UNIVERSITATEA SPIRU HARETFACULTATEA DE MEDICINĂ

VETERINARĂ

BUNĂSTAREA ŞI PROTECŢIA

ANIMALELOR

ANDRONIE IOANA CRISTINA

1

NOTE DE CURS

- 2012 -

2

BUNĂSTAREA ANIMALELOR Consideraţii generaleProblemele legate de bunăstarea animalelor prezintă încă numeroase aspecte

neclare de ordin procedural şi ştiinţific, abordări diferite şi chiar opuse în chestiuni de fond, începând cu definirea acesteia şi continuând cu măsurile practice ce se impun pentru fiecare specie şi categorie de vârstă a animalelor.

Astăzi există puţine cercetări referitoare la interrelaţiile dintre animale şi mediul lor de viaţă, la diferitele faze ale adaptării animalelor mediului aflat într-o continuă schimbare (stres, acomodare, aclimatizare, etc.), la comportamentul normal şi simţămintele animalelor. Sunt încă contradicţii referitoare la conceptul de conservare a vieţii animalelor sălbatice, drepturile animalelor, obligaţiile oamenilor faţă de acestea şi bunăstarea animalelor, motiv pentru care este important să se cunoască în ce fel cuvântul bunăstare se poate folosi şi cum este el legat de problemele morale (Broom 1989). De asemenea lipseşte şi terminologia adecvată pentru corelarea cu progresele existente pe plan mondial în ceea ce priveşte bunăstarea animalelor.

EtimologieEtimologic, bunăstarea animalelor derivă din limba engleză de la cuvântul

welfare, prin care se înţelege calitatea vieţii animalelor. Termenul de bunăstare se referă la starea animalului şi nu la modul de îngijire a lui de către om. Aceeaşi terminologie se întâlneşte şi în alte limbi europene bien-être (franceză), wohlergehen (germană), benessere (italiană), bienstar (spaniolă), blagosostoianie (rusă), etc. În ţara noastră terminologia este acceptată oficial şi folosită în toate actele normative.

În limba română, termenul de bunăstare derivă din limba engleză, respectiv de la cuvintele welfare şi well-being. Deşi unii cercetători în domeniul bunăstării animalelor din ţările de limbă engleză consideră că relaţia dintre cei doi termeni este de sinonimie perfectă, de multe ori se face o distincţie clară între aceştia. Există patru puncte de vedere referitoare la diferenţa între semnificaţia cuvintelor welfare şi well-being.

Un prim punct de vedere, împărtăşit de majoritatea specialiştilor, este folosirea cuvântului well-being pentru a descrie starea animalelor, calitatea vieţii acestora şi a cuvântului welfare pentru a descrie problemele sociale şi etice legate de acestea. Astfel, Robert Zimbelman, Vicepreşedintele Executiv al Societăţii Americane de Ştiinţe Animale, foloseşte termenul well-being pentru a descrie modul în care se manifestă animalele - conotaţia obiectivă sau aparentă a conceptului de bunăstarea animalelor - şi termenul welfare pentru a descrie perspectiva umană asupra necesităţilor şi preferinţelor animalelor - conotaţia subiectivă, inaparentă a conceptului de bunăstarea animalelor.

Al doilea punct de vedere este acela că welfare se referă la calitatea vieţii animalelor pe termen lung, respectiv well-being la calitatea vieţii animalelor pe termen scurt, cu referire în special la stările psihice ale acestora.

Un alt treilea punct de vedere, răspândit mai ales în Europa, este de folosire exclusivă a termenului welfare, deoarece acesta este deja consacrat, prin numeroasele lucrări ştiinţifice şi acte normative în domeniu, chiar şi în titulatura organizaţiilor de protecţie a animalelor.

Al patrulea punct de vedere este cel răspândit în Statele Unite, unde s-a renunţat la termenul welfare în favoarea lui well-being. Termenul welfare nu este agreat de către americani din cauză că e asociat cu propaganda politică.

3

În Europa continentală, pentru a descrie necesitatea păstrării bunăstării animalelor, se foloseşte sintagma de protecţie a animalelor (sintagmă care are aproape aceeaşi semnificaţie cu cei doi termeni englezi – welfare şi well-being). Protecţia animalelor asigură implicit bunăstarea acestora şi vizează asigurarea unui mediu, unei furajări, adăpări şi unui microclimat corespunzătoare.

Importanţa bunăstării animalelorImportanţa bunăstării animalelor se apreciază printr-o motivaţie etică, politică

şi una economică.

Motivaţia etică Etica, este o ramură a filozofiei deseori denumită “filozofie morală” care are

în vedere diferenţa dintre bine şi rău, potrivit şi nepotrivit şi cum AR TREBUI să ne comportăm şi să trăim. Etica este parte integrantă a vieţii de zi cu zi - activităţile noastre zilnice având un impact asupra intereselor celorlalţi.

Chiar şi în cadrul diverselor departamente ale filozofiei, etica nu este în mod necesar o disciplină teoretică aridă fără consecinţe de ordin practic. Acest aspect este demonstrat de dezvoltarea eticii „aplicate” sau „practice”. Un exemplu în acest sens îl constituie cartea lui Peter Singer publicată în 1975, „Animal Liberation”, care este considerată punctul de plecare al mişcării politice de „eliberare a animalelor”.

Viaţa de zi cu zi abundă în probleme etice chiar dacă ele rămân ascunse. Deciziile noastre zilnice au o dimensiune morală, ceea ce înseamnă că ele prezintă componente ce se extind dincolo de interesele proprii şi presupun o preocupare pentru cei ce ne înconjoară.

Deciziile etice sunt deseori luate fără o gândire pealabilă, partea etica rămânând cumva „ascunsă”. Aceasta se datorează faptului că decizia este parte integrantă a unei rutine sau a unei practici general acceptate. De exemplu, consecinţele etice ale alimentaţiei noastre pot să treacă neobservate zi de zi, dar modul nostru de hrănire îi poate afecta pe alţii, repectiv pe oamenii sau animalele care produc sursa noastră de hrană. Dacă nu analizăm aspectele de ordin etic ale vieţii noastre este posibil să trecem cu vederea deciziile insuficient fondate şi posibilităţile de a progresa. De exemplu consumând mai puţine ouă produse în sistemele intensiv-industriale de păsări şi mai multe provenind din sistemele alternative fermele organice putem să îmbunătăţim viaţa găinilor ouătoare.

Este etica „pur şi simplu subiectivă” ? Raţionamentele etice nu pot fi elaborate în acelaşi fel cu analizarea „datelor ştiinţifice” dar există un acord larg între diversele teorii etice şi chiar între culturi referitor la ceeace este considerat corect şi ceea ce este incorect. De exemplu aproape toate religiile şi sistemele etice prezintă variante ale a:a numitei „regulii de aur” - „tratează-i pe ceilalţi aşa cum vrei să fii tratat”.

Etica personală În mod normal avem libertatea de a decide individual în privinţa chestiunilor

etice, deoarece punctele de vedere considerate acceptabile variază în cadrul societăţii. De exemplu ce ar trebui să mâncăm? Ce sumă ar trebui să donăm în diferite scopuri caritabile ?

Etica socială Societatea prezintă un acord larg privind aceste chestiuni şi deseori instituie

legi în vederea aplicării lor. Acest tip de etică este considerată a fi aplicabilă fiecărui membru al societăţii iar în absenţa ei haosul ameninţă chiar societatea în sine. De exemplu nu rebuie să furăm de la semenii noştri. Dacă o facem sau nu este rareori la latitudinea individului. În absenţa unui consens în cadrul fiecărei societăţi în parte,

4

haosul moral poate să distrugă structura socială - acest consens este în parte liantul care uneşte această societate.

Anumite tipuri de comportament se pot transfera din cadrul eticii personale la etica societală pe măsură ce trecem de la o societate şi o perioadă de timp la alta.

Etica profesionalăPrincipiile acestei etici sunt destinate situaţiilor în care se regăsesc practicanţii

unei profesii. De exemplu medicii veterinari trebuie să nu cauzeze pacienţilor mai multă suferinţă decât strictul necesar în vederea tratării lor; doctorii nu trebuie să aibă relaţii sexuale cu pacienţii lor, etc.

De ce sunt diferite afirmaţiile etice de cele ce exprimă preferinţe personale? Spre exemplu afirmaţia „î-mi place ciocolata” nu necesită o argumentare raţională şi nu încearcă să îi convingă pe cei din jur să facă acelaşi lucru. Nu contează dacă ceilalţi au aceeaşi preferinţă sau nu. Cu toate acestea, afirmaţia „nu ar trebui să omorâm animale sănătoase” necesită o justificare raţională şi tinde să spună ceea ce alţii nu ar trebui să facă.

Practica justificării morale sugerează un punct de vedere imparţial - argumentele în favoarea ei trebuie să fie admise nu numai de persoana care le avansează dar şi de ceilalţi oameni în general. Acţiunile în interes personal nu sunt considerate de către majoritatea sistemelor teoretice morale drept argumente etice. De exemplu ar fi greu de argumentat că afirmaţia „am eutanasiat câinele ca să mă asigur că nu voi mai fi deranjat în timpul somnului” este o justificare etică a acţiunii în sine. Cu toate acestea, anumite acţiuni în interes personal pot fi compatibile cu principii etice de mai largă aplicabilitate şi prin urmare pot fi justificate din punct de vedere etic. De exemplu, „am amputat piciorul grav rănit al câinelul pentru a face uz de taxa pentru consultaţie”poate fi justificată etic prin adăugarea „…şi pentru a curma suferinţele ulterioare ale câinelui”.

Dilemele (alternativele) etice, sunt situaţii în care fiecare acţiune posibilă pare greşită din punct de vedere moral în momentul explorării ei. De exemplu un medic veterinar îl suspectează pe proprietarul unei pisici că şi-a tratat animalul cu cruzime în momentul în care acesta îi aduce pisica grav rănită. Dacă medicul raportează autorităţilor cazul de încălcare a legii privind cruzimea faţă de animale atunci ar încălca regulile normale de conduită profesională privind confideţialitatea clientului. Cu toate acestea, dacă medicul se limitează la a trata pisica şi ignoră faptul că rănile au fost provocate intenţionat, el va permite clientului să scape fără a fi tras la răspundere pentru comiterea unui act imoral şi ilegal. Printr-o analiză atentă se poate identifica cel mai important principiu sau obligaţia care se aplică în situaţia în cauză şi anume că preocuparea pentru starea pacientului are întâietate faţă de consideraţiile privind confidenţialitatea clientului. În spijinul acestui aspect poate să vină şi faptul că pisica sau alte animale pot fi rănite ulterior, sau că cercetări recente în domeniu au demonstrat existenţa unei legături dintre abuzul asupra animalelor şi alte tipuri de abuz în cadrul familiei.

Orice tip de sistem etic ce presupune existenţa mai multor principii funcţionale poate să genereze dileme, aşa cum reiese din exemplul de mai sus. Dilemele pot să apară şi acolo unde nu există principii contradictorii. De exemplu un medic veterinar poate să aibă la un moment dat doi pacienţi foarte grav bolnavi ce au nevoie de un medicament ce le poate salva viaţa, dar nu are decât o doză la îndemână. Ce ar trebui să facă ?

Mulţi cred că toate deciziile etice sunt dileme etice, când în majoritatea cazurilor nu este aşa. Accentuarea exagerată a dilemelor tinde să minimalizeze

5

deciziile etice normale, de zi cu zi, mai puţin dramatice. De exemplu ar trebui o vacă să primească tratament analgezic post operator în cazul unei cezariene ?

Multe dileme au mai degrabă un caracter practic decât unul etic, ceea ce înseamnă că argumentele morale concurează cu cele non-morale. De exemplu ar trebui ca medicul veterinar să grăbească executarea unei proceduri chirurgicale pentru a ajunge acasă la timp să vadă meciul de fotbal ?

Medicii veterinari sunt plasaţi în centrul unei reţele de obligaţii faţă de pacienţi, clienţi, alţi medici veterinari, faţă de societate în general şi faţă de ei înşişi. Uneori aceste obligaţii sunt contradictorii şi prin urmare medicii veterinari se confruntă cu situaţii complexe din punct de vedere etic. Totodată ei se confruntă cu un flux constant de probleme etice, fie că sunt conştienţi de acest aspect sau nu şi sunt chemaţi să emită raţionamente de ordin etic, ceea ce este inevitabil. De exemplu fermierul doreşte să reducă cheltuielile prin evitarea dozelor costisitoare de analgezice administrate caprei sale care trebuie operată. Obligaţiile medicului veterinar faţă de pacient şi de client sunt prin urmare contradictorii.

Etica pune la dispoziţie metodele, „instrumentele chirurgicale” de luare a deciziei corecte. Dacă medicii veterinari nu au cunoştinţe etice vor absorbi pur şi simplu principii etice neadecvate fără a le chestiona vreodată valabilitatea. O bună educaţie din punct de vedere etic va oferi un ajutor practic imediat în rezolvarea corectă a situaţiilor în care interesele sunt contradictorii. De exemplu medicul veterinar interesat de suprimarea durerii pacienţilor săi este le curent cu studiile care demonstrează că animalele cărora li s-au administrat analgezice redevin productive mult mai repede. Aceste studii pot fi de folos în a convinge fermierul să cheltuiască puţin mai mult în ceea ce priveşte tratamentul pentru că este în avantajul lui. S-ar putea susţine totodată că, datorită faptului că medicii veterinari sunt direct implicaţi în chestiunile etice ce afectează animalele, au obligaţia morală de a se informa mai bine asupra acestor aspecte. Studiul eticii este cu siguranţă de mare ajutor medicilor veterinari în cazul în care sunt indecişi şi este necesară luarea unei decizii sau formarea unei opinii.

Înţelegerea eticii este în interesul medicului veterinar. De exemplu Bernard Rollin (deontolog veterinar de la Universitatea din Colorado, SUA) a folosit termenul de „stres moral” pentru a descrie îngrijorarea ce rezultă din luarea deciziilor care pun probleme de conştiinţă, cum ar fi eutanasierea animalelor de companie sănătoase la cererea proprietarului. Acest tip de stres are un efect negativ asupra sănătăţii noastre mentale şi fizice. Rollin susţine că una din modalităţile de prevenire este luarea de măsuri pentru eliminarea procedurilor ce induc stresul, în acest caz prin educarea potenţialilor proprietari de animale privind responsabilităţile ce le revin sau prin luarea de măsuri în vederea prevenirii gestaţiilor nedorite. Înţelegerea aspectelor etice ale acestor chestiuni poate să ne permită identificarea exactă a problemei şi a măsurii de corectare. Studiul eticii poate de asemenea să sprijine medicul veterinar în deprinderea unor atitudini adecvate faţă de animale, clienţi şi alte păţi interesate. Atitudinile către aceste părţi interesate vor afecta puternic succesul sau eşecul relaţiilor pe care le stabileşte medicul veterinar.

Înţelegerea eticii este în interesul practicanţilor profesiei veterinare care poate fi chemată de către opinia publică să-şi justifice acţiunile sau să comenteze dimensiunea etică a unor chestiuni. Profesia veterinară este considerată de asemenea drept o valoroasă sursă de opinii privind problemele de bunăstarea animalelor. Este important prin urmare ca medicii veterinari să înţeleagă chestiunile etice cel puţin la fel de bine ca publicul larg, aceasta mai ales în acele ţări în care profesia veterinară îşi

6

reglementează de sine stătător practicile şi procedurile, dacă doreşte să o facă şi în continuare.

Motivaţia etică are la bază asemănările de ordin biologic dintre animalele superioare şi oameni sub aspect structural, funcţional şi comportamental. S-a demonstrat astfel, că unele funcţii vitale cum ar fi metabolismul, respiraţia, circulaţia sanguină, sunt comune atât la om cât şi la animalele superioare; mecanismele stresului şi durerii, sunt aproape identice, iar reactivitatea faţă de factorii de mediu este asemănătoare.

Există diverse teorii etice care încearcă să rezolve problemele animalelor şi se adresează tratamentului la care acestea sunt supuse de către oameni. Astăzi ca urmare a perfecţionării şi extinderii anumitor tehnici de inginerie genetică cum ar fi clonarea, obţinerea de organisme transgenice, xenotransplantul, etc., oamenii acordă un interes mai mare calităţii vieţii animalelor, sunt mult mai sensibili la suferinţa acestora şi mai reactivi la actele de cruzime aduse la cunoştiinţă de asociaţiile de protecţia animalelor.

O altă teorie etică denumită „etică contractuală”, îşi fondează principiile morale pe un acord imaginar între oameni, membrii ai aceleiaşi societăţi. Acest acord ia naştere în societate în vederea obţinerii unor beneficii reciproce. Deoarece animalele nu pot să ia parte la stabilirea şi negocierea unui astfel de acord se susţine ipoteza că animalele se situează în afara moralităţii. O modalitate curentă de a demonstra această ipoteza este că pentru a se bucura de drepturi, individul trebuie să îşi asume responsabilităţi. Ca şi celelalte teorii care refuză să acorde statut moral animalelor şi cea de faţă întâmpină dificultăţi în ceea ce priveşte aşa-numitele „cazuri marginale” şi anume copiii foarte mici sau adulţii suferind de severe disfuncţionalităţi mentale ce se bucură de statut moral în cadrul societăţilor din care fac parte. Cu toate acestea, ca şi în cazul animalelor, reciproca nu este valabilă în aplicarea contractului imaginar.

Utilitarismul este o altă teorie etică, ce pune accentul mai degrabă pe consecinţele acţiunilor decât pe regulile sau principiile care le ghidează. Unul dintre principiile sale timpurii susţinea că suntem obligaţi să maximizăm aşa numita „utilitate”, referindu-se la bucurie sau la echilibrul dintre plăcere şi durere. Trebuie să acţionăm astfel încât să realizăm „ceea ce este mai bine pentru majoritatea celor vizaţi”.

Animalele au făcut obiectul gândirii utilitariste încă de la începuturi. Dacă animalele, la fel ca şi oamenii simt senzaţiile de plăcere sau durere atunci ar trebui să le includem în perspectiva globală a tentativei noastre de a ridica nivelul general de bunăstare şi fericire în lume. Utilitarismul clasic în particular susţine că acţiunile morale sunt cele care promovează cel mai mare grad de plăcere şi cel mai mic grad de durere. De când animalele au experimentat plăcerea şi durerea interesele lor sunt luate în calcul. Utilitarismul pare simplu şi flexibil. Cu toate acestea, poate crea confuzii atunci când ne impune să trecem peste anumite reguli morale pentru a determina cele mai bune consecinţe. De exemplu oamenii de pe o barcă de salvare suprapopulată pot să estimeze că vor supravieţui în număr mai mare dacă nu vor permite şi altora să se urce la bord, chiar dacă cei refuzaţi se vor îneca. Conform unei reguli morale extrem de stricte ar fi normal să îi ajute pe cei ameninţaţi cu moartea.

Cum anume facem calculele şi estimările este de asemenea neclar, mai ales când costurile şi beneficiile sunt suportate de indivizi diferiţi. De exemplu o analiză cost-beneficiu de tip utilitarist este frecvent folosită de cei care dezbat problema eficienţei folosirii animalelor în cadrul experimentelor. Dacă avem nevoie de 100 de iepuri care ar fi supuşi unor suferinţe moderate în producerea cu o şansă de 10% de

7

reuşită a unui vaccin împotriva unei boli umane relativ uşor tratabile, cum vom face calculul? Există un echilibru între costuri şi beneficii atunci când unii indivizi suportă toate costurile şi cu totul alţii se bucură de beneficii?

O altă formă a utilitarismului analizează valoarea consecinţelor dincolo de senzaţiile de plăcere şi durere şi susţine că ar trebui să maximizăm satisfacerea preferinţelor. Dacă animalele au preferinţe atunci acestea ar trebui incluse în calculele noastre. Acest principiu este utilizat de Peter Singer în cartea sa „Animal Liberation”. Dezvoltând ideea sa de „apreciere egală a intereselor” discutată mai sus, tipul speciei din care provine individul (om, capră, etc.) care manifestă aceste preferinţe, nu afectează importanţa lor morală. Versiunea utilitaristă a lui Peter Singer conduce la unele concluzii radicale - abandonarea majorităţii sistemelor zootehnice de creştere a animalelor şi de cercetare în domeniu, deoarece el consideră că suferinţele cauzate de aceste practici nu sunt justificate de beneficiile aduse. El se simte lezat în mod special de sacrificarea unor interese majore ale animalelor (de exemplu tratamentul inuman la care sunt supuse raţele şi gâştele alimentate forţat pentru a produce pâté de foie gras) pentru atingerea unor interese umane minore (în acest caz simpla plăcere a gustului).

Cu toate acestea, teoriile utilitare permit practicarea unei abordări mai pragmatice ce favorizează rezultatele în detrimentul principiilor, ceea ce poate mai degrabă îmbunătăţi într-o oarecare măsură situaţia pentru animalele implicate decât să o degradeze. Astfel, în loc să adopte o poziţie principială împotriva „exploatării animale”, un utilitarist poate să calculeze că nivelul de bunăstare globală ar fi mai ridicat dacă un număr mai mare de porci ar fi crescuţi în sisteme deschise decât în ferme tradiţionale, chiar dacă viaţa unui porc crescut în aer liber este departe de a fi perfectă şi sfârşeşte inevitabil pe masa noastră.

Sistemele etice fondate pe baza responsabilităţii sunt uneori denumite „deontologice”, de la termenul grecesc „deontos” ce se traduce prin obligaţie. Aceste teorii susţin existenţa unor obligaţii care sunt justificate moral prin ele însele indiferent de consecinţele lor ulterioare. Una dintre teoriile deontologice clasice susţine că trebuie să tratăm celelalte fiinţe umane ca scopuri şi nu ca mijloace şi prin urmare nu ar trebui să ne folosim de semenii noştri de o manieră în care nu respectăm valoarea lor morală intrinsecă chiar în eventualitatea unor consecinţe pozitive. Nu trebuie să aruncăm o persoană peste bord chiar şi cu preţul scufundării bărcii şi al salvării celorlaţi.

Drepturile animalelor, constituie o altă formă de teorie etică deontologică. Dintr-o perspectivă generală, drepturile morale sunt cerinţe foarte stricte care nu pot fi încălcate doar pentru simplul fapt că aceasta ar determina consecinţe benefice. Drepturile morale decurg direct din interesele primare ale acelora care se bucură de ele.

Tom Regan (The Case for Animal Rights’) susţine că mamiferele şi păsările sunt „subiecţi ai unei vieţi”, cu alte cuvinte nu sunt doar vii şi conştiente ci au deopotrivă convingeri, dorinţe, memorie, viaţă emoţională şi diverse alte capacităţi mentale care contribuie la „bunăstarea” existenţei lor. Acest aspect, argumentează el, le conferă o valoare morală intrinsecă din care decurg şi drepturile lor. Drepul lor fundamental este acela de a le „fi respectată valoarea morală intrinsecă’. Acest drept instituie o regulă strictă care interzice utilizarea animalelor ca resurse de către oameni, regulă ce rămâne în picioare indiferent de consecinţe. Versiunea de faţă a drepturilor animalelor cere desfiinţarea sistemelor zotehnice de creştere a animalelor şi a experimentării lor. Spre deosebire de filozofiile utilitariste conform cărora indivizii sunt consideraţi ca făcând parte dintr-un întreg, teoria drepturilor animalelor ridică un zid protector în jurul individului care nu poate fi trecut, indiferent de

8

numărul celor care ar avea de câştigat de pe urma acestui demers. Este o perspectivă radicală în conflict cu majoritatea practicilor curente în vigoare la momentul de faţă în lume.

Diversele teorii etice intră în conflict uneori, aspect ce poate fi depăşit dacă evităm să aderăm în totalitate la o singură perspectivă şi selectăm părţi componente din fiecare. Este ceea ce se întâmplă în practică în procesul de elaborare a gândirii etice individuale.

De exemplu se pot combina componente ale teoriei utilitariste dintr-o perspectivă a drepturilor animalelor ajungându-se la concluzia că în timp ce experimentele ce cauzează o suferinţă moderată sunt justificate de rezultate pozitive, acele experimente ce determină suferinţe extreme trebuie interzise cu desăvârşire indiferent de rezultat.

Bernard Rollin în cartea sa „An Introduction to Veterinary Medical Ethics”, propune o viziune hibrid a eticii utilitariste şi deontologice animale. Aceasta ar permite continuarea sistemelor zootehnice în care se menţine „vechiul contract” al avantajului reciproc dintre fermier şi animal. Un exemplu al termenului folosit de Bernard Rollin pentru a desemna „vechiul contract” zootehnic este asigurarea de adăpost, furaje, apă, confort şi satisfacerea celorlalte nevoi ale vacilor în schimbul producţiei de lapte al acestora. Cu toate acestea Bernard Rollin ar interzice aşa-numita utilizare frivolă a animalelor, cum ar fi testarea produselor cosmetice, invocând aici drepturile animalelor.

Combinarea diverselor elemente provenind din aceste teorii nu va asigura o consecvenţă logică absolută dar contribuie la evitarea atitudinilor rigide şi conservatoare care pun obstacole în calea atingerii unui consens.

Una din abordările posibile în evaluarea problemelor etice legate de animale este „matricea etică”. În cadrul matricei, diversele teorii etice sunt reprezentate în rânduri iar părţile afectate de problema etică în coloane. Intersecţia fiecărei coloane cu un rând reprezintă o altă dimensiune a problemei etice. Noi teorii etice, principii aplicabile problemei şi alte părţi interesate pot fi identificate în funcţie de numărul de coloane şi rânduri ce pot fi adăugate matricei. Este posibil ca matricea să nu ofere o soluţie a problemei dar ne permite să explorăm aspectele sale în toate varietatea lor.

Un alt exemplul este utilizarea hormonului de creştere somatotropina bovină în vederea stimulării creşterii producţiei la vacile de lapte. Bunăstarea vacilor poate fi invocată aplicând perspectiva „utilitarismului” şi anume este util să observăm că BST determină înmulţirea cazurilor de mastită la vaci. Din punctul de vedere al consumatorului, se pot identifica anumite efecte asupra calităţii laptelui datorită tratării acestuia împotriva BST, deopotrivă cu impactul asupra preţului şi a cantităţii furnizate. Care este efectul BST asupra fermierului? Folosirea lui pune în pericol sănătatea fermierului? Ar fi mai bine ca acesta să îl folosească?

Din perspectiva autonomiei se poate analiza libertatea comportamentală a vacii (care probabil că nu este afectată în exemplul de mai sus). Consumatorii vor şti că laptele a fost produs astfel? Pot să evite consumarea lui dacă doresc acest lucru ? Eticheta laptelui va specifica acest amănunt ? Există şi alte alternative ? Care este presiunea (ex. economică) în favoarea sau împotriva (ex. legislativă) utilizării BST de către fermier ?

Având în vedere toate avantajele şi riscurile identificate în exemplul precedent la capitolul „echitate sau dreptate”, putem să vedem dacă ele sunt suportate egal de către toate părţile interesate. Sunt toate riscurile (bunăstarea vacii) suportate de către animale şi toate avantajele de partea fermierului (economice) sau invers? Similar, ne putem întreba dacă toţi consumatorii şi fermierii sunt deopotrivă afectaţi sau unii

9

dintre ei suportă unele costuri nejustificat? Acest exemplu demonstrează că deşi matricea nu rezolvă problema cu care ne confruntăm, poate fi utilizată pentru a ne pune întrebări cu privire la diversele aspecte implicate şi a le analiza mai în profunzime.

În cadrul eticii, ca urmare a relaţiei dintre progresele ştiinţelor vieţii şi drepturile omului a apărut o nouă preocupare deontologică, numită bioetica. Termenul de bioetică a fost introdus pentru prima dată de medicul american Van Renssalaer Potter în lucrarea intitulată „Bioethics: Bridge to the Future” (Bioetica: un pod către viitor, publicată în 1971) şi definit ca fiind ştiinţa ce utilizează o metodologie interdisciplinară şi care are obiectul de studiu - examenul sistemic al comportamentului uman în domeniul ştiintelor vieţii şi al sănătăţii, analizat în lumina valorilor şi principiilor morale. Şi în ţara noastră bioetica este studiată în cadrul facultăţilor de medicină umană şi face referire la relaţia medic-bolnav sub aspectele sale intrinseci (confidenţă, consimţământ) şi extrinseci (dreptul la sănătate) în orice circumstanţe. În viitor bioetica trebuie să-şi lărgească domeniul de activitate atât în direcţia dezvoltării şi studierii ei cât şi în raporturile dintre om şi animalele superioare.

Pentru medicii veterinari care au obligaţii faţă de diferite grupuri de interese confruntându-se permanent cu luarea deciziilor etice, se impune cunoaşterea principiilor eticii, pentru a putea lua aceste deciziile în cele mai bune condiţii, deoarece există diverse teorii etice care încearcă să rezolve problemele animalelor şi se adresează tratamentului la care acestea sunt supuse de către oameni

Motivaţia politică Rezultă atât din orientarea opiniei publice în direcţia protecţiei animalelor cât

şi din opţiunea ţării noastre de aderare la Uniunea Europeană. În cadrul Uniunii Europene, în anul 1980 a luat fiinţă Eurogrupul pentru

Bunăstarea Animalelor, care are rolul de a recepţiona, prelucra şi transmite părerile opiniei publice privind bunăstarea animalelor de la organizaţiile teritoriale, către Comisia Europeană, Consiliul de Miniştri şi Consiliul Europei, în vederea perfecţionării legislaţiei, monitorizării respectării normelor şi asigurării asistenţei tehnice. Activitatea Eurogrupului este sprijinită de Intergrupul pentru Bunăstarea şi Conservarea Animalelor format din persoane cu orientări politice diferite, interesate însă să susţină iniţiativele legislative privind bunăstarea şi protecţia animalelor. Asistenţa tehnică acordată de către Eurogrup ţărilor candidate la aderare, se realizează cu sprijin material şi sub coordonarea oficiului tehnic TAIEX al Direcţiei Generale de Extindere a Comisiei.

Obiectivul iniţial al politicilor europene privind bunăstarea animalelor a fost lărgit la o altă dimensiune începând cu 1999 o dată cu semnarea Tratatului de la Amsterdam (extinderea Uniunii Europene). Prin acesta au fost stabilite reguli de bază pentru acţiunile Uniunii Europene privind bunăstarea animalelor prin „Protocolul privind Protecţia şi Bunăstarea Animalelor”. Acesta recunoaşte că animalele sunt „fiinţe simţitoare” şi obligă instituţiile europene să acorde atenţie deplină cerinţelor bunăstării animalelor când formulează şi implementează legislaţia Comunităţii. Protocolul relevă faptul că acesta trebuie realizat ” în timp ce respectă prevederile legislative sau administrative şi obiceiurile Statelor membre privind ritualurile religioase, tradiţiile culturale şi moştenirea regională”. Acest fapt reflectă voinţa puternică a Statelor membre de a menţine „diversitatea „ lor în legătură cu toate evenimentele tradiţionale în timp ce animalele sunt implicate, cum este „lupta cu taurii – corida”. În acest caz Statele membre menţin responsibilitatea lor completă în

10

urmărirea orcărui act de cruzime faţă de animale şi de a răspunde deplin la problemele cetăţenilor. Obligaţia pentru bunăstarea animalelor va fi reţinută în schiţa Constituţiei pentru Europa.

Standardele bunăstării animalelor adoptate de Uniunea Europeană, indică creşterea importanţei acordate acesteia la nivelul Comunităţii, devenind în acelaşi timp o problemă de mare interes public. De exemplu astăzi în Uniunea Europeană viţeii în vârtă de peste 8 săptămâni trebuie să fie menţinuţi în grupuri iar legarea şi folosirea botniţei sunt interzise; scroafele gestante nu mai pot fi cazate în boxe individuale, iar cuştile pentru găinile ouătoare fără dotările corespunzătoare (stinghii, baie de nisip, suprafaţă pentru tocirea ghearelor) vor dispărea până în 2012. Animalele pot fi transportate cu autovehiculele cel mult 8 ore sau pot călătorii în vehicule special echipate pe distanţe mai mari şi dacă au apă şi furaje în cantităţi suficiente. În abatoare sunt stabilite cerinţe specifice de bunăstare pentru managementul animalelor, asomarea şi tăierea lor. Sunt stabilite de asemenea reguli specifice pentru bunăstarea animalelor folosite în scopuri ştiinţifice sau alte scopuri experimentale.

Alte iniţiative ale Comisiei se referă la Directiva privind protecţia găinilor ouătoare (EEC, 74/1999; 4/2002) şi la cea pentru suine (EEC, 630/1999; 88/2001; 93/2001) care includ o serie de sarcini pentru aceasta, cum ar fi investigarea tehnicilor noi de fermă şi colaborarea cu forurile superioare pentru obţinerea consensului politic privind bunăstarea animală; evaluarea impactului economic al măsurilor adoptate privind comerţul global şi pentru crearea unui sistem de marcare pentru ouă care permit consumatorilor să recunoască sistemele de ferme aplicate.

Elementele de bază ale propunerilor Comisiei Europene sunt date atât de Comitetul ştiinţific privind sănătatea şi bunăstarea animalelor al Agenţiei Europene pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA) cât şi de experienţa statelor membre, în scopul întăririi regulilor de bunăstare a animalelor. Printre iniţiativele Comisiei amintim rapoartele inspecţiilor efectuate de Oficiul Alimentar şi Veterinar al Comisiei (FVO); rezultatele studiilor socio-economice privind impactul posibil atât asupra pieţei interne cât şi a celei externe; informaţiile oficiale date de organizaţiile agricole şi organizaţiile pentru protecţia animalelor. Datele colectate de la autorităţile competente din Statele membre privind întărirea legislaţiei, din rapoartele efectuate de FVO şi de la organizaţiile non-guvernamentale constituie în prezent un instrument valoros pentru determinarea întăririi legislaţiei şi pentru iniţiativele viitoare ale Comisiei. Extinderea Uniunii Europene asigură o oportunitate pentru avansarea bunăstării animalelor şi în ţările care aderă. În acest context FVO efectuează un număr de misiuni de pre-aderare pentru ţările candidate, în paralel cu oficiul TAIEX, care evaluează bunăstarea animalelor şi regulile sale de bunăstare a animalelor care vor devenii aplicabile în noile State membre la momentul aderării.

Astăzi, în ţările comunităţii europene, există diferite modalităţi de colaborare între structurile parlamentare, politice şi organizaţiile civice în ceea ce priveşte bunăstarea animalelor.

Spre exemplu în Marea Britanie, de bunăstarea animalelor se ocupă în primul rând Departamentul pentru Mediu, Alimentaţie şi Afaceri Rurale (DEFRA), care implementează o serie de măsuri politice cu scopul de a îmbunătăţii bunăstarea animalelor de fermă. Aceste măsuri includ stabilirea standardelor legislative, schiţarea codurilor de practică (figura) pentru producători şi toţi cei implicaţi în industriile animale, monitorizarea şi întărirea standardelor de bunăstare prin Serviciul Veterinar de Stat (SVS), furnizarea informaţiei şi sfaturile privind bunăstarea animalelor şi susţinerea pentru Consiliul pentru Bunăstarea Animalelor de Fermă

11

(FAWC, care avizează guvernul privind toate aspectele bunăstării animalelor de fermă). Pe lângă acesta mai există Consiliului pentru Bunăstarea Animalelor de Companie şi Consiliul pentru Proceduri Experimentale din care fac parte numai specialişti recunoscuţi şi multe alte organizaţii care se ocupă de protecţia şi bunăstarea animalelor şi în care sunt angrenate atât persoane fizice şi cât şi persoane juridice interesate în acest domeniu. Activitatea acestora urmăreşte respectarea legislaţiei Uniunii Europene şi armonizarea legislaţiei interne cu cea europeană. Directivele şi Reglementările Uniunii Europene elaborate în domeniul bunăstării animalelor de fermă, s-au bazat în principal pe rapoartele existente ale comitetelor ştiinţifice (Comitetul Ştiinţific Veterinar secţia bunăstarea animalelor şi succesorul său Comitetul Ştiinţific privind Sănătatea şi Bunăstarea Animalelor) din Marea Britanie (legislaţia existând înaintea legislaţiei UE) şi pe contribuţiile oamenilor de ştiinţă din ţările Uniunii Europene.

Prin Actul Agriculturii, legislaţia principală responsabilă de bunăstarea şi protecţia animalelor din Marea Britanie şi Reglementarea Bunăstării Animalelor de fermă, fermierii şi toţi cei care participă la îngrijirea animalelor sunt obligaţi să fie familiarizaţi şi să aibă acces la recomandările (codurilor de practică) stabilite. Aceste coduri sunt disponibile pentru păsările domestice, bovine, ovine, suine, caprine, leporide, ele nu stabilesc cerinţe statutare şi sunt revizuite periodic. Deşi scopul principal al codurilor de bunăstare este de a încuraja fermierii să adopte standardele superioare de creştere a animalelor, ele sunt folosite şi pentru susţinerea cerinţelor legislative.

Motivaţia economică. Este în permanentă creştere în ţările Europei ca urmare a interesului

manifestat de către fermieri faţă de tehnologiile noi, rentabile şi competitive sub aspect economic, care constituie alternative ale celor convenţionale de tip intensiv-industrial. Tehnologiile europene de producţie agricolă s-au concentrat pe probleme ca furnizarea, preţul şi competiţia. Aceste probleme nu par în prezent să fie foarte importante pentru mulţi consumatori europeni, însă în perioada anilor 1950-1960 disponibilitatea alimentelor la preţuri permisibile a fost o provocare reală în Europa. În acelaşi timp în fermele de animale au fost introduse tehnici noi care au permis creşterea unui număr mai mare de animale (sistemul intensiv-industrial) şi cu o productivitate mai productiv.

Astăzi fermele de animale pare să nu mai fie privite de către consumatorii europeni ca un mijloc simplu de producere a alimentelor ci ca mijloace fundamentale pentru alte scopuri sociale cheie cum ar fi siguranţa şi calitatea alimentelor, protecţia mediului, dezvoltarea rurală şi conservarea terenurilor.

De-a lungul timpului crizele apărute în agricultura europeană datorate BSE, dioxinei şi febrei aftoase, nu au schimbat atitudinea consumatorilor faţă de animalele de fermă dar au mărit presiunea publică pentru reforme mai largi şi mai rapide în ceea ce privesc sistemele de creştere a animalelor. Cercetările actuale arată că animalele care sunt bine tratate şi manifestă un comportament natural sunt mai sănătoase decât animalele tratate prost. Ca urmare în prezent iniţiativele ştiinţifice se concentrează pe bunăstarea animalelor ca pe un constituent activ al sănătăţii animale mai precis pe condiţiile extreme din fermă ce pot constitui o sursă de boală a animalelor. Ca o consecinţă a acestei activităţi, vânzătorii cu amănuntul din toată lumea recunosc din ce în ce mai mult bunăstarea animalelor ca un aspect formativ al imaginii calităţii producţiei. Acest lucru creează în schimb o necesitate pentru alegerea sistemelor sigure, de monitorizarea în acestea a statusului bunăstării animale şi asigurarea

12

garanţiilor privind condiţiile producţiei. Programele independente verificate privind bunăstarea animală devin tot mai uzuale în toată lumea şi în particular în ţările dezvoltate. Astfel este o acceptare tot mai largă a legăturii dintre bunăstarea animalelor şi sănătatea oamenilor şi prin extindere chiar între bunăstarea animalelor şi siguranţa şi calitatea alimentelor.

Calea pentru recunoaşterea bunăstării animale ca un constituent al politicii alimentare europene a fost stabilită în 2000 când Comisia Europeană a adoptat Foaia albă privind Siguranţa Alimentelor. Abordarea integrată a siguranţei alimentelor în lanţul alimentar acoperă toate stadiile producţiei şi furnizării, de la prodcţia primară, furajul animal, direct la furnizarea alimentelor către consumatori sau altfel spus „ de la fermă la furculiţă”.

Managementul balanţei dintre competiţie, productivitate şi bunăstarea animalelor care se ocupă cu creştea zilnică a dimensiunilor globale ale comerţului în agricultură, se realizează prin creşterea aprecierii că standardele ridicate de bunăstare au un impact direct şi indirect asupra siguranţei şi calităţii alimentelor. Apare astfel problema privind costurile suplimentare potenţiale pentru producători, care rezultă din implementarea standardelor ridicate de bunăstare a animalelor, costuri care dezavantajează din punct de vedere competitiv producătorii Uniunii Europene faţă de produsele importate din ţările nemembre (terţe). De asemenea consumatorii trebuie să înţeleagă că implementarea standardeleor superioare de bunăstare a animalelor implică costuri suplimentare semnificative pentru producători şi implicit preţuri mai mari la vânzare. În acest sens la iniţiativa OIE, Comunitatea Europeană a început să negocieze standardele de bunăstare animală care să fie stabilite în acorduri bilaterale între Uniunea Europeană şi ţările terţe furnizoare de animale şi produse animaliere. În acest fel Comisia speră că includerea standardelor privind bunăstarea animalelor în acordurile veterinare bilaterale aplicate în prezent sau care sunt negociate, vor avea un efect pozitiv asupra bunăstării animale internaţionale.

În ţara noastră la momentul de faţă, motivaţia etică este mai puţin vizibilă în rândul crescătorilor de animale, datorită nivelului redus de cunoaştere a bunăstării animalelor, a dificultăţilor întâmpinate de aceştia în procesul de schimbare a tehnologiilor, a cunoşterii condiţiilor de exprimare a potenţialului productiv al animalelor, a nivelului de finanţare, etc..

Istoricul relaţiilor dintre om şi animale

Problema complexă a relaţiilor dintre om şi animale a fost abordată încă din cele mai vechi timpuri. Dacă la începutul convieţuirii alături de animale, omul are faţă de acestea sentimente religioase (tabuurile animaliere ale diferitelor triburi preistorice sau sistemul religios zoomorfic al vechilor egipteni), pe parcursul timpului omul îşi schimbă atitudinea faţă de animale, le domesticeşte şi le exploatează în interes propriu.

Ideea existenţei unor similitudini între om şi animale apare atât în scrierile filozofilor greci din antichitate, cât şi în Vechiul Testament.

Conceptul moralităţii faţă de animale revine în scrierile filozofilor europeni din secolele XVIII-XIX. Ca reacţie a opiniei publice asupra acestei probleme, în această perioadă apare mişcarea pentru bunăstarea animalelor. Încă de la începutul secolului XIX, în unele ţări sunt adoptate norme juridice privind modul de tratare a animalelor şi sunt fondate numeroase societăţi pentru bunăstare a animalelor.

În intervalul de timp scurs de la începutul secolului XIX şi până în anul 1960, cele mai multe publicaţii privind bunăstarea animalelor se refereau la actele deliberate

13

de cruzime asupra animalelor sau la situaţiile în care necesităţile acestora erau ignorate în mod voluntar. Legat de animalele de fermă, cele mai importante norme juridice din această perioadă erau cele referitoare la tăierea/sacrificarea umanitară a animalelor şi la transportul acestora pe distanţe mari.

Ca reacţie la adoptarea globală a sistemului intensiv, în 1964 a fost publicată cartea Animal Machines – The New Factory Farming Industry, carte care a avut un efect marcant asupra evoluţiei problemei bunăstării animalelor. Autorul cărţii, Ruth Harisson, critică sistemul intensiv de creştere a animalelor practicat în Marea Britanie din diverse puncte de vedere: utilizarea antibioticelor şi a hormonilor, programele intensive de furajare a animalelor, cazarea acestora în spaţii complet izolate de mediul natural, restricţia spaţială aplicată animalelor. În urma publicării acestei cărţi, guvernul britanic a dispus o anchetă asupra sistemului naţional de creştere a animalelor. Rezultatele anchetei sunt sintetizate în raportul întocmit de Brambell, raport care a adus o contribuţie importantă la dezvoltarea problemei bunăstării animalelor. Astfel, în urma observaţiei făcute pe baza morfologiei, funcţiilor şi comportamentului conform căreia animalele au aceleaşi simţăminte ca ale oamenilor, singura diferenţă constând în intensitate, comisia de anchetă a introdus conceptul de bunăstare psihică (alături de bunăstarea fizică). În legătură cu supradensitatea şi limitarea spaţială criticate de Harrison, comisia de anchetă a ajuns la concluzia că „animalele trebuie să poată fără dificultăţi să se ridice, să adopte decubitul, să se rotească, să-şi întindă membrele şi să interacţioneze cu celelalte animale”. Raportul lui Brambell a introdus astfel multe dintre conceptele care vor fi încorporate mai târziu în cele cinci „libertăţi” ale animalelor, document elaborat în anul 1979 de către Consiliul de Bunăstare a Animalelor de Fermă (Farm Animal Welfare Council), consiliu fondat la recomandarea aceleiaşi comisii a raportului Brambell. Aceste cinci libertăţi sunt următoarele: libertatea de foame şi de sete (această condiţie impunând asigurarea obligatorie a apei şi a furajelor corespunzătoare din punct de vedere cantitativ şi calitativ); libertatea de disconfort (prin oferirea unor condiţii confortabile de odihnă şi de adăpostire); libertatea de durere, injurie sau boală (condiţie asigurată prin efectuarea unei profilaxii corespunzătoare, a unui diagnostic şi a unui tratament rapid şi corect); posibilitatea efectuării comportamentului natural (prin asigurarea unui spaţiu suficient, dar şi a companiei reprezentată de animalele din aceeaşi specie); libertatea de frică şi de alte stări tensionate (prin asigurarea tuturor condiţiilor necesare evitării unor asemenea situaţii).

Interrelaţiile dintre oameni şi animaleSensul relaţiilor dintre om şi animale s-a schimbat radical odată cu semnarea

Protocolului 33 (anexă a Tratatului de la Amsterdam) de către ţările membre ale Uniunii Europene. În acest act normativ se recunoaşte pentru prima dată că animalele sunt fiinţe vii care au simţăminte (sentient beings) şi prezintă o valoare intrinsecă, pe lângă valoarea lor de inventar pentru om. Se acceptă faptul că peştii nu suferă, dar au emoţii - motiv pentru care omul va trebui să evite emoţiile negative ale acestora (să execute asomarea lor înaintea prelucrării).

„Părţile contractante, dorind să asigure îmbunătăţirea protecţiei animalelor şi să respecte bunăstarea animalelor ca fiinţe dotate cu simţăminte, convin asupra următoarelor prevederi, care vor fi anexate Tratatului Comunităţii Europene: în formularea şi implementarea politicilor agricole comune, transportului, pieţei interne europene şi a politicilor de cercetare, Comunitatea Europeană şi statele membre vor acorda o deosebită atenţie asigurării bunăstării animalelor, respectând totodată şi prevederile legislative, normele administrative, precum şi obiceiurile religioase sau

14

tradiţiile specifice din diversele state membre”. (Protocolul 33, anexă la Tratatul Comunităţii Europene)

Interesul publicului european pentru problema bunăstării animalelor se dezvoltă după 1965, anul apariţiei Raportului Brambell, fapt relevat de aceea că, în 1979, are loc prima Conferinţă Europeană de Bunăstare a Animalelor de Fermă. În ultimii 20 de ani, preocupările legate de comportamentul animalelor şi de asigurarea bunăstării acestora ating cota maximă. Numeroase guverne europene alocă fonduri bugetare considerabile pentru dezvoltarea sistemelor alternativă de creştere a animalelor şi au loc, cu sprijinul instituţiilor UE, numeroase conferinţe ştiinţifice pe tema protecţiei şi a bunăstării animalelor în ţări precum Marea Britanie, Suedia sau Elveţia.

În S.U.A., interesul pentru bunăstarea animalelor cunoaşte o dezvoltare mai lentă. Primele articole ştiinţifice americane referitoare la această problemă sunt publicate de F.M. Loew în 1971, apoi de M.W. Fox în 1979 (citaţi de Rowan; A. N., O’Brien; H., Thayer; l, Patronek; G. J.). Anul 1984 este marcat de apariţia cărţii lui M. W. Fox Farm Animals: Husbandry, Behavior, and Veterinary Practice. Consiliul de Ştiinţe şi Tehnologii Agricole (Council for Agricultural Science and Technology) publică în 1981 raportul intitulat Scientific aspects of the welfare of food animals – raport care îşi propunea o prezentare a situaţiei din teren, fără a aborda chestiunile etice. În ultimii ani au crescut presiunile consumatorilor şi fermierilor americani pentru optimizarea nivelului de bunăstare a animalelor, fapt care a generat dezbateri aprinse în lumea ştiinţifică americană.

Esenţa problemei bunăstării animalelor se rezumă la reglementarea prin legi, standarde etc. a comportamentului faţă de animale şi a folosirii acestora în viaţa cotidiană. În acest context, Consiliul Europei a aprobat 6 convenţii legate de bunăstarea animalelor.

Ca o recunoaştere a importanţei problemei bunăstării animalelor, în anul 1980 este înfiinţat Eurogrupul pentru bunăstarea animalelor, organizaţie nonguvernamentală care reprezintă „vocea unită” a tuturor organizaţiilor de bunăstare a animalelor. Iniţiativa fondării acestui organism a avut-o organizaţia britanică Royal Society for the Prevention of Cruelty to Animals (RSPCA). Scopul principal a fost acela de extindere a cadrului dezbaterii problemelor legate de bunăstarea animalelor la nivel multinaţional. Această instituţie, cu statut de observator pe lângă Consiliul Europei, are un rol complex care se referă la: transmiterea presiunii legate de bunăstarea animalelor de la nivelul organizaţiilor naţionale la principalele instituţii ale UE în scopul adoptării unei legislaţii noi, îmbunătăţite; menţinerea presiunii pentru aplicarea riguroasă a legislaţiei indiferent de forma ei (directivă, decizie şi reglementare); armonizarea punctelor de vedere ale organizaţiilor naţionale; campanii de mediatizare a problemelor de bunăstare a animalelor pentru avertizarea populaţiei Europei; asigurarea (la cerere sau din proprie iniţiativă) a informaţiilor şi datelor privind bunăstarea animalelor la nivel naţional sau european, precum şi a sfaturilor de expert în problemele tehnice şi legislative referitoare la bunăstarea animalelor.

Eurogrupul funcţionează în strânsă colaborare cu un alt organism, şi anume Eurogrupul pentru protecţia vieţii sălbatice şi a animalelor de laborator (Eurogroup for Wildlife and Laboratory Animals – EWLA), organism înfiinţat cu sprijinul fondului comunitar.

Un alt organism european care se ocupă de problemele referitoare la protecţia şi bunăstarea animalelor este Intergrupul pentru bunăstarea animalelor. Acesta este o structură guvernamentală aflată în subordinea Parlamentului European. Intergrupul a fost înfiinţat în 1983, iar în 1994 şi-a schimbat titulatura în Intergrupul pentru

15

bunăstarea şi conservarea animalelor. După unii analişti, schimbarea denumirii reprezintă o recunoaştere a interesului din ce în ce mai accentuat asupra problemelor legate de conservarea vieţii sălbatice (interes care a condus, printre altele, şi la adoptarea la 1 iulie 1975, a Convenţiei asupra comerţului internaţional cu specii periclitate din fauna şi flora sălbatice), iar după alţii, reprezintă un răspuns la înfiinţarea Intergrupului pentru Conservare şi Dezvoltare, care promovează conceptul utilizării durabile a resurselor naturale.

Importanţa bunăstării şi protecţiei animalelor a fost recunoscută şi de OIE, care şi-a înfiinţat un Grup lucrativ permanent pe probleme de bunăstare a animalelor în octombrie 2002. Cea mai recentă întrunire a acestui grup, respectiv a IV-a, a avut loc în Terano (Italia), în perioada 7-9 septembrie 2005. Printre problemele abordate în raportul elaborat cu această ocazie se menţionează: bunăstarea animalelor în timpul transportului acestora pe mare; bunăstarea animalelor în timpul transportului acestora pe uscat; bunăstarea animalelor destinate abatorizării şi bunăstarea animalelor tăiate de necesitate.

Trebuie făcută o diferenţă netă între susţinătorii bunăstării animalelor şi cei ai drepturilor animalelor. Dacă primii consideră justă exploatarea animalelor, cu condiţia ca aceasta să fie raţională; cei din urmă nu consideră corectă folosirea animalelor de către om şi afirmă că relaţiile dintre om şi animale ar trebui să se rezume la situaţiile accidentale sau cele iniţiate de către animal. „Avocaţii” drepturilor animalelor susţin şi apără drepturile fundamentale şi inalienabile ale acestora: dreptul la libertate, dreptul de a nu suferi, de a nu simţi durere, de a nu fi utilizate experimental şi de a nu fi tăiate pentru consum.

Problema diferenţei între mişcarea pentru bunăstarea animalelor şi cea pentru drepturile animalelor este abordată de Kim Bartlett, care afirmă: „Există într-adevăr o diferenţă fundamentală între drepturile animalelor şi bunăstarea animalelor. Apărătorii drepturilor animalelor argumentează că acestea au anumite drepturi pe care omul este dator să nu le violeze, în timp ce apărătorii bunăstării animalelor acceptă exploatarea animalelor ca fiind morală, atât timp cât acestea suferă cât mai puţin sau chiar deloc. În teorie, susţinătorii bunăstării animalelor au în vedere diminuarea actelor de cruzime sau abuz faţă de animale cu scopul micşorării suferinţei animalelor, în timp ce susţinătorii drepturilor animalelor se focalizează asupra abolirii actelor de cruzime sau abuz faţă de animale, cu scopul eradicării suferinţei acestora”.

Mişcarea pentru drepturile animalelor îl are ca pionier pe Salt, care propune o reformă în abordarea relaţiilor dintre om şi animale. Apogeul mişcării este atins însă în 1975, odată ce filozoful Peter Singer publică cartea Animal Liberation. Autorul cărţii este considerat părintele mişcării moderne pentru drepturile animalelor, abordând majoritatea problemelor critice din acest domeniu.

Alt reprezentant al mişcării pentru drepturile animalelor este filozoful Tom Regan, care în cartea sa – The Case for Animal Rights – merge cu raţionamentul mai departe, impunând vegetarianismul ca pe o obligaţie morală faţă de animale.

Alţi susţinători de marcă ai drepturilor animalelor sunt Rowan şi Tannenbaum.

Mişcarea pentru drepturile animalelor reprezintă o poziţie extremistă. Negarea oricăror relaţii între om şi animale nu este decât o soluţie naivă pentru abolirea suferinţei animalelor în general şi a celor domestice în special. Aceste animale au evoluat mii de ani alături de om şi întreruperea acestei legături este nu numai imposibilă, ci şi injustă deoarece ar genera suferinţă animalelor.

16

Rolul profesiei veterinare şi a medicului veterinar in bunăstarea şi protecţia animalelor

Definită ca fiind „starea fizică şi psihică a unui individ în cazul în care acesta încearcă să se adapteze la mediul său de viaţă”, bunăstarea animalelor, trebuie să se găsească în strânsă legătura cu profesia veterinară. Aceasta chiar ar trebui să fie dedicată bunăstării animalelor. Acest lucru se câştigă pe măsura dobândirii cunoştinţelor despre viaţa animalelor încă din primii ani de şcoală şi apoi mai târziu prin învăţământul universitar de specialitate. În cadrul acestor studii, studenţii trebuie să dobândească atitudini şi să dezvolte îndemânări cunoscâd responsabilităţile lor etice faţă de animale altele decât faţă de oameni. Deasemenea trebuie să conştientizeze nevoile animalelor, principiile bunăstării şi protecţiei acestora, pentru a asigura asistenţă medicală la un nivel înalt.

Cursul de bunăstarea animalelor din curricula universitară, se adresează nevoilor specifice ale studenţilor pentru ca aceştia să poată aprecia valoarea morală a animalelor, să cunoască faptul că acestea au capacitate de a simţii durerea, suferinţa, ştiind totodată să o recunoască şi să o amelioreze sau să o îndepărteze.

Absolvenţii facultăţilor de medicină veterinară ar putea să adopte formal rolul de militanţi ai protecţiei şi bunăstării animalelor încă din momentul depunerii jurământului, acesta reprezentând o bună modalitate de accentuare a angajamentului faţă de protecţia şi bunăstarea animalelor atât în cadrul profesiei cât şi înafara ei. Acest lucru nu este relizat de exemplu prin jurământul depus în învăţământul de specialitate din ţara noastră la absolvirea facultăţii decât prin formulări genereale cum ar fi „să folosesc toate cunoştinţele mele profesionale şi ştiinţifice pentru promovarea şi apărarea sănătăţii animalelor, protecţia sănătăţii omului şi a condiţiilor ecologice”.

Asigurarea pregătirii profesionale de calitate a medicilor veterinari, se realizează printr-un nivel calitativ ridicat al diplomei de medic veterinar dar şi prin necesitatea promovării unui examen în vederea atestării calităţii de membru al comunităţii profesionale care trebuie să fie independentă şi riguroasă.

Jurământul medicilor veterinari la intrarea în Colegiul Medicilor Veterinari care le dă dreptul la libera practică, ar trebui să includă părţi despre progresul ştiinţific, promovarea sănătăţii publice, protecţia animalelor, etc..

Totodată acesta poate să servească la a le reaminti medicilor veterinari de responsabilităţile profesiei ca întreg. Jurământul ar trebui să

includă o secţiune prin care se angajează să nu aducă prejudicii morale şi de imagine profesiei. Acesta însă variază de la o instituţie profesională la alta şi ar trebui să includă referiri la bunăstarea animalelor. De exemplu, jurământul depus la Colegiul Regal al Medicilor Veterinari (Marea Britanie) include afirmaţia “strădania mea continuă va fi de a asigura bunăstarea animalelor încredinţate în grija mea”.

Un bun profesionist va fi mai în măsură să promoveze bunăstarea animalelor, de exemplu prin abilităţi chirurgicale deosebite, cunoştinţe medicale aprofundate, etc.

Profesia poate reglementa formal modalitatea de afiliere, asigurând astfel calitatea profesională a membrilor săi.

Este esenţial ca procesul de afiliere să fie independent şi transparent.În plus faţă de predarea abilitatilor tehnice, medicii veterinari au posibilitatea

de a-i angaja mai apoi pe studenţi în discuţii despre etica şi bunăstarea animalelor. Chiar şi predarea de exemplu a unor proceduri chirurgicale de rutină trebuie să permită abordarea unor discuţii pe teme de etică şi protecţia animalelor.

Prin procesul îndelungat de pregătire, medicii veterinari beneficiază de o expertiză extinsă. Limita implicării veterinare în bunăstarea animalelor cuprinde:

17

cunoaşterea legislaţiei semnificative folosirea animalelor de companie şi agrement, a celor de fermă, de experinţă; cunoaşterea procedurilor de manipulare a animalelor; managementul animalelor domestice şi sălbatice crescute în captivitate; servicii de urgenţă, clinice şi de spital; transportul animalelor vii; unităţi de tăiere a animalelor; unităţi de procesare a produselor de origine animală; implicarea activă în bunăstarea şi protecţia animalelor prin organizaţii ca Societatea Mondială pentru Protecţia animalelor, etc..

Între profesia veterinară şi organizaţiile pentru protecţia animalelor trebuie să existe în permaneţă relaţii de colaborare sau chiar lucrative.

Organizaţiile pentru protecţia animalelor pot furniza informaţii medicilor veterinari sau oportunităţi în carieră, pot ajuta la promovarea unor relaţii publice bune cu profesia veterinară, pot de asemenea să finanţeze cercetarea în domenii conexe cum ar fi utilizarea analgezicelor, tehnologiile zootehnice, procedurile veterinare, animalele fără stăpân, etc.

Organizaţiile pentru protecţia animalelor pot încerca sã schimbe atitudinile, procedurile veterinare prin intermediul unor campanii cum ar fi:

cele de sterilizare timpurie a pisicilor/câinilor; împotriva mutilării animalelor cum ar fi cuparea cozii, urechilor. Medicii

veterinari vizaţi ar trebui să privească aceste campanii imparţial şi să se angajeze într-un dialog cu organizaţiile de protecţia animalelor în privinţa obiectivelor şi scopurilor lor.

Dacă, în urma acestui proces medicul veterinar este convins de validitatea obiectivelor de campanie, poate adopta aceste practici el însuşi şi poate să instruiască pe alţi medici veterinari pentru a-şi îmbunătăţi practicile.

Experţii veterinari (care lucrează uneori cu anumite organizaţii de protecţia animalelor) pot oferi consultanţă pe probleme de procedură şi practică, proiecte sau cazuri singulare de protecţia animalelor, de asemenea pot pune în practică expertiza în clinici de sterilizare de exemplu.

Organizaţiile de protecţia animalelor pot folosi cercetările veterinare generale pentru a determina politici sau acţiuni de profil, de exemplu incidenţa bolilor în cazul populaţiilor de animale.

Uneori, suportul oferit de organizaţiile veterinare dă “greutate ştiinţifică” organismelor pentru protecţia animalelor.

Protecţia animalelor se poate propaga prin intermediul clinicilor, deoarece cei ce activează în acest domeniu pot să se adreseze mai uşor proprietarilor de animale.

O bună relaţie lucrativă între profesia veterinară şi organizaţiile de bunăstarea animalelor, va fi pozitivă pentru amândouă părţile. De exemplu, dacă o organizaţie pentru protecţia animalelor are o reacţie pozitivă la o campanie de educaţie despre beneficiile sterilizării, mai multe animale vor fi aduse la veterinar pentru aceasta operaţie, de aici decurgând o creştere a profitului şi a numărului de clienţi.

În acelaşi fel, dacă medicul veterinar realizează o operaţia eficientă, cu minimum de efecte secundare, mai mulţi proprietari de animale vor fi dispuşi să îşi aducă animalele spre sterilizare.

La nivel internaţional împărtăşirea informaţiilor de ordin profesional va determina o îmbunătăţire a stării de sănătatea a animalelor prin promovarea celor mai bune metodologii practice şi a noilor cunoştinţe, evoluţii în domeniu prin diverse modalităţi şi anume: organizaţii medical-veterinare internaţionale (generale sau specializate); conferinţe şi simpozioane; reviste internaţionale; forumuri pe internet, diferite site-uri, etc..

18

Legăturile pozitive stabilite între organizaţiile pentru protecţia animalelor, medici veterinari şi instituţii guvernamentale vor promova protecţia şi bunăstarea animalelor. Instituţia profesională poate fi implicată în: formularea strategiilor şi conduitei profesionale; în influenţarea legislaţiei; în funcţionarea ca purtător de cuvânt pentru bunăstarea animalelor dar şi în asigurarea calităţii medicilor veterinari care pot practica profesia în ţara respectivă.

Formularea strategiilor şi conduitei profesionale privind etica şi bunăstarea animalelor reprezintă o modalitate de a regla comportamentul şi atitudinile membrilor practicanţi ai unei comunităţi profesionale. De exemplu poate să existe o politică profesională conform căreia membrii trebuie să dobândească consimţământul clientului pentru efectuarea autopsiei animalelor lor. Politicile profesionale vor reflecta de regulă opiniile majorităţii profesiei. Trebuie să existe o cale de exprimare disponibilă celor care au păreri opuse, celor incluse in politici, precum si pentru amendarea politicilor existente.

Este important sa existe o structura disciplinara eficienta pentru a urmari implementarea si aplicarea politicilor.

Sanctiunile vor fi aplicate din interiorul profesiei si pot varia de la avertismente la ridicarea sau interdictia dreptului de practica. Politia trebuie sa administreze cazurile ce cad sub incidenta codului penal dar asociatiile profesionale pot gestiona in maniera proprie astfel de situatii.

De exemplu, un medic veterinar poate sa considere ca este indreptatit sa aplice o procedura chirurgicala electiva diferita/aditionala unui animal aflat sub anestezie totala. Cu toate acestea, daca medicul nu are consimtamantul pentru efectuarea acestei proceduri, poate incalca o procedura profesionala.

Politicile pot fi extinse in manuale de consultanta utile medicilor veterinari pentru situatiile dificile din punct de veder etic, de exemplu atunci cand au de-a face cu clienti cu venituri mici.

Profesia veterinara are o pozitie unica vis-à-vis de chestiunea protectiei si bunastarii animalelor. Medicii veterinari au o instruire extinsa in acest domeniu – fie formala sau informala – si sunt cel mai adesea in contact imediat cu animalele si situatiile in care animalele sunt utilizate.

O astfel de pozitionare este totodata necesara deoarece, in caz contrar, expertiza membrilor ar fi irosita iar gradul de acceptare al acestei situatii ar fi scazut. Trebuie sa avem grija ca publicul larg sa nu perceapa profesia drept interesata in primul rand de partea financiara, ceea ce se poate evita printr-o buna comunicare.

Asociatiile profesionale pot sa furnizeze comentarii media pe teme specifice protectiei si bunastarii animale in vederea promovarii unei mai bune intelegeri a pozitiei lor. De exemplu, in cazul unei epidemii de toxiinfectii alimentare, publicul se indreapta catre medicii veterinari ca sursa de informatii de incredere.

Rolul individual al medicului veterinar este în aspectul etic al luării deciziei în practica veterinară; latura etică a fiecărei acţiuni veterinare; mai complex decât un simplu sentiment; necesită un raţionament robust, logic şi coerent; poate fi utilă ghidarea după un cadru prestabilit.

Medicii veterinari sunt implicati zilnic in procese de luare a deciziilor. De exemplu, atunci cand prescriu un tratament pentru un animal trebuie sa ia in considerare beneficiile acestuia in comparatie cu efectele adverse sau metoda de administrare si costul total pe care il implica din partea proprietarului.

Pentru a fi siguri ca au luat decizia corecta, procesul presupune o judecata logica, analitica, care poate sa reflecte un sentiment general in legatura cu o situatie data.

19

Cu toate acestea trebuie sa fim atenti sa nu urmarim doar o opinie generala fara a emite un rationament logic asupra aspectelor legate de protectia si bunastarea animalului.

In luarea deciziilor este util sa folosim un cadru care sa faciliteze o abordare logica. Urmatorii sase pasi constiutie un cadru adecvat in luarea deciziilor legate de cazurile clinice dificile: identificaţi planurile de acţiune posibile; stabiliţi interesele părţilor implicate; identificaţi chestiunile etice ce apar; stabiliţi poziţia legală în cadrul dilemei; alegeţi un plan de acţiune; minimalizaţi impactul deciziei.

Primul pas este identificarea tuturor cailor posibile de actiune. Daca in acest stadiu omitem o anumita alternativa nu vom putea lua in considerare potentialele beneficii ce decurg din ea.

In aceasta faza nu exista nici o valorizare morala a vreunei alternative de actiune posibile, este vorba aici doar de un exercitiu pur factual.

Valorile vor fi folosite mai tarziu pentru a decide asupra unei modalitati de actiune.

Optiunile legate de un caz clinic le include pe cele mentionate mai sus. Cu toate acestea exista multe alte situatii veterinare care nu presupun un caz clinic, cum ar fi formularea unei proceduri practice.

De exemplu, atunci cand vrem sa ne decidem daca sa eutanasiem o catea cu incontinenta urinara care nu a raspuns la tratament, avem mai multe posibilitati: putem eutanasia cateaua, putem sa nu luam nicio masura, sau sa facem o trimitere catre un centru specializat pentru efectuarea unei alte proceduri chirurgicale.

Poate fi dificil de determinat care sunt interesele partilor afectate dar aceasta va permite analizarea motivelor pe care se bazeaza decizia noastra si daca ele sunt rezonabile.

De exemplu este legitim ca un proprietar sa declare ca un animal este incomod ? Exemplu: diareea este o inconvenienta cauzata de animal in casa.

Exista si alte parti care pot fi considerate drept interesate in afara celor imediat legate de caz, cum ar fi “profesia” si “societatea”.

In majoritatea cazurilor aceste conflicte intre parti reprezinta chiar cauza dilemei. Daca toata lumea ajunge la un acord dilema dispare.

Pornind de la exemplul catelei cu incontinenţă – proprietarul este interesat sa pastreze casa curata, cateaua nu este afectata de starea sa cu conditia ca aceasta sa nu produca escare, dar va suferi din cauza durerilor pe termen scurt si lung impreuna cu stresul asociat unei interventii chirurgicale, iar medicul veterniar poate sa aiba convingerea ca eutanasia “nenecasara” ceruta de proprietar este o masura gresita.

In acest moment este necesar sa analizam aspectele economice ale problemei deoarece pot sa aiba un efect rezonabil sau nerezonabil asupra deciziei.

Vor fi pareri care sa sustina ca motivatia medicului veterimar de a genera profit este un argument nerezonabil care nu trebuie inclus in procesul de luare a deciziilor etice, in timp ce abilitatea proprietarului de a plati tratamentul este relevanta.

Utilizand teoria eticii logice in luarea unei decizii de a aplica o anumita masura, va fi mai clar care este fundamentul pe care se bazeaza aceasta decizie.

Este important sa intelegem teoria pe care o utilizam. Raportandu-ne la exemplul anterior, o regula deontologica poate fi aplicata

initial pentru a elimina factorii de stress sau suferinta severa, de durata, in tratarea animalului. In acest caz nici una dintre optiuni nu a fost considerata ca apartinand acestei categorii astfel ca s-a optat pentru o analiza utilitara de comparare a costurilor

20

si beneficiilor pentru toate partile intresate in fiecare dintre masurile ce ar putea fi aplicate.

Eutanasia: ca avantaje avem in vedere o mai buna igiena a casei; satisfacerea dorintei

clientului; iar ca dezavantaje, scurtarea vietii animalului si prin urmare limitarea

companiei oferite proprietarului care vine in conflict cu valorile medicului veterinar. Nici o actiune intreprinsa: avantaje, nici unul, cu exceptia lipsei de durere indusa animalului; dezavantaje: slaba igiena a casei. Alta procedura chirurgicala: avantaje: o mai buna igiena a casei, interes academic pentru profesie; dezavantaje: durere chirurgicala, etc. in cazul animalului; timp si costuri

financiare pentru proprietarChiar daca s-a adoptat o decizie in privinta masurilor ce urmeaza a fi aplicate

exista posibilitati de a reduce suferinta cauzata de situatia respectiva. Avem aici in vedere utilizarea unui analgezic mai bun sau asigurarea de consultanta proprietarilor.

In esenta este vorba despre rafinarea impactului deciziei asupra gradului de bunastare al animalului. Aceasta face parte din conceptul celor 3R (Relocare, Reducere si Rafinare) aplicat in mod normal animalelor de laborator.

In exemplul nostru, daca este aleasa optiunea chirurgicala, trebuie luate masuri astfel incat sa mininalizam durerea si stresul asociate induse animalului (printr-un bun regim analgezic si terapeutic post interventie) si totodata timpul si implicatiile financiare in cazul proprietarului (prin plata in rate).

Atitudinea medicilor veterinari fata de bunastarea animalelor si etica este influentata de multi factori, cum ar fi:

varsta, sexul, instruirile, cultura, presiunea grupului, legislatia, politicile institutiilor profesionale. Indivizii isi pot schimba in timp opiniile. Valorile culturale si presiunea grupului pot actiona impreuna, rezultatul fiind

o mare influenta asupra atitudinilor medicilor veterinari. Influenta legislatiei si politicilor profesionale vor varia in functie de tara.

Bunăstarea animalelor

Conceptul de bunăstarea animalelorDefinirea bunăstării animalelor suscită încă numeroase controverse în lumea

ştiinţifică, astfel că la ora actuală nu există o definiţie general acceptată pentru acest concept. Sunt prezentate în continuare câteva consideraţii generale privind conceptul de bunăstarea animalelor şi se va enunţa o clasificare a diverselor teorii ştiinţifice în baza cărora s-au elaborat definiţii ale bunăstării animalelor.

Consideraţii generale asupra conceptului de bunăstarea animalelor

Definirea conceptului de bunăstarea animalelor nu este încă exactă, dar majoritatea enunţurilor cuprind comportamentul, sănătatea şi confortul productiv al

21

animalelor. De-a lungul evoluţiei ştiinţei bunăstării animalelor, cercetătorii au definit bunăstarea animalelor fie prin condiţiile de creştere şi de exploatare (Sainsbury 207, „..un sistem de creştere a animalelor favorabil sănătăţii şi în măsura în care este aplicabil, potrivit cerinţelor de comportament ale animalelor şi unui standard înalt de management zootehnic”), fie luând în considerare simţămintele animalelor (Dawkins, „bunăstarea animalelor constă în absenţa suferinţei”). Declaraţia Universală privind Bunăstarea Animalelor, defineşte bunăstarea prin măsura în care sunt întrunite cerinţele fizice, comportamentale şi psihologice ale animalului. Astăzi tot mai larg acceptată este definiţia bunăstării animalelor ca fiind „starea individului - fizică şi psihică - în condiţiile în care acesta încearcă să se acomodeze mediului în care se află” (Donald M. Broom profesor la Universitatea Cambridge Marea Britanie). Atunci când mediul de viaţă le este potrivnic, animalele folosesc diverse căi pentru a neutraliza efectele adverse ale acestuia asupra lor prin modificarea comportamentului, folosirea glandei suprarenale, a peptidelor opioide, etc.. Animalele îşi mai pot folosi comportamentul pentru denaturarea stării motivaţionale, tulburările fiziologice fiind astfel ameliorate (Broom). Cunoscând cerinţele fiziologice şi de comportament ale animalelor, crescătorii pot să le asigure acestora printr-un management adecvat al exploataţiilor, condiţiile pentru satisfacerea necesităţilor.

Bunăstarea nu poate fi conferită animalului, aceasta fiind o stare proprie individului cât timp acesta depune efort de acomodare în raport cu particularităţile mediului, cu necesităţile proprii şi cu modul în care percepe informaţiile (D.M.Broom). Bunăstarea animalelor este influenţată de factorii de microclimat, de furajare, de adăpare, de circuitul informaţional dintre animal şi mediul lui de viaţă. Raporturile pe care animalul le are cu mediul lui de viaţă pot avea ca rezultat diferite nivele de bunăstare, animalele putând trece în aceleaşi condiţii de viaţă de la o bunăstarea deplină la una precară şi foarte precară sau invers, în raport cu nevoile comportamentale şi fiziologice. Cele două limite pentru măsurarea bunăstării animalelor, implică încercarea de a evalua bunăstarea proastă prin folosirea diferiţilor indicatori sau prin încercarea de a recunoaşte bunăstarea bună.

Conceptul de bunăstarea animalelor este unul subiectiv, implicând, pe lângă aspectul teoretic (obiectiv), şi un aspect moral/etic. De aceea sensul conceptului variază în funcţie de aspectul pe care se pune accent (de exemplu, în agricultura convenţională este neglijat aspectul etic, pe când în cazul agriculturii ecologice aspectul etic este prioritar).

Una dintre caracteristicile fundamentale şi general acceptate ale ştiinţei este disocierea completă a domeniului teoretic, obiectiv de cel moral, subiectiv. Astfel, domeniul moral este considerat obiectul eticii şi trebuie exclus din ştiinţă în virtutea faptului că aceasta urmăreşte să descrie în mod obiectiv fenomenele naturii şi nu să emită sau să recurgă la judecăţi de valoare.

O asemenea perspectivă dualistă are drept consecinţă minimizarea rolului gândirii umane în procesul ştiinţific şi este total eronată pentru că, pe de o parte, un anumit fenomen al naturii poate fi descris sau explicat în mai multe moduri, dar nici una dintre explicaţii nu va fi completă, iar pe de altă parte enunţarea de legi sau elaborarea de teorii în cadrul ştiinţei implică întotdeauna un proces de alegere între mai multe ipoteze alternative. Acest proces este influenţat de aşa-numitele „valori externe”, variabile care reprezintă de fapt chiar intervenţia subiectivismului în ştiinţă.

Abordarea perspectivei dualiste este neadecvată, acest lucru fiind ilustrat de concluziile total eronate care apar în cazul aplicării acesteia în domeniul bunăstării animalelor.

22

Tannenbaum a fost primul cercetător care a respins ideea utilizării unui model „pur ştiinţific” pentru a defini bunăstarea animalelor. Un asemenea model, de altfel preponderent în prezent, se bazează pe consideraţia că bunăstarea animalelor reprezintă o „stare” care poate fi descrisă obiectiv, fără implicarea judecăţilor de valoare. Publicul are dreptul la opinie asupra problemelor etice referitoare la bunăstarea animalelor, însă interpretarea bunăstării animalelor reprezintă strict obiectul ştiinţei şi exclude obligatoriu orice implicaţie etică.

Principalele puncte de vedere ale lui Tannenbaum în criticarea modelului „pur ştiinţific” se referă la imposibilitatea disocierii aspectelor etice de cele ştiinţifice şi la inerenţa subiectivismului în aprecierea nivelului de bunăstare.

Atât din punct de vedere teoretic, cât şi practic, este eronată definirea bunăstării ca „absenţa suferinţei”, aşa numita definiţie prin negaţie, aceasta excluzând complet studiul stărilor mentale pozitive la animale şi limitând astfel câmpul de cercetare în domeniul bunăstării animalelor.

Concluzia la care ajunge Tannenbaum este aceea că în ştiinţa bunăstării animalelor trebuie să se implice activ şi alte ştiinţe cum ar fi etica sau filosofia, ştiinţe care ar putea ajuta la transformarea „valorilor externe” în parametri obiectivi şi deci cuantificabili (la transformarea subiectivului, implicitului în obiectiv, explicit).

Un alt mod de a aborda subiectivismul conceptului de bunăstarea animalelor este acela al lui Sandoe şi Simonsen. Aceştia consideră că ştiinţa bunăstării animalelor va putea să depăşească graniţa empirismului şi să îşi dovedească relevanţa şi obiectivitatea doar atunci când va putea să răspundă tuturor întrebărilor publicului avizat. Atingerea unei asemenea ţinte va implica un salt calitativ care va consta în primul rând în transformarea profundă a modelului actual, pur ştiinţific, utilizat în cadrul acestei ştiinţe. Strict vorbind, modelul actual nu poate să descrie experienţele subiective ale unui animal din simplul motiv că le exclude (pretextul fiind păstrarea unui aşa-zis obiectivism), deşi experienţele subiective ale animalelor sunt deja stipulate în diferite acte normative. La aceeaşi poziţie privind problema în discuţie aderă şi Rollin. Deşi experienţele subiective ale unui animal nu pot fi evaluate în mod direct, există anumiţi parametri obiectivi care pot fi cuantificaţi (parametrii patologici, fiziologici sau comportamentali). Atunci când oamenii de ştiinţă interpretează aceşti parametri pentru a stabili nivelul de bunăstare a animalelor, ei iau decizii de ordin etic. Concluzia la care ajung Sandoe şi Simonsen este că abordarea de către specialiştii în domeniu a strategiei minimale (modelului „pur ştiinţific”) în privinţa bunăstării doar pentru a evita discuţiile filozofice privind similitudinile dintre oameni şi animale nu reprezintă o atitudine ştiinţifică.

Raţionamentele lui Sandoe şi Simonsen sunt duse şi mai departe de către Stafleu, Grommers şi Vorstenbosch. Aceştia din urmă clasifică diversele definiţii ale bunăstării animalelor în 3 clase net distincte: definiţii implicite, definiţii explicite şi definiţii operaţionale.

Definiţiile implicite sunt acelea care apelează la conotaţia strict lingvistică a termenului „bunăstare” (aceea de a se simţi bine, a face bine; buna funcţionare a organismului în viaţa cotidiană). Două exemple tipice de definiţie implicită ar fi: definirea bunăstării ca starea în care animalul se simte bine şi este liber de durere sau de suferinţă, precum şi faimoasa definiţie a lui Lorz (pentru care bunăstarea animalelor reprezintă starea de armonie fizică şi psihică dintre organism şi mediul său de viaţă). Definiţiile implicite ale bunăstării fixează cadrul social şi politic de referinţă pentru activitatea ştiinţifică în acest domeniu.

Definiţiile explicite sunt acele definiţii ale bunăstării al căror scop principal este acela de a explica o anumită teorie ştiinţifică. De obicei, asemenea definiţii

23

exclud aspectele morale ale problemei în cauză. O astfel de definiţie este aceea a lui Broom: „bunăstarea unui animal reprezintă starea fizică şi psihică a acestuia în raport cu încercările de acomodare la mediul în care trăieşte”.

Definiţiile operaţionale sunt acelea care descriu conceptul de bunăstare al animalelor în termenii unor anumite proceduri experimentale specifice (de exemplu dozarea corticosteroizilor). Definiţiile de acest tip pot aborda o mare varietate de parametri, însă pentru a lua decizii privind bunăstarea animalelor trebuie să se interpreteze aceşti parametri, interpretare care este influenţată de valorile externe.

În trecerea dinspre implicit spre operaţional, pentru a obţine un câştig de obiectivitate, se exclud în mod gradat atât aspectele morale, cât şi simţămintele subiective ale animalelor. Aceste „lacune” ar trebui acoperite dacă se doreşte o definiţie a bunăstării animalelor relevantă din punct de vedere moral şi social. Soluţionarea acestei probleme nu se va putea realiza însă prin metode obiective.

Este evident că „scientificarea” conceptului de bunăstare a animalelor implică o transformare, perspectiva ştiinţifică anulând orice legătură cu lumea experienţei imediate. Această excludere reprezintă un element intrinsec al ştiinţei. Când asemenea fenomen nu are loc, atunci nu poate fi vorba de ştiinţă. În numeroase domenii de activitate (fizică, chimie, biologia celulară şi moleculară), asemenea abordare reducţionistă a asigurat progrese remarcabile, însă cunoştinţele câştigate astfel s-au aplicat tot asupra vieţii de zi cu zi, prin intermediul noilor tehnologii sau noilor soluţii tehnologice.

În problemele legate însă de bunăstarea oamenilor sau a animalelor, oricât de valide s-ar dovedi rezultatele unei abordări reducţioniste, aceasta nu poate fi acceptată pentru că domeniul bunăstării este direct legat de viaţa de zi cu zi. În tratarea acestor cazuri, Wolpert sugerează utilizarea altor metode decât cele obiective ale ştiinţelor exacte, şi anume cele fenomenologice, prin care se încearcă păstrarea unei legături cât mai strânse cu experienţa implicită asupra naturii. Aceeaşi poziţie o au şi Baars şi De Vries, care introduc conceptul de „ştiinţă a experienţei”. Acest concept pleacă de la consideraţia că fermierul posedă cunoştinţe implicite, formate pe baza experienţei câştigate. Dacă în fermă apar probleme de sănătate sau de bunăstare a animalelor, omul de ştiinţă trebuie să conlucreze cu fermierul şi să folosească experienţa implicită a acestuia. Marele avantaj al „ştiinţei experienţei” este că pasul de la general la particular se face mult mai uşor decât pentru ştiinţa convenţională.

În concluzie, nu putem disocia conceptul de bunăstare a animalelor de atitudinea morală sau de judecăţile de valoare.

Teorii ştiinţifice utilizate pentru definirea conceptului de bunăstarea animalelor

Deşi există numeroase definiţii ale bunăstării animalelor, ele pot fi reduse în esenţă la cinci teorii: teoria antropocentrică, teoria patocentrică, teoria zoocentrică, teoria biocentrică şi teoria ecocentrică. Aceste teorii vor fi prezentate în continuare.

Teoria antropocentricăConform acestei teorii, doar oamenii au statut moral, în consecinţă nu există

responsabilităţi morale directe faţă de animale. Pot exista însă responsabilităţi morale indirecte, faţă de proprietarii animalelor sau faţă de animale, în ideea că acela care tratează rău animalele îşi tratează în acelaşi mod şi semenii. Mai mult, cruzimea faţă de animale poate provoca suferinţă oamenilor care asistă la aceasta.

Legile de protecţie a animalelor merg şi mai departe, enunţând că actele nemotivate de cruzime faţă de animale sunt interzise. Ca derogare, referitor la

24

animalele utilizate în scopuri experimentale sau alte scopuri ştiinţifice, se consideră că motivul cercetării ştiinţifice este destul de întemeiat pentru a scuza tratamentul necorespunzător aplicat animalelor.

Perspectiva tipic antropocentrică asupra bunăstării animalelor poate fi rezumată la consideraţia că bunăstarea animalelor este bună atât timp cât acestea nu suferă de nici o boală şi nu prezintă tulburări de dezvoltare sau de reproducţie.

Teoria patocentricăAceastă teorie diferă de teoria antropocentrică prin faptul că recunoaşte

existenţa suferinţei ca stare subiectivă a animalelor. Dacă omul exploatează un animal în interes propriu, atunci are responsabilitatea de a minimaliza suferinţa acestuia. Este interzisă utilizarea unui animal când aceasta provoacă o suferinţă prea mare sau când această suferinţă nu poate fi prevenită.

Argumentul utilizat de adepţii acestei teorii este argumentul analogiei: animalele sunt fiinţe dotate cu simţăminte şi seamănă cu oamenii în privinţa abilităţii de a simţi durerea, astfel încât, măcar din compasiune, nu trebuie să le provocăm suferinţă.

Perspectiva patocentrică conferă statut moral doar animalelor superioare. Este utilizată conştiinţa umană drept criteriu de referinţă în compararea diverselor specii animale – cu cât animalele sunt mai apropiate de om, cu atât mai mult ar trebui protejate (termenul apropiat este folosit fie în sens evoluţionist: din acest punct de vedere, cele mai apropiate de om sunt primatele non-umane, fie în sens emoţional: din acest punct de vedere cele mai apropiate de om sunt animalele de companie şi agrement).

Definiţiile bunăstării animalelor care se bazează pe teoria patocentrică sunt acele definiţii pentru care bunăstarea este absenţa suferinţei (definiţiile prin negaţie).

Teoria antropocentrică şi teoria patocentrică formează împreună ceea ce se numeşte perspectiva minimală asupra bunăstării animalelor.

Teoria zoocentricăPromotorul acestei teorii este Bernard Rollin, care introduce conceptul de

telos pentru a descrie caracteristicile speciilor.Fiecare specie de animale prezintă anumite caracteristici bine definite,

respectarea cerinţelor esenţiale care decurg din acestea trebuie să devină legea conduitei morale faţă de animale. Rollin subliniază că nu caracteristicile în sine ale animalelor trebuie respectate (natura lor în sine), ci trebuie respectate cerinţele determinate de acestea. De exemplu, obţinerea organismelor modificate genetic nu reprezintă o imoralitate. Traversarea barierelor interspecifice nu este un act cu relevanţă morală deoarece nici conceptul de specie nu este relevant din punct de vedere moral. Ingineria genetică ar fi imorală doar atunci când ar produce indivizi care suferă ca rezultat al acesteia. Prezenţa conştiinţei reprezintă deci condiţia necesară şi suficientă a relevanţei morale – speciile în sine nu pot să sufere. Telosul animal nu este sacru, el poate fi modificat. Schimbarea telosului păsărilor prin inginerie genetică în scopul înlăturării instinctului de cuibărit previne suferinţa păsărilor cazate în baterii de cuşti şi ar reprezenta de aceea o intervenţie salutară.

Prevenirea suferinţei animalelor este un element important al acestei teorii, dar nu singurul. În plus, este importantă asigurarea plăcerii, fericirii unui animal (prin satisfacerea telosului acestuia): „bunăstarea rezidă nu numai în a preveni durerea şi suferinţa unui animal, ci şi în a permite unui animal să trăiască într-un mediu corespunzător naturii sale biologice”. A trata bine un animal nu reprezintă o chestiune

25

de opţiune, ci o responsabilitate morală. Ca exemplu de lege care utilizează definiţia pozitivă a conceptului de bunăstare a animalelor cităm legea suedeză de protecţie a animalelor.

Teoria biocentricăAceastă teorie conferă şi telosului în sine relevanţă morală. Exemple tipice

pentru un asemenea punct de vedere se găsesc în publicaţiile lui Paul Taylor. Acest cercetător introduce conceptul de valoare primară, care reprezintă valoarea apriorică a unui anumit lucru. Recunoaşterea valorii primare a unei fiinţe obligă la promovarea şi protejarea bunăstării acesteia.

Această teorie lărgeşte sfera responsabilităţilor etice asupra tuturor animalelor şi plantelor, deci asupra tuturor fiinţelor vii.

Într-un studiu asupra conceptului de „natură” în legătură cu manipularea genetică la animale, Visser şi Verhoog susţin utilitatea conceptului în cauză atunci când se referă la caracteristicile intrinseci ale animalelor. Astfel, materia vie cuprinde diferite nivele de integrare, în funcţie de criteriile luate în calcul (tabelul nr.1).

Ştiinţa va trebui să decidă dacă toate aceste nivele de integrare ale materiei vii vor fi sau nu introduse în conceptul de bunăstare a animalelor.

În primul caz, dezavantajul major al definiţiei rezultate ar fi acela de a nu putea să explice toate stările subiective ale animalelor, aşa cum reuşesc definiţiile zoocentrice.

Cealaltă soluţie ar fi menţinerea unei perspective zoocentrice şi completarea acesteia cu noi concepte, cum ar fi acela de integritate a animalelor, pentru cazurile particulare în care nerespectarea telosului unui animal nu înseamnă ignorarea bunăstării acestuia. Această soluţie a fost adoptată de regulamentul Sistemului de Monitorizare Etică a Modificărilor Genetice la Animale din Olanda. În acest act normativ se face o distincţie netă între neasigurarea sănătăţii sau bunăstării animalelor şi celelalte aspecte etice de tipul violării integrităţii animalelor.

Tabel. Nivele de integrare ale materiei viiNivele de integrare a materiei vii Criterii de ierarhizare

FIINŢĂ (nivelul existenţial) capacitatea de autoreglare

REGN ANIMALindependenţă funcţională

independenţă reproductivă

SPECIE (caracteristicile proprii speciei sau telosul)

variabilitate geneticăintegritate genotipică

comportament specific speciei

INDIVID (caracteristicile individuale)sănătate individuală

Bunăstare individualăIntegritate individuală

Conceptul de integritate a animalelor reprezintă unul dintre elementele de bază ale teoriei biocentrice asupra bunăstării animalelor, de aceea este necesară o prezentare succintă a acestuia.

Rutgers şi Heeger definesc integritatea animalelor ca pe „unitatea unui animal şi homeostazia sa specifică, dar şi capacitatea acestuia de a-şi menţine independenţa funcţională”. În această definiţie se reîntâlnesc criteriile diferitelor nivele de integrare a materiei vii (autoreglare, independenţă funcţională), din motivul că un anumit

26

individ are apartenenţă la multiple nivele de integrare (aparţine nivelului existenţial, dar şi regnului animal, de specie şi de individ).

Organismul reprezintă un sistem unitar format din diferite părţi componente. Interdependenţa şi echilibrul acestor părţi sunt esenţa noţiunii de integritate a organismului. De exemplu, ecornarea, chiar în situaţia în care nu ar genera durere, reprezintă o acţiune imorală pentru că distruge unitatea organismului animal.

În legătură cu modificările genetice la animale, a fost definit conceptul de integritate genetică: „Putem defini integritatea genetică a unui animal ca pe menţinerea intactă a genomului acestuia. Conceptul de integritate genetică se dovedeşte a fi util, având în vedere că ingineria genetică face astăzi posibilă intervenţia omului asupra genomului speciilor”.

O opinie contradictorie celei ale lui Vorstenbosch o au Sandoe, Holtug şi Simonsen, care consideră că respectarea integrităţii genetice ar fi un argument împotriva selecţiei genetice la animalele domestice şi deci împotriva domesticirii animalelor în general. Conform acestora din urmă, există trei mari probleme ale conceptului de integritate genetică, datorită faptului că: structura genetică a diverselor specii s-a modificat continuu în procesul evoluţiei, astfel încât considerarea genomurilor actuale ca speciale ar fi absolut arbitrară; validarea integrităţii genetice ar situa selecţia genetică în scopul îmbunătăţirii sănătăţii animalelor în afara moralităţii; genomurile actuale ale speciilor de animale domestice nu garantează asigurarea bunăstării depline a acestora.

În concluzie, Sandoe, Holtug şi Simonsen apreciază conceptul de integritate ca pe un concept inutil.

Aceste două puncte de vedere contradictorii asupra conceptului de integritate a animalelor au generat polemici nesoluţionate încă.

Teoria ecocentricăDacă teoriile anterior prezentate se limitau la nivel de individ, speciile şi

ecosistemele neavând relevanţă etică, teoria ecocentrică lărgeşte perspectiva la nivel de specii sau ecosisteme, considerând că acestea prezintă o valoare intrinsecă.

Adepţii acestei teorii consideră însă că specia umană este o excepţie la acest cadru conceptual. Astfel, R.K.Colwell subliniază poziţia artificială, din punct de vedere ecologic şi evoluţionist, a omului în ecosistem. În plus, intervenţia omului asupra altei specii atrage anularea valorii intrinseci a acesteia, de aceea doar speciile de animale sălbatice au valoare intrinsecă, nu şi speciile de animale domestice.

Teoria ecocentrică apreciază oricare intervenţie genetică asupra animalelor domestice sau sălbatice ca imorală.

În timp ce teoria biocentrică afirmă că tăierea/sacrificarea unui animal reprezintă o problemă etică, distrugând integritatea acelui organism, teoria ecocentrică nu consideră acest act o problemă etică atât timp cât supravieţuirea speciei nu este pusă în pericol.

Dezavantajele teoriei ecocentrice sunt următoarele: ignorarea valorii primare a indivizilor; restrângerea responsabilităţii faţă de animalele domestice; imposibilitatea aplicării acestei teorii în cazul agriculturii ecologice.

În ceea ce priveşte ultimul dezavantaj, agricultura ecologică a demonstrat practic că fermierul nu este exclus din ecosistem, din contră, reprezintă chiar elementul central al acestuia şi că nu poate fi exclusă responsabilitatea morală faţă de animalele domestice.

Clasificarea şi nivelul de apreciere a bunăstării animalelor

27

Bunăstarea nu poate fi conferită animalului; ea este o stare proprie individului, cât timp depune efort de acomodare, în raport cu necesităţile proprii, particularităţile mediului şi cu modul în care sunt percepute informaţiile. Pentru înţelegerea şi descrierea raporturilor pe care le poate avea animalul cu mediul său de viaţă, trebuie să admitem că există diferite grade de bunăstare. În limba engleză se foloseşte expresia: from very good to very poor welfare, ceea ce ar însemna: de la o bunăstare foarte bună la o bunăstare foarte săracă. Chiar dacă această terminologie a fost deja folosită în unele lucrări de specialitate şi în unele acte normative, considerăm că pentru limba română ar fi mai potrivită exprimarea prin termenii de: bunăstarea deplină; bunăstare precară şi foarte precară. Prin urmare, bunăstarea la animale este cu totul altceva, în comparaţie cu bunăstarea la om. Adică cuvântul bunăstare în cele două situaţii este omonim, având înţelesuri diferite: la om, bunăstarea semnifică o situaţie materială bună, prosperă, pe când bunăstarea la animale semnifică doar încercarea de a se acomoda mediului, de a ierarhiza priorităţile şi de a folosi energia disponibilă, în raport cu necesităţile. A spune că „a fost asigurată bunăstarea” este aproape fără sens, dacă nu se precizează despre ce bunăstare este vorba: deplină, precară sau foarte precară.

Nivelul de apreciere al bunăstării animalelor pe baza sistemelor numerice integrative

Sistemele numerice integrative prezintă un grad ridicat de obiectivitate şi aplicabilitate largă, indiferent de sistemul de creştere şi exploatare sau specia şi categoria de animale. În continuare vor fi prezentate sistemul ANI 35 (propus în Austria de către Bartussek) şi sistemul ANI 200 (varianta germană a lui ANI 35, modificată de Sundrum).

Sistemul ANI 35Sistemul ANI 35 are avantaje evidente comparativ cu celelalte sisteme şi de

aceea va fi prezentat în detaliu. Este indicată implementarea unui sistem similar sistemului austriac şi în ţara noastră, în scopul evaluării oficiale a bunăstării efectivelor de animale. Vor fi prezentate în continuare câteva consideraţii generale privind sistemul ANI 35, precum şi relaţiile existente între cele cinci libertăţi şi grupele de factori ai sistemului ANI.

Consideraţii generale asupra sistemului ANI 35În scopul determinării nivelului de bunăstare a animalelor în Austria,

Bartussek a introdus Tiergerehtheitsindex (TGI). Tradus ad literam termenul are semnificaţia de „index al cerinţelor (necesităţilor) animalelor”. Pentru desemnarea aceluiaşi index, în literatura engleză de specialitate se utilizează acronimul ANI (Animal Needs Index), propus tot de către Bartussek, în 1991.

La începutul anului 1990, mai multe echipe de specialişti au dezvoltat noi versiuni ale ANI, mai detaliate şi cu o specificitate mult mai mare, fapt care a făcut posibilă elaborarea în 1995 a versiunii finale a acestui indicator: ANI 35L. Numărul 35 reprezenta punctajul maxim acordabil, iar L prescurtarea lui long (versiune lungă), versiune cu modificări majore faţă de versiunea iniţială (versiunea scurtă) a ANI, numită ANI 35S (short).

În cazul versiunilor mai recente, punctajele au o limită mult mai mare de variabilitate. Astfel, pentru ANI 35L versiunea 2001, utilizat în lucrarea de faţă

28

pentru determinarea nivelului de bunăstare al efectivelor de găini, punctajul final variază între –12 şi +45 de puncte iar pentru sistemul ANI 35L versiunea 2000, utilizat pentru determinarea bunăstării la taurine, punctajul final variază între –9 şi +46 puncte.

În prezent, ANI 35 se utilizează pentru aprecierea bunăstării vacilor de lapte, a viţeilor şi tineretului taurin, a scroafelor cu purcei, a porcilor la îngrăşat, a găinilor ouă consum şi a celor de reproducţie rase grele.

În mod evident, utilizarea în practică a ANI nu presupune evaluarea tuturor necesităţilor esenţiale pe care le prezintă respectivul animal de fermă, ci în special a condiţiilor de adăpostire, care au o pondere majoră în satisfacerea necesităţilor animalelor cazate şi deci în asigurarea bunăstării acestora. De aceea, la cel de-al doilea Salon Internaţional al Reţelei pentru Sănătatea şi Bunăstarea Animalelor din Fermele Organice (Cordoba, ianuarie 2000), Bartussek sugerează ca alternativă pentru ANI acronimul HCS (Housing Condition Score – Cheie de apreciere a Condiţiilor de Adăpostire).

Principiul ANI constă în ierarhizarea necesităţilor diferitelor specii şi categorii de animale în funcţie de ponderea acestora în asigurarea bunăstării. Hurnik şi Lehman clasifică necesităţile în trei categorii: necesităţi de bază (life-sustaining); necesităţi secundare (health-sustaining); necesităţi facultative (comfort-sustaining). Dacă necesităţile de bază (prezenţa apei, hranei şi a microclimatului adecvat) nu prezintă diferenţe majore în ceea ce priveşte importanţa în determinarea nivelului de bunăstare a diferitelor specii şi categorii de animale, în cadrul celorlalte două clase de necesităţi diferenţele pot fi foarte mari.

După stabilirea fiecărei necesităţi în parte şi a importanţei acestora sunt elaborate adevărate “piramide ale necesităţilor” pentru fiecare specie şi categorie de creştere şi exploatare. Condiţiile de adăpostire sunt interpretate conform importanţei lor în piramida necesităţilor categoriei de creştere sau exploatare cazată în adăpostul respectiv.

Ideea ierarhizării necesităţilor (needs) şi dorinţelor (wishes) provine din psihologia comparată. Încă din 1970, Maslow a trasat modelul ierarhic al necesităţilor pentru oameni.

Cum există foarte mulţi factori care influenţează bunăstarea animalelor (condiţii de adăpostire, practici de management, indicatori productivi etc), pentru studiile în teren principala problemă rămâne necesitatea reducerii numărului de factori abordaţi (care se referă în mare parte la condiţiile de adăpostire), cu scopul de a conferi sistemului de evaluare a bunăstării animalelor rapiditate în aplicarea practică.

Figura – Piramida necesităţilor speciei umane

29

În figura urmatoae sunt prezentate raţionamentele în baza cărora au fost selectaţi din numărul foarte mare de factori de evaluare cei mai reprezentativi dintre aceştia, în scopul includerii lor în cadrul grupelor de factori ai sistemului ANI.

Dezvoltarea ANI, metodele prin care au fost determinaţi factorii ANI, precum şi prima evaluare în teren a bunăstării animalelor pe baza acestui index sunt datorate lui Bartussek.

Conform ANI, nivelul bunăstării se evaluează pe baza a 5 grupe de factori: libertatea de mişcare; interacţiunile sociale; tipul şi caracteristicile pardoselii şi suprafeţelor în aer liber; iluminarea, calitatea aerului şi zgomotele; condiţiile de îngrijire şi întreţinere.

În cadrul fiecărei grupe, factorii se apreciază fie pe baza anumitor criterii sau caracteristici bine determinate ale acestora, fie pe baza calificativului prin care sunt cotaţi. În final se notează fiecare factor din cadrul grupei după care, prin adunare, se obţine punctajul gneral pentru întreaga grupă de factori.

Punctajul final ANI reprezintă suma celor 5 punctaje generale pentru grupele de factori. Cu cât punctajul este mai mare, cu atât se consideră că sunt mai bune condiţiile de adăpostire din perspectiva bunăstării animalelor.

În cazul în care se constată că nu sunt îndeplinite standardele minime de bunăstare conform legislaţiei naţionale în vigoare, punctajul final ANI va fi considerat valid doar după remedierea deficienţelor. Până în momentul corectării acestora, punctajul ANI este considerat punctaj provizoriu.

Figura – Principii de selectare a factorilor sistemului ANI

30

Pentru determinarea nivelului de bunăstare a animalelor pe baza ANI se iau în considerare următoarele aspecte: evaluarea separată a bunăstării pentru fiecare categorie de vârstă sau exploatare şi pentru fiecare sistem de cazare a animalelor; calcularea separate a punctajul final ANI pentru găinile ouătoare şi păsările de reproducţie cazate în acelaşi adăpost sau pentru găinile ouătoare cazate în sisteme diferite sau în adăposturi diferite; determinarea bunăstării în perioada cea mai nefavorabilă a anului; evaluarea bunăstării a 25% din animalele cu starea cea mai proastă de întreţinere, fără a se ţine cont de media grupului, în cazul efectivelor care prezintă variaţii considerabile ale stării generale.

Respectarea strictă a celor trei aspecte menţionate anterior garantează evaluarea obiectivă a bunăstării întregului efectiv pe tot parcursul anului.

Determinarea bunăstării animalelor pe baza ANI 35 se realizează prin completarea a 5 tabele pentru evaluarea celor 5 grupe de factori, respectiv un tabel pentru libertatea de mişcare, unul pentru interacţiunile sociale, cel de-al treilea pentru tipul şi caracteristicile pardoselii şi suprafeţelor în aer liber, pentru iluminare, calitatea aerului şi zgomotele şi ultimul tabel pentru condiţiile de îngrijire şi întreţinere.

Unii factori din cadrul diferitelor grupe, cum ar fi suprafaţa minimă disponibilă pentru taurine şi volumele de ventilaţie în sezonul cald şi în cel rece atât pentru păsări cât şi pentru taurine se raportează la unitatea animal (Animal Weight Unit). Aceasta este o unitate de masă egală cu aproximativ 450 kg greutate vie. Numărul total de unităţi animal nu se calculează pe baza efectivului de animale cazate în adăpost la data evaluării, ci pornind de la efectivul mediu. Acesta reprezintă media aritmetică între efectivul de animale de la începutul ciclului de producţie şi efectivul de animale din perioada finală a ciclului de producţie.

Relaţia dintre cele cinci „libertăţi” şi grupele de factori ai sistemului ANI

31

1. BUNĂSTAREA VERSUS INTERESUL ECONOMIC

Există mari divergenţe între cei care susţin îmbunătăţirea condiţiilor de adăpostire a

animalelor şi cei interesaţi de profitul economic pe termen scurt

De multe ori, condiţiile improprii de adăpostire a animalelor determină doar efecte negative pe termen lung şi de aceea nu sunt evidenţiate de

către fermieri

2. SISTEMUL DE EVALURE TREBUIE SĂ INCLUDĂ OBLIGATORIU CONDIŢIILE DE

MANAGEMENT AL ÎNGRIJIRII ŞI ÎNTREŢINERII ANIMALELOR

Calitatea îngrijirii şi întreţinerii influenţează major bunăstarea animalelor

3. APLICABILITATEA ÎN PRACTICĂ Se preferă drept criterii de evaluare acei parametri

care se pot măsura uşor şi rapid în cadrul unui singur control în fermă

Personalul de control trebuie să dispună de calificare şi experienţă practică

Pentru a definii bunăstarea animalelor, Consiliul de Bunăstare a Animalelor de Fermă a stabilit ca principii generale ale bunăstării cele cinci libertăţi ale animalelor. Cele cinci libertăţi, respectiv libertatea de foame şi de sete; libertatea de disconfort; libertatea de durere, injurie sau boală; libertatea exprimării comportamentului natural şi libertatea de frică şi de alte stări tensionate, constituie un cadru util pentru evaluarea condiţiilor de adăpostire a animalelor sau a sistemelor şi practicilor de management din exploataţii. Patru dintre acestea se referă la libertatea de anumiţi factori care determină disconfort, suferinţă sau durere (termenul „libertate” în acest caz semnifică evitarea acestor factori) şi una la libertatea efectuării de către animale a comportamentului natural (în acest ultim caz, termenul „libertate” are sensul propriu – acela de alegere fără restricţii a răspunsului la o anumită situaţie de mediu şi, de aceea, libertatea de efectuare a comportamentului natural diferă semnificativ de celelalte patru libertăţi).

Satisfacerea deplină a celor cinci libertăţi nu este realistă, pentru că acestea sunt într-o oarecare măsură incompatibile. Incompatibilitatea rezidă chiar în faptul că ele includ toate cele trei abordări ale bunăstării animalelor: simţămintele, funcţionalitatea organismului şi comportamentul adaptativ. Pentru exemplificare, cităm cazul libertăţii de durere, injurie sau boală. De multe ori, asigurarea acestei libertăţi implică intervenţii profilactice sau terapeutice prin metode invazive, deosebit de stresante. Această situaţie contravine asigurării adecvate a libertăţii de frică şi de alte stări tensionate.

Pentru a evalua gradul în care sunt asigurate animalelor cele cinci libertăţi se poate apela la numeroşi indicatori (fizici, anatomici, fiziologici, patologici şi etologici). Deşi la ora actuală există numeroase date ştiinţifice privind indicatorii menţionaţi, pentru studiile în teren principala problemă rămâne necesitatea reducerii numărului de indicatori abordaţi – cu scopul de a conferi sistemului de evaluare a bunăstării animalelor rapiditate în aplicarea practică.

Legătura dintre cele 5 grupe de factori ai ANI şi cele cinci libertăţi este redată în figura nr. 3. Se observă că libertatea de foame şi de sete nu este luată în consideraţie în cadrul sistemului ANI 35 (deşi doar în condiţiile unei furajări şi adăpări corespunzătoare din punct de vedere cantitativ şi calitativ animalele îşi pot exprima integral potenţialul productiv şi prezintă o bunăstare deplină, asociată cu profitul economic). Principala cauză pentru care furajarea, managementul furajării sau adăparea nu reprezintă factori ai ANI este că acestea nu fac în mod obligatoriu parte integrantă a condiţiilor de adăpostire.

Importanţa primei grupe de factori ai ANI, libertatea de mişcare, a fost evidenţiată în Raportul lui Brambell („animalele trebuie să poată fără dificultăţi să se ridice, să adopte decubitul, să se rotească, să-şi întindă membrele şi să interacţioneze cu celelalte animale”) şi derivă din următoarele aspecte:

Toate speciile de animale de fermă prezintă o gamă largă de comportamente locomotorii şi atunci când au acces la terenuri în exterior au tendinţa de a se deplasa pe arii extinse. Găinile, spre exemplu, prezintă următoarele scheme de comportament locomotor: curăţirea, întinderea aripilor, fâlfăitul aripilor, întoarcerea şi scormonitul în aşternut. Fiecare comportament din cele menţionate necesită disponibilitatea unui anumit spaţiu: pentru întoarcere sunt necesari 771–1377 cm2, pentru curăţire 818–1270 cm2, pentru scormonitul în pământ 540–1005 cm2, pentru întinderea aripilor 653–1118 cm2, iar pentru fâlfâitul din aripi 860–1980 cm2.

Cuştile utilizate în mod curent în producţia avicolă au o suprafaţă de 2250 cm2. În cazul cazării a 5 găini într-o astfel de cuşcă, spaţiul alocat va fi doar de 450 cm2/pasăre, situaţie care reduce drastic posibilitatea efectuării mişcărilor normale (de

32

exemplu, în astfel de cuşti, cu o înălţime de 50 cm sau chiar mai puţin, fâlfâitul aripilor devine practic imposibil).

Figura – Relaţia dintre cele 5 libertăţi şi cele 5 grupe de factori ai ANI 35

Cu cât spaţiul asigurat găinilor este mai mare, cu atât tulburările de comportament manifestate de acestea sunt mai reduse în intensitate. Diferite tipuri de comportamente (comportamentul explorator, comportamentul social, comportamentul de reproducţie, comportamentul defensiv, comportamentul ludic la animale tinere etc.) necesită existenţa unui anumit spaţiu care să permită executarea adecvată a mişcărilor specifice. Lipsa de mişcare poate genera distrofii musculare, sinoviale, osoase, deformări osteo-articulare sau imunosupresie.

Interacţiunile sociale între animalele din aceeaşi specie reprezintă un aspect foarte important al comportamentului animal. Sistemul de cazare individuală a animalelor sau restricţiile spaţiale severe aplicate acestora (prin utilizarea sistemelor de legare) întâlnesc o opoziţie din ce în ce mai mare din partea opiniei publice şi au început să fie interzise (Directiva 91/630/CEE; Directiva 97/2/CEE; Directiva 97/182/CEE etc).

S-a decis ca posibilitatea de exprimare a comportamentului social (care diferă în funcţie de sistemul de cazare şi de sistemele şi practicile de management) să fie considerată un element esenţial al bunăstării animalelor. Ca urmare, acestei grupe de factori i s-a acordat o pondere însemnată din punctajul final ANI.

Pentru evitarea stresului social şi a agresivităţii intraspecifice se asigură animalelor spaţiul minim disponibil, se compartimentează raţional adăposturile şi se constituie în mod judicios grupurile, ca structură şi ca număr de animale.

Tipul şi caracteristicile pardoselii şi suprafeţelor în aer liber reprezintă a treia grupă de factori. Calitatea pardoselii din zona de odihnă (la nivelul căreia este

33

exprimat comportamentul de odihnă), precum şi din celelalte zone de activitate, incluzând zonele de circulaţie, de furajare, cuibarele, padocurile (zonele în care se exprimă comportamentul locomotor, comportamentul de hrănire, băile de praf etc.) condiţionează atât sănătatea animalelor (starea ongloanelor, copitelor, ghearelor, pielii, articulaţiilor), cât şi comportamentul acestora. În funcţie de specie, trebuie să se asigure anumite cerinţe privind pardoselile. Astfel, pentru taurine, este important ca fiecare animal să dispună de o zonă de odihnă uscată, curată şi elastică. Pentru celelalte zone de activitate, pardoseala trebuie să fie elastică şi antiderapantă (ceea ce asigură prevenirea injuriilor ongloanelor). La porci, este necesar ca zona de odihnă să fie complet separată de celelalte zone de activitate şi să fie prevăzută cu aşternut, pentru a da posibilitate de exprimare a comportamentului explorator şi a celui de râmat. Păsărilor trebuie să le fie puse la dispoziţie prăjini pentru odihnă şi aşternut pentru executarea comportamentului de explorare şi a băii de praf, precum şi cuibare în număr suficient.

Microclimatul (incluzând iluminarea, calitatea aerului şi zgomotele) reprezintă a patra grupă de factori ai ANI.

Iluminarea poate afecta starea de sănătate, fertilitatea şi comportamentul animalelor prin compoziţia spectrală, intensitate şi durată. Deficienţe ale iluminării pot conduce la leziuni oculare, la scăderi ale parametrilor de reproducţie şi la apariţia de comportamente nonadaptative. Frecvent calitatea aerului din adăposturi este necorespunzătoare, ca urmare a deficienţelor sistemelor de ventilaţie dinamică (mecanică). Mai mult, sistemele de condiţionare a aerului se adresează în general doar temperaturii, nu şi celorlalţi factori de microclimat: umiditate, pulberi, microorganisme şi aeroioni. Din aceste considerente, pentru creşterea nivelului de bunăstare a animalelor şi a nivelului productiv al acestora, se impun: prezenţa unor sisteme de rezervă corespunzătoare care să garanteze o suficientă reînmprospătare a aerului în cazul defectării sistemelor de ventilaţie mecanică şi îmbunătăţirea sistemelor de condiţionare a aerului.

Se recomandă evitarea curenţilor de aer excesivi în scopul minimizării pierderilor de căldură şi a incidenţei stresului termic (care poate sta la originea bolilor infecţioase la animalele tinere, mai ales la purcei.

S-a demonstrat că intensitatea mare a zgomotelor induce o gamă largă de tulburări la mamifere (tulburări cardio-vasculare, tulburări în sinteza şi eliberarea hormonilor. Un studiu al lui Algers şi Jensen a evidenţiat că purceii sugari expuşi la zgomote cu intensitatea de 85 dB au realizat o stimulare mamară insuficientă a scroafelor-mame, cu consecinţe negative asupra producţiei de lapte a acestora. Autorii studiului au explicat rezultatul prin fenomenele de „mascare” a comunicărilor vocale dintre scroafe şi purcei şi de scădere a acuităţii auditive a purceilor, fenomene care au determinat atât scăderea perioadei de masaj mamar înainte şi după ejecţia laptelui, cât şi pierderea sincronizării dintre comportamentul de masaj mamar şi comportamentul de supt a purceilor. Comunicările vocale sunt la fel de importante la păsări. Factorii de adăpostire necorespunzători determină aşa numitul Gakel call, care reprezintă un indicator al frustrării păsărilor.

Ultima grupă de factori ai ANI 35 o reprezintă condiţiile de îngrijire şi întreţinere. Relaţiile existente între îngrijitori şi animale sunt de o importanţă strategică în asigurarea bunăstării acestora din urmă. Rolul şi importanţa îngrijirii şi întreţinerii a fost mai bine studiat la mamifere în comparaţie cu păsările.

Contactele regulate şi atitudinea blândă a îngrijitorilor nu concură doar la creşterea sociabilităţii animalelor (Waterhouse pentru taurine), ci şi la menţinerea

34

unui status imunologic normal şi a performanţelor de producţie chiar şi pentru categoriile de animale cu viaţă economică scurtă, cum ar fi broilerii.

S-a stabilit că la baza multor comportamente ale animalelor stau procesele de învăţare prin asociaţie, procese care prezintă de multe ori un grad mărit de complexitate. În acest context, este evident că modul de comportare a îngrijitorului faţă de animale joacă un rol foarte important în dezvoltarea abilităţilor cognitive ale acestora din urmă.

Problema determinării calităţii îngrijirii şi întreţinerii nu este încă rezolvată complet. Nu poate fi caracterizată situaţia reală a îngrijirii şi întreţinerii animalelor dintr-o fermă în cadrul unei singure vizite de control. Pe viitor, se vor încerca definirea şi dezvoltarea unor metode mai obiective de apreciere în acest sens.

Sistemul ANI 200Sistemul ANI 200 a fost introdus în 1994 de către Sundrum, pentru a fi folosit

în evaluarea bunăstării animalelor din fermele organice de taurine, porcine şi păsări din Germania. Spre deosebire de sistemul ANI austriac (ANI 35), la care accentul este pus pe condiţiile de adăpostire, sistemul german (ANI 200) pune accent pe libertatea animalelor de a executa anumite scheme comportamentale şi pe starea de sănătate a acestora.

Pentru interpretarea bunăstării animalelor pe baza ANI 200, Sundrum a elaborat un ghid pentru evidenţierea punctelor critice ale condiţiilor de adăpostire şi un concept pentru evaluarea bunăstării în ferme, care permite comparaţii între diversele situaţii din teren.

Factorii sistemului ANI 200 sunt clasificaţi în 7 grupe: locomoţia; comportamentul de hrănire; comportamentul social; comportamentul de odihnă; confortul şi exprimarea comportamentală a stării de confort (exprimarea comportamentului de autoîngijire corporală la porc, de construcţie a cuibului la păsări etc.); starea igienică a adăposturilor; condiţiile de îngrijire şi întreţinere.

Pentru fiecare factor se poate acorda un anumit număr de puncte, suma tuturor punctelor putând fi de maxim 200. Asemenea punctaje, mult mai mari decât cele acordate pe baza sistemului ANI 35, se explică prin faptul că aceluiaşi factor i se acordă puncte în cadrul mai multor grupe de factori (2 până la 5 din cele 7 grupe).

În tabelul următor sunt semnalate principalele diferenţe existente între sistemul german şi cel austriac de evaluare a bunăstării animalelor.

ANI 35 L (Bartussek,1995)ANI 200(Sundrum şi alţii, 1994)

Punctajul final maxim

+ 45/ + 46 puncte + 200 puncte

Intervalul în care se situează punctajul final

-9/-12 - +45/46 puncte 0 – 200

Grupe de factori Libertatea de mişcare;Interacţiunile sociale;Tipul şi caracteristicile pardoselii şi suprafeţelor în aer liber;Iluminarea, calitatea aerului şi zgomotele;Condiţiile de îngrijire şi întreţinere.

Locomoţia;Comportamentul de hrănire;Comportamentul social;Comportamentul de odihnă;Confortul;Starea igienică a adăposturilor;Condiţiile de îngrijire şi

35

întreţinere.Număr de factori

până la 30-40 factori până la 60-70 factori

Principalele aspecte abordate

Condiţiile de adăpostire

libertatea animalelor de a executa anumite scheme comportamentale;starea de sănătate a animalelor

Interpretarea rezultatelor evaluării

interpretarea se face în funcţie de punctajul final ANIrezultatul evaluării în fermă poate fi încadrat într-una din cele 6 clase (nivele) de bunăstare

interpretarea se face pe baza unei documentaţii amplesunt posibile comparaţii între diferitele situaţii practice întâlnite

Domeniu de utilizare

Sistemul fermelor organice din Austriautilizând ANI, a fost controlată bunăstarea animalelor din peste 20000 de adăposturi din Austria

Sistemul fermelor organice din Germania

Aspecte ale deprecierii bunăstării animalelor in sistemul intensiv-industrial

Sistemul intensiv-industrial de crestere si exploatare a animalelor a fost elaborat pentru a obtine produse de origine animala pe toata durata anului, la un pret de cost redus cu maximum de profit. In sistemul intensiv industrial animalul este privit ca un mijloc biologic de productie si nu ca o fiinta cu simturi, motiv pentru care s-a avut in vedere asigurarea libertatii de miscare si de exprimare a comportamentului normal.

Pentru controlul eficient al bolilor si surmontarea unor deficiente tehnologice in acest sistem de crestere s-au folosit subdtante medicamentoase dar si vaccinuri vii fara a avea in vedere accelerarea ritmului de aparitie si diseminare a antibiorezistentei, implicatiile in siguranta alimentelor si poluarea mediului.

Acest sistem este perceput ca generator de bunastare precara.

Promotorii de crestere a productiilorPe baza rezultatelor stiintifice si a propriei lor intuitii, consumatorii au

constientizat pericolul folosirii in cresterea animalelor a unor promotori cum ar fi hormonii, antibioticele si betaantagonistii ce duc la obtinerea de produse de slaba calitate, si care pot pune in pericol sanatatea oamenilor.

In UE folosirea acestora in alte scopuri decat cele terapeutice este interzisa. Somatotropina bovina afecteaza bunastarea vacilor de lapte datorita reducerii perioadei de viata ca urmare a exploatrii superintensive. In UE se poate folosii doar in scopuri experimentale si stiintifice. In USA folosirea acesteia a fost acceptata in 1994 in scopul sporirii productiei de carne si lapte cu 6-20%, cu riscul reducerii efectivelor de animale.

Ingineria genetică

36

Ingineria genetica este acceptata pentru cercetarile stiintifice efectuate in scopul modificarii deliberate a genomului la un macroorganism sau microorganism prin recombinare sau schimb de informatii genetice intre specii. La nivel mondial este acceptata obtinerea medicamentelor si a vaccinurilor prin inginerie genetica, si mai putin folosirea in productia comerciala a organismelor modificate genetic (transgenice), plantelor si animalelor.

Scopul ingineriei genetice este de imbunatatire a parametrilor productivi si de calitate a productiei, rezistentei la boli, exprimarea unor anumite tipuri de proteine din laptele de vaca si oaie (UK, NL).

Cercetările prin ingineria genetică urmăresc: imbunatatirea parametrilor productivi si de calitate a productiei si rezistentei la boli; exprimarea unor anumite tipuri de proteine din laptele de vaca si oaie.

Eurogrupul pentru bunăstarea animalelor cere evaluarea etica a proiectelor de

cercetare care implica animale modificate genetic, inainte de a fi aprobate si puse in aplicare. Omologarea animalelor modificate genetic nu este interzisă in UE şi se face prin Oficiul European de Brevetare OEB cu sediul la Munchen. Nu se omologheaza procedurile de inginerie genetica ce produc: suferinta, handicap fizic, fara a fi de utilitate esentiala pentru om.

Evaluarea bunăstării animalelor şi sistemul HACCP

Sistemul HACCP (Hazard Analysis Critical Control Points – în traducere „analiza riscului în punctele critice de control”) a fost pus la punct în anul 1959 de către compania americană Pillsbury, în cadrul unor proiecte de cercetare în vederea obţinerii de produse alimentare sigure destinate membrilor misiunilor spaţiale americane. Sistemul a fost prezentat pentru prima dată la Conferinţa Naţională pentru Protecţia Animalelor din 1971, în urma căreia compania Pillsbury a obţinut contractul pentru pregătirea de specialişti din rândul FDA (Food and Drugs Adminstration a S.U.A.).

Acest sistem are la bază 7 principii care se referă la: evaluarea riscurilor; determinarea punctelor critice prin care se pot ţine sub control riscurile identificate; stabilirea limitelor critice care trebuie respectate în fiecare punct critic de control (PCC); stabilirea procedurilor de monitorizare a punctelor critice de control; stabilirea acţiunilor corective care vor fi aplicate în situaţia în care, în urma monitorizării punctelor critice de control, sunt detectate deviaţii de la limitele critice; organizarea unui sistem eficient de păstrare a înregistrărilor care constituie documentaţia planului HACCP; stabilirea procedurilor prin care se va verifica dacă sistemul funcţionează corect.

Introducerea sistemului HACCP în evaluarea bunăstării animalelor de rentă

Recent, sistemul HACCP a fost adoptat şi de către specialiştii în domeniul bunăstării animalelor, cu scopul evaluării nivelului de bunăstare atât în exploataţii, cât şi în timpul transportului şi înainte de tăiere. Evaluarea bunăstării animalelor pe baza sistemului HACCP a fost propusă de către Grandin şi adoptată în Statele Unite ale Americii. La ora actuală, unele ţări europene (Olanda, Germania) fac deosebite eforturi pentru introducerea sistemelor de evaluare a bunăstării animalelor bazate pe principiile HACCP.

37

Evaluarea bunăstării animalelor pe baza principiilor sistemului HACCP prezintă o serie de avantaje, dar şi de dezavantaje.

Avantajele evaluării bunăstării animalelor pe baza sistemului HACCP se referă la: obiectivitatea garantată în cazurile auditului de certificare a sistemului HACCP şi al auditului pe bază de contract cu terţi; repetabilitatea foarte mare a evaluării; posibilitatea elaborării unor planuri specifice de monitorizare a punctelor critice de control.

Dezavantajele evaluării bunăstării animalelor pe baza HACCP sunt generate de: numărul redus de parametri referitori la bunăstarea animalelor care se pot încadra în cerinţele sistemului HACCP, deoarece cei mai mulţi dintre aceştia sunt dificil de cuantificat (de exemplu, incidenţa deviaţiilor comportamentale); influenţa semnificativă a perioadei în care se realizează evaluarea asupra rezultatelor acesteia; diferenţele semnificative în ceea ce priveşte punctele critice de control şi limitele critice adoptate de către crescătorii de animale, de către transportatori sau producători (grupurile internaţionale de consulting pe probleme HACCP propun anumite limite critice, fiecare crescător/transportator/producător rezervându-şi dreptul de a le modifica în funcţie de posibilităţile sale organizatorice, economice şi sistemele de creştere şi exploatare/ transport/tăiere sau sacrificare practicate); lipsa de date ştiinţific fundamentate pentru stabilirea limitelor critice.

Evaluarea bunăstării animalelor în ferme pe baza sistemului HACCP

Evaluarea nivelului de bunăstare a animalelor în exploataţii, cu toate diferenţele foarte mari existente între tipurile de adăposturi, sistemele de cazare, practicile de management, se bazează în sistemul HACCP pe punctele critice de control generale şi specifice, care prezintă o mare variabilitate.

Punctele critice de control general valabile pentru toate fermele, fără excepţie, se referă la: tipul de adăpost şi sistemul de cazare utilizat; posibilitatea eutanasierii în fermă a animalelor (indiferent de specie), accesul la apă şi la furaje corespunzătoare din punct de vedere calitativ şi cantitativ.

Punctele critice de control particulare diferă de la o specie şi categorie zootehnică la alta. În continuare se vor prezenta punctele critice de control care se pot lua în considerare pentru evaluarea bunăstării vacilor pentru lapte, a tineretului taurin la îngrăşat, a suinelor, a puilor de găină şi a găinilor ouătoare.

Astfel, pentru evaluarea bunăstării la vacile pentru lapte, punctele critice de control pot fi următoarele: procentul de vaci cu pododermatită, punct critic de control care se monitorizează pe baza scorului mersului (gait score), pe o scară de la 1 la 5 puncte; stării de întreţinere a animalelor, care se poate aprecia la nivel de efectiv pe baza punctajului pentru starea de întreţinere (B.C.S. – Body Condition Score) pe o scară de la 1 la 5 puncte; procentul de vitei care nu primesc colostru (de fapt, aceasta se răsfrânge asupra bunăstării viţeilor, viţeii necolostraţi prezentând deficit imun de diferite grade şi susceptibilitate mărită la boli); incidenţa sindromului vacii căzute (incidenţa paraplegiei postpartum); starea igienică a animalelor apreciată pe baza punctajului pentru igiena corporală a vacilor de lapte pe o scară de la 1 la 4; respectarea ghidurilor naţionale de bunăstare pentru manoperele zootehnice şi sanitare veterinare executate în fermă (lotizări, ecornări, vaccinări etc.); nivelul de amoniac din aerul adăpostului (prin monitorizarea acestui punct critic de control se realizează aprecierea globală a microclimatului adăpostului); asigurarea suprafeţelor utile minime, în funcţie de talia taurinelor şi de sistemul de cazare.

38

Pentru evaluarea bunăstării la tineretul taurin la îngrăşat, punctele critice de control propuse sunt: manipularea animalelor (punct critic de control monitorizat pe baza procentului de animale la care se folosesc bastonul electric sau metodele brutale de dirijare, procentului de animale care alunecă şi cad etc.); starea de întreţinere a animalelor, apreciată pe baza punctajului pentru starea de întreţinere; procentul de animale fără pododermatite (stabilit pe baza scorului mersului); respectarea ghidurilor de bunăstare în ceea ce priveşte manoperele zootehnice şi sanitare veterinare; procentul de animale sănătoase din efectiv (se apreciază ca sănătoase animalele fără leziuni oculare, fără afecţiuni osteoarticulare şi ale ongloanelor, fără simptome respiratorii – nu se acceptă nici catarul nazal, fără simptome evidente ale parazitozelor şi chiar fără injurii); incidenţa stresului termic (incidenţă care poate fi destul de mare în cazul padocurilor fără umbrare); starea igienică a animalelor, apreciată pe baza unor metode obiective.

Pentru evaluarea bunăstării suinelor în exploataţii se pot aborda următoarele puncte critice de control: procentul de scroafe cu o stare de întreţinere precară, aprecierea făcându-se cu ajutorul unui punctaj al stării de întreţinere asemănător celui pentru taurine (depăşirea limitei critice se consideră situaţia în care apofizele spinoase ale vertebrelor lombare sunt evidente); procentul de scroafe cu afecţiuni manifeste osteo-articulare sau ale ongloanelor; procentul de porci la îngrăşat cu pododermatite; procentul de scroafe cu injurii (se consideră injurii ulceraţiile pielii acoperite de cruste, rănile provocate de codofagie, laceraţiile pielii şi în general orice leziuni mai grave decât zgârieturile care nu creează soluţii de continuitate); procentul de purcei şi de porci la îngrăşat afectaţi de injurii; nivelul de amoniac din aerul adăposturilor; respectarea ghidurilor privind manoperele zootehnice şi sanitare veterinare; existenţa sistemului de rezervă pentru menţinerea vieţii în adăposturile ventilate artificial (acesta asigurând ventilaţia naturală organizată în adăposturi şi având o importanţă capitală în cazul întreruperii energiei electrice; asigurarea spaţiului minim disponibil (monitorizarea acestui punct critic de control se face separat pentru scroafe şi pentru porci la îngrăşat, reţinându-se procentele de animale din aceste categorii zootehnice care pot adopta decubitul lateral în acelaşi timp, unul lângă altul; asigurarea cerinţelor specifice de adăpostire pentru suine; procentul de animale care manifestă comportamente nonadaptative (muşcatul barelor, codofagie etc); manipularea suinelor (monitorizarea făcându-se după aceleaşi criterii ca la taurine); nivelul de frică, monitorizat pe baza testelor comportamentale, dintre care cel mai frecvent folosit este stabilirea nivelului de frică faţă de om (porcii cu un nivel scăzut de frică faţă de om sunt mult mai productivi şi mai rezistenţi la stres).

Pentru evaluarea bunăstării puilor de găină se pot aborda următoarele puncte critice de control: manipularea puilor (punct critic de control monitorizat pe baza procentului de păsări cu fracturi ale oaselor aripilor, procentului de păsări cu fracturi ale membrelor inferioare şi a procentului de păsări cu hematoame); starea igienică a aşternutului (acest punct critic de control se monitorizează în funcţie de incidenţa afecţiunilor membrelor inferioare, de numărul de păsări cu stare igienică precară din cauza aşternutului murdar şi de procentul de păsări cu arsuri la nivelul membrelor inferioare); concentraţia amoniacului în aerul adăposturilor; respectarea ghidurilor privind manoperele zootehnice şi sanitare veterinare; procentul de pui cu afecţiuni ale membrelor inferioare, monitorizat pe baza testului mersului pentru utilizare în teren, în exploataţii de păsări (Dawkins şi alţii, 2004), pe o scară de la 0 la 3; existenţa sistemului de rezervă pentru menţinerea vieţii în adăposturile ventilate artificial; procentul de păsări cu injurii în efectivele de păsări de reproducţie rase grele (părinţi de broileri găină); asigurarea cerinţelor specifice de adăpostire pentru păsări.

39

Pentru evaluarea bunăstării găinilor ouătoare se pot aborda următoarele puncte critice de control: manipularea păsărilor; spaţiul disponibil; nivelul de amoniac din aerul adăposturilor; existenţa sistemului de rezervă pentru menţinerea vieţii în adăposturile ventilate artificial; respectarea ghidurilor privind manoperele zootehnice şi sanitare veterinare; respectarea condiţiilor specifice de adăpostire pentru găini ouătoare (procentul de cuşti în care se asigură păsărilor front de furajare adecvat, posibilitatea ca păsările să se hrănească simultan reprezentând un element esenţial în rezolvarea ciugulitului injurios); procentul de păsări afectate de injurii; procentul de păsări cu o stare bună a penajului la sfârşitul ciclului de producţie, apreciată pe baza testului îmbrăcării cu penaj pe o scară de la 4 la 20.

Sistemul HACCP îşi dovedeşte aplicabilitatea în domeniul bunăstării animalelor, însă este deocamdată departe de a fi definitivat.

EVALUAREA BUNĂSTĂRII ANIMALELOR

40

1. BUNASTAREA ANIMALELOR SI CELE CINCI “LIBERTATI”

EVALUAREA BUNASTARII UMANEDeclaraţia Universală privind Bunăstarea Animalelor, defineşte bunăstarea prin măsura în care sunt întrunite cerinţele fiziologice, comportamentale şi psihologice ale animalului. Astăzi tot mai larg acceptată este definiţia bunăstării animalelor ca fiind „starea individului - fizică şi psihică - în condiţiile în care acesta încearcă să se acomodeze mediului în care se află” (D.M.Broom profesor la Universitatea Cambridge Marea Britanie). Atunci când mediul de viaţă le este potrivnic, animalele folosesc diverse căi pentru a neutraliza efectele adverse ale acestuia asupra lor prin modificarea comportamentului, folosirea glandei suprarenale, a peptidelor opioide, etc.. Bunăstarea nu poate fi conferită animalului, aceasta fiind o stare proprie individului cât timp acesta depune efort de acomodare în raport cu particularităţile mediului, cu necesităţile proprii şi cu modul în care percepe informaţiile (D.M.Broom).

SCARA INDICATORILOR VALORICI AI BUNASTARIIDaca folosim aceasta exprimare sau una similara, valorile bunastarii pot fi clasificate in mod continu de la „excelent” la „groaznic”. Daca intrebam pentru a afla mai multe detalii si incercam sa determinam situatia care se afla la baza starii mentale actuale a individului, de obicei o sa obtinem un raspuns care contine diferite sentimente despre diverse aspecte ale vietii persoanei respective. De ex. un individ poate considera ca munca este buna dar viata lui personala este doar rezonabila din punct de vedere calitativ.Cu alte cuvinte, s-ar putea sa fim capabili sa descriem ceea ce simtim in anumite momente, lucru care insa poate fi afectat de multe componente independente unele fata de celelalte. De ex. confortul locului tau nu este dependent de cat de infometat te simti; oricum, amandoua arata cum te simti insa la un moment dat.Bunastarea este prin urmare, o combinatie a acestor componente independente.

CRITERIILE BUNASTARII ANIMALELORCa si bunastarea oamenilor, si bunastarea animalelor este afectata de multe componente si trebuie sa ne intrebam care sunt diversele aspecte care intra in discutie aici. Cele 5 libertati se refera la o insiruire de aspecte considerate a fi importante pentru toate animalele.Un animal poate avea nivele diferite de satisfacere a fiecareia din cele cinci libertati - unele din aspecte pot fi bune, pe cand celelalte pot fi precare.Cele 5 libertati au suportul mai multor organizatii cum ar fi Farm Animal Welfare Council (UK), iar consensul tuturor arata ca bunastarea animalelor poate fi considerata in termenii celor 5 libertati. Aceste 5 aspecte care afecteaza calitatea vietii sunt demne de luat in considerare. In alta ordine de idei, libertatile sunt grupate in cinci fraze, iar fiecare libertate poate include mai mult de trei concepte. Este de asemenea important de retinut ce lipseste din lista. De ex. nu includ libertatea de moarte, considerata o valoare etica pentru multe culturi.

41

IMPORTANTA LIBERTATILORLibertatile reprezintă un indicator initial al aspectelor ce trebuie evaluate si al necesitatilor animalelor ce trebuie satisfacuteNu definesc standardele minime ce trebuiesc asigurate, deoarece este extrem de dificilă asigurarea permanenta a tuturor LibertatilorConsens intre oamenii de stiinta si politicieni din numeroase ţări – bunăstarea trebuie analizata în raport cu cele cinci LibertatiCele 5 libertati nu ofera detalii despre cum pot fi masurate in studiile stiintifice, dar ele dau o indicatie initiala a aspectelor relevante care pot fi luate in considerare in orice studiu al bunastarii animalelor. Ele nu definesc standardul minim care ar trebui asigurat (ex.din punct de vedere etic) deoarece sunt mai curand stari ideale, de obicei imposibil de atins. Exista cu toate acestea o recunoastere la nivel international ca ele reprezinta un bun punct de plecare pentru evaluarea bunastarii.

CONFLICTUL CELOR CINCI LIBERTATICele 5 Libertati sunt stari ideale ale animalelor extrem de dificil de atins.De exemplu, unele libertati intra in contradictie cu altele.Libertatea de a nu suferi de boli implica adiministrarea de tratamente iar acestea induc teama pe durata maniplularii.Daca permitem unui animal sa isi exprime comportamentul nomal vom asista la situatii de stress in timpul interactiunilor sociale „normale”. 

TOATE SISTEMELE DE CRESTERE LIMITEAZA COMPORTAMENTUL NATURALToate sistemele zootehnice restrictioneaza manifestarea comportamentul normal intr-o oarecare masura. Exemple

FACTORII EXTERNI SI INTERNIStudiile stiintifice arata ca trebuie sa introducem un alt concept al bunastarii si sa facem deosebirea dintre investitie si randamentul productiv.Aici sunt mai multi termeni ale acestor concepte:Investitii: Factori, aprovizionare, mijloace, cresterea animalelor Ex. asigurarea conditiilorde de crestere a animalelorRandament productiv: Performanta in functie de animal, tip de bunastareEx. indicatori animali care arata efectele investitiilor asupra bunastarii animalelor.Evaluarea animalelor poate sa se prezinte sub forma evaluarii lucrurilor care sunt asigurate animalelor (investitii) sau prin evaluarea efectului pe care investitiile le au asupra animalelor (randament productiv).

FACTORII EXTERNI (INVESTITII) AI BUNASTARIIAcesti factori ai bunastarii pot fi clasificati in fermier, mediu, animal

EXEMPLE DE FACTORI EXTERNI AI BUNASTARII Acestea sunt cateva exemple de factori de bunastare care se afla in legatura cu fermierul, mediul si animalul si care vor influenta in totalitatea lor bunastarea animalului. Putem sa enumeram aici factorul genetic, care are o mare influenta asupra bunastarii animalului intr-un anumit sistem.

42

CELE CINCI LIBERTATI SI FACTORII BUNASTARII1. Libertatea de a nu suferi de foame şi sete prin accesul imediat la apă proaspătă şi la hrană corespunzătoare în vederea menţinerii unei stări perfecte de sănătate2. Libertatea de a nu suferi de disconfort prin asigurarea unui mediu adecvat inclusiv

a unui adăpost şi spaţiu de odihnă confortabil3. Libertatea de a nu suferi durere, leziuni, boli prin prevenirea sau diagnosticul şi tratamentul rapid4. Libertatea de manifestare a comportamentului normal prin asigurarea unui spaţiu

suficient, a unor facilităţi adecvate şi a companiei animalelor din aceeaşi specie5. Libertatea de a nu suferi de frică şi stres prin asigurarea condiţilor şitratamentului care să evite orice suferinţă de ordin mental

Textul complet al celor cinci Libertati include multe tipuri de investitii. In unele situatii este mai adecvat sa evaluam investitiile (resursele zootehnice) decat sa evaluam randamentul (efectele asupra animalelor).

CADRUL GENERAL DE CUANTIFICARE A PROBLEMEI - IDENTIFICAREA ASPECTULUI POTENTIAL COMPROMISOdata identificat care aspect al celor 5 libertati este potential compromis, trebuie sa luam in considerare: Gravitatea sau severitatea oricarei bunastari compromise Durata de actiune a compromisului Numarul indivizilor afectati

APROXIMAREA GRAVITATIIGravitatea (Severitatea) poate fi evaluata prin metode diverse si numeroase. Aceste tehnici de evaluare variaza din punctul de vedere al nivelului de observatie si al metodelor de recoltare a informatiilor care se impun. De ex. cortizolul este o buna modalitate de stimulare a raspunsului la stresul fiziologic acut dar implica o foarte atenta recoltare a probelor de sange (sau saliva sau fecale) si analiza a acestora.Cu toate acestea atat observarea unor comportamente cat si simpotomele unor afectiuni, impun o monitorizare relativ simpla a animalului fie direct, fie prin inregistrari video.

EVALUAREA NUMARULUI INDIVIZILOR AFECTATIEvaluarea numarului de animale afectate de o problema de bunastare este relativ usoara.Observatie:• Predominanta este proportia de animale afectate la un moment dat.•Incidenta este numarul de cazuri dintr-o anumita afectiune la 100 animale pe an.

PRINCIPIUL GDN - PROBLEME ESENTIALE: BENEFICII, COSTURI –Este important sa admitem ca demonstrarea unei probleme de bunastare nu o face automat inacceptabila din punct de vedere etic deoarece trebuie sa luam si alti factori in considerare. Beneficii: •purceii vor fi mai putin expusi ranirilor prin strivire •fermierii vor inregistra o crestere a productiei.Costuri: • Scroafele inregistreaza costuri considerabile din punctul de vedere al bunastarii.

43

In acest exemplu unii oameni cred ca beneficiul adus de supravietuirea purceilor si costurile de productie justifica compromisul boxelor de fatare. Este prin urmare o problema intrinseca a acestui tip de sistem zootehnic. 

2. INDICATORI FIZIOLOGICI AI NIVELULUI CALITATIV DE BUNĂSTARE A ANIMALELOR

DEFINIŢIA BUNĂSTĂRII ANIMALELOR (STAREA FIZICĂ)Definitia bunastarii animalelor deriva din perspectiva starii psihice a animalului. Bunastarea animalelor poate fi deasemenea definita in termenii starii mentale si naturale a acestuia

. Aceste trei aspecte ale starii animalului trebuie luate in considerare cand îi determinam bunastarea.

TIPURI DE RĂSPUNSO schimbare a nivelului bunastarii, cauzeaza o schimbare a starii fizice si psihice a individului

Animalul raspunde la schimbarile starii lui in diferite moduri incluzand raspunsurile fiziologice. In consecinta o cale de evaluare a bunastarii este masurarea acestor raspunsuri fiziologice.

SISTEMUL NERVOS SIMPATIC (SNS)Sistemul nervos simpatic, pregateste organismul pentru activitatile fizice imediate. Un stimul este perceput de catre SNC ce activeaza nodulul sinoatrial al inimii si medulosuprarenala prin fibrele nervoase simpatice. Activarea medulosuprarenlei induce producerea de catecolamine, care de asemenea actioneaza asupra nodulului sinoatrial al inimii. Deci stimularea actiunii sistemului SNS asupra nodulului sinoatrial al inimii se realizeaza pe doua cai:

1. inervarea directa prin fibrele nervoase simpatice 2. consecutiv actiunii catecolaminelor care au fost secretate de glandele suprarenale SNS produce o crestere a activitatii cardiace prin: frecventa cardica, contractia musculaturii cardiace, vasoconstrictie periferica, etc. Deşi produce vasoconstrictie periferica si contractia splinei, totusi induce si o crestere a fluxului sanguin catre musculatura scheletica

. DEASEMENEA SISTEMUL SNS INDUCE O CRESTERE A INSPIRATIEI PRIN: CRESTEREA RITMULUI RESPIRATOR, RELAXAREA BRONHIOLELOR PULMONARE, ETC.

SISTEMUL NERVOS PARASIMPATIC (SNP)Sistemul nervos parasimpatic regleaza sistemul nervos simpatic, reducand randamentul cardiac prin inervarea directa a nodului sinoatrial de catre fibrele nervoase parasimpatice. Aceasta stimuleaza o scadere a frecventei cardiace (bradicarie).

INVESTIGAREA SNVDeoarece reactiile sistemului nervos vegetativ (SNV) sunt imediate si de scurta durata, acestea ofera o masurare buna a schimbarilor acute ale bunastarii animalelor.

44

Totusi, activarea continua a SNV poate cauza schimbari patologice in anumite tesuturi putand fi folosite ca o masura a schimbarilor cronice ale bunastarii. Amandoua pot fi masurate: direct, prin modificarile frecventei cardiace, presiunii sanguine, nivelului catecolaminelor si frecventa respiratorie; indirect, prin modificarea aspectului glandei suprarenale (marime), enzimelor suprarenalei (nivel).

EVALUAREA TEHNICII DE INVESTIGAŢIEAvantajele si dezavantajele diferitelor tehnici folosite pentru masurarea nivelului parametrilor fiziologici ce relationeaza cu bunastarea animalelor trebuie discutate dupa cat de agresive, captive si perturbatore sunt asupra animalului:• agresivitatea se refera la: gravitatea implantarii unui dispozitiv pentru masurare intr-o parte a corpului.• captivitatea se refera la: nivelul la care trebuie sa fie contetionate animalele pentru a permite luarea probelor.• perturbarea se refera la nivelul la care prelevarea probei insasi poate tulbura parametrul ce urmeaza sa fie masurat.

Frecventa cardiacaMasurarea frecventei cardiace ofera o indicatie asupra bunastarii individului la un moment dat. O schimbare in bunastare poate induce: o crestere a frecventei cardice, situatie in care animalul pregateste un raspuns activ; o descrestere a frecventei cardiace, situatie in care animalul devine imobil.

ARITMIILE CARDIACE Frecventa cardiaca poate deasemenea fi folosita in masurarea modificarilor cronice, prin masurarea aritmiilor cardiace, ce pot fi asociate impreuna cu raspunsurile: tahicardie si bradicardie.Frecventa cardiaca poate fi masurata in mai multe feluri:- direct, folosind un stetoscop: metoda non-invaziva, dar prinderea si contentionarea animalului atat cat masuratorile sunt facute pot cauza stres si cresterea frecventei cardiace putand influenta rezultatul. Unele animale pot fi invatate de-a lungul timpului cu masurarea frecventei cardiace fara ca manopera in sine sa induca stres.• conectarea la un monitor cardiac în cusca sau boxa: este deasemenea non-invaziva, iar masurarea se poate face fara a agita animalul, dezavantajul constand in faptul ca acesta este conectat la un monitor cardiac ce restrictioneaza miscarea, iar animalul trebuie tinut intr-o boxa mai mica decat cea normala.• telemetrie implantarea unui dispozitiv: odata dispozitivul implantat, frecventa cardiaca poate fi masurata automat fara a contentiona sau agita animalul.• la distanta monitor cardiac: un monitor cardiac poate fi plasat pe animal masurand frecventa cardiaca intr-un mod non-invaziv si fara a agita animalul.

TensiuneaModificarea presiunii sangelui reprezinta un indicator al schimbarilor cronice ale bunastarii animalelor, deoarece aceasta se realizeaza in timp si nu imediat. Cresterea presiunii sangelui poate fi folosita pentru a indica o bunastare precara.

45

MĂSURAREA TENSIUNIIPresiunea sangelui poate fi masurata in mai mule feluri:• Tensiometru: poate fi aplicat pe coada rozatoarelor, urechile iepurilor, membrele primatelor. Este o metoda non-agresiva, dar se impune contentia si aplicarea tensiometrului animalului, lucru ce poate cauza stres inducand cresterea presiunii sanguine, rezultatul fiind astfel afectat. Unele animale pot fi antrenate\educate ca sa permita aplicarea tensiometrului fara a creste presiunea sangelui; • Cateterism arterial: metoda implica un cateter care se implanteaza fara a agita animalul, dar acesta trebuie legat lucru care restrictioneaza mult miscarea lui. Deasemenea este necesara cazarea animalului intr-o cusca sau tarc mai mici ca deobicei.• Telementrie: metoda poate fi folosita la orice specie. Odata implantat dispozitivul, presiunea sanguina, poate fi masurata automat fara a restrictiona sau agita animalul.

Ritmul respiratorRitmul respirator poate fi masurat de la distanta fara a agita animalul, printr-o simpla evaluarea a starii de bunastare prezenta.• Modificarile ritmului respirator sunt strans corelate cu modificarile ritmului cardiac. • Ritmul respirator poate fi masurat de la distanta fara a perturba animalul, prin observarea starii prezente a animalului.

CatecolamineleStimuland glandele suprarenale, sunt eliberate catecolamine. Doua dintre cele mai comune sunt: adrenalina (epinefrina) şi noradrenalina (norepinefrina). Ele sunt singurele puternic asociate cu schimbarile in bunastare. O specificitate este aceea ca adrenalina este stimulata mai mult de catre stimuli psihici iar noradrenalina este stimulata mai mult de catre stimulii fizici.Evaluarea nivelului catecolamidelor ofera o masurare acuta a bunastarii pentru ca ambii hormoni sunt eliberati imediat in sange si au timpul de injumatatire mic (se elimina repede din organism), facand astfel masurarea dificila.Pentru a lua probe în vederea determinării nivelului catecolaminelor este nevoie de o analizare rapida ce poate fi facuta doar prin cateterizare intravasculara sau proba directa de urina.• cateterizarea intravasculara este metoda care nu deranjeaza animalul cat timp ii este luata proba. Totusi, este restrictiva si agresiva deoarece animalul trebuie contentionat.• din urina nu este agresiva, nu solicita ca animalul sa fie contentionat in timpul luarii de probe lucru care il poate agita astfel incat rezultatul poate fi influentat. Nivelul catecolaminelormasurate din urina, a aratat ca poate fi variabil in comparatie cu rezultatele obtinute din ser.Nivelul catecolaminelor mai poate fi determinat din glanda suprarenala la autopsie, daca animalul este taiat/ucis imediat dupa un stimul stresant. Acest lucru reduce confundarea factorilor de perturbare si restrictionare. Dar trebuie tinut seama de faptul ca metoda eutanasierii ea insasi, nu determina un raspuns al catecolaminelor.Odata probele prelevate, nivelul catecolaminelor este determinat prin cromatografia rapida a lichidului.Chiar daca masurarea nivelului catecolaminelor indica doar starea prezenta a animalului aceasta poate fi folosita si pentru a evalua schimbarile cronice in

46

bunastarea animalelor daca nivelele au fost inregistrate frecvent prin examinarea suprarenalei (ecografie).Expunerea repetata la acelasi stimul duce la o scadere a secretiei catecolaminelor la o expunerea ulterioara la stimul (obisnuinta) si o crestere a secretiei la un stimul diferit (senzitivizare).Schimbarile cronice in bunastarea animalelor pot fi evaluate prin:• masurare continua a nivelului catecolaminelor in situatii ce afecteaza bunastarea• evaluarea raspunsurilor catecolaminelor inainte si dupa o perioada de stres, apoi comparandu-le.

ENZIMELE SUPRARENALENivelul enzimelor implicate in producerea si descompunerea catecolaminelor din glanda suprarenala poate fi masurat si post-mortem ca o evaluare a schimbarilor cronice in bunastare. Aceste enzime includ: tirozinhidroxilaza suprarenala (TH), feniletanolamina-N-metil transferaza (FNMT) şi monoaminoxidaza (MAO)

ACIDUL VANILILMANDELIC (AVM)Nivelul acidului vanililmandelic, metabolit de descompunere al catecolaminelor, poate fi folosit in evaluarea bunastarii pe termen lung, direct pe probe de urina sau sange. Nivelul AVM din urina, a fost corelat pozitiv cu nivelul de stres experimentat la oameni, de-a lungul unei perioade de 24 de ore.

LIMITELE SNV Schimbari in raspunsurile SNV pot fi produse de alti factori pe langa schimbarile nivelului de bunastare:

schimbarea nivelului poate sa duca la schimbarea ritmului cardiac si a ritmului respirator

• schimbari in metabolism pot sa influenteze ritmul inimii• momentul din zi cand se ia proba, ora, pot avea de asemenea un efect ex., nivelul catecolaminelor se coreleaza pozitiv cu activitatea animalului astfel incat nivelul este ridicat cand activitatea este ridicata.Raspunsurile SNV sunt influentabile de agresiunile din timpul masuratorii cauzate de prezenta umana, manuire, restrictie si metoda insasi de prelevare. Trebuie astfel sa se lucreze cu grija altfel orice schimbare in parametrii care sunt masurati nu va fi relationata cu starea de bunastare a individului ci cu metoda ce este folosita.Tipul si nivelul raspunsului pot varia intre indivizii expusi la aceeasi situatie. Unii indivizi au o reactie rapida iar altii scazuta, pozitia, intr-o ierarhie dominanta poate avea efect, sexul individului care este evaluat poate avea de asemenea un efect.

Sistemul neuroendocrin (SN)Modificarea nivelului de bunăstare afectează trei subdiviziuni ale SN prin: axa

hipotalamică-hipofizara-suprarenală (AHHS), adenohipofiza (hipofiza anterioara), neurohipofiza (hipofiza posterioară)

AXA HIPOTALAMICĂ-HIPOFIZARA-SUPRARENALĂ (AHHS)Este mediatorul principal al raspunsurilor endocrine, incluzand si acelea care au loc ca urmarea unei schimbari in bunastarea animalelor. Axa este responsabila pentru mobilizarea resureselor energetice astfel incat organismul sa isi poata modifica metabolismul (de la anabolism la catabolism) suprimand procesele ce nu sunt

47

esentiale. Axa mijloceste raspunsurile incluzand acelea datorate stresului, activitate sexuala, libidoul, sosirea furajelor, etc.

CARACTERISTICILE AXEIAHHS nu raspunde imediat schimbarilor in bunastare ca si SNV desi reprezinta un indicator al modificarilor acute ale bunastarii, ex. la cele mai multe specii, nivelul glucocorticoizilor plasmatici creste in 2-10 minute dupa stimulare si poate sa ramana crescut timp de cateva ore in functie de intensitatea stimulului.

GLUCOCORTICOIZIITipul de glucocorticoizi produsi de glanda suprarenala variaza in functie de specie: glucocorticoizii la oameni, maimute, porci etc., sunt denumiti cortizol, pe cand la sobolani, soareci si alte rozatoare corticosteron. Glucocorticoizii sunt indicatori acuti ai bunastarii animalelor insa mai putin eficienti in evaluarea bunastarii cronice datorita actiunii de inhibare a hormonilor, facand dificila interpretarea nivelelor in situatii cronice ale bunastarii animalelor.Nivelul glucocorticoizilor poate fi masurat din:

Plasma, fiind cea mai folosita desi poate fi perturbatoare, prinzand si contentionand animalul pentru a-i lua proba, crescand astfel nivelelul iar masurarea se poate confunda. Pentru a evita acest lucru, probele trebuie sa fie luate la 2-3 ore de la prinderea animalului. Aceasta perturbare poate fi prevenita folosind cateterizare intravasculara desi aceasta este agresiva si restrictiva pentru ca animalul este tinut, restrictionandu-i miscarea fiind tinut intr-o cusca mica sau tarc.

Saliva: metoda nu este agresiva si nu cere contentionarea animalului, totusi, prelevarea salivei poate agita animalul crescand astfel nivelul glucocorticoizilor si modificand masurarea. Nivelele gasite in saliva sunt mai joase ca cele din plasma de aceea trebuie luata in cantitati mai mari.Urina si fecale: nu constituie o metoda comuna si nu la fel de sigura ca si plasma, dar este folosita. Nu este agresiva si nu se impune contentia animalului cand se ia proba, iar masurarea nu incurca rezultatele. Nivelu glococorticoizilor poate fi masurat printr-un numar de teste incluzand, cromatografia rapidă a lichidului, Elisa competitiv, analiza radioimunologică.

EVALUAREA NIVELULUI CRONIC DE BUNĂSTARESchimbarile cronice in bunastare pot fi indirect evaluate folosind raspunsurile AHHS pe doua cai: 1. problemele cronice arata senzitivizarea axei AHHS conducand la cresterea activitatii enzimelor si secretia glucocorticoizilor, lucru ce poate fi testat prin testul de provocare ACTH; 2. schimbarile cronice pot fi masurate evaluand nivelul receptorilor glucocorticoizilor in creier deoarece concentrarea receptorilor in hipocampus şi emisferele cerebeloase scad cand animalele au experimentat probleme cronice de bunastare, datorita inhibitiei la nivelul creierului. 

TESTUL DE PROVOCARE ACTHSenzitivizarea cortexului glandei suprarenale este testata folosind testul de provocare a ACTH-ului în care acesta este administrat intravenos la indivizii cu potentiale probleme cronice de bunastare. Nivelul glucocorticoizilor este masurat ulterior.

48

RECEPTORII CEREBRALI DE GLUCOCORTICOIZIConcentrarea receptorilor de glucocorticoizi in creier poate fi evaluata postmortem expunanad probele de hipocampus si cerebel unui flux de glucocorticoizi marcaţi radiologic. Evaluarea bunastarii folosind raspunsurile AHHS cere precautie datorita naturii raspunsurilor fiziologice ce sunt masurate. Felul si nivelul raspunsului pot varia intre indivizii expusi la aceeasi situatie. Experientele traite timpuriu de catre animale se pare ca afecteaza raspunsurile AHHS la schimbarile bunastarii, mai tarziu in viata. Sexul unui individ evaluat poate influenta nivelul corticoizilor. Raspunsurile AHHS sunt influentabile de perturbarea din timpul masurari, datorita prezentei umane, manipularii, contenţionării si insasi metodei de esantionare. Este necesara precautia, altfel orice schimbare a parametrilor care sunt masurati nu va fi legata de starea bunastarii individului.

Schimbari in raspunsul AHHS pot fi produse de alti factori decat cei responsabili de schimbarea nivelului bunastari animalelor: sunt diferente de specii, de metabolism, de alimentatie. Momentul ales din zi pentru prelevarea probelor poate avea un efect, ex. raspunsul AHHS arata adesea variatii diurne. Eliberarea glucocorticoizilor are un ritm circadian bine definit.

Adenohipofiza GLANDA HIPOFIZARA ANTERIOARĂ (HA)Schimbari ale catorva hormoni produsi de catre hipofiza anteriorare au fost asociati cu schimbari in bunastare, incluzand: ACTH- hormonul responsabil pentru eliberarea glucocorticoizilor; prolactina hormon gonadotropic implicat in lactatie, hormonul luteinizant (LH)-hormon gonadotrofic implicat in ovulatie; hormonul stimulator folicular (FSH)- hormon gonadotrofic implicat in spermatogeneza si foliculul de crestere.

ACTH HORMON ADENOCORTICOTROPACTH ofera masura unei schimbari de bunastare acuta deoarece nivelele sunt ridicate mai rapid decat cele de glucocorticoizi si raman ridicate pentru o perioada de timp mult mai lunga datorita efectului puternic inhibitor al celorlalti hormoni. ACTH-ul poate fi masurat din ser folosind radioimunologia. Nivelul ACTH prezinta variatie diurna care pare a fi legata de sensitivitatea cortexului glandei suprarenale.

HORMONII DE REPRODUCEREDaca acesti hormoni indica o bunastare deplina sau precara nu se stie, ei fiind asociati cu cresterea altor parametrii care sunt legati de bunastarea indivizilor. Hormonii reproducatori variaza in sensitivitatea lor la schimbarile de bunastare. Prolactina este cea mai sensitiva urmata de LH si apoi de catre FSH. Toti sunt masurati din ser folosind radioimunologia.

49

Reactioneaza rapid la orice schimbare. Trebuie acordata atentie in momentul in care se asociaza schimbarile hormonilor de reproducere cu schimbarile in

bunastare, deoarece nivelul acestora pot sa depinda de:

momentul prelevarii, sex, stadiul estrului la femele, etc.Neurohipofiza glanda hipofizara posterioară (HP)Schimbările nivelului ocitocinei, hormon produs de hipofiza posterioara, pot fi asociate cu modificările bunăstării animale. Ocitocina este implicată in parturiţie, lactaţie şi de asemenea controlează balanţa apei şi a mineralelor din organism. Alţi indicatoriSunt si alti indicatori fiziologici care poti fi folositi pentru evaluarea bunastarii. Acestia sunt adesea efecte

50

sau laturi secundare ale principalelor functii ale celor doua sisteme (SN, SNV). Acestia includ: temperatura corpului, nivelul opioizilor, patologia organelor. Temperatura corpuluiTemperatura corpului poate fi folosita ca o masura acuta indirecta a bunastarii deoarece schimbarile in alte sisteme fiziologice conduc la schimbari ale temperaturii corpului, ex. cresteri la nivelul cortexului glandei suprarenale, duc la cresteri ale temperaturii corpului. De ex:• furtunile si prezenta oamenilor necunoscuti produce o crestere a

51

temperaturii corpului la sobolanii de laborator.• individul invins dintr-o lupta cu trei obiecti insteti adesea prezinta o scadere a temperaturii corpului.Măsurarea temperaturiiTemperatura corpului poate fi masurata in mai multe feluri cum ar fi: direct folosind un termometru: nu este agresiv dar cere ca animalul sa fie prins si contentionat cat timp masuratorile sunt luate. Poate cauza stres, crescand temperatura corpului insasi incurcand astfel masurarea. Unele animale pot fi obisnuite sa li se permita masurarea

52

temperaturii fara sa se produca stresul; telementrie: odata implantat dispozitivul, temperatura poate fi masurata automat fara restrictie sau perturbare.; termoimagine: camerele de termoimagine pot fi folosite pentru a evalua temperatura suprafetei corpului fara a perturba sau restrictiona animalul, totusi, temperatura suprafetei s-ar putea sa nu fie proportionala cu temperatura corpului.Patologia organelorSchimbarile cronice in bunastare pot sa duca la schimabri

53

patologice la o larga varietate de organe. Aproape toate patologiile pot fi evaluate post-mortem, prin analizarea organelor si evaluand patologia lor.Acestea include:• hipertrofii suprarenale -datorita activarii prelungite ale sistemelor ANS si HPA• leziuni renale - datorita sau prelungirea presiunii ridicate a sangelui sau retentiei urinare.• leziuni miocardice -datorita activarii prelungite ale sistemului nervos simpatic.Totusi, dezvoltarea unor patologii pot fi masurate la animalele vii:• arteroscleroza - datorita

54

grosimii muschilor netezi/moi si pierderea elasticitatii peretelui arterial datorita vasoconstrictiei cronice cauzate de activarea prelungita a sistemului ANS.OpioiziiSunt trei tipuri de baza a opioizilor endogeni :• Endorfine: cele mai comun asociate cu schimbarile in bunastare, si folosite adesea in evaluarea bunastarii.• Encefaline si dinorfine: nu este clara asocierea cu schimbarile in bunastare si mai putin folosite in evaluarea bunastarii.Opioizii par a avea doua functii care sunt controlate de catre

55

eliberarea lor in creier: - analgezie indusa de stres -opioizii au un efect analgezic puternic care ar putea sa fie necesar pentru a coopera cu diferite forme de schimbare in bunastare (ex. rana),- controlul secretiei hormonale din glandele hipotalamice si hipofizare care sunt implicate in raspunsuri ale stresului incluzand ACTH si prolactina.Nivelul opioizilor poate fi masurat in:• Plasma si pe urma analizat folosind radioimunofluorescenta (RIA) cea mai comuna metoda, desi este agresiva si animalul trebuie sa fie contentionat. Acest lucru ar

56

putea sa modifice nivelul opioizilor, confundand astfel rezultatele, asadar trebuie sa fie luate masuri de precautie.• Concentrarea receptorilor în creier post-mortem, masurand nivelul lor de legatura cu endorfinele. Aceasta metoda nu restrictioneaza animalul si nici nu-l tulbura, astfel reducand efectul de confundare a efectelor masuratorii. Cu toate acestea, nu se pot masura schimbarile nivelului bunăstării in desfasurare, in acest fel.3. Indicatori comportamentali ai nivelului calitativ de bunăstare a animalelor Comportamentul este un intrument util în studiul bunăstării animalelor

57

deoarece ne oferă informaţii despre starea animalelor: deciziile pe care le ia animalul şi reacţia la o varietate de stimuli. Prin urmare, evaluările etologice sunt folosite ca indicatori ai nivelului de bunăstare. Oamenii de ştiinţă din domeniul bunăstării animalelor fac uz de indicatorii comportamentali pentru a identifica factorii importanţi pentru animale. Putem folosii aceşti indicatori pentru a face deosebirea dintre un nivel scăzut şi unul ridicat al

bunăstării Principalele preocupări ale oamenilor de ştiinţa este să dezvolte un obiectiv pentru înţelegerea bunăstării individuale a animalelor. Comportamentul este adesea relationat cu sentimentele animalelor, iar alegerile pe care le fac si reactiile lor la diversi stimuli ne dau indicatii despre starea lor mentala. Este imposibil sa stii cu certitudine cate animale simt in mediul lor - cate percep durerea, cum se simt daca sunt izolate sau cazate fara acces la miscare

58

libera. Este chiar imposibil sa fi sigur ca fiintele umane simt lucruri in acelasi mod in care le simtim noi - dar cu aceste fiinte putem comunica folosind limbajul. Cu animalele, trebuie sa ne dezvoltam intelegerea folosind alte semne, in principal semne comportamentale, care sa ne indice ceea ce ele simt. Ce este comportamentul animal ? deciziile pe care le ia un animal în urma analizei stimulilor de mediu (deseori numeroşi). Aceste decizii sunt influenţate de: experienţă, stare fiziologică (vârstă, gestaţie), reacţii instinctive (specie,

59

rasă).Comportamentul unui animal consta in alegerile pe care le face ca rezultat al analizei stimulilor mediului inconjurator. Adesea exista multi stimuli, uneori conflictuali, pentru care un animal are nevoie sa prelucreze inainte de a face o alegere. Aceste alegeri sunt influentate de catre experienta animalului, starea fiziologica (varsta, gestatie) si raspunsuri innascute (specie, rasa).Exemple Metodele care au fost dezvoltate sugereaza ca nici un indicator singur sau un semn al comportamentului nu dau o masurare definitiva a bunastarii unui

60

animal. Totusi, in combinatie aceste metode pot oferi o evidenta pretioasa despre bunastare.1.Observarea comportamentuluiOamenii de stiinta, au inregistrat activitatile pe care un animal le indeplineste si timpul petrecut la fiecare activitate intr-o etograma. Observatiile trebuie sa fie facute fara a perturba animalul sau grupul, si au nevoie sa acopere o perioada lunga de timp, ca sa dea o imagine exacta a modului de viata al animalului.Exemple: Bunastarea deplina, (dupa o definitie a buastarii care

61

spune ca animalele trebuie sa fie capabile sa-si manifeste comportamentul natural) implica libertatea animalului de a-si exprima un comportament normal - una din cele cinci libertati.Exemple: Observatiile simple despre comportament, formeaza un prim pas esential in a investiga bunastarea animalului. Ele sunt linia de baza a datelor. Tehnicile sofisticate au evoluat pentru a identifica mai exact sentimentele animalului, observatiile comportamentului ramanand un lucru esential. Multi au concluzionat ca

62

bunastarea animalului este compromisa daca animalele sunt incapabile sa indeplineasca activitatile pe care le-ar face daca mediul ar fi nerestrictionat. Totusi, altii au pus semne de intrebare acestei concluzii.Exemple: 2. DeciziileOferind animalului o varietate de opţiuni îi

permitem să aleagă. Aceasta metoda a fost folosita pentru a explora preferintele animalului: • pentru o boxa: asternutul in comparatie cu o pardoseala fara asternut • pentru gainile ouatoare: in custi cu cuibar in comparatie cu o cusca cu pardoseala din sarma • pentru tipurile particulare

63

de furaje Raspunsurile animalelor variaza in functie de factorii de mediu cum ar fi temperatura, si factorii interni cum ar fi varsta sau sexul. Exemple: 3. Efortul pe care animalul îl va face pentru a obţine ceea ce doreşteCerand animalului să depună efort pentru a

obţine recompense - cum ar fi mâncarea sau o baie de praf descoperim diferite intensităţi ale efortului depus, care indică importanţa pe care animalul o acordă recompensei. Experimentele au incearcat sa raspunda la intrebarile privind nivelul motivaţiei animalului. Ele sunt mult mai complexe decat etogramele (o lista si o descriere a tiparelor discrete ale comportamentelor animalelor, numite acte) sau alegeri libere. Experimental, animalul poate fi invatat cum sa indeplineasca munca pentru a castiga o recompensa. Munca

poate implica presarea unei placi/farfurii cu ciocul sau laba.4. Efortul pe care animalul îl va face pentru a scăpa de stimulii supărătoriEvaluaţi intesitatea

efortului depus de un animal, pentru a evita o situaţie stresantă sau

dureroasăExemple: 5. Deviaţiile de la comportamentul normalAnimalele pot dezvolta comportamente anormale (inafara

64

normalului) care pot fi repetitive sau stereotipii: muscarea barelor (porci), muscarea ieslelor (cai), automutilarea (lanofagia, ciugulitul penelor). Este un indicator de bunastare precara.It can be difficult to interpret abnormal behaviour.StereotipiileScara valorică (de la precar la deplin) a nivelului bunăstării descrisa de catre Broom si Johnson (1993) leagă frecventa stereotipilor cu bunastarea animalelor. Este discutat de catre unii ca animalul castiga putina alinare din cauza frustrarii prin indeplinirea stereotipilor, dar aproape

65

toti sunt de acord ca aceasta categorie de comportamente anormale indica bunastarea precara.Deviaţiile de la comportamentul normal Aceste

comportamente anormale se întâlnesc de regulă când animalele sunt ţinute într-un mediu arid, fără factori stimulativi. Comportamentele au fost studiate mai detaliat, si motivarile pot fi complexe dar pot fi conectate/legate adesea la activitatea normala cum ar fi la porci ramatul, şi care pot fi frustrati intr-un anumit tip de mediu. Numeroase studii au aratat ca stereotipiile sunt mult mai comune atunci cand animalele sunt plasate in medii neproductive/ ca cel al

boxelor cu un mediu mai puţin stimulativ. 6. Interacţiunea cu oamenii-

animalele învaţă din experienţă- experienţele împărtăşite cu oamenii le dau posibilitatea să asocieze fiinţele umane cu plăcerea sau durerea şi frica- aceste aspecte au fost explorate în studiul bunăstării

animalelorMajoritatea speciilor care sunt manipulate frecvent de catre oameni de la o varsta frageda, devin foarte docile si blande, chiar inofensive. Dacă experientele lor sunt negative, animalele devin fricoase fata de oameni si

66

vor dori tot mai putin sa se apropie de ele. Animalele tind de asemenea sa devina fricoase daca comportamentul oamenilor fata de ele este inuman.Stiinta a explorat acest lucru in trei moduri:1.observarea interactiunii oamenilor cu animalele pe care le ingrijesc.2.observarea reactiilor animalelor fata de oameni.3. animalele fata de diferite comportamente umane si masurarea reactiilor. Animalele invata repede sa fie fricoase umand comportamentul uman negativ.Indicatorii comportamentali în studiul

67

bunăstării animalelor - comparaţie cu indicatorii fiziologiciAvantaje uşor de evaluat/mai puţin invazivi

necesită mai puţin echipament pot fi evaluaţi în afara laboratorului

Dezavantaje interpretarea este dificilă considerată uneori mai puţin riguroasă

Avantaje masurării comportamentelor: sunt mai putin agresive, pot fi facute departe de laborator, in general aceasta presupune mai putin echipament, si sunt masuri directe asupra ceea ce face animalul. Oricine este interesat si este familiar cu animalele poate observa comportamentul lor pentru a gasi mai multe despre bunastarea lor.Dezavantaje: cer o foarte mare atentie pentru a se asigura ca se obtine un rezultat valid. Unii considera ca masurile de comportament sunt mai putin riguroase si obiective ca masurile fiziologice. Interpretari ocazionale pot fi dificile.Observarea comportamentului animal poate să ne furnizeze foarte multe informaţii despre deciziile speciilor animale şi importanţa lor pentru individ. Fiecare teste si experiment descris aduce informatii de valoare despre bunastarea animalului. Cand cunostintele obtinute sunt utilizate in practica, este considerat un lucru important pentru imbunatatirea bunastarii animalului.

RECUNOASTEREA SI INTERPRETAREA INDICATORILOR COMPORTAMENTALI AI BUNASTARII ANIMALELOR

• Recunoastem comportamentul „normal” • Identificam o serie de indicatori de comportament• Interpretam indicatorii comportamentali pe care ii manifesta animalele• Identificam posibilele cauze ale unui comportament anormal

Experimentele care exploreaza comportamentul animal si motivatia acestuia, trebuie derulate in contidii de stricta supraveghere daca vrem sa obtinem date concludente si relevante. Acestea sunt conditiile stiintifice, dar deseori situatiile experimentale sunt diferite fată de viata reala. De exemplu animalele au nevoie de cateva zile pentru a invata cum sa obtina recompense in testele de motivatie si trebuie tinute in grupuri foarte mici in timpul acestor experimente. Datele generate in astfel de conditii trebuie interpretate cu atentie atunci cand sunt obtinute la ferma, intr-un mediu domestic sau in laborator.Comportamentul animal este foarte complex si este influentat de multi factori, atat interni cat si externi. Cu toate acestea, cu cat ne familiarizam mai mult cu animalele cu atat vom putea sa recunoastem mai bine o situatie critica sau sa ne dam seama atunci cand ceva nu este in regula.

68

INDICATORI COMPORTAMENTALI AI UNEI BUNĂSTARI DEPLINE• Comportament de alertă• Comportament de curiozitate• Comportament de angajare intr-o serie de activitati• Comportament de interactiune cu alti membri ai turmei/grupului• Comportament de interactiune cu oamenii /manifesta aversiune fata de oameni• Comportament de joacaAnimalul normal, in functie de specie, mediu, etc., manifesta o serie de comportamente dupa cum au fost enumerate. Trebuie sa ne familiarizam cu animalul normal pentru a putea:1. identifica deviatiile de la comportamentul normal care ne arata ca starea de bunastare a animalului este precară si/sau ca este bolnav2. observa semnele clare, pozitive ale bunastarii (nu doar semnele unei suferinte)3. identifica semnele care ne indica daca animalul a fost tratat bine sau maltratat de catre oameni. ANIMALUL ALERT

In termini evolutionisti, alerta este o stare esentiala. Speciile de prada au evoluat constant pentru a monitoriza mediul in care traiesc si a observa imediat orice semne de pericol, astfel incat sa poata reactiona rapid pentru a-l evita. Desi oile au fost domesticite de sute de ani, ele raman in alerta si observa continuu mediul pentru a detecta orice schimbare. In aceeasi masura, supravietuirea speciilor de pradatori depinde de monitorizarea activa si atenta a mediului. Un caine care doarme in fata focului va raspunde de obicei imediat ce a auzit un sunet suspect.

ANIMALUL CURIOSAnimalul introdus într-un mediu nou îl va explora. adesea o situaţie întârziată precede exploarea situaţiei, în timp ce animalele evaluează dacă acolo poate fi un pericol asociat cu noul lor mediu. Nivelul de curiozitate este diferit în funcţie de vârstă. De ex. bovinele şi cabalinele adulte pe o păşune nouă trec repede la păşunat fată de animalele tinere care petrec mult timp explorând. Răspunsul individual poate varia cu experienţa – animalul care a fost tratat rău sau nu a experimentat noutăţi îi ia mult timp înaintea manifestărilor de curiozitate vis-à-vis de mediul său.

ANIMALUL ANGAJAT INTR-O SERIE DE ACTIVITATI

Multi factori afecteaza activitatile observate:•Specia •Rasa •Varsta – animalele tinere sunt mai active, mai inclinate spre joaca si petrec mai mult timp dormind.•Mediul – poate fi limitat la spatiul disponibil din tarc. Este posibil ca animalele salbatice sa se fi adaptat la noul mediu urban. •Marimea grupului si interactiunea •Sezonul

69

ANIMALUL ŞI INTERACTIUNEA CU CEILALTI MEMBRI AI TURMEI/GRUPULUI/CARDULUI

Exista un numar de factori care influenteaza interactiunea dintre membrii grupului. • Specia: • Rasa.• Marimea grupului: în ferma, marimea grupului poate sa fie foarte mare. Animalele se familiarizeaza cu indivizii in grupuri mici, nu in grupuri foarte mari. Ierarhia este mult mai bine stabilita in grupuri mici.• Prezenta sau absenta masculului dominant sau a femelei alfa care sa ia conducerea.• Varsta: poate sa existe o competitie intre animalele de varste diferite din cadrul aceluiasi grup.

ANIMALUL ŞI INTERACTIUNEA CU OAMENII

Comportamentul animalului normal variaza in functie de experienta sa cu oamenii:

1. Daca nu au fost niciodata manipulate sau este salbatic este foarte posibil sa fie temator sau sa dea semne de agresiune atunci cand se simte incoltit.2. Daca experienta sa cu oamenii a fost pozitiva este poasibil ca animalul sa fie prietenos, curios, si sa se apropie dupa o vreme de un om care sta pe loc.3. Daca experienta sa cu oamenii a fost negativa animalul va fi inspaimantat, agitat sau agresiv.ANIMALUL ŞI COMPORTAMENTUL DE JOACA

Animalele tinere tind sa se joace mai mult decat adultii si asociem joaca unui sentiment de bunastare. Motivele potentiale de joaca pot fi:• dezvoltarea unor activitati de care vor avea nevoie la maturitate; ex. pisicile tinere invata sa urmareasca prada pandind alti membri ai grupului sau coada mamei. • dezvoltarea si intarirea musculaturii (necesara pentru comportamentele de fuga, lupta sau vanatoare, etc.).• consolidarea legaturilor cu alti membri al grupului.

ANIMALUL NORMAL: COMPORTAMENTE INFLUENTATE DE SPECIE, VARSTA, RASA SAU SEX

Dupa cum am vazut, trebuie sa ne familiarizam cu fiecare specie si cu animale de varste diferite pentru a putea intelege cu adevarat animalul normal. Aceasta necesita multa practica si timp petrecut observand animalele in diverse situatii.Persoana care stie cel mai mult despre un grup de animale este fermierul care se ocupa de ele. El este o resursa valoroasa atunci cand investigati o problema anume dar si o modalitate eficienta de a invata despre animalele din zona dvs. Experienta lor in cresterea animalelor poate fi unica in zona dvs.

INDICATORI COMPORTAMENTALI AI UNEI BUNĂSTARI PRECARE

70

1. Activitati putine sau limitate2. Gafait sau/si transpiratie3. Animalele tremura sau se strang laolata 4. Depresie5. Frica sau agresivitate anormala fata de oameni6. Stereotipii sau alte comportamente anormale

Cand cautam indicatorii unei bunastari depreciate, evaluam de fapt absenta unor semne comportamentale care sa indice normalitatea. Acesta deoarece este mult mai simplu sa ne familiarizam cu ceea ce este normal decat sa catalogam toate modalitatile in care comportamentul animal poate sa fie anormal. Semnele comportamentale enuntate aici sunt pur si simplu doar acelea pe care le observam cel mai frecvent. Alte semne, cum ar fi vocalizarea crescuta, pot sau nu sa indice o problema. Poate parea mai logic sa analizam problema din perspective sistemelor slabe de bunastare a animalelor care au toate sansele sa aiba ca rezultate, indicatorii comportamentali prezentati. Cu toate acestea, ca medici veterinari veti observa cum animalele manifesta comportamente anormale. In aceasta situatie depinde de dumneavoastra sa investigati cauzele acestui comportamentului anormal – dintre care unele vor fi rezultatul unei slabe bunastari.

1.a.) ARIA RESTRANSA DE ACTIVITATIPoate sa afecteze indivizii sau intreg grupul si include:• Spatiu restrictiv in sistemele zootehnice intensive sau adaposturile de laborator• Boxele mici/inguste sau priponirea stransa• Schiopatare, afectiuni ale membrelor• Timp prelungit petrecut la orizontala (din cauza unor afectiuni ale mebrelor, boli, obezitate sau salbiciune generala)

Daca observam pe o perioada animalele normale vom inregistra o serie de comportamente. In unele sisteme zootehnice animalele pot sa manifeste numai o mica parte din toate aceste activitati, adesea nu vom vedea animalele facand ceva – dar animalele “normale” fac mai tot timpul ceva.

1.b.) ARIA RESTRANSA DE ACTIVITATI DIN CAUZA ADAPOSTULUI LIMITATUn animal ca urangutanul trebuie sa aiba o multitudine de activitati. O mare parte din timp o va petrece calatorind prin padure, cautand hrana potrivita. Atunci cand este inchis intr-o cusca mica animalul are foarte putine optiuni comportamentale.Putem sa presupunem la nivel intuitiv ca animalele care sunt impiedicate sa manifeste majoritatea activitatilor lor normale vor suferii.

1.c.) ARIA RESTRANSA DE ACTIVITATI DIN CAUZA CAZĂRII IN BOXE STRAMTELegare stransa, impiedica in aceeasi masura animalele sa exprime multe din formele naturale de comportament ce le sunt specifice. Cazarea scroafelor in boxe de fatare inguste este acum intrezisa in tarile din Uniunea Europeana.

71

1.d.) ARIA RESTRANSA DE ACTIVITATI DIN CAUZA UNOR AFECTIUNI ALE MEMBRELORAnimale sufera deoarece:• au dureri• nu interactioneaza normal cu ceilalti membri ai grupului/turmei• sunt deseori subponderale deoarece nu se pot misca cu usurinta pentru a se hrani• sufera de escare din cauza urinei sau/si a faptului ca petrec timp indelungat asezate

Afectiunile membrelor constituie un factor foarte important al bunastarii deoarece:(a) indica o suferinta grava. Speciile care pasc cum ar fi ovinele s-au adaptat si indica semne de durere numai daca afectiunea este foarte severa, astfel că o vaca sau o oaie care schioapata si merge greu sufera de dureri foarte mari.

(b) sunt foarte frecvent intalnite. In unele sisteme zootehnice cum ar fi cele de crestere a pasarilor de carne, afectiunile membrelor reprezinta mai degraba normalul decat anormalul, iar incidenta afectiunilor este frecvent de 25% sau mai mare in multe sisteme zootehnice.

(c) animalele de tractiune ce sufera de afectiuni ale membrelor, sunt obligate sa munceasca. Aceasta le mareste suferinta si poate sa exacerbeze conditiile ce vor duce ulterior la agravarea afectiunilor membrelor. Afectiunile membrelor se pot observa cu usurinta chiar si de catre oamani fara pregatire de specialitate.

1.e.) PRELUNGIREA PERIOADEI DE REPAUS LA ORIZONTALA DIN CAUZA SLABICIUNII, BOLILOR SAU OBEZITATII• Slabiciunea poate sa fie rezultatul unei infometari prelungite/cronice • Multe afectiuni determina epuizare si colaps• Obezitatea este o problema importanta in cazul animalelor de companie

In calitate de medici veterinari ne vom intalni des cu aceste cazuri. Infometarea care este atat de profunda incat sa aiba ca rezultat o slabiciune generala sugereaza drept cauza mai degraba bunastarea proasta decat restrangerea ariei de activitati. Cu toate acestea animalele care sunt private cronic de hrana pur si simplu nu sunt in stare sa manifeste repertoriul normal de activitati, mai ales comportamentele de curatare / spalare, joaca si explorare. Majoritatea bolilor sunt asociate cu suferinta, dincolo de pierderea apetitului pentru activitatile normale. Cu toate acestea primul semnal de boala poate sa fie imposibilitatea animalului de a reactiona normal in cadrul grupului. In unele tari, obezitatea este in mod curent asociata cu o incidenta crescuta a bolilor cronice atat la animale cat si la oameni. Animalele obeze, intampina dificultati cand trebuie sa se ridice si sa se miste, se impotrivesc miscarii si sunt foarte susceptibile de a fi afectate de caldura. Desi obezitatea este un indicator al unei bunastari scazute, proprietarii animalelor de companie sunt deseori extrem de afectuosi si legati de acestea, astfel ca poate fi dificil pentru medicul veterinar sa abordeze aceasta problema.

72

2. GAFAITUL SI /SAU TRANSPIRATIA• Stresul determinat de caldura• Febra• Suprapopularea• FricaIdentificati cauzele prin masurarea temperaturii mediului inconjurator, densitatea populatiei de animale, si prin examenul clinic pentru a determina daca sunt si alte semne de boalaIdentificati cauzele gafaitului si /sau transpiratiei:

3. ANIMALELE SE STRANG LAOLALTA SAU TREMURA• Frigul• Nu afecteaza de regula majoritatea animalelor decat in conditii extreme de tremperatura si mediu• Afecteaza deseori animalele foarte tinere• Mai frecvent daca animalele sunt ude si bate vantul• Mai frecvent daca animalele tinere nu au fost furajate• FricaAnimalele tremura atat din cauza frigului cat si din cauza fricii.Mamiferele si pasarile au abilitatea de a-si regla eficient temperatura corpului, printr-o serie de mecanisme interne (cum ar fi transpiratia atunci cand este foarte cald si tremuratul sau infoiatul penajului atunci cand este frig) si metode externe (mutarea la umbra, scalatul in noroi sau inotul cand este prea cald, adapostirea cand este prea cald). Speciile s-au adaptat la diversele medii in care traiesc (ex. un urs polar cu blana foarte groasa si cu stratul de grasime subcutanata s-ar supraincalzi in desert, iar o vulpe de desert ar suferi de frig in Antarctica). Zona de neutralitate termica este destul de larga (aproximativ intre 10oC - 30oC) la rumegatoarele adulte, dar mult mai restransa (aproximativ 20oC - 25oC) la porcii şi pasari. Animalele crescute in sisteme zootehnice intensive nu pot sa se miste (ex. pentru a face bai de noroi sau pentru a se adaposti) in cautarea unui mediu mai confortabil. Animalele tinere sunt mult mai putin eficiente in reglarea propriei temperaturi corporale. Hipotermia este o cauza frecventa a mortii mieilor cand aceştia nu reusesc sa consume colostrul si sufera de o scadere a temperaturii corpului.

4. DEPRESIADepresia poate sa fie un semn clinic de boala din cauza febrei, durerii, unei stari toxice (toxemie) sau infometare. Simptomele sale sunt:• Urechi cazute• Cap plecat• Pozitie adunata sau cazuta a corpului• Dezinteres fata de mediul inconjurator• Separare fata de ceilalti membri ai grupului• Animalul nu se hranesteAceste semne clinice generalizate nu permit medicului veterinar sa identifice cauza bolii. Nu este dificil sa constatam ca animalele care prezinta aceste semne sunt in suferinta.

73

5. FRICA SAU AGRESIVITATE ANORMALA FATA DE OAMENI

‘Normalitatea’ depinde de specie, rasa, si contactul anterior cu oamenii. Animalele invata din experienta: frica sau agresivitatea anormala pot sa indice o curzime anterioara. Este normal ca animalele care au avut un contact minimal cu oamenii sa manifeste frica. Agresivitatea poate sa apara daca animalul simte ca este incoltit. Anumiti indivizi sau rase pot sa manifeste o inclinatie speciala spre violenta. Cu toate acestea, animalele domestice si de companie care intra constant in contact cu oamenii, nu ar trebui sa prezinte frica sau agresivitate in conditii normale. Expertii in bunastarea animalelor au descoperit ca animalele invata foarte repede sa nu aiba incredere in oameni daca sunt tratate cu cruzime.

6. STEREOTIPIILE SI ALTE ANORMALITATI COMPORTAMENTALE

Stereotipiile sunt modele repetitive de comportament, fara un scop aparent. Alte anormalitati comportamentale includ automutilarea la animalele de companie, ciugulirea penelor la pasari si muscarea cozii la porci. Acestea sunt comportamente complexe ale caror cauze nu sunt complet intelese. Muscarea cozii la porci de exemplu poate sa apara si intr-un mediu extern stimulant. Automutilarea la animalele de companie poate sa inceapa ca raspuns la o iritatie reala dar poate continua odata ce aceasta s-a vindecat sau cauza a fost indepartata. Caii prezinta o gama de stereotipii printre care se numara clatinarea capului si dansul pe membrele din fata, muscarea ieslelor, si suptul in gol. Aceste comportamente sunt adesea asociate cu pierderea conditiei fizice si reducerea majoră a valorii economice a cailor afectati. Pe langa faptul ca acestea sunt cel putin in parte un semn al frustrarii sau plictiselii, unele comportamente sunt asociate direct cu suferinta (ex. animalele muscate de coada sau ciupite de pene, animalele de companie auto-mutilate).Chiar si animalele tinere pot sa dezvolte comportamente stereotipice daca sunt tinute intr-un mediu lipsit de stimuli. Comportamentul poate sa persiste chiar si atunci cand animalele sunt mutate intr-un mediu stimulant (ex. elefantii de la gradina zoologica pot continua sa se legene chiar si atunci cand au acces la un mediu stimulant si stau intr-un spatiu larg).

4. INDICATORI DE PRODUCTIE SI IMUNOLOGICI AI BUNASTARII ANIMALE

BOALA SI CELE 5 LIBERTATIO boala poate afecta diverse aspecte ale bunastarii si deopotriva toate cele „cinci Libertati”.Exemple: Animalele bolnave vor fi deseori mai tematoare fata de alte animale deoarece sunt mai predispuse sa cada victima pradatorilor. Este important sa admitem ca sunt importante atat prevenirea bolilor cat si tratamentul. Intre masurile de prevenire se numara vaccinarea sau imbunatatirea sistemelor zoothenice. Tratamentul include atat diagnosticarea corecta cat si tratmentul propriu-zis. O intarziere a tratamentului creste consecintele bolii asupra bunastarii.

Boala si durerea

74

• Durerea este probabil cea mai importanta consecinta a bolii• Cu toate acestea, durerea poate sa persiste mai mult decat semnele clinice• Sensibilizarea sistemului nervos central in urma unei boli acute poate sa persiste cateva luni Boala este strans legata de durere.Este important sa ne amintim ca boala poate sa induca durere pentru un timp mai lung decat persistenta semnelor clinice originale. Durerea poate sa persiste cateva luni.

Boala si bunastareaStarea de boala este strans legata de bunstare. Un animal bolnav poate sa aiba multe dintre cele 5 Libertati afectate de conditia sa. Boala poate sa determine o bunastare scazuta care la randul ei poate sa contribuie la declansarea unei afectiuni, formand un cerc vicios. Un animal care prezinta o bunastare scazuta datorită unui factor de stres separat cum ar fi epuizarea cronica, este mai inclinat sa se imbolnaveasca deoarece sistemul imunitar este slabit.

Bunastarea scazuta determina boala. exemplu: 1. Disconfortul pe termen lung poate sa determine boala

• Privarea accesului la un spatiu confortabil de odihna poate sa aiba consecinte importante asupra bunastarii animalelor decat sa limiteze pur si simplu alegerile animalului• Disconfortul pe termen lung poate sa cauzeze leziuni ale membrelor (de exemplu bursita porcina) sau shiopatarea (de exemplu la vacile de lapte)Asigurarea unui loc confortabil de odihna nu este esentiala pentru supravietuirea pe termen scurt a animalului si poate fi considerata un lux/aspect ne-necesar. Cu toate acestea privarea de spatiu pentru odihna pe termen lung poate sa determine aparitia bolilor.

Exemplu: 2. Stresul din timpul transportului şi îmbolnăvirile• Transportul presupune cativa factori de stres • Bolile pot sa se raspandeasca mai repede • Abilitatea animalului de a lupta cu boala este redusaTransportul include mai multi factori de stres cum ar fi teama, epuizarea fizica, foamea si setea. Bolile pot sa se raspandesca repede datorita apropierii mari dintre animale. O combinatie a acestor factori poate reduce abilitatea animalului de a contracara bolile. Stimularea cronica a AHHS determina o crestere a cortizolului si suprimarea raspunsului imunitar. Stresul determinat de transport poate sa conduca la declansarea unor boli

Bunstarea redusa are de asemenea consecinte asupra productieiAsa cum am vazut mai devreme, organismul este incapabil sa mentina la acelasi nivel raspunsul imunitar la un factor persistent de stres. Pe langa faptul ca sensibilizeaza animalul si il face mai predispus la boli, acest proces de epuizare va reduce din energia disponibila pentru productie si anume va reduce rata cresterii, cantitatea de lapte produs sau rata fertilitatii.

exemplu. Amestecarea indivizilor nou-veniti / nefamiliari grupului, in turma

75

• Amestecarea indivizilor nefamiliari grupului este urmata de lupte sau raniri• Luptele persistente sunt un factor de stres care va reduce performanta

productiva.Porcii sunt animale sociale. Cu toate acestea daca noii indivizi sunt introdusi intr-un tarc mic se vor isca deseori lupte, mai ales daca unul dintre indivizi este mai agresiv decat altul. Aceasta deoarece porcii nu au stabilit o dominanta ierarhica (un sistem ierarhic social care se bazeaza pe dominanta relativa a animalelor in cadrul unui grup social). Aceasta ierarhie se dezvolta in timp si nu poate sa apara atunci cand porcii nu se cunosc.

exemplu: Interactiunea negativa cu oamenii• Interactiunile tactile negative (lovituri sau scurte socuri electrice aplicate cu bastonul) timp de 15 - 30 de secunde zilnic • Porcii sunt mai putin inclinati sa se apropie de oamenii care stau nemiscatiInteractiunile cu fermierii pot fi de asemenea o sursa de teama si anxietate persistenta care sa afecteze productia.

Rata de crestere la porciCUANTIFICAREA BOLII SI A PRODUCTIEI

• Observatie la ferma

• Registrele medicale

• Registrele de mortalitate

• Regsitrele de productie

• Datele obtinute la abatorExista multiple surse de informare privind starea de sanatate si productie a efectivelor de la o ferma. Acestea au legatura cu observarea conditiilor de morbiditate de la ferma respectiva. exemplu: putem evalua incidenta afectiunilor membrelor observand cateva animale aflate in miscare pe langa un observator. Disponibilitatea registrelor este evident variabila, dar este posibil sa existe inregistrari ale tratamentelor sau medicamentelor administrate animalelor bolnave, sau inregistrari ale moratalitatii. Pot exista de asemenea si registre ale rezultatelor din productie cum ar fi rata de crestere si fertilitate sau cantitatea de lapte produs.Datele obtinute in abator pot sa ne ofere informatii asupra conditiilor zootehnice cronice, ex. incidenta fracturilor in cazul gainilor ouatoare este strict legata de conditiile sistemelor zootehnice de crestere.

Cuantificarea raspunsului uman la boalaEvaluarea starii de boala sau a productiei slabe este in indicator util al bunastarii. Cu toate acestea, este de asemenea important sa evaluam raspunsul fermierului la starea de boala sau la o productie slaba. Este de asemene important sa luam in considerare atat prevenirea cat si tratamentul afectiunilor si anume gestionarea umana al bolii. Trebuie efectuata o evaluare a activitatii fermierului din perspectiva prevenirii si

tratamentului bolilor precum si a masurilor de contracarare a productiei slabe.

Gestionarea afectiunilor membrelor

76

• Observatie• Evaluare• TratareDe exemplu putem sa evaluam raspunsul fermierului la o incidenta crescuta a afectiunilor membrelor investigand nivelul de perceptie, evaluare si actiune a acestuia.

EVALUAREA ŞI MANAGEMENTUL DE GRUP AL BUNĂSTĂRII ANIMALELOR

Bunastarea animalelor a fost studiata aprofundat pentru a imbunatatii sistuatia curenta a animalelor. Oricum, intr-un numar mare de cazuri aceste studii nu sunt aplicabile direct pentru grupuri mari sau intr-o situatie de ferma. Ele se concentreaza in special pe efectul unui singur factor, ex. tipul de pardoseala, densitatea de populare, marimea grupului etc. Cateva studii au fost facute pentru a dezvolta masurile care incearca sa indice/inregistreze efectele combinate ale factorilor individuali de bunastare a animalelor (indicatori comportamentali, parametrii fiziologici si imunologici, parametrii productivi). Totusi, este o intelegere diferita ca oricare masura valida de bunastare in ferma sau la nivel de grup va avea nevoie sa foloseasca mai mult decat un tip de observare. PRINCIPIILE DE EVALUARE A BUNĂSTĂRII LA NIVELUL GRUPULUI

• Ce grupuri de animale ? de fermă, de laborator, din adăposturi, sălbatice

Criteriile indicatorilor de bunăstare• Practicabilitate: restricţii temporare, cheltuieli, manipularea animalelor• Acurateţea: coeficientul de eroare, inclusiv: repetabilitatea: acordul dintreobservatori şi concordanţa între observaţiile aceluiaşi observator; validitatea: relevanţa parametrului

• Repetabilitatea: acordul dintre observatori a între observaţiile aceluiaşi observato repetabilitatea: acordul dintre observatori şi concordanţa între observaţiile aceluiaşi observator• Validitatea: relevanţa parametrului

Sunt multe situatii diferite unde evaluarea la nivel de grup este necesara pentru motive statistice sau practice. Toate animalele de ex. gainile ouatoare la o ferma, sunt influentate de catre aceeasi mancare, îngrijitor sau adapostirea si tratare (de asemenea statistica) nefiind independente de fiecare.

Cand se aleg indicatorii potriviti, urmatoarele cerinte trebuie sa fie intalnite:Practicabilitatea: restrictii in ceea ce priveste timpul si banii disponibili, manipularea animalelor, etc.. Adesea depinde de natura studiului, de ex. poate sau nu poate fi posibil, sa se preleveze probe de sange de la o suta de animale sau sa fie observate timp de 24 de ore (posibil in cercetare, imposibil ca unealta pentru a da sfaturi.)Siguranta in functionare/fiabilitate sau cantitatea de erori intamplatoare in efectuarea unei masuratori (stabilitatea masuratorii), dar se poate referi de asemenea la intelegerea dintre observatori diferiti ce fac o evaluare. Aceasta situatie se numeste in statistica „repetabilitate intra si inter-observator.

77

Cum puteti asigura siguranta? Parametrii trebuie sa fie definiti exact (ex; folosind fotografii) iar evaluatorii trebuie sa fie instruiti.Validitate: se refera la concluzile pe care le-am obtinut din rezultatele masuratorii. Cum putem interpreta rezultatele ? (ex. evaluarea laminitelor prin acordarea de puncte corelata cu leziunile ghearelor; evaluarea comportamentului observat cu nivelul cortizolului). Cum putem asigura validitatea ? Un test trebuie sa fie validat folosind un altul, cum ar fi o masuratoare acceptata stiintific. relevanţa parametrului

ABORDAREA EPIDEMIOLOGICĂ- selecţia unui eşation reprezentativ pentru grupurile de animale, ex. din toate unităţile producătoare de lapte din zonă.- selecţia aleatorie a animalelor dintr-un grup- evaluarea gravităţii şi duratei problemei şi numărul de animale afectate, ex. răspândire şi incidenţă.

Epidemiologia este definita ca: „studiul distributiei si a determinantilor starii de sanatate sau evenimentele unei populatii specifice, si aplicarea acestui studiu in controlul problemelor de sanatate”. Unitatea de studiu in epidemiologie este o populatie. Pentru studiile epidemiologice, trebuie aleasa o sectiune reprezentativa a populatiei şi factorii diversi cum ar fi marimea fermei, suprafata, rasa/crestere, etc.intr-o apreciere. Urmatorii termeni descriu numarul de animale afectate: Incidenta = numarul de cazuri noi intr-o perioada de timp fixata, impartita la numarul de animale cu risc. De obicei, perioada de studiu este de un an, in care vorbim despre incidenta anuala. Prevalenta = numarul de animale afectate de catre boala, la orice moment in timp. Poate fi calculata impartind numarul de animale bolnave la numarul celor aflate cu risc.

Pentru a evalua bunastarea animalelor se pot folosi doua tipuri de parametrii:1. parametrii indirecti (externi, investitiile): acestia sunt resursele de crestere furnizate animalelor, includ fermierul sau calitatea ingrijitorului (ex. evaluarea instruirii, interactiunea cu animalele), mediul (evaluarea dimensiunilor, calitatea pardoselii, curatenia, numarul de adapatori) si cresterea animalului/rasa (potrivirea speciei/rasei/categoriei de varsta la tipul de sistem).

• Factori externi – evaluare• dimensiunile adăposturilor• asigurarea hranei şi apei• calificarea personalului• fişele de tratament

Evaluarea parametrilor indirecti (mediului inconjurator): este o metoda relativ usoara. Lungimea adapostului, numarul adapatorilor, sunt parametrii ce pot fi repede si usor de inregistrat si de obicei repetat fara dificultati. Pot servi de asemenea ca o baza excelenta in rezolvarea problemelor: ex. crestere nr de adapatori. Dezavantajul este ca rareori apreciaza calitatea fermierului, chiar in cel mai bun adapost bunastarea poate fi precara (ex. scroafe schioape din cauza lipsei diagnosticarii si a tratamentului). Unii parametrii (ex. cantitatea paielor, curatenia tarcului) pot fi evaluati doar in timpul inspectiei.

78

2. parametrii directi (interni, randamentul productiv): acestia sunt indicatori ce relationeaza cu animalul care arata efectele parametrilor indirecti asupra bunastarii animalelor: leziuni ale corpului, murdarirea, secretie oculara/nazala si comportamentul. Este important de retinut ca toti cei trei parametrii indirecti sunt reflectati in parametrii directi (ex; leziunile copitei sunt influentate de catre tipul de material al pardoselii, fermierul (trebuie sa puna zilnic paie proaspete) si rasa animalelor. 

• Factori interni – evaluare• evaluarea animalului viu• rezultatele autopsiei (abator, fermă, laborator)EVALUAREA

PARAMETRILOR DIRECTI (ANIMALUL): SUNT MAI MULT O MASURA DIRECTA A STARII DE BUNASTARE A ANIMALULUI. DEZAVANTAJUL CONSTA IN INREGISTRAREA DIFICILA A UNOR PARAMETRII SI TIMPUL CONSUMAT (EX. 24 DE ORE DE OBSERVARE A COMPORTAMENTULUI, EVALUARE LA 100 DE VACI). PE DE ALTA PARTE SUNT PRACTIC MAI BINE EVALUATE IN SPECIAL IN ABATOARE UNDE UN NUMAR MARE POATE FI EVALUAT MAI USOR. EVALUAREA ANIMALULUI IN ABATOR, POST MORTEM: PARAMETRII IMUNOLOGICI: EX; FRACTURI SI AFECTIUNI PULMONARE; PROCENTUL DE MORTALITATE. PARTICIPAREA FERMIERULUI: MOTIVAŢIA DE SCHIMBAREÎNCURAJEAZĂ

– competiţia între ferme privind rezultatele obtinute– sistemul stimulativ: preţ mai bun al produselor de origine

animală dacă se îndeplinesc criteriile de bunăstre• Educă

– creşte nivelul de conştientizare asupra randamentului propriu

– nivelul de conştientizare al soluţiilor la problemele zootehnice

• Impune– definirea standardului minim de bunăstare– adoptare sau respingere, ex. legislaţia privind animalele– alternativ, fermierul trebuie să elaboreze şi să aplice un

plan de acţiune pentru programul de acreditare al fermei

PROGRAMUL DE SĂNĂTATE AL ANIMALELOR

Fiecare cireadă/turmă trebuie să aibă un program scris de sănătate şi bunăstare elaborat acolo unde este necesar cu ajutorul consultanţilor de specialitate. Acesta trebuie să stabilească activităţile zootehnice şi de sănătate pentru întregul ciclu anual de producţie. Programul trebuie revizuit şi modificat anual de către fermier şi trebuie să fie pus la dispoziţia autorităţilor competente în caz de inspecţie.

79

Ce este mai exact un program de sanatate? Un plan de sanatate este creat de catre fermier si consultant sau (veterinar), ar trebui sa contina: un plan al adapostului, furajarii, rasei, tehnicilor de păşunat, masuri de biosecuritate, înregistrarea si monitorizarea sanatatii, planuri de control ale bolii (programe de vaccinare, controlul parazitilor, medicatie de rutina).CINE ESTE RESPONSABIL PENTRU SUCCESUL PLANULUI DE SANATATE AL ANIMALELOR ?

• Proprietarul: pentru asigurarea bunastării animalului• Consultantul: medicul veterinar / nutriţionistul, pentru sfaturile

asupra planurilor si ale sistemului de inregistrare; trebuie sa inspecteze performanta si sa dea sfaturi pe actiuni corective. Inspectorul (medicul veterinar oficial): controleaza disponibilitatea planului de sanatate si inregistrarilor, frecventa controlarii lor, implementarea si eficacitatea. Nu da sfaturi in

acelasi timp.

80