Ziua educatorului

17
Suntem Suntem dascăli. Ne-am născut Ne-am născut în momentul în care prima în momentul în care prima întrebare a ieşit din gura unui copil. întrebare a ieşit din gura unui copil.

Transcript of Ziua educatorului

Page 1: Ziua educatorului

        ““SuntemSuntem dascăli. Ne-am Ne-am născut în momentul în care născut în momentul în care prima întrebare a ieşit din prima întrebare a ieşit din

gura unui copil.gura unui copil.

Page 2: Ziua educatorului

  Suntem Suntem aceia aceia ale ale căror nume şi căror nume şi chipuri au fost chipuri au fost

demult uitate, dar demult uitate, dar ale căror lecţii şi ale căror lecţii şi personalitate vor personalitate vor ramâne veşnic în ramâne veşnic în

amintire prin amintire prin împlinirile elevilor împlinirile elevilor

lor.lor.

Page 3: Ziua educatorului

          De-a lungul unei zile am fost nevoit sa fiu De-a lungul unei zile am fost nevoit sa fiu actor, prieten, soractor, prieten, sorăă medicală şi doctor, medicală şi doctor, antrenor, găsitor de lucruri pierdute, antrenor, găsitor de lucruri pierdute,

psiholog, părinte de ocazie, agent comercial, psiholog, părinte de ocazie, agent comercial, politician şi păstrător al credinţei.politician şi păstrător al credinţei.

Page 4: Ziua educatorului

ŞŞtiu că este un lucru greu să descoperi cine tiu că este un lucru greu să descoperi cine eştieşti ……

Page 5: Ziua educatorului

SSuntuntemem permanen permanenţiţi vân vânăătortorii de de comori în căutarea comori în căutarea noastră noastră veşnicăveşnică,, de ocazii noi în care discipolii de ocazii noi în care discipolii noştrinoştri să-şi folosească înzestrările pentru să-şi folosească înzestrările pentru

acele talente care stau uneori undeva acele talente care stau uneori undeva îîngropate sub resemnare.ngropate sub resemnare.

Page 6: Ziua educatorului

Sunt cel mai norocos dintre Sunt cel mai norocos dintre cei care muncesc.cei care muncesc.

Page 7: Ziua educatorului

Unui doctor i se permite să deschidUnui doctor i se permite să deschidăă uşa uşa către lumea noastră într-un singur către lumea noastră într-un singur

moment magic.moment magic.

Page 8: Ziua educatorului

Mie mi se permite să văd cum viaţa renaşte în Mie mi se permite să văd cum viaţa renaşte în fiecare zi cu orice nouă întrebare, idee sau fiecare zi cu orice nouă întrebare, idee sau

prietenie.prietenie.

Page 9: Ziua educatorului

Un arhitect ştie că atunci când

clădeşte cu grijă, construcţia lui va

dura secole întregi.

Page 10: Ziua educatorului

Un dascăl ştie că dacă Un dascăl ştie că dacă va pune dragoste şi va pune dragoste şi adevăr în ceea ce adevăr în ceea ce face, ceea ce va face, ceea ce va

construi el va dura o construi el va dura o veşnicie.veşnicie.

Page 11: Ziua educatorului

      Sunt un Sunt un luptător, în luptător, în fiecare zi fiecare zi

luptându-se luptându-se împotriva împotriva presiunii presiunii

ucigătoare, ucigătoare, negativismulnegativismul

ui, fricii, ui, fricii, conformismulconformismul

ui, ui, prejudecăţiloprejudecăţilo

r, r, ignoranţei şi ignoranţei şi

apatiei.apatiei.

Page 12: Ziua educatorului

AAm alături de mine mari aliaţi: m alături de mine mari aliaţi: INTELIGENŢAINTELIGENŢA, , CURIOZITATEACURIOZITATEA, , INDIVIDUALITATEAINDIVIDUALITATEA, ,

CREATIVITATEACREATIVITATEA, , DRAGOSTEADRAGOSTEA şşi i RÂSULRÂSUL - toate - toate vin în grabă să se alăture sub stindardul meu.vin în grabă să se alăture sub stindardul meu.

Page 13: Ziua educatorului

Şi aşa, am un trecut bogat în Şi aşa, am un trecut bogat în amintiri.amintiri.

Page 14: Ziua educatorului

Am un prezent incitantAm un prezent incitant

Page 15: Ziua educatorului

plin de aventuri şi amuzament pentru că mi-plin de aventuri şi amuzament pentru că mi-am permis să-mi petrec zilele alam permis să-mi petrec zilele alăături de turi de

viitor.viitor.

Page 16: Ziua educatorului

Sunt unSunt un dascăl ... şi mulţumesc lui dascăl ... şi mulţumesc lui Dumnezeu pentru asta în fiecare zi.Dumnezeu pentru asta în fiecare zi.

Page 17: Ziua educatorului

Mi-ar fi plăcut ca toate aceste Mi-ar fi plăcut ca toate aceste cuvinte minunate să le fi compus cuvinte minunate să le fi compus

eu. eu.

((John W. SchaltterJohn W. SchaltterExtras din "Supa de pui pentru Extras din "Supa de pui pentru

suflet“suflet“))