Vom continua cercetarea Scripturii cu fragmentul din Epistola...

23
1 Fiii luminii ! Un titlu deosebit, râvnit de mulți oameni. Fel de fel de grupuri de oameni s-au intitulat sau au fost denumiți astfel în cursul timpului. Spre exemplu se spune că lumea de azi este condusă de un grup secret de elite financiare cărora li se spune Iluminații”. În masonerie - o altă grupare de oameni cu influență din lume - o serie întreagă de subgrupe dintre ei (loje), poartă denumiri care derivă din cuvântul lumină”. Uneori celui mai gros întuneric i se spune lumină în lumea asta. Asta dovedește că în străfundul ființei omenești există tendința de a fi considerat lumină. Apostolul Pavel vine să ne asigure din partea lui Dumnezeu că adevărații fii ai luminii voi toți sunteți...Desigur se înțelege că aceasta nu este etichetă de genul: Voi toți sunteți bravi !” adresată participanților la un concurs de grădiniță. Nici una de genul: Noi suntem creștini !” A fi fiu al luminii, înseamnă mult, este ceva deosebit și implică un comportament pe măsură. Nu pot fi un fiu al luminii și să trăiesc în întuneric. De fapt lumină sau întuneric sunt niște cuvinte care în acest context se înțeleg prin a fi la vedere sau în ascuns. Domnul Isus folosește acest înțeles al cuvântului lumină”, când zice: Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face răul urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele. Dar cine lucrează după adevăr vine la lumină, pentru ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu.(In. 3.19-21). Și de ce se ascund oamenii când fac fapte rele ? Pentru că le este rușine. (Asta în general, pentru că la unii oameni, anumite lucruri urâte sunt folosite pentru a se lăuda cu ele.) Prin urmare a fi un fiu a luminii înseamnă a trăi în așa fel încât să nu-mi fie rușine de faptele mele. Și asta înaintea oamenilor, pentru că înaintea lui Dumnezeu... în fiecare creștin se pot găsi motive de rușinare. Vorbesc să nu-mi fie rușine de oameni chiar și dacă faptele mele nevăzute de oameni, ar fi văzute ! Apoi având în vedere importanța pe care o dă Scriptura gândurilor oamenilor credincioși, se poate spune că – fiind un fiu al luminii – nu-mi este rușine nici de ce gândesc, dacă cineva ar cunoaște asta. Punând problema astfel, trebuie să recunoaștem că a fi fiu al luminii în adevăratul înțeles al cuvântului, este mai degrabă un ideal decât o stare cu putință de a fi trăită într-adevăr. Totuși cuvintele acestea din Scripturi sunt scrise pentru oameni ! Și Dumnezeu nu ne cere ceea ce este peste putință. Așadar oamenii, eu și tu putem trăi ca niște fii ai luminii... Cu siguranță ! Ceea ce este mai greu, e a trăi permanent așa, fără nicio abatere... Prin urmare continuând descrierea fiului luminii, putem spune că este omul căruia nu-i este rușine de faptele sale, inclusiv de cele pe care nu le vede nimeni, nici de gândurile lui iar acolo unde i se întâmplă cumva să înregistreze alunecări, mai întâi îi este lui însuși rușine ! O rușine care-l face să-și dorească cu ardoare să nu mai ajungă unde a ajuns. Și aceasta chiar dacă nimeni nu știe de rușinea lui și cu atât mai puțin de ceea ce s-a întâmplat. Acest lucru cuprinde toate aspectele vieții, după cum este scris: Ci după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră.(1 Pt.1.15). Prea ades se întâlnesc în adunări oameni care se aseamănă cu unii copii de la școală: foarte buni la geografie, de exemplu, dar corigenți la matematică... Adică se străduiesc să fie cinstiți, de exemplu, dar sunt groaznic de sensibili și orgolioși... Și așa mai departe. Ori trăind astfel, corigenți continuu la anumite aspecte care țin de credință sau de caracter, fiu al luminii nu putem fi. Fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră.Una dintre slăbiciunile foarte des întâlnite, din păcate, între frați (și între surori) este aceea de a vorbi în așa fel despre cineva, fără a avea curajul nici pe departe să vorbească la fel când este de față respectiva persoană. Asta înseamnă a vorbi în ascuns, nu pe față. Asta înseamnă a lucra în întuneric, nu în lumină. Închei prin a vă propune să încercați și să vă adânciți să cuprindeți cu mintea ce deosebit lucru este să fii un fiu al luminii. Ce mare har ! Fiii luminii ! Ce chemare măreață... Merită toată truda pentru a fi demni de bunătatea lui Dumnezeu ! Din Comorile meleLumina Vechilor Cărări Vom continua cercetarea Scripturii cu fragmentul din Epistola întâia către Tesaloniceni, cap. 5.5: Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului.

Transcript of Vom continua cercetarea Scripturii cu fragmentul din Epistola...

Page 1: Vom continua cercetarea Scripturii cu fragmentul din Epistola …luminavechilorcarari.ro/Decembrie2019.pdf · 2019-12-27 · masonerie - o altă grupare de oameni cu influență din

1

Fiii luminii ! Un titlu deosebit, râvnit de mulți oameni. Fel de fel de grupuri de oameni s-au intitulat sau au fost denumiți astfel în cursul timpului. Spre exemplu se spune că lumea de azi este condusă de un grup secret de elite financiare cărora li se spune „Iluminații”. În masonerie - o altă grupare de oameni cu influență din lume - o serie întreagă de subgrupe dintre ei (loje), poartă denumiri care derivă din cuvântul „lumină”. Uneori celui mai gros întuneric i se spune lumină în lumea asta. Asta dovedește că în străfundul ființei omenești există tendința de a fi considerat lumină. Apostolul Pavel vine să ne asigure din partea lui Dumnezeu că adevărații fii ai luminii „voi toți sunteți...”

Desigur se înțelege că aceasta nu este etichetă de genul: „Voi toți sunteți bravi !” adresată participanților la un concurs de grădiniță. Nici una de genul: „Noi suntem creștini !” A fi fiu al luminii, înseamnă mult, este ceva deosebit și implică un comportament pe măsură. Nu pot fi un fiu al luminii și să trăiesc în întuneric.

De fapt lumină sau întuneric sunt niște cuvinte care în acest context se înțeleg prin a fi la vedere sau în ascuns. Domnul Isus folosește acest înțeles al cuvântului „lumină”, când zice: „Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face răul urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele. Dar cine lucrează după adevăr vine la lumină, pentru ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu.” (In. 3.19-21). Și de ce se ascund oamenii când fac fapte rele ? Pentru că le este rușine. (Asta în general, pentru că la unii oameni, anumite lucruri urâte sunt folosite pentru a se lăuda cu ele.) Prin urmare a fi un fiu a luminii înseamnă a trăi în așa fel încât să nu-mi fie rușine de faptele mele. Și asta înaintea oamenilor, pentru că înaintea lui Dumnezeu... în fiecare creștin se pot găsi motive de rușinare. Vorbesc să nu-mi fie rușine de oameni chiar și dacă faptele mele nevăzute de oameni, ar fi văzute ! Apoi având în vedere importanța pe care o dă Scriptura gândurilor oamenilor credincioși, se poate spune că – fiind un fiu al luminii – nu-mi este rușine nici de ce gândesc, dacă cineva ar cunoaște asta.

Punând problema astfel, trebuie să recunoaștem că a fi fiu al luminii în adevăratul înțeles al cuvântului, este mai degrabă un ideal decât o stare cu putință de a fi trăită într-adevăr. Totuși cuvintele acestea din Scripturi sunt scrise pentru oameni ! Și Dumnezeu nu ne cere ceea ce este peste putință. Așadar oamenii, eu și tu putem trăi ca niște fii ai luminii... Cu siguranță ! Ceea ce este mai greu, e a trăi permanent așa, fără nicio abatere... Prin urmare continuând descrierea fiului luminii, putem spune că este omul căruia nu-i este rușine de faptele sale, inclusiv de cele pe care nu le vede nimeni, nici de gândurile lui iar acolo unde i se întâmplă cumva să înregistreze alunecări, mai întâi îi este lui însuși rușine ! O rușine care-l face să-și dorească cu ardoare să nu mai ajungă unde a ajuns. Și aceasta chiar dacă nimeni nu știe de rușinea lui și cu atât mai puțin de ceea ce s-a întâmplat. Acest lucru cuprinde toate aspectele vieții, după cum este scris: „Ci după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră.” (1 Pt.1.15). Prea ades se întâlnesc în adunări oameni care se aseamănă cu unii copii de la școală: foarte buni la geografie, de exemplu, dar corigenți la matematică... Adică se străduiesc să fie cinstiți, de exemplu, dar sunt groaznic de sensibili și orgolioși... Și așa mai departe. Ori trăind astfel, corigenți continuu la anumite aspecte care țin de credință sau de caracter, fiu al luminii nu putem fi. „Fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră.”

Una dintre slăbiciunile foarte des întâlnite, din păcate, între frați (și între surori) este aceea de a vorbi în așa fel despre cineva, fără a avea curajul nici pe departe să vorbească la fel când este de față respectiva persoană. Asta înseamnă a vorbi în ascuns, nu pe față. Asta înseamnă a lucra în întuneric, nu în lumină.

Închei prin a vă propune să încercați și să vă adânciți să cuprindeți cu mintea ce deosebit lucru este să fii un fiu al luminii. Ce mare har ! Fiii luminii ! Ce chemare măreață... Merită toată truda pentru a fi demni de bunătatea lui Dumnezeu !

Din „Comorile mele”

Lumina Vechilor Cărări

Vom continua cercetarea Scripturii cu fragmentul din Epistola întâia către Tesaloniceni, cap. 5.5:

„Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului.”

Page 2: Vom continua cercetarea Scripturii cu fragmentul din Epistola …luminavechilorcarari.ro/Decembrie2019.pdf · 2019-12-27 · masonerie - o altă grupare de oameni cu influență din

2 Lumina Vechilor Cărări

Unul dintre cele mai devastatoare păcate care pune stăpânire pe noi în zilele acestea, este stresul sau îngrijorarea, ca să vorbim în termeni biblici. Și precum monoxidul de carbon ucide fără să îl simți, tot așa, acest păcat ne otrăvește fără să ne dăm seama…

Cuvântul Domnului ne spune în Evanghelia după Matei, cap. 13:22, că îngrijorările și înșelăciunea bogățiilor îneacă sămânța credinței și o face neroditoare….

Când Îl uităm pe Dumnezeu, prin îngrijorare luăm povara de pe umerii Lui și o punem pe umerii noștri. Avem impresia că totul e responsabilitatea noastră, că datorită nouă se întâmplă sau nu lucruri, că dacă făceam așa sau dacă făceam altfel, era mai bine sau mai rău… Credem că de noi depinde dacă vom face sau vom reuși, când Biblia spune clar în cartea Eclesiastul 9:11, că nu cei viteji câștigă războiul, nu cei înțelepți câștigă pâinea, nici cei pricepuți bogăția, nici cei învățați bunăvoința, ci toate atârnă de vreme și de împrejurări. Iar în cartea Daniel, cap. 2:21, scrie: „El schimbă vremurile și împrejurările; El răstoarnă și pune pe împărați, El dă înțelepciune înțelepților și pricepere celor pricepuți !” Noi prin munca noastră nu facem altceva decât că Îi dăm posibilitatea Domnului să ne binecuvânteze. Noi sădim ca El să facă să crească.

Agar a ajuns puternică. Atât de puternică încât a ajuns să o disprețuiască pe stăpâna ei, Sara ! Să poarte în pântece pe copilul lui Avraam ! Era chiar mai binecuvântată decât Sara ! Copilul ei avea să fie moștenitor ! Și apoi Domnul o îngăduie într-o situație fără ieșire, ca să ne arate și nouă că fără EL totul se ruinează !

Poate ești în situația lui Agar. Sau a lui David psalmistul biblic, sau a ucenicilor, sau a multor oameni care nu vedeau nicio scăpare. Ai terminat și apa din ulcior, ți s-au năruit toate planurile de viitor și te îngrijorezi că dacă nu vei găsi izvorul, vei muri. Și ești în pustiu. Și e imposibil să găsești un izvor aici.

Vreau să te asigur că izvorul este acolo, pregătit pentru tine. Doar că tu nu îl vezi. Locul de muncă e pregătit pentru tine. Fata cu care trebuie să te căsătorești stă undeva pregătită pentru tine. E chiar lângă tine. Oportunitatea de care ai nevoie, izvorul de câștig de care ai nevoie, casa pe care nu o vezi nici în vis, toate sunt acolo. Lângă tine. Pregătite de Domnul, precum era izvorul lângă Agar. Biblia nu spune că Domnul a făcut să țâșnească acel izvor, ci că i-a deschis ochii Agarei să îl vadă. Oricare ar fi nevoia ta, Dumnezeu știe mai dinainte de ea și are soluția pregătită. Roagă-te doar să îți deschidă ochii. Biblia spune clar: „Nu aveți pentru că nu cereți…” Exact ca și cum aș avea un cec de 3000 lei, dar contul meu e gol. Până nu merg să îl pun la bancă, nu pot accesa

banii. Tot așa Dumnezeu are pregătit izvorul pentru tine, trebuie doar să îl ceri, apoi să îi mulțumești că ai și primit... Agar nu s-a rugat. Și nu i s-ar fi deschis ochii niciodată dacă nu se ruga micul ei fiu, Ismael… Dar Dumnezeu a auzit glasul copilului...

Închei cu două întâmplări scurte, care reflectă cele de mai sus:

O tânără locuia la 150 km de Suceava. Era iarna și stătea acasă. Nu fusese niciodată angajată. Cu un an și jumătate în urmă, fusese la un interviu la Policlinica Bethesda pentru postul computer tomograf și RMN, dar fusese respinsă. Acum nu avea aplicații de joburi trimise nicăieri, nu aștepta un răspuns de nicăieri, nu urmărea anunțuri măcar... Cineva s-a unit cu ea într-un timp de rugăciune, cerându-i Domnului ca în șapte zile să le răspundă și să îi dea servici. Știind totuși că e imposibil, tânăra a răspuns: „Dar nu aș vrea un oarecare servici, să ajung să vând în piață… Dacă ar fi un servici ca cel de la Bethesda, ar fi ok.”

Zilele săptămânii au trecut una după alta, până au ajuns la joi. Nimeni nu știa de rugăciunea lor. În ziua de joi, s-au plecat pe genunchi și au zis: „Doamne, e joi ! Mâine se expiră termenul !... Eu știu că Tu dai neamuri și popoare pentru un copil al Tău !” Deodată au simțit o pace adâncă și au început să mulțumească Domnului pentru serviciul primit. Nu văzuseră nimic concret, doar prin credință. La două ore după aceea, tânăra primește un apel telefonic de la Policlinica Bethesda, pentru postul computer tomograf și RMN: să meargă de luni la muncă. Cineva de acolo a mers în concediu maternal și persoana care trebuia să o înlocuiască nu a mai venit… Așa că cineva a avut ideea să o sune pe ea și să o cheme la muncă…

Izvorul era acolo. Toate erau pregătite. Trebuiau doar deschiși ochii...

În a doua întâmplare, trebuia să plec urgent în Anglia cu mașina. Aveam probleme la bracaj, așa că am căutat o vulcanizare să îmi rezolve problema înainte de a pleca. Nu am găsit pe nimeni disponibil așa că m-am încumetat să plec așa. Pe drum mi-am dat seama cât de gravă e problema și că nu am șanse să ajung așa. M-am rugat Domnului ca să pregătească un service care să mi-o repare fără programare și fără să aștept. Când s-a făcut dimineața, am căutat pe internet și am sunat la un service din apropierea localității unde am ajuns. Ne-a răspuns să venim. Cum am ajuns, ne-a urcat mașina direct pe rampă și în 15 minute am plecat de acolo cu problema rezolvată !

Slăvit să fie Domnul !

Paraianu David – Galați

„Dumnezeu a auzit glasul copilului; și Îngerul lui Dumnezeu a strigat din cer pe Agar și i-a zis: „Ce ai tu, Agar ?”... Și Dumnezeu i-a deschis ochii și ea a văzut un izvor de apă; (Gen. 21:17,19).

Page 3: Vom continua cercetarea Scripturii cu fragmentul din Epistola …luminavechilorcarari.ro/Decembrie2019.pdf · 2019-12-27 · masonerie - o altă grupare de oameni cu influență din

3 Lumina Vechilor Cărări

„Copii, ascultați în Domnul, de părinții voștri, căci este drept. Să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta este cea dintâi poruncă însoțită de o făgăduință: ca să fii fericit și să trăiești multă vreme pe pământ.”

Cinstirea părinților înseamnă mai mult

decât ascultare. Am încheiat articolul anterior spunându-vă

cum am înțeles eu să-mi cinstesc părinții în pasul căsătoriei. Fiind la facultate în alt oraș, l-am rugat pe tata să vină la mine ca să-i împărtășesc gândurile mele cu privire la căsătorie și în același timp să îi cer sfatul cum să procedez mai departe. I-am prezentat situația cât am putut de bine, i-am vorbit despre Lenuţa, despre familia ei și despre felul cum Dumnezeu mi-a dat convingerea că este timpul să fac pasul următor spre căsătorie. Tata m-a încurajat în hotărârea mea și mi-a spus că mă susține în pasul acesta. Dar pentru că porunca spune să cinstești și pe mama, am hotărât ca tata să îi prezinte mamei discuțiile noastre și după ce voi avea binecuvântarea amândurora, să acționez.

Mamele hotărăsc însă în primul rând după cum știți: cu inima; acesta este modul minunat în care le-a creat Domnul. Și mama mea nu este o excepție. Deși tata i-a prezentat planul meu și i-a spus că el este de acord, considerând că vine de la Domnul, mama a rămas ca să spun așa: rece. M-a sunat să mă întrebe diferite detalii despre domnișoară și familia ei, detalii pe care în parte nici eu nu le cunoșteam și asta pentru că mama - ca toate mamele - avea nevoie de o legătură la nivelul inimii pentru a putea lua o decizie. Pentru că nu o cunoscuse deloc, nici nu o văzuse vreodată, nu se putea realiza această deschidere ca să-mi poată da binecuvân­tarea ei din toată inima. Așa au trecut câteva zile, fără ca mama să poată cu toată inima să-mi dea încuviințarea ei și, deși eu eram convins că trebuie să acționez, am așteptat pentru că am vrut să îmi cinstesc mama. Și ajutorul a venit direct de la Domnul, ca o confirmare că sunt în voia Lui. Mama a visat un vis prin care Domnul i-a deschis inima şi s-a realizat conexiunea la nivelul inimii, de care mama avea nevoie. După ce mi-a spus visul ei şi felul în care a schimbat-o, mi-a spus că abia așteaptă să o cunoască şi ea pe Lenuța. Nevoia mamei de conexiune fiind astfel împlinită prin intervenție divină mi-a dat și ea, din toată inima încuviințarea și binecuvântarea ei.

Cinstirea părinților presupune mult mai mult decât ascultarea, ea este ascultarea cu bucurie, în răbdare, chiar și atunci când ascultarea este dificilă. Și pentru că unii copii au mereu întrebări și nevoie de explicații: „De ce să ascult; de ce să cinstesc părinții?” răspunsul ne este dat imediat: „în Domnul”

cu alte cuvinte pentru că Domnul poruncește așa... Și în fața acestui răspuns nu rămâne în picioare nicio obiecție.

Dragi tineri, cultivați o atitudine de cinstire a părinților. Cinstirea părinților nu este ceva ce vine natural, ci dimpotrivă, natura noastră este una de rebeliune. Să nu credeți că vă veți onora părinții în pragul căsătoriei dacă până atunci nu o faceți. Cinstirea părinților este ascultare cu bucurie, ascultare pentru că Domnul cere. Este recunoștință pentru binecuvântările pe care le primim prin părinți.

Cinstirea părinților te ferește de rebeliune. Dacă ar trebui să descriu generația mea într-un

adjectiv, acesta ar fi „rebel”. Unii se referă la generația voastră ca „Revoluționarii” pen­tru că ne-am născut imediat după revoluție. Nu vreau să discut din punct de vedere politic despre rebeliune, dar din punct de vedere spiritual și implicit și în familie, rebeliunea este întotdeauna greșită. Prin ea se iese din structura de autoritate pusă de Dumnezeu, ceea ce înseamnă că un copil rebel nu intră în conflict numai cu părinții lui, ci în primul rând cu Dumnezeu. Dumnezeu nu are nevoie de rebeli și pentru că moștenim o natură rebelă, trebuie să învățăm să ne integrăm în structura de autoritate lăsată de Dumnezeu. Și primul pas în această direcție este cinstirea părinților.

Părinții au un rol important în această privință, pentru că cinstirea părinților este o atitudine care nu poate fi impusă din exterior, ci cultivată cu multă grijă și mult efort timp îndelungat. Apostolul Pavel spune că în relația cu copiii lor, părinții trebuie să vegheze ca să nu stârnească mânia copiilor lor. Nu întotdeauna obediența înseamnă cinstire și scopul educării, mai ales pentru copiii mai mari, pentru adolescenți, nu trebuie să fie în primul rând pretinderea unei supuneri absolute, fără a considera și nevoile viitoare ale copilului. Orice părinte realizează că vine un timp când copiii vor crește și vor pleca de acasă, își vor întemeia propriile familii și va trebui să fie maturi, în stare să ia de unii singuri decizii bune. Scopul principal este dezvoltarea unei relații între copil și părinte, bazată pe respect, dragoste și cinste, relație care va rămâne toată viața, chiar când copilul devine la rândul său, adult. Ascultarea vine astfel ca rezultatul unei relații sănătoase, din interior și nu ca o impunere exterioară.

Un prieten îmi povestea cum a fost întărâtat la mânie de tatăl său. Trebuia să taie lemne pentru foc și tatăl său, fiind un mare perfecționist, l-a obligat să măsoare cu ruleta fiecare bucată de lemn pe care urma să o taie. „Oricum le punem pe foc” mi-am spus „și eu m-am gân­dit că dacă iau măsura cu un lemn

Page 4: Vom continua cercetarea Scripturii cu fragmentul din Epistola …luminavechilorcarari.ro/Decembrie2019.pdf · 2019-12-27 · masonerie - o altă grupare de oameni cu influență din

după ce am măsurat o dată, este de ajuns. Dar nu, tata m-a obligat să măsor fiecare lemn.” Am citit clar în vocea și atitudinea lui atunci, mânia stârnită de această situație și cel puțin în acele momente nu avea cum să-și cinstească tatăl, ci dimpotrivă, căuta să-i găsească toate defectele ca să-și justifice astfel atitudinea rebelă. Aveam în fața mea un rebel.

Dragi tineri, nu acceptați să trăiți într-o stare de rebeliune, fie ea pe față sau în ascuns. Dacă ești pus într-o situație în care îți este stârnită mânia, deschide-te față de părintele tău... Știu că este foarte greu uneori să o faci, dar dacă îți faci un principiu în această privință, îți va fi mai ușor. Deschiderea ta față de părinți îți cultivează o atitudine de cinstire față de ei și este cea mai sigură și rapidă cale spre rezolvarea conflictelor. Scrierea unei scrisori, de exemplu, poate să te ajute enorm pentru că în situații tensionate este foarte dificil să te deschizi într-o discuție față în față. Cunosc o situație în care cineva a scris o scrisoare tatălui. Era o situație tensionată în familie, în care tatăl, prin atitudinea lui punea întreaga familie într-o stare de tensiune. Tipic masculin, nu dorea să primească sugestii pentru rezolvarea situației și se simțea lezat dacă cineva încerca să-i suge­reze vreo soluție. Ceea ce a deschis ușa spre rezolvarea situației a fost o scrisoare scrisă de una din fetele lui care începea cam așa:

„Dragul nostru tată, Mulțumim Domnului pentru binecuvântarea pe

care o avem ca să te avem pe tine ca tată, un tată credincios, iubitor, atent care face eforturi deosebite pentru familia lui. Ești un tată minunat. De aceea ne doare faptul că în ultima vreme ești mai distant și rece, mai îngândurat, mai frământat... și aceste frământări ne apasă și pe noi. Am vrea să te ajutăm…”

Răspunsul natural al unui tânăr în fața unui conflict cu părinții, este rebeliunea și închiderea în sine, mai ales când acestea se pot justifica prin greșelile celuilalt. Cinstirea, respectul, căutarea rezolvării conflictelor, necesită multă înțelepciune și efort, dar rezultatele pozitive pe care le aduce și faptul că aceasta este voia lui Dumnezeu, justifică orice eforturi.

Drag tânăr care citești aceste rânduri, te provoc ca astăzi să faci un gest prin care să-ți exprimi cinstirea ta pentru părinții tăi. Poate asta înseamnă să rezolvi probleme de rebeliune, poate înseamnă să-ți ceri iertare sau poate un gest frumos de apreciere sau ajutor, ca scrisoa­rea de mai sus; tu poți ști cel mai bine. Dar acționează! Și după ce ai făcut-o o dată, fă din aceasta un obicei. Îți va ajuta foarte mult în viața ta de familie când va trebui să-ți cinstești și prețuiești soția/soțul.

(Va urma ...)

Adelin Nemeș – Hunedoara

4 Lumina Vechilor Cărări

„Nu ne-a dat Unul singur Dumnezeu suflarea

de viață și ne-a păstrat-o? Și ce cere acel Unul

singur? Sămânță dumnezeiască!...” (Mal.2:15),

adică oameni născuți din Dumnezeu, nu înfiați, nu

adoptați, ci copii de sânge.

Omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu:

neprihănit, sfânt, veșnic, împodobit cu slavă, fără

cusur, cu voință proprie și trăire numai prin

credință. Prin neascultare, păcatul a fost introdus în

genomul uman care s-a pervertit și din fire

dumnezeiască a devenit fire pământească, dintr-o

cunoaștere a lui Dumnezeu prin credință, omul a

ajuns la o încercare de cunoaștere rațională, lipsită

de valoare. Păcatul l-a făcut pe om muritor, l-a

îmbolnăvit, scurtându-i progresiv anii și lăsându-l

tot mai răzvrătit și străin de Dumnezeu.

„Omul dimpotrivă, are minte de nebun, și s-a

născut ca mânzul unui măgar sălbatic” (Iov 11:12).

„Cum ar putea să iasă dintr-o ființă necurată un

om curat? Nu poate să iasă niciunul.” (Iov 14:4);

„Iată că sunt născut în nelegiuire și în păcat m-a

zămislit mama mea.” (Ps. 51:5). Am vrut prin

aceste versete să dovedesc că omul are din naștere o

orientare înspre rău, ca și cum la un concurs unul

din jucători ar începe în avantaj sau ar fi de un

gabarit mult mai mare față de celălalt luptător. Nu

există excepție, toți cei născuți din femeie cresc

asemenea unui pom înclinat: „Domnul a văzut că

răutatea omului era mare pe pământ și că toate

întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate

în fiecare zi numai spre rău.” (Gen.6:5), ori pomul,

în ce parte e înclinat acolo cade. Dacă unui copil

care începe să deosebească binele de rău îi pui în

față (fără să încerci să îl influențezi) adevărul și

minciuna, va alege minciuna; dacă îi dai să aleagă

între iertare și răzbunare, va alege să se răzbune, va

fugi de răspundere, va da vina pe celălalt, ba chiar

avem în Scripturi un exemplu despre doi frați

gemeni (Iacov și Esau) care încă din pântecele

mamei lor au început să se bată. Scriptura, dar și

Page 5: Vom continua cercetarea Scripturii cu fragmentul din Epistola …luminavechilorcarari.ro/Decembrie2019.pdf · 2019-12-27 · masonerie - o altă grupare de oameni cu influență din

5 Lumina Vechilor Cărări

experiența vieții, ne-au învățat că nu numai păcatul

adamic se transmite în copii, ci și patimile, stările

de mânie, trăirea în minciună, lăcomia, etc.

Acesta este omul vechi, pe care nu l-a nimicit

nici Potopul, nu l-a educat nici Legea din Sinai și nu

îl schimbă nici frica iadului veșnic, motiv pentru

care poate fi considerat falimentar, căzut, ruinat.

Dar, Dumnezeu, în marea Lui bunătate ne dă

șansa să ne mai naștem o dată! De data aceasta nu

din femeie, nu din fire, ci din Dumnezeu, prin

Duhul Sfânt; și fără naștere din nou nimeni nu va

putea intra în Împărăția lui Dumnezeu, fie el și

botezat în apă, cântăreț în adunare, predicator sau

chiar slujitor.

Nașterea din nou are două fronturi: pe de-o

parte dezbrăcarea de omul vechi cu faptele lui, iar

pe de altă parte îmbrăcarea cu omul cel nou.

Acestea două merg în paralel toată viața. Omorârea

omului vechi se poate face într-un singur fel: prin

răstignire pe cruce („Cei ce sunt ai lui Hristos Isus

și-au răstignit firea pământească împreună cu

patimile și poftele ei”), ori moartea pe cruce era o

moarte lentă, agonică, se murea în 2-3 zile. Prin

țintuirea pe cruce, trupul condamnaților cu toată

greutatea lui atârna în cuiele care sfâșiau rănile, mai

ales pe cele din palme. Datorită greutății corpului,

trunchiul se lăsa în jos, iar partea superioară a

toracelui era comprimată de către umeri, făcând

imposibilă respirația. Pentru a respira, aceștia

trebuiau să se împingă în cuiele din picioare pentru

a ridica puțin toracele, ceea ce era foarte dureros.

Acesta este motivul pentru care soldații romani au

primit ordin să zdrobească fluierele picioarelor celor

răstigniți, ca să nu mai poată să facă această mișcare

și astfel să moară repede prin insuficiență

respiratorie. Aceeași sentință o are și omul vechi,

motiv pentru care moartea lui este foarte lentă și

anevoioasă. Ba chiar de multe ori simțim zvâcniri și

semne că ar vrea să se dea jos de pe cruce, alteori

pare mort, dar dacă asculți cu „stetoscopul”, se mai

pot auzi bătăile rare ale inimii. Chiar și atunci când

avem „certificatul de deces” în mână, trebuie avut

grijă pentru că poate învia și face ravagii, chiar la

bătrânețe. Abia când părăsim trupul acesta putem

răsufla liniștiți că am scăpat de el pentru totdeauna.

De cealaltă parte, îmbrăcarea cu omul nou

este un proces de lungă durată. Nașterea din nou

începe cu zămislirea, adică sensibilizarea pe care o

face Duhul Sfânt inimii omului și convingerea că

este greșit și păcătos. Însă chiar și pământește

vorbește, de la zămislire și până la naștere sunt

aproximativ 40-42 săptămâni, timp în care fătul se

dezvoltă, se hrănește din sângele mamei și crește în

greutate. Când Duhul Sfânt se adâncește mai mult în

inima unui om, pătrunde în el o credință care îi

apucă inima ca un cârlig, pune stăpânire pe viață și

o aduce la ascultare de Hristos, regrupează toate

acțiunile vieții și le aduce în armonie cu voia lui

Dumnezeu, răstoarnă întreaga viață a individului și-l

transformă într-o cu totul altă persoană. Procesul

nașterii este considerat mai dureros decât piatra la

rinichi iar travaliul poate dura și peste 12 ore.

Nașterea din nou din Dumnezeu are un travaliu care

poate dura zile, luni sau chiar ani pentru unii. Oricât

ar dura procesul acesta, omul trebuie să ajungă la

înnoirea minții, a simțurilor, a vorbirii, a

caracterului, a obiceiurilor; trebuie să se ajungă

până acolo încât, dacă ar fi ca trupul să ia o altă

înfățișare, să nu mai fie recunoscut nici chiar de cei

apropiați. Așa schimbări face Dumnezeu în noi.

Ce ușor ar fi dacă toate acestea s-ar întâmpla

așa de repede cum ai învârti o cheie într-o ușă, însă

în măsura în care ne vom sili, ne vom disciplina

printr-o viață de post și de rugăciune, ne vom purta

aspru cu trupurile noastre și vom striga la Domnul

după ajutor, omul vechi nu se va putea da jos de pe

cruce, iar în măsura în care ne vom apropia de

Domnul citind zilnic Scriptura, îndreptându-ne după

cuvintele ei, iubind cântarea de laudă și căutând

părtășia frățească, chipul Domnului Isus se va

contura tot mai mult în noi și vom crește încet spre

statura de om mare iar apoi spre desăvârșire.

„Credincios este Domnul: El vă va întări și vă va

păzi de cel rău” (2Tes.3:3). „El vă va întări până la

sfârșit, în așa fel ca să fiți fără vină în ziua venirii

Domnului nostru Isus Hristos” (1Cor.1:8).

Daniel Isip - Bistrița

Page 6: Vom continua cercetarea Scripturii cu fragmentul din Epistola …luminavechilorcarari.ro/Decembrie2019.pdf · 2019-12-27 · masonerie - o altă grupare de oameni cu influență din

6 Lumina Vechilor Cărări

Ghedeon făcea parte din cea mai săracă familie din Manase, după cum chiar el se văita mai târziu: „...familia mea este cea mai săracă din Manase...” (Jud 6:15). Dar într-o zi, după aproape 40 de ani de la biruința lui Barac, cântată de Debora, în cetatea în care trăia Ghedeon a început ca varianta altor dumnezei să nu mai fie înfierată așa de vehement. Dumnezeu era prezentat ca Dumnezeu, dar totuși era foarte probabil să mai existe și alți dumnezei… Anii treceau și odată cu moartea bătrânilor, în discuțiile tinerilor, probabilitățile deveneau certitudini. Baal era un dumnezeu mai accesibil care acceptă altare oriunde, nu are preoți speciali de neam special, nu cere sfințire, chiar cere desfrâu și, dacă neamurile au dreptate, e și puternic. Încet, dar sigur se apropia momentul când și în cetatea lui Ghedeon va apărea un locaș de închinare pentru Baal. Nu era însă clar care familie își va asuma acest pas.

În familia lui Ioas, Ghedeon era cel mai mic băiat. Aveau momente regulate de părtășie în care discutau, conform Legii date de Dumnezeu, despre semnele și minunile făcute de Domnul prin Moise. Ioas avea un mod de a povesti atât de captivant încât până și în mintea micuțului Ghedeon, aceste povestiri se întipăreau profund. Frații mai mari ai lui Ghedeon, mai aduceau vorba despre Baal și despre ideea unui dumnezeu mai accesibil. De fiecare dată Ioas, încerca să Îl prezinte ferm pe Dumnezeu, ca singurul Dumnezeu adevărat.

Cu trecerea anilor, această încercare era tot mai lipsită de fermitate iar la timpul de părtășie, în urma unor certuri repetate pe tema „Dumnezeu”, Ioas a devenit tot mai tăcut, mai îngăduitor și chiar asculta cu interes minuni atribuite lui Baal sau Astarteei.

Ioas muncea din greu și totuși ei erau cei mai săraci din Manase. Într-o perioadă în care scara socială era bine definită și însemna mai mult decât înseamnă azi pentru a fi promovat sau bine văzut în lume, familia lui Ioas era cea mai săracă. Să ieși de sub acest stigmat ar fi fost o realizare mare. Cu timpul această realizare părea că apare la orizont. Probabil fiii lui Ioas au observat oportunitatea: să facă un loc de închinare pentru Baal. Ioas a fost împotrivitor la început, dar pentru că aceasta putea fi o sursă de câștig, a acceptat să facă chiar el altarul pentru Baal și au ridicat și un stâlp închinat Astarteei. Au avut succes, ideea a prins și oamenii au adoptat foarte ușor noua religie.

În aceste timpuri Ghedeon creștea iar Ioas continua părtășia din familie cu povestiri despre minunile Domnului, în timp ce aveau în proprietate

un locaș de închinare pentru Baal și Astarteea. În acest context au început să năvălească madianiții an după an, timp de șapte ani. În familia lui Ioas continua tandemul Baal - minunile lui Dumnezeu. Ioas era singurul care nu prea era mulțumit de asta, dar nu lua nicio măsură…

***

Pe unde să intre azi Baal? Se găsește cineva

care se consideră marginalizat, nebăgat în seamă sau sărac. Pe expresiile „numai noi nu avem” sau „suntem de râsul celorlalți” s-au luat multe decizii pripite.

Familii sărace ajung să cheltuiască și ultimul leu ca să cumpere telefoane inteligente copiilor de școală primară. Alții își mănâncă sănătatea și oasele pe drumul străinătății pentru ca să aibă și să nu fie ei săraci... Unii tineri aleg să facă năzbâtii din ce în ce mai mari pentru că se simt fără valoare în cercul lor de prieteni. Oameni în toată firea cad în capcana unor nemulțumiri și amărăciuni grozave, că ei nu au ce alții au: casă, bani, mașini, voce de cântat, prieteni în adunare, promovare, popularitate. Prin căderea în această capcană, ei deschid ușa acestui duh al lui Baal, care caută oameni defavorizați, cărora vrea să le ofere oportunități.

Îndemnul meu este acesta: vegheați și fugiți de duhul defavorizaților, fiți împliniți cu ceea ce aveți și cât aveți, implicați-vă în slujire, nu trebuie să te promoveze cineva sau să simți că ești persoana de bază în adunare, ci trebuie să slujești, să dai tot și să fii împlinit.

Ioas nu era mulțumit de situația familiei (dovadă fiind faptul că atunci când Ghedeon vandalizează locașul de închinare al lui Baal, el are o cuvântare aspră pentru oamenii cetății în urma căreia Ghedeon primește numele de „Apere-se Baal”) și totuși, pentru că era defavorizat a acceptat compromis după compromis, compromis care an de an (datorită madianiților) îi aduceau pe toți la sărăcie.

Ar trebui să învățăm de aici că făcând compromisuri nu vom obține remarcarea sau recunoașterea de care avem nevoie, ci acestea s-ar putea să fie doar o iluzie oferită de duhul lui Baal care vrea să ne prindă mintea.

Continuarea povestirii de la început se găsește în cartea Judecători, cap. 6-7.

Șandra Adelman Cezar - Bihor

Page 7: Vom continua cercetarea Scripturii cu fragmentul din Epistola …luminavechilorcarari.ro/Decembrie2019.pdf · 2019-12-27 · masonerie - o altă grupare de oameni cu influență din

7 Lumina Vechilor Cărări

Umblând pe crestele Carpaților, la acele înălțimi unde dispar atât copacii cât și tufărișurile, deseori se întâmplă să vezi câte o siluetă neagră, profilată pe cer. Sunetele grave, scoase de această pasăre ne ajută să o identificăm corect: este corbul, cel mai mare reprezentant de la noi, din familia ciorilor. (lungimea între 54-67 cm). Îl poți întâlni de fapt chiar și în zone colinare sau pe stâncile costiere, preferând locurile retrase, cel puțin în sezonul cuibăritului. Penajul este complet negru, cu un luciu metalic, de aici și expresia: „negru ca pana corbului.” (Cântarea Cântărilor 5:11). Este o pasăre omnivoră, hrănindu-se cu aproape orice: semințe, fructe, insecte, mamifere mici, hoituri, resturi de hrană de pe lângă așezările umane etc.

După ce arca lui Noe și-a așezat cala pe vârful muntelui Ararat, două păsări-indicator îi vor vesti patriarhului despre gradul de retragere al apelor de pe suprafața fostului uscat: un corb și un porumbel. Prin fereastra deschisă, întâia oară după îndelunga vreme a potopului, i se dă drumul corbului, care zile de-a rândul hoinărește pe deasupra apelor, revenind la corabie în fiecare seară. Raționamentul este simplu: abundența hranei dată de mulțimea cadavrelor plutitoare îl ademenea zilnic, însă negăsind măcar un petic de uscat, era nevoit să înnopteze în chivotul salvării. Fără exagerare, putem spune că această pasăre este inteligentă, precaută și răzbătătoare, suficiente motive ca să întruchipeze calități de iscoadă. În acest context, faptul că a fost trimis înaintea porumbelului are și un înțeles spiritual, zugrăvit foarte bine de următorul verset: „Dar întâi vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc vine pe urmă.” (1 Corinteni 15:46).

Fiind o pasăre considerată necurată (Deuteronom 14:14), doar o pereche a călătorit în arcă. Rezistența la intemperii, gama variată a meniului și dibăcia în găsirea surselor de hrană, l-a făcut să reziste în crâncena secetă ce a lovit Israelul timp de trei ani și jumătate, pe vremea împăratului Ahab și a profetului Ilie. Printr-un miracol divin, un mic stol aduce regulat hrană lui Ilie, atâta timp cât a mai curs un firicel de apă prin albia pârâului Cherit. Meniul era invariabil: carne și pâine. Acestea constituiau totuși un lux pentru vremurile de strâmtorare încercate de israeliți. Nu i-a fost tocmai la îndemână lui Ilie să accepte hrana pe această cale, dar gravitatea situației precum și credința lui nestrămutată în Dumnezeu, l-au

făcut să privească altfel lucrurile. Privitor la pedepsirea Edomului, Isaia amintește

în profeție și corbul, alături de alte animale care vor rămâne mărturie a unei distrugerii totale (Isaia 34:11). Deși nu este amintit cu numele, ori de câte ori vorbește Scriptura despre păsări mâncătoare de cadavre omenești, putem include fără a da greș, corbii și vulturii hoitari. Un exemplu mai explicit îl reprezintă doar cel din cartea Proverbe 30:17: „Pe ochiul care își bate joc de tatăl său, și nesocotește ascultarea de mamă, îl vor scobi corbii de la pârâu și îl vor mânca puii de vultur.” Înțeleg oare copiii noștri responsabilitatea ce le revine, pentru a nu ajunge în așa situații tragice?

În urmă cu mai mulți ani de zile, un frate avea în familie un bebeluș extrem de plângăcios, dar nu din cauza vreunei boli sau nesatisfacerea nevoilor vitale. Fiindcă situația aceasta nu contenea, ci se înrăutățea vizibil, și-a adus cauza lui înaintea Domnului, la un cerc de rugăciune. Un frate din cei prezenți a avut o vedenie în dreptul lui: s-a văzut un corb care lovea din când în când cu ciocul în fruntea bebelușului, timp în care acesta izbucnea în plâns nestăvilit. S-au rugat mai apoi pentru această problemă, iar Dumnezeu a intervenit liniștind starea micuțului. Alteori corbul semnifică gândurile negre ce vin să ne tulbure, lipsindu-ne de resurse duhovnicești, după cum glăsuiește cântarea: „Vorbește-mi Doamne căci sunt gol/Și-mi bate-n suflet vântul./Căci mii de corbi îmi dau ocol/De când pe-a inimii ogor/Ți-ai așezat Cuvântul.”

Domnul Isus Hristos îi îndemna la un moment dat pe ucenici să privească cu atenție corbii: „Uitați-vă cu băgare de seamă la corbi: ei nu seamănă, nici nu seceră, n-au nici cămară, nici grânar: și totuși Dumnezeu îi hrănește. Cu cât mai de preț sunteți voi decât păsările!” (Luca 12:24). Aici, corbii sunt puși într-o lumină bună. Care ar fi motivele pentru care Mântuitorul nominalizează în mod special corbul? Îndrăznesc să aduc două argumente:

1. Relativele asemănări om-corb. Așa cum am amintit mai sus, corbul este o pasăre inteligentă. El imită diverse sunete, putând fi învățat chiar să rostească cuvinte, asemeni unor papagali. Deși multă lume crede în mod eronat că poate trăi sute de ani, adevărul este că poate atinge vârsta de 80 de ani, vârstă hărăzită oamenilor tari. (Psalmii 90:10).

Corbul

Page 8: Vom continua cercetarea Scripturii cu fragmentul din Epistola …luminavechilorcarari.ro/Decembrie2019.pdf · 2019-12-27 · masonerie - o altă grupare de oameni cu influență din

Perechea de corbi se alege pe viață, ca și în cazul oamenilor dotați cu fundamentala dragoste firească.

2. Maestru al supraviețuirii, această pasăre rezistă cu brio în condițiile vitrege ale unor deșerturi sau în cumplitul ger siberian. La noi în țară, se numără printre primele păsări care depune ouăle, chiar la finele lunii februarie. Uneori se întâmplă să fie în acea perioadă foarte frig, de aici și expresia populară: „Este frig de crapă ouăle de corb.” De cele mai multe ori ele nu crapă în asemenea condiții iar puii vor fi hrăniți îndestulător, deoarece ei strigă spre Creator: „El dă hrană vitelor și puilor corbului când strigă.” (Psalmii 147:9). Chiar dacă trec uneori și prin lipsuri, Dumnezeu îi satură după dorință mai apoi: „Cine pregătește corbului hrana, când puii lui strigă spre Dumnezeu, când umblă rătăciți și flămânzi?” (Iov 38:41).

Corbul nu își face provizii pentru iarnă, așa cum fac rudele lui apropiate, gaița și alunarul. El strigă cu glasul său spre Dumnezeu și este ascultat. Noi cei care avem cămară și grânar, semănături și recolte trebuie cu atât mai mult să ne încredem în cerescul Stăpân care ne consideră mai de preț decât mii de păsări.

Dacă treci prin lipsuri, nu te îngrijora, nu privi cu jind la cei ce au. Privește zborul unui corb într-o zi geroasă, admiră-i capacitatea de supraviețuire iar apoi apleacă-te în rugăciune și spune-i Domnului problema ta. El este cel care întinde mese în locuri pustii și face să țâșnească izvoare din stânca cea seacă. Când își întinde El mâna, toate prind viață!

Bazga Toader Dorel – Bistrița

8 Lumina Vechilor Cărări

Acest citat celebru aparține unui mare om de știință cu numele Galileo Galilei. În perioada sec. XVI, când se admitea teoria geocentrică, conform căreia toate planetele din univers, inclusiv soarele, se învârt în jurul pământului, el ajunge să aibă alt punct de vedere şi să şi-l susţină cu toată puterea de convingere.

Conform descoperirilor sale ştiinţifice, ajunge să pledeze pentru teoria heliocentrică, în care se spune că de fapt toate planetele din sistemul planetar, inclusiv cea pe care ne aflăm noi, gravitează în jurul soarelui. Această teorie ajunge peste ani să se solidizeze şi să rămână în picioare până în zilele noastre. Biserica catolică, având foarte mare influență în domeniul juridic de atunci, ajunge să îl condamne pentru postularea acestei teorii şi să fie pedepsit ca eretic prin arest la domiciliu, până la sfârşitul vieții sale. În cadrul interogărilor din plenul sălii de judecată, cercetătorul italian este forțat să recunoască falsitatea acestei teorii. În mijlocul multelor sale gânduri, este surprins la părăsirea sălii pronunțând ca pentru sine titlul trecut mai sus în limba latină: şi totuşi, se învârte…

Desigur că nu despre astronomie doresc să împărtăşim câteva gânduri, ci despre o situaţie în viaţa noastră de credinţă în care ceva se învârte… Nu, nu e vorba de planete, nici de circuitul apei în natură, ci de felul cum se învârt pietrele… Conform Prov. 26:27 b: „piatra se întoarce peste cel ce o prăvăleşte.” Pe paginile Sfintei Scripturi găsim nenumărate expresii și utilizări ale pietrelor... piatră de hotar, piatră de aducere aminte, piatră de poticnire, pietre scumpe, piatra din capul unghiului, pietre vii, etc. Totuși, un tip de pietre îl întâlnim foarte des, cu preponderență la poporul evreu, de pildă bine-cunoscuta întrebare a cărturarilor şi fariseilor de atunci – Pietrele cu care se ucide - „Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre... Tu dar, ce zici?” (Ioan 8:5). Folosirea pietrelor era așadar larg răspândita în vremea de atunci... Așa să fie

şi azi? Menționez încă un exemplu biblic care arată

dibăcia cu care se putea manevra o piatră în atingerea scopului dorit de „luptător”: Jud.20:16 – „În tot poporul acesta, erau şapte sute de oameni aleşi, care nu se slujeau de mâna dreaptă; toţi aceştia, aruncând o piatră cu praştia, puteau să ochească un fir de păr şi nu dădeau greş”. Dacă erau toți stângaci din naştere, sau dacă aveau o problemă de sănătate la mâna dreaptă astfel încât să nu se poată folosi de ea, nu detaliază Biblia. Cert este că erau foarte bine antrenați în aruncarea pietrelor... Un alt exemplu elocvent îl întâlnim în Fapte 7 unde, după o bogată introducere istorică cu caracter general pentru auditoriul prezent, începe mesajul predicii să se personalizeze şi să dea la iveală, prin lumina adevărului, ura din spatele pietrelor ce le purtau cu ei, cei numiți de Ștefan în vs. 2: „fraţii și părinții” lui.

Motivele pentru care se arunca în vechime cu pietre sunt desigur multiple. Unele într-adevăr permise de legea mozaică, altele „necesare” în confruntările din războaie, altele interpretabile şi nu în ultimul rând exista și categoria din motive personale...

Ecl. 3: 5 scrie: „aruncarea cu pietre îşi are vremea ei şi strângerea pietrelor îşi are vremea ei”. Deci există o vreme când acest „sport de performanţă” a fost „permis” şi o altă vreme când urmările practicării lui se culeg de pe teren. Dacă tot am pomenit cuvântul sport, dați-mi voie să ating tangențial un aspect legat de box, în speranța că dacă a fost vreunul muşcat de vechiul şarpe şi îşi găseşte „împlinire” în vizionarea sau chiar practicarea acestuia, sau a altora asemănătoare, să fie ajutat să scape cu viaţă. Prin loviturile ce se primesc în cap în cadrul meciurilor din sporturile de contact sunt distruşi un mare număr de neuroni şi boxeurii se aleg cu hemoragii intracerebrale, care mult timp pot

„Eppur si mouve”

Și totuși, se învârte…

Page 9: Vom continua cercetarea Scripturii cu fragmentul din Epistola …luminavechilorcarari.ro/Decembrie2019.pdf · 2019-12-27 · masonerie - o altă grupare de oameni cu influență din

rămâne ascunse. „Knock-out-ul” mult râvnit de cei implicați nu este altceva decât o scurtă pierdere a conștiinței, ca urmare a unui puternic traumatism cerebral sau a mai multora minore însumate. De regulă, toţi boxeurii ajung cu severe probleme neurologice, tremurat, probleme cognitive, agresivitate, demenţă timpurie și decesul survine mult mai repede decât ar fi fost normal. Aşadar unde se ascunde frumuseţea acestui „sport disciplinat”?

Mă întorc la pietre, mai bine-zis la descrierea acestui fenomen de aruncare a lor. Prin vorbe, atitudini, gesturi, comportamente neadecvate statutului de copil al lui Dumnezeu, pot fi aruncate pietre asupra celor din jur.

Exprimarea unei încredinţări (personale – încadrat în paranteză pentru a evita un pleonasm-) cu o notă de superioritate şi într-o manieră impunătoare faţă de ceilalti fraţi, poate fi încadrată lesne aici. Atunci când cineva alunecă, poate în instabilitatea lui pe cele două picioare, fiind gata, gata să se prăbușească, mai primește un brânci de la aproapele lui, piatra acestuia din urmă s-ar putea să-i pecetluiască mormântul spiritual...

Înțeleptul Solomon avertizează asupra aspectului rotund, mai bine-zis sferic al pietrelor sau poate al bolovanilor mai mari... Forma lor le face uşoară mișcarea, rotirea acestora... ceva mai multă opinteală e necesară la urnirea lor din loc, apoi odată pornite, treaba devine uşoară... Interesant că au fost oameni care și-au dat toate silințele să împingă pietre la deal din anumite motive personale... Asta aş înţelege-o spiritual cam aşa: ei aveau destule probleme în viaţa lor personală, în familie, în Biserica în care slujeau, încât să se mai preocupe cu un lucru nu doar solicitant şi inutil lor, ci şi păgubos pentru alții. Ce câştig ar fi avut ei de la împingerea unui bolovan, şi mai ales la deal? Absolut niciunul. Totuşi, au dat dovadă de o hărnicie exemplară exact atunci când trebuiau să fie cât se poate de leneşi: bârfe răspândite, cuvinte rostite cu dispreț, gânduri rele îndreptate spre cineva, lista poate continua... Să-și fi propus să ajungă cu piatra până într-un vârf de deal sau de munte, ca de acolo să fie prăvălită peste cineva? Posibil. Cert este că s-au întâmplat altfel de lucruri.

Să nu fiu înţeles greşit. Sunt de acord că într-o oarecare măsură trebuie să veghem şi asupra familiilor din jurul nostru ca nişte adevăraţi fraţi în credinţă. Iuda, fratele Domnului Isus, subliniază importanța mântuirii noastre de obşte, dar cine se uită mai mult la buruienile de peste, decât la cele de dincoace de gard, s-ar putea să se aleagă cu o bogată recoltă de buruieni în loc de porumbul sau fasolea semănată. Piatra, prin forma şi greutatea ei, dacă merge greu la deal, merge uşor la vale și dacă prinde pe cineva în cale, se poate lăsa cu urmări grave... Mai bine era să nu se fi început prăvălirea ei... Doamne dă înțelepciune tuturor oamenilor „harnici” și nici pe noi să nu ne laşi fără!

Aruncarea pietrelor îşi poate avea satisfacţia ei aparte. După cum se vede, nu toţi rostogolesc bolovani; unii sunt mai discreți, se folosesc de pietre mai mici, poate netede, de râu, cum avea David din Biblie sau ce le vine la îndemână. Cele netede le-aş compara cu gândurile „bine clocite” – cu scuzele de rigoare pentru metafora folosită – care aşteaptă momentul să fie transformate în cuvinte care pot zdrobi oase. Bucuria aruncătorilor se manifestă atunci când își ating ţinta şi „adversarii” lor sunt aduşi la orizontală. Totusi, în controlul mersului Universului este un Dumnezeu Atotștiutor, Binecuvântat să-I fie Numele! El știe să răsplătească orice faptă bună sau rea şi judecă cu dreptate și nepărtinire. Iar în ce-i priveşte pe aruncători, există o vreme în care pietrele vor trebui strânse... De unde? Din grădina lor de zarzavaturi, din via lor, din terenul dat lor spre îngrijire. Nu e mai bine să fim cum scrie în Romani 16: 19: „înţelepţi în ce priveşte binele şi proşti în ce priveşte răul.”? Când vine câte-un profesionist „binevoitor” să te învețe cum să arunci şi să nu dai greş, să avem înțelepciunea necesară încât să ne declarăm neîndemânarea, ba chiar lipsa de pricepere şi de interes în aceasta „artă”, chiar dacă această alegere ne-ar depărta de un grup (fie el numit „de rugăciune”) sau ne-ar asigura o etichetă de „te crezi mai sfânt?!”

Spre încheiere doresc să expun un caz care vorbește de la sine. Într-o vreme când se bătea multă monedă pe anumite lucruri în vogă – după cum moda se schimbă, s-au schimbat şi ele cu timpul, în mare parte - (moneda însăşi e circulară – are două feţe şi se

poate roti uşor dacă e ţinută în dungă), un frate își construia casa. Este vizitat de un alt frate, tocmai când acesta își punea gresie în baie și „mustrat” cu blândeţea de rigoare prin următoarea remarcă: - „Frate dragă, vine Domnul şi tu îţi pui gresie pe pereți?” Nu după multă vreme s-au schimbat rolurile şi fratele care voia să Îl aştepte pe Domnul fără gresie pe pereți ajunge să își construiască la rândul lui casa. Curios că primeşte „întâmplător” o vizită neaşteptată, exact când punea gresie pe pereții din baie, chiar de la cel „mustrat” mai înainte:

- „ Frate, dragă, nu mai vine Domnul Isus?” - „ Frate, eu îmi pun numai până la jumate, nu

chiar până sus.” Prin acest exemplu iese la iveala mândria

noastră și lipsa pocăinţei atunci când trebuie să recunoaștem unde am greșit. Poate ne-am scuti efectele multor pietre aruncate cândva în vremuri de neştiintă. Să nu uitam, aşadar, pietrele se întorc la aruncător iar cele mai mari se învârt spre cei ce le-au urnit din loc...

Ștefan Pleșuvu - Austria

9 Lumina Vechilor Cărări

Page 10: Vom continua cercetarea Scripturii cu fragmentul din Epistola …luminavechilorcarari.ro/Decembrie2019.pdf · 2019-12-27 · masonerie - o altă grupare de oameni cu influență din

Caleb, omul care la 40 de ani a mers să iscodească țara Canaan, după încă 45 de ani își alegea o parte de moștenire în țara pe care o iscodise. Cuvântarea lui, din cartea Iosua, cap. 14:10-12, este un exemplu de statornicie de invidiat. O statornicie nu doar declarată în versetul 11, ci și dovedită în versetul 12.

Caleb se laudă că după 45 de ani de la iscodirea țării (la 85 de ani) e tot la fel de tare ca la 40 de ani. Drept urmare cere ca moștenire pentru el, chiar cetatea care era reședința acelor uriași de care se temeau copiii lui Israel, după iscodirea țării: Chiriat Arba. În acea perioadă, unele seminții din Israel nu reușeau să își cucerească teritoriile, Caleb însă pornește la luptă și câștigă acele teritorii ale fiilor lui Anac.

În versetul 11 din capitolul 14, din cartea Iosua, Caleb spune că e tot așa de tare, are tot atâta putere câtă avea în urmă cu 45 de ani, pentru două lucruri: (1) fie pentru luptă, (2) fie pentru ca să merg înaintea voastră.

Tineri fiind admirăm credincioșii bătrâni, le ascultăm mărturiile și îi respectăm. Diavolul știe și el de nevoia de modele a celor ce vin din urmă, din acest motiv se silește să strice sfârșitul unora care au alergat așa de bine. Se silește să îi facă pe cei în vârstă și pe toți cei ce ar putea fi modele, doar „gata pentru a merge înaintea noastră”, dar fără a mai fi gata de luptă. Această luptă subtilă a diavolului începe încă din tinerețe. Atunci când diavolul simte că a pierdut un tânăr și nu l-a putut face să cadă în timpul tinereții; nu l-a înfrânt nici înainte de căsătorie, mai apoi îi aduce în minte ideea că s-a terminat greul, că de acum nu mai e nevoie de luptă sau atenție sporită.

Fie că suntem tineri, părinți, slujitori sau bătrâni, cea mai periculoasă stare e starea în care suntem gata să dăm sfaturi, să conducem pe alții, dar nu mai suntem gata să luptăm. Sunt convins că toți cititorii sunt de acord că viața e o luptă și la nivel declarativ toți spunem asta, dar în practică nu ne place lupta și tot timpul țintim un loc al confortului.

Sunt două mari motive pentru care trebuie luptat toată viață, ambele la fel de importante:

1. Dacă nu lupți, vei cădea ! Ispite sunt la tot pasul și diavolul le va fabrica

pentru noi dacă e nevoie chiar și atunci când considerăm că suntem în zona noastră de confort.

Știu că asta nu sună a noutate, dar felul în care ne permitem să trăim - la limita dintre bine și rău, pe marginea prăpastiei - dovedește că nu prea credem că suntem în stare să cădem. Trăim o viață ca și apostolul Petru înaintea lepădării: știm că suntem în pericolul de a cădea, dar stăm la același foc cu dușmanii Domnului Isus… Chiar dacă și de rușine nu ți-ai mai schimba religia după ce ai anumiți ani de adunare, totuși starea de neîmplinire în Hristos pe care o simți datorită modului de a trăi, nu e pocăință și în plus...

2. Trebuie să fii exemplu. Aceasta e o datorie. O datorie pe care a simțit

-o Caleb. Nu s-a liniștit că a ajuns în Canaan, ci simțind responsabilitatea față de copiii lui, față de copiii lui Israel, a dat dovadă de curaj până la capăt. Statornicia lui pentru luptă îi oferea și dreptul de a fi căpetenia celorlalți.

Sunt momente când întâlnesc oameni despre care auzisem doar vorbe mari, despre lucrările făcute de Domnul prin ei de-a lungul vieții. Aștept atunci să fiu uimit de slujirea lor sau prezența lor să aducă ceva din Dumnezeu, un ambient duhovnicesc. Dezamăgirea cea mai mare e să constat că m-am întâlnit cu un om care nu mai e gata să lupte; a luptat cândva, dar acum e într-o zonă de confort. Slujește, frecventează adunarea, are sfaturi de dat când e întrebat, dar în timpul când cele duhovnicești se termină, își fac loc lucrurile lumii și interesul pentru cele ce se dau pe posturile de știri. Acesta ar fi un singur exemplu, dar pentru fiecare credincios care ajunge - mai mult sau mai puțin - să fie înaintea cuiva, îndrumător, conducător sau chiar părinte, ar trebui să existe o analiză sinceră care să scoată la lumină dacă mai e la fel de gata de luptă ca atunci când luptă doar pentru el.

Caleb a fost nu doar gata de luptă, ci tot așa de gata ca în urmă cu 45 de ani. Nu doar a predicat disponibilitatea lui pentru luptă, ci a dovedit-o și Domnul i-a dat biruință. Doar așa a avut cu adevărat dreptul de a merge înaintea poporului.

Șandra Adelman Cezar - Bihor

10 Lumina Vechilor Cărări

Page 11: Vom continua cercetarea Scripturii cu fragmentul din Epistola …luminavechilorcarari.ro/Decembrie2019.pdf · 2019-12-27 · masonerie - o altă grupare de oameni cu influență din

11 Lumina Vechilor Cărări

Pe când era pe patul de moarte, tatăl fratelui Petru Cernozub, un om care a fost închis pentru credință de patru ori, ultima dată ieșind din pușcărie în jurul vârstei de 60 de ani, i-a spus fiului său că Dumnezeu i-a dat în timpul vieții niște descoperiri cu privire la viitor. Asta se petrecea înainte de 1980. Întrebat dacă poate spune aceste descoperiri, fratele Petru a spus:

„Ceva pot să spun. Tata când a venit din pușcărie, creștinii încă erau foarte urmăriți și strâmtorați din toate părțile. În '67/'68 erau prigoane; deja venise Brejnev la putere în Uniunea Sovietică. Brejnev a venit în '64. Când m-am dus în Kazahstan era încă Hrusciov. Eu am fost la unele cursuri pentru meseria pe care o aveam și în timpul acesta Hrusciov a fost înlăturat de la putere. El a adus țara într-o așa stare că o franzelă mică era dată doar oamenilor bolnavi de stomac sau diabet. Pâinea se făcea din mazăre, porumb și grâu și era de așa fel că nu o puteai rupe cu mâna. Și noi ne-am dus la cursuri, la lecții. Eram la lecții și la radio s-a anunțat că l-au scos pe Hrusciov din conducerea țării. Unul din cei ce lucrau cu noi a întârziat și când a venit, zicea:

_ Băieți, știți ce? Am fost în magazin și se vinde pâine albă!

Nu am putut crede. Dar el a spus: _ Eu am cumpărat și m-am săturat! De unde a scos Brejnev pâinea? Într-o singură zi,

eu nu știu de unde, dar așa a fost anunțat că în Uniunea Sovietică a apărut pâine.

Steopa Gherasim - translatorul - confirmă că pe când era tatăl lui în armată s-a petrecut această schimbare uimitoare, de la pâine de mazăre și alte plante furajere, la pâinea albă dintr-odată. Asta pentru că în ultimii ani ai lui Hrușciov, veneau mașini cu grâu de-a doua calitate, le aduceau cu camioane mari și le descărcau în gropi. Puneau oameni cu arme automate și păzeau să nu intre cineva și să ia grâu de acolo. Asta se spune că era făcut de oponenții lui Hrusciov, oameni care erau la putere, în locurile de sus, pentru ca atunci când se va schimba conducătorul, oamenii să nu se tulbure, ci să spună: „Bine au făcut că l-au scos.”

Tata fratelui Petru Cernozub a întrebat în rugăciune:

_ Doamne, până când vom fi așa, în sistemul comuniștilor?

Iar Domnul i-a răspuns: „Până va fi tribul lui Alilueva.”

Dar noi nu știam cine este acela sau aceea. După aceea am aflat că aceasta a fost prima soție a lui Stalin. Domnul i-a descoperit că va veni vremea când va fi libertate de credință, dar puterea de propovăduire se va micșora foarte tare. Se vor pocăi mai puțini oameni decât pe vremea regimului comunist. În toate este voia lui Dumnezeu și cred că El a îngăduit așa să fie. Și chiar în anul '53, în ajunul morții lui Stalin, tata era în pușcărie și mama era singură acasă. Și la noi a venit - a fost trimisă o femeie care era trădătoare; care vindea pe frați. Dumnezeu a descoperit ce va fi cu Stalin, cum va

fi otrăvit, cum va fi cu poporul din țară. Și mama i-a spus la femeia asta care era trădătoare și ea s-a dus și a spus la secretarul sovietului sătesc. Pe mama a chemat-o la cercetare.

_ Ce vorbești despre conducătorul nostru iubit? Pentru așa cuvinte trebuie să fii trimisă la urșii albi; ai să te duci acolo la bărbatul tău.

Și ea a spus: _ Eu nu am vorbit nimic de la mine. Asta

Dumnezeu a vorbit ! _ Îți dau două săptămâni și dacă asta nu se va

întâmpla, pregătește-te să mergi în nord. Și a fost amenințată. Însă a trecut puțin mai mult

de o săptămână și aceasta s-a întâmplat cu Stalin. Dar ei n-au spus adevărul că a fost otrăvit, nimeni nu a știut. Credeau că a murit, dar el a fost otrăvit, a fost luat de la conducere, dar aceasta a fost descoperit între credincioși. (Istoricii se contrazic până în ziua de azi cu privire la pricina morții lui Stalin, însă credincioșii știau adevărul înainte ca acesta să se petreacă.)

Dumnezeu a spus mai departe despre toată starea din țară. (Din Uniunea Sovietică și în special din Ucraina.)

A fost de asemeni înștiințare că va fi o libertate religioasă. Toți judecau și se gândeau că va fi o revoluție nouă. Cum va fi această libertate? Noi eram prigoniți, prinși din toate părțile, izgoniți, duși la muncă silnică atunci când se vesteau prin Duhul Sfânt aceste lucruri. Și să fie libertate? Era descoperire că în piețe, pe stadioane, se va vesti Cuvântul lui Dumnezeu, dar propovăduirea Cuvântului nu va fi însoțită de Duhul Sfânt, ci va vorbi mai mult înțelepciunea omenească ! A fost arătat un snop foarte mare, reprezentând Biserica. A fost mare snopul acesta, dar apoi a rămas din el doar atât cât puteai cuprinde cu câteva degete; atât a rămas din tot poporul. A fost descoperit și pentru frățietatea din Biserică, starea lor duhovnicească.

Când tatăl meu a venit din pușcărie, doi oameni din sat au venit să-și ceară iertare.

_ Iartă-ne. Pe noi ne-au silit să spunem despre tine lucrurile acestea. Iartă-ne că noi trebuie să trăim în vecinătate, aproape unul de altul.

I-a adus o geantă de miere de albini și-și cerea iertare. Dar tata a plecat în Kazahstan unde erau copiii lui duși, pentru că în Ucraina au fost foarte prigoniți ca și copii de condamnați. Apoi nu după multă vreme și-a adunat copiii, le-a încredințat în mâna Domnului și a plecat la Domnul. Soția lui murise ceva mai înainte iradiată cu uraniu.

Relatare de Petru Cernozub,

translatare de Steopa Gherasim, prelucrare ####

Descoperiri duhovnicești pe patul morții

Page 12: Vom continua cercetarea Scripturii cu fragmentul din Epistola …luminavechilorcarari.ro/Decembrie2019.pdf · 2019-12-27 · masonerie - o altă grupare de oameni cu influență din

Acolo îți vei așeza darul pe altar !

(Continuare din numărul trecut)

Ziua plecării s-a apropiat. A clarificat munca sufletului lui: va asculta de glasul Domnului și va pleca în Kazahstan, dar va căuta ocazia să se întoarcă iarăși în munții tadjicilor... „Mă voi ruga lui Dumnezeu pentru asta și cred că El îmi va fi binevoitor.” Adesea se gândea la Arcip, fiul lui care ar fi trebuit să aibă acum treisprezece ani; sau Radomir, băiatul îndrăzneț... Cât s-ar fi bucurat ei să vadă atâtea lucruri interesante.

Dar într-o zi, spre seară, din veranda casei unde stătea s-a ridicat umplut de fiori: un vuiet sinistru și neînțeles se ridica de peste tot. La început a crezut că s-a stârnit așa din senin o furtună, dar și-a dat seama degrabă că frunzele copacilor nu se mișcau. Însă vaietul acela de peste tot continua... A ieșit repede afară, apucând în grabă un cuțit lung de pe un perete. Afară privea uimit: toată tabăra urla bocind cu mâinile ridicate, cât îi ținea gura. Curând dinspre apus, din partea de sus a satului, se putea vedea venind o ceată de bărbați înarmați. Între ei, câțiva duceau două tărgi de crengi iar pe acestea se vedea două trupuri moarte. Adam s-a apropiat de cel mai aproape și l-a întrebat despre ce este vorba, dar acesta continua să se tânguie ca și cum și-ar fi ieșit din minți. Peste puțin timp a încercat cu al doilea și a pățit la fel. De acum se întreba dacă nu ar trebui și el să se tânguie la fel... Hacores nu era pe aproape așa că Adam s-a retras din văzul mulțimii și privea. Întregul sat striga... Și erau peste două mii de persoane acolo... Peste vreo două ore, când jalea generală s-a mai domolit, spre casa unde locuia Adam, venea Riskan, cel mai bătrân bărbat din trib. Era însoțit de alți trei bărbați mai tineri și... plângea.

_ Prima dată când ai venit la noi ai adus viața. A doua oară când ai venit, ai adus moartea. Va trebui să pleci de aici... Și asta chiar acum !

După aceste spuse s-au întors, înainte ca Adam să-și fi revenit pentru a putea spune ceva. A rămas destul de multă vreme rezemat de peretele din butuci ciopliți al casei în care locuia. Sau mai bine-zis în care a locuit până atunci... Asta pentru că la un moment dat și-a dat seama că era privit de doi bărbați dintre luptătorii tribului care stăteau cu fața spre el. Privirea lor nu era dușmănoasă, dar era tristă și rece; păreau niște călăi care urmau să-și îndeplinească misiunea. Erau la o distanță destul de mare, dar era clar că stăteau acolo pentru el.

Înțelegând că soarta lui este pecetluită, că trebuia să plece într-adevăr, măcar că nici nu știa de ce, a izbucnit în plâns...

_ De ce-mi faci asta ? Întrebarea a țâșnit de pe buze odată cu toată

amărăciunea sufletului său. Și era îndreptată în sus, odată cu mâna dreaptă, cu palma deschisă.

_ De ce-mi faci asta ? Peste doar câteva momente, arunca deja o

privire în urmă, spre soarele roșu care apunea undeva în spatele lui, intrând între ramurile copacilor pădurii. În zarea acestuia i-a mai observat o dată pe cei doi luptători care acum îl urmăreau cu privirea. Era uimitor pentru el că nicăieri nu se vedea țipenie de om. Parcă au intrat cu toții în pământ; parcă s-a golit satul ! Trăia de trei ani și mai bine între oamenii din acești munți și încă nu le putea înțelege comportamentul, mai ales atunci când emoțiile le răvășeau viața. A trecut de terenul drept și gol care ținea de sat și intra în pădurea care cobora încet spre răsărit, fără să fie încă destul de hotărât încotro o va lua. Pleca din satul în care ar fi vrut să locuiască pentru tot restul vieții. Și pleca izgonit ca un câine rău... Încet, încet în mintea lui se așeza convingerea că era victima unui plan dușmănos a cuiva căruia nu-i venea bine că într-o zi ar fi vrut să se întoarcă aici. Poate un dușman al creștinilor... Deși lucrul cel mai greu de înțeles pentru el nu era plecarea asta gonită - măcar că și aceasta îl durea până în adâncul sufletului – ci era tăcerea lui Hacores... În pădure ziua se termina mai repede fiindcă lumina se dădea bătută în lupta cu coroanele copacilor, măcar că în zona în care se găsea pădurea era tânără. Era aproape de sat și copacii mari au fost tăiați. Cu mintea golită de orice gând, a apucat pe o cărăruie care știa că va șerpui spre nord-est și asta numai pentru a nu coborî prea mult în văile adânci din fața lui. La un moment dat a auzit un trosnet de crengi și s-a oprit înfiorat. Trosnetul era prea puternic pentru a fi făcut de vreun câine de-al taberei. „Poate-i Hacores !” – a fost primul gând izvorât din inima zbuciumată. Tot atunci i-a încolțit în minte gândul de a rămâne undeva nu tare departe de tabără, așteptând un moment potrivit pentru a-l întâlni într-o zi pe Hacores, care să îl lămurească de ce se întâmplă toate acestea.

A continuat să înainteze pe cărăruia plină de ierburi, însă cu atenția încordată la maxim, gata să se arunce între tulpinile copacilor ce străjuiau cărarea. Din pricină că era atent la ceea ce s-ar putea petrece din stânga sau din dreapta, a văzut destul de târziu că în față îl aștepta cineva, chiar pe cărare. S-a oprit dintr-odată privind cu insistență în semiîntunericul serii ce mergea spre noapte. Era o singură persoană și aceea

12 Lumina Vechilor Cărări

Page 13: Vom continua cercetarea Scripturii cu fragmentul din Epistola …luminavechilorcarari.ro/Decembrie2019.pdf · 2019-12-27 · masonerie - o altă grupare de oameni cu influență din

destul de mică la statură... _ Omad ! (Vino!) – se auzi un glas de femeie, în

tadjică. După ce a rostit acest cuvânt scurt, femeia din

față s-a și întors și a și plecat pe cărare în jos, așteptându-se să fie urmată. Adam însă a rămas pe loc pentru că se temea de o capcană. Între muntenii tadjici, relațiile cu femeile din afara familiei erau taxate foarte aspru. Chiar și flăcăii necăsătoriți trebuiau să păstreze o distanță cuviincioasă față de fete. Dacă se întâmpla vreun accident în relațiile dintre băieți și fete, trebuiau obligatoriu să se căsătorească. Însă între cei căsătoriți și care nu erau rude, regulile deveneau mult mai stricte și pedepsele foarte drastice. Niciun bărbat nu trebuia să fie găsit singur cu o nevastă din trib, indiferent de împrejurări. Dacă se întâlneau undeva prin sat, puteau schimba câteva cuvinte, dar dacă de exemplu femeia aceea ducea o povară oarecare pe umeri sau în mâini și vreun vecin o întâlnea și ar fi vrut s-o ajute, bărbatul trebuia să meargă înaintea ei cu câțiva pași spre locul unde îi lăsa povara jos. Întotdeauna când se iveau împrejurări de acest fel, obligatoriu trebuiau să devină serioși: zâmbetul și cu atât mai mult râsul între un bărbat și o femeie care nu erau rude apropiate, erau considerate abateri foarte mari și puteau duce la pedepse foarte aspre, mai ales pentru femei. În satul lui Toh, morala era mult mai jos pentru că domnea sclavia și beția, dar și acolo a întâlnit urmări ale călcării acestor legi nescrise. De exemplu într-o împrejurare, o femeie a râs din prag când un bărbat care-l căuta pe soțul acesteia, a întrebat-o dacă-i plac florile din moment ce în fața ușii erau o mulțime. Soțul femeii a observat zâmbetul larg al acesteia și a auzit râsul ei vesel. A urmat o biciuire iar apoi femeia aceea a fost trecută în rândul sclavelor soțului ei. Oamenii aceia aveau cel mai mare băiat destul de mărișor și de voinic. Acesta s-a răsculat împotriva hotărârii tatălui său, dar rudele acestuia l-au ucis. Oamenii aceia și-au justificat asprimea prin faptul că femeia aceea a mai fost pedepsită de soț pentru felul ei vesel când se întâlnea cu bărbații. Felul ăsta de a se desfășura lucrurile provenea din islam, măcar că islamul era destul de puțin infiltrat în satele pierdute din creștetul munților. Înainte de venirea musulmanilor în zona de șes și deal din răsăritul țării, fiecare trib își avea rânduielile lui în ce privește viața. De obicei bărbații aveau mai multe femei iar dacă cineva nu mai găsea nevastă potrivită pentru el în trib, căuta una în triburile vecine. Dacă nu se ajungea la o învoială, deseori fata era furată. Uneori cu voia ei, alteori fără. Urmare a acestui fapt se porneau lupte între clanuri, care uneori țineau și luni de zile. După venirea musulmanilor, în asemenea situații, din răsăritul țării veneau cete de luptători bine înarmați, care făceau pace cu sila între triburi. De multe ori triburile împricinate trimiteau veste invadatorilor din câmpie că s-au împăcat; asta din pricină că armata trimisă de califii din răsărit cerea plată pentru că au venit până acolo și nu se întorcea până nu-i lăsau pe munteni, goliți de orice putea fi cărat și avea valoare.

Adam cunoștea toate acestea și cu o parte dintre ele era chiar foarte de acord. Uneori se gândea cum se poate ca niște oameni străini de Dumnezeu să aibă niște rânduieli mai serioase și mai cu bună cuviință decât creștinii. Dar acum avea un motiv în plus să fie cu grijă în împrejurarea în care se găsea. Însă pe când gândea astfel, femeia aceea văzând că nu este urmată, s-a întors:

_ Eu sunt Agli și sunt nevasta lui Hacores. Vino, el m-a trimis să-ți vorbesc.

Deși nu era încă împăcat în sinea lui și încă nu excludea riscul unei capcane, s-a hotărât să meargă după femeia aceea. Aceasta înțelegând că va fi urmată, s-a întors spre vale cu pași repezi. Apoi a cotit brusc spre dreapta, apoi spre stânga sărind sprinten din bolovan în bolovan.

_ Aici nu ne aude nimeni. N-a apucat încă să se întoarcă de tot spre el, că

acesta a și prins-o de umăr: _ Știi să spui de ce se petrec toate acestea cu

mine ? _ Știu. Înfățișarea feței lui era mai mult decât o

întrebare, de aceea femeia a continuat în grabă, mai cu seamă că se vedea clar că nici ea nu era în apele ei.

_ Când ai ajuns la noi rupt de câini, ai fost primit într-una din casele căpeteniei Riskan și îngrijit de Sukay, care este fiul fiului lui. În vremea aceea i-ai povestit tânărului aceluia despre o grotă care se găsește nu departe de aici spre apus, unde se găsește aur și alte lucruri scumpe. Dar în casa aceea se găsea fără să fie văzută, făcând treburi de femeie, și Amur, sora lui Sukay. Aceasta a auzit povestirea ta despre comoara ascunsă. Ea are un... iubit. Un băiat dintr-un trib care locuiește mai în vale, pe drumul care duce în satul cel mare... Cei din familia Amurei nu sunt de acord cu dorințele acelui băiat pentru că în întâlnirile lor nu a dovedit calități de bărbat brav. Dar deși au luat toate măsurile trebuincioase, băiatul acela a reușit să se vadă cu fata de mai multe ori. Se vede că este un luptător iscusit. Și până la urmă tribul l-a acceptat, dar nu cu toată inima... Mai mult vânătorii au fost de părere să rămână... Și Amur i-a povestit despre comoară... măcar că încă nu sunt căsătoriți. Când prietenul lui Amur s-a dus să caute grota aceea, l-a întâlnit pe Sukay care deja a scos lucruri de acolo. S-au certat măcar că se cunoșteau. S-au încăierat și după cum spun luptătorii noștri, Sukay l-ar fi ucis pe celălalt, după o luptă aprigă. S-au luat după felul în care erau împrăștiate lucrurile și după faptul că trupul prietenului lui Amur era acolo înjunghiat. Apoi Sukay a pornit spre sat, dar rănile primite în luptă l-au doborât; l-au găsit căzut după câteva sute de metri... Au murit amândoi.

După o clipă de tăcere, cu glas aproape stins, cu capul plecat, a continuat:

_ Tu ești de vină ...! Adam respira greu, ca și cum ar fi urcat un

munte... _ Bătrânii noștri au spus că un om care are

înțelepciunea lui Dumnezeu, n-ar fi trebuit să

13 Lumina Vechilor Cărări

Page 14: Vom continua cercetarea Scripturii cu fragmentul din Epistola …luminavechilorcarari.ro/Decembrie2019.pdf · 2019-12-27 · masonerie - o altă grupare de oameni cu influență din

vorbească niciodată despre averi... Și mai cu seamă dacă chiar ar fi vorbit, ar fi trebuit să vorbească cu cine trebuie, nu cu un băiețandru primit de curând între bărbații luptători ai tribului...

Vorbele acestea sunau ca sentința unui tribunal. Acum Adam a înțeles ! Și ochii lui au început a șiroi iarăși, așa fără sunet. Se priveau în tăcere. Și privindu-l și ochii ei au început a se umezi deși se străduia din răsputeri să reziste.

_ Hacores m-a trimis să fac ceea ce el nu poate face pentru că trebuie să fie în garda căpeteniilor, lângă trupurile moarte. Trebuie să rostesc cuvintele lui pentru tine. Ele sunt așa: „De n-aș fi fost creștin, te-aș fi spintecat deja. Dar Scriptura m-a învățat să iert pentru că orice om face păcat. Cred că ai făcut rău totuși inima mea nu te va uita niciodată...” Și a mai spus ceva: „Mă doare pentru tine, dar mai mult mă doare pentru că credința creștină va suferi aici la noi. Niciuna dintre căpeteniile noastre nu s-ar fi dus să caute aur numai pentru el și n-ar fi vorbit cu tinerii neîncercați despre asta...”

_ Du-te la ruși, în vale... Nu pleca singur prin munți... Te vor rupe fiarele sălbatice.

Și fiindcă Adam nu spunea nimic, ea a adăugat: _ Te rog... Apoi s-a apropiat și spre surprinderea lui, pentru

câteva clipe i-a luat fața în palme, apoi i-a șters ușor lacrimile...

_ Așa fac surorile cu frații lor, - a explicat ea. Apoi a continuat cu glas repezit: _ Trebuie să plec. Dacă ne prinde cineva aici,

nici Hacores nu ne mai poate scăpa... Când trupul viguros nu i se mai vedea de după

prima stâncă, a mai strigat ușor: _ Inima mea te prețuiește... Și liniștea nopții s-a restabilit. Adam continua să

stea în picioare acolo unde l-a lăsat femeia căpeteniei. Stătea rezemat cu o mână de stânca din spatele lui. Nu mai plângea; se pare că ultimele lacrimi au fost șterse de mâna acelei străine. „De ce a trebuit să tresar din când în când la atingerea unei mâini de femeie ? De ce a trebuit să plece Marusia mea și să rămân singur pe lume ? De ce de îndată ce se leagă ceva în viața mea, trebuie numaidecât să dărâm tot cu mâna mea; cu capul ăsta care judecă rău ?” Își frământa mintea cu amărăciune, încercând să găsească cumva un rost prin tot ce a trebuit să treacă. „Nu vezi că nu sunt bun la nimic ? De ce mă tot amăgești cu câte un lucru care crește și înflorește ca mai apoi să se frângă așa ca și aici ? Uite ce-am lăsat în urmă...” De data asta gândurile lui aveau adresă... Își dorea în sinea lui să nu mai spună niciodată nimănui despre acest Dumnezeu care are adesea căile Lui și nimeni nu-L mai înțelege.

_ Mă duc în China ! Cel puțin oamenii care cred în Krishna sunt pașnici.

Cuvintele acestea au fost însoțite de un nou șuvoi de plâns. Le simțea ca pe o lepădare...

_ Pentru ce să rătăcesc ca un animal sălbatic prin munți ? – a continuat ca și cum s-ar răzbunat pe viață.

Și îndârjit în amărăciunea lui s-a pornit din

ascunzătoarea naturală formată din capete de stânci și copaci încâlciți unul în altul, din nou spre poteca care știa că duce spre nord-est, spre China. Ca și cum China era pe dealul celălalt ! Dar China era într-adevăr în direcția aceea și omul devenise hotărât să meargă în China... la Krishna !

După ce a găsit poteca în întunericul care a cuprins deja pădurea, a continuat spre locurile în care nu demult a fost la vânătoare cu tovarășii lui din tribul de care tocmai se despărțea. Devenise conștient de pericolul în care se avântă umblând noaptea prin sălbăticii. Era atent la fiecare zgomot și la fiecare urlet sau țipăt al jivinelor care se trezeau la luptă pentru hrană. De mai multe ori s-a simțit amenințat și panica l-a cuprins cu un fior urât care-i umbla pe șira spinării. De mai multe ori s-a oprit privind în jur după un loc de refugiu... Dar a continuat și la o vreme luna îi spunea că merge spre dimineață. Necăjit pe el însuși, cu dorința de a nu mai întâlni niciun cunoscut niciodată, mergea înainte. Totuși în sinea lui se mira cum de că n-a dat nas în nas cu niciuna din fiarele a căror răcnete le-a auzit de câteva ori așa de aproape. Dar când deja zorile se iveau și terenul de sub picioare se putea distinge mai bine, când deja putea călca mai în siguranță, obosit cum era, s-a împiedicat de o creangă și s-a dus jos cu fața înainte. Și înainte de a putea întinde o mână în față, din pricina celor câtorva lucruri pe care le căra cu el, a dat cu fruntea de un bolovan și mintea i s-a întunecat...

Când s-a trezit era ziuă demult. Cu dureri la cap, cu o șuviță de sânge închegat pe față, întinde o mână pentru a recunoaște locul.

_ Hacores ? Este Hacores aici ? Bătea câmpii ! Dar convins de faptul că se

găsește în tribul lui Hacores, s-a străduit să se ridice și să deschidă ochii, numai că locul în care se găsea nu putea să-l deosebească. Era ceva foarte ciudat. Deasupra lui avea un tavan înclinat într-o parte și în alta, format din două trunchiuri de copac, care veneau unul în altul, formând o coamă ca acoperișurile la case. Peste ele erau îngrămădite alte crengi mai mari sau mai mici. Același material, adică crengi îngrămădite, se găsea și sub el. Peste tot creștea un mușchi verde închis. Tot privind în jur, a dat de locul prin care intra lumina: o deschizătură mărginită într-o parte de o muchie de stâncă. Era un culcuș de animale ! Atunci a început să-și frământe mintea să înțeleagă unde anume s-ar putea găsi și cum a ajuns acolo. Așa, încet, fortăreața minții a început a se deschide... „Da, tribul lui Hacores... Ce-am făcut, ce-am făcut oamenilor acestora ? Din cauza mea au murit doi tineri... Și mărturia mea ca și creștin s-a dus... ” Lăsat cu capul în mâini, se gândea cu tristețe la toate câte i s-au întâmplat acolo. La cât de mult și-a dorit să ajungă acolo când a plecat din tribul lui Toh și cât de mult ar fi vrut să se întoarcă acolo împreună cu ai lui și acum... totul s-a ruinat. „Da Dumnezeu îmi stă împotrivă !” Încet a putut să refacă în minte drumul lui noaptea prin păduri după ce s-a despărțit de femeia aceea care i s-a părut o ființă deosebită. Vorbele ei încă îi răsunau în urechi: „Inima mea te prețuiește !”

14 Lumina Vechilor Cărări

Page 15: Vom continua cercetarea Scripturii cu fragmentul din Epistola …luminavechilorcarari.ro/Decembrie2019.pdf · 2019-12-27 · masonerie - o altă grupare de oameni cu influență din

În tot timpul acesta în care stătea cu capul plecat în mâini, și pentru că părea că se simte mai bine așa, durerea fiind mai mică, i s-a părut că aude cumva ceva deosebit din partea locului prin care intra lumina. Apropiindu-se de ieșirea din vizuina acea, rămâne înghețat: la câțiva pași o namilă de urs, mai precis o ursoaică cu un pui destul de mare de acum, stătea culcată, privind leneș cum i se mișca fiul încoace și încolo. Când a dat să-și găsească un loc din care să poată vedea mai bine afară, a dat cu mâna de ceva unsuros. Când se uită în jos, vede o bucată de capră sălbatică cu tot cu blana sfâșiată și plină de sânge. Și părea să fie foarte proaspătă... Ferindu-se de bucata aceea de capră, a apucat cu mâna de colțul acela de stâncă de la intrare, dar din locul unde a pus mâna s-a desprins o bucățică care a căzut jos. La zgomotul acela ursoaica a întors capul spre el; și erau doar câțiva pași între ei ! Privirea îi era blândă, cum nu se obișnuiește la un animal, dar lui Adam îi îngheță picioarele. Mai cu seamă că nu avea lângă el niciunul dintre lucrurile lui, între care ar fi trebuit să fie două cuțite, unul dintre ele destul de lung și ciomagul de sânger.

_ Doamne, scapă-mă ! Spunând asta și-a adus aminte de două lucruri

deodată. Mai întâi că rugăciunea asta a mai spus-o cineva în Scripturi și apoi că el era pornit... în China. În China la Krishna ! Și asta pentru că era supărat pe Dumnezeu cum era supărat și pe propria lui persoană...

_ Doamne, scapă-mă ! Scapă-mă și de data asta...

Vorbele omului au atras atenția animalului care se uita la el și mai insistent, dar fără să se miște din loc. Ursul tânăr însă nu s-a dovedit într-un gând cu mamă-sa, astfel că de îndată ce a auzit glasul de om, s-a și îndreptat spre gura bârlogului, hârâind furios. Era de mărimea unui vițel și destul de spătos. Atunci ursoaica a scos un urlet și s-a îndreptat și ea spre intrarea în bârlog. Lui Adam i s-a făcut părul măciucă și a apucat cu amândouă mâinile de crengile de

deasupra, reușind să desprindă niște vreascuri groase cât degetul, cu care să se apere cumva...! Dar ciudat, ursoaica și-a mușcat puiul destul de tare ca să se facă ascultată și l-a împins în partea opusă bârlogului, după care s-a oprit cu spatele la bârlog și cu fața spre puiul nemulțumit, mai hârâind o dată spre el. Adică și-a oprit puiul ca să nu-l apuce pe Adam ! Ba mai mult, l-a gonit mai departe ca omul să rămână în siguranță. Profitând de situația creată, Adam a sărit afară din bârlog și a apucat unde a văzut cu ochii. Astfel s-a cățărat degrabă pe niște stânci aflate aproape, dispărând din vederea celor două animale rămase jos. A stat un timp tremurând, lipit de piatra rece, ascultând cu atenție să vadă dacă nu cumva urșii îl vor urmări. După un timp a îndrăznit să se cațăre mai sus, pentru a arunca o privire de peste creasta stâncii aceleia. Privind în jos, îi vede pe prietenii săi în aceeași poziție, adică ursoaica tolănind leneșă, dar cu ochii pe ursul celălalt, care se mișca agitat încă, încoace și încolo. De sus a mai putut vedea un lucru care l-a făcut să înțeleagă cum a ajuns în vizuina ursului: undeva foarte aproape de bârlog, pe un fel de cărăruie naturală formată printre copaci, se găseau toate lucrurile lui, împrăștiate care încotro. Însă de acolo, încă se vedea limpede o dâră lăsată de ceva tras pe pământ, până la gura bârlogului... Așa a înțeles că după ce a rămas fără cunoștință, căzut jos, Dumnezeu a trimis ursoaica aceea să-l tragă la adăpost ! Mai mult, animalul i-a adus și o bucată de capră ca să aibă ce mânca când i-o fi foame !

Până aici toate bune, dar îi era frică să se îndrepte într-o direcție oarecare pentru că nu putea crede că animalul va fi la fel de binevoitor. Apoi nici nu s-ar fi dus mai departe fără lucrurile lui. Așa că s-a gândit că cel mai bun lucru ar fi să mulțumească lui Dumnezeu pentru această nouă minune și apoi să încerce ceva. După rugăciune a dat să se coboare spre lucrurile lui, dar urșii l-au observat. Răspunsul lor l-a pus pe gânduri: mai întâi ursoaica a scos un urlet fioros care nu mai semăna deloc cu privirea blândă de mai înainte, apoi și progenitura ei a scos și ea pe gâtlej

o amenințare cât a putut de serioasă, fără ca mamă-sa să-i mai stea în cale. Era limpede că foaia s-a schimbat... Adam se găsea sus pe stâncă, dar nu era prea sigur dacă nu cumva gazdele lui ar fi putut să ajungă acolo și ei și doar în câteva momente... Atunci a strigat cât a putut: _ Doamne, dacă ai făcut minunea ca fiara asta să mă găzduiască în casa ei, te rog, spune-i acum să mă lase să-mi iau lucrurile...

(Va urma)

Prelucrare ####

15 Lumina Vechilor Cărări

Page 16: Vom continua cercetarea Scripturii cu fragmentul din Epistola …luminavechilorcarari.ro/Decembrie2019.pdf · 2019-12-27 · masonerie - o altă grupare de oameni cu influență din

Vameșul în vremea Bibliei, era un funcționar evreu, în slujba romanilor, care îi dominau în acea perioadă. Acesta colecta taxe vamale de la comercianți și impozite de la cetățenii evrei.

Vameșii erau disprețuiți de evrei, care îi considerau un simbol al lăcomiei și necinstei, oameni păcătoși. Ei cereau taxe mari și o parte din bani și-i însușeau, iar împotriva abuzurilor și lăcomiei vameșilor nu exista nicio lege. Din acest motiv, vameșii erau excluși din societatea evreiască și considerați trădători ai patriei, fiindcă lucrau pentru dușmanii lor, romanii. Nu doar vameșii erau disprețuiți, ci chiar și prietenii lor.

Zacheu era șeful vameșilor din Ierihon. El supraveghea activitatea celorlalți vameși. Era un om foarte bogat, avea o casa mare și frumoasă în orașul palmierilor, așa cum era numit Ierihonul. Deși era bogat, oamenii din orașul lui îi ocoleau și îl priveau cu ură datorită meseriei.

Într-o zi Zacheu a auzit că trece Domnul Isus prin Ierihon. Auzise despre Domnul Isus că este bun cu toți oamenii și chiar îi iubește, îi ajută, îi vindecă și îi iartă de păcate. Acum Zacheu voia să-L vadă pe acest Om minunat. Să meargă prin mulțime era dificil pentru el că era mic de statură și mai era o problemă: meseria lui. Știa că oamenii îl urau și îl priveau cu răutate. „M-am hotărât - a zis Zacheu - mă voi urca în acel dud de pe marginea drumului.” Era un pom cu trunchiul gros și ramuri stufoase, o ascunzătoare foarte potrivită. Așa a și făcut. Nu știa nimeni de planul lui, doar inima lui doritoare să-L vadă pe Domnul Isus. Însă Domnul Isus, care cunoaște inima, când a ajuns în dreptul dudului, s-a oprit, s-a uitat în dud și i-a zis: „Zachee, dă-te jos, că vreau să vin la tine acasă!” Zacheu a coborât repede, uimit că Domnul Isus, din tot Ierihonul, alege să vină tocmai în casa lui. Bucuros că are un așa musafir important, Zacheu a pus masa pentru Domnul Isus și pentru ucenicii Lui. Din acel moment, Zacheu s-a hotărât să-și schimbe comportamentul; să fie corect și bun. Zacheu ne învață cea mai frumoasă lecție despre zel. Dar ce înseamnă ZEL? ZEL (vs. leneș, trândav) = râvnă, sârguință, hărnicie, să faci cu pasiune și bucurie orice lucru bun. Când mântuirea/salvarea a intrat în casa lui Zacheu, plin de zel el a zis: jumătate din averea mea o dau săracilor și celor pe care i-am nedreptățit, le dau înapoi

de patru ori mai mult. În inima lui Zacheu, în locul necinstei a intrat dreptatea, iar dărnicia a ocupat locul lăcomiei.

În tot orașul s-a aflat ce urmări a avut vizita Domnului Isus în casa vameșului șef. Săracii au primit daruri de la Zacheu, iar cei care au fost păcăliți de vameș, au primit înapoi nu doar suma pe care o credeau pierdută, ci mult mai mulți bani.

Oamenii L-au judecat pe Domnul Isus că a mers în casa unui om așa păcătos, dar au avut ocazia să vadă ce schimbări a adus într-o inimă păcătoasă, prezența Lui. Mare bucurie în casele săracilor și a celor păgubiți de Zacheu și multă pace în inima dătătorului voios. „…căci pe cine dă cu bucurie, îl iubește Dumnezeu.” (2 Corinteni 9:7).

Zacheu, șeful vameșilor din Ierihon, este dovada că inima și casa în care intră Domnul Isus, sunt schimbate.

În inima și casa ta, a venit Domnul Isus? Zelul/râvna ta pentru Domnul este ca a lui Zacheu? Te implici cu pasiune în lucrări care Îl onorează pe Isus, Mântuitorul tău? Uită-te la zelul lui Zacheu: așa arată o inimă în care a intrat mântuirea. Dacă ești leneș și plictisit de cele spirituale, invită-L în inima și casa ta pe Domnul Isus. Prezența Lui va aduce schimbarea de care ai nevoie.

„…este bine să fii plin de râvnă totdeauna pentru bine…” (Galateni 4:18).

L. Ungureanu

16 Lumina Vechilor Cărări

Zacheu - șeful vameșilor, care de bucuria mântuirii și-a împărțit averea cu săracii -

(Luca 19:1-10)

Page 17: Vom continua cercetarea Scripturii cu fragmentul din Epistola …luminavechilorcarari.ro/Decembrie2019.pdf · 2019-12-27 · masonerie - o altă grupare de oameni cu influență din

17 Lumina Vechilor Cărări

Acest lucru i-a înfuriat pe potrivnicii săi și mai rău. La miezul nopții aceștia s-au strecurat sub protecția întunericului, dar ceea ce au văzut i-a surprins, chiar i-a șocat de-a dreptul. În jurul casei pastorului stăteau niște persoane îmbrăcate în alb. Atacatorii au hotărât să vină și să încerce încă o dată în următoarea noapte. Dar și în această noapte li s-a oferit același tablou: o duzină de persoane îmbrăcate în alb formau un cerc, păzind casa. După ce ceata furioasă a hindușilor a încercat fără succes și în a treia noapte să-i incendieze casa pastorului și aceleași persoane îmbrăcate în alb se aflau în aceeași poziție, unul dintre hinduși l-a sunat pe pastor întrebându-l:

_ Voi nu dormiți? În trei nopți la rând am încercat să-ți dăm foc la casă. De fiecare dată fără succes, pentru că este în permanență păzită de voi!

Bishal le-a răspuns: _ Toți am fost în pat și am dormit. Ceea ce ați

văzut voi trebuie să fi fost îngerii. După cum vezi, familia mea împreună cu mine suntem păziți de Dumnezeul nostru. De aceea nu ne este frică.

Cum se proslăvește Dumnezeu prin cei slabi Din când în când pastorul Bishal călătorește într

-un sat de munte, pentru a-l vizita pe Prem. Prem vine dintr-un trib foarte sărac. El nu a făcut nicio școală și nu putea să scrie nici să citească, lucru valabil pentru 45% din populația nepaleză adultă. Când cu 15 ani în urmă, satul său a aflat că Prem crede în Domnul Isus, l-a izgonit din aceasta comunitate. Un creștin – așa ceva n-a existat în satul lor niciodată. După aproximativ trei luni, Prem a încercat să se întoarcă înapoi acasă și a reușit să facă lucrul acesta atunci când unchiul său, un cunoscut medicinist, s-a îmbolnăvit. El s-a rugat pentru el și acesta a fost vindecat. În ciuda acestei minuni, mulți locuitori ai satului erau mereu împotriva sa. El s-a comportat mai departe pașnic și s-a rugat în ascuns ca Domnul Isus să atingă inimile sătenilor, astfel încât într-o bună zi să-I poată preda inima. Și el s-a mai rugat și pentru faptul ca Dumnezeu să-l ajute să citească Biblia. Cu adevărat acesta a fost

într-o zi, pur și simplu în stare să citească și să înțeleagă cuvântul lui Dumnezeu și pe deasupra el a putut deodată să și scrie. Acest lucru l-a capacitat să predice și să învețe și pe alții ceea ce se află în Biblie. De când Bishal i-a devenit mentor, adică de 12 ani, a botezat 102 de hinduși pe care i-a condus la credința în Domnul Isus, numărul lor crescând ulterior până la 600 de credincioși. Bishal rămâne uimit de fiecare dată când pleacă în satul lui Prem și încearcă în continuare să-i sprijine material și să-i încurajeze:

_ El este un om foarte simplu și din perspectivă omenească pare imposibil să fie potrivit pentru această slujbă. Dar Dumnezeu îl folosește într-un chip impresionant! Întregul sat s-a schimbat datorită lui.

Între timp procentul de creștini din Nepal s-a ridicat la 4%. Și zi de zi se mărește; foarte mulți dintre ei vin la credință în urma darului de vindecare cu care Dumnezeu lucrează printre ei. Cei mai mulți credincioși aparțin păturilor sociale de jos, sunt relativi tineri care nu pot să citească sau să scrie. De aceea partenerii noștri ajută cu cursuri biblice punându-le la dispoziție evangheliști și conducători care încearcă să pună la baza acestor Biserici un fundament biblic sănătos.

(Continuare în numărul următor)

Din „Vocea Martirilor” 11/2019

Tradus de Vasile Breabăn

Când Domnul tainic își trimite îngerii

Nepal

Radicalii hinduși l-au amenințat în nenumărate rânduri pe pastorul Bishal. De data aceasta aceștia au vorbit concret și la obiect: „Dacă nu încetezi să predici despre acest Isus, atunci îți vom incendia casa”. Bishal a simțit că de data aceasta se vor ține de cuvânt, dar nu s-a lăsat intimidat. „Dacă trebuie să mor, atunci ajung la Domnul Isus în cer, așa că nu voi înceta să povestesc despre El”, - a fost răspunsul său.

Page 18: Vom continua cercetarea Scripturii cu fragmentul din Epistola …luminavechilorcarari.ro/Decembrie2019.pdf · 2019-12-27 · masonerie - o altă grupare de oameni cu influență din

18 Lumina Vechilor Cărări

Era decembrie iar Richard tocmai se

întorsese în celula sa după cele 12 ore de muncă

forțată, într-o zi de iarnă năprasnică. Îl durea întreg

corpul, tremura de frig și stomacul i se contracta

de foame. Încă o oră comandantul Stan l-a lăsat pe

el împreună cu tovarășii săi, să stea în picioare în

celula strâmtă. Stan și-a ridicat pumnul în aer:

_ Acesta a căpătat tăria oțelului din pricina

multor lovituri pe care le-am aplicat pușcăriașilor!

- a urlat el. - Cu o singură lovitură îl pot face pe

oricare dintre voi să se prăbușească în genunchi!

Vă promit: mâine, de crăciun, veți fi bătuți cum n-

ați mai fost niciodată până acum. Isus n-a venit în

lumea aceasta pentru voi. Nimeni nu vă iubește.

Soțiile voastre au acum alți bărbați. Copiii voștri

au devenit între timp comuniști și vă blestemă.

Crăciun fericit!

Richard și câțiva dintre tovarășii de celulă

știau însă mult mai multe. Ei știau de pildă că

Hristos i-a iubit și că a venit în lumea aceasta

pentru fiecare suflet din această pușcărie, chiar și

pentru comandantul Stan.

După ce comandantul a plecat din nou,

pastorul Crăciun i-a întins unuia dintre tovarășii de

celulă ai lui Richard, câteva dintre șipcile pe care se

sprijinea salteaua patului, șoptindu-i lui Richard:

_ Ziua de mâine nu va fi plăcută, dar: „Iată că

nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzeşte pe

Israel.” (Psalmii 121:4).

Puțin mai târziu, pastorul a adormit în pace. În

cei paisprezece ani petrecuți în închisoare a

cunoscut și bărbați care nu puteau dormi așa de

liniștiți nici în preajma sărbătorilor …

Într-o astfel de seară de ajun, Richard zăcea

bolnav în patul său. La dreapta sa era întins un

stareț pe nume Ițcu care aștepta să-și dea ultima

suflare în urma torturilor la care a fost supus. Era

liniștit și calm, știind bine că în curând va fi cu

Domnul Isus în ceruri. La stânga sa se afla un alt

pușcăriaș – bărbatul ce l-a torturat pe Ițcu. (un

călău). Camarazii săi însă s-au ridicat împotriva lui,

astfel că și el fusese arestat și torturat. Disperat el l-

a trezit pe Richard în acea noapte.

_ Am făptuit niște fărădelegi îngrozitoare. - s-

a mărturisit el. Nu-mi pot găsi liniștea. Ajută-mă!

Atunci Ițcu a chemat la el alți doi pușcăriași și

sprijinit de aceștia s-a îndreptat încetișor către

călăul de odinioară, așezându-se pe patul său.

_ Ai fost tânăr și nu ți-ai dat seama ce faci, - a

spus el - mângâind bărbatul pe cap. Te iert și te

iubesc așa cum o fac și toți ceilalți creștini pe care

tu i-ai torturat. Și dacă noi păcătoșii care am fost

Creștinii urmăriți

Paisprezece ani consecutiv, după gratii

„Cu mare trudă și necaz se naște Hristos în inimă.”, scria Richard Wurmbrand cu privire la cei paisprezece ani pe care a trebuit să-i petreacă în închisoare.

Page 19: Vom continua cercetarea Scripturii cu fragmentul din Epistola …luminavechilorcarari.ro/Decembrie2019.pdf · 2019-12-27 · masonerie - o altă grupare de oameni cu influență din

salvați de Isus Hristos, putem să te iubim așa de

mult, cu cât mai mult va fi El pregătit să șteargă

toate relele pe care le-ai făcut și să te curățească pe

deplin. Doar trebuie să te pocăiești și să-ți pară rău!

În această celulă în care nu exista o atmosferă

privată, Richard a auzit cum călăul mărturisea celor

pe care i-a torturat, toate aceste fărădelegi. Și a mai

fost martor la felul în care cei torturați l-au iertat,

nu înainte de a-l îmbrățișa. Amândoi bărbații au

murit în acea noapte și nu a fost deloc simplu să-ți

aduci aminte de ajunul unei sărbători care

amintește despre ceea ce s-a întâmplat în Betleem.

Domnul Isus a venit din nou în lume – în inima

unui răufăcător.

Într-o altă celulă, Richard a asistat la discuția

de odinioară dintre un pastor pe nume Simeon și un

hoț pe nume Cunia. În fiecare zi Cunia fura

ochelarii lui Simeon și îi dădea pastorului înapoi cu

condiția ca acesta să-i dea pentru aceasta porția sa

de zahăr. Simeon nu s-a plâns niciodată. Într-o zi

acesta i-a zis lui Cunia:

_ Îți dau cu plăcere zahărul, așa că nu te mai

chinui să-mi furi ochelarii.

_ De ce nu te mânii și de ce nu mă reclami la

supraveghetori ? - l-a întrebat Cunia. _ _ _ Pentru

că doresc să devii un om mai bun. - a răspuns

Simion. Pentru că te iubesc !

_ Nimeni nu mă iubește. - a răspuns Cunia. -

Eu sunt un hoț.

_ Între ortodocși se spune că este ziua de

naștere a Domnului Isus, - a continuat Simeon.

Apoi i-a explicat că Domnul îl iubește și că a

venit în lumea aceasta pentru a-i face bogați. Că a

pregătit pentru ei o locuință într-un oraș în care

chiar și străzile sunt de aur. Așa că nu mai există

niciun motiv să mai furi… Și iarăși istoria despre

Fiul lui Dumnezeu este reluată. Domnul Isus

Hristos s-a născut într-un grajd, a venit în lume fără

strălucire, ca să ne salveze.

În românește

de Vasile Breabăn

Din „Vocea Martirilor”

Nr.12/2019

19 Lumina Vechilor Cărări

RĂSPUNSURI LA SECȚIUNEA: „Atitudini”

1. VANITATE = Ambiție neîntemeiată; dorință de a face impresie; orgoliu, trufie, îngâmfare,

înfumurare.

2. Mândri, smeriți. Iacov 4.6

3. Îngâmfă, smerenia. Proverbe 18:12

4. Amărăciune, iuțime, mânie, strigare, clevetire, răutate. Efeseni 4:31

5. Buni, miloși, iertați-vă, iertat. Efeseni 4:32

6. Bunătatea, mincinos. Proverb 19:22

7. Bunătatea, credincioșia. Proverbe 3:3

8. Înțelepciunea, curată, pașnică, blândă, înduplecat, îndurare, bune, părtinire, fățarnică. Iacov 3:17

9. Înțelept, priceput, bună, blândețea înțelepciunii.

10. Cinstită Proverbe 31:10

11. Cinstiți, vicleniile. Proverbe 11:3

12. Ascultare, vorbire, mânie, mânia. Iacov 1:19

13. Bate joc, ascultarea. Proverbe 30:17

14. Harnici, leneșă. Proverbe 12:24

15. Ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzește planuri

nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos, care spune minciuni, şi cel ce stârneşte

certuri între fraţi. Proverbe 6:16

Page 20: Vom continua cercetarea Scripturii cu fragmentul din Epistola …luminavechilorcarari.ro/Decembrie2019.pdf · 2019-12-27 · masonerie - o altă grupare de oameni cu influență din

1. Ce înseamnă ZEL? 2. Cine a afirmat: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta…”? Despre casa cui era vorba? 3. Ce schimbare a intervenit în viața lui Zacheu după intrarea mântuirii în viața lui? 4. Ce au zis oamenii despre Domnul Isus când au văzut că El intră în casa vameșului Zacheu? (scrie

expresia biblică). 5. Biblia spune că: a) „Fiul omului a venit să caute și să ... ce era ... ”?; b) Cine este Fiul Omului? 6. Citește Luca 5 și completează declarația Mântuitorului: „Nu cei … au trebuinţă de … , ci cei … N-

am venit să chem la … pe cei … , ci pe cei … .” 7. Citește Romani 10 și află cum se capătă neprihănirea* și cum se ajunge la mântuire? 8. Completează versetul: „Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la ..., ci ca să căpătăm ..., prin ...

nostru ... ... .” 1 Tesaloniceni 5: … 9. Cine și cui a zis: „… văd că Dumnezeu nu este părtinitor, ci că în orice neam, cine se teme de El,

și lucrează neprihănire este primit de El.”? 10. Cui i-a fost adresată întrebarea și de cine: „Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit” ? 11. Scrie răspunsul pe care l-a primit cel care a pus întrebarea de mai sus. (de la nr.10). 12. Mântuitorul Isus a spus despre doi pași pe care trebuie să-i facem pentru a fi mântuiți. Care sunt?

Marcu 16. 13. Cum se numește comercianta din Tiatira care a primit cuvântul mântuirii și a fost botezată? 14. Cu ce se compară Mântuitorul, pe El Însuși, în Ioan 10 când ne precizează că doar prin El putem

fi mântuiți? 15. Citește Evrei 2 și află care este atitudinea greșită pe care să NU o avem față de o mântuire așa de

mare? *NEPRIHĂNIRE = Calitate a ceea ce este fără prihană, fără păcat, fără vină, pur; curățenie, puritate.

(dex).

CONCURS BIBLIC: „Cercetați Scripturile”

Secțiunea: „Mântuirea”

Mântuire = iertare de păcat, izbăvire, salvare. (Dex.)

Citeşte cu mare atenţie cerinţele:

* De citit Luca 19:1-10, Fapte. Ap. 10, 16 și povestirea de la „Rubrica copiilor - Zacheu – șeful vameșilor care … .” Răspunsul care constituie doar referință biblică NU se punctează.

RĂSPUNSURILE SUNT AŞTEPTATE PÂNĂ LA DATA DE 01.02.2020!

Răspunsurile se trimit prin poşta română sau poşta electronică la adresele:

Destinatar: Ligia Ungureanu

O.P 51 – C.P 25, Bucureşti

sau: [email protected]

Vârsta celor ce participă la concurs trebuie să fie până la 20 de ani inclusiv.

Vă rugăm să confirmați primirea premiilor sau să anunțați în caz că nu ați primit premiul în maxim 3 săptămâni de la apariția revistei. Vă mulțumim! Tel: 0756 46 56 73 sau pe mail.

20 Lumina Vechilor Cărări

Page 21: Vom continua cercetarea Scripturii cu fragmentul din Epistola …luminavechilorcarari.ro/Decembrie2019.pdf · 2019-12-27 · masonerie - o altă grupare de oameni cu influență din

Pentru luni, 6 ianuarie 2020, orele 17.00, în casa de rugăciune a Bisericii Penticostale nr. 4

din Rădăuți este programată o slujbă publică zonală, pentru frați şi surori. Se are în vedere o căutare a

lui Dumnezeu în rugăciune și o privire asupra epistolei Romani, cap. 12:21: „Nu te lăsa biruit de rău,

ci biruie răul prin bine.” Este bine ca dorința noastră cu privire la această zi să fie așezată din timp

înaintea Domnului, pentru ca El s-o binecuvânteze.

Abonamentele la revista „Lumina Vechilor Cărări” pentru anul 2020 se pot face la următoarele preţuri:

35 RON pentru 1 abonament în România. 33 EURO pentru 1 abonament în Europa. 36 EURO pentru 1 abonament în alte continente. La fiecare 10 abonamente oferim un abonament gratuit. Preţurile fixate includ şi taxele poștale pentru expediere. Vă rugăm să ne contactați pentru a ne comunica dacă continuați abonamentul sau nu. Până la data de 20 ianuarie 2020 așteptăm să ne spuneți câte abonamente doriți, iar în caz

că nu suntem contactați înțelegem că nu mai doriți să fiți abonat. Relaţii şi comenzi la numerele de telefon: 0722.558243. Banii se pot depune în contul bancar RO27 BRDE 340S V489 8456 3400 (RON) la BRD pe

numele Senciuc Avram sau Vișan Gheorghe. Sau se mai pot expedia prin mandatul poştal pe adresa: Gică Vişan OZP RĂDĂUȚI GHIȘEUL 2 CP. 13, Jud. Suceava 725400 Calendarul pentru anul 2020 va fi într-un alt format decât cel care a fost până acum. Așteptăm ca cei ce doresc calendare să ne contacteze pentru a face comanda la nr. de telefon

0722.558243. Încă se mai pot face comenzi. Un calendar este la prețul de 5 lei.

Abonam

ente

A

nunt

intr

unire

Pre

mia

nti

Premianții acestei luni:

Hapca Onisim – Suceava; Doroftiese Mihaela-Estera – Poiana Stampei; Lăpugean Lidia-Alexandra – Ohoba; Brăgărea Irina – Bughea de Jos; Brăgărea Ana – Bughea de Jos; Cioina Emanuela – Salcea; Lavric Rebeca – Timișoara; Pop Debora – Orțișoara; Gheorghe Timotei – București, Gheorghe Neemia – București.

21 Lumina Vechilor Cărări

Page 22: Vom continua cercetarea Scripturii cu fragmentul din Epistola …luminavechilorcarari.ro/Decembrie2019.pdf · 2019-12-27 · masonerie - o altă grupare de oameni cu influență din

Aşa vorbeşte Domnul: Staţi în drumuri, uitaţi-vă şi

întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună, umblaţi pe ea şi veţi găsi odihnă

pentru sufletele voastre!

Ieremia 6:16

GICĂ VIŞAN

O.Z.P. RĂDĂUȚTI GHIȘEUL 2 C.P. 13

MUN. RĂDĂUŢI JUD. SUCEAVA

COD 725400

Tel. 0230/565625 - 0722/558243

Colectivul de redacţie Ioan Nemeş

Vasile Breabăn

Avram Senciuc

Lucian Claudiu Şandra

Gusti Cheţec

Iliuţă Petruneac

Gică Vişan

Vasile Şindilar

CUPRINS

FIII LUMINII !

CE AI TU, AGAR ? PRINCIPII PENTRU TINERI OMUL VECHI, OMUL NOU

PUTEREA UNEI DEFAVORIZĂRI

CORBUL

ȘI TOTUȘI, SE ÎNVÂRTE ...

TOT AȘA DE TARE

DESCOPERIRI DUHOVNICEȘTI ACOLO ÎTI VEI AȘEZA DARUL PE ALTAR !

ZACHEU

CÂND DOMNUL TAINIC ÎȘI TRIMITE...

PAISPREZECE ANI CONSECUTIVI...

CONCURS BIBLIC— MÂNTUIREA

MAI ROAGĂ-TE O DATĂ !

ISSN 2601 - 0526

Page 23: Vom continua cercetarea Scripturii cu fragmentul din Epistola …luminavechilorcarari.ro/Decembrie2019.pdf · 2019-12-27 · masonerie - o altă grupare de oameni cu influență din

MAI ROAGĂ-TE O DATĂ! Dacă târziu tu te trezești, stai prea puțin în rugă, Nici nu ai timp să studiezi, mereu mănânci în fugă, Când de la masă te ridici e ora-ntârziată, Chiar înainte ca să pleci... . mai roagă-te o dată! Când dimineaț-aștepți prea mult tramvaiul ca să vină Sau cu mașina ai făcut o pană de benzină, Când stai destul la semafor sau la calea ferată, Închide ochii și în gând... mai roagă-te o dată! Când întuneric e pe drum sau ai pierdut cărarea Sau peste tot în jurul tău e agitată marea, Când vântul e-împotriva ta cu ura lui turbată, Ridică-ți ochii către cer... mai roagă-te o dată! Când se revarsă ape mari sau vine uraganul Iar un cutremur de pământ ți-a prăbușit tavanul, Când fără casă tu rămâi și pierzi averea toată, În loc să murmuri și să plângi... mai roagă-te o dată! Când vrei să pui în gura ta un frâu pentru vorbire, Să nu răspunzi la provocări, te lupți cu vechea fire, Când îți apare-n calea ta ispita deghizată, De vrei să fii biruitor... mai roagă-te o dată! Când vezi oriunde-n jurul tău că se păcătuiește Și că din ce în ce mai mult iubirea se răcește Iar adunarea unde mergi e apostaziată, Ca și Isus în Ghetsimani... mai roagă-te o dată! Când ai aflat din profeții că vremea se-mplinește Și toate-n jurul tău vestesc că totul se sfârșește, Te uiți spre ceruri și nu vezi că Domnul se arată, Ca și Ilie, pe genunchi... mai roagă-te o dată!

Anonim