Parohia Ortodoxă Română „Zămislirea Maicii Domnului”

LA RUSTICA – ROMA, Largo Augusto Corelli, nr. 9

Pr. Ilie Ursachi, Tel. 3207037955

www.zamislireamaiciidomnului.it

Programul sfintelor slujbe:

Duminica şi sărbători - Sf. Liturghie, ora 8:30; A treia vineri din lună – Sf.

Maslu, ora 19-30; Spovedanie - Joi, ora 18:00 şi Sâmbătă, ora 16:00.

Și anul acesta, contribuția financiară anuală este de 50 euro. Rugăm pe toți

membrii parohiei noastre să ajute, și în acest fel, buna desfășurare a misiunii

pastorale din cadrul familiei noastre duhovnicești de la La Rustica.

Continuăm să ajutăm pe cei 4 copii săraci din România pe care parohia

noastră i-a ”adoptat” de la distanță, prin proiectul episcopiei ”Brațele

părintești”.

Săptămâna a XVI-a după Rusalii:

Duminică: Ga 2, 16-20; Mc 8, 34-38; 9, 1 - Sf. Ap. Codrat; Sf. Proroc Iona.

Luni: Ga 4, 28-31; 5, 10; Mc 6, 54-56; 7, 1-8 - Sf. Mc. Teodosie de la m. Brazi.

Marţi: Ga 5, 11-21; Mc 7, 5-16 - Zămislirea Sf. Proroc Ioan Botezătorul.

Miercuri: Ga 6, 2-10; Mc 7, 14-24 - Sfântul Cuvios Siluan Atonitul.

Joi: Ef 1, 1-9; Mc 7, 24-30 - Sf. Cuv. Eufrosina; Sf. Cuv. Pafnutie Egipteanul.

Vineri: Ef 1, 7-17; Mc 8, 1-10 -Sf. Voievod Neagoe Basarab; Dreptul Ghedeon

Sâmbătă: I Co 10, 23-28; Mt 24, 34-44 - Sf. Sf. Mc. Antim Ivireanul.

Program de citire zilnică a Sfintei Scripturi şi a vieţii Sfinţilor

IMPORTANT!!!

ȘCOALA PAROHIALĂ

Au început înscrierile pentru școala parohială. Toți părinții care

doresc să-i înscrie pe copii sunt rugați să completeze formularul de

înscriere și să-l dea doamnei Elena Colonescu până pe data de 28

septembrie, inclusiv.

Pe data de 28 septembrie va începe școala parohială în cadrul parohiei

noastre. Toți copiii înscriși și părinții acestora, împreună cu părintele Ilie

Ursachi, vor participa la întâlnirea de deschidere a anului școlar parohial,

organizat după Sf. Liturghie

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

PAROHIA ,,ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI”

ROMA - LA RUSTICA, L-go Augusto Corelli, nr. 9

An VII, Nr. 34 (21 septembrie 2014)

is-a Domnul: cel ce

voieşte să vină după

Mine să se lepede de

sine, să-şi ia crucea sa

şi să-Mi urmeze Mie.

Căci cine va voi să-şi

mântuiască sufletul

său îl va pierde; iar

cine-şi va pierde sufletul său pentru

Mine şi pentru Evanghelie, acela îl

va mântui. Şi ce-i foloseşte omului

să câştige lumea întreagă, dacă-şi

pierde sufletul său? Sau ce-ar putea

să dea omul în schimb pentru

sufletul său? Iar de cel ce se va

ruşina de Mine şi de cuvintele Mele

în acest neam desfrânat şi păcătos,

şi Fiul Omului se va ruşina de el

când va veni în slava Tatălui Său,

cu sfinţii îngeri.

Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci

(Luarea Crucii și urmarea lui Hristos) Marcu 8, 34-38; 9, 1

Apostol: Galateni 2, 16-20

Fraţilor, ştiind că omul nu se îndreptează din faptele Legii, ci prin credinţa în Hristos Iisus, am crezut şi noi în Hristos Iisus, ca să ne îndreptă din credinţa în Hristos, iar nu din faptele Legii, căci din faptele Legii nimeni nu se va îndrepta. Dacă însă, căutând să ne îndreptăm în Hristos, ne-am aflat şi noi înşine păcătoşi, este, oare, Hristos slujitor al păcatului? Nicidecum! Căci dacă zidesc iarăşi

ceea ce am dărâmat, mă arăt pe mine însumi călcător (de poruncă). Căci eu, prin Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc lui Dumnezeu. M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.

La început de an școlar, îmi îndrept gândul și rugăciunea către

Dumnezeu pentru toți școlarii, elevii și studenții parohiei noastre. Bunul

Dumnezeu ”să le dăruiască, în inimi, în minte și în grai, duhul înțelepciunii,

al științei, al evlaviei și al fricii Sale, să-i lumineze cu lumina Evangheliei

Sale”, spre toată învățătura cea bună și folositoare. Astfel, să ne fie copiii

lumină, bucurie și binecuvântare.

Când ucenicul cel de taină, Nicodim, caută lămuriri asupra tainelor prezenţei lui Dumnezeu în lume, Mântuitorul, care folosise deja exemple din viaţa pământească pentru a limpezi înălţimile cereşti, pune întrebarea fundamentală fiecărei vocaţii: cum veţi crede când vă voi spune despre lucrurile cereşti? (Ioan 3:12). De ani de zile asist, uneori neputincios, alteori revoltat, dar niciodată indiferent, la atacurile asupra Crucii ca semn de închinare. Cei care îmbrăţişează Scriptura pe post de dumnezeu împăiat, bun doar să le servească intereselor şi vorbirilor lor despre Dumnezeu, nu cu Dumnezeu, par că sunt orbiţi tocmai de duşmanul Crucii. Evanghelia din Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci face amintire de un moment greu al neamului lui Israel. Când evreii au fost salvaţi privind spre un şarpe de aramă ridicat în mijlocul lor, la vreme de pustiire veninoasă (Numeri 21). În acord cu acea amintire a minunii lui Dumnezeu, Hristos Dumnezeu spune: „Şi, după cum Moise a înălţat şarpele în pustiu, la fel trebuie să fie înălţat Fiul Omului, ca oricine crede în El să aibă viaţa veşnică“ (Ioan 3, 14-15). Oare să fie Hristos idolatru şi închinător la chip cioplit, sau oare, insistând pe simbol, uităm de realismul intervenţiei lui Dumnezeu în planul vieţii poporului lui Israel? Nu. Dumnezeu nu a vindecat simbolic pe cei atinşi de muşcătura morţii. Fiul Omului, înălţându-se pe muchia de blestem a Crucii, pe noi ne-a izbăvit din moarte, real şi veşnic. De aici prima provocare a Crucii în viaţa creştinului: să vadă Crucea vie şi dătătoare de Viaţă.

Părintele Arsenie Boca spunea că „cine face semnul Crucii trebuie să fie pregătit să poarte Crucea“. Crucea este provocarea cea mai mare a vocaţiei noastre umane, ne aduce dinaintea ochilor mereu Învierea Domnului, început învierii noastre. Acelaşi avva Arsenie consemna Lecţia Mântuitorului pe Cruce: „Oamenii

veacului acestuia vă vor face şi vouă ce Mi-au făcut Mie. De M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni. Dacă pe Mine M-au denunţat Stăpânirii veacului acestuia, şi pe voi vor pune mâna şi vă vor da în judecăţi şi vă vor duce înaintea regilor şi stăpânitorilor lor şi vă vor arunca în temniţe pentru vinovăţia numelui Meu! Deci păziţi-vă de oameni“! De ce atâta prigoană? Fi indcă creşt ini i au ieş it din complicitatea cu păcatul. Şi-au schimbat cetăţenia. Ei s-au declarat c e t ă ţ e n i i Î m p ă r a t u l u i Cerurilor“ (vol. Icoane pentru suflet, 2014, p. 14). Este limpede că omului de astăzi îi este mai greu să caute şi să împlinească rigorile legate de adevăr, dragoste, credinţă şi nădejde. Nu contezi dacă nu accezi în straturile de med ioc r i tate absurdă or i mercantilism superficial prin care lumea de azi se susţine. Nu pare că respiri dacă nu te înalţi pe culmile unui peisaj uman apropiat de iad, de prăpastia nesmeririi, neiubirii şi necredinţei. Dinaintea unor atare provocări, singura cu valoare, definitorie, rămâne chemarea Crucii.

Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci leagă exigenţele chemării de cea mai de preţ exigenţă umană: urmarea Chemării. Nu este prima dată în Evanghelie când Domnul cheamă. Biserica prăznuieşte aceste chemări ca nişte noduri de iubire prin care se constituie Biserica. Pe construcţia aceasta minunată, de încredere desăvârşită, se leagă de cer toată misiunea Bisericii: chemare - răspuns - trimitere. De aceea a te împlini în planul mântuirii înseamnă a primi şi împlini chemarea lui Dumnezeu în Biserică. Trebuie mereu să ne reamintim, dinaintea multora dintre cei cărora li se pare prea grea orice misiune pe pământ, că deznădejdile care ne cuprind, anxietăţile care cotrobăie sufletele copiilor şi tinerilor ori deznădejdile bătrânilor, ţin toate de pierderea credinţei în Înviere, altfel spus, de refuzul de a asuma Crucea.

Aici este cheia de boltă a Evangheliei acesteia. A voi să voieşti voia Domnului. A te pune la îndemâna Lui fără ifose şi false fasoane culturale, a te smulge din ritualism şi a asuma apostolia ridicării Crucii pe umerii tăi. Pentru aceea în textul acesta evanghelic Părinţii Bisericii reuşesc mereu să ident i f ice t rep te le pocăinţei: a voi - a te lepăda de tine - a lua Crucea - a urma. Iar această voinţă ţine de darul lui Hristos de a împreună-voi cu omul de fiecare dată, întru mântuirea lui. Pentru El, Domnul care face din Cruce semn de biruinţă, mântuirea noastră este o chestiune de viaţă şi de moarte. Pentru noi uneori e o chestiune de opţiune, pentru El e totul să fie Primitorul nostru în Rai. De aceea apropie Împărăţia mereu de noi, ne-o face apropiată, în zilele Pogorârii Duhului Sfânt rugându-ne: „Apropie-te de noi, Doamne, apropie-te...“

Cât de lucid vedea Mircea Vulcănescu răsturnarea voinţei omului dinspre Dumnezeu spre lume, dinspre Cruce spre simbolurile false ale bunăstării mediocre. El arată cum tabla valorilor umane s-a rupt de Dumnezeu, iar Fericirile - trepte ale Crucii mântuir i i, s-au transformat în coordonate ale iadului pe care suntem îndemnaţi să-l trăim: „Fericiţi cei îndestulaţi - răspunde veacul acesta lui Hristos, că a acelora este împărăţia acestei lumi, şi alta nu e. Fericiţi cei tari, că aceia vor stăpâni pământul. Fericiţi cei cumpliţi şi neîndurători, că aceia nu se vor teme de nimeni. Fericiţi cei ce râd şi se bucură, că aceia de nimic nu au nevoie. Fericiţi cei îndrăzneţi, că aceia vor avea parte de praznic. Fericiţi semănătorii de vânt, că aceia se vor chema fiii furtunii. Fericiţi cei iscusiţi, că aceia vor afla taina multor lucruri. Fericiţi veţi fi, când vă vor slăvi şi vă vor tămâia, minţind pentru voi, că v-aţi aflat plata acum, pe pământ, şi mâine de voi cine o să-şi mai aducă aminte!“. Care din fericirile acestea nefericite nu le auzim astăzi, căreia dintre nenorocirile propuse ca rod nu i-a căzut omul victimă? Doar

„atârnaţi“ de Crucea Mântuitorului supravieţuim provocării furtunilor de astăzi, oceanului de indiferentism şi ateism, de neopăgânism spilcuit în luciri de vedetism ieftin.

Pentru aceasta Mântuitorul propune lecţia purtării Crucii ca fiind exerciţiu de împreună-lucrare în favoarea omului. A vedea Împărăţia venind cu putere este fundamentul vieţii noastre în Biserică, este Taina Liturghiei, viaţa Ortodoxiei noastre. Scânteierea de Har a Potirului care ne cheamă, „cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste“, este opusul

nefericirilor lumii în care înţepenim, ea poartă cu sine amintirea şarpelui celui de a r a m ă ş i a C r u c i i Mântuitorului Hristos. Pentru aceea slujitorul Liturghiei rosteşte , îndată după Împărtăş i re , minunata rugăciune „Învierea lui Hristos văzând...“, al cărei text spune„...că iată a venit prin Cruce bucurie la toată

lumea“. Părtăşia acestei bucurii nu poate să vină decât din purtarea Crucii lui Hristos cu Hristos. Nu absurdizarea propriilor cruci ori mediocrelor noastre provocări pe care le hiperbolizăm prin lipsa de discernământ. Nu strecurarea noastră pe sub braţele Crucii în colţuri ale obscurantismului, pietismului sterp ori a sincretismului erodant. A lua Crucea înseamnă a identifica corect, exigent, crucea pe care trebuie să o porţi. A dărui acestei purtări toată e ne r g i a t a um a n ă , d o s p i t ă fundamental în focul Duhului Sfânt. E taina care ne ţine în viaţă, care ne este Viaţa. Domnul Hristos nu ne cheamă la o simplă demonstraţie de forţă. Tocmai fragilitatea firii umane o cunoaşte Domnul, pentru împlinirea ei în iubire El poartă Crucea. Duminica aceasta, după Înălţarea Sfintei Cruci, face din toate zilele vieţii noastre Duminici de înălţare a firii umane prin Cruce. Un praznic prelungit, dar nu unul al binelui consumist ori secularizat prin publicitatea ieftină a lumii, ci un bine fundamental legat de Cruce şi, prin ea, de Dumnezeu - Binele Absolut. (fragment, preluat din Ziarul Lumina)