Download - Boli Produse de Bacterii

Transcript

BOLI PRODUSE DE BACTERII (BACTERIOZE)Arsura bacteriană comună a mărului şi părului -Pseudomonas syringaeRăspândire: Este cunoscută în toate zonele importante de cultură a părului şi mărului.în ţara noastră, nu produce pagube importante, totuşi constituie un pericol potenţial.Simptome: Boala se manifestă pe toate organele aeriene ale plantei. Nervurile frunzelor, îndeosebi cele de păr, mai rar cele de măr, se înnegresc, iar în zonele internervuriene apar pete brune, care de obicei confluează şi ocupă întreaga suprafaţă a limbului. Apoi, frunzele se usucă în întregime, dar nu cad, rămânând pe pom chiar şi în timpul iernii. Florile infectate se brunifică şi se ofilesc ca şi când ar fi distruse de îngheţuri târzii. Arsura inflorescenţelor la păr începe prin una sau mai multe leziuni distincte, de culoare neagră, pe faţa exterioară a diferitelor organe florale.Simptomul cel mai caracteristic este pe lăstari şi pe ramuri. Pe lăstarii tineri, în jurul locului unde s-a produs infecţia, apar leziuni sub formă de striuri brune, care de multe ori încercuiesc lăstarul. In asemenea cazuri, partea superioară se usucă, iar vârful se îndoaie în jos. De pe lăstari boala poate trece şi pe ramurile mai bătrâne şi pe tulpini, manifestându-se mai ales în jurul nodurilor prin leziuni întinse, sclerozate, uşor cufundate şi bine delimitate de ţesutul sănătos, evoluând uneori în ulceraţii. Când zona infectată cuprinde tulpina de jur-împrejur, pomul se usucă. Această formă de atac este mai evidentă în pepinieră.Combatere: Ramurile bolnave vor fi tăiate de la o distanţă de 50-70 cm mai jos de leziunea formată şi vor fi  arse. Pentru înmulţire se va folosi numai material sănătos, dându-se o atenţie deosebită stării fitosanitare a pomilor în pepiniere. La începutul căderii frunzelor se vor aplica stropiri cu preparate pe bază de cupru.Se vor elimina din cultură soiurile sensibile, urmând a se extinde cele rezistente.

Focul bacterian al rozaceelor - Erwinia amylovoraRăspândire: începând cu 1991 este semnalată în livezile de seminţoase. Pierderile pricinuite de focul bacterian în zonele în care a apărut sunt incomensurabile (uscarea pomilor şi pierderea livezilor).Simptome: Boala poate ataca toate organele aeriene ale plantelor. Arsura inflorescenţelor este de obicei primul simptom şi apare primăvara devreme. Poate fi afectată o singură floare sau toată inflorescenţa. Florile sunt hidrozate, apoi se ofilesc, se brunifică şi se înnegresc. Boala progre¬sează înspre peduncul care în final se înnegreşte. Pe timp călduros şi umed, uneori din peduncul exsudează picături delichid. Boala se extinde repede şi bacteriile invadează franzele vecine. Pe lăstar apare şi o ulceraţie mică.Frunzele se veştejesc şi întreg lăstarul se brunifică la măr sau se înnegreşte la păr.Inflorescenţele infectate pot să cadă sau să rămână ataşate de pom; după inflorescenţe, lăstarii sunt organele cele mai sensibile, boala progresând foarte rapid. Pe timp umed, începând cu perioada înfloritului, pe lăstarii bolnavi apar de obicei picături de exudat, care au culoare variabilă, de la alb până la roşu-închis, cu diferite nuanţe de brun-galben sau portocaliu.Boala apare numai pe fructele verzi şi cu totul ocazional pot să apară leziuni şi după recoltare. Penetrarea bacteriilor se realizează direct prin lenticele în scoarţă, prin răni sau prin vase. Perele prezintă de-a lungul zonei necrotice o margine verde - închis, hidrozată, în timp ce pe mere se produce o înroşire prematură, care înconjoară zona putredă.

Fructele atacate se înnegresc la păr şi se brunifică la măr.La pomii mai sensibili la această boală, infecţia poate coborî de la inflorescenţe, lăstari sau fructe la ramurile mai vechi, şarpante sau trunchi producând leziuni, ulcere sau exsudări (Planşa 1).Leziunile sunt uşor cufundate, de forme diferite, înconjurate de crăpături neregulate, bine delimitate de ţesut sănătos. Ulcerele formate pe tulpini sunt mici, înconjurate de calus. Ele pot încercui întreaga şarpantă, producând moartea părţii superioare sau dacă sunt localizate pe trunchi, moare tot pomul.Combatere: Se impun măsuri ca: folosirea materialului de înmulţire sănătos, distrugerea prin ardere a întregului material infectat, tăierile obişnuite ale pomilor se vor face în perioada de repaus. în livezile contaminate, obligatoriu se va face dezinfectarea instrumentelor folosite (clorură de var 3%, formalină 4%, hipoclorit de sodiu 10%); tratamente chimice preventive cu zeamă bordeleză 0,5%, Champion 50 WP, Funguran 0,2-0,3%, Alcupral 50 PU 0,2-0,3%; distrugerea insectelor vectoare este o măsură importantă în prevenirea bolii (complexul de prevenire şi combatere a atacului bacterian).

Cancerul bacterian - Agrobacterium radiobacter pv. tumefaciensRăspândire: În România, prima semnalare a facut-o Traian Săvulescu, în 1928, pe rădăcini de meri tineri de la Curtea de Argeş.Dintre pomii şi arbuştii fructiferi, piersicul, migdalul şi zmeurul sunt mai vulnerabile, în multe zone plantaţiile fiind compromise.Simptome: Principalul simptom al cancerului este dezvoltarea unor tumori (gale, excrescenţe) de mărimi, forme şi consistenţe diferite, cu suprafaţă rugoasă. Caracteristic pentru boală este apariţia de tumori secundare, la o oarecare distanţă de tumoarea primară, după un timp mai îndelungat, de obicei formându-se deasupra tumorii principale. Cancerul poate provoca evoluţia de epinastii ale frunzelor, inhibarea mugurilor laterali, formarea de rădăcini adventive. Uneori tumorile generează formaţiuni cu organizare rudimentară, asemănătoare unor organe ca frunze, muguri, lăstari, rădăcini, denumite teratoame.La pomii fructiferi din pepinieră, pe rădăcini şi în zona coletului se dezvoltă tumori la început albicioase, mai puţin consistente, mai târziu lemnificate.Combatere: Boala se poate preveni printr-o serie de măsuri profilactice, dintre care cele agrofitotehnice au un rol nai important. Pepinierele pomicole vor fi amplasate pe terenuri uşoare, în care în prealabil s-au cultivat graminee şi lucerna; să nu băltească apa; se va face o dezinfecţie prealabilă a solului. Materialul vegetativ (marcote) va fi recoltat numai de la plantele sănătoase. înainte de plantare materialul pomicol va fi triat, distrugându-se prin ardere pomii canceraţi. Fertilizarea, dacă este nevoie se va face cu mai puţin azot şi mai mult fosfor şi potasiu.

BOLI PRODUSE DE CIUPERCI (MICOZE)

Pătare cafenie a frunzelor, rapănul fructelor şi lăstarilor de măr - Venturia inaequalisRăspândire: Boala este cunoscută în toate ţările globului unde se cultivă mărul, fiind foarte păgubitoare în zonele cu climat umed, atât în plantaţii, cât şi în depozitele de fructe (soiurile de măr depozitate pentru iarnă). În ţara noastră este răspândită în toate bazinele

pomicole unde sunt plantaţii de măr. În livezile neîngrijite, în anii cu primăveri şi veri ploioase, pierderile ajung la 30-98%.Simptome: Boala se manifestă pe frunze, pe peduncul, pe sepale, pe fructe şi mai rar pe lăstari.Frunzele atacate sunt acoperite cu pete caracteristice, cafenii-olivacee, pe ambele feţe, care cu timpul devin brun-negricioase, cu aspect catifelat; sunt multe şi mici, confluează, ocupând mare suprafaţă din frunză, reducând posibilitatea de hrănire a pomului. Forma de atac pe sepale şi peduncul se întâlneşte în anii cu primăveri călduroase, cu ploi frecvente. Fructele sunt atacate în toate stadiile de evoluţie prezentând pete de diferite dimensiuni, brun-măslinii, catifelate. Fructele atacate se deformează, crapă şi cele mai multe cad în lunile mai-iulie (Planşa 1).La soiurile sensibile, în anii cu ploi frecvente în lunile mai-iunie-iulie, se înregistrează atac puternic de rapăn şi pe lăstari. Atacul, la început sub formă de pete, de culoare măslinie-catifelată, se exteriorizează sub formă de ulceraţii, lăstarul având crustos. Lăstarii atacaţi se usucă sau degeră în timpul iernii.Combatere: Rapănul se combate prin măsuri preventive, agrotehnice şi chimice. Pentru distrugerea rezervei biologice o importanţă deosebită au arăturile de toamnă pentru încorporarea frunzelor căzute pe sol, precum şi adunarea tuturor fructelor şi tăierea lăstarilor atacaţi de rapăn şi înlăturarea acestora din livadă.Pentru prevenirea pagubelor prin măsuri chimice este necesar să se aplice tratamentele, ţinând cont de biologia ciupercii corelată cu fenologia soiurilor, cu condiţiile climatice, precum şi cu modul de acţiune şi cu remanenta fungicidelor folosite, determinate fiind de rezerva biologică a ciupercii din livada respectivă.Este necesar, să se aplice 4-18 tratamente chimice preventive, în cazul soiurilor sensibile la avertizare din care 1-2 preflorale şi 3-16 postflorale. în anii cu puţine precipitaţii, pagubele se pot preveni prin 3-5 tratamente, aplicate ia avertizareIdeală este extinderea în cultură a soiurilor rezistente la rapăn, ca Prima, Priscilla, Sir Prise, Florina, în toate zonele unde sunt condiţii climatice foarte favorabile rapănului, care nu mai necesită tratamente speciale pentru prevenirea bolii.

Făinarea mărului - Podosphaera leucotrichaRăspândire: în 1959 s-a observat în toate regiunile ţării cu plantaţii de măr,Simptome: Boala se manifestă pe muguri, frunze, inflorescenţe, lăstari şi fructe. La începutul dezmuguritului atât mugurii florali, cât şi cei vegetativi de pe formaţiunile de rod infectate în anul precedent, prezintă atac de făinare. Ei nu mai evoluează normal; se acoperă cu o pâslă pulverulentă, albă cu aspect fainos, iar în cele din urmă se înroşesc, se usucă şi cad. O parte din mugurii florali evoluează până în faza de răsfirare a inflorescenţei, după care se usucă şi cad.Florile atacate de ciupercă prezintă petale alungite, de culoare verzui; sunt sterile, se usucă repede şi cad; florile pot fi distruse 90-95%.Frunzele cu fainare sunt mai mici, deformate, se brunifică uşor, se copăiesc, sunt casante şi în cele din urmă cad. Lăstarii atacaţi sunt acoperiţi de o pâslă alb-murdară, nu cresc normal, lemnul nu se coace şi în majoritatea cazurilor degeră în timpul iernii iar atacul pe fructe este foarte rar (Planşa 1).Combatere: Prevenirea şi combaterea fainării mărului se realizează printr-o serie de măsuri agrotehnice (tăierea şi distrugerea prin ardere a tuturor lăstarilor atacaţi, arături de

toamnă etc), precum şi prin tratamente chimice, aplicate la avertizare (în funcţie de biologia ciupercii, de fenofazele soiurilor şi sensibilitatea lor, de rezerva biologică, de remanenta produselor corelate cu condiţiile de mediu). Acestea sunt între 4-8 tratamente; când în lunile mai-iunie nu sunt condiţii favorabile înmulţirii fainării sunt suficiente 3-4 tratamente; dacă în perioadele aprilie - mai şi august ¬septembrie sunt condiţii foarte favorabile atacului de Podosphaera leucotricha, sunt necesare 7-10 tratamente; când condiţiile favorabile înmulţirii fainării au intervenit în lunile martie - septembrie sunt necesare 10-12 tratamente în cazul soiurilor sensibile.

Monilioza sau putregaiul brun şi mumifîerea fructelor - Monitinia fructigenaRăspândire: Boala se găseşte frecvent în livezile de măr şi păr neîngrijite; infecţiile realizate în câmp evoluează şi în condiţii de depozit, pagubele ajungând la peste 60% din producţia de fructe.Simptome: Boala se manifestă pe flori, frunze, lăstari, ramuri şi fructe. În primăverile reci şi ploioase, florile şi frunzele se veştejesc, se brunifică şi se usucă. Pe organele atacate apar perniţe de mucegai (ca o gămălie de ac), galben-cenuşii, formate din conidiofori şi conidii. Lăstarii atacaţi se usucă şi atârnă cu vârful în jos.Fructele atacate în stadiul tânăr se brunifică şi putrezesc în întregime, acoperindu-se cu perniţe de mucegai; în final cad la pământ. Pe fructele ajunse la maturitate apar pete galben-cafenii, mai mult sau mai puţin circulare; pulpa se înmoaie şi putrezeşte; în dreptul petelor apar perniţe pufoase, de 1-3 mm diametru, alb-gălbui, apoi cenuşii - brunii, dispuse concentric (Planşa 1).În funcţie de condiţiile de mediu (temperatură şi umiditatea atmosferică), boala se manifestă sub formă de:■   putregaiul brun = brown rot - apare pe timp umed şi călduros; fructele putrezesc în 3-4 zile; se brunifică şi cad; prezintă perniţe alb-gălbui; apare vara; este cel mai frecvent, mai evident, mai păgubitor.■   putregaiul negru = black rot - este mai rar, pe timp umed şi rece; apare pe fructe mai coapte; fructele mumifiate putrezesc, se înnegresc, devin pieloase şi nu prezintă fructificaţii.■ putregaiul inimii = core rot; apare în condiţii de uscăciune, fructele atacate se zbârcesc, se usucă, se mumifică şi atârnă pe pom şi iarna; fenomenul se numeşte mumifierea fructelor. Combatere: Pentru prevenirea şi combaterea atacului de monilioză sunt necesare o serie de măsuri de igienă culturală precum şi tratamente, aplicate la avertizare.

Ulceraţia ramurilor - Nectria galigenaRăspândire: La noi în ţară se întâlneşte sporadic în livezile de măr neîngrijite, dar poate apare şi în pepinieră, dacă nu se iau măsuri de carantină fitosanitară.Simptome: Atacul se manifestă pe tulpină, pe şarpante (de obicei la unghiul de ramificare), pe ramuri şi mai rar pe fructe.În locul unde s-a produs infecţia apare la început o pată mică, brun-roşietică, cu suprafaţa puţin cufundată, care se extinde atât la suprafaţă, cât şi în profunzime; scoarţa este la început netedă, apoi se zbârceşte şi se brăzdează cu numeroase crăpături. într-un stadiu mai avansat, se exfoliază, lemnul rămâne descoperit. La periferia acestor porţiuni

canceroase, scoarţa sănătoasă reacţionează puternic, prin producerea în fiecare primăvară a unui val de ţesut de acoperire cu marginea revărsată spre interior şi umflată, care apare ca o îngroşare a marginilor plăgii. Când ţesutul de acoperire este oprit din creştere, înainte de a reuşi să acopere rana, aceasta evoluează în „cancer deschis".Când ţesutul reuşeşte să acopere rana complet, „plaga" are aspectul unui nod umflat, canceros, care poate avea diferite dimensiuni - „cancer închis". Cu timpul zona canceroasă se extinde şi poate înconjura parţial sau total ramura, care se usucă de la locul atacului în sus.în cazul ramurilor tinere, cancerul se extinde de jur-împrejur, producând uscarea acestora. De obicei, plăgile canceroase, provocate de Nectria galligena se formează în dreptul unui mugure sau al unei leziuni produse mecanic, de grindină, de insecte (Eriosoma lanigerum) sau de alte ciuperci ( Venturia), ea fiind un parazit de rană ( (Planşa 1).La suprafaţa plăgilor tinere se formează perniţe sporodochiale de culoare alb - rozii, pe care în condiţii de umiditate, se formează tot timpul conidii.Pe suprafaţa plăgilor mai vechi, îndeosebi toamna şi iarna, apar nişte punctişoare de formă globuloasă, de culoare brun-roşietică, vizibile macroscopic, care sunt periteciile ciupercii.Ciuperca mai atacă şi fructele ajunse la maturitate, atât pe pom, cât şi în timpul păstrării, în depozite. Infecţia se realizează de obicei printr-o rană. Atacul se manifestă printr-o pată mică, brună, cu suprafaţa puţin cufundată. în condiţii favorabile, pata se extinde cuprinzând întregul fruct. Epiderma atacată se zbârceşte şi se acoperă de perniţe sporifere. Ciuperca poate să atace fructele nu numai de la exterior, ci poate pătrunde şi dezvolta şi în casa seminală.Combatere: Una din cele mai importante măsuri de igienă culturală este eliminarea focarelor de infecţie, prin tăierea şi distrugerea lor prin ardere.Necrozele şi cancerele de pe tulpini, şarpante, se vor extirpa, până la ţesut sănătos, badijonând rănile create cu o soluţie de sulfat de cupru 2% şi cu mastic sau cu fungicide sub formă de unguent (pastă) ca: Pancil Black sau Santar.Pentru prevenirea infecţiilor prin conidii şi ascospori se vor aplica tratamente chimice, imediat după recoltarea fructelor ca şi după căderea frunzelor, cu un produs cupric.De obicei prin efectuarea tratamentelor chimice pentru prevenirea infecţiilor de Venturia inaequalis (în timpul perioadei de vegetaţie) sunt protejate căile de infecţie de pătrundere a sporilor de Nectria galligena.

Putrezirea coletului şi a merelor - Phytophthora cactorumRăspândire: în ultimii ani, datorită extinderii în cultură a soiurilor şi portaltoilor sensibili s-a răspândit mult, găsindu-se aproape în toate zonele de cultură ale mărului (Voineşti, Vâlcea, Iaşi, Baia Mare, Prahova).Simptome: Boala se manifestă pe tulpină, pe ramuri, fructe. Atacul începe frecvent deasupra punctului de altoire, sub forma unei pete umede. Scoarţa sc colorează în violet, ţesutul devenind aspru şi crustos. Cu timpul scoarţa bolnavă devine brun-cenuşiu închis. Părţile atacate sunt spongioase şi moi, putând fi îndepărtate uşor cu un cuţit. Locurile atacate, secţionate au miros de lichid fermentat. Sub scoarţă, ţesutul este roşu sau bruniu alternând adesea cu porţiuni galbene, nedelimitate clar (Planşa 1).In primăvară, când umiditatea solului favorizează mult atacul, ţesutul de culoare brun-

deschis, umed şi moale, se desprinde uşor. Limita între părţile sănătoase şi cele bolnave se recunoaşte de obicei greu, ea fiind estompată printr-un atac neuniform, care se extinde continuu.Deseori, pomul prezintă o calusare puternică a rănilor, ca măsuri de prevenire, iar scoarţa crapă. Atacul uneori rămâne localizat. în condiţii foarte favorabile (căldură şi umiditate mare) poate ataca tulpina complet de jur-împrejur (Kragenfaulc sau Collar rot).Pomii atacaţi parţial, se manifestă printr-o putere de lăstărire redusă, căderea timpurie a frunzelor, fructe mici, care se maturează mai rapid.Atacul, de obicei este la punctul de altoire, dar în cazuri excepţionale se poate localiza şi la înălţimea coroanei, la ramificarea şarpantelor. Ocazional pot fi atacaţi şi lăstarii scurţi, când apar necroze şi crăpături ale scoarţei. în zona atacată, scoarţa se colorează, se afundă şi apare sub forma unor pliuri dispuse concentric. Boala se extinde în plantaţii, când pomii sunt în plină producţie (aproximativ 8 ani); pomii tineri sunt predispuşi mai puţin.Infecţia produsă de Ph. cactorum pe mere, se manifestă printr-o pată brună, cu contur neregulat. Plecând de la epidermă, ciuperca se afundă în pulpă şi ajunge repede în inima fructului.Când mărul este complet putrezit, are o culoare brună, marmorată cu galben - verde, în funcţie de soi şi de gradul de maturitate. Mărul putred devine ferm în dreptul petei, îşi schimbă culoarea, dar îşi păstrează gustul dulce.Phytophthora cactorum se întâlneşte adesea în livadă vara, pe fructele căzute şi pe fructele de pe ramurile de jos, care vin în contact cu solul; infecţia din livadă evoluează în depozit.Combatere: Se recomandă tratamente chimice la avertizare când condiţiile de mediu sunt optime pentru realizarea infecţiilor. De obicei, prin aplicarea complexului de protecţia plantelor la specia măr, concomitent cu prevenirea infecţiilor de Venturia inaequalis, care sunt frecvente pentru plantaţiile de măr, se previne şi atacul de Phytophthora cactorum, boală atât de importantă din punct de vedere economic.De asemenea, infecţiile cu Phytophthora cactorum pot fi evitate printr-o agrotehnică adecvată; îngrăşăminte echilibrate în N.P.K. (N-sensibilizează plantele); irigarea corespunzătoare astfel încât să nu băltească apa pe rândul de pomi; pentru înierbare să se folosească gramineele sau sfecla de zahăr care nu constituie plantă gazdă pentru Phytophthora cactorum, ca sursă de infecţie; protejarea pomilor de diferite acţiuni mecanice, care pot provoca leziuni şi deci porţi de pătrundere a ciupercii în plantă.

Boala plumbului - Chondrostereum purpureumRăspândire: Boala se găseşte în toate zonele de cultură a speciilor seminţoase şi sâmburoase; iniţial, a apărut pe vişin şi prun, apoi a trecut pe măr, păr, cais, piersic, cireş, în livezi şi în pepiniere.Simptome: Pomii bolnavi se recunosc uşor, deoarece frunzele au culoarea plumbului proaspăt tăiat, cu luciu argintiu (Planşa 1). Frunzele sunt cărnoase, mai groase, deseori băşicate şi deformate, cu pigmentări antocianice pe margini; coloraţia este tot timpul anului sau numai o parte (se maschează la un moment dat), lemnul apare brun; lăstarii atacaţi sunt subţiri, mai scurţi şi ramifică abundent, sub forma unei „mături de vrăjitoare".Combatere: Măsuri de igienă culturală, distrugerea şi înlăturarea din livadă a părţilor sau a pomilor cu atac; tratamente preventive pentru protejarea tuturor porţilor de pătrundere a ciupercii în plantă (cu produse cuprice, prefloral şi toamna după căderea frunzelor şi cu

fungicide de sinteză organice - ex. Befran 25 WP în timpul perioadei de vegetaţie).

PRINCIPALII DĂUNĂTORI AI MĂRULUIGărgăriţa florilor de măr – Anthonomus pomorumRăspândire: Se găseşte răspândită în toate ţările europene, cultivatoare de măr; la noi în ţară este frecvent întâlnită în plantaţiile neîngrijite. În anii când nu se previne atacul, poate compromite total producţia de fructe.Biologie: Are o generaţie pe an; iernează în stadiul de adult în scoarţa exfoliată a pomului. în primăvară, când temperatura ajunge la 5-6°C înainte de umflarea mugurilor florali de măr, adulţii părăsesc locurile unde au iernat şi se hrănesc cu muguri. Când temperatura ajunge la 10°C, gărgăriţele se răspândesc în toată livada prin zbor. După 10-12 zile de hrănire suplimentară pentru maturarea organelor sexuale, începe copulaţia şi apoi ponta.Femelele cu rostru fac un orificiu în bobocii florali, depun 2-5 ouă într-o inflorescenţă şi acoperă orificiu cu o substanţă cleioasă, care în contact cu aerul se întăreşte. O femelă depune aproximativ 100 ouă.Perioada de incubaţie este de 6-12 zile; larvele se dezvoltă în interiorul florilor, consumând organele interne. În interiorul florii, larvele mature se transformă în cocon.Apariţia noilor adulţi are loc de obicei în perioada căderii fiziologice a fructelor, în iunie. Aceştia se hrănesc 2-3 săptămâni cu frunze de măr, păr etc, iar în iunie-iulie se retrag în diapauză estivală.Daune: Gărgăriţa florilor de măr, este o insectă monofagă. Pagubele sunt produse de adulţi, care se hrănesc cu mugurii vegetativi şi florali, producând sterilitatea florilor şi de larve, care distrug organele interne ale florilor (Planşa 2). Bobocii atacaţi nu se deschid, se brunifică, sc usucă şi rămân atârnaţi pe ramuri, fiind cunoscuţi sub numele de „cuişoare". Pierderile pot ajunge la 90-100%.Combatere: se recomandă măsuri de igienă culturală (tăierea ramurilor uscate, răzuirea scoarţei la pomii bătrâni etc), iar în perioada apariţiei adulţilor, scuturarea pomilor dimineaţa (când gândacii sunt amorţiţi) şi distrugerea gândacilor adunaţi. Vara, când gândacii se retrag pentru estivaţie, se vor aşeza brâie capcană. în perioada de hrănire a adulţilor se vor efectua tratamente chimice cu Carbetox 37 CE, Sinoratox 35 EC, Pyrinex 48 EC, Thionex 35 EC etc.

Viespea merelor - Hoplocampa testudineaRăspândire: Se întâlneşte frecvent în livezile de măr neîngrijite.Biologie: Are o singură generaţie pe an; iernează ca larvă complet dezvoltată (e o nimfa), într-un cocon, în sol. Adulţii apar înainte de înfloritul merilor. Femelele depun câte un ou în caliciul floral, într-o tăietură făcută cu ovipozitorul. Larvele apar în mai şi pătrund în fructele abia formate; fac galerii până la seminţe pe care le distrug. La completa dezvoltare, larvele cad odată cu fructele şi migrează în sol, unde iernează.Tot timpul anului se înmulţeşte pe cale partenogenetică Daune: este o specie monofagă; pagubele sunt datorate galeriilor de larve în fructe. Fructele rămân mici, pipernicite şi cad (Planşa 3).Combatere: prin arătura adâncă de toamnă se diminuează mult rezerva biologică a dăunătorului. În perioada căderii fructelor cu larve se vor strânge zilnic fructele şi se vor

distruge. Cele mai bune rezultate se obţin prin tratamente chimice, la avertizare cu unul din insecticidele: Carbetox 37 CE, Sinoratox 35 CE, Diazinon 60 CE, Zolone 30CEctc.În livezile de păr, este frecvent întâlnită viespea perelor (Hoplocampa brevis).

Viermele merelor - Cydia pomonella sin. Carpocapsa pomonella, Lasperesia pomonellaRăspândire: Viermele merelor, se întâlneşte în toate zonele pomicole, fiind frecvent în livezile de măr neîngrijite, unde determină pierderi importante, atât cantitativ, cât şi calitativ.Biologie: In funcţie de zonă, în ţara noastră viermele merelor are 1 -3 generaţii pe an, frecvent 2 generaţii; iernează ca larvă în stadiul de cocon de iarnă, cu pereţii groşi.În primăvara larva construieşte o galerie spre exterior prin care va ieşi fluturele şi apoi se transformă în pupă (împuparea se eşalonează pe o perioadă de 40-45 zile). Din această cauză, şi apariţia fluturilor se face eşalonat. Obişnuit, primii fluturi apar în luna mai, crepusculari şi nocturni. Perioada preovipozitară durează 5-6 zile la prima generaţie şi 3-4 zile la a doua generaţie. Ouăle sunt depuse izolat sau în grupe mici, întotdeauna pe suprafeţe netede. Prolificitatea femelelor este de 20-80 ouă, ajungând şi la 300. Larvele neonate migrează către fructe, parcurgând 2-3 cm într-un minut.După Steiner (1939), larvele sunt capabile să se deplaseze în căutarea hranei până la 2 m distanţă de la locul eclozării. Larvele se hrănesc cu epiderma frunzelor şi fructelor. Ajunsă la fruct, larva perforează fructul în cavitatea calicială sau pedunculară. în momentul când larva a ajuns în casa seminală şi începe să consume seminţele, fructul se opreşte din creştere şi cade din pom, adesea cu larva care îşi continuă dezvoltarea. Obişnuit într-un fruct se dezvoltă o singură larvă. în cursul evoluţiei, larvele năpârlesc de patru ori. Perioada de părăsire a fructelor este în funcţie de generaţie şi de regiune (obişnuit la sfârşitul lunii iunie sau iulie). Multe larve cad direct pe sol pe un fir de mătase şi apoi se retrag în diferite adăposturi. Larva trece în cocon mătăsos, în care se împupează. Adulţii apar în mod obişnuit la sfârşitul lunii iunie şi dau naştere la generaţia a doua.Fluturii generaţiei estivale depun ouăle direct pe fructe, mai rar pe frunze. Larvele pătrund în fructe, obişnuit pe partea laterală unde de regulă se găseşte lipită o frunză sau un fruct alăturat.În toamnă, larvele ajunse la maturitate, părăsesc fructele şi migrează către adăposturile de hibernare, unde stau în diapauză până în primăvara următoare. Ca duşmani natu¬rali ai acestei insecte sunt microorganismele: Bacillus cereus, Beauveria bassiana şi o serie de viespi parazite: Trichogramma embryophagum, Trichogramma cacoeciae.Daune: Larvele de C. pomonella atacă fructele. Atacul se prezintă sub două forme: primar - când fructele sunt roase superficial şi secundar - când fructele prezintă galerii cu excremente şi rosături în jurul orificiului de penetrare (Planşa 2).Fructele atacate nu se mai dezvoltă normal, îşi pierd valoarea comercială şi nu se pot păstra. în livezile neîngrijite pagubele ajung la 70-80%.Combatere: Se recomandă o serie de măsuri agrotehnice (arătura de toamnă, tăieri de întreţinere corespunzătoare, adunarea fructelor viermănoase căzute şi distrugerea lor, în vederea diminuării rezervei biologice) şi măsuri chimice, la avertizare. în general, se avertizează 1-2 tratamente pentru generaţia 1 în perioada mai-iunie şi 2-3 tratamente

pentru generaţia a II-a aplicate în iulie-august.Şi în ţara noastră se fac cercetări intense pentru folosirea unor procedee biologice în combaterea viermelui merelor, cum sunt: folosirea unor preparate biotice pe bază dc Bacillus thuringiensis (Thuringin); folosirea unor viespi oofage {Trichogramma embryophagum)\ folosirea feromonilor sexuali pentru stabilirea momentelor optime în avertizarea tratamentelor fitosanitare şi chiar şi pentru combatere.

Cicada gheboasă a pomilor - Ceresa bubalus F.Răspândire: Se găseşte în multe ţări din Europa şi destul de frecvent şi în plantaţiile noastre.Biologic: are o generaţie pe an şi iernează în stadiul de ou pe ramurile pomilor. Larvele apar în lunile aprilie - mai, când migrează pe diferite plante ierboase. Adulţii apar în iunie, când după împerechere, depun ouăle până în octombrie, în incizii tăcute cu ovipozitorul în scoarţa tânără a diferitelor specii pomicole (măr, păr, prun, cireş, cais, piersic, plop, tei etc).Daune: pagubele sunt produse prin incizii făcute în ramuri de femele pentru depunerea ouălor. Circulaţia sevei se întrerupe, ramurile stagnează în creştere şi se usucă; pomii se debilitează şi sunt predispuşi la atacul altor dăunători şi agenţi patogeni.Combatere: La plantare, se recomandă controlul riguros al pomilor, iar cei cu atac dc Ceresa bubalus vor fi distruşi prin ardere. Unde se constată atac, ramurile respective vor fi tăiate şi se vor arde. Se vor distruge buruienile din jurul pomilor; se vor efectua tratamente chimice atât la pornirea pomilor în vegetaţie, cât şi în perioada de vegetaţie.Păduchele din San-José - Quadraspidiotus perniciosusRăspândire: Este considerat unul din cei mai importanţi dăunători ai pomilor fructiferi, fiind dăunător de carantină.Biologie: Păduchele din San-José, în condiţiile ţării noastre are 2-3 generaţii pe an, frecvent 2 generaţii. Iernează ca larvă de vârsta 1, sub scut, pe tulpinile şi ramurile pomilor. După o perioadă de hrănire, în aprilie, năpârlesc şi trec în larve de vârsta a II-a, diferenţiindu-se în femele şi masculi. La sfârşitul lunii aprilie, începutul lui mai apar adulţii, care se împerechează; la sfârşitul lui mai, începutul lui iunie femelele depun larve, eşalonat timp de 6-7 săptămâni.Larvele neonate au o mobilitate foarte mare, răspândindu-se pe diferite organe ale pomului.Odată fixate, larvele îşi introduc rostrul în ţesutul plantelor, hrănindu-se cu seva. Concomitent, îşi formează scutul protector, constituit din fire de mătase şi ceară, secretate de glande filiere. Primele 2-3 săptămâni scutul larvar este mai puţin dens, larvele putând fi distruse prin tratamente chimice. Larvele năpârlesc şi se transformă în larve de vârsta a II-a; se hrănesc intens, îşi măresc scutul şi în 18-20 de zile se diferenţiază în femele şi masculi. Masculii apar înaintea femelelor şi trăiesc numai pentru copulaţie. Această generaţie se dezvoltă în lunile mai-iulie şi durează 65-70 de zile.După împerechere, în iulie-august, femelele încep depunerea larvelor generaţiei a II-a, care durează până în septembrie-octombrie. În stadiul acesta iernează şi îşi continuă evoluţia în primăvara următoare. În zonele mai călduroase din ţară se dezvoltă şi a III-a generaţie, din octombrie până în mai. Larvele generaţiei a II-a şi a III-a se fixează şi pe fructe.Păduchele din San-Jose este parazitat natural de Prospaltella perniciosi, P. fasciata şi

Aphytis proclia, iar ca prădători are din ordinul Coleoptera pe Chilocorus bipustulatus şi C. renipustulatus.Daune: Păduchele din San-José este polifag, atacând peste 200 specii dc arbori, arbuşti şi plante ierboase; preferă speciile lemnoase; s-a semnalat pe căpşun, dar nu şi pe conifere.Atacă atât părţile lemnoase, frunzele, cât şi fructele. Se fixează cu ajutorul rostrului în ţesut şi suge conţinutul celular. O dată cu înţepătura este introdusă şi saliva, care conţine o substanţă toxică sub acţiunea căreia se produc o serie de modificări biochimice, din care cauză ţesuturile se necrozează, se roşesc, formându-se pete caracteristice. Pomii atacaţi au o vegetaţie redusă, frunze eţiolate, fructe mici şi deformate (Planşa 3).Combatere: Se recomandă măsuri preventive şi curative. Plantaţiile vor fi înfiinţate numai cu material sănătos, liber de San-José; se va aplica o tehnologie corespunzătoare şi tratamente chimice la avertizare, 1-3 pentru fiecare generaţie în perioada de vegetaţie. Tratamentul trebuie efectuat înainte ca scutul larvar să se îngroaşe şi să se întărească; pentru forma hibernantă - la pornirea pomilor în vegetaţie (martie-aprilie) se va face un tratament cu Oleocarbetox, Oleodiazol, Oleoekalux etc.

Păduchele lânos - Eriosoma lanigerumRăspândire: La noi în ţară se găseşte frecvent în livezile de măr neîngrijite.Biologie: Păduchele lânos prezintă un ciclu complet numai în ţara lui de origine (America de Nord), având ca plantă gazdă primară - ulmul american şi secundară - mărul, în Europa şi deci şi la noi în ţară, evoluţia lui este incompletă.Tot timpul anului se înmulţeşte pe cale partenogenetică vivipară; chiar dacă apar forme sexuate şi depun ouă, formele fundatrix care iau naştere, mor înainte de reproducere.Formele aripate ce apar în timpul verii, ajută la răspândirea dăunătorului în livadă. Spre toamnă se coboară spre rădăcini, dând naştere la forma radicicolă. Iernează ca formă hipogee şi ca larve pe părţile aeriene ale pomilor. Poate avea 8-12 generaţii pe an.Parazitismul natural este asigurat de viespea monofagă Aphelinus mali Halid. care uneori este de 100%.Păduchele lânos colonizează tulpini, ramuri, lăstari, rădăcini, hrănindu-se prin sugerea sucului celular din ţesuturi. Părţile atacate se hipertrofiază şi apar umflături sub forma de nodozităti sau ulceraţii canceroase. Pomii atacaţi se debilitează şi în final se usucă (Planşa 2).Combatere: se recomandă măsuri preventive: folosirea unui material pomicol sănătos, liber de agenţi fitopatogeni şi aplicarea tehnologiei de cultură a speciei măr. Când se constată totuşi atac, ramurile respective să fie tăiate şi distruse prin ardere. Tratamentele chimice, aplicate la avertizare, să fie atât la pornirea pomilor în vegetaţie, cât şi în timpul vegetaţiei.

Păianjenul roşu al pomilor fructiferi - Panonychus ulmiRăspândire: La noi este întâlnit în toate livezile.Biologie: Iernează sub formă de ou pe ramurile pomilor, în crăpăturile scoarţei sau sub solzii mugurilor. Larvele apar în aprilie şi colonizează mugurii, frunzele şi florile, hrănindu-se prin sugere. Adulţii, după împerechere, depun ouă pe frunzele diferitelor specii pomicole (măr, prun, piersic etc). într-un an evoluează 5-6 generaţii; dezvoltarea unei generaţii durează între 20 şi 36 zile. în general perioadele de secetă, favorizează înmulţirea dăunătorului.

Daune: Păianjenul roşu este o specie polifagă, atacând mărul, părul, gutuiul, prunul, cireşul, caisul, migdalul, nucul, coacăzul, agrişul etc; pagubele se datorează înţepăturilor şi sugerii sevei, producând în frunze rupturi şi dislocări ale epidermei şi parenchimului lacunar (Planşa 2).Pe frunze apar pete mici, alb-brunii, care cu timpul confluează, iar coloritul se schimbă de la alb-argintiu până la alb-roşietic.La atacuri puternice, frunzele se usucă şi cad, prejudiciind indirect producţia. Ca specii prădătoare se cunosc dintre acarieni: Typhlodromus, Tydeus, iar dintre insecte: Chrysopa, Stethorus, Anthocoris, care pot influenţa densitatea de acarieni.Combatere: În prevenirea şi combaterea atacului de Panonychus ulmi se recomandă un tratament la pornirea pomilor în vegetaţie. în timpul vegetaţiei se fac mai multe tratamente, la. avertizare, în funcţie de rezerva biologică, de rezistenţa populaţiei de acarieni la insecticide, de fenologia soiurilor existente în cultură şi de remanenta produselor insecticide şi acaricide folosite; intervenţia chimică se justifică la PED > 3-5 forme mobile/frunză.

Păduchele verde al mărului - Aphispomi sin. Doralis pomiRăspândire: În România este semnalat ca unul din dăunătorii periculoşi ai livezilor, dar şi în pepinierele pomicole.Biologie: Este un păduche nemigrator; tot timpul anului se înmulţeşte pe plante lemnoase aparţinând speciilor: măr, păr, mai rar gutui, moşmon, păducel, scoruş sau alte rosacee. Iernează ca ou, depus pe ramurile pomilor, obişnuit, la baza mugurilor.Primăvara, apare fundatrixul, care, pe cale partenogenetică vivipară dă naştere la 35-40 larve. Acestea în 10-15 zile se transformă în femele aptere şi aripate, care continuă să se înmulţească partenogenetic vivipar şi se răspândesc pe diferite rozacee. în septembrie apar formele sexupare, care dau naştere la masculi şi femele care, după împerechere, depun oul de iarnă. Păduchele verde al mărului poate avea 8-12 generaţii pe an.Daune: Păduchii se localizează de regulă pe partea inferioară a frunzelor, colonizând vârfurile de creştere (Planşa 3). Datorită modului de atac - înţepat şi supt seva, frunzele se răsucesc, se îngălbenesc şi se usucă.Păduchele acoperă adesea organele atacate cu aşa zisa „roua de miere" (excrementele - dulci) pe care se dezvoltă diferite ciuperci saprofite (fumagină - Capnodium salicinum).Combatere: Se previne şi combate atacul de afide prin aplicarea corespunzătoare a complexului de protecţia plantelor - emis de Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură Mărăcineni, pentru specia respectivă.Se fac tratamente la pornirea pomilor în vegetaţie şi mai multe în perioada de vegetaţie, în funcţie de prezenţa dăunătorului, de fenologia soiului, de remanenta produselor, corelate cu condiţiile de climă (temperatură şi umiditate) cu insecticide - aficide - ex. Pirimor.

Puricele melifer al mărului - Psylla maliRăspândire: Este întâlnit în toată zona temperată, iar la noi în ţară frecvent în plantaţiile din Muntenia şi Transilvania.Biologie: Are o singură generaţie pe an şi iernează în stadiul de ou pe scoarţa pomilor; larvele apar în martie-aprilie fixându-se pe mugurii vegetativi şi floriferi, apoi pe frunzele tinere şi fructele de măr, rareori pe scoruş, păr etc. Adulţii apar eşalonat în lunile mai-

iunie; la început se hrănesc pe măr, apoi trec pe alte plante lemnoase şi ierboase; în august se reîntorc pe măr, se împerechează şi depun ouăle.Daune: În unii ani poate determina pagube mari; în urma înţepăturilor provocate de larve şi adulţi, lăstarii se răsucesc, frunzele se deformează, rămân mici şi capătă un aspect clorotic, iar butonii florali avortează, se usucă şi rămân atârnaţi pe pom. În urma atacului de Psylla, datorită excrementelor dulci ale insectei, se instalează diferite ciuperci saprofite (ex. Capnodium salicinum).Combatere: Prin aplicarea complexului de protecţia plantelor corespunzătoare speciilor cultivate (măr, păr etc.) se previne şi se combate concomitent şi atacul de Psylla mali (Planşa 2).

Inelarul - Malacosoma neustria sin. Bombyx neustriaRăspândire: La noi, în toată ţara, frecvent în silvostepă şi în zona pădurilor de stejar.Biologie: Are o generaţie pe an; iernează ca ou, aşezate în rânduri concentrice pe ramuri (sub formă de inel); omizile apar în aprilie-mai, eşalonat, timp de 2 săptămâni; la început larvele stau grupate în cuiburi mătăsoase, care servesc ca adăpost; se hrănesc cu frunze şi flori, timp de 30-40 zile; larvele năpârlesc de 5 ori; omizile din primele vârste sunt foarte rezistente la interperii; în iunie se retrag în diferite locuri, transformându-se în crisalide în interiorul unui cocon mătăsos dublu, cel exterior mai rar, iar cel interior mai compact; după 1-2 săptămâni, apar fluturii; după împerechere, femelele depun ouăle în formă caracteristică de inel, care conţine 25-60 ouă; atacul poate fi în vetre sau generalizat.Daune: Este o specie polifagă, care atacă toţi pomii fructiferi; în anii favorabili, inelarul poate provoca defolieri importante, pierderi de recoltă şi debilitarea pomilor (Planşa 2).Combatere: tăierea şi arderea lăstarilor cu pontă (cu inele) pentru reducerea rezervei dăunătorului; distrugerea larvelor la eclozare printr-o singură strivire; tratamente chimice cu insecticide la depunerea ouălor şi eclozarea larvelor.

Omida păroasă a stejarului sau fluturele stejarului -Lymantria disparRăspândire: se găseşte pe întreg globul; la noi în ţară se întâlnesc focare puternice în zona pădurilor de stejar.Biologie: Are o generaţie pe an; iernează ca ou în ponte de 250-600 ouă, cu embrionul format, acoperite cu perişori de pe abdomenul femelei; plante gazdă sunt toate speciile pomicole ce se cultivă în zona stejarului.Larvele apar în aprilie, când urcă în coroana pomilor hrănindu-se cu muguri şi frunzuliţe; după 6-10 săptămâni se transformă în crisalide, într-un cocon cu ţesătură rară.În iunie-iulie, apar fluturii care zboară până în august. Masculii sunt mai vioi decât femelele; după fecundare, femelele depun ouă pe partea inferioară a tulpinilor; după 3-4 săptămâni se formează embrionul, care rămâne în diapauză în interiorul oului, până în primăvara anului următor.Daune: larvele sunt foarte lacome şi polifage atacând atât pomii fructiferi, cât şi speciile ornamentale şi forestiere. Focarele se formează în păduri de foioase, de unde se răspândesc şi în livezi; omizile distrug mugurii, frunzele, florile şi în anii de invazie produc pagube importante; pomii pot fi desfrunziţi, pierd recolta şi sunt debilitaţi.Combatere: Adunarea şi strângerea pontelor de pe tulpini, prin răzuire şi distrugerea lor, tratamente cu insecticide la apariţia omizilor în coroană (larve tinere) (Planşa 3).

Omida păroasă a dudului - Hyphantria cunea Bombyx cuneaRăspândire: Din 1949 pe tot teritoriul României.Biologie: Are două generaţii pe an; iernează sub formă de crisalidă în diferite ascunzişuri, iar primăvara apar fluturii; la scurt timp, are loc împerecherea, după care depun ouăle pe partea inferioară a frunzelor, în grupe, acoperite cu perişori fini şi rari; femelele preferă pomii cu coroană aerisită şi luminată; după 1 -3 săptămâni apar larvele, care se hrănesc cu frunze, formează cuiburi mici, de 2-3 frunze, unite prin fire mătăsoase; cuibul cu frunze roase are culoarea albicioasă-argintie; la sfârşitul lunii iunie, după 5-7 năpârliri, larvele se transformă în crisalide, în interiorul unor coconi, ţesuţi din fire mătăsoase rare; după 1-2 săptămâni apar fluturii generaţiei a II-a, eşalonat până în august. Femelele depun ouă pe dosul frunzelor, apar larvele, care-şi termină dezvoltarea în septembrie-octombrie, când se transformă în crisalide hibernante; în anii cu toamne blânde şi târzii, apare generaţia a IlI-a parţială; omizile acestei generaţii nu reuşesc să se mai transforme în crisalide şi pier, datorită lipsei de hrană şi temperaturilor scăzute.Daune: Este considerată principal dăunător al pomilor fructiferi; provoacă desfrunzirea parţială sau totală a pomilor, ceea ce duce la pierderi de recoltă şi chiar la debilitarea pomilor; în multe ţări este considerată dăunător de carantină.Combatere: diminuarea rezervei biologice a dăunăto¬rului prin distrugerea „cuibului de omizi", şi chimic cu diferite insecticide, aplicate la începutul formării cuiburilor (când larvele sunt tinere).

Sfredelitorul ramurilor - Zeuzera pyrina sin. Zeuzera aesculiRăspândire: Sfredelitorul ramurilor este răspândit în Europa, Asia, America; la noi în ţară este răspândit din zona de câmpie până la deal şi zona submontană.Biologie: Are o generaţie la 1-2 ani; fluturii apar în iunie şi zboară în lunile iunie şi iulie; împerecherea are loc imediat după apariţie, iar depunerea ouălor este îndată după împerechere; o femelă depune aprox. 1000 de ouă, în grupe mari pe lăstari, pe peţiolul frunzelor sau pe scoarţa ramurilor; incubaţia durează 1-3 săptămâni în funcţie de temperatură; după eclozare, larvele îşi ţes un cuib de fire, din care ies după 2-3 zile şi se răspândesc către vârful ramurilor, pe nervura principală, peţioli sau muguri, în care sapă galerii, unde se hrănesc cu ţesuturi vii; către toamnă, larvele îşi sapă galerii mai mari, către baza ramurilor, se izolează printr-un dop de rumeguş, unde iernează; în primăvară, larvele se dezvoltă în aceleaşi galerii lungi, de 30-40 cm, de regulă în adâncime; în primăvară, după 3-4 săptămâni de hrănire, se transformă în crisalide, de regulă în apropierea orificiului de ieşire; stadiul de crisalidă durează 2-3 săptămâni, după care în iunie apar fluturii.Daune: sfredelitorul ramurilor atacă peste 150 specii de arbori fructiferi şi forestieri; ramurile atacate se usucă, pomii se degarnisesc de ramuri şi se usucă. (Planşa 3).Combatere: Când atacul este slab se recomandă tăierea şi arderea ramurilor; în cazul unui atac puternic, preventiv, în perioada ecloziunii larvelor, se fac tratamente cu insecticide.

Sfredelitorul tulpinilor - Cossus cossus sin. Cossus ligniperdaRăspândire: La noi în ţară - de la zona stepei până a fagului.Biologie: Are o generaţie la 2-3 ani; fluturii apar la sfârşitul lunii iulie; ziua stau retraşi pe tulpini, ramuri groase şi alte locuri adăpostite, iar noaptea zboară; împerecherea are loc după câteva zile de la apariţie, iar depunerea ouălor după câteva zile de la împerechere;

ouăle sunt depuse în crăpăturile scoarţei în grupe de 15-50, îndeosebi la baza arborilor bătrâni. în condiţii favorabile o femelă depune şi 1500 ouă; fiecare grupă de ouă este acoperită cu o substanţă vâscoasă, care în prezenţa aerului se întăreşte; după 1-2 săptămâni apar larvele care rod în scoarţă galerii comune, în care iernează; în primăvara următoare, larvele sapă galerii individuale, dispuse longitudinal sau în adâncime sub scoarţă, formând din loc în loc orificii pentru eliminarea rumeguşului şi a excrementelor rezultate prin hrănire; până toamna, larvele ajung la completa dezvoltare, iernând a II-a oară în galeriile individuale. In primăvara anului al III-lea rod un orificiu în scoarţă, apoi în interior şi în apropierea lui îşi confecţionează un cocon din rumeguş de lemn în care se transformă în crisalidă. Stadiul de crisalidă durează 3-6 săptămâni, astfel că în iunie-iulie, apar fluturii. Larvele sfredelitorului sunt prădate de ciocănitori, de Beauveria bassiana şi virusuri poliedrice.Daune: Sfredelitorul tulpinilor se dezvoltă în tulpinile speciilor pomicole cu lemn moale, cărora, prin galeriile produse, le provoacă uscarea.Combatere: măsuri de igienă culturală, curăţarea scoarţei uscate, tăierea ramurilor cu carii şi arderea lor, tratamente preventive - în perioada de zbor a adulţilor - cu insecticide.

Cariul scoarţei - Ruguloscolytus rugulosus sin. Scolytus rugulosusRăspândire: Originar din regiunile euro-siberiene, este răspândit pe tot globul, mai puţin Australia.Biologie: în condiţiile ţării noastre cariul scoarţei are 1-2 generaţii pe an. Adulţii apar primăvara în mai, sapă câte o galerie maternă între scoarţă şi lemn, de 2-3 cm, de-a lungul tulpinii sau a ramurilor groase, unde se împerechează. Femela sapă lateral, de o parte şi de alta a galeriei materne, loji în care depune un ou; fiecare femelă depune 10-60 ouă. Larvele, după 1-2 săptămâni (cât durează incubaţia), sapă galerii radiare sau perpendiculare pe galeria maternă, sinuoase, lungi, adesea încrucişându-se la capete; galeriile larvare sunt mai înguste la origini, şi mai largi către vârf. Stadiul de larvă durează 3-5 săptămâni; larvele se transformă în nimfe la capetele galeriilor, în loji săpate în lemn; în iulie apar adulţii care sapă noi orificii rotunde în scoarţă, prin care ies; după apariţia generaţiei de vară sapă orificii în scoarţă şi îşi construiesc galerii materne, în care depun ouăle; larvele apărute se dezvoltă până toamna, iernează, iar primăvara se transformă în nimfe şi adulţi.Daune: Atacă tulpinile şi ramurile groase ale speciilor fructifere. Pomii debilitaţi fiziologic (secetă, îngrăşăminte etc.) sunt cei mai atacaţi; pomii atacaţi se usucă.Combatere: Folosirea la plantat a pomilor sănătoşi, fără carii; igiena fitosanitară (tăierea şi arderea ramurilor cu carii), pentru diminuarea rezervei; tratamente cu insecticide în perioada lunii când apar adulţii.Gândacul păros - Epicometis hirta sin. Cetonia hirtella, Tropinota hirtaRăspândire: de la zona de stepă până la cea de dealuri.Biologie: Are o generaţie pe an; iernează ca adult în lojile nimfale; primăvara, în aprilie, adulţii ies din sol şi se răspândesc pe flori, unde se hrănesc pentru maturaţie sexuală. Maxima curbei de zbor este mai-iunie; gândacii sunt vioi în zilele calde şi însorite; la început, aceştia se hrănesc cu părţi din florile pomilor, pentru maturaţia sexuală.După 5-8 zile de la împerechere, femelele depun ouăle în soi, în grupe mici; după 1-2 săptămâni, larvele eclozează şi se hrănesc cu rădăcinile fragede sau putrede din sol; stadiul de larvă durează 55-65 zile, când parcurge 3 vârste; în iulie-august, larvele îşi

confecţionează lojă nimfale din pământ, unde se transformă în prenimfe, nimfe şi adulţi; în august-septembrie apar adulţii care rămân şi iernează în sol şi apar primăvara, când pomii sunt în floare.Daune: Gândacul păros este polifag, atacând florile pomilor; în anii cu invazii puternice, pagubele sunt considerabile.Combatere: Scuturarea gândacilor dimineaţa (când sunt amorţiţi) pe prelate şi distrugerea lor. Tratamente chimice - în perioada apariţiei gândacilor.

Gărgăriţa fructelor - Rhynchites bacehus sin. Rhynchites purpureusRăspândire: La noi în ţară se găseşte în toate livezile de stepă, silvostepă şi dealuri.Biologie: Are o generaţie la 1-2 ani; iernează ca adulţi în sol, pe o rază de 30-50 cm; în jurul coletului pomilor atacaţi, sau în stadiul de larvă în fructele mumiflate.Gărgăriţele ies din locul de iernare în aprilie, se hrănesc cu mugurii pomilor pentru maturarea sexuală (1-2 săptămâni), iar mai târziu cu frunze, flori şi fructe tinere; împerecherea şi depunerea ouălor are loc în prima jumătate a lunii mai; femelele cu rostru taie un orificiu în fructele tinere, depun oul şi astupă orificiul cu o substanţă care în contact cu aerul se întăreşte; o femelă depune aprox. 125 ouă; după aprox. 1-2 săptămâni, larvele eclozează, se hrănesc cu seminţele abia formate sau cu pulpa fructelor; fructele atacate putrezesc, se mumifiază şi cad.În fructele atacate, larvele continuă să se dezvolte, apoi în luna august ies din fructe şi pătrund în sol unde se transformă în nimfe, în lojele nimfale confecţionate din pământ. în septembrie-octombrie larvele se transformă în nimfe şi după 2-3 săptămâni se transformă în adulţi, care ies la suprafaţă, se hrănesc cu muguri, apoi se retrag în sol sau sub ritidom pentru iernare; o parte din larve se transformă în nimfe în anul al II-lea, aşa că are o generaţie la 2 ani.Daune: Gărgăriţa fructelor este polifagă; adultul atacă mugurii, frunzele, florile şi fructele tinere; fructele atacate se mumifiază şi cad.

Gărgăriţa mugurilor - Sciaphobus squalidusRăspândire: în Banat, Transilvania şi Moldova.Biologie: are o generaţie la 2 ani; iernează ca adult în sol; primăvara, la sfârşitul lui martie, adulţii ies din sol şi migrează în coroana pomului, unde se hrănesc cu muguri şi apoi cu stamine, pistil şi frunze; după aprox. 10 zile, gărgăriţele se împerechează şi depun ouăle pe partea superioară a limbului frunzelor, în grupe de 20-40, după care îndoaie cele două părţi ale limbului şi le lipesc cu o substanţăvâscoasă. Larvele apar în mai, cad în sol şi se hrănesc cu rădăcinile fragede ale plantelor ierboase; în august-anul viitor (anul al II-lea) larvele ajung la maturitate, pătrund în sol şi se transformă în nimfă; toamna, apar adulţii, însă rămân şi iernează în lojile nimfale, iar primăvara - în martie - aprilie ies şi migrează în coroana pomilor, unde se hrănesc cu muguri, flori şi frunze tinere.Daune: Gărgăriţa mugurilor este polifagă; atacă nucul, mărul, părul, prunul, caisul etc; la apariţie, în primăvară gărgăriţele distrug mugurii de rod, apoi florile; în anii de invazie producţia de fructe scade considerabil.Combatere: Asemănător ca în cazul gărgăriţei mărului -Anthonomus pomorum.

Cotarul verde - Operophtera brumată sin. Cheimatobia brumatăRăspândire: frecvent în zona pădurilor de stejar.Biologie: Are o generaţie pe an; iernează ca ou, depus la baza mugurilor, izolat sau în grupuri mici; în aprilie apar larvele care se hrănesc cu muguri, cu frunze şi fructe; în mai -iunie, larvele mature coboară pe un fir mătăsos în sol; la aproximativ 20-25 cm se transformă în crisalidă şi rămân 4-5 luni, când se transformă în adult; de obicei femelele apar mai târziu decât masculii; după apariţia fluturilor, are loc copulaţia şi sunt depuse ouăle la baza mugurilor.Daune: Larvele sunt polifage, atacând toate speciile pomicole (şi arbuştii); pomii dezmuguriţi se dezvoltă încet, fructele rămân mici şi producţia scade (Planşa 3).Combatere: Arături şi discuiri pe rândul de pomi, pentru distrugerea larvelor şi crisalidelor; inele cleioase instalate la baza pomilor pentru captarea femelelor; tratamente pentru fluturii şi larvele eclozate cu diferite insecticide.Cărabuşul de mai- Melolonta melolonthaRăspândire: din zona stepei până in zona submontană.Biologie: Are o generaţie la trei ani, adulţii apar în aprilie-mai, timp de 20-25 zile, zborul fiind crepuscular; noaptea şi în perioadele favorabile stau linistiţi pe dosul frunzelor; cărăbuşii se hrănesc cu frunze, se împerechează şi femelele depun ouă; ouăle sunt depuse în sol la 0-12 cm adîncime, în grupe de 20-40 ouă; stadiul larvar durează 2 ani, timp in care larvele parcurg 3 vârste (stadii); în august-septembrie apar noii adulti, care rămân şi iernează în lojiile nimfale, chiar dacă temperatura solului este mai mare de 100C (pragul biologic); în lunile aprilie-mai, ale celui de-al III-lea an, apar adulţii, care reiau ciclul biologic.Daune: Cărăbuşul de mai este polifag; în stadiul de adult atacă frunzele tuturor speciilor pomicole, pentru maturaţia sexuală; în stadiul de larvă atacă rădăcinile tuturor speciilor pomicole (pepinieră, livezi) , ceea ce duce iniţial la reducerea producţiei de fructe şi cu timpul la uscarea pomilor.Combatere: Discuiri, arături pentru distrugerea larvelor; tratamente la sol- pentru larve cu : Sinolitox 10G- 600 Kg la hectar; Dayomet 90G- 600 Kg la hectar; pe cale mecanică, scuturarea pomilor dimineaţa pe cearceafuri (prelate), când cărăbuşii sunt amorţiţi (pentru diminuarea rezervei biologice); tratamente chimice în perioada apariţiei cărăbuşilor (aprilie-mai), cu diferite insecticide.

PLANUL DE TRATMENTE PREVENTIVE, APLICATE LA AVERTIZARE, PENTRU COMBATEREA PATOGENILORŞI DĂUNĂTORILOR LA SPECIA MĂR

  16.1.1. Viroze

Mozaicul marului -  Pirus virus 2 syn. -  Marmor mali

 Mozaicul la mar este o boala frecventa în livezile din Europa si America. A fost observat  în 1825 de catre Noisette, iar la noi în tara a fost semnalat pe soiul de mar Jonathan în 1956 de Olga Savulescu si Eugenia Eliade.

Virusul a fost depistat la numerose soiuri de mar iar la soiurile foarte sensibile pagubele pot ajunge la 40% din productie. Prin altoire, virusul a fost transmis speciilor de Malus,  Crategus, Prunus, Fragaria, Sorbus, Cydonia, Pyrus iar prin inoculare de suc si la plantele ierboase, în total la 65 specii din 19 familii .

Simptome. Boala se manifesta exclusiv pe frunze. Astfel, în urma atacului apar pete neregulate ca forma de culoare galbena cu nuanta crem, raspîndite neuniform pe suprafata limbului. Atacul se manifesta numai pe o parte din frunze, de regula cele tinere, din vârful lastarilor,  nefiind atacate. Frunzele atacate sunt tari si aspre. Temperaturile ridicate din timpul verii fac ca tesuturile frunzelor atacate sa devina brune. (Fig. 51)

Fig.51. Mozaicul marului - Marmor mali- simptome pe frunze

Simptomele sunt grave la temperaturi de 18°- 22°C. Pomii puternic atacati vegeteaza slab si dau productie scazuta. Frunzele cad înainte de vreme ducând la slabirea pomilor, în special a celor tineri. Fructele provenite de la pomii bolnavi sunt mici si au calitati gustative reduse.

Atacul diferitelor tulpini de virus care au virulenta diferentiata cât si multitudinea soiurilor de mar atacate fac ca simptomele cât si efectele acestei boli sa varieze foarte mult. Sensibile sunt soiurile : Jonathan, Golden Delicious, iar mai putin sensibile sunt : Parmen Auriu, Ontario , fiind de asemenea cunoscute si unele soiuri mai tolerante.

Agentul patogen - Boala este produsa de Pirus virus 2 (B. et J. Smith) syn. - Marmor mali Holmes.

Virusul se prezinta sub forma de particule izodiametrice de 25 - 29 µm, cele de dimensiuni mai mari fiind infectioase. Temperatura de inactivare este de 54°C iar dilutia optima 2: 1000.

Transmiterea si raspândirea virusului se realizeaza prin altoire sau grefe de scoarta, simptomele bolii aparând în câteva saptamâni sau în primavara urmatoare. Virusul se transmite si prin seminte iar la puietii din pepiniere si  prin anastomoze radiculare.

   Combatere. Se recomadã control fitosanitar în pepiniere, eliminarea pomilor virozati, folosirea  pentru altoire numai de ramuri altoi si  portaltoi  sãnãtosi. De asemenea în timpul altoirilor si taierilor la mar se vor respecta toate masurile de igiena culturala.

16.1.2. Bacterioze

Cancerul bacterian al radacinilor pomilor fructiferi -             Agrobacterium tumefaciens

Cancerul pomilor fructiferi este o boala bacteriana  raspândita  pe tot globul. Ea a fost observata pentru prima data în Germania în 1870, fiind initial socotita drept o boala neparazitara deoarece apare în solurile cu exce 454l114e s de umiditate. In tara noastra a fost semnalata pentru prima data în 1926 de Tr. Savulescu, pe radacinile unor meri tineri la Curtea de Arges iar ulterior a fost semnalata în mai multe localitati din tara, atât în pepiniere cât si în livezi, producând pagube însemnate asupra dezvoltarii pomilor si productiei lor.

Bacteria este foarte polivora, fiind des întâlnita pe specii de sâmburoase (cais, piersic, cires, corcodus) în pepiniere, unde produce mari pagube, cât si în plantatii de par, mar, gutui, vita-de-vie. Cancerul bacterian se poate maifesta în afara de pomi, la sfecla, floarea-soarelui, tutun, tomate, în general pe plante din peste 60 de familii. Nu sunt atacate monocotiledonatele.

Simptome. Boala se manifesta cel mai frecvent prin aparitia pe radacini si la baza tulpinilor, în zona coletului, a unor tumori, la început mici cât un bob de mazare, moi, cu suprafata neteda, galben - verzui formate din tesut parenchimatic. Aceste tumori pot aparea pe toate organele plantelor lemnoase sau ierbacee însa la sfârsitul perioadei de vegetatie cad . Alteori devin persistente si devin brune, capata an de an dimensiuni din ce în ce mai mari, ajungând la 10-30 cm în diametru si au suprafata neregulata, rugoasa. (Fig. 52)

Fig.52. Cancerul bacterian al radacinilor si coletului - Agrobacterium thumefaciens

- tumori pe radacini

 

Formarea tumorilor se datoreaza unor diviziuni exagerate ale celulelor plantei, datorate prezentei bacteriei. In structura unor tumori se observa numeroase insulite în care lemnul este dispus spre exterior iar liberul catre interior, datorita functionarii   defectuoase a cambiului.

Aspectul citologic al tesuturilor prezente în interiorul unei tumori este mult asemanator cu cel întâlnit la om si animale. Intr-o sectiune prin tumora se observa celule mari, gigantice înconjurate de celule cu dimensiuni normale. De asemenea se pot observa celule gigantice cu nucleul hipertofiat, celule gigantice polinucleate sau pline cu numeroase celule mai mici, fenomene de heteroploidie, cordoane de celule canceroase, asfixia tesuturilor. Multe celule   retin puternic colorantii (sunt hipercromatice). In interiorul tumorilor se gasesc relativ putine bacterii comparativ cu efectul parazitar produs de catre acestea. De asemenea în tumori se observa acumulari de acizi organici (malic, citric, oxalic). S-a mai constatat o acumulare de substante organo-formatoare ca acidul indolil acetic, care este un produs cancerigen dar, folosit în doze moderate reprezinta un stimulator de crestere.

Prezenta tumorilor la nivelul radacinilor si mai ales la nivelul coletului stânjeneste cresterea si dezvoltatea pomilor, mai ales a celor tineri.

O alta manifestare a hipertrofiei care se întâlneste mai rar în pepiniere, fiind frecventa în special la mar este aparitia unor radacini firoase, care apar ca niste smocuri. Ele se formeaza din tumori si la început sunt moi, apoi devin de consistenta tare, fibroasa.

   Agentul patogen. Agentul patogen este Agrobacterium radiobacter  p.v. tumefaciens (Smith  si Thorn.) Kerr, Young et Panagopoulos, familia Rhizobiaceae,ordinul Eubacteriales, clasa Schizomycetes.

Bacteriile au forma de bastonas, cu câte un singur flagel polar.Sunt Gram negative,  asporogene aerobe, neacidorezistente.

Temperatura optima de dezvoltare este între 24-28°C, temperatura maxima 37°C. Pot trai în sol 2-4 ani.

Ranile mecanice produse pomilor în timpul lucrarilor de întretinere, atacul de insecte, loviturile de grindina, duc la distrugerea integritatii scoartei si favorizeaza infectiile cu aceste bacterii.

Patogeneza cancerului bacterian cuprinde patru etape :- etapa transformarii celulelor normale în celule tumorale. Aceasta etapa la rândul

ei cuprinde trei faze : conditionarea, inductia si proliferarea tumorala;- etapa dublarii, când apare o înmultire dezordonata a celulelor tumorale si apoi

metastaze;- etapa organizarii elementelor celulare si pâna la un anumit nivel, diferentierea

celulelor cu aparitia vaselor conducatoare;- etapa îmbatrânirii si necrozarii tumorale.Desi este una dintre cele mai cercetate boli la plante, exista înca numeroase lacune

în explicarea mecanismului de formare a tumorilor si, chiar în ceea ce priveste etiologia bolii, parerile sunt controversate. Exista pareri care pledeaza pentru etiologia virotica a cancerului, bacteriile inoculând virusurile localizate pe cromozomi. Acest lucru ar explica si disproportia dintre numarul mic de bacterii si efectul parazitar deosebit pe care îl induc la plantele parazitate.

Vehicularea bacteriilor în sol are loc odata cu apa de irigatie sau cu apa de ploaie care spala tumorile si antreneaza bacteriile care pot rezista peste iarna în sol fara a-si pierde virulenta.

Bacteria se patreaza în muguri, calus, în vârfurile tinere al radacinilor si este rezistenta în vase.

Combatere. In tara noastra  A.radiobacter p.v. tumefaciens este un patogen de carantina.

Se impun urmatoarele masuri de profilaxie si combatere :- se evita amplasarea pepinierelor si livezilor pe terenuri argiloase umede si reci;- se efectueaza control fitosanitar ; pomii tineri atacati vor fi distrusi;- materialul saditor provenit din pepiniere infectate va fi tratat prin înmuierea

sistemului radicular într-un amestec format din sulfat de Cu 5%, argila, nisip si doar dupa aceea pomii vor fi plantati;

- sâmburii de zarzar, piersic si prun se vor dezinfecta înainte de semanat cu produse organo-mercurice;

- se iau masuri pentru combaterea insectelor din pepiniere si în special a larvelor de coleoptere;

- se evita ranirea în timpul altoitului si în timpul lucrarilor de întretinere a livezilor, ranile produse se vor unge cu mastic;

- solul din pepiniere poate fi dezinfectat cu policlorura de benzol 500 kg/ha, care se distribuie în cantitate de 25g în fiecare copca adânca de 10-15 cm.,dupa care substanta se acopera cu pamânt;

- fertilizarea trebuie facuta mai mult cu fosfor si potasiu;- terenurile infectate se cultiva câtiva ani cu cereale, care nu sunt atacate de bacterii.Focul bacterian sau arsura merilor si perilor - Erwinia amylovora si Pseudomonas syringaeAceasta boala a fost semnalata pentru prima data în America în 1870 în prezent

fiind  raspândita în toate tarile Europei si Americii. La noi în tara a fost observata în 1923 în Moldova pe puieti de mar, iar azi este prezenta în toate zonele pomicole ale tarii.

Bacteria este polivora, ataca mai multe specii de pomi fructiferi precum si alte plante din fam. Rosacee : Malus, Pyrus Cydonia, Crategus, Spiraea.

Simptome. Boala apare pe toate  organele plantei în afara de radacini, simptomele fiind diferite în functie de organul parazitat.(Fig. 53)

Fig. 53 - Focul bacterian - Erwinia amylovora si Pseudomonas syringaea - simptome pe lastar; b - simptome pe trunchi

Pe frunze: apar pete  brune translucide care se întind si duc la distrugerea întregului aparat foliar al pomului. Frunzele nu cad de pe pom nici când ramurile sunt puternic scuturate.

Pe flori: atacul poate fi confundat cu cel produs de monilioza; acestea se ofilesc si se innegresc.

Fructele: sunt atacate din momentul legarii  pâna la maturitate. Cel mai mult au de suferit fructele tinere, pe  care apar pete negricioase cu aspect umed. Fructele se zbârcesc, se înnegresc ramân mici si atârna pe ramuri chiar si în timpul iernii.

Forma de atac pe lastari, ramuri si trunchiuri tinere este cea mai cunoscuta. Atacul poate începe din dreptul unui mugure mortificat, în jurul caruia scoarta se necrozeaza devine cenusie-închis  se usuca, lipindu-se de lemn. Partea superioara a lastarilor parazitati se brunifica se vestejeste si se îndoaie în forma de cârlig.

Pe tulpina boala se manifesta prin sclerozarea si brunificarea scoartei din dreptul nodurilor iar parenchimul scoartei si suberul se lipesc de lemn. In cazul extinderii scoartei atacate, pomul se usuca.

In functie de organul atacat, boala poarta denumirea de: arsura frunzelor, mugurilor, ramurilor,  florilor.

In timpul perioadelor umede pe organele atacate ale pomului si special la nivelul scoartei se observa picaturi translucide, mucilaginoase, reprezentate de coloniile bacteriene care exudeaza la exterior. Pe timp uscat, coloniile bacteriene se deshidrateaza si formeaza niste foite transparente ca de celofan care acopera portiuni din organul atacat. Factorii climatici care favorizeaza evolutia bolii sunt umiditatea si temperatura ridicata. Boala se manifesta puternic primavara:lunile mai-iunie si toamna - lunile septembrie -octombrie, în timp ce în lunile secetose de vara evolutia acesteia stagneaza. Diferite raniri mecanice facute în timpul taierilor la pomi cât si atacul unor insecte favorizeaza infectiile cu bacterii cât si extinderea bolii.

   Agentul patogen. Aceasta boala este produsa de doua bacterii: Erwinia amylovora (Burrill) Winsl. din famila  Enterobacteriaceae, ordinul Eubacteriales si Pseudomonas syringae Van Hall din familia Pseudomonadaceae, ordinul Pseudomonadales ambele din clasa Schyzomycetes.

 Erwinia amylovora - se prezinta sub forma de bastonas, este asporogena, prezinta flageli - (este periticha), necapsulata, Gram negative orezistenta, aeroba, facultativ anaeroba.

Temperatura optima de dezvoltare între 3- 45 °C, optima la 30° C.Pseudomonas syringae - este o bacterie în forma de bastonas, are  flageli polari. Se

dezvolta bine între 25°-26° C.In timpul iernii, bacteriile rezista în zonele marginale ale ulcerelor de pe ramuri si

trunchi, dar si în muguri, fructe bolnave si ramuri. Primavara devin active, se inmultesc si se constituie astfel inocul primar, din care sunt diseminate în special de ploaie, dar si de insecte.Ajungând pe flori, intra prin deschiderile naturale sau rani. Apoi bacteriile se multiplica si se dezvolta în spatiile intercelulare,unde dupa câteva zile începe colapsul celular cu ajutorul toxinei amilovorina, care înnegreste florile. In urma acestei lize celulare, se formeaza exudatul, prin care bacteria din interna devine externa si astfel se formeaza sursa de inocul pentru infectiile secundare ale fructelor, lastarilor si trunchiului.

S-a constatat ca parul este mai sensibil decât marul.Combatere. Acesti agenti patogeni sunt paraziti de carantina. Astfel, se iau

urmatoarele masuri de prevenire si combatere :Pentru evitarea raspândirii bolii, pepinierele sunt supuse controlului fitosanitar iar

pomii bolnavi se ard. În jurul pepinierelor, se distrug arborii si arbustii atacati de aceste bacterii în special tufele de Crategus. Ranile cauzate de taieri se dezinfecteaza cu clorura de var 3% sau formalina 4%, de asemenea se dezinfecteaza instrumentele cu care se fac taierile. Se va acorda atentie terenurilor de amplasare a pepinierelor, cunoscându-se ca solurile reci si umede favorizeaza boala primavara, înainte de începerea vegetatiei, pomii din pepiniere se stropesc cu amestec format din o parte sublimat coroziv, doua parti cianura, 500 parti apa.

Pâna la înflorit sunt eficace tratamentele cu fungicide pe baza de cupru, pentru evitarea infectiilor florale rezultate bune se obtin prin stropiri cu preparatul ”Zineb” în timpul înfloririi.

16.1.3. Micoze

Fãinarea mãrului - Podosphaera leucotricha

Fainarea marului a fost observata pentru prima data în 1877 în SUA, iar în prezent este raspândita pe toate continentele, în toate regiunile unde se cultiva marul. Fainarea marului constituie o preocupare importanta pentru pomicultura deoarece boala produce pagube importante în pepiniere si livezi, mai ales la anumite soiuri sensibile (cum este de exemplu Ionathan) în anumiti anii cu conditii favorabile de dezvoltare a ciupercii.

In tara noastra, începând din anul 1959, atacul s-a extins în toate zonele pomicole ca urmare a plantarii de soiuri sensibile si aplicarii îngrasamintelor cu azot în cantitati prea mari.

Simptome. Boala se manifesta pe tot parcursul perioadei de vegetatie, începând de la dezmugurire si pâna la caderea frunzelor, cu intensitate mare în cursul lunii mai si la începutul lunii iunie.

Sunt atacate frunzele, florile, lastarii si uneori fructele tinere.

Atacul pe frunzele tinere apare sub forma unei pâsle albicioase,apoi galbuie si pulverulenta, care acopera ambele fete ale limbului.(Fig. 54) Aceasta pâsla este formata din miceliul ciupercii,pe care se dezvolta conidioforii cu conidiile. Frunzele tinere sunt deformate, îngrosate, casante si se rasucesc cu marginile în sus, în forma de lingura, apoi se usuca de timpuriu.

Fig. 54 - Fainarea marului - Podosphaera leucotrichaa - frunza atacata; b - lastar tânar atacat

Ciuperca ataca cu rapiditate lastarii tineri, pe care îi acopera cu un manson micelian. Lastarii puternic atacati se îndoaie în forma de cârlig si se usuca.

Florile atacate au sepalele deformate,petalele îngustate îsi pierd culoarea roz, devin albe, se atrofiaza si ramân sterile. Florile atacate se usuca fara a forma fructe. La soiurile sensibile de mar, aceasta forma de atac duce în unii ani la importante pierderi de recolta.

Daca atacul are loc pe fructele tinere, acest lucru duce la stagnarea cresterii acestora si chiar la caderea lor.

Agentul patogen. Boala este produsa de Podosphaera leucotricha (Ell.et Ev.) Salm., din familia Erysiphaceae, ordinul Perisporiales, clasa Ascomycetes.

Aparatul vegetativ al ciupercii este reprezentat de un miceliu filamentos septat,hialin, ramificat, ectoparazit, care se fixeaza de tesuturile parazitate cu ajutorul apresorilor. Apresorii sunt niste formatiuni ale miceliului asemanatoare unor ventuze, de la nivelul carora pornesc haustori, de forma sferica, ce patrund în celulele epidermice.

Inmultirea asexuata a ciupercii se face prin conidii de tip Oidium, care formeaza numeroase siruri de celule ca niste butoiase, ceea ce face ca miceliul sa aiba un aspect pulverulent. Forma conidiana a ciupercii se numeste Oidium farinosum Cke. Conidiile au dimensiuni cuprinse între 16-27 x 10-17µ si asigura raspândirea agentului patogen în timpul perioadei de vegetatie. Ele germineaza în tesuturile vii ale plantei, folosind apa de transpiratie si în cazul în care temperatura mediului extern este cuprinsa între 10-20°C. (Fig. 55)

Fig. 55 - Fainarea marului - Podosphaera leucotricha

a - conidiofor cu conidii; b - peritecii cu asce si ascospori - original

Temperatura ridicata, între 18-20°C si umiditatea ridicata 80-100%, favorizeaza boala, care în acest caz, poate lua un caracter foarte grav, în special la

soiurile sensibile.

Ciuperca ierneaza în solzii mugurilor sub forma de miceliu de rezistenta sau sub forma de peritecii.Periteciile se formeaza pe miceliu, au forma sferica, sunt brune, prevazute cu 3-5 apendici  (uneori chiar 11), numiti fulcre, ramificati dichotomic la vârf. Acesti apendici sunt de 4-6 ori mai lungi decât diametrul periteciei, iar în ei se formeaza o singura asca cu 8 ascospori elipsoidali, hialini si unicelulari.

Primavara boala reapare ca urmare a intrarii în vegetatie a miceliului de rezistenta aflat în solzii mugurilor infectati din anul precedent. Astfel, mugurii contaminati dau lastari sau flori infectate. Acestea constituie primele focare de infectii. Pe suprafata organelor atacate se formeaza conidii care asigura infectiile primare în timpul înfloritului, care sunt urmate de numeroase infectii secundare în cursul aceleiasi perioade de vegetatie. Cercetarile efectuate la noi în tara au aratat ca periteciile desi se formeaza în luna mai pâna în toamna, nu joaca rol în infectiile primare din primavara ascosporii neputând fi captati pe lame capcana.

În unii ani miceliul si organele sporifere sunt parazitate de ciuperca Cicinobolus cesatii De By care limiteaza mult frecventa si intensitatea bolii. Multitudinea picnidiilor acestui hiperparazit determina modificarea culorii miceliului din alb cu aspect fainos în alb murdar.

Combatere. Se recomanda ca în permanenta lastarii puternic atacati sa fie îndepartati si distrusi prin ardere. Pentru prevenirea raspândirii bolii se vor aplica tratamente umede sau uscate cu substanta care au ca baza toxica sulful. Iarna se vor efectua stropiri cu zeama sulfocalcica. Primavara se executa mai multe tratamente cu zeama sulfocalcica 10%, pâna la deschiderea mugurilor si în concentratie de 2% dupa deschiderea acestora.Se pot face de asemenea tratamente cu sulf muiabil 0,4% sau Karathan 0,1%.

Se aplica vara tratamente curative, de câte ori este nevoie cu zeama calcica 2%, sulf muiabil 0,4%, Karathan 0,1%, si prafuiri cu sulf, Systhane 12 EC 0,04%, Anvil 0,04%, Rubigan 12 EC 0,04%. Se pot folosi fungicide sistemice care în anumite conditii pot da rezultate foarte bune. Se recomanda cultivarea de soiuri de mar rezistente la fainare cum ar fi : Aromat de vara, Frumos de Voinesti, Delicios de Voinesti , Renete de Canada.

Patarea cafenie a frunzelor si fructelor si rapanul ramurilor de        mar si par - Venturia inaequalis

Prima descriere a acestei boli a fost facuta de botanistul suedez Fries în anul 1819. Este boala cea mai raspîndita si pagubitoare în toate tarile unde se cultiva marul. La noi în tara se întâlneste în toate regiunile, de la câmpie pâna în zona montana,si datorita pierderilor mari de recolta atât cantitative cât si calitalive, patarea cafenie este considerata ca una dintre cele mai pagubitoare boli ale marului si parului.

Simptome. Ciuperca ataca toate organele tinere ale pomului, pe toate aceste organe simptomele fiind mult asemanatoare. (Fig. 56)

Pe frunzele tinere, în special pe partea inferioara a limbului, apar pete mici, cenusii, din dreptul carora pornesc radiar hifele ciupercii de culoare olivacee. Aceste pete se maresc, ating 5-10 mm, au culoare verde-masliniu sau brun si pot sa conflueze. Mai târziu când miceliul subcuticular fructifica si se formeaza conidiofori cu conidii, petele capata o culoare brun maslinie si au un aspect catifelat.

Fig. 56. Patarea cafenie si rapanul merilor

- Venturia inaequalisa - simptome pe partea superioara a

frunzei; b - simptome pe partea inferioara a

frunzei

La unele soiuri de mar, cînd atacul este puternic, petele sunt dese si acopera o mare parte din suprafata frunzelor,

care cad înaintea celor sanatoase.

Atacul pe flori si în special pe sepale este asemanator cu cel descris la frunze. si în acest caz apar pete mici, cenusii care iau un aspect catifelat cînd pe miceliu apar conidioforii cu conidii.

Pe fructe apar pete cenusii maslinii, fara un contur precis.La începutul atacului petele de pe fructe sunt catifelate iar mai târziu devin crustoase, cenusii si sunt înconjurate de o margine mai închisa constituita din miceliul ciupercii care creste radiar. Aceste pete se întind, se reunesc iar în dreptul lor tesuturile se suberifica si crapa. Fructele tinere se deformeaza puternic iar pulpa lor are un gust fad. Deseori crapaturile de pe fructe reprezinta porti de intrare pentru sporii de Monilinia fructigena sau pentru alte ciuperci care distrug pulpa fructului în totalitate. (Fig. 57)

Pe ramuri boala se observa mai greu. Aici ciuperca produce o usoara exfoliere a scoartei, iar sub tesutul atacat se observa un strat de suber care separa partea sanatoasa de cea bolnava.

Rapanul este o boala pagubitoare, deoarece slabeste foarte mult pomii, si-i face sa rodeasca din ce în ce mai putin.Pagubele produse de atacul acestei ciuperci se refera la pierderi importante de recolta, deprecierea calitativa a fructelor, (proces care poate continua si în depozite), cît si debilitarea pomilor atacati prin pierderea frunzelor sau reducerea suprafetei asimilatoare a acestora.

Fig. 57. Patarea cafenie si rapanul merilor - Venturia inaequalis - atac pe fructe în diferite stadii de dezvoltare;

Agentul patogen. Boala este produsa de Venturia inaequalis (Cke) Wint, syn Endostigme inaequalis (Cke) Syd., din familia Pseudosphaeriaceae, ordinul Pseudosphaeriales, clasa Ascomycetes.

Ciuperca prezinta un miceliu septat si ramificat de culoare brun maslinie, care se dezvolta sub cuticula si sub epiderma, crescând radiar de la punctul de infectie.In momentul fructificarii apar strome de culoare bruna pe care se diferentiaza conidiofori scurti, cilindrici, simpli, îngrosati la baza si subtiati spre vârf. Terminal pe acesti conidiofori se formeaza cîte o conidie bruna,alungit piriforma care la început este unicelulara apoi devine bicelulara. La maturitate, conidiile se desprind de pe conidiofor si cad, iar conidioforii îsi continua cresterea formând alte conidii. (Fig. 58) Aceasta forma conidiana a ciupercii se numeste Fusicladium dendriticum. 

Conidiile ajunse la maturitate pot germina, daca se afla în picaturi de apa si la temperaturi cuprinse între 15-20°C.

Ciuperca ierneaza sub forma de miceliu de rezistenta în scoarta ramurilor. Acesta intra în activitate primavara, formând conidii si astfel are loc infectia primara pe toate organele tinere ale pomilor. Toamna, pe frunzele cazute, ciuperca duce o viata saprofita iar primavara, în urma procesului sexual de ascogamie, se formeaza peritecii cu asce si ascospori.

Periteciile sunt ovale, cufundate în substrat, au peretii grosi si negriciosi si sunt prevazute la partea superioara cu un por de deschidere înconjurat de peri bruni si rigizi.În aceasta peritecie, pe un strat fertil aflat la baza, se formeaza numeroase asce alungite, cu câte 8 ascospori bicelulari , cu celule inegale, brun olivacei.

Fig. 58. Patarea cafenie si rapanul merilor - Venturia inaequalisa- conidiofori cu conidii; b - conidii - original

Ascosporii ajung la maturitate primavara, iar eliminarea lor are loc începând din luna martie pâna în mai-iunie, în functie de umiditate si temperatura. Primavara, ploile hidrateaza ascele, peretii periteciilor se rup si ascosporii sunt proiectati începând cu temperatura de 5°C. Astfel, ascosporii produc si ei infectii primare care sunt foarte puternice.

Atât filamentele de infectie provenite din germinarea ascosporilor cât si cele ce provin din germinarea conidiilor patrund în interiorul plantei gazda prin strapungerea directa a cuticulei.

Boala este favorizata de umiditate mare sub forma de ploi abundente sau atmosfera saturata cu vapori de apa.

Combatere. Se recomanda urmatoarele masuri de profilaxie si combatere : masuri de igiena : strângerea,  arderea sau aratura adânca de toamna pentru micsorarea sursei de infectie prin ascosporii din periteciile din frunzele cazute; taierea si arderea ramurilor cu rapan, curatirea pomilor. Se vor executa  stropiri de iarna si primavara care au mare importanta în distrugerea surselor de infectie primara prin conidii sau ascospori. Primavara, la desfacerea mugurilor, la scuturarea florilor si când fructele sunt cât aluna, pomii se stropesc cu zeama bordeleza 0,75-1% sau cu Zineb 0,4%. Vara se recomanda folosirea suspensiilor de Captan 0,3% si Metiram de zinc 0,2%

sau Zineb în amestec cu sulf muiabil 0,3%, Mancozeb 0,2%,Benomyl 0,1%, zeama sulfocalcica 2%.

Înainte de recoltare cu 2 saptamâni se recomanda aplicarea unui tratament cu Captan 0,25%, Maneb sau Macozeb 0,3%. O masura eficace este crearea, introducerea si extinderea în cultura a soiurilor rezistente.

Monilioza sau putregaiul brun si mumifierea fructelor de mar si      par - Monilinia fructigena

Aceasta boala este cunoscuta de multa vreme în toata lumea, în tarile unde se cultiva marul si parul si produce pagube foarte mari în livezi si depozite.În tara noastra este foarte raspândita si pagubitoare în toate zonele pomicole, în unii ani pierderile din recolta de fructe ridicându-se pâna la 50-60%.

Se întâlneste pe mar, par si gutui si poate ataca sporadic un numar mare de specii lemnoase apartinînd la 11 familii.

Simptome. Ciuperca apare pe ramuri cu frunze, flori si fructe, în diferite faze de dezvoltare. (Fig. 59)

 

Fig. 59. Monilioza sau putregaiul brun si mumifierea fructelor - Monilinia fructigena

a- atac pe lastar; b- atac pe buchete florale

Primavara, în timpul înfloritului, unele ramuri tinere încep sa se vestejeasca iar frunzele si florile se brunifica si se usuca. Pe scoarta ramurilor atacate si pe flori apar pernite de mucegai de culoare cenusie-galbuie, alcatuite din conidioforii si conidiile ciupercii. Atacul pe flori seamana cu efectul îngheturilor târzii de primavara, cu deosebirea ca printre florile distruse si brunificate se pot observa si flori normale. Acest aspect parazitar poarta numele de monilioza din anul precedent.

Mai târziu când fructele au dimensiunea unei alune, mai ales la par, acestea se înnegresc si cad în masa. Deseori acest aspect parazitar este confundat cu caderea fiziologica. Acest aspect parazitar este cunoscut si sub numele de monilioza de primavara. Vara, când fructele au ajuns la maturitate, apar pe suprafata lor pete brune care se întind în suprafata si cuprind pulpa fructului în întregime. În scurt timp fructul putrezeste apoape în totalitate, si adeseori cade din pom. (Fig. 60)

Fig. 60. Monilioza sau putregaiul brun si mumifierea fructelor - Monilinia fructigena -

atac pe fructe

Daca atmosfera este umeda  si temperaturile sunt ridicate, pe suprafata

fructului, în zona putrezita, apar sporodochiile ciupercii, sub forma unor pernite dispuse în zone concentrice. Aceasta forma de atac este cunoscuta sub numele de putregai brun.

Daca timpul este mai umed cu temperaturi mai scazute, fructele putrezesc, se brunifica, se înmoaie, au coaja stralucitoare si pieloasa. Apoi se înnegresc fara ca pe suprafata lor sa mai apara pustule cu conidii. Aceasta forma de atac este întâlnita deseori si în depozite si poarta numele de putregai negru.

Pe timp secetos fructele atacate se deshidrateaza se întaresc, se mumifiaza si ramân atârnate de pomi si în timpul iernii. În aceste fructe se formeaza sclerotii cuipercii, care sunt organele de rezistenta. Acest aspect parazitar poarta numele de mumifierea fructelor.

Agentul patogen. Monilioza marului si parului este produsa de Monilinia fructigena (Aderh.et Ruhl) Honey, din familia Helotiaceae, ordinul Pezizales, clasa Ascomycetes.

Ciuperca are aparatul vegetativ reprezentat de un miceliu filamentos, ramificat, la început hialin, apoi brun, cu peretii impregnati cu melanina, ceea ce-i confera rezistenta la uscaciune. Acest miceliu se dezvolta treptat de la locul de infectie, invadând aproape în întregime pulpa fructului. (Fig. 61)

Fig. 61. Monilioza sau putregaiul brun si mumifierea fructelor - Monilinia fructigena

a- apotecii; b - asce cu ascospori; c - sporodochii cu siruri de conidii; d - conidii - original

În functie de conditiile de umiditate si temperatura, filamentele miceliene formeaza strome de doua feluri : substratale si sclerotiale.

Stromele substratale au centrul alcatuit dintr-o retea de hife, care include si o portiune din substratul ce serveste ca hrana, împletite strâns, alcatuind sporodochiile, care preseaza si erup prin coaja fructului. La suprafata acestor sporodochii apar numerosi conidiofori scurti, simpli, putin diferentiati de miceliu, care poarta conidii dispuse în lanturi simple sau ramificate.Conidiile sunt elipsoidale, galbui, de forma unor butoiase

(trunchiate la cele doua capete), unicelulare, cu membrana dubla. Ele germineaza la temperaturi cuprinse între 0-25°C, optima fiind la 15°C. Aceasta este forma conidiana a ciupercii care se numeste Monilinia fructigena Pers.

Stromele sclerotiale se dezvolta pe fructele mumifiate, formând scleroti tari, negriciosi neregulati ca forma. Dupa doi ani de la infectie pe fructele mumifiate apar apotecii mici de 3-5 mm în diametru, în forma de pâlnie, lung pedunculate, de culoare galben brun. Aceste apotecii sunt captusite cu stratul himenal, alcatuit din asce alungite, cu câte 8 ascospori unicelulari, hialini, ovoizi.

Iernarea ciupercii se face cel mai frecvent sub forma de strome miceliene în scoarta ramurilor, sau sub forma de scleroti în interiorul fructelor mumifiate. Primavara, în conditii favorabile de temperatura si umiditate, miceliul creste si se dezvolta sporodochiile pe care se formeaza conidiofori cu conidii. S-a constatat ca si conidiile pot rezista peste iarna în proportie de 43-53%, putând produce primavara primele infectii. În cazul in care se formeaza apotecii, primele infectii sunt produse de ascospori.

Pe parcursul perioadei de vegetatie, precum si în depozite,ciuperca se propaga prin conidii, care produc numeroase infectii secundare. Conidiile sunt împrastiate de vânt, de apa de ploaie si de insecte.Pe fructele tinere, ele germineaza producând filamente de infectie, care de cele mai multe ori patrund prin rani produse din diverse cauze-întepaturi de insecte, grindina.

Epidemiile de monilioza la mar si par sunt favorizate de umiditatea ridicata a aerului,picaturile de apa de pe fructe si ranile produse pe fructe sau pe ramuri de diferiti factori biotici si abiotici.

Combatere Pentru prevenirea si combaterea bolii se recomanda urmatoarele masuri : masuri de igiena culturala: adunarea fructelor putrezite si mumifiate, distrugerea lor prin ardere, evitarea producerii de rani pe fructe si ramuri, în timpul perioadei de vegetatie se vor aplica tratamente : tratamente de iarna cu zeama sulfocalcica în concentratie de 20% sau cu sulfat de cupru 2-3%, tratamente în timpul perioadei de vegetatie cu Catan 0,3%, zeama sulfocalcica 2%, Zineb 0,3%, Mancozeb 0,2%, zeama bordeleza 0,75%. Se va acorda atentie deosebita recoltarii si manipularii fructelor pentru a se evita ranirile mecanice. Se recomanda curatirea si dezinfectarea silozurilor de depozitare a fructelor: depozitele trebuiesc aerisite, se dezinfecteaza stelajele, se mentine o temperatura cît mai apropiata de 1-3°C si umiditate între 80-90%.