VPR01-Revista (ianuarie) ianuarie 2016 - AGVPSagvps.ro/docs/revista/2016/01/vpr012016.pdf ·...

PESCARULVÂNĂTORUL

ROMÂN

ȘI

Clenii de lastructuri

36

ANUL MMXVI • NR. 37

IANUARIE

O ciurdă dintr-un foc

16

Combinata…estică

32

Gârlițe marila vreme de Gerar

6

www.agvps.ro

REDACȚIAPreședinte executiv

Dr. Ing. Neculai ȘelaruRedactor-șef

arh. Mugurel IonescuRedactor corespondentprof. Bianca Ioriatti

Art DirectorAurel Neagu

Layout/DesignCREA

DifuzareIng. Mariana Cristache

CONSILIUL ȘTIINȚIFICAcad. Dr. Dan MunteanuAcad. Dr. Atilla KelemenDr. Ing. Nicolae GoiceaDr. Ing. Vladimir Talpeș

Redacția și administrațiaBucurești - Calea Moșilor nr. 128,

Sector 2, Cod 020882Tel: 021-313.33.63

E-mail: [email protected] 1582 - 9650

Manuscrisele destinate tipăririi vor fi de preferință înformat digital. Publicate sau nu, ele nu se înapoiazăcolaboratorilor. Articolele publicate nu angajează

decât responsabilitatea autorilor lor și nu reflectă înmod necesar opinia radacției. Reproducerea oricărui

material fără acordul redacției este interzisă.

Nr. 37/IANUARIE 2016ANUL MMXVI • Serie nouă

FONDATĂ ÎN ANUL 1919REVISTA NAȚIONALĂ DE

VÂNĂTOARE ȘI PESCUIT SPORTIV

6 29

16 36

CUPRINS

Membrii Consiliului A.G.V.P.S. din România și județele pe care le reprezintă

Președinte: Mugur Constantin Isărescu; Președinte executiv: Neculai Șelaru;Vicepreședinți: Florin Iordache (Olt, Dolj), Atilla Kelemen (Bistrița, Harghita, Mureș),Teodor Bentu (Giurgiu, Asociații de pescari sportivi); Membri: Ion Antonescu (Vâlcea, Sibiu),Dorin Calciu (Alba, Arad, Hunedoara), Adrian Duță (Gorj, Mehedinți), Filip Georgescu (Argeș,Teleorman), Teodor Giurgiu (Bihor, Satu Mare), Nicolae Goicea (Botoșani, Neamț, Suceava),Gheorghe Iaciu (Ilfov), Valentin Jerca (Călărași, Constanța), Cornel Lera (Timiș, Caraș-Severin), Eusebiu Martiniuc (Galați, Vrancea), Paul Niculescu (București), Dragoș Onciulencu(Tulcea), Laurențiu Radu (Brăila, Ialomița), Horia Scubli (Cluj, Maramureș, Sălaj), FloricăStan (Buzău, Dâmdovița, Prahova), Gabriel Surdu (Bacău, Iași, Vaslui).

VÂNĂTOARE

3 EDITORIALForumul A.G.V.P.S4 PE }EAVA PU{TIIUnde este lege, mai este și tocmeală?6 ETOLOGIETehnici, comportament și adaptăridefensive în lumea animală (II)8 DE SEZONGârlițe mari la vreme de Gerar9 GASTRONOMIE VÅN~TOREASC~Gârliță la cuptor, cu lămâie și legume10 ATITUDINEDespre posibile repercusiuni aleoieriadei/ciobaniadei11 FACEEste lupul amenințat în Franța, dincauza vânătorii?12 DIN TERENLa mistreți14 ARMEMaral – noua carabină cu repetiție15 COMPETI}IICopoiada16 DIN TERENO ciurdă dintr-un foc18 LA ZIVânătoarea la vulpi, trecut și prezent19 TROFEUPovestea porcului… mistreț20 ADVERTORIALBrno Combo

22 ACTUALITATEDespre turbare24 CHINOLOGIEZgarda electronică25 PLANTE T~M~DUITOARECerențelul26 DIN TERENA treia săltare a cocoșului

PESCUIT

28 TROFEUSomnul de la Șona29 PESCUIT STA}IONARPescuit în ape reci30 PESCUIT LA R~PITORTehnici eficiente de sezon – dropshot-ul (I)32 PESCUIT COMBINATCombinata… estică33 GASTRONOMIE PESC~REASC~Platou de avat - pané34 DE SEZONMeșteșugurile copcii36 SPINNINGCicade și năluci soft pentru bibani38 MUSC~RITClenii de la structuri40 Noutăți de prin magazine41 MICA PUBLICITATESolunare - Rebus – Mica publicitate

A ceastă dorință a noastră paresă nu fi fost foarte corect în-țeleasă de toți membrii foru-mului și de toți moderatori și nici dereprezentanții aleși ai asociațiilor afi-liate, care, fiind printre cei mai binedocumentați în domeniile noastre deactivitate, evită să i-a parte la dezba-teri. Poate din comoditate, dar poatecă și din reținerea de a nu coborâ ni-velul dezbaterilor sub pretențiile lor.Forumul nostru a fost năpădit, imediat

după deschidere, de mulți membri dinafara organizațiilor afiliate – membri aiunor asociații neafiliate, foști membriai asociațiilor afiliate și neafiliate, ră-mași independenți și de doritori de aintra în tagmă – fiindcă tuturor le-a fostdeschisă calea dialogului pe acesta, toc-mai în ideea readucerii lor în interiorulunei societăți organizate, în care arputea să-și exprime argumentat susți-nerile și unde acestea ar putea fi auzite(de cine trebuie) și luate în seamă.

Din păcate, evoluția dorită a foru-mului întârzie, iar dacă acesta nu se vaputea ridica la nivelul dorit, se vatrage, cu certitudine, concluzia inuti-lității sau contra-productivității lui.Sper sincer, ca susținător al dialoguluideschis pe acesta, să nu se întâmpleașa, și apreciez că, în cea mai maremăsură, perenitatea forumului de-pinde doar de clarviziunea moderato-rilor și de calitatea membrilor.

În ceea ce mă privește, voi încerca,în limita timpului de care dispun, sălămuresc în continuare, pe cât am săpot, problemele puse în discuție, darnumai pe cele ce merită cu adevăratatenție și clarificări.

Nu pot încheia mai înainte de a re-peta, pentru luare aminte, întrebareaunei personalități a FACE, Yves Lecoq,adresată în anul 2006 – premergătorînlocuiri unei legi bune (L. 103/1996)cu una proastă (L. 407/2006), din in-terese străine bunului mers al activită-ții cinegetice – nouă, românilor, aflațiîn plină dezbatere a necesității schim-bării legii: „De ce încercați să schimbațiceva care s-a demonstrat că funcțio-nează foarte bine? Dacă ați avea unceas care merge perfect, v-ați duce cu ella ceasornicar pentru al repara?”

Vă rog, deci, să cugetați, cu toatăresponsabilitatea, la conținutul și spi-ritul postărilor dvs. pe forumulAGVPS, care s-a dorit a fi deschis, înprimul rând, vânătorilor și pescarilorsportivi din România, în interesulcomun al unui dialog deschis, docu-mentat eficient și instructiv.

IANUARIE 2016 | 3

EDITORIAL

Forumul nostru s-a dorit a fi un forum serios, pe care să fie purtate discuțiiresponsabile, între oameni documentați sau dornici de instruire. Un forum prin care săfie clarificate lucrurile confuze din domeniu, să fie făcute propuneri constructive îninteres comun, să fie informați corect vânătorii și pescarii sportivi etc. Nicidecum unforum pe care să se poarte discuții confuze sau, și mai rău, să fie dezinformați deliberatori incitați, membrii asociațiilor afiliate, de obicei la ore târzii din noapte și eventualdupă unul sau mai multe pahare „de bună dispoziție”. Nici un forum pe care să fieplătite polițe, să fie semnată discordie, să fie vehiculate critici nemeritate ș.a.m.d. Deciforumul nostru s-a dorit a fi altceva decât forumurile existente, un forum care săunească oameni cu preocupări comune, nicidecum să-i dezbine.

VÅN~TOAREEditorial 3

Pe țeava puștii 6Comportament defensiv (II) 6

Gârlițe mari la vreme de Gerar 8La mistreți 12

Despre turbare 22

ianuarie

Forumul A.G.V.P.S.Text și fotografie NECULAI ȘELARU

N u urmăresc să arunc pe piațăinformații fără conținut rațio -nal. Dar nici nu vreau să staupasiv și să fiu de acord cu argu men teleunora care se dau ciobani autentici, înrealitate afaceriști care nu au călcatniciodată pe la o stână. Este un adevărfaptul că oieritul a devenit o mareafacere. O demonstrază du bla rea nu -mă rului de oi în doar șase ani. Con form

unor statistici, în România existau, în2013, peste 9,1 milioane de ovine,adică de două ori mai mute față deanul 2007. Creșterea relevă, printrealtele, atât condițiile de mediu priel -nice, facilitățile oferite de stat, cât șicadrul juridic pentru desfă șurarea uneiasemenea activități eco no mice cutradiție. Odată cu înmul țirea efecti ve -lor de ovine, a crescut proporțional și

numărul câinilor de la stâni. Nimeni nupoate să spună, cu exactitate, câți câiniau păstorii din toată țara. Numărul lornu este cuantificabil. Prin urmare, maimulți cobani, mai multe ovine, maimulți câini, transhumanță fără granițe.

Toată lumea, de la vlădică laopincă, este de acord că oieritul punepe masa românilor de-ale gurii. Pentruasta, toată aprecierea cuvenită cres că -torilor de animale. Efortul păstorilor,de multe ori fără pauză, poate fijudecat numai în termen de rezona bili -tate. Cu condiția ca legea să fieres pec tată de toți și oriunde. Nu pers -pec tiva, ci imediatul, urmăreștelegi uitorul. Ciobanii au ieșit în stradăamendând legea vânătorii din pers -pectiva unui interes particular. Pe ei nuîi interesează decât stâna, ca fiind ununivers mărginit în timp și spațiu, decare nimeni nu are voie să se atingă.Legea vânătorii, contestată în stradă,nu reprezintă o părere, o toană aunora în măsură să-i împiedice peciobani să mai crească oi, ci un sprijinreal pentru apărarea faunei cinegetice.Vrei, nu vrei, că ești proprietar deturmă sau cioban angajat, ești parte -nerul mediului înconjurător. În cazulîn care ai responsabilitate civică.

Respectarea legii nu este ochestiune facultativă. Nu poți să ai 20de câini la o stână cu o turmă avândun efectiv de 350 de capete, doar

4 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN

Ciobanilor nu le mai convine legea vânătorii în formaactuală. Nu vor reglementări care să le limitezeactivitatea prin intrezicerea pășunatului de iarnă și prinstabilirea precisă a numărului de câini de la stână. Auconvingerea că există piedici puse în calea dezvoltăriioieritului și că, undeva, cineva, vrea cu tot dinadinsul săle strice afacerile prin obligativități „lipsite de sens și delogică”!

Unde este lege, mai este și tocmeală?ELIADE BĂLAN

OPINIE Pe țeava puștii

IANUARIE 2016 | 5

pentru că aceasta este opțiunea tapersonală. Poți să cobori la vale și săprotestezi, nimeni nu te oprește, darun minim de rezonabilitate nu ar stricaatunci când ataci regula privindocrotirea culturilor care aparținpropietarilor de terenuri.

Transhumanța este un fenomencare, în lipsa unor reglementări clare,produce daune. Legea vânătorii subli -niază un calendar stabilit prin alte legispecifice (zootehniei și pajiștilor), princare se interzice pășunatul într-uninterval de timp, pentru a proteja solulși flora spontană, în interesul proprie -tarilor de pământ și animale. Ciobaniiînsă nu sunt de acord. Vor libertate demișcare. Țipă că legea nu este înregulă, că perioada cu interdicții estemare, că le vor muri animalele defoame dacă iarna nu le pășunează, maiales în transhumanță. Este transhu -manța o soluție sănătoasă? Da,…răs pund păstorii. Nu,… susțin vete ri -narii și proprietarii culturilor agricole.

Problemele apărute sunt multiple.Agricultorii reclamă prăpădul lăsat înurmă de turme în timpul sezonuluirece. Fermierii se plâng că nimeni nu-ides păgubește pentru pierderea cul tu -rilor de toamnă. La rândul lor, ve te ri nariicon sideră că pășunatul, iarna, nureprezintă o soluție eco no mică șisănătoasă pentru hră nirea ani malelor.

Iarba înghețată nu conține substanțenutritive. Pășu natul la câm pie, petimpul friguros, este con tra indicat,având în vedere faptul că animalelesunt gestante, iar fătul are nevoie desubstanțe nutritive și vita mine dinabundență. Există o mare deosebireîntre mieii din saivane și cei aflați pecâmpurile înghețate, con si deră vete -rinarii. Mortalitatea este reală. Poate căperioada prevăzută în lege, privindinterdicția pășunatului, ca trans punerea prevederilor Regula men tului U.E. nr.1307/2013, este cam lungă, însă fondulproblemei rămâne neschimbat.

Pe nepusă masă, majoritateaciobanilor „responsabili” au cerut canumărul de câini de stână să fie mai

mare. Numărul de câini impus prinlege era și în regimul trecut – un câinela 100 de oi, dar nu mai mult de 5 laturmă. Actuala legea a vânătorii im -pune ciobanilor un câine în zonele deșes, doi în zonele de deal, și cel multtrei în zonele de munte, dar pentruînsoțit turmele la pășune pe timpulzilei și liberi noaptea, pentru pazastânei. Prea puțini, reclamă ciobanii.Vor număr nelimitat. Autoritățile parsă cedeze și au promis să revizuiascăaceste prevederi. Nici vânătorii nu seopun, dar susțin necesitatea limităriinumărului de câini și cer ca aceștia săfie ciobănești, de pază sau întors oile.Deocamdată, se poartă discuții și se faccalcule. Întrebarea este dacă, într-adevăr, contează doar numărul decâini pentru siguranța unei turme, cumsusțin vehement protestatarii în cojocde oaie. Categoric, nu. Problema nueste numărul lor, ci faptul că aceștiasunt de diverse rase, inclusiv metiși deogari și prost hrăniți în foarte multecazuri. Căinii de stână își completeazăhrana din ce vânează. Nu cad pradăanimalele adulte, sănătoase, ci puii lor.Aici este necazul. Consecințele pentruevoluția fondului cinegetic sunt dezas -truase. Ciobanii știu de ce sunt în stare„apărătorii” turmelor, dar evită sărecunoască.

Există oare soluție viabilă pentru aîmpiedica prăpădul în rândul puilor deanimale sălbatice, dincolo de criterilulnumărului de câini? Da, este vorba derasele de câini ciobănești și de dresajulaplicat sistematic acestor câini pentruignorarea vânatului. Acest lucru seimpune făcut de ciobani. Însă estenevoie ca și ciobanii să aibă un nivelde educație corespunzător, în așa felîncât să devină apărători constați șiresponsabili ai fondului cinegetic. Esteun element de care contestatarii legiivânătorii nu doresc să vorbească.Despre nevoia ca păstorii să aibă unminim de responsabilitate civică, estemult de discutat.

Actuala legea avânătorii impune

ciobanilor un câine înzonele de șes, doi în zonelede deal, și cel mult trei înzonele de munte, darpentru însoțit turmele lapășune pe timpul zilei șiliberi noaptea, pentru pazastânei. Prea puțini,reclamă ciobanii. Vornumăr nelimitat.Autoritățile par să cedeze șiau promis să revizuiascăaceste prevederi.

MAMIFERE: bizam, căprior (femelă),cerb comun (femelă și vițel), cerb lo-pătar (femelă și vițel), câine enot,dihor comun, hermelină, iepure-de-

câmp, iepure-de-vizuină, jder, mistreț, nevăstuică, șacal, viezure, vulpe.PĂSĂRI: becațină comună, becațină mică, cioară grivă, cioară grivă sudică,cioară-de-semănătură, cocoșar, coțofană, fazan, gaiță, găinușă-de-baltă,gâscă-de-vară, gârliță mare, graur, guguștiuc, lișiță, porumbel-de-scorbură,porumbel gulerat, rață mare, rață mică, rață fluierătoare, rață-cu-cap-cas-taniu, rață moțată, rață pestriță, rață sunătoare, rață lingurar, rață sulițar,rață cârâitoare, rață-cu-cap-negru, sitar-de-pădure, stăncuță, sturz-de-vâsc, sturz cântător, sturzul-viilor, turturică.

CE VÅN~M |N IANUARIE

N e vom referi aici la câtevaspecii care posedă instinctulgregar, de asociere în grup,chiar dacă pentru unele doar sezonier:căpriorul, lopătarul, cerbul și capraneagră. Și pentru că am amintit decapra neagră, trebuie să revenim, încâteva cuvinte, la com portamentul de-fensiv individual, menționând un ele-ment de tehnică defensivă caracteristicacestei specii, în utilizarea căruia ani-malul este favorizat de robustețea safizică, de adaptarea perfectă la condi-țiile orografice ale mediului alpin, pecare le folosește, în ultimă instanță, însituația când se simte urmărit îndea-proape. Este vorba despre situația de-numită de vânători „încuierea caprei

negre”, adică refugierea rapidă, peri-culoasă, dar eficientă, pe o fâșie, ade-sea de lățimea doar a unei palme, pe

vre-un perete stâncos vertical, înierbatsau nu, cunoscut sub denumirea de„brână”, unde animalul se simte în de-plină siguranță.

Comportament defensiv colectivRevenind la comportamentul de-

fensiv colectiv, apreciem că însușiacest mod de viață reprezintă o adap-tare defensivă pentru supraviețuire,însumând mult mai multe șanse de afi descoperite potențialele pericole re-prezentate de prădători. Astfel, la de-pistarea prădătorilor, participă într-unfel sau altul mult mai multe simțuriolfactive, auditive și vizuale, toateacestea făcând parte din arsenalul deapărare al fiecărei specii. Se apreciază

Tehnici, comportamentși adaptări defensiveîn lumea animală (II)Dr. GEORGE CRISTIAN GEORGESCU, Dr. ing. MITICĂ GEORGESCU


ETOLOGIE

În viața tuturor componenților regnului animal, fie că ne referim, rezumativ, doar lapăsările și mamiferele sălbatice de interes vânătoresc, se desfășoară o necontenităluptă pentru supraviețuire, în care individul sau, după caz, grupul de indivizi, sefolosesc de dotările de apărare formate și perfecționate în permanentul proces alevoluției. Aceste mijloace defensive se prezintă într-o extrem de diversificată gamă deforme de manifestare, astfel că, în ideea rândurilor de față, vom încerca o prezentareexplicată a acestora, într-o ordine aleatorie.

Este vorba despresituația denumită de

vânători „încuierea capreinegre”, adică refugierearapidă, periculoasă, dareficientă, pe o fâșie, adeseade lățimea doar a uneipalme, pe vre-un peretestâncos vertical, înierbat saunu, cunoscut sub denumireade „brână”, unde animalul sesimte în deplină siguranță.

Foto

: NE

CU

LAI Ș

ELA

RU

că această veghe alternativă în grup –alternativă deoarece nu se desfășoarăsimultan la toți membrii grupului –este deosebit de utilă speciilor aso-ciate în grupuri, care petrec o partedin timp în spații deschise.

Aceste grupuri pot avea unul saucâteva exemplare care să joace un rolde santinelă și, în această privință sedă mereu exemplul caprei negre. Daracest fapt nu înseamnă că ceilalțicomponenți ai grupului pot să rămânăîntr-o stare de indiferență față de totce se întâmplă în jur. Este știut că, întimpul boncănitului, cerbii adulți,bântuiți de intense activități hormo-nale, pe lângă faptul că nu se hrănesc,suferă o atenuare senzorială, deve-nind mai vulnerabili. Dar ciutele, saucel puțin una, rămân în veghe perma-nentă, chiar dacă nu cum s-ar crede,imobile ca niște statui, dar oricând ca-pabile să dea semnalul existenței uneiamenințări, fie depistate vizual, fieadus olfactiv sau auditiv chiar și de oușoară briză. Iar când animalul, carea sezizat primejdia, a mai emis și unsemnal sonor de alarmă și s-a pusbrusc în mișcare, este urmat imediatde întreg grupul.

În cazul cervidelor enumerate, s-aconstatat faptul că, rolul principal înavertizarea grupului, privind poten-țialele pericole, revine femelelor, deregulă – dacă nu exclusiv – celor maiîn vârstă, ceea ce presupune și o maibogată experiență. Chiar și acest de-taliu, în fapt extrem de important,este un câștig pentru specie, dobânditîn urma îndelungatului proces evolu-tiv. Se poate afirma cu certitudine că,fără această funcționalitate colectivă,specia ar fi suferit o involuție or, toc-mai procesul de evoluție al speciei încauză a dat cursul optim în dobândi-rea neprețuitului arsenal defensiv. Încazul speciilor gregare, animalul, san-tinelă sau nu, întărește semnalul depericol printr-o „avertizare sonoră” cuo semnificație precisă, receptat caatare de către toți componenții grupu-lui. Astfel, arsenalul defensiv al spe-ciei se completează și cu acestelement.

Comportament defensivintraspecific

În toate exemplele de până acumne-am referit la situații în care indivi-dul sau grupul de indivizi din anumitespecii de animale nerăpitoare, reacțio-nând pentru a se apăra împotrivaunui pericol reprezentat de indivizi(prădători) din altă specie, deci inter-specific. Dar există situații de com-portament defensiv față de pericolul

reprezentat de indivizi din aceeașispecie, deci intraspecific.

Este cazul lupului, animal răpitorcu viață gregară, de asociere în grup.Este știut că indivizii alfa, mascul șifemelă, au un statut privilegiat înhaită, pe care îl apără ori de câte oriexistă un motiv real sau imaginar. Depildă, masculul alfa, simțindu-și ame-nințată poziția de conducător, devreun membru al haitei, de rang infe-rior, va pune în funcțiune un limbajcorporal – colți rânjiți, coada înălțatăamenințător – însoțit de avertizări so-nore – mârâieli – la care, de cele maimulte ori, lipsește confrunarea fizicădirectă, individul de rang inferior re-trăgându-se într-o atitudine de ne-agresiune și de supunere totală, caredebutează cu aplecarea cozii în jos,până la încovoierea ei între membreleposterioare, iar dacă individul încauză vrea să fie și mai convingătorde atitudinea sa pașnică, se trânteștepe spate, lăsând vulnerabilă zona gâ-

tului. Într-o confruntare pe viață și pemoarte, o astfel de situație ar fi fost fi-nalizată print-o mușcătură letală lagât, a celui care s-a oferit astfel. Însănatura a introdus un element inhi-bant, care se transmite genetic și gra-ție căruia mușcătura letală nu seproduce în cazul confruntării dintreindivizii cu origine familială comună,tocmai pentru a-i favoriza supravie-țuirea.

În cazul unui potențial conflict,între o femelă alfa și una de rang in-ferior ale aceleeași haite, acesta va fiîntotdeauna cu implicarea femelelorde 2-3 ani, ajunse la maturitate se-xuală și intrate în călduri. Nici în acestcaz nu vor exista conflicte fizice dureci, în majoritatea cazurilor, femelelede rang inferior în cauză vor părăsihaita. Dar, întotdeauna, o astfel de fe-melă va fi urmată de un mascul, de-asemeni de rang inferior, din aceeașihaită și care vor deveni, în alt terito-riu, un alt cuplu alfa.

IANUARIE 2016 | 7

Foto

: NE

CU

LAI Ș

ELA

RU

Foto

: NE

CU

LAI Ș

ELA

RU

Î n perioada iernii, de regulă, gârli-țele se grupează în zonele undegăsesc liniște, hrană și apă, iar peparcursul unei zile pasează între ogoa-rele cu grâu încolțit sau rapiță și locu-rile unde merg să bea apă.

Siluete sub vălul cețiiPoate că partea cea mai dificilă în

vânătoarea la gârliță mare este obser-varea și urmărirea păsărilor și găsireaacestor locuri. Cu atât mai dificilă esteaceastă misiune cu cât păsările, deran-jate de diverși factori, se mută de pe ozonă pe alta, de la o zi, la alta. Dacă lo-curile rămân însă liniștite, stolurile îșipăstrează rutina și obiceiurile zilnice șiastfel putem avea șansa unor partidereușite la pasaj. Și pentru că tot a venitvorba de șansă, trebuie să amintim aiciun factor ce ține prin excelență de acestelement, ceața. Dacă într-o zi seninăsau doar cu nor, poziționarea standuluiși a atrapelor pot atrage mai mult saumai puțin stolurile de păsări, o zi cuceață, alături de elementele enumerateanterior, poate schimba considerabil, însensul pozitiv, șansele reușitei. Poate cănici un alt factor prezent în cadrul unei

partide de vânătoare la gărliță mare nueste capabil să încline într-o asemeneaproporție sorții de izbândă…

Numărul poate face diferențaCeața scade vizibilitatea și ne as-

cunde practic de ochii ageri ai păsări-lor. De asemena, datorită ceții, atrapeleîși pierd practic conturul definit și de-

taliile și sunt percepute doar ca o for-mație asemănătoare stolurilor de pă-sări așezate să se hrănească. Atâtdimineața, cât și la pasajul de seară,ceața influențează comportamentul pă-sărilor în drumul lor dintre locurileunde se hrănesc și cele cu apă. Afec-tând vizibilitatea, implicit altitudineade zbor a păsărilor scade, astfel că aces-tea vor coborâ până când vor fi capa-bile să distingă detaliile de la sol. Cu câtceața este mai deasă, cu atât păsărilevor zbura mai jos, înlesnind astfel tirul.În plus, cu cât numărul atrapelor va fi


DE SEZON

Gârlițe mari la vreme de GerarText și fotografie MAC

Chemați de glasul irezistibil al păsărilor, nenumărațipasionați ai vânătorii de pasaj pornesc pe drumulcâmpurilor pentru o partidă pe cât de inedită pe atât deplină de neașteptat. Vânătoarea la gârlițe mari…!

mai mare, cu atât formația noastră vaputea fi observată mai bine, de la dis-tanță mai mare, și va oferi un plus deîncredere și semnalul că totul este în re-gulă. Există însă și un revers al meda-liei. Dacă ceața este prea deasă și preajos, păsările pot coborâ până în apro-pierea solului, adesea în liniște deplină,astfel că nu le mai putem auzi apropi-indu-se, și ne pot lua prin surprindere.Când ajungem să le vedem, poate fideja prea târziu….

O altă situație nefericită poate apareatunci când ceața formează o bandăgroasă de câțiva metri numai în apro-pierea solului. Atunci păsările se vor de-plasa deasupra ceții, le putem auzi darnu le putem vedea, un scenariu nu toc-mai de dorit pentru vânători. Cazulideal este atunci când ceața este așezatăpe înălțime, astfel că păsările nu se vorridica deasupra ei, iar la sol există obandă de câțiva metri cu vizibilitate maibună. În această situație, gărlițele potdistinge obiectele de la sol, fără a aveao definiție completă a detaliilor, ele-ment categoric în favoarea vânătorilor.

Glasul chemătorilorAici intervine buna pregătire a par-

tidei de vănătoare. Atrapele trebuie po-ziționate într-o formație cât maiapropiată de firescul unui cârd real degârlițe, așezate la păscut, cu suficientspațiu între siluete și, de regulă, orien-tate cu ciocul spre vânt. Camuflarea,atât a standurilor cât și a vânătorilor,este un element cheie. Nemișcarea înstand poate face diferența atunci cândpăsările dau târcolae deasupra atrape-lor. Din momentul în care am zăritpractic siluetele gârlițelor, trebuie sărămânem nemișcați până la momentultirului. Două standuri, plasate separat,spre marginile grupului de atrape, dincare vânătorii pot folosi chemătorile

într-un „dialog” continuu, pot înclinabalanța și determina stolul să coboare.De regulă, după ce stolul s-a apropiatși este clar că va coborâ peste silueteleașezate pe câmp, glasul chemătorilorva înceta. Păsările se vor roti de câtevaori, înainte de a începe să coboare.Adesea pot dispare în spatele nostru șiavem senzația că vor pleca. Atunciexistă tentația de a ne mișca, întoar-

cându-ne să le urmărim. Nici gând!Chiar dacă ne-au depășit și s-au înde-părtat, privirile lor continuă să urmă-rească cu atenție locul unde ar urma săcoboare. Rezistați tentației și rămâneținemișcați. După câteva cercuri, tot maistrânse, se vor întoarce și vor începe săcoboare. De data aceasta îndemânareatirului va rămâne să facă diferența…!

IANUARIE 2016 | 9

Ingrediente necesare: o gârliță marebine curățată, trei-patru lămâi, douălinguri de mirodenii amestecate, alesedupă preferința personală, două linguride ulei de măsline, o lingură de sare deHimalaia, legume proaspete, asortate.

Preparare: puneți carnea într-otavă încăpătoare. Dați coaja uneilămâi pe răzătoare și amestecați-o cumirodeniile, sarea și uleiul de măsline.Tăiați legumele și lămâia fără coajă,felii, și umpleți gâsca cu ele. Ungețigâsca cu amestecul obținut anterior șidați-o la cuptorul preîncălzit la 230grade Celsius până se rumenește ușor.Coborâți temperatura cuptorului la170 grade Celsius și lăsați carnea încontinuare, pentru o jumătate de oră,ungând-o din când în când cu grăsi-mea din tavă. Când carnea s-a rume-

nit bine, scoateți-o din cuptor și înve-liți-o cu o folie de aluminiu timp de 10-15 de minute, pentru a se frăgezi.Porționați carnea și serviți-o cu lămâităiate în jumătăți și legume proaspete,după preferință. Sosul din tavă poatefi servit într-un bol separat pentru ceice doresc să adauge un plus de gust șiaromă cărnii. Un pahar de vin roșu de-misec/sec, shiraz, pinot noir, vaadăuga un plus de savoare bucatelor.Poftă bună!

GÂRLIȚĂ LA CUPTOR, CU LĂMÂIE ȘI LEGUMENANA NINA

GASTRONOMIE VÂNĂTOREASCĂ

Gătită cu atenție și preparată cu mirodeniile adecvate, ogârliță mare poate fi o adevărată delicatesă ce va atrageadmirația și aprecierile invitaților la masă.

P rimii au împușcat un câinelegat în lanț, la o stână dinfondul cinegetic nr. 25 Sintea,jud. Arad, după miezul nopții laînceput de noiembrie 2015. Ceilalți autras și rănit câinii lăsați liberi înapropierea unei ferme agricole aliderului ALDE, Nechifor Ionică, dinBotoșani, în data de 13.12.2015. Nuaduc în discuție reacțiile violente aleciobanilor și liderului ALDE menționat,întrucât faptele fac obiectele unordosare penale în curs de cercetare.

Reliefez doar că oieriada/cioba-niada și cererile protestatarilor, de mo-dificare a Legii nr. 407/2006, au fostgenerate, pentru publicul insuficient debine informat, de cele două abuzuri saupretinse abuzuri ale unor vânători/an-gajați ai asociațiilor vânătorești preci-zate. Acestea ar fi constituit, după cumafirmau unii dintre delegații oierilor/ciobanilor primiți la Parlamentul Ro-mâniei, picătura care a umplut paha-rul. Protestatarii erau însă, pe bunădreptate indignați și de neprimirea sub-vențiilor pentru animale pe anul 2015,și de faptul că legea vânătorii s-ar fimodificat fără consultarea reprezen-tanților Ministerului Agriculturii și defaptul că nu este luat în consideraredreptul lor de proprietari de pământ.

Trecând peste faptul că oieriada/ciobaniada a fost condusă, după cum s-a aflat ulterior din mass-media, de unfost colonel de securitate din Con-stanța, peste faptul că violentul Nechi-for Ionică, liderul ALDE din Botoșani, afost primit „cu cafele” la Senat și i s-arfi promis modificarea legii în regim deurgență, din partea șefului lui de partidși a fostului ministru al agriculturii, pre-cum și peste faptul că dezinformareapublică zgomotoasă a evenimentului,pe un post TV dator vândut statuluiromân, dar neexecutat de fisc, a dus înderizoriu scandalul celei de-a douacasă din Sibiu, nu putem să nu luăm înseamă prejudiciul enorm de imagine

adus tuturor vânătorilor din Româniași tuturor asociațiilor vânătorești dințara noastră, prin această manifestare„democratică”, organizată însă în forță,și prin manipularea bunei credințe aoierilor/ciobanilor, din interese desprecare se discută deja. Fiindcă discutăacum despre crearea premizelor trece-rii activității de oierit din mâna „săra-cilor” (micilor fermieri) în mâna„bogaților” (marilor fermieri), tentațide subvențiile europene acordate pen-tru creșterea animalelor, și de modifi-carea esențială a Legii vânătorii, prinlegarea dreptului de vânătoare de pă-mânt, pentru deschiderea unei noi po-sibilități de acces a persoanelorinteresate, din țară și străinătate, lages tionarea fondurilor cinegetice dinRomânia, încă înainte de finalizarea, latermen, a contractelor aflate în deru-lare (cele mai multe, valabile până în2021).

Ca vânători și/sau reprezentanți aiintereselor marii majorități a vânători-lor din România, nu putem rămâne in-diferenți la turnura luată deeve nimente, după semnarea PROTO-COLULUI dintre oierii/ciobani și repre-zentanții Comisiei de Agricultură dinCamera Deputaților, prin care cei din-tâi sunt liniștiți că vor putea pășunaanimalele toată iarna, vor putea ține lastână oricâți câini doresc și vor fi luațiîn seamă la modificarea și completareaLegii vânătorii, cât mai curând posibil.

Faptul că s-a adoptat imediat Ordo-nanța de urgență nr. 60/16 decembrie2015, fără nici un motiv real de urgență,

și faptul că reprezentanții oierilor, cumâini curate și miros de parfum scump,sunt invitați la Ministerul Agriculturii în20 ianuarie 2016, pentru consultații vi-zând modificarea Legii vânătorii, fără afi invitați și reprezentații oficiali ai vână-torilor din România, vin să confirme su-pozițiile de mai sus, legate de interesulmodificării legii precizate.

Iată, deci, cum gestul reprobabil alvânătorilor/angajaților AV Bison Bona-sus din jud. Arad, lipsit de justificareplauzibilă și de cea mai elementarăurmă de etică, și greșeala de a puneforțat prevederile legii în aplicare, decătre vânătorii/angajații AVPS LRHunter din Iași, ambele asociații bote-zate „private”, au creat premizele cul-pabilizării tuturor vânătorilor dinRomânia și a tuturor organizațiilor vâ-nătorești, precum și premizele modifi-cării Legii nr. 407/2006 actualizată, îninterese oculte, care nu au nimiccomun cu dezideratul conservării fau-nei sălbatice și al exploatării durabile aacesteia, în scopul asigurării unui echi-libru sănătos în natură.

Iată, așadar, care pot fi, în perspec-tivă apropiată, urmările efortului depusde câțiva politicieni și de unii reprezen-tanți ai statului în domeniu, pentru do-bândirea dreptului de vânătoare înfavoarea deținătorilor cu orice titlu aiterenurilor și, respectiv, pentru sparge-rea unității vânătorilor din România șia solidarității acestora cu pescarii ama-tori/sportivi din țara noastră, țeluri rea-lizabile prin „cozi de topor” acceptatecu bunăvoință printre noi.

În concluzie, dacă vom continua săacționăm disparat, chiar în litera și spi-ritul legii, mai ales în mod contrapro-ductiv și păgubitor pentru intereselecomune și imaginea noastră generală,fără a asculta și a ne susține liderii aleșidemocratic să ne reprezinte cu științăși argumentat interesele, ne vom me-rita, cu prisosință, soarta ce bate la ușă.


ATITUDINE

Despre posibile repercusiuniale oieriadei/ciobaniadeiÎn apărarea imaginii și intereselor vânătorilor corecți din România (III)N. ȘELARU

Organizarea și dirijarea, în mod profesionist, a protestului „haiducesc” al celor peste1.000 de oieri și ciobani adunați în fața și în incinta Palatului Parlamentului, a fostprecedată de gesturi aparent asemenea ale vânătorilor/angajaților unor noi asociațiigestionare de fonduri cinegetice, anume ai AV Bison Bonasus din jud. Arad, neafiliată laAGVPS, și AVPS LR Hunter, din Iași.

C u toate că lupul se află pe listaspeciilor protejate, iar efecti-vele sale nu sunt foarte mari,sub presiunea sindicatelor agricole,autoritățile franceze au acceptat sta-bilirea unor cifre de intervenție mai ri-dicate în ultimii doi ani, mai exact 24de exemplare în sezonul de vânătoare2014-2015 și respectiv 36 în sezonulde vânătoare 2015-2016, condiționatînsă de „apariția unor pagube impor-tante și recurente, în ciuda aplicăriimăsurilor de protecție a turmelor și ex-tragerilor prin vânătoare care vizeazăprotejarea animalelor domestic”.

Cum pragul maxim al cotei de re-coltă a devenit repede un obiectiv,asociațiile de protecție se simt datoaresă denunțe politica anti-lup între-prinsă de guvernul francez, acu-zându-l că ar fi cedat presiuniisindicatelor agricole și lobby-ului vâ-nătorii. Deși ONCFS dă asigurări că„dinamica speciei pe termen lung ră-

mâne pozitivă”, asociațiile de protec-ție, printre care WWF și France Na-ture Environnment, sunt indignate că,în sezonul în curs, cel puțin 41 de lupiau fost deja împușcati (din iulie2015), dintr-o cotă de 36, fără a luaîn considerare cazurile de braconaj.

Bătălia continuă în fața tribunale-lor administrative. Totodată asociațiilede protecție au depus o plângere con-tra Franței la Comisia Europeană și unrecurs pe lângă Consiliul de Stat (Gu-vernul francez) pentru a cere anulareaordinului ministerial responsabil decotele de recoltă pentru 2015-2016.

În viziunea protecționiștilor, vână-toarea nu este o soluție, ci constitue omodalitate de „destructurare a haite-lor, ceea ce are ca efect o creștere a pa-gubelor în rândul turmelor de oi”. Între2014 și 2015, numărul de atacuri asu-pra turmelor a crescut cu 5%. Măsuracorectă, în viziunea acestora, ar fi omai bună protecție a turmelor.

Amintim că în Europa lupul esteprotejat prin Convenția de la Berna(1979), transcrisă în legislația fran-ceză încă din anul 1989. ConformUniunii Internaționale de Conservarea Naturii (UICN), lupul este o „specieaflată sub protecția totală” a Con-venției, care permite totuși măsuri dereglementare în condiții stricte. Lupulmai este înscris și în anexa DirectiveiEuropene „Habitate”, făcând parte dincategoria speciilor care necesită o pro-tecție prioritară.

Asociațiile agricole și de creștere aanimalelor au cerut însă, Consiliuluide Stat, o schimbare a statutului spe-ciei în „specie protejată”, ceea ce arfacilita obținerea de cote de recoltă șiautorizații de vânare. „Din cauza lipseiunei reglementări eficiente, pe care ocerem de ani de zile, vom fi obligați,într-o bună zi, să ajungem la eradica-rea lupului, așa cum au facut strămoșiinoștri”, a declarat președintele asocia-ției „Crescători și munți”.

În ceea ce privește poziția Comi-siei europene, aceasta susține că „ur-mărește cu atenție evoluția gestiuniilupului în Franța, în special punerea înaplicare a regimului derogării”.

După informațiile noastre, în de-clarația Comisiei Europene se maiafirmă că populația de lup din Franțanu este amenințată, iar tendința estede ușoară creștere.

Problema se pune, în mod similar,și în alte țări membre ale U.E. Estedeci, de așteptat, ca și în România,modul de protecție a lupului să fie re-discutat, în contextul dezbaterii acesteiprobleme la nivelul Comisiei Euro-pene. În acest sens sunt privite acesteaspecte și în cadrul F.A.C.E., în careA.G.V.P.S. din România este reprezen-tată, ca protecția lupului să se facă prinstabilirea unor cote de recoltă mode-rate, calculate științific, cu statut de„specie protejată”.

IANUARIE 2016 | 11

FACE

Este lupul amenințat înFranța, din cauza vânătorii?BIANCA IORIATTI

Bilanțul Oficiului Național al Vânătorii și Faunei Sălbatice (ONCFS), de la sfârșitulanului 2015, indică, cu privire la efectivele de lup din Franța, pentru prima oară dupăani de ascensiune, un ușor declin. Cum era de așteptat, protestele asociațiilor deprotecție a faunei sălbatice au apărut imediat. În 42 de zone, unde specia are oprezență permanentă, s-a înregistrat un număr de aproximativ 280 de lupi în anul2015, față de 300 în 2014. Conform experților ONCFS, această situație „se datorează înspecial unor grupuri (haite) de mărime mijlocie și unei ușoare creșteri a mortalității”, lacare se mai adaugă „tirurile de extragere” și „de apărare” (a animalelor domestice).


DIN TEREN

Î n câteva locuri bine alese s-au ri-dicat observatoare, din înaltul că-rora poți vedea în jur întinderi desute de metri. Așezate chibzuit în locu-rile lor de trecere, la intersecția canale-lor, în locuri unde turmele de oi nuzăbovesc, observatoarele oferă locuriperfecte de pândă. În zilele scurte deiarnă, în care căldura neputincioasă asoarelui nu răzbește să înmoaie tăriapământului, hrana pusă de vânători lahrănitori este esențială, în primul rândpentru supraviețuirea vânătului, dar șipentru păstrarea locurilor de trecere șia obiceiurilor de peste vară.

Premisele unei pânde reușite suntîndeplinite, mai trebuie o luminozitatebuna a cerului, o seară cu vânt domol,haine groase, răbdare, un tir iscusit și…un dram de noroc bun, ca turma sauvierul singuratic să îți apară în cătareapuștii. Oricum ar fi, stăruirea în astfelde locuri, în ceasul de tihnă, reprezintăo binecuvântare, indiferent dacă, lafinal, vei pune sau nu câteva spice suriila pălărie. Farmecul vânătorii constătocmai în ineditul și unicitatea fiecăreiclipe, petrecute chiar și în același loc.Totul se schimbă, locul vorbește, iar tutrebuie să-l asculți, căci el îți spunetotul. Poți citi povestea trecerii sălbăti-ciunilor în urmele lăsate pe vegetație șipământ, poți asculta din șoaptele vân-tului și vuietul apei vești despre clipelece vor veni. Zborul unei păsări, fugasperiată a unei căprioare, țipătul deran-jat al fazanului, toate pot da de știre deprezența negricioșilor cu colți albi. Tre-buie doar să stai liniștit și să asculți ce-ți șoptește Natura.

O zi liniștită de toamnă târzie. Soa-rele arunca o lumină metalică pestecâmpuri. Din înaltul observatorului pu-teai vedea linia înnegrită a canaluluinăpădit de tufele de spini. Din loc înloc, spinii cedau în favoarea stufului șiochiurilor de apă ce licăreau ghiduș. Cebine ar fi, mă gândeam eu… dacă arveni așa, încet-încet, pe canal și s-ar opriîn scăldătoare. A trecut mult, puțin, nu

Terenurile pe care vânătoresc camarazii grupei Rudna din Timiș sunt sălășuite învecinătatea zonei protejate, declarată Arie de Protecție Specială Avifaunistică înoctombrie 2007. Câmpia bănățeană brăzdată de canalele pline de stufăriș și tufe seunește cu lunca inundabilă a Timișului, oferind sălbăticiunilor cu pene și păr biotopulperfect, cu râuri, lacuri, mlaștini, terenuri cultivate și păduri de foioase. Terenurile devânătoare se opresc în malul drept al râului, de unde poți cuprinde cu privirea pădureaMacedonia, o zonă și ea protejată. Pădurea aceasta este locul de unde vin la noi înteren mistreții, ademeniți de răcoarea nămolului ce odihnește în mijlocul canalelor, deroadele risipite pe câmpuri, de dulcele porumb de septembrie.

La mistrețiText și fotografie MARIA SĂVULESCU

IANUARIE 2016 | 13

VADIM NESTEROVALEXANDRU ALACI

Încă un arcaș al Dianei, domnul doctormedic veterinar Vadim Nesterov, ne-a părăsitpentru totdeauna în seara zilei de 17 decembrie2015, lăsând profund îndurerată familia luiVlad Nesterov, cât și nenumărații prieteni și cu-noscuții din toată țara și de peste granițe.

Născut pe data de 27 iunie 1931, în ComunaBalotina din județul Bălți de pe malul Prutului,familia s-a refugiat în 1944 în Comuna Stâlpenidin Muscel, unde a continuat studiile liceale laCâmpulung-Muscel și a absolvit Facultatea deMedicină Veterinară în 1956 la Arad. S-a anga-jat în același an la Laboratorul de Cinegetică din cadrul In-stitutului de Cercetări și Amenajări Silvice (ICAS), unde aactivat până la pensionare, aducându-și aportul în dezvol-tarea fondului cinegetic al țării, prin numeroasele populăriși colonizări ale fondurilor cinegetice cu cerbi carpatini, lo-pătari, căpriori, capre negre, mufloni, capre ibex, castori,marmote, fazani, potârnichi, cărora, după caz, le-a prescristratamente și a imaginat administrările corespunzătoare,atunci când a fost cazul.

În decursul vieții a fost un fervent colaborator al publi-

cațiilor cu subiect cinegetic și halieutic „Vânăto-rul și Pescarul Român”, revista bănățenilor„Diana”, cât și al revistei „Vânătorul și PescarulMoldovei”, cărora le păstra cele mai sincere sen-timente de prețuire. A mai colaborat la „RevistaPădurilor”, „Pădurea și viața”, „Magazin isto-ric”și „România liberă”.

Obține Doctoratul în Științe Veterinare în1974, publicând numeroase tratate de speciali-tate precum: „Bolile animalelor sălbatice”, „Bo-lile animalelor de blană din fermele de creștere”,„Bolile păsărilor din voliere și colivii”, „Mono-

grafia iepurelui”, „Pajiști și fânețe forestiere”, „Tăbăcireapieilor vânatului”. colaborat la „Revista Pădurilor”, „Pă-durea și viața”, „Magazin istoric”, „România liberă”.

În semn de prețuire, în onoarea sa a fost instituit, în Re-publica Moldova, Premiul Vadim Nesterov.

În tot timpul existenței a fost un OM ales, un exemplude modestie și altruism, nepretinzând nimic pentru El, dă-ruint celor din jur totul.

Cei ce l-au cunoscut, îi vor păstra o pioasă amintire.Dumnezeu să-l aibă în paza sa!

IN MEMORIAM…

pot spune dar, deodată, am auzit fre-cătură în spini. Tufele tremurau la tre-cerea vierului. Inima îmi opri a maibate. Eram numai urechi. Mistrețul nuse grăbea, străbătea încet canalul,oprind în dreptul tufelor mai mari pen-tru a se scărpina de ele. Trecu în stuf,mergând cu grijă. Un pas, urmat delungi momente de așteptare.

Gata, mi-am spus. Iese la scăldat.Deoadată am simțit cum vântul îșischimbă direcția. Vierul se opri, adul-mecă pala de vânt și veștile aduse îl de-terminară să facă cale întoarsă, pufnindnervos. Vântul viclean m-a dat în vi-leag! Dar așteptarea a fost minunată.

O altă zi, în care trupa mică, dedoar trei vânători, a luat puștile, hâr-tiile și drumul Giulvăzului. Ieșiseră la opândă. Vroiau să se așeze fiecare încâte un observator și să aștepte îmbră-țișarea nopții. Nu se grăbeau. Drumulîi ducea pe lângă un canal ce despărțeaun loc unde fusese cultură de porumbși altul, în care acum era deja răsăritătimid rapița. Una din carabine odihneaîntre scaune, așteptând rece și calmăîndemnul vânătorului. La un momentdat, din tufe, fără nici o ezitare, apă-rură câțiva godaci rotunjei. Mirați și ei,surprinși și vânătorii. Mistreții făcurădrum întors și, după ce alergară câțivametri pe lângă canal, coborâră, urmânddrumul canalului. Era clar pentru cel ce

le știe cărările pe unde o vor lua, așa căvânătorul întoarse, încercând a le ieșiîn întâmpinare. În astfel de urmăriri,prezența unei pături de zăpadă este unavantaj demn a fi amintit. Manevra sedovedi una reușită, și unul din godaciirotunjei sfârși în pântecul flamând alcuptoriței, stropit cu vin și onorat cupovești vânătorești.

Iar afară, iar iarnă, ger și frig și, pedeasupra, și nori. Cu toate astea, amspus că merită încercată o pândăscurtă, cât să nu-ți intre umezeala înoase. Ce să vezi, nimic. Vizibilitatepoate 50 de metri. Liniște apăsătoare șiumezeală. Un foșnet timid și, fix în

dreptul observatorului, apare o namilăneagră. Părea că pe coama ei se sprijinăcerul! Era incredibil de clar unde tre-buie să ochești. Un foc și cerul căzu pepământ. Liniște. Pe pământul negruodihnea sălbăticiunea. Cine ar fi crezutcă, într-o astfel de zi, va putea avea iz-bândă la o pândă la mistreț.

Dragă cititorule, o pot ține tot așa,povestind despre întâlnirile noastre cucele necuvântătoare. Dar nu voi a teplictisi și, totodată, să păstrez din ele șipentru alte istorisiri. Pânda la mistrețeste plină de neprevăzut, iar întâlnirilecu aceste animale mă fac să le respectcu fiecare nouă vânătoare.

Noutatea armei, originală șiunică printre carabinele cu re-petiție, este faptul că închiză-torul revine fulgerător, singur, înpoziția inițială, antrenând în drumulsău un cartuș nou din magazie pînă ladetunător, în care se fixează cu cele 7nuturi, tipice și la închizătoarele se-miautomatelor BAR Zenith.

Asta îl determină pe Norbert Klupssă numească noua carabină „o jumătatede semiautomată”, ca titlu la articolulsău din Deutsche Jagd Zeitung nr.1/2014. Timpul prețios, câștigat prinlipsa nevoii de împingere a închizăto-rului, ne permite – la vânătorile cugoană – să urmărim cu privirea reac-țiile vânatului după foc, în timp cemutăm degetul pe cursorul de armaremanuală de pe gâtul patului (Fig. 2),apoi pe trăgaci. El descrie în patru pa-gini o armă de cal.308 Win., cu pat dinlemn de nuc – trei calități – cu muchiasuperioară ușor curbată, „spinare deporc”, și cu obrăzar bavarez. Talpa In-flex II, elastică, alunecă ușor și poate figroasă de 12 - 20 - 25 mm. Patul pos-terior este fixat cu un șurub în spatele

mânerului pistolet, detașându-se fărăefort. La fel cutia trăgaciului, ce cu-prinde deasupra ei sistemul de dare afocului, este prinsă în două șuruburi debaza țevii (Fig. 3). Țeava, de 56 cm, cucaneluri (fluted) ce-i grăbesc răcireadupă focuri și o ușurează, are o șină ti-pică pentru goană, mai înaltă spre mij-locul țevii, cu o dungă albă centrală înlung, iar cătarea, din fibră optică roșie,poate fi înălțată ori deplasată lateral.Greutatea armei, fără lunetă, este de3,1 kg. Luneta joasă folosită a fost LeicaEri 3-12x50. Trăgaciul direct ceda la opresiune de 1.400 g, precizia fiind ex-celentă cu gloanțe SST Hornady, traseîn serii de câte 5 la 100 m, dispersia ceamai bună fiind de 22 mm. Explicațiadată de Klups revenirii închizătorului,în multe cuvinte, dar cu o imaginepuțin convingătoare, ne-a determinatsă apelăm la încă o sursă de informații,mai clară.

În revista italiană Armi e Tiro nr.6/2013, Massimo Vallini prezintă armaîn șase pagini, cu numeroase imaginilămuritoare. Firma Browning, maiexact tehnicianul Claude Dodrimont,

este inspirat de existența unui arc la-melar cu destindere constantă, fabricatpentru centurile de siguranță la auto-mobile de firma germană Kern-Liebers,care îi garantează funcționarea pentru500 mii de cicluri. Un asemenea arc,din oțel inox, care asigură reîncărcareaarmei, brevetată ca Quick ReloadingSystem, vedem în Fig. 4: sus este con-tractat ca 2 mosoare, scoase din cutiaaflată sub țeava armei, jos se află puseîn cutia lor. În Fig. 5, văzută pe subțeavă, închizătorul este deschis și lamaarcului este întinsă, în Fig. 6 închizăto-rul a revenit și s-a fixat în țeavă, iararcul stă în cutie. Vallini a avut la dis-poziție o carabină de calibrul .30-06Spr. cu care a și vânat cerbi în Spania.În Italia vânează mistreții cu o semiau-tomată Browning BAR Zenith.

Ambii autori apreciază pozitiv nouaarmă. Klups consideră bun raportulpreț/calitate, luând ca repere carabi-nele Merkel Helix și Blaser R8. Credeînsă că este cam complicată curățareaei în unele locuri unde se poate stre-cura murdărie pe teren, de exempluîntre baza mânerului deschis și maga-zie. Vallini este încântat de evoluția in-teresantă sub aspect tehnic introdusăde firma Browning în domeniul carabi-nelor cu repetiție, dar nu știe cât îi vatenta pe vânătorii din țările unde cara-binele semiautomate cu mai mult de 4gloanțe standard, câte are Maral, suntpermise. În cele unde sunt interzise, vafi însă tentantă.


CarabineARME

2 3

4

5

6

Maral – noua carabinăcu repetițieMATEI TĂLPEANU

1

Văzută din partea stângă, carabina Maral seamănă leit cusemiautomata Browning BAR Zenith. Privind-o însă dindreapta, vedem mânerul lung de 10 cm al închizătorului(Fig. 1), ce trebuie tras direct înapoi, după fiecare foc,pentru a ejecta tubul gol.

IANUARIE 2016 | 15

Chinologie COMPETI}II

P rimele trei locuri, cu punctajefoarte apropiate, au fost atribuitecopoilor Mura, Alpin – proprie-tar Nicolae Ciocan, membru al AJVPSHunedoara și Amur – proprietar AdrianCuzmin, membru al AJVPS Arad.

Unul din scopurile principale aleacestui concurs este identificarea celormai buni reproducători, în primul rândai rasei de copoi ardelenesc, atât dinpunct de vedere fenotipic cât și al apti-tudinilor de lucru, care să contribuie,prin selecție continuă, la menținereacalităților de mare hărțuitor și la creș-terea numărului de exemplare tipicerasei și folosite la vânătoare.

În condițiile în care proprietarii decopoi recurg la metisări, nu numai cualte rase de copoi, acest deziderat nupoate fi atins decât printr-o atentă selec-ție în cadrul unui club de rasă, care săasigure, printre altele, atât o informareeficientă a membrilor săi privind perfor-manțele exemplarelor de reproducție,posibilități de procurare a puilor, cât șiorganizarea în teritoriu a examinărilorperiodice, care să dea posibilitatea obți-nerii pedigree-ului de conformitate.

Printre defectele cele mai des întâl-nite la examinarea fenotipică, rezultateîn urma metisărilor, menționăm: cra-niul mare, globulos, bot scurt, ascuțit,urechi excesiv de lungi, rotunjite, ochide culoare deschisă, talie mare ieșitădin standard, coada răsucită, roba cusemne de foc difuze sau decolorate, părexcesiv de lung, uneori ondulat pe re-giunea dorsală și pe coadă etc.

Un lucru care ne face să sperăm înviitorul acestei rase este efectivul rela-tiv mare, precum și exclusivitatea pecare o are la vânătorile organizate înfondurile din zona de munte și deal.

Faptul că puțini câini au fost bunila proba de lucru nu este un motiv de adezarma (să nu uităm ca este o rasăcare se declară uneori tardiv, chiar șidupă 5 ani). Avem multe animale ti-nere, care pot fi bune la competițiile ur-mătoare.

Ediția din acest an a Concursul tradițional „Copoiada”, desfășurat în cadrulCampionatului Național Pentru Câinii de Vânătoare – categoria hărțuitori de suprafață șide vizuină, finanțat de A.G.V.P.S. din România, a fost organizat la A.J.V.P.S. Hunedoara îndata de 21.11.2015, în condițiile excelente, asigurate de domnul director Jan DorinCalciu, un împătimit al copoiului ardelenesc și de întregul personal al asociației. Lacompetiție au fost prezentate 25 de exemplare (24 copoi și un fox terrier ) aparținândconcurenților din județele Hunedoara, Timiș, Arad, Caraș-Severin, Cluj. Examinareafenotipică, precum și aptitudinile de lucru, au fost arbitrate de o comisie de arbitriiformată din ing. Gheorghe Jurca, ing. Vladimir Talpeș și prof. Mihai Bocănescu.

CopoiadaVLADIMIR TALPEȘ

Tocmai începusem treaba, înapropierea cadavrului începutde șacali, când am auzit unprim foc de armă, urmat aproape ime-diat de un altul, din pădurea vecină.Îl caut din ochi pe paznic, care nupărea a fi în apele lui, și îl întreb:

– Știi cumva cine mai este în teren?– Sigur că da, este primarul, care

are o autorizație de ciută. L-am lăsatcu pădurarul locului, să și-o caute „lapicior”, iar eu m-am grăbit să vin aici,la treabă. Oricum va trece pe la noipentru a ne spune și arăta ce-a împuș-cat.

Ne-am liniștit și am continuatmunca. După încă vreo 15-20 minute,

un alt foc de armă din aceeași direc-ție. Deja mi se părea prea mult pentruun trăgător foarte bun, cum era con-siderat primarul. Paznicul ne-a liniștitdin nou, spunându-ne că primarulmai are și o autorizație de godac „lapândă”. Probabil că i-or fi ieșit și por-cii în cale. Dacă și-a împușcat și ciutași godacul a scăpat de el și s-o liniștipădurea, pentru vânătoarea de mis-treți ce urma după două zile.

– Bine, bine, dar nu este chiar în or-dine să-l lași singur și să cotrobăietoată pădurea în care urmează să or-ganizăm vânătoarea.

– Nu este chiar singur. Este însoțitde un flăcăiandru pe post de șofer, de

gonaș, și, la nevoie, de ajutor pentruurcat vânatul în mașină. Iar pădurarulstă cu ochii pe el.

Un înțeles aveau spusele noastre șiun altul ale paznicului.

N-a mai durat nici o jumătate deoră și, pe când admiram „capodopera”improvizată, a sosit și primarul. Păreasatisfăcut că recuperase „piesa” rănitădin primele două focuri, cu cel de-atreilea. Cu gândul la viscerele ciutei,nadă de excepție pentru șacali, îl pro-voc cu o întrebare:

– Nu vreți să eviscereze pazniculciuta? Viscerele ne-ar fi de folos pentrunădirea șacalilor.

– Știu, dar mă grăbesc și, în plus,


DIN TEREN

O ciurdă dintr-un focN. ȘELARU

Era o zi plăcută, de iarnă blândă, cu zăpadă proaspătă și moină. Zăpada căzuse de pearbori și arbuști, dar rămăsese în strat continuu, de un lat de palmă, deasupra litierei.Pe zăpada moale erau imprimate, cu claritate, toate urmele trecerii animalelorsălbatice. Fiindcă la acea dată de început de ianuarie și la cea oră de după prânz,oamenii nu prea aveau ce căuta în pădure. În afară de noi, doi vânători solicitați depaznic să improvizăm un observator, între doi stejari bătrâni, lângă cadavrul uneiscroafe venită de aiurea, cu un șfac de gât și cu parul de care era legat acesta, smulsdin pământ în zbaterea ei disperată pentru viață. Venise tocmai lângă cantonulpaznicului, pentru a muri sugrumată de șfacul necruțător, parcă pentru a-i arătapaznicului că nu-și face cum trebuie munca de păzitor al vânatului.

nu vreau să-mi murdăresc de sângeportbagajul mașinii. Mă duc acasăunde am toate condițiile de lucru curat.

Când să plece, l-am mai întrebatdacă nu închide autorizația consu-mată, pe care paznicul ar trebui să oși semneze.

– Deja am închis-o și i-am pus șicrotaliu de ureche. Nu risc eu să ies ladrumul mare fără să fiu în ordine.

– Foarte bine, dar când a completatpaznicul consumarea autorizației?

– De dimineață, de cum am intratîn teren.

Răspunsul m-a lăsat fără replică,iar clarviziunea paznicului m-a pus pegânduri. Mă uitam la el, om simplu dela țară, ce intuiție putea să aibă. Săștie el de dimineață că primarul vaîmpușca musai „piesa” și să-i comple-teze dinainte autorizația cu rezultatulpozitiv al vânătorii.

Fiindcă povestea mi se părea maimult decât „cusută cu ață albă” și fi-indcă mai aveam vreo două ore pânăla momentul pândei, mă împinge gân-dul necurat s-o iau pe urmele vânăto-rului și să descifrez povestea „pieseivânate” din trei focuri. Îi spun colegu-lui, care mă însoțea, să ia mașina pen-tru o tură prin pădure. Prompt îmirăspunde:

– Imediat. Și eu mă gândeam să nune plictisim stând aici, pe loc, până laora pândei. Încotro?

– Să controlăm vizuinile de vulpedin pădurea vecină, pentru a veni, înzilele următoare, cu tekelii și jagdterie-rii la combatere.

Îl invităm pe paznic să ne înso-țească și îi arăt cu mâna direcția dincare se auziseră cele trei focuri dearmă. Plecăm, trecem pe la vizuini șiajungem în zona cu pricina. O luămpe o linie parcelară înainte, luăm ur-mele mașinii primarului și, pe o liniesecundară, întretăiem o urmă desânge. Oprim mașina și ne luăm dupăurmă. Identificăm amprenta de mis-treț mare, trecut de 100 kg, și douăurme de om, după aceasta. Găsimdouă paturi de sânge, de unde urmă-ritorii au ridicat mistrețul, apoi păr re-tezat de glonț și, la mică distanță,locul în care acesta a căzut mort. Deacolo, mistrețul fusese târât pe ză-padă și încărcat în mașina vânătoru-lui.

Deja pentru toți trei era clar că„piesa” era mistreț, împușcat „la pi-cior”, nicidecum ciută sau godac îm-pușcat „la pândă”. Paznicul știa dejacă este mistreț, nu ciută, fiindcă tră-sese cu ochiul prin geamul portbaga-jului mașinii, când noi ceilalți stăteamde vorbă la cantonul său.

Din nou un drăcușor de gând nu nedă pace și luăm urma înapoi, pentru aînțelege cum s-a petrecut povestea vâ-nătorii.

Ținem dâra de sânge, contra urmeimistrețului și celor doi urmăritori, cândobserv o bucată din viscere rupte pe jos.O ridic și îi arăt paznicului că este oparte din „casa purceilor”.

– Vezi că acest „godac” împușcat nua fost nici măcar vier, ci scroafă gestantă?

– Da, acum îmi pare rău că l-amlăsat singur și nu s-a putut stăpâni la ve-derea scroafei. Cu mine, de acum înainte,nu se va mai înțelege.

Dar vocea parcă nu era a lui. Dejanu se mai simțea deloc în largul său.Continuăm urmărirea și găsim încă ourmă de mistreț rănit, de această datăde godac, care s-a depărtat de mama sa,rănită mai grav, împreună cu încă treigodaci sănătoși. Urmăritorii scroafei s-au dus vreo 20 de metri și după goda-cul rănit ușor, pe care însă l-au abando-nat revenind pe urma scroafei. Dupăsângele amestecat cu salivă și toate pi-cioarele bune, am înțeles că rana goda-cului este în zona capului și nu va fi degăsit, fiindcă durerea și picioarele buneîl vor purta departe de locul respectiv.

Ne-am reîntors și am continuat, dince în ce mai intrigați, observațiile peurmă inversă. Am găsit încă un loc de

împușcătură, cu păr scurt, împrăștiatpe zăpadă, probabil din zona capuluigodacului. Dar fără fragmente de os.

– Cu siguranță că nu are falcaruptă și godacul va supraviețui. Dar nutrebuia să tragă două focuri în doiporci diferiți, pe o singură autorizațiede „godac la pândă”. Așa ceva nu faceun vânător care se respectă, respectăvânatul și nu riscă un proces-verbal deinfracțiune.

– Este foarte posibil ca glonțul, carea fost tras la scroafă, să fi ricoșat dinarbuști și să fie lovit godacul în zonacapului ori glonțul să fi trecut prinscroafă și să fi atins godacul respectiv.Cine mai poate ști.

N-am mai mers 20 de metri și amgăsit locul în care scroafa, arsă deglonț, a sărit în salt disperat, impri-mând adânc copitele. Un arbust tăiatde glonț, dinspre vânător spre scroafă,și o bucată de placentă, cu un purcelcât un șoarece aruncat de presiuneaglonțului în afară, ne-a completat po-vestea zăpezii.

Atunci, toți trei am realizat groză-via focului de carabină tras prost sauîn condiții nesigure, în viscerereleunei scroafe gestante, care conduceao ciurdă mică, formată din patru go-daci, rămași lângă ea spre sfârșit desezon de vânătoare. Dar care purta înpântece încă o ciurduliță, ceva mainumeroasă, de purcei-embrioni, învârstă de cca. două luni.

Cu un singur foc de carabină, vâ-nătorul în cauză reușise „perfor-manța” distrugerii unei întregi ciurdede mistreți, formată din scroafamamă, patru godaci, rămași pradăușoară șacalilor, și purceii mai nume-roși, pe care urma să-i nască.

Am luat purcelul deja răcit, formatcomplet, și l-am pus într-o cutie deplastic transparentă, pentru a-l trimitevânătorului în cauză, cu gândul că vaînvăța ceva din întâmplarea povestită.Apoi, văzând scârba ce-i cuprinsese pecei doi însoțitori, am renunțat la idee.Nu de altceva, dar la vederea fătuluiucis și cu gândul la carnea scroafeigestante împușcate, cu gustul dejaschimbat din cauza gestației, să nu seîmbolnăvească de „greață” și să-lavem pe conștiință.

Așa că am preferat să-i transmitaceastă poveste reconstitutivă, dincare au de învățat și alții asemenealui, pentru a reține distrugerea săvâr-șită cu un singur foc de carabină pripittras, precum și mâhnirea produsă decomportamente similare, mult preamulte și prea des întâlnite în zilelenoastre, spre sfârșit de sezon legal devânătoare la scroafe și purcei.

IANUARIE 2016 | 17

Deja pentru toți treiera clar că «piesa» era

mistreț, împușcat „lapicior”, nicidecum ciutăsau godac împușcat „lapândă”. Paznicul știa dejacă este mistreț, nu ciută,fiindcă trăsese cu ochiulprin geamul portbagajuluimașinii, când noi ceilalți,stăteam de vorbă lacantonul său.”


LA ZI

D in vremuri uitate, prăfuite detrecerea vremurilor, vulpea aconstituit eroul negativ al fa-buliștilor. E drept, aceștia l-au situat în-totdeauna la polul opus iepurașului,șoricelului, puilor diferitelor păsări șialtor asemenea necuvântătoare „dră-guțe”, aflate fără posibilitate de apărareîn fața unui astfel de prădător. Imagi-nația celor mari, care au incitat atențiași reacția celor mici, față de eroul „ne-gativ” în lupta cu cel „pozitiv”, a con-stituit și încă este de actualitate, ometodă sigură de educare, de formarela „puiul” de om a unor sentimente,atât de necesare, pentru mai târziu.

Atât în trecut, cât și în prezent, cre-dința fiecăruia dintre noi, tot ca un re-zultat al educației deprinse încă dincopilărie, a asemuit necinstea omuluicu viclenia vulpii. În limbajul vânătoru-lui, dar și ca subiect de fabulă, omul cupușca devine eroul pozitiv care vine dehac vulpii, în cele mai multe dintre ca-zuri, prinsă în fapt. Și iată cum, pânămai ieri, o astfel de vânătoare, nu în-totdeauna la fel de pitorească precumîn fabulă, devine subiect de satisfacțiela „o combatere” și, nu în ultimul rând,de plăcute povești pe această temă.

De la satisfacție, la insatisfacțieAstăzi, atracția unei vânători la

vulpi se îndepărtează, pas cu pas, de lasatisfacția că, pe lângă mișcare, ai ob-ținut și o blană de valoare pentru gule-rul preferat de soție. Rămâne doardorința de a îndrepta pușca în direcțiaviețuitoarei, deoarece micile ateliere deprelucrare a blănurilor aproape… au„murit”.

Grija zilei de mâine datorată, demulte ori, și nesiguranței locului demuncă, a împins multe dintre activitățiși pasiuni spre hotarele lucrului făcut îngrabă, și nu întotdeauna de calitate. Și,cum graba strică treaba și în activitateade vânătoare, aflată în directă interde-pendență față de cuceririle industrieidin domeniu, vânătorul este tentat să-și modifice comportamentul. „Graba de

a nu pierde timpul”, devenită emblemăîn exprimarea multora, s-a repercutatși asupra actului vânătoresc, în careapar noi metode, „viclenii” de a vânacât mai repede și mai mult, folosindtehnici mai vechi, tradiționale, sau mainoi, moderne, depășind uneori limitadecenței, a comportamentului echitabilși chiar a legii.

Metodele moderne, înșelătoare fațăde armonia naturii, ca țipătoarea, che-mătoarea și alte imitatoare electronice,au cucerit rapid teren în preocupărileunor vânători „grăbiți”, deveniți bruscsusținători ai instrumentelor acusticecu pricina.

Ca în orice domeniu, trebuie păstratechilibrul și a rămâne adeptul extrage-rii naturale a unor dăunători, cum estevulpea, fără vicleșuguri față de un pră-dător la fel de viclean, înseamnă agreși, din punct de vedere etic și legal.

Cuvinte ca uman sau inumandevin monede în exprimare și eva-luare astăzi, când în tot cursul anuluie permisă vânătoarea vulpilor și, dindesconsiderare, leșul vulpii împușcateeste lăsat pe câmp, pradă altor ani-male. Regulile de conviețuire obligă,totuși, gospodarul fondului, de a res-pecta echilibrul în raportul pradă/pră-dător.

Cu sau fără chemători?Desigur, aici apare diferența de opi-

nii, pro și contra. Adepții „grabei” șimai puțin a plăcerii trăirilor vânăto-rești, sunt pentru folosirea unor astfelde procedee moderne de vânătoare.Alții disprețuiesc aparatele electronice,susținând că cele clasice, permise legal,sunt suficiente pentru imitarea chițăi-tului șoarecelui de câmp, al țipătuluipuiului de iepure etc.

Nu fac aici o pledoarie pentru inter-zicerea folosirii chemătorilor electro-nice la vânătoarea de vulpi, fiindcălegea le intezice, și nici a chemătorilorclasice în exces, fiindcă și folosireacelor din urmă poate avea, în timp, ur-mări neplăcute. Să nu uităm unele ca-lități ale vulpii care, prin distrugerearozătoarelor, hrana sa de bază, le faceun bun sanitar pentru agricultură.

De aceea susțin acei iubitori de na-tură, cunoscători ai obiceiurilor vulpii,care, fără chemători de tot felul, daumomentului acea stare de poveste,aventură, pasiune și efort. Unde esteacea muncă de căutare a vizuinilorcumetrei, apoi a pândei organizatedupă toate regulile de comportament aspeciei, răzbind prin nămeții de zăpadăpână la brâu? Unde este acea mișcaredătătoare de sănătate? Chemătoareaelectronică le elimină pe toate, îl trans-formă pe utilizator într-un static vână-tor. Cât despre izbânda vânătorească,mai rămâne de discutat!

În încheiere, cu legătură mai multsentimentală față de cele spuse maisus, țin să vă redau câteva rânduri aleneasemuitului Ionel Pop, de recunoaș-tere a istețimii ieșite din comun acume trei:

,,Băltăcește vulpea prin apă tare mică,dar pe cât poate, se ferește să-și înmoaiebundița. Nimeni n-a asistat la manevreleiscusite prin care – după cum spune poves-tea – vulpea scapă de furnicarul de puricicare nu lipsește din cojocul ei. Se zice că și-reata ia un șomoiag de iarbă uscată și,încet-încet, se cufundă în apă până nu-i rămâne deasupra decât gura cu mă-nunchiul de iarbă. Ce să facă bieții purici?Se trag din fața apei până se adună toțipe mănuchiul uscat. Atunci vicleana vulpele zic «drum bun!» și, deschizându-și gura,lasă corabia cu purici să călătorească perâu, în jos.” (Vulpea și apa)

O știre, o noutate, un schimb de păreri între vânători, seîntâmplă uneori să trateze un subiect interesant, cuconținut, față de care nu poți rămâne indiferent, fără aavea un punct de vedere. În fapt este vorba de vânareavulpilor „prin ademenire cu chemătoarea”.

Vânătoare la vulpi, trecut și prezentText și fotografie CONSTANTIN RĂDAN

Puncte de vedere

IANUARIE 2016 | 19

Z is și făcut! Ia autorizația cea detoate zilele și, înarmat ca lacarte, însoțit de paznicul de vâ-nătoare, se duce prin hațișuri, în pă-dure.

Prima ziCocoțat într-un foișor facut de un

alt vânător pasionat, stă la pândă. Șistai nene, stai cu ochii ațintiți pe câmp,prin pădure… Porcul, ioc! Mai îmi tri-mite câte o fotografie cu peisajul încon-jurător, cu comentarii referitoare la câtde șmecheri sunt porcii și ce auz șimiros fin au… Înghețat și vlăguit de aș-teptare, după ceva ore bune de pândă,

vine acasă. Dimineața, o pleoapă um-flată. Cred că de la curentul din foișor.Nu se vaită, nu zice nimic! Atât aștep-tam, văicăreli, că îl trimiteam direct lafoișor, să se dreagă.

A doua ziDupă servici, se înarmează din nou,

precum Rambo, și o ia din loc. Ce să-izici, că ai nevoie de ajutor, că se apro-pie Crăciunul…

Același film, aceeași așteptare șiacelași rezultat. De unde o avea omulmeu atâta răbdare la așteptat? Că, dacăîi dai o treabă ce implică puțină răb-dare, imediat dă bir cu fugiții și găsește

o metodă de rezolvare rapidă sau deevadare! Of, of, câtă răbdare! Meritaun premiu pentru această nobilă vir-tute! După alte ore de așteptare, revineacăsică și mai supărat ca deunăzi. ,,Azinici măcar nu i-am zărit. Dați naibiisunt porcii aștia!”

Cu același ochi și mai umflat, seapucă de studiat pe net comportamen-tul mistreților. Ca să fie bine pregătitpentru ziua ce urmează.

A treia ziÎncepe din nou aceeași febră a pre-

gătirilor. Nici nu apuc să zic ceva, căhop, dus a fost. Și, în timp ce, pe la bu-cătărie, făceam o prajitură, „clinc” zgo-motul de la mesagerie. Imagini dinfoișor, imagini cu bălării și hățișuri! Cemai, în așteptarea porcului! Credeamcă l-a doborât. Îmi văd mai departe detreaba mea, pregătirea de Crăciun! Cadmoartă de oboseală și adorm relativ de-vreme. Soțul meu iubitor vine târziuacasă, tiptil, încet, să nu mă trezeascăși se culcă…

Dimineața următoareEVRICA! L-am doborât, l-am lovit

direct în inimă! Și îmi arată, pe telefon,imaginea monstrului mult așteptat.Agățat de un cârlig, îi trecea cu cca. 70cm peste cap. Niște colți cât toate zi-lele… Mistrețul cu colți de argint eramic copil pe lângă asta! Ștefan Augus-tin Doinaș, poetul, ar fi fost invidios!

Vedeam bucuria din ochii lui! Pri-mea telefoane de laudă de la vânători.Vestea se ducea mai repede ca la tele-fonul fără fir. Gata, acum e vânător întoata regula. Cică, până nu dobori mis-trețul, nu ești vânător! Dacă o fi sau nu,eu nu știu. Dar știu că, în sfârșit, mis-trețul mult așteptat a fost doborât.

Acum mi-a făcut și baieții vână-tori. Începe secțiunea 2! Și baieții cutrofeul lor.

Cred că o să mă fac și eu o vânăto-riță, poate așa aș întelege mai binefebra pregătirilor: câini, puști, cartușe,echipamente, fluiere, binoclu, lunete,cuțite etc.

Așa că, dragi vânători, înteleg și euce înseamnă să vânezi un monstru!Trebuie să te pregătești, nu glumă.Cu respect pentru toți vânătorii carecred că au trecut prin aceeași stare deneliniște, cât și pentru nevestele careînchid ochii la micile plăceri nevinovateale bărbaților.

TROFEU

Povestea porcului… mistrețText și fotografie MARIANA D. (nevastă de vânător iscusit)

Acum, la sfârșit de an, soțul meu are puțintel mai multtimp liber. Cum prinde o gură de aer, cum zvâc, lavânătoare. Că, doar n-o zice: „Hai nevastă la Mall!” Șizice: ,,anul ăsta trebuie să împușc și eu monstrul!”


D upă o perioadă dificilă de co-laps economic, cu schimbări,restructurări, crize de identi-tate și reorganizări, ultima creațieZbrojovka Brno redefinește pur și sim-plu conceptul de armă combinată. Deregulă, fabricanții de arme combinatefolosesc ca platformă un model de lisăcu țevi suprapuse, la care îi schimbăuna din țevi cu o țeavă ghintuită. Estesoluția cea mai simplă și economică,dar, de cele mai multe ori, rezultatuleste o armă nejustificat de volumi-noasă și grea. În cazul acesta fabrican-tul a decis că este necesară o altăabordare a problemei, având ca punctde pornire necesitățile vânătorului.

Una din caracteristicile distinctivea noului model este bascula reproiec-tată, astfel ca să permită celor douățevi să fie cât mai apropiate posibil.Aceasta reduce greutatea totală, co-boară centrul de greutate și, în acelașitimp, reculul. Prin coborârea axuluițevii ghintuite la nivelul călcâiului pa-tului, punctul de aplicație al forței derecul se situează în interiorul suprafe-ței de sprijin, și astfel componenta ver-ticală este drastic redusă.

Trăgaciul țevii ghintuite este dotatcu accelerator, evident aceasta fiindțeava principală. Trăgaciul ce deser-vește țeava lisă este mai mic și ampla-sat foarte în spate, poate un pic preaaproape de garda trăgaciului. Basculaper ansamblu este o platformă solidăce o recomandă pentru folosirea deîncărcături puternice. Prin amplasareajoasă a țevilor, cu axa de basculare

chiar în dreptul axului țevii ghintuite,sunt eliminate suprasolicitările siste-mului de înzăvorâre clasic, cu panăglisantă, ce intră în canalul transversalfrezat sub blocul țevilor. Blocul țeviloreste destul de mic ca dimeniuni, darextrem de masiv, are frezate lateralcavitățile de articulare pe basculă șicanalele extractorului comun pentrucele două țevi. Armarea cocoașeloreste realizată prin intermediul a douătije glisante în partea inferioară a bas-culei, acționate printr-un sistem origi-nal, o prelungire oblică a părțiiposterioare a ulucului. Datorită aces-teia, demontarea și montarea uluculuise poate realiza numai prin acționareapârghiei de basculare care, în acel mo-ment, detensionează pârghiile de ar-mare și, în același timp, retragepercutoarele. Este o procedură ciudatădar, cu puțin exercițiu, devine fluidă.Acționarea pârghiei de deschidere ar-mează automat și sistemul de sigu-ranță ce blochează trăgacele.

Bascula fabricată integral din oțelinoxidabil, uzinată prin tehnologieCNC din materiale de cea mai bună

calitate, oferă o bază solidă țevilor, iarcomponentele mai mici sunt realizateprin turnare de precizie. Este de re-marcat robustețea componentelor,prelucrarea precisă dar, mai ales, so-luțiile tehnice care reduc probabilita-tea uzurilor premature.

Țevile, realizate prin forjare larece, au distanța între axe de numai24 mm. Țeava superioară, lisă, are ca-librul 12, cu cameră de 76 mm ce per-mite folosirea muniției magnum, cuun șoc fix de trei sferturi (17,6 mm)ce permite folosirea alicelor din oțel.Țeava inferioară, ghintuită, este dispo-nibilă în calibrele .308 Winchester,.30-06 Springfield, 9,3x74R și 8x57JRS. Și aici găsim un element remar-cabil și anume sistemul de reglaj alconvergenței țevilor. Acesta este opiesă masivă din oțel lipită de țeavalisă, care tensionează țeava ghintuităcu ajutorul a două șuruburi amplasateîntr-un unghi de 90 de grade. La par-tea anterioară, între țevi, se găsește oșină intermediară având în interior opană, cu șurub pe piesa ce unește țe-vile la vârf. Faptul că cele două țevi nu

Arme de vânătoareADVERTORIAL

Brno ComboVILI STANCU

După cum ne-a obișnuit, în fiecare an, în virtuteaspiritului creator și al imaginației, fabricantul ceh nu sedezminte. Cu ocazia expoziției Outdoor Classic din 2015de la Nürnberg, printre noutățile prezentate de CZ, seafla și Brno Combo. Fanii armelor combinate au avutmarea surpriză de a face cunoștință cu cea mai ușoară șiprietenoasă armă combinată.

sunt sudate conferă o bună stabilitatetermică, păstrând precizia chiar încondiții de folosire intensă. Pe parteasuperioară a blocului țevilor găsim fre-zată o șină cu lățimea de 11 mm șilungimea de 90 mm pentru montareasistemelor optice de ochire.

În sfârșit, un alt element original îlreprezintă sistemele de ochire fixe.Înăl țătorul din oțel traforat cu ferestrelaterale este amplasat pe o rampă înal -tă, pentru a compensa profilul coborâtal țevilor, la fel ca și cătarea cu fibrăroșie. De remarcat, că datorită celordouă ferestre traforate în înălțător,acesta nu obturează partea de jos aimaginii, oferind o perspectivă maibună asupra țintei și în jurul acesteia.

Cu o lungime totală de 1.040 mmși țevi de 600 mm, arma are o greutatetotală cuprinsă între 2,95 și 3,15 kg,în funcție de calibru și de densitatealemnului folosit la fabricarea patuluiși ulucului. Patul ergonomic în stil ba-varez, cu crosă pistol bombată ce seașează foarte bine în podul palmei, șiulucul, sunt fabricate din lemn de nucde calitate, finisat în ulei și striate es-

tetic și funcțional pe ambele fețe. Fețele laterale ale basculei sunt or-

namentate cu peisaje vânătorești reali-zate prin gravură laser, iar pe fațaventrală găsim un ornament reprezen-tând logoul Zbrojovka Brno și elementedecorative cu caracter vânătoresc.

Păstrând un aspect clasic, arma in-clude câteva soluții tehnice moderne.Bascula, extrem de solidă, oferă obază stabilă celor două țevi chiar și lasesiunile de tragere prelungite, iarconvergența reglabilă a țevilor oferăposibilitatea realizării unor grupajefoarte bune, în raport cu proiectilulunic tras prin țeava lisă. Și, după cumne-a obișnuit fabricantul ceh, pentrufiecare armă, pe lângă manualul deutilizare, certificatul de garanție și unCD cu materiale cu caracter publicitar,găsim fișa de probă și reglaj al țevii cuglonț în funcție de punctual de impactal unui proiectil unic tras cu țeava lisă.

Purtând moștenirea glorioasă abrendului Zbrojovka Brno (deținut ac-tualmente de CZ din Uherski Brod),noul model comercializat în Româniade magazinul Huntershop din Oradea,este total diferit față de modelele tradi-ționale Brno din seria 800. Contrar cu-tumelor conform cărora o armăcombinată este grea, noua creație a fa-bricantului ceh este ușoară, grațioasă,cu un design modern, foarte manevra-bilă și sperăm ca timpul să o dove-dească la fel de fiabilă precumcarabinele CZ.

www.huntershop.ro

IANUARIE 2016 | 21

Calibru 12/8x57 JRS (1:9,4)(pasul 12/.308 Win. (1:12)ghintului) 12/.30-06 Sprg. (1:10)

12/9,3x74 R (1:14,2 din 2015) Patul: lemn de nucObrăzar: daMecanism de declanșare: 2 trăgace Aparate de ochire: fixeLungime totală: 1.045 mmLungimea țevii: 600 mmÎnălțime: 180 mmGrosime: 45 mmGreutate: 2,95 – 3,15kgȚeava: forjată la receȘoc: ¾ (17,6)Talpa patului: cauciucSuprafața țevilor:brunatSiguranță: automată

DATE TEHNICE

…sistemul de reglaj alconvergenței țevilor.

Acesta este o piesă masivădin oțel lipită de țeava lisă,care tensionează țeavaghintuită cu ajutorul a douășuruburi amplasate într-ununghi de 90 de grade.


B oala a fost cunoscută din anti-chitate la câine, fiind conside-rată o infecție a nervilor(Democrit), cu posibilitate de transmi-tere doar între animale (Aristotel).Mult mai târziu, romanii Celsus, Aure-lian și Galian au descris turbarea la omși au înțeles modul de transmitere a ei,prin mușcătură, de la animale la acesta.De aici și modul empiric de tratare a ră-nilor produse de mușcătura animalelor,prin arderea acestor răni cu substanțecaustice sau cu fierul roșu, precum șimenținerea lor deschisă.

GeneralitățiÎn sec. XVIII au fost elaborate pri-

mele reglementări pentru prevenirea șicombaterea turbării, referitoare în prin-cipal la circulația câinilor, care au con-tribuit la reducerea, într-o maremăsură, a numărului de decese dato-rare acestei boli. După încă un secol,mai exact în anul 1880, Pasteur a reușitsă izoleze virusul canin și să obțină otulpină modificată a acestuia, care i-apermis prepararea primului vaccin an-tirabic, dar numai pentru animale. TotPasteur și tot în Franța a efectuat, cusucces, și prima vaccinare antirabică laom, în anul 1885.

La noi în țară, tratamentul antirabica fost introdus aproape imediat, în1888, de către Victor Babeș, care și-aadus propria contribuție la diagnostica-rea de laborator a bolii și la perfecțio-narea vaccinării împotriva acesteia,fiind primul care a indicat folosirea se-rului imun în prevenirea bolii. În pri-vința diagnosticării bolii, a descris cuclaritate modificările ce au loc în di-verse organe și în creier și primul carea pus în evidență micile formațiuni ro-tunde sau ovale din celulele nervoasemari ale creierului, numite incluzii ra-bice, caracteristice turbării.

RăspândireAria de răspândire a bolii cuprin-

dea, până de curând, tot globul, de laecuator până la poli. În prezent,această arie s-a redus foarte mult, fiind -că s-a reușit să fie eradicată din multezone ale lumii. Totuși, în Europa boalase mai întâlnește sporadic, în special la

vulpe, în Africa și Orientul Apropiat lacâine, șacal și lup, în Asia, turbareatransmisă de câine este cea mai frec-ventă, iar în America de Nord și Sud, șililiecii hematofagi și insectivori sunt ve-hiculatori direcți, prin mușcătură, și in-direcți, prin aerosoli, ai bolii.

În România, numărul cazurilor deturbare a fost ridicat doar până în1950, vectorii principali fiind conside-rați câinele și lupul. Frecvența cazurilorde turbare a scăzut însă, datorită mă-surilor legislative adoptate (Decretulnr. 71/1951), prin care s-a impus: im-pozitarea numărului supranumeric decâini deținuți, reglementarea circulațieicu aceștia, reducerea numărului de lupiși vaccinarea antirabică obligatorie acâinilor. Chiar dacă măsurile precizateau condus la scăderea evidentă a cazu-rilor de turbare la câine și om, acesteaau rămas frecvente încă o perioadă detimp, la vulpe, bursuc și pisică. De laaceste specii sălbatice, boala a conti-nuat să se transmită la ierbivorele săl-batice și la ovinele și bovineledomestice, precum și la om în mod ex-cepțional. Răspândirea bolii a involuatîn timp, fiind restrânsă, în 1989, ladoar câteva focare rabigene, bine deli-mitate pe teritoriul țării.

TransmitereTurbarea este produsă de un virus

în formă de glonț de revolver, care tră-iește în interiorul celulelor nervoase in-fectate și nu poate fi observat decât lamicroscopul electronic. Virusul pă-trunde în organism prin plăgi deschise,în special prin cele produse de mușcă-tură, și migrează de-a lungul nervilorpână în sistemul nervos central, undese multiplică în interiorul celulelor ner-voase mari și se răspândește, ulterior,în tot organismul animalului infectat.Poate fi găsit, la animalele bolnave, încreier, salivă, mucoasa oculară și respi-ratorie, piele etc. Existența virusuluiturbării în saliva animalelor infectateare rolul principal în diseminarea bolii.Aceasta se găsește deja în salivă cu 12zile înainte de exteriorizarea bolii, apoiîn cantități din ce în ce mai mari, pânăla sfârșitul, întotdeauna letal, al anima-lului bolnav.

De aceea, calea cea mai frecventăde infectare cu virusul turbării o repre-zintă mușcătura, cu plăgi deschise.Gravitatea infecției depinde de canti-tatea de virus introdusă în plagă, denumărul și profunzimea plăgilor, delocalizarea acestora, de specie etc.

Infectarea cu virusul turbării se maipoate face și prin zgârieturi, produsede animale bolnave la care saliva aajuns pe gheare, și prin contactul sali-vei infectate cu rănile deschise ale ani-malului receptor și atipic, în cazulcontactului rănilor deschise cu creierulanimalului bolnav, al consumului decarne crudă infectată de către recepto-rii cu plăgi în gură, al ajungerii saliveicontaminate pe alimentele consumatede receptori cu plăgi în cavitatea bu-cală etc.

De reținut însă, în legătură cutransmiterea bolii, sensibilitatea viru-sului turbării eliminat prin salivă carerezistă cel mult 24 de ore în afara or-ganismului viu. El este distrus de ra-zele ultraviolete ale soarelui și detemperatura ridicată (la 60°C rezistă 5minute, iar la 70°C moare instanta-neu). În cadavre și creier, virusul tur-bării se poate menține până la 45 dezile, dar dezinfectantele curente îlomoară în 5-10 minute.

Mai trebuie reținut, în legătură cutransmiterea bolii, și faptul că anima-lele carnivore pot fi considerate nudoar receptori și vehiculatori ai virusu-lui, ci și agenți eficienți de asanare alui, prin consumul fără urmări, al ani-malelor moarte infectate cu acesta.

În concluzie, virusul turbării nupică într-un loc „din cer”, ci el se trans-mite de-a lungul unui lanț epidemiolo-gic, în majoritatea covârșitoare acazurilor prin mușcătură de la anima-lul bolnav la cel sănătos (receptor).

ExteriorizareTeoretic, toate animalele cu sânge

cald, mamifere și foarte rar păsări, potface turbare. Chiar dacă modul de ma-nifestare a bolii diferă de la specie laspecie, în evoluția bolii se poate con-stata o perioadă de incubație, care du-rează în general între 10 și 60 de zile,și o perioadă de exteriorizare a bolii,care debutează prin tulburări grave decomportament, continuă cu pareze șiparalizii și se finalizează, fără excepție,prin moarte. Schimbările de compor-tament încep prin agitație și schimba-

ACTUALITATE

Turbarea sau rabia este o boală infecțioasă gravă, care setransmite de la animal la animal sau de la animal la om,având întotdeauna, după declanșare și suferințecumplite, un sfârșit fatal.

Despre turbareDr. N. S.

rea vocii, care devine răgușită. După 1-2 zile, animalul devine agresiv și atacăvietățile și chiar obiectele din jur. Ani-malele aflate în această fază (prodro-mică) exprimă furie sau groază, auprivirile fixe și inegalități pupilare origlobii oculari în poziții anormale. Dupăîncă 1-3 zile, starea de excitație lasăloc la pareze și paralizii progresive(faza paralitică), exteriorizate de re-gulă prin pareza maxilarului inferior,deschiderea gurii, atârnarea limbii șiscurgerea abundentă de salivă (infec-tată). În această fază, an

VPR01-Revista (ianuarie) ianuarie 2016 - AGVPSagvps.ro/docs/revista/2016/01/vpr012016.pdf ·...

Documents

Transcript of VPR01-Revista (ianuarie) ianuarie 2016 - AGVPSagvps.ro/docs/revista/2016/01/vpr012016.pdf ·...