1

VĂRSĂTURILE Definiţie: vărsătura se defineşte ca fiind eliminarea pe gură a conţinutului

gastric/intestinal parţial sau în totalitate. Vărsăturile reprezintă o manifestare clinică foarte frecventă în practica pediatrică: mai

mult de 50% din sugari prezintă vărsături, dar uneori 5% dintre aceştia au o afectare a tractului digestiv, restul având o imaturitate funcţională (fiziologică) a tractului gastrointestinal ce determină aşa numitele vărsături habituale ale nou-născutului şi sugarului (fără substrat organic, induse uneori numai de alimentaţie).

Vărsătura constituie un simptom şi nu o maladie. Vărsăturile sunt cu atât mai frecvente cu cât copilul este mai mic. Se descriu două tipuri de vărsături: atone (alimentele amestecate cu suc gastric se

preling din gură şi spastice (alimentele sunt aruncate în jet la distanţă). Mecanismul vărsăturii Există 3 stadii : senzaţia de greaţă, efortul de vărsătură („icnitul") şi vărsătura propriu-

zisă (expulzarea forţată a conţinutului gastric prin gură, însoţită de contracţia puternică a musculaturii abdominale) - fiecare dintre aceste 3 stadii caracterizându-se printr-un tip diferit de activitate motorie gastrointestinală. Cu excepţia leziunilor SNC, greaţa apare iniţial ca simptom precedând de obicei - dar nu invariabil - vărsătura. Se asociază adesea cu unele manifestări clinice: salivaţie, paloare, transpiraţii. modificări ale ratei inimii. Greaţa poate fi produsă de o varietate de stimuli: stimuli psihici, ai sistemului nervos central, labirintului şi cei ce au punct de plecare în viscere. La copiii mici şi la sugari, stadiul de greaţă ca şi efortul de vărsătură, poate lipsi sau este nedetectabil, vărsătura propriu-zisă survenind fără avertizare.

În efortul de vărsătură apar : compresiune gastrică prin creşterea presiunii intraabdominale, închiderea spasmodică a glotei, inspir profund, coborârea forţată a diafragmului şi contracţia musculaturii extraabdominale. Concomitent se contractă stomacul distal şi se relaxează stomacul proximal.

Vărsătura propriu-zisă corespunde cu relaxarea cardiei şi contracţia concomitentă şi susţinută a muşchilor abdominali, concomitent cu închiderea pilorului şi contracţia antrului. Coborârea diafragmului, în conjuncţie cu peristaltica antrală inversă evacuează forţat conţinutul gastric în esofag şi cavitatea bucală (se contractă, deci, forţat diafragmul şi muşchii abdominali). Aspirarea conţinutului gastric este împiedicată de închiderea glotei. Respiraţia este, astfel, temporar întreruptă. Ridicarea palatului moale închide nasofaringele şi împiedică refluarea conţinutului pe nas. La prematuri, nou-născuţi şi sugarii mici, slaba coordonare a acestor mecanisme face posibil ca lichidul de vărsătură să fie evacuat atât pe gură cât şi pe nas.

Coordonarea nervoasă a vărsăturii şi controlul sunt realizate de mai multe structuri nervoase : un centru bulbar situat în vecinătatea nucleului dorsal al vagului şi a centrului respirator.

Integrarea proceselor implicate în actul vărsăturii pare să fie însă îndeplinită de formaţia reticulară laterală care răspunde la stimulii aferenţi din: faringe, inimă, tract urogenital şi în special din tractul - digestiv şi biliar; stimulii pot avea originea şi în centrii nervoşi superiori (vărsătură psihogenă, emoţională), vestibular; presiunea intracraniană şi tulburările circulatorii (migrenă) pot reprezenta „punct de plecare" posibil al stimulilor.

Există şi o zonă chemoreceptoare în planşeul ventriculului al IV-lea, sensibilă la: stimuli metabolici anormali din organism la bolnavii cu boală hepatică, uremie, cetoacidoză diabetică, tulburări electrolitice, nivele crescute de estrogeni, unele medicamente (morfină, digitalice, antimetaboliti).

Impulsurile eferente merg către musculatura abdominală şi cea a aparatului respirator pe

2

calea vagului şi nervilor spinali. Rezultă deci că “centrul” vărsăturii, situat în formaţiunea reticulară primeşte impulsuri de la aferenţii viscerali şi de la zona chemoreceptoare din ventriculul al IV-lea. Există un prag de excitaţie al centrului vărsăturii care - prin vârstă sau particularităţi individuale - poate fi mai scăzut şi permite unor stimuli obişnuiţi care ajung continuu la nivelul centrului să inducă vărsătura. Pentru a se produce vărsătura, pragul de excitaţie trebuie să fie depăşit. Mirosuri sau gusturi neplăcute, stimuli dureroşi suficient de puternici, sau reprezentarea unor imagini pot să declanşeze de asemenea vărsături.

În privinţa medicaţiei emetizante nu există dovezi concludente că anumite medicamente care provoacă vărsătura au acţiune directă asupra centrului vărsăturii; mai curând, aceste medicamente “operează” pe o zonă centrală chemoreceptoare declanşatoare, fiind probabil factori trigger. Această zonă este situată în apropierea centrului vărsăturii dar independentă de acesta. Similar cu aceşti agenţi medicamentoşi acţionează metaboliţii anormali din organism: la bolnavii hepatici, uremici, cu cetoacidoză diabetică sau alte boli caracterizate prin prezenţa unor perturbări metabolice.

Vărsătura trebuie diferenţiată de regurgitaţie şi de ruminaţie: Regurgitaţia Se înţelege prin regurgitaţie eliminarea fără efort a alimentelor şi secreţiilor din esofag

sau stomac, prin gură. Acest simptom nu se asociază cu greaţă sau contracţii forţate ale muşchilor abdominali fiind produsă doar de contracţia antrului piloric care împinge conţinutul gastric în esofag prin cardia deschisă, eliminarea de lichid se face împreună cu o cantitate de aer. Se poate produce la sugarii sănătoşi, până la vârsta de 9—12 luni (adică înainte de a primi mesele în ortostatism). Rareori persistă după ce copilul începe să meargă singur.

O clasificare etiologică a regurgitaţiei este utilă în practică: 1. Regurgitaţia „fiziologică" este notată în primele săptămâni de viaţă la nou-născut

sau la sugarii sănătoşi; se produce o dată sau de mai multe ori pe zi, la scurt timp după masă. Frecvenţa scade cu vârsta, astfel că la 7 până la 12 luni (uneori nu mai târziu de 8 luni) regurgitaţiile încetează să mai apară. Dacă sugarul se dezvoltă normal, nu există motiv de îngrijorare.

2. Regurgitaţia prin tehnică greşită de alimentaţie: - dacă sugarul este aşezat în pătuţ fără să eructeze, prezintă de cele mai multe ori

regurgitaţii - sugarii care sug viguros sau foarte lent pot avea nevoie să eructeze de mai

multe ori în cursul suptului şi trebuie ajutaţi să o facă - dacă orificiile tetinei sunt prea mici, durata suptului se prelungeşte excesiv şi

creşte cantitatea de aer înghiţit, regurgitaţia este o manifestare obişnuită - la sugarul alimentat natural mameloanele retractate pot favoriza înghiţirea

excesivă de aer - formulele neadecvate caloric şi mesele prea rare îl fac pe sugar să sugă

suplimentar, în gol, şi să înghită mult aer - manipularea intempestivă a sugarului după ce acesta a mâncat duce la

producerea regurgitaţiei 3. Refluxul gastroesofagian (relaxare cardioesofagiană, incompetenţă

gastroesofagiană, chalazie). În absenţa tehnicilor incorecte de alimentaţie la un sugar care se dezvoltă bine,

regurgitaţia este produsă cel mai frecvent de refluxul gastroesofagian. Este o manifestare autolimitată. Scăderea presiunii în sfincterul gastroesofagian inferior nu este constantă. Regurgitaţia (nu numai vărsătura) poate fi severă şi determină atunci câştig ponderal lent şi chiar pierdere în greutate ; sugarul devine repede flămând şi „cere" să fie realimentat curând

3

după masa precedentă. Manifestările clinice debutează a 3-a — a 10-a zi de viaţă; regurgitaţia nu apare în mod obişnuit înainte ca sugarul să fie pus în pătuţ, putând fi astfel prevenită prin poziţie ortostatică, 30 de minute după masă. Simptomul persistă mai multe săptămâni sau luni, după care poate dispărea treptat. Examinarea radiologică în poziţie orizontală confirmă diagnosticul clinic iar diferenţierea de hernia hiatală este dificil în multe cazuri; relaxarea cardiei poate fi notată la sugarii cu dezvoltare insuficientă, la sugarii debilitaţi şi la cei care ruminează. Hemangiomul situat la nivelul cardiei poate interfera închiderea acesteia. Refluxul gastroesofagian este cauză de tuse nocturnă, pneumonie recurentă sau bronho-pneumonie recurentă.

Dacă regurgitaţia se asociază cu „falimentul" creşterii, aspiraţie recurentă trebuie făcute investigaţii suplimentare pentru că boli severe sau potenţial severe pot fi responsabile de apariţia sa; septicemia, meningita sau pielonefrita la sugar sau nou-născut, boala peptică a sugarului sau copilului mic induc - uneori - această stare deşi în bolile citate vărsătura este un simptom mai obişnuit şi nu regurgitaţia. Dacă regurgitaţia se asociază cu sufocare poate reflecta o strictură a esofagului. Pot fi de asemenea responsabile boli metabolice ereditare (fenilcetonuria, boala siropului de arţar, tulburări ale ciclului ureei, acidemia metilmalonică), diabetul insipid, galactozemia, hipercalcemia, acidoza tubulară renală, acidoza lactică.

Ruminaţia sau mericismul Este o formă rară — dar severă — de regurgitaţie cronică. Debutează de obicei în a 2-

a jumătate a primului an de viaţă. Constă din revenirea alimentelor în gură, mestecarea şi reînghiţirea lor — act pe care sugarii (copiii) îl fac cu o deosebită plăcere. Copilul readuce alimentele în gură cu ajutorul degetelor pe care le introduce în faringe sau făcând cu mâna un jgheab. Se produce la 20—30 de minute după masă. Sugarul (copilul) stă practic tot timpul într-o mică „baltă" de conţinut gastric regurgitat. Pare să fie de origine psihogenă şi se asociază cu incapacitatea mamei (sau lipsa ei de dorinţă) de a stabili o legătură caldă, maternă cu sugarul său. Ruminaţia este precedată sau se însoţeşte de mişcări de masticaţie şi „clefăirea" materialului regurgitat şi a degetelor. Se pierde o oarecare cantitate de alimente, dar această cantitate este destul de mică. Deşi diagnosticul este uşor de stabilit, sunt necesare şi unele investigaţii suplimentare pentru excluderea unor boli gastrointestinale organice sau funcţionale (hernia hiatală, strictura esofagiană, chalazia, achalazia, ulcerul gastrointestinal, etc.) şi a unor boli renale.

Metode terapeutice - distragerea continuă a atenţiei prin ocupaţii care interesează în mod deosebit

copilul - aşezarea în poziţia „pe burtă", a copilului imediat după masă - îngroşarea alimentelor - stabilirea intensivă a unor relaţii „calde" între copil şi cei care îl îngrijesc

Prognosticul poate fi bun dacă măsurile adecvate sunt instituite din timp şi sunt suficient de perseverente. Altfel se ajunge la malnutriţie şi deces.

Complicaţiile vărsăturilor Tulburările metabolice apar mai ales în vărsăturile cronice. Se poate produce alcaloză

metabolică şi hipokaliemie ca urmare a pierderilor de hidrogen, clor şi potasiu prin lichidul de vărsătură. După schema lui Vialatte pentru fiecare 100 ml apă pierdută prin vărsături se pierd 10 mEq sodiu, 2 mEq potasiu şi 10 mEq clor. În acest mod, vărsăturile pot produce sau pot contribui la apariţia unui sindrom de deshidratare acută. Sindromul hipokaliemic se caracterizează prin slăbiciune musculară, constipaţie, polidipsie, nicturie şi concentraţie urinară scăzută.

4

Pneumonia de aspiraţie poate surveni în special la prematuri şi nou-născuţi, în caz de stare de conştienţă alterată sau poziţie culcată în timpul vărsăturii. Vărsăturile pot produce rupturi ale mucoasei prin solicitarea excesivă a joncţiunii esofagogastrice. Hipoglicemia poate fi o complicaţie a vărsăturilor în special la nou-născuţi.

Pentru a preciza etiologia vărsăturilor este necesară o anamneză amănunţită, un examen clinic complet şi diferite investigaţii paraclinice.

Anamneza Va avea în vedere precizarea unor date ce pot folosi pentru orientarea diagnosticului: • Vârsta este importantă, căci nu aceleaşi cauze declanşatoare de vărsătură se

întâlnesc la nou născut, la sugar sau la copil • Sexul (stenoza hipertrofică de pilor mai frecventă la băieţi; intersexualitatea

întâlnită în sindromul pierderii de sare) • Regimul alimentar: cantitatea (supra sau chiar subalimentaţia), calitatea (laptele

prescris, diluţia, alimente noi introduse), modul în care au fost administrate prânzurile (distanţa dintre ele, poziţia copilului) şi felul cum a reacţionat copilul (a mâncat cu poftă sau a fost constrâns)

• Debutul vărsăturii: chiar de la naştere? încă înainte de a primi un aliment? la administrarea de apă zaharată, de lapte sau a existat un interval liber, de 2-4 săptămâni, până au apărut vărsăturile?

• Orarul şi frecvenţa vărsăturilor: Trebuie stabilit dacă ele survin în cursul, eventual finele suptului sau între supturi. Dacă sunt episodice, la intervale mai lungi sau repetate zilnic, chiar de mai multe ori pe zi

• Influenţa pe care o are statica copilului asupra vărsăturii. Decubitul orizontal o declanşează sau o agravează şi poziţia ortostatică o linişteşte sau acest efect favorabil este obţinut la poziţia ventrală cu capul în jos

• Caracterul vărsăturilor: ele pot fi explozive, în fus, sau să survină fără efort, ca o simplă regurgitaţie. Vărsătura psihogenă apare în stări tensionale, este regulată, producându-se dimineaţa înainte de şcoală sau înainte de activităţi stressante. Deşi vărsăturile sunt cronice, nu apar efecte dăunătoare. Vărsăturile iritative (în gastrite) la copiii mari se asociază cu greaţă şi survin după mese (ca şi vărsăturile din obstrucţii), vărsătura fiind precedată de o senzaţie de saţietate precoce şi de plenitudine (sugerează mai curând obstrucţia parţială sau completă: conţinutul de vărsătură este adesea prânzul nedigerat). La copiii mari, vărsătura fără greaţă şi fără efort, conţinutul putând fi “azvârlit” la distanţă este evocatoare de leziune a sistemului nervos central. Vărsătura postprandială poate fi indusă de obstrucţia gastrică de ieşire (ca şi atonia gastrică diabetică). Vărsătura matinală este semnalată în uremie. Caracterul “epidemic” al vărsăturilor sugerează toxiinfecţia alimentară (după alimente ingerate în ultimele 6 ore înainte de apariţia vărsăturilor). Vărsăturile din “râul de mişcare” (cu vehiculul) sunt precedate de disconfort abdominal extrem, greaţă, transpiraţii, apatie. Tipuri particulare de vărsături apar în migrenă, tulburări endocrine (inclusiv boală Addison), sindrom Meniere

• Aspectul vărsăturilor: aspectul lichidului de vărsătură sau aspiratului gastric este util pentru diagnostic. La nou-născut, o cantitate de aspirat gastric mai mare de 20 ml sau care conţine bilă - în special dacă există anamneză de polihidramnios matern - poate sugera obstrucţia intestinală. Regurgitarea sau evacuarea prin vărsătură a laptelui necoagulat la nou-născut poate sugera atrezie esofagiană, iar evacuarea alimentelor nedigerate la copii mai mari poate sugera strictura de esofag sau altă obstrucţie situată la nivelul cardiei sau deasupra sa. Vărsătura

5

bilioasă la nou-născutul la termen va fi interpretată ca semn de obstrucţie intestinală plauzibilă ; poate surveni de asemenea la prematurii cu imaturitate a sfincterului piloric şi la sugari cu septicemie, ca rezultat al ileusului dinamic. Absenţa bilei în lichidul de vărsătură sugerează că obstrucţia este situată deasupra ampulei Vater. Vărsătura fecaloidă face suspectă peritonita sau obstrucţia intestinului subţire inferior sau a colonului. Vărsătura sanguinolentă (hematemeza) poate fi prezentă în leziunile ulcerative şi în hernia hiatală, vărsăturile albe sunt alimentare (lapte nedigerat sau parţial digerat), cele gleroase conţin secreţii gastrice, dar şi rinofaringiene înghiţite

• pH-ul vărsăturii • Cantitatea vărsăturii în raport cu cantitatea de aliment ingerat • Influenţa pe care o au vărsăturile asupra curbei greutăţii, curbă ce poate fi

ascendentă în continuare (semn de benignitate), staţionară sau să fi suferit o cădere bruscă

• Caracterul scaunelor care îmbracă aspectul tipic de diaree sau constipaţie • Tratamentul dietetic şi medicamentos administrat: doză, durată, efect

Examenul clinic

Examenul clinic trebuie să fie complet urmărind: 1. Semnele asociate evocatoare pentru etiologie:

- tulburări digestive: diaree sau oprirea tranzitului pentru materiile fecale şi gaze, meteorism abdominal, crampe abdominale, sânge în scaun sau la tuşeu rectal

- mirosul acetonemic - unde peristaltice şi/sau palparea unei “mase” abdominale (sugerează stenoza

hipertrofică de pilor) - hepatomegalie, splenomegalie - artrită, rash cutanat, limfadenopatii - semne respiratorii acute sau cronice - febră, frison - disfagie - otalgie - coriză purulentă - semne urinare - convulsii febrile - redoarea cefei - fotofobie - semne de hipertensiune intracraniană (cefalee, tulburări vizuale, tulburări de

conştienţă) - tuşeu rectal (sânge pe degetul de mănuşă) - palparea testiculului

2. Răsunetul general al vărsăturilor. Acest aspect va fi apreciat prin:

- curba ponderală şi staturală - semnele clinice de deshidratare: extracelulară – pliu cutanat persistent,

fontanela anterioară deprimată, hipotonia globilor oculari, oligurie, semne de şoc (puls filiform culoarea tegumentelor marmorată, alungirea timpului de recolorare, hipotensiune arterială); intracelulară - sete, tegumente uscate, tulburări ale conştienţei, febră, convulsii

6

Examene paraclinice Nu sunt necesare investigaţii paraclinice atunci când vărsăturile apar la un copil cu stare generală bună la care s-au identificat erori dietetice, o stare infecţioasă uşoară şi la care vărsăturile nu prezintă răsunet clinic. Examenele paraclinice au ca scop:

- stabilirea etiologiei vărsăturilor - aprecierea răsunetului vărsăturilor (hemoleucogramă, ionogramă, echilibrul

acido-bazic, corpi cetonici) Anamneza şi examenul clinic pot da date orientative asupra etiologiei, date ce vor fi

completate cu examene paraclinice: 1. cauze infecţioase: leucogramă (cu formula leucocitară), examen de urină,

urocultură, uree sanguină, creatinină sanguină, examen ORL, hemocultură 2. cauze digestive: coprocultură, radiografie abdominală fără substanţe de contrast (în

picioare şi culcat), eventual cu substanţă de contrast (iar în urgenţă, fibroscopie, amilazemie, transaminaze şi chiar intervenţie chirurgicală)

3. cauze toxice sau metabolice: corpi cetonici în sânge şi urină, glicemie, amoniemie, acizi aminaţi în sânge şi urină, acizi organici urinari, natremie, kaliemie, proteinurie

4. cauze neurologice: examen de fund de ochi, puncţie lombară, radiografie de craniu, tomografie computerizată

5. cauze psihice: examen psihologic

Diagnostic etiologic La nou-născut survenirea de vărsături, de la prima tentativă de alimentare sau în

primele zile de viaţă, pune, foarte frecvent, o problemă de urgenţă dificilă de rezolvat. Evoluţia, în absenţa unui tratament adecvat, poate fi fatală. În toate cazurile, repetiţia vărsăturilor are un răsunet rapid asupra stării generale, de unde necesitatea unei corectări rapide a dezechilibrului hidro-electrolitic.

La această vârstă, putem întâlni: 1. vărsături în legătură cu condiţii obstetricale:

a) Ingestia de lichid amniotic poate explica apariţia unor vărsături precoce, adesea înainte de orice tentativă alimentară. Vărsătura conţine un lichid amestecat cu meconiu şi glere sanguinolente. Spălătura, gastrică duce la o rezolvare fericită a cazului

b) Hemoragia cerebro-meningee, poate fi determinată de: - traumatismul obstetrical - fragilitatea capilară a nou-născutului

Se poate manifesta prin vărsături în primele zile de viaţă. Constatarea simptomelor neurologice ne conduce spre diagnostic, care va fi verificat prin puncţie lombară sau ventriculară. Este necesară o alimentaţie parenterală spre a evita tulburările de deglutiţie

c) Diferite infecţii (urinară, meningeană, septicemie) 2. Atrezia esofagului se însoţeşte, chiar în primele ore de viaţă, de eliminarea pe gură

şi nas a unei salive mucoase. Când se asociază cu o fistulă esofagiană pot apare accese de cianoză, la fiecare încercare de deglutiţie. Diagnosticul este afirmat prin cateterism esofagian. Intervenţia chirurgicală, pentru a fi salutară, trebuie să fie precoce

3. Sindroamele ocluzive se însoţesc de vărsături mai ales bilioase. Pot fi: a) Ocluzie duodenală prin atrezie, stenoză sau malrotaţie, în care vărsăturile apar

în a 2-3-a zi de viaţă, se produc fără efort şi n-au orar fix. Abdomenul este plat, cu un meteorism redus şi cu o localizare exclusiv epigastrică. Radiologic, se evidenţiază 2 pungi hidroaerice. Intervenţia chirurgicală este urgentă

7

b) Ocluzie de intestin subţire care, în afară de atrezie, stenoză sau volvulus poate fi produsă şi prin ileus meconial, manifestare precoce a unei mucoviscidoze. În primele, examenul radiologic arată o distensie gazoasă cu numeroase nivele de lichid, în ileusul meconial, ansele jejunale superioare sunt clare şi destinse, în timp ce ansele subţiri mijlocii şi inferioare au un aspect “mlăştinos” dat de meconiul care îl conţin şi prin care se văd mici bule gazoase care se rarefiază, pe măsură ce ne apropiem de porţiunea terminală a intestinului subţire

c) Ocluziile colice sau rectale cu distensie abdominală importantă evocă imperforarea anală sau un megacolon congenital întins

4. Ulceraţiile şi perforaţiile digestive se pot întâlni la nou-născut, mai cu deosebire la prematur, ca expresie a unei mucoviscidoze, a stressului sau a unui fenomen Reilly. Cel mai adesea, sunt situate pe intestinul subţire şi debutează ca un ileus funcţional, perforaţia survenind către a 10-a zi de viaţă. Radiologic se găseşte un pneumoperitoneu. În 1/3 din cazuri, perforaţia se localizează la nivelul stomacului. Debutul are loc în a 3-a a 5-a zi, fără fenomene ocluzive. Vărsăturile sunt sanguinolente, respiraţia superficială. Se notează un meteorism şi un timpanism periombilical cu o matitate pe flancuri. Examenul radiologic evidenţiază: prezenţa unui pneumoperitoneu şi dispariţia bulei gastrice.

5. Vărsăturile sanguinolente ale nou-născutului pot fi cauzate de: • înghiţirea în timpul naşterii, de sânge provenit din căile genitale materne şi

dispar repede după o spălătură gastrică • maladia hemoragică a nou născutului, în care se asociază cu melenă, semne de

anemie intensă, de ulceraţii gastrice • malpoziţia cardio-tuberozitară. Această afecţiune se poate manifesta, chiar din

primele zile de viaţă, prin vărsături discrete cu striuri de sânge parţial digerat, cu o stare generală obişnuit doar puţin alterată. Caracteristic este faptul că poziţia orizontală este rău tolerată, vărsăturile încetează sau devin rare în poziţie ortostatică

6. Gastro-enterita 7. Erorile dietetice

La vârsta de sugar vărsăturile pot fi clasificate în:

I. vărsături ocazionale (accidentale); II. vărsături obişnuite.

I. Vărsăturile ocazionale pot fi determinate de: 1. Greşeli în tehnica alimentaţiei, supraalimentaţie, modificări calitative ale

alimentelor, aerogastrie 2. Cauze infecţioase

Infecţia poate fi: a) latentă şi b) acută a) Infecţii latente: vărsăturile apar izolat asociind frecvent scaune nelegate,

grunjoase. Se întâlneşte frecvent la malnutriţii cu infecţie localizată în cavum sau urechea medie, tratamente incorecte

b) Infecţii acute - infecţia în sfera oto-rino-laringologică (rinofaringită, angine, otită medie);

mecanismul este reflex contribuind la apariţia vărsăturilor, atonia gastrică şi înghiţirea secreţiilor muco-purulente

- infecţiile pulmonare (pneumonii, bronhopneumonii, tuse convulsivă) - infecţiile urinare: vărsăturile pot reprezenta uneori singura manifestare

clinică sau se pot asocia cu anorexie, diaree sau constipaţie - gastro-enterite: vărsăturile pot preceda apariţia diareei şi constituie un

factor de agravare a pierderilor de apă şi electroliţi

8

- meningite: vărsăturile pot apare precoce constituind un element de diagnostic important

- meningo-encefalite: vărsăturile se asociază cu tulburări de conştienţă, convulsii, semne de focar

3. Cauze neurologice - sindromul de hipertensiune intracraniană - hematomul subdural cronic. Se va recurge pentru diagnostic la: examen

neurologic, perimetru cranian, radiografia craniului, puncţie ventriculară 4. Intoxicaţii: cu substanţe administrate din greşeală, sau cu medicamente supradozate

sau administrate timp îndelungat: digitală, teofilină, vitamina D2

- apendicita: este rară la sugar, se manifestă prin vărsături asociate cu constipaţie sau diaree, stare generală bună sau rapid toxică, durere la apăsare în fosa iliacă dreaptă

, vermifuge 5. Cauze psihice: vărsătura poate face parte din tabloul clinic al anorexiei nervoase 6. Cauze chirurgicale:

- peritonita: stare generală alterată, vărsături abundente, distensie abdominală, oprirea scaunelor şi gazelor. Abdomenul este dureros în ansamblu, apărarea musculară este localizată sau difuză

- invaginaţia intestinală acută II. Vărsăturile obişnuite:

1. vărsătura obişnuită cu afectarea organică a tubului digestiv; 2. vărsătura obişnuită fără afectarea organică a tubului digestiv.

1. vărsătura obişnuită cu afectarea organică a tubului digestiv

a) stenoza hipertrofică de pilor - vărsăturile apar după un interval liber de 3-4 săptămâni după naştere - vărsăturile sunt abundente în jet cu lapte coagulat, hipersecreţie gastrică,

vărsăturile apar la început precoce la terminarea biberonului apoi devin din ce în ce mai tardive

- apetitul este păstrat - constipaţia apare la 2/3 din cazuri - apare denutriţie progresivă - afectează în special sexul masculin - examenul clinic evidenţiază: clapotajul gastric, unde peristaltice evidente ce

exprimă sindromul de luptă a stomacului, palparea “olivei” pilorice constituie singurul semn clinic de certitudine, dar acest semn poate fi absent în 70% din cazuri

- biologic se întâlneşte: alcaloză hipoclorică, hipopotasemie, hiperazotemie - ecografia: se va efectua în toate cazurile ca investigaţie de primă intenţie - tranzitul eso-gastro-duodenal este rezervat cazurilor unde datele ecografice

sunt neconcludente sau se evidenţiază un pilor normal la un sugar care varsă. Se evidenţiază radiologic: hiperkinezia gastrică, cu unde peristaltice care “muşcă” profund curburile stomacului, fără să poată determina trecerea bariului prin canalul piloric; în cazurile mai vechi stomacul apare dilatat, în special în regiunea antrală - dilataţie prepilorică - uneori cu aspect în chiuvetă; evacuarea gastrică este foarte întârziată: canalul piloric apare alungit (1-3 cm), subţire ca un fir, cu cele două margini paralele şi concave în sus şi la stânga (imaginea diferă de aceea a pilorului normal care este foarte scurt, uneori invizibil) realizând la extremităţile sale imagini biconcave, cu godeuri laterale,

9

semn al “umbrei” pe care o face tumora pilorică pe antru şi pe bulbul duodenal - tratamentul stenozei hipertrofice de pilor este chirurgical (pilorotomia

extramucoasă Fredet-Rammstedt) b) malpoziţia cardio-tuberozitară Se referă la poziţia supradiafragmatică ce favorizează producerea frecventă de

vărsături, prin refluxul alimentelor printr-o cardie deschisă, cu un debut chiar din perioada de nou născut şi cu o ameliorare cu trecerea timpului, căci cardia coboară progresiv. Sunt caracteristice durerile, cu crize de agitaţie, când copilul ia biberonul, produse de esofagita peptică.

c) stenozele duodenale - se pot manifesta din perioada de nou-născut sau sugar - vărsăturile sunt intermitente cu faze de remisiune în care curba greutăţii se

restabileşte - vărsăturile sunt de tip tardiv, conţin lapte şi lichid de stază - prezenţa sau absenţa bilei în vărsătură precizează sediul stenozei subvateriană

sau supravateriană Examenul radiologic:

- pe “gol” arată un contrast evident între distensia hidroaerică a stomacului şi bulbului duodenal faţă de restul opacităţii abdominale, colonul este lipsit de aer

- cu substanţă de contrast: duodenul destins, pilor larg deschis, stomac dilatat cu stază baritată, contracţii puternice

d) plicatura gastrică - este o anomalie funcţională caracterizată prin plicaturarea marii curburi de

către colonul transvers destins de gaze - diagnosticul se stabileşte prin examen radiologic baritat esofagogastric - vărsăturile apar în prima lună de viaţă după un interval liber - copilul suge normal, apoi se agită, se opreşte din supt, prezintă o eructaţie, o

regurgitaţie sau o vărsătură după care îşi termină biberonul - decubitul ventral, în uşor Trendelenburg calmează vărsăturile

2. Vărsătura obişnuită fără afectarea organică a tubului digestiv

a) intoleranţa la lactoză Principalul glucid din lapte este lactoza, un dizaharid compus dintr-o moleculă de

glucoză şi una de galactoză. Intoleranţa la lactoză semnifică incapacitatea organismului de a scinda molecula de lactoză, prin funcţionalitatea defectuoasă (sau absenţa) dizaharidazelor. În intestinul subţire al mamiferelor au fost identificate trei enzime diferite cu activitate β-galactozidazică. Cea mai cunoscută este lactaza neutră (acţionează la pH 5,5-6) şi este situată la nivelul marginii în perie a celulelor epiteliale mature de la nivelul intestinului subţire. Intoleranţa poate fi congenitală sau secundară. Forma congenitală este extrem de rară. Diareea apare în primele zile de viaţă şi se traduce prin scaune lichide şi acide, ce conţin lactoză, glucoză şi galactoză. Se asociază cu vărsături şi semne de deshidratare. Forma secundară este greu de deosebit de forma congenitală. Este definită (ca formă secundară) mai curând de boala sau starea primară în cursul căreia a apărut (celiakie, gastro-enterită acută severă virală, diaree, fibroză chistică, malnutriţie protein-energetică, kwashiorkor). Se descriu: intoleranţa tranzitorie la lactoză a sugarului şi intoleranţa din sindromul de malabsorbţie de alte cauze. În prima entitate, cel mai important rol patogenic îl au infecţiile. Se manifestă clinic prin vărsături, meteorism abdominal, colici, diaree. La sugar, cu cât vârsta este mai mică, cu atât deshidratarea şi denutriţia sunt mai frecvente. Examenul scaunului evidenţiază: aciditate crescută (pH sub 5,5 ajungând până la 3,8 (normal 5,5-7,4).

10

Biopsia de mucoasă jejunală nu este necesară în toate cazurile în forma congenitală, aspectul morfologic fiind de obicei normal cu excepţia lactazei, a cărei activitate este scăzută sau complet absentă; în forma secundară se evidenţiază leziuni de atrofie vilozitară similare cu cele din celiakie. Tratamentul dietetic de excludere sau restricţie a dizaharidelor se face cu preparate dietetice total delactozate (ALllO-Nestle, Alfare-Nestle) sau parţial delactozate (Humana H, Dispeptolact, etc.) sau cu formule vegetale pe bază de soia (Alsoy-Nestle) sau formule sintetice pe bază de hidrolizate de proteine.

b) Intoleranţa la proteinele laptelui de vacă Intoleranţa la proteinele laptelui de vacă (IPLV) înglobează un ansamblu de tulburări

(acute, "alergice" şi cronice, în special sub forma unui sindrom de malabsorbţie) datorate sensibilizării la proteinele din laptele de vacă. Vârsta de apariţie a manifestărilor clinice în ILPV, digestive sau extradigestive, este variabilă, dar frecvent precoce sau chiar foarte precoce, în primele ore de viaţă. Se disting, de o parte, formele acute hiperreaginice şi formele cronice şi, pe de altă parte, manifestările digestive şi extradigestive. Vărsăturile sunt după diaree al doilea mare simptom digestiv în intoleranţa la proteinele laptelui de vacă. Manifestările digestive domină tabloul clinic, având pe prim plan diareea şi vărsăturile. Vărsăturile preced frecvent diareea şi corelarea lor cu ingestia laptelui de vacă este uşor de stabilit, atât în ceea ce priveşte survenirea, cât şi dispariţia după un regim de excludere. Vărsăturile variază de la vărsăturile cu striuri de sânge sau veritabile hematemeze la vărsăturile banale postprandiale. Anorexia este inconstantă. în unele cazuri se notează dureri abdominale, mai accentuate în cursul alimentaţiei la biberon. Tabloul acut este în general uşor de recunoscut, deoarece survine în orele care urmează administrării biberonului de lapte. Se poate limita la o vărsătură. Alteori, tabloul este mai complet: vărsăturile se asociază cu un scaun emis în jet sau survin în contextul unei stări de şoc, cu hipotonie, tulburări ale conştienţei, paloare, cianoză periorală. Simptomele dispar în câteva ore şi reapar la administrarea altui biberon de lapte. Diagnosticul este uşor, frecvent fiind făcut de mamă; tratamentul este instituit rapid şi starea de nutriţie rămâne excelentă. Efectele regimului de excludere (suprimarea proteinelor laptelui de vacă) sunt frecvent spectaculare, în special în formele acute: vărsăturile, durerile abdominale, rash-urile cutanate dispar. În formele cronice de IPLV efectul este puţin evident: iniţial dispar manifestările clinice, semnele biologice se normalizează în câteva săptămâni până la câteva luni; vindecarea leziunilor histologice este mai lentă decât vindecarea clinică şi biologică (mucoasa intestinală revine la aspectul normal după 5 luni).

c) Galactozemia Este o eredopatie metabolică transmisă autosomal recesiv; se datoreşte dificitului de

uridiltransferază. Boala debutează din primele zile de viaţă (o dată cu alimentaţia lactată), cu anorexie, vărsături, diaree, icter, ciroză, cataractă, retard psihomotor. Biologic: glicemie scăzută, galactozemie crescută.

d) Intoleranţa la fructoză Eredopatie metabolică transmisă recesiv sau neregulat – dominant. Se datoreşte

deficitului de aldolază. Boala debutează înainte de vârsta de I an, de obicei după introducerea zaharozei (fructozei) în alimentaţie cu vărsături, anorexie, greţuri, accese de hipoglicemie, paloare, transpiraţii, tulburări de conştienţă, hepatomegalie. În urină se evidenţiază proteinurie, hiperaminoacidurie, fructozurie.

e) Intoleranţa congenitală la gluten Tulburare de absorbţie intestinală datorită intoleranţei la o proteină vegetală din bobul

de grâu (gluten). Boala este determinată multifactorial, simptomatologia clinică fiind dominată de diaree cronică şi steatoree, ce debutează la vârsta de 8-10 luni, dar copii pot avea şi vărsături.

f) Deficitul de 21-hidroxilază (sindromul Debré-Fibiger, hiperplazia cerebriformă

11

de suprarenală, sindromul pierderii urinare de sare) Diagnosticul este dificil la băieţi, la care se produce virilizarea (izosexuală). Fetele

prezintă hermafroditism. Copilul varsă incoercibil, curând după naştere, asociind treptat anorexie şi diaree, ceea ce conduce la sindrom acut de deshidratare foarte rezistent la dozele uzuale de electroliţi. Diagnosticul se susţine după demonstrarea pierderii urinare de Na (hipernatriurie) asociată cu eliminarea crescută de 17-cetosteroizi şi pregnantriol. În sânge: hiponatremie, hipocloremie, hiperkaliemie şi hiperazotemie. Se datorează secreţiei scăzute de aldosteron asociată cu creşterea hormonilor androgeni.

g) Vărsăturile de cauză renală Ele sunt expresia tulburărilor hidro-electrolitice induse foarte frecvent prin sindromul

poliuro-polidipsic. Poate fi vorba de : • tubulopatii congenitale:

- sindromul Albright, caracterizat prin acidoză hipercloremică, hipercalciurie, hiperkaliemie şi defect în concentrarea urinei

- sindrom de Toni-Debré-Fanconi care este un diabet gluco-fosfo-aminat • nefropatii cronice

Toate insuficienţele renale, după o lungă evoluţie, se pot manifesta prin tulburări digestive de tip vărsătură. În acest cadru în afara, nefropatiilor căpătate, sunt şi unele nefropatii constituţionale:

- oxaloză care se traduce biologic prin hipercalciurie, hiperuricemie şi acidoză hipercloremică.

- cistinoza determină pe plan bilogic, fie o hiperaminoacidurie globală izolată, fie o acidoză hipercloremică cu defect de concentrare a urinei. Diagnosticul se pune prin prezenţa de cristali de cistină în frotiurile de măduvă şi în examenul corneei cu lampa cu fantă.

- vărsăturile fac parte şi din tabloul clinic al hipoplaziei oligonefronice şi nefronoftiziei ereditare în care diagnosticul se pune prin puncţie renală.

h) Hipercalcemia idiopatică sau prin intoxicaţie cu vitamina D: Prezintă chiar de la debut tulburări digestive foarte importante de tip anorexie şi

vărsături. Progresiv se asociază hipotrofie staturo-ponderală, hipertensiune arterială, stenoze vasculare, semne de insuficienţă renală consecutive nefrocalcinozei şi manifestări neurologice consecutive crizelor de hipercalcemie acută.

i) Vărsăturile de cauză cardio-vasculară Vărsăturile se întâlnesc în:

- insuficienţa cardiacă - miocardite - supradozare digitalică - cardiopatii congenitale (dintre acestea din urmă, anomaliile arcurilor aortei se

manifestă prin tulburări respiratorii paroxistice de tip dispnee, cianoză, tuse în timpul prânzurilor, dar şi prin tulburări digestive cu vărsături, căi false)

Vărsăturile copilului mare

La copilul mare vărsăturile sunt mai puţin frecvente faţă de sugar. Pot fi:

12

1. Urgenţe chirurgicale abdominale: a) Apendicita acută

Între 2-5 ani simptomatologia apendicitei acute este nespecifică: dureri abdominale, vărsături, diaree, febră. La copilul peste 5 ani debutul apendicitei acute este precedat de o perioadă prodromală cu dureri vagi abdominale, vărsături, greaţă, inapetenţă; uneori debutul se face prin colici abdominale, însoţite de vărsături, febră. Vărsăturile urmează, de obicei, apariţiei durerilor; ele sunt la început alimentare, apoi bilioase; pot fi unice, repetate sau chiar incoercibile. Durerea spontană şi, uneori, puternică, localizată în fosa iliacă dreaptă, poate avea caracterul de colică, însoţită de geamăt. Absenţa scaunelor şi a gazelor face parte în mod obişnuit din tabloul simptomatic al apendicitei acute. La examenul fizic se poate constata imobilitatea peretelui abdominal cu dispariţia mişcărilor peretelui abdominal în cursul respiraţiei, semn important ce semnifică suferinţa peritoneală. Tuşeul rectal, însoţit de dureri în regiunea pararectală dreaptă (semnul Rotter) traduce suferinţă peritoneală. Tratamentul chirurgical se indică de urgenţă.

b) Peritonita În peritonite, vărsăturile precoce, însoţite de o stare continuă de greaţă, sunt foarte

frecvente. Vărsăturile sunt la început alimentare şi mucoase, apoi bilioase, iar când tranzitul este complet întrerupt devin fecaloide. Apariţia unei vărsături precoce, fecaloide, pune diagnosticul de peritonită prin perforaţie intestinală.

c) Hernia inghinală ştrangulată Strangularea herniei inghinale este mai frecventă la sugar şi copilul mic decât la

copilul mare. Simptomele herniei inghinale strangulate includ: vărsături şi agitaţie. Examenul fizic evidenţiază o “masă” fermă, în regiunea inghinală sau inghino-scrotală. Distensia abdomenului şi semnele eventuale de deshidratare devin evidente. Reducerea manuală a herniei încarcerate este posibilă în majoritatea cazurilor. Dacă reducerea manuală nu este posibilă sau semnele de peritonită sunt prezente se impune intervenţia chirurgicală de urgenţă.

d) Aderenţe/bride peritoneale La orice copil operat pe abdomen trebuie pus în discuţie şi un tablou de ocluzie

intestinală prin bride.

2. Afecţiuni medicale digestive: a) Refluxul gastroesofagian b) Gastrita acută

Debutul se face de obicei cu vărsături sau hematemeză. Durerea este simptomul cel mai comun, dar nu este totdeauna prezent. Diagnosticul poate fi presupus clinic, dar confirmarea necesită endoscopie cu biopsie şi culturi. Etiologia este variată: ingestia de medicamente toxice, stressul, traumatismele, infecţiile. Agenţi terapeutici, ca aspirina, antiinflamatoare nesteroidiene, chimioterapice şi eritromicina pot fi cauză de gastrită acută. Gastrita acută a fost observată după infecţii virale, traumatisme severe, intervenţii chirurgicale, şoc septic şi hipertensiune portală.

c) Duodenita Este un diagnostic care necesită confirmare morfopatologică. Modificările radiologice

sunt adesea nesesizate sau greşit interpretate şi modificările vizualizate endoscopic sunt frecvent nesusţinute de datele morfopatologice. În absenţa unei etiologii primare, ca boala

13

Crohn, tratamentul este similar cu acela al bolii ulceroase peptice. d) Ulcerul peptic

Ulcerele peptice sunt clasificate în raport cu etiologia în primare şi secundare. Ulcerele primare apar la copiii sănătoşi, în afara unei cauze delimitate. Ulcerele secundare sunt cauzate de un factor etiopatogenic clar identificat: medicamente (aspirină, corticoizi), boli acute sau cronice, stress (observat în cursul unei agresiuni grave - sindromul de copil bătut, politraumatism, şoc, intervenţie chirurgicală, arsuri) şi/sau o patologie neurologică evolutivă. Ulcerele secundare sunt cele mai numeroase în patologia pediatrică. La copil, cel mai comun ulcer primar este localizat duodenal şi este de obicei solitar. Ulcerele multiple duodenale sugerează sindromul Zollinger-Ellison.

e) Parazitoze intestinale Ascaridioza poate produce - rareori - obstrucţie intestinală mecanică şi implicit

vărsături în cadrul unor complicaţii acute ca ocluzia intestinală, invaginaţia intestinală, perforaţia intestinală.

f) Trichobezoari Trichobezoarul, constituit din mase de păr, realizează tulburări digestive diverse şi

puţin specifice: dureri abdominale, tulburări de tranzit, astenie, anorexie, crize de vărsături şi scădere în greutate. În unele cazuri, tabloul clinic realizează o subocluzie cronică. Uneori la palparea abdomenului se constată o “masă” anormală. Terenul este evocator: uşoară retardare, tulburări de comportament. Afecţiunea se observă mai ales la fete, la vârsta şcolară sau adolescenţă. Orientarea diagnosticului este uneori evidentă când istoricul demonstrează o tricofagie şi prezenţa de zone de pseudopeladă. Radiologic se notează un aspect lacunar reticulat.

g) Diareea acută În majoritatea cazurilor diareea acută este benignă; în unele cazuri însă sindromul

diareic poate fi sever cu: scaune frecvente cu aspect lichid, vărsături, febră, semne de deshidratare acută sau foarte sever cu: scaune lichide numeroase, vărsături explozive, meteorism abdominal important, sindrom de deshidratare, facies toxic, polipnee - ce traduce o stare de acidoză - şi uneori tulburări de conştienţă, oligoanurie, stare de şoc.

h) Patologia hepato-biliară: Sunt mai frecvente: hepatită acută virală, litiaza biliară, angiocolecistita, sindromul

Reye. Vărsăturile sunt frecvent asociate cu greaţă şi anorexie. i) Pancreatita

Diagnosticul este sugerat de: febră, greaţă, vărsături şi dureri severe în porţiunea superioară a abdomenului, cu iradiere în spate.

j) Tumori digestive sau extradigestive compresive

3. Afecţiuni neurologice - meningita: vărsăturile constituie un element al tabloului clinic - tumorile intracraniene: vărsăturile apar dimineaţa, fără efort, spontane cu

sau fără greaţă, provocate uneori de schimbarea de poziţie a copilului La copilul mic la care cefaleea lipseşte datorită disjuncţiei suturilor, vărsăturile pot crea dificultăţi de diagnostic.

14

- edemul cerebral: traumatic, infecţios (vărsături, alterarea conştienţei, anomalii neurologice difuze sau focale)

- hemoragiile intracraniene şi hematomul subdural. Se însoţesc de simptome cardinale (vărsături, iritabilitate, convulsii), în 5% din cazurile de hematom subdural vărsăturile neexplicate pot reprezenta singurul simptom. Hematomul subdural organizat se manifestă însă, în plus, cu convulsii, macrocefalie, lărgirea diametrului biparietal, febră prelungită, întârzierea în dezvoltarea psihomotorie şi falimentul creşterii

- hidrocefalia. Se însoţeşte de semne şi simptome de hipertensiune intracraniană prin obstrucţie acută a traiectului ventriculo-subarahnoidian, manifestându-se prin vărsături, bombarea fontanelei anterioare, creşterea rapidă a dimensiunilor craniului, iritabilitate, stare letargică

- epilepsia abdominală: când coexistă dureri abdominale paroxistice şi accidente epileptice la copil şi în familie

- migrena abdominală: cefalee, tulburări oculare, vertij asociate cu vărsături

4. Afecţiuni labirintice sau vestibulare Sunt cauzate de iritaţia fibrelor vestibulare şi labirintice care merg la nucleul vagal. În

această categorie se includ vărsăturile din otita medie cu labirintită şi “rău de mişcare” (rău de automobil, rău de mare, rău de avion). Uneori în aceste cazuri se notează o tendinţă familială.

5. Vărsături de cauză metabolică

• cetoacidoza diabetică. Determină un tablou clinic dominat de vărsături, semne de deshidratare, tulburări ale

conştienţei, respiraţie Kussmaul, halenă acetonemică.

6. Intoxicaţii Dintre substanţele chimice cu acţiune emetizantă: salicilaţii, digitalicele, citostaticele,

unele antibiotice, vitamina A şi D, alimentele alterate, plantele otrăvitoare (ciuperci) unele substanţe (iod, crom, cupru, alcoolul metilic, alcoolul etilic, acidul oxalic, soda caustică, amoniacul). Vărsăturile sunt consecinţa iritării mucoasei tractului gastro-intestinal sau prin acţiune central-nervoasă. 7. Uremia terminală (stadiul al IV-lea al insuficienţei renale cronice): anorexie, greaţă permanentă, vărsături. 8. Vărsăturile de origine psihică

Apariţia vărsăturilor în cursul administrării meselor, anamneza ce evidenţiază anxietate maternă, un context familial particular (stări conflictuale, separarea părinţilor, naşterea unui alt copil), evocă la un copil vioi cu somnul perturbat, diagnosticul de vărsătură de cauză psihică (vărsături psihogene). Aceşti copii prezintă frecvent şi mericism. Există şi vărsături corelate cu aşa numita “fobie de şcoală” (aceste vărsături apar înainte sau imediat după micul dejun, în timp ce copilul este acasă sau se produc la şcoală, nu apar sâmbăta sau

15

duminica); se asociază cu dureri abdominale. Unii copii varsă seara sau în cursul nopţii după “trăiri” stresante din cursul zilei. Vărsăturile psihogene sunt foarte rezistente la tratament, necesitând multă răbdare şi măsuri psihoterapeutice. 9. Vărsăturile acetonemice sau periodice Vârsta de debut este variabilă, în general între 12-14 ani. Terenul pe care survin aceste vărsături periodice este particular. Este vorba de copii anxioşi, emotivi, instabili, uneori hipotrofici sau cu un trecut digestiv cronic şi anume: anorexie, alternanţă diaree-constipaţie. În familie, se regăsesc adesea accidente identice. Pe acest fond, cauzele declanşatoare ale cetozei sunt variate, fizice sau psihologice: intoleranţe alimentare, regimuri dezechilibrate, eforturi fizice neobişnuite, infecţii, dar şi emoţii şi eşecuri şcolare. Patogenia cetozelor periodice rămâne misterioasă. S-a incriminat rolul postului, o tulburare în reglarea glicemiei, o perturbare neuro-hormonală facilitând eliberarea acizilor graşi sau o acţiune suprarenaliană. Pe plan clinic, accesul de cetoză cu vărsături incoercibile este stereotip. După câteva zile de prodrom (anorexie, astenie, o stare de rău), apar vărsăturile, brutal, dimineaţa, la primul prânz şi se repetă apoi la cea mai mică tentativă de alimentare. Vărsăturile sunt mai întâi alimentare, devin mucoase, iar la finele accesului, bilioase sau chiar sanguinolente. Copilul, la început agitat, devine repede abătut, somnolent, se plânge de cefalee şi uneori, de discrete dureri abdominale. Semnele de deshidratare sunt paralele cu intensitatea intoleranţei digestive. Examenul clinic aduce elemente negative: abdomenul este suplu, palparea abdominală nu produce durere, ficatul este normal, nu sunt semne meningiene. Halena însă are un miros de acetonă. Tulburările umorale sunt tipice: în primele 24 ore, se notează o cetonurie şi o cetonemie intensă cu o glicemie, cel mai adesea normală sau discret coborâtă, echilibrul acido-bazic este menţinut. În mod secundar, se observă o fază de hiperglicemie şi cetoza diminuă în mod lent. Evoluţia crizei se face către rezoluţie în câteva ore sau zile. Vărsăturile încetează, starea generală se restaurează, apetitul devine normal. Pot apare însă şi accidente de alcaloză către a 2-a sau 3-a zi a crizei. Ele sunt consecutive pierderii clorate prin vărsături; pe de altă parte, o reacţie glucocorticoidă intensă ar produce o alcaloză hipokaliemică. Tulburările conştienţei sunt importante, realizând adesea o veritabilă comă cu hipotonie musculară, hiporeactivitate tendinoasă, accese de tetanie localizate la unele teritorii musculare, ileus paralitic clinic şi radiologic, retenţie de urină. Green clasifică vărsăturile după criterii etiologice:

1. vărsături mecanice 2. vărsături reflexe 3. vărsături de cauză metabolică, ereditară, cu debut precoce 4. vărsături de cauză centrală

16

1. Vărsăturile mecanice 1.1 Vărsături mecanice obstructive Se produc datorită obstrucţiilor tractului gastrointestinal, obstrucţii ce pot fi: a) obstrucţii prin malformaţii; b) obstrucţii câştigate Malformaţiile congenitale ale tractului digestiv devin evidente din perioada neonatală, fiind suspectate atunci când cantitatea de lichid gastric aspirat este mai mare de 20 ml şi mai ales dacă aspiratul este colorat în verde. Sunt sugestive:

- apariţia vărsăturilor - distensia abdominală din primele 24-36 ore de la naştere - neeliminarea meconiului Polihidramnios-ul (volum al lichidului amniotic > 2000 ml) sugerează o posibilă

obstrucţie intestinală înaltă. Când se suspectează o cauză mecanică de vărsătură se vor face radiografii abdominale

simple în decubit şi ortostatism. Vărsăturile de cauză mecanică prin obstrucţie recunosc peste 24 de cauze mai

obişnuite: 1.1.1 Atrezia şi stenoza congenitală a esofagului

• atrezia esofagiană fără comunicare eso-traheală (vărsături abundente de la naştere)

• atrezia esofagiană cu comunicare traheală sau bronşică (salivaţie, cianoză, ± sufocaţie, tuse, respiraţie zgomotoasă, manifestări apărute imediat după alimentaţie)

• stenoză esofagiană congenitală mai largă (vărsături mai tardive la introducerea alimentelor mai solide)

1.1.2 Diverticuli esofagieni (vărsături din primele zile de viaţă după ingestia alimentelor, respiraţie fetidă)

1.1.3 Hernia diafragmatică (se manifestă din perioada neo-natală cu vărsături, dispnee, cianoză, ± hematemeze)

1.1.4 Relaxarea cardio-esofagiană sau calazia esofagiană (vărsături precoce de la vârsta de sugar, imediat după ingestia alimentelor, poziţia ortostatică după supt ameliorează simptomele)

1.1.5 Cardiospasmul esofagian sau acalazia (vărsături precoce după ingestia alimentelor, disfagie, alimentele solide sau semisolide sunt mai uşor înghiţite)

1.1.6 Stenoza postesofagită caustică – apare după ingestia de sodă caustică sau acizi tari (vărsăturile şi refuzul alimentelor consistente apare la 2-3 săptămâni de la ingestie când se constituie stenoza)

1.1.7 Stenoza hipertrofică congenitală de pilor (vărsături voluminoase, în jet după un interval liber de 3 săptămâni de la naştere ce distrofiază copilul, constipaţie)

1.1.8 Spasmul piloric (vărsături reduse cantitativ ce apar imediat după naştere) 1.1.9 Plicatura gastrică: anomalie funcţională gastrică datorită ridicării şi plicaturării

marii curburi datorită împingerii sale de către colonul transvers destins de gaze 1.1.10 Atrezii sau stenoze strânse duodenale (pot produce aspect de ocluzie intestinală

acută)

17

• stenoza supravateriană (vărsături fără bilă, meconiu normal cu bilă) • stenoza subvateriană (vărsături bilioase, meconiu fără bilă)

1.1.11 Stenoza duodenală “puţin strânsă” (vărsături în criză de la naştere sau mai târziu).

1.1.12 Atrezia intestinală (vărsături bilioase apoi fecaloide ce apar la câteva ore de la naştere, constipaţie, alterarea stării generale)

1.1.13 Imperforaţie anală (sindrom obstructiv precoce din primele 24-36 ore după naştere: vărsături, distensie abdominală, absenţa eliminării meconiului)

1.1.14 Dopul de meconiu îngroşat – poate fi o manifestare a fibrozei chistice sau a bolii Hirschsprung (vărsături bilioase, distensie abdominală, absenţa eliminării meconiului)

1.1.15 Ileusul meconial: cea mai precoce manifestare a fibrozei chistice fiind determinat de meconiul gros aderent (manifestări de obstrucţie intestinală din primele 24-36 ore de la naştere)

1.1.16 Stenoza intestinală (vărsături, constipaţie, megacolon apărute de la naştere) 1.1.17 Malrotaţia intestinului subţire: asimptomatică sau simptomatică (vărsături

bilioase, distensie abdominală, peristaltică vizibilă, semne apărute din primele săptămâni de viaţă sau mai târziu)

1.1.18 Volvulusul: afectează intestinul mijlociu şi apare în caz de malrotaţie prin incompleta fixare a intestinului (vărsături bilioase din a 3 – 4-a zi de viaţă, dar este posibil debutul la orice vârstă; se poate remite spontan urmată de episoade recurente şi se manifestă ca vărsături ciclice la copiii mai mari)

1.1.19 Pancreasul inelar: cauză rară de obstrucţie intestinală completă sau parţială 1.1.20 Invaginaţia intestinală (vărsăturile sunt alimentare, bilioase uneori fecaloide,

sânge în scaun sau la tuşeul rectal, dureri abdominale violente, intermitente) 1.1.21 Herniile ştrangulate sunt pe primele locuri între cauzele de ocluzii intestinale 1.1.22 Aderenţele peritoneale: pot genera vărsături 1.1.23 Ileusul paralitic: apare la sugarii grav afectaţi cu pneumonie sau alte boli

infecţioase, peritonită, hipokalemie, stări postoperatorii 1.1.24 Corpii străini:

- trichobezoar - lactobezoar - ghem de ascarizi

1.1.25 Hematomul peretelui intestinal – produs prin traumatism (greaţă, vărsături bilioase, febră, dureri abdominale)

1.1.26 Boala Hirschsprung (manifestări de ocluzie din prima lună de viaţă apoi vărsături accidentale, constipaţie, distensie abdominală)

1.1.27 Duplicaţiile tractului digestiv (vărsături, dureri abdominale cu caracter colicativ prin obstrucţie intestinală parţială) 1.2 Vărsături mecanice neobstructive: tusea seacă

2. Vărsăturile reflexe Sunt produse de stimuli cu punct de plecare din: tractul gastro-intestinal, genito-

urinar, labirint, provocate de medicamente şi toxice, alte cauze.

18

2.1 Vărsături reflexe cu punct de plecare din tractul gastro-intestinal 2.1.1 înghiţirea de lichid amniotic (vărsături în primele 2-3 zile de viaţă) 2.1.2 mucusul faringian (vărsături ce apar la trezirea din somn) 2.1.3 edemul luetei 2.1.4 stomatitele 2.1.5 gastrita

- pseudomembranoasă (obişnuit difterică) - corozivă: după ingerare de sodă caustică, amoniac

gastroenterita acută bacteriană sau virală (rotavirus) 2.1.6 alergia alimentară: vărsături, urticarie, strofulus, edem, Quinke 2.1.7 ulcerul gastric şi/sau duodenal (la copilul mic: anorexie, vărsături, dureri

abdominale) 2.1.8 enterocolita necrozantă – boala apare mai frecvent la prematuri la vârste foarte

mici (anorexie, vărsături bilioase, distensie abdominală, diaree cu sânge, icter, detresă respiratorie, stare septică, stare de şoc)

2.1.8 perforaţia spontană a stomacului – poate apare în prima săptămână de viaţă (vărsături bilioase, distensie abdominală, şoc)

2.1.9 boala celiacă: vărsătura poate reprezenta uneori prima manifestare a bolii. 2.1.10 apendicita: la sugari şi copiii mici vărsătura poate fi singurul simptom precoce 2.1.11 peritonita acută: vărsătura fecaloidă este determinată de ileus 2.1.12 boli hemoragice ce se manifestă cu sângerări ale tractului gastro-intestinal

(purpura H. Schonlein) 2.1.13 sindromul arterei mezenterice superioare: dilataţie duodenală cu stază

intermitentă (vărsături, dureri abdominale cu caracter colicativ, scădere în greutate) 2.1.14 ocluzia vasculară mezenterică (vărsături, dureri abdominale intermitente,

diaree sau constipaţie, scaune cu sânge) 2.1.15 infecţiile respiratorii: vărsătura fiind determinată fie de efectul iritant al

secreţiilor înghiţite sau de infecţia simultană a tractului gastro-intestinal 2.1.16 scarlatina: vărsătura la debutul bolii este caracteristică

2.2 Vărsături reflexe cu punct de plecare în tractul genito-urinar

La sugar şi copilul mic vărsătura poate fi unicul simptom 2.2.1 pielonefrita (vărsătura proiectată la distanţă ± unde peristaltice 2.2.2 anomalii obstructive 2.2.3 hidronefroza 2.2.4 litiaza urinară 2.2.5 glomerulonefrita acută (vărsătura apare în perioada prodromală)

2.3 Vărsături reflexe determinate de stimuli plecaţi din labirint

2.3.1 otita medie cu labirintită 2.3.2 răul de mişcare (rău de automobil, rău de mare, rău de avion)

2.4 Vărsături reflexe provocate de medicamente şi toxice: salicilaţi, digitalice, aminofilină,

19

intoxicaţia cu plumb Vărsătura poate fi provocată prin acţiune central nervoasă sau prin iritaţia mucoasei

tractului gastro-intestinal. 2.5 Alte cauze de vărsături reflexe

2.5 1 Acidoza (diabetică sau din alte cauze) 2.5.2 Insuficienţa renală (uremia) 2.5.3 Hepatita infecţioasă 2.5.4 Sindromul Reye 2.5.5 Tetania neonatală (vărsături, convulsii, spasme musculare) 2.5.6 Hipercalcemia 2.5.7 Pancreatita 3. Vărsăturile de cauză metabolică, ereditară, cu debut precoce

Vărsăturile sunt foarte precoce (la nou-născut), boală metabolică ereditară putând fi depistată prin teste screening şi confirmată prin date secundare de laborator şi apoi prin teste definitive.

3.1 Tulburările biosintezei steroizilor (sindromul Toni Debré-Fibiger = hiperplazia suprarenală congenitală virilizantă) Teste de laborator: dozarea electroliţilor în sânge analiza steroizilor în sânge şi urină

3.2 Tulburările ciclului ureei Teste de laborator: determinarea amoniemiei dozarea aminoacizilor în sânge şi urină dozarea acidului orotic în urină determinarea enzimelor specifice

3.3 Hipervalinemia Teste de laborator: determinarea valinei determinarea enzimei specifice

3.4 Fenilcetonuria Teste de laborator: testul Guthrie dozarea aminoacizilor în sânge şi urină

3.5 Galactozemia Teste de laborator: determinarea calitativă a substanţelor reductoare neglucidice în urină determinarea enzimei specifice în ficat

3.6 Fructozemia Teste de laborator: determinarea substanţelor reductoare neglucidice în urină determinarea enzimei specifice

3.7 Acidemiile organice (propionică, izovalemică, metilmalonică, argininemia) Teste de laborator: determinarea cetonuriei

3.8 Boala Wolman Teste de laborator: depistarea activităţii lipazei acide în ficat depistarea radiologică a calcificărilor adrenale

20

4. Vărsăturile de cauză centrală

4.1. Vărsăturile de cauză centrală cu afectare a sistemului nervos central 4.1.1 Edemul cerebral: se poate evidenţia la nou-născut în primele 2-3 zile de viaţă,

fiind cauză de vărsături şi convulsii; edemul cerebral acut traumatic poate fi focal sau generalizat

4.1.2 Hemoragia intracraniană şi hematomul subdural pot prezenta: vărsături, convulsii, iritabilitate. În 5% din cazurile de hematom subdural vărsăturile neexplicate pot reprezenta singurul simptom

4.1.3 Hidrocefalia poate determina semne şi simptome de hipertensiune intracraniană prin obstrucţia acută a şunturilor l.c.r. manifestându-se prin: vărsături, bombarea fontanelei, creşterea dimensiunilor capului, iritabilitate, stare letargică

4.1.4 Meningita, meningencefalitele, colecţiile subdurale care complică meningita bacteriană

4.1.5 Abcesele intracraniene 4.1.6 Tumorile cerebrale 4.1.7 Epilepsia: vărsătura poate reprezenta aura crizelor majore 4.1.8 Boala Leigh: vărsături recurente, stare letargică, disfuncţie a punţii cerebrale,

disfagie, slăbiciunea muşchilor feţei, respiraţii neregulate, paralizii extraoculare, ataxie 4.1.9 Intoxicaţia cu plumb: encefalopatie + hipertensiune intracraniană (vărsăturile

frecvente, explozive putând fi manifestarea iniţială) 4.1.10 Hipoglicemia idiopatică 4.1.11 Migrena: vărsături, hemicranie, tulburări vizuale

4.2. Vărsături de cauză centrală fără afectare a sistemului nervos central 4.2.1 Metaboliţi anormali prezenţi în diferite stări patologice (uremia, acidoza

diabetică, ciroza hepatică, acidoza cronică de origine renală) 4.2.2 Infecţiile acute (septicemia) în special la nou-născut şi sugarii mici Vărsăturile psihogene Vărsăturile ciclice acetonemice TRATAMENTUL VĂRSĂTURILOR

1. Tratamentul etiologic 2. Tratamentul reparator 3. Tratamentul simptomatic

1. Tratamentul etiologic Se va trata cauza atunci când este cunoscută. - Tratament chirurgical: atrezii, stenoza hipertrofică de pilor, volvulus,

invaginaţie - Tratament antibiotic: în stări infecţioase grave - Tartament postural: plicatura gastrică, refluxul gastro-esofagian - Tratament alimentar: în boli metabolice – excluderea alimentului

contraindicat

21

• Galactozemia: excluderea laptelui şi derivatelor sale (sunt permise: Cazeolact, Nutramigen, Al 110, Lactopriv)

• Fenilcetonuria: regim alimentar sărac în fenilalanină (Lofenalac, Berlophen)

2. Tratament reparator: aport oral sau parenteral de apă şi electroliţi pentru corectarea deshidratării, dezechilibrului acidobazic şi aport de glucoză (zahăr) 6-8gr/kgc pentru corectarea cetozei.

3. Tratament simptomatic - Îngroşarea alimentelor cu 1-2% Arobon, Ceratonia sau 3-5% mucilagiu de

orez, supă de morcov - Tratament postural: hernia hiatală, calazie, plicatura gastrică - Antispastice: • Fenobarbital 1ctg/Kg/24 ore

• Clorpromazină 1-3 mg/Kg/24 ore • Tinctura belladona 1-2 picături/an/24 ore • Metoclopramida 0,5-1 mg/Kg/24 ore