V4. Dintii

38
1 D i n ţ i i Structura dinților Termeni stomatologici Numerotarea dinților Funcțiile dinților Rolul calciului Limbajul dentiștilor Igiena dinților Vizitele dentare Ocluzia dentară Măseaua de minte impactată Uzura dinților permanenți Caria dentară Placa dentară Inflamația pulpei. Abcesul dentar Gingivite și peridontite Urgențe dentare Dinți sensibili Durerea de dinți Pierderea accidentală a unui dinte Fracturile dentare Intervenții dentare frecvente Albirea dinților Extracții dentare Profilaxia cu antibiotice Tratamentul canalului radicular Implante dentare Coroane și punți Proteze dentare Ortodonție

description

Vol. 4 Sanatatea adultului

Transcript of V4. Dintii

Page 1: V4. Dintii

1

D i n ţ i i

Structura dinților Termeni stomatologici Numerotarea dințilorFuncțiile dințilorRolul calciului Limbajul dentiștilorIgiena dinților Vizitele dentare Ocluzia dentară Măseaua de minte impactată Uzura dinților permanenți Caria dentarăPlaca dentară Inflamația pulpei. Abcesul dentar Gingivite și peridontite Urgențe dentare

Dinți sensibili Durerea de dinți Pierderea accidentală a unui dinte Fracturile dentare

Intervenții dentare frecvente Albirea dinților Extracții dentareProfilaxia cu antibiotice Tratamentul canalului radicularImplante dentareCoroane și punțiProteze dentare

Ortodonție

Page 2: V4. Dintii

2

Dinții au un rol important în masticație, fonație (pronunțare), zâmbet și aspectul feței (fizionomie).

Alcătuirea dinților

Dinții sunt formați din coroană (partea vizibilă) și rădăcină. Limita dintre ele se numește colet. Coroana este partea vizibilă formată din smalț și dentină, iar în interior de o cavitate care conține pulpa dentară.

Coroana are suprafețe netede, cu mici depresiuni și creste. Rădăcina dintelui este ancorată în osul alveolar, prin ligamentele paradontale. Este acoperită de cement, un țesut dur de protecție, sub care se află dentina și canalul radicular.

Fig. Structura dintelui normal.

Limita dintre coroană și rădăcină este numită colet, în care smalțul și cementul sunt mai subțiri, iar zona este sensibilă la schimbări de temperatură și vulnerabilă la carie. Gingia se prinde de dinte la colet și se poate retrage spre rădăcină odată cu vârsta.

Smalțul protejează coroana dintelui, fiind cel mai dur țesut din organism. Conține 95 % săruri minerale, în special calciu.

Dentina înconjoară camera și canalul pulpar. Conține 67 % săruri minerale și este mai puțin dură decât smalțul.

Cementul protejează rădăcina în afara canalului radicular și are aproape aceași densitate ca cea a dentinei.

Pulpa dentară este un țesut moale, format din vase de sânge și fibre nervoase. Este foarte sensibilă la atingere și variații de temperatură. Sângerează și doare la atingere.

Dintele este susținut de către ligamente și osul alveolar. Ligametul aveolo-dentar, este format din fibre elastice care unește cimentul rădăcinii cu

peretele alveolei dentare. Ligamentul permite o ușoară deplasare a dintelui la presiune sau tracțiune.

Osul alveolar este spongios, format din maxilar - sus și mandibulă – jos.

Page 3: V4. Dintii

3

Numerotarea dinților

Adultul are în mod normal 32 de dinți, dintre care câte 2 incisivi, 1 canin, 2 premolari și 3 molari stângi și drepți, pe fiecare arcadă, superioară și inferioară. Al 3-lea molar (măseaua de minte) nu erupe la unele persoane.

Cel mai des se foloseşte metoda în care se numără dinţii începând cu al treilea molar din dreapta, sus, continuă spre stânga până la ulimul molar (nr.16), apoi la falca inferioară cu ultimul molar stâng (nr. 17) până la ultimul molar din dreapta (nr. 32). Dacă unul sau mai mulţi dinţi lipsesc, numărătoarea continuă ca şi cum ar fi acolo prezenţi.

Fig. Numerotarea dinţilor, începând de la dreapta la stânga. Lipsesc măselele de minte.Sursa: riodental.com

Medicul stomatolog controlează repartiția dinților pe câte o jumătate de arcadă prin cifrele 1-8, pentru simplificarea examenului dentar periodic în care notează eventualele anomalii ale fiecărui dinte pe fişa dentară.

Page 4: V4. Dintii

4

Fig. Fișa și formula dentară completă. Sursa: monstermarketplace.com

Limbajul dentiștilor Termenii stomatologici sunt uneori diferiți de cei populari, de ex. denumirea populară și denumirea dentistului: - Dinte adult - dinte permanent

- Măsea - molar- Inflamația gingiei - gingivită- falca de sus - maxilar- Falca de jos - mandibulă- Cerul gurii - palatul gurii- Acetaminofen - Tylenol ş.a.- Anticoagulante - medicamente folosite pentru a preveni formarea de

Chiaguri în sânge.

Page 5: V4. Dintii

5

- Coroană - dinte artificial aşezat peste unul real modificat ca formă sau peste un implant.

- Punte dentară - piesă care umple spaţiul dinţilor lipsă cu alţii artificiali, ataşată de dinţii naturali sau de implant; poate fi mobilă sau fixă.

- Proteză dentară - Un set de dinţi artificiali; poate fi completă, înlocuind toţi dinţii sau parţială, doar o parte din dinţi alăturaţi.

- Extracţie - scoaterea unui dinte.- Lac de protecţie - lac protector aplicat pe suprafaţa dintelui.- Implant - rădăcină atificială a dintelui plasată în osul maxilarului

pe care se aşează un dinte artificial (o coroană) sau pecare-l pot folosi pentru a ţíne pe loc punţile sau danturile.

- Apa de gură - ajută reducerea plăcii dentare, a formării tartrului, gingivitei sau combinaţia lor.

- Profilaxie - curăţirea profesională a dinţilor.- Măseaua de minte - al 3lea molar

Calciul şi florul au roluri importantae în mineralizarea smalţului, dentinei şi a cimentului dinţilor. Folosirea preparatelor de fluor din pastă de dinţi, geluri sau apă de gură contribuie la menţinerea structurii smalţului.

Igiena dinților

Îngrijirea corectă a dinților îți poate permite păstrarea lor în bunăstare de-a lungul vieții. Igiena deficitară a gurii poate duce la boli de inimă, accident vascular cerebral, infecţii şi posibil cancer de stomag, diabet, Alzheimer,Cel mai important lucru pe care-l poți face pentru aceasta este să îți perii dinții și să folosești ața dentară în fiecare zi.

Periatul dinților

Periatul corect urmărește înlăturarea plăcii dentare de pe suprafețele dinților și puțin de sub gingie. Sunt mai multe metode de a peria corect dinții.

Sugestii:- perie dinții cel puțin de două ori pe zi, dimineața, preferabil după micul dejun

și seara înainte de culcare;- nu peria mai mult de trei ori pe zi; periatul prea des îți poate leza gingiile; perie-

te după masa de prânz;- perie-te ușor, fără a apăsa; ține peria ca pe un creion, pentru a te asigura că nu

apeși prea puternic; periatul puternic lezează gingiile, descoperind rădăcina;- perie-te cel puțin două minute, acesta e timpul necesar pentru a-ți curăța toți

dinții;- obișnuiește-te să-ți perii dinții în aceeași ordine, de ex. începe cu partea din

afară a dinților de sus, de la stânga la dreapta și apoi la partea dinăuntru de la dreapta la stânga. Repetă ordinea la dinții de jos. Folosește totdeauna o perie cu perii moi sau foarte moi; perii tari riscă să-ți lezeze gingiile;

Page 6: V4. Dintii

6

- schimbă des periuța, când perii încep să se îndoaie, dacă-ți poți permite, la circa 6 luni. Dacă perii se înodoaie mai repede de trei luni, înseamnă că periatul este prea viguros;

- periuțele electrice sunt mai eficace în scăderea formării plăcii şi a gingivitei decât periuţele obişnuite. Sunt utile în special pentru cei cu dificultăți în mânuirea periuței.

Alte detalii:- ține periuța lateral pe dinte, cu o parte din peri atingând gingia, - întoarce peria așa încât perii să atingă linia de inserție a gingiei, - mișcă periuța puțin, pe o distanță de o jumătate de dinte, cu o mișcare de du-te

– vino, sau circulară, de circa 20 de ori, aceasta permite perilor să alunece ușor sub gingie, fără a provoca durere când gingia este sănătoasă. Dacă doare, perie mai ușor,

- repetă manevra la fiecare dinte, pe părțile din afară și dinăuntru,- pe fețele interne, (spre limbă) ale dinților se perie vertical,- termină printr-o plimbare a periei pe suprafețele de mestecare,- mută-te la alt dinte până ce toți sunt curățați, - îți poți peria și limba pentru a elimina mai mulți microbi din gură, perie din

spate către vârf, dar nu prea în spate spre a evita anumite reflexe,- clătește-te cu apă,- zâmbește.

Pasta de dințiNu se mai folosește doar pentru curățatul dinților, deoarece are ingrediente specifice

pentru a controla placa dentară și tartrul, a preveni cariile, albirea dinților, îngrijirea gingiei și protecția dinților sensibili.

Folosește o pastă care conține fluor și oprește agravarea cariilor mici. Pastele de dinți pentru albire înlătură doar petele de suprafața, provocate de consum de tutun, ceai sau cafea. Pentru dinții decolorați în profunzime, se folosesc paste sau tehnici speciale, oferite uneori de dentist.

Folosirea aței dentareMulți adulți nu folosesc ața dentară deși ea este importantă pentru menținerea sănătății

gingiilor: detaşează particolele dintre dinţi şi de sub gingie, unde peria nu poate ajunge. Rămase pe loc, bacteriile duc la carii, gingivite şi miros neplăcut în gură.

Sugestii:- alege o aţă ceruită şi lată în locul unei rotunde deoareca curăţă mai bine; - curăță-ți dinții cu ața, cel puțin o dată pe zi, înainte de culcare, și dacă este

posibil, dimineața după micul dejun;- folosește suficientă ață, de circa 40-45 cm.; - curăță ambele părți ale fiecărui dinte, cu un segment nou de ață. Dacă

refolosești ața la mai mulți dinți, poți transmite microbi de la unul la altul;- ține ața cum iți e mai la îndemână. Cum ții ața e mai puțin important, decât ce

faci cu ea;- ține ața în segmente scurte;

Page 7: V4. Dintii

7

- introdu ușor ața între dinți, în poziţie oblică, fără a lovi gingia, printr-o mișcare de sus în jos sau coborârea unuia din capete;

Fig. Introducerea aţei dentare

Introducerea corectă a aţei dentare pentru dinţii de sus (A) şi cei de jos (B). Aţa dentară este introdusă din poziţia oblică sau diagonală. Introducerea incorectă, din poziţia orizontală (C), riscă să lezeze gingia.

- ține ața în fața și în spatele dintelui, în formă de ”C”, pentru a curăța marginile laterale prin frecare;

- mișcă ușor ața către baza dintelui și în spațiul dintre dinte și gingie.- mișcă ața de sus în jos, de 3 - 4 ori; nu presa pe gingia pentru a nu o leza.

Fig. Folosirea aţei dentareSursa: smilesodontologia.com

- Repetă pe toate suprafețele dinților, inclusiv a ultimului dinte. Avansează cu un segment nou pentru fiecare spațiu.

Alte mijloace pentru curățarea dințilorPentru a completa folosirea, dar nu înlocuirea, periuței și aței dentare, dentistul îți mai poate sugera următoarele:

- periuțe interdentare; de unică folosinţă.

Fig. Periuţe interdentare

Page 8: V4. Dintii

8

Sursa: soft.picks.com

- irigator de gură; se folosește rareori pentru a iriga șanțuri gingivale adânci; apa de gură împrospătează respirația, adăugă fluor, sau omoară microbii care produc gingivită.

Vizitele dentare Vizitele priodice la dentist, de ex. la șase luni, sau mai des dacă îți neglijezi igiena orală,

permit dentistului să-ți examineze dinții pentru carii și depunerea de placă sau tartru, aspectul gingiilor și alte boli ale gurii. Îți poți aduce și copiii de peste trei ani pentru vizita lor dentară periodică.

La prima vizită dentistul îți va cere detalii de istoricul tău medical, inclusiv alergiile, dacă și ce medicamente iei, boli de inimă sau alte boli cronice care pot scade saliva sau afecta sănătatea gingiilor.

Dentistul/a îți va examina fața, ganglionii limfatici și articulația temporo – mandibulară. Îți va examina, apoi, cu o oglindă mică limba și restul gurii iar cu un instrument ascuțit va explora fiecare dinte pentru carii mici și starea plombelor și coroanelor existente sau, eventual, situația protezei dentare. Va examina în plus prezența și întinderea plăcii dentare și a tartrului, care reflectă igiena ta dentară.

Cu alt instrument va măsura profunzimea oricărui șanț dintre gingie și dinte care semnalează retracția gingiei și va nota rezultatele pe fișa ta dentară pentru a le compara cu datele de la vizitele tale ulterioare.

Radiografiile dentare periodice pot arăta zonele de carii, peridontită, dinți neieșiți sau impactați, abcese, tumori ș.a.

După examinare, dentistul îți poate recomanda schimbări în îngrijirea dinților și, eventual, tratament. La aceste vizite dentistul sau asistenta sa poate efectua curățirea profesională a dinților.

Va începe prin a înlătura placa dentară și tartrul. Tartrul este răzuit sau dislocat cu instrumente manuale sau ultrasonice, apoi lustruit cu o cremă abrazivă iar la sfârșit îți va curăța spațiile dintre dinți cu ața dentară.

Ortodonţia

Ortodonţia (Ocluzia dentară) este specialitatea dentară care se ocupă cu tratamentul malocluziei (nealinierii danturii) şi a dinţilor îndoiţi. Ortodontiştii corectează întreaga faţă mai degrabă decât un dinte.

Ocluzia dentară

Ocluzia este modul cum dinții celor două arcade se ating unii cu alții. La ocluzia normală dinții de sus și cei de jos sunt simetrici și se potrivesc. Incisivii superiori acoperă o mică parte din coroana celor inferiori. O mușcătură normală înseamnă că dinții de sus se articulează cu cei de jos.

Nepotrivirea dintre cele două arcade dentare se numește malocluzie.

Page 9: V4. Dintii

9

Mandibula poate fi retrasă (retrognatism) sau proeminentă (prognatism).

Fig. Mușcătura normală (b), retrognatism (a) și prognatism (c).

Efectele malocluziei:

- Aspectul inestetic al feței; poate contribui la apariția bolilor peridentale sau ale articulației temporo-mandibulare..

- Dificultăți în mestecarea alimentelor și în curățirea dinților.- Presiune inegală pe dinți și dureri în articulația temporomandibulară (dintre

mandibulă și osul temporal).- Risc mărit de paradontoză, carii dentare și pierderea dinților.

Dentistul specializat în tratamentul malocluziilor se numește ortodentist. Corectarea malocluziilor se poate face nu numai la copii, ci și la adulți. La tineri, corectarea se face mai ales prin proteze ortodontice iar la adulți, prin intervenții chirurgicale.

Pentru corectarea dinților strâmbi se folosesc aparate ortodontice de forme și din materiale diferite: sârme, benzi de cauciuc, clame de plastic, metal sau porțelan. Acestea pot fi atașate sau mobile, uneori aproape invizibile, aplicate și ajustate de către ortodentist.

Trstamentul nu se termină odată cu alinierea dinților. Cooperarea pacientului cu medicul este esențială pentru obținerea unor rezultate favorabile permanente.

Ca parte din tratament pacienţii poartă tot timpul piese ortodontice (retainers) până la un an, apoi doar noaptea, după recomandarea ortodontistului.

Fig. Piesă ortodontică transparentă

Sursa: asstoriafamilzorthodonticsnz.com

Page 10: V4. Dintii

10

Pacienţii adulţi le pot purta doar în timpul somnului, tot restul vieţii.

Măseaua de minte impactată Al treilea molar, sau măseaua de minte poate erupe târziu, după vârsta de 20 de ani (la

acest autor a erupt dupa vârsta de 40 de ani!). Uneori acest dinte erupe în poziția normală și poate presa pe dinții vecini provocând dureri, lezarea dintelui și dificultăți în curățirea lor și risc crescut de infecții și carii.

Manifestări: umflarea gingiei, durere și gust neplăcut în gură.Îngrijire proprie:

- Periere, folosirea aței dentare sau a unui jet fin de apă pentru a ridica particulele alimentare după mese și a scădea riscul de infecție.

- Gargară cu ceai de mușețel sau apă de gură.- Masajul gingiilor prin gumă de mestecat fără zahăr.- Cremă calmantă ce conține un analgezic local (xilină).

Tratament dentar:- Extracția dentară, efectuată de ortodentist sub anestezie locală sau de chirurg

maxilo – facial sub anestezie generală.

Uzura dinților Este tocirea suprafeței dentare care nu este produsă de carii sau accidente. Uzura

afectează smalțul, dentina, gingia, nervii și vasele de sânge ale dintelui. Cauze:

- mușcarea și mestecarea alimentelor, este o parte din procesul normal de îmbătrânire,

- periatul dinților prea viguros sau cu o periuță tare:

Fig. Uzuri multiple ale dinţilor prin periere excesivă cu periuţă tare. Sursa:ruoppdds.com

- scrâșnirea dinților; scrâșnirea involuntară a dinților, mai ales noaptea, este numită bruxism, provocată de stress, anxietate sau nepotrivirea danturii,

- eroziunea suprafeței dintelui prin alimente sau băuturi acide, care dizolvă calciul din dinte. Gradul tocirii depinde de frecvența și cantitatea băuturilor consumate.

Prevenire:

Page 11: V4. Dintii

11

- scade consumul excesiv de băuturi și alimente acide; acestea trebuiesc incluse în timpul meselor regulate, pentru a le dilua aciditatea; adaugă nuci sau produse lactate la citrice. Exemple de alimente acide: toate băuturile nealcoolice, ca cele carbogazoase, sportive, citrice, sucuri de fructe, vin, murături, salată cu oțet și iaurt,

- evită perierea dinților în prima oră după consumul de alimente sau băuturi acide, acestea slăbesc smalțul dentar și-l fac mai vulnerabil la periere; folosește mai degrabă ața dentară,

- clătește gura și fă gargară cu o soluție din praf de copt (bicarbonat de sodiu) sau din sare de bucătărie,

- limitează timpul de contact, al acestor substanțe acide cu dinții, - dacă bei totuși sucuri folosește paiul și mestecă apoi gumă fără zahăr,- folosește paste de dinți cu fluor, - tratează afecțiunile stomacului, care produc regurgitare de acid gastric; sucul

gastric este regurgitat, în cazul de reflex, hernie hiatală, indigestie, abuz de alcool, indigestie, anorexie, bulimie și supraalimentație,

- gustări frecvente în timpul zilei.Tratament:

- desensibilizarea dentară a suprafeșelor mici de eroziune, - plombarea suprafețelor mai mari de dentină expusă, - aplicarea de coroană pe dinte, dacă eroziunea este mare, - tratarea canalului dentar, dacă nervii și vasele de sănge au fost lezate,- purtarea în timpul nopții a unei plăci dentare din material plastic moale, sau de

acrilic, în caz de bruxism.

Tulburări dentare

Deși par uneori minore, tulburările dinților pot afecta mute aspecte importante din viața ta.

Placa dentară. Este o substanță aderentă, formată din bacterii, resturi alimentare și salivă, care se

depozitează continuu pe dinți începând cu 20 de minute după masă.

Page 12: V4. Dintii

12

Fig. Placa dentară văzută la microscop.Sursa: dawnmorehead.com

Placa se formează mai ales lângă inserţia gingiei, în crăpătirile, adânciturile sau fisurile din spatele dinţilor, între dinţi, în jurul plombelor sau a punţilor dentare.

Este greu vizibilă cu ochiul liber, dar poate fi identificată acasă folosind tablete colorate sau o soluție fluorescentă. Petele colorate arată zonele unde perierea și frecarea cu ața dentară au fost insuficiente.

Fig. Aspectul dinților prin auto-examinarea plăcii dentare după periere insuficientă. Sursa: actiweb.es

Tartrul.(Placa mineralizată) Este întărirea plăcii care fomrează un acoperiș alb la baza dintelui în special pe partea

spre limbă la dinții de jos.

Page 13: V4. Dintii

13

Tartrul dentar, înainte şi după curăţire.Sursa: insdental.com.au

Placa și tartrul pot duce la numeroase complicații: - carii- orificii în dinte, - gingivită,- gingie umflată, inflamată și sângerândă,- peridontită – distrugerea ligamentelor și a odului care sprijină dinții, putând

duce la pierderea lor,- abcese – durere, dificultăți în masticație,- miros neplăcut al gurii ( halitosis),- inflamație cronică ce poate provoca numeroase tulburări în afara gurii, de la

naștere prematură la cele cu boli de inimă.

Fig. Dinte normal (A) şi (B) cu tartru şi retragerea gingiei.

Curățirea tartrului

Page 14: V4. Dintii

14

Curăţirea dinţilor constă în înlăturarea tartrului cu un instrument metalic sau un aparat cu ultrasunete. Particulele detaşate sunt eliminate prin clătirea gurii cu apă. După ce dinţii sunt curăţaţi, aceştia sunt lustruiţi, proces prin care suprafaţa dinţilor este netezită, petele sunt eliminate şi se împiedică ataşarea plăcii de dinte. Dentistul îţi poate trata dinţii cu fluor şi aplica o răşină dentară, care acoperă dinţii cu un strat protector şi previne cariile.

Fig. Curăţire tartrului.

Caria dentară

Cum se formeazăCaria dintelui rezultă din distrugerea progresivă a țesuturilor dure: smalț, dentină și

cement. Este favorizată de o alimentație bogată în zahăr, pe care bacteriile din gură îl transformă în acid. Acestea provoacă mici cavități în stratul superficial al smalțului, care se măresc și ajung la dentină. Spre deosebire de dentină, smalțul distrus nu se mai reface, ci rămâne ca o cicatrice.

Forme de cariiCaria incipientă apare când demineralizarea smalțului este ușoară, ca o decolorare albă

cretoasă, deseori neobservată. Caria se poate vindeca în această etapă prin remineralizarea smalțului și căpătă culoarea normală.

Caria complicată rezultă când pierderea de substanțe minerale continuă și apar cavități permanente în smalț, care necesită tratament stomatologic.

Caria de rădăcină, este favorizată de denudarea rădăcinii și acumularea de placă bacteriană, mai frecventă după vârsta de 40 de ani. Se observă ca o pată cretoasă, sau brună, pe marginea gingivală a dintelui.

Evoluţia cariei dentare.Sursa: sugarlanddds.blogspot.com

Cauze:Igiena orală deficitară,Placa și tartrul dentar,Microbii, abundenți normal în gură,

Page 15: V4. Dintii

15

Zahăr, glucoză, fructoză ș.a. care fermentează și formează acizi ce favorizează demineralizarea dintelui,

Frecvența meselor,Scăderea salivei,Tutunul.

Cum se manifestă: - cavitate în dinte vizibilă pe radiografie, înainte de a fi vizibilă cu ochii liberi,- pată colorată în brun sau în negru pe suprafețele dintelui, - cavități mici sau mari cu margini neregulate, - sensibilitate la alimente și băutri reci, calde și dulci, când caria a ajuns la

dentină,- durere în timpul mesei, ulterior spontan,- durere intensă când inflamația a ajuns la pulpa dentară, - sensibilitatea dintelui la atingere, când țesutul pulpar este necrozat.

Diagnostic- la examenul dentar periodic prin inspecția tuturor suprafețelor dinților- radiografii dentare; expunerea la radiații este foarte mică- jet de aer pe dinte pentru a înlătura saliva și evidenția cariile incipiente,

necavitare;- oglinda și exploratorul dentar. Acestă metodă a fost criticată de unii specialiși

deoarece presiunea instrumentului poate creea o cavitate atunci când o zonă mică din dinte a început demineralizarea, dar nu s-a produs încă o caviatate, ceeace se poate observa pe radiografie.

Evoluția cariei poate fi oprită înainte de a se forma cavitatea prin aplicarea de fluor, care favorizează remineralizarea.

TratamentPlombele. Porțiunea cariată a dintelui este înlăturată cu un burghiu electric și înlocuit cu

un material ca o compoziție, porțelan, aliaj de argint sau aur. Coroane. Sunt folosite când caria dentară este extinsă și se aplică peste dintele rămas.

Coroanele sunt făcute din porțelan atașat cu metal sau aur. Tratament pe canalul dentar (Root canal) se folosește dacă nervul dintelui a fost lezat

prin carie sau traumă. Țesutul lezat din coroană și canalul pulpar este scos, spațiul curățat și lărgit și umplut cu material desinfectant , iar ulterior plombat sau îmbracată coroana.

Extracția dintelui. Se face în cazul de carii dentare extinse, sau când pacientul nu vrea sau nu poate să suporte cheltuielile sau dificultățile refacerii dintelui.

Prevenire: igienă dentară.

Abcesul dentarInfecția bacteriană de la carie se poate răspândi la pulpa și rădăcina dintelui și la osul din

jur. Inflamația pulpei poate evolua, formând un abces dentar. Inflamația se poate întinde la

gingie, formând abcese între dinte și gingie (abces peridental), sau la pulpa dintelui (abces dentar). Dacă abcesul erodează dintele, se poate rupe, provocând un miros neplăcut de puroi în

Page 16: V4. Dintii

16

gură. După deschiderea abcesului, intensitatea durerii scade. Infecția se poate răspândi la alte zone de la cap și gât, uneori foarte grave.

Simptome:- durere de dinte, persistentă, uneori cu sensibilitate la alimente calde și la

presiune,- ulterior febră,- dintele devine mobil şi uneori trebuie scos,- sensibilitate la ganglionii limfatici ai feței și gâtului,- bacteriile pătrund în sânge şi pot contribui la apariţia unor boli de inimă, cancer

pancreatic şi osteoporoză;- miros și gust neplăcut în gură, apărute brusc.

Semne ( ce observă dentistul)- sensibilitate și edem al gingiei, localizată la linia de inserție a dintelui,- carie dentară,- umflarea ganglionilor limfatici regionali, - semne de eroziune a osului în jurul rădăcinii dintelui, vizibile pe radiografie.

Ce poți face? - analgezice de ex. ibuprofen- consultă urgent dentistul dacă ai dureri dentare pulsatile intense, chiar dacă

acestea dispar.Tratament:

- antibiotice, - inserția unui instrument în abcesul peridental, pentru drenaj și apoi curățare,- intervenții pe canalul dentar pentru a salva dintele, - se drenează pulpa infectată,- după curățarea pulpei, se lărgește canalul dentar pe care dentistul îl poate

plomba sau trata în etape,- se fac radiografii de control după un an pentru a confirma că în locul abcesului

a crescut os și țesut sănătos.

Urgențe dentare

Dinți sensibiliCauze:

- erodarea dentinei și retragerea gingiei,- perierea viguroasă a dinților,- nefolosirea aței dentare, - gingivite și peridontite cu retracția gingiei.

Manifestări:- dinți sensibili prin expunere la alimente sau băuturi calde, reci, dulci sau acre și

la perierea lor,- gingia se retrage iar dentina sau rădăcina dintelui, care sunt sensibile, este

expură. Ce poți face?

- perie și curăță cu ața dentară particulele alimentare, din jurul și dintre dinți, - îmbunătățește-ți igiena dentară,

Page 17: V4. Dintii

17

- folosește paste de dinți speciale, - gargară cu ceai de mușețel sau tamponare cu ulei de cuișoară (eugenol),- consultă dentistul pentru tratamentul afecțiunii cauzale.

Durerea de dinţi

Poate varia de la ascuţită şi înspăimântătoare la una slabă şi pulsatilă. Cauzele pot fi aceleaşi care proacă dinţi sensibili sau chiar un abces dentar.

Dacă durerea este persistentă, puternică şi nu cedează la analgezicele uzuale (ibuprofen, acetaminofen sau aspirină), consultă de urgenţă dentistul mai ales dacă durerea este asociată de edem local, umflarea glandelor salivare sau neputinţa de a deschide gura.

Pierderea accidentală a unui dinte

Un dinte permanent smuls accidental poate fi reimplantat, dacă reacționezi rapid. Ce poți face?

- telefonează imediat dentistului, dacă nu-l găsești, mergi la prima cameră de gardă; până ajungi acolo:

- atinge dintele doar la coroană, evită să atingi rădăcina, - nu-l freca pentru a-l curața de murdărie, - clătește-l ușor cu apă din pahar, nu direct de la robinet,- încearcă să pui înapoi dintele, la locul lui și mușcă ușor o compresă, bucată de

vată, sau un șervețel de hârtie împăturit, umede, pentru a-l menține în loc, - când reimplantarea proprie nu este posibilă, pune dintele imediat în saliva celui

din care a venit dintele, în lapte sau într-o soluție călduță de apă ușor sărată pentru a menține dintele umed.

Tratamentul dentar, poate consta în:- supravegherea medicală și mobilizarea dintelui afectat, - îndepărtarea nervului și opturarea canalului,- extracția dintelui traumatizat cu includerea dinților vecini într-o punte,- corectare ortodontică, la câteva săptămâni după accident, - urmează vizitele dentare periodice; un dinte traumatizat trebuie observat atent

toată viața.Un dinte rupt însă nu mai poate fi reimplantat.Dentistul îl poate repara prin înlocuire artificială. Rupturi mici se pot repara prin

plombare, pentru a restabili forma dintelui.

Gingivite și peridontite

Gingivitele și peridontitele sunt afecțiuni inflamatorii și degenrative ale țesuturilor de susținere a dintelui în os. Aceste țesuturi sunt numite și peridonțiu, iar boala – paradontală. Peridonțiul este format din:

- Gingia: când este sănătoasă are culoare roz pal, este netedă, aderă strâns și nu mișcă.

Page 18: V4. Dintii

18

- Spațiul dintre gingie și dinte este locul în care încep leziunile paradontale.- Suprafața rădăcinii dintelui (ciment).- Țesut conjunctiv – fibre de legătură dintre dinte și os.- Os alveolar care susține dintele.

Fig. Peridonțiul normal.Sursa: openi.nlm.nih.govLegenda: 1. Dinte; 2. Gingie; 3. Unirea gingiei de dinte; 4. Ţesut conjunctiv; 5. Ligamentul peridontal;6. Os; 7. Cement.

Gingivita este inflamația gingiei.

Simptome (ce simte pacientul): gingii roșii, umflate, sângerânde. Poate fi nedureroasă și evoluează nerecunoscută.

Semne (ce observă dentistul): placă depozitată la baza dintelui; gingia începe să se separe de dinte; uneori miros neplăcut al gurii (halitoză).

Evoluție. Netratată, gingivita poate duce la peridontită și pierderea dintelui.Tratament. Gingivita poate fi tratată conservator, prin imbunătățirea igienei dentare,

alimentație corectă, oprirea fumatului, consult dentar periodic și corectarea altor cauze provocatoare, de ex. diabet, intervenții dentare ș.a. Plante medicinale: infuzie concentrată (ceai) de flori de mușețel, sunătoare, salvie sau sulfină, cu care se face gargară de câteva ori pe zi.

Peridontita înseamnă inflamația din jurul dintelui.Apare când este lezat țesutul de legătură dintre dinte și os iar gingia se separă de dinte,

formând un șanț în jurul dintelui (pungă paradontală). Inflamația rezultă din combinarea activității bacteriene și răspunsul imunitar.

Simptome: inflamația gingiei cu roșeață și sângerare.Semne : - șanț mai adânc de 3mm între gingie și dinte;

- dinți mobili.

Page 19: V4. Dintii

19

Fig. Gingie normală, gingivită și peridontită moderată și severă.Sursa: charlburydental.co.uk.

Sunt mai multe forme de peridontită:- Peridontita cronică: devine evidentă la adulții de peste 30 de ani.- Peridontita asociată cu boală generală: la persoane cu diabet de tip I și II, SIDA

și altele.- Peridontita agresivă: apare în copilărie și poate duce la pierdere accentuată de

os când persoana atinge etapa de adult.- Peridintita necrozantă este o infecție acută a gingiei care, netratată, provoacă

necroza țesutului paradontal și se răspândește la maxilar și mandibulă. Se asociază cu boli severe, ca malnutriția și SIDA.

Factori de risc: - Igienă deficitară.- Alimente care conțin zahăr și cele care cresc aciditatea în gură.- Anomalii dentare.- Lucrări dentare deficitare care oferă adăpost pentru resturi alimentare și placă

dentară.- Măseaua de minte la adulții tineri poate oferi un mediu propice pentru microbii

care produc paradontită.- Hormonii feminini, în special progesteronul, în faza premenstruală și sarcină,

sau deficitul de estrogen dupa menopauză, când se asociază osteoporoza.- Istoricul familiei prin stil de viață asemănători sau factori genetici.- Intimitatea. Bacteriile care produc boala peridontala se pot transmite prin salivă.- Fumatul; riscul crește cu numărul de țigări.- Abuzul de alcool, amfetamine ș.a.- Alimentația deficitară; lipsa de fructe și zarzavaturi, exces de alimente acide sau

aderente. - Boli asociate: diabet, boli autoimune (lupus, artrita rematoidă, boala Crohn,

scleroza multiplă, scăderea sustemului imunitar). - Medicamente: Nifedipină (Procardia), Fenotin (Dilantin) si altele, care scad

saliva.Complicații: gingivita și peridontita pot crește riscul unor boli generale, de ex.:

- boli de inimă ca: ateromatoza, infractul de miocard și accidentul vascular cerebral,

- diabet tip I și II;- sarcină: naștere prematură și nou născut cu greutate mică; - boli respiratorii cronice ca: emfizemul; bacteriile în exces din gură pot trece în

căile aerene pe care le infectează.

Page 20: V4. Dintii

20

Evoluție: simptomele progresează astfel:- Gingii umflate și roșii;- Gingii sângerânde chiar la periatul ușor;- Miros urât și persistent al gurii datorită resturilor alimentare și al bacteriilor în

exces;- Retracția gingiei, lezarea țesutului de suport al dintelui care devine mobil și

cade;- Abcese dentare: distrug gingia și dintele care devine dureros și mobil, se poate

asocia cu febră, uneori durere și umflarea ganglionilor limfatici.Peridontita nu este dureroasă de obicei, ceea ce explică în parte de ce boala

avansează înainte de a cere ajutorul dentistului și de ce unii adulți evită tratamentul chiar după ce peridontita a fost diagnosticată.

Diagnostic: - istoricul medical, inclusiv igiena orală de rutină; - examen dentar: - gingia: aspect, aderență, sângerare; - peridonțiul: se măsoară și notează adâncimea șanțului peridental în cele

șase suprafețe ale dintelui. Un șanț de peste 3mm adâncime este anormal;

Fig. Măsurarea adâncimei șanțului peridentalSursa: citygatedental.ie

- mobilitatea dinților; - radiografia dentară.

Prevenire: - stil de viață sănătos, inclusiv dietă echilibrată și nutritivă; - perierea și folosirea zilnică a aței dentare în mod corerct; - examen dentar periodic; - igienă dentară bună după tratamentul peridontal.

Tratament:Nechirurgical

Curățirea profundă de tartru, la linia de inserție a gingiei și pe suprafețele dintelui, cu instrumente ultrasonice și manuale. La sfârșit, dentistul netezește suprafața dintelui cu o pastă abrazivă, aplicată cu un instrument vibrator.

Rareori poate fi necesar administrarea de antibiotice local sau general pentru scurt timp.

Page 21: V4. Dintii

21

ChirurgicalReducerea pungii periodentare. Dentistul sau specialistul (periodentist), face o incizie în

gingie, curăță și chiuretează suprafețele dinților și suturează înapoi gingia pentru a micșora punga dentară. Poate folosi uneori, grefă osoasă.

Regenerare ghidată de țesut. Periodentistul aplică o piesă specială de material între gingie și os pe care o suturează, pentru a preveni creșterea gingiei în os și a permite rădăcinii dintelui să se regenereze și să se atașeze de os.

Implanturi dentare, la pacienții care au pierdut deja dinți.

Intervenții dentare frecvente

Intervențiile practicate mai frecvent la cabinetul dentar sunt: albirea dinților, extracții dentare, danturi și proteze dentare, ortodonție, proteze, coroane, punți, implante dentare şi operații pe pulpa dintelui (root canal).

Albirea dinților

Se folosesc paste de dinţi, geluri, ape de gură, benzi adezive sau alte produse furnizate de dentist.

Cauze de decolorare a dinţilor în întrgime sau doar pătarea lor, includ:- Alimente şi băuturi: cartofi, mere, cafea, ceai, vinuri, coca.- Igienă dentară defectuoasă.- Folosirea tutunului.- Medicamente ca Benadryl, unele antihipertensive, tetraciclina folosită înaintea vârstei

de 8 ani, porfiria, chemoterapia, iradierea capului sau a gâtului;- Materiale dentare, ca unele amalgame ce conţin argint;- Excesul de fluor din pasta de dinţi, ape de gură, aplicaţii locale sau chiar din apa de

băut;- Vârsta înaintată; cu timpul smalţul se toceşte şi se vede dentina de culoare gălbuie;- Traumatisme, mai ales la copii;- Genetica; te poţi naşte cu dinţii mai îngălbeniţi.

Albirea dinţilor este indicată mai ales la persoanele cu dinţi şi gingii sănătoase (fără plombe) şi cu o tentă galbenă pe coroane.

Pastele de dinţi pot înlătura doar petele de pe suprafaţa dintelui, cu aprox. un grad, pe când procedeele de cabinet albesc dinţii cu 3-8 grade.

Gelurile şi benzile adezive trebuesc folosite zilnic timp de 14 zile iar rezultatele durează cca. 4 luni.

Unele ape de gură conţin şi apă oxigenată cu efect minor de albire, pe lângă scăderea plăcii dentare şi a leziunilor gingiei.

Page 22: V4. Dintii

22

În cabinetul dentar se foloseşte o combinaţie de căldură, o lumină specială şi/sau laser timp de 30 - 60 minute. Rezultatele se văd imediat deşi pentru efecte maxime sunt necesare câteva şedinţe. Procedeul este desigur costisitor.

Riscuri asociate cu albirea dinţilor sunt o creştere temporară a sensibilităţii lor şi o iritare uşoară, trecătoare, a gingiei. Se pare că nu atacă smalţul sau pulpa dentară.

Sugestii pentru menţinerea unui zâmbet strălucitor:- Evită consumul sau expunerea la produse ce pătează dinţii.- Dacă bei lichide ce pătează dinţii foloseşte un pai pentru a evita contactul cu dinţii din

faţă.- Clăteşte-ţi gura îndată după folosirea lor cu o soluţie de sare de bucătărie, de bicarbonat

de sodiu sau cu puţină pastă de dinţi.- Perie-ţi dinţii de două ori pe zi şi foloseşte aţa dentară cel puţin o dată pe zi.- Foloseşte pasta dentară care albeşte doar o dată sau de două ori pe săptămână şi pastă

obişnuită în restul zilelor.- Consideră tratamente locale la interval de 1/2 - 2 ani.

Extracţia dentară

Scoaterea unui dinte permanent din locaşul lui se face din diferite cauze:- lezarea prin carie sau traumă, prea intensă pentru a putea fi păstrat;- infecţie întinsă la pulpa dintelui refractară la tratamentul canalui rădăcinei (root canal);- măsele de minte impactae în poziţie anormală, pentru a permite restul dinţilor să se

alinieze corect.

Ce să-i prezinţi dentistului/ei înainte de extracţie:- lista medicamentelor folosite: de ex. anticoagulante (aspirina, ibuprofen, cumadină ş.a.)

care pot mări sângerarea postoperatorie;- istoricul medical, în special dacă suferi de afecţiuni ca: boli ale valvelor inimei,

endocardită bacteriană în trecut, defect cardiac congenital, ciroză, proteză articulară sau sistem imunitar slăbit (prin chemoterapie etc), când vei avea nevoie să iei antibiotice înainte şi după extracţie.

Extracţia ţi se face fiind treaz, cu injecţii de anestezic local, pentru a elimina senzaţiile dureroase. Durerea va fi blocată dar forţele mecanice vor fi totuşi simţite vag. Unii dinţi sunt mai greu de scos, mai ales datorită poziţiei, forma rădăcinilor sau integritatea lui. Poate fi nevoie de o abordare trans-alveolară, cu secţionarea gingiei şi scoatea osului care ţine dintele, cu burghiul dentar. In asemenea cazuri se poate folosi sedarea sau chiar anestezia generală.

După extracţie se apasă o meşă pe locul dintelui, pentru a opri sângerarea.Recuperarea durează în medie câteva zile.Apasă ferm pe compresa pusă de dentist/ă pentru a reduce sângerarea şi a permite

formarea chiagului. Lasă compresa pe loc timp de 3-4 ore. Ia anagezicele recomandate: acetaminofen (Tylenol).Aplică local pungi cu ghiaţă în reprize de 10 minute pentru a scade edemul.

Page 23: V4. Dintii

23

În prima zi:- Relaxează-te.- Evită gergara sau scuipatul puternic, pentru a nu rupe chiagul format pe locul

dintelui.- Nu fuma.- Nu bea cu paiul pentru a evita ruperea chiagului.- Consumă alimente moi, ca supe, iaurt, puding ş. a.- Dormi cu capul ridicat pe perne.- Continuă să te perii şi folosi aţa dentară, evitând zona extracţiei.

După 24 de ore clăteşte-ţi dinţii cu o soluţie din 1/2 linguriţă de sare la un pahar cu apă.Chemă dentistul dacă ai sângerare prelungită, durere severă, semne de infecţie (febră şi

frisoane), greaţă şi vărsături, secreţii excesive din zona afectată, tuse sau dureri în piept.După 1-2 săptămâni rana se vindecă; osul şi gingia cresc în spaţiul rămas. Cu timpul însă,

lipsa unuia sau mai multor dinţi face ca dinţii rămaşi să se mişte, influenţând muşcătura şi creiând greutăţi la mestecat. De aceea dentistul îţi va recomanda să înlocuieşti dintele sau dinţii lipsă cu un implant, punte fixă sau proteză.

Profilaxia cu antibiotice

Recomandările recente (Iulie 11, 2014) de antibiotice înaintea unei intrevenţii dentare invazive sunt pentru următoarele categorii de persoane cu risc mare de endocardită infecţioasă:

- valvă artificială la inimă;- endocardită infecţioasă în trecut.Aceştia vor lua o doză de antibiotice pe gură la o oră înaintea intervenţiei; nu este nevoie

de o a doua doză. Cei care nu pot să ia medicamente pe gură pot fi trataţi cu o injecţie de antibiotice la 1/2 oră înaintea intervenţiei.

Persoanele cu risc moderat sau mic (boli congenitale de inimă, prolaps de valvă mitrală, cele mai multe anomalii cardiace congenitale, boli ale arterelor coronare, cei cu pacemaker sau defibrilaror etc.) nu au nevoie de profilaxie cu antibiotice.

Tratamentul canalului radicular

Este tratamentul folosit pentru scoaterea ţesutului inflamat şi a bacteriilor din interiorul dintelui, format din nervi, vase de sânge şi ţesut conjunctiv.

Cauze ale iritării, inflamării şi infecţiei pulpei dentare: carii profunde, plombe mari, crăpături sau rupturi ale dintelui şi traumatisme.

Semne care arată nevoia de operaţie pe pulpa dintelui:

- durere de dinte severă la mestecat sau presiune, ca şi la cald sau rece, persistentă după aceea;

Page 24: V4. Dintii

24

- umflare şi durere a gingiei din jur; un coş pe gingie produs de abces apical

- inegrirea dintelui, deşi uneori lipsesc orice simptome.

Tehnica: Un dentist sau endodontist, dacă procedura este mai complicată, începe cu anstezie locală, urmată de aplicarea unei foi de cauciuc pentru a izola dintele repectiv.

Fig. Etapele tratamentului radicular.

Sursa: doctorandreica.ro

Se face apoi cu burghiul o gaură de acces în dinte prin care se scot ţesuturile inflamate şi microbii, se curăţă şi dezinfectează canaul/canalele rădăcinei. Dintele este apoi restabilit cu

coroană sau umplerea permanentă a canalului rădăcinei. După 3-6 luni, când vindecarea gingiei este completă, se redeschide şi se ataşează de implant un mic cilindru metalic. Fiecare cilindu sprijină un nou implant. Dintele poate supravieţui fără pulpă deoarece continuă să fie hrănit prin ţesuturile care-l înconjoară.

Această tehnică permite salvarea dintelui natural. Singura alternativă ar fi scoaterea dintelui şi înlocuirea lui cu o punte, implant sau o proteză parţială mobilă.

După operaţie ţi se pot prescrie antibiotice. Cu o bună îngrijire a dinţilor, dintele tratat poate rezista tot restul vieţii.

Implantele dentare

Un implant dentar este rădăcina unui dinte artificial ancorat în falcă pentru a susţine un dinte sau punte. Constă dintr-un şurub plasat direct în osul maxilarului sau, când osul fălcii este subţiat, se poate face o grefă de os sau o reţea metalică pe care se fixează şurubul ce înlocueşte rădăcina dintelui permanent.

Page 25: V4. Dintii

25

Avantajele implantului: este permanent, stabil, nu se bazează pe dinţii vecini pentru suport, coroana plasată deasupra lui arată şi se simte ca un dinte natural, ameliorează comfortul, fonaţia, masticaţia, estetica şi poate dura toată viaţa dacă este bine îngrijit..

Desavantaje: este costisitor, prelungit şi poate fi contraindicat la persoanele ce-şi scrâşnesc dinţii, fumători şi cei cu boli generale necontrolate, ca diabet sau boli de inimă.

Fig. Implane pentnru un singur dinte, o punte şi o proteză.

Sursa: elkgrovesmilecenter.com

Tehnica: Participă o echipă. La inceput un dentist plasează şurubul în osul maxilarului şi-l acoperă cu gingia. După 6-12 săptămâni un alt dentist plasează peste şurub o coroană artificială, de culoare asemănătoare cu dinţii tăi naturali. Ambele operaţii se fac sub anestezie locală.

Postoperator: Se recomandă alimente moi în primele zile pentru a evita presiune excesivă pe noile implante. Zona poate fi umflată câteva zile după operaţie. Pune comprese cu ghiaţă în primele 24 de ore pentru a micşora edemul. Dentistul îţi poate recomanda analgezice şi antibiotice după operaţie.

Implantele dentare necesită aceiaşi îngrijire ca dinţii reali, inclusiv perierea, folosirea aţei dentare şi vizite regulate dentare de control.

Coroane şi punţi

Coroana este piesa care acoperă partea vizibilă a dintelui pentru a-i restabili forma, rezistenţa şi aspectul.

Indicaţii: - protecţia dintelui; restaurarea unui dinte rupt, cariat sau tocit; legătura cu o punte dentară sau modificări cosmetice.

Coroanele sunt făcute dintr-o combinaţie de porţelan şi metal pentru dinţii din spate pentru a tolera presiunea masticaţiei şi din porţelan sau ceramică pentru dinţii din faţă.

Page 26: V4. Dintii

26

Fig. Etapele tehnicei coroanei denare

Sursa:williamjcrusedds.com

Dentistul începe prin a creia o copie a coroanei ce va fi înlocuită cerându-ţi sa muşti într-o substanţă cleioasă. Sub anestezie locală va scoate cu burghiul electric a parte din coroana proprie peste care va aplica pe cea nouă. O altă impresie cu clei a rădăcinei se ia pentru laborator. In prima şedinţă vei primi o coroană temporară din acrilic, în care timp cea permanentă va fi lucrată în laborator.

Îngrijirea coroanelor dentare temporare: evită alimentele aderente (caramele, gumă de mestecat) sau tari (zarzavaturi) şi foloseşte mai puţin partea gurei cu coroana temporară.

Punţile dentare

Puntea dentară acoperă spaţiul creiat prin lipsa unuia sau mai multor dinţi. Puntea are o placă metalică legată de dinţii vecini cu spaţiul ce va fi tratat.

Indicaţii: ameliorează masticaţia, fonaţia şi aspectul zâmbetului, previne deplasarea dinţilor vecini şi menţine forma feţei.

Fig. Punte dentară

Page 27: V4. Dintii

27

Sursa: easthamiltondental.com

Tehnica: La prima vizită se pregătesc dinţii adiacenţi prin scoaterea unei părţi din smalţ pentru a face loc coroanei ce va fi plasată deasupra lor, se fac impresii ce vor servi drept madel pentru pute şi o punte temporară de către dentist. La vizitele următoare se ajustează şi instalează puntea permanentă, lucrată în laborator.

Îngrijirea punţilor dentare: menţine o fundaţie solidă oferită de către dinţii vecini prin perierea dinţilor de două ori pe zi, folosirea corectă a aţei dentare cel puţin o dată pe zi, vizite periodice de curăţire a dinţilor, pentru a preveni cariile dentare şi bolile gingiei şi o nutriţie echilibrată.

Proteze dentare

Protoezele dentare se folosesc mai ales pentru a înlocui lipsa mai multor dinţi.Protezele parţiale aşează dinţi falşi între dinţii tăi proprii pentru a umple spaţiul celor

lipsă; ele pot fi instalate pentru a umple spaţiul gol până la construirea celor permanente. Protezele totale înlocuesc toţi dinţii de sus, de jos sau ambii.

Protezele se folosesc pentru a ajuta masticaţia, vorbirea şi a ameliora estetica. Ele pot fi ataşate de implantele denare sau menţinute pasiv de muşchii din jur, cu sau fără adeziv dentar. Pot fi fixate permanent sau scoase noaptea.

Alternative la proteze sunt punţile dentare sprijinite pe implante, care arată şi se simt mai aproape de dinţii reali.

Vor fi necesare mai multe vizite la dentist. După luarea primei impresii din gură, urmează o formă din ceară/clei, apoi una finală din plastic. Vor urma vizite periodice pentru a controla că protezele funţionează corect şi nu lezează ţesuturile din jur.

Dacă ai dificultăţi să pronunţi unele cuvinte cu o nouă proteză, va trebui să exersezi pronunţându-le tare o peroadă de timp.

În primele zile se recomandă să porţi protezel şi noaptea pentru a afla repede dacă ele necesită ajustări.

Va trebui să-ţi îngrijeşti protezele curăţindu-le zilnic, pentru a evita depunerea de placă şi tartru, ca şi pe dinţii proprii. După scoaterea lor, clăteşte-ţi gura cu apă. Peste noapte păstrează-le într-o soluţie de apă şi 1/2 oţet alb sau o soluţie pentru proteze. Curăţă apoi proteza cu periuţa de dinţi. Ai grijă sa nu-ţi cadă căci se pot sparge uşor.

Folosirea adezivelor pentru proteze:- La o proteză bine construită cresc retenţia, stabilitatea şi senzaţia de siguranţă a celui

care o poartă, în special la cei ce pun multă presiune pe muşchii feţei, de ex. cântăreţii,sau oratorii.

- Evită folosirea lor la proteze are nu se potrivesc uşor sau nu sunt corect construite.Aplicarea adezivelor ( paste sau pudre) pentru proteze: - aplică adezivul uniform, în cantitate minimă, pe proteza curată;- reaplică dacă e nevoie.- adezivele nu pot ameliora însă o proteză instabilă care provoacă inflamaţia ţesuturilor

moi şi pierderi osoase.

Page 28: V4. Dintii

28

&&&&&&&&&&&&&&&&&