Download - Bâru Marius, Secretele porumbeilor4d9ae10f2fca6.pdf.upl/Cartea... · Bâru Marius, Secretele porumbeilor 7 corpului. Pentru ca schimbarea penajului să decurga bine, va trebui sa

Transcript
  • Bâru Marius, Secretele porumbeilor

    0

  • Bâru Marius, Secretele porumbeilor

    1

    Cuprins

    Capitolul 1 ..........................................................................................................................................3

    Generalităţi despre porumbei .........................................................................................................3

    Corpul porumbelului ...................................................................................................................3

    Reproducerea .............................................................................................................................4

    Coloritul ......................................................................................................................................4

    Vazul ...........................................................................................................................................4

    Auzul ...........................................................................................................................................4

    Ghearele şi ciocul ........................................................................................................................5

    Penajul si năpârlirea ....................................................................................................................5

    Năpârlirea aripii ..........................................................................................................................6

    Năpârlirea cozii ...........................................................................................................................6

    Năpârlirea penelor corpului.........................................................................................................6

    Nările ..........................................................................................................................................7

    Cloaca .........................................................................................................................................7

    Capitolul 2 ..........................................................................................................................................8

    Alimentaţia porumbeilor .................................................................................................................8

    Proteine ......................................................................................................................................8

    Hidraţi de carbon (amidonul, zaharurile) .....................................................................................8

    Lipide ..........................................................................................................................................9

    Fibra vegetală .............................................................................................................................9

    Minerale şi oligoelemente ...........................................................................................................9

    Apa ........................................................................................................................................... 11

    Capitolul 3 ........................................................................................................................................ 13

    Adăpostul porumbeilor ................................................................................................................. 13

    Podeaua .................................................................................................................................... 14

  • Bâru Marius, Secretele porumbeilor

    2

    Acoperişul ................................................................................................................................. 14

    Pereţii ....................................................................................................................................... 15

    Elemente interne ...................................................................................................................... 16

    Elemente externe ...................................................................................................................... 19

    Capitolul 4 ........................................................................................................................................ 21

    Concusuri cu porumbei ................................................................................................................. 21

    Porumbeii de zbor ..................................................................................................................... 21

    Desfăşurarea concursurilor de zbor cu porumbei ...................................................................... 22

    Rase de porumbei pentru concursuri ......................................................................................... 23

    Alegerea porumbeilor potriviţi .................................................................................................. 23

    Pregătirea pentru concurs ......................................................................................................... 26

    Antrenamente ........................................................................................................................... 27

    Pierderile porumbeilor de zbor şi evitarea pierderilor ............................................................... 29

    Hrănirea şi tratarea în mod natural în timpul concursurilor ....................................................... 30

    Zborul şi sistemul magnetic de ghidare ...................................................................................... 31

    Capitolul 5 ........................................................................................................................................ 33

    Boli şi tratamente ......................................................................................................................... 33

    Boli netransmisibile ................................................................................................................... 33

    Boli Transmisibile ...................................................................................................................... 36

    Bibliografie: ...................................................................................................................................... 43

    Carti: ............................................................................................................................................. 43

    Site-uri: ..................................................................................................................................... 43

  • Bâru Marius, Secretele porumbeilor

    3

    Capitolul 1

    Generalităţi despre porumbei

    Între cele aproximativ 2 milioane de specii

    care populează planeta noastră, se numără şi

    porumbelul. Porumbelul (Columba palumbus)

    provine din familia Columbidae şi este pasărea

    cea mai larg răspândită de pe continentul

    European. Aceste păsări sunt răspândite peste

    tot în lume, dar cea mai mare varietate de

    porumbei se găseşte în ecozonele Malaeziei şi

    Australiei.

    Porumbeii au ajuns să fie domesticiţi încă din

    vremea celei de-a cincea dinastii egiptene, în jurul anului 3000 i.Ch. Porumbeii erau folosiţi în cadrul

    ritualurilor religioase ale evreilor, adesea ca ofrande pentru iertarea păcatelor. Pentru multă vreme,

    doar aristocraţilor le era permis să crească porumbei, apoi cu timpul n-au mai existat astfel de

    restricţii şi ţăranii au primit dreptul de a creşte la rândul lor, porumbei de diferite rase.

    Corpul porumbelului

    Porumbelul comun are o deschidere a aripilor de 60-70 cm şi o lungime de 30-35 cm, iar înalţimea

    poate atinge 10-14 cm. Un porumbel adult poate cântări până la 500 g. Porumbeii sunt nişte păsări

    remarcabile, în special datorită vigorii şi rezistenţei lor, acestia putând zbura ore în şir la viteze

    considerabile.

    Corpul porumbelului are formă fusiformă, aerodinamică şi este acoperit cu un înveliş uşor de pene,

    fulgi şi puf. Penele au rădăcina înfiptă in piele, iar fulgii sunt mai scurţi, cu axa mai flexibilă şi acoperă

    corpul in intregime.

    Porumbelul are un cap relativ mic, rotund, mobil şi în partea anterioară se găseşte ciocul, format din

    maxilare alungite, fără dinţi şi acoperite cu un strat cornos. Zborul porumbelului este înlesnit de

    oasele subtiri şi pline cu aer, numite şi oase pneumatice. Porumbelul respiră prin plămâni, care sunt

    în legătura cu cei 9 saci aerieni de la care pornesc ramificaţii până la oase.

    Porumbeii au un mod unic de a bea apa. Dacă cele mai multe păsări iau doar o înghiţitură de apa şi

    îşi dau apoi capul pe spate pentru a lasa apa să alunece pe gât, porumbelul suge apa, folosindu-şi

    ciocul pe post de pai.

  • Bâru Marius, Secretele porumbeilor

    4

    Reproducerea

    Porumbeii trăiesc în perechi. Ei îşi construiesc cuibul în care apoi femelele îşi depun ouăle, clocite de

    ambii părinţi, pe rând. Porumbeii se înmulţesc pe întreg parcursul anului, inclusiv iarna, şi pot avea

    până la 4-5 rânduri de pui pe an. De regulă, masculii stau pe cuib pe timpul zilei, iar femelele

    noaptea. Perioada de incubatie durează aproximativ între 16 şi 19 zile, iar în primele doua săptămâni

    puii sunt hrăniti cu lapte de porumbel, secretat de guşa ambilor părinţi. Cu timpul, laptele este

    înlocuit cu seminţe.

    Coloritul

    Sunt cunoscute până la 28 de culori de porumbei, iar penele de la nivelul gâtului pot avea culori

    irizate. Atât femelele, cât şi masculii adulti au aspect asemănător, însă penajul de la gulerul

    masculilor este mai irizat decât la femele. Porumbeii complet albi sunt de regulă albinosi, şi au în

    general, ochii rosii din cauza absenţei oricărui tip de pigment, ceea ce noi vedem cu ochiul liber ca

    fiind vascularizaţia retinei. Aceşti porumbei sunt adesea eliberaţi în timpul ceremoniilor ca un simbol

    al păcii şi al dragostei.

    Porumbeii au mai multe tipuri de pene, printre care aşa numitele pene filoplume, asemănătoare cu

    părul şi care pot avea funcţii senzoriale, precum detectarea atingerii sau schimbările de presiune

    atmosferică.

    Vazul

    Porumbeii adulti au de regulă ochii portocalii sau roşii. Puii

    care nu au mai mult de 6-8 luni au ochii căprui deschis sau

    căprui spre gri. Porumbeii au o vedere exraordinar de

    bună. Asemeni oamenilor, aceştia pot detecta culorile, dar

    ei pot vedea însă şi lumina ultravioletă, ca parte din

    spectrul de lumina pe care noi nu îl putem percepe.

    Porumbeii sunt uneori folosiţi în misiuni de căutare şi

    salvare, tocmai datorită vederii lor excepţionale.

    Auzul

    Urechile porumbelului sunt dispuse pe ambele părţi ale capului şi reprezintă doar o deschidere către

    canalul auditiv. Nu există un înveliş protector pentru urechi, decât penele mici care sunt dispuse

    deasupra acestei deschizături. Porumbeii pot auzi sunete la frecvenţe mult mai joase decât noi,

    auzind astfel vântul bătând printre clădiri sau munţi, furtuni la depărtare, valurile mărilor şi

    oceanelor, până şi sunetele venite din vulcanii îndepărtaţi. Auzul lor extrem de fin poate explica

    motivul pentru care porumbeii îşi iau uneori zborul aparent fără nici un motiv.

  • Bâru Marius, Secretele porumbeilor

    5

    Când mergeţi dimineaţa în porumbare, e bine să începeţi să vorbiţi cu porumbeii, iar ei vă vor putea

    identifica glasul şi le veţi capta atenţia şi privirile. Acesta e un aspect important în educarea lor.

    Ghearele şi ciocul

    Ghearele şi ciocul porumbeilor sunt alcătuite din aceeaşi

    materie ca şi unghiile noastre, respectiv o proteină dură,

    numită keratină. În urma unui studiu, nişte cercetători

    germani au descoperit structuri ce conţin fier în ciocul

    porumbeilor, ceea ce poate explica modul în care ştiu să

    se folosească de câmpurile magnetice ale pământului

    pentru navigaţie.

    Penajul si năpârlirea

    Se spune că porumbelul este pe-atât de valoros pe cât îi sunt şi penele. Primele pene pe care le

    puteţi observa la puii de porumbel sunt de fapt un puf fin care va cădea după aproximativ 4

    săptămâni.

    Unii consideră că cu cât e puful mai lung, cu atât pasărea va fi mai robustă şi virilă. Cu toate acestea,

    din punct de vedere vizual pasărea pare sa fie mai sănătoasă cu un strat bun de puf.

    Puful sau fulgii se găsesc pe corpul păsării şi îi acoperă

    părţile laterale, burtă şi zona cloacei. Acest puf îi ţine

    porumbelului de cald şi îl împiedică să se ude. O pasăre

    sănătoasă va năpârli aceste pene pe toată durata anului. În

    jurul acestui puf se găsesc penele pe care le puteţi găsi

    aproape peste tot în porumbare. Când luaţi un porumbel în

    mână, veţi observa că aceste pene sunt cel mai uşor de

    smuls.

    Penele de contur dau forma păsării şi se suprapun ca şi

    niste solzi pentru a crea un înveliş protector necesar în

    reţinerea căldurii corpului porumbelului. Penele de contur

    dau forma corpului şi permit aerului să se scurga lin pe pieptul şi spatele păsării, uşurandu-i astfel

    zborul.

    Penele de zbor sunt lungi. Ele ridică pasărea în aer si-i dau fortă să zboare.

    Penele porumbeilor se uzează în timp şi astfel prin procesul de năpârlire acestea sunt treptat

    înlocuite complet, le schimbă la anumite intervale. Această înlocuire a penelor, care se face treptat,

    se numeste năpârlire. Ea are loc într-o ordine precisă. Remigele sunt fiecare dintre penele mari ale

    aripilor păsării, care servesc la baterea aerului în timpul zborului.

  • Bâru Marius, Secretele porumbeilor

    6

    Năpârlirea aripii

    Năpârlirea aripii începe cu pana numarul

    1 din remigele primare şi continuă în

    ordine, până la pana numărul 10.

    Năpârlirea primei pene se produce

    aproximativ în ziua a 10-a după

    depunerea celei de a doua ponte (etapa

    de depunere a oualor).

    După ce prima pană a crescut mai mult de

    jumatate, de aproape două treimi, cade

    pana a doua. Apoi la intervale de 2—3 săptămâni cad şi celelalte. Natura a aranjat astfel lucrurile

    încât niciodată aripa nu rămâne cu mai mult de o pană lipsă, pentru ca porumbelul să nu depună un

    efort suplimentar în zbor.

    Dacă urmăriţi evoluţia schimbării penajului şi constataţi pierderea celei de a 6-a remige primare, nu

    trebuie să mai obligaţi porumbeii să zboare, întrucât în această perioadă încep să cadă mai intens

    atât penele corpului, cât şi cele care acoperă aripile.

    După pierderea primelor 5 remige primare, începe şi năpârlirea remigelor secundare, perioada care

    coincide cu intensitatea maximă de năpârlire generală. Ordinea în care porumbelul schimbă

    remingele secundare este: 10, 11, 12, 1, 9, 2, 8, 3, 7, 4, 6 si 5, însă toată această schimbare durează

    mai multi ani.

    Năpârlirea cozii

    Aproximativ odata cu pierderea celei de a 6-a

    remige primare începe şi schimbarea rectricelor

    (fiecare dintre penele mari, late şi puternice, din

    coada porumbelului, care dirijează zborul acestuia),

    care de obicei se desfăşoară de la interior spre

    exterior, două câte două, la intervale de 2—3

    săptămâni.

    Astfel, pentru un porumbel cu 12 pene în coadă,

    ordinea va fi 5, 6, 4, 3, 1 şi 2. La rasele cu mai multe

    pene în coadă, principiul rămâne acelaşi.

    Năpârlirea penelor corpului

    Schimbarea penelor corpului va atinge punctul maxim după perioada de clocire. Pe la începutul lunii

    septembrie porumbelul pierde penele de acoperire de pe gât, piept şi cap, iar apoi de pe restul

  • Bâru Marius, Secretele porumbeilor

    7

    corpului. Pentru ca schimbarea penajului să decurga bine, va trebui sa sistaţi toate zborurile şi

    clocitul, pentru a putea asigura o hrănire completă a păsării.

    Năpârlirea pufului are loc în tot timpul anului, având însă două perioade importante, cu cădere mai

    abundenta. Prima are loc imediat după terminarea marii năpârliri de dinaintea iernii, iar a doua

    perioada este la sfarşitul iernii, de regulă în cursul primei clociri, când porumbelul îşi recapătă puful

    de vară.

    De asemenea, în perioada de năpârlire este indicat ca păsările să fie lăsate să năpârleasca fără efortul

    reproducerii. E bine ca femelele să fie separate de masculi pentru a se putea concentra asupra

    năpârlirii şi nu a reproducerii sau hrănirii puilor. O altă indicaţie este creşterea procentului de

    proteine din hrană, întrucât penele sunt în mare parte proteine.

    Tot aşa, e indicată creşterea aportului de grăsimi prin adăugarea unor seminţe grase la mixul de

    hrană, cum ar fi seminţele de floarea soarelui. În timpul năpârlirii e bine ca porumbeii să aibe totuşi o

    activitate fizică şi să se poată bălăci în apă mai mult decât de obicei; de aceea e bine să aibe cel putin

    10 cm de apă în recipient, pentru a putea sta sau cufunda în apa.

    Mirosul specific porumbeilor vine de la pene şi în condiţii optime de sănătate acesta este unul

    proaspăt, iar suprafaţa penelor este lucioasă. Când luaţi un porumbel în mână, vă va rămâne un puf

    de pene. Acest strat de puf e un semn bun ca pasărea este sănătoasă. De asemenea, acest puf

    protejează penele porumbelului de apă, fecale şi mizerie.

    Nările

    Nările sunt un bun indicator al stării de sănătate a porumbelului. O pasăre sănătoasă va avea nări

    uscate şi netede, iar dacă nările sunt decolorate sau aspre la atingere este un semn de boală. Zona

    nărilor este extrem de sensibilă şi este folosită de mascul în perioada ritualului de împerechere.

    Acesta îşi va băga ciocul între aripă şi corp frecându-şi nările de pene şi declanşând o senzaţie de

    plăcere. Acesta este un semn clar de împerechere.

    Cloaca

    Orificiul anal al porumbelului nu este un rect propriu-zis, ci este deschiderea cloacei. Cloaca este un

    organ intern al porumbelului care serveşte drept depozitar temporar pentru fecale şi este de

    asemenea şi receptorul seminţei necesare în fertilizarea ouălor. Uneori putem observa femela

    coborând de pe cuib şi depozitând un bulgăre mare de materii fecale. Aceasta înseamnă că femela

    reţine extrementele până când eliberează cuibul. Această reţinere are loc şi când porumbelul este în

    zbor, aşadar e normal pentru pasăre să nu scape extremente în timpul zborului.

  • Bâru Marius, Secretele porumbeilor

    8

    Capitolul 2

    Alimentaţia porumbeilor

    Atunci când avem o crescătorie de

    porumbei, adesea ne confruntăm cu o mare

    problemă: asigurarea unei hrăniri complete a

    porumbeilor.

    Aşa cu vom vedea în capitolele ulterioare,

    carenţa anumitor substanţe din hrana zilnică

    poate duce la slăbirea organismului şi

    aparaţia unor boli destul de grave, unele

    culminând chiar cu moarte păsărilor.

    De aceea, este esenţial ca toţi crescătorii de

    porumbei să le asigure acestora o hrană

    echilibrată, care să conţină toate

    nutrimentele necesare creşterii şi dezvoltării normale a porumbeilor.

    Principalele substanţe nutritive necesare zilnic porumbeilor sunt proteinele, hidraţii de carbon,

    lipidele, fibrele vegetale, mineralele, oligoelementele şi apa.

    Proteine

    Proteinele sunt o componentă esenţială creşterii şi dezvoltării porumbelilor, dar şi în timpul

    năpârlirii. Din acest motiv, porumbeilor tineri le este necesară o hrană bogată în proteine.

    Acestea se găsesc în special în seminţele leguminoase, precum mazărea şi soia.

    Hidraţi de carbon (amidonul, zaharurile)

    Zaharurile sunt prezente sub formă de zaharoză, fructoză, glucoză sau lactoză. Consumul mare de

    aceste substanţe nutritive poate duce la apariţia excrementelor moi.

    Hidraţii de carbon se găsesc în grăunţele cerealiere: grâul, porumbul, orzul, sorgul,meiul, ovăzul.

  • Bâru Marius, Secretele porumbeilor

    9

    Lipide

    Lipidele sunt cele care asigură energia necesară. Procentajul acestora din hrana zilnică, însă, nu

    trebuie să fie prea mare, deoarece surplusul de lipide se depune sub formă de grăsimi, fapt care

    poate provoca tulburări de reproducţie. Hrana bogată în lipide este recomandată pe perioada iernii şi

    în preajma concursurilor, când efortul depus este mult mai mare decât în mod normal.

    Lipidele se găsesc în seminţe oleaginoase, precum macul, cânepa, inul, floarea soarelui şi rapiţa.

    Fibra vegetală

    Fibra vegetală este prezentă sub formă de celuloză, hemiceluloză şi lignină. Aceasta stimulează

    activitatea intestinului, dar reduce mult digerabilitatea hranei. Administrarea în cantităţi mari a fibrei

    vegetale nu duce la îngrăşarea porumbelului.

    Minerale şi oligoelemente

    Mineralele sunt reprezentate de săruri de calciul, fosfor, sodiu, potasiu sau magneziu şi sunt

    esenţiale formării scheletului, în osmoza celulelor şi în transformarea altor substanţe. Deoarece, în

    general, calciu, fosforul şi sodiul nu se găsesc în cantităţile necesare dezvoltării sănătoase a

    porumbeilor în hrana acordată zilnic, sunt necesare suplimente nutritive care să conţină aceste

    elemente.

    Vitaminele necesare porumbeilor sunt de două tipuri: solubile în grăsimi (A, D, E, K3) şi solubile în apă

    (B1, B2, B6, B12, acidul nicotinic, acidul pantoteic, acidul folic, biotina, cholina şi vitamina C). Lipsa

    vitaminelor se manifestă prin tulburări de metabolism, efecte negative asupra creşterii şi formării

    penelor, lipsa de fertilitate, imunitate scăzută, deficienţă de osificare, stare de slăbiciune, simptome

    nervoase, anemie.

    Vitaminele necesare dezvoltării porumbeilor sunt preluate din furajele verzi, grăunţe, seminţe,

    drojdie uscată, drojdie furajeră, morcovul galben şi porumbul galben.

  • Bâru Marius, Secretele porumbeilor

    10

    Principalele săruri minerale necesare dezvoltării porumbeilor, alimentele în care acestea se găsesc

    şi rolul lor în funcţionarea organismului

    Element Unde se găseşte Importanţa

    calciul grâu, ovăz, morcov, varză, spanac, cartofi

    Asigură rezistenţa oaselor.

    Rol în procesul de coagulare a sângelui,

    funcţionarea sistemului nervos şi muscular.

    fosforul germenilor de grâu, a morcovului, a frunzelor

    de ceapă

    Contribuie la metabolismul protidelor,

    glucidelor şi lipidelor. Întră în componenţa

    oaselor şi a lichidelor corpului.

    potasiu şi

    sodiu

    Sodiul trebuie

    suplimentat printr-o

    cantitate mică de sare

    de bucătărie(clorură de

    sodiu)

    Asigură presiunea osmotică a lichidelor

    corpului.

    sulful floarea soarelui, soia, ovăz, secară

    Creşterea mai rapidă şi mai densă a penelor.

    magneziu grâu, ovăz, orz, porumb, secară, floarea soarelui,

    spanac

    Factor de creştere.

    Antiseptic, pe cale externă şi internă.

    Reglementează echilibrul calcic.

    Rol în unele acţiuni ale nervilor şi muşchilor.

    fier cereale, şi în legumioase, precum

    spanacul, ceapa, varza şi

    pătrunjelul

    Formarea globulelor roşii.

    Antianemic.

    cupru Porumbul, mazărea, spanacul, sfecla roşie,

    ceapa

    Indispensabil vieţii celulare şi formării oaselor.

    Contribuie la fixarea fierului şi la formarea

    hemoglobinei.

    Îmbunătăţeşte folosirea glucidelor, accelerează

    procesele de oxidare a glucozei.

    mangan cereale, varză, ţelină, morcov, ceapă, păpădie,

    cartofi

    Influenţă asupra proceselor metabolice, la

    siteza şi acţiunea unor fermenţi.

    Formarea oaselor.

  • Bâru Marius, Secretele porumbeilor

    11

    Fixarea mineralelor, a fierului, a vitaminelor.

    cobalt porumb, orez, grâu, linte

    Formarea hemoglobinei.

    Fixarea fierului.

    Mareşte sinteza proteinelor.

    Influenţează asimilarea azotului

    iod spanac, varză, morcov Factor de creştere şi de dezvoltare a penelor.

    zinc grâu, orz, varză, spanac, sfecla roşie

    Intervine în formarea globulelor sanguine.

    Stimulează glandele genitale.

    Rol în procese enzimatice.

    siliciul

    vegetale, în frunze,

    graminee (mai puţin

    porumbul)

    rol important în prevenirea demineralizării şi a

    rahitismului şi în procesele de dezintoxicare.

    Element de autoapărare a organismului.

    Apa

    Apa contribuie la formarea celulelor, la dizolvarea substanţelor solubile, la diverse procese chimice,

    care au loc în organism, la eliminarea unei mari cantităţi din substanţele de dezasimilaţie.

    Lipsa apei afectează foarte mult porumbei, cauzând chiar întârzierea depunerii ouălelor.

    Apa pusă la dispoziţia porumbeilor trebuie să fie curată şi schimbată zilnic.

    În hrănirea porumbeilor trebuie să avem grijă de anumite aspecte. Unul dintre acestea ar fi faptul că,

    adesea, părinţii îşi neglijează puii, care rămân flămânzi. De aceea, este necesară să îi hranim noi, însă

    doar după ce se întunecă, deoarece, în caz contrar, a doua zi părinţii îl vor hrăni şi mai puţin.

    De asemnea, porumbeii sunt capricioşi atunci când vine vorba de mâncare. Preferă unele grăunţe

    mai mult decât altele, motiv pentru care, pentru a ne asigura că primesc o alimentaţie echilibrată,

    grăunţele vor fi separate şi le vor fi date în ordinea inversă a preferinţelor lor.

    De la masa păsărilor nu trebuie să lipsească pietricelele, care sunt absolut necesare măcinării

    boabelor în pipotă.

    Porumbeii trebuie hrăniţi de 2 ori iarna şi de 3 ori vara, cu respectarea unui orar strict, deoarece

    sucul gastric se formează periodic, acomodându-se la acest orar, iar în cazul nerespectării lui,

    mâncarea va fi eliminată în mare parte nedigerată. Cantitatea zilnică de mancare necesară unui

    porumbel este 1/10 din greutatea sa corporală.

  • Bâru Marius, Secretele porumbeilor

    12

    Cea mai simplă formă de hrănire este cea cu granule prefabricate. Acestea pot înlocui complet

    celelalte tipuri de hrană, sau pot fi combinate cu aceasta: 2/3 grăunţe, 1/3 granule. În funcţie de

    calitatea granulelor prefabricate, acestea pot să conţină sau nu cantitatea necesară din fiecare

    substanţă nutritivă. Atunci când o substanţă nu se găseşte în proporţia necesară zilnic, ea va trebui

    oferită prin suplimente nutritive. De aceea, este recomandată cumpărarea unor granule de calitate,

    care să nu necesite suplimente.

    Cinci posibile variante de alcătuire a hranei zilnice în funcţie de perioada anului

    sau stadiul în care se află porumbeii

    În timpul

    concursurilor

    Pe perioada iernii Pe perioada

    năpârlirii

    Pe perioada

    reproducerii

    Hrană dietetetică

    35% porumb 33% orzoaică 30% porumb 30% porumb 30% orzoaică

    20% mazare 30% porumb 15% grâu 25% mazăre 20% grâu

    14% grau 10% mazăre 5% triticale 10% grâu 10% orez

    6% floarea

    soarelui

    8% grâu 20% mazăre 5% floarea soarelui

    albă

    10% sorg

    5% triticale 8% sorg 10% floarea soarelui 5% floarea soarelui 10% floarea

    soarelui albă

    3% orez 5% floarea soarelui

    albă

    2% floarea soarelui

    albă

    5% mei 10% mei

    2% floarea

    soarelui alba

    2% triticale 2% orez 5% triticale 5% triticale

    2% canepa 2% orez 1% cânepă 3% orzoaică 5% porumb

    2% mei 2% mei 3% mei 2 % orez

    2% sorg (2 feluri) 3% rapiţă 2% rapiţă

    2% orzoaica 2% sorg 2% canepă

    2% mazariche 3% orzoaică 2% sorg

    2% in 2% măzăriche 1% măzăriche

    1% rapita 2% in 1% in

    2% avaz

    decorticat

  • Bâru Marius, Secretele porumbeilor

    13

    Capitolul 3

    Adăpostul porumbeilor

    Una dintre cele mai mari probleme ale creşterii porumbeilor este adăpostul. Problema nu se ridică

    datorită pretenţiilor porumbeilor. În esenţă aceştia nu au nevoie de prea multe condiţii, dar este

    foarte important ca adăpostul să permită o întreţinere corespunzătoare; igiena, hrănirea,

    împerecherea, un trai linştit sunt facilităţiile pe care adăpostul trebuie să le îndeplinească. Toate

    acestea se află în strânsă legătură cu performaţele pe care le veţi obţine pe viitor împreună cu

    porumbeii dumneavoastră.

    În funcţie de preţ, locaţie şi dorinţele crescătorului, adăposturile pot avea diverse dimensiuni.

    Cel mai simplu adăpost este reprezentat de o cuşcă de lemn cu o deschidere circulară, care poate fi

    aşezată în interiorul unei clădiri sau a unui grajd. Este esenţial accesul omului la acest adăpost, în

    vederea curăţării lui, precum şi pentru a putea verifica dacă este mâncare şi apă destulă.

    Un alt tip de adăpost este cel plasat pe un acoperiş sau pe un suport special, având un volum minim

    de 1 m3. Acesta are nevoie de următoarele componente: un orificiu de intrare, o fereastră pentru

    accesul luminii, precum şi de o uşiţă care să permită accesul crescătorului la interior. Acest tip de

    adăpost este destinat în special începătorilor, permiţând extinderea lui şi poate adăposti până la 2

    perechi de porumbei.

    Cel mai popular tip de adăpost este cel de grădină care pe lângă componentele necesare

    porumbeilor, are şi un culoare de trecere pentru crescător, care să îi permită accesul foarte uşor la

    compartimente şi la hrănitoare.

    Crescătorii foarte pasionaţi au tendinţa de a cheltui extrem de mult pentru a crea cât mai

    extravagante astfel de adăposturi pentru porumbeii lor. Extravaganţa adăpostului nu este neapărat

    cheia performaţei şi a traiului fericit al porumbeilor. Indiferent de suma cheltuită în vederea

    construirii unui adăpost, trebuie să se ţină cont de o anumită componenţă a acestuia. Vom vedea în

    continuare care sunt aceste componente esenţiale unui adăpost pentru porumbei.

    În primul rând, trebuie să se stabilească locaţia viitorului adăpost. Acesta va fi amplasat pe un sol

    uscat, fiind îndreptat spre S/S-E sau S/S-V, în funcţie de direcţia vântului dominant.

    Porumbarul trebuie să fie amplasat la cel puţin 50cm de sol, pe nişte stâlpi de lemn, metal sau beton,

    pentru a preveni pătrunderea umezelii din pământ, precum şi a unor prădători. Distanţa dintre stâlpi

    este de maxim 2 m, aceştia fiind înfipţi într-o fundaţie de beton, de 80-90cm adâncime, 22cm lăţime,

    iar lungime depinzând de lungimea porumbarului (de exemplu pentru un porumbar de 2,70X6,20,

    dimensiunea fundaţiei este de2,50X6,00).

  • Bâru Marius, Secretele porumbeilor

    14

    Pentru o mai bună întelegere a tehnicii de construire a porumbarului, vom considera în continuare ca

    dimensiuni ale acestuia: 2,70X6,20.

    Podeaua

    Pe stâlpii înfipţi în beton se vor aşeza 2 grinzi orizontale, groase de 10X10cm şi lungi de 6,16m,

    acestea fiind prinse cu benzi magnetice, pentru o mai bună stabilitate; peste cele 2 grinzi, se vor fixa

    alte 10 grinzi transeversale, de 10X10X266cm, peste care se vor pune scândurile.

    Acoperişul

    Deasupra pereţiilor exteriori vor fi montate 11 grinzi de 10X10cm, care vor depăşii pereţii cu 25 cm în

    spate şi 40cm în faţă. Peste grinzi se bat scânduri care depăşesc cu 20 cm pereţii laterali, iar peste

    aceste scanduri se pune un strat de carton gudronat, ce protejează împotriva intemperiilor. În locul

    cartonului gudronat se poate folosi fie tabla, fie ţigla. De asemena, acoperişul trebuie să aibă o

    streaşină, care este nevoită să fie periodic curăţată.

    Panta acoperişului este o problemă puternic dezbătută; unii crescători preferă ca acoperişul să fie

    înclinat, pentru a se curăţa mai uşor, în timp ce alţii preferă acoperişurile plate, deoarece sunt mai

    confortabile aterizării şi odihnei porumbeilor.

  • Bâru Marius, Secretele porumbeilor

    15

    Pereţii

    Pereţii laterali se fac din stinghii pentru acoperişuri, de 4X6cm. Spatele porumbarului se va face din

    stinghii de 2,02m lungime, iar partea laterală din stinghii de 2,58m lungime; în cazul unui acoperiş

    înclinat, stinghiile din faţă vor avea lungimea de 2,32m. Acestea vor fi fixate de stinghiile de lungime

    6,16m, cu care vor face unghi drept. Pe stringhii se vor prinde scandurile care vor constitui pereţii

    exteriori.

    Pe peretele din faţă se montează ramele pentru găurile de zbor şi pentru geamuri, care se vor

    cumpăra prefabricate. Rama uşii se va monta pe unul dintre pereţii laterali.

    Pereţii vor fi căptuşiţi pe interior cu un strat de 8mm, pentru a izola mai bine adăpostul. După

    terminarea construirii acestuia, pereţii vor fi vopsiţi pe exterior în mai multe straturi, pentru o mai

    bună protecţie împotriva intemperiilor.

    Pereţii interiori pot şi făcuţi din scânduri, plasă sau sârmă.

    Compartimentarea adăpostului poate fi făcută în mai multe feluri, în funcţie de tipul porumbeilor din

    crescătorie sau de dorinţa crescătorului. Asfel, porumbarul se poate împărţii în 2 sau 3

    compartimente. Prima variantă este destinată porumbeilor de agrement; în acest caz, un

    compartiment va fi destinat porumbeilor de prăsilă, iar celălalt porumbeilor tineri. Pentru porumbeii

    de zbor este mai potrivită compartimentarea adăpostului în 3 părţi, care, pe langă cele două

    compartimente menţionate mai sus, mai au un compartiment pentru stolul de zbor. Langă porumbar

    se va crea un compartiment special, destinat proumbeilor bolnavi.

  • Bâru Marius, Secretele porumbeilor

    16

    În interiorul porumbarului, se va construii şi culoarul de servici, care să îi permită crescătorului un

    acces mai uşor la apă,hrană, la compartimente. Vom vedea mai multe detalii despre acest culoar în

    secţiunea destinată lui.

    Elemente interne

    Celule de cuibărit

    O celulă de cuibărit este destinată unei singure perechi de porumbei, deoarece aceştia nu permit

    intrarea altor porumbei în spaţiul lor.

    În funcţie de talia păsărilor, aceasta poate avea diferite dimensiuni, da pentru porumbei de talie

    medie, o celulă de 30X60cm este suficientă. Dimensiunea celulei trebuie stabilită astfel încât

    porumbeii să stea comod în ele şi să încapă în ea 2 cuiburi, pentru ca ouăle din a doua serie să nu se

    spargă datorită activităţii puilor din prima serie.

    Celule de cuibărit se fixează pe perete, de preferat să în acopere în întregime. În acest sens, se pot

    modifica dimensiunile. Montarea celulelor este simplă; se fixează plăci verticale late de 30cm, din

    podea până în tavan, după care, pe aceste plăci se ataşează suporturile celulelor de cuibărit. Partea

    din faţă a acestora va fi din sârmă acoperită din material plastic, având o intrare care se poate

    închide. Porumbeii trebuie să aibă acces necondiţionat la celulă.

    Primul rând de celule de cuibărit începe la 30cm de podea, pentru a preveni tendinţa porumbeilor de

    a pune stăpânire pe întreaga podea.

  • Bâru Marius, Secretele porumbeilor

    17

    Împerecherea porumbeilor se realizeză prin lăsarea perechii înshise într-o celulă timp de mai multe

    zile, cu o cantitate de apă şi hrană suficientă.

    O mai bună igienă a celulei se realizază prin plasarea pe podeaua sa a unei cutii acoperite cu sârmă,

    care permite ca excrementele să ajungă în interiorul cutiei. Grilajul care acorperă cutia trebuie să fie

    foarte stabil şi rigid, deoarece porumbeii nu vor depune ouăle într-o celulă a carei podea este

    instabilă.

    În funcţie de talia porumbeilor se aleg şi cuiburile. În general acestea sunt farfurii de lemn, plastic sau

    ceramică, cu diametrul de 22cm. Acestea pot fi căptuşite cu materiale speciale, care se aruncă odata

    cu excrementele. Mai există şi cuiburi de unică folosinţă, care sunt igienice şi economice.

    Pasaj

    Uşa laterală este destinată intrării în pasajul construit special pentru a facilita gestionarea

    porumbarului. Pentru o libertate mai mare de mişcare, este indicat ca lăţimea pasajului sa fie de 80-

    100cm. Acesta îi va permite crescătorului să verifice hrana şi apa, să asigure o igienă

    corespunzatoare, să verifice starea porumbeilor, precum şi să depoziteze diverse instrumente

    necesare creşterii porumbeilor sau, hrana, medicamentele, carnetele de notiţe.

    Un mare avantaj al pasajului, este faptul că permite crescătorului să aibă acces la porumbei fără a îi

    deranja pe aceştia.

    Odihnitoare

    Există diferite tipuri de stinghii de odihnă. În construirea şi amplasarea lor trebuie să se

    ţină cont de mai mulţi factori, precum prevenirea murdăririi păsărilor cu excrementele

    celor care stau deasupra lor, sau prevenirea altercaţiilor dintre porumbei, deoarece

    locurile de odihnă sunt prea apropiate.

    Urmărind aceste indicaţii, cele mai uzuale odihnitoare sunt cele în formă de acoperiş, care

    sunt realizate din doua scândurele de 25 cm îmbinate în unghi drept peste care se fixează

    orizontal o scândură de 12 cm lungime şi 3-5 cm lăţime, pe care va sta pasărea.

    Un alt model de stinghii de odihnă sunt rafturile înclinate,

    care se realizează din scânduri fixate vertical în perete, cu o

    distanţă de 20cm între ele. Între acestea se aşează rafturi de 3,5cm

    lăţime, care au în partea din spate planuri înclinate pe care alunecă

    excrementele. Deşi la început porumbeii s-ar putea să stea invers, cu

    timpul se vor învăţa să se aşeze corect.

    Deşi nu sunt recomandate, deoarece nu îndeplinesc condiţiile de mai

    sus, pentru odihna porumbeilor pot fi folosite şi barele simple cu lăţimea

    de 3cm.

  • Bâru Marius, Secretele porumbeilor

    18

    Recipiente pentru apă şi hrană

    Recipientele de apă cele mai des folosite sunt cele de închise, de plastic. Acestea au rezervorul de

    apă în partea superioară, care poate avea o capacitate de 2,5-5l, iar în partea

    inferioară sunt prevăzute deschizături, prin care porumbeii îşi pot introduce capul şi

    pot bea apă. Aceste deschizături pot fi acoperite cu clape, pe care porumbeii învată

    repede să le deschidă, în scopul de a preveni murdărirea apei.

    Vasele deschise nu sunt recomandate decât puilor, dar şi la aceştia ele vor fi

    înlocuite cu recipientele de plastic după 2-3 zile, însă sub atenta supraveghere a

    columbofilului, pentru a determina dacă puii le folosesc.

    Apa din rezervor trebuie să fie mereu curată, rezervorul fiind curăţat cu atenţie de fiecare dată când

    este umplut. Recipientul trebuie plasat mai sus decât podeaua, pentru a preveni murdărirea apei.

    Hrănirea porumbeilor pe jos nu este indicată deoarece hrana se amestecă cu excrementele, ceea ce

    poate duce la transmiterea bolilor. De aceea se recomandă folosirea unor recipiente speciale, care

    previn atât infestarea cât şi risipirea hranei, dar pot fi şi o modalitate de a stoca hrana pe mai multe

    zile.

    Există două tipuri de hrănitori: clasice şi automate.

    Hrănitoarele clasice sunt vase plate de 40-100cm lungime

    (lungimea depinzând de numărul de porumbei) şi 3-4cm înălţime, care

    au deasupra un grilaj de protecţie de sârmă, ce împiedică porumbeii

    să se aşeze pe hrană. Între barele grilajului sunt doar 4cm, suficienţi

    cât să permită porumbelului sa-şi introducă capul printre ele, pentru a

    se hrăni.

    Automatele de hrănire sunt bune în cazul în care crescătorul nu are

    posibilitatea de a hrăni porumbeii pentru mai multe zile, motiv pentru

    care introduce în aceste hrănitori cantitatea de hrană necesară pe mai

    multe zile.

    Automatele pot fi cu motor, care se setează să umple vasul la anumite

    ore, sau automate care oferă hrană constant.

    Forma automatelor de hrănire poate de asemenea să difere, ele putând

    fi fie dreptunghiulare, fie rotunde. Cele dreptunghiulare sunt cele mai des folosite; ele pot fi din lemn

    sau din placaj si au 40-60cm lungime, 35cm lăţime şi 50cm înălţime. Aceste automate pot stoca 10-

    12kg de hrană.

  • Bâru Marius, Secretele porumbeilor

    19

    Gratarul de lemn şi grilajul de sârmă

    Dacă nu se doreşte curăţarea zilnică a porumbarului, există posibilitatea amplasării pe jos , pe

    intreaga suprafaţă a podelei a unui grilaj de sârmă, înalt de 10 cm, sau a unui grătar de lemn, alcătuit

    dintr-o ramă solidă, pe care se fixează stinghii de lemn, late de 1,5cm, cu 1,5cm între ele. Aceste

    două alternative sunt foarte igienice, păstrând porumbeii departe de excremente şi permiţând

    curăţarea periodică a podelei.

    Elemente externe

    Voliera

    Multe porumbare sunt prevăzute cu voliere pentru a proteja porumbeii de pericolele externe precum

    păsările de pradă, pisicile, cabluri electrice, şobolani sau vrabii purtătoare de paraziţi.

    Voliera trebuie realizată din plasă cu ochiuri destul mici pentru a nu permite intrarea altor animale şi

    este de preferat să fie amplastă spre sud, pentru ca porumbeii să beneficieze cât mai mult de lumina

    soarelui. Stâlpii de susţinere trebuie fixaţi într-o fundaţie de beton, pentru a preveni eventualele

    pagube provocate de ger. Este recomandată plasarea unui strat de 20cm de pietriş pe jos, pentru o

    mai bună igienă. Dimensiunea volierelor diferă în funţie de numărul şi de speciile de porumbei, dar o

    dimensiune medie este de 3X3m.

    Unele porumbare au partea dinspre voliera deschisă, asfel că porumbeii pot circula de voie. Cu toate

    acestea este necesară existenţa unei uşi care să poată fi închisă în caz de ploaie sau pentru a proteja

    porumbeii de temperaturile foarte scăzute de afară. O altă metodă de acces la volieră este printr-un

    orificiu, care la rândul său trebuie prevăzut, din motive asemănătoare cu cele prezentate anterior, cu

    o clapă de închidere.

    Deoarece porumbeii petrec mult timp în volieră, este necesară amenajarea mai multor spaţii de

    odihnă, de la bare, “farfurii”, scânduri, acestea diferind de la o rasă la alta.

    Scândura de aterizare

    Scândura de aterizare este o suprafaţă mare, orizontală, plasată în faţa trapei, pe care păsările

    aterizează înainte de a intra în adăpost.

    Trapa

    Trapele sunt intrări simple, la care

    scândura de aterizare nu ajunge până

    în interiorul adăpostului.

    Deschizătura este înpărţită în

    segmente de 11cm (în cazul

    porumbeilor de talie mijlocie) cu bare

    de metal sau scândurele fixate de

    scândura de aterizare, care vor fi înclinate în partea de sus spre înteriorul adăpostului. Pentru ca

    intrarea să nu fie folosită de porumbei pe post de ieşire, se poate fixa pe muchia scândurii de

  • Bâru Marius, Secretele porumbeilor

    20

    aterizare o bară rotativă care se învârte uşor spre interior la contactul cu picioarele porumbeilor. În

    scurt timp, porumbeii vor învăţa că nu pot ieşi din adăpost şi nu vor mai încerca acest lucru. Dacă se

    doreşte eliberarea porumbeilor din porumbar, se dă jos ansamblu de întrare, permiţându-se ieşirea

    acestora.

    O altă posibilitate este cea ca ansamblul să prevadă o clapa care să permită ieşirea porumbeilor.

    Intrări pendulante

    Pentru a permite intrarea şi ieşirea de voie a porumbelului se poate fixa pe o axă de sârmă, montată

    deasupra intrării, un şir de pendule, lungi de 30cm şi cu o distanţă de 4cm între ele. Dacă pendulele

    se mişcă liber, porumbeii pot intra şi ieşi de voie. Acestea pot fi fixate cu o bară subţire de crescător,

    pentru a limite circulaţia porumbeilor.

    Ventilaţia

    Un element foarte important în menţinerea sănătăţii porumbeilor este ventilaţia. Scopul acesteia

    este de a menţine aerul din adăpost la fel de proaspăt şi de curat ca aerul de afară. O ventilaţie

    corespunzătoare permite ca păsările să stea relaxate, iar adăpostul să fie uscat şi mai curat.

  • Bâru Marius, Secretele porumbeilor

    21

    Capitolul 4

    Concusuri cu porumbei

    Multitudinea raselor de porumbei şi

    frumuseţea zborului acestora îi face pe

    crescătorii începatori să se lege de porumbeii

    lor o viaţa întreagă. Datorită faptului că

    porumbeii pot atinge viteze în zbor de 90

    km/oră, că pot zbura până la 2000 de metri

    înalţime, dar şi felul în care se rotesc în aer îi

    face pe aceştia să participe la întreceri, să îşi

    măsoare puterile cu alţi porumbei, sau doar să

    ne încânte cu frumuseţea lor.

    Porumbeii se pot întrece în zbor, dar pot

    participa şi la concursuri de frumuseţe. Cel din

    urmă tip este dedicat porumbeilor de

    ornament, şi sub nici o formă nu ar trebui ca

    un porumbel dintr-o rasă de zbor sa fie forţat să stea într-o cuşcă atunci când scopul lui este să

    zboare. Ne vom referi în acest capitol la porumbeii de zbor, cu porumbei rotitori, jucători şi voiajori şi

    nu la porumbeii de ornament.

    Porumbeii de zbor

    Porumbeii rotitori şi jucători. Metoda prin care se întrec aceşti porumbei nu este pe distanţe lungi,

    cronometrând care ajunge primul. Ei sunt notaţi după abilităţile lor de zbor în înalţime şi de jocurile

    pe care aceştia la fac în aer (tumbe, rotiri). Punctajele sunt diferite în funcţie de rasă, fiecare

    moştenind erediar anumite capabilităţi de zbor.

    Porumbeii rotitori sunt judecaţi după înălţimea zborului, durata şi viteza sa. Ei zboară în înalţime

    singuri sau în stol şi la o anumită altitudine vor face cercuri în zbor o oarecare perioadă de timp.

    Porumbeii jucători, în schimb, sunt judecaţi după jocul care îl practică în aer. Mai concret, după

    rostogolirile peste cap în zbor. Ei se înalţă la altitudini mari şi de acolo se rostogolesc în jos, de mai

    multe ori, în majoritatea cazurilor atingând viteze mari.

    Porumbeii rotitori şi jucători trebuie să se înalţe bine, să zboare cât de mult şi cât mai strâns şi să nu

    cadă. Nu toţi porumbeii dintr-o rasă au obligatoriu aptitudini de zbor. Unii nu se vor inălţa şi nu vor

    zbura suficient pentru a putea participa la concursuri. Totuşi, ei pot transmite genetic abilitatea de

    joc.

  • Bâru Marius, Secretele porumbeilor

    22

    Porumbeii voiajori. Sportul cu porumbeii voiajori implică eliberarea acestora la o anumită distanţă de

    casă. Timpul necesar parcurgerii distanţei este măsurat şi comparat cu a altor porumbei pentru a

    determina care porumbel a atins cea mai mare viteză în drumul său spre adăpost. Porumbeii voiajori

    au un dezvoltat simţ de orientare, reuşind astfel să-şi găsească drumul spre casă de la sute de km

    distanţă. Cercetările au demonstrat că porumbeii se ghidează după câmpul electromagnetic al

    pământului. Vom discuta ulterior despre acest aspect.

    Desfăşurarea concursurilor de zbor cu porumbei

    Concursurile de zbor acceptă în general toate rasele de zbor. Aceste concursuri împart rasele în

    diverse grupe şi clase de zbor, în funcţie de stilul de zbor şi aptitudinile porumbeilor dintr-o rasă

    anume. Se va lua în considerare dacă porumbeii sunt rotitori sau jucători, dacă practică un zbor lent

    sau rapid şi dacă sunt zburători de durată sau de înălţime. Baremul este stabilit individual fiecărei

    rase.

    Pentru ca un crescător să poată participa la concursuri cu porumbeii sai, el trebuie să aibă grijă ca

    mai multe cerinţe să fie îndeplinite. Prima dintre ele se referă la indentificarea în mod unic a fiecărui

    porumbel. Acest lucru se realizează cu ajutorul inelelor ce se pun la piciorul porumbelului atunci când

    acesta este pui, iar odata devenit adult, inelul trebuie să fie imposibil de scos de pe picior. Pe inel

    este inscripţionat un numar unic de identificare ce constă din indentificatorul ţării din care face parte

    (în cazul Romaniei acesta este RO), urmat de cifre. Acestea se distribuie de către cluburile de

    porumbei recunoscute de EFU - European Flugtippler Union.

    Al doilea lucru de care un crescător trebuie să aibă grijă se referă la un adăpost special creat pentru

    porumbei, un adăpost ce trebuie să aibă în mod obligatoriu o trapă de intrare pentru porumbei prin

    care aceştia să intre atunci cand se întorc de la concurs. De asemenea, pe lângă adăpostul bine-

    întreţinut, porumbeii trebuie să aibă un certificat sanitar-veterinar care să confirme o stare bună de

    sănătate a porumbelului.

    Porumbeii, împarţiţi pe categorii de zbor, vor fi transportaţi către destinaţia de lansare a lor, care, în

    funcţie de categoria de zbor, poate începe de la 100 de km şi poate depăşi 1000 de km distanţă de

    locul unde trebuie să ajungă porumbeii. Ziua desfăşurării concursului trebuie să fie o zi cu vreme

    favorabilă, fără ploi sau vânturi puternice. În cazul în care apar astfel de fenomene meteorologice

    care nu au putut fi prevăzute, concursul se va reprograma.

    Locul de lansare a porumbeilor este ales în mod adecvat, calculându-se distanţa în linie dreaptă faţă

    de crescătoria fiecărui participant. Porumbeii se lansează concomitent, fiind la început un stol imens

    cu tentaţia de a zbura împreună. Tocmai aici se vor diferenţia porumbeii, în funcţie de inteligenţa şi

    antrenamentul lor, în abilitatea de a se depărta de grup în funcţie drumul pe care fiecare porumbel îl

    are de parcurs individual. Se consideră ajuns la destinaţie porumbelul care intră în adăpost si nu doar

    daca este în apropiere, şi se asează lângă adăpost. Fiecare crescător are un dispozitiv de stabilire a

    momentului în care a ajuns porumbelul, care analizează clema de la piciorul porumbelului, clema

    care a fost pusă înaintea lansarii lui.

  • Bâru Marius, Secretele porumbeilor

    23

    Concursurile au loc de primăvara şi până toamna. La aceste concursuri participă în general crescătorii

    cu porumbei maturi, nascuţi cel puţin cu un an înainte, deşi nu este o regulă generală. Totuşi, la

    finalul acestor concursuri, se mai organizează şi altele, cu porumbei tineri, născuţi chiar în acel an.

    Rase de porumbei pentru concursuri

    Iubitorii de porumbei care doresc să înceapă acest sport al columbofiliei, întâmpină uneori dificultăţi

    în alegerea uneia sau a mai multor rase pentru concursuri. Alegerea unei rase depinde de multe

    lucruri. În primul rând, contează tipul de concurs la care

    viitorul crescător va dori să participe. Sunt rase pentru

    concursuri de ornament sau pentru concursuri de zbor,

    care la randul lor pot fi concursuri de viteză sau

    concursuri de zbor în înalţime.

    În al doilea rând contează timpul, spaţiul şi dispoziţia

    crescătorului de a avea grijă de porumbei. Unii porumbei

    sunt mai pretentioşi, au nevoie de o îngrijire deosebită şi

    un spaţiu mai mare de creştere. Un exemplu de acest gen

    ar fi porumbeii Iacobini (Gulerati). Alţi porumbei sunt mai puţin pretenţioşi şi nu au necesităţii prea

    ridicate. În această categorie se includ Rollerii.

    Concursurile cu porumbei au standarde pentru fiecare rasă. Astfel, fiecare porumbel va fi catalogat şi

    evaluat după caracteristicile specifice rasei sale. Acest lucru este valabil atât la porumbeii de

    ornament, cât şi la porumbeii de zbor. În funcţie de aceste standarde, crescătorul trebuie să întreţină

    exemplarele rasei astfel încât să corespundă cerinţelor.

    De aceea, este foarte important ca fiecare crescător să se înscrie într-un club de columbofilie ce se

    află in zona crescătoriei sale. Prin aceste cluburi, crescătorii îşi înregistreaza porumbeii şi pot

    participa cu ei la concursuri. Tot aici, ei află şi rasele cu care se participă la concursurile organizate în

    acea zonă. Astfel, în funcţie de acest lucru, crescătorii pot decide ce rase de porumbei vor dori să

    crească.

    Alegerea porumbeilor potriviţi

    Pentru a avea succese cu porumbeii, trebuie să ştii să

    ii alegi. Crescătorii care îşi aleg cu grijă porumbeii, şi

    care renunţă la cei slabi, sunt cei care se menţin în

    fruntea clasamentelor la fiecare concurs.

    În primul rând, în momentul în care îţi achiziţionezi

    porumbeii, trebuie să fii atent la modul de creştere a

    celui care îi deţine. Dacă îi creşte cu medicamente,

  • Bâru Marius, Secretele porumbeilor

    24

    atunci acela nu este crescătorul de la care vrei să-ţi iei porumbeii. Medicamentele au fost create

    pentru a combate bolile, iar porumbeii care au nevoie constantă de medicamente au un sistem

    imunitar slab.

    Deoarece porumbeii au o memorie foarte bună şi un sistem de ghidare după care vor şti mereu cum

    să se întoarcă acasă, este mai bine ca pentru început, să se achiziţioneze pui din părinţi cu origini

    bune, căci un porumbel crescut deja într-un porumbar se va întoarce toată viaţa în acel loc. Există

    mulţi porumbei care preferă să nu mănânce decât să intre în alt adăpost sau porumbei care după ce

    au fost închişi ani întregi, în momentul eliberării, vor şti să se întoarcă acasă. Bineînteles, există şi

    excepţii de porumbei care nu au origini bune sau care au fost chinuiţi la locul unde au crescut, şi

    acestia îşi vor căuta alt cămin.

    Porumbeii tăi trebuie să fie puternici prin forţa lor proprie, doar aşa vor reuşi să aibă rezultate bune.

    Dacă din 100 de porumbei, 5 sunt bolnavi, înseamnă că doar acei 5 au probleme şi ar trebui eliminaţi

    din concurs. Nu trebuie trataţi toţi porumbeii pentru acei 5. Nu cu medicamente vei obţine păsări

    puternice. Ele trebuie să-şi dobândească singure o imunitate la boli pentru a avea cu adevărat

    rezultate deosebite. Trebuie să aibă o sănătate naturală şi nu indusă artificial de medicamente.

    Nu trebuie niciodată să ne bazăm pe noroc când alegem porumbeii pentru concurs. Pentru a ne da

    seama dacă porumbeii sunt buni sau nu, soluţia nu este să aşteptăm să crescă şi să zboare. Ne putem

    da seama de calitatea lor, înca de la părinţi. Părinţii pot face parte dintr-o familie de porumbei cu

    renume, dar dacă timp de 2-3 ani, puii lor nu

    au reusit sa aibă succes, probabil că nici

    următorii pui care vor ieşi nu vor fi puternici.

    După analizarea părinţilor, putem studia şi

    ouăle acestora. Dacă oul este tare, este un

    semn bun. În schimb, dacă oul pare a fi poros

    şi nu are o suprafată netedă, atunci sunt mari

    şanse ca puii ce vor ieşi din acel ou (asta dacă

    reuşesc să trăiască până la ieşirea din ou) vor fi

    slabi şi cu vitalitate redusă.

    Odată ce am studiat părinţii şi oul din care provine porumbelul, urmează să îl analizăm cu atenţie şi

    pe acesta înca de pui. În primul rând, în momentul punerii inelului. Dacă observi că au picioruşele mai

    subţiri decât alţi porumbei de vârsta lor, e un semn că porumbelul nu este puternic. În al doilea rând,

    în timp ce urmareşti cum creşte porumbelul, fii atent şi la penele sale. Dacă are mai puţine pene

    decât alţi porumbei de vârsta lui, este din nou o dovadă că porumbelul nu va avea destulă putere să

    participe la concursuri. Încearcă să renunţi la astfel de porumbei. Toţi marii columbofili ştiu că un

    porumbar trebuie să fie bine aerisit. Porumbeii sănătoşi şi puternici nu trebuie să stea înghesuiţi de

    către porumbeii care nu vor aduce performanţe.

    Orice crescător trebuie să fie blând cu porumbeii, dar şi riguros. Să vedem cum trebuie procedat. A fi

    blând cu porumbeii se vede după cum reacţionează aceştia în preajma crescătorilor. Dacă după zbor,

    porumbelul va veni înapoi fără nici o problemă, ba chiar se apropie mai mult de cuib dacă este

    crescatorul în preajmă, atunci acel porumbel este unul fericit. În schimb, dacă dupa zbor, porumbelul

  • Bâru Marius, Secretele porumbeilor

    25

    evită să intre înapoi în adăpost atâta timp cât crescătorul este în preajmă, atunci acel porumbel este

    unul speriat. Aceştia nu se vor întoarce repede acasă şi nu vor avea încredere în crescător. El nu

    trebuie să sperie porumbeii luându-i prin surprindere sau apucându-i de cap. Astfel de porumbei au

    sanse mari să nu aibă succes în concursuri.

    Cum am spus mai sus, pe lângă blândeţe trebuie să existe rigurozitate. Porumbeii bolnavi şi slab

    dezvoltaţi trebuie eliminaţi din cuib. Alegerea porumbeilor potriviţi face parte din ştiinţa

    columbofiliei. Pentru mulţi crescători este greu să renunţe la porumbeii lor, dar specimenele slabe nu

    vor avea nici un viitor, la fel cum nici puii pe care aceştia ar putea să îi facă. Este greu să ne dăm

    seama doar dintr-o privire dacă un porumbel este puternic sau nu, dar trebuie să învăţăm să ne dăm

    seama dacă un porumbel este slab. Pene puţine şi energie slabă, denotă un porumbel cu probleme,

    un porumbel la care trebuie să renunţăm.

    Mulţi se întreabă ce trebuie să facă cu păsările

    care nu vor să zboare, cum să le determine să

    facă acest lucru. Răspunsul este destul de

    simplu: nu mai încerca. Dacă după mai multe

    tentative de zbor, porumbelul tău renuntă în

    continuare, înseamnă că nu este făcut să

    zboare şi nu va reuşi niciodată să devină un

    campion. Va trebui să te conformezi cu ideea

    şi să îţi canalizezi energia către porumbeii care

    au dorinţă de zbor şi vitalitate. Nu trebuie să

    îţi faci iluzii că unui porumbel slab i se va

    întampla o minune şi îşi va reveni brusc.

    Mai concret … pentru cei care caută o detaliere mai exactă a formei porumbelului perfect, voi

    prezenta pe scurt trăsăturile importante ale fiecărei părţi a corpului porumbelului.

    Capul – trebuie să fie proporţionat cu corpul, convex, rotunjit sau uşor teşit pe creştet. El trebuie să

    reflecte negreşit rasa. Aspectul capului trebuie să formeze un ansamblu armonios cu restul corpului,

    care va trebui să prezinte şi el caracterele rasei.

    Ochii – trebuie să aibă pupile rotunde şi nu ovale.

    Pleoapele – nu trebuie să fie prea dezvoltate.

    Ciocul – trebuie să fie bine proporţionat ca mărime cu capul şi corpul şi trebuie să se închidă perfect.

    Pieptul – larg ţi ieşit spre înainte.

    Spatele – să fie lat, neted, uşor bombat, bogat în fulgi şi să se îngusteze spre coadă. Spatele nu

    trebuie să fie cocoşat şi prea descoperit.

    Aripile – trebuie să fie bine lipite de corp. Umerii pot fi plasaţi sus sau jos faţă de trunchi dar

    degajaţi. Lungimea să fie proportională cu corpul.

  • Bâru Marius, Secretele porumbeilor

    26

    Picioarele – sunt de apreciat cele paralele şi nu foarte apropiate. De asemenea trebuie să fie

    proporţionale cu corpul.

    Penajul – trebuie să fie bine lipit de corp, lucitor şi pudrat, abundent şi mătăsos pe tot corpul.

    Osatura – carena sternală trebuie să fie solidă şi suficient de lungă şi bine aşezată în musculatura

    pieptului. Nu trebuie să fie turtită sau strâmbă, sub forma de “S”. Oasele pubisului (furca) trebuie să

    fie bine dezvoltate şi cât mai apropiate. Ele trebuie să se apropie de carenă cât mai mult posibil şi nu

    trebuie să se întindă peste arcul imaginar alcătuit de carenă.

    Acestea sunt doar câteva considerente generale, iar o detaliere mai exactă nu este posibilă deoarece

    fiecare rasă are caracteristicile proprii legate de penaj şi de structura corpului.

    Pregătirea pentru concurs

    Porumbeii sunt lăsaţi să zboare între lunile mai şi septembrie. Jucătorii trebuie lăsaţi să zboare zilnic,

    chiar de două ori pe zi, pe când rotitorii trebuie să aibe o zi de odihnă între două zile de zbor. Rotitorii

    trebuie lăsaţi să zboare o dată pe zi, dimineata.

    Este necesară o atenţie sporită la porumbeii care zboară în

    stoluri. Trebuie aleşi cu grijă porumbeii care vrem să facă parte

    din stol. Nu trebuie puşi porumbeii cu pui, sau cei care stau pe

    ouă pentru că au tendinta să îşi termine zborul mai repede

    pentru a se întoarce la cuib.

    Porumbeii care zboară în stol trebuie obişnuiţi să zboare în

    fiecare zi la aceeaşi oră deoarece zborurile schimbătoare scad

    eficienţa de zbor a stolului. Trebuie observaţi porumbeii care

    abandoneaza stolul mai repede sau care nu se încadreaza

    armonios în stol şi trebuie excluşi din antrenamente.

    Porumbeii sunt pregătiţi pentru concurs dacă au un penaj

    complet şi dens. De aceea, trebuie să ţinem seama de căderea

  • Bâru Marius, Secretele porumbeilor

    27

    remigelor şi a schimbării penajului pentru că există riscul participării la concurs cu porumbei ce au

    pene lipsă, lucru care va duce la scăderea performanţelor.

    Pentru a evita problema lipsei penajului, vom lua în considerare mai multe momente din viaţa

    porumbeilor. Împerecherea ar trebui să aibă loc cu aproximativ 120 zile înainte de concurs. O data ce

    un mascul şi o femelă sunt puşi separat, femela va depune ouă la un interval de 9 până la 12 zile.

    Apoi, va dura 18 zile pana când puiul va ieşi din ou. În funcţie de specie, remigele se vor schimba la

    diferite intervale de timp. De aceea, nu daţi spre împerechere porumbeii fără a face nişte calcule în

    prealabil.

    Antrenamente

    La fel cum orice sportiv are nevoie de pregătire înaintea unui concurs, la fel şi porumbeii trebuie să se

    antreneze înainte de a concura cu alţi porumbei. Pe lângă motivul evident pentru antrenare, şi

    anume aducerea într-o forma mai bună şi obişnuirea porumbelului să zboare astfel încât ziua

    concursului să fie doar o altă zi de zbor, mai există un motiv pentru care porumbeii trebuie antrenati.

    Mai ales la noi în ţară, dar şi în multe vecine cu noi, iernile sunt friguroase şi reci şi porumbeii rămân

    închişi în adăpost o perioadă destul de lungă de timp. Vă poate trece prin gând să scoateţi porumbeii

    iarna să zboare. Nu este o idee bună. Chiar dacă nu vedeţi semne imediate ale îmbolnăvirii lor,

    acestea vor deveni evidente puţin mai târziu.

    Pentru că toată iarna sunt închişi, porumbeii se dezobişnuiesc să zboare şi nu mai au aceeaşi forţă în

    muşchi. Vom observa astfel că la început porumbeii vor zbura mai puţin. Nu trebuie să vă îngrijoraţi

    deoarece este normal să obosească repede după o aşa lungă perioadă de repaus. Tocmai de aceea,

    înainte de începerea unui antrenament în forţă, porumbeii trebuie lăsaţi să zboare liber aproximativ

    3 săptămâni.

    Antrenamentul nu trebuie să obosească foarte

    tare porumbeii astfel încât la următorul zbor să nu

    mai aibă performanţe. Trebuie să fie odihniţi şi

    pregătiţi înaintea fiecărei runde de zbor. La

    început, trebuie intercalate zile de odihna între

    zboruri. Un exemplu ar fi ca porumbeii să zboare

    luni, miercuri şi vineri sau marţi, joi şi sâmbătă.

    După două săptămâni de astfel de zboruri veţi

    observa că se va atinge înalţimea dorită în zbor.

    Dacă porumbeii se menţin în forţă, şi nu sunt

    epuizaţi, se poate creşte timpul de zbor sau chiar şi

    frecvenţa zborurilor. Luând exemplul anterior, de

    la zilele de antrenament de marţi, joi şi sâmbătă,

    se poate trece la zboruri în zilele de marţi,

  • Bâru Marius, Secretele porumbeilor

    28

    miercuri, vineri şi sâmbătă. Totuşi, cu o săptămână înainte de concurs, porumbeii trebuie să fie

    odihniţi şi doritori să zboare. De aceea, antrenamentul trebuie să fie mai uşor, poate doar în două zile

    din sămptămâna premergătoare concursului.

    Trebuie să luăm în considerare şi starea meteorologică atunci când vrem să antrenăm porumbeii. Ei

    nu trebuie să zboare dacă este ploaie, ceaţă sau vânt intens. În astfel de condiţii porumbeii jucători

    vor întampina dificultăţi în a se menţine la un anumit nivel căci curenţii de aer îi pot urca brusc sau îi

    pot deplasa la mari depărtări de adăpost, uneori chiar la 20-30 de km.

    Porumbeii tineri trebuie lăsaţi să zboare liber, dupa placul lor, pentru a explora împrejurimile şi

    pentru a se obişnui cu locul în care vor creşte. Se va observa că la aproximativ două săptămâni de

    zbor liber, porumbeii se vor obişnui şi vor zbura compact la disparţie, iar crescătorul va putea începe

    să lase să zboare zilnic timp de 40-50 de zile şi la scurt timp ei vor intra în compartimentul

    porumbeilor zbor. Trebuie să avem însa grijă să nu pretindem zbouri prea lungi porumbeilor tineri,

    pentru a nu deveni excesiv de extenuaţi şi a risca a-i pierde.

    Mai concret… vă propun o metodă de desfăşurare a antrenamentului, cu durata acestuia şi cu

    câteva precizări adiţionale pentru porumbeii voiajori.

    În primvară, înainte să lăsăm porumbeii să zboare, trebuie să le oferim o hrana dietetică pentru a

    evita o îngrasare în exces care ar îngreuna zborul. Acest tip de hrană constă în amestecul de grâu,

    orz, orzoaică şi porumb, fiecare componentă reprezentând o pătrime din produsul final.

    Timp de 3-4 săptămâni porumbeii sunt lăsaţi să zboare liber în jurul crescatoriei. Pe durata primelor

    zboruri, porumbeii vor primi în apa de băut, 1 lingură de miere şi două comprimate de aspirină la un

    litru de apă. Acest amestec va ajuta la scăderea febrei musculare ce poate apărea după un timp mare

    de repaus, având efect antiinflamator şi analgezic.

    Aceste antrenamente în jurul crescătoriei se fac de două ori pe zi: dimineaţa devreme şi seara înainte

    de lăsarea întunericului. Administrarea hranei se face la intrarea în adăpost a porumbeilor. Durata

    antrenamentelor creşte progresiv, de la 10-15 minute până la 2 ore dimineaţa şi seara. Pe măsura

    creşterii efortului, se administrează amestecul de apă cu miere şi aspirină precizat anterior.

    După zborul în jurul crescătoriei, urmează antrenamentele de la distanţă, pe direcţia rutei de zbor.

    Acestea au loc prin transportarea porumbeilor la o anumită distanţă de adăpost şi lansarea lor pentru

    a se întoarce la cuib. Multe oraşe au cluburi locale de columbofilie care pun la dispoziţia membrilor

    clubului maşini pentru transportul porumbeilor în perioada antrenamentelor. Acest lucru este util în

    cazul în care crescătorii nu deţin maşini proprii pentru transport.

    Antrenamentele se încep de la 10-15 km şi se cresc progresiv distanţele cu câte 15 km în fiecare zi de

    antrenament ajungându-se la distanţe de 100 de km sau mai mari. Zilele de antrenament trebuie

    programate din două în două zile pentru a da timp de odihnă porumbeilor. Ultimele două

    antrenamente se fac la intervale mai mari de timp, 5-7 zile, iar înaintea concursului se oferă o

    săptămână de pauză porumbeilor.

    Este recomandat ca lansările, mai ales la pui, să fie făcute individual. Aceastea obligă porumbelul să

    gândească mai mult, alegându-şi singur direcţia de zbor şi dezvoltându-şi capacitatea de orientare. La

  • Bâru Marius, Secretele porumbeilor

    29

    lansarea în stol, porumbeii slabi se vor ţine după cei puternici. În timpul concursurilor, când

    porumbeii sunt lansaţi deodată, ei trebuie să ştie să se desprindă şi să-şi urmeze fiecare direcţia către

    adăpostul său.

    Chiar dacă lansările individuale sunt mai greu de realizat, mai ales pentru crescătorii care au peste

    60-70 de porumbei, ele trebuie efectuate măcar de câteva ori înaintea concursurilor. Individual, este

    lansat câte un porumbel pe rând atunci când cel anterior dispare în orizont.

    Porumbeii au multe calităţi înnascute, dar ei trebuie puşi în situaţii care să le stimuleze abilităţile de

    zbor prin antrenamente individuale şi chiar de grup dacă este greu de procedat altfel.

    Pierderile porumbeilor de zbor şi evitarea pierderilor

    Mulţi columbofili se întreabă de ce porumbeii lor,

    chiar campioni, se pierd în zbor şi nu se mai întorc

    la adăpost? Uneori, se pierd şi în zboruri care le-

    au mai făcut şi anterior. Să vedem câteva motive

    ce pot duce la pierderea porumbeilor şi cum

    putem să evitam ca acestea să aiba loc.

    Un prim motiv de dispariţie a porumbeilor ar fi

    vremea. Vânturile cu forţă mare pot să ducă cu

    ele chiar şi porumbei puternici. Curenţii de aer pot

    să îi împingă la o înalţime mare de până la 1500 m

    în sus. Nu trebuie să ne lăsăm înşelaţi de faptul că

    la sol este doar o adiere mică de vânt, căci porumbeii care zboară în înălţime riscă să fie prinşi de

    curenţii care circulă doar în acea parte.

    Un alt motiv pentru dispariţia porumbeilor este acela că se pot încurca cu alte stoluri de porumbei.

    De asemenea, pentru porumbeii care zboară în stoluri şi nu au aceeaşi intensitate în zbor, porumbeii

    slabi se pot pierde. Cu atât mai mult cu cât stolul întreg zboară împotriva vântului, porumbeii slabi

    când nu reuşesc să ţină pasul, se vor lăsa duşi de vânt în direcţia opusă de zbor a întregului stol, căci

    aşa vor zbura mai uşor şi mai lejer. Cu ei se mai pot rupe şi alţi porumbei şi duşi de curent, la

    momentul când vor dori să se întoarca, le va fi foarte greu, ei ajungând în zone prea îndepartate.

    O manifestare de rea voinţă care poate face ca porumbeii să nu revină acasă este braconajul.

    Porumbeii pe care îi lăsăm să zboare pot fi prinşi de oameni care îi ţin închişi în ciuda faptului că au

    inele la picioare care dovedesc existenţa unui stăpân. Acesta este de fapt un furt al porumbeilor fie

    pentru comercializarea lor, fie pentru consumul propriu.

    Să vedem acum nişte modalităţi de combatere a cauzelor care duc la dispariţia porumbeilor. Trebuie

    în primul rând să nu lăsăm porumbeii să zboare dacă vremea nu este prielnica zborului. Cu atât mai

    mult trebuie să fim atenţi la prima ieşire din adăpost după terminarea iernii. Dupa o iarnă întreagă de

    stat înăuntru, porumbeii nu sunt antrenaţi şi s-au dezobişnuit să zboare, iar un efort prea mare din

    prima zi ar putea să-i doboare. Deci să ne alegem cu grijă prima zi a anului în care ei vor zbura.

  • Bâru Marius, Secretele porumbeilor

    30

    Bineînţeles, acest lucru este valabil şi în restul zilelor de zbor, dacă condiţiile atmosferice nu sunt

    prielnice, cel mai bine este amânarea zborului din ziua respectivă.

    Trebuie să avem grijă să nu obosim excesiv porumbeii, pentru că atunci cand vor întalni un curent de

    aer, ei sa îl poată birui. În acest sens, porumbeii trebuie să aibă zile de odihnă între zboruri, iar

    porumbeii care au pui, trebuie lăsaţi să îi crească, deoarece acest lucru implica un efort în plus. Puii,

    trebuie de asemenea menajaţi, şi nu trebuie incluşi prea repede în zborul porumbeilor maturi. Ei

    trebuie să-şi întarească singuri puterile şi abia după aceea vor putea ţine pasul cu porumbeii maturi

    din stol.

    Hrănirea şi tratarea în mod natural în timpul concursurilor

    Hrănirea şi tratarea în timpul concursurilor este

    diferită de la crescător la crescător. În general

    aceştia se împart în două tabere: cei care folosesc

    medicamente şi cei care folosesc produse

    naturiste. Cel mai bine este să administrăm cu

    moderaţie şi raţionalitate medicamentele sintetice

    şi atunci când se pot folosi înlocuitori în produsele

    naturale, să le folosim fără ezitare.

    Folosirea de medicamente în mod constant le va

    crea porumbeilor o imunitate artificială, ce poate

    ceda în orice moment. Există unele energizante pe

    care unii crescători le dau porumbeilor pentru a le

    spori capacitatea şi dorinţa de zbor din timpul concursurilor. Aceastea sunt interzise de către

    regulamentele multor concursuri, iar cei care le practică sunt deobicei scoşi din concurs şi nu mai au

    dreptul de a participa la alte etape ale concursului pentru o perioadă de timp, depinzând de

    regulamentul fiecărui concurs în parte.

    Cum am mai spus, produsele naturale ar trebui alese în orice moment în defavoarea

    medicamentelor. Tratamentele naturiste sunt cu atât mai bune în primul an de viaţă al porumbeilor

    pentru a se forma o imunitate naturală cât mai ridicată, iar în primele patru luni de viaţă porumbeii

    ar trebui să primească o hrană bogată în proteine, cum ar fi mazarea. Acest tip de hrană este

    considerat a fi cel mai bun pentru dezvoltarea lor.

    Există mai multe produse naturale pe care crescătorii le folosesc pentru hrănirea şi tratarea

    porumbeilor în timpul concursurilor. Printre acestea se numără usturoiul, drojdia de bere, oţetul de

    mere şi mierea de albine.

    Practica dovedeşte că atât mierea cât şi usturoiul, reprezintă un izvor natural pentru reglarea

    metabolismului porumbeilor. De asemenea are valoare însemnata în tratarea bolilor produse de

    bacterii şi ajută la recuperarea porumbeilor după efortul depus la concursuri şi la recuperarea după

    tratamente îndelungate cu medicamente sintetice. Acestea ajută mult digestia. Usturoiul este un

  • Bâru Marius, Secretele porumbeilor

    31

    antibiotic natural protejând porumbeii de virusuri şi de parazitoza intestinală cunoscută sub numele

    de viermişori.

    Usturoiul, cam o căpăţână de usturoi, se poate administra în apa de băut a porumbeilor după ce a

    stat la macerat o săptămână într-un litru de apă. Se poate adăuga şi miere, după care se mai lasă 3

    zile la macerat. Există de asemenea ulei de usturoi care nu se pune în apă, ci în mâncarea

    porumbeilor împreună cu drojdia de bere pentru a se recupera după efort. Uleilul de usturoi se

    găseşte la farmaciile cu stoc naturist.

    Drojdia de bere, pulbere sau solidă, fiind bogată în complexul de vitamine B ajută la producerea

    substanţelor răspunzătoare de funcţiile hepatice, cardiace şi circulatorii. Este foarte bine a fi folosită

    în timpul concursurilor, dar şi înaintea acestora deoarece măreşte rezistenţa la oboseală, favorizează

    activitatea musculară şi uşurează eliminarea toxinelor. Pentru admistrare, se pune un cub de drojdie

    de bere din comerţ în 2 kg de mâncare pentru porumbei. Dacă în hrana amestecată cu drojdie se

    pune şi usturoi, atunci acesta nu mai trebuie folosit şi în apa de băut.

    Oţetul de mere previne salmonella şi tricomonaza. În cazul salmonellei, acidul acetic din oţetul de

    mere omoară bacteriile din intestine ce provoacă această bacterie. În cazul tricomonazei, oţetul

    scade PH-ul din intestine sub valoarea de 5.5, iar tricomonaza nu se mai poate dezvolta. Pentru

    administrare, se amestecă 20 ml de oţet de mere cu 2 litri de apă. Acest amestec se da alternativ din

    două în două zile.

    Mierea îmbunătăţeşte ritmul cardiac, favorizând circulaţia sanguină din artere. Mai îmbunătăţeşte de

    asemenea fixarea calciului în oase. Mierea se dă porumbeilor înainte şi după cursă pentru a le spori

    energia. Pentru administrare, se amestecă o lingură de miere la doi litri de apă. Acest amestec se dă

    porumbeilor de două ori pe săptămână. Trebuie totuşi o atenţie sporită la miere, căci depăşirea dozei

    poate să provoace diaree. La administrarea de miere, se poate adăuga şi puţin suc de lămâie, căci

    acidul ascorbic creşte rezistenţa la boli.

    Pe lângă alimente, este necesar ca adăpostul porumbeilor să fie aerisit şi uscat, pentru a nu se

    dezvolta bacterii în încăperile unde porumbeii petrec cel mai mult timp, iar pentru a avea porumbei

    puternici şi sănătoşi, selecţia este cea mai importantă. Trebuie să renunţăm la porumbeii care sunt

    mereu slăbiţi şi fără dorinţă de zbor. Importantă este şi pregatirea şi antrenarea porumbeilor. Daca

    un porumbel nu este antrenat, îi va fi greu să îşi revină dupa concurs. Ei nu trebuie îndopaţi cu

    medicamente şi vitamine, căci un porumbel puternic şi bine întreţinut îşi va reveni şi fără

    tratamentele sintetice. Totuşi, în momentul în care porumbeii devin bolnavi, soluţia indicată este să

    folosim medicamentele pentru tratarea lor.

    Zborul şi sistemul magnetic de

    ghidare

    Porumbeii sunt speciali deoarece ei pot zbura foarte

    repede. De fapt, unii pot zbura chiar şi cu 80 km pe

    oră. Porumbeii au de asemenea şi nişte instincte

    puternice care îi ajută să se întoarcă acasă, chiar de

  • Bâru Marius, Secretele porumbeilor

    32

    foarte departe, spre deosebire de alte păsări de casă, cum ar fi canarii sau papagalii.

    Activitatea electrică a muşchiilor cozii porumbeilor a fost întregistrată în timpul a cinci moduri de

    deplasare aeriana şi terestră. Electromiografia muşchiilor cozii a corelat mişcari muşchiilor aripilor,

    picioarelor şi trunchiului. În zbor, muşchii caudali sunt activi în anumite faze cu fiecare bătaie din

    aripi, înregistrându-se diferite schimbări în tiparul electromiografiei, schimbări la aterizare, decolare,

    şi la zbor.

    Oamenii de ştiinţă spun că porumbeii folosesc mici particule magnetice localizate la nivelul ciocului

    pentru a detecta câmpurile magnetice ale planetei noastre. Porumbeii îşi folosesc această aptitudine

    pentru a-şi crea o hartă a acestui câmp şi apoi o folosesc pentru a zbura înapoi la cuibul lor. Pentru a

    demonstra aceste declaraţii s-au făcut o serie de teste ce au avut un rezultat pozitiv.

  • Bâru Marius, Secretele porumbeilor

    33

    Capitolul 5

    Boli şi tratamente

    Boli netransmisibile

    Stomatita

    Stomatita reprezintă inflamaţia mucoasei bucale şi este cauzată de factori fizici, precum grăunţe

    dure, ascuţite, pietricele, sau de factori chimici, cum ar fi furajele acide sau alcaline.

    Semnele bolii sunt ferirea porumbelului de a ciuguli şi nevoia acestuia mai mare de apă, precum şi

    tendinţa lui de a scutura din cap în vedere eliminării a ceva din gură. În cavitatea bucală se observă

    mucoasa care are culoare roşie-vie şi poate prezintă mici leziuni.

    Tratarea stomatitei se realizează prin curăţarea zilnică a cavităţii bucale cu soluţie de 1-2%

    bicarbonat de sodiu.

    Indigestiile guşii

    Indigestia guşii reprezintă tulburarea digestiei la nivelul guşii şi se manifestă în moduri: guşă moale

    sau guşă tare.

    Primul caz apare atunci când porumbeii consumă alimente mucegăite, grăunţe umede, intrate în

    putrefacţie, acestea producând fermentaţie şi imposibilitatea de evacuare a guşii.

    Porumbelul care suferă de această afecţiune stă trist, zgribulit, are mereu tendinţa de a înghiţi, are

    guşa dilatată, plină de gaze şi lichid urât mirositor.

    Boala poate trece de la sine, în 4-5 zile, dar poate şi evolua ducând la asfixiere, la moarte. Pentru

    tratarea acestei boli se urmăreşte golirea parţiala a conţinutului guşii, prin ţinerea porumbelului cu

    capul în jos şi masarea uşoară a guşii către cioc, pentru a favoriza eliberarea gazelor, lichidelor şi

    alimentelor. După acest procedeu, pasărea se lasă 24-36 ore fără mâncare, aceasta având acces doar

    la băuturi uşor acidulate( soluţie 1% de acid clorhidric, acid lactic 3-4 picături în 10-15ml apă, lapte

    acru ). Se continuă, la nevoie, cu masajul guşii, iar dacă aceasta nu se mai dilată, porumbelul poate

    consuma cantităţi mici de grăunţe sau pâine prăjite, continuându-se timp de 1-2 zile şi cu apa uşor

    acidulată. Se trece la hrana normală treptat.

    În cazul în care indigestia se manifestă sub formă de gusă tare, porumbelul are guşa tare şi mărită,

    este trist, nu mănâncă şi poate muri dacă aceasta nu trece de la sine în 3-5 zile. Afecţiunea poate

    avea loc datorită consumului unei cantităţi prea mari de grăunţe uscate.

  • Bâru Marius, Secretele porumbeilor

    34

    Pentru tratarea acestei boli se recomanda masarea guşii şi administrarea pe cioc a 3-4 picături de

    soluţie 1% de acid clorhidric sau soluţie 0,2% de acid salicilic. În cazul în care acest tratament nu dă

    rezultate, este necesară o intervenţie chirurgicală.

    Enterite nespecifice

    Enterita este reprezentată de inflamarea mucoasei care căptuşeşte intestinul şi se manifestă în cele

    mai multe cazuri prin diaree, adică eliminarea de fecale moi, uneori spumoase sau hemoragice.

    Cauzele enteritei ar putea fi: administrarea de alimente alterate, umede, ce produc fermentaţii

    masive, grăunţe mucegăite, raţii de mâncare cu o cantitate fie prea mare fie prea mică de proteine,

    consumarea de prea multe leguminoase, şi de prea puţine săruri minerale şi vitamine, apa prea rece,

    administrarea prelungită de antibiotice sau stările emotive stresante.

    În funcţie de factorul determinant al enteritei şi de gravitatea acesteia, pentru tratarea ei se pot

    corecta condiţiile de hrană, se poate administra în aceasta cărbune vegetal sau animal sau se

    trateaza cu antibiotice sau sulfamide: cloramfenicolm(drajeuri de 0,250g, la un interval de 6-8 ore,

    timp de 4 zile, astfel: la pui, 1/8-1/6de drajeu, asociat cu jumătate de drajeu de complex B, la adulţi

    ¼- 1/2 drajeu impreună cu 1 drajeu de complex B), oxitetraciclina (injecţii subcutanate, de 0,5ml –

    diluată 1 la 3 în apă distilată sterilizată – la 500 g greutate corporală; injecţia se repetă la 24-48 de

    ore, iar dacă starea porumbelului este gravă, la 8-12 ore), sulfotin (se ăpune 1g într-un litru de apă de

    băut, timp de 5 zile).

    Constipaţia

    Constipaţia, care se manifestă prin greutatea şi întârzierea în defecare, este cauzată de administrarea

    de furaje uscate şi greu digestibile, împreună cu un consum redus de apă. De asemenea, aceasta

    poate apărea şi după diaree, când pene se lipesc în jurul anusului, împiedicând eliminarea

    excrementelor.

    Pentru a împiedica apariţia acestei afecţiuni se recomandă administrarea unor raţii de hrană şi de

    apă echilibrate.

    Tulburări de reproducţie

    Tulburările de reproducţie au ca rezultate ouă infecunde, ouă negre( cu embrionul mort), pui care

    mor în preajma eclozionării, pui slăbiţi de putere care mor la 1-2 zile după ce au ieşit din ou sau care

    nu au puterea de a ciocni oul în scopul de a ieşi din el.

    În timpul reproducţiei pot avea loc anumite accidente:

    • Ouatul intraabdominal: ovula desprinsă de pe ovar nu reuşeşte să ajungă prin trompă în

    oviduct, căzând în cavitatea abdominală, ceea ce poate cauza chiar peritonită, deci

    moartea porumbiţei.

    • Ruptura oviductului: datorită unei alimentaţii improprii, poate avea loc aceast caz, ceea ce

    va duce la căderea oului în cavitatea abdominală şi la peritonită.

  • Bâru Marius, Secretele porumbeilor

    35

    În aceste două cazuri se necesită intervenţia chirurgicală, care are succes doar dacă a