Zilei Internationale a Femeii – 8 Martie!

8
Alexei SÎCI, vicepreşedinte CNAS – 88 la sută din numărul total al specialiştilor ce activează la Casa Naţională de Asigurări So- ciale sînt femei. Este o onoare să lucrezi într-un asemenea colectiv. De-a lungul anilor s-a creat o echipă performantă, care oferă populaţiei servicii de înaltă calitate şi se bucură de încrederea clienţilor. Profit de această ocazie pentru a vă felicita cu Ziua Internaţională a Femeii – 8 Martie! De femeie sînt legate valorile eterne – căldura că- minului familial, gingăşia, grija. Tot de ce se atinge o femeie poartă amprenta iubirii şi a binelui. Ne faceţi viaţa mai vie şi multilaterală, ne impuneţi şi pe noi, bărbaţii, să ne mişcăm înainte şi să ne per- fecţionăm. Pentru dumneavoastră şi împreună cu dumneavoastră ne realizăm în viaţă visele. Şi orice activitate nu aţi profesa, energia dumneavoastră benefică este totdeauna îndreptată spre făurire. Sînteţi cea mai mare bogăţie a ţinutului nostru, su- fletul lui viu. Permiteţi-mi să vă mulţumesc, dragi femei, pentru răbdare, înţelegere, mărinimie sufle- tească. Fie ca să se îndeplinească toate visele dum- neavoastră, iar în inimă să domnească totdeauna primăvara! Mihail ZAGAREANU, director Direcţie generală plată drepturi sociale CNAS – În direcţia pe care o conduc lucrează 92 de femei. Şi sînt doar un singur bărbat. Cu această echipă muncesc timp de 20 de ani. Colegele mele sînt muncitoare, cu iniţiativă şi punctuale. Desigur, ca în orice colectiv, fiecare subaltern are nevoie de un mod de abordare indi- vidual. Cine, dacă nu o femeie, poate să jertfească timpul său personal pentru efectuarea lucrului su- plimentar. Asemenea situaţii în instituţia noastră se întîmplă deseori. Mai ales, în martie, cînd tre- buie perfectate numeroase documente pentru in- dexarea efectuată anual la 1 aprilie. Colegele mele totdeauna manifestă mult profesionalism, atitudi- ne conştiincioasă faţă de lucru, responsabilitate şi abilitatea de a face faţă oricărei sarcini. Cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii vreau să felicit scumpele mele colaboratoare şi femeile întregii ţări cu sărbătoarea primăverii – 8 Martie. Noi, bărbaţii, ne minunăm de frumuseţea şi gin- găşia dumneavoastră, vă mulţumim pentru bună- tate şi înţelegere, capacitatea de a îmbina activi- tatea profesională şi grijile de familie, rămănînd Femei adevărate. Mihail COSTIŞANU, director Direcţie generală monitorizarea activităţii şi achiziţii publice CNAS – În această zi frumoasă de 8 Martie mă grăbesc să Vă aduc cele mai calde şi mai sincere felicitări, să vă doresc sănătate, bucurii, noi împliniri. Zilele să vă fie luminoase, să vă menţineţi pe chip totdeauna zîmbetul. Să aveţi parte de cele mai nobile şi mai curate sentimente în iubire, iar dragostea de viaţă să vă sporească mereu. Să trăiţi mulţi ani alături de cei dragi inimii şi prietenii adevăraţi. Să vă însoţească per- manent respectul şi recunoştinţa celor pentru care munciţi cu dăruire de sine. Vă doresc fe- ricire şi mult noroc! nr. 2 (108) februarie 2012 www.cnas.md 2 3 4 COOPERARE INTERNAȚIONALă Schimb de experienţă Moldova - Azerbaidjan PROTECȚIE SOCIALă Tratament balneosanatorial din mijloacele de asigurări sociale DESPRE COLEGII NOȘTRII Nu conteniţi să faceţi bine Stimate cititoare, doamne şi domnişoare! Vă adresez cele mai calde şi sincere felicitări cu ocazia marcării Zilei Internationale a Femeii – 8 Martie! În această zi le sărbătorim cu un deosebit respect pe dragele noastre bunici, mame, soţii, surori, prietene şi fiici. Orice cuvinte de apreciere nu ar rosti la adresa dumneavoastră bărbaţii, ele oricum nu sînt de ajuns pentru a exprima admiraţia faţă de frumuseţea, înţelepciunea, tandreţea şi credinţa de care daţi dovadă. Aş vrea să adresez cuvinte de recunoştinţă mamelor pentru căldu- ra şi atenţia pe care ele o dăruiesc copiilor, pentru capacitatea lor de a îmbina armonios activitatea profesională cu viaţa de familie. Mulţumim femeilor care dau dovadă de milă şi compasiune faţă de cei lipsiţi de căldura căminului familial, cei care se află în condiţii de viaţă dificile. Ajutorul dumneavoastră pentru aceste persoane este de nepreţuit şi demn de admiraţie. Vă doresc din inimă, dumneavoastră, stimate femei, să fiţi apărate de timpuri de răstrişte şi greutăţi, să aveţi mai puţine griji şi mai multe zile luminoase, pline de bucurii. Vă doresc, de asemenea, să aveţi parte de o sărbătoare cît mai caldă şi mai frumoasă, petrecută alături de cei care vă iubesc şi vă preţuiesc. Cu respect, Maria BORTA, Preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări Sociale

Transcript of Zilei Internationale a Femeii – 8 Martie!

Page 1: Zilei Internationale a Femeii – 8 Martie!

Alexei SÎCI, vicepreşedinte CNAS

– 88 la sută din numărul total al specialiştilor ce activează la Casa Naţională de Asigurări So-ciale sînt femei. Este o onoare să lucrezi într-un asemenea colectiv.

De-a lungul anilor s-a creat o echipă performantă, care oferă populaţiei servicii de înaltă calitate şi se bucură de încrederea clienţilor. Profit de această ocazie pentru a vă felicita cu Ziua Internaţională a Femeii – 8 Martie!

De femeie sînt legate valorile eterne – căldura că-minului familial, gingăşia, grija. Tot de ce se atinge o femeie poartă amprenta iubirii şi a binelui. Ne faceţi viaţa mai vie şi multilaterală, ne impuneţi şi pe noi, bărbaţii, să ne mişcăm înainte şi să ne per-fecţionăm. Pentru dumneavoastră şi împreună cu dumneavoastră ne realizăm în viaţă visele. Şi orice activitate nu aţi profesa, energia dumneavoastră benefică este totdeauna îndreptată spre făurire. Sînteţi cea mai mare bogăţie a ţinutului nostru, su-fletul lui viu. Permiteţi-mi să vă mulţumesc, dragi femei, pentru răbdare, înţelegere, mărinimie sufle-tească. Fie ca să se îndeplinească toate visele dum-

neavoastră, iar în inimă să domnească totdeauna primăvara!

Mihail ZAGAREANU, director Direcţie generală plată drepturi sociale CNAS

– În direcţia pe care o conduc lucrează 92 de femei. Şi sînt doar un singur bărbat. Cu această echipă muncesc timp de 20 de

ani. Colegele mele sînt muncitoare, cu iniţiativă şi punctuale. Desigur, ca în orice colectiv, fiecare subaltern are nevoie de un mod de abordare indi-vidual. Cine, dacă nu o femeie, poate să jertfească timpul său personal pentru efectuarea lucrului su-plimentar. Asemenea situaţii în instituţia noastră se întîmplă deseori. Mai ales, în martie, cînd tre-buie perfectate numeroase documente pentru in-dexarea efectuată anual la 1 aprilie. Colegele mele totdeauna manifestă mult profesionalism, atitudi-ne conştiincioasă faţă de lucru, responsabilitate şi abilitatea de a face faţă oricărei sarcini.

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii vreau să felicit scumpele mele colaboratoare şi femeile întregii ţări cu sărbătoarea primăverii – 8 Martie.

Noi, bărbaţii, ne minunăm de frumuseţea şi gin-găşia dumneavoastră, vă mulţumim pentru bună-tate şi înţelegere, capacitatea de a îmbina activi-tatea profesională şi grijile de familie, rămănînd Femei adevărate.

Mihail COSTIŞANU, director Direcţie generală monitorizarea activităţii şi achiziţii publice CNAS

– În această zi frumoasă de 8 Martie mă grăbesc să Vă aduc cele mai calde şi mai sincere felicitări, să vă doresc sănătate, bucurii, noi împliniri.

Zilele să vă fie luminoase, să vă menţineţi pe chip totdeauna zîmbetul. Să aveţi parte de cele mai nobile şi mai curate sentimente în iubire, iar dragostea de viaţă să vă sporească mereu. Să trăiţi mulţi ani alături de cei dragi inimii şi prietenii adevăraţi. Să vă însoţească per-manent respectul şi recunoştinţa celor pentru care munciţi cu dăruire de sine. Vă doresc fe-ricire şi mult noroc!

nr. 2 (108)

februarie 2012www.cnas.md

2 3 4 Cooperare internaȚională Schimb de experienţă Moldova - Azerbaidjan

proteCȚie SoCială Tratament balneosanatorial din mijloacele de asigurări sociale

DeSpre ColeGii noȘtriiNu conteniţi să faceţi bine

Stimate cititoare, doamne şi domnişoare! Vă adresez cele mai calde şi sincere felici tări cu ocazia marcării Zilei Internationale a Femeii – 8 Martie!

În această zi le sărbătorim cu un deosebit respect pe dragele noastre bunici, mame, soţii, surori, prietene şi fiici. Orice cuvinte de

apreciere nu ar rosti la adresa dumneavoastră bărbaţii, ele oricum nu sînt de ajuns pentru a exprima admiraţia faţă de frumuseţea,

înţelepciunea, tandreţea şi credinţa de care daţi dovadă.Aş vrea să adresez cuvinte de recunoştinţă mamelor pentru căldu-

ra şi atenţia pe care ele o dăruiesc copiilor, pentru capacitatea lor de a îmbina armonios activitatea profesională cu viaţa de familie.

Mulţumim femeilor care dau dovadă de milă şi compasiune faţă de cei lipsiţi de căldura căminului familial, cei care se află în

condiţii de viaţă dificile. Ajutorul dumneavoastră pentru aceste persoane este de nepreţuit şi demn de admiraţie.

Vă doresc din inimă, dumneavoastră, stimate femei, să fiţi apărate de timpuri de răstrişte şi greutăţi, să aveţi mai puţine

griji şi mai multe zile luminoase, pline de bucurii. Vă doresc, de asemenea, să aveţi parte de o sărbătoare cît mai caldă şi mai frumoasă, petrecută alături de

cei care vă iubesc şi vă preţuiesc. Cu respect,

Maria BORTA,Preşedinte al Casei Naţionale

de Asigurări Sociale

Page 2: Zilei Internationale a Femeii – 8 Martie!

nr. 2 (108) februarie 20122 ToTul despre pensii şi indemnizaţii

Cooperare internaȚională

O delegaţie formată din conducători de subdivi-ziuni din cadrul Fondului de Stat pentru Protecţie Socială al Republicii Azerbaidjan a vizitat Casa Na-ţională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova. Principalul scop al vizitei este schimbul de experi-enţă între oficialii ambelor instituţii, prevăzut în ca-drul Protocolului bilateral de colaborare în dome-niul asigurărilor sociale încheiat la 29 iunie 2011.

Principalele chestiuni care au fost examinate în cadrul întîlnirilor a fost organizarea lucrului de luare la evidenţă a contribuţiilor sociale, cal-cularea şi plata pensiilor, folosirea tehnologiilor informaţionale. În afară de aceasta reprezentanţii Casei Naţionale şi-au împărtăşit experienţa în do-meniul negocierii şi încheierii tratatelor internaţio-nale în domeniul securităţii sociale.

În cadrul vizitei, delegaţia a efectuat o depla-sare la Casa Teritorială de Asigurări Sociale din

municipiul Bălţi, unde specialiştii Fondului de Stat pentru Protecţie Socială al Republicii Azer-baidjan au făcut cunoştinţă cu procesul de lucru privind recepţionarea declaraţiilor de la agenţii economici, procedura de stabilire şi calculare a pensiilor, modul înregistrării persoanelor fizice pentru atribuirea codului personal de asigurare socială şi primirii parolei de acces la contul indi-vidual de asigurări sociale, în care se conţine in-formaţia despre defalcările în fondul de asigurare socială începînd cu 1 ianuarie 1999.

În cadrul întîlnirilor bilaterale s-au discutat şi alte teme ce ţin de dezvoltarea de mai departe a colaborării dintre CNAS din Republica Moldova şi FSPC din Republica Azerbaidjan.

Notă. Numărul populaţiei Republicii Azerbaid-jan la 1 ianuarie 2012 era de 9 milioane 235 mii de

persoane. La situaţia din 1 ianuarie 2012, numărul de persoane care primesc pensii de muncă consti-tuie 1 277 596. Dintre cetăţenii care primesc pensii de muncă 498 750 sînt bărbaţi, 778 846 sînt femei. Dintre ei 812 771 primesc pensii pentru limita de vîrstă, 331 586 – de invaliditate, 133 239 primesc pensii pentru pierderea întreţinătorului. Potrivit datelor FSPC în Republica Azerbaidjan trăiesc 40 de lucrători migranţi din Republica Moldova.

Participarea CNAS la Expoziţia

„Fabricat în Moldova”: totaluri şi Evaluări

Participarea CNAS la lucrările expoziţiei în perioada 31 ianuarie-4 februarie 2012 a avut drept scop familiarizarea populaţiei cu sistemul public naţional de asigurări sociale, consultarea vizitatorilor pe problemele interesate, primirea cererilor, organizarea şi desfăşurarea seminare-lor pentru agenţii economici, distribuirea plian-telor şi publicaţiei CNAS „Asigurarea Socială”.

În cadrul expoziţiei, la standul Casei Naţionale de Asigurări Sociale a funcţionat serviciul de con-sultare. Pe parcursul a cinci zile de expoziţie circa 500 persoane au solicitat consultări pe problemele

asigurărilor sociale. Specialiştii CNAS au înre-gistrat 42 de cereri de la persoane asigurate, care au dorit să primească o parolă de acces on-line la contul curent de asigurare socială a sistemului informaţional ACCES CPAS.

La expoziţia „Fabricat în Moldova” colabora-torii CNAS au organizat două seminare privind raportarea electronică şi plata indemnizaţiilor pentru concediile medicale.

În cadrul seminarelor agenţii economici au primit răspunsuri la cele mai diverse întrebări din domeniul asigurărilor sociale.

Casa Naţională de Asigurări Sociale deja al şaselea an participă la expoziţia „Fabricat în Moldova”. Organizatori ai acestui eveniment sînt Camera de Comerţ şi Industrie în colaborare cu Ministerul Economiei, sub patronajul Guvernului Republicii Moldova.

OPINII ALE VIZITATORILOR EXPOZIŢIEI

…Despre posibilitatea de a verifica on-line con-tribuţia anuală în contul viitoarei pensii am aflat într-o emisiune televizată. Dar tot am amînat de la o zi la alta să merg la Casa Teritorială de Asigu-rări Sociale. Vizitînd recent expoziţia „Fabricat în Moldova”, am profitat de prezenţa Casei Naţiona-le de Asigurări Sociale şi am scris o cerere pentru eliberarea parolei de acces la contul curent CPAS. În scurt timp am primit un plic în care era parola. Accesînd pagina oficială a CNAS am găsit servi-ciul Acces CPAS, am deschis contul curent per-sonal de asigurări sociale şi am aflat informaţia necesară. Recomand tuturor să utilizeze serviciul Acces CPAS pentru ca să se asigure că angajato-rul depune declaraţiile anuale ale persoanelor asigurate, în baza cărora şi se face înregistrarea în contul personal al persoanelor asigurate.

Svetlana CODREANU, Ialoveni

…Despre existenţa ziarului “Asigurarea Soci-ală” ştiam, dar nu cunoşteam modul în care te poţi abona la această ediţie. Am rămas plăcut surprins cînd la expoziţia „Fabricat în Moldova” am văzut standul Casei Naţionale de Asigurări Sociale. Aici nu numai că am primit un număr proaspăt de ziar şi consultaţia necesară în pro-blemele care mă interesau, dar şi m-am adresat cu rugămintea să-mi dăruiască o colecţie de zia-re pentru anul trecut, pentru că în ea se conţine foarte multă informaţie necesară unui pensionar. Este foarte preţios că în materialele plasate se fac referinţe la actele legislative concrete. Doar textele legilor publicate în „Monitorul Oficial” nu se referă la tematica noastră. Iar ziarul „Asigura-rea Socială” conţine materialele necesare, dar şi preţul abonamentului este accesibil.

Adrian BALICA, Chişinău

Puteţi perfecta un abonament pentru ziarul „Asigu-rarea Socială” din orice lună în oficiile poştale ale „Poştei Moldovei”, amplasate în toate raioanele ţării, de aseme-nea, în centrele de difizare a presei „Ediţii periodice” şi „Moldpresa”. Un abonament lunar perfectat prin „Poşta Moldovei” costă 32.40 lei. Costul unui număr: pentru agenţii economici şi pensionari – 2.70 lei; pentru in-valizi – 1.70 lei. Un abonament anual pentru invalizi – 20.40 lei. Periodicitatea ediţiei este de o dată pe lună.

În municipiul Bălţi a fost dată în exploatare clădirea Casei Teritoriale de Asigurări Sociale. Inaugurarea oficială a avut loc la 10 februarie, curent. La ceremonia de tăiere a panglicii a par-ticipat Maria Borta, Preşedinte al Casei Naţiona-le de Asigurări Sociale, Vasile Panciuc, primarul municipiului Bălţi, Anatolie Harcenco, repre-zentantul Guvernului în teritoriu, conducători ai întreprinderilor, alţi invitaţi.

După reconstrucţie oficiul CTAS a devenit mult mai spaţios şi mai comod atît pentru cola-boratori, cît şi pentru numeroşii săi vizitatori. La etajul întîi al clădirii se prestează servicii pensio-narilor şi cetăţenilor socialmente vulnerabili, la etajul doi – agenţilor economici.

un oficiu nou al CNaS la Bălţi

De serviciile Casei Teritoriale de Asigurări So-ciale Bălţi se folosesc două treimi din locuitorii municipiului, dintre care 42 de mii – beneficiari ai plăţilor sociale, 45 de mii – persoane asigurate şi circa 10 mii – plătitori de contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii (agenţii economici).

eVeniMent

apropo

Schimb de experienţă Moldova - azerbaidjan

Page 3: Zilei Internationale a Femeii – 8 Martie!

nr. 2 (108) februarie

2012

3

aCtualitate

ToTul despre pensii şi indemnizaţii

StatiStiCa

Categoriile de benefiCiari numărul beneficiarilor (persoane)

mărimea medie de prestaţie (lei)

1 2 3Pensii, în total 638287 874-05

inclusiv: - pensii pentru limită de vîrstă 473075 900-56 - pensii de invaliditate 132900 717-67 - pensii de urmaş 20425 461-40 - pensii pentru vechime în muncă 1015 3044-11 - pensii participanţilor la lichidarea avariei de la Cernobîl 2044 1891-19 - pensii militarilor în termen şi membrilor lor de familie 1096 755-56 - alte categorii de pensionari 7732 2492-82

Alocaţii sociale de stat, în total 51403 234-64inclusiv:

- pentru persoane vîrstnice 3493 96-16 - pentru invalizi 4590 99-24 - pentru invalizi din copilărie 25404 271-25 - pentru copii invalizi cu vîrsta de pînă la 18 ani 14034 277-35 - în cazul pierderii întreţinătorului 3882 125-28

Cuantumul pensiei minime: - pentru limită de vîrstă pentru lucrătorii din agricultură - 570-66 - pentru limită de vîrstă a celorlalţi beneficiari - 641-00 - de invaliditate de gr. I - 456-02 - de invaliditate de gr. II - 440-36 - de invaliditate de gr. III - 310-08

Informație privind beneficiarii de pensii şi alocaţii sociale de stat, aflaţi la evidenţa CNAS la situaţia din 1 ianuarie 2012

Verifică defalcările la bugetul asigurărilor sociale

Pe site-ul Casei Naţionale de Asigurări Socia-le www.cnas.md fiecare angajat poate să verifice contul curent de asigurări sociale, care conţine informaţia despre valoarea contribuţiilor sociale începînd cu 1 ianuarie 1999. Pentru a avea acces în sistemul informaţional ACCES CPAS este ne-cesar de a te înregistra ca utilizator al serviciului şi de a primi parola la una din casele teritoriale de asigurări sociale ori la CNAS. Pentru aceasta tre-buie completată o cerere, formularul căreia poate fi găsit pe site-ul www.cnas.md. În meniul stîng în rubrica „Formulare CNAS” trebuie de accesat „Acces la contul curent (SI ACCES CPAS)” şi se va deschide formularul cererii. După completare documentul trebuie expediat la adresa electronică: [email protected], ori [email protected].

Parolele pentru angajaţii săi le poate solicita şi angajatorul. Pentru aceasta agentul economic trebuie să prezinte la Casa Naţională de Asigu-rări Sociale sau la una teritorială lista salariaţilor după modelul plasat pe site-ul www.cnas.md.

Informaţia despre contul curent se înnoieşte anual pînă la 1 mai cu condiţia că angajatorul va efectua defalcările la timp în bugetul asigu-rărilor sociale.

proteCŢie SoCială

De la 1 ianuarie 2012, invalizii de război şi per-soanele asimilate acestora vor beneficia de com-pensaţie bănească în locul biletelor de tratament sanatorial în cuantum nou, care constituie 5300 lei.

Acest drept social este stabilit prin Legea nr. 190-XV din 8 mai 2003 cu privire la veterani, iar mecanismul de plată a compensaţiei băneşti în locul biletelor de tratament sanatorial invalizilor de război şi persoanele asimilate este stabilit prin Hotărîrea Guvernului nr. 868 din 28 iulie 2004. În conformitate cu prevederile Regulamentului, aprobat de Hotărîrea menţionată, cuantumul compensaţiei se stabileşte anual de către Consiliul de Administraţie al CNAS şi se coordonează cu Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.

Compensaţia bănească se stabileşte după expi-rarea a doi ani calendaristici consecutivi (1 ianu-arie-31 decembrie) de la data apariţiei dreptului respectiv. Plata compensaţiei se efectuează de Casa Naţională de Asigurări Sociale, prin inter-mediul “Băncii de Economii” S.A.

Compensaţia nu se achită beneficiarului care îşi stabileşte domiciliul în străinătate, precum şi per-soanelor aflate în aziluri (cămine) pentru bătrîni şi invalizi.

Compensaţie băneasCă în loCul biletelor

de tratament sanatorial

În anul curent pentru prevenirea îmbolnăviri-lor şi recuperarea capacităţii de muncă a asigu-raţilor prin tratament balneosanatorial în buge-tul asigurărilor sociale a Republicii Moldova sînt prevăzute 20 milioane de lei. Cine poate pretinde la un bilet parţial compensat la sanatoriu şi care este modalitatea de repartizare ne povesteşte Nicolae ŢÎBULEAC, şeful Direcţiei asigurărilor sociale a salariaţilor din cadrul CNAS.

Procurarea biletelor ţine de competenţa Casei Naţionale de Asigurări Sociale. Banii pentru pro-curarea biletelor sînt alocaţi din mijloacele buge-tului de stat de asigurări sociale, care se formează din contribuţii de asigurări sociale, plătite de an-gajatori, indiferent de apartenenţa lor la sindicate. Prin urmare, şi salariaţii care nu sînt membri de sindicat, pot pretinde la un bilet de tratament bal-neosanatorial din contul bugetului asigurărilor so-ciale de stat ( BASS). De asemenea, un bilet de tra-tament balneosanatorial pot obţine şi acei agenţi economici, unde nu există organizaţii sindicale.

Potrivit unui regulament în vigoare, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 290 din 19.04.2010, mijloacele băneşti pentru prevenirea îmbolnăvirii şi recuperarea capacităţii de muncă prin tratament balneosanatorial se împarte unităţilor economice proporţional, în dependenţă de suma contribuţii-lor defalcate în bugetul asigurărilor sociale în anul anterior anului financiar curent. Suma respectivă se determină prin aplicarea unui program special de calculator, care nu permite implicarea factoru-lui uman. Numărul total al biletelor se calculează în dependenţă de suma medie a biletului pentru anul trecut. De exemplu, dacă agentul economic

trebuie să primească bilete pentru o sumă totală de 10 mii de lei, pentru determinarea numărului de bilete, această sumă se împarte la costul mediu al biletului pentru anul trecut, care a fost de circa 5 mii de lei. Deci, agentului economic respectiv îi vor reveni 2 bilete.

La achiziţionarea biletelor pentru tratament balneosanatorial se bucură de avantaje instituţi-ile de reabilitare care dispun de baza respectivă de diagnostică şi tratament cu condiţia existen-ţei factorului de tratament natural (apă minerală, nămol, climă, etc) şi după atractivitatea financiară a ofertei. Tradiţional, se încheie contracte cu sa-natoriile „Codru” (Călăraşi), „Nufărul Alb” (Ca-hul), „Struguraş”, (Dubăsari, Cocieri), „Bucuria” şi „Speranţa” (Vadul lui Vodă), „Constructorul” (Chişinău) etc.

Biletele pentru tratament balneosanatorial sînt distribuite persoanelor asigurate conform cererii depuse la comitetul sindical sau reprezentantului administraţiei unităţii economice, în cazul lipsei organizaţiei sindicale, cu prezentarea recoman-dării medicului de familie. Se bucură de priorităţi persoanele asigurate care au suferit un accident la locul de muncă, persoanele care suferă de o boală profesională, invalizii care lucrează, donatorii de sînge, persoanele represate, care au fost reabili-tate, mamele cu mulţi copii, şi, de asemenea, cei care au suferit în cadrul situaţiilor excepţionale.

În corespundere cu hotărîrea de guvern cita-tă mai sus beneficiarii biletelor achită 20 % din costul lui nemijlocit în casieria sanatoriului. De asemenea, beneficiarul biletului achită costul de-plasării tur-retur la locul tratamentului. Alte chel-tuieli legate de procurarea biletelor, obținute din contul bugetului asigurărilor sociale de stat, agen-ţii economici şi persoanele asigurate nu pot avea.

Persoanele asigurate pot beneficia de un bi-let din contul mijloacelor bugetului asigurărilor sociale de stat doar odată în 3 ani.

Valentina FEDOSENCO

tratament balneosanatorial din mijloaCele de asigurări soCiale

Page 4: Zilei Internationale a Femeii – 8 Martie!

nr. 2 (108) februarie 20124

Fondator - CNAS a RMPublicaţia Periodică a fost înregistrată la Ministerul Justiţiei a RM. Certificat de înregistrare nr. 126 din 30.01.2003

AdresA redAcţiei:Republica Moldova, MD-2028,

mun. Chişinău, str. Gh. Tudor, 3

Ziuarul a fost tipărit la tipografia “Europress”

tirajul - 3500Comanda nr. 90

tel.: (022)25-75-49fax: (022) 25-75-47

[email protected]

ToTul despre pensii şi indemnizaţii

Linia fierbinteC nas

acordă audienţă şi răspunde la întrebările cetăţenilor prin

telefon de luni pînă vineri 8.00 -12.00, 13.00 -17.00

Adresa: mun. Chişinău, str. Gh.Tudor, 3;

tel.: (022) 286 115Casa Naţională de Asigurări Sociale

e-mail: [email protected]

Nu conteniţi să faceţi bine, nu obosiţi să slujiţi oa-menilor, învăţaţi-vă să faceţi bine – căutaţi adevărul, apăraţi orfanii, ţineţi parte văduvelor…

Cred că nu toţi cei care lucrează în sistema Casei Naţionale de Asigurări Sociale (CNAS) şi Societăţii Orbilor din Moldova (SOM) ştiu că cuvintele cita-te mai sus sînt precepte biblice. Dar îndrăznesc să afirm că ele devin regulă, principii de activitate pen-tru fiecare, care slujesc oamenilor. În esenţă, sîntem într-o echipă – colaboratorii CNAS şi SOM.

În cele mai complicate cazuri, împrejurări, cînd trebuie de elucidat nişte subtilităţi pentru a da un sfat unui om în perfectarea documentelor ori la lua-rea unei hotărîri ce ţine de viitor, noi ne adresăm la colegele noastre. În raioane – la casele teritoriale, în

capitală – la oficiul central CNAS. Cel mai des mă adresez doamnei Raisa Drozdov, la telefonul “liniei fierbinţi” pentru consultaţie şi îmi pare bine că dînsa este o profesionistă, care cunoaşte la perfecţie legile. Voi spune mai mult: Raisa Drozdov este sensibilă, sufletistă, ştie să-ţi dea o explicaţie judicioasă delicat şi tacticos. De rînd cu Raisa Drozdov, vreau să amin-tesc şi numele Anei Cioban şi Ecaterinei Musin, care sînt totdeauna atente cu vizitatorii cînd examinea-ză diferite adresări. A spune că ele sînt solicitate în activitatea lor înseamnă a nu spune, de fapt, nimic. Lor li se adresează oamenii pentru explicaţii şi aju-

tor în problemele de calculare şi plată a pensiilor şi ajutoarelor sociale, iar eu încă nu am întîlnit vreo persoană care să fie mulţumită de pensia ori ajutorul social calculat. Aşa că închipuiţi-vă ce volum de lucru au colaboratoarele cărora şi se adresează cu problemele sale cetăţenii întregii ţări. De cîtă atenţie şi tact trebuie să dea dovadă, ascultînd numeroase plîngeri ale unor oameni în vîrstă şi, adesea, bolnavi. O compasiune deose-bită trezesc invalizii din copilărie şi mamele cu mulţi copii: angajarea invalizilor este o problemă aproape imposibil de rezolvat, iar mamelor cu mulţi copii li se dă dreptul de a ieşi la pensie la 54 de ani, dacă deţin un stagiu de muncă de 30 de ani. Dar de unde să acumuleze acest stagiu feme-ia care a născut şi a educat 7-9-10 copii?

Se ştie, că în multe ţări europene, la fel în Canada şi SUA, guvernele au o altă poziție faţă de proble-mele de susţinere socială. Statul manifestă o atitudi-ne responsabilă faţă de sănătatea femeilor cu mulţi copii de vîrstă fertilă şi le asigură o viaţă decentă la bătrîneţe, fără a-i face responsabili doar pe copii şi nepoţi.

Nu mă îndoiesc că şi în ţara noastră, unde anteri-or natalitatea era una dintre cele mai înalte, trebuie adoptate rectificările respective a legilor în vigoare. Doar nu un aflux de migranţi va completa populaţia Moldovei şi ar fi nechibziut şi incorect de a lăsa gri-ja de viitorul ţării în voia sorţii. Despre acest aspect trebuie să se pronunţe organele puterii care au drep-tul la iniţiativă legislativă. Argumentele de rigoare ar putea să le pună la dispoziţie specialiştii înalt ca-lificaţi care lucrează în sfera protecţiei sociale şi asi-gurărilor sociale, datoria şi competenţa profesională a cărora este de a ajuta oamenilor, de a nu conteni de a face bine.

Aş vrea să le urez colaboratoarelor Casei Naţiona-le să fie cu adevărat fericite, numaidecît sănătoase şi să se bucure de bunăstare… Da, nu este chiar atît de simplu. Dar este foarte necesar!

Maria ŢESLIUC, redactor-şef al revistei audio “Bună ziua!”

a Societăţii Orbilor din Moldova

DeSpre ColeGii noŞtri

Nu conteniţi să faceţi bine…

s-a majorat indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copiilor adoptaţi

Indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copiilor adoptaţi şi a celor aflaţi sub tutelă s-a majorat cu 100 de lei. Această majorare este prevăzută în mo-dificările operate în Hotărîrea Guvernului № 198 din 16.04.1993 cu privire la protecţia copiilor şi familiilor socialmente vulnerabile, aprobate de Gu-vernul Republicii Moldova la 8 februarie, curent.

Astfel, de la 1 ianuarie 2012 cuantumul indemni-zaţiei constituie 600 lei lunar pentru fiecare copil.

De remarcat, că beneficiari de această prestaţie socială vor fi 7157 copii orfani sau rămaşi fără ocro-tire părintească asupra cărora a fost instituită tute-lă/curatelă şi 2512 copii adoptaţi de către cetăţeni care domiciliază permanent pe teritoriul Republicii Moldova.

ŞtiaŢi Că...

Valentina POLEANSCAIA, director CTAS al sectorului Botanica, mun. Chişinău

O dragoste cu lungimea de 40 de ani. Anume atît a trăit doamna Valentina într-o căsnicie fericită cu soţul său Stanislav. În anul acesta familia lor va sărbători nunta de rubin. În decursul căsniciei soţul i-a oferit mai multe cadouri. Şi ele au fost totdeauna deosebite, ceea ce şi-a dorit mai mult de-a lungul anilor.

Ludmila SOCOL, şef Direcție calcul drepturi sociale, CTAS Glodeni

În sistema de asigurări sociale doamna Socol munceşte mai bine de 25 de ani. Prin bunătatea şi compasiunea manifestată a cucerit stima colegilor şi vizitato-rilor CTAS. Dînsa este nu numai un angajat bun, dar şi o soţie, mamă şi bunică minunată. Doamna Ludmila are patru copii şi patru nepoţi.

Natalia ROŞU, specialist-coordonator, Direcţia generală evidenţă individuală a contribuţiilor CNAS

Natalia este cel mai tînăr specialist calificat angajat la CNAS. Dînsa a absolvit facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii de Stat a Moldovei şi de acum circa un an activează în domeniul dat. Îşi aminteşte cu drag de prima zi de lucru, considerînd-o cea mai interesantă şi memorabilă. Florile preferate ale Nataliei sînt trandafirii. Cel mai mult îşi doreşte nişte bijuterii frumoase.

Cu sărbătoarea, dragele noastre!La Casa Naţională de Asigurări Sociale lucrează 1203 colaboratori, dintre care 1046 femei de

diferite vîrste. Ele sînt nu doar angajate conştiincioase, versate în domeniu, dar şi soţii fidele, mame grijulii şi fiice atente.

Page 5: Zilei Internationale a Femeii – 8 Martie!

№ 2 (108) февраль 2012

www.cnas.md

МЕЖДУНАРОДНОЕ СОТРУДНИЧЕСТВО Молдова – Азербайджан. Обмен опытом

СОЦИАЛЬНАЯ ЗАЩИТАСанаторное лечение за счет средств социального страхования

6 7 О НАШИХ КОЛЛЕГАХНе уставая творить добро

8

Дорогие женщины! Примите самые теплые, искренние поздравления c

Международным женским днем – 8 Марта!В этот праздничный день звучат искренние слова любви

и признательности в адрес наших дорогих бабушек, матерей, жен, сестер, подруг и дочерей. Но никаких слов не хватит, чтобы

по достоинству оценить ваш самоотверженный труд, бескорыстную любовь и верность.

Позвольте мне выразить слова благодарности матерям за теплоту и заботу, которую они дарят детям, за их умение

находить время и силы и для работы, и для семьи. Спасибо женщинам, чьи добрые сердца наполнены мило-

сердием и состраданием к тем, кто лишен семейного теп-ла, кто находится в непростой жизненной ситуации.

Ваша помощь таким людям неоценима и достойна всяческого уважения.

От всей души желаю, чтобы вы, дорогие женщины, были защищены от всех невзгод и трудностей,

чтобы у вас было меньше хлопот и больше светлых, радостных дней, успехов и удач!

С уважением,Мария БОРТА,

Председатель Национальной кассы социального страхования

Алексей СЫЧ, зам. Председателя НКСС

– 88 процентов всех спе-циалистов, работающих в На-циональной кассе социального страхования, – женщины. Для меня большая честь работать

в таком коллективе. На протяжении многих лет здесь была создана сильная команда, кото-рая предоставляет населению услуги высокого качества и пользуется заслуженным доверием клиентов. Пользуясь случаем, хочу поздравить весь женский коллектив НКСС и всех читателей газеты с Международным праздником 8 Марта!

С женщиной связаны вечные ценности – теп-ло семейного очага, нежность и забота. Все, к чему прикасается женщина, несет особый заряд любви и доброты. Вы делаете нашу жизнь яркой и многогранной, заставляете нас, мужчин, дви-гаться вперед и совершенствоваться. Ради вас и вместе с вами мы воплощаем в жизнь свои меч-ты. И какой бы деятельностью на благо общества вы ни занимались, ваша благотворная энергия всегда направлена на созидание. Вы – главное богатство нашего края, его светлая душа. По-звольте поблагодарить вас, дорогие женщины,

за терпение, понимание, душевную щедрость. Пусть осуществятся все ваши мечты, а в сердце всегда царит весна!

Михаил ЗАГАРЯНУ, директор Главного управления выплаты социальных пособий НКСС

– В руководимом мною управлении трудятся 92 жен-щины. Я с этой командой ра-

ботаю 20 лет. Можно сказать: один в поле воин. Так – да не так. Мои коллеги трудолюбивые, ини-циативные и исполнительные. Конечно, как и в любом коллективе, к каждой нужен свой подход. Ведь кто, если не женщина, может пожертво-вать своим личным временем, чтобы выполнить сверхурочную работу! А такое в нашем учрежде-нии случается нередко. Особенно в марте, когда необходимо подготовить множество докумен-тов для индексации, ежегодно проводимой с 1 апреля. Мои коллеги всегда проявляют высокий профессионализм, добросовестное отношение к работе, ответственность и умение справляться с любой проблемой. По случаю Международно-го женского дня хочу поздравить своих дорогих

сотрудниц и всех женщин страны с весенним праздником – 8 Марта. Мы, мужчины, восхи-щаемся вашей красотой и нежностью и благо-дарим вас за доброту и понимание, способность совмещать профессиональную деятельность с семейными заботами, при этом оставаясь на-стоящими Женщинами.

Михаил КОСТИШАНУ, директор Главного управления мониторинга деятельности и государственных закупок НКСС

– В этот замечательный день – Восьмое марта – спешу принести вам самые теплые и искренние поздравления с пожеланиями здоровья, радости и новых свершений. Пусть наступившая весна принесет вам как можно больше светлых, радостных и по-настоящему счастливых дней. Долгих лет вам в окружении дорогих сердцу людей и преданных друзей. Пусть вас всегда сопровождают уважение и признательность тех, ради кого и во благо ко-торых вы трудитесь не покладая рук. Счастья вам, дорогие женщины, и удачи.

Page 6: Zilei Internationale a Femeii – 8 Martie!

6 № 7 (101) июль2011

№ 2

(108), февраль 2012

Всё о пенсиях, пособиях и Выплатах

МЕЖДУНАРОДНОЕ СОТРУДНИЧЕСТВО

Делегация ведущих специалистов Государ-ственного фонда социальной защиты Азер-байджана (ГФСЗ) посетила Национальную кас-су социального страхования Молдовы. Главная цель визита – обмен опытом, предусмотренный в рамках двустороннего Протокола о сотрудни-честве в области обязательного государствен-ного социального страхования от 29 июня 2011 года.

Главные вопросы, которые рассматривались во время встреч, – организация работы по ин-дивидуальному учету взносов, по назначению и выплате пенсий, использованию информацион-ных технологий и др. Кроме того, представители Национальной кассы поделились накопленным опытом в области переговорных процессов и заключения международных соглашений по со-циальной защите граждан.

В ходе визита специалисты Государственно-го фонда социальной защиты Азербайджана

побывали в Территориальной кассе социально-го страхования мун. Бэлць, где на месте озна-комились с процессом работы по принятию деклараций от экономических агентов, проце-дурой расчета и назначения пенсий, регистра-ции физических лиц для предоставления им персонального кода социального страхования («желтая карточка») и получения пароля досту-па к индивидуальному лицевому счету, на кото-ром содержится информация о перечислениях в фонд социального страхования начиная с 1 января 1999 г.

В рамках двусторонних встреч состоялось обсуждение и других тем, касающихся дальней-шего развития сотрудничества между НКСС Молдовы и ГФСЗ Азербайджана.

Справка. Численность населения Азербайд-жана на 1 января 2012 года составила 9 млн 235 тысяч человек. По состоянию на 1 января 2012

года, число лиц, получающих трудовые пенсии, составило 1 277 596 человек. Из граждан, полу-чающих трудовые пенсии, 498 750 – мужчины, 778 846 – женщины. Из них 812 771 получают пенсии по возрасту, 331 586 – по инвалидности, 133 239 – получают пенсии по случаю потери кормильца. По данным ГФСЗ, в Азербайджа-не проживает около 40 трудовых мигрантов из Молдовы.

На газету «Социальное страхование» можно подписаться с любого месяца в почтовых отделени-ях связи «Poşta Moldovei», расположенных во всех районах страны, а также в подписных агентствах «Еdiţii Periodice» и «Moldpresa». Годовая подписка издания через «Poşta Moldovei» 32.40 лея. Стои-мость одного номера: для экономических агентов и пенсионеров – 2.70 лея; для инвалидов – 1.70 лея. Годовая подписка для инвалидов – 20.40 лея. Пе-риодичность издания – один раз в месяц.

СОБЫТИЕ

КСТАТИ

Молдова – Азербайджан. Обмен опытом

ИТОГИ УЧАСТИЯ НКСС В ВЫСТАВКЕ

«ПРОИЗВЕДЕНО В МОЛДОВЕ

Главная цель участия НКСС в экспозиции с 31 января по 4 февраля 2012 года – ин-формирование населения по вопросам со-циального страхования: консультирование посетителей, прием заявлений, проведение семинаров для экономических агентов, раз-дача памяток и ведомственной газеты «Со-циальное страхование».

В период работы выставки в павильоне, где располагался стенд Национальной кассы, действовала консультационная служба. За пять выставочных дней по вопросам соци-

ального страхования обратилось около 500 человек. Принято 42 заявления от застрахо-ванных лиц, пожелавших получить пароль доступа он-лайн к лицевому счету в инфор-мационной системе ACCES CPAS.

В рамках выставки сотрудники Нацио-нальной кассы провели два семинара – об электронной отчетности и о порядке начис-ления и выплаты пособий по больничным листам, в ходе которых экономические аген-ты получили ответы на самые различные во-просы в области социального страхования.

Национальная касса социального страхования шестой год подряд участвует в выстав-ке «Произведено в Молдове». Организаторы данной экспозиции – Торгово-промышленная палата в сотрудничестве с Министерством экономики, под патронатом Правитель-ства Республики Молдова.

ОТЗЫВЫ ПОСЕТИТЕЛЕЙ ВЫСТАВКИ…О возможности проверять ежегодные пере-

числения в пенсионный фонд через интернет я впервые услышала в телевизионной передаче. Но всякий раз откладывала посещение терри-ториальной кассы социального страхования. Побывав на выставке «Произведено в Молдове», в которой участвовала Национальная касса социального страхования, я смогла тут же по-дать заявление на получение пароля доступа к персональному лицевому счету в информаци-онной системе ACCES CPAS. Вскоре я получила конверт с паролем и смогла узнать на сайте НКСС всю информацию о состоянии моего те-кущего счета. Советую всем воспользоваться этой новой услугой НКСС, чтобы убедиться в правильности ежегодного перечисления рабо-тодателем взносов на лицевой счет застрахо-ванного лица..

Светлана КОДРЯНУ, Яловень

…О существовании газеты «Социальное страхование» я знал, но не обладал инфор-мацией о том, как можно подписаться на это издание. Был приятно удивлен, когда на выставке «Произведено в Молдове» увидел стенд Национальной кассы. Здесь я получил не только свежий номер газеты и необходимую консультацию по интересующим вопросам, но и смог обратиться с просьбой подарить мне подшивку газеты за прошедший год, так как в ней много нужной для меня, пенсионера, информации. Очень ценно, что в заметках и статьях есть ссылки на нормативные акты. Ведь законодательные документы, напеча-танные в издании «Мониторул Офичиал РМ», не все по нашей тематике. А в газете «Соци-альное страхование» и материалы по теме, и подписная стоимость газеты невелика, до-ступная каждому из нас.

Адриан БАЛИКА, Кишинэу

В мун. Бэлць сдано в эксплуатацию реконстру-ированное здание территориальной кассы соци-ального страхования. Его официальное открытие состоялось 10 февраля. В церемонии «перереза-ния ленточки» участвовали председатель Нацио-нальной кассы социального страхования Мария Борта, примар мун. Бэлць Василий Панчук, пред-ставитель правительства в территории Анатолий Харченко, руководители предприятий, другие приглашенные. Офис ТКСС после реконструк-ции стал намного просторней и удобней как для сотрудников, так и для многочисленных его по-сетителей. На первом этаже здания осуществля-ется прием пенсионеров и граждан, относящихся к социально уязвимой категории населения, на втором – экономических агентов.

Услугами территориальной кассы социального страхования Бэлць пользуются две трети жителей муниципия, из которых 42 тыс. – получатели со-циальных выплат, 45 тыс. – застрахованные лица и порядка 10 тыс. – плательщики взносов обяза-тельного государственного социального страхо-вания (экономические агенты).

НОВЫЙ ОФИС ТКСС В БЭЛЦЬ

Page 7: Zilei Internationale a Femeii – 8 Martie!

7 № 7 (101)

июль2011

№ 2

(108), февраль 2012

Всё о пенсиях, пособиях и Выплатах

АКТУАльНО

СТАТИСТИКА

Категории получателей количество покупателей (человек)

средний размер выплаты (леев)

1 2 3пенсий, всего 638287 874-05в том числе:

- пенсий по возрасту 473075 900-56 - пенсий по инвалидности 132900 717-67 - пенсий по случаю потери кормильца 20425 461-40 - пенсий за выслугу лет 1015 3044-11 - пенсий участникам ликвидации последствий аварии на чернобыльской аЭС 2044 1891-19 - пенсий военнослуж. срочной службы и членам их семей 1096 755-56 - другие категории пенсионеров 7732 2492-82

государственных социальных пособий 51403 234-64в том числе:

- лица, достигшие установленного пенсионного возраста 3493 96-16 - инвалиды 4590 99-24 - инвалиды с детства 25404 271-25 - дети-инвалиды в возрасте до 18 лет 14034 277-35 - дети, потерявшие кормильца 3882 125-28

Минимальный размер пенсии: - по возрасту для работников сельского хозяйства - 570-66 - по возрасту для остальных получателей пенсий - 641-00 - по инвалидности I гр. - 456-02 - по инвалидности II гр. - 440-36 - по инвалидности III гр. - 310-08

Информация о получателях пенсий и социальных пособий, находящихся на учете НКСС, по состоянию на 1 января 2012 года

Проверяем отчисления в бюджет социального страхования

На сайте Национальной кассы социального страхования www.cnas.md каждый работающий гражданин может проверить состояние своего ли-цевого счета, на котором отражается информация о перечислениях в бюджет социального страхо-вания, начиная с 1 января 1999 г. Чтобы войти в информационную систему ACCES CPAS, необхо-димо получить пароль доступа в территориальной кассе социального страхования по месту житель-ства либо в НКСС. Для этого нужно заполнить заявление, бланк которого можно найти на сайте www.cnas.md. В левом меню в рубрике «Бланки НКСС» следует кликнуть на «Доступ к текущему счету (SI ACCES CPAS)» – откроется бланк заяв-ления. Заполненный документ следует отправить на электронный адрес: [email protected] либо [email protected]

Пароли для своих сотрудников может получить и работодатель. Для этого экономическому агенту нужно представить в НКСС или в ТКСС список работников, составленный по образцу, также раз-мещенному на сайте www.cnas.md.

Информация о текущем счете обновляется ежегодно до 1 мая при условии, что работодатель своевременно производил отчисления в бюджет социального страхования

СОЦИАльНАЯ ЗАЩИТА

С 1 января 2012 года инвалидам войны и при-равниваемым к ним лицам установлен новый раз-мер денежной компенсации взамен бесплатной санаторной путевки. Эта сумма составляет 5300 леев.

Социальная защита инвалидов войны преду-смотрена Законом о ветеранах № 190-XV от 08.05.2003 г. Выплаты денежных компенсаций вместо бесплатных санаторных путевок инвали-дам войны и приравниваемым к ним лицам осу-ществляются на основании Постановления Прави-тельства РМ № 868 от 28.07.2004 г. В соответствии с Положением данного постановления, размер ком-пенсации ежегодно устанавливается Администра-тивным советом Национальной кассы социально-го страхования по согласованию с Министерством социальной защиты, семьи и ребенка.

Денежная компенсация назначается по истече-нии двух последующих календарных лет (1 января-31 декабря) со дня возникновения права. Выплата производится Национальной кассой социального страхования через АО «Bаncа de Economii».

Лицам, проживающим в домах престарелых (общежитиях), а также выезжающим на постоян-ное место жительства за границу, компенсация не выплачивается.

Денежная компенсация вместо бесплатной

санаторной путевки

В этом году для закупки путевок по предупреж-дению заболеваний и восстановлению трудо-способности застрахованных лиц посредством санаторно-курортного лечения бюджетом госу-дарственного социального страхования Респу-блики Молдова предусмотрено 20 миллионов леев. О том, кто может претендовать на частично компенсированную путевку в санаторий и как они распределяются, рассказывает Николай ЦЫБУ-ЛЯК – начальник Управления социального страхо-вания работающих НКСС.

– Приобретение путевок входит в компетенцию Национальной кассы социального страхования. Деньги для приобретения путевок выделяются из средств бюджета государственного социального страхования, который формируется из взносов со-циального страхования, выплачиваемых работо-дателями, вне зависимости от принадлежности к профсоюзам. Следовательно, и те работники, кото-рые не являются членами профсоюзов, могут пре-тендовать на путевку для санаторно-курортного лечения за счет средств бюджета государственного социального страхования (БГСС). Следовательно, путевки получают и те предприятия, в которых от-сутствуют профсоюзные организации.

Согласно действующему положению, утверж-денному Постановлением Правительства № 290 от 19.04.2010 г., денежные средства для профилакти-ки заболеваний и восстановления трудоспособ-ности посредством санаторно-курортного лечения распределяются экономическим единицам про-порционально, в зависимости от суммы взносов, перечисленных ими в бюджет государственного социального страхования за год, предшествующий текущему финансовому году. Данная сумма опреде-ляется с применением специальной информацион-

ной программы, на которую не оказывает влияния человеческий фактор. Общее количество путевок рассчитывается в зависимости от средней стоимо-сти путевки за прошлый год. К примеру, если эконо-мический агент должен получить путевки на общую сумму в 10 тыс. леев, для определения их количества эта сумма делится на среднюю стоимость путевки за прошлый год, примерно 5 тыс. леев. Значит, данно-му экономическому агенту полагается две путевки.

При закупке путевок преимуществами пользу-ются реабилитационные учреждения, где имеется соответствующая лечебно-диагностическая база, с учетом наличия природных лечебных ресурсов по принципу финансовой привлекательности предло-жений. Традиционно договора заключаются с са-наториями: Codru (Кэлэрашь), Nufărul alb (Кахул), Struguraş (Дубэсарь, Кочиерь), Bucuria и Speranţa (Вадул-луй-Водэ), Constructorul (Кишинэу) и др.

Путевки распределяются застрахованным лицам согласно заявлению, поданному в профсоюзный комитет или уполномоченному администрации эко-номической единицы в случае отсутствия профсо-юзной организации, с приложением медицинской справки, выданной семейным врачом. Приоритетом пользуются застрахованные лица, пострадавшие от несчастного случая на производстве, лица с профес-сиональным заболеванием, работающие инвалиды, доноры крови, репрессированные и в последующем реабилитированные лица, многодетные матери, а также лица, пострадавшие в результате чрезвычай-ного происшествия.

В соответствии с вышеуказанным Постановлением Правительства, получатель путевки покрывает 20 % ее стоимости, и эта сумма вносится непосредственно в кассу санатория. Наряду с этим, получатель путевки самостоятельно оплачивает проезд к месту лечения и обратно. Какие-либо другие затраты в связи с полу-чением путевки, приобретенной за счет средств бюд-жета государственного социального страхования, экономические агенты и застрахованные лица нести не должны.

Путевка за счет средств БГСС может быть выде-лена застрахованному лицу один раз в течение трех лет.

Валентина ФЕДОСЕНКО

санаторное леЧение за сЧет среДств социалЬноГо страХования

Page 8: Zilei Internationale a Femeii – 8 Martie!

8 № 7 (101) июль2011

учредитель - НКСС РМПериодическое издание зарегистрировано Министерством юстиции РМ №126 от 30.01.2003 г.

адрес редакции:Республика Молдова, MD-2028,

мун. Кишинэу, ул. Г. Тудор, 3

Газета отпечатана в типографии “Europress”

тираж - 3500Заказ № 90

тел.: (022)25 75 49факс: (022) 25 75 47

[email protected]

№ 2

(108), февраль 2012

Всё о пенсиях, пособиях и Выплатах

Горячая линиян кс с

консультирует граждан с понедельника по пятницу

8.00 -12.00, 13.00 -17.00 по адресу:

мун. Кишинэу, ул. Г. Тудор, 3, тел.: (022) 286 115 Национальная касса

социального страхованияe-mail: [email protected]

Не уставайте творить добро, не уставайте людям служить, спешите делать добро – ищите правду, за-щищайте сироту, вступайтесь за вдову…

Наверное, не все, кто работает в системе Нацио-нальной кассы социального страхования и Обще-ства слепых Молдовы (ОСМ), знают, что приведен-ные выше строки являются библейскими заветами. Но смею утверждать, что они становятся правилом, уставным требованием для каждого, кто служит лю-дям. По сути, мы находимся в одной связке – сотруд-ники НКСС и ОСМ.

В самых сложных случаях, обстоятельствах, когда необходимо выяснить какие-то тонкости, чтобы дать человеку совет в оформлении документов или при-нятии решения на будущее, мы обращаемся к нашим коллегам. В районах – это территориальные кассы,

в столице — центральный офис НКСС. Чаще всего мне приходится обращаться за консультацией по телефону «горячей линии» к Раисе Дроздовой, и как же радостно убеждаться, что она настоящий профес-сионал, обладающий абсолютным знанием законов и подзаконных актов! Скажу больше: Раиса Дроз-дова – исключительно чуткий, душевный человек, умеющий тактично, деликатно дать толковое разъ-яснение. Наряду с Раисой Дроздовой, назову также Анну Чобан и Екатерину Мусину, которые всегда внимательны к посетителям в рассмотрении обра-щений. Сказать, что они загружены – значит ничего не сказать. Ведь к ним обращаются люди за разъясне-нием и помощью в вопросах назначения и выплаты пенсий и социальных пособий, а я еще не встречала человека, который был бы доволен назначенной ему пенсией или пособием. Так что представьте, какой объем работы ложится на плечи сотрудниц, к кото-рым обращаются со своими проблемами граждане нашей страны. Сколько внимания и такта требует-ся проявить, выслушивая многочисленные вопросы и жалобы зачастую пожилых и больных людей. Но особенное сочувствие вызывают инвалиды с детства и многодетные матери: трудоустройство инвалидов стало почти неразрешимой проблемой, а много-детным матерям теперь хоть и дано право выхо-дить на пенсию в 54 года, однако лишь при наличии 30-летнего трудового стажа. Но как же этот стаж мо-жет наработать женщина, родившая и воспитавшая 7- 9-10 детей?!

Известно, что во многих европейских странах, а также в Канаде и США к решению вопросов соци-альной поддержки подходят по-иному. Государство проявляет истинную заботу о сохранении здоровья многодетных женщин детородного возраста и обес-печивает им достойную жизнь в старости, не пере-кладывая заботу о них на детей и внуков.

Не сомневаюсь: и в нашей стране, где прежде рож-даемость была одной из самых высоких, необходимо принимать соответствующие поправки в действую-щие ныне законы. Ведь не приток мигрантов завтра будет пополнять население Молдовы, и заботы о будущем страны, об укреплении семьи откладывать на потом – непредусмотрительно, неправильно. Об этом могут и должны сказать свое веское слово ор-ганы власти, имеющие право законодательной ини-циативы. Вооружить их соответствующими убеди-тельными данными по силам специалистам высокого уровня, которые работают в системе социального обеспечения и социального страхования, чей долг и профессиональная обязанность – помогать людям, творить добро...

И мне хочется пожелать всем сотрудницам Нацио-нальной кассы, чтобы они были по-весеннему счаст-ливы, обязательно здоровы и благополучны. Да, это не так просто. Но очень необходимо!

Мария ЦЕСЛЮК, главный редактор аудио-журнала

«Здравствуйте!» Общества слепых Молдовы

О НАШИХ КОллЕГАХ

Не уставая творить добро…

Увеличено Пособие По УходУ за Приемными детьми

Размер пособий по уходу за приемными или взятыми под опеку детьми увеличен на 100 леев. Это предусмотрено поправками в Постановление Правительства № 198 от 16.04.1993 г. о социальной защите детей и малообеспеченных семей, утвержденными 8 февраля Правительством РМ. Таким образом, с 1 января 2012 года размер пособия на каж-дого ребенка составляет 600 леев в месяц.

Получателями выплат стали 7157 взятых под опеку сирот и детей, оставшихся без попечения родителей, и 2512 приемных де-тей, постоянно проживающих в Республике Молдова.

ЗНАЕТЕ лИ ВЫ, ЧТО…

Валентина ПОЛЯНСКАЯ, директор ТКСС сектора Ботаника, мун. Кишинэу

Любовь длиной в сорок лет. Именно столько прожила Валентина Ивановна в счастливом браке со своим супругом Станиславом. В этом году чета Полянских отпразднует рубиновую свадьбу. За совместную жизнь Валентина Ивановна по-лучала от мужа разные подарки. И это всегда было нечто особенное, то, о чем она долго мечтала.

Людмила СОКОЛ, начальник Управления назначения пенсий о пособий ТКСС ГлоденьВ системе социального страхования Людмила Антоновна трудится уже 25 лет. Ее доброта и отзывчивость снискали заслуженное уважение коллег и по-сетителей кассы. Она не только хороший работник, но и замечательная жена, мама и бабушка. У Людмилы Петровны четверо детей и четверо внуков.

Наталья РОШУ, специалист-координатор, Главное управление индивидуального учета взносов НКССНаталья – самый молодой квалифицированный специалист в НКСС. Она закончила факультет социологии и социального обеспечения Государ-ственного университета Молдовы и уже около года работает в данной сфе-ре. Считает свой первый рабочий день самым памятным и интересным.

Любимые цветы Натальи – розы. А еще она мечтает о красивой бижутерии.

С праздником, дорогие наши!В Национальной кассе социального страхования работает 1203 сотрудника, из кото-

рых 1046 – женщины самых разных возрастов. Они не только добросовестные, грамот-ные работники, но и преданные жены, заботливые матери и внимательные дочери.