Distinsa cercetatoare Nona Palincas afirma ca in jurul Nuce-tului nu au existat stejari, desi la doi pasi de argedava padu-rea Novaceanca adapostea pa-na de curand stejari mareti. toate referatele intocmite,dupa opinia noastra,sumare si putin popularizate in Romania, fiind scrise numai in germana si franceza, sunt sarace in in-formatii si insuficient interpre tate, ele avand totusi meritul de a demonstra,fara putinta de tagada, ca Popesti este cercul de foc al arheologiei noastre. Vizionarile din teren ne-au de monstrat stadiul avansat de ruina in care se afla cetatea, rascolita de sapaturi haotice, total neprotejata impotriva intemperiilor, lasata la voia intamplarii si a hazardului. Observatii atente in teren au scos la iveala “borne”(!) de ciment recente, adica insemne ale“ar-heologilor”, care se pregatesc ca in vara asta sa-si continue “opera stiintifica”. Mai mult, cunoastem de la localnici, ca-re amabili ne-au destainuit interesante lucruri (spre stiinta cititorilor, ii indemnam a merge in teren si a se convinge pe rsonal), urmatoarele: -Nucetul si toate Rovine-le de pe aliniamentul Gradinari-Ogrezeni-adunatii Copaceni au fost ridicate de “uriasi care au carat pamantul cu poala”; -Nucetul este numai crestetul argedavei, cetatea de scaun a lui Burebista,decapitat in satul Buda din apropiere in anul 44 i.e.n., 5464 ani socotiti de noi, luand ca referinta inscriptia de la Biserica Curtea de arges,de pe mormantul lui Neagoe Basarab, unde marele domnitor ne arata ca a savarsit aceasta manastire in anul 7025, informatie care actualizata, dovedeste ca astazi suntem in anul 7510; -inainte de al 2-lea razboi mondial au fost adusi in Nucet mai multi deti-nuti paziti de militari, care au fost pusi sa sape in cetate; -sapaturile arheologice au reinceput in anul 1946,dar cu mai mare inten-sitate din 1950 pana in 1954, cu o larga asistenta internationala. La aces-te sapaturi au fost folositi localnici sub paza, ca muncitori cu ziua la sapat, platiti cu …8 lei pe zi. Copiii saraci erau folositi la strangerea si cu-ratarea diverselor obiecte dezgropate, precum si a unor oseminte de oa-meni …uriasi, apreciati de localnici ca avand o inaltime de peste 5 m. astfel au fost deshumate din Nucet, de la Necropola Zeilor din vestul ce tatii, scheletele a peste …80 uriasi. aceasta din urma informatie am ga-sit-o si la Mariuta, alta cetate geto-daca, in urma discutiilor purtate cu un localnic ce a sapat acolo. Localitatea Mariuta este in judetul Calarasi, fi-ind deshumate acolo trei schelete de uriasi, dintre care unul fara cap. sa-paturile au fost coordonate in acest punct arheologic de profesorul si-mon Mihai, disparut in 1990 in conditii neclare; -“arheologii” din argedava,”cu mainile la spate, vorbind cand in roma-neste, cand in nemteste”, au pus copiii saraci, in special fetitele, sa spele “ciotoaiele si capatanile ale mari”, dupa care micutii erau pusi sa le boceasca. intrebati de localnici,”arheologii” le-au spus ca acei uriasi sunt …Jidovii (!?). asa ne-au relatat octogenarul orb Manolache Mano-le, Ghencea Ioana si Ghencea Marin din satul Popesti, participanti la sapaturile arheologice; -Din partea de nord-est a cetatii a fost ridicata cu macaraua o placa foar-te mare de andezit avand desenat pe ea …soarele (in ce muzeu a fost oare expusa?), iar din partea de est a cetatii au fost ridicate cca. 6 vetre de cult si stalpii unui calendar geto-dac (unde sunt aceste obiecte?).Desenul unei vetre de cult este prezentat sumar de Mioara turcu in Cetati geto-dacice in Campia Munteniei; -O cantitate insemnata de monezi de toate tipurile a fost descoperita cu o cazia sapaturilor,ponderea detinand-o cele de argint.Ulcelele pline de argintarie gasite de localnici erau recompensate cu “un ban pentru tuica”; -asa dupa cum dovedesc urna de

incinerare si cescuta gasita in interior, cultul inmormantarii practicat la un moment dat in cetate era cel al incinerarii, dar osemintele gasite demonstreaza ca, cu mult timp inainte de practicarea incinerarii, inhumarea era ritualul acestor oameni ...uriasi; -De o parte si de alta a argedavei se intind mai mult de 7 cetati getice ca re comunica intre ele printr-un tunel subteran, indelung cautat. Din cerce tarile noastre a rezultat ca in partea de est a cetatii, unde in anul 2000 a sapat in mare graba arheologul Nona Palincas, s-a descoperit un tunel ca re porneste din Nucet catre pintenul pe care este asezata biserica si cimi-tirul, tunel aflat la cca. 17 m, adancime. tunelul cu pricina a fost declarat …fantana si acoperit urgent cu pamant luat din alt loc; -in fata Nucetului, catre raul arges, doua balastiere scot la iveala trun-chiuri de copaci carbonizate, de dimensiuni impresionante, semn al existentei in trecut a unei mari zone verzi feerice. Edenul ? -toate Ro-vine-le adapostesc palate subterane legate intre ele, ce intrec in maretie orice cetate sau complex de cetati gasite pana acum in Dacia. Recentele excavari duc la completa distrugere a Nucetului. acest deznodamant “planificat din nestiinta” trebuie evitat cu orice pret.

====================================================================

Megalitii de la Cetatuia

Inca din 1912, istoricul Virgil Draghiceanu remarca importanta preistorica a sitului Cetatuia, prin prezenta megalitilor de tip "pierres branlantes", sau cu forma de leu, a urmelor sapate in stanci ce faceau legatura cu "Tronul lui Voda", care este un promontoriu la sud-est de biserica rupestra. Pe peretele unei mici pesteri alaturate intrarii acestei biserici apar striuri incizate din Epoca Bronzului.

Ca la Cetatuia a fost un sanctuar predacic o arata si alte semne sacre, sapate in piatra, cum ar fi tridentul, zvastica si doua perechi de talpi pe o poteca de piatra, toate regasindu-se si in iconografia preistorica descoperita in vestul si in nordul Europei.

Stancile de la poalele cetatii par a fi fost azvarlite de uriasii care misuna prin legendele locale. Se spune ca aici s-au descoperit si schelete de uriasi, dar, ca si in alte zone ale Romaniei, nimeni nu stie unde au fost duse.

====================================================================

In Romania, schelete de uriasi au mai fost descoperite la Polovragi, in mai multe etape de sapaturi, finalizate pana in 1994, la Cetateni, doua schelete, deshumate in 2005, din dealul de sub manastirea Negru Voda. Nu s-au continuat cercetarile. Din Pantelimon - Lebada, in octombrie

1989, au fost scoase 20 de schelete de uriasi. La Scaieni, necropola de uriasi a fost descoperita de localnici, in 1985. Au fost scoase doua schelete, dar situl nu a fost niciodata cercetat.

====================================================================

DINTRE CELE MAI BINE PASTRATE SECRETE ALE LUMII

URIASII DIN ROMANIA SI AMERICA DE NORD

Autor: ADINA MUTAR

Argedava si Valea Mortii, doua situri arheologice descoperite in Romania si dincolo de Ocean, in Desertul Colorado, sunt invaluite intr-un mister ce dureaza de cel putin 60 de ani.

Schelete de uriasi, artefacte ciudate, apartinand unei civilizatii necunoscute, simboluri mistice, confiscate de lumea stiintifica si invaluite in tacere.

GIGANTII DE LA NUCET

Cea mai uimitoare descoperire din Romania, necropola de uriasi de la Argedava - Popesti-Novaci, este si cea mai tainuita. Este vorba de scheletele roz (ca in urma unei iradieri) a 80 de uriasi, apreciati de localnici ca avand o inaltime de peste 5 metri, deshumate la Nucet, de la Necropola Zeilor, din vestul cetatii. Necropola a fost pomenita pentru prima oara in 2003, la Congresul III de Dacologie, de catre profesorul de istorie si filosofie Gheorghe Bardan Raine si cercetatorul Gheorghe Serbana. O proba accesibila a acestor descoperiri este doar caseta video inregistrata la congres.

COMPLEXUL DIN VALEA MORTII

Dincolo de Ocean, autoritatile au asternut tacerea asupra "descoperirii secolului", cum o denumise presa din 1947. In Desertul Colorado, in legendara Vale a Mortii, s-a descoperit un complex de 32 de pesteri ce se intind pe o suprafata de 180 de mile in care s-au gasit schelete umane ce depasesc 2,50 metri inaltime, imbracate ciudat, cu costume de piele, pantaloni bufanti, stransi la glezne si jachete lungi. Dr. Bruce Russell a fost primul cercetator care a rupt tacerea. Pe langa uriasi, s-au descoperit si ramasitele unor specii disparute, dinozauri, tigri preistorici, elefanti imperiali, expuse in nise, ca la muzeu.

ORASUL SUBTERAN

Legendele indienilor Paiute vorbesc de un adevarat oras subteran locuit de uriasi, legende confirmate de un miner. In urma surparii unui tunel, a cazut intr-o sala enorma, avand in mijloc o masa rotunda de piatra, cu tronuri de piatra si cu un sistem de conducte de piatra ce pareau a fi

fost pentru iluminare cu gaz. Pe pereti, a vazut sulite de aur inscriptionate. A reusit sa iasa la suprafata prin niste tunele, iar locul de iesire parea a fi un doc, cam la jumatatea muntelui. Cercetatorii au confirmat ca, in antichitate, Valea Mortii a fost sub ape.

CIMITIRE

Profesorul Vine Deloria, de la Universitatea din Arizona, a acuzat autoritatile ca au asternut tacerea si asupra altor situri, cum ar fi tumulele din Arizona continand schelete de uriasi si de mastodonti. Sau, de asemenea, necropola din Cincinnati, unde au fost descoperite tablite cu inscriptii, spade, stofe, tumulele din Kentucky, Tennesse si Mississippi, toate continand schelete de oameni depasind 2,50 metri si artefacte inscriptionate cu scrieri nedescifrate. La Cayuga, Niagara, se afla "Cimitirul gigantilor", descoperit in 1880, care a avut noua schelete masurand peste 2,70 metri. Smithsonian Institute a expus din toate aceste situri cateva artefacte, motivand ca scheletele s-au prefacut in pulbere.

====================================================================

SCHELETELE DIN PANTELIMON

In Romania, schelete de uriasi au mai fost descoperite la Polovragi, in mai multe etape de sapaturi, finalizate pana in 1994, la Cetateni, doua schelete, deshumate in 2005, din dealul de sub manastirea Negru Voda. Nu s-au continuat cercetarile. Din Pantelimon - Lebada, in octombrie 1989, au fost scoase 20 de schelete de uriasi. La Scaieni, necropola de uriasi a fost descoperita de localnici, in 1985. Au fost scoase doua schelete, dar situl nu a fost niciodata cercetat.

====================================================================

miturile si legendele.Pana si in Biblie sunt pomeniti -fii ingerilor si ai femeilor.

Eu zic ca nu neaparat faptul ca sunt neobisnuiti ca si dimensiuni este incitant ci mai ales ce implica atestarea lor ca si existente fizica si nu doar virtuale in mituri.Adica daca ei chiar au existat asta inseamna ca poate mai exista si alte lucruri pomenite prin mituri si legende...

Exista insa o fascinatie in civilizatia noastra fata de dimensiuni cat mai mari (nu va ganditi la prostii acum ) care tine cred de o nevoie de siguranta.Barbatii mai inalti si mai puternici sunt mai atragatori ptr femei (nu mi sariti in cap doamnelor discutam doar despre impulsuri subconstiente acum si asta pana deschide gura acel barbat cand o sa vedeti daca are si ceva in cap) tocmai ptr ca din vremuri stravechi astfel de barbati asigurau supravietuirea familiei mai bine.

====================================================================m5u24uc

Scaieni este o asezare straveche situata in muntii Buzaului, atestata ca obste mosnaneasca pe la 1600. Satenii spun ca, in vremuri de demult, pe cand zmeii se bateau prin fundaturile padurilor,

acolo fusese o „asezare tatarasca“, adica locuita de uriasi. Necropola acelui sat pierdut in negura timpului este plina de schelete umane ce masoara in jur de 2,40 m.

In Romania, exista nenumarate marturii despre o civilizatie a uriasilor. Practic, fiecare zona a tarii are povesti despre eroi de staturi formidabile, novaci, cum li se spune in unele locuri. Dar nu numai legendele noastre vorbesc despre acestia.

NECROPOLA DE URIASI

Satul Scaieni este cel mai vechi din intreaga zona a Boziorului. Cateva case rasfirate pe o culme si coborand pe ulite atat de abrupte, incat greu te pastrezi drept, o imagine dezolanta a ceea ce a fost odata. Echipa de la Ziarul este insotita de cercetatorul Vasile Rudan, care a semnalat faptul ca „povestile“ oamenilor din comuna Bozioru despre uriasii care au locuit pe acele meleaguri au si dovada concreta: o necropola cu schelete de uriasi. Aceasta a fost descoperita intamplator, in urma cu peste 20 de ani, cand s-a hotarat ca in Scaieni sa se planteze o livada de meri. Sapand pe o colina, satenii au descoperit schelete uriase, masurand in jur de 2,40 metri, chiar mai mult. Dragoi Ilie, unul dintre cei care au lucrat atunci la livada de meri, ne duce la fata locului. Pana la „culmea“ unde fusesera plantati pomii, coboram in panta abrupta, pe o ulita inecata de noroi. O data ajunsi, nea Ilie ne arata intreaga livada, care acum nu mai rodeste: „Peste tot sunt mormintele uriasilor. Faceam gropi, sa plantam puietii, cand dau de o capatana de om mare cat un dovleac de prasila. Nici ca mai vazusem asa ceva. Ne uitam toti cruciti. Sap mai departe si dau si de niste oase de la picioare, cat aracii de vie. O namila de om fusese raposatu’. Noi stiam ca aici, demult, fusese un sat tatarasc, batranii vorbeau si de oameni inalti ca brazii, dar credeam ca e doar o vorba. Uite ca nu a fost doar vorba“.

MERELE CAT PEPENASII

Au gasit multe morminte. Unde sapau, dadeau de ele. Au scos doar cateva, restul le-au lasat sa se odihneasca in pamant, sapand randurile in asa fel incat sa le ocoleasca. Erau numai schelete? „Si cioburi“, ne lamureste nea Ilie. Adica fragmente de olarie. Nu a suscitat interes autoritatilor sau arheologilor? „Pai, in plan era sa se planteze livada. Am strans scheletele si cioburile si le-am predat, au fost duse la muzeu, am auzit ca au ajuns la Bucuresti. Au fost si masurate. Aveau in jur de 2,40 metri“. De atunci, nimeni n-a mai dat importanta necropolei de uriasi, de parca ar fi fost ceva obisnuit, la ordinea zilei. Pentru satenii din Scaieni, chiar nu mai reprezinta o curiozitate. S-au mai mirat ei la prima recolta de mere. „Desi erau un soi obisnuit, fructele s-au facut mari cat niste pepenasi. Ne-am gandit ca din cauza uriasilor ingropati aici“. Ilie Dragoi se ofera sa sape, sa ne arate si noua un schelet, dar trebuie sa urce iar ulita aceea abrupta, sa ia de acasa o lopata, un harlet. Cand sa plece, se intuneca din senin si incepe un vant aprig ce ne da fiori. Locul devine parca o imagine din filmele cu strigoi. Mai teama ne e de drumul desfundat care coboara in Bozioru. Daca incepea ploaia, aveam sanse sa ramanem pe acolo. Renuntam si, cum ajungem la drumul principal, vremea se indreapta la fel de brusc. Vantul se opreste si apare soarele. Ce sa fi fost asta? „Nimic“, ne linisteste nea Ilie. „Asa e pe aici“.

MOSNENII DIN SCAIENI

Mosnenii constituie o populatie foarte veche, organizata mai intai pe familii, apoi in obsti, care, in timp, a dat cele mai vechi familii de nobili autohtoni. De mosnenii stabiliti in partea superioara a raului Buzau pomenesc si cronicarii antici. Pliniu ii numea mossyni, Strabo le zicea mossynoeci si-i localiza langa tinutul colchilor ( astazi Colti, in vecinatatea tinutului vechilor mosneni). Locuintele lor de lemn aveau o particularitate anume. Erau foarte inalte si aveau forma de turn, denumite astazi „cule“. Ele erau construite din trunchiuri intregi de copaci, taiati la o margine de padure. „Talpa“ turnului sau fundatia era formata din primii patru copaci doborati - carora din taiere li se dadea directia de cadere - sub care se asezau pietre mari. Si astazi satenii din Scaieni pastreaza acelasi mod de constructie a temeliei, fara sa se respecte canoanele stravechi, pentru care era nevoie de o forta deosebita, pe care numai uriasii o aveau. Familiile de mosneni au dat cei mai buni capitani lui Negru Voda, enigmaticul erou despre care exista o multime de legende, dar care nu a fost identificat. Se spune ca acest Negru Voda avea si el o inaltime impresionanta, judecand dupa „scaunele“ sale sapate in stanci, pe culmile muntilor din zona. Mosnenii ( sau muntenii cum li se spune astazi) erau pastratorii multor „tainite“.

SAT FARA CAINI

Nu putem sa nu ne intrebam de ce o asemenea descoperire a ramas tot in negura uitarii. Sa fi fost in alta tara, auzea tot mapamondul. Vedem in documentarele de pe Discovery arheologi straini care curata cate un ciob mititel si-l prezinta cu veneratie. La noi, oamenii dau intamplator peste o necropola de uriasi, si cei in drept sa cerceteze locul nici nu sughita. Sa nu mai vorbim despre saci intregi de „cioburi“ gasite pe meleagurile Boziorului, apartinand unei civilizatii necunoscute, ce nu a putut fi incadrata intr-o anume epoca, dupa cum sustine Vasile Rudan si Alexandru Mironov, doi cercetatori care au lucrat mult in zona. Nu numai ca nu s-a luat nici o masura la nivelul Ministerului Culturii, dar cele mai importante fragmente ceramice, trimise spre datare in tari care detin tehnologia necesara, au „uitat“ drumul de intoarcere. Din acest punct de vedere, Romania este ca un sat fara caini. Nu este prima data cand din vestigii cu totul iesite din comun raman in tara doar pozele.

„TATARII“

Herodot amintea de unul dintre cele mai glorioase si nobile triburi ale vechimii: teutarii, carora le mai spunea si tartari sau tatani. Din aceste denumiri deriva „tatarii“, cu intelesul de „tatani“, strabuni, neavind nici o legatura cu tribul nomad care a aparut in istorie multe secole mai tarziu. Acelor „teutari“ strabuni li se atribuie tumulele (movile tuguiate din pamant, care indica morminte) si fortificatiile muntilor Carpati, acele ziduri ciclopice ce se intind pe culmile muntoase, ale caror ruine se vad si astazi intre Turnu Rosu, Sibiu, Miercurea, Sebes, Orastie, Hateg, Vulcan si-n muntii Buzaului. Peste tot unde se gasesc aceste fortificatii, impreuna cu cioburi de vase purtand simboluri stranii, oamenii spun ca acestea au apartinut uriasilor sau tatarilor stravechi. Homer relateaza ca acestia erau „favoritii zeilor“ si ca ii intreceau pe toti in

inaltime, forta si frumusete“, de aceea erau daruiti cu o viata mai lunga decat toti ceilalti oameni. Ei au fost cei dintai care au ridicat altare zeilor, iar aceste mese pentru ofrande erau enorme. Tot ei au fost cei care au inaltat dolmene si menhire si au confenctionat cel mai frumos cizelate unelte din piatra. Aristotel le atribuie cele dintai constructii sub forma de turnuri si fortificatiile ciclopice de aparare, ridicate pe culmi.

====================================================================

Fiecare zona a tarii noastre are povesti despre eroi de staturi formidabile, novaci, cum li se spune în unele locuri. Dar o legenda pe care bunicul meu mi-o spunea când eram mica mi-a ramas întiparita în minte. Seara, înainte de culcare când focul trosnea în soba, bunicul se aseza pe marginea patului scotând câte o legenda din desaga tineretilor lui.

Legenda uriasilor

„În vremuri de demult, pe când zmeii se bateau prin fundaturile padurilor traia un neam de uriasi pe muntele Ceahlau, popor de oameni grozav de înalti si tari. Si-au adus cu dânsii niste vite, un soi de bouri, cu coarne scurte, si-i pasunau toata vara pe plaiurile muntelui, pâna da omatul. Atunci coborau oamenii cu vitele lor, catre apus si miaza-zi, spre Valea Jitanului, care de atunci si pâna acum asa îi spune.

Dar într-o iarna, a dat în ei o molima de s-au prapadit batrâni si tineri si bouri. Ar mai fi scapat doi, o fata si un baiat. Acestia, luând putinii bouri ce erau feriti de crunta boala, s-au urcat sus în plaiul muntelui. Si numai ce le-a trecut prin gând celor doi tineri: sa ridice acolo sus fiecare câte un turn, doar i-o vedea si oamenii dinspre soare rasare. Si asa au tot carat lespezi si stânci. Baiatul a ridicat un turn mai mare si mai lat, iar fata unul mai mic, dupa puterile ei. Oamenii din vai priveau mirati cum se ridicau zi de zi aceste piscuri prea marete. Numai ca în ziua în care îsi schimba codrul fata verde, în ziua de Probajini, numai ce trasni în peretii muntelui, nori de zloata si de gheata prabusindu-se curmând orice viata pe tot cuprinsul muntelui. Si peste ceasuri, când mândrul soare si vânturile limpezira haul, cu-n stânjen se saltase Ceahlaul.

Dupa ce s-au scurs puhoaiele, oamenii din vale nemaivazând pe cei doi tineri uriasi si nicio miscare în munte, s-au urcat pe culme si i-au cautat. Într-un târziu au dat de ei turtiti sub greutatea ghetii. Le-au zidit mormânt de piatra, acolo unde i-au gasit. În anul celalalt au venit iar oamenii, tot de Probajini, si au adus o toaca pe care au întepenit-o acolo sus, pe vârful cel mai înalt. Si de atunci, în fiecare an, de ziua aceea, poporul de prin vai si lunci, barbati, femei si copii, fac o slujba în sobor, cinstind mormântul acelor uriasi. Si iaca asa, de atunci, turnului mai mare îi zice Toaca, iar celuilalt îi spune Panaghia. De sub Toaca, printre turnuri în jos, acolo unde lumina-i fara spor, e jgheabul acesta fioros de-i spunem noi „Jgheabul Uriesilor”.”

====================================================================

* Cine doarme în pesterile tibetane?

Cunoscutul scriitor rus Mihail Demidenko, trimis al Statului Major General al armatei sovietice pe lânga Armata Rosie chineza, a strâns un impresionant material documentar pentru cartile sale, în timpul numeroaselor calatorii prin China, Tibet, tari din sud-estul Asiei si Europa. De pilda, în 1954, Demidenko a însotit un grup de înalti ofiteri chinezi si sovietici într-o inspectie la trupele din provincia Xinjiang si în vestul Tibetului. Oficialii au înnoptat într-o manastire lamaista, unde un calugar batrân i-a spus lui Demidenko despre anumite pesteri din muntii tibetani, care ar adaposti uriasi de circa 3 metri înaltime, aflati într-un fel de somn anestezic, din care ar urma sa se destepte la momentul potrivit. Ulterior, Demidenko a auzit ca Armata Rosie ar fi scotocit una din aceste pesteri sacre, scotând de acolo “uriasii amfibieni adormiti” pe care i-ar fi spânzurat public. Potrivit scriitorului rus, si nazistii ar fi fost interesati de misteriosii giganti din Tibet, pe urmele carora Hitler ar fi trimis o expeditie SS.

====================================================================

* Schelete stranii si-n România

Urme ale unor fiinte-gigant au fost descoperite în mai multe locuri din lume. Într-o pestera din localitatea caucaziana Alguetca, au fost gasite în 1964 câteva schelete umane de 2,8 - 3 metri. În zona Agadâr (Kazahstan), au fost scoase la iveala unelte uriase, vechi de circa 30.000 de ani, apartinând unui humanoid de circa 4 metri. Cel mai înalt schelet, de peste 5 metri, a fost gasit la Gargayan, în Filipine. Schelete mai modeste, de numai 2,4 metri, au fost semnalate la Scaieni, în judetul Buzau, si la Cetateni, în Arges. Si la Nucet au fost deshumate ramasitele a circa 80 de colosi, despre care localnicii spun ca masurau 5 metri. Dincolo de Ocean, în numeroasele pesteri din desertul Colorado, s-au gasit schelete umane ce depasesc 2,50 metri înaltime, iar la Cayuga, în apropiere de cascada Niagara, se afla "Cimitirul gigantilor", descoperit în 1880, unde au fost îngropati humanoizi de peste 2,70 metri înaltime. Scriitorul Lobsang Rampa sustine, într-o carte aparuta în 1957, ca uriasii erau extraterestri care traisera în Tibet, pe timpul când aceasta zona era o câmpie scaldata de ocean, adica în urma cu 40 de milioane de ani.

*

Si Biblia mentioneaza existenta uriasilor, fara a oferi însa amanunte legate de originea sau identitatea acestora. Prima referinta o gasim în Geneza 6:4: "Uriasii erau pe pamânt în vremea aceea si chiar si dupa ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor." O posibila explicatie privind aceste fiinte ar fi legata de cuvântul folosit în originalul ebraic, Nefilim, un derivat al verbului nafal, care înseamna a cadea, cadere. Prin urmare, “uriasii” ar fi cei (de)cazuti, "degeneratii".

====================================================================

Am dezgropat uriasi cu mâna mea, în 1950

Pomeniti de toate mitologiile lu mii, uriasii au fost una dintre cele patru rase de umanoizi de pe Pamânt. Exista multe zvonuri ca ar fi fost gasite morminte ale unor asemenea fiinte, dar nu a existat nici un om care sa fi spus ca le-a va zut cu ochii lui. Liber tatea a mers pe ur me le u riasilor si a ga sit un om care a participat la sapatu rile arheolo gice de la Ar gedava, judetul Giurgiu. Io nita Florea (80 de ani) a vazut scheletele gigantilor. Iar arheologii ne-au explicat, de fapt, des pre ce e vorba.

“Aici era Nucetul. Pa rin tii mei spuneau ca în a ceste locuri stateau uriasii. Ei le spu neau jidovi, ca asa îi nu meau aici pe uriasi. Credeam ca sunt po vesti, dar am a vut oca zia sa vad un schelet”, spu ne Ionita Florea, în vârsta de 80 de ani, din comuna Popesti, judetul Giurgiu. Despre ce e vorba?

În nordul acestei localitati a fost descoperita, în anul 1926, o cetate dacica, ie sita din co mun prin marime. Cel care a facut sapaturi aici a fost arheologul Vasile Pârvan, care era convins ca a gasit prima capitala a lui Burebista. S-au efectuat sapaturi în mai multe rânduri, pâna aproape de anul 2000. S-a dove-dit în timp ca a fost, în tr-adevar, prima cetate de scaun a lui Burebista, care a unificat apoi toate triburile dacilor si a devenit un rege ce stapânea aproape jumatate din Eu ropa.

«Când gaseam oasele, ne trimiteau acasa»

Ceea ce a frapat la Arge dava sunt informatiile con f orm carora în timpul sapatu rilor arheologice s-ar fi des co perit sche letele a 80 de uriasi, adica uma noizi î nalti de aproximativ 4 me tri. Acest lucru s-ar fi în tâm plat prin 1946-1954. Informatii despre sche lete de uriasi descope-rite pe teritoriul Româ niei au mai existat. Dar pâna acum nu s-a gasit nici o persoana care sa declare ca le-a vazut. “Eu am început sa sap aici în 1947 cu echipa de arheologi. Ei au angajat vreo 30 de oameni din sat. Aveam atunci vreo 18 ani, eram cel mai tânar, si m-am dus pentru ca ne dadeau 400.000 de lei pe zi. Puteam sa cumpar cu ei doar un kilogram de malai. Era saracie la acea vreme. Odata, dupa ce am sapat la o adâncime de patru metri, am gasit o glava (craniu – n.r.) foarte ma re, cam de vreo doua sau trei ori cât al unui om. Le-am spus arheolo gilor. Æeful era atunci Ro setti (Dinu V. Rosetti – n.r.). Ne-a trimis imediat aca sa pe noi, satenii, si au sapat doar ei. Oasele le-au pus într-un camion cu prelata. Unde le-au dus, nu stiu. Am sapat asa timp de trei ani si am mai gasit uriasi. Sa zic asa, aveau vreo patru metri lungime. Când gaseam oasele, arheologii ne trimiteau acasa, sa nu vedem noi ce e acolo. Dar noi vedeam, ca nu eram orbi. Æi uite asa am dezgropat uriasi cu mâna mea în 1950?, a spus Ionita Florea.

La Argedava s-au mai gasit si calendare solare asemanatoare cu cele de la Sarmizegetusa, dar care au disparut, cu tot cu oasele de uriasi, nu se stie unde.

Novac e cel mai renumit

Au ramas legendele uriasilor porecliti “Jidovi”, nu se stie de ce, peste tot în zona de sud a Munteniei. La sud de Popesti exista o vale care se întinde de la Olt pâna la Giurgiu. Legenda

spune ca un urias, pe nume Novac, cel mai renumit dintre toti, s-a luptat cu un balaur care le facea rau oa menilor. Simtindu-se în vins, balaurul a fugit si a lasat o dâra pe pamânt. Aceasta este “Brazda lui Novac”.

În Tangâru, la aproximativ 15 kilometri de Popesti, se afla o alta ridicatura de pamânt, tot o fosta cetate dacica, atestata arheologic.

“Magura asta a fost facuta de jidovi, de uriasi. Asa spun povestile din batrâni. De aici pâna dincolo de Teleorman o sa vedeti asemenea maguri (movile – n.r.) facute de uriasi”, ne-a spus Ion Ene, de 71 de ani, din comuna Tangâru, judetul Giurgiu

====================================================================

“Cu aproximativ 7000 de ani în urma, în zo na României se dezvoltase o civilizatie îna intata, sedentara, cu o cultura stralucitoa re. Peste ei au venit populatii din Est, nu mi te de arheologul american Maria Gimbutas civilizatia kurganelor. Diferenta dintre po pulatiile autohtone si cele invadatoare era în primul rând de înaltime, cei veniti fiind mai înalti – lucru atestat arheologic – raz boi nici, buni metalurgi si constructori de cetati asezate pe înaltimi. Asa se explica faptul ca în legende toate cetatile vechi sunt con stru ite de uriasi, iar agricultura perfor man ta este legata de plugul metalic adus de ei. Altfel spus, uriasii au venit din Est, cu 7000 de ani în urma. Raspândirea acestor populatii de uriasi în toata Europa, apoi în Ori en tul Mijlociu si nordul Africii, a dus, se pa re, la nasterea legen delor despre uriasi. E foarte posibil ca ei sa se fi a si miliat în marea masa a populatiilor autoh to ne, mai mici de înalti me, asa cum spun, de altfel, si legendele, si astfel sa fi disparut. Reminiscente ale acestor uriasi le vedem cu ochii nostri: se mai nasc din când în când oameni foarte înalti. Me dicii le spun persoane bolnave de gigantism. Æi aici este de amintit faptul ca mito lo giile vorbesc despre uriasi ca despre o ra sa umanoida degenerata, nereusita”, ne-a explicat arheologul Traian Popa (foto).

Giganti sau titani exista, sub o forma sau alta, în mitologiile si legendele multor popoare. Dam e xemplu Biblia, unde apar în mai multe rânduri.

- Prima referire o gasim în capitolul Geneza din Biblie: “Uriasii erau pe pamânt în vremea aceea, si chiar si dupa ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor”. Sau: “… niste neamuri mai mari si mai puternice decât tine, … un popor mare si înalt la statura, copiii lui Anac, … despre care ai auzit zicându-se: Cine va putea sa stea împotriva copiilor lui Anac?” (capitolul Deuteronomul).

- Celtii considerau ca primele fiinte care au locuit Pamântul au fost gigantii, abia dupa ei venind oamenii. Pietrele de la Stonehenge au si ele povesti ce se re fera la un gigant care a cumparat pie tre uriase, magice, de la o vrajitoare. Apoi le-a transportat prin aer pâna în Câmpia Salisbury.

- Mitologia greaca pomeneste de titani, frati ai zeilor, ca re s-au rasculat împotriva acestora, dar au pierdut lupta si au fost în chisi în în tu nericul vesnic.

- Mitologia româna spune ca existenta umanoida a cunoscut mai multe “rase” si a început cu capcaunii, forme nereusite de umanizare, care au disparut. Dupa ei au venit uriasii, care s-au ridicat împotriva lui Dumnezeu. Divinitatea a trimis Potopul si i-a omorât pe toti. Dupa uriasi au venit oamenii, care vor fi înlocuiti cu blajinii, o rasa de fiinte mici de statura, cu suflet bun, care sunt pe placul lui Dumnezeu.

În general, toate legendele considera ca rasa uriasilor a disparut, iar locul ei a fost luat de oameni.

Micutul David l-a ucis pe uriasul Goliat

====================================================================

NECROPOLA DE URIASI

Satul Scaieni este cel mai vechi din intreaga zona a Boziorului. Cateva case rasfirate pe o culme si coborand pe ulite atat de abrupte, incat greu te pastrezi drept, o imagine dezolanta a ceea ce a fost odata. Echipa de la Ziarul este insotita de cercetatorul Vasile Rudan, care a semnalat faptul ca „povestile“ oamenilor din comuna Bozioru despre uriasii care au locuit pe acele meleaguri au si dovada concreta: o necropola cu schelete de uriasi. Aceasta a fost descoperita intamplator, in urma cu peste 20 de ani, cand s-a hotarat ca in Scaieni sa se planteze o livada de meri. Sapand pe o colina, satenii au descoperit schelete uriase, masurand in jur de 2,40 metri, chiar mai mult. Dragoi Ilie, unul dintre cei care au lucrat atunci la livada de meri, ne duce la fata locului. Pana la „culmea“ unde fusesera plantati pomii, coboram in panta abrupta, pe o ulita inecata de noroi. O data ajunsi, nea Ilie ne arata intreaga livada, care acum nu mai rodeste: „Peste tot sunt mormintele uriasilor. Faceam gropi, sa plantam puietii, cand dau de o capatana de om mare cat un dovleac de prasila. Nici ca mai vazusem asa ceva. Ne uitam toti cruciti. Sap mai departe si dau si de niste oase de la picioare, cat aracii de vie. O namila de om fusese raposatu’. Noi stiam ca aici, demult, fusese un sat tatarasc, batranii vorbeau si de oameni inalti ca brazii, dar credeam ca e doar o vorba. Uite ca nu a fost doar vorba“.

MERELE CAT PEPENASII

Au gasit multe morminte. Unde sapau, dadeau de ele. Au scos doar cateva, restul le-au lasat sa se odihneasca in pamant, sapand randurile in asa fel incat sa le ocoleasca. Erau numai schelete? „Si cioburi“, ne lamureste nea Ilie. Adica fragmente de olarie. Nu a suscitat interes autoritatilor sau arheologilor? „Pai, in plan era sa se planteze livada. Am strans scheletele si cioburile si le-am predat, au fost duse la muzeu, am auzit ca au ajuns la Bucuresti. Au fost si masurate. Aveau in jur de 2,40 metri“. De atunci, nimeni n-a mai dat importanta necropolei de uriasi, de parca ar fi fost ceva obisnuit, la ordinea zilei. Pentru satenii din Scaieni, chiar nu mai reprezinta o curiozitate. S-au mai mirat ei la prima recolta de mere. „Desi erau un soi obisnuit, fructele s-au facut mari cat niste pepenasi. Ne-am gandit ca din cauza uriasilor ingropati aici“. Ilie Dragoi se ofera sa sape, sa ne arate si noua un schelet, dar trebuie sa urce iar ulita aceea abrupta, sa ia de acasa o lopata, un harlet. Cand sa plece, se intuneca din senin si incepe un vant aprig ce ne da fiori. Locul devine

parca o imagine din filmele cu strigoi. Mai teama ne e de drumul desfundat care coboara in Bozioru. Daca incepea ploaia, aveam sanse sa ramanem pe acolo. Renuntam si, cum ajungem la drumul principal, vremea se indreapta la fel de brusc. Vantul se opreste si apare soarele. Ce sa fi fost asta? „Nimic“, ne linisteste nea Ilie. „Asa e pe aici“.

====================================================================

Toponimia româneasca, de asemenea, cuprinde numeroase denumiri ce deriva din numele uriasilor. Exista o seama de pesteri cu nume ciudat precum : Pestera Uriasilor, Pivnita Uriasului; o seama de dealuri sau denivelari ale terenului, posibili tumului ce poarta nume ca : Movila Uriasului, Mormântul Uriasului; si constructii megalitice, apartinând artei constructiilor ciclopice ce poarta denumiri ca Cetatea Uriasului sau Jgheabul Uriasilor[5]; nume de localitati precum :Novaci, un alt nume sub care sunt cunoscuti uriasii în legendele românesti, Zidina,Jidova, Jidovina . Uriasii conform mai multor relatari locuiau si în cetatile istorice pe care nu se stie când le-au parasit, existând numeroase marturii orale despre ramasitele pamântesti ale uriasilor6. O asemenea marturie ne aduce Ionita Florea, un locuitor al comunei Popesti ( jud Giurgiu) în vârsta de 80 de ani , care a participat la sapaturile efectuate de Dinu V. Rosetti la Argedava, o cetate dacica iesita din comun prin marimea ei si care în opinia lui V. Pârvan a fost prima cetate de scaun a lui Burebista. “Eu am început sa sap aici în 1947 cu echipa de arheologi. Ei au angajat vreo 30 de oameni din sat. Aveam atunci vreo 18 ani, eram cel mai tânar, si m-am dus pentru ca ne dadeau 400.000 de lei pe zi. Puteam sa cumpar cu ei doar un kilogram de malai. Era saracie la acea vreme. Odata, dupa ce am sapat la o adâncime de patru metri, am gasit o glava (craniu – n.r.) foarte ma re, cam de vreo doua sau trei ori cât al unui om. Le-am spus arheolo gilor. Seful era atunci Ro setti (Dinu V. Rosetti – n.r.). Ne-a trimis imediat aca sa pe noi, satenii, si au sapat doar ei. Oasele le-au pus într-un camion cu prelata. Unde le-au dus, nu stiu. Am sapat asa timp de trei ani si am mai gasit uriasi. Sa zic asa, aveau vreo patru metri lungime. Când ga seam oasele, arheologii ne tri miteau a casa, sa nu ve dem noi ce e acolo. Dar noi ve deam, ca nu eram orbi. Si uite asa am dezgropat uriasi cu mâ na mea în 1950?, [7]. La aceasta se adauga marturiile orale ale taranilor din Orlat si Sibiel, localitati situate în Marginimea Sibiului. Aceste marturii vin sa întareasca relatarile mitico- fabuliste cum ca oamenii obisnuiti au convietuit în buna întelegere cu uriasii în primele timpuri ale istoriei.

Cercetarile asupra miturilor despre uriasi, destul de abundente pe teritoriul românesc si cu o tipologie variata, ne arata ca ele au la origine surse foarte vechi , arhaice, ce nu sunt influentate de înrâuriri biblice[8]Unele dintre legendele despre uriasi se pare totusi ca au suferit un minim proces de încrestinare dar exista oarecare reticente privind acest proces având în vedere ca biblia, atât în Noul cât si în Vechiul Testament vorbeste despre Uriasii Gog si Magog venite din miazanoaptea cea îndepartata. Asupra acestui subiect vom reveni în detaliu când vom vorbi despre Giganti.O asemenea legenda ne spune ca oamenii obisuiti au dorit pentru ei Tara de Lapte si Tara de Miere dar când au ajuns la ea au gasit-o ocupata de uriasi. Plângându-se lui Dumnezeu oamenii, Preaputernicul le-a zis ca i-ar fi facut si pe ei la fel de mari daca erau la fel de credinciosi[9] dar asa vor trebui sa se înapoieze.

Legendele despre uriasi abunda în teritoriul românesc ele extinzându-se pe întreg spatiul carpato-daubiano-pontic. Ceea ce este si mai ciudat însa în aceste legende este faptul ca în constiinta celor care mai stiu aceste povesti uriasii sunt implicati direct în filiatia pelasgi-daci-români excluzând aproape în totalitate elementul roman. Un taran din Sibiel, loc din Marginimea Sibiului unde legendele despre uriasi se îmbina cu cele despre daci si Decebal, ne spune cu mult prea multa convingere : „Traian nu i-o putut birui pe daci!”…”Da’ nu-i bai ca i-o batut ( Traian pe daci –n.n) ca noi tot din daci ne tragem”…” …noi, românii, am fost mereu ai mai viteji din Europa. Noi si sârbii si grecii. De zece ori mai viteji decât italienii, care se trag din Traian. Asta înseamna ca noi ne tragem din daci, pentru ca si ei erau ai mai viteji din Europa si nu se temeau de nimica. Noi nu ne putem trage din romani. Ase simt io”[10].

====================================================================

De neamul uriesilor: Titanii

Cei mai vechi si mai renumiti dintre neamurile uriasilor au fost Titanii care în miturile arhaice erau numiti „genul antic pamântean” si „Fii Terrei” [11. Hesiod ne spune ca primii copii ai Geei din împreunarea cu Uranus au fost tocmai acesti titani, în numar de doisprezece, sase barbati si sase fete[12]. Faptul ca Hesiod aduce vorba despre prima forma de religiozitate întâlnita în lume, anume credinta în Cer (Uranus) si Pamânt (Geea) precum si denumirile acestor copii ai Geei (a se întelege cu sensul de autohtoni) ne fac sa credem ca patria de origine a Titanilor se afla la Dunarea de Jos iar grecii întelegeau prin acesta numire o denumire etnica. Cu atât mai mult cu cât vechii greci numeau autohtonii din Dacia, pe daci, cu numele de geti ce ar însemna „nascuti din Geea” iar pelasgii, înainte mergatorii dacilor, erau „nascuti din pamântul negru” fapt stiut tot din izvoarele mitico-istorice grecesti. Mai mult, numele acestor titani se pot reduce la numiri geografice din zona Dunarii de Jos.. Unul dintre acesti titani purta numele de Hyperion, nu ce poarta întelesul de Tara de Dincolo denumire ce face referire la Dacia întrega perceputa ca Hiperboreea mitica în imaginarul grecesc sau , reducând la scara, dar ramânând în acelasi teritoriu , numai la Transilvania care în cronicile maghiare era numita Tara de dincolo (de paduri). Ca Hyperion înseamna ( din) Tara de Dincolo ne sta marturie si Odiseea (VI.4) care aminteste de Hyperia, regiunea aflata în apropiere de locurile ciclopilor de unde au emigrat pheacii, un alt nume al pelasgilor în izvoarele grecesti[13]. Ceilalti unsprezece titani îsi reduc de asemenea numele la râuri sau munti din Dacia[14]. Deducem de aici ca patria neamului uriesesc al titanilor era langa Okeanos Potamos, Okeanos fiind chiar numele unuia dintre titani si care nu este altul decât fluviul cel sfânt al antichitatii dacice Istrul sau Dunarea.

Dupa cum patria titanilor nu era Grecia, la fel nici numele lor nu este grecesc. Homer facând referire la acestia îi numeste pe titani cu epitete precum „protoparintii oamenilor distinsi”[15]. Prin urmare, grecii îi percepeau pe titani ca parinti ai oamenilor dupa cum arata si radacina „tata” la care se reduce în cele din urma cuvântul titan. Forma grecizata titanes, prin radicalul „tata” la care poate fi redusa, este identica în fond si forma cu forma româneasca a cuvântului „tatâni”,

nume sub care mai sunt cunoscuti uriasii în traditia populara româneasca, tatâni însemnând în limba româna tati, parinti.

Pe langa denumirea de tatâni, uriasii mai sunt cunoscuti în traditiile românesti sub numele de tatari. Despre acesti tatari traditia culeasa de Nicolae Densusianu ne spune ca odata formau un popor puternic, care locuise înainte vreme pe teritoriul provinciei românesti Valahia, înaintea românilor iar dacii nu erau decât un fel de tatari[16]. Imediat ne putem da seama ca nu este vorba despre triburile tatarilor care au tranzitat si tara noastra la 1241, mai ales ca este vorba si de filiatia tatari- daci-români de care vorbeam ceva mai devreme. Acestora li se atribuie unele resturi de ceramica descoperite în acesta provincie si unele menhire care erau considerate a marca mormintele uriasilor, unele chilii sapate în stânci asemenea acelor din zona Întorsurii Buzaului sau de la Corbii de Piatra, unele dintre cetatile cu ziduri sau din pamânt cum este Argedava, prima cetate de scaun a lui Burebista si nu în ultimul rând mormintele tumulare sau toponimia unor sate parasite, unde s-au descoperit si resturi de constructii antice, sate denumite cu termenul generic de salisti tataresti.

Aceasta numire de tatari atribuita uriasilor în traditiile populare românesti nu este în fond decât o alta forma a numirii tatâni cu care Homer si taranii români îi investisera pe titani. Procesul lingvistic care a dat nastere acestei denumiri de tatari pentru a desemna neamul uriasilor este tranformarea literei „n” din tatâni în „r” rezultând astfel termenul de tatari[17, caci radacina acestui nume etnic se reduce defapt tot la radicalul „tata”. Aceasta particularitate lingvistica se va pastra în tarile române pâna la mijlocul Evului Mediu.

Dealtfel, forma tatân cu sensul de titan, în care se vad oglinditi uriasii traditiei românesti este consfintita de Codicele Voronetian ce pastreaza în paginile sale formulari precum: „Dumeneca a saptea a sfintilor tatari (a se întelege a sfintilor parinti), legea tatareasca (legea parinteasca), obicnitelor tataresti ( obiceiuri tataresti, parintesti. Iar o balada populara din Brasov ne spune astfel:

Frumoasa masa e-ntinsa

De multi boieri e cuprinsa

Da’ la masa cine sede?

Tati bunii Brasovului

Si tartorii târgului

Denumirea tartor, în sensul bun al cuvântului, adica acela de „cap, sef, parinte” pastrata în popor se reduce la timpurile pelasgo-dace si se fundamenteaza pe unul dintre epitetele lui Zamolxe.

De la unii autori antici cum este Mnaseas din Petrae aflam ca dacii adorau pe Zamolxe ca pe Cronos iar Cronos în mitologia romana este echivalentul lui Saturn si de aici putem deduce

echivalenta Saturn-Cronos-Zamolxe. Aceasta identitate a divinitatilor în discutie se datoreaza faptului ca vechii pelasgi porniti din Dacia, care era patria lor dupa toate izvoarele grecesti si romane, au colonizat la un moment dat atât Grecia , cât si Italia. Odata dedusa identitatea dintre aceste divinitati, în fond una si aceeasi, dar cu numiri etnice diferite observam ca unul dintre epitetele de care se bucura Saturn/Cronos în teogoniile grecesti este acela de Tartaros identic ca forma si sens cu românescul „tartor”. Mai mult, pentru greci, forma Tartar reprezenta lumea de dincolo iar prin inversiune fonetica obtinem Tatar. Ceea ce este de-a dreptul ciudat este ca în Transilvania, Tara de Dincolo, se afla o localitate cu numele de Tartaria, locul unde a parut scrisul pentru prima data, mai vechi cu o mie de ani decât cel sumerian.

Prin urmare Saturn/Cronos/Zamolxe se legitima prin epitetul tartaros acordat lui de lumea greceasca drept zeul tatarilor, a tatânilor, a neamului uriasilor. Deasemenea, Egiptul îl cunoaste pe saturn cu epitetul de tatunen, denumire foarte apropiata de românescul tatâne, fiind invocat sub titlul de „ parinte al parintilor”. Conform istoricului roman Suetonius, Apollo a carui patrie se afla în partile Dunarii de jos, dupa cum arata epitetul sau de Hiperborean si dupa traditiile grecesti care plasa Hiperboreea în aceste tinuturi, si care pare a fi doar o forma, aceea a luminii solare, a zeului suprem pelasgo-dac Zamolxe, era adorat în unele parti ale Romei cu epitetul de Tortor, foarte asemanator cu românescul tartor si care pare a deriva, în acesta lumina, cuvântul tatar.

Cel mai cunoscut reprezentat al nemului titanilor este Prometheu, despre care întreaga antichitate avea imaginea unui erou civilizator, cel mai întelept dintre titani.

Dupa cum putem observa, titanii, vechii uriasi, nu erau altceva decât un neam pelasg, mai ales ca în genealogiile stravechi, Titan, parintele titanilor ar fi fost nepot al lui Pelasg. Gradul de rudenie al acestor genealogii antice arata de cele mai multe ori filiatia anumitor triburi sau neamuri întregi la o anumita tulpina genealogica adica la un neam mama.

====================================================================

...si iar de neamul uriasilor. Gigantii

Conform teogoniilor grecesti gigantii erau unul si acelasi neam cu titanii. Statura lor era de o marime colosala si erau deosebit de puternici. Aveau fata teribila, purtau plete iar pe picioare aveau solzi asemenea balaurilor si aruncau asupra cerului cu pietre si lemne aprinse[18]. Oare, nu este aceasta o referire, înca o data la filiatia pelasgo-daca, având în vedere ritualul tragerii cu sageti, mentionat în legatura cu dacii, în norii aducatori de furtuna?

Gigantii, conform acelorasi izvoare, erau un popor de munteni, or despre dacii care înca în antichitatea clasica erau considerati urmasi ai pelasgilor si hiperboreilor, se spunea ca „ dacii triesc nedezlipiti de munti”, iar în epoca romana dacii erau considerati înca urmasi ai vechilor titani si giganti. La fel cum ne spun si legendele din Marginimea Sibiului, de la Orlat si Sibiel.

Autorii greci ne spun ca patria gigantilor se afla în regiunea muntelui Phlegra unde se întâmplase în fapt si gigantomahia sau razboiul zeilor greci cu gigantii. Or urmarind scrierile antice, acest munte numit Phlegra era situat pe teritoriul Daciei fiind localizata de catre N. Densusianu în clisura Dunarii, în zona Portile de Fier.

Toponimia Banatului pastreaza oronimul Pregleda. Acesta este un munte lipsit de padure, suprafata sa fiind acoperita numai de stâncarie arsa iar în vecinatatea sa se afla pestera Avernus, unde miturile grecesti spun ca au fost închisi gigantii acoperiti fiind mai apoi cu munti si cu stânci.<[19 Or pe teritoriul comunei Izverna se afla o pestera imensa în muntele Pregleda. În coastele acestui munte exista si o surpatura imensa , care conform cu legendele locului, a fost facuta de un urias[20]. Prin urmare si în conformitate cu informatia oferita de miturile Greciei antehomerice ne aflam, odata ce patrundem în Clisura Dunarii, pe teritoriul gigantilor.

De la Pregleda spre nord încep culmile muntelui Retezat în a carui parte de sud-vest se afla culmea Gugu care pentru disertatia noastra are o însemnatate aparte deoarece aici traieste o populatie de pastori, robusti , înalti având un port si niste traditii cu totul si cu totul interesante. Acestia sunt guganii sau gugulanii. Ei traiesc înca din antichitate pe culmile muntilor din judetele Mehedinti si Gorj, traind într-o comunitate izolata iar originea lor este plasata în regiunea de peste munte, în „tara guganeasca”. Acest nume de gugani se pierde în negura timpurilor pelasge deoarece variatii ale acestui nume le întâlnim în scrierile istorice ale antichitatii cu referire directa la giganti. Avem bunaoara o localitate cu numele Gigonus, unde se spune ca a avut loc titanomahia; Gigon epitet sub care era cunoscut Hercules în antichitatea clasica greceasca si care identificat în traditia româneasca sub numele de Iovan Iorgovan poarta epitetul de „ fecior de mocan ( pastor)”.

Radacina „gug” sub forma „Gog” o aflam atât în Vechiul Testament , cât si în Noul Testament sub forma a doua etnonime: Gog si Magog.[21]Vorbind despre aceste doua popoare, Sfântul Augustin ne spune ca trebuie sa întelegem prin aceste nume pomenite în Apocalipsa pe geti si masageti[22] care au caracterul unor popoare mame. Având în vedere aceste mentiuni despre Gog si Magog precum si povestea lui David , ucigatoaul uriasului Goliath, corelate cu legenda româna mentionata la începutul acestei expuneri, putem spune ca traditia biblica are la baza traditiile antice despre giganti si tara lor de la Dunarea de Jos si nu invers.

Daca pâna acum ne-am referit doar la titani si giganti si la traditiile românesti legate de acestia , în traditiile antichitatii mai apare o denumire pentru neamul uriasilor si anume aceea de ciclopi deveniti faimosi prin arta lor de a construi, realizarile lor constructive apartinând artei megalitice sau constructiilor ciclopice.

====================================================================

Ciclopii, uriasii constructori

Mentiunile istorico- mitizate lasate noua de catre autorii greci amintesc despre ciclopi ca un alt nume al uriasilor de la Dunarea de Jos. Istoricii greci amintesc de cetatea ciclopica de la Micene, de zidurile ciclopice ale Troiei ridicate de Apollo, ajutat de Poseidon si Aea. Numai ca Troia era o cetate traca iar Apollo este zeul Hiperboreilor, patria sa fiind la Istru ( Dunare). Nu ne vom opri aici asupra tuturor mentiunilor autorilor antici despre arhitectura ciclopica si raspândirea ei, ci vom încerca sa stabilim patria lor de origine în concordanta cu marturiile antice si cu traditia mitica româneasca.

Cele mai vechi notite cu referire la ciclopi le aflam la poetul epic grec Homer. Acesta ne spune ca ciclopii erau un popor prin excelenta pastoral, locuind pe muntii cei înalti din nordul Thraciei ( Daciei) distingându-se prin statura lor uriasa. Prin urmare si acesti ciclopi erau uriasi. Când trebuie sa-i localizeze pe acesti ciclopi, Homer ne spune ca traiau în vecinatatea lui Pontos (Illiada,IX.39) prin care grecii întelegeau Pontul Euxin ( Marea Neagra)[23. Ciclopul Polyphem cu care se va întâlni Ulise este descris ca un urias enorm ce parea ca este un pisc înalt de munte cu crestetul acoperit de paduri (Odiseea,I.70). În limbaj demitizat aceasta însemnând ca avea o statura extrem de mare si puternica, iar locul în care se vor întâlni va fi de fapt o constructie ciclopica, în speta, un staul (Odiseea,IX.237) situat lânga Polovragi, sapata de mana omului în stâncile naturale, având dimensiuni colosale. Ceea ce vine sa confirme ipoteza noastra ca ciclopii apartineau de fapt clasei uriasilor sau Titanilor numiti si giganti, este faptul ca poporul numeste acest loc Oborul Jidovilor sau al uriesilor[24]

La acesti ciclopi fac referire si urmatoare versuri dintr-o colinda româneasca:

Ciobani mândri si voinici

Care nu sunt de aici

Ci veniti din lumea mare

Pe gorgane si pe vale[25]

Am spus ceva mai devreme ca uriasii în traditia poporului român apar si ca voinici fara pereche. Cu aceasta colinda ajungem la un alt gen de constructii ciclopice, anume gorganele sau tumulii funerari de forma unei cupole, sau conici, însa de dimensiuni mari si neacoperiti de padure. Cunoscuti sub diferite nume în traditia populara româneasca (morminte, movile, culmi, holumpuri, silistre, popine, gruie sau grunie, gruiete) ei sunt asimilati de cele mai multe ori cu uriasii. Ori dupa dimensiunile lor mari, aceste morminte apartin artei constructiilor funerare ciclopice. Un asemenea tumul este cel de langa Popesti (Argedava) despre care localnicii spun ca a fost ridicat de uriasi sau de jidovi si ca asemenea movile sau maguri se gasesc pâna dincolo de Teleorman[26]. Acesti tumuli erau marcati întru amintirea mortului de câte o stana sau columna de piatra. Despre acest obicei de a ridica menhire pentru a marca mormintele celor mai însemnati dintre ei ne vorbeste un bocet din Transilvania unde bradul urma a fi pus :

La un cap de fata

La un stan de piatra

La fel, în padurea Rica aflata în regiunea secuiasca din Transilvania avem un menhir de 3 stânjeni înaltime numit „ Piatra Ricei”. Despre acest menhir si despre destinatia sa ne spun localnicii care cred ca aici ar fi fost îngropata o regina a carei cetate se afla pe dealul de desupra vaii[27].

Trebuie mentionat ca în multe regiuni de pe teritoriul României au existat cimitire preistorice întregi care în popor aveau numele de Mormintele uriasilor, ale Jidovilor, ale Dacilor sau Lazilor, mormintele lor fiind marcate prin bolovani mari si nescrisi, adica prin menhire. În acest sens mentionam necropola de la Argedava unde s-au descoperit mormintele a 80 de uriasi cu o înaltime medie de patru metri si Hudestii Mici (Moldova).

Tot din categoria monumentelor ciclopice fac parte si sculpturile megalitice ce împânzesc Carpatii, dintre care cele mai importante sunt Sfinxul si Babele din Muntii Bucegi. În muntii României exista înca o seama de Sfincsi precum si alte figuri megalitice ce amintesc de cultul pelasg al celor doi Zamolxe cunoscuti vechilor greci sub numele de Saturn si Geea, simbolizati prin cei doi serpi ai caduceului hermetic.

====================================================================

Pliniu cel Batrân[28] ne spune ca primii care au construit turnuri sau fortificatii pe înaltimi au fost ciclopii. Ori este interesant aici de specificat legenda uriasilor de pe muntele Ceahlau. Se spune ca pe muntele Ceahlau ar fi trait cândva un neam de uriasi, popor de oameni grozav de înalti si de tari. Si-au adus cu dânsii niste vite, un soi de bouri, cu coarne scurte, si-i pasunau toata vara pe plaiurile muntelui, pâna da omatul. Atunci coborau oamenii cu vitele lor, catre apus si miaza-zi, spre Valea Jitanului, care de atunci si pâna acum asa îi spune.

Dar într-o iarna, a dat în ei o molima de s-au prapadit batrâni si tineri si bouri. Ar mai fi scapat doi, o fata si un baiat. Acestia, luând putinii bouri ce erau feriti de crunta boala, s-au urcat sus în plaiul muntelui. Si numai ce le-a trecut prin gând celor doi tineri: sa ridice acolo sus fiecare câte un turn, doar i-o vedea si oamenii dinspre soare rasare. Si asa au tot carat lespezi si stânci; baiatul a ridicat un turn mai mare si mai lat, iar fata unul mai mic, dupa puterile ei. Oamenii din vai priveau mirati cum se ridica zi de zi aceste piscuri prea marete. Numai ca în ziua în care îsi schimba codrul fata verde, ziua de Probajini, numai ce trasni în peretii muntelui, nori de zloata si de gheata s-au prabusit, curmând orice viata pe tot cuprinsul muntelui. Si peste ceasuri, când mândrul soare si vânturile limpezira haul, cu-n stânjen se saltase Ceahlaul…

Dupa ce s-au scurs puhoaiele, oamenii din vale nemaivazând pe cei doi tineri uriasi si nici o miscare în munte, s-au urcat pe culme si i-au cautat. Într-un târziu au dat de ei turtiti sub

greutatea ghetii. Le-au zidit mormânt de piatra, acolo unde-i aflara. În anul celalalt au venit iar oamenii, tot de Probajini, si au adus o toaca pe care au întepenit-o acolo sus, pe vârful cel mai înalt. Si de atunci, în fiecare an, de ziua aceea, poporul de prin vai si lunci, barbati, femei si copii, fac o slujba în sobor, cinstind mormântul acelor uriasi.

Si iaca asa, de atunci, turnului mai mare îi zice Toaca, iar celuilalt îi spune Panaghia. De sub Toaca, printre turnuri în jos, acolo unde lumina-i fara spor, îi jgheabul ista fioros de-i spunem noi Jgheabul Uriesilor..[29]

În urma coroborarii izvoarelor mitico-istorice si a traditiilor românesti vedem un fapt cel putin iesit din comun, acest popor, pe care l-am numit la început fantastic, a devenit pe parcursul studiului, cât se poate de real, cu existenta în plan fizic si cu o patrie cât se poate de reala. Iar acest neam în plan istoric sunt pelasgo-dacii iar patria lor este Dunarea de Jos.

Si pentru a încheia acest capitol al lucrarii de fata vom termina pe tonul cu care am început. Vasile Lovinescu ne relateaza despre un domn învatat care explica unui taran român ca svastica este un semn oriental. Taranul îl asculta iar la finalul discutiei afirma convins: „ Nu! E a nost! Îl avem de pe vremea uriesilor”. Ciudata acesta memorie ancestrala a românilor care face posibila o continuitate etnica si mitologica de mai bine de 7000 de ani, descinzând din imemorialele timpuri pelasge, trecând prin perioada Daciei clasice, facând fata cu succes „romanizarii”, travesând toate vicisitudinile Evului mediu pentru a se transmite nealterata taranului român din epoca moderna.

====================================================================

de ce ascund/distrug “autoritatile” dovezile despre existenta unei rase de uriasi? nu numai la noi ci in toata lumea,deoarece contrazic toate teoriile despre istoria umanitatii si in primul rand teoria evolutionista.Pana acum cativa ani se credea ca ne tragem din oamenii de Neanderthall ,pana s-a dovedit prin analiza ADN si datarea cu carbon 14 ca rasa noastra a coexistat cu ei cel mult 50000 de ani si treptat i-am exterminat.Va veni si ziua cand se va admite ca intradevar a existat o rasa de uriasi cu care am coexistat.De ce sa existe in toata lumea atatea si atatea vestigii, mituri si legende asemanatoare vechi de mii de ani?Sau rasa umana are halucinatii in masa? suntem cu totii dusi cu pluta? sau de plictiseala inventam povesti cu schelete de uriasi si legende?

====================================================================

Ardeu este locul unde numele magice ale locului fac deliciul arheologilor, incantati de bogatia si diversitatea pieselor descoperite de-a lungul micii asezari de munte. Partial distrusa de nestiinta, lacomia sau nesimtirea secolelor recente, cand drumarii au avut stralucita idee de a musca situl prin exploatarea calcarului, cetatea dacica isi deschide acum cararile in fata cercetatorilor care au prins deja firul rosu al povestii dealului numit “Cetatuia”.

Dacii au inaltat fortificatia de la Ardeu impinsi de nevoia de a controla drumul de acces catre exploatarile de aur pana dincolo de Zlatna. La fel cum cetatea de la Piatra Craivii, amplasata pe Valea Ampoiului, apara una din cele mai importante cai de patrundere spre inima de aur a Apusenilor, cetatea Ardeu si-a gasit locul pe o vale destul de ingusta pentru a face viata grea intrusilor, dar destul de larga pentru a fi accesibila tot timpul anului. Dacii au stiut ce fac cand au taiat calcarul dur pentru a-si construi aici cetatea, explica actualul sef de santier arheologic, Iosif Vasile Ferencz. Ardeu a ramas acum doar un sat mic de munte unde batranii stiu povesti din minele de aur, cunosc fostele guri ale bailor si au strans din copilarie lucruri gasite in brazda, in urma plugului. Legendele lor cu uriesi, comori fabuloase si locuri pentru ingerii cerului se alatura peisajului demn de o gura de rai, unde dealuri domoale se reped in creste violente si cad apoi in vai mangaiate de ape reci de munte. Bogatia pamantului intinde si acum minereul rosu peste bolovanii grasi ai albiilor, ori, de atatea mii de ani, izvoarele nu au reusit sa stearga sangele celor ucisi de navalitorii inghesuiti sa prade aurul Apusenilor, celebru inca din lumea antica.

Cetatea zidita altfel

Fortificatia bara practic accesul in zona, iar totul facea parte din sistemul pus la punct de regii daci. La fel ca restul cetatilor, si Ardeul se subordona regelui care domnea din Muntii Orastiei. Cetatea are ziduri diferite de cele ale semenelor ei pentru ca dacii au folosit aici nu blocuri masive, ci o tehnica diferita de aceea a monumentelor din zona capitalei: piatra locala foarte dura, fasonata sumar, completata cu o structura lemnoasa, din care au rezultat ziduri groase de circa doi metri si inalte probabil de 6 - 7 metri. Interiorul fortificatiei are o forma elipsoidala si o suprafata de mai putin de 1900 de metri patrati, unde cea mai importanta cladire era “turnul locuinta”, adica o constructie realizata la nord-vest, folosita de nobilul care administra cetatea. Cladirea domina pe vremuri intreg platoul cetatii: turnul avea parter si etaj, podeaua era pavata cu lespezi de travertin adus de la Geoagiu.

Etajul era probabil din lemn, iar acoperisul din sindrila. Intre cei doi pereti interiori distanta este de 8 metri, iar arheologii cred ca inaltimea turnului era apreciabila, din moment ce materialele din care a fost construit au cazut pe o lungime de 16 metri dupa ce turnul s-a prabusit in urma incendierii de catre soldatii romani, dupa caderea Sarmizegetusei Regia. Cercetatorii spun ca numarul mare si diversitatea obiectelor descoperit in sit, unele dintre ele realizate in atelierele romane, stau dovada pentru bogatia celor care locuiau in cetatea dacica. In cetate, arheologii au gasit si atelierul unui mester care prelucra in principal fierul, dar si bronzul sau oasele. Sub creasta de calcar a dealului, cercetarile au descoperit locul in care au fost ridicate locuintele celor care lucrau sau aparau locul. Locuintele dacice aveau o baza joasa de piatra, iar talpa, construita din grinzi podita probabil cu scanduri din lemn, in timp ce peretii erau realizati din impletituri de nuiele lipite cu pamant, precum vechile case taranesti. “Aveau probabil 10 pana la 15 metri patrati, iar noi banuim ca o familie care locuia aici avea in mod normal cam cinci membri. Nu exista sursa de apa in cetate si, din cauza inclinatiei, locuitorii o puteau aduce doar pietonal sau cu burduful in spatele animalelor. Exista probabil si o cisterna unde se strangea si credem ca dacii strangeau si apa de ploaie in vase mari asezate sub stresini. Acoperisurile sunt din sindrila

pentru ca am descoperit cenusa specifica mai consistenta, in timp ce paiele lasa o cenusa fina care se imprastie repede”, spune cercetatorul stiintific Iosif Vasile Ferencz. In sit, arheologii au descoperit carlige de pescuit, bratari de bronz, o multime de ceramica, piese din armament si unelte.

O cetate cat istoria neamului

Dupa ce sistemul de fortificatii din Muntii Orastiei a cazut, o parte a soldatilor au distrus si cetatea de la Ardeu. “ªi aici am gasit destule urme ale furiei romanilor. Turnul locuinta a fost incendiat si probabil ajutat sa cada. Am gasit la sapaturi pamantul ars in jur, dar am gasit si o parte din usa turnului cu feroneria si patru chei de fier. Dupa ce am gasit, este clar ca dacii de aici au opus rezistenta romanilor chiar daca cetatile din Muntii Orastiei erau cucerite”, povesteste seful de santier. Descoperirile arata ca zidurile s-au pastrat si au adapostit soldatii romani care aparau si ei drumul catre minele de aur, mai ales ca “Cetatuia” este la zeci de kilometri de castrul de la Cigmau. Parasirea Daciei de catre administratia romana, la inceputul ultimului sfert al veacului al III-lea, a insemnat inceputul unei lungi etape de pierdere a unor abilitati de a construi. Piesele descoperite arata ca cetatea este din nou locuita in secolul 4 cand, cel mai probabil, aici se retrag o parte din locuitorii Germisarei fugiti din calea popoarelor migratoare. Nici in acea vreme cetatea nu a avut parte de prea multa pace. Un cavaler germanic din centrul Europei isi conduce luptatorii catre Ardeu in cautarea aurului si ataca cetatea. Arheologii i-au gasit, prins intre doi colti de piatra, pintenul de la cizma. Cei care au locuit cetatea in Evul Mediu fac modificari in structura locului, sapa in podeaua de piatra si arunca o parte din pamantul terasei superioare la vale. Arheologii nu stiu cine a condus cetatea si nici care este motivul care a determinat parasirea ei si mutarea centrului asezarii definitiv pe vale. Cert este ca, la inceputul secolului 20, taranii renunta la casele de lemn si incep sa-si inalte case din piatra cu… blocuri extrase din zidurile cetatii dacice. Si “jaful” nu se opreste aici. De sute de ani, majoritatea pieselor descoperite de localnici sunt distruse: “Aveam vreo 13 ani, eram cu oile sus, pe deal, cand am auzit un clincanit ciudat, altfel de cum fac bolovanii. M-am uitat sa vad ce-or fi calcat oile si am vazut ceva sclipind. Era o secure de arama faina. Am luat-o si-am dus-o acasa, da’ tata o dat-o la un tigan care o folosit-o sa astupe fundu de la caldarea de arama”, povesteste un batran din Ardeu. Altii, precum Viorel Boldor sau artificierul Todorescu, au predat muzeului din Orastie niste artefacte gasite in pamant. Toate piesele descoperite sunt stranse alaturi de povesti si legende de cei de pe santierul arheologic, care vor sa arate ca o cetate se poate cerceta, promova si valorifica mult mai bine decat s-a intamplat pana acum. Si pentru ca nu mai asteapta sprijin din partea statului, si-au infiintat un ONG prin care vor sa stranga fonduri pentru punerea in valoare a Cetatii Ardeu. “Avem mare nevoie de ajutor. Ne trebuie mai multi oameni la sapaturi, practic, ne ajuta si un capat de unghie”, sustine cercetatorul Cristi Roman de la Hunedoara. Acum, stau la cort si isi adapostesc piesele descoperite, uneltele, hartile intr-o sura parasita, printre butoaie si schelete de care de lemn.

Munca voluntara pentru Cetatea Ardeu

La sfarsitul secolului al XIX-lea, apar la Ardeu descoperiri care atrag atentia arheologilor, iar in anul anul 1888, cercetatorul transilvan, Gabriel Téglás, care a vizitat dealul, a observat ziduri de piatra, “realizate in tehnica in care sunt construite zidurile cetatilor dacice din Muntii Orastiei”. Primele cercetari sistematice au demarat doar la inceputul anilor ’70, iar specialistii Muzeului Civilizatiei Dacice si Romane din Deva, impreuna cu Universitatea “1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia, lucreaza aici din 2001. Acestia reusesc in cativa ani de munca sa descopere o parte din secretele “Cetatuii“ si sa opreasca exploatarea calcarului in cariera de la baza dealului, cariera amplasata chiar in mijlocul sitului pe care risca sa-l distruga. Interesul al autoritatilor pentru punerea in valoare a sitului a scazut de la an la an: “Asemenea lucrari se finanteaza cu bani de la Ministerul Culturii sau cel al Educatiei. Acum, in 2009, noi lucram voluntari, in sensul ca primim diurna de la institutia la care lucram, adica muzeul din Deva, dar cu restul am venit de acasa”, spune Iosif Vasile Ferencz, actualul sef de santier arheologic. Primele descoperiri din cetate apartin culturii Cotofeni, adica sunt cu 2.500 de ani mai “batrane” decat perioada clasica a civilizatiei dacice. Apar apoi piese din epoca de bronz, cultura Wietenberg si prima epoca a fierului, cultura Gava. Epocii dacice ii urmeaza descoperirile din vremea cuceririi romane si altele din secolul IV, dupa retragerea armatelor imperiului. Arheologii au investigat si urmele de locuire de Ev Mediu din cetate cu cele doua perioade din secolele 11-12 si secolul 15.

====================================================================

500 de ani de atestare

Ardeu este o mica localitate de munte unde locuitorii s-au ocupat de mii de ani cu cresterea animalelor si agricultura, atat cat permite terenul accidentat din zona, cu moraritul sau arderea pietrei locale de calcar pentru var, pe care il vindeau apoi in localitatile din jur. Asezarea sta pe drumul cel mai scurt dintre valea Muresului si zona bogata aurifera a Muntilor Apuseni, intre doua “praguri”. Satul este inconjurat de culmi calcaroase pe unde apele au taiat drumuri precum cel de la iesirea din sat, spre sud, cunoscut ca si “Cheile Ardeului”. Satul Ardeu apare in documente incepand cu anul 1509, intr-un document in care se mentiona o danie catre sat. Parca pentru a intari datele, in campania din acest an, arheologii au dat peste un banut de argint datat din secolul XVl cu inscriptie, in limba latina in timp ce sapau vatra de foc in tabara de corturi din sat. Din 1930, din situl arheologic incepe sa fie exploatat calcarul pentru var si piatra pentru pavat drumurile si 600 de metri patrati ai platoului superior al cetatii se pierd definitiv. Distrugerile provocate de exploatarea carierei se alatura celor cauzate de cautatorii de comori care foarte probabil sa fi scos toate tezaurele din sit, sapand inclusiv langa coltul de piatra pe care se sprijinea turnul locuinta. Braconierii au sapat chiar o pestera adanca de aproape 15 metri, in incercarea de a smulge sitului si ultimele obiecte din metal pretios. Adevarata valoare a cetatii de la Ardeu apare in 1999, cand sapaturile arheologilor descopera fortificatia medievala. Alaturi de Piatra Craivii din judetul Alba, cetatea de la Ardeu este singura fortificatie dacica situata la nord de Mures, ambele fiind ridicate pentru a apara accesul spre zonele aurifere din Apuseni. In sat exista un muzeu mic, amenajat de autoritatile locale intr-o veche gospodarie traditionala: “Am strans acolo tot felul de obiecte donate de oameni, un hobarlau, adica un vechi pat taranesc, piese

pentru tesut… dar, din pacate, nu avem personal pentru a-l tine tot timpul deschis pentru turisti”, spune primarul comunei Balsa, Simion Metesan. Pentru atragerea de turisti in zona, arheologii din colectiv, de la muzeul din Deva sau Castelul din Hunedoara, vor sa reconstituie o parte a monumentului, sa realizeze pliante si un site pe Internet dedicat Ardeului.

Uriasii, paznicii comorilor

Putinii turisti ajunsi aici savureaza legendele despre “carul cu boii de aur” sau despre “uriesii” care au trait pe vremuri prin aceste parti. Legende care isi pot descoperi cat de curand samburele de adevar. La 76 de ani, Aurel a lui Iosiv isi aminteste cum prin anii ‘70, cand trebuiau sa monteze un stalp pentru reteaua electrica de la cariera, a dat peste un craniu imens: “Era o gavalie de cap de om de doua ori cat unul obisnuit, era cat o cosarca. Cred ca o fi fost acolo si restul de oase, da nu ne-am uitat, l-am ingropat la loc dupa ce am pus stalpul. Nu stiu daca l-or cauta ce-or mai gasi din el, ca si atunci era putrezit de arata ca o coaja de dovleac. De speriat nu ne-am speriat ca oase am mai vazut noi, da or venit tati din cariera sa-l vada ca era pogan capu’”. Locul unde omul a dat peste capul de uries se numeste “Dealul Judelui” si este tocmai platoul de la mijlocul sitului. Daca putini mai traiesc din cei ce au vazut craniul urias, aproape toti locuitorii Ardeului stiu povesti cu uriesi. Iesiti de la slujba de duminica, oamenii spun ca uriasii de aici fugeau peste deal, la neamurile din Muntii Orastiei, sa ceara sita de cernut cand isi faceau paine. “Sa zice ca faceau numai tri pasi pana la Orastie si is trizaci de kilometri pana acolo, bag sama ca erau lungi rau in picioare”. Altii, inclusiv primarul Simion Metesan, stiu ca uriesii erau pusi de regi sa pazeasca comorile, iar cei de la Ardeu pazeau intrarea intr-o pestera zidita unde sunt ascunse carele cu boi de aur. Ba, mai mult, povestile satenilor sustin ca acum cateva sute de ani, uriesii inca puteau fi vazuti prin aceste locuri. “Bunica lu nevasta-mea i-o povestit ca la masa, cand era mica si era la plug cu parintii ei, o vinit o fata de uries si i-o luat pe tati in poala si dupa aia o strigat-o pe ma-sa, adica mama uriesilor, sa vina sa vada ce-o gasit. Si aia i-ar fi zis: “Lasa-i jos, sa nu-i smintesti cumva. Ãstia, mama, is viermii pamantului”. Pe langa legendele imprastiate prin toata Valea Muresului, chiar si Biblia face referire la existenta uriasilor. Astfel, in Geneza (6:4) se scrie: “Uriasii erau pe pamant in vremea aceea, si chiar si dupa ce s-au impreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor”. Se pare ca in Romania ar fi fost descoperite asemenea schelete masive, unele la Argedava - Popesti-Novaci, de unde cercetatorii au prezentat la un congres si o caseta video cu descoperirea, la Polovragi, in mai multe etape de sapaturi si chiar in zona manastirii Negru Voda. Asemenea schelete mari de mai bine de cinci metri au fost descoperite in Statele Unite, America de Sud si India. Daca gasesc fonduri suficiente, arheologii vor ca, in campania din anul urmator, sa sape in locul unde satenii sustin ca au vazut uriasul, pentru ca orice legenda are samburele ei de adevar, la fel cum balaurii din basme s-au confirmat in descoperirile scheletelor de dinozauri.

====================================================================

A R G E D A V A TAINUITA

Situata în linie dreapta la 10 Km Sud-Vest de Casa Poporului, Capitala de început a Statului Dac Centralizat faurit de Burebista, Argedava, reprezinta astazi un promontoriu, caruia i se spune Nucet ; o movila ce înainteaza ca o sageata spre albia Argesului, pe malul drept al acestuia, la care ajungi prin traversarea Comunei Popesti-Novaci, denumita Popesti, si notata pe harta în Judetul Giurgiu.

Platoul Nucetului masoara 160 m lungime de la Nord la Sud, 120 m latime de la Est la Vest si are o înaltime de 20 m. Fortificatiile sunt amplasate în partea de Sud-Sud-Est si Vest-Sud-Vest de Nucet. Promontoriul Nucetului are 6 niveluri de civilizatie, fiind locuit neântrerupt pâna în zilele noastre. Nucetul este numai crestetul unui complex de cetati getice întinse pe o raza de cel putin 17 Km, de la Gradinari - Ogrezeni si pâna la Adunatii Copaceni, puternice fortificatii construite pe structurile stravechi ale unor asezari, ale caror datare depaseste 10.000 de ani, socotiti de la anul de gratie în care scriem aceste rânduri, adica 2002 conform calendarului crestin.

Studiate în teren, movilele de astazi se dovedesc a fi Ro-vine-le “din câmpii“ la care face referire Mihai Eminescu, fortificatii pe linia Argesului, folosite mii si mii de ani ca linie de aparare a Tarii Zeilor, în spatele Okeanului Potamos, pe directia Centrului Spiritual al Tarii.

Aici identificam, si noi, desfasurarea bataliei de la Ro-vine a lui Basarab Mircea zis “Cel Batrân”, tot în aceste locuri si Mihai Voevod Patrascu fiul Teodorei – Basarab, zis “Cel Viteaz” – Reunificatorul, si-a concentrat fortele armate împortiva invadatorilor straini la Ogrezeni, unde si-a format “ogreziile”, adica batalioanele, iar la Gorneni, în apropiere, a fost dat semnalul de lupta.

Ultimul Basarab, Constantin Brâncoveanu, pentru a proteja Argedava si împrejurimile sacre cu padurea Novaceanca, a ridicat nenumarate biserici pe care le-a înzestrat cu pamânt si paduri, în felul acesta urmarind protejarea acestor locuri.

Astfel, biserica din Nucet este ridicata de Domnul Constantin Brâncoveanu la 1688, ornata cu splendidul brâu brâncovenesc, sursa de inspiratie a lui Constantin Brâncusi pentru Coloana Infinitului. Deasupra altarului acestei biserici au existat doi dragoni. Astazi mai poate fi admirat numai unul singur.

Alegerea nu credem ca a fost deloc întâmplatoare, locul cu pricina fiind un important centru ecleziastic în secolul al V e.n., asa dupa cum ne arata si numele ce-l poarta … Popesti ( Popii din Nucet ). Denumirea de Nucet foarte posibil se trage de la Sfântul Nicetas care a întemeiat în Dacia, la … Angesem, un episcopat ridicat la rang de Mitropolie în sec. VI, alaturi de Episcopia de Milcov. Denumirea de Novaci, face trimitere la “uriasi”.

În apropiere, pe o alta Ro-vina, în Comuna Mihailesti, înca o biserica brâncoveneasca ridicata în anul 1712, azi napadita de “investitori” care i-au smuls pamântul daruit de marele Domn, ne arata maretia locului. Cimitirul de lânga biserica, astazi mai mult devastat, mai pastreaza înca

cruci având pe ele desenate … Soarele. Deasemenea, în satul Novaci, Comuna Popesti, o alta biserica veche protejeaza înca un alt loc sacru.

Argedava a fost aleasa, în mod neinspirat, drept loc de conac, de unii fanarioti, disparuti fulgerator în strafundurile cetatii cu tot cu castelele lor efemere.

Anuntata de Cezar Boliac în 1869, cetatea Argedava a început a fi “cercetata” de catre arheologi, neîntrerupt, pâna în zilele noastre.

Astfel, Vasile Pârvan, cel ce identifica Argesul ca fiind Argessis din vechime, îsi extinde sapaturile de la Piscul Crasanilor la Argedava în anul 1926. Sapa si … moare în anul 1927, nu înainte de a fi convins ca a descoperit cetatea de scaun a lui Burebista.

Dupa aceasta data, monopolul sapaturilor l-a avut Dinu V. Rosetti.

Decretul în cinstea lui Acornion descoperit la Balcic si controversele în jurul acestui document au avut darul sa încurce itele descifrarii primei capitale a lui Burebista. Asa e când vrei sa demonstrezi ca … gaina a precedat oul.

Argedava a mai fost vizitata si transformata în santier arheologic si de distinsa familia Vulpe : Radu, Ecaterina Dunareanu-Vulpe iar mai apoi Alexandru. Renumitii arheologi identifica, fara dubii, cetatea de la Popesti cu Argedava, fapt prea bine cunoscut de localnici de la mosii lor.

Astfel, partea de Nord a Nucetului ( Curtea Princiara ) si vestul Nucetului ( Necropola Zeilor ) au revenit lui Dinu V. Rosetti, iar partea de Est si Sud-Est cu cele doua palate plus cladirea cu absida au revenit arheologilor Ecaterina Dunareanu Vulpe si Radu Vulpe. Ulterior întreg Nucetul a fost devastat.

Sapaturi recente au efectuat, din anul 1990, Nona Palincas si Calista Fischer. Rezultatul cercetarilor arheologice s-au concretizat într-o comunicare de specialitate, “Evaluare arheologica a probelor C14 din cetatea de la Popesti (România) fondata în perioada târzie de bronz “ – 2000.

Lucrarea si Referatele au meritul de a demonstra, fara putinta de tagada, ca Popesti este cercul de foc al arheologiei noastre.

Vizionarile din teren ne-au demonstrat stadiul avansat de ruina în care se afla cetatea, total neprotejata împotriva intemperiilor, lasata la voia întâmplarii si hazardului.

Mai mult cunoastem de la localnici, care amabili ne-au destainuit interesante lucruri, (spre stiinta Domniilor Voastre, va îndemnam de a merge în teren si de a va convinge personal ), urmatoarele :

- Nucetul si toate Ro-vine-le de pe aliniamentul Gradinari – Ogrezeni –

Adunatii Copaceni au fost ridicate de “uriasi care au carat pamântul cu poala“.

- Nucetul este numai crestetul Argedavei, cetatea de scaun a lui

Burebista, decapitat în satul Buda din apropriere în anul 44 i.e.n., 5464 ani socotiti de noi, luând drept referinta inscriptia de la Biserica Curtea de Arges, de pe mormântul lui Neagoe Basarab, unde marele domnitor carturar ne arata ca a savârsit aceasta manastire la anul 7025, informatie care actualizata, dovedeste ca astazi suntem în anul 7510.

- Înainte de cel de al doilea razboi mondial, în Nucet au fost adusi mai multi detinuti, paziti de militari care i-au pus pe acestia sa sape în cetate.

Sapaturile arheologice au reînceput în anul 1946, dar cu mareintensitate din 1950 pâna în 1954 si cu o larga asistenta internationala. La aceste sapaturi au fost folositi localnici sub paza, ca muncitori cu ziua la sapat, platiti cu … 8 lei pe zi. Copiii saraci erau folositi la strângerea si curatarea diverselor obiecte dezgropate, precum si a unor oseminte umane de oameni … uriasi, apreciati de localnici ca având o înaltime de peste 5 m. Astfel au fost deshumati din Nucet, “Necropola Zeilor”, vestul cetatii, scheletele a peste … 80 de “uriasi”.

Aceasta din urma informatie am gasit-o si la Mariuta, alta cetate geto-daca, în urma discutiilor purtate cu un localnic ce a sapat în cetate. Localitatea Mariuta este situata în Judetul Calarasi, unde au fost deshumate trei schelete de uriasi, dintre care unul fara cap. Sapaturile au fost coordonate în acest punct arheologic de catre profesorul Simon Mihai, disparut în anul 1990, în conditii neclare. Despre acest loc deosebit de important pentru cunoasterea celor mai îndepartate timpuri, vom prezenta ulterior un material complet.

- “Arheologii” din Argedava, “cu mâinile la spate, vorbind când în româneste când în alta limba”, au pus copiii saraci, în special fetitele, sa spele “ciotoaiele” si “capatânile ale mari”, dupa care minorii erau pusi sa le boceasca. Întrebati de localnici, “arheologii” le-au spus ca acei “uriasi” sunt Jidovii (!?). - Asa ne-a relatat octogenarul orb Manolache Manole, Ghencea Ioana si Ghencea Marin din satul Popesti, participanti la sapaturile arheologice.

Din partea de Nord-Est a cetatii, a fost ridicata cu macaraua o placa foarte mare de andezit având desenata pe ea … Soarele. În ce muzeu a fost oare expusa ?

Din partea de Est a cetatii au fost ridicate cca. 6 vetre de cult si stâlpii unui Calendar Geto-Dac. Se naste întrebarea : unde sunt aceste vetre de cult si Stâplii Calendarului ?

- Desenul unei vetre de cult este prezentat sumar de Mioara Turcu în “Cetati geto-dacice în Câmpia Munteniei”.

O cantitate însemnata de monezi de toate tipurile au fost descoperite cu ocazia sapaturilor, ponderea detinând-o cele de argint. Ulcelele pline de argintarie gasite de localnici erau recompensate cu “un ban pentru tuica“.

Asa dupa cum ne-o dovedeste urna de incinerare, precum si cescuta gasita în interior, cultul înmormântarii practicat la un moment dat în cetate a fost acela al incinerarii, si totusi, osemintele de care am facut vorbire, ne demonstreaza ca, mult timp mai înainte de practicarea acestui cult, înhumarea constituia un ritual specific acelor oameni deosebit de înalti. ( Zeii !? )

De o parte si de alta a Argedavei se întind mai mult de 7 cetati getice care comunica între ele printr-un tunel subteran, îndelung cautat. Izvoarele locale ne relateaza ca în partea de Est a cetatii, s-a descoperit un tunel care porneste din Nucet catre pintenul pe care este asezata biserica si cimitirul, tunel aflat la cca. 17 m adâncime, si ca tunelul cu pricina a fost declarat … fântâna si acoperit urgent cu pamânt luat din alt loc.(!?)

În fata Nucetului, catre râul Arges, doua balastiere scot la iveala trunchiuri de copaci si pomi de dimensiuni impresionante carbonizate, semn al existentei în trecut a unei mari gradini. Eden ?

Toate Ro-vine-le adapostesc palate subterane legate între ele, ce întrec în grandoare orice cetate sau complex de cetati descoperite pâna acum în Dacia.

Recentele excavari ale celor doua balastiere vor conduce la completa distrugere a Nucetului. Acest deznodamânt “planificat din nestiinta” trebuie evitat cu orice pret.

- Constatarile din teren ne-au întarit convingerea ca în lipsa oricarei protectii artificiale, Nucetul se surpa zi de zi în valea Argesului, mai ales ca “binevoitorii” dau foc lastarisului ce apara cetatea, lastaris care renaste primavara de primavara, spre disperarea unora, aparând cu îndârjire Argedava.

“ Noi stim multe, dar cine sa ne asculte ? “ ne-a declarat un nonagenar din comuna Popesti.

Afirmatiile unor istorici, precum ca toate cetatile din Muntenia, inclusiv Argedava, si-au încetat brusc activitatea în anii 11-12 e.n. ca urmare a expeditiei militare a unui oarecare general roman, Sextus Aelius Catus, ce ar fi deportat o populatie de 50.000 de locuitori din Dacia la sud de Dunare, combinata cu o presupusa alta actiune de acelasi gen, în anii 62-66 e.n., ce ar fi fost savârsita de Tiberius Platius Silvanus Aelianus, guvernator al Moesiei, care si el ar fi deportat o populatie de 100.000 de geti la sud de Dunare, noi le consideram vorbe în vânt scrise de antici si preluate fara discernamânt de unii contemporani, fara prea multa cu-get-are, deci lipsite de temei istoric real care, ca si multe alte neadevaruri, au facut mult rau neamului nostru geto-dac.

Tinând cont de cele prezentate mai sus, noi consideram ca se impune alcatuirea unui colectiv de specialisti patrioti, care sa aprofundeze cercetarile cu privire la cetatea getica de la Popesti, Argedava, prin restudierea documentelor de pâna acum, depistarea de noi documente istorice, organizarea unor sapaturi arheologice în Nucet si în împrejurimi, în scopul demonstrarii unei realitati istorice : Popesti este Argedava lui Burebista situata pe râul Arges, fost Argessis.

Si noi, consideram ca Argedava este vestita cetate Hellis mentionata de antici drept Cetatea Soarelui. În sustinerea acestei teze tinem cont de pozitionarea cetatii, maretia locului si întinderea fortificatiilor.

Trebuie sa specificam ca se impune alcatuirea unui plan de investigatii arhgeologice la capatul caruia întreaga cetate sa fie restaurata si protejata, astfel ea putând deveni un centru turistic, istoric si arheologic de cea mai mare importanta pentru tara noastra si pentru umanitate.

Apreciem la superlativ initiativa Domnului Prof. Dr. Napoleon Savescu de a ridica la Orastie o statuie a lui Burebista. A fost binevenita. Un act de dreptate si de cinstire a marelui rege. Monumentul ridicat în Ardeal sta drept pavaza întregii românimi.

Pentru cinstirea acestui stramos al nostru, al tuturor geto-dacilor, credem noi ca se impune înaltarea unei mari statui si în CA-SA CU-GETI a lui Burebista, adica la ARGE-DAVA, acolo unde a vazut pe Pamânt, acest MAR-E GET cerul, pentru întâia si ultima oara, în Nucet. Statuia lui Burebista este bine sa fie amplasata în partea de Nord, pe locul Palatului Princiar, cu fata catre Capitala Bucuresti.

Aici, pe malul Argessis-ului, unde s-a nascut acea minte luminata care a facut posibila aparitia pe harta vechii lumii a Marii Dacii si a celui mai mare stat monoteist din lume, unde s-a nascut ideea unificarii, sau, cine poate sti, a reunificarii întregului neam, trebuie sa se înalte statuia Marelui Spirit si Suflet de Get care a fost Burebista.

Facem mentiunea ca cercetarile trebuie extinse si asupra mediului ambiant, care face din Argedava o comoara nu numai arheologico-istorica dar si una de cult, dat fiind vechimea cultului Soarelui pe aceasta Rovina. Proprietatile curative ale apelor si izvoarelor din aceasta zona, si în mod deosebit mediul ambiant din cetate, au efecte benefice asupra organismului uman, o simpla plimbare prin cetate având darul de a linisti psihicul si a tonifica organismul, în vreme ce o sticla cu apa din Arges, lasata în cetate câteva ore, are efecte benefice pentru cel ce o bea, lucru prea bine stiut de localinici de la mosii lor, oameni de altfel foarte longevivi. Toate cu o conditie :

- Sa intri în Cetatea Zeilor cu gândurile curate.

Fata de cele prezentate mai sus, cerem Guvernului României, Ministerului Culturii, Muzeului de Istorie Nationala si Muzeului de Istorie al Municipiului Bucuresti sa intervina de urgenta pentru stoparea distrugerii Argedavei, prin masuri energice privind protectia Nucetului, alcatuirea unei Comisii Nationale de Arheologie care sa preia controlul total asupra oricaror sapaturi, crearea unui Comitet Arheologic National, alcatuit din specialisti, buni români.

Ne exprimam intentia de a înfiinta Fundatia “Burebista-Argedava“ în scopul protejarii cetatii, finantarii cercetarilor stiintifice si editarii studiilor de specialitate, pentru ca toti urmasii geto-dacilor sa cunoasca locul de nastere al civilizatiei noastre.

ISTORIC – CERCETATOR, PROF. ISTORIE SI FILOZOFIE,

GHEORGHE SERBANA, GHEORGHE BÂRDAN-RAINE,

====================================================================

Uriasii în traditiile populare

Uriasii, acest popor fantastic al traditiilor românesti, ne este prezentat ca apartinând primelor timpuri ale antropogenezei. Ei sunt cunoscuti în traditia populara sub diferite nume precum: uriesi, jidovi, tatâni, tartori sau tatari. Ei ar fi locuit pamântul înaintea oamenilor obisnuiti iar legendele povestesc multe lucruri ciudate despre neamul lor.

Uriasii faceau parte din categoria oamenilor giganti, un singur urias fiind echivalentul a douazeci si cinci de oameni obisnuiti[1] Datorita puterilor lor extraordinare sunt numiti cu epitetele de „pozniti” si „voinici fara pereche”. Dimensiunile lor erau colosale. Capul lor era cât o bute mare, parul lung si încâlcit, ochii extrem de mari, trupul planturos, mâinile si picioarele lungi si mersul sleampad. Când se deplasau calcau din deal în deal[2], puteau duce o vaca în spate fara vreun efort, puteau transporta copaci imensi din care îsi construiau case iar când se delasau prin padure, pravaleau în urma lor copacii facând pârtii largi prin padure. Când beau secau pâraiele si râurile, revarsau lacurile când se scaldau, cu ciocanele lor erau în stare sa pravaleasca stânci enorme, iar palosele lor erau în stare sa reteze vârfurile muntilor.[3]

Femeile uriasilor erau voinice, muncitoare, guralive si posedau un caracter mult mai blând decât al sotilor lor.

Desi deseori amintiti în legende si basme ca luptatori, uriasii erau pasnici de felul lor, devenind periculosi numai când erau agresati sau înfuriati. Desi exista mentiuni mitico-folclorice despre uriasi antropofagi (posibil capcaunii cunoscuti si sub denumirea de cap-câni) acestia nu mâncau carne de om ci mai degraba traiau în buna întelegere cu oamenii. Se spune ca stirpea uriasilor a disparut în urma potopului.

De altfel, unul dintre cele mai cunoscute motive în povestile despre uriasi este tocmai acela al luarii oamenilor în poala de catre fata de urias dimpreuna cu boii si cu plugul cu care acestia lucrau pamantul. Motivul semnifica, asa cum vom vedea, o actiune civilizatoare a uriasilor asupra oamenilor obisnuiti, acesti uriasi nefiind chiar atât de fantastici pe cât par. Revelatoare în acest sens este o legenda din satul Capâlna (jud Salaj) : Familia de uriasi de la Podu Gogoronii, unde se afla Casa Uriasului, avea trei copii, doi feciori si o frumusete de fata pe nume Nimilica, care este descrisa ca fiind foarte prietenoasa cu oamenii ”mici” pe care-i ocrotea si îngrijea. Nimilica cea frumoasa (Nimilica in limba traco-daca ar fi însemnat Nimicuta, Micuta), culegând hribe prin padure, ajunse la marginea unei poenite unde vede niste fapturi mici – de acolo de sus le vede ca pe niste furnici – scormonind pamântul cu un cârlig tras de boi, si acestia mici, dupa masura lor. Si-a zis frumoasa Nimilica: Ce bine m-as juca cu acele mici jucarii, hai sa le iau

acasa… Se coborî în vale, lua jucariile în zadie, si le duse acasa si se juca cu ele. Soseste tatal si vede acele mici fapturi cu care se juca frumoasa Nimilica si o întreba: De unde le ai fetica mea?… De jos de lânga râul mare, acolo scormonesc pamântul cu un cârlig. Si mai sunt si altele, toate scormonesc pamântul si sesul de lânga râu… Fetica mea, nu ai facut bine ca le-ai luat de la rostul lor, du-le-n graba si le aseaza frumusel de unde le-ai luat. Aceste mici fapturi sunt urmasii nostri pe aceste plaiuri. Noi suntem trecatori pe aici dar ei vor mosteni dealurile, padurile, vaile si râurile care acum sunt ale noastre… du-le fiica mea acolo de unde le-ai luat… Nimilica adânc s-a întristat, a ascultat însa povata tatalui si le-a pus din nou în zadie si le-a dus la locul lor. Frumoasa Nimilica iesea deseori pe culmea dealului si privea spre valea râului cel mare si admira micile fapturi. A trecut vremea zi de zi… Dar într-o zi uriasii si-au strâns lucrurile si au plecat..[4]