7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 1/61

Cuprins

Prefata……………………………………………………..2

Partea intai - PRIMATUL IMAGINII1. Homo Sapiens …………………………………. 32. Progresul tehnologic …………………………... 43. Video-copilul ………………………………….. 54. Progrese si regres ……………………………… 65. Saracirea intelegerii …………………………… 76. Contra-deductii ………………………………... 87. Internetul si navigatia cibernetica ……………... 9

Note …………………………………………… 11

Partea a doua - OPINIA TELEDIRIJATA1. Video-politica ………………………………… 13

2. Formarea opiniei ……………………………… 133. Guvernarea sondajelor ………………………... 144. Mai putina informatie ………………………… 165. Mai multa dezinformare……………………. … 186. Si imaginea minte …………………………...… 21

Note ………………………………………….… 22

Partea a treia – SI DEMOCRATIA ?1. Video-alegeri ………………………………...… 242. Politica video-modelatoare …………………..… 253. Satul global …………………………………..… 27

4. Demosul slabit ……………………………….… 295. “Regnum Hominis” si oamenii-vite ………….… 316. Concurenta nu e un remediu ………………….… 337. Rationalitatea si post-gandirea ………………..… 34

Note …………………………………………....… 36

Apendice1. Oul si gaina ……………………………………… 382. Ce fel de cetatean ? ……………………………… 383. Democratia continua si democratia deliberative … 404. Concurenta si Auditel ………………………….… 405. Ne sufocam in ignoranta ……………………….… 436. De la video-copil la destructurarea eului ………… 44

7. Tot despre vizibilitate si abstractiune ………….… 468. Universul virtual e gol …………………………… 47

Note ……………………………………………… 48

1

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 2/61

Prefaţă

„De ce nu oferi i oamenilor c r i despre Dumnezeu?"ţ ă ţDin acelaşi motiv pentru care nu le oferim nici Othello; sunt vechi; sunt c r i despre Dumnezeu celă ţ  de acum o sut de ani. Nuădespre Dumnezeu cel de ast zi.ă„Dar Dumnezeu nu se schimb ."ăOamenii, îns , da.ăALDOUS HUXLEY, Minunata lume nouă

  Ne afl m în plin şi extrem de rapid revolu ie multimedia. Un proces cu multeă ă ă ţ  tentacule (Internet, calculatoare personale, ciberspa iu) care se caracterizeaz însţ ă ă printr-un numitor comun: tele-vederea, şi prin aceasta o tele-tr ireă a noastr .ă

Aşadar, în aceast carte focul se concentreaz asupra televiziunii, iar teza de bază ă ă este căfenomenul video îl transform peă homo sapiens produs de cultura scris într-ună  homo videns, în care cuvântul e detronat de imagine. Totul devine vizualizat. Dar încazul acesta ce se întâmpl cu non-vizualizabilul (care e mai r spândit)?ă ă  

Astfel, în timp ce ne preocup cine controleaz media, nu ne d m seama c deă ă ă ă  fapt instrumentul în sine şi pentru sine este cel care ne-a sc pat de sub control. Ină  leg tur cu televiziunea ne lament m c încurajeaz violen a, sau c informează ă ă ă ă ţ ă ă pu in şi prost, sau c este înapoiat din punct de vedere cultural (aşa cum a scrisţ ă ă  Habermas). E adev rat. Dar este şi mai adev rat şi chiar mai important s în elegemă ă ă ţ  c tele-vederea schimb treptat natura omului. sta e miezul problemei, esen a ei,ă ă Ă ţ  care pân ast zi a sc pat în mare m sur aten iei noastre. Şi totuşi e destul deă ă ă ă ă ţ  limpede c lumea în care tr im se sprijin deja pe umerii firavi ai „video-copilului": ună ă ă  exemplar foarte recent de fiin uman educat de tele-vedere — în fa a unuiţă ă ă ţ  televizor — înainte chiar s înve e s scrie şi s citeasc .ă ţ ă ă ă

Aşadar, în prima parte a acestei c r i m ocup şi m preocup deă ţ ă ă  primatul imaginii,

adic de precump nirea vizibilului asupra inteligibilului, care îl face pe om s vadă ă ă ă f r s în eleag . Şi, pornind de la aceast premis , examinez în continuareă ă ă ţ ă ă ă video-

 politica, adic puterea politică ăa televiziunii. Dar, de-a lungul acestui parcurs, aten ia mea r mâne concentrat peţ ă ă  

 paideia, pe educarea video-copilului, şi deci pe procesele de formare a opiniei publiceşi pe ceea ce trece, sau nu trece, prin canalele de comunica ie în mas . Cel maiţ ă  caustic, în aceast privin , este Baudrillard:ă ţă„Informa ia, în loc s transforme masa în energie, produce şi mai mult mas ."ţ ă ă ă Certeste că televiziunea —spre deosebire de instrumentele de comunicare care auprecedat-o (pân la radio) — mai mult distruge decât transmite în materie deă  cunoaştere şi în elegereţ .

S fie limpede: dac pornesc la atac împotriva luiă ă homo videns nu înseamn că ă  îmi fac iluzii. Nu inten ionez s provocţ ă  un blocaj al epocii multimedia. Ştiu prea bine

c nuă  peste mult timp majoritatea popula iei din rile bogateţ ţă  va avea în cas , peă  lâng televizor, un minicalculator conectată  la Internet. Aceast dezvoltare eă  inevitabil şi, înă  anumite limite, folositoare; dar folositoare numai dac nuă  sescufund înă via a inutil , ţ ă  într-o existen care înseamnţă ă doar omorârea timpului. Prinurmare, eu nu pretind să opresc inevitabilul. Sper îns s -i sperii îndeajuns pe p rin iă ă ă ţ  cu ceea ce se va întâmpla video-copilului lor, astfel încât s -i transform în p rin i maiă ă ţ  responsabili. Sper ca şcoala s se debaraseze de pedagogia ei d un toare şi s iasă ă ă ă ă din degradarea în care a c zut, sper, aşadar, într-o şcoal aptă ă ă s lupte împotrivaă  

2

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 3/61

acelei post-g ndiriă pe care ast zi o între ine.ă ţ  Sper de asemenea s avem ziare maiă  bune, şi la urma urmei şi o televiziune mai bun .ă

Şi apoi, chiar dac b t lia mea e dinainte pierdut , asta n-are importan . Cumă ă ă ă ţă  spunea William de Orania, „point n'est besoin d'esperer pour entreprendre, ni dereussir pour perseverer", nu e nevoies speri pentru a întreprinde, nici s reuşeşti pentru a persevera.ă ă

PARTEA ÎNTÂI

PRIMATUL IMAGINII

1. „Homo sapiens" 

Homo sapiens: astfel clasifica Linne specia uman în lucrarea saă Sistemul naturiidin 1758. Din punct de vedere fiziologic, acest homo sapiens nu are nimic care s -1ă  fac unic între primate (din genul c rora neamul omenesc face parte ca specie).ă ă  Ceea ce îl face unic pe homo sapiens este capacitatea lui de a opera cu simboluri;este ceea ce 1-a îndemnat pe Ernst Cassirer s -1 defineasc pe om drept un „animală ă  simbolic". Cassirer explic astfel:ăOmul nu tr ieşte într-un univers pur fizic, ci într-un univers simbolic. Limba, mitul, arta şi religia [...]ă  sunt diferitele fire care alc tuiesc es tura simbolic [...] Orice progres uman în gândire şiă ţ ă ă  experien înt reşte aceast es tur f...] Defini ia omului ca animal ra ional nu şi-a pierdut delocţă ă ă ţ ă ă ţ ţ  valabilitatea [...] dar e lesne de v zut c aceast defini ie este doar o parte dintr-un întreg. Pentru că ă ă ţ ă al turi de limbajul conceptual exist un limbaj al sentimentului, al turi de limbajul logic sau ştiin ifică ă ă ţ  exist limbajul imagina iei poetice. La început, limbajul nu exprim gânduri sau idei, ci sentimente şiă ţ ă  afecte. (1948, pp. 47^19)  Aşadar, expresia animal symbolicum îmbr işeaz toate formele vie ii culturale.ăţ ă ţ  Iar capacitatea simbolic a oamenilor se manifest prin limbaj, prin capacitatea de aă ă  comunica prin articularea unor sunete şi semne „semnificante", purt toare deă  semnifica ie. Ast zi vorbim despre limbaje la plural, şi deci despre limbaje a c rorţ ă ă  unitate semnificant nu este cuvântul: de pild , limbajul cinematografului,ă ăal artelor figurative, al emo iilor şi aşa mai departe. Dar acestea sunt accep iiţ ţ  metaforice. Pentru că

limbajul fundamental care îl caracterizeaz şi îl instituie cu adev rat pe om ca animală ă  simbolic este „limbajul-cuvânt", limbajul vorbirii noastre. S formul m prin urmareă ă  astfel: omul este un animal vorbitor, un animal loquax „în permanen conversând cuţă  sine însuşi" (Cassirer, 1948, p. 47), iar aceasta este principala însuşire care îldeosebeşte radical de orice alt specie de fiin vie.ă ţă (1)

In replic se poate argumenta c şi animalele comunic printr-un limbaj al lor. Da,ă ă ă  dar mai degrab nu. Aşa-numitul limbaj animal transmite semnale. Iar diferen aă ţ  esen ial este c omul posed un limbaj capabil s vorbeasc despre sine însuşi.ţ ă ă ă ă ă  Omul reflecteaz asupra a ceea ce spune. Şi nu numai comunicarea, ci şi gândirea şiă  

3

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 4/61

cunoaşterea care îl caracterizeaz pe om ca animal simbolic se construiescă în limbajşi prin limbaj. Limbajul nu este doar instrumentul comunic rii, ci şi al gândirii.(2) Iară  gândirii nu îi este necesar vederea. Un orb are dificult i, în actul gândirii, fiindc nuă ăţ ă  poate citi, deci din cauza unui suport minor al cunoaşterii scrise, dar nu pentru c nuă  vede lucrurile despre care gândeşte.

Intr-adev r, lucrurile pe care le gândim nu le v d nici cei care v d: ele nu suntă ă ă  

„vizibile". Civiliza iile se dezvolt o dat cu scrierea şi tocmai trecerea de laţ ă ă  comunicarea oral la cuvântul scris este ceea ce determin dezvoltarea uneiă ă  civiliza ii (cf. Havelock, 1973). Dar pân la inventarea tiparului cultura oric reiţ ă ă  societ i r mâne în mare parte bazat pe transmiterea oral . Deoarece textele scriseăţ ă ă ă  trebuie reproduse de mân de c tre copişti, nu se poate înc vorbi de „omul careă ă ă  citeşte". A citi, şi a avea ceva de citit, era, pân la sfârşitul secolului al XV-lea,ă  privilegiul unui num r foarte restrâns de înv a i.ă ăţ ţ

Homo sapiens care îşi multiplic propria cunoaştere este deci aşa-numitul om ală  lui Gutenberg. Este adev rat c Biblia tip rit de Gutenberg între 1452 şi 1455 a avută ă ă ă  un tiraj (pentru noi ridicol) de 200 de exemplare. Dar acele 200 de exemplare erauretip ribile. Saltul tehnologic se petrecuse. Aşadar, numai o dat cu Gutenbergă ă  transmiterea scris a culturii devine poten ial accesibil tuturor.ă ţ ăProgresul reproducerii prin tip rire a fost lent dar constant şi culmineaz o dat cuă ă ă  apari ia — la grani a dintre secolele al XVIII-lea şi al XlX-lea — a jurnalului care seţ ţ  tip reşte zilnic, a „cotidianului".(3)ă

In acest timp, de la jum tatea secolului al XlX-lea încoace, începe un ciclu nou şiă  bogat de progrese tehnologice. Mai întâi, inventareai telegrafului, apoi a telefonului(de Alexander Graham Bell). Datorit acestor dou inven ii disp rea distan a şiă ă ţ ă ţ   începea era comunica iilor directe. Radioul, care elimina şi el distan ele, adaug unţ ţ ă  element nou: o voce uşor de difuzatîn toate casele. Radioul este primul formidabildifuzor al comunic rii; dar un difuzor care nu ştirbeşte natura simbolic a omului. Dată ă  fiind c radioul „vorbeşte", el r spândeşte mereu lucruri spuse prin cuvinte. Aşadar,ă ă  c r ile, ziarele, telefonul, radioul sunt toate elemente purt toare de comunica ieă ţ ă ţ  lingvistic .ă

Ruptura survine, la jum tatea secolului al XX-lea, o dat cu televizorul şi cuă ă  televiziunea.(4) Televiziunea — o spune şi numele — înseamn „vedere de departe"ă  (tele), cu alte cuvinte aducerea în fa a unui public spectator a unor lucruri de v zutţ ă  de pretutindeni, din orice loc şi de la orice distan . Iar în televiziune,ţă vederea eprecump nitoare fa de vorbire, în sensul c vocea de la fa a locului, sau cea a unuiă ţă ă ţ  vorbitor, se afl pe planul doi, depinde deă imagine, comenteaz imaginea. înă  consecin , telespectatorul este mai mult un animalţă v z tor  ă ă decât un animalsimbolic. Pentru el lucrurile înf işate prin imagini înseamn şi cânt resc mai multăţ ă ă  decât lucrurile spuse prin cuvinte. Iar aceasta e o schimbare radical de direc ie,ă ţ  deoarece în timp ce capacitatea simbolic îl îndep rteaz pe homo sapiens deă ă ă  animal, vederea îl apropie de capacit ile sale ancestrale, de genul din careăţ homosapiens face parte ca specie.

2. Progresul tehnologic

Orice progres tehnologic a produs, la apari ia sa, team sau m car aversiune. Şiţ ă ă  se în elege de la sine c orice inova ie produce o tulburare fiindc schimb rânduieliţ ă ţ ă ă  existente. Dar nu putem şi nici nu trebuie s generaliz m.ă ă

Inven ia care a provocat cea mai mare aversiune a fost, din punct de vedereţ  istoric, cea a maşinii, a maşinii industriale. La apari ia sa, maşina a provocat cea maiţ  mare teama deoarece — se spunea — ea r pea oamenilor locurile de munc . Timpă ă  de dou secole nu s-a întâmplat acest lucru. Dar a fost şi r mâne un adev r: costulă ă ă  uman al primei revolu ii industriale a fost teribil. Chiar dac maşina era de neoprit, şiţ ă  

4

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 5/61

 în ciuda tuturor imenselor beneficii pe care le-a adus, chiar şi în zilele noastre criticileaduse civiliza iei maşinii ating probleme reale.ţ

In compara ie cu revolu ia industrial , inven ia tiparului şi progresele înţ ţ ă ţ  comunica ii nu au întâmpinat vreo ostilitate deosebit ; dimpotriv , ele au fostţ ă ă  aproape de fiecare dat aplaudate şi înso ite de previziuni euforice.(5) La apari ia lor,ă ţ ţ  ziarul, telegraful, telefonul, radioul (las în suspensie

cazul televiziunii) au fost salutate, aproape de toat lumea, ca nişte „progrese"ă  providen iale în propagarea informa iei, a ideilor şi a culturii.(6)ţ ţIn acest context obiec iile şi temerile nu se refereau la instrumente, ci laţ  

con inutul lor. Cazul emblematic al acestei rezisten e — repet, nu fa deţ ţ ţă  comunicare, ci fa de ceea ce se comunica — a fost cazulţă Marii Enciclopedii.L'Encyclopedie a lui Diderot (al c rei prim volum a ap rut în 1751) a fost interzis şiă ă ă  apoi a fost pus la index în 1759 sub pretextul c ascundea o conspira ie urm rindă ă ţ ă  distrugerea religiei şi sl birea autorit ii statului. Papa Clement al XII-lea a ajuns să ăţ ă decreteze c to i catolicii care posedau exemplare din ea trebuiau s le predea spre aă ţ ă  fi arse de c tre un preot, sub pedeapsa excomunic rii. Dar în pofida acesteiă ă  excomunic ri, a dimensiunii şi costului lucr rii (nu mai pu in de 28 de volumeă ă ţ in folio,culese manual), Enciclopedia s-a tip rit între 1751 şi 1789 în circaă24 000 de exemplare, un num r într-adev r colosal pentru acea epoc . Progresulă ă ă  „luminilor" s-a dovedit de neoprit. Şi dac nu trebuie s confund m niciodată ă ă ă instrumental cu mesajele sale, mijloacele de comunicare cu con inuturile pe care leţ  comunic , leg tura e simpl : f r instrumentulă ă ă ă ătiparului am fi r mas f ră ă ă Encyclopedie, deci f r Iluminism.ă ă

S ne întoarcem la instrumente. Chiar şi atunci când un progres tehnologic nuă  stârneşte temeri deosebite, fiecare inven ie prilejuieşte previziuni asupra efectelorţ  sale, asupra consecin elor pe care le va avea. Nu este adev rat c tehnologiaţ ă ă  comunica iilor a stârnit previziuni catastrofice (ba chiar dimpotriv ). Dar e adev ratţ ă ă  c deseori am avut previziuni greşite, în sensul c ceea ce s-a întâmplat eraă ă  neprev zut.ă

S lu m cazul inven iei telegrafului. Problema asupra c reia nimeni nu a atrasă ă ţ ă  dinainte aten ia era c telegraful acorda un monopol formidabil asupra informa iilorţ ă ţ  celui care instala primul firele (telegrafului). Intr-adev r, în Statele Unite companiaă  WesternUnion (de in toarea monopoluluiţ ăserviciului telegrafic) şi Associated Press (prima agen ie de ştiri) au devenit rapidţ  alia i fireşti; şi aceast alian prefabrica aşa-zicând ziarele, pentru c Associatedţ ă ţă ă  Press era cea care stabilea care ştiri anume urmau s treac , iar Western Union eraă ă  cea care f cea s soseasc buletinul de ştiri cu o iu eal imbatabil . F r tevatur şiă ă ă ţ ă ă ă ă ă  pe neaşteptate, aceast problem s-a rezolvată ă eo ipso gra ie telefonului: înc un fir,ţ ă  care îns permitea utilizatorilor individuali s comunice ce doreau. Radioul a avut şiă ă  el efecte secundare neprev zute, de pild „muzicalizarea" vie ii noastre cotidiene (peă ă ţ  lâng lansarea pe scar larg a unor sporturi „narabile", cum ar fi fotbalul).ă ă ă

Dar televiziunea? lat -ne ajunşi la subiectul nostru. Pân la apari ia televiziunii laă ă ţ   jum tatea secolului XX, vederea omului se dezvoltase în dou direc ii: ştiam să ă ţ ă m rim minusculul (cu ajutorul microscopului) şi ştiam s vedem departe (cu ajutorulă ă  binoclului şi mai departe cu al telescopului). Televiziunea ne permite în schimb să vedem totul f r s ne deplas m ca s vedem: cele vizibile ne intr aproape gratis înă ă ă ă ă ă  

cas de pretutindeni. Şi asta nu e totul. în doar câteva decenii progresul tehnologică  ne-a introdus în era cibernetic (7), astfel desc lecând — dup cum se afirm —ă ă ă ă  televiziunea. De fapt am intrat, sau suntem pe cale de a intra, într-o eră „multimedial " în care, cum ne spune şi cuvântul, media sunt multe, iar televiziuneaă  nu mai este regina acestei multimedialit i (8). Noul suveran este, de-acum,ăţ  calculatorul. Deoarece calculatorul (şi cu ajutorul acestuia digitalizarea tuturormedia) nu numai c unific cuvântul, sunetul, imaginile, dar introduce în rândul celoră ă  „vizibile" realit i simulate, realit i virtuale.ăţ ăţ

5

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 6/61

Dar s nu amestec m prea multe lucruri. Deosebirea pe care trebuie s-o re inemă ă ţ  este c vizibilele în chestiune sunt de dou tipuri şi c ele sunt extrem de diferite.ă ă ă   Televiziunea ne face s vedem imagini ale unoră lucruri reale, este fotografia şicinematografia celor existente. In schimb, computerul cibernetic (pentru a prescurtaastfel) ne face s vedem imaginiă imaginare. Aşa-numita realitate virtual este oă  irealitate creat pe ecran şi ea este realitate numai pe ecran. Virtualul, simul rileă ă  

l rgesc peste m sur posibilit ile realului; dar ele nu sunt, ca atare, realitate.ă ă ă ăţ

3. Video-copilul

  Momentul de cotitur 1-a constituit modul de a ne informa:ă v zând.ă Această cotitur începe o dat cu apari ia televiziunii. Aşadar, încep şi eu de la tele-vedere.ă ă ţ  Oricare ar fi dup televiziune dezvolt rile virtuale ale tele-vederii (veziă ă infra, pp. 35 şiurm.), televiziunea e cea care modific prima, şi într-un mod fundamental, naturaă   îns şi a comunic rii, deplasând-o din contextul cuvântului (fie el tip rit sauă ă ă  radiodifuzat) în contextul imaginii. Deosebirea e radical . Cuvântul este un „simbol"ă  dizolvat în întregime în ceea ce semnific , în ceea ce ne face s în elegem.ă ă ţ

Iar cuvântul ne face s în elegem numai dac e în eles, cu alte cuvinte dacă ţ ă ţ ă 

cunoaştem limba c reia îi apar ine; altminteri este liter moart , un semn sau ună ţ ă ă  sunet oarecare. Imaginea, dimpotriv , e pur şi simplu reprezentare vizual . Imagineaă ă  se vede şi gata; iar pentru a o vedea e suficient vederea, e de ajuns s nu fim orbi.ă ă  Imaginea nu se vede în chinez , în arab sau în englez . Repet: se vede şi gata.ă ă ă

Atunci e limpede: cazul televiziunii nu poate fi tratat prin analogie, cu alte cuvinteca şi când televiziunea ar fi o continuare şi o simpl extindere a instrumentelor deă  comunicare ce au precedat-o. O dat cu televiziunea ne aventur m într-o noutateă ă  radical nou . Televiziunea nu este un adaos; ea este mai ales o substituire careă  r stoarn raportul dintre a în elege şi a vedea. Pân ast zi, lumea, evenimenteleă ă ţ ă ă  lumii, ne erau relatate (în scris); azi ele ne sunt prezentate vederii, iar relatarea(explicarea lor) este aproape întotdeauna doar în func ie de imaginile care apar peţ  ecran. Dar, dac acest lucru e adev rat, înseamn c televiziunea este pe cale să ă ă ă ă produc o transformare, o metamorfoz , care priveşte natura îns şi a luiă ă ă homo

sapiens. Televiziunea nu este doar un instrument de comunicare; ea este, în acelaşitimp, şi paideia (9), un instrument „antropogenetic", un mediu care genereaz ună  nthroposă nou, un tip nou de fiin uman .ţă ă

Aceasta este teza sau, dac dori i, ipoteza care str bate întreaga carte şi asupraă ţ ă  c reia în mod evident voi reveni în mai multe rânduri. O tez care se bazeaz , în chipă ă ă  de premis , pe simplul fapt constatat c micu ii noştri privesc la televizor, ore şi oreă ă ţ   în şir, înainte de a înv a săţ ăciteasc şi s scrie.(10)ă ă

In mod curios, aceast expunere e pus sub acuza ie mai ales deoarece (seă ă ţ  spune) îl obişnuieşte pe copil cu violen a şi îl face, ca adult, mai violent.(11) Spun înţ  mod curios pentru c aici o p rticic din problem înlocuieşte şi ascunde problema.ă ă ă ă  Argumentul c un copil având sub trei ani nu în elege ceea ce vede, dar cu atât maiă ţ  abitir „absoarbe" violen a ca pe un model incitant şi chiar de success din via a adultţ ţ ă 

este cu siguran adev rat. Dar de ce s ne limit m la violen ? Adev rul maiţă ă ă ă ţă ă  cuprinz tor, şi deăansamblu, este c copilul a c rui prim şcoal (şcoala distractiv , care precedeă ă ă ă ă  şcoala plicticoas ) e televiziunea, este un animal simbolic care îşi primeşteă imprint-uls u, tiparul s u formativ, de la nişte imagini ale unei lumi în întregime centrat peă ă ă  vedere. In această paideia predispunerea la violen este, spuneam, doar o micţă ă parte a problemei.

Problema este c copilul e un burete care înregistreaz şi absoarbe f ră ă ă ă discern mânt (dat fiind c el înc nu are capacitatea de a discerne) tot ce vede.ă ă ă  Dimpotriv , şi din cealalt perspectiv , copilul format de vedere se m rgineşte la a fiă ă ă ă  

6

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 7/61

un om care nu citeşte, şi deci, de cele mai multe ori, un „ramolit de ecran" înrobit pevia deţă videogames.

“La început a fost cuvântul": aşa începe Evanghelia lui Ioan. Ast zi s-ar puteaă  spune c „la început este imaginea". Şi o dat cu imaginea care ia locul cuvântului seă ă   însc uneaz o cultur juvenil perfect descris de Alberoni (1997):ă ă ă ă ăCopiii trec prin lumea adult a şcolii, a statului [...] a profesiei ca nişte clandestini. La şcoal ascultă ă ă cu apatie nişte lec ii [...] pe care le şi uit repede. Nu citesc ziarele [...] Se baricadeaz în propriaţ ă ă  

camer împreun cu posterele eroilor lor, privesc la propriile lor spectacole, merg pe stradă ă ă cufunda i în muzica lor. Se trezesc numai atunci când se adun noaptea la discotec . Când, înţ ă ă  sfârşit, gust din plin be ia de a se înghesui unii în al ii, beatitudinea de a exista ca unic trup colectivă ţ ţ  d n uitoră ţ .(12)  Nici c l-aş putea zugr vi mai bine pe video-copil, adic pe copilul educat de video-ă ă ăvedere. Copilul acesta nu devine oare niciodat matur? Devine în oarecare m sur ,ă ă ă  prin for a lucrurilor. Dar e vorba întotdeauna de un adult care r mâne surd pe via laţ ă ţă  stimulii cititului şi ai cunoaşterii transmise de cultura scris . Stimulii la care continuă ă s r spund , ca om mare, sunt aproape exclusiv audio-vizuali. Prin urmare, video-ă ă ăcopilul nu creşte mai mult de atât. La treizeci de ani se trezeşte c e un adult s r cit,ă ă ă  educat de mesajul „cultura, ce pis logeal " lansat de Ambra Angiolini (copilul minuneă ă  care a animat un sezon marele sat de vacan preluat de televiziune), şi deci unţă  adult marcat pe via de atrofie cultural .ţă ă

Cuvântul cultur are dou în elesuri. In accep ia sa antropologico-sociologic vreaă ă ţ ţ ă  s spun c orice fiin uman tr ieşte în sfera unei culturi proprii. Dac omul este,ă ă ă ţă ă ă ă  aşa cum şi este, un animal simbolic, rezultă eo ipso c tr ieşte într-un contextă ă  cognitiv de valori, credin e, concep ii şi, într-unţ ţcuvânt, de simboliz ri care constituie cultura sa. In aceast accep ie generic ,ă ă ţ ă  aşadar, chiar şi primitivul sau analfabetul posed o cultur . Şi tocmai în această ă ă accep ie vorbim ast zi, de pild , despre o cultur a distrac iei, despre o cultur aţ ă ă ă ţ ă  imaginii şi despre o cultur juvenil . Dar culturaă ăe de asemenea sinonim cu „cunoaşterea": o persoan cult este o persoană ă ă ă carecunoaşte, cu lecturi solide sau oricum bine informat . In aceast accep ie îngust şiă ă ţ ă  apreciativ , cultura este a celor „cul i", nu a ignoran ilor. Şi aceasta e accep ia careă ţ ţ ţ  ne permite s vorbim (f r contradic ii) despreă ă ă ţo „cultur a inculturii" şi tot astfel despre atrofie şi s r cie cultural .ă ă ă ă

Este o realitate c „societ ile au fost întotdeauna modelate mai mult de naturaă ăţ  mijloacelor prin care ele comunic decât de con inutul comunic rii. Alfabetul, deă ţ ă  pild , e o tehnologie absorbit de copil [...] prin osmoz , aşazicând" (McLuhan şiă ă ă  Fiore, 1967, p.l). Dar este inexact c „alfabetul şi tiparul au favorizat un proces deă  fragmentare, de specializare şi de detaşare, [pe când] tehnologia electronică favorizeaz unificarea şi implicarea"ă (ibid.). Ba chiar e adev rat contrariul.(13) Şi niciă  aceste considera iiţ  nu pot demonstra vreo superioritate a culturii audio-vizualeasupra culturii scrise. Mesajul cu care noua cultur se recomand şi se laud este:ă ă ă  cultura c r ii apar ine celor pu ini (elitist ), pe cândă ţ ţ ţ ăcultura audio-vizuaî apar ine celor mul i. Dar num rul beneficiarilor — pu ini sauă ţ ţ ă ţ  mul i — nu modific natura şi valoarea unei culturi. Şi dac pre ul pl tit pentru oţ ă ă ţ ă  cultur a tuturor este declasarea într-o sub-cultur , care e de fapt — din punct deă ă  vedere calitativ — „incultur " (ignorană ţăcultural ), atunci opera iunea aduce doar pierdere.ă ţ

Cu to ii incul i sun oare mai bine decât pu ini cul i? Dorim oare o cultur în careţ ţ ă ţ ţ ă  nimeni s nu ştie nimic? Intr-un cuvânt, dac înv torul ştie mai mult decât elevul,ă ă ăţă  trebuie atunci s -1 ucidem pe înv tor; iar cine nu judec aşa e un elitist. Dar asta eă ăţă ă  o logic lipsit de orice logic .ă ă ă

4. Progrese şi regrese

7

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 8/61

Noi socotim din capul locului c orice progres tehnologic este, prin defini ie, ună ţ  progres. Da şi nu. Depinde ce în elegem prin progres. In sine, progres înseamn doarţ ă  un „mers înainte" care presupune o creştere. Şi nu se spune c aceast creştereă ă  trebuie s fie pozitiv . Chiar şi despre o tumoare se poate spune c se afl înă ă ă ă  progres; iar în cazul acesta ceea ce creşte e un r u, o maladie. In diferite contexte,ă  aşadar, no iunea de progres e neutr . Dar atunci când se refer la progresul istoriei,ţ ă ă  

no iunea de progress este pozitiv . Pentru Iluminism, şi chiar şi în zilele noastreţ ă  pentru noi, progres înseamn o creştere a unei civiliza ii, o sporire în bine, oă ţ   îmbun t ire. Şi atunci când televiziunea e declarat un progres, se subîn elege c eă ăţ ă ţ ă  vorba despre o creştere „bun ". Aten ie: nu vorbim aici despre progresul televiziuniiă ţ  (despre creşterea ei), ci despre o televiziune care produce progres.

A doua punere în gard : o îmbun t ire care e doar cantitativ nu este în sine oă ă ăţ ă   îmbun t ire; e doar o extindere, o sporire sau o includere. Progresul unei epidemii,ă ăţ  adic al r spândirii ei, nu este — aşa-zicând — un progres care ajut progresul. Oă ă ă  creştere cantitativ nu îmbun t eşte nimic dac nu esteă ă ăţ ă   înso it de un progresţ ă  esen ial. Ceea ce echivaleaz cu a spune c o creştere cantitativ nu este un progresţ ă ă ă  calitativ, adic un progres în sensul pozitiv şi apreciativ al termenului. Şi în timp ceă  un progress calitativ poate s seă  lipseasc de creşterea cantitativ (adic poateă ă ă  r mâne în sfera celor pu ini), contrariul nu este valabil: difuzarea la scar larg a unuiă ţ ă ă  lucru înseamn progres numai dac ce e difuzat este pozitiv, sau cel pu in nu eă ă ţ  d un tor, dac nu cumva se iroseşte.ă ă ă

O dat clarificat acest lucru, întrebarea este: în ce sens televiziunea se afl „înă ă  progres", adic îmbun t eşte o stare de lucruri preexistente? Este o întrebare laă ă ăţ  care trebuie s se r spund nuan at. Televiziunea face bine şi face r u, ajut şiă ă ă ţ ă ă  d uneaz . Ea nu trebuie l udat în bloc, dar nici nu poate fi condamnat f ră ă ă ă ă ă ă discern mânt. In linii mari (vom vedea în detaliu mai târziu), e sigur c televiziuneaă ă  distreaz şi amuz :ă ă homo ludens, omul ca animal ghiduş, c ruia îi place s se joace,ă ă  nu a fost niciodatăatât de mul umit şi de recompensat în întreaga lui istorie. Acest fapt pozitiv se referţ ă  îns la „televiziunea spectacol". Dar dac televiziunea transform totul în spectacol,ă ă ă  atunci aprecierea se schimb .ă

O a doua generalizare: e cert c televiziunea „trezeşte", în parte acest lucruă l-af cut deja radioul; dar efectul de trezire al televiziunii este violent şi, în plus, diferit. Aă  trezi cu ajutorul cuvântului (radioul) e o nimica toat în compara ie cu trezireaă ţ  provocat de vizibilitatea întregii lumi, ajuns poten ial vizibil în casele tuturor. Până ă ţ ă ă  în secolul XX, trei sferturi dintre muritori st teau închişi şi adormi i în satele lor (celă ţ  mult în or şelele lor). Acum suntem cu to ii, şase miliarde la num r, trezi i sauă ţ ă ţ  trezibili. Este o schimbare colosal , al c rei impact exploziv înc nu-1 putem m sura.ă ă ă ă  Pe moment, oricum, e sigur c o trezire înseamn o deschidere spre progres înă ă  accep ia iluminist a termenului. Dar, dimpotriv , e tot atât de sigur c în fa aţ ă ă ă ţ  acestor progrese se afl un regres fundamental: s r cirea în elegerii.ă ă ă ţ

5. S r cirea în elegeriiă ă ţ

  Homo sapiens — s revenim la el — datoreaz întreaga sa cunoaştere şi chiară ă   întregul s u progres în în elegereă ţ capacit ii sale de abstractizare.ăţ  Se în elege cţ ă cuvintele care alc tuiesc limbajul uman sunt simboluri care evoc chiar şiă ă  „reprezent ri", cu alte cuvinte care readuc în minte reprezent ri, imagini ale unoră ă  lucruri vizibile şi pe care le-am v zut. Dar asta nu se întâmpl numai cu numeleă ă  proprii. Şi cu „cuvintele concrete" (m exprim astfel pentru a simplifica expunerea),ă  adic cu cuvinte precum cas , pat, mas , carne, automobil, pisic , so ie şi alteleă ă ă ă ţ  asemenea; vocabularul nostru, s zicem, practic.(14)ă

8

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 9/61

Altminteri aproape întregul nostru vocabular cognitive şi teoretic const dină  cuvinte abstracte care nu au nici un corespondent în lucrurile vizibile, şi a c roră  semnifica ie nu e raportabil la şi nici nu e traductibil în imagini. Oraş este un altţ ă ă  cuvânt „vizibil"; dar na iune, stat, suveranitate, democra ie, reprezentan , birocra ieţ ţ ţă ţ  şi aşa mai departe nu sunt; ele sunt concepte abstracte, elaborate prin procesementale de abstragere, care indic entit i construite de mintea noastr ; sunt deă ăţ ă  

asemenea abstrac iuni „non vizibile" conceptele de justi ie, legitimitate, legalitate,ţ ţ  libertate, egalitate, drept (şi drepturi). Tot astfel, şi de-a valma, cuvinte ca şomaj,inteligen , fericire sunt şi ele abstracte.ţă

Şi toat capacitatea noastr de a gestiona realitatea politic , social şi economică ă ă ă ă  în care tr im, şi, mai mult, de a supune omului natura se bazeaz exclusiv pe oă ă  gândire  prin concepte care sunt —pentru ochiul liber — entit i invizibile şiăţ  inexistente.

Aşa-numi ii primitivi sunt astfel deoarece în limbajul lor primeaz (l sândţ ă ă  fabula ia deoparte) cuvintele concrete, ceea ce produce comunicare, dar indic oţ ă  foarte slab capacitate ştiin ifico-cognitiv . Şi, într-adev r, primitivii s-au oprit deă ţ ă ă  milenii la micul s tuc şi la organizarea tribal . Dimpotriv , popoarele avansate suntă ă ă  astfel pentru c au dobândit un limbaj abstract— care e de asemenea un limbaj cu oă  structur logic — ce favorizeaz cunoaşterea analitico-ştiin ific .ă ă ă ţ ă

S ne în elegem. Unele cuvinte abstracte (unele, nu toate) sunt într-un felă ţ  traductibile în imagini. Dar e vorba întotdeauna de traduceri care sunt doar surogateinfidele şi s r cite ale conceptului pe care caut s -1 „vizibilizeze". De pild , şomajulă ă ă ă ă  se traduce prin imaginea şomerului, fericirea prin fotografia unei fe e mul umite,ţ ţ  libertatea prin imaginea unei persoane care iese din închisoare. La limit putem deă  asemenea s ilustr m cuvântul egalitate ar tând dou bile de biliard şi spunând „iată ă ă ă ă lucruri egale", sau s ilustr m cuvântul inteligen ar tând un creier. Dar acestea ară ă ţă ă  fi doar nişte distorsiuni ale conceptelor respective. Şi de asemenea traductibilit ileăţ  de care aminteam mai înainte nu traduc aproape nimic. Imaginea unui şomer nu ne face s în elegem în niciă ţ  un fel de ce exist şomajul şi cum poate fi el prevenit. Urmând aceeaşi regul ,ă ă  imaginea unui de inut care p r seşteţ ă ă   închisoarea nu explic libertatea, vederea unuiă  s rac nu explic s r cia, iar imaginea unui bolnav nu explic boala.ă ă ă ă ă  

Aşadar, rezumând: întreaga cunoaştere a lui homo sapiens se dezvolt în sferaă  unui mundus intelligibilis (din concepte, din concep ii mentale) care nu e în nici un felţ  mundus sensibilis, lumea perceput de sim urile noastre. Iar problema e că ţ ă televiziunea inverseaz progresia de la sensibil la inteligibil şi o r stoarn prină ă ă ictuoculi, printr-o întoarcere la simpla vedere. Televiziunea produce imagini şi anulează conceptele; dar în felul acesta atrofiaz capacitatea noastr de abstragere şi oă ădat cu aceasta întreaga noastr capacitate de a în elege. (15)ă ă ţ

Pentru senzualism (o doctrin epistemologic abandonat de mult vreme de to i)ă ă ă ă ţ  ideile sunt calcuri derivate din experien ele sensibile. Dar se întâmpl invers. Ideea,ţ ă  scria Kant, este „un concept necesar al ra iunii c ruia nu i se poate da în sim uri niciţ ă ţ  un obiect corespunz toră (kongruirender Gegenstand)" (16). Prin urmare, ceea ce noi vedem sau percepem în mod concret nuproduce „idei", cise insereaz în idei (sau concepte) care îl încadreaz şi îl „semnific ". (17) Şi tocmaiă ă ă  

acesta e procesul care se atrofiaz atunci cândă homo sapiens este înlocuit de homovidens.

La acesta din urma limbajul conceptual (abstract) e înlocuit de un limbaj perceptiv(concret) care e infinit mai s rac: mai s rac nu doar în cuvinte (prin num rul deă ă ă  cuvinte), ci mai ales în bog ia de semnifica ii, în capacitatea conotativ .ăţ ţ ă

6. Contra-deductii

9

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 10/61

  Acuza ia e grav ; iar una din inten iile mele este ca, în timp ce o expun cu toatţ ă ţ ă gravitatea, s v d felul cum acuza ii — video-l ud tori, multimedialişti sau ce-or fi —ă ă ţ ă ăştiu s-o combat cu argumente.ă

R spunsul ritual este c fiecare descoperire tehnologic a avut de înfruntată ă ă  demonizatori care au greşit întotdeauna. Dar s-a v zut deja c aceast aser iune eă ă ă ţ  fals .(18) Cine a demonizat inventarea tiparului? Cine a demonizat telegraful şiă  

telefonul? Inventarea radioului a fost ca o str fulgerare aproape pentru to i. Aă ţ  r spunde invocând demonizatori inexisten i înseamn aşadar lipsa unui r spuns,ă ţ ă ăocolirea problemei prezentate.

Un al doilea r spuns este c trebuie s accept m inevitabilul. P rere unanim :ă ă ă ă ă ă  r spândirea televiziunii şi mai apoi a tehnologiei multimedia e într-adev r inevitabil .ă ă ă  Dar un lucru inevitabil nu trebuie acceptat orbeşte. Unul din efectele induse şineprev zute ale societ ii industriale a fost poluarea, otr virea aerului şi a mediuluiă ăţ ă   înconjur tor. Şi poluarea este un fenomen inevitabil pe care îl combatem în prezent.ă   Tot astfel, apari ia erei nucleare, şi o dat cu ea a bombei atomice care ne poateţ ă  extermina pe to i, a fost ceva inevitabil; totuşi, multa lume are re ineri fa deţ ţ ţă  producerea nuclear a energiei, şi cu to ii se tem şi caut s împiedice folosirea înă ţ ă ă  scopuri r zboinice a atomului şi a bombei cu hidrogen. Progresul tehnologic e deă  neoprit, dar tocmai de aceea nu avem voie s -1 sc p m de sub control şi să ă ă ă accept m pasivi capitularea.ă

Un al treilea r spuns — cel serios — este c nu e nici o contradic ie între cuvânt şiă ă ţ  imagine. Contrar celor ce se afirm , în elegerea prin concepte şi în elegerea prin v ză ţ ţ ă  se combin în „sum pozitiv ", sus inându-se sau cel pu in integrându-se una cuă ă ă ţ ţ  cealalt . Teza ajunge s fie, astfel, c omul cititor şi omul privitor, cultura scris şiă ă ă ă  cultura audio-vizual dau naştere unei sinteze miraculoase. La care eu r spund laă ă  rândul meu c , dac aşa ar sta lucrurile, ar fi cât se poate de bine. Solu ia problemeiă ă ţ  trebuie de fapt c utat într-o sintez eficient . Lucru care nu poate ascunde adev rulă ă ă ă ă  c pentru moment faptele dezmint evident afirma ia c omul cititor şiă ţ ă homo videns s-ar integra cu sum pozitiv . Rela ia dintre cei doi este — în realitate — de „sumă ă ţ ă negativ " (ca într-un joc în care pierd to i).ă ţ

De fapt, omul care citeşte se afl în sc dere rapid , fie c e vorba de cititorii deă ă ă ă  c r i sau de cei de jurnale. în Italia, un adult din doi nu citeşte nici m car o parte peă ţ ă  an. In Statele Unite, între 1970 şi 1993, cotidienele au pierdut aproape un sfert dinnum rul cititorilor. Oricât ar vrea unii s sus in c vina pentru aceast sc dereă ă ţ ă ă ă ă  precipitat s-ar datora proastei calit i sau unei adapt ri greşite a jurnalelor laă ăţ ă  concuren a cu televiziunea, aceast explica ie nu l mureşte îndeajuns lucrurile.ţ ă ţ ă  Explic mult mai mult constatarea c în Statele Unite audien a televiziunii în nucleeleă ă ţ  familiale a crescut de la trei ore zilnic în 1954 1a peste şapte ore pe zi în 1994, şideci, în afara orelor de munc , nu mai r mâne deloc timp pentru altceva. Şapte oreă ă  de televizor, plus nou orc de munc (inclusiv drumul), plus şase-şapte orc pentruă ă  dormit, sp lat şi mâncat, fac dou zeci şi patru de ore: ziua e complet .ă ă ă

L sând deoparte calculele m runte, r mâne problema de fond: imaginea nuă ă ă  asigur , prin ea îns şi, aproape nici un fel de inteligibilitate. Imaginea trebuie s fieă ă ă  explicat ; iar explica ia care ni se d peă ţ ă  micul ecran este în mod substan ialţ  insuficient . Dac în viitor va lua fiin o televiziune care va explica mai bine (cu multă ă ţă  mai bine), atunci discu ia despre o integrare pozitiv dintreţ ă homo sapiens şi homo

videns se va putea redeschide. Dar pentru moment r mâne adev rat faptul c nu eă ă ă  vorba de nici o integrare, ci de o sc dere, cu alte cuvinte vederea este pe cale de aă  atrofia în elegerea.ţ

Un al patrulea r spuns este c — admi ând c vederea ar s r ci în elegerea —ă ă ţ ă ă ă ţ  aceast s r cire este în mare m sur compensat de difuzarea mesajului prină ă ă ă ă ă  televiziune şi de accesibilitatea pentru to i. Pentru triumfaliştii noilor mediaţ  cunoaşterea prin concepte înseamn elitism, în timp ce cunoaşterea prin imagini eă  democratic . Ins acest elogiu e o neruşinare şi o înşel torie, aşa cum voi ar ta înă ă ă ă  continuare.

10

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 11/61

Am explicat deja c un progres care e doar cantitativ şi care comport un regresă ă  calitativ nu constituie un progress în accep ia pozitiv a termenului. Prin urmare,ţ ă  concluzia este c o „cunoaştere prin imagini" nu e o cunoaştere în sensul cognitiv ală  cuvântului şi c , în loc s r spândeasc cunoaştere, ea mai mult îi erodează ă ă ă ă premisele.

Un ultim posibil r spuns este acela prin care s-ar recunoaşte c criticile formulateă ă  

aici sunt îndrept ite în privin a televiziunii, dar nu şi în privin a universuluiăţ ţ ţ  multimedia care se naşte. Este ceea ce vom examina în continuare.

7. Internetul şi „naviga ia cibernetic ”ţ ă

  Oare televiziunea este, sau va fi, dep şit ? La pu in peste cincizeci de ani de laă ă ţ  apari ia sa, televiziunea este deja declarat vetust . Noile frontiere sunt Internetul şiţ ă ă  ciberspa iul, iar noul cuvânt dc ordine este „s devenim digitali". Saltul e substan ial,ţ ă ţ  iar diferen a e c televizorul este un instrument monovalent care primeşte imaginiţ ă  pentru un spectator pasiv care le priveşte, în timp ce lumea multimedial este o lumeă  interactiv (şi deci de utilizatori activi) şi polivalent (cu utilizare multipl ) a c reiă ă ă ă  maşin este un calculator care primeşte şi transmite mesaje digitalizate.ă

Prin urmare, televiziunea e dep şit ? Dac se compar maşinile, atunci maşinaă ă ă ă  superioar este f r urm de îndoial calculatorul. Printre altele, calculatorul e oă ă ă ă ă  maşin cu ajutorul careia gândim si care ne modific modul de a gândi. Dar de aiciă ă  nu rezult c omul obişnuit se va arunca asupra calculatorului personal abandonândă ă  tele-vederea. Aşa cum radioul nu a fost ucis de televizor, nu existănici un motiv s presupunem c televiziunea va fi ucis de Internet. Intrucât acesteă ă ă  instrumente ofer produse diferite, e limpede c se pot ad uga unul altuia. Problemaă ă ă  nu este cea a dep şirii, ci a centralit ii.ă ăţ

Internetul, „re eaua re elelor", este un instrument prodigios bun la toate:ţ ţ  transmite imagini, dar şi texte scrise; se deschide dialogului între utilizatorii care secaut şi interac ioneaz ; şi permite o aprofundare aproape nelimitat a oric reiă ţ ă ă ă  curiozit i (este ca o bibliotec universal conectat pentru retransmisii). Pentru a neăţ ă ă ă  orienta într-o asemenea abunden trebuie s facem distinc ia între treiţă ă ţ

posibilit i de folosire: i) o utilizare strict practic , ii) o utilizare pentru divertisment,ăţ ă  iii) o utilizare educativ- cultural .ăIn leg tur cu utilizarea Internetului pentru a ne gestiona afacerile şi serviciileă ă  

previziunea e indubitabil : copiii de ast zi vor fi to i, mâine, „internetişti practici".ă ă ţ  Dubiile încep în leg tur cu celelalte utiliz ri. Dac Internetul este divertisment,ă ă ă ă  utilizat pentru divertisment, atunci nu mai e atât de sigur c televiziunea va fiă   învins . Partea slab a televiziunii pe care o cunoaştem este aceea c că ă ă  „generalist ", în sensul c nu ofer produse îndeajuns de diferen iate. Pe caleaă ă ă ţ  eterului, televiziuneatrebuie s ofere produse de mas , produse care s câştige un public vast (şi o dată ă ă ă cu acesta vaste beneficii din publicitate). Internetul în schimb ofer produse peă  m sur . Dar şi televiziunea se fragmenteaz — prin cablu ori prin satelit: — în suteă ă ă  de canale pentru audiences speciale. Şi specializându-se astfel, televiziunea va oferi

şi ea servicii de „niş " care se vor dovedi competitive cu nişele re eliştilor.ă ţ  (19)Aşadar, în m sura în care Internetul constituie un divertisment, o distrac ie,ă ţ  televiziunea va învinge în rândurile celor „trândavi" sau al celor obosi i care preferţ ă s stea s priveasc , în timp ce Internetul va învinge în rândurile celor „activi", aleă ă ă  celor c rora le place s dialogheze şi s caute. Dar faptul c num rul video-ă ă ă ă ăamatorilor ar r mâne mai mare sau ar ajunge s fie mai mic decât num rulă ă ă  dependen ilor de re ele m face doar s observ c fiecare se distreaz dup cum areţ ţ ă ă ă ă ă  chef.

Problema e dac Internetul va produce sau nu o creştere cultural . In teorie, aşaă ă  ar trebui s se întâmple. Pentru c cine caut cunoaştere pe Internet o g seşte.ă ă ă ă  

11

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 12/61

Intrebarea este dac Internetul va fi utilizat, şi de câ i, ca instrument de cunoaştere.ă ţ  Obstacolul de-a lungul acestui parcurs e c micu ul deă ţ  trei-patru ani începe cutelevizorul. Prin urmare, atunci când ajunge la Internet interesul lui cognitiv nu esensibilizat în cheie abstractizant . Şi cum far capacitate de abstrac ie nu se poateă ă ţ  intra în mundus inteligibilis, e foarte probabil ca ştiin a înmagazinat în re ele sţ ă ţ ă r mân în cea mai mare m sur neutilizat . Ină ă ă ă ă  teorie, spuneam, Internetul ar trebui

s promoveze creşterea cultural , în practic , se poate întâmpla chiar contrariul, deă ă ă  vreme ce homo videns exist deja ca atare atunci când descoperă ăre eaua. Desigur, Internetul ne poate ajuta s ieşim din închiderea înţ ă mundussensibilis. Dar pe câ i dintre noi?ţ

Generalizând, sunt deci îndemnat s conchid, împreun cu Sergio Lepri, c :ă ă ă  „Internetul e o mare vast pe care e pasionant s navighezi [...] dar o mare pe care,ă ă  dup câteva zile de mic cabotaj, e de preferat s-o priveşti f r s te mai mişti dină ă ă ă  port" (1996, p. 22). Ca instrument practic, dar şi ca rait prin târgul de vechituri sauă  ca ghid al celor mai variate hobhv-un ale noastre, Internetul are un viitor exploziv.(20) Ca instrument cultural, de eleva ie cultural , îi prev d în schimb un viitorţ ă ă  modest. Adev ra ii cercet tori vor citi în continuare c r i (21), folosindu-se deă ţ ă ă ţ  Internet pentru umpluturi, pentru bibliografii şi pentru informa ii pe care mai înainteţ  le g seau în dic ionare; dar m îndoiesc c vor face o pasiune pentru el.ă ţ ă ă

Furio Colombo remarc : „Edenul re elei se afl dincolo de o poart care seă ţ ă ă  deschide [...] doar pentru cei pu ini [...] Diferite ierarhii de creiere vor manevraţ  calculatoarele, se vor juca şi vor face experien e cu ele. Pentru cei excluşi r mâneţ ă   jocul interactiv [... ] ca s le ocupe imensul timp liber" (1995, p. 16). Aten ie: „ceiă ţ  pu ini" ai lui Furio Colombo nu sunt oamenii de cultur . Ei sunt, mai degrab , ceiţ ă ă  implica i în lucr ri, noii st pâni ai media şi noua nomenklatur a universuluiţ ă ă ă  computerelor. Pentru omul de cultur salvarea nu st în a trece de poarta care l-ară ă  introduce în Edenul re elei; ea st , mai degrab , în por ile care îl protejeaz deţ ă ă ţ ă  avalanşa de mesaje. Pentru c de Internet, şi în Internet, te po i sufoca. Prea multeă ţ  op iuni ne fac s plesnim de op iuni; iar n vala de mesaje ne omoar cu mesajele.ţ ă ţ ă ă

Repet: poten ialit ile Internetului sunt aproape infinite, iar asta atât în r u cât şiţ ăţ ă   în bine. Ele sunt şi vor fi positive atunci când utilizatorul va folosi instrumentul pentrua dobândi informa ii şi cunoştin e, adic atunci când va fi însufle it de intereseţ ţ ă ţ  intelectuale autentice, de dorin a de a şti şi de a în elege. Dar majoritateaţ ţ  utilizatorilor de Internet nu este, şi prev d c nici nu va fi, din aceast categorie.ă ă ă  Paideia universului video promite s paseze Internetului analfabe i culturali uitândă ţ  repede pu inul pe care au fost nevoi i s -1 înve e în şcoal , deci analfabe i culturaliţ ţ ă ţ ă ţ  care îşi vor omorî pe Internet timpul lor gol în tov r şia unor „suflete gemene"ă ă  sportive, erotice, sau a unor hobby-un m runte. Pentru soiul acesta de utilizatoră  Internetul este mai ales un terrific way to waste time, un mod formidabil de a- i omorî ţ  timpul, investindu-1 în futilit i.(22) Unii vor spune c nu e nimic r u în asta. Da, darăţ ă ă  nici ceva bun nu este. Şi cu atât mai pu in vreun progres. Ba dimpotriv . (23)ţ ă

Dar ultima achizi ie nu e Internetul; este „ciberlumea" profetizat şi promovat ,ţ ă ă  mai mult decât de oricare alt autor individual, de Nicholas Negroponte. In cartea sa,Being digital (1995),noul salt înainte e rezumat astfel:în universal digital, cel carerecep ioneaz poate elabora informa ia „resetând-o" dup bunul s u plac; prinţ ă ţ ă ă  aceasta, controlul formal asupra mesajului se individualizeaz , devineă al s u.ă Rezultă 

de aici o „cibernaviga ie" — în mare m sur vizual şi vizualizat — în aşa-numiteleţ ă ă ă ă  realit i virtuale, printr-o descompunere şi recompunere (asamblare) aproape infinităţ ă de imagini, de forme şi figuri.(24)

Nu neg c naviga ia în virtual — adic în simul ri —poate fi deosebit deă ţ ă ă  stimulatoare. Proiectan ii de forme aerodinamice, de pild , „simuleaz " de câtevaţ ă ă  decenii; şi poate c evanghelia lui Negroponte fur ideea — extinzând-o la miliardeă ă  de persoane — de la specialiştii care au aplicat tehnici de simulare, de când dispunde sisteme de prelucrare a datelor. Oricum, pentru muritorii de rand naviga iaţ  cibernetic este doar un soi de joc video generalizat. Şi dac aceast naviga ie eă ă ă ţ  

12

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 13/61

luat prea în serios de cibernau ii „de rând", ei risc s piard sim ul realului, adic ală ţ ă ă ă ţ ă  grani elor dintre adev rat şi fals, dintre real şi imaginar. Pentru ei totul devineţ ă  manipulare şi confuzie, totul poate fi manipulat şi amestecat. Dar întrucât realit ileăţ  virtuale sunt doar nişte jocuri care e pu in probabil s devin realit i actuale,ţ ă ă ăţ  negropontismul risc s genereze, la o extrem , un sentiment al puterii alienat şiă ă ă  frustrat şi, la cealalt extrem , un public de eterni copii vis tori care îşi petrecă ă ă  

 întreaga via în lumi imaginare.ţăAtrac ia erei digitale este atrac ia unui drog. Vom sfârşi oare cu to ii „digera i" (25ţ ţ ţ ţ  ) şi în ciberlume? Sper din toat inima c nu. Negroponte este oare într-adev ră ă ă  ucenicul vr jitor ală  post-gândirii. In lumea pe care o promoveaz şi o ridic în sl vi,ă ă ă  maşina e cea care într-adev r face totul. El se preface c nu ar fi aşa povestindu-neă ă  c lumea multimedia-cibernetic este o lume guvernat de o „logic circular " (nu oă ă ă ă ă  lume guvernat de o logic liniar şi de înl n uirea cauzal ), nemaiavândă ă ă ă ţ ă  nici uncentru. Sun bine, dar nu înseamn nimic. Pentru c „logica circular " e doar oă ă ă ă  metafor . Ca logic nu exist . Logica stabileşte regulile gândirii corecte (care, fiindcă ă ă ă veni vorba, sunt reguli de înl n uire deductiv , nu de înl n uire cauzal ); iar no iuneaă ţ ă ă ţ ă ţ  de centru apar ine logicii în aceeaşi m sur în care no iunile de dreapta şi stângaţ ă ă ţ  apar in matematicii. Prin urmare „circularitatea" lui Negroponte evoc numai o horţ ă ă ame itoare de incoeren e.(26) Intr-unul din comentariile sale laţ ţ Infernul lui Dante, T.S. Elliot îl descria ca pe un loc în care nimic nu se leag cu nimic. P strând criteriile,ă ă  logica circular e un infern (logic).ă

L sând deoparte speran ele, previziunea mea ca locul central al televiziunii vaă ţ  r mâne ca atare — în pofida cibernaviga iei şi a sirenelor ei — se bazeaz şi peă ţ ă  considerentul c televiziunea nu are un plafon. In 1992 deja existau în lume ună  miliard de televizoare. Excluzându-i numai pe cei lipsi i de ad post şi pe cei care într-ţ ăadev r mor de foame, televiziunea acoper , acolo unde ajunge, aproape sută ă ăla sut din c mine. Pentru celelalte inven ii, în schimb, exist un plafon. Internetul teă ă ţ ă  blocheaz (27), iar „vederea pasiv " e mai facil şi mai comod decât „vedereaă ă ă ă  activ " din naviga iile cibernetice.ă ţ

F r a mai pune la socoteal c , aşa cum remarcam deja, televiziunea ne face să ă ă ă ă vedem un real care ne atinge într-adev r, pe când ciberlumea ne face s vedemă ă  imagini imaginare. A tr i în ciberspa iu este ca şi cum ai tr i cuă ţ ă Star Trek şi cu filmeS.F. Toat ziua şi în fiecare zi? Ce plictiseal . Şi, aş spune, prea mult plictis.ă ă

Se în elege c previziunea mea despre locul central al televiziunii s-ar puteaţ ă  dovedi greşit .(28) Se prea poate, de pild , ca eu s fi subevaluat importan a uneiă ă ă ţ  comunic ri active şi interactive.(29) Chiar şi aşa, problemele pe care le-am ridicată  r mân aşa cum sunt. Prin urmare, r mâne adev rat faptul c spre sfârşitul secoluluiă ă ă ă  XX homo sapiens a intrat în criz , în criza pierderii în elepciunii şi a capacit ii deă ţ ăţ  cunoaştere.

1. Gehlen (1990, pp. 91-92) noteaz o alt discontinuitate între om şi animal, şi anume că ă ă „animalului [...] îi r mâne ascuns ceea ce nu trebuie s ajung la percep ie ca fiind de importană ă ă ţ ţă vital , cum ar fi cazul unor semnale care indic duşmanul, prada, sexul opus [...] Omul îns e expusă ă ă  unei inundatio de excita ii, ţ  unei abundente a perceptibilului.11 Da, e adev rat şi acest lucru. Dar mieă  mi se pare c optica simbolistico-lingvistic a lui Cassirer este mai profund decât opticaă ă ă  antropologico-cultural a lui Gehlen. Cert e c avem de-a face cu optici complementare.ă ă

2. Este o tez pe care o dezvolt înă La politica (1979), în specia! pp. 23-26, unde sus in c a gândiţ ă   înseamn „onomatologie",ă logos construit în cuvinte şi prin intermediul cuvintelor.

3. Chiar şi ziarul era cules manual pân la inventarea linotipului (care turna caracterele în plumbă  topit), ap rut abia în 1884, şi care permitea asamblarea a 6 000 de caractere pe or (fa de cele 1ă ă ţă  400 prin culegerea manual ).ă

4. Folosesc cuvintele „televiziune" şi „televizor" interşanjabil şi pentru a ar ta c raportul dintreă ă  televizorul-maşin şi teleprivitor e foarte strâns. Televizorul intr , aşa-zicând, înl untrulă ă ă  teleprivitorului şi îl modeleaz .ă

13

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 14/61

5. Dintre pu inele voci care s-au opus, îl amintesc aici pe Squarciafico, un literat care se declaraţ   împotriva abunden ei de c r i devenit posibil gra ie tiparului, întrucât ea ar fi putut duce laţ ă ţ ă ă ţ  sl birea memoriei şi a min ii. Nu a fost, la momentul acela, o obiec ie memorabil . Ast zi îns eaă ţ ţ ă ă ă  dobândeşte un dram de adev r.ă

6. Dac au existat, rezervele s-au manifestat fa de ziare. Şi nu f r motiv, deoarece la sfârşitulă ţă ă ă  secolului al XVIII-lea multe jurnale erau în realitate nişte „fi uici". Thomas Jefferson, la cap tulţ ă  experien ei sale de preşedinte al Statelor Unite, scria unui prieten: „Nimic din ce po i vedea într-unţ ţ  

 jurnal nu poate fi crezut. îns şi no iunea de adev r devine suspect când e vârât în acest vehiculă ţ ă ă ă  de poluare." Chiar şi în zilele noastre, de altfel, aşa-numitele tabloide nu au nici un con inutţ  informativ demnde acest nume.

7. Cuvântul cibernetic a fost inventat de Norbert Wiener pentru a desemna (este titlul c r ii saleă ă ţ  din 1948) „controlul şi comunicarea în organismele vii şi în sistemele tehnice". In esen , ciberneticaţă  lui Wiener îmbr işeaz „mesajele de comand " pe care omul le transmite maşinii, dar şi pe cele peăţ ă ă  care maşina le transmite maşinii şi dup aceea, înapoi, omului. În elesul etimologic al cuvântuluiă ţ  cibernetic este „arta pilotului"; dar pilo ii în chestiune sunt acum circuitele de comand şi deă ţ ă  controldin maşinile electronice.

8 . Prin multimedialitate se în elege, din punct de vedere conceptual, unificarea într-un singur mediuţ  a cuvântului scris şi vorbit, a sunetului şi a imaginii.

9. Paideia, din greac , înseamn educarea copilului (pais, paidos). In studiul s u devenit clasic,ă ă ă  Werner Jaeger (1946) extinde semnifica ia cuvântului la întreaga formare a omului.ţ

10. Televiziunea o înlocuieşte pe baby sitter (iar baby sitter e cea dintâi care aprinde televizorul),deci copilul începe s vad inclusiv programele pentru adul i la trei ani. Potrivit unui recent sondajă ă ţ  ISTAT, în Italia pân la 95% dintre copiii având între trei şi zece ani — în num r de aproape patruă ă  milioane şi jum tate — privesc la televizor aproape zilnic. Alte date arat c micu ii italieni cu vârsteă ă ă ţ   între patru şi şapte ani stau la televizor timp de dou ore şi jum tate pe zi (din care 19 la sut ajungă ă ă  chiar la cinci-şase ore zilnic). In Statele Unite media se ridic la trei ore pe zi pentru copiii care nuă  merg înc la şcoal , şi la cinci ore zilnic pentru copiii între şase şi doisprezece ani.ă ă

11. Potrivit calculelor unui profesor american, f r televiziune în Statele Unite ar fi cu 10 000 deă ă  asasinate şi cu 700 000 de agresiuni mai pu in pe an. Eu n-aş b ga mâna-n foc pentru calcululţ ă  respectiv. Dar aceast influen exist cu certitudine. Despre televiziune şi violen vezi Salerno,ă ţă ă ţă  1996.

12. Leg tura dintre cultura juvenil şi muzica rock este explicat cu mult fine e de Allan Bloomă ă ă ă ţ  

(1987, pp. 68-81) care observ c „o dat cu rock-ul, baza adun rii laolalt o constituie iluzia unoră ă ă ă ă  senza ii comune, contactul fizic şi formulele bolborosite care, se presupune, ar avea o semnifica ieţ ţ  ce dep şeşte cuvântul" (p. 75).ă

13. Mai ales atunci când se ajunge (vezi infra, pp. 39-43) la descompunerea digital (binar ) aă ă  mesajelor. Pentru c digitalizarea este un instrument formidabil de descompunere-recompunereă  care într-adev r fragmenteaz totul. Pentru un „digerat" (omul unei culturi digitale) nu mai exist oă ă ă  realitate care „s stea în picioare". Pentru el orice ansamblu poate fi manipulate şi recombinată adlibitum, dup bunul s u plac, în mii şi mii de feluri.ă ă

14 . In logic , cuvintele concrete sunt numite „denotative": cuvinte care in locul unor lucruriă ţ  (observabile) pe care le denot . Con inutul semnificant al cuvintelor este în schimb „conota ia" lor.ă ţ ţ  Reformulând ethnic problema, toate cuvintele conoteaz , dar nu toate cuvintele denot .ă ă

15. Gad Lerner (1997) replic afirmând c „recunoaşterea faptului c apari ia imaginii de televiziuneă ă ă ţ  aduce modific ri capacit ii de abstrac ie nu înseamn c implicit o blocheaz ". Poate c nu. Dar aşă ăţ ţ ă ă ă ă  dori un exemplu concret. Care sunt abstrac iunile alternative la cunoaşterea analitico- ştiin ificţ ţ ă 

aflat la temelia civiliza iei occidentale şi a tehnologiei sale?ă ţ16. Critica ra iunii pure, Dialectica transcendental , ţ ă Cartea I, par. 2.

17. Pe aceast premis s-a elaborat ulterior „psihologia formei"ă ă (Gestalt) de la care am înv at — înăţ  mod experimental — c percep iile noastreă ţ  nu sunt niciodat reflect ri sau calcuri imediate a ceeaă ă  ce observ m, ciă  reconstruc ii mentale „înr mate" ale lucrului observat.ţ ă

18. Dac au existat greşeli de previziune notorii, acestea nu au fost greşeli demonizante, ci deă  fezabilitate. De pild , Poincare, mare fizician francez, considera în 1905 c e imposibil ca undeleă ă  radio s se propage la o distan de peste 300 de kilometri, exact în timp ce Marconi era pe punctulă ţă  de a trimite semnale radio din Cornwall, Anglia, pân în Terra Nova, Canada. Chiar şi Herz,ă  

14

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 15/61

descoperitorul undelor radio, a negat toat via a posibilitatea telefonului f r fir. Dar acestea suntă ţ ă ă  greşeli de previziunetehnic , nu de catastrofism.ă

19. Aceasta este transformarea de la broadeasting, un casting „larg", la narrowcasting, adică „restrâns". Ini ial, radioul era cel care se ap ra de televiziune prinţ ă narrowcasting; în prezent,procesul se repet cu televiziunea.ă

20. Ast zi deja, în 1996, megare eaua informatic e utilizat în America timp de 130 de milioane deă ţ ă ă  ore pe s pt mân , tot atâtea ore câte sunt destinate televiziunii. Dar, a se re ine, grosul acestuiă ă ă ţ  trafic este commercial şi pentru rezolvarea unor treburi practice m runte.ă

21. „Nu ne vom putea lipsi de c r i", observ cu mult bun-sim Umberto Eco. „Dac m conectez laă ţ ă ţ ă ă  Internet şi accesez programul Gutenberg, pot lua de acolo Shakespeare complet. Dar la ce bun s -miă   îndes computerul cu o mas de bi i [...] şi s aştept apoi dou s pt mâni ca s mi-1 scoată ţ ă ă ă ă ă ă imprimanta, când cu 5 dolari [...] pot s cump r edi ia Penguin?" (1996,p. 17).ă ă ţ

22 . Fraza în englez îi apar ine lui Clifford Stoll (1996), un astronom de la Berkeley, expert înă ţ  securitatea computerelor, care dup câ iva ani de interneto-manie declar acum c Internetul nuă ţ ă ă  este altceva decât „o es tur impalpabil f cut din nimic" şi un surogat jalnic al vie ii reale. Dupţ ă ă ă ă ă ţ ă cum bine se vede, Stoll a încheiat-o cu tastatura şi cu mouse-ul. Lucrul acesta li s-ar putea întâmplamultora.

23 . Arbasino (1995-1996, p. 74) se întreab : „Imenseleă autostr ziă astfel celebrate în exalt rileă  

Internetului, pe lâng o mare cantitate de informa ii folositoare nu cumva par s transporte şi oă ţ ă  imens cantitate de tâmpenii, nici distractive şi nici utile?" Intrebarea e retoric . Rev rsarea deă ă ă  tâmpenii este evident , iar Internetul este în sine un formidabil multiplicator al acestora.ă

24 . Termenul tehnic este morphing: o tehnic permi ând transformarea f r nici o limit a formei şiă ţ ă ă ă  dimensiunilor oric rui obiect.ă

25. Inven ia verbal îi apar ine lui Luis Rossetto, un alt guru al medialit ii electronice, şi e formatţ ă ţ ăţ ă din abrevierea expresiei digital generation, genera ie digital . O genera ie (scriu Calvo-Platero şiţ ă ţ  Calamandrei, 1996,p. 58) al c rei limbaj „e alc tuit din «hipertext, compresie date, l rgime deă ă ă  band şi bi i»", şi care se simte în largul s u „în lumea virtual , în acea lume tridimensional creată ţ ă ă ă ă de un computer în care te mişti punându- i o masc şi nişte m nuşi speciale".ţ ă ă

26. Ferrarotti (1997, p. 193) explic ciberspa iul astfel: „este un spa iu care pennite articulareaă ţ ţ  maxim a mesajelor şi a inteligen ei. [...] Inteligen a colectiv care se dezvolt în ciberspa iu este ună ţ ţ ă ă ţ  proces de creştere care reuşeşte s fie în acelaşi timp colectiv şi diferen iat, general şi specific [...] eă ţ  o inteligen distribuit pretutindeni". Cheia se afl în cuvântul „permite".ţă ă ă

Desigur, cibernaviga ia permite „creşterea" unei inteligen e articulate difuze. Dar permite deţ ţ  asemenea creşterea unei la fel de difuze stupidit i instalate într-o magm nediferen iat .ăţ ă ţ ă  Posibilit ile sunt multe. Intre a permite şi a realiza se întinde un întreg ocean. Iar posibilulăţ  (negropontian) care îl seduce pe Ferrarotti mie mi se pare foarte improbabil.

27. Bineîn eles, Internetul care te blocheaz este acela al dialogului interactiv. Aşa cum am subliniatţ ă  deja, ca instrument de lucru, Internetul e extrem de util. In utilizarea sa practic , Internetul nu seă  traduce printr-un blocaj, ci prin simplificarea problemelor din via a cotidian .ţ ă

28.  Trebuie s fiu clar c acest punct de vedere e valabil şi în ceea ce priveşte radioul. O televiziuneă ă  rea, sau lehamitea de televiziune, ar putea s redea segmente consistente de public radioului (aşaă  cum se întâmpl în Italia) neafectat de amprenta formativ .ă ă

29 . Poate pentru c interac iunile în re ea sunt doar un palid substitut al interac iunilor fa -n-fa ,ă ţ ţ ţ ţă ţă  adic a interac iunilor primare. Schimburile de mesaje pe computer ne las tot singuri în fa a uneiă ţ ă ţ  tastaturi.

PARTEA A DOUA

OPINIA TELEDIRIJATĂ

1. Video-politica

15

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 16/61

Televiziunea exceleaz într-o privin : ea recreeaz , amuz , distreaz . Dup cumă ţă ă ă ă ă  spuneam, îl cultiv peă homo ludens. Dar televiziunea p trunde în întreaga noastră ă via , se afirm şi ca un demiurg. Dup ce i-a „format" pe copii, ea continu s -iţă ă ă ă ă  formeze, sau oricum s -i influen eze, peă ţadul i „informându-i". Informându-i, în primul rând, prin ştiri (mai mult decât prinţ  no iuni), adic oferind ştiri despre ce se întâmpl în lume, în vecin tate şi înţ ă ă ă  dep rtare. Grosul acestor ştiri sfârşeşte prin a fi din sport, din cronica neagr , dină ă  cronica roz (sau l cr moas ) şi despre diverse catastrofe. Ceea ce nu înseamnă ă ă ă totuşi c ştirile cu consecin e majore, de importan obiectiv major , nu suntă ţ ţă ăinforma iile politice, informa iile despreţ ţ  polis (al nostru şi al altora). A avea cunoştin eţ  de politic e important, chiar dac pentru mul i nu conteaz , deoarece politica neă ă ţ ă  conditioneaz întreaga viat individual si social . “Cetatea rea”ne întemni eaz , neă ă ă ă ţ ă  face prea pu in sau deloc liberi; iar politica rea — care evident include şi politicaţ  economic — ne s r ceşte (cf. Sartori, 1993, pp. 313 316). Aşadar expresia “video-ă ă ăpolitic ” (poate o expresie n scocit de mine (1)) cuprinde numai unul dintreă ă ă  multiplele aspecte ale puterii ecranului tv: impactul s u asupra evolu iilor politice şi,ă ţ  prin aceasta, o transformare radical a felului de „a fi oameni politici" şi de „aă  gestiona politica". Se în elege c video-politica nu caracterizeaz numai democra ia.ţ ă ă ţ  

Puterea ecranului tv se afl şi la îndemâna dictaturilor. Dar în aceast lucrare m voiă ă ă  ocupa numai de video-politica din sistemele liberal-democratice, adic din sistemeleă  bazate pe alegeri libere.

Democra ia a fost adesea definit drept o guvernare a opiniei (de pild Dicey,ţ ă ă  1914, Lowell, 1926), iar aceast defini ie ajunge s fie cu adev rat potrivit o dat cuă ţ ă ă ă ă  apari ia video-politicii. Deoarece este cert c televiziunea e un formidabil formator deţ ă  opinie. Ast zi poporul suveran „opineaz " mai ales în func ie de felul în careă ă ţ  televiziunea îl influen eaz s opineze. Iar prin ghidarea opiniei, puterea ecranului tvţ ă ă  se afl într-adev r în centrul tuturor evolu iilor politicii contemporane.ă ă ţ

Pentru început, televiziunea condi ioneaz mult procesul electoral, atât înţ ă  alegerea candida ilor (2), cât şi în modul lor de a duce lupta electoral , dar şi, înţ ă  sfârşit, pentru c îl face pe înving tor s înving . In plus, televiziunea condi ioneaz ,ă ă ă ă ţ ă  sau poate condi iona substan ial, guvernul, adic op iunile guvernului: ce poate unţ ţ ă ţ  

guvern s fac , ce nu poate s fac , şi ce decide s fac în mod concret.ă ă ă ă ă ăIn aceast parte a c r ii voi dezvolta trei teme. In primul rând, formarea opinieiă ă ţ  

publice şi, referitor la aceasta, func ia sondajelor de opinie, ajungând astfel la oţ  evaluare de ansamblu a „directismului democratic". In al doilea rând, voi z bovi pu ină ţ  asupra felului în care video- puterea decide cine va fi ales şi cum. In sfârşit, în altreilea rând, vom c uta s în elegem în ce m sur televiziunea ajut sau, dimpotriv ,ă ă ţ ă ă ă ă   împiedic „politica bun ".ă ă

2. Formarea opiniei

  Dac democra ia ar trebui s fie un sistem de guvernare condus şi controlat deă ţ ă  opinia celor guverna i, atunci întrebarea de la care trebuie s pornim este: cum seţ ă  naşte şi cum se formeaz opinia public ?ă ă

Aproape întotdeauna, sau oricum foarte adesea, opinia public este un „dat"ă  dinainte stabilit. Ea este şi atâta tot. De parc p rerile opiniei publice ar fi, întocmaiă ă  ca ideile lui Platon, idei preexistente.Opinia public înseamn , în primul rând, o situare, o plasare: este ansamblul unoră ă  opinii care se află înl untrulă unui public sau înl untrulă mai multora. Dar no iunea deţ  opinie public înseamn de asemenea, şi mai ales, nişte opinii generalizateă ă alepublicului, opinii endogene, care sunt ale publicului în sensul c publicul constituieă  

16

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 17/61

 într-adev r subiectul lor. S ad ug m c o opinie public eă ă ă ă ă ă  numit public nu numaiă ă  fiindc esteă a publicului, dar şi pentru c îmbr işează ăţ ă res publica, treburi publice,adic subiecte de natur public : interesul general, binele comun, problemeleă ă ă  colective.

Merit s subliniem ce anume este corect s numim „opinie". Opinia esteă ă ă doxa, nue episteme, nu e cunoaştere şi ştiin ; este pur şi simplu o „p rere", o exprimare aţă ă  

opiniei subiective pentru care nu se cer dovezi.(3) Matematica, de pild , nu este oă  opinie. Reciproc, o opinie nu este ca un adev r matematic. Tot astfel, opiniile suntă  convingeri firave şi schimb toare. Dac devin convingeri profundeă ăşi profund înr d cinate, atunci e cazul s fie numite credin e (şi problema seă ă ă ţ  schimb ).ă

Din aceast precizare reiese c e uşor de respins obiec ia c democra ia esteă ă ţ ă ţ  imposibil întrucât poporul „nu ştie". Aceasta este o obiec ie împotriva democra ieiă ţ ţ  directe, împotriva unui demos care se guverneaz singur pe sine. Dar democra iaă ţ  reprezentativ nu e o guvernare a cunoaşterii, ci o guvernare a opiniei, întemeiat peă ă  un sentire de re publica cu caracter public. Ceea ce echivaleaz cu aăspune c pentru ca democra ia reprezentativ s existe şi s func ioneze e suficientă ţ ă ă ă ţ  ca publicul s aib opiniiă ă  proprii; nici mai mult, dar de asemenea — aten ie — nici maiţ  pu in.ţ

Prin urmare, cum se constituie o opinie public autonom care s fie cu adev rată ă ă ă  a publicului? E limpede c aceast opinie în formare trebuie s fie expus unor fluxuriă ă ă ă  de informa ii despre starea treburilor publice. Dac ar fi „surd ", prea închis şiţ ă ă ă  preconstituit în privin a mersului treburilor publice, atunci ea nu ar sluji la nimic. Peă ţ  de alt parte, cu cât o opinie public se deschide şi se expuneă ăunor fluxuri de informa ii exogene (pe care le primeşte de la puterea politic sau deţ ă  la instrumentele de informare în mas ), cu atât gândirea oamenilor risc s devin —ă ă ă ă  cum spunea Riesman — „hetero-dirijat ". De altminteri, atât timp cât opinia public aă ă  fost cu prec dere modelat de ziare, echilibrul dintre opinia autonom şi opiniileă ă ă  heteronome (hetero-dirijate) era garantat de existen a unei prese libere şi multiple,ţ  pe mai multe voci. R spândirea radioului nu a alterat în mod substan ial acestă ţechilibru.

Problema apare o dat cu televiziunea şi în m sura în care vederea înlocuieşteă ă  cuvântul. Atâta timp cât prevaleaz comunicarea lingvistic , procesele de formare aă ă  opiniei nu se petrec în mod direct de sus în jos; ele se petrec „în cascad ", sau maiă  exact într-o succesiune de cascade întrerupte de bazine în care opiniile se amestecă (potrivit unui model formulat de Deutsch, 1968). Pe lâng aceasta, în cascad stauă ă  al turi şi se contrapun învolbur ri venite de jos şi de asemenea rezisten e sauă ă ţ  vâscozit iăţde diverse naturi.(4)

Dar for a n valnic a imaginii rupe sistemul de echilibre şi reac ii multiple care aţ ă ă ţ  instituit treptat, în decurs de circa dou secole, st rile de opinie difuze identificate,ă ă   începând din secolul al XVIII-lea, prin expresia „opinie public ". Televiziunea are ună  efect exploziv deoarece ia locul aşa-numi ilor lideri intermediari de opinie şi înl turţ ă ă din cale mul imea de „autorit i cognitive" care stabilesc în mod diferit, pentruţ ăţ  fiecare dintre noi, în cine s credem, cine e demn de încredere şi cine nu.(5) O dată ă cu televiziunea, autoritatea este a vederii îns şi, este autoritatea imaginii. Nuă  

conteaz c imaginile pot s înşele mai mult decât cuvintele, aşa cum vom vedeaă ă ă  imediat. Fapt este c ochiul crede în ceea ce vede; şi deci c autoritatea cognitivă ă ă cea mai crezut devine lucrul v zut. Ceea ce se vede pare „real" şi, implicit, pareă ă  adev rat.ă

Men ionam c pentru ca democra ia reprezentativ s func ioneze e suficient sţ ă ţ ă ă ţ ă existe o opinie public , iar aceasta s fie cu adev rată ă ă a publicului.(6) Dar se întâmplă tot mai pu in ca aşa s stea lucrurile, fiindc videocra ia fabric în permanen oţ ă ă ţ ă ţă  opinie puternic hetero-dirijat , care în aparen înt reşte, dar în esen goleşte deă ţă ă ţă  con inut democra ia ca guvernare a opiniei.ţ ţ Pentru c televiziuneaă

17

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 18/61

se exhib ca purt tor de cuvânt al unei opinii publice care în realitate esteă ă ecoulpropriei sale voci.Citim în presa ca sondajele de opinie domnesc în chip suveran. Cinci sute deamericani sunt chestiona i în permanen pentru a ne spune nou , adic celorlal iţ ţă ă ă ţ  250 de milioane de americani, ce anume trebuie s gândim." (7)ă

Şi este fals c televiziunea se limiteaz s reflecte schimb rile în curs din cadrulă ă ă ă  

societ ii şi culturii sale. In realitate, televiziunea reflect schimb ri pe care în mareăţ ă ă  m sur ea le promoveaz şi le inspir .ă ă ă ă

3. Guvernarea sondajelor

  Aminteam c inven ia telegrafului a avut curând un frate geam n în agen ia deă ţ ă ţ  ştiri „prin telegraf”. Un fir întins pe stâlpi este un fir şi atât dac nu transmite ceva; şiă  e o investi ie proast dac nu transmite suficient de mult. Acelaşi lucru e valabil şiţ ă ă  pentru televiziune: micul ecran trebuie şi el umplut cu con inuturi. In mare parte,ţ  con inuturile emisiunilor de televiziune (de natur informativ )ţ ă ă  sunt imagini ale unorevenimente; dar sunt şi „voci din public". Las deoparte, pentru moment, interviurile întâmpl toare luate unor trec tori. Celelalte voci din public, sau ale publicului,ă ă  constau din sondaje care ne arat în procente „ce gândesc oamenii".ă

Pentru exactitate, sondajele de opinie constau în r spunsuri la nişte întreb riă ă  (formulate de cei ce iau interviurile). Iar precizarea l mureşte brusc dou lucruri: că ă ă r spunsurile depind în mare m sur de felul cum sunt formulate întreb rile (şi prină ă ă ă  urmare de cine le formuleaz ) şi c felul de a pune întrebarea este cel careă ă  „for eaz " deseori un r spuns improvizat pe moment.ţ ă ă

Ce anume gândesc oamenii? Cine prezint astfel lucrurile nu le prezint bine. Deă ă  fapt, cele mai multe dintre opiniile relevate de sondaje sunt:a) slabe (ele nu exprim opinii intense, cu alte cuvinte,puternic sim ite);ă ţb) volatile (se pot schimba în câteva zile);

c) eventual inventate pentru a spune ceva (r spunsul „nu ştiu" apare multora caă  dezonorant); şi mai alesd) o reflectare, un r spuns ricoşat din media.ă

Aşadar, şi în primul rând, opiniile relevate de sondaje sunt de regulă slabe; şi doarrareori îi se poate releva intensitatea. (8) Russell Newman scrie: „Din zece problemede politic na ional care apar anual, cet eanul mediu va avea preferin e puterniceă ţ ă ăţ ţ  şi coerente poate fa de una sau dou , şi practic nici o opinie în leg tur cuţă ă ă ă  celelalte. Ceea ce nu constituie un impediment ca, atunci când reporterul insist şiă   începe s pun întreb ri, s apar opinii inventate pe moment" (1996, pp. 22-23).ă ă ă ă ă  Rezult de aici relevarea în cea mai mare parte a unor opinii labile, a unor opiniiă  inconsistente.(9) Asta f r a pune la socoteal opiniile inventate chiar şi în leg tură ă ă ă ă cu nimic. Reporterul care pune întreb ri în leg tur cu o „lege a metalelor metalice",ă ă ă  sau cu o la fel de fantezist şi absurd „lege din 1975 privitoare la afacerile publice",ă ă  

nu se întoarce acas cu coada între picioare: îi r spund între o treime şi dou treimiă ă ă  din cei chestiona i (cf. Bishop et al., 1980).ţ

S ne în elegem: din când în când ni se întâmpl s avem o opinie intens ,ă ţ ă ă ă  puternic sim it . Dar chiar şi într-un asemenea caz nu e sigur c opinia care ne vaţ ă ă  dicta op iunea la vot va fi aceea. Aleg torul are pe eava, în cabina de vot, un singurţ ă ţ  cartuş; şi dac are ca opinii ferme, s zicem, cinci, patru vor trebui s r mână ă ă ă ă sacrificate. Timp de dou zeci şi ceva de ani exper ii au explicat politicieniloră ţ  americani c , pentru a echilibra deficitele de balan şi pentru a reduce la zeroă ţă  debitele, era suficient s se taxeze ceva mai mult benzina (care în Statele Unite costă ă 

18

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 19/61

 în medie de dou ori mai pu in decât în Europa). Dar nu se putea face nimic;ă ţ  sondajele ar tau c americanii se opuneau. Ins dac republicanii şi democra ii ară ă ă ă ţ  c dea de acord s voteze împreun o creştere, sunt gata s pun pariu c o scumpireă ă ă ă ă  a benzinei nu ar avea nici un impact electoral. Şi în principiu concluzia este c aă  confirma o opinie nu echivaleaz deloc cu a prevedea un comportament. O p rere înă ă  leg tur cu oă ă issue, în.leg tur cu o problem , nu înseamn o declara ie despreă ă ă ă ţ  

inten ia de vot.ţMai e apoi problema uşurin ei cu care pot fi manipulate sondajele (ca şiţ  referendumul, o institu ionalizare a acestora). A întreba dac avortul trebuie permisţ ă  sau dac dreptul la via trebuie ocrotit înseamn a prezenta cele dou fe e aleă ţă ă ă ţ  aceleiaşi întreb ri; e o întrebare legat de o problemă ă ămai bine în eleas decât multe altele. Şi totuşi, formularea diferit poate schimbaţ ă ă  r spunsul a 20 la sut dintre cei intervieva i. In cursul scandalului Watergate (dină ă ţ  1973) au fost efectuate într-o singur lun şapte sondaje care cuprindeau întrebareaă ă  dac preşedintele Nixon trebuia s demisioneze sau trebuia pus sub acuzare. Ei bine,ă ă  „propor ia r spunsurilor afirmative varia de la un minim de 10 pânţ ă ăla un maxim de 35 de procente. Iar aceste diferen e trebuie puse în întregime peţ  seama deosebirilor în formularea întreb rilor" (Crespi, 1989, pp. 71-72). Hazardulă  creşte, evident, atunci când problemele sunt complicate. Când englezii suntchestiona i în leg tur cu aderarea la Uniunea European , cei favorabili oscileaz (dinţ ă ă ă ă  team ) de la 10 la60 de procente; şi de data aceasta în mare m sur în func ieă ă ă ţde modul cum sunt puse întreb rile. (10)ă

Din cele de mai sus rezult aşadar c acela care se las influen at sau speriat deă ă ă ţ  sondaje, de sondajul dirijat, foarte adesea se las înghi it în falsitate şi de falsitate. Şiă ţ  totuşi în Statele Unite sondajo-dependen a politicienilor —începând cu preşedinteleţ  — este aproape total . Şi în Italia, Berlusconi tr ieşte din sondaje, iar politica lui e înă ă   întregime „sondat ". Din p cate. Pentru c sondajo-dependen a este, spuneam, oă ă ă ţ  asculta ie a falsului care în acelaşi timp ne prinde în curs şi ne înşal . Sondajele nuţ ă ă  sunt un instrument al demo-puterii — un instrument care dezv luieă voxpopuli —, cisunt, mai ales, expresia puterii mass-media asupra poporului; iar influen a lor deseoriţ  blocheaz decizii utile şi necesare sau chiar duce la decizii greşite, sus inute deă ţ  simple „zvonuri", de opinii slabe, informe, manipulate şi uneori dezinformate. Pescurt, de nişte opinii oarbe.

Da, opinii oarbe, deoarece to i cei de meserie ştiu foarte bine c marea majoritateţ ă  a celor chestiona i habar n-au de problemele asupra c rora trebuie s -şi dea cuţ ă ă  p rerea. Doi americani din cinci nu ştiu care partid — şi partidele sunt numai dou —ă ă  controleaz parlamentul lor şi nu ştiu nici unde sunt situate rile lumii (cf, pe larg,ă ţă  Erikson et al, 1988). Se va spune: şi ce dac nu se ştiu acesteălucruri? Mai nimic în sine; dar foarte mult dac aceste lucruri elementare suntă   în elese ca indicatori ai unui dezinteres afişat. Argumentul este c dac o persoanţ ă ă ă nu ştie nici m car lucruri foarte simple, cu atât mai mult ea nu va avea habar deă  problemele mai complicate.

Cred c putem conveni în multe privin e — fie şi cu jum tate de gur — că ţ ă ă ă sondajo-dependen a e nociv , c importan a sondajelor e exagerat şi c elementeleţ ă ă ţ ă ă  de acreditare democratic (sau „obiective") ale instrumentului sunt neautentice. Dară  to i sau aproape to i cedeaz în fa a navalei, presupus inevitabil , a sondajelor.ţ ţ ă ţ ă ă  

R spunsul meu este c sondajele ne arunc în confuzie deoarece oamenii de meserieă ă ă  nu-şi fac datoria. The pollsters, specialiştii în sondaje, se limiteaz s -1 întrebe peă ă  quidam-ul lor, pe te miri cine, „ce crezi despre chestia asta?", f r a verificaă ă ce ştiedespre asta şi dac ştie ceva. Esen a problemei se afl aici. In timp ce Bicameralaă ţ ă  pentru reformele constitu ionale se afla la a doua votare, s-a publicat un sondaj CIRMţ  care spunea c 51 la sut din italieni sunt favorabili alegerii unei adun ri constituanteă ă ă  şi numai 22 la sut sunt favorabili Bicameralei. In aceeaşi zi (pe 15 ianuarie 1997)ă  Indro Montanelli comenta spiritual în Corriere c pentru mul i italieni „bicamerala"ă ţ  era probabil o camer cu dou paturi. E clar că ă ă pollster-ul comercial nu are nici un

19

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 20/61

interes s verifice consisten a sau inconsisten a opiniilor celor chestiona i: dac ară ţ ţ ţ ă  face-o, s-ar autoamenda. Dar centrele de cercetare şi institutele universitare ar aveadatoria strict de a dep şi aceast zon de zgomot, dar şiă ă ă ăde confuzie, verificând prin fact-finding polis şi prin interviuri în profunzime starea şigradul de neştiin ţă ale marelui public. Ins ele stau t cute şi liniştite. F când astfelă ă ă  inevitabil un lucru evitabil.

4. Mai pu in informa ieţ ă ţ

  Am spus c guvernarea sondajelor se bazeaz ,ă ă inter alia, pe opinii dezinformate.Un punct de vedere care adduce  în prim-plan problema informa iei. Meritul aproapeţ  indiscutabil al televiziunii este c „informeaz ". Aşa ni seă ă  spune. Dar s începem cuă  l murirea acestei p reri.ă ă

A informa înseamn a furniza ştiri, incluzând aici şi ştiri privitoare la no iuni.ă ţ  Putem fi informa i despre evenimente, dar şi despre cunoaştere. Trebuie s stabilimţ ă  din capul locului că informa ia nu înseamn cunoaştere, ţ ă nu este ştiin în sensulţă  euristic al termenului. Informa ia în sine nu ne face s în elegem: putem s fim foarteţ ă ţ ă  

bine informa i despre multe lucruri, şi totuşi s nu le în elegem. Bine se spune atunciţ ă ţ  când se spune c informa ia ofer doar nişte no iuni. Ceea ce nu e deloc un lucru r u.ă ţ ă ţ ă  Chiar şi cunoaşterea bazat pe înv area pe de rost a no iunilor contribuie laă ăţ ţ  formarea lui homo sapiens. Dar dac ea nu trebuie dispre uit , nu trebuie niciă ţ ă  supraevaluat . A acumula no iuni, spuneam, nu înseamn şi a le în elege.ă ţ ă ţ

Trebuie de asemenea subliniat c informa iile sunt de importan foarte diferit .ă ţ ţă ă  Multe informa ii sunt doar frivole, de cronic m runt sau cu valoare purţ ă ă ă  spectacular . Ceea ce este totuna cu a spune c sunt lipsite de orice importan sauă ă ţă  relevan „semnificativ ". Alte informa ii sunt în schimb în mod obiectiv importanteţă ă ţ  deoarece sunt informa iile menite s formeze o opinie public despre problemeleţ ă ă  publice, despre problemele de interes public (vezi supra, p. 41). Şi atunci cândvorbesc de dezinformare trebuie s se în eleag c m refer la informa ia deă ţ ă ă ă ţ  „relevan public ". In privin a aceasta (nu în privin a ştirilor sportive sau din cronicaţă ă ţ ţ  

roz şi neagr ) televiziunea informeaz pu in şi r u.ă ă ţ ăO dat stabilit acest lucru, e util s facem distinc ia între sub-informare şiă ă ţ  dezinformare. Prin sub-informare în eleg o informare cu totul insuficient , careţ ă  s r ceşte prea mult ştirea pe care o d , sau altfel spus neinformarea în întregime,ă ă ă  pura şi simpla eliminare a nou ştiri din zece. Aşadar,ăsub-informarea înseamn o prea mare reduc ie. Prin dezinformare în eleg îns oă ţ ţ ă  distorsiune a informa iei, prezentarea de ştiri deformante care induc publicul înţ  eroare. Aten ie: nu am afirmat c manipularea distorsionant a informa iei ar fiţ ă ă ţ  deliberat ; deseori ea reflect o deforma ie profesional . Ceea ce o face mai pu ină ă ţ ă ţ  vinovat , dar totodat mai periculoas .ă ă ă  Evident, distinc ia aceasta este analitic , serveşte la analiza clar şi distinct aţ ă ă ă  problemei. In situa ii concrete, sub-informarea şi dezinformarea au zone deţ  suprapunere şi se întrep trund. Lucru care nu ne împiedic s le examin m peă ă ă ă  

fiecare în parte.  Difuzarea informa iei care se prezint ca atare apare o dat cu ziarul. Cuvântulţ ă ă  englez newspaper  îşi declar cu exactitate natura: foaie sau pagin „de ştiri"ă ă (news).Italianul „giornale", ziar, subliniaz aspectul cotidianit ii: ceva ce apare zi de zi. Dară ăţ  informarea propriu-zis de mas începe o dat cu apari ia radiofoniei. Ziarul îl excludeă ă ţ  eo ipso pe analfabetul care nu ştie s citeasc , pe când cuvinteleă ăradioului ajung şi la cel care nu ştie nici s citeasc , nici s scrie. Acestei extinderiă ă ă  cantitative îi poate corespunde o s r cire calitativ (îns nu şi atunci cândă ă ă ă  compara ia se face cu aceleţ tabloids bazate pe scandaluri). Dar o deosebire întreziare şi radio tot exist : dat fiind c radioul vorbeşte şi celor care nu citesc, el trebuieă ă  

20

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 21/61

s simplifice mai mult şi trebuie s fie, cel pu in în buletinele de ştiri, mai scurt. Chiară ă ţ  şi aşa se poate spune c radioulă integreaz ă ziarul.

Dar televiziunea? S admitem c televiziunea informeaz chiar mai mult decâtă ă ă  radioul în sensul c ajunge la oă audience mai larg . Dar avansul se opreşte aici.ă  Pentru c televiziunea dă ă mai pu ine ţ  informa ii decât oricare alt instrument deţ  informare. Pe lâng aceasta, o dat cu televiziunea criteriul de selectare aă ă  

informa iilor, sau dintre informa ii, este cel care se schimb radical. Informa iaţ ţ ă ţcare conteaz este cea mai filmabil ; şi dac nu exist filmare nu exist nici ştire,ă ă ă ă ă  adic ştirea nu se d , nu este „demn de micul ecran".ă ă ă

Prin urmare, for a televiziunii — for a vorbirii prin imagini— este şi ghiuleaua eiţ ţ  legat de picior. Ziarele şi radioul nu au problema deă a fi pe post. Televiziunea îns oă  are. O are, s ne în elegem, în anumite limite. Nu este, sau nu era, nevoie s facă ţ ă ă cine ştie ce. Nu e vorba decât de faptul c fiecare ştire trebuie s aib neap rat oă ă ă ă  filmare ca suport. Problema de a fi pe post este deci în parte o problemăpe care televiziunea şi-a creat-o cu propriile mâini (şi care, se în elege, o ajut s iaţ ă ă  propor ii gigantice).(11)ţ

Intr-o vreme, s ne amintim, buletinele de ştiri ale televiziunii erau mai ales lecturiă  din studio. Dar mai târziu cineva a descoperit ca misiunea, datoria televiziunii este de„a face s se vad " lucrurile despre care vorbeşte. Iar aceast descoperireă ă ă  marcheaz începutul degener rii televiziunii, întrucât aceast descoperire este ceaă ă ă  care a „ruralizat" televiziunea în sensul exact opus celui avut în vederede McLuhan: în sensul c limiteaz televiziuneaă ă la vecin tateă (la satele vecine) şiexclude de pe list localit ileă ăţ  şi rile la care e dificil sau prea costisitor de ajunsţă  pentru o echip de televiziune.ă

To i vor fi remarcat c în televiziune ast zi se îngr m desc ştirile locale-na ionale,ţ ă ă ă ă ţ  şi c ştirile interna ionale s-au redus tot mai mult. Mai r u înc , sau mai r u caă ţ ă ă ă  niciodat , atunci când se ajunge la principiul c televiziunea trebuie tot timpul „să ă ă fac s se vad ", devine imperativ s se dispun mereu de o filmare despre toateă ă ă ă ă  cele. Ceea ce se traduce printr-o infla ie de înregistr ri filmate ale unor discu ii plineţ ă ţ  de locuri comune, adic despre nişte evenimente pe cât de insignifiante pe atât deă  rizibil umflate. In Italia ni s-au ar tat de sute de ori — ca ilustrare a ancheteloră  Manipulite [ Manipulite (Mâini curate), opera iune ampl a justi iei italiene împotrivaţ ă ţ  crimei organizate şi a leg turilor ei cu politicul.ă {N. red.)] — imaginile casetelor desiguran ale unei b nci, care erau mai apoi mereu aceleaşi (şi care nu aveau nici oţă ă  leg tur cu acele anchete). Dou puştance z p cite, de 13-14 ani fug de acas , iară ă ă ă ă ă  televiziunea face dinasta un întreg roman poli ist despre „r pire prin Internet", asmute reporteri înţ ă   împrejurimi, se pune în mişcare pân la Madrid, şi astfel va încuraja alte puştance să ă fug şi ele. Şi vedem mereu imagini ale unor uşi, ferestre, str zi, maşini (care sunt înă ă  general din repertoriu) menite s umple vidul unor misiuni penibile lucrând în gol. Seă  ajunge, dac totul merge bine, ca alegerile din Angliaăsau din Germania s ne fie relatate în grab în 30 de secunde. Dup care vine oă ă ă   înregistrare dintr-o rişoar , care trebuie s -şi justifice costurile durând 2-3 minute;ţă ă ă  o înregistrare a vreunei poveşti lacrimogene (mama care şi-a pierdut feti a înţ  mul ime) sau de mister şi groaz (despre vreo omucidere), a c ror valoareţ ă ă  informativ şi formatoare de opinie este virtual nul . Pre de 20 de minute din totalulă ă ţ  

lor de o jum tate de or , buletinele de ştiri ale televiziunii noastre celei mai recenteă ă  ne îndoap cu trivialit i din cronica monden şi cu ştiri care exist doar pentru că ăţ ă ă ă sunt alese şi inventate de buc t ria redac iei de ştiri. Informa ie? Da, chiar şi ştireaă ă ţ ţ  mor ii unei g ini sub o avalanş se poate numi informa ie. Dar în orice caz nedemnţ ă ă ţ ă de a fi men ionat .ţ ă

Obligativitatea de „a face s se vad " genereaz apoi dorin a sau necesitatea deă ă ă ţ  „a se face v zut". Ceea ce d naştereă ă  pseudo-evenimentului, eveniment care sepetrece numai fiindc exist o camer de luat vederi s -1 înregistreze şi care nici nuă ă ă ă  ar exista altminteri. Pseudo-evenimentul este aşadar evenimentul fabricat pentru

21

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 22/61

televiziune şi de c tre televiziune. Uneori aceast fabricare îşi areă ă   justificarea ei. Dar în orice caz ea r mâne un „fals" expus unor serioase abuzuri şi care sfârşeşte cuă  uşurin într-o adev rat dezinformare. Problema este, insist, c produc ia deţă ă ă ă ţ  pseudo-evenimente sau c derea în trivial şi în insignifiant nu se datoreaz nici uneiă ă  necesit i obiective, nici unui imperativăţtehnologic. In Fran a, în Anglia şi pretutindeni continu s existe buletine de ştiriţ ă ă  

serioase care aleg ştirile serioase şi care le dau şi f r imagini înregistrate (dac nu leă ă ă  au). Nivelul la care a dec zută  televiziunea noastr se datoreaz mai ales personaluluiă ă  de slab calitate, de foarte sc zut nivel intelectual, dar şi profesional.ă ă

Aşadar informa ia televizat ar putea fi gestionat mult mai bine. O dat stabilitţ ă ă ă  acest lucru, r mâne valabil adev rul c for a imaginii rezid în imagine. E suficient să ă ă ţ ă ă compar m — pentru a ne da seama — informa ia scris din ziar cu informa ia vizuală ţ ă ţ ă a televiziunii. Omul culturii scrise, deci din era ziarelor, citea, s presupunem, despreă  vreo cincisprezece evenimente semnificative — na ionale sau interna ionale — pe zi,ţ ţ  fiecare eveniment fiind în medie dezvoltat pe o coloan de ziar. Asemenea ştiri seă  reduc cu cel pu in jum tate în telejurnale; şi cu timpi care la rândul lor coboar la 1-2ţ ă ă  minute.

Reducerea-comprimarea este uriaş , iar ceea ce dispare în acea comprimare esteă   încadrarea problemei în care se circumscriu imaginile. Pentru c imaginea, ştim, eă  duşmana abstrac iunii, pe când explica ia înseamn dezvoltarea unui discursţ ţ ă  abstract. Problemele, am spus-o de mai multe ori, nu sunt „vizibile". Iar vizibilulprivilegiat al televiziunii este acela care „are impact" asupra sentimentelor şi asupraemo iilor: crime, violen e, împuşc turi, arest ri, strig te de protest, tânguieli; sau,ţ ţ ă ă ă  dac nu, cutremure, incendii, alunec ri de teren şi incidente de tot felul. Pe scurt,ă ă  vizibilul ne întemni eaz în vizibil. Pentru omul v z tor (şi numai atât) nev zutul nuţ ă ă ă ă  exist . Amputarea este colosal . Şi este şi mai grav având în vedere motiveleă ă ă  pentru care şi modul cum televiziunea alege acel vizibil anume,dintr-o sut sau o mie de alte evenimente la fel de demne de aten ie.ă ţ

Din cauza sub-inform rii şi totodat a favoriz rii şi umfl rii ştirilor locale, în celeă ă ă ă  din urm lumea în mare este „pierdut din vedere" şi aproape c nu mai intereseaz .ă ă ă ă  Obtuzitatea publicului educat de televiziune e bine exemplificat de acel fiasco ală  transmisiilor prin televiziune, în Statele Unite, despre c derea în 1989 a Ziduluiă  Berlinului, probabil cel mai important eveniment politic (l sând deoparteăr zboaiele mondiale) din secolul XX. Indicele de audien a evenimentuluiă ţă lire (îndirect) al re elei ABC, cu doi mari comentatori în sprijin, a fost cel mai coborât fa deţ ţă  programele de la orele respective. Iar c derea Zidului Berlinului a fost de departeă  b tut ca audien (în acelaşi an) de studentul chinez stând în fa a tancului în Pia aă ă ţă ţ ţ   Tien An Men din Beijing: un eveniment de mare valoare spectacular , dar pu ină ţ  relevant în substan . (12)ţă

CBS, o alt mare re ea, a comentat placid: „e pur şi simplu o chestiune deă ţ  preferin a telespectatorilor. Audien ele cresc brusc la evenimente interne cum suntţă ţ  cutremurele şi uraganele". Acest comentariu î i d fiori prin miopia şi cinismul s u: elţ ă ă  arunc asupra publicului vinov iile care sunt chiar ale mass-media. Dac omul de peă ăţ ă  strad nu ştie nimic despre lume, e evident c nu va ar ta nici un interes fa de ea.ă ă ă ţă  Prin analogie, în politic şi în afaceri interna ionale, cine a dep şit „pragul critic"ă ţ ă  prinde din zbor ştirile zilei, pentru c în elege din zbor semnifica ia şi implica iile lor.ă ţ ţ ţ  

Dar cel care nu dispune de „magazie" face un efort, nu prinde din zbor acelaşi lucruşi trece mai departe la altul. Publicul care nu manifest nici un interes fa deă ţă  c derea Zidului Berlinului este publicul format de marile re ele de televiziuneă ţ  americane. (13) Dac preferin ele telespectatorilor se concentreaz asupraă ţ ă  evenimentelor interne şi asupra cronicii negre asta se întâmpl pentru că ă thenetworks au produs cet eni care habar n-au de nimic şi sunt interesa i numai deăţ ţ  fleacuri.(14)

O dovad în plus: pân la apari ia televiziunii, publicul era interesat de ştirileă ă ţ  interna ionale, m rturie fiind faptul c ziarele le publicau. Ast zi ele intereseaz dinţ ă ă ă ă  

22

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 23/61

ce în ce mai pu in. Din ce cauz ? Oare cet eanul s-a atrofiat singur? Evident c nu. Eţ ă ăţ ă  limpede c presa scris alimenta interesul şi curiozitatea pe care video-politica le-aă ă  f cut s piar .ă ă ă

La început şi informa ia (ca şi cititul) este un „cost". Informarea reclam oţ ă  investi ie de timp şi de aten ie; ea devine rentabil — e un cost care adduce profit —ţ ţ ă  numai dup ce informa ia înmagazinat ajunge la masa ei critic . Pentru a iubiă ţ ă ă  

muzica e nevoie s ştii ceva muzic , altminteri Beethoven e doar o g l gie. Pentru aă ă ă ă  iubi fotbalul e nevoie s în elegi mai întâi natura jocului. Ca s te pasionezi de şahă ţ ă  trebuie s cunoşti mut rile.ă ă

5. Mai mult dezinformareă

  Ajungem la adev rata dezinformare: nu informarea insuficient (preaă ă  insuficient ), ci informarea proast , care distorsioneaz .ă ă ă

Admit din capul locului c cel pu in în parte dezinformarea prin televiziune eă ţ  involuntar şi într-un fel inevitabil . Şi pornesc de la urm toarea constatare: satulă ă ă  

global al lui McLuhan este „global" doar pe jum tate, şi deci nu e deloc global.ă   Telecamera intr cu uşurin şi în mod liber în rile libere; ea intr pu in şi cuă ţă ţă ă ţ  precau ie în rile periculoase; şi nu intr defel în rile lipsite de libertate. Rezultţ ţă ă ţă ăde aici c cu cât un regim e mai tiranic şi mai sângeros, cu atât mai mult televiziuneaă   îl ignor şi ca atare îl absolv . In trecut, în Madagascar, în Uganda (pe vremea lui Idiă ă  Amin), în Zair (fostul Congo belgian), în Nigeria — şi lista ar putea continua — s-aupetrecut masacre cumplite. Nimeni nu le-a v zut vreodat (la televizor), deci pentruă ă  cei mai mul i ele nu au existat; astfel c Idi Amin — careţ ăa ucis cel pu in 250 000 dintre compatrio ii s i — în vizitele lui prin unele ri africaneţ ţ ă ţă  era primit cu imnuri şi osanale. Pân ast zi televiziunea nu a intrat niciodat înă ă ă  Sudan, o alt ar care extermin prin înfometare (exact cum f cea Etiopia luiă ţ ă ă ă  Mengistu). Adev rate extermin ri au avut loc de asemeni în anii '50 în Indonezia. Şiă ă  ce s mai spunem despre zecile de milioane (dup cum seă ă estimeaz )ăde mor i provocate de foametea din China marelui „salt înainte" al lui Mao Ze Dong?ţ  In China nu seintra pe atunci, şi nu se intr nici ast zi, iar astfel ceea ce se întâmpl unui miliard şiă ă ă  ceva de fiin e umane nu constituie— pentru televiziune — o ştire.ţ Non vidi, ergo nonest.

Se în elege c nu se poate imputa televiziunii c nu face s se vad ceea ce nuţ ă ă ă ă  poate face s se vad . Dar trebuie s i se impute televiziunii c gireaz şiă ă ă ă ă  consolideaz o percep ie a lumii bazat pe duble greut i şi m suri, şi ca atare înă ţ ă ăţ ă  grad înalt injust şi deformant . Pentru reverendul Jesse Jackson (care în 1988 se aflaă ă   în cursa pentru preşedin ia Statelor Unite), Africa de Sud era în acea perioad un statţ ă  terorist; dar nu erau astfel, sau cel pu in Jackson nu o spunea, Libia, Iran şi Siria, riţ ţă  interzise televiziunii. Israelul nu a sfârşit pe lista neagr asemenea Africii de Sudă  numai fiindc e protejat de comunit ile evreieşti din Statele Unite şi din lume. Chiară ăţ  dac o face involuntar (f r s -şi pun îns probleme din cauza asta), televiziuneaă ă ă ă ă ă  penalizeaz rile libere şi ocroteşte rile nelibere în care dictaturile guvernează ţă ţă ă ucigând cu adev rat.ă

Pân aici am prezentat distorsiuni provocate de o vedere par ial asupra lumii,ă ţ ă  deci de ceea ce nu se vede. S trecem la alte tipuri de dezinformare. Am men ionată ţ  deja fabricarea de pseudo-evenimente. Dar, în compara ie cu alte tipuri deţ  dezinformare, aceasta e o bagatel . Trec aşadar la distorsiunile informative de mareă  amploare. S începem cu statisticile false şi cu interviurile la întâmplare.ă

Prin statistici false în eleg eviden ieri statistice „false" în interpretarea care li seţ ţ  d . In acest gen de falsuri e amestecat în prezent şi presa; dar televiziunea e ceaă ă  

23

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 24/61

care le-a impus tuturor — inclusiv presei — ca dogme. Fiindc pentru televiziuneă  tabelele statistice — modificate cum se cuvine şi reduse pân la os — sunt caă  proverbiala brânz pe macaroane. Cu ajutorul unor tabele şi al unor procente, totulă  poate fi condensat în pu ine imagini, imagini ce par de o obiectivitate indiscutabil . Inţ ă  statistici vorbeşte matematica. Iar matematica nu se face cu palavre.

Matematica nu. Dar interpretarea unei eviden ieri statistice, da. S lu m cazul —ţ ă ă  

 într-adev r r sun tor — al statisticilor utilizate pentru a demonstra şi a m sura, înă ă ă ă  Statele Unite, discriminarea rasial , mai ales în privin a negrilor, dar, eventual, şi aă ţ  altor minorit i. Cum se demonstreaz c negrii sunt discrimina i, adic în modăţ ă ă ţ ă  deliberat defavoriza i tocmai fiindc sunt negri? De vreo patruzeci de ani, dovadaţ ă  acceptat f r reac ie (de cei mai mul i, şi desigur de mass-media) a discrimin riiă ă ă ţ ţ ă  respective este sub-reprezentarea negrilor — fa de propor ia lor demografic — înţă ţ ă  universit i, pe Wall Street, în marile societ i şi, în ultim instan , pe listeleăţ ăţ ă ţă  miliardarilor (în dolari). Argumentul este acesta: dac ei sunt propor ional mai pu ini,ă ţ ţ  mai pu ini decât albii, aceasta se întâmpl fiindc sunt discrimina i. Pare evident, sauţ ă ă ţ  mai bine spus concluzia aceasta e pus în circula ie ca evident ; dar este evident, înă ţ ă  schimb, c aceast dovad nu dovedeşte nimic. Absolut nimic. Orice student care dă ă ă ă un examen de statistic elementar e obligat s ştie c , dat fiind o distribu ie non-ă ă ă ă ă ţnormal *ă [Distribu iile normale reprezint o familie de distribu ii care au în comun forma de clopotţ ă ţ  

şi sunt simetrice în raport cu valoarea medie (N. red.)], nu sunt date (cunoscute) cauza şicauzele care o produc. O dat stabilit c negrii sunt sub-reprezenta i, r mâne deă ă ţ ă  

demonstrat c discriminarea rasial e cauza sub-reprezent rii. E de observat că ă ă ă negrii sunt supra-reprezenta i în grad înalt în multe sporturi: alerg rile, boxul,ţ ă  baschetul şi diferitele probe de atletism sunt dens populate de negri. Negrii stau bineşi la dans şi la jazz. Oare lucrurile stau astfel fiindcă  în activit ile acestea se practicăţ ă discriminarea împotriva albilor? Nimeni nu sus ine asta; şi pe bun dreptate: ar fi oţ ă  adev rat inep ie. Dar aceeaşi inep ie în sens invers este acceptat f r a clipi. Şiă ă ţ ţ ă ă ă  apoi, în logica aceasta (ilogic ), ce facem cu asiaticii? In cele mai bune universit iă ăţ  americane studen ii „galbeni" sunt ast zi mult supra-reprezenta i fa de cota lorţ ă ţ ţă  demografic . De ce? Oare fiindc exist cineva care face discrimin ri în favoarea lor?ă ă ă ă  Evident nu. Evident, lucrurile stau astfel deoarece sunt mai studioşi, mai silitori (castuden i). O informa ie corect aşa ar spune. Dar dezinformarea nu o spune.ţ ţ ă

La statisticile false trebuie ad ugat, ca factori falsifican i, interviul întâmpl tor.ă ţ ă  Reporterul trimis pe teren pentru a da consisten unui eveniment — şi cu atât maiţă  mult unui non-eveniment — printr-o filmare se plimb pe strad şi îi intervieveaz peă ă ă  trec tori. La urma urmei astfel se face auzit voceaă ă  poporului. Dar acest lucru e înrealitate un fals. S l s m deoparte faptul c asemenea interviuri sunt întotdeaunaă ă ă ă  „aranjate" prin distribuiri oportune de da-uri şi de nu-uri. Problema e c „hazardul"ă  interviurilor întâmpl toare nu e un hazard statistic şi c trec torul nu reprezint nimică ă ă ă  şi pe nimeni: el vorbeşte doar în nume propriu. Atunci când lucrurile merg bine,interviurile întâmpl toare dau culoare. Dar în leg tur cu problemele serioase, eleă ă ă  sunt în general multiplicatori ai stupidit ii. Spuse pe micul ecran, stupidit ileăţ ăţ  alc tuiesc o opinie: le spune un s rac cu duhul care abia bâiguie ceva, iar a doua ziă ă  sunt repetate de zeci de mii de oameni. Aşa cum bine rezum Telesio Malaspina:ăTeleviziunii îi place s dea cuvântul oamenilor de pe strad sau unora pretinşi a fi dintre aceştia.ă ă  

Rezultatul este c se prezint drept adev rat ceea ce deseori nu e adev rat [...] Cele mai sectare şiă ă ă ă  

mai inepte opinii [...] dobândesc densitatea unui current de gândire [...] încetul cu încetulteleviziunea creeaz convingerea c oricine are ceva de spus sau de reclamat are dreptul s fieă ă ă  ascultat. Imediat. Şi cu semne vizibile de aprobare [din partea reporterilor] [...] Uzul şi abuzul deoameni în direct ne face s credem c orice decizie poate fi luat în prezent în doi timpi şi treiă ă ă  mişc ri spre excitarea poporului. (1995, p.24)ă  S continu m. In afar de falsele statistici şi de interviurile la întâmplare,ă ă ă  dezinformarea e alimentat de dou distorsiuni tipice ale unei inform ri care trebuieă ă ă  s fie cu orice preă ţ excitant :ă promovarea excentricit ii şi privilegierea atacului şiăţ  agresivit ii.ăţ

24

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 25/61

In leg tur cu primul aspect m limitez s observ în treac t c apari ia pe post eă ă ă ă ă ă ţ  garantat pozi iilor extreme, extravagan elor, „exagera ilor" şi exager rilor. Cu cât oă ţ ţ ţ ă  tez e mai gogonat , cu atât este mai promovat şi mai difuzat . Min ile goale seă ă ă ă ţ  specializeaz în extremism intelectual, şi astfel dobândesc notorietate (propagând,ă  se în elege, superficialit i). Rezultatul este o formidabil selec ie pe dos. Ies laţ ăţ ă ţ  suprafa şarlatanii, gânditorii de doi bani, c ut torii de nout i cu orice pre , şiţă ă ă ăţ ţ  

r mân în umbr persoanele serioase şi care gândesc cu adev rat. Toate acesteaă ă ă  reprezint un „interes r u în eles".ă ă ţCel lalt aspect, spuneam, e privilegierea atacului şi agresivit ii. Lucru care seă ăţ  

poate manifesta în diferite moduri. Televiziunea american e agresiv în sensul că ă ă telejurnalistul se simte învestit cuo „func ie critic " şi este prin urmareţ ă adversary, structural predispus s zgând re şiă ă  s muşte puterea, s o in în suspiciune şi sub acuza ie. Aceast agresivitate eă ă ţ ă ţ ă  sim it în Statele Unite ca o etic profesional , chiar dac mai târziu un al doilea scopţ ă ă ă ă  este acela, mai pu in nobil, de „a face public" şi de a da satisfac ie. In Italia, cuţ ţ  televiziunea de stat nu s-a întâmplat niciodat aşa. Ziariştii de la telejurnale suntă  nesiguri şi deci foarte precau i: nu vor necazuri şi fac carier tratând întreg guvernulţ ă  cu m nuşi de catifea. To i trebuie s fie mul umi i (inclusiv papa), chiar şi în leg tură ţ ă ţ ţ ă ă cu timpii de anten . In Italia aşadar agresivitatea şi „func ia de adversar" aleă ţ  televiziunii sigure de sine r mân refulate sau înfrânate. Ceea ce nu înseamn c , înă ă ă  Italia, instrumentul nu e inevitabil atras de scandal, de conflict, fiind tentat s leă  valorifice.

Televiziunea soseşte întotdeauna în mare vitez acolo unde cineva se agit ,ă ă  protesteaz , demonstreaz , ocup edificii, blocheaz şosele şi c i ferate şi, pe scurt,ă ă ă ă ă  iese la atac.(15) Se va spune: se întâmpl aşa deoarece atacul înseamn spectacol,ă ă  iar televiziunea este spectacol. în parte bineîn eles c aşa stau lucrurile. Numai cţ ă ă lumea real nu e spectacol, iar cine o transform astfel îi deformeaz problemele şiă ă ă  ne dezinformeaz asupra realit ii cum nu se poate mai r u.(16)ă ăţ ă

Aspectul cel mai grav al acestei promov ri spectaculare a ieşirii la atac este că ă loveşte la r d cin principiul oric rei convie uiri civile, principiul „ascult rii şi aă ă ă ă ţ ă  celeilalte p r i". Dac acuz m, trebuie s -1 auzim pe acuzat. Dac se blochează ţ ă ă ă ă ă şosele şi trenuri, ar trebui s -i auzim şi s -i vedem şi pe cei leza i, pe nevinova ii careă ă ţ ţ  se afl în c l torie. Nu se întâmpl aproape niciodat aşa. De regul ,ă ă ă ă ă ăteleviziunea îl d pe post numai pe cel care atac , pe cel care se agit . In felul acestaă ă ă  protestatarul devine un protagonist cu totul dispropor ionat care scap mereuţ ă  nepedepsit (chiar şi atunci când nu are deloc dreptate). A da glas revendic rilor,ă  plângerilor şi declara iilor este un lucru bun. Dar pentru a sluji cu adev rat o cauzţ ă ă dreapt şi pentru a face bine trebuie ca protestul s fie tratat cu impar ialitate. Undeă ă ţ  exist acuzare, trebuie s existe şi ap rare. Dac e dat pe post cel care atac ,ă ă ă ă ă  trebuie s fie dat pe post şi cel atacat. Dar atacul este ceva „vizibil" şi are impact;ă  ap rarea este de regul un discurs. S neă ă ăfereasc Dumnezeu. Aşadar ecranul se umple cu demonstra ii, cu pancarte, cuă ţ  oameni care url , cu arunc tori de pietre şi chiar de cocteiluri Molotov care auă ă   întotdeauna dreptate — în imaginile pe care le vedem — deoarece vocea lor nu econtracarat de nici o contra-voce.(17) S-ar spune c în codul televiziunii st scrisă ă ă  inaudita altera parte. Şi începe chiar s devin scris c reporterul trebuie să ă ă ă 

„simpatizeze" cu cei intervieva i de el (astfel încât un asasin devine un „biet" asasinţ  care trebuie s ne înduioşeze). Dar acesta este un cod r u al unei televiziuni rele.ă ăInchei cu întrebarea: a meritat oare osteneala de a discuta— aşa cum s-a f cut până ă acum — despre informare, sub-informare şi dezinformare? Pentru video-copiiiadultiza i de negropontism problema e rezolvat înainte chiar de a fi pus . Ba chiarţ ă ă  negropontiştii nici nu în eleg întrebarea. In demonstra ia mea, a informa înseamn aţ ţ ă  comunica un con inut, ţ  a vorbi despre ceva. Dar în jargonul peltelei mediaticeinforma ia înseamn numaiţ ă bitul, deoarece bitul este propriul s u con inut. Cu alteă ţ  cuvinte, în re ea informa ie înseamn tot ceea ce circul . Deci informare,ţ ţ ă ă  

25

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 26/61

dezinformare, adev r, fals, toate sunt acelaşi lucru. Chiar şi un zvon, o dat ce s-aă ă  dat pe re ea, devine informa ie. Problema e rezolvat deci spulberând no iunea deţ ţ ă ţ  informa ie şi reducând-o complet la o comunicare care înseamn doar „contact". Cineţ ă  se aventureaz în re ea şi îşi permite s observe c un zvon nu informeaz sau c oă ţ ă ă ă ă  informa ie fals dezinformeaz este — pentru Negroponte şi ai s i — un bietţ ă ă ă  nenorocit care înc nu a în eles, o relicv a unei „culturi vechi", moart şi îngropat .ă ţ ă ă ă  

C reia eu sunt fericit c îi apar in.ă ă ţ

6. Şi imaginea minte

E greu de negat c marea sub-informare şi marea dezinformare sunt aspecteleă  negative ale televederii. Chiar şi aşa — ni se replic — televiziunea a triumfat asupraă  informa iei scrise întrucât „imaginea nu minte" (acesta era sloganul favorit al luiţ  Walter Cronkite, decanul anchormen-ilor din televiziunea american ). Nu minte, nuă  poate min i, pentru c imaginea este cea care este, iar ea vorbeşte, aşa-zicând, de laţ ă  sine. Dac un lucru e fotografiat, acel lucru exist şi este aşa cum îl vedem. Aşadar,ă ă  f r îndoial c buletinele de ştiri ale televiziunii dau spectatorului senza ia c ceeaă ă ă ă ţ ă  

ce vede este adev rat, c evenimentele sunt v zute de el aşa cum se petrec.ă ă ăTotuşi nu este aşa. Televiziunea poate min i şi poate falsifica adev rul, exact caţ ă  oricare alt instrument de comunicare. Diferen a este c „for a veridicit ii", intrinsecţ ă ţ ăţ ă imaginii, face ca minciuna ei s fie mai eficace şi de aceea mai periculoas .ă ă

Video-politica este cel mai bine pus în eviden în aşa-numiteleă ţă talk-shows, care în Statele Unite şi în Anglia sunt conduse de jurnalişti într-adev r capabili şi într-ăadev r independen i. In dezbaterea foarte direct , cel care minte e contrazis pe loc.ă ţ ă  Dar asta se întâmpl deoareceă talk-show-ul (o spune şi numele) se vorbeşte, şi prinurmare deoarece în acest context vederea trece pe planul secund. Ea conteaz însă ă tot timpul, întrucât exist fe e care în televiziune nu trec, persoane pu in telegenice.ă ţ ţ  Dar altminteri conteaz ceea ce se spune şi felul cum se spuneă .  Numai c televiziunea care ne informeaz mai bine este, din p cate, o televiziuneă ă ă  atipic . Cea tipic se concentreaz în întregime pe vedere. Iar ceea ce ni se arat —ă ă ă ă  

repet — poate foarte bine s fie înşel tor. O fotografie minte dac este rodul unuiă ă ă  fotomontaj. Iar televiziunea evenimentelor, atunci când ajunge la telespectator, este în întregime fotomontaj.

Dar s-o lu m în ordine. Spuneam c între sub-informare şi dezinformare grani aă ă ţ  este, în realitate, permeabil . Acelaşi lucru e valabil pentru falsurile televizate. Ină  unele cazuri ele sunt minime şi pot fi atribuite unei informa ii insuficiente. în alteţ  cazuri ele sunt grave, dar uneori e dificil de stabilit dac un fals este rezultatul uneiă  dezinform ri sau al unei manipul ri deliberate, din dorin a de a induce în eroare.ă ă ţ  Chiar în acest scop se creeaz zone de suprapunere, în general, şi în mod generic,ă  vederea în televiziune este întotdeauna pu in deformant în sensul cţ ă ă decontextualizeaz ,ă c se bazeaz pe prim-planuri în afara contextului. Cine îşiă ă  aminteşte de primul r zboi v zut (şi pierdut) prin televiziune, r zboiul din Vietnam, îşiă ă ă  va reaminti imaginea unui colonel sud-vietnamez care îl împuşca în tâmpl pe ună  prizonier vietcong. Lumea civilizat a r mas oripilat . Dar imaginea aceea nu neă ă ă  ar ta mul imea de mor i de jur-împrejur, trupurile oribil mutilate nu numai ale unoră ţ ţ  solda i americani, ci şi ale unor femei şi copii. Aşadar, imaginea împuşc rii în tâmplţ ă ă era adev rat , dar mesajul pe care îl lansa era înşel tor. Un alt caz emblematic a fostă ă ă  cel al lui Rodney King, un negru întins la p mânt şi lovit cu bastoanele, la 3 martieă  1991, pe o şosea, de câ iva poli işti din Los Angeles. Filmarea scenei cu King s-a datţ ţ  la toate televiziunile americane de sute de ori. Inregistrarea nu spunea c cel b tută ă  obligase poli ia la o lung şi periculoas urm rire cu maşina cu 180 km la or , c eraţ ă ă ă ă ă  un drogat beat şi c nu se supunea apelurilor de a se opri. Acea înregistrare videoă  aproape c a declanşat un r zboi rasial.(18) Brutalitatea poli iei era neîndoielnic .ă ă ţ ă  

26

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 27/61

Dar faptul repus în contextul s u nu justifica în nici un fel explozia pe care a produs-ăo. Dat aşa cum a fost dat , acea imagine constituia un fals.ă ă  Nu mai e nevoie s continu m cu exemplific rile. Adev rul banal este c pentru aă ă ă ă ă  falsifica un eveniment relatat prin imagini sunt de ajuns foarfecele. Pe lâng aceastaă  nu e deloc adev rat c imaginea vorbeşte de la sine. Ni se arat un om ucis. Cine 1-aă ă ă  ucis? Imaginea nu ne-o spune; ne-o spune vocea celui care ine în mân microfonul,ţ ă  

iar dacă speaker-vX  în elege s mint , sau i se ordon s mint , zis şi f cut.ţ ă ă ă ă ă ăDispunem de asemenea de experimente care confirm faptul c în televiziuneă ă  minciunile se vând hot rât mai bine. In Anglia un popular comentator a dat — înă  Daily  Telegraph, apoi la radio şi la televiziune — dou versiuni despre filmele saleă  preferate, una adev rat şi una neruşinat de mincinoas . Un eşantionă ă ă de 40 000 depersoane— telespectatori, ascult tori şi cititori — a r spuns apoi la întrebarea: careă ă  din cele dou interviuri spunea adev rul? Cei mai capabili s descopere minciunile auă ă ă  fost ascult torii postului de radio (peste 73 la sut ), pe când telespectatorii le-auă ă  descoperit doar în propor ie de 52 la sut . Iar acest rezultat pare plauzibil. Eu l-aşţ ă  explica astfel: video-dependentul are mai pu in sim critic decât cel care este înc unţ ţ ă  animal simbolic deprins cu folosirea simbolurilor abstracte. Pierzând capacitatea deabstractizare, pierdem şi capacitatea de a face distinc ia între adev rat şi fals.ţ ă

1. Cf. Sartori (1989). în scrierile mele, video [it. = ecran] înseamn suprafa a televizorului pe careă ţ  

apar imaginile. Aceasta este şi accep ia etimologic a termenului, pentru c video e un derivat dinţ ă ă  latinescul videre, adic a vedea. Accep ia tehnic englezeasc a termenului e diferit : aiciă ţ ă ă ă video estepelicula (sau banda) pe care se înregistreaz şi apoi se redau imaginile (ca în expresiileă videotape,videocassette şi altele asem n toare). Dar nu trebuie s ne supunem stupidit ii unora careă ă ă ăţ  inventeaz cuvintele la întâmplare; insist: video [ecranul] este suprafa a pe care vedem.ă ţ

2. In mod paradoxal, televiziunea este cu atât mai important (şi distorsionant ) cu cât alegereaă ă  candida ilor e mai democratic , adic implicat , ca în Statele Unite, în alegerile primare (cf. Orren şiţ ă ă ă  Polsby, editori, 1987). Dar evident influen eaz şi alegerile partitocratice ale candida ilor.ţ ă ţ

3. Cf. contra Habermas (1971), care sus ine c Locke, Hume şi Rousseau au inventat expresiaţ ă  „opinie public " distorsionând sau for ândă ţ doxa platonic spre a semnifica o judecat ra ional . Tezaă ă ţ ă  nu e plauzibil întrucât to i autorii Iluminismului cunoşteau foarte bine greaca. Au spus „opinie"ă ţ  aşadar ştiind bine că doxa era, în tradi ia filozofic , opusul unui adev r obiectiv.ţ ă ă

4. Astfel, opiniile fiec ruia dintre noi se raporteaz la nişte grupuri de referin , şi prin urmare nuă ă ţă  

deriv numai din mesaje informative, ci şi din identific ri (ceea ce le face s fie opinii f r informa ieă ă ă ă ă ţ  şi deci pu in penetrabile). Exist apoi opinii asimilabile gusturilor; şi, se ştie,ţ ă degustibus non est disputandum (cf. Berelson ş.a., 1954).

5. Pentru aprofundarea aspectelor men ionate mai sus trebuie s fac trimitere la Sartori (1995,ţ ă  capitolul VIII, Opinione pubblica). In mod particular despre modelul lui Deutsch cf. ivi, pp. 183-188.

6. Acest aspect e înt rit prin no iunea de opinie public „colectiv " (cf. Page şi Shapiro, 1993); dară ţ ă ă  nici aceast opinie asociat nu se sustrage eroziunii pe care o prezint.ă ă

7. Cit. în Glisenti şi Pesenti (1990, p. 145).

8. No iunea de intensitate se aseam n cu cea deţ ă ă salience, adic de preeminen , de relevan .ă ţă ţă  Pentru a simplifica, o dizolv pe a doua în prima, chiar dac cele dou sunt distincte.ă ă

9. Converse (1964) a scos în eviden c , atunci când aceeaşi întrebare despre preferin ele politiceţă ă ţ  e repetat la diferite intervale de timp, r spunsurile variaz f r a urm ri vreo coeren , adic laă ă ă ă ă ă ţă ă  

 întâmplare.10. Un exemplu limit de manipulabilitate este c e suficient s difere ordinea a dou nume pentruă ă ă ă  a ob ine r spunsuri diferite. Dintr-un sondaj Roper din septembrie 1988 reiese c atunci cândţ ă ă  numele lui Dukakis (candidatul democrat la preşedin ie) era men ionat primul, Bushţ ţ  (contracandidatul s u republican) ob inea cu 12 procente mai pu in; o diferen care se reducea la 4ă ţ ţ ţă  procente atunci când numele lui Bush era men ionat primul (cit. în Crespi, 1989, p. 69).ţ

11. „Legea lui Parkinson" (Parkinson, 1957), care prevede creşterea automat a birocra iiloră ţ  independent de orice necesitate obiectiv , doar prin mecanismele interne de proliferare, se aplică ă f r a-i schimba o virgul la creşterea personalului televiziunii.ă ă ă

27

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 28/61

12. In leg tur cu Tien An Men, Henry Kissinger s-a întrebat „cum e posibil s existe atâtea inscrip iiă ă ă ţ   în englez pe pancartele purtate de studen i?", pentru a trece apoi la observa ia c „în pia aă ţ ţ ă ţ  victimele nu au fost multe, num rul cel mai mare de mor i s-a înregistrat la circa trei mile de pia ,ă ţ ţă  iar acolo a fost vorba de muncitori, şi nu de studen i, [.. .care] demonstrau pentru îmbun t ireaţ ă ăţ  condi iilor economice, nu pentru schimbarea vie ii politice a rii" (cit. în Glisenti şi Pesenti, 1990, p.ţ ţ ţă  174). Aşadar în cazul Tien An Men se combin un pseudo-eveniment creat de prezen a televiziuniiă ţ  (lozincile în englez ), sub informarea şi chiar dezinformarea.ă

13. De fapt, un public care nu mai e deloc interesat de treburile publice: ast zi în Statele Uniteă  numai 20 la sut dintre tinerii sub treizeci de ani urm resc telejurnalele aşa-numiteă ă world news, ştiridin toat lumea.ă

14. Neil Postman comenteaz astfel: „Dup toate probabilit ile americanii sunt ast zi popula ia ceaă ă ăţ ă ţ  mai îndopat cu divertismenteă (entertained) şi cel mai pu in informat din lumea occidental " (1985,ţ ă ă  p. 106).

15 Ceea ce alimenteaz falsele evenimente, în care televiziunea este cea care creeaz protestul.ă ă  Cine vrea s conteste ceva, mai întâi merge la televiziune pentru a cere s fie filmat. Produc torii deă ă ă  lapte care au blocat vreme îndelungat (şi în mod scandalos) aeroportul din Linate, au recunoscut:ă  bloc m şosele şi aeroporturi pentru „a face ştire". în cazuri ca acestea, deci, televiziuneaă  promoveaz exemple rele şi produce daune.ă

16. Dificultatea crescând a politicii (Sartori, 1996, pp. 157-165) se înscrie în acest context. Aşa cumă  a remarcat Michael Robinson, „înstr inarea dintre public şi guvern a început s creasc atunci cândă ă ă  buletinele de ştiri de sear aleă networks au trecut de la 15 la 30 de minute"; faptul „nu e o simplă coinciden , dat fiind c un buletin de ştiri de televiziune care prezint institu ii sociale şi politice înţă ă ă ţ  permanent stare de conflict alimenteaz cinismul, neîncrederea [...], senza ia de ineficacitate, şiă ă ţ  frustrarea" (cit. în Zukin, 1981, p. 379).

17 Ciud enia, sau chiar mai grav, este c nici m car protestul nu este explicat. îmi amintesc c , înăţ ă ă ă  timpul Olimpiadei din Coreea, sear de sear puteam vedea pe ecran nişte b ie andri vânjoşi foarteă ă ă ţ  buni la aruncarea de sticle incendiare. Ce anume atacau? De ce? Din telejurnal n-am aflat niciodat :ă  evenimentul îl constituia doar demonstrantul brutalizat de poli ie sau poli istul arzând ca o tor deţ ţ ţă  la cocteilurile Molotov.

18 Ca s fim mai exac i, explozia violen ei negrilor a fost provocat un an mai târziu de verdictul dată ţ ţ ă  de juriul „alb" care i-a achitat pe poli işti. South Central, o suburbie a Los Angelesului cu 80 000 deţ  locuitori, în propor ie de 80 la sut negri, a fost trecut prin foc şi sabie; şi de aici violen ele s-auţ ă ţ  

extins pân la Chicago şi New York. Bilan ul a fost de 44 de mor i (chiar şi coreeni, proprietari aiă ţ ţ  unor magazine), 1 500 de r ni i,ă ţ 2 000 de cl diri incendiate.ă

28

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 29/61

PARTEA A TREIA

ŞI DEMOCRA IA?Ţ

1. Video-alegeri

  In a doua parte am examinat efectele de baz ale video-politicii, şi îndeosebiă  

inciden a acesteia asupra form rii opiniei publice. Mai r mân de examinat douţ ă ă ă aspecte specifice: inciden a ei electoral şi inciden a ei asupra guvern rii.ţ ă ţ ă

Inc din vremea când nu existau decât ziarele se punea întrebarea: ce pondereă  are ziarul în influen area op iunilor aleg torilor? E greu de evaluat. De obiceiţ ţ ă  r spundem prin probe indirecte. De pild , majoritatea ziarelor, sau ziarele cele maiă ă  puternice, au sus inut candida ii şi partidele care nu au învins. în Italia, presa dinţ ţ  „regiunile roşii" de dup r zboiă ă (Resto del Carlino de la Bologna şi Nazionede la Floren a) era anticomunist , şi cu toate acestea comuniştii învingeau f rţ ă ă ă probleme. Este oare aceasta dovada unei slabe influen e? Cu siguran nu. Pentru aţ ţă  m sura cu adev rat influen a electoral a ziarelor ar fi necesare elementeă ă ţ ă  „contrafactuale", adic absen a ziarelor sau raporturi de for inversate între ziare.ă ţ ţă  De pild , f ră ă ă Nazione votul comunist în Toscana ar fi r mas ceea ceăera sau ar fi s rit, s zicem, la 65 la sut ? Şi dac , în locul ziaruluiă ă ă ă Nazione, Unit ă ar fi

vândut în Toscana 350 000 de exemplare, Partidul Comunist Italian ar fi r mas la acelă  65 la sut sau ar fi s rit la 75 la sut ? Aceste întreb ri r mân f r un r spuns certă ă ă ă ă ă ă ă  deoarece ipoteza „dac nu ar fi existat x, atunci..." nu e verificabil .ă ă

Problema este asem n toare şi în privin a televiziunii: lipseşte, spuneam,ă ă ţ  contrafactualul. în unele cazuri e aproape sigur c influen a televiziunii e decisiv .ă ţ ă  Intr-o investiga ie experimental , Iyengar şi Kinder fac distinc ie între putereaţ ă ţ  buletinelor de ştiri televizate de „a controla aten ia publiculuiţ {agenda setting)" şiputerea de „a defini criteriile care dau form judec ii luiă ăţ (priming)"; în privin aţ  ambelor conchid c „ştirile de la televiziune influen eaz în mod decisiv priorit ileă ţ ă ăţ  

29

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 30/61

atribuite de persoane problemelor na ionale şi considera iile în baza c rora facţ ţ ă  evalu ri conduc torii politici" (1987, p. 117).(1) Cazul Statelor Unite e de altfel unulă ă  simplu. Patru americani din cinci declar c voteaz în func ie de ceea ce afl de peă ă ă ţ ă  micul ecran. Sunt foarte probabil persoanele care nu citesc nici un ziar; şi cum înStatele Unite partidele sunt foarte slabe, iar posturile de radio sunt toate locale şi cufoarte pu in politic , aici socotelile sunt ca şi f cute. Dar în Europa ziarele şiţ ă ă ă  

partidele au înc o pondere care poate contrabalansa influen a micului ecran, şi deă ţ  aceea calcularea influen ei e dificil .ţ ăOricum, regula principal este c televiziunea e cu atât mai influent cu cât suntă ă ă  

mai mici for ele opuse aflate în joc, şi îndeosebi cu cât este mai slab ziarul sau cu câtţ  este mai slab canalizarea partinic a opiniei publice. Ceea ce putem m sura esteă ă ă  mai ales varia ia inten iilor de vot în cursul campaniilor electorale. De pild , pentruţ ţ ă  alegerile din Italia din 1994, Lucca Ricolfi a calculat (chestionând un eşantion propriuo dat la 15 zile) c televiziunea a deplasat spre dreapta mai mult de şase milioaneă ă  de voturi. Şi chiar dac aceast estimare e exagerat , mul i consider c trei-patruă ă ă ţ ă ă  milioane dintre aleg torii noştri sunt teleghida i. S fie limpede, în aceast privin oă ţ ă ă ţă  explica ie strict monocauzal nu ine aproape niciodat . Dar dac ne limit m laţ ă ţ ă ă ă  varia ia inten iilor de vot, e plauzibil ca aici influen a televiziunii s fie decisiv .ţ ţ ţ ă ă  Rezult c aceast estimare îi exclude pe cei care nu-şi schimb votul, adic grosulă ă ă ă ă  electoratului. De ce nu şi-1 schimb ? Probabil pentru c , dat fiind multitudinea deă ă ă  apeluri diferite şi contrare, solicit rile mass-media se neutralizeaz reciproc. Dar astaă ă  nu este o dovad de non-influen ; şi aici ne afl m din nou pe terenul nesigur ală ţă ă  dovezilor.

Nu trebuie s ne limit m totuşi la m sura în care televiziunea influen eaz votul.ă ă ă ţ ă  Efectele video-politicii au o mare raz de ac iune. Unul dintre aceste efecte este, înă ţ  mod sigur, acela c televiziuneaă  personalizeaz ă alegerile. Pe micul ecran vedempersoane, nu programe de partid, persoane constrânse s r spund doar la întreb ri.ă ă ă ă  Pe scurt, televiziunea ne propune persoane (care eventual discut ) în locul unoră  discursuri (f r persoane). Se în elege c marele lider, cum se zice ast zi, poate s seă ă ţ ă ă ă  iveasc totuşi chiar şi f r televiziune. La vremea lor, Hitler, Mussolini, Peron s-auă ă ă  descurcat excelent cu radioul, cu actualit ile proiectate în s lile de cinema şi cuăţ ă  mitingurile. Diferen a const în faptul c Hitler hipnotiza prin discursuri isterice şiţ ă ă  toren iale, iar Mussolini printr-o retoric lapidar , în timp ce video-liderul nu doarţ ă ă  transmite mesajul, ci este mesajul însuşi. Este mesajul însuşi în sensul c , dacă ă analiz m ce spune, descoperim c „mass-media creeaz nevoia de personalit iă ă ă ăţ  puternice cu limbaje ambigue [...] care s permit fiec rui grup s caute în acesteaă ă ă ă  [...] ceea ce doreşte s afle" (Fabbrini, 1990, p. 177).ă

Oricum, atunci când se vorbeşte despre personalizarea alegerilor se în elege cţ ă „fe ele" sunt cele care conteaz mai mult (dac sunt telegenice, dac trec de ecranţ ă ă ă  sau nu) şi c personalizarea devine generalizat , de vreme ce politica „în imagini" seă ă  bazeaz pe exhibarea unor persoane. Ceea ce înseamn c personalizarea politicii seă ă ă  desf şoar la toate nivelurile, inclusiv — în special dac votul are loc în circumscrip iiă ă ă ţ  uninominale — la nivelul liderilor locali.

Ultima remarc ne aminteşte c , datorit personaliz rii, sistemul electoral este oă ă ă ă  variabil important . Aici regula principal este c puterea micului ecran e mai mică ă ă ă ă atunci când votul se d pe liste de partid şi c se simte în largul s u atunci cândă ă ă  

sistemul electoral este şi el personalizat, adic atunci când se voteaz în colegiiă ă  uninominale, pe candida i individuali. Ins , aten ie, sistemul electoral interac ioneazţ ă ţ ţ ă  întotdeauna cu sistemul partidic şi mai exact cu for a lui structurant (cf. Sartori,ţ ă  1996, pp. 51-60). Statele Unite şi Anglia au acelaşi sistem electoral: sistemuluninominal cu un singur tur. Dar inciden a video-politicii e foarte puternic înţ ă  alegerile americane şi modest în cele britanice. Motivul este, o repet, c sistemulă ă  partidic este slab, extrem de slab în America, în timp ce el r mâne puternic, puternică  structurat, în Regatul Unit.

30

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 31/61

Sistemul electoral şi sistemul partidic sunt deci variabile importante în favorizareasau în combaterea personaliz rii politicii. La fel este şi sistemul politic, în ce priveşteă  deosebirea dintre sistemele preziden iale şi sistemele parlamentare. In sistemeleţ  preziden iale şeful statului este desemnat prin vot popular direct. Şi deci în acesteţ  sisteme personalizarea politicii e maxim . Iar acest lucru se întâmpl în special înă ă  Statele Unite, unde şi puterea televiziunii e maxim . Comentatorii americaniă  

caracterizeaz alegerile lor preziden iale ca pe oă ţ horse race, o curs de cai, iară  acoperirea de c tre televiziune a acestei curse ca pe oă game reporting, relatareaunui joc sportiv. Las cuvântul lui T.E. Patterson (1982, p. 30): „înainte candida ii îşiţ  alc tuiau publicul de adep i pe baza unor apeluri substan iale, de con inut. Ast zi eiă ţ ţ ţ ă  trebuie s se confrunte cu dinamica modului de relatare a unui joc sportiv"; şiă  aceasta deoarece reportajul ajunge s fie, la un moment dat, „dominat de reporter"ă  şi game centered, raportat la nucleul unui joc. In fond, cursa preziden ial esteţ ă  relatat ca un spectacol (se înscrie şi ea înă show business) în care spectacolul esteelementul esen ial, iar informa ia un reziduu.ţ ţ

Ultima concluzie este aceasta: video-politica tinde s distrug — mai mult sau maiă ă  pu in, în func ie de loc — partidul, sau cel pu in partidul ca organiza ie de mas , careţ ţ ţ ţ ă   în Europa a dominat scenele timp de aproximativ un secol. Nu numai datorit faptuluiă  c televiziunea e un instrumentă al unor şi pentru nişte candida i în loc s fie un mijlocţ ă  al unor sau pentru nişte partide; dar şi pentru c ac iunea de câştigare a voturilor nuă ţ  mai reclam o organizare meticuloas a unor sedii şi a unor activişti. Berlusconi a pusă ă  mâna pe un sfert din voturile italienilor f r a avea vreun partid organizat în spateă ă  (dar cu spatele bine acoperit deun imperiu de televiziune propriu). Cazul preşedintelui Collor, din Brazilia, esteasem n tor: un partidule improvizat în grab , dar cu un puternic sprijin ală ă ţ ă  televiziunii. In Statele Unite, Ross Perot, în alegerile preziden iale din 1993, a ajuns sţ ă culeag o cincime din voturi f când totul de unul singur, pe banii lui, pur şi simpluă ă  prin talk-show-wi şi pl tindu-şi prezent rile la televiziune.ă ă

Eu nu prev d dispari ia partidelor. Dar e cert c video-politica reduce ponderea şiă ţ ă  caracterul esen ial al partidelor şi, prin însuşi acest fapt, le oblig s se transforme.ţ ă ă  Aşa-numitul „partid cu greutate" nu mai este indispensabil; „partidul uşor" esuficient.

2. Politica video-modelatoare

Se în elege de la sine c video-alegerile se pierd într-o video-politic mai ampl , şiţ ă ă ă  c , prin urmare, nu exist solu ie de continuitate între inciden a electoral şiă ă ţ ţ ă  inciden a global a televiziunii. Şi cu aceast remarc trec la cadrul l rgit, la cadrulţ ă ă ă ă  de ansamblu.

S pornim iar şi de la acest fapt mai vechi: modul în care politicianul t ceaă ă ă  politic pân acum vreo cincizeci de ani. O f cea cunoscând prea pu in şi chiară ă ă ţ  sinchisindu-se prea pu in de ceea ce ar fi dorit aleg torii s i. Nu existau sondajele; şiţ ă ă  apoi nu se considera c reprezentantul era sau trebuia s fie mandatarul, purt torulă ă ă  de cuvânt al celor reprezenta i. Constitu iile, toate constitu iile, interzic mandatulţ ţ ţ  imperativ (şi din motive foarte întemeiate: cf. Sartori, 1995, capitolul 11). Aşadar, întrecut reprezentantul era în mare m sur independent de aleg torii s i. Dar această ă ă ă ă independen a fost, în realitate, privilegiul şi apanajul doar al aşa-numitului gentilomţă  politic — în general seniorul sau notabilul locului — din secolul al XlX-lea. Thegentleman  politician era un om înst rit (proprietar de p mânturi), nu era legat deă ă  vreun partid sau de vreun angajament programatic şi de regul era ales (era epocaă  sufragiului restrâns) far opozi ie. Aceast stare de lucruri se schimb o dat cuă ţ ă ă ă  l rgirea sufragiului, cu afirmarea în Europa a politicii ideologice şi, o dat cu aceasta,ă ă  a partidelor ca organiza ii de mas : partide muncitoreşti şi, la extremitatea opus ,ţ ă ă  

31

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 32/61

catolice. In cursul secolului XX partidul — aflat înc sub imperiul ideologiei care îi dă ă naştere şi care depersonalizeaz — prevaleaz asupra aleşilor, iar astfel începeă ă  partido-dependen a lor. Cu cât aleg torul voteaz mai mult simbolul, ideologia sauţ ă ă  programul unui partid, cu atât mai mult candida ii depind de partidul lor pentru a fiţ  aleşi. Aşadar, timp de aproximativ un secol reprezentantul a fost partido-dependent,cel pu in în marile partide de mas .ţ ă  

Ast zi aceast dependen a sl bit sau e în sc dere. Dar de aici nu se poate trageă ă ţă ă ă  concluzia c ne întoarcem la reprezentantul independent şi „responsabil" teoretizată  de Edmund Burke în celebrul s u mesaj c tre aleg torii din Bristol, din 1774. Ină ă ă  realitate, suntem pe cale s ajungem la reprezentantul colegio-dependent şi video-ădependent, care mai e şi sondajo-dependent. Pe scurt, independen aţreprezentantului nu mai exist de mult vreme; iar trecerea „dependentului deă ă  partid" la alte forme de dependen nu constituie neap rat un progres. Cu alteţă ă  cuvinte, reprezentantul eliberat de controlul partidocra iei nu este neap rat unţ ă  reprezentant care func ioneaz mai bine, care îşi face mai bine treaba pe care s-aţ ă  angajat s-o fac .ă

S începem cu eolegio-dependen a care caracterizeaz , precizez din nou, ună ţ ă  sistem electoral uninominal care se desf şoar în cadrul unui sistem partidic slab. Ină ă  cazul acesta se adevereşte — aşa cum se afirm şi se recunoaşte în general înă  Statele Unite — vorba că all politics is local, c la urma urmei politica se reduce înă   întregime la politica local . Bineîn eles, atunci când exist democra ie există ţ ă ţ ă  întotdeauna politic local , adic aleşi care s-au angajat s satisfac dezideratele şiă ă ă ă ă  interesele aleg torilor lor. De aici nu se în elege, sau nu ar trebui s se în eleag , că ţ ă ţ ă ă întreaga politic ar fi local . Pentru c în cazul acesta eolegio- dependen a nu maiă ă ă ţ  este o, aşa-zicând, fiziologic „slujire a localit ii", ci devine o patologică ăţ ă slujire-a-orice, cu consecin e grave. Desigur, se va putea argumenta c elogio-dependen aţ ă ţ   înseamn o sporire a demo-puterii. Aten ie îns ,ă ţ ă demos-vX  în chestiune nu este întregul popor, în ansamblul lui. Este de fapt o aglomerare de „mici popoare"f râmi ate şi închise în m runtele lor orizonturi locale. Prin urmare, acest presupusă ţ ă  progres democratic transform parlamentul într-o constela ie de interese particulareă ţ  aflate în conflict într-o aren a unor reprezentan i converti i în mandatari al c roră ţ ţ ă  mandat este de a aduce prada de r zboi acas . Şi astfel, pe m sur ce politica seă ă ă ă  localizeaz mai mult, dispar tot mai mult viziunea şi urm rirea interesului general, ală ă  binelui ansamblului. Şi astfel, politica se transform într-un joc de sum nul . Ba chiară ă ă   într-un joc de sum negativ : o opera iune în întregime în pierdere. De ce anume seă ă ţ  face vinovat televiziunea în creşterea localismului? Chiar dac aceast creştereă ă ă  depinde de o multitudine de factori, unul dintre aceştia, şi în mod cert: unul cugreutate, este c televiziunea tinde s se concentreze asupra buletinelor de ştiriă ă  locale (vezi infra, pp. 62 si urm. şi pp. 93 şi urm.).  Al turi de elogio-dependen a reprezentantului am men ionat video-dependen a.ă ţ ţ ţ  Aceast video-dependen prezint multiple aspecte, dar cel mai important mi seă ţă ă  pare c politicienii se raporteaz tot mai pu in la evenimente autentice, şi tot maiă ă ţ  mult la „evenimente mediatice", adic la evenimente selec ionate de video-ă ţvizibilitate şi apoi umflate sau, uneori, chiar distorsionate de camera de filmat.  Aceast reac ie la evenimente mediatice este deosebit de grav în politicaă ţ ă  interna ional . Preşedintele Reagan s-a vârât în încurc turile afacerii Irangate fiindcţ ă ă ă 

vedea în fiecare sear la televiziune imaginile pline de jale ale rudelor ostaticilor.ă  Cazul Somaliei este şi el emblematic. Pentru ce s se intervin în Somalia şi nu în alteă ă  

ri africane la fel de înfometate, istovite de conflicte tribale şi însângerate de nişteţă  „seniori ai r zboiului"? Somalia a fost un mareă battage televizat. Dup ce s-au stinsă  reflectoarele, nimeni nu-şi mai aminteşte de Somalia, şi nici nu ne relateaz c acoloă ă  totul e la fel ca mai înainte. Dup cum se ştia şi trebuia s se ştie, dac sc intervineă ă ă   într-un sistem banditesc, ori sunt elimina i bandi ii, ori totul e inutil. Dar televiziuneaţ ţ  a „montat" o interven ie exclusiv umanitar pentru a potoli foamea şi atât. Somaliaţ ă  

32

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 33/61

nu putea fi decât un eşec; şi a fost un eşec pe care televiziunea nu 1-a explicatniciodat şi nici nu 1-a f cut în eles.ă ă ţ

Un alt aspect important al politicii video-modelate este nu numai faptul c miculă  ecran devine cea mai important autoritate cognitiv a marelui public (veziă ă supra, p.52), ci c în acelaşi timp atribuie o pondere nemaipomenit şi strivitoareă ă m rturiilor ă  mincinoase. O dat cu apari ia televiziunii, autorit i cognitive ajung s fie starurileă ţ ăţ ă  

de cinema, femeile frumoase, cânt re ii, fotbaliştii şi al ii de acelaşi soi, în timp ceă ţ ţ  expertul, autoritatea cognitiv competent (chiar dac nu întotdeauna inteligent ),ă ă ă ă  devine o cantitate neglijabil . Şi totuşi, este limpede ca lumina zilei c „martorii" într-ă ăadev r folositori sunt numai cei familiariza i cu lucrurile despre care vorbesc. Ună ţ  muzician se pricepe la muzic , ună  matematician la matematic , un poet la poezie, ună  fotbalist la fotbal, un actor la interpretare. In calitate de cet eni, au şi ei dreptul s -şiăţ ă  exprime opiniile despre politic ; dar nu opinii acreditate cu vreo semnifica ie sauă ţ  valoare deosebit . In schimb, video-politica atribuie o greutate cu totulă  dispropor ionat , şi deseori strivitoare, unora care nu sunt „surse autorizate", care nuţ ă  pot fi în nici un fel numi iţ opinion makers; cu adev rat un serviciu cum nu se poateă  mai r u adus democra iei ca guvernare a opiniei.ă ţ  Ultimul aspect al video-politicii pe care îl men ion m aici este c televiziuneaţ ă ă  privilegiaz — f r voie, dar şi cu voie —ă ă ă emotivizarea politicii, şi anume o politic ceă  apeleaz şi e redus la nişte ciorchini de emo ii. O face, aşa cum remarcasem deja,ă ă ţ  relatând în avalanş poveşti l cr moase şi întâmpl ri emo ionante. O face deă ă ă ă ţ  asemeni, invers, decapitând sau marginalizând tot mai mult „textelevorbitoare", acele talking heads care comenteaz şi discut probleme. Fapt este c ,ă ă ă   în general, cultura imaginii generat de primatul vizibilului e purt toare de mesajeă ă  „calde" care ne stârnesc, ne înfl c reaz sentimentele, ne excit sim urile şi, într-ună ă ă ă ţ  cuvânt, ne pasioneaz . A pasiona înseamn a implica, a te face s participi, a creaă ă ă  sinergii „simpatetice" (având semnifica ia etimologic a termenului:ţ ă sympâtheia,derivat din pathos). La locul ei, pasiunea e un lucru bun; nelalocul ei, e ceva r u.ă  Cunoaşterea este logos, nu este pathos. Iar pentru a gestiona cetatea politic potrivită  este logos-ul. In cultura scris , „înc lzirea" nu dep şeşte acest nivel. Şi oricât poateă ă ă   înfierbânta cuvântul (la radio, de pild ), el înfl c reaz întotdeauna mai pu in decâtă ă ă ă ţ  imaginea. Aşadar, cultura imaginii rupe echilibrul delicat dintre pasiune şira ionalitate.ţ

Ra ionalitatea luiţ homo sapiens pierde teren. Iar politica emo ional , emotivizat ,ţ ă ă   înfierbântat de micul ecran, ridic şi stârneşte probleme f r a oferi nici cea maiă ă ă ă  mic idee despre felul în care se rezolv . Şi astfel le agraveaz .ă ă ă

3. Satul global

Expresia „sat global" este o n scocire nimerit a lui McLuhan (1964, 1968),ă ă  autorul care mai mult decât al ii şi cel dintâi ne-a f cut s în elegem c am intrat înţ ă ă ţ ă  era televiziunii. Expresia inventat e nimerit , chiar dac e ambigu . Şi poate c îşiă ă ă ă ă  datoreaz succesul tocmai ambiguit ii ei.ă ăţ

S începem de la „global". Televiziunea are poten ialit i globale în sensul că ţ ăţ ă anuleaz distan ele pentru vedere: ne poate face s vedem, în timp real, evenimenteă ţ ă  din orice col al lumii. Dar care evenimente? McLuhan considera c televiziunea ar fiţ ă  intensificat la maximum responsabilitatea speciei umane, în sensul c neă  responsabilizeazâ pretutindeni şi în leg tur cu toate cele. Dac e aşa, acestă ă ă  pretutindeni e foarte limitat, iar a fi responsabiliza i în leg tur cu toate cele e preaţ ă ă  mult.

Dup cum am amintit deja, în jum tate din lume camera de luat vederi nuă ă  p trunde; fapt care se traduce într-o lume întunecat pe care televiziunea o face de-aă ă  

33

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 34/61

dreptul uitat . Un alt factor limitativ formidabil este costul. Ziarul care îşi primeşteă  ştirile de la o agen ie de pres , pentru a afla ce se întâmpl în lume, nu pl teşteţ ă ă ă  nimic, sau oricum foarte pu in. Dar a trimite pe teren o echip de televiziune costţ ă ă foarte mult. De la nou zeci şi nou de evenimente dintr-o sut nu ni se d s vedemă ă ă ă ă  nimic în baza acestui criteriu. Un criteriu a c rui for contabil o în eleg, dar careă ţă ă ţ  maximizeaz caracterul incomplet şi arbitrar al informa iilor ce rezult de aici. Ină ţ ă  

concluzie, televiziunea „global " e de zece pân la dou zeci de ori mai absent , înă ă ă ă  acoperirea lumii, fa de ziar. Şi dac e adev rat c vederea deschide o fereastrţă ă ă ă ă asupra lumii pe care descrierea prin scris nu o poate egala (în eficacitate), este totatât de adev rat c alegerea ferestrelor ce urmeaz a fi deschise e neghioab .ă ă ă ă

De altfel, semnifica ia lui „pretutindeni" nu are doar o valen factual ; ea are şi oţ ţă ă  valen poten ial şi psihologic . Cet eanul global, cet eanul lumii, „se simte" deţă ţ ă ă ăţ ăţ  pretutindeni, şi deci este gata s îmbr işeze cauze de orice fel din orice parte aă ăţ  lumii. In cartea No Sense of Place, Joshua Meyrowitz (1985) dezvolt tema aceasta cuă  fine e în cheia proiect rii noastre pretutindeni, proiectare care ne las , tocmai ea,ţ ă ă  „f r senza ia de loc". Potrivit lui Meyrovvitz, televiziunea contopeşte „comunit iă ă ţ ăţ  discrete", iar prin aceasta „face din orice cauz sau tem un obiect demn de interesă ă  şi de preocupare pentru oricare membru al publicului". De fapt, nu mai exist cauz ,ă ă  oricât de greşit arăfi ea, care s nu poat pasiona şi implica publicul din lumea întreag .ă ă ă

La începutul anului 1997 America s-a mobilizat pentru a salva un câine labrador(pe nume Prince) de la „execu ia" prin injec ie. Proprietarul a propus exilareaţ ţ  acestuia, iar veterinarul (sim indu-se „c l u") a refuzat „s -i aplice legea". In 1988,ţ ă ă ă  am v zut zile de-a rândul dou balene prinse în gheat ,ă ă ă  salvate metru cu metru defer straie cu motor, apoi de elicoptere şi în sfârşit de un sp rg tor de ghea ; într-ună ă ă ţă  cuvânt, crearea tipic prin televiziune a unui eveniment. Şi cum ciud eniile fac ştire,ă ăţ  iat -ne implica i în grupuri care revendic drepturile (de data aceasta într-adev ră ţ ă ă  naturale) ale animalelor, interzicerea nudului (poate chiar şi la statui) şi, de ce nu,revenirea ân arului în scopul restabilirii echilibrului ecologic. Responsabilizare sauţ ţ  extravagan ?ţă  Se va putea obiecta c televiziunea nu globalizeaz doar extravagan ele. Tragicaă ă ţ  moarte a lui Lady Diana în floarea tinere ii şi a frumuse ii a emo ionat şi a unit înţ ţ ţ  durere dou miliarde de spectatori din întreaga lume; ceea ce ne pune în fa a unuiă ţ  „eveniment mediatic" care trezeşte o sensibilitate uman comun . Da, dar mă ă ă  însp imânt în aceeaşi m sur prezentarea cu totul dispropor ionat (chiar şi prină ă ă ă ţ ă  dispropor ia fa de adev r) a unui eveniment montat de media care va intra înţ ţă ă  istorie numai în aceast calitateă .

Oricum, şi revenind la firul expunerii mele, problema este felul cum — înl untrulă  no iunii de sat global — „pretutindeni" şi „la mine acas ", pribegia şi meleagul natal,ţ ă  lumea şi satul, se amestec între ele. Inainte de a risca un r spuns, s ne îndrept mă ă ă ă  aten ia asupra satului. Iat cum în eleg eu satul lui McLuhan: televiziuneaţ ă ţ  f râmi eaz lumea într-o puzderie de sate reducând-o, în acelaşi timp, laă ţ ă formatulsat. Micul ecran, spuneam, „satific ". Şi nu e vorba de o simpl metafor . Lumeaă ă ă  v zut în imagini este, prin for a lucrurilor, o lume de prim-planuri: câteva fe e, ună ă ţ ţ  grup, o strad , câteva case. Aşadar unitatea ce poate fi prins într-o fotografie este,ă ă  cel mult, satul, aglomerarea uman minim . De fapt, aşa cum am v zut deja, video-ă ă ăpolitica tinde s consolideze localismul. Din toate p r ile, prin urmare, se afirm oă ă ţ ă  valorizare ce se concentreaz asupra localit ii, asupra „locului meu". Cei proiecta iă ăţ ţ   în lume, cet enii acelui pretutindeni, sunt fie grupuri marginale, fie — atunci cândăţ  sunt implicate numerele mari — aglomer ri momentane care se înfierbânt , dar cuă ă  aceeaşi uşurin se potolesc, în îmbr işarea unor cauze confuze şi extravagante.ţă ăţ  Care este, aşadar, amestecul dintre lume şi sat? P rerea mea e c ierarhiaă ă  apartenen elor, ca s spunem aşa, e precis . Dac nu avem ce face, sau chiar pentruţ ă ă ă  a ne omorî timpul, suntem gata s îmbr iş m cauze vagi şi îndep rtate. Dar deă ăţ ă ă   îndat ce cauzele îndep rtate ne ating în mod direct şi la buzunar, instinctul de aă ă  

34

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 35/61

ap ra ceea ce este „al meu" devine paroxistic, mica patrie prevaleaz , iar localismulă ă  nu mai ascult de nici un argument.ă

Alternativa acestui scenariu este „na iunea de triburi" prospectat de Nimmo şiţ ă  Combs şi bazat pe posibilitatea de „separare şi izolare în func ie de unele grupuriă ţ  alc tuite dup fantezia celor care se afiliaz la ele. Rezultatul este o na iune deă ă ă ţ  triburi, de persoane care vorbesc numai cu afilia ii cu care împ rt şesc aceleaşiţ ă ă  

convingeri [...] r mânând total ignoran i [...] în leg tur cu realitatea «altora »"ă ţ ă ă  (1983, p. 218). Acest scenariu alternativ prefigureaz lumea care ast zi e structurată ă ă de Internet; dar chiar şi aşa se aplic unor grupuri marginale şi/sau unor „grupuri deă  emo ii" (fixe ori fixate). Şi în ambele cazuri rezultatul este c întreţ ă no  place şi my 

 place, sau atunci când ne închidem în triburi laterale imaginare, în orice caz dispare„patria mare" — fie ea na iune ori stat — c reia îi cerem mereu s aib grij de noi.ţ ă ă ă ă   Trebuie subliniat c cele afirmate mai sus nu contrazic în nici un fel constatareaă  c televiziunea omogenizeaz modurile de via şi gusturile în întreaga lume.ă ă ţă  Aceast omogenizare e de net g duit (chiar dac r mâne s fie precizat ), dar ea nuă ă ă ă ă ă ă  modific problema pus de localism şi de satificare. Putem fi egali în gusturi, stiluriă ă  de via , ambi ii, criterii ale succesului şi multe altele, şi cu toate acestea sţă ţ ă r mânem fragmenta i. Ba chiar omogenizarea ar putea accentua starea conflictuală ţ ă dintre satele noastre. Exista ur , sau poate exista ur , chiar şi între fra i. Atunci cândă ă ţ  ajungem s fim sensibiliza i la aceleaşi lucruri, pretindem— de pild — ca gunoaiele,ă ţ ă  industriile poluante, închisorile s fie amplasate sau mutate într-o alt localitate.ă ă   Trebuie g sit un loc; dar nu la noi. Repet: când intr m în miezul lucrurilor concrete,ă ă  satul învinge, iar existen a de pretutindeni dispare.ţ  In concluzie, televiziunea promoveaz o judecat „diminuat " (satificat ) sau,ă ă ă ă  dimpotriv , o judecat „l rgit " (globalizat )? Nu exist contradic ie în privin aă ă ă ă ă ă ţ ţ  r spunsului: uneori este una, alteori alta; îns cu condi ia s nu se ciocneasc . Dacă ă ţ ă ă ă se ciocnesc, atunci prevaleaz îngustimea min ii,ă ţ the narrow mindedness.

4. Demosul slabit

  Democra ia înseamn ,ţ ă ad litteram, „puterea poporului",suveranitatea-comand aă  demos-ului. Şi nimeni nu contest c acesta este principiul de legitimitate pe care seă ă   întemeiaz democra ia. Problema a fost întotdeauna cum şi cât din aceast putere să ţ ă ă 

se transfere de la baz la vârful sistemului de autoritate. Una este titlul sub care eă  de inut puterea şi cu totul altceva este exercitarea ei. Poporul suveran e titularulţ ă  puterii. In ce fel este el şi în m sur de a o exercita?ă ă

Pentru a r spunde, trebuie s ne întoarcem la opinia public (veziă ă ă supra, pp. 52-55) şi la întrebarea ce ştie ea. Am deplâns deja faptul c sondajele de opinie seă  feresc pe cât pot s verifice consisten a opiniilor celor ce îşi dau cu p rerea. Dar noiă ţ ă  ştim acest lucru — ne ciocnim de el zilnic —, şi anume c grosul publicului nu ştieă  nimic despre treburile publice. De flecare dat când ne e dat s vedem, descoperimă ă  

35

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 36/61

c baza de informa ie aă ţ demos-ului e de o s r cie alarmant , de o s r cie care nuă ă ă ă ă   înceteaz niciodat s ne surprind .(2)ă ă ă ă

Se poate observa c lucrurile au stat întotdeauna mai mult sau mai pu in aşa şi că ţ ă democra iile noastre au scos-o cumva la cap t. E adev rat. Dar edificiul care aţ ă ă  rezistat depindea de un demos „participant" interesat şi informat în leg tur cuă ă  politica. Aşadar, de un secol încoace prin p r ile acestea ne-am tot întrebat care să ţ ă 

fie cauza înaltului grad de neaten ie şi de ignoran a cet eanului mediu. Esteţ ţă ăţ   întrebarea crucial . Fiindc dac nu exist un diagnostic, nu exist nici terapie.ă ă ă ă ă  Atunci când se comb tea lupta pentru extinderea sufragiului, la obiec ia c cei maiă ţ ă  mul i nu ştiau s voteze, adic nu erau în stare s se foloseasc de acest instrument,ţ ă ă ă ă  s-a r spuns c pentru a înv a s votezi trebuie s votezi. Iar la obiec ia c această ă ăţ ă ă ţ ă ă ucenicie, aceast înv tur nu f cea progrese, s-a r spuns c factorii blocan i erauă ăţă ă ă ă ă ţ  s r cia şi analfabetismul. Lucru de care nimeni nu se poate îndoi. R mâne îns faptulă ă ă ă  c reducerea s r ciei şi puternica r spândire a alfabetiz rii nu au f cut mare lucruă ă ă ă ă ă  pentru ameliorarea situa iei.ţ  Se în elege c educa ia este important . Dar e de asemenea uşor de în eles de ceţ ă ţ ă ţ  o creştere generală a nivelului de instruire nu aduce cu sine o creştere specifică asegmentelor de public informate asupra treburilor publice. Ceea ce echivaleaz cu aă  spune c educa ia în general nu are neap rat un efect nemijlocit asupra educa ieiă ţ ă ţ  politice. Ba, dimpotriv , şi tot mai mult, educa ia specializeaz şi ne închide înă ţ ă  competen e specifice. Chiar dac am avea, s presupunem, o popula ie alc tuitţ ă ă ţ ă ă numai din laurea i, nu e sigur c ar rezulta o creştere relevant a sub-popula iei careţ ă ă ţ  se intereseaz de şi se specializeaz în politic . Şi, dac aşa stau lucrurile, atunciă ă ă ă  nimic nu se schimb . Deoarece un chimist, un medic, un inginer nu au în politic oă ă  competen care s -i deosebeasc de cei f r nici o competen . Ei vor spune, înţă ă ă ă ă ţă  politic , aceleaşi banalit i şi tâmpenii ce pot fi spuse de fitecine. Dar s preciz mă ăţ ă ă  mai bine.

 încerc rilor este edificiul democra iei reprezentative. În democra ia reprezentativă ţ ţ ă demos-ul îşi exercit puterea alegându-i pe cei care îl vor guverna. In acest caz,ă  poporul nu decide în mod direct the issues — ce solu ie s se dea chestiunilor deţ ă  rezolvat —, ci se limiteaz s -i aleag pe cei care vor decide. Problema e că ă ă ă democra ia reprezentativ nu ne mai satisface, c cerem „mai mult democra ie",ţ ă ă ă ţ  ceea ce înseamn , concret, doze crescânde deă directism, de democra ie direct . Deţ ă  fapt, cei doi profe i de ocazie ai momentului, familia Toffler, teoretizeaz pentru „alţ ă  treilea val" al lor, cel în curs, o „democra ie semi-direct ". (3) Referendumurile seţ ă  r spândesc şi sunt tot mai mult invocate. Chiar şi guvernarea sondajelor sfârşeşteă  prin a fi, de fapt, un directism, o presiune de jos care se amestec din plin înă  problemsolving, în rezolvarea problemelor. Aceasta va însemna o mai mare democra ie. Darţ  pentru a fi cu adev rat aşa, fiec rei creşteri aă ă demo-puterii ar trebui s -i corespundă ă o creştere a demo-cunoaşterii. Altminteri democra ia devine un sistem de guvernareţ   în care cei mai incompeten i sunt cei care decid. Adic un sistem de guvernareţ ă  sinucigaş.

Spre deosebire de progresiştii momentului, progresiştii din trecut nu s-au pref cută  niciodat c nu în eleg c orice progres al democra iei — al adev ratei puteri aă ă ţ ă ţ ă  poporului -----.

Pân acum nu am insistat asupra deosebirii dintreă informa ie ţ  şi competen a ţ   cognitiv .ă Este totuşi o deosebire esen ial . Faptul c sunt informat în leg tur cuţ ă ă ă ă  astronomia nu m transform în astronom,ă ă  faptul c sunt informat înă  leg tur cuă ă  mersul economiei nu face din mine un economist, faptul c sunt informat în leg tură ă ă cu fizica nu mă transform în fizician. In mod asem n tor, atunci când vorbimă ă ă  despre

36

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 37/61

persoane „educate din punct de vedere politic", trebuie s facem distinc ia între celă ţ  informat în leg tură ă cu politica şi cel competent din punct de vedere cognitive să rezolve problemele politicii. Acestei distinc ii îi corespundţ  deosebiri mari între celedou popula ii. Se în elegeă ţ ţ  c procentele depind deă cantitatea informa iei şi deţ  calitatea cunoaşterii care sunt considerate suficiente şi adecvate. Dar în general ceiinforma i-interesa i de politicţ ţ ă se situeaz , în Occident, între 10-25 la sut din total,ă ă  

 în timp ce cei competen i coboar la nivelul de 2-3ţ ă  la sut .(4)ă  Chestiunea nu este, evident, de a cunoaşte cu exactitate câ i sunt cei informa iţ ţ  care urm resc evenimentele politice, în compara ie cu cei competen i care ştiu cumă ţ ţ  s le rezolve (sau care ştiu c nu ştiu s-o fac ). Problema e c orice l rgire aă ă ă ă ă  democra iei, orice creştere a sistemului alegerilor directe, cere ca num rul celorţ ă  informa i s creasc şi, în acelaşi timp, s creasc şi competen a, cunoaştereaţ ă ă ă ă ţşi în elegerea lor. Dac într-acolo se îndreapt lucrurile, atunci rezultatul va fi unţ ă ă  demos înt rit,ă capabil s înf ptuiasc mai mult şi mai bine decât înainte. Dar dac ,ă ă ă ă  dimpotriv , aceast direc ie de înaintare se inverseaz , atunci se ajunge la ună ă ţ ă demosdebilizat. Exact lucrul care se întâmplă în prezent.  Pân una alta, educa ia (5) este cea care se afl în declin şi a fost puternică ţ ă  zdruncinat de mişcarea din 1968 şi de neghioaba pedagogie aflat în culmea gloriei.ă ă  In al doilea rând, şi în mod special, televiziunea s r ceşte drastic informarea şiă ă  formarea cet eanului. In sfârşit, şi mai ales (este ceea ce am încercat sa spunem înăţ  cuprinsul acestei c r i), lumea prin imagini care ni se propune de c tre video- vedereă ţ ă  dezactiveaz capacitatea noastr de abstractizare şi, o dat cu aceasta, capacitateaă ă ă  noastr de a în elege problemele şi de a le aborda în mod ra ional. In aceste condi ii,ă ţ ţ ţ  cel ce invoc şi promoveaz ună ă demos ce se autoguverneaz este un panglicar într-ăadev r lipsit de orice scrupule sau pur şi simplu un iresponsabil, un inconştientă  absolut.

Şi totuşi aşa stau lucrurile. Suntem asedia i de negustori care ne ademenesc şi neţ  recomand cu surle şi trâmbi e noi mecanisme urm rind consensul şi interven iaă ţ ă ţ  direct a cet enilor în deciziile guvern rii, dar care tac ca peştii în leg tur cuă ăţ ă ă ă  premisele faptice ale discursului, adic în leg tur cu ceea ce cet enii ştiu sau nuă ă ă ăţ  ştiu despre problemele asupra c rora ar trebui s decid . B nuiala c aceasta ar fiă ă ă ă ă   într-adev r problema nici m car nu le d un fior. „Directiştii" distribuie autoriza ii deă ă ă ţ  c l uz tar s se întrebe dac cei ce primesc autoriza iile ştiu s c l uzeasc .(6)ă ă ă ă ă ă ţ ă ă ă ă   Tabloul de ansamblu este deci urm torul: în timp ce realitatea se complic iară ă  complexit ile sporesc vertiginos, min ile se simplific şi noi creştem — am mai spus-ăţ ţ ăo — un video-copil care nu se maturizeaz , un adult care r mâne pentru toat via aă ă ă ţ  ca un om c zut în mintea copiilor. Iar acesta este fund tura, cea mai rea dintre toate,ă ă   în care ne zbatem.

Se cuvine s ad ug m, în final, c ast zi ne afl m în fa a unuiă ă ă ă ă ă ţ demos debilizat nunumai în privin a capacit ii sale de în elegere şi în cea a autonomiei opiniei, dar şi înţ ăţ ţ  termeni de „pierdere a comunit ii". Robert Putnam a demonstrat pe larg cum înăţ  Statele Unite apare o eroziune a „capitalului social" (7) în eles caţ socialconnectedness, neighborliness şi social trust, pe scurt ca leg turi de vecin tate.ă ă  Datele lui Putnam nu mi se mai par atât de conving toare, dar, f r îndoial , şedereaă ă ă ă   în fa a micului ecran te închide în cas şi chiar te izoleaz în cas . Televiziuneaţ ă ă ă  

creeaz o „mul ime însingurat " chiar şi între pere ii casei. Ceea ce ne aşteapt esteă ţ ă ţ ă  o „singur tate electronic ": micul ecran care reduce la minimum interac iunileă ă ţ  domestice, iar apoi Internetul care le transfer şi le transform în interac iuni prină ă ţ  intermediul maşinii între cei afla i departe.ţ  Chiar şi în acest sens e greu s ne afl m într-o situa ie mai rea decât cea în careă ă ţ  suntem urm rind s cre m o democra ie cu ună ă ă ţ demos care s gestioneze,ă  participând, un sistem de demo-putere. Şi dac acest lucru nu ne d de gândită ă   înseamn c probabil ne afl m deja în epoca post-gândirii. Presei, radioului şi chiar şiă ă ă  televiziunii li s-a atribuit întotdeauna o semnifica ie democratic special : o maiţ ă ă

37

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 38/61

larg difuzare a informa iei şi a ideilor. Dar valoarea democratic a televiziunii —ă ţ ă   înl untrul democra iei (8) — devine încetul cu încetul o am gire: o demo-putereă ţ ă  atribuit unuiă demos golit de orice con inut. „Faptul c informa ia şi educa ia politicţ ă ţ ţ ă se afl în mâna televiziunii [...] pune serioase probleme democra iei. In loc să ţ ă beneficieze de o democra ieţ direct , demos-ulă e dirijat de nişte manipulatori aimedia" (Ionescu, 1993, p. 234). Nu este vorba doar de „malnutri ie informativ "; eţ ă  

vorba şi de faptul c „cei care selecteaz informa iile devin gestionarii autorit iiă ă ţ ăţ  simbolice a maselor. E suficient s se m reasc sau s se reduc anumite doze deă ă ă ă ă  imagini sau de ştiri şi în r spuns se simt imediat tehnicile nutritive adoptate"ă  (Fisichella,1995-1996, p. 68).

5. „Regnum hominis" şi oamenii vite

  Primul filozof care a în eles puterea pe care ştiin a o ofer omului a fost, laţ ţ ă   începutul secolului XVII, Francis Bacon. In utopia sa Noua Atlantida, Bacon imagina unparadis al tehnicii, un enorm laborator experimental, şi prevedea un regnum hominis în care cunoaşterea ştiin ific ar fi dat omului puterea de a domina natura. Aşa s-a şiţ ă   întâmplat. Dar cunoaşterea ştiin ific e în întregime o cunoaştere abstract bazat peţ ă ă ă  gândirea prin concepte.(9) Din simpla vedere nu s-a n scut nici o ştiin . Aşadar, înă ţă  

optica baconian epoca luiă regnum hominis a apus. Nu mai avem un om care să „domneasc " gra ie tehnologiei inventate de el, ci mai degrab avem un om supusă ţ ă  tehnologiei,dominat de maşin riile lui. Inventatorul e strivit de inven iile sale.ă ţ

In 1909 E.M. Forster a scris The Machine Stops, maşina se opreşte. Forsterimagina, cu un secol mai devreme, o lume în care o re ea electronic ne-ar conectaţ ă  pe to i, o lume în care to i se închid şi se izoleaz în camerele lor, comunicând înţ ţ ă  permanen . Iar eroul povestirii denun nebunia acestui lucru. El spune: „maşinaţă ţă  func ioneaz [...] dar nu spre binele nostru". Apoi maşina se n ruie. In cele din urm ,ţ ă ă ă  puterea trece la Marele Frate electronic.

Negroponte (1995, p. 47) formuleaz astfel: „Viitorul nu va fi nici mai mult nici maiă  pu in decât industrie electronic . O cantitate imens de memorie va fi disponibil şiţ ă ă ă  va produce o cantitate imens de putere [...] Oricum am privi-o, aceasta va fi putereaă  

calculatorului." Da; dar cu un adaos important: computerele nu sunt entit iăţ  metafizice; ele sunt maşini gestionate de oameni în carne şi oase. Negroponte trece,aşadar, uşor peste Fratele cel Mare. Care nu va fi — e adev rat — un Mare Frate laă  singular. Ceea ce nu va fi o piedic pentru ca „tehnopolisul" digital s fie controlat deă ă  o ras st pânitoare format din minuscule elite, din tehno-creiere extrem de bineă ă ă   înzestrate, şi care va ajunge în cele din urm — în previziunea lui Neil Postmană  (1985) — o „tehnocra ie devenit totalitar " care va modela totul şi pe to i dupţ ă ă ţ ă chipul şi asem narea ei, şi lumea o dat cu ea. Cine spune c previziunile nu suntă ă ă  niciodat corecte?ă

Nodul în jurul c ruia se articuleaz totul este omul ca animal ra ional. In această ă ţ ă lucrare am insistat asupra no iunii de animal simbolic deoarece nu pornesc de laţ  premise c omulă ar fi un animal ra ional. Ra ionalitatea lui presupune un limbaj logicţ ţ  (nu doar un limbaj emo ional: cf. Sartori, 1979, pp. 12-13) şi o gândire abstract careţ ă  

s se desf şoare în mod deductiv, de la premis la consecin . Aşadar, ra ionalitateaă ă ă ţă ţ  noastr este o poten ialitate, şi de asemenea oă ţ datorie de a fi, greu de îndeplinit şiuşor de pierdut; şi este doar o parte din existen a noastr . Dar ea este acelţ ă sine quanon, condi ia peste care nu se poate trece, condi ia necesar . Totuşi, acestţ ţ ă animalra ionale ţ  este atacat în mas mai mult decât a fost vreodat . Filozofia aşa-numită ă ă post-modern (ne afl m mereu în dep şirea a toate cele, deci exist mereu ună ă ă ă  post care neag ceea ce a existat înainte) porneşte cu ranchiun la asaltul „adev rului",ă ă ă  cl dit — în mod înşel tor şi artificial — într-o concep ie monolitic . Iar climatulă ă ţ ă  

38

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 39/61

cultural c ruia i se face cea mai mare reclam de c tre media d vina pe modelulă ă ă ă  „elitist", abject şi dep şit, al omului ra ional occidental.ă ţ  Ast zi cel care se opune acestei mode trec toare — care este şi moda post-ă ăgândirii — se afl în mod clar în dificultate, sau oricum în defensiv . Sunt unii careă ă  teoretizeaz o ra ionalitate debilizat şi sunt şi unii care sus in c o ra ionalitateă ţ ă ţ ă ţ  subzist chiar şi acolo unde şi atunci când ea nu exist . Cert este c pentru cei ce seă ă ă  

ocup şi se preocup de democra ie e greu s predice anti-ra ionalismul sauă ă ţ ă ţ  ira ionalismul. Aşadar în teoria politic solu ia trebuie aflat în premisa c aleg torulţ ă ţ ă ă ă  e ra ional prin defini ie. Intr- adev r, dac ra ionalitatea aleg torului, şi prin urmare aţ ţ ă ă ţ ă  cet eanului, const în „alegeri care maximizeaz utilitatea perceput ", din aceastăţ ă ă ă ă defini ie (care este cea curent ) se deduce c aleg torul este întotdeauna ra ional,ţ ă ă ă ţ  dat fiind c urm reşte întotdeauna interesul propriu pe care îl percepe. Dac nu ară ă ă  proceda astfel, şi dac , de pild , ar vota pentru nişte idealuri „dezinteresate", abiaă ă  atunci ar fi ira ional.ţ  Viciul argumentului este c nu exist nici o ra ionalitate într-o alegere careă ă ţ  maximizeaz utilitateaă  perceput .ă Pot percepe greşit lucrul care mi-e util, fie şipentru o perioad scurt . Utilitariştii clasici, de la Bentham la Mill, f ceau distinc ieă ă ă ţ   între utilul bine în eles şi utilul r u în eles, iar utilul „ra ional" prima întotdeauna. Unţ ă ţ ţ  aleg tor ra ional este deci un aleg tor care ştie s aleag utilul bineă ţ ă ă ă în eles; ceea ce reia de la zero problema pe care „ra ionalitatea prin defini ie" oţ ţ ţ  decapiteaz . De pild , lucrul imediat util mie ar fi s fiu pl tit f r s muncesc. Dară ă ă ă ă ă ă  aceast percep ie a interesului meu este cu raz foarte scurt şi se converteşte rapidă ţ ă ă   într-un util r u în eles, catastrofal pentru toat lumea. S nu facem pe proştii.ă ţ ă ă  Ra ionalitate înseamn a formula o întrebare ra ional la care s ştim s d m unţ ă ţ ă ă ă ă  r spuns ra ional; iar dac nu se întâmpl aşa, atunci nu de ra ionalitate e vorba.ă ţ ă ă ţ  Presupunând că aleg torul voteaz numaiă ă  pentru propriul profit, chiar şi aşa, pentrua fi ra ional, trebuie s st pâneasc problema perceperii inteligente a lucrului util peţ ă ă ă  care îl urm reşte.ă

Animalul ra ional — aşa cum observam — este fie deochiat, fie salvat nominal,ţ  doar cu numele. O a treia cale este aceea de a nu mai pomeni despre el. Pentruprofe ii lumii digitale şi ai cibernaviga iilor faptul c utilizatorii din re ea, sau aiţ ţ ă ţ  re elei, sunt fiin e ra ionale nu are absolut nici oţ ţ ţimportan . Despre ra ionalitate aceşti profe i ştiu prea pu in; şi apoi ei au ceva deţă ţ ţ ţ  oferit în schimb: o libertate aproape infinit . Iar aceasta este noua fanfaronad .ă ă  Deoarece între televiziune, internet şi ciberspa ii, op iunile ce se deschid „re eliştilor"ţ ţ ţ  sunt, sau oricum vor fi, cu sutele, cu miile, cu milioanele: atât de multe încât suntimposibil de num rat. Nici nu va fi nevoie s c ut m programele sau informa iile peă ă ă ă ţ  care le dorim; o va face pentru noi the navigator. Aşadar, individul îşi va puteasatisface cu uşurin orice curiozitate sau interes.ţă

Putem fi oare mai liberi, din punct de vedere mental, decât atât? Dacă Negroponte şi ai lui ar fi citit ceva, ar fi aflat c Leibniz a trebuit s definească ă ă libertatea uman caă spontaneitas intelligentis, spontaneitatea celui inteligent, a celuicaracterizat prin intelligere. F r aceast precizare, ceea ce e spontan la om nu seă ă ă  diferen iaz de ceea ce e spontan la animal, iar no iunea de libertate nu maiţ ă ţare sens.

Pentru a rezuma, s r spundem la întrebarea: libertate de a face ce, pentru ce?ă ă  

De a face zapping (a schimba neîncetat canale)? Video-copilul, fiind copil, este atrasirezistibil de joc. Sfârşeşte, sau risc s sfârşeasc , prin reducerea „liberei particip riă ă ă ă  active" la burduşirea Internetului cu nevoia de a se exprima (ale lor graffiti) — pentrulogoreici, iar pentru ceilal i laţ videogame, video-jocuri. E adev ratăc video-copilul ar putea s cear şi s afle câte discursuri ine t ticul pe zi. Dar nu-1ă ă ă ă ţ ă  intereseaz şi nici m car nu ştie cine este t ticul.ă ă ă

Adev rul este c „digera ii" spun libertate, dar în eleg (e singurul lucru asupraă ă ţ ţ  c ruia se în eleg) cantitate şi vitez : o tot mai mare şi nesfârşit cantitate de bi i şi oă ţ ă ă ţ  tot mai mare vitez de prelucrare şi transmitere. Dar cantitatea şi viteza nu au nimică  

39

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 40/61

de-a face cu libertatea şi cu alegerea. Ba mai degrab o alegere infinit şi nelimitată ă ă  înseamn o osteneal infinit şi dispropor ionat . Dispropor ia dintre produsul oferită ă ă ţ ă ţ   în re ea şi beneficiarul care trebuie s -1 consume e colosal şi chiar ucig toare.ţ ă ă ă  Risc m s ne sufoc m într-un prea mult de care ne ap r m prin respingere; ceea ceă ă ă ă ă  ne las s plan m între prea mult şi nimic. Hiper-bombardamentul duce la atonie, laă ă ă  anomie, la refuz din cauza indigestiei: şi astfel totul sfârşeşte, concret, într-un prea

pu in.ţ  Un aspect ulterior al noului nostru mod de a fi şi de a tr i este crescânda şi deă  acum atotcuprinz toareaă artificializare. Hominidul din Pleistocen e deja om, el fiind înzestrat cu mâini capabile s apuce, în multiple scopuri, care îl vor abilita s devină ă ă homo habilis şi homo faber. In modparadoxal, omului de ast zi îndemânarea aproape c nu-i mai serveşte la nimic.ă ă  Homo prensilis se atrofiaz înă homo digitalis. In era digital , munca noastr se reduceă ă  la ap sarea unor butoane pe o tastatur . Astfel tr im închişi într-o ser f r a maiă ă ă ă ă ă  avea un contact adev rat cu realitatea, cu lumea real . „Hiper-mediatizarea" (esteă ă  teza lui Gehlen, 1990) ne priveaz de experien eleă ţ noastre, de experien eţ  nemijlocite, şi ne las la cheremul unor experien e de mâna a doua. Fapt greu deă ţ  consecin e. Deoarece fiecare dintre noi în elege cu adev rat numai lucrurile care facţ ţ ă  parte din experien a sa direct , din experien a personal . Nu exist carte, nu existţ ă ţ ă ă ă discurs, nu exist reprezentare care s poat înlocui „b taia noastr de cap". Pentruă ă ă ă ă  a înv a s îno i e nevoie s te arunci în ap .ăţ ă ţ ă ă  Formula lui Gianbattista Vico era verum et factum convertuntur, adev rul şi faptaă  se transform unul într-altul.ă  Prin aceasta Vico ne spune c omul poate s cunoască ă ă numai propria facere. Se întâmpl aşa mai ales în sensul maiă   îngust, pe care îlprecizam anterior. Iar problema este că  în universul telematic cei mai mul i nu au niciţ  cea mai vag idee despre felul cum se realizeaz „miracolul" teIe-vederii şi c , peă ă ă  deasupra, omul multimedial nu mai face nimic. Experien a lui direct , tr it personal,ţ ă ă ă  se rezumă exclusiv la ap sarea unor butoane pe o tastatur şiă ă  la citirea unorr spunsuri pe un ecran. Pentru el nu există ă  înv tura dat deăţă ă cunoaşterea prinfapt .ă Vico este deasemenea autorul care a identificat în a sa Scienza Nuova din 1730 o „istorie ideală etern " împ r it în trei perioade,ă ă ţ ă  dintre care prima, cea ini ial , este zugr vit deţ ă ă ă  elca o societate „de vite îngrozitoare" lipsite de capacitatea de reflec ie, dar înzestrateţ  din belşug cu sim uri şiţ  cu fantezie. Vico, m rturisesc, este un autor obscur şiă  plicticos. Dar îmi amintesc c , în timpul lecturii, când am dată  peste „omul vit " amă  râs din toat inima. Şi râd iar şi dină ă  toat inima, aducându-mi aminte, atunci cândă  descop ră  vita lui p scând şi înmul indu-se în lumea de ast zi. Omulă ţ ă  post-gândirii,incapabil de reflec ie abstract şi analitic ,ţ ă ă  tot mai bâlbâit în demonstra ia logic şi înţ ă  deduc ia ra ional ,ţ ţ ă  dar în acelaşi timp mai puternic în sensul vederii (omul ocular) şial fantaz rii (universuri virtuale), nu esteă  exact omul vit al lui Vico? Cu siguran îiă ţă  seam n .ă ă  Ii seam n şi în privin a credulit ii şi supersti iei. Progresulă ă ţ ăţ ţ  ştiin ei — ni s-a totţ  spus de la Iluminism încoace — l-ar fi eliberat pe om de credin ele ira ionale. Inţ ţ  realitate, tehnologia, cu cât avanseaz mai mult, produce un omă  chiar mai„prost nac de credul" decât omul medieval. Deă  ce? Pentru c omul medieval credeaă   în absurdit ile careăţ  erau îns delimitate de oă Weltanschauung, de o concep ieţ  

asupra lumii, pe când omul contemporan este un om vl guit care „tr ieşte f ră ă ă ă suportul unei viziuni coerente asupra lumii [...] în aceast absen a unor repereă ţă  stabile, omul [...] crede fiindc nu exist nici un motiv deă ă  a nu crede" (Galimberti,1994). Nu este un paradox, prin urmare, faptul c tocmai ara cu cea mai dezvoltată ţ ă tehnologie ştiin ific , Statele Unite, este şi ara celei mai mari credulit i, (10) careţ ă ţ ăţ   îmbr işeaz cu cea mai mare uşurinăţ ă ţă diferite culte de doi bani." Aceşti „bolnavi degol interior" vor li oare salva i de lumea lui Negroponte? Greu de crezut,ţ  având învedere c ei sunt tocmai produsul acesteia.ă

40

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 41/61

6. Concurenta nu e un remediu

  Inainte de a încheia, s ne întoarcem la problema specific a informa iei politice.ă ă ţ  Asupra realit ii sc derii treptate a informa iei televizate la niveluri extrem deăţ ă ţ  

sc zute toat lumea, sau aproape toat lumea, e de acord.(12) „Noua clas " careă ă ă ă  gestioneaz video-puterea se ap r de acuza ii aruncând vina asupraă ă ă ţ  telespectatorilor. Da, dar aceasta este ap rarea celui cu conştiin a înc rcat .ă ţ ă ă  Deoarece în televiziune mai mult ca oriunde produc torul e cel care îl produce peă  consumator. Se furnizeaz o mas critic suficient de ştiri din lume, audien a eă ă ă ă ţ  interesat de lume; dar dac lumea dispare de pe micul ecran e evident c lumea nuă ă ă  mai prezint interes (nici m car, aşa cum aminteam mai sus, c derea Ziduluiă ă ă  Berlinului). Aşadar, a te purta servile fa de telespectatori înseamn a te l saţă ă ă  antrenat de solu ia minimei rezisten e, înseamn s te laşi dus — în mod iresponsabilţ ţ ă ă  — de valul facilit ii.(13)ăţ

Dar cum s r storni tendin a? R spunsul dat de regul este c televiziunea vaă ă ţ ă ă ă  deveni mai bun atunci când va avea într-adev r o organizare pluralist-competitivă ă ă stimulat de concuren a unor televiziuni private. In eleg c acest r spuns ar fiă ţ ţ ă ă  

oarecum plauzibil în ri ca Italia, prea mult vreme monopolizat de o televiziune deţă ă ă  stat proast , controlat de partide. Dar în Anglia discursul se inverseaz : pentru că ă ă ă acolo exist o bun televiziune public , BBC-ul, care trebuie subminat de oă ă ă ă  concuren privat pur comercial de cel mai jos nivel. Inainte de a proclama cţă ă ă ă privatizarea îmbun t eşte lucrurile, e bine deci s inem seama c pentru mariiă ăţ ă ţ ă  magna i europeni pe care îi avem sub ochi — de pild Murdoch sau Berlusconi —ţ ă  banii sunt totul, iar interesul civic sau cultural este nul. Iar ironia acestei situa ii esteţ  c Berlusconi şi Murdoch vor s treac , în ascensiunea lor c tre imperii de televiziuneă ă ă ă  gigantice, drept „democra ii" care ofer publicului ceea ce doreşte acesta, în timp ceţ ă  televiziunea public e „elitist " şi ofer publicului ceea ce s-ar putea numi televiziuneă ă ă  „ideal ". Ca tartufferie nu e r u: Moliere însuşi ar fi invidios. Fapt e c televiziuneaă ă ă  privat care conteaz nu numai c nu ridic , dar chiar promite s coboare şi mai multă ă ă ă ă  nivelul produc iilor de televiziune.ţ

Se va spune c televiziunile private înseamn ceva, iar concuren a cu totul,ă ă ţ  altceva. E adev rat. Dar în privin a aceasta America poate s dea lec ii. Deoareceă ţ ă ţ  dac exist o ar care nu a avut niciodat televiziune de stat şi în care televiziuneaă ă ţ ă ă  s-a dezvoltat şi opereaz în condi ii de independen şi de total competi ie, această ţ ţă ă ţ ă ar este Statele Unite. Şi totuşi, Statele Unite constituie, în ceea ce priveşteţ ă

informa ia politic şi formarea opiniei publice, cazul cel mai r u. Cum aşa? Mirarea eţ ă ă   justificat , din moment ce concuren a e considerat de toat lumea un mechanismă ţ ă ă  autocorectiv. Dup teoria concuren ei, consumatorul ar trebui s -1 pedepseasc peă ţ ă ă  produc torul de ştiri de slab calitate, exact aşa cum îl pedepseşte pe produc torulă ă ă  de automobile sau de frigidere de slab calitate. Dar nu seă întâmpl asta, lucrurile se petrec diferit.ă

Eu am sus inut întotdeauna c analogia între pia a economic şi pia a politic ,ţ ă ţ ă ţ ă   între concuren a dintre produc torii de bunuri şi concuren a dintre partide, este oţ ă ţ  

slab analogie. Ba s-ar putea spune c concuren a dintre media func ioneaz chiară ă ţ ţ ă  mai r u — în scop autocorectiv — decât concuren a politic . Marile re ele deă ţ ă ţ  televiziune americane se imit la maximum. Graber (1984, p. 80) remarcă ăsugestiv: „Media rivalizeaz în conformism." In realitate, din zece ştiri opt sunt, peă  toate re elele, aceleaşi. Aşa cum am avut deja prilejul s subliniez (Sartori, 1995, p.ţ ă  431), „presupuşii concuren i joac la sigur: în loc s se diferen ieze, ei se suprapun".ţ ă ă ţ  Evident c nu toate concuren ele sunt egale în performan ele lor de virtuozitate. Iară ţ ţ  aici nu mai r mâne decât s lu m act de faptul c concuren a între media nu produceă ă ă ă ţ  beneficii concuren iale, ci mai degrab o degradare a produselor.(14) Aceastţ ă ă degradare a produselor are multe cauze, iar printre acestea o unitate nediferen iatţ ă 

41

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 42/61

de m sur a audien ei —Auditel-ul. Pentru Auditel audien a lui Churchill are aceeaşiă ă ţ ţ  greutate ca şi audien a portarului, şi prin urmare creşterea audien ei se ob ine peţ ţ ţ  seama unei sc deri care-i face pe cei alfabetiza i s coboare la nivelul analfabe iloră ţ ă ţ  (dac pierderea unui Churchill duce la câştigarea a doi portari).ă

Ce-i de f cut? Nu am de propus nici un remediu miraculos. Karl Popper (1996) aă  scris c nu poate exista o democra ie dac nu se pune sub control televiziunea. Iiă ţ ă  

 împ rt şesc temerile în privin a democra iei, mai ales în sensul c tele-democra iaă ă ţ ţ ă ţ  duce la creşterea directismului sinucigaş care încredin eaz c l uzirea guvern rii —ţ ă ă ă ă  dup cum spuneam mai sus — unor c l uze f r autoriza ie.(15)ă ă ă ă ă ţ  Dar nu prea v dă  cum ar putea fi controlat libertatea de expresie.ă  Fapt este c remediul preliminar este întotdeauna, oricare ar fi scopul,ă  conştientizarea problemelor şi fermitatea în opozi ie şi în reac ie. Şi este cu adev ratţ ţ ă  important, pân una alta, s se reac ioneze contestând în mod f iş arogan a şiă ă ţ ăţ ţ  şarlatania intelectual a negropontismului, a profe ilor,sau mai bine zis a acelor guru,ă ţ  ai unei brave new worldelectronice.(16)  Aşa cum observ Furio Colombo (1996, p. 8), celui care încearc s în eleagă ă ă ţ ă „noile mijloace de comunicare" şi se întreab „ce anume trece prin Re ea? De la cine,ă ţ  pentru cine şi pe seama cui?" i se r spunde numai prin „sarcasm şi denigrare [...]ă  cine este împotriva noastr este malformat şi inadaptat". Iar aceasta, comentează ă Colombo, este „o pozi ie f r precedent în toat istoria ştiin ei şi tehnologiei".ţ ă ă ă ţ  Expresia „a fi digital [...] este şi defini ia unei st ri de gra ie [...] Gra ia fie o ai, fie n-oţ ă ţ ţ  ai. Cine nu o are? Cel care nu crede în evanghelia bitului dup Negroponte". Continuuă  s citez (nici c s-ar putea formula mai bine):ă ăConvingerea care se vrea inoculat [...] este urm toarea: nu-i lua i în seam pe cei care ridică ă ţ ă ă obiec ii fa de credin a noastr . Obiec iile nu conteaz , fiindc nu exist preopinen i. Este vorba purţ ţă ţ ă ţ ă ă ă ţ  şi simplu de nişte „oameni f r ad post" stabili i în afara re elei. De la un predicator nu se poateă ă ă ţ ţ  pretinde mai mult. Faptul c foarte mul i se las vr ji i de un nivel al argument rii atât de modestă ţ ă ă ţ ă  din partea unui expert industrial al circula iei prin Re ea [...] e greu de explicat.ţ ţ

Poate c nu e greu de explicat, dar în orice caz este inacceptabil.ă

7. Ra ionalitatea şi post-gândireaţ

  Contrastul pe care tocmai îl semnalam dintre homo sapiens şi, s spunem,ă homoinsipiens nu presupune nici o idealizare a trecutului. Homo insipiens (netot şi, ca uncorolar, ignorant) a existat întotdeauna şi a fost întotdeauna numeros. Dar pân laă  apari ia instrumentelor de comunicare înţ  mas , „numerele mari" erau dispersate, iară  din cauza aceasta  în mare m sur irelevante. Comunica iile de mas creează ă ţ ă ă  înschimb o lume mobilizabil în care cei „dispersa i"ă ţ  pot s se „adune" şi astfel s facă ă ă mas şi s dobândească ă ă for . In principiu e bine; în practic e mai pu in bine. Aiciţă ă ţ  celcare intr în joc este mai ales Internetul, care deschideă  un nou joc gigantic. Deoareceautostr zile Internetului seă  deschid larg pentru prima oar în mod specială  micronebuniilor, bizareriilor, devian ilor, pe întregul spectru care mergeţ  de la pedofili(viciile private) pân la terorişti (flagelurileă  publice). Şi aceast mare breş este cuă ă  

atât mai explozivă cu cât omul fluidizat de multimedialitate se trezeşte lipsit deelementele stabilizatoare şi f r r d cini înfipteă ă ă ă   în „lucruri ferme". Aşadar, chiar dacă s racii cu minteaă  şi cu duhul au existat dintotdeauna, diferen a este c înţ ă  trecut ei nucontau — erau neutraliza i datorit dispersieiţ ă  lor —, pe când ast zi ei se reg sesc şi,ă ă  luând leg tura întreă  ei, se înmul esc şi se poten eaz .ţ ţ ă  Aceste lucruri o dat stabilite, teza de baz a c r ii e c un om care îşi pierdeă ă ă ţ ă  capacitatea de abstrac ie esteţ eo ipso incapabil de ra ionalitate, şi prin urmare e unţ  animal simbolic care nu mai este în stare s sus in , şi cu atât mai pu in să ţ ă ţ ă alimenteze, lumea construit deă homo sapiens.

42

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 43/61

Aceste lucruri sunt trecute sub t cere de mediologi. L ud roşenia lor ne vorbeşteă ă ă  numai despre luminoasa instaurare a unui „univers aflat într-o evolu ie vertiginoasţ ă [...] în care fiecare individ şi fiecare realitate sunt menite s se dizolve şi s seă ă  contopeasc . Omul e redus la o pur rela ie,ă ă ţ homo comunicans, cufundat înneîncetatul flux mass-medial" (De Matteis, 1995, p. 37). Da, homocomunicans; dar comunicând ce anume? Golul comunic golul, iar video-copilul sauă  

oricum omul dizolvat în fluxurile mass-mediale este numai dizolvat. Adev rul —ă  supus unei trâmbi ri zgomotoase care îl înce oşeaz — este cţă ţ ă ă lumea redus laă  imagini e dezastruoas pentruă  paideia unui animal ra ional şi c televiziunea face sţ ă ă regreseze democra ia sl bindu-i suportul, adic opinia public .ţ ă ă ă

Ast zi mai mult ca oricând oamenii au probleme, dar nu au solu ia problemelor.ă ţ  Pân în prezent s-a considerat c în politic solu ia pentru problemele oameniloră ă ă ţ  trebuia cerut de la politicieni (cam la fel cum în medicin trebuie pretins de laă ă ă  medici, în drept de la avoca i şi aşa mai departe). In schimb, guvernarea sondajelor,ţ  referendumurile şi demagogia directismului atribuie oamenilor problemelepoliticienilor şi rezolvarea lor. Şi în toate acestea televiziunea „umfl " problemeleă  (creând şi probleme care nu exist , probleme superflue) şi aproape c anulează ă ă gândirea care ar trebui s le rezolve.ă

Despre aceast anulare a gândirii în cheia post-gândirii am vorbit în mai multeă  rânduri. Aş vrea s fie foarte clar. Atacul asupra ra ionalit ii e la fel de vechi caă ţ ăţ  ra ionalitatea îns şi. Dar a existat mereu — de la Aristotel şi pân la noi — o contra-ţ ă ămelodie. Formula lui Tertullian era: credo quia absurdum. Dar îi r spundea, şi îlă  domina, Summa Theologica a sfântului Toma D'Aquino, care e un distilat de luciditatelogic . In felul lor, şi în moduri diferite, Pascal, Rousseau şi Nietzsche au contrazisă  cogito-ul cartezian.(17) Dar ei erau foarte înv a i şi, în atacul lor împotriva luiăţ ţ cogito,erau gânditori redutabili. Intr-un cuvânt, nu erau oameni vite. Oameni vite sunt, înschimb, exalta ii „comunic rii perpetue". Anti-gândirea lor nu este una autentic , unţ ă ă  atac demonstrat sau demonstrabil la adresa gândirii logico-ra ionale; este mai curând o simpl pierdere a gândirii, o banal c dere înţ ă ă ă  incapacitatea de a articula idei clare şi distincte.

Lucrurile s-au petrecut astfel. Mai întâi am fabricat, cu ajutorul diplomelor oferitede sistemul de educa ie, oţ lumpen intelligentsia, un proletariat intelectual lipsit deorice consisten intelectual . Acest proletariat al gândirii a fost mult vremeţă ă ă  marginalizat; dar, crescând şi înmul indu-se, a p truns încetul cu încetul în şcoal , aţ ă ă  rupt toate z gazurile cu „revolu ia cultural " din 1968 (a noastr , nu a luiă ţ ă ăMao) şi şi-a g sit terenul de cultur ideal în revolu ia mass-medial . Aceast revolu ieă ă ţ ă ă ţ  este în prezent aproape în întregime tehnologic , de inova ie tehnologic . Ea nuă ţ ă  reclam savan i, nu are ce face cu min i care gândesc. Mass-media, şi mai alesă ţ ţ  televiziunea, sunt ast zi gestionate de subcultur , de persoane lipsite de cultur . Şiă ă ă   întrucât comunica iile sunt un formidabil instrument de autopromovareţ— comunic în mod obsesiv şi f r pauz c trebuie s comunic m —, au fostă ă ă ă ă ă ă  suficiente câteva decenii pentru a crea gândirea zeam -lung ,ă ă un climat cultural demelas mental şi armate crescânde de reduşi mintal. Aşadar, problema nu este atâtă ă  c g sim în jur un num r mare de autori de renume care pornesc la atac asupraă ă ă  ra ionalit ii. Problema e mai ales c raportul dintreţ ăţ ă mainstream şi pâraielesecundare, dintre melodie şi contra-melodie, s-a r sturnat. Ast zi se revars înjură ă ă  

min ile debile, careţse revars tocmai pentru c dau peste un public care nu a fost niciodat deprins să ă ă ă gândeasc . Şi vina televiziunii în acest cerc vicios este de a-i favoriza — în gândirea-ămelas — pe tr sni i, pe excita i, pe exagera i, pe mincinoşi. Televiziunea premiaz şiă ă ţ ţ ţ ă  promoveaz extravagan a, absurditatea şi icneala. Ajutând astfel la înt rirea şi laă ţ ţ ă   înmul irea luiţ homo insipiens.  Intr-un roman SF al c rui titlu nu mi-1 amintesc — au trecut foarte mul i ani deă ţ  când l-am citit — mar ienii cuceriser de-acum P mântul şi mai r m sese doar oţ ă ă ă ă  mic redut de ap r tori umani asediat de for e zdrobitoare. La ultimul atac,ă ă ă ă ă ţ  

43

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 44/61

comandantul a aruncat o privire de bun-r mas oamenilor s i şi şi-a dat seama c şi eiă ă ă  erau mar ieni. Deja. Post-gândirea e biruitoare, cu alte cuvinte suntem dejaţmar ianiza i. Ignoran a aproape c a devenit o virtute, ca şi cum ar fi reînviat o fiinţ ţ ţ ă ţă primordial necontaminat şi necorupt ; şi, dup acelaşi criteriu, incoeren a şiă ă ă ă ţ  incapacitatea mental e prezentat drept „sensibilitate superioar ", drept ună ă ă esprit de finesse care ne elibereaz de îngustimea aceluiă esprit de geometrie, de ariditatea

ra ionalit ii. Necazul este c , întrucât despre toate acestea mar ianul nu ştie nimic,ţ ăţ ă ţ  dar absolut nimic, pentru el pierderea spiritului de geometrie nu comportă dobândirea spiritului de fine e. Totuşi, mar ienii din roman trecuser de partea luiţ ţ ă  regnum hominis. Şi în timp ce multe civiliza ii au disp rut f r a l sa vreo urm , omulţ ă ă ă ă ă  occidental a dep şit declinul Evului Mediu. L-a dep şit şi a început s ias din nou laă ă ă ă  suprafa , în virtutea acelui ceva propriu doar lui care este infrastructura lui sauţă  arm tura lui logico-ra ional . Dar dac nu-mi pierd speran a, nici nu-mi ascund că ţ ă ă ţ ă revenirea de la incapacitatea de a gândi (post-gândirea) la gândire se face doar prinurcuş. Şi desigur c aceast revenire nu se va produce dac nu vom şti s ap r mă ă ă ă ă ă  din r sputeri lecturile, cartea şi, într-un cuvânt, cultura scris .ă ă

Nu e deloc adev rat — aşa cum las s se în eleag superficialitateaă ă ă ţ ă  multimedialiştilor — c pierderea culturii scrise e compensat de dobândirea uneiă ă  culturi audio-vizuale. Dac moare un rege, nu scrie nic ieri c trebuie s se caute ună ă ă ă  altul: se poate tr i şi f r rege. O moned calp nu compenseaz moneda veritabil :ă ă ă ă ă ă ă  ea o alung . Iar între cultura scris şi cultura audio-vizual exist numai contradic ie.ă ă ă ă ţ  Aşa cum observ cu fine e Ferrarotti (1997, pp. 94—95), „lectura cere singur tate,ă ţ ă  concentrare asupra paginii, capacitate de a aprecia limpezimea şi distinc ia"; pe cândţ  homo sentiens (echivalentul ferrarottian al lui homo videns al meu) exhibă caracteristici total opuse:Lectura îl oboseşte [...] El are intui ie. Prefer semnifica iaţ ă ţ  lapidar şi fulminant a imaginii sintetice.ă ă  E fascinat şi sedus de aceasta. Renun la leg tura logic , la înl n uireaţă ă ă ă ţ  ra ional , laţ ă reflec ia ţ  ceimplic în mod necesar întoarcereaă  asupra sinelui [...] Cedeaz impulsului imediat, cald, cu implica iiă ţ  emo ionale. Alege pentru sineţ the living on self-demand, acel mod de via tipic bebeluşului careţă  m nânc atunci cândă ă   îi vine, plânge când simte un disconfort, doarme, se trezeşte,  îşi satisfacenevoile la întâmplare.Portretul mi se pare des vârşit. Cultura audio-vizual este „incult ", şi prin urmareă ă ă  non-cultur .(18)ă

Spuneam c , pentru remediere, trebuie s se porneasc întotdeauna de laă ă ă  conştientizare. P rin ii, chiar dac în ziua de ast zi nu mai înseamn mare lucru, ară ţ ă ă ă  trebui s se însp imânte de ceea ce ar putea deveni copiii lor: din ce în ce mai multeă ă  suflete pierdute, dezorienta i, anomici, plictisi i, în tratament la psihanalist, alia i înţ ţ ţ  criz depresiv şi, într-un cuvânt, „bolnavi de gol interior". Şi trebuie s reac ion mă ă ă ţ ă  prin şcoal şi în şcoal . Tendin a este de a umple s lile de clas cu televizoare şi cuă ă ţ ă ă  wordprocessors. Va trebui, dimpotriv , s le scoatem de acolo (l sându-le numaiă ă ă  pentru instruireatehnic , aşa cum s-ar proceda cu un curs dc dactilografie). La şcoal bie ii copiiă ă ţ  trebuie s fie „distra i". Aşa nu se înva nici m car scrisul, iar cititul este pe câtă ţ ţă ă  posibil marginalizat. Şi astfel şcoala, în loc s se opun video-copilului, îl înt reşte.ă ă ă

Tendin a ziarelor e asem n toare: maimu resc şi urmeaz televiziuneaţ ă ă ţă ă  debarasându-se de con inuturi serioase, umflând şi trâmbi ând evenimenteţ ţ  emo ionale, exagerând „culoarea" sau confec ionând ştiri în pache ele pentruţ ţ ţ  telejurnal. La cap tul acestui drum se ajunge laă USA Today, cel mai g unos dintreă  cotidienele dc informa ie din lume. Ziarele ar face mai bine, de fapt, s dedice zilnic oţ ă  pagin ticnelilor, stupizeniilor, trivialit ilor, erorilor, ame elilor urm rite pe miculă ăţ ţ ă  ecran cu o zi în urm . Publicul s-ar amuza, ar citi ziarele pentru „a se vindeca" deă  televiziune şi poate c şi televiziunea s-ar mai îmbun t i.1"ă ă ăţ

Iar celui care îmi spune c acestea sunt ac iuni de ariergard îi r spund: şi dac înă ţ ă ă ă  realitate sunt de avangard ?ă

Note:

44

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 45/61

1. In timp ce no iunea deţ agenda setting e de uz curent, no iunea deţ  priming (care în pictură  înseamn aplicarea stratului de baz al unei vopsele) este inventat de ei. Şi cum din experimenteleă ă ă  lor reiese că priming-ul, aplicarea grundului, e decisiv, concluzia este c „ştirile date la televizor auă  capacitatea de a modifica standardele de evaluare" ale publicului.

2. Despre aceast s r cie a informa iei cf. Erskine (1962,1963); Bishopă ă ă ţ et al. (1980); Newman(1986); Erikson et al (1988); Crespi (1989).

3. Cf. Toffler (1995), o c r ulie prefa at de Newt Gingrich — liderul republican — care se declară ţ ţ ă ă entuziasmat de ea. Simplismul lor e dezarmant (şi din punct de vedere intelectual terorizant).Problema reprezent rii e rezolvat astfel: „paralizia crescând a institu iilor reprezentative este ună ă ă ţ  semn c multe dintre decizii, care ast zi sunt luate de un num r mic de pseudo-reprezentan i,ă ă ă ţ  trebuie restituite treptat aleg torilor. Dacă ă broker-ii noştri nu pot s hot rasc pentru noi, va trebuiă ă ă  s-o facem singuri" (p. 97). E ca şi cum am spune c dac spitalele sunt supra-aglomerate şi mediciiă ă  r i, solu ia este auto-medicina, bolnavul care îl înlocuieşte pe doctor, care îşi prescrieă ţ  medicamentele şi se opereaz cu ajutorul unui prietenă

4. In Statele Unite, de pild , re elele de televiziune reduc la minimumă ţ the world news, aşa-numiteleştiri din lume, deoarece datele lor arat c cel mult 10-15 la sut dintre beneficiari sunt interesa i deă ă ă ţ  politic (Ranney, 1990, p. 199).ă Time şi Newsweek, hebdomadarele americane de mas care includă  servicii politice, ajung doar la 5 la sut din popula ie. Televiziuneaă ţprin cablu care d numai ştiri (politice sau nu) rareori dep şeşte 1 la sut din audien . în sfârşit,ă ă ă ţă  ziarele acord în medie doar 4 la sut din spa iul lor ştirilor de natur politic (cf. Newman, 1986, pp.ă ă ţ ă ă  

134-39). In fa a acestor date e într-adev r greu de în eles cum doctrina „politic corect " poateţ ă ţ ă  sus ine c electoratul american este mai informat şi mai „sofisticat" decât înainte vreme, sau oricumţ ă  decât se crede (cf. Marcus şi Hanson, editori, 1993, passim).

5. Este important s reamintim c a educa vine de laă ă educere, a scoate în afar ; este o scoatere înă  afar care înseamn punerea în valoare, în om, a poten ialit ilor sale de fiin înzestrat cu ra iuneă ă ţ ăţ ţă ă ţ  şi, în ultim instan , ra ional .ă ţă ţ ă

6. Argumentul lor e acesta: dac socotim c aleg torul este în stare s aleag între candida i, de ceă ă ă ă ă ţ  nu ar fi în stare s decid şi asupra problemelor? R spunsul este — dup cum s-a v zut — că ă ă ă ă ă diferen a dintre cele dou lucruri este uriaş .ţ ă ă

7. „Capital social" e un concept teoretizat de Coleman (1990). Cu câtva timp în urm (cf. Sartori,ă  1979, pp. 145-150) am propus o no iune paralel : „capital axiologic".ţ ă

8. Discursul e diferit ca rezultat al democra iilorţ in fieri, şi al for ei eliberatoare a televiziunii înţ  eroziunea sistemelor opresive. De pild , faptul c televiziunea a gr bit criza regimurilor comunisteă ă ă  este în afara oric rui dubiu. Dar acesta este un merit conjunctural. In cazul sistemelor comuniste,ă  televiziunea occidental oferea prilej unei lumi s race s se compare cu rile bogate. Iar o religie înă ă ă ţă  care nu mai crede nimeni şi e lipsit de Dumnezeu e uşor de erodat. Ins televiziunea occidental eă ă ăneputincioas , şi nepotrivit , în teocra iile islamice. Ba chiar, în mâinile unor ayatollahiă ă ţ  fundamentalişti, televiziunea se transform într-un formidabil instrument de fanatizare şi deă  prozelitism anti-democratic.9. Problema nu se schimb o dat cu matematizarea ştiin elor exacte. Chiar şi în cazul acestaă ă ţ  matematizarea se confrunt cu probleme puse de teoria (logic sau conceptual ) care precedeă ă ă  cuantificarea lor.

10. Gianni Riolta scrie (1997): „Ghicitoare, ghicitori, magi, vr jitoare, cartoman i, chiroman i şiă ţ ţ  astrologi umplu rubricile de anun uri comerciale"; şi nu este vorba de „marf pentru s raci"; ocultulţ ă ă  „îşi face loc şi printre boga i". S nu uit m c „Nancy Reagan nu-i permitea so ului ei Ronald s -1ţ ă ă ă ţ ă   întâlneasc pe Gorbaciov f r aprobarea astroloagei ei".ă ă ă

11. Cf. Colombo (1983) trece în revist noile culte ce prolifereaz în America (Biserica Unific rii aă ă ă  reverendului coreean Moon, biserica scientologic şi mai târziu, prin ramifica ie, grupuri inspirate deă ţ  filozofiile orientale, pentru a ajunge la secte bazate pe conspira ie sau pe umilirea individului) şiţ  comenteaz această ă revival religioas astfel: “Acesteă revivals au o puternic conota ie emo ional şiă ţ ţ ă  nervoas şi un con inut teologic slab. De aceea ele se pot întinde asemenea unui incendiuă ţ  cuprinzând milioane de persoane, apelând intens la aspectul ira ional al credin ei [...] Ceea ce au eleţ ţ   în comun este caracterul de exaltare [...] Miracolul ine loc de liturghie" (p. 29).ţ

12. Incepând cu Walter Cronkite, care în autobiografia sa publicat în 1996,ă Via a unui reporter, ţ   scrie astfel despre momentul când CBS, în 1963,1-a promovat anchorman (om ancor ) al noului s uă ă  buletin de ştiri: „într-un r stimp efectiv de 21 de minute trebuia s rezum m universal uman al zileiă ă ă  

45

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 46/61

respective. Era imposibil. Dar am încercat s-o facem cu seriozitate. Ast zi aproape nimeni nu maiă   încearc o asemenea experien : telejurnalele gâdil publicul pentru a-şi creşte audien a." Şiă ţă ă ţ  comenteaz : „Televiziunea nu poate fi singura surs de ştiri, nu este echipat pentru acest lucru.ă ă ă  Falsele dezbateri televizate, sloganurile, spoturile, photo-flash-urile, toate acestea transformă politica în teatru."

13. Problema, s fie clar, e legat de telejurnale, nu de spectacole şi divertisment. Dac în privin aă ă ă ţ  acestora din urm c utarea maximei audien e coboar programele la nivelul spectatorilor de nivelă ă ţ ă  

minim (cultural), ap rarea sau pedeapsa este aceea de a nu privi la ele. Dar a nu privi la telejurnalulă  politic nu rezolv problema.ă

14. Bill Moyers (1986), unul dintre pu inii care refuz declinul, îl relateaz astfel: „Au pornit [la CBS]ţ ă ă  de la dorin a de a4 satisface pe telespectator [...], de a-1 ag a. Dar foarte curând politica fiscal s-aţ ăţ ă  v zut nevoit s concureze cu oaia cu trei picioare, iar oaia a învins." Declinul mariloră ă ă networksamericane (ABC, NBC, CBS) este relatat în Auletta (1991).

15. F r a mai pune la socoteal c exist un revers al medaliei, şi anume c directismul cet eniloră ă ă ă ă ă ăţ  individuali „deliberând" poate fi cu uşurin zdrobit de un directism pus în mişcare de grupuri deţă  presiune. Preşedintele George Bush primea 8 000 de mesaje pe zi; Clinton, succesorul lui, primeadeja 20 000. Gra ie e-mailului, dac ar intra în câmpul de b t lie marile grupuri de presiune (mţ ă ă ă ă gândesc la asocia ia pensionarilor, cu 33 de milioane de membri), politicienii din Washington arţ  putea fi sufoca i, f r a se cheltui prea mult, de milioane de mesaje care nu exprim nici o voinţ ă ă ă ţă popular , ci, dimpotriv , interesul unor grupuri de interese. Oricum ar fi, acest directism produce, laă ă  urma urmei, paralizie. Cf. Rauch (1994), care scrie: „Vulnerabilitatea democra iei rezid ast zi înţ ă ă  

tendin a publicului democratic de a forma un num r crescând de grupuri care cerţ ăbeneficii tot mai mari, pe care apoi le ap r cu înverşunare" (p. 19).ă ă

16. Trimiterea este la extraordinarul roman satiric şi futurist al lui Aldous Huxley, The Brave NewWorld (Minunata lume noua), publicat în 1931. In 1959 Huxley o „vizita din nou" (în Brave NewWorld Revisited), declarându-se surprins, şi chiar alarmat, de m sura în care lumea imaginat de elă ă  — o societate prefabricat în mod ştiin ific din automate f cute fericite prin drogă ţ ă (noma) şi sprijinit ,ă  la baz , de nişte imbecili perfec iă ţ (epsilonii) — s-a realizat deja (reamintesc: în 1959).

17. Pascal cu ale sale raisons du coeun Rousseau revendicând (îndeosebi în Emile) un „om natural",necorupt şi concentrat asupra sentimentului; Nietzsche cu o extraordinar şi halucinat exaltareă ă  (romantic şi anti-idealist ) a „valorilor vitale", a tot ceea ce era corporal, antispiritual şi ira ional.ă ă ţ

18. Vezi supra, p. 28, unde fac distinc ia între semnifica ia antropologic şi semnifica ia estimativ aţ ţ ă ţ ă  conceptului de cultur .ă

19. Neil Postman (1985, p. 159) nu mai are nici o speran în leg tur cu ameliorabilitatea televiziunii, şiţă ă ă  

r stoarn argumentul astfel:ă ă„Televiziunea [...] ne slujeşte cât se poate de bine atunci când ne ofer un gunoi de divertismentă {junii);ne slujeşte cât se poate de r u atunci când adopt discursul serios [...] S-ar cuveni ca televiziunea să ă ă devin mai proast , nu mai bun ."ă ă ă

1. Oul şi g inaă

46

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 47/61

  Atunci când sunt întrebat ce noutate aduce cartea mea Homo videns, r spund,ă  dac am chef de glum , c eu pornesc de la ou în timp ce al ii, cei mai mul i, pornescă ă ă ţ ţ  de la g in . Şi se vede clar c inteligen ele au a ipit, deoarece nimeni nu mi-a pusă ă ă ţ ţ   înc întrebarea de ce oul e înaintea g inii. Spre a evita orice echivocuri, voi explicaă ă  eu însumi acest lucru.

In sine, raportul dintre ou şi g in e un raport circular de implicare reciprocă ă ă 

antrenând, în logic , o regresie la infinit. Dac n-ar fi existat g inile, nu ar fi ap rută ă ă ă  ou le, tot aşa cum, viceversa, f r ou nu ar fi ap rut g inile. Ceea ce nu înseamnă ă ă ă ă ă ă c ciclul vie ii nu reîncepe de fiecare dat de la ou. Dac nu c ut m un începută ţ ă ă ă ă  originar în noaptea timpurilor, ci vrem doar s fix m ini ieri de cicluri, atunci putemă ă ţ  socoti c oul e începutul.ă

L sând deoparte metafora, când spun c pornesc de la ou nu m gândesc doar laă ă ă  cap tul drumului, ci mai ales la faptul c cercetarea mea are ca obiect factori şiă ă  procese care contribuie la formarea persoanei umane şi care îl transform pe copil înă  adult. Dintre acestea patru sunt factorii determinan i: 1) p rin ii, 2) colegii de aceeaşiţ ă ţ  vârstă (peer group), 3) şcoala, 4) mass-media. Iar faptul c eu ajung s -1 ridic pe celă ă  de-al patrulea — şi îndeosebi preponderen a video-vederii — la rangul de factorţ  decisive nu înseamn c le pierd din vedere pe celelalte trei. Ştiu foarte bine c eleă ă ă  exist . Dar in seama de sc derea lor ca pondere, de diminuarea for ei lor. P rin iiă ţ ă ţ ă ţ  sunt în derut , la fel şi şcoala. Cât despreă  peer group — persoane de aceeaşi vârstă care devin pentru orice tân r grupul s u de referină ă ţă— eu îl plasez în contextul mass-mediei. Deoarece peer group-ul reflect în modă  aproape exclusiv o cultur juvenil care la rândul ei e o cultur audio-vizual .ă ă ă ă

In leg tur cu aceasta mi s-a obiectat c atribui televiziunii un rol educativ ce nu îiă ă ă  revine şi pe care nu-îl poate avea. Eu îns m limitez s constat c rolul educativ ală ă ă ă  televiziunii apare ca o suplinire şi mai ales ca urmare a insuficien ei sau caren ei uneiţ ţ  şcoli aflate în colaps. Nu pentru c televiziunea „ar trebui" s educe. Ci pentru c , înă ă ă  absen a altor educatori mai buni, povara educa iei cade pe umerii ei.ţ ţ

Afirmând acest lucru, cartea traseaz dou parcursuri: în primul se merge de laă ă  video-copil la video-adult, in al doilea se merge de la cet ean la democra ie. Celeăţ ţ  dou parcursuri nu sunt independente unul de cel lalt. Ba chiară ă sunt strâns legate

 între ele. Deosebirea este c în primul caz parcursul este individual şi duce la ceeaă  ce valoreaz fiecare ca persoan , pe când în al doilea intr în joc raportul individ-ă ă ăcomunitate, iar parcursul vorbeşte despre felul cum to i contribuie la toate cele. Şiţ  dac video-copilul se autorealizeaz ca un video-dependent (primul parcurs), atunciă ă  video-dependentul se traduce ulterior (al doilea parcurs) într-un r u cet ean careă ăţ  sprijin prost cetatea democratic şi binele colectiv.ă ă  Aşadar discursul meu e „consecven ial". Premisa comun care îl guverneaz de laţ ă ă  un cap t la altul este c primatul vederii, primatul imaginii, s r ceşte cunoaşterea şiă ă ă ă   în aceeaşi m sur sl beşte capacitatea noastr de a gestiona via a social . Şi toată ă ă ă ţ ă ă argumenta ia mea — repet — porneşte de la acel „ou": de la faptul c pierdemţ ă  treptat limbajul abstract şi capacitatea de abstractizare pe care se întemeiază cunoaşterea şi în elegerea noastr .ţ ă

Deja vu? Deja spus şi deja ştiut? Cei care m atac astfel nu-mi demonstreaz ,ă ă ă  nu-mi citeaz , şi deci nu-mi aduc la cunoştin de unde şi din cine am copiat. Euă ţă   încep de la omul ca „animal simbolic" şi firul conduc tor al analizei mele este un firă  semantic. Numai c în ochii celor care m atac folosind facilul refren al lui „dejaă ă ă  v zut", acel fir conduc tor dispare cu totul. O fi poate datorit faptului c oponentulă ă ă ă  meu e deja o video-vit (1) pentru care semantica este vreo grip asiatic , dac nuă ă ă ă  cumva o fi nevasta lui Semantic.

2. Ce fel de cetatean ?

47

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 48/61

   Trebuie s ne în elegem asupra no iunii de cet ean.ă ţ ţ ăţIn semnifica ia literal a cuvântului, cet eanţ ă ăţ (civis) este cel care tr ieşte în cetateă  

(civitas). Aici cet ean este opusul ranului, celui care tr ieşte la ar (în afaraăţ ţă ă ţ ă  oraşului). Dar aceast no iune — aşa-zicând — topologic de cet ean nuă ţ ă ăţ  intereseaz . La fel cum nu ne intereseaz cet enia definit de un paşaport.ă ă ăţ ă  

Intereseaz în schimb opozi ia dintre cet ean şi supus, iar prin aceasta no iuneaă ţ ăţ ţ  propriu-zis politic de cet ean. Supusul este un dominat, un om strivit de putere,ă ăţ  care nu are nici o putere (fa de seniorul ori suveranul s u). In schimb, cet eanul eţă ă ăţ  titularul unor drepturi într-o cetate liber care îi permite s şi le exercite. In timp ceă ă  supusul nu conteaz — el nu are nici m car dreptul de a-şi spune cuvântul —ă ă  cet eanul conteaz : are dreptul la cuvânt, voteaz şi particip , sau cel pu in areăţ ă ă ă ţ  dreptul de a participa, la gestionarea res publica.  Dar cet eanul astfel definit nu este înc un cet ean „demo-potent" care exercităţ ă ăţ ă puterea la propriu. Aceast deosebire trece în mare m sur neobservat , şi totuşiă ă ă ă  este o deosebire crucial . Cet eanul democra iei reprezentative voteaz pentru aă ăţ ţ ă  alege persoanele care vor trebui s delibereze;ă într-o împrejurare (referendumul) el voteaz şi în leg tur cu uneleă ă ă issues, adică decide asupra unor probleme.

Dar în democra ia reprezentativ referendumul este un instrument decizionarţ ă  subsidiar. Altminteri democra ia reprezentativ nu mai este ceea ce este, ci devineţ ă  exact o democra ie referendar şi astfel o forma de democra ie direct . Aceastţ ă ţ ă ă tranzi ie de la o democra ie indirect la o democra ie direct ni se înf işeaz ca oţ ţ ă ţ ă ăţ ă  transformare de structur . Dar este mult mai mult, fiindc ea postuleaz oă ă ă  transformare concomitent a cet eanului. Cet eanul, c ruia i se cere numai, înă ăţ ăţ ă  orice caz mai ales, s aleag un reprezentant, se substituie reprezentantului — ară ă  trebui s se substituie —, devine un cet ean mai conştient, ună ăţ hiper-cet eanăţ  c ruiaă  i se cere s judece exemplar, s hot rasc asupra problemelor de fond. Teoriaă ă ă ă  democra iei directe presupune deci transformarea cet eanului pur şi simplu în hiper-ţ ăţcet eanul care trebuie — ar trebui — s cunoasc chestiunile asupra c rora decideăţ ă ă ă  şi s fie într- o oarecare m sur competent în treburile încredin ate competen ei sale.ă ă ă ţ ţ  In leg tur cu aceast premis — care este chiar o condi ie necesar — teoriaă ă ă ă ţ ă  democra iei e foarte evaziv . Oricum, fapt este c f r hiper-cet ean nu poateţ ă ă ă ă ăţ  func iona o democra ie direct (sau ea devine în mare m sur nefunc ional ).ţ ţ ă ă ă ţ ă  S privim acum în jurul nostru. Vedem cumva ap rând cet eni noi la în l imeaă ă ăţ ă ţ  noilor sarcini? Cu siguran nu. In timp ce teoria declam frumuse ea „directismului"ţă ă ţ  şi a „democra iei continue" (voi ajunge şi la aceasta), realitatea produce dispari iaţ ţ  cet eanului pe care de bine de r u îl aveam, cu alte cuvinte degradarea lui în hipo-ăţ ăceta ean. Cu siguran aşa stau lucrurile, fiindc e lucru stabilit cţ ţă ă ă homo videns setraduce printr-un cet ean care ştie din ce în ce mai pu in despre treburile publice,ăţ ţ  adic despre lucrurile care îi creeaz deprinderi de cet ean.ă ă ăţ

In cartea aceasta depoten area cet eanului e sesizat în contextul pierderiiţ ăţ ă  treptate de autonomie de c tre opinia publică ă (supra,pp. 52 şi urm.). Dar cum mul iţ  confund opinia public ,ă ă  opinia popular şi opinia de mas , problema trebuieă ă  l murit . Distinc ia clasic se face între opinie public şiă ă ţ ă ă  opinie popular . Prima este oă  opinie a publicurilor despre lucruri publice (nu despre orice), c reia nu i se pretindeă  

ra ionalitate (ar fi prea mult), ci autonomie. A doua este pur şi simplu o opinie difuz ,ţ ă  de succes (şi despre orice subiect), care nu e supus nici unei condi ion ri, în afară ţ ă ă de aceea de a fi larg r spândit . Deci, s ne ferim a confunda cele dou lucruri. Eă ă ă ă  adev rat c opinia public şi opinia popular nu sunt pe deplin delimitate fiindcă ă ă ă ă ceea ce se consolideaz ca opinie public într-o anumit privin se naşte, sau poateă ă ă ţă  s se nasc , din nişte opinii populare. Dar nu e obligatoriu, şi oricum validitateaă ă  analitic a distinc iei r mâne intact (vezi Nisbet, 1982, pp. 249-253).ă ţ ă ă

Distinc ia dintre opinia public şi opinia de mas se bazeaz în schimb pe opozi iaţ ă ă ă ţ  dintre elit şi non-elit . Renato Parascandolo (1997, pp. 43-44) o schi eaz astfel:ă ă ţ ă  

48

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 49/61

„opinia public e o sfer circumscris , o elit de cet eni [...] înzestra i cu conştiină ă ă ă ăţ ţ ţă civic [...] care se bazeaz pe argumenta iaă ă ţra ional [...] pe for a ra ionamentului, pe când opinia de mas se hr neşte dinţ ă ţ ţ ă ă  sugestie, demagogie, visceralitate [...] na ionalitate". Da şi nu. Opinia public poate fiţ ă  elitist prin liderii de opinie care o inspir , dar nu este în sine elitist (printre altele ară ă ă  putea avea o extensie asem n toare cu cea a opiniilor populare). O dat precizată ă ă  

acest lucru, golirea de con inut a opiniei publice induse de televiziune poate fiţ  descris ca o trecere la stadiul opiniei de mas ; m opresc aici, convins fiind că ă ă ă aceasta din urm este o opinie degradat care pune în pericol democra iaă ă ţ  reprezentativ şi face ca o democra ie direct s fie dezastruoas .ă ţ ă ă ă  Reluând fimul ideilor, voi spune deci c cet eanul exprim şi se exprim printr-oă ăţ ă ă  opinie public , pe când sub-cet eanul, care nici nu se sinchiseşte de cetatea sa, seă ăţ  exprim printr-o opinie de mas , ce devine apoi starea opiniei care submineaz celă ă ă  mai mult îns şi posibilitatea existen ei super- cet eanului care se autoguverneaz . Eă ţ ăţ ă  adev rat şi c cet enia din era electronic se caracterizeaz prin posibilitatea de aă ă ăţ ă ă  accede la o cantitate infinit de informa ii. Dar a spune asta e ca şi cum am spune că ţ ă  în capitalism cet enia permite tuturor s devin capitalişti. Mul umesc.ăţ ă ă ţ

3.Democra ia continu şi democra ia deliberativţ ă ţ ă

Tehnologia, explic excelent Stefano Rodota (1997), transpune în viaă ţă „tehnopolitica" şi o dat cu aceasta ne propune o „democra ie continu ". Această ţ ă ă democra ie continu e desigur fezabil (tehnologia o face f r îndoial posibil ). Arţ ă ă ă ă ă ă  func iona ea oare mai bine decât democra ia reprezentativ ? Este oare o democra ieţ ţ ă ţ  mai avansat care ne face s progres m?ă ă ă

Rodota îşi însuşeşte, în parte, cunoscuta tez rousseauist despre poporul engleză ă  „care crede c e liber", dar se înşal , deoarece este liber numai atunci când îi alegeă ă  pe membrii parlamentului; dup care redevine „sclav, nu mai este nimic"ă {Contractulsocial, III, cap. 15). Dar teza aceasta e neîntemeiat . Deoarece în intervalul dintreă  dou alegeri cei aleşi se conduc dup principiul „reac iilor prev zute", deci contează ă ţ ă ă  în fiecare zi pe reac iile previzibile ale aleg torilor lor. In chestiunile care le stauţ ă  votan ilor la inim , reprezentan ii lor devin în mare m sur hetero-direc i. Iar o datţ ă ţ ă ă ţ ă cu sondocra ia (sondajo-cra ia), ascultarea, ba chiar asculta ia reprezentan ilorţ ţ ţ ţ  devine o opera ie aproape cotidian . Aşadar, între alegeri nu exist nici un „poporţ ă ă  sclav". Mie nu mi se pare deci c „una din chestiunile cele mai spinoase aleă  democra iei celor moderni a privit întotdeauna modul de a umple golul dintre nişteţ  alegeri şi urm toarele, de a întrerupe t cerea cet enilor, de a-i elibera din aceaă ă ăţ  stare de sclavie care îl impresiona pe Rousseau" (Rodota, 1997, p.8).

Dar dac problema intermiten ei nu m deranjeaz , democra ia continu a luiă ţ ă ă ţ ă  Rodota r mâne interesant mai ales pentru c este o „democra ie deliberativ ",ă ă ă ţ ă  adic o democra ie la care particip cet enii şi care încearc s pun laolaltă ţ ă ăţ ă ă ă ă elemente de democra ie direct cu elemente de democra ie reprezentativ .ţ ă ţ ă  Necazul survine brusc o dat cu expresia „democra ie deliberativ ". La Habermasă ţ ă  şi mai târziu în inteligenta şi originala tez a lui James Fiskin (1991)ă deliberationsemnific dezbatere şi discu ie.2 în italian îns se spune: mai întâi s cunoşti, apoiă ţ ă ă ă  s deliberezi. Ceea ce înseamn c în italian a delibera poate s fie şi deseori esteă ă ă ă ă  numai a decide, numai a alege. Termenul e deseori utilizat, în italian , ca sinonimă  pentru a vota. Este şi cazul în care ne afl m, întrucât problema st în întregime înă ă  aceast deosebire: deosebirea dintre o decidere-votare, care e precedat şi orientată ă ă de o enlightened discussion (formula lui Fiskin), şi o decidere-votare care este doar oexprimare a preferin ei, doar un act de voin .ţ ţă

49

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 50/61

Aceast opozi ie se poate traduce, tehnic, prin deosebirea dintre decizii de sumă ţ ă pozitiv şi decizii de sum nul (sau chiar de sum negativ ). O decizie este de sumă ă ă ă ă ă pozitiv atunci când toate p r ile aflate în disput înving sau ob in ceva; şi e destulă ă ţ ă ţ  de clar c acest rezultat e legat de guvernarea prin discu ieă ţ {deliberation în englez ).ă  Dimpotriv , într-o decizie de sum nul cel care învinge câştigă ă ă ătotul, cel care pierde pierde totul. Referendumul este, de pild , o tehnic decizională ă ă 

de sum nul . Iar acest rezultat este foarte probabil atunci când avem de-a face cu oă ă  decizie luat prin vot, care nu se întemeiaz pe judecat , ci exprim preferin e dejaă ă ă ă ţ  constituite (vezi, pe larg, Sartori, 1987, pp. 214-253; şi Sartori, 1993, pp. 78-88).

Din cele de mai sus deduc c problema nu ine de continuitate sau deă ţ  intermiten . Ea ine de jocul lui “da şi nu", pe de o parte, şi jocul „judec ii critice",ţă ţ ăţ  pe de alta (sunt cuvintele lui Rodota, 1998, p. 100). Iar aceast problem nu eă ă  rezolvat de tehnologie; ba chiar e agravat de tehnologie. Deoarece tehnologiaă ă  preia tot mai mult şi sarcina „judec ii critice". Posibilit ile tehnopoliticii sunt una,ăţ ăţ  realitatea unei tehnopolitici gestionate de video-cet eni şi de sub-cet eni este cuăţ ăţ  totul altceva. Iar lumea real nu func ioneaz dup formula „mai întâi cunoaşte, apoiă ţ ă ă  alege", ci mai degrab dup formula „alege f r s cunoşti". In cazul acesta, să ă ă ă ă ă auzim numai de bine, democra ie deliberativţ ă.

4. Concurent si Auditelă

   Toat lumea, sau aproape toat , se plânge c televiziunea generalistă ă ă ă  înr ut eşte lucrurile. Dar remediul nu este (vezi supra, pp. 115-116) privatizarea. Iară ăţ  cel care „înr ut eşte" este desigur Auditel-ul.*ă ăţ [* Auditel-ul m soar audien a programeloră ă ţ  de televiziune (în Italia din 1986) şi stabileşte astfel pre ul publicit ii.ţ ăţ (N. red.)] DeoareceAuditel-ul furnizeaz o cuantificare combinat a audien elor programelor deă ă ţ  televiziune. Şi dac m sura oric rui program este doar audien a lui nediferen iat ,ă ă ă ţ ţ ă  atunci e clar c imperativul oric rui program este doar acela de „a face mas ", de aă ă ă  capta un public cât mai numeros.

  Cei care ap r Auditel-ul se folosesc de argumentul:ă ă competition is competition,concuren a e concuren . Dar se folosesc greşit de el. Fiindc nu exist nici oţ ţă ă ă  analogie între competi ia dintre televiziuni — care e o competi ie deformat — şiţ ţ ă  adev rata competi ie de pia . Competi ia de pia se bazeaz pe trei elemente: a)ă ţ ţă ţ ţă ă  cost-pre , b) calitatea produsului, c) raport pre -calitate. Iar interac iuneaţ ţ ţdintre aceste trei elemente se rezolv în beneficiul consumatorului. De fapt,ă  concuren a face ca la produs egal pre ul s fie cel mai mic posibil. în urma aşa-ziseiţ ţ ă  concuren e între televiziuni, îns , nu rezult nici un beneficiu pentru utilizatorul-ţ ă ăconsumator. In aceast pseudo-pia utilizatorulă ţăe aproape neputincios.

De ce e neputincios? In mod evident deoarece pe aşa-zisa pia a televiziunilor nuţă  exist pre ul sau, mai exact, nu exist un consumator care s aleag şi s pl tească ţ ă ă ă ă ă ă produsele raportându-le calitatea la pre . In televiziune, produsele pentru care seţ  formeaz un pre de pia adev rat nu sunt programele, sunt spa iile publicitare. Cuă ţ ţă ă ţ  alte cuvinte, programele de televiziune servesc televiziunii pentru a aduna pachetede telespectatori care sunt la rândul lor pote ialii clien i de vândut unor firme.ţ ţ  Adev ra ii consumatori „pl titori" — deci cu putere efectiv de a opta şi de a negociaă ţ ă ă— de pe pia a televiziunilor nu sunt aşadar telespectatorii, ci sunt firmele care leţ  cump r aten ia cu publicitatea lor. De unde rezult — repet — c aici avem de-aă ă ţ ă ă  face cu procese competitive perverse care nu îl avantajeaz înănici un fel pe consumator.(3) Şi care în plus niveleaz şi coboar calitatea ofertei.ă ă  Carlo Freccero, ajuns deja director al lui „Rai due" şi presupus enfant prodige almeseriei de teleast, declar nici mai mult nici mai pu in c „televiziunea nu seă ţ ă  

50

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 51/61

m soar dup calitate, întrucât calitatea înseamn întotdeauna o sc dere" (1999, p.ă ă ă ă ă  121). E ca şi cum ai spune c în televiziuneăcalitatea te face s pierzi (bani sau alte cele). Da şi nu. Pentru c aceast „legeă ă ă  Freccero" tr ieşte şi moare o dat cu Auditel-ul. Atât timp cât calculele se fac cuă ă  Auditel-ul, Freccero are dreptate; dar f r Auditel legea lui dispare.ă ă

Nenorocirea cu Auditel-ul — am men ionat deja — este c relevarea sa eţ ă  

nediferen iat , sau oricum r uţ ă ă diferenţiată.(4) In schimb, publicurile care privesc la televizor suntextrem de diferenţiate: bogaţi şi săraci, culţi şi inculţi, tineri şi vârstnici şi aşa mai departe. Ceea ce presupune necesitatea ca relevările să fie făcute pe un eşantion stratificat care să delimiteze şi să identificecum se cuvine diferitele segmente ale audienţei. De ce nu? Obstacolul îl constituie obişnuinţa. în prezent,domnii de la televiziune s-au obişnuit cu Auditel-ul şi a te atinge de el devine un sacrilegiu. Dar a te atingede el e obligatoriu. Luaţi aminte: să nu se creadă că fără Auditel bazinul de audienţă ar scădea (el ar puteachiar să crească). Şi este fals că fără Auditel maşina de distribuire a intrărilor publicitare s-ar bloca. FărăAuditel s-ar întâmpla doar atât: veniturile din publicitate s-ar distribui într-un mod diferit şi cu siguranţămai raţional. Desigur, nu e obligatoriu ca oamenii avuţi să fie mai puţin grosolani, în preferinţele lor, decâtcei săraci lipiţi. Dar e sigur că primii pot să cheltuiască, iar aceştia din urmă nu. Observaţia de mai sus neîngăduie deja să stabilim că această luptă pentru atragerea ultimului sărăntoc nu are o justificare publicitară.Cu aceste precizări, e evident că, pentru a ajunge la eşantionul stratificat de care avem nevoie, trebuie săcombinăm variabila venitului cu variabila nivelului de instruc ie. Dup care devine limpedeţ ă  cum anume o audien relativ sc zut , care se adreseaz unui publicţă ă ă ă  ce poate să cheltuiasc , devine mai interesant decâtă ă  o audien foarte ridicat alc tuit dinţă ă ă ă  s raci lipi i p mântului.ă ţ ă

Aşadar, rezultatul monitoriz rii Auditel este o televiziune care masific , în careă ă  cantitatea alung calitatea. Dar exist şi calitatea care alung cantitatea. Trebuie s -iă ă ă ă  d m o şans . Iar în acest scop trebuie s-o eliber m de sub tirania Auditel-ului. Este deă ă ă  asemenea adev rat, aşa cum precizeaz preşedintele Auditel-ului Giulio Malgara, că ă ă „«perversiunea» Auditel-ului nu ine de cercetare [...] Ea ine de folosirea improprie aţ ţ  anumitor titluri colorate, gândite pentru a reduce totul la un banal concurs câştigi /pierzi".(5) Dar dac problema ar fi doar asta, atunci remediul pe care îmi permit s i-ă ă1 sugerez lui Malgara ar fi foarte simplu: s ofereă numai date defalcate (cel pu inţ  pentru nivelul venitului, nivelul de educa ie şi categoriile de vârst ). In acest cazţ ă  lectura lor cotidian şi-ar pierde interesul pentru marele public (s-ar dovedi iar preaă  complicat ), iar astfel „concursul câştigi / pierzi" şi-ar pierdeă appeal-ul. S ad ug mă ă ă  

c datele diferen iate ar permite fiec ruia dintre conduc torii diverselor programe să ţ ă ă ă se laude cu victoria lor: da, eu am o audien mai sc zut , de pild , dar am mai mul iţă ă ă ă ţ  tineri, mai multe femei, mai multe elite. Dimpotriv , atâta timp cât Auditel vaă  continua s furnizeze date nediferen iate nu va avea dreptul s se plâng de oă ţ ă ă  utilizare a lor necorespunz toare şi pervers . Intrecerea pentru o audien maximă ă ţă ă nediscriminat este o întrecere preg tit chiar de m sur torile Auditel.ă ă ă ă ă  Pân aici discu ia s-a m rginit la generalit i. Acum e necesar ca ea s fieă ţ ă ăţ ă  delimitat şi concentrat asupra inform rii şi form rii cet eanului, cu alte cuvinteă ă ă ă ăţ  asupra ştirilor politice. Destinul televiziunii de amuzament, al televiziunii dedivertisment, nu m intereseaz peste m sur .ă ă ă ă

Problema mea este televiziunea care face, sau desface, opinia public . Şi merită ă s abord m aceast problem punându-ne în pielea celui care conduce un telejurnal.ă ă ă ă  Pentru el, m întreb, care este diferen a între, s zicem, o ştire despre integrareaă ţ ă  

european şi ştirea despre o crim ? Ină ăprincipiu nici una, în sensul c pentru el ambele sunt pur şi simplu nişte d ri deă ă  seam , ştiri de cronic bune de prezentat ca atare. Faptul c prima este oă ă ă issue caretrebuie explicat (filmarea este în acest caz irelevanta), pe când a doua este doar oă  „groz vie" de relatat, constituie o diferen care telejurnalistului îi produce doară ţă  plictiseal . Ştirea european ar trebui comentat (lucru fastidios înă ă ăsine); în plus, Europa nu furnizeaz imagini spectaculoase şi deci — pentru un publică  de divertisment, de infotainment* [ * Infotainment — neologism englezesc format prin

combinarea lui information cu entertainment. (N. red.)]— este doar plictisitoare. In schimb,

51

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 52/61

crima, cu cadavrul care se exhib , nu reclam eforturi mentale pentru a fi în eleas şiă ă ţ ă  constituie precis o ştire spectaculoas . Rezultatul este c Europa devine o mini-ştireă ă  menit s dispar rapid într-un col işor, şi c reia i se dau treizeci de secunde, în timpă ă ă ţ ă  ce omorurile (şi alte asemenea) deschid telejurnalele şi ob in dou minute.ţ ă

S admitem acum c directorul nostru de telejurnal îşi d seama c procedândă ă ă ă  astfel nu numai c încalc orice regul de informare corect (transform micro înă ă ă ă ă  

macro şi irelevan a în importan ), dar contribuie şi la distragerea opiniei publice înţ ţă  leg tur cu treburile publice. Şi s admitem c îşi d seama de enormitatea unoră ă ă ă ă  omisiuni: de pild aceea de a fi ignorat conferin a de la Montevideo asupraă ţpolu rii atmosferice şi problemele globale ale ecologiei, iscusit înlocuit în buletinulă ă  s u de ştiri, dup câte ştiu, de o parad a modei. S admitem aşadar c omulă ă ă ă ă  nostrum este nemul umit de produsul pe care îl confec ioneaz . Chiar şi aşa, ceţ ţ ă  poate el s fac ? Cât timp e tiranizat de Auditel — o ştim deja — poate s fac preaă ă ă ă  pu in.ţ

Dar de ce trebuie şi el s fie m surat? M sur rile cotidiane ale audien ei servescă ă ă ă ţ  pentru publicitate. Ins telejurnalelor de la televiziunea public nu li se permite —peă ă  bun dreptate — întreruperea prin publicitate. Şi atunci de ce s calcul m şi s neă ă ă ă  facem calcule? Se va r spunde: pentru c şi în buletinele de ştiri televiziunea publică ă ă se afl în concuren cu cea privat şi trebuie s demonstreze c e mai bun , c oă ţă ă ă ă ă ă  bate în audien . Dar dac trebuie s demonstreze acest lucru devenind chiar maiţă ă ă  rea— în termeni de demagogie competitiv —decât televiziunile private, atunci jocul esteă  numai de sum negativ pentru toat lumea. Şi pentru a lua cu adev rat taurul deă ă ă ă  coame ar trebui s se interzic şi televiziunii comerciale s dea pe post telejurnale cuă ă ă  publicitate. Plângerea ar fi c astfel televiziunii private i-ar merge prost, sau maiă  prost ca niciodat . Dar televiziunea comercial nu este obligat , sau nu trebuie s fieă ă ă ă  obligat s confec ioneze telejurnale. Dac le consider un cost neproductiv, leă ă ţ ă ă  elimin . Cu atât mai mult cu cât acel serviciu e asigurat de canalul public. Şi apoi euă  nu cred c un Berlusconi sau un Murdoch ar renun a la influen a lor politic pentruă ţ ţ ă  câteva mii de miliarde (pentru ei o bagatel ).* [ă * E vorba de lire ital iene. Cartea e scrisă  înainte de introducerea monedei unice în Europa. (N. red.) ] Şi în orice caz problema este că f r „întrecerea Auditel" (care dispare aproape de la sine acolo unde nu există ă ă publicitate de cump rat sauăde vândut) toate telejurnalele publice şi private ar avea libertatea s fac ceva maiă ă  bun.

Azi Auditel-ul — ca şi echivalentele sale din alte ri — îi constrânge peţă  produc torii de informa ie s penalizeze bazinele de audien care ar dori un buletină ţ ă ţă  de prestigiu, în favoarea unei audien e care se intereseaz numai de cronica neagr ,ţ ă ă  de cronica roz, sportiv , de muzic uşoar , m moas , l cr moas , într-un cuvântă ă ă ă ă ă ă ă  numai de cronica emotiv sau recreativ . Alternativa de bun-sim este aceea de aă ă ţ  oferi, în schimb, buletine de ştiri separate: unul de informa ie serioas , altul deţ ă  informa ie frivol . S zicem o jum tate de or pentru unul, o jum tate de or pentruţ ă ă ă ă ă ă  cel lalt. Pentru a porni pe acest drum e suficient s ajungem la în elegerea faptuluiă ă ţ  c nu conteaz dac al doilea buletin de ştiri are o audien de cinci ori mai mareă ă ă ţă  decât primul. Deoarece buletinul de ştiri frivol se condamn de la sine la propriaă  irelevan , pe când buletinul serios este relevant, aş spune, aproape prin defini ie, iarţă ţ  

aceasta fiindc se adreseaz acelui public relevant pentru treburile publice.ă ăŞtiu bine c obiec ia obişnuit e c televiziunea nu d politic , sau o reduce laă ţ ă ă ă ă  

minimum, pentru c politica nu intereseaz (veziă ă supra, pp. 75-76). Dar nici şcoalanu-I intereseaz , sau îi intereseaz din ce în ce mai pu in, pe şcolarii noştri. Să ă ţ ă deducem de aici c şcoala trebuie desfiin at ?ă ţ ă

52

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 53/61

5. Ne sufoc m în ignorantă ă

  Ast zi teoria democra iei îşi urmeaz de mult vreme goana ei înainte. Avansează ţ ă ă ă azi, avanseaz mâine, aşa încât ast zi distan a dintre „democra ia avansat ",ă ă ţ ţ ă  invocat şi anun at din timp pe hart , şi caracterul „terre â terre" al democra iiloră ţ ă ă ţ  reale în care tr im a devenit o distan astronomic .ă ţă ă

In acest moment democra ia care ne este ar tat şi promis se numeşteţ ă ă ă  „ciberdemocra ie" sau, mai pu in criptic, democra ie electronic : cu alte cuvinte oţ ţ ţ ă  autoguvernare prin calculator a cet enilor, şi astfel o exercitare direct a puterii deăţ ă  c tre ei, ceea ce înseamn , în acelaşi timp, aproape o libertate a lor nelimitat . Dară ă ă  realitatea— aşa cum am mai subliniat — este c cet eanul authentic e pe cale deă ăţ  dispari ie şi c demo-puterea se transform în demo-neputin . Cât de suveran maiţ ă ă ţă  este un poporsuveran care habar nu are de politic ? Din nimic, ce se poate naşte? La dreptă  vorbind, ex nihilo nilul fit. Sau, altfel spus, din nimic se naşte haosul.

In cartea aceasta nu am subliniat îndeajuns abisala şi crescânda ignoran aţă  popoarelor din vremea noastr . Am presupus-o cunoscut , limitându-m la a afirmaă ă ă  c baza de informare şi de cunoaştere aă demos-ului e tot mai mult de o s r cieă ă  alarmantă (supra, p. 99). Dar cum demo-ditirambicii fac pe proştii şi ocolescproblema, e bine s insist.ă

Profesorul Hirsh publica în 1987 o carte care se intitula Cultural Literacy  în care sepropunea, printre altele, un chestionar din 38 de întreb ri în m sur s dezv luieă ă ă ă ă  nivelurile de literacy, de cultur elementar . Nu îl transcriu aici deoarece chestionarulă ă  e construit pentru un publicamerican. Dar de ce Ministerul Educa iei Publice al nostru nu preg teşte unulţ ă  asem n tor pentru şcolile noastre? Inainte de a promiteă ă desk computers, miniştrii înv mântului de la noi de ce nu evalueaz mai întâi nivelul dezastrului?ăţă ă

In Statele Unite, un sfert dintre elevii preuniversitari (între 16 şi 18 ani) cred că Roosevelt a fost preşedinte în timpul r zboiului din Vietnam, dou treimi nu ştiu să ă ă situeze în timp teribilul lor r zboi civil, iar jum tate nu ştiu cine a fost Stalin. In Italiaă ă  nu st m mai bine. Recent mi-a picat întâmpl tor sub ochi o anchet ini iat deă ă ă ţ ă  profesorul Stefano Pivato de la Universitatea din Urbino. Unui num răde 527 de studen i din patru universit i ale noastre înscrişi la cursurile de istorieţ ăţ  contemporan li s-a distribuit un chestionar destinat s evalueze ce ştiu studen ii deă ă ţ  optsprezece ani despre istoria secolului XX. A reieşit c majoritatea bobociloră  investiga i nu ştiu ce a fostţ New Deal-ul sau Planul Marshall, fac greşeli cu carul înleg tur cu r zboiul rece şi cu Republica Social , cred c Badoglio a fost un şef deă ă ă ă ă  partizani, nu ştiu data când a luat fiin republica în care tr iesc, în timp ce ştiuţă ă  foarte bine cine sunt Maria Callas şi Bob Dylan (identifica i de peste 95 la sut dintreţ ă  cei chestiona i; şi st m s ne mai întreb m cine face cultura juvenil ). Şi maiţ ă ă ă ă  interesant este neruşinarea celor chestiona i. In loc s recunoasc faptul c nu ştiu,ă ţ ă ă ă  

 încearc f r ruşine şi f r complexe r spunsuri la nimereal . De pild , sunt unii careă ă ă ă ă ă ă ă  cred c Planul Marshall este „un plan pentru exportul opiumului în Fran a". Da, teă ţ  apucărâsul; dar de asemenea, şi mai ales, te-apuc plânsul.ă

In 1997, timp de peste şase luni, televiziunea, radioul şi ziarele din Italia au relatat în detaliu despre lucr rile Bicameralei, adic despre nişte reforme institu ionale cuă ă ţ  adev rat cruciale pentru viitorul rii. Totuşi Mannheimcr scoate în evidenă ţă ţă (Corrieredella Sera din 10. 11. 97) faptul c jum tate dintre italieni nu ştiu nici m car c ară ă ă ă  exista aşa ceva. Numai 2,8 la sut indic exact c sfârşitul lucr rilor Comisieiă ă ă ă  

53

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 54/61

Bicamerale a fost în luna iunie; doar 2 procente (care au coborât apoi la 1,4procente) declar c cunosc bine proiectele de reform în discu ie; în timp ce oă ă ă ţ  treime din eşantion s-au descurcat declarând c despre Bicameral ştiau destul deă ă  pu in (ceea ce înseamn , în anchete de felul acesta, c nu ştiu mai nimic).ţ ă ă  Nici cu Europa nu st m mai bine. Tot potrivit lui Mannheimer, în nici o ară ţ ă european procentul celor care spun c ştiu multe nu trece de 5 la sut . Poporă ă ă  

suveran? Hai s fim serioşi. Aceste date te înfioar . Dac problemele europene şi aleă ă ă  Europei ar trebui s fie decise de democra ia electronic , în cazul acesta cele 5ă ţ ă  procente de competen i ar fi fulger tor strivite de o avalanş (cele 95 de procente)ţ ă ă  de ignoran .ţă

De asemenea, efectul negativ al televederii asupra culturii scrise, asupra culturiiavând la baz cuvântul, reiese cu toat claritatea. In 1998 aproape 65 la sut dintreă ă ă  italieni declar c nu citesc niciodat o carte, în timp ce 62 la sut recunosc c nuă ă ă ă ă  citesc niciodat nimic, nici m car jurnale sportive sau reviste oarecari. Ultimulă ă  recens mânt din Statele Unite din 1986 nu era mai reconfortant: rezulta din dateleă  sale c 70 de milioane de americani adul i erau analfabe i. Anchete mai recente pună ţ ţ   în eviden c 106 milioane de americani nu ştiu s citeasc , în sensul c abia potţă ă ă ă ă  citi. Iar datele diferen iate pe categorii de vârstţ ă sunt şi mai îngrijor toare. în Italiaă  (în 1998) doar 18 la sut dintre tinerii cu vârste între 15-24 de ani îşi procur ună ă  cotidian. Prin urmare, mai mult de 80 la sut dintre tineri au cunoştin e de politic —ă ţ ă  dac dori i — numai în termini de video-politic . Ca şi cum am spune c , în termeniiă ţ ă ă   în elegerii, nu se ştie nimic.ţ   Trecând la partea frivol — dar este o frivolitate revelatoare— unii îşi vor amintiă  c în frumoasele vremuri aleconcursuluiă Renun i sau dublezi? ţ  al lui Mike Bongiornoconcuren ii care urcau pe scen erau formidabil de bine preg ti i (pe teme înţ ă ă ţ  prealabil alese de ei). Ast zi acel tip de program nu ar mai fi posibil din lips deă ă  materie prim . Ast zi concuren ii care se întrec în dezlegarea ghicitorilor îşi pună ă ţ  speran ele în marea lor stea norocoas şi cer „un mic ajutor". Şi, dup cum scrie Aldoţ ă ă  Grasso {Corriere della Sera din 24. 01.1999), „nu ştiu cine este Leopardi [.-..] cine eFigaro [...] cine e Mahomed, cine e Gagarin. Nu ştiu nimic despre nimic, sunt de oignoran abisal ". Totuşi, comenteaz autorul nostru, „acei concuren i [...] auţă ă ă ţ  frecventat cu siguran şcoli superioare, sunt dota i cu telefon celular, parţă ţ  familiariza i cu aşa-zisele vip-uri ale micului ecran". Exact, universul „familiarului" lorţ  este doar cel v zut-pe-micul-ecran: concuren ii aceia sunt exemplare perfecte deă ţ  video-copii.

E de-ajuns? S încheiem în triumf cu un exemplu din America.ă Magna Charta?Optzeci şi cinci de studen i din o sut se întreab interzişi ce-o fi aia. Naziştii? Unu dinţ ă ă  trei nu ştie. Când s-a n scut Cristos? La patru studen i din zece nu le d prin cap că ţ ă ă r spunsul e dat de calendarul pe care-1 folosesc (şi prin urmare nu-i o dovad deă ă  ştiin faptul c anii sunt distribui i „înainte de Cristos" şi „dup Cristos"). Iar unţă ă ţ ă  eşantion de cincizeci de studen i r spunde în leg tur cu numele proprii înşirate maiţ ă ă ă   jos greşind în procentele indicate al turi: Dickens (86 la sut ), Marx (49 la sut ),ă ă ă  Einstein (54 la sut ), Gandhi (60 la sut ), Mussolini (50 la sut ), Van Gogh (54 laă ă ă  sut ), Eisenhower (55ăla sut ). Omul politic care st cel mai bine este Churchill (cu doar 24 la sută ă ă r spunsuri eronate). Dar înving torul absolute este Babe Ruth, evident un foarteă ă  

cunoscut juc tor de baseball: nu mai pu in de 97 la sut ştiau exact cine a fost.ă ţ ăIn sine nici o lacun luat separat nu e important . Dar ansamblul scoate înă ă ă  

eviden un gol cultural şi de informa ie care îngrozeşte. „Directiştii"ţă ţ (supra, pp. 100-102) care ne vântur cet eanul autoguvernant ştiu oare despre ce vorbesc?ă ăţ

6. De la video-copil la destructurarea eului

54

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 55/61

Din mai multe p r i mi se spune c radiografia f cut de mine video-copilului esteă ţ ă ă ă  exagerat , c folosesc culori prea întunecate. S discut m despre asta.ă ă ă ă

S începem cu limbajul lui. Pentru c teza mea e — din câte îmi amintesc— că ă ă video-copilul este ceea ce este deoarece şi-a pierdut în mare m sur capacitatea deă ă  

a folosi limbajul abstract al lui homo sapiens şi, în propor ie şi mai mare, pe cel al luiţ  homo cogitans, pentru a rec dea în imprecizia şi în „primitivismul cognitiv" aleă  conversa iei obişnuite, ale limbajului comun (vezi Sartori, 1979, pp. 13-15 şi 20-22).ţ  Aşadar, las -m s te aud cum ştii s vorbeşti şi î i spun cine eşti. Urm rind acestă ă ă ă ţ ă  criteriu, Raffaelle Simone (1998, p. 183) afirm c trebuie s fim aten i la limbajulă ă ă ţ  tinerilor pentru a sesiza ceea ce scoate el în eviden cu privire la „cultura mental "ţă ă  a lor. Şi observ c „jocul cultural" al ultimelor genera ii de tineri nu mai urmează ă ţ ă regulile jocului precedent (care e de fapt jocul dintotdeauna, de dou zeci şi cinci deă  secole).Noi am fost crescu i — scrie Simone — în convingerea c era cuviincios s fim articula i, structura i,ţ ă ă ţ ţ  c limbajul trebuiaăs fie bogat, precis, adecvat; c [...] era mai bine s distingi decât sa confunzi [...] într-un cuvânt,ă ă ă  am fost crescu i în convingerea c una din func iile principale ale limbajului era aceea de a ne ajutaţ ă ţ  s fim articula i şi precişi [...] Ast zi, în schimb, din universul preciziei regres m c tre cel ală ţ ă ă ă  

aproxima iei: limbajul ultimelor promo ii de tineri (f r prea multţ ţ ă ă ădeosebire de clas , de data aceasta) e generic, incapabil a se concentra [...] E alc tuit în întregimeă ă  din asta, aia, a face,chestie, adic din intercal ri care nu sesizeaz obiectul, ci sunt doar aluzive. El refuz punerile laă ă ă ă  punct precise, focaliz rileăriguroase: las totul nedefinit într-o zeam insipid de semnifica ii (care e de fapt zeama culturiiă ă ă ţ  New Age). Şi nenorocireaeste c aceste vicii [...] nu trec o dat cu tinere ea [...] ci r mân ca o povar în spinare, de care nuă ă ţ ă ă  mai po i sc pa.ţ ă  Citez pe larg deoarece nici eu nu aş putea formula mai bine. Video-copilul seexprim într-un limbaj-zeam lung şi tr ieşte (am scris asta în carte) într-o melasă ă ă ă ă mental . Şi dac diferen a de „cultur mental " scap majorit ii p rin ilor, acestă ă ţ ă ă ă ăţ ă ţ  lucru se datoreaz faptului c p rin ii din 1999 sunt la rândul lor foşti video-copii careă ă ă ţ  se v d pe ei înşişi în odraslele lor. Aceast din urm reflec ie m duce la p rin i şi laă ă ă ţ ă ă ţ  ceea ce nu fac sau fac r u. Dac video- copilul nu creşte, dac nu ajunge niciodat ună ă ă ă  adult adev rat, asta nu se întâmpl numai pentru c e marcat pe via de o video-ă ă ă ţăvedere originar . O alt cauz a acestei creşteri nereuşite şi a acestei lipse deă ă ă  dezvoltare a propriei personalit i independente este faptul c p rin ii nu maiăţ ă ă ţ  constituie o structur de autoritate.ă  Intr-o anchet condus de Alfredo Carlo Moro, cu sprijinul Preşedin iei Consiliuluiă ă ţ  şi publicat în 1997 (sub titlulă Un chip sau o masc ),ă citim c pentru cei şapteă  milioane de copii italieni cu vârste de la 0 la 10 ani parcursurile pentru „construireaidentit ii" sunt pline de riscuri. Prezint riscuri deoarece p rin ii lor sunt incapabili săţ ă ă ţ ă spun nu, îi trateaz pe copiii lor la fel şi astfel cresc nişte mici tirani din aluat fragedă ă  care nu sunt în stare, la maturitate, s fac fa şocului realit ii. Remarc, între altele,ă ă ţă ăţ  aceast ciud enie: în timp ce îi condamn pe p rin i, ancheta respectiv absolvă ăţ ă ă ţ ă ă televiziunea de orice vin . Dup ce a constatat c televiziunea absoarbe mare parteă ă ă  din timpul liber de acas , raportul declar c „nu este cazul s-o demoniz m" fie şiă ă ă ă  

pentru faptul c îl preg teşte pe copil „pentru imagini, experien e şi emo ii cu multă ă ţ ţ  superioare celor pe care copiii le tr iesc în mediul lor".ă  Dac aceast supraexcitare prematur este sau nu benefic r mâne de v zut. Dară ă ă ă ă ă  r mân cu gura c scat citind c riscul indus de televiziune şi de calculator este că ă ă ă ă puştii se transform în mici monştri „cu capul lui Einstein şi cu trup de pui de g in ".ă ă ă  Cu capul lui Einstein? Poate cumva al lui Bill Gates. Şi exist toate şansele ca pe acelă  trup de pui de g in s se altoiasc un cap de pui de g in . Oricum ar sta lucrurile,ă ă ă ă ă ă  fapt este c p rin ii lui „mereu da" (care include da-ul privitului la televizor timp deă ă ţ  ore

55

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 56/61

şi ore în şir) concur la crearea copilului viciat care se reg seşte într-un adultă ă  nevertebrat.

S mergem mai departe. In aceast carte insist asupra ideii c video-copilul esteă ă ă  marcat pe via de o predispozi ie la joc. O tez pe care o g sesc mai mult decâtţă ţ ă ă  confirmat de experien ele privind aşa-zisul „hipertext". In cultura c r ii,ă ţ ă ţ  desf şurarea discursului e liniar , ceea ce înseamn c din carte se învaă ă ă ă ţă 

consecutio, coeren a discursului sau cel pu in construc ia consecutiv aţ ţ ţ ă  ra ionamentelor. Hipertextul este în schimb un text interactiv care adaug textuluiţ ă  scris sunete, culori, figuri, schi e, anima ii. Iar caracteristica lui principal este aceeaţ ţ ă  de a nu mai avea consecutio: utilizatorul îl poate parcurge în ordinea pe care oprefer , şi astfel (e op iunea cea mai facil ) f r ordine.ă ţ ă ă ă

Deocamdat ne afl m înc într-o faz experimental despre care vorbeşte Armaă ă ă ă ă  Oliverio Ferraris (1998, pp. 62-65). Experimentele la care se refer au fost efectuateă   în şcoli elementare, şi din ele a reieşit c elevii „deşi activi, încânta i să ţ ă interac ioneze cu calculatorul, au ignorat mare parte din textele scrise [...] în timp ceţ  au abordat «probele de verificare» ca şi cum ar fi fost nişte jocuri [...] în medie copiiis-au «jucat» 96 de minute din cele 300 pe care le aveau la dispozi ie [...] Aceastaţ   înseamn c în naviga ia lor copiii au pierdut mare parte din con inuturileă ă ţ ţ  programului". Doamna Oliverio Ferraris este, s fie limpede, o adept a hipertextuluiă ă  (atât de înfocat încât propune transformarea copilului-cititor în copil-autor). Totuşi,ă  recunoaşte c în timpul experimentului „copiii au fost absorbi i aproape cu totul deă ţ  naviga ie", c „prezen a echipei dc filmare şi a probelor de verificare, considerateţ ă ţ  «jocuri», a constituit marea atrac ie", şi încheie cu acest avertisment: „Exist risculţ ă  ca beneficiarul non-expert s se piard în masa informa iilor disponibile, s mearg înă ă ţ ă ă  gol"; dup cum exist şi „riscul, ce nu trebuie subevaluat, al unui înv mântă ă ăţă  fragmentar lipsit dc o vedere general şi f r o munc de sintez ". Când spune risc,ă ă ă ă ă  nu se înşal defel. Dar eu sunt imprudent, şi pentru mine acel risc e o certitudine.ă

Iar prima convingere pe care mi-o formez din cele de mai sus este c hipertextulă  va consolida „cultura golului interior" pe care o marcheaz întreaga video-vedere.ă  Video-copilul „autor" (excusez du peu!) de hipertexte nu va citi niciodat vreun textă  (a se în elege: vreo carte), iar dup o perioad de şcolarizare prin care va trece f rţ ă ă ă ă nici o urm , ca gâsc prin ap , va continua s tr iasc jucându-se cuă ă ă ă ă ăInternetul şi cu cibernaviga iile.ţ

Pân aici am spus ce-mi st tea mie la inim . Dar care ar fi discursul altcuiva? Careă ă ă  e „viitorologul" cu care m aflu în opozi ie, cu alte cuvinte care dintreă ţ  multimedialişti? Pentru simetria analizei citez un autor — Roberto Maragliano — care începe ca şi mine de la limbaj. Maragliano (1998, pp. 48-52) explic limbajeleă  multimediale ca pe o împletire a trei componente: „componenta analitic şiă  obiectivant a presei, componenta imersiv şi senzorial a audiovizualului,ă ă ă  componenta interactiv şi operativizant a videojocului". Maragliano ne asigur : niciă ă ă  o component nu este predominant . Dar de unde ştie? Prin afirma ia c cele treiă ă ţ ă  componente se împletesc sugereaz c raportul lor ar fi de sum pozitiv . Dar de ceă ă ă ă  n-ar putea fi, dimpotriv , de sum negativ ? Poate se teme de aceasta sau poateă ă ă  b nuieşte şi el, întrucât Maragliano scoate în eviden ruptura, faptul c „ceea ceă ţă ă  guverneaz teritoriul metacunoaşterii nu mai este doar scrierea (ra ionalitateaă ţ  scriptural ) singur ", deoarece al turi de ca se afirm alte perspective „ca aceea aă ă ă ă  

unei metacunoaşteri de tip imersiv şi reticular [...] sau aceea a unei metacunoaşteride tip pragmatic în cadrul c reia posibilitatea manipul rii [...] permite s se eviteă ă ă  primejdiile unei reprezent ri exclusive verbale sau scripturale a datelor experien ei".ă ţ

Aşadar, „mass-media gândesc înl untrul nostru şi ne orienteaz ac iunile [...] înă ă ţ  modul reticularita ii, al conexismului şi al construc ionismului". Inainte vreme „func iaţ ţ ţ  cunoaşterii era aceea de a asigura stabilitatea edificiului cultural al individului. Acumea este aceea de a-1 sensibilizape individ la orice form de transformare". Deci, conchide autorul nostru, nu mai esteă  posibil „s se configureze cunoaşterea ca un text sau «lucru». Ea se prezint tot maiă ă  

56

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 57/61

pu in ca o structur «dat » de elemente fixe şi tot mai mult ca unţ ă ă spa iu cu n ţ   dimensiuni, ca un conglomerat fluid".

Magnific? Nu, pentru mine înfior tor. Fiindc animalul multimedial descris mai susă ă  este deja descris şi figureaz , ca atare, în tratatele despre schizofrenie: este o fiină ţă disociat al c rei eu se caracterizeaz prin mecanisme associative arbitrare, printr-oă ă ă  gândire devenit labil din cauza absen ei de direc ie, prin recurgerea la simboluri deă ă ţ ţ  

tip oniric „f r sens" şi printr-un eu care este şi el caracterizat, în sfera sentimentelor,ă ă  de reac ii emo ionale lipsite de un raport inteligibil cu stimulii care le genereaz .ţ ţ ăVideo-copilul de ast zi, al primului val, se m rgineşte s etaleze un creier atrofiată ă ă  

din punct de vedere logic şi ra ional; cel multimedializat de mâine, din al doilea val,ţ  va fi, prin urmare, tot un eu dezintegrat, un eu „deconstruit" care va popula clinicilepsihiatrice. Dup afirma ia lui Negroponte, în era digital „eu sunt eu". Se vaă ţ ă   întâmpla îns , dup p rerea mea, exact contrariul. Previziunea mea este c lumeaă ă ă ă  multimedial va fi populat de un eu virtual descompus în personalit i multiple, şiă ă ăţ  prin urmare de un „eu nevrotic" des vârşit şi împlinit.ă

7. Tot despre vizibilitate şi abstrac iuneţ

  Una din obiec iile despre care am auzit c mi se aduc mai des priveşte raportulţ ă  dintre vizibil şi inteligibil. Cel care face obiec ia îmi spune: nu este adev rat cţ ă ă vederea nu genereaz în elegere; e adev rat în schimb c vederea înseamn deă ţ ă ă ă  asemenea în elegere şi cunoaştere. Odat am întrebat: de pild ? De pild — iatţ ă ă ă ă r spunsul — c l torind, eu în eleg mai bine lumea. Desigur. R spunsulă ă ă ţ ăarat c trebuie s revin şi s precizez.ă ă ă ă

Lumea vizibil , evident, poate fi în eleas (cunoscut ) v zând-o. Marea, norii suntă ţ ă ă ă  greu de descris: trebuie privit. Frumuse ea naturii trebuie s fie v zut . O descriereţ ă ă ă  verbal a Taj Mahal-ului, a misteriosului Machu Picchu, a Marelui Canion, a cupoleiă  domului din Floren a, nu poate cu nici un chip suplini imaginea. Aşadar, cine nu aţ  v zut lumea n-o cunoaşte. Dar dac e absolut evident c realitatea vizibil poate fiă ă ă ă  cunoscut v zând-o, e la fel de adev rat c vederea nu vede elementele invizibile aleă ă ă ă  

universului inteligibil, ale universului lucrurilor ce nu sunt percepute, ci concepute(care sunt concepte).

Admit, prin urmare, c no iunile de în elegere şi de cunoaştere sunt aplicabile şiă ţ ţ  universului perceput de sim uri. Dar numai în semnifica iile lor „slabe". A vedeaţ ţ  marea înseamn a cunoaşte marea; dar nu înseamn a-I cunoaşte structura chimic .ă ă ă  Deoarece structura chimic a apei în general, dar şi a apei de mare, e stabilit deă ă  formula H20; iar aceast cunoaştere s zicem „puternic " — puternic întrucât neă ă ă ă  permite s control m şi s transform m lucrurile — nu e dobândit prin vederea apeiă ă ă ă ă  (nici m car la microscop). Generalizând, fapt este c nici m car natura nu poate fiă ă ă  cunoscut , în profunzime şi pân în str funduri, privind-o. Fizica nu este o cunoaştereă ă ă  empiric indicând lucruri care se v d; e o cunoaştere „meta-empiric " ce dep şeşteă ă ă ă  lumea fenomenal , lumea lucrurilor care apar, pentru a p trunde în universulă ă  valorilor numerice, al formulelor matematice. Ceea ce ne duce la concluzia c fizica—ă

la fel ca şi chimia, dup aceleaşi criterii — este o cunoaştere bazat în întregime peă ă  capacitatea de abstragere a unui animal înzestrat cu judecat . Şi ceea ce esteă  adev rat pentru cunoaşterea lumii naturale e la fel de adev rat şi pentruă ă  cunoaşterea habitatului artificial (în natur nu exist ) creat de om pentru sine, adică ă ă pentru cetatea sa.

Realitatea rânduielilor noastre sociale, economice şi politice este o realitate în întregime construit de mintea „inteligent " a luiă ă homo sapiens, şi deci o realitatecare se guverneaz dup m sura în care în elege problemele pe care le pune. (A seă ă ă ţ  re ine: natura nu are probleme; problema „în elegerii problemelor" este exclusivţ ţ  

57

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 58/61

uman .) Probleme pe care le pune, evident, şi indivizilor; dar pe care le pune cuă  prisosin la nivelul cet ii lor. Aşadar, şi prin urmare, care sunt aceste probleme?ţă ăţ  Pentru a le indica e suficient din când în când un cuvânt abstract. In cartea aceasta(supra, pp. 32-33) exemplific f cândă apel la cuvintele na iune, stat, suveranitate,ţ  democra ie, reprezentan , birocra ie şi apoi, într-o a doua trimitere, la termeni caţ ţă ţ   justi ie, legitimitate, legalitate, libertate, egalitate, drept. Apelez de asemenea, de-aţ  

valma, la cuvinte ca şomaj, inteligen şi fericire. Toate acestea, men ionam, suntţă ţ  cuvinte abstracte şi deci concepte (conceperi) care nu au nici un corespondent vizibilpotrivit. Pe micul ecran aceste concepte nu se v d fiindc nu pot fi în nici un chipă ă  traduse în imagini.

E surprinz tor, ba chiar uluitor, faptul c în „cultura micului ecran" (s-o numimă ă  astfel) aceast aproape total decapitare a luiă ă mundus intelligibilis trece aproapeneobservat . Oare nu exist lucruri care pot fi în elese? Ba da, sigur c exist . Şiă ă ţ ă ă  aceste lucruri care pot fi în elese sunt în mod adecvat explicate şi explicate prinţ  imagini? Nu, e sigur c nu sunt. Şi atunci cum e posibil s nu tragic un semnal deă ă  alarm sau s treci uşor peste aceast hiperproblem (dac exist hipertextul eă ă ă ă ă ă  normal s existe şi hiperproblema): dac şi în ce mod cetatea omului se poateă ă   întemeia pe o „cunoaştere prin imagini" care nu o explic şi care nu o face în eleas .ă ţ ă

E adev rat c o imagine poate valora mai mult decât o mie de cuvinte. Dar e şiă ă  mai adev rat c un milion de imagini nu creeaz nici m car un singur concept.ă ă ă ă  Rezum în trei puncte.Primul: vederea nu înseamn cunoaştere.ăAl doilea: cunoaşterea poate fi ajutat de vedere.ăAl treilea: aceasta nu constituie o piedic pentru ca acea cunoaştere prin concepteă  (cunoaşterea în sensul puternic) s se desf şoare cu totul în afara vizibilului.ă ăImi pare r u pentru tele-vedere, dar aşa stau lucrurile.ă

8. Universul virtual e gol

  Revolu ia multimedial este, prin premisa ei tehnologic , revolu ia digital . Iarţ ă ă ţ ă  elementul distinctiv al lui going digital, al „existen ei digitale" a lui Negroponteţ  (supra, pp. 43-44), este faptul c ne modific în mod radical „situarea în lume". Până ă ă acum omul a înfruntat şi a reflectat lumea real ; acum este proiectat în crearea unoră  lumi virtuale. P mântul f g duit al negropontismului, vânturat de ai s i guru şiă ă ă ă  vr jitori înmul i i peste m sur , este aşadar o lume de „digera i" împ timi i aiă ţ ţ ă ă ţ ă ţ  cibernaviga iilor în virtual.ţ

Pentru a r spunde, m întorc din nou la copil şi în special la pedagogiaă ă  hipertextului. Dup cum ştim dejaă (supra, sub 6), în pedagogia hipertextului copiluldevine un „autor- creator" care se înscrie într-un text poliform cât doreşte, în punctulpe care îl doreşte şi f când ceea ce doreşte. Iar implica ia acestei abord ri este —ă ţ ă  citesc — de a sf râma „logica liniar " care pân acum ne-a „înrobit", şi astfel de aă ă ă  distruge principiul însuşi al lui consecutio, al discursului ordonat care pune lucrurile înordine unul dup altul.ă

La ce bun? Dup cât ni se spune, pentru ob inerea unei infinite libert i aă ţ ăţ  creativit ii. Intr-adev r? în eleg c hipertextul poate excita novitismul* [* Goanaăţ ă ţ ă  dup tot ce e nou, termen creat de Sartori.ă (N. red.)] care ne excit foarte tare.ă  Intrebarea r mâne: cum se va r sfrânge aceast dep şireă ă ă ă a gândirii logice asupraconvie uirii noastre în cetatea construitţ ă (şi aici nu exist stai s vezi) de gândirea şiă ă  de logica aruncate acum la gunoi. Cu alte cuvinte, putem într-adev r tr i şi convie uiă ă ţ  ca animale sociale şi politice f r a cunoaşte în elesul lui înainte şi al lui dup , ală ă ţ ă  cauzei şi efectului?

58

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 59/61

In logic ,ă consecutio înseamn capacitatea de a construe un discurs coerent careă  s duc de la premise c tre consecin e. Iar în sfera practic ,ă ă ă ţ ă consecutio postulează c mijloacele preced scopurile şi c unealta vine înaintea produsului. Acestea o dată ă ă stabilite, ce-o fi atât de exaltant în pierderea capacit ii luiăţ consecutio! R spunsulă  este —îl cunoşteam dinainte — c o logic circular „f r centru" este infinită ă ă ă ă  eliberatoare. Da, cu siguran aşa e pentru libertatea noastr „interioar " de nevrozeţă ă ă  

şi de schizofrenie. Dar cu siguran nu este aşa pentru libertatea noastr „exterioar "ţă ă ă  de cet eni, care e şi libertatea pe care se întemeiaz convie uirea noastr politico-ăţ ă ţ ăsocial .ă  S pornim de la teoria c reia ast zi i se spune „liniar " a libert ii politice, care eă ă ă ă ăţ  tocmai teoria — ansamblu logico- practic — care a produs-o concret. In aceast teorieă  se face distinc ia între libertateaţ de respectat (defensiv ) şi libertateaă de a ac iona ţ   (pozitiv , a putea s faci), şi se afirm c libertateaă ă ă ă de respectat (de pild din parteaă  puterii statului) este condi ia necesar a libert iiţ ă ăţ de a ac iona, ţ  iar prin urmaretrebuie s-o precead . Aşadar, între libertateaă de respectat şi libertatea de a ac iona ţ   exist un raport de preceden procedural . Dar întreg acest discurs, discursul careă ţă ă  construieşte în teorie şi face posibil în practic libertatea noastr , se dizolv înă ă ă ă  logica circular a hipertextului. Pentru copilul pe care îl vom creşte nu este clar de ceă  trebuie s punem mai întâi mortarul şi pe urm c r mida, de ce o cas trebuieă ă ă ă ă   început de jos şi nu de sus sau de ce p rintele trebuie s -1 precead pe copil. Oă ă ă ă  dat abolit logica liniar , totul devine virtual r sturnabil. Ceea ce e totuna cu aă ă ă ă  spune c realitatea devine oniric şi c lumea ajunge s fie locuit de somnambuli.ă ă ă ă ă  Aşadar, ucenicii vr jitori al negropontismului ne îmbarc într-o lume nou în careă ă ă  nu va mai exista ordinea conceput şi impus deă ă homo cogitans, ci va exista doar omultitudine de animale interactive jucându-se între ele la întâmplare. Acestor ucenicivr jitori nici nu le trece prin minte, dup cât se pare, care va fi destinul unei cet iă ă ăţ   încredin ate inconsecven ei unor animale „post-gânditoare" incapabile deţ ţ  consecutio. Dar celor înc gânditori le revine sarcina de a denun a iresponsabilitateaă ţ  şi inconştien a unor legiuni crescânde de vânz tori de fum care uit c cetatea înţ ă ă ă  care tr im şi vom tr i nu este „natur " (un lucru dat care exist mereu), ci este deă ă ă ă  sus şi pân jos un produs artificial construit deă homo sapiens. Se va putea men ineţ  f r sprijinul acestuia? Nu, cu siguran nu. Şi dac vom da ascultare falşilor profe iă ă ţă ă ţ  care ne bombardeaz încontinuu cu multi-mesajele lor, vom ajunge lesne la o lumeă  virtual care se va preschimba într-o „catastrof real ".ă ă ă

Epoca noastr este o epoc extraordinar — ieşit din comun — în dou privin e.ă ă ă ă ă ţ  In primul rând, dup cum remarcam, este o epoc extrem de bogat în vr jitori şiă ă ă ă  şarlatani. Iluminismul îi discreditase în mare m sur , şi deci timp de dou secole şiă ă ă  mai bine civiliza ia occidental îi marginalizase. Ast zi au ieşit din nou la lumin şiţ ă ă ă  triumfa. Triumf şi pentru c noi suntem tot mai accelera i în goana noastr înainte.ă ă ţ ă  Iar aceasta este a doua caracteristic — cea cu adev rat f r precedent — a vremiiă ă ă ă  noastre. Acum totul este neo, trans, post. „Novitismul" (cuvânt inventat de mine) şibeyondism-u\, a merge mai departe (cuvânt inventat de Daniel Bell), îi înnebunesc peoameni.

Dac nu „dep şeşti", dac nu întreci şi nu sari peste, ast zi nu exişti. Cu riscul deă ă ă ă  a nu exista, eu aleg rezisten a.ţ

Note :

1. Printre aceştia, Giuliano Ferrara se întreab (despre mine) „Dar mai citesc oare profesoriiă  aceştia?", şi îmi explic (în leg tur cu //ă ă ă Foglio) c „declinul omului de televiziune nu este mai gravă  decât cel petrecut cu prilejul trecerii de la pictur la cinema [...] de la Aldo Manuzio la activitateaă  editorial de mas ". Fi i amabil, trecerile acestea ar fi ceva analog cu substituirea în elegerii fară ă ţ ţ ă vedere printr-o vedere (imaginea) f r în elegere? Analogiile într-adev r nu sunt partea noastr tare,ă ă ţ ă ă  probabil tocmai fiindc in de în elegerea abstract .ă ţ ţ ă

59

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 60/61

2. In englez — citez dină Oxford Dictionary — semnifica ia prim a cuvântului esteţ ă carefulconsideration with a view to decision, sau de asemenea the consideration and discussion of thereasons for or against  a measure.

3. Evident, lucrurile stau diferit cu televiziunea cu plat prin cablu sau prin eter cu decodor. Aiciă  consumatorul pl teşte pentru produsul pe care îl primeşte şi poate s aleag între produsele deă ă ă  consum. Şi prin urmare aici telespectatorul redevine st pânul unei pie e competitive. Problema esteă ţ  c televiziunile cu plat sunt în general televiziuni de niş care nu servesc pie ei de ast zi, preaă ă ă ţ ă  

pu in rentabil , a tematicii politice.ţ ă4. Problema începe cu stabilirea eşantioanelor. Din foarte pu inul care se ştie despre acest lucruţ  (dintr-un scoop televizat al Milenei Gabanelli din martie 1998), cele 5 000 de familii care constituieeşantionul Auditelului sunt alc tuite din persoane care stau toat ziua s priveasc la televizoră ă ă ă  semnalând care e programul la care privesc (atunci când nu adorm, când nu se plictisesc sau nu facaltceva), ob inând pentru aceasta la sfârşit de an o mic „aten ie". Cum anume procedeaz acesteţ ă ţ ă  familii cu totul atipice, pl tite cu mici „aten ii" (şi reperate cu 9 refuzuri din 10), pentru a constitui ună ţ  eşantion de încredere? E într-adev r stupefiant faptul c cinci mii de miliarde de lire din investi iileă ă ţ  publicitare pot sa depind de un mecanism de relevare necontrolat şi atât de pu in credibil.ă ţ

5. Corriere della Sera din 29.1.1998. Malgara r spunde la un articol al meu de fond din ziuaă  precedent cu titlul „Ribellatevi aU'Auditel".ă

Timp de sute şi mii de ani lumea p rea s fi r mas în aceeaşi matc . „Nimică ă ă ă  nou sub soare" a fost cuvântul de ordine al celor care identificau ziua demâine cu cea de azi. Acum îns cunoaşterea, tehnologia şi societateaă  evolueaz într-un ritm care ne somează ăs ne redefinim identitatea.ăSeria „Paşi peste grani e" aduce în aten ia cititorilor perspectivele care seţ ţ  deschid în fata omului şi societ ii într-un moment de r scruce.ăţ ă

Prodigios în inventarea unor sintagme plastice, Giovanni Sartori pune în Homo videnstoat luciditatea analitic şi tot talentul polemic pentru a trage semnalul de alarm :ă ă ă  omul crescut în fa a televizorului, dominat de video-cultur , risc s r mân unţ ă ă ă ă ă  video-copil incapabil de ra ionamente, prizonier al „post-gândirii", incult pân laţ ă  abera ie. Cu alte cuvinte, risc s devin o nou specie, diferit deţ ă ă ă ă ă homo sapiens.Intreaga linie de evolu ie a gândirii abstracte, baza oric rei cunoaşteri reale, pareţ ă  compromis de invazia imaginilor.ăMai mult, îns şi democra ia e pus în pericol de distrugerea sistematic a spirituluiă ţ ă ă  critic, „opera" unei televiziuni al c rei unic şi tiranic scop e audien a şi al c rei efectă ţ ă  imediat e dezinformarea. în spateleiluziei c televiziunea ne face s particip m direct la via a politic , apare riscul c nuă ă ă ţ ă ă  mai putem nici cunoaşte, nici st pâni lumea în care tr im.ă ă

In aceeaşi serie:

FRANCIS FUKUYAMAMarea ruptur ă

60

7/27/2019 122508389 Giovanni Sartori Homo Videns

http://slidepdf.com/reader/full/122508389-giovanni-sartori-homo-videns 61/61