*VW W J . W

SOCIETflTES DE MOINE REVISTĂ SĂPTĂMÂNALĂ PENTRU PROBLEME SOCIALE Şl ECONOMICE

Comitetul de direcţie Vasile Goldiş, D. Guşti, Mihai Popovici, Gh. Bogdan­u l flU l I Duică, ion Lupaş, Onisifor Ghibu, V. C. Osvadă, Radu Dragnea şi Ion Clopoţel Exenvpla-N-rul 7 — ' * ^ ^ ^ — • • — — ^ — B M ni

C L U J , D U M I N E C A 25 M A I 1 9 2 4 rai 12 lei

C U P R I N S U L : ACTUALITĂŢI: Universitatea românească a Daciei Supe­

rioare Onisifor Ghibu *•*-• POLITICA EXTERNA: Eduard Herriot G. Bogdan-Duică PROBLEME SOCIALE: îndrumarea profesională . . . . Vlădescu-Băcoasa DISCUŢII LITERARE: Ortografice . , Axente Banciu

Păcatul (de Lucreţia Petrescu) . . . . G. Bogdan-Duică Testamentul Măriei Bashkirtsew . . . . Ecaterina Pitiş

SĂNĂTATEA PUBLICA: Problema locuinţelor . . . . Dr.SabianManila CRONICA ŞCOLARĂ: Politica, statul şi şcoala . . . . P . Ilcuş ,.

Şcoala elementară de comerţ din Cluj . D. Voina Geografie naţională 8. d. m.

CRONICI DIVERSE: — Conferinţele d-lui Eric Colban — Cronica artis­tică — Congresul inginerilor — Bibliografia românească a războiului — Ecouri — „Asociaţiunea" şi universitatea din Cluj — Acţiunea soviete­lor ruseşti pentru o republică moldovenească — Redacţionale — 1 0 Mai — Uniunea generală a industriaşilor de petrol — Criza industriei de petrol — Fapte şi observaţii săptămânale — Săptămâna economico-

financiară — Bibliografie.

REDACŢIA ŞI A D M I N I S T R A Ţ I A : CLUJ, STRADA BABA NOVAC NR. 5. Abonamente: pe un an 600 lei. Autorităţi şi întreprinderi particulare 1000 lei. Funcţio­narii publici, preoţii şi învăţătorii 500 lei. Pentru streinătate, abonamentele sunt îndoite. In America 10 dolari. Abonamentele se plătesc înainte, pe cel puţin o jumătate de an.

AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA

MAGAZIN

PAR1S1AN MODĂ PENTRU DAME ŞI DOMNI

T U R D A PIAŢA MIHA1U VITEAZUL N R . 61

PREŢURI IEFTINE SENZAŢIONALE !!

• • T f T T V V T T Y T T T T T T n T V T T T T Y

L U C A C A T I B I O prăvălie de manufactură î« TURDA

Mijloceşte negoţul «le pos­tavuri şl panzatnrl intre T U R D A ş l B U C U R E Ş T I

Adnce mărfurile cele mai bnne direct dela fabrici.

Toţi intelectualii abonează revista

SOCIETATEA DE MÂINE

o g l i n d ă fidelă a marilor frămân­tări din vremea noastră şi cerce­tătoare a viito­

rului !

CAFENEAUA „DACIA"

Tnrda, Piaţa Mihai Viteazul Proprietar Adolf Partos Loc de o p r i r e pentru t o a t e a u t o m o b i l e l e cari trec prin Turda Staţiunea autobusului BL AGA CLUJ—TURDA Aranjament elegant!

Muzică în fiecare seară. Serviciu excelent.

AUTOMOBILE cate trec prin TURDA găsesc BENZINĂ tot­deauna la Emanuel Fischer, lângă gară.

Emil I»etricaş, Turda are in prăvălie toate arti­colele de m a n u f a c t u r ă Vecniu comerciant român

PREŢURI REDUSE ! TELEFOS» Nr. 98

1 "

FABRICA DE BERE S. A. din TURDA I || P A L A T U L N O U T Ă Ţ I L O R •H

FABRICAŢIA SPECIALĂ

GLORIA bere nutritoare din malţ dublu

şi

COROANA berea cea mai gustoasă şi renumită.

F E U î Y V E S T «& S A M U E L MARE MAGAZIN DE COSTUME, PORDESIE, ROCHII GATA PENTRU DAME ULTIMA MODA

FABRICA: TURDA I Depozit general: OLUJ, Calea Dorobanţilor No. 11

DE PARIS.

B R A Ş O V Te le fon 4 8 3

Întreprinderea Electrotechnică Românească | TEODOB MAIOR Cluj CALEA VICTORIEI 7 TELEFON 577

Reprezentantul Fabricei de Electromotoare „ENER6IA" V T <* i» ii t ă • Instalaţii de lumină, transmiteri de forţă, cen-" " " trale de lumină şi forţă, instalaţii complete de

semnalizare. Atelier special pentru bobinarea electromotoarelor, dinamouri şi magnetouri re­paraţii de accumulatori, magnetizarea potcoa­velor dela aparatele de aprindere.

Furnizează* Electromotoare de orice tensiune şi cai putere, dinamouri şi generatoare. Becuri pentru orice tensiune şi intensitate luminoasă. Materiale de instalaţie. Vase de gătit, leare de călcat, etc.

Staţiune proprie de încărcat şi verificat accumulatori.

! F A B R I C A » E CEfciUIiOZÂ

BRAŞOVEAMÂ S O C I E T A T E A I O N I M Â

ZÂRWEŞTI

150

© B.C.U. Cluj

SOCIETATEA DE MÂINE REVISTA SĂPTĂMÂNALA PENTRU PROBLEME SOCIALE ŞI ECONOMICE

Ed i t o r şi r e d a c t o r - ş e f : I O N C L O P O Ţ E L

CLUJ, DUMINECĂ 25 MAI 1924 Anul I N-rul 7

EXEMPLARUL 12 LEI

UNIVERSITATEA ROMÂNEASCĂ A DACIEI SUPERIOARE CU PRILEJUL IMPLINIREI A 5 ANI DE ACTIVITATE

I. române şi a înfiinţa pentru români scoale reale, gimnaziale, academice şi o universitate, în care privinţă până acum din partea guvrenului celui ve­chili nu numai nu s'a făcut nimic, ci încă şi râvna poporului pentru ridica­rea şcoalelor prin toate mijloacele o au Împiedecat, ba încă şi moşiile co­munităţilor noastre, din care se sus­ţineau şooalele, au lăsat a ni se răpi de alte confesiuni religioase".1

In epoca absolutismului Românii ar­deleni au cerut necontenit învăţământ superior în limba naţională. Astfel con­ferinţa naţională ţinută la 1861 în Si­biul s'a pronunţat pentru ridicarea unei facultăţi juridice române, ca. cea mai urgentă şi supremă necesitate, iar conferinţa din 1863 ceru „înfiinţarea unei universităţi paritetice din mijloa­cele statului pentru ţara întreagă".2

Lupta Românilor pentru crearea, din mijloacele statului, a unui învăţământ superior românesc, părea, a ajunge în curând să fie încununată de succes. Ziarul sibiian EermannstMter Zeitung, publica la 25 August 1863 următoarea telegramă din Sibiu: „Allgemeine Ko-respondenz" află că Majestatea Sa îm­păratul, prin prea înalta rezoluţiune, prin care se încuviinţează ridicarea unei academii de drepturi la Cluj, tot­odată s'a îndurat a concede ca să se facă pregătirile pentru ridicarea unei universităţi paritetice în Sibiiu, şi proiectele corespunzătoare pentru transformarea academiei de acolo în astfel de universitate să se aştearnă Majestăţii Sale; în urmă ca docenţilor dela academia de drepturi din Sibiiu şi din Cluj, cari sunt gata a ţinea une­le colegii şi în limba română, trebuie să li se încuviinţeze renumeraţiuni de 200 până la 250 fi."*

Dacă înfiinţarea unei universităţi ar­delene paritetice (bilinque, germană şi română) a rămas baltă, cauza trebue căutată în încăpăţinarea Saşilor, cari voiau cu orice preţ ca acea universi-

In ziua de 12 Maiu a. c. s'au împli­nit 5 ani de când, prin voinţa puteri­lor mai presus de noi, universitatea ungurească „Francisc Iosif" din Cluj a încetat, luându-i locul actuala uni­versitatea românească.

înfiinţarea unei universităţii ungu­reşti în Ardealul românesc la 1872 fusese o adevărată violentare a popu­laţiei majoritare şi autohtone a acestei ţări, care decenii dearândul luptase pentru universitate în conformitate cu nevoile sufleteşti ale ei, iar nu pentru crearea unui instrument de maghiari­zare în mâna guvernului şovinist dela Budapesta.

încetarea universităţii ungureşti n'a fost numai o necesitate istorică, ci şi un act de dreptate imanentă a istoriei, din primul moment al unirii Ardealu­lui cu celelalte provincii româneşti. Preluarea ei n'a fost o „răpire", cum au afirmat ungurii în străinătate, ci a fost pur şi simplu o restaurare a elementu­lui băştinaş în drepturile sale, cari îi fuseseră uzurpate de puterea de stat la 1872.

In adevăr, poporul românesc din Transilvania şi-a dat seama din prima clipă a redeşteptării naţionale, că are dreptul la un aşezământ superior de cultură care să-i facă posibilă ridica­rea din „somnul cel de moarte" la ca­re îl adânciră „barbarii de tirani" timp de aproape 1000 de ani. încă în memora­bila adunare dela Blaj, ţinută la 3/15 Maiu 1848, el ceru printre altele şi „în­fiinţarea unei universităţi naţionale ro­mâneşti şi dotarea acesteia din tezaurul statului." In propunerile sale de împă­care cu Românii, L. Kossuth le punea în vedere acestora că „se va înfiinţa pentru dânşii o facultate teologică se­parată" chiar în cadrul universităţii din Budapesta.

Ou doi ani mai târziu, primul sinod al bisericii ortodoxe ardelene, ţinut sub conducerea lui Şaguna, enunţă urmă­toarele: „Totodată cutează soborul acesta a ruga pe Majestatea Sa ca, cu prilejul organizării şcoalelor în Ardeal, să se indure a avea părintească pri­vire la numărul cel mare al populaţiei

1 Actele Soborului Bisericii ortodoxe răsăritene din Ardeal din anul 1850, pag. 46.

2 T. V. Păcăţianu: Cartea de Aur. voi. II. p. 777.

tate să se facă în Sibiiul lor, în vreme ce Românii militau pentru capitala fi­rească a Transilvaniei, pentru Cluj. Profitând de această neînţelegere, mi­nistrul de culte austriac Thun, decla­ră că statul nu poate să facă câte o universitate pentru toate naţionalită­ţile, şi astfel lucrul se amână din an în an până ce prin unirea Transil­vaniei cu Ungaria, Viena nu mai avu nici un cuvânt în chestiunile Ungariei.

După Tranisacţiune, la 1868, deputa­ţii naţionalişti din Camera ungară, în proiectul redactat de ei privitor la „regularea şi asigurarea naţionalităţi­lor regnicolare şi a limbilor lor în Un­garia" cereau în mond acelaş lucru. Ei ziceau anume: „La universitatea ţării si) crează pe seama naţionalităţilor reg­nicolare, pe lângă 'catedrele de limbă şi literatură, încă şi catedre pentru predarea în limba naţională a legilor patriei concesă fiind totodată docentura şi pentru alte ramuri în aceleaşi limbi şi facerea examenelor în oricare limbă de propunere. Acelaş lucru se dispune cu privire la academiile regnicolare de drept, dar numai cu privire Ia naţio­nalităţile bine reprezintate în respecti­vele părţi ale ţării. La şcolile existen­te. medii, superioase de stat, ori insti­tute de învăţământ, cu ţinerea în ve­dere a elementelor naţionale reprezin­tate în măsură mare în ele, se va in­troduce ca limbă de propunere limba acelei poporaţiuni, în sânul căreia ele sunt ridicate, iar în sânul acelor na­ţiuni regnicolare, cari sunt lipsite de astfel de institute, ele sunt a, se ridica în număr corespunzător din puterile ţârii ori, mnăsurat împrejurărilor, din puterile statului"}

Trebuie să amintim că primii ani după transacţiune, pe timpul ministe­riatului baronului Iosif Eotvos, ideea unei universităţi în eapitala Transil­vaniei nu se prezintă nici de cum în for­ma ungurească. Eotvos preconiza pen­tru Cluj înfiinţarea unei universităţi pe baza principiului libertăţii com­plecte a învăţământului. Proiectul de

:' Amicul Şcoalei, Sibiiu, 1863, pag. 260.

4 T. V. Păcăţianu, Cartea de aur, v. IV, p. 461.

#X^s 151 YA © B.C.U. Cluj

lege în acest sens el 1-a şi înaintat la 7 Aprilie 1870 parlamentului, dar boa­la de care fu cuprins şi care la 2 Februarie 1871 1-a dus în mormânt, a împiedecat traducerea în lege a proiec­tului. .Sub al doilea urmaş al lui Eotvos la ministerul cultelor şi instrucţiei pu­blice, şi anume sub Aug. Treiort ches­tiunea universităţii clujene a luat o al­tă direcţie de cât cea de până aci, ceeace nu împiedecă însă pe Români să stărue din toate puterile pentru tra­ducerea în faptă a principiului stabi­lit odată că, adecă, limba majorităţii populaţiei Transilvaniei să fie parite-tică la noua universitate. Astfel, comi­tetul conferinţei naţionale ţinută la Sibiiu în zilele de 5—6 Maiu 1872 enunţă că „cel puţin la universitatea din Cluj, ce se ridică în mijlocul ro­mânilor, limba acestora să fie acolo paritetică cu cea maghiară".6 Tot ast­fel se cerea în Memorialul dela Blaj înaintat împăratului la 1872: „Aplica­rea bărbaţilor de naţionalitate româ­nă la universitatea din Cluj, în număr paritetic, şi decretarea limbei române de limbă paritetică în propunerea stu­diilor şi ştiinţelor la aceeaş universi­tate".7 Şi tot în aoelaş sens lucra şi „Asociaţiunea transilvană pentru lite­ratura română şi cultura poporului ro­mân": la 2 Ianuarie 1872 Comitetul Central ai acesteia interveni la guvern printr'un memoriu, cerând ca la uni­versitatea din Cluj „să se ridice ca­tedre paritetice pentru propunerea stu­diilor şi în limba română".8

Deasemenea întreaga presă româ­nească milita energic pentru această ide ie, a cărei realizare guvernul dela Budpesta o făgăduise la început.

Dar, când fu la adecă, toate speran­ţele se dovediră zadarnice. Românii, cari de dragul unei înţelegeri se mul­ţumiră în locul unei universităţi naţio­nale, cum ceruseră la 1848, cu o uni­versitate paritetică, fură pur şi simplu sacrificaţi. In Noemvrie 1872 universi­tatea din Cluj, care la început avea să fie pur românească, apoi germano-ro-mână şi în fine maghiaro-romănă, se deschise ca universitate pur ungurea­scă! Limba românească fu reprezinta-

8 Cauza română la 1872. Ca expune­re de principii date publicului român spre a le folosi şi a se orienta la sta­bilirea unei programe naţionale de co­mitetul conferinţei naţionale sibiiene din 5—6 Maiu 1872. Sibiiu, 1872, Cap. XLIX.

7 Eugen Brote: Chestiunea română, p. 172.

8 Of. Revista Transilvania din Si­biiu 1872 p. 54.

tă în acest in alt învăţământ dela 1885 şi până la 1919 de renegatul Moldo-van Gergely, redactorul revistei Hun-garia. ^

Câtă depărtare dela speranţa de a vedea limba română ca limbă paralelă la un iversitatea din Budapesta şi până la revista Hungaria a profesorului de româneşte dela universitatea din capi­tala Ardealului românesc!

înfiinţarea în acest chip a universi­tăţii din Cluj nu era astfel decât o uzurpare a drepturilor pentru cari ro­mânii luptaseră decenii dearândul şi cari în formă teoretică li se şi recu­noscuse de potentaţi.

Ce era mai firesc decât ea, la 1919, când Dreptatea istorică a adus Ardea­lul în alvia lui normală, sila să înce­teze şi universitatea din Cluj să devie ceeace trebuia să fie dela început: o instituţie de cultură pentru naţia au­tohtonă a acestei ţări?

n. Cine ar mai fi putut pretinde ca Ro­

mânii, cari suferiră aproape o jumăta­te de secol apăsarea exercitată de cul­tura superioară ungurească, să suporte şi miai departe de bună voie această povară împotriva căreia ei au protes­tat chiar şi în cele mai grele vremuri de suferinţe naţionale? De aceea stră­daniile ungurilor, cari încercară totul pentru a stârni simpatia streinătăţii în favorul lor pe tema „izgonirii" lor din Alma mater dela Cluj, n'avură nici un rezultat şi la câteva luni după înceta­rea universităţii ungureşti, întreaga lu­me cultă, europeană şi americană, cu excepţia Germaniei, Ungariei, Turciei şi Bulgariei, a participat, prin delegaţi oficiali sau prin adrese scrise, la stră­lucitele serbări de inaugurare a uni­versităţii româneşti, cari au avut loc la 1—2 Februarie 1920. Cuvântările rostite cu acel prilej de miniştrii ţă­rilor aliate si neutre: Statele Unite americane, Franţa, Anglia, Italia, Spa­nia, Olanda, Polonia, Cehoslovacia şi Grecia, în prezenta Familiei noastre Regale, precum şi adresele de bune urări ale universităţilor din New-York, Washington, Chicago, Michigan, Ox­ford, Cambrige, Glasgow, Bristol, Man-chester, Nashville, Sheffield, Durham, Leeds, Paris, Lyon, Strasburg, Nancy, Dijon, Bordeaux, Toulouse, Liege, Be-sancon, Grenob'le, Clermont, Portiera, Roma, Neapole, Pisa, Pavia, Ferrara, Torino, Catania, Modena, Sassari, Ma­cerata, Cagliari, Camerino, Bruxelles, Louvain, Gând, Geneva, Lausanne, Berna, Neuchâtel, Gronningen, Stock-holm, Goteborg, Atena, Liubliana, Bratislava, Varşovia, Cracovia şi Lem-

152

berg,1 au fost o dovadă că întreaga umanitate se bucură de mântuirea Ar­dealului din robia habsburgiică şi de ajungerea lui la libertatea atât de ne­cesară progresului naţional şi gene­ral omenesc. Biruinţa repurtată pe deoparte, pe de alta recunoaşterea pli­nă de dragoste a întregei lumi, ni-a servit ca o splendidă satisfacţie pen­tru toate suferinţele îndurate veacuri dearândul şi ne-a mângâiat pentru ră­mânerea noastră atât de în urmă în cultură. Sub farmecul binefăcător al acestui mare act de dreptate am uitat cât de departe am fi putut ajunge noi dela 1861 încoace, de când se proiec­tase înfiinţarea universităţii geranano-române la Cluj şi ce servicii am fi putut aduce omenirei întregi prin munca noastră ştiinţifică.

III.

In adevăr, unde am fi astăzi dacă începând cu anii 60—70 Ungurii nu s'ar fi pus de-acurmezişul năzuinţelor noastre de a avea un învăţământ su­perior românesc? După 1860 şi până la 1872, când s'a deschis universita­tea ungurească din Cluj, noi am fi fost în stare să înfiinţăm o universitate în condiţii mai bune decât ungurii. Ar­dealul avea o întreagă pleiadă de oa­meni de ştiinţă, cari însă din cauza sistemului politic de aici nu găsiau te­ren de muncă şi de afirmare, ci tre­buiau să treacă munţii spre Principa­tele Române. începând cu George La-zăr, cei mai de seamă tineri învăţaţi ardeleni au trebuit isă plece în ţară. Aşa a plecat: Florian Aron, P. M. Câm-peanu, Ion Maiorescu, D. Bojânoa, Eu-timie Murgu, Nifon Bălăşeseu, Dionisie Romano, Al. Treboniu Laurian, S. Băr-nuţiu, Al. Pap hi Ilarian, Ştefan Miclea, Ştefan Emilian, Petru Suciu, Iosiif Ho-doş, Dionisie Marţian, Aron şi Nico'lae Densuşianu, V. Maniu şi mulţi alţii cari ar fi putut ocupa cu cinste o ca­tedră universitară în ţara lor, şi din­tre cari unii au fost numiţi profesorii la cele două universităţi din Româ­nia (Universitatea din Iaşi a avut la în­temeierea ei (1860) cinci profesori arde­leni din 11. Afară de aceştia, Ardealul mai avea un număr frumos de oameni învăţaţi cari ar fi făcut onoare ori­cărei universităţi. iG.- Bariţiu, I. M. Mol­dovean, T. Cipariu, Gavril Muntean, dr. I. Mesotă, dr. P. Vasici, Nicolae şi Ioan Popea, Gr. Silaşi, Iaoob Mure-

1 Serbările pentru inauguarea Uni­versităţii din Cluj, 1920 (Vezi şi ediţia franceză: Fetas de 1'inauguration de rUniversite de Cluj), Cluj, 1920, 170 pag.

© B.C.U. Cluj

şan, Vincenţiu Babeş, Ion şi Ilarion Puscariu, dr. I. Lăpădatu, I. Popescu, N. Cristea, P. Coama, FI. Porcius, N. Teolu, Al. Mocioni ş. a. erau toţi oa­meni cari s'ar fi .putut măsura în ori­ce moment ou istoricii, filologii, filo­sofii, economiştii şi juriştii unguri, da­că li s'ar fi dat posibilitatea.

De asemenea nu lipseau nici elevii români. In epoca absolutismului se pornise un aşa de puternic curent spre lumină în sânul poporului nostru, în­cât nu cred să se mai găsească un caz analog (în istoria altor papare. Prin liceele „.catolice" ale Transilvaniei majoritatea elevilor erau români, fii de ţărani.*

Astfel, d. e. în Sibiiu, între anii 1854-1870 numărul elevilor români era de 50—70% din totalul populaţiei şco­lare, la Cluj intre anii 1852—58 ei trec peste 50% şi numărul lor trecea chiar şi la 1871 de 200, la Tg. Murăş chiar, el atingea în acea epocă cifra de 40%, la Şimleu ei trec de 50%, la Braşov, până la 1850, când se deschide liceul românesc, numărul elevilor ro­mâni de asemenea trece de 50%, la Lugoj, în 1860—67 el se urcă chiar la 70%. In liceul din Arad numărul ele­vilor români intre anii 1853—69 este în premanenţă mai mare de 100, iar la Oradea^Mare erau în anul 1869—70 nu mai puţin de 199 români.

După 1870, pe urma sistemului de presiune politică, economică şi cultu­rală, avântul spre cultură al Români­lor fu frânt. An de an numărul româ­nilor doritori de carte era într'o scă­dere vertiginoasă, icare prevestea un adevărat dezastru. In cursul războiului mondial spectrul acestuia se arătase mai presus de orice îndoială. Prin li­ceele ungureşti abia dacă mai întâl-niai elevi români. La Universitatea din Cluj d. ex. în semestrul I al anului 1918/19 erau abia 264 studenţi români, faţă de 1373 unguri, 205 saşi şi 382 evrei. Din judeţul Făgăraşului cu 05% locuitori români erau numai 30 de stu­denţi, în vreme ce din judeţul Pest-Pilis erau 61. Acest Taport este mai elocvent decât orice fel de oomentar. Cât cinism le trebuia profesorilor dela Universitatea din Cluj pentruca, după ce ni-au distrus tot ce au putut, să mai poată afirma la 1918, într'un me­moriu adresat întregei lumi, că „ace­le aspiraţii naţionale, cari după deta­şarea Transilvaniei dela corpul statu­lui ungar, caută să cheme la viaţă aici în Transilvania un stat românesc, sunt, din punctul de vedere al desvol-

s O. Ghibu: Catolicismul unguresc în Transilvania şi politica religioasă a Statului român, Cluj 1924, p. 154 ş. u.

tării culturale o absurditate, de oarece ele vor să faică din cultura inferioară şi primitivă (a Ramâniolr) stăpâna cul-turei superioare şi diferenţiate (a Un­gurilor).8

IV.

Cei cinci ani de viaţă a Universi­tăţii româneşti din Cluj au dat cel mai limpede răspuns la toate însinua-ţiile ungureşti. Activitatea acestor cinci ani t*.\.e o carte deschisă pentru oricine, şi această carte face onoare neamului nostru înaintea lumei întregi.

Universitatea românească a Daciei Superioare s'a organizat în timp de mai puţin de o jumătate de an în mod aşa de solid, încât criza destul de acută prin care a trecut întreaga Europă în ultimii cinci ani şi care a lovit şi con­tinuă să lovească încă în toate mani­festaţiile vieţii noastre publice şi pri­vate, n'a fost în stare s'o zdruncine decât foarte puţin. Ca prin minune, catedrele ei au putut fi complectate aproape toate cu elemente bune, cari s;au afirmat în general mai bine chiar decât în universităţile cu vechi tradi­ţii. Un dar de muncă, dublat ide idea­lism şi de spirit de sacrificiu a mâ­nat pe noii preoţi ai ştiinţei spre îm­plinirea datoriei lor, şi ea poate sta şi după .scurtul timp de 5 ani, ou frun­tea ridicată în faţa tribunalului uni­versal al Ştiinţei. Nici o singură clipă nu s'a pierdut fără folos. Universita­tea s'a deschis la 1 Octombrie 1919, iar cursurile s'au început regulat la 3 Noembrie (Ungurii le^au început la 1872 abia în ziua de 10 Noembrie). Numărul studenţilor a fost încă în primul an de 2152 (în ultimul an sub unguri cifra fusese de 2226, iar în pri­mul an, la 1872, el fu abia de 334, din­tre cari numai 17 Români). In locul ce­lor 264 studenţi români din anul 1918—19 am avut în anul 1919—20 nu mai puţin de 1433, dintre cari nu­mai 127 dinafară de Transilvania.*

Sub raportul organizării, universi­tatea românească din Cluj nu este o simplă continuare a vechei universi­tăţi ungureşti. Noi n'am schimbat nu­mai firma şi limba vechiului aşeză­mânt; noi am creat şi forme noui pe lângă spiritul larg pe care Fam adus. O serie întreagă de institute şi de ca­tedre nouă s'au adăugat la cele exis-

3 Denkschrif t den Freunden der Wahr-heit unid Gerechtigkeit, dem Mitgliedern des Friademskongresses im Interesse der Integritat Ungarns, tiberreicht von den Professorn der Uniiversitat Klau-senburg, 1919, p. 35.

4 Anuarul Universităţii din Cluj pe anul 1919—20 p. 15.

153

tente. Astfel la Facultatea de Filoso­fic, şi Litere s'au înfiinţat nouile ca­tedre de limba engleză şi italiană, de istoria artelor, de sociologie, de este­tică literară, de bizantinologie, de slavistică, de istorie sudest-europeană, de lingvistică, s'au creat apoi institu­tul de psihologie exprimentală, insti­tutul de pedologie şi pedagogie expe­rimentală, institutul de fonetică expe­rimentală, institutul de istorie naţio­nală şi muzeul limbei române. In le­gătură cu facultatea de ştiinţe s'a creat institutul de speologie, unic în lumea întreagă, institutul de geologie şi paleontologie, laboratorul de fizică teoretică şi aplicată şi cele de chimie anorganică şi fizicală; s'a insta­lat noua grădină botanică, s'a în­ceput clădirea institutului de fiziolo­gie ş. a. In cadrul facultăţii de medi­cină s'a înfiinţat admirabilul institut de igienă socială, apoi institutul de radiologie, cel de istoria medicinei şi cel de biochimie şi s'a organizat o eli­nică specială pentru neurologie.

In ce priveşte activitatea ştiinţifică a profesorilor, ea a întrecut în unele privinţe toate aşteptările. In cadrul fa­cultăţii de litere au început să apară publicaţiuni ştiinţifice, cari au fost apreciate în cei mai elogioşi termini nu numai de critica românească, ci şi de cea străină. Astfel a apărut marea pu­blicaţie filologică Daco-romania, sub îngrijirea d-lui Sextil Puşcariu (3 vo­lume) şi Anuarul institutului de isto­rie a românilor sub îngrijirea d-lor Al. Lăpădatu şi I. Lupaş (2 volume), cuprinzând studii de ale tuturor pro­fesorilor de specialitate. Singură sec­ţia filosofică n'a dat până acum o pu­blicaţie a ei. Profesorii dela ştiinţe au mai multe publicaţii speciale, ca: Bu­letinul societăţii de ştiinţe, acela al Gradinei Botanice şi al institutului de farmaceutică, precum şi Anuarul insti­tutului de geografie îngrijit de d. G. Vâlsan. Profesorii dela medicină pu­blică în anul al V-lea excelenta revis­ta lunară Clujul Medical în care s'au tipărit nenumărate contribuţii preţioa­se la ştiinţa medicală. Câţiva din pro­fesorii dela această facultate au publi­cat bune manuale pentru studenţi, tot astfel şi mai mulţi profesori dela fa­cultatea de drept.

In afară de activitatea lor ştiinţifi­că, cei mai mulţii profesori şi-au înţe-le? datoria lor şi faţă de răspândirea ştiinţei în păturile largi ale poporului, scriind la reviste de popularizare şi ţinând conferinţe nu numai în marile oraşe ale Transilavinei, ci chiar şi prin satele din regiunea Clujului, un­de trecutul vitreg a lăsat atâtea urme dureroase.

Activitatea ştiinţifică a universităţii

© B.C.U. Cluj

noastre a avut fericirea să fie ajutată şi de unii colegi străini cari nu s'au sfiit să se înşirue alăturea de tinere­le forţe ale Ardealului şi să lucreze mână în mână cu acestea pentru pro­movarea .ştiinţei. Astfel au fost con­tribuţiile d-lor E. de Martonne dela Scrbona, dr. Levaditi dela facultatea de medicină din Paris, H. Focillon ţi Guyart dela Lyon, precum şi ale pro­fesorilor dela celelalte Universităţi ro­mâne: V. Pârvan, D. Pompeiu, George Murgooi, dr. Victor Babeş, dr. George Marinescu, dr. G. Leon, dr. I. Canta-cuzino cari au venit în mijlocul nos­tru pentru a ţinea cursuri pentru stu­denţii clujeni.

Oricare judecător obiectiv al vieţii şi acitvităţii universităţii din Cluj va trebui să .recunoască că aici s'a făcut in timp de cinci ani mai mult decât s'ar ii aşteptat chiar şi cei mai mari opti­mişti.

V. Scopul acestui articol nu era numai

de a comemora o dată însemnată din viaţa noastră culturală şi naţională sau de a aduce elogii preocupate uni­versităţii din Cluj, ci şi acela de a fixa în mod obiectiv, în momen­tul în care Alma Mater dela Cluj împlineşte cinci ani de existenţă, pe lâi.gă tot binele realizat până aci, şi lacunele şi greşelii©, — cari trebuiesc amintite tocmai pentruca ele ,să poată fi mai uşor înlăturate.

Astfel, organizmul intern al universi­tăţii încă mu este destul de bine înche­gat. Schimbarea anuală a rectorului şi a decanilor s'a dovedit nepriineioasă cel puţin pentru epoca primă din via­ţa acestei instituţii nouă. Cu acest sis­tem nu .se poate crea a continuitate în viaţa universităţii ca întreg orga­nic şi în aceea a singuraticelor facul­tăţi. Din cauza acestor veşnice schim­bări nu s'a putut realiza aproape ni­mic nou în ultimii patru ani, pe tere­nul organizării universităţii şi al în-zăstrăxii ei cu institutele necesare. Tot ce s'a făcut în această privinţă s'a făcut aproape numai în primul an, 1919—20. Au rămas neînfiinţate secţia normală a seminarului pedagogic, institutul de educaţie fizică, institutul de pedago­gie ş. a.

Insuş învăţământul în diferitele fa­cultăţii nu s'a putut încă organiza cum trobue şi nu s'au putut crea nici le­găturile ştiinţifice trebuitoare între sin­guraticele facultăţi.

O altă insuficienţă gravă prezintă intrarea profesorilor în politică. Profe­sorii — deputaţi, vrând-nevrând îşi ne­gi igă datoria. Cu timpul ei pot aduce şi o înăsprire a relaţiilor colegiale şi o scădere a autorităţii în faţa studen­ţilor. De asemeni practică avocaţială

la profesorii dela drept nu este, în general vorbind, spre binele universi­tăţii. Este regretabil că în urma unifi­cării învăţământului superior ardelean cu cel din Vechiul Regat, cele două condiţii stabilite de Consiliul Dirigent cu prilejul înfiinţării universităţii, că adecă profesorii nu vor putea fi aleşi deputaţi şi im vor putea practica avo­catura, au căzut în desuetudine.

Dacă viaţa ştiinţifică a universităţii este, pelângă toate lacunele acestea, la un nivel destul de apreciabil, în schimb pentru organizarea vieţii stu­denţeşti şi pentru îndrumarea acesteia din punct de vedere social şi cultural s'a făcut foarte puţin. Este adevărat că şi în acest punct situaţia se pre­zintă mai bine decât sub Unguri, întru­cât pentru adăpostirea studenţilor sunt mai multe căminuri de cât înainte. (S'au creat şi două căminuri nouă pen­tru studente). Numărul ajutoarelor bă­neşti (burse) este destul de mare. Dar viaţa în aceste căminuri este departe de a fi ceea ce trebue. întemeietorii universităţii n'au voit să facă din aceasta un simplu far de lumină, ci au vrut ca să „formeze caractere, p.rin-tr'o educaţie specială în institute de viaţă socială universitară şi de a da o concepţie despre lume, unitară etic-naţională".5 Cu organizarea actuală a căminurilor, cari sunt simple hotele de studenţi, acest lucru mai important chiar decât pregătirea ştiinţifică, este cu neputinţă de realizat.

încercarea de a transforma căminu-rile în colegii s'a izbit de greutăţi ne­biruite până acum. Amestecul politi­cei a stricat în acest punct enorm de mult, compromiţând o idee dintre cele mai folositoare. Ce e drept Ungurii nu şi-au bătut capul cu această proble­mă căreia numai la Budapesta i-au dat

15 V. Pârvan: Universitatea naţională a Daciei superioare, Bucureşti 1919.

ACŢIUNEA SOVIETELOR PENTRU Dela na prieten al nostrn de din­

colo de Nistru aflăm armatoarele: La 1 Hai a apărat îa Odesa o ga­

zetă în limba „moldovenească" snpt titlul „Plugarul roş". Ea e tipărită ca litere ruseşti şi se adresează în prima linie moldovenilor de peste Nistru pe cari îi îndeamnă să lupte pentru crearea unei republici moldo­veneşti sovietice. Graniţele acestei republici ar fl la marginea teritoriu­lui locuit de moldovenii transnistrieni şi la Prnt. Moldovenii din Basarabia cari zac sub apăsarea României, tre-buesc eliberaţi şi lăsaţi să se con­ducă ei înşişi ca o ţară autonomă, în

154

o rezolvire bună prin crearea „Cole­giului Eol vos" şi mai îu urmă a „Cole­giului Apponyi." La 1886 ministrul Trefort, pornind dela necesitatea de a creşte cât mai bine pe viitorii pro­fesori secundari, hotărî organizarea unui institut, special pe seama studen­ţilor în litere dela Budapesta. In acea­stă ordine de idei ziarul Peşti Flirlap scria în numărul său dela 6 Mai 1886 următoarele: „Ministrul Trefort stă şi astăzi pe punctul de vedere că chestiu­nea pregătirii profesorilor nuanai aşa se poate regula în mod radical, dacă Seminarului pedagogic i se dă un in­ternat organizat după modelul Scoalei normale superioare din Paris şi în con­secinţă ministerul lucrează pentru rea­lizarea acestui gând. Cu privire la uni­versitatea din Cluj nu se intenţionează introducerea acestor seminarii." ^i fiindcă ungurii n'au făcut un lucru cu­minte şi pentru Cluj, oamenii intere­saţi în cauză nu şi-au pus toată stă­ruinţa ca el să se facă acum, şi nici n'au protestat când el, realizat odată, a fost distrus de nepricepuţi.

Incheiând aceste rânduri fac tinerei universităţi o dublă urare: întâi ca spiritul bun care a animat-o din pri­mele clipe ale existenţei ei şi până astăzi, să rămaie viu şi să sporească din zi în zi şi din an în an — şi a doua, ca să aibă norocul de a căpăta cât mai curând în fruntea ei un om care, chiar cu riscul de a-şi sacrifica o bună parte a preocupărilor lui ştiinţifice, să lucreze, cu vreme şi fără vreme, pentru a-i da până în cele mai mici amănunte acea organizare internă care singură garantează şi eficacitatea silinţelor ştiinţifice şi morale ale profesorilor si studenţilor şi face din ea o cetate ve­cinie nebiruită a neantului.

Cluj, 12 Maiu 1924. Onisifor Ghibu.

0 REPUBLICĂ MOLDOVENEASCĂ cadrele Sovietelor ruseşti. Tot din această gazetă mai aflăm că la Odesa au îuceput să se tipărească în româneşte cărţi de ^propagandă pentru fraţii noştri de peste Nistru. Aceste cărţi vor fi strecurate cu siguranţă, şi în Basarabia...

Mai departe aflăm că s'au deschis la Odesa cursuri de limba ,.moldove­nească" pe seama institutorilor din satele moldoveneşti, în cari de acnm înainte învăţătura se va da în limba naţională.

In faţa acestor ştiri ajunge oare să zicem un simplu şi platonic: Caveant consules? o. G.

© B.C.U. Cluj

G E O G R A F I A Toată ţara, dar în special Ar­

dealul, va saluta cu veselie o publi­caţie mare a „Institutului de geo­grafie depe lângă Universitatea din Cluj", care a tipărit-o într'un vo­lum extraordinar de luxos, cu o mulţime de figuri, planşe şi foto­grafii. Titlul este:

Lucrările institutului de geografie al Universităţii din Cluj. Voi. 1,1922: Resultatele excursiunilor geografice făcute sub direcţiunea d-lui profesor Emm. de Martonne în vara anului 1921. Tiparul Culturei naţionale, 1924.

Punctul de vedere al studiilor îl arată d-1 G. Vâlsan, în prefaţă: imparţialitate; imparţialitatea va fi o inovaţie, căci nu era obiceiu ea Austro-Ungarii să studieze pe Români imparţial. „Românii nu erau studiaţi decât în treacăt, cu un fel de dispreţ, ca nişte paria pe cari îi cinsteşti prea mult po-menindu-i". Din acea nedreptate lucrarea de faţă răstoarnă deodată o bucată mare, deoarece excursiu-nile care au produs-o sunt „cele mai mari excursiuni care s'au făcut vreodată în România".

Mersul extern al excursiilor îl descrie d-1 prof. V. Meruţiu, pe p. 1—42. Un drum de 10 zile a fost circuit astfel: Cluj, Turda, Aiud, Alba-Tulia, Orăştie, Deva, Brad, Abrud, Albac, Scărişoara, Vaşcău, Beiuş, Vlădeasa, Belaş, Gilău, Cluj, al doilea drum, de 17 zile: Hunedoara, Rusca, Ruscbiţă, Poarta de fer, Haţeg, Râul de mori, Retezatul, Rusca, Caransebeş, Lu-goş, Bocşa-montană, Reşiţa, Cra-şova, Anina, Bozovici, Moldova veche, Orşova, Mehidia; al treilea drum (de 17 zile): Cluj, Dej, Rodna veche, Borşa, Cârlibaba, Câmpu­lung, Suceava, Cernăuţi, Hotin, Soroea, Bălţi, Iaşi, Roman, Galaţi, Dobrogea. Excursiile s'au întins, aşadar, asupra Vestului, Nordului şi Estului ţării.

Resultatele ştiinţifice le expune însuşi d-1 prof. Emm. de Martonne, pe paginele 47—211, în limba fran­ceză; dar paginele 215—295 dau o

\ prescurtare (de 80 de pagini) în limba română. Resultatele privesc: Masivul Bihorului şi anume: Nord-Estul cu basinul Someşului în sus de Cluj (Colinele terţiare ale Clu­jului, Masivul cristalin); Nord-Vestul; basinul Beiuş-Vaşcău; ba­sinul superior al Arieşului şi ţara Moţilor; marginea meridională a Bihorului, Brad şi Deva; marginea orientală a Bihorului, încheind cu

N A Ţ I O N A L Ă conclusiuni generale asupra masi­vului Bihor. Urmează apoi Masivul banatic: al Poiana-Ruscei, corido­rul Bistrei, înaltul masiv banatic cu Retezatul, grupul Gordeanu, apoi munţii metaliferi ai Banatu­lui şi coridorul Caransebeş, cu conclusiuni morfologice. Toate pa­ginele acestea sunt prea vrednice să atragă şi atenţia publicului din partea locului şi a diletanţilor ştiin­ţifici, nu numai a specialiştilor. A treia excursiune o resumă capito­lele despre Alpii Bucovinei (Mara­mureşului) şi vecinătatea lor, coli­nele Moldovei şi munţii Dobrogei septentrionale. In Ardeal suntem încă cu Colinele Someşului mare şi cu Carpaţii Moldovei, apoi tre­cem dincolo, în capitolul despre colinele Moldovei etc. etc.

Regulat, după ce se încheie in­formaţiile asupra geografiei fizice şi economice, apar şi considera-ţiunile despre om în regiunea toc­mai tratată, despre Români în special.

Volumul se încheie cu trei mo­nografii. Deosebite contribuţiuni la

E D O U A R D Este astăzi un triumfător politic în

Franţa. Cu atât mai însemnat, cu cât devine tot mai dară acea linie evolu­tivă generală, care pretutindeni a înăl­ţat partidele de stânga. După republi­ca rusească şi după cea germană, prin­tre mai mici, se ridicară: cea polonă, eehă, turcească, etc, sosi, în fruntea guvernului unei monarhii acel minu­nat copil al plebei proletare, oare a fost Mac Donald. După ajungerea a-cestuia, stânga luă un nou avânt în Germania, în alegerile împinse spre extreme, eare (într'o viitoare criză) vor decide definitiv de republicanismul nemţesc. Apoi stânga a continuat să crească şi în Franţa, iarăşi. Aici o con­duse Herriot, de a cărui chemare în minister se vorbeşte în aceste momente. Lumea nu stă pe loc; ea are altceva, mai însemnat, de făcut decât să ascul­te numai valsuri ori — doine.

E. Herriot ne-a văzut şi pe noi, doi­naşii şi pasiviştii Sud-Esticului euro­pean; gazetele i-au reprodus (încă oda­tă, acum) articolul despre noi; ne fa­cem şi noi datoria a-1 reproduce pe Herriot, dar nu pentru ca să ne lăudăm încă odată — laudele sunt flori la ureche, — ci pentruca să învăţăm de-la Herriot, să învăţăm: Unde, anume, se găsesc rădăcinile farmecului poli-

155

cunoaşterea regiunilor străbătute Le-au scris d-nii M. Haret, 1. Prodan şi R. Vuia. întâiul a cer­cetat şi scrie despre Flora Reteza­tului şi a Banatului, al doilea dă o scurtă litografie a Dobrogei, al treilea comunică observaţiuni asupra păstoritului şi asupra tipurilor de rasă la Români.

Volumul se sfârşeşte cu un stu­diu al d-lui G. Vâlsan despre în­văţământul geografic la Univer­sitatea din Cluj.

Adaosul de schiţe geografice, toate de o deosebită precisiune de văz şi de delicată fixare, aduce, oare­cum, ţara în casa celuice ceteşte în carte; iar fotografiile numeroase şi interesante sunt o mângăere estetică, nu numai o vedere în fe­ţele ţării.

Toate însuşirile scrierii îndeamnă ori chiamă la cetire pe ceice voesc să cunoască Ardealul, Moldova şi Dobrogea. Toţi cetitorii vor rămâ­nea datori cu o mulţumire bogată d-lui prof. Emm. de Martonne, care ne-a dat o nouă probă de iubire şi d-lui G. Vâlsan, care a dus la capăt o întocmire aşa de splendidă a volumului. s. d. m.

H E R R I O T tic al persoanei sale. Fireşte, nu rom discuta toată opera lui; studiul ar fi lung de -tot; dar vom extrage pe larg ideile lui despre baza dela care orice on-- politic trebue să plece.

Despre ideile de bază ale oricărei bune politice Herriot a vorbit în car­tea sa Creer (Paris, ed. Payot, 1920). ^i anume în capitolul IH, voi. I, p. 101—198: Despre protecţiunea rasei sau problema populaţiunei. Papagalii români ai politicei ar avea ceva de învăţat pe de-a rost (pe de-a rost, ca să nu mai uite!) din acest capitol, că­ruia i se supun toate celelalte din cele deuă volume. Deci:

„A crea însemnează întâia, a popu­la!" Intăia problemă este şi cea mai grea; complexă, misterioasă. Pe scurt: „Franţa trebue să dispară ca, odată, — Sparta?" Căţi doinaşi români şi călu-şeri îşi pun întrebarea cea mai patrio­tică: România etc? Herriot continuă: „Mişcarea populaţiunei unei ţări ră­mâne elementul principal al desvol-târii economice, sociale, politice şi in­telectuale a acestei ţări. Creşterea numărului locuitorilor este, pentru un stat, o creştere a puterilor active şi a forţei sale politice; ea corespunde unei lărgiri a orizonturilor sociale, intelec­tuale si morale. De altă parte acest

© B.C.U. Cluj

adaos ridică produsul mumei, asigu­rând populaţiunei tot ce este necesar existenţei sale.

In lumina acestui adevăr pe care, teoreticeşte, îl admit toţi prefăcuţii clasei româneşti îmbogăţite, dar prac­tic, îl u i tă . . . îndată ce realizarea lui cere doi ibani netezi din vechea ei pungă, Herriot aşează imediat un exemplu de-o rară sugestiune miloasă chiar pentru noi — Românii, care sun­tem (precum şi eu cred) foarte deş­tepţi, dar răi creştini, adecă creştini pentru — noi toşi-me! Herriot arată, anume (după Henri Cosnier, care fă­cuse un raport cătră congresul radical) că, în special, pentru agricultură este un fenomen trist ca ea să-işi peardă lucrătorii, a căror „soarte este intim legată, de .viitorul patriei noastre"; căci „este sigur că dispariţia progre­sivă a muncitorilor aduce cu sine atin­gerea cea mai gravă a rodired pămân­tului." Insă, în războiu ţăranii au adus jertfe mari; de ex., a, doua zi după lupta dela Marna, ce>rcetându-se car­netele, s'a constatat că un regiment de infanterie din Sud cuprindea 50% de ţărani cultivatori. Era în Septem­vrie 1914. In 1915 proporţia a crescut; în 1916 ţăranii erau 90 — din trupele combatante. Cu ţăranii a învins — Foch! Ce pagubă pentru câmp! ce greutate pentru patronatul agricol, să afle mâna de lucru necesară şi ajutor familiilor părăsite, încărcate! Aşa a fost acolo; aşa la noi; şi are să mai fie încă — şi la noi. De unde să scoa­tem, dar, soldaţi, dacă lăsăm să le pia­ră sămânţa, în vreme de pace? Dar al­tul ena pomenitul exemplu de rară su­gestiune miloasă: „Anumiţi patroni adăpostesc pe păstori (ciobani), bivo­lari, căruţaşi (vizitii) in stâne, staule, şi grajduri, pe — scânduri; este de mirat că circa un milion de astfel de slugi de amândouă sexele nu pot con­stitui un cămin, o familie contribuind astfeliu la repopularea Franţei?"

La noi chestia s'ar pune tot aşa: Căţi ciobani şi ciurdari se pot însura? Căţi servitori dorm pe — moale, ală­turi cu nevestica lor? Ce hrană au? ce chef de-a trăi?

In Franţa a fost şi este, după Her­riot, în proximul său pasaj, astfeliu: „Prin greşala sa, prin păcatul de a nu fi întocmit locuinţe încăpătoare pen­tru familiile muncitorilor, prin desvol-tarea neomalthusianismului la ţară, prin mortalitatea teribilă pricinuită de războiu, agricultura franceză se află acum în faţa unei probleme mari. Ea se vede îndemnată să cugete la imi­grări, la apelul la colonii (dealtfel, precum s'a dovedit, un apel van!); ex­perienţe franceze şi germane au do­vedit că mâna de lucru de import colo­

nial este inferioară manei de lucru naţionale, singură în stare să pună în valoare pământul ţării."

Curios este, că aceste imigrări, la noi, chiar acum le doreşte d. Iuliu Ma-niu, în conferinţa despre minorităţi, în care a spus că „toţi Românii risi­piţi în diferitele părţi ale lumii" tre-buesc — repatriaţi şi colonizaţi pe te­ritoriul ţării noastre. Deci, salvare prin imigrare? Aceasta este o idee ce-o avea şi Aurel C. Popovici, cu slăbi­ciunile sale exprese pentru Macedo­neni. Par'eă lumea ar merge după ceea ce nu este şi interesul ei! .Nu; întâiu faceţi aici, la noi, casă caldă; ca să nu mai plece nimeni; să se 'ntoar-eă cine vrea, cine aude că acasă este bine; coborâţi-vă la cei de jos, până la cei din cel mai adânc jos; faceţi-vă (misionari prin fapte, nu de democra­ţie formală, ci de democraţie reală; şi acolo, unde vor fi Români, mândria de-a fi Român îi va păstra mai uşor decât Serviciul Maritim Român (pe drum) şi grijile de^aici ale d-lor Gon-stantineseu şi Cipăianu.

Aşadar, inimosul Herriot renunţă la imigrări, dar caută să utilizeze pentru naşterile naţionale rustice pe toţi in­divizii prealabil puşi în situaţie de-a întemeia familii.

„Problema este aceeaşi şi pentru negoţ." S'a calculat, în Franţa, .procen­tul exportului în cifre absolute; s'a calculat creşterea lui; dar Herriot do­reşte (caşi Landry) ca această creştere să fie calculată de cap de om, nu ab­solut, adecă: în raport cu populaţiu-nea. Calculând astfeliu anii 1893—1913 a reeşit că Germania a exportat un spor de 117%, Franţa de 91%, An­glia de 87%. „Astfeliu (conchide Her­riot) în concurenţa mondială noi (Fran­cezii) suntem victimele nesuficienţei numărului nostru."

Aşa în agricultură, aşa în comerţ; deci „problema populaţiei reprezintă unul din aspectele cele mai esenţiale ale problemei generale a desvoltărei vi­talităţii franceze." Unde i-ar duce pe Francezi reducerea efectivelor milita­re, se ştie; dar unde i-ar duce şi redu-Eerea efectivelor economice, asemeni se simte uşor.

De aceea, caşi Malthus, Herriot este un luptător contra viţiului şi contra miseriei care produce viţiul. Numai (înfrângerea miseriei şi a viţiului poate obţine resultatul ca scăderea natali­tăţii să fie oprită în loc; ca femeea să rămâie femeie (Herriot citează apro-bând pe economistul Sprague, care scrise cu durere: „O civilisaţie, care întrebuinţează femeile sale ca steno­grafe, funcţionare şi profesoare, în loc să facă din ele mame, aleargă sipre

156

ruina rassei"); ca populaţia rurală să reînceapă a se spori şi glasuri să nu se mai auză despre a ei „agonie", cum s'a auzit (ta 13 Iulie 1914), vorbind deputatul Breton, într'un raport; ca măritişurile şi ânsurările să se facă eu elan şi să dea roade efcc. etc.

Herriot este o inimă strânsă de te­meri şi de durere. Ca să fie sigur de viitorul naţiei sale, el cere o — fami­lie tare; ca să aibă o familie tare, el cere o refacere a întregei legislaţiuni anti-familiare, când strigă, nu alta: „După mine, trebue să refacem toată legislaţiunea, toate regulamentele ad­ministrative în aşa fel, ca de refacere să beneficieze familia prin protecţia, care în veacul XIX i-a fost reservată individului. Naţiunea nu este o cOlec-ţiune de indivizi, care se aşează unul iângă altul; naţiunea este o grupare de familii care se înlănţuesc. Unita­tea organică nu este individul, ci fa­milia. Ar fi prematur să voim a stabili seria de măsuri care să consacre acest adevăr; important este Cil Set «3 G simtă urgenţa lor. Vechiul nostru sistem fiscal a fost, privitor le familie, de-o nedreptate revoltătoare. Dar însăşi no­ţiunea solidarităţii democratice voeşte ca ţările să aibă mai multe datorii sătră aceia cari le slujesc, decât cătră aceia cari se servesc de ele. Numai printr'o reorganisare generală a sta­tului vom ajunge să restaurăm fami­lia franceză sau să păstrăm ce există încă, — dacă vom avea curajul res­taurării."

In acest text se găsesc două cuvin­te mari: 1) restaurarea generală a sta­tului; 2) curajul de-a esecuta restaura­rea. In cuvintele mari se simte omul mare.

Dacă Bdouard Herriot va lua gu­vernul, el va fi de sigur un curajios, eeeace asemeni ar trebui să-şi însem­neze mulţi papagali ai politicei româ­neşti (fie şi democratici!) şi toţi laşii acestei politice, cari sunt chiar mai mulţi-decât papagalii.

Din toate cauzele arătate, franceze şi româneşti, cred că Societatea de mâine se va simţi obligată să mai vor­bească încă despre ideile lui Edouard Herriot.

G. Bogdan-Duică.

R E D A C Ţ I O N A L E Stadii mai lungi pe cari credem

că e păcat să le ferimiţim în serie prea lnngă de articole, le vom da în numerile mai voluminoase din Iulie şi August, de pildă un splendid studiu de fitosociologie al d-Iui prof. dr. Al. Borza,

© B.C.U. Cluj

Î N D R U M A R E A P R O F E S I O N A L A resanta şi documentata comunicare a d-lui Ştefănesicu-Goangă nu s'a măr-genit a fi o conferinţă plăcută şi plină de suggestii pentru oamenii de teorie ci şi pentru făuritorii de planuri măreţe pentru viitorime, ci a avut şi o ur­mare practică de mare nădejde. S'a cerut la încheierea şedinţei o întrunire specială, care a avut loc chiar o doua zi, pentru a se ajunge la propuneri concrete privitoare la cadrul şi posi­bilitatea aplicării îndrumării la noi. Şi s'a hotărât .la această consfătuire ca în toamna anului acesta, cam prin luna Octomlbre, să se ţină la Cluj un con­gres pentru desbaterea mai largă şi mai amănunţită a problemei îndrumării şi pentru găsirea soluţiilor practice de punere în aplicare a ei. S'a stabilit deasemenea «a viitorul congres să aibă trei secţiuni, şi anume: una de psiho­logie şi fiziologie profesională, alta de sociologie şi economie profesională şi o a treia care să se ocupe de laturea pedagogică a problemei, fixîndu-i-s3 drept obiect Şcoala şi îndrumarea pro­fesională.

In vederea organizării congresului şi alcătuirii programului de lucru s'a format şi un comitet compus din d-nii D. Gustă, C. Răduleseu-Motru, I. Ră-duleseu-Pogoneanu, G. G. Antonescu, Hurmuzescu, FI. Ştefănesou-Goangă, profesori universitari, apoi Şt. Zeletin, V. Madgearu, profesor la Academia Comercială, Stavri Cunaseu, directorul

Odată cu expansiunea ideilor de democraţie şi in­teresul pe care, prin urma­re, indivizii îl poartă pro­blemelor sociale, poporul începe a înţelege că fiecare, oricare ar fi clasa socială căreia îi aparţine, are drept la o educaţie care să răs­pundă nevoilor sale şi că, în propriul său interes, Sta­tul trebuie să-i dea satis­facţie."

John Dewey.

Una din problemele actuale mai in­teresante şi mai folositoare la care au dus cercetările sociologice, în special cele ale sociologiei practice, este şi marea problemă oare domină însăşi desvoltarea democraţiilor moderne, şi anume necesitatea unei serioase pre­gătiri cetăţeneaşti şi profesionale, în­temeiată pe deoparte pe însuşirile fi­zice şi psihice ale individului, iar pe-dealtăparte pe nevoile sociale ale uni­tăţii şi organizaţiei din care el face parte şi căreia urmează a-i închina energia şi capacitatea sa.

Constatând că multe din locurile şi funcţiile sociale sânt cete mai adesea ocupate de oameni, nu numai nepre­gătiţi serios în acest scop, dar nedemni şi Incapabili fiziceşte şi sufleteşte de ele, şi observând că tineretul nu se în­dreaptă către ocupaţii şi ramuri de activitate pentru care să-1 indice anu­me calităţi sau către care să-1 atragă anumite necesităţi sociale, sociologi, psihologi şi pedagogi s'au întâlnit în cercetările lor, şi mai cu seamă în stră­duinţa şi dorinţa de a da o deslegare cât mai fericită problemei îngrijitoare ce li se punea de viaţa practică so cială, colaborând entusiast în cele mai multe cazuri şi împărăţinid frăţeşte mun­ca pe care o necesită o conştiincioasă îndrumare profesională.

In alte ţări s'a păişit de mult la so­luţionarea practică a acestei probleme. N'am avea de citat decât cele reali­zate în această direcţie în America, încă de la 1910, apoi în Anglia, Ger­mania, Franţa. La noi, problema abia acum începe a se pune serios, dato­rită Institutului Social Roman, care prin secţia sa de sociologie a înlesnit d-lui prof. FI. Ştefănescu Goangă ex­punerea ştiinţifică a problemei şi pu­nerea ei în cadrul preocupărilor noas­tre de reformă socială, în specie de re­formare a învăţământului, lucru care, după cum am pomenit într'o scrisoare anterioară, alcătueşte programul de activitate al secţiei sociologice pentru vre-o doi ani de zile.

Şi îmbucurător este faptul că inte­

rn văţământului muncitoresc din Minis-teriul Muncii, E. lonesou, G. Vlădescu-Răcoasa, FI. Ilioasa, profesori, G. Si-meon, inspector şcolar. Comitetul acesta va lucra supt auspiciile secţiei sociologice şi va face apel la toate instituţiile, autorităţile şi capacităţile interesate în această direcţie pentru a contribui fiecare la o cât mai complec­tă soluţionare a problemei .şi la o cât mai grabnică realizare a ei.

De la început însă trebuie relevat faptul că munca cea mai grea revine desigur sociologilor şi economiştilor, cari au datoria de a înfăţişa cel puţin modelul lucrărilor necesare stabilirii sociologiei şi economiei profesiunilor de la noi, şi anume: o monografie mă­car a unei profesiuni, un studiu apro­fundat al organizaţiei speciale a fiecă­rei meserii, o expunere a legislaţiei supt care ea este nevoită să se exencite, apoi o indicaţie obiectivă asupra avan-tagiilor şi perspectivelor fiecărei ocu­paţii, o statistică conştiincioasă a si­tuaţiei pieţii economice în general şi a nevoilor pe care le are fiecare ramură de activitate socială productivă pen­tru a funcţiona normal şi armonic.

Urmează stabilirea condiţiilor fizio­logice şi psihologice pe care le cera fiecare profesiune în parte, apoi re­forma pe care are a o realiza şcoala în acest scop, precum şi înfiinţarea la-boratoriilor de psihologie aplicată şi comparată, în sensul celui realizat de d. Ştefănescu-iGoangă la Cluj.

G. Vlădescu-Răcoasa.

T E S T A M E N T U L MĂRIEI B A S H K I R T S E W Măria Bashkirtsew a fost o aristocrata rasă şi

scriitoare, care ca copilă de 18 ani a scris im car­net de zi ce-a făcut-o renumită. A. murit tânără, la anul 18s4 în vârslă abea de 24 ani. Interesant o testamentul ei, scris înainte de moarte cu câ­teva luni şi pe care îl dăm în rândurile ce ur­inează.

Acesta-i testamentul meu,. De oarece personal eu nu posed ni­

mic, însărcinez familia mea să-mi în­deplinească voinţa, convinsă fiind că mă va asculta, ca şi cum aş avea avu-tut meu propriu.

Eu mor cu inimă curată, cu suflet şi cu trup curat. Gânduri josnice, egoiste sau comune cred că n'am avut nicicând.

Pentru că Dumnezeu vrea şi pentru că în definitiv e sublim să ierţi, iert şi eu tuturora, nu din generositate, ci din indulgenţă, care, cum susţine Bal-zac, e cel mai monstruos dispreţ.

Nu rog pe nimeni de iertare, de oa­rece n'am vătămat nici când pe cine-

a fără să fi avut motiv. Persoanele, pe cari poate le-am jicnit (nu-s mulţi aceştia), nu le-am jicnit în deajuns.

Voesc să zac pe catafalc îmbrăcată

în lână albă, foarte fină şi anume în­tr'o haină bogat încreţită, cum îmi plă­cea să port pe când trăiam. încreţitură simplă de tot. Cu aceasta însărcinez pe madame Valleid, ce probează la Deucet, şi o rog să mă îmbrace cu în­grijire. lată ce trebue să-mi îmbrace, nici mai mult nici mai puţin: O câma-şe de batist cu dantele de valencienne la gât, la mâneci şi jos. Fără ciorapi, picioarele să-mi fie acoperite de haină. Părul desfăcut. Rog pe domnii Bastien-Lepage, T. Robert-Fleury şi (verişoa-ra mea) Dina, să-mi aranjeze părul, ca să par foarte frumoasă. Gâtul să-mi fie gol, iar braţele sus pe cât e posibil goale. Până unde braţele vor fi acope­rite, să se poată vedea forma lor. Să-mi pună flori în mâni. Patul înainte de-a fi aşezată pe el, să fie aşternut cu'n cearşaf mare de brocat alb, care să atârne jur împrejur până 'n pământ. Pe pat şi pe trup să nu-mi presăraţi flori.

Aşa impodbită voiesc să fiu pictată în mărime naturală de domnul Jules

157 © B.C.U. Cluj

Bastieu-Lepage. Pe lângă pat să aşe­zaţi făclii. Vreau să fiu apoi arsă şi ce­nuşa mea să se păstreze într'o urnă dtn aur curat, construită după un mo­del antic. Rog pe domnul I. Robert Fleury, să-i hotărască forma.

Pe urmă să-mi clădiţi un fel de ca­pelă. Domnul Emile Bastieu-Lepage să-i fie arhitectul. In apropiere de Champs-Elysee, la asta ţiu necondiţio­nat, capela să încapă 18—40 persoane.

Portretul meu ca moartă să fie pus de-asupra urnei cu cenuşe. Şi orgă să fie aşezată în capedă şi odată în an, la ziua morţii mele, cântece funebre fru­moase să răsune, cântate de artişti de seamă. Spre acest scop să fie fixată o sumă de bani pentru toate timpurile.

In jurul locuinţei mele din urmă să fie o grădină. Nu vreau să se măr­ginească cu altă clădire. Intfînsa va fi aşezată statua mea în mărme na­turală, cioplită de domnul de Saimt-Marceaux; din bună cuviinţă va fi în­velită cu'n vestmânt lung, simplu, în­creţit.

Mai vreau apoi să se distribue un premiu anual pentru un pictor sau sculptor sub 25 de ani (bărbat sau fe­meie) dintre cei mai talentaţi. Cel pre­miat să aibă drept la premiu trei ani de-a rândul.

Doresc apoi ca săracii să fie ajutaţi după putinţă.

Las tot ce-am scris lui... sub con­diţia să nu-mi schimbe nici un cuvânt şi să fie publicate după zece ani dela moartea mea.

Iulie în 22, anul 1884. Măria Bashkirtsew. * .-

Mama Măriei Bashkirtsew a trăit în­că mulţi ani după moartea ficei sale, grijind cu credinţă lăsămăntul ei şi împlinindu-i întocmai dorinţa. înain­te cu doi ani aflară pe femeia de opt­zeci de ani moartă, pe acelaşi divan, pe care a murit şi fata ei. In jurul moartei mişuna o ceată întreagă de pi­sici şi maimuţe, de cari bătrâna n'a voit să se despartă, fiindu-i acestea singurii prieteni, după ce oamenii o părăsiră.

Mama Măriei Bashkirtsew a murit în vila ei din Riviera, ce aproape nu-i mai aparţinea, căci era încărcată de ipoteci. PavUonul în care se afla ate­lierul şi biblioteca ficei sale, precum şi dormitorul acesteia, cu costumele ei, pantofii de bal şi vre-o 60 fotografii, sunt toate în aceeaşi stare în care au fost în ziua morţii ei. Din cele 40 caete şi foi singuratice ale vestitului jurnal s'a publicat abia a treia parte. Afară de jurnal s'au mai găsit şi două proiec­te de roman, precum şi note de drum din călătoria ei prin Italia.

ECAT. PITIŞ.

DIN DICŢIONARUL GREŞELILOR NOASTRE DE LIMBA O R T O G

Am arătat în nv. 2 al acestei re­viste cât de greşit se întrebuinţează adeseori apostroful în scrisul nostru.

De astă dată vreau să vorbesc des­pre abuzul de trăsura de unire.

Acest semn se întrebuinţează ori de câte ori avem să scriem vorbe care, deşi se rostesc ca un singur cuvânt, sunt compuse din două sau mai multe cuvinte.

Excapţiune fac campusele ale căror componente — spălăcindu-se prea mult conştiinţa independenţei lor — s'au închegat într'o singură vorbă, ca: mâneştergură, codobatură, binecuvân­tare etc

In scrisul multora însă, mai ales în al celor care nu se prea îndeletnicesc cu el decât din Paşti în Crăciun, când trebuie să scrie câte-o dare de seamă, pentru cutare jurnal, despre vre-o re­prezentaţie teatrală, concert, petrece­re, alegere de deputat ş. a. m. d., — întâlnim adeseori atât de greşit între­buinţată trăsura de unire, încât îţi face cu neputinţă cetirea până în capăt a unei astfel de corespondenţe.

întâlneşti absolvenţi de şcoli secun­dare, ba chiar absolvenţi de Universi­tate, care, formele dela dativ ale pro-; numelui personal şi reflexiv: îmi, îţC îi, îşi sau acuz. îl şi azi le scriu încă aşa: î-mi, î-ţi, î-i, î-şi, î-1, nedându-şi seamă că î nu însamneză nimic şi / ceeace n'are nici nu înţeles nu se poa- / Ti.3 Q AT"1Q T*Q IYYT1Y1 + r 0 . 0 1 1 1 < a l ^ A m n î n n I

R A F I E rul. Inst. de ist. naţ. (Univ. Cluj; li-se impun (N. R. nr. 93 (1924) p. 2. col. 1).

Tot atât de frecvente isunt şi cele­lalte împăraoheri ca: mi-le, ţi-le, ni-le, vl-le, şi-Ie dă. Unii le scriu acestea aşa după analogia formelor inversionate, amintite mai sus (pare-mi-se etc), al­ţii după analogia împărecherii formei scurte a pron. pers. dela acuzativ (1, o) cu formele scurte dela dativ ale ace-luiaş pronume (mi-1, ţi-1 i-1, ni-1, vi-1 aduce; mi-o, ţi-o, i-o spune etc.) sau cu forma scurtă a pron. refl. dela da­tiv (şi-1, şi-o pregăteşte).

Numai cât aceştia nuişi dau seama că, în cazul din urmă, expresia gra­fică acopere pe deplin rostirea acestor împăreoheri, pe când în cazurile de mai sus, — nu.

Acele se vor scrie deci numai aşa: m« le dă, ţi le aduce, i le aşează etic. sau: mi se spune, ţi se pregăteşte, i se pare etc , fără trăsură de unire.

aţi, a-ţi a-Ţi

te separa prin trăsură de unire. / „l-ţi stă mintea în loc", — scrie unul

în G. Tr. nr. 12 (1923) p. 1. col. 1. „îmi închipuiam că'n prima zi a

campaniei a-ţi fi trimis la mine pe şe­ful D-Voastră de cabinet (pg. 2. col. 3., tot acolo).

I-mi place tot oe-i bine (p. 2. col. 3). Iar un măiestru dela liceul „Lau-

rian" din Botoşani, într'un apel adre­sat colegilor săi măiestri din toată ţa­ra, scrie consecvent: de-şi (pt. deşi), totu-şi.

Alţii — şi aceştia sunt cei mai mulţi — cred că, dacă forme inversionate ca- pare-mi-se, cuvine-vi-se, dă-ni-se etc. se scriu cu trăsură de unire, tot aşa trebuie scrise şi dacă punem pro­numele înaintea verbului: mi-se pare, vi-se cuvine, ni-se dă etc.

Cazurile acestea sunt atât de frec­vente încât se poate convinge despre elt oricare cetitor atent.

Vom cita totuşi două-trei exemple: ni-le spune (Lamura 1922 Oct.); li-se

cuvine (p. 279); i-le face (p. 283); i-se donează (p. 290); ba întâlnim şi exem­ple ca: să-o împreune (p. 287) în Anua-

Iată un cuvânt de a cărui scriere se poticnesc atâţia.

Exemplele sunt la îndemâna tutu­ror celor care cetesc ziare.

Şi chestia e atât de simplă! Scriem a-ţi, când e vorba de pers.

a doua din singular. Ex. A-ţi recunoaşte greşala (tu), în­

semnează a te fi îndreptat de jumă­tate.

Scriem aţi, ori de câte ori e vorba de pers. a doua din plural. Ex. aţi scris, aţi mâncat, aţi dus etc.

Scriem a-Ţi, când e vorba de d-ta;* dar nu-1 vom scrie niciodată aşa, când e vorba de d-voastră sau Maiestatea voastră, cum sicriu raportorii la mesa-giul regal: „M. V. a-Ţi fost totdeauna pildă de împlinirea datoriei către Ţară." . . .

De ce? Pentruca, în cazul acesta, respectul, reverinţa, nu se arată prin Ţi scris cu maiusculă, ci prin între­buinţarea pluralului.

Prin urmare, acest aţi se va scrie fără trăsură de unire, ca şi când ar fi vorba de voi.

Axente Banciu.

* D-l S. Puşteariu consideră greşită scrierea cu maiusculă a pron. ţi, vă­zând în ea o influenţă germană.

A. B.

158

© B.C.U. Cluj

D I S C U Ţ I I L I T E R A R E „PĂCATUL" DE LUCRETIA PETRES'CU

întâiul lucru neplăcut In dramă este prologul. Prologuri sunt şi aiurea, de ex. în Faust de Goethe. Dar acesta alt înţeles are; el nu este parte din acţiunea dramei, deşi îi anunţă înţelesul moral-filozofic. Aici prologul este parte din acţiune. Insă eu mia-duc aminte că forma tragică de model a fixat-o de foarte mult timp Sofocle, care a părăsit forma trilogică a lui Eshil şi a creat tragedia inde­pendentă, una, întreagă, concentrată în sine, ca un glob rotunzit. De atunci fiecare tragedie, fiecare dramă are complet sensul său, fără a-1 explica prin alta, sau — In cazul de faţă, caz românesc pripit spre glorie şi primitor de reclamă — prin prolog. Prologul nu era de nevoie. Tot ce spune el ar fi putut să intre în câteva alusii din textele posterioare.

Dar dacă prologul a voit să anunţe că în dramă vom avea 1A1 singur ca­racter cu pasiune energică (spusă mai mult prin gest decât prin vorbă de sentiment şi idei), pe (pompos intitu­latul) Logofătul Bogdan Dragnea Me-rişanul; şi o femee cu sentimente alese, dar care faptele nu şi le acordă, nu le poate acorda cu sentimentele — aşadar ceva departe, foarte de­parte de caracter dramatic — pe ju-pâneasa Măria, soţia logofătului; şi o imbecilă de Ţigancă la nivelul mo­ral al ţigăniei (Mama Tudora, bă­trâna doftoroaie) şi al datului în bobi, prologul astfel intenţionat a reuşit să ne dea de îndată convingerea că vom avea a face cu romanticismul foarte ieftin din epoca fericitei „Baba Hâr­ca" a lui Millo.

Jupâneasa a primit fără protest — deşi cu repulsiune" — ca fata ei, a cincea fată, să-i fie înlocuită cu un copil al Ţigâncei Smaranda, care mu­rise îndată după naştere; a primit, fiindcă logofătul, văzându-se fără moştenitor, o ameninţa cu isgonirea dela casa sa. Mama Tudora a avut idea Inlocuirei: Ţigănuşul Iliaş a de­venit predilectul tatii; de a cincea fată nu se mai aude, dar se ştie că Tudora o îngrijeşte. (La ediţia a doua, de dragul iraţionalităţii roman­tice, eu aş înneca-o într'un iaz al moşiei, uşor de presupus iaz primej­dios, pentruca astfel logofeteasa, prea supusă lui Dumnezeu, să aibă cu quasi-motiv că (apoi) a tolerat pe Iliaş; sau alta, dar tot aşa ceva...!) Acum Iliaş este mare, călare saltă peste porţi, se dă la fete frumoase şi este desmerdatui tatii. Dela un moment el devine, Insă, cauză de ne­

norocire a fetei de-a treia (Anca), iubita lui Drăgan Udrea, care abia aşteaptă să o ia de soţie. Soţie în­seamnă pe-atunci şi zestre. Iar zes­trea Bogdan Merişanul o rezervă lui Iliaş, pe sama căruia va cere de so­ţie pe sora lui Drăgan, care Drăgan, atunci, nu mai poate cere pe cum-nată-sa Anca. Acesta este „conflictul". Iliaş nu provoacă. Anca se supune, căci se zice în şc. V, actul 2 : „Dar te-am văzut şi pe tine aşa supusă şi tăcută" (Măria cătră Anca). Iar, dacă Anca se supune, ce conflict să fie?!

Norocul, întâmplarea ajută acum acţiunea. Negustorul armean Agop soseşte la Curte cu giuvaeruri pen­tru femei, dar şi cu otravă — venită, romanticissimo modo, din Veneţia — Anca aude de otravă, fură praf şi-i mărturiseşte mamei sale (Măria) că se va sinucide înainte de-a fi îm­pinsă ori cărată spre mănăstirea In care logofătul hotărâse să o cunune cu Isus.

Scena în care Anca se destăinueşte Măriei, mamei sale, (Actul II, scena V) este o dovadă de aceiaşi nepu­tinţă de concretizare dramatică, care se simte clar de tot şi din alte părţi ale dramei" ; dar aici se simte mai jignitor de cât ori unde. In joc este: o marnă care iubeşte şi fata ei, care-o iubeşte şi pe ea, şi pe Drăgan, tâ­nărul care-o tulburase grav (şi drama­tic, deşi el nu apare: trimisese Ancăi înapoi inelul). Ce agitare a sufletelor: Să vezi că-ţi perzi fata; fata să stea în pragul morţei prin sinucidere; şi — tu, autor, să scrii pagini fără sim­ţire, târgueala, care-i chiar absurdă când mama zice sincer: „Dă-mi-1.*) De nu-te ajut cu nimic până mâine, ţi-l dau îndărăt. Ţi-o jur. (Pune mâna pe icoană). Pe Maica Precista ţi-o jur." Deci, este sigur, II va da: Mama va da fiicei otrava, dacă până mâine nu va găsi mijlocul de a ajuta. Pentruca monstruosităţi de felul acesta să poată fi acceptate de privitor şi cetitor, ar trebui să fie motivate dintr'o furtună de simţiri ameţitoare, dislocatoare de voinţi normale, ne­bună. Nu o vedem. Vedem numai o tocmeală dialogică, despre care adaog că nici măcar spirituală nu este.

Restul este de aceeaşi calitate a lipsei de personalitate sentimentală, intelectuală. Mama trimite iui iliaş un pahar de vin plin cu otrava ce-o fu­rase Anca din cutia lui Agop; Mama

*) Adecă: praful, otravaI

Tudora, sosind Bogdan Dragnea, ia asupra-şi vina jupânesei; pe furiosul Bogdan Mama Măria (soţia) II do­moleşte cu o pledoarie, care în sce­nele acestea de-o răceală jignitoare, sună desgustător şi, totuş, aproape co­mic; şi Bogdan, singurul om întreg al piesei, cade plângând cu hohot peste cadavrul lui Iliaş.

Dar să nu uit pledoaria: Bogdan (stă câteva secunde năuc,

apoi se repede la Tudora cu pumnii ridicaţi). Cum bătrână păcătoasă măr­turiseşti dar că tu mi-t omori?

Jupâneasa Măria (reţinăndu-şi bra­ţul). Opreşte-te, Bogdane. Ce faci? Gândeşte-te că ţi-a crescut copiii, că numai pe Iliaş l-a scăpat de atâtea ori dela moarte. Adu-ţi aminte acum un an, când a avut lingoare"1.

Tatăl să ierte omorul copilului, fiindcă ucigaşa îl scăpase odată de — lingoare!

Replica aceasta este fenomenală; şi dacă n'ar fi şi altele aproape de aceeaşi valoare, ea singură ar desco­peri regretabila neputinţă a autoarei de-a turna persoanelor sale suflet, pa­siune — căci pasiunea face drama, nu praful de Veneţia al armeanului Agop ! — şi de-a ne îmbia omenescul uman, nu un omenesc fantasat cu pre­tinse aripi de Pegaz, deşi sunt numai aripi de Daedalos...

Daedalos acela, al Grecilor antici, fusese un mare meşter. Nu-mi mai aduc aminte din ce "pricină el a fost închis în labirintul din Creta, el şi fiul său Icaros. Dar, scăpând de-acolo prin „bacşişuri" date „jandarmilor" care-i păziau, îşi făuriră nişte aripi de pene. Sburând prea sus, prea aproape de soare, ceara cu care lipiseră pe-nele^se topi şi Icaros căzu în marea ce s'a numit apoi icarică; şi acolo se îneacă Icaros. Daedalos, însă, ajunse în Italia etc. etc.

In sborul Păcatului autoarea s'a apropiat de fierbinţeli dramatice, care i-au topit ceara aripilor. Insă prefaţa d-lui I. Brătescu-Voineşti i-a aruncat o scândură de salvare şi respiră încă.

Şi eu sânt destul de sincer, ca să fiu crezut şi deastă- dată, când , zic că mă bucur că respiră încă. Autoarea are imaginaţie; deşi nu ne aduce ab­solut nimic din epoca lui Vasile Lu­pul, în care predinde că s'a petrecut drama [n'o va fi studiat încă], deşi ea putea să fie datată şi depeia 1840, rămâne constatat că există imaginaţie. Ştie şi să aleagă pentru scenele fi­nale, peste care cortina să cază după o momentană electrisare a sălei. Se află şi uşurinţă In formarea dialogu­lui. Limba este bună. Există, deci, calităţi formale, în care odată s'ar

109

© B.C.U. Cluj

putea ivi, cine ştie? un conţinut rtiul-ţămitor. De-aceea trebue privit cu bunătate şi gestul de-a salva un poet tânăr ca Icaros, căruia îi dorim o metamorfoză esenţială, pentru ca să putem crede că, iată, ne-a răsărit un Daedalos al dramei noastre.

Este o durere veche a literaturei

S'a discutat probloma locuinţelor din cele mai variate puncte de vedere. Nu s'a insistat însă deloc asupra rolului ce-1 cere problema locuinţelor pentru sănătatea publică, deşi acest rol dă adevăratul şi alar­mantul eolorit al acestei probleme.

Nu putem nega, că problema lo­cuinţelor are o deosebită importanţă economică, socială, etc, dar trebue să insistăm cu tărie asupra ideii, că problema locuinţelor este emi­namente o problemă sanitară.

Cercetările moderne medico-so-ciale au stabilit, că la cele mai multe boale locuinţa joacă un rol egvârşitor. S'a convenit ca unele boale să fie numite „boale de locu­inţe". In special tuberculoza este o gravă „boală de locuinţă". Locuin­ţele pot dăuna sănătatea în urma prezenţei a doi factori, 1) sau că sunt rău construite (locuinţele ne­igienice): factorul tehnic economic, 2) sau prin faptul, că deşi bine construite sunt suprapopulate: fac­torul social. In ţările apusene, şi în special în Germania, statul a creiat organizaţiuni speciale (in­spectoratele permanente de locuinţe) cari să supravegheze felul de clă­dire al locuinţelor. Planul fiecărei case nou zidite este revăzut de organele tehnice-igienice ale ins­pectoratelor, cari în mod absolut gratuit — controlează planurile şi la nevoie dă sfaturi asupra felului de construcţie, al împărţirii econo­micoase practice şi igienice. Popu­laţia în mod benevol consultă ace­ste organe experte şi numai arareori s'au tolosit inspectoratele de drep­turile asigurate prin lege de a re­glementa prin mijloace poliţieneşti construcţiile. Populaţia s'a deprins cu acesta inspectorate care fiinţează exclusiv în folosul ei şi cari prin funcţionarea lor de până aci s'au dovedit neapărat necesare pentru toate ţările.

In special la noi ar fi necesară Introducerea instituţiunei inspecto­ratelor de locuinţe. Este înspăimân-

române că ea nu are încă o dramă" în cel mai înalt înţeles al cuvântului. Este o durere şi mai mare bănuiala că poate de vină e chiar felul sufle­tului naţional. Dar aceasta este o chestie grea, şi nu se poate discuta din prilejul Păcatulni, care lasă în loc durerea veche. G. Bogdan-Duică

tător şi revoltător felul cum se construeşte astăzi în ţara româ­nească. Dacă s'ar face o anchetă la casele noui, s'ar constata până la evidenţă, că numai excepţional s'a construit vre-o locuinţă sănă­toasă. Se pare că totul este subor­donat artei* arhitectonice, modei şi — devizului.

Reglementarea felului de a con­strui în viitor este indispensabilă. Dar nu numai atâtl Prin aceasta încă nu s'a rezolvat problema lo­cuinţelor. Chiar dacă toate locuin­ţele ar fi construite din punct de vedere igienic ireproşabil, totuşi ele ar fi neigienice din cauza supra-populaţiunei, care va persista atât timp, cât va fi la ordinea zilei lipsa mare de locuinţe, cunoscută îndeob­şte sub numele de: criza de lo­cuinţe.

Nimeni nu contestă, că aceasta criză nu poate fi altfel rezolvită, decât exclusiv prin o campanie intenzivă de construcţii.

Dar construcţii nu se faci Cauza? Interpretarea unilaterală a impor­tanţei problemei locuinţelor. Le­giuitorii de până azi au declarat problema locuinţelor în prima linie ca problemă socială, iar în a doua ca problemă economică. Au uitat cu desăvârşire că ocrotind exclusiv buzunarul cetăţenilor, le face şi un serviciu rău, pentrucă apărându-le cu o mână buzunarul le ia cu cealaltă cea mai preţioasă comoară: sănătatea.

Este un noroc pentru ţara noa­stră şi în special pentru guvernanţii noştri, că nu există nici date sta­tistice şi nici cercetări, cari să stu­dieze dezastrul produs de criza de locuinţe asupra sănătăţii publice. Putem deci să ne plimbăm fără frică şi liniştiţi la marginea pră­pastie], pe care nu o vedem cu ochii. Dealtfel natura daunelor de locuinţe face, ca ele să nu fie ob­servate decât târziu şi de cele mai multeori prea târziu.

Statul are deci datoria, să termine

cu sistemul actual de „ocrotire" â cetăţenilor. Trebue să ai o atitu­dine precisă şi urgentă în această chestiune. Dacă crede, că se poate executa exproprierea locuinţelor şi a caselor de închiriere, şi prin acest mod să rezolve problema locuinţe­lor, să o facă imediat. Dacă nu, — şi cred că acesta este cazul — să treacă cât mai curând la crearea condiţiunilor prielnice pentru con­struirea de locuinţe.

Condiţiunea principală a lipsei de construcţii este, devalvarea arti­ficială a valoarei caselor, devalvare instituită prin legile de închiriere. Ultima lege admite, ca chiria să poată fi de patruori chiria dinainte de război. Natural, că aceasta chi­rie împătrită este o ficţiune, pentru că nu se plăteşte împătritul sumei în lei aur, ci în lei hârtie devalvaţi la 30—35-a parte din valoarea de aur a leilor.

Acest calcul n'ar avea mare va­loare, dacă chiriile astfel stabilite nu ar influinţa asupra valoarei ca­selor. Insă pe lângă chiria stabilită de lege, proprietarul casei într'un timp de criză de bani şi de supra-cerere de locuinţe nu obţine pen­tru locuinţa, asupra căreia nu are dreptul de a dispune nici măcar 1% net din valoarea casei. Din această cauză întreg capitalul inve­stit în toate casele existente în Ro­mânia nu reprezintă o valoare activă, care să exercite o influinţa determi­nată asupra viitoarelor construcţii.

Bineînţeles vorbim exclusiv de problema loeuinţelor burgheze şi muncitoreşti, deci de problema lo­cuinţelor şi nu de problema caste­lelor şi palatelor, cari nu au nici o importanţă pentru sănătatea masse-lor, cari dacă nu se mai reproduc şi nu trăesc în condiţiuni igienice normale cauzează oprirea evoluţiei Statului şi atrofia naţiunei.

Dr. Sabin Manuilă

Redacţionale. Vestim cu plă­cere pe onoraţii noştri abonaţi, cari an răspuns atât de repede chemării noastre, asignrândn-se de primirea regulată a revistei, că vor avea sa­tisfacţia să citească desigur cn o vie bucurie în numerele viitoare o importantă materie social-economică datorită unor autorităţi ştiinţifice ca dd D. Guşti (Kant şi Wilson, Socie­tatea românească de mâine), C. Ră-dulescu-Motrn, Virgil Madgearu, Octav Onicescu, Mircea Florian, Eugenia Giargea ş. a.

PROBLEMA LOCUINŢELOR: O PROBLEMA SANITARA CAMPANIA CONTRA TUBERCULOZEI

160

© B.C.U. Cluj

P O L I T I C Ă Ş C O L A R Ă P O Z I T I V Â POLITICA, STATUL Şl ŞCOALA

Trei noţiuni, ca trei realităţi deo­sebite : politica, statul şi şcoala. In decursul istoriei omeneşti nu arare-ori le întâlnim urmărindu-=şi fiecare dru­mul său, cu un scop propriu. Sunt rari momente In istoria culturii când cei trei factori importanţi ai vieţii so­ciale se găsesc împreună, formând un singur scop bine precizat. Unul era scopul politicei, altul al statului şi altul al şcoalei. Şi dacă în trecutul istoriei mai întâlnim pe ici pe colo glasuri, cari cel puţin In mod teoretic, accen-tuiază sinteza şi dependenţa acestor trei factori, ei totuşi în realitatea vieţii sociale se găsesc diferenţiaţi, ba în cele mai multe cazuri într'o luptă con­tinuă. Din aceste lupte au ieşit întot­deauna cu toţii slăbiţi şi fără rezultate pozitive. In decursul istoriei această disarmonie se justifică cel puţin In parte, prin faptul unei neclarificări şi neînţelegeri exacte a acestor trei no­ţiuni. Mai există oare şi azi neclari­ficări şi neînţelegeri ştiinţifice asupra acestor probleme? Şi dacă în teorie nu mai există nedumeriri, In realitate şi aplicaţia practică, disarmonia tră­ieşte încă. Vina este a tuturora. Par­tidele politice, de orice nuanţă, nu s'au identificat şi nu se identifică cu statul. Ele voesc să identifice statul cu tendinţele lor, cari în multe cazuri, nu reprezintă decât interesele unei mi­norităţi. Ori cât ar voi partidele poli­tice să octroieze massei generale, ce formează statul, concepţia teoretică ce reflectă interesul lor practic, acea­stă massă, cu interesele ei specifice deosebite, nu poate fi asimilată. Par­tidele politice au fost, sunt şi vor ră-mâne]reprezentantele unor anume in­terese, şi ca atare, unei anume caste câtă vreme nu vor înţelege că statul stă deasupra oricărui partid politic.

Partidele trebuie să se identifice cu statul şi nu invers ca ele să pre­tindă ca statul să se identifice cu ele, cum din nenorocire în realitate se în­tâmplă atât de des. Numai realizat practic acest adevăr se poate vorbi de o armonie între politică (partide politice) şi stat.

Statul modern constituţional, con­stituie complexul intereselor şi bunu­rilor massei ce-1 formează, ca atare, el trebuie să păstreze echilibrul ace­stor forţe. Forţele, ce constituie şi re­prezintă un stat, sunt forţe morale, intelectuale şi economice-materiale.

Idealul democraţiei sănătoase mo­derne, e tocmai crearea echilibrului forţelor ce acţionează în massă. Dacă în massa socială nu se găseşte întot­

deauna şi mai ales astăzi acest echi­libru, cauza e, că statul n'a înţeles să facă adevărata selecţiune a valo­rilor şi să le aşeze pe fiecare la locul şi importanţa lor. Aceasta tot din cauza politicei de partid.

N'am să fac aici istoricul acestor principii, ele sunt destul de cunoscute, atât din istoria universală cât şi din cea naţională. Ca sinteză, din totalul acestor principii, amintim doar prin­cipiul religios, etnic-naţional şi cel economic-social, cu diferitele lor nuanţe. Fiecare din acestea au dat naştere, sau Statutului religios, sau naţional, sau economic. Principiile mai trăiesc şi astăzi: aristocratice-conservatoare, liberale şi democratice-sociale. După marele războiu mondial al timpului nostru se pare, că a pus stăpânire, aproape într'un mod absolut, pe în­treaga concepţie şi directivă de stat, principiul economic, ca singură forţă creatoare şi susţinătoare. Celelalte forţe ca: religia, rasa, naţionalitatea, cultura, sunt considerate şi tratate drept ideologii ale unor vremuri tre­cute. Şi dacă totuşi li-se mai atribuie pe ici 'pe colo o valoare, o însemnă­tate, aceasta este un lux, sau un mijloc pentru ajungerea altor scopuri mate­riale, dar nici de cum pentru valoarea în sine a acestora sau pentru forţa lor creatoare. „Realitatea" trăieşte nu­mai in ideologia oamenilor de ştiinţă. Unde este statul cultural? El există numai în teorie şi ca o frază retorică a politicianilor. Sunt numai interese şi principii de ordin material. Unde e statul echilibrului forţelor creatoare sociale, fie el din domeniul valorilor morale, intelectuale sau materiale? Unde este democraţia valorilor ? Statul e mai mult de natură pasivă, ţine frânele unui echilibru social, însă el mai are şi altă datorie de o natură mult mai pozitivă şi anume de a fi el însuş promotorul şi creatorul culturii, In primul rând. Numai In forma acea­sta, statul se ridică la concepţia sta­tului cultural. Dar care e factorul cel mai important, cu ajutorul căruia statul se poate ridica la această con­cepţie ? Şcoala! Şcoala de toate ca­tegoriile.

Am făcut această scurtă excursie de explicaţie sociologică, a noţiunilor de mai sus, necesare unei înţelegeri juste a raporturilor dintre politică, stat şi şcoală, ca să fim din capul locului înţeleşi. Să vedem acum, care e ra­portul dintre stat şi şcoală şi ce aport poate aduce unul celuilalt. Plecând dela maxima statului cultural e evi­

dent şi raportul intim ce trebuie sâ existe între aceşti doi factori.

Dacă facem o reprivire istorică pu­tem constata, că In decursul timpului statul a avut următoarele trei atitudini faţă de problema şcolară: una de disconsîderare, una dilatorie şi alta pozitivă. Cea ditai aparţine trecutului, cea de a doua ajunge în mare parte până în zilele noastre, iar cea din urmă, pozitivă, aparţine viitorului. Nu e mai puţin adevărat, că faţă de ati­tudinea dilatorie a statului în problema şcolară, o bună parte din vină o poartă şi şcoala. Nici şcoala n'a fost, şi nu e încă nici azi, în concordanţă de­plină cu interesele generale ale sta­tului. Ea urmăreşte încă, în mod exa­gerat, un scop idealist; problemele practice-economice, sociale sunt igno­rate. Ignorarea realităţii sociale, justi-tifică într'o măsură oarecare atitudinea statului faţă de şcoala. Şcoala trebuie să înţeleagă mai bine necesităţile tim­pului în care trăim, iar în programul viitor al activităţii sale sâ alimenteze, în mod practic mai mult necesităţile timpului. Nnmai aşa se va putea forma o apropiere mai intimă între stat şi şcoală. Şcoala nu e numai pentru un scop în sine, ci e, prin aceasta, pen­tru viaţă.

Ca rezultat al unei critice teoretice a programelor de învăţământ, tebuie să reţinem următoarele trei principii de politică pozitivă şcolară: necesi­tatea economică cu toate ramurile ei, ordinea socială a democraţiei şi etica personalităţii libere. Aceste sunt cele trei focare de creaţie culturală, cari într'o măsură egală trebuie să intre în programele activităţii şcolare. Dacă şcoala, prin activitatea ei practică, va desvolta într'o măsură armonică cele trei domenii ale vieţii individuale şi sociale, ea îşi îndeplini nu numai scopul ei, ci totodată şi scopul ideal al statului. Elementele ce vor ieşi din o atare şcoală, vor fi elementele dorite de stat şi deci folositoare societăţii. E adevărat, că instrucţia, cultura, cu un cuvânt educaţia îşi are şi un scop în sine, dar prin atingerea acestui scop, având în vederile consideraţiile de mai sus, ea va atinge totodată şi scopul social al statului.

Prin respectarea principiului eco­nomic şi printr'o activitate practică în toate ramurile acestui principiu, şcoala va da societăţii acele elemente bine pregătite, cari sunt necesare unei productivităţi economice sănătoase. In privinţa aceasta şcoala a dat până acum foarte puţin, în viitor ea va trebui să dea mai mult. O reformă de activitate şcolară, cu o asemenea tendinţă, se impune. Statul are nevoie

161 © B.C.U. Cluj

de eiemente bine pregătite în domeniul tehnic-industrial, comercial, economic propriu zis, etc. Toate elementele nu le poate avea decât dintr'o şcoală bine organizată In aceste direcţii.

Din principiul ordinei sociale de­mocratice rezultă, tot acel material ce formează educaţia cetăţenească pro­priu zisă.

Dreptul votului electoral universal prespune o bună instrucţie a indivi­dului, In înţelegerea raporturilor şi regulilor sociale în care trăim. O ac­ţiune politico-socială conştientă e im­posibilă fără o bună instrucţie, ce ridică nivelul intelectual al massei, pentru înţelegerea acestor probleme.

Din etica personalităţii libere re­zultă, tot acel material ce formează substratul caracterului adevăratei per­sonalităţi, rezultă omul de caracter. Aci găseşte şcoala tot materialul virtu­ţilor individuale şi sociale, ce for­mează miezul şi totodată sufletul ac­tivităţii sale. In cadrul acestor vituţi găsim şi conştiinţa naţională, ca o sinteză de virtuţi individuale şi so­ciale. O conştiinţă naţională sănătoasă e o virtute susţinătoare de stat. Rolul şcoalei în crearea acestora e un fapt recunoscut de toată lumea.

Din consideraţiuniie generale de mai sus se evidenţiază clar rolul co­vârşitor al şcoalei în opera de con­solidare şi desvoltare a statului. Exis­tenţa statului şi rolul lui în procesele mari universale atârnă, în cea mal mare parte, de ridicarea nivelului in­telectual şi moral al cetăţenilor, cu un cuvânt, de forţa culturală ce re­prezintă. Acest adevăr impune statu­lui o politică şcolară mai pozitivă decât până acum. El trebuie să do­vedească un interes practic faţă de problemele culturale în genere, căci de nivelul acestora atârnă desvoltarea şi trăinicia elementelor materiale, a celor economico-sociale. învăţământul îi aparţine lui, dar el are totodată şi datoria ridicării nivelului cultural şi politic t.\ massei. Fructele, ce vor ră­sări din această activitate rodnică, vor aparţine în aceeaşi măsura statului, ca şi individului.

Ca încheiere nu putem dori altceva, decât, animaţi fiind de dragostea ne­mărginită faţă de neam şi patrie viitorul României să fie strălucit. Viitorul aparţine acelei naţiuni, care va fi mai bine instruită şi mai cultă. Se impune deci, o politică pozitivă şcolară ca să întemeiem statul cultu­ral al viitorului. Dr. P. iicuş

ŞCOALA ELEMENTARĂ Odinioară tinerii cari doriau să îm­

brăţişeze nobila şi bogata carieră :i comerţului, nu aveau alt mijloc de instruire decât • ucenicia cu lungă du­rată de mulţi ani, în timpul căreia, urcând toate treptele de întrebuinţare, îşi asimilau din experienţa patronului .feluritele 'Cunoştinţe potrivite să le servească de călăuză la întemeierea şi apoi în exerciţiul întreprinderii ase­mănătoare celei în care fuseseră ac­tivi. Atunci însă, când împrejurările îi îndemnau să întreprindă afaceri streine de cele în cari au avut prilej isă se instruiască, barca activităţii fără luntraş destoinic era luată de valurile hazardului. Pregătirea în şcoala teore­tică unită cu viaţa reală s'a dovedit imai folositoare decât ucenicia lipsită de lumina ştiinţei.

Actualul învăţământ comercial de grad secundar ce se dă în scoale su­perioare şi elementare de comerţ, în cuiisuri comerciale serale suprapuse şi în scoale de adulţi pentru completa­rea instrucţiunii ucenicilor din pră­vălii, a fost cimentat de ministrul Spiru Earet prin legea din anul 1901, care a restabilit situaţia ereiată la 1899. In epoca a patra de evoluţie a învăţământului comercial, anterioară anului 1901 şi care datează dela 1893, au luat fiinţă şcoalele comerciale de gr. I şi II ou doi ani înainte de re­forma din Transilvania, unde s'a adop­tat numai tipul cursului superior de 3 ani, icare rămăsese în viaţă la unire.

In ultimul timp se simte o vie ma­nifestare a preocupărilor faţă de în­văţământul comercial din ţinuturile ali­pite, chemat a pregăti elemente des­toinice să întreprindă lupta împotriva.. celor cari ridicaţi pe umerii stăpânirii în trecut, continuă a deţine o parte rieproporţională din puterea economică în raport cu majoritatea românească.

La începutul anului şcolar în curs s'a pus temelia unui nou tip de şcoală la Timişoara, Lugoj, Dej şi Topliţa-Română, care dă pregătirea trebuin­cioasă micilor comercianţi şi funcţio­narilor inferiori întrebuinţaţi în între­prinderile cu caracter economic şi fi­ii anciar. Şcoala elementară de comerţ apreciază legătura ce trebue stabilită, chiar în timpul .şcolarităţii, între teorie şi practică, prin a căror legătură se întăresc cunoştinţele dobândite, tre-zindu-se în sufletul ţinerilor interes viu, iar în inima lor dragoste aprinsă pentru profesiunea aleasă ce sprijineşte activitatea creiatoare şi răspândeşte pretutindeni bunăstare materială. Cursul acestor scoale are o durată de 3 ani. In clasa II şi III elevii sunt obli­gaţi a face practică, între orele 2 şi 6,

Z6»

DE COMERŢ DIN CLUJ având prilej să observe în amănunte faptele ce se petrec împrejurul lor şi să profite de învăţăturile vieţii reale.

De curând, Ministerul Instrucţiunii a aprobat înfiinţarea unei astfel ds scoale elementare de comerţ şi la Cluj. Pesichizându-şi porţile în luna Septem­vrie pentru absolvenţii cursului pri­mar, va fi a treia şcoală de învăţă­mânt practic în acest oraş. Programa studiilor ţine seamă de -calităţilor ce trebue să îndeplinească comerciantul ?i 'de cunoştinţele indispensabil activi­tăţii lui.

Comerciantul nu poate fi dispensat de a-şi cunoaşte limba şi a şti să ex­prime corect gândirile proprii, mai ales pe cale de corespondenţă. Limba ro­mână are de scop să întregească lip­surile şi prin leaturi cu caracter moral să întărească în elevi iubirea de Dum­nezeu şi de oameni ce stârpeşte porni­rile pătimaşe, iubirea către părinţi şi către luminătorii minţii lor ce este te­meiul oricărei fapte bune; să-i facă iubitori de adevăr şi de dreptate, mân­drii de cariera aleasă, dar nu mai pu­ţin modeşti; să tezească în fiinţa lor simţul onestităţii mulţumindu-se mai târziu numai cu partea ce se cuvine drept echivalent pentru serviciile în­deplinite.

Comerciantul nu poate reuşi în în­treprinderea sa dacă nu cunoaşte bo­găţiile ţării noastre, existente în mă sura de care puţine alte ţări se bucu­ră. El trebue să aibă cunoştinţă exac­tă de centrele mari de producţie, de căile de comunieaţiune pentru trans­portul productelor în locurile unde se simte lipsa lor; deasemenea trebue să aibă idee clară de statele cu impor-itanţă în traficul mondial cu cari în­treţinem legături comerciale. Studiul geografiei dă aceste cunoştinţe folosi­toare.

Astăzi mai mult decât oricând co­merciantul trebue să fie deplin orien­tat asupra mecanismului întreprinderi­lor. Noţiunile de comerţ, contabilitatea şi aritmetica comercială arată institu-ţiunile şi instrumentele comerţului; arată totalitatea întreprinderilor în or­ganizaţia lor internă şi în raporturile cu exteriorul şi în special contabilita­tea împreună cu aritmetica comercială sunt mijloace sigure de control în pu­tinţa să formuleze rezultatele trecutu­lui, starea prezentului şi să dea orien­tări precise pentru activitatea în viitor.

Un alt obiect de studiu, productolo-gia înlesneşte cunoaşterea principale­lor producte din ţară şi streinătate.

Absolvenţii acestei scoale beneficia­ză de termen redus în armată şi pot trece în cursul superior. D. Voina.

© B.C.U. Cluj

„ASOCIAŢIUNEA" ŞI UNIVERSITATEA DIN CLUJ Dăm aici, ca document, urmă­

toarea adresă trimisă, la 1872, de Comitetul central al Asoeiaţumii transilvane pentru literatura ro­mână şi cultura popondui român, guvernului unguresc din Budapesta în chestia înfiinţării universităţii paritetice din Cluj.

Interesant este că această adresă s'a făcut în urma iniţiativei adu­nării generale a despărţământului Cluj, ţinută la Milaşul mare în zi­lele de 8 şi 9 Octomvrie 18711):

înalt Ministeriu regesc unguresc de Culte şi Instrucţiune,

Universitatea de stat ce este pro-ectată a se înfiinţa în Cluj atrage asupra-şi atenţiunea fiecărui fiu şi cetăţean. al patriei. Aceea are să fie un institut de cultură mai înaltă, din ale cărui binefaceri se vor îm­părtăşi toţi fii patriei, fără deose­bire de naţionalitate, prin urmare şi fii poporului român. Ca însă atare institut de cultură şi ştiinţe mai înalte, să poată corespunde în tot respectul nobilei şi salutarei sale misiuni, după modesta-ne opi-niune, la înfiinţarea şi organizarea aceluia ar trebui să se ia în dreapta şi cuvenita eonsideraţiune şi interesele de cultură ale popoa­relor din patrie şi în special a po­porului român, carele face majori­tatea locuitorilor din Transilvania. Iar aceste interese de cultură s'ar vedea reprezintate şi respectate mai cu demnitate în cazul, când la tnfiinţânda universitate s'ar pro­pune diversele specialităţi de şti­inţe în limbile uzitate în această ţară, căci astfel s'ar da şi tineri-mei române, ceva ce curge la a-cest fooular de cultură din diverse părţi, dorita ocaziune de a asculta studiile respective în limba sa, satisfăcându-se totodată prin aceea şi recerinţelor de desvoltare şi per­fecţionare a limbilor din ţară. E un adevăr constatat, cumcă culfura ştiinţifică se procură cu o înles­nire şi cu un temeiu mai mare în limba maternă, mărturie învede­rată despre aceasta este istoria cul-turei tuturor popoarelor.

Din aceste motive, plecat sub­semnatul comitet, având deoparte în vedere misiunea şi scopul Aso-ciaţiunei transilvane, care, conform statutelor sale §§ 1 şi 2 este, de a lucra cu toate mijoacele cuviin­cioase pentru înaintarea eulturei

!•) Vezi r»vi«U „Trantilrania" 18T2, pag. 54.

în diverse ramuri ale aceleia; de altă parte, considerând şi dorinţele manifestate din partea inteligenţei române în obiectul din chestiune, se simte dator a ruga cu toată căldura pe In. Ministeriu reg. ung. de culte şi instrucţiune, ca înalt celeş, în proiectul de lege ce-1 va aşterne Dietei spre pertractare le­gală, în privinţa înfiinţândei uni­versităţi, să binevoiască a lua în cuvenita considerare şi interesele de cultură ale limbei române şi

Cuvintele regale rostita la Guild-hall-ul Londrei, au avut darul să provoace din nou vii discuţii în pressă şi în conciliaburile politice asupra Importantei probleme me­nită să stabilească măsura colabo­rării noastre cu factorii economici externi şi în special cu capitalul strein.

Păcat că aceste discuţii au alu­necat din chiar primele momente pe panta pătimaşului politicianism şi ameninţă să fie pivot de încer­care pentru răsboiul deschis între partidul dela putere şi opoziţie toc­mai pe această temă.

Ori cât de regretabilă, această alunecare e fatală, de vreme ce exponentul economic al guvernu­lui de azi dela început şi-a făcut un piedestal de luptă şi mai ales de acţionare din problema colabo­rării cu factorii şi în special cu capitalul strein.

Ridicând la înălţimea unei cre­dinţe o axiomă, şi-a concretizat felul de îndrumare şi acţionare în materie de politică economică în trei cuvinte: „prin noi înşine".

Această axiomă pare a şi-o fi clădit pe convingerea că, în stâpî-nirea forţelor morale, sociale şi economice de care dispune ţara întregită, putem consolida şi pro­duce economiseşte chiar şi în o situaţie de „splendidă şi dârză izolare."

Ca urmare logică a acestei cu­tezate concepţii, guvernul actual a îngrădit şi a eşalonat drumurile factorilor externi şi îa special ale capitalului strein — aşa fel ca a-cela să nu poată sta şi mai ales să nu poată veni în ţară decât dacă întră ca auxiliar în organiza­ţiile româneşti (de neam şi nu de cetăţeniei) şi dacă în schimbul simplei rentabilităţi materiale,

astfel a exopera pa calea legisla-ţiunei, ca ia amintitul institut să să se ridice catedre paritetice pen­tru propunerea studiilor şi în limba română, ceeace cu atât ar fi mai de lipsă, eu cât prin acera s'ar satisface unei cereri şi dorinţi atht de juste, cât şi de fierbinte a Ro­mânilor, cari încă eonstitue un fac­tor nu neconsiderabil în organis­mul statului.

Altcum, cu cea mai profundă veneraţiune,

Sibiiu în 2 Ianuarie 1872. Comitetul central al Asociaţiunei

admite conducerea si supraveghie-rea românească, prima prin parti­culari şi a doua prin stat

In acelaşi timp s'a admis să se ia măsuri ca legiferările vechi şi noi să fie respectate, ca astfel să ofere deplina garanţie a stabilităţii şi-a respectării contractelor de colabo­rare. La aceste s'a mai adăugat naţionalizarea încercată cu o febri­litate nejustificată şi prea adese cu o brutalitate, cu urîte substrate de combinaţii şi speculă în favorul unor particulari sau al partidului. cu formula „prin noi înşine".

Deservită politica noastră econo­mică acestei concepţii, pentru care s'a creiat regimul de dependenţă economică şi s'a întronat bunul plac şi dictatura centralizată în manile unui singur ministru — a fost fatal să ajungem acolo, unde ne sbatem eeonomiceşte «zi, îndu­rând perderi pe care le plătim prea scump şi prea dureros.

Sub cutele steagului ridicat al independenţei economice — pe neobservate s'a furişat aparenţa unui şovinism bătăios, în numele căruia prea adeseori s'au îndrăsnit afaceri veroase şi s'a încercst con­struirea de pat cald şi permanent pentru asigurarea dominaţiei poli­tice şi în vremuri de opoziţie ca şi la guvern a unui partid — în­tărit eeonomiceşte pe astfel de căi şi cu astfel de mijloace.

In serviciul realizării acelui pro­gram a fost menţinut amestecul statului în funcţiunile economiei naţionale şi substituirea organelor de guvernament factorilor econo­mici. Aceluiaşi scop au servit maximările, continger;tările, regi-mele de import şi export, politica noastră vamală etc. La fel crearea sau estinderea unor legi existente pentru vechiul regat fără a fi

S I T U A Ţ I A D A T A

163 © B.C.U. Cluj

adaptate trebuinţelor ţării întregite şi pipăirilor ce se fac în legătură cu prelungirea privilegiului băncii de emisiune, în un timp când se distrug şi se anulează drepturi şi privilegii câştigate.

Legea comercializării, legea mi­nelor, a căderilor de apă, ca şi seria întreagă de decrete şi ordo­nanţe pentru reglementarea şi con­trolul vieţii economice şi institui­rea diferitelor comisii, consilii şi comitete economice ce în cea mai mare parte deservesc aceiaşi con­cepţie şi acelaşi program de do­minaţie economică.

Partea politică a acestui regim aici nu ne preocupă, cu atât mai mult insă trebuie să fixăm că urmările economice sunt îngrijo­rătoare atât pentru consolidarea economică a statului întregit, cât şi în ce priveşte relaţiile eu strei-nătatea ce pare a ne oferi prilejul să verificăm pe socoteala noastră dacă putem sau nu să suportăm „izolaţia dârză" pentru care atât am contribuit. In intern, în urma politicei economice sub al cărui regim ne găsim azi, se perpetuă greşala de a ţine sub tutorat — ca în vremea crâncenului războiu — alimentarea, activitatea şi produc­ţia economică.

Dela ministere până la ultimele primării, îngrijirile patutnele de cum şi ce mâncăm, de jeum şi ce lucrăm, de cum şi ce producem, se ţin lanţ şi locul preocupărilor ad­ministrative l'au luat îngrijorările tutelare.

In această mentalitate —• orga­nele statului vor să poarte grija consumatorilor, în loc sa protejeze sau cel puţin să lase în pace pro­ducţia şi pe producători.

Regimul pânei, al peştelui, al cărnii, apoi regimul silvic, minier, ea şi legea speculei şi maximările, rechiziţionările etc. nu vor să ţină «earaâ de producători, ci numai şi numai de consumatori, care la rân­dul lor imploră şi ei să numai fie învredniciţi do îngrijirile cum li se dau azi, când zilnic au probe dureroase de corectitudinea orga­nelor de executivă. La aceste se mai adaugă —• dacă nu primează — forţarea naţionalizărilor cu întreg convoiul de reglementări, contro­lări, autorizări si intimidări.

In astfel de situaţie e firesc că îa lipsa siguranţei şi a rentabilităţii de pe urma ingrădirilor şi schim­bărilor brusee de regimuri —pro­ducţia ţării scade, criza financiară creşte şi iniţiativa particulară e pa­

ralizată. Şi pararel îşi trăiesc zi­lele de sur intervenţiile plătite, loviturile aventurierilor şi afaceri­lor pe picior — de pe urma cărora moralul ţării scade şi nemulţumi­rile tuturor, în afară de fericiţii beneficiari particulari sau politici, cresa ameninţător.

Dictatura economică azi în vi­goare a indispus pe toţi factorii de producţie interni şi a avut şi are o puternică repercusiune în străi­nătatea, care şi-a avut şi până acum interesenţele ei capitaliste în industria, comerţul şi agricultura ţării. In astfel de situaţie — a fost fatal ca repetatele şi demulteori umilitoarele noastre apeluri la cola­borarea factorilor externi şi în special chemarea în ţară a capitalurilor strei­ne — să rămână în fructuoase.

Dacă la toate aceste mai adău­găm micşorarea rolului nostru în aranjamentele politicei internaţio­nale şi primejdiile la care ne pu­tem expune prin izolarea noastră la prima conflagraţie — f-ste firesc că întreaga ţară a urmărit cu o vie

satisfacţie călătoria Suveranilor în străinătate, considerând înţeleptele cuvinte regale dela Guildhall ca expresia adâncei sale concepţii în materie de politică economică. Căci baza independenţei noastre econo­mice nu se poate creia decât prin o largă şi sinceră cooperare cu ţările industriale şi capitaliste, care ni se impune şi nouă ca tuturor ţărilor agricole, bogate în materii prime şi în condiţii de producţie. Ca urmare politica noastră eco­nomică trebuie smulsă din cătuşele sectarismului şi politicianismului de azi şi pusă cât mai grabnic pe baze, care asigură şi proteguieşte: libertatea economică deplină bazată pe respectul legilor şi stabilitatea regimelor cu posibilităţi de produc­ţie şi valorizare, folosind în acest scop toate forţele de care dispun toţi factorii economici din ţară, şi oferind prilejuri de colaborare, la adăpost de orice veleităţi şi nea­junsuri escepţionale şi factorilor externi şi capitalului strein.

\A81LE O. OSVADĂ

OBSERVAŢII ŞI F A P T E SĂPTĂMÂNALE 10 MAI stil vechiti va fi

sărbătorit cu obişnuita solem­nitate în toată ţara. Este prin excelenţă sărbătoarea inde­pendenţii noastre de stat, ne aduce aminte de toate avân­turile eroilor, trezeşte con­ştiinţa sacrificiilor perma­nente pe cari o naţiune sănă­toasă este datoare să le facă.

CONGRESUL INGINERILOR IN CLUJ. In zUeie de 25, 26 şi 27 Mai se va ţinea în Cluj congresul ingineri­lor din România întreagă. însemnăta­tea întrece mult importanţa obicinui­telor congrese. In timpul acesta de grea criză economică, a cărei soluţio­nare mulţi îşi închipue a o găsi prin .. frământările sterpe ale luptelor de par-i: Ud, e îmbucurător că problema econo-,^, mică a ţârii va fi discutată şi de o gm-ţ-< pă de specialişti. Comunicările ce le' ' vor face inginerii de toate specialită­ţile şi din toată ţara, vor provoca discuţii rodnice şi îndrumări temeini­ce nu numai pentru corpul ingineresc, dar şi pentru toţi cari lucrează pe te­renul economic.

Criza industriei noastre, greutăţile încă nerezolvate ale transporturilor, situaţia precară a industriei miniere, al căror randament e departe de acel al unei esploatări raţionale, vor fi su­puse unei analize minuţioase.

Problema utilizării energiilor de

cari dispunem (forţe idraulice, gaz metan), vor fi tratate, căutându-se mijloacele de-a ne emancipa dim sta­rea actuală de primitivă esploatare.

Tot o chestiune de vitală însemnă­tate e protejarea pădurilor contra cam­paniei de adevărată distrugere porni­tă de multe întreprinderi forestiere.

Sistemizarea şi încurajarea învăţă­mântului tehnic şi industrial nu poate lăsa indiferentă inginerimea noastră. F. timpul ca din politehnice, şcoli teh­nice şi de meserii să iasă o generaţie de oameni instruiţi şi capabili, cari să ia în mâinile lor conducerea industriei. Cât timp (în special în nouile provin­cii) elementul românesc în industrie se reduce la câţiva membri în consi­liile de administraţie şi la câţiva ha­mali, e iluzorie a vorbi despre o indus­trie naţională.

Corpul ingineresc care în congrese­le sale din Bucureşti şi Timişoara, a examinat situaţia economică e ţării îşi va spune şi astădată cuvântul său.

lată dar pentruce sperăm că proble­mele discutate în congres, vor fi con­cretizate în soluţii sănătoase, servind de baza unor acţiuni folositoare..

Ing. F. ŞULUŢ1U. Conferinţele d-lui Eric Colban.

Unul din punctele programatice ale revistei noastre este năzuinţa de a susţine aoreola areopagului din Geneva, consolidarea Ligei Naţiu-

164 © B.C.U. Cluj

nilor. Dorim din toată inima ea Societatea Naţiunilor să fie un or­gan al păcii universale, un zăgaz al tuturor apetiturilor imperialiste cari tind să dărâme ordinea ereată de conferinţa dela Paris şi să aventureze popoarele în noui ră-sboaie de cuceriri.

Printre studiile româneşti de marcă ce pledează pentru societa­tea naţiunilor şi justifică rostul ei de existenţă, ne permitem a men­ţiona pe cel al colaboratorului nostru d-1 N. Daşcovici.

Am fost foarte bucuroşi să as­cultăm la Cluj o expunere asupra mecanismului de funcţionare al Societăţi Naţiunilor. D. Eric Colban n e a astâmpărat această curiozitate: în două conferinţe a arătat organi­zaţia societăţii, metodele de lucru, autoritatea şi eompetinţa în cazu­rile de conflicte: Danzig, Wilna, Albania, Silezia de nord, Grecia. D-sa a spus un lucru foarte adevărat: statele şi guvernele lumii trebue să fie convinse că fac parte inte­grantă din Ligă, că. politica ei nu este şi nu poate fi alta decât a ţărilor componente şi că se găsesc totdeauna soluţiile de pace dacă cineva vrea să le găsească. Şi-a sfârşit expunerea Marţi seara exprimându-şi dorinţa că România,

-: „important membru al Societăţii n Naţiunilor", va contribui la spo­

rirea puterii ce trebue să repre­zinte Societatea Naţiunilor . . .

ECOURI. — Despre felul cum a fost primită de presă revista noasteă, reţi­nem următoarele păreri:

Ziarul „Lupta" scrie: „Societatea de mâine" se intitulează publieaţiunea săptămânală, apărută la Cluj, prin sârguinţa confratelui nostru ,d. Ion Clopoţel şi ou walorosul sprijin al d-lor G. BogdaunDuică, N. Daşcovici, O. Ghibu, G. Vlădescu-Răcoasa, V. C. Osvadă, St. Zeletin, Radu Dragnea, I. Lupaş, ©te.

Din articolul care deschid© primul număr al publicaţiunii preocupările colaboratorilor revistei se evidenţiază precise şi lăudabile.

Cele câteva numere apărute până acum în îngrijite condiţiuni tehnice, cu un număr respectabil de pagini şi cu un bogat material, întăresc făgă-duelile direcţiei...

Bibliografia românească a răsbo-iului. Am semnalat lucrurile unei bibliografii româneşti a războiului şi am arătat câ cea mai impor­tantă operă se datoreşte dlui Con­stantin Chiriţescu, directorul ge­neral al învăţământului secundar, din care volumul I apăruse înainte

cu doi ani şi fusese premiat de Academia Română Primim la re­dacţie acum şi al II-lea volum al Istoriei Războiului de dsa, tipărit sub auspiciile Casei ŞeoaleJor. Is­toria Războivlui este o operă într'-adevăr monumentală; cea dintăia cercetare largă pe izvoare din sur­sele cele mai felurite, dela docu­mentele ministerului de externe, până la confesiunile particular?, culese cu o dibăcie puţin obişnui;ă. Felicităm pe d. Const. Chiriţescu pentru splendida sa istorie, în care sunt cuprinse destul de pe lsrg şi evenimentele din Transilvania (în deiailuri se găsesc în manuscrisul dlui Ion Clopoţel, premiat de Astra dela Sibiiu, şi care va apărea tot în editura Casei penalelor).

O operă românească. Moartea nu demult întâmplată a direc­torului conservatorului de mu­zică din Iaşi, bătrânul Caudella, a făcut să se vorbească despre primele încercări de a se scrie o dramă muzicală ro­mânească atât ca subiect cât şi ca factură a compoziţiei mu­zicale. „Petru Rareş" şi „Dacii şi Romanii", încercările desigur cu multe merite ale lui Cau­della, „Cobzarul" d-nelor Millet

S Ă P T Ă M Â N A Porturile dunărene pentru Marea

Neagră. La începutul lunei Iunie se va ţine la Wiena o conferinţă a societăţilor de navigaţie dunăreană.

Se proiectează intensificarea tran­sporturilor dunărene dela Marea Neagră pe Dunăre şi se afirmă că după pregătirile dela Porţile de fier — Budapesta ar fi indic >tă ca cel mai extrem port dunărean până la care ar putea ajunge coră­biile maritime. In acest sens se face intensă propagandă. România, nici după întregire nu foloseşte în­deajuns cu toate mizeriile dela C. F. R. mijlocul de transport dela mare pe Dunăre şi invers. La fel nu ne mai preocupă nici desvol-tarea porturilor Orşova şi Baziaş — cum nu se mai gândeşte nirne să se reia nezuinţele de înfăptuire a navigabilităţii Mureşului cel pu­ţin până la Mihalţ.

Conferinţa asupra minorităţilor, ţinută la Fundaţia Carol de cătră d. Iuliu Maniu — a avut şi părţi în legătură a problemele economice.

şi E. Văcărescu (reprezentat la Paris în 1912) iar mai târziu „Luceafărul" lui N. Bretan — ca să amintim numai încercă­rile mai cunoscute — formează etape bine distincte în compo­ziţia dramei muzicale româ­neşti. In ultimul timp s'a vor­bit despre o nouă operă româ­nească: „Făt-frumos" de d-1 Herman Klee, măiestrul emi­nent al corului operei noastre. Fără să anticipăm şi fără să ne formăm păreri generale despre întreaga bucată din singurati­cele piese ce le-am auzit din această operă, putem totuşi spune că pregătirea d-lui Klee, şi vastele lui cunoştinţe din do­meniul muzicei populare româ­neşti sunt garanţii suficiente pentru a crede în succesul ope­rei sale. Direcţiunea înaltei noastre instituţii de muzică din Cluj, fixând premiera acestei opere nu demult puse în repe­tiţie, pentru seara de 20 Maiu, a dovedit că este animată de frumoase intenţii de a contri­bui la desvoltarea compoziţiei româneşti, acordând un concurs larg, celor ce încearcă greaua cale ce va duce la drama muzi­cală românească. A. B.

Aşa, între altele, d. Maniu, a spus că este o necesitate de stat şi na­ţională ca elementul românesc să pătrundă şi să-şi asigure o stăpâ­nire şi la Oraşe. Atât a fost deajuDS ca şeful parlamentarilor saşi d. dr.

\ Hans Ofcto Roth să-si dea drumul \ fantaziei şi în temeiul ei să ridice

furtunoasa proteste contra expro-t prierii bunurilor urbane şi a case-. lor de locuit. . Protestul învăluit în mantia po-\ liticianismuhri de rassă — nu ne '. interesează aici. Da*- nu outem să

nu recomandăm tuturor Românilor şi Saşilor argumentaţia acestui pro-

1 test, ce să rezumă în pretenţia de-a I- lăsă aşa cum sunt stările de fapt, • creiate de privilegiile acordate Saşi-Î lor şi îu viitor să nu vorbim asupra , nedreptăţilor şi inferiorităţii, în care ' a tânjit neamul românesc în trecut, ' tocmai de pe urma acestor feluri • de privilegii. Ori d. dr. H. O. Roth

şi-a uitat de zilele de aur ale „te­nurilor", când elementul românesc

, era oprit să pătrundă sau cel pu-i ţin declarat nedesirabil — în oraşe ?! i Dacă şi circumspecţii noştri con-. patrioţi saşi amestecă în judecarea

E C O N O M I C Â-FIN A N CIA R Ă

165 © B.C.U. Cluj

şi rezol virea problemelor econo­mice şovinism şi separatism de rassă — să uităm noi datoria noa­stră sfântă de a pătrunde şi de-a pune stăpânire p* oraşe, cel puţin în proporţia populaţiei noastre dela sate care susţine prin consumul său aceste oraşe ? ! . . .

Piaţa şi târgui financiar prezintă tot mai accentuate îngrijorări şi li­niştea, pare că prevestitoare de fur­tună — stăpâneşte tot mai mult,

Urmărind piaţa comercială şi târ­gul financiar — ai impresia că tot ce se mai face ea transaoţii — se fac mai mult pentru salvarea pres­tigiului.

Industriile, cu toată producţia redusă îşi fac griji din valorizare; magaziile negustorilor sunt tot mai mult lipsite de farmecul ee-1 dau muşterii iar pe la bănci direcţiile consultă si doar urcă dobânzile vechilor împrumuturi. La bursă cotările cele mai multe sunt „sus­ţinute cu jertfe. Şi leul — expre­sia valutei noastre — ss ţine cum poate pe la 8.20—8.30 la Paris şi 2.73-2.78 la Ziirich.

Criza industriei de petrol. Am reu­şit să avem în sfârşit şi criza celei mai rentabile industrii din ţară. Căci dacă explorările de petrol comportă cele mai descoperite ris­curi — odată petrolul explorat — exploatarea şi industria de petrol asigură cea mai rentabilă plasare şi muncă. Cu toate acestea şi in­dustria de petrol a ajuns în criză, în urma lipsei de consum intern şi a căderii preţurilor de petrol şi derivate în străinătate.

Şi unul şi sltul din motivele in­vocate ne oferă prilej de îngrijo­rări si tălmăcire o stare de lucruri bolnăvicioasă. In intern a'ât are tot „reglementat" guvernul şi co­misiile sale producţie şi distribuţia de petrol şi derivate — până când această producţie s'a închis to for­tăreţe de resistenţă, iar consuma­torii, fabricile şi uzinele au înlocuit petrolul şi derivatele cu alt com­bustibil, de preferinţă lemne şi lignit. Indurăm dar o dublă per-dere de pe urma politicei econo­mice oficiale: scăriţâra o producţie şi ne prăpădim averea, ce o are ţara în păduri; iar acolo unde în­locuirea nu s'a putut face — s'a înlocuit cinstea afacerilor dintre vânzător şi cumpărător cu inter­mediarii şi pescuitorii după provizii în temeiul „legăturilor" şi „aran-ţărilor". In ce priveşte străinătatea — am perdut toate conjucturile de

valorizare din pricina „regimelor de export" schimbate dela lună la lună sau şi mai adeseori, aşa că nime n'a putut solid contracta şi cei care s'au încumetat au avut asupra lor sabia lui Damocles atât în ce priveşte moralul de afaceri cât şi riscurile materiale. Din acesta pricini avem şi criza de petrol, deşi toate societăţile petro­lifere au încheiat bilanţe cu bene­ficii şi rezerve fantastice.

Uniunea generală a industriaşilor români (Ugir) şi-a ţinut zilele tre­cute în Bucureşti adunarea gene­rală anuală, în care au ratificat socotelile şi au ales noul comitet central, în care între cei 21 rep­rezentanţi ai industriei din Ardeal şi Banat, găsim şi pe următorii români: Inginerii Victor Blasianu, Virgil Dessila, Ion Iuonică, Aurel Răşcanu şi St. Mateescu.

Desbaterile adunării generale ne desvăluie un colţ de perdea, după care putem vedea o parte din si­tuaţia grea în care să sbate in­dustria ţării şi aceia a neamului nostru.

Guvernul prin secretarul general dela Industrie şi Comerţ şi prin directorii generali ai Comerţului, Industriei, Muncii şi Asigurărilor sociale a continuat să explice si­tuaţii şi să încurajeze eu vorbe frumoase — producţia industrială şi pe reprezentanţii acesteia.

Acestor cuvântări de ocazie — reprezentanţii industriei au dovedit cu cifre şi fapte concrete neajun­surile ce le îndură de pe urma terghiversîrilor guvernului în ches­tiunea schimbării tarifelor vamale; apoi neajunsurile de pe urma reg­lementării taxelor de garaj, a stîn-jenirii valorii:""ii prin supra taxa de 50 % la transporturile pe CFR pentru mărfurile destinate expor­tului; taxele comunale privind pro­dusele şi clădirile industriale, asi­gurările muncitoreşti etc. In fine au cerut cretarea de posibilităţi pentru introducerea in ţară a capi­talului strein

Acest rechizitor făcut sub presi-denţia unui inginer coleg cu Mi­niştri dela Industrie si dela Finanţe — înmulţeşte numărul dovezilor că în actualul sistem de guvernare şi marile probleme ale industriei «unt lăsate la buna chibzuială a birocratismului atrofiat de ordo­nanţe şi reglementări. Şi pentru compromiterea producţiei nime nu-şi asumă răspunderea.

B I B L I O G R A F I E TESTAMENTUL POLITIC A LUI

TI'l U MAIORESCU „Ragele e declarat prin art. 92 din

Cunestituţiune inviolabil şi nerasponsa-bii, numai miniştrii sânt răspunzători şi acest mare princip constituţional nu ticbue să rămâe literă moartă, ci tre­bue respectat şi aplicat ou bună cre­dinţă în toată 'convingerea noastră, pentru ea să ajungem cu timpul la re-peetarea şi la aplicarea efectivă a drepturilor prevăzute în ConsAituţiune pentru oeJealte puteri adică pentru pu­terea legiuitoare cu viitoarea indepen­denţă a corpului electoral şi pentru puterea judecătorească. Unele fără al­tele nu se poate, căci aşa este alcătuit organismul unitar al unei oonstiiltuţii «a a noastră.

„Dar şi omeneşte vorbind, ce im­presie trebue să fi făcut asupra unui spirit occidental (Carol I) majoritatea oamenilor noştri politici? După ce la î.reeput, cu toată participarea lor la mişcarea naţională a Divanuluii-ad-hoe au lăsat adese ori la opar.te tocmai respectarea punctului cardinal al ace­lui program, adică a Principelui străin şi ca mlişte rău nărăviţi şi uşor la minte s'au pus să-1 atace şi chiar să-1 ' insulte prin tot felul de manifestări, . dela articolele prin foi străine ale lui Dimfttrie Sturdza, Erdmann von Hahn, până la diatribele indigene ale lui Has-deu, la broşura spionului prusian a lui Mărzesou, la poza catonică a lui N. Blaremberg, la aparentul radicalism al M Panu, pentru a mu mai vorbi de poeziile cu ilustraţii insultătoare ale lui Orăşanu şi de ultimele rămăşiţe anahronistice din acele timpuri: de scrisoarea neciop'lită a răposatului Go-gu Cantacuzino Rifoveanu şi de vor­bele triviale ale actualului prefect de poliţie? Ce impresie trebue să fie făcut asupra unui om când, aceleaşi persoa­ne, după asemenea bnavade şi necu­viinţe, se grăbeau să se înconvoae în­dată ce le suridea puterea şi să răs­cumpere cu linguşiri şi platitudinii ne­cuviinţele de mai nainite? Şi cum, fa­ţă de atâtea exemple de o dezgus­tătoare metamorfoză, ei care a urmă­rit cu stăruinţă neschimbată marele «cop pentru care a fost adus în ţară: întemeierea unei monarchii stabile, el să nu fi sfârşit prin a spori încrederea tv Mne în aceiaş proporţie în care a trebuit să o piardă în mai toţi .ceilalţi. Care om cuminte poate aştepta ca ase­menea greşeli ale oamenilor politici dmtr'o generaţie să remâe nepedepsite şl slugărnicia foştilor insultători să nu producă rezultatele lor fireşti? Şi dacă am avea o dinastie pământeană înte­meiată pe tradiţia istorică naţională,

166 © B.C.U. Cluj

s'ar putea admite că o deviere spre autocratism să fie indicată, ca o fază trecătoare cu mai multă energie con­centrată spre o mai sigură conducere a ţării în mijlociul greutăţilor ce o în­conjoară. Dar cu o dinastie străină, fundată abia de 40 ide ani şi care dea-bia ilia a treia generaţie are un vlăstar născut şi crescut în ţară şi botezat în religia ţării, o asemenea posibilitate este exclusă şi adevărata siguranţă în consolidorea dinastie pe viitor stă în libera manifestare a cugetului ţării re-prezintat prin celelalte puteri consti­tuţionale."

„Noi prin noi înşine trebue să ne îndreptăm. Căci dacă pricina de căpe­tenie a irăului este slăbiciunea de ca­racter inherentă încă unei societăţi doafcia eşite din corupţia seculară a domniilor fanariote şi elective, atunci răul nu se poate lecui prin invocarea unui atucrat, care nu poate decât să mai spiorească slăbiciunea de caracter a supiuşilor săi, ci din contra prin trep­tata întărire a caracterului în noi în­şine, prin formarea independenţei ce­tăţeneşti, al cărei prim simptom îmbu­curător va fi simţământul şi recunoaş­terea proprie noastre răspunderi, şi prin urmare a propriei activităţi fără aşteptarea impnlsfcunilor străine. Căci dealtminteri, dacă te laşi tu să te ducă altul, se va găsi totdeauna unul ca să te ducă unde vrea el şi unde poate nu voiai tu; şi or- ce p/utere în Stat işi întinde sfera de acţiune până .unde o îngăduesc celelalte ca să o facă. Noi însă avem încrederea că societatea noastră politică va sti să ajungă şi pe calea acestei îndreptări se va simţi şi înţelege din ce în ce mai mult nea­părata trebuinţă a caracterelor inde­pendente."

„Convorbirile Literare" ne aduc ia-,răşi surprise plăcute, folositoare, eloc­vente. Este de dorit ca publicul român să înţeleagă datoria se cătră ele!

Abonaţi revista „Societatea de mâine"! Apariţia unei publicaţiuni săp­tămânale cum este revista noastră, reclamă mare cheltuire de forţe inte­lectuale şi materiale. Ne străduim să fim de mult folos pentru public, să-1 servim cât se poate de bine. Suntem în drept să cerem Insă şi publicului o apreciere obiectivă şi atentă şi să răspundă întreprinderii noastre, in-scriindu-se în cât mai mare număr printre abonaţii revistei. Facem sacri­ficii, consacram toate orele noastre de muncă pentruca să asigurăm o pros­peritate cât mai mare revistei „So­cietatea de mâine", în credinţa că publicul ne va înţelege şi va face şi el mica sa jertfă plătind înainte abo­namentul. Nu vom avea decât abonaţi plătitori înainte, pentruca nimeni nu poate pretinde dela noi să-i acordăm credit, Intr'o vreme când nici noi nu ne răzimărn pe credite şi când peste tot circulaţia creditului este atât de redusă. Prosperitatea noastră este în funcţiune de abonaţi. Vom fi oglinda fidelă a frământărilor sociale şi eco­nomice, ne vom păstra independenţa până la sfârşit, însă oricâte sacrificii am face ştim că totul este zadarnic dacă publicul nu ne întovărăşeşte cu simpatie şi înţelegere. Şi ar fi păcat

de cheltuieli şi de oboseală. Ne per­mitem deci a face apel către cititori să ne trimită cât mai repede posibil abonamentul lor.

[X] LOTERIA SINDICATULUI PRESEI ROMÂNE DIN ARDEAL Şl BANAT, o/eră publiculului cel mai bun plasament. In scimbul sumei de 2 lei, costul unui bilet, oricine poate câştiga 100.000 lei. Loteria Sindicatului Preset Romane din Ardeal si Banat oferă 5412 căştiguri în sumă globală de 500000 lei, având căştiguri principale de 100.000 lei, 50.000 lei, 25.000 lei, 10.000 lei etc. Loteria se va trage irevocabil la 16 August 1924 în Cluj, în prezenţa autorităţilor şi a publicului. Câştigurile sunt garan­tate. Cine doreşte să aibă un fru­mos câştig fără nici un rizic, să comande bilete de Loterie pentru „Căminul Presei" din Cluj.

Comenzile se fac prin mandat poştal, minimum costul a 10 bilete, la sediul Loteriei Sindicatului Presei Române, Cluj, Piaţa Unirei 29. Costul a zece bilete este 20 lei. Biletele se vor remite recomandate ripn poştă.

(x) LA SOVATA s'a deschis pen­sionul Bergleîter. Bucătărie excelentă. Preţuri moderate. Public ales.

(x) DR. OCT. C. PUŞCĂRII! spe­cializat la Paris. Boli genito-urinare, sifilis. Bucureşti, Str. Brezoianu 26.

LUCRĂRI GRAFICE EXECUTĂ

TIPO­GRAFIA

VIAŢA CLUT,STR.

BABA NOVAC J3.

Către depozitari şi librari

Rugăm cu insistenţă a se încheia în fiecare

săptămână contul exemplarelor vândute

şi a nise returnar estul Administraţia

SOCIETATEA DE MÂINE

Băile Vata de j o s aflătoare în judeţul Arad, vindecă cu rezultat miraculos şi fără pereche: reumatismul, ischia, imflamaţia, ologirea, dilataţia anelor, varicele

şi tot felul de boale femeieşti. Băi calde sulfuroase şi cu acid carbonic. Aceste băi sunt cercetate în fiecare an de mii de vizitatori, fiind cele mai recunoscute din Ar­deal.—Trenuri directe dela Arad. —Cereţi prospecte dela DIRECŢIUNEA BĂILOR

Wlaat «& Wlaat Fabrică de ling^erie

Braşov, Strada Porţii I o . SO

167 © B.C.U. Cluj

MALADIILE: GUTA, REUMATISM, SCIATICĂ, IMFLAMAŢII CRONICE,

BOLI DE FEMEI, ANEMIE, SCLEROZĂ, NEVRITE, BOLI NERVOASE,

SCROFULOZĂ, RACHITISM, SURMESAJ, NEURASTENIE, ŞI ALTE

BOLI SE VINDECA LA SPLENDIDA STAŢIUNE BALNEO-CLIMETERICÂ

PRETU»I *5*11M^ IC k l # i l l 5 l i l k LOClIOŢE

MODERATE ^-^ ^ ^ m T - r — - m I«*I ESTICE N O V A T A SITUATE LA POALELE MUNŢILOR HARGHITEI, CU AER OZONOT, ÎM-

BÂLSÂMAT DE BOGATE VEGETAŢIUNI CE CRESC PRIN ÎMPREJURIMI.

LACUL TERMAL „URSU" ESTE UNA DIN MINUNILE ARDEALULUI.

C Â I F E R A T E P R I N B L A J , C U C E R D E A ŞI T Â R G U - M U R E Ş

vfA WT W ^ ~W~X W Wjl Adresa telegrafică „DERMATA"

DE TRANSMISIUNI Curele speciale pentru cusut Manchette şi Compresoare

la fabrica de piele Fraţii

is i: \ \ i: u <fc Comp, Soc. Anon., Cluj

C O N F O R T M O D E R N Aranjament non s* mt găsiţi la noul hotel

^ " ,***° ~I Academiei; i < 1 ^ *if* -*is de curând \ * ,.,

f "* • :**!& J * 1 *—Apă ca ldă ş i r e c e l a or ice o r ă ^ A j p a r t a

TIPOGRAFIA VIATA CLUJ.

© B.C.U. Cluj