Vatra Veche, Supliment Nichita, 2016

8/18/2019 Vatra Veche, Supliment Nichita, 2016

1/88

Supliment

Lunar de cultură * Serie veche nouă* Anul VIII, nr. 3(87), martie 2016 *ISSN 2066-0952 VATRA, Foaie ilustrată pentru familie (1894) *Fondatori I. Slavici, I. L. Caragiale, G. Coşbuc

VATRA, 1971 *Redactor-şef fondator Romulus Guga* VATRA VECHE, 2009, Redactor-şef Nicolae Băciuţ ______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Cluj-Napoca, 15 noiembrie 1981, la vernisajul expoziţiei pictorului Mihai Bandac _________________________________________________________________________________________________________ Antologie VATRA VECHE

VOI, LUPI FRUMOŞI

Către Bandac

Îngheţase lumina şi fulguiasteaua cea îndepărtată

mai mare îmi apărea.De foame, creierul meu era tot o burtă,mâncam lumina, era mâncarea meacea scurtă.Eram gravid,în pulpa mea un lup flămând sezvârcolea.

Mi-a crăpat pielea şi osul şi tendonul,eu l-am născut, el este Domnul.Voi, lupi frumoşi, voi, lupi de frig,Eu, tatăl vostru, încă vă mai strigVoi, lupi frumoşi, voi, lupi de frig,Voi, lupi frumoşi!

NICHITA STĂNESCU Decembrie 1975


2/88

2

Voi, lupi frumoşi, de Nichita Stănescu/1 Nichita Stănescu, la prezentul continuu, de NicolaeBăciuţ/3Despre Nichita Stănescu, dialog cu Mihai Bandac, de Nicolae Băciuţ/4Cântec pe chitara unui prieten, de Nichita Stănescu/4

Nichita Stănescu inedit, de Nicolae Băciuţ/16Reîntoarcerea poetului, de M.N. Rusu/17Poeme de Nichita Stănescu/17Întâlniri cu Nichitza Stănescu, de Nicolae Băciuţ/19 Nichita Stănescu, la purtăor, de Nicolae Băciuţ/22 Nichita Stănescu-Maria Luiza Cristescu/25Poeme de Nichita Stănescu/28Serile de la Struga, de Nicolae Băciuţ/29Dialog cu Eira Stenberg/34Dialog cu Taşko Sarov/35Dialog cu Rolando Certa/36Dialog cu Alexandru Andriţoiu/36Dialog cu Ion Milos/37La vulture, poem de Nichita Stănescu/37Poetul, la bloc, de Nicolae Băciuţ/38Acasă la Nichita Stănescu, de Nicolae Băciuţ/39Casa în care a fost descoperit sensul iubirii, de LuminiţaCornea/39Iubirile lui Nichita Stănescu/42 Nichita Stănescu azi. Cornel Ungureanu, interviu de Nicolae Băciuţ/44Glose la Nichita Stănescu, de A.I. Brumaru/43 Noi nu suntem noroi, de Constantin Stancu/45Spre o certitudine odihnitoare, de Valentin Marica/46Poetul, pur şi simplu, de Marin Iancu/49Lupta sinelui cu sinele, de Aurora Stănescu/50 Nichita Stănescu, invenţii lingvistice, de Angela Melania

Cristea/53Dedicaţii: poeme de Răzvan Ducan şi Miron Manega/55O rază strălucind, de Livia Ciupercă/56 Nichita Stănescu şi „noua ontologie”, de Ion Pachia-Tatomirescu/57Dialog cu Eugen Simion/60Dialog cu Mircea Coloşenco/60Dialog cu Adam Puslojic/61Dialog cu Marin Mincu/61Stână din Maramureş, poem de Nichita Stănescu/62 Nichita Stănescu – o viziune a sentimentelor, de RăzvanDucan/62 Nobelul lui Nichita Stănescu, de Nicolae Băciuţ/63Laureaţii Festivalului 1984-2016/64

Marele Premiu 2014 – Nicolae Băciuţ/66Laureatul ediţiei 2014, dialoguri de Daniel Mihu/68Întâlniri admirabile: Adam Puslojic-Nicolae Băciuţ, deDaniel Mihu/69Marele Premiu 2015: Ion Hadârcă/72Laudatio, de Nicolae Băciuţ/72Poeme de Ion Hadârcă/74Festivalul „Nichita Stănescu”, ediţia a XXVIII-a,Program/75Marele Premiu 2016: Carolina Ilica/76Poeme de Carolina Ilica/79Vatra veche dialog cu Carolina Ilica, de NicolaeBăciuţ/81

Premiul „Opera omnia”: Aurel Rău/83Dialog cu Aurel Rău/85În Hiperboreea, de Aurel Rău/86În Lancrăm, de centenar, poem de Aurel Rău/86

Sora Mariana, mama Tatiana şi Nichita

În curtea casei, cu copii _______________________________________________________

___Fotografii din colecţia Mihai Bandac


3/88

3

Când am intrat în apartamentullui Nichita, în toamna lui 1980, nici

nu realizam ce lucru minunat mi seîntâmplă. Eram copleşit, uluit, desimplitatea modului de a fi şi de a trăia poetului. Îmi amintesc foarte vaginteriorul, sufrageriei în care m-a primit, de altfel, era ca într-un amurg blând, în care se văd mai multeconture, deşi ajunsesem la el cu puţintimp înainte de vremea amiezii.

Am intrat atât de sfios în casa lui,de parcă intram într-o biserică. M-a primit cu volubilitate şi generozitate,de parcă ne cunoşteam de când lu-

mea, tratându-mă ca pe un confrate şinu ca pe un june, cum se cuibăreaudestui juni /june în preajma lui.

Venem de la o revistă studenţeas-că clujeană, Echinox, iar Nichita eralegat prin debutul lui literar (Tribu-na), de Cluj-Napoca, avea o simpatieaparte pentru poeţii ardeleni.

În cameră se auzea doar zumze-tul molcom al reportofonului, îm- prumutat de la Radio Cluj, şi tăcerealui Nichita. Prezenţa Dorei era maidegrabă discretă, abia i-am simţitfâlfâirile prin cameră. Nichita vorbeadegajat, într-o lejeritate a taclalelor,despre toate ale provinciei literare.

La întrebările mele răspundea privind înspre reportofon, urmărind parcă rotaţiile benzii, ca şi cum ar fivăzut cum se prind cuvintele de ban-da magnetică.

Mă simţeam în al noulea cer.Eram acasă la Nichita, împreună cu Nichita.

Venerabilul poet – era cu 23 deani mai în vârstă – părea îmbătrânit, poate obosit, de mult prea lungilenopţi pe care şi le petrecea în diversecompanii poeticeşti. Oricum, Nichitanu-şi mai însoţea anii – el o luase îna-intea timpului, parcă grăbit, ca şi cumar simţi că drumul nu-i mai e lung.

De la acea întâlnire şi până la plecarea sa într-o lume cu mai multă poezie, au mai trecut doar trei ani, darîn aceşti ani i s-a pus pe creştet, laStruga, pe malurile lacului Ohrid şiale lui Krni Drim, în Macedonia,„Cununa de aur a poeziei”, cea mairâvnită distincţie în poezia lumii laacea vreme, un altfel de Nobeldestinat doar poeţilor.

Muzeul Memorial „NichitaStănescu” - Flori pentru Nichita cel

Tânăr, 30 martie 2014 ______________________________

Mă consider un om norocos, in-spirat, nu doar pentru că m-am decissă-l caut acasă la el pe Nichita, ci şisă mă-ntind la drum, într-o adoles-centină inconştienţă, până la Struga,cu 23,5 dolari în bunzunar, ca să fiu

alături de Nichita la sărbătoarea lui şi-a poeziei.Alegerea lui Nichita, între afini-

tăţile mele elective, mi-a marcat, mi-aschimbat destinul şi sunt încă prins învraja acelei afecţiuni faţă de tot ceeace însemna, cu ştiute şi neştiute, cuvrute şi nevrute, cu minciuni şi ade-văruri, Nichita Stănescu.

Continui să mă raportez la Ni-chita Stănescu, menţinându-l nu doarîn inima mea, ci aducându-l mereu,cu mijloacele mele, în orizontul de

întâlnire cu mereu noi cititori, fasci-naţi de verbul lui Nichita, pe careîncerc să-l transmit, după puterilemele actoriceşti, celor care ştiu care e preţul cuvântului în rostirea lui Nichita Stănescu.

*Acest supliment literar i-l datorez

colegului meu de... Direcţie pentruCultură Prahova şi poartă peceteaaceluiaşi entuziasm al reîntoarceriimele, mereu, la poezia lui NichitaStănescu, ca un izvor de apă rece,

limpede, vie, cum ar spune cineva!*Greul multor pagini vine a fost

dus pe umerii maestrului MihaiBandac, care mi-a încredinţat cu cevavreme în urmă, într-o perspectivănenumită, o arhivă întreagă cu textedespre Nichita Stănescu, cu fotografiidin albumul biografiei sale.

Într-un fel, a fost îngerul păzitorcare a vegheat la naşterea acestuiomagiu adus lui Nichita.

*

Nu exegeza a fost ţinta acestuiSupliment, pentru că poate e nevoiesă se mai aşeze ceva timp peste operasa, pentru inevitabilele relecturi ale

unor critici din altă generaţie, necon-taminaţi de viruşii ideologiilor literarede acuma sau de altădată, critici caresă citească opera fără acroşaje biografice.

* Nichita a rămas să-şi ducă singur

întoarcerile în timp. Nu mai e nicimama, nu e nici sora sa, care i-au purtat de grijă în felul lor, mereu pre-ocupate să nu-l copleşească cei care-şi spuneau prieteni ai lui Nichita, bachiar şi cea care era pe post de maitânără şi ultimă soţie.

* Nu ştiu dacă mai deţine cineva

inedite Nichita Stănescu. Aproape toţine-am grăbit să aducem în luminătoate darurile pe care le-a oferit cugenerozitate Nichita Stănescu, mai

ales dictând texte poetice, dar n-ar fiexclus prin cine ştie ce fonoteci, vo-cea lui să mai conserve mărturii, caren-au ajuns încă decât la un public res-trâns, de altădată.

*În ultimii ani, am avut norocul să

găzduiesc în Vatra veche texte inedi-te de-ale lui Nichita, pe cere mi le-a pus la dispoziţie românul americanM.N. Rusu.

Eu mai sper că, totuşi, mai suntîncă texte neştiute rămase de la Nichi-

ta, rătăcite prin labirinturile întâmplă-rilor în care dicta texte nu ştiu cui, de parcă ar fi împărţit indulgenţe.

Sigur, e greu de crezut că textelecare ar putea apărea vor schimba înesenţa lor liniile receptării critice aoperei lui Nichita Stănescu.

Dar poezia lui e în circulaţie, în-că e (re)descoperită de generaţiile ca-re se succed, încă, mai cred că ea îşi pune amprenta pe aspiraţiile poeticeale multora.

Cu certitudine, Festivalul Inter-

naţional de Poezie “Nichita Stănescu”de la Ploieşti e unul din vectorii pos-terităţii unui autor, a unei opere.

Încă sunt voci autoritare mulţidintre cei care i-au fost aproape, carenu l-au trădat, care cred în opera lui.

Ploieştiul îi va rămâne mereu da-tor, dar încearcă, an de an, să-şi maiachite din datorii.

*Mă număr printre cei care au

rămas înrolaţi în armata celor careîncearcă să menţină vie prezenţa lui

Nichita Stănescu. După puterile meleşi cu mijloacele de care dispun. Dar şicu mult entuziasm!

NICOLAE BĂCIUŢ


4/88

4

“Greşelile şi duşmanii , cum sespune, pândesc la tot pasul”

- Vă propun să vorbim despreNichita Stănescu, unul dintre ceimai apropiaţi scriitori de sufletuldv. Și desigur, să aibă loc acestdialog, în spiritul şi în litera Declaraţiei şi îndemnului făcute dedumneavoastră de la tribunaFestivalului Internaţional de Poeziece-i poartă numele, de la Ploieşti,din data de 29 martie 2008.

De ce Nichita? Ce vă apropiade Nichita, ce suda prietenia dv. cu

el? - La sfârşitul anilor ’60, la cena-clul Nicolae Labiş al Uniunii scrii-torilor, aveam să-l văd pentru primadată pe Nichita Stănescu. Apăreaînsă foarte rar şi de fiecare dată stâr-nea rumoare printre participanţi, ceidin sală sau cei de la masa prezidiu-lui. Pe scaunele elegante aflându-sede obicei Ioan Alexandru, Gheor-ghe Pituţ, Marin Sorescu, GabrielaMelinescu, Cezar Baltag, FănuşNeagu, Ileana Mălăncioiu, Ion

Lăncrăjan, Constanţa Buzea, PetruPopescu, Adrian Păunescu, Dumi-tru Ţepeneag, Sânziana Pop, Nico-lae Velea, Ana Blandiana, GrigoreHagiu, Vintilă Ivănceanu, Constan-tin Abăluţă, Iosif Naghiu etc.

În februarie 1970, aflându-măîn Galeria Apollo, la prima mea expo-ziție personală, pe un ger şi un viscolce încremeniseră Bucureştiul, graţieunui gest entuziast al prietenei sale, poetesa Smaranda Jelescu, aveamsă-l întâlnesc în casa altei poetese

dragă lui, Vera Lungu, să-l cuceresc,recitându-i Moartea căprioarei, Pri-mele iubiri, Eu sunt spiritul adâncu-rilor ale genialului Nicolae Labiş,sau Sora mea, a mai tânărului săuconfrate Ioan Alexandru, şi, dreptrecompensă sau, poate, din contră, sămă ia la el acasă, în Drumul Tabe-rei, unde îl aştepta o altă îndrăgită şifoarte frumoasă poetesă, GabrielaMelinescu, cea mai mare iubire avieţii lui.

După o noapte fantastică, în care,

spre disperarea iubitei – nerăb-dătoare să rămână singură cu idolulei, rătăcit prin Bucureştiul troienit preţ de trei zile - şi când, la cererea

lui, am recitat din nou, acompaniat lachitară, poeziile pe care le ştiam şi leiubeam - nici una de a sa – am ador-mit amândoi pe mocheta din bucătărieși pe ghetele mele, unde l-am şi lăsatdimineaţa dormind greu pe una dintreele, pentru a pleca să-mi ţin cursurilede la Facultate.

A doua sau a treia zi, am avutmarea surpriză să mă trezesc cu el laatelierul ce-l deţineam la parterul blo-cului de garsoniere în care locuiam,aflat la două staţii de casa lui, înfruntea unui alai de scriitori, venit să-mi aducă gheata respectivă şi să pe-trecem o fabuloasă zi de iarnă. Ladespărţire, mi-a cerut chitara cu care-lacompaniasem şi, sub titlul ,,Cântec pe chitara unui prieten”, mi-a dedicatîn versuri, gândurile şi sentimentele

ce i le provocasem. Nu ştiam, desi-gur, atunci, că ea, chitara respectivă,va deveni piesă de muzeu.

Avea să revină de multe ori înacel atelier. De obicei primăvara, dePaşti sau la începutul verii – acolo e-ra foarte răcoare - şi mai ales la înce- put de toamnă, când pe 5 octombrie,cu ocazia aniversării zilei mele denaştere, începea Bandaciada – cum îispunea el perioadei cuprinse întreaceastă dată şi 8 noembrie, ziua Sfin-ţilor Arhangheli Mihail şi Gavril,

când ea se încheia.- A avea un prieten este mai vitaldecât a avea un înger . – NichitaStanescu. Aţi ţinut locul unui îngerpentru Nichita?

- Nu cred. Nu mi-am propus așaceva niciodată. Și, de fapt, nu ştiu cesă vă răspund. Este foarte dificil.Greşelile şi duşmanii, cum se spune, pândesc la tot pasul. Să le ascultămmai bine pe mama sa minunată,doamna Tatiana şi pe sora Mariana:

CÂNTEC PE CHITARAUNUI PRIETEN

Se dedică lui Mihai Bandac

Mulge frunzele de verdeşi, şi ochiul ce se vede,smulge umbletu’ din versşi raza din Univers!Mulge şi dă de mâncarecând va fi din nou să zboarepasărea, ca inimaneagră cum este capra.

Acasă de dumneata.NICHITA STĂNESCU

Februarie 1970

Dedicaţie pe chitara din 1970 ______________________________

- Ovidiu Suciu: Ați pomenit deanumiți „inși” care l-au strangulat,l-au înăbușit pur și simplu... Auexistat, însă, și niște adevărați prieteni – cum este Mihai Bandac...

- Mariana Stănescu: Sigur că şi-a mai găsit alinarea, să spun lamine, la Mihai… la un alt prietenadevărat…

- Eugen Zainea -…Înafară demaestrul Bandac, care i-a fost unuldintre cei mai buni prieteni… câţii-au fost într-adevăr prieteni adevă-raţi, în sensul că au ţinut legătura cudumneavoastră şi îşi mai aduc amintede Nichita?

- Mariana Stănescu - Păi aş putea să spun, de exemplu, afară de Mihai, care i-a fost aşa de devotatdin umbră, întotdeauna, şi care el a fost aşa de apropiat de mama şi esteca al doilea copil al lui mama, mama

îl iubeşte foarte mult, aş spune Eugen Simion, care este Preşedintele Aca-demiei , a făcut foarte mult şi are odelicateţe sufletească foarte mare,mai este Nicolae Breban. doctorul Ion Donoiu, Aurelian Titu Dumi-trescu, cu care a scos el Antime-tafizica , care i-a fost extraordinar dedevotat, cu care ţin legătura şi cu familia lui, la carte ţin foarte mult, căm-a ajutat să găsesc sponsori pentrumormântul lui Nini …

Eugen Zainea - Trebuie să spu-

nem că dumneavoastră, atunci cândspuneţi Mihai, vă referiţi la pictorulMihai Bandac, adică i-aţi spus penumele mic pentru că Mihai este atâtde apropiat de familie, întrucât, prac-tic, aşa este denumit…

MS - Da, aşa este, mama îlconsideră cel de al doilea fiu al ei, fratele lui Nini şi al meu.

- Nicu Cosma (TVR, 1995, Cea-iul de la ora 5 ) – Deşi invitatul nostrueste singur la părinţi, el nu a fostlipsit de apelativul… frate. Cine este

cea care i-a spus aşa, vom afla ime-diat. Doamna Mariana Stănescu, spuneţi-ne de ce îi spuneaţi lui →

NICOLAE BĂCIUŢ


5/88

5

Mihai Bandac frate ? - Mariana Stănescu - În primul

rând îi spun, nu-i spuneam, pentru căaşa l-am cunoscut de la fratele meu. Fratele meu îi spunea frate. Iar dupătrecerea fratelui meu în nefiinţă, el poate că a rămas singurul care mi-arămas cu adevărat frate şi s-a interesat de bătrâna noastră mamă, pe care Nichita a iubit-o aşa de mult. Fratelemeu l-a iubit pe Mihai şi l-a simţit frate de mamă, poate pentru că eraardelean. Şi un ardelean întotdeaunaeste un om bun. Un om abrupt, dar unom foarte bun. Iar sufletul lui Nini ,atât de neliniştit, dorinţa lui deautodepăşire şi în contextul în care atrăit, a simţit întotdeauna nevoia săaibă pe cineva alături care să degajebunătate, iar Mihai a degajat întot-

deauna o mare bunătate, o marecinste, o mare tandreţe. Iată o împrejurare care dove-

deşte aşa ceva. Fratele meu, în peri-oada de înăsprire a regimului trecut,avea o teamă aproape ancestrală fațăde oficialități. Uneori motivată dinmotivele pe care le ştim cu toţii saualteori dintr-o spaimă dusă aşa, la o putere exponenţială. Când a fostdecorat cu Meritul cultural , (în mai1981 n.n.) intrase la fel într-una din spaimele lui, din angoasele lui. Şi

atuncea, ca de obicei, l-a solicitat pe Mihai , ne-a convocat pe amândoi, luiîi era teamă că i se va întâmpla cevala acea decorare. Mihai a venit, l-aîncurajat, l-a mângâiat, a spus câteva glume, au discutat despre SIRFA ,Societatea lor, l-a condus, l-a aştep-tat şi l-a recuperat.

Iar fratele meu i-a fost foarterecunoscător. Lui îi era foarte fricăde câte ori era chemat la ComitetulCentral sau în alte asemenea locuri… Iar întotdeauna Mihai era cel care-l

însoţea şi cu Fiatul lui, îl ducea şi-laducea…Şi bineînţeles avea grijă şide vestimentaţia lui, fratele meu fiind foarte boem. Îi aranja puţin cravata,îi spunea ce cămaşă să-şi pună pe ella celebrul lui costum, unicul luicostum pe care îl luam de la curăţat. Deci, avea această prezenţă beneficăîn nişte momente extraordinare, pecare altcineva poate că nu le înţele- gea. Lui Mihai , fratele meu, ce aş putea să-i doresc, decât ce i-a dorit fratele meu. Mult succes, Mihai , să fii

sănătos şi să ne bucurăm de tine.- Societatea Internaţională Fi-lantropică în vederea RenaşteriiFemeii prin Artă (SIRFA) legendă

sau realitate? A fost ideea dv. Ceera la fundamentul ei?

- A fost deopotrivă realitate şilegendă. Multă lume s-a dovedit a fiinteresată de ea, a studiat-o şi acomentat-o. Mai ales organele de statşi de partid ale epocii. Într-o searăfriguroasă de martie a anului 1981,m-am trezit cu Nichita la atelierul dinDrumul Taberei, care, scoţându-mă pe maidanul din faţa blocului, mi-aşoptit la ureche, foarte alertat, că uncoleg de al lui de facultate, care lucrala cabinetul şefului SMB şi, la rându-i, deosebit de alertat, i-a comunicatcă, prin mijlocirea unei cunoscuteactriţe, de la Teatrul Naţional, înseara respectivă, doi membri aiconducerii UAP, i-au cerut acestuiaarestarea mea iminentă.

Şi se pare că tot în seararespectivă, inconfundabilul ministrude interne Tudor Postelnicu, l-achemat la cabinet pe cumnatul poetului Gheorghe Pituţ, un distinscolonel dela MAI, şi i-a comunicat unlucru similar, respectiv, iminenţaarestării mele, cerându-i imperativ ca prietenul meu să mă evite. Ceea ce,din păcate, s-a şi întâmplat.

În 1989, în lunile octombrie,noiembrie şi până în 14 decembrie,Generalul Mihale - adjunct la IGP,

trimis expres la Baia Mare, ca săancheteze asasinarea unui minunatcolonel de Miliţie, judiciaristul IvanGheorghe, personaj cu mult umor,deci și sirfiot de elită, - suna la 3 zilela Cabinetul 2 şi raporta că în cel maiscurt timp va lichida aceastăorganizaţie teroristă, SIRFA şi de-sigur pe Preşedintele ei, adică sub-semnatul. Noroc că a fost trimis laTimişoara să se întâlnească acolo pe16 decembrie cu şeful lui, alt general,Nuţă, iar pe 23, aveau să cadă cu

elicopterul ştiut şi să moară lângăAlba Iulia. Martori sunt toţi ofiţeriidin vremea respectivă de la IGP Ma- ______________________________

Mihai Bandac şi Nichita Stănescu

Doi prieteni buni:Nichita Stănescu şi Mihai Bandac

______________________________ ramureş, fiul nefericit al lui Gheor-ghe Ivan, Artur, şi deopotrivă doiactori binecunoscuţi, foşti studenţi deai mei, ajutaţi la rugămintea mea deregretatul colonel şi traumatizaţi peste poate în acele două luni şi jumătate deanchetă dură și de infern. Îfricoşaţi, l-au rugat pe actorul OIM, de la Teatrul Naţional să mă avertizeze de urgenţă,iar acum câţiva ani, DD, venit cucolegii de an, promoţia 1984, şi eicunoscuţi şi îndrăgiţi actori, ca să măcolinde în ajun de Crăciun, a relatat,spre stupoarea tuturor, cu amănunteînfricoşătoare, întâmplarea incredibilădin toamna lui 1989...

De altfel, colonelul şi pictorulŞtefan Budecă, cel care, din parteaSMB răspundea de UAP, întâlnindu-mî întâmplător în Piaţa ValeaIalomiţei, din Drumul Taberei, lângă blocul lui, aproape plângând, mi-arelatat cu lux de amănunte, toateînfricoşătoare, timp de două zile, o parte dintre cauzele şi regizorii,întâmplările dramatice în care am fostimplicat, fără voie, şi, mai ales, fărăvină.

Se ajungea până la Cabinetul 2, prin consilierul chimist principal,cumnatul unui artist plastic, şef pe laUAP, şi omniprezentul Gogu, dinCPEx, patronul clubului de laComana.

Continuă să circule pe Internet,multe dintre versiunile cunoscute. Înmarea lor majoritate denaturând, dinignoranță, neglijență sau inconștiențăsau chiar deliberat, caracterul ei real.

În Cartea lui Aurelian Titu Du-mitrescu, Nichita Stănescu atât câtmai ştim noi , scoasă la Editura Li-tera, deci necenzurată, în 1987, la so-licitarea lui nevinovată, am încercat pe cât s-a putut să ofer nişte comen-tarii şi interpretări să le zicemartistice şi, pe cât se putea, obiective.

Cu prudenţă însă şi modificându-iconjuctural titulatura. Ziceam că estevorba de… Societatea Internaționa-lă Filantropică în vederea →


6/88

6

Renaşterii… Frumosului... prin Artă...

Va trebui refăcută din temelii is-toria adevărată a acestei întâmplări u-nice, inconfundabile şiireversibile. În totalitate culturală,visătoare, ludică, decentă, morală,constructivă, eroică. Fascinantă defiecare dată, în toate versiunile carecirculau în epocă.

Bineînţeles scăpate de sub con-trol. Chiar dacă a fost înfiinţată o Di-vizie anume pentru cercetarea şi su- primarea ei în cadrul DSS, direcţia I,și SMB. Știe foarte multe lucruri înacest sens domnul Nicolae Croitoru,fostul secretar cu propaganda alCapitalei și viceprimar și sperăm săgăsească timp să le facă publice. Afost poate cea mai dificilă problemă a

mandatului său și a rezolvat-oexemplar, într-un context în totalitateostil. Era vorba, atenție de un complotarmat organizat minuțios de cătreSIRFA. Cu armament ușor și greu șimai ales… cu aruncătoare de flăcări!Îi și vezi pe Toma Caragiu și Nichi-ta sau Ion Băieșu, mânuind cu abili-tate respectivele aruncătoare de flă-cări… De verbe, cum spuneam noi.

În vara lui 2003, la vernisajulexpoziţiei mele de la Veneţia,distinsul critic, poet şi remarcabil om

de cultură Grigore Arbore, prezentându-mă, a vorbit preţ de douăore despre dramaticele întâmplări decare vorbim, el un serafic, delicat, daractiv sirfiot, ştiind lucruri foarte gravedespre întreaga acţiune şi, mai ales,despre fanatismul şi mizeria morală, aunui căpitan de la Dir. I a DSS, VM,care răspundea de UAP din teritoriu(omniprezent la seratele tovărăşeştide la parterul blocului de ateliere dinstrada Eforie, a unui plastician, VirgilMihăiescu) şi care, normal că acuma

e, bine merci, general stimabil şi cu o pensie substanţială...-Nichita a fost mereu îndră-

gostit. A intrat în viaţa multor fe-mei, multe femei i-au intrat în viaţalui. Ce însemna femeia pentruNichita? A fost femeia sursă deinspiraţie pentru Nichita? Ar fiputut exista o femeie ideală pentruNichita ?

- Poezia sa de dragoste, lirica sa,reprezintă cel mai bun răspuns la oasemenea întrebare, categoric reto-

rică. Iar Gabriela Melinescu, ar putea reprezenta, cel puțin pentru olungă perioadă, poate chiar pentrutotdeauna, tipul de femeie ideală, de

iubită, de nevastă și, deopotrivă, demuză. Dar cine se poate încumetavreodată să afirme cu tărie și sărăspundă... public... de o asemeneaafirmație ?

Nichita, îngerul blond , a fost unetern îndrăgostit. De lume, de Uni-vers, de cer, de pământ, de lună, destele, de cântec, de tot ce e frumos și bineînțeles de fetele frumoase.

Deopotrivă la suflet cât și laînfățișare. Poeziile lui, mai ales din prima perioadă, ilustrează cu priso-sință acest adevăr. S-a îndrăgostit și aiubit de fiecare dată cu toată ființa sași cu mare tandrețe. Fără prejudecăți,strategii și calcule, abandonându-secu totul. Cu toate riscurile implicite șiinevitabile și nu au fost puține.

Să ne amintim însă ce spuneau

mama şi sora lui, persoanele cele maiautorizate:- Mariana Stănescu - ,, Era

foarte răsfăţat. El să ştiţi că a plecatla Bucureşti vedetă, dar nu eravedetă scriitor, era vedetă că-l plăceau toate colegele. (…) Îl plă-ceau fetele, veneau aşa ca la stup lael, avea un farmec extraordinar . (…) El a plecat din Ploieşti cu o aură. Erau multe fete, foarte frumoase din Ploieşti, care se băteau pe el (…) Atunci eram un fel de mesager.

Confident. Ajutor la divorţuri şi, bineînţeles, omul care i-a păstrat toate secretele. N-am spus niciodată nimicnimănui. Avea încredere deplină înmine. Le-am păstrat întotdeauna doar pentru mine. Nu spuneam un cuvântdespre el şi sunt o groază de lucruridin viaţa lui pe care le ştiu numai eu.(…) Sunt nişte momente când un frateare nevoie de o soră, clar…Nu poţi să-i spui nici iubitei, nici nimănui denişte lucruri pe care trebuie să le faci, adică ai nevoie de un sprijin.

(…) - Tatiana Stănescu - mama poetului: Totuși dragostea lui ceamare a fost Magdalena.

Mariana Stănescu: Nu poți să- ______________________________

Cu Gabriela Melinescu

Cu Doina Ciurea _____________________________ ţi dai seama. Era o dragoste la 17ani. A iubit-o foarte mult pe Adriana

Enescu. S-au înţeles foarte bine. A fost perioada lui de maximă creaţie. Pe urmă au fost Gabriela Melinescu, Mihaela Mihăiescu, Rodica Dines-cu… Au fost foarte multe femei de foarte bună calitate în viața lui: femeiextraordinare, nemaipomenite. Toatel-au iubit, l-au ocrotit, dar în finalvroiau să pună stăpânire pe el. Nini nu suporta și atunci pleca, chiar dacăele nu erau cu nimic vinovate. Asta a fost fatalitatea.

Și-a dorit să aibă o familie adevă-

rată. A vrut să stea cu mama, cu mi-ne: să aibă o familie. Și-a dorit să stea liniștit: familia să-l iubească, să-l respecte și el să poată să scrie.

A fost foarte chinuit. Nu a avutnici casă, nici mâncare în ultima pe-rioadă. A fost o perioadă așa de cum- plită, încât nu vreau să-mi amintesccă simt că înnebunesc...

Dacă n-avea mâncare…? În ultima perioadă, când a murit

tata, s-a întâmplat ca Nini să secăsătorescă. A fost o viață cumplită

pentru mine. El era foarte necăjit.Toate astea au grăbit moartea lui. De foarte multe ori, duminica mă suna șimă duceam cu mâncare. El era obiş-nuit, la noi în casă, să fie mâncare.. El a divorțat de Doina. După 21 deani. El n-ar fi vrut să divorțeze de Doina , ca să nu se însoare cu cine știe cine…

Noi, eu și Mihai, am fost marto-rii la divorț. Nici nu mai voia sămeargă la tribunal. Vroia să seîntoarcă.

Era un timp când îl părăsiserăchiar şi prietenii …

Cred că în aceşti ani de →


7/88

7

disperare, l-a întâlnit Dora. Nu-i port răutate, dar eu, ca

soră a lui Nichita , am impresia că femeia aceasta a fost în viaţa lui Nichita un accident… Dacă eu, soralui, aveam sacramentala grijă ca fratele meu, poetul Nichita Stănescu , să fie sătul, odihnit, să-i fie cald, să-i fie comod – apoi el, din partea ei, nua simţit acest lucru…

Nini nu a avut, nu a simţit căl-dura unui cămin în anturajul ultimi-lor ani alături de cine a fost. Să măierte Dumnezeu, dar de la moartealui Nini nu ştiu dacă Dora i-atelefonat mamei măcar o dată…

O… Gabriela , poeta Gabriela Melinescu, a fost cea care ţinea la el grozav. Mai ţin minte cum îl căutamîmpreună la Restaurantul rusesc de

pe Kisseleff, pe la ore cam întârziate. Nini era ca Pasărea Phoenix –după o masă bună, o vorbă caldă –îşi revenea imediat şi căuta universulcăruia îi era captiv – cartea scrisă. Nu a putut obţine de la această viaţăo calmitate normală şi atât denecesară unui om de creaţie, cu atâtmai mult pentru o viaţă zbuciumatăca a lui, cu sufletul fume-gând pestetot, oriunde - ar fi fost.(…)

Problemele sentimentale la elaveau dimensiuni foarte mari, pe care

nu reuşea să le rezolve niciodată, înniciun fel. Deci, din punctul de vedereal vieţii personale a fost foarte zbuciumat.

(…) Şi pe urmă, el avea cevaaşa… nu putea să stea singur. Singur fizic, mă refer. Că el de fapt era singur. Dar simţea nevoia să aibă pre- zenţa cuiva, să fie cineva în jurul lui şi chestiunea aceasta îi aducea demulte ori multe necazuri…!

Şi din partea sentimentală, că seîncurca cu cine nu trebuia… A avut

acest lucru de mic. N-a putut să stea singur…”- Prin ce era distinct Nichita

într-o lume ţintuită, totuși, subclopotul unei ideologii oficiale?

- Poncifele unei epoci ? Nu sunteu în măsură să-mi dau cu părerea peo asemenea temă. Care de fapt nici num-a interesat vreodată. Nici în cazullui și nici în cazul altora. Purtam însuflet, poate, liniștea și echilibrultransmise tacit de către profesorulmeu, marele pictor Alexandru

Ciucurencu, cel care își realizaseopera-i inconfundabilă, în vremuri șicontexte mult mai severe şi, atenţie,fără să-i picteze, să zicem, pe Lenin

______________________________sau pe ştiu eu mai ce om politic.

Vremurile au trecut, picturile lui aurămas și nu se supun decât judecățilorestetice, sau de gust. Mă refer desigurla gustul educat, rafinat.

S-a scris și se va mai scrie multîn această direcție. Se întâlnesc, inevi-

tabil, tot felul de păreri și uneoritransformate chiar în instanțe (?!).Iubitorul de artă, de poezie, le discer-ne cu obiectivitate sau chiar le ig-noră. Prevalează de fiecare dată va-loarea artistică.

Activişti ai suferinţei , eraapelativul său preferat, de multe ori laîntâlniri prieteneşti.

Mai ales după încercarea - foarteviolentă şi dură, de blocare de cătredirectorul Muzeului de Artă (în acordcu prietenul său, generalul Dima, şi

desigur alţi activişti de teapa lor) amanifestării din 15 iunie 1983,dedicată lui Mihai Eminescu. Lacererea lui expresă, există imprimareasecvenței respective, vocea lui fiindde un dramatism greu de suportat șiacuma după peste trei decenii.

În 13 decembrie a anului respec-tiv, se întâlnea cu Măreția frigului .

Dar să-i ascultăm mai bine oultimă confesiune, un ultim credouartistic a lui Nichita:

-,,A face artă în care nu crezi mi

se pare culmea jegului. A jeguluiartistic. Dacă nu eşti apt, dacă nucrezi ceea ce iscăleşti în spatele unei pagini, mai bine îţi tai mâna cu care

iscăleşti şi-ţi rupi ochiul cu care aivăzut litera scrisă”.

(Declaraţia fără echivoc a poe-tului din interviul filmat de cătrestudenţii anului II Imagine de film, dela clasa prof. George Cornea, 1982.Avea în vedere - spuneau zâmbind cusubînțeles cei din echipa de filmare şihărnicia - foarte bine răsplătită - a portretiştilor votivi binecunoscuţi dela atelierele din Pangrati)

- Nichita Stănescu şi-a iubitlimba pe care a şi îmbogăţit-o cuinvenţiile sale lingvistice. Şi-a iubitPatria. A se vedea eseurile lui. Cecredeți că ar putea justifica acuzelede colaboraţionism cu regimultrecut, aduse de unii lui Nichita?

- N-am prea urmărit fenomenul șica atare nu am cunoștință de aseme-

nea întâmplări.Le-am auzit invocându-le plinede amărăciune, doar pe mama și pesora lui. Și atunci, invariabil, cuumor, apelam la vorbele cânteculuicelebru prin anii `60 : spune-mi unde,când și cum?…respectiv… cine a datcu piatra… ?

Să nu fie cumva vorba de cinevade la un ONG de pe la Comana. Ar fide tot hazul.

Cred însă că este un prilej potri-vit ca să evocăm ce declara la Londra,

prin 1969 (?) pe prima pagină a unuicunoscut cotidian de al lor. La între- barea pătrunsă de solemnitate a uneiziariste: în ce sistem ați vrea să trăiți, socialist sau capitalist, dacă v-aținaște din nou ? el răspundea zâmbindcomplice: - în cel de al treilea…!Ziarul respectiv a stat mult timp pemasa poetului acasă la Mariana sauacasă la Constantin Chiriță, lavedere, cum se spune, spre deliciuloaspeților. Mai ales că pe aceeași primă pagină, cu tot cu poza aferentă,

se afla și declarația prietenului săuFănuș Neagu, cu care se aflase peacolo, într-o vizită culturală. Dar astae o altă poveste, cu altă întrebare și cualt răspuns, la fel de surprinzător șielocvent.

Să cităm însă afirmaţiile făcute peo asemenea temă de către mama şisora lui:

- Ovidiu Suciu - Să ne întoarcemla o dominantă a sa: la patriotism, cadimensiune morală esențială a lui Nichita.

- Mariana Stănescu: De micera foarte mândru că-i român,mândrie moștenită de la taică-su. A fost crescut în mare respect pentru →


8/88

8

familie, față de părinți. De fapt, tata a fost unul dintre cei mai bine educațibărbați pe care i-am întâlnit vreoda-tă. Toată această educație au sădit-o,mama şi tata şi-n Nini .

Când a fost propus la premiul Nobel, i s-a spus (nu vreau să spun decătre cine):- „Fă şi tu dizidență că o să-l iei precis!”. - „De ce? Poeziamea e mai presus de orice...”

Vedeţi dumneavoastră, în ulti-mul timp, Nichita a fost numit şi cola-boraţionist, cei din ocultă, care auavut şi au şi azi vile, maşini, posturi, premii, salarii uriaşe – necruţându-l!.

El, Nichita , nu a avut aproapenimic şi nici nu a cerşit, nu s-amilogit ca să aibă, să obţină. Dacă ar fi fost colaboraţionist, ar fi avut şi elo vilă, ar fi avut de toate. Dacă ar fi

fost ar fi primit şi Premiul Nobel , cu siguranţă. Da, Nichita nu s-a înregimentat cu

nimeni şi la nimic… Împărţea adeseacu mine şi cu mama cartofii pe care-iaduceam de la Ploieşti… Da, a dus-o greu, fiindcă nu a lins blidul nimănui,în faţa nimănui nu s-a căciulit. Aumai circulat bârfe, pe lângă multealtele, că mai e şi…rus, basarabean,evreu…! Dar balonul s-a spartrepede…

- Leonida Lari: Astfel -

neînregimentându-se, nici în sus, niciîn jos, nici în dreapta, nici în stânga- nu i-au dat nimic?

- Mariana Stănescu - Da, auvrut să-l înregimenteze, să-l angajeze. Din instinct şi din geniu, Nichita nu a făcut-o. Când au văzut că nu le merge – au început să-l şantajeze. Când auvăzut că nu-l pot mişca nici aşa, auînceput să-l blocheze cu tăcerea…această maşinărie l-a şi zdrobit în fond… Nu a putut obţine de la aceas-tă viaţă o calmitate normală şi atât

de necesară unui om de creaţie, cuatât mai mult pentru o viaţă zbuciu-mată ca a lui, cu sufletul fumegând peste tot, oriunde - ar fi fost… Darmă doare şi pe mine când mai bâigu-ie unii astăzi (tot din cei care au detoate) că Nichita a huzurit pe timpulcomuniştilor, el care nu a avut nimic(în sens de avere) în viaţa asta. Dum-nezeu să-i ierte că nu ştiu ce vorbesc!Sau mai contează că aruncând cu pietre în memoria plină de lumină amarelui poet român care a fost Nichi-

ta Stănescu pot atrage atenţia cuivacă ,,uite, mă, ăsta până şi pe Nichita îl critică! E tare!?”. Pe dracu’!...ceicare l-au agresat pe Nichita în presă,

cei care mai aruncă glod şi astăzi peste geniul lui – nu vor căpăta nimicdin toatea acestea, doar uitarea. Iar poezia lui Nichita Stănescu varămîne la o cotă încă neîntrecută decontemporani în secolul XX.

Viaţa l-a devorat. Dar nu a putut mânca sufletul lui luminos. Învingător a rămas el, Nichita şi nunoi cei care îi supraveţuim…

(…) A fost extraordinar de mo-dest. Şi nici nu avea de ce să fie favorizat, pentru că el n-a făcut abso-lut nicio concesie…Numai datorită felului de a fi în vorbire, genial, ştiaca în toate discuţiile să ocolească a-numite subiecte şi într-un fel şi să ob- ţină ce dorea, dar fără să facă niciun fel de concesie. (…) Iar de favorizat… nu, categoric nu a fost. El şi-a

obţinut totul prin mintea lui… genia-lă… aşa a reuşit să apară în cărţi şiîn presă. Nu, n-a fost favorizat, el a fost nu modest, vă spun, chiar foartemodest.

(…) - Ilie Purcaru - Aşa, vorbeale clasicului în viaţă...- Nichita Stănescu - Care clasic, care viaţă,bre? Care clasic, care viaţă? (25iulie 1985)

-În biserica din Drobeta TurnuSeverin, unde se oficia nunta care,poate, i-a grăbit sfârşitul, Nichita i-

a cerut preotului să mai spună odată rugăciunea „Tatăl nostru”numai pentru el. Era Nichitacredincios?

- În preziua plecării la acea nuntăcu dar blestemată, avertizase trei per-soane apropiate (Mariana Stănescu,Raluca Tulbure şi subsemnatul) căeste posibil să nu se mai vadă nicio-dată... Răcit cobză, transpirat şi foarteslăbit, pus în situația inadmisibilă dea se deplasa acolo, departe, avea o premoniţie sumbră. Iar în seara nunții

respective, vlăguit și ajuns la limita ______________________________

Nichita Stănescu şi Ion Frunzetti

______________________________ puterilor, fiind foarte credincios, asperat să primească în ultima clipă,un ajutor Divin. Pe care nu l-a mai primit. Rugăciunea nu a ajuns la timp.De ce oare ?

- Cum era Nichita ca gazdă?Cine-i păşea casa, de ce era vizitat/căutat Nichita?- Eu nu mă simţeam bine în micuţulapartament de două cameredecomandate din Piața Amzei şi,atenţie, obţinut de la Primărie la inter-

venţia pictorului Constantin Piliuţă. Nu-mi plăcea atmosfera şi lumea ce-lfrecventa. Desigur, cu unele excepţii.Mergeam foarte rar, de obicei la câteo solicitare culturală de a lui de tip sirfiot . Întotdeauna duceam un cartonde savarine, pateuri şi cornete cuîngheţată. Pentru ficatul lui şi desigur pentru admiratoarele ce nu lipseauniciodată. Era întotdeauna majestuosşi deopotrivă adorabil. La o asemeneaîntâlnire, dintr-o minunată noapte devară a anului 1975, solicitându-i reto-

ric frumoasei studente Luminița Tu-dor să deseneze și să surprindă at-mosfera şi clipele unice, cu AugustinFrățilă, cu toţi cei prezenţi şi cu el înfrunte, la inițiativa mea spontană, ne- am deplasat în apropiere, am urcat lamansarda fostei Şcoli medii de artă,l-am trezit pe Mircia Dumitrescu,l-am luat cu noi, cu tot cu creioanelelui colorate, acasă la Nichita şi deatunci a devenit scribul, respectiv re- porterul special plastic de pe teren, alacelor ireversibile clipe din Piaţa

Amzei.La solicitarea marelui actor şi

dascăl, Octavian Cotescu, invitat săse întâlnească cu studenţii din →


9/88

9

anii III de la actorie şi regie de teatru,se dovedea de fiecare dată, un pedagog foarte inspirat, nuanţat şiconvingător. Au rămas memorabile: Lecţia despre cub, Despre simbol, Despre Emines-cu , Despre statuia sculptorului Gheorghe Anghel de la Ateneu.

Îmi era însă foarte greu să-l scoldimineaţa, să-l ajut să-şi îmbrace pulovărul arhicunoscut şi să încerc săajungem la timp la facultate.

A fost foarte legat de cauza Emi-nescului. M-a luat cu el de multe ori,la începutul anilor ’80, la nişte miste-rioase şi tensionate şedinţe, care seţineau la Muzeul literaturii, în putereanopţii, până spre dimineaţă, ferite deochii indiscreţi şi dedicate în totalitateşanselor de editare a Integralei Emi-

nescu. Urmăriți învariabil de douămașini negre, atunci îi duceam pe lacasele lor pe unii dintre participanți.Inimoși dăruiţi și îndrăgiți scriitori.

La sugestia lui, am realizat şi seaflă la Slobozia, pe peretele Palatuluiculturii - Ionel Perlea, lucrarea deartă monumentală - Zeiţa Ceres (Co-manda oficială era pentru celebra Vi- zită de lucru... iar el mi-a recomandatcu umor... Vizita de lucru a tovarășei zeiţe Ceres.( Și culmea, a întrunittoate sufragiile oficialităților), iar la

Palatul copiilor, cele două marilucrări de artă monumentală: Eminescu şi muzele poeziei şi Arta populară şi muzele.

- Pot prieteniile să omoare?Spuneaţi cândva că Nichita Stănes-cu a murit cu zile şi că de moartealui sunt vinovaţi şi.... prietenii sau,mă rog, cei care-şi fluturau prie-tenia cu Nichita: Nichita nu trebuiasă facă acel drum din 9, 10, 11decembrie 1983. Se simţea epuizat şi, fiind răcit, era îngrijorat. Nunta aia

cu dar se putea ţine şi fără el, maiales că era în reluarea sătească, du- pă ediţia orăşenească. Afirm şi cu a-ceastă ocazie, şi o să afirm mereu, decâte ori o să pot, că Nichita a muritcu zile”, spuneaţi în cartea luiAurelian Titu Dumitrescu – Nichita Stănescu, atât cât mai ştim noi - apărută în 1987 la Editura Litera.

-Am afirmat de fiecare dată,tranşant, fără echivoc şi cu argumenteacest lucru. Dar să le ascultăm cumare atenție pe mama şi sora lui :

-Mariana Stănescu - ,,Nu era pregătit pentru moarte. Din păcate,nu ştiu ce s-a întâmplat cu el în ul-tima perioadă şi cu ce au contribuit

toţi cei care au tras de el…De aia vă spun că el nu era pregătit pentrumoarte, repet, nu era pregătit pentrumoarte… pentru că el începea un nouciclu de opere…

Este o zi din viaţa lui, înainte demoarte, pe care eu nu o ştiu… Dacăeu ştiam… eu ştiam ce trebuie de făcut… Eu îl cunoşteam bine. astaeste una din neliniştile care mă frământă… faptul că nu ştiu nimicdespre o zi din viaţa lui. N-am pututeu să fiu lângă el atunci, tocmai eu,care întotdeauna eram lângă el…

Că el a fost internat la Spitalulde urgenţă Floreasca şi eu am fostanunţată dimineaţa la 6 că a murit…Că el dacă mă chema când a început să se sufoce când a venit de la gară… El nu avrut să plece la nunta aia…

-Tatiana Stănescu - I-a spus şilui Mihai. Care a scris în cartea aia alui Aurelian Titu Dumitrescu că s-adus la nunta aceea cu dar…că putea să dăruiască… plicul fără să se du-că… că era o mascaradă… Noi sun-tem o familie de friguroşi… Şi îi erarău, foarte rău... S-a dus bolnav..

- Mariana Stănescu - Îi era foarte rău… deja era obosit…El a fost dus acolo… el nu a vrut să mea-rgă… Şi asta îmi reproşez că nu amavut destulă putere, n-am fost pe fază

pe momentul acela… Dar să nu ştiu eu când a venit dela Turnu Severin…!? Şi eu să nu ştiucând a fost internat la Spitalul deUrgenţă !?

În acelaşi rând, sunt convinsă,am fost de atunci convinsă, că nutrebuia să meargă la Turnu Severin… Am tot vorbit despre asta... a fost oînscenare… Acea nuntă unde el a fostnaş al familiei Condeescu a avut locîn vară, cu toate cele cuvenite şi în- scenarea cu chestiunea cu darul era

inutilă… şi periculoasă... pentru că ______________________________

era frigul din decembrie… Şi numaiun inconştient, ca să nu spun altceva,îl duce pe un om bolnav înafara casei şi unde…! Iarna el n-ar fi dorit decât să doarmă puţin şi să aibă o mâncă-rică caldă… era extraordinar de obosit... Era şi friguros şi era şi bolnav…Şi acolo s-a dus pentru amărâtulacela de dar…

De ce a murit ? Pentru că ei, mirii de la nunta cu

dar, s-au despărţit. Ofelia nu mai ecu Alexandru , i-a luat-o Petru Cre- ţia… şi pe chestia asta Alexandru aajuns directorul Muzeului de litera-tură, băiatul lui are bursă Soroş în America… Ofelia e doamna Creţia ,toţi au viaţa aranjată bine, adică foarte bine şi eu am rămas fără frate şi mama fără băiat…

Este o lipsă de suflet să vezi aşa,un om, un scriitor, când ştii că-i unartist, cum să-l duci tu acolo să-lhârjioneşti ? Ca să dea darul acelade douăzeci de mii…care tot ei i l-au pus în plic, că el nu-i avea…

Nu se făcea, dacă aveai bunul simţ, când ai un om aşa lângă tine, să faci aşa ceva, să-l expui, să-l duci lao aşa mizerie, că nu era nici numărde circ, nici acrobat...ce era numărulminune…? Ca să deschizi darul... sădai 20.000... că asta a fost…,,

… Da, cu moartea lui sunt niştelucruri care nu sunt în ordine. El aavut temperatură, nu s-a prezentattrei zile la doctor, a venit pe tren cu40 de grade, s-a sufocat toată ziua şia ajuns seara la urgenţă. Pentru mineeste un mare semn de întrebare ?!

Dar, în ori ce caz, mi se pareincredibil, să vii într-un tren îngheţat,de la Turnu Severin, de la nunta aiablestemată, cu temperatură, să ajungi foarte târziu la Urgenţă şi acolo sămori !?…

….Este o mare durere în toate…Toţi l-au consumat... Şi toţi careveneau… aşa-zişii prieteni… veneau şi-l consumau nici vorbă să-i zică… Nichita... să te odihneşti şi tu… toţi, sau aproape toţi, au înţeles să vină cu sticla sub braţ… la mine aicea el n-a pus gura pe băutură… Că a avutmâncare, a avut linişte, a avut cărţi,i-am făcut toate gusturile, l-am răs- făţat. Îi veneau prietenii în vizită… A suferit din cauza unora din jurul lui…Sunt nişte momente când un frate are

nevoie de o soră, clar... Nu poţi să-i spui nici iubitei, nici nimănui de niştelucruri pe care trebuie să le faci,adică ai nevoie de un sprijin. →


10/88

10

…În ultima perioadă în care pur și simplu l-au omorât, făceau presiuniasupra lui. Toţi cereau ceva. El numai avea timp nici să doarmă, nici sămănânce. Era un adevărat complot aldistrugerii îndreptat asupra lui. Ve-neau la el tot felul de nechemați – inșicare n-aveau nicio legătură cu el șimai ales n-aveau niciun fel de respect față de timpul lui.

Eu nu puteam să-mi permit să-icer cel mai mic lucru să-mi rezolve,iar ceilalți profitau de el pentru orice. A fost oribil ce s-a întâmplat în ul-timii ani în casă la el...”

-Cum apreciaţi posteritatea lui Nichita? Este el acolo unde îi estelocul în literatura română?

-Categoric că da. Nefiind de spe-cialitate filologică - fiind doar un iu-

bitor de poezie, urmăresc totuși, cuintermitențe, fluxul ideilor și dispu-telor literare, dinamica lor. Cu uneleexcepții, firești și ele la o adică, saucel puțin explicabile, constat un senti-ment plenar de bucurie și satisfacțieestetică de câte ori se întâmplă să sefacă referințe la poezía lui. Ca să numai vorbim de recitalurile inegalabileale doamnei Leopoldina Bălănuțăsau ale mai tinerilor actori și studențidin ultímele generații. Posteritatea îieste și îi va fi întotdeauna favorabilă,

îl va avea la suflet. Nu ca verișoaraei, respectiv vremea vieții lui pământene.

M-am referit la acest lucru, înmartie 2008, cu ocazia FestivaluluiInternaţional de Poezie de la Ploieşti, care îi poartă numele. Erau prezenţimulţi colegi de ai dumneavoastră,critici, eseişti, literaţi de toate genu-rile şi calibrele, împătimiţi de poezialui şi nu numai.

Organizatorii mă onoraseră chiarşi cu un rol important, dar cumva

peste putinţele mele reale. Poate pentru simplu fapt că, după 1990, defiecare dată, la dorinţa ei expresă, amadus-o la Ploieşti, cu maşina mea şiam secondat-o clipă de clipă, pe soralui, preşedinta Fundaţiei NichitaStănescu, regretata MarianaStănescu.

Se aflau desigur la mare preţ, pelângă alte asemenea binevenite operede cercetare, cele 6 volume ale in-tegralei Nichita Stănescu, scoase subegida Academiei Române, alcătuite

de prestigiosul cercetător MirceaColoşenco şi prefaţate de către neo- bositul coleg de clasă şi de generaţieal sărbătoritului şi îl numesc, cu

admiraţie, pe profesorul, istoricul şicriticul literar Eugen Simion.

La insistenţa mea, neputându-seobţine prezenţa poetesei GabrielaMelinescu – pentru care militasem preţ de 3 luni, avea probleme desănătate, la ea acolo la Stockholm - atrimis o scrisoare de aniversare, carea deschis lucrările Festivalului şi le-a prezidat în cele 3 zile.

*

Scrisoare de aniversare Dragă Nichita, ştiu că poţi să

auzi de acolo din eternitate. Eu ţi-amvorbit mereu, la fiecare aniversareaprinzând o lumină lângă portretultău.

Acum e vorba de o aniversaremai mare când toţi cei iubiţi de tinete vor sărbători şi învia în oraşul tău

drag, Ploieşti. Ai împlinit şaptezeci şi cinci deani în nemurire şi acesta e un lucruextraordinar.

Lumina din poemele tale se ada-ugă lumii terestre şi acelei luminiascunse despre care se vorbeşte înCabală – lumina înţelepţilor sfinţi, aorbilor şi a poeţilor.

Pentru că tu ai avut întotdea-una în tine acea lumină ascunsă, Emuna, învăţând despre tot ce există pe pământ şi cer fără să treci prin

uşile şi ferestrele bibliotecilor, dândnume noi a tot ce cădea sub ochiităi, descătuşând limba de clişee, propunând o nouă orientare spre fiinţă ca normă a fenomenului vital.

La mulţi ani în veşnicie, Nichita!

Gabriela Melinescu 31 Martie 2008

______________________________

Gabriela Melinescu, portret deNichita Stănescu

______________________________ *

Tot atunci, spre surprinderea şisatisfacţia - îmi place să cred - a celordin Prezidiu, dar poate mai ales aîntregii asistenţe, am afirmat, ritos şi poate imperativ:

,,Foarte multe persoane care l-au frecventat - şi despre care el, în antu-

me ş postume, aproape că nu a făcutreferiri - din diferite raţiuni, în toatecazurile însă ireverenţioşi, iresponsa-bili, fără excepție vinovaţi, lansează zvonuri şi legende ,,impregnate dealcool”.

Nu mai ascultaţi pe nimenivorbind despre viaţa si moartea lui. Ascultaţi-l numai pe Nichita Stănescu, despre viaţa lui, desprecrezurile lui, despre cei din jurul lui.Credeţi-l numai pe el. Nu-i ascultaţi pe ceilalţi. N-aveau cum să-i înţe-

leagă unicitatea şi măreţia şi asta încel mai bun caz. Căci ceilalţi, desprecare el, poetul – aşa cum afirma în-durerata sa soră - avea păreri clare,“ştiindu-l pe fiecare cât îi poate pielea”, precum era previzibil, de fie-care dată, vor vorbi despre ei - el, celevocat, nefiind decât un martor alvieţii şi poate‚ “operei” lor, de celemai multe ori aflându-se în starebahică.

Citiţi doar cele trei interviuriacordate de mama şi sora lui pentru:

Tribuna de la Cluj din 29 octombrie1992, TVR Cultural 1993 - Emisiunerealizată de Elisabeta Mondanos şiîn Glasul naţiunii de la Chişinău,nr.1 din ianuarie 1994. Şi deopotrivăascultaţi-o pe Mariana , minunata lui soră, relatând - în interviul acordatlui Eugen Zainea, de la postul deteleviziune SigmaTV – grozăviidespre condiţiile familiale şi socialeîn care şi-a trăit ultimile clipe frateleei. Citiţi şi ascultaţi (se află imprimat pe casetă audio) ultimul dialog purtat

de de către poet, cu prietenul său deo viață Ilie Purcaru și în vederea pu-blicării în revista Flacăra a unui nouinterviu, în continuarea celui din →


11/88

11

1981. Era în vara lui 1983, 25 iunie,cu câteva luni înainte de plecarea sadefinitivă.

Veţi afla tot ce vă interesează şice trebuie să ştiţi...

-Mariana Stănescu - Nu numaică scria extraordinar, dar avea un geniu al vorbirii, al comunicării, pecare nu l-am întâlnit la nimeni. Atâtde ușor se plimba peste tot, în toatedomeniile – filozofie, religie, matema-tică. A fost o adevărată minune. Demulte ori mă gândesc că poate a fostdotat cu ceva supranatural.

- Ovidiu Suciu: Ați pomenit deanumiți „inși” care l-au strangulat,l-au înăbușit pur și simplu ?

- Mariana Stănescu: Au existat,dar ce s-a întâmplat în ultimul an parcă toți erau rostogoliți pe scări.

Se întâmpla un fenomen în Amzei, pecare n-am reușit să-l contracarăm. Înultimul an, s-au întâmplat niște lu-cruri pe care nu le înțeleg. Chiareram îndepărtată de el, sistematic. Şinu că nu eram primită... Dar se în-tâmpla ceva, acolo... „Porţile”, careerau acolo, erau mai puternice decâtnoi, cei care i-am dorit binele... Dincauza asta s-a-ntâmplat şinenorocirea să moară cum a murit...Şi a fost şi devorat de aceste roiuri.

Nu a fost protejat şi ocrotit de

cei din jur. A avut câţiva prietenibuni, dar datorită şi felului lui de a fi, avea o generozitate de un tip special, aproape până la distrugere,adică ar fi dat totul numai ca să nu supere pe nimeni, să nu deranjeze, sănu refuze pe nimeni. Şi nu a putut să se protejeze, practic.

Sigur că şi-a mai găsitalinarea, să spun la mine, la Mihai ,la un alt prieten adevărat, dar astaera o picătură într-un ocean de stresextraordinar de mare. Şi pe urmă a

avut perioade foarte, foarte grele. Perioade grele, de început, cândîncepuse să publice.

Perioade de sărăcie, lipsă debani.

Probleme sentimentale, care la elaveau dimensiuni foarte mari, pe carenu reuşea să le rezolve niciodată, înniciun fel.

Deci din punctul de vedere alvieţii personale a fost foarte zbuciu-mat. Adică rar, când mai venea pe lamine îşi mai găsea aşa linişte, că mai

râdeam de prostiile din copilărie, aşamai găsea o oarecare linişte. Dar eraceva aşa, un paleativ, cât de unweekend.

Adică nu, nu a fost protejat….de fiecare dată când avea momente dederută, momente de teamă, momentede pierdere a busolei, dacă pot să măexprim astfel, simţea nevoia să seîntoarcă într-un spaţiu în care săaibă parte de această protecţie pecare a avut-o de mic şi a cărei nevoieo simţea în permanenţă...

…Afară de prietenii care îiexclud de la început, cinci, şase prieteni ai lui, ceilalţi veneau dinvarii motive. Faptul că el era fermecător - partea feminină, faptulcă totuşi era o trambulină. Îi ajuta petoţi, era darnic, le citea versurile. Faptul că înainte de 89 era mediulcel mai elevat.

Lumea se interesa de poezie, a-tunci dacă erai poet aveai populari-

tate… A fi scriitor, actor, era o popu-laritate enormă….…I-au consumat şi viaţa şi mai

ales, lucru care este paradoxal, eldespre fiecare ştia exact ce-i poate pielea. Şi totuşi îi admitea, le citeatextele, ştia care este lichea, care nu-italentat..

Avea o chestiune de asta, aşa,adică el în sinea lui ştia despre fie-care totul. Dar nu putea să-i îndepăr-teze. Eu n-am întâlnit aşa ceva, adicănu putea să refuze pe nimeni.

Era extraordinar de conştient,despre fiecare ştia tot, radiografiecompletă. Adică nu-l trăgea cineva,el se lăsa tras, dar el ştia clar cu cineare de-a face.

Cluj-Napoca, vernisaj la expoziţiaMihai Bandac, “Anotimpurile”, cu

Gheorghe Mureşan şi DumitruFărcaş (15 noiembrie 1981)

______________________________ I -au consumat mult, sigur şi din

sănătate şi din viaţă şi din tot şi dintristeţea de care a fost înconjurat…

Avea o mare tristeţe, se simţea singur. El era aşa în tot, dar el era singur, căci el suferea de singurătateaasta fizică şi simţea nevoia unei

apropieri… care poţi să o înlocuieşti şi cu un câine la un moment dat. Darel a fost foarte însingurat...

…A fost în permanenţă înconju-rat de roiuri, cum spuneam, de prie-teni sau mai puţin prieteni, dar el a fost în permanenţă, în realitate, a fost singur…Şi a fost şi devorat de acesteroiuri…. Sau el, nu ştiu, cred că elera conştient de chestia asta…el ştialucrul acesta… dar nu putea să seapere, din ce motive, din structură,din fire?

Îl luase valul… da… căci era ex-traordinar… avea o bunătate de asta, princiară, avea ceva de structură…

-Eugen Zainea: Nichita şi-ar fidorit foarte mult o atmosferă de fami-lie, şi-ar fi dorit foarte mult să aibăcondiţiile necesare să locuiască cu

mama şi cu dumneavoastră. Destinullui până la urmă ar fi fost altul, dacăar fi avut aceste condiţii să locuiţiîmpreună ?

- Mariana Stănescu - Şi eu credcă ar fi fost aşa, dar a fost aşa oconjunctură atunci că nici n-aş vrea să-mi mai amintesc. A fost ceva aşaca un plan diabolic…``

- Cum a fost cu casa aceea dinCăderea Bastiliei !?

- Este o întreagă și dramatică poveste. Pe cale să devină mister și

chiar legendă. Respectiv să-i fieescamotate circumstanțele și în ultimăinstanță să fie total modificat și dena-turant adevărul. Totul a pornit de laordinul dat de Nicolae Ceaușescu luiIlie Rădulescu, secretarul cu propa-ganda al C.C. al P.C.R., în martie1980, în dimineața ce a urmat primi-rii de către poet a Delegației Aca-demiei suedeze, el fiind nominalizatla Premiul Nobel.

(Dar atenție, Biroul UniuniiScriitorilor nu a aprobat propunerea

lui Traian Iancu, directorul acesteia,de a se organiza primirea delegației șiîntâlnirea cu poetul nominalizat, chiarla Sediu, în Sala oglinzilor !?)

Eu personal am fost rugat deNichita, de altfel destul de sceptic, sămă ocup de întreaga chestiune. Eu amscris cererea către primarul Gheor-ghe Pană, eu l-am dus pe la vicepri-marul Nicolae Croitoru pentru astabili detaliile cuvenite, eu am ținutlegătura cu activistul Petre Șteț șidesigur că, l-a solicitarea lui gingașă,

în șoaptă și prin semne, i-am oferiteșalonat, cele 4 tablouri menite săsprijine… artistic… urgentarea rezol-vării problemei.→


12/88

12

Și apoi niciun semn, adică liniște.I se spunea codificat… discreție. Pâ-nă în 21 mai 1981, când, primindOrdinul cultural din mâna luiNicolae Ceaușescu și întrebat decătre acesta cum se simte în nouacasă, a răspuns fără să ezite, spreconsternarea noastră, a celor carecunoșteam realitatea: foarte bine,domnule Președinte…

Și din nou liniște. Peste ani, stu- pefiat, aveam să aflu că a împrumu-tat-o, pentru un termen de câteva luni,unui actor ce-l cultiva și care, aflândde existența deciziei, de la un prietende-al lui de la SGL Capitalei, brusc l-a vizitat și de față cu TraianRocșoreanu, Magda Carianopol și alțioaspeți obișnuiți, i s-a plâns decondițiile sale locative… dificile…

Și în 1983, adică peste un an, poetul părăsea această lume, cu toateale ei, fără să apuce să se mute cumama și sora în vila respectivă,situată într-o curte mare, undeva, peCăderea Bastiliei. Dar să le ascultămdin nou pe cele două ființe minunateși deopotrivă nefericite: →

-Tatiana Stănescu: - Cum a fostcu casa aceea din Căderea Bastiliei!? Ar fi avut 4 sau 6 camere, ar fi stat cumine, cu Mariana, am fi avut grijă deel şi acum eram toţi împreună. Dacă

primarul din anii 80 ai Bucureştiului, Pană, care avea de fapt ordin de la superiori, răspundea cum trebuiecererii pentru ca să i-o dea în patru zile… el ar fi dormit suficient, ar fimâncat bine, cum îi plăcea şi totulera foarte bine.

-Mariana Stănescu: Avea casăaprobată… n-a mai avut casă… Da,era o altă casă, dar el a cedat-o…aînprumutat-o (!?) Nu ştiu exact, darîn ori ce caz stă acolo un ,,demnitaractual, un actor, care n-are rost să-i

pronunţ acum numele…! Da, aşaeste.…Adică era vorba de o casă foarte mare, de o vilă, aproape unconac, undeva pe Căderea Bastiliei.. Dacă e să le pun cap la cap, atâtealucruri apar încât, practic, te înspăi-mânţi ce ai putut să trăieşti şi cine a putut să te înconjoare. Adică nu-ţivine să crezi. Nu-ţi vine să crezi.

Nu ştiu, dar a fost ceva cu casaaia…

- Cum era ca musafir? V-atrecut adesea pragul casei / atelie-

rului dv?- Cum vă spuneam mai sus,apărea când nu mă aşteptam. Atât laatelierul din Drumul Taberei, cât mai

ales la cel din oraş, de pe str. Eforiei.Rămânea până seara târziu. Era ime-diat înconjurat de ceilalţi oaspeţiobişnuiţi, cu precădere studenţii de lateatru. Le dedica poezii, îi încuraja, patern. Dicta și semna. Era însă foartetimid, cuviincios, discret.

Generaţii ăntregi de studenţi de-ai mei, de la teatru, s-au bucurat de privilegiul de a-i fi în preajmă, laatelierul meu. Minunata actriţă şi profesoară, o numesc pe Tania Filip,evocă studenţilor săi asemeneaîntâmplări, aparent ireale.

Memorabilă a rămas întâlnirealui cu Toma Caragiu, de laCrăciunul anului 1974 cred, relatatăcu amănunte emoţionante de cătrecolega mea de palier, IleanaDăscălescu, în prestigioasa revistă

Atitudini de la Ploieşti. Ploieşteancăşi ea, bineînţeles.La începutul anilor `70 era

nelipsit de la așa zisele Bandaciade,sau Plenare SIRFA.

Era fermecător. Se înțelegea bineși se completa cu Fănuș Neagu,Marin Tarangul, Vasile Nițulescu,Constantin Piliuță, OctavianCotescu, Florin Pucă, GrigoreArbore, Nicolae Adam, OctavianCotescu, Iulian Neacșu, Ion Cojar,Mircea Micu și încă mulți alții. De

câteva ori, a venit în sâmbăta Pașteluisă petrecem Învierea împreună, cu prietenii din cartier. Cu vedetele de lateleviziune, cu care mă învecinam șicare mă frecventau, mergeam la sluj- bă la o bisericuță din PrelungireaGhencea, el însoțindu-ne uneori sauașteptându-ne în atelier sau sus, îngarsonieră, întins pe canapeaua atâtde dragă lui, desigur și mie. Toată noaptea și încă prima zi dePaști, dicta și dedica poezii celor prezenți. Aflându-se că este la mine,

până seara se umplea atelierul deadmiratoare și admiratori de ai săi. Se bucura ca un copil de… ciorba demiel, cu borş şi leuştean aflată ______________________________

Gheorghe Tomozei, NichitaStănescu şi Gheorghe Pituţ

______________________________

bineînțeles într-o oală de 10 litri.Ultima dată, m-a vizitat pe 25iulie 1983. Stabilise întâlnirea cu prietenul său de o viață, Ilie Purcaru,în vederea unui nou interviu, având catemă Premiul de la Struga.. . Proiectrealizat doar în parte. Afirmațiile șideclarațiile lui putând fi consideratechiar testamentare...

Cu celebrul inspector peste cultede la Târgu-Mureș, inimosul colec-ționar Gheorghe David, bănuiesc că prieten cu dv., la inițiativa mea,

cândva pe la sfârșitul anilor `70,aranjasem să ne găsească pe la omănăstire din Munții Bistriței, câte onevastă, desigur câte o călugăriță ar-deleancă, învățătoare obligatoriu, ex- presivă și virtuoasă și el să ne fie naș.

Nichita i se adresa cu dragosteși speranță ca atare: nașule, grăbește-te, că ne trece vremea. Nașul s-adovedit a fi foarte serios, a găsit cecredea el că noi râvneam, a tratat custareța toate cele cuvenite și… Nichi-ta nu a mai fost de găsit…Îl răpiseră

niște așa-ziși admiratori și îl duseserăla Costinești… Nu făcea plajă, stăteaîn holul aglomerat al hotelului toatăziua, desigur cu un pahar în mână. Ovară ratată. Altfel, ar fi fost prinMunții Bistriței, la mănăstirile ce neașteptau, la umbra stejarilor și brazi-lor și, cine știe… Păcat, mare păcat.

Gheorghe David a povestit, cudetalii amănunțite și foarte amuzante,întreaga poveste, la o televiziunelocală din Târgu-Mureș, cândva prinanii `90.

Am DVD-ul şi îl are şi naşa,minunata doamnă Elisabeta.-Cum s-a născut „Bandacia-

da”? Sigur, v-a ajutat şi numele →


13/88

13

să intraţi în competiţie cu alte„daciade”.

- S-a născut într-un anumecontext. Patentul îi aparţine luiNichita Stănescu. O altă licenţă… poetică. A dăinuit şi dăinueşte. A fostinterpetată în fel şi chip, de cătrefiecare participant (temporar sau permanent), de către toţi la un loc şimai ales comentată. Cum era şi firesc.

(În anul 1970, la 5 octombrie, Nichita Stănescu, participând pentru prima dată la aniversarea zilei denaştere a noului său prieten, MihaiBandac, simţindu-se foarte bine, încontextul şi anturajul atelierului, cudezinvoltura şi autoritatea sa incon-fundabile, solicită şi în final Decre-tează: ,,Cu începere de astăzi 5 oc-tombrie 1970, cu prilejul minunat al

zilei de naştere a pictorului Mihai Bandac, se institue în Romania Miş-carea Naţională Culturală BANDA-CIADA. Ea se va desfăşura pe parcursul celor peste 30 de zile, carereprezintă intervalul până la data de8 noiembrie, când sunt sărbătoriţi,Sfinţii arhangheli Mihail şi Gavril şicând manifestarea va atinge apoteo- za. După caz şi la cererea partici- panţilor, se vor institui şi ediţiile deiarnă şi de primăvară...” )

-Nichita şi-a exersat adesea ca-

lităţile de pictor, caligrafiind por-trete, mai ales, ori creând semneplastice pentru metafore sau ideipoetice. Cum vă sună: pictorulNichita Stănescu? Ar fi pututdeveni pictor?

-Și pictor și muzician, deopotri-vă. Și nu numai atâta. Desena, inter- preta și sintetiza perfect ideea și ima-ginea respectivă și încă într-un modaparte, inconfundabil. Îmi era dificilde multe ori să desenez în prezențalui. Poate că și de aceea i l-am reco-

mandat pe Mircea Dumitrescu, dese-nator dăruit și în care credeam foartemult, încă de pe băncile facultății. Iardespre urechea și cultura lui muzi-cală, ce să mai vorbim. Este suficientsă ascultăm imprimarea recitaluluisusținut la mine acasă, pe 15 iunie1983, împreună cu Dumitru Fărcaș și Gheorghe Mureșan. Antologic. Onoapte întreagă. Se întâmpla în pre-lungirea seratei Eminescu, organizatăla Muzeul de artă, în sala medievală.

A relatat-o, cu lux de amănunte,

regretatul Ovidiu Suciu în carteadedicată în 2008 marelui taragotistDumitru Fărcaș.

-Care este adevărul cu inter-narea lui de la Spitalul Fundeni dinanul 1981 ?

-Lucrurile s-au întâmplat cam a-șa: cândva, pe la începutul verii, soli-citat de el pentru o scurtă vizită legatăde procesul de divorț cu Doina Ciu-rea, în șoaptă, pe holișorul micuțuluiapartament, mi-a arătat buzele care a-veau urme de sângerare și mi-a cerut,ușor jenat, părerea. Că, de, eramPreședintele executiv de la SIRFA, elfiind doar Primvice-președinte. Aveamare încredere în… eficiența mea…

Am luat imediat contactul cu ce-lebrul doctor chirurg urolog Gheor-ghe Călin de la Fundeni, admirator șicolecționar de al meu, mâna dreapta,se spunea, a doctorului și ministruluiProca.

La scurt timp, a trimis o doctorițăși o asistentă care i-au prelevat ana-lize specifice pentru laboratorul lor.

Peste aproximativ două săptă-mâni, același doctor minunat Gheor-ghe Călin, m-a atenționat că a douazi, pe la orele 11, însuși ministrulsănătății, adică doctorul urolog Proca,avea să vină acasă la poet cu rezulta-tele analizelor. L-am așteptat încurtea interioară a blocului din PiațaAmzei, l-am condus pe scări până laetajul 4, liftul nu mergea și l-am

introdus în micuțul apartament.S-au îmbrățișat, erau cam de ace-eași înălțime și a avut loc următoruldialog:-Domnule Nichita Stănescu, am douăvești. Una mai rea și una mai bună.Cu care doriți să încep ?

-Cu aceea mai rea.-Ei bine, începând de astăzi, sunt

interzise în casa și viața dumneavoas-tră tăriile, fumatul și oboseala, respectiv neodihna, nesomnul, stresul. -Și vestea bună ?

______________________________

Acasă la Nichita. Constantin Stere,Adam Puslojic, - Dragoljub Firulovic

-Aveți permisiunea și chiar re-comandarea să consumați din când, încând, câte un pahar, două, de vin na-tural, căpșunică, zaibăr etc. La anu-mite ocazii. În aceste condiții, vă daucuvântul meu de doctor și ministru,că veți depăși cu mult frumoasavârstă de 90 de ani. Ce-mi răs- pundeți?-Stimate și dragule domnule doctor șiMinistru al sănătății ro-mânilor. În primul rând, vă mulțu-mesc pentruonoarea ce mi-ați făcut-o vizitându-mă și preocupându-vă de modestul pacient care sunt. Dar vă rog să-mi permiteți să trec această mare onoareîn contul tuturor scriitorilor șiartiștilor, care vă sunt sau, încă, nu, pacienți. În al doilea rând, vă asigurcă voi urma neabătut sfaturile

înțelepte și argumentate pe care mi le-ați dat, acum, aici, de față cu bunulmeu prieten Mihai Bandac. Iar în altreilea rând, mă gândesc, foarteserios, de mai multă vreme și cu atâtmai mult în clipa aceasta, că un bărbat adevărat, ca să nu mai spunun poet încercat în luptele cu ideile șirimele, cândva până în 90 de ani sauimediat după, când își vede în rafturicărțile și volumele , o cam taie de peaici, adică pleacă fericit din lumeaaceasta, spre a se mai odihni și dacă

are norocul spre a sta de vorbă, laceas de seară și melancolie cu MișuEminescu….

-Și ce a mai urmat ?-S-au îmbrățișat din nou și l-am

condus pe distinsul doctor până încurte, la mașina ce-l adusese. Ladespărțire, mi-a mulțumit, s-a uitat însus, unde în balcon Nichita îi făcea cumâna și, discret, mi-a spus: în toamnaasta, pentru siguranță, vă aștept cu prietenul dumneavoastră, la mine laClinică. O să-l internăm și o să ne

ocupăm mai aplicat de afecțiunea lui.Ceea ce s-a și întâmplat. În lunadecembrie, l-am condus la SpitalulFundeni pe Nichita, a primit o rezervăchiar în capul coridorului, cugeamurile spre câmpie, și au începutinvestigațiile și tratamentul.

L-am vizitat cu regularitate șimai ales am condus mulți colegi scri-itori și în special pe sora lui Mariana.

Într-una din după amiezi, s-aîntâmplat să avem pentru prima șiultima dată o discuție specială despre

poeți și poezie. Desigur la solicitareași sâcâiala mea. Dar aceasta este o cutotul altă poveste.


14/88

14

Mama şi tatăl poetului Nichita Stănescu, cândva, prinPloieşti

Părinţii lui Nichita Stănescu, la plimbare cu bicicleteleprin pădureCopilul Nichita Hristea Stănescu, fericit →

Tatiana Stănescu, mama poetului


15/88

15

Mariana şi Nichita Hristea Sănescu, soră şi frate

Familia Stănescu, cu o familie de buni prieteni dinPloieşti

Mama, Tatiana Cereaciuchin, (16 martie 1910 Voro-nej, Rusia – 20 aprilie 2001), tatăl, Nicolae Hristea, (19aprilie 1908, Ploieşti - 8 februarie 1982), s-au cunoscutla 6 decembrie 1931, la Ploieşti. Nichita s-a născut la 31martie 1933 (d. 13 decemrie 1983), iar sora sa, Mariana

la 7 septembrie 1938 (d.17 octombrie 2002)Poetul a avut o soră înfiată, Cristina (28 iunie 1999)

Nichita Stănescu, elev →

Nichita – “amintiri din copilărie”


16/88

16

Sigur, niciodată nu punem pecete pe o operă a unui scriitor plecat dintrenoi, cu sentimentul că ea este înintegralitate la vedere, e cunoscută.

Ba, dimpotrivă, mai sperăm căde undeva, odată ca niciodată, ca într-un basm, mai apare un text inedit, omărturisire a cuiva apropiat.

În cazul lui Nichita Stănescu cuatât mai mult nu se poate spune căopera lui e totalitate recuperată, res-tituită, ştiind cât de generos era înefuziuni lirice spontane, în improvi-zaţii lirice, în texte dictate, mai ales,semnate apoi şi dăruite.

Oricând mai pot apărea surprize. Nu ne facem iluzii că aceste texte noi

ar putea să dea peste cap imagineadeja formată despre opera lui NichitaStănescu, dar câştigul este foarte important, pentru că fiecare text noudescoperit aduce cu el o poveste,adică mai luminează într-un fel sec-venţe biografice.

Ca şi în cazul de faţă, când, de peste mări şi ţări, criticul şi istoriculliterar M. N. Rusu, de ceva vremestabilit la New York, ne-a transmiscinci poeme inedite: Doi câte doi,Către Gabrifoiţa, Semn, Soldat şi

Mare latină, făcând parte dintr-un„volum incipient”, cuprinzând poememărturie a unei poveşti de dragostedin tinereţea bucureşteană a lui Nichita Stănescu, urmate de altele,din acelaşi caiet care cuprindea poeme dedicate Gabrielei Melinescu.

Poemele poartă pecetea nichita-stănesciană, sunt germenele a ceea ceavea să devină mai apoi marca deidentitate a poeziei lui Nichita Stă-nescu.

Emoţie, bucurie, într-un gest de

privilegiu pentru revista Vatra veche,unde au apărut aceste poeme, în 2014,în numerele 7, 9, 10, ca apoi să fie publicate în volum la Editura Nico.

Şi ca dovadă a artei poeticeinconfundabile, acest extras din

Către Gabrifoiţa:

„Când tu surâzi sar diavolii din pietreşi mă clădesc zvârlit în sus,rotula-i ora, oh, arcada-isecunda sveltă, de surâs.”

Câtă dragoste, atâta poezie, câtă poezie, atâta dragoste, parcă ai spuneodată cu Poetul!

*

E cât se poate de legitimă

întrebarea „Ce aşteptăm de la texteleinedite ale unui scriitor”. Mi-am pus-o încă o dată, având şansa, onoarea,de a putea găzdui, în revista Vatraveche, texte inedite de NichitaStănescu, puse la dispoziţie cugenerozitate de criticul şi istoriculliterar M.N. Rusu, care nu a lăsat săse piardă multe dintre mărturiileînvolburate ale vremilor în care a trăitîn ţară, luând ce s-a putut chiar cu el.

Apariţia unor texte inedite de Nichita Stănescu la peste treizeci de

ani de la dispariţia poetului nu facedecât, înainte de toate, să sporească patrimoniul unei opere care şi-a pusamprenta pe devenirea poeziei unei jumătăţi de veac, continuându-şi posteritatea la o altă amploare decât amultor altor poeţi cu care acesta a fostcontemporan.

Te-ntrebi, totodată, cum de aufost ţinute sub tăcere aceste texteinedite? Vor mai fi existând şi altele?Pentru că poetul era risipitor, dedica poeme cu generozitate în stânga şi-n

dreapta, aproape convins că darurilelui vor fi păstrate ca nişte odoare de preţ. Pe unde or fi ajuns însă? Rătă-cite, uitate, pierdute,... ascunse? Vormai apărea de undeva? Texte noi orivariante la texte publicate? Dintinereţe, de la maturitate! De la prieteni şi iubite?

Prima reacţie la lectura ineditelorstănesciene a fost de recunoaştere aunui stil, a unui fel de respiraţie poetică, de rostire de indiscutabilăoriginalitate şi distincţie, de

identificare a unei mărci poeticeinconfundabile încă de la începuturi.

Nicio clipă nu era alt Nichita celde la începuturi. Am simţit vocea lui,

inflexiunile ei, reverberaţiile ei.Cu siguranţă, nu schimbă recen-

tele inedite ale lui Nichita Stănescu(din 1964) percepţia de ansamblu aoperei sale, dar aduce accente noi biografice şi dimensiuni întregitoareale unui sentiment pe care poetul l-aridicat cel mai adesea la rang de mare poezie. Era poezia prin care NichitaStănescu redescoperea sensul iubirii,sintagmă devenită titlul cărţii dedebut, din 1960, pe care, într-uninterviu, l-a considerat “ca şi primulsărut, într-un fel,… absolut stângacişi fără consecinţe”, deşi el anunţamari elanuri.

Regăsite chiar în acea perioadă,în care poetul propunea editorial “Oviziune a sentimentelor” (1964),“Dreptul la timp” (1965), consolidate

în volumul emblematic nu doar pentru autor, ci şi pentru o întreagăgeneraţie: “11 elegii” (1966).

După cum se ştie, NichitaStănescu a fost căsătorit de trei ori -cu Magdalena Petrescu, DoinaCiurea şi Tudorica Tărâţă (Dora),dar iubirea lui neîmplinită, cu poetaGabriela Melinescu, i-a inspirat poeme tulburătoare.

Despre soarta poemelor dedi-cate acesteia vom afla, cu siguranţă,adevărul, de la criticul şi istoricul

literar M.N. Rusu, care pregăteşte pentru tipar un volum de inedite dinanii iubirii dintre cei doi.

O iubire, cum s-ar spune azi, cunăbădăi, so-licitantă, dintre doi poeţicu perso-nalitate, care a durat zeceani, dar care nu s-a consumat într-ocăsă-torie, în toată acea perioadă poetul fiind căsătorit cu DoinaCiurea.

Într-un “Recurs la memorie”,carte de convorbiri cu Gabriela Me-linescu, purtate de Dariel Cristea-

Enache, sunt evocate trăirile provo-cate de obiceiul lui Nichita de “adicta” poeme: „Era atât de solicitatde prietenii lui, încât se întorceacopleşit acasă. Atunci nu mai puteasă scrie şi îmi dicta mie poeme, decare uita apoi”.

Poemele erau ulterior dactilo-grafiate de cineva de la “Românialiterară”. Se spune că a fost o pe-rioadă foarte productivă pentru Nichita, dovadă sunt cărţile tipărite,dovadă şi... ineditele care, cu certi-

tudine, sunt aşteptate cu interes, decei care i-au parcurs opera poetului“necuvintelor”.

NICOLAE BĂCIUŢ


17/88

17

Restituiri

Prin anii 1964-65, putea fivăzută pe străzile Capitalei, plină detramvaie zgomotoase şi troleibuze cu burduf, şi pe uliţele lui din alt veac,dinspre Bariera Vergului, fie vară,fie iarnă, fie soare, fie ploaie, o pereche ciudată de tineri. Îndră-gostiţi, cum altfel ?

El, înalt şi foarte subţire şi foarte blond, cu o coamă de păr auriu, de prinţ nordic, ea, gracilă şi cu lungi plete negre, ascunsă sub braţul luiocrotitor.

De la o poştă vedere, aerulstrăzii devenea mai luminos, mai

liric la trecerea lor, la mersul lor parcă plutitor, abstras complet de laceea ce se petrecea în jurul lor. Şi,totuşi, peisajul stradal se modifica.Un duh eminescian impregna lucru-rilor, caselor şi oamenilor o luminis-cenţă de baladă...

Cam asta este impresia sinteticăa anilor aceia, când îi vedeam pe ceidoi tineri înlănţuiţi, ori mă întâlneamcu ei în faţa redacţiilor de pe AnaIpătescu, la Casa Scriitorilor ori pestrăzile de margine de Bucureşti,

mahalaua în care locuia iubita tănă-rului înalt şi blond.Iubirea lor a fost o boală de ori-

gine divină, cum se va povesti maitârziu, nu lipsită însă de ale vieţiitangaje.

Când soarta ne-a adus pe aceeaşicorabie, când ne-am împrietenit de-a binelea încât ne dădeam sfaturi deamor şi de literatură, când şi unul şialtul din cei doi îndrăgostiţi ajunşinume de rezonanţă în poezia anilordictatoriali s-au despărţit ireversibil,

tânăra înaltă şi subţire ca o trestieneagră şi visătoare, mereu parcă gân-ditoare, m-a chemat la "Luceafărul",de faţă era şi agrestul Ion Gheorghe,şi mi-a dăruit spre păstrare un volumincipient de versuri pe care tânărul prinţ al poeziei noastre, nu altuldecât Nichita Stănescu, i l-a scris camărturie a dragostei lor, devenită, înciuda scindărilor aduse de timp şinetimp, legendară.

Că o copie a acestuia a scăpatdin ghearele hrăpăreţe ale unui doc-

toraş de la Iaşi e o minune a desti-nului lor şi al meu.M. N. RUSU

DOI CÂTE DOI

Deodată se ridică-n suslumina globulară

jos întunericul supustoarnă prin pâlnii albe searăO toarnă-n pietre şi în pomi în inimile noastre două,

___________________________ în fenomene, în atomi, în cloştile-adormind pe ouăSe duce-n sus şi tot mai suslumina globularănoi o privim cu ochiul dusce scânteie-n afarăNoi o iubim şi suntem triştică se face-n ceruri lunăşi nici nu-ţi vine să exiştică ea cu noi nu e-mpreunăSe duce-n sus, în sus, în susŞi-mbrăţişaţi ne ţinemdoi câte doi, şi stins, şi dusşi nevăzuţi de nimeni.

CĂTRE GABRIFOIŢA

Când tu surâzi sar diavolii dinpietreşi mă clădesc zvârlit în sus,rotula-i ora, oh, arcada-isecunda sveltă, de surâsŞi dau cu tâmpla de balcoaneŞi toamna-mi dă cu şuiere-n capsubţire, norul negru-l zguduişi barbă-l pun de aspru ţap.Şi mă lipesc de zidăriacu opt etaje ca un tort,şi-ţi ling imaginea plecatădeasupra mea, în dezacord.Şi te şi-nghit, şi tu pe mine

mă-nghiţi, cu ceas şi cu cercei,şi mulţumiţi stăm sine-n sineca două pline burţi de lei.

SEMN

O hlamidă, când purta, de penece le târâia prin nori,de-o regală, platinată lene -o puteai iubi să mori

Cobora pe lucruri şi pe umeri,ori pe clanţele de bronz sculptatfoarte des că nu puteai să numerinici să ştii de-a fost adevărat

____________________________După-aceea a plecat alunecândpe privirea noastră ca pe şineO fi fost reală, gând,nici acuma nu se ştie bine.

SOLDAT

Vorbe de sulfplutind printre crengigură a meacu dinţi întregi.

Tu muşcătură învineţitoarede soare luat (căzând)la oştirePuşti ! Săbii !Descărcăturifulgerătoare,domoale într-o inimădublăuna în minealta-n niciundesau în oricine.

MARE LATINĂ

Stări de spirit încoronând oaselecu trupuri dintr-oaltă civilizaţieO, tu mare latinăclătinându-şi masele


18/88

18

peştilor de altă naţie

Pe faţa de copil roşua inimii mele,nenăscut, dar plângândmai de dinainte

guri invizibile, grele îşi înfig cornul-dinteDar nu se vede nimicNimic nu se-aude.Legiunile sângelui mi le ridiccu centurile ude

GÂNDURI LA ORA 8

Tot felul, mărturisesc, tot felulde stafii ale frunzelor dinprimăvara trecutăMi-au venit în vizită strecurându-

seprin inelul pe care tocmai voiamsă-l cumpăr.

Unul mi-a spus: „Pari îndrăgostit,pari mai înalt, mai iute de picior!”Alta mi-a spus: „Ai un fel deneliniştecare tulbură vinul în pahare şi-l înnegreşte!”

Alta mi-a spus: „Nu pot face nimicpentru tine până când

tu însuţi n-ai să fii stafie!”Aşezaţi-vă, pentru numele bunuluiDumnezeu, le-am zis,Aşezaţi-vă, fiecare, pe câte undegetde-al meu.Sunteţi invitatele mele.Fiţi bine venite!

TOT DESPRE TINE

Tot despre tine e vorba, tot despre„tu”,

Tot despre aer şi despre ce sepetrece în el.Uite, voi lovi cu linguriţa în frunzeşi ele vor sunaca de obicei.

Val trist, val sărat înfăşurând cufaţa-nlăuntruimaginea lungă a după amiezii,lăsând să se rostogolească-ntr-opartecoaja de lămâie stoarsă a soarelui.

Printre strigăte, printre silabe,peşti portocaliifac şi desfac aceeaşi teoremă a luiPitagora.

Din ochiul drept şi zboară o pasărebătândasurzitor din aripi.

Acum se vor fotografia pe pieptulşi pe umerii mei

toate umbrele.Acum voi fi developat şi se va priviprin scheletul meualb, ca printre locurile goale dintreramuri.

Tot despre tine însă va fi vorba, totdespre „tu”.Se va spune pe-ndelete cum stai peouă,Se va descrie amănunţit cum daidin aripişi din nou vei fi poreclită cu o mie

de nume,Dintre care cele mai frumoase vorfiPământul, Apa, Aerul, Focul,iar cele mai plăcuteIarba, Peştele, Pasărea, Inima...

ALT SOARE

Să-ţi fi ţinut talpa,să-ţi fi ţinut talpa pe mersul meu

de bărbat care merge.Pe mersul stelelor care merg.Pe mersul luminii care merge.Pe mersul în sus al pomilor caremerg.Pe mersul pomilor în sus.Către unde vor ei.Pentru că ei vor ceva.Pentru că al lor este pământul.Convenţia terestră a lor este.Cine ar veni din altă planetăsau din alt soare pe pământmai întâi ar vedea iarba,

iar după aceea copacii.Sau marea sărată.

NOI SUNTEM DOI

Noi suntem doi, tu eşti singură,de acolo te lăsăm să faci ce vrei tu.Noi îţi dăm două inimi,una o ţinem în mine,cealaltă o ţinem în tine.Chipul tău îl facem să semenecu chipul nostru,aşa cum monezile sunt aidoma

celor două apăsări brutaleale tiparului care le naşte.Noi doi suntem două ramuriale tale.

Una izbucnită spre lună,din dragostea ta pentru cer,Alta izbucnită din pântecul tău,din dragostea ta pentru pământ.Noi şi cu tine am vrut să fimunu.

Dar materia care urăşteadevărulne-a pedepsit şi ne-a făcut trei.Noi suntem doi şi tu eşti singură.De-aceea tu ne stăpâneşti,de-aceea tu eşti reginapentru că noi doi suntem la fel.Iar un lucru aidoma altuianu există, decât în monotonele povestiridespre fericire.

19 mai 1964

COBORÂREA

Pe sora mea o trimit la munteprintre jnepi, şi de aici în susprintre picioarele de iepure alerazelorpe sub mormăitul meu mulţumit.Să stea sus, să o zvârle în susCrivăţul plin de cuvintede încurajare.Să o subţieze, ducându-secum se subţiază pupila pisicii

moartă de poftă, după un şoarece.Pe sora mea, cu braţele întinse,cu braţele mele şi ale prietenilormei întinseo aştept să cadă, muşcată de stele,de sus să cadă în braţele mele,rănită şi cu fruntea fosforescentăde febră.Eu şi cu prietenii meivom alerga cu ea în braţe,o vom bandaja-o cu fâşii

din părul nostru blond şidin cămăşile noastre decolorate.Eu am să-mi lipesc urecheade coasta ei ruptă, încurajând-o:-Ai răbdare, soră, ai răbdare,fiecare rană, fiecare boalăe o hartăa cosmosului în mişcare.

Sora mea o să mă recunoascăÎndatăDupă aceste cuvinteŞi o să-mi zâmbească în timp ce

Eu şi cu prietenii mei alerga-vomcu ea în braţestrigând şi chemându-ne pe numestelele ocrotitoare.


19/88

19

Întâlnirea cu Nichita Stănescu s-afăcut în Ploieştiul său natal, în 1975,când, pe o tarabă, am găsit volumulsău din BPT, Starea poeziei. E cartea

care mi-a revelat mie, adolescentul, olume poetică fascinantă, care măatrăgea spre labirintul ei cu o forţăirezistibilă.

Nefamiliarizat eu cu viaţa litera-ră, cu ordinea lucrurilor, mi l-am asu-mat pe poet ca pe un autor care domi-na cu detaşare teritoriile poetice pecare eu reuşisem până atunci să lestrăbat.

A fost dragoste la prima v

Vatra Veche, Supliment Nichita, 2016

Documents

Transcript of Vatra Veche, Supliment Nichita, 2016