă

vreme), a potoli foamea, a fi hrănitor, săţios: am mîncat colac cu cîrnat, că ţîne mai bine de saţ.POP.

a ţine seama de ...

a ţine seama (sau seamă, răboj, socoteală) de ... (sau că ...) sau a ţine în (sau (înv. ) întru o) seamă de ...

(sau că ...), a avea în vedere, a lua în considerare; a ţine cont de ... (sau că ...): dacă n-am ţinut samă devorbele lui, am ajuns slugă la dîrloagă.CR.

a ţine secunda a ţine secunda, (înv. ) a acompania: hai, scoală, ia-ţi clarinetul şi ţine-mi secunda.CONTEMP.

a ţine sfat

a ţine sfat, a se sfătui, a delibera: sfat ţinură între ele, ... ca să trimită sus la munte pe mîncătorul deoi.POP.

a ţine sfoară a ţine sfoară (ceva), a face să dureze, a continua (ceva).

a o ţine sfoară a o ţine sfoară (sau aţă) (înainte), (reg. ) a merge întins.

a ţine slujbă a ţine slujbă (sau liturghie), a oficia slujba religioasă.

a ţine socoteala

a ţine socoteala (sau socotelile), a face evidenţa veniturilor şi cheltuielilor: îmi ţin socoteala ban cu ban şihuzuresc de bine.CR.

a o ţine spre ... a o ţine spre ..., a merge spre ...: o ţin spre locul sfinţit.BLAGA.a ţine strajă a ţine strajă, (înv. ) a străjui, a veghea: sus în brazii de pe dealuri, luna-n urmă ţine straja. EM.a ţine sub cheie a ţine sub cheie, a ţine încuiat.

a ţine sub ochi

a ţine sub (sau în) ochi (pe cineva), a supraveghea, a urmări îndeaproape (pe cineva): ea privind pe celrămas, ne-ncetat în ochi îl ţine.COŞBUC.

Page 414: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a ţine sub picior

a ţine sub picior (sau sub papuc) (pe cineva), a domina, a stăpîni (pe cineva): şi-a luat nevastă frumoasăşi bogată, dar îl cam ţinea sub papuc.CEZAR.P.

a-şi ţine sufletul

a-şi ţine sufletul (sau inima), 1) a mînca atît cît să nu moară de foame: mîncarea îi era trei unghii de pîineşi puţină apă, cît să-şi ţie sufletul.DOS. ; 2) a-şi ţine răsuflarea.

a se ţine sufletul în cineva

a (nu) se (mai) ţine sufletul (sau suflet de om) în cineva, a (nu) mai fi în viaţă: stau şi mă mir cum de semai ţine suflet de om într-o fiinţă aşa de mititică ca tine.POP.

a-i ţine şanţul a-i ţine şanţul (cuiva), a-i face pe plac (cuiva).

a ţine şir de ...

a ţine şir de ... (sau la ...) sau a-şi ţine şirul, (reg. ) a avea continuitate, coerenţă, logică (în privinţa ...): i s-a părut că nu prea ţinea şir la vorbă.GHICA.

a ţine şleahul cuiva

a ţine şleahul cuiva, (înv. ) a pîndi venirea cuiva spre a-l opri, a-l ataca: au dat peste nişte căzaci, ce ţineaşleahtul turcilor, din nişte stînci de piatră.MUSTE.

a se ţine şugă a se ţine şugă (de cineva), (reg. ) a se ţine scai (de cineva): se ţine şugă de mine. POP.a o ţine talpă a o ţine talpă, (reg. ) a o ţine una şi bună: geaba-i spui, geaba-i arăţi: nu, el o ţine talpă.POP.

a o ţine tarara

a o ţine tarara, (reg. ) a lungi vorba, a tărăgăna, a tergiversa: ia n-o mai ţineţi şi voi tarara şi-mpăcaţi-văca oamenii.POP.

a nu-l ţine teiele a nu-l ţine teiele (pe cineva), (reg. ) a nu avea curaj, a nu-i da mîna, a nu-l ţine curelele.

ţine-te pînză !

ţine-te (sau să te ţii) pînză (să nu te rupi)!, pregăteşte-te de o încercare grea şi de lungă durată!; fă-ţi

curaj!

ţine-te pîrleo!

ţine-te (sau să te ţii, să te păzeşti) pîrleo!, ţine-te bine!; fugi din răsputeri!, ia-o din loc!: dară lupul, să teţii, pîrleo! lungi pasul, lupeşte.ISP.

a ţine tîrlă cu cineva a ţine tîrlă cu cineva, a locui sub acelaşi acoperiş cu cineva.

a-i ţine toate în seamă cuiva

a-i ţine toate în seamă cuiva, a avea evidenţa faptelor cuiva: mie soacra nu mi-e mamă, ca să-mi ţie toate-n samă.POP.

a-şi ţine tocmeala

a-şi ţine tocmeala sau a se ţine de tocmeală, a respecta o învoială: iar precum ş-au ţinut aceşti domnitocmala, se va scrie la rîndul său.NEC.

a ţine pe cineva tot în ...

a ţine pe cineva tot (sau numai) în ..., a nu slăbi pe cineva cu ...: şoimul ... de-atîta vreme tot în rîs şibatjocură ţiindu-mă.CANT.

a se ţine tot una

a se ţine tot (de) una, a sta unul lîngă altul, alcătuind un tot: sat mare şi vesel, împărţit în trei părţi, cari seţin tot de una.CR.

a o ţine tot una cu ... a o ţine tot una cu ..., a face fără întrerupere ceva: de trei zile o ţin tot una cu mesele şi cu lăutarii.AL.a ţine tot un glas a ţine tot un glas, (înv. ) a vorbi egal, monoton.

a o ţine tot un plîns

a o ţine tot un plîns (sau numai o gură), a plînge în hohote şi fără întrerupere: copilul ceala a ţinut numaio gură.CONTEMP.

a ţine tovărăşie

a ţine tovărăşie (sau companie) (cuiva), 1) a însoţi, a întovărăşi (pe cineva); 2) a ţine de urît (cuiva): au fost îngropate oase şi lucruri sortite să ţină tovărăşie morţilor.CEZAR.P.

a-şi ţine traiul a-şi ţine traiul, (înv. ) a face faţă cheltuielilor necesare vieţii, a se întreţine, a trăi.

a ţine ţapul de coarne a ţine ţapul de coarne, (fam. ) a vomita la beţie.

a ţine una a (o) ţine una (şi bună) sau a ţine morţiş sau a o ţine coardă, a-şi menţine punctul de vedere, a nu ceda.

a ţine un jurnal a ţine un jurnal, a însemna într-un jurnal întîmplările, evenimentele, gîndurile de fiecare zi.

a ţine urechea la cineva

a ţine urechea la cineva, a fi atent la spusele cuiva: cine-i acel ce-mi spune povestea pe de rost, de-mi ţinla el urechea ...? EM.

Page 415: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a ţine urma cuiva a ţine urma cuiva, a urmări pe cineva.

a ţine vrăji a ţine vrăji, (înv. ) a face vrăji.

a ţintui la stîlp

a ţintui (sau a pune) la stîlp (sau la stîlpul infamiei) (pe cineva sau ceva), a condamna public (pe cineva

sau ceva); a blama, a înfiera (pe cineva sau ceva).

a ţipa ca din gură de şarpe

a ţipa (sau a striga, a răcni, a urla) ca din gură de şarpe, a striga din răsputeri: ce l-o fi apucat de ţipăca din gură de şarpe? POP .

a ţipa fiul în sînul maicii a ţipa fiul (sau pruncul) în sînul maicii, (pop. ) a fi jale mare: vor ţipa pruncii în sînul maicelor lor.SAD.a-i ţipa în nări a-i ţipa în nări (cuiva ceva), (reg. ) a-i reproşa, a-i imputa (cuiva ceva).

a i-o ţipa în pupăză a i-o ţipa în pupăză, (reg. ) a nu şti să păstreze un secret.

a ţipa la vale a ţipa la vale, (reg. ) a coborî.

a-i ţipa măseaua a-i ţipa măseaua (cuiva), a fi la mare nevoie, la ananghie: avea nevoie de parale de-i ţipa măseaua.SAD.a ţipa ochii a ţipa ochii, (reg. ) a arunca o privire fugitivă: ţipai ochii peste deal, văzui fată de muntean.POP.a ţipa o palmă a(-i) ţipa o palmă (cuiva), (reg. ) a-i trage cuiva o palmă, a pălmui pe cineva.

ţipătul (nici) ţipătul (de om), nimeni, nici ţipenie.

a-i ţiui urechile

a-i ţiui urechile (sau creierii, capul) (cuiva) sau a-i ţiui în urechi (sau în creieri, în cap) (cuiva ceva), 1)

a-i vîjîi urechile (sau creierii, capul) (cuiva): se vede că-ţi ţiuie urechile.AL. ; 2) a da impresia că se mai

aude ceva (deşi vibraţiile au încetat); a răsuna: copiii ... rămaseră deştepţi; în capul lor ţiuiau cînteceleflaşnetei.VLAH.

a-i ţîţîi inima

a-i ţîţîi inima (sau curul, fundul, brăcinarul, turul) (cuiva), (fam. ) a-i fi foarte frică (cuiva): le ţîţîiacuru’de frică - mai vîrtos boierilor.IORGA.

a-i ţîţîi măseaua a-i ţîţîi măseaua (cuiva), (reg. ) a avea poftă de băutură.

ucigă-l crucea

ucigă-l (sau bată-l) crucea (sau toaca), drac, diavol: a treia noapte au venit ucigă-i crucea cu iadul întregînaintea lui.POP.

ud ca un şoarece

ud (sau murat) ca un şoarece sau (reg. ) ud cum îi şoaricu, foarte ud: pisicuţa, murată ca un şoarece,tremura cum îi varga.HOGAŞ.

ud leoarcă ud leoarcă, foarte ud.

a se uita

a se uita (la cineva), a băga în seamă (pe cineva): frumoase, deh! erau, şi, cu toate astea nimeni nu se uitala ele.POP.

a se uita ca dracul la popă a se uita (la cineva) ca dracul la popă, a se uita urît (la cineva).

a se uita ca la un cireş copt

a se uita ca la un cireş copt (la cineva), a se uita cu admiraţie, cu dragoste (la cineva): împăratul se topeade dragoste pentru Ileana Sînziana şi se uita la dînsa ca la un cireş copt.ISP.

a se uita ca mîţa-n calendar a se uita ca mîţa-n calendar, (fam. ) a nu pricepe nimic.

a se uita ca pisica în tigaie

a se uita ca pisica în tigaie (sau ca mîţa la peşte), a se uita cu jind, cu lăcomie: îi vedeai că bagă mîna înporumb, se uită la el ca pisica în tigaie.PREDA.

a se uita ca prin sită a se uita ca prin sită, a se uita printre gene.

a se uita chiorîş

a se uita chiorîş (sau cruciş), 1) a privi cruciş, a fi saşiu; 2) (fig. ) a se uita cu duşmănie: cine trăeşte cuchiorii, se învaţă a se uita cruciş.BARONZI.

a se uita crunt la cineva

a se uita (sau a privi) crunt la (sau pe) cineva (sau ceva), a se uita încruntat, cu duşmănie (la cineva sau la

ceva): în zid de marmur negru se uită crunt şi drept.EM. ; baba privi crunt pe toţi mesenii.POP.a se uita cu un ochi la răsărit şi cu altul la apusa se uita cu un ochi la răsărit şi cu altul la apus, a se uita cruciş.

Page 416: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a se uita cu un ochi la slănină şi altul la făinăa se uita cu un ochi la slănină şi altul la făină, a se uita cruciş.

a se uita de sus

a se uita (sau a privi) de sus (la cineva sau la ceva), a fi înfumurat, arogant; a desconsidera, a dispreţui (pe

cineva sau ceva): trebuie să fie o natură plămădită din elemente prea alese ca să nu se uite de sus la ceicare pleacă.CAR.

a se uita galeş

a se uita galeş (la cineva), a privi cu duioşie, cu dragoste, cu tristeţe (la cineva): fata însă, văzîndu-l că seuita galeş la dînsa, ... pricepu că e bănuită.POP.

a se uita în zare a se uita în zare (la ceva) sau a privi înzare (ceva), a privi în lumină un obiect transparent.

a se uita lung

a se uita (sau a privi) lung, a privi mirat, atent, surprins, nedumerit: au început ... a se uita lung unul laaltul.CR.

a se uita păliş a se uita păliş (la cineva), (reg. ) 1) a se uita chiorîş (la cineva); 2) a trage cu ochiul (la cineva).

a se uita pe sub ochi a se uita (sau a privi) pe sub ochi, 1) a se uita urît; 2) a-şi miji ochii.

a se uita pe şolduri a se uita pe şolduri, (reg. ) 1) a fi spilcuit; 2) a fi mîndru, fudul.

a-l uita sfîntul

a-l uita sfîntul (pe cineva undeva), (pop. şi fam. ) a zăbovi (cineva) prea mult (şi fără treabă) într-un

anumit loc.

uita-te-ar relele! uita-te-ar relele!, să ai parte numai de noroc şi bucurii!

uite, asta-i cruce!

uite, asta-i cruce(a)!, pe cuvîntul meu!: n-am să-i dau ..., crede-mă, nici o para chioară, iaca, asta-icruce, na! POP.

a umbla ca cu o bubă coaptă cu cineva a umbla ca cu o bubă coaptă cu cineva, a menaja excesiv pe cineva.

a umbla ca cu un ou a umbla ca cu un ou (moale) (cu cineva sau cu ceva), a fi foarte atent, grijuliu (cu cineva sau cu ceva).

a umbla ca cu un ou roşu

a umbla ca cu un ou (sau cu oul) roşu (cu cineva sau ceva), a umbla cu grijă, prevenitor, atent (cu cineva

sau cu ceva).

a umbla ca după mort a umbla (sau a merge) ca după mort, a merge foarte încet.

a umbla ca fuiorul popii a umbla ca fuiorul popii, a umbla de colo pînă colo, fără rost.

a umbla calea mînzului a umbla (sau a bate, a face, a se duce) calea mînzului, (pop. ) a se chinui fără folos.

a umbla ca mielul orbului a umbla ca mielul orbului, 1) a umbla neîngrijit; 2) a umbla fără rost; a umbla fleaura.

a umbla ca pe o potecă a umbla ca pe o potecă, (reg. ) a umbla cu sfială, cu teamă, cu greutate.

a umbla capiu

a umbla capiu, a umbla buimac, năuc, fără ţintă: umbli capchiu pe la gardurile oamenilor, să te latre cîniişi să te faci de rîsul şi ocara satului.VLAH.

a umbla ca şarpele după viteji a umbla ca şarpele după viteji, 1) a se expune singur primejdiei; 2) a căuta ceartă.

a umbla ca un cotoi a umbla ca un cotoi, a umbla fără ocupaţie, gîndindu-se numai la plăceri.

a umbla cîinii cu colaci în coadă

a umbla cîinii cu colaci în coadă, (glumeţ) a fi belşug: vin-la noi, că pe aici umblă cînii cu colacii încoadă.PAMFILE.

a umbla cît ţine ţestul a umbla cît ţine ţestul, a umbla foartemult.

a umbla coadă de cineva

a umbla (sau a merge, a se ţine) coadă (sau mînz) de (sau după) cineva, a fi nedespărţit de cineva, a se

ţinea scai de cineva: ce te ţii coadă de mine? POP.

a umbla craina

a umbla craina (sau craun), (pop. ) a umbla lelea, fără rost, ca un crai, ca un om fără căpătîi: zărpălatecul de fii-meu, în loc să puie şi el ochii pe vreuna, d-o vreme încoace umblă craun.DELAVR.

a umbla creanga a umbla creanga, a umbla fleaura, a pierde vremea umblînd fără rost.

a umbla cu capul în traistă a umbla (sau a fi) cu capul în traistă, a nu lua seama la cele din jur, a fi neatent, distrat, neglijent.

a umbla cu capul între urechi a umbla cu capul între urechi, a umbla gură-cască.

a umbla cu căciula într-o parte a umbla cu căciula într-o parte sau a purta căciula pe-o ureche, a fi nepăsător.

Page 417: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a umbla cu căciula-n patru a umbla cu căciula-n patru,a se căciuli.

a umbla cu chichiţe a umbla cu chichiţe, a umbla cu şiretlicuri, cu şmecherii.

a umbla cu cioaca a umbla cu cioaca, (reg. ) a induce în eroare.

a umbla cu cioara vopsită a umbla cu cioara vopsită, (fam. ) a amăgi, a înşela, a induce în eroare.

a umbla cu ciubote roşii a umbla cu ciubote roşii, (reg. ) a merge desculţ.

a umbla cu cortul a umbla cu cortul, a nu avea locuinţă stabilă.

a umbla cu cuşma-n mînă după cineva

a umbla cu cuşma-n mînă după cineva, a se ruga cu umilinţă de cineva; a se umili: cu cuşma-n mînă săîmbli după dînsul. NEGR.

a umbla cu doi bani în trei pungi a umbla cu doi bani în trei pungi, (reg. ) a se purta necinstit.

a umbla cu familiarisme a umbla cu familiarisme, (fam. ) a se purta exagerat de familiar.

a umbla cu fandoseli a umbla cu fandoseli, a se fandosi.

a umbla cu flori la pălărie a umbla cu flori la pălărie, (reg. ) a nu-i păsa de nimic.

a umbla cu furtişag a umbla cu furtişag(uri), a fura: Dumnezeu n-ajută celui care umblă cu furtişag.CR.a umbla cu fusele a umbla cu fusele, a umbla fără treabă.

a umbla cu gogoriţe a umbla cu gogoriţe, a umbla cu fleacuri, cu minciuni.

a umbla cu jalba în proţap

a umbla (sau a veni, a purta, a se înfăţişa) cu jalba (sau cu hîrtia) în proţap, (înv. ) a umbla (sau a veni,

a purta, a se înfăţişa) cu o jalbă pusă în vîrful unei prăjini pentru a se face remarcat din mulţime şi a putea

înmîna jalbadomnitorului sau unui demnitar; (p.ext. ; fam. ) a cere cu insistenţă şi pe un ton ridicat un drept

sau o favoare: în frunte e un moşneag scund şi un flăcău voinic carepoartă jalba în proţap.CAMIL.P.

a umbla cu mănuşi

a umbla (sau a se purta) cu mănuşi (cu cineva), (fig .) a se purta cu atenţie, cu îngăduinţă (cu cineva); a

menaja (pe cineva).

a umbla cu măturica a umbla cu măturica, a linguşi.

a umbla cu mintea prin pruni a umbla cu mintea prin pruni, (reg. ) a nu avea minte.

a umbla cu mîţa-n sac

a umbla (sau a prinde pe cineva) cu mîţa-n sac (sau în traistă), a umbla (sau a prinde pe cineva) cu

înşelătorii: într-o bună zi, fu prins cu mîţa-n sac.POP.a umbla cu mofturi a umbla cu mofturi,a invoca diversepretexte pentru a se eschiva de la o îndatorire.

a umbla cu nasul sus

a umbla (sau a fi, a se ţine, a merge) cu nasul (pe) sus (sau în vînt) sau a-şi ţine (sau a-şi ridica, a-şi

purta) nasul (pe sau în) sus (sau mai sus decît se cuvine), a fi îngîmfat, obraznic, sfidător: nu erau nicidealuri, nici văi, nici şanţuri unde să cadă cei cari merg cu nasul pe sus.POP.

a umbla cu ocaua mică a umbla cu ocaua mică, a umbla cu înşelăciuni; a înşela.

a umbla cu opinci de fier

a umbla cu opinci de fier sau a rupe trei perechi de opinci de fier, a umbla mult: numai atunci vei da cumîna de mine, cînd vei rupe trei perechi de opinci de fier.ISP.

a umbla cu pantahuza

a umbla cu pantahuza, (înv. şi fam. ) 1) a umbla (cu o listă de subscripţie) pentru a strînge fonduri; 2) a

umbla din casă în casă, purtînd vorbe, minciuni; a colporta: păi, unde să fie?prin vecini, cupantahuza.CEZAR.P.

a umbla cu pila în tureatcă a umbla cu pila în tureatcă, a fi viclean.

a umbla cu plosca

a umbla (de colo pînă colo) cu plosca (cu minciuni) sau a purta plosca (cu minciuni), a umbla cu

minciuni, cu bîrfeli de la unul la altul: nu-mi place să umblu cu plosca.CAR.

a umbla cu plosca la nas

a umbla (sau a fi) cu plosca (sau cu ţuica) la (sau în) nas sau a puţi a nas belit sau a-i ieşi cuiva vinul în

nas, a fi beţiv.

a umbla cu poşta

a umbla cu poşta sau a duce (sau a purta) poşta, (fig. ) 1) a colporta informaţii confidenţiale, zvonuri etc.:

o cam bănuiau că umblă cu poşta de la o casă la alta.SAD. ; 2) (reg. ) a flecări, a pălăvrăgi.

Page 418: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-i umbla cu pricaz a-i umbla cu pricaz (cuiva), (înv. şi pop. ) a urmări să-i facă rău (cuiva),ai-o coace (cuiva).

a umbla cu scădere

a umbla cu scădere, (înv. ) (despre bani) a avea cursul depreciat: i-am răspuns că [banii] sînt buni, dar înţară umblă cu scădere şi ţăranii nu-i primesc.URIC.

a umbla cu şaga-maga a umbla cu şaga-maga, a înşela, a păcăli, a induce în eroare.

a umbla cu şatra

a umbla (sau a se muta) cu şatra,(fam. ) a se muta (deseori) cu toate lucrurile: uff! suspină Sabina,strîngîndu-şi vraful de cărţi şi caiete; acum unde mă mai mut cu şatra? CEZAR.P.

a umbla cu şoalda

a umbla (sau a face) cu şoalda, (fam. ) a recurge la vicleşuguri, la subterfugii, la minciuni; a umbla cu

cioara vopsită: nu mai umbla cuşoalda şi nu mai face pe grozavul, că nu mă sperii.STANCU.

a umbla cu şopîrcăieli

a umbla cu şopîrcăieli, (reg. ) a recurge la minciuni, la subterfugii, la tertipuri: să nu-mi umblaţi cuşopîrcăieli, cu dihonii, sau cu vîşcîituri.POP.

a umbla cu şurubele

a umbla cu şurubele, (reg. ) a recurge la şiretlicuri: una-două, îi tolocănea, mustrîndu-i: ba că nu vorbescdrept româneşte ...; ba că umblaţi cu şurubele, să ne trageţi butucul.CR.

a umbla cu talerul a umbla cu talerul, a face colectă.

a umbla cu tămîie pe lîngă cineva a umbla cu tămîie pe lîngă cineva, (reg. ) a linguşi, a tămîia (pe cineva).

a umbla cu traista a umbla cu traista, a cerşi: nu mă duc, de aş umbla cu traista. (a.1825).IORGA.a umbla cu traista cu minciuni a umbla cu traista cu minciuni, a umbla cu vorbe, cu bîrfeli.

a umbla cu uite popa, nu e popa

a umbla cu uite popa, nu e popa, a-şi schimba mereu hotărîrile, părerile; a fi inconsecvent: umbli cu uitepopa, nu e popa? BRĂESCU.

a umbla de-a frunza păltinelului a umbla de-a frunza păltinelului, (reg. ) a umbla (de) frunza frăsinelului.

a umbla de-a oarba a umbla de-a oarba, a umbla aiurea.

a umbla de rîndul cuiva

a umbla (sau a căuta, a vedea) de rîndul cuiva sau a căuta de rînd cu cineva, (înv. şi reg. ) a se interesa

de cineva, a purta de grijă cuiva: ce mă blestemi aşa rău? că îmblu de rîndul tău.POP.a umbla din ţenchi în ţenchi a umbla din ţenchi în ţenchi, (pop. ) a umbla din loc în loc.

a umbla după ciolan a umbla după ciolan (sau după ciolane), (fam. ) a căuta o sinecură; a umbla după căpătuială.

a umbla după colaci calzi

a umbla după (sau a aştepta, a veni la) colaci calzi, a umbla după (sau a aştepta, a veni la) lucruri bune,

plăcute şi de-a-gata: îmblă ş-aista după colaci calzi; îmi vine să i-o joc şi lui! AL.a umbla după pleaşcă a umbla după pleaşcă sau a căuta pleaşcă, (pop. şi fam. ) a căuta foloase nemuncite.

a umbla după potcoave de cai morţi

a umbla după (sau a căuta) potcoave de cai morţi sau a umbla după (sau a căuta) cai morţi (pentru a

le lua potcoavele), a-şi pierde vremea, a se afla în treabă: umbli după cai morţi să le iei potcoavele.CR.

a umbla fără nici un capăt

a umbla fără nici un capăt, a umbla fără căpătîi, fără rost: l-o găsit, îmblînd prin păduri, ia aşa, fără niciun capăt.POP.

a umbla fleaura a umbla fleaura, (fam. ) a umbla fără rost, a umbla creanga; a vagabonda.

a umbla frunza frăsinelului

a umbla (de) frunza frăsinelului, a umbla fără rost, aiurea, haimana, în dorul lelii, a hoinări: tot umblîndnoi din şcoală în şcoală, mai mult, ia aşa, de frunza frăsinelului, ... avem să ne trezim nişte babalîci.CR.

a umbla fuioagă a umbla fuioagă, (reg. ) a umbla fără rost; a fugi de treabă.

a-i umbla gura ca la ţarcă a-i umbla (cuiva) gura ca la (o) ţarcă sau a vorbi ca o ţarcă, a vorbi mult şi fără rost.

a umbla haihui a umbla haihui, a umbla fără ţintă, haimana.

a umbla haimana a umbla haimana, a vagabonda: îmbli haimana pe poduri cu derbedeii.FIL.a umbla handralău a umbla handralău, a umbla încolo şi încoace fără rost.

a umbla handralela a umbla handralela, (reg. ) a umbla fără ţintă.

a umbla harhageaua a umbla harhageaua, (reg. ) a umbla pe coclauri.

Page 419: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a umbla haturile a umbla (sau a bate) haturile, (despre femei) a preacurvi.

a umbla huci-marginea a umbla huci(u)-marginea, (reg. ) a umbla fără rost, derbedeu, hoinar, vagabond.

a umbla în brînci a umbla în (sau a se tîrî pe) brînci, a merge de-a buşilea.

a umbla în marghiolii a umbla în marghiolii, (înv. şi reg. ) a umbla după aventuri galante.

a umbla în piţărăi a umbla (sau a merge) în piţărăi (sau cu piţărăi), (reg. ) a colinda.

a umbla în poghiazuri

a umbla în poghiazuri (sau podghiazuri), (reg. ) a umbla fără rost, a hoinări: umblînd toată ziua înpodgheazuri.CR.

a umbla în popor a umbla în popor, (despre preoţi) a merge din casă în casă (în cuprinsul parohiei) cu ajunul.

a umbla în şoşot a umbla în şoşot, (reg. ) a cleveti; a unelti: pe unde-i vezi numa-n şoşot umblă.POP.

a-i umbla în treabă

a-i umbla în treabă (cuiva), (reg. ) a se ocupa de interesele cuiva: nu avea muieri rubedeni de-aproape,care să-i umble în treabă.AGÂRB.

a umbla în treapăd

a umbla (sau a fugi, a da) în treapăd (sau (reg. ) în trepete), (înv. şi reg. ) a fugi, a umbla repede, a se

zori: fu silit a mearge pre lîngă cai în treapăd.DOS.a umbla în urma cuiva a umbla în urma cuiva, a merge în spatele cuiva.

a umbla lela a umbla lela, (pop. ) a vagabonda, a hoinări, a bate drumurile: umbli lela pe drumuri.CR.

a umbla meleagurile

a umbla meleagurile, a hoinări, a colinda, a cutreiera: ai umblat meleagurile, ca să-ţi găseştileacurile.POP.

a-i umbla moara

a-i umbla moara (cuiva),a-i merge dinplin (cuiva);a fi în putere: să ne veselim cît ne îmblă moara, cădestul ne vom pocăi la bătrîneţe.FIL.

a umbla mort după ...

a umbla (sau a se ţine) mort după ..., 1) a face tot posibilul pentru a obţine ceva; 2) a fi foarte îndrăgostit

de cineva şi a-şi arăta sentimentele cu insistenţă: se ţinea mort după ea.CAMIL.P.a umbla nearat, nesemănat a umbla nearat, nesemănat, (reg. ) a umbla de colo-colo, fără rost.

a umbla nebun

a umbla (sau a fi) nebun (după cineva sau după ceva), a iubi la nebunie (pe cineva), a fi pasionat (de

ceva): aceste domniţe ... erau nebune după joc.ISP.a umbla parcă ar avea ouă în poală a umbla (de) parcă ar avea ouă în poală (sau parcă ar călca pe ouă), a păşi, a călca exagerat de atent.

a umbla pe coclauri a umbla pe coclauri, a umbla fleaura, haimana.

a umbla pe după salcie a umbla (cu vorbe) pe după salcie (sau salcîm), (fam. ) a vorbi pe ocolite.

a umbla pe horaiţă a umbla pe horaiţă, (reg. ) a umbla fără rost, a bate străzile în lung şi în lat; a horhăi.

a umbla pe-mprejur a umbla pe-mprejur, a umbla pe căi lăturalnice.

a umbla pe nărav de ... a umbla pe nărav de ..., (înv. ) a se comporta ca ..., a imita pe ...

a umbla să iei două piei de pe o oaie a umbla să iei (sau să scoţi) două piei de pe o oaie, a urmări cîştiguri exagerate.

a umbla şapte hotare a umbla şapte hotare, a umbla mult timp, pe distanţe mari.

a umbla şovăind a umbla şovăind, (reg. ) a recurge la şiretlicuri.

a umbla şuleandra a umbla şuleandra, (reg. ) 1) a avea o ţinută neglijentă, dezordonată; 2) a umbla de colo-colo, fără rost.

a umbla teleleu

a umbla teleleu (Tănase), a umbla fără rost: zice prostul: hai şi eu! hai! că tot n-are ce face, ş-aşa umblăteleleu.EM.

a umbla tralalela

a umbla tralalela (sau trălălău, trăncănău, trelalela, tremăndău), (pop. şi reg. ) a umbla haihui,

haimana, fără rost: umbla trela-lela în puterea iernei.CR. ; leneşii ... umblă cîtu-i ziulica tremăndău din uşă-n uşă.POP.

a umbla treanca-fleanca

a umbla treanca-fleanca, (reg. ) a umbla fără rost, a merge de ici-colo: tot umbli trenchea-flenchea şi nu-ţi caţi şi tu perechea.POP.

a umbla ţonţoroiul a umbla ţonţoroiul, a umbla haihui, a umbla brambura.

Page 420: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

umblă cîinii cu colaci în coadă umblă cîinii cu colaci în coadă, e mare belşug.

umblet broştesc umblet broştesc, (pop. ) mers cu sărituri.

a se umfla ca un curcan

a se umfla (în pene) ca un curcan, a-şi da aere, a se îngîmfa, a se împăuna: unde se rotea pe lîngă dînsaşi se îngîmfa, ca un curcan! ISP.

a se umfla în guşă a se umfla în guşă,a se mîndri; a se răţoi.

a se umfla în nări

a se umfla în nări sau a-şi umfla nările, 1) a se purta cu semeţie, (p.ext. ) a se îngîmfa:şi prostatecele nărişi le umflă orişicine.EM. ; 2) a se mînia.

a se umfla în pene a se umfla în pene, a se îngîmfa, a se fuduli.

a-şi umfla nasul

a-şi umfla (sau a-i tremura, a-i fumega cuiva) nasul, 1) a fi pus pe ceartă, a se înfuria; 2) a umbla cu nasul

pe sus.

a i se umfla pipota a i se umfla pipota (cuiva), 1) a se mînia; 2) a fi fudul.

a-şi umple cuibul ca pupăza a-şi umple cuibul ca pupăza (sau ca o pupăză), (reg. ) 1) a fi murdar; 2) a avea obiceiuri proaste.

a i se umple paharul cuiva a i se umple paharul cuiva, a îndura prea multe; a nu mai putea suporta.

a umple de bogdaproste

a umple de bogdaproste (pe cineva), (pop. ) 1) a înfrunta, a ocărî (pe cineva); a batjocori: baba şi cu fiică-sa îl umplea de bogdaprosti.CR. ; 2) a îmbolnăvi (pe cineva): dracul m-a pus să merg la ea! m-a umplut debogdaproste! POP.

a se umple de chelbe a se umple de chelbe, (reg. ) a sărăci, a scăpăta.

a se umple de rapăn

a se umple de rapăn, 1) a se umple de chelbe; a nu se alege cu nimic; 2) a se molipsi de o boală, a se

umple de bogdaproste.

a umple măsura a umple măsura, a ajunge la limită: fratele tău a umplut măsura ruşinei sale.NEGR.

a i se umple măsura

a i se umple măsura (cuiva), a se sătura (de cineva sau de ceva); a-şi pierde răbdarea: i s-a cam umplutmăsura.POP.

a-şi umple pipota

a-şi umple (sau a-şi îneca) pipota,(reg. ) a se îmbăta: bea, pipota-şi îneacă, altul ca să nu-lîntreacă.PANN.

a-şi umple sacul a-şi umple sacul, 1) a realiza un cîştig mare; 2) (rar ) a mînca foarte mult.

una la mînă una la mînă, (în enumerări) primul (sau prima).

una vorbim şi alta fumăm! una vorbim şi alta fumăm!, una spunem şi alta facem!

una vorbim şi başca ne înţelegem! una vorbim şi başca ne înţelegem!, una spunem şi alta înţelegem!

a umbla cu capul pe sus a umbla cu capul pe sus, a fi mîndru.

un boboc de fată un boboc de fată, (fig. ) o fată drăgălaşă.

un bob zăbavă! un bob zăbavă!, (fam. ) ai puţină răbdare!, aşteaptă puţin!

un chip de ...

un chip de ..., 1) un fel de ..., care aduce a ...: au văzut într-un loc un chip de şanţ, ca un cerc săpat înpămînt.POP. ; 2) aproximativ: după un chip de [o] jumătate [de] ceas, în sfîrşit îşi dete duhul în mînilecălăilor săi.NEGR.

unde a înţărcat dracul copiii

unde (şi-)a înţărcat dracul copiii, foarte departe, pe celălalt tărîm, la mama dracului: am umblat pe undeşi-a înţarcat dracu’copiii.AL.

unde dai şi unde crapă !

unde dai (sau baţi, o plesneşti) şi unde crapă (sau răsare, tună)!, ce speri şi ce iese!:ei, apoi! unde-oplesneşte mama şi unde crapă! CR.

unde e pomana aia! unde e (sau unde dă Dumnezeu) pomana aia!, unde n-am eu norocul acela!

unde-i norocul să ...! unde-i norocul să ...!, ce bine ar fi să ...!: unde-i norocul să pot trece şi eu în ţară! REBR.

unde înfloreşte tămîia

unde înfloreşte tămîia (sau piperul), în ţări depărtate, foarte departe: şi mă duc, maică, mă duc, undeînfloare tămîia.POP.

Page 421: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

unde îţi stau picioarele, îţi va sta şi capul

unde îţi stau picioarele, îţi va sta şi capul, ţi se va tăia capul, vei muri: să-mi aduci herghelia de iepe ...căci de nu, unde îţi stau picioarele, îţi va sta şi capul.ISP.

unde popa nu toacă

unde popa nu toacă, foarte departe, unde şi-a înţărcat dracul copiii: vă duceţi ... în baltă, trestie,pustietate, unde popa nu toacă, unde fata nu gioacă.POP.

unde pui ... unde (mai) pui (că) ..., fără a mai socoti (că) ..., în plus ...: şi unde mai pui că a început a viscoli.SAD.

unde pune mîna, pune şi Dumnezeu mila

unde (sau pe ce) pune (el) mîna, pune şi Dumnezeu mila, are spor în tot ce face: unde punea el mîna,punea şi Dumnezeu mila.CR.

unde te trezeşti? unde te trezeşti?, unde crezi că te afli?

unde tună şi unde fulgeră unde tună şi unde fulgeră, unde dai şi unde crapă.

a unge osia

a unge osia (ca să nu scîrţîie carul), (fam. ) a cîştiga bunăvoinţa, favoarea cuiva cu daruri sau bani; a

mitui: unseră osiia şi paşii Matei Vodă.NEC.un ger de crapă pietrele un ger de crapă pietrele, un ger foarte puternic.

un iarmaroc de oameni un iarmaroc de oameni, oameni foarte mulţi, mulţime.

un lat de palmă un lat de palmă (sau de mînă), măsură populară egală cu lăţimea unei palme cu degetele lipite.

un număr de ... un număr de ..., cîţiva: după un număr de ani s-a pensionat.

un număr mare de ...

un număr mare de ... sau un mare număr de ..., o mulţime de ..., (foarte) mulţi: se adunase un marenumăr de gură-cască.

un păr

(nici) un păr (mai mult) sau nici cît un fir de păr, (înv. şi pop. ) deloc, nimic: decît pielea obişnuită, sănu poţi cere un păr mai mult.GR.AL.

un pic

un pic, 1) puţin: iar noi să mai jucăm un pic şi la botez.COŞBUC ; 2) (în construcţii negative) deloc:

corbul nu vorbea un pic.POP.un praz verde! (adio şi-)un praz verde!, (fam. ) nu-mi pasă că pleci!, mi-e indiferent că pleci!, călătorie sprîncenată!

un timp un timp, o (bucată de) vreme: uită un timp că eşti balerină.CĂL.

unul ca acesta

unul (una etc.) ca acesta (ca aceasta etc.), (înv. şi pop. ) un asemenea lucru, o asemenea treabă, situaţie

etc.: au început boierii să zică: ce va să zică una ca aceasta? KOG.unul ca altul unul ca altul sau una ca alta, la fel: două femei, una ca alta de tinere.ISP.

unul după altul

unul după altul, în şir; în ordine: gîndurile părintelui ... încep să curgă limpezi unele după altele, fărăşovăire, fără piedici.CAR.

unul mai ... decît altul

unul (una etc.) mai ... decît altul (alta etc.) sau care (mai) de care mai ... sau care mai de care, la

concurenţă, pe întrecute: îi găsea dînsa fel de fel de muncă, care de care mai grele.POP.

a i se urca în cap

a i se urca (sau a i se sui, a-i sări) în cap (cuiva), a se obrăznici: dacă-i dai mult nas, ţi se urcă-n cap!BARONZI.

a urca în scenă

a urca (sau a intra) în (sau pe) scenă, 1) a începe să joace teatru; a începe să-şi debiteze rolul repartizat

într-un spectacol; 2) (p.gener. ) a-şi începe activitatea într-un domeniu oarecare, a începe să capete

experienţă: e nevoit ... a înşela, în şcoală şi în biserică, pe tucanii cei mici, care intră abia în scenă,asupra valoarei vieţii.EM.

a urca pe tron

a (se) urca (sau a (se) sui, a (se) ridica, a (se) înălţa) pe tron, a ocupa (sau a face pe cineva să ocupe)

domnia, a fi încoronat (sau a încorona pe cineva) ca monarh: pe tron s-a ridicat fiul său.CAR.

Page 422: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a i se urca sîngele în obraz

a i se urca (sau a face să i se urce, a i se sui, a-i năvăli, a-i da, a-i ieşi) sîngele în obraz (sau la cap, în

faţă) (cuiva), 1) a se înroşi sau a face să se înroşească din cauza unui sentiment, a unei emoţii puternice; a

se îmbujora (la faţă): şi atunci de sfiiciune mi-iese sîngele-n obraz.EM. ; 2) (p.ext. ) a se înfuria, a fi în

culmea furiei.

a i se urî

a i se urî (cuiva de ceva), a se sătura (cineva de ceva), a i se acri (cuiva de ceva): de la un timp, i se urîAtotputernicului de hău şihotărî să plăsmuiască o lume mai frumoasă.POP.

a i se urî cu binele

a i se urî cu binele (cuiva), a face imprudenţe, greşeli compromiţătoare: se vede că ţi s-a urît cu binele,prietene! SAD.

a i se urî cu zilele

a i se urî cu zilele (cuiva), a se sătura de viaţă: fată, dacă nu ţi s-a urît cu zilele, dă-mi mie vioara săcînt.POP.

urlă tîrgul urlă tîrgul, vorbeşte toată lumea.

a-şi urma calea

a-şi urma calea (sau drumul), a-şi continua drumul, a merge mai departe: să-şi facămerinde, să aibă cu ce-şi urma calea.POP.

a se usca coarnă

a se usca (ca o) coarnă, a se usca de tot, a fi plin de zbîrcituri: de-i zăbovi pîn’la toamnă, mi-i găsi uscatăcoarnă.POP.

a-şi usca rufele la un soare cu cineva

a-şi usca rufele la un soare (sau la acelaşi soare) cu cineva, a fi apropiat, intim cu cineva; a avea interese

comune cu cineva.

a se usca scîndură

a se usca (sau a slăbi, a se face, a rămîne, a fi) (ca o) scîndură (sau ca scîndura) sau a deveni (sau a fi)

uscat (sau slab) (ca o) scîndură (sau ca scîndura), (fam. ; despre oameni) a deveni (sau a fi) extrem de

slab, numai pielea şi oasele: că de cînd dor am purtat, ca scîndura m-am uscat.POP.a-l ustura în pungă a-l ustura în (sau la) pungă (pe cineva), a plăti un lucru cît nu face.

uşor în pene uşor în pene, îmbrăcat sumar; (p.ext. ) zdrenţăros: ţiganul, uşor în pene, nu-şi făcu bordei de lene.PANN.a uşura de parale pe cineva a uşura de parale pe cineva, (fam .) a jefui pe cineva.

vacă de muls

vacă (bună) de muls, persoană de care se abuzează pentru a trage foloase materiale: şi ... nu eşti numaiaşa o vacă de muls pentru fiecare.CR.

vai de casa unde cîntă găina! vai de casa unde cîntă găina!, vai de casa unde porunceşte femeia!

vai de cojocul lui! vai de cojocul lui!, vai de capul lui!, vai de pielea lui!

vai de mine!

vai de mine!, 1) vai de capul meu!; 2) ce spui?, chiar aşa?, ei, nu zău!, Doamne fereşte!: şi zici că l-aprins? vai de mine! POP. ; 3) ce mă fac?, aoleu!: vai de mine! vin musafirii şi nevastă-mea nu-i acasă!

vai de păcatele mele!

vai de păcatele mele!, vai de capulmeu!, sărmanul de mine!, Doamne păzeşte!: n-am dormit, măculiţă: căn-am somn, vai de păcatele mele! CAR.

vai de steaua mea ! vai de steaua mea (ta, lui etc.)!, vai de cojocul meu (tău, lui etc.)!, sărmanul de mine (tine, el etc.)!

vai şi amar de mine

vai şi amar (sau şi mişel) de mine (tine, el etc.) sau vai şi amar de capul (sau de mama, de sufletul, de

zilele) meu (mea, mele, tău etc.)!, sărmanul de mine (tine, el etc.)!: o, vai şi mişel de noi, de neştenetrebnici.DOS .; vai de capul lor! piereau cu sutele şi ei şi caii.NEGR.

valea lacrimilor

valea lacrimilor sau valea plîngerilor (sau plîngerii), (bis. ) pămîntul, consideratca loc al suferinţelor şi al

durerii, în raport cu cerul: nu cuteza să păleşti ... acel crin semănat de mîna Domnului în această vale alacrimilor.FIL.

valurile tinereţii

valurile tinereţii (sau tinereţilor), întîmplări, incidente, încurcături pricinuite de impulsivitatea,

entuziasmul şi lipsa de experienţă inerente tinereţii: ei! nu te ruşina! ale tinereţii valuri.CAR.

Page 423: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

valurile vieţii

valurile vieţii (sau lumii, lumeşti), greutăţile, încercările prin care trece cineva în viaţă; vicisitudinile vieţii:

omul e dator să se lupte cu valurile vieţii.CR.

varga lui Dumnezeu

varga lui Dumnezeu, 1) om rău, aspru, necruţător; 2) prăpăd, urgie, nenorocire: ne ameninţă varga luiDumnezeu, foametea.EM.

vargă a farmecelor

vargă a farmecelor (sau magică), baghetă a magicienilor, vrăjitorilor etc.: în aer îşi ridică a farmecelorvargă.EM.

varză umplută varză umplută sau varză cu găluşte, (reg. ) sarmale.

vas ales vas ales (sau dumnezeiesc), (bis. ) persoană considerată purtătoare a graţiei divine.

va să zică va să zică, vrea să însemne: asta nu va să zică nicidecum că lucrarea era lipsită cu totul de calităţi.CAR.

vas rău

vas rău (sau diavolesc), (bis. ) persoană considerată purtătoare a unor însuşiri malefice, diavoleşti:

împăratul cu urgie zice: vas rău, învechit şi spurcat! PANN.

vatra tîrgului

vatra tîrgului (sau a oraşului, a mînăstirei), suprafaţă, întindere de teren ocupată de ansamblul

gospodăriilor, locuinţelor şi terenurilor care alcătuiesc un sat, un tîrg, un oraş, o mănăstire: mergem dinvatra mînăstirii ca o jumătate de ceas în sus.VLAH.

vatră părintească

vatră părintească, loc de origine, de baştină, loc natal; (p.ext. ) patrie: poporul ... trăia în frăţie ... cucodrul şi cu calul său, pentru apărarea vetrei părinteşti.AL.

nu vă fie cu bănat

(să) nu vă fie cu bănat, (să) nu-mi luaţi în nume de rău, (să) nu vă fie cu supărare: nu vă fie cu bănat,cîmpul parcă s-a zvîntat şi de-arat nu l-aţi arat.POP.

vă las cu bine! vă las cu bine!, rămîneţi sănătoşi!

vămile văzduhului

vămile văzduhului,(bis. ) popasurile(şapte, nouă, douăzeci şi patru etc.) pe care trebuie să le străbată

sufletul după moarte, pentru a ajunge purificat în împărăţia cerului: acestea dinvăzduh sîntvamele...sufletelor.VARLAAM.

a-şi vărsa foc

a-şi vărsa foc(ul) (sau amarul, amărăciunea, năduful) (de la inimă), a-şi descărca, a-şi răcori sufletul, a

se destăinui: numai seara îşi vărsa focul inimii, doinind din fluieraşul său de os.POP.a vărsa lacrimi a vărsa (şiroaie de) lacrimi, a plînge.

a-i vărsa maţele

a-i vărsa maţele (cuiva), (pop. ) a spinteca (pe cineva); a ucide (pe cineva): de-o pune mîna pe mine ... îivărs maţele! CAR.

a-şi vărsa maţele a-şi vărsa (şi) maţele, a vomita foarte tare.

vărsarea serii vărsarea serii, înserare, amurg: cu vărsarea serii un strein sosi.BOL.vărsare de sînge vărsare de sînge, omor; masacru: începu acea teribilă vărsare de sînge.FIL.vărsare de ziuă vărsare de ziuă (sau de zori), zori de zi.

a vărsa sînge

a vărsa sînge, 1) a ucide, a omorî: @mpăratul Roş ... nu se mai satură de a vărsa sînge.CR. ; 2) a

expectora sînge.

a-şi vărsa sîngele

a-şi vărsa (sau a-şi da, a-şi jertfi) sîngele (pentru cineva sau ceva), a se sacrifica; a-şi da viaţa (pentru

cineva sau ceva): unii-n luptă pentru bine a lor sînge şi-l vărsară, ceilalţi lîngă lampa albă sînta viaţă-şiconsumară.EM.

a vărsa sudori

a vărsa (multe) sudori (sau năduşeli) sau a vărsa sudori de moarte, 1) a munci din greu; 2) a fi în

agonie, a fi pe moarte.

vărsat de zori

vărsat de zori (sau de ziuă) sau vărsatul zorilor, (pop. ) zori de zi: în vărsat de zori, glas decîntători.POP.

Page 424: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-şi vărsa veninul asupra cuiva

a-şi vărsa veninul (sau mînia, năduful, necazul etc.) asupra cuiva, a-şi descărca mînia, furia (asupra

cuiva), a se răzbuna pe cineva: cu limba-i muşcătoare şi înveninată îşi vărsă ... veninul asupranenorocitului Licamb.OD.

a se vărsa zorile

a se vărsa zorile (sau de ziuă), (pop. ; refl. ) a se ivi zorile, a se lumina de ziuă: mîndră, cînd să vin la tinese vărsa zorile bine. POP.

vărsător de sînge vărsător de sînge, (înv. ) ucigaş.

vă supără fumul? vă supără fumul?, vă deranjează dacă fumez?

vătaf de ţigani

vătaf de ţigani, slujitor domnesc (mai tîrziu boieresc sau mănăstiresc) care administra o comunitate

ţigănească: a fost vătaf de ţigani în vremea lui.EM.

vătămare corporală

vătămare corporală (sau (înv. ) trupească), (jur .) infracţiune care constă într-o atingere adusă integrităţii

corporale sau sănătăţii unei persoane.

văzînd cu ochii văzînd cu ochii, în mod sensibil; evident, repede, vizibil: începe ... a creşte văzînd cu ochii.CR.văzînd şi făcînd văzînd şi făcînd, procedînd fără un plan, după împrejurări.

veac de aur veac de aur, perioadă istorică de maximă înflorire şi strălucire a vieţii materiale şi culturale.

veacul de aur veacul de aur (sau aurit), (mitol. ; înv. ) vîrsta de aur.

veacul de mijloc veacul de mijloc, evul mediu: romantismul ... descria veacul de mijloc cu culori atît de strălucite.EM.vechi ca pămîntul vechi ca pămîntul, foarte vechi: ce este fericirea? e veche ca pămîntul, împodobeşte firea.GR.AL.

vechi în zile

vechi (sau înaintat) în (sau de) zile, 1) vîrstnic, bătrîn; 2) înţelept, venerabil: cu sfetnici vechi de zile mă-ntîmpinaşi în cale.EM.

a vedea nainte a vedea (î)nainte, (înv. ) a prevedea: vedea mai nainte ceale ce era să fie.MINEIUL.

a vedea alba în căpistere

a vedea alba în căpistere, (pop. ) 1) a căpăta ceva ca hrană; 2) (fig. ) a se însura: n-a văzut încă alba încăpistere.ISP.

a se vedea cale de-o poştă

a se vedea (sau a se cunoaşte, a se observa) cale de-o poştă, a se vedea (sau a se cunoaşte, a se observa)

de departe: dacă-i omul viţă de boier mare ..., se cunoaşte cale de-o poştă.CR.

a vedea ca prin sită

a (se) vedea (sau a (se) zări, a privi) ca prin sită (sau ca prin ciur), a (se) vedea neclar, nelămurit, difuz;

a vedea ca prin ceaţă: privesc ca prin sită la chipurile şterse ale unei lumi pentru veşnicie înmormîntată.HOGAŞ.

a nu-şi vedea capul de ...

a nu-şi (mai) vedea capul de ... sau a nu şti unde-i stă (sau este) capul de ..., a fi foarte ocupat, a nu

prididi să ...: nu-mi văd capul de trebi.CR.a vedea cîte parale face sfanţul a vedea cîte parale face sfanţul, (reg. ) a constata valoarea unui lucru atunci cînd i se simte lipsa.

a vedea cu ochii altuia a vedea cu ochii altuia, a nu avea păreri proprii, a judeca prin prisma altuia.

a se vedea cu sacii-n cap a se vedea cu sacii-n cap, (reg. ) a fi ferit de primejdii, de surprize neplăcute; a se asigura.

a-şi vedea de ...

a-şi vedea de ..., a se îngriji de ..., a fi preocupat de ...: lumea îşi vede înainte de mersul ei, facă oricine ce-o pofti.CAR.

a se vedea deasupra necazului

a se vedea deasupra necazului, a scăpa de un necaz: s-a văzut deasupra necazului şi nu mă maicunoaşte.SAD .

a-şi vedea de coada măturii

a-şi vedea de coada măturii (sau a tigăii), (despre femei) a-şi vedea de gospodărie: şezi acasă ..., de vezide coada măturei şi de zarzavaturile din bucătărie.ISP.

a nu-şi vedea de lungul nasului a nu-şi vedea de lungul nasului, a fi mărginit, lipsit de orizont.

a nu vedea de nas a nu vedea de nas, a nu vedea lucruri aflate în imediata lui apropiere.

a vedea departe a vedea departe, a avea perspicacitate, clarviziune; a vedea în perspectivă.

Page 425: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-şi vedea de sărăcie

a-şi vedea (sau a-şi căuta) de sărăcie, a nu se amesteca în treburile altuia, a-şi vedea de treabă: tu judecipe dracu în loc să-ţi vezi de sărăcie.PETICĂ.

a nu vedea înaintea ochilor

a nu vedea (lumea) înaintea ochilor, 1) a fi mîhnit: nu-mi văd lumea înaintea ochilor de năcaz.CR. ; 2) a

fierbe de mînie: se făcu foc şi pară de mînie, se turbură de necaz şi nu mai vedea înaintea ochilor.ISP. a vedea în negru a vedea (sau a zugrăvi) (totul) în negru, a fi pesimist.

a vedea lumina

a vedea lumina (zilei), 1) a căpăta viaţă, a se naşte: văzuse lumina zilei într-un sat de munte din nord ; 2) a

publica, a tipări (cărţi, reviste etc.).

a vedea lumina rampei a vedea lumina rampei, (despre piese de teatru) a intra în repertoriul unui teatru.

a vedea lumina tiparului

a vedea lumina tiparului, (despre texte, scrieri) a apărea: tu, drag copil al închipuirii mele, mîni vei vedealumina tiparului! GANE.

a nu vedea mai departe decît lungul nasului a nu vedea mai departe decît lungul nasului, a fi mărginit, îngust la minte.

a vedea moartea cu ochii

a vedea moartea cu ochii sau a da mîna cu moartea, a trece printr-o mare primejdie, a scăpa cu viaţă ca

prin urechile acului.

a vedea mult bine de la cineva a vedea mult bine de la cineva, a-i fi îndatorat (pînă peste cap) cuiva.

a vedea paiul din ochiul altuia şi a nu vedea bîrna din ochiul său

a vedea paiul din ochiul altuia şi a nu vedea bîrna din ochiul său, a vedea micile defecte ale altora,

ignorînd mărimea propriilor defecte.

a-l vedea pe dracul a-l vedea pe dracul, a da de belea: las-că te-or prinde şi-ai să-l vezi tu pe dracul!

a vedea pe picioare pe cineva

a vedea pe picioare pe cineva, a vedea sănătos (pe cineva):veghează ... pînă ce îlscapă de la moarte şi-lvăd iar pe picioare.GALA.

a nu-şi vedea poteca a nu-şi vedea poteca, (reg. ) a fi foarte supărat.

a vedea scîntei verzi

a vedea scîntei verzi, (reg. ) a vedea stele verzi: un cioclu mă pocni cu pumnul în frunte, încît îmiscăpărară ochii scîntei verzi.EM.

a-l vedea sfîntul

a-l vedea (sau a-l lua) sfîntul (sau Dumnezeu) (pe cineva), (pop. şi fam. ) 1) a o păţi: [cîntă] „Valurile Dunării“, zise Ghiţă, poroncitoriu şi răstit ..., şi nu tuşi că te vede sfîntul! CONTEMP. ; 2) a da de un noroc

neaşteptat sau de un chilipir.

a vedea stele verzi a vedea stele verzi, a fi ameţit de pe urma unei lovituri.

a-şi vedea visul cu ochii a-şi vedea visul cu ochii, a i se împlini dorinţa, visul cuiva.

a veghea voia

a(-i) veghea voia (sau voie) (cuiva), (înv. ) a favoriza, a avantaja (pe cineva); a părtini (pe cineva): era unom groznic: nu veghe nimărui voia.NEC.

veleatul de apoi veleatul de apoi, (înv .) sfîrşitul lumii.

a-i veni a crede

a-i veni a crede (cuiva ceva), a fi gata, dispus să creadă: mai că-i venea a crede că şi el are a face cudracul.CR.

a-i veni apa la gură

a-i veni apa la gură (sau la gît) (cuiva), (pop. ) a se afla într-o situaţie foarte dificilă, a fi în primejdie; a

ajunge la capătul răbdării: alegea totdeauna vremurile cele mai grele ... cu gînd ca, văzînd Mihai că-i vineapa la gură, să făgăduiască tot ce va cere ... Batori.ISP.

a-i veni apa la moară cuiva

a-i veni apa (sau apă) la moară cuiva, a se schimba împrejurările în favoarea cuiva: îi venise acum şi luiDănilă apa la moară.CR.

a-i veni bine să ... a-i veni bine să ..., a găsi momentul prielnic, potrivit să ...

a veni ca ceasul cel rău a veni ca ceasul cel rău, a veni repede.

a-i veni ceasul

a-i veni ceasul (sau vremea) (cuiva), 1) a-i sosi timpul să moară (cuiva): omul nu ştie cînd îi vineceasul.DELAVR. ; 2) a-i sosi timpul să se căsătorească (cuiva): i-a venit şi lui ceasul şi s-a însurat.CAR.

Page 426: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-i veni cîte o trăsnaie cuiva a-i veni cîte o trăsnaie cuiva, a-i trece prin minte o idee năstruşnică cuiva.

a-i veni cu sifon cuiva a-i veni cu sifon cuiva, (fam. ) a se supăra.

a-şi veni de-acasă

a-şi veni de-acasă, a înţelege, a se dumiri, a se lămuri: atuncea îşi veniră şi ţăranii de-acasă, ... înţeleserăşiretenia vorbei cucoanei.ISP.

a veni de hac

a(-i) veni de (sau (înv. ) la) hac (cuiva sau la ceva), 1) (înv. ) a răsplăti după cuviinţă (pe cineva): după vina ce i se va cădea să-i veniţi de hac. (a.1757).TIKTIN ; 2) a dovedi, a învinge (pe cineva), a i-o face

cuiva: să-i venim de hac ispravnicului! AL. ; 3) (despre boală) a epuiza, a slăbi: boala asta mi-a venit dehac ; 4) (despre foame, sete) a potoli: foamei i-am venit de hac ; 5) (despre obiecte) a da gata, a distruge,a

prăpădi:ciobote de fier să-i fac, şi tot le-ar veni de hac.VLAH.a veni din an în Paşti a veni din an în Paşti, a veni foarte rar, mai ales la sărbători.

a-i veni dracii cuiva a-i veni (toţi) dracii cuiva, a se înfuria, a se mînia; a turba de furie, de mînie.

a veni drăguş la căuş

a veni (sau a cădea) drăguş la căuş, a solicita (de nevoie) ajutorul cuiva (care te are la mînă, care nu te

agrează etc.), a avea nevoie de cineva: las-că mi-o cădea el mie drăguş la căuş! POP.

a veni după cineva

a veni după cineva, (pop. ) a se căsători cu cineva: e muiere bună, ne iubeşte şi ... a zis c-ar veni după d-ta, tată.POP.

a veni Ene pe la gene

a veni (sau a se pune) (Moş) Ene pe la gene sau a se pune Enache pe gene, a i se face somn cuiva, a

picoti: dacă Enachi se punea pe gene-i, ea îndată lua apă rece şi-şi spăla faţa.CR.a-i veni Ignatul a-i veni (sau a-şi aştepta) Ignatul, a i se apropia (sau a-şi aştepta) moartea.

a-i veni inima la loc

a-i veni inima la loc (cuiva), a-şi reveni dintr-o mare emoţie; a se linişti ...: pe urmă venindu-i inima la loc... se înfăţoşează înaintea tată-său.CR.

a veni în ajutor

a(-i) veni în (sau întru) ajutor (cuiva), a sări în ajutorul cuiva; a ajuta pe cineva: scorpia, vrînd să vie înajutorul dracului, cînd văzu că omul răpune pe drac, înfuriindu-se, îi ţîşni sînge din ochi.POP.

a veni înapoi a veni înapoi, a reveni, a se întoarce: plecase într-o miercuri şi venise înapoi într-o marţi.CEZAR.P.a-şi veni în chef a-şi veni în chef, a-şi recăpăta voia bună, buna dispoziţie.

a-şi veni în cunoştinţă

a-şi veni în (sau la) cunoştinţă (sau (fam. ) în minţi), a-şi regăsi discernămîntul, a se dezmetici; a-şi da

seama, a se lămuri (în legătură cu o situaţie): boierii şi-au venit în cunoştinţă; au văzut că turma nu poate fifără păstor.NEGR.

a-şi veni în fire

a-şi veni în fire (sau în puteri, (reg. ) în ori), 1) a-şi recăpăta puterea, vigoarea, a se restabili (după o stare

de boală, de epuizare, de slăbiciune etc.), a reveni la starea normală: îmbărbătîndu-se, şi-a mai venit puţinîn fire.CR. ; bătrînul, după ce şi-a mai venit în ori, a început a vorbi ca oamenii.POP. ; 2) a-şi veni în

simţire.

a veni în întîmpinarea cuiva

a veni în (sau întru) întîmpinarea cuiva, a întîmpina pe cineva: cu stîlpări şi cu ramuri aţ venit ... întruîntîmpinarea lui.ANTIM.

a-i veni în minte

a-i veni în minte (sau în cap, în gînd, în memorie, în amintire) (cuiva ceva), 1) a-i da prin gînd (ceva

cuiva): le-au venit în minte să-i deie şi lui ceva şi acum au pace. POP. ; 2) a-şi închipui, a-şi imagina

(ceva): a început să-i vină în minte idei vrednice de a fi împărtăşite ... generaţiunilor viitoare.OD. ; 3) a-şi

aminti (ceva): ne vine în minte numele nihiliştilor români din Iaşi.EM.

a-şi veni în minte a-şi veni în minte, 1) (înv. ) a deveni înţelept: să ne venim în minte.CORESI ; 2) (pop. ) a-şi veni în fire.

a veni în numele cuiva

a veni în numele cuiva sau a veni din partea cuiva, a se prezenta (undeva) ca trimis, ca reprezentant al

cuiva: mi-a spus că vii din partea împăratului.EM.

Page 427: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a veni în ruptul capului

a veni (sau a se duce) în (sau de-a) ruptul capului (sau sufletului), a veni (sau a se duce) imediat: să mite duci de-a ruptu capului.AL.

a-şi veni în simţire

a-şi veni (sau a-şi reveni, a aduce) în simţire (sau simţiri, în fire, în sine) sau a veni în simţirile sale, a-şi

recăpăta (sau a face pe cineva să-şi recapete) cunoştinţa, a (se) trezi la realitate (dintr-o stare de leşin, dintr-

o stare patologică, din somn, dintr-o stare de reverie etc.); a-şi recăpăta cumpătul, stăpînirea de sine: căzu mototol ...; cînd îşi veni în fire ... era întins în birou pe canapea.CAR.

a veni în tărie

a veni în tărie, (înv. ) a fi stăpîn: sînt unii ... ce n-au a gusta a moarte, pînă vor vedea împărăţiia luiDumnezeu, viind în tărie.CORESI.

a veni la bucurie a veni la bucurie, (înv. ) a se bucura.

a veni la căinţă a veni la căinţă, (înv. ) a se căi.

a nu-i veni la cherem

a nu-i veni la cherem (cuiva ceva), a nu-i veni la socoteală, a nu-i conveni (cuiva ceva): să-i dau peMăndica? ... nu-mi vine la cherem! ... ce să fac? AL.

a veni la mărturie a veni la mărturie, (reg. ) a se da pe brazdă.

a veni la măsură a veni la măsură, a atinge o limită dinainte stabilită: mi ţi-l retează iute să vie la măsură.HEL.

a-i veni la merchez

a-i veni la merchez (cuiva), (înv. ) a-i veni la îndemînă, a-i conveni (cuiva): frumos, aşa-mi mai vine lamerchez.AL.

a veni la pricopseală a veni la pricopseală, a se pricopsi.

a veni la prochimen

a veni (iar sau iarăşi) la prochimen, 1) a reveni la subiectul în chestiune, după o digresiune: să o lăsămîncurcată şi să venim iar la prochimen.PANN ; 2) (reg. ) a se potrivi: cam cum dai tu să se înţeleagă, parcăar veni la prochimen.ISP.

a veni la spartul iarmarocului a veni la spartul iarmarocului (sau al tîrgului), a veni prea tîrziu.

a veni la urechile cuiva ceva

a veni la urechile cuiva ceva, a ajunge ceva la cunoştinţa cuiva, a deveni cunoscut: suferinţa lui veni laurechile contesei.BOL.

a veni la vîrstă

a(-şi) veni la (sau în) vîrstă sau a veni (sau a sosi) la măsura vîrstei (sau la măsură de vîrstă), (înv. şi

pop. ) a depăşi vîrsta adolescenţei şi a deveni matur: cînd copiii vin în vîrstă, părinţii aleargă ... pînă ce leprocură o slujbă.GHICA ; sosindu la măsură de vrăstă ... miersă la oaste.DOS.

a veni mare

a veni mare, (despre ape curgătoare) a-şi spori debitul, a-şi ridica nivelul (revărsîndu-se): Prahova, dincauza ploilor la munte, venise mare.BOL.

a-i veni mintea la cap

a-i veni mintea (sau minţile) la (sau în) cap (sau acasă) (cuiva), a se cuminţi; (p.ext. ) a se maturiza:

omului nostru îi veniră minţile la cap.POP.

a-i veni muştarul la nas

a-i veni muştarul (sau musca) la nas (cuiva) sau a-i ieşi muştarul pe nas (cuiva) sau a-i sări muştarul

(sau ţandăra) (cuiva), 1) a fi pus pe ceartă, a se înfuria; 2) a umbla cu nasul pe sus.

a-i veni nebunia a-i veni nebunia (sau nebunie) (cuiva), (fam. ) a-şi ieşi din fire.

a-i veni neted

a-i veni (sau a-i fi) neted (cuiva ceva), a-i fi uşor, comod, convenabil, la îndemînă (cuiva să facă ceva): lui îi venea neted, vezi bine, să se lupte.ISP.

a nu-i veni nici la degetul cel mic

a nu-i veni (cuiva) nici la degetul cel mic, a nu se putea compara cu cineva: toate muierile la un loc nusînt Sultănica ...; nu-i vin ei nici la deştul ei cel mic.DELAVR.

a-i veni numele

a-i veni (numai) numele (cuiva), (în blesteme) a muri undeva departe de locul de unde a plecat: sînt toţiduşi. - dar Cănuţă? ... veni-i-ar numele.CAR.

a-i veni o nebuneală să ...

a-i veni (cuiva) o nebuneală să ..., a i se năzări să ...: dacă-i vine aşa o nebuneală sergentului să spuie căel e stăpînul averii. CAR.

Page 428: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a-i veni o plăcintă cuiva

a-i veni (sau a-i pregăti) o plăcintă cuiva, a-i veni (sau a-i pregăti) cuiva o surpriză neplăcută: cum văzuce plăcintă i se pregăteşte, înfipse sabia în pămînt.ISP.

a-i veni o poftă cuiva a-i veni o poftă cuiva, a dori, a pofti (brusc) ceva: aci iar veni zgîrcitului o poftă şi zise stejarului.POP.

a-i veni paraxin cuiva

a-i veni paraxin cuiva, (înv. ) a nu-i conveni ceva cuiva), a fi şocat (de ceva): asta-mi vine camparaxîn.AL.

a-i veni pe buze

a-i veni pe buze (sau pe limbă) (cuiva ceva), a avea impulsul, pornirea de a rosti, de a spune ceva: îi venipe buze dorinţa să-i spuie tot.

a veni pe credinţă a veni pe credinţă (la cineva), (reg. ) a se prezenta la o fată în vederea logodnei.

a veni pe lume

a veni pe (sau în) lume, 1) a se naşte: ea veni pe lume într-un carnaval.AL. ; 2) (bis. ; despre Fiul lui

Dumnezeu) a se întrupa: în vreme cînd veni Domnul Hristos pre lume, fiiul lui Dumnedzău.VARLAAM.a veni pe vatră a veni (sau a umbla) pe vatră, a veni sau a umbla pe jos, cu piciorul: cum ai venit? - pe vatră.POP.

a veni pînă acolo că ...

a veni (sau a merge) pînă acolo că ... (sau pînă la atîta că ...), (pop. ) a (se) ajunge în situaţia că ...: a venit pînă la atîta că a trimis Dumnezeu pe toate dobitoacele, pînă şi pe paseri a trimis la el.POP.

a veni prin sîrmă

a veni prin sîrmă, (fam. ) a fi transmis cu ajutorul telegrafului: cînd avizul nu venea prin sîrmă, ci înepistolă, se întîmpla uneori să nu-i trimită [bani].AGÂRB.

a veni puhoi a veni puhoi, a năvăli: bătrînul care are nasul cîrn de cînd venea turcii puhoi peste biata ţară.CAR.venire pe lume venire pe lume, naştere.

a veni rîndul

a(-i) veni (sau a fi) rîndul (cuiva) sau a veni la rînd, a veni momentul potrivit pentru a face ceva: vedea bine ursul că şi lui are să-i vie rîndul, acuş-acuş.POP.

a nu-i veni să creadă

a nu-i veni să creadă (sau să-şi creadă ochilor), a nu putea accepta (ceea ce vede), a nu putea concepe,

imagina ceva.

a-i veni să intre în pămînt

a-i veni să intre în pămînt (cuiva), a fi, a se simţi foarte stînjenit, ruşinat (de ceva): inspectorului îi veni săintre în pămînt.STANCU.

a-i veni să-şi verse maţele a-i veni să-şi verse maţele, a simţi o greaţă puternică.

a veni singur la ham a veni singur la ham, a se apuca (din proprie iniţiativă) de o muncă grea şi obositoare.

a-i veni sufletul la loc

a-i veni sufletul la loc (cuiva), a-şi recăpăta sau a-şi potoli respiraţia; a se linişti: l-au scuturat, l-au frecat,pînă i-a venit iar sufletul la loc.CAR.

a veni tafta la cot a veni tafta la cot, a se potrivi, a se brodi.

a-i veni toană

a-i veni (o) toană (sau toana, toane, toanele) (cuiva), 1) a-i veni chef (cuiva) să ...; 2) a-l apuca furiile (pe

cineva); a se înfuria, a se enerva: din senin îţi vine-o toană.VLAH.

a veni vorba de ...

a veni vorba (sau vorbă) de ... (sau despre ...) sau a veni vorba că ..., a ajunge cu discuţia la un anumit

subiect, a se întîmpla să se vorbească despre cineva sau ceva: cînd vine vorba ... despre pictură ... negîndim numaidecît la Italia.OD.

a-i veni zi de plată şi răsplată cuiva a-i veni zi de plată şi răsplată cuiva, a sosi ziua răfuielilor.

verde-n faţă verde-n faţă, direct, fără menajamente; de la obraz: mă ştii cum sînt: i-am spus-o verde-n faţă.SAD.

vezi bine vezi bine (că ...), aşa e, negreşit (că ...), desigur (că ...): ştia, vezi bine, soarele cu cine are de-a face.CR.

vezi că

vezi că, pentru că, deoarece, căci: se făcea că ascultă, dar tăcea într-însa şi rîdea înfundat; vezi că ea ştiaea ce ştia.ISP.

Page 429: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

vezi Doamne

vezi Doamne sau (înv. ) văz Doamne, într-o măsură oarecare, aşa zicînd: i-au împărţit, pre unii la o samăde agii curţii sale, la ospăţ, văz Doamne, pe alţii la alţi agi.COSTIN.

a se vinde ca pîinea caldă a se vinde (sau a se căuta) ca pîinea (sau ca plăcinta) caldă, a fi foarte căutat; a se vinde foarte repede.

a vinde castraveţi grădinarului

a vinde castraveţi (sau pepeni) grădinarului, a-şi da aere de cunoscător în faţa cunoscătorului veritabil; a

o face pe deşteptul.

a vinde cu bucata a vinde cu bucata, a vinde cu amănuntul.

a vinde cu toba

a vinde (sau a scoate la vînzare) cu toba (sau la tobă) (bunurile cuiva) sau a umbla cu toba sau a(-i)

bate toba (sau în tobă) (cuiva), a vinde la licitaţie publică bunurile cuiva: îl vînz cu toba.DELAVR.a vinde de-a mînă a vinde de-a mînă, (înv. ) a vinde cu amănuntul: deschid dughene ... şi vînd de-a mînă.URIC.

a vinde gogoşi

a vinde (sau a spune, a vorbi) gogoşi (de tufă), a spune minciuni: fugi, monşer! cine ţi-a spus gogoşileastea? CAR.

a vinde la licitaţie

a vinde la licitaţie, a vinde celui care plăteşte mai mult: se vînd la licitaţie nişte mobile vechi a unui mareberbant.CAR.

a vinde la preţul de cost a vinde la (sau în) preţul de cost sau a vinde pe cost (ceva), a vinde fără cîştig.

a vinde pe credit a vinde (sau a cumpăra) pe credit, a vinde (sau a cumpăra) cu plata mai tîrziu.

a vinde pielea

a(-şi) vinde (sau a cheltui, a bea) (şi) pielea(de pe el), a vinde (sau a cheltui, abea) totul: o să-ţi bei pieleade pe oase.DELAVR.

a vinde pielea ursului din pădure a vinde pielea ursului din pădure (sau cioara din par), a vinde ceea ce nu ai.

a-i vinde pontul a-i vinde pontul (sau un pont) (cuiva), (arg. ) a destăinui un secret profitabil (cuiva).

a-şi vinde scump pielea

a-şi vinde scump pielea, a lupta cu înverşunare, cauzînd pierderi inamicului: oi căuta şi eu să-mi vîndpielea cît se poate mai scump.GANE.

a vinde sub cost a vinde sub cost, a vinde în pierdere: se vindea ieftin, sub cost.POP.vino neîntîrziat! vino neîntîrziat!, vino imediat!

a vîntura ţările şi mările a vîntura ţările şi mările, a călători mult: să aibi tu puterea mea, ai vîntura ţările şi mările.CR.

a se vîrî ca musca în băligar

a se vîrî ca musca în băligar (sau în curul calului), a se amesteca (nepoftit, insistent) în treburi care nu-l

privesc.

a se vîrî ca o şopîrlă a se vîrî ca o şopîrlă, (reg. ) a se amesteca cu subtilitate în treburile altora.

a-şi vîrî capul la ... a-şi vîrî capul la ..., a se băga la stăpîn: de ce nu-ţi vîri capul la vreun om de treabă? PANN.

a-şi vîrî capul sănătos sub evanghelie

a-şi vîrî (sau a-şi băga, a-şi pune) capul sănătos (sau teafăr) sub evanghelie, 1) a se căsători, a-şi lega

viaţa de a altuia: prea de tînăr ţi-ai vîrît capul sănătos sub evanghelie. SAD .; 2) (p.ext. ) a se vîrî, fără a fi

nevoie, într-o belea.

a-şi vîrî coada peste tot a-şi vîrî coada (sau nasul) peste tot, a se amesteca în treburi care nu-l privesc.

a vîrî în păcat a vîrî în păcat (pe cineva), a împinge pe cineva să păcătuiască: fără să vrei te vîră în păcat.CR.

a vîrî minţile în cap a(-şi) vîrî (sau a(-şi) băga) minţile în cap, a (se) cuminţi: aşa că te poftesc să-ţi bagi minţile-n cap! POP.

voie vegheată

voie vegheată, (înv. ) 1) favorizare, avantajare (a cuiva); atitudine părtinitoare: întoarse spre dînsul voiavegheată a sultanului.OD. ; 2) rea intenţie: am citit, dar nu cu voie vegheată. HASD.

vorba ceea vorba ceea, după cum spun zicalele.

vorbă bătrînească vorbă bătrînească, zicătoare, proverb.

vorbă curată

vorbă curată, vorbă pe şleau, fără încunjur; la dreapta vorbind: vorbă curată! nici un al doilea Nimrod ...,nici un al doilea Sfînt-Hubert ... eu unul n-am să mă fac.OD.

vorbă de popă ostenit vorbă de popă ostenit, (reg. ) vorbă de clacă, flecăreală.

Page 430: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

vorbă fără capac vorbă fără capac, vorbă fără rost.

vorbă lungă vorbă lungă, vorbă multă şi fără rost.

vorbă mare vorbă mare, vorbă solemnă, angajament ferm: vorba mare să nu o zici.PANN.vorbă să fie! vorbă să fie!, aş!, da de unde!, nici vorbă!: i-am zis că vin şi eu negreşit, vorbă să fie! CAR.vorbă veche vorbă veche, zicătoare, proverb: vorba veche: păreţii au urechi şi fereştile ochi.CR.vorbe de clacă vorbe de clacă, palavre, flecăreală.

vorbe de furcă vorbe de furcă, vorbe de clacă.

vorbe de haz vorbe de haz, vorbe de spirit, glume.

vorbe mari vorbe mari, 1) vorbe, promisiuni goale: aceia care vorbe mari aruncă.EM. ; 2) laude.

vorbeşti de lup şi lupul la uşă vorbeşti de lup şi lupul la uşă, apare tocmai cînd vorbeai despre el.

a vorbi alandala coconare a vorbi alandala coconare (sau coconară), a spune lucruri fără rost, alandala.

a vorbi buruienos a vorbi buruienos, (fam. ) a se exprima vulgar, a spune măscări.

a vorbi ca de la catedră a vorbi ca de la catedră, a vorbi afectat, pedant.

a vorbi ca din butoi a vorbi ca din butoi, a fi răguşit.

a vorbi ca din carte

a vorbi (sau a spune) ca din (sau de pe) carte, 1) a fi convingător; a vorbi chibzuit, cu judecată; 2) a se

exprima pretenţios.

a vorbi ca din pivniţă

a vorbi ca din pivniţă, a vorbi cu timbru profund, grav: părea că un actor vorbeşte din pimniţă şi altul dinpodul casei.CAR.

a vorbi ca un oracol a vorbi ca un oracol, a vorbi sentenţios, ininteligibil.

a vorbi cegă şi păstrugă a vorbi cegă şi păstrugă, (reg. ) a flecări.

a vorbi cu accent a vorbi cu accent, a pronunţa cuvintele într-un mod particular.

a vorbi cu păcat

a vorbi (sau a grăi) cu păcat, a aduce învinuiri nedrepte (cuiva), a năpăstui (pe cineva): n-aş vrea săgrăiesc cu păcat.STANCU.

a vorbi cu picioarele

a vorbi (sau a grăi, a scrie) cu picioarele, a vorbi (sau a scrie) anapoda (fără logică, fără gramatică), fără

participarea minţii.

a vorbi cu pruna-n gură a vorbi (sau a răspunde) cu pruna-n gură, a mormăi, a vorbi (sau a răspunde) nedesluşit, ininteligibil.

a vorbi curent o limbă a vorbi curent o limbă, a cunoaşte bine o limbă străină.

a vorbi cu ţanc a vorbi cu ţanc, (reg. ) a vorbi prin semne; a vorbi ininteligibil.

a vorbi de bine a vorbi de bine (pe cineva), 1) a lăuda, a elogia (pe cineva);2)a recomanda (pe cineva).

a vorbi de frînghie în casa spînzuratului a vorbi de frînghie (sau funie) în casa spînzuratului, a fi inoportun.

a vorbi din şa a vorbi din şa, a vorbi de sus; a fi stăpîn pe situaţie; a fi îngîmfat.

a vorbi după tipic a vorbi după tipic, a vorbi cu rînduială, chibzuit.

a vorbi fără glas a vorbi fără glas, a vorbi răguşit.

a vorbi fierte şi nefierte a vorbi fierte şi nefierte, (pop. ) a spune vrute şi nevrute.

a vorbi în ăle vaviloane a vorbi în ăle vaviloane, a vorbi aiurea, anapoda.

a vorbi în bobote

a vorbi în bobote,(reg. ) a vorbi fărăsens, fără rost, aiurea, a vorbi în dodii: vorbeşte în bobotepălămariul.AL.

a vorbi în clişee a vorbi în clişee, a se exprima cu formule prestabilite, stereotipe.

a vorbi în deşert a vorbi în deşert, a vorbi fără a fi ascultat.

a vorbi în dodii a vorbi (sau a grăi) (cam) în dodii, a vorbi într-aiurea.

a vorbi îngăimat a vorbi (sau a zice) îngăimat, a vorbi cu nehotărîre, imprecis: moşneagul atunci zise îngăimat.CR.a vorbi în necaz a vorbi în necaz, a vorbi la mînie, la enervare.

Page 431: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a vorbi în periplizoane a vorbi în periplizoane, (fam. ) a face aluzii muşcătoare.

a vorbi în piez a vorbi (sau a grăi) în piez, (înv. şi reg. ) a vorbi cu două înţelesuri.

a vorbi în ponturi a vorbi (sau a da) în ponturi sau a bate pontul cuiva, (pop. ) a face aluzie, a face apropouri.

a vorbi în şarade a vorbi în şarade, a vorbi aluziv, enigmatic.

a vorbi în termeni buni de cineva a vorbi în termeni buni (sau răi) de cineva, a vorbi de bine (sau de rău) pe cineva.

a vorbi în tîlcuri

a vorbi (sau a răspunde) în tîlcuri, a vorbi în pilde, figurat, alegoric: îi zice lumea moş de cînd era mic,pentru că vorbea în tîlcuri şi tot cu oamenii mari îi plăcea să stea. VLAH.

a vorbi într-aiurea a vorbi într-aiurea, a delira, a bîigui.

a vorbi în văzduh a vorbi în văzduh, (reg. ) a vorbi fără a fi luat în seamă.

a vorbi la pereţi

a vorbi la pereţi (sau cu pereţii), a vorbi zadarnic, fără a fi ascultat: sper că n-am vorbit la pereţi!CEZAR.P.

a vorbi liber

a vorbi liber, a ţine un discurs, o prelegere fără a citi, fără a avea textul în faţă: pentru că nu putea vorbiliber, îşi nota de acasă cuvîntarea pe cîteva petece de hîrtie.SAD.

a vorbi mai cu glas a vorbi mai cu glas, a vorbi mai tare.

a vorbi mare a vorbi mare, (reg. ) 1) a vorbi tare; 2) a comanda; 3) a vorbi arogant.

a vorbi monosilabic a vorbi (sau a răspunde) monosilabic, a vorbi (sau a răspunde) cu monosilabe.

a vorbi păsăreşte

a vorbi (sau a grăi, a zice) (pe) păsăreşte, a vorbi într-o limbă neînţeleasă; a vorbi ininteligibil: apoi spune aşa, bre, nu-mi vorbi mie păsăreşte.HOGAŞ.

a vorbi pe nas a vorbi pe nas, a vorbi nazal, fîrnîit.

a vorbi pe sîrmă

a vorbi pe sîrmă (cuiva), a vorbi (cu cineva) la telefon: am vorbit cu dînsul pe sîrmă, să vie în bătaie devînt cu procurorul.SAD.

a vorbi pre podobie a vorbi pre podobie, (reg. ) a vorbi ales, distins.

a vorbi pui şi ouă a vorbi pui şi ouă, (reg. ) a spune nimicuri, a flecări.

a vorbi pustiu a vorbi pustiu (sau pustii), (reg. ) 1) a spune prostii, (p.ext. ) a aiura; 2) a spune măscări, obscenităţi.

a vorbi radical a vorbi (pe) radical, a întrebuinţa în vorbire neologisme: vorbea foarte frumos pe radical.BASS.

a vorbi rău

a vorbi (sau a grăi, a povesti) (de) rău (pe cineva), a bîrfi, a calomnia, a ponegri (pe cineva): înainte decăsătorie şi-a vorbit de rău bărbatul.POP.

a vorbi salcîm a vorbi (mai) salcîm, (reg. ) a vorbi mieros, cu amabilitate exagerată şi falsă.

a vorbi tam-nesam a vorbi tam-nesam, a se băga în vorbă; a se trezi vorbind.

a vorbi tralela a vorbi tralela, a vorbi alandala, a vorbi aiurea.

a vorbi turceşte

a vorbi (sau a grăi, a bolborosi) turceşte, a vorbi ininteligibil; a i se împletici limba în gură: ţi se încleielimba în gură şi începi a bolborosi turceşte.CR.

a nu vrea să ştie

a nu vrea (sau a nu voi) să ştie (nimic) (de ...), a nu lua în consideraţie, a nu ţine seama (de ...), a nu-i păsa

(de ...): nu vrea să ştie de carte şi învăţătură.SAD.

vreau să spun

vreau să spun (sau să zic), adică: mulţămirile bolnavilor, vreau să zic, a persoanelor ce sub pretext deboală merg de gustă borvizul.AL.

vremea patului vremea patului, (înv. ) timpul de culcare.

vreme bună vreme bună, vreme frumoasă.

vreme cîinească vreme cîinească, vreme aspră, rea, urîtă.

vreme cu prilej

vreme cu prilej, (înv. ) ocazie potrivită, moment favorabil: demult pîndea vreme cu prilej ca să papeiezii.CR.

vrute şi nevrute vrute şi nevrute, tot felul de lucruri, de fapte, de întîmplări.

Page 432: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a zăcea la închisoare

a zăcea la închisoare (sau la puşcărie), a fi întemniţat: acel singur om ar zăcea la puşcărie sau laocnă.EM.

a zăcea pe coaste

a zăcea pe coaste, 1) a sta culcat; 2) a fi bolnav: decît m-ar băga la oaste, mai bine-aş zăce [a] pe coaste.POP.

a zădărnici planurile

a zădărnici planurile (sau proiectele, speranţele) (cuiva), a împiedica realizarea planurilor (sau

proiectelor) cuiva.

a se zări de ziuă a se zări de ziuă, a se lumina de ziuă: cînd s-a zări de ziuă, sînt aici.CR.zău aşa! zău aşa!, martor mi-e Dumnezeu că aşa stau lucrurile!, pe cuvîntul meu!, pe onoarea mea!

a se zbate ca musca în pînza păianjenului a se zbate ca musca în pînza păianjenului, a face eforturi zadarnice.

a se zbate în ghearele morţii a se zbate în ghearele morţii, a fi în agonie.

a zbiera ca un apucat a zbiera ca un apucat (sau ca un scos din minţi), a-şi pierde controlul, a urla.

a zbiera ca un măgar

a zbiera ca un măgar, a striga, a ţipa foarte tare, a urla: nu mai zbiera ca un măgar, că sperii copiii!CEZAR.P .

a zbîrci din nas a zbîrci din nas, a strîmba din nas: cum văzu pe Irina ... se roşi, zbîrci din nas.DELAVR.

a se zbîrli la cineva

a se zbîrli la cineva, a se răsti, a se răţoi la cineva: ce mă scoli, domnule, cu noaptea-n cap? se zbîrli el laşofer.CEZAR.P.

a o zbughi a o zbughi, a pleca brusc şi în fugă: voi să o zbughească, dară zîna măiastră îl opri.ISP.zbughi-o ! zbughi-o (băiete)!, întinde-o, tuleo (băiete)!: înjugă boii la car şi zbughi-o băiete, la pădure.POP.

a zbura ca gîndul

a zbura (ca vîntul şi) ca gîndul (sau ca un gînd), a zbura foarte repede: zbura ca un gînd, ca o vijelie prinvolburile de nisip.EM.

a-i zbura capul cuiva

a-i zbura (sau a-i reteza) capul cuiva, a decapita pe cineva: apucă paloşul cu amîndouă mîinile şi, dintr-olovitură, îi zbură capul.POP.

a-şi zbura creierii

a-şi zbura creierii sau a zbura creierii cuiva, a-şi trage (sau a-i trage cuiva) un glonte în cap; (p.ext. ) a se

sinucide.

a zburda de bine a zburda de bine, a nu mai putea de bine.

a zburda inima

a(-i) zburda inima (cuiva), a fi foarte vesel, a nu mai putea de bucurie, a fi în culmea fericirii: Iorgu-i tînăr şi trebuie să-i iertăm, dacă-i zburdă inima.AL.

a zdrăngăni la vioară a zdrăngăni la vioară (sau la chitară etc.), a învăţa, a exersa, a cînta (prost) la vioară (sau la chitară etc.).

a zdrobi inima cuiva

a zdrobi inima cuiva, a provoca o mare durere sufletească cuiva: o singură dată am văzut-o şi mi-azdrobit inima.VLAH.

zeamă de clopot zeamă de clopot (sau de hîrleţ), moartea: leacu-i zamă de hîrleţ.POP.

zeamă de prune

zeamă de prune sau nu e nici de zeama prunelor, 1) (pop. ) ţuică (de calitate inferioară); 2) (fam. ) n-are

nici o valoare, nu e bun de nimic, nu face doi bani.

zeamă de struguri

zeamă de struguri sau (înv. ) zeamă nobilă, vin: vînătorul porni să bată pădurile ..., vierul îşi alesezeama nobilă.CAR.

zeamă lungă

zeamă lungă, 1) mîncare proastă, neconsistentă: ei, m-am ales şi eu cu o strachină de zeamă lungă.POP. ; 2) (fig. ) pălăvrăgeală, vorbărie: şapte ore pe ceas au combătut în Cameră: zeamă lungă ...CEZAR.P.

a zgîndări o rană veche a zgîndări o rană veche, a reaminti (cuiva) o veche durere, suferinţă etc.; a vorbi de lucruri dureroase.

zgîrcit la vorbă zgîrcit la vorbă, tăcut, taciturn.

a zgîria auzul a zgîria auzul, (despre sunete, zgomote) a deranja, a irita.

Page 433: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a zgîria hîrtia a zgîria hîrtia, (fig. ; fam. ) a scrie fără talent: dacă tot nu se pricepe, la ce mai zgîrie hîrtia?

a zgîria pămîntul a zgîria pămîntul, a ara la mică adîncime: zgîrii pămîntul şi grîul îţi dă la bob treizeci de boabe.DELAVR.zică cine ce va vrea zică cine ce va vrea, zică oricine orice va voi: zică cine ce o vrea, de badea nu m-oi lăsa.POP.a zice nu a zice nu (sau ba), a refuza; a tăgădui; a se împotrivi: nu zi ba de te-oi cuprinde.EM.a zice aman a zice aman, a-şi cere iertare, scuze.

a-i zice cîteva să-i trosnească urechile

a-i zice (sau a-i trage) cîteva să-i trosnească urechile (sau fălcile) (cuiva), 1) a-i vorbi aspru, fără

menajamente (cuiva); 2) a pălmui (pe cineva).

a nu-i zice negri ţi-s ochii

a nu-i zice (sau a nu-i spune, a nu-i scrie) (cuiva) negri ţi-s ochii, (înv. şi reg. ) 1) a nu-i face nici o

observaţie, nici un reproş (cuiva); 2) a nu-i da nici o atenţie (cuiva), a nu lua în seamă (pe cineva).

a nu zice nici cîrc

a nu zice (sau a nu face) nici cîrc, a nu scoate o vorbă, a nu zice nici pîs: cînd le vorbeam, ei nuîndrăzneau să zică nici cîrc. NEGR.

a nu zice nici da, nici ba a nu zice nici da, nici ba, a nu avea nici o părere; a tăcea.

a nu zice nici pis

a nu (putea) zice (sau spune) nici pis (sau cîrc, mac, miau, mîlc, mîr), a nu (putea) scoate nici o vorbă, a

tăcea chitic: nu mai zise nici pis! ISP.

a nu zice nici vorbă, nici poveste

a nu zice nici vorbă, nici poveste, (înv. ) a nu spune nimic; a tăcea mîlc: tăcură nezicînd nici vorbă, nicipoveste.VĂCĂRESCU.

a zice nu a zice nu, a nega, (p.ext. ) a se opune, a refuza: dacă apuca să zică nu, atunci nu rămînea.SAD .

a zice numai aşa a zice numai aşa, a vorbi de formă, ca să nu tacă: ziceam şi eu numai aşa, că veni vorba.POP.

a nu zice o boabă legănată

a nu zice (nici) o boabă legănată (sau două boabe legănate), a nu zice nimic, a tăcea mîlc: nu ştiu să zicădouă boabe legănate.ISP.

a zice vorbă mare a zice vorbă mare, a se angaja, a promite solemn: nu zi vorbă mare, că pe urmă trebuie să te şi ţii de ea!a zice zău a zice zău, (pop. ) a (se) jura: poţi tu, mîndră, zice zău că nu te-am sărutat eu? POP.zi de drum zi de drum (sau de cale), distanţă ce poate fi străbătută pe jos într-o zi.

zi de naştere zi de naştere sau ziua naşterii, aniversare.

zi de zi zi de (sau cu) zi, 1) în fiecare zi, zilnic; necontenit; 2) progresiv, treptat.

a zidi din pajişte

a zidi (sau a face, a ridica) din pajişte, (înv. ) a zidi (sau a face, a ridica) din temelii: au stătut păn au ziditdin pajişte trei cetăţi.CANT.

zi-i lume şi te mîntuie! zi-i lume şi te mîntuie!, asta-i viaţa!, las-o baltă!

zi-i pe nume!

zi-i pe nume!, aminteşte-mi numele lui! (de care, pe moment, nu-mi aduc aminte); cum îl cheamă?: zi-i penume să ţi-l spun! CR.

zilele trecute (mai) zilele trecute, acum cîteva zile.

zi-ntîi zi-ntîi, prima zi din fiecare lună: nu lipsea de la clasă decît o dată pe lună, la zi-ntîi. VLAH.

zis şi făcut zis şi făcut, făcut întocmai cum s-a spus, cum s-a hotărît: zis şi făcut, de a doua zi ne-am şi pus pe treabă.

zi şi noapte

(şi) zi şi noapte sau (şi) ziua (şi) noapte(a) sau toată ziua (şi) toată noaptea, sau din zori pînă-n noapte

sau (înv. ) din zi pînă-n noapte sau din zi din noapte, fără încetare, mereu, într-una, tot timpul: lucra ziuaşi noaptea spre a se hrăni cu pîne goală.EM.

ziua de apoi ziua de apoi, ziua Judecăţii de Apoi.

ziua în amiaza mare

ziua în amiaza mare (sau (pop. ) la nămiez, nămiaza mare, (înv. ) miaza mare), în toiul zilei; la amiază:

e ziua nămiază mare, e soare de început de toamnă.CAMIL.P.

Page 434: Dicţionar de expresii şi locuţiuni româneşti

a zîmbi a rîde

a (se) zîmbi (sau (înv. ) zîmbire) a rîde, a rîde, (pop. ) a surîde: măria sa a zîmbit a rîde şi i-a iertat petoţi.SAD.

a-i zîmbi mustaţa cuiva a-i zîmbi mustaţa cuiva, a fi mulţumit, bucuros: îi zîmbea mustaţa împăratului.ISP.a zîmbi pieziş a zîmbi pieziş, a zîmbi în colţul gurii; a zîmbi strîmb: sfîrşi căruţaşul zîmbind pieziş. SAD.

zor-nevoie zor-nevoie, (pop. şi fam. ) neapărat, cu orice preţ: bătrînul ... vrea zor-nevoie să mă ginerească.CAR.a zvînta în bătaie a zvînta în bătaie (sau în bătăi) (pe cineva), a bate măr (pe cineva).

a zvîrli cu piatra

a zvîrli (sau a arunca, a da) cu piatra (sau cu pietre) (în cineva), 1) a lovi cu pietre (în cineva); a lapida

(pe cineva); 2) (fig. ) a calomnia, a ponegri (pe cineva).