Download - Comori Romanesti

Transcript
Page 1: Comori Romanesti

Comori româneşti la Viena

Catedrala Sfântul Ştefan

 Multe comori româneşti sunt risipite în lume, despre care nu ştim aproape nimic. În vreme ce egiptenii îşi revendică cu vehemenţă valorile împrăştiate în marile muzee ale străinătăţii, afirmând că ele sunt proprietatea pământului din care provin, noi nici măcar nu ştim pe unde ni s-au risipit tezaurele, nu avem nici măcar reproduceri după aceste valori, informaţiile lipsesc, iar fotografiile sunt greu de obţinut. Cu atâtea obstacole în faţă, am pornit, totuşi, în căutarea acestor vestigii, iar primul popas l-am făcut la Viena, unde se află câteva tezaure fabuloase, descoperite în Transilvania, în timpul Imperiului Habsburgic şi apoi Austro-Ungar.

Martie la Viena

În martie, la Viena miroase a frezii. E început de primăvară, iar în faţa palatului primăriei răsună un vals de Strauss, sub sclipirile feerice ale unui patinoar care şerpuieşte pe aleile parcului. În mintea oricărui turist, Viena înseamnă clădiri impunătoare, catedrale care străpung cerul, palate somptuoase. Înseamnă muzică, echilibru şi artă la tot pasul. Pe scurt, măreţia şi eleganta somptuoasă a unei capitale imperiale. În mintea mea, însă, dincolo de acestea, Viena înseamnă istorie: drumurile grele, pline de ploi şi praf ale ardelenilor plecaţi pe jos, cu „jalba”, la „Împăratul”, speranţele iobagilor într-o justiţie augustă care să le uşureze jugul pus de nobilimea maghiară, Horea, Badea Cârţan, Avram Iancu şi durerile pământului lor. Viena şi figura aproape mitică a Împăratului şi a curţii sale au dăinuit în imaginaţia ardelenilor timp de două secole, în timpul Imperiului Habsburgic, şi apoi al celui Austro-Ungar. Dar, ca orice capitală imperială, şi Viena şi-a clădit splendorile pe sudoarea şi bogăţiile celor asupriţi. Iar pământul românesc a fost întotdeauna printre cele mai bogate, nu doar în roade, ci şi în comori. Aşa se face că în colecţiile imperiale ale Vienei au ajuns tezaure de o inestimabilă valoare, descoperite în acea perioadă în Transilvania. Şi acolo au rămas! Despre aceste incredibile tezaure româneşti, pe care le-ar râvni orice muzeu din lume, care au aparţinut unor căpetenii dace şi unor prinţi barbari de mai târziu, au auzit foarte puţini români. Acesta este motivul pentru care mă aflu la Viena la acest început de martie.

1

Page 2: Comori Romanesti

Tezaurul de la Sânnicolau Mare

 Şi, deşi sunt pentru prima oară aici, amân tradiţionalul „pelerinaj” turistic de la biserica Sfântul Ştefan la Prater şi de la Hoffburg la Schonbrunn şi alerg, din prima zi, în căutarea muzeului de istorie. Numai că Viena nu are aşa ceva. Pentru austrieci, epocile vechi, de la paleolitic până la celţi, sunt puse laolaltă cu dinozaurii, la Muzeul de Istorie Naturală, iar producţiile de lux ale Antichităţii şi Evului Mediu sunt incluse în colecţiile de la Muzeul de Istoria Artei. Cele două muzee se află faţă în faţă, în două clădiri gemene. Deci, într-acolo mă îndrept.Cu toate că e sâmbătă dimineaţa şi un soare încântător pe cer, la ora deschiderii, în faţă la Kunsthistorisches Museum nu sunt nici zece oameni. Mai mulţi par să fie vizavi, la ştiinţele naturii. După ce intrăm, aproape toţi turiştii se reped la etaj, unde se află o valoroasă pinacotecă, cu lucrări de Rafael, Rubens, Breugel, şi mulţi alţii. La parter se află colecţia greco-romană şi etruscă, destul de modestă, cea egipteană, ceva mai spectaculoasă, şi sala tezaurelor. Aici mă opresc, singură, în strălucirea aurului vechi de secole. Şi aici am să rămân vreme lungă, sub privirile din ce în ce mai îngrijorate ale custozilor sălii, care probabil nu au mai avut de mult un vizitator atât de fascinat.

Comorile prinţilor barbari

Multă istorie şi multe destine de neamuri întregi s-au ridicat ori s-au prăbuşit sub lucirile aurului. Dar în vremurile de demult, aurul nu era doar o ispită materială.

 Metalul galben era un metal al zeilor, care îi dădea putere celui care îl deţinea. Un tezaur mare conferea putere mare. De la fabuloasele comori ale lui Mithridate şi Decebal, capturate de romani, la pierdutul tezaur al lui Montezuma ori la aurul nibelungilor scufundat în Rin, puterea unei căpetenii şi a neamului său a pierit odată cu tezaurul. Biograful lui Carol cel Mare spunea, chiar, că avarii au pierit pentru că şi-au pierdut tezaurul. Gloria şi puterea erau garantate de aceste comori de aur care, îngropate la vreme de restrişte, puteau asigura renaşterea unei comunităţi după ce trecea primejdia. Tezaurul era un fel de „bancă naţională", un soi de depozit obligatoriu. Însă istoria are căile ei neştiute şi, de multe ori, poate de cele mai multe ori - aceste tezaure au rămas îngropate, împreună cu speranţele celor care le-au îngropat în pământ. Au trecut ani, secole,

2

Page 3: Comori Romanesti

uneori milenii, iar sapa ori plugul vreunui ţăran a ajuns să dezgroape din uitare câte o comoară. Speranţele îngropate împreună cu ea, odată ieşite la lumină, s-au transformat adesea în blesteme, iar tezaurele nu şi-au găsit liniştea decât în vitrinele câte unui muzeu.

 În vremea migraţiilor, la noi, în Carpaţi, s-au ascuns multe tezaure, probabil mai

multe decât în orice parte a Europei. Însă comorile prinţilor barbari sunt mai puţin cunoscute decât cele ale egiptenilor sau ale sciţilor: ele au rămas în umbră, la fel

ca epocile din care provin. Tezaurul de la Pietroasa, descoperit în Muntenia şi ajuns la Bucureşti, după nenumărate peripeţii, este cel mai faimos tezaur care provine din acele vremuri. Este atribuit vizigoţilor din secolul al IV-lea, şi nu are egal în Europa. De o frumuseţe şi un rafinament fără seamăn sunt şi tezaurele

gepidice, descoperite la noi în ţară, mai cunoscut fiind cel de la Apahida. Cât de barbari erau, de fapt, aceşti barbari, capabili să creeze şi să preţuiască frumosul la cote din cele mai înalte? Tot din vremea migraţiilor datează alte două tezaure,

descoperite în pământ românesc, care au luat calea Vienei.

Tezaurul de la Sânnicolau Mare

Sala-tezaur a muzeului din Viena are cam un sfert din mărimea sălii tezaurului de la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti.

Tezaurul cântăreşte 10 kg şi este din aur pur Îngrămădită, cu vitrine pe lângă pereţi şi cu panouri în mijloc, îţi dă o senzaţie de sufocare, susţinută şi de lumina palidă din vitrine. În capătul sălii se află piesele cele mai valoroase. Prima reacţie pe care o am când le văd este aceea de năucire. De fapt, nu e o reacţie, ci o înmărmurire, stupefacţie, mirare, emoţie, apoi exaltare, apoi iar uimire... Cel mai fabulos tezaur, cel mai valoros, cel mai

3

Page 4: Comori Romanesti

frumos, cel mai... este românesc! „Goldschatz von Nagyszentmikls” scrie mare, pe un perete. Explicaţiile din muzeele austriece sunt scrise doar în germană, nici urmă de text în engleză sau vreo altă limbă de circulaţie. Tezaurul cântăreşte aproape 10 kg şi este din aur pur. De 20-22 karate, transformat în incredibile opere de artă: 23 de cupe, potire, căni, ulcioare, cu o lucrătură dusă la perfecţiune, cu decoruri milimetrice, filigrane fantastice, figuri de oameni şi animale, decoruri ameţitoare şi ciudate inscripţii cu litere greceşti sau runiforme, unele nedescifrate până astăzi. În faţa mea se afla tezaurul de la Sânnicolau Mare, perla colecţiei de la Kunsthistoriches Museum. Un tezaur fără egal, descoperit în pământ românesc, dar despre care noi, românii, nu prea am auzit până acum.

Era în vara anului 1799, într-o zi de iulie, când ţăranul Nera Vuin, sârb de origine, săpa pe lângă un zid ca să planteze vie, în curtea casei lui din satul Sânnicolau Mare, astăzi cea mai vestică localitate a României. La un moment dat, sapa i s-a lovit de ceva metalic. Ceea ce a scos apoi din pământ avea să fie cel mai mare tezaur aparţinând Evului Mediu timpuriu. Nu se ştie nici acum, şi probabil nu se va şti niciodată, câte piese făceau parte din tezaur. Multe dintre ele sunt perechi şi e posibil ca toate să fi avut o pereche, dar nu au mai ajuns până la noi. Povestea spune că descoperitorul le-a vândut pe nimica toată mai multor negustori, separat, sau numai unui negustor grec ori armean, după altă variantă, care a încercat să le vândă la preţ mult mai mare, la Pesta.

 Aici piesele au atras imediat atenţia şi au fost confiscate şi inventariate de către magistratul municipal Ioan de Boraros. O altă variantă spune că, atunci când ţăranul a încercat să le vândă, proprietarul terenului, un anume Nacu, a aflat şi a alertat autorităţile. Era în interesul lui, căci legea oferea o compensaţie atât descoperitorului (dacă declară imediat comoara), cât şi proprietarului pământului, iar dacă descoperitorul nu declara, dar era denunţat, partea acestuia îi revenea denunţătorului. Deci, Nacu ar fi primit ambele părţi ale răsplății. Indiferent cum s-a întâmplat, cert este că cea mai mare parte a tezaurului a ajuns într-un final de la Pesta la Viena, unde se află şi astăzi. Unele dintre piese fuseseră deteriorate, li s-au rupt torţile sau unele părţi ornamentale. Soţia lui Nera Vuin a declarat ulterior că a păstrat şi ea câteva piese mici, pe care le-a topit. Despre soarta ţăranului care a făcut colosala descoperire nu mai ştim mare lucru: doar că nevasta sa a bătut de două ori pe jos drumul până la Viena, ca să-i ceară împăratului partea sa de recompensă. Nu a primit nimic. Locul în care s-a

4

Page 5: Comori Romanesti

descoperit tezaurul se afla astăzi pe strada Comorii. Descoperirea a avut în epocă un mare răsunet, valoarea sa fiind estimată la trei milioane de florini. Tezaurul de la Sânnicolau Mare a fost expus şi la Budapesta, de două ori, prima dată în 1884, apoi în 2002, la aniversarea a două sute de ani de la fondarea Muzeului Naţional al Ungariei. În România nu a fost expus niciodată. Au existat cereri din partea Muzeului Banatului, pentru realizarea unor copii, însă muzeul din Viena a refuzat, pe motiv că se pot deteriora originalele. Au existat două serii de copii efectuate prin galvano-plastie, una la Muzeul Banatului şi una la Szeged. Cea de la noi a fost rechiziţionată de o comisie militară sârbă, în anul 1919, şi nu se mai ştie nimic de ea. Cea de la Szeged există şi azi. Despre o restituire a tezaurului nici nu poate fi vorba.Ce s-o fi întâmplat cu perechile lipsă? Foarte probabil, au fost găsite împreună cu celelalte piese, dar li s-a pierdut urma. Sperând că poate, totuşi, au fost îngropate undeva aproape de locul descoperirii tezaurului, în 2006, o echipă mixtă de arheologi româno-maghiară, condusă de Florin Draşovean, a investigat zona, cu aparatură performantă. Nu s-a găsit nimic. Căutătorii de comori au răscolit şi ei în zadar şi continuă să răscolească şi astăzi în preajma locului unde acum 211 ani a ieşit la iveală comoara.Tezaurul este alcătuit din şapte ulcioare, ornamentate cu figuri florale, mitologice şi geometrice, şapte vase joase - două farfurii mai mari, două mici, două patere şi un platou oval, un bol cu o lucrătură extrem de sofisticată, trei pocale, dintre care două cu un cap de taur răsucit, privind înapoi şi sprijinite pe trei picioare, iar un al treilea, în formă de scoică (nautilus), două potire, două căni şi un corn în formă de pâlnie. Majoritatea au inscripţii: în greacă, în limbi locale, dar cu alfabet grecesc, încă nedescifrate satisfăcător, în semne cu aspect de rune, de asemenea nedescifrate satisfăcător. În inscripţia de pe vasul nr. 21 apar „jupanii” (scris zoapan) Boilă (Boilă sau Builă) şi Butăul, considerate de unii cercetători nume româneşti.

 Descoperirea este unică, iar specialiştii au reuşit să facă prea puţine paralele cu piese găsite în alte părţi. Nu s-a ajuns nici astăzi la un acord asupra provenienţei tezaurului. Datarea s-a făcut între secolele al VI-lea şi al IX-lea după Hristos. Bulgarii spun că a aparţinut unui prinţ bulgar, ungurii că e hunic, aparţinând poate lui Attila, sau chiar timpuriu maghiar, împingând datarea până în secolul X, cercetătorii noştri spun că a fost al ducelui Ahtum, un descendent al voievodului Glad. Unii consideră că piesele au fost executate de meşteri aurari din Crimea, alţii că au fost lucrate la Bizanţ, şi nu au fost uitaţi nici pecenegii. Cele mai multe fire trimit însă spre o origine avară a tezaurului. Deşi la prima vedere ansamblul pare unitar, piesele sunt de provenienţe diferite şi chiar din epoci diferite. Ele au fost la un moment dat strânse laolaltă şi ascunse. E posibil să fi fost vorba de un tribut plătit de Bizanţ vreunui prinţ barbar de la Dunăre, prin care se cumpărau liniştea şi securitatea în zonă. Unele vase au inscripţii greceşti cu mesaj creştin,

5

Page 6: Comori Romanesti

altele au reprezentări de inspiraţie persă-sasanidă, altele trimit spre zona central-asiatică, iar altele sunt greco-romane. Un amestec ameţitor, care însă nu ştirbeşte cu nimic din frumuseţea întregului. Ceea ce conferă o mare valoare tezaurului este însă lucrătura meşterilor aurari care le-au făurit, o lucrătură aproape de perfecţiune. Studiile făcute de către cercetătorii austrieci, care au efectuat o scanare microscopică asupra pieselor, mărind detaliile de 4000 de ori, au arătat că există ornamente de doar un milimetru, pentru care s-a lucrat cu trei instrumente diferite.

Kunsthistorisches Museum din Viena

 Reprezentările figurative sunt destul de stranii. Pe unul din vase vedem un luptător călare, cu trăsături mongoloide, târând un prizonier şi având atârnat la şaua calului capul decapitat al vreunui duşman învins. Într-o altă scenă este înfăţişată o pasăre uriaşă, purtând în gheare o femeie, care ţine într-o mână un vas cu apă îndreptat spre ciocul păsării, iar în alta o ramură, ori, într-o altă reprezentare, două ramuri. Acest motiv a fost pus în legătură cu păsări mitice din tradiţia central-asiatică, din India, Siberia sau chiar China. Însă mult mai aproape de noi este fantastica pasăre a basmelor româneşti, zgripţuroaica, cea care îi aduce pe muritori de pe Tărâmul de Dincolo, înapoi, pe pământ. Zgripţuroaica trebuie să bea apă şi să fie hrănită în timpul zborului de către cel pe care îl transportă, la fel ca pasărea care apare pe două dintre vasele de la Sânnicolau Mare. Fabuloasa pasăre din mitologia românească este paznica lumii de dincolo şi a aurului aflat acolo. Ea este strâns înrudită (nu doar etimologic) cu grifonii din ţinuturile hiperboree, care şi ei păzeau aurul din tărâmul lor. O altă scenă înfăţişează un arcaş la vânătoare, călare pe un straniu mamifer înaripat şi cu cap de om, doborând o panteră. Iar o alta ne prezintă un grifon ucigând un cerb.Deşi tezaurul este cercetat cu asiduitate de aproape două sute de ani, încă mai este cale lungă de străbătut până la dezlegarea misterului care îl înconjoară. Dimensiunile sale, caracterul de unicat, ciudăţenia imaginilor şi a înscrisurilor, măiestria lucrăturii, puritatea aurului, frumuseţea formelor, toate acestea au făcut ca tezaurul de la Sânnicolau Mare să fie plasat între primele 10 cele mai spectaculoase tezaure de aur descoperite vreodată, alături de cel de la Pietroasele şi în compania aleasă a tezaurului lui Tutankamon sau a celui tracic de la Panaghiuriste (Bulgaria).

Tezaurul de la Şimleul Silvaniei

Mergând înapoi în timp, undeva în secolele IV-V, un alt prinţ, probabil gepid, ascundea un alt tezaur impresionant, într-un loc aflat astăzi în Şimleul Silvaniei.

6

Page 7: Comori Romanesti

Cel care a recurs la această măsură disperată a împărţit tezaurul în două părţi, îngropându-le la o distanţă de câţiva paşi una de cealaltă.

Tezaurul de la Şimleul Silvaniei - Medalii

 În anul 1797, doi copii ciobani, care culegeau prune, s-au împiedicat de piesele din primul tezaur, care au ajuns şi au rămas de atunci la Viena. După aproape o sută de ani, în 1889, nişte zilieri care lucrau la scos cartofi au descoperit cea de-a doua jumătate, ajunsă apoi la Budapesta. În total, 73 de piese de aur şi argint, cântărind cam opt kilograme. În anul 1999, cele două muzee au organizat o expoziţie comună, în care a fost expus întregul tezaur.Din primul tezaur fac parte 24 de inele de aur, cu un diametru prea mare pentru a putea fi purtate pe deget. Încă nu se ştie ce întrebuinţare aveau. Apoi, 17 medalioane de aur, cu figuri de împăraţi romani din secolul al IV-lea (Maximinianus I Hercules, Constantin I, Constantin II, Valentinian, Valens, Graţian), dintre care trei sunt pierdute, un fragment de brăţară, un inel (de data aceasta de purtat pe deget), un pandantiv în formă umană şi un altul rotund, încrustat cu pietre semipreţioase. Dar obiectul cel mai fantastic îl reprezintă o salbă cu 52 de pandantive-amulete, care se purta peste tot trunchiul, peste piept şi peste spate, prinsă pe mijloc, de o parte şi de alta, cu două inele. Podoaba principală, care cădea pe mijlocul pieptului, constă dintr-o mărgea mare, de cristal fumuriu, străjuită de doi lei de aur, aşezaţi faţă în faţă.

 Cel mai important pandantiv e reprezentat de un bărbat într-o barcă, aflat chiar lângă mărgeaua de cristal. Celelalte 50 de pandantive înfăţişează unelte şi arme miniaturale, separate la anumite intervale de frunze de aur. Se crede că acest minunat lanţ petrecut peste corp avea rol de amuletă, protejându-l pe purtător. În ultima vreme, s-a emis ipoteza că era purtat de o femeie.În cel de-al doilea tezaur, aflat acum la Budapesta, se aflau 10 perechi de fibule din aur şi pietre semipreţioase, trei vase deosebit de frumoase, încrustate cu

7

Page 8: Comori Romanesti

pietre scumpe, o fibulă din onix şi un inel de logodnă. Piesele sunt de factură germanică şi romană: cele din primul tezaur - mai mult de inspiraţie romană, iar cele dintr-al doilea - mai mult germanice. Fibulele au o lucrătură magnifică, iar broşa cu onix este unicat pentru vremea respectivă. În primul tezaur se găseşte cel mai mare medalion din câte s-au păstrat din Antichitate. Lucrătura pieselor este de cea mai înaltă clasă, iar tezaurul, în întregul lui, reprezintă unul dintre cele mai valoroase din epocă. Specialiştii spun ca piesele din tezaurul de la Şimleul Silvaniei trebuie să fi fost strânse de-a lungul a 150 de ani şi îngropate sub ameninţarea unei primejdii teribile.

Podoabă

 În faţa acestui delir al comorilor româneşti, pe care le puteai întâlni doar imaginate în basme, din cel mai pur aur, bătute cu pietre scumpe şi lucrate cu cea mai meşteşugită artă, restul exponatelor pălesc. Vitrinele de la Kunsthistorisches Museum care adăpostesc piesele din tezaurul de la Şimleu sunt chiar lângă cele sub care se afla comoara de la Sânnicolau Mare. Pentru turistul atent, trebuie să fie izbitor faptul că cele mai impresionante exponate provin din pământul românesc. Celelalte sunt din Ucraina, Serbia, Croaţia, Cehia, Slovacia. Singurele piese remarcabile care provin din Austria sunt cele din tezaurul de la Untersibenbrunn, dar nici pe departe de valoarea celor descoperite în România. După un tur al încăperii, e uşor de constatat că jumătate din sala tezaurelor din acest muzeu este ocupată de piese de la noi. În vitrinele de lângă cele două mari tezaure se mai pot vedea superbe fibule digitate din argint aurit, ornamentate cu spirale, descoperite la Şeica Mică şi în alte locuri neidentificate din Ardeal, precum şi catarame măiestrit lucrate, de aceeaşi provenienţă, datate în a doua jumătate a secolului al V-lea. Dar călătoria printre tezaurele româneşti nu e nici pe departe încheiată.

Tezaurul dacic

Coborând şi mai mult în timp, ajungem şi la epoca dacilor, foarte bogat reprezentată în mica sală a tezaurelor, căci o vitrină lungă, care nu poate fi

8

Page 9: Comori Romanesti

cuprinsă dintr-o singură privire, străluceşte de odoare care au aparţinut strămoşilor noştri.

Plăcuţa de la Cioara

 E aşezată chiar la intrarea în încăpere şi eticheta din capătul ei spune: „Dakischer Silberschmuck”. Adică podoabe dacice de argint (şi argint aurit), toate situate între secolul al II-lea înainte de Hristos şi secolul I după.Obiectele înşirate de la stânga la dreapta, numerotate şi însoţite de explicaţii cuminţi în germană, par a fi desprinse din inventarul vreunei familii de neam ales, gata de plecare. Ele provin însă din mai multe localităţi: un colan frumos răsucit, de la Moroda (Arad), alte două, mai mari, descoperite la Marca (Sălaj), un lanţ din inele duble, cu un pandativ rotund, de care atârnă nouă piese ascuţite de argint, descoperit la Someşul Cald (Cluj)... În mijlocul vitrinei celei lungi tronează o brăţară dacică din argint aurit, cu şapte spire, descoperită la Orăştie, aidoma celor de aur recuperate recent. Brăţara de la Viena poartă patina celor două milenii petrecute în pământ, luciul său este inegal, umbrit din loc în loc de pete şi zgârieturi.

Fibule descoperite în Transilvania

 Acesta este primul obiect care îţi atrage privirile, în momentul în care intri în sala tezaurelor. Ciudatele capete de lupi-șerpi care au fost înfăţişate de mâna meşterului veghează în tăcere vitrina cu podoabe dacice. În cea de-a doua

9

Page 10: Comori Romanesti

jumătate a vitrinei, dincolo de acest gardian somptuos, este tezaurul de la Sălişte (judeţul Alba), cunoscut şi sub numele de „Tezaurul de la Cioara”, căci aşa se numea localitatea la vremea descoperirii şi până târziu, în anul 1965, când i-a fost schimbat numele. Era prin 1820, când ţăranul Matei al lui Ştefan Molodet a descoperit întâmplător un tezaur format din 64 de piese de argint. Descoperirea a fost raportată autorităţilor, iar tezaurul a ajuns la Viena. Astăzi, în vitrina cea lungă, se află 31 de piese din acest tezaur. Dar ce bogat în istorie este pământul Săliștei! Căci satul Tărtăria, care a dat la iveală cea mai veche scriere din lume, aparţine tot de Sălişte, iar cuviosul Sofronie de la Cioara s-a aflat în fruntea luptei ardelenilor pentru păstrarea legii strămoşeşti, în vremea unitarianismului şi a generalului Bukow.În alcătuirea tezaurului de la Cioara intră o ciudată piesă-unicat în formă de corn, prevăzută cu patru nituri, fără nici o altă paralelă în altă parte, a cărei utilizare ne este cu totul necunoscută. S-a presupus că ar putea fi toarta unui vas, element dintr-un coif sau chiar un tub de scurgere. Urmează apoi trei inele spiralate, patru brăţări simple, din bară de argint, o pereche de fibule cu scut romboidal, două colane subţiri, din fire răsucite de argint şi cu închizătoare, un fragment dintr-un colan meşteşugit împletit din patru sârme de argint, mai multe pandantive de la un colier pierdut şi, elementul cel mai valoros, o plăcuţă de argint aurit cu nişte figuri executate prin batere, în relief.

 Cele două personaje înfăţişate au fost considerate de unii ca fiind preoţi, de alţii drept războinici. Vasile Pârvan considera că reprezentarea aceasta aparţine unui tip străin de cel dacic, în vreme ce arheologii de astăzi susţin, din contră, că este cea mai tipică manifestare a artei dacice. Personajele nu au caracteristici dacice, faţa lor este imberbă şi ovală, alungită, îmbrăcămintea nu are mai nimic în comun cu cea a dacilor de pe Columna lui Traian sau Monumentul de la Adamclisi, nici încălţămintea. Cu toate aceste controverse, plăcuța de la Cioara, care probabil împodobea o centură de piele, aparţine unui tezaur cu siguranţă dacic din secolul I înainte sau după Hristos.Vitrina se opreşte brusc în faţa uşii, curmându-mi întrebările: ce prinţesă dacă şi-o fi strâns laolaltă broşele, inelele, brăţările şi colierele, şi le-a ascuns la vreme de restrişte? Şi cine o fi purtat brăţara cea de şapte ori răsucită? Unde or fi dispărut celelalte piese din tezaur, mai mult de jumătate?

Basmul de aur

10

Page 11: Comori Romanesti

Catarama

 Nici mirosul de frezii, nici valsul de la Rathaus nu mă mai pot seduce după ce ies de la muzeu. Aş vrea să pot spune că experimentul trăit în mica sală a tezaurelor a fost unul al rigorii ştiinţifice, al documentarii severe şi minuţioase. Nu a fost aşa decât în mică parte. Strania lume a comorilor noastre de acum multe secole îmi devenise, în timp ce o priveam, brusc familiară. La un moment dat, mi-am dat seama că ţineam inutil în mână carneţelul de notiţe cu foile albe, iar aparatul de fotografiat îmi atârna neputincios la gât: mă trezisem transportată în afara timpului, în lumea basmelor copilăriei.

Coloane dacice

 Toate acele tezaure erau aidoma comorilor împărăteşti din poveşti, strălucitoare şi bătute cu nestemate, cu atât de mult aur şi atâta filigran, cu împăraţi şi prinţi, cu vrăjitoare şi jivine fermecate. Din când în când, pe lângă mine trecea în grabă câte o profesoară cu glas răguşit, explicând elevilor ei în aspra limbă germană câte ceva despre tezaurele de acolo. Copiii priveau uimiţi pocalele de aur, apoi dispăreau în sălile următoare. Ori vreun turist japonez se mai apropia de vitrine curios, să vadă la ce mă uit de minute în şir, cu atâta insistenţă. Apoi reveneam în basmul meu. La o masă stătea Împăratul Verde, bând vin din pocale de aur şi mâncând bucate alese din farfurii de aur încrustate cu pietre rare. Mongolul nu poate fi decât Spânul cel crud şi viclean din poveste, cu mustaţa lui răsucită.

11

Page 12: Comori Romanesti

 Animale nemaivăzute populau lumea de basm din acea încăpere, iar personajele principale erau negreşit de faţă: un Făt-Frumos călare pe un cal înaripat cu cap de om, care cu siguranţă vorbea pe limba oamenilor şi zbura ca vântul şi ca gândul, şi o Ileană Cosânzeană purtată în zbor de o zgripţuroaică, care o aducea de pe Tărâmul de Dincolo, scăpată de zmeu. Undeva, poate pe un ulcior pierdut, cei doi s-au întâlnit şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi.A doua zi, am revenit la traseul turistului obişnuit, dar am rămas cu gândul în lumea de poveste de la muzeu. În aeroport, la întoarcere, turiştii au sacoșe pline de cumpărături cu preţ redus de la Pandorf, ciocolată cu chipul lui Mozart, căni şi brelocuri cu imaginea prinţesei Sissi. Bagajele mele de la Viena sunt însă pline de amintirile unui basm românesc de aur, prizonier la Kunsthistoriches Museum.

12