VIOLENŢA ÎN FAMILIE -...

VIOLENŢA ÎN FAMILIEprin prisma Telefonului de Încredere 0 8008 8008

Raport analitic 2012-2013

1

VIOLENŢA ÎN FAMILIE

Chișinău 2014


prin prisma Telefonului de Încredere0 8008 8008

Alcătuitor şi editor: Centrul Internaţional pentru Protecţia şi Promovarea Drepturilor Femeii „La Strada”

Responsabil pentru editie: Viorelia Rusu

Prezentul Raport a fost editat în cadrul proiectului „Consolidarea protecţiei legale şi sociale a victimelor violenţei în familie, în special femei şi fete, în Republica Moldova”, cu suportul financiar al Ambasadei SUA în Republica Moldova.

Conţinutul Raportului exprimă în exclusivitate punctul de vedere al alcătuitorilor, pentru care este responsabil Centrul Internaţional „La Strada” şi nu reflectă în nici un fel poziţia finanţatorului.

Raportul reprezintă o analiză a rezultatelor activităţii Telefonului de Încredere 0 8008 8008 pentru perioada 2012 – 2013.

Dreptul de autor asupra prezentului Raport aparţine Centrului Internaţional pentru Protecţia şi Promovarea Drepturilor Femeii „La Strada”. Unele materiale din publicaţia dată pot fi xerocopiate şi reproduse fără acordul prealabil al autorilor numai în scopuri instructive, ştiinţifice, ce nu urmăresc obţinerea de profit, cu condiţia indicării sursei de informare.

Pentru informaţii suplimentare privind prezenta publicaţie a contacta:MD 2012, L.P. 259, Chişinău, Republica Moldova

Tel. : (+373 22) 23 49 06Fax.: (+373 22) 23 49 07E-mail: [email protected] Web: www.lastrada.mdTelefonul de Încredere: 0 8008 8008

Design şi machetare: Ion Palancean

CUPRINS

Informaţie generală privind serviciul Telefonul de Încredere..........3Notă asupra ediţiei............................................................................................5

Caracteristica categoriilor de apeluri parveniteI. la Telefonul de Încredere...................................................................................7

Dinamica şi categoriile apelurilor...............................................................................7Apeluri de la victime.........................................................................................................10Apeluri de la agresori......................................................................................................11Apeluri/sesizări ale membrilor comunităţiişi grupurilor profesionale..............................................................................................12Apeluri cu caracter informativ/de colaborare...............................................14

Caracteristica apelurilor conform vârsteiII. şi dimensiunii de gen. Timpul şi geografia lor...................................17

Repartizarea sunetelor în funcţie de genul şi vârsta apelanţilor...........17Repartizarea apelurilor pe luni, zile ale săptămâni şi pe ore..................18Geografia apelurilor....................................................................................................20Repartizarea apelurilor conform sursei cunoaşterii....................................20

Fenomenul violenţă în familieIII. prin prisma Telefonului de Încredere................................................23

III. 1. Profilul subiecţilor violenţei în familie........................................23Vârsta şi statutul marital ale victimelor violenţei în familie...................24Nivelul educaţional, ocupaţional al veniturilor subiecţilorviolenţei în familie.......................................................................................................27

III. 2. Specificul manifestării violenţei în familie.................................32Tipurile şi formele de manifestare a violenţei în familie............................32Specificul violenţei în familie şi abuzurilor cuimplicarea minorilor..................................................................................................34Specificul violenţei în familie cu implicareapersoanelor cu grad sporit de vulnerabilitate................................................37Particularităţile violenţei în familie în cazul căsătoriilor mixte............39Impactul consumului de alcool asupra producerii violenţei....................40

INFORMAŢIE GENERALĂ PRIVIND SERVICIUL TELEFONUL DE ÎNCREDERE

IV. Asistenţa solicitată şi intervenţii efectuate prin intermediul Telefonului de Încredere..........................................43

IV. 1. Asistenţă acordată victimelor anterior apelării la Telefonul de Încredere.....................................................................43

IV. 2. Tipurile de asistenţă solicitate consultanţilor Telefonului de Încredere....................................................46

Consultaţie juridică primară..................................................................................46Consiliere psihologică................................................................................................50Informare şi orientare în cazurile de violenţă în familie...........................54

IV. 3. Asistenţă juridică cu reprezentare în instanţa de judecată............................................................................55

Asistenţa juridică acordată în procedura civil...............................................55Asistenţa juridică acordată în procedura penal............................................61Medieri active realizate de consultanţii Telefonului de Încredere........63

V. Dificultăţi întâmpinate de beneficiarii Telefonului de Încredere.................................................67

Dificultăţi în sfera organelor de drept...............................................................67Dificultăţi specifice sistemului APL.....................................................................72Centrele de plasament/de zi..................................................................................75

Concluzii şi recomandări.............................................................................79Concluzii.........................................................................................................................80Recomandări.................................................................................................................85

Acoperire geografică: Republica Moldova, serviciu naţional, lansat în noiembrie 2009

Beneficiari: persoane care suferă de violenţă în familie, în special femei;•grupuri profesionale;•membri ai comunităţii.•

Scopul Telefonului de Încredere Promovarea unui mod de viaţă non-violent în familie şi protecţia drepturilor victimelor violenţei în familie. Obiectivele Telefonului de Încredere

Refacerea stării psihoemoţionale a subiecţilor violenţei în familie.•Facilitarea accesului subiecţilor violenţei în familie la asistenţă •adecvată.Informarea beneficiarilor despre drepturile şi responsabilităţile •legale ale subiecţilor violenţei în familie.Monitorizarea problemei violenţei în familie în Republica •Moldova.

Ce oferă Telefonul de Încredere pentru femeiConsiliere victimelor violenţei în familie prin intermediul •Telefonului de Încredere.Orientare şi informare în cazuri de violenţă.•Facilitarea accesului la asistenţa necesară victimei violenţei •în familie (psihologică, juridică, medicală, de cazare etc.) prin identificarea necesităţilor şi evaluarea riscurilor.Mediere activă şi mobilizarea autorităţilor locale.•Asistenţă juridică şi reprezentare în instanţa de judecată, inclusiv •prin referire la alte organizaţii.

Program de lucru24/24•Apeluri gratuite de pe întreg teritoriul Republicii Moldova.•Confidenţialitate şi anonimat.•Consiliere în română şi rusă. •

3



4

NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI

Orice act de violenţă, aplicat în raport cu orice persoană, fie femeie, bărbat sau copil, constituie un atac la demnitate, care, în consecinţă, generează devalorizarea potenţialului şi abilităţilor persoanei. Cu atât mai grav e dacă violenţa este îndreptată împotriva membrilor familiei.

Acestea au fost de fapt adevărurile care au stat la baza apariţiei serviciului naţional Telefonul de Încredere 0 8008 8008. Lansat deja mai bine de trei ani, la 2 noiembrie 2009, Telefonul de Încredere a devenit un prim confident al victimelor violenţei în familie, fiind şi un instrument important în prevenirea şi combaterea violenţei în familie.

De la lansare până în prezent (31.12.2013) la Telefonul de Încredere au fost înregistrate peste 5.223 de apeluri. Pe parcurs, conţinutul apelurilor a servit drept bază pentru scrierea rapoartelor anuale de activitate, două fiind publicate în 2010 şi 2011.

Aflat deja la a treia ediţie, prezentul Raport constituie o analiză cantitativă şi calitativă a fenomenului violenţă în familie din Republica Moldova. Informaţia care se conţine în el este una obiectivă, bazată exclusiv pe mărturiile victimelor violenţei în familie. Fiindu-le asigurată confidenţialitatea şi anonimatul, ele sunt dispuse să ofere informaţie şi să vorbească despre dificultăţile şi lacunele cu care se confruntă atunci când încearcă să-şi soluţioneze o problemă ce ţine de violenţa în familie.

Şi acest Raport reprezintă un tablou cât mai complex, din cele mai diverse aspecte ale fenomenului violenţă în familie prin prisma apelurilor beneficiarelor Telefonului de Încredere. Astfel, Capitolul I cuprinde o prezentare generală a apelurilor recepţionate. Capitolul II conţine o analiză a fenomenului, axat pe profilul subiecţilor violenţei în familie, dar şi pe specificul manifestării acesteia.

5



6

I. CARACTERISTICA CATEGORIILOR DE APELURI PARVENITE LA TELEFONUL DE ÎNCREDERE

Capitolul III include o informaţie exhaustivă referitoare la tipul de asistenţă solicitată de beneficiari, un loc important revenind asistenţei juridice. Concluziile prezentate se bazează pe materialele din dosarele ce vizează cazurile de violenţă în familie, reprezentate în instanţele de judecată de avocatul Centrului Internaţional „La Strada”.

Întrucât majoritatea beneficiarilor Telefonului de Încredere s-au referit la dificultăţile cu care se confruntă în încercarea de a soluţiona un caz sau altul de violenţă în familie, dar şi pentru că, în intervenţiile lor, consultanţii Telefonului de Încredere au identificat lacune de caracter diferit, acestui aspect îi este consacrat un întreg capitol (IV).

Cadrul general al apelurilor, repartizarea în timp şi geografia sunetelor se conţin în ultimul capitol (V) al publicaţiei, el încheindu-se cu un set de concluzii, dar şi recomandări adresate, în general, publicului larg şi, în special, structurilor abilitate cu funcţii de prevenire şi combatere a violenţei în familie, factorilor de decizie.

În sfârşit, alcătuitorii Raportului îşi exprimă ferma convingere că edu-carea şi promovarea unor relaţii sănătoase în familie, între parteneri este cea mai bună metodă de a nu deveni captivii unor relaţii abuzive şi, implicit, violenţei în familie.

Dinamica şi categoriile de apeluri

În perioada noiembrie 2009 – decembrie 2013, la Telefonul de Încredere 0 8008 8008, au fost recepţionate în total 5.223 de apeluri de pe întreg teritoriul Republicii Moldova, dar şi de peste hotare. Prezentul raport vizează ultimii doi ani de activitate: 2012 – 2013.

Per ansamblu, tabloul apelurilor permite a proceda la o analiză comparativă a fenomenului violenţă în familie din ultimii 2 ani de activitate a Telefonului de Încredere din perspectiva trăsăturilor carac-teristice ale subiecţilor violenţei în familie, specificului manifestării violenţei în familie în funcţie de vârstă, ocupaţie, statutul marital al victimei/agresorului, a necesităţilor şi dificultăţilor cu care se confruntă persoanele în încercarea de a soluţiona situaţiile de violenţă în familie. Astfel, cele mai multe apeluri referitoare la violenţa în familie au fost înregistrate în anul 2013 – în total 1.297 apeluri, în creştere faţă de anul 2012, când au fost înregistrate 947 de apeluri (a se vedea Figura 1). De remarcat că numărul sunetelor este în raport direct cu intensitatea promovării acestui serviciu telefonic pe canalele media.

247

1236

1495

948

1297

Figura 1. Repartizarea apelurilor după ani

anul 2009 anul 2010 anul 2011 anul 2012 anul 2013

7



8


Dinamica şi categoriile apelurilor

9

Toate apelurile recepţionate au fost divizate în 5 categorii: apeluri de la victimele violenţei în familie, apeluri de la agresori, apeluri de la membrii comunităţii şi apeluri de la grupuri profesionale. Apelurile care nu au tangenţe cu violenţa în familie au fost încadrate în categoria Altele, ele reflectând diverse probleme sociale ale apelanţilor. Astfel, 888 de apeluri din numărul lor total au avut în 2013 drept subiect violenţa în familie, 314 fiind repetate. În anul 2012, din numărul total de 656 apeluri, 234 au fost înregistrate ca sunete repetate.

De remarcat, că pentru anul 2013, cele 1.297 de sunete ce au avut ca subiect violenţa în familie reflectă 574 cazuri de violenţă noi, 416 dintre ele constituind-se în dosare (adresarea parvine direct de la victima care solicită ajutor la Telefonul de Încredere), iar 129 fiind cazuri prezumate (solicitarea de a interveni pe un caz de violenţă în familie vine din partea unui membru al comunităţii sau reprezentant al grupurilor profesionale) şi 29 – cazuri prezumate ce au evoluat în dosar (excluzând sunetele repetate). De precizat că în 51 de cazuri s-a continuat asistenţa, femeile beneficiind iniţial de asistenţa în anii anteriori (2009-2012).

În perioada ianuarie – decembrie 2013, prin intermediul Telefonului de Încredere au beneficiat de asistenţă 578 de femei şi 333 copii. Din numărul total de sunete ce au avut drept subiect violenţa în familie, 652 de apeluri au parvenit de la victime, 10 apeluri de la agresori, 190 apeluri de la membrii comunităţii şi 36 apeluri de la grupurile profesionale (a se vedea Tabelul 1).

Tabelul 1. Categoriile apelurilor recepţionate la Telefonului de Încredere în anii 2012 -2013

Tabelul 1. Continuare

Campaniile de sensibilizare, desfăşurate de Centrul Internaţional „La Strada” pe parcursul mai multor ani, determină potenţialii beneficiari, dar şi pe membrii comunităţii, să conştientizeze natura şi dimensiunile fenomenului violenţă în familie şi să solicite asistenţă. Dacă în prima campanie „Familia sănătoasă este familia fără violenţă” au fost produse şi difuzate pe canale TV 2 spoturi de publicitate socială, care au avut ca obiectiv conştientizarea faptului că violenţa are o evoluţie ciclică (primul spot, 2009) şi adoptarea unei atitudini ferme împotriva oricărei forme de violenţă în familie (al doilea spot, 2010), cea de-a doua campanie de sensibilizare, care a demarat în noiembrie 2013, a avut drept scop perceperea impactului abuzului emoţional şi a mecanismului complicat de pierdere a identităţii victimei, pierderea nucleului personalităţii, fapt ce va determina dezvoltarea unor relaţii co-dependente în cuplu şi amplificarea ulterioară a abuzului (psihologic, economic, spiritual, fizic şi sexual). Spotul nou, lansat în 2013, datorită complexităţii mecanismului reflectat în spot, a subtilităţii aspectelor de relaţionare, nu a generat o schimbare esenţială în caracterul şi numărul apelurilor înregistrate la Telefonul de Încredere. Anumite forme de violenţă (în special, psihologică, economică şi sexuală) rămân a fi percepute ca parte din „cultura” relaţională.

Luna Apeluri de la victime/cazuri VF

Apeluri de la agresori/cazuri VF

Apeluri/sesizări din partea membrilor

comunităţii/cazuri VF

Apeluri/sesizări din partea grupurilor

profesionale/cazuri VFAltele

TOTAL SUNETE/

CAZURI NOI

Ianuarie 48/ 32 0 13/12 0 15 76/ 44Februarie 30/ 20 0 12/10 1/1 28 71/ 31Martie 27/ 16 1/1 13/10 3/2 24 68/ 29Aprilie 49/ 30 1/1 16/12 1/1 27 94/ 44Mai 46/ 24 0 21/13 3/2 30 100/ 39Iunie 42/ 28 0 8/6 3/0 28 81/ 34Iulie 34/ 27 5/1 13/8 2/1 24 78/ 37August 46/ 25 1/ 0 10/9 2/0 21 80/ 34Septembrie 22/12 1/1 7/7 0/0 29 59/ 20Octombrie 47/ 25 0 5/4 3/2 22 77/ 31Noiembrie 43/ 24 0 22/18 3/2 22 90/ 44Decembrie 33/ 19 0 17/14 2/2 22 74/ 35Total 2012 467/ 282 9/4 157/123 23/13 292 948/422

Ianuarie 38/ 28 0 15/12 1/1 26 80/41Februarie 36/ 21 0 10/9 6/4 21 73/34Martie 26/ 15 1/ 0 7/6 0 29 63/21Aprilie 36/ 25 2/ 0 35/ 16 3/ 0 16 92/41Mai 42/ 22 2/1 12/7 4/1 22 82/31Iunie 40/ 21 0 14/10 3/1 17 74/32Iulie 40/ 24 1/1 8/7 3/2 25 77/34August 42/ 21 0 9/9 3/1 15 69/31Septembrie 45/ 24 0 11/10 6/2 20 82/36Octombrie 46/ 28 0 10/5 1/0 30 87/33Noiembrie 59/ 34 0 18/16 3/0 50 130/50Decembrie 202/152 4/3 41/35 3/0 138 388/190Total 2013 652/ 415 10/5 190/142 36/12 409 1.297/574

2012

2013







TOTAL SUNETE/

CAZURI NOI



2012

2013







TOTAL SUNETE/

CAZURI NOI



2012

2013



10


Apeluri de la agresori

11

Apeluri de la victime

În total, în perioada 2012-2013 consultanţii Telefonului de Încredere au consiliat 1.119 apeluri recepţionate de la victimele violenţei în familie (467 în 2012 şi 652 în 2013). Indiferent de vârstă, mediul geografic, provenienţă sau statut social, victimele violenţei în familie au solicitat ajutorul serviciului telefonic şi susţinerea de care aveau nevoie, toate confruntându-se cu diverse forme de violenţă, dar având câteva trăsături comune:

multe dintre ele au fost martore sau victime ale violenţei în familia •de origine;au o stimă de sine extrem de scăzută;•manifestă un sentiment de vină pronunţat; •multe dintre ele sunt dependente emoţional de agresor, aflându-•se în incapacitatea de a proceda la careva schimbări;îşi acceptă rolul de victimă din varii motive (fie că provin din familii •sărace, fie că nu au acces la resurse financiare, fiind dependente financiar de agresor, fie că nu au un spaţiu locativ unde ar pleca, fie că nu au susţinerea familiei extinse, a membrilor comunităţii sau al autorităţilor locale);nu au planuri de viitor.•

În ceea ce priveşte locul aflării victimelor în timpul apelului, acestea au telefonat preponderent de acasă, de la părinţi, rude sau prieteni. O parte dintre ele au sunat de la serviciu sau vecini. De remarcat că în 8 cazuri victimele se aflau peste hotarele ţării (Italia, Rusia, Norvegia, Turcia), în 6 cazuri au telefonat de la spital (dintre care într-un caz victima se află în stare gravă, abia ieşită din comă), în 4 cazuri au sunat din stradă, în 3 cazuri de la poliţie şi în 2 cazuri de la oficiul teritorial de asistenţă socială. În patru cazuri singulare, una dintre victime a contactat Telefonul de Încredere de la Centrul pentru Drepturile Omului, a doua victimă se ascundea într-o casă părăsită, a treia fugea de agresor prin sat, iar în cel de-al patrulea caz sesizarea a venit de la recepţionistul unui hotel din capitală, unde victimei i s-a permis să înnopteze.

Apeluri de la agresori

În perioada raportată 19 apeluri au fost recepţionate de la agresori, ele reflectând 10 cazuri de violenţă în familie (9 apeluri care reflectă 5 cazuri din 2012 şi 10 apeluri care reflectă 5 cazuri din 2013). Decizia de a suna la Telefonul de Încredere aparţine în toate cazurile agresorilor. Aceştia recunosc că îşi abuzează soţiile, dar invocă că anume ele sunt cele care îi provoacă, deseori motivând abuzul prin atenţia insuficientă acordată copiilor, temperamentul aprins, prin încercarea rudelor de a deţine controlul în familie, prin adulter sau tensiune mare provocată de lipsuri materiale, ceea ce-i face să nu-şi poată păstra calmul. Doar într-un singur caz agresorul a fost într-adevăr o femeie.

Conţinutul succint al apelurilor Agresorul cere ajutor pentru întoarcerea soţiei acasă. După o •ceartă ea a plecat, el nu înţelege de ce. Consideră că soţie este cea care poartă vina. Agresorul îşi exprimă nemulţumirea faţă de conţinutul spotului •difuzat, deşi, spre final, cade de acord cu cele reflectate în spot. Recunoaşte că îşi supune controlului soţia.Agresorul afirma ca vrea să-şi refacă relaţia cu copii, care sunt •deja mari. Familia continuă să locuiască în aceeaşi curte (încăperi separate), iar fiul mai mare îi achită serviciile comunale. Bărbatul se simte vinovat, recunoaşte că a făcut multe greşeli în tinereţe, deşi nu pomeneşte nimic de abuz, dar acum vrea o relaţie normală cu copii. Cu fosta soţie practic nu vorbeşte, comunicarea cu ea îl enervează foarte repede şi el îşi pierde controlul.Agresorul, fost poliţist, îşi exprimă nemulţumirea de faptul că •judecătorul a emis ordonanţă de protecţie în favoarea soţiei sa-le, dar el „se comporta bine cu ea, o iubeşte şi vrea să păstreze familia în continuare”. Urma să aibă loc prima şedinţă de judecată în procesul iniţiat de victimă în vederea desfacerii căsătoriei şi agresorul solicita un avocat care să-l reprezinte.Agresorul (mama victimei) sună la insistenţa beneficiarei Te-•lefonului de Încredere. Aceasta, invocând relaţii tensionate în fa-milie, recunoaşte că se implică mult în relaţiile soţ-soţie, care au culminat cu agresivitate vădită.



12


Apeluri/sesizări ale membrilor comunităţii şi grupurilor profesionale



13

Agresorul îşi exteriorizează frustrările vis-a-vis de comportamen-•tul fostei soţii, care nu-i permite să-şi vadă copilul. Nu neagă că, în trecut, era violent cu soţia. Agresorul cere ajutor pentru întoarcerea soţiei acasă. După o ceartă •ea a plecat împreună cu cei doi copii. El regretă cele întâmplate.Agresorul solicită ajutor pentru a-şi convinge partenera să nu plece •peste hotare. Ei au doi copii minori. În ultima perioadă concubina discută on-line cu un bărbat necunoscut. Acest lucru îl deranjează pe agresor. A avut loc o ceartă cu lovituri, în urma cărora victima a părăsit casa lor comună şi a plecat la părinţii ei, lăsând copii pe seama lui. Agresorul îşi exteriorizează frustrările vis-a-vis de comportamen-•tul soţiei. Domnul este căsătorit de 25 ani, locuieşte în casa soţiei, moştenită de la părinţii ei. Refuză să plece de acolo, motivând că nu are o casă a sa, nu are un serviciu etc. Vorbeşte cu o ton agresiv. Pentru el toate femeile sunt prostituate şi profitoare, se consideră o victimă şi nu-şi asuma careva responsabilităţi.Agresorul cere ajutor în soluţionarea conflictelor din familie. Se •ceartă foarte des din diverse motive, inclusiv lipsa banilor.


Pe parcursul anului 2013 au fost recepţionate 190 de apeluri de la membrii comunităţii (în 2012 – 181 de apeluri), care reflectă 142 cazuri de violenţă în familie. Procentual, în 61 la sută din cazuri apelurile au fost recepţionate de la rudele subiecţilor violenţei în familie. De regulă, acestea semnalează cazuri de violenţă în cadrul familiei extinse, acţio-nând în numele acestora şi solicitând informaţie şi orientare, dar şi ghidare în a încerca să-şi convingă rudele să rupă cercul violenţei. Circa 21% din cazuri au fost sesizate de prieteni. Aceştia au aflat despre violenţa în familie în urma confesiunilor victimelor sau a situaţiilor de criză, când victimele au apelat la ei pentru ajutor concret – adăpost temporar, ajutor material etc.

În cazul vecinilor care au contactat Telefonului de Încredere (18%), aceştia au solicitat intervenţia directă a consultanţilor – fie că au auzit

strigăte la vecini şi rugau consultanţii să intervină în mod direct sau cereau orientare cum să procedeze în asemenea situaţii, fie că apelau persoanele la care victimele se adresaseră după ajutor, respectiv solicitând intervenţia directă a consultanţilor în asemenea situaţii.

În perioada raportată, de la grupurile profesionale au fost înregistrate 59 de apeluri, acestea reflectând 25 cazuri de violenţă, dintre care 23 apeluri ce reflectă 13 cazuri din 2012 şi 36 apeluri ce reflectă 12 cazuri din 2013.

Cazuri sesizate de avocaţi şi parajurişti. • De regulă, în astfel de cazuri, se solicită fie susţinere logistică pe cazuri de violenţă, ele fiind referite de consultanţii Telefonului de Încredere, fie un extras al psihologului pentru a putea instrumenta eficient un caz de violenţă, fie consiliere psihologică pentru clienţii săi, victime ale violenţei în familie.

Cazuri sesizate de asistenţii sociali. • De regulă, asistenţii sociali solicită fie informare şi orientare pe cazuri de violenţă în familie, fie ajutorul consultanţilor în vederea plasării victimelor în centre specializate, fie informaţii despre măsurile pe care le-au întreprins specialiştii în cazurile de violenţă în familie, referite de consultanţii Telefonului de Încredere.

Cazuri sesizate de colaboratori ai organelor de drept. • De regulă, acest grup profesional solicită fie orientare pe cazuri de violenţă, fie plasarea victimelor în centre specializate până când vor reuşi să obţină pentru ele o ordonanţă de protecţie, fie au nevoie de condiţii speciale pentru audierea copiilor în Camera specializată a Centrului Internaţional „La Strada”.

Cazuri de la centre de plasament/maternale. • În cazul apelurilor de la aceste Centre, consultanţilor Telefonului de Încredere li se solicită suport logistic şi informaţional pe cazurile referite anterior la centrele respective pentru servicii de cazare, sociale şi psihologice, fiind vorba, de regulă, de cazuri grave de violenţă.



14


Apeluri cu caracter informativ/de colaborare

15

Cazuri sesizate de reprezentanţii unor organizaţii •internaţionale. Este vorba de apeluri prin care s-a solicitat informare şi orientare pe cazuri de violenţă în familie (inclusiv abuz sexual a unui copil minor), dar şi intervenţie imediată, fiind vorba de consilierea telefonică a unei victime a violenţei în familie.

Cazuri sesizate de psihologi. • Sunt apeluri prin care psihologul solicită asistenţă juridică pentru una din beneficiarele sale, când este nevoie de a se emite, pentru ea şi copilul ei minor, ordonanţă de protecţie, dar şi informare şi orientare în caz de violenţă în familie.

Cazuri sesizate de reprezentanţii ONG-urilor locale • şi funcţionarii publici. Aceştia solicitată informare şi orientare, dar şi implicarea Centrului Internaţional „La Strada” pe cazuri de violenţă în familie.

Apeluri cu caracter informativ/de colaborare

În anii 2012-2013 au fost recepţionate 86 de apeluri cu caracter informativ sau solicitare de colaborare.

Informaţii despre Telefonul de Încredere - 33•Solicitare de seminare - 18 •Colaborare cu organizaţii/instituţii specializate - 14•Cooperare cu mass-media - 9•Prestări servicii informative despre violenţa în familie - 5•Informaţii despre Centrul Internaţional „La Strada” - 4•Informaţii despre fenomenul violenţă în familie - 3•Total apeluri - 86 •

Alte apeluri. În perioada raportată, apelurile încadrate în categoria Altele au constituit circa 30% din totalul sunetelor în 2012 şi 31,5% în 2013. În această categorie au fost incluse apelurile în care beneficiarii au solicitat ajutor şi informaţii referitoare la probleme care nu au tangenţă

cu fenomenul violenţă în familie (de exemplu, acces la ajutoare sociale/îndemnizaţii, acces la justiţie în situaţii ce nu ţin de violenţa în familie, nemulţumiri faţă de diverse aspecte ale vieţii sociale).



16

II. CARACTERISTICA APELURILOR CONFORM VÂRSTEI ŞI DIMENSIUNII DE GEN. TIMPUL ŞI GEOGRAFIA LOR

Repartizarea sunetelor în funcţie de genul şi vârsta apelanţilor

Majoritatea covârşitoare a persoanelor care apelează la Telefonul de Încredere sunt femei. Ele constituie 90%, şi doar 10% revin bărbaţilor (a va se vedea Figura 2). Este o tendinţă firească, ţinând cont de faptul că iniţial serviciul respectiv a fost înfiinţat în special pentru femei. După cum se vede şi din Figura 3 (pag. 18), în anii 2012 şi 2013 nu s-a produs vreo o diferenţă, coraportul rămânând aproape identic. Acest coraport a determinat într-un anumit fel şi accentul, preponderent pe problemele beneficiarelor, cuprinse în prezentul Raport. Totodată, se cuvine a preciza că pe parcursul celor doi ani 20 apeluri au fost recepţionate de la bărbaţi-victime ale violenţei în familie, restul bărbaţilor fiind din categoria membrilor comunităţii, grupurilor profesionale, agresori sau alţii.

La Telefonul de Încredere au apelat cel mai des persoane cu vârste cuprinse între 27-40 ani şi 46 -60 de ani (circa 46,7% şi respectiv 30%

Figura 2. Repartizarea apelurilor după apartenenţa de gen al abonaţilor

Femei90% Bărbaţi

10%Femei

92%

Barbaţi8%

2012 2013

17



18


Repartizarea apelurilor pe luni, zile ale săptămânii şi pe ore

în 2012; aproximativ 46,9% şi respectiv 25,3% în 2013). Categoriile de vârstă care s-au evidenţiat printr-un număr sporit de apeluri sunt cele de 36-40 de ani şi 51-60 de ani, cărora le revin aproximativ câte 16% din totalul apelurilor, iar categoria de vârstă 27-30 de ani – circa 14%. La polul opus se situează apelanţii încadraţi în intervalele de vârstă sub 17 ani şi 18-20 ani, cu 2% şi respectiv 3% din numărul total de apeluri. Aceleaşi tendinţe au fost constatate şi în 2012 (a se vedea Figura 3).

Repartizarea apelurilor pe luni, zile ale săptămânii şi pe ore

Pe parcursul anului 2013, numărul de apeluri înregistrate lunar a avut o dinamică diversă. Astfel, dacă în primele 10 luni ale anului s-a menţinut relativ constant, sub 100 de apeluri pe lună, în lunile noiembrie şi decembrie numărul lunar înregistrat depăşea cifra de 100, având maximele de 130 sunete în noiembrie şi 388 sunete în decembrie (a se vedea Figura 4, pag. 19).

Majorarea semnificativă a numărului de apeluri în ultimele două luni ale anului 2013 se datorează derulării atât Campaniei de sensibilizare „Culorile”, în contextul Campaniei naţionale „16 zile de activism împotriva violenţei în bază de gen.”, cât şi lansării pe 2 canale TV a unui nou spot de publicitate socială „Prevenirea violenţei în cuplu”. În cadrul prezentării publice a filmului artistic „Culorile” (realizat la iniţiativa Centrului

Internaţional „La Strada” în parteneriat cu Atelierul „Sergiu Prodan”), atât în municipiul Chişinău, cât şi în regiuni (Bălţi, Cahul, Comrat, Soroca), au fost distribuite materiale informative la subiect şi organizate dezbateri pe marginea filmului, cu promovarea Telefonului de Încredere.

În schimb analiza tabloului apelurilor în funcţie de zilele săptămânii este relativ omogenă, cu excepţia celor de luni şi duminică. Ca regulă, luni sunt înregistrate cele mai multe apeluri, spre deosebire de duminică, când se înregistrează de 3-4 ori mai puţine. Acest raport exprimă o legitate: în zilele de odihnă, sâmbătă şi duminică, toţi membrii familiei sunt acasă, au loc întâlniri cu rudele, prietenii, se consumă alcool şi apar conflicte, au loc acte de violenţă. Respectiv, imediat a doua zi, luni, după ce s-au produs actele de violenţă, victima, rămasă singură acasă, are posibilitatea să sune la Telefonul de Încredere. Aceeaşi tendinţă a fost înregistrată şi în anul 2012, fapt ce argumentează ipoteza de mai sus.

Cele mai multe apeluri în timpul programului de lucru sunt înregistrate pe segmentul activ al zilei – în intervalul de timp 8:00-16:00, dar mai ales între orele 10:00-14:00, şi scade semnificativ către orele 20.00. Astfel, din numărul total de apeluri peste 60% au fost recepţionate anume în intervalul de timp activ, perioadă în care victimele sunt

9 926

57

165151

129

71

119

165

46

2138

49

93

176

209223

96

123

206

60

3

Anul 2012 Anul 2013

sub

17

21 –

23

24 –

26

27 –

30

31 –

35

36 –

40

41 –

45

46 –

50

51 –

60

după

60

Nec

unos

cut

18 –

20

Figura 3. Repartizarea apelurilor după vârsta apelanţilor

76 71 68

94 100

81 78 80

59

77 90

74 80 73

63

92 82

74 77 69

82 87

130

160Figura 4. Repartizarea apelurilor după lunile anului

19



20


Repartizarea sunetelor conform sursei cunoaşterii

singure acasă sau la serviciu, în preajmă neaflându-se agresorii sau copiii. Remarcăm o creştere semnificativă a numerelor de sunete în orele nocturne 20.00-8.00 – de la 53 apeluri în 2012 la 133 apeluri în 2013. Majorare ce se explică prin faptul că Telefonului de Încredere este deja recunoscut ca fiind un serviciu cu program non-stop.

Geografia apelurilor

Repartizarea apelurilor după principiul urban/rural indică o omoge ni-tate pentru ambii ani raportaţi, în medie constituind cca 44% pentru capitala republicii, 39% pentru mediul rural şi 16% pentru alte localităţi urbane ale republici; o sutime de cazuri atestă apeluri internaţionale. Acestea din urmă provin de la concetăţenii noştri aflaţi peste hotarele Republicii Moldova, care apelează în calitate de victime ale violenţei sau sună pentru rudele lor rămase în ţară, în special fiind vorba de copii, care sună pentru a denunţa abuzul asupra părinţilor lor. Aşadar, practic în jumătate din cazuri apelurile au provenit din municipiul Chişinău şi suburbiile acestuia. În rest, aria geografică a apelurilor este uniformă, niciuna dintre localităţi, cu excepţia capitalei, neevidenţiindu-se în mod deosebit.

Repartizarea sunetelor conform sursei cunoaşterii

Principalele surse de cunoaştere a numărului Telefonul de Încredere rămân a fi, neschimbate pe parcursul mai multor ani, canalele de televiziune. Astfel, în anii 2012 – 2013 sursele de informare a grupului ţintă se prezintă astfel:

canalele TV – 39% în 2013, comparativ cu 37% în 2012;•cunoscuţii – 22% în 2013, comparativ cu 37% în 2012;•serviciul • Informaţii 1189 (promovat de “Moldtelecom”) – 16% în 2013, comparativ cu 19% în 2012;Internetul – 6% în 2013, comparativ cu 5% în 2012;•instituţiile guvernamentale – 6% în 2013, comparativ cu 4% în 2012;•Telefonul de Încredere – 3% în 2013, comparativ cu 1% în 2012;•ONG-urile – 3% în 2013, comparativ cu 5% în 2012;•materialele promoţionale – 2% în 2013, comparativ cu 5% în 2012;•

Linia Fierbinte a Centrului Internaţional „La Strada” – câte 1% în •2013 şi 2012;posturile radio – câte 1% în 2013 şi 2012..•

Atât în 2013, cât şi în 2012, din numărul total de apeluri 1% constituie sunetele în cazul cărora sursa cunoaşterii nu a fost identificată.

Comparativ cu primii doi ani de activitate, se constată o creştere a numărului de beneficiari care au aflat despre serviciile Telefonului de Încredere de la instituţiile guvernamentale şi organizaţiile neguver-namentale. Faptul se datorează şi altor servicii adiacente, consultaţiilor şi asistenţei (organizare şi participare la diverse seminare din domeniu), colaborării cu grupurile profesionale din domeniu etc. De asemenea, în ultimii doi ani de activitate se observă şi o majorare a numărului de beneficiari ce au aflat despre existenţa serviciilor Telefonului de Încredere datorită dezvoltării Paginii WEB www.lastrada.md, dar şi lansării unor pagini tematice pe reţelele de socializare: www.facebook.com/telefonuldeincredere www.odnoklassniki.ru/violenta.in.familie.

21



22

III. FENOMENUL VIOLENŢĂ ÎN FAMILIE PRIN PRISMA TELEFONULUI DE ÎNCREDERE

III. 1. PROFILUL SUBIECŢILOR VIOLENŢEI ÎN FAMILIE

În urma analizei calitative a cazurilor din perioada raportată, constatăm că referitor la tipul de relaţie dintre victimă şi agresor se menţin aproximativ aceleaşi valori numerice în fiecare din aceşti doi ani (a se vedea Figura 5):

60% în 2013 şi 64% în 2012 din cazuri agresori sunt soţii (bărbaţii);•13% în 2013 şi 9% în 2012 din cazuri sunt concubinii;•3% în 2013 şi 5% în 2012 reprezintă agresorii-părinţi;•4% în 2013 şi 5% în 2012 revin cazurilor în care abuzatorii sunt •propriii copii;11% în 2013 şi 10% în 2012 revin cazurilor în care agresorii sunt foştii •soţi;1% în 2013 şi 2% în 2012 revin agresorilor, foşti concubini;•2% din numărul total de cazuri din 2013 denotă că agresorii sunt mai •mulţi membri ai familiei, iar în 2012 numărul cazurilor respective constituie 1%;în 2013 din numărul total de cazuri 1% a fost atribuit ex-iubiţilor, în •2012 nefiind înregistrat nici un caz la această categorie;în ambii ani câte 1% din agresori îl constituie nurorile/ginerii, fraţii şi •nepoţii.

Soţ/soţie

Concubin/concubină

Tată/mamă

Fiică/�iu

Divorţaţi/separaţi

Nora/ginere

Sora/frate

M. m. m. ai familiei

Iubit/iubită

Altii

Ex-iubiţii

Fost concubin

61%

13%

3%

4%

11%

1%1% 2%

1%1%

1%

1%

1% 2013

64%

9%

5%

5%

10%

1%1%

1% 1%

1%2%

2012

Nepot/nepoata

Figura 5. Repartizarea apelurilor în funcţie de persoana care generează violenţa în familie

23



24


III. 1. Pro�ilul subiecţilor violenţei în familie

25

Vârsta şi statutul marital ale victimelor violenţei în familie

Pe parcursul anului 2013, diapazonul de vârstă a victimelor violenţei în familie care au apelat la Telefonul de Încredere a rămas destul de vast – de la vârsta sub 17 ani până cea trecută de 60 de ani. Totuşi, cele mai frecvente cazuri raportate provin de la victimele cu vârsta cuprinsă între 27 şi 40 de ani. Pentru anul 2013, structura pe vârstă a victimelor, exprimată procentual faţă de numărul total a acestora, este următoarea:

sub 17 ani – 1% (8 cazuri);•18 - 20 de ani – 2% (13 cazuri);•21 - 23 de ani – 4% (24 cazuri);•24 - 26 de ani – 9% (49 cazuri);•27 - 30 de ani – 15% (82 cazuri);•31 - 35 de ani – 17% (95 cazuri);•36 - 40 de ani – 16% (91 cazuri);•41 - 45 de ani – 5% (30 cazuri);•46 - 50 de ani – 8% (47 cazuri);•51 - 60 de ani – 12% (66 cazuri);•peste 60 de ani – 6% (36 cazuri);•nedeclarată – 5% (26 cazuri).•

O analiză comparativă în acest sens pentru anii 2012-2013 este pre-zentată în Figura 6.

Pentru anii 2012-2013 s-a conturat următorul tablou referitor la statutul marital al victimelor violenţei în familie (a se vedea Figura 7):

femei căsătorite – 59% în 2013 şi 62% în 2012; •femei în relaţii de concubinaj – 12% în 2013 şi 9% în 2012;•femei divorţate – câte 11% (în 2013 şi 2012);•persoane celibatare – 4% în 2013 şi 7% în 2012;•persoane în a doua relaţie de concubinaj – 4% în 2013 şi 3% în 2012;•văduve – 4% în 2013 şi 3% în 2012;•persoane în proces de divorţ – 3% în 2013 şi 4% în 2012;•persoane în a doua căsătorie – 3% în 2013 şi 1% în 2012. •

Specificul manifestării violenţei în funcţie de statutul marital al victimelor violenţei în familie se prezintă după cum urmează în continuare.

Victime căsătorite

Procentul ce revine victimelor violenţei în familie căsătorite este practic acelaşi pentru ambii ani de referinţă, fapt ce permite schiţarea unor semne comune, ce caracterizează violenţa în cazul persoanelor căsătorite. Astfel, deşi victimele sunt căsătorite, în calitate de agresori apar nu numai soţii, dar şi copiii sau membrii familiei extinse (unul dintre copii, de regulă, fiu sau un membru al familiei extinse – socrul, nora, ginerele, fraţii). Este de remarcat diversitatea formelor de manifestare a violenţei în cuplurile căsătorite – începând de la simple forme de violenţă psihologică şi economică până leziuni corporale diferită de gravitate şi violenţă sexuală.

10 9

2434

83

57 56

2840

54

22128

1324

49

8295 91

30

47

66

3626

Figura 6. Vârsta victimelor violenţei în familie care au apelat la Telefonul de Încredere

a 2-a casatorie

concubinaj

divorţat/ă

în proces de divorţ

celibatar/ă

văduv/ă

casătorit

al 2-lea concubinaj

2012

1% 9% 11%

4%

7%

3%

62%

3%3%

13% 11%

3%4%

4%

59%

4%

2013

Figura 7. Statutul marital al victimelor violenţei în familie



26



27

Victime aflate în relaţii de concubinaj Beneficiarele din această categorie de regulă au vârsta cuprinsă între 24 şi 40 de ani, majoritatea având un nivel de educaţie mediu, iar aproximativ 40% dintre ele fiind în concediu de maternitate. Cât priveşte venitul acestora (mai corect sursa de existenţă), în aproape jumătate de cazuri el se rezumă la îndemnizaţiile oferite de stat; apro-ximativ fiecare a patra victimă a relatat că veniturile proprii sunt sub nivelul coşului minim de consum. Specific este că în 95% de cazuri abuzul era provocat de partenerul de viaţă, care era şi tatăl copiilor.

Victime aflate în relaţii de divorţ

În majoritatea cazurilor violenţa, fiind cauza principală a divorţului, a continuat şi după desfacerea căsătoriei. Abuzurile continuau chiar şi în pofida faptului că în fiecare al treilea caz foştii soţi locuiau se-parat. Formele de abuz cel mai des identificate au fost insultele şi ameninţările în procesul de partajare a averii comune sau motivul copiilor minori cu scopul de a se răzbuna pe fosta parteneră, vizitele acestora deseori fiind făcute noaptea şi în stare de ebrietate. În jumătate dintre cazurile raportate de victimele divorţate foştii soţi continuau să locuiască împreună din cauza dificultăţilor financiare, motiv ce împiedica beneficiarele să ducă la bun sfârşit procesul de partajare sau să închirieze o altă locuinţă.

O categorie aparte o constituie cuplurile aflate nemijlocit în proces de divorţ (3% din numărul total al victimelor). De regulă, în astfel de cazuri are loc acutizarea violenţei odată cu iniţierea procesului de divorţ.

Victime văduve

Din această categorie fac parte, de regulă, persoane pensionate, care au ca sursă de venit (existenţă) doar pensia. În absoluta majoritate a cazurilor victimele văduve locuiau împreună cu fiul celibatar, în al-te cazuri cu familia extinsă, care compar drept agresori. De regulă, victimele afirmau că violenţa fizică sau psihologică era provocată de fiul care avea probleme de relaţionare cu partenera, nu a reuşit să se realizeze pe plan profesional/marital sau avea frustrări personale.

Victime celibatareDin această categorie fac parte beneficiarele cu vârsta cuprinsă între 18-35 ani, care declarau că sunt victime ale abuzului fizic din partea părinţilor, iubiţilor sau fostului iubit, propriului copil sau frate.

Nivelul educaţional, ocupaţional şi al veniturilor subiecţilor violenţei în familie

Analiza nivelului educaţional al subiecţilor violenţei în familie denotă mai multe similitudini pentru anii 2012 şi 2013. Nivelul educaţional al victimelor violenţei în familie, declarat de ele însele, este prezentat mai desfăşurat în Tabelul 2.

Tabelul 2. Nivelul educaţional al subiecţilor violenţei în familie (2013 comparativ cu 2012)

Un procent mare al cazurilor din rândurile persoanelor cu nivel edu-caţional mediu nu înseamnă că violenţa în familie are loc cu precădere în aceste medii. Ea este la fel de răspândită şi în rândul persoanelor cu un nivel educaţional ridicat.

În comparaţie cu anii precedenţi, în anul 2013 s-a înregistrat un număr mic de victime cu studii superioare care au apelat la serviciile Telefonului de Încredere. Explicaţia poate fi că persoanele cu un nivel de pregătire educaţională ridicat mai uşor găsesc resurse pentru a depăşi situaţia de criză (au un anume statut, venituri financiare mai mari, legături sociale

• 22% (126 cazuri, comparativ cu 129 cazuri în 2012) – studii medii;

• 28% (165 cazuri, comparativ cu 185 cazuri în 2012) – studii medii de specialitate;

• 12% (67 cazuri, comparativ cu 66 cazuri în 2012) – studii superioare;

• 1% (5 cazuri, comparativ cu 3 cazuri în 2012) – studii postuniversitare;

• 37% (214 cazuri, comparativ cu 111 cazuri în 2012) – nu se cunoaşte.

• 23% (130 cazuri, comparativ cu 129 cazuri în 2012) – studii medii;

• 21% (122 cazuri, comparativ cu 109 cazuri în 2012) – studii medii de specialitate;

• 6% (32 cazuri, comparativ cu 31 cazuri în 2012) – studii superioare;

• 1% (câte 1 caz in ambii ani) – studii postuniversitare;

• 49% (289 cazuri, comparativ cu 152 cazuri în 2012) – nu se cunoaşte.

Nivelul educaţional al victimelor (2013) Nivelul educaţional al agresorilor (2013)



28



29

care le pot permite orientarea în situaţia de criză) şi apelează mult mai puţin la organizaţii ce prestează servicii victimelor violenţei în familie.

Analiza nivelului ocupaţional arată că în peste 40% de cazuri, atât vic-timele, cât şi agresorii sunt angajaţi permanent sau ocazional în câmpul muncii, în mare parte în Republica Moldova. Referitor la victimele violenţei în familie, 14% dintre acestea, la momentul apelului, se aflau în concediu de maternitate, iar 11% erau şomere. Alte 11% dintre victime erau pensionare la momentul adresării (7% pensionare conform vârstei şi 4% în baza gradului de invaliditate), iar 3% lucrau peste hotarele Republicii Moldova. Şi doar 1% dintre victime îşi făceau studiile (a se vedea Figura 8).

Cât despre nivelul ocupaţional al agresorilor, conform datelor declarate de beneficiare, circa 40% dintre aceştia erau angajaţi permanent sau ocazional în câmpul muncii în Republica Moldova. Totodată, 10% dintre ei, la momentul adresării victimei la Telefonul de Încredere, erau şomeri, 8% erau angajaţi peste hotarele Republicii Moldova şi 4% dintre agresori erau pensionari (a se vedea Figura 9, pag. 29). Spre deosebire de anul precedent, în 2013 a crescut, cu peste 40% numărul agresorilor angajaţi ocazional în Republica Moldova (lucrători agricoli, în construcţii sau altă muncă necalificată). De cele mai multe ori aceştia

îşi irosesc toţi banii pe băuturi alcoolice, responsabilitatea întreţinerii familiei revenind femeii-victimă.

În anii 2012 şi 2013 au fost identificate 16 şi respectiv 8 cazuri în care agresorul era colaborator/fost colaborator al Ministerului Afacerilor In-terne. De precizat că în jumătate din aceste cazuri este vorba de cupluri oficial căsătorite, cu un statut social relativ înalt în localitate. Aceste cazuri au un specific aparte, dat fiind că victimizarea este condiţionată atât de factori psihologici, cât şi de factori exteriori: relaţiile agresorului-poliţist cu autorităţile, capacitatea lui de a distruge probele ce-l inculpă. Statutul net superior al soţului, gândul la inutilitatea adresării către autorităţi, lip-sa cunoştinţelor în materie de drept determină beneficiarele să accepte condiţia de victimă. În urma consilierii, cele mai multe dintre aceste vic-time, au obţinut, la solicitarea lor, eliberarea ordonanţei de protecţie.

Analiza apelurilor telefonice de la victime a permis şi o estimare a veni-turilor proprii şi ale agresorilor familiali (a se vedea Figurile 10 şi 11, pag. 30). Astfel, pentru anul 2013 venituri medii au declarat 32% dintre victime (185 cazuri), menţionând acelaşi nivel de venituri pentru 36% din agresori (208 cazuri). De regulă, aceştia au studii medii de specialitate sau superioare, activând în sfera socială sau de producţie.

53

15

36

58

21

158

8

6

3

66

Anul 2013Anul 2012

61

21

43

79

25

198

6

6

10

125

Somer RM

Pensionar după invaliditate

Pensionar după vîrstă

Concediu de maternitate

Angajat ocazional în cîmpul muncii în RM

Angajat cu loc de muncă permanent în RM

Angajat în cîmpul muncii peste hotarele RM

Student/studentă

Angajat sezenier în cîmpul muncii peste hotarele RM

Nu se cunoaşte

Figura 8. Nivelul ocupaţional al victimelor

58

208

19

2

63

166

10

33

215

70

185

26

1

39

146

11

23

101

Somer în RM

Pensionar după invaliditate

Pensionar după vîrstă

Concediu de maternitate

Angajat ocazional în cîmpul muncii în RM

Angajat cu loc de muncă permanentîn RM

Angajat în cîmpul muncii peste hotarele RM

Angajat ocazional în cîmpul muncii peste hotarele RM

Nu se cunoaşte

Anul 2012 Anul 2013

Figura 9. Nivelul ocupaţional al agresorilor



30



31

Analiza comparativă a nivelului de venituri a subiecţilor violenţei care au apelat la Telefonul de Încredere în 2013 indică o rată crescută a victimelor ce îşi asigurau traiul din contul indemnizaţiilor sau pensiilor – 22% (124 cazuri) victime şi 4% (22 cazuri) agresori. Acest tablou permite identificarea unor factori de vulnerabilitate a victimelor în faţa violenţei – vârsta înaintată (pensionară) sau gradul de invaliditate, femei în concediu de maternitate sau de întreţinere a copilului, care nu au alt sprijin financiar decât cel al statului.

Referitor la subiecţii violenţei cu venituri sub coşul minim de consum identificaţi în 2013 (circa 9% victime şi tot atâtia agresori, respectiv

54 şi 49 cazuri), în comparaţie cu anul 2012 s-a înregistrat o creştere nesemnificativă a adresărilor victimelor violenţei în familie din această categorie. Ca regulă, acestea sunt cuplurile aflate în relaţii de căsătorie sau concubinaj, cu 3-4 copii, în care violenţa se produce sub influenţa consumului de alcool şi se răsfrânge atât asupra victimei, cât şi asupra copiilor minori.

Referitor la subiecţii violenţei de familie cu venituri mai mari de echi-valentul salariului mediu pe ţară raportat de abonaţi în 2013 (aceleaşi circa 2% victime şi agresori, respectiv 10 şi 12 cazuri) s-a înregistrat o scădere a numărului de adresări din partea victimelor din această categorie (22 de cazuri, comparativ cu 33 de cazuri înregistrate în 2012). De regulă, ambii subiecţi ai violenţei în familie sunt angajaţi în câmpul muncii în Republica Moldova. Violenţa în astfel de cazuri se menţine de mai mulţi ani, victimelor fiindu-le greu să renunţe şi la alte beneficii secundare din căsnicie: statutul social, imobil sau chiar aface-rea familiei.

Anul 2012 Anul 2013

Nu are sursă de venit proprie, este întreţinut(ă) de părinţi

Nu are sursă de venit proprie, este întretinut(ă) de soţ/soţie

Venit din pensii/îndemnizaţii

Venit echivalent cu un salariu mediu pe ţară

Venit sub coşul minim de consum

Venit mai mare de echivalentul salariului mediu pe ţară

Nu are sursă de venit proprie, este întretinut(ă) de rude

Nu se cunoaşte

11

23

124

185

54

10

4

163

9

21

93

143

42

7

8

99

Figura 10. Nivelul veniturilor ale victimelor (numărul de cazuri)

6

19

22

208

49

12

3

255

1

19

25

157

43

26

17

152

Nu are sursă de venit proprie, este întreţinut(ă) de părinţi

Nu are sursă de venit proprie, este întreţinut(ă) de soţ/soţie

Venit din pensii/îndemnizaţii

Venit echivalent cu un salariu mediu pe ţară

Venit sub coşul minim de consum

Venit mai mare de echivalentul salariului mediu pe ţară

Nu are sursă de venit proprie, este întretinut(ă) de rude

Nu se cunoaşte

Anul 2012 Anul 2013

Figura 11. Nivelul veniturilor ale agresorilor (numărul de cazuri)



32


III. 2. Speci�icul manifestării violenţei în familie

33

III. 2. SPECIFICUL MANIFESTĂRII VIOLENŢEI ÎN FAMILIE

Tipurile şi formele de manifestare a violenţei în familie Victimele violenţei în familie care au apelat la serviciile Telefonului de Încredere în anii 2012-2013 au fost supuse diferitelor tipuri de violenţă. Un aspect important de amintit este faptul că în nici unul dintre cazuri nu este vorba despre prezenţa unui singur tip de vi o-lenţă, ci de manifestarea concomitentă a cel puţin două tipuri.

Analiza apelurilor recepţionate denotă că tipul de violenţă mai frec-vent întâlnit în cazurile înregistrate la Telefonul de Încredere este violenţa fizică, însoţită de cea psihologică (a se vedea Figura 12).

Violenţă fizică, însoţită de psihologică (87% în 2013, comparativ • 83% în 2012).

Astfel, în 2013 ca zurile de violenţă psihologică, combinată cu cea fizică, ca şi în 2012, reprezintă majoritatea celor înregistrate (87% versus 83%). În asemenea cazuri victimele au acuzat leziuni corporale uşoare (se manifestă prin lovituri aplicate pe diverse părţi ale corpului) sau medii (braţe şi coaste rupte, comoţii cerebrale, dereglări ale aparatului locomotor), relatările lor fiind marcate de o stare emoţională vădit dezechilibrată.

Violenţă psihologică (8% în 2013, comparativ cu în 11% 2012).• Diminuarea procentuală de cazuri în care este menţionată doar violenţa psihologică poate fi explicată prin faptul că în 2013 nu au fost derulate

campanii sociale, menite să sensibilizeze populaţia despre spectrul mult mai larg al violenţei psihologice în familie (insulte, intimidări, injurii, strigăte, neglijenţă, gelozie exagerată, şantaj emoţional, ameninţări cu moartea ş.a.). Din categoria victimelor care au acuzat violenţă psihologi-că predomină cele cu studii medii de specialitate sau superioare, majo-ritatea fiind căsătorită cu agresorul.

Violenţă psihologică, însoţită de economică (2% în 2012, comparativ • cu 1% în 2012).

Analiza cazurilor din 2013 arată că în două dintre cazuri soţul impunea soţia, prin ameninţări, să vândă apartamentul, proprietate a soţilor în devălmăşie, iar într-un caz singular soţul a obţinut dreptul de proprieta-te asupra casei prin metode abuzive. În alte două cazuri victimele, la insistenţa partenerilor, nu erau angajate în câmpul muncii, ei fiind cei care întreţin familia şi care nu le permit accesul la veniturile familiei. De regulă, acestea nu au surse de existenţă şi nu au unde pleca. Astfel de situaţii împiedică de cele mai multe ori victimele să iasă din relaţia abuzivă (nu-şi permit consultarea unui avocat sau închirierea unei locuinţe etc.), cu atât mai mult, cu cât au unul sau mai mulţi copii în grijă. În alte două cazuri victimele au reclamat impunerea controlului asupra veniturilor proprii din partea soţului. Într-un caz singular soţul insista permanent ca soţia să se concedieze. În alt caz fostul soţ a dat foc automobilului fostei soţii în scop de răzbunare.

Violenţă combinată – psihologică, fizică, economică (11% în 2013, • comparativ cu 3% în 2012).

Comportamentele abuzive în cele 5 cazuri din 2013 reprezintă abuz fizic însoţit de controlul veniturilor soţiei (3 cazuri), furtul lucrurilor personale ale soţiei (1 caz); într-un alt caz, deşi soţul avea venituri proprii, nu contribuia cu nimic la întreţinerea familiei, în schimb îi cerea soţiei bani pentru propriile hobby-uri.

Violenţă combinată – psihologică, fizică, sexuală (câte 1% în fiecare an).• În cele 6 cazuri din 2013, pe lângă faptul că partenerele sunt supuse abuzului fizic, acestea sunt impuse să întreţină relaţii sexuale. Astfel, în 3 dintre aceste cazuri, bătăile erau însoţite de violuri maritale. În alte

83%

3%

11%

1%1% 1%

87%

1% 8%

1%2%1%

2012 2013

Fizică, însoţită de psihologică

Combinată ( psihologică, �izică, economică)

Psihologică

Combinată ( psihologică, �izică, sexuală)

Combinată ( psihologică, economică)

Combinată ( psihologică, sexuală)

Figura 12. Repartizarea cazurilor în funcţie de tipurile de violenţă raportate



34



35

2 cazuri soţul manifesta abateri în comportamentul sexual, propunând soţiei să experimenteze perversiuni sexuale. Într-un caz singular soţul flirta demonstrativ cu alte femei şi recunoaşte deschis adulterul.

Violenţă psihologică, însoţită de cea sexuală (câte 1% în fiecare an).• Cazurile de acest tip (4 în 2013) reflectă astfel de comportamente sexuale ca tentativă de incest (1 caz), impunerea de a întreţine relaţii sexuale, inclusiv perversiuni sexuale în faţa copiilor (1 caz), incest (1 caz) şi viol ginere-soacră (1 caz).

Specificul violenţei în familie şi abuzurilor cu implicarea minorilor

În anii 2012-2013, atât la categoria „Alte (categorii de apeluri)”, cât şi în cazurile de violenţă în familie, s-au înregistrate cumulativ 751 cazuri, în care copiii au suferit de diverse forme de violenţă sau abuz (a se vedea Tabelul 3).

Tabelul 3. Cazuri tipice cu implicarea minorilor

În continuare tipurile de cazuri din tabel sunt însoţite şi de o succintă descriere.

Violenţa în familie cu implicarea minorilor (directă şi indirectă)• Cele 358 de cazuri raportate la Telefonul de Încredere în anul 2013, în care copiii au fost menţionaţi ca fiind martori ai violenţei în familie, constituie de fapt 62% din 574 de cazuri de violenţă fizică în familie. În 2012 acelaşi coraport se exprimă în 48% şi 273 cazuri.

În 2013, din toate cazurile de violenţă în familie raportate, în 5% (31 cazuri) dintre ele copiii erau victime ale violenţei; aproximativ acelaşi număr a fost înregistrat şi în 2012.

În 28 de cazuri a fost înregistrată violenţă fizică faţă de 40 copii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 17 ani, 18 băieţi şi 22 fete. În perioada raportată au fost înregistrate şi 3 cazuri de abuz sexual în familie faţă de minori; într-un caz tatăl biologic şi-a violat fiica minoră, iar în altul, singular, a fost o tentativă de incest. În cel de-al treilea caz concubinul a violat fiica minoră a concubinei.

Violenţa în familie exclusiv faţă de minori• În 2013 s-au înregistrat apeluri în care se relata despre abuzuri orientate exclusiv asupra minorului, constituind 8 cazuri de asemenea violenţă, comparativ cu 17 cazuri în 2012. Victimele au fost toate fete, cu vârste cuprinse între de 12 şi 17 ani, supuse abuzului fizic (7 cazuri) sau sexual (1 caz) din partea ambilor părinţi (3 cazuri), fratelui, soţului, buneilor, iubitului, tatălui (câte un caz). Doar în 2 cazuri minorele însele au apelat la Telefonul de Încredere, cerând ajutor. În primul caz, victima de 17 ani, căsătorită oficial, cu copil de 8 luni, a părăsit casa soţului abuzator, solicitând adăpost temporar pentru ea şi copil. În al doilea caz o minoră a telefonat şi a solicitat orientare şi informare pentru prietena ei, minoră şi ea, cum să rupă relaţia cu iubitul său, care aplică violenţă fizică. În restul 6 cazuri înregistrate apelurile au parvenit de la vecini, prieteni sau chiar de la bunica abuzatoare, care sesizau neglijenţa sau abuzul ambilor părinţi faţă de copiii lor minori (2 cazuri), a fratelui (1 caz), a tatălui (1 caz), a bunicii (1 caz), precum şi un caz de incest (tată-fiică).

Abuz sexual faţă de minori • În 2013 au fost înregistrate 5 cazuri de abuz sexual faţă de minori – 2 fete şi 3 băieţi cu vârste cuprinse între 9 şi 11 ani, supuşi abuzului sexual

Violenţă în familie cu implicarea indirectă a minorilor (martori)Violenţă în familie cu implicarea directă a minorilor (victime)Violenţă în familie exclusiv faţă de minoriAbuz sexual faţă de minori Exploatarea sexuală comercială a copilului Abuz �izic faţă de minori în afara familieiÎncălcarea drepturilor minorului în instituţii de învăţământCon�lict părinte-adolescent/minorÎncălcarea drepturilor minorului în familie

Cazuri tipice cu implicarea minorilorNr. de cazuri Nr. de cazuri

1.273 358

2. 28 31

3 17 85. 9 56. - 17. - 38. 1 2

9. 2 710. 2 3

2012 2013

TotalTotal 2012-2013:

418751

333



36



37

din partea semenilor (2 cazuri) sau consătenilor (3 cazuri). Într-un caz, o minoră de 9 ani a fost supusă molestării sexuale de către un minor de 15 ani. În alte două cazuri abuzului au fost supuşi băieţi minori de către maturi. În cazul unei minore de 10 ani exista riscul unui abuz sexual din partea unui tânăr de 22 ani, cu comportament sexual pervers, iar în altul, un băiat de 9 ani a fost violat de 4 abuzatori minori.

Exploatarea sexuală comercială a copilului• Dacă în 2012 nu s-a înregistrat nici un caz de exploatare sexuală a copiilor, în 2013 în apelurile la Telefonul de Încredere a fost semnalat şi un caz ce reflecta fenomenul exploatării sexuale comerciale a copiilor – minorul-victimă era deseori invitat în ospeţie de fostul soţ al mamei, bărbatul nefiind tatăl lui biologic. După reacţiile psiho-emoţionale ale copilului, mama a început să suspecteze că fostul partener supune abuzului sexual copilul.

Abuz fizic, psihologic, economic faţă de minor în afara familiei • În 2013 s-a înregistrat şi 3 apeluri ce reflectă abuz fizic în afara familiei; copii minori au fost supuşi abuzului fizic de vecini (1 caz), de tatăl unui coleg de clasă (1 caz), de un bărbat străin în stradă (1 caz).

Conflict părinte-adolescent/minor• 7 cazuri cu acest tip de probleme au fost înregistrate în 2013, comparativ cu 2 cazuri în 2012. În asemenea situaţii părinţii sau bunicii solicitau consultaţii psihologice în scopul armonizării relaţiei cu copilul minor.

Încălcarea drepturilor minorului în instituţii de învăţământ • În cei doi ani raportaţi au fost sesizate în total 3 cazuri ce prezentau incidente de violenţă în instituţiile de învăţământ, în care educatoarea (1 caz) sau profesorii (2 cazuri) au abuzat fizic copiii.

Încălcarea drepturilor minorului în cadrul familiei• Atât 2 cazuri de încălcare a drepturilor minorilor înregistrate în 2012, cât şi cele 3 cazuri înregistrate în 2013, nu pot fi calificate ca violenţe, dar pot uşor evolua în violenţă în familie, dacă se va perpetua cu persistenţă. Astfel, într-un caz, după divorţ mama a lăsat copilul în grija unei persoa-

ne străine şi a plecat din sat. În alt caz mama alcoolică îşi neglijează copilul care deseori este găsit în scară murdar şi flămând. În al treilea caz rudele apropiate acuză părinţii de iresponsabilitate şi imaturitate în creşterea copiilor.

În toate cazurile consultanţii serviciului telefonic au expediat demersuri către organele competente cu rugămintea de a oferi asistenţa şi protecţia cuvenită copiilor.

Specificul violenţei în familie cu implicarea persoanelor cu grad sporit de vulnerabilitate

Analiza apelurilor de la Telefonul de Încredere scoate în evidenţă unele particularităţi în asistenţa cazurilor cu implicarea persoanelor în etate sau cu deficienţe (handicapuri fizice, deficienţe mintale), atât victime, cât şi agresori. Dificultăţile apar din cauza specificului personalităţii actorilor implicaţi în acte de violenţă: schimbări fizice specifice, schim bări psihologice în sfera emoţională şi capacităţile mentale ale agresoru lui sau victimei. Dificultăţile apar şi datorită modului în care persoana este văzută de către grupurile profesionale (poliţist, asistent social etc.), în ceea ce aşteaptă şi ceea ce se aşteaptă de la victimă sau agresor.

Victime în etate sau cu grad de invaliditate• În condiţiile vârstei înaintate sau/şi deficienţelor psihologice (câte 11 cazuri în 2013 şi 2012) sau fizice (31 cazuri în 2013 şi 17 cazuri în 2012), victimele din această categorie devin şi mai vulnerabile: afecţiunile fizice reclamă îngrijire specială, care de cele mai multe ori nu poate fi asigurată de familia extinsă sau autorităţile locale (lipsa sau insuficienţa lucrătorilor sociali). Capacitatea de a împlini cerinţele fireşti ale vieţii scad considerabil, condiţiile de locuit de cele mai multe ori sunt nesatisfăcătoare, iar veniturile, fiind minime, nu asigură satisfacerea nevoilor elementare ale vieţii.

Agresori cu grad de invaliditate sau diagnoză psihiatrică• Dificultăţi specifice apar şi în asistenţa cazurilor cu implicarea agresorilor cu grad de invaliditate, în mod deosebit, deficienţe locomotorii (4 cazuri)



38



39

sau diagnoză psihiatrică (11 cazuri în 2013 şi 10 cazuri în 2012). În aceste cazuri se observă agravarea unor accentuări de personalitate sau chiar a manifestărilor psihopatologice, victimele violenţei aflându-se în condiţii de risc sporit pentru viaţa lor. În astfel de cazuri cu abuz în familie, organele de drept urmează să numească o expertiză şi să stabilească dacă persoana, care în urma unei tulburări psihice (boli mintale sau deficienţe mintale) nu poate conştientiza sau dirija acţiunile sale, poate fi declarată de către instanţa de judecată ca incapabilă sau capabilă şi, în dependenţă de aceasta, agresorul fie este tras la răspundere penală sau contravenţională, fie urmează a-l interna într-o instituţie psihiatrică.

Analiza cazurilor de acest tip a arătat că în practică, pentru a evita această procedură complicată şi de durată, cu implicarea mai multor grupuri profesionale abilitate, colaboratorii organelor de poliţie declarau că nu au mecanisme legale de acţiune sau afirmau că nu sunt locuri disponibile în instituţia medicală specializată.

Au fost înregistrate şi 4 cazuri în care deficienţele fizice proprii nu-l împiedicau pe agresor să aplice acte de violenţă asupra victimei şi, deşi victima solicita ajutorul reprezentanţilor organelor de drept pentru a fi întreprinse faţă de agresor masurile corespunzătoare, aceştia din urmă, văzând deficienţele fizice (sau vârsta înaintată) ale agresorului, nu întreprindeau nimic, lăsând în continuare victima expusă pericolului. Şi aceasta în condiţiile în care legea nu prevede careva excepţii pentru a trage la răspundere persoanele cu deficienţe locomotorii sau alte deficienţe de ordin fizic pentru fapta comisă. În sensul tragerii la răspundere, legea prevede excepţie în mod expres cazurile minorilor sau a persoanelor declarate incapabile. Astfel de agresori reclamă grijă specială, însă în prezent statul nu dispune de mecanisme necesare pentru ca reprezentanţii organelor de drept să-şi exercite atribuţiile de serviciu, dat fiind că numărul internatelor psihoneurologice este insuficient, nu mărul locurilor disponibile pentru plasarea/izolarea agresorilor este limitat. Asistenţa în astfel de cazuri se reduce la contravenţii administrative sau mustrări.

Particularităţile violenţei în familie în cazul căsătoriilor mixte

În 2012 şi 2013 la Telefonul de Încredere au fost înregistrate mai multe cazuri în care violenţă în familie se produce în căsătoriile mixte. Dacă în 2012 au fost înregistrate 9 cazuri cu implicarea cetăţenilor din 7 ţări (câte 1 caz în Italia, Republica Kîrgîzstan, Libia, Mongolia, Federaţia Rusă şi câte 2 cazuri în Turcia şi Ucraina), apoi în 2013 au fost înregistrate 8 cazuri de violenţă în căsătoriile mixte. În 3 cazuri soţia-victimă era cetăţeancă a Federaţiei Ruse, în alte 3 cazuri soţul agresor era respectiv din Iran, Republica Kîrgîzstan şi România; într-un caz soţia victima era din Ucraina, iar în altul soţul agresor era din Statele Unite ale Americii.

Referitor la locul unde se producea violenţa în căsătoriile mixte raportate la Telefonul de Încredere, de remarcat că în 2012, în 7 cazuri violenţa a avut loc pe teritoriul Republicii Moldova, iar în 2 cazuri – în afara ei. În 2013 au fost înregistrate 6 cazuri de violenţă produse în Republica Moldova şi 2 cazuri peste hotarele ţării.

Un specific al violenţei în familie în cuplurile mixte, care au avut loc pe teritoriul Republicii Moldova în 2013, este faptul că în toate cazurile victimele violenţei în familie erau cetăţeni străini. Astfel, au fost în-registrate cazuri în care victimele violenţei în familie sunt originare din Rusia (3 cazuri) şi Ucraina (1 caz). Victimele femei, aflate în relaţii de cuplu cu cetăţeni moldoveni (3 cazuri concubinaj şi 1 caz căsătorită), s-au stabilit în Republica Moldova. În cazul cuplului căsătorit victimei i se impuneau valorile culturii naţionale, soţul supunând-o abuzului fizic în cazul în care ea opunea rezistenţă. În alt caz victima era orfană, fără venituri, fără permis de şedere în Republica Moldova, şi, în urma ruperii relaţiei cu partenerul abuziv, a rămas fără spaţiu locativ. În alte 2 cazuri situaţia financiară a victimelor era satisfăcătoare, dar având intenţia de a pleca din cauza abuzurilor sistematice, ele nu puteau părăsi Moldova din lipsa acordului tatălui ca mama să plece peste hotarele ţării cu copii minori. În alte 2 cazuri agresorii erau cetăţeni străini (ai României şi Iranului) integraţi şi realizaţi pe plan profesional şi social, aveau o relaţie oficializată cu victima (un caz) sau se aflau în relaţie de concubinaj de câteva luni (alt caz). Într-un caz abuzurile în familie se manifestau prin



40



41

limitarea accesului la venituri şi interzicerea victimei de a se încadra în câmpul muncii sau, în celălalt caz, partenerul demonstra evident primele semne de putere şi control.

Referitor la cazurile de violenţă în familie în cuplurile mixte, care au avut loc peste hotarele Republicii Moldova în 2013 (2 cazuri), se constată că victimele violenţei în familie au reuşit să rupă cercul violenţei şi să părăsească ţara în care se aflau (Statele Unite ale Americii şi Republica Kîrgîzstan). Reîntoarse în ţara de origine, conştientizând că există riscul ca soţul (primul caz) şi concubinul (al doilea caz) să vină în Republica Moldova, acestea au solicitat de la consultanţii Telefonului de Încredere informaţii privind drepturilor părinteşti asupra copiilor.

Impactul consumului de alcool asupra producerii violenţei

Alcoolul şi actele de violenţă• Datele colectate din apelurile la Telefonul de Încredere pe parcursul anilor 2012-2013 relevă atât cazuri în care consumul de alcool nu in-fluenţează producerea violenţei în familie, cât şi cazuri în care violenţele aveau loc atunci când agresorul era sub influenţa alcoolului sau consumul de alcool era un factor declanşator (a se vedea Figura 13). Totuşi, din conţinutul apelurilor se poate constata că alcoolul nu este o cauză a declanşării episoadelor violente, ci doar un factor favorizant. Consumul

de alcool doar reduce capacitatea persoanei de a-şi controla şi a-şi dirija comportamentul atunci când el devine deja unul violent.

Intervenţia organelor competente în cazurile de violenţă în familie • generate de consumul abuziv de alcool

Din spusele victimelor ale căror parteneri consumă în mod abuziv alcool se constată că ele de multe ori se adresează pentru asistenţă la organele locale competente, aşa ca şefii de post (poliţistul) sau reprezentanţii APL. Aceştia, la rândul lor, declară că nu pot forţa persoanele să facă o testare care să-i stabilească gradul dependenţei de alcool, chiar dacă agresorii încalcă ordinea publică sau provoacă leziuni corporale membrilor familiei, inclusiv copiilor minori. De regulă, abuzatorilor dependenţi de alcool li se aplică doar contravenţii administrative şi sunt luaţi la evidenţă ca scandalagii în familie (în aceste cazuri abuzatorii sunt violenţi verbal şi fizic). În cazurile când abuzul de alcool nu generează violenţă fizică în familie, poliţistul afirmă, din spusele victimelor, că nu există posibilităţi legale de a impune agresorului testare şi, ulterior, tra tament de dezalcoolizare. O analiză a apelurilor în acest sens ade-vereşte că foarte puţini beneficiari ai Telefonului de Încredere, dar şi reprezentanţi ai organelor de drept cunosc că procedura obligării la tes tare şi tratament de dezalcoolizare este stipulată în Legea nr. 713 privind controlul şi prevenirea consumului abuziv de alcool, consumului ilicit de droguri şi de alte substanţe psihotrope1. Chiar şi fiind informate, beneficiarele mărturisesc că procedura este una complicată, renunţă din start sau sunt sceptice în ceea ce priveşte eficacitatea aplicării procedurii legale respective.

1 Legea nr. 713 privind controlul şi prevenirea consumului abuziv de alcool, consumului ilicit de droguri şi de alte substanţe psihotrope din 06.12.2001, publicată în Monitorul Oficial, nr. 036 din 14.03.2002.

18%

33%

49%

31%

24%

45%

VF se produce doar pe fon de consum de alcool a agresorului

Consumul de alcool a agresorului doar intensi�ica VF

Consumul de alcool nu in�luenteaza producerea VF

2012 2013

Figura 13. Impactul consumului de alcool asupra producerii violenţei



42

IV. ASISTENŢA SOLICITATĂ ŞI INTERVENŢII EFECTUATE PRIN INTERMEDIUL TELEFONULUI DE ÎNCREDERE

IV. 1. ASISTENŢĂ ACORDATĂ VICTIMELOR ANTERIOR APELĂRII LA SERVICIUL TELEFONIC

Datorită faptului că serviciul telefonic este deschis tuturor categoriilor de beneficiari, inclusiv celor care au accesat anterior serviciile de asistenţă şi protecţie existente în ţară, este oportun a analiza în Prezentul raport, cel puţin tangenţial-comparativ, şi reacţia autorităţilor competente la diferite aspecte ale problemei violenţă în familie. În acest sens, este important de menţionat că, în cca 50% din numărul solicitărilor de asistenţă la Telefonul de Încredere al Centrului Internaţional „La Strada”, victimele mai apelaseră la ajutorul autorităţilor şi instituţiilor abilitate cu funcţii de prevenire şi de combatere a violenţei în familie (organe de drept, instituţii medicale, APL etc.). Parte dintre ele beneficiaseră, anterior, şi de asistenţă corespunzătoare în cadrul centrelor specializate, tip adăpost, existente în ţară (maternale, de plasament), care prestează servicii psihologice, juridice şi sociale (a se vedea Figura 14, pag. 44). De multe ori această categorie de beneficiari confirmă că au făcut deja multiple sesizări la poliţie, procuratură sau alte instituţii, dar ele fie nu s-au soldat cu reacţia aşteptată, fie nu au avut efect de durată. Astfel, Telefonul de Încredere, de rând cu asistenţa informaţională/consilierea psihologică a victimelor şi facilitarea accesului subiecţilor violenţei în familie la asistenţa adecvată, poate servi de asemenea ca un instrument util şi pentru monitorizarea în Republica Moldova a fenomenului violenţă în familie în toată complexitatea lui.

Conform conţinutului apelurilor din 2013, în funcţie de structurile cărora victimele s-a adresat anterior, locul întâi îl deţine poliţia – 36% (208 cazuri), la care acestea apelează în situaţiile de urgenţă. În alte cazuri, anterior apelării la Telefonul de Încredere, victimele se adresau judecătorului – 10% (58 cazuri), medicului – 8% (45 cazuri), procurorului – 5% (26 cazuri), avocatului – 4% (23 cazuri), APL – 3% (16 cazuri) ş.a.

43



44


IV. 1. Asistenţă acordată victimelor anterior apelării la serviciul telefonic

De precizat că aceste date alcătuiesc un tablou care reflectă, pe de o parte, cererea serviciilor corespunzătoare şi, pe de altă parte, existenţa unor nemulţumiri faţă de calitatea prestării acestor servicii. Anume aceste nemulţumiri le determină pe multe dintre victimele violenţei în familie să apeleze la Telefonul de Încredere, solicitând operatorilor consultaţii/consiliere sau să intervină în cazul lor. Pe de altă parte, numărul mic al adresărilor la Centre specializate şi la psiholog indică necunoaşterea/neconştientizarea utilităţii acestor servicii sau numărul relativ mic al acestora, capacitatea redusă, procedura anevoioasă de cazare, dar şi reticenţa victimelor de a pleca de acasă, din gospodărie sau de lângă copii.

O altă jumătate din numărul de apeluri ţine de cazuri în care victimele, până a fi raportat cazul la Telefonul de Încredere, nu au apelat la nici o organizaţie abilitată în domeniu. Cele mai dese motive invocate acestea este frica şi ruşinea – frica de agresor, de a nu amplifica actele de violenţă, a nu dăuna copiilor şi ruşinea de „gura lumii”, reacţia comunităţii, a copiilor sau familiei extinse. Chiar şi atunci când conştientizează efectele violenţei asupra lor şi asupra copiilor, victimele aleg să nu procedeze la nici o schimbare, invocând diverse motive după cum urmează:

agresorul le-a ameninţat cu moartea (36 cazuri);•nu dispun de alt spaţiu locativ (28 cazuri);•ruşinea de comunitate şi familia extinsă (25 cazuri);•

agresorul le-a ameninţat că va da foc la gospodărie (20 cazuri);•nu sunt independente financiar şi nu au surse pentru a intenta un •proces de divorţ (19 cazuri);speră că agresorul se va schimba cu timpul (18 cazuri); •i-au iertat agresorului actele de violenţă precedente (18 cazuri);•frică imensă că agresorul le-ar putea face rău lor sau copiilor, ori •ataşamentul de gospodărie (17 cazuri);crede că este inutil a mai schimba ceva (10 cazuri);•justifică până la urmă comportamentul agresorului (7 cazuri);•îi este teamă că soţul îi va lua copii (6 cazuri);•are sentimente de culpă faţă de abuzator, care s-ar putea pierde •fără ea şi/sau vrea să-şi păstreze familia (6 cazuri);copii/familia extinsă insista să păstreze familia (4 cazuri). •

De remarcat că multe beneficiare ale Telefonului de Încredere au indicat că din start au refuzat să apeleze la poliţie din diverse motive: nu au încredere în organele de drept, se gândesc că intervenţia poliţistului nu va fi eficientă sau va înrăutăţi situaţia. Multe victime s-au plâns pe practica amenzilor foarte des utilizată încă de şefii de post, achitate până la urmă tot din bugetul familiei, practică ce le face să ezite a apela la ajutorul poliţistului.

Judecator Politist Procuror Medic Asistenta Avocat Psiholog Centru de zi APL

55

185

3042

13 8 10 10 17

58

208

26

45

1423

13 716

Figura 14. Structurile la care victima s-a adresat anterior apelării Telefonului de Încredere

45



46


IV. 2. Tipurile de asistenţă solicitate consultanţilor telefonului de încredere

47

IV. 2. TIPURILE DE ASISTENŢĂ SOLICITATE CONSULTANŢILOR TELEFONULUI DE ÎNCREDERE

Analizând tabloul asistenţei solicitate în perioada de referinţă (2012 versus 2013), nevoile celor care au contactat Telefonul de Încredere pe parcursul acestor ani au rămas practic aceleaşi ca şi în anii precedenţi (a se vedea Figura 15). Astfel, cele mai solicitate tipuri de asistenţă au fost:

consultaţie juridică primară – 37% versus 34%;•consilierea psihologică – 29% versus 26%; •informarea şi orientarea în cazurile de violenţă – 20% versus 27%;•cazare şi adăpost temporar (5% pentru ambele perioade);•asistenţă medicală, inclusiv tratament de dezalcoolizare, tratament •psihiatric, solicitare de a soluţiona cazurile de violenţă în familie în numele subiecţilor, fără implicarea lor directă, protecţia drep-turilor minorilor etc. (9% versus 13%).

Consultaţie juridică primară

În perioada analizată consultaţia juridică primară a constituit cel mai solicitat tip de asistenţă, acesta fiind şi cel mai complex din serviciile acordate (a se vedea Figura 16, pag. 47). Astfel, din totalul cazurilor în care a fost solicitată consultaţie juridică în anul 2013, cele mai multe informaţii au fost acordate pe subiectele: emiterea ordonanţei de protecţie – 40% (34% în 2012), desfacerea căsătoriei – 20% (22% în 2012), obţinerea pensiei de întreţinere a copiilor minori – 13% (14%

în 2012), partajul averii – 11% (15% în 2012), stabilirea tutelei asupra copiilor – 10% (11% în 2012), problema evacuării forţate a agresorului – 3% (2% în 2012), stabilirea dreptului la proprietate – 3% (1% în 2012).

Consultaţii privind ordonanţa de protecţie• În anul 2013, comparativ cu 2012, se observă o uşoară creştere a solicitărilor de emitere a ordonanţele de protecţie, această dinamică fiind observată chiar de la începutul activităţii Telefonului de Încredere. Unii beneficiari au fost informaţi despre acest tip de protecţie legală în cadrul consultaţiilor juridice primare, dar s-au decis să beneficieze de acest drept după o perioadă de timp.

Totodată, deşi pe parcursul ultimilor ani, în rândul apelanţilor se atestă o creştere constantă a nivelului de cunoaştere privind posibilitatea pro-tecţiei prin intermediul ordonanţelor şi privind prevederile Legii nr. 45 în general. Deşi aceste oportunităţi au fost copios mediatizate în cadrul numeroaselor campanii de informare a populaţiei, desfăşurate în ultimii 4 ani, dar şi în procesul implicării mai active a reprezentanţilor poliţiei, nivelul sporit de cunoaştere nu poate fi atribuit tuturor categoriilor de victime din Republica Moldova. Mai degrabă printre apelanţii Telefonului de Încredere se regăsesc persoanele care s-au identificat deja ca victime ale violenţei în familie şi s-au decis să beneficieze de drepturile lor. Studiile efectuate de Centrul Internaţional „La Strada” în domeniu relevă

26%

27%

33%

5%

1%2%2%2%

1% 1%

29%

20%

37%

5%

1% 2%

3%

2% 1%

2012 2013

Consiliere psihologică Informaţie şi orientare în cazurile VF Consultaţie juridică primară Cazare şi adăpost Tratament psihiatricAsistenţă medicalăIntervenţia TÎ în cazuri de VFProtecţia drepturilor minorilorAjutor materialÎncadrarea in cimpul muncii

61%

13%

11%

40%

10%

3%3%

22%

14%

15%

34%

11%

2%1%

1%Procedura de divorţ

Pensia de întreţinere a copiilor minori

Partajul averii

Consultaţii privind Ordonanţa de Protecţie

Tutela asupra copilului

Evacuarea fortata a agresorului

Dreptul la imobil

Figura 16. Repartizarea sunetelor în funcţie de consultaţia juridică solicitată



48



49

că există totuşi persoane, victime ale violenţei în familie, care fie că nu au cunoştinţe despre drepturile lor şi serviciile existente, fie că, deşi posedă asemenea cunoştinţe, din anumite motive ezită să apeleze după ajutor. Acest fapt reclamă imperativul continuării eforturilor de informare a populaţiei, inclusiv a păturilor mai vulnerabile faţă de fenomenul dat, prin organizarea campaniilor adresate direct grupurilor ţintă, care le-ar ajuta să identifice serviciile şi le-ar facilita accesul la asistenţa necesară.

O cunoaştere mai bună a legislaţiei în domeniu, atât de către subiecţii violenţei în familie, cât şi de către grupurile profesionale, implicarea mai activă a organelor de drept în emiterea ordonanţelor de protecţie şi supravegherea executării lor ar contribui la o protecţie mai bună a victimelor şi la combaterea fenomenului prin responsabilizarea agre-sorilor conform prevederilor legale.

Consultaţii privind procedura de divorţ • Cultură juridică joasă le face pe victime să se simtă dezorientate în procedurile legale. Când vine vorba de procedura de divorţ, se constată că multe victime fie nu cunosc, fie sunt dezinformate de agresor sau rude referitor la cuantumul mare a taxei de stat în cazul desfacerii căsătoriei. Aceleaşi motive le face pe victime să creadă că nu pot divor-ţa doar pentru că soţul este împotrivă sau că-şi vor pierde copiii.

Pentru a beneficia de asistenţa juridică calificată conform Legii nr. 198 cu privire la asistenţa juridică garantată de stat2 în cauze penale şi civile, victimele trebuie să prezinte dovezi că nu dispun de suficiente mijloace ca să achite aceste servicii. Totodată, unele victime consideră procedura dată prea birocratică, care nu le permite să beneficieze de acest drept, garantat de stat. Multe victime, neştiind că pot apela la ju-riştii din cadrul organizaţiilor neguvernamentale, active în domeniul prevenirii violenţei în familie, contactau serviciile avocaţilor privaţi. Fiindu-le solicitate sume mari de bani, de care nu dispun, multe dintre 2 Legea nr. 198 din 26.07.2007 cu privire la asistenţa juridică garantată de stat, întrată în vigoare din 01.07.2008 (Monitorul Oficial nr. 157-160/614 din 5.10.2007; poate fi accesată de asemenea la: http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=325350)

ele continuau să convieţuiască cu agresorii, ajungând să apeleze peste un anumit timp la Telefonul de Încredere.

Consultaţii privind obţinerea pensiei de întreţinere a copiilor minori • Conţinutul apelurilor privind obţinerea informaţiei despre pensia de întreţinere a copiilor minori scoate în evidenţă două categorii de solicitări/clarificări. Prima categorie ţine mai mult de mărimea sau cuantumul pensiei în condiţiile în care tatăl copiilor nu este angajat în câmpul muncii sau are un salariu oficial foarte mic. Multe victime nu sunt informate că pot solicita instanţei de judecată stabilirea unei sume exacte/fixe.

Solicitările din cea de-a doua categorie vizează nerespectarea hotărârilor instanţelor de judecată deja existente privind achitarea la timp a pensiei de întreţinere pentru copii minori. Multe dintre beneficiare au reclamat datorii mari acumulate la achitarea acestei pensii, acuzând neimplicarea sau implicarea insuficientă a executorilor judecătoreşti spre a-i impune pe agresori să execute deciziile instanţei de judecată.

Consultaţii privind partajul averii • Problema partajului averii reprezintă o cauză importantă care împiedică victima să rupă cercul violenţei. În primul rând, impedimentul cel mai mare ţine de aspectul financiar – partajul necesită resurse financiare considerabile, iar cheltuielile nu pot fi acoperite decât de persoana care iniţiază această procedură şi care, ulterior, va fi beneficiarul direct al bunurilor materiale revendicate. În al doilea rând, dat fiind faptul că este vorba de obicei de averea comună a soţilor, acumulată în timpul căsniciei, chiar dacă şi se face documentar partajul averii, foştii soţi continuă să locuiască în aceeaşi casă/ogradă, ceea ce face ca şi violenţa să continue.

În acelaşi timp, unii agresori, folosindu-se de necunoaşterea pre-vederilor legale şi de frica victimei, ameninţă că, în caz de divorţ, vor lăsa victima fără avere sau casă. Chiar dacă, în numeroase cazuri, agresorul este cel care nu are niciun drept asupra imobilului, anume victima violenţei în familie, intrând în posesia acestuia printr-un act



50



51

de moştenire. Mai mult ca atât, persistă încă stereotipul că toată averea aparţine bărbatului, femeia considerându-l pe el stăpânul de facto al gospodăriei.

Consultaţii privind procedura stabilirii tutelei asupra copiilor/stabilirea • domiciliului copiilor minori

Acesta este cel mai sensibil subiect pentru că anume copii sunt „in-strumentul” preferat, folosit de agresori pentru a speria, manipula victima în scopul de a-i curma orice încercare de a acţiona. De regulă, mamele sunt ameninţate că li se vor lua copii, că nu vor avea acces la ei, agresorul manevrând cu acest aspect în special în cazurile în care victima nu este proprietară de imobil şi nu are resurse financiare suficiente sau este economic dependentă de agresor.

Consultaţii privind problema evacuării forţată a agresorului/dreptul • la proprietate

Şi în cazul acestor apeluri se profilează două categorii de solicitări. Apelanţii din prima categorie solicită informaţie privind acţiunile concrete care trebuie întreprinse atunci când agresorul refuză să părăsească locuinţa, deşi nu are dreptul la imobil, dar are viză de reşedinţă. Cea de-a doua categorie cuprinde cazurile, deloc rare, când victimele reclamă refuzul organelor de poliţie de a evacua forţat agresorul din casă. În speţă, este vorba de relaţiile de concubinaj, unde victima este proprietarul unilateral al locuinţei, agresorul neavând nici drept de proprietate, nici viză de reşedinţă. Cu toate acestea, el refuză să plece, iar poliţia refuză să intervină.

Consiliere psihologică

Din numărul total de apelanţi la Telefonul de Încredere, 254 persoane (29%) în 2012 şi 285 persoane (26%) în 2013 au beneficiat de consiliere psihologică telefonică. Specificul consilierii psihologice acordate în perioada de referinţă nu diferă de cea din anii precedenţi. Astfel, deşi nevoia asistenţei psihologice este conştientizată încă de puţini dintre beneficiarii Telefonului de Încredere, aceştia, inconştient, apelează anume pentru o consiliere psihologică. Ca formă de intervenţie

psihologică, actul consilierii psihologice se adresează anume persoanelor aflate într-o situaţie de impas în scopul soluţionării situaţiei de criză familială.

Profilul psiho-social al victimelor violentei în familie• Din discuţiile telefonice se conturează un tablou general al victimelor violenţei în familie, dar şi al problemelor psihologice cu care ele se confruntă. În funcţie de durata relaţiei şi, în acelaşi timp, de fragilitatea psihică dobândită, profilul psiho-social al victimelor se caracterizează prin: afecţiuni psiho-somatice, respect de sine scăzut, pierderea valorii de sine şi a sentimentului de control; dependenţa emoţională faţă de partener; respect şi prioritate acordată necesităţilor partenerului; folosirea alcoolului; prezenţa ideilor suicidale; comportamentul de proiectare a furiei pe copii sau alţi membrii ai familiei; agitaţie, anxietate, depresii, stare de nervozitate; incapacitatea de a lua decizii, lipsa de concentrare, lipsa planurilor de viitor, tendinţa de izolare (lipsa relaţiilor sociale), iar în cazuri mai grave chiar şi dezvoltarea unor tulburări de personalitate.

Specificul relaţiilor abuzive• De regulă, abuzul este invocat în cuplurile predispuse spre co-dependen-ţă. Acest pattern relaţional apare din cauza unor carenţe afective cronice şi din nereuşita de a-şi controla propriile sentimente, compensată prin controlul exercitat asupra altor oameni. Pentru co-dependenţi, controlul (pentru abuzator) sau lipsa acestuia (pentru victimă) este elementul central al vieţii lor de cuplu.

Prin acest control excesiv agresorul încearcă, în mod inconştient şi compulsiv, de a-şi umple golul afectiv creat de-a lungul timpului. Modelul de relaţionare co-dependentă, identificată în urma discuţiilor cu beneficiarele, nu se reduce doar la dominarea partenerei/ului şi copiilor. Abuzatorii îşi manifestă dominaţia şi asupra substanţelor chimice (de regulă, alcool) ori lucruri (casă, bani, sexualitate, muncă), fapt ce întăreşte abuzul.

Victimele, la rândul lor, în urma nenumăratelor limitări şi traumatizări psihologice (abuzuri) din partea partenerului, devin atât de captive,



52



53

încât sentimentul identităţii personale (al sinelui) este grav diminuat, înăbuşit, aproape eliminat de personalitatea şi problemele celuilalt. Victimele sunt copleşite de actele violente şi le este dificil să reacţioneze. Ele renunţă la orice apărare şi se aşteaptă oricând să fie abuzate ori se adaptează la ceea ce se întâmplă în viaţa lor şi îşi schimbă modul de a gândi, de a simţi şi de a reacţiona pentru a fi cât mai în siguranţă. Persistenţa fricii pentru propria viaţă o face pe victimă să adopte un mecanism de apărare specific sindromului Stockholm3, caracterizat prin dezvoltarea unui ataşament patologic faţă de agresor. Anume dezvoltarea acestui sindrom împiedică victimele violenţei în familie să pună capăt unei relaţii violente, fiind necesară implicarea factorilor din exterior. În asemenea cazuri este necesară intervenţia specialistului, în special, a psihoterapeutului de familie.

Temele cel mai des abordate în cadrul consilierii psihologice• Pentru a oferi un ajutor psihologic primar prin reducerea tensiunii psihoemoţionale, consultanţii Telefonului de Încredere iniţiază un dialog terapeutic, în funcţie de problema apelantului. De regulă, ele vizează diverse abordări şi aspecte.

Abordarea situaţiei de violenţă din care provine beneficiarul:analiza tipului de relaţie maritală/de concubinaj abuziv; •discutarea cauzelor şi factorilor care au declanşat şi perpetuat •ani de zile relaţia abuzivă; identificarea pattern-urilor de comportament ale beneficiarei în •raport cu partenerul abuziv;

3 Sindromul Stockholm descrie comportamentul unei victime răpite sau captive care, în timp, începe să simpatizeze cu răpitorul. Persoanele captive încep să se identifice cu răpitorii, ca şi un mecanism defensiv, din teama de violenţă. Micile semne de bunătate venite din partea răpitorului sunt amplificate, întrucât intr-o situaţie de captivitate, lipsa perspectivelor este prin definiţie im-posibilă. Încercările de evadare sunt şi ele percepute ca şi o ameninţare, întrucât într-o tentativă de evadare, există marele risc ca cel răpit să fie afectat şi rănit. Acest comportament este considerat ca o strategie obişnuită de supravieţuire. Deşi explicaţia respectivului sindrom a fost avansată de criminologul şi psihiatrul Nils Bejero care a asistat poliţia într-un caz real de jaf la o bancă din Stockholm (Suedia), caz în care jefuitorii au ţinut captivi angajaţii unei bănci, ulterior acesta a fost extins şi asupra victimelor violenţei în familie, fiind unul din motivele care le împiedică pe acestea să rupă cercul violenţei.

identificarea mecanismului de transmitere transgeneraţională a •abuzului din familia de origine la familia actuală şi probabilitatea re-transmiterii în viaţa de familie a propriilor copii.

Abordarea relaţiei femeii cu sistemul familial:reprezentările femeii despre propria familie (soţ/copil/familie •extinsă); reprezentările femeii despre rolul de mamă/soţ/fiică; •identificarea graniţelor personale şi de cuplu;•efortul psihologic în vederea schimbării reprezentărilor distor-•sionate ale femeii în scopul ajustării relaţiei maritale.

Identificarea resurselor psihoemoţionale blocate/refuzate şi elaborarea unui plan de acţiune:

susţinerea femeilor, victime ale violenţei în familie, prin a purta •un dialog care să-i insufle încredere, să-i dezvolte sentimentul propriei demnităţi şi valori etc.;stimularea autocunoaşterii prin identificarea resurselor perso-•nale, intelectuale, fizice, de personalitate şi spirituale întru so-luţionarea şi depăşirea problemelor apărute de sine stătător;identificarea nevoilor psihologice dominante;•încurajarea şi orientarea femeii spre luarea deciziilor de depăşire •a problemelor de sine stătător;identificarea abilităţilor necesare dezvoltării/valorificării capa-•cităţilor de ieşire din criză;identificarea instrumentelor utile şi elaborarea unui plan de ac-•ţiuni pentru depăşirea crizei.

Este necesar a preciza că, de regulă, consultaţiile psihologice telefonice acordate prin intermediul Telefonului de Încredere prezintă o asistenţă psihologică necesară ieşirii din criza de moment, şi nicidecum nu pot înlocui asistenţa psihologică de lungă durată, extrem de necesară în ruperea cercului violent şi formarea unor noi competenţe emoţionale şi de relaţionare constructivă cu partenerul.



54


IV. 3. Asistenţă juridică cu reprezentare în instanţa de judecată

55

Informare şi orientare în cazurile de violenţă în familie

Apelurile de acest gen ţin de solicitarea diferitelor informaţii privind procedura de apelare sau de acces la anumite tipuri de asistenţă sau servicii (de exemplu, unde pot să se adreseze pentru efectuarea ex-pertizei medico-legale, unde şi cum pot beneficia de serviciile centrelor de plasament etc.). Ca regulă, apelanţii se adresează imediat după producerea actului de violenţă (în situaţia de criză) sau la momentul când decid să apeleze la anumite servicii despre care au aflat de la specialiştii din teritoriu sau consultantul Telefonului de Încredere. În unele cazuri apelează chiar rudele victimei. Acest tip de consiliere este acordat de asemenea şi după consilierea psihologică, în situaţia în care victima a rămas totuşi indecisă să apeleze sau nu imediat pentru ajutor. Victimele primesc informaţii inclusiv despre planul de securitate, iar consultantul se asigură că acestea au înţeles/cunosc unde pot ulterior apela.

Dacă anterior o astfel de orientare era solicitată, de obicei, de membrii comunităţii care aveau nevoie de un algoritm de intervenţie pentru ei, în calitate de membri ai familiei extinse, sau de informaţii exacte pentru victime cu scopul de a le putea ghida acţiunile, în 2013 un astfel de algoritm este solicitat chiar de victimele violenţei în familie însele.

IV. 3. ASISTENŢĂ JURIDICĂ CU REPREZENTARE ÎN INSTANŢA DE JUDECATĂ

În perioada octombrie 2012 – decembrie 2013, avocatul Centrului Internaţional „La Strada”, care activează în cadrul serviciului Telefonul de Încredere, a asistat 55 cazuri de violenţă în familie (5 cauze în ultimele trei luni ale lui 2012 şi 50 cauze în 2013). Referitor la tipul asistenţei juridice solicitate şi acordate este de remarcat că din numărul total al cazurilor citate mai sus, 38 de victime au beneficiat de asistenţă juridică complexă (inclusiv reprezentare în instanţa de judecată), iar în 17 cauze a fost oferită doar consultaţie juridică, pe motiv că ulterior beneficiarele au renunţat la asistenţă juridică propriu-zisă. Cauzele renunţării, din explicaţiile beneficiarelor care au mai rămas în contact cu consultanţii Telefonului de Încredere, au fost că nu sunt gata să facă o schimbare în viaţa lor.

Asistenţa juridică acordată de avocat a vizat nu numai obţinerea ordonanţei de protecţie, ci şi desfacerea căsătoriei, încasarea pensiei de întreţinere pentru minori, decăderea din drepturile părinteşti, partajul averii, iniţierea urmăririi penale pentru violenţă în familie şi contestarea proceselor-verbale de sancţionare pentru cauzare de leziuni corporale.

Asistenţa juridică acordată în procedura civilă

Înaintarea demersurilor de eliberare a ordonanţei de protecţie• În baza Legii nr. 45-XVI din 1 martie 2007 cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie, pe cazurile referite pentru asistenţă juridică, în perioada octombrie 2012 – decembrie 2013, în procedură civilă au fost depuse 11 cereri de emitere a ordonanţei de protecţie, dintre care 10 cereri au fost admise şi 3 au fost respinse. Motivele respingerii au fost fie lipsa probelor care să confirme actele de violenţă comise de agresor, fie victima nu a fost invitată la şedinţă, ceea ce a privat-o de posibilitatea de a prezenta instanţei toate probele de care dispunea. În toate cazurile instanţa de judecată a respins admiterea cererii fără a discuta cu victima.



56



57

De precizat că potrivit legii, ordonanţa de protecţie poate fi emise atât în cadrul procedurii penale, cât şi în cadrul procedurii civile. Referitor la cele 11 cereri depuse de remarcat că în nici unul din cazuri nu a apărut necesitatea de a prelungi ordonanţa de protecţie şi doar într-un singur caz decizia de a admite cererea de eliberare a ordonanţei de protecţie a fost atacată de agresor, recursul acestuia fiind respins de Curtea de Apel.

Analiza cazurilor de aplicare a ordonanţei de protecţie arată că instanţele au aplicat măsura respectivă pe un termen de 30 şi de 90 zile, ultima prevalând în mod evident. Astfel, din cele 10 ordonanţe de protecţie, 2 au fost emise pe o perioadă de 30 zile şi 8 pe o perioadă de 90 zile. În acelaşi timp, chiar dacă majoritatea cererilor de eliberare a ordonanţei de protecţie au fost admise, executarea acesteia mai rămâne a fi o problemă. Din 10 ordonanţe de protecţie, 7 au fost executate şi 3 au fost executate doar parţial.

După cum se vede şi din Figura 17, măsurile de protecţie, instituite de instanţa de judecată prin ordonanţele de protecţie au vizat cel mai frecvent: obligarea de a nu comite acte de violenţă asupra victimei (10), obligarea de a sta departe de locul aflării victimei, la o distanţă ce ar asigura securitatea ei (9); obligarea de a părăsi temporar locuinţa comună (6) şi obligaţia de a contribui la întreţinerea copiilor minori (4).

De rând cu emiterea ordonanţelor de protecţie, beneficiarii Telefonului de Încredere au solicitat şi iniţierea unui şir de cauze civile. Şi asta pentru că

ordonanţa de protecţie nu constituie o soluţie definitivă în astfel de cazuri, ci doar una provizorie, care înlătură riscul producerii violenţei într-o anumită perioadă de timp. După cum se vede şi din Figura 18, beneficiarele au solicitat inclusiv asistenţă juridică pentru înaintarea cererii în judecată privind desfacerea căsătoriei (13 cereri de chemare în judecată), stabilirea domiciliului copiilor minori (9 cereri), încasarea pensiei de întreţinere/alimentare (10 cereri) şi partajul averii (3 cereri).

Dificultăţi apărute în cauzele civile iniţiate • Atitudinea judecătorilor. Cele mai multe dificultăţi au apărut în cadrul proceselor de desfacere a căsătoriei. În pofida faptului că în absolut toate cauzele temeiul divorţului a fost violenţa în familie (cazuri în care exista un pericol real şi eminent asupra victimei), instanţele de judecată fie au amânat nejustificat şedinţele de judecată, fie au tergiversat neîntemeiat examinarea cauzelor, fie au acordat părţilor termen de împăcare, deşi erau prezente toate probele care confirmau drept motiv al desfacerii căsătoriei violenţa soţului. Într-un caz particular, judecătorul nu cunoş-tea toate prevederile legale care vizează desfacerea căsătoriei în situaţia în care motivul era violenţa în familie şi că în atare situaţie termen pentru împăcarea soţilor nu se acordă.

Totodată, au fost înregistrate cazuri în care judecătorii au manifestat o atitudine ostilă faţă de victimele violenţei în familie. Astfel, în cadrul

4

6

9

10

Obligarea de a sta departe de locul a�lării victimei, la o distanţă ce ar asigura securitatea

Obligarea de a nu comite acte de violenţă asupra victimei

Obligarea de a părăsi temporar locuinţa comună

Obligaţia de a contribui la întreţinerea copiilor minori

Figura 17. Măsurile de protecţie instituite prin ordonanţa de protecţie

Desfacerea căsătoriei13

10

9

Partajul averii3

Stabilirea domiciliului copiilor minori

Încasarea pensiei alimentare

Figura 18. Acţiuni iniţiate în baza Codului de procedură civilă



58



59

unei şedinţe de judecată judecătorul a învinuit victima de actele violente ale soţului. Reacţia acestuia a fost cât se poate de părtinitoare: „Tu eşti vinovată că soţul te bate. Nu ai văzut cu cine te-ai măritat! Poate copii nu sunt ai lui?”. În cadrul examinării altei cauze, pe parcursul întregului proces de judecată s-a atestat o atitudine părtinitoare a judecătorului faţă de agresor. Aceeaşi atitudine a manifestat-o şi asistentul social. Aceştia au învinuit victima de acţiunile violente ale agresorului. În altă şedinţă, judecătorul, examinând pretenţia care viza încasarea pensiei alimentare, încălcând toate prevederile procesuale şi codul deontologic al magistratului, i-a reproşat victimei: ,,De unde va încasa soţul suma solicitată?”, mai adăugând că ,,în familie se mai întâmplă astfel de situaţii!”.

În trei cazuri de violenţă de familie cu implicarea copiilor minori asistate de avocatul Centrului Internaţional „La Strada”, autorităţile tutelare au neglijat completamente sarcinile de serviciu, absentând neîntemeiat de la şedinţele de judecată sau chiar solicitând în repetate rânduri amânarea lor. În consecinţă, astfel de atitudini ale autorităţilor demoralizează victimele, acestea renunţă de regulă să mai întreprindă ulterior careva acţiuni împotriva agresorului.

Emiterea ordonanţei de protecţie• De multe ori iminenţa şi eficacitatea ordonanţei de protecţie este subminată de judecători din cauză că aceştia nu informează, cu promptitudine, toate părţile despre emiterea acesteia. Totodată, deşi legislaţia în vigoare interzice atât aplicarea violenţei fizice, cât şi a celei psihologice, invocarea în instanţă doar a violenţei psihologice nu a fost suficientă pentru eliberarea ordonanţei de protecţie. Astfel, în două din cazurile asistate, fără a fi citate părţile, inclusiv beneficiara, instanţa de judecată a respins ca fiind nefondată cererea depusă privind aplicarea măsurilor de protecţie pentru victima violenţei în familie. Instanţa de judecată şi-a motivat decizia prin faptul că lipsesc probele ce ar justifica cerinţele înaintate. Încheierea dată a fost contestată cu recurs la Curtea de Apel, însă Curtea a menţinut în vigoare decizia primei instanţe.

Într-un caz singular judecătorul a refuzat emiterea ordonanţei de pro-tecţie, deşi agresorul, pe lângă faptul că îşi agresa soţia, abuzase sexual

şi fiica minoră. Mai mult ca atât, judecătorul a dat şi termen de împăcare în procesul de divorţ.

În general, la etapa de emitere a ordonanţei de protecţie au fost identificate diferite tipuri de rezistenţă din partea judecătorilor: neîncrederea în declaraţiile victimelor, admiterea argumentelor că agresorul a fost provocat la actele de violenţă, punerea sarcinii probării violenţei în familie pe umerii victimei în susţinerea cererii de emitere a ordonanţei de protecţie şi în demonstrarea încălcării acesteia.

Referitor la termenul de emitere a ordonanţei de protecţie, în cele mai multe cazuri, judecătorii nu întotdeauna respectă termenul de 24 de ore deşi legea îi obligă să facă acest lucru. Astfel, din cele 10 ordonanţe emise, în 9 cauze nu a fost respectat termenul legal, acestea fiind emise după trei, patru, cinci sau şase zile de la momentul solicitării. A fost înregistrat însă şi un caz model, în care organele de drept au acţionat în strictă conformitate cu legea – ordonanţa de protecţie a fost emisă de instanţa de judecată în 24 de ore şi poliţia a asigurat executarea ordonanţei. Mai mult, acţiunile întreprinse de organele de drept la demersurile înaintate au avut drept efect încetarea actelor de violenţă comise de fostul soţ, fapt confirmat de beneficiară în urma discuţiilor cu aceasta.

O altă dificultate este imposibilitatea înregistrării ordonanţei de protecţie la poliţie după ora 17.00, motivul invocat fiind sfârşitul programului de lucru pentru colaboratorii cancelariei. În asemenea cazuri se impune introducerea unui alt tip de ordonanţă în mecanismul actual de protecţie a victimelor – ordonanţa de urgenţă. În condiţiile când situaţia o cere, ea ar putea fi emisă de colaboratorul de poliţie până a avea loc şedinţa de judecată, în care să fie emisă deja ordonanţa de protecţie propriu-zisă.

Executarea ordonanţei de protecţie• Dacă e să ne referim la rolul organelor de poliţie în exe cutarea ordonanţei de protecţie, din păcate, nu întotdeauna şefii de post informează, în timp util, agre sorul şi victima despre emiterea măsurilor de restricţie prevăzute în ordonanţă, ceea cea are drept efect menţinerea stării de pericol pentru victimă. În una din cauzele reprezentative, or do nanţa de



60



61

protecţie, expediată spre executare poliţistului a fost executată tardiv, nefiind adusă la cunoştinţa agresorului. Doar în urma mai multor sesizări ale avocatului măsurile de restricţie pre vă zute au fost aduse la cunoştinţa agresorului. Astfel, deşi supravegherea executării ordo-nan ţei de protecţie este în competenţa şi obligaţia poliţiei, în realitate nu întotdeauna poliţia asigură res pectarea măsurilor stabilite prin ordonanţă pentru agresori şi nu-i sancţionează pe aceştia atunci când sunt încălcate măsurile de protecţie. Totodată, se adevereşte că sancţiunile impuse pentru încălcarea ordonanţei de protecţie sunt insuficiente pentru a face victima să se simtă protejată şi pentru a stopa comportamentul violent al agresorilor. Foarte rar aceştia sunt reţinuţi sau arestaţi. De obicei ei sunt sancţionaţi doar cu o amendă, ceea ce, în consecinţă, este în defavoarea familiei şi de cele mai multe ori chiar sporeşte pericolul pentru viaţa victimei şi a membrilor familiei.

În unul din cazuri, deşi legea obligă poliţistul să supravegheze asupra respectării de căzre agresor a restricţiilor stabilite în ordonanţă, acesta nu au reacţionat prompt la apelurile victimei prin care ea îl informa despre încălcarea ordonanţei de către agresor. În privinţa inacţiunilor poliţiei a fost de pusă o plângere la Inspectoratul de Poliţie şi pro curatura raională. În acelaşi caz, pentru neres pectarea restricţiilor indicate în ordonanţa de protecţie, în privinţa agresorului a fost iniţiat un proces contravenţional, examinat de judecătoria raională, dar care a fost încetat, deoarece agentul constatator (poliţistul) a întocmit procesul verbal cu privire la contravenţie contrar prevederilor legale. Acesta nu cunoştea că, potrivit noilor modificări, art. 318 din Codul contravenţional are două alineate. În procesul verbal a fost indicat doar articolul, nu şi alineatul, ceea ce a condus la declararea nulităţii acestuia şi respectiv încetarea cauzei contravenţionale. Ulterior, în privinţa agresorului a mai fost întocmit un proces verbal cu privire la contravenţie în temeiul art. 318 Cod contravenţional. Prin hotărârea instanţei de judecată acestuia i s-a stabilit o amendă con travenţională. Mai mult, deşi cadrul legal prevede că, dacă după aplicarea sancţiunii contra venţionale, în legătură cu neexecutarea ordonanţei, agresorul continuă să încalce restricţiile stabilite, trebuie intentat dosar penal. În respectiva speţă au fost ignorate aceste prevederi – deşi au avut loc multiple încălcări, un dosar penal a

fost intentat mult mai târziu şi doar în urma demersurilor repetate ale avocatului Centrului Internaţional „La Strada.”

În multe cazuri ordonanţa de protecţie este ineficientă pentru contracararea actelor de violenţă comise de agresori împotriva victimei. Legea nr. 45 prevede tragerea la răspundere penală pentru încălcarea ordonanţei de protecţie numai în cazul unei încălcări anterioare sancţionate în ordine contravenţională. Prin respectiva prevedere nu se asigură securitatea victimei violenţei în familie şi nu sunt contracarate la nivelul cuvenit acţiunile violente ale agresorului. În acest sens, se impune modificarea cadrului legal în sensul posibilităţii intentării imediate a dosarului penal în cazul neexecutării ordonanţei de protecţie. Au fost înregistrate şi situaţii în care, deşi există două procese verbale cu privire la contravenţia pentru neexecutarea ordonanţei de protecţie, oricum nu s-a iniţiat dosar penal aşa cum prevede legea, iar agresorul nu a simţit careva sancţiuni pentru faptul că nu a executat ordonanţa de protecţie. În consecinţă, în asemenea situaţii victimele sunt expuse în continuare riscului, iar agresorii nu sunt atraşi la răspundere penală.

Asistenţa juridică acordată în procedura penală

Regretabil, dar intentarea dosarelor penale pe faptul violenţei în familie, în baza art. 2011 Cod penal, se întâmplă rar, iar practica de instrumentare a cauzelor de violenţă în familie are loc mai degrabă în ordine contravenţională decât penală. Pentru a interveni cât mai eficient în soluţionarea cazurilor, avocatul Centrului Internaţional „La Strada” a fost nevoit să depună plângeri în adresa poliţiei pentru intentarea dosarelor penale. Astfel, din numele beneficiarelor au fost întocmite şi depuse 11 plângeri în adresa organelor de poliţie pentru intentarea dosarelor penale în temeiul art. 2011 Cod penal. Ca urmare a plângerilor depuse, au fost iniţiate:

5 dosare penale pe 3 cazuri, existând sentinţe de condamnare a •agresorului pe faptul violenţei în familie;în 2 cazuri agresorul a fost tras doar la răspundere contravenţională;•în 4 cazuri nu s-a întreprins nimic.•



62



63

Contestarea inacţiunilor organelor de drept, în special, în cazurile în care nu s-a întreprins nimic, a fost împiedicată de retragerea totală a victimelor, acestea fie au refuzat să dea declaraţii în privinţa agresorului, fie nu au mai dorit să se întreprindă măsuri împotriva lor, refuzând serviciile avocatului şi întrerupând legătura cu el. De precizat că în cadrul dosarului penal au fost depuse 2 cereri pentru emiterea ordonanţelor de protecţie.

Într-o cauză singulară cu implicarea avocatului Centrului Internaţional „La Strada”, procuratura unui sector din capitală a refuzat iniţierea urmăririi penale. Deşi la baza emiterii ordonanţei de refuz a stat şi nedorinţa beneficiarei de a iniţia dosar penal în privinţa soţului, diminuând fapta infracţională comisă de acesta, organele de urmărire penală aveau po sibilitatea de examina toate circumstanţele şi probele care dovedeau vinovăţia agresorului şi, respectiv, necesitatea intentării dosarului penal în privinţa lui.

Pe una din cauzele asistate a fost nevoie de două sentinţe pentru ca agresorul să fie închis pe un termen de şase luni, cu ispăşirea pedepsei într-un penitenciar de tip semi-închis. Astfel, în cadrul primului dosar penal, intentat în temeiul art. 2011, alin.(1) Cod penal, judecătoria raională a emis sentinţa prin care agresorul a fost recunoscut vinovat în comiterea infracţiunii, fiindu-i stabilită pedeapsă sub formă de muncă neremunerată în folosul comunităţii în mărime de 120 ore. Deşi sentinţă a fost contestată, ţinând cont de pedeapsa prea mică aplicată în raport cu acţiunile violente comise, Curtea de Apel a menţinut sentinţa primei instanţe. În cel de-al doilea dosar, judecătoria raională a emis încă o sentinţă prin care acelaşi agresor a fost recunoscut culpabil în comiterea infracţiunii prevăzute de acelaşi art. 2011, alin.(1) Cod penal, de data aceasta stabilind o pedeapsă cu închisoare pe termen de 4 luni.

Într-un alt caz reprezentativ, agresorul a fost recunoscut vinovat în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 287, alin. (3) CP, art. 349, alin. (1) CP şi art. 2011, alin. (2), lit. a) CP, fiindu-i aplicată pedeapsa în baza art. 2011, alin. (2), lit. a) CP – 130 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în baza art. 349, alin. (1) CP – 120 ore de muncă

neremunerată în folosul comunităţii şi în baza art. 287, alin. (3) CP – 3 ani închisoare. Conform art. 90 CP, pedeapsa cu închisoarea a fost suspendată condiţionat, stabilindu-i-se un termen de probă de 2 ani. Sentinţa a fost contestată la Curtea de Apel. Prin decizia Curţii de Apel sentinţa judecătoriei raionale în partea aplicării pedepsei a fost casată şi inculpatul a fost recunoscut vinovat în temeiul art. 287, alin. (3), art. 349, alin. (1), art. 2011, alin. (2), lit. a) din CP, fiindu-i stabilită pedeapsa definitivă – 3 ani şi 3 luni închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semi-închis.

Totuşi, în multe cazuri asistate instanţele de judecată, deşi urmau să stabilească pedepse mai aspre pentru agresor, în cadrul dosarului penal deschis s-au rezumat la aplicarea agresorului doar a pedepsei sub formă de muncă neremunerată în folosul comunităţii. Ceea ce de fapt înseamnă că victima este lăsată în continuare în pericol. Luând în consideraţie toate circumstanţele cauzelor aflate în gestiune, împrejurările, metodele de săvârşire a infracţiunii de violenţă în familie, se impune aplicarea unor pedepse mai aspre în privinţa agresorului, inclusiv închisoarea.

Medieri active realizate de consultanţii Telefonului de Încredere

Pe parcursul anului 2013, consultanţii Telefonului de Încredere au efectuat 101 medieri active în vederea soluţionării a 50 de cazuri de violenţă în familie sau de încălcare a drepturilor copilului. Pentru com-paraţie, în 2012, au fost realizate 85 de asemenea intervenţii pentru soluţionarea a 44 cazuri. Astfel, în total în cei doi ani de referinţă, consultanţii Telefonului de Încredere au intervenit pe 94 de cazuri, fiind realizate 186 de medieri active cu contactarea grupurilor profesionale. Medierile au inclus cazuri grave, cu implicarea minorilor, în care a fost nevoie de intervenţii de urgenţă şi sesizări de încălcare a drepturilor copilului. În toate cazurile medierea a prevăzut contactarea directă a instituţiilor şi centrelor specializate în vederea realizării în practică a drepturilor legale a victimelor violenţei în familie. Totodată, cazurile au fost monitorizate pe parcursul procesului de acoperire a nevoilor beneficiarilor, consultanţii fiind în contact cu aceştia până când benefici-a rii înşişi solicitau încetarea intervenţiei. În soluţionarea cazurilor au fost



64



65

implicate mai multe grupuri profesionale pentru acoperirea multiplelor nevoi ale victimelor violenţei în familie.

În alte situaţii a fost suficientă referirea victimelor violenţei în familie la serviciile specializate, conform nevoilor identificate de consultanţii Telefonului de Încredere. Astfel, pentru soluţionarea cazurilor victimelor violenţei în familie, raportate prin intermediul Telefonului de Încredere, pe parcursul anilor 2012-2013, consultanţii au referit la organizaţiile competente 124 victime ale violenţei în familie (a se vedea Tabelul 4, pag. 65), dintre care:

în 48 cazuri a fost• facilitată plasarea victimelor în centre speciali-zate, prin contactarea centrelor şi expedierea demersurilor cores-punzătoare; în mare parte, victimele au fost referite la Centrul de Asistenţă şi Protecţie pentru victimele şi potenţialele victime ale traficului de persoane din Chişinău, la Asociaţia împotriva violen-ţei „Casa Mărioarei” din Chişinău, dar şi la alte centre de criză sau maternale din municipiu şi din republică;

în 24 cazuri au fost sesizate organele de drept în vederea interven-•ţiei de urgenţă în cazuri de violenţă; de menţionat că în doua ca-zuri au fost contactate unităţile de gardă din cadrul comisariatelor de poliţie pentru că victimele se aflau în imposibilitatea de a le so-licita personal intervenţia, iar în alte patru cazuri a fost solicitată intervenţia conducerii comisariatelor raionale pentru a interveni în situaţii de criză, din motiv că şefii de post fie nu erau disponi-bili, fie refuzau să intervină;

în 22 cazuri au fost contactate autorităţile APL, inclusiv asistenţii •sociali comunitari, solicitându-li-se intervenţia în cazurile de vio-lenţă în familie din localităţile date, dar, în special, de la membrii comunităţii care ne-au sesizat despre astfel de cazuri;

în 18 cazuri au fost întocmite şi expediate faxograme la Direcţiile •Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei municipale sau raionale, cu solicitarea de a interveni în cazuri de abuz faţă de minori.

Tabelul 4. Instituţiile la care au fost referite victimele violenţei în familie în procesul medierii active de consultanţii Telefonului de Încredere

Instituţia de referire Nr. de referiri

Direcţia/Secţia Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei 6Asistent social comunitar 2Direcţia municipală pentru protecţia drepturilor copilului 1Autorităţi Publice Locale 6

Procuratura raională 1Inspectorat de poliţie 2Şeful de post (poliţistul) 6

Centrul de reabilitare „Începutul Vieţii” (Chişinău) 2Centrul de Asistenţă şi Protecţie pentru victimele şi potenţialele victime ale TFU (Chişinău) 11Centrul maternal „Încredere” (Cahul) 1Asociaţia împotriva violenţei „Casa Mărioarei” (Chişinău) 1Centrul de plasament pentru cuplul mamă-copil din c. Corneşti (r-nul Ungheni) 2Centrul maternal „Ariadna” (Drochia) 2Centrul de plasament pentru copii şi tineri în situaţii de risc „Casa Speranţei” (Făleşti) 1

2012

Autorităţi Publice Locale / Servicii de Asistenţă Socială

Organe de drept

Centre specializate de plasament

Instituţia de referire Nr. de referiri

Direcţia pentru protecţia drepturilor copilului 2Asistentul social comunitar 7Autorităţile Publice Locale 7Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei 9

Inspectoratul de poliţie (unitatea de gardă) 4Şeful de post (poliţistul) 9Procuratură raională 2

Asociaţia împotriva violenţei „Casa Mărioarei” (Chişinău) 10Centrul maternal „Pro Femina” (Hânceşti) 4Centrul de Drept al Femeilor (Chişinău) 1Asociaţia Obştească „Stimul” (Ocniţa) 1Centrul de reabilitare „Începutul Vieţii” (Chişinău) 2Centrul maternal „Sfânta Maria” (Chişinău) 1Organizaţia „Interaction” (Tiraspol) 1Centrul maternal „Ariadna” (Drochia) 1Centrul de Asistenţă şi Protecţie a victimelor şi potenţialor victime ale TFU (Chişinău) 2IP Centrul de Criză familială „SOTIS” (mun. Bălţi) 3Centru maternal „În braţele mamei” (Chişinău) 1Centrul social „Ghera”, Federaţia Rusă 1

2013

Autorităţi Publice Locale / Servicii de Asistenţă Socială

Organe de drept

Centre specializate de plasament/zi



66

V. DIFICULTĂŢI ÎNTÂMPINATE DE BENEFICIARII TELEFONULUI DE ÎNCREDERE

În capitolul precedent au fost descrise dificultăţile cu care victimele violenţei în familie se confruntă când vine vorba de accesul la justiţie. Însă beneficiarii Telefonului de Încredere au raportat pe parcursul celor doi ani şi alte dificultăţi, care scot la iveală – şi aceasta este cea mai mare problemă – lipsa coordonării acţiunilor dintre instituţiile cu funcţii de prevenire şi combatere a violenţei în familie. Legea nr. 45 conferă expres anumite competenţe de intervenţie în acest domeniu – responsabilităţi pentru mai multe grupuri profesionale, cum ar fi reprezentanţi ai organelor de drept, structuri de asistenţă socială şi protecţie a familiei, colaboratorii instituţiilor medicale. La Telefonul de Încredere a fost înregistrat un număr impunător de apeluri care reflectă dificultăţile pe care beneficiarii le întâmpină în comunicarea cu aceste instituţii. Atât beneficiarele, cât şi consultanţii Telefonului de Încredere care s-au implicat în medierea activă, indică o slabă colaborare între specialiştii care fac parte din echipele multidisciplina-re, dar nu constituie un front comun împotriva unui asemenea flagel cum este violenţa în familie. Deseori so luţionarea cazurilor de violenţă în familie este lăsată doar pe seama poliţiei, iar alţi actori im portanţi, ca asistenţii sociali sau medicii, se implică mai puţin, deşi sunt obligaţi conform Legii.

În continuare sunt prezentate dificultăţile raportate de beneficiarii Telefonului de Încredere sau avocaţii care reprezintă interesele legale ale acestora privind implicarea diferitelor grupuri profesionale, împuternicite cu funcţii de prevenire şi combatere a violenţei în familie.

Dificultăţi în sfera organelor de drept

Şeful de post (poliţistul)• Deşi noile modificări legislative stipulează foarte clar că în cazurile de violenţă în familie, chiar de la prima sesizare, organele de drept sunt

67



68


Di�icultăţi în sfera organelor de drept

69

obligate să examineze posibilitatea intentării unui dosar penal în baza art. 2011 CP, renunţând la practica aplicării măsurilor contra-venţionale, din păcate, se mai înregistrează lacune la acest capi-tol. Şi asta pentru că de multe ori colaboratorii de poliţie fie nu cunosc noile prevederi legale, fie ezită să le aplice, fie întâmpină şi ei, la rândul lor, dificultăţi sau se ciocnesc de rezistenţa altor actori implicaţi, cum ar fi organul de urmărire penală sau colaboratorii procuraturii. În consecinţă, nu sunt puţine cazurile în care benefi-ciarele Telefonului de Încredere sunt nemulţumite de intervenţia poliţiei, intervenţie care încă se reduce la o mustrare sau amendă aplicată agresorului. Nemulţumirile vin de la faptul că de cele mai dese ori însăşi victimele au fost nevoite să achite amenzile, deşi, po-trivit legii, nu trebuie să facă acest lucru. De regulă, după asemenea sancţiuni comportamentul soţului nu se modifică, acesta de multe ori devenind şi mai agresiv.

Există şi cazuri în care poliţistul nu este de găsit sau refuză să in-tervină la solicitările beneficiarelor, motivând că nu are ce să-i facă agresorului. Alteori refuză să înregistreze plângerile, motivând că este o chestiune privată de familie, că lipsesc leziunile corporale grave, că victima minte sau că el are alte activităţi mai importante. În felul acesta multe intervenţii sunt foarte tardive sau nu se produc deloc, un motiv răspândit al neintervenţiei fiind şi relaţiile de rude-nie sau prietenie ale agresorilor cu poliţiştii. Deseori victimele ne relatează că sunt înjosite sau ironizate chiar de poliţişti.

O altă categorie de cazuri sunt cele în care şefii de post nu constituie o autoritate pentru agresor – fie că este prea tânăr şi neexperimen-tat, fie că el însuşi a devenit victima agresorului. Pe de altă parte, aceştia deseori nu ştiu cum să facă faţă ameninţărilor şi plângerilor din partea agresorilor, care pretind încălcarea inviolabilităţii domi-ciliului, prezumţiei nevinovăţiei, dreptului de proprietate. Din Ta-belul 5 (pag. 69) se poate constata frecvenţa şi tipologia diferitelor dificultăţi cu care se confruntă victimele când se adresează repre-zentanţilor poliţiei.

Tabelul 5. Dificultăţi specifice invocate de beneficiare

Ineficienţa intervenţiei şefilor de post are la bază şi alte motive, de ordin obiectiv, declarate de înşişi colaboratorii poliţiei, care nu trebuie neglijate. Iată doar câteva dintre ele.

Puţine posturi de poliţie sunt dotate cu automobile de serviciu, •fapt ce îngreuiază foarte mult deplasarea acestora. Or, în condiţiile

Număr de cazuri 5836231817

- dintre acestea: are o cunoştinţă la MAI 2- agresorul este prieten cu poliţistul 4- agresorul este prieten cu şeful de post 4- poliţistul este verişor cu agresorul 2- agresorul are frate, colaborator al MAI 1- agresorul are frate procuror 1- agresorul are moş general în organele de drept 1- poliţistul de sector este nepotul agresorului 1

12421111111

1

1

1

11

1

1

1

1

1

1

1

1

1

Poliţistul a somat persoana care l-a sesizat despre un caz de violenţă în familia unor vecini, unde erau implicaţi copii minori, să nu se amestece în treburile vecinilorVictima a solicitat şefului de post emiterea ordonanţei de protecţie; acesta a replicat că astfel de cazuri sunt multe, a zâmbit şi a plecatPoliţistul a fost chemat la spital de medici, unde a fost adusă cu ambulanţa o victimă a violenţei în familie în stare gravă. Ulterior dosarul, ajuns la procuratură, a fost închis pe motiv de lipsă de probeSoţul abuziv a încălcat ordonanţa de protecţie şi a revenit acasă. Victima a contactat poliţistul, dar acesta nu luat nici o măsură, spunând: „Dacă el nu vă face nimic, lasă-l în pace să intre”Poliţistul condiţionează victima: „Ori îl ierţi, ori vei achita amendă".Poliţistul condiţionează victima: dacă scrie cerere, va �i obligată să se prezinte în �iecare lună la sector pentru a spune cum evoluează situaţia

Au fost chemaţi ambii la sectorul de poliţie după ce victima urma să iasă din spital, unde a ajuns tot din cauza agresorului. Fiind nevoită să vorbească în prezenţa agresorului, de frică, aceasta nu a zis nimic că ar �i fost bătută, deşi a stat în spital din cauza leziunilor corporale provocate de soţ Copii se a�lau în casă cu agresorul, şeful de post, venit la faţa locului, nu a scos copii abuzaţi din casăVictima a fost ameninţată de agresor cu moartea chiar în biroul poliţistului, care nu a făcut nimic nici la moment, nici În urma tentativei de omor, procuratura a decis totuşi emiterea ordonanţei de protecţie. De menţionat că anterior victima s-a adresat la poliţie în repetate rânduri, dar nu se intervenea, invocându-se motive gen nu are probe, nu are martori; singura măsură: agresorul era doar ameninţat cu amendăOrdonanţa de protecţie a fost emisă, victima şi-a retras ulterior cererea la insistenţele şi promisiunile soţului („în genunchi, plângând”). Bene�iciara sună ulterior la TÎ, �iindcă a fost ameninţată cu moartea dacă mai contactează poliţistul, este alungată de acasă Agresorul a fost îndrumat de poliţişti să soluţioneze singur problema, �iind o persoană publică

Cererea la poliţie a fost depusă în urmă cu 7 zile şi nu s-a întreprins nimic Poliţistul e de partea soţului/ îl apără din solidaritate masculinăSoţul a lovit-o de faţă cu poliţistul, acesta nu a luat nici o măsură, a plecat Poliţistul i-a declarat că pentru a depune plângere „este necesar să te adresezi la poliţie de 3 ori”La inspectoratul de poliţie agresorul a susţinut că soţia era în stare de ebrietate şi că singură a căzut şi s-a lovit. Poliţiştii l-au crezut şi l-au liniştit: „Chiar dacă a bătut-o, va să stea la spital, se va trata”Victimei i s-a spus să vină la poliţie atunci când va avea leziuni corporale grave. „Când vei �i cu cuţitul în cap, atunci putem să-ţi emitem ordonanţă de protecţie…”

Poliţistul refuză intervenţia/nu întreprind nimic, declarând că nu are ce-i facePoliţistul nu a intervenit, considerând că este o problemă de familie Agresorul are in�luenţă în localitate, poliţia îi ţine parte, nu intervine Deşi există probe concludente că a fost violenţa în familie, poliţiştii şi colaboratorii procuraturii au refuzat să iniţierea Seful de post refuză intervenţia, a�irmând că „trebuie respectate drepturile omului”Victimelor li s-a spus că vor �i chemaţi ambii subiecţi la o discuţie, dar a trecut mult timp şi nu au fost chemaţi

Di�icultăţi invocateContravenţiile administrative nu au efectIntervenţiile poliţistului nu au efect/partenerul a devenit şi mai agresiv Şeful de post nu a făcut absolut nimic/a râs/ a luat în derâdere situaţiaVictima a chemat poliţia, inclusiv apelând 902, dar nu a venit nimeni Agresorul are legături în poliţie, nimeni nu intervine în soluţionarea cazului



70


Di�icultăţi în sfera organelor de drept

71

în care un şef de post are sub jurisdicţie mai multe localităţi rurale, este foarte dificil să facă faţă tuturor chemărilor. Mulţi poliţişti recunosc că sunt nevoiţi să folosească automobilele proprii în interes de serviciu şi nu în toate cazurile li se decontează bani pentru carburanţi.Dotarea tehnică slabă a posturilor de poliţie (calculatoare, •imprimante etc.).Lipsa susţinerii, în unele cazuri de violenţă în familie, din partea •organelor de urmărire penală şi a procuraturii.

Rolul procurorilor şi judecătorilor • Cu referire la procurori şi judecători, majoritatea dificultăţilor apar atunci când este vorba de pregătirea dosarelor şi înaintarea acestora în instanţa de judecată pentru emiterea ordonanţei de protecţie, ne-respectarea normelor de etică profesională. Alteori nu sunt luate în considerare/nu se cunosc aspectele juridice şi procedură prevăzute de lege pentru cercetarea, soluţionarea cazurilor de violenţă în familie în mod eficient.

În Tabelul 6 (pag. 71) sunt inserate mai multe dificultăţi, raportate de victimele violenţei în familie care au apelat la sistemul de justiţie, dar nu au beneficiat de serviciile avocatului Centrului Internaţional „La Strada”.

Accesibilitatea serviciilor de asistenţă juridică pentru victime• O altă lacună identificată anterior de consultanţii Telefonului de Încredere şi care încă rămâne a fi o problemă, în special pentru beneficiarele din punctele îndepărtate de centrele raionale sau municipii, este insuficienţa serviciilor juridice. Din păcate, sunt puţine organizaţii care oferă asisten-ţă juridică gratuită victimelor violenţei în familie, care, de regulă, nu dispun de resursele financiare necesare pentru a acoperi acest segment. Totodată, oficiile teritoriale pentru asistenţa juridică garantată de stat sunt concentrate doar în cinci puncte importante din ţară (Chişinău, Bălţi, Cahul, Comrat şi Căuşeni). Acestea, de regulă, sunt suprasolicitate sau sunt greu accesibile pentru persoanele din localităţile rurale.

Tabelul 6. Probleme raportate la Telefonului de Încredere de victime cu referire la magistraţi

Di�icultăţi invocate Nr. de cazuriInstanţa de judecată a examinat cererea înaintată de victimă în absenţa acesteia, fără a-i �i expediat o citaţie pentru a se prezenta la şedinţa de judecată

2

Judecătorul, �iind în relaţii bune cu soţul, tergiversează examinarea şi pronunţarea hotărârii pe cauza privind desfacerea căsătoriei 1

Nu a fost respectat termenul de 24 ore la emiterea ordonanţei de protecţie 1

Motivul desfacerii căsătoriei �iind violenţa în familie, judecătorul a acordat de două ori termen de împăcare la cererea soţului agresor 1

Cancelaria judecătoriei a refuzat înregistrarea cererii privind emiterea ordonanţei de protecţie pe motiv că ,,azi nu sunt la serviciu persoanele responsabile de emiterea ordonanţei de protecţie”

1

1Judecătoarea a fost agresivă cu victima în timpul şedinţei de judecatăInstanţa de judecată a refuzat emiterea ordonanţei de protecţie �iindcă lipseşte soţul (agresor) 1

Instanţa de judecată a emis ordonanţă de protecţie, instituind mai multe măsuri de protecţie, inclusiv prin care agresorul nu are voie să aplice violenţă asupra victimei, să intre în camera ei, să se apropie de ea mai aproape de 20 metri, însă a refuzat evacuarea agresorului din casă, deoarece acesta a spus că este invalid, se apropie iarna şi nu are unde să plece

1

Victima violenţei în familie a înaintat o cerere la poliţie pentru a �i întreprinse măsuri în privinţa agresorului, ca să constate că la procuratură deja era pornit dosar penal pe numele ei ca urmare a plângerii depuse de agresor

1

Victima, �iind chemată de procuror ca să dea declaraţii suplimentare în cadrul dosarului penal, nu s-a prezentat, deoarece avocatul era în concediu, şi a solicitat acţiunii procesuale. Procurorul a refuzat amânarea şi a ameninţat victima că va �i ridicată silit de la domiciliu, solicitând prezenţa obligatorie la data şi ora stabilită

1

Procuratura a refuzat iniţial să primească cererea de emitere a ordonanţei de protecţie din motive necunoscute. La apelul consultantului Telefonului de Încredere reprezentanţii procuraturii au acceptat: „Sigur, să se prezinte, ne vom ocupa neapărat de cazul doamnei”

1



72


Di�icultăţi speci�ice structurilor APL

Chiar şi aşa, beneficiarii nu cunosc/nu întotdeauna sunt informaţi despre oportunitatea de a beneficia de asistenţa juridică garantată de stat. Conform Legii nr. 1984, toate persoanele au dreptul la asistenţă juridică primară, iar pentru a benefica de o asistenţă juridică calificată cererile trebuie să fie însoţite de acte doveditoare. Însă multe dintre victimele violenţei în familie în special din zonele rurale nu dispun de suficiente mijloace pentru a plăti serviciile complementare (certificat privind nivelul de venit, certificat privind componenţa familiei etc.). În cazul în care se constată lipsa actelor doveditoare, cererea nu se admite. Colectarea acestor acte, în opinia victimelor, este destul de birocratică şi le împiedică să beneficieze de acest tip de serviciu.

Dificultăţi specifice structurilor APL

Implicarea APL/ specialiştilor din structurile teritoriale de asistenţă • socială

Deşi Legea nr. 45 prevede implicarea directă a specialiştilor din cadrul structurilor statale de asistenţă socială în facilitarea accesului victimelor la asistenţă şi protecţie şi înlesnirea accesului agresorilor la programe de reabilitare, asistenţii sociali comunitari se limitează de regulă la vizi-ta familiei care a semnalat violenţa şi rareori întreprind careva acţiuni de mediere sau măsuri ce ar apăra drepturile şi interesele legitime ale victimelor. Specialiştii din structurile de asistenţă socială comunitare, dar şi reprezentaţii autorităţilor publice locale sunt şi ei supuşi dese-ori stereotipurilor privind problema violenţei în familie şi poziţia femeii în societate (superioritatea masculină, perceperea violenţei în familie drept normalitate etc.). Totodată, deşi beneficiază ocazional de instruiri, asistenţi sociali din structurile statale menţionate sunt insuficient pre-gătiţi pentru a lucra pe cazurile de violenţă în familie. Regretabil, dar activitatea acestora se axează pe procedura acordării indemnizaţiilor sau a ajutoarelor sociale pentru populaţie, care este consumatoare de timp şi efort. În urma medierilor active a consultanţilor Telefonului de Încredere, s-a constatat că mulţi specialişti din structurile teritoriale de 4 Legea nr. 198 din 26.07.2007 cu privire la asistenţa juridică garantată de stat, întrată în vigoare din 01.07.2008 (Monitorul Oficial nr. 157-160/614 din 5.10.2007; poate fi accesată şi la: http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=325350).

asistenţă socială nu cunosc faptul că fişa de post a asistentului social comunitar conţine informaţie complexă în ceea ce priveşte intervenţia în cazurile de violenţă în familie. Mai mult, tocmai asistentului social co-munitar îi revine rolul de bază în managementul unui caz de violenţă în familie, el fiind cel care are obligaţia convocării şi coordonării echipei multidisciplinare, activitatea sa însemnând mai mult decât întocmirea anchetei sociale şi o vizită la domiciliul victimei.

Totodată, în cazuri particulare, beneficiarii invocă ineficienţa intervenţiei primarului sau a asistentului social. Conform relatărilor victimelor, acestea se rezumă la discuţii cu agresorul şi informarea victimei că altceva nu este posibil de întreprins. Adevărul e că în multe cazuri nici victimele nu ştiu că în situaţiile de violenţă în familie se pot adresa la primărie sau asistentului social.

În alte cazuri declarate de victimele care au apelat la APL/lucrătorul social, nu s-a luat în seamă gravitatea şi urgenţa cazului de violenţă în familie, intervenţia fiind amânată din motive necunoscute, chiar dacă exista un risc evident pentru sănătatea şi viaţa copiilor minori. În Tabelul 7 (pag. 74) este prezentată tipologia acestor dificultăţi mai în detalii.

I• mplicarea colaboratorilor instituţiilor medicaleDin cca 1.000 cazuri de violenţă în familie, raportate în anii 2012-2013 la Telefonului de Încredere, doar câteva apelante au indicat că au fost identificate ca victime de către medici sau asistenţi medicali când s-au adresat cu leziuni corporale. Ca regulă, victimele apelează la serviciile medicale în situaţii din cele mai grave. Dar şi în acest context victimele se confruntă cu o serie de dificultăţi, cele mai relevante fiind:

accesul limitat al victimelor din zonele rurale la asistenţa medica-•lă (spitalul este departe, pentru spitalizare se cere poliţa de asigu-rare medicală, nu au bani pentru a achita costurile de diagnostic, consultaţii medicale şi tratament etc.); dificultăţi în a obţine un certificat medico-legal (nu se pot deplasa •din cauza traumei, nu au bani pentru a achita costul certificatu-lui).

73



74


Centre de plasament/de zi

75

Tabelul 7. Dificultăţi specifice structurilor APL, invocate de apelanţii Telefonului de Încredere

Servicii psihologice• Conform Legii nr.45, victimele violenţei în familie au dreptul la recuperare psihologică. În realitate mulţi dintre apelanţii Telefonului de Încredere, victime ale violenţei în familie, nu cunosc că în republică există asemenea servicii, deşi în număr insuficient. În acest caz consilierea psihologică prin intermediul Telefonului de Încredere este o oportunitate pentru victime. În acelaşi timp, consilierea psihologică la Telefonul de Încredere este orientată pe intervenţii în situaţiile de criză, iar victimele violenţei în familie deseori au nevoie de serviciile de psihoterapie. Astfel că puţine victime ajung să beneficieze de consiliere sau terapie specializată până a fi referite de specialişti.

Din cauza reţelei subdezvoltate de servicii psihologice în ţară, be ne-ficiarele acestui tip de serviciu au declarat puţine dificultăţi. Totuşi, vorbind despre calitatea consilierii psihologice, o victimă care au ajuns până la urmă să beneficieze de serviciile unui psiholog, a relatat consultantului de la Telefonul de Încredere o concluzie neaşteptată la sfârşitul şedinţei: „Psihologul mi-a spus ca trebuie să mă resemnez, fiindcă am un animal domestic acasă (adică agresorul) şi atât”.


În perioada 2012-2013, la Centre de plasament au fost referite 93 victime ale violenţei în familie, atât în cadrul medierii active (48 cazuri, a se vedea şi Tabelul 4, pag. 63), cât şi în urma informării despre coordonatele Centrelor de către consultanţii Telefonului de Încredere (45 cazuri), după cum se vede în Tabelul 8.

Tabel 8. Centrele la care au fost referite victimele violenţei în familie în urma medierii active şi a informaţiei de la Telefonul de Încredere

Instituţia de referire Nr. de bene�iciariAsociaţia împotriva violenţei „Casa Mărioarei” 29Centrul de Asistenţă şi Protecţie din Chişinău 18Centrul de Susţinere şi Ocrotire a familiei „Sotis” 16Centrul Maternal „Ariadna”, Drochia 9Centrul de plasament „Începutul Vieţii” 7Centrul maternal „Pro Femina”, Hânceşti 4Centrul de plasament „Dacia”, Soroca 4Centrul maternal „Sfânta Maria” 2Centrul maternal „Încredere”, Cahul 2Centrul maternal „În braţele mamei”, Chişinău 1Centrul maternal „Pro-Familia”, Căuşeni 1

2012-2013

Di�icultăţi invocate Nr. de cazuri Discuţiile cu primarul/asistentul social nu au avut niciun efect 7Discuţiile au avut loc în prezenţa ambilor parteneri, ceea ce stânjeneşte/ înfricoşează victima 1

Fiind alungată din casă şi adresându-se pentru ajutor asistentului social, acesta a refuzat intervenţia 1

Deşi au fost avizaţi chiar de consultantul TÎ despre un caz de violenţă şi neglijenţă în privinţa a trei copii minori, a�laţi singuri în casă pe timp de iarnă, �lămânzi, specialiştii comunitari nu au intervenit

1

Asistentul social. �iind însuşi victimă a violenţei în familie, a apelat la Telefonul de Încredere, dar a rămas decepţionată că nici consultanţii nu pot interveni personal în această situaţie; „Vă rog să veniţi, să-l luaţi şi să faceţi ceva cu el”

1

Asistentul social refuză intervenţia, motivând că agresorul este ex-primarul din sat 1

Toate autorităţile publice locale au refuzat să intervină, deşi agresorul îşi abuzează atât soţia, cât şi mama şi cei trei copii minori 1

Asistentul social refuză să meargă la victimă din frică faţă de agresor 1Inspectorul pentru minori i-a spus victimei să se întoarcă acasă la agresor şi la cei 4 copii minori. „Ce fel de mamă eşti ?” Și asta în condiţiile în care victima a fost internată de două ori în spital din cauza leziunilor corporale grave provocate de concubin şi alungată de acasă

1

Într-un caz de neglijenţă totală şi violenţă asupra copiilor minori; în urma evaluării cazului, părinţilor li s-a făcut doar o preîntâmpinare 1

Asistentul social a vizitat victima la domiciliu, dar a spus că nu o interesează problemele lor şi a refuzat să intervină 1

Asistentul social nu intervine pentru că, recent, agresorul a fost angajat în calitate de constructor la casa unei rude apropiate de-a ei 1

Asistentul social nu ştie ce prezintă ancheta socială şi care sunt actele necesare pentru plasarea victimei la centrul de plasament 1

Un membru al comunităţii a sesizat asistentul social din sat şi direcţia respectivă din raion despre un caz de violenţă, dar nimeni nu a intervenit cu nimic

1



76



77

Dificultăţi identificate referitor la serviciile de plasament• Dificultăţile identificate la referirea victimelor violenţei în familie că-tre diferite centre de plasament ţin atât de condiţionări tipice, cât şi condiţionări specifice ce le împiedică pe victime să beneficieze de serviciile acestora. Iată câteva din ele, mai relevante.

Pentru a fi cazate în centre de plasament, victimele violenţei în fa-•milie trebuie să prezinte o serie de acte ce demonstrează identita-tea, starea de sănătate, demersuri de la APL etc., pregătirea cărora necesită mult timp. Unele centre oferă acoperire regională, locală sau municipală (de •exemplu, Centrul de Criză familială „SOTIS”, Bălţi). În cazul în care beneficiarele sunt din alte raioane este necesar a solicita caza-rea beneficiarei prin intermediul Sistemului Naţional de Referire (Unitatea Naţională de Coordonare a SNR pe lângă MMPSF), ceea ce durează mult timp. Perioada de cazare în unele centre este una relativ mică. Respectiv, •nu se reuşeşte reabilitarea victimelor violenţei în familie. Unele centre de plasament nu asigură condiţii corespunzătoare •pentru cuplul mama-copil mai mare de 5 ani. Or, copii, victime di-recte sau martori ai violenţei în familie, au nevoie de siguranţă, indiferent de vârstă. În cazul când victima a fost anterior internată la spitalul de psihi-•atrie, nu este de dorit plasarea acesteia în centru. Centrul a refuzat să cazeze o victimă pe timp de iarnă, noaptea, din •cauza că administraţia era plecată. Victima a contactat Telefonul de Încredere chiar de la uşa centrului de plasament.

Victimele se confruntă cu dificultăţi de plasare mai ales în cazurile •când au doi şi mai mulţi copii, locurile în centrele specializate fiind reduse sau ele neavând condiţii corespunzătoare. Centrele refuză intervenţia, fiindcă nu dispun de condiţii necesare •de cazare elementare.Serviciile de asistenţă juridică în unele centre sunt prestate de vo-•luntari, care nu au experienţa şi de competenţele profesionale ne-cesare de a interveni eficient în cazurile de violenţă în familie. A fost imposibilă plasarea unei victime cu un copil de doi ani la •vreun centru pentru că erau zile de odihnă. Aceasta a fost nevoită să înnopteze într-o cantină.


2012-2013


2012-2013



78

Telefonul de Încredere reprezintă un instrument eficient în identificarea cazurilor de violenţă în familie, consilierea primară a subiecţilor violenţei în familie, facilitare accesului la serviciile de asistenţă şi protecţie, dar şi de monitorizare a fenomenului. Aceste activităţi vin să asigure realizarea practică a drepturilor legale ale victimelor violenţei în familie.

Prezentul Raport reflectă situaţia în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie din perspectiva Telefonului de Încredere pe perioada 2012-2013, dar nu şi din perspectiva fenomenului violenţei în familie per ansamblu pe republică. Posibil ca mulţi subiecţi ai violenţei în familie, care s-au adresat anterior altor servicii decât Telefonul de Încredere, au beneficiat de asistenţă şi protecţia necesară, astfel că aceste cazuri nu fac obiectul prezentei analize.

Creşterea numărului de apeluri în 2013 se datorează, în primul rând, lansării unei noi campanii de sensibilizare a publicului, în cadrul căreia a fost mediatizat un nou spot video de publicitate socială, diseminate materiale distributive, desfăşurate activităţi de informare pentru tineri în vederea cultivării relaţiilor non-violente, dar şi apariţii în mass-media.

Analiza calitativă şi cantitativă a cazurilor înregistrate în anii 2012-2013 a permis o prezentare complexă a fenomenului: descrierea profilurilor subiecţilor violenţei (victimă/agresor), specificul manifestării feno me-nului, inclusiv faţă de minori, în cadrul căsătoriilor mixte, identificarea celor mai afectate victime ale violenţei şi influenţa unor factori care declanşează violenţa în familie. Un aspect minuţios abordat în Raport este analiza specificului asistenţei solicitate şi acordate beneficiarilor prin intermediul Telefonului de Încredere: consiliere psihologică, consultaţii juridice primare, facilitarea accesului la alte servici existente în domeniu, monitorizarea cazurilor recepţionate, dar şi prezentarea sumară a serviciilor de asistenţă juridică

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

79



80


Concluzii

81

specializată, oferită de avocatul Centrului Internaţional „La Strada.” Această analiză ne-a permis să deducem nevoile şi dificultăţile cu care se confruntă beneficiarii Telefonului de Încredere, dar şi formularea unor concluzii şi recomandări.

Concluzii

Repartizarea cazurilor înregistrate în funcţie de genul şi vârsta •beneficiarilor demonstrează o majoritate net feminină afectată de violenţa în familie (97%). Ca şi în anii precedenţi, beneficiarii care apelează mai des la Telefonul de Încredere se încadrează în categoriile de vârstă 27-40 şi 51-60 de ani. Ascendenţa numărului persoanelor cu vârsta sub 17 ani care se confruntă cu situaţii de violenţă (martor sau subiect al abuzului) constituie un semnal de alarmă pentru întreaga societate. Dacă în 2012 numărul acestora reprezinta 35% din totalul cazurilor, în 2013 constatăm o creştere semnificativă, numărul aproape se dublează (73%).

Repartizarea cazurilor înregistrate în funcţie de mediul de pro-•venienţă, dar şi nivelul educaţional şi ocupaţional demonstrează menţinerea numărului de cazuri din mediul rural şi din munici-piul Chişinău. În peste 40 la sută din cazuri, atât victimele, cât şi agresorii sunt angajaţi permanent sau ocazional în câmpul muncii; majoritatea victimelor au studii medii sau medii de specialitate, urmate fiind de cele cu studii universitare sau post-universitare.

În urma analizei cazurilor de violenţă în familie în funcţie de ve-•niturile proprii, remarcăm menţinerea unui număr considerabil de cazuri în care victima are un nivel propriu de venit care i-ar permite să-şi asigure sie şi copilului cele necesare unui trai decent (34% în 2013 şi 36% în 2012). În acelaşi timp, remarcăm impo-sibilitatea unui număr semnificativ de beneficiare (16% în 2013 şi 19% în 2012) de a rupe relaţia violentă, determinată de lipsa sau insuficienţa resurselor financiare necesare pentru a se între-ţine singură şi pe copii şi chiar, din lipsa unor resurse financiare, pentru a iniţia şi a finaliza un proces de divorţ, în deosebi, partajul

averii, ceea ce o determină să menţină relaţia abuzivă. Totodată, analiza comparativă a surselor de existenţă a victimelor şi agreso-rilor indică o rată crescută a subiecţilor care existau din contul in-demnizaţiilor sau pensiilor (22% victime şi 4% agresori), această tendinţă fiind caracteristică şi pentru anii precedenţi.

Ca şi în perioada anterioară, în anii 2012-2013 au fost înregistrate •un număr considerabil de cazuri, în care victima sau agresorul pre-zintă un grad sporit de vulnerabilitate. Este vorba de persoane cu vârsta foarte înaintată, cu dereglări psihice sau grad de invaliditate (în deosebi, dereglări ale aparatului locomotor). În cazul victimelor din această categorie remarcăm vulnerabilitatea sporită la trata-ment violent din partea partenerului, dar şi grija sporită de care are nevoie beneficiara în cadrul asistenţei. În ceea ce priveşte cazurile cu implicarea agresorilor din această categorie, se remarcă lipsa de intervenţii din partea grupurilor profesionale, reprezentanţii lor fi-ind condiţionaţi atât de unele precogniţii eronate, subiectivitate, cât şi de lipsa unor mecanisme necesare pentru a-şi exercita atribuţiile de serviciu (lipsa centrelor specializate sau a locurilor disponibile în astfel de centre pentru a plasa/izola agresorii-invalizi, în special a celor cu capacitate de deplasare redusă în cazul emiterii ordonanţei de protecţie, de exemplu), asistenţa în astfel de cazuri reducându-se la contravenţii administrative sau activităţi de profilaxie.

În urma analizei tipurilor de violenţă putem conchide că în cele •mai multe cazuri este raportată violenţa fizică (87% în 2013 şi 83% în 2012), fiind urmată de violenţa psihologică (8% în 2013 şi 11% în 2012). De precizat că în majoritatea cazurilor de violenţă în familie, în urma consilierii/asistenţei, s-a identificat o combina-ţie de mai multe tipuri de violenţă la care au fost expuse beneficia-rele Telefonului de Încredere (economică, spirituală şi sexuală).

Violenţa în familie rămâne a fi un fenomen static, dar extrem de •complex, generat de particularităţile psiho-emoţionale ale subiec-ţilor implicaţi şi menţinut de mentalitate şi cutume sociale ne-scrise. Un număr considerabil de beneficiare semnalează anumi-



82


Concluzii

83

te forme de violenţă (în special, spirituală, sexuală şi economică) care sunt percepute ca fiind distructive, dar tolerate şi considerate aproape parte din „cultura” relaţională în familie. Acest fapt deno-tă imperativul organizării sistematice a campaniilor de sensibili-zare, menite să schimbe percepţia faţă de acest flagel social.

În perioada 2012-2• 013 s-a menţinut un număr semnificativ de cazuri în care beneficiarele nu menţionează consumul de alcool ca fiind un generator al comportamentului abuziv, dar şi cazuri în care alcoolul doar intensifică comportamentul abuziv, ceea ce confirmă, o dată în plus, că alcoolul constituie doar un factor de risc pentru intensificarea violenţei, dar nu este o cauză în sine. Ca-racteristicile individuale de personalitate, pattern-urile compor-tamentale şi relaţionare, sistemul relaţiilor de familie determină consumul de alcool şi dezvoltarea relaţiilor violente în interiorul familiei. Totodată, specialiştii implicaţi în prevenirea şi combate-rea fenomenului întâmpină dificultăţi în referirea agresorilor-de-pendenţi de alcool la centre medicale specializate.

O parte considerabilă a victimelor violenţei în familie, beneficiare •ale Telefonului de Încredere, refuză să apeleze din start la orga-nele de poliţie din diverse motive: nu au încredere în organele de drept, se gândesc că intervenţia poliţiei nu va fi eficientă, ci dim-potrivă, va înrăutăţi situaţia. Neîncrederea devine şi mai mare în cazul aplicării amenzilor din partea colaboratorilor organelor de drept, care sunt plătite, de regulă, din bugetul familiei. Spre re-gret, printre colaboratorii organelor de drept este puţin răspândi-tă practica pornirii dosarelor penale în baza art. 2011 Cod penal. Astfel, instrumentarea cazurilor de violenţă în familie rămâne a fi, mai degrabă în ordine contravenţională decât penală.

Deşi nevoia primară a apelantelor la Telefonul de Încredere este •consilierea psihologică, acestea nu conştientizează importanţa şi necesitatea serviciului psihologic. Pornind de la această realitate, consultanţii Telefonului de Încredere s-au axat, în primul rând, pe dezvoltarea unor abilităţi practice sau personale, stimularea auto-

cunoaşterii, scopul principal fiind clarificarea situaţiei şi identifi-carea instrumentelor utile pentru depăşirea crizei.

Victimele violenţei în familie rareori cunosc despre asistenţa juridi-•că gratuită garantată de stat. Totodată, pentru a beneficia de dreptul la asistenţă juridică calificată, victimele întâmpină bariere de ordin birocratic. Aceasta în condiţiile când serviciile juridice oferite de or-ganizaţiile neguvernamentale sunt insuficiente, iar victimele nu au bani pentru a achita serviciile unui jurist sau avocat. Astfel, consul-taţia juridică primară a constituit cel mai solicitat tip de asistenţă la Telefonului de Încredere, fiind şi cel mai complex tip de serviciu acordat. Spre deosebire de anii precedenţi, consultanţii Telefonu-lui de Încredere remarcă o uşoară creştere a numărului de apelanţi care au cunoştinţe despre Legea nr. 45-XVI cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie. Este de fapt impactul campanii-lor de informare a populaţiei, inclusiv prin intermediul mass media, dar şi implicării mai active a organelor de drept.

De rând cu ordonanţe de protecţie, emise în baza Legii 45, beneficia-•rii Telefonului de Încredere au solicitat şi iniţierea unui şir de proce-duri civile. Şi asta pentru că ordonanţa de protecţie nu constituie o soluţie definitivă, ci o măsură de urgenţă ce înlătură riscul violenţei pentru o perioadă determinată de timp. De cele mai dese ori, după expirarea ordonanţei de protecţie, agresorul, revenind acasă, îşi reia comportamentul violent. Acest fapt determină beneficiarele să solicite consultanţă şi asistenţă juridică repetată şi în alte acţiuni legale, necesare pentru a rupe definitiv relaţia violentă (desfacerea căsătoriei, stabilirea domiciliului copiilor minori, încasarea pensiei de întreţinere a copiilor minori, partajul averii.)

În cele mai multe caz• uri, instanţa de judecată nu respectă termenul de 24 de ore pentru emiterea ordonanţei de protecţie, deşi legea obligă să facă acest lucru. Din cele 10 ordonanţe emise, în 9 cauze nu a fost respectat termenul legal, acestea fiind emise după trei, patru, cinci sau şase zile de la solicitare. Deşi legislaţia în vigoare interzice atât aplicarea violenţei fizice, cât şi a celei psihologice,



84


Recomandări

85

spre regret, invocarea în instanţă doar a violenţei psihologice nu este suficientă pentru eliberarea ordonanţei de protecţie.

Nu întotdeauna poliţia asigură respectarea măsurilor stabilite •prin ordonanţa de protecţie agresorilor şi nu-i sancţionează pe aceştia atunci când o încalcă. Sancţiunile impuse pentru neres-pectarea ordonanţei de protecţie sunt insuficiente pentru a face victima să se simtă protejată şi pentru a stopa comportamentul violent al agresorilor. De cele mai dese ori ei sunt sancţionaţi doar cu o amendă, ceea ce, în consecinţă, pune în pericol viaţa victimei şi a membrilor familiei.

Spre regret, foarte rar sunt iniţiate dosare penale în baza art. 201• 1

Cod penal. Practica de instrumentare a cazurilor de violenţă în fa-milie rămâne a fi mai degrabă în ordine contravenţională decât pe-nală. Chiar dacă este deschis dosar penal, deja intervine instanţa de judecată, care, deseori, la aplicarea sancţiunii penale, stabileşte pedepse deloc proporţionale cu gravitatea actelor de violenţă co mise, nefiind luate în consideraţie toate circumstanţele agra-vante. Nu se ia în consideraţie gradul de pericol pentru victimă a infracţiunii săvârşite de agresor (violenţa în familie), instanţa re-zumându-se, de obicei, la aplicarea pedepsei sub formă de muncă neremunerată în folosul comunităţii.

Deşi noile modificări legislative stipulează foarte clar că, în cazu-•rile de violenţă în familie, chiar de la prima sesizare, organele de drept sunt obligate să deschidă dosar penal în baza art. 2011 Cod penal, renunţând la practica aplicării măsurilor contravenţionale, încă se înregistrează lacune la acest capitol. Adesea colaboratorii de poliţie fie nu cunosc noile prevederi legale, fie ezită să le aplice, fie întâmpină, la rândul lor, dificultăţi sau rezistenţa altor actori implicaţi (organele de urmărire penală, colaboratorii procuratu-rii). În consecinţă, nu sunt puţine cazurile în care beneficiarele Telefonului de Încredere sunt nemulţumite de intervenţia poliţi-ei, intervenţie care se reduce la o mustrare sau amendă aplicate agresorului.

Serviciile de asistenţă psihosocială încă nu au atins un nivel satis-•făcător. Deşi beneficiază de instruiri în mod constant, asistenţii so-ciali sunt insuficienţi pregătiţi pentru a interveni eficient în cazu-rile de violenţă în familie. Majoritatea lor se rezumă la acordarea îndemnizaţiilor sau ajutoarelor sociale, mulţi dintre ei necunos-când faptul că fişa de post a asistentului social comunitar conţine informaţia complexă în ceea ce priveşte intervenţia în cazurile de violenţă. Or, tocmai asistentului social comunitar îi revine rolul de bază în managementul unui caz de violenţă în familie, el fiind cel care are obligaţia convocării şi coordonării echipei multidiscipli-nare, activitatea sa însemnând mai mult decât întocmirea anchetei sociale şi o vizită la domiciliul victimelor.

Recomandări

Se impune eficientizarea lucrului instituţiilor responsabile pentru •prevenirea şi combaterea violenţei în familie, în special a ministe-relor de resort (MAI, MMPSF, ME, MS), a autorităţilor publice locale (echipele multidisciplinare formate din asistentul social, medicul, poliţistul, dar şi primarul, directorului şcolii etc.), precum şi a orga-nizaţiilor neguvernamentale. Ţinând cont de problemele raportate de către victimele violenţei în familie şi de către specialiştii din te-ritoriu, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale trebuie să se autosesizeze în vederea identificării impedimentelor existente în elaborarea mecanismului de realizare efectivă în practică a ac-ţiunilor care ar apăra drepturile şi interesele legale ale victimelor, inclusiv ale celor minore. Este necesar totodată ca ministerele de resort să elaboreze un mecanism de monitorizare efectivă a acti-vităţii în domeniu, în care în centrul atenţiei ar fi feedback-ul din partea victimelor violenţei în familie, şi care ar implica organizaţiile neguvernamentale menite să apere interesele victimelor. O atenţie sporită cere şi monitorizarea aplicării în practică a măsurii speciale de protecţie a victimei – ordonanţa de protecţie – începând de la etapa emiterii şi finalizând cu monitorizarea activităţii poliţiei, îm-puternicită să supravegheze respectarea prevederilor ordonanţei de către agresor şi sancţionarea acestuia.



86


Recomandări

87

Pentru a-i face pe reprezentanţii diferitelor autorităţi şi instituţii cu •funcţii de prevenire şi de combatere a violenţei în familie să înţelea-gă comportamentul victimizat al persoanelor ce suferă de violen-ţă în familie, sunt necesare activităţi de instruire (seminare, mese rotunde, debriefing-uri) cu grupurile profesionale. Aceste activităţi de consolidare a capacităţilor trebuie să ofere schimb de bune prac-tici în domeniul identificării, asistenţei şi protecţiei efective a victi-melor violenţei în familie. Instruirile reprezentanţilor autorităţilor şi instituţiilor în domeniu trebuie să includă prevederile cadrului normativ-le gal existent şi traducerea lor efectivă în practică.

Insuficienţa serviciilor pentru agresori în ţară face ca lucrul cu su-•biecţii violenţei să se rezume doar la reabilitarea victimei, ceea ce diminuează eficacitatea intervenţiilor, iar victima este nevoită să re-vină în cercul vicios. Astfel, pentru a spori în mod eficient calitatea intervenţiilor şi a diminua semnificativ gravitatea fenomenului, este necesar a extinde serviciile specializate pentru agresori. Acestea trebuie să includă măsuri pentru facilitarea accesului la tratament de dezalcoolizare, iar statul să întreprindă măsuri în vederea spori-rii accesibilităţii acestor persoane la serviciile respective.

Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale trebuie să încu-•rajeze şi să acorde mai mult sprijin organizaţiilor care oferă consili-ere psihologică şi asistenţă juridică gratuită victimelor violenţei în familie. Se recomandă extinderea serviciilor juridice accesibile pen-tru victimele violenţei în familie, inclusiv prin includerea acestui grup printre beneficiarii asistenţei juridice garantate de stat. Este necesar de a implica de asemenea parajuriştii şi organizaţiile ob-şteşti specializate în acordarea asistenţei juridice primare, în speci-al în mediul rural, posibil prin intermediul echipelor mobile.

Este necesară organizarea unor campanii de sensibilizare la nivel •naţional, ele cuprinzând atât activităţi de sensibilizare şi promo-vare (spoturi de publicitate socială, talk-show-uri, emisiuni televi-zate, documentare şi filme de scurt metraj, publicaţii mass media), cât şi activităţi de instruire cu componenta de egalitate a genurilor

(debriefing-uri, seminare, mese rotunde, sondaje şi cercetări soci-ologice) cu grupurile profesionale în scopul informării, consolidă-rii capacităţilor profesionale, a schimbului de experienţă şi facili-tării colaborării în vederea oferirii unei asistenţe cât mai eficiente beneficiarilor.

Este necesar şi oportun a elabora programe educative pentru tinerii •din instituţiile preuniversitare, care ar aborda aspectele relevante ce ţin de prevenirea violenţei în familie – formarea abilităţilor de comunicare şi de manifestare adecvată a trăirilor emoţionale, dez-voltarea toleranţei zero faţă de fenomen, aspecte gender etc.

Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale urmează să •aloce resurse adecvate pentru dezvoltarea ser viciilor relevante de asistenţă şi protecţie a subiecţilor violenţei în familie, inclusiv pentru activitatea Centrelor de plasament, în care se oferă şi alte tipuri de servicii necesare victimelor care le-ar asigura o reabilita-re efectivă şi realizarea drepturilor. Pe lângă necesitatea extinde-rii, serviciile pentru subiecţii violenţei în familie trebuie să devină mult mai pro-active, flexibile şi la necesitate mobile.

Se impun programe de creştere a capacităţilor profesionale a jude-•cătorilor, care ar fi axate pe eliminarea atitudinii stereotipizate faţă de victime şi fenomen. Este necesară o generalizare a practicii juri-dice din acest domeniu de către structuri abilitate (Curtea Supremă de Justiţie, Institutul Naţional de Justiţie), emiterea de către Plenu-mul Curţii Supreme de Justiţiei unei Hotărârii explicative suplimen-tare cu caracter de recomandare privind aplicarea Legii nr. 45-XVI cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie.

Este necesar de a continua eforturile de îmbunătăţire a legislaţiei. •Legea nr. 45 prevede atragerea la răspundere penală pentru încăl-carea ordonanţei de protecţie numai în cazul unei încălcări anteri-oare sancţionate în ordine contravenţională. Totodată, prin respec-tiva prevedere nu se asigură securitatea victimei violenţei în familie şi nu sunt contracarate la nivelul dorit acţiunile violente ale agre-



88

sorului. În acest sens, trebuie reconsiderată posibilitatea modifică-rii cadrului legal în sensul intentării imediate a dosarului penal în cazul neexecutării ordonanţei de protecţie. În vederea eficientizării măsurilor practice de protecţie pentru victime, se impun noi preve-deri în legislaţie cu privire la diferite tipuri de ordonanţe: ordonan-ţa de urgenţă, cu evacuarea temporară a agresorului din domiciliul comun şi care ar putea fi emisă de poliţist, si ordonanţa de protec-ţie, emisă ulterior de instanţa de judecată, durata căreia să poată fi extinsă până la un an. De asemenea, în scopul facilitării accesului victimelor violenţei în familie la justiţie, se impune revizuirea Legii nr. 1086, adăugând categoria de victime ale violenţei în familie, be-neficiari ai expertizei medico-legale gratuite.

Este necesară semnarea şi ratificarea Convenţiei Consiliului Eu-•ropei privind combaterea şi prevenirea violenţei faţă de femei şi a violenţei domestice (Convenţia de la Istanbul), pentru că expli-că fenomenul violenţei în familie şi formele acesteia, rolul pe care trebuie să şi-l asume autorităţile statului (poliţia, procuratura, asistenţa socială etc.) şi cooperarea interguvernamentală, care în esenţă vin să sprijine o înţelegere corectă a fenomenului şi dez-voltarea unui sistem eficient care să răspundă prompt la violenţa în familie.

Violenţa în familie este un fenomen complex, generat de probleme psihologice şi amplificat de condiţii educaţionale, economice şi sociale. Doar abordarea holistică a diferiţilor actori şi structuri de nivel local şi naţional poate contribui la diminuarea acestui flagel.

Editia se distribuie gratuit

VIOLENŢA ÎN FAMILIE -...

Documents

Transcript of VIOLENŢA ÎN FAMILIE -...