Download - CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

Transcript
Page 1: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

CALITATEA VIEŢII

Revistă de politici sociale Anul XIX • Nr. 3–4 • 2008

CUPRINS CALITATEA VIEŢII Cosmina-Elena POP – Ingredientele unei vieţi bune şi ale unui standard decent de viaţă, în

România şi în Europa ...................................................................................................... 225 Mariana STANCIU – Iminenţa noii paradigme a bunăstării umane – un consum decent pentru

toţi oamenii...................................................................................................................... 246 Mălina VOICU, Bogdan VOICU, Katarina STRAPCOVA – Housework’s division in 24

European societies: a cross-national comparison............................................................. 268 Manuela Sofia STĂNCULESCU (coord.), Dana NIŢULESCU, Mihnea PREOTESI,

Mugur CIUMĂGEANU, Raluca SFETCU – Privind persoanele cu probleme de sănătate mintală în România: stereotipuri, cauze şi modalităţi de îngrijire percepute, atitudini şi distanţă socială....... 284

POLITICI SOCIALE Brânduşa FECIORU – Măsuri de îmbunătăţire a şanselor tinerilor pe piaţa muncii................... 317 Alina BĂDESCU, Ciprian BĂDESCU – Modele de interacţiune public – privat în furnizarea

de servicii de angajare ..................................................................................................... 328 Daniel ARPINTE, Adrian BABOI, Sorin CACE, Cristina TOMESCU (DOBOŞ),

Iulian STĂNESCU – Politici de incluziune socială......................................................... 339

METODOLOGIE DE CERCETARE Octavian-Marian VASILE – Stratificare socială în România: o analiză de clase latente............ 365 Paula Andreea TUFIŞ – Predictors of School Success in Romania. Family Background,

School Factors, and Community Factors......................................................................... 389

CONFERINŢE INTERNAŢIONALE Ioan MĂRGINEAN – Conferinţa Internaţională de Ştiinţe Economice, Juridice,

Administrative şi Manageriale (ICELM), Ediţia a treia, Universitatea „Petru Maior”, Târgu Mureş, 4–7 iunie 2008...................................................................................... 406

Filip ALEXANDRESCU – Idealurile antropologiei aplicate: O prezentare a conferinţei anuale a Societăţii de Antropologie Aplicată, Memphis, SUA (25–29 martie 2008).................. 408

RECENZII Zygmunt BAUMAN şi Tim MAY, Gândirea sociologică, Editura Humanitas, Bucureşti, 200

(Laureana Urse), Apariţii editoriale vitale înţelegerii şi proiectării procesului dezvoltării sociale (Septimiu Krausz), Mihaela HĂRĂGUŞ, Tranziţia la statul de părinte în Europa. Evoluţii recente şi posibili determinanţi, Editura Presa Universitară Clujeană, 222 pagini, 2008 (Flavius Mihalache)............................................................. 412

CALITATEA VIEŢII, XIX, nr. 3–4, 2008, p. 223–422

Page 2: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

THE QUALITY OF LIFE

A Journal of Social-Policies Vol. XIX • Nos. 3–4 • 2008

CONTENTS QUALITY OF LIFE Cosmina-Elena POP – Ingredients of a good life and of a decent standard of life, in Romania

and Europe....................................................................................................................... 225 Mariana STANCIU – The imminence of the new paradigm of human welfare – a decent

consume rate for all people.............................................................................................. 246 Mălina VOICU, Bogdan VOICU, Katarina STRAPCOVA – Housework’s division in 24

European societies: a cross-national comparison............................................................. 268 Manuela Sofia STĂNCULESCU (coord.), Dana NIŢULESCU, Mihnea PREOTESI,

Mugur CIUMĂGEANU, Raluca SFETCU – Mental health persons, in Romania – stereotypes, causes of illness and perceptions about care, attitudes and social distance ........... 284

SOCIAL POLICIES Brânduşa FECIORU – Ways of improving young people chances of access to the labour market ..... 317 Alina BĂDESCU, Ciprian BĂDESCU – Public – private models of interaction in providing

employment services to people........................................................................................ 328 Daniel ARPINTE, Adrian BABOI, Sorin CACE, Cristina TOMESCU (DOBOŞ), Iulian

STĂNESCU – Social inclusion policies.......................................................................... 339

RESEARCH METHODS Octavian-Marian VASILE – Social stratification in Romania – a latent classes analysis........... 365 Paula Andreea TUFIŞ – Predictors of School Success in Romania. Family Background,

School Factors, and Community Factors......................................................................... 389

INTERNATIONAL CONFERENCE Ioan MĂRGINEAN – International Conference of economic, legal, administrative and managerial

sciences (ICELM). Third edition, Petru Maior University, Târgu Mureş, june, 4–7, 2008 ...... 406 Filip ALEXANDRESCU – Ideals of applied anthropology: a presentation of annual

conference of the AfAS, USA, March, 25–29, 2008 ....................................................... 408

BOOK REVIEW Zygmunt BAUMAN şi Tim MAY, Gândirea sociologică, (Sociological thinking), Editura

Humanitas, Bucureşti, 2008 (Laureana Urse), Apariţii editoriale vitale înţelegerii şi proiectării procesului dezvoltării sociale, (Two recent books, vital to the domain of the understanding and projecting the process of social development), (Septimiu Krausz), Mihaela HĂRĂGUŞ, Tranziţia la statul de părinte în Europa. Evoluţii recente şi posibili determinanţi, (The transition to the parental status in Europe. Recent evolutions and hypothetical determinants), Editura Presa Universitară Clujeană, 222 pagini, 2008 (Flavius Mihalache) .............................. 412

CALITATEA VIEŢII, XIX, nr. 3–4, 2008, p. 223–422

Page 3: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

CALITATEA VIEŢII

INGREDIENTELE UNEI VIEŢI BUNE ŞI ALE UNUI STANDARD DECENT DE VIAŢĂ,

ÎN ROMÂNIA ŞI ÎN EUROPA

COSMINA-ELENA POP

odul în care oamenii îşi definesc cerinţele pentru o viaţă de calitate sau pentru un standard decent de viaţă le influenţează evaluările, percepţiile, precum şi gradul lor de satisfacţie în

diferite domenii ale vieţii. Acest articol îşi propune să descrie care sunt nevoile identificate de către români pentru a avea „o viaţă bună” sau un „standard decent de viaţă”. Articolul se bazează pe datele a două cercetări: Diagnoza Calităţii Vieţii (2006) şi Eurobarometrul standard 67.1 (2007)1 şi prezintă opiniile românilor comparativ cu cele ale europenilor din statele membre sau candidate la Uniunea Europeană. În cadrul articolului a fost inclusă şi o componentă care se referă la evaluarea dificultăţilor economice în gospodăriile europene şi la percepţia cauzelor sărăciei, întrucât această componentă poate determina stabilirea criteriilor în ceea ce priveşte standardul de viaţă sau elementele unei vieţii bune. Ultima parte a articolului se referă la măsurile de îmbunătăţire a condiţiilor de viaţă, aşa cum au fost identificate de către românii în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006).

Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă.

Paradigma calităţii vieţii „este centrată pe oameni, cu nevoile şi aşteptările lor de viaţă, şi pe modul în care oamenii îşi apropie condiţiile necesare afirmării în societate” (Mărginean, 2004: 1). Paradigma pune accentul pe ceea ce cred oamenii despre viaţa lor, pe evaluările, percepţiile şi stările lor de satisfacţie. De aceea, din perspectiva calităţii vieţii, măsurile de îmbunătăţire a condiţiilor de viaţă ar trebui să aibă ca punct de plecare ceea ce consideră oamenii necesar pentru o „viaţă bună” sau pentru „un standard decent de viaţă”.

Definirea elementelor necesare pentru a avea o „viaţă bună” sau „un standard decent de viaţă” este determinată atât de caracteristici personale, cât şi de caracteristici colective. Experienţa de viaţă, condiţiile de viaţă, nivelul de aspiraţii, sistemul de valori sociale sunt caracteristici ale indivizilor, care contribuie la stabilirea cerinţelor pentru a avea „o viaţă bună” sau un „standard decent de viaţă”.

Adresa de contact a autorului: Cosmina-Elena Pop, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, Calea 13 Septembrie, nr. 13, sector 5, 050711, Bucureşti, România, e-mail: [email protected]; [email protected].

1 Accesul la baza de date a cercetării Eurobarometrul 67.1 (2007) a fost acordat de ZA EUROLAB (GESIS) pentru bursa de cercetare Subjective quality of life (3–25 mai 2008).

CALITATEA VIEŢII, XIX, nr. 3–4, 2008, p. 225–245

M

Page 4: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

COSMINA-ELENA POP 2 226

Modul în care oamenii îşi definesc aceste cerinţe este influenţat şi de standardele promovate de societate. Cunoaşterea elementelor identificate de oameni ca fiind necesare pentru a duce o viaţă de calitate şi de a avea un standard decent de viaţă este importantă din cel puţin două motive. Primul este cel privind formularea politicilor sociale pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pornind chiar de la nevoile identificate de oameni. „Pentru realizarea unor politici sociale cu scopul de a îmbunătăţi condiţiile de viaţă, este necesar să cunoaştem ceea ce gândesc oamenii că este esenţial pentru a avea o viaţă bună, o viaţă împlinită” (Delhey, 2004: 11). Al doilea motiv este acela că identificarea cerinţelor pentru o „viaţă bună” sau pentru „un standard decent de viaţă” contribuie la modul în care oamenii îşi evaluează şi percep diferite aspecte ale vieţii, ca şi la nivelul de satisfacţie faţă de viaţă sau faţă de diferite domenii ale vieţii. „Propriile definiţii ale oamenilor asupra circumstanţelor în care trăiesc, devin importante, deoarece furnizează informaţii asupra situaţiilor obiective, dar şi asupra valorilor, aşteptărilor, aspiraţiilor şi dorinţelor” (Mărginean şi alţii, 2006: 59).

Articolul îşi propune să identifice opiniile românilor privind ceea ce este necesar pentru o „viaţă bună” sau pentru un „standard decent de viaţă”, fiind un studiu descriptiv. Lucrarea se focalizează pe România, dar surprinde şi poziţia ţării noastre în raport cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, având la bază două cercetări: Diagnoza Calităţii Vieţii (2006) şi Eurobarometrul 67.1 (2007).

INGREDIENTELE NECESARE UNEI „VIEŢI BUNE”, ÎN ROMÂNIA ŞI EUROPA

Modul în care oamenii îşi definesc cerinţele pentru „o viaţă bună” sau pentru „un standard decent de viaţă” creează o imagine asupra configuraţiei elementelor care constituie, la nivel subiectiv, un ideal al vieţii bune, dar şi asupra standardelor existente şi promovate de către societate în ceea ce priveşte acest ideal. În cadrul eurobarometrelor realizate în statele membre sau candidate ale Uniunii Europene au fost incluşi şi indicatori care să descrie cerinţele identificate de europeni pentru „o viaţă bună”.

În Eurobarometrul standard 67.1 (2007), subiecţii au fost rugaţi să aleagă cele mai importante aspecte considerate de ei ca fiind necesare pentru „o viaţă bună”. Respondenţii au avut posibilitatea să aleagă dintre 12 variante de răspuns, variante care ar putea fi grupate pe trei dimensiuni „A avea – A iubi – A fi”, pornind de la conceptul introdus în domeniul calităţii vieţii de către Erik Allardt (1993, apud Delhey, 2004).

„A avea o slujbă bună” a fost considerat de populaţia din România ca fiind cel mai important aspect pentru a avea „o viaţă bună”, 61,9% dintre subiecţii menţionând această variantă. Următoarele aspecte menţionate sunt cele de „a avea o educaţie bună” (12,2%) şi de „a avea o relaţie bună cu partenerul” (7,5%), observându-se o diferenţă foarte mare faţă de primul element ales. Alte aspecte ale vieţii au fost indicate de către români într-o mai mică măsură, nedepăşind, fiecare, 5% dintre alegerile respondenţilor (Figura 1).

Page 5: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

3 INGREDIENTELE UNEI VIEŢI BUNE 227

Figura 1

Ce înseamnă „o viaţă bună” pentru români (%)

0,7

0,3

0,3

0,7

1,2

1,6

2,1

2,2

3,0

3,0

3,5

7,5

12,2

61,9

0 10 20 30 40 50 60 70

Nu ştiu

A fi în relaţii prieteneşti cu vecinii

A ieşi în oraş cu prietenii sau familia

A merge în vacanţă cel puţin o data pe an

A participa în asociaţii, organizaţii profesionale sau partide politice

A avea suficient timp liber şi a fi capabil să te bucuri de acest timp

Altele (Spontan)

A avea suficient spaţiu în locuinţă astfel încât fiecare să aibă locul lui

A avea copii

A fi de folos altor persoane

A fi acceptat şi respectat în societate

A avea o relaţie bună cu partenerul

A avea o educaţie bună

A avea o slujbă bună

Sursa: Eurobarometrul 67.1, 2007. Qb1a. Dintre următoarele aspecte, vă rog să îmi spuneţi care este cel mai important pentru a avea o viaţă bună în zilele noastre? (un singur răspuns).

Alegerile românilor variază în funcţie de caracteristicile sociodemografice. „A avea o slujbă bună”, ca cel mai important aspect pentru „o viaţă bună”, a fost menţionat, în cea mai mare măsură, de persoanele care şi-au încheiat educaţia între 16 şi 19 ani (45,3%) şi de cele care şi-au încheiat educaţia la vârsta de peste 20 de ani (23,1%). 19% dintre subiecţii care au ales slujba ca fiind cel mai important lucru pentru „o viaţă bună” sunt cei care au finalizat educaţia la 15 ani sau mai puţin, iar 12,6% sunt cei care încă studiază.

Alegerea slujbei ca cel mai important aspect nu diferă în funcţie de gen, dar variază în funcţie de mediul de rezidenţă al subiectului. Astfel, persoanele din mediul rural au considerat într-o mai mare măsură că „a avea o slujbă bună” are cea mai mare importanţă pentru „o viaţă bună” (46,9%), faţă de cele din oraşele mici sau mijloci (33,6%) şi de cele din marile oraşe (19,6%).

Identificarea slujbei ca cel mai important aspect al unei „vieţi bune” diferă şi în funcţie de categoria de vârstă a respondenţilor. Astfel, dintre cei care au indicat slujba ca cel mai important element al unei „vieţi bune”, 28,2% fac parte din

Page 6: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

COSMINA-ELENA POP 4 228

categoria de vârstă 25–39 de ani, 26,1% din categoria celor de peste 55 de ani, 25,7% au vârsta cuprinsă între 40–54 de ani, iar 19,9% au între 15–24 de ani. Interesant este că persoanele care nu lucrează au identificat slujba ca cel mai important aspect al unei „vieţi bune” într-o proporţie de 48,3%, faţă de salariaţi, 44,1% şi cei care lucrează pe cont propriu, 7,6%.

Aceste date sugerează importanţa unui element care este de natură că contribuie în mod esenţial la componenta materială a standardului de viaţă, şi anume, o slujbă bună.

„O viaţă bună” pentru europeni Cei mai mulţi cetăţeni ai celor 27 de state ale Uniunii Europene au considerat

că „a avea o slujbă bună” (45%) reprezintă cel mai important aspect al unei „vieţi bune”. „A avea o relaţie bună cu partenerul” a fost următoarea variantă cel mai des indicată de către 15% dintre europenii celor 27 de state ale Uniunii, iar 14% dintre aceştia au menţionat „o bună educaţie” (TNS Opinion & Social, 2007: 4). Celelalte aspecte au fost menţionate mai puţin frecvent, fiecare variantă întrunind mai puţin de 7% dintre respondenţi.

„A avea o slujbă bună”, „a avea o relaţie bună cu partenerul” şi „a avea o educaţie bună” par a fi cele mai importante ingrediente ale unei „vieţi bune” în cele mai multe ţări europene. Totuşi, există o diversitate foarte mare între statele membre şi candidate ale Uniunii Europene. Cetăţenii noilor state membre ale Uniunii Europene (NMS12) au ales, într-o măsură mai mare, slujba ca fiind cel mai important lucru al „unei vieţi bune” (54%) faţă de cetăţenii UE15 (42%) (TNS Opinion & Social, 2007: 8). „O slujbă bună” are cea mai ridicată importanţă în Bulgaria şi în România, unde 62% dintre subiecţii din fiecare ţară au menţionat această variantă (vezi Tabelul 1).

Peste jumătate dintre respondenţii din Lituania, Italia, Grecia, Polonia, Ungaria, Cipru, Croaţia au identificat „o slujba bună” ca cel mai important lucru pentru „o viaţă bună”. În alte state ale Uniunii Europene, pe măsură ce scade proporţia subiecţilor care aleg slujba ca cel mai important ingredient al unei „vieţi bune” creşte importanţa acordată altor aspecte ale vieţii.

În ţările nordice şi vestice ale Europei, precum Suedia, Finlanda, Danemarca şi Olanda, ierarhia celor mai importante aspecte ale unei „vieţi bune” se schimbă, trecând în prim plan „o relaţie bună cu partenerul” ca cel mai important lucru pentru o „viaţă bună”. În Finlanda, 48% dintre respondenţi indică „relaţia bună cu partenerul” ca cel mai important aspect, în timp ce doar 15% dintre aceşti se referă la „a avea o slujbă bună”. Şi în Olanda şi Suedia, tot relaţia cu partenerul are cea mai ridicată importanţă, 35%, respectiv 33% dintre subiecţii din fiecare ţară menţionând acest aspect, în timp ce importanţa slujbei scade, doar un procent de 9%, respectiv 17% dintre subiecţi indicând-o (vezi Tabelul 1). Tot în aceste ţări, oamenii acordă o mai mare importanţă faptului de „a fi acceptat şi integrat în societate”, mai degrabă decât celui de „a avea o educaţie bună”. În Olanda, 22% dintre respondenţi au indicat ca cel mai important aspect al unei „vieţi bune” acela de „a fi acceptat şi respectat în societate” (TNS Opinion & Social, 2007: 7). Şi în

Page 7: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

5 INGREDIENTELE UNEI VIEŢI BUNE 229

Suedia şi Danemarca oamenii au indicat într-o mai mare măsură acest aspect al vieţii, 15%, respectiv 17% dintre subiecţi, în timp ce în alte ţări proporţia este de sub 10% dintre subiecţii din fiecare ţară.

Tabelul nr. 1

Cele mai importante aspecte pentru o „viaţă bună”, pentru europeni (%)

A avea o slujbă bună A avea o educaţie bună

A avea o relaţie bună cu partenerul

Bulgaria 62 11 11 România 62 12 7 Lituania 60 16 5 Italia 58 14 9 Grecia 56 10 11 Polonia 54 16 12 Ungaria 52 5 10 Cipru 51 14 19 Croaţia 50 9 11 Germania 49 19 15 Franţa 49 5 12 Spania 48 15 9 Republica Cehă 47 14 18 Letonia 47 23 10 UE27 45 14 15 Slovacia 45 14 17 Estonia 43 31 9 Belgia 39 9 22 Luxemburg 39 22 15 Portugalia 39 10 14 Austria 38 25 18 Slovenia 35 16 21 Irlanda 33 24 13 Malta 32 27 19 Regatul Unit 25 22 19 Suedia 17 5 33 Finlanda 15 7 48 Danemarca 14 12 28 Olanda 9 7 35

Sursa: TNS Opinion & Social, 2007: 115. Datele provin din Eurobarometrul 67.1, 2007. Qb1a. Dintre următoarele aspecte, vă rog să îmi spuneţi care este cel mai important pentru a avea o viaţă bună în zilele noastre? (un singur răspuns).

În Finlanda şi Franţa, „a avea copii” ocupă al treilea loc în ierarhia ingredientelor pentru o „viaţă bună”, înlocuind importanţa unei „bune educaţii”. În Croaţia, cel mai important aspect al unei „vieţi bune” a fost considerat cel de „a avea o slujbă bună”, fiind urmat de „a avea o relaţie bună cu partenerul” şi „a avea copii”, ambele fiind menţionate de 11% dintre respondenţi.

Pornind de la presupoziţia că existenţa unei slujbe se află în strânsă legătură cu aspectul financiar al vieţii, în raportul Poverty and Social Exclusion (TNS

Page 8: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

COSMINA-ELENA POP 6 230

Opinion & Social, 2007) se evidenţiază faptul că, pe măsură ce scade nivelul sărăciei, scade şi importanţa acordată slujbei pentru „o viaţă bună”, crescând importanţa „relaţiei cu partenerul”, a „unei educaţii bune” sau a altor aspecte ale vieţii (TNS Opinion & Social, 2007: 8). Relaţia a fost testată la nivel macro şi s-a arătat că există o legătură între rata obiectivă a sărăciei şi alegerea slujbei ca cel mai important aspect al unei „vieţi bune”. În ţările mai sărace, probabilitatea ca slujba să fie cea mai importantă este mai ridicată şi scade o dată cu rata sărăciei (idem: 8–10). În acelaşi raport se pune în evidenţă aceeaşi relaţie şi la nivel micro, utilizându-se, de această dată, măsuri subiective ale sărăciei. Astfel, cu cât oamenii întâmpină sau percep mai multe dificultăţi financiare, cu atât vor alege slujba ca fiind cel mai important aspect al unei „vieţi bune” (idem: 13–15).

Importanţa unei „slujbe bune” pentru „o viaţă bună” poate fi explicată şi prin intermediul valorilor sociale. Pornind de la rezultatele cercetării EVS/WVS (1999–2001, 2005–2006), Bogdan Voicu arată că „munca este mai importantă pentru ţările mai puţin dezvoltate din punct de vedere economic şi mai tradiţionaliste din punct de vedere cultural” (Voicu, 2007: 283), în această zonă plasându-se şi România. Aşadar, avem de a face nu numai cu condiţii social-economice destul de diferite, ci şi cu valori sociale diferite, statele europene aflându-se în diferite etape ale modernizării. „Pe ansamblu, incidenţa post materialismului scade de la Vest la Est şi de la Nord la Sud, România fiind în grupul ţărilor orientate mai degrabă spre materialism” (idem: 292).

Tabelul nr. 2

Necesităţi pentru o viaţă bună în Europa, în 2001–2002 (% din populaţie care au spus pentru fiecare item că este absolut necesar)

SM10 SM13 UE15 UE25 A avea A avea o slujbă bună 95 97 90 91 A avea suficiente condiţii de locuit 84 88 90 89 A avea o educaţie bună 79 85 85 84 A avea suficient timp liber 74 79 84 83 A ieşi în oraş cu prietenii sau familia 65 77 82 79 A merge în vacanţă cel puţin o data pe an 74 81 68 69 A iubi A locui împreună cu un partener 84 90 79 80 Să îţi vezi prietenii în mod regulat 57 68 75 72 A fi în relaţii prieteneşti cu vecinii 69 79 69 69 A avea copii 73 80 57 60 A fi A fi de folos altor persoane 75 82 81 80 A te simţi recunoscut de societate 60 68 68 67 A avea o carieră de succes 51 67 55 54 A participa în asociaţii etc. 14 25 24 23

Sursa: Delhey, 2004: 12. Datele provin din CCEB (2002) şi Eurobarometrul 56.1 (2001). Fiecare persoană are o idee diferită în ceea ce priveşte necesităţile pentru o viaţă bună. Pentru fiecare din următoarele, vă rog să spuneţi dacă credeţi că sunt absolut necesare pentru a trăi în zilele noastre sau nu.

Page 9: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

7 INGREDIENTELE UNEI VIEŢI BUNE 231

Opiniile cetăţenilor din ţările membre şi candidate la Uniunea Europeană în legătură cu cerinţele pentru o „viaţă bună” au mai fost investigate şi în cadrul altor cercetări, precum Eurobarometrul standard 56.1 (2001) şi Eurobarometrul ţărilor candidate CCEB (primăvara 2002). Datele nu permit comparabilitatea cu cele din 2007, deoarece întrebările au fost formulate în mod diferit. Dacă în Eurobarometrul 67.1 (2007), subiecţii au fost rugaţi să aleagă un singur item dintre cei 12, itemul reprezentând cel mai important aspect pentru „o viaţă bună”, în eurobarometrele din 2001–2002 subiecţii s-au exprimat pentru fiecare item în parte în ceea ce priveşte necesitatea acestuia, de la „absolut necesar” la „nu absolut necesar”.

În Tabelul 2 sunt prezentate răspunsurile europenilor pe grupuri de ţări pentru fiecare aspect necesar pentru o „viaţă bună”. Observăm că „a avea o slujbă bună” este considerat „absolut necesar” într-o mai mare măsură în grupul de ţări SM13 (ţări candidate în perioada 2001–2002), faţă de cele 15 state membre ale Uniunii Europene (UE15). În ceea ce priveşte timpul liber, acesta constituie un element „absolut necesar” mai mult pentru cetăţenii din UE15 (84%) decât pentru cei din SM13 (79%). De asemenea, tot pentru primii apare având o mai mare importanţă „a ieşi în oraş cu prietenii sau familia” (82%) sau „să îşi vadă prietenii în mod regulat” (75%).

DIFICULTĂŢILE ECONOMICE ALE GOSPODĂRIILOR EUROPENE ŞI PERCEPŢIA CAUZELOR SĂRĂCIEI

Evaluările condiţiilor de viaţă, gradul de satisfacţie cu diferite domenii ale vieţii sunt influenţate de aspiraţiile oamenilor cu privire la o „viaţă bună”, dar şi de experimentarea condiţiilor lor de viaţă. În cele ce urmează, articolul se focalizează pe diferenţele în ceea ce priveşte efortul economic al gospodăriilor din ţările membre şi candidate ale Uniunii Europene şi pe percepţia sărăciei şi excluziunii sociale în aceste ţări.

În Tabelul 3 sunt prezentate diferitele situaţii cu care se confruntă gospodăriile din ţările Europei. Cetăţenii din ţările nordice şi vestice, precum Danemarca, Olanda, Suedia, Luxemburg, Finlanda şi Belgia, sunt cei care se confruntă în cea mai mică măsură cu dificultăţi economice în achitarea facturilor şi plata ratelor de credit, peste 50% dintre subiecţii unor ţări au răspuns că „Reuşim să facem faţă fără nici un fel de dificultăţi”. De la nord spre sud şi de la vest la estul Europei, proporţia celor care menţionează mari dificultăţi în achitarea facturilor şi creditelor creşte. Astfel, România se poziţionează pe al doilea loc între ţările membre şi candidate ale Uniunii Europene, ca raportare a dificultăţilor financiare. Doar 8% dintre respondenţii români au apreciat că „Reuşim să facem faţă fără nici un fel de dificultăţi”, iar 44% au indicat că „reuşesc să facă faţă, dar cu eforturi din când în când”. Dintre subiecţii din România, 35% apreciază că duc o luptă permanentă pentru a face faţă cheltuielilor pentru achitarea facturilor şi creditelor, în timp ce 6% spun „că au rămas în urmă cu câteva facturi şi rate”, iar 5% că întâmpină mari dificultăţi economice. Doar în Bulgaria, evaluarea veniturilor în raport cu cheltuielile pentru plata facturilor şi creditelor este mai proastă decât în România, 10% dintre respondenţii bulgari

Page 10: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

COSMINA-ELENA POP 8 232

raportând că „Avem mari probleme financiare şi am rămas în urmă cu multe facturi şi rate de credit”, iar 16% dintre aceştia spunând că „Am rămas în urmă cu câteva facturi şi rate de credit”. Doar 4% dintre subiecţii din Bulgaria consideră că „Reuşim să facem faţă fără nici un fel de dificultăţi”.

Dintre statele UE15, cetăţenii din Grecia şi Portugalia raportează cele mai mari dificultăţi economice, chiar mai mari decât în noile state membre intrate în UE în 2004 (vezi Tabelul 3).

Tabelul nr. 3

Efortul economic al gospodăriilor pentru plata facturilor şi creditelor, în ţările Europei (%)

Reuşim să facem faţă fără nici un fel de

dificultăţi

Reuşim să facem faţă,

dar cu eforturi din

când în când

Reuşim să facem faţă, dar este o

luptă permanentă

Am rămas în urmă cu

câteva facturi şi rate de credit

Avem mari probleme

financiare şi am rămas în urmă

cu multe facturi şi rate de credit

Nu ştiu

Bulgaria 4 25 44 16 10 1 România 8 44 35 6 5 2 Grecia 17 32 41 7 3 0 Letonia 17 37 35 8 2 1 Portugalia 17 40 34 4 1 4 Cipru 19 35 32 7 4 3 Slovacia 20 39 29 6 3 3 Ungaria 25 39 24 7 4 1 Republica Cehă 28 40 24 5 1 2 Malta 30 34 26 3 1 6 Estonia 31 38 28 2 1 0 Franţa 35 35 23 2 2 3 Italia 35 37 22 3 1 2 Spania 36 32 22 4 1 0 UE27 39 34 19 3 2 3 Irlanda 39 36 13 3 1 8 Polonia 43 33 14 5 2 3 Slovenia 43 43 10 2 1 1 Austria 44 40 10 2 1 3 Germania 45 38 13 1 1 2 Lituania 45 25 23 4 2 1 Croaţia 45 28 17 7 2 1 Regatul Unit 49 30 12 2 2 5 Belgia 52 32 12 1 1 2 Finlanda 59 31 8 1 0 1 Luxemburg 66 22 6 0 1 5 Suedia 68 23 5 1 1 2 Olanda 70 22 3 1 0 4 Danemarca 79 16 2 0 1 2

Sursa: TNS Opinion & Social, 2007: 119. Datele provin din Eurobarometrul 67.1, 2007. Qb4: Care din următoarele situaţii descrie cel mai bine gospodăria dvs. în ceea ce priveşte plata facturilor şi ratelor de credit?

Page 11: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

9 INGREDIENTELE UNEI VIEŢI BUNE 233

Percepţia asupra cauzelor sărăciei în ţările europene Atitudinea oamenilor în ceea ce priveşte cauzele sărăciei sau excluziunii

sociale reprezintă elemente esenţiale ale suportului pentru politicile sociale menite să promoveze incluziunea socială. De aceea, în cadrul Eurobarometrului 67.1 (2007) au fost investigate opiniile, percepţiile europenilor în ceea ce priveşte sărăcia şi excluziunea socială în propriile lor comunităţi. În această lucrare ne vom referi doar la indicatorii privind cauzele percepute ale sărăciei şi ale excluziunii sociale.

În România, aproape jumătate dintre subiecţii cercetării au considerat că sărăcia are drept cauză „injustiţia din societatea noastră” (47,5%), în timp ce 9,9% dintre aceştia cred că sărăcia „este o parte inevitabilă a progresului”. Cauzele personale au fost invocate de 32,6% dintre respondenţii români, 20% apreciind sărăcia ca urmare „a lenei şi a lipsei de voinţă”, iar 12,6% punând sărăcia pe seama „lipsei de noroc” (vezi Figura 2).

Figura 2

Cauzele percepute ale sărăciei în România (%)

12,6

20,0

47,5

9,9

3,26,7

0

5

10

15

20

25

30

35

40

45

50

Deoarece nuau fost

norocoşi

Din cauzalenei şi a lipsei

de voinţă

Deoarece esteprea multăinjustiţie însocietateanoastră

Este o parteinevitabilă aprogresului

Nici unadintre

aceastea(spontan)

Nu ştiu

Sursa: Eurobarometrul 67.1, 2007. Qb8: După părerea dvs., de ce există oamenii care trăiesc în sărăcie? Aici aveţi patru variante. Care consideraţi că este cea mai aproape de părerea dvs.?

Jumătate dintre cetăţenii celor 27 de state ale Uniunii Europene consideră că sărăcia are cauze sociale, 37% dintre europeni apreciază injustiţia din societate ca fiind cauza sărăciei, iar 13% cred că sărăcia este „o parte inevitabilă a progresului” (TNS Opinion & Social, 2007: 34). 42% dintre cetăţenii noilor state membre ale

Page 12: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

COSMINA-ELENA POP 10 234

UE din 2004 şi 2007, menţionează sărăcia ca urmare a injustiţiei din societate într-o mai mare măsură decât cei din UE15 (36%). În ceea ce priveşte cauzele personale care pot conduce la sărăcie, 26% dintre subiecţii din NMS12 cred că sărăcia este cauzată de „lene şi lipsa voinţei”, în timp ce doar 18% dintre cetăţenii din UE15 se referă la această cauză (ibidem).

Cauzele percepute ale sărăciei variază destul de mult în statele europene. Injustiţia din societate, ca şi cauză a sărăciei, a fost cel mai puţin menţionată în Danemarca (17%) şi Republica Cehă (21%), şi cel mai mult în Bulgaria (59%), Ungaria (56%) şi în România (47%) (ibidem). Sărăcia ca „parte inevitabilă a progresului” a fost identificată în cea mai mare măsură de suedezi (29%), belgieni, ciprioţi şi estonieni (21%), iar cel mai puţin de către portughezi (7%) şi spanioli (8%).

În ceea ce priveşte cauzele personale asociate sărăciei, lituanienii (39%), letonii (35%) şi maltezii (36%) apreciază în cea mai mare măsură că sărăcia se datorează „lenei şi lipsei de voinţă”. Bulgarii (10%) şi suedezii (11%) sunt cei care asociază cel mai puţin sărăcia acestei cauze personale. „Lipsa norocului” este menţionată cel mai mult de danezi (42%), italieni (26%) şi irlandezi (26%), iar cel mai puţin de către bulgari (11%), polonezi (12%), români (13%), unguri (13%) şi letoni (13%) (ibidem).

„Percepţiile oamenilor în ceea ce priveşte cauzele sărăciei sunt influenţate de propria situaţie economică”(TNS Opinion & Social, 2007: 28). Cu cât o persoană întâmpină mai mari dificultăţi economice, cu atât este mai probabil ca această persoană să considere sărăcia un rezultat al injustiţiei sociale şi mai puţin probabil ca rezultat al lenei sau lipsei de voinţă (TNS Opinion & Social, 2007: 28–29).

Perceperea cauzelor sărăciei variază atât în interiorul fiecărei ţări, în funcţie de caracteristicile socioeconomice ale indivizilor, cât şi între statele europene, ca rezultat al situaţiilor foarte diverse din punct de vedere social, economic şi cultural în fiecare ţară în parte.

Un alt indicator inclus în cercetarea Eurobarometrului 67.1 (2007) se referă la perceperea cauzelor excluziunii sociale. Subiecţii cercetării au fost rugaţi să răspundă la întrebarea: Din următoarele motive, care sunt primele trei care pot explica cel mai bine de ce oamenii sunt săraci sau excluşi din societatea noastră? (maxim 3 răspunsuri).

În cazul României, 59% dintre subiecţi cred că existenţa oamenilor săraci sau excluşi din societate se datorează faptului că beneficiile sociale/pensiile nu sunt suficient de ridicate în ţara noastră. Al doilea motiv identificat de către români, care ar putea explica existenţa sărăciei şi a excluziunii sociale se referă la faptul că locul de muncă nu este suficient de bine plătit (42%), iar următorul motiv se referă la şomajul de lungă durată (21%) (TNS Opinion & Social, 2007: 39).

Aceste motive sunt cel mai des întâlnite în cele mai multe dintre noile state membre ale Uniunii Europene. 44% dintre cetăţenii NMS12 indică beneficiile

Page 13: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

11 INGREDIENTELE UNEI VIEŢI BUNE 235

sociale prea mici ca principal motiv pentru existenţa persoanelor sărace sau excluse din societate, iar 38% pun pe seama şomajului de lungă durată (ibidem).

În ţările UE15, motivele menţionate, care pot explica sărăcia şi excluziunea socială, sunt mult mai eterogene, dar şi ierarhia acestor motive este diferită. Cel mai întâlnit motiv menţionat de către cetăţenii UE15 este cel al şomajului de lungă durată (35%), fiind urmat de cel al insuficienţei plăţii la locul actual de muncă (33%) şi de nivelul beneficiilor sociale (30%) (idem, 38).

Perceperea cauzelor sărăciei şi ale excluziunii sociale sunt foarte importante în formularea strategiilor de îmbunătăţire a condiţiilor de viaţă, întrucât aceste percepţii influenţează susţinerea acestor măsuri de către populaţie.

ELEMENTELE UNUI STANDARD DECENT DE VIAŢĂ ÎN EUROPA

Ceea ce cred oamenii că reprezintă un „standard decent de viaţă” este un element esenţial atunci când sunt evaluate condiţiile de viaţă şi sunt exprimate stările de satisfacţie sau insatisfacţie faţă de diferitele domenii ale calităţii vieţii.

În această secţiune a articolului voi evidenţia care sunt elementele unui standard decent de viaţă în România, identificând asemănările şi diferenţele faţă de alte state europene. În Eurobarometrul 67.1 (2007), standardul de viaţă a fost operaţionalizat prin intermediul a 53 de indicatori, grupaţi pe următoarele dimensiuni: dimensiunea financiară, condiţiile de locuit, bunurile necesare în gospodărie, necesităţile de bază şi integrarea socială.

Dimensiunea financiară a standardului de viaţă Dimensiunea financiară a unui standard decent de viaţă se poate referi la

capacitatea de a plăti la timp facturile pentru utilităţi, chiria sau ratele de credit pentru locuinţă, capacitatea de a restitui împrumuturile realizate, de a face faţă unor cheltuieli neprevăzute sau chiar de a economisi anumite sume în fiecare lună.

Figura 3 prezintă aprecierile românilor în ceea ce priveşte importanţa diferitelor aspecte financiare ale unui standard decent de viaţă. Se observă faptul că respondenţii români consideră necesare (absolut necesare şi necesare) toate aspectele financiare investigate în cercetare. Astfel, plata facturilor de utilităţi este considerată „absolut necesară” de 78,9% dintre respondenţii din România. Capacitatea de a plăti chiria sau ratele de credit pentru locuinţă, capacitatea de a restitui la timp diferite împrumuturi şi posibilitatea de a nu mai locui cu părinţii după vârsta de 30 de ani sunt considerate „absolut necesare” de peste 60% dintre respondenţi. Doar în cazul capacităţii de a face faţă unor cheltuieli neprevăzute sau a capacităţii de a economisi, procentul celor care le consideră ca fiind „absolut necesare” scade sub 50%, crescând procentul persoanelor care le apreciază ca fiind „dezirabile, dar nu necesare”: 16,4% şi respectiv 23%.

Page 14: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

COSMINA-ELENA POP 12 236

Figura 3

Aspectele financiare ale unui standard decent de viaţă în România (%)

43,5

46,4

61,1

67,5

76,7

78,9

31,8

36,0

30,0

29,7

22,7

20,7 0,3

0,4

2,4

8,0

16,4

23,0

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%

Să fie capabilă să economisescă o sumă (Y) în fiecare lună

Să fie capabilă să facă faţă unor cheltuieli financiare neprevăzute

Să îşi permită să nu mai locuiască cu părinţii după vârsta de 30 deani

Să fie capabilă să restituie la timp împrumuturile (împrumuturipentru obiecte electronice, mobilă, maşină sau studii)

Să fie capabilă să plătească la timp chiria sau ratele de creditpentru locuinţă

Să fie capabilă să plătescă la timp facturile de utilităţi (electricitate,apă, gaze, etc.)

Absolut necesar Necesar Dezirabil, dar nu necesar Deloc necesar Sursa: Eurobarometrul 67.1, 2007. Qb10 (1–6): În următoarele întrebări am dori să înţelegem mai bine ce anume este, din punctul dvs. de vedere, necesar pentru ca oamenii să aibă ceea ce se poate considera un standard acceptabil sau decent de viaţă (în ţara noastră). Pentru ca o persoană să aibă un standard decent de viaţă (în ţara noastră), spuneţi-mi cât de necesar credeţi că este (…).

Şi în ţările Uniunii Europene, capacitatea de a plăti la timp facturile de utilităţi este cel mai frecvent menţionat element al unui standard decent de viaţă, apreciat ca fiind „absolut necesar”, atât în NMS12 (70%), cât şi în UE15 (67%). Ierarhia necesităţii diferitelor aspecte financiare pentru a avea un standard decent de viaţă este destul de asemănătoare în statele membre şi candidate ale Uniunii Europene. Interesant este faptul că, în cazul României, fiecare item este considerat necesar într-o mai mare măsură decât în alte ţări, procentele pentru fiecare aspect financiar situându-se peste valorile medii ale grupurilor de ţări NMS12, UE15 şi UE27 (TNS Opinion & Social, 2007: 57).

Condiţiile de locuit necesare pentru un standard decent de viaţă Dimensiunea locativă a standardului de viaţă a fost operaţionalizată prin

intermediul a 14 indicatori, care sunt prezentaţi în tabelul 4. Indicatorii se referă atât la caracteristicile spaţiului de locuit, cât şi la cele ale mediului înconjurător. Şi în ceea ce priveşte această dimensiune, cetăţenii europeni s-au pronunţat asupra necesităţii fiecărui aspect inventariat al condiţiilor de locuit.

Page 15: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

13 INGREDIENTELE UNEI VIEŢI BUNE 237

Tabelul nr. 4

Condiţiile de locuit considerate de români necesare pentru a avea un standard decent de viaţă (%)

Absolut necesar Necesar Dezirabil, dar

nu necesar Deloc

necesar Un loc unde să locuiască fără să existe riscul de a fi forţat să plece 79,2 19,4 1,3 0,1

O locuinţă fără scurgeri prin acoperiş, umezeală pe pereţi/podea/fundaţie 76,7 21,6 1,5 0,2

O locuinţă cu apa caldă curentă 73,7 22,8 3,4 0,1 O locuinţă cu baie şi duş propriu 66,5 27,4 5,8 0,3 Toaletă cu apă curentă doar pentru uzul gospodăriei 66 27,4 6,1 0,6

O locuinţă într-o zonă fără infracţiuni, violenţă sau vandalism 60,2 34,5 5,3 0

O locuinţă bine întreţinută şi păstrată într-o stare decentă din punct de vedere al reparaţiilor (fără pereţi cu crăpături sau cu vopseaua căzută)

58,4 37,1 4,3 0,1

Să poată menţine locuinţa la o temperatură adecvata 58,2 37,7 4 0,1

Un loc unde să locuiască care nu este prea întunecos, cu suficientă lumină naturală 55,3 37,5 6,5 0,8

Un loc unde să locuiască fără prea mult poluare sau ale probleme de mediu înconjurător (cum ar fi poluarea, murdărie, deşeuri etc.)

54 38,8 6,9 0,2

O locuinţă care să beneficieze de bune amenajări publice (iluminare stradală, drumuri, semne rutiere şi staţii de autobuz)

54 38,3 7,2 0,5

O locuinţă cu suficient spaţiu şi intimitate pentru a citi, a scrie sau a asculta muzică etc. pentru fiecare membru din gospodărie

48,8 40,5 9,8 0,9

O locuinţă fără prea mult zgomot de la vecini sau de pe stradă (trafic, afaceri, fabrici etc.) 46,1 42,1 10,5 1,3

O locuinţă cu suficient spaţiu pentru a putea invita prietenii sau familia pentru a bea ceva sau a lua o masă împreună

41,2 41,5 16,1 1,2

Sursa: EB 67.1, 2007. Qb11 (1–14): Pentru ca o persoană să aibă un standard decent de viaţă (în ţara noastră), cât de necesar consideraţi că este să beneficieze de următoarele condiţii de locuit?

Opţiunile românilor cu privire la cerinţele diferitelor elemente locative pentru a avea un standard decent de viaţă sunt reprezentate în Tabelul 4. Necesitatea cea mai ridicată a fost acordată siguranţei locuinţei („Un loc unde să locuiască fără să existe riscul de a fi forţat să plece”), aproape 80% dintre subiecţii din România apreciind acest aspect ca fiind „absolut necesar”. Lipsa scurgerilor şi umezelii în locuinţă, existenţa unei băi, apei curente, unei toalete în gospodărie sunt elemente ale unui standard decent de viaţă considerate „absolut necesare” de peste 65% dintre respondenţii români.

În ceea ce îi priveşte pe cetăţenii celor 27 de state europene, ierarhia condiţiilor de locuit arată că necesitatea cea mai ridicată se referă la existenţa unei toalete cu apă

Page 16: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

COSMINA-ELENA POP 14 238

curentă (69%), urmată de lipsa scurgerilor şi umezelii (68%) şi existenţa apei calde curente în locuinţă (67%). În cazul condiţiilor de locuit, ierarhia necesităţilor este mult mai eterogenă în ţările europene, dar majoritatea aspectelor incluse în cercetare au fost apreciate ca fiind necesare (absolut necesare şi necesare) (TNS Opinion & Social, 2007: 60). De asemenea, comparativ cu alte state ale Europei, dar şi cu mediile pentru grupele de ţări (UE27, UE15, NMS12), românii apreciază într-o mai mare măsură necesitatea tuturor condiţiilor de locuit investigate.

Bunurile necesare pentru un standard decent de viaţă O altă dimensiune a standardului de viaţă este reprezentat de bunurile de care

beneficiază gospodăria. În cazul Eurobarometrului 67.1 (2007), cetăţenii europeni au fost rugaţi să aprecieze cât de importante sunt diverse bunuri pentru a avea un standard decent de viaţă.

Figura 4

Bunuri considerate necesare unui standard decent de viaţă în România (%)

26

71

31

38

47

31

5

71,1

69,5

56,4

53,6

39,5

35,4

35,1

34,2

26,3

20,8

36,7

32,3

44,9

36,8

39,2

33,3

26,9

27,4

25,9 2,9

1,5

3,1

9,1

6,7

12,2

22,7

19,4

19,4

31,2

36,6

7,5

1,5

10,4

6,1

11,6

0% 20% 40% 60% 80% 100%

Conexiune la internet

Un automobil

Un computer

Înlocuirea mobilei uzate sau stricate

Un telefon fix

Un telefon mobil

Repararea sau înlocuirea bunurilor electrocasnice majore, precum un frigidersau o maşină de spălat

Un televizor color

O maşină de spălat

Un aragaz suficient de mare pentru gospodărie

Un frigider

Un pat pentru fiecare membru din gospodarie

Absolut necesar Necesar Dezirabil, dar nu necesar Deloc necesar

Sursa: EB 67.1, 2007. Qb12 (1–12): Pentru ca o persoană să aibă un standard decent de viaţă (în ţara noastră), cât

de necesar consideraţi că este să îşi permită următoarele, dacă doreşte?

În Figura 4 sunt prezentate aprecierile românilor în ceea ce priveşte importanţa deţinerii acestor bunuri pentru a avea un standard decent de viaţă. Cele mai des menţionate bunuri de către subiecţii din România ca fiind „absolut necesare” au fost următoarele: „un pat pentru fiecare membru din gospodărie” (71,1%), „un frigider”

Page 17: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

15 INGREDIENTELE UNEI VIEŢI BUNE 239

(71%), „un aragaz” (69,5%), maşina de spălat (56,4%) şi televizorul color (53,6%). În cadrul acestei dimensiuni, creşte procentul celor care consideră itemii „dezirabili, dar nu necesari”, cum ar fi cazul computerului, automobilului sau conexiunii la internet, pe care peste 30% dintre subiecţii români le-au apreciat în acest mod.

În cazul celor 27 de ţări din Uniunea Europeană, ierarhia bunurilor necesare pentru un standard decent de viaţă este destul de omogenă. Faţă de România, „maşina de spălat” ocupă cel de-al treilea loc, uneori împreună cu „aragazul”, după „un pat pentru fiecare membru din gospodărie” şi „frigider”, în cele mai multe state ale Uniunii Europene (TNS Opinion & Social, 2007: 64).

Importanţa „televizorului color” apare ca fiind mult mai ridicată în NMS12 decât în UE15, 39% dintre cetăţenii noilor state membre considerându-l „absolut necesar”, faţă de doar 14% dintre subiecţii din UE15. Televizorul color a fost identificat cel mai mult ca fiind „absolut necesar” în Bulgaria (61%), Cipru (55%) şi România (53%), şi cel mai puţin în Olanda (5%), Spania şi Franţa (9%) (ibidem). O situaţie asemănătoare avem şi pentru „telefonul mobil”, cel mai mult fiind apreciat ca „absolut necesar” în România (35%), Letonia (38%), Bulgaria (34%) şi Cipru (41%), în timp ce în Olanda, doar 5% din respondenţi îl clasifică ca „absolut necesar” (ibidem).

Necesităţile de bază pentru un standard decent de viaţă Accesul la servicii medicale, posibilitatea de a cumpăra medicamente, de a

avea îmbrăcăminte şi încălţăminte, o alimentaţie echilibrată, accesul la servicii de transport şi servicii bancare sunt elemente esenţiale pentru un standard decent de viaţă. Dimensiunea „necesităţilor de bază” a standardului de viaţă cuprinde un set de 13 indicatori în cadrul aceleiaşi cercetări a Eurobarometrului 67.1 (2007).

În Tabelul 5 sunt descrise percepţiile românilor privind importanţa diferitelor aspecte pentru a avea un standard de viaţă decent. „A avea o haină călduroasă pentru iarnă”, posibilitatea de „a cumpăra medicamente” şi accesul la „îngrijire medicală” sunt primele trei aspecte în ierarhia necesităţilor de bază în România, peste 75% dintre subiecţi considerându-le „absolut necesare”. Dintre toate aspectele investigate în cadrul acestei dimensiuni a standardului de viaţă, accesul la serviciile bancare şi posibilitatea de „a merge la coafor/frizerie în mod regulat” au fost cel mai puţin apreciate ca fiind „absolut necesare” de către români. Dintre subiecţii cercetării din România, 22,1% au indicat ca fiind „dezirabil, dar nu necesar” posibilitatea de „a merge la coafor/frizerie în mod regulat”, 5% apreciind chiar ca fiind „deloc necesar”.

Cetăţenii majorităţii statelor europene au indicat ca având cea mai ridicată importanţă accesul la „îngrijire medicală”, posibilitatea de „a cumpăra medicamente” şi accesul la echipamente medicale (TNS Opinion & Social, 2007: 68). Ierarhia necesităţilor de bază este destul de omogenă în cele mai multe state ale Uniunii Europene. 77% dintre cetăţenii celor 27 de state membre au identificat ca „absolut necesar” accesul la „îngrijire medicală”, iar posibilitatea „de a cumpăra medicamente în caz de nevoie” şi accesul „la echipamente medicale” au fost considerate „absolut necesare” de către 74%, respectiv 66% dintre aceştia.

Şi în cazul necesităţilor de bază pentru a avea un standard decent de viaţă, românii le-au apreciat într-o mai mare măsură importanţa, considerându-le „absolut

Page 18: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

COSMINA-ELENA POP 16 240

necesare” mai mult decât ceilalţi europeni. În cazul României, procentele celor care apreciază „absolut necesar” itemii necesităţilor de bază sunt mai mari decât în celelalte ţări europene, şi, de asemenea, mai mari decât mediile pentru grupurile de ţări: NMS12, UE15 şi UE27 (idem, 73).

Tabelul nr. 5

Percepţia necesităţilor de bază pentru un standard decent de viaţă în România (%)

Absolut necesar Necesar Dezirabil, dar

nu necesar Deloc

necesar O haină călduroasă pentru iarnă. 80 19,4 0,6 – Să cumpere medicamente în caz de nevoie. 79,5 19,7 0,6 0,1 Îngrijire medicală, în caz de nevoie. 77,8 21,1 1,2 – Două perechi de pantofi pentru fiecare anotimp (de exemplu: ghete călduroase pentru iarnă, şi pantofi uşori pentru vară).

76,9 21,2 1,9 –

Să cumpere echipamente medicale (ochelari, proteze dentare etc.), în caz de nevoie. 70,1 25,6 3,8 0,5

Control medical şi stomatologic regulat. 69,8 25,3 4,8 0,2 Fructe şi legume proaspete cel puţin o dată pe zi. 66,1 27 6,6 0,4 Câteva haine noi, nu „second hand”. 62,4 31,8 5,7 0,1 O masă cu carne, pui sau peşte la cel puţin două zile. 61,8 30,9 6,5 0,7 Haine elegante pentru interviuri pentru slujbe sau pentru alte ocazii formale (nunţi, înmormântări). 53,6 37,9 7,3 1,2

Acces la transportul public. 52,9 39,9 7 0,3 Acces la servicii bancare de bază. 37,8 40,8 18,7 2,6 Să meargă la coafor/frizerie în mod regulat. 33,3 39,6 22,1 5

Sursa: EB 67.1, 2007. Qb13 (1–13): Pentru ca o persoană să aibă un standard decent de viaţă (în ţara noastră), cât de necesar consideraţi că este să îşi permită următoarele, dacă doreşte?

Activităţi de timp liber şi vacanţe Ultima dimensiune a unui standard decent de viaţă se referă la activităţile de

timp liber şi de recreere, aceste activităţii fiind cele care facilitează integrarea socială. Spre deosebire de indicatorii inventariaţi în cadrul celorlalte dimensiuni, în cazul acestor indicatori scade procentul respondenţilor care le consideră „absolut necesare” sau „necesare”, şi creşte procentul celor care le apreciază ca fiind „dezirabile, dar nu necesare”.

În Figura 5 sunt prezentate distribuţiile acestor indicatori pentru România. A avea „o vacanţă de o săptămână departe de casă o dată pe an” a fost considerat „absolut necesar” de aproximativ 36% dintre români. Posibilitatea de „a ieşi în oraş o dată pe lună (restaurant, cinema, disco sau concerte etc.)” a fost apreciată ca fiind „absolut necesară” de aproximativ de 27% dintre respondenţii români, în timp ce 32% o indică „dezirabilă, dar nu necesară”.

Practicarea activităţilor sportive apare cel mai puţin necesară pentru un standard decent de viaţă, în opinia subiecţilor români, întrucât doar 19,5% o

Page 19: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

17 INGREDIENTELE UNEI VIEŢI BUNE 241

apreciază ca fiind „absolut necesară”, şi aproape 40% o consideră „dezirabilă, dar nu necesară” (vezi Figura 5).

Pentru această dimensiune a standardului de viaţă, ierarhia necesităţilor este foarte eterogenă în ţările europene. Ca şi în cazul României, itemii acestei dimensiuni sunt consideraţi mai puţin necesari decât itemii celorlalte dimensiuni (TNS Opinion & Social, 2007: 73).

Figura 5

Activităţi de timp liber ca aspecte ale unui standard decent de viaţă, în România (%)

27

19

3

35,9

34,9

29,9

28,2

27,2

23,9

22,2

19,5

38,3

44,6

41,3

42,1

35,2

41,1

47,8

34,2

23,6

25,6

26,9

32,1

31,4

38,2

2,2

1,5

3,2

2,9

5,5

3,7

8,1

0% 20% 40% 60% 80% 100%

Să participe la activităţi sportive sau de timp liber

Să îşi decoreze locuinţa

Să îşi invite prietenii sau familia pentru o masa acasă o dată pe lună

Să iasă în oraş o dată pe lună (restaurant, cinema, disco sauconcerte, etc.)

Să cheltuiască o mică sumă de bani în fiecare săptămână pentru sine

Să cumpere ziare, reviste sau cărţi

Să cumpere cadouri pentru familie şi prieteni cel puţin o dată pe an

O vacanţă de o săptămână departe de casă o dată pe an

Absolut necesar Necesar Dezirabil, dar nu necesar Deloc necesar

Sursa: EB 67.1, 2007. Qb14 (1–8): Pentru ca o persoană să aibă un standard decent de viaţă (în ţara noastră), cât de necesar consideraţi că este să îşi permită următoarele, dacă doreşte?

MĂSURI PENTRU ÎMBUNĂTĂŢIREA CONDIŢIILOR DE VIAŢĂ ÎN ROMÂNIA

În cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii, realizată în 2006 de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, subiecţii au fost rugaţi să-şi exprime liber părerea despre măsurile necesare pentru atingerea unor condiţii de viaţă mai bune în România, răspunzând la următoarea întrebare: „Ce credeţi că ar trebui făcut pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă din România?”. Răspunsurile oamenilor care au participat la această cercetare au fost grupate pe mai multe categorii, acestea fiind prezentate în Figura 6.

Aspectul financiar pare a fi cea mai mare preocupare a românilor, „creşterea veniturilor (salarii, pensii, alocaţii)” fiind cel mai des menţionată măsură pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă (38%). Strâns legată de această măsură este şi cea de-a doua măsură menţionată, care se referă la locurile de muncă: „creşterea ocupării şi calităţii acesteia”, cu un procent de 27,4%. Următoarele categorii de răspuns referitoare la sistemul politic, nivelul taxelor şi impozitelor, corupţie şi respectarea legii, sistemul de sănătate, schimbarea mentalităţii şi altele au fost menţionate într-o mult mai mică măsură, fiecare fiind indicate de sub 10% dintre subiecţi (vezi Figura 6).

˘

Page 20: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

COSMINA-ELENA POP 18 242

Figura 6

Măsurile considerate de români necesare pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă în România (%)

6

8

38

3,9

1,1

1,7

1,9

3,7

4,4

4,5

4,9

5,5

5,9

6,6

27,4

0 5 10 15 20 25 30 35 40

Altele

Creşterea calităţii educaţiei

Locuinţe pentru tineri

Protecţie socială

Dezvoltarea mediului rural

Schimbarea mentalităţii

Îmbunătăţirea sistemului de sănătate

Condiţii mai bune de trai

Creşterea calităţii mediului politic

Respectarea legilor şi justiţie fermă

Stoparea corupţiei

Scăderea impozitelor şi preţurilor

Schimbarea conducerii politice

Creşterea ocupării şi calităţii acesteia

Creşterea veniturilor (salarii, pensii, alocaţii)

Sursa: Diagnoza Calităţii Vieţii, 2006. Ce credeţi că ar trebui făcut pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă din România?

Creşterea veniturilor ca măsură de îmbunătăţire a condiţiilor de viaţă a fost menţionată într-o mai mare măsură de persoanele cu studii profesionale (28%) şi liceale (23,1%), faţă de cei cu şcoală generală (19,9%) sau cei cu studii superioare (6,1%). Persoanele din mediul rural au indicat mai des această varianta pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă (51,5%), faţă de cele din mediul urban (48,5%). Cei mai mulţi dintre subiecţii care au menţionat această măsură pentru o viaţă mai bună, sunt agricultori (30,6%), muncitori (26,3%) şi pensionari (16,4%).

Creşterea veniturilor ca măsură pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, a fost indicată în mod diferit şi în funcţie de evaluarea veniturilor în raport cu necesităţile. Această variantă de răspuns a fost aleasă într-o mai mare măsură ce cei care apreciază că veniturile „Ne ajung numai pentru strictul necesar” (35,1%) şi „Nu ne ajung nici pentru strictul necesar” (31,9%), faţă de cei care consideră veniturile gospodăriei proprii astfel: „Ne ajung pentru un trai decent, dar nu ne putem permite cumpărarea unor obiecte mai scumpe” (23,5%) sau de „Reuşim să cumpărăm şi unele obiecte mai scumpe, dar cu eforturi” (8,8%).

Page 21: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

19 INGREDIENTELE UNEI VIEŢI BUNE 243

„Creşterea ocupării şi a calităţii acesteia” reprezintă cea de-a doua măsură pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă menţionată de către subiecţii cercetării. Şi în acest caz, există diferenţe între persoanele care au optat pentru această măsură de îmbunătăţire a condiţiilor de viaţă, în funcţie de caracteristicile socioeconomice. Această măsură a fost indicată mai mult de persoanele cu rezidenţa în mediul urban (52,3%), faţă de cei din rural (47,7%). Persoanele cu studii liceale (26%) şi profesionale (27,6%) au menţionat această măsură pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă mai des decât cei cu studii superioare (6,8%) şi faţă de cei cu şcoala generală neterminată sau fără şcoală (9,7%). În ceea ce priveşte categoriile ocupaţionale, agricultorii (27,5%) şi muncitorii (27,5%), dar şi pensionarii (11,4%) şi persoanele casnice (10,4%) par mai preocupate de locurile de muncă şi calitatea acestora, faţă de alte categorii ocupaţionale. Persoanele care îşi apreciază veniturile astfel „Ne ajung numai pentru strictul necesar” menţionează cel mai des (39,4%) creşterea ocupării şi a calităţii acesteia, fiind urmate de cei cărora „Nu (le) ajung nici pentru strictul necesar” (27,4%) şi de cei cărora „Ne ajung pentru un trai decent, dar nu se putem permite cumpărarea unor bunuri mai scumpe” (20,6%).

CONCLUZII

Pentru români, cel mai important ingredient pentru a duce „o viaţă bună” este acela „de a avea o slujbă bună”, fiind menţionat de aproape 62% dintre subiecţii din România în cadrul cercetării Eurobarometrului 67,1 (2007). Următoarele elemente identificate ca fiind cele mai importante pentru „o viaţă bună” se referă la „o educaţie bună” sau la „a avea o relaţie bună cu partenerul”, fiind menţionate într-o mult mai mică măsură. Varianta „a avea o educaţie bună” a fost alesă de 12,2% dintre respondenţii români, iar „a avea o relaţie bună cu partenerul” contează cel mai mult pentru 7,5% dintre aceştia.

Din punct de vedere al cerinţelor pentru „o viaţă bună”, românii au făcut aceleaşi opţiuni ca majoritatea europenilor. „A avea o slujbă bună” este aspectul apreciat de majoritatea europenilor ca fiind cel mai important pentru „o viaţă bună”, 45% dintre cetăţenii celor 27 de state ale Uniunii Europene optând pentru acest răspuns. În majoritatea statelor europene, ierarhia necesităţilor pentru „o viaţă bună” a fost următoarea: „a avea o slujbă bună”, „a avea o relaţie bună cu partenerul” şi „a avea o educaţie bună”. Aşadar, elementele menţionate de români sunt aceleaşi ca şi cele menţionate de majoritatea europenilor, dar relaţia cu partenerul pare a fi mai puţin importantă pentru români.

Considerarea faptului de „a avea o slujbă bună” ca fiind cel mai important aspect al unei „vieţi bune” este strâns relaţionat cu dimensiunea economică a condiţiilor de viaţă. În raportul Poverty and Social Exclusion (TNS Opinion & Social, 2007) s-a evidenţiat faptul că, la nivel de ţară, există o legătură între nivelul sărăciei (măsurată fie obiectiv, fie subiectiv) şi opţiunea populaţiei pentru slujbă ca cel mai important aspect pentru o viaţă bună. Cu cât nivelul sărăciei este mai ridicat, cu atât populaţia unei ţări va alege slujba ca element esenţial al unei vieţi bune. Rezultatele cercetării Eurobarometrului probează această relaţie, subiecţii din România şi Bulgaria alegând

Page 22: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

COSMINA-ELENA POP 20 244

în cea mai mare măsură slujba ca fiind cel mai important aspect pentru „o viaţă bună” (62% în ambele cazuri) dintre ceilalţi cetăţeni europeni. De asemenea, românii şi bulgarii sunt europenii care raportează cele mai mari dificultăţi economice, atât în cazul evaluării efortului economic pentru plata facturilor şi creditelor, cât şi atunci când se evaluează venitul gospodăriei cu cel considerat necesar pentru un standard de viaţă decent. 35% dintre români şi 44% dintre bulgari au apreciat că „Reuşim să facem faţă, dar este o luptă permanentă”, iar 5% dintre români şi 10% dintre bulgari spunând că „Avem mari probleme financiare şi am rămas în urmă cu multe facturi şi credite”. Aşadar, opţiunea pentru „o slujbă bună” este strâns legată de aspectul financiar al condiţiilor de viaţă. Importanţa acestui aspect scade de la est la vest şi de la sud la nord în interiorul Europei. Pentru ţările nordice, Olanda, Suedia, Danemarca şi Finlanda, „relaţia cu partenerul” a trecut în prim plan în ierarhia cerinţelor pentru o viaţă bună, cetăţenii acestor ţări raportând dificultăţi economice în cea mai mică măsură dintre ceilalţi europeni. Dificultăţile economice cu care se confruntă românii influenţează şi percepţia lor în ceea ce priveşte cauzele sărăciei, aproape jumătate dintre români considerând că aceasta se datorează „injustiţiei din societatea noastră” (47,5%).

Dificultăţile economice cu care se confruntă încă românii sunt evidenţiate şi de rezultatele cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). În cadrul cercetării, subiecţii au fost rugaţi să menţioneze (în mod spontan) care cred ei că ar trebui să fie măsurile de îmbunătăţire a condiţiilor de viaţă. „Creşterea veniturilor (salarii, pensii, alocaţii)” a fost principala măsură identificată de subiecţii cercetării, 38% dintre aceştia menţionând-o. Următoarea măsură de îmbunătăţire a condiţiilor de viaţă este legată de locul de muncă, şi anume „creşterea ocupării şi a calităţii acesteia”, fiind indicată de 27,4% dintre subiecţi. Alte opţiuni pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă au fost menţionate într-o mult mai mică măsură, contabilizând sub 10% fiecare.

În cadrul acestui articol au mai fost evidenţiate şi aspectele necesare pentru a avea un standard de viaţă decent, aşa cum sunt ele considerate de români, comparativ cu ceilalţi europeni. În cercetarea Eurobarometrului 67.1 (2007) au fost incluse mai multe dimensiuni ale standardului de viaţă: dimensiunea financiară, condiţii de locuit, bunuri necesare în gospodărie, necesităţi de bază şi timp liber şi integrare socială. Aspectele financiare şi condiţiile de locuit au fost considerate în cea mai mare măsură „absolut necesare” de către români şi europeni. Doar în cazul dimensiunii care se referă la activităţile de timp liber şi recreare, activităţi care contribuie şi la integrarea socială, românii şi ceilalţi europeni le-au considerat mai puţin necesare decât alte aspecte.

Datele de cercetare pentru anul 2007 indică că românii au aşteptări destul de ridicate, comparativ cu ceilalţi europeni. Ei au apreciat „absolut necesar” într-o mai mare măsură decât ceilalţi europeni majoritatea aspectelor investigate în ceea ce priveşte standardul de viaţă.

Abrevieri utilizate în text • SM10 = Statele membre ale Uniunii Europene, începând cu 2004. • SM13 = Statele membre ale Uniunii Europene, începând cu 2004 şi cele

candidate (România, Bulgaria şi Turcia) în acel moment.

Page 23: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

21 INGREDIENTELE UNEI VIEŢI BUNE 245

• UE15 = Statele membre ale Uniunii Europene, înainte de 2004. • UE25 = Statele membre până în 2004 şi cele care au aderat în 2004. • NMS12 = Cele 10 state membre începând din 2004 şi România şi Bulgaria

care au intrat în 2007. • UE27 = Toate statele membre UE, după anul 2007.

BIBLIOGRAFIE

1. Daly, M., Rose, R., First European Quality of Life Survey: Key findings from a policy perspective, Luxembourg, Office for Official Publications of the European Communities, 2007 [Electronic version]. Disponibil online la http://www.eurofound.europa.eu/pubdocs/2007/14/en/1/ef0714en.pdf.

2. Delhey, J., Life satisfaction in an enlarged Europe, Luxembourg, Office for Official Publications of the European Communities, 2004 [Electronic version]. Disponibil online la http://www.eurofound.europa.eu/pubdocs/2003/108/en/1/ef03108en.pdf.

3. Mărginean I., Bălaşa, A. (coord.), Calitatea vieţii în România, ediţia I, Bucureşti, Editura Expert, 2002.

4. Mărginean, I., Modelul social românesc din perspectiva calităţii vieţii populaţiei, în „Calitatea Vieţii”, nr. 3–4, 2004, pp. 1–6, Bucureşti, Ed. Academiei Române.

5. Mărginean, I., Precupeţu, I., Tsanov, V., Preoteasa, A.M., Voicu, B., First European Quality of Life Survey: Quality of life in Bulgaria and Romania, Luxembourg: Office for Official Publications European Communities, 2006. [Electronic version]. Disponibil online la http://www.eurofound.europa.eu/pubdocs/2006/67/en/1/ef0667en.pdf.

6. Mărginean, I., Precupeţu, I., Preoteasa A. M., Pop, C., Calitatea vieţii în România 1990–2006, în „Calitatea vieţii”, nr. 3–4, 2007, pp. 197–229, Bucureşti, Ed. Academiei Române.

7. TNS Opinion & Social, Special Eurobarometer 279 / Wave 67.1: Poverty and Social Exclusion. Cercetare comandată de Directorate General Employment, Social Affaires and Equal Opportunities şi coordonată de Directorate General Press and Communication (European Commission). Bruxelles, 2007. [Versiunea electronică]. Disponibil online la http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/ebs/ebs_279.pdf

8. Voicu, B., Între tradiţie şi postmodernitate? O dinamică a orientărilor de valoare în România, în Voicu, B., Voicu, M. (coord.), Valori ale Românilor 1993–2006. O perspectivă sociologică, pp. 271–314, Iaşi, Editura Institutului European, 2007.

he way that people are defining their requirements for a qualitative life or for a decent standard of living, is affecting their evaluations, their perceptions and also their level of

satisfaction on different life domains. This article proposes to describe the needs identified by Romanians in order to have “a good life” or “a decent standard of living”. The article is based on the data from two researches: Quality of Life Diagnosis (2006) and Standard Eurobarometer 67.1 (2007) and it is presenting the Romanians opinions in a comparison with the opinions of other Europeans from member or candidate countries of the European Union. Within the article, it was included a component regarding the evaluation of economic strain in the European households and the perception of causes for poverty, because these may contribute to establishing criteria for standard of living or for a good life. The last part of the article is referring to measures for improving the living conditions, as they are identified by Romanians within the research Quality of Life Diagnosis (2006).

Keywords: quality of life, a good life, decent standard of living.

T

Page 24: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

IMINENŢA NOII PARADIGME A BUNĂSTĂRII UMANE – UN CONSUM DECENT PENTRU TOŢI OAMENII –

MARIANA STANCIU

reocupările pentru continua creştere a bunăstării celor bogaţi şi puternici au determinat deteriorarea mediului planetar – în mod direct, prin controlul de către aceştia a distribuţiei

resurselor şi, indirect, prin adoptarea de către alte clase sociale a practicilor consumeriste. Începând din jurul anului 1980, prin consumul său de resurse, omenirea a excedat sistematic capacitatea naturală a Pământului de a le reproduce. În mod obişnuit, o asemenea evoluţie precede colapsul oricărei specii în cauză. Fenomenul este cunoscut, dar, din acţiunile celor puternici, rezultă că cel puţin pentru prezent, o asemenea criză chiar serveşte interesele lor. Populaţia săracă este captivă în cercul vicios al crizelor sociale şi de mediu ce se întreţin reciproc. Săracii vor fi primii lipsiţi de alimentele de bază, ca urmare a secetei sau inundaţiilor. Lumea nu poate merge mai departe în acest fel. Omenirea trebuie să caute şi să găsească o nouă paradigmă a bunăstării, prin satisfacerea trebuinţelor generale, practicând o economie ecologică şi morală.

Cuvinte-cheie: consum, bunăstare, mediu, consumerism, supermarket, publicitate, viitor.

IMPACTUL GLOBAL AL PRACTICILOR CONSUMERISTE

Între subiectele actuale predilecte ce aprind spiritele politicienilor şi oamenilor de ştiinţă, generând un discurs extrem de vocal, lansat de la înălţimea celor mai larg-reprezentative forumuri internaţionale, se află şi impactul practicilor consumeriste asupra mediului. Îndeosebi după anul 2000, acest tip de discurs a intrat parcă în linie dreaptă, fiind alimentat de energii şi interese deosebit de puternice, diverse şi contradictorii. Miza unui asemenea discurs este cât se poate de importantă – schimbarea dramatică, masivă şi rapidă, a modul de viaţă al societăţilor (post)moderne, cu perdanţi cerţi şi câştigători incerţi, într-o lume deja hipertensionată prin decalajele economice enorme, cu un mediu natural ce-şi execută deja programul planetar de criză climatică.

Setea nestăvilită, până la un punct naturală, de bunăstare a omului, tendinţele lui expansioniste în raport cu arealul de viaţă al altor specii şi, nu în ultimul rând,

Adresa de contact a autorului: Mariana Stanciu, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, Calea 13 Septembrie, nr. 13, sector 5, 050711, Bucureşti, România, e-mail: [email protected].

CALITATEA VIEŢII, XIX, nr. 3–4, 2008, p. 246–267

P

Page 25: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

2 IMINENŢA NOII PARADIGME A BUNĂSTĂRII UMANE 247

consumul excesiv de bunuri şi servicii al unor largi populaţii din lumea civilizată, prin intermediul a mii şi mii de supermarketuri, crescute parcă peste noapte în toate marile oraşe ale lumii, acumulează, se pare, pe termen lung, o factură a resurselor naturale ce excede capacitatea de regenerare a planetei. Indicele de viaţă al planetei, calculat pe baza dinamicii globale medii a biodiversităţii, atestă că omenirea a început să degradeze ecosistemul global la o rată ce depăşeşte posibilităţile naturale de refacere ale Pământului, încă din jurul anului 1980 (WWF, 2006). Iar potrivit Grupului de Experţi în domeniul Schimbărilor Climatice şi Dezvoltării Durabile (GESCDD), nivelul actual al consumului populaţiilor din ţările dezvoltate poate fi susţinut, în condiţiile performanţelor curente ale managementului resurselor planetare, pentru cel mult două miliarde de oameni. Ori, populaţia lumii a atins deja acest prag încă din anul 1920, în prezent depăşind 6,65 miliarde de locuitori. Prin urmare, ar fi nevoie de cel puţin încă două planete de tipul Pământului, pentru a putea oferi condiţii de viaţă similare celor din ţările dezvoltate, tuturor oamenilor (The Nielsens’ Website, 2006).

Graficul 1

Evoluţia indicelui de viaţă al planetei în perioada 1970–2003

Sursa: Living Planet Report 2006, WWF, The Global Conservation Organization, 2006.

Bazându-se pe rezultatele cercetărilor sale, GESCDD susţine că fereastra

oportunităţilor de preluare a controlului asupra schimbărilor climatice se va închide foarte curând (2015–2020). Potenţialele soluţii de calmare a crizei climatice şi de stopare a epuizării resurselor naturale, strategice din perspectiva dezvoltării presupun scăderea emisiilor de dioxid de carbon în atmosferă, stabilizarea demografică, utilizarea responsabilă a disponibilului de pământ şi de apă potabilă, ieşirea din criza energetică prin utilizarea unor metode nepoluante şi eradicarea sărăciei extreme. Aceste probleme sunt legate, nici una dintre ele neputând fi

Page 26: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

MARIANA STANCIU 3 248

rezolvată durabil, fără asumarea efortului de rezolvare a tuturor celorlalte. În prezent, la nivel planetar, peste 800 milioane de oameni (câţi trăiesc în lumea consumeristă din Occident) trăiesc cronic înfometaţi sau mor din cauza subnutriţiei, iar în jur de 2,4 miliarde de oameni (dublul populaţiei din ţările dezvoltate) suferă din cauza deficitului de apă (The Nielsens’ Website, 2006)!

Mulţi politicieni şi cercetători se întreabă astăzi dacă omenirea va putea să depăşească într-adevăr criza multiplă pe care o percepe tot mai acut de peste două decenii (Townsend, Howarth, Bazzaz, 2003). Unii afirmă că, dacă potenţialul natural de care planeta încă dispune s-ar gestiona pe principii strict ecologice, răspunsul ar putea fi DA. Dar dacă în ecuaţia realităţii viitoare se vor introduce şi factori adverşi, ce ţin strict de voinţa umană (şi care, deocamdată, sunt încă prezenţi) răspunsul devine incert.

Până în prezent, şi mai ales în ultimul secol, când populaţia planetei a crescut rapid, politicienii au pus în aplicare doar modele societale mai degrabă precare, unele chiar neviabile din perspectiva legilor naturii şi vieţii sociale. Dar aceştia continuă să pretindă şi astăzi (după ce omenirea a fost, vreme de secole, poligon de experimentare) caracterul infailibil al modelelor socioeconomice pe care le impun, refuzând să crediteze unele căi ce ar duce omenirea la un nivel de bunăstare decent (pe toate planurile: moral, ecologic, relaţional, privind consumul etc.), fără risipa şi excesele lumii dezvoltate de astăzi, dar şi fără sărăcia şi promiscuitatea existenţială a lumii subdezvoltate.

Se pare, totuşi, că fiecare cultură îşi naşte propriul con de vizibilitate redusă (mai îngust sau mai larg) asupra adevărului obiectiv – con situat, de obicei, în zona predilectă de manifestare a propriilor mituri. Iar mitul actual al bunăstării occidentale este atât de nociv – prin centrarea sa obstinată pe latura material-socială a existenţei – încât a dus în orbire întreaga lume modernă, împiedicând-o astfel să-şi vadă propria ruină moral-spirituală, pe care criza ecoclimatică o reflectă fără dubii. După cum afirmă şi Derrick Jensen (1995): „Pentru ca noi să ne putem păstra stilul de viaţă, este nevoie să ne spunem minciuni unii altora, şi în primul rând nouă înşine. Minciunile sunt necesare deoarece, fără ele, multe dintre acţiunile noastre deplorabile ar deveni imposibile. Creşterea economică, în special în cazul ţărilor deja dezvoltate, este unul dintre aceste lucruri stupide, fiindcă dacă am medita la impactul global al acesteia, am fi nevoiţi să ne schimbăm radical perspectiva asupra viitorului şi prezentului”.

Resursele naturale existente încă pe Pământ permit crearea unui virtual paradis terestru. Foarte multe dintre soluţiile tehnologice necesare în acest sens deja există şi ţin de nanotehnologii, de computerele cuantice, de medicina genetică, de farmacia naturistă, de agricultura şi transporturile ecologice ş.a. (Nielsen, 2006). Dar existenţa unor asemenea tehnologii îi incomodează pe mulţi dintre puternicii globalizării, care şi-au investit avuţiile într-un sistem tehnologic industrial deopotrivă primitiv, inutil şi poluant. Iată de ce, soluţiile care ar putea pune capăt diverselor crize globale, începând cu cea de mediu şi încheind cu cea alimentară, sunt ţinute în umbră, dacă nu chiar subtil sabotate.

Page 27: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

4 IMINENŢA NOII PARADIGME A BUNĂSTĂRII UMANE 249

Ieşirea din cercul vicios creat prin acţiunea bine ţinută sub control, a agenţilor amintiţi, nu va fi posibilă înainte de atingerea unui nivel critic al conştientizării şi voinţei de schimbare în masa socială. De aceea, omenirea va mai zăbovi o vreme căutând şi experimentând termenii unei noi paradigme a bunăstării, care să nu mai ameninţe prin ingerinţele sale, ecosistemul şi pacea planetară. Până la aflarea acelor termeni, omul mai are de operat o multitudine de schimbări în el însuşi. Are de aprofundat valoarea vieţii pentru om şi pentru cosmos, are de armonizat relaţiile sale grav periclitate cu propria specie şi cu celelalte specii, are de înţeles natura fundamental spirituală sau bazele obiective prime şi ultime ale existenţei.

CUM S-A AJUNS LA SITUAŢIA DE ASTĂZI A CRIZEI RESURSELOR

Mulţi dintre consumatorii epocii actuale, suprasaturaţi de spoturile publicitare ce invadează lumea pe toate căile, ar fi surprinşi, probabil, dacă ar afla că doar în urmă cu un secol, prin procesul de socializare a consumului din spaţiul occidental, dominat, la vremea respectivă, de instituţia familiei şi de instituţiile religioase, se promovau, mai degrabă, unele forme de austeritate, şi nu încurajarea consumului, ca în prezent. În acele timpuri, socializarea consumului se realiza prin mijloace mai directe decât în prezent: preluarea de către tinerele generaţii a obiceiurilor tradiţionale, urmarea exemplului celor din familie, asumarea modelelor comunitare, aplicarea recomandărilor formulate de preoţi sau duhovnici etc.; în lumea actuală, există mult mai multe surse alternative de modele comportamentale privind consumul: familia nucleară, grupul de prieteni, colegii, mass-media, industria modei, industria promoţională ş.a. Deşi chiar şi instituţiile tradiţionale de socializare a consumului aveau problemele lor, per ansamblu, ele nu erau totuşi atât de alienante în raport cu interesele cele mai înalte şi cu trebuinţele cele mai autentice ale omului, cum sunt multe dintre cele de astăzi. Preceptele religioase ce recomandau anumite comportamente demne de urmat, pentru cine dorea să rămână în relaţii apropiate cu Dumnezeu, erau mai profund conştientizate şi mai active în structurarea deciziilor de consum decât sunt în lumea laică de astăzi. Locaşurile de cult acordau o importanţă capitală capitolului alimentar, recomandând anumite diete de austeritate (post) pe perioade determinate sau nelimitate. Prin asemenea recomandări, instituţiile respective aveau în vedere asigurarea condiţiilor minime necesare unei dezvoltări umane cât mai autentice, centrate pe dimensiunea spirituală a vieţii şi nu pe cea material-socială, ca în lumea modernă (Stanciu, 2006). Promovarea unui consum de bunuri cât mai reţinut în rândurile majorităţii populaţiei era, desigur, în consens cu raritatea resurselor economice, nu atât pentru că atunci ar fi existat mai puţine resurse decât în prezent, ci pentru că accesul la acestea era limitat prin performanţele reduse ale tehnologiilor industriale.

Afluxul enorm de resurse materiale ieftine sau gratuite, înglobat în economiile multor ţări astăzi dezvoltate – provenind din coloniile ocupate, sau din tranzacţiile comerciale oneroase, încheiate cu ţări mari deţinătoare de resurse naturale, dar constrânse în diverse feluri să-şi vândă avuţia pe bani puţini, a făcut posibilă revoluţia

Page 28: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

MARIANA STANCIU 5 250

industrială din Europa – Anglia, Franţa, Germania (Shah, 2008). O asemenea revoluţie, ponderată, din când în când, prin propriile crize de supraproducţie, a creat, chiar şi prin crizele respective, condiţii de manifestare a consumerismului occidental. Marea Britanie, Germania şi Franţa aveau o pondere de aproape 50 de procente în comerţul mondial. Supremaţia vest-europeană se baza, în esenţă, pe faptul că principalele ţări industrializate europene importau 90% din totalul comerţului mondial, adică materii prime ieftine şi exportau 90% produse manufacturate, la preţuri net avantajoase pentru producători. Preţurile comerţului mondial se fixau la bursele de comerţ europene. Deţinerea principalelor reţele şi mijloace de transport europene, mai ales maritime, a asigurat ţărilor respective un control exclusiv al căilor comerciale şi al distribuirii materiilor prime. În plus, băncile europene au dirijat şi controlat fluxurile de capital, beneficiind de o supremaţie monetară incontestabilă. Supremaţia economică a Europei a făcut posibil avansul intelectual şi tehnologic (din 1901 până în 1913 toate premiile Nobel pentru ştiinţă au aparţinut ţărilor europene) şi un ritm înalt de industrializare (Europa Occidentală realiza 44 de procente din producţia industrială mondială) (Pierre, Berstein, 1998).

După cel de-al Doilea Război Mondial, crizele de supraproducţie s-au mai calmat, sub efectul extinderii intervenţiei instituţiilor statului bunăstării, care au atras spre protecţia socială (scoţând din circuitul economic direct productiv) un cuantum tot mai ridicat de resurse.

Pe de altă parte, prin creşterea veniturilor populaţiei din redistribuţia socială, s-a asigurat nivelul economic de subzistenţă unor mase tot mai largi de consumatori care înainte trăiau în sărăcie extremă. Prin susţinerea consumului, aceasta a contribuit la atenuarea crizelor de supraproducţie, dar a intensificat şi preocupările întreprinzătorilor faţă de progresul tehnic şi faţă de acapararea pieţelor de desfacere (Braud, Dostaler, 2000). Toate aceste fenomene nu s-ar fi derulat astfel dacă Occidentul nu ar fi beneficiat de un aflux uriaş de resurse din colonii, sau din aşa-zisele zone „protejate”, cum a fost şi România, în diverse etape istorice de pace sau de război. Multe dintre consecinţele actuale ale decalajelor de dezvoltare existente la nivel global îşi au rădăcinile în istoria mondială a ultimelor trei sute de ani. În fapt, toate ţările care, sub o formă sau alta, în timpuri mai noi sau mai vechi, au fost implicate în diverse strategii de expansiune, în vederea exploatării resurselor naturale aparţinând altor naţiuni, la vremea respectivă, au făcut cunoscut lumii apetitul lor insaţiabil pentru asigurarea unei etape cât mai îndelungi de «consumerism» pe seama resurselor altora, chiar dacă, în epocile mai vechi, consumerismul – fără a fi numit astfel – a funcţionat doar la nivelul unor categorii sociale mai restrânse numeric (elitele intelectuale şi păturile sociale înstărite). În multe privinţe, naţiunile în cauză nu se dezmint nici astăzi de reflexele lor expansioniste…. Căci, în pofida riscurilor amintite, se pare că nu atât criza ecologică îi îngrijorează pe politicienii şi marii proprietari/acţionari ai companiilor (multi)naţionale sau ale lumii capitaliste de astăzi, cât îi îngrijorează criza resurselor, din perspectiva reducerii consumului la nivel global şi, deci, a propriului profit (The Nielsens’ Website, 2006).

Page 29: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

6 IMINENŢA NOII PARADIGME A BUNĂSTĂRII UMANE 251

Iată de ce specialiştii în prognoză politică nu ezită să se pronunţe asupra iminenţei unui nou război mondial iniţiat de competitorii la resursele Pământului (Mureşan, 2004, Sachs, 2006, Ross, 2003, Follath, 2006 ş.a.). La numai şapte decenii de la ultima conflagraţie mondială (motivată tot prin aviditatea puterilor politice ale timpului de a controla resursele globale) o asemenea recompunere a evenimentelor prezentului pare de necrezut, şi totuşi.... Războaie regionale pentru resurse au mai avut loc de atunci, chiar foarte recent, în intervalul 1998–2003, în ţări ca Angola, Congo, Sudan, Cambodgia, Coasta de Fildeş, Myanmar, Sierra Leone, Liberia, Irak ş.a. Peste tot în aceste ţări au fost ucişi zeci de mii şi chiar milioane de oameni. Numai în războiul din Congo au fost implicate şapte armate străine şi au murit peste 2,5 milioane de oameni. Cât despre Irak … acolo au murit şi români – poate prima oară în istorie, într-un război nejustificat prin necesitatea de apărare a patriei!

Multe dintre naţiunile lumii consideră astăzi problema resurselor naturale ca fiind de cea mai înaltă relevanţă strategică, vizând direct securitatea lor naţională. Şi când o asemenea miză este în joc, puţine state rămân în limitele respectării regulilor jocului…

Într-un articol dedicat războiului din Irak, intitulat „Cum să evadăm din viitorul lui George Bush”, analistul politic J. Sachs (2006) afirma: „Totul se învârte în jurul petrolului. Intervenţia eşuată a Statelor Unite şi Marii Britanii în Orientul Mijlociu îşi găseşte motivaţiile în nisipul arab. Încă de la începutul secolului trecut, când Winston Churchill a schimbat propulsia navală pe bază de cărbune cu cea pe bază de petrol, puterile occidentale au început să se implice tot mai mult în Orientul Mijlociu, răsturnând guverne şi acţionând, de o parte sau de alta, în războaie care afectau «marele joc» al resurselor de energie. Realitatea demonstrează tot mai limpede că la baza intervenţiei în Irak a stat petrolul. Preşedintele Bush le-a sugerat recent jurnaliştilor să-şi imagineze lumea peste 50 de ani. Nu se gândea la viitorul ştiinţei şi al tehnologiei sau la o populaţie a planetei de nouă miliarde de locuitori şi nici la problemele care vor apărea din cauza schimbărilor climatice sau a biodiversităţii. El se întreba dacă islamiştii vor controla resursele de petrol ale lumii”. Şi toate acestea doar din cauză că populaţia majoritară a SUA s-a obişnuit să trăiască superbine, consumând de aproape trei ori mai mult petrol decât populaţia din Europa şi de şase ori mai mult decât media mondială...

Un alt mare consumator de petrol este China. Economia chineză a crescut, în medie, cu 9 procente pe an, timp de peste un sfert de secol (având cea mai îndelungă creştere economică neîntreruptă din istorie, după ce până în secolul al XV-lea a avut cel mai ridicat venit pe locuitor şi a fost liderul tehnologic al lumii). Şi tot China este al doilea mare consumator mondial de energie, primul consumator mondial de oţel, cărbune şi ciment. Firma Volkswagen vinde mai multe maşini în China decât în Germania... (PresaOnline.com, 2005). Dar nici un argument şi nici un dezastru ecoclimatic nu pare suficient de convingător pentru a determina lumea chineză să renunţe la politicile de tipul „întâi eu”, pe care Occidentul le-a impus lumii întregi, vreme de mai multe secole.

Şi nu doar iminenţa epuizării petrolului şi, în general, criza energiei, produc mari îngrijorări în rândurile producătorilor şi consumatorilor, ci, pe cale de

Page 30: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

MARIANA STANCIU 7 252

consecinţă, creşterea preţurilor şi deci diminuarea drastică a accesului la bunuri şi servicii astăzi încă de larg consum. Iar faptul că noii veniţi la festinul istoriei (India, China ş.a.) au aflat că recenta lor epocă de prosperitate va dura dezamăgitor de puţin, în raport cu aşteptările lor însetate de civilizaţie în stil (post)modern, nu face decât să agraveze lucrurile...

EXPLOZIA ACTIVITĂŢILOR DE TIP COMERCIAL

„Constituirea unei clase mijlocii puternice, durabile, este asociată, de regulă, cu stabilitatea socială, prosperitatea, economia de piaţă funcţională, democraţia, societatea civilă. Evoluţia structurii sociale în societăţile capitaliste dezvoltate arată că singura clasă care s-a extins constant în raport cu ansamblul populaţiei este clasa mijlocie” (Mills, 1951, citat în Larionescu, Mărginean, Neagu, 2006). Chiar şi în România acelor ani existau (ca efect al relativei prosperităţi capitaliste de dinainte de război) unele structuri sociale de natura clasei mijlocii (mici întreprinzători, manageri, funcţionari publici), deşi prin consolidarea noului regim comunist, acestea au fost rapid destructurate (Larionescu, Mărginean, Neagu, 2006, p. 99).

Spre anii ’40–’50 ai secolului douăzeci, în ţările capitaliste unde existau deja clase mijlocii bine consolidate, o parte a acestora ajunseseră să dispună de resurse economice destul de mari, ceea ce le-a permis să acceadă la practici de consum caracteristice, multă vreme, doar păturilor foarte bogate. Volumul tot mai mare şi calitatea tot mai ridicată a cererii de mărfuri a claselor înstărite (nobilii, marii industriaşi, clasele mijlocii), au reuşit să creeze, în timp, presiuni mari asupra mediului natural, deşi marile probleme în acest sens au început să fie resimţite abia pe la mijlocul anilor ’80 ai secolului douăzeci. În toate ţările unde modul de viaţă s-a modernizat, asemenea categorii sociale de consumatori au cheltuit sume uriaşe de bani, achiziţionând un volum impresionant de mărfuri, în vederea satisfacerii unor trebuinţe care, în multe situaţii, nu au servit idealul dezvoltării umane, pe măsura costurilor sociale înregistrate pentru producerea mărfurilor respective şi, cu atât mai puţin, a sacrificiilor suportate de mediu.

La începutul secolului douăzeci, însă, nici chiar ţările cele mai dezvoltate, precum SUA, Anglia, Franţa sau Germania, nu deţineau structuri comerciale comparabile ca număr, mărime şi structură cu cele de la mijlocul aceluiaşi secol şi, cu atât mai puţin, cu cele de astăzi.

Începuturile comerţului modern au avut loc după anul 1870, odată cu construirea primelor lanţuri de magazine americane şi vest-europene, pentru desfacerea unor mărfuri de larg consum (Reardon, Gulati, 2007). Dintr-un studiu privind dinamica activităţilor comerciale pe termen lung, la nivel mondial (Irwin, 2002), reiese că, de la finele secolului nouăsprezece până la începutul secolului douăzeci şi unu au existat trei epoci distincte pentru dezvoltarea activităţilor comerciale: epoca anterioară Primului Război Mondial (1870–1913), epoca interbelică (1920–1938) şi epoca de după al Doilea Război Mondial (1950–2000). Anterior primului război mondial, volumul activităţilor comerciale a crescut uşor mai rapid decât veniturile populaţiei. În perioada inter şi postbelică, până în anul

Page 31: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

8 IMINENŢA NOII PARADIGME A BUNĂSTĂRII UMANE 253

1980, în domeniul comercial au avut loc mai multe categorii de mutaţii, unele slab corelate sau chiar necorelate cu dinamica veniturilor. De la mijlocul anilor `80 însă, creşterea fără precedent a veniturilor claselor mijlocii din ţările occidentale a produs explozia fenomenului numit consumerism.

În ediţia a treia a Webster's Dictionary (l964), consumerismul este definit drept o orientare a societăţilor civile din Occident, de a „promova interesele consumatorului”, pornind de la convingerea că „un consum de bunuri şi servicii mereu în creştere este economic dezirabil”, acesta fiind simbolul reuşitei economice a oricărei societăţi.

În ultimul deceniu, însă, fenomenul consumerist a fost puternic discreditat, pe fondul creşterii decalajelor economice dintre diferite categorii de consumatori, şi din cauza prejudiciilor ecoclimatice pe care le-a declanşat. De aceea, consumerismul este asociat conceptual şi cu consumul ostentativ de bunuri şi servicii (ca în viziunea lui T. Veblen din The Theory of the Leisure Class, 1899), cu capitalismul neoliberal ce a dus la exacerbarea decalajelor economice dintre naţiuni, cu consumul alimentar iraţional şi maladia obezităţii, dar şi cu existenţa, la polul opus al societăţii, a sărăciei extreme. După ce, la început, consumerismul a delimitat un fenomen socioeconomic specific spaţiului occidental, în prezent, acesta a devenit un concept multicultural şi nongeografic (Wikipedia, 2008).

Perioada de maximă ascendenţă a consumerismului modern coincide cu concentrarea activităţilor de retail în hipermarketurile şi supermarketurile construite în marile oraşe ale lumii. Astfel, prin dezvoltarea comerţului (post)modern, consumerismul afectează şi stilurile de consum ale claselor bine situate economic din ţările în curs de dezvoltare.

Primele supermarketuri au apărut în perioada 1920–1930, în America, dominaţia acestora pe piaţa americană devenind deplină după anul 1950. La începutul secolului douăzeci, deşi populaţia americană locuia în urban în proporţie de 40 de procente, femeile din urban care lucrau în afara propriei gospodării constituiau o excepţie. Chiar şi în anul 1970, doar 15% dintre femeile americane activau pe piaţa muncii. În anul 2000 însă, 75% dintre acestea contribuiau la veniturile familiei prin propriul salariu, ceea ce a produs un adevărat boom în domeniul comerţului american.

În prezent, 80% din distribuţia produselor alimentare americane se realizează prin intermediul super/hipermarketurilor. Este greu de spus dacă tentaţiile consumerismului le-au scos pe femeile americane pe piaţa muncii sau dacă, dimpotrivă, faptul că familiile americane au dispus de venituri mai mari după anul 1980, a încurajat fenomenul consumerist. Probabil că fenomenele s-au stimulat reciproc, ca şi în ţările occidentale sau ţările în curs de dezvoltare ce au pornit pe calea modernizării. Oricum, SUA deţine în prezent cele mai puternice reglementări anti-supermareket din lume, fapt ce a limitat oarecum extinderea acestora pe piaţa internă a SUA, dar a determinat emigraţia în alte ţări, unde reglementările sunt mai puţin severe.

În Europa, comerţul modern a început prin construirea unor lanţuri de magazine de tipul Woolworths, în marile oraşe occidentale, începând cu anul 1870. Acestea comercializau bunuri de larg consum, de regulă nonalimentare, la preţuri relativ scăzute, cu distribuţie prin autoservire. De la un singur magazin Woolworths, existent în anul 1878 în Anglia, 50 de ani mai târziu, proprietarul

Page 32: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

MARIANA STANCIU 9 254

acestuia a ajuns să deţină peste 2 866 de unităţi de desfacere, în cinci ţări, inclusiv în Marea Britanie (Reardon, Gulati, 2007).

Tendinţele de concentrare a activităţilor comerciale în unităţi de distribuţie foarte mari a produs numeroase efecte adverse pentru producătorii şi investitorii comerciali mici şi medii care au fost, astfel, nevoiţi să recurgă la sacrificarea diversităţii sortimentale în favoarea standardizării produselor. Cu toate acestea, furnizorii de branduri de rang secundar îşi văd tot mai des produsele delistate, fiind preferate portofoliile ce conţin branduri de primă poziţie, de calitate superioară, mărci proprii firmei distribuitoare, cu preţuri mai mari sau produse locale specializate.

Construirea unor hipermarketuri în Europa are tendinţa de a se structura mai mult în reţele naţionale (ca şi în Japonia), deşi există şi unele firme mari (mai puţine decât cele americane) care activează în emigraţie. În prezent, regiunea Europei Centrale şi de Est este dominată de retailerii vest-europeni, primele cinci poziţii în top fiind ocupate de companii germane, engleze şi franceze. Metro, activ în majoritatea ţărilor – din Polonia până în Ucraina – este, de departe, liderul principal din regiune, cu vânzări duble faţă de cele ale numărului doi din zonă – Tesco. Carrefour, ocupantul locului trei, şi-a vândut hypermarketurile din Cehia şi Slovacia către Tesco, în anul 2005, mizând pe pieţele din Grecia, Polonia, România şi Bulgaria. În anul 2005, primele 10 reţele de retail din Europa Centrală şi de Est, aveau o cotă însumată de 19 procente din piaţă („Piaţa”, 2006).

Investiţii serioase în construirea unor supermarketuri s-au făcut şi în ţările în curs de dezvoltare din America Latină, Africa, Asia ş.a., pe la începutul anilor 1990, dar numai în ţările unde populaţia autohtonă deţinea masa critică a veniturilor necesare accesării unor asemenea magazine. Pe continentul latino-american, de exemplu, supermarketurile au acaparat 75% din vânzările cu amănuntul în Brazilia, 57% în Argentina, 50% în Chile şi Costa Rica, 45% în Mexic; în Africa de Sud – 50%, în Kenya – 30%; peste 40% în Thailanda, 60% în Filipine şi Coreea de Sud, dar încă sub 25% în China şi sub 5% în India (Reardon, 2003).

Şi în România se poate vorbi astăzi despre o nouă etapă a activităţilor comerciale. Totuşi, România deţine în prezent unul dintre cele mai mici grade de concentrare a retailului din Europa Centrală şi de Est, cota de piaţă cumulată a primelor cinci lanţuri comerciale fiind de 19,2%. Prezenţa super/hipermarketurilor pe piaţa românească a bunurilor de larg consum este mult mai recentă decât în Occident sau în alte zone ale lumii (abia generaţia a III-a de expansiune în lume a supermarketurilor a ajuns şi în România în anii 1995–2000). Într-un oraş, de mărime medie, de exemplu, cum este Clujul, înainte de anul 1989, existau cam 25 de alimentare de cartier şi trei magazine mari (Central, Sora şi Big). În prezent, piaţa clujeană este invadată de sute de magazine mici şi medii, dar şi de super şi hipermarketuri de tipul Metro, Billa, Kaufland, Selgros, Cora ş.a. Cu toate dificultăţile celor 18 ani de tranziţie economică, şi cu toate că numărul populaţiei din oraş nu a crescut, vânzările de pe piaţa alimentară a supermarketurilor clujene au înregistrat cote fără precedent, fără a atinge încă nivelul de saturaţie. Dacă înainte de anul 2000, vânzările în supermarketurile clujene erau atât de nesemnificative încât nici nu apăreau în statisticile oficiale, până în anul 2010, este de aşteptat ca ponderea acestora să atingă 84% din totalul vânzărilor (Duţu, 2007).

Page 33: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

10 IMINENŢA NOII PARADIGME A BUNĂSTĂRII UMANE 255

Activităţile comerciale nu pot supravieţui fără publicitate. Acest fapt este atestat încă din antichitate. În India, de exemplu, tradiţia zidului pictat în scopuri promoţionale exista cu 4000 ani î.C (Bhatia, 2000). Publicitatea comercială are, aşadar, o istorie destul de îndelungă, unele forme ale acesteia putând fi identificate în ruinele antice arabe, egiptene, greceşti sau romane.

Dar abia în secolul al XVII-lea, odată cu inventarea presei scrise, au apărut primele anunţuri publicitare cu frecvenţă săptămânală, în unele gazete din Anglia. Acestea promovau cărţi, ziare, medicamente, evenimente mondene ş.a. Tot de atunci datează însă şi primele activităţi publicitare false (aşa numitele quack-uri), devenite de atunci o problemă socială ce impunea reglementarea grabnică a domeniului.

Odată cu dezvoltarea economică din secolul al XIX-lea, s-au înmulţit şi activităţile promoţionale în tot spaţiul occidental. În iunie 1836, ziarul francez La Presse includea, pentru prima dată în paginile sale, un spot publicitar contra cost, iar în jurul anului 1840 au apărut primele agenţii publicitare în Boston şi în Franţa (iniţiate de Volnez Palmer, şi Charles-Louis Havas) (Eskilson, 2007).

Publicitatea comercială este o formă de comunicare ce se vrea cât se poate de convingătoare faţă de potenţialii consumatori, pentru ca aceştia să cumpere o anumită marcă de produs sau serviciu, renunţând la altele (similare sau nu ca utilitate). Spoturile publicitare au ca ţintă creşterea relativă şi absolută a vânzărilor produselor sau serviciilor promovate, prin crearea aşa-numitelor imagini de marcă/ firmă sau a loialităţii consumatorului faţă de o anumită marcă/ firmă. Mesajele publicitare pot fi transmise prin orice intermediu adecvat: radio, televiziune, internet, jocuri video, ziare, reviste, în magazine, cinematografe, pe stadioane, în aeroporturi, gări, pot fi auzite înaintea unor mesaje telefonice automate etc., adică oriunde există o potenţială audienţă interesată de anumite oportunităţi de cumpărare şi consum.

În epoca modernă, activităţile publicitare au cunoscut un masiv reviriment în două trepte, odată cu primele emisii radio, în jurul anului 1920 şi odată cu primele emisii de televiziune, la sfârşitul anilor 1940 şi începutul anilor ’50. În anii 1960, industria publicitară a adoptat o viziune modernă asupra tematicii şi tehnicilor sale, acordând creativităţii un rol central, producând mesaje surprinzătoare tot mai focalizate, ceea ce i-a mărit eficienţa substanţial. În Statele Unite, perioada respectivă este cunoscută sub numele de Creative Revolution, eroul său central fiind Bill Bernbach creatorul, printre altele, a cunoscutei mărci Volkswagen ads.

O nouă etapă în dezvoltarea activităţilor publicitare s-a înregistrat prin instalarea televiziunii prin cablu, în anii 1980–1990, când acestui domeniu i-au fost alocate primele canale în exclusivitate (QVC, Home Shopping Network, ShopTV şi altele).

Marketingul prin Internet a deschis noi oportunităţi comercianţilor, consumatorilor şi agenţilor publicitari. Corporaţii publicitare finanţate exclusiv din publicitate oferă acum totul în materie de promovare, începând de la simple cupoane publicitare, până la liberul acces pe Internet al firmelor.

Deşi în cifre absolute, sumele cheltuite de firmele promoţionale din ţările dezvoltate, de exemplu, în anii 1925 şi 1998, sunt sensibil diferite, ponderile în PIB ale cheltuielilor aferente celor doi ani, s-au schimbat mai puţin decât ne-am fi

Page 34: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

MARIANA STANCIU 11 256

aşteptat, date fiind marile transformări petrecute între timp, în mass-media. De exemplu, în Statele Unite – în anul 1925, când principalele media ce lansau spoturi publicitare erau ziarele, magazinele, panourile sau posterele publicitare, ponderea cheltuielilor cu publicitatea în PIB era de 2,9 procente; în anul 1998, când principalele medii publicitare americane au devenit radioul şi televiziunea, ponderea cheltuielilor publicitare în PIB a fost de 2,4 procente (Coen, 2000).

În ultimul deceniu, cheltuielile pentru susţinerea unor activităţi promoţionale au crescut dramatic. Dacă pentru anul 2006, asemenea cheltuieli erau estimate la 385 miliarde dolari la nivel mondial (155 miliarde dolari în Statele Unite), până în anul 2010, acestea urmează să depăşească 500 miliarde dolari, la nivel mondial (2005, The Annual Real and Nominal GDP...). În prezent, organizaţiile care cheltuie în mod curent mari sume de bani pe publicitate pot susţine/pot fi susţinute financiar de anumite grupuri de interese (partide politice, instituţii politico-militare, instituţii cu orientare religioasă etc.). Deşi activitatea promoţională pare a fi indispensabilă creşterii economice, aceasta nu înseamnă că ea se desfăşoară fără costuri sociale. De-ar fi să ne referim numai la e-mail-urile comerciale nesolicitate, sau la alte forme de spam-uri, acestea au devenit foarte împovărătoare financiar pentru serviciile de întreţinere ale reţelelor de Internet. Serviciile promoţionale prezintă şi multe alte aspecte critice, deoarece depăşesc frecvent limitele legii şi toleranţei sociale. De exemplu, acestea comit un abuz clar când, sub diverse forme, nu ezită să exploateze emoţional copiii, prin invadarea şcolilor cu promovarea unor produse sau servicii. O altă formă de fraudă derivă din acceptarea de a propaga informaţii neconforme cu adevărul.

Marketingul sau ştiinţa de a vinde produsele, industria modei şi cea publicitară au devenit ajutoarele de nădejde ale producătorilor de mărfuri, în demersul lor de a capta atenţia consumatorilor, stimulând înnoirea cât mai frecventă a bunurilor şi serviciilor cumpărate de aceştia. În ultimele trei-patru decenii ale secolului douăzeci, cele mai studiate influenţe asupra modelelor de consum dominante, au fost cele directe, de ordin demografic, psihosocial şi economic, deoarece numai asemenea studii puteau răspunde întrebărilor şi căutărilor specialiştilor de marketing angajaţi în serviciul marilor investitori în producţia de mărfuri şi în afaceri comerciale.

Chiar dacă cei sistematic avantajaţi nu sunt încă pregătiţi să recunoască adevărul, concurenţa economică de pe piaţa internaţională, vizând state cu potenţial economic extrem de diferit, a fost şi este încă neloială. O asemenea concurenţă a constituit, totuşi, în ultimele două-trei veacuri, legea de fier a lumii moderne – dominată şi astăzi de doctrina neoliberală. Susţinătorii acestei doctrine nu se sfiesc să afirme că, după mai mulţi ani de dirijism etatist, neoliberalismul reintroduce în economie, principiul egalităţii tratamentului partenerilor de afaceri. Ei uită, totuşi, să precizeze că o asemenea egalitate nu a funcţionat încă de la începutul lumii, ci are loc într-o lume fundamental inegalitară, amnezică faţă de propria sa istorie economică şi încă sectară. Doctrina neoliberală situează în centrul preocupărilor sale piaţa liberă – minimal reglementată şi profitul marilor afacerişti, şi nu dezvoltarea umană, micul întreprinzător sau interesele naţionale. Personajul preferat al acesteia rămâne, totuşi, consumatorul modern, adică omul care are şi

Page 35: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

12 IMINENŢA NOII PARADIGME A BUNĂSTĂRII UMANE 257

este dispus să cheltuie cât mai mulţi bani pe produsele industriilor capitaliste. Consumatorul trebuie convins, cu orice preţ, să-şi cheltuie banii, chiar în avans dacă se poate, apelând la industria bancară (pe care, de regulă, tot marii afacerişti neoliberali o controlează), în scopul satisfacerii unor trebuinţe despre care consumatorul este informat, la orice pas, prin industria publicitară.

Exaltarea sacrosanctelor libertăţi economice ale marilor întreprinzători neoliberali a dus nu numai la îmbogăţirea lor şi sărăcirea unor mari majorităţi sociale, dar şi la alterarea unor valori autentice ale dezvoltării umane şi sociale (de exemplu, menţinerea cumpătării şi raţionalităţii în consum, cultivarea respectului faţă de interesul public, cultivarea onestităţii şi altruismului în dezvoltarea afacerilor ş.a.), şi la consacrarea publică a unor idei nocive social, precum reglarea automată a relaţiilor de piaţă, imposibilitatea apariţiei crizelor economice, utilizarea completă a forţei de muncă sau faptul că viaţa este cu atât mai dezirabilă cu cât omul îşi satisface şi cele mai excentrice plăceri.

Capitalismul neoliberal activ în prezent în spaţiul euroatlantic este un sistem politico-economic axat, prin excelenţă, pe găsirea celor mai bune modalităţi de maximizare a propriului profit, neprecupeţind niciun efort spre a-i convinge pe virtualii consumatori să cumpere cât mai multe mărfuri, fie că acestea le sunt sau nu necesare, chiar dacă în timp, un asemenea comportament economic îi poate deturna de la împlinirea celor mai nobile scopuri şi aspiraţii, de ordin moral şi spiritual. Nu de puţine ori, exponenţii săi afirmă că acţionează în numele libertăţii individuale şi a noilor valori umaniste (stimularea concurenţei în vederea progresului material-social şi, deci, a comportamentelor egotice şi egoiste, încurajarea ascensiunii sociale pe alte baze decât cele corelate cu gradul de realizare moral-spirituală şi intelectuală a concurenţilor, gratificarea senzorială a consumatorilor, încurajarea cumpărării unor cantităţi mai mari de mărfuri prin acordarea unor gratuităţi ş.a.), subminând astfel sistematic eventualele valori, cenzuri şi raţionalităţi autoimpuse de oameni în mod normal şi natural propriilor înclinaţii spre un comportament excesiv. De asemenea, mulţi întreprinzătorii ce doresc cu orice preţ să reuşească în afacerile lor, nu ezită ca, in extremis, dacă profitul le este ameninţat, să aplice unele principii îndoielnice, aflate la graniţa moralităţii sau chiar imorale (în orice caz, nereligioase), sub aparenţa unei mereu noi ideologii a eficienţei sociale sau plăcerii, dat fiind că societatea îi tolerează (mai ales în perioadele de capitalism sălbatic, aşa cum a fost în România anilor ’90) şi, printr-o anumită parte a cererii manifeste, chiar îi legitimează. Cele mai multe dintre economiile dezvoltate actuale s-au realizat prin extinderea capacităţilor lor de producţie şi consum, pe principiul există cerere deci producem, ignorând eventualele consecinţe asupra bunelor moravuri sociale, a mediului natural, ori asupra nesatisfacerii trebuinţelor din alte sectoare vitale precum educaţia sau sănătatea. Prin psihologia lor specifică, societăţile de consum induc în mentalul colectiv ideea că prosperitatea şi accesul la resurse sunt virtual nelimitate şi, pe diverse căi, posibile pentru oricine. O asemenea viziune asupra realităţii are un efect profund distorsionant asupra bunului simţ, a simţului economic, etic şi religios, a lucidităţii percepţiei asupra adevărului, creând puternice ataşamente şi dependenţă faţă de lumea material-socială (a trăi pentru a avea şi a consuma).

Page 36: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

MARIANA STANCIU 13 258

Analişti precum Joseph Stiglitz (Premiul Nobel pentru economie în anul 2001), Lester Brown, George Soros ş.a. critică vehement, în ultimii ani, aşa numitul fundamentalism de piaţă, dată fiind acumularea a tot mai multe dovezi incontestabile că teoria economică neoliberală a eşuat dramatic în rezolvarea problemelor sociale, pe cât de complexe, pe atât de grave ale modernităţii. În opinia unor asemenea autori, o eventuală persistenţă a Occidentului şi nu numai, pe o asemenea cale fundamental greşită va duce cu siguranţă omenirea la autodistrugere.

BOGĂŢIE, SĂRĂCIE, VENITURI ŞI CONSUM

Spre deosebire de categoriile sociale înstărite, cele sărace şi foarte sărace, care au fost (şi sunt încă) destul de consistente numeric, au supravieţuit în perioada modernă, adaptându-se cu mari dificultăţi unor condiţii economice, în multe cazuri, incredibil de austere. În fapt, decalajele economice uriaşe, instalate cu secole în urmă, între clasele sociale înstărite şi categoriile sărace din toate ţările lumii, s-au menţinut până astăzi, chiar dacă de-a lungul timpului, marginal, au mai variat. Abia de curând a început să se vorbească în lume despre o reducere a numărului de persoane aflate în sărăcie extremă (care dispun doar de 1 dolar pe zi sau mai puţin!), de la l,5 miliarde persoane (în anul 1980) la 1,1 miliarde (în anul 2001) (UN, 2003).

Cu toate acestea, chiar şi în spaţiul european, unde vreme de decenii, statul bunăstării sociale a fost mult mai generos decât pe alte continente, decalajele existente la nivelul veniturilor populaţiei, care influenţează rapid şi masiv nivelul consumului, s-au menţinut destul de ridicate. Cele mai accentuate decalaje între bogaţi şi săraci au existat în Marea Britanie (7,7, respectiv 49,1 procente) şi Irlanda (7,8, respectiv 49,8 procente) (chiar mai accentuate decât în România – 8,1, respectiv 48,8 procente).

Ţările europene cele mai egalitare au fost R. Cehă, Slovacia şi Germania. În grupul ţărilor central şi est-europene, cel mai înalt grad de polarizare a veniturilor, s-a înregistrat în România, în condiţiile în care media la nivelul grupului de ţări respective era de 11,6 respectiv, 45,4 procente. În expresia veniturilor echivalente, polarizarea veniturilor din România a fost chiar mai accentuată – 8,5 respectiv 49,5 procente (Russell, Whelan, 2004).

Astfel se explică menţinerea unor decalaje uriaşe, pe termen lung, în sfera consumului mondial de bunuri şi servicii. În fapt, trăim într-o lume a contrastelor, despre care nu ne amintim să fi fost vreodată mai bună decât astăzi, o lume a luxului exorbitant pentru unii şi a sărăciei sub nivelul suportabilităţii umane pentru alţii! În anul 2007, cei mai bogaţi 20% dintre consumatorii cu cele mai mari venituri la nivel mondial, realizau 86 procente din cheltuielile de consum private, în timp ce, cei mai săraci 20% realizau doar 1,3 procente din volumul total al consumului (Shah, 2008). Concret, cei mai bogaţi 20 la sută dintre consumatorii cu cele mai mari venituri:

– realizau 45 procente din consumul mondial de carne şi peşte, în timp ce, cei mai săraci 20% realizau doar 5 procente;

– realizau 58 procente din consumul total de energie, în timp ce, cei mai săraci 20% efectuau doar 4 procente;

Page 37: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

14 IMINENŢA NOII PARADIGME A BUNĂSTĂRII UMANE 259

– realizau 84 procente din consumul mondial de hârtie, în timp ce cei mai săraci 20% realizau doar 1,1 procente;

– deţineau 74 procente din liniile telefonice existente în timp ce, cei mai săraci 20% deţineau doar 1,5 procente ;

– deţineau 87 procente din parcul privat mondial de automobile, în timp ce, cei mai săraci 20% deţineau mai puţin de 1 procent din acesta.

Lista ar putea continua pentru multe alte articole incluse în modelul de consum dominant în spaţiul euro-atlantic (Shah, 2008).

Tabelul nr. 1

Ponderea veniturilor cuartilelor 1 şi 4 ale populaţiei în veniturile totale – ţări europene, 2003

Venituri neechivalate Venituri echivalate Ţara Prima cuartilă Ultima cuartilă Prima cuartilă Ultima cuartilă

Malta 13,1 44,7 12,2 43,7 Cipru 9,1 44,6 10,7 45,6 R. Cehă 15,3 42,3 14,8 42,6 Slovacia 14,4 40,6 17,3 38,6 Slovenia 11,5 42,4 13,1 41,8 Ungaria 12,7 40,9 12,4 41,8 Polonia 14,1 43,3 11,8 45,2 Estonia 10,2 46,1 9,9 46,2 Letonia 12,1 48,8 11,5 47,4 Lituania 10,0 46,9 10,6 46,6 Turcia 9,0 49,6 7,2 53,0 Bulgaria 8,9 49,4 9,9 48,9 România 8,1 48,8 8,5 49,5 Belgia 13,5 45,8 13,1 43,4 Germania 14,2 38,7 14,2 38,7 Austria 13,0 42,3 12,1 40,5 Olanda 11,6 40,8 11,4 43,2 Luxemburg 12,6 37,5 10,6 40,7 Franţa 13,6 40,4 12,9 40,9 Italia 12,5 41,3 11,5 43,4 Spania 12,5 36,4 12,2 39,1 Grecia 10,5 42,7 11,0 44,1 Portugalia 8,9 47,4 10,3 48,5 M. Britanie 7,7 49,1 8,0 51,3 Irlanda 7,8 49,8 8,0 51,3 Danemarca 10,1 40,6 12,0 39,9 Finlanda 9,1 45,1 10,1 44,7 Suedia 10,7 43,4 11,3 43,0 Total 11,3 43,9 11,4 44,4 AC 10 12,3 33,1 12,4 44,0 ACC 13 11,6 45,4 8,6 50,5 UE 15 11,2 42,7 11,2 43,5

Sursa: Russell H., Whelan C., Low income and deprivation in an enlarged Europe, 2004, EFILWC, EC.

Page 38: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

MARIANA STANCIU 15 260

Referindu-se recent la inegalităţile mari dintre veniturile diferitelor categorii sociale ale populaţiei americane, Ben Bernanke, preşedintele Băncii Centrale a SUA, afirma că acestea ameninţă însuşi dinamismul capitalismului american. Sub administraţia Bush, prăpastia dintre săracii şi bogaţii Americii s-a accentuat dramatic. Directorii de corporaţii şi alţi „executivi” câştigă de 400 de ori mai mult decât „lucrătorul mediu”, raportul actual al veniturilor fiind de 20 de ori mai mare decât în anul 1965. Venitul mediu al celor mai bogaţi 1% americani a crescut cu 650 procente, comparativ cu anul 1975, în timp ce veniturile vastei majorităţi a oamenilor de rând s-au micşorat cu aproximativ 3 procente (Vlad, 2008).

Pe alte continente unele lucrurile par a se fi mişcat şi în avantajul celor săraci. Mai multe milioane de oameni, care altădată înotau în sărăcie, fac parte astăzi din clasa mijlocie – 1,3 milioane în China, 1,1 milioane în India ş.a. Aceştia deţin autoturisme, utilizează obiecte electrocasnice şi electronice, îşi cumpără locuinţe decente, îşi permit diete alimentare superproteice, aspirând, de ce nu, să fie asimilaţi în diverse structuri ale high-class. Apetenţa lor extraordinară pentru consumul practicat altădată numai de către elitele sociale a atins proporţii astronomice. În 20 de ani, populaţia săracă a Chinei a scăzut de la 60% la 16%, cea a Asiei de Sud-Est de la 52% la 31%, iar cea a Americii Latine de la 12% la 9% (UN, 2003). O asemenea evoluţie socială a schimbat radical profilul cererii solvabile (singura care contează pentru întreprinzătorii capitalişti) de bunuri şi servicii în zonă, exercitând noi presiuni asupra rezervelor mondiale de alimente, în condiţiile în care aceasta era deja în scădere, din cauze eco-climatice.

Acolo unde există încă, sărăcia ia expresii dintre cele mai variate, în funcţie de ţară, etnie, categorie socială, conjunctură social-politică ş.a.

În România, de exemplu, fenomenul se poate descrie abstract prin termeni de genul sărăcie severă (10–12% din populaţie) ori sărăcie ca fenomen nediferenţiat (30–36% din populaţie, în intervalul 1997–2002) (CASPIS, 2008). Concret, sărăcia nediferenţiată înseamnă oameni care suferă de foame cronică (aproximativ 5% din populaţie), sau „o populaţie care face împrumuturi mici la bănci pentru a-şi plăti alte datorii, pentru a achita facturi la întreţinere, ori care nu-şi poate permite nici măcar o rată pentru un frigider sau un aragaz nou” (GEA, 2007). La momentul sondajului de opinie al GEA, în jur de 40 la sută dintre români nu puteau suporta rambursarea unui credit din veniturile realizate (eşantion – 1 237 persoane din 100 de localităţi, marja de eroare – 2,8 procente) (Jarita, 2008).

Când nu este nici foarte sărac nici foarte bogat, românul dă într-un an cam cinci salarii lunare medii pentru achiziţia de bunuri de larg consum, bugetul total alocat fiind cam de 1 877 euro (iunie 2008). Cheltuielile lunare medii ale românilor sunt comparabile cu cele ale ruşilor şi cu 15% mai mari decât cele ale bulgarilor. Slovenii alocă un buget aproape dublu faţă de români pentru alimente, detergenţi, electrocasnice sau articole de îmbrăcăminte, în timp ce vest-europenii cheltuie, în acest scop, de trei ori mai mult (5 497 euro pe an) decât românii (Giuşca, 2008).

Aşadar, în timp ce unii se luptă să supravieţuiască, o altă parte a omenirii, în special cea din urbanul dezvoltat, continuă să devină tot mai prosperă, să consume tot mai mult, să aspire la lucruri până mai ieri de neimaginat. În acelaşi timp, această

Page 39: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

16 IMINENŢA NOII PARADIGME A BUNĂSTĂRII UMANE 261

populaţie tinde să se izoleze spaţial de restul lumii, prin retragerea în reşedinţe situate la marginea oraşelor, în locuinţe suprautilate şi supersecurizate faţă de eventualii infractori. Marile citadele urbane de astăzi au tot mai puţine în comun cu oraşele cuminţi ale primei jumătăţi a secolului douăzeci. Pe lângă faptul că peste noapte s-au transformat în mari devoratoare de resurse, tot mai greu de procurat şi, deci, tot mai scumpe (între 2 aprilie 2007 şi 17 aprilie 2008, preţul petrolului a crescut de la 65,94 la 114,86 dolari SUA, în condiţiile în care acesta asigura încă 43% din consumul mondial de combustibil, din care 95 procente în transporturi) (US Energy Administration, 2008, AP). Oraşele prezentului sunt focare de poluare, stres, violenţă, crimă organizată, desfrâu, alienare – adevărate furnicare umane, în căutarea hranei, apei, energiei şi celorlalte necesităţi ale vieţii, aflate pe cale de dispariţie. Gesturi simple, care altădată păreau fireşti – a bea un pahar cu apă, a traversa o intersecţie, a conduce sau a parca un autoturism, a trăi într-o locuinţă decentă, a călători cu transportul în comun sau a ieşi într-o pădure la sfârşit de săptămână – par tot atâtea imposibilităţi sau, în cel mai bun caz, provocări, pentru orăşeanul de rând, mai degrabă modest, ce nu dispune măcar de un autoturism de mâna a doua.

ALTE EFECTE ALE CONSUMERISMULUI

Risipă şi irosire de resurse economice. Dintr-un studiu efectuat în anul 1997 asupra risipei de materiale ce a avut loc pe parcursul producţiei de bunuri şi servicii ce au intrat în consumul populaţiei din cinci ţări dezvoltate (Germania, Austria, Japonia, Olanda, SUA) a rezultat că aceasta a variat între 10 tone metrice per persoană pe an în Japonia şi 61 tone metrice per persoană pe an în SUA (calculat potrivit datelor din World Resources 1998–99). Risipa de resurse provocată prin consumul excesiv de bunuri şi servicii al anumitor categorii sociale, dar şi irosirea resurselor prin investiţii inutile (în industria de armament, a tutunului şi altor droguri licite sau ilicite, în finanţarea fabricării unor produse de necesitate îndoielnică, sau chiar nocive, din industria textilelor, jucăriilor, tipografiei, farmaceutică, divertisment, artă – cinematografică, din cosmetică, sport ş.a.) au determinat diminuarea implicită a resurselor dirijate spre crearea şi susţinerea financiară a unor locuri de muncă într-adevăr utile, în sectoare de producţie subdimensionate în raport cu volumul cererii sociale (în educaţie şi învăţământ, în serviciile de îngrijirea sănătăţii, în asistenţa socială, administraţia publică, în justiţie ş.a.), diminuând astfel resursele umane disponibile, resursele de mediu, resursele de timp şi de spaţiu, ori aglomerând în mod nejustificat capacităţile de producţie ale unor industrii şi reţele de servicii utile.

Finanţarea vreme de decenii a cursei înarmărilor. Insaţiabila luptă pentru supremaţie a celor deja foarte puternici, ca şi propensiunea cvasigenerală spre apărarea aşa-ziselor cuceriri ale consumerismului modern, iar la comunişti, a aşa-ziselor cuceriri ale revoluţiei socialiste, aveau să nască, pe parcursul secolului trecut, o adevărată cursă a înarmărilor, într-o primă etapă la nivelul economiilor cu cel mai ridicat potenţial economic, iar apoi şi în rândurile celorlalte naţiuni. Cele mai intense preocupări în acest sens s-au înregistrat însă în ţările celor două blocuri militare –

Page 40: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

MARIANA STANCIU 17 262

Pactul Nord-Atlantic şi Pactul de la Varşovia, ce au alimentat continuu războiul rece. Sistemele militare respective erau menite să descurajeze orice atentat la adresa fiinţei naţionale şi avuţiilor acumulate de ţările dominante din cadrul celor două blocuri militare. Deţinând asemenea arme, unele dintre statele respective au reuşit să exercite un nou tip de presiune internaţională, extinzându-şi influenţele politico-economice în cele mai îndepărtate zone ale lumii. Având desigur în vedere problema resurselor, aşa cum s-a structurat aceasta la nivel mondial, de-a lungul secolului trecut, cunoscutul istoric italian Sergio Romano (2008) afirma, într-una din conferinţele sale, că omenirea a trăit în decursul secolului XX, trei războaie mondiale sau, mai degrabă, trei episoade ale aceluiaşi război, întrerupt de un lung armistiţiu (1919–1939) şi de o scurtă pauză (1945–1947). „Marele război al secolului XX” a izbucnit la 28 iulie 1914, dar s-a sfârşit lent şi progresiv, între căderea Zidului Berlinului, în noiembrie 1989, şi dezmembrarea Uniunii Sovietice, în decembrie 1991.

Astfel, pentru multe ţări precum Rusia, SUA, Iranul, Cuba, Coreea de Nord, Franţa, Spania ş.a., vreme de mai multe decenii, grija pentru dezvoltarea economică a trecut pe plan secundar, sub presiunea extraordinară a urgenţei de a pune la punct sisteme militare cât mai diabolice prin performanţele lor distructive. Puterea armelor de distrugere în masă fabricate de ţările lumii în intervalul anilor 1960–1990 a fost (este încă) de o forţă a nimicirii ce depăşeşte domeniul absurdului (pot pulveriza planeta de mai multe ori).

Economia globală a crescut de şapte ori, în timp ce populaţia lumii a crescut de două ori şi jumătate. Explozia ciclului producţie – consum nu putea exista fără inducerea unei enorme presiuni şi a unor numeroase elemente de dezechilibru asupra planetei şi resurselor ei, ori a subsistemelor incluse în biosferă. Utilizarea intensă a combustibililor fosili a produs un nivel al emisiilor de carbon cu mult superior capacităţii mediului de a-l fixa.

Încălzirea globală. Din anul 1959, de când a fost iniţiată înregistrarea consecventă a emisiilor de dioxid de carbon în atmosferă, până astăzi, concentraţia acestuia a crescut de la 316 ppm (părţi pe milion) la 369 ppm (în anul 2000). Consecinţa directă a fenomenului este apariţia efectului de seră şi a încălzirii planetei. Dacă în deceniul ’80–’89 a avut loc o creştere a temperaturii globale cu 0,26 grade C, în deceniul ’90–’99 temperatura globală a crescut cu 0,40 grade C, iar în primii trei ani ai deceniului actual, a crescut cu 0,55 grade C. Cei mai călduroşi 16 ani au fost după 1980, iar cei mai călduroşi trei ani sunt grupaţi în cei cinci ani 1999–2003. Pe baza evoluţiilor de până acum, Intergovernmental Panel on Climate Change (2008) estimează că în acest prim secol al mileniului temperatura medie ar putea creşte cu 1,4–5,8 grade C. Pentru a realiza dimensiunea teribilă a acestor date, trebuie să ştim că în decursul întregului secol douăzeci, temperatura medie a crescut cu numai 0,4 grade C.

În plus, prin defrişarea unor mari suprafeţe de păduri, în intervalul 1990–2000, planeta a pierdut o suprafaţă împădurită de aproape 100 milioane ha, în condiţiile în care suprafaţa împădurită totală a scăzut, în ultimii 100 de ani, de la 5 miliarde la 2,9 miliarde ha. Efectele sunt multiple: inundarea unor mari suprafeţe de pământ din zonele litorale, scăderea randamentelor culturilor agricole, în special a cerealelor,

Page 41: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

18 IMINENŢA NOII PARADIGME A BUNĂSTĂRII UMANE 263

creşterea numărului de furtuni, uragane şi tornade şi amplificarea potenţialului lor distructiv, dereglarea regimului hidrologic, a regimului de fixare a dioxidului de carbon, scăderea biodiversităţii etc. În prezent a devenit evident pentru toată lumea că impactul activităţilor umane asupra mediului a generat o sumă de efecte ce au atins anumite puncte critice pe care nu le mai putem ignora. Ori, fundamentalismul de piaţă, sub nici o formă, nu poate prelua constructiv semnalele şi avertismentele ecologilor şi, cu atât mai puţin, pe cele ale mediului natural (Zainea, 2005).

Copiii lumii consumeriste. O familie tânără de tip nuclear, înglodată în datorii, în care ambii părinţi sunt nevoiţi să muncească din zori până în noapte la firmele unor patroni obsedaţi de legile de fier ale capitalismului (fie el dezvoltat ca în Occident sau sălbatic, precum în ţările din sud-estul Europei) – iată un loc unde puţini copii şi-ar dori să trăiască. Asta deoarece, de obicei, în asemenea familii copiii sunt crescuţi, în cazurile fericite, mai mult de la distanţă (noroc că s-a inventat telefonul), fiind educaţi în mare măsură, de televizor. Invadată de mercantilismul adulţilor şi profund afectată de absenţa îndelungă de acasă a părinţilor, copilăria îşi pierde conţinutul mirific, rămânând doar o etapă dificilă, pentru părinţi şi pentru copii, o etapă de viaţă pe care părinţii, dar în primul rând copiii, o aşteaptă cu nerăbdare să treacă.

În urma unui sondaj efectuat de UNICEF, în anul 2005, sociologii au declarat copilăria „în pericol”, numind-o o etapă critică şi chiar „toxică” a vieţii (Palmer, 2006), ori considerând-o „pe cale de dispariţie” (Postman, 1994).

Pentru cei mai mulţi dintre copii, copilăria este o etapă dominată de forţa unor trăiri masiv necenzurate precum egoismul sau spiritul de posesie şi concurenţă. Nu rareori alimentarea unor complexe de inferioritate sau manifestarea unor atitudini arogante, în cadrul grupului de colegi sau prieteni pot da naştere unor ieşiri violente, cu final neaşteptat pentru cei direct implicaţi, sau chiar pentru familiile lor. Asemenea realităţi pot căpăta accente dramatice, atunci când copii sunt expuşi unor tentaţii precum cele pe care lumea consumeristă occidentală o reproduce în mic sau în mare, în foarte multe ţări ale lumii, printre care şi România. Copiii şi adolescenţii pot deveni cele mai uşoare victime ale spoturilor publicitare şi programelor de reclame, la care sunt expuşi, de cele mai multe ori, fără voinţa lor. În multe situaţii, copiii se dovedesc greu de mulţumit cu bunurile pe care deja le-au dobândit. Asemenea copii se manifestă extrem de insistent când părinţii refuză ori nu-şi permit să cumpere unele bunuri.

În mediul urban, încă din clasele a V-a sau a VI-a, ca să nu mai vorbim de clasele mai mari, fetele din România sunt nefericite dacă nu au haine sau cosmetice de firmă, dacă nu-şi petrec vacanţele la mare, la munte sau în străinătate, cu părinţii sau grupul de prieteni… băieţii sunt nefericiţi când nu au cel mai modern celular, când nu au bani de buzunar sau de ţigări, când există jocuri pe calculator pe care nu le-au cumpărat încă… Cele mai înalte valori ale copiilor au conotaţii cât se poate de materiale – cele mai înalte interese ale lor se îndreaptă spre felul cum se îmbracă, spre bunurile pe care le posedă, spre distracţiile cu prietenii, spre afişarea unui statut socioeconomic ridicat în cadrul grupului de prieteni, spre marca autoturismului prietenilor sau familiei proprii etc. Timp liber interesant înseamnă pentru ei a petrece

Page 42: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

MARIANA STANCIU 19 264

zilnic cu prietenii, până după miezul nopţii, conversând pe stradă sau în parc despre ce au cumpărat părinţii, despre felul cum se distrează lumea, vedetele ş.a. Dimineţile şi le petrec cu televizorul, conversând pe internet sau la cele mai sofisticate celulare. A nu dispune de asemenea bunuri, ca şi de alte minuni ale lumii consumeriste, pe care le dobândesc, în general, toţi copiii de bani gata (aparate foto digitale, I-Pod, camere video ş.a.), înseamnă tot atâtea frustrări şi prilejuri de nefericire pentru ei (Stanciu, coord., 2008). Astfel de frustrări determină manifestarea în rândurile copiilor şi adolescenţilor a celor mai autentice simptome de depresie, anxietate ori alte tulburări psihice (aproximativ unul din zece copii înregistrând asemenea manifestări), dacă nu devin de-a dreptul agresivi, angajându-se în acte antisociale pentru a dobândi mijloacele necesare spre a-şi procura bunurile dorite. Asemenea fenomene sunt determinate, în mod clar, de orientarea accentuat consumeristă a societăţii (post)moderne, de cultivarea lipsită de discernământ a unor dorinţe şi alegeri decadente în rândurile adulţilor şi copiilor, prin intermediul mass-media, prin exemplul personal al adulţilor, prin absenţa din educaţia copiilor a dimensiunilor autentic morale, religioase şi civice, prin necultivarea de către părinţi şi adulţi a simţului datoriei şi responsabilităţii faţă de normalitatea manifestării unui comportament decent în viaţa proprie, familială şi socială.

Consumul de droguri. Deşertul moral şi spiritual ce caracterizează o bună parte din lumea post(modernă) este reflectat şi prin tendinţele de extindere ale consumului de droguri, atât în rândurile adulţilor cât şi în cele ale tinerilor şi copiilor.

Ultimele estimări la nivel mondial în ceea ce priveşte prevalenţa consumului de droguri, indică faptul că 200 de milioane de oameni, adică 5% din populaţia mondială, având vârste cuprinse între 15–64 ani, au consumat droguri ilicite cel puţin o dată în ultimul an (UNODC, 2006).

În România, fumatul, consumul de alcool şi de droguri ilegale au devenit de curând vicii larg cunoscute copiilor şi tinerilor trecuţi de vârsta de 11 ani (iulie 2004–ianuarie 2005, Organizaţia Salvaţi Copiii din România). Dintr-un studiu al Agenţiei Naţionale Antidrog rezultă că numărul elevilor de 16 ani, consumatori de marijuana şi de amfetamine, s-a dublat, iar al celor ce consumă ecstasy s-a triplat. Dacă, în anul 1999, 1,3 la sută dintre elevii de 16 ani consumau marijuana, după patru ani, acest drog era consumat de 2,6 la sută dintre adolescenţii de 16 ani. Tot în rândurile acestora, consumul de heroină injectabilă a crescut de la 0,2 la sută la 0,3 la sută („Adevărul”, 20.05.2004).

CONCLUZII

Prin toate practicile sale actuale, la nivel mondial, societatea de consum induce în mentalul colectiv ideea că prosperitatea şi accesul la resurse sunt doar o problemă de „a dispune de putere politică şi/sau bani”, formulând problema resurselor cât se poate de superficial (atunci când o face), adică în termeni monetari, neglijând ori subevaluând în multe privinţe, costurile de mediu.

În scopul maximizării profitului, societatea de consum actuală recomandă şi încurajează comportamentele de tip consumerist, reuşind să distorsioneze

Page 43: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

20 IMINENŢA NOII PARADIGME A BUNĂSTĂRII UMANE 265

orientările axiologice naturale ale colectivităţilor sociale, prin expunerea continuă a acestora la noi şi noi oportunităţi de satisfacere a senzorialităţii, acţionând efectiv pe principiul drogului pentru a crea dependenţă.

Marea problemă este că în acest joc socioeconomic extrem de costisitor pe termen lung, prin care are loc socializarea şi consolidarea dependenţei omului faţă de cât mai multe oportunităţi de consum, sunt atraşi alături de adulţi, copiii şi tinerii, înainte ca aceştia să capete discernământul necesar alegerilor pe care trebuie să le efectueze.

Chiar dacă în prezent nu toată lumea pare a-şi da seama de acest lucru, omenirea se află la răscruce. Trăim un timp când nu ne mai putem permite să tolerăm erori şi crize succesive de supraproducţie de tipul celor cunoscute de Occident în secolul trecut, care au fost rezolvate pe cheltuiala considerabilă a mediului natural, pe seama risipei enorme de resurse naturale şi, nu în ultimul rând, pe seama persistenţei şi chiar a adâncirii în sărăcie a multor oameni, pentru a-i susţine pe superbogaţii şi puternicii lumii de astăzi.

Sub o formă sau alta, oamenii din întreaga lume trebuie să ia act de faptul că în domeniul consumului de bunuri şi servicii unele lucruri trebuie să se schimbe radical, în sensul părăsirii anumitor concepţii şi practici de tip consumerist. Lucrul acesta nu este deloc imposibil, ştiut fiind că obiceiurile şi mentalităţile consumatorilor au fost, sunt şi vor fi o emanaţie a culturii şi educaţiei. O serie de soluţii deja există şi pot fi aplicate. Rămâne la latitudinea noastră să alegem între voinţa de a schimba sau iminenţa unui viitor indezirabil pentru noi şi urmaşi.

Barierele pe care însăşi natura planetei le postează în faţa mentalităţilor noastre consumeriste au devenit evidente încă din primii ani ’80, când au început criza petrolului şi criza climatică. Cu timpul însă, barierele respective vor deveni tot mai numeroase şi dificil de depăşit, dacă nu le vom înţelege semnificaţiile cele mai profunde. Pentru a depăşi asemenea bariere este nevoie de schimbări în gândire, atitudine şi comportament, în ceea ce priveşte conceptualizarea prosperităţii personale şi decenţei în consum.

De asemenea, este nevoie de clarificarea termenilor cheie ai noii paradigme a bunăstării generale cât mai curând, şi de identificarea noilor libertăţi şi restricţii socioeconomice, în condiţiile iminenţei epuizării anumitor resurse naturale încă vitale pentru dezvoltare. Toate acestea trebuie să se deruleze în acord deplin cu bazele morale şi ecologice globale ale economiei.

BIBLIOGRAFIE

1. Bhatia, T. K., Advertising in Rural India: Language, Marketing Communication, and Consumerism, Institute for the Study of Languages and Cultures of Asia and Africa, Tokyo University of Foreign Studies, 2000.

2. Braud M., Dostaler G., Gândirea economică după M. Keynes, Editura Eurosong &Book, 2000. 3. Brown R. L., Probleme globale ale omenirii, Bucureşti, Editura Tehnică, 1994. 4. Coen R. J., McCann-Erickson, Inc., Historical Statistics of the United States, Colonial

Times to 1970, 2000, http://www.galbithink.org/ad-spending.htm 5. Cook D., Lunchbox hegemony; Kids and the Marketplace, Then & Now, „LiP Magazine”,

20 August, 2001.

Page 44: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

MARIANA STANCIU 21 266

6. Duţu, A., Supermarketul zdrobeşte magazinul de cartier, 22.02,2007, „Foaia Transilvană”, 2007, http://www.ftr.ro/supermarketul-zdrobeste-magazinul-de-cartier-1787.php.

7. Eskilson, S. J., Graphic Design: A New History, New Haven, Connecticut: Yale University Press, 2007.

8. Farrel R., The Coming War for Earth’s Resources. How It Will Change the World! The Environment & Humanity’s future, The Real Truth, 2 May, 2008.

9. Follath E., THE COMING CONFLICT, Natural Resources are Fuelling a New Cold War, SPIEGEL On Line International http://www.spiegel.de/international/ spiegel/0,1518,429968,00.html, 2006.

10. Giuşcă I., Cheltuim cinci salarii pe an pe bunuri de larg consum, „Business Standard”, 17 iunie, 2008.

11. Irwin D., Long-run trends in world trade and income, în „World Trade Review”, pp. 89–100, April 12, Cambridge University Press, 2002.

12. Jarita A., Romanii-se-imprumuta-ca-sa-scape-de-datorii, ARTICOLE,2008/http://www.evz. ro/articole/detalii-articol/809357/.

13. Jensen D., Listening to the Land: Conversations about Nature, Culture, and Eros, Sierra Club Books, 1995.

14. Jucan M., Introducere în teoria modelelor culturale, 2008, disponibil online la http://idd.euro.ubbcluj. ro/interactive /cursuri/MariusJucan/modele-culturale/cap12.html.

15. Larionescu M., Mărginean I., Neagu G., Constituirea clasei mijlocii în România, Bucureşti, Editura Economică, 2006.

16. Mills, C.W., White Collar. The American Middle Classes, Oxford University Press, 1951. 17. Moldovanu D., Doctrine economice, Chişinău, Editura Arc, 2003. 18. Mureşan M., Războiul viitorului, viitorul războiului, Bucureşti, Editura Universităţii

Naţionale de Apărare, 2004. 19. Nielsen, R. The Little Green Handbook: A guide to critical global trends, Melbourne,

Scribe Publications, Australia, 2005. 20. Nielsen R., The Little Green Handbook: Seven Trends Shaping the Future of Our Planet

(US edition), http://home.iprimus.com.au/nielsens/trends.html#future, 2006. 21. Palmer S., Toxic Childhood, ed. Anne Fine, Orion Publishers, 2006. 22. Pierre M., Berstein S., Istoria secolului XX. Sfârşitul lumii europene. 1900–1945, vol. I,

Bucureşti, Editura All, 1998. 23. Postman N., The Disappearance of Childhood, Vintage Books, 1994. 24. Reardon T., Gulati A., The Rise of Supermarkets and Their Development Implications,

New Delhi Office, 2007. 25. Robbins R., Global Problem and the Culture of Capitalism, Allyn and Bacon, USA, 1999. 26. Romano S., Zece ani care au schimbat lumea, Cronici paralele la secolul XX, 2008,

http://www.itcnet.ro/history/archive/mi1999/current12/mi5.htm. 27. Ross M., Natural Resources and Civil War: An Overview, UCLA Department of Political

Science, 2003. 28. Russell, H., Whelan, C., Low income and deprivation in a enlarged Europe, 2004,

EFILWC, EC. 29. Sachs D., Cum să evadăm din viitorul lui G.Bush, „Dilema Veche”, Anul III, nr. 152,

22 decembrie, 2006. 30. Shah A., Global Issues, 2008, http://www.globalissues.org/TradeRelated/Consumption/Rise. asp. 31. Smith J. W., The World’s Wasted Wealth 2, Institute for Economic Democracy, 1994. 32. Soros G., The Capitalist Threat, 1997, http://www.mtholyoke.edu/acad/intrel/soros.html. 33. Stanciu M., Politici ale unor instituţii financiare internaţionale ce au dus la o adâncire a

sărăciei naţiunilor, „Calitatea Vieţii”, nr. 3–4, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2005. 34. Stanciu M., Trebuinţele omului şi dezvoltarea umană, Caiete Critice, Fundaţia Naţionalã

pentru Ştiinţă şi Artă, Bucureşti, Editura Expert, nr. 4–5, 2006. 35. Stanciu M. (coord.), Dimensiunea ecologică a consumului de bunuri şi servicii, Bucureşti,

Editura Expert, 2008 (în curs de apariţie). 36. Stiglitz J., Economics for an Imperfect World, Eds. R. Arnott, Greenwald, R. Kanbur,

B. Nalebuff, 2002. 37. Sută-Selejan, S., Doctrine economice, Piteşti, Editura Independenţa Economică, 2000.

Page 45: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

22 IMINENŢA NOII PARADIGME A BUNĂSTĂRII UMANE 267

38. Townsend, R., Howarth, W., Bazzaz, A., Booth, S., Cleveland, C., Collinge, K., Dobson, P., Epstein, R., Holland, A., Keeney, R., Mallin, A., Rogers, A., Wayne, P., Wolfe, H., Human Health Effects of a Changing Global Nitrogen Cycle, Ecol. Environ, 2003.

39. Veblen Th.,: The Theory of the Leisure Class: an economic study of institutions, Dover Publications, Mineola, N.Y., (1899)1994.

40. Vlad C., Donaţiile, motorul Americii, 2008, http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/ 809311/. 41. Zainea E., Viitorul societăţii umane, Ştiinţă şi Tehnică SA, 2005 http://www.

stiintasitehnica. ro/index.php?menu=8&id=351. 42. *** Accelerarea concentrării în retail, „Piaţa”, 22 Noiembrie 2006, http://www.revista-

piata.ro/ articole/international/accelerarea-concentrarii-in-retail.html. 43. *** Condiţii de viaţă ale familiilor cu copii, 2007, Interviuri ICCV, coord. M. Stanciu. 44. *** Drogurile nu sunt un joc pentru copii, Oficiul Naţiunilor Unite pentru Droguri şi

Criminalitate (UNODC), 2006, http://www.ana.gov.ro/rom/justdrog.html. 45. *** Technical Paper on Climate Change and Water Paper Climate Change and Water

IIPCC, Intergovernmental Panel on Climate Change, http://www.ipcc.ch/. 46. *** Investing in the future of our children, The Nielsens’ Website, 2006, (US edition). 47. *** Living Planet Report 2006, The Global Conservation Organization, WWF, 2006. 48. *** Numărul copiilor care consumă marijuana – dublu faţă de 1999, „Adevărul”,

20.05.2004. 49. *** Raportul de cercetare privind consumul de droguri licite şi ilicite în rândul

adolescenţilor şi tinerilor din România, cu vârste cuprinse între 11–22 ani, Organizaţia Salvaţi Copiii, România 2004–2005.

50. *** Realitatea Românească, PresaOnline.com, 6 iunie 2005. 51. *** Sărăcia în România, Guvernul României, 2008, http://www.caspis.ro/pagini/ro/despre

_saracie. Php. CASPIS. 52. *** Supermarkets, fresh produce and new commodity chains: what future for the small

producer? Supermarkets HT, 2008, http://www.livelihoods.org/hot_topics/docs/Ag_Supermarkets HT. docns: what future fo.

53. *** The Annual Real and Nominal GDP for the United States, 1790 –Present, „Economic History Services”, October 2005.

54. *** Trends in Europe and North America, Statistical Yearbook, UN, 2003. 55. *** Wasting the material world: the impact of industrial economies, Resource Flows: The

Material Basis of Industrial Economies and The Weight of Nations, World Resources 1998–1999. 56. ***, Webster's Third New International Dictionary, G. & C. Merriam Company, 1961. 57. *** World Resources 2000–2001: People and the fraying web of life, New York, Oxford

University Press, US, UNDP, UNEP, WB, WRI, 2000.

he high concern for continuous increasing of the rich and powerful’s welfare is responsible for the worldwide environmental destruction – directly, through their control of

the resources distribution, and indirectly, through influencing the adoption of consumerist practices by the other social classes. Starting from 1980, humans have consumed resources regularily much faster than the Earth could regenerate them. In nature, such peaks are followed by species collapse. This phenomenon is known, but considering the powerfuls’ actions, it seems that, at least for now, things are going quite according to their interests. The poor are caught in a vicious cycle in which environmental and social crises feed on each other. They are the first to be robbed of food sources, driven out by drought or flood. All these are not supposed to go further in this way. Mankind has to search and find a new paradigm of welbeing, by meeting general needs, practicing an ecological and moral economy.

Keywords: consumption, welbeing, environment, consumerism, supermarket, promotion, future.

T

Page 46: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

HOUSEWORK’S DIVISION IN 24 EUROPEAN SOCIETIES: A CROSS-NATIONAL COMPARISON∗

MĂLINA VOICU BOGDAN VOICU

KATARINA STRAPCOVA

he paper focuses on the factors which influence the sharing of domestic work in European countries. The prior studies have used as explanations the relative resources theory, the

bargaining theory, the gender ideology or have combined them with some national features like welfare regime or gender equality, when predicting the housework’s division. We will compare the factors influencing the chores sharing in various European countries using regression models. The paper employs the ESS data, available for 24 European societies, and indicates that individual resources and gender ideology influence the dependent variable in most of investigated countries.

Keywords: housework, gender ideologies, relative resource theory, comparative analisys, ESS.

This paper aims to identify the factors influencing the sharing of domestic work in European countries. The explanation of housework division has stresses the effect of two different set of predictors: individual level indicators and country level indicators. The individual level explanation has paid attention to individual resources or gender ideology when predicting a spouse’s contribution to the chores (South, Spitze, 1994; Breen, Cooke, 2005; Coverman, 1983; Presser, 1994; Hallerod, 2005). On the other hand, other studies have emphasized the effect of macro level indicators like the characteristics of the welfare regime, the level of gender equality or the economic development (Fuwa, 2004; Stier, Lewin-Epstein, 2007; Hook, 2006; Balatova, Cohen, 2002). Our approach is to compare the individual factors which influence the housework’s division in different European countries.

Adresele de contact ale autorilor: Mălina Voicu, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, Calea 13 Septembrie, nr. 13, sector 5, 050711, Bucureşti, România, e-mail: [email protected]; Bogdan Voicu, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, Calea 13 Septembrie, nr. 13, sector 5, 050711, Bucureşti, România, e-mail: [email protected]; Katarina Strapcova, The Institute for Sociology, Slovak Academy of Science, e-mail: [email protected].

∗ This paper is based on research carried out in IRISS program of CEPS/INSTEAD, Luxembourg, being supported by the grant IRISS – C/I Contact 026040 (RITA), 6th Framework Programme, project 16–13-mv. Mălina and Bogdan Voicu were supported through the CNCSIS grants AT–102/2006 and ID–56/2007. Katarina Strapkova’s work was supported through the VEGA project No. 2/7038/27.

CALITATEA VIEŢII, XIX, nr. 3–4, 2008, p. 268–283

T

Page 47: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

2 HOUSEWORK’S DIVISION IN 24 EUROPEAN SOCIETIES 269

The paper is structured in four parts. In the beginning, we will provide a short overview of the existing literature. The second part introduces indicators and the strategy used for analysis, and the third comprises the data analysis. The final section is dedicated to the conclusions and to a short discussion.

REVIEW OF LITERATURE AND HYPOTHESES

Traditionally, the prevalent model in industrialized societies was that of gender division of tasks within the family: “full-time work for men” and “child care and housekeeping for women”. However, the traditional family model characterized by the wife’s full economic dependency was gradually replaced with the dual-career or the two-earner model of family, as the nature of employment changed (Esping-Andersen, 2002; Quinlan and Shackelford, 1980).

Many studies have shown the relation between economic development in the postwar period and the significant rise in demand for female labor (Esping-Andersen, 2002; Cotter et al., 1998; Quinlan and Shackelford, 1980; Oppenheimer, 1973; Weisskoff, 1972). The postwar economic development was characterized by a shift from primary to secondary and tertiary economic sectors. Growing industry and business created the need for new occupations and a labor force too. The increase in managerial and professional occupations mostly filled by men was accompanied by a higher demand for clerical positions, which were traditionally women’s domain. Discrimination against married women and women with children declined as a consequence of this expansion in female job opportunities and of a shortage of young single women (Oppenheimer, 1973). According to Cotter et al. (1998) the higher demand for female labor played a crucial role in increasing women’s labor force participation during the postwar period.

As women moved into paid work, the traditional model “men have the job, women do the housework” become questioned in the light of the changing social role. With the rise of the service economy, housewifery disappeared and it “become a fact of life that women insist on being economically independent” (Esping-Andersen, 2002, p.70). Full-time employment only for men became a thing of the past, and most people in the young generation were raised in a two-earner family.

With a higher level of educational achievement, women compete for higher professional and managerial positions. The once clear line between the “typical female job” and “typical male job” has become less visible. According to Esping-Andersen (2002, p. 71) “women’s life course is becoming more ‘masculine’, in terms of their lifelong career behavior”. Increasing interest in career development and a rise in the earning power of women is linked to a higher family income too. Thus, it is now a great disadvantage to have one partner excluded from the labor market. As the level of female participation in the labor market increased, the nature of the women’s economic status with respect to economic dependency and subordination within marriage also changed. The problem of combining career and

Page 48: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

M. VOICU, B. VOICU, K. STRAPCOVA 3 270

family life is one of the central issues of the gender equality debate, not excluding a debate on the unequal sharing of housework within households.

Two types of approaches shape the explanation of the housework division. The first focuses on the role of the individual characteristics. The second emphasizes the role of the interaction between individual characteristics and country-level features. The first group of studies can be clustered in two distinct categories: one stresses the role of the spouses’ resources in sharing the domestic work, while the second focuses on the contribution of gender ideology supported by the individual.

The theories supporting the role of individual resources in the allocation of domestic work have their roots in economic theory. These studies point to the resources of the husband and wife, namely human capital and individual income, as the most important factor in housework division. Becker (1993) shows that the allocation of domestic work is the result of a rational process of decision making within the family, the spouse with the highest market income dedicating less time to domestic chores. According the rational approach, housework division is not influenced by peoples’ attitudes and values, but by a rational decision. The research which has addressed this topic shows that the role of relative resources matters in the sharing of housework.

Income and age seem to play an important role in housework division. Hobson (1990) argues that the power in decision-making within the family is linked to earning power of the spouse. Presser (1994) indicates that husbands with higher income do less housework, while the husbands older then their wives are less involved in domestic tasks. Geist (2005) finds that women with a higher income do less domestic work and Presser (1994) shows that when both of spouses have higher incomes the total amount of housework decreases. It seems that the total income of the household has a different effect, compared with that of the individual one, contradicting the resources theory. In households with higher earnings, the time spent for domestic work is lower, in comparison to poorer families, because the partners can afford to buy services on the market and the men are much more involved in the household chores. On the other hand, income includes an attitudinal effect (Brines, 1994), since people with higher income are more inclined to support gender equality.

A similar relation was reported in the case of education. If the partners have a high level of education, the sharing of domestic work is more equalitarian. Presser (1994) shows that the time spent by men for domestic work is higher for persons with a higher level of education. As in the case of income, the level of education includes an attitudinal effect; both men and women with a higher level of education support the gender equality ideology (Brines, 1994).

In addition to human capital and the level of income, the available time is a resource which can influence the allocation of domestic work. The spouse who has more free time will spend more time doing housework, no matter the sex. Presser (1994) points out that the number of hours spent at home makes the time dedicated

Page 49: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

4 HOUSEWORK’S DIVISION IN 24 EUROPEAN SOCIETIES 271

by both husband and wife on domestic work increase. Ross (1981) and Geist (2005) have had similar results.

The dependency theory states that the husband and the wife are dependent on each other, the man providing the family income, while the woman supplies the housework. According to this approach, domestic work is provided in exchange for money, this relation being a contractual one (Brines, 1994). Thus, women are in charge of domestic work, not because of gender role stereotypes, but because they are dependent on men, who have a better position in the labour market. However, Brines (1994) shows that the dependency theory is valid only for women, since dependent men do even less housework than non-dependent men. However, even if both partners are employed and have equal incomes, the dependency is reported, but it is symmetrical, and women have a better status and more power in negotiating the household chores (Oppenheimer, 1997).

Another version of the resources theory points out that the allocation of housework is the result of a bargaining process. The main assumption of this approach is that, usually, people avoid doing domestic work, using their relative power within the family to obtain a lower burden. Consequently, women who have less power due to their lower income and higher dependency have to do more, as compared to men. Bargaining power is not determined only by the level of income. The available alternatives play a role, as well (Breen, Cooke, 2005). Thus, women will do most of the housework, even if they do not like it, as long as they consider that the marriage is the best alternative for them. The implicit assumption of this approach is that there are conflicts within households and the allocation of the domestic role is based on power relations (Hallerod, 2005).

According to previous studies, women’s employment plays an important role in the equal sharing of domestic work. Ross, Mirowsky and Huber (1983) note that when women are employed, their housework is reduced, since they have more resources, and the difference between them and their husbands is smaller. Ross (1987) shows that employed women do less housework because they are less dependent on their husbands. A working woman has more money and less available time. Thus, according to the resource theory, she will perform less domestic work, and a part of the burden will be taken by her husband.

However, resource-based approaches cannot fully explain the allocation of housework. Hallerod (2005) points out the ineffectiveness of economic theories in explaining the sharing of household chores, in Sweden. Moreover, Hobson (1990) and Brines (1994) point out that, even if a woman becomes the main breadwinner in the family, and thus has a higher bargaining power to rearrange the division of housework, the unemployed husband usually resists involvement in doing housework. In this case the couples ‘do gender’, stressing traditional gender roles in order to compensate the man who has failed in the male role of main breadwinner.

According to Gender ideology perspective, the division of housework is the result of the values shared by the spouses. Thus, a woman who subscribes to

Page 50: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

M. VOICU, B. VOICU, K. STRAPCOVA 5 272

traditional gender ideology will perform all the domestic tasks, even if she is employed, because this is prescribed by the couple’s values (Diefenbach, 2002). Previous studies support the contribution of values orientation in explaining the division of housework (Ross, 1987; Diefenbach, 2002; Geist, 2005; Presser, 1994; South, Spitze, 1994). Ross (1987) stresses the effect of the husband’s gender attitudes on sharing the household chores, while Presser (1994) points out the role of the wife’s expectation and her gender ideology.

Gender values may be placed in two different categories: values related to women’s participation in the labour market and values regarding housework division (Voicu, 2004). In addition to the direct effect of values regarding the sharing of housework, Thorton, Alwin, Comburn (1983) and Ross, Mirowsky, Huber (1983) show that sex-role attitudes strongly influence women’s involvement in the paid labour market. We expect that both dimensions are involved in the division of housework.

Many studies have demonstrated that religious beliefs and religious practices have a great influence on attitudes towards gender roles (Sherkat, Ellison, 1999; Ghazel Read, 2003; Wilcox, Jelen, 1991; Peek, Lowe, Williams, 1991; Gay, Ellison, Powers, 1996; Thornton, Alwin, Comburn, 1983; Sherkat, 2000; Hertel, Hughes, 1987). This research has shown that those who are religiously affiliated, especially to a fundamentalist Protestant denomination or to the Catholic Church, are more inclined to share non-equalitarian attitudes towards gender roles and to consider that women are first of all housekeepers and mothers. Some studies have identified a similar relation at the macro level. Hofstede (1981, 1990) has classified countries according to their main gender role orientation, countries with a masculine culture, in which the predominant attitudes are those of differences between gender roles, and countries with a feminine culture, which encourage gender equality. Using Hofstede’s classification, Verweij, Easter, Nauta (1997) point out that countries with a feminine culture are more secularized then those with a masculine culture. Thus, we expect that a high level of religiousness will be associated with low level of gender equality and, consequently, will determine a low involvement of the husband in domestic work.

The presence of children in the household also has an impact on the chores’ sharing. Although our paper is focused on housework and excludes time spent for childcare, the children’s presence in the household will directly influence the total amount of time dedicated to domestic chores like cleaning, cooking, and doing laundry. According to Esping-Andersen (2002), even if an increase in women’s employment makes their life-cycles more masculine, female careers are limited by the desire to have children and the duties of motherhood. Previous studies have pointed out that the presence of children in the household will increase the time spent on domestic duties for both partners, but mainly for women (Presses, 1994). Moreover, according to Cooke (2004), couples experience a crisis in the gender division of housework after the birth of their first child.

Page 51: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

6 HOUSEWORK’S DIVISION IN 24 EUROPEAN SOCIETIES 273

However, children and families with children represent an important topic for social policy. For most women, participation in the labor market depends on the possibility of combining career and motherhood. According to Esping-Andersen (2002), a women-friendly policy includes affordable day-care, paid maternity leave and provisions for work absence when children are ill. According to Hobson (1990), there are also other important social services which allow women to have a job – in-school lunch, after school programs and care for elderly parents.

Other researches have stressed the effect of a country’s characteristics on the equal division of housework, explained by aspects like the welfare regime (Stier, Lewin-Epstein, 2007; Fuwa, 2004; Hook, 2006), the gender equality (Fuwa, 2004; Balatova, Cohen, 2002), the women involvement in the labour market (Stier, Lewin-Epstein, 2007; Fuwa, 2004), cohabitation rate (Balatova, Cohen, 2002) and the equalitarian gender ideology (Diefenbach, 2002; Stier, Lewin-Epstein, 2007; Fuwa, 2004; Greenstein, 1996, 2004; Evertsson and Nermo, 2004).

The characteristics of the welfare regime are often invoked for explaining the differences between countries in how housework is shared. The conservative welfare regimes have a lower instance of equal sharing in household chores, while the social-democrat states have a higher level and in the liberal countries women are highly involved in the housework, especially when they have children (Borja, 2002).

The history of the country and the interaction between history and individual features may also influence the gender equality (Knudsen, Waerness, 2001). The differences between the former communist countries and the Western states can be considered as part of the same explanation. The particularities of the communist welfare system and of the societies under the soviet regimes generated a different pattern of gender relations. Social policies during communism encouraged women’s involvement in the labour market, but without support for gender equality in housework (Brainderd, 1997; Pascal, Manning, 2000; Zamfir et al., 1999; Lohkamp –Himmighofen, Dienel, 2000; Pascall, Kwak, 2005; Steinhilber, 2006). On the other hand, gender equality policies were introduced in very traditional societies, and citizens of post-communist countries used to think of gender relations in a more traditional way (Hanson, Wells-Dang, 2006). Thus, we expect to find significant differences between Eastern and Western European countries, post-communist societies being more inclined to uneven sharing of the housework.

Controlling for the factors mentioned by previous studies to have an impact on the gender division of the housework, we intend to test the effect of religious orientation and practices and the effect of technological development on how people are sharing the domestic work. Starting from the theoretical approaches referred above, we propose two basic hypotheses:

(H1) The resources theory and the gender ideology theories are not exclusive, but complementary, the division of the housework being influenced by relative resources and by ideology.

Page 52: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

M. VOICU, B. VOICU, K. STRAPCOVA 7 274

(H2) European countries differs with the respect of housework division between men and women, Scandinavian countries being the most equalitarian in Europe, while the post-communist ones being more inclined to uneven sharing.

METHODOLOGY AND DATA PRESENTATION

The population of our study consists of couples which live together, whether they are officially married or not. We considered only heterosexual couples, in order to be able to investigate gender differences. Moreover, in order to have similar basis for partners’ time budgets, we have excluded those couples in which at least one of the partners is retired. Our analysis is based mainly on the ESS02 (European Social Survey, round 2, 2005) data set, including 24 European countries, coming from all European regions1. In order to test our hypotheses, we produced several ordinal last squared regression models for each country. In all these models, the household is the unit of analysis.

The dependent variable. The research offers information about the total number of hours used by the household for housework, both during a regular week-day and a regular week-end day. Then, a couple of ordinal variable allows a comparison between the respondent and his/her partner: And about how much of this time do you spend yourself? 1.None or almost none; 2.Up to a quarter of the time; 3.More than a quarter, up to a half of the time; 4.More than a half, up to three quarters of the time; 5.More than three quarters, less than all of the time; 6.All or nearly all of the time. A few transformations (the first category of the ordinal variable becomes 0; the second 0,125; the third 0,375 etc.) allow an estimate to be computed of the number of hours spent for housework by each of the two partners weekly. The difference between the wife and the husband in terms of weekly hours spent for housework represents the dependent variable.

The independent variables. We employ several predictors for the general level of resources of the household. A 12-point scale indicates the relative income of the household. It has been computed by the ESS research team for each of the countries included in the sample and stands in the data set as the only variable related to income.

For education, we might have employed an ordinal variable, the highest level of education achieved. The database includes this information for both the respondent and the partner, allowing us to compute a dummy variable, indicating if the wife is better educated that the husband. We use this variable to test for the resource allocation theory. However, for household education we have preferred the interval variable given by the number of full-time years of education completed

1 Austria, Belgium, Czech Republic, Denmark, Estonia, Finland, France, Germany, Greece, Hungary, Iceland, Ireland, Luxembourg, Netherlands, Norway, Poland, Portugal, Slovak Republic, Slovenia, Spain, Sweden, Switzerland, Ukraine, United Kingdom.

Page 53: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

8 HOUSEWORK’S DIVISION IN 24 EUROPEAN SOCIETIES 275

by the respondent. Since we lack similar information for the partner, we have assumed that the couple is homogenous and the education of one of the spouses may reflect the education of both. The results of the analysis proved to be an external validation of our choice. As indicator for age, we employ the age of the oldest spouse. The age difference between the husband and wife is also considered as potential indicator for testing the bargaining theory.

We use dummy variables for the various combinations of the employment statuses of the spouses (both employed, both unemployed and the two mixed situations), leaving the case when both partners are employed outside the regression model as a reference category. We have also run alternative models with dummies for the wife’s and the husband’s employment status. The number of hours weekly by each of the partners in their main job is also used for testing the resource allocation theory.

For value orientations and some related behaviors (religiousness and gender values) we have used the characteristics of the respondent as rough indicators for the situation of the couple. The same assumption that the couple reunites similar people was made. Religious practice is measured as church attendance at least once a week or less frequently. A ten-point subjective self-assessment of religiousness stands for the respondent’s (and, implicitly, the household’s) religious belief.

For the value orientation of supporting gender equality on the labor market, we use the average value of two 5-point scales, indicating the level of disagreement with the statements A woman should be prepared to cut down on her paid work for the sake of her family, and When jobs are scarce, men should have more right to a job than women. For the values of supporting equal sharing of labor, we use agreement with the statement Men should take as much responsibility as women for the home and children (also on a 5-point scale).

Using the level of agreement with other three statements (There are so many things to do at home, I often run out of time before I get them all done; I find my housework monotonous; I find my housework stressful), we have computed, as a factor score, an index of how stressful housework is. Another subjective indicator provides information about ‘how well equipped is your home for housework’, on a 10-point scale.

DATA ANALYSIS

In all the European countries, women spend more time for housework than their partners. On average, In Nordic countries, the difference between women and men is about few hours a week, proving that they are the most equalitarian. In Ireland, Portugal, Spain, and Greece, the wives do around 20 hours more housework than men. Contrary to our hypothesis, the post-communist societies are, on average, more equalitarian that the others.

Page 54: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

M. VOICU, B. VOICU, K. STRAPCOVA 9 276

It seems that post-communist countries are more supportive for the equal sharing of domestic work, compared to Western ones. Poland is an exceptional case, the dominant pattern being the traditional model of the division of work within the family. The data indicates, as other researches, Poland’s evolution towards a more non-equalitarian/traditional gender policy (Pascall, Lewis, 2000; Fodor, Glass, Kawachi, Popescu, 2002; Pascall, Kwak, 2005; Steinhilber, 2006). According to previous researches, the Catholic Church seems to be one of the most important factors in supporting the re-traditionalization of family life and in promoting the image of the ‘Polish mother’.

Figure 1

Differences between wives and husbands in doing housework across 33 European societies

16,2

17,714,0

6,4

10,9

8,0

11,0

14,7

24,8

18,2

14,4

26,3

20,0

13,8

8,9

16,1

23,8

13,6

13,5

23,0

5,7

16,3

12,5

13,9

Wife-Husbands diference in doing housework (hours/week)

high (women only) (4) (6) (8)

low (men do some work) (6)

Data sources: ESS02 (2005).

When considering the size of the housework load (Figure 2), the citizens of

less developed societies tend to spend more time on housework, while Western and Northern European citizens are the opposite. According to the data, European countries cluster in a few categories: the ex-communist countries, characterized by a high level of housework performed by both husband and wife; the traditional Catholic countries, Malta and Ireland, with a high level of housework and not equal share between the partners; the Mediterranean countries, Spain, Greece and Portugal, in which the amount of time by wife for the domestic work is higher compared to that of the husband, but the total amount of this time is lower as compared with the previous category. The countries with a higher level of economic development have an unequal sharing of housework, too, but the time spent by women doing housework is reduced.

Page 55: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

10 HOUSEWORK’S DIVISION IN 24 EUROPEAN SOCIETIES 277

Figure 2

The number of hours per week spent on housework by men and women across Europe

Housework load for WIVES (hours/week)353025201510

Hous

ewor

k lo

ad fo

r HUS

BAND

S (h

ours

/wee

k) 12

10

8

5

2 Portugal

Ireland

Greece

Slovak Republic

Austria

Luxembourg

BelgiumGermany

HungaryNetherlands

United Kingdom

France

Slovenia

Sweden

Denmark

FinlandEstonia

Spain

Switzerland

Poland

Iceland

Czech Republic

Ukraine

Norway

Data source: ESS02 (2005).

In order to check the effects of the individual level factors in each society, we

have run the regression model for each of the 24 countries included in the ESS02 data base (Table 1). One should be cautious in interpreting the results for each country, because for some countries only a few cases were valid for the analysis, due to missing answers, as well as to the selection criteria – limited to heterosexual couples where none of the partners is retired. The unweighted N is 200–250 in several countries (Spain, Iceland, Luxembourg, Portugal, Slovakia, Ukraine and Slovenia), and ranges up to a maximum of about 740, for Norway and Sweden. Given this, our interpretation of the effects of each predictor considered not only the significant coefficients, but also the tendency given by the signs of the insignificant coefficients registered for all 23 societies.

It is important to note that the regression model fits the data for the Western countries better than Eastern ones. When not including the total number of hours spent each week on housework by the household members, the model explains between 20 and 30 percent of the total variation in countries as Spain, the Netherlands, Luxembourg, France, Switzerland, Belgium and Germany and less then 20% for countries from Central and Eastern Europe.

Page 56: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

M. VOICU, B. VOICU, K. STRAPCOVA 11 278

Table 1

OLS Regression models of sharing housework, in 24 European societies Dependent:: ddiiffffeerreennccee <<wwoommeenn –– mmeenn>> ooff tthhee nnuummbbeerr ooff hhoouurrss ssppeenntt oonn hhoouusseewwoorrkk ppeerr wweeeekk

AT BE CH CZ DE DK EE ES FI FR GB GR Age of the oldest spouse 0.0 0.1 0.1 –0.1 –0.1* 0.0 0.0 0.1 0.0 0.1** 0.0 0.1

Age difference 0.2 0.0 0.1 0.3** 0.0 0.1 –0.2 0.2 0.0 –0.1 0.0 0.0 Income –0.1 –0.2 –0.7** –0.2 –0.1 0.1 –0.9 –0.3 –0.1 0.0 –0.2 0.1 Education –0.3 –0.2 –0.3** 0.0 –0.5** –0.4** 0.1 0.0 –0.3** –0.2* –0.5** 0.0 Wife better educated than husband

–0.4 –1.1 –1.8 –2.9 –3.0** –0.8 –0.5 –2.1 0.4 0.8 2.3*

man – no job, woman – has job

–12** –9** –18** –20** –14** –6** –10** –18** –13** –14** –6* –12**

man – no job, woman – no job

2 –11** –6* –7** –5** 2 –4 –6 –14** –4** –6* –3

man – has job, woman – has job

–5** –6** –6** –11** –4** –2 –6** –10** –7** –4** –4** –5**

Wife’s working hours –0.1* –0.1 –0.2** –0.2** –0.2** –0.1** 0.0 –0.2** 0.0 0.0 –0.1* –0.1**

Husband’s working hours 0.2** 0.2** 0.2** 0.2** 0.1** 0.2** 0.2** 0.1 0.2** 0.1** 0.2** 0.1**

# of children < 13 y.o. in the household

0.1 –0.8 1.1** –0.8 0.7 0.9* –0.3 0.4 0.1 –0.4 0.9 0.5

Equipped for housework 0.5 –0.1 –0.1 –0.4 0.2 0.7** 0.5* 0.0 0.1 –0.6** 0.0 0.0

Stressful housework 0.4 0.1 1.1** 1.5** 0.7 0.6 2.6** 1.4* 0.7 0.1 0.3 0.3

Household equality –0.4 0.0 –0.8 0.2 –1.8** –2.2** 0.1 –0.3 –0.9 –1.7** –1.5 –1.1

Labor Market Equality –1.8** –1.6** 0.4 –0.4 0.1 –0.8 –1.6** –1.5 0.0 –1.3** –1.9** –0.2

Religious belief 0.0 –0.1 0.2 0.1 0.1 0.2 –0.2 0.1 0.4** 0.0 –0.4 0.5*

Religious practice –0.4 5.5* –0.7 –5.0* 2.1 3.9 –2.1 –2.0 1.4 0.5 2.1 0.7

Weekly hours of housework by all household members

0.4** 0.5** 0.6** 0.3** 0.5** 0.2** 0.3** 0.6** 0.3** 0.6** 0.5** 0.8**

Adjusted R square 31% 43% 50% 29% 49% 24% 21% 51% 24% 59% 33% 63%

Unweighted N 302 415 517 391 611 494 409 254 648 467 414 272

Page 57: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

12 HOUSEWORK’S DIVISION IN 24 EUROPEAN SOCIETIES 279

HU EI IS LU NL NO PL PT SE SI SK UA Age of the oldest spouse 0.1 0.2** 0.2** 0.0 0.0 0.1* 0.1 0.1 0.1** 0.3** 0.0 0.0

Age difference 0.3 –0.2 –0.2 –0.3* 0.0 0.0 –0.1 0.0 0.0 0.2 0.2 –0.1 Income –3.9** –0.9 –0.5 1.3** –0.3 0.0 0.0 –0.5 –0.2 1.4 0.0 1.1 Education 0.5 0.4 –0.4 –0.4** –0.4** –0.5** –0.8** –0.2 –0.2 –0.7 –0.2 –1.0** Wife better educated than husband

2.5 1.4 –1.7 –0.7 0.9 0.0 –0.8 –0.3 0.1 2.0 0.1 –2.5

man – no job, woman – has job

–16** –22** –3 –21** –13** –9** –16** –8** –9** –15** –13** –9**

man – no job, woman – no job

–14** 1 –13** –3 –6** –4 –8** –2 –11 –14** –14**

man – has job, woman – has job

–8** –9** –8** –8** –5** –5** –8** –3** –4** –18** –11** –9**

Wife’s working hours –0.1 0.0 –0.2** –0.1** –0.1** –0.1* 0.0 –0.1* –0.1** 0.1 –0.1 0.0

Husband’s working hours 0.1 0.1 0.2** 0.1** 0.1** 0.1** 0.2** 0.0 0.1** –0.1 0.1 0.1**

# of children < 13 y.o. in the household

–0.1 1.1 0.4 1.4* 0.9** –0.1 –1.2** 0.2 0.7 –3.3** 0.1 –1.5*

Equipped for housework 0.3 0.9 0.5 –0.5 0.1 0.5* –0.1 –0.1 0.0 0.8 –0.4 –0.1

Stressful housework 1.0 1.7 1.2 1.2* 0.6 1.1** –0.3 0.2 0.7* 4.1** 1.6 2.8**

Household equality –1.0 –0.1 –2.0 –0.2 –1.8** –1.8** –0.9 –0.2 –0.3 –0.6 0.1 –0.6

Labor Market Equality –0.9 –2.3** –0.3 –3.0** –0.4 –0.5 –0.5 –0.9 –1.3** 0.3 –1.9 0.9

Religious belief 0.2 0.4 0.3 0.2 0.1 0.0 0.2 –0.2 0.3** –0.1 0.0 –0.7*

Religious practice 2.8 1.4 0.0 –0.8 0.9 –1.0 –2.2 0.8 –0.8 –2.2 –4.6* –2.3

Weekly hours of housework by all household members

0.3** 0.4** 0.4** 0.5** 0.6** 0.4** 0.4** 0.8** 0.2** 0.3** 0.1** 0.1**

Adjusted R square 28% 37% 49% 53% 49% 34% 42% 70% 18% 24% 11% 11%

Unweighted N 360 389 205 262 548 743 304 214 741 200 230 237 Data source: ESS02. For the description of the indicators see text. Significance levels: *p≤0,10; **p≤0,05.

The main findings of the analysis run country by country indicate that the

value orientation towards gender-equality, the woman’s employment, and her

Page 58: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

M. VOICU, B. VOICU, K. STRAPCOVA 13 280

education are the most important factors which determine a more equal sharing of the housework. Gender ideology has a significant impact on the dependent variable in almost all the countries included in the analysis. In addition, women’s involvement on the formal labour market decreases the inequality of housework division. The same effect is reported for the women’s level of education. The housework’s sharing tends to be more equalitarian if the woman has a higher level of education and she is active on the labour market. The total amount of housework is highly significant in all the investigated societies and has a negative impact of the equalitarian division.

In some Western societies, age has a significant impact: the older a couple is, the less equally the housework will be divided between them, with women having a relatively higher share. The age difference between partners is not important except for a few societies: in the Czech Republic, the older the husband is as compared with his wife, the more share of the housework she gets. In Luxembourg, the relation is the opposite: when women are older they do relatively less housework.

In several western societies, the presence of young children (as well as their number) increases the probability of women doing more housework than men. In the Eastern part of the continent the relation is insignificant. In a few cases (Slovenia, Poland, Ukraine), the presence of young children strangely decreases the differences within the couple. This might be the effect of the fact that, in the absence of well-developed facilities for childcare, there is too much domestic work for one person, so the husband has to take on more, equilibrating the balance2.

When the household is perceived as being better equipped with home appliances and other tools for housework, one may expect that the gender differences in sharing domestic duties will decrease. This does not hold true for some societies: significant correlations are reported for Estonia, Denmark, Norway, but the sign of the coefficient is the same in other societies, too. In a few other Western countries, the relation is reversed, and the expected results are obtained: better equipped households display lower inequalities. All these findings should be considered with the caution that a ‘better equipped household’ is a subjective, one-item measure. In those societies where religious belief and practice make a difference, their effect is to increase an unequal sharing of the housework.

CONCLUSION

The paper aims to investigate the effect of individual’s characteristics on the housework division. We have tested the effect of various factors on the sharing of the domestic work in different European societies, using data from ESS 0.2. Taking into consideration the factors which are influencing the chores’ sharing, like individual resources, time availability and gender ideology we have tried to see which of them are shaping the housework division.

2 The authors wish to thanks Tor Lindbloom for the help in developing this explanation.

Page 59: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

14 HOUSEWORK’S DIVISION IN 24 EUROPEAN SOCIETIES 281

As expected, the differences in the equal sharing of housework do indeed vary across Europe. A low level of the equal housework sharing is reported in Southern European countries – Portugal, Spain, Greece – and Ireland, where the wives do around 20 hours more housework than men. Nordic countries seem to be the most equalitarian ones, with only a few hours difference per week.

On the other hand, when considering the size of the housework load, the citizens of the ex-communist countries tend to spend more time on housework, while Western and Northern Europeans do less. These results, accompanied with assumptions derived from theory, indicate that some important consequences can be expected from the fact that individuals are influenced by the social and economic contexts to which they belong.

The analysis pointed out that housework sharing is in many European countries the result of a mixture of factors, like individual gender ideology, individual resources and housework load. The resource allocation theory is partially contradicted by the fact that relative household income was not a significant indicator in most of the models we have run. The model explains a higher share of the total variation in Western European countries and a lower share in the countries of Central and Eastern Europe.

REFERENCES

1. Addis, E., Gender Symmetry in the Reform of European Welfare Sates, European University Working Papers, RSC 25, 2002.

2. Balatova, J., Cohen, P., Premarital Cohabitation and Housework: Couples in Cross-national Perspective, “Journal of Marriage and Family”, 64: 743 – 755, 2002.

3. Becker, G., A Treatise on the Family, Cambridge, Harvard University Press, 1993. 4. Brainerd, E., Women in Transition: Changes in Gender Wage Differentials in Eastern

Europe and the Former Soviet Union, Luxembourg Income Study Working Paper 171, 1997. 5. Breen, R., Cooke, L. P., The Persistence of Gender Division of Domestic Labour,

“European Sociological Review”, 21 (1): 43–57, 2005. 6. Brines, J., Economic Dependency, Gender, and the Division of the Labour at Home,

“American Journal of Sociology”, 100 (3): 652–688, 1994. 7. Cooke, L. P., The Gendered Division of Labour and Family Outcomes in Germany, “Journal

of Marriage and Family”, 66: 1246–1259, 2004. 8. Cotter, D. A., DeFiore, J., Hermsen, J. M., Kowalewski, B. M., Vanneman, R., The Demand

for Female Labor, “American Journal of Sociology”, 103 (6): 1673–1712, 1998. 9. Coverman, S., Gender, Domestic Labor Time and Wage Inequality, “American Sociological

Review”, 48: 623–637, 1983. 10. Diefenbach, H., Gender Ideologies, Relative Resources and the Division of the Housework

in Intimate Relationship: A Test of Hyman Rodman’s Theory of Resources in Cultural Context, “International Journal for Comparative Sociology”, 43 (1): 45–64, 2002.

11. Esping-Anderson, G., ‘A New Gender Contract’ pp. 68–95, in G. Esping-Anderson, D. Gallie, A. Hemerijck, J. Myles Why We Need a New Welfare State, pp. 68–95, Oxford, Oxford University Press, 2002.

12. Evertson, M., Nermo, M., Dependence within Families and the Division of the Labor: Comparing Sweden and United States, “Journal of Marriage and Family”, 66: 1274–1286, 2004.

Page 60: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

M. VOICU, B. VOICU, K. STRAPCOVA 15 282

13. Evertson, M., Nermo, M., Changing Resources and the Division of Housework: A Longitudinal Study of Swedish Couples, “European Sociological Review”, 23: 455–470, 2007.

14. Fodor, E. et al., Family Policies and Gender in Hungary, Poland, and Romania, Communist and Post-communist Studies, 35: 475–490, 2002.

15. Fuwa, M., Macro-level Gender Inequality and Division of Household Labor in 22 Countries, “American Sociological Review”, 69: 751–767, 2004.

16. Gay, D., Ellison, C., Powers, D., In Search of Denominational Sub-cultures: Religious Affiliation and “Pro-family” issues revised, “Review of Religious Research”, 38: 3–17, 1996.

17. Geist, C., The Welfare State and the Home: Regime Differences in the Domestic Division of the Labour, “European Sociological Review”, 21 (1): 23–41, 2005.

18. Ghazel Read, J., The Sources of Gender Role Attitudes among Christian and Muslim Arab – American Women, “Sociology of Religion”, 64: 207–222, 2003.

19. Greenstein, T., Husbands’ Participation in Domestic Labor: Interactive Effects of Wives’ and Husbands’ Gender Ideology, “Journal of Marriage and Family”, 58: 585–595, 1996.

20. Greenstein, T., Cross-national Variations in the Division of Household Labor, “Journal of Marriage and Family”, 66: 1260–1271, 2004.

21. Hallerod, B., Sharing of Housework and Money among Swedish Couples: Do They Behave Rationally?, “European Sociological Review”, 21 (3): 273–288, 2005.

22. Hanson, S., Wells-Dang, G., Gender and Attitudes about Opportunity in Eastern and Western Europe, “European Sociological Review”, 22 (1): 17–33, 2006.

23. Hertel, B., Hughes, M., Religious Affiliation, Attendance and Support for “Pro-Family Issues” in the United States, “Social Forces”, 65: 858–882, 1987.

24. Hobson, B., No Exit, No Voice: Women’s Economic Dependency and the Welfare State, “Acta Sociologica”, 33 (3): 235–250, 1990.

25. Hofstede, G., Culture’s Consequences: International Differences in Work Related Values, Newbury Park, Sage, 1980.

26. Hofstede, G., Culture and Organization: Software of Mind, London, McGraw Hill, 1991. 27. Hook, J., Care in Context: Men’s Unpaid Work in 20 Countries, 1965–2003, “American

Sociological Review”, 71: 639–660, 2006. 28. Knudsen, K., Waerness, K., National Context, Individual Characteristics and Attitudes on

Mother Employment: A Comparative Analysis of Great Britain, Sweden and Norway, “Acta Sociologica”, 44: 67–80, 2001.

29. Leon Borja, M., Reconciliating Work and Family: Impact on Gender and Family, European University Working Papers, RSC 41, 2002.

30. Lewin-Epstein, N., Stier, H., Braun, M., The Division of Household Labor in Germany and Israel, “Journal of Marriage and Family”, 68: 1147–1164, 2006.

31. Lohkamp–Himmighofen, M., Dienel, C., ‘Reconciliation Policies from a Comparative Perspective’, in L. Hantrais (ed.), Gendered Policies in Europe: Reconciling Employment and Family Life, London, Macmillan Press, New York, St. Martin’s Press, 2000.

32. Oppenheimer, V. K., Demographic Influence on Female Employment and the Status of Women, “The American Journal of Sociology”, 78(4): 946–961, 1973.

33. Oppenheimer, V. K., Women Employment and the Gain to Marriage: The Specialization and the Trading Model, “Annual Review of Sociology”, 23: 431–453, 1997.

34. Pascal, G., Kwak, A., Gender Regime in Transition in Central and Eastern Europe, Bristol, Policy Press, 2005.

35. Pascall, G., Lewis, J., Emerging Gender Regimes and Policies for Gender Equality in a Wider Europe, “Journal for Social Policy”, 33(3): 373–394, 2000.

36. Peek, C., Lowe, G., Williams, S., Gender and God’s Word: Another Look at the Religious Fundamentalism and Sexism, “Social Forces”, 69: 1205–1221, 1991.

37. Presser, H., Employment Schedules among Dual-Earner Spouses and the Division of Household Labour by Gender, “American Sociological Review”, 59: 348–364, 1994.

Page 61: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

16 HOUSEWORK’S DIVISION IN 24 EUROPEAN SOCIETIES 283

38. Quinlan, D. C., Shackelford, J. A., Labor Force Participation Rates of Women and the Rise of the Two-Earner Family, “The American Economic Review”, 70(2): 209–212, 1980.

39. Ross, C., The Division of Labour at Home, “Social Forces”, 65 (3): 813–833, 1987. 40. Ross, C., Mirowsky, J., Huber, J., Dividing Work, Sharing Work, and In-between:

Marriage Pattern and Depression, “American Sociological Review”, 48: 809–823, 1983. 41. Sherkat, D., “That They Be Keepers of the Home”: The Effect of Conservative Religion on

Early and Late Transition into Housewifery, “Review of Religious Research”, 41: 344–358, 2000. 42. Sherkat, D., Ellison, C., Recent Developments and Current Controversies in the Sociology

of Religion, “Annual Review of Sociology”, 25: 363–394, 1999. 43. South, S., Spitze, G., Housework in Marital and Non-marital Households, “American

Sociological Review”, 59 (3): 327–347, 1994. 44. Steinhilber, S., ‘Gender and Post-socialist Welfare States in Central and Eastern Europe’,

in S. Razavi, S. Hassim (eds.), Gender and Social Policy in a Global Context, pp. 68–86, Hampshire, New York, Palgrave Macmillan, 2006.

45. Stier, H., Lewin-Epstein, N., Policy Effects on the Division of Housework, “Journal of Comparative Policy Analysis”, 9: 235–259, 2007.

46. Thornton, A., Alwin, D., Comburn, D., Causes and Consequences of Sex-role Attitudes and Attitudes Change, “American Sociological Review”, 48: 211–227, 1983.

47. Voicu, M., ‘Work and Family Life in the European Countries’ in A. Will, H. Loek (eds.), European Values at the Turn of the Millennium, Leiden/Boston, Brill, 2004.

48. Weisskoff, F. B., “Women's Place” in the Labor Market, “The American Economic Review”, 62(1–2): 161–166, 1972.

49. Wilcox, C., Jelen, T., The Effects of Employment and Religion on Women’s Feminist Attitudes, “The International Journal for the Psychology of Religion”, 1: 161–171, 1991.

50. Zamfir, E. et al., ‘Policies for Women Support’, in C. Zamfir (ed.) Social Policies in Romania: 1990–1998, Bucharest, Expert Publisher House (in Romanian), 1999.

Data sources European social survey, round 2 (ESS02), 2005.

rticolul studiază factorii care determină diferenţele de gen în împărţirea sarcinilor domestice în cuplurile din Europa. Numeroase studii anterioare furnizează explicaţii ale

fenomenului bazate fie pe teoria resurselor relative, fie pe teoria negocierii, pe ideologiile de gen sau pe combinaţii ale acestora cu unele caracteristici ale societăţii, precum regimul bunăstării sau egalitatea de gen. Utilizând modele de regresie, testăm simultan aceste teorii pentru ţările Europene. Folosim, în acest sens, datele ESS.02, disponibile pentru 22 de ţări. Arătăm că atât resursele individuale cât şi ideologia de gen, influenţează modul de împărţire a sarcinilor domestice în interiorul cuplurilor din majoritatea ţărilor luate în considerare.

Cuvinte-cheie: muncă domestică, ideologii de gen, teoria resurselor relative, analize comparative, ESS.

A

Page 62: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

PERSOANELE CU PROBLEME DE SĂNĂTATE MINTALĂ ÎN ROMÂNIA: STEREOTIPURI, CAUZE

ŞI MODALITĂŢI DE ÎNGRIJIRE PERCEPUTE, ATITUDINI ŞI DISTANŢĂ SOCIALĂ

MANUELA SOFIA STĂNCULESCU DANA NIŢULESCU

MIHNEA PREOTESI MUGUR CIUMĂGEANU

RALUCA SFETCU

tudiul prezintă principalele rezultate ale unei cercetări privind concepţiile publice şi atitudinile populaţiei faţă de persoanele cu probleme de sănătate mintală. Conform datelor din acest

articol, în România există un deficit de cunoaştere al termenilor de specialitate privind problemele de sănătate mintală. Populaţia nu aplică cu uşurinţă eticheta „boală mintală”, însă, cel puţin la nivelul mentalului colectiv, în România, o persoană care a suferit de boli mintale, chiar dacă s-a vindecat, trebuie să facă faţă unor situaţii de devalorizare şi discriminare mult mai numeroase şi mai severe decât în ţări precum Germania, Rusia sau Slovacia.

Marea majoritate a populaţiei ştie să identifice situaţiile problematice din punctul de vedere al sănătăţii mintale, care ar necesita vizita la medic şi tratament, înainte să devină cronice, dar nu procedează în consecinţă.

Cuvinte-cheie: Boli mintale, etichetare, riscul perceput de violenţă, devalorizare, discriminare, distanţă socială.

Acest studiu prezintă analiza cuprinzătoare a datelor culese de ICCV în perioada 27 iunie–15 iulie 2007, în cadrul proiectului PHARE „Ai încredere în mintea lor! Campanie pentru reintegrare socială a persoanelor cu probleme de sănătate mintală”, care a fost desfăşurat, în parteneriat, de: Aşezământul Cultural

Adresele de contact ale autorilor: Manuela Sofia Stănculescu, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, Calea 13 Septembrie, nr. 13, sector 5, 050711, Bucureşti, România, e-mail: [email protected]; Dana Niţulescu, Cegedim România, Str. Dornei, nr. 81, Bucureşti, e-mail [email protected]; Mihnea Preotesi, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, Calea 13 Septembrie, nr. 13, sector 5, 050711, Bucureşti, România, e-mail: [email protected]; Mugur Ciumăgeanu, Asociaţia Română de Terapie Comportamentală şi Cognitivă, Şos. Berceni, nr. 10–12, sector 4, Bucureşti, 041915, e-mail: [email protected]; Raluca Sfetcu, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, Str. Republicii, nr. 24, Cluj-Napoca, e-mail: [email protected].

CALITATEA VIEŢII, XIX, nr. 3–4, 2008, p. 284–316

S

Page 63: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

2 PERSOANELE CU PROBLEME DE SĂNĂTATE MINTALĂ ÎN ROMÂNIA 285

Academia Caţavencu – Dept. Agenţia de Monitorizare a Presei (AMP), Asociaţia Română de Psihiatrie Comunitară şi Fundaţia CONCEPT.

Cercetarea ICCV a avut o componentă cantitativă şi una calitativă. Datele cantitative provin dintr-un sondaj1 realizat pe un eşantion reprezentativ pentru populaţia de 18 ani şi peste, neinstituţionalizată, a României şi dintr-un sondaj2 pe un lot semnificativ de 98 de experţi/profesionişti în domeniul sănătăţii mintale. Datele calitative sunt produsul unei cercetări3 desfăşurate în strânsă colaborare cu specialişti4 în domeniul sănătăţii mintale, care a inclus interviuri şi focus-grupuri cu trei categorii-ţintă (experţi/profesionişti în domeniul sănătăţii mintale, beneficiari de servicii şi populaţie).

Principalele obiective ale cercetării au fost: ● identificarea unor modele conceptuale, în funcţie de analiza literaturii de

specialitate, cu privire la fenomenul stigmatizării, discriminării şi marginalizării persoanelor cu probleme de sănătate mintală;

● identificarea credinţelor, atitudinilor şi stereotipurilor cu privire la problematica sănătăţii mintale, în rândul populaţiei generale şi a unor categorii specifice;

● identificarea concepţiilor laice cu privire la cauzalitatea şi modalităţile de îngrijire a tulburărilor mintale;

● identificarea principalelor caracteristici şi modalităţi de schimbare ale actualului sistem de îngrijiri în domeniul sănătăţii mintale.

Analiza prezentată în continuare are la bază un set multinivel de predictori (vezi Anexa), care a fost sistematic testat. Toate rezultatele de mai jos sunt statistic semnificative pentru p≤0,05.

1 Cercetarea ICCV s-a desfăşurat în perioada 27 iunie–15 iulie 2007. Eşantionul (probabilist, stratificat în funcţie de provincia istorică, mediul de rezidenţă, mărimea localităţii urbane, respectiv tipul satului) a inclus 1 070 persoane, care au fost selectate din 67 comune şi oraşe (inclusiv Bucureşti). Eşantionul include 44% respondenţi din mediul rural şi 56% din mediul urban (11% din oraşe mici, 12% din oraşe mijlocii şi 32% din oraşe mari).

2 La nivelul fiecărei localităţi selectate în eşantion au fost realizate 1–3 interviuri (şi 11 în cele 6 sectoare din Bucureşti) cu profesionişti în domeniul sănătăţii mintale. În total au fost intervievaţi 98 experţi/profesionişti din domeniu. Au fost avute în vedere următoarele categorii de experţi/profesionişti în sănătate mintală: (a) medici psihiatri, asistenţi medicali de psihiatrie, psihologi angajaţi în spitale de psihiatrie; (b) medici de familie; (c) asistenţi sociali şi psihologi ce activează în structuri ale societăţii civile sau în structuri guvernamentale care furnizează servicii sociale persoanelor cu probleme de sănătate mintală. Profesioniştii intervievaţi funcţionează în contexte instituţionale diverse, de la spitale de psihiatrie la unităţi medicale care furnizează servicii de medicină generală, dar şi în primării, şcoli, întreprinderi sau organizaţii neguvernamentale.

3 Cercetarea calitativă s-a desfăşurat în Bucureşti, Timişoara şi Câmpulung Moldovenesc şi a inclus 5 focus-grupuri şi 24 de interviuri în profunzime, la care au participat 58 de profesionişti în sănătate mintală, pacienţi în spitale de psihiatrie şi beneficiari de servicii sociale.

4 Mulţumim pentru sprijinul consistent acordat în realizarea cercetării domnului dr. Paziuc (director Spital Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc), doamnei dr. Stoica (medic-şef Centrul de Sănătate Mintală, Timişoara), domnului dr. Roşca (medic-şef Centrul de Sănătate Mintală, Bucureşti, sector 4), precum şi Fundaţiei ESTUAR.

Page 64: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

M.S. STĂNCULESCU, D. NIŢULESCU, M. PREOTESI, M. CIUMĂGEANU, R. SFETCU 3 286

EXPERIENŢA PRIVIND BOLILE MINTALE

De unde au aflat oamenii ceea ce ştiu despre bolile mintale? În timp ce unii oameni au avut ei înşişi probleme de sănătate mintală, alţii

cunosc subiectul pentru că cineva din familie, un prieten, vecin sau coleg a avut astfel de probleme. În aceste cazuri, vorbim despre experienţă directă (mai mult sau mai puţin profundă) cu bolile mintale. Spre deosebire de cazul anterior, alte persoane cunosc subiectul doar printr-o experienţă indirectă, care poate fi una de tip profesional (persoana sau cineva din familie a studiat/lucrează în domeniu), dar şi una incompletă şi superficială, adică din discuţiile în familie, „de pe la vecini, colegi sau prieteni”, sau chiar din filme, cărţi sau din mass-media.

Tabelul nr. 1

Ceea ce ştiţi despre persoanele cu boli mintale şi problemele lor, aţi aflat ...?

Urban Rural Total Din experienţă directă – persoana sau cineva din familie a avut p.s.m. 14,1% 10,8% 12,6% – a avut sau are colegi/vecini/prieteni cu p.s.m. 29,9% 23,2% 26,9% Doar din experienţă indirectă – de tip profesional: – persoana sau cineva din familie lucrează/studiază în d.s.m. 3,5% 2,7% 3,2% – de tip neprofesional; – de pe la colegi, vecini, prieteni sau discuţii în familie; 28,2% 31,6% 29,7% – doar din mass media, filme, cărţi. 23,2% 28,9% 25,7% Nu ştie nimic despre subiect 1,2% 2,7% 1,9% Total 100% 100% 100% Notă: p.s.m. – probleme de sănătate mintală; d.s.m. – domeniul sănătăţii mintale.

În România, 3,2% din populaţie declară că a avut probleme de sănătate

mintală. Însă ponderea populaţiei care ştie despre boli mintale din experienţă directă, din interacţiunile cu membrii ai familiei, prieteni, colegi sau vecini cu astfel de probleme, se ridică la circa 40%. Această pondere este semnificativ mai mare în mediul urban, prin comparaţie cu mediul rural (44% faţă de 34%), unde se înregistrează semnificativ mai multe persoane care declară că tot ce ştiu despre subiect este „de la TV”, precum şi persoane care susţin că „nu ştiu nimic despre persoanele cu boli mintale şi problemele lor”.

Singurele diferenţe statistic semnificative înregistrate la nivel de individ sau gospodărie se referă la grupul persoanelor care lucrează/studiază în domeniu sau care au în familie pe cineva activ în domeniu, grup care reprezintă 3,2% din populaţie. Prin comparaţie cu populaţia generală, acest grup este în ponderi semnificativ mai mari localizat în oraşe mari, este mai bine educat, are un capital cultural considerabil, are un consum mediatic peste medie, aparţine unor gospodării cu venituri mai ridicate, care adoptă strategii moderne – călătoreşte în străinătate, investeşte în

Page 65: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

4 PERSOANELE CU PROBLEME DE SĂNĂTATE MINTALĂ ÎN ROMÂNIA 287

diverse activităţi pe cont propriu, în asigurări (de viaţă, de locuinţă), în computere şi sunt dotate cu Internet. Cu excepţia acestui grup, indiferent de sex, educaţie, religie, etnie, nivelul veniturilor ş.a.m.d., populaţia se distribuie în funcţie de tipul de experienţă privind bolile mintale aşa cum arată Tabelul 1.

Peste jumătate din populaţie (circa 55%5) cunosc subiectul bolilor mintale doar prin intermediul informaţiilor aflate în cadrul reţelelor sociale (vecini, colegi etc.) sau din mass-media. Deci, reţelele sociale şi mass-media reprezintă medii importante în formarea atitudinilor şi concepţiilor privind bolile mintale.

Interacţiunea cu instituţiile relevante Marea majoritate a populaţiei a consultat, în ultimul an, un medic de familie

şi a fost la farmacie. În jur de o treime a cerut sfaturi unei asistente medicale, unui preot, pastor sau la biserică. În schimb, doar 4%–12% din populaţie a consultat un medic psihiatru, un psiholog sau un asistent social.

Figura 1

Ponderea populaţiei care în ultimul an a consultat sau a cerut sfaturi la .... (%)

31.7

4.0

72.5

33.6

85.4

7.9

9.3

67.6

95.0

26.8

65.9

14.1

92.1

90.7

preot sau la biserica

asistent social

la farmacie

asistente medicale

medic de familie

psiholog

medic psihiatru

Da Nu NR/NS

URBAN

39.0

12.4

63.1

37.1

77.8

4.4

8.2

60.8

87.3

36.7

62.4

21.7

95.6

91.8

Da Nu NR/NS

RURAL

Diferenţele între mediul urban şi cel rural sunt semnificative şi reflectă gradul

de acoperire şi de dezvoltare a serviciilor medicale. În mediul rural, ponderea persoanelor care au fost la un medic de familie este semnificativ mai mică, dar a celor au fost la o asistentă medicală este semnificativ mai mare, tocmai pentru că în unele comune rolul medicului de familie este, în fapt, jucat de o asistentă medicală. De asemenea, ponderea persoanelor care au mers la o farmacie este semnificativ mai mică în mediul rural, pentru că există sate cu acces extrem de limitat la o farmacie. În schimb, consultarea unui asistent social este mai ridicată în mediul rural, pentru că accesul la departamentele sociale din cadrul primăriei este mai facil decât în oraşe. Asemănător în cazul preoţilor. Pe de o parte, în mediul rural, preoţii

5 51% în mediul urban şi 61% în mediul rural.

˘

Page 66: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

M.S. STĂNCULESCU, D. NIŢULESCU, M. PREOTESI, M. CIUMĂGEANU, R. SFETCU 5 288

sunt mai apropiaţi de enoriaşi, iar pe de altă parte, practica socială a consultării preotului este mult mai răspândită în sate, în comparaţie cu oraşele.

Circa 9% din populaţie, atât din urban, cât şi din rural, a consultat, în ultimul an (iunie 2006–iunie 2007), un medic psihiatru. La medicul psihiatru au fost în egală măsură femei şi bărbaţi, din toate grupurile etnice, de toate vârstele, cu toate nivelurile de educaţie, elevi, pensionari, casnice şi din toate categoriile ocupaţionale. Pacienţii medicilor psihiatri se diferenţiază de populaţia generală prin:

– autoaprecierea stării de sănătate în termeni mult mai negativi: „rea” sau „foarte rea”;

– o stare generală de insatisfacţie (cu felul în care trăiesc, cu sănătatea, cu banii şi serviciul) şi de pesimism;

– au interacţionat cu celelalte instituţii relevante în ponderi semnificativ mai mari: 36% au discutat şi cu un psiholog, 96% au văzut un medic de familie, 60% au cerut sfaturi şi unei asistente medicale, 80% la farmacie, 14% au apelat la un asistent social şi 49% la un preot.

La un psiholog au apelat 8% din populaţia urbană şi doar 4% din cea rurală, în principal pentru că instituţiile în care activează psihologii sunt mult mai numeroase în oraşe decât la sate. La psiholog, ca şi la psihiatru, au mers în egală măsură femei şi bărbaţi, de toate etniile, vârstele, nivelurile de educaţie, elevi, pensionari, casnice şi din toate categoriile ocupaţionale. Totuşi, la psiholog caută sfaturi cu precădere persoanele care trăiesc experienţa unui divorţ sau separări (21% dintre aceste persoane au consultat un psiholog), mai ales cele fără copii şi cele cu un capital cultural mediu (şi nu scăzut sau ridicat).

→ Dintre toate persoanele care consultă un medic de familie, 10% ajung să consulte un medic psihiatric. → Dintre aceştia, 80% merg la farmacie, 49% cer sfatul unui preot şi 14% ajung şi la un asistent social.

→ Dintre toate persoanele care consultă un medic de familie, 7% ajung să consulte un psiholog. → Dintre aceştia, 79% merg la farmacie, 49% cer sfatul unui preot şi 21% ajung şi la un asistent social.

Desigur, medicul psihiatru sau psihologul nu reprezintă neapărat veriga intermediară. Adică, oamenii nu ajung neapărat la un psiholog ca urmare a unei trimiteri de la medicul de familie, aşa cum nu cer, neapărat, ajutorul unui asistent social urmând recomandarea unui psiholog. Totuşi, datele par să indice faptul că interacţiunea cu un medic psihiatru sau cu un psiholog „convinge” persoanele-în-nevoie să caute sprijin şi în afara familiei, la specialiştii şi instituţiile relevante pentru rezolvarea situaţiilor problematice cu care se confruntă.

La asistenţii sociali au apelat în jur de 8% din populaţie. Cei care cer sprijin asistenţilor sociali fac predominant parte din segmente defavorizate: persoanele cu nivel redus de educaţie (cel mult 8 clase), cu capital cultural redus, lipsite de informaţii şi de deprinderea/abilitatea de a se informa, romii, tinerii, persoanele excluse sau marginalizate pe piaţa muncii, forţate să-şi câştige traiul în sectorul informal, familiile cu mulţi copii, precum şi persoanele/gospodăriile cu venituri monetare extrem de reduse. Deci, asistenţii sociali trebuie să ofere sprijin

Page 67: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

6 PERSOANELE CU PROBLEME DE SĂNĂTATE MINTALĂ ÎN ROMÂNIA 289

segmentelor de populaţie care se confruntă zilnic cu situaţii traumatizante şi sunt supuse unor forme complexe de discriminare/stigmatizare.

Majoritatea celor care au interacţionat cu instituţiile avute în vedere se declară mulţumiţi. Există, totuşi, diferenţe între instituţii, acestea fiind situate pe un continuum cuprins între valorile minime acordate interacţiunii cu asistenţii sociali şi valorile maxime acordate interacţiunii cu farmaciştii. Medicii psihiatri şi psihologii ocupă o poziţie medie. Astfel, declară că au primit toate explicaţiile necesare între 82% (dintre persoanele care au interacţionat cu asistenţi sociali) şi 90% (dintre persoanele care au cerut sfaturi la farmacie); apreciază că au fost tratate corect între 75% (dintre persoanele care au interacţionat cu asistenţi sociali) şi 92% (dintre persoanele care au cerut sfaturi la farmacie); consideră că li s-a rezolvat problema între 71% (dintre persoanele care au interacţionat cu asistenţi sociali) şi 89% (dintre persoanele care au cerut sfaturi la farmacie).

Încrederea populaţiei în profesioniştii din sistem Profesioniştii care furnizează servicii medicale cu caracter general (medicii

de familie, asistentele medicale, preoţii şi farmaciştii) sunt cunoscuţi şi beneficiază de încrederea marii majorităţi a populaţiei. Farmaciştii se bucură de cel mai ridicat capital de încredere: 10% din populaţie declară „nu cunosc”, 70% au „multă” sau „foarte multă” încredere şi doar 20% au „puţină” sau „foarte puţină” încredere. Medicii de familie sunt primii ca notorietate – doar 1% din populaţie declară că „nu cunosc” un medic de familie – dar au un capital de încredere ceva mai redus decât farmaciştii – 71% au încredere, în timp ce 27% spun că nu au încredere. Urmează asistentele medicale, care au atât notorietate cât şi capital de încredere mai reduse.

Medicii psihiatri, psihologii, dar şi asistenţii sociali constituie grupuri profesionale cu notorietate redusă. Peste 60% din populaţie spun „nu cunosc”. Mai mult, capitalul de încredere acordat acestor profesionişti este relativ redus. Adică, cei aproximativ 40% din populaţie care declară câtă încredere au în aceste categorii de profesionişti se grupează majoritar în favoarea celor care au încredere în cazul psihologilor (cca. 25% au încredere, 15% nu au încredere) şi al medicilor psihiatri (cca. 22% au încredere, 18% nu au încredere), dar nu şi în ceea ce îi priveşte pe asistenţii sociali (aprox. 20% au încredere şi 20% nu au încredere). Notă aparte fac persoanele care au interacţionat în ultimul an cu un medic psihiatru, psiholog, respectiv asistent social. În cazul acestora, rata de încredere „multă” şi „foarte multă” creşte consistent la 64%–74%. Deci, o campanie de promovare a acestor grupuri de profesionişti care furnizează servicii adresate direct persoanelor cu probleme de sănătate mintală ar aduce un beneficiu net sistemului.

De unde se informează profesioniştii din domeniu? Cea mai mare parte a profesioniştilor chestionaţi îşi iau, cel mai frecvent,

informaţiile necesare pentru activităţile profesionale din reviste de specialitate, mai ales din:

Page 68: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

M.S. STĂNCULESCU, D. NIŢULESCU, M. PREOTESI, M. CIUMĂGEANU, R. SFETCU 7 290

Cele mai citite reviste de specialitate % Profesionişti 1 Viaţa medicală 23,5 2 Psihologia azi 9,2 3 Medic ro 6,1 4 Revista română de psihiatrie 5,1 5 Psihologia 5,1 6 Revista de psihologie 5,1

Acest comportament este comun tuturor profesioniştilor, cu excepţia

asistenţilor sociali care consultă revistele de specialitate în semnificativ mai mică măsură.

În funcţie de frecvenţa cu care sunt apelate, ierarhia surselor de informare preferate de profesionişti continuă cu Internetul (mai ales www.msf.ro, www.ms.ro, www.psihiatria.ro, www.psihiatru.ro, www.medline.ro, www.romedic.ro), urmat îndeaproape de televiziune, cele mai frecvent menţionate posturi tv fiind ProTV, Antena 1, TVR1, Realitatea şi Discovery. Discuţiile cu alţi specialişti, radioul şi ziarele sunt utilizate de mai puţini profesionişti şi/sau mai rar ca surse de informare pentru activităţile profesionale.

Peste 40% dintre lotul de profesionişti – 60% dintre psihologi, 50% dintre medicii de familie, 44% dintre medicii psihiatri şi doar 17% dintre asistenţii sociali – consideră drept sursă importantă de informare cărţile şi tratatele de specialitate, precum şi conferinţele, congresele, simpozioanele şi schimburile de experienţă.

CONCEPŢII PUBLICE DESPRE BOLILE MINTALE

Metoda vinietelor Pentru identificarea concepţiilor publice privind bolile mintale a fost folosită

metoda vinietelor din modulul MacArthur Mental Health – a General Social Survey (SUA), aşa cum este descrisă în Link et al. (1999) şi Kuppin şi Carpiano (2006).

Studiul ICCV a avut la bază patru viniete, construite după modelul prezentat în Link et al. (1999, p. 1329). Fiecare vinietă descrie situaţia unei persoane definite de un set de simptome caracteristice pentru: (a) alcoolism, (b) depresie majoră şi (c) schizofrenie. Cea de-a patra vinietă este de control, situaţia descrisă fiind a unei persoane fără probleme de sănătate mintală, care trece însă printr-o perioadă de greutăţi.

Nici una dintre aceste viniete nu descrie situaţii cronice, pentru a testa în ce măsură populaţia ar identifica situaţiile respective ca necesitând intervenţie (vizită la medic, tratament) înainte de a se ajunge la crize.

Am variat sexul, etnia (română, maghiară, romă) şi nivelul de educaţie (gimnaziu, liceu, facultate) ale persoanei descrise în vinietă. Au rezultat astfel 72 (= 4 boli x 2 genuri x 3 etnii x 3 niveluri de educaţie) viniete posibile, care au fost distribuite aleator în cadrul eşantionului naţional la nivelul populaţiei.

Page 69: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

8 PERSOANELE CU PROBLEME DE SĂNĂTATE MINTALĂ ÎN ROMÂNIA 291

Vinietele testate 1. Alcoolism Acum să vorbim despre situaţia unui [GEN] de [ETNIE], cu [NIVEL

EDUCAŢIE], pe care să zicem că-l/o cheamă Ion/Maria. În ultima lună, Ion/Maria a început să bea mai mult decât de obicei. El/ea a observat că trebuie să bea de două ori mai mult pentru a obţine acelaşi efect. De câteva ori a încercat să bea mai puţin sau să se abţină de la băutură, dar nu a putut. De fiecare dată când a încercat să bea mai puţin, el/ea devenea foarte agitat/ă, transpira mult şi nu mai reuşea să doarmă, şi de aceea începea iar să bea. Familia lui/ei se plânge că Ion/Maria este adesea mahmur/ă şi nu se mai poate baza pe el/ea.

2. Depresie majoră Acum să vorbim despre situaţia unui [GEN] de [ETNIE], cu [NIVEL

EDUCAŢIE], pe care să zicem că-l/o cheamă Ion/Maria. În ultimele două săptămâni, Ion/Maria nu s-a simţit bine deloc. În fiecare dimineaţă s-a trezit cu un sentiment de apăsare în suflet, care l-a urmărit toată ziua. Nu îi mai plac lucrurile care de obicei îi făceau plăcere. De fapt, nimic nu îi mai place. Nici lucrurile bune care i se întâmplă nu îl/o mai bucură. Ion/Maria face tot ce are de făcut, ca de obicei, dar totul îi pare greu, chiar şi activităţile cele mai simple. Nu se poate concentra la nimic. Se simte complet lipsit/ă de energie şi chef. Chiar dacă se simte obosit/ă, noaptea nu poate să doarmă. Se simte de parcă nu ar fi bun/ă de nimic şi este descurajat/ă. Familia a observat că, în ultima lună, Ion/Maria nu a fost el/ea însuşi/însăşi şi se izolează. Pur şi simplu nu îi mai vine să vorbească.

3. Schizofrenie Acum să vorbim despre situaţia unui [GEN] de [ETNIE], cu [NIVEL

EDUCAŢIE], pe care să zicem că-l/o cheamă Ion/Maria. Până acum un an, Ion/Maria a avut o viaţă normală. Apoi lucrurile au început să se schimbe. Ion/Maria a început să creadă că oamenii din jurul lui/ei nu sunt de acord cu ceea ce face el/ea şi îl/o vorbesc pe la spate. Era convins/ă că oamenii au început să-l/o spioneze şi că pot să îi audă gândurile. Ion/Maria şi-a pierdut pofta să meargă la muncă şi să ia parte la activităţile familiei de zi cu zi. S-a retras în locuinţa lui/ei, petrecându-şi mai tot timpul în propria sa cameră. El/ea auzea voci, chiar şi atunci când nu era nimeni în preajmă. Aceste voci îi spuneau ce să facă şi ce să gândească. Aşa trăieşte Ion/Maria de şase luni.

4. Persoană fără probleme de sănătate mintală (vignetă de control) Acum să vorbim despre situaţia unui [GEN] de [ETNIE], cu [NIVEL

EDUCAŢIE], pe care să zicem că-l/o cheamă Ion/Maria. Până acum un an, Ion/Maria a dus o viaţă normală. Deşi nimic rău nu s-a întâmplat în viaţa lui Ion/Mariei, câteodată el/ea se simte îngrijorat/ă, întristat/ă sau nu poate să doarmă noaptea. Din timp în timp, Ion/Maria simte că anumite lucruri îl/o deranjează mai mult decât pe ceilalţi oameni. Când ceva nu merge bine, se întâmplă să devină nervos/nervoasă şi iritat/ă. Altfel, Ion/Maria se descurcă. Îi place să fie cu alţi oameni şi este în relaţii bune cu familia, chiar dacă uneori se mai ceartă.

Page 70: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

M.S. STĂNCULESCU, D. NIŢULESCU, M. PREOTESI, M. CIUMĂGEANU, R. SFETCU 9 292

Tabelul nr. 2

Caracteristicile respondenţilor în funcţie de tipul vinietei, România, 2007

Tip vinietă Alcoolism Depresie Schizofrenie De

control Total

eşantion Gen – femei 25,0% 25,7% 24,7% 24,5% 100,0% – bărbaţi 23,8% 24,4% 26,5% 25,3% 100,0% Vârstă – 18–29 ani 25,8% 26,3% 26,3% 21,7% 100,0% – 30–44 ani 26,4% 23,1% 26,0% 24,4% 100,0% – 45–64 ani 19,7% 25,5% 27,1% 27,6% 100,0% – 65 ani şi peste 29,0% 25,5% 21,6% 23,8% 100,0% Etnie – români 24,6% 24,3% 25,9% 25,2% 100,0% – maghiari 26,1% 37,0% 17,4% 19,6% 100,0% – romi 19,2% 30,8% 26,9% 23,1% 100,0% Nivel de educaţie – cel mult 8 clase 23,3% 27,4% 23,6% 25,7% 100,0% – ucenici, treapta I, profesională 22,3% 23,3% 24,8% 29,7% 100,0% – liceu 23,6% 25,8% 30,0% 20,6% 100,0% – postliceală, colegiu 22,9% 28,6% 27,6% 21,0% 100,0% – facultate, postuniversitare 32,7% 19,0% 21,6% 26,8% 100,0% Mediu rezidenţă – urban 25,2% 25,3% 25,2% 24,3% 100,0% – rural 23,6% 24,9% 25,9% 25,5% 100,0% N – % eşantion 24,5% 25,1% 25,5% 24,9% 100,0% – număr de cazuri 262 269 273 266 1070

Notă: Nu există nici o asociere statistic semnificativă între tipul vinietei şi caracteristicile respondenţilor, tocmai pentru că vinietele au fost distribuite aleator.

După citirea vinietei, urma un set de întrebări care testau: (1) dacă situaţia

descrisă în vinietă este identificată/etichetată drept „boală mintală”, (2) care sunt posibilele cauze ale bolii, (3) care ar fi cele mai adecvate moduri de îngrijire, (4) evaluarea riscului potenţial de violenţă din partea persoanei din vinietă, (5) deschiderea de a interacţiona cu persoana respectivă (scală clasică de distanţă socială). Aceste teme sunt analizate în secţiunile următoare, pentru prima dată în România, urmând această metodologie.

Identificarea/etichetarea bolilor mintale Măsura în care populaţia identifică bolile mintale este estimată cu ajutorul

întrebării: În opinia dvs., cât de probabil este ca persoana descrisă (în vinietă) să sufere de o boală mintală? Ponderea persoanelor care identifică vinieta ca fiind descrierea unei boli mintale variază statistic semnificativ6 de la 50%, în cazul alcoolismului şi depresiei, la 75%, în cazul schizofreniei şi la doar 29% pentru

6 Pearson χ2=113.6, df=3, p=.000.

Page 71: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

10 PERSOANELE CU PROBLEME DE SĂNĂTATE MINTALĂ ÎN ROMÂNIA 293

vinieta de control (persoană fără probleme de sănătate mintală). Aceste ponderi nu variază semnificativ în funcţie de sexul, etnia şi educaţia persoanei (Ion/Maria) descrise în vinietă. Astfel, bolile mintale sunt recunoscute de populaţia din România în ponderi asemănătoare7 cu cele puse în evidenţă pentru populaţia SUA.

Tabelul nr. 3

Identificarea vinietelor drept descrieri ale unei boli mintale (% populaţie): o comparaţie între România şi SUA

SUA (1996) România (2007)

Tip vinietă N Probabil sau

foarte probabil boală mintală*

Probabil sau foarte probabil

descriptor**

N Probabil sau

foarte probabil boală mintală*

Probabil sau foarte probabil

descriptor** Alcoolism (1) 257 48,7% 98% 262 49,6% 87% Depresie majoră (2) 278 69,1% 95% 269 49,8% 70% Schizofrenie (3) 287 88,1% 85% 273 74,7% 55% Vignetă control (4) 260 21,5% – 266 28,9% – Sursa: Pentru SUA, date din Link et al. (1999, p. 1330). * Ponderea răspunsurilor „probabil” şi „foarte probabil” la întrebarea: În opinia dvs., cât de probabil este ca persoana descrisă (în vinietă) să sufere de o boală mintală?. ** Ponderea răspunsurilor „probabil” şi „foarte probabil” la întrebarea: În opinia dvs., cât de probabil este ca Ion/Maria să sufere de [DENUMIRE BOALĂ]?; Această întrebare nu a fost aplicată pentru vinieta de control (persoană fără probleme de sănătate mintală). Simptome folosite în viniete pentru descrierea bolilor: (1) toleranţa la alcool, retragere, neputinţă de a reduce şi controla consumul de alcool; (2) deprimare, pierderea interesului şi plăcerii, oboseală, sentiment de inutilitate, lipsă de concentrare, izolare socială; (3) deluzie, halucinaţii auditive, disfuncţii sociale şi ocupaţionale; (4) tristeţe, nervozitate, îngrijorare, insomnie la nivel subclinic, care nu afectează funcţionarea normală a persoanei.

Tabelul 3 arată că pe baza simptomelor oferite în vinietă, marea majoritate a

populaţiei identifică situaţia de boală mintală doar în cazul schizofreniei. O posibilă cauză ar putea fi reţinerea populaţiei de a aplica eticheta „boală mintală”. De aceea a fost inclusă o a doua întrebare – În opinia dvs., cât de probabil este ca Ion/Maria să sufere de [DENUMIRE BOALĂ]?, în care am utilizat descriptorii corespunzători fiecărei viniete, respectiv „alcoolism”, „depresie majoră”, „schizofrenie”; această întrebare nu a fost aplicată pentru vinieta de control.

Astfel pusă întrebarea, ponderea populaţiei care identifică boala creşte semnificativ în cazul alcoolismului şi al depresiei, dar nu şi al schizofreniei. În ceea ce priveşte dependenţa de alcool, populaţia identifică boala, dar tinde să nu o considere boală mintală. Privind depresia majoră, situaţia este asemănătoare, doar că utilizarea descriptorului duce şi la o pondere de 17% din populaţie care răspunde „nu ştiu”. În cazul schizofreniei, situaţia este diferită. Populaţia o identifică drept o boală mintală, însă utilizarea descriptorului „schizofrenie” duce la scăderea ponderii (de la 75% la 55%, vezi tabel 3) pentru că aproape un sfert (23%) din populaţie reacţionează la acest termen cu „nu cunosc”.

7 O diferenţă mai importantă se înregistrează cu privire la depresie, în cazul căreia, în timp ce în SUA, 69% din populaţie recunoaşte semnele bolii, în România ponderea corespunzătoare este de 50%.

Page 72: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

M.S. STĂNCULESCU, D. NIŢULESCU, M. PREOTESI, M. CIUMĂGEANU, R. SFETCU 11 294

În concluzie: (1) populaţia din România nu aplică cu uşurinţă eticheta „boală mintală”.

Tendinţă semnificativ mai ridicată de a utiliza eticheta „boală mintală” au doar persoanele din Oltenia, cu precădere din sate periferice, mici, precum şi cele care au experimentat probleme de sănătate mintală fie personal, fie pentru că cineva din familie a avut/are astfel de probleme;

(2) există un deficit de cunoaştere al termenilor de specialitate, deveniţi cunoaştere comună în societăţile mai dezvoltate. Acest deficit de cunoaştere este localizat cu precădere la nivelul persoanelor cu nivel redus de educaţie şi al persoanelor în vârstă, cu precădere din mediul rural;

(3) marea majoritate a populaţiei ştie să identifice situaţiile problematice din punctul de vedere al sănătăţii mintale, care ar necesita vizita la medic şi tratament înainte să devină cronice. În aceste condiţii, vedem în continuare care sunt considerate a fi cauzele acestor boli, precum şi cele mai potrivite moduri de îngrijire.

Posibilele cauze ale bolilor mintale Au fost testate şase posibile cauze. Pentru fiecare dintre acestea, am întrebat:

Credeţi că situaţia lui Ion/Mariei este cauzată de ..?., cu răspunsurile pe scala de la „foarte probabil” la „foarte puţin probabil”. Apoi am întrebat: Şi dintre posibilele cauze de mai sus, care credeţi că este cauza principală?

Tabelul nr. 4

„Probabil” şi „foarte probabil” cauze ale bolii mintale din vinietă (% coloană)

Tip vinietă Cauze Alcoolism Depresie Schizofrenie De

control Total

eşantion România (2007) Caracterul ei/lui rău 37,0 16,4 24,9 20,3 24,6 Un dezechilibru chimic al creierului 34,4 28,6 50,5 19,5 33,4 Felul în care a fost crescut/ă şi educat/ă 51,1 33,8 42,5 37,6 41,2 Situaţii stresante: „necazurile” 74,0 81,0 81,3 82,0 79,6 O moştenire genetică 48,1 36,8 45,1 32,7 40,7 Voia lui Dumnezeu 20,2 32,3 34,4 32,3 29,9 N 262 269 273 266 1070 USA (1996) Caracterul ei/lui rău 51,3 38,2 32,8 39,9 Un dezechilibru chimic al creierului 62,8 72,8 84,6 42,8 Felul în care a fost crescut/ă şi educat/ă 65,9 47,6 45,1 58,0 Situaţii stresante 91,9 94,8 90,7 93,5 O moştenire genetică 60,2 52,9 67,0 38,1 Voia lui Dumnezeu 9,0 15,4 17,4 27,6 N 257 278 287 260

Sursa: Pentru SUA, date din Link et al. (1999, p. 1330). Simptome folosite în viniete pentru descrierea bolilor: (1) toleranţa la alcool, retragere, neputinţă de a reduce şi controla consumul de alcool; (2) deprimare, pierderea interesului şi plăcerii, oboseală, sentiment de inutilitate, lipsă de concentrare, izolare socială; (3) deluzie, halucinaţii auditive, disfuncţii sociale şi ocupaţionale; (4) tristeţe, nervozitate, îngrijorare, insomnie la nivel subclinic, care nu afectează funcţionarea normală a persoanei.

Page 73: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

12 PERSOANELE CU PROBLEME DE SĂNĂTATE MINTALĂ ÎN ROMÂNIA 295

Tabelul 4 arată că în România, ca şi în SUA, peste trei sferturi din populaţie consideră stresul drept cauza bolilor mintale, indiferent de tipul de vinietă avut în vedere. Mai mult, chiar dacă stresul nu este singura cauză, situaţiile stresante reprezintă cauza principală, indiferent de tipul vinietei. Este de reţinut faptul că o mare parte dintre respondenţi au ţinut să completeze formularea standard din chestionar „situaţii stresante” cu termeni precum „necazurile” sau „nenorocirile”.

Figura 2

Cauza principală a bolilor mintale în percepţia populaţiei Dincolo de stres, care în

percepţia publică reprezintă cauza comună tuturor bolilor mintale, populaţia face, totuşi, diferenţă între celelalte cauze ale bolilor. Cauza secundară a alcoolismului este percepută a fi felul în care persoana a fost crescută şi educată. Spre deosebire, rolul de cauză secundară este atribuit eredităţii, în cazul depresiei majore şi unui dezechilibru chimic al creierului, pentru schizofrenie.

Caracterul rău al persoanei este o cauză asociată în percepţia publică cu alcoolismul şi semnificativ mai rar cu depresia sau schizofrenia.

„Caracterul rău” şi „felul în care a fost crescut şi educat” sunt cauze mai frecvent

menţionate atunci când persoana descrisă în vinietă este un bărbat, mai ales dacă acesta are cel mult 8 clase. Celelalte patru cauze avute în vedere nu diferă semnificativ în funcţie de caracteristicile (sex, educaţie, etnie) persoanei descrise în vinietă.

„Caracterul rău” al persoanei este considerat cauză a bolii mintale, mai ales de către persoanele cu nivel redus de educaţie, cu capital cultural scăzut şi consum mediatic sub medie, excluse sau marginalizate pe piaţa muncii, sărace, care nu au încredere în asistenţi sociali, nesatisfăcute cu propria viaţa, pesimiste, cu precădere din mediul rural şi din Oltenia. În contrast, „situaţiile stresante” sunt menţionate drept cauză de marea majoritate a populaţiei, dar în semnificativ mai mare măsură de persoanele cu studii superioare, cu capital cultural ridicat şi consum mediatic peste medie, întreprinzători, mai ales din Muntenia, Oltenia şi Dobrogea.

„Dezechilibrul chimic al creierului” este o cauză menţionată de către toate categoriile de persoane, dar în semnificativ mai mare măsură de persoanele care au suferit/suferă de probleme de sănătate mintală, sau au avut pe cineva din familie în această situaţie.

Felul în care persoana din vinietă a fost crescută şi educată este o cauză semnificativ mai des menţionată în Moldova, Oltenia şi Dobrogea decât în celelalte regiuni ale ţării.

Caracterul lui/ei rau

5%

Un dezechilibru

chimic al creierului

8%Felul in care

a fost crescuta si

educata persoana

11%

Situatii stresante

54%

O mostenire genetica

8% Voia lui Dumnezeu

8%

NS/NR6%

˘

˘

˘ ¸

¸

¸

ˆ

˘

Page 74: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

M.S. STĂNCULESCU, D. NIŢULESCU, M. PREOTESI, M. CIUMĂGEANU, R. SFETCU 13 296

„Voia lui Dumnezeu” este o cauză selectată în mai mare măsură de femei decât de bărbaţi, cu precădere femeile cu nivel redus de educaţie, de 65 ani şi peste, din mediul rural, din regiunile Moldova şi Oltenia.

Cele mai potrivite modalităţi de îngrijire, în opinia populaţiei După modelul prezentat în Kuppin şi Carpiano (2006), cele mai adecvate

modalităţi de tratare ale persoanelor cu probleme de sănătate mintală au fost determinate pe baza întrebării: Ce credeţi că ar trebui să facă o persoană ca Ion/Maria?, unde răspunsurile au fost dihotomice, da=1 şi nu=0, şi au avut în vedere şapte comportamente posibile: „să consulte un medic psihiatru”, „să ia medicamente”, „să se interneze într-un spital de boli mintale”, „să consulte un medic de famile sau un medic generalist”, „să meargă la un psiholog sau la un asistent social”, „să vorbească cu familia şi prietenii”, „să vorbească cu un preot, pastor sau alţi reprezentanţi ai bisericii”.

Tabelul nr. 5

Ponderea populaţiei care consideră modalitatea de îngrijire menţionată ca fiind adecvată, în funcţie de tipul vinietei (% coloană)

Tip vinietă Modalităţi îngrijire Alcoolism Depresie Schizofrenie De

control Total

eşantion România (2007) Biologice: – consult psihiatru 70,3 73,9 89,8 59,2 73,4 – administrare medicamente 53,7 50,8 65,6 40,7 52,8 – internarea în spital psihiatric 42,0 33,9 64,8 27,6 41,9 – consult medic familie/generalist 67,2 66,7 60,5 59,2 63,4 Nonbiologice: – apel la psiholog, asistent social 73,9 72,4 74,2 58,6 69,8 – discuţii cu familia şi prietenii 84,1 85,1 85,5 87,1 85,5 – apel la preot/biserică 65,3 62,0 68,4 63,6 64,8 N 262 269 273 266 1 070 SUA (1996) Biologice: – consult psihiatru 65,9 77,4 92,0 43,8 70,3 – administrare medicamente 43,8 73,6 84,5 49,3 59,7 – internarea în spital psihiatric 29,2 29,8 59,5 10,9 35,0 – consult medic familie/generalist 73,0 79,8 74,0 56,7 72,2 Nonbiologice: – apel la psiholog, asistent social 90,3 90,4 86,5 61,2 83,6 – discuţii cu familia şi prietenii 95,1 96,6 94,5 95,5 95,9 – apel la preot/biserică 90,3 90,4 81,0 83,1 86,7 N 257 278 287 260

Sursa: Pentru SUA, date din Kuppin şi Carpiano (2006, p. 1768), date 1996. Simptome folosite în viniete pentru descrierea bolilor: (1) toleranţa la alcool, retragere, neputinţă de a reduce şi controla consumul de alcool; (2) deprimare, pierderea interesului şi plăcerii, oboseală, sentiment de inutilitate, lipsă de concentrare, izolare socială; (3) deluzie, halucinaţii auditive, disfuncţii sociale şi ocupaţionale; (4) tristeţe, nervozitate, îngrijorare, insomnie la nivel subclinic, care nu afectează funcţionarea normală a persoanei.

Page 75: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

14 PERSOANELE CU PROBLEME DE SĂNĂTATE MINTALĂ ÎN ROMÂNIA 297

Şi în privinţa opţiunilor populaţiei pentru cel mai adecvat tratament, datele pentru România indică un tipar similar cu cel obţinut pentru SUA, deşi cu valori diferite. Astfel, în România ca şi în SUA populaţia optează, mai degrabă, pentru tratamente nonbiologice, în special pentru discuţii cu familia şi prietenii. Apelul la psihologi, asistenţi sociali sau preoţi este preferat8 administrării de medicamente sau internării într-un spital psihiatric. Însă, spre deosebire de SUA, în România, apelul la psihologi, asistenţi sociali sau preoţi nu sunt comportamente preferate consultării unui medic de familie/generalist, şi mai ales consultării unui medic psihiatric.

Tratamentele de tip biologic – consultarea unui medic psihiatric, administrarea de medicamente şi internarea într-un spital psihiatric – sunt considerate a fi cele mai potrivite în cazul vignetei care descrie schizofrenia, în semnificativ mai mare măsură decât pentru depresie majoră şi alcoolism. În schimb, ponderea persoanelor care consideră adecvată consultarea unui medic de familie/generalist nu variază semnificativ în funcţie de boala mintală descrisă în vignetă.

Consultarea unui medic psihiatru, administrarea de medicamente şi internarea într-un spital psihiatric sunt modalităţi de îngrijire indicate mai ales de către persoanele care consideră că principala cauză a bolii este un dezechilibru chimic al creierului sau o moştenire genetică. Persoanele care cred că voia lui Dumnezeu reprezintă principala cauză a bolii tind să recomande apelul la un preot sau alţi reprezentanţi ai bisericii. Apelul la psiholog sau asistent social şi discuţiile cu familia şi prietenii sunt modalităţi de îngrijire asociate cu credinţa că stresul constituie principala cauză a bolii.

Deci, în România, majoritatea populaţiei ştie să identifice situaţiile problematice din punctul de vedere al sănătăţii mintale şi, aşa cum arată Tabelul 5, ştie că pentru persoanele cu astfel de probleme cel mai potrivit ar fi „să vorbească cu familia şi prietenii”, „să consulte un medic psihiatru”, să consulte şi un medic de familie, alţi terapeuţi, un preot. Studiul calitativ a pus însă în evidenţă discrepanţa între ceea ce spune şi ceea ce face efectiv populaţia. Adică, majoritatea persoanelor cu probleme de sănătate mintală ajung, doar în situaţie gravă, de criză, direct în spitalele de psihiatrie. Majoritatea profesioniştilor intervievaţi au subliniat faptul că printre principalele instituţii deficitare în sistem se află şi familia, care nu este pregătită să accepte şi să gestioneze boala psihică:

„Deci, vă spun cum se întâmplă acum. În primul rând, apare o tulburare psihică pe care familia, din lipsă de informare nu o sesizează la timp, sau nu-i vine a crede, sau nu are cine să recunoască acest lucru. Apare momentul critic, în care criza este deosebită, în care vocile şi ţipetele, comportamentul iese în afara apartamentului, în afara curţii ş.a.m.d. Şi atunci, familia şi vecinii sesizează şi pacientul este dus la medicul de familie care îl orientează direct către internare. Marea majoritate a pacienţilor, cel puţin din zona noastră, sunt duşi direct către spitalul de psihiatrie. Sigur, logic şi firesc ar fi, dacă ar exista o psihoeducaţie a comunităţii, a personalului, a familiei ş.a.m.d., atunci aceste persoane ar fi dirijate poate mai din timp către un serviciu comunitar care, la ora actuală, nu există, sau ceea ce există este insuficient.” (medic psihiatru, Director spital psihiatric, Câmpulung Moldovenesc).

8 În ponderi considerabil mai mici în România, prin comparaţie cu SUA.

Page 76: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

M.S. STĂNCULESCU, D. NIŢULESCU, M. PREOTESI, M. CIUMĂGEANU, R. SFETCU 15 298

ATITUDINI ŞI DISTANŢĂ SOCIALĂ

Riscul perceput de violenţă Literatura de specialitate arată că un aspect central al stereotipurilor privind

persoanele cu probleme de sănătate mintală ţine de riscul perceput de violenţă. De altfel, cercetarea ICCV asupra profesioniştilor din domeniu, precum şi studiul calitativ, identifică „nebunii sunt agresivi, violenţi” ca fiind unul dintre cele mai răspândite stereotipuri negative privind persoanele cu probleme de sănătate mintală. Pentru a testa în ce măsură populaţia percepe un risc de violenţă din partea acestor persoane am utilizat întrebarea: În opinia dvs., cât de probabil este ca Ion/Maria să fie violent/ă cu alte persoane?, cu răspunsuri pe scala de la „foarte puţin probabil” la „foarte probabil”.

Tabelul nr. 6

Riscul perceput de violenţă

SUA (1996) România (2007)

Tip vinietă N

Probabil sau foarte probabil % vinietă

Valoare medie

St. Dev. N

Probabil sau foarte probabil % vinietă

Valoare medie

St. Dev.

Alcoolism(1) 257 71 2,83 0,77 262 73 2,99 0,81 Depresie majoră(2) 278 33 2,25 0,85 269 30 2,13 0,88 Schizofrenie(3) 287 61 2,65 0,81 273 50 2,55 0,82 Vignetă control(4) 260 17 1,84 0,80 266 35 2,04 0,91

Sursa: Pentru SUA, date din Link et al. (1999, p. 1331). Riscul perceput de violenţă – Valoare medie pe o scală de la 4 – foarte probabil, 3 – probabil, 2 – puţin probabil, 1 – foarte puţin probabil. Atât pentru SUA, cât şi pentru România, diferenţele între valorile medii sunt semnificative, conform unor analize de varianţă semnificative pentru p<0,001. Simptome folosite în viniete pentru descrierea bolilor: (1) toleranţa la alcool, retragere, neputinţă de a reduce şi controla consumul de alcool; (2) deprimare, pierderea interesului şi plăcerii, oboseală, sentiment de inutilitate, lipsă de concentrare, izolare socială; (3) deluzie, halucinaţii auditive, disfuncţii sociale şi ocupaţionale; (4) tristeţe, nervozitate, îngrijorare, insomnie la nivel subclinic, care nu afectează funcţionarea normală a persoanei.

Riscul perceput de violenţă diferă semnificativ în funcţie de boala descrisă în

vinietă. Persoanele care suferă de alcoolism sunt asociate cu cel mai ridicat risc de violenţă asupra altor persoane. Dacă vinieta de control este luată ca termen de referinţă – cu un risc perceput de violenţă de 2,04, se observă că toate celelalte boli sunt considerate a duce la creşterea semnificativă a riscului de violenţă la 2,13 în cazul depresiei majore, 2,55 în cazul schizofreniei, respectiv 2,99 în cazul dependenţei de alcool.

De reţinut, riscul de violenţă perceput nu depinde de nici o caracteristică a respondentului-evaluator, cu două excepţii. În primul rând, tind să evalueze riscul de violenţă semnificativ mai ridicat persoanele care au experimentat probleme de sănătate mintală sau au pe cineva în familie care a trecut prin astfel de situaţii. În al

Page 77: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

16 PERSOANELE CU PROBLEME DE SĂNĂTATE MINTALĂ ÎN ROMÂNIA 299

doilea rând, sunt persoanele cu capital mediatic peste medie. Cu alte cuvinte, modul în care sunt prezentate ştirile sau emisiunile relevante în acest context pare să alimenteze stereotipul negativ conform căruia persoanele cu probleme de sănătate mintală „sunt nebuni, agresivi şi violenţi”.

Dintre cei care se aşteaptă la violenţă („probabil” sau „foarte probabil”), majoritatea (62%) se aşteaptă la violenţă fizică şi verbală, 31% doar la violenţă verbală şi restul de 7% doar la violenţă fizică. Singurele diferenţe semnificative ţin de cultura regională. Prin comparaţie cu restul ţării, ponderi semnificativ mai mari de populaţie se aşteaptă la violenţă verbală în Muntenia, în timp ce în Banat se aşteaptă la violenţă fizică, iar în Crişana-Maramureş, la violenţă fizică şi verbală.

Distanţă socială Pentru măsurarea distanţei sociale am folosit scala clasică formată din cinci

itemi: Dvs. „v-aţi muta lângă o persoană ca Ion/Maria”, „aţi petrece o seară vorbind cu cineva ca Ion/Maria”, „aţi putea fi prieten(ă) cu cineva ca Ion/Maria”, „aţi lucra împreună cu cineva ca Ion/Maria”, „aţi accepta ca ginere/noră un bărbat/o femeie ca Ion/Maria”? Prin însumarea valorilor corespunzătoare acestor cinci itemi şi împărţire sumei la cifra 5, am determinat scorul distanţei sociale care poate lua valori de la 1 – distanţa socială mică (acceptare) la 4 – distanţă socială mare (respingere).

Tabelul nr. 7

Scorul distanţei sociale, valori medii în funcţie de tipul vinietei, România (2007)

Scorul distanţei sociale Tip vinietă N Valoare medie St. Dev.

Alcoolism (1) 262 2,99 0,58 Depresie majoră (2) 269 2,43 0,65 Schizofrenie (3) 273 2,71 0,66 Vinietă control (4) 266 2,27 0,79

Distanţa socială – scor sumativ care ia valori de la 1 – distanţă socială mică la 4 – distanţă socială mare. Diferenţele între valorile medii sunt semnificative, conform unor analize de varianţă semnificative pentru p<0,001. Simptome folosite în viniete pentru descrierea bolilor: (1) toleranţa la alcool, retragere, neputinţă de a reduce şi controla consumul de alcool; (2) deprimare, pierderea interesului şi plăcerii, oboseală, sentiment de inutilitate, lipsă de concentrare, izolare socială; (3) deluzie, halucinaţii auditive, disfuncţii sociale şi ocupaţionale; (4) tristeţe, nervozitate, îngrijorare, insomnie la nivel subclinic, care nu afectează funcţionarea normală a persoanei.

Distanţa socială faţă de persoanele cu probleme de sănătate mintală depinde

de boala avută în vedere. Astfel, dacă luăm valoarea medie a vinietei de control (2,27) ca termen de referinţă, tendinţa de respingere creşte semnificativ, la 2,43 faţă de persoanele care experimentează depresie majoră, la 2,71, în cazul persoanelor cu schizofrenie şi la 2,99, în cazul persoanelor dependente de alcool.

Persoana descrisă de vinieta de control (fără probleme de sănătate mintală) şi cea cu depresie majoră sunt mai degrabă acceptate (având scoruri medii mai mici

Page 78: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

M.S. STĂNCULESCU, D. NIŢULESCU, M. PREOTESI, M. CIUMĂGEANU, R. SFETCU 17 300

de 2,5), fiind considerate persoane care au nevoie de ajutor. Spre deosebire de situaţia anterioară, persoanele care suferă de schizofrenie şi mai ales alcoolicii sunt, mai degrabă, respinşi (având scoruri medii mai mari de 2,5), fiind considerate persoane periculoase.

Distanţa socială creşte în aceeaşi măsură în care creşte şi riscul perceput de violenţă din partea acestor persoane. Există o corelaţie9 pozitivă semnificativă între cele două variabile, fapt ce explică şi de ce distanţa socială faţă de persoanele cu boli mintale este mai redusă dacă persoana descrisă în vinietă este femeie.

Devalorizare şi discriminare, percepute Stigmatizarea persoanelor cu probleme de sănătate mintală am măsurat-o

urmând studiul lui Schomerus et al. (2006), care are la bază scala devalorizării – discriminării dezvoltată de către Link10.

Scala devalorizării – discriminării permite înţelegerea modului în care comunitatea se raportează şi reacţionează faţă de persoanele care au suferit o boală mintală/care au fost pacienţi ai unui spital psihiatric. Spre deosebire de scala distanţei sociale, care este centrată pe modul în care indivizii acceptă/resping diferite tipuri de interacţiuni, scala devalorizării – discriminării se concentrează pe aşteptările indivizilor faţă de atitudinea de acceptare/respingere generalizată la nivelul comunităţii. Mai precis, indivizii sunt întrebaţi cum gândesc/reacţionează „cei mai mulţi oameni” din comunitatea în care trăiesc. Spre exemplu, indivizii nu sunt întrebaţi dacă ei înşişi ar putea fi prieten(ă) cu ..., ci dacă în opinia lor „cei mai mulţi oameni” (din comunitate) ar accepta ca prieten o persoană cu probleme de sănătate mintală. În acest mod, erorile induse de dezirabilitatea socială sunt diminuate – este mult mai probabil ca un individ care are atitudini negative, pe care însă nu le poate afirma despre sine, să le exprime ca fiind caracteristice comunităţii. Mai mult, chiar dacă o persoană ar fi tolerantă, în cazul în care se aşteaptă ca atitudinea comunităţii să fie una de respingere, atunci îşi va modela comportamentul în public mai degrabă în funcţie de aceste aşteptări, decât faţă de propriile atitudini. De aceea, literatura de specialitate arată că, prin comparaţie cu scala distanţei sociale, scala devalorizării – discriminării pune în evidenţă o imagine mai realistă a stigmatizării căreia trebuie să-i facă faţă persoanele cu probleme (de sănătate mintală, dar şi de alt tip) într-o comunitate dată.

Scala devalorizării – discriminării este alcătuită din 12 itemi. Jumătate din itemii incluşi în scală măsoară acordul/dezacordul cu afirmaţii conform cărora persoanele care suferă de boli mintale sunt devalorizate în comunitate, pentru că sunt percepute de „cei mai mulţi oameni” ca fiind mai puţin inteligente, nedemne de încredere sau de respect, de neluat în serios. Cealaltă jumătate măsoară acordul/dezacordul cu afirmaţii conform cărora persoanele care suferă/au suferit de o boală mintală sunt discriminate de „cei mai mulţi oameni” în diferite contexte şi

9 Coeficientul de corelaţie Pearson 0.536 (p=.000). 10 Link, B. G., Understanding labeling effects in the area of mental-disorders – an assessment

of the effects of expectations of rejection, „American Sociological Review”, 52(1), p. 96–112, 1987.

Page 79: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

18 PERSOANELE CU PROBLEME DE SĂNĂTATE MINTALĂ ÎN ROMÂNIA 301

relaţii sociale. Scala este astfel gândită încât un scor ridicat indică un nivel ridicat de devalorizare – discriminare.

Scala este prima dată aplicată în România. De aceea am testat fidelitatea (consistenţa internă) acesteia, obţinând un coeficient11 Cronbach-Alpha=0.74.

Răspunsurile obţinute la itemii scalei devalorizării – discriminării în România (Tabelul 8) indică faptul că persoanele care au suferit/suferă de boli mintale se confruntă cu atitudini negative, în mai multe contexte ale vieţii şi într-o măsură considerabil mai ridicată decât în Novosibirsk, Bratislava sau oraşele din Germania.

Privind o persoană care a suferit de o boală mintală, chiar dacă această persoană s-a vindecat de ceva timp, în România, în egală sau chiar mai mare măsură decât în celelalte ţări, cetăţenii se aşteaptă că „cei mai mulţi oameni” nu ar accepta-o să aibă grijă de copiii lor şi nici nu ar fi de acord să fie cadru didactic într-o grădiniţă sau şcoală de stat. Atitudini de discriminare sunt aşteptate de către majoritatea populaţiei şi din partea angajatorilor publici sau privaţi, dar şi din partea femeilor tinere. Cu alte cuvinte, în oricare dintre ţările avute în vedere, persoanele care suferă/au suferit de boli mintale au de înfruntat atitudini discriminatorii puternice pe piaţa muncii şi pe piaţa maritală.

Tabelul nr. 8

Devalorizarea şi discriminarea persoanelor care au suferit/suferă de boli mintale, în percepţia populaţiei din România, prin comparaţie cu Novosibirsk, Bratislava şi oraşele mari din Germania (% coloană)

România Novosibirsk Bratislava Germania urban

Acord 26,0 56,4 42,9 36,2 1. Cei mai mulţi dintre oameni ar accepta ca prieten apropiat o persoană care în trecut a suferit de o boală mintală.

Dezacord 57,7 24,7 29,6 36,6

Acord 35,2 67,8 52,7 39,2 2. Cei mai mulţi dintre oameni cred că o persoană care a fost într-un spital de boli mintale este la fel de inteligentă ca majoritatea oamenilor.

Dezacord 48,0 17,0 23,6 31,4

Acord 24,7 46,1 38,7 30,9 3. Cei mai mulţi dintre oameni cred că se poate avea încredere într-o persoană care a suferit de o boală mintală, tot atâta cât şi în majoritatea oamenilor.

Dezacord 60,0 32,3 30,9 40,4

Acord 14,3 16,2 15,5 16,9 4. Cei mai mulţi dintre oameni ar fi de acord ca o persoană care a suferit de o boală mintală şi s-a vindecat să fie cadru didactic într-o şcoală sau grădiniţă de stat.

Dezacord 75,5 76,0 62,8 58,8

11 Pentru că scala include şase itemi formulaţi pozitiv şi şase negativ, scorul maxim se obţine

prin dezacord cu cei şase itemi formulaţi pozitiv şi acord cu cei şase itemi formulaţi negativ. Pentru determinarea coeficientului Cronbach-Alpha, în prealabil am inversat cei şase itemi formulaţi negativ, căci acordul cu un item negativ este sinonim cu un scor de devalorizare – discriminare mare.

Page 80: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

M.S. STĂNCULESCU, D. NIŢULESCU, M. PREOTESI, M. CIUMĂGEANU, R. SFETCU 19 302

Acord 47,0 25,9 40,6 41,6 5. Cei mai mulţi dintre oameni consideră că a sta un timp într-un spital de boli mintale este un eşec personal.

Dezacord 29,5 51,9 37,1 37,7

Acord 76,6 69,1 52,1 63,4 6. Cei mai mulţi dintre oameni nu ar accepta ca o persoană care a suferit de o boală mintală să aibă grijă de copiii lor, chiar dacă această persoană s-a vindecat de ceva timp.

Dezacord 16,4 23,2 20,2 16,2

Acord 65,4 53,7 49,2 58,6 7. Cei mai mulţi dintre oameni nu respectă persoanele care au fost într-un spital de boli mintale.

Dezacord 19,0 23,2 26,3 16,6

Acord 25,2 39,5 23,3 22,0 8. Cele mai multe dintre întreprinderi şi firme ar angaja o persoană care în trecut a suferit de o boală mintală, dacă este calificată pentru slujba respectivă.

Dezacord 55,3 37,4 44,8 46,5

Acord 65,2 70,5 65,5 67,3 9. Cele mai multe dintre întreprinderi şi firme ar prefera pe oricine altcineva în locul unei persoane care în trecut a suferit de o boală mintală.

Dezacord 15,7 13,4 11,2 11,3

Acord 31,7 42,7 28,3 22,8 10. Cei mai mulţi oameni din localitatea dvs. ar trata o persoană care în trecut a suferit de o boală mintală la fel ca pe oricine altcineva.

Dezacord 43,7 33,7 27,5 43,3

Acord 73,3 71,7 62,1 59,4 11. Cele mai multe dintre femeile tinere ar avea reţineri să iasă cu un bărbat care a fost internat într-un spital de boli mintale.

Dezacord 11,1 14,9 11,3 13,8

Acord 71,3 47,2 36,5 39,9 12. Cei mai mulţi dintre oameni nu mai iau în serios o persoană, dacă află că a fost internată într-un spital de boli mintale.

Dezacord 12,1 27,0 29,9 23,7

N 1 070 745 1 000 464 Sursa: Pentru datele din alte ţări, Schomerus (2006, p. 439). Datele pentru Germania reprezintă un subeşantion din oraşele mari cu peste 500 de mii de locuitori. Datele privind România sunt la nivel naţional, dar o analiză de varianţă a arătat că nu există nici o diferenţă semnificativă între rural, urban mic, oraşe mijlocii şi capitală. Deci, datele sunt comparabile. Scala de răspuns de tip Likert: adevărat – 1, mai degrabă adevărat – 2, nici, nici – 3, mai degrabă fals – 4, fals – 5. Procentele din tabel reprezintă ponderi cumulate: „acord” – adevărat şi mai degrabă adevărat; „dezacord” – fals şi mai degrabă fals. Am marcat îngroşat ponderile care, cu cât sunt mai mari, cu atât indică o devalorizare – discriminare mai accentuată.

Schomerus et al. (2006) arată că percepţia publică a discriminării şi

devalorizării (ex-) pacienţilor spitalelor de psihiatrie este relativ similară în Novosibirsk, Bratislava şi oraşele mari din Germania. În toate cele trei ţări, o

Page 81: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

20 PERSOANELE CU PROBLEME DE SĂNĂTATE MINTALĂ ÎN ROMÂNIA 303

persoană despre care se ştie că a trecut printr-un tratament psihiatric, chiar dacă este vindecată, este tratată cu suspiciune şi este de aşteptat să se confrunte cu variate situaţii de discriminare.

În România, situaţia pare să fie mai gravă decât în celelalte ţări. Devalorizarea persoanelor cu probleme de sănătate mintală pare a fi mult mai accentuată în România: 48% din populaţie (prin comparaţie cu 17% în Novosibirsk sau 31% în Germania) cred că „cei mai mulţi dintre oameni” consideră aceste persoane „mai puţin inteligente decât majoritatea oamenilor”; 60% (faţă de 31–40%) consideră că „cei mai mulţi dintre oameni” nu cred că în astfel de persoane se poate avea încredere tot atâta cât şi în majoritatea oamenilor; 65% (faţă de 49–59%) cred că „cei mai mulţi dintre oameni” nu respectă persoanele care au fost într-un spital psihiatric, iar 71% din populaţie (prin comparaţie cu 37% din Bratislava, 40% din Germania şi 47% din Novosibirsk) împărtăşesc opinia că „cei mai mulţi dintre oameni nu iau în serios o persoană, dacă află că a fost internată într-un spital de boli mintale”.

De asemenea, discriminarea este aşteptată pe scară mult mai largă în România, prin comparaţie cu celelalte ţări: 58%12 din populaţie (faţă de 25% în Novosibirsk şi 37% în Germania) crede că „cei mai mulţi dintre oameni” nu ar accepta o astfel de persoană ca prieten apropiat; 47% (faţă de 26–42%) cred că „cei mai mulţi dintre oameni” consideră internarea într-un spital psihiatric drept un eşec personal. Cu alte cuvinte, în România, (ex-)pacienţii spitalelor de psihiatrie ar avea probleme de integrare socială mai serioase decât în celelalte ţări, tendinţa de a blama victima fiind mai extinsă.

În concluzie, cel puţin la nivelul mentalului colectiv, în România, o persoană care a suferit de boli mintale, chiar dacă s-a vindecat, trebuie să facă faţă unor situaţii de devalorizare şi discriminare mult mai numeroase şi mai severe decât în celelalte ţări. De altfel, un scor general de 44,4 (din 60 posibil) indică devalorizarea şi discriminarea percepute, ca fiind la un nivel foarte ridicat (Tabel 9).

Tabelul nr. 9

Scorul devalorizării – discriminării percepute, în România (2007)

Sub-scor devalorizare

Sub-scor discriminare

Scor devalorizare – discriminare

Valid 952 903 870 N Missing 118 167 200

Medie 22,50 21,79 44,43 Mediană 23,00 22,00 45,00 Std. Dev. 4,53 4,31 7,93

Sub-scor devaluare – suma valorilor (de la 1 – adevărat până la 5 – fals) pentru itemii 2, 3, 4, 7, 9, 12; deci ia valori de la 6 la 30. Sub-scor discriminare – suma valorilor (de la 1 – adevărat până la 5 – fals) pentru itemii 1, 5, 6, 8, 10, 11; deci ia valori de la 6 la 30. Scor devalorizare – discriminare – suma sub-scor devalorizare şi sub-scor discriminare, care poate lua valori de la 12 la 60.

12 Conform scalei distanţei sociale, 48% din eşantion declară că „ar putea fi prieten(ă) cu

cineva ca Ion/Maria”, iar 52% răspund negativ sau evită răspunsul la această întrebare.

Page 82: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

M.S. STĂNCULESCU, D. NIŢULESCU, M. PREOTESI, M. CIUMĂGEANU, R. SFETCU 21 304

Devalorizarea şi discriminarea percepute sunt pozitiv corelate cu distanţa socială faţă de persoanele cu probleme de sănătate mintală. Însă riscul perceput de violenţă este pozitiv corelat doar cu discriminarea percepută, nu şi cu devalorizarea percepută. Adică, cu cât oamenii percep persoana cu probleme de sănătate mintală ca fiind o persoană periculoasă, cu atât se aşteaptă să fie discriminată mai puternic sau în mai multe sfere ale vieţii de către „cei mai mulţi dintre oameni”.

Tabelul nr. 10

Corelaţii între distanţa socială, riscul de violenţă, devalorizarea şi discriminarea percepute faţă de persoanele cu probleme de sănătate mintală, România (2007)

Sub-scor devalorizare

Sub-scor discriminare

Scor devalorizare-discriminare

Coef. Pearson ,048 ,075(*) ,059 Sig. (2-tailed) ,158 ,030 ,097

Riscul perceput de violenţă

N 871 832 803 Coef. Pearson ,140(**) ,110(**) ,134(**) Sig. (2-tailed) ,000 ,003 ,000

Scor de distanţă socială

N 765 734 709 ** Corelaţie semnificativă pentru p< 0,01. * Corelaţie semnificativă pentru p< 0,05. Notă: Pentru construcţia indicilor, vezi notele tabelelor 6, 7 şi 9.

Nici devalorizarea şi nici discriminarea percepute nu diferă semnificativ de la

o categorie socială la alta. Femei şi bărbaţi, români, maghiari şi romi, tineri şi vârstnici, cu nivel redus sau ridicat de educaţie, toţi percep mediul social din România, atât din sate, cât şi din oraşe, ca fiind marcat de multiple obstacole de incluziune a persoanelor care au un istoric de boală mintală, mai ales dacă au fost internate într-un spital de psihiatrie. Există, totuşi, câteva segmente de populaţie care fac notă aparte.

– Persoanele cu un capital cultural sub medie, mai ales dacă toate cunoştinţele pe care le au despre boli mintale provin din „gura lumii”, tind să perceapă devalorizarea şi discriminare persoanelor cu probleme de sănătate mintală la un nivel semnificativ mai ridicat.

– Persoanele cu un consum mediatic peste medie, mai ales dacă tot ceea ce ştiu despre persoanele cu boli mintale provine din mass-media, tind să evalueze nivelul de devalorizare (dar nu şi de discriminare) semnificativ mai ridicat.

– Persoanele care au suferit de o boală mintală sau au avut în familie pe cineva în această situaţie tind să evalueze devalorizarea şi discriminarea la niveluri înalte, dar semnificativ mai reduse decât celelalte segmente de populaţie.

– Discriminarea este percepută semnificativ mai accentuată în Dobrogea, Banat şi Oltenia, precum şi semnificativ mai redusă în Muntenia, Crişana-Maramureş şi Moldova.

Scala de devalorizare – discriminare a fost aplicată şi lotului de profesionişti din domeniul sănătăţii mintale. Figura 3 ilustrează faptul că între percepţiile populaţiei şi cele ale profesioniştilor nu există diferenţe semnificative. În fapt,

Page 83: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

22 PERSOANELE CU PROBLEME DE SĂNĂTATE MINTALĂ ÎN ROMÂNIA 305

valorile medii13 pentru lotul de profesionişti arată că profesioniştii din domeniul sănătăţii mintale descriu mediul social din România ca şi populaţia – un mediu în care persoanele cu probleme de sănătate mintală sunt sever devalorizate şi discriminate, în mai toate contextele de viaţă.

Figura 3

Devalorizarea şi discriminarea persoanelor care au suferit/suferă de boli mintale, în percepţia populaţiei şi a profesioniştilor în domeniul sănătăţii mintale din România (%)

16.4

16.7

15.3

10.2

23.5

6.9

15.6

19.4

19.1

24.6

15.6

16.5

26.0

35.2

24.7

14.3

47.0

76.6

65.4

25.2

65.2

31.7

73.3

71.3

57.7

48.0

60.0

75.5

29.5

16.4

19.0

55.3

15.7

43.7

11.1

12.1

Item 1

Item 2

Item 3

Item 4

Item 5

Item 6

Item 7

Item 8

Item 9

Item 10

Item 11

Item 12

Nici, nici, NR Acord Dezacord

POPULATIE

17.3

18.4

19.4

11.2

19.4

9.2

13.3

16.3

16.3

21.4

15.3

17.3

21.4

25.5

18.4

12.2

48.0

72.4

56.1

25.5

63.3

31.6

75.5

63.3

61.2

56.1

62.2

76.5

32.7

18.4

30.6

58.2

20.4

46.9

9.2

19.4

Nici, nici, NR Acord Dezacord

PROFESIONISTI

Notă: Pentru definiţia itemilor 1–12, vezi tabelul 8. Populaţie: N=1 070; Profesionişti: N=98. Scala de răspuns de tip Likert: adevărat – 1, mai degrabă adevărat – 2, nici, nici – 3, mai degrabă fals – 4, fals – 5. Procentele din figură reprezintă ponderi cumulate: „acord” – adevărat şi mai degrabă adevărat; „dezacord” – fals şi mai degrabă fals.

Profesioniştii din domeniu, despre discriminare şi stigmatizare Din experienţa profesioniştilor, bolile mintale cele mai expuse la discriminare

sunt schizofrenia (menţionată de 83%) şi dependenţa de alcool (49%). Această evaluare este consistentă cu spusele populaţiei: am arătat în secţiunile anterioare că persoanele care suferă de aceste două boli sunt percepute ca având un risc de violenţă ridicat şi faţă de ele se păstrează o distanţă socială considerabilă.

De altfel, completează specialiştii, cele mai răspândite stereotipuri negative cu privire la persoanele cu boli mintale sunt „e dus cu capul”, „nebun de legat”, „nebunii sunt agresivi, violenţi”, „sunt handicapaţi, retardaţi”, „care nu se

13 Sub-scor devalorizare: N=91, Medie=21,88, Mediană=23, Std. Dev.=4,80. Sub-scor discriminare: N=88, Medie=21,53, Mediană=22, Std. Dev.=4,03. Scor devalorizare – discriminare: N=83, Medie=43,08, Mediană=44,00, Std. Dev.=8,48. Pentru modul în care sunt construite cele trei scoruri, vezi notele Tabelului 9.

¸ ¸

Page 84: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

M.S. STĂNCULESCU, D. NIŢULESCU, M. PREOTESI, M. CIUMĂGEANU, R. SFETCU 23 306

vindecă”, „sunt irecuperabili”. De aici rezultă o imagine conform căreia persoanele cu boli mintale sunt mai degrabă persoane periculoase, imprevizibile, incapabile să ia decizii raţionale şi, în plus, „irecuperabile”. Această imagine este compatibilă cu imaginarul colectiv doar dacă se face referire la boli precum schizofrenia şi alcoolismul, mai puţin în cazul altor boli, precum depresia.

În deplin acord cu populaţia, marea majoritate (86%) a profesioniştilor din domeniul sănătăţii mintale susţin că persoanele cu boli mintale din România sunt discriminate „în mare măsură”14.

Accesul limitat la servicii medicale primare sau specializate sunt forme de discriminare manifeste în mică măsură, susţin profesioniştii, indiferent de specialitate. Accesul limitat la servicii de asistenţă socială, la locuinţe şi la şcoală sau oportunităţi de educaţie sunt, de asemenea, prezente, însă într-o măsură mult mai mică decât discriminarea la locul de muncă sau în obţinerea unui loc de muncă.

Discriminarea în comunitate şi în familie reprezintă un subiect controversat. În timp ce asistenţii sociali şi medicii de familie consideră că atitudinile discriminatorii în comunitate şi familie sunt prezente în mică măsură, psihiatrii şi psihologii susţin că acestea sunt, mai degrabă, problematice. Este posibil ca această diferenţă de opinii să fie rezultatul raportării la tipuri diferite de persoane cu probleme de sănătate mintală. Asistenţii sociali şi medicii de familie interacţionează frecvent cu reprezentanţi ai grupurilor defavorizate, dintre care numai o parte ajung să se trateze pentru boli mintale. Prin contrast, psihologii şi psihiatrii se raportează la persoanele care au fost tratate (în spital sau ambulatoriu) pentru diverse tulburări. (Ex-)pacienţii spitalelor de psihiatrie sunt mai expuşi la devalorizare şi discriminare decât persoanele care chiar dacă suferă de o boală, dar nu au ajuns (sau nu se ştie că ar fi ajuns) într-un spital/la un medic de specialitate.

Discriminarea din familie şi cea din Centrele medico-sociale15 par a fi formele de stigmatizare cu cele mai negative efecte asupra celor cu probleme de sănătate mintală. În astfel de cazuri, pe lângă stigmatizare, apar agresiunile şi abuzurile fizice şi emoţionale ale celor care sunt chemaţi să aibă grijă de aceşti oameni.

Studiul calitativ a pus în evidenţă şi alte forme de discriminare. Mass-media este considerată atât de către profesionişti, cât şi de populaţie ca

fiind un factor influent ce întreţine stereotipurile negative relativ la persoanele cu probleme de sănătate mintală, pentru că, în fuga după senzaţional, nu prezintă adecvat această problematică16.

Sunt prezentate numai cazurile care fac senzaţie şi nici măcar acelea nu sunt prezentate corect. Pentru că persoanele care se duc şi investighează cazul respectiv, ăsta le e jobul, să prezinte o ştire cât mai senzaţională, să scoată partea, poate mai urâtă a lucrurilor. Dacă, să zicem că e un bolnav mintal şi şi-a ucis părintele, cam pe aicea sunt, nu cred că e nimeni să intre puţin în adâncul situaţiei şi să vadă: a fost tratat corespunzător, a fost internat, cum se purtau cei din jur cu el, de ce a ajuns aici… (Focus grup, populaţia generală, femei).

14 Valoarea medie la întrebarea: În ce măsură sunt discriminate persoanele cu boli mintale?

este de 3,69, unde scala de răspuns a fost de la 1 – în foarte mică măsură, 5 – în foarte mare măsură. 15 Precum cele recent mediatizate, din judeţul Giurgiu. 16 Doar 14% dintre profesioniştii din domeniu consideră că problematica persoanelor cu boli

mintale este prezentată adecvat în mass-media.

Page 85: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

24 PERSOANELE CU PROBLEME DE SĂNĂTATE MINTALĂ ÎN ROMÂNIA 307

Mass-media exagerează tot ce este negativ. Exagerează, face spectacol şi distruge. Distruge încrederea celor pe care îi ia în obiectiv şi, evident, publicului care ia contact cu această imagine. (...) Domn’e, mass-media a ajuns o publicitate. Comunică pentru senzaţie, nu spune nimic adevărat, o minciună. Eu aş înţelege ceva care ar fi un lucru bun. Mass-media are cea mai mare posibilitate de a-l ajuta, dar ea nu face nimic ca să-l ajute. Numai că publică senzaţia nu ajută cu nimic (Focus grup, populaţia generală, bărbaţi).

Totuşi, relatările din mass-media pot genera şi sentimente pozitive, de compătimire şi de solidaritate cu victimele discriminării şi abuzurilor.

Î – Consideraţi interesante informaţiile despre persoane cu probleme de sănătate mintală ? – Da, în general mă uit. Chiar acum au fost nişte reportaje cu nişte spitale din astea, în ce

stare jalnică sunt spitalele. – De la Bolintin. – Dezastru. Noi îi tratăm ca pe nişte animale, ceea ce nu e corect. Sunt şi ei oameni şi, dacă

au o problemă, trebuie trataţi, nu ignoraţi, nu izolaţi. Deci, pur şi simplu, dezastru, nu îngrijiţi, nu spălaţi, fără medicamente, fără nimic. Oamenii ăştia îşi pot reveni, dacă sunt trataţi corect.

Î – Dvs. ce părere aveţi ? – E foarte important să ai grijă de oamenii ăştia dar, din păcate, în România nu prea ai parte

de aşa ceva (Focus grup, populaţia generală, bărbaţi). O formă gravă de discriminare a persoanelor cu boli mintale este cea din partea

medicilor de alte specialităţi, cu atât mai gravă cu cât, în multe cazuri, duce la neglijarea lor din punct de vedere medical, prin evitarea oricărui contact profesional cu ei, chiar în cazuri în care acesta se impune. Mai concret, dacă un pacient cu probleme de sănătate mintală necesită un consult sau un tratament pentru o afecţiune de altă natură, unii medici se feresc să consulte un asemenea pacient.

Acum vorbim de ceilalţi colegi care au acelaşi halat. Am un bolnav depresiv, cum am avut situaţii, pentru faptul că a făcut hemoftizie superioară. A fost trimis la psihiatrie să-l tratăm de hemoftizie, ori problema era una medicală şi chiar de viaţă şi de moarte. Ăsta e un exemplu foarte clar de cât de frică le este celor de la spitalul general, ca să zic aşa, de bolnavul psihic (Medic psihiatru, Câmpulung Moldovenesc).

Există stigmatizare, începând cu colegii noştrii de alte discipline, care se feresc să trateze pacienţi de psihiatrie. Eu am făcut ani mulţi gardă. Şi era şi este în continuare o întreagă problemă să transferăm sau pur şi simplu să trimitem un bolnav într-un consult interdisciplinar. E aşa o atitudine, de parcă boala psihică a respectivului e contagioasă. Atâta discuţie şi parlamentare la telefon cu colegii mei de gardă de prin alte spitale, că, la un moment dat … e groaza ca nu cumva să-l părăseşti în Spitalul lor, parcă ar fi o bombă cu ceas, care aşteaptă să explodeze (Medic psihiatru, membru CSM, sector 4, Bucureşti).

Mediul social marcat de etichetare şi stereotipuri negative, devalorizare şi discriminare a persoanelor cu probleme de sănătate mintală înseamnă stigmatizarea acestora (în conformitate cu definiţia stigmatului, elaborată de Link şi Phelan, 2001). Iar stigmatizarea este un factor indirect de agravare a stării lor de sănătate, în principal prin amânarea deciziei de a merge la un consult psihiatric.

Oamenii evită să se prezinte la noi pentru că părerea celorlalţi este încă foarte importantă şi nu este favorabilă la momentul de faţă şi, evitând lucrul acesta, amână nişte lucruri care şi-ar putea găsi o rezolvare mult mai rapidă şi mai eficace dacă prezentarea ar fi la timp, mai devreme, şi nu în condiţii de urgenţă, adus cu forţa, pentru că se pot decompensa într-o perioadă mai mică sau mai mare. Dar există această amânare... (Medic psihiatru, Spitalul Obregia, Bucureşti).

Stigmatizarea duce şi la reducerea încrederii în sine, aflată deja la un nivel destul de scăzut la bolnavii cu afecţiuni psihice cronice, fapt ce cauzează, de asemenea, agravarea stării lor de sănătate.

Page 86: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

M.S. STĂNCULESCU, D. NIŢULESCU, M. PREOTESI, M. CIUMĂGEANU, R. SFETCU 25 308

Aproape toţi profesioniştii intervievaţi consideră că stigmatizarea este mai puternică la persoanele despre care se ştie că au fost internate, în comparaţie cu persoanele care, chiar dacă se ştie că au anumite probleme de sănătate mintală, nu au fost sau nu se ştie că au fost internaţi într-un spital de psihiatrie. Aşadar, a fi fost internat într-un spital de psihiatrie reprezintă o sursă de stigmatizare chiar mai puternică decât cea asociată situaţiei corelative de a avea probleme de sănătate mintală.

Beneficiarii17 intervievaţi explică ce tipuri de comportamente defensive dezvoltă ca reacţie la stigmat. Majoritatea beneficiarilor intervievaţi în cadrul focus-grupurilor ascund sau au ascuns o perioadă lungă de timp faptul că au fost pacienţii unui spital de psihiatrie.

Adrian: Deci eu, de exemplu, nu am spus nimănui. Fiind prima internare nu am spus nimănui că vin aici, să mă internez la spitalul de psihiatrie. Am preferat să-mi iau concediu de odihnă...

Î: De ce, au idei preconcepute? Da... Femeie: Asta (n.n. informaţia privind internarea) se ascunde. Adrian: Mi-am luat concediu de odihnă exact pentru că m-am gândit la reacţia celor din jur şi

nu a familiei; familia este familie şi este pusă de o parte; părinţii, soţia, rudele apropiate (Focus grup, beneficiari, Spitalul de psihiatrie, Câmpulung Moldovenesc).

Zece ani am putut ascunde faptul că sunt persoană cu probleme mintale, însă în ’86 am avut o problemă la serviciu. Lucram la aprovizionare şi au chemat salvarea cei de acolo şi de atunci s-a ştiut despre problema mea de sănătate, pe care n-am mai putut s-o ascund, şi din ce în ce mai mult am avut probleme şi la serviciu şi în societate (Focus grup, beneficiari, Fundaţia Estuar, Bucureşti).

Un factor important pentru decizia de a ascunde sau nu internarea într-un spital de psihiatrie este contextul social în care funcţionează respectiva persoană. În principiu, într-un context cu oameni mai educaţi, reacţiile defensive sunt mai slabe, pentru că stigmatizarea este mai redusă. În schimb, în comunităţile mici, unde nivelul general de educaţie al populaţiei este mai redus, iar controlul social este mult mai mare, reacţiile defensive sunt mai puternice. Spre exemplu, se merge la medicii din oraşele apropiate şi nu la medicul din comună/oraş mic, sau, şi mai adesea, se apelează la spitale de psihiatrie aflate cât mai departe:

Oamenii care vin din comunităţi mai mici, adică din oraşe de provincie mai mici, se prezintă la noi şi spun că ăsta e motivul pentru care vin la noi, pentru că acolo, dacă te vede cineva că intri pe poarta spitalului de psihiatrie, deja eşti înregistrat într-un catastif simbolic, bineînţeles, şi spun că: ăsta e dus! (Medic psihiatru, Spitalul Obregia, Bucureşti).

Există şi oameni care nu au ascuns boala psihică de care suferă şi nici faptul că au fost internaţi într-un spital de psihiatrie. Această situaţie diferită poate fi generată de natura bolii. Schizofrenia, de exemplu, este o boală asociată cu un grad mai ridicat de stigmat, prin comparaţie cu boli precum depresia, epilepsia sau nevroza. Aşa cum explică beneficiarii intervievaţi, nevroza este o „boală mult mai puţin gravă, pe care nu ai atâtea motive să o ascunzi”, în timp ce schizofrenia este „cu adevărat o boală psihică” ce se manifestă prin comportamente sancţionate social.

O nevroză nu e băgată în seamă chiar aşa, ba chiar dă bine, de la familie şi până la vecinii de bloc. Sunt şi variabilele pozitive ale situaţiei de bolnav psihic (Focus grup, experţi CSM, sector 4, Bucureşti).

În mediul rural, există un paravan dat de această stigmă. Atunci când vin la noi, pacienţii care au avut o problemă serioasă spun: „am avut o depresie”. În sensul ăsta se înţelege că au fost o dată

17 Persoane care au suferit/suferă de boli mintale şi care beneficiază de servicii de specialitate.

Page 87: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

26 PERSOANELE CU PROBLEME DE SĂNĂTATE MINTALĂ ÎN ROMÂNIA 309

internaţi la psihiatrie, şi nu că ar fi avut o depresie, doar că ei cred că este un diagnostic mai insignifiant (Focus grup, experţi CSM, sector 4, Bucureşti).

Stigmatul nu se opreşte la nivelul persoanelor cu probleme de sănătate mintală, ci se extinde şi la nivelul profesioniştilor din domeniu. Astfel, 28% dintre profesioniştii chestionaţi apreciază că angajaţii din domeniul sănătăţii mintale sunt la rândul lor discriminaţi (atât medicii psihiatrii, cât şi asistentele medicale, precum şi întregul personal al spitalelor de psihiatrie). În cadrul studiului calitativ, majoritatea profesioniştilor intervievaţi consideră că se poate vorbi de o anumită stigmatizare în ceea ce îi priveşte, însă la un nivel mult mai redus şi cu consecinţe mult mai puţin grave decât în cazul persoanelor cu probleme de sănătate mintală. Profesioniştii nu se percep stigmatizaţi de către populaţia generală, ci de către colegii lor, medici de alte specialităţi care, fie „nu consideră psihiatria o treabă serioasă” (Medic psihiatru, Spitalul Obregia, Bucureşti), fie consideră că dacă lucrează zi de zi cu aceşti oameni, „împrumută” din caracteristicile lor.

Î: Există şi stereotipuri negative care îi privesc pe cei care lucrează în domeniul sănătăţii mintale? R: Ceilalţi colegi într-adevăr stigmatizează sau nu acceptă cu uşurinţă să examineze un

bolnav psihic şi există chiar şi o izolare a profesioniştilor care lucrează în domeniu. Deci, stigmatizarea există şi faţă de pacienţii cu probleme de sănătate mintală şi faţă de cei care se ocupă cu aceştia (Medic psihiatru, Spital psihiatrie, Câmpulung Moldovenesc).

SISTEMUL DE ÎNGRIJIRI, DIN PERSPECTIVA PROFESIONIŞTILOR

Pe o scală de la foarte bun la foarte rău, sistemul de îngrijiri acordate în prezent persoanelor cu probleme de sănătate mintală din România este evaluat de către profesionişti drept „mediu”18, cu excepţia psihologilor, care tind să-l aprecieze drept „rău”. Totuşi, 63% dintre profesionişti, de toate specialităţile, cad de acord asupra faptului că actualul sistem contribuie în mare măsură la discriminarea/stigmatizarea persoanelor cu probleme de sănătate mintală.

Principalele disfuncţionalităţi care duc la stigmatizare Majoritatea celor intervievaţi consideră sistemul de servicii adresat

persoanelor cu probleme de sănătate mintală ca fiind incomplet, având verigi slabe sau verigi lipsă. Aprecierile merg de la a considera că instituţiile implicate nu sunt integrate într-un sistem (Focus-grup experţi CSM, sector 4, Bucureşti), până la a considera că sistemul este funcţional în ansamblu, dar anumite componente fie nu sunt suficient dezvoltate, fie nu sunt bine integrate.

Prevenţia este considerată a fi principala verigă slabă din sistem – pe cât e de importantă, pe atât e de neglijată pe traseul instituţional urmat de o persoană cu probleme de sănătate mintală. O consecinţă gravă este faptul că, de regulă, bolnavii ajung la spital în „situaţii limită”, când boala deja a evoluat destul de mult şi recuperarea este dificilă.

18 Pe scala de la 1 – foarte rău la 5 – foarte bun, la nivelul întregului lot de profesionişti, valoarea medie a variabilei este 2,76. Conform unei analize de varianţă (p=,002), psihologii tind să fie semnificativ mai critici, obţinând o valoare medie de 2,16, similară cu aprecierea sistemului drept „rău”.

Page 88: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

M.S. STĂNCULESCU, D. NIŢULESCU, M. PREOTESI, M. CIUMĂGEANU, R. SFETCU 27 310

Monitorizarea postspitalicească a pacienţilor reprezintă a doua verigă slabă a sistemului. Prin urmare, persoanele cu probleme de sănătate mintală sunt captive într-un cerc vicios, care funcţionează astfel: ajung într-un spital, de regulă, într-o „situaţie limită”, adică decompensaţi, în stare gravă, de criză; în spital sunt trataţi, sunt compensaţi; odată externaţi din spital însă, fie pentru că nu urmează tratamentul prescris, fie din alte cauze ce agravează starea lor de sănătate (cel mai adesea, marginalizarea lor socială, uneori, chiar în raport cu propria familie) ajung din nou în spital, tot în stare gravă; de fiecare dată, şansele de a se însănătoşi sunt mai mici. Doar promovarea unor măsuri ferme de prevenţie şi de monitorizare postspitalicească ar face posibilă spargerea acestui cerc vicios. De altfel, spun profesioniştii din sistem, recent înfiinţatele Centre de Sănătate Mintală (CSM) se aşteaptă a rezolva o mare parte a problemelor din sistem referitoare la monitorizarea complexă postspitalicească a pacienţilor.

Puncte tari ale sistemului au fost menţionate foarte rar şi au făcut referire la existenţa resurselor umane calificate şi dedicate atât profesiei şi beneficiarilor.

În schimb, majoritatea intervievaţilor au menţionat puncte slabe ale sistemului, cel mai adesea privind proasta coordonare a instituţiilor implicate, precum cea între Direcţia de asistenţă socială şi Spitalele de psihiatrie sau cea între Spitalele de psihiatrie şi unităţile de tratament ambulatoriu, precum CSM-urile. Au existat şi menţiuni ale unor disfuncţionalităţi punctuale, cum este colaborarea greoaie între Salvare şi Poliţie, în cazul bolnavilor ce necesită o internare fără consimţământul propriu sau chiar împotriva voinţei lor. Aceste disfuncţionalităţi sunt cauzate atât de lipsa de resurse din sistem (spre exemplu, numărul insuficient de salvări dedicate unor asemenea operaţiuni), cât şi de carenţe în domeniul legislativ care reduc capacitatea de intervenţie a Poliţiei (spre exemplu, normele legislative care creează dificultăţi în ceea ce priveşte accesul Poliţiei în locuinţa unei persoane aflate într-o stare gravă de criză datorată unei afecţiuni de sănătate mintală).

Principalele mecanisme care duc la discriminarea/stigmatizarea persoanelor cu probleme de sănătate mintală sunt (în ordinea în care au fost menţionate de lotul de profesionişti):

1. lipsa de fonduri şi gestionarea ineficientă a resurselor existente; 2. insuficienţa specialiştilor, dar şi lipsa de răbdare şi preocupare a personalului; 3. lipsa de informare a populaţiei, care se transformă în prejudecăţi şi

intoleranţă faţă de persoanele cu probleme de sănătate mintală; 4. lipsa unor programe de asistenţă/incluziune socială şi de servicii

comunitare dedicate persoanelor cu probleme de sănătate mintală. Există, totuşi, diferenţe de opinie între profesioniştii de specialităţi diferite. – Psihiatrii şi profesioniştii din zona medicală a sistemului tind să aprecieze

pozitiv serviciile medicale atât în ceea ce priveşte situaţia actuală în raport cu cea de acum 15–16 ani, cât şi în ceea ce priveşte prognoza pe termen scurt şi mediu. Însă, reclamă în principal: (a) lipsa sau gradul insuficient de dezvoltare a serviciilor sociale adresate persoanelor cu probleme de sănătate mintală şi (b) lipsa de informare a populaţiei.

Page 89: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

28 PERSOANELE CU PROBLEME DE SĂNĂTATE MINTALĂ ÎN ROMÂNIA 311

– Psihologii şi asistenţii sociali, activi în principal în organizaţii neguvernamentale sunt de acord asupra faptului că programele de asistenţă/incluziune socială şi serviciile comunitare sunt încă insuficient dezvoltate şi susţinute. În schimb, reclamă: (a) orientarea sistemului către partea medicală a serviciilor, atât din punctul de vedere al resurselor, cât şi al importanţei relative acordate; (b) lipsa de răbdare şi preocupare a personalului.

– Medicii de familie tind să se concentreze pe lipsa de fonduri şi pe „indiferenţa şi neglijenţa autorităţilor”.

Subfinanţarea este adusă în discuţie de toţi actorii implicaţi, dar cu sensuri diferite. Medicii de familie doresc fonduri mai mari alocate serviciilor medicale primare, asistenţii sociali doresc fonduri mai mari puse la dispoziţia autorităţilor locale/ONG-urilor pentru bugetarea programelor de asistenţă socială şi dezvoltarea unor servicii comunitare. Profesioniştii din serviciile de specialitate pun în discuţie nu atât volumul total de resurse, cât modul deficitar în care sunt gestionate acestea. Mai concret, accentul prea mare pus pe tratamentul în regim spitalicesc consumă foarte multe resurse şi grevează sistemul ambulatoriu de resursele necesare unei funcţionări eficiente. Ca un efect pervers, este afectată şi capacitatea sistemului spitalicesc, căci acesta trebuie să facă faţă unui număr atât de mare de bolnavi încât resursele financiare alocate devin insuficiente.

Finanţarea e problema sistemului. Finanţarea, în sensul că noi nu recunoaştem numărul real de pacienţi pe care trebuie să-i tratăm. Eu dacă primesc 100 dolari pentru un pacient, dau un exemplu, şi mie îmi vin doi, eu cu acea sută trebuie să tratez doi pacienţi şi nu unul. Şi atunci este clar că atât calitatea serviciilor medicale, cât şi calitatea condiţiilor în care este ţinut acest pacient este la jumătate faţă de ceea ce ar fi trebuit să fie (Medic psihiatru, Director Spital de psihiatrie, Câmpulung Moldovenesc).

Actorii-cheie ai sistemului Cercetarea ICCV a avut în vedere patru mari categorii de actori-cheie: (1) profesioniştii din sistemul de sănătate – medici psihiatri, psihologi,

asistente medicale, medici de familie şi farmacişti – care joacă principalul rol în tratarea persoanelor cu probleme de sănătate mintală;

(2) reprezentanţii societăţii civile – reprezentanţi ONG-uri, cadre didactice, preoţi, asistenţi sociali – aşteptaţi să aibă un rol activ în prevenirea, monitorizarea postspitalicească şi incluziunea socială a persoanelor cu probleme de sănătate mintală;

(3) autorităţile centrale şi locale, care au un rol important în elaborarea politicilor şi strategiilor, modificarea în concordanţă a cadrului legislativ, precum şi în finanţarea/dezvoltarea de programe şi servicii adresate persoanelor cu probleme de sănătate mintală;

(4) populaţia generală. Aşa cum era de aşteptat, profesioniştii din sistemul de sănătate mintală au un

nivel de cunoştinţe ridicat. Totuşi, dacă nivelul de cunoştinţe al psihiatrilor şi psihologilor este evaluat drept „bun” sau „foarte bun”, cel al medicilor de familie şi al farmaciştilor este considerat „mediu” (cu excepţia medicilor de familie care îşi autoevaluează cunoştinţele semnificativ mai pozitiv), iar cel al asistentelor medicale este submediu, mai ales din perspectiva psihiatrilor şi psihologilor (Figura 4).

Page 90: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

M.S. STĂNCULESCU, D. NIŢULESCU, M. PREOTESI, M. CIUMĂGEANU, R. SFETCU 29 312

Figura 4

Ponderea actorilor-cheie cu un nivel „foarte bun” sau „bun” de cunoştinţe privind persoanele cu boli mintale şi problemele lor, din perspectiva profesioniştilor (% tip evaluator)

0

42

16

26

21

32

47

89

32

42

11

63

84

4

48

8

32

4

20

44

80

40

40

24

76

92

0

46

19

23

31

19

38

73

54

73

50

88

100

4

64

56

44

44

36

72

56

60

56

48

84

72

Populatia generala

Autoritatile centrale indomeniul sanatatii

Autoritatile locale

Reprezentantii ONG-urilor

Cadre didactice

Preoti

Asistenti sociali

Dumneavoastra

Farmacisti

Medicii de familie

Asistente medicale

Psihologii

Psihiatrii

Evaluator - Asistent social (N=25)Evaluator - Medic de familie (N=26)Evaluator - Psiholog (N=25)Evaluator - Medic psihiatru (N=19)

Mai mult, implicarea medicilor de familie în educarea şi sensibilizarea populaţiei este considerată nesatisfăcătoare. În timp ce 76% dintre medicii de familie consideră că propria categorie profesională se implică „suficient” în educarea şi sensibilizarea populaţiei, 60% dintre asistenţii sociali şi, mai ales, 84% dintre psihiatrii şi 88% dintre psihologi îi contrazic şi susţin că medicii de familie constituie o „verigă slabă” a sistemului. Fie pentru că nu au pregătirea necesară pentru a stabili un diagnostic corect şi o trimitere oportună în direcţia corectă, fie pentru că nu dispun de timpul şi resursele financiare necesare depistării cât mai timpurii a problemelor de sănătate mintală, medicii de familie contribuie la perpetuarea problemei – pacienţii ajung direct în spitalele de psihiatrie şi doar în situaţii limită.

¸

˘

¸

¸

¸

¸

¸ ¸

¸

˘

˘ ˘ ˘ ̆

˘

ˆ

Page 91: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

30 PERSOANELE CU PROBLEME DE SĂNĂTATE MINTALĂ ÎN ROMÂNIA 313

(...) apare momentul critic, în care criza este deosebită (...). Şi atunci, familia şi vecinii se sesizează şi pacientul este dus la medicul de familie care îl orientează direct către internare. Marea majoritate a pacienţilor, cel puţin din zona noastră, sunt duşi direct către spitalul de psihiatrie. Sigur, logic şi firesc ar fi dacă ar exista o psihoeducaţie a comunităţii, a personalului, a familiei ş.a.m.d., aceste persoane ar fi dirijate poate mai din timp către un serviciu comunitar, care, la ora actuală, nu există, sau ceea ce există este insuficient. Dar nu pot să cred că un medic de familie care are 20–30 pacienţi la uşă, care scrie reţetare, are şi timp să facă o evaluare corectă a pacientului respectiv. Şi atunci e mai uşor să scrii bilet de trimitere pentru internare în spital de psihiatrie.(…) Şi în spitalul de psihiatrie, în general nu sunt locuri, apărând această supra-aglomerare. Supra-aglomerarea afectează pacientul pentru că nu mai este tratat în condiţiile omeneşti în care trebuie să fie tratat; sunt spitale în care pacienţii stau câte doi în pat, sau condiţiile de masă sunt cele care sunt. (…) Noi, de exemplu, în spitalul nostru demult nu mai internăm pacienţi să stea. Dar, în schimb, numărul de internări este mult depăşit faţă de ce am contractat cu Casa (de Sănătate). Casa ne impune un anumit număr de internări pe care nu avem voie să-l depăşim, dar, din nefericire, necazurile şi probleme din teren ne impun nouă, într-un fel sau altul, să facem faţă (Medic psihiatru, Director Spital psihiatric, Câmpulung Moldovenesc).

De reţinut, numărul insuficient de specialişti (psihiatrii şi psihologi) reprezintă o temă de consens, atât în unităţile medicale, cât şi în ONG-urile active în domeniu.

Nivelul de cunoştinţe al reprezentanţilor societăţii civile – reprezentanţi ai ONG-urilor, preoţi, cadre didactice, asistenţi sociali – este evaluat drept „mediu” sau sub-medie (Figura 4). Acest fapt poate reprezenta o explicaţie a implicării lor „insuficiente” în educarea populaţiei cu privire la problematica persoanelor cu boli mintale. Astfel, 60% din lotul de profesionişti susţin că ONG-urile active în domeniu sunt prea puţine şi se implică insuficient în educarea şi sensibilizarea populaţiei. Procentul celor critici creşte la 69% cu privire la implicarea preoţilor, respectiv la 75% în cazul cadrelor didactice.

În timp ce autorităţile centrale din domeniul sănătăţii au, conform profesioniştilor, un nivel mediu de cunoştinţe privind problematica persoanelor cu probleme de sănătate mintală, autorităţile locale sunt creditate doar cu un nivel scăzut de astfel de cunoştinţe (Figura 4). Mai important însă, atât autorităţile centrale, cât şi autorităţile locale nu au decât în mică măsură19 în vedere această problematică, ceea ce explică absenţa sau subdezvoltare serviciile comunitare adresate acestor persoane (fapt care, de asemenea, contribuie la tiparul mai sus menţionat – persoanele cu probleme de sănătate mintală ajung direct în spitalele de psihiatrie).

În opinia specialiştilor, populaţia are un nivel de cunoştinţe foarte redus (Figura 4). Mai mult, spun specialiştii, stigmatizarea persoanelor cu probleme de sănătate mintală se reflectă şi în faptul că această problematică reprezintă „în mare măsură”20 un subiect despre care se vorbeşte puţin şi cu reţinere.

Cadrul legislativ Majoritatea profesioniştilor apreciază că actualul cadru legal cu privire la

persoanele cu boli mintale este „mediu” (pe o scală de la foarte rău la foarte bun) şi este pus în practică în mod eficient, mai degrabă (Figura 5).

19 Valoare medie 2,4 pe o scală de la 1 – foarte mică măsură, 5 – foarte mare măsură. 20 Valoare medie 3,5 pe o scală de la 1 – foarte mică măsură, 5 – foarte mare măsură.

Page 92: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

M.S. STĂNCULESCU, D. NIŢULESCU, M. PREOTESI, M. CIUMĂGEANU, R. SFETCU 31 314

Figura 5

Evaluarea cadrului legal actual şi a măsurii în care acesta este pus în practică în mod eficient, din perspectiva profesioniştilor din domeniu (% lot profesionişti)

Totuşi, legile de protecţie şi stimulare a persoanelor cu probleme de sănătate mintală sunt încă insuficiente. Actualul cadru legislativ contribuie la discriminare, cu precădere în cazul persoanelor cu o situaţie materială precară. Exemplul cel mai des invocat în acest sens face referire la pensionarea pe caz de boală a celor cu deficienţe psihice majore. Pensionarea pe caz de boală îi exclude pe aceştia de la orice modalitate de a munci legal, decizia de pensionare stipulând, în multe cazuri, în mod explicit şi expres: „fără drept de muncă”. Pe de altă parte, frica de a pierde un venit mic, dar sigur, în speranţa realizării unui venit mai mare, dar cu atât mai nesigur pentru o persoană cu probleme de sănătate mintală, descurajează comportamentele active în această direcţie şi încurajează blazarea şi complacerea într-o situaţie generatoare de excluziune şi chiar izolare socială.

Ce trebuie făcut? Reformarea sistemului Ce modificări principale ar trebui aduse prezentului cadru legal şi, mai

general, sistemului de îngrijiri, pentru a contribui la destigmatizarea persoanelor cu probleme de sănătate mintală?

Conform profesioniştilor intervievaţi, este necesară reformarea în sensul psihiatriei comunitare, al dezinstituţionalizării. În acest scop, devin esenţiale informarea şi sensibilizarea populaţiei, educarea şi stimularea participării familiei.

Ar fi necesare fonduri mai mari pentru a se asigura: angajarea mai multor cadre medicale, calificarea/educaţia continuă a personalului, condiţii de spitalizare mai bune, o mai bună dotare cu medicamente. Pentru a realiza aceste obiective se cere atenţie din partea autorităţilor, precum şi management profesionist. Însă, în acelaşi timp ar fi nevoie de sensibilizarea personalului angajat şi implicarea mai mare a acestuia. Iar, în afara unităţilor medicale, ar trebui încurajată integrarea socială şi profesională a bolnavilor, prin completarea cadrului legislativ cu legile de protecţie şi stimulare a persoanelor cu probleme de sănătate mintală, prin

2,0

9,2

48,0

28,6

2,0

10,2

Foarte rău Rău Mediu Bun Foarte bun NR, nu ainteracţionatN=98

9,2

18,4

54,1

8,2 10,2

În foarte micămăsură

În mică măsură Mediu În maremăsură

NR, nu ainteracţionat

N=98

Page 93: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

32 PERSOANELE CU PROBLEME DE SĂNĂTATE MINTALĂ ÎN ROMÂNIA 315

elaborarea de programe naţionale pentru pacienţii cu boli psihice, prin dezvoltarea de centre de reabilitare şi reintegrare, dar şi prin implicarea activă a asistenţilor sociali şi ai reprezentanţilor societăţii civile (ONG-uri, preoţi, cadre didactice etc.), precum şi a mass-media.

Campanii de destigmatizare şi sensibilizare a populaţiei Aşadar, campaniile de distigmatizare şi sensibilizare a populaţiei reprezintă

un instrument central pentru îmbunătăţirea actualei situaţii, pentru că ajută considerabil atât la prevenirea bolilor mintale, cât şi la identificarea şi tratamentul din timp al acestora, precum şi la incluziunea socială a persoanelor care au avut astfel de probleme.

Profesioniştii chestionaţi au apreciat că, în acest moment, în România, o campanie de destigmatizare şi sensibilizare a populaţiei cu privire la problematica persoanelor cu probleme de sănătate mintală ar fi necesară în „foarte mare măsură” (65%) sau „mare măsură” (24%). Analizele prezentate anterior susţin cu fermitate acest punct de vedere.

Desigur, desfăşurarea unei campanii de informare şi sensibilizare nu ar rezolva celelalte probleme din sistem, pe care le-am punctat anterior. În acest sens, atât profesioniştii, cât şi populaţia consideră că o campanie de informare nu ar fi eficientă în absenţa unor măsuri „serioase” de reformare a sistemului.

Dacă îmi puneţi întrebarea, da, o asemenea campanie (de informare şi sensibilizare a populaţiei) ar fi utilă, dar nu ar rezolva problema bolnavului psihic. Adică, mai degrabă aţi putea face o campanie proinstituţii de ocrotire a bolnavilor psihici şi atunci aţi vedea că stigmatul se reduce (Focus grup experţi CSM, sector 4, Bucureşti).

Eu cred că cea mai bună soluţie ar fi să se ia atitudine, mă refer la persoanele care sunt în drept. Nu e vorba de percepţie, e vorba să facă mai mult decât au făcut până acum. Nici o campanie nu poate să reuşească să convingă pe toată lumea (Focus grup, populaţie generală, femei).

Mesajul pe care îl transmit atât profesioniştii cât şi populaţia este că o campanie de destigmatizare a persoanelor cu probleme de sănătate mintală ar trebui să ţintească şi autorităţile, pe cei cu putere de decizie în sistem, şi nu doar populaţia.

BIBLIOGRAFIE

1. Kuppin, S., Carpiano, R. M., Public Conceptions of Serious Mental Illness and Substance Abuse, Their Causes and Treatments: Findings from the 1996 General Social Survey, „American Journal of Public Health”, Vol. 96, No. 10, pp. 1766–1771, 2006.

2. Link, B. G., Phelan, J. C., Bresnahan, M., Stueve, A. şi Pescosolido, B. A., Public Conceptions of Mental Illness: Labels, Causes, Dangerousness, and Social Distance, „American Journal of Public Health”, Vol. 89, No. 9, pp. 1328–1333, 1999.

3. Link, B. G., Phelan, J. C., Conceptualizing Stigma, „Annual Reviews Sociology”, 27, pp. 363–385, 2001.

4. Schomerus, G., Matschinger, H., Kenzin, D., Breier, P. şi Angermeyer, M. C., Public attitudes towards mental patients: a comparison between Novosibirsk, Bratislava and German cities, „European Psychiatry”, 21, pp. 436–441, 2006.

Page 94: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

M.S. STĂNCULESCU, D. NIŢULESCU, M. PREOTESI, M. CIUMĂGEANU, R. SFETCU 33 316

his study presents the main results of a sociological research regarding public conceptions and attitudes toward persons with mental health problems. According to this analysis, in Romania

there is a consistent knowledge deficit with respect to mental health related concepts. The Romanian population is reticent in applying the label “mental illness”, but, at least at the public perception level, the former patients of mental hospitals have to face devaluation and discrimination more severe than in countries such as Germany, Russia or Slovakia. The large majority of the population knows to identify a mental health problem, but do not usually put this knowledge into practice.

Keywords: mental illnesses, labeling, dangerousness, devaluation, discrimination, social distance.

Anexă

SETUL DE PREDICTORI Variabile independente la nivel de individ – sex; – vârsta; – ultima şcoală absolvită; – statut ocupaţional şi ocupaţia principală în iunie 2007; – stare civilă; – etnie; – religie; – capital cultural: după obţinerea ultimei diplome a urmat un curs de calificare/recalificare la

locul de muncă sau în afara acestuia (25% din eşantion); ştie să utilizeze computerul (32%); ştie cel puţin o limbă străină suficient de bine pentru a urma o conversaţie (36%); a călătorit în străinătate după 2000, indiferent dacă declară că a lucrat sau nu (25%). O variabilă globală, construită sumativ, distinge între persoanele cu capital cultural ridicat (21%), cele cu capital cultural mediu (33%) sau scăzut (46%);

– consumul mediatic: frecvenţa cu care se informează din emisiuni TV, de la radio, din ziare, reviste sau de pe Internet. O variabilă globală, construită sumativ, face diferenţa între persoanele care se informează relativ rar (cel mai adesea doar de la TV) şi persoanele care combină informarea zilnică de la TV cu încă o sursă de informare, precum şi persoanele informate care zilnic confruntă informaţiile din trei surse de informare, în medie;

– satisfacţie, în general, faţă de viaţă, faţă sănătate, faţă banii pe care îi are, faţă de serviciu (dacă există) şi optimism privind modul în care va trăi peste un an. O variabilă, construită ca scor factorial, face diferenţa între persoanele nesatisfăcute şi pesimiste şi cele satisfăcute şi optimiste;

– tipul de experienţă (cunoaştere) privind problemele de sănătate mintală (vezi secţiunea 3.1). Variabile independente la nivel de gospodărie – dimensiunea (număr membri) şi compoziţia (numărul de copii 0–14 ani) gospodăriei; – veniturile monetare ale gospodăriei: venitul lunar monetar per capita, principala sursă de

venit a gospodăriei în anul 2006/7, aprecierea subiectivă a veniturilor raportate la nevoi şi autoestimarea pe scala de la 1 (sărac) la 10 (bogat);

– strategiile de supravieţuire la nivelul gospodăriei: a) de tip tradiţional – cel puţin un membru din gospodărie se ocupă cu munca agricolă, creşterea

animalelor sau silvicultură (47% din eşantion, din care marea majoritate doar pentru autoconsum; doar 6% din eşantion obţin venituri ocazionale sau regulate din vânzarea de produse agricole);

b) de tip modern – cineva din gospodărie este asociat(ă) sau are în proprietate o întreprindere particulară sau o afacere (12% din eşantion), respondentul sau altcineva din gospodărie a lucrat temporar în străinătate după 2000 (22%), gospodăria a investit în PC (35%), acces la Internet (23%) şi în cel puţin o formă de asigurare (de viaţă, a locuinţei, a terenurilor/producţiei agricole) – 21%.

Variabile independente la nivel de comunitate locală – regiunea istorică; – mediul de rezidenţă; – tipul localităţii: tipul satului şi oraşele în funcţie de mărime (vezi tabel 1); – nivelul de dezvoltare al comunei, stabilit pe baza indicelui1 de sărăcie/dezvoltare comunitară,

elaborat de D. Sandu, 2004, în Raportul Dezvoltării Umane, PNUD.

T

Page 95: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

POLITICI SOCIALE

MĂSURI DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A ŞANSELOR TINERILOR PE PIAŢA MUNCII

BRÂNDUŞA FECIORU

rticolul de faţă conţine recomandări de politici publice în vederea creşterii accesibilităţii tinerilor pe piaţa muncii şi au la bază rezultatele investigaţiilor desfăşurate în cadrul

elaborării tezei de doctorat. Sunt avute în vedere aspecte legate de stimularea spiritului antreprenorial

şi creşterea gradului de ocupare a tinerilor. Cuvinte-cheie: ocupare, orientare profesională, şomaj.

Politicile vizând ocuparea tinerilor au cunoscut o dinamică ascendentă în ceea ce priveşte ameliorarea acestui fenomen în rândul şomerilor. Această tendinţă este mai evidentă începând din anul 2000, când, potrivit datelor statistice, rata şomajului a scăzut.

Politicile guvernamentale în ceea ce priveşte problematica integrării tinerilor în piaţa muncii au cunoscut o accentuare deosebită în ultima vreme, prin adoptarea unor măsuri active de stimulare a inserţiei profesionale şi creării de noi locuri de muncă. În egală măsură, guvernul a fost preocupat de adoptarea şi implementarea prevederilor legislaţiei Uniunii Europene în domeniul politicii sociale. Efectele pozitive s-au făcut simţite în numărul de ansamblu al şomerilor, în special cel al şomerilor de lungă durată cunoscând o scădere semnificativă. Cu toate acestea, tinerii au încă o pondere însemnată în rata generală a şomajului, iar aceste eforturi de sprijinire a accesului tinerilor pe piaţa muncii trebuie continuate. Faptul că România aderă şi participă la proiectele europene de dezvoltare comunitară în domeniul politicilor de ocupare a forţei de muncă începe să aibă ca efect rezultate în ceea ce priveşte diminuarea ratei şomajului structural în rândul tinerilor care beneficiază de aceste măsuri.

Un alt aspect care merită menţionat este acela că şi politicile sociale pasive au cunoscut o diverisificare a acţiunilor adoptate şi un exemplu în acest sens îl reprezintă acordarea subvenţiei de la buget pentru salariul absolvenţilor angajaţi în primul an după terminarea şcolii. O atenţie deosebită trebuie acordată în continuare tinerilor şomeri din mediul rural şi celor cu studii medii sau sub medii.

Trebuie să existe o armonizare între curricula formării în sistemul de educaţie şi cerinţele pieţei muncii. Există încă o anumită inerţie şi rigiditate a

Adresa de contact a autorului: Brânduşa Fecioru, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Bd. Schitu Măgureanu nr. 9, sector 5, Bucureşti, e-mail: [email protected].

CALITATEA VIEŢII, XIX, nr. 3–4, 2008, p. 317–327

A

Page 96: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

BRÂNDUŞA FECIORU 2 318

sistemului de educaţie, care face ca schimbările din piaţa muncii să fie cu un pas înainte; mai grav este faptul că sistemul educaţional nu reuşeşte să fie corespunzător măcar la nivelul prezent al economiei. În ansamblu, sursa de creare de noi locuri de muncă provine din sectorul privat şi mai puţin din sectorul public. Din această perspectivă, politicile educaţionale din România ar trebui să fie mult mai orientate spre a răspunde dinamicii şi schimbărilor care apar în piaţa muncii.

În zona stimulării iniţiativei antreprenoriale în rândul tinerilor s-au iniţiat o serie de măsuri şi s-au derulat o serie de programe de sprijinire din partea unor instituţii nonguvernamentale, dar rezultatele obţinute nu sunt încă la nivelul aşteptat.

• Măsuri pentru stimularea spiritului antreprenorial la tineri. – Acordarea de credite subvenţionate pentru studenţii care au vârsta până în

30 ani şi sunt la prima facultate. Criteriile de acordare a acestor credite se referă la iniţiative individuale sau de grup de a constitui IMM-uri, asociaţii cooperatiste, asociaţii familiale sau de a desfăşura activităţi ca persoane fizice autorizate.

– Acordarea de facilităţi fiscale pentru studenţii care doresc să înceapă o afacere proprie. Studenţii care îşi înfiinţează firme, mai ales cu obiect de activitate în domeniul producţiei sunt scutiţi de plata taxelor pentru autorizare şi beneficiază gratuit de servicii de consultanţă, specifice IMM-urilor.

• Măsuri privind creşterea gradului de ocupare a tinerilor. – Sporirea ponderii cheltuielilor alocate măsurilor active de combatere a

şomajului. – Îmbunătăţirea accesului tinerilor la măsurile active pentru combaterea

şomajului, ceea ce ar duce la scăderea ratei şomajului de lungă durată. Ca urmare a implementării politicilor sociale privind prevenirea şi

ameliorarea şomajului în rândul tinerilor şi stimulării accesului lor la piaţa muncii, rezultatele recente sunt încurajatoare, în sensul diminuării ratei de şomaj structural în rândul tinerilor.

Un aspect pozitiv ilustrat de statisticile existente este acela al creşterii nivelului de instrucţie al tinerilor care intră în piaţa muncii: după cum am observat, numărul tinerilor care absolvă o instituţie de învăţământ universitar şi post-universitar a crescut simţitor în ultimii ani. Desigur că nu putem izola datele statistice de calitatea forţei de muncă, pe fondul transformării învăţământului universitar în învăţământ de masă, care, de multe ori, ascunde un şomaj mascat al tinerilor, prin amânarea integrării în piaţa muncii şi continuarea studiilor. Totuşi, această specificare referitoare la nivelul de educaţie cerut pentru un post a devenit destul de răspândită pe piaţa muncii din România, în sensul în care, chiar pentru posturi care în mod obişnuit ar putea fi îndeplinite de persoane cu studii medii, se solicită diploma de studii universitare.

Măsurile adoptate de Guvernul României pentru reducerea fiscalităţii au vizat şi reducerea economiei subterane şi diminuarea numărului celor angajaţi fără carte de muncă, plătiţi „la negru” şi combaterea evaziunii fiscale.

De asemenea, în scopul încurajării tinerilor specialişti de a nu mai fi tentaţi să plece din ţară, ceea ce ar avea ca efect scăderea migraţiei externe, Guvernul

Page 97: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

3 MĂSURI DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A ŞANSELOR TINERILOR 319

României a demarat un proiect care se numeşte Tineri Profesionişti, o iniţiativă care se leagă şi de procesul de reformă a administraţiei publice din România. Obiectivul general al acestui proiect a fost crearea unui sistem de recrutare şi selecţie, pentru posturile superioare din administraţia publică. Proiectul, finanţat de Uniunea Europeană, urmărea să dezvolte un sistem de proceduri de evaluare şi chiar de dezvoltare a carierei în administraţie publică, sistem implementat cu scopul creşterii competenţelor funcţionarilor publici şi al modernizării funcţiei publice, în ansamblul său, precum şi adaptarea acesteia la schimbările continue ale societăţii.

PROPUNERI ŞI RECOMANDĂRI

Un număr mai mare şi o mai mare diversificare a locurilor de muncă ar fi unul din elementele cele mai importante în ameliorarea şomajului la tineri. Stabilirea ca obiectiv din partea statului a dezvoltării economice a unei anumite zone sau domeniu de activitate, aduce după sine investiţii şi crearea de locuri de muncă. Ar fi necesară o diversificare a ofertei pe piaţa muncii, deoarece oferta locurilor de muncă pentru tinerii, în special pentru cei fără o pregătire adecvată, este limitată la comerţ, construcţii, meseria de confecţioner, croitorie, alimentaţie publică etc.

Această diversificare trebuie gândită în corelaţie cu stimularea muncii la domiciliu şi cu locuri de muncă în care programul de lucru este flexibil. În cazul femeilor, ar fi un beneficiu foarte apreciat, deoarece ele ar avea posibilitatea să îşi îngrijească copiii. S-ar mai putea înfiinţa asociaţii la nivel comunitar pentru îngrijirea persoanelor bolnave sau a copiilor (tip baby-sitting), prin care s-ar crea locuri de muncă pentru femeile tinere. De altfel, această măsură a căpătat un avânt deosebit în ţările occidentale, atât ca urmare a îmbătrânirii populaţiei, cât şi ca urmare a schimbării obiceiurilor de viaţă – modernizarea încurajează modelul familiei nucleare, în care tinerii nu îşi mai asumă responsabilitatea îngrijirii bătrânilor. De aceea se apelează la ajutor specializat, cum ar fi apelarea la asistenţi sociali sau asistente medicale. O sursă importantă pentru aceste servicii se găseşte şi în România, unde persoane fără un loc de muncă preferă să lucreze în astfel de posturi în străinătate pentru a-şi asigura supravieţuirea economică.

Un bun sistem de control al aplicării legilor ar fi un aspect important şi ar constitui un mesaj puternic, stimulant şi de siguranţă pentru tineri. Ar trebui organizate instituţii care să monitorizeze acţiunile referitoare la cadrul muncii, cărora tinerii să li se adreseze pentru sesizarea neconformităţilor cu prevederile legii.

În timpul cercetării s-a conturat opinia conform căreia să existe măsuri de stimulare a angajării pentru tineri pe mai multe criterii: nu numai pentru absolvenţii de facultate sau pentru studenţi. Aceste facilităţi pe care guvernul le oferă angajatorilor ar trebui să fie alocate pe o durată mai lungă, astfel încât, „patroni” să nu mai fie tentaţi să le caute motive de concediere, pentru a angaja alţi tineri absolvenţi; în sensul acesta, întreprinzătorii mici şi mijlocii, în special, să beneficieze de subvenţiile acordate de stat. O modalitate concretă de sprijinire ar fi

Page 98: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

BRÂNDUŞA FECIORU 4 320

aceea a facilitaţilor fiscale – reduceri de impozite pentru angajatorii care angajează anumite categorii profesionale şi de vârstă.

Din punct de vedere instituţional, alte modalităţi de intervenţie în sprijinul accesului tinerilor pe piaţa muncii ar mai include:

• Difuzare de informaţii utile cu privire la dinamica pieţei muncii, la situaţia ocupării, la tendinţele de specializare cerute pe piaţă. În acest sens, îmbunătăţirea pregătirii profesionale a funcţionarilor care lucrează în instituţiile şi organizaţiile din domeniul social şi al pieţei muncii ar ajuta la re-proiectarea sistemului comunicării între beneficiarii măsurilor şi asigurărilor sociale – şomerii – şi furnizorii de servicii sociale. Deosebit de utile şi cu rezultate vizibile s-au dovedit a fi schimburile de experienţă şi stagiile de specializare de care au beneficiat unii funcţionari. Acest schimb de practici de lucru este necesar şi pentru schimbarea atitudinii funcţionarilor, în orientarea lor mai mult spre servirea clienţilor. Această schimbare de atitudine din parte funcţionarilor publici ar duce la schimbarea percepţiei şomerilor despre utilitatea şi eficienţa în rezolvarea problemelor lor din partea instituţiilor statului.

• Orientare profesională în ceea ce priveşte sursele de căutare şi identificare a locurilor de muncă, consilierea profesională în funcţie de abilităţi, aptitudini şi atitudini. În prezent, statul a investit în dezvoltarea acestor măsuri, dar modul de organizare şi de furnizare a acestor informaţii nu este suficient de apropiat de cerinţele pieţei muncii. Aminteam mai înainte că sursa principală de creare a locurilor de muncă provine din sectorul privat; dar chiar şi în sectorul public este nevoie de noi competenţe, abilităţi şi atitudini diferite de cele ale unei „mentalităţi de lucrător la stat”, despre care percepţia generală este că productivitatea şi calitatea muncii prestate sunt sub standardul cerut pe piaţă. În contextual actual de competitivitate tot mai mare, cultivarea şi dezvoltarea unei atitudini orientate spre client devine un imperativ şi o cerinţă în evaluarea generală a unui candidat, în procesul de selecţie pentru ocuparea unui post vacant.

• Ajustarea portofoliului de cursuri de calificare şi recalificare oferite de Agenţiile Municipale de Ocupare a Forţei de Muncă. Cursurile organizate de stat trebuie să fie elaborate în funcţie de cererea pieţei, de specificul sectorului de activitate care generează crearea celor mai multe locuri de muncă şi de tipul de competenţe şi abilităţi cerut pe piaţă. AMOFM trebuie să urmărească în permanenţă care sunt tendinţele pieţei; ar trebui ca, pe baza analizelor economice, să anticipeze chiar care ar fi sectoarele economice care vor înregistra creştere şi care ar fi meseriile şi calificările care vor fi cerute în aceste sectoare.

• Oferirea posibilităţii de calificare la locul de muncă. Această măsură ar fi deosebit de utilă şi necesară în cazul tinerilor care doresc să se specializeze într-o anumită meserie. Din această perspectivă, statul ar trebui să colaboreze cu asociaţiile profesionale, cum ar fi în domeniul resurselor umane, relaţii publice, publicitate şi marketing, diverse alte corpuri profesionale, pentru a acorda anumite facilităţi companiilor care sunt dispuse să implementeze astfel de programe de calificare la locul de muncă pentru tineri. Ideal ar fi ca acei tineri care dovedesc

Page 99: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

5 MĂSURI DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A ŞANSELOR TINERILOR 321

performanţă la locul de muncă să aibă şansa de a-şi continua atât instruirea – prin resurse subvenţionate de către stat, cât şi pregătirea profesională. În acest sens, angajatorul poate să adopte o atitudine pozitivă şi încurajatoare faţă de eforturile angajatului de dezvoltare continuă a abilităţilor şi pregătirii sale. Încurajarea unor astfel de programe de calificare la locul de muncă ar contribui şi la câştigarea unei experienţe profesionale pentru tineri, a deprinderii de cunoştinţe, aptitudini, precum şi a referinţelor profesionale cerute în procesul de selecţie pentru un loc de muncă.

• Târgul locurilor de muncă – reprezintă un eveniment la care participă atât angajatori, şomeri, cât şi angajaţi care doresc o schimbare profesională sau pur şi simplu doresc să afle care sunt tendinţele pieţei, „ce posturi sunt disponibile şi ce se caută, ce profil de angajat”. Din această perspectivă, aceste târguri de joburi, sau burse ale locurilor de muncă devin de interes, ele fiind o bună ocazie de cunoaştere, prospectare şi identificare a oportunităţilor de angajare. Şi din prisma companiilor, aceste manifestări oferă posibilitatea selectării unui număr de candidaţi într-un timp scurt şi la costuri mai reduse decât prin anunţ în ziar sau agenţii de recrutare de personal.

• Organizarea mai frecventă a bursei locurilor de muncă în funcţie de anumite specializări, care să aibă drept rezultat armonizarea intereselor angajatorilor – candidaţi potriviţi la costuri financiare şi de timp reduse – şi ale persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, care au ocazia să compare şi să aleagă postul dorit.

• Adoptarea unui program de lucru flexibil, ceea ce ar fi un avantaj pentru femeile cu copii, sau, mai bine zis, pentru familiile tinere cu copii care nu au posibilitatea unui ajutor din partea familiei, a părinţilor. Complementar cu adoptarea unui program flexibil, introducerea în schema organizaţională a posturilor cu jumătate de normă ar reprezenta o soluţie de creare a unor locuri de muncă pentru ucenici sau juniori. Această măsură ar fi benefică atât pentru tinerii aflaţi în căutarea unui loc de muncă, cât şi pentru companiile angajatoare, care ar economisi resurse financiare.

• Crearea unor asociaţii colective – cu scop de informare şi sprijin. Din discuţiile purtate în timpul interviurilor a reieşit ideea de constituire a unor asociaţii voluntare bazate pe schimbul de informaţii, pe îndrumare şi susţinere reciprocă. Se semnalează utilitatea schimbului de informaţii privind locurile de muncă, privind tendinţele pieţei muncii, care ar fi sectoarele de activitate în dezvoltare, de ce competenţe este nevoie pentru a accede la un loc de muncă mai stabil, mai bine plătit şi care oferă condiţii de muncă decente. Avantajele unei astfel de organizaţii derivă din faptul că participanţii care ar face parte din respectiva asociaţie ar fi motivaţi de propriile lor nevoi să participe şi să se implice. În plus, provenind din medii diferite şi bazând-se pe experienţe diferite ar putea avea perspective diferite asupra pieţei muncii şi acest schimb de informaţii ar putea să îi ajute să îşi modeleze comportamentele şi atitudinile. A face parte dintr-o organizaţie bazată pe întrajutorare înseamnă şi un sprijin moral necesar în astfel de situaţii. Descurajarea, lipsa dorinţei de a mai căuta soluţii de salvare, sentimentul inutilităţii profesionale,

Page 100: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

BRÂNDUŞA FECIORU 6 322

stigmatul social al sărăciei sunt tot atâtea faţete pe care le trăieşte o persoană fără un loc de muncă.

Societăţile occidentale au dezvoltat, sub presiunea socială a şomajului, o varietate de astfel de forme de întrajutorare de tip comunitar, care ţin mai mult de imaginaţia socială şi de nevoia socială apărută la nivel local. În România, activitatea de voluntariat este foarte redusă, ea se derulează mai mult sub forma unor proiecte sponsorizate, care vizează acţiuni caritabile, vezi strângere de fonduri, sprijinirea anumitor categorii sociale dezavantajate: femeile maltratate, bătrâni, copiii cu handicap, copiii abandonaţi etc. În ţara noastră, încă nu au apărut aceste forme spontane ale asociaţiilor de tip întrajutorare comunitară.

• În ceea ce priveşte tinerele femei, situaţia se complică, când acestea au copii în îngrijire. Crearea unor instituţii de îngrijire a copiilor (ex.: creşe, cămine cu program prelungit) care să faciliteze tinerelor mame intrarea pe piaţa muncii devine o măsura obligatorie de inserţie profesională pentru tinere femei. Ne referim aici la înfiinţarea unui număr mai mare de creşe şi grădiniţe de către stat, care să ofere costuri accesibile şi categoriilor sociale cu venituri mici şi în care calitatea serviciilor să fie la un nivel de siguranţă. O altă soluţie ar fi construirea de către companiile angajatoare a unor creşe chiar în interiorul incintei companiei. Această soluţie ar crea un avantaj competitiv pe piaţa forţei de muncă, în atragerea unor persoane motivate şi care ar manifesta şi un grad de dedicaţie ridicat. Siguranţa copiilor şi o bună educaţie constituie o sursă extrem de importantă de motivaţie pentru familiile tinere cu copii. Această situaţie este valabilă şi pentru copiii de vârstă şcolară primară, iar şcolile cu internate, care oferă asistenţă copiilor la încheierea programului şcolar sunt tot mai căutate.

• Consultanţă juridică gratuită – înfiinţarea unor cabinete de specialitate juridică pe probleme legate de legislaţia muncii. În plus, aceste cabinete ar putea oferi informaţii mai diversificate şi cu privire la facilităţile legislative privind dezvoltarea unor activităţi antreprenoriale.

• Servicii de consultanţă în resurse umane – înfiinţarea unor servicii de testare a abilităţilor şi competenţelor personale. Astfel de servicii ar ajuta tinerii, atât femei cât şi bărbaţi, să se orienteze spre domenii de activitate care li se potrivesc sau în care ar putea valoriza la maximum pregătirea, abilităţile sau experienţa de muncă, în cazul celor care au lucrat anterior.

• Intensificarea parteneriatului cu mass-media, care are un rol fundamental în informarea populaţiei, cu consecinţe atât în ceea ce priveşte legislaţia în domeniul muncii şi protecţiei sociale, cât şi în ceea ce priveşte diseminarea unor noi modele profesionale, care să ajute la schimbarea atitudinii oamenilor cu privire la înţelegerea noilor cerinţe profesionale, la setul de competenţe şi aptitudinile aşteptate de angajator. În egală măsură, mass-media poate influenţa comportamentele organizaţiilor şi creşterea responsabilităţii corporative, care se referă la implicarea în problematica comunităţii în care activează respectiva companie.

Schimbarea atitudinii de pasivitate, de aşteptare a unui ajutor din partea statului, schimbarea percepţiei potrivit căreia este „obligaţia statului” să îi sprijine

Page 101: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

7 MĂSURI DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A ŞANSELOR TINERILOR 323

pe cei aflaţi în sărăcie, ambele sunt cerinţe majore în combaterea cu succes a şomajului în România. Populaţia are convingerea că statul trebuie să asigure bunăstarea cetăţenilor săi, că trebuie să intervină în ajutorarea celor săraci, că trebuie să le apere drepturile chiar şi sectorul producţiei private, „să facă ordine” şi să impună legi stricte pentru apărarea democraţiei, pentru că altfel „patronii îşi fac legea lor”.

„Atât timp cât nu se sprijină tineretul sub nici o formă (...) înainte se dădeau apartamente, se dădeau în rate; terminai şcoala erai obligat să te angajezi, statul îţi găsea un loc de muncă. Azi nu ai nici un sprijin din partea nimănui”.

Reluând tema asociaţiilor de întrajutorare, ne vom referi, în continuare, la situaţia femeilor, deoarece considerăm foarte importantă contribuţia pe care aceste organizaţii de tip comunitar o pot avea asupra femeilor din România, care au o atitudine de pasivitate şi nu sunt obişnuite să lupte pentru drepturile lor. Se ştie că femeile pot să facă faţă multor situaţii, sunt capabile să îşi asume responsabilităţi şi facă faţă cu succes multiplelor solicitări la locul de muncă şi acasă. Ceea ce au nevoie ca ele să reuşească mai bine, să îşi asigure o poziţie recunoscută în societate şi pe piaţa muncii este să aibă mai multă încredere în forţele proprii, aspect ce poate fi cultivat în cadrul unei asociaţii de acest tip.

Există percepţia că „mentalitatea unor femei” face imposibilă constituirea unor forme asociative în care să fie dezbătute problemele lor. Explicaţiile sugerate de persoanele intervievate se înscriu în paradigma tradiţionalistă a statutului femeii în societate:

– femeile sunt preocupate de probleme casnice – creşterea copiilor, grija gospodăriei şi nu sunt dispuse să aloce din timpul şi energia lor pentru activitatea unei asociaţii;

– ele cred în rolul tradiţional al femeii în gospodărie – „femeia este menită să nască, să facă curăţenie şi să crească copilul şi bărbatul aduce banii, îşi întreţine familia, iar tu faci totul în casă” (Monica M.); aceasta înseamnă că ele nici nu au un interes real pentru creşterea accesului lor pe piaţa muncii.

Tot din datele obţinute prin această cercetare se remarcă lipsa iniţiativei la femei de a se constitui şi a se implica în astfel de asociaţii. La acestea se adaugă lipsa banilor şi a timpului necesar unor astfel de activităţi. Principiul „bogaţii susţin săracii” pare să funcţioneze foarte bine. Există concepţia potrivit căreia, cei care trebuie să iniţieze înfiinţarea unei asociaţii sunt cei bogaţi, iar săracii, cei nevoiaşi şi „bătuţi de soartă” să fie beneficiarii acestor asociaţii. În lipsa acestor preocupări şi disponibilităţi din partea celor bogaţi, de a se implica în activităţi caritabile, sectorul privat, „patronii”, sunt cei care ar trebui să contribuie, deoarece se presupune ca aceştia au bani şi ar putea contribui lunar cu o sumă pentru susţinerea celor defavorizaţi.

„Sunt atâtea privatizări. Fiecare patron ar putea să facă în fiecare lună o cotizaţie acolo pentru fiecare, cât de mică (Camelia S.).”

La nivel individual, persoanele definite ca şomer, au propriile lor întrebări şi îşi caută singuri soluţii la problemele lor. În acest context, factorii de reuşită în

Page 102: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

BRÂNDUŞA FECIORU 8 324

demersurile personale ale şomerilor de a-şi găsi un loc de muncă sunt, în principal, educaţia, abilităţile şi competenţele fiecăruia. În condiţiile în care provii dintr-o familie „fără posibilităţi”, care nu poate să îţi ofere sprijinul necesar găsirii unui loc de muncă, ceea ce pot influenţa în mod direct şi aspectele asupra cărora intervin şomerii, sunt propriile lor calităţi şi abilităţi.

Creşterea şanselor de acces pe piaţa muncii se face prin perfecţionare profesională, printr-o pregătire foarte bună, specializare într-o meserie şi formare profesională continuă. Numai un nivel ridicat de competenţă te poate ajuta să îţi găseşti şi să îţi păstrezi un loc de muncă; a deveni „indispensabil”/greu de înlocuit pentru angajatorul tău poate fi premisa siguranţei locului de muncă, pe termen lung.

O altă strategie de reuşită ar fi acumularea mai multor calificări; diversificarea acestora asigură, în viitor, o creştere a şanselor de a găsi un loc de muncă. În contextul unor schimbări economice şi sociale rapide, sfera profesională este şi ea afectată; niciodată nu poţi să ştii ce şanse ţi se oferă şi trebuie să fii pregătit. În plus, standardul de competenţă profesională este în continuă ajustare şi perfecţionare. Datorită gradului de tehnologizare, conţinutul ocupaţiilor se schimbă odată cu transformările produse în diverse sectoare de activitate.

Perseverenţa, căutarea de soluţii individuale, rezolvarea personală şi neprecupeţirea nici unui efort sunt ingredientele cele mai importante în construirea unei strategii de reuşită în viaţă pentru tinerii şomeri. Această convingere se bazează pe situaţii de viaţă individuale cărora tinerii trebuie să le facă faţă şi unde au observat că aceste calităţi i-au ajutat să depăşească aceste momente. În cazul în care o persoană nu are un loc de muncă şi nu întrevede nici o altă soluţie, fără „relaţii” (în discursul organizaţional şi social occidental conceptul de networking (reţea) devine un termen de referinţă în evaluarea şanselor de reuşită şi de performanţă socială a unei persoane) depinde de el însuşi să fie perseverent în căutarea soluţiilor de salvare. Un subiect ne declara: „Dacă tu te hotărăşti că vrei să faci ceva, faci pe dracu’ în patru şi faci”.

Alte strategii individuale de „descurcare” în situaţia de şomaj sunt de ordin specific şi provin din încercările tinerilor de a se descurca şi a supravieţui economic în acest context.

Unii tineri au încercat să lucreze în sistemul de vânzări de tipul „multi-layers marketing” – cele mai cunoscute firme fiind în domeniul cosmeticelor Avon, Oriflame, dar şi Zepter – în speranţa că vor învăţa ceva, vor acumula cunoştinţe profesionale şi vor câştiga şi ceva bani.

Alţii se gândesc să găsească surse de finanţare pentru a începe o afacere pe cont propriu, deşi ar prefera să se asocieze cu alţi prieteni; în felul acesta şi riscul afacerii s-ar împărţi.

Schimbarea atitudinii de pasivitate şi intensificarea eforturilor de identificare şi găsire a unor soluţii la nivel personal, accesarea informaţiilor cu privire la piaţa muncii, menţinerea legăturii cu instituţii şi organizaţii responsabile de reglementările pieţei muncii, dar şi cu agenţi economici care activează pe piaţa românească – sunt idei pe care tinerii le au pentru a-şi rezolva situaţia.

Page 103: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

9 MĂSURI DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A ŞANSELOR TINERILOR 325

Apar însă, în discursul tinerilor participanţi la acest studiu, elemente de descurajare şi pesimism, de derută profesională şi lipsă a unor oportunităţi. Aceste aspecte au la bază trei factori care influenţează opţiunile şi alegerile tinerilor:

– lipsa de sprijin moral nu numai din partea societăţii, dar şi din partea comunităţii din care fac parte;

– corupţia existentă la nivelul instituţiilor şi chiar a societăţilor comerciale, fenomen care are mai multe faţete – relaţii sociale, plata unui loc de muncă, solicitarea unor favoruri personale etc.;

– o anumită blazare şi inerţie pe care tinerii o manifestă. La nivel individual, tinerii resimt nevoia fie a unui sprijin moral din partea

familiei, atunci când se află în impas, fie nevoia de îndrumare în cariera profesională din partea organizaţiilor abilitate. Lipsa acestora creează descurajare şi neîncredere în propriile forţe. Tinerii au nevoie de un „mentor” care să îi îndrume către un domeniu de activitate potrivit şi care să le cultive încrederea.

Poate cel mai mare obstacol în calea accesului la un loc de muncă îl constituie sistemul „pilelor” şi cel al locului de muncă plătit. Cel mai adesea, acestea sunt cele care contează la angajare, depăşind multe alte calităţi. Organizarea de concursuri pentru ocuparea unui loc de muncă devine o simplă formalitate. Tinerii sunt în unanimitate de acord că un post mai bun nu poate fi obţinut în nici un caz fără o relaţie şi fără bani. „Dacă ai bani şi relaţii nu contează ce ştii să faci…”. Opinia tinerilor este că nu contează nivelul de educaţie şi nici nivelul de calificare, „dacă ai bani şi pile…”.

De asemenea, practica plăţii pentru un loc de muncă este foarte răspândită. Mulţi tineri s-au confruntat cu astfel de cereri când au căutat un loc de muncă atât în domeniu sănătăţii, al învăţământului, în administraţia publică şi chiar şi în sectorul privat; preţurile sunt bine cunoscute.

Există cazuri în care se cumulează astfel de întâmplări, ceea ce generează lipsa oricărei speranţe de a-şi mai găsi un loc de muncă. Pe lângă obstacolele discutate anterior, există şi bariere psihice pe care tinerii şi le creează singuri.

Alte măsuri pe care statul le poate adopta pentru ameliorarea şomajului se referă la întărirea măsurilor legislative prin care să se asigure nu numai obligaţia respectării drepturilor femeilor şi bărbaţilor în piaţa muncii, dar să existe şi instituţiile necesare urmăririi modului în care se implementează şi se aplică aceste măsuri. Aceste măsuri ar trebui să cuprindă:

– prevederi legale clare cu privire la anumite aspecte legate de egalitatea şanselor între bărbaţi şi femei;

– facilităţi atractive şi stimulative pentru angajatori, pentru a-i coopta în adoptarea anumitor propuneri de măsuri active în vederea creşteri gradului de ocupare, în special la tineri. Subvenţionarea din partea statului sau cointeresarea financiară a agenţilor economici (atât în sectorul de stat, cât şi în cel privat) în sponsorizarea anumitor cursuri de calificare şi re-calificare profesională, stimularea fiscală a angajatorilor pentru încadrarea în muncă a tinerilor cu program parţial şi/sau flexibil de muncă. Acţiuni de acest tip pot fi posibile şi prin acordarea de

Page 104: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

BRÂNDUŞA FECIORU 10 326

facilităţi fiscale angajatorilor de stat şi particulari (scutiri de la plata unor impozite şi taxe, subvenţionarea pe parcursul a şase luni a unui procent de 50% din salariul tinerilor de la bugetul local) etc.;

– completarea cadrului legislativ existent şi introducerea unor noi reglementări în „Dreptul muncii” care să asigure favorizarea reinserţiei profesionale a tinerilor şomeri – mai ales în cazul celor încadraţi în grupa şomaj de lungă durată. În acest sens, extinderea unor prevederi cuprinse în „Codul muncii” ar ajuta la crearea unui cadru legislativ mai încurajator, atât pentru angajaţi (cu includerea diverselor forme de muncă – muncă cu timp parţial, program flexibil, muncă la domiciliu) cât şi pentru angajatori (prin crearea unui cadru care le-ar permite mai multă flexibilitate în organizarea muncii);

– acordarea unor facilităţi fiscale întreprinderilor mici şi mijlocii la nivel local, care să le încurajeze să se dezvolte şi în afaceri complementare, ceea ce ar genera crearea unor noi locuri de muncă. Aceste facilităţi se referă la deduceri de impozit, credite, reducerea de taxe şi impozite pe o perioadă determinată de la începutul activităţii în sectorul particular;

– crearea unui suport logistic necesar realizării unei campanii de informare a tinerilor asupra legislaţiei pieţei muncii – inclusiv pentru semnalarea şi monitorizarea cazurilor de hărţuire sexuală şi discriminare pe bază de gen şi vârstă. În acest sens, realizarea unei reţele de birouri publice pentru informare şi consultanţă la cerere în domeniul muncii şi al problemelor cu care se confruntă tinerii pe piaţa forţei de muncă ar fi o acţiune necesară;

– declanşarea mai multor campanii de promovare a „exemplelor pozitive”, a modelelor de reuşită a tinerilor în diverse domenii de activitate, prin intermediul mass-media, care să aibă ca obiectiv schimbarea pe termen lung a percepţiei tinerilor în ceea ce priveşte raportarea lor la munca salariată. În plus, promovarea modelelor pozitive le-ar inspira mai multă încredere şi angajatorilor de a le acorda o şansă tinerilor de a învăţa o meserie, a deprinde un mod de lucru profesionist, a aborda o atitudine pozitivă cu privire la locul de muncă şi a-şi construi o carieră;

– asistenţii sociali trebuie să aibă un rol bine definit în cadrul comunităţii locale şi să-şi asume responsabilitatea funcţiei lor, în conformitate cu atribuţiile prevăzute prin lege – să îşi asume rolul de coach: – ceea ce se cheamă în literatura de specialitate, de management, îndrumător/antrenor;

– stimularea la nivel local a angajării în noile instituţii create a şomerilor, ceea ce ar conduce la scăderea ratei şomajului – mai ales a şomajului de lungă durată;

– angajatorii ar trebui obligaţi să răspundă pentru acurateţea informaţiilor din anunţul de angajare şi pentru corectitudinea procesului de selecţie a candidaţilor. Mulţi participanţi la acest studiu au reclamat faptul că s-au confruntat cu situaţii în care postul anunţat era deja ocupat sau în care procesul de selecţie a candidaţilor pentru un post nu a fost unul transparent. Mediatizarea unor profile/modele de tineri care au reuşit în viaţă şi au confirmat în plan profesional ar ajuta la schimbarea atitudinii angajatorilor care ar privi cu mai multă încredere tinerii şi

Page 105: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

11 MĂSURI DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A ŞANSELOR TINERILOR 327

capacitatea lor de motivare şi mobilizare a propriilor eforturi pentru a obţine rezultatele cele mai bune în munca pe care o desfăşoară. În acest sens, şi tinerii ar căpăta o mai mare încredere în abilitaţile lor şi s-ar simţi mai motivaţi să confirme aşteptările angajatorilor, dacă li se va da o şansă.

BIBLIOGRAFIE

1. Augustin, J. P., Les jeunes dans la ville, Bourdeaux, Presses Universitaires de Bourdeaux, 1991. 2. Barr, N., Pieţele forţei de muncă şi politica socială în Europa centrală şi de est, Bucureşti,

Centrul de calcul, statistică sanitară şi documentare medicală, 1995. 3. Beck, U., Risk Society. Towards a New Modernity, London, Sage Publications, 1992. 4. Demaziere, D., Chômage en crise, Presses Universitaires de Lille, 1992. 5. Dubar, C., La socialisation: construction des identités sociales et professionnalles, Paris,

Armand Colin, 1991. 6. Esping-Andersen, G., Welfare State in Transition: National Adaptation in Global Economies,

London, Sage Publications, 1996. 7. Freyssinet, J., Le Chômage, Paris, Editions La Decouverte, 1993. 8. Mărginean, I., coordonator, Tineretul deceniului unu, Bucureşti, Editura Expert, 1996 9. Mărginean, I., Politica socială şi economia de piaţă în România, Bucureşti, Centrul de

informare şi documentare economică, 1994. 10. Mărginean, I., Bălaşa, A., coordonatori, Calitatea vieţii în România, Bucureşti, Editura

Expert, 2005. 11. Paoli, P., Merllie, D., Third European Survey on working conditions 2000, EFILWC, 2001. 12. Vultur, M., coordinator, Regard sur les jeunes en Europe centrale et orientale, Quebec,

L’editions de l’IQRC, Les presses de l’université Laval, 2004. 13. Zamfir, C. (coord.), Politici sociale în România: 1990–1998, Bucureşti, Editura Expert, 1999. 14. Principalele legi care constituie cadrul normativ din domeniul muncii şi egalităţii între

femei şi bărbaţi pe piaţa forţei de muncă din România: ● Legea nr.1/1991 ● Legea 107/2004 ● Legea 580/2004 şi OUG 144 /2005 ● H.G. – 74/2002 ● H.G. – 1089/2002 ● H.G. – 934/2004 ● H.G. – 936/2004 ● H.G. – 937/2004

his article contains recommendations regarding public policies aimed to increase the access of young people to the labor market. These recommendations are based on the results

of research conducted during the elaboration of author’s PhD thesis. It contains aspects regarding the stimulation of entrepreneurial skills

among young people, and the increase of job attendance by them. Keywords: (employment) occupation, professional orientation,

unemployment.

T

Page 106: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

MODELE DE INTERACŢIUNE PUBLIC – PRIVAT ÎN FURNIZAREA DE SERVICII DE ANGAJARE

ALINA BĂDESCU CIPRIAN BĂDESCU

mplementarea cu succes a unor modele de interacţiune public – privat în furnizarea de servicii reprezintă o provocare pentru organizaţiile din zilele noastre. Avansul

globalizării, concomitent cu o sporire a permeabilităţii frontierelor organizaţiilor determină o schimbare a proceselor generatoare de valoare adăugată. Astfel, procesele de producţie a bunurilor şi serviciilor, inclusiv a serviciilor de angajare, nu mai sunt circumscrise unei singure organizaţii, ci unor reţele de organizaţii interconectate. Aceste reţele descriu, astfel, noua arhitectură a proceselor organizaţionale, organizaţiile fiind noduri ale reţelei.

Modelele de interacţiune public – privat în furnizarea de servicii de angajare nu reprezintă altceva decât exemple de regândire a proceselor generatoare a unor astfel de servicii. Implementarea acestor modele poate constitui un început de construcţie a unui nou proces interorganizaţional în sfera serviciilor de angajare, în care actori publici şi privaţi devin noduri ale unei noi reţele.

Cuvinte-cheie: servicii de angajare, servicii publice de angajare, „pungi” ale deficitului de ocupare, colaborare externă, intercolaborare, modele de interacţiune public – privat, modelul australian, modelul britanic, puncte tari, puncte slabe.

PREMISELE DEZVOLTĂRII UNUI SISTEM DE INTERACŢIUNE PUBLIC – PRIVAT

Noile state membre ale Uniunii Europene se află, încă, într-un proces de consolidare a pieţii serviciilor de angajare. Adâncirea deficitelor ocupaţionale ca efect al migrării forţei de muncă concomitent cu nevoia recuperării unor decalaje salariale în interiorul Uniunii Europene menţin o situaţie de dezechilibru temporar la nivelul pieţei forţei de muncă.

Adresele de contact ale autorilor: Alina Bădescu, Centrul European de Studii în Probleme Etnice (CESPE), Calea 13 Septembrie, nr. 13, sector 5, 050711, Bucureşti, România, e-mail: [email protected]; Ciprian Bădescu, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, Calea 13 Septembrie, nr. 13, sector 5, 050711, Bucureşti, România, e-mail: [email protected].

CALITATEA VIEŢII, XIX, nr. 3–4, 2008, p. 328–338

I

Page 107: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

2 MODELE DE INTERACŢIUNE PUBLIC – PRIVAT 329

În cazul României se conturează fenomenul de formare a aşa-numitelor „pungi (concentrări)” ale deficitului de ocupare, care „reunesc categorii de firme ce nu reuşesc să îşi ocupe posturile, în principal pentru că activează în regiuni/sectoare economice afectate de migraţia forţei de muncă spre zone mai atractive”1. Aceste „pungi” ale firmelor cu deficit de ocupare reprezintă zone cu potenţial de riscuri severe pe piaţa forţei de muncă. „Pungile” deficitului sunt efectul perpetuării dezechilibrelor între cerere şi ofertă pe piaţa muncii. Din acelaşi raport reiese că zona maximei concentrări a defictului de ocupare este „zona de sud-est” în care deficitul atinge un prag de peste 6%, cu mult peste media pe ţară (în jur de 3,7%, conform datelor aceluiaşi raport)2.

Politicile ocupării în ţări precum România trebuie să creeze premisele favorabile diminuării dezechilibrelor care se perpetuează, de tipul „pungilor concentrării”. Aceste dezechilibre sunt cele care pot împiedica, pe viitor, implementarea unor modele de interacţiune dintre serviciile de angajare publice şi cele private.

Perpetuarea acestor dezechilibre arată, de fapt, o situaţie caracterizată de şomaj structural. Aceasta este doar o faţetă a problemei deficitelor de pe piaţa forţei de muncă. România se va confrunta, în viitor, cu schimbări structurale majore în ceea ce priveşte contribuţia ramurilor economice la formarea PIB.

Este nevoie de sisteme adecvate care să faciliteze o trecere de la o structură ocupaţională la alta, fără efecte în sensul accentuării dezechilibrelor la nivel ocupaţional. Un asemenea sistem este cel bazat pe dezvoltarea unui parteneriat public – privat în furnizarea de servicii de angajare. Premisele dezvoltării unor parteneriate de acest tip sunt analizate în cele ce urmează. Astfel, sunt analizate tendinţele actuale în ceea ce priveşte serviciile de angajare.

TENDINŢE RECENTE ÎN SERVICIILE DE ANGAJARE

Putem vorbi despre trei direcţii de analiză a tendinţelor în serviciile de angajare.

● Direcţia de analiză a tendinţelor, din perspectiva serviciilor oferite de agenţiile private.

● Direcţia de analiză a tendinţelor, din perspectiva activităţilor desfăşurate la nivelul departamentelor de resurse umane din organizaţii.

● Direcţia de analiză a tendinţelor, din perspectiva furnizorilor publici de servicii de angajare.

1 Evoluţia ocupaţiilor pe piaţa forţei de muncă din România în perspectiva anului 2010, raport al Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Bucureşti, 2006, p. 77.

2 „Analizând în profil regional deficitul cronic, constatăm că Sud-Est-ul se detaşează, în continuare, cu cea mai mare pondere a firmelor cu posturi libere pe care nu reuşesc să le ocupe (6,6%, aproape dublu faţă de media naţională de 3,7%), ce se distribuie destul de omogen pe majoritatea sectoarelor economice pe care le-am identificat ca având probleme în această direcţie: industria prelucrătoare, energia electrică, construcţiile, serviciile şi altele”. Ibidem.

Page 108: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

ALINA BĂDESCU, CIPRIAN BĂDESCU 3 330

Direcţia de analiză a tendinţelor, din perspectiva serviciilor oferite de agenţiile private.

Ultimele tendinţe în domeniul resurselor umane3 confirmă o reconfigurare a modelelor de servicii oferite şi, implicit, o reorientare a atenţiei agenţiilor private către outsourcing (subcontractare de activităţi prin externalizare) sau cosourcing (servicii interorganizaţionale mixte: interne – externe). Conceptul de outsourcing în domeniul ocupării forţei de muncă se referă la subcontractarea unei părţi a procesului responsabil cu îndeplinirea funcţiei de management al resurselor umane dintr-o organizaţie. Este vorba despre preluarea de către un actor extern („external service provider”) a unei/unor activităţi specifice departamentului de resurse umane.

Cosourcing, în domeniul resurselor umane, descriu acele tipuri de servicii prestate în sistem mixt, ceea ce presupune ca o funcţie dintr-o organizaţie să fie îndeplinită, în cooperare, de către un serviciu (compartiment) intern împreună cu un furnizor extern.

Direcţia de analiză a tendinţelor, din perspectiva activităţilor desfăşurate la nivelul departamentelor de resurse umane din organizaţii.

Studiul Global HR Transformation 2006 arată că 50% dintre respondenţi, aproape 1 400 organizaţii din Asia, Australia, Europa, America Latină, Noua Zeelandă şi America de Nord (Canada şi SUA) se află în mijlocul unui proces de transformare şi, implicit, activare a funcţiunii strategice a departamentului de resurse umane. Aşadar, sesizăm un proces de regândire a funcţiilor acestui departament, cu un rol în creştere al proceselor strategice în organizaţii, accentul punându-se pe funcţia strategică a leadership-ului. Astfel, ponderea activităţilor orientate pe dezvoltarea leadership-ului va creşte de la 49% la 52% în următorii ani4.

Direcţia de analiză a tendinţelor, din perspectiva furnizorilor publici de servicii de angajare.

Furnizorii publici de servicii de angajare au apărut la sfârşitul secolului al XIX-lea ca răspuns la preocupările guvernelor ţărilor industrializate în ceea ce priveşte spectrul şomajului5. Serviciile publice de angajare au constituit un instrument al politicilor guvernamentale în domeniul ocupării, având drept scop reducerea şomajului.

Furnizorii publici de servicii de angajare au reuşit, cu timpul, să ocupe o poziţie privilegiată6, situaţie datorată rolului primordial al acestora de instrument guvernamental de influenţare a situaţiei de pe piaţa muncii.

Liberalizarea economică şi intensificarea procesului de globalizare a pieţelor, la începutul anilor ’90, au dus la o slăbire a poziţiei de monopol a furnizorilor

3 Cf. studiului Global HR Transformation 2006, o sinteză a acestuia fiind disponibilă la: http://www.mercer.com/globalhrtransformation [accesat la data de 13.05.2008].

4 Cf. Iloviceanu, Robert, Noile tendinţe în HR, Cariere, disponibil la: http://www.cariereonline.ro/index.php/articles/Noile_tendinte_in_HR [accesat la data de 13.05.2008]

5 Cf. Thuy, Phan et al., The Public Employment Service in a Changing Labour Market, International Labour Organization, Geneva, 2001, p. i.

6 Ibid.

Page 109: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

4 MODELE DE INTERACŢIUNE PUBLIC – PRIVAT 331

publici, concomitent cu o sporire a rolului furnizorilor privaţi în funcţionarea pieţei muncii7. Această piaţă este, astăzi, mai flexibilă, fiind caracterizată de o creştere a ponderii activităţilor pe cont propriu şi a angajărilor part-time, situaţie care duce la o sporire a activităţii de recrutare.8

Furnizorii publici de servicii de angajare sunt nevoiţi să se adapteze noilor configuraţii de pe piaţa muncii. Procesul de adaptare a serviciilor publice de angajare la noile cerinţe de pe piaţa ocupării presupune însă şi o regândire în plan instituţional. De exemplu, Australia a înlocuit serviciile publice de angajare cu o reţea a locurilor de muncă („job network”), având la bază criterii de competitivitate.

Schimbările în plan instituţional, concomitent cu o slăbire a poziţiei de monopol a furnizorilor publici de angajare indică o flexibilizare a acestor tipuri de servicii, fapt care presupune implementarea unor proceduri de monitorizare şi evaluare a eficacităţii şi eficienţei serviciilor de angajare, în acelaşi timp cu o modernizare şi, implicit, transformare a sistemelor informatice, organizaţionale şi de management la nivelul furnizorilor publici. Managerii furnizorilor publici de servicii de angajare sunt nevoiţi să adopte o abordare strategică în ceea ce priveşte activităţile desfăşurate, cu un accent pus pe următoarele tipuri de obiective strategice:

● adoptarea unor principii specifice organizaţiilor, centrate pe strategie („strategy-focused organization”). În acest caz, implementarea unor metode specifice de management al performanţelor, cum ar fi metoda „Balanced Scorecard”, poate contribui la îmbunătăţirea performanţelor proceselor organizaţionale, cu un impact pozitiv asupra îmbunătăţirii calităţii serviciilor de angajare oferite de furnizorii publici. Alte principii care pot fi luate în considerare în cadrul proceselor de îmbunătăţire a calităţii acestor servicii se referă la implementarea managementului calităţii totale („Total Quality Management”). Implementarea cu succes a unei metode de management al performanţelor contribuie la sporirea capacităţilor organizaţionale ale furnizorilor publici de a oferi servicii de angajare de calitate. Sporirea acestor capacităţi poate fi asimilată ideii de acumulare a „punctelor tari”, conform analizei SWOT;

● modernizarea şi extinderea sistemelor informatice şi de comunicare, în vederea îmbunătăţirii proceselor decizionale cu impact indirect asupra calităţii serviciilor de angajare oferite solicitanţilor. Pot fi create, astfel, zone de oportunitate care pot fi denumite, generic, „oportunităţi”, din perspectiva metodei SWOT;

● ajustarea programelor de training şi dezvoltare, în concordanţă cu noile transformări organizaţionale de la nivelul furnizorilor publici. Implementarea unor metode noi manageriale de eficientizare a proceselor organizaţionale presupune o atenţie sporită acordată învăţării organizaţionale.

Sporirea eficacităţii canalelor de comunicare la nivelul furnizorilor publici de servicii de angajare capătă importanţă strategică din perspectiva interacţiunilor

7 Ibid. 8 Ibid.

Page 110: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

ALINA BĂDESCU, CIPRIAN BĂDESCU 5 332

dintre aceştia şi solicitanţi (persoane aflate în căutarea unui loc de muncă sau organizaţii care caută angajaţi).

Am identificat două niveluri de vulnerabilitate în ceea ce priveşte canalele de comunicare:

● Nivelul zonelor vulnerabile intraorganizaţionale, care se regăsesc la nivelul relaţiilor dintre diferite niveluri organizaţionale înlăuntrul frontierelor organizaţionale (furnizorul de servicii publice de angajare poate fi privit ca o reţea de subunităţi inter-conectate care, la rândul lor, oferă, fiecare în parte, acelaşi tip de servicii diverşilor solicitanţi din zone geografice diferite). Acest nivel de vulnerabilitate reprezintă un „punct slab” aferent mediului intern, organizaţional, din perspectiva analizei SWOT.

● Nivelul zonelor vulnerabile interorganizaţionale, care se referă la relaţiile dintre furnizorii publici şi solicitanţi (persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, pe de o parte, şi angajatori, pe de altă parte). Ele pot fi privite ca „ameninţări” (specifice situaţiilor de vulnerabilitate prezente în mediul extern), din perspectiva analizei SWOT.

MODELE DE INTERACŢIUNE PUBLIC – PRIVAT, ÎN FURNIZAREA DE SERVICII DE ANGAJARE

Acest titlu naşte fireasca întrebare: care este modelul prevalent în ceea ce priveşte interacţiunea dintre sistemul public şi cel privat? Să fie el, oare, unul al parteneriatului sau, din contră, unul al competiţiei? Există trei modele de dezvoltare a unui sistem de interacţiune public – privat, şi anume:

● modelul împărtăşirii informaţiei; ● modelul externalizării unei părţi a serviciilor specializate către furnizori

privaţi; ● modelul concurenţei. Nu ne propunem să intrăm în detalii în ceea ce priveşte explicarea fiecărui

model în parte. Dorim însă o exemplificare a modelelor de dezvoltare a unui sistem public – privat, pornind de la cazurile unor ţări care au implementat diverse forme de interacţiune public – privat în domeniul serviciilor de angajare.

Mai întâi însă, dorim să facem câteva precizări conceptuale legate de ideea parteneriatului şi, implicit, de cooperarea dintre actorii publici şi cei privaţi. Aceasta este legată de transformările mecanismelor generatoare de valoare, adăugată odată cu avansul fără precedent al fenomenului internaţionalizării pieţelor, concomitent cu o creştere a permeabilităţii frontierelor firmei.

Organizaţia modernă nu mai este un sistem închis, delimitat de frontiere rigide, impermeabile. Globalizarea a adus în prim plan ideea de cooperare între diverse firme, în cadrul procesului de producţie a mărfurilor. Cooperarea presupune, uneori, comunicare intra şi interorganizaţională. Frontierele firmei au fost înlocuite, în ultimele două decenii, de frontiere verticale şi orizontale care

Page 111: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

6 MODELE DE INTERACŢIUNE PUBLIC – PRIVAT 333

delimitează procese de producţie şi nu mai cuprind o singură organizaţie, ci o reţea de firme interconectate. Reţeaua nu mai este circumscrisă frontierelor unei singure organizaţii. Firma devine nod al reţelei. Reţeaua devine din ce în ce mai complexă. Marfa devine produsul unui proces înlăuntrul reţelei. Cooperarea dintre firme devine factor hotărâtor în cadrul mecanismelor de generare a valorii adăugate. Iată cum ideea de parteneriat îşi găseşte rădăcinile în noul modus vivendi al organizaţiilor, în care locul firmei este luat de reţeaua de firme inter-conectate.

Reconfigurarea spaţiilor de afaceri, ca efect al globalizării pieţelor, indică o sporire a competiţiei. În timp ce furnizorii publici pot fi percepuţi ca având o poziţie privilegiată pe piaţa ocupării, datorită accesului gratuit al solicitanţilor la o serie de servicii, cum ar fi cele de formare profesională, agenţiile private pot fi percepute ca având o mai mare mobilitate pe această piaţă. Furnizorii publici de servicii de angajare pot fi percepuţi, pe de altă parte, ca fiind organizaţii care răspund mai greu nevoilor pieţei, comparativ cu agenţiile private, care pot veni mai uşor în întâmpinarea nevoilor solicitanţilor. Necesitatea dezvoltării parteneriatelor dintre furnizorii publici şi cei privaţi apare tocmai din nevoia unei compensări a „punctelor slabe” ale unui partener, cu „punctele tari” ale celuilalt. Găsirea acelor modalităţi de compensare prin intermediul parteneriatului reprezintă cheia succesului în cadrul procesului de interacţiune dintre sectorul public şi privat. Modalităţile de compensare nu reprezintă altceva decât direcţii strategice de dezvoltare a parteneriatelor public – privat. Compensarea presupune compromisuri (trade-offs) din partea actorilor publici şi privaţi care cooperează. Astfel, furnizorii publici de servicii de angajare pot renunţa la o parte dintre serviciile pe care le prestează, în favoarea actorilor privaţi, prin intermediul externalizării, proces perceput ca având dificultăţi în aplicare, cel puţin din perspectiva sporirii complexităţii comunicării şi, în general, fluxurile de informaţii dintre actorii publici şi cei privaţi sunt percepute ca fiind mai dificil de administrat. Agenţii privaţi îşi pot manifesta reţinerea faţă de o colaborare cu o instituţie publică, aceasta din urmă fiind percepută, deseori, ca un organism rigid, influenţat de politici guvernamentale, care pot suferi modificări, odată cu schimbarea în plan politic. Aşadar, există o serie de constrângeri care pot influenţa în mod negativ procesul de interacţiune public – privat.

Pentru a avea o imagine completă asupra beneficiilor dar şi constrângerilor care pot apărea în cazul dezvoltării unor sisteme mixte public – privat în domeniul ocupării, aducem în discuţie câteva exemple ale unor ţări care trec printr-o asemenea experienţă. Aceste exemplificări acoperă practici de interacţiune public – privat în cea ce priveşte furnizarea de servicii de angajare din mai multe state ale lumii. Ele au fost selectate pentru valoarea lor tipologică, dat fiind faptul că locul în care au fost practicate întâi a impus şi denumirea modelului de interacţiune. În consecinţă, toate aceste exemple au calitatea unor modele reprezentative de interacţiune public – privat în domeniul furnizării de servicii de angajare. Le mai putem socoti şi modele exemplare de interacţiune public – privat în practica angajărilor. Dintre acestea, cele mai reprezentative sunt modelele australian,

Page 112: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

ALINA BĂDESCU, CIPRIAN BĂDESCU 7 334

britanic şi o sumă de alte modele europene care se disting prin alte variante de combinare public – privat în practica angajărilor. Cele mai multe sisteme create prin interacţiunea public – privat în practica angajărilor au caracter de agenţii de servicii, aşa cum se va vedea în cadrul paragrafelor referitoare la modelele australian şi britanic.

Modelul australian Cazul Australiei este unul aparte din perspectiva avantajelor generate de un

sistem mixt public – privat în domeniul serviciilor de angajare. Inovaţia sistemului introdus de guvernul australian a constat în crearea unei pieţe de monopol cu bariere joase la intrare sau ieşire de pe această piaţă („obstacle market”) în domeniul serviciilor de plasament finanţate din fonduri publice9. Membrii aşa-numitei Job Network sunt agenţii private orientate pe profit ori non-profit, precum şi furnizorul public de servicii de angajare (Employment National) care concurează cu succes în cadrul unui proces naţional de externalizare sau licitare în vederea livrării de servicii pe piaţa muncii10.

„O altă agenţie guvernamentală denumită Centrelink a fost înfiinţată cu rolul de a examina serviciile de angajare şi plata indemnizaţiilor. O caracteristică unică a reţelei locurilor de muncă (Job Network) este aceea că furnizorii publici de servicii de angajare concurează pe baze egale cu alte agenţii private. Ca urmare, serviciul de brokeraj de locuri de muncă („job brokerage”), livrat iniţial prin intermediul Serviciului de angajare al Commonwealth, a fost externalizat, deşi banca publică de date de pe Internet a fost menţinută ca funcţiune publică a serviciilor de angajare”11.

„Orice organizaţie cu experienţă în recrutare poate aplica pentru a obţine licenţă în vederea furnizării de servicii în această ţară. (...) Activităţile Reţelei locurilor de muncă (Job Network) erau contractate exclusiv prin intermediul licitaţiilor. Propunerile agenţiilor participante erau evaluate pe baza performanţei, cum ar fi abilitatea acestora de a obţine rezultate pentru cei în căutarea unui loc de muncă, abilitatea acestora de a furniza servicii şi preţ. În anul 2003, procedurile de achiziţie a serviciilor s-au schimbat, în sensul că 60% din muncă era alocată celor mai eficienţi furnizori; dacă performanţa acestora din anul anterior se dovedea a fi satisfăcătoare, aceştia erau reangajaţi, în timp ce restul de 40% era alocat noilor oferte”12.

Avantajele acestui parteneriat public – privat, în cazul Australiei, cum ar fi orientarea pe rezultat şi concurenţa dintre actorii privaţi, în ceea ce priveşte obţinerea finanţărilor publice, au fost scoase în evidenţă într-un raport din 2002 al

9 Public and Private Employment Services working together: opportunities and challenges, în Spinn, nr. 5, 2005, supliment al FOP – Work Training and Counselling – Anul 4, Nr. 2/2, Ministerul Muncii din Italia, publicaţie bilunară, Roma.

10 Ibid., p. 15–16. 11 Ibid., p. 16. 12 Ibid., p. 16.

Page 113: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

8 MODELE DE INTERACŢIUNE PUBLIC – PRIVAT 335

Comisiei australiene a productivităţii (Australian Productivity Commission).13 Sunt, astfel, create condiţiile unei pseudopieţe a forţei de muncă care să ţină cont atât de condiţionalităţile şi, implicit, particularităţile fiecărui tip de partener cât şi de nevoia unei eficienţe sporite în ceea ce priveşte oferirea unor servicii de angajare de calitate. Putem vorbi chiar despre un model australian al parteneriatului dintre furnizorii publici şi cei privaţi de servicii de angajare.

Un alt avantaj major al modelului australian este evaluarea participanţilor în sistem funcţie de performanţele acestora pe piaţa forţei de muncă. Cei mai importanţi indicatori de performanţă14 sunt:

● viteza cu care agenţiile îi plasează pe cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă15; ● ponderea forţei de muncă plasate pe termen lung, în totalul utilizatorilor

înregistraţi de agenţii16; ● calitatea17.

Modelul britanic În Marea Britanie, parteneriatul dintre furnizorii publici şi cei privaţi este

structurat pe două paliere, în funcţie de gradul de specializare a forţei de muncă, astfel:

● aşa-numitul palier al forţei de muncă având un grad redus de calificare ori semicalificat. Acest palier este dominat de furnizorii publici de servicii de angajare;

● palierul forţei de muncă având un grad ridicat de calificare, dominat fiind de agenţiile private.

„Furnizorii publici şi cei privaţi cooperează doar în câteva segmente ale pieţei muncii, cum ar fi schimbul de informaţii în ceea ce priveşte locurile vacante şi aplicanţii pentru un loc de muncă”18.

Cooperarea dintre furnizorii publici şi cei privaţi are loc şi prin intermediul aşa-numitului Rapid Response Service, în cazul unor concedieri masive datorate unor reduceri de personal sau realocări la nivelul firmelor, prin oferirea de servicii de asistenţă şi consultanţă individuală celor rămaşi fără un loc de muncă19. „Obiectivul acestui tip de serviciu este administrarea situaţiilor de criză prin limitarea impactului direct şi indirect asupra comunităţii”20.

Alte ţări, precum Franţa, Olanda, Belgia, Finlanda, şi-au dezvoltat diferite sisteme de interacţiune între furnizorii publici şi cei privaţi de servicii de angajare, ori parcurg diferite stadii ale tranziţiei, de la un sistem în care furnizorii publici

13 Cf. Public and Private Employment Services working together: opportunities and challenges, op. cit.

14 Ibid., p. 17. 15 Ibid., p. 17. 16 Ibid., p. 17. 17 Ibid., p. 17. 18 Ibid., p. 18–19. 19 Ibid., p. 19. 20 Ibid., p. 19.

Page 114: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

ALINA BĂDESCU, CIPRIAN BĂDESCU 9 336

ocupă o poziţie privilegiată pe piaţă, către unul caracterizat prin existenţa unor forme de interacţiune între agenţiile publice şi cele private. Rămân, totuşi, întrebări, cum ar fi:

● când vorbim despre externalizare privită ca modalitate de interacţiune între sectorul public şi privat, ce avem de gând să externalizăm? Ce activităţi pot fi externalizate către agenţiile private? Ce activităţi urmează a fi menţinute „in-house” de către furnizorii publici?

● care sunt costurile implementării unui sistem de licitare? Există cazul Australiei, unde prima cerere de oferte a presupus un an de pregătire, costul a fost de 10 milioane dolari australieni şi a presupus angajarea a 200 de oameni pentru evaluare, pe o perioadă de 3 luni21;

● care este configuraţia sistemului de interacţiune dintre sectorul public şi privat? Este vorba despre o nouă organizaţie cu un nou statut, sau o reţea mai flexibilă de agenţii?22

● există un interes real din partea sectorului privat? Este ştiut cazul Australiei, unde două agenţii private lider la nivel mondial, Adecco şi Manpower, nu s-au implicat în sistemul mixt public – privat. În schimb, Randstadt, firmă lider pe piaţa olandeză, participă într-un asemenea sistem, însă este singurul actor-cheie din domeniul privat;

● putem vorbi despre o sporire a transparenţei pieţei muncii în spaţiul european ca efect al schimbărilor tehnologice? Unii specialişti vorbesc chiar despre o transformare a configuraţiei pieţei caracterizată prin influenţa sistemelor on-line: „Ne îndreptăm, probabil, către o situaţie caracterizată de o piaţă virtuală a muncii (…)”23. În Strategia europeană asupra angajării (European Employment Strategy) este menţionată platforma de mobilitate a locurilor de muncă („Job Mobility Platform”), unde vor fi disponibile locuri de muncă atât în cadrul serviciilor publice de angajare cât şi al celor private. Putem vorbi, aşadar, despre dezvoltarea unor sisteme de interacţiune în cadrul serviciilor de angajare public şi privat, având drept punct de plecare implementarea unor sisteme informaţionale la nivel european.

PUNCTE SLABE ALE MODELULUI DE INTERACŢIUNE PUBLIC – PRIVAT

Elemente de concurenţă prezente în livrarea serviciului. Pot exista temeri că împărtăşirea informaţiilor privind bazele de date cu angajatorii potenţiali, dar şi cu solicitanţii de locuri de muncă poate eroda potenţialul de câştig din plasarea forţei de muncă. Astfel, informaţii cu potenţial de câştig pot ajunge la competitori (actori privaţi).

Asimetria informaţiei, un alt punct slab al modelului de interacţiune public – privat, este o caracteristică a sistemelor decizionale în care sunt implicaţi atât actori

21 Ibid., p. 29. 22 Ibid., p. 29. 23 Ibid., p. 43–44.

Page 115: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

10 MODELE DE INTERACŢIUNE PUBLIC – PRIVAT 337

publici cât şi privaţi. Asimetria informaţiei apare cel puţin în situaţia proceselor de selecţie adversă. Iată un exemplu care reliefează acest fapt: furnizorul public de servicii de angajare decide să externalizeze o parte din serviciile prestate către un furnizor privat. Acesta din urmă se implică în procesul de plasare a forţei de muncă în calitatea sa de agent al furnizorului public, însă nu dezvăluie toate informaţiile de care dispune în legătură cu un post pe care îl intermediază, crezând, astfel, că poate obţine un beneficiu superior dintr-o intermediere alternativă. Apare, astfel, o situaţie de informaţie asimetrică.

Efectul cel mai pregnant al dezvoltării unor parteneriate între furnizorii publici şi cei privaţi este, probabil, cel al costurilor de tranzacţionare. Tranziţia de la un sistem controlat de autorităţi guvernamentale către unul bazat pe interacţiunea dintre sectorul public şi cel privat, în domeniul serviciilor de angajare, a presupus un efort financiar important. Amintim, aici, doar cazul Australiei, unde prima solicitare de oferte a costat 10 milioane de dolari australieni.

Un alt aspect sensibil al sistemului bazat pe interacţiunea public – privat este acela al guvernanţei, element esenţial din perspectiva complexităţii unui asemenea sistem. Trecerea de la un sistem dominat de furnizorii publici în domeniul ocupării către unul în care sunt implicaţi şi agenţii private necesită existenţa unui ansamblu coerent de reguli, procese şi comportamente care influenţează modul în care este exercitat managementul noului sistem.

PUNCTE TARI ALE MODELULUI DE INTERACŢIUNE PUBLIC – PRIVAT

Modelul de interacţiune public – privat promovat de Australia şi Olanda este unul concurenţial, având la bază proceduri de licitare. Un aşa-numit „punct tare” al acestui model este acela că facilitează „îmbunătăţirea eficienţei şi eficacităţii şi, astfel, reactivitatea furnizorilor de servicii precum şi libertatea de alegere a (…) celor aflaţi în căutarea unui loc de muncă”24. Un alt avantaj al acestui model este acela că beneficiarii pot apela la servicii oferite de agenţiile private, care au la bază un sistem mult mai flexibil, comparativ cu cel public. În final, beneficiarii serviciilor de angajare au mai multe alternative la angajare. Un sistem concurenţial creează oportunităţi de inovare şi diversificare a serviciilor la costuri reduse.

EVALUAREA INTERACŢIUNILOR PUBLIC – PRIVAT ÎN SERVICIILE DE ANGAJARE

Modelul indicat în cazul evaluării interacţiunilor public – privat este cel al managementului performanţelor. Implementarea unui sistem de cooperare dintre sistemul public şi cel privat necesită un efort considerabil, din perspectiva resurselor necesare evaluării performanţelor. Tranziţia de la un sistem controlat

24 Ibid., p. 12.

Page 116: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

ALINA BĂDESCU, CIPRIAN BĂDESCU 11 338

exclusiv prin pârghii guvernamentale către unul cu un grad mai înalt de complexitate, care implică atât actori publici, cât şi privaţi, presupune implementarea unor sisteme care să răspundă nevoilor de eficientizare a serviciilor de angajare. Acest tip de servicii nu mai este un apanaj exclusiv al furnizorului public. Apar noi actori, cum sunt agenţiile private, iar implicarea acestora într-un sistem de cooperare cu actorul public poate duce la o creştere a costurilor, aşa cum s-a întâmplat în cazul Australiei.

Amintim, aici, două dintre sistemele potenţiale de management al performanţelor, în cazul evaluării interacţiunilor public – privat. Unul ar fi cel al managementului prin obiective („Management by Objectives” – MBO). Altul ar fi metoda „Balanced Scorecard”. Ambele sisteme de management al performanţelor au în comun cel puţin o caracteristică, şi anume, centrarea pe obiective. Nu intrăm în detaliu asupra particularităţilor unuia sau altuia dintre cele două sisteme, însă dorim să evidenţiem importanţa strategică pe care o are tranziţia de la un sistem dominat de un furnizor public la unul al parteneriatului public – privat.

BIBLIOGRAFIE

1. Thuy, P. et al., The Public Employment Service in a Changing Labour Market, Geneva, International Labour Organization, 2001.

2. Evoluţia ocupaţiilor pe piaţa forţei de muncă din România în perspectiva anului 2010, raport al Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Bucureşti, 2006.

3. Public and Private Employment Services working together: opportunities and challenges, în „Spinn”, nr. 5, 2005, supliment al FOP – Work Training and Counselling – Anul 4, Nr. 2/2, Ministerul Muncii din Italia, Roma.

uccesful implementation of private – public interaction patterns regarding the providing of services is a challenge for nowadays organizations. The advance of globalization in the

same time with increasing the permeabilities of organizational boundaries induces a change of value-added generating processes. Therefore, the production processes of goods and services, including the employment services, are not any longer limited to a single organization, but to some networks of interconnected organizations. These networks describe the new architecture of organizational processes, the organizations being nodes of these networks.

Private – public interaction patterns in providing employment services are examples of rethinking the generating processes of such services. The implementation of such patterns may represent a beginning in crafting a new inter-organizational process regarding the employment services where public, as well as private actors, become nodes of a new network.

Keywords: employment services, public employment services (PESs), employment deficit pocket, outsourcing, co-sourcing, public – private interaction patterns, Australian pattern, British pattern, strengths and weaknesses.

S

Page 117: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

POLITICI DE INCLUZIUNE SOCIALĂ∗

DANIEL ARPINTE ADRIANA BABOI

SORIN CACE CRISTINA TOMESCU (DOBOŞ)

IULIAN STĂNESCU

rticolul de faţă îşi propune o analiză asupra excluziunii şi incluziunii sociale, din două perspective: (1) a conceptelor în sine, ca termeni în politicile sociale şi (2) ca domeniu distinct

de politică publică. Cu alte cuvinte, abordăm atât componenta teoretică, de definire şi interpretare a termenilor, îndeosebi în mediul academic, cât şi pe cea instituţională, de evoluţie şi acoperire în planul politicilor sociale.

Perspectiva teoretică porneşte de la faptul că termenii de excluziune şi incluziune socială provin mai degrabă din mediul instituţional, fiind ulterior şi subiect al dezbaterilor din mediul academic. În primul rând, vom prezenta o parte dintre punctele de vedere teoretice asupra celor două concepte. În al doilea rând, ne propunem o discuţie asupra incluziunii sociale ca exemplu de relaţie dintre cunoaşterea instituţională, reflectată într-o linie de politică publică, şi cunoaşterea ştiinţifică.

Din punct de vedere instituţional, ca domeniu de politică publică, vom urmări evoluţia politicilor de incluziune socială la nivelul Uniunii Europene şi în România. Pentru început, vom căuta principalele momente de construcţie ale politicii sociale în plan european şi poziţia politicilor de incluziune socială în cadrul acestora. În ceea ce priveşte România, ne propunem să prezentăm reperele procesului de construcţie instituţională privind incluziunea socială, precum şi identificarea locului şi rolului acesteia în cadrul politicilor publice, în perioada de preaderare şi post-aderare la Uniunea Europeană.

Cuvinte-cheie: incluziune socială, excluziune socială, politici de incluziune, politici sociale.

Adresele de contact ale autorilor: Daniel Arpinte, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii,

Calea 13 Septembrie, nr. 13, sector 5, 050711, Bucureşti, România, e-mail: [email protected]; [email protected]; Adriana Baboi, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, Calea 13 Septembrie, nr. 13, sector 5, 050711, Bucureşti, România, e-mail: [email protected]; Sorin Cace, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, Calea 13 Septembrie, nr. 13, sector 5, 050711, Bucureşti, România, e-mail: [email protected]; Cristina Tomescu, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, Calea 13 Septembrie, nr. 13, sector 5, 050711, Bucureşti, România, e-mail: [email protected]; Iulian Stănescu, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, Calea 13 Septembrie, nr. 13, sector 5, 050711, Bucureşti, România, e-mail: [email protected].

∗ Articolul este realizat cu sprijinul grantului CNCSIS „Capacitatea instituţiilor româneşti din domeniul incluziunii sociale de absorbţie şi management a fondurilor structurale”, contract CNCSIS IDEI 226/2007.

CALITATEA VIEŢII, XIX, nr. 3–4, 2008, p. 339–364

A

Page 118: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

D. ARPINTE, A. BABOI, S. CACE, C. TOMESCU (DOBOŞ), I. STĂNESCU 2 340

PERSPECTIVE TEORETICE PRIVIND INCLUZIUNEA ŞI EXCLUZIUNEA SOCIALĂ

În ultimii ani abordările din câmpul politicilor sociale din România privind grupurile vulnerabile sau dezavantajate din societate au fost extinse prin adăugarea termenilor de excluziune şi incluziune socială. În deceniul precedent astfel de probleme sociale făceau parte, mai degrabă, din tematica sărăciei sau a dezvoltării umane.

În plan teoretic, cu privire la termenul de excluziune socială există o largă diversitate de puncte de vedere. După cum vom vedea, acestea variază de la contestarea sa ca fiind prea vag sau chiar recesiv, până la sublinierea unui rol pozitiv de extindere multidimensională a analizei şi înţelegerii asupra unor aspecte ale calităţii vieţii care nu ţin doar de considerente materiale, de venit. Incluziunea socială însă nu se confruntă cu probleme de definire semnificative, fiind percepută în principal drept acţiune de răspuns în planul politicilor sociale la situaţiile de excluziune socială. După prezentarea originii şi contextului apariţiei termenilor, vom explora câteva puncte de discuţie, anume: (1) raportul excluziunii sociale cu alţi termeni din politicile sociale, cum ar fi sărăcia, marginalizarea sau underclass, (2) problematica definirii excluziunii sociale, (3) relaţia cu valori sociale cum sunt egalitatea sau dreptatea socială şi (4) teorii explicative privind cauzele şi condiţiile excluziunii sociale.

Originea termenilor Originea termenului de excluziune socială se regăseşte în Franţa deceniului al

şaptelea al secolului trecut prin referinţe vagi în discursurile publice despre „cei excluşi”. În 1974, René Lenoir, secretar de stat cu afaceri sociale în guvernul gaullist condus de Jacques Chirac, a publicat cartea Les Exclus. După Lenoir, excluşii reprezentau toate categoriile sociale care nu erau incluse în sistemele de asigurări sociale specifice statului social (welfare state): persoane cu handicap fizic şi psihic, persoane cu tendinţe de suicid, veteranii invalizi, copii abuzaţi, familii cu părinţii divorţaţi, consumatori de droguri, persoanele neadaptate social şi alte categorii de persoane care nu îşi găsesc un loc în societate (Lenoir, 1974).

În anii ’80, în Franţa a debutat o perioadă caracterizată de o rată persistent ridicată a şomajului, fapt care a afectat îndeosebi tinerii. Totodată, s-au făcut simţite şi alte probleme sociale, legate şi de alte aspecte, nu numai de cele materiale, cum ar fi degradarea cartierelor mărginaşe, destrămarea stabilităţii relaţiilor de familie, izolarea socială, probleme de integrare ale comunităţilor de imigranţi, mai ales în rândul celor aflaţi la a doua generaţie. Pentru a acoperi toate grupurile afectate de aceste probleme sociale, guvernele socialiste din perioada preşedinţiei lui Francois Mitterand (1981–1994) au extins aria de acoperire a termenului. Excluziunea socială a devenit parte curentă a documentelor de politici redactate la nivelul Commissariat General du Plan, însoţită de viziunea unui stat social participativ şi principii noi, cum ar fi: coeziunea socială, inserţia şi integrarea socială (Silver, 1995).

Page 119: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

3 POLITICI DE INCLUZIUNE SOCIALĂ 341

La nivel european, termenul de excluziune socială a apărut la sfârşitul anilor ’80 şi începutul anilor ’90, în cursul mandatelor Comisiei Delors. Încă din 1975 au fost iniţiate şi derulate de către instituţiile comunitare (Consiliul, Comisia) o serie de programe privind sărăcia. Al treilea program, derulat între anii 1989–1994 şi cunoscut informal drept Sărăcie III (Poverty III), a finanţat constituirea Observatorului asupra politicilor naţionale de combatere a excluziunii sociale. În prima parte a anilor ’90, excluziunea şi incluziunea socială au fost integrate (mainstreaming) în toate politicile Uniunii Europene, începând cu Tratatul de la Maastricht şi protocoalele sale anexe, reforma obiectivelor Fondului Social European, documente ale Parlamentului European şi Programele de Acţiune Socială ale Comisiei (Estivil, 2003).

Unii autori au susţinut că unul dintre motivele pentru care excluziunea socială a fost adoptată atât de rapid la nivelul instituţional european a fost refuzul guvernelor conservatoare de la acea vreme din Europa, mai precis guvernul Thatcher din Marea Britanie (Berghman, 1995, Nolan, 1996) şi guvernul Kohl din Germania (Hills, 2002) de a recunoaşte existenţa sărăciei, preferându-se termenul de excluziune socială, perceput, mai degrabă, ca vag. Pe de altă parte, UE însăşi ar prefera utilizarea excluziunii sociale, deoarece face trimitere la nevoia de acompaniere a integrării economice cu măsuri care promovează şi integrarea socială şi nu implică posibilitatea ca integrarea economică să cauzeze sărăcie pentru anumite grupuri sau zone vulnerabile (Nolan, 1996).

Incluziunea socială este un termen de dată mai recentă. Spre deosebire de excluziune, nu are un moment de referinţă, precum cartea lui R. Lenoir din 1974, având originea în special în mediul instituţional. La începutul anilor ’90, documentele de politici ale instituţiilor comunitare, precum Cartea Verde asupra Politicii Sociale Europene: Opţiuni pentru Uniune din 1993, menţionează combaterea excluziunii sociale ca linie de politică publică. În mediul academic din acei ani incluziunea încă nu apărea, fiind utilizaţi termeni precum integrare sau inserţie în cadrul analizei politicilor de combatere a excluziunii sociale (Rodgers, 1995). Momentul de referinţă pentru introducerea termenului de incluziune socială este Consiliul European de la Lisabona din anul 2000, prilej cu care a şi fost lansată o strategie a Uniunii Europene, având drept orizont anul 2010, cunoscută ca Procesul sau Strategia Lisabona, însă asupra prezenţei conceptului de incluziune socială în documentele de politici vom reveni în a doua secţiune, cea privind politicile în domeniu.

Excluziune socială, sărăcie, marginalizare şi underclass Înainte de a intra în problematica definirii excluziunii sociale, este relevant să

vedem relaţia cu alţi termeni din aceeaşi arie de referinţă, respectiv sărăcia, marginalizarea şi underclass.

Relaţia dintre excluziunea socială şi sărăcie a atras puncte de vedere contrare, care pot fi sistematizate pe două coordonate: (a) în ce măsură diferă conceptual excluziune socială faţă de sărăcie şi (b) în ce măsură excluziunea socială este un termen progresiv sau recesiv faţă de sărăcie.

Page 120: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

D. ARPINTE, A. BABOI, S. CACE, C. TOMESCU (DOBOŞ), I. STĂNESCU 4 342

Asupra distincţiei dintre sărăcie şi excluziune socială se remarcă două puncte de vedere. Conform primului, sărăcia se referă la lipsa de resurse materiale, de venituri financiare, în timp ce excluziunea socială acoperă o arie mai largă de grupuri dezavantajate. Definirea precisă a grupurilor dezavantajate diferă în funcţie de specificul fiecărei societăţi, dar se poate vorbi de un consens asupra faptului că excluziunea este un concept care acoperă mai multe probleme sociale. Cuvântul-cheie în acest sens este participare. Excluziunea reprezintă negarea participării la diferite aspecte ale vieţii sociale, cum ar fi activarea pe piaţa muncii, accesul la servicii publice, la viaţa politică, precum şi forme diverse de discriminare, izolarea fizică faţă de semeni (Haralambos, 2008). Al doilea punct de vedere consideră că excluziunea socială nu este altceva decât un termen la modă prin care se discută despre sărăcie (Levitas, 1996). După preluarea, la nivelul UE, a politicilor naţionale de excluziune şi incluziune socială ale statelor membre, primul punct de vedere cunoaşte o mult mai largă răspândire.

Discuţia dacă excluziunea este recesivă sau progresivă faţă de sărăcie se referă la măsura în care excluziunea fie escamotează problema sărăciei sau, din contră, lărgeşte câmpul dezbaterii sociale privind inegalitatea şi lipsa de dreptate socială. Având în vedere consecinţele în planul politicilor şi tendinţa instituţională din ultimii ani de a se vorbi mai mult despre excluziune decât despre sărăcie, problema nu este lipsită de interes.

În sprijinul caracterului recesiv au fost aduse o serie de argumente. Primul argument, după cum am văzut şi mai sus în cazul adoptării la nivel european a excluziunii sociale, ţine de opoziţia guvernelor conservatoare faţă de recunoaşterea existenţei unei probleme legată de sărăcie. În această situaţie, guvernele nu mai au obligaţia asumării şi ajung să evite luarea de măsuri antisărăcie. Mai mult, având drept obiectiv combaterea excluziunii sociale, se poate justifica reducerea beneficiilor sociale pentru a încuraja pe cei excluşi (şomeri pe termen lung, părinţi din familii monoparentale, de exemplu) să iasă din starea de excluziune prin căutarea mai asiduă a unei surse de venit, deci a unui loc de muncă (Nolan, 1996). Jordi Estivil (2003) a sistematizat şi alte argumente în sensul restrângerii folosirii termenului de sărăcie în Europa occidentală şi preferinţa pentru excluziune:

– sărăcia reprezintă o problemă din trecut, presupus rezolvată, iar persistenţa acesteia este problematică şi dificil de recunoscut;

– opusul sărăciei este avuţia (wealth), de unde întrebări asupra distribuţiei acesteia în societate;

– vizibilitatea cotidiană a sărăciei este contrară imaginii societăţii oferită de mass-media, unor principii de drept constituţional şi aşteptărilor optimiste legate de efectele dezvoltării economice;

– excluziunea este dificil de cuantificat şi operaţionalizat, deci poate fi asumată fără prea multe obligaţii în planul politicilor, fiind deci acceptabilă pentru un larg spectru politic.

Caracterul progresiv al excluziunii sociale constă în aducerea în discuţie şi a altor forme şi cauze ale problemelor sociale specifice grupurilor dezavantajate, nu doar a inegalităţii veniturilor. Principalele argumente în acest sens ar fi că excluziunea:

Page 121: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

5 POLITICI DE INCLUZIUNE SOCIALĂ 343

– încurajează o analiză dinamică, pe mai multe dimensiuni, a factorilor structurali în ceea ce priveşte grupurile dezavantajate;

– oferă o capacitate explicativă superioară pentru probleme sociale apărute în anii şaptezeci, respectiv privind situaţia persoanelor aflate la periferia societăţii, izolate, stigmatizate;

– subliniază ideea de drepturi sociale, cum ar fi cele la educaţie sau locuire şi include probleme cum ar fi rasismul, discriminarea, egalitatea de gen;

– este mai acceptabilă pentru opinia publică, căci nu poartă stigmatul suferinţei sărăciei şi mulţi se pot identifica mai uşor cu situaţiile de excluziune socială (Estivil, 2003, Lister, 2004).

Cu toate acestea, Jordi Estivil (2003) şi Ruth Lister (2004) recomandă utilizarea complementară a sărăciei şi excluziunii sociale. După Estivil, este nevoie de „o utilizare riguroasă şi combinată, pentru a evita riscul de a opta exclusiv pentru unul şi de a renunţa la celălalt, care ar rezulta într-o capacitate redusă de descriere, analiză şi intervenţie” (Estivil, 2003: 20).

Apariţia termenului de marginalizare are la origine problemele socioeconomice apărute în anii ’70. În perioada anilor 1972–1973, marginalii erau grupuri de tineri, fără o relevanţă a apartenenţei de clasă, semiboemi, care respingeau acceptarea socială şi participau în tulburări sociale de tip Mai 1968 (Vincent, 1979). Cu timpul, marginalizarea a fost folosită în state vest-europene pentru a descrie un proces prin care anumite grupuri sunt îndepărtate temporar sau drastic de centrul vieţii sociale. În România, termenul a început să fie folosit în anii ’90. Adoptarea excluziunii şi incluziunii sociale în documentele UE şi apoi în politicile sociale ale Statelor Membre a suplinit marginalizarea socială.

Underclass este un concept de origine americană a cărui introducere în spaţiul european a fost făcută la sfârşitul anilor 1980 de către Charles Murray, cercetător la American Enterprise Institute. Termenul se referă la persoane care se autoexclud social, prin faptul că nu încearcă să participe deplin în societate. Sunt persoane sărace, al căror element definitoriu este angajarea în aşa-numite comportamente deplorabile, cum ar fi refuzul de a se angaja, recursul la infracţiuni pentru câştigarea existenţei sau naşterea de copii în afara unei căsătorii legal recunoscute (Murray, 1989). David Byrne contestă această viziune asupra grupurilor dezavantajate prin faptul că, în opoziţie cu underclass, excluziunea socială atrage atenţia tocmai asupra relaţiei dintre cei excluşi şi grupurile care promovează excluderea. Situaţia de excluziune socială fiind cauzată de unii oameni asupra altor oameni, excluşii sociali nu pot fi underclass, adică în situaţie de auto-excludere (Byrne, 1999).

Problematica definirii excluziunii sociale După cum am văzut, excluziunea socială este un termen care a intrat în

limbajul curent al politicilor sociale, atât în plan instituţional, cât şi în studiul acestora, la nivel academic. Cu toate acestea, nu se poate vorbi despre un consens asupra înţelesului exact sau despre o definire precisă. Tony Atkinson evidenţia că

Page 122: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

D. ARPINTE, A. BABOI, S. CACE, C. TOMESCU (DOBOŞ), I. STĂNESCU 6 344

tocmai acest fapt a contribuit la răspândirea atât de largă a termenului (Atkinson, 1998). În cele ce urmează, vom prezenta câteva dintre dimensiunile cele mai importante în definirea excluziunii sociale, precum şi clasificarea definiţiilor propusă de David Byrne.

Gerry Roggers a identificat categorii sau modele de excluziune socială prezente în diversele definiţii, cu menţiunea interesantă că utilizarea acestora variază în funcţie de specificul regional, respectiv după continentul unde este elaborată definiţia. Primele cinci categorii reprezintă excluziune de la: (1) bunuri şi servicii, (2) piaţa muncii, (3) proprietatea funciară, (4) securitate (fizică sau privind contingenţele) şi (5) drepturile omului. A şasea categorie este mai vag formulată, respectiv (6) relaţia excluziune – strategii de dezvoltare economico-socială şi se referă, în fapt, la costurile sociale ale programelor de ajustare structurală (Rodgers, 1995). Estivil (2003) propune o schemă mult mai simplă de clasificare, cu trei dimensiuni: (1) politică, (2) socială, (3) economică.

Tony Atkinson (1998) a remarcat trei aspecte esenţiale în multiplele definiţii ale excluziunii: (1) relativitatea, (2) actul excluziunii şi (3) dinamica. (1) Relativitatea se referă la condiţiile particulare de timp şi spaţiu ale excluziunii, la specificul grupurilor sociale din spaţiul fizic de referinţă al definirii. Aşadar, grupurile afectate de excluziune nu sunt aceleaşi în America Latină şi în Europa de nord. (2) Actul excluziunii face trimitere la incapacitatea persoanei de a depăşi prin forţe proprii situaţia de excluziune. De exemplu, există o diferenţă între opţiunea de a nu activa pe piaţa muncii şi incapacitatea de a obţine un loc de muncă, indiferent de voinţa individului. (3) Dinamica excluziunii sociale vizează perspectiva de viitor a persoanei, cu posibilitatea extinderii şi asupra generaţiei următoare.

David Bryne (1999) a propus o clasificare a definiţiilor excluziunii sociale în două categorii, „slabe” şi „tari”. Criteriile operate în această clasificare se plasează întrucâtva în continuarea dezbaterii privind potenţialul progresiv sau regresiv al excluziunii sociale. Pentru Bryne, diferenţa specifică constă în evidenţierea importanţei inegalităţilor materiale şi de putere. În acest sens, se poate distinge între o asumare reală a incluziunii sociale şi o escamotare în spatele unor considerente vagi.

Un exemplu de definiţie „slabă” este cea formulată de cercetătorii din cadrul Centrului de Cercetare pentru Analiza Excluziunii Sociale (CASE) al London School of Economics. Potrivit definiţiei, „un individ este exclus social dacă (a) el sau ea este rezident/ă geografic într-o societate, dar (b) pentru motive dincolo de controlul lui sau ei, el sau ea nu poate participa la activităţile normale ale unui cetăţean în acea societate şi (c) el sau ea ar dori să participe” (Burchardt, 1999): 226).

O definiţie „tare” a fost propusă de Jordi Estivil. Astfel, excluziunea socială „poate fi înţeleasă ca o acumulare de procese confluente cu rupturi succesive din centrul economiei, vieţii politice şi al societăţii, care distanţează gradual şi plasează persoane, grupuri, comunităţi şi teritorii într-o poziţie de inferioritate în relaţia cu centri de putere, resurse şi valori predominante” (Estivil, 2003):19).

Asupra varietăţii definiţiilor date excluziunii sociale, Haralambos şi Holborn concluzionează că „tind să reflecte preferinţele teoretice şi politice” (2008: 228) ale

Page 123: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

7 POLITICI DE INCLUZIUNE SOCIALĂ 345

celor care le emit. Acest fapt nu trebuie însă să micşoreze rolul util al excluziunii sociale în lărgirea dezbaterii asupra problemelor sociale.

În spaţiul academic românesc, definiţia propusă în Dicţionarul de politici sociale se regăseşte sub o formă uşor extinsă în articolul tematic din Enciclopedia Dezvoltării Sociale. Potrivit autorilor, excluziunea socială „se referă cu precădere la o situaţie de eşec privind realizarea deplină a drepturilor cetăţeneşti, atât datorită unor cauze structurale de natură socioeconomică, cât şi unor cauze de natură individuală” (Zamfir, Preda, Dan, 2007: 241). Această definiţie are o dublă ascendenţă, respectiv (a) cele patru dimensiuni ale integrării sociale (civică, economică, socială şi interpersonală), conform raportului programului Poverty III al UE de la începutul anilor nouăzeci şi (b) conceptul de cetăţenie a lui T.H. Marshall din 1950 (Preda, 2002). Conform criteriilor de clasificare a definiţiilor excluziunii ale lui David Bryne, această definiţie s-ar încadra, mai degrabă, în categoria celor „slabe”.

Relaţia excluziune/incluziune socială – valori sociale Excluziunea şi incluziunea socială nu sunt termeni neutri valoric, deoarece

implică o relaţie cu o serie de valori sociale. Aceste valori pot îmbrăca forma unor trăsături culturale ale spaţiului vest-european în care au apărut respectivii termeni. De asemenea, pot fi valori sociale contemporane, fără a căror asumare dezideratele de „combatere a excluziunii sociale” şi „promovare a incluziunii sociale” din documentele de politici publice rămân simple declaraţii de intenţii. Asumarea respectivelor valori se reflectă în planul politicilor în obiective şi acţiuni care dau conţinut incluziunii sociale. În anumite situaţii, incluziunea socială poate deţine un rol de element valorizant în agenda grupurilor de presiune antidiscriminare sau feministe.

Hilary Silver (1995) şi-a propus să clarifice valorile şi înţelesurile asociate excluziunii sociale prin trei paradigme – solidaritate, specializare şi monopol. În ţările occidentale, tematica excluziunii este puternic influenţată de cultura politică naţională. Astfel, în Franţa dezbaterea se desfăşoară între republicanism şi social-democraţie, respectiv între solidaritate şi monopol, în Marea Britanie, între social-democraţie şi liberalism, acesta din urmă reprezentat de paradigma specializării, în timp ce în SUA discursul tinde să aparţină în întregime ideologiei liberale. Toate cele trei paradigme sunt tipuri ideale, care însumează tradiţii politice şi ideologice. În cazul solidarităţii este vorba de valori specifice tradiţiei republicane franceze – un stat puternic, centralizat, unitar, secular, egalitarist şi universalist. Excluziunea este, astfel, explicată ca o ruptură a liantului social dintre individ şi societate, adică a solidarităţii sociale. Liberalismul anglo-american porneşte de la presupoziţia că indivizii diferă, iar prin specializare, ei vor face parte din grupuri şi sfere sociale diferite. Situaţia de excluziune se creează în măsura în care se împiedică libera participare a individului prin bariere de grup şi discriminare. Paradigma monopolului vede ordinea socială ca fiind de tip coercitiv, impusă printr-un set de relaţii de putere. Excluziunea este explicată prin intermediul conceptului de închidere socială (social closure) al lui Max Weber, descriind un proces de

Page 124: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

D. ARPINTE, A. BABOI, S. CACE, C. TOMESCU (DOBOŞ), I. STĂNESCU 8 346

subordonare prin care un grup îşi monopolizează avantajele prin închiderea oportunităţilor altora, pe care îi definesc inferiori sau ineligibili.

Brian Barry (2002) consideră că în societăţile contemporane, caracterizate prin economie de piaţă şi democraţie liberală, există o excluziune socială cu dublă stratificare cuprinzând pe cei mai dezavantajaţi şi, respectiv, pe cei din straturile sociale superioare. După Barry, excluziunea socială este strâns legată de modul în care două valori, dreptatea socială (social justice) şi solidaritatea socială, sunt prezente în instituţiile sociale. Prin dreptate socială, Barry se referă la egalitatea de şanse. În viaţa reală, aceasta însemnă, în primul rând, accesul la educaţie şi la un loc de muncă. Spre exemplu, fără servicii publice educaţionale la standarde sensibil egale pentru toţii copiii şi tinerii, apare polarizarea socială: cei cu resurse îşi trimit copiii la şcoli private sau de stat de vârf, în timp ce excluşii fără resurse nu beneficiază de aceleaşi oportunităţi. Solidaritatea socială este operaţionalizată ca un sentiment de apropiere, de relaţionare faţă de semeni cu care nu există contact personal. În acest fel, solidaritatea socială este întărită prin participarea la instituţii sociale comune. Războiul, de pildă, creează în cel mai înalt grad solidaritate între membrii unei societăţi. Excluziunea socială este favorizată în măsura în care se reduce participarea la instituţii cu un înalt grad de comunalitate a experienţei, cum sunt sistemele publice de educaţie şi sănătate. Oferirea de alternative private, de acces pe bază de venit, conduce tot la dubla excludere (Barry, 2002).

După cum remarca autoarea feministă Meg Luxton, excluziunea socială a fost folosită de diferite grupuri cu obiective declarat egalitare pentru a-şi promova punctul de vedere pe agenda publică. Exemple de grupuri de presiune de acest tip sunt cele antirasiste şi feministe (Luxton, 2002).

Observaţia lui Haralambos şi a lui Holborn (2008) cu privire la relaţia dintre definirea excluziunii sociale şi preferinţele celui care emite definiţia respectivă pare a fi valabilă şi în cazul relaţiei excluziune – valori sociale. Aşadar, promovarea excluziunii sociale poate fi alăturată unei agende valorice proprii.

Teorii privind cauzele şi condiţiile excluziunii sociale Teoriile explicative cu privire la excluziunea socială sunt încadrate în

structura tematică mai largă a celor referitoare la sărăcie, respectiv (1) teorii individualiste şi culturale şi (2) teorii de tip conflictualist. Haralambos şi Holborn (2008) consideră că doar a doua categorie conţine şi teorii cu privire la excluziunea socială. Din cadrul teoriilor individualiste şi culturale, singura tangentă cu tematica excluziunii ar fi cea a lui Charles Murray privind underclass, dar, după cum am văzut în cadrul discuţiei asupra relaţiei excluziune – underclass, termenul este puternic contestat ca având legătură cu excluziunea socială, căci implică o opţiune individuală de autoexcludere.

După Haralambos şi Holborn (2008), teoriile de tip conflictualist pot fi grupate în patru categorii, astfel: (1) eşecuri ale statului social (2) lipsa de putere şi poziţia slabă de negociere a săracilor pe piaţa muncii, (3) forţe structurale şi existenţa stratificării sociale şi (4) consecinţă inevitabilă a capitalismului (poziţia

Page 125: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

9 POLITICI DE INCLUZIUNE SOCIALĂ 347

marxistă). Faţă de această clasificare, observăm că (1) şi (2) sunt explicaţii cauzale, iar (3) şi (4) explicaţii sistemice. Este sub semnul întrebării dacă (3) şi (4) nu sunt etichete diferite pentru aceeaşi realitate, acelaşi sistem şi dacă (2) nu poate fi considerată drept o trăsătură a sistemului respectiv.

Explicaţia prin eşecuri ale statului social (1) include două abordări de dată recentă, ambele construite pe baza unei acumulări în timp de date empirice în Marea Britanie, după 1979, anul venirii la putere a guvernului conservator condus de Margaret Thatcher. Prima susţine că după introducerea principiilor neoliberale în gestionarea economiei, sistemul fiscal a devenit preponderent recesiv, din cauza ponderii impozitelor indirecte (pe consum) în defavoarea celor directe (pe venit şi proprietate) (Giles, 1994). Astfel, inegalitatea socială a fost accentuată. A doua abordare susţine că strategia de promovare a egalităţii prin oferirea de servicii publice a eşuat, căci tot cei avantajaţi au beneficiat de ele într-un grad mult mai ridicat decât grupurile dezavantajate (Le Grand, 1982).

David Bryne (1999) analizează lipsa de putere şi (in)capacitatea de negociere a forţei de muncă. Cauzele nu s-ar afla la nivelul unor imperative ale economiei globale, ci în introducerea la nivel naţional a unor noi reglementări cu privire la organizarea în sindicate şi a declanşării de greve, în anii 1980 şi 1990. Ca atare, s-a creat o armată de rezervă de forţă de muncă. Ideea este de inspiraţie marxistă. După Byrne, capitalismul contemporan nu are nevoie de un număr mare de şomeri, pentru a împinge în jos salariile angajaţilor şi a creşte profiturile angajatorilor, ci de un număr ridicat de angajaţi cu salarii mici (low-paid) şi cu timp parţial de muncă (flexible). Noua armată de rezervă de forţă de muncă tinde să devină un grup exclus. O altă sursă de excluziune este structura spaţială a locuirii. Săracii şi excluşii tind să locuiască predominant în zone cu posibilităţi reduse de angajare, în timp ce persoanele de succes în societate pot accesa servicii private sau locui în zonele cu cele mai bune servicii publice.

Brian Barry (2002) a avansat ideea unei legături între economia de piaţă şi democraţia liberală şi existenţa unei duble excluziuni sociale. Această excluziune se extinde şi la capitolul participare politică, prin disproporţionalitatea influenţei politice, care derivă din contribuţii financiare şi proprietatea asupra mass-media. Adăugând la aceasta şi ţintirea de către partidele politice a votantului median, rezultă politici nefavorabile grupurilor excluse. După Barry, înlăturarea excluziunii sociale nu se poate face la nivel individual, ci necesită o redistribuire a veniturilor.

Burchard, Le Grand şi Pichaudau (2002) au propus un cadru integrat de explicare a excluziunii sociale. Cercetătorii britanici au identificat şase niveluri ale excluziunii sociale: (1) la nivel de individ (vârstă, etnie, dizabilitate etc.), (2) la nivel de familie (copii, responsabilităţi de îngrijire), (3) la nivel de comunitate (mediu, serviciile sociale), (4) local (transport, piaţa muncii), (5) naţional (asigurări sociale) şi (6) global (migraţie, schimbare climaterică). Asupra acestor niveluri există influenţe din trecut sau prezent referitoare la capitalul uman, ca zestrea genetică sau condiţiile copilăriei, de ordin fizic, respectiv privind proprietatea asupra unor clădiri, terenuri, echipamente şi de ordin financiar. La rândul lor, influenţele pot fi externe,

Page 126: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

D. ARPINTE, A. BABOI, S. CACE, C. TOMESCU (DOBOŞ), I. STĂNESCU 10 348

constrângeri asupra individului sau comunităţii, sau interne, opţiunile indivizilor sau comunităţilor. Rezultatele influenţelor asupra celor şase niveluri de excluziune devin surse de feedback ca noi influenţe (Burchardt, 2002).

Relaţia excluziune – incluziune socială După cum am văzut în rândurile de mai sus, la momentul prezentării originii

termenilor, excluziunea este un termenul mai vechi, apărut iniţial în anii 1970 şi preluat la început în Franţa, la începutul anilor ’80, drept concept de politici sociale şi, ulterior, în decursul următorului deceniu, la nivelul Uniunii Europene. Incluziunea este un termen mult mai nou, fiind definită drept politica de răspuns la situaţiile de excluziune socială, în documentele Consiliului European din anul 2000, între care se distinge Strategia Lisabona. În anii ce au urmat, promovarea incluziunii sociale, ca linie de politică publică, a înlocuit combaterea excluziunii sociale.

Din perspectiva mediului academic, se profilează două întrebări privind incluziunea socială. Prima ar fi în ce măsură incluziunea poate fi mai mult decât doar un răspuns activ la situaţiile de excluziune. A doua vizează măsura în care se poate vorbi de un impact al incluziunii sociale asupra structurii programelor sociale. Este însă relevant de menţionat că ambele aspecte, ca şi tratarea incluziunii sociale – concept în politicile sociale, sunt foarte rar şi numai marginal prezente în analizele academice.

În privinţa primei întrebări, poziţia teoretică prin care incluziune este văzută ca mai mult decât o reacţie la excluziunea socială este bine reprezentată de Meg Luxton (2002). Potrivit autoarei, incluziunea socială „recunoaşte că soluţia la inegalitate nu este de a oferi simplu celor excluşi aceleaşi drepturi formale (...). În loc de a aştepta conformarea marginalilor faţă de normele şi practicile prevalente ale celor de la centru, incluziunea socială implică o reconfigurare a centrului pentru a cuprinde practicile celor marginali” (Luxton, 2002: 2–3). Cu alte cuvinte, această poziţie subliniază potenţialul de integrare a diverselor grupuri culturale minoritare.

La a doua întrebare un răspuns clar se lasă însă aşteptat. Într-o analiză tocmai privind acest aspect, al impactului incluziunii asupra structurii programelor sociale din Marea Britanie, John Hills concluzionează că „se pot schimba modurile în care sunt gândite politicile şi răspunsurile la probleme ca sărăcia, deprivarea şi dezavantajul”, însă „dacă se întâmplă în practică, este altă întrebare” (subl. în original) (Hills, 2002: 240). Ca argumente, Hills evocă analizele Unităţii de Excluziune Socială de pe lângă Primul Ministru britanic, analize care s-au concentrat şi pe alte probleme în afara sărăciei materiale, cum ar fi abandonul şcolar, deprivarea, persoanele fără adăpost şi sarcinile în rândul adolescentelor. Cu toate acestea, Hills observă o strânsă legătură în cadrul politicilor sociale promovate de guvernul New Labour, condus de Tony Blair, între incluziune şi retorica participării la munca salarială.

Incluziunea socială la nivelul Uniunii Europene În această secţiune vom descrie, pe scurt, evoluţia politicilor sociale la nivel

european, cu accent pe problematica incluziunii sociale.

Page 127: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

11 POLITICI DE INCLUZIUNE SOCIALĂ 349

Debutul politicilor sociale la nivel european, în anul 1957, accentuează noua concepţie despre bunăstarea individuală şi, totodată, modalitatea prin care Europa răspunde, prin mecanisme noi, acestui deziderat. Astfel, se conturează un model social nou pentru un stat european activ al bunăstării. Prioritară este, în acest sens, posibilitatea integrării sociale şi a modalităţilor de intervenţie în acest domeniu. La nivelul comunităţii europene, s-au întreprins deja acţiuni de eradicare a sărăciei şi de incluziune socială.

Evoluţii în politica socială a Uniunii Europene Politica socială a Comunităţii Europene a debutat odată cu tratatul de

constituire a acesteia, în 1957. Astfel, Tratatul de la Roma pune bazele politicii sociale prin articolele sale referitoare la libera circulaţie a muncitorilor şi la libertatea de stabilire a acestora, în contextul creării pieţei comune. Tot prin acest tratat a fost prevăzută şi crearea Fondului Social European, ca instrument de finanţare a politicii sociale. Acesta este, de altfel, cel mai vechi dintre fondurile structurale la nivel european.

Pasul următor a fost constituit de adoptarea Actului Unic European (The Single European Act), în 1986, ce conţine directive privind sănătatea şi siguranţa la locul de muncă, introduce dialogul social şi conceptul de coeziune economică şi socială (materializat prin crearea Fondului de coeziune economică şi socială).

Anul 1989 constituie un moment important al construcţiei sociale europene, prin adoptarea primului document programatic al politicii sociale – Carta Socială, ce stabileşte drepturile sociale fundamentale şi, odată cu acestea, direcţiile de acţiune ale politicii sociale.

Un an mai târziu, în 1990, Tratatul de la Maastricht (ratificat în 1992) stabileşte unul dintre obiectivele Uniunii – atingerea unui „nivel ridicat de ocupare a forţei de muncă şi al protecţiei sociale, egalitatea între femei şi bărbaţi [...] creşterea standardelor de viaţă şi a calităţii vieţii...” (Articolul 2).

În 1991 a fost adoptat Protocolul Social (Social Policy Protocol), ce a fost anexat Tratatului de la Maastricht şi care stabileşte obiectivele politicii sociale (prefigurate de Carta Socială): promovarea ocupării forţei de muncă, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă, combaterea excluziunii sociale, dezvoltarea resurselor umane, etc. (semnat de 11 state membre, nu şi de Marea Britanie).

Cartea Verde (Green Paper), lansată în 1993, deschide procesul de discuţie asupra viitorului politicilor sociale la nivel comunitar şi este urmată, în 1994, de Cartea Albă (White Paper) – ce stabileşte priorităţile politicii sociale până în anul 2000. Acestea sunt concretizate în programele de acţiune socială pentru perioadele 1995–1997 şi 1998 –2000.

În 1997, prin Tratatul de la Amsterdam (ratificat în 1999) este abrogat Protocolul Socia, este lansat Acordul Social (Social Policy Agreement) şi este integrat un nou articol în Tratatul UE, care se referă la ocuparea forţei de muncă şi cunoscut ca Titlul VIII. 1998 este anul în care Marea Britanie semnează Acordul Social şi participă astfel la politica socială comunitară.

Page 128: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

D. ARPINTE, A. BABOI, S. CACE, C. TOMESCU (DOBOŞ), I. STĂNESCU 12 350

Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, ocuparea forţei de muncă a devenit un obiectiv comunitar prioritar, transformându-se într-o aşa numită „problemă de interes comun”. Fără a slăbi competitivitatea, se are în vedere „atingerea unui nivel ridicat al ocupării forţei de muncă”. Pentru atingerea acestui obiectiv se urmăreşte realizarea unei „strategii coordonate” care vizează ocuparea forţei de muncă. Tratatul de la Amsterdam a restabilit unitatea şi coerenţa politicii sociale. Se subliniază că politica socială este responsabilitatea, atât a UE, cât şi a statelor membre.

Obiectivele politicii sociale urmăresc nu numai promovarea ocupării forţei de muncă, ci şi ameliorarea condiţiilor de viaţă şi de muncă, o protecţie socială corespunzătoare, dialog social, dezvoltarea resurselor umane care să permită un nivel ridicat şi durabil al ocupării forţei de muncă şi lupta împotriva oricărei forme de marginalizare şi de excluziune socială.

Tratatul de la Amsterdam confirmă recunoaşterea, bidirecţională, a rolului fundamental al partenerilor sociali: la nivel naţional–statele membre pot încredinţa partenerilor sociali punerea în aplicare a anumitor directive (art. 137, p. 4); la nivel comunitar–Comisia Europeană are ca sarcină promovarea consultării partenerilor sociali şi luarea oricărei măsuri utile facilitării dialogului, urmărind susţinerea echilibrată a părţilor.

Tratatul de la Amsterdam a plasat egalitatea între femei şi bărbaţi printre obiectivele comunitare prioritare. Noua abordare vizează lărgirea şi aprofundarea conceptului de egalitate a sexelor.

Anul 2000 constituie un moment major în evoluţia politicii sociale. Prin elaborarea Strategiei de la Lisabona (Lisbon Strategy) este stabilit la nivelul Uniunii Europene, pe zece ani, obiectivul de transformarea economiei comunitare în cea mai competitivă economie bazată pe cunoaştere. Tot în acest an a fost adoptată şi Agenda Politicii Sociale, ce preia obiective specifice şi elemente ale strategiei care ţin de politica socială şi le converteşte într-un program de acţiune pe 5 ani, care constituie cadrul politicii sociale actuale.

În cadrul acestei strategii a Uniunii Europene, acest obiectiv poate fi atins astfel: pregătind tranziţia către o economie şi o societate bazate pe cunoaştere; promovând reformele economice propice accentuării competitivităţii şi inovaţiei; modernizând modelul social european, prin investiţia în resursele umane şi în lupta împotriva excluziunii sociale; menţinând o justă dozare a politicilor macroeconomice, în vederea unei creşteri durabile.

Punerea în aplicare a strategiei se va realiza, în principal, prin intermediul aşa-numitei „metode deschise de coordonare la toate nivelurile”, adică o metodă folosită deja în strategia vizând ocuparea forţei de muncă.

Metoda deschisă de coordonare va fi completată de o întărire a rolului de ghid şi de coordonator al Consiliului European, care examinează, în cadrul reuniunilor sale, probleme de ordin economic social şi, simultan, urmăreşte fidel progresele înregistrate pentru garantarea coerenţei globale. În această direcţie s-a subliniat necesitatea unei interconexiuni între politicile economice, sociale şi cele de ocupare a forţei de muncă (Cace, C., 2004).

Page 129: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

13 POLITICI DE INCLUZIUNE SOCIALĂ 351

Concluziile summit-ului subliniază necesitatea de a întreprinde măsuri în zece domenii specifice, plecând de la societatea informaţiei, mediul de afaceri, reformele economice, educaţia şi formarea profesională, ocuparea forţei de muncă – cu accent pe sporirea locurilor de muncă de calitate superioară, modernizarea protecţiei sociale şi promovarea integrării sociale.

În concluziile summit-ului de la Lisabona se insistă pe modernizarea modelului social european şi, astfel, pe crearea unui stat european activ al bunăstării. De asemenea, în concluziile summit-ului, un loc prioritar este acordat integrării sociale şi necesităţii unei intervenţii comunitare în acest domeniu. S-au întreprins, în acest sens deja, acţiuni pentru eradicarea sărăciei nivel comunitar.

Strategia permite Uniunii Europene crearea condiţiilor de ocupare deplină a forţei de muncă şi întărirea coeziunii regionale în UE.

Concluziile summit-ului se referă, de asemenea, la modalităţi de comunicare în cadrul Comisiei Europene, urmărind, astfel, prezentarea unui nou program de politică socială.

Consiliul European de la Nisa (decembrie 2000) a aprobat Agenda Socială Europeană, care defineşte, în conformitate cu concluziile Consiliului European de la Lisabona, priorităţile de acţiune concrete până în anul 2005 în domeniul politicii sociale.

În ceea ce priveşte strategia europeană împotriva excluziunii sociale şi a tuturor formelor de discriminare, Consiliul European de la Nisa a aprobat obiectivele de luptă împotriva sărăciei şi excluziunii sociale care recomandă statelor membre dezvoltarea politicilor ce au în vedere aceste obiective.

În legătură cu modernizarea protecţiei sociale, Consiliul European de la Nisa a luat act de rapoartele Grupului constituit la nivel înalt asupra protecţiei sociale a persoanelor vârstnice după retragere („Protecţia socială”) şi ale Comitetului de politică economică cu privire la implicaţiile îmbătrânirii populaţiei. S-a urmărit o abordare globală a sistemelor de pensionare.

Pe plan european, s-au înregistrat progrese importante în negocierile asupra proiectului de directivă privind informarea şi consultarea salariaţilor.

În 20 decembrie 2000, Consiliul Ocuparea forţei de muncă şi politică socială s-a reunit pentru finalizarea dosarului care se referea la societatea europeană, aşa cum a recomandat Consiliul European de la Nisa.

Politica socială europeană a jucat un rol deosebit de important în afirmarea puterii economice a Europei, datorită elaborării unui model social unic în felul său. Modelul este caracterizat prin flexibilitate şi dinamism şi este chiar răspunsul la schimbările rapide înregistrate în economia şi în societatea europeană.

În Concluziile summit-ului de la Laeken (13–15 decembrie 2001) se subliniază că economia UE, ca urmare a unui proces general de încetinire şi a scăderii cererii, traversează o perioadă de creştere încetinită şi de incertitudine.

După analiza situaţiei economice în UE, se precizează că la summit-ul de la Barcelona (15–16 martie 2002) au fost analizate progresele realizate în sensul atingerii obiectivului strategic fixat la Lisabona, acela de a deveni, până în 2010, o economie bazată pe cunoaştere, cea mai competitivă şi dinamică din lume, cu un

Page 130: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

D. ARPINTE, A. BABOI, S. CACE, C. TOMESCU (DOBOŞ), I. STĂNESCU 14 352

nivel ridicat de ocupare a forţei de muncă şi de coeziune socială. Se subliniază necesitatea reformelor structurale hotărâte la Lisabona şi la Stockholm. De asemenea, se accentuează utilizarea indicatorilor structurali pentru evaluarea progreselor şi pentru concertarea acţiunilor de întreprins.

După Consiliul European de la Stockholm s-au obţinut progrese referitoare la diferite puncte ale strategiei de la Lisabona. După 30 de ani de dezbateri s-a ajuns la un acord privind societatea europeană. Adoptarea unei serii de indicatori structurali economici şi sociali, inclusiv în domeniul calităţii locurilor de muncă, de luptă împotriva sărăciei şi excluziunii sociale, ca şi a unor indicatori-cheie pentru dezvoltarea durabilă, va furniza o viziune mai clară asupra performanţelor fiecărui stat membru al UE.

Primul obiectiv al strategiei europene privind ocuparea forţei de muncă este atingerea, până în 2010, a nivelului de 70% de ocupare a forţei de muncă, convenit la Lisabona.

Consiliul a aprobat acordul la care s-a ajuns privitor la liniile directoare pentru ocuparea forţei de muncă pentru 2002 şi recomandările individuale adresate statelor membre.

În privinţa concretizării modelului social european, al legislaţiei sociale, Consiliul European a remarcat acordul politic între Consiliu şi Parlamentul European cu privire la directivele „informare – consultare a salariaţilor” şi „protecţia salariaţilor în caz de insolvabilitate a angajatorului”. S-a insistat asupra prevenirii şi rezolvării conflictelor sociale, ca şi a conflictelor sociale transnaţionale.

Consiliul a încurajat Comisia să stabilească un cadru de orientare pentru ajutoare de stat acordate întreprinderilor însărcinate cu servicii de interes general. S-a subliniat importanţa luării în considerare a principiului egalităţii de gen în orientările de politică economică şi în parteneriatul euro-mediteranean şi s-a pus accentul pe definirea unui ansamblu de indicatori comuni privind integrarea socială.

Consiliul European de la Laeken a luat act de acordul politic privind extinderea coordonării sistemelor de securitate socială la cetăţenii unor terţe ţări şi a invitat Consiliul să ia, cât mai repede, măsurile necesare. Corelarea pensiilor, durabilitatea sistemelor de pensii, ca şi modernizarea lor au stat în atenţia summit-ului. S-a solicitat o abordare similară pentru pregătirea raportului privind asistenţa acordată vârstnicilor. O atenţie deosebită va trebui să fie acordată impactului integrării europene asupra sistemelor de îngrijire a sănătăţii în statele membre.

La summit-ul de la Gand (19 octombrie 2001) s-a reafirmat angajamentul UE de a accelera punerea în aplicare a măsurilor cuprinse în „strategia de la Lisabona”.

Raportul pentru anul 2001 privitor la situaţia socială în statele membre ale UE se axează pe patru mari domenii: populaţia; condiţiile de viaţă; repartizarea veniturilor; încrederea în societate şi participarea la viaţa socială.

Analiza este însoţită de un ansamblu de indicatori sociali acoperind, practic, toate domeniile politicii sociale: economie, demografie, ocuparea forţei de muncă, protecţie socială, venituri şi sărăcie, egalitate între sexe, sănătate şi securitate socială.

Summit-ul social, desfăşurat pe 13 decembrie 2001, a fost axat pe declaraţia comună prezentată de partenerii sociali, în vederea Consiliului European de la

Page 131: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

15 POLITICI DE INCLUZIUNE SOCIALĂ 353

Laeken. La 15 ani după lansarea dialogului social la nivel european, summit-ul a tras concluzii privitoare la dialogul social şi a identificat metodele vizând managementul schimbării şi întărirea dialogului social.

Obiectivul declarat al partenerilor sociali, aşa cum este el formulat în declaraţia lor comună, este de a elabora un program de lucru în ceea ce priveşte dialogul social. Acest program a vizat perioada până în anul 2002.

Declaraţia comună a partenerilor sociali pentru summitul de la Laeken a cuprins: rolul specific al partenerilor sociali în guvernarea europeană; îmbunătăţirea integrării concertării tripartite în strategia de la Lisabona; gestionare mai autonomă a dialogului social; necesitatea pentru partenerii sociali din ţările candidate de a se pregăti de pe acum pentru aderare.

În ianuarie 2002 a fost lansat un nou program de acţiune comunitară, care a accentuat încurajarea cooperării între statele membre pentru lupta împotriva excluziunii sociale, plan adoptat deopotrivă de Comisia, Consiliul şi Parlamentul European. Acest plan permite o înţelegere şi o analiză profundă, ca şi o cooperare politică, schimburi de experienţă şi lucru „în reţea”, în domeniul sărăciei şi excluziunii sociale.

Modelul social european este unul dintre pilonii unei strategii integrate mai vaste, ale cărei baze s-au pus încă de la Lisabona, s-a subliniat la Bruxelles, cu ocazia summit-ului social.

În ultimii ani, de când a fost lansată marea strategie europeană pentru ocuparea forţei de muncă, s-au creat 10 milioane de noi locuri de muncă, în special în noi sectoare, de tehnologie avansată. Şomajul a scăzut sub 8%, iar inflaţia s-a redus.

Sistemele sociale europene sunt considerate astăzi competitive, cu costuri reale nete comparabile cu cele din SUA, cu o repartizare mai echitabilă a beneficiilor şi cu un nivel asemănător de productivitate. Toate aceste rezultate sunt datorate, în principal, angajamentului politic al Europei pentru reforme economice şi sociale.

Modernizarea şi reforma pieţelor la nivel naţional şi a sistemelor pieţei muncii, protecţiei sociale, sistemului de pensii, măsurile de combatere a sărăciei reflectă sporirea capacităţii de a gestiona schimbarea.

Un alt factor favorizant a fost îmbunătăţirea relaţiilor industriale. În acelaşi timp, mai buna guvernare este un deziderat exprimat pe scară largă.

Comisia Europeană încurajează cooperarea între partenerii sociali, în probleme legate de pregătirea profesională la nivel european, ca şi iniţiativa de schiţare a unui program multianual pentru dialogul social.

În ciuda progreselor înregistrate, se apreciază că relaţiile industriale sunt încă veriga slabă. Companiile care investesc în capitalul lor uman, au rezultate mai bune. Se apreciază, totuşi, că managementul resurselor umane nu este, încă, la nivelul dorit. Cooperarea eficientă la locul de muncă trebuie îmbunătăţită. S-a apreciat la Bruxelles că unele dintre întreprinderile şi companiile-simbol ar fi putut fi salvate prin măsuri active luate din timp.

Page 132: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

D. ARPINTE, A. BABOI, S. CACE, C. TOMESCU (DOBOŞ), I. STĂNESCU 16 354

Comisia Europeană a hotărât lansarea unui Document consultativ privind anticiparea şi managementul schimbării, pentru întărirea unei abordări dinamice a aspectelor sociale ale restructurării.

Comisia Europeană îşi propune să respecte integral autonomia partenerilor sociali, ca şi responsabilităţile statelor membre în aplicarea metodei deschise de coordonare în privinţa ocupării forţei de muncă şi a reformelor de politică socială.

La orizontul anului 2010, aşa cum prevede ca obiectiv strategia de la Lisabona, nivelul de ocupare a forţei de muncă trebuie să atingă 70%.

Întrebarea ridicată cu ocazia summit-ului social s-a referit la armonizarea obiectivelor pe termen scurt cu cele pe termen lung, astfel încât să continue investiţia în calitate, în oameni, în locuri şi servicii, în condiţiile schimbării. S-a subliniat că procesul de restructurare este complex, transnaţional, de o manieră crescândă, cu proceduri adesea foarte diferite.

La nivel european, se apreciază că trebuie creat un climat pozitiv de sprijin, trebuie stabilite principii sănătoase, este necesar a fi folosit, la maximum, bagajul de experienţă pozitivă; astfel, trebuie puse în practică ideile partenerilor sociali.

În 2003 a avut loc evaluarea intermediară a Agendei Sociale. Au fost ajustate priorităţile Agendei, atât în funcţie de progresul înregistrat până în acel moment, cât şi de schimbările politice, economice şi sociale înregistrate la nivel comunitar.

Evaluarea intermediară a Agendei Politicii Sociale, realizată în 2003, a arătat o schimbare vizibilă a situaţiei economice şi politice la nivelul UE, comparativ cu anul 2000 (când a fost lansată Agenda). Astfel, Europa anului 2003 a fost caracterizată de o încetinire de durată a progresului economic, ce a rezultat din încetinirea ritmului creării de noi locuri de muncă şi creşterea ratei şomajului – ceea ce a ridicat noi provocări pentru politica socială a perioadei imediat următoare (2003–2005) şi pentru realizarea obiectivelor stabilite în 2000.

Aspectele problematice identificate în cursul acestei evaluări evoluează în jurul tendinţelor demografice (îmbătrânirea populaţiei şi a forţei de muncă în spaţiul comunitar), inegalităţilor de gen încă existente, schimbării structurii familiei (creşterea numărului familiilor monoparentale, ceea ce duce la ajustarea corespunzătoare a protecţiei sociale în această direcţie), schimbărilor tehnologice, disparităţilor sociale şi sărăciei. Acestora li se adaugă provocarea adusă de extinderea Uniunii cu încă 10 state în anul 2004 şi cu alte două în 2007. Pe de altă parte însă, în timp ce economia comunitară este în regres, aceste noi state membre înregistrează o creştere economică constantă – ceea ce poate impulsiona progresul economic la nivel comunitar.

Una dintre principalele provocări aduse de extinderea UE, în domeniul social, se referă la discriminarea minorităţilor etnice – şi în special a minorităţii – şi necesită crearea de soluţii comune la nivelul Uniunii. Acesteia i se adaugă potenţialul migrator al forţei de muncă din noile state membre şi modul în care va fi afectat peisajul social comunitar. Totuşi, se poate ca acest efect migrator să nu fie unul de durată, ci unul pe termen scurt, iar fenomenul migrator poate avea loc şi în sens invers, datorită foştilor lucrători migranţi ce pot alege să se întoarcă în ţara de origine, odată cu integrarea acesteia în UE.

Page 133: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

17 POLITICI DE INCLUZIUNE SOCIALĂ 355

Revenind la situaţia generală a politicii sociale la nivel comunitar, este de remarcat tendinţa de accentuare a rolului „responsabilităţii sociale corporative”, adică a acceptării unei companii de a îşi justifica deciziile în faţa părţilor interesate (afectate în mod direct de acestea).

Apărut la începutul anilor ’90 în peisajul politic comunitar, acest nou concept economico-social duce la formarea unor companii social-responsabile, care iau în considerare impactul acţiunilor lor asupra comunităţilor şi mediului în care operează, asupra angajaţilor şi consumatorilor, şi care aleg să echilibreze profitul economic cu nevoile părţilor interesate. Promovarea acestui nou tip de responsabilitate socială este una dintre preocupările UE, ce are astfel în vedere abordarea combinată a sectoarelor economic, social şi protecţia mediului.

Acestea sunt numai câteva dintre elementele în jurul cărora va evolua politica socială în următorii ani, la care se adaugă preocuparea continuă pentru îmbunătăţirea calităţii relaţiilor industriale (prin dezvoltarea de indicatori de calitate şi promovarea înţelegerii relaţiilor industriale). De asemenea, se continuă dezvoltarea obiectivelor stabilite în 2000, adică: creşterea numărului şi calităţii locurilor de muncă, dezvoltarea flexibilităţii şi securităţii, în contextul unui mediu de lucru în schimbare, modernizarea protecţiei sociale, promovarea egalităţii de gen, combaterea sărăciei, discriminării şi excluziunii sociale.

Tabelul nr. 1

Elementele constitutive ale strategiei de la Lisabona. Politici, instrumente şi măsuri concrete

Politici Instrumente Măsuri concrete Ocuparea forţei de muncă

Strategia Europeană de ocupare a forţei de muncă: Raport Comun cu privire la ocuparea forţei de muncă. Linii Directoare şi Recomandări pentru statele membre. Politici de ocupare a forţei de muncă.

Servicii de ocupare a forţei de muncă mai bune. Adaptabilitate combinată cu siguranţă. Egalitate de şanse. Îmbătrânire activă.

Protecţie socială

Obiective comune pentru acordarea pensiilor. Abordare integrată în vederea acordării unor pensii sigure şi durabile.

Soluţii la problema îmbătrânirii populaţiei.

Incluziune socială

Obiective comune. Program de Acţiune Comunitar pentru combaterea discriminării. Strategia-cadru cu privire la egalitatea de gen.

Măsuri punctuale pentru Planurile Naţionale de Acţiune.

Incluziunea socială, în documentele politicilor sociale din România Se poate preciza că, în limbajul instituţional românesc, conceptul de

incluziune şi dezvoltare socială a intrat în uz începând cu anul 2001, odată cu adoptarea H.G. 829/2002, privind Planul Naţional Anti-Sărăcie şi Promovare a Incluziunii Sociale – PNAinc.

Unul dintre documentele definitorii pentru lupta împotriva excluziunii sociale şi promovarea incluziunii sociale este JIM (Documentul Comun în domeniul Incluziunii

Page 134: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

D. ARPINTE, A. BABOI, S. CACE, C. TOMESCU (DOBOŞ), I. STĂNESCU 18 356

Sociale – Join Inclusion Memorandum). Acesta a fost elaborat de către Guvernul României împreună cu Comisia Europeană, în scopul promovării incluziunii sociale şi al combaterii sărăciei în Europa până în 2010, în perspectiva îndeplinirii obiectivelor de la Lisabona. JIM a pregătit deplina participare a României, după aderare, la metoda deschisă de coordonare în domeniul incluziunii sociale.

Scopul JIM a fost promovarea susţinută a unei societăţi coezive şi incluzive, creşterea bunăstării populaţiei, complementar cu resorbţia rapidă a problemelor grave de sărăcie extremă şi excluziune socială. Pentru a implementa obiectivele JIM şi ale PNAInc, Comisia Europeană şi România au căzut de acord că investiţia în capacitatea administrativă a autorităţilor naţionale, regionale şi locale, este o prioritate. Este, de asemenea, important să fie îmbunătăţit semnificativ dialogul şi cooperarea între structurile publice, precum şi între structurile publice şi societatea civilă, partenerii sociali şi ONG. Modelul participării a fost integrat în procesul de elaborare şi implementare a politicilor, planurilor, strategiilor de acţiune, însuşi procesul de pregătire a Planului Naţional Anti-Sărăcie şi Promovarea Incluziunii Sociale (PNAInc) şi a Memorandumului (JIM) fiind fundamentat de un larg dialog social între diferitele instituţii publice, patronate, sindicate, asociaţii şi organizaţii non-guvernamentale.

Provocările-cheie enunţate în JIM, grupate conform priorităţilor politice, au fost stabilite după efectuarea unei analize a politicilor pieţei muncii din România, urmată de elaborarea Documentului Comun de Evaluare a Priorităţilor Politicilor de Ocupare din 2002 şi un raport de progres realizat doi ani mai târziu, în 2004.

Provocările-cheie se constituie în: • creşterea ratei de activitate ca o pre-condiţie pentru dezvoltarea economică

şi socială şi creşterea ocupării, pentru a susţine creşterea economică; • susţinerea restructurării economice, asigurând o piaţă a muncii funcţionabilă,

prin aplicarea prevederilor Codului Muncii, dezvoltarea alternativelor economice în zonele rurale şi îmbunătăţirea politicilor salariale, corelate cu productivitatea muncii;

• creşterea şi adaptarea calificărilor forţei de muncă; • consolidarea cadrului legislativ şi instituţional. Ca urmare a acestor provocări-cheie, priorităţile de acţiune sunt: • creşterea eficienţei metodelor de prevenire şi absorbţie a şomajului pentru

grupurile cu risc înalt: tineri, şomeri de lungă durată, persoane din mediul rural, romi, persoane cu handicap;

• promovarea modalităţilor eficiente de combatere a discriminării ocupaţionale, în mod special cu privire la romi, dar şi la alte grupuri cu risc ridicat: tineri în vârstă de 18 ani ieşiţi din centrele de plasament, persoane ieşite din detenţie, vârstnici, femei;

• adaptarea permanentă a structurii programelor de educaţie la necesităţile apărute ca urmare a schimbărilor de pe piaţa muncii;

• tinerii de 18 ani care părăsesc sistemul de protecţie se caracterizează, conform JIM, printr-un deficit ridicat de capacitate de re-inserţie socială, lipsa

Page 135: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

19 POLITICI DE INCLUZIUNE SOCIALĂ 357

sprijinului familiei, lipsa locuinţei, lipsa unui loc de muncă, lipsa suportului social, dificultăţi de integrare socială datorită faptului că nu sunt pregătiţi profesional şi nu au nici educaţia necesară pentru viaţa de adult.

Măsurile adresate acestui grup au propus: • dezvoltarea coordonării dintre serviciile de asistenţă socială şi alte servicii

publice, precum: şcoala, accesul pe piaţa muncii, serviciile de sănătate, poliţia; • implementarea politicilor existente şi continuarea sprijinului acordat, în

vederea facilitării accesului pe piaţa muncii şi la locuinţe sociale; • stimulente pentru integrarea ocupaţională a persoanelor cu handicap,

cuprinderea pe piaţa muncii, implicarea activă pentru protecţia acestor persoane şi creşterea expertizei pentru îngrijirea persoanele cu dizabilităţi la vârste mici – sub 7 ani.

Prevederile JIM fac trimitere la întărirea capacităţii instituţionale pentru a sprijini persoane cu handicap, prin:

• îmbunătăţirea serviciilor acordate la domiciliu, cum ar fi pregătirea şcolară la domiciliu pentru copii cu handicap nedeplasabili şi în comunitate, dezvoltarea unei reţele de servicii, în vederea satisfacerii nevoilor specifice ale persoanelor cu handicap;

• colaborarea efectivă cu ONG în vederea utilizării experienţei şi expertizei existente în sectorul organizaţiilor nonguvernamentale, inclusiv pentru personalizarea planurilor de recuperare şi integrare, colaborarea specialiştilor (medici, psihologi, pedagogi, asistenţi sociali) cu reprezentanţii comunităţii şi cu familia;

• campanii de informare a potenţialilor beneficiari şi a medicilor de familie referitoare la programele şi serviciile destinate persoanelor cu handicap;

• dezvoltarea infrastructurii edilitare pentru persoanele cu handicap locomotor; • dezvoltarea serviciilor de pregătire şi formare profesională, crearea

oportunităţilor de muncă şi micşorarea ponderii asistenţei pasive bazate pe alocaţii; • revizuirea şi implementarea Strategiei naţionale privind protecţia specială şi

încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, inclusiv închiderea/restructurarea instituţiilor rezidenţiale de îngrijire.

Măsurile privind ocuparea pentru minoritatea romilor fac trimitere la finalizarea implementării Strategiei Guvernamentale pentru Îmbunătăţirea Situaţiei Romilor: întărirea capacităţii instituţiilor guvernamentale, eliminarea cazurilor persoanelor fără acte de identitate, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale romilor, prin dezvoltarea de oportunităţi economice şi crearea de locuri de muncă salariale, îmbunătăţirea accesului la toate nivelurile de educaţie, completat cu accesul la nivelul educaţional minim pentru generaţiile tinere, identificarea şi atribuirea de teren agricol în mediul rural şi de terenuri pentru construcţia de locuinţe în sistem tradiţional sau modern, asigurarea unui acces complet la servicii medicale primare, măsuri care să aibă ca rezultat incluziunea socială a persoanelor de etnie romă şi continuarea luptei împotriva discriminării.

Suportul pentru dezvoltarea şi incluziunea persoanelor aparţinând minorităţii romilor se va realiza prin: dezvoltarea de oportunităţi economice şi crearea de

Page 136: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

D. ARPINTE, A. BABOI, S. CACE, C. TOMESCU (DOBOŞ), I. STĂNESCU 20 358

locuri de muncă salariale; identificarea şi atribuirea de teren agricol în mediul rural şi de terenuri pentru construcţia de locuinţe în sistem tradiţional sau modern.

Aderarea României la Uniunea Europeană a constituit o prioritate politică majoră a întregii societăţi româneşti. România, ca şi noile state membre în Uniunea Europeană, a fost solicitată de către Comisia Europeană să elaboreze Planuri Naţionale de Dezvoltare pentru accesarea Fondurilor de preaderare de tip structural (Phare, Ispa şi Sapard) şi, ulterior aderării, pentru accesarea Instrumentelor Structurale (fonduri structurale şi de coeziune ale UE, după data aderării, în calitate de Stat membru).

Începând cu anul 2002, a fost demarat procesul de elaborare a Planului Naţional de Dezvoltare pentru perioada de programare 2004–2006, iar din anul 2004 a fost declanşat procesul de elaborare a Planului Naţional de Dezvoltare 2007–2013.

Planul Naţional de Dezvoltare (PND) este un document politic de planificare comunitară, axat pe priorităţi strategice şi programare financiară multianuală, are ca scop să orienteze şi să stimuleze dezvoltarea economică şi socială a ţării pentru atingerea obiectivului de realizare a coeziunii economice şi sociale, priorităţi ale Agendei Lisabona şi obiectivele de la Göteborg.

Principalele provocări ale PND sunt abordarea integratoare şi coordonarea deschisă, pe care le vom aminti la modul general în cele ce urmează.

Obiectivele Planului Naţional de Dezvoltare al României sunt: • creşterea competitivităţii economice şi dezvoltarea economiei bazate pe

cunoaştere; • dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii de transport; • protejarea şi îmbunătăţirea calităţii mediului; • dezvoltarea resurselor umane, promovarea ocupării şi incluziunii sociale şi

întărirea capacităţii administrative; • dezvoltarea economiei rurale şi creşterea productivităţii în sectorul agricol; • diminuarea disparităţilor de dezvoltare între regiunile ţării. Strategia de dezvoltare a resurselor umane, creşterea gradului de ocupare şi

combaterea excluderii sociale cuprinsă în PND-ul românesc, referitoare la romi şi persoanele cu handicap este fundamentată pe doi piloni principali: creşterea adaptabilităţii forţei de muncă la cerinţele pieţei şi combaterea activă a excluderii sociale.

În acest caz, strategia propune o serie de priorităţi care să conveargă către (1) redresarea sistemului de învăţământ printr-o concentrare deosebită în zone şi pe grupuri sociale cu rate de participare foarte scăzute şi (2) investiţii în dezvoltarea resurselor umane, pe baza unei strategii de învăţare continuă, pentru creşterea adaptabilităţii forţei de muncă. Dezvoltarea de structuri instituţionale adecvate (inclusiv ONG), care să asigure un management eficient, şi consolidarea structurilor regionale şi locale pentru elaborarea unor politici îndreptate către reducerea dezechilibrelor regionale de pe piaţa muncii, sunt alte domenii ale strategiei care ţinteşte creşterea gradului de implicare a partenerilor economici şi sociali în elaborarea politicii de sprijinire a ocupării.

Page 137: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

21 POLITICI DE INCLUZIUNE SOCIALĂ 359

În final, strategia de combatere a excluderii sociale va fi completată de întărirea sistemului de servicii sociale, adresat în special persoanelor vulnerabile din zonele cele mai sărace ale ţării.

Acest sistem va include şi infrastructura socială legată de ajutorul în caz de urgenţă, sprijinul bătrânilor şi al persoanelor cu handicap, sistemul de sănătate, precum şi sprijinul acordat orfanilor şi copiilor abandonaţi.

Documentele politice şi instrumentele financiare (fondurile structurale) ce vizează pregătirea pentru politica europeana de ocupare a forţei de muncă fac referire la învăţarea permanentă şi au la bază Planul naţional de acţiune pentru ocuparea forţei de muncă, cuprins, la rândul lui, în priorităţile naţionale de dezvoltare pentru perioada 2007–2013. Măsurile pentru sprijinirea incluziunii sociale pentru grupurile vulnerabile sunt cuprinse în pilonul resurse umane, şi privesc: educaţia preşcolară, educaţia cetăţenească activă, prevenirea eşecului şi abandonului şcolar, acordarea unei a doua şanse de şcolarizare adulţilor, eliminarea discriminării de gen, sprijin pentru organizaţiile societăţii civile etc., şi sunt puternic conectate cu problemele legate de angajarea forţei de muncă, combaterea discriminării şi a inegalităţilor pe piaţa muncii.

Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) stabileşte axele prioritare şi domeniile majore de intervenţie ale României în domeniul resurselor umane, în vederea implementării operaţiunilor indicative şi a asistenţei financiare a Uniunii Europene, prin Fondul Social European, în cadrul Obiectivului 1 „Convergenţă”, pentru perioada de programare 2007–2013.

Obiectivul general al POS DRU este dezvoltarea capitalului uman şi creşterea competitivităţii pe piaţa muncii, prin asigurarea egalităţii de şanse pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii, dezvoltarea unei pieţe a muncii moderne, flexibile şi incluzive, care să conducă, până în 2013, la o ocupare durabilă a 900 000 persoane.

Obiective specifice ale POS DRU sunt: • creşterea nivelului de educaţie şi formare profesională, prin programe

educaţionale şi de formare profesională continuă specifice, inclusiv pentru persoane aparţinând grupurilor-ţintă (tineri, şomeri de lungă durată, lucrători cu nivel redus de calificare, lucrători în vârstă, persoane din grupurile vulnerabile);

• promovarea învăţării pe tot parcursul vieţii şi asigurarea calităţii şi relevanţei EFPIC pentru piaţa muncii, prin dezvoltarea de sistem şi implementarea de reforme, în domeniul educaţiei şi sistemelor de formare profesională;

• dezvoltarea unei pieţe a muncii moderne, flexibile şi incluzive, care să permită creşterea şanselor de ocupare/integrare durabilă pe piaţa muncii tinerilor, persoanelor din grupurile vulnerabile, şi promovarea creării de locuri de muncă;

• creşterea adaptabilităţii lucrătorilor, întreprinderilor şi antreprenorilor; • promovarea spiritului şi culturii antreprenoriale; • îmbunătăţirea accesului la ocupare şi a participării femeilor pe piaţa

muncii, reducerea discriminării pe bază de gen; • creşterea incluziunii sociale a categoriilor vulnerabile.

Page 138: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

D. ARPINTE, A. BABOI, S. CACE, C. TOMESCU (DOBOŞ), I. STĂNESCU 22 360

Tabelul nr. 2

Axele prioritare ale POS DRU

Axa Domeniul major 1 Educaţia şi formarea profesională, în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii

bazate pe cunoaştere. 2 Conectarea învăţării continue la piaţa muncii. 3 Creşterea adaptabilităţii forţei de muncă şi a întreprinderilor. 4 Modernizarea Serviciul Public de Ocupare. 5 Promovarea măsurilor active de ocupare. 6 Promovarea incluziunii sociale. 7 Asistenţă tehnică.

Priorităţile avute în vedere pentru categoriile vulnerabile, cuprinse în Axele

prioritare ale domeniului dezvoltarea resurselor umane, aşa cum rezultă din prezentarea de mai sus şi din alocările financiare, sunt:

Axa prioritară 1 – Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii

economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere: 1. acces la educaţie şi formare profesională iniţială de calitate; 2. învăţământ superior de calitate; 3. dezvoltarea resurselor umane din sistemul educaţional şi de formare

profesională; 4. calitate în FPC; 5. programe doctorale şi post doctorale în sprijinul cercetării. Axa prioritară 5 – Promovarea măsurilor active de ocupare: 1. dezvoltarea şi implementarea măsurilor de ocupare activă; 2. promovarea sustenabilităţii pe termen lung în zonele rurale, în termenii

dezvoltării resurselor umane şi ocupării. Axa prioritară 6 – Promovarea incluziunii sociale: 1. promovarea economiei sociale; 2. îmbunătăţirea accesului şi participării grupurilor vulnerabile la educaţie; 3. promovarea de oportunităţi egale pe piaţa muncii; 4. iniţiative transnaţionale pe piaţa globală a muncii. Organismele intermediare ale POS DRU: opt organisme intermediare

regionale, aflate în subordinea MMSSF, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), Ministerul Educaţiei şi Cercetării – Direcţia POS DRU, Centrul Naţional pentru Dezvoltarea Învăţământului Profesional şi Tehnic.

Programul Complement – Detaliază elementele necesare pentru implementarea fiecărui domeniu major de intervenţie din cadrul POS DRU.

Axele prioritare 2, 5 şi 6 ale domeniului resurse umane cuprind o serie de măsuri incluzive, destinate grupurilor vulnerabile/persoanelor în situaţie de

Page 139: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

23 POLITICI DE INCLUZIUNE SOCIALĂ 361

risc/comunităţilor sărace care iau în considerare concluziile Consiliului European de la Lisabona din 2000, reafirmate la Consiliul European de la Feira din 2001 şi Consiliul European de la Barcelona din 2002.

Acestea se referă atât la obiectivul general stabilit ca Uniunea Europeană să devină, până în 2010, „cea mai competitivă şi mai dinamică economie din lume, bazată pe cunoaştere, capabilă de creştere economică durabilă, cu locuri de muncă mai multe şi mai bune şi o mai mare coeziune socială”, cât şi la dezvoltarea educaţiei. Într-un cuvânt, obiectivul propus la reuniunile enunţate mai sus ar fi schimbarea de paradigmă, care poate fi o certitudine prin folosirea cât mai eficientă a resurselor, orientate către investiţiile în cunoştinţe. Exemplu: educaţia, care contribuie la dezvoltarea personală, la coeziune socială şi, nu în ultimul rând, la productivitate. La rândul ei, productivitatea influenţează creşterea economică şi reduce costurile sociale.

CONCLUZII

Dincolo de fragilitatea în plan terminologic, incluziunea socială marchează o abordare argumentată de instituţiile europene prin accentuarea riscurilor majore percepute ca sursă a creşterii inegalităţii şi a excluziunii sociale: schimbările majore ale pieţei muncii, modificări ale structurii demografice şi creşterea diversităţii etnice, creşterea rolului sectorului tehnologiilor informatice şi de comunicare, modificări ale funcţiilor şi structurii familiei precum şi ale rolurilor femeii şi bărbatului în familie. Factorii individuali, menţionaţi de Comisia Europeană, care cresc riscul excluziunii sociale şi al menţinerii pe termen mediu sau lung sub pragul sărăciei, sunt: şomajul de termen lung, veniturile reduse, locuri de muncă prost plătite, starea de sănătate precară, lipsa locuinţei sau locuinţă inadecvată, statutul de imigrant, nivelul de calificare redus, handicapul, dependenţa de drog sau alcool, apartenenţa la comunităţi marginalizate/ sărace, nivelul scăzut de educaţie şi analfabetismul, îngrijirea copiilor în familii vulnerabile.

Raportul Comisiei Europene din 2006 (sursa: Report on NAPS/inclusion, 2006) confirmă că sărăcia şi excluziunea socială continuă să fie provocări pentru statele membre, iar cele şapte priorităţi ale politicilor sociale identificate rămân valabile şi în prezent: creşterea participării pe piaţa muncii; modernizarea sistemului de protecţie socială; rezolvarea problemei grupurilor dezavantajate în educaţie; eliminarea problemei sărăciei care afectează copiii; asigurarea unei locuiri decente şi îmbunătăţirea accesului la servicii decente; lupta împotriva discriminării; integrarea celor cu dizabilităţi, minorităţilor etnice, imigranţilor.

Conform raportului menţionat, există trei noi provocări în ultimii ani pentru Statele Membre: creşterea imigrării, creşterea costurilor pentru sănătate şi asigurări de pensii şi creşterea nevoii de îngrijire accesibilă pentru copii, persoane cu dizabilităţi şi bătrâni. Grupurile dezavantajate rămân persoanele cu dizabilităţi, imigranţii, minorităţile etnice (inclusiv Roma), persoanele fără adăpost, prizonierii, persoanele cu dependenţă, bătrânii singuri.

Page 140: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

D. ARPINTE, A. BABOI, S. CACE, C. TOMESCU (DOBOŞ), I. STĂNESCU 24 362

Pe baza rapoartelor naţionale ale Statelor Membre, raportul Comisiei Europene din 2006 face o sinteză a rezultatelor atinse până în acest moment în domeniul incluziunii sociale Printre concluziile raportului se numără sesizarea progreselor făcute dar şi existenţa unor dificultăţi în aplicarea obiectivelor de incluziune generate de câteva dimensiuni: răspunsuri inegale ale statelor la obiectivele Uniunii şi o diferenţă între obiectivele statuate la nivel UE şi implementarea lor efectivă, cât şi eforturile politicilor naţionale de a le atinge; planuri aplicate, care, în unele cazuri, nu au avut obiective clare şi ţinte cuantificabile, sau au fost doar parţial integrate în politica socială naţională; lipsa, în cazul unor State membre, a instrumentelor de monitorizare adecvată a indicatorilor rezultaţi; analize de impact pe dimensiunea gen (gender) limitate, indicatori de gen nedezvoltaţi.

Se remarcă că s-au făcut progrese mai ales pe câteva dimensiuni: mobilizarea actorilor sociali implicaţi (crearea de instituţii, angajarea actorilor relevanţi în proces) şi îmbunătăţirea descentralizării, crescând rolul autorităţilor locale.

Fondurile structurale implementate până acum în Statele Membre au contribuit substanţial la politicile sociale de incluziune, arată raportul, prin îmbunătăţirea următoarelor componente: îmbunătăţirea ratei ocupării forţei de muncă, sprijinirea diminuării şomajului de lungă durată, îmbunătăţirea educaţiei adulţilor, dezvoltarea serviciilor de sănătate de calitate, dezvoltarea sectorului de îngrijire pentru copilul mic, creşterea integrării populaţiei cu dizabilităţi, integrarea imigranţilor şi grupurilor etnice, creşterea accesului femeilor la piaţa muncii, promovarea dezvoltării capitalului social, susţinerea luptei împotriva discriminării.

În ciuda progreselor făcute, problemele identificate la Lisabona în 2000 şi reiterate în 2005 la Bruxelles rămân valabile: creşterea economică, ocuparea forţei de muncă, modernizarea protecţiei sociale, îmbunătăţirea incluziunii sociale, cu accent pe grupurile dezavantajate. Accentul rămâne pe rezolvarea problemei şomajului, mai ales în rândul: străinilor, imigranţilor şi a grupurilor etnice, părinţilor singuri, persoanelor cu nivel de educaţie scăzut, tinerilor, bătrânilor şi celor cu dizabilităţi. De asemenea, rămân ca obiective majore ale incluziunii: sărăcia celor în risc, sărăcia copiilor, imigranţii, persoane cu dizabilităţi, acces redus la asistenţă medicală a unor grupuri, dezavantaje privind educaţia, grupurile vulnerabile.

BIBLIOGRAFIE

1. Atkinson, A. B., Social Exclusion, Poverty and Unemployment, în Hills, J. (Ed.) Exclusion, Employment and Opportunity, London, London School of Economics, 1998.

2. Barry, B., Social Exclusion, Social Isolation, and the Distribution of Income, în Hills, Le Grand, J., Piachaud, D. (eds.), Understanding Social Exclusion, Oxford, Oxford University Press, 2002.

3. Cace, C., Social Insurances: Management, evolutions and tendencies, Bucharest, Expert, 2004. 4. Cace S., The Welfare State. Evolutions and Tendencies, Expert, Bucharest, Romania, 2004. 5. Merghman, J., Social Exclusion in Europe: Policy Context and Analitical Framework, in

Room, G. (ed.), Beyond the Threshold, Bristol, Polity Press, 1995.

Page 141: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

25 POLITICI DE INCLUZIUNE SOCIALĂ 363

6. Burchardt, T., Le Grand, J., Piachaud, D., Social Exclusion in Britain 1991–1995, „Social Policy and Administration”, 33, 227–244, 1999.

7. Burchardt, T., Le Grand, J., Piachaud, D., Introduction, în Hills, J., Legrand, J., Piachaud, D. (eds.), Understanding Social Exclusion, Oxford, Oxford University Press, 2002.

8. Byrne, D., Social Exclusion, Buckingham, Open University Press, 1999. 9. Estivil, J., Concepts and strategies for combating social exclusion. An overview, Geneva,

ILO, 2003. 10. Giles, C., Johnson, P., Taxes Down, Taxes Up: The Effects of a Decade of Tax Changes,

London, Institute for Fiscal Studies, 1994. 11. Haralambos, M., Holborn, M., Heald, R., Sociology: Themes and Perspectives, Londra,

Collins, 2008. 12. Hills, J., Does a Focus on 'Social Exclusion' Change the Policy Response, în Hills,

J., Legrand, J., Piachaud, D. (eds.), Understanding Social Exclusion, Oxford, Oxford University Press, 2002.

13. Le Grand, J., Strategy of Equality: Redistribution and the Social Services, London, Allen & Unwin, 1982.

14. Lenoir, R., Les exclus, Paris, Seuil, 1974. 15. Levitas, R., The Concept of Social Exclusion and the New Durkheimian Hegemony,

„Critical Social Policy”, 46, 5–20, 1996. 16. Lister, R., Poverty, Cambridge, Polity, 2004. 17. Luxton, M., Feminist perspectives on social inclusion and children's welbeing, Toronto,

The Laidlaw Foundation, 2002. 18. Murray, C., Underclass, „Sunday Times Magazine”, 26 noiembrie, 1989. 19. Nolan, B., Whelan, C. T., Resources, Deprivation and Poverty, Oxford, Clarendon Press, 1996. 20. Preda, M., Excluziune socială, în Pop, L. M. (ed.) Dicţionar de politici sociale, Bucureşti,

Expert, 2002. 21. Rodgers, G., What is special about a "social exclusion approach"? în Rodgers, G., Gore,

C., Figueirdo, J. B. (eds.), Social Exclusion: Rhetoric, Reality, Responses, Geneva, ILO, 1995. 22. Silver, H., Reconceptualising Social Disadvantage: Three paradigms of social inclusion, 1995. 23. Rodgers, G., Gore, C., Figueirdo, J. B. (eds.), Social Exclusion: Rhetoric, Reality,

Responses, Geneva, ILO. 24. Vincent, B., Les marginaux et les exclus dans l'histoire, „Cahiers Jussien”, 5, 7–8, 1979. 25. *** All different – All equal, Education Pack, European Youth Centre, 1995. 26. *** Communication from the Commission to the Council, the European Parliament, the

Economic and Social Committee and the Committee of the Regions on the Social policy Agenda, COM (2000) 379 final.

27. *** Council of the European Union, Conclusions of the Laeken European Council, Brussels, December 2001.

28. *** European Commission, The perception of poverty and social exclusion in Europe, Eurobarometer Special Report no. 40, Luxembourg, Office for Official Publications of the European Communities, 1994.

29. *** European Commission, Social policy agenda, Communication from the Commission to the Council, the European Parliament, the Economic and Social Committee and the Committee of the Regions, COM (2000) 379 final, Brussels, 2000.

30. *** European Commission, Employment and social policies: a framework for investing in quality, Communication from the Commission to the Council, the European Parliament, the Economic and Social Committee and the Committee of the Regions, COM (2001) 313 final, Brussels, 2001a.

31. *** European Commission, Joint report on social inclusion, summarizing the results of the examination of the National Action Plans for Social Inclusion (2003–2005), Communication from the Commission to the Council, the European Parliament, the European Economic and Social Committee and the Committee of the Regions, COM (2003) 773 final, Brussels, 2003b.

Page 142: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

D. ARPINTE, A. BABOI, S. CACE, C. TOMESCU (DOBOŞ), I. STĂNESCU 26 364

his paper intends to be an analysis on social exclusion and social inclusion, from two perspectives: (1) based on the very concepts, as terms in social policies and (2) as distinct areas

of public policy. In other words, we approach both the theoretical component, which defines and interprets the terms, particularly in the academic environment, and the institutional component of evolution and coverage at the level of social policies.

The theoretical perspective starts from the fact that the terms of social exclusion and social inclusion come rather from the institutional environment, becoming later subject of the academic debates, too. First, we will present part of the theoretical considerations on the two concepts. Second, we will discuss the social inclusion as example of relation between the institutional knowledge reflected in a direction of public policy, and the scientific knowledge.

In institutional terms, as area of public policy, we will describe the evolution of the social inclusion policies in the European Union and Romania. In the beginning, we will show the main moments of social policy construction at the European level and the position of the policies of social inclusion within them. Regarding Romania, we will show the reference points of the process of institutional construction regarding the social inclusion and we will identify its place and role within the public policies, during the pre-accession and post-accession to the European Union.

Keywords: social inclusion, social exclusion, inclusion policies, social policies.

T

Page 143: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

METODOLOGIE DE CERCETARE

STRATIFICARE SOCIALĂ ÎN ROMÂNIA: O ANALIZĂ DE CLASE LATENTE1

OCTAVIAN-MARIAN VASILE

rice societate cunoaşte un anumit grad de inegalitate. Literatura despre formele stratificării este foarte bogată, indicând existenţa cel puţin a unei poziţii sociale distincte faţă

de a celorlalţi indivizi; altfel spus, indivizii pot aparţine unei clase sociale şi/sau pot avea un status social. În acest articol intenţionez să testez schema integratoare a structurii sociale propusă de Anthony Giddens (1997) în situaţia ţării noastre şi să arăt care este forma pe care o ia structura socială a României. Pentru analiză am utilizat datele culese în cadrul programului Barometrul de Opinie Publică al Fundaţiei Soros România, valul octombrie 2005. Am utilizat analiza de clase latente (latent class analysis) folosind programul Latent Gold 4.0. Rezultatele confirmă parţial schema lui Giddens pe cazul României, indicând totodată existenţa unei stratificări a societăţii româneşti. Un model teoretico-metodologic al structurii sociale în România presupune discutarea critică şi adaptarea teoriilor structurii sociale consacrate în sisteme sociale stabile.

Cuvinte-cheie: structură socială, clase sociale, analiza de clase latente.

Despre structura socială şi identificarea acesteia s-a discutat şi scris extensiv în domeniul sociologiei: unii autori consideră că există clase sociale, pe când alţii neagă acest lucru, aducând în prim plan concepte şi mai vagi şi mai permisive, precum poziţie în spaţiu social sau stil de viaţă. De asemenea, sunt cercetători care adoptă şi utilizează scheme de măsurare propunându-le ca metodologii validate, pe când alţii scot în evidenţă mai degrabă lipsurile acestora. Prin acest articol testez un astfel de model şi arăt care este forma stratificării sociale în România.

În prima parte a articolului trec în revistă principalele puncte de vedere teoretice despre stratificarea socială întâlnite în literatura dedicată, căutând să clarific distincţii conceptuale importante: clasă, status, poziţie socială. Apoi discut despre clasa mijlocie şi importanţa acesteia. În continuare, trec în revistă principalii indicatori utilizaţi în diverse studii pentru identificarea formelor structurii sociale.

Adresa de contact a autorului: Octavian-Marian Vasile, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, Calea 13 Septembrie, nr. 13, sector 5, 050711, Bucureşti, România, e-mail: [email protected].

1 Acest articol a fost sprijinit de granturile CNCSIS TD 211/2007 şi ID 56/2007, făcând parte dintr-o lucrare mai amplă care urmăreşte identificarea stilurilor de viaţă din România. Le mulţumesc pentru observaţii şi sugestii domnilor profesori Ioan Mărginean şi Dumitru Sandu, colegilor mei din ICCV: Bogdan Voicu, Mălina Voicu, Paula Tufiş, Cosmina Pop, precum şi Cristinei Turcu.

CALITATEA VIEŢII, XIX, nr. 3–4, 2008, p. 365–388

O

Page 144: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

OCTAVIAN-MARIAN VASILE 2 366

În final, testez modelul propus de Giddens (1997), folosind două modalităţi de lucru: asocierea variabilelor din schemă şi analiza de clase latente.

Structura socială constituie o temă fundamentală a cunoaşterii sociologice, cu implicaţii majore în practica socială. Conceptul de structură socială reflectă „totalitatea claselor, colectivităţilor, comunităţilor şi grupurilor sociale, precum şi ansamblul relaţiilor sociale materiale, comunitare şi de grup ce se instituie în cadrul societăţii şi care corespund acestor forme de viaţă şi activităţii colective a oamenilor” (Mărginean, 2004: 90–91). Structura socială acoperă configuraţii de roluri sau aşteptări cristalizate în jurul poziţiilor sociale: societatea este structură, reguli şi gardian al regulilor, iar oamenii sunt agenţi ai structurii sociale, chiar şi atunci când încalcă regulile (Dahrendorf, 1959).

CLASĂ, STATUS, POZIŢIE SOCIALĂ

Clasa, statusul şi poziţia socială sunt concepte adesea utilizate interşanjabil. Dacă analizăm riguros literatura de specialitate remarcăm însă că aceste concepte au în comun ideea de stratificare-ierarhie care este prezentă faptic în orice societate. Altfel, rezumând, observăm că ele se deosebesc prin conţinut şi, implicit, prin modul în care sunt măsurate.

Clasa socială Conceptul clasă socială definit în lucrările unor clasici ai sociologiei (Marx,

Weber, Pareto etc.) are mai multe accepţiuni în literatură: (a) clasa ca prestigiu, status, cultură sau stil de viaţă; (b) clasa ca inegalitate structurală derivată din posedarea resurselor economice şi de putere; (c) clasa ca (potenţial) actor social şi politic (Crompton, 1998).

Clasa socială este o formă socială determinată economic, care cuprinde indivizi ce deţin aproximativ aceleaşi tipuri şi cantităţi de capital economic şi uman. Clasa socială poate fi definită drept o grupare de indivizi care împărtăşesc resurse economice comune ce influenţează puternic stilul de viaţă pe care au posibilitatea să îl ducă (Giddens, 2001).

În termenii lui Weber, clasa a fost mereu un construct liber de evaluări (value-free construct). Weber a văzut clasa ca un fenomen economic. Punctul său de vedere asupra statusului era legat de proprietate (estate) şi poziţie (stande), care reprezentau şansa de viaţă sau soarta grupului în chestiune. Spre deosebire de clasă, statusul este un fenomen de grup, care poate fi bază de acţiune şi participare, în sensul că un grup dă indivizilor sensul fundamental al identităţii, iar Weber însuşi a folosit termenul stil de viaţă pentru a descrie status-grupurile (Lawson şi Todd, 2002). O definiţie larg acceptată are tot background weberian şi priveşte „structura de clasă ca fiind formată din relaţii sociale ale vieţii economice (social relations of economic life) sau, mai specific, ca relaţii în pieţele muncii şi unităţile de producţie. Astfel, un prim nivel de diferenţiere a poziţiei de clasă este cel care separă

Page 145: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

3 STRATIFICARE SOCIALĂ ÎN ROMÂNIA 367

angajatorii, angajaţii pe cont propriu şi angajaţii. În societăţile moderne, totuşi, trebuie să observăm şi alte diferenţieri printre angajaţi, vizavi de relaţiile lor cu angajatorii, aşa cum sunt ele reglate (implicite sau explicite) în contractele de muncă. Trebuie făcute următoarele observaţii privind schema EGP sau CASMIN: statusul ocupaţional şi ocupaţia sunt considerate proxiuri ale relaţiilor de angajare: se presupune că indivizii cu status ocupaţional şi ocupaţie similare sunt mai probabili să fie subiectul unor forme similare de reglementare (employment regulation) şi, astfel, să aibă aceleaşi poziţii de clasă” (Chan şi Goldthorpe, 2007: 513). Clasele sociale sunt categorii ocupaţionale ai căror membri au poziţii de piaţă (gradul de securitate economică şi şansele de creştere economică) şi situaţii de muncă (poziţia ierarhică, controlul asupra procesului de producţie, de unde autonomia în îndeplinirea sarcinilor şi rolurilor profesionale) similare (Goldthorpe şi alţii, 1980; Erikson şi Goldthorpe, 1992). Clasele rezultate „nu sunt capturi reale ale grupărilor socioeconomice în sensul de colectivităţi recunoscute subiectiv de membrii lor şi cu graniţe sociale bine definite”. Cu alte cuvinte, Weber nu tratează clasele ca fiind comunităţi, ci doar ca „un număr de indivizi care au în comun o componentă specifică a şanselor lor de viaţă” (Weber, [1922](1968): 930) (Chan şi Goldthorpe, 2007: 513–514).

Pentru Bourdieu (1984), structura socială este formată din clase şi fracţii de clasă (class fractions). Fracţiile de clasă sunt subdiviziuni în cadrul aceleiaşi clase. Clasele diferă între ele prin volumul capitalurilor deţinute (economic + cultural), pe când fracţiile de clasă diferă între ele prin compoziţia capitalurilor deţinute (economic : cultural).

În funcţie de autor, într-o societate pot exista de la două la şapte sau poate chiar mai multe clase sociale. Pentru Giddens (2001) există clasa superioară, vechea clasă de mijloc, clasa mijlocie de sus, clasa mijlocie de jos, clasa muncitoare de sus, clasa muncitoare de jos şi subclasa. Pentru Erikson şi Goldthorpe (1992) există clasa de servicii, managerii şi tehnicienii de rang înalt, lucrătorii cu munci non-manuale dar rutiniere, mica burghezie, fermierii, muncitorii calificaţi, muncitorii necalificaţi şi lucrătorii în agricultură. Aceste categorii pot fi restrânse în clasa de servicii, clasa intermediară şi clasa muncitoare (Sandu, 2000).

Din punct de vedere structuralist, underclass îi cuprinde pe indivizii care întrunesc nivelurile scăzute la indicatori precum educaţie, oportunităţi de pregătire pentru calificare sau creşterea calificării, perioada de timp de ocupare în muncă, autonomie sau autoritate la locul de muncă, sănătate, apreciere socială, incluziune socială; din punct de vedere culturalist, îi cuprinde pe indivizii care, izolaţi spaţial de cultura dominantă (mainstream culture), dezvoltă o (sub)cultură nouă, opusă acesteia, cu capacitatea de autoreproducere (Grusky, 2007). Stănculescu şi Berevoescu (2004: 25) consideră underclass ca fiind un concept neadecvat României, deoarece „[aici], unde experţii arată că o mare parte din populaţie experimentează situaţia de sărăcie, iar la nivelul simţului comun «săraci suntem toţi», caracteristicile sărăciei sunt distribuite la nivelul majorităţii populaţiei. În sărăcie

Page 146: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

OCTAVIAN-MARIAN VASILE 4 368

trăiesc şi salariaţii cu salarii mici (contribuabili care muncesc şi plătesc taxele şi impozitele) şi pensionarii cu pensii mici şi persoanele în incapacitate de muncă şi familiile monoparentale şi familiile care trăiesc din venituri ocazionale, precum şi «cei care nu vor să muncească». În sărăcie trăiesc şi români, şi maghiari, şi romi, şi cetăţeni de alte naţionalităţi”. Autorii propun ca substitut termenul sărăcie extremă. Ceva mai târziu, analizând datele culese în cadrul programului Barometrul de Opinie Publică al Fundaţiei Soros în România, Stănculescu (2007: 65–66) sugerează existenţa claselor sociale, discutând despre subclasă (underclass), adică despre categoria de populaţie care „înregistrează fie deficit, fie lipsă de resurse pe toate tipurile de capital (economic, uman, cultural, social, simbolic). Membrii subclasei în formare sunt copii şi tineri până în 29 de ani, în majoritate, persoane în jur de 30 de ani fără calificare sau cu o calificare industrială care nu mai are căutare pe piaţă şi persoane în jur de 40 de ani, care au fost prea tinere pentru programul de pensionare anticipată şi prea în vârstă pentru a mai intra pe piaţa muncii. Sunt excluşi de pe piaţa formală a muncii, din cauza deficitului masiv de educaţie şi calificare, dar sunt şi exploataţi pe piaţa informală a muncii, unde au slujbe nesigure, periculoase, prost plătite sau, la limită, caută fier şi alte materiale recuperabile pe la gropile de gunoi şi prin tomberoane. Sunt forţaţi să-şi câştige pâinea în sectorul informal pentru că prestaţiile sociale şi sprijinul colectiv la care sunt eligibili fie nu le este accesibil, fie nu acoperă nici strictul necesar. Pentru că nu au şi nu îşi permit o locuinţă, se grupează, mai ales în oraşe, în zone mizere de adăposturi improvizate, în blocuri în paragină sau în foste structuri industriale dezafectate. Similar zonelor sărace din ţările vestice, aceste comunităţi („zone sărace”) sunt instituţional marginalizate, sunt spaţii evitate, au prestigiu negativ, sunt nesigure, fiind dominate de mică infracţionalitate, violenţă domestică, „cultura devianţei” (la tineri) şi, corelat, sunt dominate de teamă şi ruşine. Membrii subclasei adoptă modele culturale deviante, au un model demografic atipic, definit de fertilitate ridicată, model precoce al primei naşteri, uniuni consensuale. Prin urmare, subclasa şi „zonele sărace” sunt în creştere, tot mai mulţi copii fiind socializaţi în aceste comunităţi cu reţele sociale construite strict pe principiul proximităţii şi cu slabă conectare la fluxurile de informaţii şi schimbare. Aceşti copii şi părinţii lor sunt dezavantajaţi cu privire la şansele de viaţă, fiind deconectaţi de la scara mobilităţii sociale”. Autoarea consideră că datele culese prin sondaje reprezentative ne oferă o imagine confuză asupra structurii sociale, deoarece extremele, cei mai bogaţi şi cei mai săraci, nu sunt „prinse” în eşantion. Oarecum în acord cu Konrad şi Szeleni (1979), Stănculescu (2007: 66) consideră că cei care au deţinut capital politic în comunism sunt elitele de astăzi: „În întreaga Europă postcomunistă, vârful piramidei sociale a fost preluat de tehnocraţia comunistă, care reprezintă nucleul clasei dominante, iar în România (sau Rusia) tinde să devină chiar «elită totală»”. Clasa de mijloc nu pare a fi un segment de considerat în România de astăzi, deoarece aceasta este polarizată social, cei mai mulţi (cei de la „mijloc”) fiind mai mult sau mai puţin săraci şi făcând „tot posibilul, în limita capitalurilor, imaginaţiei şi contextului în permanentă schimbare, să reuşească sau măcar să se păstreze «pe traiectorie»” (Stănculescu, 2007: 66).

Page 147: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

5 STRATIFICARE SOCIALĂ ÎN ROMÂNIA 369

În societăţile postmoderne, clasificarea bazată pe ocupaţie şi alţi indicatori clasici ai structurii sociale este completată cu clasificarea în funcţie de modelele de consum şi stiluri de viaţă (Hadfield şi Skipworth, 1994; Kirby, 1999), reuşindu-se, astfel, să fie mai bine surprinsă varietatea socială tot mai accentuată. În postmodernism, procesul de consum se alătură celui de producţie în crearea şi modelarea identităţilor, oferind un cadru de formare a unor noi grupări sociale (Crompton, 1998).

Analizelor realizate în termenii resurselor economice, atributelor culturale, relaţiilor dintre angajat şi angajator, modelelor de consum şi stilurilor de viaţă, ideologiilor asupra schimbării, le poate fi adăugată şi analiza în termeni organizaţionali: numai deciziile strategice ale managerilor generali, care acţionează în numele intereselor investitorilor (profit), sunt acelea care determină direcţia investiţiei de capital, natura schimbării şi implementării tehnologice şi, astfel, structurarea profesiunilor. Cu alte cuvinte, numai referindu-ne la dinamica internă a luării deciziilor în organizaţii, pot fi înţelese pe deplin schimbările profesionale şi, deci, formele de mobilitate profesională (Scasse, 1998).

Statusul social Statusul social (occupational status friendship2) este poziţionarea pe care o

au indivizii dintr-o societate, în funcţie de sociabilitatea lor: „noi privim ordinea de status ca structură de relaţii ale superiorităţii, egalităţii şi inferiorităţii dintre indivizi, percepute şi, într-un anumit grad, acceptate. Această ordine nu reflectă calităţi personale, ci, mai degrabă, gradul de onoare socială ataşat unui anumit atribut prescris (de exemplu, statusul dobândit prin naştere). Ierarhia socială astfel creată este exprimată în asocieri diferenţiale (differential association), în special în tipuri mai intime de sociabilitate” (Chan şi Goldthorpe, 2007: 514). Ordinea de status nu este dată de răspunsuri simple la întrebări care solicită evaluarea prestigiului unei profesii, ci prin analizarea sociabilităţii înţeleasă ca relaţii pe care individul le are cu cel puţin trei dintre apropiaţi (prietenii, nu rudele): ce profesie au aceştia şi care sunt caracteristicile vieţii lor de muncă.

Mai există statusul socioeconomic, care defineşte locul individului în societate în funcţie de venit şi educaţie.

Distincţia dintre clasa socială şi statusul social este importantă, deoarece rezultatele diferitelor analize arată că primul termen influenţează stratificarea şanselor economice de viaţă (riscul de a rămâne şomer, variabilitate pe termen scurt a veniturilor, posibilităţile de câştig pe termen lung), iar cel de-al doilea influenţează stratificarea consumului cultural (muzică, artă, teatru, cinema) (Chan şi Goldthorpe, 2007). Mai general vorbind, clasa socială este asociată cu aspecte

2 Conceptul este măsurat prin considerarea simultană a răspunsurilor la următoarele întrebări: Care este statusul ocupaţional al prietenilor? (întrebare închisă); Care este numele poziţiei prietenilor în actuala lor slujbă? (întrebare deschisă); Ce tip de muncă desfăşoară prietenii la slujbele lor în cea mai mare parte a timpului? (întrebare deschisă) (datele sunt culese în cadrul British Household Panel Study – aici, valul 10 din anul 2000).

Page 148: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

OCTAVIAN-MARIAN VASILE 6 370

„hard” ale vieţii (stare şi comportament), iar statusul social este asociat cu partea „soft” a vieţii (valori şi atitudini). Această distincţie este întâlnită mai ales când se vorbeşte despre influenţa pe care o are poziţionarea socială a individului asupra comportamentului cultural. În literatura care tratează relaţia dintre stratificarea socială şi gusturile culturale şi consumul putem identifica trei linii de argumentare (Chan şi Goldthorpe, 2005: 2):

● argumentul omologiei clasă – consum cultural (homology). Indivizii din straturi sociale superioare preferă şi consumă cultură de elită (high or elite culture), iar indivizii din straturile inferioare preferă şi consumă predominant cultură de masă (popular and mass culture). În variante ale argumentului (de exemplu, Bourdieu, 1984) se susţine că distincţia din gusturile culturale este utilizată de membrii claselor sociale dominante ca simbol de a-şi confirma şi demonstra superioritatea;

● argumentul individualizării (individualisation). Neagă argumentul homologiei. În societăţile moderne, bogate şi puternic consumeriste (higly commercialised societies), diferenţele în gusturile culturale şi în consum nu mai au legătură cu stratificarea socială. Vârsta, sexul, etnia sau sexualitatea sunt variabile mai puternice decât clasa socială. În formele cele mai radicale de argumentare (Featherstone, 1987) se susţine că indivizii sunt capabili să se elibereze de toate influenţele sociale şi să îşi formeze propriile identităţi şi stiluri de viaţă;

● argumentul omnivor – univor: le combate pe ambele anterioare. Faţă de individualizare consideră că gusturile şi consumul cultural sunt determinate de stratificarea socială, dar, faţă de homologie, nu priveşte în termeni de consum de elită/masă. Mai degrabă susţine că consumul cultural din straturile sociale superioare diferă de al celor din straturile sociale inferioare, în sensul că este mai bogat şi mai divers, adică nu mai include componenta evaluativă a homologiei. Statusul social (măsurat aşa cum am spus anterior – occupational status friendship), atunci când este inclus alături de clasa socială ca factor explicativ al comportamentului cultural, influenţează şansele de a fi omnivor; clasa socială, în aceste condiţii, are un efect în mare parte nesemnificativ.

Poziţia socială Poziţia socială este conceptul cu definirea cea mai ambiguă. Indivizii nu sunt

clasificaţi în categorii discrete X sau Y, ci pe un continuum. Cumva, cel puţin aparent, acest concept oferă o pondere sporită libertăţii de „mişcare” a indivizilor într-o societate, în sensul că aceştia au o capacitate mai mare sau mai mică de a observa oportunităţile şi de a le valorifica. În acest mod, structura socială este gândită a fi mai fluidă, deoarece indivizii pot ocupa astăzi o poziţie socială, iar peste ceva vreme, şi în funcţie de preferinţele lor (dinamica lor), pot ocupa altă poziţie socială.

O direcţie de analiză a structurii sociale distinctă de literatura consacrată este cea impusă de teoreticienii individualizării (Beck şi Beck-Gernsheim, 2002; Pakulski şi Waters, 1996 în Kalmijn şi Kraaykamp, 2007), care consideră că există încă diferenţe între indivizi, dar aceste diferenţe nu mai sunt modelate de ierarhiile tradiţionale din societate. Se presupune că atitudinile sunt mai degrabă alese.

Page 149: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

7 STRATIFICARE SOCIALĂ ÎN ROMÂNIA 371

Stratificarea este încă importantă, dar nu cea economică, ci cea culturală. În această linie de gândire tranziţia la o societate modernă a condus la declinul importanţei resurselor economice asupra stilurilor de viaţă şi şanselor de viaţă (life chances). În acelaşi timp, resursele culturale, cum ar fi abilităţile cognitive, vor deveni din ce în ce mai importante.

Beck (1992, în Atkinson, 2007) consideră că asistăm la o individualizare, adică oamenii îşi iau soarta în propriile mâini, viaţa lor fiind liberă de constrângeri şi guvernată de propria voinţă şi propriile preferinţe/opţiuni. Factorii care generează această individualizare sunt: (a) instituţiile care reglează bunăstarea (institutions and welfare state regulations), pentru că acestea nu sunt orientate (geared) spre asigurarea bunăstării grupurilor, ci privesc individul ca actor, designer, jucător şi regizor al propriei vieţi (Beck, 1997: 95, în Atkinson, 2007); (b) extinderea sistemului educaţional care redefineşte şi dislocă (recasts and displaces) stilurile de viaţă şi modurile de gândire tradiţionale cu forme de cunoaştere şi limbaje universaliste (Beck şi Beck-Gernsheim, 2002: 32), furnizând indivizilor capacităţi de cunoaştere autoreflexivă (self-reflective knowledge) şi recunoaştere pe bază de performanţă; (c) competiţia de pe piaţa muncii care subminează formarea comunităţilor şi reţelelor de suport de rudenie, forţând agenţii să îşi ia viaţa în propriile mâini (Beck şi Beck-Gernsheim, 2002: 32); (d) democratizarea şi extinderea formelor de consum şi trai anterior exclusiviste, cum ar fi autoturismul personal, călătorii de vacanţă etc. (Beck, 1992: 35), ca rezultat al îmbunătăţirii standardului de viaţă, precum şi al schimbării orientării valorice de la un sistem cultural în care bunăstarea profesională şi financiară, o familie stabilă, o casă respectabilă şi o maşină reprezentau succesul către un sistem cultural în care autoîmplinirea şi individualitatea sunt principalul focus (Beck, 1998: 39–54); (e) extinderea insecurităţii locului de muncă; flexibilizarea muncii (Beck, 2000a, în Atkinson, 2007). Teoria individualizării consideră, aşadar, că indivizii sunt într-o permanentă mişcare în spaţiul social, poziţionarea la un moment dat fiind expresia situaţiei din viaţa de muncă la momentul respectiv.

Individualizarea nu este acelaşi lucru cu individualismul: „nu trebuie înţeleasă ca proces care derivă din opţiunea sau preferinţa conştientă a individului; individualizarea este impusă individului de instituţiile moderne. Individualizarea trebuie privită în relaţie cu statul: statul dă drepturi civile, drepturi politice, drepturi sociale, legi pentru familie, legi pentru divorţ, legi pentru piaţa muncii. Toate acestea privesc individul, nu grupurile. Astfel trebuie privită individualizarea” (Beck, 2007: 681). Beck (2007) îşi fundamentează presupoziţiile pe schimbările culturale reflectate în cele instituţionale: diversitatea este normalizată prin introducerea unor legi care acceptă şi protejează formele acesteia, generând şi o acceptare culturală (divorţul poate fi pronunţat mai uşor, acceptarea şi acordarea unor drepturi mai mari copiilor născuţi în afara căsătoriei, acceptarea concubinajului, acceptarea homosexualităţii şi a căsătoriilor de acest gen): „Individualizarea instituţionalizată înseamnă că există o presiune tot mai mare către adoptarea unor stiluri de viaţă reflexive şi a unor biografii individualizate şi că

Page 150: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

OCTAVIAN-MARIAN VASILE 8 372

sensul vieţii şi identitatea trebuie găsite individual. În aceste condiţii se mai poate vorbi despre clase sociale?” (Beck, 2007: 685).

Trebuie să înţelegem însă că Beck nu vorbeşte despre dispariţia inegalităţilor sociale, atunci când afirmă că nu mai există clase sociale. El consideră, dimpotrivă, că inegalităţile se accentuează datorită globalizării, dar că nu mai putem clasifica indivizii în doar două, patru, cinci, şapte sau unsprezece categorii.

CLASA DE MIJLOC ŞI EFECTELE POZIŢIONĂRII SOCIALE

Distincţiile conceptuale de mai sus pot susţine sau nu existenţa unei clase mijlocii delimitabile prin utilizarea unor indicatori specifici. În unele lucrări aceasta capătă forma clasei de servicii. Cert este, indiferent de numele dat categoriei de indivizi care întruneşte caracteristicile clasei mijlocii, că aceasta are un rol important în schimbarea socială.

Semnificaţia socială a clasei mijlocii în societatea contemporană este strâns legată de alternativa pe care o oferă polarizării şi masificării sociale, generatoare de instabilitate, insecuritate şi convulsii sociale. Constituirea unei clase mijlocii puternice, durabile, este asociată, de regulă, cu stabilitate socială, prosperitate, economie de piaţă funcţională, democraţie, societate civilă. Societatea modernă este, în mare parte, o proiecţie a clasei mijlocii, a valorilor şi stilurilor sale de viaţă (Mărginean, 2004). Definirea conceptului de clasă mijlocie implică conectarea la o serie de alte concepte privind grupuri ierarhizate de populaţie: clase, categorii, straturi sociale. Ierarhizările se constituie ca urmare a interacţiunilor sociale între oameni, în funcţie de anumite criterii, cum ar fi: proprietatea, ocupaţia, instrucţia, venitul, puterea, prestigiul social etc. Evoluţia structurii sociale din prezent arată o sporire continuă a ocupaţiilor non-manuale care depind de piaţa muncii, nu de proprietate: funcţionari, vânzători, salariaţi ai profesiilor liberale, liber profesionişti, cadre manageriale. Constituirea noii clasei mijlocii semnifică completarea diversificării structurii sociale bazate pe proprietate, prin adoptarea unei structuri axate pe ocupaţie. Trecută prin procese de destructurare, clasa mijlocie nu a atins încă, în România, dimensiunea din ţările dezvoltate, unde deţine majoritatea absolută în structura claselor sociale. Pe de altă parte, autoidentificarea populaţiei cu clasa mijlocie este larg răspândită în ţara noastră. O astfel de autoidentificare se face cu precădere pe considerente legate de ocupaţii specifice şi pregătire şcolară înaltă. Aici se situează, de altfel, principala sursă de alimentare a clasei mijlocii în viitor, într-o societate a cunoaşterii. Pe măsură ce are loc o creştere a numărului persoanelor cu ocupaţii şi profesii din segmentul celor care implică un înalt grad de calificare, are loc o multiplicare a funcţiilor manageriale şi a profesiilor liberale, sporesc şansele situării acelor persoane în clasa mijlocie (Larionescu, Marginean, Neagu, 2006). Stratificarea interioară a clasei mijlocii sporeşte dificultăţile privind delimitarea şi definirea graniţelor şi a conţinutului acestei clase, date fiind diferenţierile dintre subgrupurile care o compun. Dincolo

Page 151: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

9 STRATIFICARE SOCIALĂ ÎN ROMÂNIA 373

însă de particularităţile care le caracterizează, subgrupurile care formează clasa mijlocie din România au şi o trăsătură comună: urmăresc, în permanenţă, distanţarea de clasa de jos şi apropierea de elita socială. Pentru a-şi atinge obiectivul, oamenii nu numai că trebuie să adopte atitudini, comportamente, moduri şi stiluri de viaţă specifice elite sociale, ci mai ales să achiziţioneze capital în sensul specificat de Bourdieu (1984).

Situaţia socială a copiilor depinde de cea a părinţilor lor: cei din straturile sociale superioare au mai mult succes decât cei din straturile inferioare (reproducere socială) (Blau şi Duncan, 1967; Gazenboom et al., 1991; Shavit şi Blossfeld, 1993 în Kraaykamp şi Niewbeerta, 2000: 96–97). Într-un studiu comparativ, Kraaykamp şi Niewbeerta (2000) încearcă să arate în ce măsură politicile egalitariene impuse de comunism în ţările din Europa de Est au efecte în structura socială de astăzi a acestora. Dificultatea sau chiar imposibilitatea părinţilor de a transmite copiilor backgroundul lor favorabil se observă în stilurile de viaţă ale celor din urmă, mai exact în participarea culturală de „elită” (high-culture participation) şi în situaţia materială a acestora. Autorii nu se rezumă la a măsura influenţa statusului socioeconomic al părinţilor asupra stilurilor de viaţă ale copiilor, ci consideră, ipotetic, că la fel de importante ar fi şi capitalul politic şi cel cultural. Ţările în care politicile oficiale interzic posedarea sau utilizarea resurselor economice îi vor face pe părinţi să adopte strategii alternative: aceştia vor transmite copiilor lor în loc de resurse economice, resurse culturale: valori, coduri, capitaluri care îi vor ajuta pe cei din urmă să aibă succes în viaţă (Djilas, 1957; Bourdieu, 1984; DeGraaf, 1986 în Kraaykamp şi Niewbeerta, 2000). Pornind de la teoria noii clase (Djilas, 1957; Konrad şi Szelenyi, 1979; Szelenyi, 1987 în Kraaykamp şi Niewbeerta, 2000), autorii doresc să demonstreze dacă beneficiile dobândite prin posedarea de capital politic (aici membru al partidului comunist) şi-au revărsat efectele asupra stilurilor de viaţă ale copiilor. Evident, autorii controlează în analiza lor câteva variabile care se referă la trăsăturile indivizilor din eşantion: educaţia, venitul lunar per capita, prestigiul ocupaţiei. De asemenea, trebuie avut în vedere şi conform market transition theory (Nee, 1989 în Peter, 2007) că fosta elită comunistă, adică cei care aveau capital politic, va avea succes în postcomunism şi, implicit, copii lor, dacă au, de asemenea, şi capital cultural (Peter, 2007). Cele trei tipuri de resurse au fost măsurate astfel: (a) resursele economice – media numărului de ani de şcoală ai tatălui şi mamei, prestigiul ocupaţiei avute de părinţi la vârsta de 14 ani a copiilor rezultat din aplicarea unei scale specifice; (b) resursele politice – unul dintre părinţi a fost membru al Partidului Comunist; (c) resursele culturale – frecvenţa vizitelor la muzee, frecvenţa vizionării unor piese de teatru, frecvenţa ascultării muzicii clasice acasă, numărul cărţilor „serioase” lecturate, frecvenţa vizitelor la bibliotecă (105–106). Analizele indică spre capitalul cultural al părinţilor ca fiind factorul cu cea mai puternică influenţă asupra participării culturale a copiilor; studii anterioare demonstrau că acest lucru este valabil mai ales în ţările foste comuniste (Niehof, 1997). Capitalul economic este factorul cu cea mai puternică influenţă asupra statusului socioeconomic al copiilor. Bourdieu &

Page 152: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

OCTAVIAN-MARIAN VASILE 10 374

Passeron (1970/1977) arată că sistemul de învăţământ îi favorizează pe cei care au o origine socială mai „bună”: cei care sunt din clasele de sus vor tinde să se ducă tot mai sus. Asta se întâmplă deoarece capitalul cultural ţine, în ultimă instanţă, de talentul şi eforturile individuale: cei din clasa de mijloc, de exemplu, se pare că vorbesc mai mult cu copiii lor decât cei din clasele de jos, ceea ce face ca aceştia, odată ajunşi la şcoală, să aibă un vocabular mai bogat decât ceilalţi, oferindu-le astfel un avantaj social (Laureau, 2003, în Weininger şi Lareau, 2007).

Analizând datele valului trei al European Values Survey (1999), Kalmijn şi Kraaykamp (2007: 562) arată că o poziţie socială superioară3 este asociată cu atitudini pozitive faţă de rolurile sexelor, căsătorie, avort şi eutanasie, politicile de mediu, suportul pentru instituţiile democratice; de asemenea, aceştia sunt mai degrabă motivaţi intrinsec, având şi cea mai înaltă etică a muncii. Interesant este că managerii şi patronii, definiţi ca elită economică de către autori, sunt mai conservatori decât lucrătorii profesionişti, definiţi ca elită culturală. În sens invers, o poziţie socială inferioară aduce cu sine un nivel mai ridicat de religiozitate şi atitudinea mai favorabilă pentru politicile egalitariene. Atunci când în analiză este inclusă şi educaţia, puterea explicativă a clasei sociale se diminuează: cei mai educaţi susţin mai mult egalitatea între sexe, sunt mai secularizaţi, sunt mai postmaterialişti, sunt mai toleranţi cu imigranţii şi mai degrabă motivaţi intrinsec (idem, 563). Arătând cum clasa socială influenţează atitudinile, studiul infirmă oarecum teoria individualizării.

Clasa socială este utilizată ca variabilă explicativă şi în studii foarte specifice, precum relaţia pe care o are cu comportamentul de fumător: „cei din clasele de jos au o probabilitate mai mare de a raporta bariere percepute în calea renunţării la fumat şi o încredere mai mică în abilitatea lor de a renunţa faţă de cei din clasele de sus” (Chamberlain and O’Neill, 1998; Bostock, 2003, în Layte şi Whelan, 2008). Relaţia dintre educaţie, care ajută la înţelegerea riscurilor asociate acestui comportament, şi eficacitatea de sine (self-efficacy) nu corelează cu probabilitatea de a renunţa sau a se apuca de fumat; în schimb, ratele de renunţare la fumat sunt mult mai mici printre lucrătorii manuali (manual working class groups), iar motivele pentru această situaţie par să fie legate de experienţa trăită a deprivării economice. Această explicaţie este puţin întâlnită în studii, susţin autorii, deoarece nu este pe placul celor care fac campanii, pentru că nu pot interveni direct asupra politicilor de reducere a inegalităţii. Autorii sugerează ţintirea mesajelor în funcţie de poziţia socială, indicând o mai mare utilitate din partea campaniilor fragmentate social (Layte şi Whelan, 2008).

3 Clasa a fost codificată, aproximativ identic, după schema EGP: (1) patron/manager într-o firmă cu 10 sau mai mulţi angajaţi; (2) patron/manager într-o firmă cu mai puţin de 10 angajaţi; (3) salariaţi cu studii superioare (avocat, contabil, profesor); (4) muncă de birou/nivel mediu ierarhic care prestează muncă non-manuală; (5) muncă de birou/nivel junior ierarhic care prestează muncă non-manuală; (6) maistru sau şef de secţie; (7) muncitor calificat; (8) muncitor semi-calificat; (9) muncitor necalificat; (10) agricultor/fermier: are propria fermă/gospodărie agricolă; (11) muncitor în agricultură; (12) şomer. Datorită dimensiunii eşantioanelor, autorii au recodificat variabila, astfel: (a) manageri şi patroni (1 şi 2); (b) lucrători profesionişti (3); (c) lower white-collar (4 şi 5); (d) higher blue-collar (6 şi 7); (e) lower blue-collar (8, 9, şi 11); (f) agricultori/fermieri (10); (g) şomeri (12).

Page 153: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

11 STRATIFICARE SOCIALĂ ÎN ROMÂNIA 375

IDENTIFICAREA STRUCTURII SOCIALE: PROBLEME DE MĂSURARE SOCIALĂ

Structura socială este identificată prin folosirea simultană a mai multor indicatori, fie prin integrarea acestora într-o schemă bine definită, fie fără ca aceştia să formeze o metodologie distinctă.

Există numeroase discuţii critice pe marginea modalităţilor de identificare a formelor pe care structura socială le ia, deci, implicit, pe tema indicatorilor utilizaţi pentru măsurarea acesteia. Sunt folosiţi indicatori precum: ocupaţia (cel mai utilizat, de altfel), sursa de venit (Cherkaoui, 1997), venitul, gradul de bunăstare al gospodăriei, averea (Giddens, 2001), gradul de control asupra resurselor economice (Erik Olin Wright, 1997), sectorul economic de activitate (Nicolas, 1999), gradul de securitate al serviciului deţinut, posibilităţile de promovare, gradul de control asupra procesului muncii (Erikson şi Goldthorpe, 1992; Goldthorpe, 1996; Evans, 1992), care rezultă într-o stratificare de ordin economic a populaţiei. Alţi autori, dezvoltă un curent oarecum complementar celui anterior prezentat, prin utilizarea unor indicatori precum capitalul cultural (Bourdieu, 1984) şi stilurile de viaţă (Comşa, 2002), care rezultă, mai degrabă, într-o stratificare de ordin cultural.

Prezint, în continuare, detaliat, indicatorii cei mai utilizaţi în descrierea structurii sociale a unei societăţi.

Ocupaţia. Dorel Abraham (2003: 91) observă că avem o stratificare socială nouă în care „proporţia populaţiei ocupate în servicii este în creştere”. Ocupaţia/profesia reprezintă un indicator esenţial în identificarea claselor sociale, deoarece „oferă informaţii preţioase despre venit, nivelul de instrucţie, stilul de viaţă, atitudini şi comportamente” (Cherkaoui, 1997: 143). Altfel spus, pe de o parte, o anumită ocupaţie/profesie înglobează venitul şi nivelul de instrucţie, iar pe de altă parte, unor anumite categorii ocupaţionale/profesionale le corespund stiluri de viaţă, atitudini şi comportamente specifice. Giddens (2001) consideră că ocupaţia, alături de „posesiunea averii”, sunt principalii factori de diferienţere între clase. Ocupaţia este indicatorul care stă la baza unor scheme de măsurare celebre, precum cea a lui Goldthorpe (EGP-CASMIN); acesta, însă, adaugă alţi indicatori: statutul de angajator-lucrător pe cont propriu-angajat, gradul de securitate al serviciului, posibilităţile de promovare, gradul de control asupra procesului muncii (autonomie), mărimea recompenselor primite în urma muncii prestate şi statutul de supervizor al altor angajaţi. Alături de ocupaţie, Mărginean, Larionescu şi Neagu (2006) folosesc ca indicatori pentru analiza claselor sociale proprietatea şi educaţia.

Sursa de venit şi „conştiinţa singularităţii şi a intereselor clasei lor”. După sursa de venit, Marx (1955 apud Cherkaoui, 1997: 123) identifică „cele trei mari clase ale societăţii bazate pe modul de producţie capitalist: muncitorii salariaţi, capitaliştii şi proprietarii funciari”. Acest criteriu dă naştere unei tipologii care este formată din „clase economice discrete între care există relaţii”. Aceste clase sunt latente, factorul care le face să devină manifeste fiind „conştiinţa singularităţii şi a

Page 154: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

OCTAVIAN-MARIAN VASILE 12 376

intereselor clasei lor, care trebuie în plus tradusă sub forma unei organizaţii politice, singura ce permite acţiunea” (ibidem: 126).

Monopolul exercitat asupra serviciilor. Spre deosebire de Marx, Weber (Cherkaoui, 1997) consideră că „proprietatea defineşte clasele avute”, iar „monopolul exercitat asupra serviciilor determină, la rândul său, «clasele achizitoare»”. Mecanismul diferenţierii constă în: „oferta de servicii propuse de bancheri, negustori sau practicanţii profesiilor liberale, de pildă, este evaluată pe piaţă, iar aceste clase sunt cu atât mai puternice, cu cât cererea este mai mare”.

Prestigiul atribuit profesiei. Prin utilizarea chestionarelor, respondenţii sunt rugaţi să evalueze pe o scală prestigiul unui număr de profesii. Ulterior se calculează un indice al prestigiului. Sub aceeaşi umbrelă a metodelor subiective de determinare a apartenenţei la o clasă socială se regăseşte şi metoda reputaţională aplicabilă la nivel de comunitate: membrul unei comunităţi este rugat să îi evalueze pe ceilalţi din comunitate. Unei slujbe îi corespunde un venit mare pentru că i se atribuie un prestigiu mare şi aceasta se întâmplă deoarece este dificil de îndeplinit (nevoie de competenţe ridicate) şi de ocupat (concurenţă calificată).

Venitul gospodăriei. „Subiecţii care au venituri între 75% şi 125% din mediana venitului (metoda medianei), constituie clasa de mijloc” (Chiribucă şi Comşa, 1999: 215). Aceiaşi autori consideră însă mai utilă utilizarea gradului de bunăstare a gospodăriei şi mai puţin venitul gospodăriei respectiv venitul pe individ. Bunăstarea este o măsură compozită formată din indicii: bunuri [(scor factorial din autoturism, telefon, TV color, apă curentă, casetofon, congelator, maşină de spălat (transformat pe o scală de la 0 la 100, unde 100 semnifică maximum de bunuri)], avere agricolă [(scor factorial din şeptel (scor factorial din variabilele număr de bovine, porcine, ovine şi păsări de curte), ponderea autoconsumului şi posesie de pământ)], venitul pe individ (medie aritmetică ponderată) (ibidem: 323). Giddens (2001: 274) distinge între avere şi venit: „averea se referă la toate bunurile pe care le posedă indivizii (acţiuni, conturi în bancă şi proprietăţi cum sunt casele şi pământul; tot ceea ce poate fi vândut). Venitul se referă la salariile care provin din ocupaţiile plătite, plus banii «necâştigaţi», care derivă din investiţii (de obicei, dobânzi sau dividende). În timp ce majoritatea oamenilor dobândesc toţi banii de pe urma muncii lor, cei bogaţi dobândesc cea mai mare parte a venitului lor din investiţii”.

Capitalul cultural. Pierre Bourdieu alătură capitalului economic ca factor de diferenţiere socială, capitalul cultural, care include capitalul educaţional şi capitalul simbolic. Pentru Bourdieu, poziţia de clasă este funcţie de volumul capitalului (economic sau cultural) deţinut (Bourdieu, 1984). Printre altele, un factor esenţial în identificarea claselor sociale este educaţia. Pe lângă educaţia măsurată ca număr de ani de şcoală absolviţi sau ultima diplomă dobândită, ar putea fi incluşi şi indicatori precum existenţa unor atestate educaţionale obţinute în afara sistemului normal de educaţie.

Gradul de control asupra resurselor economice. Erik Olin Wright identifică trei dimensiuni ale controlului: (a) controlul asupra investiţiilor sau a capitalului,

Page 155: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

13 STRATIFICARE SOCIALĂ ÎN ROMÂNIA 377

(b) controlul asupra mijloacelor fizice de producţie (pământ sau fabrici şi birouri) şi (c) controlul asupra forţei de muncă (Giddens, 2001).

Aşa cum spuneam, există o „alternativă” la „clase sociale” şi implicit la indicatorii folosiţi pentru identificarea acestora: „poziţie socială” (Nicolas, 1999). Poziţia socială este considerat un concept continuu, spre deosebire de clasa socială care este considerat un concept discret. Poziţia socială este o măsură compozită alcătuită din variabilele: sex, vârstă, educaţie, ocupaţie, venitul familiei pe luna trecută, sectorul economic de activitate, mărimea locuinţei şi centralitatea geografică.

Un alt indicator este existenţa relaţiilor între cei care „trăiesc în acelaşi mod de producţie [şi] exercită o muncă asemănătoare” (Spiridonescu, 2005: 27). Aceasta presupune că există o conştiinţă a intereselor şi o oarecare organizare politică. Într-o formă oarecum diferită, ideea este întâlnită şi la Weber (1967: 22 apud Spiridonescu, 2005: 49–50): „pentru a deveni o clasă socială, membrii ei trebuie să acţioneze ca o «societate», adică să desfăşoare o «acţiune societală» care este orientată spre o «aranjare motivată şi raţională a intereselor»”.

Dumitru Sandu (2000), discutând despre societăţile în tranziţie, unde structura socială este fluidă şi instabilă, consideră că există nevoia de a extinde teoriile clasice ale capitalurilor pentru a include idelogiile (atitudinile) indivizilor şi definiţiile date situaţiilor de către aceştia.

Goldthorpe şi Erickson (1992) pornesc de la o următoarea distincţie: angajatori care cumpără forţă de muncă şi, implicit, au autoritate asupra angajaţilor; angajaţi pe cont propriu, care nu cumpără şi nu vând forţă de muncă şi angajaţi care îşi vând forţa de muncă angajatorilor, fiind astfel sub autoritatea acestora (Bergman şi Joye, 2000). Diferenţierile continuă, avându-se în vedere relaţia dintre angajat şi angajator, respectiv tipul de muncă depus (Lee, 2007). Evans (1992) şi Evans şi Mills (1999) au grupat indicatorii din spatele schemei pe următoarele categorii:

● condiţiile contractuale (employment conditions): – care este forma de plată: salariu anual, salariu lunar, plata cu ora, bonusuri,

comisioane etc.? – se fac ore suplimentare? Orele suplimentare sunt plătite? – care este tipul de angajare: full-time sau part-time? – compania va oferi la pensionare un fel de pensie din partea ei? – există un program de lucru bine stabilit (fix sau flexibil)? – cine decide care este programul de lucru? ● posibilitatea de a face carieră: – există posibilitatea de a promova? – care este gradul de satisfacţie cu posibilitatea de dezvoltare personală? ● gradul de autonomie şi control asupra propriului job. Există şi varianta cu

autoritatea exercitată asupra celorlalţi (Lee, 2007): – participă la angajarea sau concedierea altor angajaţi? – participă la elaborarea politicilor despre producţie şi service? – este supervizat şi condus de altcineva?

Page 156: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

OCTAVIAN-MARIAN VASILE 14 378

DATE ŞI METODĂ

În acest studiu am următoarele obiective: (1) să testez modelul claselor sociale propus de Anthony Giddens (1997) şi (2) să arăt ce formă îmbracă stratificarea socială în România, folosind date de sondaj reprezentativ la nivel naţional. Această iniţiativă este importantă având în vedere că putem studia stilurile de viaţă şi orientările valorice ale diferitelor straturi sociale. Trebuie menţionat că nu pot reflecta situaţia întregii populaţii, deoarece extremele – cei mai săraci şi cei mai bogaţi – nu sunt incluşi, de regulă, în eşantioane de dimensiuni obişnuite.

Mă aştept să identific o populaţie stratificată, dar nu neapărat în forma întâlnită de obicei în teoriile claselor sociale consacrate. Cred că nu putem vorbi despre „moartea” claselor sociale: putem identifica segmente sociale care au stiluri de viaţă diferite. Este un punct de vedere pragmatic: pentru a crea oportunităţi de acces la standarde de viaţă decente trebuie să cunoaştem tipurile sociale din societatea noastră.

Mai întâi, voi realiza mai multe tabele de contingenţă cu variabilele din schemă, pentru ca apoi, pentru a valida rezultatele iniţiale, să realizez o analiză de clase latente (latent class analysis), folosind programul statistic Latent Gold 4.0.

Giddens (1997, apud Sandu, 2000), adaptând criteriile autorilor discutaţi mai sus, propune schema din Tabelul 1:

Tabelul nr. 1

Schema claselor socială propusă de Anthony Giddens (1997, apud Sandu, 2000)

non-manual manual Status ocupaţiona

l

Domeniu sau tipul de

angajare skilled unskilled

Întreprindere mare Clasa

superioară

Întreprindere mică

Clasa de mijloc veche – industrie Angajator

Agricultură Clasa de mijloc veche – agricultură

Industrie Clasa de mijloc veche – antreprenori în industrie Angajat pe cont propriu Agricultură Clasa de mijloc veche – antreprenori în agricultură

Poziţie superioară

Clasa de mijloc de sus (clasa de servicii)

Angajat

Poziţie inferioară

Clasa de mijloc de jos

Clasa muncitoare de sus

Clasa muncitoare de jos

Neocupat pe termen scurt Status temporar

Neocupat Neocupat pe termen lung Subclasa

Page 157: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

15 STRATIFICARE SOCIALĂ ÎN ROMÂNIA 379

Baza de date utilizată pentru analiză a fost Barometrul de Opinie Publică, octombrie 2005, în fapt versiunea românească a World Values Survey 2005.

Variabilele utilizate sunt: ● statusul ocupaţional [angajator = patron/manager într-o firmă cu mai puţin

de 10 angajaţi sau patron/manager într-o firmă cu mai mult de 10 angajaţi; angajat pe cont propriu = cei care au răspuns „sunt propriul angajat” la întrebarea În acest moment, aveţi un loc de muncă (cu sau fără carte de muncă)?, dar care nu poate fi încadrat la angajator (am ales această codificare pentru a nu număra de două ori aceiaşi indivizi); angajat = cei care sunt angajaţi sub sau peste 30 de ore pe săptămână, dar nu sunt nici angajaţi pe cont propriu sau angajatori; neocupat = pensionar, casnică, student, şomer];

● domeniu. Această variabilă este destul de aproximativă, fiind obţinută din recodificarea ocupaţiei, astfel: industrie = maistru şef de secţie, muncitor calificat, muncitor semicalificat, muncitor necalificat; agricultură = agricultor/fermier care are propria fermă/gospodărie agricolă, muncitor în agricultură; servicii = membru în forţele armate, personal de pază şi securitate, patron/manager, salariat cu studii superioare, muncă de birou cu şi fără subalterni;

● poziţia la locul de muncă este superioară, dacă are subalterni şi inferioară dacă nu are subalterni;

● tipul de muncă: manual sau non-manual. Întrebarea originală, La locul de muncă lucraţi mai mult manual sau non-manual (automatizat, mecanizat)?, avea o scală de răspuns de la 1 (mai mult munci manuale) la 10 (mai mult munci non-manuale). Distribuţia variabilei iniţiale are formă de U ceea ce susţine transformarea acesteia în variabilă dihotomică (1–5: munci manuale şi 6–10: munci non-manuale);

● nivelul aptitudinilor (skills) necesare pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu: aptitudini ridicate sau scăzute. Întrebarea originală, Aveţi de făcut mai ales munci repetitive sau nu?, avea o scală de răspuns de la 1 (mai mult sarcini repetitive) la 10 (mai mult sarcini non-repetitive). Pentru analiză, am transformat întrebarea originală într-o variabilă dihotomică: 1–5 (sarcini repetitive), echivalentul unor aptitudini scăzute, şi 6–10 (sarcini non-repetitive), echivalentul unor aptitudini ridicate. Distribuţia variabilei iniţiale nu mai are forma unui U, evident, dar punctul 5 de pe scală arată o schimbare a tiparului de răspuns;

● cei care nu sunt ocupaţi se împart în două categorii: neocupaţi pe termen scurt (student sau şomer) şi neocupaţi pe termen lung (pensionar sau casnică).

REZULTATE

În prima fază a analizei am testat modelul teoretic (schema) lui Giddens (1997), care integra criteriile de stratificare propuse atât de el, cât şi de Goldthorpe. Prin asocierea variabilelor conform schemei (tabele de contigenţă), am ajuns la rezultatele din Tabelul 2.

Page 158: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

OCTAVIAN-MARIAN VASILE 16 380

● Clasa de sus (upper class4) nu poate fi surprinsă prin datele acestui sondaj. Ea poate fi estimată, scăzând din total procentele identificate pentru celelalte clase, la aproximativ 5%.

● Clasa de mijloc veche (old middle class) reprezintă 7% din populaţia ocupată şi 3% din întreg eşantionul. Totuşi, clasa de mijloc veche nu reflectă întocmai semnificaţiile care i se atribuie în literatură: vechi proprietari; 4% din populaţia ocupată care s-ar încadra, conform schemei, aici, lucrează în servicii.

● Clasa de mijloc de sus (upper middle class) sau clasa de servicii reprezintă 13% din populaţia ocupată şi 5% din întreg eşantionul.

● Clasa de mijloc de jos (lower middle class) reprezintă 25% din populaţia ocupată şi 9% din întreg eşantionul.

● Clasa muncitoare de sus (upper working class) reprezintă 11% din populaţia ocupată şi 4% din întreg eşantionul.

● Clasa muncitoare de jos (lower working class) reprezintă 44% din populaţia ocupată şi 17% din întreg eşantionul.

● Cei care se află într-un status care se aşteaptă a se schimba relativ repede (transient status), adică studenţii şi şomerii, reprezintă 7% din întreg eşantionul.

● Cei care se află în alte situaţii reprezintă 50% din întreg eşantionul.

Tabelul nr. 2

Rezultatele încrucişării variabilelor din schema prezentată în Tabelul 1

Procent (n = 675) Procent (n = 1776) Clasa de sus – 5% Vechea clasă mijlocie 7% 3% Clasa mijlocie de sus (clasa de servicii) 13% 5% Clasa mijlocie de jos 25% 9% Clasa muncitoare de sus 11% 4% Clasa muncitoare de jos 44% 17% Status temporar – 7% Alte situaţii – 50%

Pentru a valida rezultatele prezentate anterior şi, implicit, modelul integrator

propus de Giddens, am realizat o analiză de clase latente (latent class analysis), folosind programul Latent Gold 4.0. Analiza de clase latente descrie populaţia ca aparţinând unui număr de clase mutual exclusive a căror compoziţie este stabilită pe baza probabilităţilor condiţionale de a aparţine lor, în funcţie de răspunsurile indivizilor la variabilele incluse în model. Aşadar, folosind aceleaşi variabile din Tabelul 1 am testat probabilitatea prezenţei unei astfel de structuri de clasă5.

4 Am păstrat, pe cât posibil, denumirea claselor aşa cum apare în schema lui Giddens (1997). 5 LL = –1858,7451, BIC(LL) = 3919,4922, număr parametri = 31, L2 = 22,5330, BIC(L2) =

–238,1148, număr grade de libertate = 40, p = 0,99. Valorile p ale tuturor variabilelor incluse în model sunt mai mici decât 0,05, ceea ce înseamnă că toate au o influenţă semnificativă în model. Profilul fiecărei clase este prezentat în anexă, în tabelul 4. De asemenea, tot în anexă sunt prezentate reziduurile bivariate în tabelul 5 (valorile apropiate de zero indică un model adecvat).

Page 159: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

17 STRATIFICARE SOCIALĂ ÎN ROMÂNIA 381

O primă concluzie este că există patru clase care, păstrând denumirile schemei, sunt: (a) clasa muncitoare de jos, în industrie (55%6); (b) clasa de mijloc de jos (27%); (c) clasa muncitoare de sus (10%) şi (d) clasa muncitoare de jos, în agricultură (8%).

● Profilurile claselor sunt: – clasa muncitoare de jos, în industrie: angajat în industrie fără subalterni,

care prestează munci manuale şi repetitive; – clasa de mijloc de jos: angajat în servicii fără subalterni, care prestează

munci non-manuale, dar care sunt atât repetitive cât şi non-repetitive; – clasa muncitoare de sus: angajat în servicii cu subalterni, care prestează

munci manuale, dar care sunt atât repetitive cât şi non-repetitive; – clasa muncitoare de jos, în agricultură: angajat sau angajat pe cont propriu

în agricultură, fără subalterni, care prestează munci manuale repetitive. Rezultatele analizei nu sunt foarte clare deoarece caracteristicile clasei de

mijloc de jos ne-ar putea permite să îi includem pe aceşti indivizi în clasa muncitoare de sus şi invers.

Comparând procentele claselor din cele două analize constatăm o oarecare suprapunere (Tabelul 3), fapt care ne sugerează că modelul integrator al lui Giddens se verifică parţial în cazul României:

Tabelul nr. 3

Compararea rezultatelor obţinute prin cele două tipuri de analize

Încrucişări

(procent din total ocupaţi) Latent class analysis

(procent din total ocupaţi) Clasa de sus – – Clasa mijlocie veche 7% – Clasa de mijloc de sus 13% – Clasa de mijloc de jos 25% 27% Clasa muncitoare de sus 11% 10% Clasa muncitoare de jos 44% 63%

Pe lângă concluzia de mai sus trebuie să menţionez limita principală a

cercetării: ancheta care a furnizat datele pentru această analiză nu a fost concepută, aşa cum se întâmplă de obicei, pentru identificarea structurii sociale; din acest motiv am fost nevoit să aproximez anumite variabile, motiv pentru care pot interveni erori de măsurare.

În continuare, pentru a putea afirma că în România există stratificare şi a arăta cât mai aproape de realitate care este forma acesteia, am inclus în analiza de clase latente, pe lângă variabilele utilizate anterior, şi venitul (per capita, exprimat în decile). De asemenea, am încercat să folosesc în acelaşi model venitul şi educaţia respondentului, însă rezultatele sunt complet nesatisfăcătoare, datorită

6 Procentele sunt calculate din totalul populaţiei ocupate.

Page 160: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

OCTAVIAN-MARIAN VASILE 18 382

coliniarităţii acestora (sunt asociate direct proporţional7). Am realizat analiza de clase latente, pe de o parte, cu venitul, iar pe de altă parte, cu educaţia; deoarece rezultatele sunt similare o să prezint doar modelul cu venitul. Rezultatele8 confirmă existenţa unei stratificări a populaţiei României, modelul indicând şase clase:

1. angajaţi în industrie, fără subalterni, care prestează munci manuale şi repetitive, cu un venit per capita cuprins între 175 şi 400 lei (în termenii schemei lui Giddens, aceştia ar fi clasa muncitoare de jos, în industrie). Ei reprezintă 52% din populaţia ocupată;

2. angajaţi în servicii, fără subalterni, care prestează munci non-manuale atât repetitive cât şi non-repetitive, cu un venit per capita cuprins între 330 şi 550 de lei (în termenii schemei lui Giddens, aceştia ar fi clasa mijlocie de jos în servicii). Ei reprezintă 18% din populaţia ocupată;

3. angajaţi în servicii, cu şi fără subalterni, care prestează munci non-manuale şi non-repetitive, cu un venit per capita de 550 lei şi peste (în termenii schemei lui Giddens, aceştia ar fi clasa mijlocie de sus sau clasa de servicii). Ei reprezintă 9% din populaţia ocupată;

4. angajaţi în servicii, cu şi fără subalterni, care prestează atât munci manuale cât şi non-manuale, dar repetitive, cu un venit de 550 lei şi peste (în termenii schemei lui Giddens aceştia ar fi clasa muncitoare de jos în servicii). Ei reprezintă 9% din populaţia ocupată;

5. angajaţi sau angajatori în servicii, cu şi fără subalterni, care prestează munci manuale, atât repetitive cât şi non-repetitive, cu un venit per capita cuprins între 265 şi 400 lei (în termenii schemei lui Giddens aceştia ar fi clasa muncitoare de sus în servicii). Ei reprezintă 7% din populaţia ocupată;

6. angajaţi sau angajaţi pe cont propriu, în agricultură, fără subalterni, care prestează munci manuale şi repetitive, cu un venit per capita cuprins între 0 şi 150 lei (în termenii schemei lui Giddens, aceştia ar fi clasa muncitoare de jos, în agricultură). Ei reprezintă 5% din populaţia ocupată.

CONCLUZII

Prin această analiză am arătat că, pe baza indicatorilor folosiţi, se pot delimita clase sociale în România. Aceasta contravine anumitor puncte de vedere care

7 Coeficientul gamma = 0,500, p = 0,000 (venitul per capita, pe decile, cu educaţia respondentului).

8 LL = –2858,8917, BIC(LL) = 6108,0977, număr parametri = 61, L2 = 268,0304, BIC(L2) = –3187,2108, număr grade de libertate = 540, p = 1,00. Valorile p ale tuturor variabilelor incluse în model sunt mai mici decât 0,05, ceea ce înseamnă că toate au o influenţă semnificativă în model. Profilul fiecărei clase este prezentat în anexă, în tabelul 6. De asemenea, tot în anexă sunt prezentate reziduurile bivariate în tabelul 7 (valorile apropiate de zero indică un model adecvat; valorile peste 1 indică eventuale probleme: uitându-ne la profil remarcăm că variabilele cu reziduurile mari nu discriminează foarte bine între clase, ceea ce sugerează atenţie într-o analiză viitoare).

Page 161: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

19 STRATIFICARE SOCIALĂ ÎN ROMÂNIA 383

consideră ca dispărute aceste „formaţiuni” sociale. Într-un articol viitor voi continua analiza, validând rezultatele obţinute acum: aceste clase au stiluri de viaţă diferite?

Apreciez că un bun model teoretico-metodologic al stratificării sociale a României trebuie să fie adaptat sistemului socioeconomic dinamic al acesteia: teoriile şi schemele de măsurare consacrate nu se potrivesc neapărat în această parte a Europei.

Analiza infirmă, într-o oarecare măsură, teoria individualizării şi susţine, tot într-o oarecare măsură, punctul de vedere conform căruia se conturează o clasă de servicii care poate deveni dominantă numeric în societate.

Anexe Tabelul nr. 4

Rezultatele analizei de clase latente folosind variabilele din schema lui Giddens

Clasa muncitoare

de jos (industrie)

Clasa mijlocie de jos

Clasa muncitoare

de sus

Clasa muncitoare de

jos (agricultură)

Mărimea clusterului 0,5497 0,2655 0,1042 0,0806 Indicatori Tipul de angajare Angajator 0,0000 0,0002 0,4253b) 0,0002 Angajat pe cont propriu 0,0002 0,0117 0,0001 0,3274 Angajat 0,9998a) 0,9882 0,5746 0,6724 Domeniu Industrie 0,8165 0,3180 0,0047 0,3882 Agricultură 0,0001 0,0001 0,0002 0,6045 Servicii 0,1833 0,6819 0,9951 0,0073 Are/nu are subalterni Da 0,1403 0,3856 0,7323 0,0016 Nu 0,8597 0,6144 0,2677 0,9984 Prestează... Munci manuale 0,8214 0,0256 0,6882 0,8758 Munci non-manuale 0,1786 0,9744 0,3118 0,1242 Prestează... Munci repetitive 0,8130 0,4514 0,5957 0,9165 Munci non-repetitive 0,1870 0,5486 0,4043 0,0835

a) Se citeşte astfel: probabilitatea de a face parte din clusterul 1 făcând munci repetitive este egală cu 0,8130. b) Aceste celule arată că probabilitatea de a face parte dintr-un cluster în funcţie de o anumită categorie a unei variabile este apropiată de probabilitatea de a face parte din acelaşi cluster în funcţie de altă categorie a aceleiaşi variabile. Din acest motiv, în interpretare, indivizilor le sunt considerate simultan trăsăturile desemnate de probabilităţile apropiate.

Page 162: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

OCTAVIAN-MARIAN VASILE 20 384

Tabelul nr. 5

Reziduuri bivariate, pentru modelul din Tabelul 3

Tipul de angajare Domeniu

Are/ nu are

subalterni

Prestează munci

manuale/ non-manuale

Prestează munci

repetitive/ non-repetitive

Tipul de angajare . Domeniu 0,0910 . Are/ nu are subalterni 0,4441 0,1048 .

Prestează munci manuale/non-manuale

0,4940 0,1737 0,0394 .

Prestează munci repetitive/non-repetitive

0,0843 0,1184 0,6669 0,0388 .

Tabelul nr. 6

Rezultatele analizei de clase latente, incluzând alături de variabilele din modelul prezentat în tabelul 4 variabila venitul per capita, pe decile

Clasa muncitoare

de jos (industrie)

Clasa mijlocie de jos

(servicii)

Clasa mijlocie de sus

(clasa de servicii)

Clasa muncitoare

de jos (servicii)

Clasa muncitoare

de sus (servicii)

Clasa muncitoare

de jos (agricultură)

Mărimea clusterui 0,5247 0,1829 0,0917 0,0866 0,0695 0,0445

Indicatori Domeniu Industrie 0,9074a) 0,3480 0,1450 0,1700 0,0048 0,0196 Agricultură 0,0001 0,0001 0,0001 0,0569 0,0002 0,9718 Servicii 0,0925 0,6519 0,8549 0,7731 0,9950 0,0085 Tipul de angajare

Angajator 0,0000 0,0001 0,0003 0,0789 0,4515b) 0,0002 Angajat pe cont propriu 0,0134 0,0001 0,0001 0,0504 0,0001 0,3787

Angajat 0,9865 0,9999 0,9996 0,8707 0,5484 0,6211 Are/nu are subalterni

Da 0,1166 0,2854 0,5376 0,3517 0,6907 0,0015 Nu 0,8834 0,7146 0,4624 0,6483 0,3093 0,9985 Prestează... Munci manuale 0,8082 0,0871 0,1638 0,5352 0,9127 0,8809

Page 163: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

21 STRATIFICARE SOCIALĂ ÎN ROMÂNIA 385

Munci non-manuale 0,1918 0,9129 0,8362 0,4648 0,0873 0,1191

Prestează... Munci repetitive 0,8117 0,5426 0,1741 0,9902 0,5886 0,9215

Munci non-repetitive 0,1883 0,4574 0,8259 0,0098 0,4114 0,0785

Venitul per capita pe decile

<= 62.50 0,0325 0,0072 0,0000 0,0000 0,0054 0,2146 62.51–103.33 0,0746 0,0217 0,0000 0,0000 0,0171 0,2753 103.34–150.00 0,1057 0,0405 0,0000 0,0000 0,0334 0,2176 150.01–175.00 0,0905 0,0457 0,0000 0,0000 0,0395 0,1041 175.01–220.00 0,1416 0,0943 0,0000 0,0000 0,0853 0,0909 220.01–265.00 0,1228 0,1078 0,0000 0,0000 0,1020 0,0440 265.01–330.00 0,1310 0,1516 0,0003 0,0003 0,1503 0,0262 330.01–400.00 0,1828 0,2786 0,0097 0,0106 0,2893 0,0204 400.01–550.00 0,0957 0,1923 0,1354 0,1405 0,2091 0,0060 550.01+ 0,0228 0,0603 0,8546 0,8486 0,0686 0,0008

a) Se citeşte astfel: probabilitatea de a face parte din clusterul 1 lucrând în industrie este 0,9074. b) Aceste celule sunt haşurate pentru a arăta că probabilitatea de a face parte dintr-un cluster în funcţie de o anumită categorie a unei variabile este apropiată de probabilitatea de a face parte din acelaşi cluster în funcţie de altă categorie a aceleiaşi variabile. Din acest motiv, în interpretare, indivizilor le sunt considerate simultan trăsăturile desemnate de probabilităţile apropiate.

Tabelul nr. 7

Reziduuri bivariate pentru modelul prezentat în Tabelul 6

Indicatori Tipul de angajare Domeniu

Are/ nu are

subalterni

Prestează munci

manuale/ non-manuale

Prestează munci

repetitive/ non-repetitive

Venitul per

capita pe decile

Tipul de angajare .

Domeniu 0,6194 . Are/nu are subalterni 1,0236 0,8145 .

Prestează munci manuale/ non-manuale

0,3055 0,9586 0,4383 .

Prestează munci repetitive/ non-repetitive

0,0133 0,1934 0,0013 0,435 .

Venitul per capita pe decile

0,4949 0,3578 0,0412 0,8495 2,1074 .

Page 164: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

OCTAVIAN-MARIAN VASILE 22 386

BIBLIOGRAFIE

1. Abraham, D., „România rurală şi România urbană la un deceniu de «reforme». Schimbări în structura socială a României în perioada 1990–1999”, în Ilie Bădescu şi Claudia Buruiană (coord.). Ţăranii şi noua Europă, Bucureşti, Editura Mica Valahie, 2003.

2. Atkinson, W., Beck, individualization and the death of class: a critique, în „The British Journal of Sociology”, vol. 58, nr. 3, 2007.

3. Beck, U., Risk Society: Toward a New Modernity, London, Sage, 1992. 4. Beck, U., The Reinvention of Politics: Rethinking Modernity in the Global Social Order,

Cambridge, Polity Press, 1997. 5. Beck, U., The Brave New World of Work, Cambridge, Polity Press, 2000a. 6. Beck, U., Beck-Gernsheim, E., Individualization: Institutionalized Individualism and Its

Social and Political Consequences, London, Sage, 2002. 7. Beck, U., Beyond class and nation: reframing social inequalities in a globalizing world, în

„The British Journal of Sociology”, vol. 58, nr. 4, 2007. 8. Bergman, M. M., Joye, D., Comparing Social Stratification Schemas: CAMSIS, CSP-CH,

Goldthorpe, ISCO-88, Treiman, and Wright, Disponibil on-line la 04 august 2008 www.sidos.ch/publications/e_mb_dj_comparing.pdf, 2000.

9. Blau, P. M., Duncan, O. D., The American Occupational Structure, New York, Free Press, 1967. 10. Bostock, Y., Searching for the Solution: Women, Smoking and Inequalities in Europe,

London, Health, 2003. 11. Bourdieu, P., Distinction: A Social Critique of the Judgement of Taste, Harvard, Harvard

University Press, 1984. 12. Chamberlain, K. and O’Neill, D., Understanding social class differences in health: a

qualitative analysis of smokers, în „Psychology and Health”, 13, 1105–1119, 1998. 13. Chan, T. W., Goldthorpe, J. H., The social stratification of theatre and cinema attendance,

în „European Sociological Review”, 2005. 14. Chan, T. W., Goldthorpe, J. H., Class and status: the conceptual distinction and its

empirical relevance, în „American Sociological Review”, vol. 72, august, pp. 512–532, 2007. 15. Cherkaoui, M., „Stratificarea”, în Raymond Boudon (coord.), Tratat de sociologie,

Bucureşti, Editura Humanitas, [1992 (1997)]. 16. Chiribucă, D., Comşa, M., „Iluzia clasei de mijloc”, în Dumitru Sandu. Feţele schimbării.

Românii şi provocările tranziţiei, Bucureşti, Editura Nemira, 1999. 17. Comşa, M., Stiluri de viaţă în societatea românească după ’89, Teză de doctorat, 2002. 18. Crompton, R., Class and Stratification. An Introduction to Current Debates, (second

edition), Cambridge, Polity Press, 1998. 19. Dahrendorf, R., Class and Class Conflict in Industrial Society, Standford, Standford

University Press, 1959. 20. DeGraaf, P. M., The impact of financial and cultural resources on educational attainment

in the Netherlands, în „Sociology of Education”, 59, 237–246, 1986. 21. Djilas, M., The New Class: An Analysis of the Communist System, Harcourt, San Diego,

[1983(1957)]. 22. Erikson, R., Goldthorpe, J. H., The Constant Flux: A Study of Class Mobility in Industrial

Societies, Oxford, Clarendon Press, 1992. 23. Evans, G., Mills, C., Are there classes in post-communist societes? A new approach to

identifying class structure, în „Sociology”, 33 (oferit de Geoffrey Evans), 1999. 24. Evans, G., Testing the Validity of the Goldthorpe Class Schema, în „European Sociological

Review”, vol. 8, nr. 3, pp. 211–232, 1992. 25. Featherstone, M., Lifestyle and Consumer Culture, în „Theory, Culture & Society”,

februarie, vol. 4, pp. 55–70, 1987.

Page 165: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

23 STRATIFICARE SOCIALĂ ÎN ROMÂNIA 387

26. Ganzeboom, H. B. G., Treiman, D. J., Ultee, W. C., Comparative intergenerational stratification research: Three generations and beyond, în „Annual Review of Sociology”, 17, 277–302, 1991.

27. Giddens, A., Sociology, (third edition), Oxford, Polity Press, [(1989)1997]. 28. Giddens, A., Sociologie, Bucureşti, Editura All, [(1989)2001]. 29. Goldthorpe, J. H., Social Mobility and Class Structure in Modern Britain, Oxford,

Clarendon Press, 1980. 30. Grusky, D. B., „Stratification and Inequality, Theories of”, în Ritzer, G. (ed.). Blackwell

Encyclopedia of Sociology, Blackwell Publishing, Blackwell Reference Online, 04 august 2008, http://www.sociologyencyclopedia.com/subscriber/tocnode?id=g9781405124331_chunk_g978140512433125_ss1-273, 2007.

31. Kalmijn, M., Kraaykamp, G., Social stratification and attitudes: a comparative analysis of the effects of class and education in Europe, în „The British Journal of Sociology”, vol. 58, nr. 4, 2007.

32. Kirby, M., Stratification and differentiation, Houndmills, Macmillan, 1999. 33. Konrad, G., Szelenyi, I., The Intellectuals on the Road to Class Power, Harcourt, New

York, 1979. 34. Lareau, A., Unequal Childhoods: Class, Race, and Family Life, Berkeley, University of

California Press, CA, 2003. 35. Lawson, R., Todd, S., „Consumer lifestyles: a social stratification perspective”, în

Marketing Theory, London, SAGE. vol. 2(3), pp. 295–307, 2002. 36. Layte, R., Whelan, C. T., Explaining social class inequalities in smoking: the role of

education, self-efficacy, and deprivation, în „European Sociological Review”, downloaded from http://esr.oxfordjournals.org at Univ. of Massachusetts/Amherst Library on 9 July, 2008.

37. Lee, Y.-G., Identifying class structure in South Korea. Assessing the validity of the Goldthorpe Class Schema in South Korea context, lucrare prezentată la întâlnirea anuală a American Sociological Association, TBA, New York, New York City, 10 august, disponibil online la 5 august 2008 la http://www.allacademic.com/meta/p mla apa research citation/1/8/2/1/2/p182126 index.html.

38. Mărginean, I., Larionescu, M., Neagu, G., Constituirea clasei mijlocii în România, Bucureşti, Editura Economică, 2006.

39. Mărginean, I., Studii de sociologie, calitatea vieţii şi politici sociale, Piteşti, Editura Universităţii din Piteşti, 2004.

40. Nee, V., A Theory of Market Transition: From Redistribution to Markets in State Socialism, în „American Sociological Review”, 54, pp. 663–681, 1989.

41. Nicolas, J. D., Social position, information and postmaterialism, Offprint of the „Revista Espanola de Investigaciones Sociologicas”, ediţia engleză, pp. 153–165, 1996.

42. Pakulski, J., Waters, M., The Reshaping and Dissolution of Social Class in Advanced Society, în „Theory and Society”, 25: 667–91, 1996.

43. Róbert, P., „Stratification in Transition Economies” în Blackwell Encyclopedia of Sociology, Ritzer, G. (ed), Blackwell Publishing, 2007, Blackwell reference online, 04 August 2008.

44. Sandu, D., „Patterns and dilemmas in class empirical analysis. Introductory note for part one” în cadrul Transeurope internet course. Module 5 – Stratification and lifestyle, 2000.

45. Scase, R., Clasele sociale, Bucureşti, Editura DU Style, [(1992)1998]. 46. Shavit, Y., Blossfeld, H. P., Persistent Inequality, Changing Educational Attainment in

Thirteen Countries, Boulder, Westview, 1993. 47. Spiridonescu, G., Teorii ale stratificării sociale, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de

Sociologie şi Asistenţă Socială, Teză de doctorat nepublicată, conducător ştiinţific prof. univ. dr. Ioan Mărginean, 2005.

48. Stănculescu, M. S., Berevoiescu, I., Sărac lipit, caut altă viaţă! Fenomenul sărăciei extreme şi al zonelor sărace în România 2001, Bucureşti, Editura Nemira, 2004.

49. Stănculescu, M. S., „Structura socială şi strategii de viaţă, România 1997–2007”, în Barometrul de Opinie Publică, octombrie 2007. BOP 1997–2007. Bădescu, G., Comşa, M., Sandu, D., Stănculescu, M., Fundaţia Soros România, disponibil on-line la adresa http://osf.ro/ro/publicatii.php#, 2007.

Page 166: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

OCTAVIAN-MARIAN VASILE 24 388

50. Szelenyi, S., Social inequality and Party membership: Patterns of recruitment into the Hungarian SocialistWorker’s Party, în „American Sociological Review”, 52: 559–573, 1987.

51. Weber, M., Economy and Society, Berkeley and Los Angeles, CA, University of California Press, [(1922)1968].

52. Weininger, Elliot B., Lareau, A. „Cultural Capital” Blackwell Encyclopedia of Sociology, Ritzer, G. (ed). Blackwell Publishing, 2007, Blackwell reference online, 03 August 2008.

Site-uri consultate 53. *** http://www.iser.essex.ac.uk/ulsc/bhps/ 54. *** http://www.statisticalinnovations.com/products/latentgold_v4.html

very society knows some level of inequality. The literature about types of stratification is extensive, showing that an individual has at least a different social position from the

others; in other words, the individuals can belong to a social class and/or can have a social status. In this article I want to test the integrative social structure schema proposed by Anthony Giddens (1997) on the case of Romania, and to see how it is stratified. For the analysis I used Public Opinion Barometer (Soros Foundation Romania) from October, 2005. I used latent class analysis and the specific statistical software Latent Gold 4.0. The results partially confirm Giddens’ model on the case of Romania, showing, at the same time, that the Romanian society is stratified. Social structure theory and methodology well-known and accepted by scholars in stable social systems should be critically discused and adapted to the Romanian case.

Keywords: social structure, social classes, latent class analysis.

E

Page 167: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

PREDICTORS OF SCHOOL SUCCESS IN ROMANIA. FAMILY BACKGROUND, SCHOOL FACTORS,

AND COMMUNITY FACTORS PAULA ANDREEA TUFIŞ

he paper analyses the relationship between family background, school characteristics, community characteristics, and children’s school success in Romania, in 2001. The analysis is

placed in the context of the debates regarding the relative importance of family background factors, school factors and neighborhood/ community factors in explaining the variation in children’s academic achievement. While research disentangling these relationships is abundant for developed countries and for several developing countries in Latin America, sub-Saharian Africa, and South and East Asia, the Central and Eastern European countries are underrepresented in this type of research. The empirical analysis on educational inequality in Romania undertaken here will also be placed in the context of the educational reforms that accompanied the fall of communism in 1989. The literature review will draw mainly on the contributions to the field based on the American context and some earlier contributions regarding the context of developing countries. It will also present the opinions of several scholars examining the context of educational reforms after the fall of communism in Central and Eastern Europe and in Romania, in particular. The present work will draw on these theoretical bases and the results of an empirical analysis on Romanian fourth graders in an attempt to sketch an image of several factors that contribute to inequalities among children in school success, in Romania.

Keywords: educational attainment, inequality in school success, family background effects, school effects.

DETERMINANTS OF EDUCATIONAL ATTAINMENT

Following the findings of the Coleman report (Coleman, 1966) in the United States and the Plowden report (Peaker, 1971) in Britain (according to which school effects on academic achievement were much smaller than family socioeconomic background effects1), research in the 1980’s on developing countries has attempted to determine whether the results of these reports hold in different economic and political contexts. The original findings suggested that the pattern of relationships between family background, school effects, and individual attainment might be different in developing countries as compared to developed countries.

Adresa de contact a autorului: Paula Andreea Tufiş, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, Calea 13 Septembrie, nr. 13, sector 5, 050711, Bucureşti, România, e-mail: [email protected].

1 This pattern of effects has been labeled as “the Coleman effect”.

CALITATEA VIEŢII, XIX, nr. 3–4, 2008, p. 389–405

T

Page 168: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

PAULA ANDREEA TUFIŞ 2 390

Heyneman’s studies on developing countries uncovered a relationship between the degree of a country development and the proportion of variance in educational achievement explained by school factors and by family socioeconomic background. According to his empirical analyses, school and teacher characteristics in low income countries explain “two and three times the amount of achievement variance that they can in high income countries” (Heyneman and Loxley, 1982: 19). On the other hand, “the relationship between socioeconomic status and academic achievement appears weaker in less industrialized societies” (Heyneman, 1976: 210). In other words, the Coleman effect is not present in societies characterized by lower economic development levels. On the contrary, in these societies, school effects surpass family socioeconomic background effects in intensity – a situation that has been labeled as the Heyneman-Loxley effect (HL effect). These reversals in the importance of school effects and family background effects between developed and developing countries have been attributed to differences in the distribution of family and school resources between the two types of societies. In developing societies there is a greater homogeneity of variance in family backgrounds and contexts, while school resources are more unequally distributed than in developed societies (Buchmann and Hannum, 2001: 86).

The validity of the HL effect has been questioned on the basis of inappropriate samples, methods of data collection, and methods of data analysis (Baker et al., 2002). The main criticism is related to the use of the ordinary least squares (OLS) regression technique in data analysis, applied to a nested data structure. In their review of the HL effect, Baker, Goesling and Letendre (2002) came to the conclusion that it is unlikely that these drawbacks invalidate the existence of an HL effect for the 1970 data. However, in their empirical analysis of more recent data (1994–1995) they fail to find any evidence of such an effect. The Coleman effect appears to characterize countries with varying economic development levels. The absence of the HL effect is attributed to historical changes, and the authors acknowledge that the effect might still be present in very poor countries and countries that are disrupted by civil war or epidemics (Baker et al., 2002). There is some evidence, however, that the second part of the HL effect (according to which a relatively large part of the cross-national variation in academic achievement is explained by the level of economic development) is enduring: according to empirical results, “national income is associated with the overall production of mathematics and science achievement in schools” (Baker et al., 2002: 304–305).

A parallel direction of research might be employed in explaining the similarity in family background and school effects on educational achievement and the pervasiveness of the Coleman effect across countries with different economic development levels. Although not directly linked to the research on the HL effect, Inkeles’ theory states that “the tendency of national educational systems to converge on common structures and practices is pervasive and deep” (Inkeles and Sirowy, 1983: 326). Although some divergent trends still exist, the general tendency towards convergence is attributed to common economic and societal pressures. The concept of institutional isomorphism (DiMaggio and Powell, 1983) may also be employed in explaining convergence trends in educational structures. In this case, the within-nation and between-nation similarities in educational structures might be attributed to the

Page 169: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

3 PREDICTORS OF SCHOOL SUCCESS IN ROMANIA 391

tendency of organizations to become structurally more similar with other organizations they are in contact with, or on which they depend for their resources.

According to these recent cross-national empirical studies, we should expect to find the Coleman effect as an almost universal characteristic in a variety of social and economic contexts. Recent debates acknowledge the fact that family background effects are much stronger than school, neighborhood, and community effects, but focus on the question whether these above-individual-level effects, notwithstanding their small size, have a statistically significant direct impact on child school success and later success on the labor market.

To this end, researchers have attempted to refine their understanding of what a school community is. Neoinstitutionalist theorists argue that schools are not simple ecological communities, but they have to be examined in the institutional and organizational context in which they function. “Today more than ever, a school’s relevant community is not just a neighborhood demographic environment, but equally an institutional environment” (Arum, 2000: 400). The neoinstitutionalist perspective gives rise to a criticism of earlier research of neighborhood effects on academic achievement, based on the fact that it has failed to incorporate measures of school characteristics. The implicit assumptions in these earlier studies were that “schools vary solely as a function of demographic and organizational characteristics of neighborhood settings or that variation in schooling is inconsequential and insignificant” (Arum, 2000: 401). To the extent that these assumptions might be incorrect, these analyses suffer from the omitted variable bias.

The evidence on the existence of significant direct neighborhood and school effects on school achievement is mixed. Arum, a firm believer in the existence of the neighborhood and school resource effects, states that “while some politically conservative researchers … still attempt to assert that public school inefficiencies are so great that increases in the educational inputs are not significantly related to educational attainment …, a variety of sophisticated methodological studies have demonstrated a clear set of positive associations” (Arum, 2000: 405). Arum’s research finds significant effects of school disciplinary policies on student achievement (Arum, 2000) and of school resources on high school dropout rates (Arum, 1998).

Card and Krueger (1992: 3) find that “the rates of return to education are higher for individuals who attend schools with lower teacher/pupil ratios and higher relative teacher salaries” and that material returns to education are also correlated with higher education among teachers. Their analysis does not provide a direct test of the relationship between school quality and educational achievement, but they use their results to infer that if school quality is related to labor market success, then it is likely to be related to test scores, too.

On the other hand, Hanushek believes that the methodological studies that find significant school effects suffer from an array of problems (imperfect measurement, nonrandomness of samples, self-selection, misleading indices of school quality, ignoring the differences in individual ability and historical variations in inputs) that lead to the overestimation of school effects (Hanushek and Taylor, 1990).

Some of the problems inherent in the research on school and neighborhood research have been solved with the development of the theoretical framework for

Page 170: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

PAULA ANDREEA TUFIŞ 4 392

the estimation of multilevel models. The method is more appropriate for the nested nature of the data involved in these studies. Although the use of hierarchical linear models produces more accurate results, misspecification error and the omitted variable bias still threaten the accuracy of models examining school and neighborhood effects (Garner and Raudenbush, 1991).

To sum up, the debate regarding the relative importance of family background characteristics, school effects, and neighborhood effects in determining educational achievement seems to converge toward the opinion that family background effects surpass the other two effects in a variety of social contexts, and that when found, school and neighborhood effects are extremely weak in recent periods, both in developed, and in developing countries.

THE EDUCATIONAL SYSTEM REFORM IN ROMANIA

The educational systems in the Central and Eastern European countries have gone through some radical reforms after the fall of communism, but strong legacies of state commitment to the development of human capital still persist in the region (Laporte and Ringold, 1997). Education is emerging as one of the most important determinants of labor market success and earning potential (Laporte and Ringold, 1997). As a result, growing educational inequalities (if this is indeed the trend) will probably translate in growing income inequalities. Theoretically, the decentralization of the educational systems in the region is expected to lead to growing educational inequalities, and growing regional disparities (within country) in educational attainment (Laporte and Ringold, 1997).

In Romania, the dismantling of political control over the educational process, the diversification of funding resources for the schools, the new bargaining process used by schools during their search for additional funding, the existence of alternative choice in the selection of courses and manuals are likely to produce more variation in educational achievement. The funding process has become increasingly complex:

“The Ministry of National Education decides to build or rebuild schools. Construction costs are covered directly by the local budget. The allocation process is very complex and totally informal. It involves negotiation and influence-wielding among the Ministry of National Education, principals, the school inspectorate, local political elites, influential persons in the central government and local government, and so forth” (Ivan et al., 2001: 96).

Research on the practices of school inspectorates has revealed a recurring strategy of some inspectorates to direct support to schools in wealthier areas and ignore the needs of schools in impoverished areas. “The conservative school inspectorate tends to multiply local disparities by assigning more money to affluent schools because the inspectorate has a special relationship with their managers” (Ivan et al., 2001: 103). In this context, a winning strategy of school principals and managers is to invest in their social capital.

Besides these factors related to the educational reform, low teacher salaries diminish teachers’ incentives for working in difficult conditions, especially with

Page 171: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

5 PREDICTORS OF SCHOOL SUCCESS IN ROMANIA 393

difficult students in substandard schools (Ivan et al., 2001: 103). As a result, this particular group of children is more likely to become one of the groups affected negatively by the increasing educational inequality.

The difficulties encountered by the implementation of the educational reforms are probably among the causes for which “more families, especially the well-to-do, lose faith in the value of degrees and qualifications” (Bîrzea and Fartuşnic, 2003: 88). As a consequence, wealthy families choose to supplement the education of their children through private tutoring, a widespread practice among those who afford it. The system of private tutoring is an additional threat to the equity of the educational system (Ivan et al., 2001). The researchers’ conclusion is bleak: “No mechanism exists to ensure equity, and there are few incentives to promote it” (Ivan et al., 2001: 103).

METHOD

Data and analytical strategy This study investigates the relationship between family background, school

characteristics, community characteristics, and children’s school success in Romania in 2001. Several models are estimated in order to explore the relative importance of family background and above-individual level factors in determining school success for a sample of fourth graders. The data comes from a study conducted in 2001 by the Romanian Ministry of Education and Research, the National Curriculum Council and the Center Education 2000+. The research, entitled “Change and continuity in the compulsory education curriculum” collected quantitative data from school principals (N = 350), school teachers (N = 5,778), and students in the fourth (N = 8,674) and eighth grades (N = 6,556). The sample contains 352 schools and is representative at national level. The data includes indices of human capital, employment, demographic modernity, and economic capital of households at locality level, all of which can be used to create a summary indicator of community development level (Sandu, 2000).

Although the data seems to allow for four levels of analysis: students nested within classes, nested within schools, nested within localities, the choice of levels for the analysis was restricted by the structure of the data: while the research staff provided a variable linking principals to schools, there is no variable linking teachers to classes. Also, the schools were selected so that in each locality the sample includes only one, and in rare cases two or three schools (the exception being Bucharest, with seven schools in the sample). Due to this selection procedure the locality and school level have to be collapsed. The final model used here includes two levels of analysis: students nested within schools2. Community level variables are included at the second level of the analysis (the school level), since in general each school is part of a different community.

2 In some schools in which principals were interviewed, there were no interviews with pupils. These schools were excluded from subsequent analyses. The resulting sample sizes are: 8,674 students at level 1 and 346 schools at level 2, with an average of approximately 25 students per school in the sample.

Page 172: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

PAULA ANDREEA TUFIŞ 6 394

Because of the multi-level data structure, conventional statistical techniques like OLS regression are not appropriate, due to the violation of the assumption that observations are independent from one another. The hierarchical linear model (HLM) technique used here provides a solution to this problem, by accounting for the similarity between children within the same school. The technique models the relationships separately for each level, but also allows for cross-level interactions (Bryk and Raudenbush, 1992; Luke, 2004)3.

At the individual level, the analysis will only look at fourth graders. Eighth graders are excluded from the analysis because in 2001, at the time the data was collected, they had to pass a ‘capacity’ examination at the end of the eighth grade, for which they were supposed to prepare during the whole year. The practice of private tutoring might have been much more frequent during this year than during the fourth grade, students might have been more motivated to learn than in other years, and teachers might have been more severe (or more permissive, depending on the subject being taught). Therefore, the eighth grade experience in 2001 was probably characterized by notable differences from the experiences during the previous school years. Without control variables accounting for these differences, a statistical model would return results that are hard to interpret since they combine measured and unmeasured influences.

Incomplete data, both at the individual level and at school level was handled using a multiple imputation strategy (Allison, 2002). The data was imputed using the sequential regression multivariate imputation method4, resulting in 5 multiply imputed data sets. The procedure computes imputed values for each individual, that are fully conditional on observed values of other variables for that individual5, and introduces variation among imputed values from the posterior predictive distribution specified by the regression model (Raghunathan et al., 2001). In order to combine the results from the multiply imputed data sets, means, standard deviations, and HLM regression coefficients were averaged across imputations, and standard errors for the latter were estimated within the HLM software using formulae that take into account the uncertainty introduced by imputation.

Variables and hypotheses Educational attainment (the dependent variable) is measured by the pupils’

yearly mean grade6. The main interest independent variable among the individual

3 HLM model results were estimated using the HLM 6.06 software (Raudenbush et al., 2005). 4 Missing values were imputed using the IVEware software (Raghunathan et al., 2002). 5 Binary variables were imputed using logistic regression model, while ordinal and interval

variables were imputed using a linear regression model. School level variables were imputed at the individual level and the data was then aggregated back at school level. The imputation model included all variables used in the substantive HLM model.

6 The Romanian educational system uses the yearly mean grade as an indicator of student performance. The yearly mean grade is the main indicator throughout the first 12 years of education for official and informal (between peers) hierarchies. During the fourth grade, pupils have the same teacher for all subjects, which include mathematics, Romanian language, but also drawing and physical education. The yearly mean grade here is filled in by the students, who were instructed to seek the assistance of their teacher when filling this particular item in the questionnaire.

Page 173: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

7 PREDICTORS OF SCHOOL SUCCESS IN ROMANIA 395

level predictors is the parents’ education. The individual level questionnaire offers little choice of other control variables. In addition to parents’ education, the level 1 equation includes controls for gender, motivation for learning, degree of understanding of the material presented in class, and opinion on the usefulness of the information learned in school for coping with every-day problems (see Table 1 for an in-depth description of the variables).

Table 1

Description of level 1 variables

Variables Indicators Educational achievement Yearly mean grade (1 = insufficient … 4= very

good) Gender Male (0 = female, 1 = male) Motivation for learning (delayed gratification) 0=immediate gratification 1=delayed gratification A cluster analysis on the 6 indicators grouped the first 3 motives and the 5th motive on a dimension that could be labeled “immediate gratification”, and the 4th and 6th motive on a different dimension, that could be labeled “delayed gratification”. The motivation for learning index has a value of 0 if the child chose 1,2, 3 or 5 as the most important motive and a value of 1 if the child chose 4 or 6 as the most important motive.

“Which are the motives for which you learn? – Rank these motives:” 1. To get high grades 2. To be liked by my peers 3. To be praised by parents and teachers 4. To know as many things as possible from different domains 5. To get one of the prizes at the end of the year 6. To be able to succeed in my job later in life

Comprehension of class material How much do you understand what is taught in class? (1 = very little … 4 = very much)

Practical applications (solving everyday problems)

Do you think that the information presented during classes might help you solve everyday problems/situations? (1 = to a very small degree … 4 = to a very large degree)

Parent education (the education of the highest educated parent)

1. Mother’s education 2. Father’s education (1 = primary education… 4 = tertiary education)

Data Source: Change and Continuity in the Compulsory Education Curriculum (2001), Ministry of Education and Research, National Curriculum Council, Center Education 2000+.

At the second level, the models explore the impact of a number of school-

level variables on educational achievement. There are several predictors examined at this level: whether children in the school come mostly from advantaged families (high education, high income), the general level of parental involvement/ interest in schooling, the general level of child involvement/ interest in schooling, school endowment with material resources, appropriate facilities, and learning space, the degree of delinquency in the school environment, the degree of community development for the community in which the school is placed (see Table 2 for an in-depth description of the variables).

Page 174: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

PAULA ANDREEA TUFIŞ 8 396

Table 2

Description of level 2 variables

Variables Indicators % highly educated families Percentage of pupils in the school with at least a parent with faculty completed

Computed based on level 1 variable recording the education of the highest educated parent for all children interviewed in the school (both IVth graders and VIIIth graders)

Poor family environments Principal’s assessment of the degree to which the pupils in the school come from poor family environments

To what degree do you think that this is a problem in your school: …? The pupils come from families with limited material resources, they are poorly clothed and poorly fed. (1 = to a very little degree … 4 = to a very large degree)

Low parental involvement Principal’s assessment of the degree to which the parents are uninterested/ uninvolved in schooling

To what degree do you think that this is a problem in your school: …? The children’s parents are completely uninvolved in schooling/ uninterested in what goes on in school. (1 = to a very little degree … 4 = to a very large degree)

Low pupil involvement Principal’s assessment of the degree to which the pupils are uninterested/ uninvolved in schooling

To what degree do you think that this is a problem in your school: …? The children do not really want to learn. (1 = to a very little degree … 4 = to a very large degree)

A. modern technology (factor score of A1 to A7)

The school has: A1. internet access A2. projector A3. TVset A4. radio A5. VCR A6. tape player A7. telephone

B. building (factor score of B1 to B4)

The school has: B1. modern plumbing B2. central heating B3. running water B4. electricity

C. library The school has: C1. a library

School endowment Composite index of school (material) endowment – factor score of A,B,C and D

D. laboratories/ facilities (factor score of D1 to D7)

The school has: D1. sports room D2. theater room D3. sports field D4. biology lab D5. chemistry lab D6. physics lab D7. computer lab

Delinquent school environment (principal’s assessment of violence in the school) – factor score of a,b,c,d,e

How often does this happen in your school (1 = never … 4 = very often) a. Pupils destroy furniture or other inventory objects b. Pupils are impertinent towards the teachers c. Pupils steal from one another d. Pupils physically assault teachers e. Pupils consume alcoholic beverages and/or drugs

Page 175: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

9 PREDICTORS OF SCHOOL SUCCESS IN ROMANIA 397

Variables Indicators Ethnic/ social conflict environment (principal’s assessment of the degree of ethnic or social conflict in the school )

To what degree do you think that this is a problem in your school: …? Pupils coming from different social or ethnic categories do not get along. (1 = to a very little degree … 4 = to a very large degree)

Community development level Constructed by research staff – an indicator formed through successive factorial aggregation from indices of human capital, employment, demographic modernity and economic capital of households at county level. (high values for high development levels)

Data Source: Change and Continuity in the Compulsory Education Curriculum (2001), Ministry of Education and Research, National Curriculum Council, Center Education 2000+.

Table 3 presents descriptive statistics for the individual and school level

variables employed in the estimation of the models. The amount of missing data in these variables is small to moderate, except for the composite index measuring school endowment. The high percentage of missing data characterizing this index is due to its construction as a factor score of several variables using listwise deletion of missing data. The original variables that were used for the construction of this index are characterized by 2% to 21% amount of missing data.

Table 3

Descriptive statistics

Before imputation

After imputation

Min Max %

Missing Mean SD Mean SD Level 1 variables (N = 8,674) Educational achievement 1.00 4.00 3.40 3.22 0.79 3.21 0.78 Gender (male) 0.00 1.00 0.38 – – – – Delayed gratification 0.00 1.00 7.59 – – – – Comprehension 1.00 4.00 1.20 3.34 0.79 3.33 0.79 Practical applications 1.00 4.00 0.80 3.53 0.74 3.52 0.74 Parent education 1.00 4.00 1.54 2.83 0.74 2.84 0.73 Level 2 variables (N = 346) % of higly educated families 0.00 80.00 1.71 8.99 13.92 9.03 13.89 Poor family environments 1.00 4.00 2.86 2.68 0.94 2.67 0.93 Low parental involvement 1.00 4.00 3.71 2.41 0.91 2.41 0.89 Low pupil involvement 1.00 4.00 6.29 2.04 0.82 2.06 0.81 School endowment –1.49 2.05 42.00 0.00 1.00 0.00 1.00 Delinquent school environment –1.33 10.46 3.71 0.00 1.00 0.00 1.00 Ethnic/ social conflict environment 1.00 4.00 11.43 1.18 0.52 1.20 0.49 Community development level –1.12 2.33 0.29 0.00 1.00 0.00 0.99

Note: The percentage of males in the sample both before and after imputation is 50%. The percentage of students in the sample choosing delayed gratification motives for learning before imputation is 71%, while after imputation the same percentage is 67%.

Page 176: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

PAULA ANDREEA TUFIŞ 10 398

In the HLM models, all predictors are centered around their grand mean, except for the gender variable and the learning motivation variable, in order to have a meaningful interpretation of the intercept. The absence of controls for previous achievement levels, individual ability, and teacher quality (data are not available) constitute limitations of this model. In the absence of these controls, the models will probably overestimate both the size of the impact of family background on educational achievement and the size of the impact of school level and community level effects on educational achievement. It is up to future research to determine the intensity of these omitted effects and their influence on the other relationships studied in the model proposed here.

The factors described as being associated with the educational reform in Romania after 1989 are likely to contribute to an increase in both in the effect of family background and in the effects of school and community characteristics on individual educational attainment, compared to pre-1989 levels. The empirical analysis will not be able to assess time trends in the relative sizes of family background, school, and community characteristics because of the cross-sectional nature of the data. Instead, I will focus on the question whether the Romanian educational context in 2001 is characterized by the presence of a Coleman effect or a Heyneman-Loxley effect. A previous empirical analysis on data from 1994–95 demonstrated the pervasiveness of Coleman-type effects in a number of different countries, including Romania (Baker et al., 2002).

I expect that the analysis on the 2001 data will confirm this finding: the proportion of variance explained by family background factors will be much larger than the proportion of variance explained by school and community level factors. In addition to this, the 2001 data can be used to compute an estimate of the variance between schools and within schools in educational achievement, and to explore whether certain school-level variables or community-level variables are statistically significant predictors of educational achievement.

Although the variance between schools in educational attainment will likely be very small, it will probably be significantly different from zero (due to the influence of factors such as school funding and preferential treatment by the inspectorates of ‘wealthy’ schools or schools in wealthy communities). If the variance between schools in educational achievement is indeed small, the level two predictors (percent of children with highly educated parents, degree of parental and child involvement in schooling, level of school material endowment, degree of delinquency characterizing the school environment, and community development level) should be able to explain a large percentage of the variance between schools in attainment.

It is possible that some (or all) of the level 2 predictors will have statistically nonsignificant impacts on educational attainment. The theory is less clear on which school, neighborhood, or community effects are more powerful. In this context, I will consider the analysis as having an exploratory purpose and let the data sort out which effects are statistically significant and which are not. However, in the case of level 1 predictors, it is likely that boys will have lower achievement levels than girls. Higher achievement levels are also expected to be present for those who are driven to learn by motives involving delayed gratification, those who understand more during class, and those who see the practical/ applied value of the knowledge

Page 177: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

11 PREDICTORS OF SCHOOL SUCCESS IN ROMANIA 399

they gain in class. Controlling for differences among students in motivation for learning, understanding of class material, and views on the practical applications of knowledge gained during class, and for students’ gender, it is likely that parental education will have a positive effect on children’s school performance.

MODEL AND RESULTS

In order to be able to test all the hypotheses and to examine the separate impact of each of the level 2 factors, successive models with different combinations of variables are estimated. An unconditional model (a random intercept model with no predictors) is estimated as a baseline model. The variance components in the unconditional model are presented in Table 4. The school level variance is statistically significant. This confirms the hypothesis that there is a significant (although small) variation in achievement levels between schools. Only 10% of the variance in students’ grades is accounted for by differences between schools (see ICC in Table 4).

Table 4

Variance components in the unconditional model

Level 1 Variance in educational achievement within schools ( 2σ ) 0.556---

Level 2 Variance in educational achievement between schools ( 2τ ) 0.062***

ICC (% of variance in educational achievement accounted for by level 2 units) τσ

τ+2

= 0.10

Data Source: Change and Continuity in the Compulsory Education Curriculum (2001), Ministry of Education and Research, National Curriculum Council, Center Education 2000+. Note: --- no significance test computed, + p < 0.1, *p < 0.05, **p < 0.01, ***p < 0.001; ICC = intraclass correlation coefficient.

The first substantive model introduces parental education as a level 1

predictor and the rest of the level 1 control variables. As expected, parental education is a significant predictor of educational achievement, even in the presence of controls for students’ gender, students’ approaches to learning, and opinions on schooling. Jointly, all level 1 predictors improve the prediction of educational achievement by approximately 20%, compared to the predictive ability of the unconditional model (see the pseudo R squared value in Table 5).

In Model 1, all level 1 predictors have statistically significant effects on students’ grades, and the effects are all in the expected direction. On average, boys tend to have lower grades compared to girls, and students who place more importance on delayed gratification reasons for learning, who feel they understand the class material and who see a practical application for it tend to have more success in school.

Models 2 through 9 test the impact of the various level 2 predictors on grades7. The predictors are introduced one by one, without any other level 2 predictors, in

7 Models 2 through 9 are random intercept models. These models assume that level 2 predictors only have main effects on educational achievement and that there are no cross-level interactions between level 1 and level 2 predictors. Model 10 has a similar structure.

Page 178: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

PAULA ANDREEA TUFIŞ 12 400

order to examine their total effects on educational achievement, and in order to avoid problems of multicollinearity. Among the effects of these level two predictors, unexpectedly, the percentage of students with highly educated parents, the degree of parental involvement, school endowment, the delinquency of the school environment, ethnic and social conflict, and community development fail to achieve statistically significant levels. While the percentage of children in the school with highly educated parents has no statistically significant effect on grades, the principal’s assessment on the pervasiveness of poor family environments has a significant effect, in the expected direction: the greater the degree to which children come from perceived poor family environments in a school, the lower their grades. Low student involvement also displays a statistically significant negative effect on educational achievement (see Table 5). Each of the level 2 variables by itself improves the prediction of school-level mean grades by approximately 22% to 26%.

In Model 10, where all the level 1 and level 2 influences are controlled for, the only level 2 effect retaining its statistical significance is the effect of low student involvement. Assuming that the principal’s assessment of the level of student involvement in schooling is a reasonably accurate estimate of the actual interest children have in the learning process, the results here suggest that the degree of student interest in schooling is one of the important factors producing variation in grades between schools. This further suggests that schools that do not manage to make their students interested in learning, either because of the low quality of teaching or because of the poor endowment with teaching support materials, will have, on average, poorer results than other schools. On the other hand, it is possible that teaching quality and school endowment have nothing to do with the level of student involvement in schooling, and that instead, these schools with lower levels of student involvement are located in communities or neighborhoods with certain characteristics (such as poverty, low parental education, low aspirations, reduced employment opportunities) that decrease the level of student involvement in schooling.

The results of the final model also suggest that the students who view their education as an avenue for future benefits (to gather as much knowledge as possible and to succeed in their jobs), who are able to keep the pace with the presentation of class material, and who see a practical application for it are more likely to be successful in school. Parental education is also an important factor, contributing to children’s success in school.

Contrary to expectations, none of the school level or community level variables, and neither their combination, manages to explain away all the variance in grades between schools. The percentage of level 2 variance explained in the last full model remains at 25%. In general, the school and community effects appear to be weak, even when they achieve statistical significance. In contrast, family background has a sustained positive and statistically significant impact on educational achievement. The last model provides an estimate of the average grade of boys who are motivated to learn by reasons that delay gratification, with mean levels on all the other variables in the model: 3.12 out of a maximum of 4.

Page 179: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

13 PREDICTORS OF SCHOOL SUCCESS IN ROMANIA 401

Table 5

Individual, school, and community level effects on the educational achievement of IVth graders (unstandardized coefficients)

Model 1

Model 2

Model 3

Model 4

Model 5

Model 6

Model 7

Model 8

Model 9

Model 10

Level 1 effects

Intercept 3.118*** 3.116*** 3.118*** 3.117*** 3.119*** 3.116*** 3.119*** 3.117*** 3.116*** 3.116***

Gender (male)

–0.195*** –0.195*** –0.196*** –0.195*** –0.196*** –0.196*** –0.195*** –0.195*** –0.195*** –0.196***

Delayed gratification

0.266*** 0.265*** 0.265*** 0.265*** 0.265*** 0.265*** 0.266*** 0.265*** 0.265*** 0.264***

Comprehension 0.208*** 0.208*** 0.208*** 0.208*** 0.208*** 0.208*** 0.208*** 0.208*** 0.208*** 0.022***

Practical applications

0.096*** 0.096*** 0.095*** 0.095*** 0.095*** 0.095*** 0.096*** 0.095*** 0.096*** 0.095***

Parent education

0.281*** 0.278*** 0.279*** 0.280*** 0.281*** 0.280*** 0.281*** 0.280*** 0.280*** 0.278***

Level 2 effects

% highly educated parents

0.001 0.001

Poor family environment

–0.038* –0.028

Low parental involvement

–0.029 0.013

Low pupil involvement

–0.049** –0.045*

School endowment

0.012 –0.002

Delinquent environment

–0.013 0.003

Ethnic/social conflict

–0.054 –0.033

Community development

0.011 0.003

Variance components

Level 2 var (τ)

0.050*** 0.050*** 0.049*** 0.050*** 0.049*** 0.050*** 0.050*** 0.050*** 0.050*** 0.049***

Level 1 var (σ2)

0.447--- 0.447--- 0.447--- 0.447--- 0.447--- 0.447--- 0.447--- 0.447--- 0.447--- 0.447---

Pseudo R2 Level2 0.244 0.256 0.245 0.244 0.244 0.224 0.236 0.236 0.248 Level1 0.196 0.197 0.198 0.196 0.198 0.196 0.196 0.197 0.196 0.198

Data Source: Change and Continuity in the Compulsory Education Curriculum (2001), Ministry of Education and Research, National Curriculum Council, Center Education 2000+. Notes: --- no significance test computed, + p<0.1, *p<0.05, **p<0.01,***p<0.001.

Page 180: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

PAULA ANDREEA TUFIŞ 14 402

Table 6

Comparison of family background effects and school and community level effects (standardized coefficients)

Model 1

Model 2

Model 3

Model 4 Model 5 Model 6 Model

7 Model

8 Model 9

Parental education 0.263*** 0.261*** 0.262*** 0.263*** 0.263*** 0.262*** 0.263*** 0.263*** 0.262*** % highly educated parents 0.022

Poor family environment –0.046*

Low parental involvement –0.033

Low pupil involvement –0.051**

School endowment 0.015

Delinquent environment –0.016

Ethnic/social conflict –0.034

Community development 0.014

Data Source: Change and Continuity in the Compulsory Education Curriculum (2001), Ministry of Education and Research, National Curriculum Council, Center Education 2000+. Notes: + p<0.1, *p<0.05, **p<0.01,***p<0.001.

In order to compare the effects of parental education to the effects of school

level and community level factors, Table 6 presents standardized coefficients in models 1 through 9. While an increase of one standard deviation in parental education leads to an average increase of 0.26 standard deviations in grades, the effects are much smaller for the school level and community variables. The standardized coefficients in Table 6 validate the hypothesis according to which in this context we are dealing with a Coleman effect, rather than an HL effect.

DISCUSSION AND DIRECTIONS FOR FUTURE RESEARCH

In sum, the results of the empirical analysis are in general similar with more recent research in very different economic and political contexts, for example the United States, where researchers have found several weak but significant effects of school and neighborhood level variables, but much stronger effects of family background on educational achievement. The analysis of the sample of Romanian fourth graders in 2001 suggests that the pattern of family background, school, and neighborhood effects conforms to the Coleman pattern rather than the HL pattern. Parental education and other individual level variables have much stronger influences on educational achievement than the school level or community level

Page 181: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

15 PREDICTORS OF SCHOOL SUCCESS IN ROMANIA 403

factors examined here. Among the school level factors, most do not have statistically significant influences on student grades, and the few that do, have very small effects. Furthermore, most of the variation in grades lies between students, within schools, rather than between schools. The only community level variable examined here – the level of community development, has no statistically significant effects on student grades.

The small amount of variance in grades between schools seems to be mostly driven by the financial situation of the students’ families and the degree of student involvement in schooling (assuming that the principals’ assessments regarding these two variables are reliable). In the final model controlling for all level 1 and level 2 influences, the only level 2 variable that retains statistical significance is the level of student involvement in schooling. It is possible that teaching quality is poorer in schools with students that are not interested in learning, thereby resulting in lower school level mean grades. In this case, a possible explanation of this effect is that advanced by Ivan et al. (2001) according to which low teacher salaries diminish the teachers’ incentives for working with difficult students – in this case, students that are not interested in learning. However, it is also possible that there are structural characteristics of communities and neighborhoods that result in a concentration of students that are not interested in schooling in certain schools, and the lower school level mean grades are a direct consequence of the low level of student involvement, and an indirect consequence of the community characteristics that determined the low level of student involvement in schooling.

Either way, the results here indirectly suggest that students that are not interested in schooling will have less success in school compared to their peers. In any case, the models examined here provide evidence that students who are driven to learn by motives involving delayed gratification, those who feel they understand the material taught in class, and those who feel that the knowledge they gain in school has practical applications have, on average, better grades than their peers. Teaching strategies focused on involving the students in the process of learning and on motivating the students by outlining future benefits of schooling and possible practical applications of the knowledge gained in class might have positive effects on student performance in school.

While the present models have been able to circumvent the problems derived from the clustered nature of the data by using an HLM framework, the omitted variable bias still poses a problem. Due to data constraints, the models employed a limited number of controls, both at the individual level and at the school and community level. Despite this, it is likely that a more detailed set of controls would not modify the general conclusion regarding the hierarchy of family background, school, and neighborhood effects, with the first being much stronger than the latter two. A more detailed set of control variables would, however, contribute to a more precise estimation of effects, and a more refined explanation of the mechanisms underlying the variation in student grades.

Page 182: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

PAULA ANDREEA TUFIŞ 16 404

At the individual level, a measurement of student’s academic ability would be one of the variables that should be taken into consideration. The inability to control for this variable in the present models is likely to produce inflated estimates of family background effects. A more detailed measurement of parental socio-economic background, including household income and parental occupation, and of parental cultural capital would constitute refinements to the models presented here. Since the community level development index, as a summary index, had no statistically significant effects on educational achievement, it would also be interesting to explore whether any of its component indicators have statistically significant effects on student grades.

REFERENCES

1. Allison, P. D., Missing Data, Thousand Oaks, CA, Sage, 2002. 2. Arum, R., Invested Dollars or Diverted Dreams: The Effect of Resources on Vocational

Students' Educational Outcomes, in “Sociology of Education”, Vol. 71, No. 2, 1998, pp. 130–151. 3. Arum, R., Schools and Communities: Ecological and Institutional Dimensions, in “Annual

Review of Sociology”, Vol. 26, 2000, pp. 395–418. 4. Baker, D. E., Goesling, B., Letendre, G. K., Socioeconomic Status, School Quality, and

National Economic Development: A Cross-National Analysis of the 'Heyneman-Loxley Effect' on Mathematics and Science Achievement, in “Comparative Education Review”, Vol. 46, No. 3, 2002, pp. 291–313.

5. Bîrzea, C., Fartuşnic, C., Reforming the Romanian system of education: the agenda ahead, in Anchan, J.P., Fullan, M., Polyzoi, E. (eds.), Change Forces in Post-Communist Eastern Europe: Education in Transition, London, New York, Routledge, 2003, pp. 74–93.

6. Bryk, A. S., Raudenbush, S. W., Hierarchical Linear Models: Applications and Data Analysis Methods, Newbury Park, Sage Publications, 1992.

7. Buchmann, C., Hannum, E., Education and Stratification in Developing Countries: A Review of Theories and Research, in “Annual Review of Sociology”, Vol. 27, 2001, pp. 77–102.

8. Card, D., Krueger, A. B., Does School Quality Matter? Returns to Education and the Characteristics of Public Schools in the United States, in “The Journal of Political Economy”, Vol. 100, No. 1, 1992, pp. 1–40.

9. Coleman, J. S., Equality of Educational Opportunity, Washington, U.S. Dept. of Health, Education, and Welfare, Office of Education, 1966.

10. DiMaggio, P. J., Powell, W. W., The Iron Cage Revisited: Institutional Isomorphism and Collective Rationality in Organizational Fields, in “American Sociological Review”, Vol. 48, No. 2, 1983, pp. 147–160.

11. Garner, C. L., Raudenbush, S. W., Neighborhood Effects on Educational Attainment: A Multilevel Analysis, in “Sociology of Education”, Vol. 64, No. 4, 1991, pp. 251–262.

12. Hanushek, E. A., Taylor, L. L., Alternative Assessments of the Performance of Schools: Measurement of State Variations in Achievement, in “The Journal of Human Resources”, Vol. 25, No. 2, 1990, pp. 179–201.

13. Heyneman, S. P., Influences on Academic Achievement: A Comparison of Results from Uganda and More Industrialized Societies, in “Sociology of Education”, Vol. 49, No. 3, 1976, pp. 200–211.

14. Heyneman, S. P., Loxley, W. A., Influences on Academic Achievement across High and Low Income Countries: A Re-Analysis of IEA Data, in “Sociology of Education”, Vol. 55, No. 1, 1982, pp. 13–21.

Page 183: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

17 PREDICTORS OF SCHOOL SUCCESS IN ROMANIA 405

15. Inkeles, A., Sirowy, L., Convergent and Divergent Trends in National Educational Systems, in “Social Forces”, Vol. 62, No. 2, 1983, pp. 303–333.

16. Ivan, G., Bădescu, M., Blendea, P., Brâncoveanu, R., Diaconescu, F., Iosifescu, Ş., et al., Romania, in Fiszbein, A. (ed.), Decentralizing Education in Transition Societies: Case Studies from Central and Eastern Europe, Washington, D.C., World Bank, 2001, pp. 91–111 [Electronic version]. Available online at http://www-wds.worldbank.org/external/default/WDSContentServer/WDSP/IB/2001/05/08/000094946_0104210950255/ Rendered/PDF/multi0page.pdf.

17. Laporte, B., Ringold, D., Trends in Education Access and Financing during the Transition in Central and Eastern Europe, Washington, D.C, World Bank, 1997 [Electronic version]. Available online at http://www-wds.worldbank.org/external/default/WDSContentServer/WDSP/IB/2000/02/24/000009265_ 3971031092536/Rendered/PDF/multi_page.pdf.

18. Luke, D. A., Multilevel Modeling, Thousand Oaks, London, New Delhi, Sage Publications, 2004.

19. Peaker, G. F., The Plowden Children Four Years Later, Slough, National Foundation for Educational Research in England and Wales, 1971.

20. Raghunathan, T. E., Lepkowski, J. M., Van Hoewyk, J., Solenberger, P. W., A Multivariate Technique for Multiply Imputing Missing Values Using a Sequence of Regression Models, in “Survey Methodology”, Vol. 27, No. 1, 2001, pp. 85–95.

21. Raghunathan, T. E., Solenberger, P. W., Van Hoewyk, J. (2002). IVEware: Imputation and Variance Estimation Software. User Guide. Retrieved June 1st, 2008, from ftp://ftp.isr.umich.edu/pub/src/smp/ive/ive_user.pdf.

22. Raudenbush, S., Bryk, A., Congdon, R., HLM6, SSI Scientific Software International, 2005. 23. Sandu, D. (ed.), The Villages of Romania: Development, Poverty and Social Capital,

Bucharest, World Bank Institute, 2000.

rticolul analizează relaţia dintre caracteristici ale familiei, şcolii şi comunităţii şi succesul şcolar în România, în 2001. Analiza este plasată în contextul discuţiilor privind importanţa

relativă a factorilor legaţi de familie, şcoală şi comunitate în explicarea variaţiei succesului şcolar. Această temă de cercetare a fost pe larg studiată în ţările dezvoltate şi în câteva dintre ţările în curs de dezvoltare din America Latină, Africa Subsahariană şi Asia de Sud şi de Est, însă mai puţin în ţările din Europa Centrală şi de Est. Analiza empirică a inegalităţilor privind succesul şcolar în România din acest articol va fi de asemenea plasată în contextul reformelor educaţionale din România de după 1989. Discuţia literaturii din domeniu se va axa în principal pe contribuţiile referitoare la contextul american şi la contextul ţărilor în curs de dezvoltare, dar vor fi prezentate şi opinii ale câtorva cercetători care au examinat reformele în domeniul educaţiei după căderea comunismului în Europa Centrală şi de Est şi în particular în România. Articolul de faţă va utiliza aceste baze teoretice şi rezultatele unei analize empirice a elevilor de clasa a IV-a din România pentru a propune o schiţare a câtorva factori care contribuie la inegalităţile dintre copii în ceea ce priveşte succesul educaţional în România.

Cuvinte-cheie: succes şcolar, inegalităţi de succes şcolar, efecte ale caracteristicilor familiei, efecte ale caracteristicilor şcolii.

A

Page 184: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

CONFERINŢE INTERNAŢIONALE

CONFERINŢA INTERNAŢIONALĂ DE ŞTIINŢE ECONOMICE, JURIDICE, ADMINISTRATIVE

ŞI MANAGERIALE (ICELM), EDIŢIA A TREIA, UNIVERSITATEA „PETRU MAIOR”,

TÂRGU MUREŞ, 4–7 IUNIE 2008

IOAN MĂRGINEAN

Prestigioasa instituţie de învăţământ superior din Târgu Mureş, Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative, decan prof. Zsuzsanna Szabó, împreună cu Fundaţia „Pro Jure”, în parteneriat cu instituţii de învăţământ superior din străinătate (Franţa, SUA, Ungaria), au organizat în anul 2008 a treia ediţie a Conferinţei Internaţionale de Ştiinţe Economice, Juridice, Administrative şi Manageriale. Este vorba de o implicare umană şi mobilizare de resurse cu totul excepţionale, dacă avem în vedere că în Program s-au înscris peste 200 de participanţi din România şi din alte 27 de ţări. La rândul său, Comitetul Ştiinţific a fost alcătuit din peste 80 de personalităţi ştiinţifice din ţară şi din străinătate (22 de ţări). Preşedinte de onoare a fost dl. Tudor Drăgan, membru de onoare al Academiei Române, iar copreşedinţi i-a avut pe rectorul universităţii gazdă, Prof. Liviu Onoriu Marian şi pe academician Florin Gheorghe Filip – vicepreşedinte al Academiei Române.

Activităţile Conferinţei s-au desfăşurat în sesiune plenară, în şase secţii, corespunzătoare domeniilor: Drept şi Administraţie Publică; Management şi Marketing; Economie; Ştiinţe Sociale şi Politice; Sisteme Informaţionale şi Decizionale. Modelare Matematică şi Statistică; Educaţie Antreprenorială, însoţite de trei mese rotunde.

Una dintre mesele rotunde a avut ca temă „Dezvoltarea urbană durabilă”, copreşedinţi fiind prof. Valeriu Ioan-Franc, director general adjunct al Institutului Naţional de Cercetări Economice, Academia Română, împreună cu Stephane Manson, Franţa şi András Torma din Ungaria. Celelalte mese rotunde s-au axat pe educaţie, respectiv domeniul IT şi cel antreprenorial.

Limbile oficiale declarate ale conferinţei au fost franceza şi engleza, cu taxă de participare de 100 euro (25 euro pentru însoţitor) participantul a beneficiat de documentele conferinţei, CD cu comunicări, câte un cocktail, dineu şi recepţie, cafea în pauze.

Adresa de contact a autorului: Ioan Mărginean, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, Calea 13 Septembrie, nr. 13, sector 5, 050711, Bucureşti, România, e-mail: [email protected].

CALITATEA VIEŢII, XIX, nr. 3–4, 2008, p. 406–407

Page 185: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

2 CONFERINŢA ICELM 407

De reţinut rigorile deosebite în ceea ce priveşte termenele înscrierii, trimiterii rezumatului şi apoi a lucrării de comunicare, a formatului de redactare şi, nu în ultimul rând, evaluarea şi acceptarea acesteia. În viitor se preconizează şi publicarea în volum a comunicărilor. În ultima zi a conferinţei s-a organizat o excursie în zona Sovata.

Secţiunea a patra, „Ştiinţe Sociale şi Politice”, la care mă voi referi în continuare, a beneficiat de aportul organizatoric al doamnei profesor Maria-Ana Georgescu, în calitate de gazdă şi căreia doresc să-i mulţumesc; a avut 22 de comunicări trimise şi s-au prezentat 11, dintre care două au fost susţinute de către participanţi din Ungaria şi una din Moldova. Patru comunicări au fost prezentate de către cercetători din cadrul Institutului de Prognoză Economică (INCE, Academia Română), două comunicări au fost susţinute de către gazde, iar câte o comunicare au avut participanţii de la Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, respectiv subsemnatul.

Copreşedenţia celor 2 sesiuni de lucru ale Secţiei a fost asigurată de către dl. Lucian Albu, director Institutul de Prognoză Economică, dna. Conf. Gabriela Bodea, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca şi Ioan Mărginean, director adjunct, ICCV, Academia Română.

Cât priveşte conţinutul comunicărilor, acesta este nu numai divers, dar îl consider şi deosebit de interesant. Au fost abordate teme de la analiza corelaţiei dintre salariul mediu şi productivitate (Maria-Ana Georgescu şi Emilia Herman, Universitatea „Petru Maior”, Târgu Mureş); angajarea sustenabilă a persoanelor cu handicap (Nóra Jakab – Universitatea Miskolc, Ungaria), comunicarea la nivelul grupului de muncă (Gabriela Bodea, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj Napoca); evaluările dezvoltărilor curente în turismul României (Dalina Andrei, Institutul de Prognoză Economică); gestionarea schimbării şi crizelor (Erzsébet Noszkay, Universitatea „Szent Istvén”, Gödöllö, Ungaria); la impactul la nivel european al accesului României în UE, respectiv Indicatorii dezvoltării durabile utilizaţi în elaborarea scenariilor de dezvoltare a României (Lucian Albu, Marioara Iordan, Mihaela Nona Chilian, Dalina Andrei – Institutul de Prognoză Economică, INCE, Academia Română); avantajul competitiv al alianţelor strategice (Natalia Cojohari – Universitatea Alecu Russo – Bălţi – Republica Moldova), influenţa proceselor entropice pentru evoluţia sistemelor inovative în condiţiile dezvoltării durabile (Mariana Nicolae-Bălan, Institutul de Prognoză Economică, Academia Română), status socioeconomic şi suport politic în România post-comunistă (Vasile Cernat, Universitatea „Petru Maior, Tg. Mureş”).

În ceea ce mă priveşte, am prezentat comunicarea „Conflicte sociale în România şi UE”.

Discuţiile purtate, pe alocuri nu lipsite de elemente critice şi sugestii, au demonstrat relevanţa deosebită a celor comunicate de către un autor sau altul.

Închei această prezentare, în care nu întâmplător am acordat un spaţiu mai mare aspectelor organizatorice, pentru că ceea ce s-a realizat la Tg. Mureş se constituie într-un ghid de bună practică, cu aprecierea generală potrivit căreia, cea de-a treia Conferinţă Internaţională de Ştiinţe Economice, Juridice, Administrative şi Manageriale a fost un succes. Felicit organizatorii şi participanţii!

Page 186: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

IDEALURILE ANTROPOLOGIEI APLICATE: O PREZENTARE A CONFERINŢEI ANUALE

A SOCIETĂŢII DE ANTROPOLOGIE APLICATĂ, MEMPHIS, SUA (25–29 MARTIE 2008)

FILIP ALEXANDRESCU

Conferinţa anuală a Societăţii de Antropologie Aplicată (Society for Applied Anthropology – SfAA) a avut loc la Memphis, Tennessee, într-un decor urban dominat de maiestosul fluviu Mississippi. Tema celei de-a 68-a conferinţe a fost Sfera publică şi ştiinţa angajată: oportunităţi şi provocări pentru antropologia aplicată. Conferinţa a fost deosebit de bogată din punct de vedere tematic, prin cele 1 100 de prezentări organizate în peste 170 de sesiuni. Trei sesiuni plenare au captat în mod deosebit interesul participanţilor: Construcţia politică a crizelor provocate de bolile infecţioase globale, Arta şi ştiinţa antropologiei în secolul XXI şi Ştiinţele sociale şi strămutările forţate de populaţie.

Conferinţa a fost organizată pe sesiuni, fiecare cuprinzând 4, 5 prezentări, pe o durată de două ore. În fiecare zi a conferinţei1 au avut loc, în medie, 60 de sesiuni, numărul mare de prezentări impunând desfăşurarea simultană a peste 10 sesiuni. Participanţii la conferinţă au beneficiat însă nu numai de obişnuitele prezentări, ci şi de seminarii pe diverse teme (de exemplu, Organizarea şi analiza datelor antropologice folosind SPSS sau Cultura exotică a politicilor publice: învăţând să te porţi ca un «indigen»), prezentarea de filme documentare, târg de carte, croaziere pe fluviul Mississippi şi decernarea celor cinci premii SfAA. Între acestea din urmă se cuvine menţionat premiul „Bronislaw Malinowski”, acordat în 2008 profesorului Orlando Fals Borda de la Universidad Nacional de Colombia. Prin acest premiu este recunoscută activitatea unui om de ştiinţă care şi-a dedicat cariera aplicării ştiinţelor sociale în rezolvarea problemelor contemporane. Premiul Malinowski a fost instituit în 1973, iar printre laureaţii săi s-au numărat Everett Hughes, Margaret Clark, Gunnar Myrdal şi profesorul de origine română Michael Cernea.

Cariera profesorului Cernea ilustrează, fără îndoială, o bună parte din esenţa antropologiei aplicate şi, prin aceasta, spiritul acestei conferinţe. Din acest motiv, voi prezenta conferinţa din acest an urmărind să localizez preocupările şi contribuţiile profesorului Cernea în ansamblul ştiinţelor sociale aplicate2.

Adresa de contact a autorului: Filip Alexandrescu, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, Calea 13 Septembrie, nr. 13, sector 5, 050711, Bucureşti, România, e-mail: [email protected].

1 Programul conferinţei poate fi accesat la adresa: http://www.sfaa.net/sfaa2008/SfAA2008Program.pdf. 2 Mulţumesc profesorului M. Cernea pentru facilitarea prezenţei mele la această conferinţă.

CALITATEA VIEŢII, XIX, nr. 3–4, 2008, p. 408–411

Page 187: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

2 IDEALURILE ANTROPOLOGIEI APLICATE 409

În interviul biografic reprodus în revista „Human Organization” a SfAA şi în „Revista Română de Sociologie” (Cernea şi Freidenberg, 2008), Cernea explică interesul său pentru acţiune şi reformă socială ca pe o continuare a tradiţiei Şcolii Sociologice de la Bucureşti. Inspirat de „sociologia militans” a lui Dimitrie Gusti, Cernea a încercat să îşi folosească cercetările pentru a stimula dezvoltarea socială, însă în România anilor ’50 şi ’60, aceste eforturi s-au dovedit zadarnice. Dorinţa profesorului Cernea de a contribui la bunăstarea individuală şi colectivă l-a îndemnat să îi sfătuiască pe cei doi copii ai lui să urmeze medicina, pentru că în acest fel puteau să îmbunătăţească viaţa oamenilor fără a fi nevoiţi să facă faţă presiunilor ideologice ale regimului socialist (Cernea şi Freidenberg, 2008: 8–9).

Cariera profesorului Cernea a culminat în perioada în care a lucrat ca expert al Băncii Mondiale. Plecat la Congresul Mondial de Sociologie de la Toronto din 1974, profesorul Cernea a fost pus în legătură cu un reprezentat al Băncii Mondiale. În urma unei serii de interviuri, a fost angajat pe post de sociolog (primul sociolog angajat vreodată de Banca Mondială) în nouînfiinţata direcţie de reducere a sărăciei rurale (Cernea şi Freidenberg, 2008: 9–10).

Care este semnificaţia anagajării unui sociolog într-o instituţie eminamente financiară? Este vorba, în primul rând, de recunoaşterea faptului că proiectele de dezvoltare menite să stimuleze industrializarea ţărilor din Lumea a Treia (de ex. baraje şi centrale hidroelectrice, mine, infrastructură industrială sau urbană etc.) nu sunt doar simple investiţii economice. Aceste proiecte trebuie văzute în ansamblul efectelor sociale şi economice pe care le au asupra comunităţilor unde sunt implementate. De cele mai multe ori, aceste proiecte necesită suprafeţe mari de pământ şi, în consecinţă, strămutarea unui mare număr de invidizi.

Varietatea lucrărilor prezentate în cele patru zile ale conferinţei a fost mare, însă problema implicării antropologiei în reforme sociale este o preocuparea centrală a multor cercetători. De exemplu, două sesiuni (formate fiecare din cinci prezentări) au fost dedicate diverselor aspecte legate de reforma politicilor de imigrare în Statele Unite. O altă sesiune conţinând patru prezentări a abordat problema antropologiei – acţiune în domeniul politicilor bunăstării. Alte cinci prezentări au fost reunite într-o sesiune menită să discute contribuţiile antropologilor la crearea unor agenţii pentru schimbare socială în politicile publice din America Latină.

Ceea ce este însă definitoriu pentru antropologie este implicarea cercetătorilor în îmbunătăţirea vieţii comunităţilor locale. Două sesiuni au fost dedicate relaţiei de „învăţare şi sprijin” (care presupune mai multă reciprocitate decât simpla relaţie de „cercetare”) dintre o echipă de cercetători şi comunităţiile Gitxaala din British Columbia, Canada. O altă sesiune s-a ocupat de dezvoltarea vecinătăţilor şi implicarea comunitară. Este interesant faptul că, la sesiunile cu o puternică componentă comunitară, pe lângă cercetători, au luat parte la prezentări şi membri ai comunităţilor locale sau practicieni. În felul acesta, realismul problemelor abordate şi aplicabilitatea soluţiilor oferite au întărit orientarea practică a acestei conferinţe.

Interesul sociologilor şi antropologilor pentru problemele de sănătate nu este, de asemenea, întâmplător. Conferinţa SfAA a fost organizată concomitent cu aceea a Societăţii pentru Antropologie Medicală, aceasta din urmă constând din 47 de sesiuni şi simpozioane. Dimensiunile culturale ale sănătăţii au fost analizate în sesiuni precum

Page 188: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

FILIP ALEXANDRESCU 3 410

Pericol întrupat: efectele războiului şi a violenţei politice asupra sănătăţii” sau Cercetări asupra asumpţiilor care stau la baza programelor de control a malariei.

Numele lui Cernea este indisolubil legat de descoperirea şi analiza empirică a efectelor negative produse de strămutările involuntare de populaţie. Aceste strămutări ar putea fi văzute ca un efect secundar al proiectelor de dezvoltare, iar informaţii recente arată că, după o estimare conservatoare, în ultimii douăzeci de ani au fost strămutate între 280 şi 300 milioane de persoane în toată lumea (Cernea, 2008: 20).

Contribuţia profesorului Cernea la studiul efectelor de sărăcire produse de strămutările involuntare începe printr-o lucrare fundamentală în istoria proiectelor de dezvoltare finanţate de Banca Mondială. Ideea de a „pune oamenii pe primul loc” în proiectele de dezvoltare (Putting People First – titlul cărţii publicate în 1984), în loc de a urma strict imperativul eficienţei financiare, s-a dovedit pe cât de revoluţionară, pe atât de fecundă. În esenţă, efectul acestei prime cărţi a fost de a începe procesul de schimbare a concepţiei economiştilor şi tehnocraţilor Băncii Mondiale conform căreia succesul proiectelor de dezvoltare depinde numai de criterii financiare şi economice. Atrăgând atenţia asupra efectelor de sărăcire ale proiectelor de dezvoltare, Cernea şi colaboratorii săi la volumul din 1984 au asigurat un rol de bază cunoaşterii sociologice în elaborarea proiectelor de dezvoltare ale Băncii Mondiale.

Cariera lui Michael Cernea poate fi privită ca un simbol al implicării omului de ştiinţă în rezolvarea problemelor societăţilor de astăzi. Promovând o adevărată sociologia militans, Cernea a arătat cât de productiv pot fi îmbinate cercetarea academică şi crearea unor politici în favoarea grupurilor marginalizate de procesul dezvoltării tehnologice şi economice.

În ultimele două decenii, cercetările şi recomandările de politici în domeniul strămutărilor involuntare s-au acumulat în ritm accelerat şi, în acelaşi timp, s-au diversificat. Prin multele sale publicaţii3 şi, mai ales, prin elaborarea modelului riscurilor şi reconstrucţiei (Impoverishment Risks and Reconstruction model – IRR), Cernea este un reprezentant de frunte al acestui domeniu de cercetare, alături de Theodore Downing, Anthony Oliver-Smith, Ted Scudder, Scott Guggenheim. Conferinţa de la Memphis a fost un minunat prilej de întâlnire între aceaşti cercetători consacraţi şi cercetătorii mai tineri. Varietatea temelor abordate a reflectat vigoarea acestui domeniu de cercetare. Prezentările au fost atât empirice (de exemplu, impactul social al construirii autostrăzilor în Statele Unite, analiza reţelelor sociale în situaţii de strămutare, elaborarea politicilor de strămutare în Bangladesh, efectul strămutărilor produse de construirea de baraje asupra tineretului în Etiopia sau incertitudinile procesului de strămutare la Roşia Montană), cât şi teoretice (de exemplu, „poate dezvoltarea să justifice strămutarea?”, dimensiunea internaţională a strămutărilor şi rolul antropologiei aplicate sau critica asumpţiilor filosofice şi etice în economia strămutărilor involuntare). Studiile au acoperit diverse zone geografice (Columbia, Etiopia, India, Bangladesh, România, Statele Unite, China sau Zambia) şi s-au referit la diferite durate istorice (de la câţiva ani la peste două decenii).

3 O bibliografie adnotată a profesorului Cernea este disponibilă la adresa: http://displacement.net/ members/component/option,com_comprofiler/task,userProfile/user,240/

Page 189: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

4 IDEALURILE ANTROPOLOGIEI APLICATE 411

Conferinţa SfAA din 2008 a contribuit atât la o cunoaştere reciprocă mai bună între toţi cercetătorii interesaţi de antropologia aplicată, cât şi la consolidarea reţelelor de cercetători care îşi dedică eforturile unor teme comune. Pentru fiecare participant, această conferinţă a fost un prilej excelent de a-şi testa ideile şi ipotezele într-un context internaţional şi interdisciplinar. O trăsătură inedită a conferinţei SfAA din acest an şi din anul precedent este că o parte dintre sesiuni au fost înregistrate şi pot fi ascultate gratuit pe internet la adresa: http://sfaapodcasts.net/short-cut-to-podcasts/.

În cadrul conferinţei SfAA, problemei strămutărilor de populaţie i-au fost dedicate nu mai puţin de 18 sesiuni, la care au participat 120 de specialişti. O mare parte dintre aceştia fac parte din Reţeaua Internaţională pentru Probleme de Strămutăre şi Relocare (International Network on Displacement and Resettlement), înfiinţată în anul 2000 la Rio de Janeiro4. În afară de sociologi şi antropologi, la dezbateri au participat şi geografi, specialişti în ştiinţe politice, jurişti, activişti de mediu şi reprezentanţi ai ONG-urilor. Mai mult decât un simplu schimb de comunicări, cei interesaţi de problema strămutărilor involuntare au avut ocazia să îi întâlnească pe autorii celor mai noi lucrări în domeniu: Can Compensation Prevent Impoverishment (editată de Michael M. Cernea şi Hari M. Mathur, Oxford, 2008) şi Development and Dispossession: The Crisis of Forced Displacement and Resettlement (editată de Anthony Oliver-Smith, 2009).

Conferinţa SfAA 2008 mi-a oferit o imagine asupra perioadei celei mai intense din ritmul anual al vieţii unei comunităţi ştiinţifice. Schimburile de comunicări, prezentările de cărţi, interviurile de angajare precum şi momentele de relaxare colective i-au dat fiecărui participant ocazia de a-şi reîmprospată ideile, de a afla care sunt cele mai noi direcţii de cercetare şi de a stabili relaţii profesionale şi de solidaritate intra şi extra-universitară. Efectul benefic al oricărei conferinţe de acest fel este de a oferi fiecăruia o imagine mai bună asupra propriei meniri şi direcţii în cercetarea ştiinţifică internaţională.

BIBLIOGRAFIE

1. Cernea, M. M., Compensation and Investment in Resettlement: Theory, Practice, Pitfalls, and Needed Policy Reform, în Cernea, M. M., Mathur, H. M. (coord.), Can Compensation Prevent Impoverishment: Reforming Resettlement through Investments and Benefit-Sharing, Oxford, New York, Toronto, Oxford University Press, pp. 15–98, 2008.

2. Cernea, M. M, Freidenberg, J., An Oral History – Interview with Michael M. Cernea, interviewer: Dr. Judith Freidenberg, în „Revista Română de Sociologie”, serie nouă, anul XIX, nr. 1–2, 2008, p. 3–35.

3. *** Society for Applied Anthropology, The Public Sphere and Engaged Scholarship: Opportunities and Challenges for Applied Anthropology – Conference Program, 2008.

4 Mai multe informaţii pot fi găsite la adresa http://www.displacement.net/members.

Page 190: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

RECENZII

ZYGMUNT BAUMAN ŞI TIM MAY, Gândirea sociologică, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008

Cercetătorii din Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, alături de alţi cercetători, sunt implicaţi în proiectul „Publicistica sociologică românească din 1944 până în prezent”, coordonat de prof. Cătălin Zamfir.

Unul dintre primele obiective ale celor care se ocupă de acest proiect a fost identificarea sociologilor din perioada respectivă. Identificarea s-a făcut în mai multe modalităţi:

– consultarea unor lucrări, deja apărute, de tipul dicţionar, enciclopedie, bibliografie tematică sociologică, istorie a sociologiei;

– identificarea în biblioteci a unor autori şi lucrări care se regăsesc la domeniul vizat; – colectarea CV-urilor, pentru cei în viaţă, expediate colectivului central care se ocupă de acest

proiect; în acest ultim caz s-a considerat că avem de-a face cu o autoplasare în categoria sociologilor. Membrii colectivului coordonator al proiectului au elaborat şi criterii pe baza cărora se poate

plasa cineva în categoria sociologilor. Aceste criterii nu constituie obiectul analizei de faţă. Există însă controverse legate de

plasarea celor care au trimis CV-urile în categoria sociologilor. Există de fapt controverse legate de definirea listei sociologilor. Apreciez că întocmirea acestei liste nu se poate face temeinic decât punând în discuţie SOCIOLOGIA şi răspunzând la întrebarea CE ESTE SOCIOLOGIA?

Răspunsul poate fi dat din mai multe perspective şi a fost dat de mai mulţi autori. În acest sens, voi prezenta punctul de vedere al lui Zygmunt Bauman şi al lui Tim May

din cartea lor „Gândirea sociologică”, apărută la Editura Humanitas în anul 2008. Autorii precizează încă din primele paragrafe ale Introducerii, că vor considera „sociologia ca

o practică disciplinară cu propriile sale întrebări prin care se abordează studiul societăţii şi al relaţiilor sociale”. Sociologia este pentru ei un corp de cunoştinţe şi anumite practici care utilizează cunoştinţele acumulate.

Şi totuşi autorii se întreabă (pe bună dreptate) ce deosebeşte acest corp de cunoştinţe şi practici corespunzătoare de alte corpuri de cunoştinţe care au propriile lor practici? În vecinătatea sociologiei se află istoria, antropologia, ştiinţele politice, dreptul, politicile sociale, psihologia, managementul, economia, criminalistica, lingvistica, literatura şi geografia umană. Autorii apreciază, probabil, „diferenţele dintre cărţile de sociologie şi cele plasate în imediata lor apropiere sunt mai puţin pronunţate decât cele dintre, să zicem, sociologie şi chimie organică”. „Aceste corpuri de cunoştinţe învecinate au multe în comun. Toate se ocupă de lumea ca rezultat al acţionării omului, lume care nici n-ar exista în afara acţiunii omeneşti. Toate aceste discipline se ocupă, fiecare în felul său, de acţiunile umane şi de consecinţele lor. Totuşi, dacă toate explorează acelaşi teritoriu, ce le diferenţiază, ce le distinge atât de mult încât să merite nume diferite?” (p. 11).

Un prim răspuns care poate fi dat, aşa cum apreciază şi autorii, este acela că „diviziunile dintre diferite corpuri de cunoştinţe trebuie să reflecte diviziuni din lumea pe care o investighează. Acţiunile omeneşti (...) diferă unele de altele, iar diviziunile dintre corpurile de cunoştinţe nu fac decât să reflecte acest fapt”.

Adresele de contact ale autorilor: Laureana Urse, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, Calea 13 Septembrie, nr. 13, sector 5, 050711, Bucureşti, România; e-mail: [email protected]; Florentin Flavius Mihalache, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, Calea 13 Septembrie, nr. 13, sector 5, 050711, Bucureşti, România; e-mail: [email protected]; Septimiu Krausz, e-mail: [email protected].

CALITATEA VIEŢII, XIX, nr. 3–4, 2008, p. 412–420

Page 191: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

2 RECENZII 413

Enumerând domenii apropiate sociologiei, autorii apreciază că „istoria se referă la acţiunile care au avut loc în trecut, în timp ce sociologia se concentrează asupra acţiunilor din prezent”, „antropologia ne vorbeşte despre societăţile omeneşti presupuse a fi în etape de dezvoltare diferite de cea a societăţii noastre”, „ştiinţele politice tind să discute acţiuni legate de putere şi guvernare”, „economia tinde să se ocupe de acţiuni legate de folosirea resurselor altfel decât să se maximizeze utilitatea pentru indivizi, ... de producţia şi de distribuţia de bunuri” etc. Autorii recunosc însă că „imediat ce începem să justificăm limitele dintre discipline în acest fel, problema devine dificilă, în măsura în care considerăm de la sine înţeles că lumea omenească se împarte în diviziuni atât de clare încât acestea devin ramuri specializate de investigaţie”.

În realitate, nu există – spun autorii – o diviziune naturală a lumii omeneşti reflectată în diferite discipline ştiinţifice. „Dimpotrivă, este vorba despre o diviziune a muncii între savanţi care studiază acţiunile omeneşti, întărită de separarea reciprocă a respectivilor experţi, dimpreună cu drepturile exclusive de care se bucură fiecare grup de a decide ce este şi ce nu este cuprins în domeniile lor de studiu”. Toate practicile ramurilor de cercetare caută să acumuleze fapte relevante şi se asigură de validitatea acestora, toate încearcă să dea afirmaţiilor pe care le fac o formă clară, toate încearcă să traducă în viaţă ideea de disciplină sistematică. Se pare că diferenţa dintre practicile de cercetare trebuie căutată în tipul de întrebări aflate la baza fiecărei discipline. „Din acest punct de vedere, putem spune că sociologia se distinge prin faptul că priveşte acţiunile omeneşti ca elemente ale unor configuraţii mai largi, adică ale unei colectivităţi neîntâmplătoare, alcătuite din actori legaţi laolaltă într-o ţesătură de dependenţe reciproce. Sociologii se întreabă ce consecinţe au toate acestea asupra actorilor sociali, asupra relaţiilor în care ne angajăm şi asupra societăţilor din care facem parte. La rândul lor, cele de mai sus modelează obiectul cercetării sociologice, astfel încât configuraţiile, ţesăturile de dependenţe reciproce, condiţionarea reciprocă a acţiunilor şi extinderea ori restângerea libertăţii actorilor se numără printre preocupările cele mai importante ale sociologiei” (p. 15). „Actorii individuali intră sub lupa studiilor sociologice în calitatea lor de membri sau parteneri într-o reţea de interdependenţe”, întrebarea centrală a sociologiei fiind „cum se leagă tipurile de relaţii sociale şi societăţile în care ne încadrăm de modul în care ne privim unii pe alţii, pe noi înşine, ca şi cunoştinţele noastre, acţiunile noastre şi consecinţele lor”. „Acestea sunt tipurile de întrebări ... ce constituie domeniul specific al analizei sociologice şi definesc sociologia ca o ramură relativ autonomă a ştiinţelor umaniste şi sociale” (p. 15).

„Gândirea sociologică se distinge, de asemenea, prin relaţia cu aşa-numitul «simţ comun». Simţul comun nu pare să aibă nimic de zis în problemele ce-i preocupă pe fizicieni, chimişti sau astronomi. Subiectele de care se ocupă aceştia nu fac parte din experienţa cotidiană [...] obiectele examinate de ştiinţele fizice apar în circumstanţe foarte speciale [...]. În asemenea condiţii, doar savanţii le pot vedea şi pot face experimente cu ele” (p. 16). În producerea cunoaşterii ştiinţifice sunt implicaţi factori sociali ce-i determină şi modelează practica, în timp ce descoperirile ştiinţifice pot avea implicaţii sociale, politice şi economice asupra cărora nu savanţii au ultimul cuvânt; nu se pot separa uşor mijloacele cercetării ştiinţifice de scopurile în slujba cărora pot fi puse.

În lumea de astăzi există însă subiecte (precum mediul înconjurător, alimentaţia ş.a.) asupra cărora nu numai ştiinţa se poate pronunţa, ci privesc şi experienţele noastre cotidiene; asemenea probleme oferă material şi pentru investigaţiile sociologice. Dar gândirea sociologică pune mai ales întrebări de genul „cum se împletesc biografiile noastre individuale cu istoria pe care o împărtăşim cu alte ştiinţe umane?”. Concomitent, sociologii deţin atât o perspectivă interioară cât şi o perspectivă exterioară asupra experienţelor pe care încearcă să le înţeleagă.

De ce este, totuşi, sociologia legată de bunul-simţ? Dacă, de exemplu, obiectele astronomiei aşteaptă să fie numite, ordonate şi comparate cu fenomene similare, în sociologie sunt puţine fenomene pure şi neabordate, care să fi fost înzestrate cu un înţeles, înainte ca sociologii să se ocupe de ele. „Acţiunile şi interacţiunile umane pe care le explorează sociologii au fost numite şi discutate de către actorii înşişi, devenind astfel obiecte ale cunoaşterii simţului comun... Fiecare termen sociologic a fost deja încărcat cu un înţeles dat de cunoaşterea simţului comun”. „Iată de ce este sociologia intim legată de simţul comun. Pentru că graniţele dintre gândirea sociologică şi simţul comun sunt fluide, siguranţa lor nu poate fi garantată dinainte şi este foarte probabil ca suveranitatea

Page 192: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

RECENZII 3 414

sociologiei asupra cunoaşterii sociale să fie contestată” (p. 18). În consecinţă, trasarea graniţei între cunoaşterea sociologică propriu-zisă şi simţul comun este o problemă importantă pentru identitatea sociologiei ca un corp de cunoştinţe coerent.

Autorii identifică patru moduri în care au fost considerate diferenţele dintre simţul comun şi cunoaşterea sociologică:

1. Spre deosebire de simţul comun, sociologia face un efort de a se subordona pe sine însăşi regulilor riguroase ale discursului responsabil.

2. Din perspectiva mărimii domeniului din care se extrage materialul gândirii sociologice. 3. Sociologia şi simţul comun diferă prin modul în care fiecare concepe realitatea umană. 4. În timp ce forţa simţului comun depinde de caracterul de la sine înţeles, nu îşi pune la

îndoială preceptele şi nu se autoconfirmă în practică, sociologia are potenţialul de a tulbura certitudinile confortabile ale vieţii, făcând familiarul nefamiliar.

Dar, orice disciplină care caută legitimare trebuie să-şi creeze un model de producere a cunoaşterii; orice fel de cunoaştere care aspiră să obţină recunoaştere publică (printr-o poziţie în lumea academică şi o parte din resursele publice) trebuie să demonstreze că poate oferi un model folositor.

În opinia autorilor, ceea ce se pare că îi interesa pe primii sociologi era să înţeleagă mai bine condiţia umană. Apoi, dorind să edifice disciplina sociologiei, nu au putut evita concepţiile dominante ale epocii privitoare la ce este „cunoaşterea adevărată”. În cadrul instituţiilor unde s-a dus lupta pentru recunoaşterea ca disciplină, discursul sociologic a luat o formă particulară, „efortul de a face sociologia să se acorde cu discursul scientist devenind un punct de mândrie printre preocupările participanţilor” (p. 240).

În cadrul demersului pentru recunoaşterea sociologiei ca disciplină şi a efortului de a face sociologia să se acorde cu discursul scientist, autorii identifică mai multe „strategii”.

Prima este reprezentată de E. Durkheim. Acesta a urmat un model al ştiinţei caracterizat, în primul rând, prin capacitatea de a-şi trata obiectul studiului strict separat de subiectul care studiază. În consecinţă, disciplinele ştiinţifice nu se disting prin metodă, ci prin atenţia pe care o acordă unor domenii diferite ale realităţii. „Teritoriul” sociologiei la E. Durkheim sunt faptele sociale: fenomene colective, ireductibile la individ.

O altă strategie „este aceea de a urmări obţinerea unui statut ştiinţific fără a reproduce practicile corespunzătoare. Acest demers poate fi numit reflecţie şi modificare” şi este asociat în principal cu lucrările lui Max Weber.

M. Weber respinge ideea că sociologia ar trebui să imite practicile ştiinţelor fizice. El propune ca practica sociologică, fără să-şi piardă precizia care se aşteaptă de la cunoaşterea ştiinţifică, să fie la fel de diferită de cea a ştiinţelor naturii pe cât este realitatea umană investigată de sociologie de lumea studiată de ştiinţele naturii. „Realitatea umană este diferită de lumea naturală pentru că acţiunile omeneşti au semnificaţie” (p. 243), oamenii acţionează pentru a-şi îndeplini obiectivele, iar aceste obiective le explică acţiunile; acţiunile omeneşti trebuie, mai degrabă, înţelese decât explicate. Oricât de profund ar fi explorată lumea descrisă de ştiinţă, ea rămâne fără semnificaţie, în timp ce sociologia recuperează sensul realităţii în procesul descoperii sale.

A treia strategie este numită de autori drept demonstraţie prin efect: se merge pe ideea că sociologia are aplicaţii practice directe şi eficiente, scop urmărit de pionierii sociologiei americane. Sociologia are misiune de diagnoză socială. Cunoaşterea sociologică va fi evaluată prin beneficiile practice pe care le poate aduce managementului ordinii sociale.

„Gândirea sociologică” a lui Z. Bauman şi Tim May este mult mai bogată în conţinut şi nu se reduce numai la problema „ce este sociologia?”. „Cartea noastră – spun autorii – este diferită de altele pentru că este organizată potrivit problemelor care ne influenţează viaţa cotidiană”. „Cartea este un comentariu sociologic asupra unor probleme care ne influenţează direct experienţele cotidiene”. Şi din această perspectivă ea este utilă şi în abordarea calităţii vieţii; în acest sens menţionez mai ales Capitolul II, intitulat „Cum ne trăim viaţa: obstacole, alegeri şi constrângeri”.

Laureana Urse

Page 193: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

4 RECENZII 415

APARIŢII EDITORIALE VITALE ÎNŢELEGERII ŞI PROIECTĂRII PROCESULUI DEZVOLTĂRII SOCIALE

Nu este de loc întâmplător faptul că, în ansamblul preocupărilor ce se impun astăzi sociologilor, – şi nu doar acestora – problematica dezvoltării sociale ocupă un loc prioritar şi impune o abordare interdisciplinară.

În literatura sociologică de la noi, elemente – disparate, neconectate la o viziune globală – apăruseră mai demult, dar demersul centrat pe sintagma integratoare „dezvoltare socială” este relativ recent (O nouă provocare: Dezvoltarea socială, 2006, coordonatori Cătălin Zamfir şi Laura Stoica, Editura Polirom).

Ca temă (ca subiect), dezvoltarea socială este una „de când lumea” şi diversele aspecte ale ei au fost, de-a lungul timpului, abordate de mulţi autori din câmpul filosofiei, sociologiei, economiei, dreptului, istoriei ştiinţei etc. Am menţiona că în domeniul apariţiilor editoriale există unele care se produc la mult timp în urma fenomenelor/proceselor cărora le sunt consacrate, la „mult timp după ce” subiectul tratat de ele a devenit element de conştiinţă publică curentă. Există însă şi apariţii editoriale ce tratează fenomene şi procese aflate într-o fază iniţială ori ascendentă a producerii lor, apariţii editoriale ce devin ele însele componente ale orientării şi dirijării proceselor în cauză.

Este şi cazul a două apariţii editoriale relativ recente: Enciclopedia dezvoltării sociale, coordonată de Cătălin Zamfir şi Simona Stănescu (2007, Editura Polirom, 660 p.) şi Proiectarea dezvoltării sociale. Ghid metodologic, având drept coordonatori pe Cătălin Zamfir, Laura Gabriela Stoica şi Manuela Sofia Stănculescu, publicată de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii Bucureşti şi Institutul Social Român (2007, 103 p.).

Cele două apariţii editoriale la care ne referim se produc doar la un an de la constatarea că există „o nouă provocare” reprezentând, de această dată, căi şi metode de acţiune şi referindu-se la fondul de cunoştinţe şi metodologia de dirijare şi proiectare a dezvoltării sociale.

Nu întâmplător profesorul Cătălin Zamfir este coordonatorul principal al celor trei apariţii editoriale menţionate în mod expres, domnia sa ilustrându-se şi cu alte ocazii (Dicţionarul de sociologie, volumele referitoare la calitatea vieţii, la politicile sociale etc.) ca posedând o adevărată vocaţie a publicării de lucrări care să ghideze „în timp real” acţiunea pe care o teorie o fundamentează.

Între cele două lucrări la care ne referim există atât evidente elemente comune, cât şi diferenţe. Asemănările ţin, în primul rând, de însăşi tematica abordată: dezvoltarea socială. Referindu-se la acelaşi subiect, în mod normal ambele cărţi tratează despre problema socială, căile şi fazele dezvoltării sociale, strategiile dezvoltării sociale, indicatorii dezvoltării sociale, proiectele de dezvoltare, evaluarea şi monitorizarea dezvoltării sociale etc.

Un alt element comun îl constituie autorii ce au contribuit la cele două apariţii editoriale. Atât Enciclopedia dezvoltării sociale cât şi Proiectarea dezvoltării sociale. Ghid metodologic au acelaşi coordonator principal (profesorul Cătălin Zamfir), dar au comun şi peste 60% dintre coordonatori/autori/colaboratori.

Diferenţele normale sunt date de scopul distinct al celor două lucrări, ceea ce determină deosebiri de extensie şi ordine tematică a tratării, deci de însăşi volumul foarte diferit al celor două lucrări.

Începând o sumară prezentară a Enciclopediei dezvoltării sociale, să facem mai întâi două aprecieri de ansamblu. Ea conţine 108 articole aranjate, în mod tipic pentru orice enciclopedie/dicţionar, în funcţie de criteriul alfabetic. Aceasta înseamnă că ordinea abordării este aleatoare, în funcţie de criteriul alfabetic şi nu după cerinţe de consecvenţă logică ori importanţă.

Enciclopedia se deschide cu tratări despre acţiunea colectivă, administraţia publică, analiza costurilor, analiza de impact, analiza nevoilor, aria de responsabilitate şi atribuirea socială a vinovăţiei, cele 7 subiecte selecţionate pentru litera A. Lista celor 108 subiecte se încheie cu două „aparţinând” literei V şi anume, valori ale dezvoltării sociale: echitatea şi justiţia socială şi egalitatea oportunităţilor educaţionale şi sociale.

Într-o lucrare ce nu ar fi avut profil de enciclopedie/dicţionar, ordinea tratării ar fi fost cu totul alta, urmând traseul general – particular şi fundamental – aplicativ. Astfel, un tratat ori o monografie ar fi debutat cu consideraţii despre problema socială, conceptul de dezvoltare socială, căile şi fazele dezvoltării sociale, teoriile dezvoltării sociale, indicatorii dezvoltării sociale ş.a.m.d.

Page 194: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

RECENZII 5 416

Regimul de enciclopedie are însă şi avantaje, printre care şi pe acela al facilitării consultării, în sensul că, interesat fiind de un anumit subiect, îl găseşti imediat – dacă el este cuprins în sumar – la litera respectivă. Un important avantaj al enciclopediilor este şi acela că, pentru multe aspecte particulare (diverse metode, prezentare de instituţii etc.), pot fi folosiţi ca autori specialişti în aceste domenii particulare; deci, asemenea aspecte cu totul particulare vor fi cuprinse în enciclopedie, în timp ce 1–3 autori ai unei monografii ori ai unui tratat nu s-ar apleca asupra unor astfel de aspecte de specialitate colaterală.

În acest context, se ridică în mod normal şi întrebarea dacă cele 108 subiecte sunt de aceeaşi importanţă şi necesitate? Evident că ele puteau fi în număr mai mic sau mai mare, dar ţin de două categorii, cele mai importante constituind axa centrală a problematicii, cum ar fi articolele referitoare la problema socială, dezvoltarea socială, teorii ale dezvoltării sociale, căile şi strategiile dezvoltării, fazele dezvoltării sociale, proiectarea şi programele dezvoltării, monitorizarea şi evaluarea dezvoltării sociale etc.

În enciclopedie sunt cuprinse şi subiecte colaterale faţă de axa problematică principală, care completează prin aspecte particulare înţelegerea procesului de ansamblu al dezvoltării sociale. Absolut la întâmplare semnalăm din categoria acestor subiecte complementare articolele despre gentrificare, Organizaţia Naţiunilor Unite, birocraţie/birocratizare, analiza costurilor, misiune/viziune, metode de prognoză: Delphi, izomorfism instituţional, negociere, telecentru etc. Departe de noi gândul că ele nu ar fi necesare în cadrul Enciclopediei şi ţinem să constatăm că ele – ca şi altele din această categorie – beneficiază de o laborioasă documentare şi prezentare. Ceea ce vrem să spunem este că ele aparţin categoriei subiectelor care pot mări ori micşora numărul articolelor unei enciclopedii, deci şi volumul acesteia. Opinăm, deci, că deşi multe dintre aceste concepte pot fi găsite şi în alte dicţionare/ enciclopedii, cuprinderea lor în cea prezentă este utilă şi întregeşte înţelegerea procesului complex al dezvoltării sociale.

Să facem câteva referiri la autorii acestei prestigioase apariţii editoriale. Ei sunt în număr de 50 şi posedă caracteristici de evidentă valoare. Dintre aceşti autori, 28 (= 56%) lucrează în învăţământ, 10 dintre ei (= 20%) având statutul de profesori şi conferenţiari universitari şi cam tot atâţia fiind doctoranzi şi masteranzi la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti. Al doilea segment important (15 = 30%) al grupului de autori îl reprezintă cercetătorii ştiinţifici ai Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii, 87% dintre aceştia fiind în acelaşi timp doctoranzi ai Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială. În fine, 5 autori (= 10%) au funcţii atât în învăţământ, cât şi în cercetare, iar doi dintre ei lucrează în alte instituţii. Din punctul de vedere al pregătirii ştiinţifice, remarcăm faptul că 40% dintre autori posedă titlul ştiinţific de doctori, iar 48% sunt doctoranzi, deci 88% sunt certificaţi ori în curs de certificare a statutului ştiinţific.

Nu ar fi realist să ne imaginăm că ar fi posibilă o contribuţie egală a fiecărui autor la realizarea Enciclopediei. Putem uşor constata că un grup de 10 autori (reprezentând 20% din cei 50) au elaborat ori contribuit la aproape jumătate (50 = 45%) din cele 108 articole, aceştia fiind Cătălin Zamfir, Adrian Hatos, Cosima Rughiniş, Sergiu Bălţătescu, Cosmin Briciu, Iulian Stănescu, Codrin Scutaru, Mihaela Lambru, Sorin Cace şi Pásztor Gyöngyi. Deci, există un nucleu de bază al autorilor cu contribuţii multiple, ce îi diferenţiază de autorii cu contribuţii singulare, care pot fi, de altfel, la fel de valoroase.

Remarcile de mai sus se referă doar la aspectul numărului de articole elaborate, nu şi la volumul (paginaţia) acestora, criteriul paginaţiei putând modifica oarecum situaţia. Putem constata că, în general, autorii unui singur articol se remarcă printr-o paginaţie mai bogată, ei fiind şi cei ce abordează, de regulă, subiecte pe care le-am numit colaterale. Pentru a exemplifica doar câteva cazuri, amintim pe Maria Larionescu (Modelele dezvoltării sociale în istoria României, cu aproape 10 pagini din enciclopedie), Bogdan Voicu (Telecentrul – 9 pagini), Tudor Pitulac (Comunitate – aproape 10 pagini), Liliana Pop (Teorii asupra tranziţiei economice şi politice de sistem – de la socialism la capitalism – 9 pagini), Dana Cornelia Niţulescu (Gentrificare – 8 pagini), Filip Alexandrescu (Dezvoltarea socială şi riscurile ecologice – 8 pagini), Radu Gabriela Umbreş (Acţiune colectivă – 7 pagini), Larisa Lăzărescu – Speteţchi (Organizaţia Naţiunilor Unite – 6 pagini) etc.

Posibil că asemenea consideraţii să pară eventualului cititor ca inutile, noi încercând doar să arătăm că autorilor de subiecte colaterale li s-a dat posibilitatea de a le expune suficient de lămuritor, ştiut fiind faptul că ele beneficiază de mai puţine conexiuni în cadrul enciclopediei decât temele „de linie”. Bineînţeles că, în fond, extensia tratării subiectelor ţine de necesitatea de a le clarifica; dăm ca exemplu două dintre articolele elaborate de către acelaşi autor, Iulian Stănescu, care dintre cele patru articole ce-i aparţin, îl are, probabil, atât pe cel mai scurt din volum (Misiune/viziune – o jumătate de pagină) cât şi pe cel mai lung (Reformă – România în perioada de tranziţie – 17 pagini).

Page 195: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

6 RECENZII 417

Este identificabil principiul de bază al redactării articolelor Enciclopediei, constând în explicarea conceptului ce surprinde fenomenul/procesul analizat, un scurt excurs istoric al existenţei sale, prezentarea structurii (structurilor) sale, constatarea conexiunilor cu alte fenomene şi procese, prognoza evoluţiei sale viitoare, evidenţierea contribuţiei ce o poate avea în cadrul dezvoltării sociale şi sugerarea eventualelor piste de aprofundare a unor aspecte. Şi toate acestea expuse pe fondul unei documentări redutabile asupra căreia vom reveni.

Încheiem prezentarea contribuţiei autorilor cu menţiunea că principalului coordonator al Enciclopediei – profesorului Cătălin Zamfir – nu numai că îi aparţin cele mai multe contribuţii individuale (9 articole redactate), dar majoritatea acestora aparţin categoriei ce am calificat-o ca reprezentând „axul central” al problematicii dezvoltării sociale. Ne referim la articolele despre Cunoaştere instituţională, cunoaştere ştiinţifică, Schimbare de sistem, Schimbare socială prin lege, Arie de responsabilitate, Probleme sociale, Dezvoltare instituţională, Dezvoltare socială, Fazele procesului dezvoltării sociale şi Indicatori ai învinovăţirii – indicatori ai capacităţii de dezvoltare socială a societăţilor.

Credem că s-a observat că facem doar o prezentare a enciclopediei cu referiri la subiectele şi autorii ei, fără să ne referim la conţinutul articolelor, la tezele, clasificările, aprecierile etc. pe care acestea le conţin. Vom face, totuşi, o excepţie semnalând o singură apreciere dintre foarte multele pe care enciclopedia le conţine, pentru a ilustra faptul că analizele ştiinţifice conduc la concluzii mult diferite de aserţiunile uzuale la nivelul gândirii comune. Vorbind despre indicatorii tipului şi gradului de învinovăţire (indicatorul învinovăţirii sociale – i.v.s. şi indicatorul învinovăţirii individuale – i.v.i.), Cătălin Zamfir concluzionează: „Societatea noastră actuală pare să fie caracterizată prin valori foarte ridicate ale i.v.i. şi scăzute ale i.v.s. Dacă aceasta este situaţia, putem conclude că societatea noastră, în momentul de faţă, este conservatoare, neinteresată de o schimbare socială, iar accentul cade pe o ideologie opresivă: justifică rateurile sistemului prin învinovăţirea indivizilor” (p.314).

Bibliografia ce stă la baza enciclopediei este cu totul impresionantă. Ea conţine 937 de cărţi şi articole, 121 de rapoarte şi studii ale organizaţiilor internaţionale ori naţionale şi 26 de resurse internet, totalul fiind de peste 1080 surse folosite în documentare. Dintre cărţi/articole, 26% sunt apărute până în 1990, 27% apărute între 1991–1999, 43% între 2000–2005 şi 4% în 2006/2007, deci aproape jumătate din bibliografie este datată începând din anul 2000. În privinţa rapoartelor şi studiilor, 82% aparţin perioadei de după 2000, ceea ce indică o documentare „la zi”, foarte actuală.

Proiectarea dezvoltării sociale. Ghid metodologic este o lucrare de factură cu totul deosebită faţă de Enciclopedia dezvoltării sociale. Am semnalat deja ca elemente comune tema (dezvoltarea socială) şi autorii (60% aceeaşi pentru ambele lucrări). Diferenţa fundamentală este aceea de scop al celor două lucrări, din care decurg şi celelalte: selecţia tematică şi ordinea, volumul (aproximativ 10% din cel al enciclopediei), modalitatea redactării etc.

Încă în introducerea „De ce un ghid al dezvoltării sociale ?” se argumentează şansa de trecere de la dezvoltarea prin crize la dezvoltarea socială proiectată şi planificată. Se indică, în acelaşi timp, schema conceptelor-cheie ale paradigmei dezvoltării sociale: problemă socială, obiectiv strategic, plan de acţiune, monitorizare şi evaluare.

Pentru proiectarea socială se merge pe filiera celor 8 faze ale dezvoltării sociale, aşa cum au fost ele propuse de Cătălin Zamfir în Enciclopedie (p. 257–260) şi rezumate în ghid la p. 9–12. Tot sub aspectul general al proiectării, sunt enunţate şi cele 10 principii ale dezvoltării sociale, începând cu cel al parteneriatului şi terminând cu cel al investiţiei în dezvoltarea socială şi umană.

Apoi, pe parcursul a 80 de pagini (16–95), sunt parcurse pas cu pas cele 8 faze ale proiectării dezvoltării sociale, şi anume: identificarea şi diagnoza problemelor sociale, stabilirea priorităţilor şi adoptarea obiectivelor de dezvoltare, identificarea soluţiilor alternative şi alegerea strategiei, elaborarea planului de acţiune, implementarea planului, monitorizarea, evaluarea şi feed-back-ul şi corecţie.

Întregul material al lucrării este extrem de bine structurat, foarte clar prezentat, foarte bine sistematizat şi ilustrat grafic. Prin aceasta, îşi merită pe deplin calificativul de ghid metodologic din a cărui parcurgere rezultă, pas cu pas, modalitatea logică a succesiunii acţiunii de proiectare socială. Autorii nu sunt identificabili ca într-un volum sau enciclopedie, dar sunt uşor depistabili, comparând ghidul cu Enciclopedia. Unele capitole (problema socială, dezvoltarea socială, fazele dezvoltării sociale, evaluarea etc.) rezumă fidel articole din enciclopedie, în timp ce altele – având probabil aceiaşi autori – sunt formulate diferit.

Pe parcursul a 80 de pagini de ghid există 10 reprezentări grafice ilustrative şi 36 de tabele sintetizatoare, care esenţializează aspecte ale problematicii. În fond, peste 60% din pagini conţin o figură ori un tabel explicativ, dar şi restul folosesc clasificări, punctaje ori alte elemente ce

Page 196: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

RECENZII 7 418

sintetizează textul. Această ilustrare grafică este de la concepţie şi până la realizare una de excepţie, lucrarea reprezentând o frumoasă reuşită şi sub acest aspect.

Proiectarea dezvoltării sociale. Ghid metodologic se încheie cu un mic glosar de termeni (40 la număr) şi 26 de resurse utile, adică o sumară bibliografie, din care 73% sunt surse editate începând cu anul 2000.

Apreciem, deci, ca extrem de utilă „comprimarea” unei voluminoase enciclopedii într-un ghid metodologic suplu şi excelent conceput, care devine un instrument extrem de util tuturor celor implicaţi în acţiunea practică a dezvoltării sociale planificate la diferite niveluri.

Septimiu Krausz

MIHAELA HĂRĂGUŞ, Tranziţia la statutul de părinte în Europa. Evoluţii recente şi posibili determinanţi, Editura Presa Universitară Clujeană, 2008, 222 p.

Cartea Mihaelei Hărăguş – Tranziţia la statutul de părinte în Europa. Evoluţii recente şi posibili determinanţi –, apărută în 2008 la Editura Presa Universitară Clujeană, constituie editarea, cu unele modificări, a tezei de doctorat susţinută la Universitatea din Cluj de către autoare. Lucrarea de faţă este astfel rezultatul cercetărilor autoarei, pe parcursul mai multor ani, în zona de confluenţă dintre demografiei şi sociologia familiei. Analiza efectuată în aceste pagini asupra tematicii sensibile a schimbării demografice pe care o traversează Europa în ultimele decenii, cu punctarea constantă a specificului acestui proces în România, demonstrează atât parcurgerea unei vaste bibliografii în domeniul demografiei şi sociologiei populaţiei, cât şi susţinerea cu date statistice relevante a întregii lucrări.

Cartea este structurată în cinci capitole tematice, care sunt precedate de o succintă introducere în tematica abordată, cu punctarea conţinutului fiecărui capitol. În încheiere sunt reluate principalele concluzii ale lucrării, realizându-se astfel o sinteză a întregii lucrări. Lucrarea Mihaelei Hărăguş este deschisă de un Cuvânt-înainte al profesorului Traian Rotariu, în care acesta reuşeşte să creioneze un „portret” al întregii cărţi, considerând că aceasta „reprezintă, în acelaşi timp, o contribuţie importantă la studierea şi explicarea fenomenului de fertilitate în societăţile contemporane, dar şi un text cu certe valenţe didactice, toate capitolele sale putând fi folosite ca bibliografie pentru cei care studiază, în diferite facultăţi şi din diferite perspective, problematica populaţiei” (p. 8).

În ceea ce priveşte structurarea tematică a capitolelor cărţii, semnalăm centrarea pe teme clar delimitate a fiecăruia dintre acestea. În acest sens, capitolul 1 descrie evoluţia fertilităţii pe continentul european, capitolul 2 cuprinde analiza factorilor care sunt responsabili de evoluţia comportamentului demografic legat de familie, capitolul 3 prezintă problema fertilităţii scăzute, din perspectiva cursului vieţii, capitolul 4 realizează o descriere a comportamentului demografic în România, iar capitolul 5 se axează pe prezentarea unor consecinţe ale fertilităţii scăzute şi proiecţii ale acesteia.

Capitolul 1 (Evoluţii recente ale comportamentului demografic legat de familie, în Europa) ilustrează profilul demografic al Europei ultimilor decenii, caracterizat prin rate scăzute de natalitate şi fertilitate, creşterea incidenţei divorţurilor şi a uniunilor consensuale, îmbătrânirea populaţiei etc. Dintre aceste procese, scădere ratei fertilităţii sub pragul de înlocuire şi creşterea ponderii populaţiei în vârstă, în totalul populaţiei, reprezintă constante pentru aproape întreg continentul european. Profilul demografic al marii majorităţi a statelor europene1 este unul de spor natural negativ, dat în special de valorile scăzute înregistrate de rata natalităţii. Gerentificarea este un proces care a urmărit evoluţia umanităţii din cele mai vechi timpuri2, însă în ultimele decenii amploarea acestuia în Europa

1 Exceptând Franţa, Islanda şi Irlanda, unde în ultimii ani s-a înregistrat spor natural pozitiv (www.eurostat.eu).

2 Van de Kaa, D., Europe and its population: the long view, în European Populations: Unity and Diversity, Van de Kaa et al. (eds.), European Association Population Studies, Kluwer Publishing, Dordrecht, Boston, London, pp. 1–51, 1999.

Page 197: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

8 RECENZII 419

a atins cote considerate alarmante, care au ajuns să nască întrebări despre capacitatea statului de a susţine un segment de populaţie în vârstă, şi deci inactiv economic, din ce în ce mai mare.

Sintetizând evoluţia demografică a continentului european Hărăguş, consemnează trei etape marcante reprezentate de anii „1965, când entuziasmul postbelic a luat sfârşit şi a început parcursul descendent al fertilităţii [...], 1975, când fertilitatea în ţările din vestul continentului, aproape concomitent, a trecut sub nivelul de înlocuire [...] şi 1990, cu declinul rapid înregistrat în ţările din est şi agravarea declinului în sud” (p. 15). Cu toate că adesea se vorbeşte despre un profil al evoluţiei demografice a continentului european, diferenţele între zonele de nord şi sud, respectiv est şi vest sunt evidente. Coabitarea, vârsta mai înaintată la prima căsătorie şi rata totală a fertilităţii sunt mai ridicate în nordul continentului, decât în statele mediteraniene, (p. 49). În acelaşi timp, diferenţierea est – vest, caracterizată printr-un decalaj de timp al manifestării proceselor demografice, a apărut ca urmare a menţinerii politicilor pronataliste forţate în fostele ţări socialiste, care au intrat în cea de-a doua fază a tranziţiei demografice, la mai bine de 20 de ani de la demararea procesului în Europa vestică.

Capitolul 2 (Posibili factori responsabili pentru evoluţia recentă a fertilităţii) urmăreşte creionarea unui model explicativ asupra transformărilor demografice suferite de continentul european, cu predilecţie în ultimele patru decenii, când rata totală a fertilităţii a înregistrat scăderi notabile. Cauzele direct identificabile ale reducerii ratei fertilităţii sunt atât dezvoltarea modelului fertilităţii tardive, cât şi scăderea efectivă a numărului de naşteri realizate de o femeie. În spatele acestor evoluţii stau însă factori de natură structurală, culturală şi tehnologică3. Analiza realizată în acest sens de Mihaela Hărăguş subliniază rolul determinant pentru scăderea natalității jucat de prelungirea timpului petrecut în educaţie, care este responsabil, în bună măsură, de creşterea vârstei la prima căsătorie şi de sporirea caracterului tardiv al natalităţii. Dintre factorii economici responsabili de evoluţia natalităţii şi a fertilităţii, autoarea acordă o importanţă deosebită analizei conflictului dintre rolul de mamă şi participarea în câmpul muncii; în consecinţă, „fertilitatea redusă poate apărea nu ca o alegere liberă, ci ca o consecinţă a dificultăţilor pe care femeile le întâmpină în încercarea de a participa în câmpul muncii şi de a avea grijă de familie în acelaşi timp” (p. 55). Ca urmare, se consideră că fertilitate este influenţată de măsura în care ţările reuşesc reducerea tensiunii dintre rolurile de mamă şi participant în câmpul muncii (Pinelli, 1995, apud Hărăguş, 2008, p 57).

Politicile demografice reprezintă principalul factor de influenţare a evoluţiei natalităţii, prin programe publice, autoarea preluând o schemă de clasificare a statelor în funcţie de nivelul de sprijinire a familiei prin politici familiale4 care ilustrează preocuparea şi viziunea statelor în influenţarea natalităţii. Cu toate că lucrarea de faţă nu face obiectul analizei politicilor pronataliste implementate în Europa, trimiterile realizate de autoare la diverse măsuri guvernamentale de sprijinire a familiei reuşesc să ofere un bun cadru de înţelegere a modului în care este „încurajată” natalitatea în Europa.

Capitolul 3 (A deveni părinte din perspectiva cursului vieţii) introduce în analiză metoda cursului vieţii ca modalitate de cercetare a evoluţiilor demografice recente. Aducerea pe lume a copiilor, în societatea contemporană, este privită drept un act raţional, ce este fundamentat pe faptul că „înainte de a hotărî să devină părinte, individual/cuplul analizează condiţiile existente şi anticipează evoluţiile viitoare” (p. 10). Din această perspectivă, mediul social este deosebit de

3 Van de Kaa, 1987, apud Van de Kaa, D., 1999. 4 Preluând clasificarea politicilor familiale a lui Gauthier (2000), care reprezintă o transpunere

a tematicii intervenţiei statului în sprijinirea familiilor cu copii, Hărăguş vorbeşte despre: a) Regimul social-democrat: sprijin universal din partea statului acordat familiilor, un nivel

înalt al sprijinului familiilor care muncesc, o preocupare intensă pentru egalitatea de gen – caracteristic ţărilor scandinave;

b) Regim conservator: nivel mediu al sprijinului, ce tinde să varieze în funcţie de statutul ocupaţional al părinţilor, viziune mai tradiţionalistă a diviziunii sexuale a muncii – caracteristic nordului Europei – Franţei, Germaniei, Olandei;

c) Regimul sud european: grad ridicat de fragmentare în funcţie de ocupaţie, printr-un amestec de beneficii universale şi particulare; este caracterizat şi prin absenţa unei scheme de asigurare a venitului minim garantat;

d) Regimul liberal – sprijin redus acordat familiilor ce tinde să se concentreze pe familiile cu nevoi mai mari – Marea Britanie, Elveţia.

Page 198: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

RECENZII 9 420

important în analiza evoluţiei natalităţii, iar analiza acestei influenţe prin metoda cursului vieţii constituie una dintre contribuţiile majore ale acestei lucrări. „Analiza cursului vieţii se preocupă de explicarea a cum şi când evenimentele precum părăsirea casei părinteşti, începerea sau dizolvarea unei uniuni, naşterea unui copil, migraţia, intrarea sau ieşirea de pe piaţa muncii, pensionarea, sunt trăite. Acest gen de analiză cuprinde colectarea datelor despre cursul vieţii indivizilor şi analiza calendarului evenimentelor (când se întâmplă acestea?), a succesiunii (în ce ordine se întâmplă?) şi a intensităţii lor (câte evenimente se întâmplă?)” (p. 109).

Capitolul 4 (Comportamentul demografic al femeilor din România) ilustrează, pe baza datelor statistice oficiale şi pe baza unor studii de opinie, evoluţia fenomenelor demografice în România, precum şi evaluări la nivel individual a factorilor consideraţi semnificativi pentru această evoluţie. Sunt binecunoscute, în acest sens, dinamica sporului natural, precum şi a ratei de fertilitate înregistrată în România, după 1989 (spor natural negativ începând cu anul 1992, scăderea RTF până la valoarea constantă de 1,3 copii/ femeie5), care conduc spre concluzia că în România s-a instalat un model al familiei cu un singur copil, observaţie susţinută de consemnarea reducerii semnificative a numărului de naşteri de ordin doi şi trei6: de anumiţi factori structurali nefavorabili” (p. 192).

Datele de opinie, care confirmă evoluţia semnalată de statisticile oficiale, provin, în cea mai mare parte, din anchetele Demografie şi stil de viaţă la femeile din România (2004) şi Studiul sănătăţii reproducerii (2004). Rezultatele acestor cercetări arată că, la nivel de intenţionalitate, peste 90% dintre femeile fără copii declară că intenţionează să devină mame în următorii ani, în timp ce dintre cele ce au deja un copil, doar o treime afirmă că şi-l doresc pe al doilea. Mergând mai departe de simpla consemnare a unor opinii, Mihaela Hărăguş utilizează analiza de regresie pentru a surprinde influenţa pe care o au diverşi factori asupra intenţionalităţii de a avea copii. În acest sens, utilizând baza Studiului Sănătăţii Reproducerii, autoarea arată că factori precum statul ocupaţional, educaţia, vârsta, nivelul socioeconomic, situaţia locuinţei, situaţia parteneriatului reuşesc să explice 36% din variaţia intenţiei de a avea al doilea copil, pentru respondenţii din urban şi 25% din variaţie, pentru respondenţii din mediul rural.

Capitolul 5 (Consecinţele nivelului actual al fertilităţii şi evoluţii viitoare ale fenomenului) pleacă de la prezentarea a două ipoteze des întâlnite în literatura din domeniu: I. Europa a intrat într-o fază a evoluţiei demografice, când rate ale fertilităţii care să atingă pragul de înlocuire vor fi atinse doar sporadic, II. Actualele evoluţii negative ale indicatorilor demografici sunt doar tranzitorii, urmând să se înregistreze o redresare în timp. Cei mai mulţi dintre demografi sunt destul de sceptici în ceea ce priveşte posibilitatea redresării ratelor de fertilitate pe continent, plecând de la consemnarea instaurării unei stări de declin a natalităţii, pe fondul afirmării, din ce în ce mai intens, a aşa numitului „efect de structură demografică”.

Dincolo de ilustrarea consecinţelor de natură economică şi demografică a ratelor scăzute ale fertilităţii şi de prezentarea unor scenarii alarmiste asupra evoluţiei populaţiei în Europa şi România – teme des întâlnite în abordările din domeniul evoluţiei sub aspect demografic a populaţiei, acest capitol pune în discuţie şi tema influenţei pe care schimbarea demografică o are asupra relaţiilor inter şi intrageneraţionale (p. 194), subliniind impactul social al transformărilor populaţiei.

Putem concluziona că lucrarea Tranziţia la statutul de părinte în Europa. Evoluţii recente şi posibili determinanţi constituie o analiză de maxim interes pentru specialiştii interesaţi de evoluţia fenomenelor demografice, de aria sociologiei familiei, sau de domeniul politicilor sociale şi nu numai. Din acest punct de vedere, cartea Mihaelei Hărăguş reuşeşte să ofere o imagine semnificativă în ceea ce priveşte cercetarea schimbării demografice, cu centrare pe schimbarea modelului dominant al familiei în societatea europeană şi cu punctarea evoluţiei acestui proces în societatea românească.

Florentin Flavius Mihalache

5 Gheţău, V., Declinul demografic al României: ce perspective?, „Sociologie Românească”, nr. 2/2004, Iaşi, Polirom.

6 Hărăguş, M., Is Romania going toward the one child family model?, în „Romanian Journal of Population Studies”, vol. 1, no. 1–2/2007, pp. 92–113.

Page 199: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

AUTORII NUMĂRULUI 3–4/2008

Ioan MĂRGINEAN Director adjunct, ICCV, prof. univ. dr., Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Bucureşti.

Mariana STANCIU Cercetător ştiinţific, gr. I, dr., ICCV, Bucureşti.

Laureana URSE Cercetător ştiinţific, gr. I, dr., ICCV, Bucureşti.

Manuela Sofia STĂNCULESCU Cercetător ştiinţific, gr. II, dr., ICCV, Bucureşti.

Bogdan VOICU Cercetător ştiinţific, gr. II, dr., ICCV, Bucureşti.

Mălina VOICU Cercetător ştiinţific, gr. II, dr., ICCV, Bucureşti.

Katarina STRAPCOVA The Institute for Sociology, Slovak Academy of Science.

Paula Andreea TUFIŞ Cercetător ştiinţific, gr. II, ICCV, Bucureşti.

Sorin CACE Cercetător ştiinţific, gr. II, dr., ICCV, Bucureşti.

Ciprian BĂDESCU Cercetător ştiinţific, gr. III, dr., ICCV, Bucureşti.

Alina BĂDESCU Cercetător, Centrul European de Studii în Probleme Etnice, Bucureşti.

Cristina TOMESCU (DOBOŞ) Cercetător ştiinţific, gr. III, ICCV, Bucureşti.

Mihnea PREOTESI Cercetător ştiinţific, gr. III, ICCV, Bucureşti.

Cosmina-Elena POP Cercetător ştiinţific, ICCV, Bucureşti.

Daniel ARPINTE Cercetător ştiinţific, ICCV, Bucureşti.

Octavian-Marian VASILE Cercetător ştiinţific, ICCV, Bucureşti.

Filip ALEXANDRESCU Cercetător ştiinţific, ICCV, Bucureşti.

Adriana BABOI Asistent de cercetare, ICCV, Bucureşti.

Florentin Flavius MIHALACHE Asistent de cercetare, ICCV, Bucureşti.

Iulian STĂNESCU Asistent de cercetare, ICCV, Bucureşti.

Dana NIŢULESCU Market Research Analyst, Cegedim România, Bucureşti.

Mugur CIUMĂGEANU Psiholog clinician, Asociaţia Română de Terapie Comportamentală şi Cognitivă, Bucureşti.

Brânduşa FECIORU Cadru didactic asociat, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea Bucureşti.

Septimiu KRAUSZ Prof. univ. dr., pensionar, Institutul de Mine din Petroşani.

Page 200: CALITATEA VIEŢII · în cadrul cercetării Diagnoza Calităţii Vieţii (2006). Cuvinte-cheie: calitatea vieţii, viaţă bună, standard decent de viaţă. Paradigma calităţii

VOLUME ALE INSTITUTULUI DE CERCETARE A CALITĂŢII VIEŢII: SELECŢIE

Enciclopedia dezvoltării sociale, Cătălin Zamfir, Simona Stănescu (coord.), Iaşi, Editura Polirom, 2007. Strategii de dezvoltare comunitară, Iuliana Precupeţu, Iaşi, Editura Lumen, 2007. Satul românesc pe drumul către Europa, Mălina Voicu, Bogdan Voicu (coord.), Iaşi, Editura Polirom, 2006. Ce fel de bunăstare îşi doresc românii, Mălina Voicu, Iaşi, Editura Expert Projects, 2006. Politici de ocupare în Europa Centrală şi de Est, Sorin Cace, Bucureşti, Editura Expert, 2006. Calitatea vieţii în România, Ioan Mărginean, Ana Bălaşa (coord.), ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Expert, 2005. Penuria Pseudo-Modernă a Postcomunismului Românesc, Bogdan Voicu, Iaşi, Editura Expert Projects, 2005, 2 vol. O analiză critică a tranziţiei, Cătălin Zamfir, Iaşi, Editura Polirom, 2004. Politica socială, Ioan Mărginean, Bucureşti, Editura Expert, 2004. Quality of Life in Romania, editor Ioan Mărginean, The Expert Publishing House, 2004. Sărac lipit, caut altă viaţă!, Manuela Sofia Stănculescu şi Ionica Berevoiescu (coord.), Bucureşti, Editura Nemira, 2004. Minimul de trai şi costurile sociale: concepte operaţionale în analiza calităţii vieţii, Adina Mihăilescu, Iaşi, Editura A’92, 2004.

Dicţionar de politici sociale, Luana Pop (coord.), Bucureşti, Editura Expert, 2002. Rromii din România, Cătălin Zamfir, Marian Preda, Bucureşti, Editura Expert, 2002. Sărăcia şi sistemul de protecţie socială, Lucian Pop, Cornelia Mihaela Teşliuc, Emil Daniel Teşliuc, Iaşi, Polirom, 2001. Structuri moderne ale consumului european, Mariana Stanciu, Bucureşti, Editura Genicod, 2001. Economia informală în România, Cătălin Zamfir, Kyoko Postill, Ruxandra Stan, Bucureşti, PNUD, ICCV, 2001. Situaţia sărăciei în România, Cătălin Zamfir (coord. ICCV), Kyoko Postill, Ruxandra Stan (coord. Bucureşti, PNUD), PNUD, 2001. Politici sociale în România: 1990-1998, Cătălin Zamfir (coord.), Bucureşti, Editura Expert, 1999. Tineretul deceniului unu. Provocările anilor ’90, Ioan Mărginean (coord.), Bucureşti, Editura Expert, 1996. Dimensiuni ale sărăciei, Cătălin Zamfir (coord.), Bucureşti, Editura Expert, 1995. Politici sociale: România în context european, Elena Zamfir, Cătălin Zamfir (coord.), Bucureşti, Editura Alternative, 1995. Ţiganii. Între ignorare şi îngrijorare, Elena Zamfir, Cătălin Zamfir (coord.), Bucureşti, Editura Alternative, 1993.

Pentru comenzi vă puteţi adresa la:

EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE, Calea 13 Septembrie nr. 13, sector 5, 050711, Bucureşti, România; Tel.: 4021–318 81 06, 4021–318 8146; Fax: 4021–318 24 44; e-mail: [email protected]; adresa web: www.ear.ro

RODIPET S.A., Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1, P.O. Box 33–57, Bucureşti, România; Tel. 4021–318 70 00, 4021–318 70 01; Fax 4021–318 70 02, 4021–318 70 03; e-mail: [email protected]

ORION PRESS IMPEX 2000 S.R.L., P.O. Box 77–19, sector 3, Bucureşti, România; Tel./Fax: 4021–610 6765, 4021–210 6787; Tel.: 0311 044 668; E-mail: [email protected]