Universitatea "Valahia" Din tÂrgoviŞte

U N I V E R S I T A T E A " V A L A H I A " D I N T Â R G O V I Ş T E

FACULTATEA DE ŞTI INŢE JURIDICE, SOCIALE ŞI POLITICE

Specia l izarea: Administraţ ie Publ ică

TEMĂ DE CASĂ/ REFERAT

RĂSPUNDEREA ADMINISTRATIV PATRIMONIALA

DISCIPLINA: DREPT ADMINISTRATIVANUL I

SEMESTRUL II

COORDONATOR DE DISCIPLINĂ: STUDENT:

2009

U N I V E R S I T A T E A „ V A L A H I A ” D I N T Â R G O V I Ş T EFACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE, SOCIALE ŞI POLITICE

CUPRINS

Răspunderea administrativ patrimoniala 1

1.1.Fundamente constituţionale şi legale privind răspunderea administrativ patrimonială ……………………….……………………………………………… 2

1.2. Definire……………………………………………………………….. 5

1.3. Tipuri de acţiuni in angajarea răspunderii administrativ - patrimoniale 6

1.4. Autorităţile publice competente sa soluţioneze acţiunea privind răspunderea administrativ - patrimoniala ...............................................................

6

1.5. Natura prejudiciului a cărui reparaţie poate fi solicitata prin acţiunile privind răspunderea administrativ-patrimoniala a autorităţilor publice ..................

6

1.6. Forme ale răspunderii administrativ patrimoniale ................................ 7

1.7. Răspunderea patrimoniala exclusiva a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare …………………………………………………….

9

1.8 Răspunderea solidara a autorităţilor publice si a funcţionarilor pentru prejudicii produse prin acte administrative, tipice sau asimilate………………….

10

Bibliografie 13

2


Răspunderea administrativ patrimonială

1.1. Fundamente constituţionale si legale privind răspunderea

administrativ patrimonială

Principii constituţionale care se referă la răspunderea pentru daunele aduse

persoanelor fizice şi juridice de către stat, autorităţi publice sau funcţionari publici

sunt : statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare

săvârşite în procesele penale; autorităţile publice răspund patrimonial pentru

pagubele cauzate prin acte administrative sau prin nesoluţionarea în termenul legal a

unei cereri, cu posibilitatea introducerii în cauză a funcţionarului vinovat de încălcarea

legii; funcţionarul public împotriva căruia s-a formulat personal acţiunea în justiţie,

răspunde solidar cu autoritatea publică administrativă pentru pagubele produse în

condiţiile precizate.

Constituţia României cuprinde numeroase prevederi care constituie

fundamentul juridic al răspunderii administrativ-patrimoniale. Este suficient să

amintim dispoziţiile art. 21, potrivit cărora orice persoană se poate adresa justiţiei

pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, nici o lege

neputând îngrădi exercitarea acestui drept, şi ale art. 52, potrivit cărora persoana

vătămată într-un drept al său ori într-un interes de o autoritate publică, printr-un act

administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri este îndreptăţită

să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi

repararea pagubei. În acest din urmă articol, la alin. (3) se mai prevede că “statul

răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare”.

În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 504 din Codul de procedură penală, care

prevăd că orice persoană care a fost condamnată are dreptul la repararea de către stat a

pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a stabilit, prin hotărâre definitivă, că

nu a săvârşit fapta imputată ori că acea faptă nu există. Acelaşi drept îl are şi persoana

care a fost arestată, iar ulterior a fost scoasă de sub urmărire penală sau achitată

întrucât nu a săvârşit fapta, ori fapta nu există.

3


Potrivit art. 52 din Constituţie intitulat dreptul persoanei vătămate de o

autoritate publică: “Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim,

de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul

legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a

interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei”.1 Alin 2: “Condiţiile şi

limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică 2 ”.

Legea organică care reglementează această instituţie este Legea nr. 554/2004.

Se instituie astfel o nouă bază legală pentru instituţia răspunderii – administrativ -

patrimonială , după ce timp de 14 ani, angajarea răspunderii autorităţilor publice

pentru prejudiciile aduse prin acte administrative ilegale sau prin limitele serviciului

public prestat cetăţenilor, se făcea în baza unei legi preconstituţionale, pentru a cărei

aplicare se făcea raportare la textul Constituţiei, în sensul punerii de acord, a

constituţionalizării respectivelor instituţii.

Dată fiind raţiunea de a fi a edificiului constituţional, ca sursă directă sau

indirectă a tuturor prerogativelor de administraţie publică, legiuitorul organic are

misiunea de a dezvolta dispoziţiile fundamentale, dar numai în acord cu Legea

supremă.

Astfel, art.1 din Legea nr. 554/2004 dispune: “Orice persoană care se

consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate

publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei

cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru

anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea

pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public”3. Pentru

că am anunţat că această formă de răspundere se angajează şi pentru limitele

serviciului public, ca activitate organizată de stat sau de autorităţile publice,

evidenţiem prevederea deosebită cuprinsă în dispoziţiile art. 52 alin. 3 din Constituţie

potrivit căreia se consacră o formă specială a răspunderii administrativ-patrimoniale,

anume răspunderea patrimonială a statului, dar şi a magistratului care şi-a exercitat

1 Constituţia României publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.233 din 21 noiembrie 1991 modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/23.10.2003.2 Ibidem.3 Lege nr.554 din 2 decembrie 2004, Legea contenciosului administrative, publicată în M. Of. nr. 1154/07.12.2004.

4


funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, pentru prejudiciile cauzate prin erorile

judiciare.

1.2. Definire

În doctrina actuală, răspunderea administrativ - patrimonială a fost definită ca

reprezentând acea formă a răspunderii juridice care constă în obligarea statului sau,

după caz, a unităţilor administrativ-teritoriale la repararea pagubelor cauzate

particularilor printr-un act administrativ ilegal sau prin refuzul nejustificat al

administraţiei publice de a rezolva o cerere privitoare la un drept recunoscut de lege

sau la un interes legitim1.

Răspunderea administrativ-patrimonială reprezintă o forma de răspundere

specifică dreptului administrativ. Activitatea administraţiei, ca orice tip de activitate

umana, poate sa producă prejudicii particularilor. Problema este daca si in ce măsură

administraţia va răspunde pentru aceste prejudicii, iar daca răspunsul este afirmativ,

care este regimul juridic aplicabil acestei forme de răspundere.

Acestor probleme, s-au dat răspunsuri diferite. Iniţial, s-a susţinut teza lipsei de

răspundere, fundamentată pe principiul suveranităţii, potrivit căruia, propriu

suveranităţii este sa se impună tuturor si sa nu se poată pretinde nici un fel de

despăgubiri.

Actuala Constituţie conţine mai multe dispoziţii, din care o semnificaţie aparte

au articolele 21, 44, 52, 53 si 123 alin.(5).

Din toate aceste dispoziţii se desprinde concluzia ca actuala Constituţie recunoaşte

dreptul fundamental al cetăţeanului roman de a fi despăgubit pentru prejudiciile produse

prin actele administrative ale autorităţilor publice2.

1.3. Tipuri de acţiuni in angajarea răspunderii administrativ -

patrimoniale

1 Anton Trăilescu, Drept administrativ. Tratat elementar, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004, p. 367.

2 Antonie Iorgovan – “Tratat de drept administrativ”, vol I si II, ediţia 4, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002, p. 459.

5


Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ îngăduie exercitarea a trei

forme de acţiune1:

- o acţiune îndreptată numai împotriva autorităţii parate;

- o acţiune îndreptată exclusiv împotriva funcţionarului;

- o acţiune îndreptată concomitent împotriva autorităţii si funcţionarului.

1.4. Autorităţile publice competente sa soluţioneze acţiunea privind

răspunderea administrativ -patrimonială

Actuala Constituţie, ca si Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,

consacră soluţia capacitaţii exclusive a instanţelor judecătoreşti de a soluţiona litigiile de

această natură, fiind vorba despre tribunalele administrativ - fiscale, iar pana la

înfiinţarea acestora, de secţiile speciale de contencios administrativ si fiscal înfiinţate in

cadrul tribunalelor judeţene si al tribunalului Municipiului Bucureşti, al Curţilor de Apel

si al Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie.

1.5. Natura prejudiciului a cărui reparaţie poate fi solicitată prin acţiunile

privind răspunderea administrativ-patrimonială a autorităţilor publice

Din punctul de vedere al condiţiilor încălcate prin actul administrativ, tipic sau

asimilat, care produce prejudicii, ne raliem concepţiei potrivit căreia judecătorul de

contencios administrativ se poate pronunţa atât asupra legalităţii actului, cat si asupra

oportunităţii lui.

Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, in prezent abrogată, din

perspectiva naturii prejudiciului a venit cu o inovaţie care a avut ca efect

revoluţionarea materiei contenciosului administrativ in ansamblul său, fiind vorba

despre posibilitatea ca instanţa de judecată sa se poată pronunţa atât asupra prejudiciilor

de natura materială, cat si asupra prejudiciilor morale. Avem in vedere art.11 alin.(2),

care dispunea că “În cazul admiterii cererii, instanţa va hotărî si asupra daunelor

materiale si morale cerute“. Aceasta normă a fost menţinută prin art. 18 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004, care, intr-o formulare relativ asemănătoare, prevede că „În cazul

1 Antonie Iorgovan – “Tratat de drept administrative”, vol I si II, ediţia 4, Ed. All Beck, Bucuresti, 2002, p. 459.

6


admiterii cererii, instanţa va hotărî si asupra despăgubirilor pentru daunele materiale si

morale cauzate, daca reclamantul a solicitat acest lucru1“.

Prin art.52 alin.(3) din Constituţie se instituie o forma de răspundere

patrimonială specială a statului, pentru prejudiciile produse prin erori judiciare. In

forma iniţială a Constituţiei, se făcea referire doar la erorile judiciare in materie penala,

dar, in urma revizuirii, aceasta răspundere a fost extinsa la toate erorile judiciare, fără

excepţie.2 Aceasta răspundere nu înlătura răspunderea judecătorilor care au acţionat cu

rea-credinţa si grava neglijenta.

Răspunderea administrativ-patrimoniala este o răspundere cu caracter

autonom3, supusa unor reguli speciale, proprii, altele decât cele care sunt consacrate de

Codul civil si care guvernează regimul răspunderii particularilor.

1.6. Forme ale răspunderii administrative patrimoniale

Trebuie avute in vedere doua astfel de categorii de forme:

a) forme ale răspunderii administrativ patrimoniale prevăzute de lege, care au

deci o consacrare expresa in textele legale in vigoare, si avem in vedere Legea nr.

554/2004 si Constituţia.

b) forme ale răspunderii patrimoniale deduse in mod implicit din principiile

doctrinei si jurisprudenţei, precum si din unele soluţii legislative generale, fără a se

bucura insa de o reglementare cu caracter de lege-cadru.

Răspunderea administrativ-patrimoniala, din punctul de vedere al semnificaţiei

laturii subiective, poate fi de două feluri:

- o răspundere obiectiva, care intervine indiferent de vinovăţia autorităţii

publice chemata sa răspundă;

- o răspundere subiectiva, care este bazata pe culpa autorităţii publice

răspunzătoare.

1 Lege nr. 554 din 2 decembrie 2004, Legea contenciosului administrative, publicată în M.Of. nr. 1154/07.12.2004.2 Dana Apostol Tofan - Drept administrativ, vol. I,Ed. All Beck Bucuresti 2003. p. 259.3 Ilie Iovănaş – Consideraţii teoretice cu privire la răspunderea administrativă, Teza de doctorat, Cluj Napoca.

7


Identificam următoarele forme ale răspunderii administrativ-patrimoniale4:

A)Forme de răspundere obiectiva

Acestea, la rândul lor, pot îmbrăca două modalităţi de concretizare:

1) Răspunderea patrimoniala exclusive a statului pentru prejudiciile cauzate

prin erorile judiciare;

2) Răspunderea patrimoniala exclusiva a autorităţilor administraţiei publice

pentru limitele serviciului public.

B)Forme ale răspunderii bazate pe culpa

Intra in aceasta categorie răspunderea patrimoniala solidara a autorităţilor

publice si a funcţionarului pentru pagubele materiale sau morale cauzate prin acte

administrative tipice sau asimilate, inclusiv prin contracte administrative. Am inclus,

in aceasta forma de răspundere, si pe cea pentru prejudiciile produse prin contracte

administrative, dat fiind faptul ca prin articolul 2 alin. (1) litera c, teza a doua, din

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, sunt asimilate, actelor

administrative, in sensul legii respective, si contractele încheiate de autorităţile publice

care au ca obiect punerea in valoare a bunurilor proprietate publica, executarea

lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice sau achiziţiile publice.

Unele dintre aceste forme ale răspunderii patrimoniale au o consacrare legala,

altele nu au încă o consacrare legala expresa, fiind deduse mai mult din spiritul

reglementarilor completate cu principiile care trebuie sa cârmuiască administraţia

publica intr-un stat de drept.

1.7. Răspunderea patrimonială exclusivă a statului pentru prejudiciile

cauzate prin erorile judiciare

Statul are o răspundere patrimonială exclusivă pentru prejudiciile cauzate prin

erorile judiciare. Ceea ce caracterizează răspunderea juridică a statului este faptul că

4 Antonie Iorgovan – “Tratat de drept administrative”, vol I si II, ediţia 4, Ed. All Beck, Bucuresti, 2002, p.p. 461,462.

.

8


nu este o răspundere “pentru culpă”. Pentru a se stabili răspunderea patrimonială a

statului nu trebuie să se constate, în prealabil, culpa cuiva.

Situaţia şi procedura sunt identice şi în cazul în care o persoană fizică sau

juridică a suferit unele pagube materiale prin aplicarea unei legi pe care Curtea

Constituţională a declarat-o neconstituţională. Persoana în cauză are dreptul să ceară

instanţelor de judecată obligarea statului la repararea pagubelor suferite pe perioada de

la intrarea în vigoare a legii şi până la încetarea aplicării acesteia, fără a fi nevoie să se

constate şi culpa cuiva1.

Trebuie precizat faptul că prin recenta revizuire a textului constituţional al art.

48 alin.(3) se prevede, pe de o parte că răspunderea statului intervine în toate cazurile

când prin erorile judiciare s-au produs prejudicii nu numai în cauzele penale, iar pe de

altă parte se prevede că răspunderea statului nu înlătură, în condiţiile legii, răspunderea

magistraţilor care şi-au exercitat funcţiile cu rea - credinţă sau cu gravă neglijenţă”.

Legislaţia românească nu defineşte noţiunile de „rea credinţă” şi „gravă

neglijenţă”.

În consecinţă, în situaţia altor procese decât cele penale dreptul persoanei

vătămate la repararea prejudiciilor cauzate prin erorile judiciare săvârşite şi acţiunea în

regres a statului sunt condiţionate de existenţa, în prealabil, a unei hotărâri definitive

prin care să se stabilească, în condiţiile legii, răspunderea penală sau disciplinară a

magistratului.

În cazul erorilor judiciare săvârşite în procesele penale legea nu condiţionează

printr-o prevedere expresă dreptul persoanei vătămate la acţiunea în repararea pagubei

şi nici exercitarea acţiunii în regres a statului de existenţa, în prealabil, a unei hotărâri

judecătoreşti definitive prin care s-a stabilit răspunderea penală sau disciplinară a

magistratului.

Legislaţia românească stabileşte în art. 504 din Codul de procedură penală că

„persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a

1 Mircea Preda, Drept administrativ. Partea generală, ediţia a III-a, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2004, p. 283.

9


pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunţat o hotărâre definitivă de

achitare1”.

În continuare, la art. 506 se prevede că „ pentru obţinerea reparării pagubei,

persoana îndreptăţită se poate adresa tribunalului în a cărui circumscripţie domiciliază,

chemând în judecată civilă statul, care este citat prin Ministerul Finanţelor Publice 2”.

Acţiunea în regres a statului este reglementată de dispoziţiile art. 507 din

Codul de procedură penală, potrivit cărora - „În cazul în care repararea pagubei a fost

acordată potrivit art. 506, cât şi în situaţia în care statul român a fost condamnat de

către o instanţă internaţională, acţiunea în regres împotriva aceluia care, cu rea-

credinţă sau din gravă neglijenţă, a provocat situaţia generatoare de daune, este

obligatorie3.”

Acest articol de lege a fost recent modificat prin Legea nr. 356/2006, dreptul

statului de a se îndrepta împotriva aceluia care cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă

a provocat situaţia generatoare de daune, transformându-se în obligaţie, în situaţia

reparaţiilor acordate potrivit art. 506 Cod procedură penală, cât şi în situaţia în care

statul român a fost condamnat de o instanţă internaţională.

1.8.Raspunderea solidara a autorităţilor publice si a funcţionarilor pentru

prejudicii produse prin acte administrative, tipice sau asimilate

Răspunderea patrimonială a autorităţilor administraţiei publice apare ca o

consecinţă logică a raporturilor de drept public ce există între autorităţile administraţiei

publice (care sunt create pentru a funcţiona normal, legal ) şi cetăţeni ( care atunci

când sunt vătămaţi printr-o activitate administrativă anormală, nelegală, pot pretinde

anularea actelor nelegale şi repararea pagubelor).

Răspunderea autorităţilor administraţiei publice este cu precădere o răspundere

primară, directă, nemijlocită, nefiind absolut necesară identificarea funcţionarului care

a săvârşit greşeala deoarece condiţiile generale care atrag răspunderea sunt existenţa

abaterii şi culpa autorităţii administraţiei publice , chiar şi atunci când cauza săvârşirii

1 Codul procedură penală al Romaniei republicat în Monitorul Oficial al Romaniei nr. 78 din 30.04 1997.2 Ibidem.3 Ibidem.

10


ei rămâne necunoscută 4 . În concepţia autorilor de drept civil, răspunderea directă şi

nemijlocită o are prepusul şi numai în anumite condiţii comitentul.

Aceasta forma de răspundere are nu doar o recunoaştere legala expresa, ci si un

regim juridic dezvoltat, o lege-cadru, fiind vorba despre Legea nr. 554/2004.

Din conţinutul acestei reglementari, raportat la Constituţie, desprindem câteva

principii care guvernează regimul acestei forme de răspundere :

1) Legea condiţionează acţiunea in prejudicii de acţiunea in anulare a actului ori

in obligarea la emiterea unui act administrativ, in cazul actului administrativ asimilat..

2) Instanţele competente sa se pronunţe asupra despăgubirilor solicitate sunt

aceleaşi care se pronunţa si asupra ilegalităţii actului administrativ, tipic sau asimilat,

adică instanţele de contencios administrativ.

3) Aceasta forma de răspundere este atrasa doar de actele administrative tipice

sau asimilate, ilegale ale autorităţilor publice.

4) O alta regula pe care o instituie Legea nr. 554/2004 este posibilitatea ca

acţiunea sa poată fi formulata si personal împotriva funcţionarului care a elaborat actul

sau care se face vinovat de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv

sau interes legitim.

In prezent, si Legea nr. 188/1999 conţine reglementari referitoare la răspunderea

funcţionarului public. Constatam ca, in forma actuala, Legea nr. 188/1999 consacra

principiul solidarităţii dintre funcţionar si autoritatea sau instituţia publica.

Constatam ca răspunderea funcţionarului public intervine numai daca acesta a

acţionat ilegal. In cazul in care a acţionat legal, chiar daca a comis anumite prejudicii, el

nu mai este răspunzător.

In ceea ce priveşte condiţiile intervenţiei aceste forme de răspundere, trebuie sa

facem distincţie intre doua categorii de condiţii:

a) Condiţii generale, de admitere a unei acţiuni in contencios administrativ, care

sunt prevăzute de Legea nr. 554/2004.

b) Ccondiţii speciale, care privesc admisibilitatea unei astfel de acţiuni când

obiectul ei este reprezentat de cererea de acordare de despăgubiri materiale sau morale:

4 Ioan Alexandru, Drept administrativ, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005, p. 458)

11


1. Condiţia ca actul atacat, tipic sau asimilat, sa fie ilegal (sau a refuzului

nejustificat de a satisface o cerere privitoare la un drept). Acţiunea în justiţie împotriva

administraţiei publice nu este posibilă decât pentru un act reclamat a fi ilegal, instanţa

judecătorească fiind singura în măsură să confirme sau nu această presupunere.

Totodată, acţiunea pentru repararea materială ori morală a unui prejudiciu nu este

posibilă decât în situaţia în care paguba respectivă se dovedeşte în instanţă că a fost

creată în aceste împrejurări. Nu poate fi stabilită răspunderea administrativ–

patrimonială în condiţiile în care prejudiciul a fost cauzat printr-un act administrativ

exceptat de la procedura contenciosului administrativ .

2. Condiţia ca actul atacat sa fi cauzat prejudicii materiale si morale. În cazul

admiterii plângerii, instanţa va dispune şi în legătură cu daunele materiale şi morale

solicitate .

3. Condiţia privind legătura de cauzalitate dintre actul administrativ ilegal si

prejudiciu. Cercetarea şi analiza legăturii cauzale reprezintă o operaţie pe care o

întreprinde instanţa de judecată care are obligaţia să constate dacă, obiectiv, actul

administrativ ilicit a favorizat producerea prejudiciului reclamat . Totodată, nu orice

ilegalitate a actului produce prejudicii. Ilegalitatea actului administrativ trebuie sa fie

constatată de instanţa de judecata, in baza Legii contenciosului administrativ;

4. condiţia privind culpa autorităţii publice.

Aceleaşi condiţii trebuie îndeplinite si in cazul in care răspunderea autorităţii

publice intervine pentru prejudiciile cauzate in baza unor contracte administrative.

BIBLIOGRAFIE

I. Tratate, monografii, cursuri universitare si alte lucrări de specialitate

12


1.Anton Trăilescu, Drept administrativ. Tratat elementar, Ed. All Beck,

Bucureşti, 2004.

2.Antonie Iorgovan – “Tratat de drept administrativ”, vol. I si II, ediţia 4,

Ed. All Beck, Bucureşti, 2002 .

3.Dana Apostol Tofan - Drept administrativ, vol. I, Ed. All Beck, Bucureşti

2003.

4.Ilie Iovănaş – Consideraţii teoretice cu privire la răspunderea

administrativă, Teza de doctorat, Cluj Napoca.

5. Mircea Preda, Drept administrativ. Partea generală, ediţia a III-a, Ed.

Lumina Lex, Bucureşti, 2004.

6. Ioan Alexandru, Drept administrativ, Editura Lumina Lex, Bucureşti,

2005

II. Acte normative

1.Constituţia României (M. Of. al Rom. , Partea I, nr. 233 din 21 noiembrie

1991) modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/23.10.2003 (M. Of. al

Rom., Part.I, nr. 669 din 22 septembrie 2003).

3.Codul procedură penală al României republicat (M. Of. al Rom., Part.I,

nr. 78 din 30.04 1997).

4.LEGE Nr. 188 din 8 decembrie 1999, republicată privind Statutul

funcţionarilor publici (M. Of. al Rom., Partea I, nr. 251 din 22 martie 2004)

2.Lege nr. 554 din 2 decembrie 2004 - Legea contenciosului administrative

( M. Of. al Rom., Partea I, nr. 1154 din 07.12.2004).

13

Universitatea "Valahia" Din tÂrgoviŞte

Documents

Transcript of Universitatea "Valahia" Din tÂrgoviŞte