Utilitate. Utilitate economică

Definiţie Aprecierea utilităţilor

economice Condiţii Teoriile utilităţii Clasificare Interdependenţa

utilităţilor Hermann Heinrich

Gossen

Legea utilităţii marginale. Exemple

Principiile consumatorului raţional

Axiome Echilibrul

consumatorului Substituţia. Legea

substituţiei Curba de indiferenţa.

Grafic Carl Menger Concluzii

UTILITATE. UTILITATE ECONOMICĂ

Utilitatea este un concept generic caracterizând posibilitatea de a satisface o necesitate umană.

Utilitatea dobândeşte sens economic în condiţiile în care se stabileşte o relaţie între caracteristicile bunului şi cel puţin una dintre nevoile individului sau societăţii, indiferent de faptul că este o nevoie reală sau una indusă prin obiceiuri, modă, credinţă, dorinţă etc.

Sensul economic al utilităţii este condiţionat de conştientizarea relaţiei dintre caracteristicile bunului economic şi nevoi, atunci când oamenii sunt convinşi că bunurile economice le aduc o satisfacţie reală.

DEFINIŢIE

Utilitatea economică reprezintă satisfacţia pe care speră să o obţină un consumator dat, prin consumarea unei cantităţi determinate dintr-un bun economic, în condiţii determinate de spaţiu şi timp.

Reprezentarea tridimensională a utilităţii

APRECIEREA UTILITĂŢII ECONOMICE

are un caracter eminamente subiectiv; depinde de raportul pe care fiecare

consumator îl stabileşte între cantităţi determinate din bunul respectiv şi nevoile sale în condiţii date de loc şi timp;

se realizează prin suma de bani (preţul) pe care, în condiţii determinate de loc şi timp, un cumpărător decide s-o plătească în schimbul unei cantităţi determinate dintr-un anumit bun economic.

CONDIŢII

Pentru ca un bun să poată furniza utilitate economică, trebuie sa îndeplinească următoarele condiţii:

Bunul nu este deţinut de către consumator, dar acesta este dispus să facă sacrificii economice pentru a-l procura;

Consumatorul trebuie să fie convins că bunul îi poate satisface o nevoie;

Consumatorul trebuie să fie capabil să utilizeze bunul respectiv;

Consumatorul trebuie să raporteze caracteristicile bunului la nevoile sale.

TEORIILE UTILITĂŢII

1. Teoria utilităţii cardinale susţine că: Utilitatea poate fi măsurată direct, prin unităţi de

măsură numite “utilis”; Utilitatea unui bun este dependentă de cantitatea,

de structura, de calitatea bunului respectiv.

Imposibilitatea verificării utilităţii cardinale a născut conceptul de utilitate ordinală.

2. Teoria utilităţii ordinale susţine că: Utilitatea nu poate fi măsurată direct Utilitatea poate fi comparată, punându- se astfel

problema alegerii unui anumit bun în defavoarea altuia.

CLASIFICARE

1. Utilitate economică individuală(Ui) - aportul de satisfacţie pe care un consumator speră să-l aibă când foloseşte fiecare unitate (doză) dintr-o mulţime de bunuri omogene, în condiţii determinate de loc şi timp.

2. Utilitate totală – satisfacţia resimţită de un consumator prin consumarea mai multor doze din unul sau mai multe bunuri economice diferite.

UT =U1+U2+…+Un

3. Utilitatea marginală - satisfactia pe care o aduce fiecare unitate consumata suplimentar dintr-un bun.

UT = utilitatea totală;

Ui = utilitatea individuală;

Umg  = utilitatea marginală; Q = cantitatea.

INTERDEPENDENŢA UTILITĂŢILOR Când utilitatea marginală a unui bun devine

egală cu zero, utilitatea totală a consumatorului este maximă.

Maximizarea utilităţii totale

HERMANN HEINRICH GOSSEN

Economistul Hermann Heinrich Gossen este cel ce a formulat în anul 1854 legea utilităţii marginale descrescânde.

Acesta a trăit între anii 1810-1858. A fost un economist şi vânzător de asigurări din Prusia.

LEGEA UTILITĂŢII MARGINALE

Atunci când cantitatea consumată dintr-un produs creşte, utilitatea marginală a produsului (adică satisfacţia suplimentară, adăugată de ultima unitate) tinde să se diminueze. Consumând continuu un anumit bun, se atinge, la un moment dat, un prag de saturaţie, după care, dacă consumul continuă să crească, există riscul să apară zona de insatisfacţie.

Potrivit acesteia, între modificările intervenite în cantitatea celor două bunuri şi cele intervenite în utilitatea lor marginală există o relaţie inversă.

GRAFICUL LEGII UTILITĂŢII MARGINALE

EXEMPLE

1) Însetaţi fiind, dacă vom consuma un pahar de suc vom avea o plăcere. La al doilea pahar, vom avea iarăşi de a face cu plăcere, ceva mai mică, dar per total, mai mare. La al treilea pahar, deja nu vom mai resimţi nici un fel de satisfacţie, dar nici disconfort. Deci, plăcerea totală după consumarea celui de-al treilea pahar va rămâne neschimbată. Deci, satisfacţia va scădea. Avem de-a face cu o scădere destul de abruptă.

2) Să urmărim consumul de ciocolată al unui individ de-a lungul unei zile. Cum evoluează disponibilitatea marginală a consumatorului de a plăti pentru cele 5 batoane de ciocolată? Deoarece satisfacţia lui scade pe măsură ce creşte cantitatea consumată anterior, el va fi dispus să plătească tot mai puţin pentru un baton suplimentar.

Deci, pe măsură ce cantitatea consumată creşte, satisfacţia creşte, dar cu o rată descrescătoare, până când creşterea încetează complet (al 5 – lea baton are utilitatea marginală nulă).

Pentru primul baton care îi aduce cel mai ridicat nivel de utilitate marginală, consumatorul este dispus să plătească 80 u.m., pentru al doilea 60 u.m., pentru al treilea 40 u.m., pentru al patrulea 20 u.m., şi în fine, pentru al cincilea, care nu îi mai aduce nici un spor de utilitate, nu este dispus să mai plătească nimic.

TABEL PENTRU EXEMPLUL 2)

TABEL PENTRU EXEMPLUL 2)

Cantitate (baton

ciocolata) X

Utilitate marginală (utili) MUx

Utilitatea totală

(utili) Ux

Dispoziţia de a plăti a consumator

ului0 - 0 1001 20 20 802 15 35 603 10 45 404 5 50 205 0 50 0

PRINCIPIILE CONSUMATORULUI RAŢIONAL

Principiul comparaţiei – un consumator raţional care compară două mărfuri trebuie să ajungă la o concluzie;

Principiul abundenţei – consumatorul preferă bunul care poate fi achiziţionat în cantitatea cea mai mare, atunci când utilităţile celor două bunuri sunt egale;

Principiul tranzitivităţii– dacă un consumator raţional preferă marfa A faţă de B şi pe B faţă de C atunci el preferă marfa A faţă de C ; la fel şi în situaţia indiferenţei între bunuri;

AXIOMELE ALEGERII DIN PERSPECTIVA CONSUMATORULUI RAŢIONAL

Presupunem că pe piaţă există mai multe produse p1 … pn, iar consumatorul-reper are nevoie de anumite cantităţi din fiecare (alegerea lui fiind raţională şi deliberată). EXEMPLU: două complexe de consum zilnic (coşuri menajere) q1 şi q2, fiecare cu un anumit număr de bunuri, importante pentru satisfacerea nevoilor.

Axioma 1. Relaţia de comparaţie: Având în vedere q1 şi q2, consumatorul raţional va opera cu trei cazuri posibile: dacă q1 > q2, el va prefera coşul q1; dacă q1 < q2, coşul q2 va fi cel ales; dacă q1 = q2, persoanei îi va fi indiferent care coş menajer va alege.

Axioma 2. Relaţia de tranzitivitate: Dacă q1 > q2 > q3 (unde q3 este un al treilea coş menajer), rezultă q1 > q3 (este preferat q1).

Axioma 3. Relaţia de non-saturaţie: Individul are de ales între q1 şi q2, ambele cuprinzând bunurile X şi Y, dar în cantităţile x şi y (respectiv z), în varianta: q1 = x·X + y·Y; q2 = x·X + z·Y, cu z > y. Logic, consumatorul va prefera coşul q2 (mai mare), lui q1 (cu aceeaşi cantitate din X, dar cu un conţinut mai mic din Y).

Axioma 4. Relaţia de indiferenţă: Când, prin operări succesive, complexele q1 şi q2 luate în exemplul Axiomei 3 ajung să conţină cantităţi identice din bunurile pe care le deţin, consumatorului îi este indiferent pe care din ele îl alege.

ECHILIBRUL CONSUMATORULUI

Echilibrul consumatorului se realizează la nivelul egalităţii raportului dintre utilitatea marginală şi preţ pentru fiecare bun consumat, când venitul pentru consum este cheltuit în totalitate sau rămâne insufiecient pentru achiziţionarea unei unităţi suplimentare dintru-un bun.

SUBSTITUŢIA

Substituţia reprezintă înlocuirea parţială sau în întregime a unuia sau mai multor bunuri cu unul sau mai multe bunuri, în condiţiile obţinerii aceleasi utilităţi sau chiar a unei utilităţi mai mari.

Rata marginală de substituţie reprezintă cantitatea necesară dintr-un bun pentru a compensa reducerea cu o unitate a unui alt bun.

RmgS= -ΔX/ΔY

LEGEA SUBSTITUŢIEI

Pe masură ce un bun de consum este înlocuit cu un altul, rata marginală de substituţie se diminuează. Astfel, fiind considerate două bunuri divizibile, substituirea lor ia forma unei curbe descrescătoare si convexe, numita curba de indiferenţă.

CURBA DE INDIFERENŢĂ

Curbele de indiferenţă reprezintă locul geometric al tuturor coşurilor de consum care conferă consumatorului acelaşi nivel de utilitate. Seria curbelor de indiferenţă a unei funcţii de utilitate reprezintă harta de indiferenţă a acesteia.

Curbele de indiferenţă au o serie de proprietăţi, care decurg din axiomele pe care ele trebuie să le satisfacă.

GRAFICUL CURBEI DE INDIFERENŢĂ

CARL MENGER

Carl Menger (n. 28 februarie1840; d. 26 februarie 1921) a fost un economist austriac, fondator al Școlii austriece de economie. A fost și unul dintre fondatorii programului de cercetare neoclasic, respinge utilizarea matematicii și favorizează analiza categoriilor acțiunii umane.În 1871, publică lucrarea “Grundsätze der Volkwirtschaftslehre” (Principiile economiei). Menger, plecând de la premisa că preferințele individuale sunt factorul decisiv în comportamentul economic al oamenilor, dezvoltă teoriile subiectivismului și marginalismului.

"Proprietatea la fel ca economia umană

nu este o invenţie arbitrară ci unica

soluţie practică posibilă a problemei pe care natura ne-a

impus-o prin disparitatea dintre

necesitate şi cantităţile disponibile

din toate bunurile economice." 

Carl Menger

CONCLUZII

Utilitatea poate fi definită ca beneficiul sau satisfacţia rezultată în urma consumării unui bun.

Cardinaliştii consideră că utilitatea poate fi măsurată. Ordinaliştii afirmă că indivizii îşi pot ierarhiza coşurile

posibile de bunuri în funcţie de preferinţe, dar nu pot spune cât de mult e preferat un coş fată de alt coş.

Concepţia cardinalistă se bazează pe analiza utilităţii marginale, iar concepţia ordinalistă pe analizele de indiferenţă – preferinţă.

O curbă de indiferenţă reprezintă toate combinaţiile de bunuri care îi aduc consumatorului aceeaşi utilitate, iar o hartă de indiferenţă ilustrează preferinţele acestuia pentru cele două bunuri. Curbele de indiferenţă sunt descrescătoare de la stânga spre dreapta şi sunt convexe spre origine.

Corodeanu Elena Gabriela Cuc Ioana Dozsa Noemi Krisztina Hoza Sorana Antonia Pantea Ioana Mădălina

Realizatori:

Clasa a XI-a EProfesor: Pugna Adriana