Viciile de Consimtamant in Materia Vanzarii

39
Cuprins I. Noţiuni generale despre consimţământ................2 II. Eroarea.................................................4 II. 1. Noţiune..................................... 4 II. 2 Clasificarea erorii..........................4 II. 3. Condiţiile erorii...........................5 II. 3. a. Eroarea să fi fost determinantă pentru..5 consimţământul celui care o invocă................5 III. 3. b. Eroarea trebuie să poarte asupra unei calităţi..........................................8 convenite, fiind cunoscută de ambele părţi........8 III. 4. Problema dacă eroarea trebuie să fie sau nu scuzabilă.......................................... 9 pentru cel care cere anularea contractului.........9 III. 5. Proba erorii............................... 9 III. 6. Sancţionarea erorii.......................10 III. 6. a. Anularea contractului.................10 III. 6. b. Repararea prejudiciilor cauzate unei părţi............................................11 de încheierea contractului din eroare............11 III. 7. Corelaţia dintre eroarea asupra substanţei 13 şi predarea neconformă............................13 III. 7. Corelaţia dintre eroare asupra substanţei. 14 1

Transcript of Viciile de Consimtamant in Materia Vanzarii

Page 1: Viciile de Consimtamant in Materia Vanzarii

Cuprins

I. Noţiuni generale despre consimţământ.................................................................2

II. Eroarea...............................................................................................................................4

II. 1. Noţiune..........................................................................................4

II. 2 Clasificarea erorii............................................................................4

II. 3. Condiţiile erorii...............................................................................5

II. 3. a. Eroarea să fi fost determinantă pentru...................................5

consimţământul celui care o invocă....................................................5

III. 3. b. Eroarea trebuie să poarte asupra unei calităţi.......................8

convenite, fiind cunoscută de ambele părţi........................................8

III. 4. Problema dacă eroarea trebuie să fie sau nu scuzabilă...............9

pentru cel care cere anularea contractului.............................................9

III. 5. Proba erorii...................................................................................9

III. 6. Sancţionarea erorii......................................................................10

III. 6. a. Anularea contractului...........................................................10

III. 6. b. Repararea prejudiciilor cauzate unei părţi...........................11

de încheierea contractului din eroare...............................................11

III. 7. Corelaţia dintre eroarea asupra substanţei.................................13

şi predarea neconformă.......................................................................13

III. 7. Corelaţia dintre eroare asupra substanţei...................................14

şi garanţia pentru vicii ascunse............................................................14

III. 8. Corelaţia dintre eroare asupra substanţei...................................14

şi garanţia pentru evicţiune..................................................................14

III. 9. Eroarea asupra cocontractantului...............................................14

I V. Dolul (viclenia)............................................................................................................16

IV. 1. Noţiune.......................................................................................16

IV. 2. Clasificarea dolului.....................................................................16

1

Page 2: Viciile de Consimtamant in Materia Vanzarii

IV. 3. Structura dolului.........................................................................17

IV. 3. a. Elementul material..............................................................17

IV. 3. b. Elementul intenţional...........................................................18

IV. 4. Condiţiile dolului.........................................................................19

IV. 5. Proba dolului..............................................................................20

IV. 6. Sancţionarea dolului...................................................................20

V. Violenţa............................................................................................................................21

V. 1. Noţiune........................................................................................21

V. 2. Clasificarea violenţei...................................................................21

V. 3. Structura violenţei........................................................................21

V. 4. Condiţiile violenţei.......................................................................22

V. 5. Proba violenţei............................................................................24

V. 6. Sancţiunea violenţei....................................................................24

2

Page 3: Viciile de Consimtamant in Materia Vanzarii

Viciile de consimţământ în materia

vânzării-cumpărării

I. Noţiuni generale despre consimţământConsimţământul este alături de capacitate, obiect şi cauză o

condiţie a actului juridic civil. Consimţământul, alături de cauză formează

voinţa juridică.1

“Prin consimţământ se înţelege acea condiţie esenţială, de fond şi

generală a actului juridic civil care constă în hotărârea de a încheia un

act juridic civil manifestată în exterior.”2 Sub aspect terminologic termenul

“consimţământ” are fie înţelesul de voinţă exteriorizată, fie sensul de

acord de voinţă.

Pentru a fi valabil, consimţământul trebuie să îndeplinească patru

condiţii: trebuie să provină de la o persoană cu discernământ (care este

o stare de fapt, în comparaţie cu capacitatea, care este o stare de drept),

să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice, să fie exteriorizat

şi să nu fie alterat de vreun viciu de consimţământ.

Prima condiţie decurge din caracterul conştient al actului juridic

civil, în sensul că subiectul de drept civil trebuie să aibă puterea de a

aprecia efectele juridice care se produc în baza manifestării lui de voinţă.

A doua condiţie nu este îndeplinită când manifestarea de voinţă a

fost facută în glumă, când s-a facut sub condiţie pur potestativă din

partea celui care se obligă, când manifestarea de voinţă a fost prea vagă

sau când manifestarea de voinţă s-a facut cu o rezervă mintală,

cunoscută de cocontractant.

1 Gheorghe Beleiu. Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil. Ediţia a X-a revăzută şi adăugită de

Marian Nicolae şi Pertică Truşcă. Universul Juridic. Bucureşti. 2005. p. 150.

2 Gh. Beleiu..., op. cit., p. 154.

3

Page 4: Viciile de Consimtamant in Materia Vanzarii

În prinvinţa celei de a treia condiţii este aplicabil principiul

consensualismului, care înseamnă că simpla manifestare de voinţă este

nu numai necesară, ci şi suficientă pentru ca actul să se nască valabil

din punct de vedere al formei sale. Fac excepţie de la acest principiu

actele solemne. Se pune intrebarea, în legătură cu aceasta condiţie,

dacă tăcerea are valoare juridică. De regulă, în dreptul civil tăcerea nu

are valoare de consimţământ, dar există şi excepţii: când legea prevede

expres că tăcerea valorează consimţănânt, când, prin voinţa expresă a

părţilor, se atribuie o anumită semnificaţie juridică tăcerii sau când

tăcerea are valoare de consimţământ potrivit obiceiului.1

A patra condiţie este o condiţie negativă şi este impusă de

caracterul conştient, liber al actului juridic civil. În cazul viciilor de

consimţământ, există consimţământ dar este alterat în conţinutul său.

Sunt vicii de consimţământ: eroarea, dolul, violenţa şi leziunea. În

materia vânzării-cumpărării se exclude leziunea.

În cele ce urmează vom expune o abordare a viciilor de

consimţământ, în general, şi în material vânzării-cumpărării, în special.

1 Gh. Beleiu..., op. cit. p. 156.

4

Page 5: Viciile de Consimtamant in Materia Vanzarii

II. Eroarea

II. 1. NoţiunePrimul viciu de consimţământ este eroarea, prin ea înţelegându-se

falsa reprezentare a realităţii la încheierea unui act juridic civil, sau falsa

reprezentare a unor împrejurări la încheierea unui act juridic civil.1

Eroarea este reglementată de articolele 953, 961 şi 954 din Codul Civil.

Fiindcă tema referatului nostru este legată de viciile de

consimţământ în materia vanzării, trebuie specificat că vânzarea se

supune regulilor de drept comun în materie, dar se impun totuşi unele

precizări legate de aceasta. În altă ordine de idei, “eroarea constă în a

crede adevărat ceea ce este fals, ori fals ceea ce este adevărat”.2

II. 2 Clasificarea eroriiEroarea, se clasifică, după gravitatea ei, în eroare obstacol, eroare

gravă şi eroare indiferentă. Dintre aceste trei feluri de eroare, au

importanţă doar primele două, cea de a treia neatrăgând nulitatea

contractului. Eroarea obstacol, numită şi distrucivă de voinţă, este cea

mai gravă formă a erorii, falsa reprezentare căzând fie asupra naturii

actului (error in negotio), de exemplu o parte crede că a încheiat un

contract, iar cealaltă parte crede că a încheiat un alt contract, fie asupra

identităţii obiectului (error in corpore), de exemplu o parte crede că

tratează cu privire la un anumit bun, iar cealaltă parte are în vedere alt

bun.3

Eroarea gravă, sau eroarea-viciu de consimţământ, cum mai este

denumită, presupune că falsa reprezentare cade fie asupra calităţilor

1 Gabriel Boroi. Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ediţia a III-a, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008.

2 Dan Chirică, Tratat de drept civil, Contracte speciale, Volulul I, Vânzarea şi schimbul, Editura CH. Beck,

Bucureşti, 2008, p. 215.

3 Gh. Beleiu..., op.cit.,p. 157.

5

Page 6: Viciile de Consimtamant in Materia Vanzarii

substanţiale ale obiectului contractului (error in subtantiam), fie asupra

persoanei cocontractante sau beneficiare a contractului (error in

personam).1

Prin substanţă, se înţeleg atat calităţile lucrului, cât şi cele de

natură intelectuală pe care o parte le-a atribuit în conştiinţa sa prestaţiei

celeilalte părţi şi care au determinat-o să consimtă la încheierea

contractului.2 Substanţa obiectului contractului este ceea ce păţile au

convenit că este esenţial pentru fiecare dintre ele într-un contract anume.

Rezultă că substanţa obiectului contractului este ceea ce părţile au

aşteptat una de la cealaltă în urma executării obligaţiilor asumate.

După criteriul naturii realităţii fals reprezentată, se distinge între

eroare de fapt, care este falsa reprezentare a unei situaţii faptice la

incheierea unui act juridic, şi eroare de drept, care este falsa

reprezentare a existenţei ori conţinutului unei norme de drept civil.3

În structura erorii-viciu de consimţământ intră un singur element, de

natură psihologică-falsa reprezentare a realităţii.

II. 3. Condiţiile erorii

II. 3. a. Eroarea să fi fost determinantă pentru

consimţământul celui care o invocă

Prin eroare determinantă trebuie să se înţeleagă o eroare gravă,

esenţială, care să se refere la calităţile esenţiale ale obiectului vânzării.

Pentru stabilirea caracterului determinant al erorii trebuie avut în vedere

ceea ce şi-au dorit părţile la data încheierii contractului.

Trebuie să se facă diferenţa între eroarea asupra substanţei

materiale a lucrului vândut şi eroarea determinantă. Substanţa materială

1 G. Boroi..., op. cit., p.216.

2 D. Chirică, op.cit., p. 216.

3 Gh. Beleiu..., op. cit., p. 158.

6

Page 7: Viciile de Consimtamant in Materia Vanzarii

a lucrului nu este întotdeauna determinantă.4 “Persoana care invocă

eroarea trebuie să facă dovada că tocmai elementul asupra căruia el

crede că s-a înnşelat este cel care l-a determinat să contracteze, având

o influenţă preponderentă asupra consimţământului său.”2 Dovada se

poate face prin prin orice mijloc de probă.

Aprecierea erorii se face în funcţie de circumstanţele în care s-a

contractat şi de persoana celui care o invocă (vârstă, profesie, nivel de

pregătire, etc).

În doctrină se pune o problemă legată de îndoiala asupra unui

element determinant şi eroarea-viciu de consimţământ. Aceste discuţii

privesc în special, comerţul cu obiecte de artă. Întrebările care se pun

sunt: “ce se întâmplă cand cumpărătorul achiziţionează o operă de artă

crezând că este autentică, dar ulterior se ridică o îndoială în această

privinţă?”, şi din contră, “ce se întâmplă când vânzătorul înstrăinează un

obiect de artă crezând că nu este autentic, iar ulterior se ridică o îndoială

serioasă că opera ar fi una autentică?”.

În primul caz, vânzarea este anulabilă pentru eroare atunci când

cumpărătorul contractează în credinţa fermă că opera este autentică, dar

ulterior, în urma unei expertize nu se poate determina cu certitudine dacă

opera este sau nu autentică, persistând o îndoială. La încheierea

contractului, cumpărătorul trebuie sa aibă credinţa fermă că opera este

autentică. Şi în cel de al doilea caz, este de asemenea admisibilă

acţiunea în anulare.3

În cazul în care, eroarea cade asupra unui motiv exterior obiectului

contractului, este admisibilă acţiunea în anulare dacă, ulterior, se

dovedeşte că, de fapt acel motiv a fost determinant pentru părţi. Chiar

dacă, în mod obişnuit, acele motive nu sunt determinante pentru 1 D. Chirică..., op. cit., p. 218.

2 D. Chirică..., op. cit., p. 219.

3 Idem, p. 220-222.

7

Page 8: Viciile de Consimtamant in Materia Vanzarii

încheierea unui contract în condiţii normale, dacă pentru părţi

respectivele motive se dovedesc a fi determinante, acţiunea în anulare

este admisibilă.1

Se mai pune întrebarea daca este posibilă introducerea acţiunii în

anulare, dacă există eroare asupra propriei prestaţii. De regulă, eroarea

poartă asupra prestaţiei cocontractatntului; adică de obicei, cumpărătorul

este cel care se află în eroare. Dar este posibilă şi situaţia în care

vânzătorul este cel aflat în eroare, de exemplu crede că vinde un bun

mai puţin valoros, când de fapt, bunul vândut are o valoare mai ridicată.

Şi în acet caz, este admisibilă acţiunea în anulare, cu condiţia ca

vânzătorul să aibă credinţa neîndoielnică asupra faptului că vinde un

asemenea bun. Astfel, vânzătorul va putea introduce acţiunea în

anulare, dar numai dacă sunt îndeplinite condiţiile erorii-viciu de

consimţământ. Dacă cumpărătorul cunoaşte realitatea, dar nu îi

comunică acest fapt vânzătorului aflat în eroare, acesta din urmă poate

cere, fie anularea contractului, fie despăgubiri, pe temeiul dolului.2

O altă discuţie se ridică în cazul admisibilităţii sau inadmisibilităţii

erorii de drept ca viciu de consimţământ. În privinţa erorii de fapt, este

indiscutabilă problema. Este de la sine înţeles, că eroarea de fapt

constitiue viciu de consimţământ.

Există în drept principiul “nemo censetur ingnorare legem”, care

înseamnă că “nimeni nu se poate sustrage de la pedeapsă pe motiv că

nu cunoaşte legea”. Credem că în legea penală ar trebui să fie aplicat cu

mai multă promptitudine, decât în legea civilă. În dreptul penal ar fi de

neadmis să nu fie aplicat, pentru că nu este posibil, de exemplu, ca o

persoană să comită o infracţiune şi sp încerce să se sustragă de la

1 D. Chirică..., op. cit., p. 225.

2 Idem, p. 227.

8

Page 9: Viciile de Consimtamant in Materia Vanzarii

pedeapsă, pe motiv că în ţara unde a locuit până acum, acea faptă nu

este infracţiune, sau că nu stia că acea faptă constituie infracţiune.

Dar, în dreptul civil problema este discutabilă. Legislaţia este

extreme de vastă şi nu se poate pretinde ca un om simplu să o cunosacă

temeinic. Şi în definitiv, în cazul de faţă, nu este vorba de sustragerea de

la o pedeapsă pe motiv de necunoaştere a legii, ci despre “încheierea

unui contract, în credinţa greşită că legea prevede ceva anume, când în

realitate nu prevede asa ceva, ffin vorba despre un consimţământ

viciat”.1

În sprijinul caestei idei vine şi art. 953 din C. civ., care prevede:

“consimţămânul nu este valabil când este dat din eroare”. Deci, Codul

Civil nu face distincţie între eroarea de fapt şi eroarea de drept.

“Eroarea de drept, nu este o cauză de nulitate, decât dacă ea a

provocat o eroare de fapt cu privire la obiectul convenţiei”.2

III. 3. b. Eroarea trebuie să poarte asupra unei calităţi

convenite, fiind cunoscută de ambele părţi

În doctrină se vorbeşte despre aşa-numita “eroare comună”, dar

acest lucru este impropriu, deoarece nu eroarea este comună, ci intenţia

părţilor de a considera o anumită calitate a lucrului ca substanţială. În

fond, pentru anularea contractului este suficient ca una dintre părşi să sa

afle în eroare. Deci aşa-numita eroare comună nu are relevanţă.3

1 D. Chirică..., op. cit., p. 228.

2 Ion Deleanu, Cunoasterea legii şi eroarea de drept, Dreptul, nr. 7/2004, p. 51.

3 Dan Chirică.., op. cit, p. 230.

9

Page 10: Viciile de Consimtamant in Materia Vanzarii

III. 4. Problema dacă eroarea trebuie să fie sau nu scuzabilă

pentru cel care cere anularea contractului“Eroarea poate să fie sau să nu fie împutabilă celui aflat în eroare.

Adică, în primul caz, nu I se poate reproşa că a cazut în eroare, iar în cel

de al doilea caz, ar fi putut evita să cadă în eroare cu oarecare

diligenţă”.1

În mod cert, eroarea neimputabilă poate duce la anularea

contractului.

În privinţa erorii imputabile, într-o primă etapă s-a apreciat că poate

atrage nulitatea chiar şi eroarea imputabilă.

“Mai târziu s-a impus concepţia potrivit căreia eroarea nescuzabilă,

conform principiului consacrat prin adagiul de non vigilantibus non curat

praetor (de nepăsători pretorul nu se intresesează), nu poate duce la

anularea contractului”.2 Caracterul nescuzabil a fost dedus dintr-o lipsă

culpabilă de informare care se apreciază în funcţie de circumstanţele

cauzei şi din dorinţa de a proteja pe cocontractantul de bună credinţă de

prejudicial pe care i l-ar cauza anularea contractului.

În final, totuşi, s-a adoptat opinia potrivit căreia, eroarea

nescuzabilă poate duce la anularea contractului. Opinia anterioară nu

mai este primită, pe motiv că a impune ca eroarea să fie scuzabilă, este

tocmai impunerea unei condiţii pe care legea nu o cere.

III. 5. Proba eroriiEroarea este constituită dintr-un element psihologic, şi din acest

motiv este greu de dovedit. Cel care trebuie să o dovedească, etse cel

care o invocă, cel care pretinde că i-a fost viciat consimţământul. Acesta

trebuie să dovedească că a fost în eroare la data încheierii contractului şi

1 D. Chirică..., op. cit.,p. 230.

2 Idem, p. 231.

10

Page 11: Viciile de Consimtamant in Materia Vanzarii

că eroarea a fost determinantă şi substanţială pentru consimţământul

său.

Proba erorii poate să rezulte nu numai din elemntele anterioare sau

concomitente încheierii contractului, ci şi din elementele ulterioare.

Proba erorii poate fi facută prin orice mijloc de probă, acesta fiind

un fapt juridic, iar nu un act juridic.

În probarea erorii vor fi luate în considerare elemente subiective ca

vârsta, profesia, situaţia socială, competenţa, comportamentul

cocontractantului, preţul, etc.1

III. 6. Sancţionarea erorii

III. 6. a. Anularea contractului

Viciile de consimţământ atrag nulitatea relativă a contractului, adică

ea poate fi cerută doar de partea interesată sau de succesorii ei

universali sau cu titlu universal.

Nulitatea relatuvă intrevine când este încălcată o normă legală care

ocroteşte un interes particular. Anularea pentru eroare nu este

consiţionată de cauzarea unui prejudiciu celui care o cere, pentru că

acest lucru este valabil în cadrul răspunderii civile delictuale, care este o

instituţie distictă de nulitate. Nulitatea relativă poate fi acoperită prin

confirmare.

În comparaţie cu nulitatea absolută, care este imprescriptibilă,

nulitatea relativă este prescriptibilă. “Iniţial, prescripţia acţiunii în nulitate

relativă a fost justificată pe idea de confirmare tacită a actului, dedusă

din împrejurarea că titularul dreptului la acţiune a lăsat să se împlinească

termenul de prescripţie fără a intenta actiunea în anulare. Această

1 D. Chirică..., op. cit., p. 233.

11

Page 12: Viciile de Consimtamant in Materia Vanzarii

explicaţie, insă nu a fost bine primită. Prescriptibilitatea acţiunii în nulitate

relativă se justifică prin aceea că nulitatea relativă, fiind instituită pentru

ocrotirea unor interese individuale, urmează să cedeze în faţa intereselor

generale, pe care le asigură instituţia prescripţiei extinctive.”1

Acţiunea în nulitate relativă pentru eroare se prescrie în termen de

3 ani, termen care curge de la data cunoaşterii cauzei de anulare de

către cel aflat în eroare, dar nu mai târziu de 18 luni de la data încheierii

contractului. 2

III. 6. b. Repararea prejudiciilor cauzate unei părţi

de încheierea contractului din eroare

Eroarea atrage nulitatea contractului independent de culpa părţilor,

Eroarea poate fi imputabilă reclamantului, întru-cât nu s-a informat

suficient, pârâtului, care eventual cunoştea realitatea şi nu i-a

comunicat-o celeilalte părţi, sau unui terţ.

Dacă a rezultat un prejuduciu din anularea contractului, din cauza

erorii, acesta trebuie să fie reparat de către cel vinovat.

Acţiunea în anulare şi acţiunea pentru angajarea răspunderii au

fundamente diferite, deci nu sunt condiţionate una de cealaltă, putând fi

astfel exercitate separate. Fundamentul nulităţii este încălcarea unei

norme referitoare la formarea contractului, iar fundamental răspunderii

este cauzarea culpabilă a unui prejudiciu. Prejudiciul astfel născut,

rezultă din încheierea contractului cu nerespectarea normelor legale,

deci răspunderea pentru repararea lui este delictuală.

Pentru producerea prejudiciului poate fi vinovat chiar cel aflat în

eroare, care s-a înşelat în mod culpabil asupra realităţii, astfel încât la

cererea cocontractantului va fi obligat la repararea prejudiciului suferit de

acesta.

1 Marian Nicolae, Prescripţia extinctivă, Editura Rosetti, Bucureşti, 2004, p. 434.

2 Idem, p. 235.

12

Page 13: Viciile de Consimtamant in Materia Vanzarii

Dacă cel vinovat de încheierea contractului este cocontractantul

celui aflat în eroare, atunci trebuie să repare prejudiciul. Dacă el

cunoştea faptul că cealaltă parte este în eroare şi nu i-a comunicat,

atunci el se face vinovat de dol. Contractul va putea fi desfiinţat sau din

cauza erorii, sau din cauza dolului, cel păgubit neputând introduce două

acţiuni. Dacă însă, el nu a comunicat realitatea celeilalte părţi dintr-o

simplă neglijenţă, aceasta fiind indusă în eroare fără intenţie, atunci

contractul va fi desfiinţat pentru eroare asupra substanţei. În ambele

cazuri, cocontractantul va fi ţinut să repare prejudiciul.

Mai poate fi vinovat de incheierea nevalabilă a contractului un terţ,

cum este de exemplu un expert care confirmă ceva, dar, în realitate este

vorba despre altceva. 1

În jurisprudenţa franceză, în ipoteza, în care cumpărătorul a plătit

un preţ mai mic pe un bun care valora mai mult, dar ulterior descoperind

valoarea reală a lucrului, doânditorul îl vinde pe un preţ corelativ, iar

primul vânzător descoperă acest lucru, cumpărătorul trebuie să-i

plătească acestuia preţul primit de la subdobâditorul bunului, care

rămâne proprietar, fiind de bună credinţă. Proprietarul iniţial, trebuie să-i

plătească cumpărătorului, preţul mic care la primit de la acesta. Primul

cumpărător, fiind de rea credinţă, descoperind ulterior valoarea bunului şi

necomunicându-i-o vânzătorului, trebuie sa-i plătească acestuia şi

despăgubiri pentru munca depusă pentru descoperirea valorii bunului. 2

1 D. Chirică..., op. cit., p. 235.

2 D. Chirică..., op. cit., p. 236.

13

Page 14: Viciile de Consimtamant in Materia Vanzarii

III. 7. Corelaţia dintre eroarea asupra substanţei

şi predarea neconformăEroarea asupra substanţei se sancţionează cu nulitatea relativă,

deci presupune un contract nevalabil încheiat, pe când predarea

neconformă ţine de executarea contractului, deci presupune un contract

valabil incheiat.

Într-o concepţie (tradiţională) sa apreciat că momentul la care se

face constatarea conformităţii sau neconformităţii este acela al predării

bunului. Predarea conformă inseamnă că lucrul pus de vânzător la

dispoziţia cumpăratorului este identic celui prevăzut în contract,

corespunzător calităţii şi cantităţii convenite. În această concepţie, lipsa

de conformitate cuprinde şi viciile ascunse, cumpărătorul putând să

aleagă între a angaja raspunderea contractuală a vânzătorului (specifică

neîndeplinirii obligaţiei de predare conformă) sau garanţia pentru vicii

ascunse (specifică livrării unui lucru afectat de vicii).

Într-o altă concepţie (funcţională sau monistă) predarea

neconformă inseamnă nu numai punerea la dispoziţia cumpărătorului a

unui alt lucru, ci şi punerea la dispoziţie a lucrului prevăzut în contract

dar care nu corespunde distinaţiei pentru care a fost contractat.

În prima concepţie predarea neconformă se poate reţine numai în

cazul în care vânzătorului îi este imputabilă neîndeplinirea unei obligaţii

asumate, deci se angajează raspunderea contractuală. În cea de-a doua

concepţie, atunci când lipseşte o calitate convenită de părţi şi aşteptată

de la lucrul vândut este vorba de eroare viciu de consimţământ, deci ţine

de încheierea nevalabilă a contractului.1

1 D. Chirica…, op. cit., p. 238-239.

14

Page 15: Viciile de Consimtamant in Materia Vanzarii

III. 7. Corelaţia dintre eroare asupra substanţei

şi garanţia pentru vicii ascunseEste un aspect important deoarece termenul de prescripţie pentru

vicii ascunse este de 6 luni de la data descoperirii viciilor dacă nu au fost

ascunse cu viclenie, dar nu mai tarziu de un an de la data predării

lucrului, pe când acţiunea în nulitate a vânzării pentru eroare asupra

substanţei se prescrie în termen de 3 ani de la data descoperirii erorii,

dar nu mai târziu de 18 luni de la data încheierii contractului.

În dreptul nostru este exclus ca eroarea asupra substanţei şi viciile

ascunse să aibă vreun punct comun, deci se acţionează ori pe temeiul

erorii asupra substanţei, ori pe temeiul garanţiei pentru vicii ascunse.1

III. 8. Corelaţia dintre eroare asupra substanţei

şi garanţia pentru evicţiuneTermenele de prescripţie între cele două acţiuni sunt identice.

În cazul existenţei unui motiv de evicţiune care constituie în acelaşi

timp eroare asupra substanţei, cumpărătorul are opţiune între

posibilitatea de a acţiona fie pe temeiul garanţiei pentru evicţiune, fie pe

temeiul erorii asupra substanţei.

III. 9. Eroarea asupra cocontractantuluiDe regulă, eroarea asupra persoanei cocontractantului nu atrage

nulitatea contractului, decât prin excepţie, în cazul contractelor intuitu

personae, în care persoana cocontractantului este determinantă pentru

incheierea contractului.

Modalitatea de apreciere a erori asupra persoanei este identică cu

aceea a erorii asupra substanţei. Eroarea poate purta asupra indentităţii

fizice (sau civile), sau asupra calităţilor fizice, intelectuale, morale sau

juridice ale persoanei.

1 Idem, p.240.

15

Page 16: Viciile de Consimtamant in Materia Vanzarii

De obicei, contractele intuitu personae sunt cele cu titlu gratuit (de

donaţie), fiind îincheiate în persoana beneficiarului.2

2 D. Chirica…, op. cit., p. 243-244.

16

Page 17: Viciile de Consimtamant in Materia Vanzarii

I V. Dolul (viclenia)

IV. 1. Noţiune

Dolul, numit si viclenie, este acel viciu de consimţământ care

constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin mijloace viclene sau

dolosive, pentru a o determina să încheie un act juridic. În esenţă, deci,

dolul este o eroare provocată (iar nu spontană, ca eroarea propriu-zisă).1

Dolul are caracter ambivalent,deoarece, pe de o parte este

reglementat ca un viciu de consimţământ, iar pe de altă parte este

echivalat cu un delict civil.

IV. 2. Clasificarea doluluiDupă consecinţele pe care le are sau nu asupra valabilităţii

contractului, se deosebeşte între dol principal şi dol incident.

Dolul principal cade asupra unor împrejurări determinante la

încheierea contractului şi este de natură să atraga nulitatea acestuia.

Dolul incident, sau secundar, acde asupra unor împrejurăti neimportante

pentru încheierea actului, şi nu atrage nevelabilitatea actului, putînd cel

mult să se obţină o reducere a valorii prestaţiei. Posibilitatea de a solicita

o reducere a contravalorii prestatiei în contractile sinalagmatice este

justificată de împrejurarea că manoperele dolosive ale celeilalte părţi

constituie, întotdeauna o faptă ilicită, iar reducerea respectivă reprezintă

acoperirea prejudiciului cauzat, deci o modalitate de despăgubire.2

1 G. Beleiu…, op. cit., p. 160.

2 Gabriel Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ediţia a II-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2002, p. 165.

17

Page 18: Viciile de Consimtamant in Materia Vanzarii

IV. 3. Structura dolului Ca viciu de consimţământ, dolul este alcătuit dintr-un element

obiectiv (material) şi un element subiectiv (intenţional).

IV. 3. a. Elementul material

Acest element constă în folosirea de mijloace viclene, manevre,

simple minciuni sau reticenţe.

Manevrele presupun acte pozitive, de acţiune, făcute în scopul de

a înşela. De exemplu, în cazul vânzării unui autoturism, ascunderea unor

defecte prin operaţiuni cosmetice, constituie dol.1

Minciuna este constitutivă de dol, chiar dacă nu se sprijină pe nici

un fel de artificiu exterior. Nu interesează daca afirmţiile mincinoase sunt

făcute în scris sau oral. Minciuna este constitutivă de dol, cu condiţia să

fie de o anumită gravitate. Nu este constitutivă de dol, minciuna

exagerată, în care, în mod normal, nu ar crede nimeni.

Reticenţa constă în fapta cuiva, de a tăcea, de a nu spune ce ştie.

Pentru a ne afla în prezenţa dolului prin reticenţă, tăcerea trebuie

să poarte asupra unor elemente cunoscute de autorul reticenţei. Autorul

manoperelor, pe lângă faptul că trebuie să aibă cunoştinţă de conţinutul

informaţiilor ascunse şi de importanţa lor pentru cocontractant, trebuie să

mai existe şi scopul de a înşela, de a vătăma pe cealaltă parte.

Nu există dol, când reticenţa, se datorează neglijenţei sau

neatenţiei părţii care a provocat eroarea cocontractantului şi nici când

informaţia care s-a păstrat sub tăcere era cunoscută de cealaltă parte.

O altă condiţie pentru ca reticenţa să constituie dol, este ca

elemental asupra căruia poartă tăcerea să aibă rol determinat în

încheierea contractului.2

1 D. Chirică..., op. cit., p. 247.

2 Ionuţ Florin Pop, Dolul şi obligaţia de informare în contractele sinalagmatice, Dreptul nr. 7/2002, p. 66-67.

18

Page 19: Viciile de Consimtamant in Materia Vanzarii

În dreptul intern roman, s-a statuat că reticenţa constituie dol numai

în cazurile limitative prevăzute de lege. Ulterior, s-a admis idea că

reticenţa constituie dol şi în cazurile în care partea indusă în eroare nu

are mujloace suficiente de aflare a adevărului. De exemplu, “există dol în

cazul în care vânzătorul unei case de odihnă de la ţară nu adduce la

cunoştinţa cumpărătorului faptul că în proximitatea acesteia urmează să

se construiască o crescătorie de porci”.1

În cazul în care, există o obligaţie legală de informare, aceasta

trebuie dusă la îndeplinire, în caz contrar, rezultă un dol prin reticenţă,

din încălcarea intenţionată a unei asemenea obligaţii.

Chiar şi în ipoteza în care nu există o obligaţie legală de informare,

se recunoaşte o asemenea obligaţie în raporturile contractuale a celor

care nu se pot informa singuri. În cazul în care, o parte are posibilitatea

să se informeze, dar, totuşi nu o face, acesta nu poate invoca dolul prin

reticenţă.2

IV. 3. b. Elementul intenţional

Acest element constă în intenţia de a induce în eroare o persoană,

pentru a o determina să încheie un anumit contract. Deci pentru a

constitui un dol, mijloacele viclene trebuie să fie făcute cu intenţie.

Voinţa de a înşela, care este un factor psihologic, va fi dedusă din

caracterul illicit al mijloacelor întrebuinţate şi din rezultatul acestora.

Nu există dol, când o persoană face afirmaţii eronate cu privire la

un bun din imprudenţă.

1 D. Chirică..., op. cit., p. 249.

2 Idem, p. 252.

19

Page 20: Viciile de Consimtamant in Materia Vanzarii

În cazul dolului prin reticenţă, intenţia este mai dificil de dovedit,

tăcerea putându-se datora neglijenţei sau uitării, dar probarea lui se va

face pe bază de prezumţii.3

IV. 4. Condiţiile doluluiPentru a fi viciu de consimţământ, dolul trebuie să îndeplinească

cumulative două condiţii, şi anume să fie determinant pentru încheierea

contractului şi să provină de la cealaltă parte.2

Deci, dolul constituie viciu de consimţământ doar când mijloacele

care îl caracterizează, sunt întrebuinţate de una din părţi.

Constituie dol, şi dacă mijloacele viclene provin de la un terţ, dacă

acesta este complice al contractantului, un reprezentatn sau un prepus

al său, victima dolului trebuind să facă dovada acestor legături.

Dolul provenind de la un terţ care nu are legătură cu contractanţii,

poate fi sancţionat cu anularea contractului pentru eroare asupra

substanţei pe temeiul art. 954 C.civ., dacă eroarea provocată de terţi

unuia dintre contractanţi întruneşte condiţiile acestui text de lege.

Dolul nu este sancţionat, decât dacă a provocat cocontractantului o

eroare care a fost determinantă pentru darea consimţământului la

încheierea contractului, în sensul că fără ea nu s-ar fi contractat sau s-ar

fi contractat în alte condiţii. Dolul trebuie să aibă un rol cazal. Eroarea

provocată prin dol, nu se restrânge doar la subsanţa obiectului sau

persoanei cocntractantului, fiind suficientă orice eroare; este esenţial

doar faptul că acesta trebuie determinată pentru darea

consimţământului.3

“Caracterul determinant al unei împrejurări pentru încheierea

contractului se apreciază după un criteriu subiectiv, deci de la caz la caz,

3 D. Chirică..., op. cit., p. 255.

2 Gabriel Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ediţia a II-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2002, p. 166.

3 D. Chirică..., op. cit., p. 257.

20

Page 21: Viciile de Consimtamant in Materia Vanzarii

în raport cu experienţa de viaţă, de pregătirea şi de alte date care îl

privesc pe cel care pretinde că a fost victima dolului”.1

IV. 5. Proba doluluiPortivit art. 960, alin 2 C.civ., “dolul nu se prezumă”, ceea ce

presupune că nu poate exista o prezumţie legală de dol. Pentru

dovedirea dolului, este adimsibil orice mijloc de probă, conform regimului

general al viciilor de consimţământ.

În privinţa dolului reticent, proba este mai dificilă. Sarcina probei

existenţei unei obligaţii de informare revine celui ce se pretinde creditorul

acestei obligaţii. Sarcina probei executării obligaţiei (transmiterea

informaţiilor) revine debitorului. Proba executării incomplete sau

inadecvate a aceste obligaţii din partea debitorului, revine creditorului.2

IV. 6. Sancţionarea doluluiDolul, având caracter ambivalent, nu este doar un viciu de

consimţământ, ci şi un fapt ilicit cauzator de prejudicii.

Ca viciu de consimţământ, dolul este sancţionat cu nulitatea

relativă a contractului. Acţiunea în anulare se prescrie în termen de 3 ani

de la data descoperirii dolului, dar nu mai târziu de 18 luni de la data

încheierii contractului.

Acţiunea în anulare poate fi introdusă, de victima dolului sau de

succesorii universali sau cu titlu universal ai acestuia.

Dolul poate fi sancţionat şi cu solicitarea de daune interese,

sancţiune specifică răspunderii delictuale civile.

Victima dolului este îndreptăţită să ceară fie numai anularea

contractului, fie numai daune interese, fie ambele sancţiuni.3

1 Gabriel Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ediţia a II-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2002, p. 166.

2 Ionuţ Florin Pop, Dolul şi obligaţia de informare în contractele sinalagmatice, Dreptul nr. 7/2002, p. 67-68.

3 D. Chirică..., op. cit., p. 259.

21

Page 22: Viciile de Consimtamant in Materia Vanzarii

V. Violenţa

V. 1. Noţiune

Violenţa este acel viciu de consimţământ care constă în

ameninţarea unei personae cu un rău de natură să îi producă o temere

ce o determină să încheie un contract, pe care altfel nu l-ar fi încheiat.1

Nu violenţa, ameninţarea ca atare constituie viciu de

consimţământ, ci temerea pe care aceasta o insuflă victimei,

determinând-o să contracteze, lucru pe care altfel nu l-ar fi făcut.

Violenţa viciază consimţământul în latura sa volitivă sau de libertate prin

faptul că este dat în stare de contrângere.2

V. 2. Clasificarea violenţeiDupă natura răului cu care se ameninţă, violenţa poate să fie fizică

sau morală.

Violenţa fizică există atunci când ameninţarea se referă la

integritatea fizică a persoanei sau la bunurile sale.

Violenţa morală există atunci când ameninîarea se referă la

onoarea cinstea sau sentimentele unei persoane.

În raport cu caracterul ameninţării, se deosebeşte între

ameninţarea legitimă şi ameninţarea nelegitimă. Numai cea de-a doua

constituie viciu de consimţământ.3

V. 3. Structura violenţeiViolenţa-viciu de consimţământ, este alcătuită dintr-un element

obiectiv (exterior) şi un element subiectiv (intern).

Primul element constă în ameninţarea cu un rău. Violenţa constă în

exercitarea unor presiuni fizice sau morale, care insuflă teamă uneia din

părţile contractante.

1 Gabriel Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ediţia a II-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2002, p. 167.

2 D. Chirică..., op. cit., p. 262.

3 Gabriel Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ediţia a II-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2002, p. 168.

22

Page 23: Viciile de Consimtamant in Materia Vanzarii

Răul cu care este ameninţată victima violenţei trebuie să fie

considerabil şi poate privi persoana sau averea celui constâns, sau

persoanele apropiate acestuia.

Elementul subiectiv, constă în insuflarea unei temeri persoanei

ameninţate.1

V. 4. Condiţiile violenţei Pentru ca violenţa să fie viciu de consimţământ, temerea insuflată

trebuie să fie determinantă pentru încheierea contractului şi ameninţarea

trebuie să fie injustă cu un rău.

Ameninţarea trebuie să fie determinantă pentru darea

consimţământului, în sensul că fără ea contractul nu s-ar fi încheiat sau

s-ar fi încheiat în alte condiţii.

Potrivit art. 956, alin. 1 din C.civ. “ameninţarea trebuie să constea

într-un rău considerabil şi prezent”. În ceea ce priveşte caracterul

considerabil al răului, ameninţarea trebuie să fie una serioasă, aptă de

a-l constringe pe celălalt, nu doar una uşoară.

Cât priveşte răul prezent, este de apreciat că de fapt ameninţarea

trebuie să fie actuală.2

Asfel, într-o speţă, reclamanta persoană juridică, a acţionat în

judecată, pe pârâtă tot persoană juridică, pentru ca prin hotărârea ce se

va pronunţa să se constate nulitatea parţială a contractului de vânzare-

cumpărare cu cesiune de creanţă şi a actului adiţional, privind o clauză

ilicită a din contract. Ulterior, reclamanta şi-a precizat acţiunea, solicitând

în subsidiar anularea contractului şi a actului adiţional referitor la

cesiunea de creanţă, datorită vicierii consimţământului său.

1 Idem, p. 169.

2 D. Chirică..., op. cit., p. 268.

23

Page 24: Viciile de Consimtamant in Materia Vanzarii

În ceea ce priveşte vicierea consimţământului la data încheierii

contractului, invocată de reclamantă, nu poate fi reţinută, întrucât

ameninţarea din partea pârâtei nu a fost concomitentă încheierii

contractului, ci ulterior, în faza executării, aşa cum a rezultat din

declaraţiile martorilor. În cauză, nu se poate reţine nici viciul de

consimţământ reglementat de dispoziţiile art. 956 C. civ., întrucât

contractul în litigiu a fost încheiat între persoane juridice, prin

reprezentanţii lor abilitaîi, iar consimţământul lor nu a putut fi viciat prin

violenţă.1 Deci în speţă, printer altele, nu a fost îndeplinită nici condiţia ca

ameninţarea să fie actuală.

În privinţa caracterului injust al ameninţării, de exemplu nu

constituie violenţă, fapta creditorului de a ameninţa pe debitorul său cu

darea în judecată dacă acesta nu îşi plăteşte datoria. În schimb, daca o

datorie este recuperată prin amaninţări cu lovirea, de exemplu, atunci

ameninţarea nu mai are caracter just, şi deci este violenţă.

Pentru a constitui violenţă, temrea trebuie să nu fie reverenţiară.

“Temerea este reverenţiară, atunci când decurge din dorinţa de a nu

dezamăgi o persoană faţă de care există puternice sentimente de

afecţiune şi respect”.2 Deci nu este violenţă când se încheie un contract

dintr-o temere reverenţiară. Dar dacă persoana căreia I se datorează

respect, exercită o ameninţare asupra părţii contractului, atunci există

violenţă.

Ameninţarea nu trebuie neaparat să provină de la cocontractant,

cum este cazul dolului, ea poate proveni şi de la un terţ.3

1 Decizia nr. 2515 din 14 septembrie 2004, în Buletinul Casaţiei, nr. 1/2005, Editura All Beck, Bucureşti 2005, p. 17.

2 D. Chirică..., op. cit., p. 266.

3 Idem.

24

Page 25: Viciile de Consimtamant in Materia Vanzarii

V. 5. Proba violenţeiCel ameninţat trebuie să facă dovada ameninţărilor la care a fost

supus şi proba că acestea l-au determinat să contracteze.

Fiind vorba de un fapt juridic, nu de un act juridic, este admis orice

mijloc de probă.

V. 6. Sancţiunea violenţeiViolenţa ca viciu de consimţământ, se sancşionează cu nulitatea

relativă. Nulitatea poate fi cerută de victima violenţei sau de succesorii

săi universali sau cu titlu universal.

Acţiunea în anulare se prescrie în termenul general de 3 ani, care

curge de la data încetării violenţei. Nulitatea poate fi totală sau partială.

O altă sancţiune a violenţei este cea de acordare de daune-

interese. Violenţa este şi un fapt juridic; autorul ameninţării poate fi

obligat şi la plata de daune interese, dacă victima dovedeşte că a suferit

un prejudiciu.

Acţiunea în despăgubiri poate fi introdusă împreună sau separat de

acţiunea în nulitate. Termenul introducerii acţiunii curge de la data

încetării violenţei.1

1 D. Chirică..., op. cit., p. 269-270.

25

Page 26: Viciile de Consimtamant in Materia Vanzarii

Bibliografie

Gheorghe Beleiu. Drept civil român. Introducere în dreptul civil.

Subiectele dreptului civil. Ediţia a X-a revăzută şi

adăugită de Marian Nicolae şi Pertică Truşcă. Universul Juridic.

Bucureşti. 2005.

Gabriel Boroi. Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ediţia a III-a,

Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008.

Dan Chirică, Tratat de drept civil, Contracte speciale, Volulul I, Vânzarea

şi schimbul, Editura CH. Beck, Bucureşti, 2008.

Ionuţ Florin Pop, Dolul şi obligaţia de informare în contractele

sinalagmatice, Dreptul nr. 7/2002.

Gabriel Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ediţia a II-a,

Editura All Beck, Bucureşti, 2002.

Decizia nr. 2515 din 14 septembrie 2004, în Buletinul Casaţiei, nr.

1/2005, Editura All Beck, Bucureşti 2005.

Marian Nicolae, Prescripţia extinctivă, Editura Rosetti, Bucureşti, 2004.

26