Volumul 1 - Juniori

Stimaţi colegi,

Conform cerinţelor Şcolii Federale de Antrenori fiecare antrenor trebuie să perfecţioneze, în cunoaşterea unei limbi străine, pentru care a optat, efectuând în acest scop traduceri în limba română din literatura de specialitate apărută în revistele de sport şi fotbal din întreaga lume.

Ca rezultat al acestor lucrări, conducerea Şcolii Federale de Antrenori a hotărât editarea materialelor în cinci volume, cuprinzând următoarele grupări tematice:

Vol. 1 – Fotbal pentru copii şi junioriVol. 2 – Metode de antrenament – partea I-aVol. 3 – Metode de antrenament – partea II-aVol. 4 – Sisteme de joc, plan-programe şi motivaţia, în fotbalul de

performanţăVol. 5 – Verificarea şi testarea aptitudinilor jucătorilor şi stafurilor tehnice

şi medicale; Interviuri, Conferinţe, competiţii; Diverse probleme din fotbal, arbitraj, management.

În prezenta lucrare – Volumul 1 – sunt cuprinse un număr de “31” articole traduse având tematici foarte diverse din fotbalul juniorilor, respectiv fotbalul pentru copii, juniori şi tineret cu vârste de la 8-19 ani.

În cuprinsul acestei lucrări informative, putem să constatăm o diversitate de preocupări pe care viitorii antrenori trebuie să le cunoască, însuşească şi la care urmează să contribuie în viitor, pentru dezvoltarea fotbalului din ţara noastră.

În vederea cunoaşterii tematicilor din lucrare, rugăm ca antrenorul să citească prima rubrică din cuprins, unde sunt trecute titlurile lucrărilor, să consulte sursa din rubrica a doua şi în final după ce parcurge lucrarea să constate cine a tradus şi adaptat materialul.

Am găsit de cuviiţă prezentarea sub această formă pentru a permite celor interesaţi cunoaşterea şi/sau contactarea cursanţilor de către colegi în scopul colaborării lor profesionale.

Subliniem faptul că lucările acestea de informare au fost tehnoredactate şi elaborate de către un colectiv de specialişti ai Şcolii Federale de Antrenori sub directa îndrumare a Directorului.

Prof. MIRCEA RĂDULESCU Antrenor Emerit

Bucureşti, decembrie 2004

CUPRINS

Nr.crt.

Tema / Subiectul tratat Autor şi /sau sursă Pag

1. Identificarea talentului în fotbal Tom Reilly şi Mark Williams“Revista INSIGHT, vol.3, anul 2000”

4

2. O analiză tehnică a meciurilor de jucători sub13 şi sub16 ani

Matt Brown, Simon Wilson,Andy Grant şi Mark Williams; Revista „INSIGHT” vol.3, anul2000-pag. 35

12

3. Poate planificarea familiară să vă mărească şansele de selecţie

Sursa: Revista engleză „INSIGHT” Vol. 4, 2001 19

4. Cercetarea talentului Sursa: revista INSIGHTVol. 3, 2001, Anglia

25

5. Unitatea evaluării în dezvoltarea jucătorilor de fotbal

CRAIG SIMMONSRevista INSIGHT, Vol. 5, 2002

30

6. Natura şi educarea .Identificarea talenului şi dezvoltarea jucătorilor.

Craig Simmons: Sfaturi cu privire la dezvoltarea jucătorului –Revista Insight, F.A. Coaches, Anglia

33

7. Profilul performanţei şi atingerea obiectivului în fotbal

Ian Mainard - Revista Insight, vol. 6, 2002, Anglia

42

8. Testarea jucătorilor de fotbal Marcus Svensson, Revista “INSIGHT” - Vol. 6, 2001, Anglia

49

9. Care sunt ingredientele succesului. Pregătirea, jocul, meciuri, specializarea şi diversitatea sportivă

Paul Ward, Mark Williams şi Nikki HodgesRevista: Insight, Vol.5, 2002, Anglia

54

10. Sezonul de vară pentru tinerii jucători

Jon Easter – Anglia Rev. INSIGHT, Vol.6, 2003

61

11. Manchester United: 4 vs 4. Schema pilot pentru cei sub-9 ani. Partea aII-a - Analiza

RICK FENOGLIO Revista INSIGHT, 2003, Anglia 68

12. Metoda generală pentru estimarea stării de maturitate la copii şi juniori

Robert M MALINA şi SEAN P. KUMMING Rev. Insight, Vol. 6, 2003, RESEARCH, Anglia

75

13. Responsabilitatea antrenorilor pentru dezvoltarea intelectuală (şcolară) a tânărului jucător

Revista "Insigh”, volumul 2, anul 1999, Anglia 84

14. Stadiul operaţional de dezvoltare în antrenarea copiilor

David Cottrell şi Gary Russell Revista „Insight”, vol. 3, anul 1999

90

15. Cinici tehnici evoluate şi favorite de antrenament

Sursa: Revista „INSlGHT” Vol. 5, 2001, Anglia

96

16. Fotbal pentru juniori Graham Keeley – AngliaRevista „Insight”, Vol.5, 2001

103

17. Cinci antrenamente preferate punând accent pe aparate

Les ReedDirector Dezvoltare Tehnică

107

2

Asociaţia de fotabal, Anglia, Revista “INSIGHT”, vol.2, 1999

18. Structura lecţiilor practice Susă: revista “INSIGHT”, Anglia 11119. Fotbal juniori Revista

“INSIGHT” Vol.4Susă: revista “Insight””, Anglia

116

20. Analiza fiziologică si tehnică a jocurilor de juniori 3 la 3 şi 5 la 5

Sursa: Revista “INSIGHT”, Vol.4, 2001, Anglia 121

21. Fotbal - juniori Sursa: Revista „INSIGNT” Vol. 4, 2001

126

22. Fotbal Juvenil Sursa: Revista „INSIGHT” Anglia, Vol.2, 1999 132

23. Cinci exemplare preferate pentru dezvoltarea jucătorilor de fotbal de vârste între 7-14 ani

John Allpress, antrenor FARevista INSIGHT, vol.5, 2002, Anglia 139

24. Oportunitatea (Şansa) Craig Simmons, Consilier al dezvoltarii Judecătoreşti Asociaţia de fotbal Revista “Insight”, Vol. 2, 2002, Anglia

148

25. Mobilitatea: partea uitată a fitnessului pentru tinerii fotbalişti

Gare Stratton, Lector John Moores, University – Liverpool specialist în exerciţii pediatrice pentru copii, Revista Insight, Vol.6, 2003

155

26. A ţinti – acolo joc! Lovituri la ţintă/trasul la poartă

Ian Greener – AustraliaSursa: Revista INSIGHT, Vol.6, 2003

158

27. Înţelegerea şi îmbunătăţirea concentrării în fotbal

Ian Maynard Revista „Insight”, Vol.6, 2002

168

28. Vârsta sau maturitatea? Cazul tânărului jucător francez de elită.

Sursa : "Insight", vol. VI, 2003 Autor : Chris Carling

173

29. Păstrează visul activ Sursa: Revista „Insight”Vol.6, 2003, Anglia

177

30. Cadeţi Sursa: Rev. Fotbal, Franţa, 2002 18231. Metoda 4 contra 4 este calea

atacanţilor pentru grupuri de vârstă de la 7 la 10 ani

John AllpressAntrenor dezvoltare jucători Fa-AngliaRev. “Insight”, Vol.5, 2002, Anglia

193

3

IDENTIFICAREA TALENTULUI ÎN FOTBAL

Tom Reilly şi Mark Williams“Revista INSIGHT, vol. 3, anul 2000”

1. SET DE TESTARE A POTENŢIALULUI

Căutarea şi identificarea talentului în fotbal se referă la procesul de reperare a participanţilor activi care promit să se maturizeze devenind jucători de elită. Identificarea talentului este urmată de selectarea într-un program sistematic, ce are ca scop dezvoltarea abilităţilor de joc şi educarea individului spre realizarea potenţialului deja prezis.

Identificarea talentului pentru fotbal, la o vârstă fragedă, este departe de a fi un proces mecanic. El este mai complex în jocurile de echipă decât în sporturile individuale (atletism, echitaţie, înot, canotaj, ciclism) unde măsurarea performanţei este eterogenă şi obiectivă. Mai mult, succesul ulterior în fotbal depinde, în ultimă instanţă de o sumedenie de factori externi printre care se include: ocaziile de a practica, de evitare a accidentărilor, natura predării şi a antrenării oferite de-a lungul anilor de dezvoltare şi în fine, factorii personali, sociali şi culturali.

De aceea, nu este surprinzător faptul că există foarte puţine, dacă există, modele de identificare a talentului, care să fie în prezent acceptate la nivel global. Multe din modelele propuse sunt în cel mai bun caz descriptive şi schematice la ele neexistând încercări reale de a le evalua validitatea. Într-un articol anterior (“Insight” ediţia 1, vol.3), era conturată o perspectivă ştiinţifică asupra identificării jucătorilor de fotbal talentaţi. O schemă conceptuală pentru a sprijini potenţiala prezicere a talentului în fotbal s-a folosit în literatura din diverse discipline ştiinţifice şi sportive. Intenţia era ca observaţiile cantitative bazate pe metode antropometrice, fiziologice, sociologice şi psihologice să fie integrate cu remarcile subiective dar relevante ale experţilor în fotbal.

În acest articol, natura multivariată a perspectivei ştiinţifice asupra identificării talentului este în continuare extinsă. Meritele aportului unei ştiinţe sportive la procesul de identificare a talentului sunt sprijinite de rezultatele unui program de cercetare destinat să diferenţieze tinerii jucători de elită de corespondenţii lor de aceeaşi vârstă, consideraţi a fi cu pregătirea lor sub elita subiecţilor.

2. PRINCIPIILE CARE STAU LA BAZA STUDIULUI

În ciuda dificultăţilor de prezicere a succesului pe termen lung la tinerii jucători, programele de identificare a talentului se înmulţesc în prezent în cadrul cluburilor profesioniste de fotbal şi al asociaţiilor naţionale, la scară mondială. Astfel de sisteme sunt organizate cu nivele

4

variabile de randament şi grade de eficacitate, în mare parte necunoscute. Nici unul din ele nu are la bază un principiu ştiinţific solid! De aceea, este important să ne folosim de cercetarea disponibilă, pentru a stabili dovezile ştiinţifice care pot sprijini judecăţile intuitive despre talentul unui tânăr. Baza de cunoştinţe necesară cuprinde cerinţele pentru a juca la un standard de elită şi descrierile personale pe o perioadă îndelungată a prototipurilor de succes.

Mastudo şi colegii (1987) au decis medelul piramidal pe care ei l-au folosit în Brazilia şi care îmbrăţişa şase treimi din abilităţile de performanţă. Nivelele de experienţă se întindeau de la orele de educaţie fizică, de la baza piramidei, până la concurenţii internaţionali, de la vârful ei. Setul lor de teste includeau descrieri / profiluri / schiţe antropometrice, fiziologice şi de performanţă şi aveau ca scop, deducerea factorilor de antrenare şi selecţie. Utilizarea lor în sporturile specifice era limitată, cu excepţia îndrumării indivizilor de la o vârstă fragedă către sporturile pentru care din punct de vedere biologic, păreau cel mai potriviţi să le facă.

O abordare multivariată pentru identificarea talentului în jocurilr de echipă a fost aplicată cu succes de Pienaar şi colegii (1998). Ei s-au ocupat de jucătorii asociaţiei de rugby, cu vîrsta sub 11 ani, din Africa de Sud. Setul de teste utilizat conţinea 21 de variabile antropometrice, 8 variabile asociate cu abilităţi motrice şi fizice, şi 6 măsurători ale aptitudinilor de joc. Ei au izolat 8 variabile pentru prezicerea talentului (definite la nivel regional de participare) cu o rată de succes de 94%. Autorii au recunoscut că munca lor făcea pionierat pentru Uniunea de Rugby din ţara lor şi că rezultatele necesitau o prelucrare în cazul prezicerilor pe termen mai lung. De asemenea, este probabil ca rezultatele să fi fost specifice sportului în cauză, deşi furnizau un model folositor ca analiză şi în alte sporturi.

Cerinţele fiziologice pentru participarea în fotbalul profesionist de elită au fost descrise într-un articol anterior (“Insight” ed.1, vol.1) la fel ca şi cerinţele fizice şi fiziologice ale jocului contemporan la nivel internaţional. Consecinţele testării fiziologice şi a performanţei au fost schiţate mai târziu (“Insight” ed.2, vol.2). La jucătorii adulţi, acest fel de bază de date este important pentru măsurarea nivelelor actuale ale formei fizice, pentru depistarea forţei musculo-scheletală şi a punctelor slabe, în scopurile dirijării antrenamentului. Măsurile relevante include puterea aerobică (rezistenţa), puterea anaerobică (viteza), forţa musculară, flexibilitatea, agilitatea (abilitatea de a schimba rapid direcţia), compoziţia corpului (procentajul grăsimilor) şi tipul somatic (silueta). Importanţa lor relativă în procesul de identificare a talentului nu a fost încă cuantificată!

Schema conceptuală schiţată în articolul anterior (“Insight” ed.1, vol.3 separa indicii potenţiali de prezicere psihologică a talentului fotbalistic în aptitudini, de personalitatea şi de cele perceptual-cognitive. Primii includeau încrederea în sine, controlul anxietăţii, motivaţia şi concentrarea iar cei din urmă includeau atenţia, anticiparea, luarea de decizii, inteligenţa de joc şi gândirea creativă (“Insight” ed.3 vol.1).

Drept urmare, ar părea logic să includem măsurătorile acestor variabile în orice investigare a identificării talentului la tinerii jucători.

Orice identificare a atributelor fizice şi mentale necesare pentru succes în sport este suspectă să fie limitată în valoare dacă nu este însoţită de informaţii despre standardul abilităţilor de joc. Din acest motiv, orice set de teste care cuprinde mai mulţi factori în sprijinul procesului de identificare a talentului ar trebui să includă evaluarea abilităţilor fotbalistice

5

esenţiale. Testele pentru pase, şuturi, contolul şi driblingul mingii au fost identificate ca fiind componentele principale în evaluarea unui joc calificat profesionist.Ţelurile acestui program de cercetare constau în:

- proiectarea şi aplicarea unui set de teste multivariate pentru evaluarea talentului la tinerii fotbalişti;

- determinarea capacităţii de a distinge elita de sub-elita tinerilor jucători pe baza acestui set de teste.

3. METODE

Au fost studiaţi 31 (16 de elită şi 15 sub-elită)de tineri jucători de fotbal cu vârste cuprinse între 15-16 ani (vârsta medie = 15,6 ani). Jucătorii de elită au fost desemnaţi din cei care semnaseră contracte cu un club profesionist şi care jucaseră fotbal la nivelul reprezentativelor de tineret. Jucătorii sub-elită au fost clasaţi din cei care nu semnaseră pentru un club profesionist, dar care jucaseră în mod regulat la diferite echipe locale şi şcolare. Consimţământul acreditat a fost obţinut înainte de a se trece la strângerea de date (p.32). Toţi participanţii au fost testaţi în cursul sezonului de fotbal englez din 1998-1999. Măsurătorile pentru fiecare participant au fost preluate în funcţie de patru categorii: profiluri antropometrice, fiziologice, psihologice şi performanţa abilităţilor specifice fotbalului. Procedurile din fiecare categorie sunt descrise pe rând.

3.1. Descrierea antropometrică

Au fost luate de la fiecare jucător 15 măsurători. Acestea includeau statura (cm) masa corporală (kg), 7 pungi de: 1 (mm) piele, 2 diametre şi 4 măsurători de talie. Cele 7 pungi de piele erau: bicepşii, tricepşii, subscapularul, suprailiacul, coapsa de mijloc, pulpa proximală şi mediană. Cele două diametre erau humerusul biepicondular şi femurul biepicondular. Cele patru circumferinţe erau maxime pentru braţul de sus, antebraţ, mijlocul coapsei şi pulpă. Măsurătorile antropometrice au fost obţinute utilizând mijloace de măsurare portabile. Scări de măsurare, de mare valoare, au fost utilizate pentru a măsura masa corporală. Un cursor plasat pe capul participantului a fost folosit în măsurarea staturii. Grosimea pungii de piele a fost obţinută prin utilizarea unui caliper Harpenden. (Indicatori Britanici Ltd., Luton). Măsurătorile stratului de piele şi suprailiacul pentru calcularea proncetajului de grăsime a corpului (Durnin şi Womersley, 1974). Diferite măsurători au fost folosite pentru a furniza indicatori ai mărimii, compoziţiei şi formei corpului.

3.2. Profilul fiziologic (descrierea)

Pentru fiecare jucător s-au înregistarat 10 variabile. Acestea includeau performanţe aerobice (estimate la VO2max.) şi indici de performanţă (5, 15, 25, 30 metri sprint (viteză), 40 metri sprint cu întoarceri (agilitate), sprinturi repetate (indexul mediu de oboselă la rezistenţă la viteză) şi săritura în înălţime, vertical (putere). VO2max. estimate au fost calculate folosindu-se un test de alergare progresivă la 20 metri (vezi Ramsbottom şi partenerii, 1988). Participanţii au efectuat de 3 ori fiecare, următoarele teste pentru a indica o medie şi cel mai bun scor la 5, 15, 25 şi 30 m. sprinturi şi 40 m.

6

sprinturi cu întoarceri. Acestea din urmă au urmat procedura raportată de Borrie şi Bradburn (1998). Sprinturile repetate au inclus 7 sprinturi de 30 m. succesive (cu o recuperare de 20 de secunde între ele) de la care s-au calculat diverse stări ale oboselii (vezi Bangsho 1994).

Toţi timpii sprinturilor au fost înregistraţi folosindu-se trei panouri electronice. (Îngrijirea corpului, Birmingham). O saltea pentru sărituri a fost utilizată în măsurarea săriturilor în înălţime (Cramba, Birmingham).

3.3. Descrierea psihologică

Toţi participanţii au completat trei teste psihologice (2 chestionare şi un test de anticipare). Cele două chestionare erau cu specific sportiv, acestea fiind “Orientarea Eului şi a Sarcinii” (scopului) în Chestionarul Sportiv (TEOSQ) (Duda, 1987) şi o versiune modificată pe specificul trăsăturilor (carcteristicilor) a lui Martens şi colegii (1990). Inventarul – 2 Anxietăţii la Nivel Competitiv (CSAI – 2) (vezi Jones şi Swain, 1995). TEOSQ-ul, furniza o măsurare a orientării motivaţionale, în timp ce CSAI-2 indica predispoziţia jucătorilor la anxietate. Testul de anticipaţie folosea o abordare cu suspendare temporală bazată pe pelicula în care participanţilor li se cerea să răspundă verbal când vedeau clipuri în mărime naturală oprite cu 150 ms. Înainte de impactul piciorului sau al mingii (vezi Williams şi Davids, 1998). 30 de clipuri diferite au fost prezentate, împărţite în mod egal în blocuri de 1 vs. 1, 3 vs. 3 şi 11 vs. 11 simulări fotbalistice. După ce vizionau fiecare secvenţă de film, participanţii erau rugaţi să anticipeze direcţia intenţionată a driblingului unui adversar (1 vs. 1) sau pasa (3 vs. 3, 11 vs. 11) (vs. = prescurtarea de la versus = contra/la/faţă de, etc.)

3.4. Testul abilităţilor specifice fotbalului

Participanţii au executat două teste ale abilităţilor. Aceste teste includeau un test al şutului, un test al driblingului şi slalom, fiind dezvoltate de Reilly şi Holmes (1983). Pentru testul şutului, mingea a fost lovită de la o distanţă de 8,23 m. către una din cele nouă ţinte diferite ale golului (porţii). Punctajul maxim din 9 şuturi a fost de 27 de puncte.

Testul driblării în slalom includea efectuarea unui parcurs în zig-zag, cu mingea în jurul unei serii de jaloane până la o linie de final şi înapoi la start. S-a înregistrat timpul necesar efectuării acestei manevre. S-au executat 4 încercări în total şi timpul total a fost folosit ca scorul jucătorului. Cronometrele au fost folosite pentru măsurarea timpului necesar testului de dribling în slalom. Mai multe detalii despre proceduri au fost descrise de Reily şi Holmes (1983).

4. RZULTATE ŞI DISCUŢII

4.1. Caracteristici antropometrice

Între cele două grupuri s-au diferenţiat cu succes trei măsurători antropometrice, şi anume, grosimea ţesutului adipos, procentajul grăsimilor din corp şi măsurătoarea endomorfă a alcătuirii corpului. Jucătorii de elită erau mai slabi şi mai musculoşi decât corespondenţii lor sub-elită. Aceste măsurători sunt prezentate în tabelul 1. Un fapt interesant este că, profilurile portarului s-au abătut de la cele ale celorlalţi jucători de elită, fiind cu ţesut adipos asemănător

7

cu cel al grupului sub-elită. Profilul antropometric al portarilor ar trebui deci interpretat cu multă precauţie într-un context de identificare a talentului.

(Tabelul l)

Mărimea corpului

Compoziţia corpului Forma corpului

Masa (kg)

Înălţimea (m)

Suma grosimii ţesutului

adipos (mm)

Grăsimi(%)

Ecto-morfă

Endo-morfă

Mezo-morfă

Elită 63.38(.14)

171.16(4.69)

47.92(9.71)

11.33(2.09)

2.91(.89)

2.12(0.48)

4.02(.87)

Sub- elită

66.54(.25)

171.16(4.69)

63.12(14.49)

14.05(3.84)

3.09(.93)

2.93(1.05)

3.82(1.15)

Tabel 1. Caracteristici antropometrice ale fotbaliştilor de elită şi sub-elită (+/-SD)Măsurătorile sunt grupate în 3 categorii: mărime corporală (masă şi înălţime);compoziţia corpului (suma celor 7 grosimi ale ţesutului adipos şi procentajul grăsimilor); forma corpului (ectomorfă, endomorfă şi mezamorfă).

4.2. Caracteristici fiziologice

Măsurătorile fiziologice au fost în general mai discriminative observându-se diferenţe semnificative la 8 din cele 10 măsurători. Jucătorii de elită au înregistrat rezultate mai bune la VO2max şi testele de săritură în picioare şi timpi mai rapizi, la distanţele de sprint pe 15, 25 şi 30 m. Şi la testul de agilitate, în comparaţie cu participanţii sub-elită. Jucătorii de elită au înregistrat de asemenea, rezultate mai bune la două din cele trei măsurători ale rezistenţei la viteză, punctajul mediu şi indicele de oboseală. Rezultatele sunt prezentate, în tabelul 2.

Măsurătorile sunt grupate în patru categorii: viteză (timpii sprintului la 5, 15, 25 şi 30 m.); rezistenţa (VO2max); rezistenţa (VO2max, punctaj mediu, indicele de oboseală şi rezistenţa la viteză); puterea (săritura în înălţime (SVJ); şi agilitatea).

Jucătorii de elită au fost mai rapizi decât cei de sub-elită la testele de viteză, deşi timpul sprintului de 15 m. A fost cel mai puternic diferenţiator, independent de poziţia de joc. Jucătorii de elită au fost de asemenea mai buni la reprodus viteza în cadrul repetării testelor de spirit şi au avut o mai bună toleranţă la oboseală. Această abilitate de a-şi reveni rapid după un efort global este o componentă importantă a formei pentru fotbal. Capacitatea de a susţine ritmuri ridicate de muncă în timpul competiţiei este asociată cu putere aerobică (VO2max), o altă trăsătură distinctivă a grupului de elită. Valoarea medie de 56 ml/kg/min. Deja se apropie de nivelele extreme observate la jucătorii profesionişti.

Performanţa Superioară a jucătorilor de elită în sprint a fost dublată de valori mai înalte la testul săriturii în înălţime. Puterea anaerobică ca şi cea aerobică este importantă pentru succesul în fotbal. Rezulatele testului de agilitate evidenţiază faptul că alcătuirea fiziologică superioară trebuie completată de o abilitate de schimbare a direcţiei în mod rapid. La această cerinţă se recurge în mod repetat în timpul meciului şi antrenamentului.

8

4.3. Caracteristici psihologice

Jucătorii de elită erau mai focalizaţi pe sarcină şi mai puţin pe ei înşişi decât participanţii sub-elită (vezi tabelul 2).

Măsurătorile sunt grupate în două categorii: motivaţie (orientare pe sarcini şi individual) şi anxietate (procentele de intensitate şi direcţie pentru scările anxietăţii cognitivă, somatică şi încredere în sine). Este foarte posibil ca jucătorii orientaţi spre sarcină să participe în fotbal pentru stăpânirea talentului şi ameliorarea personală şi să fie interesaţi de joc doar pentru frumuseţea lui în sine. Jucătorii egocentrişti pun un mare accent pe participarea în fotbal ca mijloc de a-şi mări autorespectul şi statutul social, încercând să fie mai buni ca alţii. De asemenea, era mai puţin probabil ca jucătorii de elită să aibă stări de anxietate somatică şi de aceea erau mai încrezători în ei decât corespondenţii lor sub-elită. Jucătorii de elită au înregistrat rezultate mai bune la toate trei sub-diviziunile direcţionale. Aceste punctaje mai înalte sugerează că era mai probabil ca jucătorii de elită să perceapă anxietatea şi încrederea în sine ca factori ajutători, mai degrabă decât ca dăunând performanţei.

În general, jucătorii de elită au făcut faţă semnificativ mai bine, la testul de anticipare. Cea mai mare diferenţă între grupuri a reieşit la simulările de 1 vs. 1 urmate de 11 vs. 11. Abilitatea de a „citi jocul” şi de a anticipa intenţiile adversarului este o caracteristică importantă a jucătorilor talentaţi. Aceste rezultate sunt reprezentate în figura 1.

fig. 1. Procentajul mediu la rezultatele de acurateţe în testul deanticipare pentru jucătorii de elită şi sub-elită

4.4. Abilităţile tehnice

Jucătorii de elită au evaluat mai bine la testul de abilităţi deşi aşa cum se indică în tabelul 4, numai testul de dribling a reuşit să separe cele două grupuri de jucători. Poate nu în mod surprinzător, numai înaintaşii au putut fi diferenţiaţi pe baza testului de şut, în timp ce performanţa în dribling a fost o trăsătură a tuturor jucătorilor de elită indiferent de poziţia lor de joc.

9

(Tabelul 2)ABILITĂŢI TEHNICE

Dribling (s) Şut (puncte)Elită 15.49

(.50)16.06(3.45)

Sub-elită 18.34(1.13)

16.78(2.96)

Tabelul 4. Scorul performanţelor la testele de dribling şi şut pentru fotbaliştii de elită şi sub-elită (+/-SD).

4.5. Analiza combinată multivariată

Tehnici de anliză statistică au fost folosite pentru a se determina care combinaţie de măsurători făcea cel mai clar distincţia între cele două grupuri de jucători. Această analiză a scos la iveală faptul că grupurile puteau fi separate pe baza a 4 măsurători. Măsurătoarea cu cel mai mare grad de diferenţiere a fost performanţa la testul de agilitate urmată de timpii sprintului, orientarea spre sine şi testul de anticipare 1 vs. 1. Pe scurt, viteza, agilitatea, orientarea motivaţională şi „inteligenţa jocului” au fost cei mai importanţi indicatori ai talentului în fotbal.

5. CONCLUZII ŞI IMPLICAŢII (CONSECINŢE)

Setul de teste proiectat pentru această investigaţie a fost multidisciplinar în sensul că a inclus măsurători antropometrice fiziologice, psihologice şi ale performanţei. De aceea el a extins munca altor grupuri de cercetare ajustând testele pentru a le aplica tinerilor fotbalişti. Testele au fost convenabile şi din punct de vedere administrativ, datorită faptului că datele au fost strânse în condiţii reale, „pe teren” şi nu au necesitat o investigaţie formală, de laborator. Mai mult, setul de teste s-a dovedit de o mare însemnătate practică, diferenţiind cu succes grupul jucătorilor de elită de cel, al jucătorilor sub-elită. Cele două grupuri s-au distins într-o gamă de măsurători individuale, dar distincţia dintre ele a fost optimizată atunci când profilurile multivariate au fost considerate pe de-a întregul/ca un întreg.

Jucătorii de elită au un avantaj asupra corespondenţilor lor sub-elită în ceea ce priveşte compoziţia corpului şi forma, viteza, rezistenţa la viteză, forţă, agilitate, orientare motivaţională, controlul şi percepţia anxietăţii, abilităţile de anticipare şi tehnice. Dintre aceste măsurători, agilitatea, viteza, orientarea – motivaţională şi abilităţile de anticipare par să fie cei mai puternici factori de prezicere a talentului.

Prezentul studiu demonstrează că jucătorii de elită pot fi distinşi de jucătorii sub-elită pe baza unui set multivariat, cuprinzător de itemi de test. Rămâne de văzut dacă aceste măsurători sunt capabile să facă diferenţa chiar între jucătorii deja selectaţi şi expuşi unui antrenament sistematic. Anterior, am sugerat că acurateţea acestor teste tinde să descrească odată ce jucătorii ajung în grupul de elită. Măsurătorile incluse în setul de teste sunt posibile, până într-un anumit punct urmând să fie reduse la efecte ale antrenamentului sau jocului. Mai mult, forţa de prezicere/anticipare a acestui set de teste nu se aplică obligatoriu la grupuri cu vârstă mai mică sau mai mare, deoarece relaţia dintre

10

itemii testului se poate schimba odată cu creşterea, dezvoltarea şi antrenamentele efectuate. Măsurătorile identificate în acest studiu pot fi, mai mult sau mai puţin, importante la grupuri de vârste diferite. Este necesar „un program sistematic” de cercetare pentru a identifica validitatea şi utilitatea acestui set de teste în cadrul grupurilor cu diferite vârste şi nivele de abilitate. Confirmarea rezultatului setului de teste prin completarea scării valorice subiective a jucătorului de către cercetător sau antrenor ar furniza o perspectivă mai cuprinzătoare asupra procesului de identificare a talentului. Acest tip de abordare este foarte promiţător, combinând o abordare ştiinţifică interdisciplinară cu „savoir-faire-ul” (a ştii să faci practic) (măiestria/practica) acumulată a experţilor în fotbal.

6. BIBLIOGRAFIE

1. Bangsbo, J. (1994): Cerinţe energetice în fotbalul de performanţă „Jurnalul Ştiinţelor sportive, 12, S5-S12)2. Borrie, A. Şi Bradburn, D. (1998): O corelaţie între două teste de forţă anaerobică şi trei teste de performanţă în sprint. Jurnalul Ştiinţelor Sportive, 16, 20-21.3. Duda, J.L. (1989): Relaţia dintre orientarea spre sarcină şi spre sine şi scopul perceput al sportului printre atleţii de liceu. Jurnalul Psihologiei Sportului şi exerciţiului, 11, 318-355.4. Jones, G. Şi Swain, A. (1995): Predispoziţii spre trăirea anxietăţii dăunătoare şi ajutătoare la executanţii de elită şi non-elită. Psihologul Sportului 9, 2, 201-211.5. Martens, R. Vealey, R. Şi Burton, D. (1990): Anxietatea competiţională în sport Champaign, I.: Chinetica umană.6. Mastudo, V.K.R., R.E. şi Pereira, M.H.N. (1987): Evaluarea punctajului standard asupra fizicului şi performanţei atleţilor brazilieni într-o competiţie sportivă cu 6 probe. Jurnalul Ştiinţelor Sportive, 5, 49-53.7. Pienaar, A.E., Spamer, M.J. şi Steyn, H.S. (1998): Identificarea şi dezvoltarea aptitudinii spre rugby printre băieţii de 10 ani: Un model practic. Jurnalul Ştiinţelor Sportive, 16, 691-699.8. Ramsbottom, R., Brewer, J. Şi Williams, C. (1998): Un test de alergare încolo şi încoace progresivă pentru a estima absorbţia maximală de oxigen „Jurnalul Britanic de Medicină sportivă, 22, 141-144.9. Reilly, T. Şi Holmes, M. (1983): O analiză preliminară a aptitudinilor selectate pentru fotbal. Revista de Educaţie Fizică, 6, 64-71.10. Williams, A.M. şi Davids, K. (1998): Strategia de cercetare vizuală, atenţie selectivă şi expertiză în fotbal. Cercetarea Trimestrială pentru Exerciţii şi sport, 69, 2, 111-128.

Mulţumiri

Autorii (confirmă aportul lui Andy Franks) îi mulţumesc lui că a colectat datele „şi Prof. Allan Nevill (Univ. Din Wolverhampton) care a ajutat cu analiza statistică.

Profesorul Tom Reilly este directorul Institutului de Cercetare pentru Ştiinţele Sportive şi de Mişcare la Univ. John Moores din Liverpool. El este preşedintele comisiei mondiale pentru biomecanica sportului şi prezidează grupul de îndrumare a mişcării din Asociaţia Olimpică Britanică.

11

Doctorul Mark Williams este Lector în Ştiinţa Sportului şi a Mişcării şi decanul facultăţii de Ştiinţă şi Fotbal de la Univ. John Moores din Liverpool. A publicat până acum două cărţi şi mai multe lucrări în domeniul achiziţionării abilităţilor, psihologia sportului şi fotbal.

Traducere şi adaptare: BRAŞOVEANU AURAŞ

(posesor licenţa „B” – UEFA)

O ANALIZĂ TEHNICĂ A MECIURILOR DE JUCĂTORI SUB 13 ŞI SUB 16 ANI

Matt Brown, Simon Wilson, Andy Grant şi Mark Williams;

Revista „INSIGHT” vol.3, anul 2000-pag. 35

Cercetări anterioare în cadrul fotbalului de tineret (vezi „Insight”, vol.2, Ed.3) au inclus o examinare a cerinţelor tehnice şi fizice care apar atunci când se joacă meciuri pe arii de mărimi diferite şi cu un număr diferit de participanţi (de ex. 7vs.7 în comparaţie cu 11vs.11). Gama de tehnici utilizate de tinerii fotbalişti a primit, până acum, doar o atenţie redusă din partea cercetării.

Scopul prezentului studiu a fost să examineze varietatea şi rata de succes a abilităţilor tehnice utilizate de băieţi cu vârste cuprinse între 12-13 şi 15-16, în meciuri de 11vs.11. Mostra includea meciuri între Academiile din Prima Ligă Engleză în grupele de vârstă sub-13 şi sub-16 ani.

1. METODOLOGIE:

S-au folosit camere video „Panasonic”, pentru înregistrarea meciurilor. Camera video a fost plasată la nivelul gazonului lângă linia de mijloc şi tuşă. Casetele video au fost reluate pe un monitor pentru analiză. S-au analizat trei meciuri din grupa sub-13 ani şi 3 din grupa sub-16 ani. Pentru fiecare joc s-au analizat 40 minute de joc efectiv (adică reincluzându-

se timpul în care mingea era în afara jocului). Acestea au furnizat două ore de acdţiune, de meci, pentru fiecare din cele două grupe.

Toate meciurile au implicat echipe de la Academiile de Fotbal din Prima Ligă Engleză.

12

2. DEFINIŢII:

Pasele sub 20, între 20-40 şi peste 40 de metri, au fost clasificate ca pase scurte, medii şi respectiv pase lungi.

O pasă cu lob sau un şut lobat era considerată atunci când o minge era trimisă din voleu, deasupra capului adversarului, cu o traiectorie înaltă.

O lovitură cu boltă (chip) sau un şut, apărea atunci când mingea era jucată la nivelul gazonului peste capul adversarului cu o traiectorie înaltă.

O încercare reuşită de gol era definită ca un efort ce avea o ţintă precisă şi era salvată de portar sau de ultima linie de apărare. Un şut nereuşit era definit ca o încercare nereuşită de gol, care era în afara ţintei şi care era blocată înainte ca portarul s-o scoată, sau de ultima linie de apărare.

O pasă sau o centrare era socotită nereuşită dacă următorul jucător, care atingea mingea, era un adversar.

3. REZULTATE

3.1. Tehnici de pasareTabelul 1, indică faptul că pasele pe distanţe scurte au construit cea mai

frecventă acţiune folosită atât de jucătorii sub-13 ani, cât şi cei sub-16 ani. Deşi ratele de succes pentru pasare au fost asemănătoare pentru cei sub-16 ani (67,6%) şi sub-13 ani (68,6%), jucătorii sub-13 ani au efectuat mai multe pase decât jucătorii mai mari. Pasele pe distanţe scurte au fost mai reuşite decât cele medii şi lungi pentru ambele grupe de vârstă. În timp ce jucătorii mai mari au avut rate de succes de mai puţin de 50% atât pentru pasele pe distanţă lungă cât şi medie, jucătorii mai tineri au avut rate de succes peste 60% la aceste categorii de pase. Acest rezultat neaşteptat se poate datora defensivei mai bune a adversarilor în grupul sub-16 ani. Abilitatea jucătorilor mai mari de a anticipa pase mai lungi şi să se aşeze pe poziţii, cât mingea „pluteşte”, precum şi o mai mare conştientizare de a presa adversarul la minge şi a închide spaţiul, pot furniza explicaţii posibile.

În Tabelul 1 este prezentată Analiza paselor în meciurile de fotbal pentru tineret categoria sub-13 ani şi sub-16 ani (media pe joc):

(Tabelul 1)Jucători: SUB-16 ANI SUB-13 ANI

Tipuri de pase:

Reuşite Nereuşite Reuşite Nereuşite

Scurte 142.3 39.2 140.5 50.5Medii 24.6 27.5 48.5 31.5Lungi 11.2 18.3 11.3 7.2Lobate 1.3 1. 4.6 2Cu boltă 5 2.3 3.3 4.3Total: 184.4 88.3 208.2 95.5

O evaluare mai detaliată a gamei de tehnici utilizate când se pasează mingea este expusă în tabelele 2 şi 4. Pasa cu interiorul labei piciorului a fost tehnica predominantă, folosită pe distanţe medii şi scurte. Puţine pase au fost jucate cu alte părţi ale piciorului. Gama de tehnici folosite la pasele pe distanţe

13

scurte şi medii pare să fie destul de limitată, cu puţine încercări de a utiliza extremitatea labei piciorului, sau de a lovi mingea cu lob sau boltă.

În tabelul 2, este prezentată analiza paselor scurte efectuate în meciurile de tineret (media de joc):

(Tabelul 2)

Felul pasei/ Jucători:

SUB-16 ANI SUB-13 ANI

Pase scurte cu: Reuşite Nereuşite Reuşite NereuşiteInter. laba picior 116 25 113 35.3Talpa 6 2.6 5 2.3Exter. laba picior 11.3 4 11.6 7.6Pasa cu călcâi 1 2 3.3 1.3Pasa cu capul 8 5.6 7.6 4Total: 142.3 39.2 140.5 50.5

În tabelul 3, este prezentată analiza paselor medii efectuate în meciurile de tineret (media de joc):

(Tabelul 3)



Pase medii: Reuşite Nereuşite Reuşite NereuşiteInter. laba picior 13.3 7.6 26.6 22.6Talpa 9.3 15.3 17.3 7Exter. laba picior 1 1.6 3 1.6Pasa cu capul 1 3 1.6 0.3Total: 24.6 27.5 48.5 31.5

Numărul total de centrări încercate şi proporţia centrărilor reuşite au fost similare în interiorul celor două grupuri de vârstă (vezi tabelul 5). A fost un număr scăzut de centrări, făcute cu interiorul labei piciorului, o tehnică utilizată frecvent de jucătorii adulţi când lovesc mingea cu viteză, dându-i traiectorie dintr-o mişcare răsucită.

În tabelul 4, este prezentată analiza paselor lungi efectuate în meciurile de fotbal, tineret (media pe joc):

(Tabelul 4)



Pase lungi: Reuşite Nereuşite Reuşite NereuşiteInter. laba picior 1.6 3 1.3 0.6Talpa 9.6 15.3 10 6.6Total: 11.2 18.3 11.3 7.2

14

În tabelul 5, este prezentată analiza centrărilor - efectuate în meciurile de fotbal, tineret (media pe joc):

(Tabelul 5)



Centrări: Reuşite Nereuşite Reuşite NereuşiteInter. laba picior 2 1 1.6 1.3Talpa 10 5.3 11 6Exteriorul 0 0 0 0Total: 12 6.3 12.6 7.3

3.2. Încercări de gol (Şuturi la poartă?) Tabelul 6, evidenţiază că cei sub-13 ani au avut un număr mai mare de

încercări de gol, mai multe din acestea fiind pe ţintă, în comparaţie cu cele ale celor sub-16 ani. Acestea indică abilitatea superioară a jucătorilor mai mari de a apăra şi poate, accentul pus pe apărarea colectivă şi individuală în grupul de vârstă sub-16 ani. Cea mai obişnuită tehnică pentru şut a fost lovitura cu scobitura piciorului, mai ales când se „ştergea” mingea de pe gazon (a lovi razant).

În tabelul 6, este prezentată analiza încercărilor de gol înregistrate în meciurile de tineret (media pe joc):

(Tabelul 6)

Jucători: SUB-16 ANI SUB-13 ANIÎncercări de gol de la nivelul gazonului:

Reuşite Nereuşite Reuşite Nereuşite

Interiorul labei piciorului

0 1 0.6 0

Scobitura piciorului 3.6 6 3.6 5Exteriorul labei piciorului

0 0 0.3 0.3

Bombeu 0.6 0 0 0.3Călcâi 0 0 0 0Lob 0 0 0 0Încercări de gol, dintr-o minge în aer:Interiorul labei 1 0.3 0.3 0Scobitura piciorului 1.3 1.3 4 1.6Exteriorul piciorului 0 0 0 0Bombeu 0 0 0.3 0.3Călcâi 0 0 0 0Voleu deplin 0.6 0.6 1.3 1.3Încercare cu capul 1.3 0.6 2.6 1.3Lob 0 0 0 0Total: 8.4 9.8 13 10.1

15

3.3. Jocul individual

Abilităţile jucătorului de a dribla, de a fugi cu mingea, de a se întoarce şi a crea spaţiu au fost şi ele analizate. În tabelul 7, se arată că grupul sub-13 ani a avut rate mai mici de succes la întoarceri, pentru creare de spaţiu şi dribling. În general, jucătorii mai mari au făcut încercări mai rare dar mai reuşite spre jocul individual, implicând fie abilităţile tehnice superioare, fie abilitatea mai bună, de a lua decizii, în comparaţie cu jucătorii mai tineri. Alergarea cu mingea a fost efectuată foarte rar în ambele grupuri de vârstă!


Joc individual prin:Reuşite Nereuşite Reuşite

Nereuşite

Dribling pentru a crea spaţiu 12 5.6 11.6 5.3Întoarcere pentru a crea spaţiu 20.6 2.3 18 8Simulare pentru a crea spaţiu 9 0.6 15 2Dribling pentru a învinge adversarul

13 4.6 15.6 11

Alergare cu mingea sub presing

6.3 5.6 7.6 3.6

Alergare cu mingea fără presing

5.3 0 6.6 0

Întoarcere cu spatele la gol 1.3 0.6 8.6 2.3Total: 67.5 19.3 67.4 32.2

3.4. Pierderea posesiei

Au fost examinate (vezi tabelul 8) motivele pentru care jucătorii pierd posesia excluzând „pasele nereuşite” şi „şuturile fără ţintă”. Numărul placajelor, eliberărilor şi controlului greşit au fost similare între cele 2 grupe de vârstă, deşi jucătorii mai mari au avut mai multe lovituri/şuturi ratate. Ei însă au fost mai mulţi care au lovit cu capul atât lovituri reuşite cât şi nereuşite. Acest ultim rezultat s-ar pute datora cerinţelor fizice sporite pentru apărare şi pentru câştigarea mingii sub provocare, în grupul sub-16 ani.


Pierderea posesiei: Reuşite Nereuşite Reuşite NereuşitePlacaj 41.6 7 44.3 15.3Eliberare 25 10 27.6 14Control grşit 15.6 - 15.2 -Şut ratat 7.3 - 0 -Provocare a capului pt. 50/50 46.6 36.6 37.3 24.3

3.5. Jocuri set (stabilite, formale)

16

O analiză a „jocurilor test” a scos la iveală că, un număr puţin mai mare de jucători a fost favorizat în meciurile sub-16 ani (vezi tabelul 9). Oricum, ratele de succes au fost puţin mai mari pentru jucătorii mai tineri (68% în grupul sub-13 ani în comparaţie cu 62% în jocurile celor sub-16 ani). În timp ce interiorul labei piciorului a fost folosit frecvent pentru lovituri libere scurte, acesta a fost rareori folosit pentru centrări sau şuturi din situaţii de „minge ratată” (moartă?) (vezi tabelul 10). La fel, toate loviturile de colţ din ambele grupe de vârstă s-au efectuat cu scobitura piciorului.

Tabelul 10 arată că partea exterioară a labei piciorului a fost folosită foarte rar când se centra, pasa sau se şuta din lovituri libere. În timp ce lovirea mingii cu exteriorul labei piciorului este o tehnică dificil de executat, folosirea limitată a interiorului labei piciorului pentru centrare şi şut a fost neaşteptată. Acestea sugerează că practicarea acestor tehnici separate ar putea mări încrederea jucătorilor în timpul unui meci.În tabelul 9, este prezentată analiza jocurile-set, în meciurile de tineret (media pe joc):

(Tabelul 9)



Jocuri set: Reuşite Nereuşite Reuşite NereuşiteLovituri libere 18.4 11.3 15.7 7.4Lovituri de colţ 8.6 2.3 8.6 1.6Degajări 37.6 9 31 11.3Total 64.6 22.6 55.3 20.3

În tabelul 10, este prezentată analiza loviturilor libere în meciurile de fotbal de tineret (media pe joc):

(Tabelul 10)

Jucători: SUB-16 ANI SUB-13 ANIPasă din lovitură liberă: Reuşite Nereuşite Reuşite NereuşiteScurtă – interiorul labei piciorului

5.6 1 5.6 1.6

Scurtă – scobitura piciorului 0 0 0 0Scurtă – exteriorul labei piciorului

0 0 0.3 0.3

Medie – interiorul piciorului 0.3 0.6 0 0Medie – scobitura piciorului 0 0.6 3.6 0.6Medie – exteriorul labei piciorului

0 0.3 0 0

Lungă – scobitura piciorului 5,6 5.6 3.3 3.3Centrare – lovitură liberă:Interiorul labei piciorului 0 0.3 0 0Scobitura piciorului 5.3 1.6 1.3 1Şut din lovitură liberă:Interiorul labei piciorului 0 0 0.3 0Scobitura piciorului 1.6 1.3 1.3 0.6

17

Total: 18.4 11.3 15.7 7.4

4. CONCLUZII ŞI OBSERVAŢII

Frecvenţa acţiunilor de meci este foarte importantă! Cea mai frecventă acţiune într-un meci este pasa scurtă cu interiorul labei piciorului, urmată de pătrundere şi lovitură cu capul. Sunt foarte puţine pase sau şuturi lobate sau cu boltă! Partea exterioară a labei piciorului este „rar folosită în pase”, centrări sau şut! Sunt puţine încercări de a folosi interiorul labei piciorului pentru centrări sau

şut, atât din situaţii de joc deschis cât şi la loviturile de pe poziţii fixe! Majoritatea încercărilor de gol sunt făcute folosind scobitura piciorului! Sunt puţine încercări, de a alerga cu mingea, în ambele grupe de vârstă!

5. COMPARAŢIE ÎNTRE MECIURILE JUCĂTORILOR SUB-13 ANI ŞI A CELOR SUB-16 ANI.

5.1. Jucătorii din grupa de vârstă sub-13 ani: Au efectuat mai multe pase de joc şi au avut o rată de succes mai mare în

gama paselor medii şi lungi! Au demonstrat o bunăvoinţă mai mare de a executa abilităţi individuale

cum ar fi driblingul, întoarcerea cu spatele la gol şi crearea spaţiului prin simulări, deşi rata lor reală de succes a fost mai joasă decât a celor sub-16 ani!

Au avut mai multe încercări de gol, atât cu ţintă cât şi fără ţintă!5.2. Jucătorii din grupa de vârstă 16 ani au demonstrat mai bine: Abilităţi defensive mai bune, efectuând mai puţine placări nereuşite,

interceptând mai multe pase pe distanţe medii şi lungi şi angajându-se cu succes la mingi înalte.

Abilităţi individuale superioare sau părând mai apţi să le folosească la momentul potrivit.

O apărare mai bună, acordând mai puţine ocazii de gol.5.3. Implicaţii pentru antrenor:

Antrenorii trebuie să încurajeze jucătorii: Să alerge cu mingea, atunci când utilizarea acestei tehnici este nimerită! Să îşi îmbunătăţească tehnicile individuale şi să le folosească la momentul

corect! Să îşi dezvolte tehnica, abilitatea de a centra şi a pasa cu interiorul şi

exteriorul labei piciorului! Să aplice mai multă varietate în modul în care se servesc de diferitele

tehnici de pasare!

Mulţumiri:- Lui, Matt brown şi Simon Wilson sunt studenţi la B.Sc. (Hons) Ştiinţă şi Fotbal la Universitatea John Moores din Liverpool. Ei au experienţă în lucrul cu tinerii fotbalişti şi acordă „Premiul de antrenament” UFA „B”!

18

- Autorii mulţumesc personalului de antrenare de la Academia de Fotbal a Clubului de Fotbal Everton pentru aportul lor şi amabila permisiune de a filma meciurile!

Traducerea şi adaptarea: BRAŞOVEANU AURAŞ

(posesor licenţa „B” – UEFA!)

POATE PLANIFICAREA FAMILIARĂ SĂ VĂ MĂREASCĂ ŞANSELE DE SELECŢIE?

Sursa: Revista engleză „INSIGHT” Vol. 4, 2001

Problematica se referă la:Sezoanele de naştere analizate prin prisma Asociaţiei de fotbal (FA);Tendinţa de sezon al naşterii în Asociaţia de Fotbal;Influenţa sezonului de naştere a jucătorilor selecţionaţi de Asociaţia de

fotbal.Este remarcabil să gândim că doi copii, născuţi la o distanţă pot fi, fie

dezavantajaţi pentru că sunt cei mai mici din an pentru sporturile de echipă, pe grupe de vârstă sau din contră, să se bucure de beneficiile care le pot fi disponibile, datorită zilei de naştere!

Recrutarea în fotbal pentru un potenţial jucător profesionist este elementul critic de identificarea talentului în mediul foarte competitiv de dezvoltare al jucătorului de astăzi. Craig Simmons, Consilier pentru dezvoltarea jucătorului la Asociaţia de fotbal priveşte posibilitatea recrutării potenţiale şi selectării, prin prisma jucătorilor mai în vârstă, în climatul curent.

Dacă această trăsătură este într-adevăr problema, atunci selecatrea jucătorilor mai în vârstă (mai mari) va domina recrutarea şi selectarea, în timp ce numărul celor mai tineri jucători selecţionaţi din interiorul unei grup de an va fi redus. Aceasta fiind tendinţa curentă atunci, dezechilibrul privind recrutarea şi selecţia necesită o rezolvare. După aceea, dacă fiind mai în vârstă reprezintă un beneficiu, în ceea ce priveşte posibilitatea de recrutare/selecţionare, atunci acest factor este doar un beneficiu legat de vârstă?

Studiul recent efectuat de Simmons şi Paull (2001) a comparat date dintr-o perioadă de cinci ani şi a concluzionat că „există cu siguranţă o tendinţă în selecţionarea copiilor mai mari la cluburile de fotbal profesioniste”!

Mai mult, analiza de date separate, relevă o schimbare de tendinţe/preferinţe când se compară două date de început, şi anume: „Septembrie comparat cu Ianuarie”.

Descoperiri adiţionale arată că cei mai mici copii cu „data de start” – Ianuarie (născuţi din Septembrie până în Decembrie) contribuie cu un procentaj semnificativ crescut, la selecţie când sunt comparaţi cu cei mai mici „cu data de start” – Septembrie (născuţi din Mai-August).

INTRODUCERE

19

Pe la mijlocul anilor ′90, Asociaţia de Fotbal a simţit nevoia de a-şi revizui „criteriile de selecatre pentru echipele/grupele de juniori”. Aceasta a fost bazată pe experienţa unui număr mare de jucători identificaţi la vârste fragede ca potenţiali jucători profesionişti internaţionali, mai apoi eşuând în a face programul aşteptat la statutul de jucător internaţional. Din punct de vedere istoric, majoritatea jucătorilor internaţionali de tineret au fost găsiţi ca fiind bătrâni în anul lor şi păreau maturi din punct de vedere fizic, pentru vârsta lor.

Tendinţa de sezon de naştere a fost de asemenea observată la alte niveluri ale competiţiei de fotbal. În Anglia, statisticile pentru jucători în centrele de selecţie renumite, arată o tendinţă evidentă către datele de naştere din Septembrie până în Decembrie. Aceşti jucători au fost recrutaţi de către cluburile profesioniste şi priviţi ca cei mai buni jucători, cu vârste cuprinse între 9-16 ani, din Anglia.

Dat fiind că aceste seturi de date reprezintă o bună selecţie încrucişată a potenţialilor jucători de elită la care există o tendinţă în selecţionarea din fotbal, mai ales după datele de naştere generale, din tabelul 1, nu are nici o dovadă pentru tendinţele de vârstă pentru o perioadă dată!

Imaginea 1: Distribuţia de date de naştere a jucătorilor între 9/16 ani

Statisticile de naştere pentru 656.034 băieţi născuţi vii, în Anglia în Ţara Galilor între 1977-1982 şi media lunară a cifrelor furnizate de Biroul Naţional de Statistică, Statistica de Fertilitate – Recensământul Populaţiei, ne arată:

(Tabelul 1)Ianuarie/Aprilie Mai/August Septembrie/Decembrie

Naşteri ale populaţiei:

33,3% 34,4% 32,3%

Cifrele (din tabelul 1)ar părea să indice că distribuţia generală a naşterilor, pe luni, nu este cauza tendinţelor de selecţie de vârstă în fotbal.

Suport suplimentar, pentru tendinţele de sezon mai în vârstă, vine de la un studiu efectuat de patru naţiuni (Musch and Hay 1999).

Tabelul 2, arată reprezentarea fotbaliştilor născuţi în primul trimestru al anului competiţioanl în Germania, Brazilia, Japonia şi Australia. Aceste ţări reprezintă continente diferite şi date de start de selecţie variate. Suplimentar, se oferă o perspectivă globală asupra subiectului selecţiei după sezonul naşterii, în fotbal. Aceste date includ selecţiile celor născuţi în strinătate care au decurs mai ales, din sezonul 1995/1996 cu adăugarea setului de date ulterioare din sezonul 1998/1999 pentru competiţia din Australia.

PROCENTAJ DE JUCĂTORI, PE TRIMESTRE ale anului COMPETIŢIONAL 1995/1996

În tabelul 2 sunt arătate datele de naştere, pe trimestrele anului 1995/1996 la mai multe ţări de pe continentele lumii.

(TABELUL 2)TRIMESTRUL: I II III IVGermania (Aug.) 30,5 24,5 22 23Brazilia (Aug.) 30,5 26,5 25 18

20

Japonia (Apr.) 37 30 17 17Australia (Aug.) 38 21 20 21Australia (Ian. 98/99) 30 26 25 19

Reprezentarea grafică a acestor proporţii este prezentată,în continuare în fig.1.

(fig.1)

De interes paricular în toate studiile citate anterior este alinierea selecţiilor după vârstă. Tendinţele sezonate nu sunt doar bazate pe calendar deoarece au legătură cu datele de start ale grupelor de vârstă relevate, ale competiţiei. De aceea, predicţiile la preferinţele de selecţie către jucătorii mai în vârstă apar la primele trei,patru luni ale fiecărui an competiţional. În Regatul Unit, ca dată de începere a şcolii la 1 septembrie începe perioada sezonului fotbalistic şi majoritatea jucătorilor „talentaţi” vin în perioada septembrie-decembrie. Anul competiţional al japoniei începe pe 1 aprilie şi tendinţa este observată în mai-iulie. Germania şi Brazilia produc distribuţii similare cu 1 august, ca dată de start. În mod interesant, datele australiene din Much şi Hay (1999) includ şi 1 ianuarie (1998/1999) datorită alinierii cu cerinţele datei, de calificare-internaţionale ale FIFA. În fiecare caz predicţiile şi/sau tendinţele sezonului de naştere se aliniază cu oricare trimestru care este cel mai devreme în anul competiţional.

Tendinţele de vârstă în sport nu ar fi atât de problematice dacă toţi copii selectaţi în ligi s-ar transforma în cele din urmă în atleţi, adulţi capabili. Totuşi dacă, copii din elita sportivă nu se transformă în elită adultă, apar două întrebări:

1. De ce copii mai mari atleţi talentaţi nu continuă în mod necesar la vârsta adultă să fie cei mai talentaţi printre cei de aceeaşi vârstă?2. Există jucători tineri excluşi, care se maturizează probabil mai târziu, care ar putea avea abilitatea de a se dezvolta în jucători de elita performanţei, dar care nu sunt identificaţi prin antrenamente şi competiţie în anii lor timpurii, când au început să facă sport?Studii asupra jucătorilor de fotbal mexicani au arătat o tendinţă pentru băieţii

mai avansaţi în maturitate sexuală, că pot să fie recrutaţi cu mai mult succes (Peňa reves şi alţii/1994). Similar, sunt date asupra jucătorilor de fotbal de la

21

tineret care sugerează o tendinţă bună similară de selecţionare pentru cei cu dezvoltarea sexuală avansată (Cacciari şi alţii/1990).

Efectele influenţei sezonului de naştere nu sunt caracteristici exclusive doar pentru sport! Rezultatele examinării şcolare furnizează cele mai convingătoare statistici asupra rezultatelor benefice ale predilecţiei de vârstă, în fiecare grup, de an şcolar. Cei mai mari copii realizează rezultate în cadrul unui grup de an când sunt comparaţi cu cei mai mici/tineri copii (Bell şi Daniels 1990, Hauack şi Tinch 1993, Sharp şi alţii 1994, Sharp şi benefield 1995, Sharp 1995). Motivele pentru această tendinţă sunt gândite să includă vârsta cronologică, lungimea şcolarizării şi influenţele de sezon, în mod particular, în şcoala primară.

Interesant, Griles (1993) argumentează că tendinţele par să producă în principal, patru populaţii şcolare. În timp ce acest studiu a fost limitat la o şcoală, implicaţiile dacă sunt susţinute de o cercetare suplimentară, pot fi fundamentate pentru întreaga această arie, de subiecţi. Abordarea „de includere” a celor care se dezvoltă mai târziu în mediul de strudiu academic, care este demonstrată de rezultatele de examinare, poate să fie susţinut ca mediul de studiu şi să contribuie la reducerea influenţei predilectice de vârstă. Această abordare este de un contrast marcant cu efectul de excludere găsit în selecţia pentru sport şi adesea bazat pe cerinţele, pe termen scurt. De fapt, suportul necesitat de cei care se dezvoltă mai târziu în jocurile de echipă este contrar credinţei comune că „victoria este cea mai imoprtantă”!

Excluderea copiilor imaturi, care s-ar putea dezvolta dându-le şanse egale, este o preocupare pentru identificarea şi recrutarea viitoarelor talente. În timp ce tendinţa/predilecţia de vârstă pare a influenţa atât educaţia cât şi sportul, întrebările rămân, astfel:

1. Afectează criteriul de vârstă jucătorii de elită?2. Este afectată selecţia de criteriul de vârstă?3. Care este efectul asupra selecţiei când data de selecţie se schimbă?Cercetarea demonstrează că o predilecţie există, cum a fost anterior

arătată, în imaginea 1 şi mai apoi, demonstrată în imaginile 2, 3 şi 4 arătate, în continuare (tabelul 3).

O trăsătură care apare din aceste seturi de date este diferenţa în contribuţiile de selecţie de la cele mai tinere grupuri de jucători, în fiecare din cele două date de start. Data de start-Septembrie (şcolile engleze) demonstrează o contribuţie de 6% din cei mai tineri jucători care sunt născuţi în cele 4 luni (Mai la August, imaginea 3). Aceşti jucători nu formează o şcoală sau grupuri de fotbal de aceeiaşi vârstă bazate pe o selecţie în Anglia!

Data de start-ianuarie (stabilită de UEFA) demonstrează o contribuţie de 36% a celor mai tineri jucători care sunt născuţi în cele 4 luni din septembrie până în decembrie (imaginea 4).

Imaginea 2: Distribuţia datei de naştere a 79 de jucători la Şcoala Asociaţiei de Fotbal Naţional

Imaginea 3: Distribuţia datelor de naştere a 78 de jucători în echipele de tineret de la şcolile engleze pentru „data de start-septembrie”.

Imaginea 4: Distribuţia datelor de naştere a 64 de jucători din echipele engleze de tineret pentru „data de start UEFA” (pentru ianuarie).

NAŞTERI DE BĂIEŢI ÎN FOTBAL 1992-1997 (Tabelul 3)

22

Imaginile 1, 2, 3, 4 Data de start

Cei mai în vârstă-4 luni

Mediu-4 luni

Cei mai tineri-4 luni

Centre de preselecţie Sept. 61% 28% 11%Şcoala naţională a Asociaţiilor de fotbal

Sept. 75% 19% 6%

Şcoli engleze Sept. 72% 22% 6%UEFA Sept. 50% 14% 36%

Reprezentarea grafică: Băieţi născuţi în 1992-1997

Descoperirile din acest studiu demonstrează că tendinţele de sezon al naşterii există în selectarea jucătorilor de tineret de alită în Anglia. Tendinţele jucătorilor mai mari de a se bucura de recunoaşterea timpurie este susţinută de materialul existent. Suportul adiţional pentru cercetarea existenţei este găsit în populaţiile variate din fotbal care încă produc selecţii pentru vârste mai mari în fotbal.

Mai mult, efectul de cascadă în selectarea de talente, din astfel de pepiniere, poate fi văzut în tendinţele de selecţionare observate când nivelul competiţional a crescut şi când selecţiile pentru Şcoala Asociaţiei de Fotbal Naţional s-au făcut de la echipele de club. Asa înseamnă, că fiind selecţionaţi la o vârstă mai fragedă, cresc şansele de selecţie în anii următori, prin procesul de recunoaştere, antrenament avansat şi experienţă în competiţiile superioare (Duttink/1994).

Rezultatele din cel de-al III-lea şi al IV-lea SET DE DATE DE LA Asociaţia de Fotbal a Şcolilor Engleză şi Asociaţia de Fotbal Naţional a echipelor de tineret (Imaginea 3 şi 4) au demonstrar două trăsături interesante. Prima a fost schimbul evident înspre selecţionarea din septembrie-decembrie, al perioadei ianuarie-aprilie. Schimbarea datei de start permite acum posibilităţi mai mari jucătorilor născuţi în perioada primului „nou trimestru”, al anului competiţional aşa cum s-a prevăzut prin argumentul maturizării, prezentat de Much şi Hay (1999).

Cea de a doua trăsătură în grupele din 1997, 1998, 1999 când data de start a fost ianuarie (imaginea 4) a fost contribuţia continuă a celor mai tineri jucători cu zile de naştere din septembrie până în luna decembrie. Când s-a comparat cu data de start septembrie (iamginea 3) contribuţia celor din cel mai tânăr grup, născuţi din mai până în august este marcată diferit. O explicaţie poate fi că mulţi dintre jucătorii născuţi între septembrie şi decembrie, să se fi bucurat de un rol dominant de-a lungul anilor precedenţi printre cei de vârsta lor, atât din fotbal, cât şi în alte sporturi. De aceea, auto respectul şi speranţele lor de

23

eficacitate vor fi înalte, în ciuda prezenţei jucătorilor mai în vârstă, în noile selecţii de vârstă. Cu această stare psihologică pozitivă construită pe succesul interior, cea mai puternică formă de susţinere a eficacităţii (Bandura/1977), ei pot să realizeze cel puţin în anii timpurii de schimbare, când ei se poate să nu fi exprimat diferenţele de abilitate, legate de vârstă, în grupul celor de aceeaşi vârstă cu ei.

Un factor adiţional poate fi considerat cu trimitere la o interacţie interperformantă cognitivă şi fizică. Dacă este crezut, că autorespectul şi încrederea pot fi globale şi nu doar atribute specifice în domeniul de realizare, atunci ne-am putea aştepta ca şi copii care sunt obişnuiţi cu succesul pe teren prin superioritatea fizică să aibă o puternică idee asupra lor înşişi, un mai bun management asupra timpului şi încrederea în clasa din cadrul grupului aceluiaşi an. Un fenomen interesant se ridică pentru antrenorii de sport dacă noi acceptăm premiza superiorităţii fizice, atunci de ce se diminuează tendinţa spre cei mai în vârstă, în realizarea şcolară, în liceu?

Aceasta este cel mai probabil datorită structurii involuntare a educaţiei, care constă în aceea că şcolarii, de obicei, nu pot renunţa, ca să dispară din statisticile asupra realizării lor. De fapt, studenţii mai slabi sunt în mod deliberat incluşi (includere sistematică) şi pot fi îndrumaţi către o pregătire îmbogăţită vara când aceştia recuperează. Această abordare poate apărea ca fiind direct opusă sportului, unde apare excluderea generală a tinerilo jucători din echipă percepuţi ca fiind, mai puţin capabili (excludere personală bazată pe opunerea jucătorilor, antrenorilor sau a altora) mai ales, când aceşti jucători concurează în selecţii pentru echipele naţionale, regionale sau de club.

Strategiile de a păstra acelti copii excluşi în sistemul sportiv sunt necesare, împreună cu investigaţiile de a stabili vârstele exacte la care această excludere începe în sporturile de echipă.

Criteriile de selecţie pentru jocurile de echipă pentru categorii de vârstă pot fi bazate pe prioritatea de a câştiga (aproape cu orice preţ!) sau pe o strategie de dezvoltare pe termen lung, bazată pe potenţialul pentru viitor. Ambele politici sunt posibile dat fiind faptul că, toate problemele fundamentale sunt permise oricând este necesar, dacă poate exista o mare variaţie în maturizarea copiilor (Malina şi alţii/1982).Cum putem noi cunoaşte care este potenţialul unui jucător necunoscut când ei sunt selecţionaţi print-o simplă comparaţie a performanţelor pe teren, într-un grup de aceeaşi vârstă cu caracteristici similare de dezvoltare necunoscute? Suntem oare sortiţi la nivelele de acurateţe minimale de anticipare timpurie în încercarea de a identifica eventualii jucători de clasă superioară prin:

1. Excluderea atleţilor copii mai tineri sau care se maturizează mai târziu, care ar putea în cele din urmă să se realizeze la cel mai înalt nivel, prin antrenamentul îmbogăţit şi competiţiei?2. Includerea, în principal, a jucătorilor mai mari sau care se maturizează mai devreme şi care se apropie de statutul lor fizic final. Ei s-ar putea să continue să joace la cel mai înalt nivel, când abilităţile lor cognitive, atributele lor fizice şi raporturile lor de vârstă (care au fost în echilibru şi i-au făcut să fie remarcaţi timpuriu în carieră) sunt acum potrivite?Supra reprezentarea jucătorilor mai în vârstă, în grupul lor de vârstă, poate

apărea ca fiind o combinaţie de vârsta cronologică, maturizarea fizică şi cognitivă, dată de startul de selecţie sezonieră, dată de începutul şcolii sau de circumstanţele de dezvoltare, aşa cum este arătat de multe studii de cercetare (Bar Or/1985; Bell şi Daniels/1990; Cacciani şi alţii/1990; Huck şi Finch/1993,

24

Pena Reyes şi alţii/1994; Harp şi alţii/1994; Baxter Jones şi alţii/1995; Sharp şi Benefield/1995; Sharp/1995; Simmons şi Paull/2001; Musch şi Hay/1999).

Există alte consideraţii în discutarea acestei dileme de selecţie? Un factor cheie constă în realizarea unui înalt nivel de opinie subiectivă, susţinută de dovezi obiective, în oricare procedură de selecţie, care caută să surmonteze cauzele tendinţelor de vârstă! Acest proces trebuie să fie efectiv în detectarea performanţelor potenţiale cât şi a celor curente, precum şi predicţiile puternice a eventualelor abilităţi.

Cercetătorii trebuie să pregătească examinarea longitudinală a tinerilor atleţi pentru a înţelege care caracteristici de selecţie sunt cele mai efective, mai mult, ei trebuie să fie cei care vor da cele mai puternice previziuni asupra dezvoltării viitoare şi a performanţelor la nivel înalt.

În concluzie, cei mai tineri jucători bărbaţi când sunt născuţi în perioada septembrie-decembrie, se vor infiltra în grupul mai mare, al celor selecţionaţi cu aceiaşi vârstă!

Traducerea şi adaptarea: NICULIŢĂ MARIAN


CERCETAREA TALENTULUI

Sursa: revista INSIGHT Vol. 3, 2001, Anglia

Cum să detectăm talentul în fotbal?Cerinţele cercetării:- Jucătorul poate să paseze?- să primească mingea?- să alerge?Jucătorul are o atitudine bună?Puncte în plus:- Jucătorul are un fizic acceptabil?- are echilibru?- are vedere bună?Caracteristici excepţionale:- Jucătorul poate să câştige într-o partidă unu la unu?- să înscrie goluri?- să creeze situaţii de gol pentru ceilalţi?

1. Cercetarea acestor talente:

Formarea talentelor tinere de fotbal, în echipele de juniori, seniori sau în cluburile cele mai importante ale unor ţări trebuie să fie considerată una din cele mai importante preocupări în fotbalul zilelor noastre. Costurile financiare ale acestor programe trebuiesc contrabalansate cu costurile transferului unor

25

jucători de elită. Pentru multe ţări şi cluburi sărace, sau mai puţin influente, dezvoltarea talentelor proprii este singura cale realistă.

Talentul nu apare deodată! El trebuie descoperit şi după aceea dezvoltat. Trebuie să ţinem minte că: „nimic nu se întâmplă până ce, o minge nu se rostogoleşte!

Îndată ce infrastructura clubului sau a ţării este pusă la punct, cercetătorii numiţi asistă la partide competitive ca să observe performanţele jucătorilor respectivi. Deşi un reprezentant al unui club poate asista la o schimbare a mandatării lor misiunea lui poate fi să urmărească un jucător recomandat. Nu este de neconceput ca reprezentatul să părăsească partida cu un alt nume de jucător în minte. Jucătorul ales acum, trebuie urmărit de mai multe ori ca să se constate că performanţa sa nu a fost temporară, întâmplătoare!

Este recomandat ca cercetătorul să urmărească jucătorul în cauză sau patru ori în diferite situaţii, jucând acasă sau în deplasare. După aceasta, se poate face o apreciere mai exactă asupra calităţilor jucătorului. Dacă după această procedură sunteţi convinşi de meritele jucătorului, contactaţi „cercetătorul şef” al clubului pentru o opinie finală!

Este foarte important ca jucătorul să corespundă tipului pe care clubul vrea să-l dezvolte. Un exemplu bun pentru acesta este faptul că echipele importante îşi dezvoltă membrii competenţi, nu numai fizic şi din punct de vedere tehnic. Cercetătorii sunt de asemenea obligaţi să caute jucători cu aceste calităţi şi să-şi recunoască capacitatea de a produce ceva special într-o partidă, adică arta scoaterii spectatorilor de la locurile lor!

Acestea sunt ideile orientative generale, dar care sunt calităţile jucătorilor de elită şi ce să caute cercetătorul de talente?

2. Formularul de evaluare

Un formular de evaluare ar trebui să includă trei arii diferite: din punct de vedere al atitudinii jucătorului, tehnica şi fizicul. La prima vedere nu se pot da răspunsuri la această întrebare. Este mult mai uşor să lucrezi cu un jucător tânăr şi să-l urmăreşti săptămânal. În acest fel se dezvoltă o imagine clară despre cele trei arii amintite mai sus. Din păcate „cercetătorii de talent” nu au această posibilitate la prima vedere a jucătorului. Obiectivul lor cel mai important era să observe talentul, să raporteze despre acest talent, şi dacă este posibil, să-l pună în faţa antrenorului clubului în cauză, care îşi va începe sarcina dificilă de a evalua capacităţile băiatului în faţa celorlalţi jucători de aceaşi vârstă, iar în final , să decidă care dintre ei are un viitor la club!

3. Atitudinea (Vrea să joace cu adevărat?)

- Dacă jucătorul are defecte pe acest plan nici o altă abilitate naturală nu-i va fi de ajuns pentru a suporta momentele de succes şi cele de eşec!- Dacă unui jucător nu-i place să se antreneze, acesta nu se va dezvolta! Din această cauză punctualitatea şi prezenţa, sunt foarte importante la antrenamentele şi jocurile oficiale.- Îşi ascultă antrenorii şi învaţă de la ei? Pe parcursul carierei un jucător se întâlneşte cu mulţi instructori. Este important ca el să ştie că unii sunt mai buni decât alţii. Fiecare antrenor îşi are metodele sale. Este vital ca jucătorul să reţină ştiinţa fiecăruia. Nimeni nu ştie totul despre fotbal!- Vrea să aibă mingea la el pe parcursul partidei, chiar dacă lucrurile nu merg prea bine? Îşi asumă responsabilitatea pentru felul său de a juca? Îşi

26

încurajează partenerii de echipă când au nevoie? Poate să se concentreze pe tot parcursul antrenamentului sau al partidei fără să fie distras de spectatori sau alţi factori externi? Pentru el fiecare situaţie este o situaţie câştigătoare? Dacă jucătorul consideră fiecare situaţie o provocare, şi este un jucător cu succes şi agresiv, cu sau fără minge?

Aceste teste informează „cercetătorul” despre capacitatea mentală a jucătorului şi acesta părăseşte meciul spunând că jucătorul vrea să joace cu adevărat! Fotbalul chiar este important!

În mod clar, discuţiile cu antrenorul şi părinţii jucătorului sau cu jucătorii personal, ar ajuta la alcătuirea unei imagini mai clare. Ar trebui să accentuăm din nou testele, dacă jucătorul are defecte pe acest plan şi dacă timpul petrecut cu el ar putea fi timp pierdut?

Ca antrenor aveţi numai o singură carieră şi un număr fix de ani. Ca să dezvolţi un campion aveţi nevoie de 10 ani în plus aşa că, nu vă pierdeţi timpul cu jucători care nu merită!

4. Tehnica (Jucătorul ştie să joace cu adevărat?)

Mulţi jucători ne induc în eroare participând la tot felul de exerciţii tehnice de îndemânare. Succesul real al unui jucător constă în faptul că într-adevăr el poate câştiga într-o competiţie – o partidă de fotbal! În faţa unui adversar mulţi jucători încetează de a mai străluci. Aşa cum am mai menţionat şi mai sus la unii jucători poate apărea lipsa competitivităţii sau se poate ca tehnica lor să nu aibă nici un efect în timpul partidei. Cu numai o minge şi 22 de jucători alergând după ea, fotbalul poate fi cea mai competitivă situaţie. Dacă se acordă timp şi spaţiu atunci unii jucători se pot arăta competenţi. Dar dacă este aplicată o presiune asupra tehnicii acestuia, de multe ori aşteptările lasă de dorit!

Condiţiile esenţiale ale unui jucător bun sunt: pasarea şi controlul balonului. Dacă jucătoul nu poate să paseze sau să primească mingea aşa cum trebuie, va lua parte la partidă, dar participarea sa, nu va avea nici un efect! Un alt factor major în discuţie este „dacă jucătorul joacă cu capul în sus când mingea este în posesia sa, şi dacă vede posibilităţile de pasare, cum decide asupra pasării? Dacă este în posesia mingii ia deciziile cele mai bune pentru echipă? Şi invers, dacă echipa pierde o minge jucătorul respectiv se arată interesat să o apere şi să recapete mingea?

Accentul cade pe diferite lucruri în diferite situaţii! Exemplu, în fotablul de juniori mulţi tineri sunt avantajaţi datorită faptului că sunt foarte maturi din punct de vedere fizic pentru vârsta lor. Dacă un asemenea tânăr domină o echipă de o anumită vârstă trebuie să ne uităm şi la tehnica lui. Dacă succesul lor se datorează numai mărimii şi forţei lor sau pe lângă acestea sunt şi abili şi au o judecată normală.

Fotbalul modern cere ca jucătorii să aibă o sumedenie de tehnici. Stereotipul mare şi puternic al mijlocaşului aparţine de domeniul trecutului! Fotbalistul modern trebuie să aibă în posesie foarte multe tehnici să atace şi să apere cu foarte multă siguranţă!

5. Calităţi fizice (Jucătorul poate să alerge?)

Pentru un fotbalist abilitatea de a alerga repede este foarte importantă! Condiţia fizică este de multe ori înăscută, jucătorii rapizi sunt născuţi rapizi! Din fericire viteza este importantă şi de multe ori poate fi criteriul diferenţierii unui jucător de celălalt!

27

Fizicul unui jucător tânăr poate fi format genetic şi de părinţi! În fotbalul profesionist nu sunt jucători care au kilograme în plus. Statura atletică este importantă! Deşi jucătorii de elită au mărimi şi forme diferite, ei posedă un profil fizic eficace. Nici un sistem în fotbal nu acceptă jucători care nu pot, sau nu vor să alerge!

O altă caracteristică importantă este echilibrul. În orice sport profesioniştii se simt bine când aleargă, sar, sau se învârtesc în sporturile cu mingea ei se arată confortabili! Dacă jucătorii se mişcă fără nici o greutate pe teren ei sunt cu alte cuvinte, jucători echilibraţi. Întotdeauna ei par să-şi aibă trupul şi mişcările sub control în timpul partidei!

Pentru toate acestea, calităţile fizice necesare sunt avantajele clare pentru un jucător!

6. Evaluarea talentului

Dacă în oricare dintre aceste arii (atitudine, tehnică şi fizic) sunt semnalate deficienţe, pentru a ajunge la standardul cerut, este nevoie de mult efort. Dar cu o atitudine pozitivă, favorabilă, totul este posibil!

Capacităţile tehnice şi fizice se pot îmbunătăţi! Dar, fără o atitudine bună nimic nu este posibil! Din această cauză această arie a talentului trebuie să fie cea mai importantă, când evaluăm un viitor jucător!

7. Cercetarea talentelor este numai primul pas

În zilele noastre problema cea mai importantă este „identificarea talentului”. Ce înseamnă acesta? Un nume pe un formular sau pe calculator?

Este un lucru periculos să considerăm că un jucător, care este descoperit în tinereţe, va rămâne întotdeauna în frunte? Cel mai important pas al lui este însă, dezvoltarea acestui talent!

Tinerii jucători aleşi au nevoie de un mediu în acre este solicitat la antrenamentul zilnic şi săptămânal. Jucătorii tineri trebuie să aibă şansele maxime de a avea succes în viaţa competitivă a fotbalului. Pentru acesta, este un lucru esenţial ca jucătorul să aibă cel mai bun antrenor posibil!

La urma urmei, ce îmbunătăţeşte performanţa jucătorilor? – antrenamentul, competiţia, înregistrările video şi partidele în direct. Toţi aceşti factori ajută la dezvoltarea unui jucător bun. Dar, cel mai important factor este antrenamentul zilnic într-o echipă, sub supravegherea unui antrenor cu o mare experienţă şi cunoştinţe vaste în fotbalul de performanţă!

Antrenamentul făcut în mod corespunzător, ar tebui să conducă la succesul tuturor jucătorilor în toate situaţiile realistice ale competiţiilor!

8. Relaţiile publice

8.1 Mass media

Antrenorul întotdeauna trebuie să aibă în vedere că interesul publicului contribuie la succesul fotbalului, şi că el are obligaţia să-i informeze pe cei care sunt interesaţi de echipa sa. Informaţia inteligentă şi bine cugetată susţine o partidă de fotbal!

Pentru acesta, antrenorul întotdeauna trebuie să stea la dispoziţia mass mediei. Această politică de acomodare este apreciată de către mass media,

28

care va fi mai înţelegătoare când antrenorul consideră absolut necesar să-i refuze!

Antrenorul poate să capete respect exprimând opinia sa într-un mod calm şi clar adăugând la ea şi argumente rezonabile. El trebuie să-i privească pe jurnalişti ca pe acei profesionişti care înţeleg meciurile şi au dreptul la opinia lor! Nu ar trebui să-i deprecieze pe jurnalişti în nici-o situaţie!

Antrenorul nu trebuie invitat la exprimarea unor critici personale asupra altora sau la alte feluri de polemici! Este necesar ca el să evite o luptă verbală şi să răspundă la unele critici, prin mass media!

Cel mai important lucru este evitarea criticii arbitrului, în mass media!Este recomandabil ca antrenorul să se calmeze după o partidă grea şi să

vorbească cu mass media după ce îşi adună gândurile, sentimentele şi este echilibrat emoţional!

Nu este recomandabil pentru un antrenor să favorizeze un anume jurnalist sau reporter TV, în detrimentul celorlalţi! O astfel de politică, nu numai că va alerta partea defavorizată a mass mediei dar şi o mare parte a publicului care-şi va schimba uşor opţiunea!

8.2. Fair Play-ul

Antrenorul are cea mai mare responsabilitate în ceea ce priveşte respectarea principiilor jocului de către jucători. El are o influenţă directă asupra comportamentului jucătorilor şi trebuie să fie un exemplu bun pentru ei!

Antrenorul trebuie să insiste asupra jocului „fără metode necinstite”! Victoria este mai dulce dacă este atinsă în mod cinstit şi onest!

De asemenea, antrenorul trebuie să clarifice cu jucătorii că, nu va tolera nici o formă de trişare, indiferent în ce direcţie, se dezvoltă o anumită situaţie. Trebuie să-i avertizeze că nu va trece cu vederea trucurile pentru a păcăli arbitrul, ca de exemplu plonjonul, simularea unor răniri, cererea pedepsirii opozanţilor, pierderea timpului, etc.

În plus, antrenorul trebuie să explice jucătorilor, că-i va pedepsi pe aceia care trişează sau nu respectă normele fair play-ului!

În special, antrenorul trebuie să-şi amintească faptul că este o personalitate publică, şi atitudinea sa faţă de jocul fair play, este vizibilă şi pentru fanii lui. Din această cauză, antrenorul nu are voie să critice şi să refuze decizia arbitrului în mod deschis prin compătimirea jucătorului pedepsit. El trebuie să-i conştientizeze pe jucători, despre influenţa lor ca antrenori asupra publicului spectator.

Antrenorul trebuie să accepte întotdeauna deciziile arbitrului! Totodată, el trebuie să-i respecte şi pe antrenorii echipelor adverse ca şi pe jucătorii lor!

Traducere şi adaptare: FAZAKAS TIBOR

(posesor licenţă „B” – UEFA)

29

UNITATEA EVALUĂRII ÎN DEZVOLTAREA JUCĂTORULUI DE FOTBAL

CRAIG SIMMONSRevista INSIGHT Vol. 5, 2002

A măsurat dezvoltarea fotablistului cu acurateţe este foarte dificil, deoarece factorii ce influenţează aceste schimbări dezvoltate se schimbă în diferite perioade de timp.

Funcţia de consultant ale dezvoltării jucătorului din Asociaţia jucătorilor de fotbal şi implicarea în problemele fotbalistice din 1982 mă fac să cred că acest cadru de evaluare pe care îl prezint în continuare, va fi foarte util, în evaluarea procesului de dezvoltare al jucătorului de fotbal.

Pentru a fi în stare să măsurăm dezvoltarea, trebuie să definim mai întâi rezultatele pe care dorim să le obţinem, să ne convingem că ele sunt consistente şi logice, chiar dacă ajungem ulterior la concluzia, că le-am formulat simplist.

Câştigarea meciurilor sau selecţia pe grupe de vârstă sunt simple unităţi de măsură. Aceste abiltăţi sunt uşor de măsurat, dar sunt ele oare indicatori reali în succesul procesului de dezvoltare?

Să considerăm următoarele exemple:Când măsurăm gradul de învăţare, adeseori aceasta se face stabilind un

indicator pentru a compara cunoştinţele dobândite, cu cele avute anterior. Acest indicator este nefolositor când jucătorul, chiar dacă a acumulat cunoştinţe teoretice, este incapabil să le exprime în teren. Acest algoritm se poate aplica şi procesului de dezvoltare.

Pentru început, este foarte important să avem un set de indicatori pe care să-i urmărim pe parcursul procesului. Ei trebuie să fie folosiţi în măsurarea efectivă a sistemului, ţinând seama de complexitatea acestui proces în evoluţie.

Aspectele evaluării se pot găsi în situaţia de a fi obiective, sau subiective: Cele obiective sunt mai uşor de colectat; Cele subiective pot fi la fel de eficiente în procesul evaluării; Calitatea individuală pe care o demonstrează jucătorul va fi cel mai

important mod de evaluare a succesului programului. Progresul se va urmări şi analiza pe o perioadă bine stabilită de timp.

Dar care este această perioadă 1 an, 3 ani, 5 ani, 10 ani?Evaluări obiective:

Numărul jucătorilor din prima echipă a clubului; Numărul jucătorilor din echipa de seniori; Numărul jucătorilor ce au promovat la prima echipă; Numărul campionatelor şi turneelor jucate;

30

Numărul meciurilor: pierdute, câştigate, remizate; Numărul jucătorilor folosiţi; Numărul jucătorilor păstraţi în lot; Vechimea în activitate; Numărul orelor de pregătire; Costul acestor ore; Valoarea pe piaţă a jucătorilor, etc.

Metode de îmbunătăţire:

Maximizarea potenţialului jucătorilor; Identificarea calităţii de a evolua a jucătorului în cadrul pretenţiilor

clubului; În termeni fotbalistici, un antrenor tânăr şi de succes ce are un program

realist de dezvoltare, va pregăti cu asiduitate jucătoi pentru prima echipă; Standardele calităţii stabilite de club sunt cele ce stabilesc calitatea

pregătirii; Aceste standarde, înalte de obicei, limitează numărul jucătorilor cu adevărat competenţi.

Progresul este asigurat de doi factori:

1. Selecţia se va face ţinând cont de valoarea şi abilităţile fotbalistice ale jucătorilor chiar de la nivelul vârstelor mici.2. Dezvoltarea opiniilor solide în ceea ce priveşte potenţialul de dezvoltare a jucătorilor, în cadrul standardelor stabilite de club!

Întrebare: care este „calitatea în fotbal” a jucătorului evaluat?

Evaluări subiective: Opiniile despre antrenor vor reflecta calităţile jucătorilor; Toate evaluările vor trebui demonstrate jucătorilor; Subiectivismul antrenorilor privitor la abilităţile şi potenţialul jucătorilor; Comparaţii între jucătorii de aceeaşi vârstă; Comparaţii între diversele stadii de evoluţie ale aceluiaşi jucător.

Bilanţ: experienţa a arătat că există trei factori care, dacă nu sunt corect controlaţi, pot compromite întregul proces de pregătire:

1. Un ciclu de 10 ani de instruire este folosit în mod uzual. Rezultatele pot fi influenţate de:

Atmosfera creată de antrenor; Zona geografică şi culturală a clubului şi jucătorilor; Aşteptările conducerii clubului.

2. Împrejurările obiective în care se desfăşoară procesul de predare al cunoştinţelor şi cel de asimilare. Acest context poate conţine multe alternative, cum ar fi metoda de rezolvare a situaţiilor anormale.

3. Identificarea şi evaluarea calităţilor curente ale jucătorilor şi capacitatea lor de a evalua. Dacă se urmăreşte îmbunătăţirea primei echipe, identificarea adevăratelor talente este esenţială dacă se aşteaptă ca jucătorii să dezvolte standardul

31

clubului. Recunoaşteţi că aşteptările în legătură cu primul lot al selecţionaţilor este în corespondenţă directă cu vârsta jucătorilor.

Întrebare: Cum se poate măsura efectiv evoluţia, dacă poziţia în clasament se schimbă în urma procesului de evaluare?

Scopul şi obiectivele identificării talentelor este de:1. A identifica jucători cu valoare, capabili să intre în competiţii şi să aibă succes, pe cei care demonstrează că sunt pregătiţi fizic şi psihologic pentru a face faţă cerinţelor jocului (acest punct este folosit pentru scopuri imediate în câştigarea meciurilor.2. A identifica jucătorii ce promit dar au dificultăţi fizice şi tehnice (acest punct este folosit pentru scopuri ce ţin de dezvoltarea pe termen lung şi pentru a identifica jucătorii ce au nevoie de o atenţie deosebită din partea antrenorului şi observatorului).

Întrebare: Posedă oare jucătorii un potenţial pentru dezvoltare? Dacă da, cât şi unde?

3. Identificarea jucătorilor ce reprezintă o combinaţie între cele două principii anterioare.Acest tip de jucători este mai greu de sfătuit în meciuri sau în cantonament. Este vorba despre jucătorii de vârstă mică ce au comportament fluctuant şi confuz!

Întrebare: Poate antrenorul sau observatorul să înţeleagă schimbările caracteristice creşterii în vârstă şi cum pot cunoştinţele lor să influenţeze aşteptările jucătorilor?

Clasificare pe grupe de vârstă:La alcătuirea echipelor pe grupe de vârstă, mai tineri sau mai bătrâni,

în ceea ce priveşte progresul şi regresul în stagiile de pregătire fizice, psihologice (maturizare).

Adnotări făcute de:Martin Hunter – Antrenor al echipei naţionale (Asociaţia de Fotbal)Andy Cale – Observator educaţional (Asociaţia de Fotbal)

Traducerea şi adaptarea:CONSTANTIN VIOREL WILLI

(posesor licenţa „B” –UEFA)

32

„NATURA ŞI EDUCAREA”

IDENTIFICAREA TALENTULUI ŞI DEZVOLTAREA JUCĂTORULUI

Craig Simmons: Sfaturi cu privire la dezvoltarea

jucătorului – Revista Insight, F.A. Coaches, Anglia

Prezicerea unui potenţial talent în fotbal devine din ce în ce mai dificilă acum când identificarea jucătorilor talentaţi la o vârstă tânără este un lucru aşteptat. Ca rezultat al acestui scenariu aşteptările pe care le au antrenorii şi părinţii de la abilitatea tinerilor fotbalişti trebuie să fie apropiate vârstei şi statutului de maturitate a jucătorului. Pe lângă acestea, există un număr de factori care pot influenţa evaluarea observatorilor în timpul anumitelor perioade de timp sau în diferite medii. Craig Simmons, împuternicitul Asociaţiei de Dezvoltare a jucătorilor de fotbal trece în revistă acest subiect care este domeniul antrenorului sau a cercetătorului care este specializat în evaluarea abilităţilor în fotbal. Cum ştiinţa sporturilor a stabilit un rol de sprijin în fotbal „contribuţia din ştiinţă oferă acum antrenorului sau cercetătorului informaţii obiective sportive cu privire la factorii care pot influenţa impresia şi interpretarea abilităţii în fotbal”. În această largă trecere în revistă din articolul „Insight” se au în vederea unele interacţiuni dintre: natură-educare-identificarea talentului şi a dezvoltării jucătorului.

1. STRUCTURA

I. Strategiile în identificarea şi recrutarea tipului de jucător preferat va varia (probe, căutare, zile de talent etc.)II. În toate împrejurările antrenorul sau cercetătorul poate fi avantajat de o apropiere structurală şi de un set de criterii pe baza cărora să-şi poată forma o opinie.III. Stabilind nivelul natural al talentului în fotbal merită luarea în considerare, dacă ceilalţi factori contribuie la imaginea jucătorului pe care o avem.IV. Strategia dezvoltării ulterioare şi nivelul de dezvoltare pot necesita mai apoi, luarea în considerare a unui număr de trăsături a copilului în creştere.

2. PROCESUL DE DEZVOLTARE

I. Talentul natural este observat de cercetătorii şi antrenorii experimentaţi care îşi fac o opinie cu privire la categoria şi nivelul talentului în fotbal, a jucătorului.

33

II. Acest proces este domeniul persoanelor experimentate în fotbal, care sunt obişnuite cu grupa de vârstă şi cu standardul de joc.III. Antrenorul sau cercetătorul posedă un nivel de experienţă şi cunoştinţe a jocului de fotbal; acesta este specializarea lor şi nu poate fi subestimată.IV. Opiniile cu privire la talentul jucătorilor vor varia de la observator la observator, acesta va reflecta nivelul antrenorului sau a cercetătorului în ceea ce priveşte cunoştinţele şi experienţa. Mediile sociale şi economice variate din jurul lumii produc diferite procese în identificarea talentului jucătorilor şi a dezvoltării ulterioare. Această distanţă de la o strategie structurală şi demonstrată de adult la o evoluţie a fotbalului de pe stradă se apropie de fotbalul jucat de copii.

Mediu social din Anglia aşteaptă un grad de organizare şi o responsabilitate în care nivelul talentului natural în fotbal, trebuie evaluat!

Deci să pătrundem înăuntrul acestei structuri şi proces:

Care sunt calităţile necesare în fotbal? Cum, unde şi când sunt ei pasaţi pe o scară? Influenţează şi alţi factori aceste opţiuni?

Natura şi fotbalul

Următoarele exemple sugerează unele efecte ale naturii: „Talentul natural” indică abilitatea, înăscută; carcterul şi dispoziţia şi este

influenţat de moştenirea genetică şi de mediul înconjurător. Selecţia naturală sugerează un scenariu „al supravieţuitorului cel mai

potivit”; fotbalul în multe ţări este influenţat de acest scenariu. Jucătorii sunt născuţi cu amestec de calităţi care pot influenţa şi sprijini

dezvoltarea lor fotbalistică; mediul în care ei cresc le va influenţa jocul de fotbal.

Jucătorii sunt deosebit de norocoşi sunt adesea înzestraţi cu combinaţii de mai mult de o calitate excepţională, ex. Atletism şi tehnică de joc.

Această tulpină de beneficii dobândite dint-o moştenire genetică le poate da acestora un avantaj major faţă de calităţiile jucătorilor.

Alte exemple ale influenţei naturii include caracteristici în ceea ce priveşte personalitatea, cum ar fi: încrederea în sine şi neliniştea.

De aceea, natura este descrisă ca:I. Procesul prin care omul „animalele şi plantele sunt cele mai potrivite pentru condiţiile şi cererile mediului în care trăiesc şi înfloresc sub provocări!II. Fiecare se va instala direct într-un proces de educare sau vor părăsi cele mai competitive medii!III. Dacă natura nu este educată atunci cel mai slab şi cel mai puţin potrivit, adesea se lasă învinşi de provocare şi se mută într-un mediu mult mai potrivit pentru ei!IV. Această împrejurare poate fi mai simplu zis „rezultatul unei provocări nepotrivite şi ireale, creată de aşteptările îndrumate greşit ale adultului”!Întrebare: Este aceasta o dezbatere dintre natură şi educaţie?

3. CLASIFICAREA TALENTULUI ÎN FOTBAL

(Acest exemplu poate fi dezvoltat pentru a-ţi satisface propriul mediu şi să poată fi atât de detaliat sau atât de simplu pe cât se cere).

34

Cele mai subiective elemente.Calificative: bine = 5, mediu = 3, rău = 1 (într-o notare de la 1 la 5, 5 fiind

max.)

Exemple:

Tehnica: legătura cu mingeaÎndemânarea: luarea de decizii eficaceInteligenţa: rezolvarea problemelor specifice de fotbalÎnţelegerea: jocul în echipă, specific în fotbalEfectul: în timpul antrenamentului sau al jocului propiu-zis

Întrebări:

Are jucătorul potenţial pentru trecerea la maturitate? Dacă fotbalul este o activitate învăţată, care este scara şi

profumzimea/adâncimea măsurată a cunoştinţelor? Este performanţa influenţată de alţi factori şi la ce nivel?

4. FACTORI DE INFLUENŢĂ

Este un lucru cert ca interdependenţa dintre fotbal şi ştiinţă este intercalată şi contribuie la impresia şi interpretarea realizărilor curente ale jucătorilor.

4.1. Trecerea în revistă a factorilor de influenţă

(Acest exemplu poate fi dezvoltat într-un conţinut care poate afecta şi poate fi atât de detalia sau simplu, pe cât se cere).Cele mai subiective elemente:Calificative: bun-mediu-prost!

4.2. Exemple:

Aşezarea cronologică a grupului în interior. Mărimea corpului, starea atletică şi masa musculară. Stadiul de maturizare psihică. Stadiul de maturizare fiziologică Stadiul de maturizare psihologică.

4.3. Evaluarea talentului în fotbal variază de la jucător la jucător şi poate fi influenţată de alţi factori.

De exemplu:I. Învăţarea de stiluriII. Antrenarea în noi stiluriIII. Jocul în medii diferiteIV. Experienţe în fotbalV. Instrucţiuni de jocVI. Standardele echipei proprii şi ale celei opuseVII. Factori economici şi sociali

35

Notă: Aceşti factori pot de asemenea contribui la înţelegerea nivelului de dezvoltare cerut!

Maturitatea şi clasificarea grupurilor de vârstă necesită atenţie:Referirea la „maturitate medie” este pentru acei jucători care reprezintă

nivelul normal de maturitate pentru grupul lor de vârstă şi în categorie, înaintea trecerii lor în revistă.

Pentru jucătorii de deasupra sau sub nivelul maturităţii normale, reglările făcute cu scopul de a se adapta la stagiul lor avansat sau înapoiat cu privire la tehnică, cunoaştere, maturitate socială şi psihică.Interpretarea recomandărilor de vârstă şi maturitate trebuie să se adreseze acestor concluzii!

5. EDUCAŢIA ŞI FOTBALUL

5.1. Fiind hotărât ltalentul în fotbal, un alt factor de influenţă este dat de întrebarea: „Care este strategia de educare”?

Toţi jucătorii sunt educaţi de la introducerea lor în fotbal până în punctul în care trecerea la maturitate este completă şi când independenţa în calitate de matur este stabilă.

Mulţi jucători tineri au posibilitatea pentru o schimbare avantajoasă. Gradul de educare cerut trebuie să fie stabilit ca o variaţie între copii de

aceaşi vârstă şi poate fi semnificativă. Locul unde sunt situaţi jucătorii pe scara lor de eeducare este esenţial

pentru promovarea propriei lor dezvoltări şi pentru ca aceasta să fie continuată, după caz!

Această strategie ajută la crearea unei structuri pentru elementul de educare şi pentru ca acesta să fie cea mai eficace!

5.2. Exemplele de educare includ:

I. Vârsta apropiată şi jocuri educative specifice fotbalului.II. Crearea de medii plăcute şi potrivite atât pentru practică, cât şi pentru meciurile în sine.III. Producerea unui conţinut structurat pentru învăţare, care să satisfacă nevoile jucătorului!IV. Familia, şcoala şi stilurile de creltere a clubului, contribuie la educare!V. Educaţia academică şi socială sunz elemente cheie în creşterea jucătorilor!VI. Nutriţia potrivită, grija de sine şi bunăstarea sunt toate priorităţi educaţionale!

Evaluarea şi reevaluarea, opinia şi măsurătoarea lor continuă să-i considere pe jucători ca fiind jucători potenţiali pentru o dezvoltare neîntreruptă şi eficace evident, dacă toţi jucătorii, cer educare!

Care este mulţumirea corespunzătoare unui jucător individual, la un anumit moment de timp?

Care este vârsta corespunzătoare şi nivelul priorităţilor şi al dozajelor în ceea ce priveşte talentul?

Cât de eficace este promovarea talentului fiecărui jucător?

6. CONCLUZII:

36

- Identificarea talentului, recrutarea şi dezvoltarea ulterioară este afectată de un anumit număr de factori, structura şi metoda modelului folosit şi de faptul că antrenorul trebuie să recunoască inferioritatea şi câteodată faptul că pot confunda unii factori care pot induce în eroare opiniile!

- Unele obiective pot include: Identificarea situaţiei şi a nivelului de talent în fotbal! Stabilirea influenţei nonfotbalistice care poate afecta talentul în

fotbal! Realizarea programului care să ajute la dezvoltarea corespunzătoare!

La un moment dat este un angajament major, identificarea potenţialului în fotbal prin programe de dezvoltare pe termene mai lungi. „Cheia strategiei poate fi una mult mai selectivă şi informată cu privire la profilul jucătorilor”!

7. FOTBAL PENTRU JUNIORI

Unii oameni nu simt că antrenorul îşi face datoria până în momentul în care, ei nu dau instrucţiuni constante, spunând oamenilor ce să facă şi de asemenea, cum să o facă mai bine!

De fapt, cei mai buni antrenori, probabil că fac o mică parte dintre acestea. Ei se interesează de bunăstarea jucătorilor, ei înţeleg cum copii învaţă, îi tratează pe fiecare în parte, ştiu jocul fiecăruia, sunt buni organizatori, organizează antrenamentele astfel încât să fie relevante vârstei şi abilităţii grupului cu care lucrează, le permite copiilor să se antreneze prin joc, îi ascultă pe copii şi fac de asemenea şi lucruri amuzante.

Acestea sunt câteva metode de antrenament care pot fi puse în aplicaţie şi uşor explicate şi care permit copiilor să pună în practică un număr de tehnici şi scheme în timp ce joacă.

Odată ce antrenamentul este început, principala preocupare a antrenorului este să stea de o parte şi să observe.

Un bun antrenor va asigura siguranţa în toate momentele şi îi va lăuda pe copii când fac un lucru bun!

7.1. Exerciţiul 1

Jucătorii au fiecare câte o minge Dribling X pe tern În timp ce ţine în posesie mingea, încearcă de a scoate în afara terenului

sau jocul celorlaţi fotbalişti! Când un jucător pierde mingea, el/ea stă în afara terenului şi exersează

mişcări de dribling şi întoarceri!

Rezultate:

Întoarceri Driblig Posesia mingii

37

Aplicaţie practică – exerciţiul 1 (fiecare câte o minge)

7.2. Exerciţiul 2

Cu o singură minge se joacă 3 vs.1:Echipa „X” face dribliguri şi de asemenea cât mai multe pase, pe cât posibil,

fără ca echipa „0” să ia mingea sau fără ca mingea să iasă în afara terenului.

Rezultate:

Pase Întărire Comunicare Apărare

Aplicaţie practică – exerciţiul 2 (3vs.1)

38

X X X ● ● ●

X X X ● ● ●

X X X ● ● ●

X ●

X X X ● ● ●

X ● ●

X

0 ●

X ●

7.3. Exerciţiul 3

Fiecare jucător are câte o minge Pase din întoarcere spre linia opusă Mingea cea mai apropiată de linie câştigă

Rezultate:

Pase exacte Pase cântărite

Aplicaţie practică – exerciţiul 3 (fiecare jucător are câte o minge!)

7.4. Exerciţiul 4

Se face cu 2 jucători. Un jucător între alţi 2. Pasarea mingi partenerului. Reţinerea pasei şi mişcare cu scopul de a înscrie gol. Pasarea mingii partenerului direct spre gol. Preluarea mingii şi mişcare pentru înscrierea unui gol. Câte goluri pot fi scrise într-un timp de 60 de secunde?

Rezultate:

Pase Primiri de mingii Deposedarea mingii

39

● ● ● ● ● ●

● X X X X X X X

Aplicaţie practică – exerciţiul 4 (cu 2 jucători. Un jucător între alţi doi!)

7.4. Exerciţiul 5

Echipa X începe cu posesia mingii Echipa X încearcă o schemă prin care să trimită un jucător şi mingea în

suprafaţa „A” (mingea trebuie dusă prin dribling până pe suprafaţa A) Golul este înscris atunci când jucătorul pune piciorul pe minge în

momentul în care se află pe suprafaţa A Echipa „0” atacă cealaltă extremitate – Echipa „X” încearcă să îi

oprească

Rezultate:

Pase Întărire Dribling Întoarceri Conducerea mingii Comunicare Apărare

40

X ● X 0 ● 0

Y ● Y

Aplicaţie practică – exerciţiul 5 (Echipa „X” începe cu posesia!)

În concluzie:

Un bun antrenor punând în aplicare aceste exerciţii pentru juniori va supraveghea situaţia lor dar nu va interveni în mod constant. El/ea ca jucător îşi va permite buna gândire şi pregătire făcută de antrenorul său în scopul învăţării de scheme şi tehnici de joc!

Traducerea şi adaptarea: CORNĂŢEANU TUDOR


41

A 0 0 0

0

0 0

X X X

● X X X

B

PROFILUL PERFORMANŢEI ŞI ATINGEREA OBIECTIVULUI ÎN FOTBAL

Ian Mainard - Revista Insight, vol. 6, 2002, Anglia

1. GENERALITĂŢI

Înţelegând procesul de realizare a obiectivului şi fiind capabil de a-l îndeplini efectiv, sunt cele mai importante obiective ale minţii. Concentrarea, controlul pornirilor sau alte atribute precum controlul mingii, mişcările tactice şi tehnice vor fi cele mai importante programe de antrenament; îndeplinirea obiectivului poate reflecta motivaţia, dorinţa şi angajamentul, de a îndeplini sarcina. Îndeplinirea obiectivului este uşor de înţeles ca un concept, dar este greu de implementat tinerilor jucători.

Procesul de a învinge cele mai multe probleme asociate cu stabilirea obiectivului este numit „profilul performanţei”.

El permite antrenorului să înţeleagă perspectiva jucătorilor care îmbunătăţeşte reciproc performanţele jucătorilor şi antrenorilor şi de asemenea, siguranţa sau controlul jucătorului asupra situaţiei şi de aici încolo, motivaţia lui sau a ei.

Procesul permite ca obiectivele să fie realizate şi acceptate într-un mod mutual, precum un foarte bun bancher care cu abilitate îşi măreşte profitul în afaceri într-o evoluţie viitoare, ce nu poate fi măsurată.

Procesul are o varietate de întrebuinţări: Constatările urmăresc forţa şi slăbiciunea astfel încât antrenamentul

poate înlesni nevoile individuale; de altfel, angajează aderenţa şi dăruirea jucătorilor pentru antrenament;

Monitorizările pot schimba performanţele jucătorilor efectiv obţinute în urma antrenamentului;

Identifică orice lipsuri între percepţiile antrenorului şi jucători; Analizează performanţele de-a lungul competiţiei.

Procesul ar trebui să înceapă cu dezvoltarea profilului performanţei. Profilul ar trebui adaptat pentru tine ca antrenor şi jucătorii tăi. Cu tinerii jucători de la 16-20 ani, „segmentul abandonului” este suficient; totuşi pentru jucătorii mai în vârstă şi mai experimentaţi la nivelul profesionist, acest profil poate să se extindă la două pagini ce includ atributele individuale, poziţie sau loc în echipă. Este foarte important, ca antrenorul să nu facă întregul proces prea complex, ca jucătorii să nu înţeleagă greşit „ce se întâmplă” sau „să piardă interesul pentru antrenamente”!

2. ACTIVITATEA

42

(Aceasta trebuie să fie completată de antrenori înainte de expirarea sezonului, cu jucătorii săi).

Antrenorul completează o listă a cât mai multe calităţi posibile care sunt esenţiale pentru topul performanţei clasei fotbalului, la nivelul jocului (pentru mărirea indicatorilor performanţelor). El întreabă jucătorul sau grupa de jucători dacă sunt de acord unul cu altul şi cu toate ideile înregistrate într-o evidenţă. Aceste calităţi pot să includă factori tehnici, tactici, psihici, mentali şi stil de viaţă – acele calităţi sau factori care-i fac pe fotbaliştii din topurile de performanţă să ajungă la cele mai înalte performanţe. Câteva exemple sunt listate în tabelul 1.

Câteva atribuţii tipice necesare pentru succesul performanţei

(Tabelul 1)

Tehnic Tactic Psihic Mental Stil de viaţăFolosirea ambelor picioare

Crearea de spaţiu (în atac)

Viteză Determinare Dietă

Pasa Închidere de spaţiu (în apărare)

Energie Concentrare Hidratare

Şutul Comunicare Flexibilitate Realizarea golurilor

Punctualitate

Driblingul Înţelegerea sistemului de joc

Forţă Repetiţie mentală

Atitudine pozitivă

Ţinta/scopul Abilitatea de a juca sisteme diferite

Putere Tărie mentală

Pregătire

Aminteşte-ţi că nu există răspunsuri corecte sau greşite. Adesea, este necesar să-i pui pe jucători să definească fiecare calitate ca noi toţi să ştim ce vor să spună.

Împreună cu jucătorii, antrenorii întocmesc o listă cu calităţile jucătorilor şi-i roagă să aleagă 16-20 calităţi de pe ambele liste: „a ta şi a lor”! Acest top al calităţilor este introdus în fişa lor individuală. Pentru tinerii jucători sunt de preferat mai multe trăsături individuale (pasa, şut sau folosirea ambelor picioare – vezi tabelul 2), dar pentru jucătorii mai în vârstă este important să existe un echilibru între cele cinci segmente: tehnică, tactică, psihicul, mentalul şi stilul de viaţă.

Pentru tinerii jucători poţi crea un profil care este agreat de echipă, ca o bază pentru antrenament. Niciodată unui jucător nu trebuie să i se permită să ajusteze (să adauge sau să şteargă) câteva calităţi pe care personal simte că sunt importante (să adauge) sau nu poate să apeleze la ele (să şteargă). Odată ce profilul este întocmit trebuie să discutaţi scara de evaluare: 10 din 10 pot fi cei mai buni jucători din ligă (la nivelul calităţii); la nivel profesionist 10 din 10 pot fi echivalentul unui jucător internaţional şi dacă joacă la nivel internaţional – „10” pot fi cei mai buni jucători din lume la nivel individual.

43

Evident „10 din 10”, reprezintă o performanţă foarte săracă în comparaţie cu alţi jucători din standardul de joc. Nu este util pentru jucător să înregistreze mai puţin de trei scoruri din zece, din moment ce rezultatul cel mai mic poate submina încrederea!

Calităţile care pot fi corespunzătoare tinerilor jucători sunt prezentate în:

(Tablelul 2)1. Pasa cu picior drept Prima atingere2. Şut cu picior drept Viteza3. Pasa cu picior stâng Energie4. Şut cu picior stâng 100% Efort5. Dribling Atitudine pozitivă6. Ţinta Concentrare7. Lovitura liberă Comunicare8. Cornere Poziţionarea în teren9. Lovitura cu capul Atac10. Controlul mingii Apărare

La acest nivel şi jucătorul şi antrenorul completează profilu (individual) şi face evaluarea jucătorilor pe baza fiecărui atribut pe care l-au identificat ca important. Tinerii jucători pot observa în fişa individuală totalitatea rezultatelor lor pentru a obţine o imagine de ansamblu cu privire la performanţelor lor.

În continuare, trebuie să comparăm evaluarea jucătorilor cu evaluarea antrenorului.

Dacă rezultatele sunt aceleaşi ale antrenorului vis-à-vis de ale jucătorilor sau diferă prin două sau mai puţin de două puncte media pe calitate, poate fi înregistrată. Dacă rezultatul diferă, prin mai mult de două puncte, performanţele mai puţin bune, trebuie să fie dezbătute!

Discuţia, de obicei, implică pe amândoi factorii: pe tine antrenor şi pe jucător, explicând cum ai ajuns la acest rezultat (de obicei, dând exemplu performanţa recentă a jucătorului folosind în speţă, calitatea/caracteristica lui).

Deci, la acest nivel suntem de acord cu rezultatul pentru toate calităţile. Evident că, suntem de acord că rezultatele cele mai bune reprezintă puterea jucătorului, iar cele mai mici slăbiciuni lui. Tinerii jucători ar putea fi întrebaţi ca să exemplifice trei calităţi în care ei cred, astfel încât îmbunătăţirea lor ar avea impactul cel mai mare asupra carierei lor. Pentru jucătorii mai bătrâni şi mult mai experimentaţi, numărul golurilor ar creşte la 6 sau 8!

Tu (antrenorul) şi jucătorii trebuie să dezbateţi golurile şi strategiile pentru a înscrie goluri în fiecare dintre aceste domenii.

Antrenorii ar trebui să noteze nevoile jucătorilor pentru a fi implicate în proces şi ar trebuie să fie capabili să vandă cum le acorzi ocazia să practice 8aplicarea anumitor strategii în timpul antrenamentelor). Acest lucru le va da încredere, în ei, în tine ca antrenor şi încredere în programul de antrenament. Acest proces ar trebui repetat la intervale regulate folosind aceeaşi schemă. Această procedură va permite o creştere a progresului. Este necesar să mergi către o evoluţie încă de la începutul până la sfârşitul sezonului (înscrie goluri pentru sfârşitul sezonului de antrenament) tocmai înainte de începerea sezonului competiţional (fapt ce permite modificarea antrenamentelor pentru a întâmpina nevoile competiţiei) şi aproape jumătate din sezonul competiţional (pentru a asigura procesul sau menţinerea care este în curs de defăşurare).

44

3. SUMARUL PROFILULUI PERFORMANŢEIProfilul prevede:- un record a ceea ce jucătorul şi antrenorul consideră ca importantă calitatea, pentru perfecţionare optimă;- o apreciere a observării puterii sau slăbiciunii;- o oportunitate de a permite comunicarea şi înţelegerea punctelor de vedere reciproc;- o bază pentru deciderea planului de acţiune pentru antrenament şi competiţie;- o metodă pentru monitorizarea progresului

Avem segmente în care dorim să stabilim obiective; următoarea îndatorire este ca aceste goluri să fie marcate cu isteţime şi motivaţie. Profilul identifică calităţile pe care jucătorul se străduie să le îmbunătăţească şi obiectivul prevede o reuşită. Cele mai multe obiective sunt autodeterminate şi pentru aceasta este necesar să încurajezi jucătorul să înceapă să preia controlul propriilor ţinte şi realizarea lor.

Ca antrenor, obiectivele bune ar trebui să fie în atenţia ta! De aceea, în timp ce victoria poate fi ultima ta ţintă, obiectivul stabilit este ca să facă totul pentru a-i ajuta pe jucători să-şi mărească performanţa, realizându-le pe cele care sunt sub controlul lor precum şi acele strategii care să-i facă fericiţi.

Punând împreună bunele performanţe, şi cele individuale şi cele de echipă, este mult mai plăcut să câştigi. Obiectivele bune ar trebui de asemenea să fie pozitive şi provocatoare. Aceste obiective ar trebui să-ţi spună ce să faci, nu ce nu trebuie să faci!

Principii ca: „nu lăsa mingea prea departe de tine” sau „a nu rata un gol” nu identifică un proces pozitiv astfel încât noi să-l introducem în joc.

Cele mai bune exemple ar fi trebuit să fie: „uită-te din timp spre minge” şi „prinde mingea în spatele jucătorilor din apărare”. De asemenea , înscriind goluri uşor sau goluri care sunt prea dificile, ar reduce nivelul de motivare. Golurile uşoare sunt plictisitoare (obţinute uşor şi fără motivaţie) şi golurile prea dificile, niciodată obţinute, pot reduce încrederea în sine a jucătorului din cauza lipsei succesului. De aceea, se stabilesc obiectivele care pot fi obţinute dar numai cu efort susţinut.Obiectivele bune, sut de asemenea, deştepte:

S – specificM – măsurabileA – reglabile/obţinuteR – realistice/ înregistrateT – timp trecutSpecific, înseamnă că jucătorii ştiu foarte bine ce este cerut! De asemenea,

trebuie să fii în stare să apreciezi obiectivul astfel ca tu să-l poţi identifica şi realiza! Obiectivele majore trebuie să fie ideale (ex. Să alergi 3 km în 16 min. şi 30 sec. până la sfârşitul lunii în loc de 16 min. Şi 46 sec. Cât faci acum?)

Totuşi, profilul performanţei prevede o măsură subiectivă bună a progresului pentru că este realizabilă (repetabilă) şi foloseşte acelaşi criteriu mereu, deci prevede un bun indice al progresului. Stabilirea obiectivului este dinamică şi de aceea, obiectivul trebuie să fie fixat. De asemenea, dacă un jucător este accidentat sau bolnav şi antrenamentul este întrerupt atunci este indicat, să se reducă obiectivul! Dacă un obiectiv este obţinut mai devreme decât se aşteaptă, este de asemenea indicat să se extindă obiectivul şi să-l facă mai provocator!

45

Similar, jucătorul trebuie să simtă că obiectivul este realizabil, de la început, dacă nu, nu simte acest lucru, el/ea nu va fi introdusă în joc şi ar interveni atunci, pierderea încrederii şi motivaţiei individuale.

Realistic, este similar cu provocare dar, înregistrat, înseamnă că obiectivul trebuie să fie direct proporţional cu realitatea!

Timp trecut, înseamnă că timpul este stabilit când obiectivul trebuie să fie obţinut! Aceste date, de obicei, prezintă faze importante din sezon dar şi de a da, de asemenea, jucătorilor o indicaţie clară despre cât de rapid trebuie să evolueze, pentru a rămâne în vârf. De asemenea, stabilirea ţintei permite stabilirea obiectivelor pe termen scurt sau mediu pentru a obţine obiective pe termen lung (dacă-i cerut). Câteva exemple privind descrierea slabă sau puternică a comportamentului obiectivului sunt reproduse de Butler în 1996 şi date în tabelul 2.

O combinaţie a diferitelor tipuri de obiective poate fi folositoare (Filby, Maynard şi Graydon, 1999; Kiingston şi Hardy în 1997).

Există trei tipuri de obiective:- Cel rezultat;- De performanţă- Procesat

Obiectivele rezultate centralizate pe rezultatele evenimentelor particulare implică o comparaţie a câtorva, cu a altor persoane (ex. Câştigarea ligii). În acelaşi timp, nu este bine să stabilim un timp scurt al sarcinilor sau să-l folosim când în competiţiile actuale obiectivele rezultate pot fi foarte motivate!

Este adesea întâlnit şi dă de gândit şi de reflectat, existenţa medaliilor campionilor care-i va determina pe jucători să facă antrenament suplimentar sau să dea un randament, sută la sută. Performanţa obiectivelor specifică şi finalizează (de obicei independenţa relativă a altor jucători sau echipe) şi încurajează jucătorii să ecetute sau să joace la potenţialul lor, în timp ce procesul sarcinilor, specifică îndatoririle actuale pe care jucătorii le au de executat, pentru a juca bine.

Rezultatele şi performanţele obiectivelor sunt mai indicate pe termen lung, în timp ce procesul îndatoririlor este mai bun pe termen scurt şi foloseşte de-a lungul antrenamentului şi competiţiei.

Elita şi jucătorii mult mai experimentaţi ar trebui să fie încurajaţi să folosească o varietate a diferitelor tipuri de sarcini, în timp ce începătorii sau tinerii jucători ar trebui să fie încurajaţi să folosească procedura principală şi obiectivele performante!

Având identificat pozitiv, controlabil şi înţelept obiectivele, obiectivul final pentru tine ca antrenor este să-i ajuţi pe jucători producând strategii pentru a obţine sarcini şi strategii sigure care vor fi folosite la ntrenament pentru a câştiga jocurile.

Observaţie: Notează când tehnica este gradual pusă sub mai multă şi mai multă presiune, până când devine o îndemânare!

4. SUMARUL OBIECTIVULUI ATINS: Obiectivele ar trebui să identifice ţintele specifice care sunt sub controlul

jucătorilor; Obiectivele pe termen lung, mediu şi scurt care ar trebui să fie stabilite,

pot să fie revăzute (şi îndreptate dacă este necesar) la intervale regulate utile;

46

Sarcinile pot ajuta la concentrare, efort sporit la continuarea antrenamentului şi poate spori încrederea!

Obiectivele ar trebui să fie provocatoare, controlabile, pozitive şi logice! Obiectivele ar trebui să fie autodeterminate de jucător (pe cât posibil) sau

cel puţin stabilite în cooperare cu antrenorul! Strategiile pentru obţinerea obiectivelor sunt la fel de importante ca ele

însele!

În tabelul 3, sunt date exemple de obiective pozitive şi negative:(Tabelul 3)

1. Afirmaţii pozitivce: Non negativeCreare spaţiu (în atac)Închidere (în apărare)Spaţii de acoperire

Nu da mingea prea tare/departeNu intui golulNu fi reţinut

2. Sarcini de realizat: Rezultat:Marcaj strânsMingea la piciorTimp de atac

Câştigă aruncareaCâştigă joculCâştigă „liga”

3. Controlabil: Nu-ţi subestima autocontrolul:Pregătirea echipamentului

Efortul depus în timpul joculuiCrearea de variante

Forţează adversarii şi fă-i să greşeascăCâştigă toate atacurileNiciodată nu câştigăm în acest mod

4. Specific: Nu colectiv:Dominarea adversarului!Jucaţi până la capăt!Dă-i echipei curaj!

Să devii mai agresivSă ai intuiţieImprovizează în atac

5. Realizabil: Ireal:Foloseşte cuvinte cheie pentru concentrareDouă reprize pe săptămânăExersaţi lovituri libere!

Câştigă toate meciurile

Nu intui toate golurileSă nu fii niciodată faultat

În tabelul 4 sunt prezentate câteva exemple despre cum pot fi implementate strategiile pentru obţinerea obiectivelor propuse:

(TABELUL 4)Obiective: Strategii pentru obţinerea obiectivului:Improvizarea controlului obiectivului

1. Stabilirea şi acordul punctelor importante ale antrenamentului pentru diferitele tehnici de control a mingii;2. Exersează tehnicile de joc (fără presiuni);3. Foloseşte timpul şi spaţiul pentru a pune tehnicile sub multa şi mai multă presiune; pune sub control cu preluare a 4 mingi în 15 sec.; controlează şi întoarce cu o singură mişcare; ţine mingea aproape de corp la prima atingere; etc.4. Foloseşte mai mulţi jucători în zona de închidere pentru a îmbunătăţi sistemul defensiv;

47

5. Treptat, măreşte dominaţia adversarului care paote fi pasivă sau mai activă;6. Foloseşte toate variantele pentru a avea un control complet asupra adversarilor, asigurându-te că, contolul este de cea mai bună calitate şi acurateţe.7. Foloseşte regulat în antrenamente, întrecerea!

5. CALITĂŢI

Nr. Tehnice: De joc: Tactice: Mentale:1. Pasa cu piciorul drept În atac Din prima

atingereConcentrare

2. Şut cu piciorul drept La lovituri libere Viteza de execuţie

Comunicare

3. Pasa cu piciorul stâng

Cornere Energie Poziţionarea în teren

4. Şut cu piciorul stâng Lovituri cu capul 100% efort pe fază

Creare spaţiu

5. Dribling Controlul mingii Atitudine pozitivă

Închidere spaţiu

În fig. 1, este reprezentat profilul tip al performanţei şi câteva calităţi care pot fi evaluate

48

909999

TACKLING

10

9

8

76

5

4

3

Notă:

Profesorul I. Maynard este cunoscut ca profesor la Centrul pentru sport şi Ştiinţa Exerciţiului, Universitatea hallam-Sheffield – Anglia. El este licenţiat în psihologia sportului în care o experienţă vastă şi o colaborare cu atleţii de elită. El a acordat sprijin Comitetului Olimpic şi Commonwealth-ului din punct de vedere sportiv şi a ajutat campionii mondiali, ca psiholog sportiv în opt diferite ramuri sportive. De asemenea, a coordonat ştiinţa sportului pentru Asociaţia Jucătorilor de Tenis de Masă din Anglia şi Asociaţia Regală de Iahtimg şi a colaborat oferind consultanţă ca psiholog sportiv, celor ce joacă popice!

Bibliografie:

- Butler, R.J. (1996) –„Psihologia sportivă în acţiune”, Butteworth – Heinemann;- Filby, W.C.D, Maynard, I.W, şi Graydon, J.K (1999) –„Efectul strategiilor multiple ale performanţei obiectivelor, ca rezultat în antrenament şi competiţii”; Jurnalul aplicării psihologiei sportive, 11, 2, 230-246;- Kingston, K.M. & Hardy, L. (1997) – „Efectele diferitelor tipuri de obiective în procesele care susţin performanţa”; „Psihologia sportului 11, 273-93”.

Traducerea şi adaptarea: CHIOSA TIBERIU


TESTAREA JUCĂTORILOR DE FOTBAL

Marcus SvenssonRevista “INSIGHT” - Vol. 6,

2001, Anglia

1. INTRODUCERE

Natura dinamică şi necesităţile fiziologice ale fotbalului cer jucătorilor de elită ca să se încadreze într-un număr de parametrii.

49

Antrenorul şi metodistul pot obţine informaţii folositoare privind caracteristicile fizice ale jucătorilor cu ajutorul testelor. Informaţiile pot fi folosite de antrenor pentru a îmbunătăţi (şi a optimiza) pregătirea individuală a jucătorilor pentru meci. Prioritar, în folosirea rezultatelor testelor, jucătorii trebuie să fie instruiţi despre scopul practic al testelor. Acest articol trece în revistă exemple ale câtorva teste de laborator şi de teren care pot fi folosite la evaluarea jucătorilor de fotbal.

2. ARGUMENTE PENTRU FOLOSIREA TESTELOR

Stabilirea unui profil fizic a fiecărui jucător din echipă. Programele individuale de antrenament pot fi administrate dacă fiecărui jucător îi sunt cunoscute, prin teste, punctele tari şi cele slabe.

Studierea eficienţei programelor de antrenament. Datele sunt colectate la începutul şi la sfârşitul antrenamentului pentru a furniza informaţii şi un feed-back *) direct a oricăror schimbări în performanţă. Evident, testele vor fi specifice programului de antrenament folosit.

Studierea efectelor antrenamentului de reabilitare. Progresele făcute la antrenamnetele de reabilitare de către jucătorii accidentaţi pot fi evaluate folosind teste specifice. Rezultatele pot furniza indicaţii asupra momentului când un jucător este gata de a intra în teren!

3. TESTE DE LABORATOR

În laborator pot fi efectuate teste asupra puterii anaerobice şi aerobice, asupra flexibilităţii, agilităţii, forţei musculare şi despre datele antropometrice.

În continuare, sunt descrise exemple de teste care să determine puterea pulmonară (puterea aerobică) şi forţa musculară.

3.1. Teste pentru creşterea aportului maxim de oxigen.

În timpul meciului de fotbal majoritatea producţiei de energie vine din sistemul energetic aerobic. Nivelul maxim de oxigenare este definit ca nivelul de oxigen care apare independent de mărirea intensităţii exerciţiului. S-a stabilit că o mare capacitate pulmonară îmbunătăţeşte, de asemenea, refacerea între reprize de exerciţii intermitente de mare intensitate, ceea ce este foarte important în fotbal. De aceea, măsurarea capacităţii pulmonare la jucătorii de fotbal este foarte importantă.

Testul pentru măsurarea capacităţii pulmonare se face pe o roată motorizată. Protocolul este standardizat şi constă în stagii egale de viteză până jucătorul atinge epuizarea. Un echipament specializat este folosit pentru colectarea oxigenului, bioxidului de carbon şi măsurarea ventilării.

Capacitatea pulmonară maximă poate fi stabilită în valori absolute (exprimate în l.min-1) sau valori relative în funcţie de masa corporală (exprimată în ml.kg.-1min-1)

Atenţie la valorile jucătorilor masivi (care pot fi subestimaţi) şi ale jucătorilor firavi (care pot fi supraestimaţi).

Plaja valorimlor fizice la jucătorii de elită este de 55-70 ml.kg-1.mm-1. Variaţiile depind de poziţia din teren, stilul de joc al echipei şi programele specifice de antrenament. Mijlocaşii şi extremele în sistemul 3-5-2 au deseori

50

cele mai mari valori datorită cererilor mari din punct de vedere fizic al acestor poziţii în legarea apărării de atac.

3.2. Testul forţei musculare.

Forţa musculară este cea mai mare forţă pe care muşchiul o poate produce la un moment dat, la o anumită viteză.

Forţa musculară a membrelor inferioare la jucătorii de fotbal: cvadricepsii şi tendoanele poplitee implicaţi în atac, lovirea cu capul şi întoarcerea în

timpul meciului. 76% dintre accidente la fotbal apar la picioare, deci forţa musculară este foarte importantă.

Aparate isokinetice sunt folosite în laboratoare pentru evaluarea jucătorilor.Acţiunile eccentrice (întinderea muşchiului) şi concentrice (scurtarea

muşchiului) la tendoane şi cvadricepşi pot fi măsurate pe aceste motoare specializate.

Principiul motorului isokinetic constă în măsurarea forţei musculare prin cunoaşterea momentului rezistent. De asemenea, viteza de mişcare este diferită şi pot fi afectate anumite puncte slabe ale jucătorului. Forţa jucătorilor accidentaţi în timpul programelor de reabilitare trebuie monitorizată.

În laboratoare pot fi făcute diverse măsurători ale parametrilor specifici jocului de fotbal. Totuşi, testele de laborator nu pot imita schemele de joc. Testele nu pot include întoarcerile, pasul alăturat sau alergarea înapoi. De aceea, datele de laborator vor fi folosite pentru a stabili un profil general al jucătorului.

3.3. Teste de teren.

Numeroase teste au fost create pentru a testa comportamentele fiziologice. Testul complex, testul Yo-Yo, testele de agilitate şi de sprint intermitent descrise în cele ce urmează.

3.4. Estimarea capacităţii pulmonare.

O metodă populară pentru a testa indirect capacitatea pulmonară este testul BLEEP. Jucătorii aleargă pe o distanţă de 20 m. între două linii cu o viteză de alergare dictată de un semnal audio de la casetofon. Viteza de alergare este incrementată şi testul este oprit când jucătorii nu mai pot menţine viteza şi nu mai ajung la linie, la semnalul sonor. Scorul este dat de nivelul atins şi de numărul de suveici. Conversia se face după tabel.

De exemplu, un jucător care a atins nivelul 14 şi 4 suveici corespunde cu o valoare egală cu VO2 = 61,7-70 ml.kg.-1mm-1. Toată echipa poate fi testată în acelaşi timp şi durata testului este de 10-20 minute.

Este important de ştiut că aceasta este numai o estimare a capacităţii pulmonare şi acest exerciţiu nu este specific acţiunilor intermitente din jocul de fotbal. Testul se poate folosi pentru a estima capacitatea pulmonară maximă şi pulsul maxim de-a lungul sezonului.3.5. Tetsul Yo-Yo – Acest test a fost creat de Bangsbo, în 1994 şi este un test complex adaptat jocului de fotbal. Metoda foloseşte şi perioade de refacere după fiecare serie de 4x20 m. care creează o schemă de exerciţiu intermitent. Sunt două tipuri de teste Yo-Yo: testul de rezistenţă intermitentă şi testul de refacere intermitentă. În testul de rezistenţă există o perioadă de

51

5 s. de refacere activă după fiecare pereche de 20 m. de suveică, iar testul de refacere intermitentă sunt 10 s. de refacere.

Testele examinează capacitatea de effort susţinut şi de refacere a jucătorilor. Performanţa este indicată de numărul de suveici complete.

De exemplu, dacă un jucător atinge nivelul 17 şi 5 suveici, acesta corespunde unei distanţe de 2360 m.

Aceste teste sunt folositoare antrenorilor în evaluarea capacităţii de rezistenţă specifice în fotbal.

3.6. Testul de agilitate.

Agilitatea este abilitatea de a schimba rapid direcţia de mişcare şi este dependentă de factori ca: forţa, viteza, echilibrul şi coordonarea. Datorită naturii dinamice a jocului este important ca jucătorii să aibe o bună agilitate.

De exemplu: jucătorul se răsuceşte pentru a primi o pasă sau schimbă direcţia pentru a marca adversarii şi a recâştiga mingea.

Performanţa la testul de agilitate este dată de timpul necesar pentru a efectua un test complet. Celulele fotoelectrice ar trebui folosite în locul cronometrului pentru o mai bună măsurare. Acest principiu ar trebui folosit şi la diverse teste de sprint. O ilustrare a testului de agilitate este redat în Figura 1.

0 0

0 0

0 0

Fig. 1. Test de agilitate

3.7. Test de sprint intermitent.

Este important ca jucătorul să se refacă între 2 reprize de exerciţiu de mare intensitate. Recent a fost aprobat un protocol pentru a stabili abilitatea de

52

3 m

7,5 m 15 m

7,5 m

1 m

1 m

B m

Dm

C m

A m

refacere după un exerciţiu de mare intensitate. Testul constă în sprinturi scurte şi lungi cu perioade diferite de refacere între sprinturi. Sprintul lung are 35m. şi cel scurt 30m., apoi jucătorul se întoarce15m. şi sprintează înapoi. Testul poate fi folosit atât la antrenarea vitezei şi rezistenţei, cât şi la evaluarea formei fizice.

Schema de mai sus poate fi adaptată tipului de antrenament.De exemplu: pentru sprint scurt de 26 m. (2x13 m) şi sprint lung de 30 m.

jucătorii au de parcurs de 3 ori testul la momente diferite. Răspunsul fiziologic al jucătorilor a fost notat şi comparat (vezi tabelul 1).

(Tabelul 1)Test 1 Test 2 Test 3

Acumulare de lactat (mmol.l-1) 14,96±3,9 14,89±3,3 15,86±3,7Pulsul (bătăi.min-1) 179±10 181±10 180±10

S-a constatat o mare acumulare de lactat în sânge în timpul celor 3 teste, ceea ce indică o mare implicare anaerobică. Etapele de mare intensitate au contribuit la acumularea lactatului. Pulsul ridicat indică acest efort intens!

Este nevoie de mai multe cercetări pentru a realiza un test standardizat specific pentru fotbal.

Testele de teren imită mai bine activitatea jocului de fotbal decât testele de laborator! Condiţiile de testare trebuie standardizate (de exemplu: vremea însorită sau ploioasă).

4. REZUMAT/CONCLUZII:

Antrenorul poate folosi o gamă largă de teste de laborator şi de teren pentru a testa parametrii jucătorilor. Antrenorul trebuie să folosească rezultatele pentru a îmbunătăţi pregătirea jucătorilor şi performanţa echipei la fiecare meci. Este important de reţinut că trebuie folosite mai multe teste pentru a determina performanţa generală a unui jucător de fotbal.

Traducerea şi adaptarea: TUDOR EUSEBIU


53

CARE SUNT INGREDIENTELE SUCCESULUIPREGĂTIREA, JOCUL, MECIURI, SPECIALIZAREA ŞI

DIVERSITATEA SPORTIVĂ

Paul Ward, Mark Williams şi Nikki HodgesRevista: Insight, Vol.5, 2002, Anglia

1. GENERALITĂŢI

Un punct de vedere răspândit în fotbal este că se obţine un avantaj dacă copii încep practicarea fotbalului de la o vârstă fragedă. Tinerii care încep să se antreneze şi să exerseze devreme în cadrul dezvoltării lor, sunt deseori identidicaţi ca fiind mai talentaţi decât cei care au acumulat mai puţine ore de pregătire. Cei care încep mai devreme beneficiază de antrenori mai buni, de amenajări mai bune, crescând astfel posibilităţile de învăţare şi perfecţionare. Această opinie este susţinută de statisticile referitoare la jucătorii maturi de elită care arată că, performerii de succes sunt cei care au început o pregătire de o înaltă calitate la o vârstă mică! Există, desigur, şi excepţii la această regulă. În timp ce majoritatea jucătorilor care au ajuns în top au început devreme, există şi cei care au început să joace relativ târziu şi au ajuns totuşi la acelaşi nivel de performanţă.

În mod obişnuit, jucătorii încep să fie implicaţi în sport prin joacă (ex. O miuţă cu prietenii) şi apoi trec la o pregătire mai complexă şi deliberată, având ca scop o îmbunătăţire a performanţei, pe măsură ce cresc. Un studiu recent al Institutului de Sport Australian arată că activităţile de joacă pot asigura temelia performanţei. În timpul anilor de formare (de la 6 la 12 ani) sportivii internaţionali de performanţă în jocurile de echipă şi-au petrecut mai mult timp în activităţi de joacă în diferite sporturi decât cei care s-au axat pe un singur sport. Chiar şi între 13 şi 15 ani, performerii de clasă mondială încă mai participau la două sau trei sporturi. Implicaţia este aceea că jocul şi diversitatea sportivă ajută la specializarea, mai târziu, într-un singur sport, datorită probabil transferului de abilităţi generale (tehnice, tactice, fizice şi psihologice).

Aplicabilitatea acestor descoperiri în fotbal sunt, în mod clar, de o mare importanţă. Deşi unii teoreticieni împărtăşesc filosofia că jucătorii n-ar trebui să se specializeze într-un sport prea devreme, realitatea este aceea că

54

mulţi jucători intră într-un sistem „academic”, chiar de la vârsta de 7 ani. Ca rezultat, anii de formare ai acestor copii pot fi caracterizaţi de o specializare timpurie şi antrenament formal, deliberat. Noţiunile de începuturi prin joacă, diversitate sportivă şi specializare mai târzie par a fi în conflict cu sistemul folosit în prezent, în fotbal. Sugestia că, diversitatea şi specializarea mai târzie sunt benefice pentru realizarea expertizării în sport, este de asemenea în conflict cu realitatea care arată că, jucătorii de elită din Anglia şi Belgia au început antrenamentele specifice de pe la 5 şi 7 ani!

2. PREGĂTIRE SAU JOACĂ!

Recent am realizat interviuri şi am adunat datele unor chestionare date unui număr de 203 jucători din şcolile de fotbal sau de amatori, între 8 şi 18 ani. Scopul acestui studiu era să stabilească ce factori contribuie la dezvoltarea performanţei de elită. Aceşti jucători au răspuns la întrebări privind timpul petrecut cu pregătirea individuală, partide şi activităţi de joacă în timpul carierei lor. Pregătirea, în echipă şi individuală, a fost definită ca activitate făcută în mod deliberat pentru a îmbunătăţii, mai degrabă decât a menţine, performanţa (tehnici specifice fotbalului, abilităţi tehnice, tactice şi strategice, exerciţii libere şi specifice). Activităţile de joacă erau jocuri amuzante sau fotbalistice fără o anumită structură, realizate în special pentru amuzament. Partidele erau definite ca meciuri împotriva altor echipe, în cadrul competiţiilor. Figura 1, subliniază timpul rezervat fiecărei activităţi, de la 8 la 18 ani, pentru sportivii din şcolile de fotbal şi respectiv, pentru cei amatori. Figura 2, arată numărul mediu de ore pe săptămână, alocate fiecărei activităţi pe grupe de vârstă.

a). Jucători profesionişti

b). Jucători amatori:

55

Grupa de vârstă

Ore

acu

mul

ate

Fig.1. Timpul acumulat în fiecare activitate de către jucătorii profesionişti (a) şi cei amatori (b) cu vârste între 8 (U9) şi (U18) ani, de-a lungul carierei lor.

Grupurile de profesionişti şi de amatori au început să joace şi să practice la vârste similare celor menţionate anterior pentru jucătorii profesionişti englezi şi belgieni (5 şi 7 ani). Principala diferenţă între abilităţile celor 2 grupe era timpul petrecut în echipă. În medie, jucătorii de elită au petrecut în plus 3 sau 4 ore pe săptămână în activităţi în echipă şi individuale faţă de jucătorii amatori.

a). Jucători profesionişti

b). Jucători amatori:

56

Grupa de vârstă

Grupa de vârstă

Ore

acu

mul

ate

Ore

acu

mul

ate

Fig. 2. Timpul petrecut pe săptămână în fiecare activitate de către jucătorii profesionişti (a) şi amatori (b) între 8 (U9) şi 18 (U18) ani.

Nu erau diferenţe între grupe, în ceea ce priveşte timpul alocat partidelor sau a activităţilor de joacă. Numărul de ore acumulate în activităţi de joacă de către jucătorii profesionişti era adesea egal, sau chiar mai mare decât numărul de ore alocate pregătirii în echipă. Deşi au fost unele diferenţe în ceea ce priveşte timpul acordat pregătirii individuale, acestea nu erau relevante. De exemplu, jucătorii profesionişti au alocat mai mult timp pregătirii individuale în comparaţie cu cei amatori anterior vârstei de 13 ani, în timp ce după această vârstă, jucătorii de elită au alocat mai puţin timp pregătirii individuale decât cei amatori.

O implicaţie poate fi aceea că pregătirea individuală este egală sau chia mai importantă decât cea în echipă, în primii ani, apoi, mai târziu, aceasta devine componenta cheie a dezvoltării. Această descoperire susţine raportul anterior. Figura 3, evidenţiază activităţile pe care le desfăşoară jucătorii în timpul unui antrenament obişnuit. Ambele grupe de jucători au alocat majoritatea timpului exersând abilităţile tehnice. Singurul aspect al pregătirii, care-i diferebţiază pe cei profesionişti de cei amatori, în afară de calitatea antrenorilor, a fost timpul alocat tacticii şi strategiei.

57

Grupa de vârstă

Ore

acu

mul

ate

Proporţia dedicată fiecărei activităţiîn cadrul unui antrenament (%)

Fig. 3. Sructura unui antrenament pentru jucătorii profesionişti şi cei amatori

3. RATA DINTRE PREGĂTIRE ŞI PARTIDE

Toate grupele de vârstă şi-au estimat orele de pregătire şi cele alocate partidelor de cariera lor fotbalistică. Astfel, pregătirea grupei U-18 este estimată de la 9 la 18 ani în timp ce grupa U-10 a fost estimată pentru doi ani (de la 9 la 10 ani). În tablelul 1, este scoasă în evidenţă diferenţa între pregătire şi partide, pentru jucătorii profesionişti. Un proncetaj de „1”, ar însemna că numărul de ore pentru partide şi pregătire este egal, în timp ce o valoare mai mare de 1, reprezintă mai multă pregătire decât partide. Se pare că această rată creşte pe măsură ce jucătorii cresc în vârstă. Principalul motiv al acestei schimbări este că şcolile de fotbal îi au la dispoziţie mai mult timp pe jucători, pe măsură ce aceştia cresc. Astfel, mai mult timp este alocat pregătirii decât partidelor. O observaţie interesantă este aceea că de la implementarea “Codului Calităţii în 1997”, a apărut o creştere semnificativă a ratei pregătirii, faţă de partide pentru jucătorii de 9, 10 şi 11 ani. De exemplu, coloana a doua din tabelul 1, indică ratele dintre pregătire şi partide , la vârstă de 9 ani, în ultimii 9 ani! Ultimii ani pentru grupele U-9 până la U-12 (1997-2001) sunt subliniaţi în roşu, în partea de sus a coloanei (mai negru). Datele prezentate în vedere (gri mai deschis) subliniază ratele dintre partide şi pregătire înainte de 1997 pentru grupele de vârstă U-13, până la U-18, când aceştia aveau de la 9 până la 14 ani. Această rată s-a dublat în ultimii ani!

58

Este posibil, ca această creştere a pregătirii să se datoreze unei calităţi mai ridicate a antrenamentelor şi a reducerii numărului de partide în competiţii. În contrast, ratele între pregătire şi partide, au fost relativ stabile pentru grupele de vârstă 12-16 ani, atât înainte (gri deschis) cât şi după 1997 (mai negru).

Grupa 9 aniU-9 2.85 10 aniU-10 2.59 3.42 11 aniU-11 2.13 2.24 2.65 12 aniU-12 3.67 3.50 3.28 3.17 13 aniU-13 1.68 1.73 2.11 2.98 3.25 14 aniU-14 1.34 1.60 1.82 2.23 2.47 3.12 15 aniU-15 1.82 1.89 1.85 2.28 3.75 4.04 4.61 16 ani 17 aniU-17 2.40 2.62 2.77 3.60 3.64 3.68 4.79 5.19 7.24 18 aniU-18 1.00 1.71 1.91 2.60 2.79 3.21 4.26 6.59 11.67 10.77

Tabel 1. Rata pregătirii şi cea a partidelor (meciurilor) pentru jucătorii profesionişti: ore de pregătire în echipă pentru fiecare meci jucat.

4. DIVERSITATEA SPORTIVĂ ŞI SPECIALIZAREA

Pentru a determina dacă jucătorii profesionişti (din şcolile de fotbal) au participat la mai multe sporturi înainte şi după selecţia de intrare în şcoală, le-am cerut jucătorilor să ofere detalii despre toate sporturile la care participaseră. Aceste profile au fost comparate cu cele ale jucătorilor amatori. Cu totul, 78% dintre jucătorii profesionişti şi 82% dintre cei amatori, mai practicaseră un alt sport în mod regulat, în afară de orele de educaţie fizică. Jucătorii profesionişti, din şcolile de fotbal, în general, au practicat şi alte sporturi, la un nivel ridicat, fie la un club, fie la şcoală, în timp ce, cei mai puţin dotaţi, au jucat doar la un nivel de timp liber. În timp ce majoritatea jucătorilor încă mai practicau un alt sport, cei din grupele de vârstă mai mare (ex. U-17 şi U-18) au spus că ei încetaseră să mai practice alte sporturi atunci când au terminat şcoala sau au intrat la şcoala de fotbal (pe la 16 ani). În general, timpul alocat altor sporturi, fie ca pregătire, meciuri sau activităţi de joacă, nu diferă între cei profesionişti şi cei amatori. Faptul că profesioniştii nu erau diferiţi de amatori sugerează că practica curentă ca jucătorii să intre la şcoala de fotbal la o vârstă mică, nu afectează oportunităţile jucătorilor de a participa şi la alte sporturi.

În figura 4, am pus în contrast numărul de ore de pregătire deliberată (ex. Combinaţia dintre pregătirea în echipă şi cea individuală) şi cele alocate altor sporturi. Timpul alocat pregătirii deliberate de către jucătorii profesionişti depăşeşte semnificativ pe cel alocat altor sporturi şi de joacă. Jucătorii profesionişti au acumulat cu 2500 de ore, mai mult la pregătirea deliberată (4541 ore) decât cei amatori (2100 ore). În contrast, cei amatori acumulaseră cu 2000 ore, mai mult practicând alte sporturi sau activităţi de joacă legate de fotbal (6334 ore) decât cei profesionişti (4325 ore). O astfel de investiţie în activităţi de pregătire îi poate împiedica pe jucătorii profesionişti să beneficieze de transferul abilităţilor specifice şi al celor fundamentale, achiziţionate în timpul activităţilor de joacă sau a practicării altor sporturi. Această posibilitate necesită şi alte investigaţii. Ar rezulta din acest studiu că jucătorii sacrifică timp alocat activităţilor sociale, non-fizice.

(a)

59

(b)

Fig. 4. Ore acumulate în fiecare activitate şi alte sporturi pentru: (a) jucătorii profesionişti şi (b) jucătorii amatori, de la 8 (U9) până la 18 (U18) ani. (Pregătira deliberată înseamnă pregătirea individuală şi în echipă, combinate).

Există discuţii privind activităţile care conduc spre succes. Unii susţin că pregătirea de la o vârstă mică este cel mai important factor în atingerea performanţei. Alţii sugerează că, dacă abilităţile fundamentale nu sunt învăţate prin activităţi de joacă, nu este posibil să se atingă performanţa. Mai mult, cei ce susţin, cea de a doua variantă, sunt de părere că jucătorii beneficiază şi dacă practică mai multe sporturi în primii ani. Descoperirile noastre arată că jucătorii profesionişti participă la activităţi de joacă şi la alte sporturi, la fel ca şi cei amatori de aceeaşi vârstă de-a lungul copilăriei şi adolescenţei lor.

În timp ce aceste activităţi pot juca un rol în dezvoltarea naturală a abilităţilor unui copil, doar diferenţa de timp alocat pregătirii în echipă, este cea care face distincţia între profesionişti şi amatori.

60

Ore

acu

mul

ate

Ore

acu

mul

ate

5. REZUMAT/CONCLUZII:

În medie, jucătorii profesionişti (din şcolile de fotbal) alocă cu 3-4 ore pe săptămână mai mult pregătirii fotbalistice individuale şi în echipă, având ca intenţie îmbunătăţirea performanţei, spre deosebire de cei amatori.

Timpul alocat pregătirii în echipă sau în grup, având ca scop îmbunătăţirea performanţei, este factorul principal care-i deosebeşte pe jucătorii profesionişti, de cei amatori.

Ca urmare a implementării Codului de Calitate din 1997, pregătirea în echipă şi rata partidelor, a crescut la jucătorii profesionişti între 8 şi 11 ani, în acord cu prevederile Codului.

Atât jucătorii profesionişti cât şi cei amatori, participă la activităţi recreaţionale şi de joacă, ceea ce arată că diversitatea sportivă nu avantajează sau dezavantajează dezvoltarea specializării în fotbal!

Traducerea şi adaptarea: LAZĂR ION


SEZONUL DE VARĂ PENTRU TINERII JUCĂTORI

Jon Easter – AngliaRev. INSIGHT, Vol.6, 2003

În numărul din primăvară al revistei Insight (numărul 2, volumul 6, pagina17), memru FACA, Jon Easter a cerut celorlalţi membrii să participe la o

61

dezbatere despre “care este cea mai bună perioadă a anului în care se poate juca fotbalul de tineret”? Aici publicăm răspunsurile la această întrebare!1. Am citit cu interes şi sunt de total acord cu articolul lui Jon Easter, “Sezonul de vară pentru jucătorii tineri”, din ediţia din primăvară.

Clubul nostru joacă în două ligi locale, una este o ligă “Mini fotbal”, de la 7 la 10 ani, cealaltă este o ligă de copii “peste 11 ani”! Anul trecut Mini liga de fotbal a fost pusă să voteze – fotbalul de vară sau de iarnă? Rezultatul a fost, în favoarea fotbalului de vară. Aceia care au votat pentru schimbare au arătat în comentariile lor vederea din exterior, de departe, de care au nevoie, de exemplu, un climat pozitiv pentru antrenarea copiilor. Aceia care au votat pentru continuarea fotbalului de iarnă au citat aceleaşi motive, de exemplu, vacanţele, tradiţiile. În ciuda votului noi jucăm în continuare, fotbal de iarnă.

Dacă FA este serioasă în vederea îmbunătăţirii de la rădăcină a fotbalului (juniorii) şi a tot ce necesită acest lucru (dezvoltarea jucătorilor într-un mediu sigur) atunci, ei trebuie să apuce taurul de coarne şi să impună reguli obligatorii în sezonul în care se joacă. Câţi copii nu îşi fac antrenamentele în frig, în nopţi reci de iarnă, câţi dintre noi se grăbesc acasă nopţile când vin de la servici ca să iasă din nou afară şi să antreneze jucătorii? Sunt mai mulţi oameni ca niciodată care sunt interesaţi de profesia de antrenor şi de a câştiga cât mai multe calificări. Aceşti oameni au nevoie de cât mai mult ajutor pentru a împărtăşi calitatea antrenamentelor care este cerută, chiar dacă bunele lor intenţii sunt încetinite de condiţiile climatice în care trebuie să muncească.

Sezonul în care joacă juniorii ţine din a doua săptămână din septembrie până la sfârşitul lunii martie/ începutul lunii aprilie – aproximativ 28 săptămâni. Multe meciuri sunt amânate din cauza vremii sau a stării stadioanelor!

Propun ca din martie 2005 FA să impună reguli obligatorii, ca juniorii de până la 16 ani, să joace din a doua săptămână a lunii martie până în a doua săptămână a lunii noiembrie – peste 32 săptămâni. Aceasta include mult timp pentru vacanţe ocazionale, excursii cu clubul, etc. Rezultatele ar fi:

- copii ar juca fotbal în condiţii de vreme mai bune şi mai sigure;- mai puţină muncă din partea autorităţilor pentru a repara stadioanele;- antrenamentul este ţinut într-un mediu mult mai bun pentru acest lucru.Foarte mulţi copii sunt excluşi din antrenamente iarna pur şi simplu din

cauza condiţiilor de “vreme”. Cu privire la “ciocnirea cu cricketul” – nu cred că acesta este un argument pentru copiii sub-10-11 ani, meciurile de juniori la cricket sunt de obicei jucate în mijlocul săptămânii, iar băieţii mai mari care joacă cu seniorii joacă sâmbăta. Fotbalul juniorilor este jucat duminica (Apropo, ce este rău în a juca fotbal vara, în timpul săptămânii?)

Tradiţionaliştii nu intervin în combaterea acestui argument aşa că dacă vrem să îmbunătăţim lucrurile Asociaţia de Fotbal trebuie să acţioneze acum!Richard Hewitt,Secretar/antrenor al juniorilor FC Oakworth, Clubul Charter Standard

2. După ce am citit articolul publicat în această lună, în revista “Insight”, nu m-am înveselit deloc. Această discuţie se ţine de ani de zile şi o să continue tot aşa. Am lucrat pentru o Academie în ultimii cinci ani; Fiecare an a fost la fel când în noiembrie, decembrie, ianuarie şi februarie nu au susţinut toate meciurile împotriva altor Academii deoarece au fost anulate . Acest lucru nu este bun pentru elita noastră de tineri. Ceea ce mai este evident este că, programul de dezvoltare pregătit pentru aceşti băieţi este în pericol odată cu îngheţarea stadioanelor, când pe acestea nu se mai poate juca. Soluţia cea mai comună ar fi ca meciurile să se joace cât timp vremea este acceptabilă, dar mai

62

este problema că pământul este foarte tare iar mingea sare ca una din cauciuc şi scapă de sub control! Ceea ce trebuie făcut este ca stadioanele să fie într-o stare mai bună, cu multă iarbă, şi să joace din februarie până în noiembrie. Aceste lucruri sunt foarte simplu de realizat, dar nu cred că se vor face! Am experimentat multe stadioane cu trecerea timpului şi am văzut că îmbunătăţirea lor este o necesitate! Sunt frustat când mă duc să cercetez noi talente iar stadionul este în pantă, nu are linii vizibile iar iarba nu este tăiată de săptămâni întregi. Ca antrenor, mi-ar plăcea să văd tinerii jucând în echipe mai mici, ca de exemplu 3 contra 3; 4 contra 4 sau 8 contra 8. Noi, ca o naţiune de iubitori de fotbal ce suntem, trebuie să ne îmbunătăţim atitudinea şi să aducem fotbalul din nou pe făgaşul cel bun!Steve Neal,Academia antrenorilor Crystal Palace

3. Sensul general vorbeşte în sfârşit! Ca antrenor la Asociaţia de Fotbal (FA) şi manager al clubului Romford Royal pentru copii sub-10 ani, găsesc foarte dificil faptul de a antrena iarna şi pe nişte suprafeţe neadecvate. În ultimii ani, copiii, s-au îmbolnăvit din cauza frigului şi umezelii, astfel încât meciurile s-au anulat. Eu nu antrenez în locuri închise, deci aştept perioada de vara pentru a antrena. Jucăm de trei ani mini-fotbal şi trecem la nivelul de 11 ani, sezonul următor, ceea ce mă duce la urmatorul punct “mărimea porţilor”? Găsesc într-adevar surprinzator faptul că jucătorii, de aproximativ 1,30 m. Înălţime, trec de la poarta de mini-fotbal la poarta de mărime normală. Astfe jucătorii pot înscrie goluri de oriunde, ceea ce este foarte demoralizator pentruu un portar mic, care nu are nici o şansă să prindă mingea. De ce nu se poate, măcar, ca înălţimea porţii să fie restricţionată folosindu-se o bară orizontală uşoară sub bara de sus a porţii normale?"Mick Nicholls,Antrenor/manager al Romfotd Royal copii sub-10 ani.

4. "Am citit cu interes comentariile lui Jon Easter din Insight (primavara 2003). Sunt secretar al clubului FC Orpington Eagles şi de asemenea, antrenor şi manager pentu jucătorii sub-15 ani. Noi, ca un club, sponsorizăm închirierile de stadioane adecvate pentru toate echipele noaste, din octombrie pâna în aprilie, .pentru a asigura antrenamentele. După cum vă daţi seama, acest lucru costă foarte mult şi se plăteşte din veniturile clubului. Am constatat, cu trecerea anilor, că beneficiile acestor închirieri de stadioane dispar când jucătorii noştri trebuie să joace fotbal pe stadioane umede şi pline de noroi. Cred că schimbarea sezonului din februarie până în noiembrie este un pas care ar trebui făcut pentru binele programului de antrenament, dar mai ales pentru dezvoltarea fotbalului juniorilor. A cere cuburilor să îmbunătăţească calitatea antrenamentelor pe care la fac cu tinerii jucători a dezvoltat continuitatea sportului. Acum trebuie să îmbunatăţim randamentul fotbalului prin alegerea sezonului potrivit pentru a juca. Sunt sigur că acest subiect va merge mai departe şi că multe alte păreri vor mai fi expuse în reviste.

Insight" Stuart Robertson,

Secretar la FC Orpington Eagles

5. “Clubul nostru, FC Winnersh Rangers, joacă tradiţional, în sezonul din septembrie până la Paşte, ceea ce, după cum spuneaa şi Jon, poate fi foarte dificil.

63

Oricum, noi continuăm apoi până la sfârşitul lui iunie cu turneele şi antrenamentele. Majoritatea cluburilor din liga noastră se pare că procedează la fel.

Mi se pare că cele mai nepotrivite luni în care se joacă sunt decembrie (când oricum, avem puţine meciuri) şi ianuarie. Noiembrie şi februarie pot fi grele, de asemenea dar nu întotdeauna!

Sugestia mea ar fi să se scoată cele două luni din sezon şi să se adauge luna mai şi iunie. Ar evita pcoblemle ce pot apărea în aceste luni şi nici nu ar intra în perioada vacanţei de vara!Chris,Manager al Wnnersh Rangers U9

6. “Când am citit articolul din Insight am avut impresia că toate gândurile mele au fost tipărite în revistă. Punctele mele de vedere sunt expuse în scrisoarea de la Jon Easter. Fotbalul,în lunile de iarnă pentru băieţii tineri, în climatul nostru, o să ne lase în spate în competiţia cu celelalte ţări. Mini-fotbalul a fost introdus cam, acum cinci ani şi a fost o mare gură de aer proaspăt în jocul nostru la juniori. În afara unui număr foarte mic, majoritatea dintre noi trebuie sa facem sacrificii în legătură cu antrenamentul în exterior, în parcurile locale sau la subsolurile cluburilor noastre. Clima din această ţară va acunde orice înaintare pe care fotbalul nostru o va face!

Primde doua luni ale sezonului sunt, după paretea mea, în regula, dar din noiembrie până la începutul lui martie nu se mai poate face nimic. În fiecare an, din ultimii cinci, am întrerupt antrenamentele în aceste luni. Antrenamentul este practic imoposibil de realizat, meciurile sunt constant anulate până la sfârşitul lunii martie când se începe recuperarea lor. Când soarele apare din nou pe cer, dupa o iarnă rece,entuziasmul jucătorilor este excelent, dar când ploua şi sunt nori şi ceaţă, acesta dispare. Tinerii noştri ar învăţa atât de multe dacă sezonul ar fi din martie până în septembrie!

Sper că de acum sezonul de vară să fie luat în serios şi pus în practică". Terry Jackson, Antrenor şi manager pentru Villacourt Rovers sub-9ani!

7. "Subiectul jucării fotbalului în sezonul de vara a fost o sursă de dezbatere şipentru clubul nostru, pentru mai mult de un an. Fiind membri ai Charter Standard Community Club, susţinem antrenamentele şi meciurile jucate în cel mai bun şi mai sigur mod.

Facilitatea pe care noi o folosim este colaborarea cu trei echipe. Aceasta constă în faptul că atunci când juniorii trebuie să joace stadioanele sunt adevarate băi de noroi. În aceste momente joaca adulţii care ignoră complet acest fapt!

Sunt de acord ca meciurile juniorilor să fie jucate în timpul lunilor de primavară şi vară; atunci, nu doar stadioanele vor fi într-o stare mai bună ci şi juniorii vor putea să se distreze, ne mai stând uzi şi îngheţaţi.

La scoală copii au foarte multe lucruri de făcut. Ei au teme, meciuri de fotbal, iar cei mai buni dintre ei au chiar jocuri importante. Cu un astfel de program unele meciuri sunt amânate iar acest lucru nu este tocmai potrivit.

Conduc o şcoală de fotbal pentru clubul nostru care rulează tot timpul anului, în afara perioadelor când pământurile sunt pline de apă. Dacă ligile ar organiza competiţii de vară, atunci ei şi-ar îndeplini sarcinile la timp, fară întârzieri, şi atunci ar fi echipe mai multe şi ligi mai mari. De ce trebuie ca jucatorii de cricket să joace doar pe suprafeţe tari, stabile?

64

Alt motiv pentru sezonul din februarie până în noiembrie este că am putea scăpa de complicaţiile cu zilele de naştere din septembrie şi august. Am putea adopta metoda continentală adică, şă jucăm împotriva echipelor care au aceeaşi vârstă cu a noastră, ceea ce ar fi mai puţin complicat.Prin urmare, când jucătorii trebuie să părăsească ligile de juniori şi să progreseze la cele de seniori ei vor juca la un standard mai bun. Sper ca această dezbatere să mearga!David Horrocks,Ofiţer de dezvoltare/antrenor de seniori la FC Fletcher Moss Rangers

8. "Sunt de acord în totalitate cu planul vostru şi cu nevoia de îmbunătăţire a acestor lucruri!

Antrenez un grup sub-11 ani şi situaţia curentă duce la scăderea nivelului de pregătire - De ce?

Deoarece sunt conştient că atunci când vremea este rece şi umedă nu pot ţine toata lumea activă cu o minge şi nu îi pot convinge să lucreze la îmbunătăţirea jocului. De aceea, cei cu abilităţi mai scăzute, vor fi marginalizaţi!

Cum vine primăvara şi vremea se îmbunătăţeşte sfâşitul sezonului este alnostru! Deşi continuăm să lucrăm până la începutul lunii mai, acest lucru nu poate duce decât la meciuri amicale şi pierderea podiumului unei ligi sau a unei cupe!

Totul pare pe dos, mai ales când taţii se gândesc să petreacă câtva timp cu familia jucând fotbal în vacanţa lor în străinătate, unde vremea este mai buna"!Paul Russell,/Doncaster

9. "Sunt de acord cu articolul scris de Jon Easter” care exact ceea ce managerii din liga noastră pentru copii sub-8 ani, spun. În această ligă sunt două echipe. Ar fi un pas înainte, major şi ar arăta faptul că FA încurajează copiii să joace fotbal. Eu m-am uitat cu îngrijorare la tinerii uzi, răciţi şi tremurând pe stadioane, aşa ca FA, te rugăm schimbă formatul sezonului!

De asemenea, mai poate fi spus şi subliniat, în revista Insight, avantajul enorm pe care îl au copiii născuţi în primul sfert din sezon, de exemplu: septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie. Nu este benefic să înucrajăm ligile în care să zicem că ar fi copii sub-8 ani, jumătate de 9 ani. Există o asemenea diferenţă de creştere între jucători în sistemul prezent în care copii cu diferenţe chiar de 10 luni între ei, joacă în aceeaşi ligă! Steve Butler.Manager al Madeley Sports (Telford) – copii sub 6, 7, 8, 9 ani

10. "Sunt antrenor la Denton Youth (copii sub 8 ani) de doi ani. Ei joacă mini-fotbal şi cred că sezonul pentru acest sport ar trebui să înceapă în jurul lunii februarie şi să se termine în iulie, înainte ca şcolile să intre în vacanţă.

Sezonul nostru începe în septembrie şi foarte mulţi jucători sunt în vacantă în august, deci nu se pot face pre-antrenamente. Centrul se închide în noiembrie, decembrie şi ianuarie, reîncepe în februarie şi se termină din nou, la sfârşitul lunii aprilie, tocmai atunci când vremea se îmbunătăţeşte şi sezonul devine suportabil pentru sport (şi nici atunci nu este un moment oportun pentru că au existat cazuri când în luna aprlie erau ploi şi vânt).

Deci, este ca şi cum am avea două sezoane: din septembrie până în noiembrie şi din februarie până în aprilie; unele din săptămânile din aceste perioade nu sunt tocmai potrivite pentru a scoate copii de 7/8 ani, în ploaie,

65

noroi şi în condiţii de îngheţ. Fotbalul de primăvară /vară trebuie să fie acordat grupurilor tinere pentru că vremea din acea perioadă este ideală pentru acestia"!Gary Pickles,Denton Youth, copii sub 8 ani

11. "Este un articol excelent cu care sunt în totalitate de acord. Trebuie doar să vă uitaţi la ţările cu succes în fotbal pentru a vă da seama că echipele din nordul Europei, care trebuie să lucreze în condiţii sărace, rămân în urmă, şi acest lucru nu se întâmplă din cauză că ţările mai călduroase au talente mai multe, ci pentru că ei cultivă arta fotbalului în condiţii mult mai bune . Sper ca mesajul dumnevoastră să meargă mai departe şi “cineva să facă aceste schimbari“ şi să ofere copiilor o şansă"!Simon Warbey,London Colney ColtsManager pentru copiii sub-8 ani 12. "Bine spus, am constatat că Anglia nu va câştiga cupa mondială nidodată, tocmai din acest motiv. Tinerii nu se pot antrena şi atunci, cum să progreseze ei? Sezonul ar trebui să "înceapă acum şi să dureze până în septembrie. Nu contează vacanţele scolare. Eu oricum nu am fost cu echipa mea mai mult de două ori într-un sezon afară din ţară. Când am fost în Fano, acum câţiva ani, am fost surprins de nivelul de pregătire al tinerilor, pentru că ei nu erau nevoiţi să se antreneze în condiţii grele! Unii oameni ar putea spune că este un sport de iarnă? Ei ar trebui să se trezească şi să facă ceva pentru îndeplinirea acestor lucruri" !Colin Hosy,London Colney Colts şi FC CougarsManager pentru copiii sub-16 ani

13. "Numele meu este Steven Holley şi sunt antrenor de fotbal la diferite nivele în ţările vecine ţării noastre. Sunt antrenorul principal al FC Tottenham Hotspur,centrul de dezvoltare din St. AIbans. Sunt de asemenea şi observator pentru club şi membru al FACA. F0003309.

Am citit, articolul lui Jon cu mare interes şi sunt de acord cu gândurile sale! În locul unde trăim noi spaţiul este în principal ocupat de construirea unor noi case şi unităţi industriale. Foarte puţin spaţiu este oferit sportului, de orice fel, deoarece investitorii nu îşi văd rezultatele în investiţiile lor.

Comentariile lui Jon în legătură cu sezonul de vară ar putea deveni în viitorul apropiat o nouă posibilitate. În Scoţia se încearcă să se reducă din vacanţa de vară. Cred că FA ar trebui să acorde mai mult sprijn acestor lucruri deoarece multă lume este de acord cu această schimbare.

Aş vrea acum să vă expun îngrijorările mele în legătură cu problemele pe care juniorii le mai au, care nu sunt legate de sezon. Este vorba despre cum antrenăm şi creştem tinerii jucători pentru ca aceştia să se afle într-un mediu sigur.

Să începem cu începutul! Pentru mult timp am văzut în campionatul englez frustrări de a nu avea jucători care să joace efectiv pe partea stângă. Ne bazăm doar pe puţini care pot face acest lucru. Principalul motiv din cauza căruia se petrec aceste lucruri este ceea ce se întâmplă cu rădăcinile ierbii ?!

Si acum, să vorbim despre rădăcinile ierbii. Ca antrenor şi observator văd mulţi jucători pe parcursul sezonului. Văd practica bună şi proastă în multe

66

cluburi. Din păcate pentru acest articol, vreau să mă concetrez asupra celei proaste!

Ca antrenor, este de datoria mea să fac meciurile cât mai plăcute. Chiar dacă plouă sau este soare jucătorii ar trebui să plece după fiecare meci bucuroşi şi mulţumiţi pentru că s-au distrat şi pentru câ au învăţat ceva în acelaşi timp!

Văd în fiecare zi jucători care nu au trecut prin această experienţă. Ei sunt ca nişte porumbei marcaţi, chiar de la vârsta de 6 ani, ca centru atacant sau fundaş şi lista este nesfârşită. Nu se consideră că mai este nevoie să se înveţe elementele de bază, de la cum să paseze, dribleze sau să tragă la poartă. De ce? Mulţi care sunt implicaţi în organizarea jocului sunt tăticii. Tatăl al cărui fiu ar dori să joace, aşa este tatăl care ar vrea să ajungă să conducă echipa.El s-ar putea, aşa cum am întâlnit de multe ori, să nu fi jucat nidodată fotbal! El câştigă, aşa că elementele antrenamentului de bază, se aruncă pe fereastră, mai ales dacă acest tată a fost suficient de norocos sâ aibă un grup de jucători cu ceva talent natural!

Am fost martor la meciuri la care au participat echipe dintr-un număr mic de tineri, unde unui jucător i s-a spus să stea lângă portarul echipei opuse şi dacă mingea vine la el să înscrie! După, trei ani de zile acelaşi manager al echipei ţipa la jucător pentru că este tot timpul în ofside! De ce? Stătea cu portarul. Ei bine, nu există nici o întrebare? De-a lungul a trei ani asta i se spusese să facă!

Eu cred că echipele de jucători, mai restrânse, ar trebui folosite ca unealtă, pentru a pemite tinerilor să experimenteze cât mai multe poziţii. Cred că doar un singur jucător a început şi a rămas în aceeaşi poziţie de atunci şi acela este Tony Adams de la Arsenal. Un exemplu de jucător care îşi schimbă poziţiile este Sol Campbell. L-am văzut pe Sol făcându-şi debutul pentru Spurs. A jucat ca atacant. După câteva jocuri a jucat ca fundaş dreapta. Apoi, şi-a gasit locul ca mijlocaş. Jucători buni, ca atacanţi, au venit la Spurs şi Arsenal. Aşa că noii jucători care vin la echipe trebuie lăsaţi să experimenteze fiecare poziţie pentru a observa unde se pricep mai bine. Ce se întâmplă când un atacant bun vrea să intre în echipa voastră? Ce faceţi? Rămâneţi cu cel pe care-l aveaţi sau îl aduceti pe cel nou?

Cum putem să rezolvam aceste probleme şi încă multe altele pe care le vedem? Ei bine, ar fi copilăresc să ne gândim sau sa ne aşteptăm ca toţi cei care vor să conducă echipe, să aibă meciuri şi să fie calificaţi. Cum am mai spus, mulţi implicaţi în aceste lucruri au ajuns aici, pentru că este şi fiul lor!

Deci ce poate fi făcut? Cred că FA are datoria de a vorbi cu toate cluburile de juniori. Ar trebui să ofere sfaturi în legatură cu antrenamentele şi să încurajeze jucătorii să fie cei mai buni. Puneţi accent pe nevoia de concentrare! Opriţi toate competiţiile cu jucatori până în 9 ani. De obicei, juniorii vin să înscrie în cluburi atunci când sunt în primul an de şcoala! Deci, folosiţi acei 2-3 ani pentru a ajuta şi încuraja copii să înveţe regulile de bază, încurajaţi-i să joace cu ambele părţi ale corpului (Uitaţi de poziţiile lor! Lucrez ca observator şi de câte ori întreb un jucător la ce echipă este, nimic nu mă impresionează mai mult decât răspunsul: „oriunde, unde vreau să joc”!

La copii între 9 şi 11 ani competiţiile ar trebui limitate la un numar de 2 ori pe săptămână. Joacă şi după aceea, petrece-ţi următorul antrenament concentrându-te asupra lucrurilor pe care le-ai facut greşit. De exemplu, jucatorii primesc mingea din stânga şi trebuie să o paseze în dreapta, pentru ca jocul să poată continua.

67

În Watford o asemenea ligă a început deja în special,pentru partea de jos a scalei de vârstă. Cred că o asemenea ligă a devenit foarte populară şi merge din succes în succes. Dacă vremea este rea, întorcându-ne la articolul lui Jon, meciurile sunt anulate, nu neapărat amânate!

Am asistat la un meci acum câţiva ani. Era foarte frig şi bătea vântul, dar nusuficient pentru a opri jocul. Era una dintre acele oribile zile de iarnă! După 10minute jucătorilor de la ambele echipe li se părea foarte dificil să se concentreze. Unii chiar au început să plângă, dar meciul a fost jucat în totalitate. De ce? Pentru că era un meci din ligă şi nu se putea anula! Presiunile asupra managerilor şi tinerilor au fost foarte mari!

Sunt sigur că vor fi mulţi de acord cu mine, sau nu! Sper că asta să deschidă dezbaterea şi să se poată face ceva. În anii ce urmeză managerii englezi nu vor mai avea problemele cu care se confruntă acum. Fanii vor putea să privească jucătorii care vor oferi o valoare mai mare.

Am vrea să le mulţumim tuturor celor care au răspuns dezbaterii. Aşteptăm în continuare părerile dumneavoastră legate de acest subiect sau de altul, care v-ar interesa. Vă rugăm, scrieţi-ne la [email protected].

Traducerea şi adaptarea:

ŢERMURE CRISTINEL (posesor licenţa „B” – UEFA)

MANCHESTER UNITED: 4 VS 4, SCHEMA PILOT PENTRU CEI SUB-9 ANI

PARTEA a II-a - ANALIZA

RICK FENOGLIO

68

Revista INSIGHT, 2003, Anglia

1. INTRODUCERE

În numărul din vara 2003 al revistei Insight, ţintele şi dedesubturile filosofiei antrenamentelor au fost foarte discutate. În acest articol sunt prezentate rezultatele unui lung an de practică a schemei pilot şi meritele sale. Au fost strânse două tipuri de date, dintr-o varietate largă de surse, în legătură cu schema pilot. (1) date cu privire la analiza cantitativă a meciurilor de la 4 vs 4 şi 8 vs 8 în care sunt implicaţi copii sub 9 ani şi (2) date calitative asupra percepţiilor, simţurilor şi opiniilor în legătură cu schema pilot, luate de la directorii de academii, asistenţii directorilor de academii, antrenori de cluburi, părinti, jucători şi alţi observatori ai schemei pilot 4 vs. 4 în sezonul 2002-2003. Rezultatele care sunt împărţite şi prezentate mai departe, în patru secţiuni au fost validate de metode statistice .

2. SECTIUNEA I. Analiza video a meciului şi datele de joc

Cu permisiunea lor, schema pilot 4 vs 4 a Academiei din nord şi meciurile 8 vs 8 care au implicat primele 10 echipe din ligă, au fost filmate între lunile octombrie 2002 şi martie 2003. Din toate acestea, fragmente de 8 minute din cele două tipuri de jocuri (4 vs 4 şi 8 vs 8) au fost analizate după următorii parametrii de performanţă: pase (care au avut succes / care nu au avut succes), numărul de încercări de a înscrie (încercări în afara ţintei / încercări la ţintă dar respinse / goluri), numărul de întâlniri (ciocnri) 1 vs 1 (mingi pierdute / câştigate şi în avantaj / nici un avantaj câştigat dar minge reţinută) şi numărul de deprinderi de driblare (trucuri) demonstrate (a lua locul altcuiva / a trage pe cineva înapoi / întoarcerea Cruyff / fente / altele). Jocurile 4 vs 4 au implicat tineri de la diferite academii care au jucat între ei în cadrul unor orare fixe săptămânal sau în cadrul unui mini-festival 4 vs 4 ţinut la stadionul Littleton Road Training, Salford.

Deoarece a fost dificil să se obţină date de joc în timpul meciurilor oficiale ale academiilor, ele au fost obţinute de la jucători sub 8, 9 şi 10 ani de la o echipă locală (FC Alderley Edge) jucând schema pilot în format 8 vs 8 şi 4 vs 4.

3. REZULTATE(I):

În timpul datelor fixate de academie şi comparate cu o durată asemănătoare a meciurilor 8 vs 8, jocurile 4 vs 4, au crescut numărul de pase cu aproximativ 135%, numărul de încercari de a înscrie cu 260%, numărul de goluri cu 500%, numărul de ciocniri 1 vs 1 cu 225% şi numărul de driblări cu 280%. În timpul meciurilor 4 vs 4 şi 8 vs 8 tinerii de la Manchester United 4 vs 4 care au jucat pe baza schemei pilot au avut mai multe reuşite decât jucătorii echipelor care nu au jucat 4 vs 4, astfel:

- cu 585 mai multe pase;- cu 481 mai multe încercări de a înscrie;- cu 301 mai multe goluri;- cu 525 mai multe ciocniri 1 vs 1;- au demonstrat cu 436 mai multe driblinguri.

69

Aceste statistici nu includ meciurile amicale 4 vs 4 sau orice festival la care a participat Manchester United în sezonul 2002-2003. Mai mult decât atât, trebuie spus că aceste date sunt aproximări bazate pe secvenţe din meciuri şi trebuie făcute cercetări mai avansate.

Totuşi, rezultatele subliniază superioritatea meciurilor 4 vs 4 în acordarea de oportunităţi copiilor sub-9 ani de a pasa, şuta, înscrie.

Scorurile principale şi ordinea jocurilor 4 vs 4 care folosesc schema pilot şiformatele 8 vs 8 se găsesc în tabelul 1. Aceste rezultate arată că parametrii meciurilor au crescut mai ales datorită formatului 4 vs 4. Datele indica faptul că jocurile în formaturile 4 vs 4 rezultate în urma principalelor statistici au avut aproximativ 8-10 lovituri pe minut, mai puţine decât cele 8 vs 8. Acesta este rezultatul mărimii stadioanelor şi a grupurilor de 4 vs 4.

Teoretic, energia scăzută cere ca jocurile 4 vs 4 să fie mai mult dezvoltate din punct de vedere tehnic pentru jucătorii tineri!

2. SECŢIUNEA II. Directorii de academii, asistenţii directorilor de academii, antrenorii cluburilor şi alţi observatori.

Interviurile semi-structurate şi reacţiile în scris ale directorilor, asistenţilor,antrenorilor şi observatorilor au fost obţinute din punctul lor de vedere în legătură cu schema pilot. Observatorii sunt: administratorii fotbalului naţional, antrenorii, psihoterapeuţii, oamenii de sţiinţă în sport şi alţii.

Documentele şi scrisorile au fost scrise formal de fiecare club sau de unantrenor/observator şi trimise organizatorului schemei pilot de la ManchesterUnited, domnul Tony Whelan. La sfârşitul schemei pilot, domnul Whelan a arătat aceste scrisori echipei de cercetători pentru a le analiza. Interviurile semi-structurate au fost adresate antrenorilor cluburilor imediat după meci 4 vs 4, prin telefon.

Casetele cu aceste discuţii au fost analizate cuvânt cu cuvânt, folosindu-se metode bine calificate. Comentariile relevante au fost apoi clasificate ca fiind ori pozitive pentru schema pilot, ori negative, ori ca un verdict. Un verdict a fost, acela care se referea la idei cu privire la viitorul meciurilor academiei în cadrul unui club sau în general.

REZULTATE (II):

Rezultatele au arătat că au fost 178(80%) comentarii pozitivedespre schema pilot 4 vs 4; 44(20%) comentarii negative şi 14 verdicte. Exemple din acestea pot fi găsite în tabelele 2 şi 3. Rezultatele a 18 alţi observatori în legătură cu schema pilot au arătat că au fost 93(97%) comentarii pozitive şi 3(3%) negative.

3. SECŢIUNEA III: Manchester United ai alte cluburi academii de părinţi

Interviurile semi-structurate, cele nestructurate şi chestionarele au fost obţinute şi de la părinţii tinerilor de la Manchester United. Ei şi-au expus părerile şi sentimentele în legătură cu schema pilot, pe care le prezentăm, mai jos.

REZULTATE (III):

70

Rezultatele a 24 de pagini de interviuri luate de la 23 depărinţi de la Manchester United au arătat că au fost 90(68%) comentarii pozitive în legătură cu schema pilot 4 vs 4 şi 43(32%) comentarii negative. Nu sunt incluse în tabelul 3, comentariile părinţilor de la un club rival care au completat chestionarul în timp ce se uitau la unul din meciuri.

Ca să concluzionăm, părinţii jucatorilor nu au acceptat schema pilot 4 vs 4. Motivele date pentru acest răspuns au fost următoarele: copiii se antrenau prea mult, nu mai erau atât de încântaţi să privească meciurile, greu de înţeles!

4. SECŢIUNEA IV:

Jucătorii de la Manchester United cu acordul părinţilor şi al clubului, au fost intervievaţi jucătorii sub-9 ani, folosind un grup de 4/5 copii pentru fiecare tip de interviu. Doi cercetători din afara clubului şi din afara părinţilor, înaintea unei nopţi de antrenament cu copiii, la Littleton Road Ground, Salford, au supravegheat interviurile din aprilie 2003.

REZULTATE (IV):

Pentru a concluziona aceste răspunsuri, jucătorilor de la Manchester United le-a plăcut să joace şi în format de 4 vs 4 şi 8 vs 8. Ca răspuns la întrebările directe, 75% preferă 4 vs 4. Când au fost întrebaţi care dintre cele două metode de a organiza echipa o preferă şi care cred ei că îi ajută să ajungă la rezultate mult mai bune, toti jucătorii au răspuns că formatul 4 vs 4 este cel mai potrivit, deoarece în acest mod reuşeau mai bine să-şi cultive abilităţile şi tehnicile.

Jucătorii au fost încântaţi de echipele 8 vs 8 şi le-a plăcut să şuteze la porţi adevărate. Tinerii au înţeles ţinta schemei pilot. Când au fost întrebaţi dacă este mai bine că antrenorii nu mai tipă atât, când ea sunt în echipe 4 vs 4, un băiat a răspuns: „Da, este mai bine! Când vechii mei antrenori obişnuiau să facă asta, în faţa prietenilor şi părinţilor mei, era de-a dreptul stânjenitor”!

5. TOATE RĂSPUNSURILE:

Din toate răspunsurile, au fost 361(80%) comentarii pozitive şi 80(20%) comentarii negative în legătură cu schema pilot 4 vs 4, în sezonul 2002/2003 (vezi Tabelul3).

DISCUTAREA RĂSPUNSURILOR:

Cele doua feluri de echipe analizate în acest studiu au oferit participanţilorexperienţe diverse de a juca. Jocurile 4 vs 4, bazate pe schema pilot au dat copiilor mai multe şanse de a pasa, înscrie, dribla. Datele de joc 8 vs 8, din acest studiu le susţin pe cele oferite de Caprinica (2001), care a descoperit că datele de joc din jocurile 7 vs 7 erau foarte asemănătoare cu cele găsite în jocurile 11 vs 11 pentru jucătorii din perioada pre-pubertăţii. Aceasta este o urmare evidentă că, cele două formaturi (4 vs 4 şi 8 vs 8) provoacă jucătorii în nişte moduri foarte diferite. Cluburile care doresc să dezvolte

71

abilităţile copiilor ar beneficia după urma metodei 4 vs. 4. Aceasta ar fi cea mai potrivita pentru ei.

Schemele pilot au încorporate mai multe caracteristici care îi fac pe jucători să dea ce au mai bun din ei. Dimpotrivă, cluburile care doresc să acorde juniorilor o experienţă mai competitivă se apropie de echipa 11 vs 11 şi nu reuşesc să se integreze perfect în schema pilot.

Ceea ce este esenţial este construcţia mai rafinată a experienţelor în fotbal! Dacă jucătorii sunt învăţaţi de la vârste fragede regulile, în viitor vor fi nişte fotbalişti adevăraţi.

Schema pilot 4 vs 4 este un concept accentuat care provoacă antrenorii şi observatorii să se gândească la reformularea programului sportiv din perspectiva tinerilor jucători. Deşi această schemă nu este nouă, ea încorporând aspecte ale fotbalului cotidian într-o structură formală, este o dezvoltare inovativă. Aceste îmbunătăţiri se pare că au cucerit deja recompense signifiante pentru juniori!

În concluzie, formatul 4 vs 4, în schema pilot, oferă jucătorilor mai multe şanse de a atinge mingea (prin acestea înţelegând: pase, înscrieri, driblinguri) în comparaţie cu echipa de tip 8 vs 8. Mai mult decât atât, au fost descoperite diferenţe uriaşe între modul de a juca în cele două formaturi. Se pare că schema 4 vs 4 este mult mai eficientă pentru dezvoltarea tinerilor jucători!

(Tabelul 1)

Date privind ordinul categoriei de ratări la trei meciuri 4 vs 4 şi la trei meciuri8 vs 8 (jocurile au disputate pe o durată efectivă de 8 minute)

Număr de pase de gol

Scorul(Nr. Încercărilor)

Goluri(Nr. Şuturi)

1 vs 1(întâlniri directe)

Dribling (fente)

2 - Gol din joc(170)

4 - Gol din joc(62)

Din mingi-linie(37)

GK - joc(92)

Minge - linie(58)

Minge de linie(160)

GK - joc(49)

4 - Gol din joc(28)

Minge - linie(56)

4 - Gol din joc(45)

GK - joc(149)

2 - Gol din joc(44)

2 - Gol din joc(18)

4 - Gol din joc(52)

2 - Gol din joc(39)

8 vs 8(108)

8 vs 8(20)

GK - joc(17)

2 - Gol din joc(51)

GK - joc(36)

4 - Gol din joc(106)

Minge - linie(Nu se aplică)

8 vs 8(5)

8 vs 8(28)

8 vs 8(16)

(Tabelul 2)

CATEGORIILE DE COMENTARII POZITIVE ŞI NEGATIVE ŞI RĂSPUNSURILE ÎN LEGĂTURĂ CU SCHEMA PILOT 4 VS 4

RĂSPUNSURI POZITIVE LEGATE DE SCHEMA PILOT 4 VS 4

A B C

Schema a fost mult mai plăcută decât cea 8 vs 8 29 18 12Cu schema pilot jucătorii sunt întotdeauna mai 19 4 7

72

implicaţiSchema a fost bine organizată 13 1 5Jucătorii au avut mai multe şanse să se exprime 12 4 7Meciurile 4 vs 4 sunt mai provocatoare decât cele 8 vs 8

9 - 3

Este pus mai puţin accentul pe câştigarea meciului decât la cele 8 vs 8

9 9 4

Schema 4 vs 4 îmbunătăţeşte tehnicile 9 6 5Schema pilot este un bun mediu de a învăţa 9 4 8Jucătorii îşi asumă mai multă responsabilitate pentru acţiunile lor

7 - -

Schema pilot îi construieşte jucătorului încrederea 6 4 2Schema merită osteneala 6 11 3Schema îmbunătăţeşte luarea deciziilor 5 - -Schema îmbunătăţeşte abilităţile de driblare 4 - 1Este mai puţină presiune când realizează schema 4 3 3Este mai puţină presiune din partea antrenorilor în schemă

4 4 6

Schema îmbunătăţeşte toate părţile de dezvoltare în fotbal

4 14 10

Nevoia de a schimba poziţiile. Ajută la dezvoltarea jucătorului

4 - 1

Schema îmbunătăţeşte pasele scurte 3 1 2Schema îmbunătăţeşte tehnica 3 2 2În timpul schemei poţi păcăli adversarul, mai bine! 2 1 2Schema 4 vs 4 creşte numărul de şutări al fiecărui jucător

2 - 2

Meciul liniar este mai bun 2 1 2Portarii sunt mai buni 2 - 1Meciurile 4 vs 4 îmbunătăţesc timpul de reacţie mai mult decât 8 vs 8

1 - -

Schema îmbunătăţeşte oportunităţile de gol, mai mult decât 8 vs 8

1 1 1

Schema 4 vs 4 îmbunătăţeşte repartizarea jucătorilor în spaţiul stadionului mai bine decât în meciurile 8 vs 8

1 - -

Schema îmbunătăţeşte trecerea de la ofensivă la defensivă

1 - -

Meciul 4 vs 4 este mai competitiv decât cel 8 vs 8 1 - -Numărul total de comentarii pozitive = 361: 178 90 93

(continuare Tabelul 2)

RĂSPUNSURI NEGATIVE LEGATE DE SCHEMA PILOT 4 VS 4

A B C

Meciurile 4 vs 4 sunt mai puţin competitive decât cele 8 vs 8

- 11 -

Supravegherea jucătorilor a fost slabă sau mai dificil de realizat

7 - -

73

Schema 4 vs 4 nu a îmbunătăţit poziţiile 5 2 -Părinţii nu au înţeles-o 4 5 1Meciurile 4 vs 4 sunt mai puţin competitive decâ cele 8 vs 8

3 1 -

Este greu de comparat echipele rivale - 4 -Schema este prea scumpă pentru a putea fi pusă în practică

- 4 -

Este nevoie de facilităţi unice pentru a pune în practică schema

3 - -

Meciurile 4 vs 4 au fost prea uni-dimensionate 3 3 -Schema pilot nu a fost nimic nou 3 1 -Meciurile 4 vs 4 nu a îmbunătăţit defensiva 3 1 -Meciurile 4 vs 4 nu îmbunătăţesc intersectarea jucătorilor

1 - -

Meciurile 4 vs 4 nu îmbunătăţesc alergarea după minge

1 - -

Meciurile 4 vs 4 nu îmbunătăţesc titlul 1 - -Manchester United beneficiază de schemă, în primul rând

1 3 -

La meciurile 4 vs 4 erorile nu sunt corectate 1 - -La meciurile 4 vs 4 băieţii mai puternici, domină 1 3 -În timpul schemei pilor interesul jucătorului descreşte 1 - 1Jucătorii nu sunt învăţaţi să facă faţă câştigului sau pierderii

1 - -

M;eciurile 4 vs 4 sunt mult mai osobitoare - 1 -Schema pilot este asemănătoare antrenamentului 1 3 -Jocurile 4 vs 4 au nevoie de goluri şi plase 1 1 -Numărul subtotal de comentarii negative = 90: 44 43 3

Legendă:

A Numărul de comentarii al directorilor de Academii, asistenţii directorilor şi antrenorii cluburilor

B Numărul de comentarii de la alte academii de părinţiC Numărul de comentarii al altor observatori ai schemei pilot

(Tabelul 3)

VERDICTELE SCHEMEI PILOT 4 VS 41. Exemple de verdicte legate de schema pilot 4 vs 4 luate de la antrenori

care nu fac parte din MUFC.2. “Eu vă acord sprijinul meu în totalitate şi urez bun venit acestor noi idei

cred că va merge bine, în colaborare cu echipele 8 vs 8, împreună ar

74

putea efectua întregul program al meciurilor de fotbal”!3. “Noi, ca Academie, susţinem în totalitate iniţiativa şi am dori să purtăm

discuţii în continuare legate de această idee şi despre cum să o introducem în programul de meciuri. Dacă am fi întrebaţi mâine, dacă am alege 4 vs 4, pentru grupa noastră sub-9 ani am răspunde cu “un da sigur”!

4. “Acum, că am văzut schema pilot, suntem încă de părere că tipul de antrenamente folosite sunt doar în practică, înainte de meciuri, şi că atunci când băieţii vin să joace la stadion, ei sunt gata de un meci 8 vs 8”!

5. “Punctul meu de vedere corespunde cu ceea ce s-a mai spus până acum. În acest moment, după experienţa acumulată până acum, este prea devreme să-mi formez o opinie dacă acest tip de fotbal este esenţial în dezvoltarea tinerilor jucători”!

6. “Noi o să continuăm 4 vs 4 în programul Academiei noastre şi o să sprijinim schema dumneavoastră de câte ori avem meciuri cu Manchester United”!

7. “Suntem de acord în totalitate cu conceptul de meci 4 vs 4, dar nu cred că momentul de faţă ar fi cel mai potrivit să înlocuim programul actual de 8 vs 8 cu o versiune 4 vs 4. Ne-ar face plăcere să mai luăm parte la dezbateri pe tema dezvoltării tinerilor jucători”!

8. “Am discutat despre acest model de joc cu Academia din care fac parte şi toţi au fost de acord, dar rămâne la latitudinea antrenorilor ce vor să facă”!

9. “A fost pentru prima dată când am fost implicaţi în acest format şi este un lucru pe care îl vom sprijini în viitor”!

10. “Acum, utilizăm schema pilot cu copii noştri sub-9 ani şi ne merge de minune”!

Traducerea şi adaptarea: ŢERMURE CRISTINEL


METODA GENERALĂ PENTRU ESTIMAREASTĂRII DE MATURITATE LA

COPII ŞI JUNIORI

75

Robert M MALINA şi SEAN P. KUMMING

Rev. Insight, Vol. 6, 2003 RESEARCH, Anglia

1. GENERALITĂŢI

Diferenţele individuale în înălţime, greutate şi realizările aptitudinilor asociate cu starea de maturitate sunt bine documentate în literatura referitoare la copii şi juniori. Cei care în mod obişnuit lucrează cu copii şi juniori sunt conştienţi de aceste diferenţe individuale. Maturitatea timpurie la copii este asociată, de regulă, cu avantaje în dimensiuni, masa musculara activa, fortă şi viteză. Maturitatea târzie la copii este asociată cu înălţimea mică, masa musculară activă, forţă şi viteză scăzute. Aceste tendinţe sunt întâlnite la sportivii tineri deşi ei fac sporturi diferite. Aici noi rezumăm datele pentru tinerii fotbalişti si apoi, discutăm aplicarea indicatorului general al statutului de imaturitate biologică.

2. INTERACŢIUNILE CREŞTERII IMATURITĂŢII ŞI PERFORMANŢELOR ÎN FOTBAL .

Datele pentru copii şi juniori între 9-16 ani sunt rezultate ca urmare a studiilor care au folosit: vârsta scheletică (vârsta oaselor) şi caracteristicile sexuale secundare (dezvoltarea genitală şi a părului pubian) ca indicatori ai stării de maturitate sexuală. Baieţii de la toate nivelurile de maturitate cum sunt: vârstă avansat (timpurie), medie (la timp) şi întarziată (amânată), sunt reprezentaţi la toate nivelurile de juniori de la 10-13 ani.

Jucătorii de valoare la aceste vârste au tendinţa de a fi într-un fel mai avansaţi în maturitatea scheletică şi sexuală decât jucătorii care nu sunt de valoare şi au aceeaşi vârstă.

Odată cu creştrea în vârstă în perioada adolescenţei o posibilă selecţie mai riguroasă şi antrenament, băieţii avansaţi în maturitatea sexuală sunt în mod obişnuit mai des folosiţi în încercările jucătorilor de fotbal tineri cu vârsta, de peste 14 ani. Întradevăr, o parte a fotbaliştilor (15-16 ani), ajung la maturitate scheletică la o vârstă mai mică decât cei care nu fac sport. Aceasta are implicaţii în ceea ce priveşte folosirea vârstei scheletice pentru a verifica vârsta cronologică în unele competiţii intemaţionale.

Diferenţele în înălţime asociate cu variaţia stării de maturitate biologică la juniorii au consecinţe asupra performanţei. Studiile asupra juniorilor în Portugalia, au sugerat câteva tendinţe în cadrul grupei de 11-13 ani(înaintea adolescenţei medii la cei mai mulţi copii), de exemplu, jucători avansaţi din punct de vedere a stării de maturitate sunt mai înalţi, mai grei şi excelează în ceea ce priveşte forţa; în opoziţie jucătorii cu o maturitateîntârziată au o capacitate aerobică mai dezvoltată. Printre jucătorii de 14-15 ani (adolescenţă târzie) diferenţa de înalţime şi forţă, favorizarea copiilor avansaţi din punct de vedere al maturităţii se menţine, deşi este mai redusă; rezultatele aerobice tind să favorizeze copii înzestraţi din punct de vedere al stării maturităţii deşi numărul jucătorilor cu o maturizare târzie este mai mic la această vârstă. Înălţimile şi performanţele diferite, asociate cu variaţiile în

76

starea de maturitate în timpul adolescenţei timpurii, mijlocii şi târzii au dispărut la fotbalişti pe masură ce vârsta de maturitate 16-17 ani s-a apropiat.

Variaţiile în înălţime şi performanţă ale fotbaliştilor, asociate maturităţii, este astfel tranzitorie, dar avantajele asociate cu situaţia maturizării avansate, poate influenta procesul de selecţie, mai ales la juniori.

În contrast cu măsurile funcţionale variaţiile în performanţele testelor de îndemanare specifice fotbaliştilor (controlul balonului, dribling, pase, şuturi), nu au legatură cu maturitatea fotbaliştilor de vârste de 13-15 ani.

Variaţia pe posturi este de asemenea asociată cu situaţia maturităţii la jucătorii portughezi de adolescenţă timpurie şi medie. Atacanţii, fundaşii centrali, potarii au tendinţa de a fi mai avansaţi, din punct de vedere almaturităţii decât mijlocaşii şi liberoul. Este o schimbare în panta înălţimii corpului şi progresul în adolescentă.

Printre jucătorii de 11-13 ani diferenţa de înaltime între fundaşi şi atacanţi este mică, iar mijlocaşii au tendinţa de a fi mai scunzi şi mai uşori. Acest lucru reflectă diferenţele de maturitate printre jucătorii care ocupă diverse posturi.

Printre jucătorii de 14-15 ani, atacanţii au tendinţa de a fi, medie, cei mai scunzi, urmaţi în ordine de mijlocaşi, libero, fundaşi centrali şi portari. Greutatea atacanţilor este, ca medie, la jumătete între greutatea mijlocaşilor şi liberoul pe de o parte şi a fundaşilor centrali şi portarului pe de altă parte.

Această tendinţă ascendentă este de asemenea evidentă printre jucătorii de 16-17 ani, dar greutatea lor este aproximativ egală printre atacanţi, mijlocaşi şi libero. Fundaşii centrali şi portarul sunt, ca medie cei mai grei jucători în aceasta gamă de vârstă.

3. NECESITATEA UNEI MASURI GENERALE A STABILIRII MATURITĂŢII

Datele scot în evidentă diferenţele dintre înălţimi, performanţă şi situatia printre tinerii fotbalisti!

Este de nedorit folosirea radiografiilor cu raze „x" pentru aprecierea maturităţii scheletice, datorită efectelor cumulate ale expunerii la radiaţii de un nivel scăzut. Este de semenea, de nedorit utilizarea evaluărilor clinice, ale caracteristicilor sexuale (dezvoltarea părului pubian şi volumul testicotelor) datorită secretelor individuale referitoare la tinerii jucători şi adesea şi a părinţilor. Necesitatea unei estimări generale a stării de maturitate este astfel adusă în discuţiile tinerilor sportivi.

În concluzie, procentajul înălţimii mature, atinse la o vârstă dată, are potenţialul de a fi un indicator al maturităţii.

Raţionamentul este următorul:Copii care sunt mai aproape de înălţimea matură, cu cei de aceeaşi vârstă

cronologică şi de acelaşi sex, merg mai departe în maturizarea biologică. De exemplu, trei băieţi de 9 ani au ajuns la aceiaşi înălţime de 1,34 cm. Pentru unul dintre ei, această înălţime înseamnă 81%, pentru al doilea 76%, iar pentru al treilea doar 71% din înălţimea matură. Primul băiat este mai aproape de înălţimea de la maturitate, şi de aceea mai avansat din punct de vedere al maturităţii decât ceilalţi doi, iar al doilea este mai aproape de maturitate decât al treilea. Astfel, în interiorul unui grup de aceaşi vârstâ, băiatul care este mai apoape de înălţimea de la maturitate a atins un procent mai.mare din înaltimea de adult şi este mai avansat în maturitatea biologică în comparaţie cuceilalţi băieţi. Această conversie se aplică şi băiatului care a atins un procentaj mai mic din înăltimea de la maturitate. El este întârziat în maturizarea biologica!

77

Utilitatea procentajului înălţimii mature ca indicator de maturitate are nevoie de validare ulterioară dar a fost analizată în unele studii longitudinale în care copiii au fost umăriţi pe niste baze obişnuite din copilărie, prin adolescenţă, pâna la stadiul de tânăr adult.

Ilustrarea contrastului între maturitatea băieţilor în timpul copilariei şi adolescenţei sunt arătate în graficele din fig. 1A şi 1B.

Băieţii avansaţi de timpuriu în maturitatea scheletică sunt mai înalţi la o anumită vârstă (fig. 1A ) şi mai apropiaţi de înalţimea matură (fig.1B), în timpul copilăriei şi adolescenţei decât băieţii, ca medie în dezvoltarea scheletică (cei în timp), care în schimb, sunt mai înalţi şi mai apropiaţi de înălţimea matură decăt băieţii întârziaţi în maturizarea scheletică.

Variaţia în atingerea înălţimii pentru băieţii din cele trei grupe este cea mai mare între vârstele de 13-15 ani. Acesta este intervalul de timp în care cei mai mulţi băieţi au cresterea maximă în înălţime (PHV- vârf de creştere în înălţime) în timpul izbucnirii de creştere în adolescenţă. Diferenţele individuale în timpul PHV, sunt considerabile şi aceasta se adaugă la variaţia înălţimii atinse şi la procentajul înălţimii mature la această vârstă.

Fig. 1.A: media înălţimii A şi procentajul înălţimii mature fig. 1.B atinse la fiecare varstă de băieţi cu statutul de maturitate opuse. Graficele au fost desenate din

datele transmise de Bayer şi Bayley -1959

De notat totuşi că băieţii din cele trei grupe de maturitate au atins valori relativ similare la maturitate! Diferenţele sunt însă când a avut loc maturizarea definitivă în înăltime. Băieţii care sunt mai avansaţi din punct de vedere al maturităţii ating înălţimea matură mai devreme, şi de aceea se opresc din creştere mai devreme în timp ce băieţii care sunt la timp sau întârziaţi în maturitatea scheletică, continuă să crească o perioadă de timp mai mare şi ating mărimea matură mai târziu. Băieţii cu o maturitate târzie, adesea, continuă să crească pânâ la începutul său la mijlocul vârstei de peste 20 ani!

Estimările procentajului de inălţime atinse la maturitate, la o anumită vârstă, necesită o masurare a adulţilor tineri sau înălţimii mature.

78

Înă

lţim

ea

(cm

)

Vârsta (ani)

Pro

cen

taju

l în

ălţim

ii m

atur

e (%

) (c

m)

Acest indicator de maturitate are o utilitate limitată deoarec o măsură a înălţimii mature nu este în general valabilă decât în studiile de creştere longitudinală. Totuşi, indicatorii sugeraţi ar putea fi utilizaţi în unele aplicaţii dacă înălţimea unui copil, la un anumit moment de examinare, este expresia unui procent a înălţimii mature, prezise la maturitate. O astfel de apreciere poate fi folositoare în distingerea tinerilor care sunt înalţi la o anumită vârstâ, pentru că sunt genetic înalţi, de aceea cei care sunt înalţi datorită rmaturităţii avansate, sunt înalţi datorită atingerii unui procent mai mare din înălţimea prezisă la o vârstă cronologică dată.

4. ESTIMAREA ÎNĂLŢIMII LA MATURITATE

Sunt trei metode utilizate în mod obişnuit pentru estimarea înălţimii la maturitate: (1) metoda Bailey-Pinneau (Bailey Şi Pinneau 1952 vezi şi Bayer şi Bailey 1959), (2) metoda Roche-Wainer-Thissen (Roche şi colaboratorii, 1975a, 1975b) şi (3) “metoda Tanner – Whitehous” (Tanner şi colaboratorii, 1983, 2001).

Metodele sunt folosite în clinici şi cer o estimare a vârstei scheletice (SA) care limiteazaă utilitatea ei % incercarile non-clinice şi mai largi.

Predicţiile înaltimii mature, au erori asociate, de obicei în interiorul limitelor de 3-5 cm. Uneori, eroarea este mai mare şi toate modelele predictive au uneori predicţii eronate. Pot fi, de asemenea, erori sistematice în estimareaînălţimii mature, când trei metode diferite sunt aplicate aceluiaşi individ.

De exemplu, într-o încercare pentru 23 băieti care se dezvoltă normal, urmăriţi longitudinal previziunile în serie de înălţimi au fost făcute la fiecare vârsta de la 8 la 15 ani şi comparată cu vârsta tânară adultă (18 ani). Înălţimea tânărului adult a fost în general, subestimată de metoda Tanner-Whitehouse şi supraestimată de metoda Bailey-Pinneau şi de metoda Roche-Wainer- Thissen.

O potenţială confuzie în estimarea înălţimii mature este variaţia individuală în timp (când) şi tempo-ul (ritmul, viteza) a izbucnirii creşterii în adolescenţă. Erorile de măsurare a înalţimii şi aprecierile SA, sunt factori adiţionali aiacestei preocupări.

Cum s-a aratat, cele trei metode folosite în mod obişnuit necesită o estimare a vârstei scheletice care-i limitează aplicabilitatea în afara studiilor clinice. Metoda Roche Wainer-Thissen, a fost totuşi modificată pentru a furniza o

79

Vârsta (ani)

estimare a maturităţii înaltimii la băieţi şi la fete, fără o estimare a SA. (Roche 1983, Khamis şi Roche 1994).

Modificarea este bazată pe premiza că înălţimea părinţilor este exprimată ca medie a înalţimii acestora (înăltimea mamei + înalţimea tatalui împărţit la 2), furnizează o rază a ţintei în interiorul careia înalţimea matură a copilului va cadea. Cu această metodă înălţimea la maturitate a copilului este prezisă de la o varstâ curentă, înălţimea, greutatea şi media înălţimii părinţilor. Vârsta specifică ecuaţiei pentru estimarea înălţimii la maturitate, înălţimea şi greutatea şi înălţimea medie a părinţilor sunt transmise pentru băieţii şi fete, albii, americani în Khamis şi Roche (1994). Erorile de standard cu această metodă, care nu foloseşte SA, ca una dintre variantele de estimare, sunt doar usor mai mari, decât acelea ale metodei Roche -Wainer –Thissen, care foloseşte SA în estimări.

5. ESTIMAREA ÎNĂLŢIMII MATUTRE FĂRĂ VÂRSTĂ SCHELETICĂ (SA)

Valabilitatea unei metode pentru a estima înălţimea matură cu un grad rezonabil de acurateţe, fără o estimare a SA, are o aplicare potenţială în studiile sportivilor tineri, unde este posibilă o apreciere directă a situaţiei maturităţii biologice. Metoda a fost aplicată la trei băieţi, pentru datele de adolescenţă timpurie, medie şi o măsurare a înălţimii mature, au fost valabile, o încercare mică pentru tinerii fotbalişti şi una mai extinsă pentru tinerii jucători de fotbal american.

Metoda Khamis-Roche (1994) a fost aplicată la 52 băieţi din „Studiul Familiilor din Quebec". Băieţii au fost măsuraţi la vârste între 9, 10 şi 14, 17 ani şi din nou, ca adulţi, 12 ani mai târziu. Înălţimea matură a fost estimată de la vârsta, înălţimea şi greutatea din adolescenţă şi înălţimea medie a părinţilor.

Corelaţia între înălţimea matură estimată prin măsurările în adolescenţă şi măsurările adulţilor tineri a fost de 0,74, la băieţii, care arată un grad rezonabil de acurateţe a metodei.

Înălţimile şi greutăţile a 26 de tinerii fotbalişti, cu vârsta între 9,5 - 11,49 ani şi 581 de jucători de fotbal american, de vârstă, între 8,7 şi 14,6 ani au fost măsurate. Înălţimile părinţilor biologici au fost transmise pentru tendinţa indivizilor de a supraestima înălţimea. Ecuaţiile specifice sexelor transmise de Epstein (1995) au fost:

- Femei: înălţime adaptată = 2,803+ (0,953 înălţime transmisă în inch) - Bărbaţi: înălţime adaptată = 2,316 +( 0,987 înălţime transmisă în inch)

Notă: 1inch =1 ţol = 2,54 cmVârsta, înălţimea şi greutatea fiecărui jucător şi înălţimea părinţilor, pentru

părinţii biologici ai jucătorilor, (bazate pe înălţimile adaptate) au fost folosite la estimarea înălţimii la maturitate la fiecare grup cu ecuaţia Khamis-Roche (1994). Înăltimea curentă a fiecărui jucător a fost, în schimb, expimată ca un procent al acestei înălţimi estimate la maturitate. Folosind valorile de referinţă specifice vârstei pentru grupurile asupra cărora ecuaţiile de predicţie au fost dezvoltate (Roche 1983), fiecare jucător a fost clasificat ca: avansat (timpriu), mediu (în timp), şi întârziat, pe baza procentajului înălţimii la maturitate. Înălţimea, greutatea şi indicele masei corporale [BMI este raportul între greutate (kg) şi înălţime (m2)] ale tinerilor fotbalişti sunt cuprinse în tabelul 1.

VÂRSTA ŞI MĂRIMEA CORPULUI LA TINERII FOTBALIŞTI 9,50–11,49 ANI

80

CLASIFICARE DUPĂ ESTIMAREA MATURITĂŢII BIOLOGICE (SD)

(Tabelul 1)Statut de maturitate nr.

Vârsta (ani) medie SD

Înălţimea (cm)medie SD

Greutate (kg)medie SD

BMI (kg/m2)medie SD

Întârziat/ sau târziu

10,2 0,5 138,7 5,6 31,7 3,1 16,6 1,7

Mediu/ sau timp

10,3 0,5 140,7 6,2 38,2 7,1 19,2 2,4

Avansat/sau timpuriu

10,3 0,6 147,3 6,0 48,7 2,2 22,5 1,1

Deşi numărul este mic gradientul/diferenţa este cIară. Băieţii clasificaţi ca avansaţi din punct de vedere al maturităţii sunt mai înalţi şi mai grei, şi au un BMI mai înalt decât baieţii consideraţi în timp consideraţi în timp, sau întârziaţi din punct de vedere al maturităţii. Diferenţele în greutate şi BMI între cele trei grupuri de maturitate sunt mai mari decât cele corespunzătoare în înălţime, ceea ce sugerează diferenţe printre băieţii cu statute de maturitate contrastante.

Datele corespunzătoare pentru juniorii de fotbal american din punct de vedere al categoriilor de maturitate, şi grupelor de vârstă, sunt arătate în graficele de la fig. 2. În intervalul fiecărei grupe de vârstă de la 9 la 13 ani, panta/căderea pentru greutate, înălţime şi indicele BMI a fost urmatoarea: timpuriu > la timp > târziu. Diferenţele relatate la fiecare grup de vârstă au fost mai mari pentru greutăţile corporale şi BMI, decât pentru înălţime, în special când băieţii maturizaţi devreme erau comparaţi cu băieţii din celelalte doua categorii. Ca adăugate, la diferenţele fizice printre băieţii cu statut de maturitate contrastantă, aceasta reflectă o unică trăsătură a fotbalului american. Esteun sport în care corpurile mari, mai ales masa musculară, este un avantaj, şi mulţi băieţi sunt selectaţi pentru un post, în funcţie de mărimea corpului. Rezultatele mârimii corpului la tinerii jucători de fotbal american în funcţie de statutul estimat la maturiate, sunt controversate cu studiile folosind alţi indicatori ale statutului de maturitate biologică, aşa cum sunt, vârsta scheletică şi caracterele sexuale secundare (vezi Malina 2004).

fig. 2.A – Înălţimea (medie) în funcţie de vârstă

81

Înă

lţim

ea

(cm

)

Vârsta (ani)

fig. 2.B – Greutatea (medie) în funcţie de vârstă

fig. 2.C – Indexul masei corporale

6. ALTE MODURI DE ABORDARE

Beunen cercetătorul a dezvoltat de asemenea o metodă de estimare a înălţimii (metoda Beunen-Malina), pentru băieţi, cu vărsta de 12,5-16,5 ami, care nu necesită o SA. Metoda foloseşte vârsta curentă, înălţimea, înălţimea stând jos şi pliurile pielii subscapulare şi ale tricepului pentru a estima înălţimea la maturitate. Erorile standard cu aceasta metoda sunt de la 3 la 4,2 cm, care sunt comparabile cu erorile standard care folosesc SA (vârsta scheletică).

O mai recentă metodă generală de dezvoltare a unei estimări a statutului maturităţii biologice este aceea a lui Mirwald (2002). Această metodă încearcă să prezică timpul de maximă creştere în timpul izbucnirii din adolescenţă (PHV), ca o evidenţiere a maturităţii atât la băieţi cât şi la fete. Variabilele, de predicţie sunt denumite evidenţieri de maturitate (PHV – peack height velocity – viteză max de creştere a înălţimii). Estimările la băieţi se bazează pe vârstă, înălţime,

82

Gre

uta

tea

(kg

)

Vârsta (ani)

Ma

sa c

orp

ora

lă (

kg/m

2)

(cm

)

Vârsta (ani)

înalţimea stând jos şi lungimea picioarelor (înălţimea picioarelor minus înălţimea stând jos); predicţiile sunt aceleaşi şi pentru fete la care se mai adaugă şi greutatea corporală.

7. SUGESTII PENTRU ANTRENORI

Metodele generale de estimare a statutului la maturitate pot avea valori speciale pentru cei care participă la programe de înaltă performanţă fotbalistică.

O problemă cu care s-au confruntat multe cluburi profesioniste şi federaţii naţionale de fotbal este identificarea acelor tineri care sunt mai potriviţi să treacă la nivelul seniorilor. Cei nativi tehnici, dar mai puţin maturi sunt adesea scăpaţi din vedere, în procesul de selecţie datorită maturităţii - limitelor asociate în capacităţile lor fizice şi funcţionale (înaltime mai mică, mai puţină forţă).

Folosind performanţele, ale unui jucător cu aptitudini, antrenorii şi selecţionerii au tendinţa de a favoriza jucătorii care sunt mai avansaţi în statutul lor de maturitate, chiar şi când ei sunt mai puţin tehnici!

Deşi această strategie nu le permite antrenorilor sau selecţionerilor să trimită pe teren cea mai bună echipă în momentul respectiv, ea reduce posibilitatea ca jucătorii cu cel mai mare potenţial ca adulţi, să fie reţinuţi însistem. Cum s-a arătat şi mai înainte, avantajele performanţei asociate cu maturizarea timpurie sunt tranzitive în timpul adolescenţei şi adesea, inversaţi în tinereţea adultă (Malina 2004).

Metodele generale de estimare a statutului maturităţii permit folosirea jucătorilor din cadrul programelor de fotbal juvenil de înalt nivel, cu un statut de maturitate mai degrabă, decât celor cu vârsta cronologică, careeste metoda mult mai comună de a grupa tinerii jucători în fotbalul juvenil.

Această strategie ar dezvolta probabilitatea ca jucătorii cu cel mai mare potenţial ca adulţi să fie reţinuti în interiorul sistemului de dezvoltare şi ar permite şanse egale jucătorilor care sunt mai puţin avansaţi din punct devedere al statutului maturităţii.

O parte a sporturilor pentru tineri şi a federaţiilor de fotbal au început deja să folosească aceste măsuri, să grupeze jucători după înalţime, decât după vârsta cronologică.

O revizuire a criterulor pentru echipele de juniori condusă de Asociaţia Engleză de Fotbal (FA) a scos la iveală că, mulţi jucători consideraţi la vârste tinere ca fiind profesionişti cu potenţial sau jucători internaţionali, au eşuat în realizarea progreselor aşteptate! Investigaţiile făcute mai departe au arătat că din punct de vedere istoric, cei mai tineri jucători internaţionali au părut fizic maturi pentru vârstele lor (Simmons şi Paull 2001 pagina 677). Ca răspuns, FA a implementat o nouă strategie de identificare a talentelor care i-a folosit pe jucători fizic, în cadrul probelor. Această strategie a fost desemnată pentru a pemite jucătorilor cu fizic diferit să iasă în evidenţă, pe baza îndemânării şi tacticii (Simmons şi Paull 2001 pagina 677) şi să ofere şanse egale pentru jucătorii de toate înălţimile şi greutăţile.

Pentru a depăşi impactul diferenţelor individuale în creştere şi maturizare, în procesul de includere şi excludere în fotbalul juvenil, Brewer (1995) a propus, că asociaţiile de fotbal ar trebui să stabilească echipe obişnuite şi potenţiale. Echipele obişnuite ar trebui să includă cei mai buni jucători atât, fizic cât şi tehnic, la momentul selecţiei. Echipele potenţiale, în comparaţie, ar trebui să conţină jucători talentaţi tehnic, dar cărora le lipseşte dezvoltarea fizică, această metodă ar ajuta la minimalizarea impactului vârstei şi statutului maturităţii

83

asupra procesului de includere şi excludere în fotbalul juvenil şi ar dezvolta probabilitatea ca, talentaţii, dar mai puţin dezvoltaţii fizic ca jucători să revină în sistem!

Strategiile de grupare a jucătorilor care se bazează pe mărimea fizică sau pe maturitatea biologică, ar putea ajuta organizatorii să reţina sau să protejeze băieţi îndemânatici, dar mai putin maturizati, în timpul progresului în adolescenţă!

Jucătorii care sunt avansaţi în statutul lor de maturitate pot fi incapabili să învingă cerinţele emoţionale sau cognitive asociate cu competiţia, cu sportivi mai în vârstă.

Astfel, jucători cu întârzieri în statutul lor de maturitate pot percepe cererea de a juca cu jucători mai tineri, ca o apreciere negativă a abilităţilor, lor de joc!

Tinerii care se îndoiesc de capacitatea lor de a se descurca în teren î-şi reduc plăcerea activităţii şi sunt mult mai aproape de a ieşii din această activitate!

Printre jucătorii norvegieni de fotbal cu vârste între 12-16 ani s-a vazut că percepţia slabă asupra competenţei fotbalistice şi popularitatea egală au influenţat negativ persistenţa în sport. Percepţia asupra competiţiei a fost cea mai predictivă asupra încântării şi participării continue la copii cu vârste între 14-16 ani.

Cei implicaţi în fotbalul juvenil de nivel înalt şi în programele de dezvoltare a talentelor pot avea înţelegeri limitate asupra procesului de creştere şi maturizare a relaţiei lor cu performanţa sportivă şi a impactului lor asupra comportamentului.

Antrenorii şi admistratorii programelor pentru copii juvenili trebuie să fie atenţi la impactul creşterii şi maturizării, asupra dezvoltării fizice şi psihice a sportivilor tineri şi la avantajele şi dezavantajele asociate cu gruparea jucătorilor după statutul de maturitate sau de dezvoltare fizică.

Înainte de a hotărî dacă „da sau nu”, un jucător ar trebui s joace la un nivel mai înalt sau mai jos, antrenorul ar trebui să cântărească pregatirea şi dispoziţia copilului în ceea ce priveşte nevoia de a concura cu sportivi caresunt fizic sau maturi mai avansaţi.

Mai important, dezvoltarea pe termen lung a sportivilor tineri ar trebui să fie accentuată mai mult decât mulţumirea antrenorului, părinţilor sau echipei.

Jucătorii care sunt extraordinari de precoce sau de întârziaţi în timpul adolescenţei au nevoie să fie asiguraţi că sunt normali, că nu este nici o diferenţă între cei egali cu ei şi că diferenţele de maturitate în ceea cepriveşte înălţimea şi calităţile de sportivi, vor fi în cele din urmă reduse sau eliminate de-a lungul timpului. Adolescenţii sunt în mod special sensibili la multe schimbări asociate cu pubertatea şi trebuie să înveţe să se descurce cu ele. Antrenorul este într-o poziţie privilegiată de sfătuitor şi om de încredere şi ar trebui să dovedească sprijinul şi înţelegerea, necesare pentru ca tinerii să se adapteze la multele schimbari asociate cu pubertatea.

Cu excepţia exemplelor rezumate în acest raport, datete referitoare la metodele generale de la grupurile de tineri, nu sunt în prezent valabile. Lăsând interesul de a estima statutul de maturitate al jucătorilor tineri, între antrenori şi administratorii echipelor, este nevoie să se aplice aceste metode pe grupuri de jucători tineri şi să fie validate alături de metodele cele mai comune şi utilizate pentru aprecierea statutului maturităţii biologice la tineri.Notă:

84

- Robert M. Marina este Profesor Cercetător la Universitatea de Stat din Tarleton, Stephenville, Texas. Este considerat ca o autoritate mondială în ceea ce priveşte creşterea şi maturizarea copiilor şi adolescenţilor, concentrându-se pe performanţele şi influenţele activităţii asupra potenţialului, performanţelor şi antrenamentelor sportive.- Sean P. Cumming este fondator la Departamentul de Psihologie, Universitatea Wasington, Seattle, Statul Wasington.

Traducerea şi adaptarea: TOBOŞARU RĂZVAN


RESPONSABILITATEA ANTRENORULUI PENTRU DEZVOLTAREA INTELECTUALĂ (ŞCOLARĂ) A

TÂNĂRULUI JUCĂTOR

Revista "Insigh”, volumul 2, anul 1999, Anglia

1. INTRODUCERE

În mod tradiţional între fotbal şi instruirea şcolară este o relaţie asemănătoare cu cea dintre ulei şi apă. Sportul de performanţă şi performanţa şcolară sunt considerate ca nişte entităţi separate. Astfel, timpul alocat uneia din aceste componente atrage după sine reducerea timpului celei de a doua componentă. Multe studii au dovedit faptul că mulţi jucători au o pregătire şcolară deficitară.

Se impune astfel, redresarea acestui dezechilibru prin intermediul Asociaţiei de fotbal în cadrul „Programului de calitate". îndrumătorul educativ va juca un rol deosebit în satisfacerea nevoilor academice (de învăţare), temeinice şi nobile ale tinerilor jucători. Acest articol analizează, prin urmare, rolul antrenorului în pregătirea şcolară a tinerilor jucători.

2. VALOAREA JUCĂTORILOR „INTELIGENŢI"

Posibilitatea de a îmbina calitatea de jucător profesionist cu o carieră academică este în mod dovedit extrem de mică. Întrucât, în cazul unui jucător tânăr încâ nu există siguranţa unei viitoare cariere fotbalistice, o mai bună pregătire şcolară va lărgi posibilităţile de alegere a carierei dupa ce va renunţa la fotbal, pe de altă parte, însă, va duce la formarea unor jucători „inteligenţi".

85

Crearea unor jucători „inteligenţi” atrage după sine o realizare deosebit de valoroasă: înţelegerea importanţei organizării propriului mod de viaţă, autocunoaşterea, capacitatea de a raspunde la tactici mai complexe, relaţii cu mass-media.

3. INFLUENŢA ANTRENORULUI.

Sportul, educaţia şi experienţa de viaţă a copiilor sunt mediate prin intermediul unor relaţii, mai ales relaţii cu persoane importante pentru copii. Există o serie de factori care contribuie la dezvoltarea unui copil: părinţi, prieteni, colegi, mediul (şcolar şi extraşcolar), educatori, profesori, antrenor, telent, dedicaţie, automotivaţie. Fiecare din aceşti factori are o influenţă asupra proceselor mentale ale acestuia (exemplu: dedicarea către sport sau învâţătură). Este practic imposibil să identificăm influenţa posibilă a fiecăruia din aceşti factori. Totuşi, un jucător tânâr trebuie să aibă posibilitatea de a decide. În medie, un copil intră în contact cu fotbalul de performanţă, de la vârsta de 6-8 ani. Aceşti copii trebuie să înveţe cum să se descurce cu adulţii, care nu sunt părinţii lor, profesorii lor, sau rudele apropiate. Relaţia cu aceşti adulţi, în afară, este unică, deosebită. Antrenorul îi oferă copilului ocazia să trăiască un nou tip de autoritate. Relaţia lor se bazează pe interese comune în vederea atingerii unui scop comun, mai puţin se au în vedere problemele personale sau emoţionale. Impactul posibil asupra socializării copilului este imens.

Influenţa antrenorului se manifestă pe diferite căi: Relaţii interpersonale; Calităţile şi atitudinile lui; Priorităţile finale pe care le fixează; Cunoştinţele lui de specialitate (în domeniul jocului de fotbal); Relaţia sa cu familia copilului; Capacitatea sa de a conduce, de a impune reguli; Controlul său asupra limitării sau dezvoltării posibilităţii copiilor.

Antrenorul trebuie să conştientizeze puterea şi influenţa acestei relaţii şi ca atare să-şi asume responsabilitatea corespunzătoare.

4. ROLUL ANTRENORULUI

Rolul antrenorului în pregătirea şcolară a jucătorului a fost neglijatăpână acum, părând responsabilitatea altora: pârinţi, dascăli. Antrenorulpoate juca un rol important în crearea motivaţiei pentru învăţătură atinerilor jucători şi prin urmare, la dezvoltarea unor jucători „inteligenţi”.

Antrenorul este responsabil să prezinte o imagine pozitivă a educaţiei şcolare şi să promoveze un mediu favorabil pentru învăţare.

Antrenorul poate crea un astfel de mediu subliniind importanţavalorilor academice. El trebuie să cunoască necesităţile educaţionale defiecărui jucător. Printr-o abordare mai înţelegătoare şi mai flexibilă a fotbalistului şi a instruirii şcolare, antrenorul poate asigura realizări în ambele domenii, fară a afecta vreunul din ele.

Exemple ale unei practici bune în această direcţie includ:

86

o politică de: „fă-ţi temele înainte de antrenament sau meci”! orare detailate pentm un sezon de joc; astfel părinţii, profesorii şi

jucătorii îşi pot programa timpul.

5. CONCLUZII

- Fotbalul se desfaşoară într-o direcţie pe care atât părinţii cât şi jucătorii solicită o finalizare educaţională. Întrucât fotbalul nu poate garanta o carieră profesională de succes, el nu are voie să împiedice dezvoltarea şcolară şi educaţională a jucătorului. Seducţia emanată de succesul sportiv poate conduce la desconsiderarea instruirii şcolare mai ales în cazul în care elevul îşi intuieşte viitorul în domeniul fotbalului şi nu parcurgând ani în şir de şcoală.- Tendinţa spre performanţele sportive şi recompensele ce le însoţesc a iscat o dilema educaţională cu privire la locul şi misiunea fotbalului în gândirea noastră. - Acordarea unei atenţii exagerate performanţei sportive, poate crea o atitudine periculoasă cu privire la dezvoltarea individuală la jucătorii tineri talentaţi, fie că posedă sau nu predispoziţie spre studiu, trebuie să aibă posibilitatea de a alege îmbinarea pregătirii sportive cu cea şcolară promovând astfel noţiunea de elev / student – fotbalist.

6. Conceptul de dezvoltare (creştere) a copilului ca un întreg

Craig Simmons a reconsiderat efectele multidimensionale ale creşteriişi influenţele acestora asupra copilului.

Factorii următori se îmbină într-o întreagă ţesătură a dezvoltării: chiar dacă sunt descrişi separat, există o legătură strânsă între ei.

Confuzia cu privire la dezvoltarea copilului este cauzată de variaţia acestor factori şi de impactul fiecăruia într-un anumit stadiu de dezvoltare.

6.1. Conceptul de creştere (dezvoltare)

Performanţa fizică include atât componente biologice cât şi comportamentale. Creşterea, maturizarea şi dezvoltarea comportamentală, interacţionează formând reprezentarea de sine a copilului. Dezvoltarea reprezentării de sine a fost deseori trecută cu vederea, fiind afectată de nivelul dezvoltării biologice şi maturizarea copilului sau a adolescentului.

6.2. Genele

Ereditatea reprezintă influenţa părinţilor asupra copiilor. Influenţagenetică este codificată în ADN . Există un set de gene care se asociază cuînălţimea şi constituţia viitorului adult, un alt set independent de gene deţineinformaţia pentru viteza de creştere. Vârsta maturizării sexuale cât şi tipulfibrelor musculare se află de asemenea în controlul genelor. Mişcările fine aude asemenea o componentă genetică importantă şi stau la baza însuşirii cuuşurinţă a unor mişcări noi.

6.3. Câteva consideraţii pentru antrenor.

87

6.3.1. Dimensiuni de creştere.Înălţimea finală este atinsă la vârsta de 16,5 ani la fete şi 18 ani la băieţi, la

fel şi creşterea în greutate.Totuşi atingerea înălţimii finale are loc cu ceva înaintea maturizării masei

musculare, băieţii se înalţă mai întâi şi apoi se umple. Procentajul de grăsime depinde de regimul alimentar, obiceiuri, de mişcare şi ereditare.

6.3.2. Musculatura

La băieţi masa musculară atinge maximul în pubertate când cantitatea detestosteron creşte rapid: la fete nu are loc o creştere atât de rapidă. La fete rmasa musculară atinge apogeul între 16-20 ani, la băieţi între 18-25 ani, cu toate că este posibilă o creştere suplimentară prin exerciţii şi alimentaţie adecvată. Forţa obţinută prin exerciţii la pre-adolescenţi este rezultatul în primul rând a îmbunătăţirii controlului motric, a activării unităţilor motrice şi a altor adaptări neurologice. Spre deosebire de adulţi pre-adolescenţii care urmează un antrenament de rezistenţă nu înregistrează o schimbare a masei musculare?

6.3.3.Sistemul neuro-muscular

Echilibru, agilitatea şi coordonarea mişcări evoluează proporţional cudezvoltarea sistemului nervos. După finalizarea procesului de creştere afibrelor nervoase este posibilă dezvoltarea deplină a mişcarilor rapide şi de îndemanare, datorită unei transmisii mai rapide a impulsurilor electrice. Un model motric este mişcarea în vederea îndepliniri unui exerciţiu . Accentulse pune pe acurateţe, precizie, economie. Activităţile motrice sunt împărţitedeseori „în fine” şi „globale”. Cele fine se referă la mişcări de precizie şi dexteritate, cum ar fi sarcini de manipulare. Cele globale se referă la mişcarea întregului corp sau a unor segmente mari ale corpului. Multe sarcini motrice îmbină mişcări fine cu cele globale. De exemplu, pentru a lovi mingea este nevoie atât de precizie cat şi de acurateţe. Acurateţea necesită controlul asupra şoldurilor, genunchiului, gleznei; viteza necesită mişcări globale ale picioarelor şi corpului pentru a transmite mingii forţa potrivită.

6.3.4. Inima şi plămânii

Mărimea inimii este proporţională cu mărimea corpului, astfel copiii auinimi mai mici decât adulţii. Volumul plâmânilor creşte până în momentul maturizării fizice: capacitatea şi ventilaţia maximală cresc proporţional cucreşterea întregului organism.

6.3.5. Puterea aerobică şi capacitatea

Rezistenţa maximă se instalează la băieţi între 17-21 ani, la fete între12-15 ani, după care descreşte continuu.

Exprimată în relativitate cu greutatea corpului, rezistenţa maximă la uncopil este asemănătoare cu cea a unui adult, totuşi în ce priveşte alergarea ladistanţă, adultul obţine rezultate mai bune datorate unei dozări mai bune aefortului.

88

Antrenamentul aerobic al neadolescenţilor nu schimbă rezistenţa maximă atât de mult cât s-ar aştepta, probabil pentru că ea depinde de mărimea inimii!

6.3.6. Reglarea temperaturii în timpul creşterii

Copiii au capacitate de transpiraţie mai mică decât adulţii, ceea ce înseamnă că ei nu pot reduce temperatura corpului prin intermediul transpiraţiei.

Copiii nu sunt capabili să depună efort, mai ales de durată, în condiţii detemperatura ridicată.

6.3.7. Puterea şi capacitatea anaerobica

Capacitatea anaerobică este mai redusă la copii decât la adulţi. Copii nureuşesc să efectueze schimbul respiratoriu intens pe parcursul unor exerciţiiobositoare, exhaustive!

Efectuarea activităţii anaerobice cât şi toleranţa la acidoza asociată nuatinge apogeul decât după perioada de creştere rapidă.

Este necesară deci o îmbunătăţire a activităţii anaerobice în timpulcreşterii şi maturizării sexuale şi folosirea unor exercitii diferenţiale pentru activitatea aerobică şi anaerobică.

6.3.8. Maturizarea sexuală şi biologică

Scheletul este un indicator bun al maturizării, deoarece dezvoltarea sa se extinde pe parcursul întregii perioade de creştere.

Stabilirea matunzarii sexuale se bazează pe dezvoltarea unor caracteristici secundare - sâni şi menstruaţie la fete; dezvoltarea penisului şi testiculelor la băieţi; păr pubian.

6.3.9. Rata de creştere în adolescenţă

Există deosebiri individuale cu privire la rata creşterii cât şi la începutul creşterii.

Unii copii încep creşterea la vârsta de 9-ll ani, înainte de vârsta considerată ca vârstă de trecere de la copilărie la adolescenţă.

6.3.10. Rata de creştere în performanţă

Se constată o îmbunătăţire a performanţei la băieţi în ce priveşte forţa,mişcarea şi puterea aerobică. La fete nu se observă o schimbare atât de bruscă.

6.3.11. Activitatea fizică şi creşterea

Activitatea fizică regulată are ca urmare, mai ales la băieţi: diminuarea grăsimii; creşterea grăsimii libere; creşterea greutăţii totale. Creşterea şi maturizarea nu se influenţează în mod semnificativ ca

urmare a practicării fotbalului!

89

6.3.12. Conceptul de „antrenabilitate”

Probabilitatea unui răspuns pozitiv la antrenamente, de dezvoltare aindividului în diferite stadii de dezvoltare este în strânsă legătură cu pregătireasa şi vârstele critice.

Fiziologia creşterii este cunoscută ca răspunsul copilului la activitate şi creştere!

Fiziologia perfomanţei este cunoscută ca răspunsul jucătorului matur la un antrenament prescris care crează adaptarea favorabilă a organelor şistructurilor!

Antrenamentele regulate au de asemenea un impact asupra efectelorinstrucţiei şi exerciţiilor de dezvoltare motrică.

Sensibilizarea la antrenamente sau instruire depinde de o varietate defactori:

vârstă; posibil sex , experienţă anterioară; nivel de îndemânare existent înainte de începerea antrenamentului; forţă şi putere aerobică; variaţii genetice specifice.

6.3.13. Alimentaţia şi energia

Alimentaţia este cea mai importantă în comparaţie cu alţi factori externi.Aspectele fiziologice ale nutriţiei includ consumul hranei, digestia, absorbţia şitransportul ei împreună cu întreţinerea ţesutului şi mobilizarea energiei.

Alimentaţia ocupă ca atare locul primal în ciclul vieţii.Există şase clase de alimente :

apa; hidrocarbonaţi; grăsimi; proteine; vitamine; minerale.

6.3.14. Alţi factori care influenţează creşterea:

influenţă genetică; mediul economic; etnic, regional; educaţional; traumatisme; condiţii medicale; clima.

Traducerea şi adaptarea:

MELEGA SZILARD (posesor licenţa „B” – UEFA)

90

STADIUL OPERAŢIONAL DE DEZVOLTARE ÎN ANTRENAREA COPIILOR

David Cottrell şi Gary RussellRevista „Insight”, vol. 3, anul 1999

1. INTRODUCEREA

În ultima ediţie din volumul „Insight”, contribuţia lui Piaget în dezvoltarea cognitivă şi teoriile lui Glassier privind împlinirea nevoilor psihologice au cunoscut aplicare şi în antrenarea copiilor. Modul cum aceste principii influenţează copii care se află în stadiul preoperaţional de dezvoltare, la vârsta cuprinsă între 5-7 ani, deobicei, a fost analizat aici. Acest articol are în vedere copii care trec prin stadiul operaţional (de dezvoltare), şi anume aceia cuprinşi deobicei între 8-11 ani.

2. STADIUL OPERAŢIONAL

În timpul acestui stadiu de dezvoltare, are loc o dezvoltare fizică rapidă. Diferenţele dintre un copil de 7 ani şi un preadolescent de 11 ani sunt uimitoare. Din punct de vedere fizic, mental şi emoţional, aceşti copii se maturizează foarte repede şi este important ca antrenorii să fie conştienţi de stadiul lor de dezvoltare înainte de a alege activităţile potrivite lor!

Un punct de plecare ar fi să observăm cum copiii aflaţi în acest stadiu de dezvoltare percep lumea. Trăsăturile caracteristice ale unui astfel de copil sunt:

un nivel ridicat al încrederii în sine; este interesat de concepte abstracte şi îşi doreşte să cunoască tehnici şi

să îşi dezvolte diferite deprinderi; este competitiv; este individualist; înţelege reguli şi instrucţiuni; este curios (întreabă adesea „de ce?”) are imaginaţie; îi place să demonstreze celorlalţi.Un aspect demn de luat în seamă de către antrenor este să observe când

copilul stăpâneşte o anumită tehnică şi are nevoie de un stimul în plus, pentru a-şi dezvolta talentul. Prea multă presiune psihologică asupra unui copil în această situaţie poate să-i distrugă încrederea în sine. Pe de altă parte, prea puţină solicitare poate duce la plictiseală.

Este important ca antrenorul să înţeleagă diferenţa dintre tehnică, care reprezintă cunoştiinţa jucătorului în raport cu mingea, iar jocul, care reprezintă aplicarea tehnicii în condiţii diferite de presiune.

3. EVALUAREA – ÎNCĂLZIREA DISTRACTIVĂASPECTE TEHNICE (TACTICA DE JOC)

91

În timpul antrenamentului nu este nevoie de instrucţiuni tehnice. Este important să se înceapă un antrenament într-un mod distractiv dar care în acelaşi timp evaluează abilităţile copiilor şi maturitatea psihologică.3.1. Organizarea exerciţiilor (jocului)

Împărţiţi grupul în două echipe şi daţi-le nume „la modă” (ex.: Manchester United vs Liverpool)

Daţi comandă ca echipa cu mingiile să doboare cât mai multe jaloane! Daţi comandă ca echipa cealaltă să ia mingiile! Antrenorul trebuie să

numere şi să ridice jaloanele care au fost doborâte. Este rândul şi celeilalte echipe să facă acelaşi lucru. Continuaţi acest exerciţiu până când toate jaloanele sunt doborâte. Ţineţi o evidenţă a jaloanelor doborâte. Acest exerciţiu este un mod

optim de încălzire şi ajută la evaluarea capacităţilor fiecărui jucător!Exerciţiile de mai jos exemplifică modul cum antrenorii pot „construi”

conceptul de şutare dezvoltând tactica de joc şi aplicând jocul propriu-zis.

3.2. Organizarea jocului:

O minge aflată între doi jucători pe o suprafaţă de 10x20 m Pune accentul pe aspectele tactice.

92

O

X X ●

O

Legendă:O = jaloaneX = jucători● = minge

20 metrii

10

met

rii

X X X X X X X X

O O O O O O O O O O O O O O O O O O O O O O

● ● ● ● ● ● ● ●X X X X X X X X

Legendă:O = conuri (jaloane)X = jucători● = minge

30 metrii

20

met

rii

MANCHESTER UNITED

LIVERPOOL

3.3. Aspecte tactice:1. Loviţi mingea cu partea unde se află şireturile.2. Degetul mare să fie îndreptat în jos.3. Piciorul cu care nu loviţi mingea să fie îndreptat către minge.4. Genunchiul şi corpul să fie aplecate deasupra mingii.5. Loviţi mingea pe mijloc.6. Acurateţea să primeze înaintea forţei.7. Şutaţi pe jos.

4. PENTRU PRIMUL NIVEL AL STADIULUI OPERAŢIONAL

Cei doi jucători şutează unul către celălalt. Accentul se pune pe trecerea mingiei printre jaloane (prin poartă). Poarta (fixată prin jaloane) ar trebui să fie mai lată la început şi să fie

îngustată pe parcursul dezvoltării copiilor. Puneţi accentul pe aspectele tactice (pct. 3.3)

5. REGULAMENTUL DE JOC5.1. Plasaţi mingea în faţă şi şutaţi!

6. PENTRU NIVELUL SUPERIOR AL STADIULUI OPERAŢIONAL Accentul se pune pe aspectele tactice 1-7

6.1. Regulamentul de joc

6.1.1. Şutaţi mingea care este trimisă de partenerul de joc. Jucătorii nu trebuie să facă mişcări dirijate.6.1.2. Golchiperul este aşezat în poartă şi încearcă să prindă mingiile.6.1.3. Golchiperul dă mingea partenerului pentru ca acesta să şuteze din nou.

6.2. Organizarea jocului 5 jucători 2 jucători Y 2 jucători X 1 portar (goalkiper) 2 mingii o suprafaţă 30/10 m

6.3. Aspecte tactice93

Y2 X2

O

GK

O

Y2 X1

Legendă:O = jaloaneX, Y = jucători● = mingeGK = portar

30 metrii

10

met

rii

Accentul e pus din nou pe aspectele tactice de la jocul anterior şi pe şutarea joasă, ideală pentru cornere.

Nu vă grăbiţi! Concentraţi-vă când şutaţi , fără grabă.

7. PENTRU NIVELUL INFERIOR AL STADIULUI OPERAŢIONAL

X1 pasează mingea în faţa lui X2 care şutează la poartă.. Y1 şi Y2 dacă portarul nu o prinde, apoi Y1 serveşte lui Y2 care la rândul

lui şutează. Dacă portarul o prinde, o dă celorlalţi doi. Jucătorii servesc şi şutează în mod alternativ. După 5 şuturi la poartă, portarul îşi schimbă locul cu un jucător din faţa

terenului. Accentul se pune aici pe felul în care jucătorii iau contact cu mingea

folosind tactici de joc corecte.

7.1. Regulamentul: Mutaţi jucătorii pe rând de la poartă!

8. PENTRU NIVELUL SUPERIOR AL STADIULUI OPERAŢIONAL

Accentul se pune pe şutarea joasă şi puternică către cel mai îndepărtat colţ.

8.1. Regulament 1: Partenerul de joc care serveşte mingea impune o tensiune jucătorului care şutează. De reţinut că, numai tensiunea pasivă trebuie aplicată pentru a asigura succesul!

8.2 Organizarea jocului:

3 jucători; 2 portari (golchiperi); 1 minge; o suprafaţă de joc 20/30 m.

8.3. Aspecte tactice:

94

O O

GK2 X1 O GK1

O O

Legendă:O = jaloaneX = atacant● = mingeGK = portar

30 metrii

20

met

rii

X1 primeşte mingea cu interiorul spre exteriorul piciorului! X1 are de dat, de două ori la poartă; Trebuie să alterneze şutările: unul de dreapta unul de stânga!

9. PENTRU NIVELUL INFERIOR AL STADIULUI OPERAŢIONAL

Gk1 dă o pasă puternică lui X1; X1 primeşte mingea şi o îndreaptă la dreapta (stânga) unde se află GK2; X1 aleargă cu mingea şi şutează fără boltă la distanţă; Un jalon este plasat în spatele lui X1 ca un apărător prost! Când GK2 are mingea X1 se repoziţionează, fiind îndreptat către GK2 şi

având un jalon în spatele său; Accentul se pune aici pe acţiunea lui X1 care schimbă direcţia (unghiul)

mingii şi şutează înainte ca unghiul să devină mai mic.

9.1. Rezultatul: Când golchiperul a dat pasă, el devine un apărător la rândul său, care îl urmăreşte pe X1!

10. PENTRU NIVELUL SUPERIOR AL STADIONULUI OPERAŢIONAL

Jalonul cu rol de apărător trebuie înlocuit cu o persoană, ca apărător. Apărătorul poate face un pas la stânga sau la dreapta. Apărătorul îl poate urmări pe X1, mişcându-se după primul tuşeu. Apărătorul se poate mişca liber în teren după adversar după primul

tuşeu.Cele patru tipuri de exerciţii îi ajută pe jucători:

să exerseze tehnică de şutare fără să fie tensionaţi; să aibă un scop de atins (ex.: să doboare jaloanele şi să dea goluri); să exerseze tehnica de joc în condiţii de tensiune moderată şi controlată

(dirijată); să aibă mingea de mai multe ori ceea ce favorizează învăţarea; să exerseze pe terenuri delimitate.Aceste exerciţii îi ajută pe jucători să colaboreze cu colegii pe care se pot

baza în realizarea rezultatelor dorite. De exemplu, cel care pasează mingea va observa şi capacitatea celui care loveşte mingea de a înscrie goluri. Copiii aflaţi în stadiul operaţional de dezvoltare sunt individualişti şi competitivi. Exerciţiile au fost concepute ca să-i înveţe pe jucători să stăpânească o anumită tehnică de joc în mod treptat şi în condiţii diferite de tensiune psihică.

Prin introducerea conceptului de „batere a apărătorului” imaginaţia jucătorului, competitivitatea şi mândria sunt permise într-o manieră constructivă.

Aşa cum am menţionat în articolele anterioare, antrenorul trebuie să aplice şi principiile lui Glassier pentru a dezvolta potenţialul jucătorului cât mai mult posibil.

În concluzie, pentru a împlini nevoile psihologice ale copilului trebuie: să dai şi să primeşti afecţine! să merite, recunoaştere, încredere! să fie distracţie şi performanţă! să aibă personalitate şi libertate!

95

10. SCHIMBUL DE AFECŢIUNE

La începerea antrenamentului, antrenorul trebuie să salute elevii, făcând conversaţie despre ultimele noutăţi. Se poate vorbi inclusiv, despre topurile, ultimele jocuri pe computer, clasamente în liga camponilor la fotbal. E important ca discuţiile să nu fie forţate şi să fie sincere, ceea ce va demonstra elevilor preocuparea şi afecţiunea antrenorului pentru ei.

11. MERITE, RECUNOAŞTERE, ÎNCREDERE

Recunoaşterea este un secret al împlinirii nevoilor psihologice. Acesta se poate face prin observarea lucrurilor pe care elevul le-a făcut bine. Făcând asta, atunci când este nevoie ca antrenorul să corecteze anumite aţiuni, elevul va fi conştient de ele, în loc să le ia drept critici. În principiu, un copil aflat în stadiul de dezvoltare propriu-zisă va respecta criticile şi le va vedea ca necesare pe parcursul evoluţiei sale atâta timp cât ele sunt contracarate şi de rezultatele bune.

Recunoaşterea poate fi făcută şi prin oferirea de premii echipei câştigătoare, realizarea de statistici pe echipe şi chiar organizarea de festivităţi de premiere.

12. DISTRACŢIE ŞI PERFORMANŢĂ

Copiilor ce trec prin stadiul dezvoltării cognitive le plac competiţiile individuale şi de echipă. Elevii vor dori să ştie că antrenorul îi poate învăţa lucruri care să îi ajute să progreseze!

În rest, ei sunt preocupaţi să-i dea gata pe ceilalţi. O bună demonstraţie din partea antrenorului este foarte importantă. Antrenamentele conduse de Wiel Coerver, reputatul antrenor olandez sunt bine primite la acest stadiu de dezvoltare, întrucât se axează pe capacitatea individului de a se lupta cu adversarul şi de a-l învinge. Acesta este un mod de a gândi spre care sunt dirijaţi copiii aflaţi în stadiul numit „Piaget”, stadiul operaţional de dezvoltare”!

Elevii îşi vor dori să se antreneze cât mai mult, în condiţiile în care li se va arăta cum se aplică tactica de joc şi cum acest lucru are relevanţă pentru dezvoltarea lor ulterioară. Este important orice antrenament pe teren delimitat asociat cu dezvoltarea anumitor aptitudini şi tactici de joc, să fie realizat la un nivel mai mic pentru a da rezultate vizibile pentru elev.

13. RESPONSABILITATE ŞI LIBERTATE

Aşa cum am subliniat anterior, copii între 8-11 ani sunt diferiţi atât din punct de vedere psihic, cât şi psihologic. Folosind terenuri cu un număr mai mic de elevi face ca antrenorul să poată ţine sub observaţie mai bine aptitudinile şi evoluţia elevilor.

Căutaţi prilejuri de a da responsabilităţi elevilor. Daţi responsabilităţi pe echipe cum ar fi: adunarea mingiilor, jaloanelor, etc. Nu trebuie ocolite nici responsabilităţile individuale (de exemplu, un elev care a fost testat în privinţa unei aptitudini, daţi-i responsabilitatea de a-şi menţine rezultatele obţinute). Încurajaţi şi exersarea unei tehnici acasă.

96

David Cottrel este profesor specializat în educaţia fizică care a lucrat pentru institutul North American ca manager în teritoriu şi director de personal între 1987-1995. Are o experienţă vastă în lucrul cu copii atât în Marea Britaniei cât şi în SUA. ÎN prezent, el este director general al unei companii producătoare de articole sportive, ce îşi au sediul la Sheffield. Poate fi contactat la 011142512511.

Dr. Gary Russell este directorul executiv la institutul de fotbal North American. Compania, în prezent cu o vechime de 30 de ani, angajează peste 400 de antrenori calificaţi în fiecare vară. Anul trecut peste 57.000 de copii s-au înscris la programele de antrenament. Gary Russell are Masteratul în consiliere şi Doctoratul în educaţie.

Traducerea şi adaptarea: OPAŢCHI ROBERTO


CINCI TEHNICI EVOLUATE ŞI FAVORITE DE ANTRENAMENT

Sursa: Revista „INSlGHT”

Vol. 5, 2001, Anglia

Aceste tipuri de antrenamente sunt utilizate pentru grupele de vârstă cuprinse între 10 şi 14 ani şi pot fi adaptate de câte ori este necesar. Următoarele puncte ar trebui luate întotdeauna în considerare atunci când se încearcă o identificare corectă a tipului de antrenament, individual sau grup de jucători.

1. ORGANIZARE:

Aceasta ar trebui să fie simplă astfel încât jucătorii să se poată concentra asupra aspectelor tehnice, dezvoltării aptitudinilor şi întelegerii jocului!

2. LUAREA DECIZIEI:

Antrenamentele ar trebui să încurajeze jucătorii în luarea deciziilor, în funcţie de propria lor percepţie asupra jocului!

3. DOZAREA:

Această tehnică ar trebui să fie suficientă pentru a provoca jucătorii în sustinerea succesului!ANTRENAMENTUL - 1:

97

Suprafaţa spaţiului de joc (terenului) este potrivită numărului de jucători folosiţi, nivelului de pregătire fizică şi intensităţii antrenamentului, putându-se opta pentru o arie mai restrânsă de teren!

Potrivirile individuale sunt bazate pe abilităţi fizice, tehnice şi cognitive.

ATRENAMENT – EXERCIŢIU:

A1 joacă „1 contra 1” cu D1 (la fel A2/D2, A3/D3) A1-A3 încep cu o minge fiecare şi atacă porţile pe linia D! Dacă jucătorii D, câştigă posesia mingii, atacă porţile pe linia A! Când este marcat un gol, jucătorul menţine posesia şi atacă porţile de la

capătul opus! Golurile pot fi înscrise de pe ambele părti ale fiecarei porţi individuale! Posesia se schimbă la oponent când jucătorul joacă mingea în afara

spatiului de joc sau la instrucţiunile antrenorului!

PUNCTE CHEIE

Acestea variază în funcţie de intensitatea antrenamentului dar pot include şi următoarele:

Atacul : Orientarea în spaţiu ; Conducerea mingii în spatiul liber . Dribling schimb de pase, schmibări de direcţie; Fente; Răsucire în faţă sau în jurul apărătorului ;

Apărarea: Forţarea jocului în zone strânse (unde celălalt jucător 1 contra 1 are

un spaţiu redus):

98

▀ < 2 > ▀ ▀ < 2 > ▀ ▀ < 2 > ▀ A1 A2

A3

D1 D2 D3

▀ < 2 > ▀ ▀ < 2 > ▀ ▀ < 2 > ▀

Antrenamentul - 1

< 2

><

2 >

Jonglare -distanţa/unghiuri. Strâng jocul sau bat în retragere?

Notă antrenor:

Acesta este un tip de antrenament foarte solicitant, din punct de vedere fizic şi ar trebui limitat la un „timp cadru”, de 30 secunde până la 1 minut.

ANTRENAMENTUL – 2:

ORGANIZARE

Zona de joc este potrivită numărului de jucători; Numărul mini-porţilor depăşeşte numărul cel mai mare de jucători pe

echipă, cu două; Două echipe cu un numar egal de jucători, oriunde e posibil; Dacă numărul de jucători nu este egal, se echilibrează cu abilităţile

colective ale echipei.

ANTRENAMENT – EXERCIŢIU:

Antrenorul controlează antrenamentul ajutându-se de linia de demarcaţie!

Echipele înscriu prin mini-porţi jucând mingea cu un coechipier! Golurile pot fi date de către jucătorii, care conduc mingea prin mini-porţi!

PUNCTE CHEIE ;

Echipa aflată în posesia mingii trebuie să deschidă jocul pe întreaga suprafaţă;

Ei trebuie să identifice o poarta ne apărată de apărători; Mingea trebuie pasată repede pentru a exploata porţile deschise; Recunoasterea la prima atingere:

decizia de pasă schimbarea unghiului selecţie/execuţie demarcarea protecţia

Poziţiile fundamentale, pentru a înscrie sau a pasa mingea, şi pentru a favoriza şansa de a marca.

Dacă numărul este egal este nevoie ca jucătorii să fie în stare să se joace cu mingea în situaţiile „1 contra 1”, de dribling, răsuciri şi apărare!

Nota antrenorului:

Pentru grupele mai puţin capabile, din punct de vedere numeric, această situaţie trebuie întoarsă în favoarea echipei pentru menţinerea posesiei. Numărul porţilor trebuie atunci să exceadă numărul apărătorilor, cu două, ex: 6A contra 4 D - 6 porţi.

99

A A

DD D

A A

D

D A A

Antrenamentul - 2

Ex: 5A contra 5D – 7 mini porţi sau 6A contra 6D – 8 mini porţi


ORGANIZARE :

Suprafaţa de joc este adaptată la numărul de jucători folosiţi; Trei echipe, egale ca şi număr, în trei culori diferite; Două echipe încearcă să păstreze posesia, faţă de cealaltă; Apărătorii se schimbă când:

a) antrenorul indică sau când,b) echipa pierde mingea

PUNCTE CHEIE:

Echipa în posesie, trebuie să decidă jocul pe întreaga suprafaţă; Jucătorii la susţinere trebuie să prevadă urmatoarele opţiuni:

în spatele apărătorilor ; în jurul apărătorilor între apăratori.

100

4 + 4 contra 4

Antrenamentul - 3

Recunoaşterea la prima atingere; pasare schimbarea unghiului selecţie/execuţie demarcare protecţie

Nota antrenorului:

Dacă se depăşeşte număful total de jucători, cu un numar mare de apărători, de aproape 2 la 1, efectivul de sprijin al jocului, trebuie să se reducă la minim, în funcţie de necesităţile confruntării idividuale!

EVOLUŢIA 1:

• Cele doua echipe trebuie să paseze la culori altenative!

PUNCTE CHEIE:

Jucătorii trebuie să se gândească două pase înainte, clarificând spaţiile pentru culorile alternative de sprijin.

Reducerea jucătorilor de sprijin necesită punerea unui mare accent pe opţiunile de recunoaştere imediată.

Sporirea necesităţilor de a învinge apărătorii cu mingea.

EVOLUTIA 2:

Cele doua echipe trebuie să paseze la culorile altemative cu o echipă pe zonele de tuşă restricţionate (1 sau 2).

PUNCTE CHEIE ADIŢIONALE:

Echipa nerestricţionată trebuie să-şi asume responsabilitatea când este în posesia mingii pentru a controla ritmul jocului!

Echipa nerestricţionată trebuie să asigure un suport imediat! Calitatea paselor către echipa restricţionată trebuie să-i pună în

dificultatea de a se ocupa de minge în cadrul resticţiei!


ORGANIZARE:

Zona de joc este potrivită numărului de jucători şi secţiunea din afară zona de 4,5 până la 9 m. întinsă de-a lungul întregii laţimi;

Jucătorii din echipa adversă ocupă zonele alternative; Antrenorul controlează şedinţa de joc de pe marginea terenului!

101

Antrenamentul – 4

< 4,5 ÷ 9 m >

A

A

A

A

D

D

D

D

D

D

D

D

A

A

AA

A

A

A

A

DD

D

D

ANTRENAMENT – EXERCIŢIU:

Jucătorii joacă sub nivelul capului; Echipa trebuie să paseze mingea prin zonele opuse, pentru a marca; Punctele sunt înscrise la transferarea mingii:

a) de-a lungul unei singure zone a terenului;b) dintr-un capăt în altul al terenului.

Amândouă grupele de jucători ''atacă" pentru a câştiga posesia mingii!

PUNCTE CHEIE:

Jucătorii trebuie să joace „înainte”, când este posibil! Jucătorii trebuie să prevadă lăţimea zonei de trecere; Mingea trebuie mutată repede pentru a mări zona de apărare; Jucătorii trebuie să joace înainte, de la prima atingere a mingii; Pasele de înaintare pot fi bine plasate dar nu trebuie să fie strânse; Jucătorii se pot demarca, cu mingea de-a lungul zonei lor, pentru a

păcăli apărătorii. Sprijinul în alte zone trebuie ajustat pe măsura pasării mingii!


ORGANIZARE:

Zona de joc potrivită cu numărul jucătorilor; 13,65 m.la sfârşitul terenului, pentru a lăsa libero-ului, loc de operare; Două porţi dimensiune standard şi portari; Două echipe egale ca număr.

ANTRENAMENT - EXERCIŢIU :

Începe cu aruncarea mingii de către portar în spre libero, care nu-i este opus, dar este limitat la zona de sfârşit a terenului;

Excluzând liberoul advers şi portarul, toţi ceilalţi jucători joacă om-la-om şi pot merge în orice zonă;

Jucătorii pot fi doar deposedaţi de către propriul lor marcator sau de către libero şi portar.

PUNCTE CHEIE:

Echipa în posesie, se demarcă; Demarcări individuale, pentru a primi;

102

Marcaj individual, strâns! Pasa libero-ului-selecţie / execuţie; Combinaţii dejoc, pentru a elimina marcajul; Combinaţii de joc, pentru un marcaj strâns ! Finalizare!

Traducerea şi adaptarea: DANCIU OVIDIU - FLORIN


FOTBAL PENTRU JUNIORI

Graham Keeley – Anglia103

AD

AD

A D

D D A A

GK SA SA GK

Antrenamentul – 5:

Revista „Insight”, Vol.5, 2001

JOCURI DISTRACTIVE.

Jocurile distractive, organizate corespunzător şi practicate în siguranţă oferă copiilor un mediu propice de învăţare.

Aceasta implică nu atât întreruperea jocului de către anfrenor, cât reluarea anumitor elemente, lăsând ca însăşi desfăşurarea acţiunii să aducă rezultatele dorite.

Exerciţiu - 1: Fiecare jucător are câte o minge; Aretrenorul anunţă începerea exerciţiului; Juătorii încearcă să expedieze cât mai multe mingi în jumătatea adversă!

Rezultatele exerciţiului: Calitatea paselor; Exactitatea; Forta loviturii.

Exerciţiul - 2 : Primul jucător se îndreaptă spre centru, primeşte balonul şi îl pasează

altui jucător pentru marcarea unui gol; Jucătorul numărul doi primeşte mingea; Când nu mai sunt mingi în mijlocul terenului sunt folosite mingile cu care

au fost marcate golurile; Durata desfăşurării jocului - 60 sec.

104

Aplicaţia – 1:

●X ●X ●X

●X ●X ●X

● O ● O

●O ●O

● O ● O

Rezultalele exerciţiului: Întoarcerea; Alergarea cu balonul; Pasarea balonului.

Exerciţiul – 3: Amenajaţi terenul conform schemei; Adversarii „X” încearcă să-i ia jucătorului mingea şi să marcheze un gol

în poarta goală; După marcarea golului, jocul e reluat de la aceaşi poartă; Durata jocului - 60 sec., câte goluri pot fi marcate? Schimbaţi echipele! (daţi-le jucătorilor timp de repaus între jocuri-

exerciţiul este greu).

Rezultatele exerciţiului: Dribling; Alergarea în teren; Întoarcerea; Protejarea balonului; Aşezarea în teren.

105

Aplicaţia – 2: X X X X X X

X X X X X X

● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ● ●

● ●

Aplicaţia – 3:

X X

O O O X

O X

O O O X X X

Exerciţiul - 4: Antrenorul începe jocul; Fiecare jucător are câte o minge; Jucătorii încearcă să menţină controlul asupra propriei mingi în timp ce

lovesc alte mingi; Durata jocului - 60 sec.

Rezultatele exerciţiului : Protejarea balonului; Aşezarea în teren; Întoarcerea; Dribling.

Exerciţiul – 5:

X1 şi X2 joacă împotriva O1 şi O2

X1 pasează balonul lui X2 care încearcă lovitura cu capul pentru a trece de O1, ori de O2 şi, în cele din urmă, marcarea golului;

Apoi jocul e reluat de dversarii „O”; Jocul continuă 2 vs 2

Rezultatele exerciţiului: Lovitura cu capul;

106

Aplicaţia - 4 :

X X X

● ● ● X X X

● ● ● X X X

● ● ●

Lovitura cu capul din unghi; Durata desfăşurării jocului - 60 secunde.

Pe parcursul jocului, antrenorul va fi preocupat în mod special de siguranta desfăşurării jocului!

Exerciţiul va pune în valoare tehnica jocului şi copiii se vor distra.

Traducerea şi adaptarea:DURDUN GHEORGHE - DANIEL (posesor licenţa „B” – UEFA)

CINCI ANTRENAMENTE PREFERATEPUNÂND ACCENT PE APARARE

Les ReedDirector Dezvoltare TehnicăAsociaţia de fotabal, Anglia,

107

Aplicaţia - 5 :

▲ ▲

▲ ▲

X2

X1 O2

O1

Revista “INSIGHT”, vol.2, 1999

1. INTRODUCERE

Cât de mult este exersată deposedarea şi lupta corp la corp în zilele de astazi?

Nu sunt sigur că mai avem curajul sa îi învăţăm pe copii deposedarea la fel cum obisnuiam să o facem. Cred că este important să îi învăţăm această tehnică la o vârstă fragedă (6-7 ani), cum am observat la mini-clubul de fotbal la care propriul meu fiu activează, pentru a evita formarea unor obiceiuri uneori periculoase care pot deveni permanente dacă nu sunt corectate.

Îmi aduc aminte de deposedări oribile, într-un duel unu la unu, care probabil că au dus la accidentări şi au aratat lipsa unei bune metode de antrenament în această zonă.

Teoria mea este că deposedarea şi lupta corp la corp pentru posesia mingiei sunt zone care au nevoie de nişte sesiuni de antrenament perspective, măcar pentru protejarea jucătorilor, deoarece învăţarea pe propria piele nu este cea mai buna metoda.

Reguli de aur:

1. Insistaţi întotdeauna să poarte apărătorile.2. Ghetele trebuie să fie legate strâns.3. Asiguraţi-le cea mai plată suprafaţă posibilă.4. Echipele să fie echilibrate fizic.5. Folosiţi mingi de fotbal umflate corespunzator şi de mărime portivită.6. Exersaţi tehnica şi apoi începeţi antrenamentul.

Antrenamentul 1 Vârsta: 6-10 ani

1.1. Organizare: Fiecare jucător are o minge. Roşii încearcă să Ie ia mingea Albaştrilor în timp ce încearcă să menţină

posesia mingii lor. Când un jucator pierde mingea, iese afară 20 de secunde. Fiecare echipă încearcă să scoată echipa adversă afară.

1.2. Sfaturi: Căutaţi ocazii bune pentru a exersa deposedarea prin dublare.

"Fiţi atenţi la faulturi şi atacuri din spate şi descurajaţi-le. Ţineti jucătorii în picioare.

108

Antrenamentul 1

4 vs 4(4 contra 4)

10 metri

10

met

ri

vs*) = versus = contra

Avansaţi la Antrenamentul 2Acest antrenament introduce un apărător diferenţiat.

2.1. Organizare: 7 jucători cu minge; 1 fără. 1 trebuie să încerce să facă o deposedare sau să scoată mingile

pierdute. Dacă jucătorul reuşeste o deposedare, să schimbe locul cu adversarul şi

adversarul devine apărator.

2.2. Progresie: Schimbaţi sistemul la 6 contra 2 cu aceleaşi reguli. Apoi 5 contra 3 cu aceleaşi reguli.

2.3. Sfaturi: Predaţi metode corecte de deposedare. Nu permiteţi faulturi. Nu permiteţi atacuri din spate.

Avansaţi la antrenamentui 3 - atac corp la corp şi dublare

3.1. Sfaturi: Mai multă mişcare înseamnă urmărire pentru a provoca adversarul.

109

Antrenamentul 2

7 vs 1

6 vs 2

5 vs 3

10 metri1

0 m

etri

Apărătorii ar trebui să fie încurajaţi să forţeze jucătorii departe de marcarea unui gol sau în grupuri de coechipieri.

Când sunt făcute deposedări, coechipierii ar trebui să ia mingile pierdute.

Antrenamentui 4, Vârsta: 10-12 ani

4.1. Organizare: Fiecare echipă trebuie să aibă un atacant care să stea în jumatatea de

teren adversă. Echipa care se apară trebuie să se retragă în propria jumatate când au

pierdut posesia mingiei. Marchează, pasându-i atacantului într-una din cele 4 zone.

4.2. Sfaturi: Marchează gol rapid. Să traverseze terenul unitar. Deposedare din faţă. Încurajează atacul corp la corp.

110

Antrenamentul 3

ס סס ס

4 vs 4ס ס2 metri

ס סס ס

20 metri

30

met

ri

Antrenamentul 4

Zona de Zona de fund fund

6 vs 6

Zona de Zona de fund fund

20 metri

40

met

ri

Antrenamentui 5, Vârsta: 16-18 ani3 vs 3 vs 3

Traducerea şi adaptarea: MOLDOVEANU MIHAI


STRUCTURA LECŢIILOR PRACTICE

Susă: revista “INSIGHT”, Anglia

Studiază jocul şi ia în evidentă majoritatea factorilor de influenţă din

111

Antrenamentul 5

PortarX X X

O O OPortar

40 metri

30

met

ri

executare.

1. STUDIUL JOCULUI (sau formele de antrenament ale jocului relatat)Simplifică pentru a începe studiul: mai puţini jucători mai puţine reguli alege unul din cele trei momente principale ale fotbalului.

Şi aceasta este totul despre perceperea şi pătrunderea în joc: vede, ascultă, simte; recunoaşte; interpretează; anticipează; fă ce-i mai bine!

2. A INVĂŢA SĂ JOCI FOTBAL / A ÎNVĂŢA SĂ ANTRENEZI

A) OBSERVAREAStudiul jocului, urmărirea momentelor cheie :

Posesia mingii; Posesia adversarului; Schimbul de la 1 la 2 ( pierderea mingii ) şi de la 2 la 1 (recâştigarea

mingii)B) SITUAŢIA DE INCEPUT

Vârsta; Talent; Percepere; Nivel;

C) ANALIZAPrecizarea problemelor de fotbal!D) OBIECTTVESe are în consideraţie :

Vârsta; Nivelul; Motivaţia.

E) REALIZAREAntrenamentui practic:

Organizare; Alegerea exerciţiilor; Presiunea psihică; Influenţele.

F) EVALUAREAu fost atinse obiectivele? (reconstituie etapele anterioare)

3. OBJECTIVELE / SCOPURILE ANTRENAMENTULUIFormulează obiectivele / scopurile antrenamentului:

schimbă formaţia / jucătorii; caută jucători noi / mai buni

4. ŞEDINŢA DE ANTRENAMENT REFERITOARE LA PROBLEMĂTema centrală:Posesia mingiei în propria jumateate de teren;

112

Construcţia;Pentru a îmbunătaţi realizarea unei echipe, antrenorii trebuie să

definească /să formuleze problema pe care trebuie să o rezolve. Această problema trebuie apoi rezolvată de jucători cu ajutorul antrenorului.

5. SCOPUL CONSTRUIRII JOCULUI: Fiecare jucător trebuie să aibă aceeaşi idee. Această idee ar putea fi învăţată prin repetarea factorilor cheie ce aparţin

acestei teme şi acestor situaţii de joc. Factorii cheie trebuiesc învăţaţi de jucători, altfel... tot ce au învăţat sau

au reuşit ei ar fi fără sens. Ei trebuie să comunice. Acesta este motivul pentru care ei trebuie să

vorbească aceeaşi "limbă fotbalistică" şi trebuie să inceapă cu aceeaşi idee.

Deprinderile vor fi dezvoltate prin recunoaşterea scopului şi sensului activităţii / sarcinei.

Antrenori, nu uitaţi că jucătorii de fotbal sunt fiinţe umane!Ei au creier / dezvoltarea este activată de creier. Ţelul următoarei şedinţe de antrenament:Îmbunătăţirea poziţiilor de joc în propria apărare pentru a da pase mai bune

atacanţilor pentru a crea ocazii de gol mai multe şi mai bune.

6. MIJLOACE ŞI METODE:1. 5 contra 2 pe o suprafaţă dreptunghiulară (10/15 m x 20/30 m) - situaţia de joc cu restricţia adversarilor şi mărimea suprafeţei de joc. Joacă departe de presiunea adversarilor.2. Situaţia de joc 3 contra 2 în cercul de la mijiocul terenului cu vârful centralpoziţionat lângă suprafaţa de 16 m. a adversarilor (la fel 3 contra 3, 4 contra 3; 4 contra 4)3. Ca mai sus, dar cu situaţii de joc mai complicate!

T.I.C. Remarci: TEHNICA• pase bune, bun control

CUNOAŞTEREA ( PRIVIREA GENERALĂ ) studiază situaţia; alege momentul potrivit pentru pasă lungă; alege cel mai bun moment pentru a cere pasă lungă (de catre

înaintaş).

113

COMUNICARE alege momentul potrivit pentru a cere şi a pasa;

114

lucraţi împreună (colaboraţi dupa pasă pentru a înscrie).

7. ANTRENAMENTUL ŞI OBIECTIVELE ANTRENORULUI ÎN FAZE DIFERITE

VÂRSTA SCOP CONŢINUT T.I.C.

+/- 5ani "Mingea este rotundă, şi acestlucru este chiar dificil"

Tehnica, cunoaştere,comunicare

Mărimea mingiei: foloseştemiingii de tenis şi alte mingii mici

• atingerea mingiei• controlul mingiei• stăpanirea mingiei• "Eu şi mingea"

Deprinderi:• direcţie• viteză• acurateţe

+/- 6-11 ani Jocul fundamental matur Tehnică, cunoaştere,comunicare

Mărimea mingiei: 3 (3 contra 3)(4 contra 4)(5 contra 5)

Deprinderi tehnice şicunoasterea jocului prinjucarea unor situaţii de jocsimplificate (formefundamentale)

+/- 11-16 ani Jocul matur T.I.C.

Mărimea mingiei: 4 - 5 (11 contra 11)(6 contra 6)(7 contra 7)(8 contra 8)(9 contra 9 )(10 contra 10)

Cerinţele echipei (datorii)pe zona şi poziţia de-alungul micilor părţi de joc şia întregului joc.

+/- 16-18 ani Competiţa matură T.I.C.Mărimea mingiei: 5 (11 contra 11) Antrenarea eficienta si sub

aspect mental, totui serezuma la castigarea corectaa jocului.

+/- 18 ani Maturitatea optima în fotbalul decel mai înalt nivel

T.I.C.

Mărimea mingiei: 5 Specializarea sauinfluenţarea jucătorilor subaspect multifuncţionalpentru a face fată stresuluidin timpul jocului.

T.I.C. = TEHNICĂ - CUNOAŞTERE - COMUNICARET.I.C. - sunt bazate pe propria percepţie

8. ANTRENAMENTUL

REALIZAREA ANTRENAMENTULUI:Jucătorii trebuie să fie conştienţi şi să cunoască scopul (acest lucru trebuie

să devină problema jucatorului) desfaşurarea jocului repetiţii la nesfârşit plăcere, distracţie, motivaţie.

115

Calitatea procesului de învăţare se bazează pe modul în care antrenorul foloseşte aceste forme. El trebuie să fie capabil să studieze comportamentul, realizările jucătorului.

Fiecare lecţie practică (antrenament) are urmatoarele cerinţe :1. Obiective fotbalistice:

să marcheze goluri; să construiască; să se apere.

2. Echipament - un numar suficient de : mingii (mărimi corecte); conuri de diferite culori; porţi portabile.

3. Multe repetări multe schimbări de direcţie, o bună planificare.

4. la în consideraţie vârsta, dibăcia, nivelul grupului (echipei).

5. Un bun antrenor influenţează jucătorii; intervine, dă instrucţiuni, demonstrează, pune întrebări.

Traducerea şi adaptarea: PLĂVACHE CONSTANTIN


FOTBAL JUNIORI REVISTA "INSIGHT" VOL.4

116

Susă: revista “Insight””, Anglia

Antrenorii şi managerii echipelor de copii sub 10 ani întreabă cât este de importantă introducerea în cadrul antrenamentelor a unor exerciţii precumstatul în cap şi alergarea în suveică?

Jucătorii tineri sunt încă în creştere şi nu trebuie trataţi ca adulţii. Este mult mai eficient să se folosească o minge cât de mult este posibil

şi să se includă tipuri de exerciţii pe care organismul copiilor Ie poate efectua!

ContactuI cu mingea e mult mai important şi poate fi realizat în timp ce li se dau copiilor tot felul de exerciţii potrivite!

lată un exerciţiu de antrenament ce se bazează pe dribling, întoarcere şi schimbare de direcţie!

117

1. Încalzirea:- jucatorii aleargă pe tot terenul;- se evită între ei;- ţin capul sus;- antrenorul Ie cere schimbarea direcţiei în alergare;- streching (Întindere);- exercitii usoare;- mărirea vitezei în schimbarea direcţie de alergare!

X X X X X

X

X X X X X X X

X X

2. Încalzirea aprofundată:- “O”, este apărător!- Încearcă să se ţină dupa un jucător;- jucătorul după care se ţine, este apărator acum!- jocul continuă!

X X X X X

X X

X X X X X X X

X O

3. Încălzirea cu mingea:- jucătorii au fiecare mingi proprii!- driblează orice jucator întâmpinat;- nu se lovesc între ei;- lucrează cu capul sus;- schimbă direcţia;- pleacă repede de lângă adversar!

X ○ X ○ X ○X ○ X ○

X ○ X ○

X ○X ○ X ○ X ○ X ○ X ○ X ○

X ○X ○

Iată două scheme de joc pentru exersare recomandate de Andy Radcliffe, membru FACA, de la Alsager Forest FC, unei echipe cu jucători tineri ce joacă în Liga din Crewe Alexandra FC Soccer Center Under - 11s League. Tema: “Dupa ce se exersează şutul la poartă şi se execută 1 X 1, se încheie încalzirea cu exerciţii pentru stopuri şi pase”!

EXERCITIUL 1:- jucătorii (8 copii) formează un cerc;

118

5. Driblingul şi întoarcerea:- “O”, este aparător!- “X”, este atacant!- fiecare atacant are o minge;- atacanţii driblează pe teren;- apăratorul încearcă să intre înposesia mingii;- daca un atacant pierde mingea, devine apărător!

X ○ X ○ X ○X ○ X ○

X ○ X ○

X ○X ○ X ○ X ○ X ○ OX ○O

4. Antrenament tehnic:- jucătorii cu minge aleargă unul spre celălalt conducând mingea!- imediat, ce ei se întâlnesc, se întorc şi revin la colegi;- pleacă următorul;- se folosesc diferite tipuri de întoarcere!

X X X X

X X X X ○ ○ ○ ○

○ ○ ○ ○X X X X

X X X X

- jucătorul cu mingea (X2) strigă numele lui (X7) şi se duce în locul lui;- jucatorul care primeşte pasa strigă alt nume de jucător (ex.:X4) şi transmite mingea din prima;- la rândul lui, portarul (K) prinde mingea şi după ce strigă, aruncă mingea acelui jucător pe jos!

EXERCITIUL 2:

- 6 jucători formează un cerc în care se află alţi doi jucători, unul care primeşte şi altul care pasează;- mingea este jucată prin intermediul celui care primeşte pasa, care o atinge o singură dată şi o transmite la pasator (P);- cel ce pasează trebuie să iasă în faţă, la primire, pentru a fi vazut şi a arăta că este liber şi apoi pasează unui jucător din cerc (X5);- portarul (K) reţine mingea şi o aruncă!

119

6KX2

X3 X8

X4 X7

X5 X6

6K X6

PX2

X3 X5

R

X4

Fotbal pentru juniori:

Antrenamentul este pentru grupe de copii mici care trebuie să înveţe cum să stea în teren: (vezi schema ce urmează!)

- sunt delimitate careuri pentru abilitate: careuri mici şi mari;- pase în careurile respective fără ca mingea să iasă din careuri (laterale şi înapoi);- într-o perioadă de câteva săptămâni sau o lună se scot conurile din centru şi se deschide oportunitatea de 2 vs 2, 4 vs 4, 6 vs 6 cu portar;- antrenorul repune mingea în joc când iese afară!

120

7. Antrenament complet: - jucătorii aleargă uşor; - se răspândesc pe teren; - jucătorii merg în jurul terenului; - jucătorii vor atinge mingea de

mai multe ori;- antrenament intens; - asigurarea pauzelor pentru

băuturi între fiecare etapă a antrenamentului!

- faceţi antrenamentul cât mai distractiv!

X X X X

X X X X

X X X X

X X X X

6. Joc Mini Fotbal- 4 vs 4 (4 contra 4)!- jucătorii sunt lăsaţi să joace!- jucătorii sunt încurajaţi să păstreze mingea!- jucătorii sunt încurajaţi să iadecizii despre cum să păstreze mingea!- sunt îndrumaţi să se întoarcă,să dribleze şi să facă stânga-împrejur!

X X X X

X X X X

O O O O

O O O O

Legendă:

Traducerea şi adaptarea: PREDA IULIAN


121

- conuri marcatoare!

-conuri ce delimiteaza poarta!

- antrenor!

ANALIZA FIZIOLOGICĂ ŞI TEHNICĂA JOCURILOR DE JUNIORI 3 LA 3 ŞI 5 LA 5

Sursa: Revista “INSIGHT”, Vol.4, 2001, Anglia

1. INTRODUCERE

Lipsa studiilor pe tema fotbalului de juniori este recunoscută. Succesul recent al Franţei, urmat de investiţia pe termen lung în fotbalul de juniori şi dublat de cererea tot mai mare în fotbalul intern de a creea talente proprii, scoate în evidenţă nevoia de muncă mai intensă în acest domeniu. În mod deosebit este nevoie de aceste studii pentru a imbunătăţi înţelegerea cererilor fiziologică din fotbalul de juniori.

Prin analize motrice şi ale ritmului de muncă, alături de teste fiziologice, aceste cereri pot fi clarificate, urmate de programe de antrenament mai folositoare. De exemplu, în ultimii ani persoanele implicate în aceste studii au ajuns la un acord cu privire la sistemele de energie folosite în fotbalul pentru juniori. Reilly (1996) a declarat că seniorii îşi procură energia în proporţie de 80% aerob. Copiii au sisteme anaerobe mai puţin dezvoltate în comparaţie cu adulţii şi depind mai mult de mecanismele aerobe (Eston şi Reilly,2001). Acest lucru se explică prin faptul că juniorii joacă fotbal la o intensitate mai redusă decât seniorii. Şi mai mult decât atât, deoarece începătorii (copii mici) au un potenţial mai limitat pentru a-şi dezvolta un sistem anaerob şi astfel programele de antrenament care pun baza pe antrenamente scurte şi intense nu sunt potrivite pentru ei. Ţinând seama de transformarile care se produc în sistemele de energie ale fotbaliştilor în creştere, analiza gradării efortului trebuie să se efectueze pe baza comparaţiilor atât dintre diferitele tipuri de joc cât şi dintre diferitele grupe de varsta. În mod similar, este nevoie de o analiză tehnică a fotbalului pentru juniori cu scopul de a întelege care tip de joc oferă mediul cel mai propice pentru dezvoltarea unor abilităţi specifice la fiecare nivel de vârstă.

Articolele anterioare din revistă "INSIGHT" au examinat nevoile fiziologice şi tehnice la jocurile de juniori 11 vs 11; 8 vs 8 şi 7 vs. 7. Articolul de faţă prezintă o analiză mai aprofundată a jocurilor 3 vs 3 şi 5 vs 5 care implică jocuri la porţi mici fără portari, o abordare des folosită în antrenamente.

2. METODICA

Jucătorii amatori cu vârsta cuprinsă între 10 şi 12 ani. Jocurile au avut loc pe o perioadă de 2 zile cuprinzând 4 jocuri de 3 vs 3 şi 4 jocuri de 5 vs 5.

Jocurile 3 vs 3 s-au desfasurat pe terenuri de 30 de yarzi lungime şi 20 lăţime, în timp ce jocurile 5 vs 5, s-au desfăşurat pe un teren de 40 de yarzi lungime şi 30 lăţime, recomandate de Asociaţia de Fotbal. Porţile au avut lăţimea de 2 yarzi (1 yard = 90 cm)

Toate jocurile au durat 15 minute Jocurile au fost filmate de 2 camere dintr-o poziţie mai înaltă cu scopul

analizei tehnice respectiv a gradării efortului.

122

3. ANALIZA MOTRICA ŞI A GRADĂRII EFORTULUI

Au fost selecţionaţi 2 jucători pe joc. Au fost evaluate 16 acţiuni discrete: acţiuni cu mingea incluzând driblinguri,

încrucişări, sprinturi, şuturi, atacuri prin alunecare, întoarceri, lovirea mingii cu capul şi pase. Actiunile fără minge vizate au fost: mers, alergare uşoară, incrucişare, sprint, alergare laterală, alergare cu spatele, întoarceri.

Jucătorii au efectuat fiecare mişcare într-un mediu de joc simulat pe o distanţă de 20m. Viteza medie la fiecare mişcare a fost apoi calculată. În analiza video la fiecare acţiune, timpul a fost măsurat în secunde şi distanţa acoperită a fost calculată cu ecuaţia: distanţa acoperită = timp parcurs pe acţiune x viteza medie de acţiune.

Pulsul a fost măsurat cu un monitor special la intervale de 5 secunde.

4. ANALIZA TEHNICĂ

Toate meciurile au fost filmate în scopul analizei tehnice. Asezarea în teren a fost împărţită pe 3 zone egale: apărare, mijloc, atac.

S-au luat notiţe referitoare la analiza actiunilor jucatorilor în posesia mingii. Au fost folosite urmatoarele categorii de actiuni: dribling (5 pasi cu mingea),

controlul mingii, pasă scurtă (mai putin de 5 m), pasă medie (5-15 m), pasă lungă (peste 15 m), pasa reusită/nereusită. Lovitura precisă reusită/ nereusită, alunecarea, blocarea mingii, şut la poartă, rostogolire şi fault. Opt mingii au fost plasate în jurul terenului pentru a prelungi timpul de joc.

5. REZULTATE ŞI DISCUŢII

Jocurile 5 vs 5, în comparaţie cu jocurile 3 vs 3 au fost de o intensitate mai redusă şi de o durată de timp mai mare, în timp ce în jocurile 3 vs 3 jucătorii au fost angajaţi în eforturi cu o intensitate mai mare (se vede in figura 1). Jucătorii din meciurile 3 vs 3 au folosit perioade de timp statice mai lungi decât în meciurile 5 vs 5 (177,4 faţă de 145,6 secunde). Deoarece timpul cu distanţa sunt strâns corelate, aceste rezultate sunt reflectate pe parcursul jocului fără minge, prezentate în figura 2.

INTENSITATEA ACTIVITATII

Fig. 1.Timpul mediu parcurs în exerciţii de intensitate joasă şi înaltă pentru fiecare jucator

123

TIM

PU

L T

OTA

L (

%)

DISTANŢA ACOPERITĂ (m)

Fig. 2. Distanţa medie parcursă de fiecare jucător fără minge.

În ambele tipuri de joc jucătorii au parcurs distanţe totale similare.Totuşi tabelul 1, indică faptul că, în timp ce în jocul de 5 vs 5 distanţele parcurse au fost mai mari fără minge, în jocul de 3 vs 3 s-au parcurs distanţe mai mari cu mingea.

Distanţa parcursă (m)

3 vs 3 5 vs 5

Cu minge 215.6 141

Fără minge 1216.8 1311.7

Distanţa totală 1432.4 1452.7

Tabelul 1. Distanţe medii parcurse cu şi fără minge în jocurile 3 vs 3 şi 5 vs 5 de fiecare jucător.

Fig. 4. Date referitoare la pulsul mediu al inimii în jocurile 3 vs 3 şi 5 vs 5.

124

CA

TE

GO

RIA

DE

MIŞ

CA

RE

Timp (min)

Pu

ls

Proporţia mai mare a timpului parcurs în activitatea cu intensitate mai mare din jocul 3 vs 3 este evidentă şi în datele despre pulsul inimii. Figura 4 arată faptul că pulsul inimii a fost mai mare în jocul 3 vs 3 decât în jocul 5 vs 5 de-a lungul întregului meci. Pulsul mediu al inimii a fost de 184 bătăi/minut pentru jocul 3 vs 3 şi 172 batai/minut pentru jocul 5 vs 5. Aceste valori se egalează cu 88% pâna la 82% din valorile maxime estimate referitoare la pulsul inimii (estimate pe baza ecuaţiei puls maxim = 220-vârsta [ani]).

6. ANALIZA TEHNICĂ

Timpul şi spatiul suplimentar cu mingea permis de jocul 3 vs 3 au avut ca rezultat mai multe încercări de marcare, driblinguri, pase scurte şi medii, pase înainte şi pase reusite (vezi figura 5). Incidenţa paselor lungi a fost mai redusă şi aproape identică în ambele tipuri de joc. Astfel, se indică faptul ca această abilitate nu este bine dezvoltată la aceşti jucători şi nu este restricţionată de spaţiul de joc. Deşi jocurile 5 vs 5 s-au desfăşurat pe un spaţiu mai mare jucătorii suplimentari au demonstrat cantitatea redusă a driblingurilor şi paselor reuşite. O medie de 117 recuperări a avut loc în jocul 5 vs 5 în comparaţie cu 100 recuperări în jocul 3 vs 3.

Cea mai mare parte a acţiunilor au avut loc la mijiocul terenului în jocul 5 vs 5, în timp ce la jocul 3 vs 3 acţiunea s-a desfaşurat mai mult în zona defensivă. (se vede în tabelul 2).

Acest rezultat nu a fost asteptat dar este probabil o urmare a regulilor folosite în joc. De exemplu: toate repornirile au avul loc de la linia de mijioc şi fiind dată incidenţa mai mare a încercărilor de marcare din jocul 3 vs 3, s-a ajuns la o mai mare acţiune începută în zona de apărare. Prin urmare, marimea mai mică a suprafeţei de joc şi incidenţa mai mare a încercărilor de marcare în jocul 3 vs 3, a avut ca urmare pozitia mai frecventa a mingii în afara jocului şi pentru o perioadă mai lungă de timp (5 min, 56 sec) decât în jocul 5 vs 5 (4 min, 28 sec).

Această ultimă concluzie poate fi o explicaţie a observaţiei făcute mai devreme cu privire la jucătorii care parcurg mai mult timp, în poziţie statică în jocul 3 vs 3 comparativ în jocul 5 vs 5.

ProcentuI tuturor actiunilor (%)

3cu3 5cu 5

Aparare: 39 30

Mijioc: 34 41

Atac: 27 29

Tabel 2. Distribuţia jocului în fiecare zonă a suprafeţei terenului în jocurile 3 vs 3 şi 5 vs 5.

125

FRECVENTA

Fig. 5

7. REZUMATE ŞI CONCLUZII

Comparându-se cu jocurile 5 vs 5, jocurile 3 vs 3 au ca rezultat: Activităţi de intensitate mai mare cum ar fi: sprint şi încrucişări, dublate de

perioade mai lungi de repaus; Puls mărit: Perioade mai lungi de timp şi distanţe mai mari parcurse în posesia mingi; Mai multe pase scurte sau medii, pase reuşite, pase înainte, driblinguri şi

încercări de înscriere.Aceste concluzii indica faptul că jocul de 3 vs 3 este mai potrivit

pentru dezvoltarea calităţilor tehnice, deoarece permite un contact mai des cu mingea şi un nivel înalt al rezultatelor reuşite. Presiunea ce se adaugă din cauza jucătorilor suplimentari din jocul 5 vs 5 rezută în mai multe schimbări de posesie a mingi, mai puţine pase reuşite şi mai puţine încercari de înscriere. Aceste idei sunt susţinute pe studiile anterioare cu privire la jocurile 4 vs 4; 6 vs 6; 7 vs 7; 8 vs 8 şi 11 vs 11; şi privite în ansamblu indica faptul că jocurile limitate ca spaţiu sunt mai potrivite pentru dezvoltarea calităţilor tehnice, concomitent cu cresterea numărului de jucători apare o mai mică expunere la minge şi mai multă variabilitate printre jucătorii care realizează acţiuni reuşite, deşi jocurile limitate ca spaţiu oferă o mai mare oportunitate pentru antrenamentui tehnic, pot exista şi dezavantaje impuse de o încarcatura mai mare de efort fizic şi în mod potenţial, o mai mica oportunitate pentru dezvoltarea capacităţilor de întelegere a jocului şi de luare a deciziilor. Totusi, studiile din domeniul motric sugereză faptul că deşi antrenamentul, care te aduce în stare de oboseală, poate avea negative asupra performanţei, mai important este faptul că nu împiedică învăţarea şi chiar uşura formarea abilităţilor (vezi, Schmidt şi Wrisberg, 2000). Antrenamentul în condiţii de oboseală poate fi în mod deosebit util, în cazul în care abilităţile tehnice sunt

126

TIM

PU

L D

E J

OC

FRECVENŢA

deja aşa de bine asimilate, implicând faptul că acest tip de antrenament este mai potrivit pentru jucătorii cadeţi sau cei profesionişti, decât pentru cei începători. O altă sugestie este aceea că efctuarea unui astfel de antrenament poate fi recomandabilă în îmbinarea abilităţilor fizice cât şi tehnice ale jucătorilor.

Traducerea şi adaptarea: ROŞU MARIAN


1. FOTBAL – JUNIORI

Sursa: Revista „INSIGNT” Vol. 4, 2001

Partea I-a

Munca cu juniorii, în perioada în care au loc creşteri bruşte este adesea o perioadă dificilă pentru antrenori. Fetele trec prin experienţe de creşteri bruşte, în jurul vârstei de 12 ani, în timp ce băieţii încep să Ie simtă, în jurul vârstei de 14 ani.

În acest timp, construcţia psihologică a adolescenţilor este adesea instabilăşi confuză, în timp ce aceştia se străduiesc să găsească soluţii la problemelecare se ivesc. Lecţiile lungi şi plictisitoare îi vor demoraliza pe copii şi ei vorrespinge procesul de învăţare!

Antrenorii trebuie să stimuleze jucătorii şi să-i provoace, şi în acelaşi timp, să înţeleagă schimbările lor.

lată o lecţie de antrenament bazată pe zonele de pasare, traversare şi finalizare urmărind câteva principii de bază în munca cu aceiaşi grupă de vârstă:

1. Lucraţi maxim 20-30 min. la o lecţie;2. Folosiţi un limbaj uşor de înţeles;3. Arătaţi perseverentă şi răbdare;4. Încurajaţi calitatea exerciţiului, nu cantitatea!5. Încurajaţi jucătorii să-şi înteleagă rolul atât ca indivizi, cât şi ca membrii ai echipei.6. Arătaţi buna organizare şi conducere - copii vor riposta în această perioadă!7. Încurajaţi interesul şi entuziasmul în diferite tipuri de învăţare, accesibile copiilor, cum ar fi video, calculator, reviste şi discuţii.

Lecţia 1: 10 minute, suprafaţa de 10 x 10 yards (1 yard=0,9 m)

127

X1 joacă cu X2 şi urmareşte pasa, în timp ce O1 joacă cu O2 şi urmareşte pasa.Lecţia continuă!

Punctele cheie:a) asigură-te că ai cale libera ca să pasezi!b) hotărăste-te dacă, să pasezi primul sau să ataci?!c) fii atent la acurateţea pasei!d) greutatea pasei?!

Lecţia 2: 20 minuteX5 pasează la X1 care redublează mingea pentru X6 să joace cu pasa în calealui X3, X3 joacă în cros mingea pentru X1 şi X2 pentru a finaliza.Apoi, jucătorii se rotesc aşa că acum: X6 şi X5 vor trece la finalizare şi X7 şi X8 şi X8, la centrare. Lecţia se repetă!

128

X X X X 2

X 1 X X X

O, O, O, O1 O2, O, O, O

PORTAR

X1 X2

X3 X4

X8 X7 X X

X6 X5 X X X X

X X

Punctele cheie:

a) pase favorabile, exacte!b) decideţi ce fel de centrare să fie (ex: apropiată, depărtată)?c) trimiteţi centrări precise!d) terminaţi cât mai repede posibil!

Lecţia 3: 25 minute

Mingea trimisă de un portar 1 la O1 în ,,adâncime" (sau la O2), O1 centrează mingea. Se joacă până când se marchează un gol sau un punctpe ţintă. Dacă X, câştigă mingea, jucaţi cu X1 sau X2, şi apoi, încercaţi sămarcaţi. Lecţia începe mereu de la portar!

Avansaţi până la un joc unde suprafaţa iniţială a „terenului" este între 60 şi 40 yards (1 yard = 0,9 m)

Punctele cheie:

a) decizia pentru cel care centrează (ce tip de centrare va fi?)b) trimiterea centrării – calitatea ei?c) cronometrare / unghiul de alergare al jocului din faţăd) finalizare

Terminaţi lecţia cu discuţii şi provocaţi jucătorii când pleacă să raspundă maiîntâi la întrebările următoare :

1). Ce am facut bine la antrenament?2). Este ceva ce aş putea face mai bine?3). Pe ce, să încerc să mă concentrez la urmatoarea şedintă de antrenament?Şi apoi, încurajaţi jucătorii să se uite la un meci la televizor sau video şi să

privească centrările, alergarea şi finalizarea atacanţilor.

129

O2 GKG O1

X1 Q X2

GK

XO XO

XO

XO XO

GK’

2. FOTBAL JUNIORI

Partea II-a:

Practici de tragere pentru mai puţin de 9 jucători.Următoarele practici de tragere au fost testate de Nick Mummery, membru al F.A.C.A., director P.E. la liceul George Sailer în West Brammwich şi manager la echipa de mini fotbal Aston Villa.

Lecţia - 1Organizare:X1 pasează mingea la X3, asigurându-se că X1 primeşte mingea din ambelepărţi.

Aplicaţie practică:-X1 pasează mingea la X2 şi X2, pune mingea jos!-X1 atinge mingea şi apoi trage;-X1 primeşte 2 puncte, dacă marchează în ambele seturi ale conurilor mici şiun punct, dacă marchează în setul mare al conurilor din mijioc.

Siguranţa:X1, trebuie să tragă printre două conuri de marcare pentru a asigura şi da sigurantă portarului. Amintiti-vă că aceste practici sunt foarte intensive pentru portari şi au nevoie de asemenea, de fluiditate şi odihnă - fapt care este adesea omis!

Înaintare:X3, poate să preseze dupa ce X2, a lasat mingea să termine primul timp, pentruX1.

Lecţia - 2Organizare:X1 serveşte mingea lui X2, X2 şi O stau spate-n spate, 0 cu faţa la portar. 0nu trebuie să se întoarcă sa-l vadă pe cel care serveşte mingea .

130

TRASEUL JUCĂTORULU

ITRAIECTORI

A MINGII

GK

X2X1

○○

○

○

○ ○

Legendă:GK (GOAL KIPER) = PORTAR

○

CONURI

MINGE

Practicare:

- X2, semnalizează discret pe ce parte vrea să fie jucată mingea!- X2, încearcă atunci să şuteze, O reacţionează imediat ce vede mingea şi

încearca să blocheze şutul!

Înaintare:

- X2 nu semnalizează; X1 joacă mingea pe partea pe care o alege el!- X1, se apropie de X2 ca să serveasca o aruncare înalta pe sub braţ, în aşa felîncat, X2 trebuie să lovească mingea din voleu!

Lecţia – 3

Organizare:

- Să folosească în acelaşi timp ambele părţi ale traseului - cu X5, X6 şi X7 care fac acelaşi lucru:- X4 şi X8 stau în spatele porţii ca să prindă mingea de la şutul la poartă;- Toti jucătorii fac o mişcare de rotaţie astfel X4, devine X5 şi X8 devene X1!- Dacă nu sunt doi portari, scurtaţi un set de goluri sau insistaţi pentru prima dată asupra finalizării golului fară portar.

Aplicaţie practică:

- Deoarece X1 joacă mingea cu X2, X3 se mută la următorul marcator în joc- Pe lângă practicarea tragerii, această lecţie este pentru a încuraja mişcarea până la minge.- Dupa ce X2 a jucat mingea cu X3, se mută mai departe pentu a primi mingea de întoarcere, înainte de a trage la poartă.

Înaintare:

Limitaţi numărul contactelor pentru fiecare persoană care asează mingea, după cum este situaţia!

131

GK

OX2

X1

Traducerea şi adaptarea: STOICA MARIUS (posesor licenţa „B” –UEFA)

132

X8

GK

O X1

O X3X2 O O

O X6 O X7 O

GK X5 O

X4

TRASEUL JUCĂTORULUITRASEUL MINGII

FOTBAL JUVENIL

Sursa: Revista „INSIGHT”

Anglia, Vol.2, 1999

Aici sunt câteva antrenamente ce vor ajuta la dezvotarea tehinicii de dribling. Driblingul este una dintre abilităţile cheie pe care foarte tinerii jucători le vor executa într-un mei. Ei adoră să aibă mingea şi se vor pregăti să încerce să dribleze şi să alerge cu mingea la picior tocmai când este mai dificil, datortă numărului celorlalţi jucători-să-I lăsăm să încerce aşa vor învăţa ei. Cu cât jucătorii cresc în vâstă, cu atât ei vor deveni mai selectivi în ceea ce priveşte momentul pentru a dribla. Ei vor dribla mai degrabă pentru un motiv, decât de dragul lui. Munca antrenorului este să prevadă oportunităţile ce revin diferitelor grupe de vârstă, dar reamintiţi-vă că pentru orice grupă de vârstă multe atingeri ale mingii vor mări abilităţile la driblare.

Exerciţiul 1 (fig. 1):

Fiecare are o minge Mişcare în jurul terenului cu mingea Exersaţi folosind diferite suprafeţe pentru mişcarcarea mingii cu piciorul

stâng. Folosiţi piciorul stâng şi drept

La comanda antrenorului „Opriţi mingea!" - puneţi piciorul pe ea

(fig. 1)


X1 pasează mingea până la X2 şi apoi se aşează în faţa lui X2 X2 i-a mingea trecând de X1, care stă X2 joacă mingea până la X3 şi se aşează în faţă Exerciţiul continuă

133

X X X

X X X

X X X

X X X

(fig. 2)


X1 joacă baonul până la X2 şi apoi se retrage în apărare X2 încearcă să ajungă la jaloanele A, B, C, ori D pentru a marca un gol

(fig. 3)


Porţi mici marchează în exterior suprafaţa, de jur împrejur X-urile au fiecare minge - ei sunt atacanţii O-urile - sunt fundaşii X-urileî ncearcă să dribleze trecând de O-uri şi să marcheze Jucătorii schimbă rolurile după gol Dacă O-urile câştigă mingea ei devin atacanţi

134

X3 X1 X2

X2 X1

▲A ▲B

▲C ▲D

(fig. 4)


X-urile conta 0-urilor Ca să marcheze un gol X-urile combină sau driblează cu mingea la picior

peste linia A O-urile încearcă să recupereze din spate mingea, să treacă peste linia B şi

apoi să marcheze

(fig. 5)

135

X X

● ●X

●O O

O

▲ ▲ ▲ ▲ ▲ ▲

▲ ▲ ▲ ▲ ▲ ▲

◄

◄

►

►

X ● O

X O

Am dori să-i mulţumim lui Kad Halabi pentu următoarete trei exerciţii propuse pentru tinerii fotbalişti. Kail deţine licenţă UEFA B, iar în prezent lucrează pentru FC Reading.El a artrenat mult timp în Statele Unite ale Amercii, dar şi pe FC Charlton Alhletic.

(fig. 6)

2 vs 2 – JOCUL DE PASE (fig. 6):

Vârsta: 7ani şi pesteNecesare: 3 conuri, cel puţin 3 mingi şi cel puţin 6 jucători

REGULI:

Jocul este 2 contra 2 Primii doi jucători din fiecare echipă concurează fiecare împotriva altora,

când mingea este servită în teren de antrenor Ţelul exerciţiului este ca echipa în posesie să paseze mingea lipită de unul

dintre cele 3conuri şi să le lovească pe deasupra Aceasta poate fi realizată doar o dată de echipa aflată în posesie, jucătorii

pasând mingea între ei cel puţin o dată Când conul este lovit deasupra se ridică, iar următorul set de jucători joacă Fiecare joc trebuie să dureze în jur de 1 minut Dacă mingea este lovită în afara suprafeţei de joc, o a doua minge este

introdusă în teren şi jocul continuă

PROGRESE:

Un gol poate fi marcat când echipa aflată în posesie pasează mingea de cel puţin 2 ori între ei înşişi

Dacă pasa este executată cu succes între jucătorii în posesie, golul este acordat

136

2 VS. 2

▲ ▲

▲

10

P PPC ◘CP P P P

FACTORI CHEIE:

Fii atent Comunicare bună Accentuarea primirii mingii, cu,”deschiderea'' poziţiei corpului

(fig. 7)

Exerciţiul de pasare (fig. 7):

Vârsta: 5 ani şi pesteNecesare: conuri, mingi, maieuri

REGULI:

În doi, jucătorii pasează mingea între 2 conuri (marcate separat la 2 yarzi) Mingea trebuie pasată cu interiorul piciorului Fiecare jucător trebuie să execute două atingeri, una la preluare şi una la

pasare Fiecare zonă a piciorului trebuie folosită în timpul exerciţiului (interiorul,

talpa, exteriorul) Când se lucrează la preluarea mingii cu exteriorul piciorului, un jucător

pasează balonul direct la mijlocul celor 2 conuri, iar jucătorul care urmează să primească balonul foloseşte exteriorul piciorului pentru a trece mingea în exteriorul conului înainte de a pasa înapoi

Întrecerea este gata după ce fiecare suprafaţă a piciorului a fost exersată. Cele mai multe pase câştigă.

137

●

●

▲

▲

▲▲

●

●

▲▲

●

●

●

▲………………

▲………

●………

●

▲▲

●▲

▲

●

●

▲ ▲

●

●

EXERCIŢIUL DE PASARE

PROGRESE:

Conurtile joacă rol de limite Jucătorii sunt acum liberi să se mişte oriunde în teren şi să paseze mingea

între conuri pentru a marca gol. Se poate face cu 1 sau 2 jucători jucând rol de fundaşi. Fundaşii încearcă să

deposedeze atacanţii şi să lovească mingea în afara suprafeţei Jocul se joacă pentru 1 minut. Antrenorul creşte numărul atacanţilor

marcatori şi ţine scorul. Următorii fundaşi sunt atunci intoduşi în joc pentru a încerca să bată

precedentul scor.

FACTIORII CHEIE:

Fii activ Pasează cu interiorul piciorului Ponderea pasei Primind mingea în mişcare ajuţi la deschiderea jocului jocului, mingea

fiind jucată într-o direcţie specifică

2 CONTRA 2 – EXERCIŢlU DE ŞUTARE (fig. 8):

Vârsta: de la 7 ani în susNecesare: Acest exerciţiu poate fi efectuat cu minimum 8 jucători şi maximum 20 jucători.

REGULI:

Jocul este simplu, 2 contra 2 şutând la poortă Jucătorii lovesc mingea la poarta opusă Jucătorii din apărare îşi pot folosi mâinile pentru a salva mingea Odată ce mingea este salvată este şutată la poarta adversă Golurile vor fi marcate din propria jumătate Învingătorii înaintează către terenul următor, în timp ce învinşii se vor muta

de-a lungul terenului

FACTORI CHEIE:

Lovirea mingii cu şiretul pentru putere Lovirea mingii cu latul pentru a ţine mingea jos Accentuarea lovirii mingii rapid şi în mişcare Fii atent tot timpul

138

(fig. 8)

* 1 yard = 0,9 m

Traducerea şi adaptarea: BELEAN GEANI-FLORIN


139

Fig. 8EXERCIŢIU DE ŞUTARE

10

YA

RD

S10 YARDS

PP

PP

P P

PP

●●

CINCI EXERCIŢII PREFERATE PENTRU DEZVOLTAREA JUCĂTORILOR DE - FOTBAL DE VÂRSTE

ÎNTRE 7-14 ANI

John Allpress, antrenor FARevista INSIGHT, vol.5, 2002, Anglia

John Allpress, antrenor pentru dezvoltarea jucătorilor de fotbal pe plan naţional (7-14 ani), prezintă, în linii mari, 5 exerciţii preferate:

Exercitiul 1 – Tema: 4 contra 4

Diagrama 1

Obiectiv: stimularea tinerilor jucători să înţeleagă mai întâi schemele, să realizeze un domeniu variat de pase pentru a fi iniţiaţi în schimbarile jocului.

Organizarea:

- Jucătorii marcaţi cu X joaca cu scopul de a ajunge la fiecare capăt prin pase scurte sau lungi

- Jucătorii marcaţi cu O joacă atacând din flancuri cu scopul de a schimba jocul cu condiţia de a atinge mingea o dată sau de două ori

- 4 contra 4 la mijloc

Nota antrenorului:

Aşezarea nu trebuie să aibă formă dreptunghiulară - vezi diagrama 2

Scop:Păstrarea posesiei şi aducerea mingiei din pozitia X1 la X2 şi înapoi, pentru a marca un punct.Jucătorii pot juca scurt sau lung sau pot schimba jocul.

Diagrama 2

Factorii cheie:

1. Crearea spaţiului de joc 2. Poziţia corpului la primire 3. Prima atingere4. Unghiul de sprijin 5. Distanţa de sprijin 6. Alegerea pasei 7. Calitatea pasei

140

Exercitiul 2 - Lucrul în cercObiectiv: să stimuleze tinerii jucători să vadă schema, să ia deciziile şi să execute, tehnic, corect.Diagrama 1

141

X1

X

X O O

O OX X

Diagrama 1X2

O

O

O

O

X

O O

O O

X

X O

O X

O X

X

O

Diagrama 2

Organizare:

Jucătorii formează un cerc; Trei mingi pe grup; Jucătorii conduc mingea în partea opusă cercului şi pasează la un jucător

liber; Fotbaliştii trebuie să fie în continuă mişcare; După ce a executat exerciţiul, jucătorul poate să se aseze în spatele unui alt

jucător apropiat, şi poate participa la exerciţiu dupa ce jucătorul în spatele caruia s-a aşezat, face şi el exerciţiul.

Organizare: Aceeaşi jucători ca înainte, cu excepţia a doi jucători marcaţi în cercul

format. Jucătorii din afară pot acum să conducă mingea traversând cercul, sau

executând câte un “un-doi” cu fiecare jucător marcat. Înainte de primire jucătorul din afară poate juca peste un jucator sau să

joace direct în funcţie de fază.

Diagrama 2

Organizare: Aceeaşi ca înainte, cu excepţia a doi jucători marcaţi în cercul format. Jucătorii din afară pot acum să conducă mingea traversând cercul, sau

executând câte un "un-doi" cu fiecare jucător marcat. Înainte de primire jucătorul din afară poate juca peste un jucător sau să

joace direct în funcţie de fază.

Diagrama 3

Scop:De a încuraja tinerii jucători de a vedea schema şi de a lua decizia adica, trei mingii trei decizii: I. driblează de la inceput;II. pasează peste;III. joacă pe al treilea din alergare.

În afară de asta am mai plănuit o pasă peste sau o plecare drept în interior.

Se incearcă să se joace dintr-o atingere.

Organizare:

La fel ca înainte, excepţie doi jucători care vin împreună în cerc şi sunt asociaţi de al trei-lea marcat în culoare diferite;

Jucătorii din afară pot conduce mingea direct sau joacă peste cel singur marcat;

Înainte de primire jucătorii din afara pot juca o bolta cu alţi jucători din afară sau joacă înainte, în funcţie de situaţie;

Mingea nu trebuie să stea niciodatâ!

142

Factori cheie:

1. Capul sus 2. Observare 3. Decizie 4. Tehnică 5. Să lase mingea bună de joc!

143

O O

X

Diagrama 1

●

X

X ●

X

X

X

X

X

X

X

●

O O

X

Diagrama 2

●

X

X ●

X

X

X

X

X

X

X

●

● ●

O O

X

○

Diagrama 3

X

X

X

X

X

X

X

X

X

● ●

Exerciţiul 3 - Culori

Obiectiv:

Stimularea jucătorilor tineri de a vedea schema, să poată folosi miscarea în interiorul jocului şi să gasească cele mai apropiate soluţii.

Sedinta 1.

Scopul: să stimuleze jucătorii să vadă schema şi să execute pasa corect!

Organizare:

Marimea suprafeţei depinde de numărul de jucători.

Nota antrenorului: aşezarea nu trebuie să fie dreptunghiulară, orice altă formă se poate face:

1. Jucătorii pasează la orice culoare, excepţie celor de aceeaşi culoare.2. Jucătorii pasează cu boltă la jucătorii de aceeaşi culoare înainte de a

pasa la cei de culoare diferită.3. Jucătorii joacă cu pasă înaltă, cu cei de aceeaşi culoare înainte de a pasa

celor de o culoare diferită.4. Jucătorii joacă la al treilea jucător în mişcare cu aceeaşi culoare înainte

ca să paseze celor de culoare diferită.5. Jucătorii joacă oricum cu jucătorii de aceaşi culoare înainte de a pasa

jucătorilor de culoare diferită.

144

Factori cheie:

1. Capul sus 2. Poziţia de primire 3. Prima atingere 4. Unghiul de protecţie5. Distanţa de protecţie 6. Alegerea pasei 7. Calitatea pasei

Exerciţiul 4 - Unul în interior / Unul în exteriorObiectiv: să stimuleze tinerii jucători să combine efectiv cu proprii colegi!

Organizare:

Oricine joacă înauntru pleacă înauntru; Oricine joacă afară pleacă afară; Minim 6 jucători; Minge.

Scopul: A exersa dintr-o atingere! Jucătorii din mijloc iau o jumătate de întoarcere. Ştiu unde se află

partenerul. Schema se schimbă tot timpul!

Şedinta 1:

Oricine joacă înauntru pleacă înăuntru; Oricine joacă afară pleacă afară; Minim 6 jucători; Minge.

Scopul: A exersa dintr-o atingere: Jucătorii din mijloc iau o jumătate de întoarcere. Ştiu unde se află

partenerul.Schema se schimbă tot timpul!

145

ŞEDINŢA 1

● O O

● O

● ● X

OX X X

XX X

X

Şedinţa 2 – progresia:

Scopul progresiei: ca la Şedinţa 1, dar jucătorul joacă acum cadrul - pasă cu partenerul sau

şi iese singur afarăFactori cheie:

Să practice o singură atingere:1. Crearea spaţiului de joc (una scurtă / una lungă) 2. Poziţia de primire3. Prima atingere 4. Ştii unde îţi este partenerul 5. Unghiul de protecţie6. Distanţa de protecţie 7. Calitatea pasei!

Exerciţiul 5 - Ruperea

Obiectiv: stimularea tinerilor jucători de a experimenta cu mişcare şi cu recunoaşterea partenerilor, pentru mişcarea înainte / pasă înapoi, pentru alegrarea pe partea închisă.

Şedinţa 1 - Diagrama 1

Organizare:

- Necesar a fi 60/25 yards cu jaloane sau manechine aşezate central (1 yard = 90 cm);- Deoarece X desparte direct manechinul cu mingea un vârf alearga în continuare, Y şi Z se desfac;

- Apoi X face joc de pase cu fiecare Y sau Z şi sprijină pe aceaşi parte;- Z joacă pe Y şi face paşi înainte şi înapoi, Y joacă pasează la X care joacă pe Z al treilea care se mişcă;

146

ŞEDINŢA 1: 1 interior-1 afară

X X

X

X

X X

ŞEDINŢA 2: progresiaX

X

X

X

X X

- Z desface apoi manechinele şi această succesiune se repetă!

Nota antrenorului: suprafaţa nu este necesar să fie dreptunghiulară; lungimea să fie mai lungă decât celelalte spaţii împreună.

Exerciţiul 5 — sedinta 2

Organizare:

La fel ca înainte, excepţie dublajul dinainte / dinapoi care poate să fie jucat urmarind alergarea pe partea închisă:- X joacă pentru Z şi îl susţine;- X joacă pentru Y şi îl dublează;- Y joacă pentru X şi îl susţine;- X joacă pentru X şi Y face o cursă pe partea închisă de manechine şi Z joacăsingur şi se repetă în continuare.

Nota antrenorului: orice mişcare sau interferenţă poate să fie jucată de jucători vicleni, adică apropriere / desparţire sau invers!Daca Y, aleargă în diagonală la Z, vor fi pase directe, daca Y aleargă direct, Z pasează direct în diagonală.

Factori cheie:

1. Joacă în mişcare; 2. Poziţia de aşteptare; 3. Joacă mingea în câmp;4. Protecţia unghiului; 5. Protecţia distanţei; 6. Alegerea pasei; 7. Calitatea pasei.

Este important de notat că nici unul dintre practicanţi să fie greoi , ei intotdeauna aleg soluţia directă a schimbări schemei şi implică jucătorii în a face şi executa cu îndemânare în temă, practicanţii trebuie să fie concentraţi de aceea antrenorul facilitează şi îi ghidează, toţi sunt cuprinşi într-un plan practic pentru a lua aminte la mai multe exemple tehnico-tactice, dar şi la altele educaţionale şi psihologice. Această cale poate fi posibilă pentru antrenori, să utilizeze un spaţiu, într-un timp limitat, cu jucători din ce în ce mai eficienţi.

147

ŞEDINŢA 1 – DIAGRAMA 1

Y Z

● X ●

O O

25yd

25yd

25yd

Traducerea şi adaptarea:CONSTANTIN VASILICĂ


148

Y Z

X

● ●

ŞEDINŢA 1

DIAGRAMA 2

Z

Y

X

● ●

DIAGRAM 3

EXERCIŢIUL 5 – ŞEDINŢA 2

DIAGRAMA 1 Z

Y

DIAGRAMA 2 X

Y DIAGRAMA 3X

ZZ

YX

● ● ● ●

1. OPORTUNITATEA (ŞANSA)

Craig Simmons Consilier al dezvoltarii Judecătoreşti Asociaţia de fotbal

Revista “Insight”, Vol. 2, 2002, Anglia

Perioada anului în care jucătorii se nasc, produce un sezon al naşterii aptitudinii în asociaţia de fotbal. Acestă caracteristică continuă să excludă jucătorii care ar trebui să aibă dreptul de a juca.

Este remarcabil ca doi copii nascuţi în aceaeaşi zi, dar separat, ar putea fi dezavantajaţi datorită faptului că sunt cei mai tineri din an pentru sporturile în grup sau altemative şi să profite de avantajele care li se ofera din naştere. Şansa şi recrutarea în fotbal sunt de obicei influentate de două caracteristici:

Selecţia în funcţie de câştigarea meciurilor în momentul de faţă, ex. " Dezvoltarea jucătorilor tineri pentru câştigarea de trofee". Selecţia în funcţie de adaptare, şansa şi dezvoltarea pe termen lung, ex.

" dezvoltarea tinerilor jucători pentru fotbal".Craig Simmons, Consilier al dezvoltării jucătorului în Asociaţia de Fotbal

priveşte efectele vârstei din alt punct de vedere, înclinând către recrutarea şi selecţia de jucători mai mari ca vârstă atât în fotbalul recreativ cât şi în fotbalulprofesional. Asociaţia fotbalului şi secţiuni ale educaţiei psihice înca, contribuie la o politică exclusivă pentru jucătorii care sunt categorisiţi în grupuri, în funcţie de vârstă. Această concepţie are efecte asupra copiilor care în momentul de faţă sunt lipsiţi de şansa de a juca fotbal datorită deciziilor luate de adulţi. Dacă acesta este cazul, selecţia jucătorilor mai în vârstă va domina recrutarea şiselecţia, în timp ce numarul jucătorilor tineri selectaţi pentru un grup într-un an de zile se va reduce. Studiile de cercetare referitoare la acest subiect s-au finalizat cu următoarea concluzie: înclinarea către selectarea jucătorilor mai în vârstă pentru echipa de un an, pentru cluburile de fotbal (Insight, Problema nr.4, vol.2, pag. 22 - 23 şi Pătrunderea psihologică, problema nr.4, pag. 61 - 64).

Aşadar, de ce diferenţa dintre recrutare şi selecţie nu este analizată?

Sezonul - naşterii, cunoscut şi ca efectul relativ al vârstei de 11 ani, oferă statisticile cele mai convingătoare referitoare la înclinaţiile de vârstă în cadrul grupurilor anuale academice. Cei mai mari ca vârstă, copii, au rezultate mai bune în comparaţie cu cei mai mici (Bell şi Daniels 1990; Huack şi Finch 1993; Sharp şi Benefield 1995; Sharp 1995). Motivul acestei înclinaţii se crede că include vara cronologică, perioada de scolarizare şi influenţele de sezon mai ales în şcoala primară.

Integrarea

Integrarea persoanelor târziu dezvoltate în învăţământul academic (posibilitatea învăţământului extraşcolar) este demonstrată de rezultatele examinării şcolare obţinute de copiii mai mici într-un an. Această tactică sporeşte, intensifică şi contribuie părtinirii în ceea ce priveşte examinarea şcolară de mai târziu.

149

Excluderea

Această modalitate academică se află în contrast cu efectul "excluderii" întâlnit la selecţiile pentru şcoli, comunitate sau echipele de fotbal. Decizia acestei selecţii este dese ori bazată pe recrutările pe termen scurt şi pe convenţiile adulţilor, în mod special la vârstele şcolare. Încrederea şi răbdarea de care jucătorii tineri cât şi cei mai mari au nevoie (mai ales în jocurile de echipă) sunt rar întâlnite.

Cine decide ce jucători pot participa?

Sezonul naşterii aptitudinilor în Anglia este analizat din toate punctele de vedere în ceea ce priveşte fotbalul de tineret, competiţiile fiind organizate de către adulţi. Statisticile referitoare la jucătorii din cluburile profesioniste şi cele de începători, arată o înclinare clară spre zilele de naştere începând cu luna Septembrie şi până în Dcembrie (fig. 1); aceşti jucători reprezintă perechile de aceeaşi vârstă din scoli şi din cluburile de fotbal (Simmons and Paul 2002).

Fig. 1. Distibuţia datelor de naştere la 8,857 jucători cu vârste de la 9 la 16 ani.

Când adulţii decid

Echipele şi ligile profesioniste şi cele de începători produc înclinaţii de vârstă către jucătorii mai mari aşa cum se poate vedea in fig. 1.

Aceste seturi de informaţii reprezintă o bună secţiune a jucătorilor şi de ce nu, o inclinaţie de vârstă ar exista în selecţiile din fotbal, mai ales că naşterile generale de populaţie (Tabelul 1), nu arată nici o înclinaţie către vârstă şi pentru nici o perioadă de timp.

Tabelul 1 arată că Statisticile naşterii pentru 656,034 de masculi născuţi în Anglia sunt Wales, din 1977 până în 1982 sunt diferite de la o lună la alta, fapt confirmat de către Biroul pentru Statistici Naţionale la nivel naţional. Statisticile de fertilitate ale unităţilor de recensamant al populatiei. Cifrele (tabelul 1) confirmă faptul că naşterile lunare sunt distribuite normal în Anglia şi Wales.

Sistemul curent al clubului de fotbal din Anglia are ca început de recrutare data de Septembrie. Data de începere a şcolii care coincide cu începerea fotbatului alcatuiesc efectul de aptitudine. Această caracteristică creaza o aptitudine de vârstă mai puţin normală în momentul recrutării jucătorilor începând cu vârsta de nouă ani.

Cine se adresează jucătorilor dezavantajaţi de acest sistem?150

%

Luna naşteriiSezon de primire

Factorii enumeraţi mai jos sunt alţii decât abilitatea care ar putea afecta integrarea în fotbal.

1. Vârsta (vârsta cronologică)2. Prima selecţie pentru o echipă oarecare (cât de cunoscut e cel care

selectează)3. Data de începere a sezonului (septembrie sau ianuarie sau altă lună)4. Mărimea şi felul construcţiei corpului (din punct de vedere fizic)5. Experienţa (studiul/sport în echipă)6. Moştenirea genetică (fizică/cognitivă)7. Oportunitate (socială/economică)8. Mediul înconjurator (şcoală/club)9. Variaţiile de maturitate (tehnice/psihologice/fizice - psihologice/sociale)

10. Dorinta/vointa de a câştiga (aceasta ar putea fi factorul cel mai important). Între timp, programele comunităţii bazate pe divertisment arată o şansă foarte diferită de a juca pentru copii.

Fig. 2. Distribuirea săptămânilor distractive ale zilelor de naştere a 345, 874 jucători cu vârsta cuprinsă între 9 la 10ani

Când copiii decid

Săptămânile divertismentului din comunitate produce contribuţie normală a naşterii pe fiecare lună aşa cum se vede în figura 2.

Când adulţii decid: înclinaţiile naşterii sunt semnificative.Când copiii decid: inclinaţiile naşterii nu sunt semnificative.De ce?Au adulţii motive, priorităţi şi aşteptări ireale bazate pe interesul lor pe

termen scurt? Următorul proces va depinde de deţinerea cluburilor a unor echipe consecutive din perioada şcolii?Exemple:

1. Zilele de naştere iniţiază trecerea de la un an la altul.2. La zilele de naştere de până la 16 ani jucătorul trece la noua sa echipă.

151

3. Echipele anuale sunt cunoscute dupa vârstă, ex.: echipe de copii de 15 ani, 12 ani, 9 ani, 7 ani, 5 ani.

Efecte benefice posibile pentru jucător în cazul, în care inceperea anului în echipă se face în funcţie de ziua de naştere a jucătorului.

Dezvoltarea treptată din timpul anului a jucătorului care devine un coechipier.

Provocarea este reînoită în momentul în care jucătorul trece la echipă cu jucători mai mari de ziua lor de naştere - jucătorul trece de la mai mici, la mai mari în fiecare an.

Recompensele pentru faptul că învată de la coechipierii săi este o şansă care nu li se oferă în sistemul de fată pentru jucătorul mai mare, care face parte din grupul anual.

Toti jucătorii trec de la cei mici la cei mari pe perioada anului - acest proces poate ajuta la un mai bun echilibru pentru conceptul de bine.

Procesul de maturizare are la bază stabilirea a noi prieteni cât şi adaptarea la schimbări. În plus adulţii pot dezvolta modalităţi de dezvoltare ajutând astfel la intemeierea mai multor şanse de a juca, pentru mai mulţi copii.

Posibile efecte adverse pentru jucător dacă, data anuală de începere a echipei este decisă de zilele de naştere ale jucătorilor.

Majoritatea acestor caracteristici afectează fabricarea socială a fotbalului. Împărţirea cheltuielilor pentru transport între părinţi şi copii ar putea fi o

problemă în momentul când se schimbă echipele. Părinţii care conduc o echipă bazată pe modul de joc al copiilor lor, poate

fi afectată. Posibilitatea de destrămare dintre părinţi şi jucători. Prieteniile stabilite între anii de şcoala şi fotbal pot fi destrămate.Plus sau minus?Schimbarea socială pentru părinţi şi copii, care se pot schimba într-o

perioadă de timp poate avea efecte benefice sau adverse. Dacă jucătorul se bucură de o experientă fructuoasă în prezent, sistemul propus poate avea un efect advers.

2. FOTBALUL DE JUNIORI (I)

VÂRSTA: 8 ani şi pesteCERERI: mingi, jaloane

Reguli:

Jucătorii sunt împărţiţi în trei echipe egale; Odata ce mingea este pusă în teren de către antrenor, doi jucători din

fiecare echipă încep jocul; Odată cu posesia mingii este câştigată de una dintre echipe, totul este

de a înscrie în partea opusă! Fiecare echipă începe cu 10 goluri, astfel încât, în momentul când un gol

este înscris în poarta lor, ei pierd un gol; Scopul este de a înscrie la adversar pâna nu mai au nici un gol;

152

Echipa cu cele mai multe goluri rămâne pe o perioadă de timp, sau una dintre cele două echipe nu mai au goluri rămase, atunci există o echipă câştigătoare;

Dacă mingea iese din teren o a doua minge este introdusă automat de către antrenor;

Limita este de aproximativ 30 - 60 sec. Pentru fiecare jucător / separat; Jucatorii pot pasa mingea la adversari pentru a câştiga un avantaj.

PROGRESE

Depinde de abilitatea jucătorilor, un număr limitat de atingeri, poate fi introdus.

FACTORII CHEIE:

Sublinierea deciziei luate la trecerea şi la schimbarea direcţiei şi explorarea spaţiului;

Scoaterea în evidenţă a trecerii şi poziţia corpului în momentul primirii mingiei;

În ultimele etape ale jocului întrebarea indirectă pusă jucătorilor referitor la cum pot câştiga un avantaj fără a-şi folosi partenerul. Aceasta ar duce la creşterea de la 2 la 4 a situaţiei.

Exerciţiile de creştere a pasei.

153

3. FOTBALUL DE JUNIORI (II)

VÂRSTA: 8 ani şi pesteCERINŢE: mingii

PARTEA 1-a:REGULI:

Jucătorul joacă în echipe la o distanţă de 15 - 20 metri; Un jucător pasează mingea la nivelul solului partenerului care o trimite

înapoi la cel care a pasat; Jucătorul care e în trecere prinde mingea, pentru un punct; Jucătorul se poate mişca în orice direcţie în aria de prindere a mingiei

PROGRESE:

Jucătorul primeşte mingea pasată pe coapsă apoi prinde mingea pentru un punct.

Jucătorul primitor primeşte mingea pe piept apoi o prinde. Primitorul controlează mingea pe coapsă, apoi încearcă să jongleze de

aproximativ 3-5 ori!

FACTORI CHEIE:

Pasa iniţiala trebuie să fie precisă şi greutatea pasei trebuie calculată corect.

Când pasezi mingea, trebuie Ioviză la mijloc pe fundul mingii. Scoaterea în evidenţă a fixării direcţiei mmgii.

PARTEA 2-a:Reguli:

Aria este mai mare depinzând de vârstă şi aptitudini; În loc să păstrezi mingea, ceea ce trebuie subliniat în acest exemplu,

este că mingea trebuie lovită pentru a obţine o distanţă mare.

PROGRESE:

Dezvoltarea iniţială în acest exerciţiu este aceeaşi ca în prima parte. Cu cât jucătorii devin mai experimentaţi, jucătorul primeşte pasa pe

oricare parte a corpului şi o poate pasa înapoi la partener, cu o pasă largă. Procesul se repetă.

Se concentrează atenţia asupra jucătorului care primeşte mingea aproape de oricare parte a corpului. Odata ce mingea se află sub control, jucătorul loveşte mingea (trimite) la celălalt jucător, simulând un exerciţiude pasare a mingii. Dacă, calitatea jocului este bună, jucătorii vor putea "fura" mingea de la adversar. Acest lucru duce la lovirea mingii din exterior.

154

FACTORII CHEIE:

Lovirea mingii, în mijlocul ei, între partea de mijloc şi partea de jos! Urmăriţi direcţia; Primitorul trebuie să fie atent! Scoateţi în evidentă protejarea mingii şi trimite următoarea pasa cu

atingere uşoara; Primiţi mingea cu o uşoara deschidere a poziţiei corpului pentru a putea

trimite mingea mai departe.Kari Halabi lucrează în prezent la instruirea F.C. şi deţine licenţa pentru UEFA-B. El a antrenat de asemenea în USA.

Traducerea şi adaptarea:MANEA ROBERT CLAUDIU


155

MOBILITATEA: PARTEA UITATĂ A FITNESSULUIPENTRU TINERII FOTBALIŞTI

Gare StrattonLector John Moores, University – Liverpool specialist în exerciţii pediatrice pentru copii

Revista Insight, Vol.6, 2003

Mobilitatea este definită ca şi o serie de mişcări în jurul unei sau mai multor articulaţii. Mobilitatea este una din cele 11 componente ale fitnessului. Spre deosebire de alte componente, ca de exemplu: viteza, forţa, rezistenţa şi agilitatea, mobilitatea se bucură de mai puţină atenţie în cadrul antrenamentului tinerilor fotbalişti. Mobilitatea a fost denumită „partea uitată a fîtnessului". Este esenţial să acorzi atenţie antrenamentuli de mobilitate, progresul acestei componente a fitnessului ajutând la îmbunătăţirea celorlalte cum ar fi: viteza, agilitatea, forţa şi rezistenţa. O bună mobilitate pune de asemenea fotbaliştii într-o postură mai bună. Pe deasupra poate îmbunătăţi potenţialul fotbaliştilor pentru performanţă. Un alt motiv esenţial pentru a avea o bună mobilitate este scăderea riscului de accidentări. Îmbunătăţirea mobilităţii permite corpului să facă cele mai ample mişcări fără solicitări exagerate sau dureroase.

Mobilitatea tinerilor fotbalişti variază cu vârsta. De la 10 ani copiii încep să-şi piardă mobilitatea datorită schimbărilor din perioada de creştere a oaselor, muşchilor, tendoanelor şi ligamentelor. Această pierdere a mobilităţii continuă până la 13 ani la băieţi şi 14 ani la fete. O dată apropiindu-se adolescenţa creşterea în lungime a oaselor lungi şi a muşchilor încetineşte, iar mobilitatea începe să crească iar. Spre deosebire de alte sporturi cum ar fi gimnastica sau înotul, practicarea fotbalului nu dezvoltă mobilitatea. Prin urmare, antrenorii trebuie să se gândească serios la practicarea exerciţiilor de mobilitate în timpul antrenamentelor şi competiţiilor. A fi mobil este foarte important pentru tinerii fotbalişti şi nu putem supraevalua importanţa strechingului din timpul încălzirii dinaintea antrenamentului sau meciului, precum şi în timpul relaxării de după antrenament. Exerciţiile de streching şi mobilitate trebuie să urmărească întărirea gleznelor, genunchilor şi şoldurilor pentru alergări, sărituri şi plonjoane. Alte articulaţii nu pot fi uitate şi evident că portarii trebuie să fie interesaţi să-şi dezvolte mobilitatea generală datorită specificului postului lor.

Figura 1 (băieţi) şi fîgura 2 (fete) ilustrează testul „sit - and - reach" (stai şi atinge) pentru copiii obişnuiţi de 9-14 ani. Testul constă în a-şi întinde mâinile drepte peste degetele de la picioare, aşezat cu picioarele întinse pe o suprafaţă plană. Linia groasă orizontală reprezintă abilitatea de a atinge degetele de la picioare în acest test. Linia de 50% reprezmtă scorul mediu, în timp ce Iinia de 95% şi mai sus şi linia de 5% şi mai jos reprezintă maxima şi minima acestei abilităţi.

156

Figura 1

Figura 2

Mobilitatea băieţilor descreşte uşor de la 10 ani. Băieţii cu mobilitate medie pot să-şi atingă degetele de la picioare la această vârstă. Aceste date nu sunt pentru fotbalişti, dar dacă scoruri similare cu acesta se înregistrează la ei, atunci aceştia trebuie să fie îngrijoraţi de accidentări şi de reducerea potenţialului lor.

Mobilitatea fetelor este întotdeauna mai bună decât a băieţilor. Mai mult de atât mobilitatea fetelor, mai mult creşt,e decât descreşte de la 10 ani. Fetele sunt mai mobile decât băieţii la orice vârstă, cu diferenţe din ce în ce mai mari de la adolescenţă spre maturitate. Teoretic fetele sunt din această cauză mai puţin predispuse la accidentări şi au mai mare potenţial de a face mişcări de mobilitate decât băieţii. De aceea, este foarte important pentru tinerii fotbalişti de a fi mobil între 10 şi 13 ani (este important mai ales pentru băieţi).

În viitorul apropiat mobilitatea poate aduce beneficii. De exemplu s-a făcut un studiu pe două grupe de 7 componenţi ale unor echipe de fotbal, amatori, 3 avansaţi şi 4 începători, cu vârste cuprinse între 14 şi 19 ani, care au fost urmăriţi timp de un an. Un grup etalon a fost lăsat să se antreneze normal, în

157

Sta

i şi a

ting

e (c

m)

Vârsta (ani)

Sta

i şi a

ting

e (c

m)

Vârsta (ani)

timp ce grupul de studiu a participat la un program de prevenire a accidentărilor. Acest program a inclus încălzire obişnuită şi revenire, joc de glezne, refacere adecvată şi promovarea spiritului de fair-play. Au fost de asemenea incluse exerciţii care să susţină stabilitatea gleznei şi genunchiului, trunchiului şi şoldului, mobilitatea şi forţa muşchilor de la picioare, precum şi coordonarea, rezistenţă şi timpul de reacţie. După perioada de studiu grupul etalon a raportat 1,2 accidentări / jucător într-un an, comparativ cu 0,8 accidentări /jucător în grupul de studiu. Diferenţa a fost chiar mai mare între echipe la începători, de la 11,1 accidentări / 1000 de ore de antrenament în grupul etalon la 6,95 accidentări / 1000 de ore de antrenament la grupul de studiu. Rezultatele acestui studiu au reliefat importanţa programului de exerciţii de mobilitate.

Fiecare antrenament şi încălzire de dinainte de meci trebuie să înceapă cu streching la muşchii din jurul principalelor îcheieturi, de la glezne la gât.Antrenorii trebuie să accentueze că sunt mişcări uşoare (fără bruscări sausmucituri). Fiecare întindere a muşchilor trebuie să dureze între 8 şi 15 secunde, iar respiraţia trebuie să fie normală. Strechingul nu trebuie să fiedureros. Întinderea prea tare a muşchilor poate duce la accidentări.

Un important factor în antrenamentul de mobilitate este temperatura corpului. De aceea, fiecare şedinţă de mobilitate trebuie să înceapă cu oîncălzire generală (o alergare uşoară în jurul terenului; chiar uşoare sărituri; simple pase din mişcare, cu mingea). Procedura standard de mobilitate este dea face un program obişnuit de streching cu mişcări începând de la gleznă lagât. Mişcările pot avea urătoarea ordine:

- Glezne - Gambe-Tendoane - Cvadricepşi- Şolduri şi flexorii şoldului - Abdomen- Partea de sus a spatelui - Gât- Umeri

Acest program poate fi făcut de două ori înaintea antrenamentului sau a meciului. Un program similar poate fi aplicat şi în cadrul relaxării de după meci. Singura diferenţă este că durata mişcărilor de streching poate fi maimare (20 secunde).

În final este important să realizăm efectul antrenamentului de mobilitate. Fotbaliştii care joacă la echipe angrenate în competiţii pot juca mai mult de 50 de meciuri într-un an. Asta înseamnă 50 de încălziri, 50 de antrenamente de streching pentru revenire după meciuri, plus cele din timpul antrenamentelor din timpul săptămânii. Dacă antrenorii vor alege să se preocupe de acest aspect al antrenamentului vor vedea o reducere a riscului de accidentări şi o îmbunătăţire a abilităţilor jucătorilor. Toţi antrenorii ar trebui să-şi amintească de importanţa mobilităţii în dezvoltarea tinerilor fotbalişti.

Traducerea şi adaptarea:MUREŞAN VIOREL - FLORIN


158

A ŢINI – ACOLO JOS!LOVITURI LA ŢINTĂ / TRASUL LA POARTĂ

IAN GREENER – AustraliaSursa: Revista INSIGHT, Vol.6, 2003

lan Greener este managerul pentru antrenament şi dezvoltare al Federaţiei Victoriene de Fotbal (VSF). VSF deţine un record impresionant în asistarea ladezvoltarea sportului nr. 1 al lumii şi este statistic dovedit, că în august 2003,pentru prima data a fost sportul nr.l 1în Australia.

Ca o continuare a schemei pilot Manchester United 4 vs 4 pentru U-9 ce a aparut în ediţia de vară 2003 a publicaţiei Insight, lan a inclus o serie de informaţii de bază pentru a arăta „firele" comune atât în VSF cât şi în sistemul Manchester United.

Goalkick- a da goluri „acolo jos"

Manchester United/VSF

Schema pilot Manchester United 4 vs 4 pentru Under-9 (copii sub-9 ani) ce a aparut în revista arbitrii FA Insight (Ediţia nr. 3 – Vol.6) nu numai ca m-a bucurat foarte mult dar mi-a şi confirmat faptul că, aici în Australia (unde în prezent, fotbalul cunoaşte o incredibilă creştere şi interes) nu numai că ne îndreptăm spre o direcţie bună, ci şi creativitatea în antrenamente şi dezvoltare e alături de cele mai bune din lume. Permiteţi-mi să vă explic.

Schimbările VSF

În 1997 VSF s-a implicat într-o campanie pentru a schimba modul deantrenament al sub juniorilor (copii, sub-10 ani). De-a lungul celor 12 luni anterioare am identificat faptul că, mentalitatea de a câştiga cu orice preţ predomină modulul de a juca pentru distracţie şi amuzament. Cluburile jucaupentru medalii şi campionate ducând la o atmosferă neplacută în care arbitrii,antrenorii, părinţii şi, din păcate, jucătorii erau angrenaţi într-o bătălie săptămânală de a câştiga, câştiga şi iar, câştiga!

Rooball

La inceputul anilor '90 rooball a fost înfiinţat de către Federaţia de Fotbal din Australia care grupa sub juniorii în jocuri de 8 vs 8 sau 9 vs 9 pentru a creşteparticiparea, loviturile mingii şi a minimaliza regulile pentru copii. De asemenea,le-a permis să-şi dezvolte talentele înaintea tacticilor (de exemplu: nu existaoffside). Rooball a fost îmbrăţişat de toate statele din Australia (sunt sigur căHarry Kewell şi-ar fi început cariera aici în New South Wales) şi totul parea sămearga bine! Totuşi, cu trecerea timpului jocurile de rooball şi-au dezvoltatpropria lor cultură competitivă şi apăreau tot mai multe cazuri de comportament

159

nesocial. Era un timp în care acestui joc i se spunea „sindromul părintelui urât„şi jocurile au devenit câmp de bătălie în care câtigul era totul, iar dezvoltareaera pe locul doi.

Goalkick 1

Pentru a combate această stare de fapt a fost scris Goalkick („lovitura de gol" sau “trasul la poartă”).Pentru început a trebuit să înţelegem ce intenţionăm să facem sau aş putea spune, ce intenţionăm să creem.Ce doream să obţinem cu acest program?

Fundamente:

să creem un program de soccer (fotbal) pentru dezvoltarea tehnicilor şi aindemânării:

să le permitem copiilor să joace fără teamă de a pierde; să introducem mai multe fete în acest joc; să controlam nivelul competiţiei la care erau expuşi copii; să-l facem cât mai distractiv.

Goalkick a fost lansat la mijlocul anului 1997 ca un program pilot. Iniţial,cluburile, au fost împotriva acestuia deoarece, l-au văzut ca o ameninţare lacompetiţia lor existentă iar, părinţii afirmau că, copii doreau să continue săjoace în culorile clubului lor împotriva altor echipe pentru glorie şi câştig. Înprimul an au participat 400 de copii la Goalkick.

Ce este deci Goalkick?

Goalkick 1 este un program de dezvoltare a îndemânării pentru băieţii şi fetele în vârstă de 5-12 ani. Sesiunile săptămânale de tactici, tehnici, lovituri şi meciuri permit copiilor să-şi dezvolte talentele şi distracţia asupra jocului cu participare maximă şi pentru a-i pregăti de competiţie. Fiecare sesiune durează aproximativ 1 oră!

Federaţia Victoriană de Fotbal furnizează un manual detaliat pentru acestprogram. Manualul include tehnici progresive de joc ce sunt proprii fiecărei grupe de vârstă.VSF furnizează toate resursele şi asigurările. Acestea includ:

Echipament - mingi, jaloane de plastic şi veste: pentru fiecare participant din cei 48 înregistraţi - 32 de mingi, 40 jaloane şi 24 veste;

manual goalkick; uniforme goalkick; flacoane cu apă pentru jucători, şepci, mingi mici şi certificate de

participare; asigurare pentru participanţi şi coordonatori.

Toate ehipamentele rămân la centre la sfârşitul programului.

Obiective:

Programul este oferit către toate şcolile şi centrele comunităţii într-un program de 12 săptămâni şi către cluburi într-un program de 16 săptămâni. Principalele obiective ale Goalkick-ului sunt după cum urmează:

160

să asigure toate fetele şi băieţii că prin Victorie, au şansa să participe la un program organizat de soccer;

să introducă mai mulţi copii în soccer (atât băieţi cât şi fete); să pună accent pe dezvoltarea îndemânării, participare maximă şi

distractie; să încurajeze participarea părinţilor - implicare voluntară: să dezvolte talentele şi să pregătească fetele şi băieţii pentru competiţie; să stabilească legături între cluburi, şcoli şi comunitate.

Programul:

Goalkick desfăşurat în şcoli şi centre ale comunităţii durează 12 săptămâni;

sesiunile săptămânale de “1 ora”, includ exerciţii de îndemânare pentru fiecare nivel de vârstă şi joc în format de “6” (şase);

nu e necesară nici o uniformă specială! fiecare coordonator are un manual, şapcă, sticlă cu apă, uniformă se recomandă, minimum 15 participanţi!

Goalkick 1, exemplu bazat pe 48 de participanţi.

Exerciţii de îndemânare

48 de fete şi băieţi participanţi la dezvoltarea îndemânării şi rooball cumaximă participare;

cele 4 exercitii de îndemânare sunt conduse în acelaşi timp cu meciurilerooball;

grupurile se schimbă pentru cele 4 exerciţii şi meciurile rooball, acestea fiind organizate în funcţie de vârstă şi abilităţi;

implicarea părinţilor sau voluntarilor pentru a asista şi supraveghea jocul; mărimea ideală a spaţiului jocului pentru 48 de participanţi este de 50

metri x 35 metri - nu se cer goluri de fotbal; 2 aruncători de minge pentru jocul de rooball sunt aleşi din zona de

exerciţii de îndemânare.Instrucţiuni din manualul Goalkick

161

Rooball

Încălzirea grupului -15 min.Exerciţii de îndemânare - 30 min.Rooball - 30 min.

Exemplu de sesiune de Goalkick 1

Denumire:Driblarea liderului - Grupul A

Echipament:

O minge între doi jucători.

Descrierea exerciţiului:

Jucatorul A aleargă în jurul careului (copii de 5, 6, 7 ani - se plimbă sau alearga usor). Jucătorul B, îl urmăreşte pe jucătorul A driblând mingea. La comanda „stop"! toţi jucătorii se opresc şi inversează rolurile - jucătorul A, devine cel ce urmăreşte şi jucătorul B aleargă în jurul careului cu mingea. Se continua alternarea.

Reguli:

fără coliziuni! fără mingi în afara careului!

Variaţii:

Se folosesc întoarceri variate, schimbarea direcţiei sau a alergării (ex: plimbare, întoarcere, alergare, fugă, întoarcere, etc.).

Jucătorii trebuie să se întoarcă în direcţii diferite când văd că există spaţiu în faţa lor.

Puncte de antrenament:

Ţine capul sus privind la spaţiul din faţă şi la minge. ţine mingea aproape de corp folosind mai multe atingeri.

Denumire:Controlul mingii - Grupa B

Echipament:

3 mingi, între 6 jucători

Descrierea exercitiului:

Trei (3) jucători preiau câte un colţ şi servesc. Alţi 3 jucători se poziţionează în centrul careului.

Jucătorul A, aruncă mingea, jucătorului B, care foloseşte orice metoda, de a primi şi controla mingea (ex: contactul cu glezna, pieptul, capul, etc.) şi apoi o

162

pasează înapoi. A ramâne în aceeaşi poziţie în timp ce jucătorul B se mişcă şi îşi schimbă direcţia pentru a colecta mingea de la jucători diferiţi. Jucătorul B primeşte 5 serve şi pasează de 5 ori înainte de a schimba cu jucătorul A. Serverul, acum jucătorul B, repetă activitatea şi variază serviciul.

Puncte de antrenament

să fii concentrat pe minge! miscă-te în spre minge jucătorii trebuie să se decidă mai devreme care parte a corpului o vor

folosi pentru a controla mingea? să închei cu o pasă bună de întoarcere!

Denumire:Comoara pieptuIui - Grupul C

Echipament:

6 mingi în mijlocul careului


Patru (4) jucatori stau în fiecare colţ al careului, 4 joacă în acelaşi timp cu alţi 2, care se odihnesc sau asistă. La comanda antrenorului jucătorii aleargă în mijloc, driblează mingea înapoi în colţul lor şi o lasă acolo. Apoi, aleargă înapoi în centru şi driblează o altă minge spre acelaşi colţ. Dacă nu sunt mingi, în centru, jucătorii trebuie să încerce să fure o minge din alt colţ. Scopul este să colectezi cât mai multe mingi în colţul tau. Primul jucător ce deţine 3 mingi câştigă.

Reguli:

nu proteja mingile tale! joacă 45 de secunde şi apoi schimbă jucătorii (cu cei care se odihnesc); repetă jocul!

Variaţii: introduce doar piciorul stâng! introduce doar piciorul drept!

Puncte de antrenament practică controlul prin dribling, alergând cu mingea; opreşte mingea la colţuri şi păstrează mingea înăuntrul distanţei de joc; ridică capul când driblezi - alergi cu mingea şi priveşte în jur pentru

mingea următoare mărind viziunea.

Denumire:Practica portarului - Grup D

Echipament:2 mingi, între 3 jucători şi un set de ţinte

163


Jucători de 5, 6, 7 ani au ţinte de 4 m. marcate de jaloane într-un careu de 10x10m.Jucătorii de 8, 9, 10 ani au ţinte marcate de 6 m. cu jaloane într-un careu de 20x20 m.Jucătorul A şi C au câte o minge. Jucătorul A şi jucătorul C încearcă să şutezecatre goalkeeper (portar - jucatorul B).Jucătorii nu şuteazăă până ce portarul nu e pregătit!Jucătorii şutează de 5 ori fiecare şi alterneaza. Jucătorul C ia poziţia de portar şi jucătorul A la fel, odată cu jucătorul C, după ce îşi termină cele 5 şuturi. O şutare – pe persoană!

Variaţii:

practică cu o minge staţionară (ex. mişcând mingea dintr-o parte în cealaltă);

practică cu o minge în mişcare (ex. mişcând mingea dintr-o parte în cealalta).

Puncte de antrenament:

aruncătorii trebuie să exerseze lovind ţinta făcând portarul să salveze mingea;

portarul trebuie să salveze mingea folosind mâinile, să se miste în spatele mingii, să o prindă şi să o paseze la aruncător!

jucătorii de 5, 6, 7 ani să aibă ţinte de 4 m! jucătorii de 8, 9, 10 ani să aibă ţinte de 6 m.!

Goalkick 2

În 2002 am hotărât să oferim un alt nivel pentru juniorii noştri cu scopul de a continua dezvoltarea lor. Am vrut să creem un mediu asemănator vechilorvremuri când copii dominau parcurile şi colţurile străzilor cu versiunea lor defotbal cunoscută sub numele de „fotbalul străzii". După multe studii a fost creat Goalkick 2, ce mă aduce din nou la “Man. U. Pilot”. Aşa cum puteţi vedea în exemplul, de mai jos programele noastre sunt asemănătoare şi au aceeaşi filozofie în spatele lor.

Ce este deci Goalkick 2?

În Goalkick 1, ne-am concentrat asupra tehnicii jocului subliniind amuzamentul, distracţia, fitness-ul (sportul) şi prietenia. Incorporând jocul în fiecare sesiune, jucătorii aflaţi într-un mediu de siguranţă jucau rooball pentru a pune în practică tehnicile învăţate în exerciţiile derulate prin Goalkick 1.

Competiţia acestor jucători este acum de a progresa în cunoştinţele lor despre jocul de fotbal şi de a întelege conceptul de joc în echipă, prin înţelegerea tacticilor, strategiilor şi de a fi introduşi în principiile jocului.

Conceptul de bază al Goalkick 2 este de a antrena jucătorii în situaţii de joc în care trebuie să ia decizia cea mai corectă şi de a-şi dezvolta tehnicileconcentrându-se asupra, următoarelor aspecte:

164

dacă deţin mingea ............ ce să încerc să fac? dacă echipa mea are mingea ............... ce să fac? dacă adversarul meu deţine mingea ............... ce să încerc să fac? dacă echipa mea / eu, ne aflăm în situaţia de a pierde sau câştiga

mingea ........... ce să încercăm să facem?

O sesiune tipică de Goalkick 2?

Încălzire(10 minute):

încălzire; jocuri distrative; întinderi; activităţi menite să stimuleze dezvoltarea talentului aparatului motor!

3 sesiuni de joc (45 de minute)

jocul 1 ÷ 15 minute jocul 2 ÷ 15 minute jocul 3 ÷ 15 minute

Rooball (20 minute)

jocul A: 10 minute; schimbarea echipelor; jocul B: 10 minute

Pauza (5 minute):

5 minute pauză

Timp total:

80 de minute

Sfaturi de antrenament:

schimbarea frecventă a echipelor / partenerilor; pauză de băut, la fiecare 15 minute; întrebări despre sensul jocului în timpul sesiunii.

Exista 3 faze ce trebuie luate in considerare:1. în posesia mingii;2. în cazul deposedării de minge;3. când se schimbă posesorii mingii.

Antrenarea nu este un ingredient vital al conducătorilor jocului. Ce e maiimportant este organizarea jucătorilor în aşa fel încat să practice detaliat ce scrie în manual, creându-se mediul corect pentru ca, copii să înveţe şi să joaceoferindu-le încurajare pe parcursul jocului. „Lipsa de antrenament e mai readecât antrenamentul prost " - R.Thorpe (Loughborough University,UK)

165

Toate jocurile sunt organizate de către antrenor/coordonator în aşa manieră,încât, să poată acorda premii echipelor după un sistem de punctaj sau goluri.Aceste ţinte pot fi manipulate sau schimbate în funcţie de abilităţile jucătorilor.Ei trebuie să se afle într-o competiţie şi totuşi să se distreze.

De asemenea, în cadrul fiecărui joc jucătorii trebuie schimbaţi în cadrul echipelor pentru a nu juca întotdeauna împotriva aceloraşi jucători. Un jucător de tenis ce trimite mingea spre acelaşi jucător devine unidimensional. Continuând să aibă noi coechipieri şi noi adversari, jucătorul va practica continuu atributele de decizie.

Important de amintit:

4 vs 4 – 5 vs 5 este cea mai redusă modalitate de joc fără a pierde ingredientele jocului adevărat de fotbal:

mingea; adversarii; coechipierii; spaţiul; presiunea; regulile; timpul; direcţia; câştigul – competiţia – controlate; menţine posesia mingii 30 de secunde şi primeşti un punct. Datorită

numărului de exerciţii există întotdeauna posibilitatea de a juca în adâncime, mijloc sau fundaş - situaţii de joc;

într-un joc pentru copiii sub 8 ani, aceste situaţii au loc, iar jucătorii suntcapabili de a lua deciziile corecte;

posibil da, probabil nu! în Goalkick – 2, copii vor fi ajutaţi să recunoască situaţiile diferite care se

repetă constant şi să reţină informaţiile într-un mediu controlat; cunoştinţe pe termen lung - ca oponente la eşec pe termen scurt.

Distracţie totală la fotbal:

când jucătorii sunt motivaţi să exerseze sportul, ei vor învăţa mai mult din el şi astfel vor deveni jucători mai buni!

ţinta Goalkick 2 este de a obţine cât mai multă plăcere folosind motivaţiajocului!

în antrenamentul de fotbal distracţia cea mai bună poate fi obţinută însituaţiile în care jucătorii pot obţine cât mai multe puncte!

în situaţiile în care se păstrează un scor se dezvoltă principii defensive! într-un joc total jucătorii nu ating mingea destul şi drept urmare, nici nu

învaţă! repetiţia este cel mai important aspect al procesului de predare al

fotbalului!

Cu alte cuvinte:

multe repetiţii; nu trebuie să aştepţi prea mult pentru un schimb; mingi şi goluri suficiente;

166

bună organizare. DISTRACTIE Sub-8 ani - Rooball întruneşte câteva dintre aceste condiţii, dar nu toate; dezvoltarea fundamentală a funcţiilor şi îndemânării aparatului motor,

loviri, aruncări, alergări, fugă, sărituri, prinderi, etc. Goalkick-1, mişcări fundamentale cu mingea de fotbal! Tehnici + Presiune = Talent Introduce presiunea prea devreme (de ex. competiţiile în care câştigul e

totul)!

Exemplu de sesiune Goalkick 2

Jocul 1 - Sesiunea 2:

Joacă 4 vs 4 cu 3 ţinte marcate aşa cum reiese din context; Jucătorii marchează prin alergare - driblează cu mingea în orice direcţie; Odată ce golul e marcat se continuă cu jocul - echipa ce a marcat

menţine posesia mingii! Pauză - schimbarea jucătorilor la fiecare 3 minute.

Jocul 3 - Sesiunea 4:

Joaca 4 vs 4 într-un spaţiu larg; Se concentrează asupra driblării peste sfârşitul liniei adversarilor; Când ţinta este atinsă echipa marcatoare atacă celalat capăt al liniei; Dacă mingea iese în afara marcajului, cealaltă echipă trebuie să încerce

să dribleze mingea înapoi; E bine să paseze dar trebuie pus accentul pe driblare!Schimbarea echipelor/jucătorilor la fiecare 3 minute.

Jocul 3 - sesiunea 12:

Joaca 4 vs 2; 2 jucători din echipa ce nu deţine mingea trebuie să joace ca deţinători

de minge; când s-a pierdut posesia mingii sau e marcat un gol, situaţia de păstrare

a mingii e schimbată şi cealaltă echipă trebuie să lase 2 jucători să joace ca şi portari, creându-se o altă situaţie de 4 vs 2;

joacă timp de 3 minute pentru a schimba echipele/jucătorii!

Jocul 3 - sesiunea 2:

apără un gol! X apără 2 goluri Schimbarea direcţiei de joc la fiecare 3 minute.Toate regulile sesiunii 1 – jocul 3 se aplică şi aici.

Mark Viduka - faţa Goalkick-ului

VSF, Cluburi şi şcoli

167

VSF a luat o decizie la începutul lui 2003 prin care toate cluburile ce doresc să joace, jocuri pentru copii sub-8 sau 9 ani (noi am ignorat cuvântulcompetiţie) trebuie să furnizeze comunităţii un program Goalkick, în cadrulclubului. Cluburile pot alege programul Goalkick 1 sau Goalkick 2. Amdescoperit de-a lungul timpului că de fapt copiii sunt competitivi. Ei nu aunevoie de vocea motivantă a părinţilor care tipă şi urlă cu instrucţiuni de pemarginea careului. Dacă îi laşi de capul lor ei se descurcă destul de bine, farătoate aceste instrucţiuni de pe marginea careului.

Goalkick nu este destinat exclusiv cluburilor. Şcolile au îmbrăţişat programuliar VSF a folosit Goalkick ca pe un vehicul ce furniza experienţe către grupuricu nevoi speciale. Acesta include şi comunităţile indigene, copii cu handicapurişi de asemenea, copii din pătura săracă care, normal nu-şi permiteau săplătească pentru a juca acest joc măreţ al nostru.

VSF – Distractie

De-a lungul anului 2003 am anticipat că, peste 6000 de copii din Victoria vorexperimenta distracţia şi amuzamentul ce-l aduce Goalkick. Peste 150 de centre vor fi operaţionale cu 20% participante (fete). De asemenea, nu am nici un dubiu că, în spatele acestor cifre se vor ivi câteva stele viitoare care să calce pe urmele lui Harry Kewell, Mark Viduka, Danny Tiatto, Kevin Muscatt, Vince Grella, Marco Bresciano. Într-adevăr, în iulie Echipa Naţională Victoriană a junioarelor sub-16 ani s-a reîntors de la Campionatul Naţional din Sydney cu medalia de bronz. 6 dintre fete au fost în prima grupa de participanţi la Goalkick în 1997.

VSF/Man Utd filozofii înrudite

În calitatea mea de antrenor şi educator cunosc şi înţeleg importanţa creăriimediului corect pentru ca învăţarea să aiba loc. Aşa cum a fost menţionat şi înarticolul Man Utd, acel program ca şi ale noastre au aceleaşi scopuri comune.

În principal:1. Posedarea mingii de mai mulţi participanţi, controlul asupra mingii si

atingerea ei;2. Încercarea de noi tactici, fără teamă de ridicol;3. Ambiţionarea apărătorilor;4. Puţină sau lipsa presiunii din partea celorlaţi (părinţi, antrenori);5. O atmosferă vibrantă, distractivă şi creativă.

E placut să ştim că, deşi, la 12.000 mile depărtare Man Utd şi VSF împărtăşescacelaşi scop şi vis în dezvoltarea juniorilor!

Federatia Victoriană de FotbalGoalkick2003 certificat de participare:Goalkick înseamnă distracţie, prietenie, sport şi sunt bucuros că ai ales săparticipi la acest program grozav şi să devii unul dintre miile de participanţi aiClubului Goalkick.Toate cele bune şi mult noroc!Mark VidukaFotbalist australianAcest certificat se eliberează copiilor ce participă la programul Goalkick[

168

Traducerea şi adaptarea: TAMAŞ ATILA


ÎNŢELEGEREA Şl ÎMBUNĂTĂŢIREACONCENTRĂRII ÎN FOTBAL

Ian MaynardRevista „Insight”, Vol.6, 2002

Antrenorul strigă "Concentrează-te!" şi o privire sumbră apare pe faţa tânărului mijlocaş. Un adversar a interceptat pasa şi echipa se află acum sub presiune. Ce va face? Din pacate, sfatul antrenorului n-o va ajuta mult, pentru că nu-i spune jucătorului ce să facă. În aceste condiţii, majoritatea tinerilor jucători vor încerca să pară mai duri (de aici şi privirea sumbră a mijlocaşului), pentru că asta este interpretarea obişnuită a comenzii de către tineri. Concentrarea nu înseamna să pari mai dur, înseamnă relaxarea şi identificarea lucrului important asupra căruia să-ţi focalizezi atenţia, păstrarea atenţiei şi recunoaşterea când se transformă în ceva neânsemnat şi capacitatea de a reveni la fazele potrivite.

Concentrarea este o abilitate importantă în performanţă. Este de asemenea, o abilitate care poate fi antrenată şi dezvoltată cu practică şi dedicaţie. Slaba performanţă este adesea impusă de o limită, care în multe cazuri poate fi regăsită în lipsa de concentrare, de obicei de la sfârşitul meciului, când jucătorii sunt sub o presiune mai mare şi mai obosiţi.

Dacă, concentrarea trebuie să fie îmbunătăţită, este important să înţelegem despre ce vorbim. O definiţie banală a concentrării folosită în psihologia sportivă este: "capacitatea de a-ţi focaliza atenţia asupra fazelor importante din mediu înconjurător şi de a-ţi menţine atenţia pe toată durata competiţiei" (Nideffer, 1976). În practică, aceasta înseamnă direcţionarea atenţiei către factorii cei mai însemnaţi pentru o bună performanţă. De exemplu, închiderea culoarului adversarului (când au ei mingea) sau crearea culoarului (când avem noi mingea) şi ignorarea factorilor nesemnificativi sau necontrolabili, cum ar fi îngrijorarea privind rezultatul sau comentarii negative din partea spectatorilor.

Fiecare sport are elemente unice care trebuie să fie urmate pentru o performanţă optimă şi este util în a aplica modelul lui Nideffer de analiză a cerinţelor atenţionale în fotbal. Acest model identifcă două dimensiuni care ajută în această apreciere. Aceste dimensiuni sunt: lărgimea atenţiei (atenţia este fie focalizată, îngust - centrată, fie o atenţie distributivă) şi direcţia atenţiei (atenţia este direcţionată către mediul extern ori intern, către sine).

Lărgimea atenţiei se referă la cum trebuie urmăriţi mai mulţi stimuli. La un moment dat, în timpul jocului se doreşte o atenţie largită, distributivă, când un mijlocaş "citeşte" poziţia adversarilor încercând să găsească deschidere pentru o pasă printre apărători către unul din atacanţii săi.

169

Atenţia centrală este mai utilă portarilor când se concentrează asupra unui şut la poartă.

Direcţia atenţiei se referă la fie la o atenţie focalizată intern spre a analiza ce se întâmplă, planuri strategice ori decizii privind tactica sau extern asupra evenimentelor ce au loc în mediul înconjurator.

Tipic, tindem să favorizăm una din aceste ipoteze şi această caracteristică este determinată de forţa atenţiei. Ipoteza în care noi suntem în efectiv mai mic sau ne simţim stânjeniţi determină o slabiciune atenţională. De asemenea, în conditii de relaxare suntem capabili cu toţii să oscilăm între aceste tipuri diferite de atenţie, după cum situaţia o cere.

Oricum, jucătorii pot experimenta situaţii de atenţie sau neatenţie în timpul meciului. O inspecţie mai îndeaproape a problemelor de concentrare reliefează că sunt cauzate, de obicei, de o focalizare inadecvată a atenţiei. În esenţă, mintea nu se concentrează asupra fazelor cuvenite la un moment dat în timpul jocului şi este distrasă de alte evenimente, gânduri sau emoţii. Este întotdeauna folositor ca antrenorul să aibă o bună înţelegere a acestor probleme comune pentru a-şi ajuta jucătorii să se mobilizeze la fazele potrivite. Aceste probleme comune sunt:

1. Atenţia la prea multe faze.

Fotbalul se joacă într-un spaţiu deschis şi prin urmare, tinde să fie distras de la fazele cheie. Priceperea constă în identificarea şi menţinerea concentraţiei pe aceste faze, care sunt sarcini relevante. Jucătorii care au o putere atenţională externă, distributivă sunt încurcaţi de alte lucruri care se petrec în jurul lor; se părea că, ei observă orice lucru ce are loc în imediata vecinătate, multe din ele putând fi irelevante pentru performanţa lor (la acel moment). De exemplu: cine urmăreşte meciul, ce se întâmplă lângă el, sau se gândesc la lucruri pe care adversarul tocmai le-a spus (ceea ce înseamnă că atenţia lor este direcţionată către ei înşişi mai mult decât asupra fazelor relevante, din mediu înconjurător). Lista unor eventuale distrageri de atenţie este nesfârşită şi pentru că fotbaliştii au un foarte mic control asupra majorităţii acestor factori, devine imperativ să le faci faţă prin abilităţile de concentrare.

2. Atenţia la evenimentele trecute.

O problemă de concentrare care afectează mulţi jucători este incapacitatea de a uita ce s-a întâmplat mai înainte sau chiar în timpul meciului sau în alte meciuri. Concentrarea internă inadecvată asupra evenimentelor trecute a dus la decăderea multor jucători talentaţi. Imaginează-ţi următorul scenariu în timpul unui meci important: pentru că ai fost deposedat din spate, primeşti un gol. Spre neşansa bietului joc, un mijlocaş începe să se certe cu un apărător. Jocul reîncepe de la mijlocul terenului şi cei doi jucători se ceartă în continuare, ceea ce face să pierdem din nou mingea şi adversarii înscriu al doilea gol. Problema poate fi o decizie iniţial eronată, dar întregul scenariu a fost conceput mai rău pentru că ambii jucătorii au rămas marcaţi de evenimentele trecute.Soluţia este "să traiesti în prezent şi să laşi greşelile în urmă"!

3. Atenţia la evenimentele viitoare.

Tinerii fotbalişti, aproape fară excepţie, au probleme cu gândirea orientată spre viitor. Aceasta se caracterizează prin concentrarea asupra consecinţelor

170

viitoare ale anumitor acţiuni. Dacă o să scap un gol? Dacă vom câştiga/ pierde acest meci? Dacă voi juca prost? Ce au aceste supoziţii în comun este irelevanţa lor "aici" şi "acum" şi asupra fazelor la care ar trebui să se concentreze. Să-ţi faci griji asupra a ceea ce s-ar putea întâmpla, duce la distragerea atenţiei şi poate cauza nelinişte în exces, tensiune musculară şi/sau performanţa temporară. Este important să trăieşti în prezent şi în viitorul foarte apropiat (jucătorii trebuie să gândească în viitor pentru a anticipa ce va face adversarul, pentru a se plasa într-o bună poziţie de interceptare a pasei sau îndepărtarea atacului).

4. Paralizie prin analiză.

Un alt tip de concentrare inadecvată care poate conduce la probleme de performantă, implică o concentrare internă pe o durată mai mare de timp. Este important să înţelegem când atenţia internă este benefică şi când este în detrimentul performanţei. Pentru că eşti "fixat pe interior" nu mai eşti atent la fazele importante din, împrejur, deci pot apărea probleme. De exemplu, dacă jucătorii nu au un joc bun, încep să se gândească la ce nu-i în regulă, dar acest tip de analiză relevă faptul că ei nu mai sunt atenţi la mediu înconjurător şi pierd fazele importante, ceea ce implică un joc mai rău. După cum se observă, problemele pot creşte când gândurile interioare ne preocupă prea mult în timpul meciului.

5. Efectul grijilor excesive.

Exista o relaţie dinamică importantă între diferiţele abilităţi mentale şi, aşa cum este menţionat în articolul precedent, excesul de griji, care pot avea importante influenţe negative asupra capacităţii de concentrare.

În conditii normale, atenţia oscilează înainte şi înapoi, printre cele patru tipuri diferite de stiluri atenţionale după cum îşi urmează cursul interacţiunea cu mediul înconjurător. Creşte presiunea care interferează nu numai performanţa psihică, ci şi capacitatea de a-ţi menţine o bună flexibilitate mentală. Sub presiune, trei lucruri acţionează asupra atenţiei. Mai întâi, chiar înainte de a fi conştient că eşti presat, începi să te bazezi mai greu pe propria-ţi putere de atenţie (chiar dacă ar putea să nu fie stilul atenţional propice), pentru că te simţi mai confortabil făcând asta.

Aceasta reduce flexibilitatea pentru că eşti mai puţin dispus să schimbi stilul atenţional, ca răspuns la cererile schimbatoare din mediu.

În al doilea rând, pe masură ce presiunea creşte, atenţia începe să se îngusteze. Când se întamplă astfel, nu mai poţi urmări mai multe lucruri deodată. Încercând să faci asta, te simţi presat şi supraîncărcat.

În al treilea rând, odată cu dezvoltarea altor simptome ale anxietăţii (creşterea ritmului cardiac, dureri de stomac sau griji privind performanţa) atenţia devine focalizată intern, deci eşti mai puţin receptiv la fazele relevante şi la mediul înconjurător şi apar greşelile. Cu cât au loc mai multe erori de performanţă ai tendinţa să devii mai neliniştit şi astfel procesul continuă, aceasta numindu-se "spirala decăderii"!

6. Oboseala.

171

Majoritatea jucătorilor şi antrenorilor identifică sfârşitul reprizei sau al meciului ca fiind momentul cel mai obişnuit pentru scăderile de concentrare datorate oboselii, putând fi cel mai costisitor moment pentru a face greşeli. Concentrarea cere efort mental şi cum jucătorii devin obosiţi, acest efort scade şi concentrarea se rătăceşte. Îmbunătăţirea tuturor acestor aspecte şi pregatirea mentală pot îmbunătăţi concentrarea şi este esenţial ca fotbaliştii să joace în condiţii de oboseală astfel încât să fie capabili să facă faţă competiţiei (când abilităţile sunt bine învăţate, este uneori folositor să se facă o practică a acestor abilităţi prin antrenament după elementul de fitness - deci jucătorilor să li se ceară să joace obosiţi).

Să fii receptiv la problemele asociate atenţiei este un prim pas important. Următorul, este identificarea unor tehnici şi strategii care să îmbunătăţească concentrarea asupra fazelor atenţionale adecvate. Înca o dată, indivizi diferiţi vor avea probleme diferite, aşa că presupun că vei folosi strategiile şi tehnicile pe care le crezi mai adecvate şi, cel mai important, care se potrivesc cel mai bine ţie şi jucătorilor tăi. Nu uita, că aceste strategii şi tehnici trebuie să fie perfecţionate prin antrenament sau situaţii nestresante. Nu le încerca pentru prima dată într-un meci mare; nu vor funcţiona fără o practică intensă.

7. Identificarea elementelor importante pentru performanţă

Unul dintre cele mai mari obstacole în păstrarea concentrării în timpul meciului (sau antrenamentului) este când jucătorii sunt distraşi de imagini şi sunete din împrejurimi irelevante pentru jocul lor. Ei nu au un element sau un "punct fundamental" la care să revină (un element important de performanţă la care "să privească" sau la care "să fie atenţi" şi care să le readucă controlul). Ca antrenori, este important să identificăm cât de multe "puncte fundamentale" posibile. Aceste elemente pot fi verbale, vizuale sau psihice şi pot fi folosite în scopuri instrucţionale, motivaţionale ori psihologice.

Un element verbal instrucţional se poate înrudi cu principiile jocului (lărgimea sau penetrarea în atac). Un element verbal motivaţional poate fi de genul celor "cinci mari minute", referindu-se la nevoia de creştere a efortului după marcarea unui gol - timp în care suntem cei mai dispuşi să primim un gol, sau un element verbal psihologic cum este concentrarea sau relaxarea. Un element vizual instrucţional poate fi "mingea" când vine să spargă zidul sau braţele ridicate de cel care bate cornerul (indicându-ne unde se bate cornerul), un element vizual motivaţional ar putea fi strigătul antrenorului "creşteţi ritmul jocului" şi un element vizual psihologic ar putea veni din partea unui coechipier care "controlează balonul", indicând nevoia de a încetini jocul.

Aluziile fizice sau active împreună cu tendinţele instrucţionale pot implica marcajul mai strâns, când adversarul ajunge în careu, o aluzie fizică motivaţională ar putea fi "degajări înalte" dupa o pasă slabă sau un control slab al balonului şi aluzia fizică psihiologică poate fi respiraţia mai adâncă atunci când lucrurile devin puţin scăpate de sub control. Jucătorul, un coechipier sau poate antrenorul/ directorul, pot instiga aceste aluzii. Bine înţeles, trebuie să cădem de acord asupra lor, să le exersăm la antrenamente şi să le păstrăm cât de simplu putem.

8. Folosirea rutinei.

172

Un alt mod de a minimaliza distragerea atenţiei şi creşterea concentrării este dezvoltarea unor obişnuinţe. Un exemplu evident când rutina poate creşte concentraţia este anterior începutului meciului. Făcând lucrurile într-o ordine exactă în ora dinaintea începerii jocului mintea învaţă să "pornească" şi devine concentrată.

Pregatirea intensă duce la performanţă intensă. De exemplu, în timpul jocului sau antrenamentului, când simţi că ţi-ai pierdut atenţia, obiceiul "respiră-vorbeşte-joacă" îi poate ajuta pe jucători să-şi recapete atenţia.Tehnica "respiră" este să le atragi atenţia asupra respiraţiei lor (departe de relaxare), "vorbeşte" poate fi un cuvânt cheie sau o acţiune care te aduce spre o performanţă adecvată şi "joacă", se referă la necesitatea de a face un lucru, decât să te gândeşti la el!

Mulţi jucători simt că, concentrarea înseamnă să încerci mai mult. În realitate, concentrarea este o abilitate care trebuie dezvoltată printr-o practică sistematică. Încă o dată, pentru a face faţă anxietăţii, trebuie să foloseşti ce e mai confortabil pentru jucătorii tăi. Aceasta cere să le identifici zonele lor de slabiciune pe linia concentrării şi de foc şi îmbunătăţirea lor cu practici adecvate. "Urmăreşte mingea" sau ţinta ("goal - side") sunt de departe aluzii atenţionale mai bune decât "concentreaza-te"!

În schema 1, sunt prezentate cele patru tipuri diferite de atenţie în fotbal.

EXTERNĂ

DIS

TR

IBU

TIV

Ă

Distributiva externă:Mijlocaşul caută săspargă apărarea!

Centrată externă:Urmărim mingea când vrem să o lovim sau portarul urmăreşte mingea pentru a o apăra!

CE

NT

RA

TĂ

Distributiva interna:Folosită pentru analizăşi planificare(antrenorul dezvoltăplanul de joc contraadversarului)

Centrată internă:Folosită pentrurepetarea uneiperformanţe în viitorsau pentru a controlao stare emoţională (să devii concentratînainte de meci)

INTERNĂ

Traducerea şi adaptarea: ANTON FLORIN


173

VÂRSTĂ SAU MATURITATE? CAZUL TÂNĂRULUI JUCĂTOR FRANCEZ DE ELITĂ

Sursa : "Insight", vol. VI, 2003Autor : Chris Carling

Efectul vârstei crologice din programele de selectare a jucătorilor de elită este bine documentat. De exemplu, 79% din tinerii jucători englezi de elită care se antrenează la Şcoala Naţională a Asociaţiei Engleze de Fotbal au fost născuţi între septembrie şi decembrie. Această analiză a datei de naştere indică o tendinţă importantă în selectarea şi recrutarea jucătorilor.

Oricum, folosind vârsta cronologică pentru a categorisi nivelurile competitive, nu se ia în consideraţie maturitatea biologică a jucătorilor, care este estimată de o combinaţie între maturitatea scheletică (cunoscută şi ca maturitatea osoasă) şi în al doilea rând de caracteristicile sexuale şi timpul de maximă creştere în timpul adolescenţei. În timpul pubertăţii diferenţele inrudite maturităţii ca: marimea, forţa, viteza, puterea şi răbdarea sunt evidente printre copii de aceeaşi vârstă cronologică.

Un studiu al maturităţii biologice a jucătorilor de fotbal de elită portughezi, a arătat că băieţii cu o maturitate întârziată sunt excluşi sistematic din selecţia la nivel de elită. Pe de altă parte, băieţii cu o maturitate medie sau mai timpurie tind să fie favorizaţi ca vârstă cronologică şi sporirea specializării sportive (Malina, 2001). Mai mult, un studiu al efectelor maturităţii biologice asupra selecţiei poziţiei de joc a tinerilor fotbalişti a ilustrat ca băieţii maturizaţi la o vârstă medie sau fragedă sunt predispuşi să joace ca portari, fundaşi centrali sau atacanţi. Aceasta se datorează poate capabilităţilor explozive cerute de aceste posturi. O evoluţie sistematică a vârstei scheletice a tinerilor fotbalişti ar fi în mod particular datorată unei largi varietăţi de maturitate fizică. Acest fapt eimportant nu, numai pentru procedurile de selectare a talentelor, dar şipentru a înţelege datele de performanţă fiziologică obţinute în laborator şi pe terenul de testare.

Departamentul Medical al Şcolii Naţionale Franceze de Antrenori din Clairefountaine (INF) a studiat mulţi ani maturitatea biologică a tinerilor jucători de elită. Vârsta scheletică a fiecărui jucător este calculată folosind raze X la mână şi la încheietura mâinii (metoda Greulich şi Pyle), o dată pe an în septembrie. Acest experiment a permis calcularea unei medii pentru diferite vârste osoase a unor factori ca: mărime, greutate, putere şi absorbţia maximă de oxigen (V02 max) pentru a stabili în schimb, că pot furniza o estimare a potenţialului progres, al fiecărui individ. Membrii Departamentului Medical cred, de asemenea, că vârsta osoasă ar determina dificultatea antrenamentului individual. De exemplu, doi jucători care au aceeaşi vârstă cronologică, dar cu o maturitate scheletică diferită, pot avea antrenamente adaptate fiecăruia. Monitoarele urmărind ritmurile cardiace din timpul antrenamentului sunt conectate şi este măsurat nivelul lactic/calciului pentru a determina şi analiza intensitatea antrenamentului.

La o populaţie standard, vârsta cronologică se potriveşte cu vârsta osoasă în numai 50% din cazuri. Tabelul 1, demonstrează că vârsta cronologică şi cea scheletică, se potrivesc rar în cazul jucătorilor INF. De exemplu, grupa U-15 (cu

174

vârsta cronologică de 14 ani şi 8 luni şi vârsta scheletică de 14 ani şi 1 lună) are în componenţă un jucător cu o vârstă scheletică de numai 12 ani şi 6 luni şi un jucător cu o vârstă scheletică de 16 ani şi 6 luni. În general, numai pentru 39% din tinerii jucători francezi de elită, de la Clairefountaine, se potriveşte vârsta cronologică cu cea scheletică, 26% erau maturizaţi mai târziu şi 35% maturizaţi timpuriu. Această imagine se compară cu analiza grupului de elită, de 13 - 14 ani a jucătorilor portughezi din care 7% erau maturizaţi târziu, 55% aveau o maturitate medie şi 38% maturizaţi mai devreme.

În tabelul 1 este prezentată vârsta crologică şi cea scheletică a diferitelor grupe de jucători francezi de elită!

(Tabelul 1)Anul Vârsta cronologică Vârsta scheletică

(an + luna) (an + luna)

INF1 (U-14) 13+12 13+1

INF2 (U-15) 14+8 14+1

INF3 (U-16) 15+5 16+0

În sporturile în care se cere masă corporală, înălţime, forţă şi putere, maturizarea timpurie a jucătorului are un avantaj biologic clar. De exemplu, chiar la grupa U-14 înălţimea şi masa jucătorilor INF poate varia cu 9 kg şi respectiv, 9 cm. Aşadar, maturitatea biologică ar trebui luată mereu în consideraţie pentru evaluarea capacităţiilor individuale de performantă.

Vârsta scheletică a fost gasită ca fiind un mai bun prezicător al performanţei atletice decât vârsta cronologică (Baxter - Jones, 1995). Maturitatea avansată influentează pozitiv factorii, cum ar fi puterea anaerobică , forţa şi puterea musculară.

În adolescenţa băieţilor, izbucnirea creşterii normale începe, în jurul vârstei de 11 - 12 ani şi atinge punctul maxim în jurul vârstei de 14 ani. Ritmul de creştere tinde să încetinească la vârsta de 14 ani, dar continuă la18 - 20 ani. Potrivit măsurătorilor de înălţime şi greutate a jucătorilor INFizbucnirea creşterii are loc la vârsta scheletică de 12,5 ani şi atinge apogeulîntre 13 - 14 ani vârsta scheletică (8,7cm înălţime câştigaţi în plus, şi 11 kggreutate).

La vârsta osoasă de 12,5 ani estimările privind creşterile viitoare în înălţime şi masă corporală sunt de 21,8 cm şi respectiv, 25,6 kg. La o vârstă osoasă de 14 ani progresul este de aproximativ 8,7 cm şi 11,6 kg. Această observaţie demonstrează că jucătorii care se maturizează tardiv au înca un potenţial important de creştere şi această temă, ar trebui luată în consideraţie în procedurile de selectare a talentelor. Figura 1, arată evoluţia înălţimii şi masei corporale potrivit vârstei scheletice.

Vârsta scheletică între 11-18 ani(inclusiv câteva măsurători luate la jumatatea anului)

175

Fig. 1 Relaţia dintre înălţime, greutatea corporalăşi vârsta scheletică în elita jucătorilor francezi

Diferite alte teste experimentate pe jucătorii INF au redat informaţii utile privind relaţia dintre vârsta scheletică şi performanţă. Departamentele medicale examinează în mod sistematic relaţia dintre V02 maxim, performanţa la sprint 40 m şi capacitatea de a sări (pentru a determina puterea anaerobica maximă), forţa izokinetică, pragul lactic şi vârsta sheletică a jucătorilor. De exemplu, potenţialul de creştere a puterii musculare până la 18 ani, a fost descoperit ca fiind mai mare de 2 ori la jucătorii cu o vârstă scheletică de 12,5 ani, în comparaţie cu cei cu o vârstă scheletică de 14 ani. Această descoperire indică faptul ca jucătorii sub dezvoltaţi nu ar trebui să fie înlăturaţi pentru că au înca puterea de a progresa, mai ales cu un antrenament adecvat.

Tabelut 2, ilustrează relaţia dintre diferiţi factori fizici şi puterea anaerobică maximă (determinată la 40 m. viteză) a jucătorilor INF. Corelaţia strânsă dintre vârsta scheletică şi puterea anaerobică maximă demonstrează importanţa luării în consideraţie a vârstei scheletice. De asemenea, cum la maturitatea biologică jucaăorii tind să fie mai înalţi şi mai grei, puternica relaţie reliefată în Tabelul 2, între factori ca masa şi înălţimea şi puterea anaerobică maximă demonstrează că aceşti jucători maturi vor avea un evident avantaj fizic, în grupa lor de vârstă faţă de cei mai puţin maturi, mai ales în timpul acţiunilor explozive ale meciului, ca sprinturi sau sărituri.

În tabelul 2 este prezentată, relaţia dintre diferiţi factori fizici şi puterea maximă anaerobică.

(Tabelul 2) Coeficient de corelatie(cuprins intre 0 si 1.0)*

Vârsta scheleticăMasaÎnălţimeMasa corporală neadipoasăCentru de gravitate

0.810.910.830.920.71

*Notă: 1, 0 este echivalent cu 100%

O analiză detaliată a rezultatelor la testul de sprint arată că îmbunătăţirile de timp sunt maxime între vârsta scheletică de 13 - 14 ani şi performaţa maximă este atinsă la vârsta scheletică de 17 - 18 ani. Concomitent, rezultatele testului

176

de sărituri arată că, creşterile de performanţă ating maximul între 13 şi 16 ani, vârsta scheletică şi performanţa maximă este atinsă între 17 - 18 ani. (Figura 2)

Performanţa la sărituri între 11-18 ani (inclusiv câteva măsurători luate la jumatatea anului)

Fig. 2 Relaţia dintre performanţa la sărituri şivârsta scheletică în elita jucătorilor francezi

Măsurarea performanţei anaerobice maxime a demonstrat că diferenţele dintre jucătorii INF sunt influenţate în mod hotărâtor de factori genetici şi că, diferenţele iniţiale dintre jucători atunci când sunt acceptaţi la INF, rămân neschimbate şi după 3 ani. Deci, luând în considerare vârsta scheletică, acest test specific permite personalului medical să prevadă cu exactitate puterea maximă anaerobică a jucătorului INF, pentru când va ajunge la vârsta senioratului.

Un factor încurajator este vastul şir de jucători tineri acceptaţi iniţial la scoala INF. Se pare că fizicul nu este singurul factor în selectarea jucătorilor francezi talentaţi la un nivel de elită. Ar putea fi interesant a se examina în detaliu jucătorii INF şi tinerii jucători de elită în general, care "fac calitatea" devenind jucători profesionişti, determinându-se dacă au avut o maturitate timpurie sau târzie!

Traducerea şi adaptarea: ANTON FLORIN


177

PASTREAZA VISUL

Sursa: Revista „Insight”Vol.6, 2003, Anglia

Diferenţa dintre tinerii fotbalişti variază semnificativ de la jucător la jucător datorită schimbărilor care apar în mod constant în timpul procesului de dezvoltare şi într-o perioadă de timp. Aici, noi vom arunca o privire asupra evaluarii jucătorilor, recunoscând nevoia "dezvoltării integrală a copilului".

Diferenţele individuale includ vârsta cronologică şi a osaturii împreuna cu ovarietate de nivele tehnice, psihologice, fizice şi de maturitate socială.

Evaluarea acestor parametrii, adesea complecşi şi schimbători, ridică o problemă privitoare la validitatea efectuării evaluarilor.

Influenţele genetice pot să nu fie evidente în întregime până la adolescenţă târzie, acest factor împreuna cu multele stadii ale creşterii şi maturizării vor creea o matrice de dezvoltare ce variază atât ca sincronizare cât şi ritm.

Cu aceşti factori în minte, evaluarea unui jucător poate sa nu fie o sarcină atât de simplă pe cât pare.

EVALUAREA.

Evaluarea abilităţii fotbalistice este un proces continuu care poate începe la vârsta şcolii primare, continuă în adolescentă până la sfârşitul acesteia.

La vârste fragede evaluarea este efectuată de obicei pe o arie largă de criterii de către părinţi, profesori şi antrenori de club şi căutători de talente (aici tu ştii termenul) şi va fi bazată pe experienţa lor; acest proces modificându-se odată cu vârsta.

PRIMUL GRUP: sub-11 ani

Multe din exemplele înregistrate sugerează că o "impresie generală" este facută în timpul şcolii primare.

GRUPA SECUNDARĂ: 11-16 ani

În timpul gimnaziului, sunt folosite mai multe "evaluări specifice".

GRUPUL ABSOLVENŢILOR: 17-21 ani

În timpul acestei faze va începe evaluarea capacităţii jucătorului şi definitivarea orientării ( către o carieră sau din plăcere).

Între adolescenţa târzie şi la începutul vârstei de douăzeci ani, schimbarea de la adolescenţă la maturitate va fi realizată şi evaluarea va deveni definitivă şi mai sigură.

Recunoaşterea potenţialului pentru schimbarea jucătorului este în special importanta întrucât evaluarea va reflecta o stare în orice moment

COMPARATIA

178

Evaluarea va produce invariabil o situaţie în care jucătorii sunt comparaţi. Acest proces va creea adesea o repercusiune imediată datorită comparaţiilor efectuate fără evaluarea completă a tuturor factorilor de influenţă.

De aici rezultă statutul unui jucător, în grup sau comparativ cu un alt jucător.

ACESTE COMPARAŢII SUNT CEL MAI BINE EVITATE ÎN IZOLARE

Evaluarea poate fi mai eficientă când se efectuează în funcţie de progresul şi tendinţele individuale ale jucătorului în timp. Următoarele exemple sunt foarte des folosite.

1. Evaluarea pentru recrutare a nevoilor pe termen scurt şi lung ale clubului.2. Ca o măsură continuă a progresului dezvoltării fiecărui jucător.3. Ca o nevoie a analizei ce stabileşte o strategie de dezvoltare propice a

jucătorului.Ca altenativă, valoarea poate fi direcţionată către următoarele opţiuni:

1. Selecţie pentru meciurile unde efectul elimină mentalitatea de victorie cu orice preţ.

2. Selecţie cu scopul principal de a câştiga un meci.3. Selecţie pentru cantonamente cu număr stabilit de meciuri jucate.4. Selecţie pentru turnee în stil eliminatoriu, în care progresul depinde de

rezultate.

TOATE ACESTE ACŢIUNI POT FI POTRIVITE PENTRU DIFERITE STADIIDE DEZVOLTARE!

CELE PATRU COLŢURI.

Dacă evaluarea se adresează conceptului de copil ca "INTREG" (Aici se referă la faptul că acel om nu este privit doar ca jucător şi ca un individ în întregul său, educaţie sportivă, integrare socială... pe toate planurile), modelul de ideatificare a talentului care este bazat pe cele patru colţuri poate contribui la procesul de evaluare.

Toate cluburile au stabilit propriile lor criterii de evaluare de-a lungul anilor de experienţă şi câteva exemple de baza pot fi:

TEHNIC:

Inteligenţa dejoc (fotbalistică)Tehnica:Acumularea tehnicii!Înţelegerea:Lucrul în echipă!

PSIHOLOGIC:

Încredere;Concentrare;Control mental;Determinare;Comunicare;

FIZIC:

179

Rezistenţă;Putere;Viteză;Abiltăţi de mişcare;Supleţe.

SOCIAL:

Oportunitatea anterioară;Comunicare socială;Gestionarea stilului de viaţă;Acceptare socială;Relaţii sociale.

În acest moment adaugaţi propriile voastre criterii şi apoi luaţi în considerare:

OPINIILE:

(câteva exemple de la oameni apropiaţi jucătorului)

Antrenorul experimentat sau căutatorul de talente adesea: Îsi formează o imagine despre "tipul" de jucător pe care il caută pentru

mediul lor. Foloseşte din plin experienţa acumulată.

Colaborează strâns cu jucătorul atât în timpul antrenamentelor cât şi în timpul meciului.

Adesea are privire de ansamblu pe termen lung.Înţelege potenţialul de schimbare pe care un jucător îl poate avea.

ALŢI OBSERVATORI TIND SĂ:

Urmărească mai mult meciurile, decât antrenamentele şi exerciţiile; Cuantifice (măsoare) indicatorii de performanţă individuali; Permită emoţiilor sau altor motive să le afecteze judecata; Privească performanţa mai mult ca un lucru "de o zi" decât, ca proces; "SUPRA" sau "SUB" evalueze potenţialul pe care îl poate avea un

jucător.

EVALUAREA

Confirmarea evaluării

Deşi atât opiniile subiective şi datele obiective pot contribui la procesul deevaluare, este necesar a se determina care dintre ele sunt folosite într-un anumit moment!

Şi apoi întrebă-te:

Cât de consistent este criteriul? Cât de bune sunt măsurile?

180

Cât de imparţiali sunt evaluatori?i Cât de precise sunt interpretăriile lor.

Fi atent la concluzii şi ia în considerare interpretarea evaluărilor punând următoarele întrebări:1. Acceptare evaluarii: Jucătorul vede aceaşi valoare a evaluării?2. Încrederea: Aceaşi opinie este valabilă şi în altă zi?3.Validitate intenă: Evaluarea ia în considerare criteriul corect?4. Sensibilitate: Care este diferenţa între a realiza 5 sau 8 puncte din 10 sau o notă de gen

A, B, C?5. Valoarea evaluării: Cum se interpretează 10 din 10 sau A?

INFLUENŢE:

Criteriul de evaluare oferă ca punct de pornire pentru evaluare iniţială; în orice caz următoarele întrebări se ridică în ceea ce priveşte evaluarea continuă a dezvoltării.

Jucătorul va învăţa dintr-o gamă largă de experienţe.Când, de ce, unde şi cum are loc această învăţare va varia de la jucător la

jucător şi de la antrenor, la antrenor. Urmatoarele exemple pot influenţa atât evaluarea cât şi dezvoltarea ulterioară.

Abilitatea fotbalistică ca o activitate învăţată; Vârsta cronologică în grup; Faza maturităţii psihologice; Faza maturităţii fizice; Faza maturităţii sociale; Experienţa fotbalistică anterioara; Oportunitate şi includere (adică de cate ori a avut şansa şi de câte ori a

profitat de ea, a dus-o până la capat); Efectele mediului; Impactul cultural şi geografic.Puteţi adauga la această listă experintele dumneavoastra şi de asemenea,

puteţi lua în considerare alte elemente mai subtile care pot influenţa dezvoltarea.

Fotbalul ca şi alte sporturi are obiceilul de a stabili standardul şi mediul în care jucătorii se află. Acest proces de eliminare şi de ierarhizare a jucătorilor de genul "sportul decide" este adeseori dur dar în acelaşi timp aruncă o lumină reală a poziţiei în care se află jucătorul.

ÎNTREBĂRI PENTRU ANTRENOR:

Este acel criteriu de evaluare folosit la recrutarea iniţială valabil şi pe întreaga durată a procesului de dezvoltare continuă?

Ajută procesul actual de evaluare la structurarea nevoii de analiză pentrudezvoltare curentă?

Este această abordare folosită bine pentru fiecare jucător în orice perioadă de timp?

181

Este în fiecare dintre fazele maturităţii cu sincronizările şi ritmurile diferiterecunoscută în "cele 4 colţuri"? (cele 4 colţuri semnifică profilul jucătorului: tehnic, social, fizic psihologic)

Care sunt aşteptările părintelui şi antrenorului şi cum sunt ele determinate?

Pe ce unităţi de masură se bazează realizările jucătorului? Pe ce se bazează aşteptările jucătorului şi în ce diferă faţă de cele ale

părintelui şi antrenorului? "Realizările" (din prisma jucătorului) sunt evaluate altfel faţă de antrenor

sau părinte?

SUMAR

Care este scopul acestei evaluări?Luând în considerare toţi factorii variabili, evaluarea reprezintă un profil unic al unui anumit jucător la momentul actual.

EXISTĂ UN ALT FAPT CONSIDERABIL ŞI ANUME:

Potenţialul jucătorului de a se schimba! Acest experiment se bazează pe experienţa evaluatorului şi ia în

considerare dezvoltarea tehnică, psihologică, fizică şi socială. Cunoscând complet toţi factorii care influenţează evaluarea se pot pune

în discuţie opinii şi se pot lua decizii!

Relaţiile JUCĂTOR / PĂRINTE / ANTRENOR:

Dat fiind faptul că fiecare dintre cei implicaţi în dezvoltare jucătorului va avea un punct de vedere, se pot pune de acord aceste opinii şi observaţiile obiective.

Discuţiile dintre antrenor, părinte şi jucător pot reprezenta punerea de acord a punctelor de vedere.

Aceste puncte de vedere pot fi bazate pe un criteriu comun şi interpretate fie ca performanţă fotbalistică, fie ca progres de dezvoltare în timp.

Pentru jucătorul în curs de dezvoltare menţinerea visului poate fi mai degrabă o problemă de evaluare a potenţialului de schimbare decât măsurarea performanţelor actuale.

Problema evaluării a demonstrat multe elemente valoroase demne de a fi luate în consideraţie într-o analiză anterioară.

Traducerea şi adaptarea: TUDOROIU MARIUS


FOTBAL CADEŢI

182

Sursa: Rev. Fotbal, Franţa, 2002

Secvenţa 1.

Priza contactului (priza la atingerea balonului):

1. - Joc liber.

O minge pentru minimum patru persoane.În timpul prizei contactului cu mingea:

2. - Se ia un grup şi se execută şuturi, stopuri de la 15 până 25 metriii, în directia porţii:

Şuturi cu ambele picioare folsind toată suprafaţă de contact a piciorului (interior, şiret, exterior);

Căutarea precizei şutului, îndepărtarea, dacă trebuie, prin analiza mişcării!

Jocul cu capul:

Un balon pentru două persone:3. - Faţă în faţă, jonglare 3;4. - Jonglaj individual (sub formă de record)

Meci:

11 contra 11; Fără comenzi!

Secvenţa 2.

Inspecţia şuturilor:

1. Progresie în conducerea balonului apoi şut la poartă, înaintea suprafeţei de reper (a careului):

cu faţa la poartă, de pe stânga şi de pe dreapta; folosirea ambelor picioare şi a suprafeţelor de contact (interior, şiret,

exterior); căutarea preciziei şi forţei şutului,în funcţie de suprafaţa de contact

folosită; accelerarea vitezei de atac a mingii.

Exerciţiu specific:

2. Progresie în conducerea balonului apoi, şut înainte de careu.

A se executa cu 5 mingii consecutive conservând un ritm mediu!

Inspecţia controlului:

Un balon pentru 2 persoane:

183

3. - Faţă în faţă, primul loveşte balonul pentru al doilea care execută toate formele controlului: blocaj, semiblocaj, diminuarea săriturii mingii, apoi retrimitere către primul, care execută şi el acelaşi joc.4. - Executarea, pe o minge lansată de antrenor, a controlurilor urmate de o pasă către un coechipier în deplasare. A se executa cu 5 mingi consecutive!

Inspecţia dribbling-ului:

5. - A se trasa un parcurs de slalom printre jaloane şi a se executa traseul. A se cronometra un parcurs6. - Ştafeta în dribling în coloana de 4-5 jucători. Fiecare jucător trebuie să dribleze un oponent care nu se mai întoarce.

Secvenţa 3.

Inspectarea loviturilor:

1. - Centrare aeriană după conducerea mingii de-a lungul Iiniei de tusă; - Centrare în retragere de pe dreapta, apoi de pe stânga, plus şut la poartă de către un coechipier situat în centru.2. - Schimb de pase în doi, cu control obligatoriu.3. - Schimb de pase în doi, cu deplasare pe teren.

Inspectarea controalelor:

4. - În doi, schimb de pase efectuând diferite forme de control (blocaj, semiblocaj, amortizare). Căutarea controlului atacând mingea.5. - Ştafeta cuprinzând dribling, pasă, control şi şut.

Jocul cu capul:

6. - Retrimiterea mingii către un oponent fix. - Retrimiterea mingii către un oponent mobil.7. – Pasă lungă şi aeriană către capul unui partener situat la 15 metri; a seefectua cu 6 mingi consecutive!

Meci:

- Poziţia atacanţilor, rolul lor.- Ocuparea terenului de către mijlocaşi.

Portar:

- Antrenament cu mingii înalte.

Secvenţa 4.

Lovituri:

184

1. Combinaţie în trei, schimb de pase în progresie de pase în progresie petot terenul terminată printr-un şut, efectuat de jucătorul aflat cel mai în spate, înmomentul ultimei pase.2. Combinatul în trei, în triunghi, schimb de pase în progresie pe tot terenul, cu schimbare de locuri.3. Conducerea balonului şi pasarea lu la un partener situat la 40 de metri (căutarea preciziei şi forţei, utilizarea ambelor picioare).

Tuşa:

4. - Tuşa regulamentară la 10 metri fără elan - tuşa regulamentară la 15 metri cu elanA se efectua 6 tuşe continuu.

Deposedările:

5. A executa un blocaj/tackling fără elan6. A executa un tackling din faţă cu talpa7. A executa un tackling din faţă, cu interiorul8. A executa un tackling din fată, prin alunecare

Meci:

Grija de păstrare colectivă a balonuluiPoziţia atacului şi a apărării în funcţie de poziţia mingii

Portar:

Degajare din demi voleu!

Secvenţa 5.

Conducerea balonului - Lovituri:

1. Executarea cornerelor de pe dreapta şi de pe stânga.2. Şuturi la poartă, ca mingi venite din spate (cu 5 mingii).

Controlurile:

Pe o pasă de la 20 de metrii: 3. Faţă în faţă, blocaj cu talpa al mingii aeriene.4. Faţă în fată, semiblocaj cu talpa, al mingii aeriene.

Jocul cu capul:

5. Jonglaj individual sub formă de record.

Voleu - Demi-Voleu:

6. Faţă în faţă, cu mingea în mâini, trimitere cu traictorie impusă la piciorul partenerului, care o retrimite din voleu sau demi-voleu.

185

Meci:

- Noţiuni de marcaj în defensivă.

Secvenţa 6.

Conducerea balonului – Lovituri:

1. - Parcurs în dribling terminat cu o pasă lungă.2. - Conducerea individuală a balonului şi şut după ocol. A se efectua cu 9 mingi continuu.

Control:

Fată în faţă, mingea trimisă la picior, de la 30 de metri:3. - Blocaj din interiorul piciorului: - Semiblocaj, din interiorul piciorului.4. – Blocaj, din exteriorul piciorului - Semiblocaj, din exteriorul piciorului.

Tuşă:

5. - Concurs de lansare pe deasupra porţii.

Tehnica defensivă:

- Atac prin alunecare din fată, cu 2 picioare.- Atac prin alunecare din faţă cu 1 picior .

Meci:

- Recul colectiv: Strategie, corner!

Secvenţa 7.

Lovituri - Conducerea balonului:

1. Progresie în 3, şi căutarea jucătorului lansat, pasarea mingii celui care demarează apoi, centrare, apoi şut.2. Progresie în 3, în triunghi, tot timpul un susţinător, apoi şut al jucătorului.3. Studiu al unei fente, personale.

Joc cu capul:

4. În trei, cu 2 mingi, jonglaj

5. În coloană, retrimterea mingii, lateralVoleul - Demi-Voleu”:

186

6. Pivotul, cu 2 mingi7. Cu trei în linie, pivotul cu 2 mingi

Meci:

- 11 vs 11- O repriză, fără control!- O repriză, cu control!

Strategie: Aruncarea de la margine .

Secvenţa 8.

Lovituri - Conducerea balonului:

1. - Lovituri de la marginea cercului de 16,5 m, din faţă, apoi din unghi de pe stânga şi de pe dreapta .2. - Schimb de pase în 3, cu interiorul, prin deplasare. Schimb de pase în 3, cu exteriorul, prin deplasare.

Control:

3. - În coloana semiblocaj prin pasă. În coloana amortizare cu interiorul plus pasă. În coloana semiblocaj cu şiretul plus pasă.

Voleu - Demi-Voleu:

4. - În trei, în triunghi, trimite la 2 care retrimite din voleu la 3, care controlează şi devine 1.5. - Fată în faţă, voleu cu interiorul şi jonglaj, cât mai mult posabil.

Joc cu capul :

6. - În cerc, cu un jucător la mijloc, cercul se întoarce la dreapta şi la stânga. - cerc mobil, jonglaj.

Meci:

- 11 vs 11;- Cautărea susţinătorului pentu posesorul mingii.

Secvenţa 9.

Lovituri – dribling:

1. - Conducerea balonului pe aripi, plus centrare aeriana, plus şut cu capul2. - Driblarea unui apărător şi şut, înainte de careu.3. - Ştafeta dribling, ocolind jaloanele.Control:

187

4. - În coloană (lansatorul plasat în lateral), amortizare cu interiorul piciorului apoi, conducerca balonului şi pasă în diagonală, în spate la lansator.5. - În coloană (lansatorul plasat în lateral), stop pe piept, apoi conducereabalonul şi pasă în diagonală, în spate la lansator.

Joc ca capul:

6. - Ştafetă în cinci7. - Ştafetă în Iinie, pasă în spate8. - Ştafetă în linie, cu un jucător ca participant

Voleu - Demi-Voleu:

9. - Două coloane, faţă în faţă: primul lansat de a doua coloană retrimitedin volu cu şiretul (lovire şi urmărire).10. - Pivotul are trei vole-uri, la 20 metri depărtare.11. - Câstigare de teren

Meci:

- 11 vs 11;- Rolul mijlocaşilor;- Susţinător al atacanţilor;- Locul atacanţilor.

Secvenţa 10.

Lovituri – dribling:

1. - Conducerea balonului cu fentă de oprire2. - Dribling cu fentă personală, apoi şut3. - Şut la poartă pe centrare în retragere, la nivelul pământului4. - Pasă din voleu cu interiorul, la un partener situat la 5 metri, pe o minge venită de departe.

Joc cu capul:

5. - Jonglaj singur6. - Jonglaj în patru7. - Devierea cu capul poitm un partener, pe o pasa de 10 metri

Control:

8. - Control pe piept, al unei mingi venite de sus 9. - Amortizare cu piciorul înainte de un obstacol10. - Semiblocaj cu exteriorul şi schimbarea direcţiei, plus pasa.Voleu - Demi-Voleu:

11. - Voleu odentat în coloană, trimitere către un jucător care solicită balonul.12. - Voleu de degajare pe o minge lungă.13. - După mingea lungă, trimiterea scurtă către un jucător care solicită balonul.

188

Meci:

- 11 vs 11;- Plasamentul liniar în raport cu poziţia mingii;- Acoperirea în apărare.

Secvenţa 11.

Lovituri - conducerea balonului:

1. - Cornere de pe dreapta - stânga - Penalty!2. - Pe centrările din întoarcere, altemate de pe stânga şi de pe dreapta, şuturi din prima (făra control).

Control:

3. - Parcurs mjcmgîare cu mingea, amortizare şi apoi revenire4. - Pe o pasa din lateral, control, urmat de pasa pe cealalta aripa

Voleu - Demi-Voleu:

5. - Cinci jucători în suprafaţa de pedeapsă (careu), un lansator la 20 demetri în faţă, trimite din voleu la apelul numelui său!6. - Cu faţa la poartă, şuturi cu piciorul, după o pasă venită de pe dreaptasau de pe stânga.

Meci:

- 7 vs 7- Joc fară control al balonului- Căutarea un-doi-urilor- Jocul mijlocaşilor

Strategie: loviturile libere directe!

Secvenţa 12.


1. În trei, pivotul la 20 de metri! - Lovitura liberă de la 30 de metri din faţă de pe stânga şi dreapta2. Centrare în spate la pământ, apoi şut la poartă

Control:

3. Pe o minge lungă, amortizare cu şiretul, pasă cu celalat picior. - Pe o minge lungă amortizare cu interiorul, pasă cu celalalt picior.

189

Jocul cu capul:

4. Prelungirea mingii cu capul.5. Prelungirea mingii cu capul în coloană, în deplasare.

Voleu -Demi-Voleu:

6. Faţa la poartă, şut pe o minge centrată de pe stânga sau de pe dreapta.7. Schimb de pasă din voleu; Coborârea mingii spre sol.8. Jonglaj individual, trimiterea mingii foarte înalt, la fiecare contact.

Meci:

- 11 vs 11- Joc în trei- Acoperirea în apărare- Jocul atacanţilor centrali

Strategie: corner!

Secvenţa 13.

Lovituri - Conducerea balonului - Dribling:

1. Ştafetă - dribling eliminând 2 adversari, urmat de şut la poartă (jucătorul recuperează balonul din plasă şi o aduce înapoi la jucatorii din ştafetă)2. Şut la poartă, dupa o combinaţie în 3; nu daţi ultima pasă decât dacă jucătorul o cere !

Control:

3. Jonglaj cu piciorul, apoi arucarea balonului în aer, plus controlul şi urmărirea balonului. 4. În triunghi, doi câte doi, la 20 de metri, pasă, control şi urmărire.

Voleu - Demi-Voleu:

5. Faţă în faţă la zece metri, schimb de pasă.6. Şut la poartă, pe o centrare de pe dreapta.7. Şut la poartă, pe o centrare de pe stânga.8. Faţă în faţă, amortizare cu un picior şi pasă cu celalalt .

Meci:

- 7 vs 7 pe lăţimea terenului;- Atacarea mmgii înainte de a sări;- Susţinerea extremelor.

Secvenţa 14.

190

Lovituri - Conducerea mingii:

1. Conducerea mingii pe aripa dreaptă, centrare foarte lungă pentru aripa opusă.2. Perfecţionarea fentei personale, şut!

Jocul cu capul:

3. Lansare de pe tuşă pe deasupra porţii, retrimitere la capul lansatorului, dacă este posibil tot pe deasupra porţii.4. Lansare de pe tuşă pe deasupra porţii, retrimetere la capul lansatorului, dacă este posibil tot pe deasupra portii, plus un adversar în faţă.

Control:

5. Cu spatele la poartă, pe o pasă în adâncime, control orientat plus şut dinvoleu.6. Cu spatele la poartă, pe o pasă în adâncime, control liber plus şut la poartă.7. Pase fară control cu un pivot situat la 30 metri.

Meci:

- 11 vs 11 cu 2 mingii.- Vigilenţă şi atenţie în apărare.- Impunerea unui ritm de joc prin repuneri foarte rapide.

Secvenţa 15.

Lovituri - Conducerea balonului;

1. Combinaţie în doi, în pase scurte, fără control, apoi şut!2. Şut la poartă pe o transversală dată de la mijlocul terenului (5 mingi consecutive). - cornere de pe dreapta şi de pe stânga.

Jocul cu capul:

3. Şut la poartă pe o centrare din dreapta sau din stânga.4. Şut la poartă pe o centrare din dreapta sau din stanga din întoarcere.5. Şut la poartă pe o centrare din dreapta sau din stânga din întoarcere, plusun adversar în faţă jucându-şi rolul.

Control:

6. În linie, control orientat, apelând balonul.7. Faţă în faţă, fentă de şut şi control.8. Dublu control-corp plus picior.

Meci:

- 6 vs 6

191

- oamenii de sprijin;- demarcajul;- schimbarea ritmului de joc!

Secvenţa 16.


1. Inspecţia şuturilor după control.2. Parcurs în dribling, plus pasă, plus şut. - studiul unei fente personale înainte de şut.

Jocul cu capul:

3. Lansarea unei mingi în aer; a se juca în doi.4. Lansarea unei mingi în aer, dar plecând din aşezat.5. Cinci jucători în afara suprafeţei de gol, lansatorul plasat în poartă, trimite mingea şi trebuie ca jucătorii să o trimită în plasă!

Transversala:

6. După conducerea balonului, la stânga, la dreapta, angajare în adâncime.7. Din voleu sau din demi-voleu, la stânga sau la dreapta, angajare în adâncime.

Meci:

- 11 vs 11;- plecare în dreapta, pasă în stânga;- acoperirea în apărare;- aruncările de la margine!

Secvenţa 17.

Lovituri:

1. Şut din unghi pe o minge oprită la 20 de metrii, utilizarea şiretului exterior.2. Combinaţie în trei plus pasa la partenerul care solicită mingea, plus şut.3. Combinaţie în doi cu schimbare de poziţii, plus şut.

Control în trei:

4. În linie control orientat, plus 1-2-uri duble.5. În triunghi, control în mişcare cu un picior şi şut cu celălalt.

Jocul cu capul:

6. Trei apărători, un portar care degajează pe atacanţi, care trimit mingi către apărători, care le retrimit cu capul.Transversală în doi:

7. Din cursul jocului, după ocolirea unui jalon.192

Meci:

- 6 vs 6; - căutarea sprijinului;- pasele.

Secvenţa 18.

Lovituri - Dribling-uri – Control:

1. Combinaţie în trei de la o poartă la alta, cu doi adversari, terminată prin şut!2. Şuturi la poartă, din voleu, pe o centrare din dreapta, din stânga sau din faţă.3. Câştigarea de teren din voleu.4. Lovituri libere de la 30 de metrii.

Jocul cu capul:

5. Studiul plonjonului6. Degajarea cu capul după o centrare de pe stânga, de pe dreapta sau din faţă.7. Combinaţie în trei - meci jucat numai cu capul

Transversala:

8. A se executa în timpul unei secvenţe dintr-un joc!

Meci:

- 11 vs 11;- păstrarea balonului în posesie;- pasele scurte;- degajarea.

Traducerea şi adaptarea: HANDREA IOAN


193

METODA 4 VS. 4 ESTE CALEA ATACANŢILOR PENTRU GRUPURI DE VÂRSTĂ DE LA 7 LA 10 ANI

John AllpressAntrenor Dezvoltare

Jucători F.A. – AngliaRev. Insight, Vol.5, 2002, Anglia

Să fii capabil să recunoşti natura constant schimbătoare a jocului de fotbal, să fii în stare să vezi situaţia dezvoltându-se, să iei deciziile corecte în anumite împrejurări/circumstanţe şi să aplici sau să execuţi abilităţile / îndemânările tehnice cerute cu precizie este ceea ce-i face pe marii jucători să se distingă în profesia lor.

Eu consider că metoda celor 4 contra 4 permite jucătorilor să practice şi/sau să exerseze toate aceste elemente ale jocului şi cred că aceasta este un instrument vital în procesul de învăţare a jocului de fotbal, în special pentru grupuri de vârstă de la 7 la 10 ani!

Metoda 4 vs 4 prezintă jucătorilor nenumărate probleme pe care trebuie să le rezolve dar care de asemenea, comportă un cadru simplu unde jucătorii pot să se concentreze la propriul joc şi să înveţe cum să facă faţă şi să se descurce cu problemele de joc, în ritmul lor propriu, fără a fi presaţi.

Dacă jucătorii se prezintă cu o problemă pe care într-adevăr nu o pot rezolva antrenamentul este acolo să-i ajute , să-i ghideze/îndrume şi să le sprijine învăţarea dar nu să o domine. Antrenorul ar trebui să urmărească, să fie atent şi să încerce să înţeleagă de ce jucătorii iau deciziile pe care le iau în joc. De exemplu, să se întrebe, de ce un jucător a luat o anumită decizie? Ar putea apare întrebarea ca o greşeală de judecată sau de gândire pentru tine, dar ar putea fi şi un motiv logic, pentru acea decizie.

Soluţia la problemă, poate doar să neceite modificări şi ideea de bază a jucătorului poate să fie bună. Caz în care, ea nu ar fi tratată ca o greşeală.

Metoda de pregătire 4 contra 4, vine să prezinte cele mai întâlnite situaţii de joc, când numărul jucătorilor este destul de mic să permită un proncentaj ridicat al contactului cu balonul în timp ce, de asemenea încurajează orientarea largă, adâncimea şi mişcarea, dând toate opţiunile necesare pentru a juca înaintarea sau păstrarea / posesia balonului.

În aplicarea metodei 4 contra 4, apar atât de multe situaţii relevante de fotbal, într-un timp atât de scurt, încât este posibil pentru juniori, să le rezolve foarte rapid. Nimic nu se întâmplă de două ori, în exact acelaşi mod, într-un meci de fotbal, deşi şcenarii similare se repetă şi asta este cu siguranţă adevărat pentru un joc 4 contra 4!

Acest fapt, deşi pare singular, face metoda 4 contra 4, vitală procesului de învăţare, să joci un joc care pune un accent important pe rezolvarea situaţiilor şi intervenţia cu soluţii la problemele pe care aceste situaţii le prezintă.

Metoda 4 contra 4, generează multe situaţii de joc, implică toţi jucătorii garantând „repetarea şansei”, la problema respectivă, rezolvarea şi învăţarea.

Mai presus de toate, metoda de antrenament 4 contra 4 este un joc şi copii iubesc jocul! Aşadar cu antrenorii, acolo aproape, pentru a-i îndruma şi

194

sprijini la timpul potrivit şi în modul potivit, putem cu certitudine să lăsăm jocul 4 contra 4, să fie „EL”, profesorul!

Componentele metodei 4 contra 4, contextul celor trei momente ale jocului, sunt conturate, mai jos şi după cum puteţi vedea, au o corelare directă cu „jocul de 11 contra 11”!

Echipa în posesie Câştigarea posesiei

Echipa fără posesie

lovitură, dribling, întoarcere;alergare cu balonul; deprinderi sau tehnici de pasare şi mişcare, de primire sau preluare a mingii

împrăştiere/răspândire în teren

oprirea înaintării

susţinerea jucătorului cu mingea în faţă şi în spate, pe un unghi bun şi la distanţă bună

susţinerea jucătorului preocupat de balon pe un unghi bun şi la distanţă bună

Pentru a susţine mingea şi amişca/muta apărarea timpului şi a unghiului de alergare

Preluarea posesiei recuperarea şi regruparea

Acoperirea spaţiului şi marcajul jucătorilor

Probleme de rezolvat la metoda 4 contra 4.

1. Dacă te aflii pe postul „liberoului”, cu echipa ta în posesie (fig. 1):

1.1. Obiective:

păstrarea mingii; lansarea unui atac; încearcă să înscrii!

1.2. Tehnici/abilităţi/deprinderi, de joc:

dribling; întoarcere; alergare cu mingea; pasare; preluarea / primirea; şutarea / lovitura.

1.3. Înţelegerea:

unghiuri şi distanţe de susţinere; când să joci înainte; când să joci la mijlocul terenului; când să faci un posibil pas înapoi, astfel încât jocul să fie schimbat şi

relansat;

când să păstrezi balonul; să citeşti şi să recunoşti situaţiile aşa cum ele se dezvoltă;

195

comunicare – discută şi încurajează colegii de echipă, cu informaţii specifice jocului, etc.

fig. 1

2. Dacă te afli la mijlocul terenului, în poziţie cu echipa ta, în posesia balonului (fig. 2):

2.1. Obiective:

să urmăreşti momentul lansării unui atac; priveşte, joacă înaintarea şi susţine-i; priveşte şi sprijină trei oameni, în mişcare; reţine balonul; treci în centrul atacului la nevoie; încearcă să înscrii!

2.2. Tehnici / abilităţi / deprinderi, de joc:

dribling; întoarcere; alergare cu mingea;

placarea; pasarea;

196

ס

●

סס ● ●ס

●

Traiectoria jucătorului Traiectoria mingii

preluarea / primirea; şutarea / lovitura; joc combinativ.

fig. 2

2.3. Înţelegerea:

unghiul şi distanţa de susţinere; când să joci, înainte; când să joci la mijlocul terenului; când să joci înapoi; când să treci în centrul atacului; discuţie şi încurajare a echipei cu informaţii specifice jocului, etc.; determină tempoul de joc.

197

ס

●

ס ס ●

●

ס

●


ס

●ס ס ●

ס ●


fig. 3

3. Dacă te afli într-o poziţie de lovitură cu echipa proprie, în posesie (fig. 3):

3.1. Obiective:

înscrierea golurilor; mişcarea adversarului; legarea jocului; demarcarea / găsirea spaţiului.

3.2. Tehnici / abilităţi / deprinderi, de joc:

primirea / preluarea; creativitatea şi găsirea spaţiului; mimarea alergării pentru a crea spaţiu/culoar; învingerea adversarului 1 vs 1; şutarea / execuţia loviturilor; driblingul; întoarcerea; pasarea şi demarcarea; devierea / ricoşeul.

3.3. Înţelegerea: crearea de spaţii pentru el şi ceilalţi; jocul înapoi în bretea / peste umăr;

198

mişcarea dinainte (anticiparea, riscarea); ultima mişcare cu mingea a apărătorilor; atragerea apărătorilor; merge la întâlnire în faţa apărătorilor; combină şi leagă jocul coechipierilor.

4. Dacă te afli în locul „liberoului”, cu adversarii tăi, în posesie (fig. 4):4.1. Obiective:

să nu permită înscrierea; să marcheze efectiv adversarul; câştigarea balonului.

4.2. Tehnici / abilităţi / deprideri, de joc: să stea între adversarii săi şi poarta sa; să citească / înţeleagă, jocul; să strice jocul; să intercepteze; să blocheze; să oprească întoarcerea mingii; să întârzie (jocul).

fig. 4

4.3. Înţelegerea:

jocul în forţă; oprirea paselor înainte;

199

ס

●

ס ס ●

●

ס ●


aplicarea presingului; închiderea mingilor aruncate; presing sau cădere; citirea / înţelegerea situaţiilor şi încercarea de intercepţii; nu trebuie să fii detaşat pentru echipă şi să arate asta.

5. Te afli în poziţia de a lovi cu adversarii tăi în posesia mingii (fig. 5):

5.1. Obiective: să împiedici adversarii să construiască jocul; să prevină pasarea lung înainte; întârzierea adversarilor; să joace într-o direcţie.

5.2. Tehnici / abilităţi / deprinderi de joc:

aprecierea efectivă a unghiurilor; întârzierea; interceptarea; blocarea.

fig. 5

5.3. Înţelegerea:

jocul în forţă; stoparea paselor înainte;

200

ס

●

ס ס ●

●

ס ●


aplicarea presiunii; închiderea mingior aruncate; presing sau cădere; citirea / înţelegerea situaţiilor şi încercarea de intercepţii; nu trebuie să fii detaşat pentru echipă şi să arăţi asta!

6. Modificarea poziţiei la schimbarea atenţiei (fig. 6.1; 6.2; 6.3; 6.4):

(Normal) 4 vs 4

fig. 6.1 Notă: 1 Yard = 90 cm

(1 vs 1) 4 vs 4

201

(1800 cm)

20 yards

40 y

ards

(360

0 cm

)

< 3 yds >

(270 cm)

ס ● ס

● ס ס ●

● 20 y

ards

(180

0 cm

)

40 yards

(3600 cm)

fig. 6.2

fig. 6.2

Gol înscris prin dribling peste linia adversarilor tăi.

(Limitat) 4 vs 4

fig. 6.3

Condiţia (o tuşe sau de la utimii trei)

(joc de trecere pe altă linie) 4 vs 4

202

15

yar

ds

40 yards

(3600 cm)

< 3

yds

>

fig. 6.4

Traducerea şi adaptarea: DOBOŞ CONSTANTIN (posesor licenţa „B” – UEFA)

203

(1800 cm)

20 yards

40 y

ards

(360

0 cm

)

< 3

yds

>(2

70 c

m)

Volumul 1 - Juniori

Documents

Transcript of Volumul 1 - Juniori