Universitatea Transilvania din Braov EWSLETTERold.unitbv.ro/Portals/0/Newsletter/Newsletter...

4
NEWSLETTER ÎNCREDERE ŞI EXCELENŢĂ Nr. 22 Februarie 2014 În perioada 15-18 ianuarie 2014, la Graz (Austria) a avut loc cea de a 4–a Conferință Central Europeană privind Biomasa, grupând invitați prestigioşi din domeniu la nivel european şi internațional. În cadrul evenimentului s-au discutat probleme de actualitate privind politicile, strategiile, tehnologiile disponibile şi tehnologiile de viitor legate de producerea de energie din biomasă. Tot în cadrul evenimentului s-au organizat excursii pe teren tematice, care au oferit participanţilor posibilitatea de a vedea la fața locului noile cuceriri şi dezvoltări tehnologice în domeniul producerii de energie din biomasă. Evenimentul a fost însoțit şi de un târg de tehnică şi tehnologie în domeniu. Cu ocazia aceluiaşi eveniment, a avut loc şi o întâlnire de lucru din cadrul proiectului FOROPA, la care s-a urmărit obținerea de feedback de la actori relevanți în domeniu privind dezvoltarea unor proiecte pilot comune între partenerii proiectului, care vor viza creşterea eficienței în domeniul biomasei forestiere. Partenerul român, Universitatea Transilvania din Braşov, a fost reprezentat la conferință de şef lucr.dr.ing. Stelian Alexandru Borz de la Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere, responsabilul proiectului pe plan local. Mai multe informaţii de actualitate privind desfăşurarea evenimentului pot fi găsite la http://www.foropa.eu/index.php/project/news-articles/67-4th-central- european-biomass-conference-in-austria. Proiectul FOROPA este finanţat de Programul SEE – Transnational Cooperation Programme şi Uniunea Europeană. Şef lucr.dr.ing. Stelian Alexandru Borz La ce folosete instituia universitii dac nu deschide drumul spre o societate a înelepciunii? (Paolo Blasi) Nu zidurile fac o coal, ci spiritul care domnete într-însa. (Regele Ferdinand I) Universitatea Transilvania din Braov PROIECTUL FOROPA ȘI A 4-A CONFERINȚĂ CENTRAL EUROPEANĂ PRIVIND BIOMASA Laboratorul de creativitate al Universităţii Transilvania este un veritabil catalizator al dezvoltării și oferirii de sisteme hard şi soft, care pot fi folosite atât în domeniul educațional cât și în cel al cercetării. Anul acesta vine cu numeroase contribuţii ale mediului industrial în vederea integrării CVTC în noile direcţii şi tehnologii în educaţie şi cercetare. În cadrul colaborării cu firma STEINEL din Germania şi datorită mai ales suportului continuu acordat de dr.ing Victor Hoffmann, manager Steinel Romania, a fost semnat un „Acord de sponsorizare” în valoare de 42.000 euro. În baza acestui acord şi în urma unui proces intensiv de negociere a fost selectată societatea American Optical Instruments (www.oai- instruments.com), care a demarat construirea unui simulator solar unic cu LED-uri pentru Laboratorul de Creativitate. Acest simulator special va permite CVTC angajarea în noi domenii de cercetare, în special cel fotovoltaic, dar nu numai, şi va contribui la o mai bună pregătire a studenţilor masteranzi şi a doctoranzilor. Perseverând în ideea de a oferi „Metode şi tehnologii multidisciplinare în învăţământul ingineresc”, CVTC a demarat colaborarea cu INTEL, care a dotat Laboratorul de Creativitate cu noi sisteme Intel GALILEO compatibile ARDUINO. Ne mândrim să fim printre universităţile de top din lume dotate cu sisteme educaţionale GALILEO cu puternice procesoare Intel Quark X1000 SoC. Din gama premium de produse Agilent Technologies, CVTC a reuşit să obţină pentru Universitatea Transilvania o licenţă academică pentru ultima versiune de soft Agilent-VEE Pro. Astfel studenţii pot dezvolta programe utilizând softuri performate şi pot compara şi decide ei înşişi care dintre produsele disponibile - VEE Pro sau LabVIEW oferit de National Instruments (licenţă de campus) - corespunde mai bine cerinţelor lor. Prof.univ.dr.ing. Cornel Samoilă Prof.univ.dr.fiz. Doru Ursuţiu CENTRUL DE VALORIFICARE ŞI TRANSFER DE COMPETENŢĂ – CVTC LABORATORUL DE CREATIVITATE AL UNIVERSITĂȚII PROIECTUL FOROPA ȘI CONFERINȚA EUROPEANĂ PRIVIND BIOMASA SOCIETATEA DE ȘTIINȚE MATEMATICE DIN ROMÂNIA CONCURS ECG AL STUDENȚILOR MEDICINIȘTI EXAMEN CU O ALTFEL DE EVALUARE MOZAIC SONOR TRUPA CONEXIUNI SERILE FACULTĂȚII DE LITERE ALUMNI DE SUCCES PROFESORI CU CARE NE MÂNDRIM LABORATORUL DE CREATIVITATE AL UNIVERSITĂȚII

Transcript of Universitatea Transilvania din Braov EWSLETTERold.unitbv.ro/Portals/0/Newsletter/Newsletter...

Page 1: Universitatea Transilvania din Braov EWSLETTERold.unitbv.ro/Portals/0/Newsletter/Newsletter Februarie 2014 v2.pdf · premii ghiduri de ECG şi cărţi de specialitate. La eveniment

NEWSLETTER

ÎNCREDERE ŞI EXCELENŢĂ

Nr. 22Februarie

2014

În perioada 15-18 ianuarie 2014, la Graz (Austria) a avut loc cea de a 4–a Conferință Central Europeană privind Biomasa, grupând invitați prestigioşi din domeniu la nivel european şi internațional. În cadrul evenimentului s-au discutat probleme de actualitate privind politicile, strategiile, tehnologiile disponibile şi tehnologiile de viitor legate de producerea de energie din biomasă. Tot în cadrul evenimentului s-au organizat excursii pe teren tematice, care au oferit participanţilor posibilitatea de a vedea la fața locului noile cuceriri şi dezvoltări tehnologice în domeniul producerii de energie din biomasă. Evenimentul a fost însoțit şi de un târg de tehnică şi tehnologie în domeniu.

Cu ocazia aceluiaşi eveniment, a avut loc şi o întâlnire de lucru din cadrul proiectului FOROPA, la care s-a urmărit obținerea de feedback de la actori relevanți în domeniu privind dezvoltarea unor proiecte pilot comune între partenerii proiectului, care vor viza creşterea eficienței în domeniul biomasei forestiere. Partenerul român, Universitatea Transilvania din Braşov, a fost reprezentat la conferință de şef lucr.dr.ing. Stelian Alexandru Borz de la Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere, responsabilul proiectului pe plan local.

Mai multe informaţii de actualitate privind desfăşurarea evenimentului pot fi găsite la http://www.foropa.eu/index.php/project/news-articles/67-4th-central-european-biomass-conference-in-austria.

Proiectul FOROPA este finanţat de Programul SEE – Transnational Cooperation Programme şi Uniunea Europeană.

Şef lucr.dr.ing. Stelian Alexandru Borz

La ce folose�te institu�ia universit��ii dac� nu deschide drumul spre o societate a în�elepciunii?

(Paolo Blasi)Nu zidurile fac o �coal�, ci spiritul care domne�te într-însa.

(Regele Ferdinand I)

Universitatea Transilvania din Bra�ovPROIECTUL FOROPA ȘI A 4-A

CONFERINȚĂ CENTRAL EUROPEANĂ PRIVIND BIOMASA

Laboratorul de creativitate al Universităţii Transilvania este un veritabil catalizator al dezvoltării și oferirii de sisteme hard şi soft, care pot fi folosite atât în

domeniul educațional cât și în cel al cercetării. Anul acesta vine cu numeroase contribuţii ale mediului industrial în vederea integrării CVTC în noile direcţii şi

tehnologii în educaţie şi cercetare.În cadrul colaborării cu firma STEINEL din Germania şi datorită mai ales

suportului continuu acordat de dr.ing Victor Hoffmann, manager Steinel Romania, a fost semnat un „Acord de sponsorizare” în valoare de 42.000

euro. În baza acestui acord şi în urma unui proces intensiv de negociere a fost selectată societatea American Optical Instruments (www.oai-

instruments.com), care a demarat construirea unui simulator solar unic cu LED-uri pentru Laboratorul de Creativitate. Acest simulator

special va permite CVTC angajarea în noi domenii de cercetare, în special cel fotovoltaic, dar nu numai, şi va contribui la o mai bună

pregătire a studenţilor masteranzi şi a doctoranzilor.Perseverând în ideea de a oferi „Metode şi

tehnologii multidisciplinare în învăţământul ingineresc”, CVTC a demarat colaborarea cu INTEL, care a dotat

Laboratorul de Creativitate cu noi sisteme Intel GALILEO compatibile ARDUINO. Ne mândrim să fim printre

universităţile de top din lume dotate cu sisteme educaţionale GALILEO cu puternice procesoare

Intel Quark X1000 SoC. Din gama premium de produse Agilent

Technologies, CVTC a reuşit să obţină pentru Universitatea Transilvania o licenţă academică pentru ultima versiune de soft Agilent-VEE Pro. Astfel studenţii pot dezvolta programe utilizând softuri performate şi pot compara şi decide ei înşişi care dintre produsele disponibile - VEE Pro sau LabVIEW oferit de National Instruments (licenţă de campus) - corespunde mai bine cerinţelor lor.

Prof.univ.dr.ing. Cornel SamoilăProf.univ.dr.fiz. Doru Ursuţiu

CENTRUL DE VALORIFICARE ŞI TRANSFER DE COMPETENŢĂ – CVTC

LABORATORUL DE CREATIVITATE AL UNIVERSITĂȚII

PROIECTUL FOROPA ȘI CONFERINȚA EUROPEANĂ PRIVIND BIOMASA

SOCIETATEA DE ȘTIINȚE MATEMATICE DIN ROMÂNIA

CONCURS ECG AL STUDENȚILOR MEDICINIȘTI

EXAMEN CU O ALTFEL DE EVALUAREMOZAIC SONOR

TRUPA CONEXIUNISERILE FACULTĂȚII DE LITERE

ALUMNI DE SUCCES

PROFESORI CU CARE NE MÂNDRIM

LABORATORUL DE CREATIVITATE AL UNIVERSITĂȚII

Page 2: Universitatea Transilvania din Braov EWSLETTERold.unitbv.ro/Portals/0/Newsletter/Newsletter Februarie 2014 v2.pdf · premii ghiduri de ECG şi cărţi de specialitate. La eveniment

ÎNCREDERE ŞI EXCELENŢĂ

CONCURS INEDIT PENTRU STUDENȚII FACULTĂȚII DE MEDICINĂ

În data de 10 ianuarie 2014, la Aula Sergiu T. Chiriacescu s-a desfăşurat primul concurs de interpretare a electrocardiogramei pentru studenţi, organizat de conf.univ.dr. Elena Bobescu .

Scopul acestui eveniment a fost evaluarea aptitudinii studenţilor Facultăţii de Medicină a Universităţii Transilvania de a interpreta trasee electrocardiografice, aplicând cunoştinţele teoretice acumulate. Studenţii au avut de interpretat 10 electrocardiograme cu diferite anomalii: tulburări de ritm, de repolarizare, de conducere etc., răspunsurile exacte urmând să fie alese dintr-o grilă. Manifestarea a reunit 130 de studenţi din anul IV, programul de studii Medicină generală. Rezultatele obţinute au fost mai mult decât satisfăcătoare, având în vedere dificultatea traseelor ECG propuse. Premiul I a fost acordat unui număr de 13 studenţi : Cătălina Azoţiei, Bianca Simona Baum, Doina Cernei, Romina Furdui, Andreea Iacob, Andrei Ştefan Ichim, Ioana Ionaşcu, Doiniţă Jugaru, Anca Teodora Lascu, Tabita Sonia Onaciu, Camelia Georgiana Ormindean, Ana-Maria Soare, Eduard Stamate. Câştigătorii concursului au primit drept

premii ghiduri de ECG şi cărţi de specialitate. La eveniment au asistat, alături de conf.univ.dr. Elena Bobescu, câţiva dintre medicii rezidenţi din cadrul Serviciului de cardiologie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov: dr. Evelina Enăşcuţ, dr. Simona Marin, dr.

Mohamed Jeridi, dr. Lilia Mahjoub şi studentul Alexandru Covaciu, anul III Medicină generală. Acest concurs inedit le-a oferit studenţilor posibilitatea de a-şi demonstra aptitudinile într-un mediu competitiv. A fost o iniţiativă reuşită, apreciată deopotrivă de studenţi şi de tinerii medici participanţi, care merită reînnoită anual.

CONCURS DE INTERPRETARE

A ELECTROCARDIOGRAMEI

Înclinația spre studiul matematicii este o calitate recunoscută a națiunii române. Nu întâmplător, România a organizat în 1959 prima Olimpiadă Internațională de Matematică (OIM). Nu întâmplător, echipa matematicienilor olimpici români obține an de an poziții fruntașe, iar Ciprian Manolescu, matematician de talie mondială, este singurul care a obținut punctajul maxim la 3 ediții consecutive (1995-1997) ale OIM. Performanțele tradiționalului învățământ matematic românesc se datorează în bună măsură Societății de Științe Matematice din România (SSMR). Societatea a fost înființată prin decret regal în anul 1910, sub denumirea de Societatea Gazeta Matematică, cu scopul promovării și răspândirii cunoștințelor matematice mai ales în rândul tinerilor, îndrumării și sprijinirii cercetărilor originale. Anul Centenarului SSMR, 2010, a fost declarat Anul matematicii în școala românească. Societatea este afiliată la The European Mathematical Society și Mathematical Society of South Eastern Europe. Principalele publicații ale SSMR sunt: Bulletin Mathématique (revistă ISI), Gazeta Matematică Seria A şi B și Romanian Mathematical Competitions. Filiala Brașov a SSMR, are personalitate juridică din anul 2006, este o organizație județeană puternică și activă, dedicată promovării educației matematice braşovene. SSMR Braşov, cu sediul în clădirea recent renovată a Facultății de Matematică și Informatică a Universității Transilvania, numără peste 190 de membri, dintre care 43 din învățământul superior. Filiala a contribuit la organizarea Olimpiadei Naționale de Matematică (2013) și a The Seventh Congress of Romanian Mathematicians - Secțiunea History and Philosophy of Mathematics (2011) şi organizează anual Concursul Național de Matematică Laurențiu Duican (din 1992), simpozionul internațional Educația matematică în contextul european actual (din 2010), programul de pregătire a elevilor Performanța în matematica de gimnaziu și liceu (din 2010), cercul profesoral Gazeta Matematică (din 2003), conferința Idei Matematice (din 2007), concursul pentru elevi Să cunoaștem Gazeta Matematică (din 2008) ș.a.

Activitățile curente ale filialei sunt vizibile la: http://www.unitbv.ro/fmi/SSMR.aspx.

UNIVERSITATEA IMPLICATĂ ÎN ACTIVITATEA SSMR BRAŞOV

SOCIETATEA DE ȘTIINȚE MATEMATICE DIN ROMÂNIA

Studenţii programului de studiu Asistenţă Socială din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Comunicare au prezentat în data de 15 ianuarie 2014 proiectele realizate în colaborare cu diverse instituţii publice şi private din judeţul Braşov, furnizoare de servicii sociale pentru persoanele cu dizabilităţi.

Programele au reprezentat partea aplicativă a proiectelor concepute de studenţi la disciplina Asistenţa persoanelor cu dizabilităţi, desfăşurate pe tot parcursul orelor din semestrului I. Obiectivele proiectelor au vizat: dezvoltarea abilităţilor de relaţionare, colaborarea cu persoane cu dizabilităţi în activităţi de terapie ocupaţională, informarea şi sensibilizarea comunităţii cu privire la serviciile pentru aceştia, abilităţile şi resursele lor extraordinare, susţinerea activităţilor în organizaţie. Pentru atingerea obiectivelor şi implementarea programelor, studenţii au lucrat în echipe: participând la activităţile instituţiilor colaboratoare, realizând împreună cu beneficiarii obiecte decorative de Crăciun, felicitări şi sprijinindu-i în organizarea de scenete.

Cu ocazia Zilei internaţionale a persoanelor cu dizabilităţi, în corpul T al Universităţii, a fost vernisată expoziţia obiectelor realizate şi au fost prezentate instituţiile care oferă servicii sociale persoanelor cu dizabilităţi - o binevenită campanie de informare şi sensibilizare.

Programul în instituţii s-a finalizat cu un eveniment de tip serbare sau ieşire în oraş, oferind persoanelor cu dizabilităţi posibilitatea de a socializa cu studenţii.

Prin proiectele lor, viitorii asistenţi sociali au adus o contribuţie importantă serviciilor sociale şi comunităţii, au învăţat de la persoanele cu dizabilităţi cum să-şi dezvolte răbdarea, meticulozitatea, perseverenţa, cum să-şi valorifice creativitatea prin realizarea de obiecte frumoase; interacţionând cu persoanele cu dizabilităţi, mulţi dintre studenţi şi-au schimbat mentalitatea, s-au eliberat de prejudecăţi, au înţeles nevoile, dar şi resursele şi abilităţile oamenilor cu care lucrează.

PROIECTELE COMUNITARE ALE STUDENŢILOR DE LA ASISTENŢĂ SOCIALĂ

EXAMEN CU O ALTFEL DE EVALUARE

Conf.univ.dr. Elena Bobescu

Asistent univ. Oana Ion

Conf.univ.dr. Eugen PăltăneaPreședinte al Filialei Brașov a SSMR

Page 3: Universitatea Transilvania din Braov EWSLETTERold.unitbv.ro/Portals/0/Newsletter/Newsletter Februarie 2014 v2.pdf · premii ghiduri de ECG şi cărţi de specialitate. La eveniment

ÎNCREDERE ŞI EXCELENŢĂ

În seara zilei de 16 ianuarie 2014, la Muzeul Casa Mureşenilor, în parteneriat cu Facultatea de Muzică a Universităţii Transilvania din Braşov, s-a desfăşurat primul recital al studenţilor care studiază canto la clasa renumitei soprane a Operei Braşov,

Cristina Radu. Deopotrivă mentor şi profesor, cântăreţ şi om de cultură, Cristina Radu este cea care încearcă să plaseze studenţii în ipostaza privilegiată de a fi pe scenă de a-şi împărtăşi emoţiile într-un program intitulat „Mozaic sonor”.

Printre tinerii artişti lirici prezenți în concert îi enumerăm pe Daniela Valerica Munteanu (soprană, studentă în anul I), Valentina Popa (soprană, studentă în anul I), Ana Maria Lazăr (soprană, studentă în anul III), Angela Giba (soprană, studentă în anul III), Gabriella Ieşan (mezzosoprană, studentă la ciclul de master) şi Emil Dumbravă (tenor, student la ciclul de master). Ei au fost acompaniaţi la pian de Ambrus Sandor Jozsef.

Am avut astfel plăcerea să prezint un program care a refăcut un traseu special în istoria muzicii, de la G.F. Händel, G.B. Pergolesi, T. Giordani, J. Haydn şi W.A. Mozart la G. Rossini, J. Massenet, M. Reger, G. Grigoriu şi T. Brediceanu .

Muzicolog conf.univ.dr. Petruţa Măniuţ Coroiu

RECITALUL TINERILOR ARTIȘTI LIRICI DIN CLASA DE CANTO

A CRISTINEI RADU

De trei decenii, pentru trupa Conexiuni Brașovul reprezintă LOCUL, iar pentru orașul Brașov Conexiuni reprezintă ROCK-ul. Născută în mediul studențesc, formația este azi un nume respectat și recunoscut la nivel naţional. Grupul a luat ființă în anul 1983 la Brașov, la inițiativa a trei studenți: Marcel Boca, Florian Stoica și Victor Lenghel, și a avut debutul la Casa de Cultură a Studenților. Anii '80 pot fi definiţi ca o căutare a identității muzicale. Trupa cântă în special în concerte, gale și manifestări studențești, remarcându-se prin vocea inconfundabilă a lui Florian, refrene fredonabile şi texte de largă rezonanță, rock cantabil. Încununați cu premiul I la Interpretare și cu diploma obținută de Florian Stoica pentru Cel Mai Bun Solist Rock la festivalul „Constelații Rock '85” de la Râmnicu-Vâlcea, Conexiuni imprimă la Radiodifuziunea Română piesele „Fosta iubire” și „Învins pentru o clipă”. Trupa e premiată și la Festivalul Artei și Creației Studențești de la Brașov, iar Florian Stoica este desemnat „Cel mai bun solist al Galelor”. În mai 1987 are loc concertul de adio al formației (alături de Compact

şi de Dida Drăgan). Ramiro se stabilește în Germania, Boca şi Stoica termină facultatea şi se prezintă la posturi în alte orașe.

După apariţiile sporadice din perioada '88-'89, la inițiativa lui Victor Lenghel grupul se reface în 1990. Alături de Holograf, Conexiuni cântă în deschiderea concertului Scorpions, iar în 2003 în deschiderea concertului Europe de la Brașov. Concertul aniversar „30 Conexiuni” desfășurat în 5 ianuarie 2014 a reunit pe scena Sălii Patria doisprezece dintre membrii componențelor mai vechi sau mai noi ale trupei. Între aceștia s-au regăsit și doi dintre actualii studenți ai Universității Transilvania: Bogdan Apușcășiței (Facultatea de Muzică) și Cătălin Dobre (Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei).

Prin activitatea constantă din ultimele trei decenii, Conexiuni reprezintă un etalon demn de urmat pentru orice artist brașovean.

Lector univ.dr. Florin Nechita

Seria de evenimente organizate de Facultatea de Litere a fost inaugurată anul acesta prin lansarea

celui mai recent volum de poezie semnat de regretatul Alexandru Mușina, Dactăr Nicu and his skyzoid

band.

Lansarea a avut loc în data de 16 ianuarie, la librăria Șt. O. Iosif, în prezența lui Andrei Bodiu,

moderatorul întâlnirii, Romulus Bucur, Caius Dobrescu și Adrian Lăcătuș. În descrierea poemelor reunite în

acest volum, au fost invocate elementele prin care Dactăr Nicu… se înscrie în universul tematic deschis de

volumele anterioare, fiind totodată punctate notele particulare pe care le înregistrează în volumul de față

viziunea poetică a lui Alexandru Mușina.

Romulus Bucur ilustrează continuitatea tematică prin câteva comparații convingătoare între poezii

din cicluri diferite, aducând drept exemplu constanța lui Mușina în valorificarea perspectivei satirice, care îi

traversează întregul parcurs literar.

Adrian Lăcătuș identifică în acest volum postum un nou exponent al democratizării relației cu cititorului, oferind ca argumente adresarea

originală practicată de Alexandru Mușina și apelul la referințe accesibile, extrase de multe ori din cultura populară.

Ultima intervenție îi aparține lui Caius Dobrescu, care pledează pentru tratarea volumului în termenii unei experiențe personale transpuse nu

atât într-un mod definitiv și testamentar, care ar predispune-o la tezaurizare, cât ca fază a unui proiect literar care ar fi suferit, cu siguranță, prelungiri

notabile.

Evenimentul s-a încheiat prin anunțarea concursului de debut în poezie „Alexandru Mușina”, al cărui câștigător va beneficia de publicarea

volumului la o editură prestigioasă și de un premiu de 500 de euro, oferit de Editura Aula.

TREI DECENII DE ROCK STUDENȚESC BRAȘOVEAN

TRUPA CONEXIUNI

MOZAIC SONOR

Maria Ghiurțu

SERILE FACULTĂȚII DE LITERE

POEZIILE SUPRAVIEȚUITOARE. LANSAREA UNUI VOLUM INEDIT DE ALEXANDRU MUȘINA

Page 4: Universitatea Transilvania din Braov EWSLETTERold.unitbv.ro/Portals/0/Newsletter/Newsletter Februarie 2014 v2.pdf · premii ghiduri de ECG şi cărţi de specialitate. La eveniment

Profesorul universitar dr.doc. ing. Andrei Costin Nicolaide s-a născut la 1 septembrie 1933, la Bucureşti. A absolvit Colegiul Nicolae Bălcescu din Craiova în anul 1951. În anul 1956 a absolvit Facultatea de Electrotehnică a Institutului Tehnic din Craiova cu Diplomă de merit, obţinând titlul de inginer în specialitatea Electrotehnică. În anul 1962 devine Doctor în ştiinţe tehnice la Institutul Politehnic din Bucureşti. Devine apoi, în 1959, asistent la Catedra de Energetică şi Electrotehnică a Facultăţii de Mecanică a Institutului Politehnic din Braşov. Parcurgând toate etapele carierei academice, în anul 1969 devine profesor universitar şi şeful Catedrei de Electrotehnică între anii: 1965–1985, 1987–1990, 1996–2003.

Activitatea ştiinţifică a profesorului Nicolaide este una de excepţie, atât prin raportare la nivel naţional, cât şi internaţional, acoperind mai multe domenii, dintre care: maşini electrice, câmpul electromagnetic şi matematici, unde a adus contribuţii al căror caracter de noutate este recunoscut în mediul ştiinţific. A coordonat activitatea unor colective de cercetare cu rezultate aplicative valoroase în domeniile: motoare asincrone, maşini sincrone, calitatea energiei electrice. Este titular a 5 brevete de invenţie. Din anul 1968 este conducător de doctorat şi, sub îndrumarea sa, au obţinut titlul de doctor în ştiinţe mai mult de 25 de specialişti.

Valoarea activităţii desfăşurate de profesorul Nicolaide este confirmată de numeroasele premii şi distincţii importante pe care le-a obţinut: 1964 - premiul Ministerului Învăţământului pentru Electrotehnică, Energetică şi Electronică; 1974 - titlul de doctor docent în ştiinţe, la Institutul Politehnic din Bucureşti; 1980 - premiul Aurel Vlaicu al Academiei Române; 1982 - titlul de Profesor universitar evidenţiat de către Ministerul Educaţiei şi Învăţământului; 1999 - Membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România; 2002-Membru titular al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România.

Este membru al unor societăţi profesionale de prestigiu: membru de onoare al Societăţii Române pentru Conservarea Energiei – SOCER (preşedinte de onoare în perioada 1995-2000), senior member IEEE din 1997, active member of the New York Academy of Sciences din 1993, fellow of the New York Academy of Sciences din 1995. Întreaga sa activitate a adus contribuţii de excepţie la consolidarea învăţământului superior din Braşov.

�������Prof.univ.dr.ing. Elena Helerea, Conf.univ.dr.ing. Carmen Gerigan

Absolvent al Facultăţii de Silvicultură şi Exploatări Forestiere, ing. Viorel Blujdea debutează profesional la Ocolul silvic Strehaia, Direcţia silvică Drobeta Turnu-Severin.

În virtutea pasiunii şi realelor sale aptitudini pentru cercetare, se înscrie la doctorat în specialitatea „Ecologie şi fiziologie forestieră”, finalizând aceste studii în anul 2000.

Din 1995 se transferă la Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice – Staţiunea Ştefăneşti (Bucureşti), unde devine coordonatorul grupului de ecofiziologie forestieră (1998-2006) şi apoi şeful laboratorului de ecologie (din 2007). În calitate de cercetător ştiinţific, se implică în domeniul ecologiei forestiere, bilanţul carbonului şi folosinţa terenului; participă ca membru sau preşedinte în grupuri de lucru pentru implementarea legislaţiei privind dezvoltarea rurală, strategiile de adaptare la schimbările climatice şi managementul secetei şi coordonează peste 10 proiecte multi-instituţionale de anvergură.

În 2002 devine reprezentant oficial al Guvernului României la Convenţia Naţiunilor Unite privind combaterea deşertificării (UNCCD), va elabora cel de-al treilea raport naţional referitor la implementarea Convenţiei ONU pentru combaterea secetei, degradării terenului şi deşertificării. În 2007 este ales lider al Secretariatului tehnic însărcinat cu elaborarea „Strategiei naţionale de combatere a efectelor secetei şi deşertificării pe termen scurt, mediu şi lung” şi de asemenea preşedinte al Celui de-al 7-lea „Comitet pentru Ştiinţă şi Tehnologie” al UNCCD. Din 2008 este detaşat ca expert la Comisia Europeană, unde preia elaborarea metodologiilor de estimare a stocurilor de carbon în funcţie de folosinţa terenurilor şi evaluarea, monitorizarea şi raportarea emisiilor de gaze de seră la nivel naţional şi al UE.

Pe lângă prodigioasa activitate ştiinţifică, concretizată prin publicarea a 39 de articole în reviste cotate ISI, BDI sau recunoscute internaţional, 13 comunicări ştiinţifice la conferinţe internaţionale prestigioase şi 11 postere prezentate la diferite simpozioane şi conferinţe, dr.ing. Viorel Blujdea este şi autor/colaborator la redactarea a numeroase rapoarte ale Comisiei Europene sau rapoarte finale ale unor proiecte de cercetare. În perioada 2004-2008 a activat şi în învăţământul superior, predând cursurile de Ecofiziologie forestieră, Ecologie şi protecţia mediului la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti. Conf.univ.dr.ing. Dan Gurean

ÎNCREDERE ŞI EXCELENŢĂ

PROFESORI CU CARE NE MÂNDRIM

PROFESORI CU CARE NE MÂNDRIM

Andrei Ştefan a obţinut titlul de inginer în specializarea Inginerie Geodezică la Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere a Universităţii Transilvania în anul 2010. A continuat cu programul de masterat Sisteme Informaţionale Geografice la Facultatea de Geografie a Universităţii Bucureşti. În paralel cu studiile, s-a dezvoltat şi în plan profesional, activând în diverse companii naţionale şi multinaţionale. Debutul în carieră a fost la Carto SRL Braşov, încă din anul I de facultate. A întocmit documentaţii tehnice de cadastru şi ridicări topografice complexe până la absolvirea facultăţii. Apoi s-a bucurat de noi oportunităţi prin mutarea sa la Bucureşti. A făcut parte din departamentul de Topografie şi Cadastru al Agri Terenuri SA, membră a NCH Advisors Inc. În mai 2011 a devenit persoană fizică autorizată în domeniul topografiei şi cadastrului, categoria B, prin examenul susţinut la OCPI Braşov, tot atunci începând să execute documentaţii tehnice în nume propriu. Din octombrie 2011 până în aprilie 2012 a ocupat funcţia de inginer geodez pe platforma de exploatare Akcakoca (Turcia), participând la ample operaţiuni geodezice în Marea Neagră. După finalizarea proiectului a devenit parte a Departamentului de Proiecte Speciale (Managementul Proiectelor şi Controlul Calităţii), Bucureşti, din cadrul diviziei de Explorare şi Producţie a OMV Petrom asigurând suport tehnic pe probleme legate de topografie şi GIS. Procesul de dezvoltare profesională şi personală fiind unul continuu, Andrei Ştefan participă la cursuri de specializare în ţară şi în străinătate, dar şi la diverse conferinţe şi workshop-uri organizate de instituţiile din domeniu. Pe parcursul

carierei a fost implicat în peste 10 proiecte de profil. Şef lucr.univ.dr.ing. Cristian Tereşneu

Conferențiarul dr. Gligor Rusan a fost originar din jud. Alba. După terminarea studiilor preuniversitare a venit în Brașov și a început pregătirea sa superioară la Institutul Politehnic Brașov, pe care l-a absolvit în 1960. A fost repartizat ca inginer la Întreprinderea de Autocamioane Steagul Roșu și, în paralel, a activat ca asistent asociat la Institutul Politehnic Brașov, la disciplinele de Mașini-unelte și Hidraulică.

În anul 1962 s-a transferat la Catedra de Tehnologia Construcțiilor de Mașini, pe post de asistent universitar, calitate în care a colaborat cu profesorul univ.dr.doc.ing. Silviu Crișan. În 1963 a preluat ca titular disciplina Hidraulica mașinilor-unelte, după promovarea sa în poziția de șef de lucrări.

În cercetarea științifică este de remarcat contribuția sa la studiul prelucrărilor neconvenționale prin eroziune electrochimică, alături de șef lucrări univ.dr.ing. Mircea Ivan, dar conf.dr.ing. Gligor Rusan s-a implicat și în cele prin eroziune electrică, în special în problemele legate de acționările hidraulice. A publicat în calitate de autor principal sau coautor numeroase lucrări științifice și a fost titularul a patru brevete de invenție. În lucrarea sa de doctorat a aplicat numeroase cunoștințe din domeniul mașinilor-unelte și al hidraulicii. Deși foarte bolnav, a continuat să lucreze eficient în domeniul

hidraulicii; în anul 1981 a preluat conducerea interimară a Catedrei de Mașini-unelte, în care a rămas până în 1982, când o boală incurabilă l-a răpus.

Prof.univ.dr.ing. Gheorghe Obaciu

ALUMNI DE SUCCES

ALUMNI DE SUCCES

ING. ANDREI ŞTEFAN

CONFERENȚIAR DR.ING. GLIGOR RUSAN

PROFESOR UNIV.DR.DOC. ING. ANDREI NICOLAIDE

DR.ING. VIOREL BLUJDEA