Baum _Vrajitorul din Oz tipar.inddVrjitorul din Oz
L. Frank Baum (n. 15 mai 1856, New York – m. 6 mai 1919, California) este un renumit autor de cri pentru copii. Este cunoscut în întreaga lume mai ales datorit Vrjitorului din Oz, publicat în anul 1900, cruia i-a urmat un întreg ciclu de povestiri legate de trâmul lui Oz.
Opera lui L. Frank Baum cumuleaz 55 romane, 83 de nuvele i peste 200 de poezii.
În scrierile sale este anticipat existena câtorva elemente comune din realitatea ulterioar, care îns pe atunci nu existau, cum ar fi televiziunea, laptopurile sau telefoanele fr fi r.
Pe lâng meseria de scriitor, Baum a avut i alte ocupaii de-a lungul vieii: editor de ziar, actor, scenarist i regizor de fi lm.
Sorinel Cârstiuc (n. 1989) este absolvent al Universitii de Art din Iai. A participat la numeroase expoziii de grup din ar i a iniiat atelierul de creaie Bellart din Brila. În 2007, a primit premiul al II-lea la Concursul internaional de pictur „Alexandru Ciucurencu“.
Traducere din englez de Grete Tartler
Ilustraii de Sorinel Cârstiuc
5
Introducere
De-a lungul secolelor, folclorul, legendele, miturile, povetile au fost mereu o parte important a copilriei, pentru c fi ecare copil îndrgete în mod instinctiv i fi resc povetile fantastice, minunate i vdit ireale. Zânele cu aripi create de fraii Grimm i de Andersen au adus mai mult fericire în inimile copiilor decât orice alt invenie omeneasc.
Dar, dup ce a slujit generaii întregi, vechiul tip de poveti poate fi acum clasat ca „istoric“ în bibliotecile copiilor, fi indc a sosit vremea unei noi serii de poveti cu minuni, din care s dispar obinuitele duhuri, pitici i zâne, laolalt cu îngrozi- toarele întâmplri pe care autorii lor le-au menit, pentru fi e- care poveste, conturrii unei morale a fricii. Educaia modern include moralitatea; de aceea, copilul modern caut în poves- te numai amuzamentul, bucuros s nu mai citeasc despre întâmplri neplcute.
Având acest lucru în minte, povestea Vrjitorul din Oz a fost scris special pentru a le fi pe plac copiilor de astzi. inta ei: s fi e o poveste actual, care pstreaz bucuria i elementele uimitoare, dar în care nu se mai gsesc emoiile grele i visele urâte.
L. Frank Baum Chicago, aprilie 1900
7
Tornada
Dorothy tria în inima marilor prerii din Kansas, împreu- n cu unchiul Henry, care era fermier, i mtua Em, nevasta acestuia. Casa lor era mic, întrucât fuseser nevoii s aduc de la mare deprtare, cu crua, cheresteaua necesar con- struciei. Cu totul, numai patru perei, o podea i un acoperi alctuind o singur încpere, în care se mai gseau i o sob de gtit ruginit, un bufet, o mas, trei-patru scaune i patu- rile. Unchiul Henry i mtua Em aveau, într-un col, un pat mare, iar Dorothy, în alt col, un ptu. Nu existau nici pod i nici pivni, în afar de o mic bort spat în podea, numit „pivnia pentru tornad“, unde familia putea s se adposteasc în caz c izbucnea unul dintre acele mari vârtejuri îndeajuns de puternice, încât s sfrâme orice zidire din cale. Se ajungea acolo printr-un chepeng din mijlocul podelei i apoi pe o scar care cobora spre borta mic i întunecat.
Când ieea în prag i privea în jur, Dorothy nu putea vedea nimic altceva decât marea prerie. Nici pomi, nici vreo cas nu sprgeau larga desfurare a câmpiei care ajungea în toate pr- ile pân la bierile cerului. Soarele copsese artura într-o coc gri, strbtut de mici crpturi. Nici mcar iarba nu era verde, pentru c soarele arsese vârful fi relor pân se fcuse de aceeai
8
L. Frank Baum
culoare, acelai cenuiu de pretutindeni. Pe vremuri, casa de lemn fusese vopsit, dar soarele decolorase vopseaua i ploile o splaser, astfel c acum era la fel de monoton i de cenuie ca toate celelalte.
Când se mutase aici, mtua Em era o nevast tânr i frumoas, dar soarele i vântul o schimbaser i pe ea. Îi lua- ser sclipirea din ochi, privirea devenindu-i cenuie i acr, îi furaser rumeneala obrajilor i a gurii, cenuii acum, la rândul lor, Era slab, usciv i nu mai zâmbea niciodat. La început, când sosise la ei Dorothy, rmas orfan, mtua fusese atât de uimit de râsul copilei, încât îi venea s strige i s-i duc mâna la inim de câte ori îi ajungea la urechi vocea voioas a fetiei; de fapt, i acum se uita cu mirare la fata care gsea motive s râd în acel loc.
Unchiul Henry nu râdea niciodat. Muncea din greu de dimineaa pân seara i nu tia ce înseamn bucuria. Era, de asemenea, cenuiu, din vârful lungii brbi pân într-al bocan- cilor grosolani; arta sever i solemn, i vorbea foarte rar.
Pe Dorothy o fcea s râd doar Toto, datorit cruia nu devenise i ea cenuie ca tot ce-i înconjura. Toto nu era gri; era un cel negru, cu pr lung i mtsos. Avea un nas mic i caraghios i clipea voios din ochiorii negri. opia cât era ziua de lung, iar Dorothy îl iubea i se jucau împreun.
Totui, astzi nu se jucau. Unchiul Henry edea în prag i se uita îngrijorat la cer, care era chiar mai cenuiu ca de obicei. Dorothy, în u, cu Toto în brae, privea i ea cerul. Mtua Em spla vasele. Din îndeprtatul nord se auzea vaierul grav al vân- tului, iar unchiul Henry i Dorothy vedeau cum se apleac în valuri lungile ierburi înaintea furtunii. Sosi acum prin vzduh,
9
Vrjitorul din Oz
din sud, un uier puternic, i când îi întoarser privirea într-aco- lo vzur unduirile ierbii. Unchiul Henry se ridic brusc.
— Vine o tornad, Em! îi strig nevestei. M duc s vd de vite. i alerg spre grajdurile unde inea vacile i caii. Mtua Em îi ls treaba, ivindu-se în prag. Se lmuri din-
tr-o singur ochire cât de aproape era primejdia. — Repede, Dorothy! strig ea. Fugi în pivni! Toto sri din braele fetei i se ascunse sub pat, iar ea începu
s-l caute. Mtua Em, cumplit de înfricoat, deschise larg ua trapei, coborând în borta mic i întunecat. Dorothy izbuti pân la urm s-l prind pe Toto i porni pe urmele mtuii. Dar când se afl a la jumtatea camerei se auzi un vuiet puternic de vânt, iar casa se zgudui atât de tare, încât fata îi pierdu brusc echilibrul i czu pe podea.
Apoi se întâmpl ceva ciudat. Casa se învârti în loc de dou, trei ori i se ridic încet, cu totul, în vzduh. Dorothy se simea ca într-un balon.
Vântul din nord i cel din sud se întâlniser chiar în punctul unde era situat casa, fcând din ea miezul tornadei. În miez, aerul rmâne în general linitit. Îns marea presiune a furtu- nilor pornite din ambele pri ridicase casa tot mai sus, pân ajunse chiar în vârful tornadei, unde rmase, dus apoi ca un fulg kilometri întregi.
Era foarte întuneric, vântul uiera cumplit, îns Dorothy descoperi c zborul e destul de linitit. Dup primele rotiri i dup ce casa se aplecase la un moment dat destul de ru într-o parte, lui Dorothy i se pru c se leagn blând, ca un prunc într-un leagn.
12
L. Frank Baum
Lui Toto nu-i plcea. Alerga prin odaie încolo i-ncoace, ltrând foarte tare, îns Dorothy se mai linitise i edea pe podea, ateptând s vad ce se mai întâmpl.
La un moment dat, Toto se apropie prea mult de trap i czu prin ea; la început, fetia crezu c l-a pierdut. Dar îi vzu curând o ureche iindu-se prin deschiztur, fi indc puternica presiune a curenilor îl inea deasupra i nu putea s cad. Se târî într-acolo, îl prinse de ureche i-l trase în încpere, închi- zând apoi chepengul, ca s evite alte accidente.
Trecur ore în ir, i încet, încet, lui Dorothy îi trecu frica; dar se simea cam singur, iar vântul btea atât de tare, încât aproape o asurzise. La început se întrebase dac va fi fcut frâme la aterizare, dar cum ceasurile treceau i nimic îngrozi- tor n-avea loc, încet s se mai îngrijoreze, hotrând s atepte linitit ce-o s mai fi e. În cele din urm, mergând târâ pe podeaua cltinat, se întinse pe pat, iar Toto veni alturi de ea.
În ciuda balansului i a vaierului tornadei, Dorothy închise curând ochii i czu într-un somn adânc.
13
Sfatul cu Munkinezii
Dorothy se trezi brusc în urma unei zguduituri atât de puter- nice, încât, dac n-ar fi fost întins pe un pat moale, s-ar fi lovit. Zdruncintura îi tie respiraia i o fcu s se întrebe ce se întâmplase. Toto îi lipi nasul rece de faa ei i scheun trist. Dorothy se ridic i observ c acum casa nu se mai mica; prin fereastr ptrundeau razele strlucitoare ale soarelui, inundând odia. Sri din pat, cu Toto pe urmele ei, i deschise ua în grab.
Scoase un strigt de mirare, iar ochii i se fceau tot mai mari vzând minunatele lucruri din jur.
În mod ciudat, tornada aezase casa cu mult blândee pe pmânt, într-un inut de o frumusee uimitoare. Pretutindeni petice de iarb, pomi falnici cu fructe bogate i atrgtoare, straturi de fl ori splendide, psri cu penaj ales i strlucitor care cântau, copaci i tufe care vibrau în btaia aripilor lor. Nu departe, un râule curgea grbit, scânteind printre straturile verzi, murmurând cu o voce care i se pru foarte plcut fetiei venite din preriile întunecate i cenuii.
Pe când admira cu nesa privelitile stranii i minunate, observ c se îndreapt spre ea o ceat de oameni ciudai, cum nu mai vzuse. Nu erau atât de mari cum tia ea c trebuie s
14
L. Frank Baum
fi e adulii; dar nici foarte mici de statur. De fapt, preau de aceeai înlime ca Dorothy, care pentru vârsta ei era sufi cient de înalt, dei preau s aib cu mult mai muli ani decât ea. Erau câiva brbai i o femeie în straie foarte ciudate. Purtau nite plrii rotunde, ridicându-se într-un ugui de trei pal- me deasupra capului, cu nite clopoei care clincheteau la fi ece micare în jurul borurilor. Plriile brbailor erau albastre, dar cea a femeii mrunele era alb; ea purta i o rochie de ase- menea alb, care-i cdea în falduri pe umeri, toat stropit cu stelue care sclipeau în soare ca diamantele. Hainele brbailor erau albastre, în aceeai nuan cu plriile i aveau nite ghete bine lustruite, cu vârfuri albastre, lungi i întoarse. Brbaii, se gândi Dorothy, erau de aceeai vârst cu unchiul Henry, pen- tru c doi dintre ei aveau barb. Dar femeia mrunic era cu siguran mult mai în vârst. Avea chipul plin de riduri, prul aproape alb i mergea destul de eapn. Când ajunser aproa- pe de casa unde Dorothy edea în prag, se oprir optind între ei ca i cum s-ar fi temut s înainteze. Dar mrunica btrân se îndrept ctre Dorothy, fcu o plecciune adânc i spuse cu voce blând:
— Bun venit în ara Munkinezilor, preanobil vrjitoare. Îi suntem atât de recunosctori c ai nimicit-o pe Vrjitoarea cea Rea de la Rsrit i ne-ai eliberat poporul din robie!
Dorothy o ascult cu mirare. Ce-o fi vrut s spun femeia asta numind-o vrjitoare, i cum adic o rpusese pe Vrjitoarea cea Rea de la Rsrit? Dorothy era o feti nevinovat i pani- c, adus de o tornad la zeci de kilometri de cas, i niciodat în viaa ei nu omorâse pe nimeni.
15
Dar btrânica atepta desigur rspuns; aa încât Dorothy ripost, ezitând:
— Suntei foarte amabil, dar trebuie s fi e o greeal. Eu n-am omorât pe nimeni.
— Oricum, casa ta a fcut asta, râse btrânica, ceea ce înseamn acelai lucru. Ia uite, continu ea, artând spre col- ul casei. I se vd cele dou vârfuri ale pantofi lor iindu-se de sub bârne.
Dorothy privi într-acolo i scoase un mic strigt de spaim. Într-adevr, chiar sub colul marii grinzi pe care se sprijinea casa, se iveau dou picioare i pantofi i de argint, ascuii la vârfuri.
— Vai de mine, vai de mine! strig Dorothy, plesnindu-i pal- mele îngrozit. Casa trebuie s fi czut peste ea. Ce ne facem?
— Nu-i nimic de fcut, zise calm femeia mrunic. — Dar cine era? întreb Dorothy. — Vrjitoarea cea Rea de la Rsrit, cum am spus, rspunse
btrânica. A inut Munkinezii muli ani în robie, obligându-i s trudeasc pentru ea zi i noapte. Acum, c i-ai eliberat, îi sunt toi recunosctori pentru binele fcut.
— Cine sunt Munkinezii? întreb Dorothy. — Nite oameni care triesc în ara de la Rsrit, unde st-
pânea Vrjitoarea cea Rea. — Faci i tu parte dintre ei? întreb Dorothy. — Nu, dar sunt prietena lor, dei triesc în ara din Nord.
Când au vzut c Vrjitoarea de la Rsrit a murit, Munkinezii mi-au trimis un sol grabnic i am venit pe dat. Eu sunt Vrji- toarea din Nord.
— Doamne! strig Dorothy. Eti o vrjitoare adevrat?
18
L. Frank Baum
— Sigur c da, rspunse micua femeie. Dar sunt bun, oamenii m iubesc. Nu am atâta putere ca Vrjitoarea cea Rea care a domnit aici, altfel a fi putut s-i eliberez pe cei prini, eliberându-m în primul rând i pe mine.
— Dar credeam c toate vrjitoarele sunt rele, spuse fata, pe jumtate speriat s aib de-a face cu una adevrat.
— O, nu, e complet greit. Nu erau decât patru vrjitoare în ara lui Oz, iar dou dintre ele, cele care triesc la Nord i la Sud, sunt vrjitoare bune. tiu c e adevrat ce spun pentru c eu însmi sunt una dintre ele i nu m pot înela. Cele care au trit la Rsrit i Apus erau într-adevr vrjitoare rele; dar acum, c ai ucis una dintre ele, n-a mai rmas decât una rea în ara lui Oz – aceea care triete în Apus.
— Dar, zise Dorothy, dup ce cuget o clip, mtua Em mi-a spus c vrjitoarele au murit toate demult, tare demult.
— Cine-i mtua Em? întreb btrânica. — Mtua mea din Kansas, de unde am venit eu. Vrjitoarea din Nord pru s cugete o vreme cu fruntea ple-
cat i ochii în pmânt. Apoi se uit în sus i spuse: — Nu tiu unde se afl Kansas. N-am auzit niciodat pân
acum de acest inut. Dar spune-mi, e o ar civilizat? — O, da, rspunse Dorothy. — Atunci asta explic lucrurile. Oamenii din rile civilizate
cred c nu mai exist nici vrjitoare, nici vrjitori, nici ursitoare, nici magicieni. Dar vezi, ara lui Oz n-a fost niciodat civiliza- t, cci noi suntem rupi de tot restul lumii. De aceea mai avem vrjitoare i vrjitori.
— Cine sunt vrjitorii? întreb Dorothy.
Vrjitorul din Oz
— Oz e Marele Vrjitor, veni rspunsul, cu vocea coborât pân la oapt. Are mai mult putere decât noi toi ceilali lao- lalt. Triete în Cetatea de Smarald.
Dorothy era pe cale s pun alt întrebare, dar chiar atunci Munkinezii, care asistaser în picioare i tcui la discuie, scoa- ser un strigt puternic, artând spre colul casei unde zcea Vrjitoarea cea Rea.
— Ce s-a întâmplat? întreb btrânica, privind i ea în tr-a- colo i începând s râd.
Picioarele vrjitoarei moarte dispruser de tot i nu mai rmsese nimic în afara pantofi lor de argint.
— Era atât de btrân, explic Vrjitoarea din Nord, c s-a uscat repede la soare. sta i-a fost sfâritul. Dar pantofi i de argint sunt ai ti; i se cuvin pe drept; aa c poart-i.
Se aplec i ridic pantofi i, iar dup ce îi scutur de praf, îi înmân lui Dorothy.
— Vrjitoarea de la Rsrit era mândr de aceste înclri de argint, spuse unul dintre Munkinezi; sunt fermecai, dar în ce fel, n-am afl at niciodat.
L. Frank Baum
Dorothy duse pantofi i în cas i-i aez pe mas. Apoi iei din nou la Munkinezi i le zise:
— Sunt nerbdtoare s m întorc la mtua i la unchiul meu, fi indc sunt cu siguran îngrijorai. M putei ajuta s gsesc drumul?
Munkinezii i vrjitoarea se uitar întâi unul la altul, apoi la Dorothy, apoi ddur din cap.
— La Rsrit, nu departe de aici, spuse unul dintre ei, se afl un mare pustiu; nimeni n-a ajuns s-l strbat în via.
— Acelai lucru se întâmpl i la Sud, spuse altul, cci am fost acolo i am vzut cu ochii mei. Sudul este ara Quadlingilor.