Universitatea Spiru Haret Bucureşti Facultatea de … · Universitatea Spiru Haret Bucureşti...

Universitatea Spiru Haret Bucureşti

Facultatea de Științe Juridice și Științe Economice,

Constanţa

Departamentul Științe Juridice

Drept civil.Persoanele

-note de curs-

an I

conf. univ.dr. ROXANA TOPOR

Cuprins:

Curs 1. Caracterizarea generala a subiectelor de drept civil

Curs 2. Persoana fizica

-notiuni introductive

-numele si prenumele


-domiciliul si resedinta


-starea civila


-capacitate de folosinta a persoanei fizice

-capacitatea de exercitiu a persoanei fizice


-declararea judecatoreasca a mortii


-mijloace de identidicare a persoanei fizice


-ocrotirea persoanei fizice -ocrotirea parinteasca

-ocrotirea persoanei fizice prin tutela, curatela

Curs 9. Persoana juridica

-consideratii generale


-clasificarea persoanei juridice


-infiintarea persoanei fizice


- capacitatea civila a persoanei fizice


-reorganizarea persoanei fizice


-incetarea persoanei fizice

Curs 1. Caracterizarea generala a subiectelor de drept civil

Dreptul creat de om, legea, nu este niciodată prin sine însăşi un izvor de raporturi juridice

concrete, ci doar de raporturi abstracte, ideale, în condiţiile stabilite de norma juridică, de dreptul

obiectiv în general, totdeauna trebuie să intervină un fapt social, care să producă anumite efecte

juridice, constând în naşterea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice concrete.

La temelia dreptului privat a rămas şi trebuie să rămână individul şi acel drept individual,

care de obicei izvorăşte din exerciţiul liberei voinţe, dar care este ţărmuit de drepturile fireşti ale

colectivităţii.

Normele juridice reglementează statutul legal al omului în calitatea sa de persoană, căreia

îi aparţine orice drept.

Dreptul roman a cunoscut atât teoria persoanei fizice, cât şi teoria persoanei juridice, însă

aceasta din urmă a fost dezvoltată şi aprofundată de-abia în dreptul modern.

În viaţa juridică, oamenii apar în raporturile dintre ei, ca titulari de drepturi şi obligaţii, fie

individual, când vorbim de persoane fizice, fie organizaţi în condiţiile legii ca o entitate distinctă

de persoana fiecăruia când vorbim de persoane juridice.

Majoritatea doctrinei juridice defineşte „persoana” ca fiind orice fiinţă capabilă de a avea

drepturi şi obligaţii, deci de a fi subiect de drept.

Subiectul de drept, desemnat cu numele de persoană, se manifestă în contextul vieţii

sociale ca titular de drepturi şi obligaţii. În această calitate, recunoscută de lege, oamenii

stabilesc între ei diverse relaţii, raporturi sociale.

O mare parte dintre raporturile sociale intrând sub incidenţa normelor juridice, se

metamorfozează în raporturi juridice, aşa are loc exercitarea drepturilor recunoscute de lege şi se

impune executarea obligaţiilor valabil asumate. Ca urmare, constatăm: calitatea de subiect de

drept este în permanenţă dublată de calitatea de subiect al raportului juridic.

Persoana este termenul care desemneaza subiectele de drept care participa la raporturile

juridice civile.

Subiectul de drept, este un concept abstract, o entitate juridica si sociala care participa la

raporturi juridice, in calitate de titular de drepturi si obligatii civile, atat individual cat si colectiv,

ca persoana juridica.

Romanii relationau termenul de persoana, de subiect de drept, cu cel de Caput – cap – care

desemna partea abstracta a corpului prin care el gandea.

Acest termen a fost asimilat notiunii de capacitate juridica, care desemneaza aptitudinea

subiectului de a avea drepturi si obligatii in raporturile juridice concrete.

Persoanele sunt subiecte de drept civil. Codul civil reglementează materia persoanelor în

principal în cuprinsul Cărții I – Despre persoane. În concepția Codului civil singurele subiecte de

drept civil sunt persoanele fizice și persoanele juridice. Împărțirea subiectelor de drept civil în

persoane fizice și persoane juridice este o summa divisio. Alte subiecte de drept civil nu există,

doar persoane fizice și persoane juridice. Toate subiectele de drept civil sunt persoane, iar toate

persoanele sunt subiecte de drept civil. Calitatea de subiect de drept civil există doar dacă legea

recunoaște și statul impune această calitate.

Despre conceptul de persoană fizică

Conceptul de persoană, îndeosebi cel de persoană fizică, a reprezentat şi

reprezintă în drept unul dintre elementele fundamentale pe temeiul căruia s-a construit

niversul juridic. Importanţa deosebită a acestui concept este relevatăşi de faptul că în

ajoritatea lucrărilor antice despre drept, principala problemă examinată şi prezentată a fost

cea a persoanelor. Lucru de altfel firesc dupăpărerea mea, întrucât tot ceea ce înseamnă

drept, indiferent de ramură, are legătură, mai mult sau mai puţin, cu una dintre cele

două mari concepte de persoană: fizică sau juridică; drept urmare, putem afirma, fără

niciun fel de reţinere, faptul că orice construcţie juridică este de neconceput fără prezenţa

persoanei.

Noţiunea de persoană din terminologia juridică română este dobândită din

termenul oman persona care, la rândul său provenea din cuvântul etrusc phersu, iar

etimologic avea înţelesul de mască, rol sau personaj de teatru. După cum ştim, dreptul

roman împărţea oamenii în două categorii: liberi şi sclavi1. Erau consideraţi persoane numai

oamenii liberi, adică fie cei care s-au născut liberi (ingenui), fie cei care au fost eliberaţi

din sclavie (liberti); categoria sclavilor nu intra în noţiunea de persoană conform dreptului

roman, întrucât sclavii erau consideraţi simple lucruri

(res) asupra cărora stăpânul avea drept de viaţă şi de moarte (jus uitae necisque).

Conceptul de fizic desemna corpul uman natural. Prin analogie, conceptul de

persoană fizică desemna deci corpul oamenilor liberi.


-notiuni introductive

-numele si prenumele

NOTIUNEA SI CARACTERELE JURIDICE ALE PERSOANEI FIZICE

Subiectul de drept civil persoana fizica, este entitatea individuala care participa la

raporturile de drept civil, in temeiul vointei proprii sau a legii, in cadrul carora dobandeste si

exercita drepturi subiective ori isi asuma obligatii civile.

Pentru a putea defini numele unei persoane fizice trebuie să se ţină seama de următoarele

aspecte:

numele este un atribut de identificare al persoanei fizice;

numele este alcătuit din mai multe cuvinte (cel puţin doua cuvinte);

numele individualizează persoana fizică atât în societate cât şi în familie;

legea este cea care acordă cuvintelor care alcătuiesc numele semnificaţia de a

individualiza persoana fizică.

Termenul de nume provine din latinescul nomen - insemnand nume de familie, prenomen-

insemnand prenume si cognomen- insemnand porecla, romanii folosind trei nume.

CARACTERE

Este o entitate juridica, individuala, recunoscuta de lege. Dispune de vointa juridica pe care

o manifesta in raporturile juridice.

Este inzestrata cu patrimoniu, care cuprinde universalitatea drepturilor ce-i apartin si a

obligatiilor la care s-a indatorat.

Este inzestrata cu capacitate civila, in temeiul careia dobandeste drepturi subiective si isi

asuma obligatii.

Dispune de capacitate procesuala, de calitatea de a sta in fata instantei judecatoresti, ca

reclamant sau parat, in litigii deduse judecatii.

Art. 82. Cod Civil -Dreptul la nume. Orice persoana are dreptul la numele stabilit sau

dobandit, potrivit legii. Art. 77-82

Art. 83. Cod Civil -Structura numelui. Numele cuprinde numele de familie si prenumele.

Art. 84. Cod Civil -Dobandirea numelui. (1) Numele de familie se dobandeste prin

efectul filiatiei si poate fi modificat prin efectul schimbarii starii civile, in conditiile prevazute de

lege.

(2) Prenumele se stabileste la data inregistrarii nasterii, pe baza declaratiei de nastere.

Este interzisa inregistrarea de catre ofiterul de stare civila a prenumelor indecente,

ridicole si a altor asemenea, de natura a afecta ordinea publica si bunele moravuri ori interesele

copilului, dupa caz.

(3) Numele de familie si prenumele copilului gasit, nascut din parinti necunoscuti,

precum si cele ale copilului care este parasit de catre mama in spital, iar identitatea acesteia nu a

fost stabilita in termenul prevazut de lege, se stabilesc prin dispozitia primarului comunei,

orasului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucuresti in a carui raza teritoriala a fost

gasit copilul ori, dupa caz, s-a constatat parasirea lui, in conditiile legii speciale.

Art. 85. Schimbarea numelui pe cale administrativa. Cetatenii romani pot obtine, in conditiile

legii, schimbarea pe cale administrativa a numelui de familie si a prenumelui sau numai a unuia

dintre acestea.

Identificarea persoanei fizice este importanta pentru ca in acest mod individul va

fi individualizat atat de catre si fata de societate.

Numele este definit ca acel mijloc de identificare a persoanei fizice prin care

acesta este recunoscut in familie si societetate prin adresarea unor anumite cuvinte avand acest

rol. Numele de famile arata legatura persoanei fizice cu o anumita familie individualizand-o

in societate si care o deosebeste de membrii altei familii.

Numele fiind un drept personal nepatrimonial are urmatoarele caractere juridice:

1. legalitatea

2. egalitatea

3. inalienabilitatea

4. intangibilitatea

5. universalitatea

6. imprescriptibilitatea

7. personalitatea

8. obligativitatea

Numele de familie se dobandeste prin filiatie si se poate modifica in momentul in

care se schimba starea civila, iar prenumele va fi stabilit la data inregistrarii nastereii, pe baza

declaratiei de nastere facuta de catre persoana care a declarat-o.

Filiatia reprezenta raportul de descendenta dintre un copil si fiecare din parintii lui

adica de mama si de tata, aceasta reprezentand filiatia fireasca . Ea se mai poate stabili si prin

adoptie si din reproducerea umana asistata medical cu un tert donator sau cu mama surogat.

Copilul gasit la nastere poate dobandi numele de familie in urmatoarele cazuri:

1. In cazul in care e din casatorie “ Parintii aleg prenumele, si, cand este cazul, numele

de familie al copilului, in conditiile legii.” Conform art. 449 din Noul Cod Civil copilul din

casatorie va lua numele comun al parintilor lor si in caz ca ei nu il au, acesta va lua numele unuia

dintre ei sau numele lor reunite. Prenumele copilului din castaorie se ca stabili la data

inregistrarii nasterii pe baza declaratiei de nastere.

2. Copilul nascut inafara casatoriei va lua numele parintelui fata de care a fost stabilita

initial filiatia. Prenumele se va hotari in functie de filiatia copilului.

3. Daca copiulul este nascut din parinti necunoscuti, atunci primarul in a carui raza

teritoriala a fost gasit sau s-au parit va stabili numele lui.

Numele de familie se poate modifica in urmatoarele cazuri:

1. schimbari in filiatia persoanei fizice prin stabilirea prin recunoastere voluntara sau

prin actiune in justitie, a filiatiei copilului nascut din parinti necunoscuti, prin recunoastere

voluntara sau prin actiune in justitie a filiatiei copilului dinafara casatoriei fata de cel de al doilea

parinte, prin admiterea actiunii in tagada paternitatii sau in contestarea sau in declararea nulitatii

recunoasterii de filiatie.

2. schimbari determinate de institutia adoptiei, regula fiind ca, copilul adoptat

dobandeste numele de familie al adoptatorului.

3. schimbari determinate de institutia casatoriei prin incheierea ei, sotii pot alege sa isi

pastreze numele dinainte de casatorie, sa ia numele unuia dintre ei numele lor reunite sau un sot

sa isi pastreze numele pe care il purta inainte si celalalt sa poarte numele lor reunite. In cazul

divortului pentru motive temeinice in interesul unuia din soti sau din cel superior al copilului

instanta poate incuviinta ca sotii sa pastreze numele purtat in timpul casatoriei. Nulitatea

casatoriei atrage revenirea la numele de familie purtat anterior incheierii casatoriei desfintate

pentru ca se considera ca acea casatorie nu a existat niciodata.

Schimbarea numelui se declanseaza printr-o cerere formulata cu acest scop iar pentru

minor se va face de catre parinti sau tutore cu incuviintarea instantei de tutela. Ea se va depimde

la serviciul public comunitar de evidenta a persoanelor care se afla in subordineara consiliului

local al comunei, orasului, municipiului sau sectorului municipiului Bucuresti in a carui raza

teritoriala este domicilat solicitantul.

Sunt recunoscute si alte mijloace de individualizare asemanatoare numelui precum:

pseudonimul (conditia e ca persoana care il poarta sa fie cea care alege sa il foloseasca), porecla

(trebuie sa ii fie atribuita cuiva de catre alte persoane), codul numeric personal sau identificarea

pe baza amprentelor genetice (reprezinta configuratia particulara de ADN a unui om si are

caracter specific).


-domiciliul si resedinta

Art. 86

Dreptul la domiciliu şi reşedinţă

(1) Cetăţenii români au dreptul să îşi stabilească ori să îşi schimbe, în mod liber, domiciliul sau

reşedinţa, în ţară sau în străinătate, cu excepţia cazurilor anume prevăzute de lege.

(2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, o persoană fizică nu poate să aibă în acelaşi timp decât un

singur domiciliu şi o singură reşedinţă, chiar şi atunci când deţine mai multe locuinţe.

Definiţia domiciliului

Art. 87. -„Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile,

este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală".

-această formă este introdusă prin Legea nr. LegeA nr. 71/2011 pentru punerea în

aplicarea Legii nr. 287/ 2009 privind Codul civil;

-s-a optat pentru o certitudine juridică sporită în definirea noţiunii de domiciliu,

atribuind o importanţă privilegiată declaraţiei pe care persoana fizică o face în faţa organelor

de evidenţă a persoanelor;

Domiciliu voluntar, domiciliu pe care o persoană fizică şi-l alege în mod liber,

stabilindu-şi locuinţa statornică într-o anumită localitate, corespunzător propriilor interese.

De esenţa domiciliul voluntar. se stabileste prin libera voinţă a individului şi

determinarea sa are loc pe criteriul locului unde se află locuinţa statornică sau principală a

persoanei în cauză.

Domiciliul voluntar comportă, în mod obligatoriu, două elemente definitorii:

manifestarea de voinţă a individului în sensul alegerii locului de domiciliu şi stabilirea locuinţei

sale principale în acel loc.

Domiciliul voluntar se diferenţiază astfel de domiciliul legal, de esenţa căruia este

stabilirea sa în mod obligatoriu de către lege, pentru anumite persoane, în vederea ocrotirii lor.

De asemenea, el se distinge şi de reşedinţă, noţiune ce desemnează o locuinţă cu caracter

vremelnic ori secundar, care se află în altă parte decât domiciliul.

Caractere :

obligativitatea

unicitatea

libertatea alegerii

inviolabilitatea

Dovada : se face in mopd obisnuit cu mentiunile cuprinse in cartea de identitate, iar

potrvitit art. 13 OUG 97/2005 aceasta divada se face cu actul de identitate.

Domiciliu legal, sintagmă ce desemnează domiciliul stabilit de lege pentru anumite

categorii de persoane fizice, în vederea ocrotirii lor.

Acest tip de domiciliu este întotdeauna o măsură de ocrotire, fie a unei persoane lipsite de

capacitate de exerciţiu, fie a unei persoane cu capacitate de exerciţiu restrânsă, sau a unei

persoane care, din anumite motive, nu-şi poate apăra unele drepturi.

Prin stabilirea domiciliului legal legiuitorul a intenţionat să faciliteze exerciţiul

drepturilor aparţinând persoanei ocrotite; ocrotitorul legal este pus, pe această cale, în situaţia de

a acţiona în deplină cunoştinţă de cauză.

Legea (O.U.G. nr. 97/2005) stabileşte că: domiciliul minorului este la părinţii săi sau la

acela dintre părinţi la care el locuieşte statornic ori, după caz, la reprezentantul său legal sau la

persoana fizică ori juridică la care este încredinţat în plasament; aceste dispoziţii se aplică şi în

cazul persoanei fizice puse sub interdicţie.

Domiciliul minorului încredinţat de instanţa judecătorească unei a treia persoane rămâne

la părinţii săi, iar în cazul în care aceştia au domicilii separate şi nu se înţeleg, instanţa

judecătorească decide la care dintre ei va avea domiciliul minorul; domiciliul minorului este la

reprezentantul său legal, în cazul în care numai unul dintre părinţii săi îl reprezintă ori în cazul în

care se află sub tutelă, iar atunci când s-a instituit o curatelă asupra bunurilor celui dispărut,

acesta din urmă are domiciliul la curator, în măsura în care acesta are dreptul să îl reprezinte. Tot

astfel, în situaţia în care a fost numit un custode sau un curator asupra unor bunuri succesorale,

cei chemaţi la moştenire au d.i. la custode sau la curator, în măsura în care acesta este îndreptăţit

să-i reprezinte Din economia dispoziţiilor legale menţionate rezultă că legea reglementează d.i.

cu referire la următoarele categorii de persoane: minorii, interzişii judecătoreşti, dispărutul căruia

i s-a numit un curator şi moştenitorii reprezentaţi prin curator.

Reşedinţa

Art. 88 Reşedinţa persoanei fizice este în locul unde îşi are locuinţa secundară.

Reședința, conform art. 88 din Codul Civil, „este în locul unde îşi are locuinţa

secundară”. Adresa de reședință nu se trece pe actele de identitate și nici nu este cerută pentru

exercitarea drepturilor și libertăților individuale. Spre exemplu, în materia votului, se cere adresa

de domiciliu și nu cea de reședință.

Locuinta care, spre deosebire de domiciliu, nu este statornica sau principala. O persoana

poate avea, in dreptul nostru, un singur domiciliu si mai multe resedinte. In anumite cazuri

stabilite de lege, unele acte pot fi indeplinite si la resedinta persoanei. Astfel, casatoria se poate

incheia si de organul competent in raza teritoriala a resedintei oricaruia dintre viitorii soti;

citatiile si actele de procedura pot fi communicate si la resedinta partilor. In dreptul international

privat resedinta este unul din criteriile pentru reglementarea conditiei juridice a strainilor si

rezolvarea conflictelor de legi.

Locuinta sefului misiunii diplomatice. Statul de resedinta este tara in care este stabilita

misiunea diplomatica.


-starea civila

Starea civilă- art. 98

Starea civilă este dreptul persoanei de a se individualiza, în familie şi societate, prin

calităţile strict personale care decurg din actele şi faptele de stare civilă.

1. Notiune si caractere juridice

Prin stare civila sau statut civil se inteleg toate elementele strict personale care

contribuie la individualizarea persoanei fizice in societate si familie.

Ca drept subiectiv starea civila cuprinde posibilitatea omului de a se individualiza si

de a pretinde tuturor sa fie individualizat prin starea civila, precum si posibilitatea de a apela,

la nevoie, la constrangerea statala.

Calitatile strict personale, care configureaza starea civila a persoanei fizice, sunt

urmatoarele elemente: nascuta din casatorie, din afara casatoriei, din parinti

necunoscuti, adoptata, casatorita, divortata, vaduva, recasatorita, ruda sau afin cu alta

persoana etc.

Starea civila, ca ansamblu de calitati strict personale ale persoanei fizice, are

urmatoarele caractere juridice: indivizibilitatea, inalienabilitatea, imprescriptibilitatea,

personalitatea si universalitatea.

Folosirea starii civile, numita si posesia de stat, se defineste prin intrunirea de

fapte din care rezulta raportul de filiatie si de rudenie intre o persoana si familia din care pretinde

ca face parte. Posesia de stat consta in recunoasterea publica a filiatiei.

Posesia de stat produce doua efecte:

– prezumtia ca ea corespunde realitatii. Aceasta este o prezumtie relativa (juris

tantum), putand fi combatuta sau completata prin alte probe.

– al doilea efect al posesiei de stat (folosirea starii civile) consta in existenta legala a

starii civile folosite, daca este intarita prin actul de stare civila concordant. De data

aceasta, suntem in prezenta unei prezumtii absolute (juris et de jure), care nu permite

dovada contrara.

Actiunile de stare civila (actiunile de stat)

Actiunile de stare civila sau actiunile de stat sunt acele actiuni in justitie care au ca

obiect elemente privind starea civila a persoanei fizice.

a) In raport cu obiectul lor, actiunile de stare civila se divid in trei categorii: actiuni in

reclamatie de stat, actiuni in contestatie de stat si actiuni in modificare de stat.

– actiunea in reclamatie de stat este acea actiune prin care persoana fizica urmareste sa

obtina recunoasterea unei stari civile, alta decat cea aparenta (actiunea in stabilirea

maternitatii, a paternitatii);

– actiunea in contestatie de stat este acea actiune prin care se urmareste inlaturarea starii

civile aparente pe motiv ca nu corespunde realitatii (actiunea in anularea casatoriei,

actiunea in tagada paternitatii);

– actiunea in modificare de stat este acea actiune prin care se urmareste modificarea

pentru viitor a starii civile (actiunea de divort, actiunea de desfacere a adoptiei).

b) In raport de persoanele care pot sa le exercite, actiunile de stare civila se impart in:

actiuni care pot fi intentate de orice persoana interesata;

actiuni care pot fi pornite numai de persoane expres determinate de lege;

actiuni care pot fi introduse numai de titularul starii civile.

c) In raport de aplicabilitatea regulilor prescriptiei extinctive, actiunile de stare civila se

impart in:

– actiuni imprescriptibile;

– actiuni prescriptibile (actiunea in anularea casatoriei, actiunea in tagada paternitatii,

actiunea in stabilirea paternitatii).

Actele de stare civila

Sunt acte de stare civila: actul de nastere, actul de casatorie si actul de deces.Titularilor de

acte de stare civila li se elibereaza extracte de pe aceste acte: certificat de nastere, certificat

de casatorie, certificat de deces.

Actele de stare civila sunt inscrisuri autentice, intocmite potrivit legii, in registrele de

stare civila, de catre delegatul de stare civila, care cuprind elementele starii civile a

persoanei fizice.

Reconstituirea actului de stare civila presupune un act cu existenta anterioara, insa datorita

unor imprejurari prevazute de lege, este cu neputinta sa se faca dovada acestuia in prezent.

Inocmirea ulterioara priveste situatiile in care actul de stare civila nu afost niciodata

intocmit.

Anularea actelor de stare civila este sanctiunea nerespectarii dispozitiilor legale referitoare

la conditiile de valabilitate a acestora.

Completarea presupune trecerea unor mentiuni care nu existau in act.

Rectificarea reprezinta indreptarea ori inlaturarea unor erori strecurate cu ocazia inregisrarii.

Modificarea este operatiunea de inscriere a unor mentiuni privitoare la statutul civil al

titularului.

Inregistrarile de stare civila

Inregistrarile de stare civila sunt operatiuni de consemnare in registrele de stare civila a

actelor si faptelor de stare civila, precum si a altor elemente prevazute de lege, operatii

efectuate de catre organele cu atributii de stare civila.

Exista doua categorii de inregistrari: inregistrari sub forma intocmirii actelor de stare civila

(in caz de nastere, casatorie, deces) si inregistrari sub forma inscrierii de mentiuni

marginale pe registrele de stare civila (adoptie, divort, schimbarea sexului).


-capacitate de folosinta a persoanei fizice

-capacitatea de exercitiu a persoanei fizice

CAPACITATEA DE DREPT A PERSOANELOR FIZICE

Personalitatea juridica este desemnata prin notiunea de capacitate civila.

Capacitatea civila este recunoscuta tuturor persoanelor; rasa, cultura, nationalitatea, limba,

religia, sexul, apartenenta politica, gradul de cultura si alte asemenea, nu au influenta asupra

capacitatii civile.

Capacitatea civila este acea parte a capacitatii juridice, recunoscute persoanei fizice in

temeiul careia dobandeste si exercita drepturi si isi asuma si executa obligatii civile.

Capacitatea civila este alcatuita din doua elemente: capacitatea de folosinta si capacitatea

de exercitiu.

NOTIUNEA DE CAPACITATE DE FOLOSINTA

Capacitatea de folosinta a persoanei este aptitudinea generala a persoanei fizice de a fi

titulara de drepturi si obligatii civile.

Aceasta capacitate prezinta urmatoarele caractere juridice:

Legalitatea, care da expresie faptului ca este instituita si reglementata prin lege

Generalitatea, care inseamna aptitudinea de a avea drepturi si obligatii civile. Toate

persoanele au capacitate de folosinta, care este generala.

Inalienabilitatea, consta in faptul ca aceasta capacitate nu poate fi obiectul unor acte

juridice, de renuntare sau instrainare, care ar fi lovite de nulitate absoluta deoarece ar insemna o

adevarata moarte civila a omului, prohibita de lege.

Intangibilitatea, da expresie faptului ca nici o persoana nu poate fi limitata sau ingradita

in aceasta capacitate, decat in conditiile legii.

Egalitatea, aceasta capacitate este egala pentru toate fiintele umane carora li se aplica

legea romana.

Universalitatea, aceasta capacitate este recunoscuta tuturor persoanelor fizice.

INCEPUTUL CAPACITATII DE FOLOSINTA

Art. 35 C.C. capacitatea persoanelor fizice incepe de la nasterea persoanei si inceteaza

odata cu moartea acesteia.

De la aceasta regula exista exceptia capacitatii anticipate, prevazuta de art. 36 C.C., potrivit

caruia “drepturile copilului sunt recunoscute de la conceptie, insa numai daca el se naste viu”.

Pentru existenta capacitatii anticipate, se cer doua conditii:

Copilul sa se nasca viu

Copilul conceput dobandeste numai drepturi,

Copilul se va considera ca s-a nascut viu, daca a respirat macar o data. Proba facuta prin

expertiza medicala. Nu conteaza cat timp a trait copilul, important este sa fi respirat o data.

Copilului nascut viu dar decedat dupa nastere, i se intocmesc doua documente de stare

civila: actul de nastere si actul de deces.

Deoarece data conceptiei prezinta interes in materia capacitatii de folosinta anticipata,

legea a instituit in art. 412 C.C. o prezumtie legala care precizeaza ca timpul scurs intre a 300 si a

180 zi dinaintea nasterii copilului, este timpul legal al conceptiunii, care se calculeaza de la zi la

zi.

Intervalul de 121 zile intre termenul maxim si termenul minim de gestatie, este timpul legal

de conceptiune.

Persoana interesata, poate invoca drept zi a conceptiei copilului nascut viu, oricare din cele

121 zile.

CONTINUTUL CAPACITATII DE FOLOSINTA

Capacitatea de folosinta cuprinde toate drepturile si obligatiile civile, prevazute de lege.

INGRADIRILE SAU INCAPACITATILE CAPACITATII DE FOLOSINTA

Deoarece capacitatea are caracter legal, si ingradirile sale trebuie sa aiba caracter legal.

Incapacitatile de folosinta au caracter exceptionale, ceea ce inseamna ca o persoana nu

poate fi titulara a unui drept sau obligatie, dar aceasta ingradire nu inlatura personalitatea juridica

a omului.

Principiul general in materie de capacitate de folosinta este ca nici o persoana nu poate fi

ingradita, decat in cazurile si in conditiile stabilite de lege.

Aceste ingradiri sunt:

Ingradiri cu caracter de masuri de protectie a persoanei fizice

Ingradiri cu caracter de sanctiune sau masuri asiguratorii

1. Ingradiri cu caracter de masuri de protectie a persoanei fizice – aceste ingradiri apar ca

incapacitati de a incheia anumite acte juridice ori de a dobandi anumite drepturi.

Clasificarea acestor ingradiri:

a. Ingradiri absolute, care opereaza in raporturile dintre incapabil si orice alta persoana,

care opereaza de drept

b. Ingradiri relative, care opereaza in raport cu anumite persoane. Din categoria

ingradirilor relative, distingem ingradirile prevazute de C.C. si ingradirile cu caracter de

sanctiune.

Ingradirile prevazute de Codul Civil sunt:

Ingradirea de a primi liberalitati, art. 990 C.C.

Art. 991 C.C. priveste legatele in favoarea notarului, interpretului, martorilor, agentilor

instrumentali si persoanelor care au acordat, in mod legal, asistenta juridica.

Incapacitatea de a cumpara drepturi litigioase pentru judecatori, procurori, grefieri,

avocati, notari publici, consilieri juridici, practicieni in insolventa. Toti acestia nu pot cumpara,

sub sanctiunea nulitatii absolute, drepturi litigioase de competenta instantelor judecatoresti, in a

caror circumscriptie isi desfasoara activitatea. Dreptul este litigios daca exista un proces inceput

si neterminat, cu privire la existenta sau intinderea sa.

Incapacitatea de a cumpara direct sau prin licitatie publica, pentru mandatari, parinti,

tutori, curatori, administratori provizorii, pentru bunurile persoanelor pe care le reprezinta. Tot

astfel, incapacitatea pentru functionarii publici, judecatori silvici, practicieni in insolventa,

executori sau alte persoane care ar putea influenta vanzarea prin intermediul lor.

Ingradiri cu caracter de sanctiune penala: interzicerea unor drepturi, precum: dreptul

de a alege, de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat, interzicerea drepturilor

parintesti sau a dreptului de a fi tutor sau curator.

Ingradiri cu caracter de sanctiune, stabilite de legea civila, precum: nedemnitatea de

drept, care consta in decaderea mostenitorului care s-a facut vinovat de o culpa grava fata de

defunct sau de memoria acestuia, prin dreptul de a mostenii. Sunt astfel de ingradiri, cele privind

persoanele condamnate pentru intentia de a ucide pe cel ce lasa mostenire, precum si a

persoanelor care au savarsit, inainte de deschiderea succesiunii, o infractiune cu intentia de a

ucide pe alt succesibil care, daca mostenirea era deschisa, il inlatura de la mostenire pe faptuitor.

Nedemnitatea judiciara poate fi pronuntata pentru persoanele condamnate pentru savarsirea

unor fapte grave de violenta, ce au ca urmare moartea victimei, persoanele care, cu rea vointa, au

ascuns/distrus, sau falsificat testamentul defunctului; persoanele care, prin dol sau violenta, l-au

impiedicat pe cel ce lasa mostenirea, sa intocmeasca, sa modifice sau sa revoce testamentul;

decaderea din drepturile parintesti, daca parintele pune in pericol viata, sanatatea, dezvoltarea

copilului.

INCETAREA CAPACITATII DE FOLOSINTA A PERSOANELOR FIZICE

Capacitatea de folosinta inceteaza odata cu moartea persoanei.

Moartea persoanei fizice se poate realiza in doua modalitati:

a. Moartea fizic constatata prin examinarea cadavrului, situatie in care se elibereaza un

certificat de deces, in baza caruia se declara decesul la administratia publica locala, in raza

careia s-a produs decesul. Data mortii se inscrie in actul de stare civila, numit act de deces, pe

baza caruia se elibereaza certificatul de deces potrivit art. 34, Legea 119/1996.

b. Declararea judecatoreasca a mortii. Art. 49-57 C.C., cand o persoana este disparuta si exista

indicii ca a incetat din viata, aceasta poate fi declarata moarta, prin hotarare judecatoreasca, la

cererea oricarei persoane interesate, daca au trecut cel putin 2 ani de la data primirii ultimelor

stiri din care rezulta ca era in viata. Data mortii judecatoresti se inscrie in actul de deces eliberat

in baza hotararii judecatoresti declarative de moarte, definitive si irevocabile.

COMORIENTII

Sunt persoane fizice care au murit in aceleasi imprejurari, fara a se putea stabilii daca una a

supravietuit alteia.

Art. 975 C.C., daca in cazul mortii mai multor persoane, nu se poate stabilii ca una a

supravietuit alteia, acestea nu au capacitatea de a se mosteni una pe alta, si se numesc

comorienti.

Deschiderea succesiunii comorientilor, se va produce concomitent pentru toate persoanele

care au decedat in aceeasi imprejurare.

Pentru toti comorientii, capacitatea de folosinta inceteaza la aceeasi data, deoarece datorita

prezumtiei legale, toti sunt socotiti ca au decedat deoadata.

Capacitatea de exerciţiu-Art. 37

Noţiune

Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a încheia singură acte juridice

civile.

Capacitatea de exerciţiu anticipată -Art. 40

Pentru motive temeinice, instanţa de tutelă poate recunoaşte minorului care a împlinit

vârsta de 16 ani capacitatea deplină de exerciţiu. În acest scop, vor fi ascultaţi şi părinţii sau

tutorele minorului, luându-se, când este cazul, şi avizul consiliului de familie.

Lipsa capacităţii de exerciţiu -art. 43

În afara altor cazuri prevăzute de lege, nu au capacitate de exerciţiu:

a) minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani;

b) interzisul judecătoresc.

Pentru cei care nu au capacitate de exerciţiu, actele juridice se încheie, în numele acestora,

de reprezentanţii lor legali, în condiţiile prevăzute de lege. Dispoziţiile art. 42 alin. (1) sunt

aplicabile în mod corespunzător.

Cu toate acestea, persoana lipsită de capacitatea de exerciţiu poate încheia singură actele

anume prevăzute de lege, actele de conservare, precum şi actele de dispoziţie de mică valoare, cu

caracter curent şi care se execută la momentul încheierii lor.

Actele pe care minorul le poate încheia singur pot fi făcute şi de reprezentantul său legal,

afară de cazul în care legea ar dispune altfel sau natura actului nu i-ar permite acest lucru.

Art. 37. Notiunea. Capacitatea de exercitiu este aptitudinea persoanei de a incheia singura

acte juridice civile.

Art. 38. Inceputul capacitatii de exercitiu . (1) Capacitatea de exercitiu deplina incepe la data

cand persoana devine majora.

(2) Persoana devine majora la implinirea varstei de 18 ani.

Art. 39. Situatia minorului casatorit.

(1) Minorul dobandeste, prin casatorie, capacitatea deplina de exercitiu .

(2) In cazul in care casatoria este anulata, minorul care a fost de buna-credinta la

incheierea casatoriei pastreaza capacitatea deplina de exercitiu .

Art. 40. Capacitatea de exercitiu anticipata. Pentru motive temeinice, instanta de tutela poate

recunoaste minorului care a implinit varsta de 16 ani capacitatea deplina de exercitiu. In acest

scop, vor fi ascultati si parintii sau tutorele minorului, luandu-se, cand este cazul, si avizul

consiliului de familie . Art. 40-43

Art. 41. Capacitatea de exercitiu restransa.

(1) Minorul care a implinit varsta de 14 ani are capacitatea de exercitiu restransa.

(2) Actele juridice ale minorului cu capacitate de exercitiu restransa se incheie de catre

acesta, cu incuviintarea parintilor sau, dupa caz, a tutorelui, iar in cazurile prevazute de lege, si

cu autorizarea instantei de tutela. Incuviintarea sau autorizarea poate fi data, cel mai tarziu, in

momentul incheierii actului.

(3) Cu toate acestea, minorul cu capacitate de exercitiu restransa poate face singur acte de

conservare, acte de administrare care nu il prejudiciaza, precum si acte de dispozitie de mica

valoare, cu caracter curent si care se executa la data incheierii lor.

Art. 42. Regimul unor acte ale minorului. (1) Minorul poate sa incheie acte juridice privind

munca, indeletnicirile artistice sau sportive ori referitoare la profesia sa, cu incuviintarea

parintilor sau a tutorelui, precum si cu respectarea dispozitiilor legii speciale, daca este cazul.

(2) In acest caz, minorul exercita singur drepturile si executa tot astfel obligatiile izvorate

din aceste acte si poate dispune singur de veniturile dobandite.


-declararea judecatoreasca a mortii

În cazul în care o persoană este dispărută şi există indicii că a încetat din viaţă, aceasta

poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate,

dacă au trecut cel puţin 2 ani de la data primirii ultimelor informaţii sau indicii din care rezultă că

era în viaţă.

Dacă data primirii ultimelor informaţii sau indicii despre cel dispărut nu se poate stabili

cu exactitate, termenul prevăzut în alin. (1) se socoteşte de la sfârşitul lunii în care s-au primit

ultimele informaţii sau indicii, iar în cazul în care nu se poate stabili nici luna, de la sfârşitul

anului calendaristic.

Declararea judecatoreasca a mortii unei persoane nu este conditionata de declararea

prealabila a disparitiei unei persoane. In plus, cel disparut este socotit a fi in viata pana la

ramanerea definitiva a unei hotarari declarative de moarte. Prin urmare, pe toata durata

procedurii si pana la ramanerea definitiva a hotararii, cel disparut este in viata.

Pentru a se putea recurge la procedura declararii mortii unei persoane, aceasta trebuie sa

fie disparuta de cel putin doi ani, nefiind obligatorie declararea disparitiei, ci dovedirea faptului

ca au trecut cel putin 2 ani de la ultimele informatii cum ca aceasta ar fi fost in viata.

Cererea de declarare a mortii se introduce la instanta (tribunalul) din raza ultimului

domiciliu cunoscut din tara, al celui a carui declarare se urmareste. Pentru numirea curatorului in

vederea protejarii intereselor celui disparut, competenta va fi judecatoria.

Daca incetarea din viata a unei persoane este sigura dar cadavrul nu poate fi gasit ori

identificat, cererea se va putea introduce la tribunalul in a carui circumscriptie a decedat. Spre

exemplu, avem certitudinea ca in timpul unei catastrofe persoana X se afla in acel loc si ca nu

exista supravietuitori. Desi cadavrul nu poate fi descoperit, exista certitudinea decesului si se

poate demara procedura corespunzatoare pentru obtinirea unei hotarari de declarare a mortii, fara

sa mai fie necesara trecerea unui anumit timp.

Procedura de declarare a mortii

Art. 944: Instanta competenta

Cererea de declarare a mortii unei persoane se introduce la instanta competenta in a carei

circumscriptie acea persoana a avut ultimul domiciliu cunoscut.

Art. 945: Masuri prealabile

Dupa sesizarea instantei, presedintele va cere primariei comunei, orasului, municipiului

sau sectorului municipiului Bucuresti, precum si organelor politiei in a caror raza teritoriala a

avut ultimul domiciliu cunoscut cel disparut sa culeaga informatii cu privire la acesta.

Totodata, presedintele va dispune sa se faca afisarea cererii la ultimul domiciliu cunoscut

al celui disparut, la sediul primariei comunei, orasului, municipiului sau sectorului municipiului

Bucuresti si la sediul instantei, precum si publicarea intr-un ziar de larga circulatie a unui anunt

despre deschiderea procedurii de declarare a mortii, cu invitatia ca orice persoana sa comunice

datele pe care le cunoaste in legatura cu cel disparut.

Care este procedura?

Instanta va fi sesizata de cel care dovedeste un interes. Spre exemplu, un mostenitor.

Dupa sesizare, instanta va cere primariei si organelor politiei in a caror raza teritoriala a

avut ultimul domiciliu cunoscut cel disparut, pentru a culege informatii cu privire la acesta.

Aceste masuri prealabile se iau de presedintele completului caruia i-a fost repartizata cauza.

Cererea va fi afisata si la ultimul domiciliu cunoscut al celui disparut si la sediul

primariei. In plus, se va dispune si publicarea unui anunt intr-un ziar de larga circulatie cu privire

la deschiderea procedurii de declarare a mortii cu indemnul ca orice persoana care detine

informatii sa le comunice organelor de politie ori direct instantei.

Instanta va numi un curator pentru a-i fi ocrotite interesele celui disparut.

Pentru a putea stabili un prim termen de judecata, va trebui sa treaca cel putin 2 luni de la

data efectuarii publicatiilor, chiar daca rezultatul cercetarilor efectuate a fost primit inainte de

cele 2 luni. Daca rezultatele cercetarilor apar insa dupa 2 luni, doar dupa primirea acestora se va

putea stabili termenul. Prin urmare, este necesara si primirea rezultatelor si trecerea efectiva a cel

putin 2 luni.

Persoana disparuta va fi citata la ultimul domiciliu cunoscut spre a se prezenta in instanta.

In plus, citatia se va publica si intr-un ziar de larga circulatie. Daca persoana disparuta avea si un

mandatar, va fi citat si acesta spre a da lamuriri si va fi citat si curatorul numit de instanta.

La proces va trebui sa participe si procurorul. Lipsa acestuia va face ca hotararea adoptata

sa fie lovita de nulitate absoluta.

Impotriva hotararii se poate declara apel si ulterior recurs.

Hotararea ramasa definitiva, mai precis dispozitivul acestei hotarari, va fi afisat la sediul

instantei si al primariei timp de 2 luni. Acesta va fi comunicat si oficiului de stare civila de la

ultimul domiciliu cunoscut pentru a se inregistra moartea.

Daca cel declarat mort este in viata, se va putea cere oricand anularea hotararii

declarative a mortii. Cererea se va introduce la instanta care a pronuntat hotararea. Actiunea va

putea fi introdusa oricand, de catre orice persoana, nu de catre cel declarat mort in mod special.

Vor fi citate toate persoanele ce au luat parte la procesul in care persoana a fost declarata

moarta si va participa si procurorul. Curatorul, nefiind „parte” nu va fi citat.

In situatia in care a fost dezbatuta succesiunea celui declarat mort, instanta va dispune ca

patrimoniul acestuia sa fie refacut. Acei mostenitori care au fost de buna-credinta vor putea

pastra bunurile cu obligatia de a-i restitui celui decedat contravaloarea acestora, iar cei de rea-

credinta vor trebui sa restituie bunurile in materialitatea lor. In cazul in care cei de rea-credinta

nu mai au bunurile in materialitatea lor, vor restitui bunurile in functie de valorea lor cea mai

mare (cea de la momentul deschiderii succesiunii ori cea pe care bunul o are in prezent).

Hotararea prin care se constata nulitatea hotararii declarative de moarte se comunica din

oficiu si oficiului de stare civila.


-mijloace de identidicare a persoanei fizice

A identifica o persoana inseamna a stabili identitatea acesteia.

Identificarea persoanei fizice rezulta din datele si calitatile strict individuale ale fiecaruia,

in parte, stabilite de lege, calitati ce decurg din actele si faptele sale de stare civila. Cu ajutorul

acestora are loc indivizualizarea (identificarea) persoanei prin care se deosebeste de toate

celelalte persoane in familie si societate, stabilindu-i in mod concret o identitate unica si

indestructibila.

Atributele prin care are loc identificarea unei persoane fizice sunt imperativ si expres

prevazute de lege, ele fiind aceleasi pentru toate persoanele fizice, constand din dreptul la nume,

la domiciliu si la starea civila. Toate aceste atribute alcatuiesc intregul, adica institutia juridica a

identificarii persoanei fizice, reglementata, in principal, de catre Codul civil, precum si de

celelalte acte normative in aceasta materie.

Identificarea persoanei fizice desemneaza individualitatea omului in raporturile juridice

civile.

Identificarea persoanei fizice reprezinta o institutie juridica complexa, guvernata de

norme care apartin atat dreptului civil, cat si altor ramuri de drept.

Este necesara identificarea persoanei fizice atat pentru societate, pentru a se cunoaste

subiectele de drept civil, de drept administrativ, de drept constitutional, de drept fiscal etc., cat si

pentru necesitati de ordin personal, pentru ca fiecare individ participant la raporturi juridice sa se

poata individualiza in cadrul acestora.

Identificarea persoanei fizice se face prin nume, domiciliu si starea civila.

Numele persoanei fizice

Potrivit dispozitiilor legale, prin expresia „nume” se intelege atat nume de familie cat si

prenumele. Orice persoana fizica are dreptul la nume stabilit sau dobandit in conformitate cu

legea. Dreptul la nume este un drept personal nepatrimonial, adica indisolubil legat de persoana

omului, care nu are valoare economica si nu poate fi exprimat in bani. Dreptului persoanei fizice

de a avea un nume ii corespunde si obligatia acesteia de a purta numele stabilit sau dobandit

potrivit legii si de a participa sub acest nume la raporturile sociale si juridice.

Dreptul la nume este un drept absolut ceea ce inseamna ca este opozabil tuturor

persoanelor; este un drept imprescriptibil atat sub aspect extinctiv, cat si aub aspect achizitiv,

ceea ce inseamna ca daca o persoana nu a purtat numele sau vreme indelungata nu pierde dreptul

la nume prin nefolosinta, dupa cum nici nu poate dobandi un nume prin folosinta, oricat de

indelungata ar fi perioada de timp in care l-a folosit; numele este netransmisibil, in sensul ca nu

poate fi transmis prin acte cu titlu oneros sau cu titlu gratuit.

Numele de familie se dobandeste la nastere, prin filiatie. Copilul primeste numele de

familie comun al parintilor sai. Cand parintii nu au un nume de familie comun, copilul primeste

numele de familie al unui dintre parinti sau numele lor de familie reunite; in acest caz numele de

famile al copilului se stabileste prin invoiala parintilor si se declara o data cu nasterea copilului la

serviciul de stare civila; in lipsa invoielii, autoritatea tutelara hotaraste, ascultand pe parinti.

Copilul nascut dinafara casatoriei dobandeste numele de familie al aceluia dintre parinti fata de

care filiatia a fost mai intai stabilita.

Copilul poate dobandi numele de familie al parintelui fata de care s-a stabilit ulterior

filiatia, prin recunoastere sau prin hotarare judecatoreasca, numai daca instanta judecatoreasca

incuviinteaza acest lucru. Daca copilul a fost recunoscut in acelasi timp de ambii parinti se

procedeaza ca si in cazul copilului din casatorie ai carui parinti nu au un nume de familie comun.

Numele copilului gasit, nascut din parinti necunoscuti, se stabileste prin decizie, de catre

comitetul/biroul executiv al consiliului local in raza caruia a fost gasit copilul. Numele de familie

se modifica ca efect al casatoriei, desfacerii prin divort, ori nulitatii acesteia, al infierii ori

desfiintarii acesteia, al actiunii in tagaduirea patrenitatii. La incheierea casatoriei, viitorii soti

declara in fata delegatului de stare civila numele de familie pe care s-au invoit sa-l poarte in

timpul casatoriei; ei pot opta pentru pastrarea numelui dinaintea casatoriei, pentru numele unuia

sau altuia dintre ei, sau pentru numele lor reunite. La desfacerea casatoriei prin divort sotii se pot

invoi ca, sotul care a purtat in timpul casatoriei numele celuilalt sot, sa poarte acest nume si dupa

desfacerea casatoriei. Pentru motive temeinice, instanta de judecata poate incuviinta acest drept

chiar in lipsa invoielii intre soti. Daca sotii nu s-au invoit sau instanta nu a incuviintat, fiecare va

purta numele ce-l avea inainte de casatorie. Ca urmare a ramanerii definitive a hotararii

judecatoresti prin care s-a constatat ori a fost pronuntata nulitatea casatoriei, fostii soti vor reveni

la numele de familie pe care l-au purtat anterior. Persoana infiata dobandeste prin infiere numele

de familie al infietorului. In cazul infierii cu efecte restranse autoritatea tutelara poate incuviinta

ca infiatul sa poarte in continuare numele sau vechi, la care se adauga numele dobandit prin

infiere. Daca infierea se face de catre doi soti care nu au numele de familie comun, ei sunt

obligati sa declare numele pe care urmeaza sa-l poarte infiatul, aplicandu-se regulile stabilite

pentru copilul nascut din casatorie ai carui parinti nu au un nume de familie comun. In cazul

nulitatii sau desfacerii infierii, infiatul redobandeste vechiul sau nume, instanta judecatoreasca

putand incuviinta pentru motive temeinice ca infiatul sa pastreze numele dobandit prin infiere.

Prin efectul admiterii actiunii pentru tagaduirea paternitatii, sotul mamei inceteaza sa mai fie

tatal copilului, iar acesta din urma pierde dreptul de a purta numele sotului mamei. Copilul va lua

numele pe care mama l-a avut inainte de incheierea casatoriei.

Schimbarea numelui se poate face, potrivit legii, pentru motive temeinice, pe calea unei

decizii administrative, la cererea persoanei interesate avand capacitate de exercitiu. Cererea se

depune la comitetul/biroul executiv al consiliului local de la domiciliul persoanei in cauza si se

solutioneaza de catre Inspectoratul General al Politiei. Schimbarea numelui se inscrie, prin

mentiune, pe actul de nastere si pe actul de casatorie ale titularului dupa care se elibereaza noi

certificate de nastere si de casatorie. Persoana al carei nume a fost inregistrat in actele de stare

civila tradus in alta limba decat cea materna ori cu ortografia altor limbi, poate cere inscrierea,

prin mentiune pe aceste acte a numelui retradus sau cu ortografia limbii materne; cererea

respectiva se rezolva de catre presedintele comitetului/biroului executiv al consiliului local de la

locul unde au fost intocmite actele de stare civila ale solicitantului.

Starea civilă -art. 98

Starea civilă este dreptul persoanei de a se individualiza, în familie şi societate, prin

calităţile strict personale care decurg din actele şi faptele de stare civilă.

Art. 99. Dovada starii civile

(1) Starea civila se dovedeste prin actele de nastere, casatorie si deces intocmite, potrivit

legii, in registrele de stare civila, precum si prin certificatele de stare civila eliberate pe baza

acestora.

(2) Actele de stare civila sunt inscrisuri autentice si fac dovada pana la inscrierea in fals,

pentru ceea ce reprezinta constatarile personale ale ofiterului de stare civila, si, pana la proba

contrara, pentru celelalte mentiuni.

(3) Hotararea judecatoreasca data cu privire la starea civila a unei persoane este opozabila

oricarei alte persoane cat timp printr-o noua hotarare nu s-a stabilit contrariul.

(4) Daca printr-o hotarare judecatoreasca s-a stabilit o anumita stare civila a unei

persoane, iar printr-o hotarare judecatoreasca ulterioara este admisa o actiune prin care s-a

contestat starea civila astfel stabilita, prima hotarare isi pierde efectele la data ramanerii

definitive a celei de a doua hotarari.

Art. 100. Anularea, completarea, modificarea sau rectificarea actelor de stare civila. (1)

Anularea, completarea sau modificarea actelor de stare civila si a mentiunilor inscrise pe acestea

se poate face numai in temeiul unei hotarari judecatoresti definitive.

(2) Rectificarea actelor de stare civila si a mentiunilor inscrise pe marginea acestora se

poate face, din oficiu sau la cerere, numai in temeiul dispozitiei primarului de la primaria care

are in pastrare actul de stare civila.

(3) Starea civila poate fi modificata in baza unei hotarari de anulare, completare sau

modificare a unui act de stare civila numai daca a fost formulata si o actiune de modificare a

starii civile, admisa printr-o hotarare judecatoreasca ramasa definitiva.

(4) Hotararea judecatoreasca prin care se dispune anularea, completarea sau modificarea

unui act de stare civila, precum si inregistrarea facuta in temeiul unei asemenea hotarari sunt

opozabile oricarei alte persoane cat timp printr-o noua hotarare nu s-a stabilit contrariul. Actul

administrativ prin care s-a dispus rectificarea unui act de stare civila, precum si inregistrarea

facuta in baza lui sunt opozabile oricarei persoane pana la proba contrara.

Domiciliul

Art. 86

Dreptul la domiciliu şi reşedinţă

(1) Cetăţenii români au dreptul să îşi stabilească ori să îşi schimbe, în mod liber, domiciliul sau

reşedinţa, în ţară sau în străinătate, cu excepţia cazurilor anume prevăzute de lege.

(2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, o persoană fizică nu poate să aibă în acelaşi timp decât un

singur domiciliu şi o singură reşedinţă, chiar şi atunci când deţine mai multe locuinţe.

Diferența dintre reședință și domiciliu poate fi doar o problemă lingvistică în majoritatea

cazurile, dar ridică și foarte multe probleme atunci când vine vorba de completarea unor acte

juridice. În lumina recentelor și prezentelor alegeri prezidențiale, vă invităm să diferențiem clar

între cele două noțiuni.

Domiciliul, conform art. 87 din Codul Civil, „este acolo unde aceasta declară că îşi are

locuinţa principală”. Astfel, deoarece domiciliul este necesar pentru exercitarea drepturilor și

libertăților cetățenești, adresa de domiciliu va fi cea trecută pe actele de identitate (buletinul, spre

exemplu).

Reședința, conform art. 88 din Codul Civil, „este în locul unde îşi are locuinţa

secundară”. Adresa de reședință nu se trece pe actele de identitate și nici nu este cerută pentru

exercitarea drepturilor și libertăților individuale. Spre exemplu, în materia votului, se cere adresa

de domiciliu și nu cea de reședință.


-ocrotirea persoanei fizice -ocrotirea parinteasca

-ocrotirea persoanei fizice prin tutela, curatela

Noul Cod Civil consacră ocrotirii persoanei fizice prevederile Titlului III –

(art. 104 – 186) din Cartea I si pe cele care reglementează raporturile dintre părinti

si copii.

In ce priveste natura juridica a acestora, ele sunt drepturi personale

nepatrimoniale.

Atributele de identificare a persoanei fizice prezinta urmatoarele caractere

juridice:

- sunt drepturi absolute, insemnand ca toate persoanele sunt obligate sa se

abtina de a aduce vreo atingere lor;

- constituie atat drepturi, cat si obligatii, orice persoana fiind obligata sa

aiba un nume, un domiciliu si o stare civila;

- sunt inalienabile, pentru ca se nasc odata cu nasterea persoanei si inceteaza

la moartea ei, nefiind transmisibile, in principiu;

- sunt imprescriptibile extinctiv si achizitiv, pentru ca, oricat timp ar trece,

nu se pierd prin nefolosire si, oricat timp o persoana ar folosi numele alteia, nu-l

poate dobandi;

- sunt drepturi personale, nu pot fi exercitate prin reprezentare;

- sunt universale, apartinand oricarei persoane fizice in parte.

ART. 104- Interesul persoanei ocrotite

(1) Orice masura de ocrotire a persoanei fizice se stabileste numai in interesul acesteia.

(2) La luarea unei masuri de ocrotire trebuie sa se tina seama de posibilitatea persoanei

fizice de a-si exercita drepturile si de a-si indeplini obligatiile cu privire la persoana si bunurile

sale.

ART. 105

Persoanele ocrotite

Sunt supusi unor masuri speciale de ocrotire minorii si cei care, desi capabili, din cauza

batranetii, a bolii sau a altor motive prevazute de lege nu pot sa isi administreze bunurile si nici

sa isi apere interesele in conditii corespunzatoare.

ART. 106

Masurile de ocrotire

(1) Ocrotirea minorului se realizeaza prin parinti, prin instituirea tutelei, prin darea in

plasament sau, dupa caz, prin alte masuri de protectie speciala anume prevazute de lege.

(2) Ocrotirea majorului are loc prin punerea sub interdictie judecatoreasca sau prin instituirea

curatelei, in conditiile prevazute de prezentul cod.

ART. 107

Instanta de tutela

(1) Procedurile prevazute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de

competenta instantei de tutela si de familie stabilite potrivit legii, denumita in continuare instanta

de tutela.

(2) In toate cazurile, instanta de tutela solutioneaza de indata aceste cereri.

Legea care ocroteste minorul este nr 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor

copilului, alaturi de Noul Cod Civil.

Autoritatea parinteasca este totalitatea de drepturi si indatoriri care privesc atat persoana

cat si bunurile copilului si apartin ambilor parinti. Art 487 NCC spune ca parintii au dreptul si

indatorirea sa creasca minorul. Aceasta autoritatea are o latura personala si una patrimoniala,

regula fiind ca ea se desfasuoara de ambii parinti chiar si dupa divort daca instanta hotaraste

acest lucru. De asemenea, instanta de tutela poate hotari plasamentul copilului la o ruda sau la o

alta familie ori persoana cu consimtamantul acestora sau intr-o institutie de ocrotire.

Neexercitarea totala sau necorespunzatoare a autoritatii parintesti atrage raspunderea

civila, contraventionala sau penala a lor sau decaderea din exercitiul drepturilor parintesti.

Autoritatea partinteasca inceteaza in momentul in care acesta dobandeste capacitate de exercitiu

deplina (18 ani) sau anticipata (16 ani) sau cand acesta se casatoreste.

Unul din mijlocele de ocrotire a minorului este instituirea tutelei care intervine atunci

cand minorul este lipsit de ocrotire parinteasca, sau ei pusi sub interdictie judecatoreasca,

disparuti sau declarati judecatoreste morti sau la incetarea adoptiei. Ea se instituie de catre

instanta de tutela a in a carei circumscriptie teritoriala dominiciliaza sau a fost gasit copilul.

Pe tot parcusul tutelei, consiliul de familie poate stabili o suma anuala necesara pentru

intretinerea minorului si administrarea bunurilor sala, stabileste intrebuintarea excedentelor, iar

tutorele va administra bunurile, incheie acte juridice sau le incuviinteaza.

Actele pe care tutorele le poate incheia singur in numele minorului sub 14 ani sunt actele

de conservare sau administrare. In cazul in care trebuie sa se ia masuri cu privire la persoana

minorului tutorele are nevoie de avizul consiliului de familie. Pentru bunurile minorului, va

trebui sa se admita avizul consiliului de familie. Acestuia ii este interzis sa faca donatii sau sa

garanteze obligatia altuia. La fel ca parintii acestia rapund, civil, penal si contraventional.

Faptele ilicite care sunt cauzatoare de prejudicii pentru minor atrag raspunderea

delinctuala a tutorelui.

Un alt mijloc de ocrotire a copiilor este curatela speciala a minorului care are caracter

temporar si subsidiar. Noul Cod Civil prevede in art. 186 ca drepturile si obligatiile stabilite de

lege in sarcina tutorelui se aplica si curatorului special.


-consideratii generale

Persoana juridică (sau persoana morală) reprezintă un subiect colectiv de drept, adică un

colectiv de oameni, care, respectând cerințele legale de fond și de formă pentru constituirea sa,

este titular de drepturi subiective și obligații civile. Persoană juridică este orice organizație care

are o organizare de sine stătătoare și un patrimoniu propriu afectat realizării unui anume scop în

acord cu interesul obștesc. Persoana juridică se mai definește și ca un colectiv de oameni având o

structură organizatorică bine determinată cu un patrimoniu propriu și distinct precum și un obiect

de activitate concordant cu normele legale.

Termenul de persoană vine din latinescul persona, care ar deriva din grecescul prosopon care

a însemnat, pe rând, în teatrul grec din Antichitate, masca actorului, rolul acestuia, actorul însuși,

pentru ca, ieșind din incinta teatrului, să se generalizeze asupra omului. Procesul similar s-a

petrecut și cu trecerea de la vechiul cuvânt rusesc licina la cuvântul licinosti, personalitate. Unii

filologi derivă termenul de persoană din denumirea phersu, înscrisă sub o figură mascată din

mormintele etrusce. Se crede că numele ar aparține unui zeu subteran, înrudit, dacă nu chiar

identic, cu Persephona sau Persus. Teatrul roman a preluat masca teatrală de la etrusci. Astfel,

primul sens al cuvântului persoană a fost acela de mască, de „costumație”, prin care actorii

teatrului antic întruchipau sau simbolizau pe cineva de pe scenă. Al doilea sens, obținut prin

extensiune, se referă la rolul social îndeplinit de cineva în teatru sau în viață, la funcțiile și

obligațiile sociale pe care cineva și le asumă (exteriorizarea, manifestarea publică a persoanei).

Un al treilea sens vizează chiar actorul însuși, care joacă rolul (individualitatea corporală și

psihică a celui care îndeplinește rolul). Un al patrulea sens adaugă conceptului de persoană un

atribut valoric, referindu-se la calitatea de a fi om, la rangul (statutul) său social. Dintre cele

patru semnificații (accepțiuni), o pondere mai mare au dobândit-o persoana ca rol social și

exprimând o valoare. Observăm cum, sub aspect filosofic și psihologic, noțiunea de persoană a

evoluat spre cea de personalitate, fiind utilizată pentru a desemna ființa liberă, rațională,

conștientă, creatoare de valori și responsabilă de acțiunile sale. Pentru explicarea persoanei s-au

făcut mai întâi unele referiri la dreptul civil, deoarece acesta își are ca obiect principal de

preocupare însăși persoana umană. În al doilea rând, explicarea persoanei apare la unii gânditori

antici și medievali. Apoi, s-au făcut referiri la literatura epică și dramatică, deoarece aceasta

exprima în mod manifest viața concretă a persoanei. Abia ulterior s-a trecut la interpretarea

psihologică a persoanei.

O persoană juridică este o organizație cu patrimoniu propriu și administrație de sine

stătătoare, care se bucură de capacitatea de a avea drepturi și obligații În legislatia româneasca nu

avem o definitie expresa a notiunii de persoana juridica, dar doctrina a definit persoana juridica

ca fiind acel colectiv de drept (entitate) care întruneste cumulativ trei conditii: scop, patrimoniu

si organizare de sine statatoare.

Elemente constitutive

Scopul sau obiectul de activitate propriu reprezinta ratiunea de a fi a persoanei juridice.

Patrimoniul este definit ca totalitatea drepturilor si obligatiilor cu continut economic;

patrimoniul este alcatuit din doua parti partea activa (drepturile) si partea pasiva (obligatiile).

Organizarea de sine statatoare consta în alcatuirea ca un tot unitar ori structurarea,

compartimentarea subiectului de drept respectiv.

Scopul persoanei juridice are doua sensuri:

- in sens larg, se intelege scopul formulat in acte normative care se exprima generic,

aratandu-se domeniul si obiectul de activitate (spre exemplu, fundatia este destinata

realizarii unui scop ideal);

- in sens restrans, se intelege scopul concret urmarit de fiecare persoana juridica, scop

inscris in actul de infiintare.

Scopul trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa fie in acord cu interesul public,

sa fie determinat, sa fie legal (in acord cu legea).

Scopul stabileste limitele capacitatii de folosinta a persoanei juridice, capacitate ce e

guvernata de principiul specialitatii.

Patrimoniul propriu este acel element constitutiv al persoanei juridice care consta in

totalitatea drepturilor si obligatiilor cu continut economic, avand ca titular persoana

juridica. Similar persoanei fizice, patrimoniul persoanei juridice cuprinde o latura

activa, formata din drepturi patrimoniale (reale si de creanta) si o latura pasiva alcatuita

din obligatii patrimoniale (contractuale si extracontractuale). Patrimoniul trebuie sa fie

distinct de patrimoniul persoanelor fizice ce alcatuiesc persoana juridica, precum si fata

de patrimoniul altor persoane fizice sau juridice, ceea ce ii permite sa-si asume o

raspundere proprie, autonoma.

Organizarea de sine statatoare a persoanei juridice desemneaza acel element constitutiv

ce consta in alcatuirea ca un tot unitar sau structurarea pe activitati, precum si precizarea

persoanelor care vor reprezenta persoana juridica in raport cu tertii. Cu alte cuvinte,

organizarea proprie priveste doua aspecte: organizarea interna, structurarea pe

compartimente (cercetare, productie, comert) si desemnarea organelor de conducere si a

persoanelor care reprezinta persoana juridica.

Importanta acestui element constitutiv este dedusa din faptul ca persoana juridica

participa la raporturile juridice civile ca un ansamblu unitar.


-clasificarea persoanei juridice

Se face dupa anumite criterii aplicabile fie tuturor categoriilor de persoane juridice, fie

numai unora dintre ele, slujind la stabilirea unor trasaturi caracteristice unor grupe ori

subgrupe de persoane juridice.

Criteriile de clasificare care pot fi retinute sunt urmatoarele:

– domeniul dreptului de care apartin;

– forma dreptului de proprietate;

– nationalitatea;

– natura scopului.

Dupa domeniul dreptului de care apartin se disting

A. Persoane juridice de drept public

Statul;

Unitatile administrativ teritoriale;

Organele puterii legislative;

Organele puterii executive;

Organele puterii judecatoresti;

Ministerul public;

Curtea de conturi;

Institutiile de stat;

Partidele politice

B. Persoane juridice de drept privat

Agentii economici de stat;

Societatile comerciale;

Sindicatele;

Cultele religioase;

Asociatiile si fundatiile.

Dupa forma dreptului de proprietate pe care se intemeiaza:

– persoane juridice fundamentate pe proprietatea publica;

– persoane juridice care au la baza, atat proprietatea publica, cat si

proprietatea privata;

– persoane juridice care au la baza exclusiv proprietatea privata;

– persoane juridice intemeiate pe proprietatea privata interna si proprietatea

straina.

Dupa nationalitate, persoanele juridice sunt:

persoane juridice romane – au sediul principal in Romania, fiind constituite

in conditiile legii romane

persoane juridice straine – au sediul principal in strainatate si isi desfasoara

activitatea in Romania, potrivi cerintelor legii romanesti.

Dupa natura scopului urmarit:

persoane juridice cu scop patrimonial (economic, lucrativ);

persoane juridice fara scop patrimonial.


-infiintarea persoanei fizice

Infiintarea persoanei juridice reprezinta operatiunea de creare, in conditiile legii, a unui

subiect de drept., cf art. 194 Cod Civil.

In unele cazuri infiintarea presupune un singur act juridic, insa, de cele mai multe ori,

ea necesita o succesiune de acte juridice, ceea ce reprezinta un adevarat proces de constituire

asubiectului de drept deoarece, numai luate impreuna, actele respective conduc la efectul

creator de persoana juridica.

1) Persoana juridică se înfiinţează:

a) prin actul de înfiinţare al organului competent, în cazul autorităţilor şi al instituţiilor

publice, al unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi al operatorilor economici care se

constituie de către stat sau de către unităţile administrativ-teritoriale. În toate cazurile, actul

de înfiinţare trebuie să prevadă în mod expres dacă autoritatea publică sau instituţia publică

este persoană juridică;

b) prin actul de înfiinţare al celor care o constituie, autorizat, în condiţiile legii;

c) în orice alt mod prevăzut de lege.

(2) Dacă prin lege nu se dispune altfel, prin act de înfiinţare se înţelege actul de

constituire a persoanei juridice şi, după caz, statutul acesteia.

Normele speciale privind înfiinţarea diferitelor categorii de persoane juridice se

găsesc în actele normative aplicabile acestora. Desigur, enumerarea acestor categorii

trebuie să înceapă cu Constituţia României, unde se găseste reglementarea fundamentală

privind înfiinţarea organelor statului, din cele trei categorii: ale puterii legislative, ale

puterii executive si ale puterii judecătoresti. Conţinutul modurilor de înfiinţare:

a) Conţinutul înfiinţării „prin actul de infiintare al organului competent" a fost

rezervat creării persoanelor juridice de stat.

Prin „act de infiintare al organului competent", care are ca efect crearea persoanei

juridice, trebuie să se înţeleagă: lege adoptată de Parlamentul României; hotărâre a

Guvernului României; hotărâre a consiliului judeţean ori a consiliului local, etc

b) Conţinutul înfiinţării „actul de înfiinţare al celor care o constituie, autorizat, în

condiţiile legii”

Acest mod de înfiinţare, enunţat de lit. b) a art 194 este specific persoanelor juridice de

categoria organizatiilor obstesti, precum sindicatele, uniunile de scriitori, artisti sau

compozitori, asociaţiile cu scop nepatrimonial,precum si instituţiile si întreprinderile

anexe, etc „Autorizarea înfiinţării" persoanelor juridice este reglementată de către mai

multe acte normative, de pildă: pentru partidele politice si organizaţiile obstesti,

„autorizarea" înfiinţării se dă de către Tribunalul municipiului Bucuresti, potrivit

Legii partidelor politice; pentru societăţile comerciale cu participare străină este

necesară „autorizarea" instanţei judecătoresti după obţinerea, prealabilă, a „autorizării"

Agenţiei Naţionale de Dezvoltare, potrivit Legii nr. 35/1991.

Infiinţarea persoanei juridice „prin actul de înfiinţare autorizat" cuprinde următoarele

acte juridice:

-actul de constituire, care, de regulă, este „contract de societate" ori „contract de

asociere", încheiat în formă autentică notarială;

-statutul societăţii, al asociaţiei etc. (de regulă, tot în formă autentică);

-împreună, aceste două acte alcătuiesc „actul de înfiinţare"; autorizarea, care este actul

ce provine fie de la justiţie, fie de la un organ al puterii executive, după caz.

c) Conţinutul înfiinţării „in orice alt mod prevazut de lege"

Sunt supuse înfiinţării „in orice alt mod prevazut de lege" următoarele categorii de

persoane juridice:

-statul român;

-misiunile diplomatice si oficiile consulare; potrivit „articolului unic" al Legii nr.

37/1991, înfiinţarea si desfiinţarea acestora se fac prin decret al Presedintelui României, la

propunerea Guvernului;

-asociaţiile de locatari, care iau fiinţă, prin întrunirea condiţiilor prevăzute de lege

Conform art 195 din Codul civil, persoana juridică se înfiinţează pe durată nedeterminată,

dacă prin lege, actul de constituire sau statut nu se prevede altfel.

Regula o constituie asadar înfiinţarea persoanei juridice pe durată nedeterminată, iar

excepţia – înfiinţarea pe durată determinată, numai în situaţia în care aceasta este

prevăzută prin lege, actul de constituire sau statut

Nulitatea persoanei juridice

Cauzele de nulitate a persoanei juridice sunt expres si limitativ prevazute in art

196 din Codul civil, unele atragand sanctiunea nulitatii absolute, iar altele nulitatea relativa.


- capacitatea civila a persoanei fizice

Existenta persoanelor juridice se justifica prin scopul lor, iar scopul se realizeaza

prin personalitatea juridica, adica prin aptitudinea de a avea drepturi si obligatii, de a

participa la viata juridica in nume propriu. Persoanele juridice dispun in temeiul legii de

“capacitatea de a avea drepturi si obligatii”, adica de capacitatea juridica. Sintagma

“capacitate juridica” exprima aptitudinea persoanei juridice de a participa la orice

raporturi juridice, reglementate de normele oricarei ramuri de drept. In continutul

capacitatii juridice se include capacitatea juridica de ramura, care coexista si se exprima

in functie de obiectul de activitate pentru care fiinteaza persoana respectiva.

Art. 206 Conţinutul capacităţii de folosinţă:

(1) Persoana juridică poate avea orice drepturi şi obligaţii civile, afară de acelea

care, prin natura lor sau potrivit legii, nu pot aparţine decât persoanei fizice.

(2) Persoanele juridice fără scop lucrativ pot avea doar acele drepturi şi obligaţii

civile care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire

sau statut.

(3) Actul juridic încheiat cu încălcarea dispoziţiilor alin. (1) şi (2) este lovit de

nulitate absolută.

Principiului specialităţii capacităţii de folosinţă

La fel ca şi actele normative anterioare, din punct de vedere terminologic, noul

Cod civil nu consacră în mod expres formula „principiul specialităţii capacităţii de

folosinţă”, însă acesta se deduce din dispoziţiile legale care îl reglementează, respectiv

din art. 206 alin. (2) noul Cod civil, text legal ce vizează conţinutul capacităţii de

folosinţă.

Prin urmare, Codul civil în vigoare nu oferă o definiţie a acestui principiu, ci

instituie doar aplicabilitatea sa în materia persoanelor juridice fără scop lucrativ,

revenind astfel rolul doctrinei de a-l formula.

Principiul specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice a fost definit,

prin prisma dispoziţiilor art. 34 din Decretul nr. 31/1954 (reglementarea anterioară de

drept comun în materia persoanelor fizice şi a persoanelor juridice), ca fiind regula de

drept civil potrivit căreia persoana juridică nu poate dobândi, prin acte juridice, decât

acele drepturi şi obligaţii care sunt în concordanţă cu scopul ei.

Considerăm că o astfel de definiţie îşi menţine valabilitatea şi în contextul

legislativ actual, prin raportare la prevederile art. 206 alin. (1) coroborate cu cele ale art.

187 noul Cod civil, acestea având caracter general.

De asemenea, trebuie să mai precizăm faptul că principiul specialităţii nu acoperă

întregul conţinut al capacităţii de folosinţă a persoanei juridice, ci el se limitează la

aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii civile care au ca izvor actele juridice civile.

Prin urmare, acest principiu nu vizează aria drepturilor şi obligaţiilor civile care

au ca izvor legea (care, prin ipoteză, nu pot fi contrare scopului persoanei juridice) şi

faptul juridic stricto sensu (delictul civil, faptul juridic civil licit).

Explicaţia rezidă în faptul că verificarea conformităţii drepturilor şi obligaţiilor cu

scopul pentru care persoana juridică a fost înfiinţată este necesară numai atunci când se

au în vedere motivele pentru care aceste drepturi şi obligaţii sunt exercitate. Or, după

cum se ştie, numai în situaţia actelor juridice există acea condiţie de validitate care este

cauza, adică scopul urmărit de subiectul de drept prin manifestarea sa de voinţă.

Noul Cod civil a modificat viziunea asupra principiului specialităţii capacităţii de

folosinţă prin consacrarea acestuia în mod expres numai în privinţa persoanelor juridice

fără scop lucrativ.

In cazul in care se reglemetează capacitatea civilă a persoanei juridice,

legea nu mai este atât de fermă, nu mai foloseste expres noţiunea de capacitate de

folosinţă ori de capacitate de exerciţiu, insă prevede, fără echivoc:

1) persoanele juridice au „capacitatea de a avea drepturi si obligaţii de la data

înregistrării lor”, ceea ce înseamnă „capacitate de folosinţă”;

2) persoana juridică „îsi exercită drepturile si îsi îndeplineste obligaţiile prin

organele sale”, ceea ce înseamnă „capacitate de exerciţiu”.

Art. 205

Data dobândirii capacităţii de folosinţă

(1) Persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii

de la data înregistrării lor.

(2) Celelalte persoane juridice au capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii, după caz, potrivit art.

194, de la data actului de înfiinţare, de la data autorizării constituirii lor sau de la data îndeplinirii

oricărei alte cerinţe prevăzute de lege.

(3) Cu toate acestea, persoanele juridice prevăzute la alin. (1) pot, chiar de la data actului de

înfiinţare, să dobândească drepturi şi să îşi asume obligaţii, însă numai în măsura necesară pentru

ca persoana juridică să ia fiinţă în mod valabil.

(4) Fondatorii, asociaţii, reprezentanţii şi orice alte persoane care au lucrat în numele unei

persoane juridice în curs de constituire răspund nelimitat şi solidar faţă de terţi pentru actele

juridice încheiate în contul acesteia cu încălcarea dispoziţiilor alin. (3), în afară de cazul în care

persoana juridică nou-creată, după ce a dobândit personalitate juridică, le-a preluat asupra sa.

Actele astfel preluate sunt considerate a fi ale persoanei juridice încă de la data încheierii lor şi

produc efecte depline.


-reorganizarea (divizarea/fuziunea/transformarea) persoanei fizice

Art. 232. Notiunea. Reorganizarea persoanei juridice este operatiunea juridica

in care pot fi implicate una sau mai multe persoane juridice si care are ca efecte

infiintarea, modificarea ori incetarea acestora.

Art. 233. Modurile de reorganizare.

(1) Reorganizarea persoanei juridice se realizeaza prin fuziune, prin divizare sau

prin transformare.

(2) Reorganizarea se face cu respectarea conditiilor prevazute pentru dobandirea

personalitatii juridice, in afara de cazurile in care prin lege, actul de constituire sau statut

se dispune altfel.

Art. 234. Fuziunea. Fuziunea se face prin absorbtia unei persoane juridice de

catre o alta persoana juridica sau prin contopirea mai multor persoane juridice pentru a

alcatui o persoana juridica noua.

Art. 235. Efectele fuziunii. (1) In cazul absorbtiei, drepturile si obligatiile

persoanei juridice absorbite se transfera in patrimoniul persoanei juridice care o

absoarbe. Art. 234-238

(2) In cazul contopirii persoanelor juridice, drepturile si obligatiile acestora se

transfera in patrimoniul persoanei juridice nou-infiintate.

Art. 236. Divizarea.

(1) Divizarea poate fi totala sau partiala.

(2) Divizarea totala se face prin impartirea intregului patrimoniu al unei persoane

juridice intre doua sau mai multe persoane juridice care exista deja sau care se

infiinteaza prin divizare .

(3) Divizarea partiala consta in desprinderea unei parti din patrimoniul unei

persoane juridice, care continua sa existe, si in transmiterea acestei parti catre una sau

mai multe persoane juridice care exista sau care se infiinteaza in acest mod.

Art. 237. Efectele divizarii. (1) Patrimoniul persoanei juridice care a incetat de

a avea fiinta prin divizare se imparte in mod egal intre persoanele juridice dobanditoare,

daca prin actul ce a dispus divizarea nu s-a stabilit o alta proportie.

(2) In cazul divizarii partiale, cand o parte din patrimoniul unei persoane juridice

se desprinde si se transmite unei singure persoane juridice deja existente sau care se

infiinteaza in acest mod, reducerea patrimoniului persoanei juridice divizate este

proportionala cu partea transmisa.

(3) In cazul in care partea desprinsa se transmite mai multor persoane juridice

deja existente sau care se infiinteaza in acest mod, impartirea patrimoniului intre

persoana juridica fata de care s-a facut desprinderea si persoanele juridice dobanditoare

se va face potrivit dispozitiilor alin. (2), iar intre persoanele juridice dobanditoare,

impartirea partii desprinse se va face potrivit dispozitiilor alin. (1), ce se vor aplica in

mod corespunzator.

Art. 238. Intinderea raspunderii in caz de divizare .

(1) In cazul divizarii, fiecare dintre persoanele juridice dobanditoare va raspunde:

a) pentru obligatiile legate de bunurile care formeaza obiectul drepturilor

dobandite sau pastrate integral;

b) pentru celelalte obligatii ale persoanei juridice divizate, proportional cu

valoarea drepturilor dobandite sau pastrate, socotita dupa scaderea obligatiilor prevazute

la lit. a).

(2) Daca o persoana juridica infiintata in conditiile art. 194 alin. (1)

lit. a) este supusa divizarii, prin actul de reorganizare se va putea stabili si un alt

mod de repartizare a obligatiilor decat acela prevazut in prezentul articol .

Art. 239. Repartizarea contractelor in caz de divizare . In caz de divizare,

contractele se vor repartiza, cu respectarea dispozitiilor art. 206 alin. (2), art. 237 si 238,

astfel incat executarea fiecaruia dintre ele sa se faca in intregime de catre o singura

persoana juridica dobanditoare, afara numai daca aceasta nu este cu putinta.

Art. 240. Incetarea unor contracte . (1) In cazul contractelor incheiate in

considerarea calitatii persoanei juridice supuse reorganizarii, acestea nu isi inceteaza

efectele, cu exceptia cazului in care partile au stipulat expres contrariul sau mentinerea

ori repartizarea contractului este conditionata de acordul partii interesate.

(2) Daca mentinerea sau repartizarea contractului este conditionata de acordul

partii interesate, aceasta va fi notificata sau, dupa caz, instiintata prin scrisoare

recomandata, cu confirmare de primire, pentru a-si da ori nu consimtamantul in termen

de 10 zile lucratoare de la comunicarea notificarii sau instiintarii. Lipsa de raspuns in

acest termen echivaleaza cu refuzul de mentinere sau preluare a contractului de catre

persoana juridica succesoare.

Art. 241. Transformarea persoanei juridice. (1) Transformarea persoanei

juridice intervine in cazurile prevazute de lege, atunci cand o persoana juridica isi

inceteaza existenta, concomitent cu infiintarea, in locul ei, a unei alte persoane juridice.

(2) In cazul transformarii, drepturile si obligatiile persoanei juridice care si-a

incetat existenta se transfera in patrimoniul persoanei juridice nou-infiintate, cu exceptia

cazului in care prin actul prin care s-a dispus transformarea se prevede altfel. In aceste

din urma cazuri, dispozitiile art. 239, 240 si 243 raman aplicabile.

Art. 242. Data transmiterii drepturilor si obligatiilor. (1) In cazul reorganizarii

persoanelor juridice supuse inregistrarii, transmiterea drepturilor si obligatiilor se

realizeaza atat intre parti, cat si fata de terti, numai prin inregistrarea operatiunii si de la

data acesteia.

(2) In ceea ce priveste celelalte persoane juridice nesupuse inregistrarii,

transmiterea drepturilor si obligatiilor, in cazurile prevazute la alin. (1), se realizeaza atat

intre parti, cat si fata de terti, numai pe data aprobarii de catre organul competent a

inventarului, a bilantului contabil intocmit in vederea predarii-primirii, a evidentei si a

repartizarii tuturor contractelor in curs de executare, precum si a oricaror alte asemenea

acte prevazute de lege.

(3) In cazul bunurilor imobile care fac obiectul transmisiunii, dreptul de

proprietate si celelalte drepturi reale se dobandesc numai prin inscrierea in cartea

funciara, in baza actului de reorganizare incheiat in forma autentica sau, dupa caz, a

actului administrativ prin care s-a dispus reorganizarea, in ambele situatii insotit, daca

este cazul, de certificatul de inregistrare a persoanei juridice nou-infiintate.

Art. 243. Opozitiile. (1) Actele prin care s-a hotarat reorganizarea pot fi

atacate, daca prin lege nu se dispune altfel, prin opozitie, de catre creditori si orice alte

persoane interesate, in termen de 30 de zile de la data cand au luat cunostinta de

aprobarea reorganizarii, dar nu mai tarziu de un an de la data publicarii acesteia, sau,

dupa caz, de la data aprobarii acesteia de catre organul competent, potrivit legii.

(2) Opozitia suspenda executarea fata de oponenti pana la ramanerea definitiva a

hotararii judecatoresti, in afara de cazul in care persoana juridica debitoare face dovada

executarii obligatiilor sau ofera garantii acceptate de creditori ori incheie cu acestia un

acord pentru plata datoriilor.

(3) Opozitia se judeca in camera de consiliu, cu citarea partilor, de catre instanta

competenta .

(4) Hotararea pronuntata asupra opozitiei este supusa numai apelului.


-incetarea persoanei fizice

Prin incetarea persoanei juridice se intelege disparitia totala a unui subiect de drept,

sfarsitul capacitatii sale juridice si incetarea activitatii pe care acesta o desfasura in nume

propriu.

Art. 244. Modurile de incetare . Persoana juridica inceteaza, dupa caz, prin constatarea ori

declararea nulitatii, prin fuziune, divizare totala, transformare, dizolvare sau desfiintare ori

printr-un alt mod prevazut de actul constitutiv sau de lege.

Dizolvarea persoanei juridice Art. 245. Dizolvarea persoanelor juridice de drept privat. Persoanele juridice de drept

privat se dizolva:

a) daca termenul pentru care au fost constituite s-a implinit;

b) daca scopul a fost realizat ori nu mai poate fi indeplinit;

c) daca scopul pe care il urmaresc sau mijloacele intrebuintate pentru realizarea acestuia au

devenit contrare legii sau ordinii publice ori daca ele urmaresc un alt scop decat cel declarat;

d) prin hotararea organelor competente ale acestora;

e) prin orice alt mod prevazut de lege, actul de constituire sau statut .

Art. 246. Dizolvarea persoanelor juridice de drept public. Persoanele juridice de drept

public se dizolva numai in cazurile si in conditiile anume prevazute de lege.

Art. 247. Opozitiile. In cazul in care persoana juridica se dizolva prin hotararea organului

competent, creditorii sau orice alte persoane interesate pot face opozitie, dispozitiile art. 243

aplicandu-se in mod corespunzator.

Art. 248. Lichidarea. (1) Prin efectul dizolvarii persoana juridica intra in lichidare in

vederea valorificarii activului si a platii pasivului.

(2) Persoana juridica isi pastreaza capacitatea civila pentru operatiunile necesare lichidarii pana

la finalizarea acesteia.

(3) Daca incetarea persoanei juridice are loc prin fuziune, transformare sau prin divizare totala,

nu se declanseaza procedura lichidarii.

Art. 249. Destinatia bunurilor ramase dupa lichidare. (1) Oricare ar fi cauzele dizolvarii,

bunurile persoanei juridice ramase dupa lichidare vor primi destinatia stabilita in actul de

constituire sau statut ori destinatia stabilita in hotararea organului competent luata inainte de

dizolvare.

(2) In lipsa unei asemenea prevederi in actul de constituire sau statut ori in lipsa unei hotarari

luate in conditiile alin. (1), precum si in cazul in care prevederea sau hotararea este contrara legii

sau ordinii publice, la propunerea lichidatorului, bunurile ramase dupa lichidare se atribuie de

instanta competenta, prin hotarare supusa numai apelului, unei persoane juridice cu scop identic

sau asemanator, daca prin lege nu se prevede altfel. Atunci cand exista mai multe astfel de

http://www.euroavocatura.ro/dictionar/335838/Incetare_de_plati_

http://www.euroavocatura.ro/dictionar/336980/Divizare

http://www.euroavocatura.ro/dictionar/4457/Lege

http://www.euroavocatura.ro/dictionar/337132/Drept


http://www.euroavocatura.ro/dictionar/3206/Statut_juridic_civil

http://www.euroavocatura.ro/dictionar/4022/Drept_public




http://www.euroavocatura.ro/dictionar/336359/Public


http://www.euroavocatura.ro/dictionar/3088/Persoana_juridica


http://www.euroavocatura.ro/dictionar/4477/Lichidare


http://www.euroavocatura.ro/dictionar/336980/Divizare




http://www.euroavocatura.ro/dictionar/4384/Instanta

http://www.euroavocatura.ro/dictionar/336416/Hotarare

http://www.euroavocatura.ro/dictionar/334935/Persoane_juridice


persoane juridice, lichidatorul propune cel putin 3 persoane juridice, caz in care bunurile se

atribuie prin tragere la sorti.

(3) In cazul in care persoana juridica a fost dizolvata pentru motivele prevazute la art. 245 lit. d),

precum si in cazul in care nicio persoana juridica nu este de acord cu preluarea bunurilor ramase

dupa lichidare in conditiile alin. (2), acestea vor trece in proprietatea comunei, orasului sau

municipiului in a carui raza teritoriala se afla bunurile.

(4) In toate cazurile, transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor ramase dupa lichidare

are loc la data preluarii lor de catre beneficiari, daca prin lege nu se prevede altfel. Procesul-

verbal de predare-primire si hotararea judecatoreasca ramasa definitiva, in cazurile prevazute la

alin. (2) ori (3), constituie titlu de proprietate sau, dupa caz, pot servi drept temei juridic pentru

intabularea in cartea funciara. In cazul bunurilor imobile, dispozitiile art. 1.244 si cele in materie

de carte funciara raman aplicabile.

Dispozitii speciale

Art. 250. Desfiintarea unor persoane juridice. (1) Persoanele juridice infiintate de catre

autoritatile publice centrale sau locale, nesupuse dizolvarii, pot fi desfiintate prin hotararea

organului care le-a infiintat.

(2) In acest caz, daca organul competent nu a dispus altfel, drepturile si obligatiile persoanei

juridice desfiintate se transfera persoanei juridice dobanditoare, proportional cu valoarea

bunurilor transmise acesteia, tinandu-se insa seama si de natura obligatiilor respective.

Art. 251. Data incetarii personalitatii juridice.

(1) Persoanele juridice supuse inregistrarii inceteaza la data radierii din registrele in care au fost

inscrise.

(2) Celelalte persoane juridice inceteaza la data actului prin care s-a dispus incetarea sau, dupa

caz, la data indeplinirii oricarei alte cerinte prevazute de lege.



http://www.euroavocatura.ro/dictionar/336866/Acord

http://www.euroavocatura.ro/dictionar/334875/PRELUAREA


http://www.euroavocatura.ro/dictionar/3122/Proprietate



http://www.euroavocatura.ro/dictionar/335305/HOTARAREA_JUDECATOREASCA

http://www.euroavocatura.ro/dictionar/3243/Titlu_de_proprietate

http://www.euroavocatura.ro/dictionar/3243/Titlu_de_proprietate


http://www.euroavocatura.ro/dictionar/335868/CARTE_FUNCIARA_


http://www.euroavocatura.ro/dictionar/336106/Autoritatile_publice_



Intrebari orientative/teme dezbateri

1. Cum definim persoana fizica?

2. Definiti notiunea de capacitatea de folosinta a persoanei fizice.

3. Cand se dobandeste capacitatea de folosinta a persoanei fizice?

4. Cand ia sfarsit capacitatea de folosinta a persoanei fizice?

5. In ce conditii copilul conceput dobandeste capacitatea de folosinta?

6. Ce rol prezinta declararea judecatoreasca a mortii unei persoane?

7. Care sunt conditiile pentru declararea judecatoreasca a mortii in cazul general prevazut de

Codul civil?

8. Care sunt cazurile speciale de declarare a mortii persoanei?

9. Ce conditii sunt necesare pentru declararea mortii persoanei in cazuri speciale?

10. Cum se stabileste data decesului in procedura de declarare a mortii?

11. Care sunt efectele declararii judecatoresti a mortii?

12. In ce conditii se anuleaza hotararea judecatoresti de declarare a mortii?

13. Cine poate cere anularea hotararii judecatoresti de declarare a mortii?

14. Ce efecte produce anularea hotararii judecatoresti de declarare a mortii?

15. Ce efecte produce declararea judecatoreasca a mortii asupra capacitatii juridice a

persoanei fizice?

16. Care sunt atributele de identificare a persoanei fizice?

17. Cum se defineste numele ca atribut de identificare a persoanei fizice si ce rol are ?

18. In ce cazuri se modifica numele de familie?

19. Ce reprezinta domiciliul persoanei fizice?

20. Cum se clasifica domiciliul in Codul civil?

21. Cum se defineste resedinta ?

22. Ce reprezinta starea civila?

23. Ce elemente constitutive gasim in cadrul starii civile a persoanei fizice?

24. Cum se dovedeste starea civila a persoanei fizice?

25. Ce se intampla cu actele de stare civila incheiate de o persoana fara calitatea de ofiter de

stare civila?

26. Cum se defineste tutela?

27. Care sunt principiile tutelei ca masura de ocrotire a minorului?

28. In ce cazuri se instituie tutela asupra minorului?

29. Ce persoane sunt obligate sa informeze instanta de tutela despre minorul lipsit de ocrotire?

30. Ce conditii trebuie sa indeplineasca tutorele?

31. Cine nu poate fi tutore?

32. Cum se exercita tutela asupra minorului?

33. Cum se exercita calitatea tutorelui de reprezentant si administrator al bunurilor

minorului?

34. Controlul exercitarii tutelei.

35. In ce cazuri inceteaza tutela?

36. Cum se defineste notiunea de interdictie judecatoreasca?

37. In ce cazuri se ia masura de interdictie judecatoreasca?

38. Care este procedura punerii sub interdictie judecatoreasca?

39. Care sunt efectele punerii sub interdictie judecatoreasca?

40. Cum se incheie actele juridice ale interzisului judecatoresc?

41. Ce acte sunt premise interzisului judecatoresc?

42. Ce rol are consiliul de familie?

43. In ce cazuri se ridica interdictia judecatoreasca?

44. Cine poate formula cererea de ridicare a interdictiei judecatoresti?

45. Ce efecte produce ridicarea interdictiei judecatoresti?

46. Ce reprezinta curatela?

47. Cum se clasifica curatela?

48. Cine poate solicita instituirea curatelei?

49. Care sunt cazurile de instituire a curatelei?

50. Cum se exercita curatela?

51. Care sunt drepturile si obligatiile curatorului?

52. Ce reguli se aplica in exercitarea curatelei?

53. Ce reprezinta darea de seama a curatorului?

54. Cine poate cere ridicarea curatelei?

55. Cum se defineste persoana juridica ca subiect de drept civil?

56. Reglementarea legala a persoanelor juridice.

57. Care sunt elementele constitutive ale persoanelor juridice?

58. Ce intelegem prin organizare proprie ?

59. Cum definim patrimoniul ca element constitutiv al persoanei juridice?

60. Care este scopul persoanelor juridice?

61. Cum se clasifica persoanele juridice?

62. Care sunt persoanele juridice de drept privat?

63. Ce reprezinta personalitatea juridica?

64. Ce consecinte determina personalitatea juridica?

65. Ce inseamna identificarea persoanei juridice?

66. Care sunt atributele de identificare a persoanelor juridice?

67. Ce caractere juridice prezinta atributele de identificare a persoanelor juridice?

68. Denumirea persoanei juridice-atribut de identificare.

69. Cum se stabileste denumirea persoanelor juridice?

70. Ce contine denumirea persoanelor juridice?

71. Ce reprezinta sediul persoanelor juridice?

72. Clasificarea sediului. Importanta juridica.

73. Alte atribute de identificare

74. Definiti notiunea de reorganizare a persoanelor juridice.

75. Care sunt formele de reorganizare a persoanelor juridice?

76. Ce reprezinta fuziunea persoanelor juridice?

77. Cum se realizeaza fuziunea persoanelor juridice?

78. Ce efecte produce fuziunea?

79. Absorbtia. Notiune.Efecte.

Universitatea Spiru Haret Bucureşti Facultatea de … · Universitatea Spiru Haret Bucureşti...

Documents

Transcript of Universitatea Spiru Haret Bucureşti Facultatea de … · Universitatea Spiru Haret Bucureşti...