Zona Predeal Sărari

28
UNIVERSITATEA PETROL-GAZE PLOIEŞTI FACULTATEA INGINERIA PETROLULUI ŞI A GAZELOR SPECIALIZAREA GEOLOGIA RESURSELOR PETROLIERE, PROMOŢIA 2014 PROIECT GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI ZONA PREDEAL-SĂRARI, PRAHOVA (REGIUNEA CUTELOR DIAPIRE) Student : STANCIU BOGDAN IONUŢ

Transcript of Zona Predeal Sărari

Page 1: Zona Predeal Sărari

UNIVERSITATEA PETROL-GAZE PLOIEŞTI

FACULTATEA INGINERIA PETROLULUI ŞI A GAZELOR

SPECIALIZAREA GEOLOGIA RESURSELOR PETROLIERE, PROMOŢIA 2014

PROIECT GEOLOGIA ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI

ZONA PREDEAL-SĂRARI, PRAHOVA (REGIUNEA CUTELOR DIAPIRE)

Student : STANCIU BOGDAN IONUŢ

Profesor coordonator : PRODAN DAN

Page 2: Zona Predeal Sărari

CAPITOLUL I : Introducere

Geologia petrolului şi a gazelor naturale are ca obiect studiul condiţiilor de formare, în scoarţa terestră, a hidrocarburilor gazoase şi lichide, iar geologia zăcămintelor de petrol şi gaze se ocupă cu studiul condiţiilor geologice de formare a zăcămintelor şi al legilor geologice privind răspândirea lor în scoarţa terestră.

În lucrarea de faţă se va descrie una din zonele productive situate in nord-estul Munteniei, şi anume regiunea Predeal-Sărari. După o prezentare a geologiei regionale şi mai apoi cea de detaliu, se va prezenta subiectul principal al lucrării, acela de a obţine o imagine generală cât mai detaliată a zonei productive Predeal-Sărari. În ajutorul acesteia au fost utilizate o serie de diagrafii geofizice care au trebuit prelucrate şi corelate. Secţiunile geologice şi harta structurală derivate din respectivele diagrafii au conturat aranjamentul stratigrafic al zonei studiate, accidentele tectonice şi potenţialul petrolifer al structurii Predeal-Sărari.

Page 3: Zona Predeal Sărari

CAPITOLUL II : Geologia regională

Regiunea Predeal-Sărari se încadrează în zona cutelor diapire, situată în faţa Carpaţilor Orientali şi cunoscută sub numele de zona miopliocenă. Este cuprinsă între Valea Slănicului de Buzău şi Valea Dâmboviţei şi după datele obţinute din foraje, ea încalecă de-a lungul faliei pericarpatice, Platforma Moesică, din faţă, datorită acţiunii de subîmpingere spre nord a acesteia. Zona cutelor diapire se sprijină cu flancul nordic pe zona flişului paleogen şi cu flancul sudic pe Platforma Moesică.

Între Valea Slănicului de Buzău şi Valea Cricovului Sărat, respectiv în partea estică a zonei miopliocene, sunt cute-falii deversate spre sud sau chiar spre nord, cu lame de sare sau diapire în axul lor. Totuşi, numai în zona de vest a Cricovului Sărat se întâlnesc cute diapire tipice.

În sens strict, Zona cutelor diapire este cuprinsă între Valea Cricovului Sărat, în est, Valea Dâmboviţei, în vest, pintenii de Văleni şi Homorâciu, în nord, şi falia pericarpatică în zona sudică şi sud-estică. În această zonă s-au dezvoltat cute diapire tipice. Diapirismul a fost denumit, explicat şi definit pentru prima dată în România de Ludovic Mrazec (1915).

În urma prospecţiunilor geologice, geofizice şi în special al rezultatelor obţinute din foraje, au fost evidenţiate o serie de structuri diapire dispuse liniar, în culise şi formând zone structurale majore, paralele cu lanţul carpatic şi care corespund unor zone de acumulare pentru petrol şi gaze.

Dacă în partea de nord a zonei, structurile sunt complicate, cu sâmburi de sare şi deseori în formă de cute diapire revărsate, înspre sud, apar structurile de sâmburi de sare ieşiţi până sub depozitele cuaternare (cute diapire exagerate), pentru ca mai spre sud, structurile să aibă o formă domoală, cu sarea rămasă sub nivelul meoţianului sau ceva mai jos, iar înspre platformă, sarea să fie situată la adâncimi mult mai mari decât nivelul meoţianului (cute diapire profunde sau criptodiapire).

Page 4: Zona Predeal Sărari

Coloana stratigrafică din zona cutelor diapire

Page 5: Zona Predeal Sărari

Geologia structurii

Zona de molasă

Bazinul de acumulare a molasei carpatice s-a individualizat la începutul Miocenului, când, ca urmare a ridicării unităţilor flişului extern, la marginea estică a acestuia s-a creat o depresiune marginală cu o subsidenţă foarte activă. În procesele structogenetice care au generat această depresiune au fost implicate atât marginea estică a flişului extern, cât şi marginea unităţilor de vorland, încât bazinul în care s-a acumulat molasa carpatică reprezenta o depresiune premontană tipică cu fundament mixt (carpatic şi de vorland). Din punct de vedere morfologic, molasei i se suprapune zona subcarpatică. Ca unitate tectonică, este cunoscută sub numele de pânza subcarpatică, şi s-a individualizat în urma mişcărilor moldavice din Sarmaţianul timpuriu şi aflorează în tot lungul Carpaţilor Orientali, între linia tectonică externă şi linia tectonică pericarpatică. Pânza subcarpatică are o lăţime de la câteva sute de metri în Bucovina, până la 30-35 km în zona de curbură şi în nordul Munteniei, în zona cutelor diapire.

Stratigrafie

Procesul de acumulare a depozitelor molasei şi-a făcut debutul odată cu începutul Miocenului. Un prim ciclu de sedimentare se încheie în Sarmaţianul timpuriu, când paroxismul moldavic a dus la încălecarea molasei carpatice peste unităţile de vorland individualizându-se astfel unitatea subcarpatică, încă din Sarmaţianul timpuriu, din zona de la curbură spre sud se reia procesul de sedimentare care se va continua în Pliocen. În felul acesta a luat naştere o molasă superioară, care acoperă transgresiv formaţiunile mai vechi şi urma şariajului moldavic. Aşadar, în ansamblul molasei carpatice se poate vorbi de o molasă inferioară de vârstă miocenă până în Sarmaţianul timpuriu, şi de o molasă superioară de vârstă sarmato-pliocenă.

Sursa de alimentare cu material terigen a bazinului molasei în Miocenul timpuriu a constituit-o aria carpatică în curs de ridicare şi unităţile de vorland. În a doua jumătate a epocii miocene şi în Pliocen, acest rol l-a avut numai aria

Page 6: Zona Predeal Sărari

carpatică. Materialul acumulat este foarte eterogen; se întîlnesc frecvent depozite începând de la conglomerate grosiere până la pelite, cărora li se adaugă calcare, evaporite, cărbuni, tufuri, tufite etc. Ansamblul molasei carpatice aparţine că vârstă Miocenului şi Pliocenului.

Miocenului îi revine aproape întreg ansamblul de depozite molasice care constituie unitatea subcarpatică. Acestea sunt foarte variate ca litofacies şi prezintă frecvente schimbări laterale. Dezvoltarea completă a seriei miocene este găsită în Moldova centrală. Limita Oligocen-Miocen se trasează convenţional deasupra disodilelor şi menilitelor superioare.

Acvitanian. În vestul pânzei subcarpatice, suita miocenă debutează cu formaţiunea flişoidă denumită stratele de Gura Şoimului. Urmează prima secvenţă evaporitică, formaţiunea cu sare inferioară, reprezentată de o megabrecie cu matrice argiloasă-marnoasă cu intercalaţii de gips, halit şi săruri de Mg şi K. Acestea aflorează la marginea internă a pânzei subcarpatice din Moldova centrală, precum şi la marginea externă la est de culmea Pleşu, între Tg. Neamţ şi valea Suha Mică.

Burdigalian. Peste formaţiunea saliferă inferioară urmează o suită de depozite argiloase şi marnoase roşiatice, numite suita vărgată inferioară. Aceasta debutează cu gresia feldspatică de Condor. Spre est şi vest au loc schimbări laterale de facies. Astfel, spre est suita vărgată inferioară trece frecvent la faciesuri conglomeratice, în care elementele sunt constituite aproape exclusiv din şisturi verzi furnizate de unităţile de vorland. Spre vest, suita vărgată inferioară trece adesea la un facies grezos descris drept gresia de Borzeşti; mai departe se dezvoltă un facies grezos-conglomeratic constituind conglomeratele de Almaşu, urmate pe verticală de gresia de Moişa. Suita vărgată inferioară cu faciesurile colaterale aflorează în zonele axiale ale unor anticlinale formând, printre altele, culmile Pietricica, Pleşu, Almaşu, etc. Th. Iorgulescu a descris aici o microfaună cu Globoquadrina dehiscens, indicativă pentru Burdigalianul inferior.

În succesiunea stratigrafică a Miocenului urmează suita vărgată superioară, cu grosime de 2000m. Este formată dintr-o alternanţă de nisipuri, marne şi argile, pe alocuri roşiatice; predomină însă pelitele cenuşii, motiv pentru care a fost descrisă sub numele de „molasa cenuşie”. La diverse nivele

Page 7: Zona Predeal Sărari

se intercalează gipsuri. Suita vărgată superioară se incheie cu un pachet de depozite cu faună de apă dulce. Se cunoaşte o microfaună de Cibicides conoideus, ceea ce indică Burdigalianul târziu. Asemenea depozite aflorează pe largi suprafeţe, începând din zona de curbură spre nord, şi ocupă de obicei zonele axiale ale unor cute sinclinale. De la curbură spre sud, în zona cutelor diapire, unde structurile se afundă, ansamblul depozitelor burdigaliene nu mai apare decât în zonele axiale ale cutelor diapire.

Badenianul. Peste suita vărgată superioară urmează o formaţiune bine individualizată şi cu un conţinut biostratigrafic bine precizat, încât constituie un reper stratigrafic. Este vorba de formaţiunea marnelor şi tufurilor cu globigerine. Materialul piroclastic este format din tufuri şi tufite dacitice, cu interacalaţii subţiri de marne cu globigerine : Praeorbidina glomerosa, Orbulina universa, Gnwibelina globosa, etc., care indică Badenianul inferior. Peste marnele şi tufurile cu globigerine urmează formaţiunea saliferă superioară, care aflorează mai ales în zona cutelor diapire. Este asemănătoare cu formaţiunea saliferă inferioară, dar este mult mai variată (marne roşii, marne cu globigerine, şisturi cristaline, şisturi verzi, roci eruptive,etc.). Din punct de vedere cronostratigrafic şi biostratigrafic, formaţiunea saliferă superioară corespunde zonei cu Spiroplactammina carinata, revenind Badenianului. Multe din masivele de sare ale zonei subcarpatice se află în această formaţiune saliferă superioară. Peste aceasta urmează un pachet de şisturi argiloase disodilice, numite şisturile cu radiolari. Formaţiunea marnelor cu Spiratella, care urmează peste şisturile cu radiolari, încheie suita de depozite atribuită Badenianului. Este bogat fosiliferă în zona cutelor diapire, cu o faună de Chlamys elegans, Arca diluvii, Corbula gibba, Comis dujardini, etc. La partea terminală se cunosc exemplare de Venus konkensis şi Spaniodontella corespunzând zonei cu Bulimina şi Bolivina ce indică Badenian superior.

Sarmaţian. Apare doar în zona Buzăului, în cute sinclinale mai externe (Ruşavăţ, Pădureni, Sărata-Năeni). Primele depozite sarmaţiene sunt marnele albicioase cu Syndesmia scythica, Ervilia praepodolica, Cerithium rubiginosum, etc. Şi aparţin Buglovianului. Volhinianul prezintă mari variaţii litofaciale. În partea sudică a cutelor diapire include depozite marnoase cu Mactra eichwaldi, Cardium lithopodolicum, Tapes gregarius, etc. Mai spre nord, între Buzău şi Râmnicu Sărat se găseşte un facies recifal calcaros cu bioherme de serpulide. În

Page 8: Zona Predeal Sărari

Valea Trotuşului capătă un facies grosier. Basarabianul apare complet în zona cutelor diapire, în axul sinclinalelor. În partea nordică a cutelor diapire este dezvoltat într-un facies de margine, cu conglomerate şi calcare oolitice sau lumaşelice cu Mactra fabreana, Cardium fittoni (în dealurile Măgura şi Istriţa), sau cu calcare recifale cu serpule şi briozoare, cu dezvoltare locală între râurile Teleajen şi Buzău. În partea centrală a cutelor diapire se găseşte un facies pelitic, reprezentat prin marne cu Cryptomactra pesanseris. Kersonianul nu poate fi riguros separat de Basarabian şi include lumaşele cu Mactra palassi. Din Valea Milcovului spre nord, Basarabianul şi Kersonianul capătă un facies monoton de marne şi argile nisipoase nefosilifere, descrise drept strate de Milcov. Acest facies se menţine şi în Pliocen.

Pliocenul. În general, Pliocenul este reprezentat prin depozite pelitopsamitice de apă puternic îndulcită, cu cea mai mare grosime în zona de curbură. Din cauza monotoniei litofaciale şi a lipsei de fosile, de la Valea Milcovului spre nord este dificilă separarea etajelor, încât ansamblul depozitelor pliocene este inclus în stratele de Milcov. În zona cutelor diapire, unde fosilele sunt mai numeroase, s-a putut realiza o stratigrafie de detaliu. Meoţianul include depozite de apă puternic îndulcită cu un nivel de depozite cu faună de apă salmastră. În ansamblu, Meoţianul este reprezentat prin nisipuri şi argile în care apar frecvent material cineritic şi intercalaţii de gresii oolitice. În zonele de margine se dezvoltă faciesuri grosiere cu prundişuri. Din Valea Trotuşului până în Valea Slănicului de Buzău, Meoţianul este predominant nisipos-argilos. Din Valea Buzăului spre vest, în zona cutelor diapire depozitele meoţiene au caracter transgresiv, putând lua contact cu formaţiunile de fliş. În această zonă, depozitele meoţiene sunt fosilifere şi în suita lor se poate distinge un orizont inferior argilos-nisipos cu congerii mici şi unionide printre care Unio subatavus, Psilunio subrecurvus etc; un orizont mediu argilos-grezos la care se adaugă şi calcare cu faună salmastră (Dosinia maeotica, Ervilia minuta etc); un orizont superior predominant argilos cu faună dulcicolă. Grosimea Meoţianului în zona de curbură poate atinge 1200 m. Ponţianul este reprezentat prin depozite predominant marnoase cu intercalaţii subţiri de nisipuri şi foarte rar strate de cărbuni. Local se întâlnesc depozite grosiere şi cu totul sporadic apar gresii oolitice şi calcare lumaşelice cu limnocardiide. În zona cutelor diapire, depozitele ponţiene sunt fosilifere. În suita acestora se pot distinge: un orizont inferior predominant marnos cu Paradacna abichi, Congeria rhomboidea ruma-

Page 9: Zona Predeal Sărari

na, Valenciennius annulatus etc; un orizont mediu marnos-nisipos cu Congeria rhomboidea, Paradacna abichi minor etc; un orizont superior nisipos-argilos cu Phyllocadrium planum planum, Caladacna steindachneri, Limnocardium subsquamosus etc. Dacianul, este reprezentat printr-o alternanţă de nisipuri şi gresii cu intercalaţii subordonate de marne şi argile cu cărbuni. Spre vest, în zona cutelor diapire, depozitele daciene sunt fosilifere, încât în cuprinsul lor se poate distinge Dacianul inferior cu Parapachydacna cobalcescui, Prosodacna rumana, Stylodacna heberti etc, şi Dacianul superior cu Pachyprionopleura neumayri, Stylodacna heberti, Viviparus rumanus, V. bifarcinatus. Dezvoltarea completă a Dacianului se întâlneşte în cutele mai externe, cum sunt Berea-Arbănaş, Sărata-Năeni, Moreni-Gura Ocniţei etc. Romanianul include depozitele care urmează în continuitate de sedimentare peste stratele cu limnocardiide şi prosodacne mari, şi sunt reprezentate prin argile şi marne cu faună dulcicolă. Ele conţin Viviparus bifarcinatus, Psilunio lenticularis etc. În zona cutelor diapire, în Romanian se întâlnesc cărbuni. Spre marginea internă a cutelor diapire, partea superioară a Romanianului devine predominant grosieră constituind stratele de Cîndeşti. Depozitele romaniene au o largă dezvoltare în zona cutelor diapire formând umplutura sinclinalelor.

Tectonica

În aranjamentul tectonic actual al Carpaţilor Orientali, molasa carpatică inferioară constituie pânza subcarpatică. Deformările şi reaşezările pe care le-a suferit această zonă s-au produs în trei faze tectogenetice.

Primele deformări ale zonei de molasă au avut loc în Burdigalian (faza eostirică), fiind determinate de încălecarea flişului extern peste molasa carpatică, înainte ca aceasta din urmă să se fi individualizat că unitate tectonică. Mişcările neostirice din Badenian, de mai mică intensitate, s-au făcut simţite mai ales printr-o fază de exondare însoţită de un episod lagunar.

Al doilea moment tectogenetic definitoriu în evoluţia zonei de molasă îl constituie paroxismul moldavic din Sarmaţianul timpuriu. Acesta a condus la încălecarea formaţiunilor molasei carpatice inferioare peste unităţile de vorland. În felul acesta s-a individualizat cea mai tânără şi cea mai externă pânză din Carpaţii Orientali, pânza subcarpatică. Mişcările moldavice au dus la

Page 10: Zona Predeal Sărari

cutarea formaţiunilor molasei carpatice inferioare încât pânza subcarpatică, la rândul ei prezintă o tectonică de detaliu destul de complicată. Deformările tectonice sunt mai frecvente în Moldova centrală. Sunt frecvente cutele normale, cutele-solzi, cutele culcate etc. De pildă, la nord de Piatra Neamţ, între valea Gîrcina şi valea Agapia, se urmăreşte cuta-solz Almaş, interpretată de O. Mirăuţă ca fals anticlinal. În faţa acesteia, forajele au arătat că depozitele miocene formează mai multe cute culcate, acesta fiind stilul tectonic pentru pânza subcarpatică din această regiune. Din Valea Trotuşului spre sud până în Valea Buzăului, marginea estică a pânzei subcarpatice, cu structura ei complicată, a suferit o coborâre de mare amplitudine şi a fost acoperită de formaţiunile molasei superioare.

Ultimele deformări care au afectat pânza subcarpatică sunt rezultatul mişcărilor valahice din Pliocenul terminal. Acestea au dus la stabilirea raporturilor tectonice între molasa inferioară şi molasa superioară şi au influenţat cutarea în stil diapir a ansamblului molasic (inferioară şi superioară) din sectorul valah al pânzei subcarpatice. Din Valea Buzăului spre vest, unde molasa superioară se extinde mult peste pânza subcarpatică, întreg ansamblul molasei carpatice a fost cutat în stil diapir. Cutele diapire, care constau în străpungerea depozitelor mai noi de către un sâmbure de sare sau argile cu sare mai vechi, se caracterizează prin anticlinale înguste separate de sinclinale largi. Ultimele sunt ocupate de depozite sarmato-pliocene şi pleistocene. Valea Buzăului, începând de la localitatea Pătîrlagele pînă la confluenţa cu valea Slănicului de Buzău, este traversată de Sinclinalele Şoimari-Calvini Ruşavăţ şi Pădureni-Cojanu, separate prin anticlinalele Tega, Lapoş, Berca-Arbănaşi, şi în continuarea acestuia, spre sud-vest, anticlinalul Năeni-Sărata; ultimele două structuri sunt cele mai externe. Mai spre vest, între Valea Cricovului şi Valea Teleajenului se întâlnesc cute anticlinale complicate de falii şi decroşări, cum sunt anticlinalele Păcureţi-Matiţa, Podenii Noi, Udreşti etc. pe un aliniament nordic, şi Podenii Vechi, Boldeşti, Ceptura, Urlaţi, pe un aliniament mai sudic. La vest de Valea Teleajenului se găsesc structurile Băicoi şi în prelungire spre vest, Moreni şi Aninoasa etc. Cutarea în stil diapir a zonei de la Valea Buzăului spre vest, generată de comportamentul particular al sării, a fost influenţată şi de cutările valahice care au determinat anumite deformări ale cutelor diapire, deformări care sunt cu atât mai accentuate cu cât structurile în cauză sunt situate pe aliniamente mai nordice.

Page 11: Zona Predeal Sărari

S-au deosebit următoarele tipuri de cute diapire:

— cute diapire revărsate, la care sâmburele de sare a fost dezrădăcinat încît are o poziţie superficială, cum sunt de pildă structurile Lapoş, Buştenari, Păcureţi-Matiţa, Podenii Noi etc.;

— cute diapire exagerate, în care sâmburele de sare străpunge toate formaţiunile suprajacente, un exemplu constituindu-l anticlinalul Udreşti;

— cute diapire atenuate, care se caracterizează prin aceea că sâmburele de sare nu ajunge la suprafaţă, cum sunt unele structuri din regiunea oraşului Ploieşti;

— cute criptodiapire, care se prezintă ca boltiri largi în care existenţa sării nu a fost dovedită, dar se presupune că există, cum sunt structurile Berea-Arbănaşi, Urlaţi, Tinosu-Brazi etc. Acestea sunt acoperite adesea de depozite foarte recente.

Formaţiunile zonei de molasă au fost afectate şi de mişcări din Pleistocen; dovada este faptul că depozitele pleistocene inferioare, cum sunt acelea din Măgura Odobeşti,apar cutate.

CAPITOLUL III : Geologie de detaliu

Cenozoic

Depozitele neogene ce iau parte la alcătuirea avantfosei interne sunt de vârste miocen inferioare, medii şi superioare şi depozite pliocene.

Acvitanian. Formaţiunea cu sare inferioară atribuită Acvitanianului se plasează între depozite lattorfian-chattiene dezvoltate în facies bituminos şi depozite molasice roşii, atribuite Burdigalianului. Litologic, conţine o masă argiloasă sau siltică nestratificată, alături de gipsuri şi conglomerate cu elemente de şisturi verzi remaniate din vorland.

Burdigalian. Aflorează în axul câtorva anticlinale majore din zona cutelor diapire. Sunt alcătuite din gresii şi marne cenuşii cu intercalaţii groase de gipsuri. La partea superioară se intercalează tufuri dacitice.

Page 12: Zona Predeal Sărari

Badenian. În zona cutelor diapire, Badenianul a fost divizat în patru orizonturi similar zonei flişului. Spre deosebire de zona flişului, formaţiunea cu sare din zona cutelor diapire este bogată în elemente remaniate din vorland : şisturi verzi precambriene, calcare jurasic-superioare şi fragmente de roci din flişul paleogen. În „breciile” ce însoţesc sarea badeniană se găsesc şi elemente de roci miocen-inferioare.

Sarmaţian. Are o largă dezvoltare în zona cutelor diapire şi prezintă caractere diferite după sectoarele în care se dezvoltă. În sectoarele interne ale cutelor diapire din regiunea Văii Buzăului, este constituit din alternanţă de argile şi nisipuri cu caracter de sedimentare ritmică. Fosilele permit recunoaşterea Sarmaţianului inferior : Cardium lithopodolicum, Mactra eichwaldi, etc. Un nivel superior cu mactre mari (Mactra vitaliana, Mactra subvitaliana, Cardium fittoni, Tapes gregarius) demonstrează şi prezenţa Sarmaţianului mediu. Sarmaţianul superior este evidenţiat sub forma unor gresii calcaroase şi calcare cu Mactra bulgarica, Mactra naviculata, Mactra crassicolis. La marginea externă a cutelor diapire, Sarmaţianul are un caracter neritic-litoral. Astfel, în culmea Istriţa, este reprezentat de calcare oolitice lumaşelice sau recifale.

Meoţian. Primul termen al Pliocenului se află uneori în continuitate cu Sarmaţianul superior (cutele externe ale zonei cutelor diapire şi zona externă a avantfosei) sau trangresiv peste termeni mai vechi (cutele interne). Reducerea grosimii Meoţianului se datorează condensării stratigrafice. Meoţianul inferior este alcătuit din gresii oolitice, nisipuri şi marne constituind circa 1/3 din grosimea totală. Fosilele importante sunt Unio subatavus, Unio subrecurvus, Dosinia maeotica, Ervilia minuta, Pirenella disjunctoides, etc. Meoţianul superior constituie 2/3 din grosimea totală şi este alcătuit din alternanţă de nisipuri şi marne, la care se adaugă uneori gresii oolitice. Fosilele caracteristice sunt Theodoxus, Psilunio subrecurvus, Viviparus moldavicus, Leptanodonta rumana, Congeria novorossica navicula.

Ponţian. Pentru întreg bazinul dacic, Ponţianul se află rareori în concordanţă cu Meoţianul. Este constituit mai ales din marne cu intercalaţii de nisipuri. Din punct de vedere paleontologic, se poate diviza în trei orizonturi. Ponţianul inferior cuporinde o asociaţie de Paradacna abichi, Congeria rumana, Limnocardium subodessae, Plagiodacna carinata. Ponţianul mediu este

Page 13: Zona Predeal Sărari

caracterizat prin Congeria rhomboidea, C. Marcovici, Limnocardium petersi, Chartoconca rumana, C. Gigantea, Caladacna steindachneri. Ponţianul superior conţine Phyllocardium planum,Monodacna pseudocatillus, Limnocardium subsquamulosum, Styolodacna heberti, Prosodacna semisulcata,etc. Dispariţia formelor de P. planum lasă loc Pachydacnelor, ceea ce constituie reper pentru separarea Dacianului.

Dacian. Este reprezentat de o alternanţă de nisipuri, marne şi argile cu cărbuni. Între Buzău şi Cricov, în cutele externe, dar şi în zona avantfosei externe, Dacianul apare complet dezvoltat, fiind alcătuit din trei orizonturi paleontologice : stratele cu Pachydacna, stratele cu Prosodacne mari, şi stratele cu Viviparus bifarcinatus. În sectorul dintre Buzău şi Teleajen, Dacianului îi lipseşte formaţiunea cu Prosodacne, aşadar nu a foste separat cartografic de Ponţian.

Romanian. Este reprezentat de o serie monotonă de argile şi nisipuri. Între Buzău şi Cricov, depozitele romaniene sunt reprezentate de nisipuri, marne, argile şi rare pietrişuri cu Psilunio munieri, P. Lenticularis, P. Bielz, etc. În cutele interne ale zonei cutelor diapire dintre Teleajen şi Buzău, Romanianul este reprezentat de argile, argile nisipoase şi nisipuri cu Helix sublutescens, H.krejci, Planorbis planorbis, etc.

Page 14: Zona Predeal Sărari

HARTA GEOLOGICĂ A ZONEI PREDEAL-SĂRARI

SCARA 1:200.000

Page 15: Zona Predeal Sărari

CAPITOLUL IV : Corelarea diagrafiilor geofizice

Page 16: Zona Predeal Sărari

CAPITOLUL V : Secţiunile geologice

Page 17: Zona Predeal Sărari

CAPITOLUL VI : Harta structurală

Page 18: Zona Predeal Sărari

CAPITOLUL 7 : Proiectarea exploatării

Page 19: Zona Predeal Sărari

Sonda 11 : Sondă de explorare preliminară cu scopul de a determina limita Ponţian-Meoţian (aproximativ 1650m).

Sonda 12 : Sondă de detaliu cu scopul verificării etanşeităţii faliei (aproximativ 1400m).

Sonda 13 : Sondă de explorare de detaliu cu scopul determinării limitei Ponţian-Meoţian (aproximativ 1720m).

Sonda 14 : Sondă de explorare preliminară pentru verificarea adâncimii contactului ţiţei/apă (aproximativ 1680m).

Sonda 15 : Sondă de explorare pentru determinarea limitei Ponţian-Meoţian (aproximativ 1440m).

CAPITOLUL 8 : Comanda geologo-tehnică

Page 20: Zona Predeal Sărari

CAPITOLUL 9 : Concluzii

Page 21: Zona Predeal Sărari

În urma informaţiilor colectate şi prelucrate în pretentul proiect, în structura Predeal-Sărari se evidenţiază trei structuri hidrodinamice separate de două falii, astfel :

- în regiunea investigată de sondele 1, 2 şi 3, s-a conturat un sinclinal faliat transversal şi longitudinal;

- în regiunea investigată de sondele 7, 13, 14 şi 15, s-a evidenţiat un anticlinal faliat în extremitatea sa vestică;

- în regiunea investigată de sondele 5, 6, 10, 11, şi 12 s-a conturat un nou sinclinal faliat.

Toate cele trei unităţi conturate au potenţial petrolifer în stratele din Ponţian, contactul ţiţei/apă fiind detectat la o adâncime de 1680 m.

Pentru detalierea geologică a structurii, s-a propus forarea unui număr de 5 sonde adiţionale, pentru stabilirea :

- limitei Ponţian-Meoţian;- adâncimii contactului ţiţei/apă;- etanşeităţii faliilor.