Tema 4. Noţiuni generale privind procesul contravenţional

Procesul contravenţional (PC) cuprinde totalitatea normelor juridice

procesuale ceconţin anumite reguli de implementare a normelor materiale ale

dreptului contravenţional.Procesul contravenţional este activitatea desfăşurată de

autoritatea competentă, cu participarea părţilor şi a altor persoane titulare de

drepturi şi de obligaţii, avînd ca scopconstatarea contravenţiei, examinarea şi

soluţionarea cauzei contravenţionale, constatareacauzelor şi condiţiilor care au

contribuit la săvîrşirea contravenţiei.

Procedura contravenţională are drept scop:

•elaborarea unui mecanism de aplicare corectă a măsurilor de constrîngere

statală, in-clusiv a sancţiunilor contravenţionale pentru asigurarea executării

deciziilor de aplicare a pedepsei contravenţionale.

•soluţionarea completă şi obiectivă a cazului contravenţional, astfel încît

persoanavinovată să fie sancţionată conform legii şi nici o persoană să nu fie

sancţionată pe nedrept.

Sarcinile procedurii contravenţionale sînt:

•clarificarea la timp, sub toate aspectele şi obiectivă a împrejurărilor

fiecărui caz;

•soluţionarea cazului contravenţional în strictă conformitate cu legislaţia;

•asigurarea executării hotărîrii;

•stabilirea cauzelor şi condiţiilor care au contribuit la comiterea

contravenţiilor;

Aceste sarcini formează cîteva blocuri de activităţi ce contribuie la

atingerea scopului procedurii contravenţionale: activitatea privind jurisdicţia

contravenţională (soluţionarea corectă a cazului contravenţional: nici o persoană 9

vinovată de comiterea unei fapte contravenţionale nu poate să se eschiveze de la

răspunderea contravenţională şi nici o persoană nevinovată de comiterea unei

fapte contravenţionale nu poate fi trasă la răspunderea contravenţională) şi

activitatea de prevenţie (stabilirea cauzelor şi condiţiilor ce favorizează

contravenţionalitatea, prevenirea de noi contravenţii, resocializarea

contravenientului).

Clarificarea la timpa împrejurărilor fiecărui caz înseamnă, în primul rînd,

respectarea termenelor prevăzute în art. 30, 34, 36, 450, 453, 454, 468, 469,

475,478 din Codul contravenţional al RM.

Clarificarea deplină şi obiectivă a împrejurărilor fiecărui caz presupune că

în procesul constatării faptei contravenţionale comise şi al cercetării cazului, în

baza probelor acumulate, respectînd strict principiile de bază ale dreptului

contravenţional şi ale procedurii contravenţionale, este necesar să se stabilească:

a fost sau nu încălcată norma materială a dreptului contravenţional; vinovăţia

făptuitorului; făptuitorul este sau nu subiect al răspunderii contravenţionale;

circumstanţele atenuante şi cele agravante ale faptei etc. Soluţionarea cazului în

strictă conformitate cu legislaţia înseamnă că, pe lîngă cercetarea corectă şi sub

toate aspectele a cazului contravenţional, decizia cu privire la aplicarea

sancţiunii contravenţionale trebuie să fie adoptată în strictă corespundere cu

cerinţele legislaţiei în vigoare, iar tipul şi severitatea sancţiunii contravenţionale

aplicate trebuie să corespundă gradului de pericol social al faptei comise.

Tema 6. Participanţii la procesul contravenţional. Probele şi măsurile

procesuale de constrîngere

Probele sînt elemente de fapt, dobîndite în modul stabilit de codul

contraventional, care servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei

contravenţiei, la identificarea făptuitorului, la constatarea vinovăţiei şi la

cunoaşterea altor circumstanţe importante pentru justa soluţionare a cauzei.

Probe in procedura contraventională sunt: procesul-verbal cu privire la

contravenţie, procesul-verbal de ridicare a obiectelor şi documentelor, procesulverbal

de percheziţie, explicaţiile persoanei în a cărei privinţă a fost pornit

proces contravenţional, depoziţiile victimei, ale martorilor, înscrisurile,

înregistrările audio sau video, fotografiile, corpurile delicte, obiectele şi

documentele ridicate, constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale, raportul

de expertiză. Sînt admisibile doar probele pertinente, concludente si utile,

administrate conform legii.

Nu pot fi administrate ca probe datele care au fost obținute:

a) prin violenţă, ameninţări sau prin alte mijloace de constrîngere;

b) prin metode ce contravin prevederilor ştiinţifice;

c) prin încălcarea esenţială a drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale

persoanei, inclusiv a dreptului la apăraresau a dreptului la interpret/traducător.

Administrarea probelor consta in folosirea mijloacelor de proba in

procedura contraventionala, care presupuneverificarea si colectarea probelor, in

favoarea sau in defavoarea faptuitorului de catre organele imputernicite

saconstate cazul contraventional si sal examineze din oficiu sau la cererea altor

participanti la procedura. Oriceinformatie poate fi considerate drept proba daca

sint respectate doua conditii: Ea contine date privind comiterea sau necomiterea

contraventiei, vinovatia faptuitorului, alte date care potcontribui la solutionarea

obiectiva a cazului contraventionalAceasta informatie este colectata in modul

stability de lege si din sursele prevazute de lege.Clasificarea probelor. Probele 15

pot fi clasificate in initiale si derivate, directe si indirect, positive si negative,

deacuzare si de justificare.

Participantii la procedura contraventionala pot fi grupati in 3 grupe:

a.organele statale, participante la procesul contraventional- agentul

constatator sau procurorul

b.partile interesate ale procedurii contravenționale care urmaresc un interes

persoanal-faptuitorul,delicventul, contravenientul, partea vatamata si

reprezentantii lor legalic.

c. persoanele care contribuie la desfasurarea procesului contraventional -

aparatorul, martorul, expertul,specialistul, interpretul, traducatorul.

Masurile de asigurare a procedurii contraventionale sint cele de

constringere procesuala ca о modalitate a

constringerii statale.Masurile de asigurare a procedurii contraventionale aplicate

dupa comiterea faptei contraventionale au drept scop buna si legitima

desfasurare a procedurii contraventionale. Ele formeaza mecanismul de protectie

a normelor procesuale fiind prevazute in capitolul V al Cartii a doua din Codul

contraventional. Art. 432 din CC al RMstipuleaza urmatoarele masuri

procesuale de constringere: retinerea; aducerea silita; inlaturarea de la

conducereavehiculului; examenul medical pentrn constatarea starii de ebrietate

produse de alcool sau de alte substante;retinerea vehiculului.

Sistemul masurilor de asigurare a procesului contraventional (masurilor

procesuale de constringere) cuprinde: retinerea contraventionala; aducerea silita;

inlaturarea de la conducerea vehiculului si examenul medical pentru constatarea

starii de ebrietate produse de alcool sau de alte substante; retinerea si aducerea

vehiculului la parcare; cercetarea la fata locului, ridicarea obiectelor si a

documentelor, perchezitia; perchezitia corporala siridicarea obiectelor si a

documentelor.

Temeiul juridic al retinerii

autorului unei fapte ilicite este expres determinat de Codul

contraventional,art 433 alin1. retinerea se aplica in cazul: 1. contraventiilor

flagrante pentru care Codul contraventional prevedesanctiunea arestului

contraventional;2.imposibilitatii identificarii persoanei in a carei privinta este

pornit proce- sulcontraventional, daca au fost epuizate toate masurile de 16

identificare.3.contraventiilor pasibile de aplicarea masuriide siguranta a

expulzarii.

Aducerea silita

Aducerea silita consta in conducerea fortata in fata instanteide judecata a

martorului sau a victimei care se eschiveaza de la prezentare. Aducerea silita se

efectueaza de catreorganul de politie in temeiul unei incheieri judecatoresti (unui

mandat).

Inlaturarea de la conducerea vehiculului si examenul medical pentru

constatarea starii deebrietate art 438.

Persoana care conduce un vehicul este inlaturata de la conducerea acestuia

daca:

1. exista temeiuri suficiente de a presupune ca se afla in stare de ebrietate

inadmisibila produsa de alcool sau in stare de ebrietate produsa de alte

substante;

2.nu are asupra sa documentul care confirma dreptul de a conduce sau de a

folosi vehiculul.

Retinerea si aducerea vehicolului la parcarea. Art 439.Retinut poate fi

numai acel vehicul al carui conducator afost inlaturat de la conducere in baza

art. 438 din CC al RM si care este retinut.

Aducerea vehiculului retinut lastatia de parcare speciala sau pe teritoriul

organului de politie va fi

Intemeiata in cazul in care organul constatator n-a avut posibilitatea sa predea

vehiculul proprietarului, posesorului sau reprezen tantului lor.

Cercetarea ia fata locului.

Aceasta masura de asigurare a procedurii contraventionale, de regula, este

insotita deaplicarea urmatoarelor doua masuri de constringere: perchezitia

coporala si ridicarea obiectelor si a documentelor.Cercetarea domiciliului fara

permisiunea persoanei careia i se lezeaza dreptul la inviolabilitatea domiciliului

seefectueaza cu autorizatia instantei de judecata, la cererea agentului constatator

in caz de infractiune flagrantacercetarea la domiciliu se poate efectua in baza

unei ordonante motivate a agentului constatator fara autorizatiainstantei de

judecata, urmind ca acesteia sa i se prezinte, imediat sau nu mai tirziu de 24 de

ore.

Perchezitia corporala si ridicarea obiectelor si a documentelor.17

In cazul contraventiilor aflate in competenta,lucratorul organului afacerilor

interne si lucratorul organului vamal amplasat in punctul de trecere a frontierei

destat, daca exista temeiuri de a efectua perchezitia corporala sau ridicarea, pot

ridica obiectele si documenteleimportante pentru cauza, care se afla in hainele,

in alte lucruri ale persoanei sau pe corpul ei. Perchezitia corporalasi ridicarea

obiectelor si documentelor se pot efectua fara ordonanta speciala si fara

autorizatia instantei de judecata:

1.in cazul retinerii persoanei fizice, efectuate in temeiul si in ordinea

prevazute in art. 433 din CC;

2.dacaexista motive rezonabile pentm a presupune ca una dintre persoanele

care se afla la locul efectuarii perchezitiei sauridicarii ascunde asupra sa obiecte

sau documente care pot avea importanta pentru justa solutionare a cause

3.1.1. Noţiunea de contravenţionalitate. Din punct de vedere juridic, un comportament delincvent este definit ca fiind un tip de conduită care încalcă legea, privită ca ansamblu de reguli normative editate şi aplicate de către autoritatea statal – politică. Pornind de la caracteristicile comune ale acestei forme particulare de devianţă, manifestate în orice societate,unii autori disting [185, p. 11] următoarele trăsături distinctive

ale delincvenţei: a) violarea unei anumite legi (penală, civilă, militară etc.), care prescrie acţiuni sau sancţiuni punitive împotriva celor care o încalcă; b) manifestarea unui comportament contrar codurilor morale ale grupului, fie cele formale sau informale, implicite sau explicite; c) săvîrşirea unei acţiuni antisociale cu caracter nociv pentru indivizi sau grupuri sociale.

Întrucît trăsăturile generale şi specifice sunt evaluate în funcţie de legislaţia penală, există diferenţe sensibile de la un sistem juridic la altul, diferenţe ce ţin de tradiţiile istorice şi culturale, de moravurile şi obiceiurile fiecărei societăţi. În consecinţă, aşa cum arată o serie de jurişti şi sociologi, criteriile normativului penal nu sunt suficiente şi nu sunt singurele în măsură să ofere reperele prescrise pentru evaluarea şi clasificarea delictelor şi crimelor, în pofida faptului că, aparent, delictul apare ca un fenomen reglementat prin normele dreptului penal. Astfel, la momentul de faţă, în pofida discuţiilor pe marginea încadrării juridice a acţiunilor criminale, se vehiculează, în preponderenţă, cu ideea că: criminalitatea (delincvenţa) include acele violări şi încălcări ale normelor penale şi de conveţuire socială care protejează ordinea publică, drepturile şi libertăţile individuale, viaţa, sănătatea şi integritatea persoanei în societate [131, p. 59]. Un comportament delincvent comportă, în opinia lui E. H. Sutherland, următoarele caracteristici:

1) are o serie de consecinţe negative, prin faptul că prejudiciază interesele întregii societăţi;

2) face obiectul unor interdicţii sau constrîngeri formulate de legea penală;

3) 3) prezintă o intenţie antisocială deliberată, urmărind un scop distructiv

4) ; 4) cuprinde fuzionarea intenţiei cu acţiunea culpabilă; 5) 5) fapta este probată juridic şi sancţionată, ca atare [186, p. 12-13].

În baza celor menţionate, putem trage concluzia că delincvenţa (criminalitatea), în literatura juridică, este definită ca totalitatea faptelor penale comise pe un anumit teritoriu, întro perioadă determinată de timp

[83, p. 4; 134, p. 109], noţiune care, în fond, reprezintă obiectul de studiu al criminologiei.

Contravenţionalitatea, la rîndul său, este o formă de devianţă cu un grad de periculozitate socială mai redus decît delincvenţa (criminalitatea). 108 Bazîndu-se pe abordările noţiunii de „criminalitate”, care, în literatuta de specialitate, este studiată destul de amplu [172, p. 173; 171, p. 41-43; 163, p. 21-23; 168, p. 72-74; 158, p. 117-118; 20, p. 18; 83, p. 12-16], prof. univ. V. Guţuleac defineşte noţiunea de contravenţionalitate ca fenomen social juridic negativ, cu caracter de masă variabil din punct de vedere istoric, care este constituit din totalitatea contravenţiilor comise pe un anumit teritoriu, într-o perioadă determinată de timp, caracterizîndu-se prin indicatori cantitativi (nivelul, dinamica) şi calitativi (structura, caracterul) [61, p. 62]. În baza celor menţionate şi avînd caracteristicile sale constată că contravenţionalitatea, ca şi delincvenţa (criminalitatea), este un fenomen deosebit de complex, incluzînd o serie de aspect şi dimensiuni de natură statistică, juridică, sociologică, psihologică, prospectivă, economică şi culturală [9, p. 123].

Dimensiunea statistică, evidenţiază starea şi dinamica contravenţionalităţii şi a delincvenţei în timp şi spațiu, prin evaluarea şi măsurarea în procente, medii, serii de distribuţii şi indici a diferitelor delicte şi crime şi corelarea acestora cu o serie de indicatori cu caracter social, ecologic, cultural, geografic (arii geografice şi culturale, grupuri de populaţie, zone urbane sau rurale, sisteme penale etc.).

Dimensiunea juridică, evidenţiază ramura dreptului şi tipul normelor juridice violate prin acte şi fapte antisociale, periculozitatea socială a acestora, gravitatea prejudiciilor produse, intensitatea şi felul sancţiunilor adoptate, modalităţile de resocializare a persoanelor ce au intrat în raport de conflict cu prevederile normei juridice respective [9, p. 123].

Dimensiunea sociologică, centrată pe identificarea, explicarea şi prevenirea socială a contravenţiilor şi crimelor, în raport cu multiple

aspecte de inadaptare, dezorganizare şi devianţă existente în societate şi cu formele de reacţie socială faţă de diferite delicte.

Dimensiunea psihologică, care evidenţiază structura personalităţii individului delincvent şi individului normal, motivaţia şi mobilurile comiterii delictului, atitudinea delincventului față de fapta comisă (răspunderea, discernămîntul etc.) [9, p. 123].

Dimensiunea economică, sau „costul” contravenţiei sau crimei, evidenţiază consecinţele directe şi indirecte ale diferitelor delicte, din punct de vedere material sau moral (costurile financiare acordate victimelor, martorilor, reparaţiei bunurilor, poliţelor de asigurare) [9, p. 123].

Dimensiunea prospectivă, care evidenţiază tendinţele de evoluţie în viitor a contravenţionalităţii şi a delincvenţei, precum şi „propensiunea” spre contravenţionalitate sau delincvenţă a anumitor indivizi şi grupuri sociale [9, p. 123].

Evidenţierea acestor dimensiuni atestă caracterul interdisciplinar al fenomenului de contravenţionalitate şi de delincvenţă, ceea ce face extrem de dificilă abordarea şi studierea ansamblului de contravenţii şi crime ce se produc într-o societate. În acelaşi timp, trebuie avut în 109 vedere faptul că, dacă contravenţionalitatea sau delincvenţa reprezintă un fenomen normal (şi nu patologic, în sensul de „boală” socială) cu care se confruntă orice societate, nu există o definiţie satisfăcătoare a acestui fenomen, datorită relativităţii criteriilor normative şi culturale cu care este învestită contravenţionalitatea sau delincvenţa în diverse societăţi şi culturi [9, p. 123].

3.1.2 Trăsăturile contravenţionalităţii. Pornind de la definirea contravenţionalităţii ca instituţie juridică a dreptului contravenţional, relevăm următoarele trăsături ale acesteia: fenomen social, fenomen juridic, fenomen negativ, fenomen cu caracter de masă, fenomen istoric variabil [61, p. 62].

Contravenţionalitatea este un fenomen social. Odată ce contravenţionalitatea există şi se dezvoltă în societate, rezultă că ea este un produs al acesteia. Fiind un produs periculos al societăţii, care, în viziunea noastră, este subapreciat, contravenţionalitatea cauzează prejudicii considerabile nu numai persoanelor fizice şi juridice, ci şi statului, societăţii, în general. Pornind de la această constatare, menţionăm că prevenirea şi contracararea acestui fenomen necesită elaborarea şi aplicarea de către organele statale împuternicite şi, în primul rînd, de către organelle administraţiei publice locale, a diverselor măsuri cu caracter social, economic şi juridic.

Contravenţionalitatea este un fenomen juridic. Caracterul juridic al fenomenului contravenţional derivă din conţinutul art. 22 al Constituţiei Republicii Moldova, care prevede că nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constiuiau un act delictuos [36]. De asemenea, potrivit legislaţiei contravenţionale, nu se va aplica o pedeapsă mai aspră decît cea prevăzută în momentul comiterii actului delictuos [22, art. 3 alin. (1)]. Numai incriminarea formelor de comportament ilicit în legislaţia contravenţională ne permite să le declarăm drept contravenţii, a căror totalitate constituie un fenomen juridicocontravenţional [22, art. 1 alin. (1)].

Fenomenul negativ al contravenţionalităţii îl constituie consecinţele considerabile ale ei.

Contravenţionalitatea provoacă zilnic pagube enorme de ordin fizic, material şi moral, fapt ce demonstrează caracterul ei negativ. Menţionăm că, numai în urma nerespectării Regulilor circulaţiei rutiere, în ţară, anual, decedează peste 400 de persoane (în anul 2011 – 433 de persoane) şi sunt traumate circa 3000, (în anul 2011 – 3543 de persoane) . În urma neglijării regulilor antiincendiare în ţară, anual, au loc peste 2000 de incendii (în anul 2011 - 2146). În consecinţă, dauna materială anuală este de peste 100 milioane de lei (în anul 2011 – 136 mln 065 mii lei); decedaţi – peste 100 de persoane (în anul 2011 - 127) [190]. În anul 2011 au fost salvate de la incendii 1141 de persoane şi bunuri materiale în sumă de circa 437 mln 133 mii lei.

Contravenţionalitatea reprezintă un fenomen cu caracter de masă. Menţionăm că în Republica Moldova, la momentul actual, nu există încă o bază unică complexă şi completă de 110 date privind starea contravenţionalității în ţară. Fiecare din cele 27 de organe împuternicite, potrivit legii [22, art. art. 395-423], de a examina (judeca) cauza contravenţională şi de a emite decizie la caz, efectuează evidenţa individuală a contravenţiilor constatate. Datele Serviciului Naţional de Statistică privind numărul de contravenţii constatate nu corespunde sumar cu numărul de contravenţii înregistrate de fiecare dintre cele 27 de organe, în parte [61, p. 63]. Potrivit datelor statistice, anual, în ţară (fără datele din partea stîngă a Nistrului) se comit în mediu 300 mii de contravenţii (în anul 2004 – 1098000 de contravenţii; în anul 2005 – 784000 de contravenţii; 2006 – 731000 de contravenţii; 2007 – 744000 de contravenţii; 2008 – 572000 de contravenţii; 2009 – 384000 de contravenţii; 2010 – 249000 de contravenţii; 2011 – 297800 de contravenţii) [188].

Contravenţionalitatea, ca fenomen social şi cu caracter de masă, posedă unele particularităţi specifice (cantitative şi calitative), care nu pot fi observate în cazurile unor contravenţii luate separat [61, p. 63].

Contravenţionalitatea este un fenomen istoric variabil. Schimbările de ordin economic, social şi politic, dezvoltarea ştiinţelor juridice şi alte schimbări ce au loc în societate, modifică şi contravenţionalitatea atît cantitativ, cît şi calitativ. Alături de aceste procese, au loc şi modificările legislaţiei contravenţionale. Unele fapte sociale îşi pierd pericolul social şi se exclude din Codul contravenţional al RM, iar altele sunt incluse în legislaţia contravenţională, în scopul asigurării bunei funcţionări a societăţii. De exemplu, legea contravenţională în vigoare, la momentul actual (octombrie, 2012), a suportat, deja, 241 de modificări.

3.1.3. Necesitatea investigării fenomenului contravenţional. Buna funcţionare a societăţii, în mare măsură, este influenţată de starea reală a contravenţionalităţii. După cum am menţionat, anual, în ţară, în raport juridic de conflict cu legea contravenţională intră, cel puţin, 300000 de persoane, care atentează la anumite valori sociale protejate prin legea

contravenţională. Aceasta înseamnă că combaterea contravenţionalităţii trebuie să constituie una dintre sarcinile prioritare ale statului.

Ţinînd cont de cele menţionate ajungem la concluzia că statul ar trebui să acorde o atenţie mai mare contravenţiilor, ca abateri de la normele de conduită socială stabilite de legislaţia în vigoare, în scopul prevenirii acestora. În această ordine de idei, am dori să facem trimitere atît la legislaţia contravenţională din anul 1985 [23, art. 16, 22], care printre sarcinile de bază ale organelor abilitate în domeniul asigurării ordinii de drept prevedea şi necesitatea depistării faptelor contravenţionale, prevenirii şi curmării lor, lichidării consecinţelor abaterilor contravenţionale, cît şi la legea în vigoare [22, art. 2], unde se menţionează: „Scopul legii contravenţionale constă în apărarea drepturilor şi libertăţilor legitime ale persoanei, apărarea proprietăţii, ordinii publice, a altor valori ocrotite de lege, în soluţionarea cauzelor 111 contravenţionale, precum şi în prevenirea săvîrşirii de noi contravenţii”.

Aşadar, unul dintre scopurile legii contravenţionale este, inclusiv, şi prevenirea săvîrşirii de noi contravenţii. Totodată, nici o ramură a ştiinţei juridice, nici legislaţia contravenţională sau alte acte normative din domeniul contravenţional nu vin cu careva recomandări ştiinţifice şi nu reglementează mecanismul realizării sarcinii de combatere a contravenţionalităţii. În acelaşi timp, este cunoscut faptul că nici un fenomen social, inclusiv cel contravenţional, nu poate fi influenţat, dacă nu este studiat [34, p. 92].

Referindu-ne la fenomenul infracţional, putem constata că acesta este analizat multilateral şi amplu. Ştiinţele juridice, precum ar fi ştiinţa dreptului penal, dreptului procesual penal, dreptului execuţional şi criminalistica, au definit noţiunea de infracţiune, au formulat tipurile (grupele) de infracţiuni, generalizîndu-le în Codul penal, au determinat formele, metodele şi ordinea procesuală de combatere a infracţiunilor, la diferite etape de combatere a lor, precum şi modalităţile de executare a sancţiunilor penale [83, p. 3; 134, p. 11-13].

Însă, nici una dintre aceste ştiinţe, la momentul dat, n-au abordat problema criminalităţii şi persoanei infractorului în toată complexitatea ei. Criminalitatea, ca fenomen social, care are legităţile sale de apariţie, existenţă şi evoluţie şi care necesită forme specifice de prevenire şi contracarare, este obiectul de studiu al unei ramuri a ştiinţei juridico-penale separate, cum este criminologia. Se ştie că elementele de bază ce formează obiectul de cercetare al acestei ştiințe sunt:

- criminalitatea, ca fenomen social şi juridic;

- cauzele criminalităţii şi condiţiile care o favorizează;

- personalitatea infractorului;

- formele şi metodele de prevenire a criminalităţii.

Fenomenul contravenţional, odată cu delimitarea contravenţiei de infracţiune şi excluderea ei din Codul penal, în viziunea prof. V. Guţuleac, este dat uitării [61, p. 64].

Începînd cu anul 1985 (adoptarea Codului cu privire la contravenţiile administrative), contravenţionalitatea, ca fenomen juridic, nu este investigată de o oarecare ramură a ştiinţei juridice. În ţară nu există o structură ştiinţifică care s-ar preocupa de investigarea contravenţionalităţii, ca fenomen complex de constatare a cauzelor şi condiţiilor, care favorizează creşterea sau descreşterea stării contravenţionale, de investigare a personalităţii contravenientului, de elaborare a politicii administrative privind combaterea contravenţionalităţii. Totodată, fără studierea contravenţionalităţii, ca fenomen social, nu poate fi realizată sarcina de combatere a ei.

În opinia prof. univ. V. Guţuleac, care este împărtăşită şi de autorul prezentei teze, la etapa actuală de dezvoltare a dreptului contravenţional, ca ramură independentă a sistemului de drept, 112 studierea contravenţionalităţii, ca fenomen social, a cauzelor contravenţionalităţii şi a condiţiilor care o favorizează, a personalităţii contravenientului, a formelor şi metodelor de prevenire a contravenţiilor, trebuie să constituie obiectul de studiu al dreptului contravenţional, ca ştiinţă

juridică. Concomitent, considerăm că administrarea efectivă în domeniul combaterii contravenţionalităţii nu va fi o realitate, dacă în ţară nu vom avea o bază unică de date privind numărul contravenţiilor înregistrate şi fără de o structură (centru, secţie etc.), care ar fi preocuptă de investigarea fenomenului contravenţional.

3.2. Starea contravenţionalităţii în Republica Moldova şi metodologia stabilirii ei.

Cît priveşte noţiunea de contravenţionalitate, prof. V. Guţuleac menţionează că starea contravenţionalităţii pe un anumit teritoriu (ţară, regiune, raion etc.) poate fi determinată atît prin indicatori cantitativi, cît şi prin indicatori calitativi [60, p. 57].

Indicatorii cantitativi sînt caracterizaţi prin nivelul şi dinamica contravenţionalităţii.

Nivelul contravenţionalităţii este un indicator important care reflectă numărul absolut de contravenţii şi de persoane ce le-au comis într-o anumită perioadă de timp, pe un anumit teritoriu. Nivelul contravenţionalităţii poate fi analizat doar pe un singur segment, al contravenţiilor comise, în dependenţă de obiectul atentării, de exemplu: contravenţii în domeniul circulaţiei rutiere sau contravenţii care atentează la drepturile reale etc [119, p. 89].

De asemenea, nivelul contravenţionalităţii ne permite să determinăm gradul pericolului social al acestui fenomen şi influenţa lui asupra ordinii şi securităţii publice. Un astfel de indicator caracterizează starea contravenţionalităţii doar la modul general, el ne poate arăta doar gradul de răspîndire generală a contravenţionalităţii şi nu ia în consideraţie un şir de particularităţi, cum ar fi: numărul populaţiei în unitatea administrativ-teritorială, în general; numărul populaţiei ce a atins vîrsta răspunderii contravenţionale; procesul migraţional; raportarea la perioadele anterioare (dinamica) etc. De exemplu, constatăm că în anul 2010, în total pe ţară, au fost comise 265025 de contravenţii, în mun. Chişinău, respectiv - 120314 de contravenţii, în regiunea de nord – 56904 de contravenţii, în regiunea centrală – 51086 de contravenţii, în

regiunea de sud – 28752 de contravenţii, în UTA Găgăuzia – 7969 de contravenţii [anexa 1, tabelul 1]. Însă, ce fel de concluzii putem trage din această constatare?

Care este starea contravenţionalităţii în ţară şi în fiecare regiune? În care din regiunile indicate starea contravenţionalității este mai complicată? În ce mod a fost realizată sarcina de prevenire a contravenţiilor în anul 2010? Cum poate fi apreciată activitatea organelor abilitate în realizarea acestei sarcini etc.? Răspunsuri la aceste întrebări formulate încă nu putem găsi, deoarece, în 113 primul rînd, la etapa respectivă am folosit doar un singur indicator al contravenţionalităţii; în al doilea rînd, aceste date, absolute şi relative, despre nivelul contravenţionalităţii nu ne permit să apreciem obiectiv fenomenul contravenţional în fiecare unitate administrativ-teritorială, deoarece nivelul contravenţionalităţii nu poate fi raportat la numărul potenţialilor subiecţi ai contravenţiei (numărul de populaţie) din fiecare unitate administrativ-teritorială; în al treilea rînd, după cum sa menţionat deja, sistenul de evidenţă a contravenţiilor înregistrate pe ţară, în viziunea noastră, este imperfect, fapt care face imposibilă determinarea nivelului contravenţionalităţii pe cît se poate mai aproape de cel real, precum şi calcularea celorlalţi indicatori ai contravenţionalităţii.

Pentru argumentarea ultimei teze expuse, vom apela doar la unele date de care dispunem privind raportul dintre evidenţa contravenţiilor înregistrate de către fiecare organ împuternicit de a constata faptele contravenţionale şi evidenţa unică a contravenţiilor efectuată de către Biroul Naţional de Statistică. Pe parcursul anului 2004, numai angajaţii subdiviziunilor subordinate Departamentului ordine publică al MAI au întocmit 1308384 de dosare contravenţionale [60, p.57-58] (în timp ce potrivit legii contravenţionale [23, art. 209-231/12] erau în total 37 de organe împuternicite de a constata faptele contravenţionale şi de a examina cauzele), iar, conform datelor statistice generale, în anul 2004, în ţară au fost înregistrate doar 1098000 de contravenţii.

Noi utilizăm sintagma „înregistrate”, deoarece nu fiecare contravenţie comisă este depistată, iar din cele depistate nu toate sunt înregistrate.

Starea reală a contravenţionalităţii (ca şi a criminalităţii) constituie sumarul contravenţionalităţii înregistrate şi celei ascunse (neidentificate). Dincolo de cifrele statistice oficiale, dimensiunile cantitative (măsurabile) ale fenomenului contravenţional, există dimensiunea contravenționalităţii ascunse, care fie că nu este repetată de nimeni, fie că este ignorată de colectivitate pentru o serie de motive cum ar fi toleranţa, considerarea actelor comise ca fiind benigne (lipsit de gravitate, uşor) şi fără consecinţe nocive, poziţia socială etc. Caracteristica principală a contravenţionalităţii ascunse, în viziunea sociologului S. Rădulescu, este „cvasiuniversalitatea” sa, adică caracterul normal, din punct de vedere statistic, în legătură cu conduita obişnuită a persoanei [132, p. 210].

Pentru a determina cît de mare este amploarea contravenţionalităţii ascunse, vom apela la rezultatele unui studiu sociologic efectuat în SUA. Studiul întreprins timp de 5 ani de către sociologii americani asupra unui număr de 114 de băieţi [132, p. 211], a evidenţiat faptul că, în toată perioada menţionată, numai 13 băieţi nu au comis deloc vreun delict. Ceilalţi au comis împreună nu mai puţin de 6416 de acte, mai mult sau mai puţin grave, dintre care numai 95 au devenit cazuri oficiale, incriminate şi sancţionate. Aceasta înseamnă că, mai puţin de 2% dintre actele ilicite comise de către minorii în cauză, au devenit cazuri de delicvenţă juvenilă cuprinse în statistici.

Problema criminalităţii şi a contravenţionalităţii ascunse nu este o noutate pentru doctrina 114 juridică. Ea este în atenția cercetătorilor de mult timp. Dezvăluind pericolul social al delicvenţei ascunse şi însemnătatea cunoaşterii, criminologul canadian Marc LeBlanc estimează că delicvenţa ascunsă este de 20 de ori mai importantă decît cea cunoscută [183, p. 15-50].

În pofida imperfecţiunii vădite a sistemului de evidenţă a contravenţiilor înregistrate în ţară, putem veni cu pronunţarea unei opinii privind pericolul social al fenomenului contravenţional. Numai potrivit datelor MAI, în anul 2004, în conflict cu legea contravenţională au intrat 1308384 de cetăţeni. Toţi ei sînt autori ai contravenţiei comise (subiect

activ al contravenţiei). Însă, de regulă, fiecare contravenţie comisă are şi al doilea subiect – cel pasiv (pătimaşul). Înseamnă că, numărul persoanelor antrenate în conflicte contravenţionale este cu mult mai mare (pentru comparaţie constatăm că în acelaşi an, în ţară, au fost înregistrate doar 27311 de infracţiuni) [60, p. 57-58].

Nivelul, ca indicator al contravenţionalităţii, poate fi completat prin coeficientul contravenţionalităţii.

Coeficientul contravenţionalităţii este cel mai obiectiv indicator al nivelului contravenţionalităţii şi se calculează pe calea raportării datelor despre contravenţii sau contravenienţi la datele despre populaţie. De obicei, coeficientul criminalităţii se raportează la un număr de 100000, 10000 sau 1000 de locuitori. Considerăm că pentru Republica Moldova ar fi raţional a calcula nivelul contravenţionalităţii, raportat la 1000 de locuitori, rămînînd a fi unicul, pe tot teritoriul țării, fapt ce ar permite compararea nivelului contravenţionalităţii între diferite unităţi administrativ-teritoriale [61, p. 64-65].

Revenind la datele privind nivelul contravenţionalităţii în anul 2010, în diverse regiuni ale ţării (anexa 1), constatăm că din numărul total de contravenţii înregistrate raportate la 10000 de locuitori, revine: în total pe ţară – 744 de contravenţii; în mun. Chișinău – 1522 de contravenţii; în nordul ţării – 569 de contravenţii; în centrul ţării – 482 de contravenţii; în sudul ţării – 532 de contravenţii; în UTA Găgăuzia – 498 de contravenţii (anexa 2, tabelul 2).

Luînd în considerare faptul că coeficientul contravenţionalităţii este unic (egal) pentru toate unităţile administrativ-teritoriale, putem concluziona că, într-adevăr, starea contravenţionalităţii este nefavorabilă (complicată) în mun. Chişinău, unde coeficientul contravenţionalităţii este de două ori mai mare decît cel mediu pe ţară. Totodată, folosirea acestui indicator ne permite să concretizăm starea nivelului contravenţionalităţii pe zonele de dezvoltare, dacă numărul total de contravenţii în zona de sud este cu 22334 de contravenţii mai mic decît în zona centru, atunci coeficientul contravenţionalităţii, dimpotrivă, este

cu 50 de contravenţii mai mare. Înseamnă că starea contravenţionalităţii în zona de sud este mai complicată decît în cea din centru.

Dinamica contravenţionalităţii este un alt indicator al stării contravenţionalităţii care reflectă schimbarea în timp a acesteia. Astfel, pentru realizarea acestui indice, de regulă, se 115 aplică două metode:

- metoda bazei fixe, care constă în compararea cifrelor din anii care ne interesează cu

cifrele din anul care îl vom lua drept bază de comparaţie [anexa 3, tabelul 3];

- metoda de lanţ (metoda bazei mobile) presupune compararea datelor din fiecare an cu cel

precedent [anexa 4, tabelul 4].

Aşadar, dinamica nivelului contravenţionalităţii poate fi exprimată în cifre absolute ale contravenţiilor înregistrate sau în procente, care sunt calculate luînd drept bază anul de comparaţie sau faţă de anul precedent. Datele privind dinamica contravenţionalităţii exprimată în procente sunt mai clare şi mai evidente decît cele exprimate în cifre absolute.

Dinamica contravenţionalităţii poate fi reflectată mai adecvat, luînd drept bază schimbările coeficientului contravenţionalităţii. Este cunoscut faptul că creşterea sau descreşterea contravenţionalităţii este legată, deseori, de schimbările demografice, din cauza migraţiei populaţiei, precum şi altor procese care au loc în societate.

Potrivit datelor indicate în anexele 3 şi 4, nivelul contravenţionalităţii în anul 2010 în comparaţie cu anul 2009 a scăzut circa cu 73000 de contravenţii sau cu 21,6 %, iar în comparaţie cu anul 2006 cu 466000 de contravenţii sau cu 276%.

O asemenea situaţie pare a fi una dubioasă şi trebuie să ne pună în gardă, să ne provoace la căutarea explicaţiilor de rigoare. Potrivit ştiinţei criminologice [158, p. 6-66], orice schimbare a stării criminogene (inclusiv a contravenţionalităţii), de regulă, depinde de modificările

respective ale caracteristicii sociale, economice, demografice sau celei geografice şi este o consecinţă a acestor modificări. Creşterea sau descreşterea stării contravenţionalităţii, rareori, depinde de factorii subiectivi, cum ar fi rezultatele activităţii organelor abilitate să combat contravenţionalitatea; modificarea cadrului legislativ privind mecanismul juridic de contracararea acestui fenomen etc.

Pornind de la principiile şi investigaţiile ştiinţifice din domeniul criminologiei, vom îndrăzni să tragem concluzia precum că scăderea nivelului contravenţionalităţii timp de 5 ani cu 276% nu poate este o realitate, mai degrabă, o astfel de situaţie este rezultatul multiplelor lacune din legislaţia contravenţională în activitatea de combatere a contravenţionalităţii.

Pentru a confirma sau infirma concluziile noastre, venim cu unele comparaţii şi sugestii.

Contravenţia, ca ilicit, este cel mai mult înrudită cu infracţiunea. Trăsăturile lor, elementele constitutive sînt, practic, analogice, le deosebeşte doar gradul de pericol social, care la contravenţii este mai redus decît la infracţiuni. Este logic, dacă se va preveni sau curma (stopa) contravenţia, atunci, inevitabil, acest fapt atrage după sine neadmiterea infracţiunii. Deci, dacă este în scădere nivelul contravenţionalităţii, reiese că trebuie să fie în scădere şi nivelul infracţionalităţii. Ce ne confirmă datele statistice? În anul 2006 la 10000 de locuitori au fost 116 comise 24,8 de infracţiuni; în anul 2007 – 24,4 de infracţiuni; în anul 2008 – 24,8 de infracţiuni; în anul 2009 – 25,7 de infracţiuni; în anul 2010 – 33,4 de infracţiuni; în anul 2011 – 35,1 de infracţiuni [191]. Este indiscutabil faptul că nu poate fi vorba de o descreştere esenţială a nivelului contravenţionalităţii, în timp ce, pe acelaşi teritoriu şi în aceeaşi perioadă de timp, nivelul criminalităţii este în creştere. Vom apela în continuare încă la un argument în susţinerea concluziei noastre, în privinţa caracterului nesigur (dubios) a datelor, privind starea contravenţionalităţii. În anul 2008 (anul precedent adoptării Codului contravenţional), în ţară, au fost înregistrate 572000 de contravenţii, dintre care 18% au fost comise de către minori (16-18

ani). Reiese că, în următorii ani, în legătură cu modificarea plafonului vîrstei de tragere la răspundere contravenţională (de la 16 la 18 ani), în țară, în mod „legiferat” se tăinuiesc (nu se înregistrează) 102960 de fapte antisociale (572000x18÷100), care, pînă la intrarea în vigoare a noului Cod contravenţional, erau considerate drept contravenţii.

Finalizînd examinarea indicatorilor cantitativi, menționăm că dinamica ne permite să relevăm tendinţele contravenţionalităţii, în general, și ale unor grupe separate ale ei, în special, a compara dinamica fenomenului contravenţional în diferite unităţi administrativ-teritoriale.

Însă, în urma utilizării indicatorilor cantitativi ai contravenționalităţii, nu este, încă, posibil de caracterizat fenomenul contravenţional, de a stabili gradul pericolului social al acestui fenomen, de a determina cauzele şi condiţiile creşterii sau descreşterii numărului de contravenţii etc. Pentru atingerea acestui scop este necesară studierea indicatorilor calitativi, precum şianaliza contravenţionalităţii, după aşa criterii ca: obiectul atentării; subiectul atentării (cine a comis); locul comiterii; timpul comiterii etc. Indicatorii calitativi reflectă structura şi caracterul fenomenului contravenţional [61, p. 66]. La abordarea indicatorilor cantitativi ai contravenţionalităţii a fost atinsă, tangenţial, şi problema parametrilor calitativi, fiindcă aceştea se află într-o legătură indisolubilă, dezvăluinduse, astfel, o imagine integrală a fenomenului contravenţional.

Structura, ca indicator calitativ ai contravenţionalităţii, reflectă legătură internă a acesteia, adică relaţia dintre tipurilor de contravenţii sau contravenienţi, din totalitatea contravenţiilor înregistrate, şi a persoanelor care le-au comis. Ea se evaluează în cifre absolute şi relative (procente), cote-părţi, coeficienţi, ce caracterizează contravenţionalitatea nu numai, din punct de vedere, calitativ, ci şi cantitativ.

Structura contravenţionalităţii poate include:

- cota-parte a diferitelor grupe de contravenţii;

- cota-parte a contravenţiilor violente;

- repartizarea contravenţiilor comise după unităţile administrativ-teritoriale, după sfera 117 socială, teritoriu (sectoarele de poliţie), timpul anului şi al zilei;

- coeficientul contravenienţilor – care au fost sancţionaţi cu cea mai aspră pedeapsă contravenţională (arest contravenţional) – raportat la numărul total de contravenienţi etc [60, p. 60].

Structura contravenţionalităţii include şi caracterul, gradul de pericol social pentru diverse obiecte de atentare, relația contravenţionalităţii cu diferite fenomene şi procese economice, social-demografice etc. Studierea indicatorilor de structură, în timp, asigură relevarea tendinţelor reale ale unor părţi componente ale contravenţionalităţii (de exemplu, contravenţionalitatea în locurile publice), în baza cărora poate fi făcută o prognoză mai exactă atît a contravenţionalităţii, în general, cît şi a unor tipuri separate ale ei, în special, repartizarea eficientă a resurselor umane şi materiale implicate în activitatea de prevenire a unui tip concret de contravenţii.

Analizînd starea contravenţionalităţii, în ţară, în anul 2010, constatăm că, din numărul totalde contravenţii (288000), 52,8% au fost comise în domeniul circulației rutiere, 11,5 % de contravenţii au atentat la ordinea publică și securitatea publică, în 8,6% de fapte contravenţionale, autorul lor a atentat la sănătatea populaţiei şi starea sanitar-epidemiologică, în 7,6 % de cazuri, contravenienţii au afectat activitatea de întreprinzător, fiscalitatea, activitatea vamală şi valorile mobiliare, în 5,8 % de cazuri, subiecţii activi ai contravenţiei au atentat la drepturile politice, de muncă şi alte drepturi constituţionale ale persoanei fizice [anexa 5, tabelul 5].

Analiza structurii contravenţionalităţii, suplimentar, dezvăluie imperfecţiunea (lacunele) sistemului de evidenţă statistică a contravenţiilor constatate. Este greu de imaginat faptul că, o singură subdiviziune a MAI (poliţia auto), au constatat 52,8% din numărul contravenţiilor comise, iar celelalte organe (25 la număr) – 47,2 % din numărul total de contravenţii înregistrate (288000). La fel, este imposibil de imaginat că, în domeniul comunicaţiilor electronice şi al tehnologiilor

informaţionale, pe parcursul anului, au fost comise numai 29 de contravenţii, din domeniul activităţii autorităţilor publice – 83 de contravenţii, din domeniul agricol şi sanitar-veterinar – 438 de contravenţii, şi numai 2457 de contravenţii ce atentează la regimul frontierei de stat şi regimul de şedere pe teritoriul Republicii Moldova [anexa 6, tabelul 6].

Caracterul contravenţionalităţii, avînd o legătură strînsă cu structura ei, pune accentul pe conţinutul tipurilor de comportamente contravenţionale şi pe dominarea acestora în structura contravenţionalităţii, precum şi pe distribuirea contravenţiilor după unele grupe de populaţie (comise de minori, de cetăţeni străini şi de apatrizi, de persoane cu antecedente penale), după sfera social-economică etc.

În cele mai frecvente cazuri, caracterul contravenionalităţii este relevant mai în profunzime 118 în cazul abordării unor tipuri concrete de contravenţii, care prezintă un pericol social sporit prin consecinţele lor. Pentru argumentarea şi confirmarea celor menţionate, ne vom referi la structura şi caracterul contravenţiilor constatate (depistate) de angajaţii poliţiei rutiere a Republicii Moldova. Pe parcursul anului 2010, pe teritoriul republicii, au fost înregistrate 2921 de accidente rutiere în rezultatul cărora au decedat 452 de persoane, iar altele 3735 au fost traumatizate [anexa 7, tabelul 7]. În comparaţie cu anul precedent (2009), numărul total de accidente rutiere s-a majorat cu 6,0%, al persoanelor decedate s-a micşorat cu 7,2%, iar al persoanelor traumatizate a crescut cu 13,3%. De asemenea, au fost înregistrate 12361 de accidente soldate cu pagube materiale. Indicile gravităţii urmărilor accidentelor rutiere (numărul decedaţilor ce revin la 100de pătimaşi), în ansamblu, pe ţară, constituie 10,8, ceea ce reprezintă o scădere faţă de anul precedent, cînd acest indice a constituit 12,9. Din numărul total de accidente, cea mai parte o constituie:

- tamponarea pietonilor – 1071 accidente (36,7% din numărul total de accidente comise în perioada respectivă);

- ciocnirea mijloacelor de transport – 854 (29,2%);

- tamponarea obstacolelor – 418 (14,3%);

- inversiunea mijloacelor de transport – 263 (9,0%);

- tamponarea cicliştilor – 118 (4,0%);

- tamponarea hipomobilelor – 23 (0,8%) [192].

În anul 2010, numărul accidentelor rutiere a crescut în 20 de raioane şi municipii ale ţării [anexa 8, tabelul 8]. Cea mai mare creştere a accidentelor rutiere, în comparaţie cu anul 2009, are loc în raioanele: Glodeni (+75%), Rezina (+55%), Şoldăneşti (+26,7%) şi Soroca (24,3%).

În repartizarea raţională a resurselor umane şi tehnice, implicate în combaterea contravenţionalităţii (în special, a celor care au ca scop, prioritar, supravegherea regulilor de conduită în locurile publice), stabilirea programului zilnic de activitate a acestor forţe adecvat situaţiei operative, un rol deosebit de important îi revine analizei fenomenului contravenţional după timpul comiterii contravenţiilor, lunile anului, zilele săptămînii, orele zilei.

Metodologia de calculare a acestui indicator poate fi observată prin analiza numărului de accidente rutiere, comise în anul 2010, şi a consecinţelor lor.

Potrivit analizei accidentelor rutiere după lunile anului, ele se repartizează astfel: luna octombrie – 238 (9,8%); luna septembrie – 234 (9,6%); luna iulie – 221 (9,1%); luna august – 220 (9,0%); luna aprilie – 210 (9,0%); luna iunie – 212 (8,7%); luna noiembrie – 209 (8,6%); luna mai – 206 (8,5%); luna ianuarie şi decembrie – 190 (7,8%); luna martie – 164 (6,7%); luna februarie – 135 (5,4%) [anexa 9, tabelul 9].

Prin urmare, cele mai nefavorabile, din punct de vedere al securităţii circulaţiei rutiere, sînt 119 lunile octombrie, septembrie, iulie şi august. Reiese că, anume în această perioadă, majoritatea efectivului din subdiviziunile respective, trebuie să fie în program de activitate.

Analiza accidentelor rutiere, potrivit zilelor săptămînii, ne demonstraeză că cele mai nefavorabile zile ale săptămînii, în ceea ce priveşte securitatea traficului rutier în anul 2010, au fost zilele de duminică, cînd au fost comise 492 accidente (16,8% din numărul total de accidente), în urma cărora au decedat 80 de persoane (17%) şi au fost traumatizate 691 de persoane (19%), urmînd zilele de sîmbătă, vineri, luni, marţi şi joi [anexa 10, tabelul 10].

Rezultatele analizei accidentelor rutiere, după ora comiterii, ne demonstrează că, anume în perioada orelor 18-20, participanţii la trafic trebuie să acorde o atenţie sporită respectării regulilor circulaţiei rutiere, deoarece acest interval al zilei este cel mai periculoas, din punct de vedere al siguranţei traficului rutier [anexa 11, tabelul 11].