UNIVERSITATEA „SPIRU HARET” BUCUREŞTI

FACULTATEA DE MANAGEMENT FINANCIAR CONTABIL CONSTANŢA

PROGRAMUL DE MASTERAT: CONTABILITATE, EXPERTIZĂ ŞI AUDIT

SEMESTRU II

REFERAT

AUDITUL RESURSELOR UMANE

MANAGERII – COMPONENTA DETERMINANTĂ A RESURSELOR UMANE

ALE ORGANIZAŢIEI

Masterand:

PĂTRAŞCU DOSZTAL MARIANA

1.1. Delimitari conceptuale

Manager este acel administrator sau conducator, indiferent de nivelul de conducere,care

are drept de dispozitie.Din practica Americana rezulta ca orice persoana care da

dispozitii-deci participa la management-este manager; in inteles anglo-saxon,manager

corespunde activitatii de a administra,a ordona,a conduce,a antrena,a dirija,a explica,a

carmui,a influenta,a integra,a clarifica,a face cunoscut,a admite,a spune,a

perfectiona.Acestea corespund artei si stiintei conducerii.

Managerul este un creator de conditii si nu numai un executant direct.Sub grija

managerului,oamenii, materialele si mai ales ideile pot intruni conditiile necesare

actiunii.

Studiul profesiunii de manager arata ca ,in principal, cerintele care au in vedere

personalitatea sunt primordiale; intre laturile personalitatii, temperamentul si caracterul se

disting prin expresivitate in asa-numita monografie profesionala a managerului .

Cei ce ocupa functiile de manageri dovedesc-de regula-ca sunt detinatori de resurse

energetice si particularitati temperamentale,ceea ce le confera capacitatea de munca si de

efort continuu.

Sanatatea,vigoarea si indemanarea, la care se adauga capacitatea de munca reprezinta

calitati indispensabile ale managerilor.

Capacitatea de a comunica inseamna emiterea de ordine,insa si ascultarea cu rabdare si

respect a parerilor colaboratorilor si subalternilor.Tipurile puternice , echilibrate si mobile

par a fi recomandabile pentru functiile de manageri .

Dupa unii autori, in fruntea ierarhiei calitatilor manageriale se situeaza caracterul .

Lista trasaturilor pozitive de character recomandata este de obicei lunga.Ea se refera la

capacitatea de a lucra cu oamenii,sinceritatea,franchete,sociabilitate,cordialitate tact

bunatate,solicitudine,amabilitate,atitudine prietenoasa,omenie ,onestitate,spirit de

raspundere,integritate,modestie,curaj,darzenie,perseverenta,capacitate

organizatorica,dorinta de a invata s.a.

Reactiile rapide,energia si echilibrul asigura managerului contactul favorabil cu oamenii.

În etapa de tranziţie la economia de piaţă activitatea managerului reprezintă un

proces integral cu o ascendenţă permanentă pe multiple planuri. În consecinţă si

activitatea managerului trebuie să-si modifice conţinutul, metodele si mijloacele.

Această activitate are particularităţi distincte, care pot fi însusite, formate, urmărite si

analizate.

1.2.Caracterologia managerului

Managerul este plasat într-un sistem de atribuţii si răspunderi cu numeroase

moduri de contact, cu o bogată si diversificată problematică. Ca atare, managerul nu

poate fi unilateral. El trebuie să cunoască bazele generale ale managementului si cu

aplicaţia acestuia în ramura în care activează, problemele teoretice si practice ale

profesiunilor exercitate de către salariaţii săi, noţiuni de psihologia, sociologia, logica,

ergonomia muncii industriale, sau a ramurii respective. De asemenea, este nevoit să

stăpânească si cunostinţe de jurisdicţia muncii si a protecţiei sociale, de igiena si

protecţia muncii si multe altele.

Fizionomia managerului trebuie să constituie subiect de cercetare pentru

numerosi specialisti, în scopul de a contura clar si complet conţinutul caracterologiei

acestuia.

Caracterologia managerului-calităţi, însusiri, aptitudini, atitudini, cunostinţene

apare ca o preocupare deosebit de importantă. Din acest punct de vedere trebuie

reţinute solicitările cărora este chemat să le facă faţă managerul, cunostinţele si

aptitudinile, responsabilităţile, eforturile, condiţiile de lucru si altele.

În scopul realizării obiectivelor muncii sale, managerul trebuie să posede o

temeinică pregătire managerială, stiinţifică, o ridicată capacitate organizatorică. Deci,

este vorba de o sumă de calităţi, aptitudini si atitudini, care se obţin prin efort si se

conservă si mai greu în condiţiile mutaţiilor multiple si complexe care caracterizează

viaţa managerială în prezent.

Caracterologia managerului cuprinde, asadar, calităţile, însusirile, aptitudinile,

atitudinile si cunostinţele, care însumate determină capacitatea si profilul

managerului. În acest cadru un loc important revine cunostinţelor, rezultate dintr-o

pregătire organizată si bine dirijată. Caracterologia managerului serveste drept criteriu

în selecţionarea si aprecierea pe baze stiinţifice, formarea, perfecţionarea si aprecierea

judicioasă a stilului de lucru si de comportare a acestuia.

1.3.Calităţile unui manager eficient

Calităţile unui manager se pot împărţi în mai multe grupe, având drept criteriu,

pe de o parte, calităţile subiective, respectiv cunostinţe manageriale, deprinderi,

caracter, iar pe de altă parte, conţinutul activităţii, priceperii în activitatea

managerială, cunostinţe si capacitatea de a lucra cu factorul uman etc.

Printre trăsăturile managerului putem menţiona si inteligenţa, energia,

perspicacitatea, capacitatea de a lua hotărâri, spiritul de iniţiativă. Un loc important

revine si altor trăsături: stabiltatea emoţională, intuiţia, supleţea intelectuală, pasiunea

pentru lucrul cu salariaţii, receptivitatea faţă de progresul tehnic si social, sinceritatea,

bunăvoinţa, integritatea, spiritul de dreptate. Sunt situaţii când managerul este nevoit

să facă dovada si altor trăsături: toleranţa, dorinţa de a asculta, rapiditatea în aprecieri

si în decoperirea părţilor bune ale angajaţilor, capacitatea de a comuncica eficace cu

factorii de decizie ai societăţii comerciale sau cu liderul sindical.

Printre calităţile managerului trebuie să se regăsească spiritul de disciplină,

devotamentul faţă de activitatea si obiectivele societăţii, spiritul de răspundere,

repectul faţă de salariaţi, efortul de perfecţionare în teoria si practica managerială.

Dintre acestea un loc important revine următoarele calităţi: capacitatea

intelectuală, eficacitatea în managementul societăţii comerciale, elanul si capacitatea

de exprimare.

Prin capacitatea intelectuală se înţelege puterea de a depista necesitatea unei

îmbunătăţiri, elaborarea unui plan de acţiune, a fixa si adapta cu usurinţă ideile altora.

Factorii determinanţi ai capacităţii intelectuale sunt: inteligenţa, discernământul

spiritul inovator si vederile largi.

Prezenţa inteligenţei între însusirile managerului este necesară si evidentă.

Inteligenţa înseamnă posibilitatea de a descifra situaţiile complexe, a le pătrunde

sensul, adică realizarea superioară a înţelegerii. Un manager inteligent descoperă usor

sensul fenomenelor manageriale, a evenimentelor din viaţa societăţii comerciale,

determină esenţialul si relaţiile logice dintre ele si găseste cu usurinţă soluţii pentru

rezolvarea situaţiilor.

Inteligenţa exprimă latura creatoare a gândirii managerului. Ea reprezintă, în

acelasi timp, capacitatea generală a managerului de a se adapta, în mod constient, la

noile cerinţe ale muncii manageriale.

O altă necesară trăsătură necesară managerului este gândirea. Ea se sprijină, de

regulă, pe logică, care poate ajuta pe manager să găsească metode de lucru adecvate

pentru obţinerea de cunostinţe sau de informaţii sigure. Gândirea se manifestă ca

activitate de cunoastere a realităţii societăţii comerciale în forma unor operaţii

personale, dintre care cele mai importante sunt analiza si sinteza.

Prin analiză înţelegem capacitatea managerului de a descompune un anumit

obiect sau fenomen perceput nemijlocit, de a desprinde si de a identifica elementele

lui componente si de a delimita însusirile esenţiale de cele neesenţiale. Prin aceasta

managerul pătrunde în profunzimea obiectelor si fenomenelor realităţii manageriale,

stabileste raporturi logice, conturează asemănări si deosebiri, apelând la comparaţii si

abstractizări.

Trecând la etapa următoare, respectiv la sinteză, managerul este dator să

realizeze îmbinarea, reintegrarea într-un tablou general al elementelor rezultate din

operaţia prealabilă de analiză saudate obiective. În acest cadru, managerul nu se

rezumă doar la o operaţiune de adiţiune, ci el se raportează, subordonează, integrează

un obiect faţă de altele, un caz particular faţă de unul general, apelând la operaţii

auxiliare de genul clasificării sau generalizării.

Pentru a fi eficiente, analiza si sinteza trebuie să se îmbine una cu alta,

operaţie din care rezultă cunoasterea de către manager a situaţiei noi, atât în detalii cât

si în aspectele generale.

Capacitatea intelectuală a managerului este determinată si de alţi factori.

Discernământul este acea calitate de a întrebuinţa inteligenţa într-un anumit fel si în

anumite împrejurări. Spiritul inovator însemnă ideea, plus realizarea ei. Ideea simplă

este creativitatea, iar înnoirea apare atunci când ideea este tradusă în fapte. Vederile

largi se pot evidenţia în contactul persoanl.

Altă capacitate esenţială a managerului este eficacitatea în munca de

conducere, care se referă la posibilitatea de a mobiliza, capacitatea de a respecta si de

a fi respectat si deprinderea de a lua decizii si de a organiza transpunerea lor în fapt.

Managerul trebuie să posede si calităţi voliţionale: iniţiativa, intuiţia,

fermitatea, perseverenţa, independenţa de sine, stabilitatea scopurilor, stăpânirea de

sine, autocontrolul.

În acelasi timp, managerul trebuie trebuie să se caracterizeze prin stabilitate

emoţională, sinceritate, seriozitate, încrederea în sine, energia, capacitatea de acţiune

si comportament ireprosabil.

Calităţile intelectuale pe care le reclamă activitatea managerului trebuie

armonios îmbinate cu calităţile morale ca: modestie, cinste, generozitate, spirit de

lucru în echipă. În formarea managerului factorii esenţiali sunt următorii: însusirile,

comportamentul si stilul de muncă.

În legătură cu cele de mai sus este de dorit ca fiecare manager să-si analizeze

calităţile si să le compare cu cerinţele pe care le-am expus anterior.

1.4.Însusirile ce se cer unui manager

Pe lângă calităţile prezentate anterior, managerul trebuie să aibă si anumite

însusiri. Ele sunt într-o strânsă legătură cu noţiunea de creativitate, imaginaţie,

temperament si caracter.

Managerul care doreste să fie eficienţi în conducerea societăţii trebuie să aibă

anumite însusiri esenţiale care să-i dea posibilitatea de a obţine succese, de a atinge

rezultatele preconizate.

Însusirile comune managerilor se pot clasifica în general (imaginaţia, puterea

de prevedere, flexibilitatea, autorespectul si autoîncrederea, speranţa, expunerea clară

a ideilor si altele) si însusirile de colaborare (tactul, bunăstarea, amabilitatea,

atitudinea prietenească si multe altele).

Aceste însusiri se pot dobândi si prin practică, spre exemplu: cunoasterea

mentalităţii salariaţilor cu care vine în contact si intuirea punctului de vedere al

acestora; obiectivitatea în relaţiile cu colaboratorii si cu salariaţii; capacitatea de a

menţine echilibrul emoţional; priceperea de a influenţa pe salariaţi, adică talentul de a

vorbi si de a asculta; arta de a lucra cu partenerii de afaceri.

Managerul trebuie să dispună si de anumite însusiri de ordin psihic, pentru a

putea să răspundă cu pricepere si competenţă la solicitările crescânde ca volum si

intensitate pe care le are în faţă. Acestea pot să contribuie la valorificarea

cunostinţelor managerilor si la amplificarea potenţelor climatului organizaţiei. Dintre

aceste însusiri psihice reţinem: pasiunea si receptivitatea faţă de nou, originalitatea în

gândire si perspicacitatea, stabilitatea emoţională si reacţia rapidă, dorinţa personală

de autodepăsire, omenia. Managerul trebuie să fie generos si modest, dinamic si

participativ.

Însusirile managerului sunt condiţionate de temeperamentul acestuia.

Temperamentul reprezintă acea caracteristică dinamică a organismului,

comportamentului si vieţii psihice, explicată prin amestecul celor patru umori socotite

ca fundamentale (sânge, fiere neagră, fiere galbenă, spută) din care una ar domina, de

unde si denumirile ce s-au păstrat de coleric, sangvinic, flegmatic si melancolic.

Colericul dispune de o forţă de acţiune neobisnuită, impresionantă, uneori de

un entuziasm nelimitat. El acţionează bine numai sub impulsul unor scopuri de mare

însemnătate. Are mare vocaţie pentru acţiune. Poate apare si ca un perturbator, prin

inegalitatea acţională, prin epuizare, prin activitatea sa în asalt.

Sangvinicul are o adaptabilitate rapidă. Poate da nastere la discuţii în relaţiile

cu salariaţii si mai cu seamă privind latura morală. Rezolvările desi rapide pot fi în

numeroase cazuri superficiale. Posedă bună dispoziţie si adaptabiltate promptă. Poate

să se echilibreze, nu se avântă în mod riscant. Stie să renunţe atunci când este nevoie.

Leagă prietenii usor, dar la fel de usor renunţă la ele. Nu este ambiţios, dar nici nu

este pasiv sau indiferent.

Flegmaticul este neobisnuit de calm, nu abandonează atunci când acţionează.

Este meticulos si perseverent până la obţinerea rezultatului propus. Poate ajunge la

performanţe remarcabile. Cumpătat, cu simţul măsurii, realist si practic.

Melancolicul se caracterizează prin răbdare, simţ si analiză detaliată,

constinciozitate, autoexigent. Se integrează greu în contextul social, nu suportă

raporturile mai dure. Are mare sensibilitate. Este puţin rezistent din punct de vdere

nervos, fiind predispus la stări melancolice, mai ales pe timpul situaţiilor conflictuale.

Determinarea temperamentului este dificilă. Ea se poate realiza prin observaţie

directă si se precizează prin probe experimentale de laborator. El se mai poate

diagnostica si prin analiza biografică specială. Cunoasterea temperamentului este

necesară, întrucât de el depind rezultatele si direcţia atitudinilor si acţiunilor, modul în

care acestea sunt realizate.

Tipul de temperament se exprimă în conduita si activitatea psihică a

managerului, în atenţia, vorbirea, sfera vieţii sale emoţionale.

Cea mai înaltă formaţie a persoanlităţii managerului o reprezintă caracterul.

Acesta este o modalitate de autoreglaj la nivelul problemelor mari ale vieţii sociale, a

raporturilor cu salariaţii. În caracter se manifestă esenţa socială a managerului si se

obiectivează valoarea lui morală. Caracterul este sistemul de atitudini faţă de oameni,

faţă de viaţă, de propria persoană, de muncă.

Raportul temperament-caracter este important. Spre deosebire de

temperament, caracterul nu apare de la nastere, ci se conturează treptat pe parcursul

vieţii, la elaborarea lui participând voinţa, emoţia si intelectul, care se interferează în

definirea acelor însusiri ce se exprimă în conduită.

Caracterul se poate restructura. Unele calităţi care au fost valoroase cândva,

pot trece în contrariile lor. Totodată, caracterul presupune o anumită stabilitate.

1.5.Aptitudinile si atitudinile managerului

Pentru a putea să presteze o activitate de conducere eficientă, managerul

trebuie a, alături de anumite însusiri, să posede si unele aptitudini. Complex de

însusiri psihice ale managerului, aptitudinile fac ca el să aibă succes în activitatea sa.

A avea o aptitudine înseamnă a putea efectua o acţiune, a pune în practică anumite

cunostinţe, a le valorifica. Ca aptitudini necesare pentru manager putem cita:

aptitudinea de a observa, de a selecţiona informaţiile utile, de a fixa priorităţile, de a

comunica cu salariaţii, aptitudinea pentru raţionamentul logic, pentru analiza

fenomenelor manageriale, capacitatea de a gândi economic si social, aptitudinea de a

descoperi esenţa fenomenelor în spatele formei de manifestare, capacitatea de a

participa la elaborarea deciziilor. Alte aptitudini esenţiale pentru manager ne apar

adaptabilitatea, simţul esenţialului, simţul organizatoric, aptitudinea de a conduce.

Determinarea aptitudinilor managerului se poate face prin experienţă si

metode tehnice, demonstrând posibilităţile acestuia de a ajunge la succese în munca

managerială.

Managerii se deosebesc între ei în mare măsură, după cum se orientează

selectiv, preferenţial către una sau alta din laturile realităţii manageriale. Aceste

poziţii selective faţă de diversele laturi ale realităţii, considerate onstant ca niste

trăsături ale oamenilor, se numesc atitudini. Atitudinea sintetizează în ea o serie de

însusiri psihice, exprimându-se cu necesitate si în conduita managerului.

Ceea ce îl caracterizează pe manager este faptul că, fiind constient, întresine

raporturi selective, preferenţiale cu realitatea managerială. Uzual, se înţelege prin

atitudine o reacţie, un gest, o anumită poziţie faţă de ceva. În felul acesta, atitudinea

apare mai mult ca un aspect al comportamentului. Din punctul de vedere al

psihologiei, prin atitudine se înţelege o modalitate relativ constantă de raportare a

individului sau grupului faţă de anumite laturi ale vieţii sociale si faţă de propria

persoană. În ceea ce ne interesează, atitudinea trebuie considerată ca importantă

pentru investigarea caracterologiei managerului, ea determinând comportamentul în

procesul managerial si fiind un element component al caracterului. Ca atitudine, un

bun manager nu trebuie să se complice, creându-si probleme care nu sunt de

competenţa sa. În legătură cu aceasta recomandăm ca atunci când un managr se află

într-o situaţie complicată să caute simplificarea cât mai mult posibil, reducând-o la

esenţa ei.

În activitatea sa managerul are un moment greu, inevitabil si obligatoriu, acela

de a transmite salariaţilor concepţia sa si de a obţine concretizarea ei. În acest proces

pot apare si esecuri, dar un manager cunoscut prin competenţa si energia lui impune

respect si atasament faţă de acţiunile pe care le coordonează.

Managerul are datoria de a cunoaste viaţa salariaţilor, pentru a putea să

sesizeze factorii care influenţează desfăsurarea activităţii manageriale si să ia măsuri

competente. De asemenea, el este dator să cunoască bine condiţiile concrete ale

întregii activităţi a organizaţiei si să nu se lase anternat de amănunte. Managerul

trebuie să evite de a face promisiuni pe care stie că nu le poate rezolva.

Managerul trebuie să stie să ceară si să asculte sfaturi. Acestea vor fi însusite

si aplicate cu fermitate.

Orice manager poate săvârsi si greseli. Un manager este acela care atunci când

greseste îsi dă seama de acest lucru si caută să înlăture greseala cât mai repede cu

putinţă. Această atitudine nu scade prestigiul, ci îi întăreste autoritatea.

1.6.Comportamentul managerului

În sens larg, comportamentul reprezintă o reacţie totală a unui organism, prin

care el răspunde la o situaţie trăită, în funcţie de stimulările mediului si de tensiunile

sale interne si ale cărui miscări succesive sunt orientate într-o direcţie semnificativă.

În sens restrâns, comportamentul constă în ansamblul modalităţilor de reacţie

ale organismului în interacţiunea acestuia cu mediul înconjurător. Comportamentul

managerului eficient se poate analiza. Din punctul de vedere al managerului se

desprind, în general, două tipuri: unul eficient, care dă dispoziţii si sarcini fără a

aprecia realităţile si eforturile, pune preţ pe obligativitatea formală a îndeplinirii

sarcinilor, păstrând o ţinută formală; altul eficient, în care managerul nu apare

totdeauna într-o ţinută oficială, ci într-una prietenoasă, apreciază realist eforturile si

realizările. Cele două tipuri nu se exclud, ci se completează, dând nastere la o gamă

largă de situaţiisi posibilităţi de aplicare în funcţie de împrejurări si de oameni. Din

împletirea lor rezultă aria muncii managerului, conturată prin sase trăsături esenţiale:

feedback-ul, dozarea libertăţii de acţiune, realitatea muncii, orientarea realizărilor,

mobilitate si personalitate.

În activitatea sa managerul este dator să ţină seama de principiile

fundamentale de orientare a comportamentului: inteligenţă, cunostinţe profesionale si

în domeniul managementului, capacitatea de a organiza experienţa anterioară,

flexibilitatea în gândire, deprinderea de a privi către sine si către salariaţii societăţii

sale comerciale, înţelegerea pentru ceea ce se asteaptă de la sine, motivarea pentru

obţinerea unor rezultate scontate, participarea la constientizarea sarcinilor ce stau în

faţa salariaţilor, a organizaţiei, asigurarea unui climat organizaţional care să contribuie

la realizarea unei comunicări perfecte, împărtăsirea experienţei proprii si altor

manageri, formarea colaboratorilor, repartizarea de atribuţii, planificarea si adoptarea

de decizii prin consultare si participare.

Comportamentul managerului este legat de câteva reguli practice si anume:

cunoasterea si aprecierea salariaţilor organizaţiei pe care o conduce, crearea climatului

de disciplină, obţinerea încrederii salariaţilor, colaboratorilor si factorilor de decizie,

precum si liderului sindical. O regulă practică de comportament este

autorecunoasterea. Pe această cale, managerul reuseste să contribuie mai repede si

mai eficace la realizarea echilibrului uman si economic, la adoptarea deciziilor

optime, la promovarea progresului în organizaţie. În activitatea managerială secretul

constă în vitalitatea si dispoziţia sufletească dătătoare de rezultate pozitive, unite cu

fermitatea si integritatea managerului. Un manager obosit, surmenat, arţăgos este un

manager slab. Pentru un manager a fi calm este o calitate, care se transmite cu

usurinţă colaboratorilor si salariaţilor, o condiţie de asigurare a caracterului sistematic

al muncii si de prevenire a greselilor. Un bun manager priveste cu simpatie motivările

salariaţilor săi. Aceasta este adevărata măsură a capacităţii sale de manager, cu

influenţă puternică asupra întregii organizaţii.

Comportamentul managerului trebuie să fie flexibil si adaptabil

comportamentelor diferite ale salariaţilor. Flexibilitatea îi dă posibilitatea managerului

să acţioneze în mod eficient în mediul înconjurător actual, atât de mobil.

În procesul de conducere a organizaţiei managerul trebuie să cunoască factorii

de care depinde comportamentul salariaţilor, după ce anume îsi conduc ei acţiunile.

Salariatul, ca fiinţă constientă îsi orientează comportamentul, faptele si acţiunile

constient, urmărind obţinerea unui anumit obiectiv

1.7.Capacitatea si competenţa managerului

În concepţia managerială, între principalele însusiri, în afară de gândire,

acţiune si comportament, o condiţie de bază pentru a fii manager este capacitatea. Prin

capacitate se înţelege posibilitatea de a lura într-un anumit domeniu, de a realiza ceva,

adică pricepere, îndemânare, talent. Capacitatea managerială este apreciată nu prin

ceea ce face managerul, ci prin ceea ce realizează el.

Capacitatea este un complex de calităţi, însusiri, aptitudini si atitudini, centrate

în peronalitatea managerului. La aceasta se adaugă autoritatea, responsabilitatea si

pregătirea, care dau competenţă managerului. Aceasta reclamă continua perfecţionare

a acestuia.

Capacitatea permite managerului să conlucreze cu colaboratorii, cu liderul

sindical. În acest proces au o mare importanţă stilul si metodele de lucru utilizate,

calităţile personale ale managerului, exigenţa si principialitatea în discuţiile cu

salariaţii si în soluţionarea problemelor.

Capacitatea poate fi împărţită în capacitate de concepţie, profesională,

managerială, organizatorică, umană etc.

Capacitatea umană (psihosocială) constă în priceperea managerului de a lucra

eficient cu salariaţii. Ea sintetizează cunostinţele si deprinderile de a mobiliza, de a

antrena. Pe această cale managerul încheagă si întăreste organizaţia, creează motivaţii

stabile, realizează climatul favorabil de lucru.

Competenţa este priceperea, capacitatea cuiva de a se pronunţa asupra unui

lucru pe temeiul unei cunoasteri a problemei respective. Managerul care acordă

atenţie activităţii de informare si studierii problemelor de specialitate exercită o

conducere competentă a organizaţiei, aceasta constituind si un procedeu pentru a

cunoaste preocupările salariaţilor. Competenţa personală este o condiţie a autorităţii

managerului si o componentă a personalităţii sale, iar competenţa psihologică

reprezintă o capacitate reală în activitatea managerială.

1.8.Autoritatea si răspunderea managerului

Autoritatea înseamnă impunerea de către un subiect a unei influenţe asupra

altuia cu scopul ca acesta din urmă să se conformeze si să asculte. Realizarea

autorităţii presupune si realizarea unui consens din partea aceluia asupra căruia se

exercită. Cu alte cuvinte, autoritatea înseamnă, în general, influenţa, dreptul de a da

dispoziţii, de a impune cuiva ascultare în virtutea unei calităţi sau a unei împuterniciri.

În exercitarea atribuţiilor sale, managerul acţionează în primul rând prin

autoritatea cu care este investit, mijloc prin care se asigură subordonarea voinţei

salariaţilor. Această putere a managerului cu autoritate stă în faptul că el inspiră

încredere si respect, convingere si fermitate în justeţea comportării si activităţii sale.

Ca puterea de influenţare a managerului asupra salariaţilor, autoritatea presupune un

accent al acestuia, a cărui valoare este condiţionată de competenţa funcţiei si

personalitatea sa.

Si în procesul managerial nu există autoritate fără responsabilitate, fără a

răspunde de acţiunile întreprinse, asa după cum nu există nici responsabilitate fără

autoritatea necesară. Responsabilitatea defineste statutul formal al managerului în

ierarhia organizaţiei.

Managerul răspunde nu numai de munca sa, ci si de rezultatele activităţii

depuse de către ajutoarele si salariaţii săi. Această răspundere îl obligă pe manager să

aleagă un asemenea comportament care să răspundă nevoilor de dezvoltare ale

organizaţiei. În acest cadru, autoritatea, experienţa si răspunderea trebuie împărţite cu

principalii colaboratori. În felul acesta, managerul obţine timpul necesar pentru

perfecţionarea propriei activităţi si contribuie la cresterea viitorilor manageri.