Download - Dansează cu mine

Transcript

ÎNSEMNE CULTURALE – 2012

Coordonator: Ion Lazăr da Coza Corector: Vasilisia Lazăr Arhivare: Sofia Sincă Tehnoredactare: Gina Zaharia Copertă: Gina Zaharia

Biblioteca ÎNSEMNE CULTURALE http://insemneculturale.ning.com/

Maria Ileana Belean

durerea stă culcată pe spate

din lutu-i modelat elegant au scăpat doar câteva nopţi care aveau mâinile la piept în formă de cruce

ştiu acele nopţi erau prea mici

dar destul de încăpătoare încât să cuprindă un doi acele nopţi

mai pot să-mi intre sub pielea ridată de sub cearcăne

cum putea să fie o noapte aşa albă

sinele ei ştia cel mai bine să respire

deşi purta stigmatul negrului avea ochii verzi

ciorapii roşii şi degetele albe mereu speriate de atingeri

acum zac albăstrite cu buzele deschise spre un nicăieri ahotnic

cu vise inel

când mă trezesc va fi prima zi fără noapte

sau urma unei nopţi peste cearşaful unei înserări

tu cum mai eşti

noapte albă

Maria Ileana Belean

când n-o să mai pot recunoaşte roşul

mă întind pe nisipul acoperit de frunze uscate

la ce bun că există lumi fără nestăvilite fulgere

zilele păşesc în manuscrise

le mângâi pe cele atârnate de luceferi sau pe cele îmbrăcate în piele de cerb

umbrele lor sunt rare dulci

trecătoare

vara hibernează în iarnă tropotind pe culcuşuri calde

trece din braţul stâng prin cel drept în ierbarul vieţii schimbând poli

e ca şi cum rămân muguri pentru urşii culorii albe

în iarna fără vară

fără început nu mai găseşti urme de roşu

gura unui orb nu molipseşte cu blesteme

iertarea

Maria Ileana Belean

timpul se face libelulă

în spatele casei în pădurea de salcâmi

este singurul loc unde pot atârna eul în crengi aici arde neiertarea

cenuşiul poate lua forma unei frunze

sau neastâmpărul unei veveriţe

astfel încât să treacă prin mine tremurul unei încolţiri

mă-nfior

orele ocolesc pădurea timpul iese din clipă

face pact cu anotimpurile ca şi cum m-ar inventa

aştern covor de muguri şi lăstari dacă nu apucă să înflorească se transformă-n licurici

de aceea pădurea mea era plină de luminiţe e ca şi cum aş fi de tine doar atinsă

sunt rece ar trebui să ştiu că aceasta nu e încă vremea, sau poate este clipa care nu mai are început

aştept în tăceri

ca timpul să se facă libelulă voi prinde rădăcini

în umbra luciului de piatră

te port în braţe aproape de focuri

cu gândul primului vals lipit de frunte

Dansează cu mine

prin geamul îngheţat

privesc absentă cum ninge încet melancolia dă târcoale colţurilor

deoarece nu mai poate intra cu uşurinţă în odaie prinde ideea morţii

aşteaptă să păşesc siguranţa dar

nu mai ţine

am învăţat să privesc cerul plin de stele

şuierând veşnicia-n puncte cardinale nu mă atinge nimic

aşez pietrele lângă cununi de măr înflorit

să le ningă această imitaţie face să curgă în vene albastru

strălucirea o aşez pe umeri jos

nimicniciile vieţii pălesc în fața liniștii și a focului

niciun zgomot nu răzbeşte eiii

nu încerca să cauţi trăirea în cărţi n-o vei găsi

doar eul aşează câteva nimicuri din univers

la picioarele unei idei am uşa deschisă

armonia priveşte duios cu milă

întrebările îmbolnăvite de lipsa răspunsului

printre luceferi eul are sâmburele

Maria Ileana Belean

fără de care nu pot râvni

veşnicia

Dansează cu mine

primesc gândurile tale

în pagini înzăpezit va fi drumul de lungi așteptări

spinteci duioase pânze precum Iona dar fiecare cu nada sa

fiecare cu cercul său albastru în care fluturi se zbat în lanțuri de nuanţe

atârn cerul ca pe o eșarfă albă de catargul unei nădejdi

să mă simţi parte din umbra ta

respir

gândurile prind culoare culoarea fluturilor

peste palmele sărate ale clipelor las ţipătul sărutul să picteze

colţurile abrupte ale sufletului

este și acesta un fel de a iubi

trecător

Maria Ileana Belean

cum voi şti

dacă această zi este şi a mea sau dacă memoria acestor rânduri

îşi va întinde paleta de culori peste desenul unor vase arse

ochii sunt ceață

în timp ce visurile alunecă pe arcuirea genelor

macul roşu al îmbujorării se opreşte pe creştetul buzelor

mă întreb dansul fluturilor

zborul este un vis menit să deschidă ochii păsării care moare

de ce ar vrea să se nască acum tocmai când frunza s-a făcut fulger

Dansează cu mine

poate

visurile nu fac altceva decât să mute ziua la subsuoara macilor să treacă tremurul stelelor

dincolo de anotimpuri flămânde

lutul înfloreşte din neastâmpărul izvoarelor

mă voi prelungi peste murmurul cailor sălbatici

ca să nu-şi schimbe drumul coama întunecată să țină râul pe loc

pentru a le putea arăta unde sunt petale

poate nu văd dâra lăsată de nechezatul lor

nu știu să caut iubitule

te las pe tine să duci visul în cuibul lebedei pentru a despuia cenușiul amurgului

Maria Ileana Belean

multe întrebări

s-au lipit de trup chiar nu vezi că sub rana buzelor

cuvintele au început să șovăie iar sfârșitul își caută început

aștept

toate vorbele să se întoarcă în linie dreaptă

ca dimineața să alunece ușor ...să-mi spui că sunt frumoasă

să nu mă sting

trimit blândețea spre cuvinte flămânde să lumineze veșnicia celei mai trecătoare clipe

încă nu știu să mă obișnuiesc cu tine iubite

Dansează cu mine

e doar poezie

mă prinde de mijloc albastrul mimând nerușinat veșnicia

de la mine până la tine inele de zale pe cărări ne adorm pașii într-o promisiune

o să pun sărutul între malurile gândurilor

va rotunji ceața alergarea spre tine

dorurile

iubite albastrul tău aleargă peste dâre albe

înnegrind roua știu

primele cuvinte sunt masca de bal

las răbdarea să le dea jos de pe albul poemului

să le îngroape în țărână sau

în zborul veșnic al fluturilor

mereu avem de ales sau va rămâne poezie

Maria Ileana Belean

ai spus

că pe partea mea de cer ai desenat o floare albastră

și că i-ai împrumutat culoarea dorului din gânduri

dar nu e

desculță pășesc nesigură prin iarbă nu ating tăcerea

caut cu privirea cerul cerul meu

sub aripă văd cum se revarsă bătaia inimii și dezgolirea sufletului

aș vrea

să trec alături de gând amintirile de pe tâmplă

peste care să-ți treci căldura albastrului iubite

cerul meu are chip de iguană floarea ta

împrumută verdele verdele gândurilor mele

Dansează cu mine

îmi spui mereu

că mă iubești când îți lipsesc cuvintele

să fie un altfel de tot nesăgetat

curgerea șoaptelor rup margini de cer ca pe o pagină albă

pe care privirea ta a așezat (ca un șaman în stare de veghe)

lalele

plouă încet

urlă primăvara i-aud chemarea dincolo de geam

privirea-i o să-mi răstoarne evanghelia clipa

cu timp cu tot

iubite această idee descătușată

va străpunge temerile care urcă și coboară pe versantul sânilor

plânși de atâta așteptare

„te iubesc în verde” intersectându-se cu verdele meu

refac marginile rupte ale fostelor așteptări

Maria Ileana Belean

nu ai fost în grădina

viselor noastre mă vedeai printre lalele

jocul cu ziua anotimpurilor a început trasând cărarea

pașii îți sunt felinare sărutul fâșii

le las semn ca Hensel și Gretel ca să nu te pierzi

iubite

întâmplarea stă atârnată printre flori gingășia lasă pete

pe umbra pașilor nătângi nu faci decât să lipești clopote pe cer

nu știi să culegi flori nu știi să vezi

o să rup o lalea

pentru a-ți dărui un sentiment roșul abia născut se înalță

printre doruri

nu pot ridica privirea nu vreau

din ochii mamei evanghelia arde tămâie

conștiința îngenuncheată în absida începutului

pâlpâie când spre fereastră plutește condorul alb să deseneze

primii pași de dans

Dansează cu mine

întunericul e singur

gândurile tale cu acelaşi gest domol

aşează orhideea spre marginea lucarnei

aşteaptă momentul potrivit să-i cânt

iubite cântecul răsare

ciopleşte din taină

cumpăna e în vârful plopilor

decizia ei mă caută insistent

Maria Ileana Belean

ar trebui să mă hotărăsc

umblu cu ziua sub braţ negăsindu-i locul

răsăritul mă arde

iar „iubito” îmi strigă ecouri în pliurile noroiului ai spus

ca trebuie sa simt fluturi nu tropot sacadat în piept

iubite tăcerea de acum nu va mai fi jertfă

apusul a îngenuncheat în urma trecerii visului

Dansează cu mine

ştiu iubite

Dumnezeu a spus: Maia, pune-ţi haine de gală

dimineaţa bate mătănii la geam

de atâta rouă în jur îngerii se înalţă

deschide pumnul mic

sa vadă cum arată „iubirea” nu are formă arde, zboară

lasă răni înnobilează

o vreau

ochii mari desprind de pe retină

imprevizibilul vis

în zori dimineaţa coboară

cântând la mandolină

Maria Ileana Belean

noaptea stă trează

pândind la naşteri indecise nu vede

că nu ştie să privească

păşeşte precaut să nu strivească cântecul

care soseşte din cer

prin lucarna mică mâna întinsă

cerşeşte un pas

atingerea dezrădăcinează îndoiala

și o face vis pe următoarea treaptă

Dansează cu mine

în oglindă

ochii încercănaţi îmi dau o palmă

amurgul tremură

mâine

urc treptele albastre și înguste

aşteptând ca o șoaptă să-mi treacă peste umeri

dezgolindu-i

Maria Ileana Belean

în jumătatea dimineţii

nu mai caut în vestigii de amintiri fulgere si tropote care sapă bezmetic

după aripi de lumină pentru a trezi polenul iubirii

din primul vers invoc vederea sufletului

petrec strofa

stelelor hoinare aşez frunze pe crengi

mai pun un vers pe strofa nou născută

deasupra gândului desenez fluturi

la umbra unei hore încinse a unei zbateri

iubite

las mâna protectoare a lui Proteus să mângâie

nou-născutul ultimului vers

Dansează cu mine

nu am întârziat

vibraţii ale chemării îmi încolăcesc mijlocul nimeni nu mă mai strigă pe nume

nu mai intru

în labirintul magazinelor de vise oricât de colorat ar fi

înțelesul lor

am ales de bună voie ca pasul tău să lumineze

în fiinţa noastră o orhidee

nu are pământ reavăn la rădăcină

aşa ajung să mă întreb – ce culoare are realitatea mea

Dumnezeu nu-mi răspunde îmi zâmbeşte

și tace cum tac zeii

Maria Ileana Belean

tu vrei să fii numai tu

izvor parte de iubire și blestem

dar nu noi am trasat

linii drepte strejuite de şuierul bătrânilor nu înțelegi

iubirea se pierde în adâncul fântânii unde izvorul doarme

nu-ți spun te iubesc

grâul ar încolți în puncte cardinale iar cerul tău albastru ar înfrunzi

în verdele crud culoarea mea

iubite

îți ascult vocea grăind cuvinte în ploi de vară privirea din urmă a unui mut

poate spune mai mult într-un alt răsărit

încă odată miruind

voi da drumul din palmă zborului

Dansează cu mine

în orice clipă

ești în orice închidere de ochi

imagini

adun din priviri din Tu și Eu

din trupul tău zăpezi

urmele sângerii le topesc sub atingerea sărutului

sunt izvorul clipei

nu mai vreau să fug iarba ta răstignește noaptea

fără a îngropa ziua dintre primăveri

tăcerea din altar înfrunzește

mă-nfior...

Maria Ileana Belean

tu scrii umbrei mele

scrii cu sângele din altă viață scrii cu piesele unui puzzle care pare a fi nesfârșirea

cândva vei începe

să invoci culori și anotimpuri invocată de himere

sau poate evadată dintr-o altă clipă iubesc trupul tău când rămâne doar cuvânt

când sărutu-i doar veșmânt înstrăinat de tine

o să mă întorc duminică pe clipe fără patimi

fără răpiri cu verde cu tot

doar cuvânt să tăcem împreună pentru îmbrățișarea amintirilor

care ar fi putut să se nască

Dansează cu mine

tu scrii cu umbra mea

care ți-e reazăm toiag

dar iubite vino să mă vezi în floarea de cais

cum tac ușoară

ca duioșia dimineții să-nvețe să respire

lasă-ți umbra să foșnească până la fructul oprit de pe ram

să te ning cu doruri rozalii nu în vis

aici acum

te fac stăpânul cerului

iar când n-am să mai fiu nici măcar umbra unei frunze

să nu mă cerți voi fi în dorul umbrei

învăț primii pași spre nemurire

Maria Ileana Belean

primul vals

este o duminică răsplată pentru toate absențele anotimpurilor

izvoarelor a întins șansele pe creștetul nostru

nu mai căutăm sens dimineții în clipe sterile duioșie fluturi

atârnați ca pietrele în pieptul unui vis nătâng primul vals

este o călătorie într-o lacrimă bolnavă de așteptare în marsupiul stejarului prea înverzit

ascultăm acorduri line aici nu mai simțim aerul gri

al secundelor

iubitule nu mai sunt singură

în pielea așteptării unui mâine primii pași de vals

se vor înălța deasupra incertitudinii plouă cu verde

clarul lunii este mugur

Dansează cu mine

un căluț de mare

avea steaua lui albastră îi spunea povești o sorbea din ochi

vroia să strige să afle toți despre ea au început să treacă clipe

zile fapte pe alături până ce steaua

s-a apropiat de uitare

când și-a adus aminte prin gheața albă era un licăr slab fluturii morții slujeau în jurul ei

sclipirea altădată sidefie era ceață căluțul de mare

credea că se stinse în smirnă și tămâie se-ntunecă

prin oglinda de gheață

adevărul e alunecos mângâierea nu seamănă cu nimic la atingere

nici cu focul nici cu nisipul

ultimele pale de frig

se retrag pe cedrul bătrân al nordului e soare

prin apa cristalină steaua-și lungește brațele-n adâncuri

în palma-i călduță căluțul de mare zace inert

masa la care stă albastrul la taifas cu primăvara se surpă

a nedumerire

Maria Ileana Belean

iubitule stelele mor doar în mintea muritorilor

de ce trebuia să mă vezi doar prin gheața albă

de azi voi zbura alături de cel

care îi va deschide albastrului care a fost sortit să moară ochii dimineților

Dansează cu mine

gândul

trece spre timpul în care puteam împleti margarete

cununa o așezam pe gardul de nuiele bunica spunea că atrage dragostea

așteptam o credeam departe de bănuieli

după ore

zile se usca invariabil

și nerăbdarea pălea odată cu ea

gândul poartă cu el multe sacoșe într-o mână și în alta

roșii cenușii

mereu clătinate de adâncimi

frica curge în neant irupe

în jur doar eu și ea pierdută-n gândirea

cu geanta albă pe umăr

iubite acum viața are alte măști

margarete se reîncarnează absolut în culori duios se reazemă pe colțul buzelor

dorul sărutului dulcea-i privire măsoară secundele până la soare

nu știam că gândul are fruct

în ultima geantă obosită pun câtă lună răsare-n nopți

Maria Ileana Belean

apoi îmbrățișăm atingerea cu degetele visului

jocul se vindecă

Dansează cu mine

de ce

lumina clară n-o așezi între noi

iubite nu mai împart vorbe cu tine

pentru că nu înțelegi melodia

care vorbește despre cântec

n-o să-ți mai trimit doruri în contul risipirii

incerta mea lumină crește spre un alt orizont

n-o să mai trezesc agonia clipelor care vor pleca

o să-mi torn din nou în pahar așteptarea

privirea udă îmi mângâie cărarea când verdele sărutului bate toaca

vecerniilor neașteptate

parcă aș visa cu un alt început despre nesfârșire

Maria Ileana Belean

nu pot uita

dorurile promise îmi bat sacadat în piept

iubite

nu pot păși pe drumul vieții fără să-mi amintesc

că te iubesc

pe la răscrucile trăirii aș rămâne fără chip

dacă n-am fi fost împreună

știu că uneori trimiți luna printre perdele

să se reazăme pe albul torid al sânilor

jocul cu lumina îmi vindecă ochii

Dansează cu mine

îmi cad din ochi păsări

albe verzi

albastre ce nu-ți pot atinge nupţiala lumină

lângă culorile cărții

cenușiul își ține ofrandele în mâini trimiți aripi

tăiate de ghilotina încercărilor sterile

între noi culorile se deșiră

nu știi să faci diferența nu știi să colorezi în nuanțe

simplitatea atingerii unei despărțiri

nu-i poți schimba drumul de ce ești orb

iubite

se veștejesc culorile

în neputință precum ecoul

pe fruntea peșterii

Maria Ileana Belean

este prea târziu să mai învăț

să înțeleg distanța dintre cuvinte

mă agăț frenetic de iarbă

nu-i găsesc marginea din care să-mi iau țărână

să modelez cu sidefiul mâinilor încă o stea însingurată

albastră a mea

verdele gândului

în făptura urmei albastrului tău se oglindește-n ape line

nu mai căuta urme

în vestigii demult părăsite închegată-n spaimă mă scufund în frica

de a nu atinge cerul

albastrul

e rană deschisă mereu deasupra verdelui

Dansează cu mine

nu e nevoie să deschizi umbrela

plouă doar gânduri nu pot împăna cerul

doar cu o așchie de lemn

gingășia orhideei își pleacă fruntea

peste genunchii uzi ai frunzei

tandru sărutul

cu o cădere lină se desprinde din ceață

lasă urme sângerii

sub tremurul buzelor flacăra se stinge

cum să fiu frunză fără lumina ei

privirea îmi rămâne încremenită ca un cer

în sufletul pietrei orhideea va învăța

ce este rugina depărtărilor

Maria Ileana Belean

între deznădejdi

duci amfore cu maci pentru altarul Maiei pentru îngeri fără de faptă bobul de neghină albastru printre zambile și toporași

ține sub aripi mâinile noastre unite-n vina alergării celeste

dezmierdând vorbele mamei

las printre degete să se prelingă atingeri prefăcute-n rubine

așteptarea nu mai are pași

iubite

doar o privire să-mi trimiți și îți voi întinde o crenguță de măr

aburind hotărârea

mii de scântei vor fi ușa unui schit care ne va sfinți sentimentele

șuierul mâinilor pune peste ochi

gradenuri de vise

acum aici

Dansează cu mine

Maia sta chircită lângă zid

ca un shaman în plină meditație conturând ambiguități privirea-i goală se umple de adâncuri

albe albastre negre

nu le mai putea distinge căldura după sensuri

erau doar proaspete

șerpi nemișcați pe pământ elegant încovoiau iarba rupând tăceri

odată am învățat și eu să aplec iarba

în melodii unice muzică de Bach

în competiții mereu pierdute

Maia știa cel mai bine să stea lângă ziduri mereu în aceeași cămașă neagră

picioarele goale speriată de verdele rece

mușchi și licheni îi alunecă pe frunte atingerile rochiei de voal și brocart

nu o mai recunosc șarpele privește orhideea

care-și smulge singură petalele în reverberații

de senin

cu ce se mai poate măsura nisipul din ziduri

Maria Ileana Belean

să vii în liniștea nopții

în partea ta de noapte culorile se spală-n vin și împing agale întreg târziul înspre răsăritul luminii

aștept

aștept înainte de miezul nopții când fereastra este întredeschisă

spre albul din inimă o sosire

mucegaiuri și-au întins tranșee când vei trece pervazul

te vei albi vrăjitor subțiat de voaluri

fără iluzii căzând în palme nu mai vreau ca mările

pe muchii de cuvânt să-și caute umbra nu mai vreau răsuflarea întretăiată în care

lăcașuri sacre pe urma unei destăinuiri năruiau altare

iubite

o să las peste umărul tău să cadă mușchii și lichenii zidului

brume și mucegaiuri noi ne vom atinge frunțile albite de ghiocei

(chiar dacă sunt amenințate de căderi) cu frunțile cele mai roșii ale merelor

nepământene semne mi s-au lipit de trup

vreau și eu cântecul aripilor

când adun cerneala din coaja merelor știu

că sunt vie

Dansează cu mine

din temeri

a rămas un sunet slab nu-i mai simt greutatea

ai reușit să mă îmbraci în alb să pot strânge lumina la piept până nu-i mai rămâne cer

voiam peste strigătul arborilor

să mut zile să cer iertare anotimpurilor

acum ești aici

cu zâmbetul celei mai duioase povești-ofrandă pâinea zilei este a mea

atât de pură încât pot crede în foamea codrilor

și-n nesfârșirea poveștilor o împart cu tine până la ultima înghițitură

orice neînțeles

ne înălțăm aproape de porțile raiului cu numele iubirii

pus cruce în palmă

Maria Ileana Belean

ajung întrebările

să măsoare totul sărutându-mi părintește fruntea Dumnezeu este mereu o trecere

niciodată nu s-a oprit ca să-l întreb

ce culoare sau gust au tihna cerului

există oare un design încrustat în lentile de culoare albastră care ar putea semăna cu nesfârșirea?

n-o să mai fiu chinuită cu diferite abordări

nu mai vreau va fi doar una limpede

care deschide albastrul în palmă când aduce răsăritul din poveste

când fuioare torc trăiri în vești colorate țesând cel mai deosebit borangic

săgețile șoaptelor își deșiră simțurile în tablou

și melodia lunii e stratificată între albul și roșul rugului

într-un final pe tâmpla copacului dezosat de frunze uscate

adoarme vântul gustul deznădejdii

tu nu poți face asta

nu știi să asculți dar mai ales cu nepăsare

strivești cântecul

Dansează cu mine

cea mai frumoasă atingere a darului

a fost să descopăr gingășia privirii albastre mai presus de ființă devenind sclavă

nu am nevoie să gândesc buzele sunt ecoul spontan al rugii tale

iarăși singură

contemplu muntele sfântului semn Arunașalla încă păstrează culoarea purpurie

acesta este fundalul limpede și luminos al existenței sau ne-existenței

punctul de reper imposibil să rezist farmecului său

orice aș face oriunde m-aș afla

conturul blând rotunjit al crestei sale desenează căderea-n gol

albastru adânc strălucitor de stele fără număr

se boltește licuricii transformă grădina

într-un covor de lumină plutitoare o ultimă privire

o figură subțire și dragă întrezărită pentru ultima oară la ultima pâlpâire a felinarului

plouă încet

urc în Carul Mare

și mă scufund în noaptea înmiresmată izgonită dintr-un măr

Maria Ileana Belean

azi de ziua mea

aștept pe alb de gând să-mi trimiți primăvara

în dar ca pe o zestre de petale

în zadar în tolba-ți plină ai mult albastru

dar nu pentru mine

m-am avântat cu frenezie peste oceanul magiei unde plecări pline de speranță s-au sfârșit

un naufragiu îmi pune norii în sân

te-am primit oaspete pe divanul lui Maharișhi ca pe o dimineață senină

mă visam Șeherezada să-mi pui ofrande la picioare

strălucire-n păr ...tu iubite îmi dai abisuri

șuierul corului nocturn doar seamănă cu cel al dimineților doar că este adânc și misterios în neputință

în jur se aude alunecarea mătăsoasă a șopârlelor liliecilor

zădărniciei

de ziua mea cadoul

(efectul unei toane a destinului) se năruie

are gustul unei toamne pe harta destinului

clipa îngălbenește

tresărirea din bobocul singur al altarului

Dansează cu mine

știam eu

că va veni și acest moment din prea mult alb

această zi prea colorată s-a îndrăgostit de mine în nebuna

mai presus de ființa ei m-a făcut sclavă

culori deșirate în neștire ale unui timp încremenit

într-un singur nume se poate zări uneori

calea sfinților

știu că tu ai împins culorile cât mai aproape

în apele line devin fade mă lepăd în trup

de inocența absurdă numai așa

pot privi în ochii zeilor

un pictor poate reînvia trupul așezat lângă un fir verde nevăzut

Maria Ileana Belean

zilele alături de umbra ta

nu sunt oarecare sunt profilate pe un cer străveziu

timidă rup ramuri din ele în sinele lor sunt petale

pe care șoaptele s-au așezat fluturi fiecare răsuflare din vocea-ți suavă

o strecor în ființă atingând cerurile cu acordul ei

contemplu cu privirea neștiutoare mișcări

orientări ninse cu praful așteptării vise umbrite de lăstari sădiți foarte des

reiau drepturile și cresc nestăpânite peste ape

ceruri răsărituri

cu mâini prelungite până-n stele

înclin sărutul în noaptea de diamant a ochilor tăi

copleșiți de albastru împreună vom săruta iarba

dimineților prinse-n tâmple

iubite

vocea ta e un balsam pentru clipe când voi desprinde frunze

să-mi fie pleoapă

Dansează cu mine

moartea melcului în mugure

gândul plutește deasupra mâinii ce ține lăstarul

privesc orizontul care zboară

nelocuit de începuturi și sfârșituri un zbor pe geana pietrelor

un zbor docil înflorește cu alunecarea mâinilor

lutul poeziei într-un culcuș de liniște

se împletesc muze în seri pare să fie despuiată de rugina cifrei unu

lumina se va revărsa-n cascade de duioșie

melcul prinde la tâmple infinitul

restul zilelor au numerele într-o ordine asemănătoare cu vârstele

rugul gândului va ține drumul pe loc până când îmi vei spune

că unu și cu unu nu va fi doar un măr de sticlă

melcul are același drum fiindcă locuiește acasă

Maria Ileana Belean

se apropie ora

ora de întâlnire mă gătesc și mă așez pe locul cald

(ignorând răceala și singurătatea PC-ului) cu mâna pe obrazul tastaturii

aștept momentul potrivit să pot trece ecoul dragostei dincolo de ecran

emoțiile gâtuie respirația

în seara aceasta o să-ți văd chipul chipul pe care clădesc trăsături de fotografie

adevăruri contorsionate sau acoperite înadins cu adieri de vise calde până la ora asta mi-am schimbat cameleonic de câteva ori culoarea

și chipul gândurilor nu sunt eu

știu că-ți place albastrul dar vreau să te joci în șuvițele verzi de pe tâmpla verii

ochii care zidesc adevăruri aprind focuri în combustii nevăzute

ignoră particule fade dintr-un trup volatil

trecător și în acest amurg sângeriu lasă lumina să muște din măr

această realitate ignoră legile universului căldura nu poate fi falsă

iubite îmbrățișați de parcă eu aș fi tu

înțelegem adevăratul sens al florilor nepământene

Dansează cu mine

nu știu cine sunt

sau ce multe doruri de dor încolțesc nu știu iubirii să aduc ofrande

dar îți știu albastrul ochilor vinovați flămânzi

iubite

ești de vină pentru așezarea bătăilor inimii deasupra sfinților pictați în altar

pentru orbirea noastră pentru jertfa tăcerii

mi-ai spus că acest drum duce spre veri de aceea l-am ales

urc încrezătoare împrăștii scântei

încă un pas nu este doar o floare de vară este o poiană în mii de petale

simțuri într-un tril haotic aleg alerg

nu pot cuprinde adâncurile absolutului durerea fericirii

foamea foamea de cuvinte

care vor să-și zidească eternitatea în noi

este timpul să despici existența

ideea de a fi ca pe un fruct

să gust pentru prima oara numai așa va coborî copilul

din icoană zâmbind

Maria Ileana Belean

unde vezi tu drumul urcând

cărările mă strâng o ultimă întindere a duioșiei palisadă a somnului iernii

mă ajută să merg pe mijloc nu mă las păcălită de cărări

voi înceta să mai cred că albastrul clopotului mă strigă

cobor la fântână izvoarele promise

aștept (cumpăna adulmecă miezul alb al mărului)

până când cineva cu cărările la fel de strâmte

va plânge de sete

în adâncuri pe scheletul celei mai lungi secete buchetul de flori adie o rugăciune

de parcă m-ar proteja de atingerea liliecilor

– un oarecare – pune pâinea

lângă Cina cea de taină

Dansează cu mine

nu este nimeni de vină

că seara adună urma poveștilor rotunde revin cu aceleași tropote

timpul nereușind să-i domolească scânteile nici după zile

luni erau așa albe încât și acum intră cu năvală în odaie

aș putea să-i ating sariul încă fierbinte pentru încă o clipă iar și iar

inspir

aceleași tropote aprind pădurile de parcă regele Solomon

și-ar petrece sabia peste râsul lor peste curajul de a mai face un pas

de a gândi de a mima

Maia a fost iubită adâncul privirii ei

vocea obedientă năruia ideea de a fi minciuna-i răcea atingerea ochilor

nici măcar nu-și dădea seama că se născuse oarbă și că se jucase cu chibrituri

că în palmele-i sidefii frica trecerii peste munți și inedit

îi era rouă

Maia mai lasă PC-ul

copiilor le este foame

vremea este schimbătoare se anunță secetă sau ploi

măcar știe să asculte bătăile din sângele vinului și pâinii

Maria Ileana Belean

nu-mi este ușor

să mă descurc cu atât de multe sensuri potrivnice cuvintele umblă împiedicate

am lăsat doar tăcerea-mi

să se așeze lângă Muntele Sfântului Semn să mă învețe cum se tace înalt

până în adâncimile ochilor binefacerile liniștii senine

care doarme pe prispă îmi spune cât de aproape este depărtarea

uit pași între mersul de exaltare și târâtul deprimărilor adânci

în același punct imposibil de trecut limbajul lăuntric și cel exterior

sunt diferite de al tău pentru a putea trasa o linie dreaptă

Maharișhi plutește înspre înălțimi olimpiene...

ceva din sufletul împietrit al Arunașalei

a trecut în chihlimbarul ochilor mei mai presus de gândire

firesc ca o moarte

sau ca o naștere confruntate cu augusta prezență

nu mai sunt doar slăbiciuni mărunte este însuși seninătatea inalterabilă

acel vis alb din care nu mai ții minte nimic pentru a lua adevărul din palmă va trebui să ies din cântecul tău

să pot curge lin fără a compara înțelepciunea cu viața

Dansează cu mine

strălucitoare ca zăpada caldă ca soarele

este clipa conștiinței că sunt este de ajuns

doar cu o singură mână pe roata olarului să modelezi ulciorul

și să întelegi că salcâmii sunt flori ce-și au cuibul în noi

să îngenunchezi în rugăciune

doar cuvintelor

Maria Ileana Belean

abisul

poate fi trecut ușor din partea mea iau o cană cu apă

misterul cu care se învăluie banalul gest este că ar fi mai fericită

dacă ar aduce cu blândețea privirii celălalt mal aproape

să-ți număr sclipirile din iris dar

în ochii tăi întrebarea e mută încerc să-ți trimit cuvinte tăcânde

poate vei citi totuși gândul pe buze

urmăm în junglă un drum umbrit care duce spre un loc gol și plin de soare

picioarele ni se înfundă în nisipul luxuriant în timp ce cu mâinile pline de răni

se cațără înspre floarea de colț însetați

flămânzi doar scheletele poartă visul în oase

coroana florii se lărgește deasupra noastră ca o umbrelă în sfârșit

transfigurați de lumina lăuntrului (care doar pe creștetul munților prinde rădăcini)

sorbim apa din aceeași cană

îmi iau bocceluța cu amintiri zâmbetul de buzunar

- nu mai sunt prizonierul gândurilor triste - doar mâna întinsă a lui Proteus

înspre un schelet ambulant care-și poartă visul în oase mai poate naște îndoieli

Dansează cu mine

profesorul

cu rigla în mână conturează o hartă a faptelor în neștiute

- se spune că India este cea mai frumoasă nestemată a Coroanei britanice mă desprind din visare și îmi adun gândurile

pe buza clepsidrei viața începe din acest punct un perpetuum mobile

netezind anii mereu în aceeași direcție: India Muntele Sfântului Semn

sunt ore care ar trebui scrise cu litere de aur în calendarul vieții cum ar fi așezarea privirii tale de-a curmezișul drumului

scântei luminând dansul fiori conturând imposibilul

acest joc poate duce la pierderea drumului care duce spre ființă zbaterea este continuă

agonia smulge lumina din ochi caut frânturi de înțelepciune

o dumirire din care să pot porni pentru a dezlănțui răspunsul clipelor

pereții sunt din lut uscat

acoperișul nu mai rezistă vântului în jur spinii din cactuși

arată începutul pământului arid

oglinda știe apa liniștită a mlaștinii de alături

atrage tăcută miruind în ochi de iris

petale

Maria Ileana Belean

doar mâinile noastre

printre amintiri se amăgesc cu false trăiri

ochii prea obosiți confundă albastrul cu cenușiul cu fiecare cuvânt clipele se ghemuiesc într-un măr

pe sticla aburită desenez jucării din amintirea bunicii zborul îmi fulgeră tâmpla

iubite ia tu mărul și așază-l în formă de dragoste

la margine de drum semn că-i cer iertare primăverii

ultimul dulce din bocceluță este scos la licitație

în ritmul izvoarelor de munte de parcă neatingerea s-ar desface în mii de cioburi

spini de gheață prea devreme

prea ușor prea neînțeles

privirea îmi rămâne încremenită spre răsărit

din dorința că poate voi zări un senin care să semene

cu ochii lui Iisus

Dansează cu mine

azi

gândul e o apă pe care ard cuvintele nespuse

chipuri înțelese greșit

voi netezi calea să te poți naște acum când soarele îmi este silabă

și lutul bun de modelat

o să-ți desenez chipul aproape de rai cu numele căluțului de mare

înaripat pe frunte

azi voi cultiva promisiuni cu „da”

să prindem rădăcini în lumina șoaptelor

Maria Ileana Belean

reverie

te vei întoarce

picioarele pline de noroi stau în pădurea de cuvinte nespuse

doar sălciile îmi cresc pe umeri

răzvrătindu-se la auzul țipătului de bufniță

de lilieci

...aștept să-ți trăiești ecoul iubirii care mi-o porți dincolo de râul întoarcerii

preferi să privești

cum în urmă apa se dizolvă ceața se rotunjește

malul se surpă

în mână port ramuri de măslin

mărul de sticlă

stă să cadă fără de păcat

Dansează cu mine

tot mai bine este acasă

în acel colț din grădină unde salcâmii

au foșnet de miere

îmi așez hainele cenușii în crengi răzvrătite ca albul să scoată din buzunare fiecare nor

îmi plac la nebunie florile de salcâm

pentru că seamănă puritate în ochiul cunoașterii

gustul dulce îmi amintește de copilărie

de vremea când gândurile umblau hai-hui cu zâmbetul atârnat până în călcâi

eram mică

atât de mică încât mereu eram câte zece în grădină bunica striga:

- Maia, joacă-te, joacă-te, zâmbește privirea-I cumpănă întindea plase cenușiul

ca să nu-mi atingă obrajii pe gânduri

clipele nu mă mai caută amurgul își trece valurile nestingherit

peste florile schilodite de mirare

tremur frică

m-a prins hoața

umerii cad nu îmi mai este rouă

teama trecerii peste Judecata cea Mare

Maria Ileana Belean

iar și iar izvorârea apei

sau poate lacrima îmi atârnă clopote cu limbile tăiate

de gâtul incertitudinii

Dansează cu mine

sunt acolo

când îmi spui că acele broboade albe sunt ploi

îți fac semn ca să taci – să nu lași liniștea să treacă dincolo de orizont

– taci

– pune-ți voaluri și brocarturi corbul cel rău care nu a încăput în fabule

să nu-ți fure primăvara din pâine și dorința de a gusta din măr

– taci

tremurul urlă a nepăsare

iau pe furiș mărul roșu îl ascund sub dorință

și plec

cât de frumos ai fi putut fi ce bine că eşti

Maria Ileana Belean

urăsc nesfârșirea labirinturilor

melodia trece prin tuia cu ochii închiși

simte cântecul care a născut neastâmpărul de sub gene

sărutul care tremură de frig de dor

...cum voi putea găsi cărarea ta?

plouă încet

sarea cuvintelor nespuse îți arde fața

pentru că așa vrei când stai în cubul tău îngust

cerșind la nesfârșire un petec din lună

suava melodie își schioapătă notele prin colțurile labirintului

iar sufletul respiră rugăciune

Dansează cu mine

ard în clipe de gingăşie

în urma ta căldura alintului dă-n flăcări

misterul buzelor îl închid în şoapte

uşa viselor se deschide şi-mi străbate cerul frunţii adiind culori

nu te mira iubite că-ţi petrec vioara valurilor

acompaniind cerul cu urmele lutului meu

este cald

zâmbeşte...

iţi surâd te dor

mă dori şi-n lungul sărutului sădim panseluţe

aplec genunchii ca să-nvăţăm cum se clădesc promisiunile

orgoliul este somnul adânc care se târăște spre vis

primăvara stă în puterea adierii trecătoare în ploi mărunte de păcat

din morminte şuierul trecerii întoarce fără privire

regretul

oare de ce sărutul şovăie?

Maria Ileana Belean

ce fel de joc

este acesta care se îngroapă în unu fără de reguli

nu vezi adevărul este pana vântului

nuanțele nu seamănă cu nimic nici cu focul

nici cu nisipul naufragiază acolo unde sentimentele mor

în jocul acesta mi-e groază să deschid ochii

mi-e groază să dezlipesc buzele nu știu dacă dau de nisipul Saharei

sau de lăstari fără început

joc parșiv nu ești zeu nici înălțare nici culoare

renunț la tine și o să-ngrop în unu al meu

primăvara-n toamnă

evadarea reînvie strigarea mărului

Dansează cu mine

pentru tăcere

îți dau un bănuț când o să știi că mori din iubire

două zile din una când vei ști să ieși din cubul tău minuscul

o zi din două când vei trage cu un gest încetinit de capătul pădurii

până la lună și-napoi

vei primi doi bănuți să privești umbra

dalb vrăjitor care te urmează tăcută să-i dezvelești umărul sub care inima scrie

cu cerneluri de sânge povești

dar iubite

tenebre ale muțeniei te urmăresc în pagini albe

aștepți înfrigurat să-ți scrie altcineva o oarecare

poezia de dragoste înainte de a prinde rădăcini pentru trei bănuți

o să mori fără culoare în fiecare clipă

în pădurea cuvintelor nespuse

printre ziduri bănuții se rostogolesc

dulce-amar

pier clipe

Maria Ileana Belean

în desenul strâns a fericire

într-o singură culoare

pictez frunze pe copac ale verii file pot reține

freamătul din clipe

a frunze mereu

mă voi desfrunzi

pictez inimi tot câte două

pe uitare pe alei

peste pași

frunza copacilor reînvie clipe

pe partea inimii unde sentimentul trăiește nedesenat

ufff

am uitat să pictez

viața

...oare ce culoare ar putea avea?

Dansează cu mine

îmi spui „iubito”

dar sunt ploaie

șoptesc când lin

când în ropote când tac

dar sunt ploaie

stropii sunt cuvinte te îmbracă

începi să vezi

cu mâna departe

nu auzi

cum se dilată dâre

între clipe nu vrea să se nască

paiața dar

te vindec să încapi în clipa care se va naște

ploaia

pierde stropii șoptind

Maria Ileana Belean

doar dacă

privesc mărul exist

o să spui – și ce

dacă vreau Sahara va fi apă

zâmbești vreau să trăiesc și toamna

care înflorește caișii – e nebună

hei tu nu sta cu privirea în jos

gândurile nu se întorc mai pure din ecouri

exist putem împleti

dacă vrei stele

dacă razele sunt strâmbe între fluturi și lumânare între cuvinte și toamnă

dinspre început și sfârșit nu înseamnă că lumina

ar îmbătrâni

rămâi un semn pe frunze

rugăciunea în care tac

devine veacul următor

Dansează cu mine

dansează cu mine

te port încrustat pe rever să ai grijă de mine

de răni nu se lipește nici uitarea

în care anotimp

vom dansa în care ne-am pierdut pașii

care brațe mă ascund în umbra picturilor

când unde

culorile sângerează

dansăm

se dezice ritmul

de clopoței de moartea fluturilor

de zei o singură noapte

să ducem iubirea până în zori

dansează iubite în cântecul meu

atunci voi curge veșnic

Maria Ileana Belean

jumătate fără chip

adevăruri îți atârnă nestingherit de trup un trup

atins de treceri efemere sau nu

ale unei respirații

este un altfel de timp pe care îl atingem cu degetul un aer fierbinte pe buze aburind

clipe se alungesc mă rostesc timp după timp

cât sunt cât îmi ești urmă

un timp cu parfum de duminică

un cadou alb între absențe gri

aripile-ți atârnă de frica greutății

îmi pasă caut sens acestei sărbători care stă ghemuită lângă zid

într-un pumn de aer fierbinte peste pielea așteptării ruginii

mă ridic

deasupra cuibului de praf ca să te pot vedea cât de frumos ești

cu aripile ridicate

Dansează cu mine

gând târziu de dragoste

visul meu așază vorbele cu fața înspre peretele tău

o durere în piept de care nu se mai molipsește nimeni

eu privire atârnată între da sau nu

tu lumina între eu si tu după un somn lung

sculptezi aripi sub gene și împingi agale șoapte

la nunta florilor de salcâm

poteca care urcă șerpuind începe povestea

veșnicul tablou rămas mat

își vindecă pictura

partea mea din tine în acest timp

se revarsă la umbra unui măr

Maria Ileana Belean

vin în fiecare seară

nu doar să-ți aud vorbele ci pentru a-mi încălzi odaia

culoarea atmosferei e liniștită scăldată într-o frumusețe lăuntrică aproape palpabilă

am uitat din cuvinte dar

nu am pierdut nimic din influența păcii adâncurile ei au sfărmat coaja gândirii

nu voi putea scăpa nici nu vreau

cu drumurile noastre suprapuse ceasurile trec peste creștetul pădurii

într-un dans în care balerina șoptește partitura

– ești frumoasă sub cerul plin de stele puternică în tăcere

cu un gest încetinit

un semn de binecuvântare trage atingerea peste frunte

ulciorul întunecat

în căutarea vindecătorului a găsit semnul

peste gardul de nuiele

mă întind după sâmburele de măr

este al meu

Dansează cu mine

sub greutatea umărului

iarnă sub pleoapa dreaptă

toamnă stau în praful magic al verii

unde-și revarsă lumina bătăile aripilor

mă reazăm de cuvinte rotunde iar ele îmi cântă

rup tăcerea ca ruga să ajungă la mine se înfruptă din azi

pentru mâine în nisipul fântânii

clipele sfâșiate nu se lipesc sunt doar un punct de neghină

cu care te joci

arată-i luminii timpul minuscul care se stinge poate așa se va sfârși acest joc fără început

vei rămâne cu râsul sculptat iar eu desenând pe trotuar inimi voi fi Seherezada

a rămas în mine doar praful verii

o lumină fără pași

Maria Ileana Belean

în seara aceasta

de marți e tot mai învăluitoare infinitatea înfloririi

îi îmbrac haina largă largă

ca inima să aibă loc să crească nebună bună

rezemată de șoapta petalelor desculță

despletită urmez cărarea bătătorită de atâtea încercări

renunț la trup precum își pierde muntele duritatea

până la flori să fii numai tu peste urmele ultimelor respirații

de parcă m-aș hrăni din tăcerea lor ating cu palma vederii floare după floare

ochii se vindecă pentru încă un an

un unu un dor

până nu demult nu vedeam mâinile întinse ale florilor

îmi trimiteai săruturi să-mi hrănească somnul apelor în izvor

neliniștii în țărână odaia avea culoarea laptelui bunica supraveghea în liniște

din tabloul vechi de unde cobora doar când rătăceam cărarea trasată de ea

voit

Dansează cu mine

sau nu

* fericirea clipei

o petrec prin zale ce strâng restul zilelor acele zile de peste an

în care sunt mică mică

și doar amintirea florilor albe scoate urmele sărutului bine ascuns în tulpini

mi-o aşează pe frunte și cheamă toți fluturii

să-mi cânte până izvoarele își pierd rădăcina

din ochi am început să văd cu degetele

prin oglinda florilor

Maria Ileana Belean

am pregătit asta pentru tine

într-una din nopțile acelea tuciurii care-și lungeau clipele rele

până-n bocanci lipește una din fotografiile mele pe retina ochiului care mă uită cu ramurile desfrunzite în jur

cu amurgul sângeriu tot mai puternic iar tu

un oarecare închide intrarea în tine

ca să nu dau năvală ai afla adevărul despre cum dintr-o firavă tulpină

cresc două frunze atunci

ai respira așa mult încât ai uita să te oprești timpul ar mări pasul și nu vreau ca tu să mergi mai repede

ai muri iar bocancii mei s-ar umple de noroi

am rătăcit sau pierdut

toate duminicile pe care le-am iubit mi-e teamă că n-o să mai pot ieși

din odaia bocancului împietrit dar

mai ales mi-e teamă că n-o să aflăm adevărul nicicând

despre cele două frunze din copacul ars

Dansează cu mine

citesc poemul tău

scris în pietre cu nisip marea este un loc din care privești cerul

iar scoicile sunetul la capătul căruia pot să ajung mereu

nimeni nu-mi simte lipsa dorm de ani în crengile mărului

anotimpuri desenându-mi pe piele incantații

coji nimeni nu-mi vede lipsa

în fiecare scoică las răvașe și cu un gest alene

le așez în nisip doar în partea stângă unde cordul lasă bătăile mai dese

mai sacadate și calde

dar nimeni nu-mi aude lipsa

uneori aș vrea să dau pâinea inimii firimituri pradă păsărilor

să ducă ele semnul printre pietre și nisipuri ca nu cumva elixirul vieții

să nu aibă hrană și să o ia razna de nebun

să nu te mai găsească cu mâinile noduroase modelez plastilina nisipului

sub cântecul suav al sirenei marea șoptește

ascultă

o să vină și acea clipă în care plasa liniștii ne va sta de strajă

strivindu-ne

Maria Ileana Belean

În seara aceea

Macul a înflorit cu adevărat. Atunci am înțeles cum e să treci dincolo de geam. Erai preocupat să aprinzi lumânarea, să-mi desenezi silueta umbrei pe peretele pictat în verde, desenul

să-ți umple golul din perne. Nu erau cioburi. Nu erau garduri.

Vino, ziua aceea! să-ți simt respirarea dansând în păr, lasă mătasea să treacă dincolo de marginea fricii, să fii azi, urmă să vii.

Timpul tău să-mi mângâie fața arămie, slăbită de căldura depărtărilor. Îţi aud pașii sărind peste violetul serii, adulmecând buzele aburinde.

Marginea zâmbetului tău însetat atârnă povești pe lobul urechii. Sărutul pășește tot mai aproape, râvnind prospețimea bujorilor

din obraji. În depărtări, nechezatul cailor sălbatici trece tremurul cu fața spre lună. Ziua aceea mă-nvelește să dorm diafană.

Dansează cu mine

te dezleg de jurămintele

înșirate de la lobul urechii stângi cu atingeri ușoare

până la cer și înapoi fără chipuri desenate pe umeri

șoapte care umpleau golul pernei

s-a sfârșit începutul cearşaful grădinii mustind de parfum

cade cade într-un zbor lin

după ultima sentință

dată dulcelui deschiderea aripilor

mă înlăcrimează

pământul este tot mai mic

de ce culoarea albastră

ne visa

Maria Ileana Belean

te voi suna

să nu-ţi mai aud tânguitul plânset blajin rostogolindu-mi lacrimile pe stânci

doar pe orizontală doar acolo unde cordul îşi pierde bătăile fără ecou

o să te sun să-ţi trimit jarul învelind mâinile în pecetea iubirii veşnice

iar tu să recunoşti măcar

că în noi a înviat somnul albului pentru prima dată

lin să ne aşezăm pe divanu-i

fulg

am ieşit din mine cea oarbă şi orfană

– alo

bună dimineaţa seară

Dansează cu mine

doinesc tânguitor

între unu și doi o ultima lecție a unui gând

peste umărul înghețat doinesc

ape curgătoare nu mă opresc

și mai ales las lupul să doarmă la tine

o să vă desenez urletul nocturn în cuibul rândunelelor

doar așa vei învăța că înfrigurarea doinelor

înclină pădurile sufletului de-o clipă a unui zbor

și vei învăța

că promisiunea unui lup este sacră

sau aripile cad

la picioarele rozătoarelor bolnave

Maria Ileana Belean

îmi sprijin vorbele de colțul inimii tale

nu mi le mai primești citești

ai întors luna în dungă razele pieziș nu mă mai nimeresc

odată cu ele nici privirea ta

obosesc

am intrat în gândurile tale

ca într-un film interzis admiram roua ochelarilor de soare

tricoul alb cu două numere mai mare mă purtai lipită de piept

gândeam doar înspre tine acum

gândurile strigă un ultim geamăt

între buze cuvintele se gârbovesc

le fac cadou lunii poate îți citește cândva

doar ea echidistantă între mine

și partea mea de neiubită

Dansează cu mine

gerul crește crește

de pe stele uscate de focuri inelul cade

din ochiul florii de salcâm

curg mirări de ce

pentru ce

Judecata cea Mare împacă unul cu doi

ieri cu mâine

începe exilul verdelui

Maria Ileana Belean

dansează cu mine te port încrustat pe rever să ai grijă de mine de răni nu se lipeşte nici uitarea în care anotimp vom dansa în care ne-am pierdut paşii care braţe mă ascund în umbra picturilor când unde culorile sângerează dansăm se dezice ritmul de clopoţei de moartea fluturilor de zei o singură noapte să ducem iubirea până în zori

Top Related