Universul l i terar Anul XLVI Nr. 14

30 Hârtie 1930 5 L«=i

шШШШШШШк

/. I. CARAGIALE

j i o . __ I м \ KHSI I і . і т ь к л і і

C t i t o r i i C A R A G I A L E

d e Prof . MIHAIL DR AG OVIIRESCIJ

O m de tea t ru şi poet d ramat ic , nuvelist şi istorisitor retoric, ba chiar şi alcătui tor de basme ; ziarist şi huinorist ; poet liric, fabulist şi cri t ic dc ar tă şi de stări so­ciale, — Caragiale a re o ampl i tud ine rară in p roduc ţ i a sa l i terară . Pe lângă această cal i tate, el mai are , încă o destoinicie li­te ra ră , pe care nici mare le Kminescu n'a avut-o în acelaş grad . Această destoinicie, care măreş te s t ră luci rea unei opere, când în t r ' ânsa există un fond adînc , sau îi dă u n lustru unic, cînd fondul e mai su­perficial , este gri ja de perfecţ iune a for­mei — ar ta .

D in t r e cele cinci opere dramat ice , pc care lc-a scris, una e o c a p o d o p e r ă : „O scrisoare p ie rdu tă" . F o capod 'operă a comediei în genere, nu numa i p r in fond,

dar şi pr in formă. Fondul ei este unic. Fa c, în acelaş t imp, comedie dc intrigă, comedie de moravur i şi comedie de ca­racter. Ea e s ingura comedie pe lume. în care toate personagii le, delà cele mai în­semnate , p â n ă la cele mai mărun te , sunt însufleţi te de o s ingură idee : ambi ţ ia ri-dicuiă politică. Ea e unica comedie în l i te ra tură . în care nu se simte didact ias-mul satir ic. Deşi personagii le lui pnr 'că t răesc în lumea noastră fizică şi reală, ci t t răesc în lumea lor, în lumea psiho-fizică, în tocmai ca mari le creatur i ale l i teraturi i . Din acea lume. cău tăm, când şi când să le evocăm şi să le coborîm în lu­mea noastră, dar . fără să vrem, ne ridicăm noi la (de. Ele trăesc acolo o \ iaţâ obiectivă, deplină şi nece­

sară , şi nu vrea să ştie dc noi. Şi într'-a tâ t nu vor să ştie de noi, şi în t r ' a tâ t sun­tem nevoiţi să ne facem noi după ele, că n« silesc să ne sch imbăm cu desăvârş i re până şi vederi le morale . Şi astfel suntem în s ta re să ne m â h n i m , dacă , pe un om de nimic cum e Ca ţavencu , poetul l-ar pe] depsi nu numa i p r in râsul nostru, dar şi cu închisoarea pe care o meri tă . Pr in can d ida lui ticăloşie, p r in fireasca lui net rob-1 nicie pr in ncmai pomen i t a lut obrăznicit şi umil inţă , Ca ţavencu ne birue şi-1 ertăm. „ O scrisoare p i e r d u t ă " c în t rupa rea comi­cului pur , cel mai pu r comic în operele dc acest fel. D a r ceeacc mai face meritul nepre ţu i t al acestei comedii este că, pt lângă fond, a re mar i şi unice calităţi de formă. Pr in echi l ibrul interior, prin si­metr ia ex te r ioară a compoziţiei , prin nu­an ţa rea stilului şi deformări le caracteris­tice ale limbii, pr in necontenitul comic, ce creşte mergând , în t regul comediei „(I scrisoare p i e rdu t ă " dobândeşte o înfăţişări rotunj i tă , care e perfec ţ iunea însăşi...

Splendide opere de teatru, dar cu un fond mai m ă r u n t şi mai pu ţ in consistent, „Ccuu l Leonida faţă cu reaejiiinea'', . .Noapte fu r tunoasă" şi „D'ale Carnava­lului", vor avea to tdeauna succes pe scenă şi p r in unele clemente universa le ce con­ţin, dar mai cu scamă tot pr in forma lor desăvârş i tă . Dint r 'ânse le , oricât de neîn­semnat le-ar fi fondul, nu poţi scoate un cuvânt , nu poţi în toarce altfel, o frază Cauza l i ta tea care leagă elementele formei în t re ele. este în t reagă . Cuvinte le şi fra­zele sunt în e terni ta te astfel legate, şi în e terni ta te astfel rămân. Armonie formală perfectă .

Acelaş lucru îl pu tem spune despre ..Nă­pas ta" , care nu c nicio operă teatrală is-buti tă , nici o operă d rama t i că cum trebue. Nn e isbuti tă ca piesă dc tea t ru , peiiirucj la u r m ă ne lasă nemul ţumi ţ i : dreptatea ca re sc face, ne impres ionează nedrept Nu este o operă d ramat ică , pentrucă ш are un i t a t e de sent iment . Cu un sentiment Dornim la d rum, când începe să se des­făşoare ac ţ iunea în t re Anca şi Dragomir; şi cu al tul a jungem la sfârşi tul căii . Anes, din s impatică, devine an t ipa t ică ; Drago mir, din nesuferit , devine de compătimit Prea e rea una : p rea îndurera t , în vechii lui iubire, este celălalt

D a r dacă n 'a re decât frumuseţi parţiali de fond, c u m e f igura lui Ion, are ii sch imb însuşiri l i te rare de p r ima ordine, L imba e de-o f rumuseţe unică . Elegauţi st i lului, ch ia r când personagii le v o i t e ţ ă răneş te , este ne în t recută . N'aveni docil să ne amin t im povest irea lui Ion cu ve­veri ţa , pe care i-ar fi t r imis-o Maica Dom­nului. . .

Ca nuvelist Caragiale se distinge m numai p r in fond, dar mai cu seamă prin formă. P r in fond arc o enormă ampli tudinc. Aci sever p â n ă la cea mai mare groază, cu o adânc ime unică în istoria nuvelei în , , 0 făclie de Paş t i " ; aci umo­rist şi uşor, dar p l in de pă t runde re şi in­geniozitate ca în „Telegrame" şi „C.F.R."; aci sp i r i tua l şi de-o ad înc imc care poate să împreune realul cu idealul , ca în „Lt C A R A G I A L E şi I. BREZEAuNU (Caricatură)

UNIVERSUL L1TLRAR. — 211

AMINTIRI DESPRE CARAGIALE L-am cunoscut pe Caragiale p r in 1803.

[inca o berăr ie , lungă biserica Şelari , şi, I junii nuci mese lungi , pe care o p r e / i -la el cu verva şi hazul său, şedeau fel de el de prieteni ai l i teraturi i , şi mai mul t

berii decât ai l i teratur i i . Se despărjise îTilu Maiorescu de vreo câfiva ani, co-letasc alţi câţ iva cu Gherea şi ajunsese turna negustor, după ce închisese ta raba Moftului român". Din p r ima zi — şi cu late că pc acea vreme treceam dc omul li Maiorescu — l-am s impat iza t , pot să ic l-am iubit . Ceeace mă încân ta ui mult la dânsul era dragos tea de ar tă evărată. Pc a tunci , din pr ic ina critice-

lui Gherea, care susţ inea teoria modiu-tincretul inte lectual era f r ămân ta t de

lestiunca mediu lu i şi de a r t ă pent ru rtă şi a artei cu tendin ţă , iar Caragia le ni plăcea pent ru a t i tud inea lui ho tăr î tă Ist in contra teoriei mediului cât în con ia artei cu tendin ţă . Mi-aduc aminte . Ira odată, în t r 'o berăr ie delà in t rarea Pasagiu 1LFi Ca ra şheo rghev ic i " si după

i închisese pent ru a doua oară p răvă-proprie. — cum, în t r 'o discuj iune cu

Udulescu-Motru, s'a apr ins rău şi-a mat şi-a fulgerat o seară în t reagă in intra teoriei mediului . Parcă-1 aud : „Aşa itzi d-ta :' Să 1 ici pe om, să-i scoţi ochii, •i astupi cu ceară urechile, să-i pui că-

iş în gură şi să-1 îngropi tic cinci palme puniâiit — e i să-1 fereşti dc inf luen |a

lediului. Ca şi câ.id ochii, urechile şi Mie simţurile nu sânt formate ele de-a lia ca să dea culoare luciani lor , ca să tinda din ele sunetul ! Cu filosofia asia ï mă s lăbeş t i ! " Este ciudat că, deşi, în

nul lui Mânjoa lă" : aci alegoric cum ste „Calul d r acu lu i " ; aci istoric, ca în Er laniilca", — fondul nuvelelor sale

liariază la infinit. De formă nu mai vor-Caragiale este povest i torul , care în­

ştiinţează cele mai var ia te forme na-itive. „O făclie dc Paş t i" c o na ra ţ iune ulitică, ce s t răluceşte la sfârşit p r in t r 'o llernică sinteză. „La hanul lui Mânjoală o povestire sintetică dc cel" mai mare mec descriptiv. „C.F.R." şi „Arat . 214" É scrise în dialog. „Proces ve rba l " işi date efectele din greşelile de l imbă ale Itilui administrat iv. „Telegrame" este o minată nuvelă scrisă în stil telegrafic, al" este în forma unei anal ize g rama-sle, şi aşa mai depar te . Ia fabulele sale Carugiale este iarăşi un erat impecabil. Aceeaşi artă în tâ ln im la Caragialé în iitnatul său opusul „Câteva părer i " «le vedem ascuţişul cri t ic şi estetic al ndirii sale. Aşa îl găsim în scrierea sa litică „ | O 0 ? " : şi tot aşa şi în glumele le politice cum e „Bobocul" sau "Bu­rta inteligentă". Dacă Eminescu, ca poet liric, a făcut ütni limba română ceeace niciun alt ti strein, afară de Danie, n 'a făcut pen-Ilimba l u i : apoi Carugiale, ca d r a m a -15, poet d ramat ic şi povestitor, a făcut ulm înfăţişarea art ist ică a capodopcri loi e, ceeace puţini din scriitorii lumii au atit să facă. )i astfel opera lui Caragiale, dar cu un in mai sus, fiindcă c vorba de poezie nu de simpla proză . — t rebue pusă

Й111І de . .Psciidokynegheticos" al lui Wies.'ii, păr intele prozei n o a s t r e

AIL DR. \COMIRL.SC;

aceeaşi scară , Caragiale susţ inea, cu a cecaşi a p a r e n t ă convingere, pă re r i contra­rii, în p r iv in ţ a teoriei mediu lu i şi a artei pentru a r t ă . erà fără şoovăire, al nostru, ti 1 maioreşt icnilor pur i , care combăteam ereziile lui Gherea şi ale filosofici „şti inţi­fice" ale lui Motru.

Intre el şi Maiorescu se în tâmplase , cu câţ iva ani mai na in te . un lucru grav. Sub ce inf luenţă nu ştiu, Caragiale făcuse o i a p t ă rea, pe care destul a recunoscut-o mai apoi : scrisese „Două note" . Erau două articoîe, în care el acuza pe binefăcăto­rul său de două fapte, d in t re care una foarte u r i t ă .

Caragiale în adevăr , în acele note, ia a t i tud ine în con t ra criticei şi acuză pe Maiorescu că a silit pc Eminescu să-şi schimbe poeziile, şi tlă vreo două exemple cu „oameni" în loc dc „fameni" , şi cu ,.m'ar m â h n i " în loc de „m'ar scârbi" , în „Scrisoarea П" . D a r cea ma i g ravă acu­zare a fost aceea de a-1 fi învinui t că a edi ta t poeziile Iui Eminescu, pen t ruca să se folosească de venitul lor. Acuzarea nu e făcută tocmai dcadrep tu l , f i indcă sub numele de „edi tor" se pu tea înţelege şi f-iocec, care le t ipărea . E destul însă că Maiorescu şi-a luat-o asupră-ş i . Despăr ţ i ­rea înt re cri t ic şi poet nu p u t e a fi decât i remediabi lă . Acest lucru , indiferent , cel puţ in în apa ren ţă , pent ru Maiorescu, în­cepuse delà o vreme să roadă sufletul lui Caragiale. Ar fi dat mul tu l cu mul tu l să se împace , cu acela, care îi luase apăra­rea, îu cont ra a tâ tor a tacur i , ce avusese să sufere de pe u r m a comediilor sale. Şi astfel p r in 1899 face un demers , al cărui mijlocitor t r ebu ia să fiu eu. De curând mur ise t r a d u c ă t o r u l lui Schopenhauer, Zi-zin Canlacuzino, şi bibl ioteca, împreună cu lucrur i le ce mai rămăsese delà el, fu­seseră puse la mezat . Caragiale, care ştia că Maiorescu ţ inea la unu l din tablouri le Iui Zizin, se duce şi c u m p ă r ă acel tablou si-apoi vine la mine. Vine la mine, pent ru că pe a tunci mă ocupam să s t r âng mate­rial pen t ru o car te , p r imu l „Omagiu" , ce se făcea sub aceas tă formă în ţ a r a noa­stră , pentru un om însemnat , şi „Caragia­le ar fi v ru t să colaboreze la cl, da r cu o condi ţ iune : să se împace cu Maiorescu. Fireşte, m'a j u r a t cl a tunci , ca să nu des-iă inuesc, cât o t răi , aceas tă intervenţ ie . Mi-a dat şi tex tu l (care azi se găseşte p r in t r e hâr t i i le mele) text pe care t rebu ia să-1 publ ic în acel „ O m a g i u " ca o recu­noaştere a meri te lor mare lu i cri t ic. Ten­ta t iva însă n 'a isbutit . Caragiale t r ebu ia să colaboreze fără condiţii ; dar el pu ­sese condiţi i , ba încă u n a mare , pe care. cu deosebire doamna Maiorescu n 'o ad­mitea. Şi astfel m ' a m întors eu cu ta­bloul înapoi şi fără nici o i sbândă spre marea decepţie a lui Caragiale. Maiorescu nu 1-a c i t a t nici d u p ă aceea, şi cer ta te au rămas cele două mar i spir i te ale nea­mului d in t r 'o j ieuirc personală echivocă.

Sânt mai mul te episoade in teresante ce aş pu tea povesti din v ia ţa lui Caragiale. Spaţ iul lipseşte. Mă voiu mărg in i numai la unul din ul t imii ani ai vieţei sale. Dc m ű k mergea vorbă că, Ia Berlin, unde se mutase , Caragiale scrie o comedie. Se mai spunea că în acea comedie vor reapare personagii le din „O scrisoare p i e r d u t ă " şi „O noap te fur tunoasă" , după 30 de ani . Dar , în deosebire de celelalte comedii, a-ceasta era să fie o sa t i ră în con t ra aris­tocra t i smului nost ru conservator cu pr in­ţii ei veritabil i , da r mai cu seamă cu cei

dc con t r abandă . î n t r ' o zi, mă pomenesc cu o te legramă delà el, ca, d in Elveţia, şi-a-poi delà V\ i irtzburg, u n d e aveam t rebur i , să m ă duc la Berlin, să-mi ci tească co­media . I-am îndepl ini t dor in ţa . Mi-a eşit

îna in te la Weimar şi a m vizitat împreu­nă Pa la tu l lui Goethe. In sfârşit, i a t ă - n e l a Berlin, d ina in tea teanculu i de foiţe pe care c redeam că e scrisă comedia.

In t r e t imp Caragiale avusese vreme să-mi povestească tot scenar iu l ei, să-mi caracter izeze toate personagii le , ba chiar să admi tă să facă o corec tură în numele u n u i a d m aceste personagi i . Caragiale vrea să găsească numele unui p r in ţ , care avea să joace u n rol p r inc ipa l în come­die. — „De cc să-i cauţi un n u m e ? i-am zis cu. C u m într 'o „Scrisoare p i e r d u t ă " ai pc Ce tă ţeanu l tu rmen ta i , personagiu l sim­bolic, care personif ică poporul , tot aşa poţ i avea în noua lucra re un Pr inţ (fără alt nume) , care să simbolizeze ar is tocra­ţia pe care vrei s'o biciui" . A accepta t . D a r când a fost să-mi citească comedia, văd că foiţele nu cupr indeau decât sce­nar iu l . Nici un dialog, nici o acţ iune, în a fa ră de aceea pe care o ind icau datele delà începu tu l fiecărei diviziuni . Atunci , ş t i indu-i meteahna , pe care mi-o destăi-nuise în alte daţi , l-am în t r eba t : „Ţi-ai auzit personagii le ?". Caragiale în adevăr nu pu tea să scrie p â n ă ce diferitele sale personagii nu se înf i r ipau în min tea iui cu dicţiune cu tot. De as tă t la tă însă el nu şi le-aiizisc. Atunci l -am văzut că se înc run tă de necaz, detc cu p u m n u l în-biuroii şi-mi spuse ap roape s t r igând : „Mă. am fost la Bucureşt i , a m fost pe la­cul Balaton, am fost la Insula Rügen, la H a m b u r g — nu-ţ i mai vorbesc de Berlin, —ca să-ini creez un mediu favorabil—ei bine, nu le-am auzit !" Şi comedia a ră­mas nescrisă p â n ă la sfârşi tul vieţii sale, care avea să se î n t âmple d u p ă p a t r u ani .

Alte amint i r i despre Caragiale — a l tă da tă . M. DR A GOM1RESCU

NOTE BIO-BIBLIOGRAFICE Ion L. Carag ia le s'a născut în 29 I anua ­

rie 1853, în sa tu l Mărgineni , j ude ţu l Pra­hova. M a m a sa, care e ra văduvă , t r imete pc sburda lu icu l copil la „Şcoala Domnea scă" diu Ploeşti , d u p ă cc pregă teş te clasa I-a p r i m a r ă . în par t icu la r . Te rmină cursul p r i m a r — luând şi premiu — şi u rmează cursur i le Ia g imnaziu l „Pa t ru şi Pavel" , u n d e ara tă mul tă pr icepere şi î ndemânare pent ru l imba la t ină .

D u p ă absolvirea gimnaziului , Caragia­le părăseş te casa păr in tească . Mai târziu îl găsim redactor la „ T i m p u l " împreună cu Eminescu şi Slavici ; apoi director al „Moftului r o m â n " şi în cele din u r m ă di­rector general al teatrelor, unde a desfă­şurat o vie act ivi ta te .

A scris : Teatru : O noapte fur tunoasă , Conul

Lconida faţă cu reac ţ iunea , O Scrisoare p ie rdută , D a l e ca rnava lu lu i , Năpas ta , Re­porterul Ca racud i , încemm, O soacră, e t c . .

Nuvele : Făcl ia de Paşte, Art. 2(4, etc. Difer i te cronici şi critice, e t c . .

Ultimii an i i-a -trăit în refugiu, la Ber­lin, u n d e a mur i t , subit , în seara zilei de 11 Iunie 1912. Deab ia în t oamna aceluiaş an, rămăşi ţe le i-au fost aduse în ţară , în ziua de 24 Noembr ie şi î n h u m a t e Ia ci­mi t i ru l Bellu.

212. — UNIVERSUL LITERAR

p o e z i e R O M A

Vibrând acorduri sombre în notele de alamă Răsună vesperala sonorelor fanfare, , Răsună serenada orchestrelor barbare Iar plebea din arenă în urlete, — aclamă.

Superb, Imperatorul întinde mâna 'n zare... Sinistru, ţipă trâmbiţi. Loaicele se chiamă : E ceasul când începe cumplita vremii dramă Când cetele creştine împînse-s la pierzare.

Pe cer, o 'nvălmăşală de nori, în care focul Amurgului, aprinde incendii în tot locul, In ochii Iui Nerone splendoarea îşi răsfrânge.

El vede Roma 'n flăcări pe când, scăldaţi în sânge, Martirii mor cu ochii ţintiţi departe 'n soare Cetind apotheoza credinţei viitoare.

V I C T O R E F T I M I U

D E S T I N M'am aplecat рал "la pământ, Urrsiltă ! Tu mi-ai trimis, din ochii tăi, — îmi pare — O scânteiere, ca îmbrăţişare, Deşi în vag' de iot învăluită.

încrucişând cărările fugare Ai dat răspuns la anii de chemare. Aleasa mea de sorţi nebănuită !

De-aitimci, din ceas în ceas, din depărtare Apari mereu mai neasemuită. Şi ini mei', din ce în ce robită, Doar i-ai rămas aceiaşi îndrumare.

Şi poaife-un suvenir sau o uitare Să maii culegi, în viaţa 'ţi liniştită ! La mine-i noaipte fără felinare !

I. B1RNBERG

FRÂNTURI DIN SUFLET — DINTR'UN A L B U M —

Psalmodie albastră. Fecioara albă te aşteaptă în poteca tăinuită. In noapte s'aiu stins glăsuirii şi orice zvon. Numai zefirul balte uşor în frunze Şi greerii maii cântă :ncet un psalm, Plâng florile, molcom în glastre şi cad petalele în van.

Fecioara albă te aşteaptă în pragul scării Cu ochii mari deschişi şi mână rece. FM, doar, ţi-ar da sufliairea sfântă a vieiţei Şi te-ar urca în sfeirile cereşti. Plâng florile, molcom, în glastre şi cad pedalele în van.

Ca o crăiaisă legendară şi-a prins în plete flori. Şi unduirea învoită a rochiei pluteşte în ritm de mări

De după dealuri', cornul lunci priveşte după nori O fată, care aşteaptă 'n noarpte uin făt frumos ditn zări Plâng florile, molcom în glastre şi cad petalele în n

Dar luna se seoboară 'n luncă şi stelele abia sclipea, Şi greerii albia maii cântă o rapsodie din trecut. Din ochii mari mai curg doar lacrămi — fecioara pv

[cai de lut, Scăldată '11 bătaia lunei pare-o statue de-deinult. Plâng floriile în glastre şi cad petalele în van...

Constanta 1930. LILICA MUCHE

SEARĂ i

Asfinţitul, blând, pluteşte Pest larg de zări senine, Aşteirnând pe culmi de dealuri Diademe de rubine.

II

Soarele blajin de toamnă Ţese un vârtej de raze, Şi frunzişul luncii-I schimbă In comoară de topaze.

TOAMNĂ m

Vâmtu-şi tremură suspinul Prin foi veştede şi plânge Frunza ulmilor jeleşte Sub poleiul roş, de sânge.

IV

Neagră, tristă şi pustie Noaptea^şi deapănă fioriii Prin văzduhuri, trec în stoluri, Tânguiiii/du-se, cocorii.

ALEXANDRU ALLANKY

UNIVERSUL LITERAR. — 213

IN V A L E A SURĂ, IN V A L E A LARGĂ...

Ştiu că m o r m â n t u l tău c acolo. Ştiu toată povestea viejii ta le şi sînt încredin­ţat că dacă te-aş fi cunoscut când erai tiu, cum sînt eu azi, nu t i-aş fi dat nici o Jure aminte, ori te-aş fi dispreţuit . . .

Ştiu că, în năva la t inereţi i , a nădejdi i lor pe cât de răni te pe a t â t a de s tă ru i toare

de regenerate, ai căzut j e r t f a eroică, apărând scumpii tăi mun ţ i Vrânceni . Ştiu.... multe, multe , pe cari n'ai fi gân­

dit niciodată că a l tu l are să a jungă să Ie ştie. Trec pr in valea sură , pr in valea largă odihnei talc, în t r 'o răscolire sufletească,

nitr'o tensiune dornică şi absu rdă , pe care. pe pământ fiind, n'ai fi pu tu t să ţi-o îu-aipuieşti. Căci nu erai poet şi nu veni­ri printre noi, cavaler al visului, cruciat

rei ţări a dorului , precum sunt eu. Nevoi, împre jură r i şi blesteme, cari mă

strâng în lanţul lor. dc douăzeci dc ani, № gonesc călător fără odihnă, pe mul te ü şi în deosebi pe calea zecilor de tre-rori, lângă care siă astăzi căpă tâ iu l tău. Trec, în ritmul ar ipelor de fontă şi de a-nr, prin vasta deschiză tură a dealur i lor «tovenc, pândesc, dc depar te , satul risipit lealung'ul căii ferate şi însemnez, deapu-wi cu semnul Mântu i toru lu i , locul u n d e iu că odihneşti. Acum satul e golaş. Gospodăr i i le înnoată paie şi în coceni. Ceru l e de leşie şi

iraele sunt vinete şi zgribulite.. . D a r im-wsiimea mea, zvâcni rea gândur i lo r mele. nâinile de nostalgie şi de vis, pe cari le

la mormântu l tău, sunt aceleaşi, ram în sură zi de iarnă , ca şi astă vară îiibt helianţclc azuru lu i , ca şi la p r imă­vară ca şi în pr imă verile poate încă hă-•ăzite mie, de a c i îna in te . Dece a fost să fie această vasal i ta te a tea, în jurul odihnei tale celei de lungă (reme ?

Pentru ce toată aceas tă nebunie a sim­ţii mele, care umple cu nouri , cu imagini ,

lanuri dc flori şi de amint i r i , valea inului tău şi câmpia de onoare, unde căzut răpus '( Cobori din Munte şi vin din Şes. Ai Beut la sânul podgori i lor si în p r e a j m a fntelor de argint , porn i te din coastele iuţilor voştri. Am crescut pe la rgul fără le, de lângă Olt şi D u n ă r e . Dece a fost trecem unul pe l ângă al tul , tu : amin-! şi icoană, eu : suflet încă prizonier ,

Ы lanţurile cărni i , ale t impu lu i şi ale ţiului ?.. Şi cum s'a făcut că în t re noi a căzut

pod pa radoxa l , legând cetatea re­nului tău. cu in ima mea răn i tă , peste lpt1 fără fund al morţ i i şi al veciniciei ?.. Am citit, când nu ş t iam de numele tău, am văzut-o, j uca tă , o piesă fantas t ică , le era vorba de sufletul unu i răposat , evine şi se înfăşoară , c a şerpii lui Lao-i, pe sufletul unei fecioare, scumpe

hi ce murise. Dar aveam de-aface c u o iudă, cu o poveste d in adâncur i l e du­zi lui Israel şi ale Sinagogii... Ta lmidu l ise îri viată pe fecioară. Că venea acum I învăluia, cu misterioasele reţele ale iţei sale, l ămur i te p r in moar te şi mor­ii, mai putem să gândim.. . De ce n 'ai t si tu drumul direct ? Pen t ru ce con-riunea ta, noianul durer i lor mele şi a -

mestecul acesta d in t re cer şi pămân t , din­tre t ihna m o r m â n t u l u i tău şi nebunia mii­lor de t renur i pe cari le asvâr l în valea ta ?

Te pomenesc neîncetat în rugăciuni le mele, te pomenesc cu dureroasă insistenţă, când văd proec tându-sc pe coasta lină, f ăp tu ra albă a bisericuţi i lângă care dormi . Ai cunoscut tu pe Mântu i to ru l ? Aveai tu despre el, mai mu l t ă ş t i inţă decât bieţii oameni din satul tău ? II cunoşt i azi. din preoţeasca mea intercesiune şi — sunt în­credin ţa t p â n ă Ia lacrimi — din roua dum-nezeeştilor lui milostiviri şi ier tăr i . O, scump al meu amic de clincolo, uneor i te invidiez... Găs i -voi eu d u p ă ce voi fi che­mat să dau socoteală S tăpânu lu i de de-zast roasa chivernis i re a ta lanţ i lor încre­dinţaţ i mie, găsi-voi eu, d u p ă s t r ămu ta r ea mea, pe cineva care să-mi ţie pază şi can­delă, la mormân t , p r ecum eu astăzi, ţie ?

Mi-e dor să te întâlnesc. Te voi în tâ ln i fără de greş. D a r aş vrea să fiu mai senin şi mai liber decât azi. Sau poa te — oda tă liber şi senin — voi dori mai pu ţ in să te întâlnesc; şi să caut cu t ine mângâe r i şi l ă spuusur i , să caut cu t ine firul Ariadnei , î n t r ' un labir in t în care, aici în lume, ne-am pierdut amândoi. . .

Visător absurd şi teolog temerar ce sînt ! A jungând acolo unde astăzi , te găseşti, nici eu nu voi mai avea nevoie să te în t reb .

de G A L A G A L A C T I O N

nici tu nu vei mai avea nici u n a clin cu­riozităţile, durer i le sau nedomirir i le , pe cari , ţi-le p r e supun în proas ta -mi soco­t inţă . Ne-a spus-o, doar, Dumnezeescul Învăţă tor , a t â t de clar, a tâ t de ceresc : ,Л ă ră tăci ţ i , neşt i ind scr iptur i le , nici pu te rea lui Dumnezeu , căci la înviere cei ce în-viază nici nu se însoară nici nu se măr i tă , ci sînt ca îngeri i Iui Dumnezeu . în cer..."

Aceasta sfântă sc r ip tu ră scapără adese­ori, larg şi revelator , în zbuc iumul meu sufletesc, aşa ca fulgerul tăriei, în nopţi le încolăcite în în tuner ic , în vijelie şi în po­top.... Toa tă dure rea mea, toată paza mea la mormân tu l tău şi toată fu r tuna cu care mătur valea sură , valea largă , unde dormi să fie, oare, dincolo de hotare le cucerni­ciei, să fie oare de-as tânga Redempţ iunei si a Scr ip tur i i ?,..

Scump adormi t , din valea p r in care voi trece peste câ teva ceasuri , in ima mi se întunecă, gândul se pierde în nisip, ca un trecător, torent din marg inea Saharei . D a r Usus Christos şi cer t i tudini le pe cari ni le-a adus stau fără da clintire. Mormântu l tău stă şi a ş teap tă subt seninul Sfintei ( r u c i . Neas t âmpăru l , f reamătul , poticniri­le şi dezastrele inimii noastre cheamă, zi cu zi, aceiaşi t ihnă subt aceiaşi Cruce .

Astăzi s întem subt nour , astăzi , sîntem în c u m p ă n ă . D a i El a zis : „Puţ in şi iarăşi mă veţi vedea !".

MARIUS BUNESCU: Biser ica Sft. N icu lae

214. — UNIVERSUL LITERAR

B Ă E T E , O H A L B Ă ! dc GUY D E M A U P A S S A N T

De ce a m in t ra t î a l r 'o seară in berăr ia aceea ? Nu-mi amintesc. Era frig. O ploae deasă, o pu lbere de a p ă sbura , învă lu ind lumina felinarelor cu o b rumă t ranspa­rentă , făcând să s t ră lucească t ro tuare le în d rep tu l galantare lor , l uminând noroiul şi picioarele m u r d a r e ale t recători lor .

N ' aveam nici o direcţie. Mă p l i m b a m pu ţ in d u p ă masă . Trecusem Cred tul Lyo-nez. s t r ada Viviené şi alte străzi . Observa i deoda tă o berăr ie mare , ap roape pl ină . Am in t ra t fără să mă gândesc. Nu-mi era sete. C ă u t a i dintr 'o pr iv i re un loc, aşe-zându-mă a lă tu r i de un om, care-mi p ă r u b ă t r â n şi care fuma dintr 'o p ipă de doi báni (din pămân t ) neagră ca un că rbune . Şease sau opt farfur ioare îngrămădi te pe masă d ina in tea lui, a ră tau n u m ă r u l ha lbe­lor absorbi te . Nu-mi examina i vecinul. Din t r ' o pr ivi re recunoscusem pe băutor , un obişnuit al berăr i i lor , unu l din cei ce sosesc d iminea ţa la deschidere, nepărăs ind localul p â n ă târziu , seara când se închide. Era m u r d a r , chel în creştetul capulu i şi laţe lungi şi grase — aproape că run te — cădeau pe gulerul redingotei sale. Hainele-i p rea largi, pă reau să fi fost croite pe vre­mea când era mai gras. Se ghicea că pan­talonul nu ţ inea mai deloc şi că omul nu pu tea face zece paşi fără să nu ajusteze şi să r e ţ ' n a acest ves tmânt r ău pr ins . O a r e avea vesta ? La gândul încă l ţăminte i şi ce pu tea cupr inde , mă îngrozii . Manşetele des t rămate , aveau margini le complet îne-gite ca şi unghii le.

C u m mă aşezai a lă tur i dc el îmi zise cu o voce foarte l inişt i tă :

— Ce mai faci ? Mă întorsei spre el dintr 'o mişcare şi-1

privii . — Nu mă recunoşt i ? — Nu. — Des Bareis. Am îuc remen ' t , era contele Jean de Ba-

rets, vechiul meu prieten de liceu. Ii s t rânsei m â n a a tâ t de buimăci t , că nu găseam a-i spune nimic.

In sfârşit bolborosii : — D a r tu, ce ma i faci i1

Răspunse liniştit : - - Eu, cum pot. Tăcu . Voiam să fiu amabi l , cău tam o

frază — Şi... ce faci '( Replică cu resemnare : — Nu vezi ' Mă simţii roş'iid. Insistai . — D a r cum, în toate zilele ? Răspunse suf lând rotocoale dese de fum — In toate zilele acelaş lucru . Pc u r m ă lovind în m a r m o r a mesei cu

un ban , s t r igă : — Băete, două halbe ! O voce d e p ă r t a t ă repetă : — Două ha lbe la p a t r u ! Altă voce

mai îndepăr t a t ă , asvâi i i un „ga ta" ascuţi t . Pe u r m ă u n om cu şorţ a lb apă ru , adu­când cele două halbe, r isip ' i id în goană p ică tur i le galbene pc p ă m â n t u l nisipos.

Des Barels goli d in t r 'o îngh i ţ i tu ră p a h a ­rul , îl puse pe masă, în vreme ce sorbea s p u m a ce-i rămăsese pe mustăţ 1 ' .

Pe u r m ă în t rebă : — Şi ce mai e nou ? Nu ş t iam să-i spun nici o nouta te ,

bolborosii : — Nimic, drag i meu, eu sunt comerciant Vorbii cu acceaş voce neschimbată . — Şi eşti m u l ţ u m i t ?

— Nu, dar ce vrei ? t rebue neapăra t să iacem ceva !

— Pent ru ce ''. — Pentru ca să avem o îndeletnicire. — La ce foloseşte '( Eu d u p ă cum vezi

nu fac nimic, niciodată n i m e . — Când nu ai nici o pa ra , înţeleg să

munceşt i . C â n d ai cu ce t ră i este de pri­sos. Munceşti pen t ru tine sau pen t ru alţii ? D a c ă o faci pen t ru tine. as ta te dis t rează şi a tunc i este foarte bine, dacă o faci pen­tru alţii, nu eşti decât un n ă t ă r ă u .

Pe u r m ă aşezându-şi p ipa pe m a r g n e a mesei, s tr igă din nou :

— „Băete, o h a l b ă !" şi re luă : — îmi face sete discuţia .Nu pro asunt

obişnuit ! Da , eu nu fac nimic, mă las în voia soartei , îmbă t rânesc . Când voi muri nu voi regre ta nimic.

Nu voi avea al te amint i r i , decât această berăr ie . Nici femee, nici copi ' , nici griji, nici supără r i . E ma i bine.

Goli h a l b a ce i se adusese, îşi şterse bu­zele cu l imba şi-şi reluă p ipa .

Privindu-1 cu mi ra re îl în t rebai : — D a r tu nu ai fost î n to tdeauna aşa ? — lar tă -n iă , în to tdeauna ca acum, după

cc a m te rmina t liceul. — Asta nu-i o viaţă , d ragul meu. e ori­

bil Haide , t rebue să faci şi tu ceva, iu-beşii pe cineva, ai pr ieteni .

— Nu. Mă scol la amiază . Viu a ic ; . mă­nânc, beau halbe, aştept noaptea , iau masa, beau ha lbe ,pe u rmă pe la I 'A spre d imineaţă , mă re întorc spre a mă culca, fi indcă se închide. Asta mă nemul ţumeşte cel mai mult . T imp de zece ani, am petre­cut şease pe această bancă, în colţul meu. Discut câte oda tă cu obişnuiţi i .

— D a r a j u n g â n d la Paris, c e a i făcut mai întâi ?

— Mi-am făct dreptu l . .. la Cafeneaua Medicis.

•— Şi pe u r m ă ? — Pe urmă, am trecut fluviul şi am a-

juns aici. — De ce ţi-ai mai dat aceasta osteneală ? — Ce să fac '<! nu pu team rămâne toată

viaţa în Car t i e ru l Lat in : S t u d e n ţ i fac prea mul t sgoinot ; acum nu mă voi mai mişca de aici.

— Băete, o ha lbă ! C redeam că-şi bă tea joc de mine. in-

s : s ta i : — Haide, fii sincer. Ai avut vre'o marc

supă ra r e ? O dragoste nefericită fără în­doială ? Eşti u n om lovit de nenorocire. Ce vârs tă ai ?

— Am 33 de ani , dar pa r cel p u ţ r n de 45. Ii privii faţa. F igu ra sbârci tă , rău în­

gri j i tă , p ă r e a ap roape aceea a unui bă- , i r an . Pe vârful capu lu i câ teva fire de păr, a t â r n a u deasup ra unei c h e l i de o cură ţen ie îndoelnică.

Avea sprâncene enorme, o mus ta ţă groa­să şi o b a r b ă deasă.

Deoda tă , nu ştiu de cc, avui vedenia unui l ighean plin cu a p ă m u r d a r ă , apă în care ar fi fost spă la t acest pă r . Zisei :

— Adevăra t , par i mai îmbă t r ân i t decât vâ r s t a ce ai, p robab i l ai avut mar i su­p ă r ă r i .

Răspunse : Te asigur că nu. Nimic nu îmbătrâneşte

mai mul t pe oameni ca v ia ţa dc cafenea. — Trebue sa fii şi î nsu ra t ? Nu e cineva

chel ca tine, fără să nu fi iubit mul t în via ţă .

Işi mişcă liniştit capul , p r e să rând pc

spatele redingotei , iiiăircuja cc se scul»/ din ult imele-i fire. de păr .

— Nu. Am fost î n to tdeauna cuminţi', Şi r id icând ochii spre lampa care neli

mina capetele : Sunt chel din vina gazului . El este dilj

maiiul pă ru l u 1 . Băete, o ha lbă ! Ţie nu |i-e sete Nu, mul ţumesc . Crede-nuî . mă interne

D e când eşti a tâ t de descura ja t ? Găseai n a i normal , nu-i na tu ra l .

Trebue să aibă o cauză starea aceasta — Da. asta durează din copilăria mi

Am pr imi t o lovitură când e ram mic mi-a fost dea juns pen t ru tot iestul vieţi

— Ce oare ? — Vrei să ştii 'i ascul tă , Iţi aminteşti Iu

castelul unde am fost crescut, f indcă tu ai venit la noi de 5—fi ori în timpul n eanţelor. Iţi aminteş t i c lădirea aceea iuti necată , în mijlociii parcu lu i , eu lungi al de stejari , deschise spre cele pa t ru punt card ina le . Iţi aminteş t i de asemenea p păr inţ i i mei, amândoi ceremonioşi, soleai şi aspri .

Adoram pe mama, mă temeam dc tai şi-i iubeam pe amândoi , obişnuit a voál pe toată lumea a p k c â n d u -se îuautea ll

Eram în înpre jur imi d. Conte şi d-l Contesă, iar vecinii noştri a ră tau pèiriij ior mei un respect deoseb' t .

Aveam pe a tunci 15 ani. Eram vest mulţumit de toate, cum sutéin toţi la lit ta aceea, plini de bucur ia de a trăi.

Or i spre sfârşitul lui Septembrie, ratei zile îna in te de a fi t r imis la liceu, curai j u c a m făcând pe lupul pr in steifişuiil parculu i , a le rgând pr in t re crengi şi huna zării t recând pe o alee, pe păr inţ i i mei

fini amintesc ca şi cum ar fi fostei Era o zi vijelioasă. Vârful copacilor sei plecau sub vijelie, pomii gemeau, pareil a scoate t inete, ţipete. înăbuşi te , pe cai numai pădurea le scoate în t imp de fi tună.

Foile smulse, îngălbeni te , sburau capi sărelelc. se învâr teau în aer, cădeau, aii gând în lungul aleelor ea n ş t e păs grăbi te .

Seara sosea. Era n p ' o a p e întuneric pi ascunzişur i . Agitaţ ia vântului şi a ramm lor mă t u r b u r a u , mă făceau să galopez un nebun şi u r lam pen t ru a imita lupi

Cum îmi zării păr inţ i i ; alergai spre cu paşi furişaţi, pe sub ramur i , pentru su rp r inde ,ca .şi cum aşi fi fost un adei rat vagabond .

D a r mă oprii , cupr ins de frică, la câţi paşi de ei.

Fata, în p r a d a unei supă ră r i groa str iga :̂

Maică- ta este o proas tă şi nu de eae vorba acum ci de tine.

Iţi spun că am t rebu in ţă de aceşti k şi t r ebue să-mi iscăleşti.

Mama răspunse cu o voce hotărâtă: Nu voi semna. Este averea lui Jean,

păstrez pen t ru el şi nu v reau s'o cl iueşti cu femei şi cu slugi, cum ai fűiül moştenirea ta.

Atunci f a t a t r e m u r a m ! de furie, se toarse şi apucândi i -ş i soţia de gât ii mână , începu s'o lovească cu ceá m â n ă cu toa tă pu te rea peste obraz.

P ă l ă r i a mamei căzu, p ă r u l i se dcspl încerca să se apere de lovituri , dar reuşea.

Şi t a t a ca un nebun, lovea, lovea lovi Se rostogoli Ia pămân t , ascunzând!

faţa în mâini , a tunc i el o întoarse pe spa

UNIVERSUL L ITERAR. - 215

P R O V I N C I A de N. C R E V E D I A

Cei doi cetăţeni ai urbei subcarpa t ine , ambii graşi , deci năduşi ţ i , unul funcţio­nar la Prefec tură , cellalt la T r ibuna l , nu-si mai întâlniseră vac d'o s ă p t ă m â n ă pă lă ­riile de paiu mărun t , p u r t a t e ş 'acum un an. D< aceea, fiţi a t e n ţ i :

— Salutare , nene Nicule ! (tare ca toţi provincialii).

— Ura... ura, f ra te Micule, (pe nas, ca V)% d in t re j i rovincia l i ) .

— Ce mai calea-valea, nene Nicule ? Nu le-au) mai văzut d 'un car dc ani .

— Bine mersi, Micule dragă , matale ? — Asemenea, mul ţumesc — dur D u m -

neatalc ? -- Idem — slavă Domnulu i . — Ceţi mai face coni ţa ? -- Mersi b ine — a mata le ? — Mulţumesc asemenea. Uf f f ! Aide nc-

îiişotule d'aci 'ncolo. — U n d e ? — La o berăr ie . Murim de că ldură . — La „Par i s" . — Nu, „la Pa rad i s " — are grădină . Intrară pr in fa ţă ca să-i vază pa t ronul ,

apui sunară pie t r işul grădini i s tropit proaspăt şi se ascunseră pervers , în t r 'un boschet din fund. Îşi de sb răca ră hainele ra la gârlă şi î m b r ă c a r ă două scaune cu «•le. Pălăriile le a t â r n a r ă n crăci le pomu­lui.

— Ei, asa mai înţeleg şi cu. Ce bei ? — Păi sigur, nene. Matale ce bei ? — Ce bei Di imneata le . — Bere. — Bere beau şi eu. — Vineee ! — Şi ce zici că'ţi face coniţa ? — Mersi bine. Madam Stavra t ? — Mulţumesc, asemenea. Flăcăi i ? — Aaaa, păi nu ştii. (mândru) . Nu ştii

ca peste 8 luni vă poft im la botez.

pentru a o ba te încă, cău tând a-r desface mâinile ce-i acopereau obrazul .

Pentru mine dragul meu. credeam că n sos't sfârşitul lumea.

Am simţit o silruiicinare, cum nu poţi a-vea decât numai înaintea lucrur i lor supra­naturale, a catastrofelor monstruoase, a dezastrelor de ne în lâ tura t . Mintea mea de copil se sbi iciuma, se zăpăcea . Şi începui ü ţip cu toată puterea , fură a şti de ce, în prada unei groaze, unei durer i , unei f r i c nernai pomenite.

Tata mă auzi, se întoarse, mă zări şi ri-dicùiulu-se veni spre mine. Am crezut că Frea să mă omoare şi a m fugit ca un ani­mal alungat, a le rgând drep t îna in te mea iu pădure.

Am alergat poate un ceas. poate două. nu ştiu. Noaptea sosise, căzui în iarbă şi rămăsei acolo. înebunif de spa imă, sfâşiat de frică, ros de o mâhn i r e ce-mi sdrobi neutru în to tdeauna bietul meu suflet de copil.

Mi-era frig, poate mi-era foame. Ziua sosi. Nu înd ră sneam să mă ridic, să merg, să mă reîntorc, nici măca r să mă ascund încă, de frică să nu întâlnesc pe ta tă l meu, pe care nu doream să-1 mai revăd.

Poate aşi fi mur i t de uiiserie şi de foame la rădăcina vre-unuii copac, dacă p ă d u r a --rul nu m'ar fi descoperi t şi nu m'ar fi rea­les cu forţa. Mi-am regăsit păr in ţ i i cu aceeaşi figură

itib'şnuită. Mama mi-a zis :

La cine ! - La mine. nevasta .

Sunt iarăşi tută. Mi-a spus

Ce spui !! Să t ră iască ! Mersi, asemenea

Băiat, fată

D uiiineavoas-

— Ştiu şi eu ! Lenuţa , zice că fată c'aşa a visat ea ; şi tot aşa i-a spus şi una "n căr ţ i . Eu zic că e băiat da tac aşa 'u bur ta mea. Nu-i spui că e băiat . Da la mata le ?

— D ' acu nu ştiu. Nevastă-niea n'ar prea vrea să mai avem.

— • Ce să faci d ragă , ducă ţi-i dă Dum nezeu ! Noroc !

—- Noroc ! — - Bună bere ! — A renovat dom l.uscăr localul. (Işi

şterge mustăţ i le cărunte şi tunse mărun t ) . cât despre copii, sunt mul ţumi t . II ştii pe Mişuiică al meu...

-•- Pungaş 'ola care ştie poezii. —- Ala. A luat premiul al treilea la

Sâmpie t ru . — Ce spui ! - - P a r o l ! II lua el în tâ iul , da ntâiul

1-a scos pc bă ia tu l prefectului — un idiot; al doilea p 'al p r imaru lu i — un tâmpi t şi j umă ta t e ; ş a l treilea Mişuiică al meu.

— • Ce vrei ci ragă : politica şi *n şcoală. — Desigur. F'ata dela profesional a mea,

ştii că isprăveşte liceul ? — Când ? — Acum. S'a înscris să deu şi clasa Л -a

particula!- până la toamnă. La anii e',ntr a şasea şi o dă şi p a şaptea . Asta s tudentă a junge la sigur.

— Braavo ! Sa-ii t ră iască. — Mersi, asemenea, ş'ai Dumi ta le ? — Eu, ce să zic am pc Ştefan cel mare.

Mirisconsulf'ohi dela drept , mi-a luat toate mater i i le a c u m îu Iunie . Toate cu bilă

Ce frică mi-ai făcut copilule rău, am pe­trecut o noapte de nelinişte.

Nu i-am răspuns i rmic , dar începui a plânge.

T a t a nu-mi spuse n c i un cuvânt . Op t zile mai târziu, re in t ram în liceu. Ei bine dragul meu. sc te rminase pen t ru

mine. Am văzut cealal tă pa r t e a lucrurilor, cea rea, n a t u mai zări t 'o pe cea b u n ă din ziua aceea.

Ce s'a pe t recu t în mintea mea ? Ce le-nomeii curios mi-a r ă s tu rna t ideile? Nu-mi d a u seama. D a r n 'am mai avu t gust pen­tru nimic, dor in ţa dc nimic, dragoste pen­tru nimeni, sau vre 'o plăcere oarecare de ambi ţ ie sau speran ţă .

Şi revăd înt r ' t iua pe s ă r m a n a mea Mamă t r ân t i t ă pe jos în alee şi pe ta ta cum o cio­rnă geşte.

Mama a murit după câţiva ani . Ta ta t răcşte încă. Nu l'am mai revăzut.. . Ihlete o ha lbă .

I se aduse o albă, pe care o sorbi d in t r 'o i ng l i ţ i l u r ă , şi re luându-şi pipa, cum tre­mura, o sparse . Avu un gest de d isperare si zise :

— - lată, ăsta este un adevă ra t n e c a z , \ a trece o lună până să nimeresc una bună .

Şi făcu să s t r ăba t ă pr in imensa sală. pl ină acum toa tă de fumul băutori lor , veş­nicul Iui s t r igăt :

Băete, o halbr i şi o p pa noua :

Trad . de EL. O P R E S C ! '

roşie A pus ochii pe fata prefectului . Tră iau dela Mănăs t i rea Dealului , să vezi...

— Ofiţer ' ola dela Şcoala Militară.. . — Ala : mi-a venit acasă capora l . Şi

e d u b i a "n t r ' a 'n tâ ia . — Ce spui, nene ! — Pe onoarea mea ! Ăsta, pân 'o isprăvi

şcoala, a junge maior . — Braavo ! Să-fi t ră iască ! — Mult urnesc — ş'ai mata le ! Să-I fi vă­

zut la n u n t a Cleopatr i i . — Nepoţica ? •— Nepoţica — fata soru-mi. A avut

Duminică nun tă . — Fui s'a măr i t a t ? — S'a şi cununa t . — Cu cine ? — Par t idă s t ră luci tă : c'un viitor căpi­

tan, Locotenentul Ilieu din infanterie . — Păi când şi cum ? Aşa repede ? — A fost fată deş teaptă dragă . Ştii că

ea c funcţ ionară la percepţ ie . — Ştiu. — Л intrat în relaţii cu locotenentul. Şi

dela dragoste, el, cum s'ar zice, a avansa t , mă nţeiegi, ca deşteaptă , nu l-a refuzat, dar a avut gri jă să-i spună măsii. Şi masa, si ea deşteaptă , - - ah !, dacă-i s emănăm ei, . ruin azi depar te ! — măsa, zic, a a ran ja t tu fata ca să facă aşa fel să-i pr inză . S'a asigurat mai d i imainte de revolver şi de vitriol. :'-a pândi t şi când să iasă băieţii , ra ; ţac la uşă : i-a pr ins ca pc şoareci. Fa ta s'a făcut că vrea să se o t răvească pe loc, băia tul n 'a mai zis cârc şi d'acolo a mers cu ei direct la ofiţerul s tăr i i civile.

— - Bravo Domnule ! — Sunt da te draculu i de deştepte, l a

' ă i mai zicem. — Noroc. - • Noroc. Aţi fost la bă ta ia de flori de

pe Bulevard ? — Superbă ! — Gigant ică ! —• Ai vă'zut Şcoala Comei cială ? — Splendidă a fost ! — Ai văzut cine nu face p o l i t i c ă ? — Desigur. Ce, ca Niculescu-Muscel

de-a adus liceu 'ntr ' i in hal să-i ffe de cap? Ş'asta numai din cauza politicii. Măi Ma-rinică, adu mă şi nişte a h m e !

— - \ inceee ! - - Dar cu lefurile n o a s t r e ? — Nici o noutate . — Ai a r an j a t ceva pentru t o a m n ă ? — Nimic. — Ce-oiu mai lace ? Nu ne mai a jun­

gem. — E greu ! Apropos : Yăzuşi cri ciocni -

rea-aia din centru ? — Groaznică . — A cui e ra maş ina ? — Una a societăţii Anglo-Amciicunc,

ş'alta a lui Aârtcjescu. — S'au ciocnit rău dc tot. — Formidab i l : una şi-a avar ia t o a r ipă

s a l t e i a i-a plesnit pe Ioc cauciucul . (Bra­vo mă Mari idra ! Eşti spr in ten ca un că­luşar !) Ce zici de a lune ?

— Bune. Aici să vină Tănasc . f irar al ' hacu lu i , să dea reprezenta ţ ia . Să stai să bei berc şi s 'asculţi .

— Vine Tănasc ? - - Da . N'ai c i t i t ? A ncliiriat sala Ver­

sailles. Reprezenta ţ ia a r e loc D u m i n i c ă seara.

— Marc al t is t , domnule , f i r a r nasul lui afurisit .

— Mare. dragă . Mă mir că n 'au dat A-

I Wl VERSI I. I 11 EH \i;

OMUL FÄRÄ PLĂMÂNI de VICTOR MOCANU

— u i !.. Cc. l .oghin. azi nu-mi scapi clin m â n a cu una , cu cloua. S ta i ici pe s c a u n şi des leagă g t u a sacu lu i , să m a i a u z i m şi no i t iner i i câte ceva.

Cc. Logh in z â m b i cu b u n ă t a t e , nu as-teplă m u l t r u g a t şi începu :

— P l e c a s e m clin Homan spre P i a t r a eu u n h n r r n ă s a r a ş a de n ă r ă v a ş , că > 11111 î strein i a r fi fost ea neput inţa să se aprop ie de el. Pe la mij locul d r u m u ­lui, h a r n i ă s a v u l se lovi la picior , şi as a pe n e a ş t e p t a t e m ă p o m e n i ! că zbor pe ( le -asupra ş a n ţ u l u i şi... buf !... cu faţa ia p ă m â n t . învâr t indu- imă ca o m i n g e 'le g u m ă . După o b u c a t ă de v reme. în­cepui să-mi mişc întâi 1 picioairele. pe car i le s t r â n s e s e m g h e m . apo i mâin i le , corpul tot, însă când să m ă r id ic . Inf!... ia r ios ; a m e ţ e a m , se î nvâ r t ea tot pă­m â n t u l cu mine . Dusei m â n a la ochi f ă c â n d u - m i - o p a r a v a n şi d ă d u i d r u m u l pr iv i re i «îi r ă t ăcească peste dea lu r i , cre­zând că-mi voi găs i h á r m a s a i u l . Aş ! nu-l vedea.m nicăivi . Cine ştie încot ro îşi luase d rumul ''. Bietul Zakif !... Tare n i i -era d r a g !...

Aşa mă. g â n d e a m , în t i m p ce cu m â n a d r e a p t ă îmi f recam tâmple le . Î n d r ă z n i i să m ă u i t pe cer. Soarele era a p r o a p e de amiază si a rdea cu pu te re . P â n ă când . m i - a m zis. a m sâ r ă m â n aici . lun­git, de p a r c ă nn s 'ar fi î n t â m p l a t cine ştie ee c o m e d i e ? l.a D u m n e z e u ! Doar sunt. om cu dedîţei în cap . De ce nu m 'aş i s c u l a ?

F ă c u i o s for ţa re utniasă şi mă văzui pe p ic ioare . î ncepu i să r â d s ingu r . Cum dp n ' a m băga t eu de seamă când şi-a luat vânt h á r m a s á é u l . să-1 fi opr.it. să-1 ti s t r u n i t din h ă ţ u r i ? Acum u n d e îl gă­sesc ? Pi !... d a r ducă - se la ciorile de hármasait- şi de tot. Ce mă fac, că m i - a m s p a r t capul ? Scosei ogl inda d in buzu­n a r şi m ă privi i . Capu l îmi era cât ba­n i ţ a de umf la t . cu pete î nchega te dc s ânge , g u r a p l ină de praf, n a s u l ju l i t . ob razu l v â n ă t M ă i ! măi m ă i ! . . . că r ă u n i ' a m stâlci t . D o a m n e fereşte ! se pu tea să nu m ă mai fi scu la i . Doar t r â n t i t u r a a fost a s t a !...

Soarele începuse să se lase încetul , încetul că t r e toacă . Inii luai un be ţ i şor în m â n ă şi v r u i s'o pornesc la d r u m . c â n d ini-tiduse.i a n u n ţ e că s u n t eu ca­pul gol., P ă l ă r i a e r a în c ne ştie cc m a r g i n e de ş an ţ ! Dar n e m a i p u t â n d su-

inericanii peste el să ni-1 fure. Ліа I-îm­bracă n dolari de sus până jos. Noroc !

— .Noroc ' Fi aşa 'nţeleg şi eu : răcoare. — Desigur. Ai văzut pompele dc incen­

diu pe cere le-a adus P r imăr i a ? — Cisterne ca la Bucureşti . — Să facă ci ce-or face ; arzi ca şoa­

recii. I i am spus eu de bietu t a t a ? Nu ? Bietu tata era căpi tan dc pompier i .

— Răposaţii domnii State. — Iii. Aţ inu i erau plă t i ţ i de Pr imăr ie . — Şi laceau mai bine serviciul. - - Cc stai să spui ? Bietu t a t a — Dum­

nezeu síi -1 ierte — era un mare pompier . Păi gâudeşte- te D u m n e a t a cât geniu pom-picresc avea : 50 de ani cât a fost el că­pitan, n'a luat, domnule , o casă foc.

Niciii-ni-ca ! Mă 'nţelegi ?

N. CREYEDIA

p o r t a d u r e r e a din c rée r ce m ă t o r t u r a grozav, m ă î nd rep t a i a ş a cu capu l gol. spre P i a t r a P e d r u m a m î n t â l n i t des­tui cari v e n e a i u d in o r a ş : un i i m ă p r i ­veau cu scârbă c rezând că s u n t v re -un derbedeu , al ţin cu milă e rpzându -mă vre-uri nenoroci t .

C â n d soare le fugise cu to tu l după. deal . a junse i şi eu în P i a t r a . Dure re r ea m ă sfâşia . I n t r a i în p r i m a c â r c i u m ă , cerni u n p ă h ă r e l de nom alb. mii spă l a i pe cap .şi căzui is tovi t pe u n s c a u n . In f.aţa m e a e ra o og l indă m a r e . ca de fri­zerie ; m ă a r ă t a des f igu ra t de tot. de ne r ecunoscu t . N u - m i venea a. crede ee mi s'a î n t â m p l a t şi m e r e u îmi p i p ă i a m r a n a . Văzând ca nu-i de g lumă eu du­rerea , m ă duse i la u n doctor .

— Aşa cu capu l gol ? — D'apoi de u n d e e r a să -mi iau pă­

l ă r i e ? Făcu i pe-o s tiradă d in dosul câr-c iumei . ocolii pe l â n g ă o b iser ică şi mă opri i în faţa unei case cu bec d e - a s u p r a uşei . cu o t ăb l i ţ ă pe z idul alb ' . .Ştefan G r u n d a r u . Doctor . Specia l iza t la P a r i s Holl de i n i m ă si p l ă m â n i . Consu l t a ţ i i : 11—Pi si 8 — 9 - , '

Să ştii că a m n imer i t -o . Asta t r ebue să fie u n doctor din cei mai buni , de v reme ce-i dă m â n a să consu l te n u m a i d o u ă ore pe zi, şi t o tuş i să t r ă i a s c ă ca m boer .

Mă r id ica i pe scă r i , a p ă s a i de trei cri pe b u t o n u l soner i i şi a p ă r u în uşă o fe­ţ i şoară .

— Acasă-i d i m n u l Doctor ? — Acasă , poft im î n ă u n t r u . Făcu i u n p a s peste p r a g si m ă pome­

nii î n t r ' u n b in rou s o m p t u o s . Mă uit a m în d r e a p t a şi în s t â n g a , c â n d iată că şi doc toru l veni.

— B u n ă sea ra doctore. — Bonsoir . — Aşi dor i o consu l ta ţ i e . — A n u m e ? — Un mic accident . Mi-am spar t ca­

pul şi ini-e t e a m ă să n u - m i fi al ins c i ee ru l .

— Ai poftă (le m â n c a r e ? — Cât şap te . — Cu s c a u n u l ieşi r egu la t ? — P r e a r e g u l a t ? — Dormi ? — Nici n u - s b u c u r o s .

- A i m a i sufer i t v re -oda tă de c e v a ? — Fe rească D u m n e z e u . — Deschee-te la piept . Mă executa i , cu oa reca re n e d u m e r i r e .

Ce l e g ă t u r a avea capu l cu p iep tu l ? — Resp i r ă . Asa!.. I n c ' o d a t ă . Mat mul t . .

B u n !... — Nu- i b u n . Doctore, că mă doare

capu l de t u r b . — Am să-ţi dau nişte . .valetriană". — Rine. fie ce-o fi. n u m a i să -mi

t t eacă . — Ba nu ! Un r e m e d i u şi mai s igu r :

Să- ţ i d a u n i ş te p i lu le „Apobi l" ? — Păi. . . de u n d e ş t iu eu ee t r ebue . — Uite. Iţi fac o r e ţ e t ă ce te va costa

1500 de lei şi a n u m e : u n flacon ..TJro-p h o r m i n ă Gohey" şi un a l tu l de ..Digi-t a l i n ă " . Ştii de ce ?

— Nu !... — F i i n d c ă îţi l ipsesc p l ă m â n i i . F ă c u i ochi m a r i ş i r ă m ă s e i î n m ă r m u ­

ri t . —- Atunc i c u m t r ă e s c ? — Ai o i n i m ă foar te t a re , nouăzeci şi

p a t r u pulsa ţ i i pe m i n u t . P robab i l că in

v ia ţa d u m n e a t a l e ai b ă u t m u l t ă apă . ? ! j — Da, d o m n u l m e u , e foar te t r i s t . însă

e a d e v ă r a t . Va t r e b u i să ţii d ie tă : nici u n pic de c a r n e , n ic i u n soi de zarza­vat, lapte s u b nic i o fo rmă , i a r în ce-eace priveşte a lcoolul câ t de m u l t po­sibil.

— C u m o să -mi d u c zilele, doctore, fană de c a m e . b r â n z ă , lap te , za rzava t?

— F o a r t e b n e : cu fasole, cartofi, fructe, apă etc..

Mă scula i de pe s c a u n foar te abă tu t cu m â n a la cap la r a n a ce îmi da să­geţ i de moa r t e . Scosei foar te indiscret d in po r tn ioneu o h â r t i e de cinci su te lei şi i-o în t inse i .

Nu p r imesc , s t i m a t e Domn. Eu sun t ex t rem de p re t en ţ io s . Viz i ta costă u n a mie lei.

î n c e p u i să mă clat in de c iudă . Alesei încă o b a n c n o t ă de 500 şi o a r u n c a i pe m a s ă d e s c h i z â n d u ş a b k i r o u l u i şi co-b o i â n d u - m ă în s t r a d ă f ă r ă să zic nimic. E r a m foar te ene rva t . Cum. s ă - m i spue el că n u a m p l ă m â n i ? P e n t r u ce am venit şi ce a m a f l a t ? D a r i a r m ă rfts-gând i i : ma i ştii ? El e doctor , cunoaşte toate şi paa l e a r e d r e p t a t e . O l u a i în sus pe s t r a d ă , cu capu l gol. cu m a n i l e la spate , m u n c i t de g â n d u l că n u a m plă­m â n i . C â n d să fac col ţul , ,Gradinei Mari", s imţ i i că m ă î n ă b u ş . Să ş t i i îmi şoptii cu s p a i m ă , că s 'au d u s boii dracului. Mor i.. Nu m a i a m u n d e să -mi a d u n ae­rul necesa r o r g a n i s m u l u i . Mă opri i o cli­pă îmi pioăi i porumoneul şi par 'că ÎMI mai reveni i . Nu p u t e a m î n s ă m i s t u i ideia că s u n t u n om fă ră p l ă m â n i l .a lumina becului de vis-a-v.is de mine , u n birjar îşi n u m ă r a ban i i . Il f luera i . Se apropie în t r a p s a l u t â n d respec tuos .

- - U n d e m e r g e ţ i ? — Ta un doctor — Pe (••• s tiradă ? — Nu şt iu. Un doctor oa reca re , cad

mor. B i r j a r u l d ă d u Ысз ca lu lu i şi m ă opri

în faţa une i case cu d o u ă etaje . — Doctorul A m b r u s , Cucoane , cel mai

m a r e doc tor d in P i a t r a , Coborât , deschi­sei uşa delà a n t r e t şi m ă î n t â m p i n ă un om înal t , cu capu l su r , eu ochelar i i au­riţ i pe n a s . E r a doc toru l .

— - S u n t e ţ i d i s p u s ? - M d a ! Pof t im. Ce e s t e ?

— Un acc iden t la cap şi îmi lipsesc plă m â n i i

Doctorul m ă privi e u r s i s . apoi zâmbi чгег.

- Desbracă m a t a h a i n a . i n t r ' o clipă fui g a t a . Doctorul se apro­

pie de m i n e mă ascu l t ă cu urechea în d r e p t u l in imei , îm i cerce tă pu lsu l , mă c ă u t ă în u rech i . îmi desfăcu ochii şi ex­c lamă :

— R a n a ce o at n u p r e z i n t ă nici un 1 ieri col, în t rucâ t , e a t i n s creeirul mie sj nu cel m a r e . P l ă m â n i i îi ai întregi, in s c h i m b i n i m a ţi-e d i s t r u s ă complet.

Aici s fonfii un fel de a m e ţ e a l ă şi sco­sei u n oftat .

— Te vei duce , d r a g ă d o m n u l e , la Mi de uomol . dacă doreş t i s ă r i refaci cea-ce ţ i ne pe om în v i a ţ ă . Altfel, eşt i pier­dut .

In u r m ă (tocitorul se aşeză Ia biurw si î ncepu s ă scr ie :

Pof t im aceas t ă re ţe tă . Ţi -am dat

! \ | \ І.ІІЧ I. U l i - HAI!. - 217

DIN LITERATURA PERSANĂ

O M A R K H A Y Y A M ( 1 0 4 0 - 1 1 2 5 )

1

Uită c'ar fi trebuit să fii răsplătit ieri ;i că n'ai fost. Fii fericit! Nu regreta ni­mic. Ce ţi-este sertit e scris în Cartea pe rare o răsfoeşte la întâmplare vântul liternităfei.

frumoasă nii-aduce un pahar cu viu, nu mă mai gândesc la moarte. Dacă m'aş în­griji de-neeasta, aş preţui mai puţin de­cât un câine.

sunt primăverile trecute ! O, tinereţea mea, te-ai dus fără să-mi dau seama ! Te-ai dus cum se topeşte în fiecare zi dul­ceaţa primăverei.

15

Fă astfel ca aproapele să nu sufere dift pricina înţele/pciunei tale. Stăpâneşte-te totdeauna. Nu te l&sa niciodată pradă mâ­niei. Dacă vrei să cucereşti pacea deplină, surâde Destinului care te loveşte, şi nu lovi pe nimeni.

3

Toata lumea ştie că niciodată n'am murmurat nici cea mai mică rugăciune. Toată lumea ştie deasemeni că niciodată n'am încercat să-mi ascund defectele. Nu ştiu dacă ex is tă o Dreptate şi-o Iertare... fotuşi, am încredere, coci totdeauna am lost sincer.

i

Mi-era somn. înţelepciunea îmi zise: Kozele Fericirei nu îmbălsămează nicio­dată somnul. In loc să te laşi pradă aces­tui frate al Moi-ţei, bea vin! Vei dormi o eternitate".

Nu pot zări Cerul. Mi-s ochii plini de lacrimi! Flăcările infernului nu sunt de­cât o neînsemnată scântee faţă de flăcă­rile care mă mistue. Raiul pentru mine e o clipă de pace.

6

Primăvara, mă duc câteodată să stau în marginea unui câmp înflorit. Dacă o fată

Tu, al cărei obraz umileşte floarea de răsură, tu, al cărei obraz seamănă cu acel al unui idol chinezesc, ştii oare că privirea-ţi catifelată a făcut pe regele Babylonnlui asemeni nebunului din jocul de şah care se dă înapoi dinnaintea reginei?

8

Abia şoptind, argila spunea olarului care o frământa: „Gândeşte-te c'am fost odată ca tine... Nu mă brutaliza!".

9

In această lume mulţumeşte-te cu puţini amici. Nu căuta să-ţi statorniceşti dragostea pe care-o simţi pentru cineva, înainte de-a întinde mâna unui om, în-treabă-te dacă acest om nu te va lovi într'o zi.

10

Ce preţueşte mai mult ? Să intri într'o tavernă, şi să-ţi întrebi conştiinţa, sau să te prosterni într'o moschee, cu sufletul .închis ? Nu mă preocup să ştiu dacă avem un stăpân si ce va face cu mine în ziua scadenţei.

11

Toate regatele pentru o cupă de vin preţios ! Toate cărţile şi toată ştiinţa oa­menilor pentru suavul parfum al vinului! Toate imnurile de iubire pentru cântecul vinului care curge! Toată gloria lui Fe-ridun pentru sclipirile de pe această cupă !

Rinele şi răul îşi dispută superioritatea aici pe pământ. Cerul nu-i răspunzător de fericirea sau de nefericirea pe care ne-o aduce. Nu mulţumi Cerului şi nici nu-1 învinui. El e nepăsător şi faţă de bucu­riile talc şi faţă de durerile tale.

16

Cât^ de netrebnică e inima care nu ştie să iubească, care nu poate să se îm­bete de iubire ! Dacă nu iubeşti, cum poţi preţuF orbitoarea lumină a soarelui şi mângâietoarea lumină a lunei ?!

1?

Fii îngăduitor cu oamenii care se îm­bată. Gândeşte-te că şi tu ai alte defecte. Dacă vrei să guşti pacea, liniştea, aplea-că-te asupra dezmoşteniţilor vieţei , asu­pra umililor oare gem în nefericire, şi te vei simţi fericit.

18

închide Coranul. Gândeşte-te liber şi liber priveşte cerul şi pământul. Săracului care trece, dă-i jumătate din ceeace ai. Iartă pe toţi vinovaţii , şi ascunde-te când surâzi.

19

Când m'am născut ? Când voi muri ? Nimeni nu poate să-şi amintească ziua în care s'a născut, nici să ştie ziua în care va muri. Vino, prea scumpa mea mlădioasă ! Vreau să-i cer beţiei să mă facă să uit că niciodată nu vom şti nimic.

nişte p i că tu r i de tenc 'uifă de iod şi n iş te capsule cu fosfat de calciu .

II p r i v e a m pros t i t . F ă c u i p l a t a şi ple­cai.

In s t radă m ă g â n d i : Ce-i cu m i n e care? D u p ă doc toru l G r u n d a m , n u a m plămâni, ia r d u p ă A m b r u ş n u a m ini­ma. Atunci c u m dc m a i v ie ţuesc ? Doam­ne, Doainne !... Nu fac nici r e ţ e t ă nici nimic. Mă în to rc m a i b'me cu t r e n u l acesă şi pace '.. Si m ' a m î n t o r s d r a g i i med. Capul mi -a t r e cu t . S 'au s c u r s de a-lunci zece an i şi to tuş i s u n t în v ia ţă , aşa cum m ' a u găs i t doctor i i f ă r ă plă­mâni şi fără i n i m ă .

— Dar ha i ' i i i ă sa ru l l-ai m a i găs i t . Ce. Loghin ?

— Bas t a !... S'a d u s pe a p a Sâmbe te i . Mei Cc. I .oghin făcu u n gest cu m à -

na-i s labă şi se s c u l ă de pe s c a u n , ră -«ucinclu-şi o ţ i g a r ă .

V I C T O R M O C A N I ;

12

Vântul de sud a veştejit trandafirul căruia privighetoarea îi înălţa imnuri. Trebue oare să-1 plângem pe el sau să ne plângem pe noi ? Când moartea ne va veşteji obrajii, alţi trandafiri vor înflori.

13

într'o tavernă am întrebat pe-uii bă­trân înţelept să-mi spună ceva despre acei care au plecat. El mi-a răspuns : ..Dânşii nu se vor întoarce. E tot ce ştiu. Bea vin !"

14

Sunt ani de când tinereţea-mi s'a dus. ->â'iitâlnească pe cei ce-au murit. O, pri­măvară a vieţii mele . tu eşti acuma unde

20

Luna ramazanului s'a sfârşit. Mâine soarele va scălda un oraş tăcut. Vinurile vor dormi în ulcioarele lor şi ţinerile fete în umbra boschetelor.

21

Macul îşi trage coloarea din sângele unui împărat îngropat. Micşuneaua ră­sare din aluniţa care înstela chipul unui adolescent.

In româneş t e de

AL. T. STAMATIAD.

218. — UNIVERSUL LITERAR

criticei Iiiercirci CRIZA DE CITITORI

.Vin vorbit şi în a l tă pa r t e dc o criză a cărţ i i , deşi niciodată n 'au fost a t â t ea publica(i i , a t â t ea căr ţ i , cum sunt acuma. N'o fi criza din cauza supraproduc ţ ie i ? Acest fenomen economic se observă şi în domeniul ar te i şi al cul turei .

То{і bicisnicii, d u p ă război, for ţând nota original i tăţ i i , mascau ignoranţa cu poza impert inentei , ta lentul cu cuvintele sonore, s'au lansat cu publ icaţ i i , cărţ i , au scris poezii, au făcut ca r ica tu r i de nudiiri şi de a r tă . S'au declara t astfel matemat ic ieni eei ce nu ştiau, în mate r i a de Prozodie şi s in taxă , nici cele pa t ru opera ţ iuni ele­mentare . Ca şi când, neşti ind compoziţ ia acru lu i şi apei poţi fi chimist . D e aci o supra-prodiicj ie , o confuzie generală în t re cei buni şi cei răi , în t re cei Ersatz .şi ma­teria finii, veri tabi lă . Năuci t de aţâţ i gu­gumani publ icu l s'a a runca t în vâl toare, ca pe u rmă să iasă scârbit , să nu mai ' r e a nimic. Tn criza cărţi i , este si una psi­hologică, este şi o criză mater ia lă . Omul preocupat dc alte lucrur i nu are t imp să distingă, să ceară, să aprecieze crit icul sau reccsentül n u i dau. măsura valoaiei ade­vărate . Şi aci, o seric în t reagă dc „băeţ i" s'au proc lamat singuri mar i pontifici ai •scrisului, fără să a ibă pregă t i rea nici ex­perienţa, pentru aşa ceva. Istoricului, omu­lui de şti inţă, nu-i se cer a tâ tea cât cri­t icului. Trebuc să fie o enciclopedie în­t reagă : să aibă o cu l tu ră generală vastă, o lec tură imensă, o exper ien ţă a vieţii ex t r ao rd ina ră . N u m a i aşa poate pune la punct repede, poate discerne g râu l de ne­ghină, poate fi obiectiv. Şi-i se nvai im­pune o condiţ ie sine qua non şi a n u m e : el însuţi sa fie un creator. C u m să apre ­cieze unul , care, în viaţa lui, n'a gusta t un vers frumos sau nu s'a amorezat de o po­emă subl imă, — ce este poezia ?

Criza cărţ i i are la bază, o cr iză de su­praproducţ ie , de necompet inţă şi nepre­gat i re a criticei. Unii critici au mers până acolo încât au făcut din a u t o r u l volumu­lui „Cuvinte potr iv i te" (cea mai falsă poe­zie care a ex is ta t vr 'odată , in t roducând în versuri cuvinte ca păduche , miros urât etc.), să fie egalat cu Eminescu, b a să se facă rezerve asupra marelui poet al nea­mului în favoarea inexis tentu lu i poet. Asemenea bat jocur i ce. se repetă , din ne­norocire, destul de des în anumi te organe de publ ic i ta te , unde nici Alexandr i , nici Co.şbuc, nici Gr. Alcxat idrescu nu sunt apreciaţ i la j u s t a lor valoare, perver tesc bunul simţ, r ă s toa rnă valorile în ochii naivilor şi crează o ana rh ic intelectuală ce nu va r ă m â n e fără repercus iuni pen t ru nivelul cu l tura l general .

Deoarece la noi, când ne încumetăm, a pune la locul ei, reclama deochiată a auto­rilor „francezi", adevă ra ţ i negustor i de „ lână în lână ' ' , ne sar în ca)} tot felul de pseudo scrii tori ; pentru documentare , c i tăm mai jos ce scrie despre André Ma­urois şi Maurice Dékobra, d. André The-rive, dist insul crit ic al z iarului Le Temps (in Foiletonul din 14 Februar ie 1930) :

.,L). Maurice Dekobra . au tor cu multă clientelă, se plânge adesea că nu-i sc face drepta te din p re judeca ta l i terară şi scru­pul trezit — pent rucă îşi publică a sa că­lătorie în Indii sub ti t lul Tifiri parfum iti (Tigres parfumés) , recunoaştem că arc tot ritât ta lent ca şi scriitorii noştri clasaţi î n „l i te ra tură" , ştie să vadă şi are ceva de spus. D a r nu e vina noas t ră dacă nu vede ridicolul in care cade când dă lec(ii de distincţie şi nu se fereşte delà ceeace se cheamă vulgar i ta te . Vă convingeţi ori­care, răsfoindu-1 : vu lgar i t a tea reose de peste tot, clin stil, (fin l imbaj , din t i t luri le false şi cu „nur i " (ca şi t i t lul cărţei) . din-fr'o afecţie de umor ştiinţific cc-i vine din Anglia — şi unde îl putem letrimite.. . D. Dckobru nu se teme să spuie că cocorii unei băl ţ i sunt „cont rar a ceeace se putea i rede, de o t imidi ta te excesivă", sau „noap­tea a cloroformat sah i l " sau, culmea, „ca si cum i-am cere unui virtuoz să ne cânte A doua Rapsodie cu t igaia.

La u r m ă te simţi înduioşai , ca şi ener­vat dc asemenea zeflemele de samsar. ' la tă ce produce dor in ţa de a place ma­relui publ ic . T r ă d a r e a este conştientă şi d. Dekobra nu ne poate înşela a s u p r a in-tenţiunilor".

Tot a tâ t se poate spune de d. Maurois. Pe când marca critică franceză se pro­nunţă astfel — numai reproducem ce scriu d-nii Daude t şi Maurois — toate vitrinele l ibrări i lor noastre sunt pline cu cărţ i le unor conrupă tor i ai t inerimii .

O edi tură , ce n 'a re scrupule şi ruşine, a a runca t în zeci de mii de exempla re , iu t raducer i infecte pe nişte autori ce ar încânta pc clienţii şan tanur i lo r şi a lo­caluri lor de noapte....

NICOLAE A L LUPULUI : „Posada Qurenilor"

(Kdilura Tiparul „Prietenii Ştiinfei" Craiooa)

.Autorul pa re un om trecut , un burghez care îşi iubeşte păr in ţ i i , nevasta copiii, t radi ţ ia , ţ a r a şi îi place şi lite­r a tu ra — amint ir i din copilărie, din şcoală din război, p â n ă în t impuri le de azi. E aproape o autobiograf ic completă, de care amatori i dcasenicuca lucrur i în posteri tate.

> or line scama. Nicola? al Lupului începe •hiar dida naştere şi nu omite nici un de­

taliu • „Ni se scu tu rau p rune le — povesteşte

mama autorului — de coapte şi nu gă­seam oameni cu ziua să ne a ju te ; fiecare .şi-avea zorul lui fiind în dordora culesu­lui de vii. Prunele vinete se ţineau până se stafidea pe jos. In ziua aceea uni pitisem trei buti i cu magiun şi cazanul fierbea inc reu. Seara am plecat acasă. M'au cu­prins durer i le şi te -am născut pe tino. Nici nu erai la soroc... pe semne că munca şi r id icatur i le au grăbi t sarc ina" .

D u p ă asemenea minună ţ i i , au torul po­vesteşte mereu şi se îneacă în detalii. Apoi vine la lumânăr i le dc seu şi scrie fără teamă :

„Lumânăr i de său nu-şi puteau fabrica decât cei cari aveau vite mul te şi tăiau vreuna (autorul nu face acordul dintre -ubiect şi predica t foarte des) să-şi împli­nească nevoile la vreo nun tă sau praznic şi opreau seul pentru l u m â n ă r i sau dacă era eu dare de mână îl c u m p ă r a (lela Zahana" .

Cu asemenea amănun te , banalu l domina întreaga „operă" şi ne interesează iot aşa ile pu ţ in ca şi basmul cu cocoşul roşu. In orice caz, copiii Lupu lu i vor citi cu plă­cere pc î u t enuc ton i l dinastici lor si vor fi dri chiar amicii au toru lu i pot fi fericiţi mândr i chiar amicii au toru lu i pot fi fe­riciţi de asemenea amint i r i duioase.

Pe noi nu ne interesază şi e păca t !

I O N FOTI

EPIGRAME

Lui lUulu Cur, IUI turul ridumului de poezii „Plân­ge Strâmbă-Lemne".

Are dreptate bietul Strâmibe-Lenine De plânge şi se vaietă^n detlilr, Ii e ruşine chiar şi lui, pe semne, Cu sade 'ntr'uin volum.... de Rndu Gyr.

„Volumul „Pe frontuldt Yexl nimic nou" de Eriâ Maria Remarque, оЦіш in tontă lumea un sucea extraordinar.

(Z'iiaa'äle) Eu nu 'nfeileg ce-atàt suicces în ţairă Şi'n toată lumea atât eieuu, Când însuşi titlul cărfiii n e declara Cn n'a duce »nimiiie nou".

AUREL CI11RESCU

UNIVERSUL LITERAR. - 219

p l C l S i l C € •

EXPOZIŢIA MARGARETA VERMONT - FERMO

în to tdeauna când este vorba de crea­rea unui curent şi cu deosebire de menţi­nerea lui, a p a r pe lângă idcea de b a / ă ce-i ilă viata, alte manifesta tului cart îşi au o [irigină lipsita de candoare art is t ică, por­nită numai din p reocupăr i individuale , ce înjosesc pc cei ce şi le-asuma.

Aşa şi cu modernismul în pictură ! S'ar narea privind şi anal izând diferite expo­ziţii, că acest gen nou în esenţa lui. I M : poate fi definit, ca a ta re indefinibil şi in­comparabil. Acesta este concluzia logică i celui ce stă în fa|a unei inazgâlitiiri .— să zicem- ele cur tuoazie pentru aceşti epi­goni - ar t is t ice !

Adevăraţii artişti modernişti se indii i-(lualizează pr in t r 'o severă şi conşli iucioa-

' să manieră de t ra ta re , ies la iveală, în\ iri­gaiul uneori şi vicisitudinile viejei mate-iialc !

Doamna Margare ta \ c rmont -Eermo în­ţelege cu prisosinţă cc este modernismul . Venită delà Paris, d-sa ne expune ochiu­lui lucrări dominate de un viguros şi real talent.

Astfel vedem pe rând flori, peisagiuri. uuduri ţiână şi câteva atitudini ext rem de interesante pr in nouta tea şi s t i l izarea lor.

Coloritul viu şi cu măiestr ie dis tr ibui t , evidenţiază o a d â n c ă cunoaş tere a reali tă­ţilor ce ne prezintă în trandafiri, pere, flori albe, roze, tulipe, mixandre, flori de tâmp, ş. a. m. d.

O serioasă in|elcgei\» psihologică a si-luaţiiinilor în : scriind, coli din atelier, madame est servie, la oglinda, lungă sobă, kéne ş. a. m. d.

Un marc n u m ă r din lucrăr i le doamnei Margareta Vermont-Fermo ne înfăţ işează interesante peisagiuri din Paris şi împre­jurimi.

Astfel ochiul vizi ta torului este pu r t a t din faţa unei na tu r i moar te sau unor fi-t'ui'i expresive, pc locuri î ndepă r t a t e , în-tr'ttii coif de st rudă din Paris sau pc plujd delà Oslende.

Din galeria peisagiilor rejin câteva din­tre cele mai caracter is t ice a tâ t pr in fi­neţea t r a tă r i i — care fără a fi clasică e sublimă — cât şi p r in coloristica vie : rue Decrés, place St Michel, rue I.afille, place Jeanc d'Arc, pont du Caroussel, peisagiu pe Ungă Notre-Dame, pont Noyai, stradă veche din lîoyut ş. a. m. d.

Spiritul de abs t rac ţ iune al expozante i merge a tâ t de depar te , încât sub forme atrăgătoare prezintă câteva crosquis-uri

— SALA MOZART —

interesante. tinde ex t remele a t i tudini lor sunt totuşi a rmoniza te graţ ie unui spirit de subl imă sintet izare.

Expozi ţ ia doamnei Margare ta \ e r m o n ( Kern io este de o factură super ioară care reprezintă în esenţă un succes şi o lovi­tură contra modernişt i lor ext remiş t i cari încearcă calea progresului ar t is t ic cu manifestati t inilc concepţia ailor lor bol­nave.

Cât priveşte succesul obţ inut dc expo­zantă, nu este decât rezul ta tu l unei scoale serioase, a cu Incit LI lui, liniei şi psihologi­cului, pusă în s lu jba unui spirit înţclegă-ior al artei frumosului .

* TUDOR VULCANA

— S A L \ ATENEULUI —

Pictorul Tudor Ѵиісапн este prin ex­celenţă nu clasic. In M-eiurile acestea de

In sala „Mozar t" sculp toru l danez Pe­tersen Mcrloe, aşezat la noi, în laşi , de câţ i -va ani, a deschis o expozi ţ ie adu­când lucrăr i noi în major i ta tea lor cu su­biecte româneşt i .

Ope ra acestui a r t i s t este pornită din suflet şi reprezintă o în t reagă gamă de manifestăr i art ist ice. în deosebi, ap rop ia t e sufletului nostru.

Sculptorul p r inde eu mul tă s inceri ta te şi avân t viaţa idilică a ţă rani lor noştri şi iie-o redă viguros şi expresiv .

Ciobanul din Ciungi, Ţăranca cu pe­peni, Lu târlă, Fala cu gâşte, la secere. Moşneag, Fata coase, Baba cu piuă, F a / a 'ii cofiţă ele, sunt lucrăr i în care a r t a se împreună cu sufletul acestui iubitor , al ţ ă ranulu i nostru. Ochii visători ai cio­banului care cu doina lui înf ioară văile, iar cu pr ivirea despică zări le şi t u rma lui liniştită care este s t rânsă în j u r u l său sunt redate cu un pi toresc neînt recut .

Din acest p u n c t dc vedere opera lui Petersen este un în t reg pr ins în linii si­gure de da l ta unu i adevă ra t ar t is t .

Tar banche ta Dragoş-Vodă în care ar­tistul a pr ins de minune scena când Dragoş, ui măr ind Zimbrul , î m p r e u n ă cu boccii lui şi cu că ţeaua „Molda", îl ucide, este o real izare fericită a ar t is tului — care îi face cinste.

Tn Slatu-pahnă-burba-cot şi în Strâm­bă lemne găsim atmosfera şi poezia bas­melor noastre .

Noi cari pent ru p r ima oară a m admi­rat, aici îu Bucureşt i , opera acestui ar­

de MIHAIL G H . CONSTANTINESCU

un modern ' sm ce pe a locarea se combină cu scambrosul , apa r i ţ i a d e m n ă a unu ia cc arc respect pentru a r t a adevă ra t ă şi nefalsif icată a frumosului , t rebuieşte sa­lu t a t ă cu toată lauda.

Lucrăr i le p ic torului Vulcana sunt t re­cute pr in filiera celui mai pu r discernă-mâut art is t ic , prezentându-ne—„modelul" , „surâsul", „Florica" — cu profunde ca­ractere raphael icc dacă se poate spune aşa. Tot clin expozi ţ ia pictorului Vulcana reţin o admirab i l ă pânză — efect de lună pe mare—, p r e c u m şi câ teva lucrăr i cu carac ter religios — Mântuitorul Isus şi discipoli din Fmaus, după crucificarea Mântuitorului etc..

\ r m o n i a liniilor, vavaci ta tea şi real i ta­tea suverană a formelor p recum şi cttlo-ristica de o infinită del icateţă, aşează pc expozant în f runtea unei apreciabi le con-eepţiuni art ist ice.

tist s trăin da r ap rop ia t sufleteşte a tâ t de mult de noi, nu pu tem de cât să-i u r ă m aceiaşi putere de muncă şi acelaş succes şi pe viitor.

SOŢII PAŞCANU ln sala l ibrăr iei „Uasefer" din s t r ada

Karagheorghcvic i , soţii Ullea şi C. Paş­canii au deschis o expoziţ ie care ese din comun p r in felul cum sunt in terpre ta te lucrări le expuse

Expozanţ i i deplini s tăpân i pe toate ta i ­nele execuţiei , ne prez in tă o scrie dc lu­crări ale peisagiului nostru in te rpre ta te cu nu sent iment ra r al colori tului p recum sunt toate vederi le ce alcătucsc pă r ţ i din mănăst i rea Probota .

Florile deasemeni dc o ne tăgădui tă va­loare ar t is t ică pr in felul cum sunt lucra te . Artiştii şi-au pus tot ta lentul cu care sunt dota ţ i şi nc-au dat bucă ţ i in teresante .

In în t reaga operă pa lp i t ă v ia ţa în per­spective şi culori , un desen bine s tudia t şi un în t reg p r ins în linii sigure, care cu lminează în composiţ ia d-lui C. Paş ­canii int i tulată „Picta".

D . CÄSELLI

SCULPTORUL PETERSEN

2 2 0 . - UNIVERSUL LITERAR

ccizetciriti . .FANTANA D A R U R I L O R " este numele

celei mai bune reviste de „Cul tu ră creşti­nă", accesibilă marelui publ ic — la noi. Ideia e absolut nouă : se încearcă, în felul acesta, să se orienteze spre spi r i tual i ta te , spre adevă ra t a sp i r i tua l i ta te or todoxă — prin a ju toru l versului armonios şi al pro­zei. Ni se dau articole, mici studii , poves­tiri, t raducer i , cugetăr i , „mărgă r i t a r e de mult prêt" , dai -, cu aceiaş grije. note si recenzii despre ..cărţi şi reviste", în deo­sebi cu carac ter religios. Se încearcă . în chipul acesta, creiarea unei l i teraturi de vădita colora tură bisericească, a unei ins­piraţ i i , a tâ t de trebuincioasă şi scrisului şi sufletului românesc orăşenesc, a tâ t de pus la grea cumpănă Fără îndoia lă că. dacă p lasamentul unei asemenea publ icatului ar fi as igurat , câşt igul pe care conţ inutul ei îl va aduce va fi nemăsura t : ne va în­tăr i c redin ţa în zile mai bune şi ne va feri de or imejdia îns t ră inăr i i sufleteşti.

C O L A B O R A R E A „FLORII DARURI­L O R " confi rmă încă oda tă ceeace progra­mul ei ne anunţase . Ei sunt în general personal i tă ţ i cu l tura le sau tineri cari pă­şesc î na rma ţ i cu ta lent în domeniul scri­sului, toţi însufleţi ţ i de acceaş că ldură ca­racterist ică pentru divinitate. ' Se numesc : G. D. Mugur , Pr. C. T. Chi r icu ţă . Al. Las-carov-Moldovanu, Sanda Mateiu, I. Gr. Opr i şan , Dr. C. Samson, Vasilc Băncilă, A. Mândru . Z. Stâncii, Vasilc Radu Gala Galact ion, Const. Goran, loan Băncilă. Florica Martinovici. T r ă i a u A asileseu etc.

IATĂ CÂTEVA C O L A B O R Ă R I din cu­prinsul p r imulu i an, care dau bogăţ ie şi variaţ ie acestei publicaţiun.i a tâ t de bizare pentru unii care a pornit la drum cu gân­dul deschis să săvârşească o faptă a tâ t de mare :

Sanda I. Mateiu : Studii biblice ( 1 — 3 ) : AI. Lascarov-Moldovanu : Dacă am cu­

noaşte, Or todoxie , Nu e numai a tâ t , „Tris­teţea" credinţei noastre . Ta ina aceasta mare este, Scrisori creştine, etc.

\ r as i le B ă n c i l ă : Bătrâneţe şi sacerdoţ iu : G. D. Mugur : Veniţi de luaţi lumină : Pr. T. Ch i r i cu ţă : Imoral i ta tea în a r t ă .

Bucurat i-vă. Spiri tul sfânt. Genera ţ ia nouă.

POEZIA este de asemeni s tărui tor şi bine reprezenta tă în pagini le . .Fântâni i Darur i lor" . Este o poezie nouă, nu révolu ţ ionară, dar numa i spir i tuală , revelatoare, î nd rep tă toa re spre căile marei şi sigurei mântui r i .

Dintre numeroşii colaboratori , amint im pe d-nii : Dr . \ r . Voiculescu cu : „Aştep­ta re sub coi tu l pust ie i" ( 8 ) : A. Mândru cu : psalmii în t i tu la ţ i : în toarcerea Aspa-siei : Zahar ia Stancu cu : L-am văzut de mult (5) : şi pe t ânăru l Const. Go­rán care poate fi u rmăr i t număr cu nu­măr ca un neobosit închină tor al frumo­sului divin. Iată t i t lur i le poeziilor d-sale : Jer t fa lui listis: L a u d a Bet leemului : Clipa din u rmă : Slavă Ie rusa l imulu i ; P lânsu l omului ; Mormântu l ; S tăpânei noastre : învierea : Cina cea de taină : Plânsul lui

Baltazár : Ruga omului pierdut : Primă­vara orbului .

E un ciclu interesant care anunţă apa-l i ţ ia unui pu te rn ic poet religios. Astep tăm apar i ţ i a lor în volum.

Alte poezii : Cr id im. Ion Băncilă.

La „PAGINA A N T O L O G I E I CREŞTI NE" ni se dau bucăţ i alese din : Em. Gâr -leanu. M. Emineseu. Mitropolitul Varlaam.

A APĂRUT Xo. I din „Ple iada" care îşi p ropune să apa ră b i lunar sub condu­cerea cunoscutului prozator Valer ia Gre­en. Ia tă câteva din sănătoasele idei pro­gramat ice •

„Suntem prea conştienţi şi prea geloşi de legături le noastre vitale cu t recutul , cu înaintaşii , cu sufletul în t reg al marelui nostru Eu colectiv... •

„...detestăm individual i smul desfrânat şi anarhic , care ne rupe dc semenii noştri şi ne împinge în haosul babiloniei , p recum desaprobăm a d a p t a r e a pas ivă a formule­lor de ar tă care vin deadreptu l „confec­ţ ionate din Apus".

Restul n u m ă r u l u i bogat, var ia t şi edi­ficator conţine . un studiu de istoriografie l i terară : Articolele Iui Emineseu în „Tim­pul" — de D. Mnrăraşu şi mai ales poezii valoroase sglobia „ înce rca re" a d-lui G. Talaz (căreia i-am fi dorit alt titlu) cu imagini plastice şi cu finalul a tâ t de ti­neresc : clasica închinare „Umbrei lui E-minescu" în t i tu la tă „Ad Ast ra" în care amphibrach i i se înfrăţesc dc minune cu tonal i ta tea omagial liniştită : fragedele şi (luiosele „Cântece pentru Madona mică" : „Amint i rea" şi „Foşnirea vremii ce-a sbu-ra t " ale d-lui George Dumi t r e scu : în fine: plină de fantezie evocatoare şi de regret „Corabia cu pi t ic i" a d-lui Radu Gyr .

Pa r t ea leului o ocupă sgudui toarea nu­veletă a d-lui Valer iu Grecii : „Sunt la-cr imae r c r u m " care ne desvălue. la d-sa. o nouă l ă tu re de inspira ţ ie : aceea psiho­logic — descr ipt ivă — ca mater ie — se­veră — ca subiect.

Cronica bogată , cuviincioasă şi obiec­tivă.

VORBIND DESPRE „SCRIITORII DE LÂNGĂ N O I " (în No. 1 - 2 al „Gândir i i" ) , d. Em. Buciiţa ne dă informaţ iuni preţi­oase despre câţiva l i teraţ i bulgar i şi anu­me :

Io rdan lovcov „cel mai bun cunoscător şi cel mai cald prieten de peste ho t a r e " al lui Sadoveanu. or iginar din păr ţ i le Do-brogei Noui.

Elin Pelin „un om aproape de vârsta... generaţiei care a t recut de pat ruzeci dc ani . roşcovan şi aspru la faţă".

C'tii-ictitu,rî'.stini Rojinov. Ia ca re se u-preşte, uneori, şi Regele, ca să t răiască câ­teva clipe".

Despre versuri le lui Elin Pelin nise spu­ne: ..strofele lui sunt nişte p icurăr i dc is-voraş p r in t re piet re sau un cântec de pa­săre fără nume în t r 'o vâlcea neumbla tă sau numai clasul de tăcere al pădur i i care creşte secular cu toţi copacii ei, ceva al Firii , desfăcut din t imp şi fără scop".

Ni se vorbeşte apoi despre Costov. au torul marelui succes Golemanov, care are ceva caragealesc şi d r a m a t u r g reputa t . Niemirov — originar din Ti i r tucaia . care în al Il-lea volum din trilogia „Intâi le

brasde" descrie viaţa lăutar i lor delà Пѵ..; Dora Gabe, poeta dobrogeană , a cărei poe­zie ,s'a înfrăgezit.. . rot indu-se pe aracii copilăriei sub un nou soare" şi Elisabeta Rclceva —- Bagriana „hotăr î tâ , cuceritoa-i c , zâmbind din gura cu dinţ i puternici" a cărei „strofă de patimă.. . rupe veştminte şi sparge porţ i" .

Avem toate motivele să mul ţumim d-lui Buciiţa pentru acest instructiv articol, scris cu toată pr iceperea şi eu toată căl­dura

Рч. I. P.

« „CHIŢIBUŞ CEL D R Ă G U Ţ " 105 pagini.

( 5 0 i lustraţ i i) , este una din operele pos lume ale regreta tului scriitor Th. D. Spe-ranjia. apă ru t ă zilele acestea de sub tipar, în edi tura „Cul tu ra Românească" . Cartea cupr inde mai multe admirab i l e povestiri, unele pline de acel bine cunoscut humor al autorului care a făcut deliciul câtor­va ireneraiii : altele impresionante , duioa­se: toate interesante şi a t răgă toare şi cu­pr inzând to tdeauna un fond moral. E o lectură cât se poate de plăcută nu numai pentru copii şi t ineret ci .şi descreţitoarc ile fruiili pentru cei mari . Mai mult încă, unele d in t re bucăţi le cupr inse în acest volum constitue o admi rab i l ă lec tură pen­tru educator i , de oarece aduc valoroase aiiiailize alle sufletului omenesc în genere >i ale celui copilăresc in special.

Car tea cupr inde 5 0 i lus t ra tului frumoa­s e şi expresive, precum şi un foarte reu-4 t por t ' e t al lui Th. Speranţ ia .

Pre ţu l 5 0 lei. * In curând va apa re o ncuă revistă li-

ternră int i tula tă „Crai Nou".

« In cursul acestui an va a p a r e volumul

„Joc de artificii", ep igrame d-l Aurel Chirescu.

* Volumul „ A N E C D O T E DE P O S T " dc

Iii. D. Speranţ ia , a p ă r u t în ediţie nouă la . .Cultura Românească" pune din nou la dispoziţ ia cet i torului un mare n u m ă r din anecdotele mare lu i d ispăru t , unu l dintre fermecători i poeţi români cum l-a numit un critic francez. Despre această carte se poate spune ceeace a spus cu al tă ocazie Al. Vlahii (à : e o comoară de observaţii p re ţ ioase şi o r ig ina le , aigonfeite cu atâta r ăbda re şi a tâ ta talent . ( 1 9 8 pagin i preţul 50 lei).

UNIVERSUL LITERAR. - 221

lifercirci o s e c i i t i c i t l e

c u v i n t e

Vespasian primi vizita unor deputaţi care oeniau să-i annule ca locuitorii ora­lului X au luat hotărârea să-i ridice o sta­tue care costa un preţ enorm.

Vespasian le răspunse întinzându-le mâna :

Intă-i si piedestalul ! tnstalaji-o aici !

• Când Daniel du Moustier picta pe câte

cineva, cl lăsa modelul să se mişte cum іогея, ba câte odată îi spunea să se în-toateă şi cu spatele. Tocmai atunci por­tretul eşea mai frumos decât modelul.

— Ei cred că sunt tot aşa de frumoşi cum îi fac eu şi de aceia mă plătesc aşa de scump !

« Fnderic al l-lea, când era tânăr, iubea

toarte mult maimuţele. Deaceea avea o sumedenie de astfel de animale şi pe fie­care o botezase într'un fel : una era can­celarul, alta şambelanul, alta ministrul, şi alta controlorul finanţelor.

într'o zi, chemă la sine pe maimuţa can­celar, şi cum din întâmplare şi cancelarul Curţii se afla acolo, acesta auzindu-şi nu­mele se prezentă.

hideric ii spuse râzând : — Nu te-am chemat pe d-ta, ci pe mai­

muţa mea, dar poţi intra, căci nu e prea mare diferenţă. *

Demosiene când ajunse la vârsta de 100 mi se plictisi de a mai trăi. De aceea din zi în zi îşi micşoia raţia de hrană cu cre­dinţa că astfel va putea muri mai repede nehranindu-se suficient.

Când i se apropie sfârşitul, o nepoată a sa pe care o iubea mult, veni lângă patul lui şi-l rugă să mai prelungească a trăi incá câteva zile deoarece doliul nu i-ar ţi permis să ia parte la o mare serbare care se dedea în onoarea ei.

Demonstene ca să nu o priveze de plă­cerea de u lipsi delà serbare se hotărî să mai trăiască încă câteva zile, şi de aceea porunci să i se aducă de către servitori pâine caldă şi numai ca să o mestece în Şura îi trebuiiă trei zile.

El fu mulţumit că nepoata lui în acest miri timp avu vreme să fie fericită.

« i/'/i tânăr autor englez prezintă acum

câţiva ani unui director de teatru o tra­gedie în cinci acte.

— Tr'igedia mea este o capo d'opera spuse el modest şi garantez că va avea un succes răsunător ; am căutat s'o fac după gustul poporului nostru. Piesa e atât de impresionantă şi tragică că toţi actorii trebue să moară in actul al treilea !

— Atunci ce actori mai joacă in cele­lalte două acte, întrebă directorul?

— Umbrele personajelor pe care le-am omorât în cele trei acte delà începui ex­plică autorul.

b a z a r

ULTIMA DORENTÄ A UNUI P R I N Ţ

Principele Fr i tz Wilhe lm Holm (Ducele .le Kolcehine), exp lo ra to ru l danez, care a

lecedat a c u m câteva zile la New-York, л lăsat în t reaga sa avere d-nei Weldon Cre-veling, o ziar is tă d in New-York, cerând totdeodată să-i fie ars cadavru l , iar cenuşa să fie risipită îu valur i le oceanului . A-( castă ul t imă dor in ţă va fi sa t isfăcută fără a se face nici o ceremonie funebră.

#

DANSUL MORŢII

Moartea 1-a surpr ins pe d. Robert Flen-niken, în vâ r s t ă de 53 de ani, o persoană c u n o s c u ţ i din Phi lade lph ia , pe când dan-^a eu fiica sa Carol ina , la villa lor din ( armichaels . Pet recerea se prelungise pâ-nă-n zori. Tncepuse tocmai u l t imul tur de dans. D. F lenn iken avea de pa r t ene ră pe fiica lui când s'a p răbuş i t pe neaş tep ta te ia pămân t , căzând mort pe loc.

• BOLNAV DE..,. PLICTISEALA

Tână ru l John Flavin . clin Boston, a fost r idicat pe sus, delà un teatru, şi dus în g rabă la spital . El era în apa ren t ă în sta­re de complectă inconşt ienţă.

Fi ind examina t de medici, aceştia au declarat că pac ien tu l nu sufere decât de., plictiseală.

„Reprezenta ţ ia era groaznic de p roas tă" — spus el. — şi aşa se explică cum am adormit .

„Fiind zări t de unul din spectatori , a-cesta şi-a înch ipui t că leşinasem, şi dând a la rma m'a dus la spi tal" .

«

U N I I CARE A VĂZUT CUM 11 OPE­REAZĂ

D-ru l Willielm Hurst , din Evansville (Statele-Unite), a ţ inut să fie treaz tot t impul cât a fost operat de apendic i tă . Din acest motiv n'a fost adormit făcân-du-i-se numai anestezie locală.

Ope ra ţ i a a fost făcntă de un confrate al medicului amer ican . Tot t impu l cât a dura t opera ţ ia pac ientu l a privi t , p r in t r ' o oglindă suspenda tă deasup ra mesei de o-peraţ ie , cum lucrează ch i rurgul , dându- i din când îu când unele indicajii .

caricatura zilei IN SG A RIE NORI.. .

— Ce p ă c a t I Ce păca t ! — Nu înţeleg pentruce.. . . — Gura canalu lu i e prea mică.

fJudge-Nem-York)

E V A N G H E L I C

— Amint i ţ i -vă to tdeauna : alcoolul vă este cel mai periculos inamic .

— Ei bine, doctore, eu îl iert.

222. UNIVERSUL MTI- li \ l î

PMÛtJVI ш т я т в

P A R T E A P O E T U L U I

„Luaţi-vă lumea ! a strigat Domnul : luati-o oameni lor! a voastră să fie ca moş­tenire 'n vecii vecilor ! şi frăţeşte v'o îm-prăţ i ţ i !

„S'a repezit care mai dc care cu mâini le 'ntinsc să-şi apuce pa r t ea :. mişunau tineri şi bă t r ân i .

„P lugaru l sc duse spre roadele câmpu­lui ; Vână toru l porn i să ba tă pădur i l e ; Neguţă torul îşi în fundă hambare le : A ie­rul îşi alese zeama nobilă ; Regele puse străji la podur i şi d r u m u r i şi zise :

, ,Dati-mi d i jma !" „ fn t r 'uu târziu, după ce se isprăvise

'mpăr ţea la , ia tă vine şi poetul din depăr­tări... Nimic nu ma i rămăsese dc apucat : pre tut indeni toate aveau s tăpân .

„Vai ! eu singur, strigă el cu obidă, cu s ingur frisci ui tat , cu cel mai supus copil al tău !

„Şi îngcnuncli iă înaintea Domnulu i , ca-rc-i r ăspunse :

„Dacă tc-ai desfătat în lumea vişinilor, ce stric cu ? Unde crai când s'a 'mpărf i t p ă m â n t u l ?

„La t ine e ram ! zise poetul . Ochiul meu lintea la fata ta ; urechea mea la a rmonia cerurilor... [ar tă sufletul care, îmbăta t de lumina ta, nesocoti cele pământeş t i !

,,Ce-i de făcut ? zise Domnul. . . Nimic dc acolo nu mai c a l meu ; toate le-am dăruit. . . Vrei tu să t răcşt i în cerul meu ?.. Vino când doreşti , or icând bucuros îti va fi deschis !"

Pe u rmă i-a adăuga t Domnul cu mul tă bună ta t e :

— Ei ! acuma, mai du-te pe pămân t şi te mai p l imbă" .

A mul ţumi t poetul din fundul sufletu­lui si a plecat măgul i t dc a tâ ta frumoasă atenţie din pa r t ea Domnulu i . S'a coborît pe pământ . . .

Acolo toa tă lumea forfotea în sus şi 'n jos, a le rgând fiecare fără a s t â m p ă r după t reburi le sale : care mâhni ţ i , care mul ţu­miţi, toţi îngrijaţi . . .

Poetul a salutat în d reap ta şi'n s tân­ga ; unii tot i a u moţăi t din cap ; dar alţii pa rcă nici nu-1 văzuseră . A dat să in t re n vorbă ici şi colo...

u n u l i-a răspuns : — N ' a m vreme de fleacuri... am t reabă . Altul , d u p ă ce 1-a ascul ta t pu ţ in , zice : — î m i pa r e rău , dar nu 'nţeleg deloc...

Sa lu ta re . . . Pe a l tu l l-a povă ţu i t poetul cu b lânde ţe

să nu mai bea a t â t a bere, că berea mul tă tâmpeşte . Acela, pe semne tâmpi t gata . i-a zis o vorbă p roas tă şi i-a t u r n a t o halbă în cap .

Poetul a căzut mâhn i t pe gândur i — neînţclcgând cum poate avea o lume în­t reagă s t ăpân ind întreg p ă m â n t u l atâtea griji, a t â t a bă t ae dc cap şi a tâta r ău t a t e . — şi s'a ho tă r i t să sc în toa rcă la Domnul .

Când a sosit sus, a dat la poa r t ă dc Sf. Petre, care-i e ra binevoitor.

- • Ei ! zice sfântul , te-ai întors iar ? a-tâ ta ţ i-a fost p l i m b a r e a ?

— Să-ţi spun drep t sfinte Petre, c tare u râ t pe p ă m â n t . , şi a m venit , după cum mi-a spus Domnul . . .

D a r s fântul îi tae vorba. — Drăgu ţă , să icr"ţi. Domnu l a c u m a c o-

cupa t ; ma i du-te şi te mai p l imbă ; vino a lda tă .

— Bine ! a zis poetul cuviincios. Şi s'a întors la p l imbare jos. D a r nu s'a dus U c-raş ci la ta ră .

Era o zi blagoslovită dc vară... Limpede si ealrl... Iu depăr tă r i se n i indeau. cât a puca ochiul, câmpur i i aur i i cu spicele coapte, şi aci ap roape se auzeau într 'o a-dâncâi i i ră fâşnţuri de coase şi cânleec de cosaşi.

Poetul s'a aprop ia t de unul din munci tori, care t răgea cu gresia pe buza coase!, şi i -a zis :

— Frumoasă e na tu ra , ai ? D a r munci torul asudat , punându-.şi gre­

sia în b r â u şi ştergândit-sc cu mâneca pe frunte, i-a r ă spuns :

•— O fi şi f rumoasă ! — E duioasa noastră mamă ! a adăugat

poetul. Da, duioasă mamă, ce e drept.. . T rebue

i n i m a s'o baţi să-i sângerezi sânul până să se ' ndure síi - ( i dea o p ică tu ră de lapte... Şi încă vara, cât să fie de zăduf, calea va­lea ; dar să pofteşti d-ta iarna, — că pasă-nd-te nu eşti de pe aici, — să pofteşti când turbă şi urlă... a tunci s'o vezi ce duioa­să e 1

— Da, ştiu. dar, chiar în furoare, ce subl imă este !

— Bag seama, zise munci toru l , d-ta ori eşti lovit cu leuca, ori a l tă t reabă n'ai decât să râzi dc mine... Ia cată- ţ i dc d rum, că n 'am poftă de glume proas te pe ne­mânca te !...

Şi s'a porni t omul la lucru mai de­par te .

Vorbele şi _ p u r t a r e a atât de grosolane ale acelui ţ ă ran l-au mâhni t pc poet în-demiiândii-l să se ducă 'napoi sus.

— Iar d-ta, d r ă g u ţ ă ? l-a ' n t reba t por­tarul .

— Iar eu, sfinte Petre , şi te rog să mă laşi a mă aprop ia dc Domnul care mi-a făgăduit că . .oricând, bucuros , cerni îmi va fi deschis".

— Puiule, zice Sfântul , cu ştiu ce ţi-a făgăduit Domnul , că eram de fată ; da r acuma, drept să-ţi spun nu c vremea po­tr ivi tă să i tc 'nfăţişezi : e foarte supăra t pc oameni, fiindcă-i vede cum sc 'învrăj­besc, duşmănesc şi v ră jmăşesc în t re ei si ga ta-gata sa facă iar războaie şi vărsări de sânge: şi Domnul este peste măsură scârbit dc pur tă r i le lor, şi chiar se gândeşte cum să-i pedepsească amarn ic , cu foc. apă, cu t remure şi alte rane, ca să-i aducă pe calea pocăinţei.. . Prin urmare , mai plim-bă-te....

— Bine, a zis poetul Şi iar s'a dus jos Ia p l imbare . Umblând de colo până colo, cum umblă

omul fără t reabă , a in t ra t , că t re seară, pe gangul unui pa la t , s'a suit pe scări, pe unde se ' inbulzea fel de fel de lume, şi a nemeri t într 'o sală mare . Acolo ţineau sfat diplomaţi şi mili tari împre ju ru l unei mese, pe care, sub lumina a o suină de pol icandre s t ră luci toare , stau înt inse hăr ţ i , documente , t rac ta te : iar în capul mesei, în t r 'un j e ţ mai înalt , a romea dulce un împăra t bă t rân , cu toate că toţi ceilalţi făceau gălăgie s t raşnică, s t r igând înfier­bânta ţ i , unii pace, alţii războiu, alţii cine mai pu tea înţelege cc.

de I. L. C A R A G I A L E

„Nehmt hin die ]Veil !...'' Schiller

Poetul a îna in ta t până la masă şi, cu glas ol impian, a t u n a t :

— P ice ! Domnul este peste măsură scârbit !...

D a r unde a fost chip să urmeze mai departe' ' ' . . . Un general l-a luat de ureche şi l-a 'nvâr t i t în loc cu faţa spre uşc şj cu spatele spre împă ra t : iar un diplomat l-a consiliat de dinapoi , să sboarc pc scară 'n jos.

Plecând astfel mai mâhn i t de asta de cât de mojicia cosaşului , a- dat pe stradă noaptea, de o ceată de măşti , care cântau ţopăiau şi chicoteau, cum a i e tinerimea l'liişturatică. obiceiul in ca rnava l . Cum l-au văzut au năvăl i t la el să-1 tachineze: una d in t re fete l-a apucat dc gât cu mâi­nile ei subţir i şi reci şi l-a s ă ru ta t de la fript până n fundul sufletului ; pc urmă. la luat de b ra ţ pc sus, şi au pornit cu toţii înainte , să ridice târgul cu nebuniile lor. La o răspânt ie , iată că se 'ntâlnesc, în bă ta ia unui felinar, cu un bă t r ân gros şi pântecos, roşu ca un morcov şi cam — prea foarte vesel — un fel de negus­

tor provincial , d'ăi dc care se 'ncurcă bucuros la petreceri pr in oraşele mari, mai ales în toiul câşleginlui . Cum dau de el. se opresc derbedeii , iar mascul i ia poe­tului se smulge delà bra ţu l lui şi se re­pede la negustor s t r igând :

— Unchiule ! Iar „unchiu l" zice : — Sufletii-nreu ! nepojico ! Ea îl ia de gât cu aceleaşi mâini subţiri

şi reci, şi, pupă- l . Poetul se repede să-i despar tă : unchiul îi dă brânci încoace, nepoţica încolo, şi pc urmă tifla.... Şi plecă toţi încolo cu negustorul . Poetul rămâne in loc, îşi pune m â n a la frunte şi stro­peşte cu lacrimi calde mormân tu l iliizin-nilor sale", ca să crească d ' a s u p r a . florile pe veci p ierdute lor t inere sfinte amintiri...

Apoi. mai mâhn i t chiar decât de con­siliul d ip lomatului , merge iar sus.

— S'a isprăvit , Sfinte Petre : mă simt sdrobit de a tâ tea plimbări . . .

Şi-i povesteşte pe larg cu mul t parapon, dar în t r 'un stil nobil şi susţ inut , toate, câte le a ' n t âmpina t .

Sf. Petre, ţ inând la bă ia tu l ăsta, sc duce Ia Domnul şi zice :

— Doamne, iar a venit poetul... Eu aş zice să-1 pr imeşt i şi să-i dai şi lui ceva, că prea a rămas fără p a r t e pe lume...

Ce să-i dau, Petre Nu i-am spus că nu mai am ce-i da. dacă au luat ceilalţi tot ?... Eu stric dacă a umbla t gură-caseă şi n 'a mers şi el la 'mpăr ţca lă ?... Poate să mijlocim pe p ă m â n t vreo slujbă...

— Nu c dc slujbă el, zice sfântul... c delicat...

— Atunci, ceva bani.. . Nu-i trebuese... e dezinteresat . — - Vreo decoraţie.. . — Aş ! se supără. . . o şi mând ru . — Ei ! zice Domnul : mi-am găsit be­

leaua cu omul ăsta... — Doamne , zice Petre, eu ştiu cc i-ar

trebui lui... — Ce ? — Nu-i vreun lucru m a r e : o cutie cu

peniţe, un clondir cu cerneală şi trei to­pur i mar i dc hâr t ie .

— Dă-i-le, să ne scăpăm de el ; că iar

ENI VERSI íiL ,LITER.AR. -

cctrfi recitite in ежіго^е T O N I O K R O G E R

(PREMIUL NOBEL 1929) de THOMAS MANN

In prefaţa care însoţeşte această operă, criticul parisian, Ed. Jaloux, scrie următoarele :

«Tonio Kroger este una din acele opere scurte şi perfecte, unde lec­torul se miră că au putut intra atâtea lucruri. Mai multe vieţi omeneşti, cu trăsăturile lor esenţiale, sunt rezumate aici în câteva pagini. O operă de artă, reuşită până la acest pnnct, trebue să o recunoaştem, este rară la un scriitor german».

Transcriem acest pasagiu, orice comentariu fiind de prisos.

InlotuYaiina după te rminarea şcoalei, Ionic. Kröger în tovărăşea pe pr ie tenul său preţuit Haus Hansen, în d r u m u l căt re casă. Fiecare conducea a l te rna t iv pc celă­lalt până în drep tu l casei sale, r ă m â n â n d n data viitoare celălalt să-şi îndepl inea­scă aceiaşi dator ie pr ie tenească. Aerul ră coros al zilei calde decise pe cei doi prie­rai ncdcspăr(i | i să se p l imbe mai mult adeob ice iu pe p romenada cent ra lă , an­trenaţi de vioiciunea spiritelor loi tinere.

Hans, am o nouta te pent ru tine ! im citit în ul t imul t imp Don Carlos de Schiller, foarte emoţ ionantă . Tonio spera să poată a t rage şi pe I lans

In sfera preocupăr i lo r l i terare. Pr ie tenul său era cel mai bun elev din cla^ă, un adevărat spirit de elită. Tonio simţise pentru el acea vraje nedescrisă, pr in care se poate întrej ine o comunica t iv i ta te spi­rituală.

Nn, Tonio, nu vreau să-mi vorbeşti astfel, îi răspunse i l ans , pu ţ in încurca i . Ştii bine abisul care ne despar te . Nu tre­ime să mai insişti.

Pe drum se în tâ ln i ră cu un prieten co­kiin, Ervin Immer tha l . Băiatul unui ban­cher, îşi luase rolul în serios şi începuse й ajute ta tă lu i său în operaţ i i le dc ban­i i Hans discută mult cu el despre ult i-nile noutăţi mondene şi de lucrur i u-ţoare. După ce se depăr ta , Hans mu limi­ta mai mult ca u n regret : - Ce băia t bun e I m m e r t h a l ! Nu este

isa, Tonio ? Acesta nu răspunse . Simţea pentru ca-aradul său Hans o afecţ iune pu te rn ică ,

rare era de mul te oii d iminua tă de îndă-

într'una, toată ziua, b u n ă ziua, a cam început să mă plictisească. I le-a dat... A plecat poetul foarte mul­

ţumit. Nu trec nici trei s ăp tămân i , şi iar sc

pomeneşte Sf. Pet re cu el : - Iar, puiule ? Ce mai pofteşti ? — Am isprăvi t hâ r t i a şi cerneala.. . - Cum se poate ''. — ...şi am venit să vă rog, dacă nu vă

supăraţi să-mi mai daţ i . Sfântul se uită lung la cl şi pe urină . - ...să-ţi mai dăm... I-a mai dat două clondire şi pa t ru to­

puri. Peste o lună, iar... — Nu mai pot să-ţi dau , d răgu ţă , fără

roia Domnului, că lucrur i le astea Ie am

rătnicia acestuia de a nu se decide pen­tru el. I l ans rezista vocaţ iuni i pe care Tonio voia să i-o impună cu tot dina­

dinsul. D r u m u l se micşorase. De j a e rau acum

în dreptu l casei lui Hans . T rebu iau să sc despar tă . Tonio voia să ma i insiste a-supra lui Don Carlos, care îl sguduise a-tât. Mai ales scena în care tatăl furios vrea să-1 ex te rmine şi resemnai ca cu care Don Car los pr imeşte această sent inţă , îl făcuse să t remure . Se visa încă dc pe a-cum ca Don Carlos . Voia să vorbească oricui despre această operă mărea ţ ă , în care maestr ia lui Schille,' pusese a t â t a \ iată şi a t â t a sentiment. Pregăt ise pen t ru după t e rmina rea şcoalei o conversaţ ie mai lungă cu Hans despre a r t a lui Schiller si despre pu te rn ica lui creaţ ie din Don Carlos . D a r acum vedea cu mul t regret că şi Hans era mul t depar te p â n ă să-i în­ţeleagă adevă ra t a s t ruc tu ră sufletească.

— Adio, Hans ! — Adio, Tonio ! Şi cei doi pr ie teni apuca ră pe două dru­

muri opuse, că t re locuinţe. H an s e r a mân­dru pe prietenia pe care i-o a r ă t a Tonio, fiindcă îşi pu tuse da seama de va loarea lui, încă mai de mul t . In convorbir i le pe cari le anga jau adeseori la şcoală a supra diferitelor chest iuni intelectuale cari ii p reocupau , avusese ocazia să admi re în­dea juns clocinţa sobră şi re ţ inută a priete­nului său.

Tonio, în t impul acesta t raversa s tră­zile, repede şi distrat . I n ima sa era feri­cită. Fa conţinea aspi ra ţ i i dureroase , o in­

şi eu luate în p r imi re cu socoteală.... Aide de te roagă singur...

Şi domnul s'a î n d u r a t şi i-a mai dat poetului —cinci clondire şi zece topur i .

D a r când a vrut să plece poetul, Dom­nul zice :

— Ta ascultă , mă băiete, nu mai str ica a tâ ta , fă şi tu nifică economie... vezi ce scumpă e a c u m a hâ r t i a !

lai' după ce a plecat , poetul , senin, zice Domnul :

— Petic, bun băia t c ăsta : da r e cam... — C a m cum, D o a m n e ? — ...Cam... zevzec... Nu ţi se pa r e si

ţie ? — De ! Doamne , r ă spunde Petre, fiecare

cu pa r t ea Iui. CARAGIALE

vidie melancolică şi o mică pa r t e de teamă.

II

Blonda Inge, Ingeborg Holm, fiica doc­torului Holm, care locuia în place du Marché, fu p r ima iubi re a lui Tonio. O cunoscuse într 'o seară la o reun iune dan­santă , unde mai mul te familii dist inse se adunau , împreună cu odoarele respective şi asistau încân ta te Ia progresele corco-grafice pe care acestea le făceau mereu. Tonio era fiul consulului Kroger, una din notabi l i tă ţ i le oraşului . Aci în aceas tă at­mosferă de reverie şi basm, în t r e rup t doar dc strigătele profesorului Franço is Knaak , ciinoscu Tonio pe micuţa Inge. Fa ja t r ans ­f igurată de emoţie, îi t r ădase s impat ia pe care Tonio o credea reciprocă. D a n ­sase adesea lângă ea în cadr i lu l anga ja t cu a t â t a v i r tuozi ta te dc maes t ru l Knaak

în t r 'o seară, în t impul cadr i lu lui , u r m a să execute nişte figuri î m p r e u n ă cu Inge. In ima îi t resăl tase de emoţie. Şi când sem­nul vizibil al profesorului îi marca în­ceputul , Tonio se fâstâci a tâ t de rău , în cât se încurcă de tot. Toată lumea, isbuc-nise în râs. Numai el fugise pe un balcon să-şi rumege în tăcere remuşcăr i le celor în t âmpla te . D a c ă a râs şi Inge ? I... Poate că a râs şi ea ? G â n d u l acesta îl to r tu ra de ap roape o j umă ta t e dc oră şi îndoiala p r indea din ce în ce rădăcini . Zarul sc aruncase . Toate visurile sale e rau spul­bera te oda tă cu acest cadri l nenorocit care îi nimicise totul.

Plecase în seara aceea dc acolo, cu su­fletul în lăcră ina t şi in ima îndu re ra t ă . Pier­duse pe Inge. Aşa cel pu ţ i n credea el. Nu mai vrea să mai aş tepte confit ma rea din pa r t ea reali tăţ i i . De oarece o b ă n u i a în­grozitoare, se hotăr îse să plece, depar te , depar te , unde să "ducă cu sine imaginea unei copile blonde, nepr ihăn i te şi a unu i joc nenorocii şi frumos, care durase şi care va mai d u r a (poate) în imagina ţ ia sa, mult t imp.

Poate melancolia p re lungi tă a lui To-i w se da tora în hună pa r t e şi sensibili­tăţii sale poetice, r evărsa tă în versur i de o frăgezime umil i toare . Ajunsese Ja înce­put această îndeletnicire , dar mai apoi trebui să se încadreze în mediul boem

Ш. - I NI VERSI ! LITERAR

ui scrii torilor. Astfel cunoscuse o picto­riţă, Lisaoeta Imaiwvna, cu ca ic avea a-deseori convorbir i estetice. In aceste mici discuţ iuni , ap roape în to tdeauna înflăcă­rate, Tonio Kroger a jungea la limitele cele ma i depă r t a t e ale concluziilor. Lisa-veta îl asculta cu a t 3 n ţ i e , cum dis trugea idealul a r t i s t ic al vremuri lor dc acum, când scri i torul nu este decât un agent u-mil al VIETH a to tpu te rn ice şi ur iaşe.

Elocinţa sa sobră lua aspecte ex t rem de emoţionante, pe cari Lisaveta Iwanovna le s t r ăbă tea cu lacrimi fierbinţi . Pă rea un ecou venit din depăr t ă r i nevăzute , care (i se ins inuează la ureche sub forma unor refrenuri ştiute, ab ia şoptite în zilele de groază.

Tonio îşi î n t r e rupea aceste mici con-versaţ iuni pen t ru a lua ceaiul pregă t i t de ea, în salonul frumos decorat , unde aro­ma ceaiului îi deş tepta p u ţ m şi sent imen­tal ismul său. Atunci începea Tonio t i rade despre iubire şi despre fericire, cari ui­meau pe Lisaveta fwanovna

In z iua aceasta venise mai devreme ca ele obieciu. Venise pen t ru ca să-şi ia ziua bună delà ea. Se hotăr îse să plece în t r 'un voiaj lung spre D a n e m a r c a . Admira mul t spiri tul creator al acestor mici germani si vroia cu tot d inadinsu l să mai v a d ă o-dată această pat r ie a sa, leagănul copilă­riei sale. D u p ă in t roducerea obişnuită , po­vesti pictori ţei p lanu l său dc evadare spre necunoscut şi spre inedit. Şi se retrase i-mediat .

III

Călă tor ia începu monotonă, cu trenul . C â n d luă vaporul r i tmul f r ământa t al apei îl ma i învioră şi îi mai dete forţe de rezistenţă. Cân rPa junse în oraşul natal i r a seară .Luă repede d r u m u l pr imului hotel unde se culcă imediat . Se simţea foarte obosit.

In t impul somnului visă mul t despre copi lăr ia sa îndepăr t a t ă , pe t recută în a-eest mie colţ de rai omenesc. Vedea aevea pe tatăl său, pu te rn ic şi viguros şi pe mama sa, dulcea sa mamă, cum îl adormea in serile lungi de iarnă , în p le tora bas­melor băt râneş t i . Apoi jocur i le sale pr in împre jur imi , când colinda până unde îl ducea dorul lui spre necunoscut , mani ­festat încă de a tunci . Ce mul t t imp tre­cuse (lela acele t impur i înduioşătoare, cari nu mai păs t rau pe retina imaginaţ ie i sale decât reflexul unor bucur i i t recute p i c i repede. Totuşi această dorinţă de a re­veden locurile de odinioară îi mânase paşii spre oraşul na ta l , cu o impetuozi ta te necunoscută p â n ă atunci .

A doua zi p r imul lucru pe care îl făcu. fu vizita la fosta casă a păr in ţ i lor săi. Acum era o bibliotecă popula ră . Cus­todele îi înlesni vizi tarea şi ast lcl Tonio putu să mai vadă locul unde tatăl său trăise ult imele clipe din viaţa sa şi mama sa de asemenea, p recum şi odaia care îi a-dăpostisc pr imele ambi ţ i i în viaţă. Mul­ţumi ctistodelni şi plecă la hotel pen t ru a părăsi oraşul . Aci un agent de poliţie il lorţă să se legitimeze. 'Coincidenţa făcuse ea un е ч г о е in ternaţ ional să părăsească ode.iâ c i el Berlinul, spre Danemarca . A-gentul îşi făcea dator ia . După mai multe ineurcăliiri produse de faptul (ă nu po­seda asupra lui nici o legit imaţie, p leci spre Copenhaga , unde spera să poată sta liniştit câteva luni. Ajuns aci se instala în­tr'o pensiune retrasă unde putu să se o-ciihnească bine. Şi îu liniştea acestor locuri pa t r ia rha le , desluşi Tonio Kroger adevă­ratul sens al vieţii, pe care el până acum îl ignorase, dar care acum. t rebuia să i se

releve/c Simţi punctul palpi tant al vieţii sub forma unei raze de soare care te mân­gâie binefăcător o clipă, şi apoi dispare pentru ca să reînceapă cu altul acelaş ci-clu. Işi dete seama de în t reaga eroare pe care o făcuse p â n ă acum. siibsti tuindu-se el. ar t is tul , vieţii însăşi.

Işi închipuise eă poate creia viaţa şi se văzuse înfrânt de viaţă, care irupsese din t iparele prea s t râmte în care el. voise să o s t rângă.

IV

Zarva mare în sala de dans a cazinou­lui. O mică t rupă de escursionişti s'a o-prit aci si au amena ja t o serată . In mul­ţimea acestor t ineri voioşi Tonio recunoa­şte cu oarecare emoţie pe Inge, b londa Inge cu Hans Hansen . Senzaţ ia acestei re­vederi este mare. Nimic nu poate reţine pe Гопіо depar te de aceia căreia i-a dedi­cat o mică pa r t e diu int imitatea sa.

Revederea ci. acum, în acest decor li­niştii iniile spera să găsească sobrietatea ne­cesară refacerii sale intelectuale. îl neli­niştii din nou. Şi apoi, şi Hans, pr ietenul lui, cu Inge ' Nu pu tea supor ta o astfel de degradare a vieţii Totuşi rămăsese li­niştit. L a r m a se potoli în curând , căci excursionişti i plecase, făgăduind reîntoar­cerea pe înopta te , pent ru când amenaja­seră tiu ba l în sala, cazinoului . Tonio în­cepu să reflecteze a sup ra celor în tâmpla te . Blonda Inge se mărise şi devenise ma i frumoasă ca " îna in te . Revederea aceasta, impresiona profund pe Tonio. In cu rând insă se resemna. Bănui şi mai mare pu­terea instinctelor, şi cu sufletul î ndu re ra t căută să legitimeze pur tarea tinerei Inge. Se bucura , acum, că a găsit în Hans Hansen protectorul ei autor izat .

Era un băiat frumos şi inteligent. Ce putea cere mai mult pen t ru ca această pereche să fie desăvârş i tă . Cel pu ţ in să fie amândoi fericiţi. El, Tonio Kröger, vu r ămâne omul care meditează, şi care filo-sofează pe ruinele nenorocirii sale. Va rămâne şi mai depar te omul care a fost şi va fi nefericit mereu, dar va iubi viaţa tot mai mu l t , ' cu cât ea va fi mai vitregă eu aspiraţ i i le sale idealiste. Timpul care se seurse-v repede, îl trezi din reveria aceasta uşoară când ceata excursionişt i ­lor sgoinotoşi se întorceau din nou spre casiiiou Toată valea răsuna de ţipetele şi urletele lor. lonio mai privi oda tă spre Inge, (lela balconul unde era aşezat şi o văzu rezemându-se fericită de bra ţu l lui I lans.

Mai ea serata pe care o începură aşa pe neaşteptate , a t rase toate tetele mai aris­tocrate din ţ inut . Toţi voiau să onoreze cu prezenţa lor balul organizat de excur­sionişti. Deşi începuse de curând, sunetele jazului răsunau frenetic, până la Tonio. Mu/ica uşoară îi anunţa acestuia de seara când dansase p r ima oară cu Inge cadri lul . Luciul acesta îi readuse la reali tate.

Pleacă spre sala de bal. Ascuns după o perdea urmăreş te jocul impetuos al lui Inge, devenită senzuala fuge şi gândirea sa capă t ă o conf i rmare mai repede decât se aştepta . In sfârşit începe cadri lul Cadr i lu l unde M' făcuse 'le râs Tonio a tâ tea ani în urmă. In ima Ini plânge. Sufletul lui plân­ge, lo luş e fericit sa poată u rmăr i jocul graţios al lui Inge. L u e : fete îi vine rău in mijlocul dansulu i . Cavaleru l nu mai are t imp să-i a ju te şi o lasă să-şi den sufletul pe podea. Tonio sare imediat din locul unde era ascuns şi o salvează. Fe­

t i ţa este fericită şi îi 'mulţumeşte. • a tâ t de fericit. •

Tonio pleacă imediat în camera Iui. 1

* Л doua zi, scrise amicei sale, Lisavel

fwanovna, d u p ă cum îi promisese : „Dragă Lisaveta, de aci din Arcadiad

unde vă voi în toa rce în curând , îţi scrii la tă deci o scrisoare, dar ea te va decep ţiona, căci a m in ten ţ ia să mă ţin numi in gcneral i lă ţ i . Şi aceas ta nu pentru d nu aşi avea ce să povestesc sau că n'a) li t ră i t câ teva evenimente ; la mine, ini rasul na ta l , u n d e au voit chiar să mă » resteze cineva,... da r toate acestea ţi I vor povesti eu la în toarcere .

„Iţi aduci aminte , Lisaveta, ea mă iu ineai oda tă burghez . M'ai numi t astfel îl tr'o zi când, an t r ena t de alte ţeluri ca îmi scăpaseră înainte , ţi-am mărturisiţi iubesc viaţa.

Ta tă l meu, ştii bine, era un tempet ment de Nord, reflexiv, profund, coreţ prin pu r i t an i sm şi încl inat spre melana lie ; în timp ce mama, de o origină em lică nede te iu i ina tă . e ia f rumoasă, sensu 'ă, naivă şi de o le jer i ta te impulsii i a r ă nici o îndoială , aceasta forma t melanj care conţ inea posibi l i tăţ i excepji nale, dar de asemenea .şi pericole oxcepţi nale Cel care eşi fu astfel : un burghl care se ră tăci in ar tă , un boem care ai nostalgia maniere lor bune şi un artist tu menia t de o conşt i inţă slabă. Căci eonsi inţa mea burgheză mă face să văd I toată ac t iv i ta tea art ist ică, în tot ceeaee e din comun, ceva suspect, ceva îndoelni ceeaee face să simt o mare plăcere pentţ tot ceeaee este simplu, naiv, pentru І cate este desbrăcat de geniu şi de raţiuni

„Sunt aşezat, după cum vezi, între don lumi şi nu mă găsesc la mine acasă ! nici u n a din ele. Vöi, art işt i lor, mă ni miji burghez şi burghezi i pe de altă par) sunt tenta ţ i să mă aresteze.

Admir pe aceia cari , pl ini de hotăra şi sânge rece, se aven tu rează pe drumi care duce la f rumuseţea demoniacă şi grai dioasă, dar nu îi invidiez de loc. Căci dat ceva este capabi l să facă d in t r 'un ora 1 tere un poet, este tocmai acest amor bni ghez pe care eu îl resimt pentru tot ( este omenesc, viu şi obişnuit . Toată cu i 'ura, fericirea, umorul , vin delà el, /răesc pr in el.

Ceeaee ain făcut până acum, nu esl mare lucru, ap roape nimic. Voi prodoj de acu tis înainte opere mai bune. scump prietenă, — aceasta este o promisiune-! care ţi-o fac. fn t imp ce scriu, sgomoti scurt al mări i urcă spre mine .şi eu îiichj ochii. Imi urune ochii în t r 'o lume care naşte, care cere să fie o rganiza tă şi să formă ; văd o mul ţ ime mişcătoare de U] bre omeneşti , cari îmi fac semne să \ să le caut şi să le desrobese ; umbre ti gice şi umbre ridicule şi altele care se de a m â n d o u ă felurile, — pe acestea tot le iubesc midi . D a r dragostea mea ei mai pu tern ică şi cea mai secretă apaiţii acelora cari au bucle blonde şi ochi a baştri . frunţi lor clare şi vioaie, celor i sunt fericiţi p lăcuţ i şi obişnuiţ i .

„Nu bajocori aceas tă dragoste, Lisavet căci este bună şi p roduct ivă . Şi mai «le e făcută din asp i ra ţ iun i dureroase, dinii vidie melancolică, dintr 'o puţ ina tean şi d in t r 'o foarte cu ra t ă fericire".

NUMA CAKTIANIi

(Edit. libr. Stock-Paris]

H P . ZI. VIU-Eli] .1 \ ! \ LINI I ". STIL BRE/.OIANL Nr. II