IntroducereNotiunea de izvor de drept este utilizata in mai multe sensuri, dintre care cele mai raspandite sunt: Izvor material si izvor formal al dreptului Izvor direct si izvor indirect Izvor scris si izvor nescris al dreptului Izvoarele materiale ale dreptului mai sunt denumite si izvoare reale. Sunt concepute ca un sistem de factori sociali, politici, ideologici, precum cadrul natural, social-uman, etc., care determina actiunea legiuitorului sau da nastere unor reguli izvorate din necesitatea practica de reglementare prin norme juridice a unor relatii Izvorul formal al dreptului se interpreteaza ca forma de adoptare sau sanctionare a normelor juridice, modul de exprimarea normelor, adica sursa in care normele juridice sunt reflectate. Izvorul formal caracterizeaza mijloacele speciale pe care statul le aplica pentru ca vointa guvernantilor sa capete un vesmant juridic. De obicei, acest rol revine actelor normatizare.Izvorul indirect sunt considerate acele izvoare, care pentru a fi considerate juridice, trebuie sa fie validate, sanctionata de autoritatea publica competenta. In calitate de izvor indirect pot servi, de exemplu, obiceiurile sau normele elaborate de organizatiile ne statale. Aceste norme devin juridice numai din momentul in care au fost confirmate in modul respectiv de autoritatea publica prin care vointa, devenita statala, obtine o haina juridica adecvataIn sfarsit, notiunea de izvor al dreptului este utilizata si in alte sensuri. Asa de exemplu, se considera ca politica constituie izvorul politic al dreptului, in sens ca autoritatea publica este cea care pindeste viitoarele norme juridice. La fel si constiinta juridica este considerata ideologie a dreptului.In evolutia sa dreptul a cunoscut urmatoarele forme de exprimare (izvoare formale): obiceiul juridic (cutuma) practica judiciara si precedentul judiciar doctrina contractul normativ actul normativIzvoarele dreptului civil

1. Noiuni generale privind dreptul civilNoiuni generale privind dreptul civil. Ce este dreptul civil? Acest termen desemneaz acea parte a dreptului care reglementeaz relaiile patrimoniale i unele relaii nepatrimoniale. Termenul Drept civil" a aprut de demult. El a fost cunoscut Dreptului Roman i provine din latinescul JUS CIVILE", ce nsemndreptul cetenilor romani (Zivil recht, droit civil, civil low). Ulterior a cptat o larg rspndire.Actualmente acest termen e cunoscut tuturor sistemelor de drept. Actual termenul de drept civil" poate fi neles n mai multe accepiuni: drept civil ca ramur de drept, ce reprezint o totalitate de norme de drept care reglementeaz o anumit categorie de relaii sociale ce apar ntre anumite subiecte; drept civil ca tiin reprezint o sistem de idei, cunotine despre evenimentele juridico-civile,despre obiectul de cercetare a dreptului civil, despre dreptul civil ca ramur de drept; drept civil ca disciplin de studiu reprezint o totalitate de opinii, teorii privitor la fenomenele juridice civile.n literatura de specialitate au fost formulate mai multe definiii ale dreptului civil.ntr-o prim accepiune, prin drept civil se desemneaz un element al coninutului raportului juridic civil, adic posibilitatea subiectului activ de a avea o numit conduit, de a pretinde subiectului pasiv o conduit corespunztoare, iar n caz de nevoie de a recurge la fora coercitiv a statutului. Aceasta definete dreptul subiectiv civil.n a doua accepiune prin drept civil se desemneaz o ramur de drept, adic un ansamblu de norme juridice. Aceasta formeaz sensul dreptului civil ca drept obiectiv.2. Obiectul i metoda de reglementare juridic a dreptului civilObiectul de reglementare juridic reprezint o categorie omogen de relaii sociale ce sunt reglementate de un ansamblu de norme juridice, care sunt unitare. Obiectul de reglementare este criteriul determinat n constituirea i delimitarea ramurilor de drept. Fiecare ramur de drept este compus din norme juridice menite de a influena asupra societii, de a regla relaiile sociale. Prin urmare obiectul reglementrii juridice a dreptului civil l constituie categoria de relaii sociale ce cad sub influena dreptului civil. Aceste relaii sunt deosebit de diverse i multe. Este imposibil de enumerat relaiile sociale ce sunt reglementate de normele dreptului civil, aceasta nici nu este necesar. tiina dreptului civil are ca scop gsirea calitilor ce ne permite de a uni anumite relaii n obiectul dreptului civil. n dependen de calitile lor relaiile reglementate de dreptul civil se mpart n dou categorii: relaii patrimoniale reprezint relaiile a cror coninut pot fi exprimate n bani. Aceste relatii sunt cele mai des ntlnite i constituie cea mai mare parte a relaiilor reglementate de dreptul civil. Dreptul civil reglementeaz nu toate relaiile patrimoniale ci numai: relaiile marfa-bani, schimbul, donaia . an categoria raporturilor patrimoniale reglementate de dreptul civil distingem urmtoarele subdiviziuni: raporturile reale, adic acele raporturi care au n coninutul lor drepturile reale, respectiv dreptul de proprietate (public sau privat) i celelalte drepturi reale principale - dreptul de uzufruct, de uz, de abitaie, de servitute, de superficie ;

raporturile obligaionale, adic acele raporturi care au n coninutul lor drepturile de crean, n virtutea crora subiectul activ (creditorul) poate pretinde subiectului pasiv (debitorul) s dea, s fac sau s nu fac ceva .Intr n aceast categorie raporturile juridice nscute din acte juridice civile unilaterale (raporturile de succesiune nscute dintr-un testament) ori din acte juridice bilaterale (raporturile nscute din contractul de vnzare-cumprare, donaie, locaie, mprumut etc.). Din aceast categorie mai fac parte raporturile nscute din fapte licite, respectiv, mbogirea fr just cauz, precum i raporturile nscute din fapte ilicite care declaneazrspunderea civil delictual.Relaiile personal nepatrimoniale reprezint relaiilea cror coninut nu pot fi exprimate n bani.Aceste relaii au urmtoarele trsturi caracteristice: apar n privina valorilor nemateriale (spirituale),astfel ca cinstea, onoarea, demnitatea, numele, reputaia, dreptul de autor;

aceste relaii sunt strns legate de persoan.

3. Principiile dreptului civil Dreptul civil ca i alte ramuri ale dreptului, att din ar ct i de peste hotare,are principiile sale, care caracterizeaz sistema raporturilor juridice civile. Principiile dreptului civil au o vocaie general pentru ntreaga ramur de drept civil. Aceste principii ptrund n toat legislaia civil i de ele ne conducem permanent. Principiile date ne ajut n cazul apariiei lacunelor n lege. Toate principiile dreptului civil se mpart n: Principii generale ale dreptului civil, Principii ale unor instituii de drept civil.Principiile date sunt idei cluzitoare pentru ntreaga legislaie civil. n aceast categorie se includ: Principiul proteciei proprietii, Principiul inviolabilitii proprietii, Principiul egalitii n faa legii civile, Principiul mbinrii intereselor generale cu cele personale, Principiul inadmisibilitii interveniei n viaa privat, Principiul garantrii i ocrotirii drepturilor subiective civile.1Principii ale unor instituii de drept civil se aplic fie numai ntr-o instituie a dreptului civil, fie n dou sau mai multe instituii de drept civil, avnd o vocaie mai redus. La aceste principii se atribuie: Principiul consensualitii privind forma actului juridic civil Principiul chemrii la motenire n ordinea claselor de motenitori legali Principiul ocrotirii bunei credine, Principiul libertii contractului, principiul forei obligatorii a contractuluiCaracteristica principiilor dreptului civil:Principiul inviolabilitii proprietii. Acest principiu este consacrat n Constituia RM i dezvoltat de normele dreptului civil. Normele constituionale se refer la protecia proprietii private: dreptul de proprietate privat este garantat, proprietatea privat este ocrotit indiferent de titular. n baza normelor civile nimeni nu poate fi privat de proprietate dect numai n baza unei hotrri judectoreti. Art.316 al Codului Civil al RM reglementeaz Garantarea dreptului de proprietate, prin care proprietatea este inviolabil iar dreptul de proprietate este garantat. Nimeni nu poate fi silit de a ceda proprietatea sa dect numai pentru o cauz de utilitate public i cu o dreapt i prealabil despgubire. Autoritatea public n caz de lucrri de interes general poate folosi solul oricrui proprietar cu obligaia de a despgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaiilor sau construciilor, precum i pentru alte daune. Despgubirile se determin de comun accord cu proprietarul, iar n caz de divergene, prin hotrre judectoreasc.Principiul libertii contractului. Subiectele de drept civil singure hotrsc de a ncheia sau nu contractul. Art. 667 al CC al RM reglementeaz libertatea contractului, prin care prile pot ncheia n mod liber, n limitele normelor imperative de drept contracte i pot stabili coninutul lor. Excepie: Cazurile de ncheiere forat (art.667 alin.2, 3). Prile pot ncheia contracte prevzute de Codul Civil precum i neprevzute dar care nu contravin legislaiei civile.

Principiul inadmisibilitii interveniei n viaa privat. Normele constituionale prevd inviolabilitatea vieii private, a corespondenei, tainei personale.

Principiul libertii exercitrii drepturilor civile. Acest principiu este reglementat de art.9 al CC al RM:subiectele dreptului civil trebuie s-i exercite drepturile cu bun-credin, conform legii, contractului, ordinii publice i bunelor moravuri.

Principiul garantrii i aprrii drepturilor subiective civile. Acest principiu este consacrat n art.10 al CC: aprarea juridic a drepturilor civile, art.11 al CC: metodele de aprare a drepturilor civile.

Actele internaionale de asemenea consacr acest principiu. Art.26 al Pactului Internaional privind drepturile civile i politice ale omului din 16 decembrie 1966, n vigoare din 23 martie 1976, dispune toate persoanele sunt egale n faa legii i au dreptul la o ocrotire egal din partea legii, pantru RM n vigoare din 11 inie 1991.

Principiul forei obligatorii (pacta sunt servanta - contractul trebuie respectat). 4. Delimitarea dreptului civil de alte ramuri ale dreptului. Dreptul civil are urmtoarele criteria de delimitare de alte ramuri de drept: Obiectul de reglementare - criteriul hotrtor n constituirea i delimitarearamurilor de drept. Metoda de reglementare, ce const n modalitatea de influen a relaiilor sociale de ctre stat prin edictarea normelor juridice.

Calitatea subiectelor. n fiecare ramur subiectele au o calitate special, n dreptul civil este caracteristic faptul c normele sale nu pretind o calitate specific, special subiectelor. Este suficient ca ele s fie persoane fizice sau juridice, dar pentru aceasta este necesar de a anumit capacitate juridic.

Caracterul normelor. Majoritatea normelor de drept civil sunt dispozitive (permisive,supletive, interpretative). Normele interpretative n dreptul civil sunt n numr redus.

Caracterul sanciunii. n dreptul civil sanciunea are scop restabilirea drepturilor subiective,ncetarea aciunii de vtmare a dreptului personal nepatrimonial i repararea daunelor patrimoniale. Sanciunile intervin n caz de nerespectare a normelor dreptului civil.Sistema dreptului civil. Normele dreptului civil ce reglementeaz relaiile patrimoniale i relaiile personal nepatrimoniale nu sunt expuse haotic ci se afl ntr-o sistem. Repartizarea sistemic a normelor de drept are importan att teoretic ct i practic pentru organele de realizare a normelor de drept i cele legislative, de creare a dreptului.Sistemul dreptului civil este constituit din: Dispoziii generale (dispoziii comune, persoanele, actul juridic i reprezentarea, termenele), Drepturile reale (patrimoniul, posesia, proprietatea, alte drepturi reale), Obligaiile (despre obligaii n general, despre contracte n general, categorii de obligaii), Dreptul succesoral (dispoziii generale cu privire la motenire, motenirea legal, succesiunea vacant, regimul juridic al motenitorului, confirmarea dreptului la motenire, partajul averii succesorale, Dreptul internaional privat (dispoziii generale, normele conflictuale).5. Izvoarele dreptului civilTermenul de izvor de drept provine din dreptul roman. n doctrin se evideniaz c izvorul de drept este forma exterioar de exprimare a normelor de drept ce au caracter obligatoriu.Recunoaterea, instituirea de ctre stat a unei sau altui izvor de drept are o mare importan juridic,deoarece numai normele ce se cuprind n actele normative recunoscute de stat pot reglementa relaiile din societate. Izvoarele de drept ce nu sunt recunoscute formal (oficial) ca i normele ce se cuprind n ele nu au nici o importan juridic.Forma dominat a izvoarelor de drept civil o reprezint: actele normative, din care legile ocup locul prioritar, ca acte ce au fora juridic suprem. n sistema actelor normative nu mai puin importante sunt i actele normative subordonate legii.Participarea statului n relaii economice internaionale a contribuit la includerea n izvoarele dreptului civil a principiilor i normelor drepturilor internaionale: conveniilor, contractelor internaionale. Deci un altizvor de drept civil sunt: Conveniile, pactele, tratatele i alte acte internaionale.n sfera raporturilor patrimoniale datorit complicitii lor, un loc important ocup obiceiurile juridice,uzanele, cutumele. n dreptul civil sovietic obiceiul nu era recunoscut ca izvor de drept. ns odat cu trecerea la economia de pia i a dezvoltrii circuitului economic, rolul obiceiurilor. Art. 4 al Codului Civil al RM nereglemeteaz uzana.Practica judiciar este izvor de drept dar care nu poart un caracter obligatoriu i reprezint sistematizarea, generalizarea soluionrii unor categorii de cauze, litigii ntrunite n hotrri ale organelor judectoreti superiore, n RM Curtea Suprem de Justiie ce au caracter de recomandare. n practic, ns, au o valoare important major.Jurisprudena (n dreptul roman prin jurispruden se nelegea activitatea jurisconsulilor, mai ales cea practic). Cu timpul ea desemna att deciziile judectoreti ct i cunotinele teoretice, tiina dreptului.Actualmente jurisprudena este totalitatea soluiilor pronunate de instanele judectoreti dar care nu constituie izvor de drept. Interesant este practica acestor instane asupra unor probleme de drept. Nu este recunoscut ca izvor al dreptului civil doctrina civil, care reprezint concluziile nvailor. Doctrina este o opinie susinut n comun de teoreticieni. Din doctrin fac parte opiniile tiinifice argumentate privind o problem principal de drept. Normele morale. Morala este izvor la dreptului civil n msura n care se face trimitere la ea.Art.207 al CC prevede c convenia nu trebuie s contravin ordinii publice i bunelor moravuri, art.220 al CC ne reglementeaz cauza actului juridic civil, ea trebuie s fie legal. Analiza termenului izvor de drept i-a evidentiat doua sensuri: izvor de drept in sens material si izvor de drept in sens formal.Trebuie facuta o distinctie intre sensul juridic al notiunii de izvor de drept si semnificatia sa istorica. In intelesul pe care-l confera istoria si arheologia juridica notiunii de izvor, acest concept semnifica un anumit document care atesta o forma suprapusa de drept (izvoare relicve sau vestigii de civilizatie juridica).Teoria juridica clasica a izvoarelor dreptului deosebeste izvoarele scrise (actul normativ) de cele nescrise (obiceiul), pe cele oficiale (lege sau jurisprudenta) de cele neoficiale (obiceiul si doctrina), izvoarele directe (actul normativ si contractul normativ) de cele indirecte sau mediate (obiceiul sau normele elaborate de organizatii nestatale ele trebuind sa fie validate de o autoritate statala pentru a devenii izvoare de drept). Izvoarele dreptului se mai clasifica de asemenea in izvoare potentiale (ce exprima posibilitatea de a elabora, modifica sau abroga norme juridice) si in izvoare actuale (eficiente, determinate, operand pe relatii sociale concrete constand in toate actele normative in vigoare), dar si in izvoare de constituire si de calificare.Intr-o alta definire izvoarele materiale ale dreptului (sociale, economice, culturale, ideologice, etc.) reprezinta factorii ce dau continut concret dreptului pozitiv, concentrand nevoile reale ale vietii si relevandu-se legiuitorului sub forma unor comandamente sociale (comenzi sociale).Izvoarele formale ale dreptului Din punct de vedere juridic, prezinta un interes deosebit, izvoarele formale ale dreptului, care au in vedere o multitudine de aspecte si modalitati prin care semnificatia normei de drept este regula de conduita sociala si se impune ca model de urmat in relatiile interumane. Ca urmare prin izvor formal juridic intelegem exteriorizarea unei reguli de conduita printr-o anumita formulare de limbaj juridic, corespunzatoare unei receptari optime de catre destinatarii sai. Izvoarele formale ale dreptului reprezinta una din necesitatile de fapt cele mai de seama, care asigura ordinea juridica, corespunzand unei nevoi profunde, nevoia de securitate a societatii.Studiul izvoarelor formale ale dreptului dezvaluie existenta unei diversitati de asemenea izvoare, aceasta diversitate fiind motivata de multitudinea si varietatea relatiilor sociale care reclama reglementare juridical.In evolutia indelungata a societatii toate tipurile de drept de pana acum au cunoscut o pluralitate de izvoare. Ponderea unuia sau altuia dintre izvoarele formale de drept in cuprinsul unui sistem de drept se modifica in raport de gradul dezvoltarii sale, fiind influentat de complexitatea relatiilor pe care le reglementeaza (de pilda in cazul dreptului feudal principala forma de exprimare e obiceiul, pe cand in cadrul dreptului contemporan ponderea a capatat-o actul normativ).Izvoarele formale ale dreptului consacrate de evolutia sa pana in prezent sunt urmatoarele: de obicei izvoarele scrise sunt considerate izvoarele, care necesita o formulare stricta, determinata de principiile legiferarii. De exemplu actul normativ se prezinta totdeauna sub forma scrisa, pe cand obiceiul poate fi transmis si pe cale orala Nu sunt unanime parerile ce tin de izvorul intern si izvorul extern al dreptului. Unii autori considera ca izvorul intern il formeaza insasi vointa general-obligatorie ridicata la rangul de lege. Altii sustin ca izvorul intern al dreptului il constituie normele juridice. In ceea ce priveste izvorul extern al dreptului, el caracterizeaza mijloacele juridic, doctrina, practica judecatoreasca si precedentul judiciar, contractul normativ si actul normativ.Obiceiul juridic (cutuma) Obiceiul juridic este cel mai vechi izvor de drept. Alcatuit din reguli de conduita aplicata vreme indelungata in temeiul convingerii privind necesitatea lor, aduse la indeplinire prin puterea autoritatii publice neformalizate a intregii comunitati, obiceiul juridic ramane izvorul de drept cu cea mai indelungata viata Cutuma, obiceiul juridic, sau, cum s-a numit in trecutul nostru, obiceiul pamantului, se naste prin repetarea aplicarii unei aceleiasi idei juridice intr-un numar de cazuri individuale succesive, prin crearea de precedente. Cutuma presupune asadar pe de o parte un uz, o practica a justitiabililor, veche si incontestabila dar pe de alta parte ea reprezinta si idea ca norma pe care o implica nu poate fi serios contrazisa de cei interesati, ca prin urmare in recunostinta lor sta in mod normal recunoasterea unui adevarat drept care se poate revendica ca atare, sub sanctiunea juridica.Mecanismul trecerii unui obicei juridic din sistemul general al normelor sociale in sistemul izvoarelor dreptului etatic este marcat de doua momente importante: fie ca statul, prin organele sale legislative, sanctioneaza un obicei si-l incorporeaza intr-o norma oficiala, fie ca obiceiul este invocat de parti ca norma de conduita in fata unei instante de judecata si aceasta il valideaza ca regula juridica.Inconvenientele cutumei stau in mobilitatea ei, mai ales in forma sa initiala, ea putandu-se schimba, din acest aspect creandu-se si nesiguranta aplicarii ei; are insa in acest stadiu avantajul plasticitatii, intrucat regula de drept se adapteaza la inceput intocmai necesitatilor sociale. Cutuma odata fixata isi pierde flexibilitatea putand devenii un impediment real si cateodata fatal pentru dezvoltarea societatii.In concluzie, in perspectiva cronologica, analiza evolutiei juridice a societatii aseaza cutuma pe nivelul arhaic de manifestare a sistemului dreptului. Primele norme juridice ne facand decat sa garanteze cu ajutorul puterii publice respectarea unor obiceiuri, care pana in acel moment fusese respectate din convingerea ce izvora din chiar acceptarea necesitatii existentei lor. Abia cand societatea s-a diferentiat si interesele au devenit divergente a fost nevoie de autoritatea statului care a formalizat dreptul, conferind normativitate normelor sociale.Sincretismul normelor sociale din perioada comunitatilor arhaice explica de ce legile aparute atunci erau incercari nesistematizate, inspirate mai ales de precepte morale si religioase, dar mai ales precepte penale, prescriptii superstitioase, sfaturi practice dovada ca dreptul nu se delimitase, nu-si constituise inca un ansamblu de forme care sa-l reprezinte.Doctrina Doctrinele juridice cuprind ansambluri ale analizelor, investigatiilor, interpretarilor sistematice, metodice pe care specialistii in drept le dau fenomenului juridic si care alcatuiesc stiintele juridice, al caror rol este indiscutabil atat in privinta explicarii stiintifice a actului normativ, cat si in opera de legiferare, in procesul de creare a dreptului, cat si in activitatea practica de aplicare a dreptului Doctrina (stiinta dreptului) isi are originea in operele jurisconsultilor romani. Jurisconsultul constatand realitatile juridice, le generalizeaza si sistematizeaza, creand principii, ajungand astfel sa explice pe baze stiintifice dreptul.In istoria dreptului, doctrina a avut un rol creator nemijlocit. In dreptul roman se vorbea despre existenta la Roma a unui foarte dezvoltat jus publice respondendi, asa numitele responsa predentium alcatuit din consultatiile pe care le dadeau jurisconsultii (prudentes) asupra cazurilor speciale care le erau supuse. Acestia au desfasurat o activitate complexa si bogata privind aplicarea si interpretarea dreptului, adaugandu-si o contributie substantiala in dezvoltarea si chiar crearea dreptului, prin adaptarea reglementarilor juridice la relatiile vietii sociale.Incepand cu Augustus, imparatii romani, servindu-se de jurisconsulti in vederea realizarii politicii lor, le-au acordat celor mai competenti dintre ei dreptul de a da avize in solutionarea unei cauze, de care judecatorii erau datori a tine seama, intrucat judecatorii nu erau magistrati de profesie ci simplii cetateni, alesi justitiabili pentru a le transa conflictele. Legea citatiilor a aparut ca urmare a cresterii numarului autorilor ale caror scrieri aveau putere de lege, odata cu cresterea acestora crescand si ponderea controverselor. Prin amintita lege se stipula ca in caz de dezacord asupra unei cauze a celor cinci jurisconsulti, judecatorul trebuie sa urmeze parerea majoritatii; in cazul in care o asemenea majoritate nu se putea constitui avizul lui Papinian trebuia sa prevaleze.In Evul mediu teoretizarea elaborata de doctorii in drept recastiga in autoritate in procesul receptionarii dreptului roman iar apoi in procesul de incorporare a cutumelor Communi opinio doctorum.Dupa revolutiile burgheze si intrarea in vigoare a Codului civil francez de la 1804, rolul doctrinei a suportat transformari radicale. In aceasta perioada au aparut curente progresiste cum ar fi in Franta libera cercetareIn concluzie doctrina constituie o forma riguroasa si sistematica de cunoastere a fenomenului juridic, avand un rol teoretic si critic constructiv, care se manifesta in special prin promovarea ideilor noi in materie de drept, prin receptarea schimbarilor sociale si care trebuie sa-si gaseasca ecoul in drept.O doctrina care nu s-ar intemeia inainte de toate pe situatii de fapt si care pe de alta parte nu ar cauta sa faca un tot sistematic din toate aceste situatii de fapt, armonizand din punct de vedere logic toate observatiile facute si scotand toate posibilitatile logice din fiecare enuntare, este o doctrina care nu si-ar face datoria.Practica judecatoreasca si precedentul judiciarPractica judiciara denumita in dreptul clasic si jurisprudenta este alcatuita din totalitatea hotararilor judecatoresti pronuntate de instantele judecatoresti de toate gradele.Hotararile judecatoresti, cu caracter de indrumare, date de Curtea Suprema de Justitie si care au forta obligatorie pentru cazurile similare ce vor urma, poarta numele de precedente judiciare.Rolul jurisprudentei este acela de a interpreta si a aplica legea la cazuri concrete deduse judecatii instantei. Activitatea judecatorului de interpretare si aplicare a dreptului este guvernata de doua mari principii metodologice de o importanta deosebita: cu ocazia solutionarii unei cauze concrete, el se pronunta doar in cauza pe care o judeca, neavand dreptul sa stabileasca dispozitii generale in afara spetei particulare ce se deduce in fata sa judecatorul, potrivit regulilor de organizare judecatoreasca din tara noastra, nu este legat in hotararea pe care o da de o cauza similara sau de un proces similar judecat anterior de el insusi sau de o alta instanta, deoarece activitatea jurisdictionala este opera de convingere intima a judecatorilor. Atitudinea de rezerva fata de cunoasterea caracterului de izvor de drept a jurisprudentei este fundamentata si pe principiul separatiei puterilor in stat.Statul de drept presupune crearea legilor de catre organe legiuitoare, in timp ce sarcina aplicarii legii in cazuri complete este de competenta organelor judecatoresti. Practica judiciara este cazuistica, intrucat ea nu se ridica niciodata pana la constituirea unei norme, a unei reguli generale si impersonale, astfel ca precedentul judiciar serveste ca model in spete care se succed, fara a avea puterea si forta unui principiu. Desi sistemul nostru de drept nu concede nici jurisprudentei, nici precedentului judiciar statutul de izvor de drept, in practica de cele mai multe ori se ajunge la solutii unitare in aplicarea si interpretarea textului de lege, iar in aceasta privinta un rol important revine Curtii Supreme de Justitie care are dreptul sa transeze in mod suveran conflictele dintre instantele inferioare si sa impuna o anumita interpretare.

Contractul normativCodul civil defineste contractul ca: un acord intre doua sau mai multe persoane spre a constitui sau a atinge intre acestea un raport juridic. Contractul este un act juridic individual, el stabilind drepturi si obligatii pentru subiecte determinate. In consecinta in cazul in care contractul da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice concrete, el nu constituie izvor de drept. Exista totusi o categorie de contracte care nu privesc nemijlocit drepturile si obligatiile unor subiecte de drept determinate, deci nu reglementeaza raporturi juridice concrete, ci au in vedere reglementari cu caracter general. Ele poarta denumirea de contracte normative si, in aceasta calitate, au rolul de izvoare de drept. Contractul normativ constituie izvor de drept cu deosebire in ramurile de drept constitutional, drept international si al muncii.In dreptul constitutional, contractele normative sunt izvoare de drept in materia formarii federatiilor si confederatiilor, prin ele statornicindu-se principiile fundamentale, convenite de statele membre.In dreptul international public contractul normativ apare sub forma tratatelor internationale, care reprezinta expresia consimtamantului statelor semnatare. Contractul normativ mai poate imbraca si forma acordului, a pactului, a protocolului, a declaratiei sau a conventiei.In dreptul muncii si securitatii sociale contractul normativ apare in calitate de contract colectiv de munca incheiat intre angajator si comitetul sindical sau reprezentantii salariatilor. El prevede conditiile generale ale organizarii procesului muncii, iar pe baza lor se incheie contractele individuale de munca ale salariatilor cu angajatorul, continutul acestora precizand clauza cu caracter economic si social: salariul, premiile, indemnizatiile, utilizarea unor fonduri pentru activitati culturale, pentru protectia muncii, etc.Teoria dreptului mai mentioneaza in cadrul contractelor normative si contractele-tip, rezultate din tendinta actuala de standardizare a numeroaselor operatiuni juridice sau contractele-adeziune, in care partile se multumesc cu acceptarea si individualizarea lor. Cunoscute sub denumirea de drept autonom aceste izvoare formale de drept sunt subsidiare in raport cu cele ale dreptului de provenienta etatica trebuind sa li se subordoneze, dar, subordonate, ele nu sunt mai putin izvoare de drept, iar obligativitatea lor pentru destinatari nu e cu nimic mai scazuta.Actul normativeActul normativ juridic ocupa in dreptul contemporan locul central in sistemul izvoarelor dreptului, aceasta preeminenta a sa gasindu-si explicatia atat prin cauze istorice, cat si prin ratiuni care tin de trasaturile lui de continut si de forma in raport cu celelalte izvoare.Categoria juridica de act normativ semnifica toate formele editate tehnico-legislativ, in care sunt fixate normele juridice de catre organele statului, indiferent de denumirea lor lege, decret, hotarare, ordonanta guvernamentala, regulamente si ordine ale ministerelor, decizii si hotarari ale organelor administrative locale. Denumirea corecta este aceea de act juridic normativ spre a evita confuzia cu actele normative ale unor organizatii nestatale statutele, de pildaIn principiu prin lege se desemneaza actul normativ cu forta superioara adoptat de organul suprem al puterii de stat, fie el colegial sau unipersonal, in functie de forma de guvernamant si regimul politic al statului. Legea, spre deosebire de cutuma, presupune un act in care se formuleaza scris o norma de drept, emanand direct de la autoritatea statului, si anume a organului, care in organizare constitutionala, detine puterea legislativa si, un act de vointa care consacra acea norma. Fiind un act constient si volitiv al unui organ al statului, legea are o superioritate fata de cutuma. Ea este revolutionara pe cand cutuma este esentialmente conservatoare; legea poate sa modifice oricand o situatie de drept pozitiv, poate chiar desfiinta o cutuma si introduce dispozitii cu totul noi. In fapt, ea niciodata nu poate intervenii decat pana la conformitatea cu nevoite si cu constiinta juridica a societatii respective, pentru ca altfel devine inaplicabila. Forta juridica suprema a legii reprezinta apanajul statului de drept si tine de esenta exigentelor democratiei. Lege este, asa cum stipula Declaratia drepturilor omului din 1789 expresia vointei generale si toti cetatenii au dreptul sa concureze personal sau prin reprezentantii lor la elaborarea sa. (art. 6) Legea consfinteste juridic sistemul politic al unei societati, da legalitate structurii etatice, formei de guvernamant, regimului politic, drepturilor si libertatilor cetateanului, institutiei proprietatii, bugetului statului, infractiunilor si pedepselor.Celelalte acte normative au o natura derivata fata de lege, de aceea in teoria dreptului se vorbeste de acte normative propriu-zise, cum este legea si acte normative derivate, secundare. Legea este adoptata dupa o anumita procedura, distingandu-se de celelalte acte normative. Procedura de adoptare a legii, din care ea isi trage forta, superioara fata de celelalte acte ale Parlamentului, presupune doua etape, fiecare avand mai multe faze: prima etapa vizeaza initiativa legislativa, avizarea proiectului de lege, dezbaterea sa, votarea, trimiterea actului pentru dezbatere si votare celeilalte camere, medierea divergentelor, in cazul in care exista; a doua etapa vizeaza indeplinirea formelor posterioare adoptarii, semnarea actului normativ de catre presedintia celor doua camere, legea are intotdeauna caracter normativCelelalte acte ale organelor executive pot avea atat caracter normativ, cat si caracter individual. Normativitatea presupune generalitatea, impersonalitatea, tipizarea, abstractizarea si obligativitatea, intrucat in absenta acestei obligativitati o lege nu ar fi decat o petitie, o declaratie de principii lipsita de vreo eficienta juridica.6. Aciunea legii civile n timp, spaiu i asupra persoanelorLegislaia civil este dinamic n temeiul raporturilor patrimoniale i nepatrimoniale reglementate n dreptul civil. De aceea o mare importan a cptat problema intrrii n vigoare i a ieirii din vigoare a legilor civile.Momentul intrrii n vigoarea a legii civile marcheaz data la care legea devine obligatorie pentru destinatarii ei i de la care nimeni nu poate invoca necunoaterea ei. Actele normative cu caracter civil i cele ce conin norme civile urmeaz a fi publicate oficial. Publicarea este important pentru stabilirea momentuluiintrrii n vigoare a unui act normativ i pentru cunoaterea lui de populaie. Publicarea este oficial dac se conine n Monitorul oficial al RM. Conform Constituiei RM actele normative, cele civile la fel, intr n vigoare de la data publicrii n Monitorul Oficial. Unele acte normative intr n vigoare mai trziu dect sunt publicate.Acestea sunt actele codificate Codurile. Unele acte normative nu se public din care cauz intr n vigoare la data indicat n acte actele cu caracter secret etc.Actul normativ iese din vigoare n cazul: ajungerii la termen, desuetudinii ncetarea forei obligatorii a legii care este doar formal n vigoare, dar care nu se mai aplic fiind incompatibil cu noile concepii jurdice,caducitii legii civile. Aceasta are loc n cazul cnd obiectul reglementrii juridice nu mai exist, de exemplu dispariia unui bun a crui regim juridic este special reglementat). Abrogrii, care poate fi expres (direct i indirect) i tacit. Conflictul de legi n timp. Aici ne referim la perioada de interferene a dou reglementri, numit perioad de tranzitorie. Principiile ce guverneaz soluionarea principiile sunt: Principiul neretroactivitii legii civile Principiul aplicrii imediate a legii civile.

1. Principiul neretroactivitii legii civile. Legea civil nu are caracter retroactiv. Legea civil nu modific i nici nu suprim condiiile de constituire a unei situaii juridice constituite anterior, nici condiiile de stingere a unei situaii juridice stinse anterior. Legea nou nu modific i nici nu desfiineaz efectele deja produse ale unei situaii juridice sau cele n curs de realizare.Legea nou se aplic situaiilor n curs de realizare la data intrrii n vigoare. Din momentul intrrii n vigoare a legii noi legea veche nceteaz, cu excepia cazurilor n care legea nou prevede altfel. Dac legea nou nu prevede altfel, clauzele unui act juridic ncheiat anterior intrrii n vigoare a legii noi contrare dispoziiilor ei imperative snt, de la aceast dat, lipsite de orice efect juridic.Deci, legea nou nu se aplic, nu se extinde asupra situaiilor consumate, care au fost realizate nainte de intrarea n vigoare a legii noi. Situaiile n curs de formare, modificare, stingere i cele viitoare cad sub incidena legii noi.2. Principiul aplicrii imediate a legii civile reprezint consecina fireasc a principiului neretroactivitii legii civile.Ultraactivitatea legii civile este o excepie de la principiul aplicrii imediate a legii. Supraveuirea legii vechi este explicat de nevoia c situaia juridic care a nceput s se constituie s se sting sau s se modifice de legea veche (n cazul cnd persoanele beneficiaz de o situaie mai favorabil). Dup concepia clasic drepturile ctigate se supun legii vechi, iar drepturile n curs de formare - legii noi. Potrivit art.6 alin.4 n raporturile contractuale care sunt n curs de realizare la data adoptrii noii legi acestea vor fi guvernate de legea veche dac legea nou nu prevede altfel.6Aciunea n spaiu a legii civile. Legea civil se aplic n limitele teritoriale ale statului. Aplicarea n spaiu vizeaz aspectul intern i internaional. Aspectul intern: legislaia civil se aplic te tot teritoriul RM, iar actele locale, numai pe un teritoriu determinat.Legile civile se aplic cetenilor RM, persoanelor juridice i unitilor publice, stat. De asemenea sunt ce se aplic cetenilor strini, apatrizilor. Sunt acte ce se refer la o categorie de persoane: - consumatori.ConcluzieLa efectuarea acestei lucrari a fost remarcata notiunea de baza a termenului de izvor al reptului civil care in sens formal, defineste formele de exprimare a normelor juridice de drept, mijloace specifice prin care vointa legiuitorului devine generala si obligatorie. Norma juridica este o regula de conduita generala, impersonala si obligatorie instituita de stat, care poate fi indeplinita, la nevoie, prin forta coercitiva a statului. Normele juridice de drept civil sunt acele reguli de conduita (generale, impersonale si obligatorii), care stabilesc conduita subiectelor de drept in raporturile care formeaza obiectul de reglementare al dreptului civil.De asemenea au fost remarcate acte juridice care contin dispozitii normative denumite acte normative.Actele normative se impart in mai multe categorii, intre ele existand raporturi de subordonare, cu importanta pentru interpretarea si aplicarea normelor juridice ce le cuprind. n sens larg, izvoarele dreptului civil reprezint condiii socio-economice care au determinat apariia unor anumite norme juridice, n funcie de tipul de societate existent ntr-o perioad istoric dat. n sens restrns, izvoarele dreptului civil reprezint forme de exprimare a normelor de drept civil.

BIBLIOGRAFIE :1. Gabriel Boroi, Drept civil. Bucureti 2001.42.Lect.Univ Dr Baran Nicolae ,Teoria Generala a orba de legea scrisa Dreptului3.Adam Popescu , Teoria Generala a Dreptului , Ed.Fundatia Romania De Maine , Buc , 20014.Dorin Clocotici ,Teoria Generala a Dreptului , Ed.Europolis , Ct , 2002

17