vps1_03 (210-282_mm)_002

16
Stimaţi cetăţeni, Dorinţa mea este ca, prin acest bilanţ, să fiţi mai bine informaţi asupra modului cum au fost investiţi banii publici de către Primăria Sectorului 1, în anul 2004. Ca liberal, cred în colaborarea eficientă a comunităţii cu administraţia locală. În anul 2004, Primăria Sectorului 1 a demarat investiţii majore în construcţia şi reabilitarea străzilor şi a reţelelor de apă şi canal. Prin aceste investiţii a început soluţionarea principalelor probleme ale cartierelor Chitila, Bucureştii Noi, Laminorului. Lucrările vor continua în 2005 şi în cartierele Vatra Nouă, Străuleşti, Giuleşti precum şi în zona centrală. În planul pentru anul 2005 am inclus în primul rând lucrări de expertizare, consolidare şi modernizare a clădirilor cu risc mare în cazul unui cutremur major şi a clădirilor din Bd. Banu Manta şi Piaţa Amzei. Vom construi două cămine pentru vârstnici şi un dispensar în zona Străuleşti. De asemenea, vom începe construirea de locuinţe pentru tineri, locuinţe sociale şi pentru cei evacuaţi. Având în vedere ca educaţia este cel mai important proiect public, în anul 2005 vom renova, consolida şi moderniza 40 de şcoli din sectorul 1, din care patru prin programul Băncii Europene de Investiţii. De asemenea, vom construi două noi grădiniţe. Pentru o asistenţă socială complexă, s-au deschis Pavilionul pentru Vârstnici în Şoseaua Odăi nr. 3-5, cu 35 de locuri, Centrul de Servicii „Sfântul Andrei”, precum şi Centrul de Recuperare pentru copilul cu vârste între 0 şi 11 ani din cadrul Complexului de Servicii Sociale „Sfânta Ecaterina”. În anul 2005, se vor consolida Complexul de Servicii „Sfânta Ecaterina” şi Centrul de Plasament „Sfântul Iosif ” din Şoseaua Kiseleff nr. 9. Totodată, pentru asistarea copiilor cu dizabilităţi se vor finaliza construcţiile a patru case protejate cu o capacitate de 12 locuri fiecare. Vom construi, de asemenea două noi cămine pentru vârstnici. În anul 2004, s-a început refacerea mai multor departamente şi saloane, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, Spitalul Filantropia, Spitalul Sfânta Maria, Spitalul de Oftalmologie, Spitalul de Nefrologie „Carol Davila”. La Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” s-a construit o Secţie pentru Arşi. În spitalele din sectorul 1, în anul 2005, se vor face investiţii şi modernizări majore şi vom demara consolidarea a 12 clădiri cu destinaţie de spital. În plus, vom construi un dispensar nou în zona Străuleşti. Pentru ca fiecare dintre dumneavoastră aibă posibilitatea de a-şi face cumpărăturile într-un mediu civilizat, Administraţia Pieţelor a realizat în anul 2004 investiţii în pieţele Aurel Vlaicu, Dorobanţi şi Matache. Investiţiile vor continua în anul 2005 şi în Piaţa Aviaţiei şi în piaţa din strada Ceasornicului. Nu în ultimul rând, în anul 2005 vom continua colaborarea cu Biserica Ortodoxă, pentru consolidarea, restaurarea şi repararea a peste 20 biserici din sectorul nostru. Vom începe şi consolidarea clădirilor Primăriei din Bd. Banu Manta şi din Piaţa Amzei. Am primit din partea dumneavoastră încrederea de a conduce, împreună cu echipa mea, sectorul 1. Sunt şi voi fi permanent în slujba dumneavoastră şi, împreună cu viceprimarul democrat, Mihai Marian Bâzgan, vom soluţiona problemele sectorului 1, deoarece acesta este mandatul nostru. Primar, Andrei Ioan CHILIMAN Nr. 4 - Februarie 2005

description

Consolidarea şi modernizarea unităţilor şcolare reprezintă o prioritate a Primăriei Sectorului 1 Redacţia Bd. Banu Manta nr. 9 Sector 1 - Bucureşti Tel: 222 36 24 Fax: 222 56 40 E-mail: [email protected] „Suntem datori, împreună cu dumneavoastră, cetăţenii Bucureştiului să redăm frumuseţea acestui oraş” Băneasa În zona Băneasa sunt disponibile atât loturi cu suprafeţe potrivite pentru

Transcript of vps1_03 (210-282_mm)_002

Stimaţi cetăţeni,

Dorinţa mea este ca, prin acest bilanţ, să fiţi mai bine informaţi asupra modului cum au fost investiţi banii publici de către Primăria Sectorului 1, în anul 2004. Ca liberal, cred în colaborarea eficientă a comunităţii cu administraţia locală.

În anul 2004, Primăria Sectorului 1 a demarat investiţii majore în construcţia şi reabilitarea străzilor şi a reţelelor de apă şi canal. Prin aceste investiţii a început soluţionarea principalelor probleme ale cartierelor Chitila, Bucureştii Noi, Laminorului. Lucrările vor continua în 2005 şi în cartierele Vatra Nouă, Străuleşti, Giuleşti precum şi în zona centrală.

În planul pentru anul 2005 am inclus în primul rând lucrări de expertizare, consolidare şi modernizare a clădirilor cu risc mare în cazul unui cutremur major şi a clădirilor din Bd. Banu Manta şi Piaţa Amzei. Vom construi două cămine pentru vârstnici şi un dispensar în zona Străuleşti.

De asemenea, vom începe construirea de locuinţe pentru tineri, locuinţe sociale şi pentru cei evacuaţi.

Având în vedere ca educaţia este cel mai important proiect public, în anul 2005 vom renova, consolida şi moderniza 40 de şcoli din sectorul 1, din care patru prin programul Băncii Europene de Investiţii. De asemenea, vom construi două noi grădiniţe.

Pentru o asistenţă socială complexă, s-au deschis Pavilionul pentru Vârstnici în Şoseaua Odăi nr. 3-5, cu 35 de locuri, Centrul de Servicii „Sfântul Andrei”, precum şi Centrul de Recuperare pentru copilul cu vârste între 0 şi 11 ani din cadrul Complexului de Servicii Sociale „Sfânta Ecaterina”. În anul 2005, se vor consolida Complexul de Servicii „Sfânta Ecaterina” şi Centrul de Plasament „Sfântul Iosif ” din Şoseaua Kiseleff nr. 9. Totodată, pentru asistarea copiilor cu dizabilităţi se vor finaliza construcţiile a patru case protejate cu o capacitate de 12 locuri fiecare. Vom construi, de asemenea două noi cămine pentru vârstnici.

În anul 2004, s-a început refacerea mai multor departamente şi saloane, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, Spitalul Filantropia, Spitalul Sfânta Maria,

Spitalul de Oftalmologie, Spitalul de Nefrologie „Carol Davila”. La Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” s-a construit o Secţie pentru Arşi. În spitalele din sectorul 1, în anul 2005, se vor face investiţii şi modernizări majore şi vom demara consolidarea a 12 clădiri cu destinaţie de spital. În plus, vom construi un dispensar nou în zona Străuleşti.

Pentru ca fiecare dintre dumneavoastră să aibă posibilitatea de a-şi face cumpărăturile într-un mediu civilizat, Administraţia Pieţelor a realizat în anul 2004 investiţii în pieţele Aurel Vlaicu, Dorobanţi şi Matache. Investiţiile vor continua în anul 2005 şi în Piaţa Aviaţiei şi în piaţa din strada Ceasornicului.

Nu în ultimul rând, în anul 2005 vom continua colaborarea cu Biserica Ortodoxă, pentru consolidarea, restaurarea şi repararea a peste 20 biserici din sectorul nostru.

Vom începe şi consolidarea clădirilor Primăriei din Bd. Banu Manta şi din Piaţa Amzei.

Am primit din partea dumneavoastră încrederea de a conduce, împreună cu echipa mea, sectorul 1. Sunt şi voi fi permanent în slujba dumneavoastră şi, împreună cu viceprimarul democrat, Mihai Marian Bâzgan, vom soluţiona problemele sectorului 1, deoarece acesta este mandatul nostru.

Primar,Andrei Ioan CHILIMAN

Nr. 4 - Februarie 2005

2

Nr. 4 - Serie nouă - Februarie 2005

Î n calitate de viceprimar, în numele echipei pe care o coordonez, vă prezint priorităţile administraţiei

noastre pentru 2005 privind investiţiile în imobilele cu destinaţie de şcoli:

Direcţia de Administraţie pentru Învăţământul Preuniversitar Sector 1 va începe în prima jumătate a anului 2005, lucrări de consolidare a clădirilor la 18 unităţi de învăţământ preuniversitar. Acest lucru se impune a fi executat temeinic, cu simţ de răspundere, pentru viaţa copiiilor noştri. În urma efectuării expertizei tehnice, s-a constatat că aceste clădiri se încadrează în gradul I şi II de risc seismic şi necesită astfel de lucrări. În acest program sunt cuprinse: Colegiul Naţional ,,Sfântul Sava”, Sala de sport a Colegiului Naţional “I.L. Caragiale”, Grădiniţa Nr. 78, Liceul Teoretic ,,Alexandru Vlahuţă”, Colegiul German ,,Goethe”, Liceul Teoretic Bulgar, Liceul Teoretic ,,M. Cervantes” şi Şcolile Generale Nr. 11, 45, 116, 152, 162, 179, 180. În acest scop, se va investi suma de 97,7 miliarde lei.

Pentru suplimentarea numărului de locuri în liceele din sector, va începe construirea unui nou corp de clădire la Liceul de Arte Plastice ,,Nicolae Tonitza”, situat în Bd. Iancu de Hunedoara, iar clădirea Liceului Teoretic ,,Alexandru Vlahuţă“ va fi extinsă pe verticală.

Vom pune accent pe refacerea hidroizolaţiei subsolurilor care au infiltraţii, precum şi pe reabilitarea acoperişurilor şi teraselor, acolo unde sunt probleme.

Totodată, se va urmări modernizarea anumitor şcoli care nu au în momentul de faţă probleme de structură, apelându-se la serviciile unor arhitecţi şi designeri autorizaţi în amenajări interioare, care să creeze un ambient la nivelul cerinţelor europene în domeniu, suma alocată

acestor lucrări fiind de 47,3 miliarde lei.Pentru obţinerea independenţei termice

a unităţilor de învăţământ, în anul 2005, se vor finaliza lucrările de înlocuire a centralelor termice la un număr de 18 unităţi de învăţământ, acestea fiind vechi de 30-50 ani. În vederea punerii în practică a acestui proiect, Consiliul Local al Sectorului 1 a alocat suma de 32,1 miliarde lei.

Administraţia Locală a Sectorului 1, doreşte ca preşcolarii şi elevii din sector să beneficieze de condiţii optime pentru studiu. În acest scop, unităţile de învăţământ vor fi dotate cu mobilier, calculatoare şi alte mijloace care să contribuie la realizarea unui învăţământ modern.

Viceprimar, Mihai Marian BÂZGAN

Consolidarea şi modernizarea unităţilor şcolare reprezintă o prioritate a Primăriei Sectorului 1Revistă editată de

Primăria Sectorului 1SERVICIUL IMAGINE, CULTURĂ, PRESĂ

Editor coordonatorIoana GRINDEAN

RedactoriElena MUREŞANU

Andrei CONDOVICIAna IACOB

Mirela BUNEACarmen PESTRIŢU

RedacţiaBd. Banu Manta nr. 9Sector 1 - Bucureşti

Tel: 222 36 24Fax: 222 56 40

E-mail: [email protected]

În urma apariţiei primului număr al revistei Vocea Primăriei mulţi cetăţeni au înţeles că se pot implica în viaţa comunităţii şi că primăria este deschisă către dialog. Administraţia, primind informaţii în cel mai scurt timp, a putut înlocui lipsa unor capace de canal, a colectat deşeuri depozitate pe spaţiul public, a putut remedia la timp disfuncţionalităţile sesizate. Şi dumneavoastră puteţi să deveniţi colaboratorii noştri, sunând la telefon 222.36.24 sau trimiţând e-mail la [email protected], de fiecare dată când observaţi probleme comunitare. V-am lansat această invitaţie deoarece, când fiecare dintre noi contribuie la menţinerea şi la îngrijirea sectorului, putem crea un sector ca în vremurile bune, în care putem trăi mai bine împreună cu familiile noastre. Mulţumim celor care au dat dovadă de spirit civic şi ne-au ajutat în rezolvarea problemelor ivite în cetate şi sperăm să menţinem în continuare legătura.

Invitaţie la dialog

3

Nr. 1 - Serie nouă - Noiembrie 2004Nr. 4 - Serie nouă - Februarie 2005

7 soluţii pentru 7 probleme

1. Curăţenia oraşului – reorganiza-rea de licitaţii pentru preluarea serviciilor de salubritate.

2. Ordinea publică – preluarea în subordinea primăriei a poliţiei comunitare şi dotarea adecvată a acesteia.

3. Infrastructura rutieră existentă – continuarea programelor de refacere a marilor bulevarde şi a celor 1800 de străzi secundare.

4. Optimizarea traficului rutier prin introducerea sistemului computerizat de management al traficului şi crearea de alternative de traversare pe axele Nord-Sud şi Est-Vest.

5. Înfrumuseţarea Bucureştiului, refacerea faţadelor imobilelor odată cu îmbunătăţirea izolaţiei termice a acestora.

6. Pregătirea administraţiei pentru afluxul investiţional înfiinţarea Biroului Unic pentru a elimina corupţia şi birocraţia, procedurile birocratice trebuie revăzute.

7. Dezvoltarea potenţialului turistic al Bucureştiului – amenajarea cursului Dâmboviţei, renovarea centrului istoric, amenajarea salbelor de lacuri din Nordul Bucureştiului.

Proiecte pentru viitorul Bucureştiului

interviu cu Ludovic ORBAN, viceprimarul general al Capitalei

M ă bucură faptul că primarul sectorului 1 Andrei Ioan Chiliman m-a invitat ca,

în calitate de viceprimar general, să vă prezint programele Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti, precum şi proiectele pe care aceasta le desfăşoară în parteneriat cu Primăria Sectorului 1.

În mai puţin de şase luni se poate observa că noua administraţie construieşte zi de zi o nouă relaţie cu cetăţenii, printr-o comunicare deschisă şi o atitudine prietenoasă. Un instrument real este chiar revista pe care o citiţi acum, „Vocea Primăriei”, o metodă utilă şi transparentă în care actul de administrare a primăriei este prezentat fiecărui cetăţean. Este un mod

european de a informa contribuabilul, ce trebuie luat drept exemplu de către celelalte primării, pentru a putea ajunge cât mai curînd la standardele europene în domeniu. Este un loc al dezbaterilor publice. Şi orice iniţiativă trebuie să treacă prin focurile dezbaterii publice, căci numai astfel, prin contribuţia fiecăruia se pot aduna ideile pozitive şi se pot elabora programe şi hotărâri care să fie utile pentru comunitate.

De aceea, mă adresez dumneavoastră, aici, la fel cum am răspuns şi voi răspunde de fiecare dată cetăţenilor, preocupat de problemele fiecăruia dar şi de nevoile majore ale comunităţii.

Proiectele administraţiei locale bucureştene acoperă toată sfera necesităţilor comunităţii:

- pentru consolidarea şcolilor derulăm un program al Băncii Europene pentru Investiţii (BEI) în cadrul căruia este prevăzută consolidarea a 12 unităţi de învăţământ din

sectorul 1,- reabilitarea sistemului rutier, se va face tot

printr-un program BEI,- tot din fonduri externe se va viabiliza

infrastructura de apă şi canal din cartierele Vatra Nouă şi Străuleşti iar pe DN 1 – Otopeni se va realiza un canal colector ce va deservi un număr mare de cetăţeni,

- pe mijloacele de transport în comun din Bucureşti, se va introduce, începând cu 1 septembrie 2005, sistemul unic de tarifare şi călătorie ce va funcţiona atât în transportul de suprafaţă, cât şi în cel subteran. Pentru o modernizare completă, se va contracta un credit destinat înnoirii parcului auto al RATB,

- vom căuta soluţii pentru înlocuirea şi

modernizarea reţelei de apă potabilă astfel încât aceasta să corespundă standardelor de calitate,

- vom iniţia programe care să ducă la reducerea poluării în Bucureşti.

În mandatul meu de viceprimar, voi susţine şi voi verifica toate proiectele care oferă soluţii viabile pentru remedierea acestor probleme grave, comune tuturor bucureştenilor. Toate aceste proiecte trebuie să fie caracterizate de rezultate optime, de lucrări de calitate pentru a fi convinşi că nu se administrează defectuos fondurile publice.

Uşa cabinetului meu va fi mereu deschisă, aşa cum a fost pentru peste 5000 de cetăţeni, în ultimele 4 luni.

Suntem datori, împreună cu dumnea-voastră, cetăţenii Bucureştiului să redăm frumuseţea acestui oraş, să veghem la sănătatea şi fericirea copiilor noştri, să reconstruim Capitala ca pe un oraş european.

LUDOVIC ORBAN Capital pentru Bucureşti

„Suntem datori, împreună cu dumneavoastră, cetăţenii Bucureştiului să redăm frumuseţea acestui oraş”

4

Nr. 4 - Serie nouă - Februarie 2005

Istoria mai puţin cunoscută a

Bucureştiului

N u există o documentare exactă referitoare la începuturile vieţii administrative româneşti nici

asupra formelor, nici asupra fondului.Primele informaţii despre viaţa

administrativă românească datează de la finele secolului al XVI-lea, perioadă în care la conducerea satelor sau oraşelor erau slujitori numiţi de Domn.

În Ţările Române primele structuri administrative s-au creat sub influenţa germanilor veniţi în Transilvania, de la care s-au împrumutat chiar şi denumirile funcţiilor publice municipale, cum ar fi: pârcălab (burg, grof), pârgar (burger).

La începutul vieţii administrative, Domnul era singura autoritate, care concentra toată puterea în persoana sa. El guverna, administra, stabilind dările şi mobilizând armata, având de asemenea şi prerogative jurisdicţionale. Cu toate acestea târgurile şi oraşele constituiau unităţi administrative ce se bucurau de independenţă şi autonomie în administrarea treburilor publice.

Începând din secolul al XV-lea autoritatea comunală era compusă dintr-un judeţ ajutat de 12 pârgari şi câteodată de preoţii, bătrânii şi negustorii oraşului.

În secolul al XVII-lea pârcălabii, ispravnicii Scaunului Bucureştilor erau organele superioare numite de Domn şi la care puteau face apel cetăţenii împotriva hotărârilor date de judeţ. În aceea vreme nu existau legi şi reguli scrise, bunul simţ, obiceiul pământului, constituiau singurele norme de conducere.

Atribuţiile judeţului şi ale pârgarilor erau următoarele: judecarea litigiilor, fixarea birurilor, a dărilor şi a tuturor amenzilor. Conducătorii de atunci ai oraşului nu aveau atribuţii de ordin edilitar, iar unele lucrări de întreţinere a drumurilor au fost făcute pentru un interes personal al Domnului, sau al vreunui mare dregător.

O primă modernizare a structurilor administrative a fost adusă prin

Regulamentul Organic elaborat în anul 1831, prima lege care reglementează „administraţiile comunale”. Prin aceasta a fost introdusă separaţia puterilor în stat iar pentru Bucureşti, a stabilit existenţa a cinci “mădulare” (consilieri), un preşedinte şi un casier.

În 1864, Mihail Kogălniceanu a elaborat “Legea Comunelor Rurale şi Urbane”, aceasta fiind înlocuită, în anul 1874, cu legea lui Lascăr Catargiu care va rămâne in vigoare douăzeci de ani, după care va fi abrogată.

Legea din anul 1894 a oferit posibilitatea autorităţilor locale să-şi întocmească propriul regulament, în funcţie de necesităţi, dobândind astfel putere de lege în localităţile respective. În ceea ce priveşte oraşul Bucureşti, au fost elaborate o serie de legi speciale precum: “Legea pentru mărginirea oraşului”, “Legea sanitară”, “Legea casei lucrărilor oraşului”.

După Primul Război Mondial, în condiţiile realizării Marii Uniri şi a adoptării Constituţiei din 1923, a fost elaborată o lege de unificare administrativă (1925). Pentru o mai bună conducere a treburilor oraşului, a fost adoptat un act normativ de organizare a Municipiului Bucureşti (februarie 1926). Prin această reglementare, operă a lui I.I.C. Brătianu, administraţia oraşului este împărţită în patru sectoare, conduse de o Primărie Centrală. Ele erau conduse de un Consiliu Comunal, care desemna primarul de sector şi cele două ajutoare ale sale.

Sectoarele dispuneau de propriile bugete pe care le întocmeau, le votau şi le realizau în condiţii de autonomie locală, însă sub tutela administrativă a primăriei centrale.

În temeiul acestei legi s-a înfiinţat Primăria IV Verde, azi Primăria Sectorului 1, iar un an mai târziu, au demarat lucrările de edificare a „Palatului Comunal” – clădirea primăriei sectorului 1 de astăzi, pe un teren în suprafaţă de 19. 201 mp în Bulevardul Banu Manta.

1715 construirea Turnului Colţei;1716 fixate pentru prima dată

coordonatele geografice ale Bucureştiului;

1807 plăşile (sectoarele) se definesc prin culori, tradiţie păstrată 150 de ani;

1830 elaborarea primului “plan urbanistic general” de către generalul Kiseleff;

1834 se constituie Biblioteca Naţională din iniţiativa lui Petrache Poenaru;

1836 se organizează primele biblioteci publice şi are loc primul spectacol de operă în limba română cu opera “Semiramida” de Rossini, prezentat de elevii Societăţii Filarmonice;

1857 este introdus petrolul lampant pentru iluminarea oraşului, pentru prima dată în lume;

1860 se inaugurează oficial Grădina Cişmigiu;

1896 rulează prima proiecţie a unui film, la sediul gazetei “L’ Independence Roumaine”, aflat lângă Teatrul Odeon;

1906 Mihai Gheorghe Cantacuzino, Primarul Capitalei, conce-sionează iluminatul Bucu-reştiului unei firme cu capital francez;

1909 în Parcul “Carol I“ este deschis Muzeul Tehnic “Prof. Ing. D. Leonida”;

1910 s-a organizat primul concurs hipic din România;

1923 se înfiinţează “Uzinele Malaxa”;1928 se inaugurează oficial o emi-

siune de radio în România;1939 se încheie amenajarea Parcului

Naţional “Regele Carol al II – lea” (azi, Parcul Herăstrău);

1940 este dezvelită, pe Bulevardul Kiseleff, Statuia Regelui Ferdinand, autorul fiind Ivan Mestrovic.

De la „Primăria IV de Verde” la Primăria Sectorului 1

5

Nr. 1 - Serie nouă - Noiembrie 2004Nr. 4 - Serie nouă - Februarie 2005

Marin Moraru, 31 de ani în sectorul 1

Născut în Bucureşti, pe 31 ianuarie 1937, Marin Moraru este unul dintre cei mai de seamă actori de comedie, jucând cu acelaşi succes şi în filme şi în spectacole de teatru. La 67 de ani, are aceeşi prospeţime ca şi în tinereţe, dovadă în acest sens fiind marele succes de public de care s-a bucurat spectacolul Take, Ianke şi Cadâr. În acest spectacol al Naţionalului bucureştean, regizat de Grigore Gonţa, Marin Moraru încântă din nou publicul spectator în rolul lui Take, alături de alţi doi mari actori ai scenei şi ecranului româneşti, Radu Beligan şi Gheorghe Dinică.

Marin Moraru este căsătorit cu omul de radio Lucia Popescu Moraru, absolventă a Conservatorului din Bucureşti. Mari iubitori de copii, soţii Moraru au o fiică, pe care au adoptat-o. De 31 de ani actorul locuieşte în Sectorul 1 din Bucureşti. Nu s-a gândit niciodată să se mute de aici, pentru că acest loc este o oază de verdeaţă în care se simte minunat. Mare admirator al naturii, lui Marin Moraru îi plac locurile liniştite, parcurile, lacurile de care sectorul 1 beneficiază din plin. Aşteptările domniei sale pentru sectorul nostru se referă la protejarea acestor locuri. Trebuie să facem eforturi pentru a le întreţine, pentru a ne putea bucura împreună, cu toţii, de copaci şi flori.

„Muzeul de la Şosea”, cum mai era numit la început, Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” a fost inaugurat pe 10 mai 1936 pe un teren de 4,5 ha situat între Şoseaua Kiseleff şi Lacul Herăstrău.

Sarcina construcţiei lui a fost încredinţată lui H.H. Stahl şi lui Victor Ion Popa, ultimului revenindu-i partea cea mai dificilă, aceea a proiectării acestui ansamblu. La constituirea şi dezvoltarea sa şi-au adus contribuţia numeroşi oameni de cultură – sociologi, etnologi, istorici şi critici de artă, muzeografi – creşterea patrimoniului constituind şi în prezent un obiectiv important al activităţii muzeografice.

Muzeul Satului nu a avut o istorie liniştită. În 1937, începe construcţia Palatului Elisabeta şi, pentru a face loc acestui şantier, într-o singură noapte sunt demontate construcţii din Caliacra, Basarabia, o cherhana din Delta Dunării şi 6 mori de vânt din Dobrogea. Nimeni nu le-a mai construit la loc.

În prezent, muzeul se întinde pe o suprafaţă de 10 ha şi cuprinde 76 complexe distincte, totalizând 322 construcţii (47 locuinţe înzestrate cu inventarul de unelte şi obiecte necesare vieţii gospodăreşti şi interiorului locuinţei, îndeletnicirilor casnice şi meşteşugurilor tradiţionale, anexe gospodăreşti, 3 biserici din lemn, 3 mori de vânt, instalaţii tehnice care folosesc forţa apei etc).

De la înfiinţarea sa şi până astăzi Muzeul Satului s-a impus nu numai ca un mare muzeu etnografic în aer liber, ci şi ca o unitate muzeală de prestigiu pe plan internaţional. Acest prestigiu de care se bucură în egală măsură în mijlocul marelui public, ca şi printre specialişti, este o consecinţă firească a valorii patrimoniului său, dar şi a concepţiei muzeografice care a dus la realizarea sa.

În acest sat-muzeu-viu se poate urmări evoluţia arhitecturii ţărăneşti din secolul al XVII-lea până la începutul secolului XX, sub aspectul materialelor şi tehnicilor de

construire, al planului şi elevaţiei cât şi al modului de reflectare a interdependenţei dintre condiţiile geografice, istorice, ocupaţionale şi sociale în aspectul construcţiilor.

Anual, muzeul este vizitat de circa 300.000 de persoane din România şi străinătate. De-a lungul timpului i-au trecut pragul numeroase personalităţi politice, culturale şi ştiinţifice. Dintre ele: Shirley McLaine, regina Sofia a Spaniei, regina Iuliana a Olandei, Hillary Clinton.

Dacă v-am trezit interesul şi încă nu aţi vizitat acest minunat colţ al Bucureştiului, muzeul vă aşteaptă zilnic între orele 10:00 şi 18:00.

Începând cu acest număr al revistei, acest colţ de pagină va fi dedicat prezentării celor mai importante personalităţi din sectorul nostru, oameni de cultură, oameni politici, jurnalişti, actori. Primul invitat al rubricii este un remarcabil actor.

Colţul VIP

Când aţi vizitat ultima oară?

„Muzeul de la Şosea”

6

Nr. 4 - Serie nouă - Februarie 2005

În ultimele şase luni,

Terenurile din Sectorul 1 s-au scumpit cu până la 50%

P reţurile terenurilor din cele mai căutate zone ale Capitalei, majoritatea situate în sectorul

1, au crescut în ultimele şase luni cu 20-50%. Potrivit unui studiu efectuat de revista “Bursa Construcţiilor”, pe baza datelor primite de la agenţiile imobiliare bucureştene, nu se mai poate vorbi de preţuri pe zone, ci pe proprietăţi. Astfel, cele mai mari scumpiri au fost înregistrate de terenurile situate în zone centrale, unde loturile sunt rare, şi în zone rezidenţiale, unde loturile sunt bine poziţionate şi beneficiază de toate utilităţile. Reprezentanţii agenţiilor imobiliare ne-au spus că proprietarii ţin la preţ pentru că ştiu că, mai devreme sau mai târziu, vor găsi cumpăratori pentru aceste terenuri.

Reproducem mai jos preţurile detaliate ale terenurilor din Sectorul 1 la nivelul toamnei trecute. Aceste preţuri au fost obţinute prin prelucrarea unui număr de 1.500 de anunţuri de vânzare, comunicate de agenţiile imobiliare din Bucureşti.

Zona de NordNordul Capitalei - Primăverii, Kiseleff,

Aviatorilor, Domenii (partea dintre bulevardele Mărăşti şi Ion Mihalache) - este o zonă în care terenurile sunt din ce în ce mai greu de găsit. În toate aceste zone ofertele de terenuri libere de construcţii nu sunt epuizate în proporţie de 100%, dar sunt în mod clar pe cale de dispariţie. Aici, pentru puţinele terenuri rămase, preţurile sunt speculative, iar proprietarii preferă să nu le vândă imediat, pentru că tendinţa este de creştere a preţurilor, apreciază reprezentaţii firmei „Mervani”.

BăneasaÎn zona Băneasa sunt disponibile

atât loturi cu suprafeţe potrivite pentru

construcţia de locuinţe (250-1250 mp), cât şi terenuri pentru edificarea de cartiere rezidenţiale (până la 20.000 mp). Preţurile variază de la 17 euro/mp pentru terenuri cu suprafaţa foarte mare şi fără utilităţi, la 100 euro/mp în zona Parcul Privighetorilor, 120 euro/mp în apropierea Grădinii Zoologice, circa 250 euro/mp în zona supermarketului “Selgros”, şi 365-400 euro/mp pe strada Gârlei, limita de nord a parcului Herăstrău. Terenurile oferite în zona dintre străzile Gârlei (sud) şi Ion Ionescu de la Brad (nord) sunt foarte scumpe, între 365-650 euro/mp, fiind căutate pentru construcţia de ansambluri rezidenţiale de lux.

Tot în zona Băneasa, terenuri de vânzare sunt pe strada Erou Iancu Nicolae, care delimitează latura sudică a Grădinii Zoologice şi se îndreaptă în est spre Pipera. Terenurile în zona străzii Erou Iancu Nicolae sunt mari (700-50.000 mp), iar preţurile la care sunt oferite variază între 35 şi 120 euro/mp.

Şoseaua NorduluiTrecând printre Pepinieră şi Parcul

Herăstrău, Şoseaua Nordului traversează o zonă foarte verde. Preţurile sunt pe măsură, între 250 şi 900 euro/mp. Loturile pretabile pentru construcţia de locuinţe de 250-1.000 mp sunt oferite la preţuri de 250-450 euro/mp. Terenurile cu suprafeţe mari, între 2.000 şi 73.000 mp, se negociază la 450-900 euro/mp pentru că aici pot fi construite ansambluri întregi de locuinţe. Preţul este puternic influenţat de caracteristicile terenu-lui: o suprafaţă mare

de 5.000 mp, dar cu o deschidere de 25 mp este oferită la 80 euro/mp.

AviaţieiCartierul Aviaţiei, situat în atât de

solicitata zonă de nord a Bucureştiului, într-una dintre ariile cele mai verzi din oraş, lângă Herăstrău şi Pepinieră, are oferte de terenuri destul de scumpe, între 150 şi 800 euro/mp. Spre deosebire de alte zone în care suprafeţele mari au un preţ pe metru pătrat mai mic, în Aviaţiei, această regulă nu se aplică: chiar dacă terenul are 5.000 de metri pătraţi, preţul lui se negociază de la 600 euro/mp.

Bucureştii NoiPreţurile terenurilor amplasate în

partea dinspre sud a bulevardului Bucureştii Noi (înspre Calea Griviţei) sunt de 150-180 euro/mp, iar pe măsură ce ne depărtăm spre nord, preţurile scad, dar nu substanţial, pâna la circa 110 euro/mp. Preţul mediu al zonei, calculat ponderat cu suprafeţele terenurilor scoase la vânzare, este de 150 euro/mp. Preţurile în zonă sunt ridicate, întrucât terenurile se pretează construcţiei de locuinţe, având utilităţile necesare, iar loturile de vânzare au suprafeţe optime de 250 mp - 660 mp.

7

Nr. 1 - Serie nouă - Noiembrie 2004Nr. 4 - Serie nouă - Februarie 2005

Direcţia Inspecţie

Amenzi mai mari pentru construcţiile ilegale

Vă rog să expuneţi câteva dintre atribuţiile Serviciului Disciplina în Construcţii? Care sunt situaţiile specifice cu care vă confruntaţi în activitatea de zi cu zi ?

Serviciul Disciplina în Construcţii este abilitat să efectueze controale pe teritoriul sectorului 1 pentru verificarea respectării normelor în domeniul construcţiilor de către persoanele fizice şi juridice; să sancţioneze contravenienţii care nu se conformează legislaţiei în vigoare, urmând ca, după întocmirea proceselor verbale contravenţionale, să urmărească respectarea măsurilor stabilite prin acestea, ţinând o permanentă legătură cu Direcţia de Taxe şi Impozite Locale Sector 1, iar prin Serviciul Contencios Administritativ Juridic cu instanţele de judecată şi organele de poliţie; participă la acţiuni concertate alături de organele de control ale administraţiei centrale şi poliţiei; coordonează şi controlează activitatea Serviciului Inspecţie Zonală şi Aplicarea Legislaţiei pe Domeniul Public şi Privat din cadrul Administraţiei Domeniului Public Sector 1; urmăreşte şi controlează executarea construcţiilor autorizate şi încadrarea acestora în prevederile autorizaţiilor de construire şi de urbanism etc.

Cele mai frecvente situaţii cu care ne confruntăm în acest domeniu sunt supraetajări, compartimentări, construcţii ale unor clădiri sau amplasarea de panouri publicitare neautorizate.În ce situaţie o construcţie poate fi considerată ilegală? Construcţiile ilegale aparţin preponderent persoanelor fizice sau juridice?

Ilegalitatea unei construcţii constă, după caz, în construcţii fără Autorizaţie de Construire sau care nu respectă

reglementările urbanistice sau prevederile autorizaţiei. Cele mai multe construcţii ilegale aparţin de regulă persoanelor fizice. În cazul nerespectării legislaţiei în vigoare, care sunt primele măsuri pe care le luaţi?

Măsura imediată care se ia pentru nerespectarea legislaţiei este Nota de Constatare care se întocmeşte, pe loc, de către inspector, urmată de Procesul Verbal prin care se stabileşte şi se aplică amenda contravenţională.Valoarea amenzilor are un efect descurajant pentru cei care încalcă legea sau consideraţi utilă o majorare a acestora?

Valoarea amenzilor este nesemnifica-tivă pentru majoritatea contravenienţilor şi aceasta m-a determinat să fac, deja, o propunere de ridicare a cuantumului acestora până la minim 10 miliarde. Sper ca propunerea noastră să ajungă cât mai curând în Parlamentul României, singurul for în măsură a modifica prevederile legislative.Aveţi situaţii în care deciziile compartimentului dumneavoastră sunt contestate în instanţă? În cazul în care instanţa judecătorească decide respingerea contestaţiei ca fiind neîntemeiată, care sunt măsurile pe care le luaţi?

Sunt multe astfel de situaţii şi, ca o exemplificare, dintr-un total de 248 de amenzi contravenţionale, 173 sunt contestate. Dacă instanţa respinge contestaţia, măsurile dispuse în urma verificărilor se transmit Direcţiei Impozite şi Taxe Locale Sector 1 spre executare. Sumele obţinute din amenzile contravenţionale sunt

transferate la bugetul local ca venituri din surse proprii. Numai în anul 2004 s-a realizat, prin aplicarea amenzilor contravenţionale, o valoare totală de 5.270 miliarde.Care sunt acţiunile prioritare pentru anul 2005 ale Direcţiei Inspecţie din Primăria Sectorului 1?

Pentru anul acesta am creionat câteva proiecte pe care urmează să le punem în aplicare în scurt timp. Prioritare sunt: mărirea schemei de personal, reîmpărţirea şi repartizarea zonelor sectorului 1 pentru eficientizarea controalelor, urmărirea, în mod special, a lucrărilor şi a recepţiilor de lucrări care trebuie să respecte cu stricteţe specificaţiile Autorizaţiilor de Construire, îmbunătăţirea colaborării cu furnizorii de utilităţi, Uniunea Notarilor Publici, Ordinul Arhitecţilor, Corpul Experţilor Tehnici şi celelalte instituţii competente, care pot stopa intrarea în circuitul imobiliar a construcţiilor ilegale.

interviu cu Corneliu PARAŞOG, directorul Direcţiei Inspecţie

8

Nr. 4 - Serie nouă - Februarie 2005

P e 24 ianuarie românii de pretutindeni au sărbătorit ziua Unirii Principatelor. Moment de mare încărcătură istorică, acesta nu putea fi trecut cu vederea nici de cei mai mici dintre noi. Astfel, copiii de la grădiniţele nr. 79, 88,

M.Ap.N nr. 1 şi şcolile nr.17, 45, 152 din sectorul 1 au sărbătorit această zi aşa cum ştiu ei mai bine: cântând şi dansând. Câtecele populare româneşti, costumele naţionale, scenetele cu Moş Ion Roată şi Alexandru Ioan Cuza şi, mai ales, Hora Unirii, au trezit publicului spectator sentimente de mândrie şi patriotism. Invitaţii de onoare, primarul sectorului 1, Andrei Ioan Chiliman, viceprimarul Mihai Marian Bâzgan şi directorul Muzeului Militar Naţional, lt. col. Vasile Popa, nu au putut rezista şi s-au alăturat copiilor în Hora Unirii. Atmosfera creată în sala de festivităţi a muzeului, unde a avut loc spectacolul „Unde-i unul nu-i putere”, i-a făcut pe cei prezenţi să conştientizeze importanţa zilei de 24 Ianuarie.

Cu această ocazie a fost organizat şi un concurs de eseuri având ca temă Unirea. Premianţii au primit diplome şi premii constând în dulciuri şi rechizite, acestea fiind înmânate de primarul şi viceprimarul sectorului 1.

La sfârşitul spectacolului toţi copiii participanţi au primit cadouri iar conducerea muzeului le-a oferit un tur gratuit în incinta acestuia.

Ziua Unirii Principatelor în Sectorul 1

Iniţiativa Primăriei Sectorului 1 de a organiza concerte pentru tineri şi nu numai a continuat cu spectacolul din 15 ianuarie 2005. Acesta a fost realizat în colaborare cu Televiziunea Română cu prilejul relansării postu-lui TVR 2.

Deşi vremea a fost deosebit de rece, spectacolul a beneficiat de un public numeros şi entuziast. Au susţinut recitaluri nume de marcă ale muzicii româneşti, precum: Ama-deus, Bliss, Sexxy, Laguna, Pops, Nicola. Concertul a fost încheiat de băieţii de la 3 Sud-Est care au încân-tat publicul aproape o oră. În topul preferinţelor masculine s-a aflat trupa Laguna cu a sa Nicoleta Luciu. Astfel, în ciuda gerului, atmosfera din piaţă a fost destul de fierbinte.

Pentru că Primăria Sectorului 1 este receptivă şi la dorinţele tinerilor, concerte de acest gen vor avea loc şi în viitor.

Concert de muzică dance în

Piaţa Revoluţiei

Casa de pensii a Sectorului 1

are un nou sediuPensionarii cu domiciliul în sec-

torul 1 vor putea aduce documen-tele necesare în vederea recalculării pensiilor la noul sediu al Casei de Pensii, în strada Lacul Tei nr. 17 din sectorul 2. Acesta se află la staţia „Circul Bucureşti” a autobuzelor 182 şi 282.

Programul de lucru cu publicul al acestui birou este în zilele de marţi şi joi între orele 9.00 şi 19.00, miercuri şi vineri între orele 9.00 şi 17.00, iar sâmbăta între orele 9.00 şi 14.00.

Informaţii suplimentare se pot obţine la telefonul pensiona-rului 326 05 56 sau la telefoanele 326 83 64 şi 326 05 40. Se pot adresa întrebări şi solicita precizări privind pensiile şi sistemul de asigurări so-ciale la numărul de telefon gratuit 0800 826 727.

9

Nr. 1 - Serie nouă - Noiembrie 2004Nr. 4 - Serie nouă - Februarie 2005

Pe 24 decembrie 2004, “Fine After Media”a lansat revista info-culturală “Lilliput”, revistă dedicată copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 12 ani. În paginile acesteia se regăsesc rubrici interesante precum: copii celebri, caieţelul de engleză – franceză, sfaturi medicale, apariţii editoriale şi muzicale pentru cei mici, programul teatrelor pentru copii etc.

Pentru început, Lilliput va apărea bilunar, într-un tiraj de 10.000 de exemplare, urmând, în timp, să apară săptămânal. Revista se va găsi în grădiniţe şi şcoli, magazine, raioane şi locuri special amenajate, în cluburi şi restaurante pentru copii, în hipermarketuri, teatre.

Şi, un lucru foarte important, aceasta se distribuie gratuit!

Primăria Sectorului 1 a încheiat un contract cu Teatrul de Revistă „Con-stantin Tănase” pentru anul 2005. Persoanele de vârsta a treia şi per-soanele cu posibilităţi materiale re-duse din sectorul 1 vor beneficia de un spectacol gratuit în fiecare lună.

În ianuarie, manifestările au debutat cu spectacolul „Mama Boema” care s-a desfăşurat miercuri, 26 ianuarie 2005 la Sala Rapsodia din strada Lipscani nr. 53. Specta-torii s-au delectat cu o prezentare teatrală de excepţie susţinută de actori ai Teatrului de Revistă.

După o lungă perioadă, în care a avut de suferit, trecând printr-o serie de operaţii, Cornel Constantiniu, a depăşit cu bine această etapă plină de greutăţi din viaţa sa. La invitaţia domnu-lui Alexandru Arşinel, directorul teatrului, Cornel Constantiniu a interpretat în cadrul spectacolului patru melodii cunoscute publicu-lui românesc şi va face tot posibilul să fie prezent la toate spectacolele

„Mama Boema” din această stagiune.Spectacolul a fost scris de

Mihai Maximilian şi Vasile Veselovski, regia artistică aparţinând dom-nului Biţu Fălticineanu. Artiştii au reuşit să creeze clipe de bună dispoziţie de care cei prezenţi s-au bucurat din plin.

Persoanele care doresc să beneficieze de gratuităţi la biletele pentru spectacolele din cadrul acestui program sunt rugate să sune la numărul de telefon 222 36 24.

C entrul Cultural Metropolitan pentru Tineret Sector 1 a găzduit joi, 10 februarie 2005,

o licitaţie cu lucrările de artă create de elevi şi cadre didactice de la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, realizată la iniţiativa Primăriei Sectorului 1 în colaborare cu Televiziunea Română.

Licitaţia a reunit lucrări de artă reprezentate prin icoane pe sticlă, măşti şi picturi, gravuri şi basoreliefuri, ceramică glazurată, semnatarii acestora fiind, în majoritate, laureaţi ai unor concursuri şi festivaluri naţionale şi internaţionale.

La eveniment au oferit momente artistice la vioară, flaut şi chitară clasică,

elevi ai Liceului de Muzică „George Enescu” din Capitală.

Invitaţii au fost extrem de generoşi, lucrările adjudecându-se la preţuri aproape duble decât cele de pornire. s-au colectat astfel 25 000 de euro, oferiţi de UNILEVER şi 100 milioane de lei.

Primarul Andrei Ioan Chiliman a facut o donaţie de 10 000 000 lei, primind în schimb de la elevi, o lucrare de artă.

Sumele de bani obţinute vor fi donate, cu ajutorul UNICEF, victimelor cataclismului din Asia de Sud-Est, acţiunea marcând încheierea campaniei iniţiate de TVR, „Zâmbet pentru Asia”.

Copii noştri oferă un „Zâmbet pentru Asia”

Teatru gratuit pentru pensionari în

sectorul 1

Liliput o nouă revistă pentru copii

10

Nr. 4 - Serie nouă - Februarie 2005

P rimăria Sectorului 1, în baza Legii nr. 371/ 2004 şi a Hotărârii Consiliului Local

al Sectorului 1 nr. 382/ 23.12.2004 a înfiinţat Direcţia Poliţie Comunitară, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Consiliului Local al Sectorului 1. Pentru moment, aceasta îşi desfăşoară activitatea în sediul Primăriei din Bd. Banu Manta nr. 9, având în structură un număr de 415 posturi.

Atribuţiile Poliţiei Comunitare

- Asigură ordinea şi liniştea publică, paza obiectivelor şi a bunurilor de interes public şi privat stabilite de Consiliul Local, însoţirea şi protecţia reprezentanţilor Primăriei ori a altor persoane cu funcţii în instituţiile publice locale, la executarea unor controale sau acţiuni specifice, fluenţa traficului rutier în anumite situaţii, supravegherea parcărilor auto, a unităţilor şcolare, a pieţelor şi a altor locuri stabilite prin planurile

de pază şi ordine publică şi participă la asigurarea măsurilor de ordine cu ocazia manifestărilor publice organizate la nivel local;

- Intervine împreună cu organele abilitate, la solicitarea cetăţenilor, pentru aplanarea stărilor conflictuale, la prinderea făptuitorilor;

- Constată contravenţii şi aplică sanc-ţiuni contravenţionale conform legii.Pentru îndeplinirea atribuţiilor

conferite de lege, cooperează cu Poliţia Română, Jandarmeria Română, asociaţii şi organizaţii non-guvernamentale, persoane fizice şi juridice, precum şi cu alte instituţii ale statului.

Proiectele Poliţiei Comunitare

- Direcţia Poliţie Comunitară va între-prinde acţiuni împreună cu Poliţia şi Jandarmeria în zonele unde se constată încălcări frecvente ale legii referitoare la ordinea publică: pieţe, parcări, principalele artere de circulaţie din zona centrală şi marile

hoteluri;- Verificarea, împreună cu Inspecţia

în Construcţii, a legalităţii construcţiilor din diferite zone în vederea dezafectării lor atunci când sunt ridicate fără autorizaţie şi în special a celor de pe domeniul public;

- Identificarea şi combaterea „găştilor de cartier”;

- Completarea Legii nr. 371/ 2004 cu noi dispoziţii referitoare la condiţiile de angajare a agenţilor comunitari, în sensul acordării unui termen de 1-3 ani pentru finalizarea studiilor, în conformitate cu cerinţele legii, deoarece legea actuală nu permite încadrarea celor care nu au cel puţin studii medii, (deşi sunt instruiţi, au experienţă în acest domeniu, au absolvit cursuri de specialitate şi nu au abateri);

- Aducerea unor amendamente la legislaţia privind autovehiculele abandonate pe domeniul public şi pe arterele de circulaţie deoarece, din experienţa organelor de inspecţie, rezultă că acestea sunt încă înmatriculate, proprietarii plătesc impozit la Circa Financiară şi nu este necesară ridicarea lor, dar proprietarii pot fi sunaţi şi sancţionaţi pentru blocarea traficului;

- Completarea normelor privind copiii străzii, care nu au locuinţă sau ai căror părinţi sunt decăzuţi din drepturile părinteşti, întrucât nu există legislaţie care să prevadă reţinerea acestora în centre specializate până la împlinirea vârstei de 18 ani.Crearea Poliţiei Comunitare a

Sectorului 1 este o măsură necesară, menită să scadă infracţionalitatea, crescând astfel gradul de siguranţă al tuturor locuitorilor.

De la 1 ianuarie 2005,

S-a înfiinţat Poliţia Comunitară în sectorul 1

directorul Marius TUDORICĂ prezintă această Direcţie

11

Nr. 1 - Serie nouă - Noiembrie 2004Nr. 4 - Serie nouă - Februarie 2005

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copi-lului Sector 1, reprezintă un serviciu public subordonat Consiliului Lo-cal al Sectorului 1 având prin lege competenţă în protecţia şi prom-ovarea drepturilor copilului si im-plicit a şcolii, privită ca instituţie cu rol de educare şi socializare.

Proiectul „Împreună pentru viitorul tău”, face parte din strate-gia de dezvoltare a Direcţiei pe anul 2005 şi urmăreşte reducerea semnificativă a frecvenţei cazurilor de copii aflaţi în dificultate.

Prin organizarea unor întâlniri educativ - informative cu elevii şcolarizaţi pe raza Sectorului 1, programul este axat în principal pe următoarele aspecte: prevenirea delincvenţei juvenile, a marginalizării sociale şi discriminării, a consumu-lui de droguri, protecţia drepturilor copilului în comunitate. De asemenea, se mai are în vedere şi contribuţia efectivă a poliţistului de proximitate şi rolul său în cadrul colectivităţii.

Beneficiari ai acestui proiect sunt elevii din segmentul de vârstă cu-prins între 11 şi 13 ani, familiile lor, cadrele didactice şi, în final, întreaga comunitate locală.

Fiecare clasă va beneficia de aproximativ şapte întâlniri, cu du-rata de o oră pentru fiecare temă abordată. La fiecare şedinţă sunt prezentate materiale video, urmate de discuţii interactive pe baza subi-ectelor prezentate, în scopul de a crea o reală convingere emoţională pentru toţi copiii.

Astfel, se va consolida relaţia poliţie - şcoală, educa-rea antiinfracţională a elevilor, cunoaşterea nevoilor şi aşteptărilor cadrelor didactice cu privire la ac-tivitatea poliţistului de proximitate şi a celui de prevenire, precum şi determinarea elevilor de a respecta prevederile legale în domeniu. Prin dezvoltarea acestei colaborări in-ter-instituţionale vor fi identificate cazurile copiilor aflaţi în situaţie de risc, prevenindu-se, astfel, toate formele de abandon şi delincvenţă juvenilă.

A nunţăm cetăţenii că pot beneficia pentru copiii lor de trei tipuri de alocaţii, respectiv

Alocaţia pentru copiii nou născuţi, Alocaţia familială complementară sau de susţinere pentru familia monoparentală şi Alocaţia de Stat.

Alocaţia pentru copiii nou născuţi este ca o primă de naştere, care se

acordă, conform legislaţiei în vigoare, o singură dată pentru copilul care nu a depăşit vârsta de şase luni şi, totodată, pentru primii patru copii născuţi vii. Cuantumul alocaţiei este de 1 860 000 lei.

Aceasta se acordă în baza unei cereri, însoţită de actele doveditoare, care se depune la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a Sectorului 1, din b-dul Mareşal Averescu nr. 17.

Actele necesare pentru obţinerea acesteia sunt: Cerere TIP, Actul de Identitate al mamei, Certificatul de Naştere al copilului, Livretul de Familie, Certificatele de Naştere ale copiilor născuţi anterior (dacă este cazul) şi Negaţie de la sectorul sau din localitatea unde a fost înregistrată naşterea copilului, dacă este alta decât domiciliul din actele de identitate ale mamei. Alocaţia se poate ridica de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a Sectorului 1, din B-dul Mareşal Averescu nr. 17 şi se acordă pentru luna următoare lunii de naştere.

Alocaţia familială complementară şi alocaţia de susţinere pentru familia

monoparentală sunt forme de sprijin pentru familiile cu copii. Beneficiarii Alocaţiei de Susţinere pentru Familia Monoparentală sunt familiile alcătuite dintr-un singur părinte şi copii (cu vârsta maximă de 18 ani). Cele două alocaţii se acordă doar familiilor care realizează

venituri nete lunare de până la 1 600 000 de lei pentru fiecare membru de familie.

În ambele situaţii trebuie îndeplinită şi condiţia ca fiecare copil care a depăşit vârsta de 7 ani să urmeze o formă de învăţământ organizată, potrivit legii.

Aceste alocaţii se acordă în baza unei Cereri însoţită de actele doveditoare privitoare la componenţa familiei şi veniturile acesteia.

Actele necesare sunt: Cerere TIP, Livretul de Familie (original şi copie), C.I./B.I. ale membrilor familiei care au împlinit 14 ani (copie şi original), Certificat de Naştere (copie şi original) şi acte privind veniturile nete realizate de membrii familiei.

Nu se pot acorda concomitent ambele alocaţii menţionate mai sus.

Aceste alocaţii se acordă în baza unei cereri, însoţită de actele doveditoare, care se depune la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a Sectorului 1, din b-dul Mareşal Averescu nr. 17.

Alocaţia de stat se acordă copiilor în vârstă de

maximum 7 ani, inclusiv pentru cei care împlinesc această vârstă, pe tot parcursul anului şcolar până la data de 31 august. Solicitarea se face în numele copilului de către unul dintre părinţi, tutore, curator sau persoana căreia i-a fost dat în plasament familial/încredinţat spre creştere şi educare, în condiţiile legii. Cuantumul alocaţiei este de 225 000 lei lunar.

Actele necesare acordării Alocaţiei de Stat sunt: Cerere TIP, actul de identitate al unuia dintre părinţi (copie şi original), Certificatul de Naştere al copilului (copie şi original).

Alocaţia de Stat se primeşte prin Oficiul Poştal aflat în zona de domiciliu.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială

Cum se primesc alocaţiile pentru copii

„Împreună pentru viitorul tău”

12

Nr. 4 - Serie nouă - Februarie 2005

identificator pentru persoane fizice, în vederea introducerii acestuia în baza de date, contribuabilii sunt invitaţi la unul din sediile D.I.T.L.

Prin aceste măsuri, luate de Primăria Sectorului 1, cetăţenii vor fi mai bine informaţi şi vor petrece mai puţin timp la centrele de colectare a taxelor şi impozitelor.- Primăria Sectorului 1 (tel. 222 34 37);- Piaţa Amzei nr. 13 (tel. 659 31 75);- Calea Griviţei nr. 115 (tel. 314 61 48);- Calea Griviţei nr. 208 (tel. 224 12 52);- Str. Pajurei nr. 13 (tel. 222 71 77);- Str. Borşa nr. 27 (tel. 232 43 74);- Str. General Berthelot nr. 55

(tel. 312 46 01);- Str. Gârlei nr.2 ( tel. 233 05 27)

Direcţia Impozite şi Taxe Locale Sector 1

În întâmpinarea nevoilor cetăţenilor

D irecţia Impozite şi Taxe Locale Sector 1, înfiinţată prin Hotărârea Consiliului

Local Sector 1 nr. 63/ 07.10.1999, funcţionează ca serviciu public de interes local, cu personalitate juridică, finanţat integral de la bugetul local al sectorului 1. Direcţia are atribuţii privind stabilirea, constatarea, controlul, urmărirea şi încasarea impozitelor, taxelor locale, ca surse de venituri ale bugetului local de sector şi al bugetului Consiliului General al Municipiului Bucureşti, aşa cum acestea sunt reglementate de Codul fiscal, Codul de procedură fiscală şi Legea Bugetului de Stat. Sediul central al Direcţiei Impozite şi Taxe Locale Sector 1 se află în Piaţa

Amzei nr. 13, Sector 1, Bucureşti.La începutul anului 2005, Direcţia

Impozite şi Taxe Locale Sector 1, a luat unele măsuri pentru a veni în întâmpinarea nevoilor cetăţenilor. Având în vedere volumul ridicat al încasărilor din data de 03.03.2005, Direcţia Impozite şi Taxe Locale Sector

1, a hotărât, ca, începând cu această dată să suplimenteze cu trei numărul centrelor de colectare a taxelor şi impozitelor locale, numărul acestora crescând la opt.

Cetăţenii pot obţine mai multe informaţii cu privire la plata impozitelor şi taxelor locale datorate de la un robot telefonic, pus la dispoziţie de Direcţia Impozite şi Taxe Locale Sector 1. Robotul poate fi accesat la numărul de telefon 659 31 14. Contribuabilii, persoane fizice şi juridice, pot utiliza acest număr telefonic pentru a primi informaţii cu privire la: scadenţa şi nivelul impozitelor şi taxelor locale.

Întrucât în categoria informaţiilor de

natura celor considerate a fi secret fiscal intră şi datele referitoare la natura şi cuantumul obligaţiilor fiscale, pentru persoane juridice, identificarea se realizează după Codul Fiscal, iar pentru persoane fizice după Codul Numeric Personal. În cazul în care sistemul vocal nu recunoaşte Codul Numeric Personal,

Conform legislaţiei în vigoare, preţul mediu pentru produsele comercializate în magazinele tip Economat este stabilit de Agenţia Naţională de Statistică.

SC Economat 2001 SRL practică la produsele comercializate tip economat, un adaos comercial de numai 3 – 5%.

Preţurile pentru luna ianuarie:- Făină 13.000 lei- Mălai 15.000 lei- Ouă 3.500 lei- Ulei 36.000 lei- Zahăr 20.000 lei- Pâine 6.000 lei- Paste 10.500 lei- Orez 19.500 leiProgramul magazinelor economat

este, în luna ianuarie, următorul :Luni – Sâmbătă – orele 8:00 – 17:00Duminică - orele 8:00 – 13:00.

ECONOMATE

13

Nr. 1 - Serie nouă - Noiembrie 2004Nr. 4 - Serie nouă - Februarie 2005

P rimăria Sectorului 1 a demarat un proiect pilot de colectare a deşeurilor, pentru a asigura

un climat sănătos pentru cetăţenii Capitalei.

Într-o primă etapă s-au amplasat containere pentru colectarea selectivă de PET şi hârtie, în principalele pieţe din sector, respectiv în Piaţa Matache, Piaţa Domenii, Piaţa Mureş, Piaţa Aerogării şi Piaţa Pajura.

Prin consultările cu S.C. REBU S.A. s-au stabilit locaţiile pentru amplasarea de containere şi recipienţi pe cele mai aglomerate artere de circulaţie, urmând a fi monitorizate şi zonele: bd. Ion Mihalache şi intersecţiile cu cal. Griviţei, cu str. Gh. Stâlpeanu, cu str. Turda, bd. Banu Manta şi intersecţia cu şos. N. Titulescu, calea Griviţei cu str. Turda.

Totodată, s-au contactat reprezentanţii a 33 de Asociaţii de Proprietari, cărora li s-au distribuit saci de plastic pentru colectarea selectivă a deşeurilor PET şi hârtie. Acestora li se vor acorda gratuit materiale de curăţenie de către S.C.

REBU S.A., în funcţie de cantităţile colectate. În perioada următoare, la Primăria Sectorului 1 vor avea loc şedinţe cu reprezentanţii Asociaţiilor de Proprietari unde vor fi stabiliţi termenii detaliaţi de colaborare. Activitatea asociaţiilor participante la acest proiect pilot va fi reflectată în revista noastră.

Proiectul va fi implementat şi în instituţiile de învăţământ preuniversitar ale sectorului 1, pentru început fiind deja contactaţi 10 reprezentanţi ai acestora, urmând a se desfăşura, în paralel, concursuri cu premii şi discuţii cu elevi şi cadre didactice.

Acţiunea se desfăşoară şi în incinta primăriei, personalul auxiliar al Serviciului Administrativ preluând de la fiecare compartiment deşeurile de hârtie şi PET pentru a fi reciclate.

Proiectul se derulează în colaborare cu ADP Sector 1, Administraţia Pieţelor Sector 1, S.C. REBU S.A. şi Primăria Municipiului Bucureşti.

Primăria Sectorului 1 şi REBU S.A.

Derulează un proiect de colectare selectivă a ambalajelor şi deşeurilor

Inspectorii Primăriei Sectoru-lui 1 împreună cu muncitori ai A.D.P. Sector 1 şi ai REBU S.A. au participat la acţiunea de deszăpezire pe arterele Sector-ului 1, începând cu noaptea de 28 spre 29 ianuarie 2005, odată cu începerea ninsorii.

Ninsoarea abundentă a de-terminat echipele formate pen-tru deszăpezire să acţioneze cu prioritate, în prima fază, pe ar-terele principale pe care circulă mijloacele RATB precum şi pe străzile de legătură. De la bun început a fost împrăştiat mate-rial antiderapant care a uşurat activitatea atât a utilajelor cât şi a muncitorilor în degajarea zăpezii. Au fost folosite toate utilajele existente în dotarea A.D.P. Sector 1 şi a REBU S.A., societate abilitată cu salubriza-rea stradală şi deszăpezirea. Aceasta a utilizat materiale an-tiderapante, clorură de calciu şi 52 de utilaje speciale. În cazul în care societatea nu se achită integral de obligaţiile contrac-tuale, Primăria Sectorului 1 va sista plata pentru prestaţiile neefectuate.

Primarul Andrei Chiliman mulţumeşte tuturor cetăţenilor care au înţeles să sprijine efor-turile administraţiei în munca de deszăpezire. Totodată, dom-nia sa reaminteşte obligativi-tatea tuturor Asociaţiilor de Proprietari şi a societăţilor co-merciale, de a curăţa gheaţa şi zăpada de pe trotuarele şi rigolele aflate în apropierea locuinţelor şi, respectiv, a se-diilor, în jurul imobilelor, a curţilor, a tuturor suprafeţelor şi terenurilor pe care le deţin.

Nerespectarea acestor obligaţii atrage după sine aplicarea de amenzi cuprinse între 1 şi 5 milioane pen-tru toate persoanele fizice şi juridice, în conformitate cu H.C.L.M.B. nr. 25/1994, art. 16, lit.e şi H.C.L. nr.11/01.03.2004.

Deszăpezirea în Sectorul 1

14

Nr. 4 - Serie nouă - Februarie 2005

Vând mic mobilier (măsuţe, taburete, scaune, consolă), tablou, oglindă, covor, lustre, toaletă, schiuri, clăpari (nr. 36-38), costume şi sacouri bărbăteşti, ilustrate. Contact: Dişteanu Romulus, tel. 666.59.62

Vând ghete cu patine hochei, nr. 42 şi 43, schiuri Fölk 190 cm, Rubin 200 cm, rachete tenis performante, pat studio, televizor Sport, pardesiu de zi, nou, bărbătesc, măsura 50. Contact: Sărăţeanu Eugen, tel. 665.32.90

În ultima perioadă la programele de ştiri, ministrul Mediului a atras atenţia cetăţenilor Capitalei că apa potabilă din Bucureşti nu este de cea mai bună calitate, ea fiind plină de impurităţi şi microorganisme care pot pune în pericol sănătatea celor ce o consumă. MGM Business Com SRL comercializează la preţuri avantajoase filtre de apă multistadice, având capacitatea de reţinere a

bacteriilor, a paraziţilor, a substanţelor organice sau a metalelor toxice. Pentru a afla mai multe informaţii despre aceste filtre apelaţi telefonul 312 73 00 sau 0740 66 00 69.

Vând încălţăminte bărbătească, nr. 42, nouă sau puţin folosită, desperecheată (numai picior drept sau numai picior stâng). Foarte ieftin. Contact: Dişteanu Romulus, tel: 666.59.62.

Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor sectorului 1 care au posibilităţi financiare limitate şi sunt iubitori de animale de companie, în luna februarie 2005 se va lansa un program social de servicii medical-veterinare gratuite. Programul va include sterilizarea chirurgicală a câinilor şi pisicilor din sector, pe bază de programare. Pentru programări, vă rugăm să vă adresaţi doamnei consilier Tanţa Frăsineanu, la telefonul 0721 514 232.

MicaPublicitate

15

Nr. 1 - Serie nouă - Noiembrie 2004Nr. 4 - Serie nouă - Februarie 2005

Primarul Andrei Chiliman, viceprimarul Mihai Bâzgan şi întregul colectiv angajat al Primăriei Sectorului 1, mulţumeasc şi pe această cale tuturor celor care le-au transmis felicitări cu ocazia Sărbătorilor de iarnă.

Un grup de cetăţeni din zona parcului Cireşarii doreşte să ştie care este situaţia parcului, având în vedere că în zonă se pregăteşte construirea unei clădiri.

Terenul în cauză, adică o suprafaţă de 10.000 mp, cuprins între străzile Atanasie Enescu, strada Copilului şi strada Herman Oberth, a fost cedat în folosinţă gratuită Ambasadei Franţei la Bucureşti în vederea construirii unui nou sediu pentru Liceul Anna de Noailles. Cedarea s-a făcut în baza Legii 378 din 28 septembrie 2004.

Doamna Adriana Iliescu ne întreabă în numele locuitorilor de pe strada Munteniei când va fi reabilitată strada pe care locuieşte.

Stimată Doamnă, reabilitarea sistemului rutier din strada Munteniei face parte dintr-un program amplu de reabilitare a străzilor, finanţat printr-un program al Băncii Europene de Investiţii derulat de Primăria Municipiului Bucureşti.

Un cetăţean anonim ne-a trimis o scrisoare în care ridică mai multe probleme. La o parte dintre ele răspundem în acest număr, la celelalte într-un număr viitor, pentru a nu monopoliza întreaga pagină.

În legătură cu problema „ruinelor” aflate în zona Buzeşti la intersecţie cu Calea Griviţei, vă informăm că ansamblul respectiv este declarat Monument istoric arhitectonic de către Ministerul Culturii şi Cultelor. Primăria sectorului 1 a început, acum câtva timp, demersurile pentru a-l scoate de pe această listă, dar nu a reuşit. De aceea primăria de sector nu are competenţele necesare pentru a autoriza nici un fel de lucrări (demolare, construire etc). Pentru mai multe informaţii vă rugăm să vă adresaţi Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional al Municipiului Bucureşti, str. Sf. Ştefan nr. 3, sector 2, telefon 323 26 11.

În problema staţiei de benzină OMV situată în zona Gării de Nord (str. Witing), vă anunţăm că terenul pe care este construită benzinăria a fost revendicat şi pus în posesie în baza Legii 10/2001. În prezent, acel teren este proprietate particulară pentru care a fost obţinută autorizaţie de

construire, î n t r u n i n d toate condiţiile legale.

Terenul ce se află la intersecţia şos. N. Titulescu cu str. Dr. Felix a fost revendicat şi pus în posesia proprietarului de drept. Pentru acest teren a fost cerută şi obţinută autorizaţie de construire în anul 2003, ce este valabilă 24 de luni cu posibilitatea de prelungire încă 12 luni.

Conform legislaţiei în vigoare, preţul mediu pentru produsele comercializate în magazinele tip Economat este stabilit de Agenţia Naţională de Statistică. SC Economat 2001 SRL practică la produsele comercializate tip economat, un adaos comercial de numai 3-5%.

Andrei Ioachim doreşte să ştie dacă ofiţerul stării civile poate încheia o căsătorie la localul la care urmează să se desfăşoare nunta.

Stimate Domn, în conformitate cu legislaţia în vigoare, căsătoria nu se încheie decît la sediul administraţiei publice locale, în speţă, sediul Primăriei Sectorului 1.

Georgeta Istrate vrea sa obţină un aviz pentru a comercializa mărţişoare în sectorul 1.

Stimată Doamnă, pentru a obţine acordul de amplasare temporară a unei măsuţe în vederea comercializării de produse specifice sărbătorilor lunii martie vă puteţi adresa Serviciului de Liberă Iniţiativă şi Activităţi Comerciale situat în clădirea primăriei etaj 2, camera 229, telefon 222 34 37, int. 130. Actele necesare la întocmirea dosarului aferent avizului pentru persoane fizice sau asociaţii familiale sunt: copie a autorizaţiei eliberate în baza Legii 507/2002 sau a Legii 300/2004, certificate de înregistrare fiscală, copie a documentului de identitate. Avizul este valabil în perioada 19 februarie - 8 martie. Zonele în care se pot amplasa măsuţe sunt: Bd. Magheru, Str. Dem I. Dobrescu, Calea Dorobanţi, Bd. Ion Mihalache, Bd. Aerogării, Pţa. Gării de Nord, Bd. Regina Elisabeta, Str. Ion Câmpineanu, Bd. Gh. Duca, Bd. Nicolae Titulescu, Calea Griviţei, Str. Orhideelor, Str. Pajurei, Bd. Bucureştii Noi, P-ţa. Floreasca, Bd. Dinicu Golescu şi Calea Plevnei.

Poşta Redacţiei

16

Nr. 4 - Serie nouă - Februarie 2005

Adresa:Bd. Banu Manta nr. 9Mijloacele de transport:

• Autobuze: 182, 205, 282 - staţia Primăria Sectorului 1;

• Tramvaie: 34, 45, 46 - staţia Bd. Banu Manta;

• Metrou: staţia Basarab.

SERVICIUL LIBERĂ INIŢIATIVĂ ŞI ACTIVITĂŢI COMERCIALE

Etaj II, cam. 229Telefon 222 34 37 / 126, 130Program cu publicul: luni şi joi orele 10:00 - 15:30E-mail: [email protected]

Cabinet PrimarAndrei Ioan ChilimanEtaj 1, Camera 114A Tel: 222 34 37, int. 180Fax: 222 56 40 E-mail: [email protected] Program de audienţeLuni, Marţi şi Joi,începând cu ora 13:00

Cabinet ViceprimarMihai Bâzgan Etaj 2, Camera 223 Tel: 222 34 31Fax: 222 28 58 E-mail: [email protected] de audienţeLuni, începând cu ora 13:00

Cabinet SecretarLavinia PaulEtaj 2, Camera 221 B Tel: 222.36.25 Tel.: 222.34.37, int. 108 E-mail: [email protected] Program de audienţe: Luni, începând cu ora 12:00

AUDIENŢE

Cum ajungeţila Primărie

Înscrierile pentru audienţe se fac în ziua de vineri între 08:30-13:00 la camera 02 (parter)

Contacte Utile

În temeiul prevederilor Legii 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică aşteptăm de la cetăţenii sectorului 1 propuneri, sugestii şi opinii cu privire la proiectele de acte normative propuse spre adoptarea Consiliului Local al Sectorului 1, afişate pe site-ul Primăriei Sectorului 1 (www.primariasector1.ro), la sediu şi în mass-media locală. Cetăţenii trebuie să ştie că acesta este un drept al lor ce determină participarea activă a cetăţenilor la luarea deciziilor administrative şi în procesul de elaborare a actelor normative.

Persoanele interesate sunt aşteptate la mezanin, la Serviciul Registratură, Relaţii cu Publicul unde pot depune propunerile după următorul program:

Luni, Marţi, Joi: 09:00 – 19:00Miercuri, Vineri: 09:00 – 17:00Sâmbătă: 09:00 – 14:00sau pot scrie pe adresa redacţiei.

SERVICIUL DE CONTROL ASOCIAŢII DE PROPRIETARI

Etaj III, cam 003Telefon 222 34 37 / 261Program cu publicul: joi orele 12:00 – 14:00E – mail: [email protected]

SERVICIUL FOND FUNCIAR, CADASTRU ŞI REGISTRU AGRICOL

Etaj II, cam. 225 Telefon: 222 34 37 / 146, 255Program cu publicul: marţi şi joi orele 9:00 – 15:00E – mail: [email protected]

SERVICIUL CONTROL COMERCIAL ŞI CONTROL PIEŢE

Etaj III, cam. 333Telefon: 222.34.37 / 150Program cu publicul: luni - joi orele 8:00 – 10:00E – mail: [email protected]

SERVICIUL PUBLICITATE ŞI AUTORIZĂRI

Etaj I, cam. 111Telefon: 222 34 37 / 230Program cu publicul: marţi şi joi orele 9:00 – 15:00E – mail: [email protected]

SERVICIUL BRANŞAMENTE

Parter, cam. P11Telefon: 2223437 / 252Program cu publicul: marţi - joi orele 10:00 – 15:00E – mail: [email protected]

Revista Vocea Primăriei pune la dispoziţia celor interesaţi o pagină de mică publicitate.

Rubrica de anunţuri este destinată atât persoanelor fizice cât şi micilor întreprinzători, prestatori de servicii pentru populaţie. De asemena aici îşi pot găsi locul anunţuri umanitare, vânzări, cumpărări, închirieri şi chiar matrimoniale.

Anunţurile vor fi gratuite şi se vor publica în limita spaţiului disponibil.

Anunţurile se primesc prin poştă, pe adresa redacţiei sau prin e-mail la: anunţ[email protected]

Redacţia îşi rezervă dreptul de a stabili conţinutul rubricilor de anunţuri.

Revista noastră se distribuie gratuit în cutiile poştale de pe raza sectorului 1, într-un tiraj de 60.000 de exemplare.

SERVICIUL RELAŢII CU ASOCIAŢIILE DE PROPRIETARI

Telefon: 222 34 37, interior 127E-mail: [email protected] de lucru cu publicul: Marţi-Joi: 10:00-16:00