Download - criterii promovare bibliotecar

Transcript
Page 1: criterii promovare bibliotecar

Criterii specifice de selecţie şi promovare a personalului pentru ocuparea funcţiilor de conducere şi de specialitate în biblioteci

Prezentele Criterii specifice de selecţie şi promovare a personalului pentru ocuparea funcţiilor de conducere şi de specialitate în biblioteci se aplică în cadrul procedurii de selecţie şi promovare a personalului de specialitate din Sistemul naţional de biblioteci.

Scopul principal al acestui document este de a crea un cadru normativ care să permită angajarea şi promovarea personalului pe criterii de competenţă, să asigure şanse egale tuturor candidaţilor şi să susţină dezvoltarea carierei în biblioteci. Documentul îşi propune de asemenea promovarea utilizării indicatorilor de performanţă în biblioteci în mod unitar, ca instrumente de evaluare a calităţii şi eficacităţii activităţilor specifice prestate de personalul angajat. Selecţia profesională se realizează atât prin verificarea iniţială, în cadrul concursului/examenului de angajare a candidaţilor pe anumite posturi vacante, cât şi prin verificarea ulterioară, în cadrul procedurii anuale de evaluare.

Procedura de selecţie şi promovare a personalului presupune definirea riguroasă a criteriilor specifice domeniilor şi unităţilor de competenţă, a gamei de variabile aferente fiecărei unităţi de competenţă în parte şi cunoştinţelor specifice acesteia.Selecţia urmează, în mod logic, procesului de recrutare. Ea presupune o analiză atentă a profesiunilor care se practică în unităţile respective, stabilind o concordanţă între caracteristicile acestor profesiuni şi posibilităţile de ordin fizic, psihic şi informaţional pe care le prezintă candidaţii.

Elaborarea prezentelor Criterii au ca fundamentare următoarele acte legislative, normative, reglementări şi lucrări de specialitate:Legea nr. 334/2002 privind bibliotecile ,modificată şi adăugită, Anexa 2, HG 749/1998 privind aprobarea Metodologiei pentru stabilirea normelor de evaluare a performanţelor profesionale individuale şi de aplicare a criteriilorde stabilire a salariilor de bază între limite.Legea nr. 186/2003 privind promovarea culturii scrise, republicată 2006 Legea nr.111/1995 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Depozitului legal de tipărituri şi alte documente grafice şi audiovizuale republicată în 2005Legea nr.594/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 111/1995 Legea Nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe cu toate modificările până în mai 2007Legea nr.285/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996Standardul ocupaţional, Consiliul pentru Standarde Ocupaţionale şi Atestare, Procedura de Cercetare şi Servicii Tehnice, Ocupaţia: Bibliotecar, Domeniul:

Page 2: criterii promovare bibliotecar

Învăţământ, educaţie, cultură, mass media, Bucureşti 1999, Standard aprobat COSA la data de 07-01-1999Legea nr. 84/1995 – Legea invatamantului, Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didacticLegea nr. 324/2003 privind Cercetarea stiintifica si dezvoltarea stiintificaLegea nr. 87/2006 pentru aprobarea O.U.G. nr 75/2005 privind Asigurarea calitatii educatieiLegea 131/2001 pentru aprobarea O.G. nr. 100/1999 privind modificarea şi completarea O.G. nr. 9/1996 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a instituţiilor publice de cultură finanţate din venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului din instituţiile şi activităţile cu profil cultural ISO 11620: 1998 Informare şi Documentare – Indicatori de performanţă pentru bibliotecă. Cullen, R., Measure for measure: a postmodern critic of performance measurement in libraries and information services, http://educate1.lib.chalmers.se/iatul/proceedcontents/pretpah/cullen.html>Matthews R. Joseph, The Evaluation and measurement of library services, Libraries Unlimited, 2007Blythe Jim, Esenţialul în marketing,Rentrop& Straton, Bucureşti, 2007Chauhan Sachin, Adminastration of Libraries, Mohit Publications, 2004

Documentul utilizează de o terminologie specifică standardizată. Termenii definiţi sunt aranjaţi alfabetic.

CALITATE, totalitatea trăsăturilor şi caracteristicilor unui produs sau serviciu care demonstrează capacitatea bibliotecii de a satisface cerinţe declarate sau subînţeleseCATALOG NAŢIONAL PARTAJAT, un catalog colectiv al bibliotecilor unei ţări, ce conţine descrierile bibliografice ale documentelor pe care acestea le deţin.CATALOGARE, operaţia de înregistrare a documentelor grafice şi iconografice într-un catalog. Catalogarea cuprinde două etape: descrierea documentelor prin date bibliografice (elaborarea înregistrării bibliografice) şi organizarea acestor descrieri după anumite criterii în vederea alcătuirii catalogului.1 CATALOGARE DESCRIPTIVĂ, parte a catalogării prin care se atribuie atât date descriptive, cât şi puncte de acces, altele decât subiectul.CATALOGARE PE SUBIECTE, parte a catalogării prin care se atribuie vedete de subiect şi/sau indici de clasificare.

CLASIFICARE, 1.sistem de organizare a informaţiilor pe clase care respectă reguli şi stabilesc categorii identificabile cu o abordare standardizată, cu ajutorul unor limbaje sistematice, clasificatorii. 2. operaţia de atribuire a indicilor CZU pentru a reprezenta conţinutul documentului într-o manieră sintetică.CLASIFICAREA ZECIMALĂ UNIVERSALĂ (CZU), sistem de clasificare a ansamblului cunoştinţelor umane, limbaj documentar folosit pentru clasificarea resurselor informaţionale utilizând notaţii zecimale, simboluri alfanumerice (indici CZU).COLECŢII ELECTRONICE, sunt acele resurse de informare în format electronic (digital), accesibile cu ajutorul calculatorului sau al unor dispozitive specializate, local (off line) sau la distanţă (on line). COMUNITATE SERVITA, totalitatea persoanelor cărora li se adresează produsele sau serviciile bibliotecii şi care profită direct sau indirect de acestea.

1 ERICH, A ; TIRZIMAN, E. Catalogarea standardizată a documentelor monografice : reguli de aplicare a

ISBD(M) : îndrumar practic de seminar. Bucureşti: Editura Universităţii din Bucureşti, 2003, 98 p.

Page 3: criterii promovare bibliotecar

DESCRIERE BIBLIOGRAFICĂ, descrierea datelor care identifică o resursă bibliografică respectând un set de date bibliografice redate în conformitate cu norme şi principii specifice de catalogare (principii catalografice internaţionale) Descrierile pot fi făcute la diverse niveluri de complexitate, depinzând de tipul catalogului sau al fişierului bibliografic. DOCUMENT DE BIBLIOTECĂ, informaţie înregistrată sau obiect material care poate fi tratată ca o unitate într-un proces de documentare. EVALUARE, proces de estimare a eficacităţii, eficienţei, utilităţii şi caracterului adecvat al unui serviciu sau a unei dotări. EVIDENŢA DOCUMENTELOR DE BIBLIOTECĂ, înregistrarea publicaţiilor, indiferent de tipul de suport, în documentele specifice de evidenţă a gestiunii de bibliotecă: registrul inventar şi registrul de mişcarea fondurilor şi/sau completarea datelor de descriere a publicaţiilor în Modulul de catalogare, a datelor despre achiziţie şi a celor contabile în Modulul de achiziţie al softului de bibliotecă .INDEXARE, 1.reprezentarea cu ajutorul limbajului documentar sau natural a datelor care rezultă din analiza conţinutului unui document sau a unei părţi dintr-un document în vederea regăsirii acestuia 2. Tip de analiză a unui document al cărui conţinut se exprimă prin descriptori. Procesul de descriere şi exprimare a conţinutului unui document cu ajutorul unor termeni de specialitate, a descriptorilor permite utilizatorului accesul la document pe baza subiectului alocat în operaţia de indexareINDICATOR DE PERFORMANŢĂ, expresie numerică, simbolică sau verbală utilizată pentru a evalua performanţa unei biblioteci în termeni cantitativi şi calitativi. Include atât numărători simple cât şi raporturile dintre cifre.ÎNREGISTRARE BIBLIOGRAFICĂ, setul de elemente de date care descrie şi oferă acces la manifestări şi identifică lucrări şi expresii asociate.MISIUNE, declaraţie aprobată de autorităţi care formulează scopurile activităţii organizaţiei şi opţiunile sale în materie de dezvoltare a serviciilor şi produselorOCR, optical character recognition – program pentru recunoaşterea optică a caracterelor.OPAC, Online Public Acces Catalog – catalogul electronice al unei biblioteci sau al unui consorţiu de biblioteci.POPULAŢIA SERVITĂ, număr total de persoane pentru care biblioteca asigură servicii şi documente. PRODUSE DE BIBLIOTECĂ, materiale documentare, lucrãri sau materiale realizate de diverse servicii ale bibliotecilor şi puse la dispoziţia utilizatorilor într-o manierã directã şi neutrã.PROIECT, o organizaţie temporară pentru realizarea unui proces relativ unic cu o sferă de cuprindere medie sau extinsă.PUNCTE DE ACCES, elemente ale înregistrării bibliografice şi de autoritate care permit menţinerea unei căutări fiabile a înregistrării bibliografice şi de autoritate şi aresurselor bibliografice asociate2.RFID – Radio Frequency Identification - Sistem de identificare a obiectelor, pe baza frecvenţei radio, prin comunicare pe unde scurteSELECŢIA PERSONALULUI, procesul de alegere pe baza unui pachet/set de criterii bine definit, a celui mai potrivit şi competitiv candidat pentru ocuparea unui post. SERVICII DE BIBLIOTECĂ, un sistem de utilitãţi în care beneficiarul cumpãrã sau foloseşte o anumitã utilitate, care îi oferã anumite avantaje (neconcretizate, în majoritatea cazurilor, într-un bun material) destinate satisfacerii unor nevoi personale sau sociale.TRANZACTIA DE IMPRUMUT DOCUMENTE, împrumutul direct al unui document în format nonelectronic (ex:carte), al unui document electronic printr-un purtător fizic (ex:CD-ROM) ori prin alt dispozitiv (ex: cititor de carte electronică) sau transmiterea

2 Statement of International Cataloguing Principles (ICP), 2009 . Disponibil la:

http://www.ifla.org/VII/s13/icp/ (citat din traducerea în română a Declaraţiei de Principii de Catalogare IFLA efectuată la Biblioteca Naţionară a României)

Page 4: criterii promovare bibliotecar

unui document electronic către un utilizator pentru o perioadă limitată de timp (ex:carte electronică). Împrumuturile includ documentele împrumutate la domiciliu, prelungirile, împrumuturile pe loc în sălile de lectură şi copiile (numărul de file) furnizate în locul originalelor. Tranzacţia trebuie calculată în funcţie de numărul de documente împrumutate.

UTILIZATOR, beneficiar al serviciilor de bibliotecă ce poate fi o persoană fizică sau o altă bibliotecă din sistemul naţional sau internaţional de biblioteci.

Documentul este structurat în mai multe capitole:I. Descrierea ocupaţiei de bibliotecarII. Domeniile, unităţile de competenţă şi criteriile de evaluare ale bibliotecarului în vederea selecţieiIII. Grilele de punctaj pentru selecţie şi promovare a personalului în funcţii de conducere şi de specialitate în biblioteci:Anexa 1Anexa 2Qnexa 3

Page 5: criterii promovare bibliotecar

I. Descrierea ocupaţieiBiblioteca, componentă importantă a vieţii social-culturale şi ştiinţifice, reprezintă o colecţie organizată de cărţi, periodice, documente grafice, audio-vizuale, electronice şi serviciile unui personal care asigură şi pune la dispoziţie aceste documente în scopul satisfacerii necesităţilor de educare, informare, cercetare şi recreere a comunităţii specifice deservite.Personalul capabil să realizeze această misiune este alcătuit din bibliotecari conform art. 44 alin 2 din L. NR.334/2002, funcţiile acestora având scopul şi obligaţia să asigure circuitul documentelor de bibliotecă de la achiziţia şi intrarea lor în patrimoniul bibliotecii, până la punerea la dispozitia comunităţii deservite.Fiecare bibliotecar se integrează într-o muncă colectivă, sarcinile lui fiind percepute ca un efort de ansamblu al colectivului. Personalul de specialitate, specific unei în biblioteci, constituie o componentă definitorie în organizarea şi buna desfăşurare a activităţii acesteia.

Activitatea bibliotecarului se concretizeaza în achiziţia, procesarea şi difuzarea informaţiilor, revenindu-i sarcini complexe legate de :

constituirea si dezvoltarea colecţiilor evidenţa documentelor de bibliotecă catalogarea, clasificarea şi indexarea documentelor achiziţionate şi

organizarea cataloagelor de bibliotecă organizarea documentelor de bibliotecă si prezervarea si conservarea

acestora asigurarea circulaţiei documentelor de bibliotecă în scopul diseminării

informaţiei gestionarea materială a documentelor de bibliotecă informatizarea activitatilor şi serviciilor de bibliotecă valorificarea colectiilor promovarea imaginii bibliotecii şi a comunităţii deservite, ca şi componentă

culturală şi/sau ştiinţifică a acesteia

Realizarea în condiţii optime a acestor sarcini este posibilă în contextul existenţei unor criterii recunoscute şi aplicate unitar, obiectiv şi în afara oricărei ingerinţe politice, de toţi factorii de decizie.

Criterii de selecţie şi promovare

pregătire corespunzatoare in domeniul biblioteconomiei si stiintei informarii şi o continuă activitate de perfecţionare profesională;

preocupare permanentă şi concretă de promovare a imaginii bibliotecii în contextul local, naţional şi european, acolo unde este cazul;

cunoştinţe solide de cultură generală; noţiuni generale de psihologie si psihopedagogia lecturii; solicitudine, calm, promptitudine, amabilitate, politeţe şi tact în

relaţiile cu populaţia servită ; abilitate, fermitate şi eficienţă în relaţiile cu furnizorii ; capacitate de a menţine şi stimula un climat de colegialitate şi

solidaritate profesională în contextul lucrului în echipă ; interes pentru aprecierea randamentului activităţii sale în raport cu

mijloacele de care dispune şi a intereselor populaţiei servite ; capacitate de a aplica, transfera şi combina cunoştinţe şi deprinderi

de muncă; participare activă în organizaţii profesionale naţionale şi/sau

internaţionale şi la manifestările ştiinţifice organizate de acestea;

Page 6: criterii promovare bibliotecar

activitate publicistică minimă în specialitate ca dovadă explicită a interesului pentru profesie;

creare şi dezvoltarea unor programe de iniţiere a populaţiei în utilizarea utilizarea tehnologiei informaţionale, folodirea colecţiilor electronice şi a serviciilor informatizate;

colaborare activă la programele şi proiectele naţionale destinate dezvoltării bibliotecilor (ex.: Catalogul Naţional Partajat);

implementare a tehnologiilor specifice serviciilor de bibliotecă, conform resurselor proprii sau partajate;

aplicarea unei politicii unitare de dezvoltare a sistemulului de informatizare promovat de autorităţile naţionale, coordonatoare ale activităţii din sistemul de biblioteci;

II. Domeniile, unităţile de competenţă şi criteriile de evaluare ale bibliotecarului în vederea selecţiei şi/sau promovării

A. Administraţie şi secretariatA1. Întocmirea de acte administrative şi de contabilitateA2. Întocmirea somaţiilor şi a chitanţelor de platăA3. Întocmirea documentelor statistice

B. Competenţe generale la locul de muncă B1. Aplicarea NPM şi PSIB2. Menţinerea relaţiilor de colaborare profesionalăB3. Cunostinte privind utilizarea noilor TIC in activitatea de biblioteca

C. Dezvoltare profesională C1. Perfecţionarea pregătirii profesionaleC2. Asigurarea activităţilor metodologice

D.Gestionare D1. Achiziţia documentelor de bibliotecăD2. Prospectarea pieţei editorialeD3. Evidenţa documentelor de bibliotecă D4. Catalogarea - clasificarea / indexarea documentelor de bibliotecăD5. Depozitarea, prezervarea şi conservarea documentelor de bibliotecăD6. Inventarierea fondurilor de bibliotecă

E. MarketingPromovarea produselor, serviciilor şi a personalului bibliotecii

F. Management F1. Elaborarea planului strategic de dezvoltare a bibliotecii F2. Planificarea propriei activităţii

G. Relaţiile cu publicul/ populaţia servităG1. Acordarea de consultanţă specificăG2. Comunicarea serviciilor şi produselor de bibliotecăG3. Asigurarea împrumutului documentelor de bibliotecă

H. Activitatea bibliografică şi de cercetareH1. Alcătuirea de bibliografii la cerere H2. Desfăşurarea unor activităţi de cercetare specifică bibliotecii în folosul comunităţii deservite sau a propriilor domenii de activitateH3. Activitatea publicistică în specialitate ca dovadă explicită a interesului

Page 7: criterii promovare bibliotecar

pentru profesie

A. Administraţie şi secretariatA1. Întocmirea de acte administrative şi de contabilitate

Descrierea unităţii de competenţă

Elemente de competenţă şi criterii de realizare1. Identificarea destinaţiei referatelor 1.1 Obiectivul referatului de necesitate se stabileşte documentat în baza constatăriianterioare a situaţiei de necesitate1.2 Destinaţia referatului de necesitate se identifică în conformitate cu organizarea administrativă2. Pregătirea referatului 2.1 Datele necesare descrierii obiectivului referatului se stabilesc pe baza situaţieiconcrete2.2 Pregătirea referatului se face cu consultarea colegilor din echipă3. Întocmirea referatului 3.1 Referatul se întocmeşte cu atentie, corect şi complet3.2 Referatul de necesitate se redactează în dublu exemplar şi se înregistreaza conform normelor interne3.3 Copia referatului se păstrează în dosar special în vederea urmăririi rezolvării situaţiei de necesitate

Gama de variabile

Situaţii de necesitate aprovizionare (achiziţie) materiale consumabile şi obiecte de inventar obiecte de inventar reparaţii diverse recondiţionări dezinsecţii / igienizări recuperări de documente de bibliotecă / lucrări bibliografice / material

documentar deconturi note de predare / primire note contabile casări

Ghid pentru evaluareLa evaluare se urmăreşte :

corectitudinea în aprecierea destinatarului referatului de necesitate abilitatea în identificarea corectă şi completă a obiectivului referatului acurateţea în întocmirea referatului de necesitate corectitudinea în solicitarea necesarului corespunzător situaţiei concrete

Cunoştinţe : Servicii de specialitate, ierarhieProcedura de întocmire a referatului de necesitate

A.2 Intocmirea somaţiilor şi a chitanţelor de plată

Descrierea unităţii de competenţă

Page 8: criterii promovare bibliotecar

Elemente de competenţă şi criterii de realizare1. Identificarea restanţierilor 1.1 Restanţierii sunt identificaţi prin consultarea evidenţei documentelor de bibliotecă nerestituite la timp1.2 Evidentierea fişelor documentelor împrumutate se face pentru fiecare restanţier în parte2. Redactarea somaţiilor 2.1 Somaţiile sunt completate corect, cu adresa completa a destinatarului şi sunt datate2.2 Somaţiile trimise sunt consemnate corect pe « Fişa-contract de împrumut » a utilizatorului restanţier2.3 Somarea se repetă în cazul nerecuperării documentelor de bibliotecă conform prevederilor Regulamentului de funcţionare a bibliotecii2.4 întocmirea actelor pentru executarea silită se face conform procedurii legale3. Întocmirea chitanţelor de plată 3.1 Chitanţele de plată se întocmesc corect, pe formulare tipizate3.2 Completarea valorii corecte de plată se face în conformitate cu procedurile financiare în vigoare3.3 Chitanţele de plată sunt întocmite în dublu exemplar conform procedurilor financiare

Gama de variabileFormulare tipizate

somaţie carte poştală somaţie tipizată chitanţiere regulamentul intern al bibliotecii amendă pentru întârziere calculul contravalorii actualizate = indexate = a documentului de bibliotecă

Ghid pentru evaluareLa evaluare se urmăreşte :

atenţia şi corectitudinea cu care sunt identificaţi restanţierii prin alcătuirea unui fişier al acestora

modul responsabil de redactare a somaţiilor întocmirea corectă a chitanţelor de plată calcularea corectă a valorii documentelor de bibliotecă

Cunoştinţe : Regulamentul de funcţionare a bibliotecii Noţiuni de calcul matematic Noţiuni de legislaţie privind executarea silită Evidenţele curente de bibliotecă

A3. Întocmirea documentelor statistice

Descrierea unităţii de competenţăProcedura se referă la colectarea unor date statistice şi a altor tipuri de date ce descriu activitatea bibliotecii şi analizarea acestor date în scopul evaluării performanţei; compararea a ceea ce face biblioteca (performanţă) cu ceea ce trebuie să facă (misiune) şi cu ceea ce vrea să realizeze (scopuri).

Elemente de competenţă şi criterii de realizare

1. Colectarea şi prelucrarea datelor statistice privitoare la colecţiile bibliotecii

Page 9: criterii promovare bibliotecar

1.1 Documente existente în colecţii1.1 Documente intrate in cursul anului1.2 Documente eliminate în cursul anului

2. Colectarea şi prelucrarea datelor statistice privitoare activitatea de bibliotecă2.1 Inregistrarea utilizatorilor activi: noi înscrişi şi vizaţi2.2 Inregistrarea tranzacţiilor de împrumut individual pe categorii de documente2.3 Inregistrarea tranzacţiilor de împrumut interbibliotecar intern şi internaţional2.4 Inregistrarea vizitelor utilizatorilor la serviciile bibliotecii 2.5 Inregistrarea vizitelor virtuale via Internet2.6 Evidenţa serviciilor oferite de bibliotecă

3. Colectarea şi prelucrarea datelor privitoare la dotarări şi facilităţi 4. Colectarea şi prelucrarea datelor privitoare la structura personalului pe niveluri de instruire şi grupe de vârstă5. Colectarea şi prelucrarea datelor privitoare la bugetul de venituri şi cheluieli6. Populaţia ţintă

Gama de variabileOperaţiile preliminare de evidenţăAcurateţea şi corectitudinea datelor de evidenţăMijloacele specifice de comunicareProfilul profesional al bibliotecarului responsabilEvenimente şi conjuncturi neprevăzuteColaborarea eficientă şi promptă între servicii

Ghid pentru evaluareRigurozitate în solicitarea şi prelucrarea datelor solicitateCapacitatea de analiză şi sinteză în prelucrarea datelor ce urmează a fi comunicate statisticPromptitudinea comunicării şi exactitatea datelor statistice

Cunoştinţe noţiuni de biblioteconomie noţiuni de calcul matematic cunoaşterea tipurilor de documente de evidenţă specifice bibliotecii cunoaşterea softului de bibliotecă

B. Competenţe generale la locul de muncăB.1 Aplicarea NPM şi PSI

Descrierea unităţii de competenţă

Elemente de competenţă şi criterii de realizare1. Aplicarea normelor de protecţia muncii1.1 Normele de protectia muncii şi PSI sunt aplicate în conformitate cu specificul activităţii în săli de lectură, de împrumut şi depozite 1.2 Defecţiunile de orice natură sunt semnalate prompt personalului abilitat pentru a interveni1.3 Aparatura electrică aflată în dotare se manipulează conform instrucţiunilor de utilizare1.4 Situaţiile critice sunt apreciate cu discernământ1.5 Aplicarea masurilor de prim ajutor în situaţii critice se face prompt şi oportun

Page 10: criterii promovare bibliotecar

Gama de variabileSpecificul activităţii

depozitarea documentelor de bibliotecă descongestionarea / reamplasarea rafturilor de bibliotecă transport cutii / baloturi supravegherea instalaţiilor electrice de încălzit, iluminat, ventilat supravegherea computerelor, electronicelor, componentelor audio / video

Defecţiuni mecanice electrice

Situaţii critice accident de muncă / incendiu

Ghid pentru evaluareLa evaluare se urmăreşte :

cunoaşterea şi aplicarea NPM şi PSI specifice activităţilor din bibliotecă oportunitatea în aplicarea măsurilor de prim ajutor prezenţă de spirit şi discernământ în aprecierea situaţiilor critice

Cunoştinţe legislaţia in vigoare planul clădirii cu ieşirile de urgenţă şi căile de evacuare manevrele de declanşare a instalaţiei de protecţie în caz de incendii operaţiile de declanşare şi manevrare a extinctoarelor măsuri de prim ajutor

B2. Menţinerea relaţiilor de colaborare profesională

Descrierea unităţii de competenţăProcedura se referă la mentinerea relatiilor de colaborare cu colegii din propriul serviciu şi cu cei din alte servicii ale bibliotecii, în scopul realizării unui climat socio-profesional care să asigure îndeplinirea activitătii, la timp şi la parametrii calitativi corespunzători.

Elemente de competenţă şi criterii de realizare 1. Stabilirea activităţii proprii în cadrul serviciului1.1 Activitatea proprie este stabilită în conformitate cu obiectivele echipei. 1.2 Stabilirea activităţii proprii se bazează pe considerarea competenţei proprii.1.3 Modificările survenite în situaţii conjuncturale sunt adoptate în mod prompt.1.4 Disponibilitatea şi capacitatea de a-şi însuşi şi aplica într-un timp scurt operaţiuni specifice noi în vederea suplinirii personalului absent temporar.

2. Derularea schimburilor reciproce de experienţă, competenţă şi servicii2.1 Schimburile de servicii de specialitate se desfaşoara într-o maniera armonioasa şi echitabila2.2 Oferirea de servicii de specialitate se face cu promptitudine şi profesionalism2.3 Solicitarea serviciilor de specialitate se realizează în mod documentat şi cu discernamânt2.4 Schimburile de servicii de specialitate sunt bazate pe colegialitate şi amabilitate

Gama de variabileObiectivele echipei

Page 11: criterii promovare bibliotecar

achiziţie clasificare / indexare depozitare verificare colecţii promovare

Situaţii conjuncturale repartizarea bibliotecarului la o altă secţie / serviciu suplinirea temporară a unui coleg pregătirea unei recenzii, material promoţional, etc.

Servicii de specialitate achiziţie şi evidenţă clasificări / indexări schimburi / împrumuturi de documente de bibliotecă, instrumente de

bibliotecă, etc. cercetare bibliografică serviciile oferite de documentarişti

Ghid pentru evaluareLa evaluare se urmăreşte :

autoevaluarea, cunoaşterea propriilor performanţe profesionale capacitatea de adaptare la situaţii conjuncturale, comportament în situaţii

de stres comportamentul în desfăşurarea activităţii în echipă, colegialitatea profesionalismul şi operativitatea în derularea schimburilor reciproce de

servicii de specialitate în cadrul bibliotecii discernământul şi oportunitatea în solicitarea serviciilor de specialitate

Cunoştinţe: de biblioteconomie

B3. Cunoştinţe privind utilizarea noilor TIC în activitatea de bibliotecă

Descrierea unităţii de competenţă1. Utilizarea calculatorului de tip PC:1.1. Utilizarea sistemului de operarea (de ex.Windows)– pornire/oprire, creare, deschidere, salvare, copiere şi ştergere de foldere sau fişiere, utilizarea diverselor suporturi de memorare – harddiscuri, CD-uri, DVD-uri, stick-uri de memorie, tipărirea fişierelor.1.2. Elemente de protejare a informaţiei şi calculatoarelor – backup, utilizarea programelor antivirus, antispam.1.3. Noţiuni despre reţele de calculatoare: tipuri de reţele, medii de transmisie a datelor, protocoale, reţele wireless, blue tooth, server, staţie de lucru, tehnologia client/server , IP, URL, DNS., INTERNET, servicii INTERNET, email FTP, Telnet World Wide Web, pagini web, Home Page, limbajul HTML, browsere INTERNET, motoare de căutare.1.4. Utilizarea aplicaţiilor precum: Word, Excel, PowerPoint – realizarea documentelor, formatarea textelor, realizarea tabelelor de calcul tabelar, sortarea, filtrarea datelor, realizarea de prezentări 1.5. Utilizarea browserelor Internet – Internet Explorer, Mozilla, etc.1.6. Utilizarea emailului şi a listelor de discuţii.2. Utilizarea unor echipamente precum: imprimantă, scanner, copiator, cititor de

barcoduri, cititor de microfilme/microfişe, echipamente RFID, de sonorizare, audio-vizuale

3. Sistemele integrate de bibliotecă – ILS

Page 12: criterii promovare bibliotecar

3.1. Înţelegerea noţiunilor privind bazele de date: structură, înregistrare, câmpuri, subcâmpuri, index, sortare, interogări, tipuri de baze de date. 3.2. Noţiuni privind sistemele integrate de bibliotecă: arhitectura, module, funcţii, modul în care activităţile tradiţionale din fluxul documentelor, dintr-o bibliotecă, sunt realizate în sisteme integrate de bibliotecă, cunoaşterea şi identificarea modulelor care compun un sistem integrat de bibliotecă, a funcţiilor fiecărui modul de bază, a bazelor de date, a fişierelor componente şi a legăturilor logice dintre ele.3.3. însuşirea modalităţilor şi facilităţilor de exploatare a unui catalog electronic – OPAC - în regăsirea informaţiei, interpretarea, utilizarea rezultatelor. 4. Gestionarea resurselor electronice de informare

4.1. Cunoaşterea principiilor de bază, a terminologiei legate de resursele electronice de informare, a noţiunilor de document electronic, carte electronică, bibliotecă digitală, bibliotecă virtuală, portal, metasearch.

4.2. Deprinderea modalităţilor practice de utilizarea a unor produse specializate ce conţin informaţie electronică – baze de date on line, reviste electronice, biblioteci virtuale.

4.3. Utilizarea programelor specializate pentru gestionarea, regăsirea şi accesul la informaţia electronică.

4.4. Cunoaşterea modalităţilor de realizare şi prelucrare a resurselor electronice: scanare, utilizarea programelor de tip OCR.5. Partajarea resurselor5.1. Cataloage colective5.2. Cataloage partajate5.3. Import/export, standarde aferente schimbului de informaţii: Marc, XML, protocoale Z39.50

Ghid de evaluareLa evaluare se urmăreşte :

modul în care sunt utilizate echipamentele de calcul şi programele de aplicaţii necesare activităţilor din diversele sectoare al bibliotecilor informatizate

capacitatea de înţelegere a activităţii din diversele sectoare în sistem informatizat

discernământul în alegerea formei de perfecţionare corespunzătoare activităţii proprii

conştiinciozitatea cu care participă la perfecţionare sau se autoperfecţionează exigenţa cu care aplică informaţiile dobândite la perfecţionare disponibilitatea de a se iniţia şi perfecţiona în noile IT

CunoştinţeUtilizarea tehnicii de calcul Principiile de bază în utilizarea sistemelor integrate de bibliotecă având noţiunile de bază în acest sens, funcţiile şi cerinţele modulelor sistemelor de bibliotecăUtilizarea resurselor electronice

C. Dezvoltare profesională C1. Perfecţionarea pregătirii profesionale

Descrierea unităţii de competenţăProcedura se referă la perfectionarea pregătirii profesionale impusă de noua arhitectură a evolutiei cunoasterii, de dinamica teoriei şi practicii biblioteconomice, a procesului de informare şi documentare, de introducere a noilor tehnologii de

Page 13: criterii promovare bibliotecar

diversificarea si / sau specializarea intereselor de lectură si studiu ale utilizatorilor, de cresterea gradului de exigenţă a acestora şi de creare a condiţiilor impuse de un mediu profesional concurential.

Elemente de competenţă şi criterii de realizare1.Identificarea necesităţii de perfecţionare1.1 Necesitatea de perfecţionare se determină în funcţie de complexitateaperfecţionării şi exigenţele activitatii curente1.2 Nevoia de perfecţionare se constată prin evaluarea responsabilă şi constantă a calităţii rezultatelor activităţii2. Alegerea formei de perfecţionare 2.1 Ofertele de pregătire / perfecţionare sunt investigate cu discernământ2.2 Alegerea formei de perfecţionare se face printr-o analiză atentă a nevoilor impuse de post în contextul serviciului3. Participarea la diferite forme de perfecţionare3.1 Perfecţionarea se realizează prin participare activă, urmărind permanent obiectivele propuse3.2 Autoperfecţionarea se realizează continuu prin receptarea promptă a oricărui gen de informaţie relevantă pentru domeniul de activitate.3.3 Informaţiile dobândite la diferite forme de perfecţionare sunt aplicate cu concreteţe în activitatea curentă

Gama de variabileProcedura se aplică ocupaţiilor: bibliotecar, bibliograf, documentarist.

Tipuri de obiective ale perfecţionării actualizarea şi completarea cunoştinţelor de biblioteconomie operarea PC, birotică actualizarea şi completarea cunoştinţelor de limbi străine dobândirea sau completarea cunoştinţelor de management accesul la INTERNET

Forme de perfecţionare cursuri cu tematică corespunzătoare tipului de obiectiv de perfecţionare studiu individual (autoperfecţionare) schimburi de experienţă (simpozion, dezbatere, sesiune de comunicări, etc.) implicarea activă în asociaţii profesionale

Ghid pentru evaluareLa evaluare se urmăreşte :

realismul cu care se determină nevoia de perfecţionare capacitatea de analiză a exigenţelor locului de muncă discernământul în alegerea formei de perfecţionare corespunzătoare activităţii

proprii conştiinciozitatea cu care participă la perfecţionare sau se autoperfecţionează exigenţa cu care aplică informaţiile dobândite la perfecţionare

Cunoştinţe: Biblioteconomie Ştiinta informării Cunoştinţe minime de contabilitate (citirea şi calcularea unei facturi cu TVA,

reduceri procentuale (timbru literar) Management cunoştinţe aplicate Marketing cunoştinţe aplicate Limbi străine Birotică / informatică

Page 14: criterii promovare bibliotecar

Cunoştinţe practice la locul de muncă Abilităţi de muncă în diverse domenii

C2. Asigurarea activităţilor metodologice

Descrierea unităţii de competenţăPrin centru metodologic este definită biblioteca principală dintr-o reţea teritorială sau de profil, abilitată cu funcţii metodologice şi având o structură organizatorică corespunzătoare. Statutul, structura şi bugetul centrului metodologic sunt stabilite defondatorii lui. Centrele metodologice sunt de trei tipuri: naţionale, teritoriale şi de profil. Elemente de competenţă şi criterii de realizare1.Centrele metodologice naţionale asigură asistenţa de specialitate bibliotecilor sistemului naţional, atribuindu-li-se următoarele sarcini şi misiuni:

Biblioteca Naţională a României elaborează şi emite instrucţiuni şi norme metodologice pentru bibliotecile publice şi realizează studii, cercetări şi informări documentare în domeniul biblioteconomiei şi în alte domenii ale culturii

Biblioteca Pedagogică Naţională “I.C. Petrescu” Bucureşti asigură îndrumarea metodologică pentru bibliotecile caselor corpului didactic şi pentru bibliotecile şcolare

2. Centrele metodologice teritoriale, Bibliotecile Judeţene, asigură asistenţa de specialitate bibliotecilor publice comunale3. Centrele metodologice de profil, Bibliotecile Centrale Universitare, acordă asistenţă metodologică şi profesională celorlalte biblioteci universitare din aria geografică de îndrumare metodologică stabilită de ministerul de resort precum şi suportul infodocumentar al tuturor disciplinelor predate în învăţământul superior şi al domeniilor de cercetare ştiinţifică

Gama de variabileProcedura se aplică ocupaţiilor : bibliotecar, bibliograf, documentarist

Ghid pentru evaluareLa evaluare se urmăreşte :

dirijarea procesului de standardizare a activităţii bibliotecare; asigurarea unităţii în sistemul naţional de biblioteci asistenţa informaţională şi documentară în biblioteconomie; cooperarea bibliotecară naţională şi internaţională, alinierea bibliotecilor

din România la metodologiile şi tehnicile biblioteconomice moderne promovate pe plan internaţional;

asigurarea unui nivel metodologic şi teoretic avansat al cunoaşterii, instruirii şi practicii biblioteconomice prin organizarea la nivel naţional a unor studii şicercetări fundamentale în toate domeniile biblioteconomiei (istoria cărţii, scrisului şi a tiparului, istoria bibliotecilor, sociologia cărţii şi a lecturii etc.); a unor studii sociopsihologice în vederea optimizării procesului de management al bibliotecilor, a unor lucrări de sociometrie bibliotecară şi marketing bibliologic;

asigurarea sistemului naţional de perfecţionare şi formare continuă centralizarea şi sintetizarea statisticii de bibliotecă editarea publicaţiilor de specialitate în biblioteconomie organizarea unor acţiuni practice de îndrumare metodologică alinierea bibliotecilor din România la metodologiile şi tehnologiile moderne; sintetizarea, generalizarea şi valorificarea experienţei pozitive proprii

Page 15: criterii promovare bibliotecar

organizarea unor manifestări specifice de popularizare a noutăţilor în biblioteconomie şi ştiinţa informării (conferinţe, simpozioane, concursuri, mese rotunde, cluburi etc)

Cunoştinţe:De excelenţă în domeniuLimbi străine

D. Gestionare D1. Achiziţia documentelor de bibliotecă

Descrierea unităţii de competenţă Procedura se referă la achiziţia documentelor de bibliotecă prin stabilirea titlurilor, a numărului de exemplare din fiecare titlu, expedierea comenzilor ferme către furnizori, urmărirea ritmicităţii satisfacerii comenzilor, primirea şi verificarea documentelor livrate, în conformitate cu politica de achiziţie a fiecărei biblioteci ţinând cont de varietatea tipurilor de documente în funcţie de suport (carte, e-book, ziare, e-journals, DVD, etc), solicitările utilizatorilor (pregătirea informatică a acestora), domeniile specifice colecţiilor bibliotecii şi bugetul alocat bibliotecii.

Elemente de competenţă şi criterii de realizare1.Întocmirea necesarului de documente 1.1 Preselecţia titlurilor documentelor necesare bibliotecii se face prin mijloace specifice de bibliotecă utilizând cataloagele tipărite şi online a editurilor şi toate formele de informare existente şi ţinând cont şi de planul strategic de dezvoltare al bibliotecii.1. 2. Achiziţia documentelor rare, cu valoare bibliofilă şi nu numai, se face de către Comisia de achiziţie de carte rară, constituită în acest scop..1.3. Compararea titlurilor de achiziţionat cu fondul existent se face prin consultarea cu atenţie a cataloagelor.1.4. Stabilirea ponderii tipurilor de documente ce urmează a fi achiziţionate (de ex. documente pe suport electronic, baze de date, e-books, e-journals) în funcţie de bugetul bibliotecii şi cerinţele utilizatorilor. 2. Lansarea comenzilor către furnizori 2.1 Pregătirea precomenzii (introducerea datelor de descriere primară în modulul de catalogare şi deschiderea precomenzii în modulul de achiziţie ).2.2 Întocmirea documentaţiei justificative în vederea achiziţiei (referatul prin care se solicită achiziţia cu aprobările specifice, lista cu titlurile propuse spre achiziţionare, însoţite de ISBN-ul fiecărui titlu, nr. de exemplare etc).2.3. Întocmirea comenzilor în urma aprobării documentaţiei justificative. 2.4. Întocmirea comenzilor se face în conformitate cu prevederile politicii de achiziţie a bibliotecii2.5. Transmiterea comenzilor către furnizori se realizează pe căi specifice2.6. Solicitarea confirmării (verbale sau scrise, după caz) a primirii3. Primirea şi verificarea comenzilor 3.1 Recepţionarea comenzilor la livrarea lor de către furnizori se face prin confruntarea cu actele însoţitoare.3.2 Comunicarea neconcordantelor între actele însotitoare şi documentele livrate se face cu operativitate, prin mijloace specifice.3.3 Verificarea integrităţii fizice a documentelor se face cu atenţie în vederea înlocuirii celor cu defecte prin semnalarea situaţiei la furnizor, în timp util.3.4. Înaintarea facturii verificate (valoare, nr.volume şi tiluri)şi a NIR(nota de intrare-recepţie) spre plată, Sv. Contabilitate.

Page 16: criterii promovare bibliotecar

Gama de variabileMijloace specifice de preselecţie

delimitarea atribuţiilor secţiilor şi filialelor (săli de lectură, împrumut la domiciliu, secţii pentru copii, colecţii speciale)

raţionalizarea achiziţiilor în cadrul reţelei stabilirea categoriilor de documente (carte, publicaţii periodice, discuri, casete

audio / video) şi a tipului de suport studierea modului de organizare a fondurilor (acces liber la raft, depozite cu

circuit închis, fără accesul direct al utilizatorilor) stabilirea gradului de uzură fizică la care sunt supuse anumite părţi ale

colecţiilor (cartea pentru copii, lucrările prevăzute în programele diverselor forme de învăţământ)

studierea dinamicii solicitărilor(număr de cititori înscrişi, cărţi difuzate, frecvenţa zilnică, circulaţia publicaţiilor din anumite domenii)

Căi specifice de transmitere a comenzilor comunicarea taloanelor de comandă, a listelor cu anchete prin deplasare la

furnizori, prin fax sau telefonicPolitica de achiziţie

conform profilului bibliotecii conform structurii colecţiilor existente conform spaţiului de depozitare conform resurselor financiare existente

Acte însoţitoare facturi avize sau dispoziţii de livrare chitanţe fiscale procese verbale

Neconcordanţe număr de exemplare preţ

Mijloace specifice de comunicare telefon, fax. mail proces verbal de constatare

Ghid pentru evaluareLa evaluare se urmăreşte :

atenţia şi spiritul de observaţie la verificarea comenzilor promptitudinea şi eficienţa în relaţiile cu furnizorii abilitatea în redactarea cu acurateţe şi claritate a proceselor verbale de

constatare şi soluţionarea reclamaţiilor către furnizori

Cunoştinţe: noţiuni de marketing noţiuni foarte bune de OPAC în cazul bibliotecilor cu sistem integrat de

bibliotecă, pentru a evita comandarea unui titlu existent deja în bibliotecă cunoaşterea modului de catalogare -descrierea bibliografică primară- şi a

modului de achiziţie pentru bibliotecile cu sistem integrat de bibliotecă

D2. Prospectarea pieţei editoriale

Descrierea unităţii de competenţă

Elemente de competenţă şicriterii de realizare1. Consultarea gamei de surse de informare ale pieţei editoriale

Page 17: criterii promovare bibliotecar

1.1 Procurarea surselor de informare editorială se face prin proceduri specifice1.2 Consultarea surselor de informare se face atent şi selectiv, în functie de politica de achiziţie a bibliotecii2.Investigarea (Analizarea) ofertelor de documente de bibliotecă2.1 Ofertele existente în sursele de informare consultate sunt analizate în conformitate cu prevederile politicii de achiziţie a bibliotecii2.2 Analiza ofertelor de documente de bibliotecă se face atent, apelând permanent la instrumentele de informare din bibliotecă2.3 Propunerea precomenzii se face pe baza rezultatelor analizei ofertelor, ţinându-se seama de nevoile utilizatorilor reali şi potentiali (prin permanenta comunicare cu aceştia)

Gama de variabileSurse de informare editorială :

ancheta de tiraj proiecte de planuri editoriale exemplarul de semnalare statistică cataloage de presă; cataloage de edituri (on line) bibliografii locale, naţionale, pe domenii de specialitate fişa tipărită rubrici bibliografice şi de semnalare publicate în ziare şi reviste reviste specializate editate de Ministerul Culturii : Universul cărţii (rubrica

Bibliografie) navigarea în baze de date specializate româneşti şi străine târgurile de carte

naţionale şi internaţionaleProceduri specifice de procurare :

solicitare verbală / telefonică oferte transmise periodic de edituri corespondenţă cu editurile

Politica de achiziţii : conform profilului bibliotecii conform structurii colecţiilor conform colecţiilor existente conform spaţiului de depozitare conform bugetului alocat

Instrumente de informare : cataloage de bibliotecă surse computerizate anuare liste bibliografice

Ghid pentru evaluareLa evaluare se urmăreşte :

capacitatea de selecţie şi spiritul critic în consultarea surselor de informare ale pieţei editoriale

capacitatea de analiză a ofertelor furnizorilor profesionalismul în aplicarea politicii de achiziţie a bibliotecii

Cunoştinţe: politica de achiziţie a bibliotecii proceduri specifice de procurare surse de informare instrumente de informare cunostinţe foarte bune de navigare pe Internet

Page 18: criterii promovare bibliotecar

noţiuni foarte bune de OPAC în cazul bibliotecilor care cu sistem integrat de bibliotecă

D3. Evidenţa documentelor de bibliotecă

Descrierea unităţii de competenţă

Elemente de competenţă şi criterii de realizare1. Pregătirea documentelor pentru înregistrare1.1 Documentele de bibliotecă achiziţionate sunt confruntate cu actul însoţitor1.2 Documentul de bibliotecă este examinat cu atenţie din punct de vedere al integrităţii şi autenticităţii1.3 Operaţiile preliminare se execută pentru fiecare document de bibliotecă1.4 Documentele de bibliotecă sunt marcate prin semnele de proprietate, cotele şi indicii de clasificare corespunzatori2. Evidenţa primară şi secundară a documentelor de bibliotecă 2.1 Inregistrarea stocului achiziţionat este în RMF - Registrul de Mişcare aFondurilor, conform datelor furnizate de actul însoţitor.2.2 Inregistrarea individuală a documentelor de bibliotecă în RI - Registru Inventar, corect, complet şi lizibil.2.3 Completarea corectă a fişei documentului de biblioteca .Introducerea datelor de comandă, furnizor, buget şi factură pentru fiecare titlu achiziţionat, în cazul bibliotecilor care utilizeaza sisteme integrate de bibliotecă.2.4 Redactarea computerizată a RI, RMF folosind sistemele integrate de bibliotecă.2.5 Redactarea computerizată a borderourilor de transfer a publicaţiilor din diferite

locaţii , folosind sistemele integrate de bibliotecă.2.6 Redactarea computerizată a proceselor verbale de donaţie , folosind sistemele

integrate de bibliotecă.2.7 Generarea statisticilor, folosind sistemele integrate de bibliotecă.3. Redactarea fişelor de evidenţă 3.1 Fişa de evidenta se întocmeşte pentru fiecare document de biblioteca cu claritate şi conform procedurilor3.2 Fişele topografice întocmite se introduc în catalogul topografic de evidenţă gestionară în mod sistematic şi cronologic3.3. Renunţarea la cataloagele tradiţionale prin înlocuirea cu modulul OPAC din sistemul integrat de bibliotecă.4. Eliminarea documentelor din bibliotecă şi din evidenţe 4.1 Selectarea documentelor de bibliotecă pretabile eliminării se face cu discernământ, conform criteriilor de specialitate, în conformitate cu planul strategic de dezvoltare al bibliotecii.4.2. Redactarea computerizată a listelor cu documentele propuse spre casare, prin folosirea sistemului integrat de bibliotecă4.3 Radierea documentelor de bibliotecă din evidenţe (RMF şi RI, modulul de Evidenţă al sistemului integrat de bibliotecă) se face cu atentie, conform procedurilor de specialitate4.4 Fişele documentelor de biblioteca radiate din instrumentele de evidenţă sunt eliminate prompt din cataloagele bibliotecii (OPAC şi/sau tradiţionale)

Gama de variabileActe însoţitoare :

borderou factură chitanţă act de donaţie

Page 19: criterii promovare bibliotecar

proces verbal de transfer act de primire

Operaţii preliminare: aplicarea bulinei papetare pentru cotă aplicarea codului de bare; cip protectie aplicarea fişei cu termene de restituire completarea fişei proprii documentului de bibliotecă fişa cărţii (buletinul cărţii)

Însemne de proprietate : ştampila bibliotecii număr de inventar

Criterii de eliminare a documentelor de bibliotecă : uzură fizică şi morală calamităţi naturale documente de bibliotecă nerecuperate de la utilizatori şi plătite de gestionari transfer la alte biblioteci destructurare de fonduri(colecţii)

Documente de evidenţă : RMF- consemnarea intrărilor, ieşirilor şi a fondului existent la un moment dat RI

Ghid pentru evaluareLa evaluare se urmăreşte :

acurateţea şi spiritul organizatoric la întocmirea evidenţelor documentelor de bibliotecă

responsabilitatea completării şi introducerii datelor în sistem tradiţional şi integrat de bibliotecă

perspicacitatea, atenţia, corectitudinea, simţul estetic în operaţiile pregătitoare înregistrării documentelor de bibliotecă

responsabilitatea şi discernământul în selectarea documentelor de bibliotecă pentru eliminare

acurateţea cu care sunt redactate fişele topografice profesionalismul şi rigurozitatea cu care sunt eliminate din evidenţe

documentele de bibliotecă destinate acestei operaţii

Cunoştinţe : Noţiuni de biblioteconomie Proceduri de specialitate privind evidenţa şi gestionarea colecţiilor Cunoaşterea tipizatelor de bibliotecă Metode de lectură rapidă Operare PC in modulul de evidenţa computerizată Cunoaşterea modului de catalogare şi a modulului de achiziţie pentru

bibliotecile care utilizează un sistem informatic integrat

D4. Catalogarea - clasificarea/indexarea documentelor de bibliotecă

Descrierea unităţii de competenţă

Elemente de competenţă şi criterii de realizare1. Separarea exemplarului semnal 1.1 Exemplarul semnal este separat din stocul de documente de bibliotecă corespunzător fiecărui titlu1.2 Exemplarul semnal este studiat cu profesionalism pentru a-l semnala în catalog şi a-l descrie într-o manieră standardizată

Page 20: criterii promovare bibliotecar

2. Cotarea documentelor de bibliotecă 2.1 Tipul de cotare aplicat corespunde tipului documentelor în baza prevederilor standardelor internaţionale 2.2 Cotarea şi aşezarea la raft (procese inseparabile) se realizează prin aplicarea curigurozitate a principiilor de cotare în baza prevederilor standardelor internaţionale3. Redactarea fişelor de catalog, respectiv a înregistrărilor bibliografice şi de autoritate în bibliotecile automatizate3.1 Descrierea bibliografică a documentului de bibliotecă se face în conformitate cu standardele internaţionale (ISBD), cu normele internaţionale actuale de catalogare, ţinând cont de principiile de elaborare a vedetei, cu respectarea formatului bibliografic şi de autoritate utilizat în bibliotecă prin elaborarea notiţei descriptive şi construirea punctelor de acces 3.2 Aplicarea normelor ISBD se face cu atentie şi profesionalism3.3 Redactarea fişei de catalog se face cu exactitate, clar şi complet3.4 Fişele de catalog sunt ordonate şi intercalate în cataloage prin proceduri specifice4. Indexarea documentelor 4.1 Realizarea indexării documentelor se face în baza prevederilor standardelorinternaţionale (CZU, STAS 10711-89 Reguli generale pentru elaborarea şi dezvoltarea tezaurelor monolingve, UNIMARC Manual. Authorities Format, UNIMARC Manual: Bibliographic Format, Guide d’indexation Rameau, LCSH)4.2 Clasificarea corectă se realizează prin aplicarea procedurilor acceptate de practica biblioteconomică4.3 Clasificarea se realizează prin raportarea permanentă la instrumentele de informare din bibliotecă

Gama de variabileStandarde de clasificare-indexare

clasificarea zecimală universală se actualizează permanent la propunerea Consorţiului CZU-Haga cu aprobarea Comisiei Centrale de clasificare a FID

Proceduri de clasificare/indexare : precizarea subiectului documentului prin analiza atentă a conţinutului în

vederea stabilirii indicelui CZU şi a descriptorilor identificarea indicilor CZU şi a descriptorilor în instrumentele de clasificare,

respectiv indexare referitor la conţinutul documentului în Tabelele CZU stabilirea indicilor CZU şi a vedetei de subiect elaborarea înregistrării / fişierului de autoritate Instrumente de informare

Instrumente de informare şi prelucrare: cataloagele :alfabetic, sistematic, geografic indexul alfabetic al noţiunilor din catalogul sistematic tezaure sau vocabulare controlate

Tipuri de cotare în funcţie de tipul documentului: cărţi periodice publicaţii de muzică tipărită ( partituri) discuri casete video / audio albume de artă periodice hărţi resurse electronice

şi a tipurilor de cotare: sistematic - alfabetic (fonduri cu acces liber la raft) pe formate (fonduri cu circuit închis, depozite fără accesul direct al cititorilor

la ele)

Page 21: criterii promovare bibliotecar

Proceduri de catalogare stabilirea tipului de document în funcţie de care se alege standardul ISBD

utilizat identificarea: limbii documentului şi a nivelului descrierii identificarea elementelor bibliografice obligatorii şi a celor facultative/

opţionale întâlnite în descrierea documentului în lucru cercetarea surselor bibliografice complementare în legătură cu documentul în

lucru şi verificarea conformităţii datelor identificarea, alegerea şi validarea punctelor de acces bibliografic şi de

autoritate verificarea coerenţei catalogului, adăugarea-modificarea datelor privind

exemplarele deţinute de bibliotecăProceduri specifice de ordonare a fişelor de catalog :

introducere în cataloagele tradiţionale (alfabetice pe autori şi titluri, sistematice, pe subiecte)

introducere în fişiere computerizate

Ghid pentru evaluareLa evaluare se urmăreşte :

capacitatea de analiză şi sinteză în studierea documentelor ce urmează a fi indexate şi catalogate

profesionalismul, discernământul în clasificarea şi descrierea documentelor de bibliotecă

precizie, coerenţă şi consecvenţă în aplicarea şi respectarea standardelor internaţionale de prelucrare

creativitatea în compunerea şi alcătuirea indicilor CZU

Cunoştinţe: Noţiuni de biblioteconomie (surse şi instrumente de informare, catalogare,

clasificare) Cultură generală Limbi străine Standardele de specialitate naţionale şi internaţionale Modulul de catalogare din softul utilizat de biblioteca

D5. Depozitarea şi conservarea documentelor de bibliotecă

Descrierea unităţii de competenţă

Elemente de competenţă şi criteriide realizare1. Depozitarea şi manipularea 1.1 Documentele de bibliotecă sunt depozitate în spaţii special amenajate, documentelor de bibliotecă în funcţie de destinaţia lor1.2 Spaţiile de depozitare sunt utilizate judicios1.3 Manipularea documentelor de bibliotecă se realizează folosind mijloace speciale, corespunzatoare cantitatii şi destinatiei2. Aranjarea documentelor în depozite 2.1 Documentele de bibliotecă sunt aranjate, conform tipului de cotă stabilit3.Conservarea documentelor de bibliotecă3.1 Conservarea documentelor de bibliotecă se face în conformitate cu normele stabilite3.2 Condiţiile de conservare sunt corespunzătoare tipului de document de bibliotecă 3.3 Propunerea spre restaurare şi reconditionare a documentelor de bibliotecă se face în funcţie de gradul de deteriorare constatat

Page 22: criterii promovare bibliotecar

Gama de variabileMijloace speciale de manipulare

cărucior ascensor bandă rulantă

Spaţiu de depozitare rafturi pentru cărţi/dulapuri rafturi speciale pentru discuri casete pentru diafilme anvelope pentru diapozitive, etc.

Tipuri de cote cota alfanumerică cota de format

Destinaţie consultare la sală împrumut la domiciliu audiţie vizionare

Norme de conservare ferite de umezeală, lumină, temperaturi excesive, manipulări brutale păstrate în poziţie verticală (cărţi) păstrate în poziţie orizontală (periodice de format mare) desprăfuite periodic

Tipuri de documente de bibliotecă cărţi, periodice discuri, casete audio / video filme, hărţi albume de artă CD, DVD BD

Ghid pentru evaluareLa evaluare se urmăreşte:

capacitatea de organizare în depozitarea , manipularea şi aranjarea documentelor de bibliotecă

spiritul practic şi judecata la utilizarea judicioasă a spaţiilor de depozitare aplicarea normelor de protecţie a muncii şi PSI la operaţiile de depozitare şi

conservare spiritul de observaţie în selectarea documentelor de bibliotecă ce trebuie

restaurate sau recondiţionate

Cunoştinţe: Sisteme de organizare a colecţiilor de bibliotecă Noţiuni elementare de conservarea şi patologia cărţii Norme de protecţia muncii şi PSI Legislaţia naţională (Normele elaborate de Ministerul Culturii) şi internaţională

privind conservarea

D6. Inventarierea fondurilor de bibliotecă

Descrierea unităţii de competenţăElemente de competenţă şi criterii de realizare1. Verificarea gestionară a fondurilor

Page 23: criterii promovare bibliotecar

1.1 Verificarea gestionară a fondurilor se face în funcţie de situaţia concretă intervenită1.2 Verificarea fondurilor se realizează cu încadrarea în termenul de timp stabilit,conform tipului de inventariere1.3 Inventarierea se realizează prin confruntarea atenta şi responsabila a fondurilor cu evidenţele scriptice2. Întocmirea listelor cu documentele 2.1 Rezultatele verificării gestionare se consemnează corect în liste cu documentele de bibliotecă lipsă şi în procesul verbal de constatare2.2 Listele cu lipsuri în gestiune se întocmesc cu acuratete şi obiectivitate2.3 Procesul verbal de constatare (final) se întocmeşte cu responsabilitate şi claritate2.4 Documentele de bibliotecă nerecuperate până la data inventarierii sunt evidenţiate distinct pentru procedura de executare silită

Gama de variabileFondurile de bibliotecă

colecţii de documente de bibliotecă fonduri fixe (mobilier, birotică, aparatură electronică, etc.)

Situaţii când se impune inventarierea: calamităţi efracţii păstrare necorespunzătoare a documentelor de bibliotecă schimbare de gestionar sustrageri manipulare defectuoasă

Tipuri de inventariere periodică în funcţie de mărimea fondului de necesitate

Compartiment de specialitate financiar-contabil CFI administrativ conducerea bibliotecii

Evidenţe contabile primare secundare împrumuturi la utilizatori achiziţii

Ghid pentru evaluareLa evaluare se urmăreşte :

responsabilitatea şi corectitudinea cu care se efectuează verificarea gestionară

operativitatea în inventariere pentru încadrarea în termenul stabilit corectitudinea în consemnarea rezultatelor inventarierii acurateţea în completarea listelor de inventar

Cunoştinţe: noţiuni de contabilitate noţiuni de gestiune fonduri noţiuni de calcul matematic cunoaşterea legislaţiei în vigoare cunoaşterea procedurilor de inventariere

Page 24: criterii promovare bibliotecar

E. MarketingPromovarea produselor / serviciilor bibliotecii

Descrierea unităţii de competenţă

Elemente de competenţă şi criterii de realizare1.Elaborarea materialelor şi instrumentelor de promovare1.1 Materialele şi instrumentele de promovare şi propaganda sunt elaborate în funcţie de caracteristicile publicului ţintă şi de resursele materiale alocate1.2 Materialele şi instrumentele de promovare sunt realizate prin colaborarea permanenta cu specialişti1.3 Materialele redactate sunt clare, concise, relevante conform regulilor de persuasiune şi de reclama / publicitate2.Alegerea modalităţilor de promovare 2.1 Opţiunea pentru o anumită modalitate de promovare sau propagandă se face în funcţie de tipul de produs / serviciu care urmează să fie lansat2.2 Modalitatea de promovare a produselor / serviciilor bibliotecii se stabileşte diferenţiat în funcţie de publicul ţinta şi de conţinutul mesajului transmis2.3 Modalitatea de promovare a produselor / serviciilor bibliotecii este aleasă în funcţie de evenimente şi conjunctură3. Prezentarea produselor şi serviciilor 3.1 Difuzarea materialelor promoţionale se face cu discernământ în biblioteci, în funcţie de interesul real al publicului ţintă3.2 Prezentarea produselor / serviciilor bibliotecii se face în mod oportun, cu claritate şi profesionalism

Gama de variabileTipuri de produse de bibliotecă :

cu caracter ştiinţific durabile perisabile în serie unicat de necesitate de lux

Tipuri de servicii : consultarea documentelor de bibliotecă în sălile de lectură împrumut la domiciliu împrumut interbibliotecar (local, naţional, internaţional) acces direct la documentele de bibliotecă de referinţă de orientare de informare curentă de traducere de informare bibliografică de reprografiere (copii xerox) diseminarea selectivă a informaţiilor (DSI) gratuite / cu plată INTRANET INTERNET

Caracteristicile grupului ţintă : utilizatori reali / potenţiali formarea socio-profesională gradul de specializare

Evenimente şi conjunctură :

Page 25: criterii promovare bibliotecar

aniversări comemorări lansări de carte, disc, casete vizite ale diferitelor categorii de utilizatori seri literare, muzicale, etc. relaţia directă / personalizată dintre utilizator şi bibliotecar (relaţia curentă cu

publicul)Tipuri de publicitate :

videopublicitate audio texte publicitare pentru presa scrisă

Modalităţi de promovare (canale publicitare) : presa scrisă TV radio

Tipuri de materiale şi instrumente de promovare şi propagandă : anunţuri în presă recenzii referate pliante afişe breviare metodologice ghidul bibliotecii liste / vitrine cu noutăţi vizite organizate la biblioteci demonstraţii acţiuni de tipul “Zilele bibliotecii” sau “Zilele informării”

Specialişti în redactarea materialelor promoţionale : graficieni designeri tehnoredactori redactori

Ghid pentru evaluareLa evaluare se urmăreşte :

imaginaţia, creativitatea şi originalitatea la elaborarea materialelor şi instrumentelor de promovare şi propagandă a produselor / serviciilor bibliotecii

acurateţea, concizia şi coerenţa materialului promoţional elaborat funcţionalitatea şi calitatea relaţiei dintre bibliotecar şi utilizator în activitatea

de prezentare a produselor / serviciilor bibliotecii calitatea şi consistenţa relaţiei dintre bibliotecar şi reprezentanţii canalelor

publicitare

Cunoştinţe: Produse / servicii oferite de bibliotecă Reguli de persuasiune, reclamă / publicitate (noţiuni)

F. Management F1 Promovarea planului strategic de dezvoltare al bibliotecii

Descrierea unităţii de competenţă

Page 26: criterii promovare bibliotecar

Obiectivele planului strategic de dezvoltare al bibliotecii derivă din planul strategic al instituţiei tutelare şi este obligatoriu corelat cu strategia naţională a sistemului de biblioteci, dat fiind misiunea sa caracteristica bazată pe doua principii prioritare:

să răspundă cerinţelor comunităţii deservite să respecte direcţiile şi exigenţele unei politici unitare de dezvoltare a

sistemului

Elemente de competenţă şi criterii de realizare1. Corelarea politicii de dezvoltare a biblioteci, ca structură şi infrastructură, cu politica strategiei naţionale de dezvoltare a bibliotecilor din România, elaborată de CNB cu consultarea organizaţiilor profesionale de profil2. Adaptarea bibliotecii, ca structură de importanţă strategică în procesul cultural, informativ şi educativ, la exigenţele culturii, învăţământului şi cercetării, în vederea realizării dimensiunilor europene în sfera mentalităţilor, a tradiţiilor culturale, a reformelor instituţionale şi a realizării unei depline consonanţe între cercetarea fundamentală şi cercetarea aplicativă, acordându-se aceeaşi atenţie atât temelor de înalta specializare, cât şi temelor interdisplinare. 3. Intocmirea planului strategic după structura standard (Obiective specifice, Management şi resurse umane, Politică şi strategii etc) şi cu un program de activităţi eşalonat pe etape şi termene intermediare de finalizare4. Programul este întocmit cu luarea în considerare a unor situaţii neprevăzute5. Revizuirea şi modificarea programului se face în cazul unor condiţii speciale

Gama de variabileUnitatea se aplică tuturor tipurilor de biblioteci

resursele de personal competenţa profesională a personalului implicat resursele financiare alocate coeziunea echipelor implicate condiţii neprevăzute

Ghid de evaluare capacitatea de analiză şi evaluare a punctelor slabe a managementului

bibliotecii valoarea inovativă a soluţiilor practice propuse pe termen lung ţi scurt de

planul strategic formarea imaginii de viitor a organizaţiei identificarea oportunităţilor de dezvoltare rigurozitatea şi realismul la întocmirea programului de activitate responsabilitatea şi receptivitatea în verificarea şi revizuirea programului identificarea problemelor/ surselor de conflict din organizaţie capacitatea de coagulare a echipei implicate în realizarea planului strategic motivarea angajaţilor prin implicarea în procesul de dezvoltare

organizaţională planificarea şi monitorizarea operaţională a activităţilor şi realizării sarcinilor identificarea nevoilor de instruire şi formare continuă a personalului din

organizaţie

Cunoştinţe Management organizaţional şi individual Planificare strategică Norme de timp privind execuţia activităţilor / operaţiunilor Indici de performanţă specifici bibliotecilor Politica şi strategia de dezvoltare a sistemului

Page 27: criterii promovare bibliotecar

F2. Planificarea activităţii proprii (Managementul individual)

Descrierea unităţii de competenţăElemente de competenţă şi criterii de realizare1. Identificarea obiectivelor 1.1 Sarcinile sunt analizate cu atenţie şi responsabilitate pentru evaluarea corectă a condiţiilor şi posibilitaţilor de realizare1.2 Etapele de realizare sunt stabilite corect şi realist în funcţie de complexitatea lucrărilor şi a termenului de finalizare2.Întocmirea programului de activităţi 2.1. Programul este stabilit în mod realist, pe etape şi termene intermediare de desfaşurare a activităţii2.2. Programul este întocmit cu luarea în considerare a unor situaţii neprevăzute2.3. Întocmirea programului se face cu responsabilitate, pentru a fi asigurată respectarea termenelor3. Verificarea şi revizuirea programului 3.1 Programul este verificat cu atenţie, periodic, pentru încadrarea în termenele stabilite3.2 Revizuirea programului se face în cazul unor condiţii speciale3.3 Termenele revizuite sunt corelate permanent cu termenele celorlalte etape de realizare3.4 Termenele revizuite sunt anunţate şi aprobate de şeful ierarhic

Gama de variabileUnitatea se aplică ocupaţiilor : bibliotecar, bibliograf, documentaristTipuri de proceduri:

specifice ocupaţiei de bibliotecar: achiziţie, clasificare / indexare lucrări / studii / cercetări bibliografice materiale documentare

Condiţii speciale ce pot interveni : redistribuirea sarcinilor / responsabilităţilor absenteism calamităţi

Ghid de evaluareLa evaluare se urmăreşte :

corecta identificare a obiectivelor din planul de activitate rigurozitatea şi realismul la întocmirea programului de activitate responsabilitatea şi receptivitatea în verificarea şi revizuirea programului capacitatea de analiză şi evaluare a sarcinilor în vederea stabilirii corecte a

termenelor de realizare capacitatea de adaptare la lucrul în echipă

Cunoştinţe: Noţiuni de planificare şi organizare Norme de timp privind execuţia activităţilor / operaţiunilor

F3. Managementul proiectului cultural

Descrierea unităţii de competenţăUn proiect este o organizaţie temporară pentru realizarea unui proces relativ unic cu o sferă de cuprindere medie sau extinsă (3-12 luni, minim 200 zile/om, importanţă strategică medie sau însemnată) *conform site (CNCS).

Page 28: criterii promovare bibliotecar

Managementul proiectului presupune: realizarea obiectivelor conform sferei de cuprindere, planificării calendaristice, costurilor, venitului, cât şi contextului proiectului.

Elemente de competenţă şi criterii de realizare elaborarea documentatiei demararea proiectului coordonarea proiectului controlul proiectului soluţionarea unei discontinuităţi în proiect încheierea proiectului

Gama de variabile fezabilitate economică dimensiunea finanţării oportunitatea/posibilitatea desfăşurării la o anumită dată a proiectului competenţele echipei sustenabilitatea proiectului

Ghid pentru evaluareEvaluarea proiectului se face în baza fişei sintetice de evaluare (cuprinzând:titlul proiectului, organizatorul, obiectivele urmărite de proiect, tema în care se încadrează, ţintele de audienţă, propunerea de încadrare a proiectului în cadrul programului, punctajul obţinu, semnătura evaluatorilor)Criteriile de evaluarea a proiectelor culturale/academice:

criteriul plus-valorii europene (sau naţionale): reprezentativitatea proiectului în plan european/naţional, posibilitatea cooperării ulterioare încheierii proiectului, promovarea dialogului cultural/academic şi punerea în valoare a cunoaşterii reciproce

criteriul calităţii: evaluarea conţinutului şi evaluarea managementului de proiect

criteriul inovaţiei şi creativităţii: asigurarea unor categorii diverse de actori culturali/academici, generarea de noi produse şi reţele culturale/ academice/ştiinţifice durabile

Cunoştinţe:

cunoştinţe actualizate a strategiei şi politicii Uniunii Europene în domeniul proiectelor culturale/ academice/ştiinţifice

de excelenţă în domeniul managementului proiectelor limbi străine

G. Relaţiiile cu publicul (populaţia servită)G1. Acordarea de consultanţă specifică

Descrierea unităţii de competenţăElemente de competenţă şi criterii de realizare 1. Instruirea utilizatorului privind modul de utilizare a instrumentelor de informare 1.1 Prezentarea instrumentelor de informare în bibliotecă se face în raport cu domeniul de interes al utilizatorului1.2 Alegerea instrumentului de informare adecvat se face în consens cu cerinţele utilizatorului

Page 29: criterii promovare bibliotecar

1.3 Utilizatorul este instruit asupra modului de utilizare a instrumentelor de informare în biblioteca cu răbdare şi calm, apelând la demonstraţii practice2. Îndrumarea utilizatorului în alegerea documentelor de bibliotecă 2.1 Utilizatorul este îndrumat cu profesionalism şi solicitudine pentru găsirea documentului de bibliotecă de care are nevoie2.2 Prezentarea unor documente de bibliotecă recent achiziţionate se face prin punerea în contact a utilizatorului cu fişierul de noutăţi2.3 Îndrumarea utilizatorului spre consultarea unor colecţii speciale se face cu profesionalism.3. Recomandarea consultării altor surse de informare aparţinând colecţiilor altor biblioteci3.1 Recomandarea consultării se face în mod documentat, corespunzător domeniului de interes al utilizatorului3.2 Recomandarea contactării unor servicii specializate de informare

Gama de variabileInstrumente de informare în bibliotecă:

cataloage liste bibliografice ghiduri anuare fişier noutăţi listinguri (computerizate)

Colecţii speciale literatură de referinţă(dicţionare, enciclopedii, tratate) colecţii rare sau de patrimoniu

Biblioteci :Biblioteca Naţională a RomânieiBiblioteca Academiei RomâneServicii specializate de informare :

studii şi cercetări bibliografice servicii de arhivă servicii de documentare centre de informare şi documentare

Ghid pentru evaluareLa evaluare se urmăreşte :

răbdarea şi bunăvoinţa la instruirea utilizatorului pentru folosirea instrumentelor de informare şi la alegerea documentelor de bibliotecă conform tematicii

solicitudinea cu care recomandă utilizatorului servicii specializate de informare

răbdarea şi profesionalismul cu care îndrumă utilizatorul pentru realizarea cerinţelor acestuia

Cunoştinţe:

Cultură generală Noţiuni de biblioteconomie Limbi străine

G2. Comunicarea cu utilizatorul

Descrierea unităţii de competenţăElemente de competenţă şi criterii de realizare

Page 30: criterii promovare bibliotecar

1. Întâmpinarea utilizatorului 1.1 Utilizatorul este întâmpinat cu solicitudine , într-o manieră deschisă şi politicoasa1.2 Relaţia cu utilizatorul se derulează direct, personalizat, adaptată profilului, atitudinii şi conduitei acestuia în raport cu biblioteca1.3 Răspunsurile la întrebările formulate de utilizator sunt prompte, clare şi coerente2. Prezentarea bibliotecii şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare a acesteia2.1 Serviciile pentru public sunt expuse cu claritate în funcţie de interesulmanifestat de utilizator2.2 Regulamentul de organizare şi functionare a bibliotecii este prezentat în raport cu tipul de secţii / spaţii de lectură agreate de utilizator3. Identificarea profilului şi a domeniului de interes ale utilizatorului 3.1 Identificarea domeniului de interes se realizează printr-o evaluare corectă a tipului de probleme formulate de utilizator3.2 Cerintele utilizatorului sunt identificate corect şi cu profesionalism în raport cu profilul şi domeniul de interes specifice acestuia3.3 Cerintele utilizatorului se identifica prin metode şi tehnici specifice4. Formarea culturii informaţionale a utilizatorului in funcţie de profilul său socio-profesional

Gama de variabile Profil socio-profesional: copii, tineret, pensionari, elevi, studenţi, intelectuali,

muncitori, etc. Domenii de interes:enciclopedic, beletristic, artă (muzică, pictură, film, etc.) Tipuri de secţii / spaţii de lectură: literatură şcolară, literatură tehnico-

ştiinţifică, artă, informare - documentare / PC, sală de lectură / audiţie Tehnici specifice(de investigare):

observaţie chestionar scris conversaţie experiment

Ghid pentru evaluareEvaluarea urmăreşte:

amabilitatea şi politeţea manifestate în relaţiile cu utilizatorul stilul şi claritatea expunerii la prezentarea bibliotecii şi a Regulamentului de

funcţionare eficienţa comunicării în identificarea corectă a cerinţelor utilizatorului capacitatea de adaptare la specificul utilizatorului

Cunoştinţe: Regulamentul de organizare şi funcţionare a bibliotecii structura bibliotecii noţiuni generale de psihologie

G3. Asigurarea împrumutului documentelor de bibliotecă Descrierea unităţii de competenţăUnitatea se referă la oferirea spre împrumut a documentelor de bibliotecă solicitate de utilizatori, activitate concretizată prin stabilirea conditiilor de împrumut şi evidenţierea scriptică a acestuia, prin recuperarea şi verificarea stării fizice a documentelor de bibliotecă împrumutate cititorului

Elemente de competenţă şi criterii de realizare1. Stabilirea condiţiilor de împrumut 1.1 Utilizatorul este informat în legatura cu drepturile, obligatiile şi condiţiile de împrumut

Page 31: criterii promovare bibliotecar

1.2 Termenul de restituire a documentului de bibliotecă împrumutat este comunicat utilizatorului, în conformitate cu prevederile Regulamentului de împrumut1.3 Obligaţiile ce revin utilizatorului, referitoare la documentul de bibliotecă împrumutat, sunt comunicate cu claritate2.Completarea fişelor la împrumutul documentelor de bibliotecă cu datele de identitate ale utilizatorului2.1 Fişa contract de împrumut este completata lizibil, corect şi complet2.2 Fişa fiecarui document de biblioteca împrumutat este completată conform procedurilor şi este semnata de utilizator2.3 Fişele documentelor împrumutate de utilizatori sunt ordonate, în raport cu termenul de restituire stabilit, numeric sau alfabetic sau operate în modulul de circulaţie al softului de bibliotecă utilizat3.Recuperarea documentelor de bibliotecă împrumutate 3.1 Restituirea documentelor de bibliotecă împrumutate se operează corect în fişele de împrumut sau în modulul de circulaţie al softului de bibliotecă utilizat3.2 Documentele de bibliotecă restituite se vor intercala la cota corespunzătoare3.3 Documentele de bibliotecă nerestituite la termen sunt evidenţiate separat într-un fişier al restantierilor4. Verificarea stării fizice a documentelor de bibliotecă restituite4.1 Verificarea integritatăţii documentelor restituite, în prezenţa utilizatorului4.2 Utilizatorul este sancţionat, în cazul deteriorării documentului de bibliotecă, prin aplicarea măsurilor din Regulamentul de funcţionare a bibliotecii sau a altor acte normative în vigoare

Gama de variabileCondiţii de împrumut: consultare la sala de lectură (audiţie, vizionare), împrumut la domiciliuTipizate de bibliotecă:

fişa contract de împrumut fişa de lectură fişa documentului de bibliotecă permis de bibliotecă formular iîmprumut interbibliotecar fişa de lichidare fişa de înştiinţare de restituire

Ghid pentru evaluareLa evaluare se urmăreşte :

modul de conştientizare a utilizatorului asupra condiţiilor de împrumut prevăzute în Regulamentul bibliotecii

comunicarea eficientă cu utilizatorul în activitatea de împrumut a documentelor de bibliotecă

atenţia şi minuţiozitatea la verificarea documentelor de bibliotecă restituite corectitudinea la completarea formularelor

Cunoştinţe: Regulamentul de împrumut al bibliotecii noţiuni de biblioteconomie limbi străine

H. Activitatea bibliografică şi de cercetareH1. Alcătuirea de bibliografii la cerere în sistem tradiţional şi informatizat

Descrierea unităţii de competenţă

Page 32: criterii promovare bibliotecar

Activitatea bibliografică este o formă de asistenţă informaţională care îşi propune să caute, să identifice, să clasifice după un anumit subiect, autor, loc şi /sau dată de publicare, surse informaţionale diverse, pe diferite suporturi, cu scopul de a realiza un produs specific de tipul: bibliografie naţională, bibliografie specializată, biblografie de recomandare, bibliografie curentă, bibliografie retrospectivă, bibliografie analitică, biobibliografie etcElemente de competenţă şi criterii de realizare1. Determinarea corectă a obiectului de cercetare bibliografică2. Determinarea tipului de bibliografie potrivită obiectului cercetării3. Delimitarea naturii documentelor de cercetat (tradiţionale şi electronice): cărţi, periodice, articole etc3.1. Delimitarea criteriului de ordonare: alfabetic, geografic, cronologic, subiect3.2. Determinarea gradului de exhaustivitate (exhaustiv/selectiv)4. Elaborarea bibliografiei conform standardelor în vigoare SR ISO 690 (IRS/1996), SR ISO 690-2 (IRS/2001)5. Redactarea bibliografiei6. Stabilirea filierelor de difuzare a informaţiilor bibliografice7. Difuzarea informaţiilor bibliografice

Gama de variabile Profilul socio-profesional al utilizatorului Domeniul de interes Complexitatea şi diversitatea surselor de informare Accesul direct sau indirect la sursele de informare

Ghidul de evaluarela evaluare se urmăreşte:

corecta identificare a obiectului cercetării cercetarea riguroasă a surselor competenţa în trierea documentelor în vederea citării oganizarea materialului rigurozitatea redactării bibliografiei

Cunoştinţe cunoaşterea fondului documentar al bibliotecii buna cunoaştere a obiectului cercetării limbi străine cunoştinţe foarte bune de valorificare a informaţiilor tradiţionale şi

informatizate cunoştinţe de excelenţă a standardelor în domeniul bibliografic şi a

metodologiei de cercetare bibliografică

H2. Activitatea publicistică şi de cercetare în specialitate, ca expresie a interesului pentru profesie

Descrierea unităţii de competenţăActivitatea publicistică şi de cercetare este o modalitate de formare şi perfecţionare continuă concretizată prin participarea activă a personalului din sistemul naţional de biblioteci la o serie de activităţi: sesiuni de comunicări şi simpozioane culturale/ ştiinţifice, work shopuri ale organizaţiilor profesionale de profil, congrese şi conferinţe naţionale şi internaţionale, proiecte de cercetare, instituţionale sau de partenariat materializate în publicarea de materiale şi publicaţii de profil cu impact în sistem precum şi publicarea de lucrări de specialitate precum si in produse si servicii destinate comunitatii deservite

Page 33: criterii promovare bibliotecar

Elemente de competenţă şi criterii de realizare1. Cunoaşterea aprofundată a problemelor actuale existente la toate nivelurile

sistemului naţional de biblioteci2. Evaluarea şi analizarea punctelor slabe ale sistemului în vederea elaborării

unor soluţii unitare.3. Valorificarea experienţei practice dobândite în urma implementării cu succes

a unor soluţii inovative.4. Disemenarea unor concepte teoretice şi practice ale noului mediu

informaţional pentru participarea activă a bibliotecilor româneşti la noua construcţie structurală internaţională a sistemului. Cultivarea principiului dezbaterii ştiinţifice cu scopul stimulării activităţii publicistice şi de cercetare.

5. Cultivarea principiului de muncă în echipă

Gama de variabile domeniul de interes interdisciplinaritatea resursele de personal competenţă profesională resurse financiare aptitudini specifice

Ghidul de evaluare impactul asupra publicului ţintă promovarea unor soluţii inovative calitatea si fezabilitatea soluţiilor promovate calitatea şi impactul manifestărilor (organizator/ participant) calitatea şi impactul proiectului de cercetare (director/membru)

Cunoştinţe valorificare a informaţiilor şi a experienţei profesionale aptitudini de redactare limbi străine cunoscute de excelenţă în domeniul managementului proiectelor noţiuni de planificare şi organizare