Universitatea Transilvania din Braşov EWSLETTERold.unitbv.ro/Portals/0/Newsletter/Newsletter August...

3
NEWSLETTER ÎNCREDERE ŞI EXCELENŢĂ Nr. 64 August 2017 La ce foloseşte instituţia universităţii dacă nu deschide drumul spre o societate a înţelepciunii? (Paolo Blasi) Nu zidurile fac o şcoală, ci spiritul care domneşte într-însa. (Regele Ferdinand I) Universitatea Transilvania din Braşov La invitaţia conducerii şi a filialei AOSR Braşov am fost vizitaţi de Arthur Dogariu de la Universitatea Princeton din SUA. Dl. Dogariu a ţinut mai multe conferinţe legate de Detecţia la distanţă şi imagistică în timp real cu ajutorul opticii neliniare, a avut întâlniri la departamentele DEC şi DIEFA ale Facultăţii de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor şi a vizitat Institutul de Cercetare Dezvoltare al Universităţii. Mai multe discuţii legate de posibile colaborări au avut loc la Laboratorul de Zgomote şi fluctuaţii şi la Laboratorul de Straturi subţiri şi nanosisteme Acad. Radu Grigorovici. La unele din conferinţe au fost invitaţi şi au participat elevi şi profesori de la colegiile naţionale Moisil, Meşotă şi Unirea, cu care lucrăm în cadrul Proiectului Ştiinţescu fundatiacomunitara brasov.ro/fondul-stiintescu în conexiune directă cu pregătirea în cadrul programului orientat STEAM privind atragerea tinerilor spre ştiinţă şi inginerie. În ultima parte a vizitei, la invitaţia Centrului CVTC, am primit şi vizita dlui Aristide Dogariu şi a dnei Madi Dogariu – de la University of Central Florida, Orlando, SUA - care împreună cu dl. Arthur Dogariu ne-au împărtăşit aspecte importante din aria lor de cercetarea ştiinţifică şi educaţională. Credem că este o mare oportunitate oferită de conducerea universităţii, prin bursele orientate spre invitarea unor personalităţi de excepţie din diaspora românească să viziteze universitatea şi astfel să strângem relaţiile de colaborare cu universităţi din întreaga lume. Prof.univ.dr.ing. Cornel Samoilă, prof.univ.dr.fiz. Doru Ursuţiu VIZITA PROFESORULUI ARTHUR DOGARIU CONFERINȚA NAȚIONALĂ ZIUA MEDICULUI DE FAMILIE CONFERINȚA NAȚIONALĂ ZIUA MEDICULUI DE FAMILIE În perioada 6-9 iulie, Universitatea Transilvania a găzduit conferința națională Ziua Medicului de Familie. Organizat în parteneriat cu Asociația Medicilor de Familie din Brașov și Societatea Națională de Medicina Familiei, evenimentul a fost un adevărat maraton al științei. Peste 600 de medici din toată țara s-au înscris și au participat la conferințe pe teme clinice specifice, probleme de sănătate publică actuale, de cercetare medicală și comunicare cu pacientul. Competențe esențiale în Tema conferinței, practica medicului de familie” a fost aleasă datorită unui moment important din dezvoltarea specialității de medicina familiei și anume modificarea curiculei specifice și a duratei rezidențiatului de la 3 la 4 ani. În acest context, parteneriatul cu învățământul superior este esențial, pentru ca pregătirea viitorilor rezidenți să fie la standarde internaționale. În discursurile lor dr. Florin Orțan, medic primar chirurgie intervențională, senator, membru în Comisia de Sănătate a Senatului, dr. Gabriel Moraru - președintele Colegiului Medicilor Brașov, prof.univ.dr.Liliana Rogozea - prorector cu relațiile publice, Universitatea Transilvania, prof.univ.dr. Marius Moga - decanul Facultății de Medicină din Brașov, dr.Rodica Tănăsescu - președintele Societății Naționale de Medicina Familiei și dr. Doina Mihăilă - președintele Patronatului Medicilor de Familie și-au arătat susținerea pentru problemele cu care se confruntă medicina de familie. Conferința națională Ziua Medicului de Familie de anul acesta va fi cu siguranță un reper important pentru toți actorii implicați și a deschis drum unor colaborări pe termen lung. Asist.univ.dr. Andrea Neculau VIZITA PROFESORULUI ARTHUR DOGARIU LA UNIVERSITATEA TRANSILVANIA PROFESORI CU CARE NE MÂNDRIM STEAGUL UNIVERSITĂȚII PE VÂRFUL ELBRUS EXPOZIȚIE DE FOTOGRAFIE DE ARHITECTURĂ LA LINZ, AUSTRIA PRELEGERE PE TEME DE FIZICĂ APLICATĂ ȘI TRAINING LABVIEW RECITAL EXTRAORDINAR LA DOUĂ PIANE ȘCOALĂ DE VARĂ INTERNAȚIONALĂ STUDENȚEASCĂ DE FIZICĂ NUCLEARĂ MIRABILA FIINȚĂ

Transcript of Universitatea Transilvania din Braşov EWSLETTERold.unitbv.ro/Portals/0/Newsletter/Newsletter August...

NEWSLETTER

ÎNCREDERE ŞI EXCELENŢĂ

Nr. 64August

2017

La ce foloseşte instituţia universităţii dacă nu deschide drumul spre o societate a înţelepciunii?

(Paolo Blasi)Nu zidurile fac o şcoală, ci spiritul care domneşte într-însa.

(Regele Ferdinand I)

Universitatea Transilvania din Braşov

La invitaţia conducerii şi a

filialei AOSR Braşov am fost vizitaţi de

Arthur Dogariu de la Universitatea

Princeton din SUA. Dl. Dogariu a ţinut mai

multe conferinţe legate de Detecţia la distanţă

şi imagistică în timp real cu ajutorul opticii

neliniare, a avut întâlniri la departamentele DEC şi

DIEFA ale Facultăţii de Inginerie Electrică şi Ştiinţa

Calculatoarelor şi a vizitat Institutul de Cercetare

Dezvoltare al Universităţii.

Mai multe discuţii legate de posibile colaborări au

avut loc la Laboratorul de Zgomote şi fluctuaţii şi la

Laboratorul de Straturi subţiri şi nanosisteme Acad. Radu

Grigorovici. La unele din conferinţe au fost invitaţi şi au participat

elevi şi profesori de la colegiile naţionale Moisil, Meşotă şi Unirea,

cu care lucrăm în cadrul Proiectului Ştiinţescu fundatiacomunitara

brasov.ro/fondul-stiintescu în conexiune directă cu pregătirea în cadrul

programului orientat STEAM privind atragerea tinerilor spre ştiinţă şi

inginerie.

În ultima parte a vizitei, la invitaţia Centrului CVTC, am primit şi vizita

dlui Aristide Dogariu şi a dnei Madi Dogariu – de la University of Central Florida,

Orlando, SUA - care împreună cu dl. Arthur Dogariu ne-au împărtăşit aspecte

importante din aria lor de cercetarea ştiinţifică şi educaţională.

Credem că este o mare oportunitate oferită de conducerea universităţii,

prin bursele orientate spre invitarea unor personalităţi de excepţie din diaspora

românească să viziteze universitatea şi astfel să strângem relaţiile de colaborare cu

universităţi din întreaga lume.

Prof.univ.dr.ing. Cornel Samoilă, prof.univ.dr.fiz. Doru Ursuţiu

VIZITA PROFESORULUI ARTHUR DOGARIU

CONFERINȚA NAȚIONALĂ ZIUA MEDICULUI DE FAMILIE

CONFERINȚA NAȚIONALĂ ZIUA MEDICULUI DE FAMILIE

În perioada 6-9 iulie, Universitatea Transilvania a găzduit conferința națională Ziua Medicului de Familie. Organizat în parteneriat cu Asociația

Medicilor de Familie din Brașov și Societatea Națională de Medicina Familiei, evenimentul a fost un adevărat maraton al științei. Peste 600 de medici din

toată țara s-au înscris și au participat la conferințe pe teme clinice specifice, probleme de sănătate publică actuale, de cercetare medicală și

comunicare cu pacientul. „Competențe esențiale în Tema conferinței, practica medicului de familie” a fost aleasă datorită unui moment

important din dezvoltarea specialității de medicina familiei și anume modificarea curiculei specifice și a duratei rezidențiatului

de la 3 la 4 ani. În acest context, parteneriatul cu învățământul superior este esențial, pentru ca pregătirea viitorilor

rezidenți să fie la standarde internaționale.În discursurile lor dr. Florin Orțan, medic primar

chirurgie intervențională, senator, membru în Comisia de Sănătate a Senatului, dr. Gabriel Moraru -

președintele Colegiului Medic i lor Brașov, prof.univ.dr.Liliana Rogozea - prorector cu relațiile

publice, Universitatea Transilvania, prof.univ.dr. Marius Moga - decanul Facultății de Medicină

din Brașov, dr.Rodica Tănăsescu - președintele Societății Naționale de Medicina Familiei și dr. Doina Mihăilă - președintele Patronatului Medicilor de Familie și-au arătat susținerea pentru problemele cu care se confruntă medicina de familie.

Confer ința naț ională Z iua Medicului de Familie de anul acesta va fi cu siguranță un reper important pentru toți actorii implicați și a deschis drum unor colaborări pe termen lung.

Asist.univ.dr. Andrea Neculau

VIZITA PROFESORULUI ARTHUR DOGARIU

LA UNIVERSITATEA TRANSILVANIA

PROFESORI CU CARE NE MÂNDRIM

STEAGUL UNIVERSITĂȚII PE VÂRFUL ELBRUSEXPOZIȚIE DE FOTOGRAFIE DE ARHITECTURĂ LA LINZ, AUSTRIA

PRELEGERE PE TEME DE FIZICĂ APLICATĂ ȘI TRAINING LABVIEW RECITAL EXTRAORDINAR LA DOUĂ PIANE

ȘCOALĂ DE VARĂ INTERNAȚIONALĂ STUDENȚEASCĂ DE FIZICĂ NUCLEARĂ

MIRABILA FIINȚĂ

ÎNCREDERE ŞI EXCELENŢĂ

RECITAL EXTRAORDINAR LA DOUĂ PIANE: ALINA ELENA BERCU ŞI BOTOND SZÖCSRecitalul la două piane susţinut de tinerii pianişti Alina Elena Bercu şi Botond Szöcs în data de 5

iulie 2017 la Aula Sergiu T. Chiriacescu, organizat de Centrul Muzical al Universităţii Transilvania din Braşov, a fost un adevărat regal pianistic prezentat la închiderea stagiunii de concerte 2016- 2017. Programul, o demonstraţie de virtuozitate dăruită publicului meloman braşovean, a inclus Sonata în fa minor pentru două piane op. 34b de Johannes Brahms, Suita nr. 2 op. 17 de Serghei Rachmaninov şi La Valse de Maurice Ravel.

Tinerii pianişti au avut o ţinută artistică impecabilă. Alina a adus cu sine experienţa concertelor pe marile scene, redarea partiturii cu sensibilitate, eleganţă şi rafinament. Botond a susţinut interpretarea cu pasiunea caracteristică temperamentului său energic şi un tuşeu nuanţat.

Cu o activitate artistică ce relevă o atentă preocupare pentru valoare, pianiştii au dat dovadă de o tehnică desăvârşită, de o trăire profundă, de o forţă interpretativă intensă. Ambii muzicieni şi-au etalat expresivitatea şi stilul propriu, o tactare clară, ireproşabilă, siguranţă şi dezinvoltură ritmică ce au asigurat stăpânirea perfectă a construcţiei şi a detaliilor.

Nuanţarea şi expresivitatea, prezentarea impecabilă şi totodată singulară a partiturilor au fost răsplătite cu aplauze şi ovaţii minute în şir. Acestora, artiştii le-au răspuns cu generozitate oferind bis-uri de o egală calitate interpretativă, respectiv piesele Violent Tango de Astor Piazzolla şi Danses Andalouses – Gracia de Manuel Infante, prefaţând astfel un statut de mari interpreţi români.

Fulvia Anca Constantin, expert Centrul Muzical

STAGIUNEA DE CONCERTE A UNIVERSITĂȚII

TRANSILVANIA DIN BRAȘOV

International Student Summer School „Nuclear Physics – Science and Applications” (NUCPHYS-SC&APPL), ediţia a 8-a a debutat la Braşov în data de 26 iulie.

NUCPHYS-SC&APPL este o întâlnire periodică organizată de Joint Institute for Nuclear Research (JINR) din Dubna (Rusia) în colaborare cu universităţi şi centre de cercetare științifică din statele membre JINR, cu scopul de a stimula studenţii să aleagă calea cercetării științifice şi de a încuraja colaborarea internaţională.

În prima zi cuvinte de bun venit au fost adresate participanţilor de către prof.univ.dr. Liliana Rogozea, prorector pentru Relaţii Publice al Universităţii Transilvania şi prof.univ.dr. Marius Moga, decanul Facultăţii de Medicină. Prezentările introductive au fost susţinute de reprezentantul plenipotenţiar al României la JINR dr. Florin-Dorian Buzatu şi de directorul adjunct al JINR, dr. Richard Lednicky. În prima zi participanţii au fost onoraţi de prezenţa primului astronaut român, dr. Dumitru Prunariu care a vorbit despre prezentul şi viitorul explorării spaţiului cosmic cu echipaje umane. Profesorul Gheorghe Stratan de la JINR a susţinut o prelegere despre prima revoluție ştiinţifică şi imaginea în schimbare a universului. Dr. Valery Shvetsov, directorul Laboratorului Frank de Fizica neutronilor, JINR, le-a vorbit participanţilor despre implicarea JINR în programele spaţiale internaţionale.

În celelalte zile ale şcolii de vară prelegerile s-au axat pe teme precum aplicaţiile fizicii nucleare în ştiinţele naturii şi tehnologie, frontierele fizicii şi dotările experimentale moderne disponibile la JINR.

Cei 70 de studenţi din 11 ţări (Armenia, Cuba, Cehia, Macedonia, Polonia, România, Rusia, Serbia, Slovacia şi Ucraina) au avut ocazia să cunoască istoria şi cultura Braşovului, şi să participe în excursii la Slănic Prahova şi Castelul Peleş. Studenţii şi lectorii au vizitat compania Schaeffler şi s-au întâlnit şi în cadrul unui meci de fotbal.

Şef lucr.dr. Monica Florescu

NUCPHYS-SC&APPL

Este un eveniment notabil să ai oportunitatea de a participa la o întâlnire cu un reputat profesor de la Princeton. O spun și cadrele didactice participante, dar și elevii de la colegiile brașovene Moisil, Meșotă și Unirea, participanți la proiectul „Phoenix” de fizică aplicată. Miercuri, 28 iunie, la CVTC, gazdă fiind prof.univ.dr.fiz. Doru Ursuțiu, profesorul Arthur Dogariu de la Universitatea Princeton a susținut conferința „Detecția la distanță și imagistica în timp real cu ajutorul opticii neliniare”, o temă de mare interes și cu aplicații în medicină, domeniul militar, științe fundamentale, etc. Pentru a doua oară la Universitatea Transilvania reputatul profesor de la Universitatea Princeton din Statele Unite (de origine brașovean și absolvent al liceului Șaguna) a răspuns cu multă plăcere întrebărilor venite de la profesori, dar și de la studenți și chiar și de la elevi. Îl așteptăm cu nerăbdare să revină cu alte noutăți din domeniul fizicii aplicate.

Tot la CVTC în data de 4 iulie 2017 elevii de la Cercul de Fizică Aplicată Moisil-Meșotă-Unirea au participat la un training foarte interesant (aprofundare a limbajului de programare grafică LabVIEW) și de mare utilitate pentru obiectivele proiectului „Phoenix”, finanțat de Fundația Comunitară Brașov. Prof.univ.dr.fiz. Doru Ursuțiu a prezentat mai multe aplicații demonstrative, dezbătute apoi împreună elevii și profesorii participanți. Beneficiari ai licențelor personale de utilizare a soft-ului, licențe oferite de National Instruments România, elevii au adresat numeroase întrebări, și-au clarificat o parte din necunoscutele întâlnite și s-au pus pe treabă urmând să realizeze la rândul lor aplicații din ce în ce mai complexe.

Prof.dr. Ion-Dan Chirilă, Colegiul Național de Informatică G. Moisil Brașov

COLABORARE A LABORATORULUI DE CREATIVITATE CVTC CU ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR

PRELEGERE PE TEME DE FIZICĂ APLICATĂ ȘI

TRAINING LABVIEW

CEA DE-A 8-A ȘCOALĂ DE VARĂ INTERNAȚIONALĂ STUDENȚEASCĂ DE FIZICĂ NUCLEARĂ

ÎNCREDERE ŞI EXCELENŢĂ

PROFESORI CU CARE NE MÂNDRIMAnul acesta se împlinesc 110 ani de la nașterea emitentului inginer și profesor universitar

brașovean Radu Emil Mărdărescu. După absolvirea Facultății de Matematică din București în anul 1928 a plecat la Dresda pentru a urma cursurile politehnicii în domeniul construcției de automobile și motoare. Ca student s-a remarcat și la concursurile de atletism și scrimă. În 1935 a fost selecționat în echipa germană de explorare a Polului Nord, unde urma să se ocupe de aparatura de cercetare a particulelor cosmice, de mare energie. Nu a mai participat la expediție din cauza îmbolnăvirii sale. În 1936, s-a angajat la Uzinele de avioane și motoare IAR Brașov ca inginer, devenind apoi inginer șef constructor. În 1938 a proiectat componente inovatoare ale motoarelor de avion și chiar un model nou, cu 14 cilindri în dublă stea, de 1500 CP. Proiectul acestui motor a fost înaintat Ministerului Aerului și Marinei, care nu a aprobat suma de 4.000.000 lei pentru realizarea prototipului. Uzina Gnôme-Rhône, aflând de proiect, l-a cerut în baza convenției de licență. Uzina franceză a produs motorul cu care ulterior au fost echipate avioanele de vânătoare Focke-Wulf 190 D9 și avionul de transport Gigant (dotat cu șase asemenea motoare).

În 1948, Radu Emil Mărdărescu și-a început activitatea didactică predând cursuri de matematică, mecanică și rezistența materialelor la Institutul Forestier din Brașov. A înființat Catedra de Automobile și Tractoare în cadrul Facultății de Mecanică. După război, sub conducerea lui, au fost proiectate și realizate tractoarele IAR 22 (primul model de tractor românesc, produs începînd cu 1946 la Brașov), IAR 23, autoturismul prototip IAR 002, în două variante, motocompresorul IAR 003.

A obținut brevete de invenție în România și Germania (unde a și lucrat, pentru scurte perioade la Auto-Union și Daimler-Benz).Prof.univ.dr.ing. Nicolae Ispas

PROF.DR.ING. RADU EMIL MĂRDĂRESCU

Cu ocazia împlinirii unui deceniu de la alăturarea României la Uniunea Europeană, Linz (Austria), oraș înfrățit cu Brașovul, a găzduit în această perioadă expoziția personală de fotografie de arhitectură intitulată Brașov. Atmosphäre, Architektur und Stadtraum a prof.univ.dr.arh. Teofil Mihăilescu de la Universitatea Transilvania din Brașov, Facultatea de Construcții. Expoziția, realizată la invitația și cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov, poartă chiar numele monografiei în imagini a Brașovului al cărei autor este Teofil Mihăilescu, Brașov. Atmosferă, arhitectură și spațiu urban (apărută și în limba germană), lansată în 2015 la Brașov, ulterior la Saloanele de Carte de la Paris și Torino și relansată cu aceasta ocazie și la Linz. Expoziția din Austria reunește 70 de lucrări fotografice emblematice având ca subiect Brașovul, invitând la descoperirea sa, a arhitecturii și atmosferei sale, pentru a-l purta în suflet pentru totdeauna așa cum se întâmplă cu o ființă dragă fără de care nu putem trăi. In acest sens, fotografiile personifică Brașovul într-un concept ce îl prezintă aidoma unei ființe care este ceva pentru a fi imediat altceva și totuși, oricât s-

ar transforma, rămâne aceeași. Cu ocazia vernisajului care a avut loc la Linz la Volkshaus Neue Heimat în data de 27 iunie 2017 în prezența unui numeros

public, prof.univ.dr.arh. Teofil Mihăilescu a susținut și o prelegere publică, însoțită de imagini relevante, dedicată istoriei arhitecturii la Brașov, cu accent pe lucrările arhitecților austrieci realizate în orașul Brașov la cumpăna dintre secolele XIX și XX. Prelegerea a inclus și o relevantă prezentare a Universității Transilvania din Brașov.

Prof.univ.dr.arh. Teofil Mihăilescu

Între 5 iulie și 4 august, pictorul, sculptorul și graficianul Lucian Christian Hamsea a prezentat la Centrul Multicultural al Universității Transilvania expoziția „Mirabila ființă”, adusă la Brașov cu sprijinul Tiny Griffon Gallery din Nürnberg.

În absența unui concept, a unui curent de la care să se revendice și fără un principiu care să fi guvernat în mod evident selecția lucrărilor, expoziția lui Hamsea ne apare ca o colecție eclectică, compusă din lucrări care comunică doar prin opozițiile nete care se stabilesc între ele. Dacă la nivel tehnic Hamsea alege să-și lase creativitatea să se manifeste când în tușe atente și delicate, când în gesturi spontane și impetuoase, reprezentările pe care ni le propune vin să confirme această

personalitate artistică proteică. Fie abstracte, fie figurative, fie ludice, fie grave, fie tandre, fie violente, ele nu pot fi reduse aproape niciodată la cunoscut, la imaginea convențională de care par a fi fost, totuși, inspirate. Grifonii nu sunt tocmai grifoni (avem un grifon-leu, un grifon-rață și un grifon-taur roșu/red bull), masaii nu seamănă deloc cu ce știm noi despre masai, iar un porc spinos nu e niciodată doar un porc spinos. În imagini cu contururi precise, care ni se înfățișează bidimensional - ca și cum perspectiva ar fi fost o lecție pe care pictorul a preferat s-o uite - , deghizate în figuri imediat accesibile privirii și înțelegerii noastre, Hamsea reușește să canalizeze și să disciplineze o fantezie mereu activă, care se ferește atât de simbolurile din bagajul comun, cât și de retragerea într-un sistem simbolic personal.

EXPOZIȚIE DE FOTOGRAFIE DE ARHITECTURĂ LA LINZ, AUSTRIA

EXPOZIȚIE LUCIAN CHRISTIAN HAMSEA LA CENTRUL MULTICULTURAL

BRAȘOV. ATMOSFERĂ, ARHITECTURĂ ȘI SPAȚIU URBAN

MIRABILA FIINȚĂ

PE VÂRFUL CHEGET ÎNFLOREŞTE RHODODENDRONUL ALB

În data de 22 iunie, Mihai Machedon-Pisu şi Csaba-Zoltán Kertész, cadre didactice de la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, au atins Vârful Elbrus (altitudine 5642 m).

Situat în Munţii Caucaz în Republica Kabardino-Balkaria (din Sudul Rusiei, la graniţa cu Georgia), acesta este considerat cel mai înalt vârf din Europa.

Urcarea a pornit din localitatea Azau (2300m) parcurgând partea sudică a muntelui pe lângă Staţia Mir (3500m), butoaiele Garabashi (3780m), refugiul Priut 11 (4050m) şi rocile Pashtukova (4700m), unde zăpada şi gheaţa au dominat traseul urmat.

Pe lângă ascensiunea cu succes a versantului vestic al Elbrusului, am ajuns şi la staţia meteo de pe Cheget (3050m) unde am descoperit rhdodendronul alb şi alte flori mai puţin cunoscute, încadrate într-un peisaj încântător de primăvară.

Mulţumim tuturor celor care au crezut în noi şi îi îndemnăm pe colegii şi studenţii noştri să îşi urmeze visele.

Şef lucr.univ.dr.ing Mihai Machedon-Pisu

STEAGUL UNIVERSITĂȚII PE VÂRFUL ELBRUS

Maria Ghiurțu, expert Centrul Multicultural