UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI - usamvcluj.ro · se menţină staza limfatică, atrofia...

1

UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI MEDICINA VETERINARA CLUJ-NAPOCA

ŞCOALA DOCTORALĂ FACULTATEA DE MEDICINA VETERINARA

Dr. DRAGOŞ IOAN CUCORANU

TEZA DE DOCTORAT

Studiul nematodozelor gastrointestinale la suine în judeţul Mureş

CONDUCATOR STIINTIFIC

PROF. DR. DR. H.C. ERONIM ŞUTEU

- 2010 -

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară

Cluj-Napoca, România Facultatea de Medicină Veterinară

Dragoş Ioan Cucoranu

Studiul nematodozelor gastrointestinale la suine în judeţul Mureş

Teză în vederea obţinerii titlului de Doctor în Medicină Veterinară

Conducător ştiinţific: Prof. Dr. Dr. H. C. Eronim Şuteu

Cluj-Napoca 2010

2

3

CUPRINS REZUMAT.........................................................................................5 ABSTRACT .......................................................................................9 I. PARTEA a-I-a - ASPECTE DE ETIOLOGIE, PATOGENEZĂ, DIAGNOSTIC, TRATAMENT ŞI PROFILAXIE ÎN HELMINTOZE DIGESTIVE LA SUINE .......................................14

I.1. NEMATODOZE ....................................................................14 I.1.1. Ascarioza.........................................................................14 I.1.2. Esofagostomoza ..............................................................15 I.1.3. Globocefaloza .................................................................15 I.1.4. Hiostrongiloza .................................................................16 I.1.5. Strongiloidoza .................................................................16 I.1.6. Trichocefaloza.................................................................17 I.1.7. Spiruridoza gastrică.........................................................17 I.1.8. Gongilonemoza ...............................................................18

I.2. ALTE HELMINTOZE...........................................................19 I.2.1. Fascioloza........................................................................19 I.2.2. Cestodozele suinelor .......................................................19 I.2.3. Trichineloza.....................................................................20 I.2.4. Acantocefaloza ................................................................20

II. PARTEA A II-A - CERCETĂRI PROPRII ................................21 II.1. SCOPUL LUCRĂRII ...........................................................21 II.2. METODE DE DIAGNOSTIC UTILIZATE.........................22 II.3. LOCAŢIA STUDIILOR.......................................................22

II.3.1. Caracteristicile geo-climatică ale judeţului Mureş.........22 II.3.2. Caracterizarea demografo-ocupaţională ale judeţului Mureş........................................................................................23

II.4. CERCETĂRI PRIVIND EPIDEMIOLOGIA NEMATODOZELOR GASTROINTESTINALE LA SUINE ÎN JUDEŢUL MUREŞ......................................................................23

II.4.1. Obiective........................................................................23 II.4.2. Material şi metode .........................................................24 II.4.3. Rezultate ........................................................................24 II.4.4. Discuţii...........................................................................25 II.4.5. Concluzii ........................................................................27

4

II.5. CERCETĂRI PRIVIND HISTOPATOLOGIA INFESTAŢIILOR CU ASCARIS SUUM LA PORC....................28


II.6. CERCETĂRI EXPERIMENTALE PRIVIND INFESTAŢIA CU TRICHINELLA SPIRALIS LA ANIMALE DE LABORATOR......................................................................................................32


II.7. CERCETĂRI PRIVIND TERAPIA HELMINTOZELOR DIGESTIVE LA PORC ...............................................................38

II.7.1. Obiective........................................................................38 II.7.2. Material şi metodă .........................................................38 II.7.3. Rezultate ........................................................................39 II.7.4. Discuţii...........................................................................41 II.7.5. Concluzii ........................................................................42

II.8. STUDIUL HELMINTOFAUNEI LA MISTREŢ (SUS SCROFA L.) DIN JUDEŢUL MUREŞ ........................................44

II.8.1. Obiective........................................................................44 II.8.2. Material şi metodă .........................................................45 II.8.3. Rezultate ........................................................................46 II.8.4. Discuţii...........................................................................48 II.8.5. Concluzii ........................................................................51

II.9. CONCLUZII GENERALE...................................................53 III. BIBLIOGRAFIE ........................................................................58

5

REZUMAT Obiectivele prezentei teze de doctorat au constat în determinarea profilului helmintic şi stabilirea caracteristicilor epidemiologice ale infestaţiilor cu nematode digestive la suine din judeţul Mureş; clarificarea tabloului microlezional intestinal în două nematodoze: ascarioza, caracterizată prin localizarea adulţilor la nivel intestinal şi trichineloza, în care faza intestinală este de scurtă durată, cauzată fiind de adulţii de Trichinella sp.; verificarea eficacităţii antihelmintice a două molecule antiparazitare moderne: doramectina şi flubendazolul în infestaţii naturale la porc şi determinarea faunei helmintice la mistreţi din judeţul Mureş. Cercetările au fost realizate între 2003 – 2010 în diferite locaţii, implicând efective de animale şi protocoale experimentale diferite. Determinarea profilului helmintic şi relevarea aspectelor de epidemiologie s-a făcut între 2003 - 2005 pe un efectiv de 5500 porcine de vârste, sistem de creştere şi stare fiziologică diferite, de la care au fost prelevate probe de fecale în dinamică, prelucrate prin metode coproparazitologice uzuale, fiind determinate prevalenţa generală a nematodozelor gastrointestinale, incidenţa sezonieră şi dinamica anuală, corelate cu sistemul de întreţinere, gospodăresc, semiintensiv şi intensiv, şi cu vârsta, respectiv destinaţia tehnologică: scrofe reproducţie, vieri, purcei înţărcaţi şi tineret la îngrăşat. Stabilirea tabloului microlezional în infestaţia naturală cu Ascaris suum s-a realizat pe fragmente de intestin prelevate de la porci cu infestaţii naturale diagnosticaţi intra vitam prin metode coproparazitologice. Fragmentele au fost prelucrate prin tehnici de histologie şi examinate prin microscopie clasică. Precizarea tabloului histopatologic intestinal în trichineloză s-a realizat în infestaţii experimentale cu T. Spiralis la şoarece, folosind două doze infestante diferite, 200 larve / şoarece, respectiv 1000 larve / animal. S-au recoltat, în dinamică, fragmente de jejun, iar prin examen histopatologic au fost evidenţiate microleziunile, în corelaţie cu dezvoltarea morfologică a stadiilor parazitare intestinale. Studiul eficacităţii antihelmintice a doramectinei şi flubendazolului s-a realizat pe loturi de animale infestate natural cu

6

nematode gastrointestinale, provenite din comuna Moşuni, jud. Mureş. Protocolul experimental a presupus examene coproparazitologice anteterapeutice şi la 7, 14 şi 21 zile postterapeutice. Au fost prelevate şi probe de sânge, în dinamică, anteterapeutic şi la 7, respectiv 21 zile posterapeutic, determinându-se valoarea unor constituenţi sanguini pentru a stabili modul în care tratamentele aplicate au influenţat valoarea acestora. Profilul helmintic la mistreţi originari din judeţul Mureş a fost determinat pe un efectiv de 50 animale vânate între 2003 – 2009 la care s-a realizat examenul necropsic, au fost prelevaţi paraziţii evidenţiaţi, încadraţi sistematic, determinându-se elemente epidemiologice şi de statistică populaţională. Helmintozele digestive la porc în judeţul Mureş au înregistrat o prevalenţă de 13,1%, profilul evidenţiat constând în infestaţii cu: Ascaris suum, Oesophagostomum sp., Strongyloides ransomi şi Trichocephalus suis. La scroafe a fost diagnosticată trichocefaloza (20 - 60% în sistemul extensiv şi 20% în cel semiintensiv) şi strongiloidoza (20% în creşterea gospodărească); la vieri s-a diagnosticat trichocefaloza, în sistemul extensiv (20 - 40%) şi semiintensiv (20%); la purceii înţărcaţi au evoluat: ascarioza, în toate sistemele de întreţinere (10 - 40% în GP, 4 - 20% în GAZ şi 4 - 16% SI), strongiloidoza (4% în GAZ şi 4 - 20% în SI) şi esofagostomoza (4 - 16% în GP şi 4% în GAZ), iar la tineretul suin la îngrăşat s-a diagnosticat ascarioza (10 - 40% în GP, 6 - 20% GAZ şi 4 - 16% în SI), strongiloidoza, în GAZ (4%) şi SI (4 - 12%) şi esofagostomoza, preponderent în GP (4 - 16%) şi GAZ (4%). Evoluţia trichocefalozei a înregistrat o evoluţie dependentă de sezon, fiind diagnosticată iarna, în timp ce esofagostomoza, strongiloidoza şi ascarioza au evoluat pe tot parcursul unui an. Formele evolutive adulte ale lui Ascaris suum produc la nivel intestinal atrofia de compresiune a vilozităţilor intestinale, hiperplazia iniţială, iar ulterior dispariţia celulelor caliciforme pe zone întinse, procese degenerative ale enterocitelor, infiltrate eozinofilice abundente la care se adaugă congestie, ulterior coagulare intravasculară diseminată şi alterarea permeabilităţii vasculare cu edem, exsudat inflamator şi stază limfatică. Larvele în migraţie produc trasee traumatice cu caracter nemoragico-necrotic în

7

limfonodulii mezenterici şi ficat, infiltraţii eozinofilice urmate de procese reparatorii caracterizate prin prezenţa de conjunctiv, congestia vaselor inter-alveolare şi hemoragii intra-alveolare cu ruperea pereţilor alveolari, infiltrat limfohistiocitar, necroza zonală sau proliferarea intensă a epiteliului bronhiolelor şi proliferarea pneumocitelor de ordinul III. La nivel intestinal, dezvoltarea morfologică completă a stadiilor adulte de T. spiralis s-a încheiat la 4 zile postinfestant, iar ponta a debutat la 6 zile p.i. când au fost evidenţiaţi primii embrioni liberi în lumenul jejunal. Corelat cu evoluţia morfologică, primele leziuni în infestaţia cu doza redusă au apărut la 5 zile p.i., constând în denudarea vilozităţilor intestinale după care, principalele modificări au fost observate la. 7 zile p.i. - vacuolizări citoplasmatice, edem celular cu tumefierea enterocitelor, procese de necroză ale glandelor intestinale, congestie, edeme interglandulare; la 10 zile p.i. s-a observat dispariţia vilozităţilor intestinale pentru ca, la 12 zile p.i. să se menţină staza limfatică, atrofia glandelor intestinale, procesele necrotice de la suprafaţa mucoasei sunt discrete, dar apar primele procese de refacere. Doza crescută, de 1000 larve / şoarece a indus apariţia primelor leziuni la 2 zile p.i. - congestie în corionul vilozităţilor, edem moderat, atrofia glandelo intestinale, cu aspect de “arsură”, pentru ca, ulterior evoluţia lezională să înregistreze o agravare continuă până la 14 zile p.i. constând din afectarea a jumătate dintre vilozităţi la 5 zile p.i., dar leziunile nu sunt agravate, fiind însă observaţi paraziţi în lumenul intestinului. La 8 zile p.i. epiteliul este distrus pe suprafeţe întinse, apare necroza şi desprinderea vilozităţilor, edem interglandular pronunţat, stază limfatică. Între 10 - 14 zile p.i. edemul interglandular este masiv, determinând atrofie glandulară aproape generalizată, se produce mioliză pe zone întinse. Doramectina, în doză de 0,3 mg / kg masă corporală, injectabilă intra-muscular, administrare unică determină reducerea cu 80% a infestaţiei cu A. suum la 7 zile p.t. şi 100% la 14 şi 21 zile p.t, cu 50% în cazul lui T. suis la 7 zile p.t. şi 100% la 14 şi 21 zile p.t., respectiv cu 100% a infestaţiei cu Oesophagostomum sp. la toate controalele postterapeutice. În strongiloidoză a determinat dispariţia infestaţiei la 7 zile p.t., dar aceasta a reapărut la 14 zile p.t. la 10%

8

dintre animale. Flubendazolul, în doză de 5 mg / kg masă corporală, în hrană, 2 zile consecutive, a avut o eficacitate terapeutică de 100% în infestaţiile cu: A. suum, O. dentatum şi S. ransomi, examenele realizate la 7, 14 şi 21 zile p.t. fiind negative. Asupra lui T. suis acţiunea substanţei a fost întârziată, infestaţia negativându-se la 14 zile p.t. 14. La lotul martor infestat şi netratat infestaţiile diagnosticate a.t. s-au menţinut la toate controalele, iar animalele din lotul martor neinfestat şi tratat nu au manifestat reacţii adverse faţă de cele două produse. La loturile supuse terapiei, D şi F, anteterapeutic s-a diagnosticat o stare de eritropenie, cu restabilirea valorilor caracteristice speciei în intervalul 7 - 21 zile p.t., consecutiv aplicării tratamentelor. La lotul martor infestat netratat eritropenia s-a menţinut pe toată durata experienţelor, iar lotul martor neinfestat tratat a exprimat valori normale ale constituentului la toate controalele realizate. Leucocitele şi eozinofilele totale au înregistrat o dinamică asemănătoare: anterior s-au situat la valori superioare limitei caracteristice suinelor, pentru ca, la loturile tratate, leucocitoza să scadă p.t. până la valori normale, în timp ce, la lotul MIN s-au menţinut la valori ridicate. Parametri biochimici sanguini au înregistrat variaţii necaracteristice şi cel mai adesea fără semnificaţie statistică, neputând fi corelate cu protocolul experimental aplicat. La mistreţi helmintozele au înregistrat o prevalenţă de 98 %, fiind diagnosticate infestaţii cu Gongylonema pulchrum (28%), Ascarops strongylina (6%), Physocephalus sexalatus (2%), Ascaris suum (12%), Globocephalus urosubulatus (40%), Strongyloides ransomi (6%), Trichocephalus suis (34%), Macracanthorhynchus hirudinaceus (44%), Cysticercus tenuicolis (12%), Echinococcus granulosus (4%), Metastrongylus elongatus (86%) şi Trichinella sp. (2%). Efectivul numeric total al fiecărei populaţie helmintică evidenţiată a variat între valoarea minimă de 8 exemplare la cea de Physocephalus sexalatus şi maximă, de 1258 exemplare la Globocephalus urosubulatus. Indicele sexual al populaţiilor helmintice de la mistreţ s-a încadrat în intervalul 0,5 - 1 demonstrând evoluţia unor populaţii parazitare viguroase din punct de vedere al

9

capacităţii reproductive. Sex ratio mediu a înregistrat următoarele valori: G. pulchrum 1:2,5; A. strongylina 1:2,8; P. sexalatus 1:7; G. urosubulatus 1:2,4; T. suis 1:1,5 şi M. hirudinaceus cu o valoare medie de 1:1,7 demonstrând faptul că, fiecărui mascul din populaţie îi revine pentru fecundare un număr mai mare de femele. Jejunul s-a dovedit a fi cel mai frecvent şi intens parazitat, constituind nişa caracteristică pentru 3 specii, două de nematode (G. urosubulatus şi A. suum) şi pentru acantocefalul M. hirudinaceus. ABSTRACT The objectives of this thesis consisted helmints profiling and determination of the epidemiological characteristics of infestation with gastrointestinal nematodes in pigs in Mures county, clarify the picture in two intestinal microlesional nematodosis: ascariasis characterized by location of adults in intestine and trichinellosis. where the intestinal phase is short-lived owing to the adults of Trichinella spp.; checking anthelmintic efficacy of two modern antiparasitic molecules: doramectin and flubendazole in natural infestations in pigs and determination of helmints in wild boar of Mureş county. The research was conducted between 2003 - 2010 in different locations, involving livestock and different experimental protocols. Helminths profiling and highlighting aspects of epidemiology was done between 2003 - 2005 on a herd of 5500 pigs of age, growth and physiological system different from the faecal samples taken in dynamic and coproparasitologic processed by usual methods, as determined the overall prevalence of gastrointestinal nematodosis, incidence of seasonal and annual dynamics, related to system maintenance, household, semi-intensive and intensive and with age and technological destination: breeding sows, boars, weaners and fattening youth. Setting the picture of intestine microlesional natural infestation with Ascaris suum was performed on fragments taken from pigs diagnosed intra vital by coproparasitological methods. The

10

fragments were processed by techniques of classical histology and examined by microscopy. Specify intestinal histopathological picture in experimental trichinellosis in the infestation was done with T. spiralis in mice using two different infested doses: 200 larvae / mouse, respectively 1000 larvae per animal. Were harvested in dynamic pieces of jejunum and were highlighted by micro-histopathology in correlation with morphological development of intestinal parasitic stages. Study of anthelmintic efficacy of doramectin and flubendazole was performed on batches of animals naturally infected with gastrointestinal nematodes, from Moşuni village, Mureş County. Experimental protocol involved pre-treatment coprological examination and at 7, 14 and 21 days post therapeutic. Were taken blood samples in dynamic, anteterapeutic and 7 and 21 days post therapeutic, determining the amount of blood constituents to determine how the treatments influenced their value. Helminths profile in the boars originating in Mures county was determined by a herd of 50 animals hunted between 2003 to 2009 in which necropsy was performed, highlight parasites were collected, grouped systematically, determining the elements of statistical and epidemiological population. Digestive helminthiasis in pigs in Mures County recorded a prevalence of 13.1%, consisting of infestation revealed profile: Ascaris suum, Oesophagostomum sp., Strongyloides ransomi and Trichocephalus suis. Trichocephalosis sows was diagnosed (20-60% in the extensive system % and 20% in the semi-intensive system of rearing pigs) and strongyloidosis (20% in backyard pigs); in boars was diagnosed trichocefalosis in backyard pigs (20-40%) and semi-intensive growth farms (20%); weaned piglets developed: ascariasis in all maintenance systems (10-40% in backyard pigs, 4-20% in semi-intensive farms and 4-16% large farms), strongyloidiasis (4% in backyard pigs and 4-20% in large farms) and esophagostomosis (4-16% and 4% in backyard pigs, respectively semi-intensive farms); in young pigs for fattening ascariasis was diagnosed (10-40% in household, 6-20% semi-intensive farms and 4-16% in large breeding system), strongyloidosis in household (4%) and large breeding farms (4-12%) and esophagostomosis mostly in household pigs (4-16%)

11

and semi-intensive farms (4%). Trend of trichocephalosis depending on the season, and was diagnosed in winter, while esophagostomosis, ascariasis and strongyloidiasis evolved throughout the year. Adult forms of Ascaris suum intestinal produce atrophy compression in intestinal villous, initial cell hyperplasia and subsequent disappearance of caliciforme cells on large areas, degenerative processes of enterocytes, infiltration eosinophilia plus heavy congestion subsequently disseminated intravascular coagulation and impaired vascular permeability with edema, inflammatory exudates and lymphatic stasis. Larval migration routes traumatic nature producing hemorrhagico-necrotic in mesenteric lymph nodes and liver, infiltration eosinophilia followed by repair processes characterized by the presence of connective tissue, inter-alveolar vessels congestion and intra-alveolar hemorrhage with rupture of alveolar walls, lymph-histiocytary infiltration, zonal necrosis or intense proliferation of bronchiolar epithelium and pneumocytes order III. Complete morphological development of adult intestinal stages, postinfestant (pi), of T. spiralis ended four days and the embryo laying started at 6 days postinfestant when embryos were first highlighted in the free jejunal lumen. Correlated with morphological evolution, the first low dose injuries in infestation occurred at 5 days pi, consisting of intestinal villous denudation then, major changes were observed at 7 days p.i. - cytoplasmic vacuolation, cellular swelling with swollen enterocytes, intestinal glands processes necrosis, congestion, swelling interglandulare, at 10 days pi villous intestinal disappearance was observed than, at 12 days pi to maintain lymphatic stasis, atrophy of intestinal glands, mucosal surface of necrotic processes are discrete, but when the first recovery processes. High dose of 1000 larvae / mouse induced the appearance of the first lesions at 2 days pi - congestion in the chorion, villous edema, moderate atrophy of the intestinal glands, the appearance of "burning", after recording a worsening lesion development continues until 14 days pi consisting of damage to half of villous 5 days pi, but injuries are not aggravated, but notice as parasites in the intestinal lumen. At 8 days p.i. epithelium is destroyed on large areas, and separation occurs villous necrosis,

12

interglandular edema is pronounced, lymphatic stasis. Betwen 10 - 14 days p.i. interglandular edema is massive, causing generalized almost glandular atrophy, myolysis occurs on large areas. Doramectin at a dose of 0.3 mg / kg of body weight injected into muscle, single administration reduces 80% infestation with A. suum at 7 days pi and 100% at 14 and 21 days pi., with 50% for T. suis in seven days pi. and 100% at 14 and 21 days pi. respectively with 100% infestation with Oesophagostomum sp. posttherapeutic all controls.Strongyloidosis disappeared at seven days pi., but reappeared at 14 days for 10% of animals. Flubendazole dose of 5 mg / kg of body weight in food, 2 consecutive days, had a therapeutic efficacy of 100% infestation against A. suum, O. dentatum and S. ransomi, examinations performed at 7 14 and 21 days pi. being negative. The action against T. suis was delayed the animals being negative at 14 days pi. In infected and untreated control group the infestation diagnosed stayed in all controls and animals in both control groups showed no adverse reactions to the two products. In treated groups, D and F, anteterapeutic was diagnosed an erythropenia condition, with restoration of species characteristic values within 7 - 21 days for subsequent application of treatments. In untreated infected control group was maintained erythropenia throughout experiences and uninfested treated control group expressed normal constituent of all checks made. Total leukocytes and eosinophils showed a similar dynamic: previously were located at the upper limit values characteristic of pigs, and in the treated groups, leukocytosis to fall for to normal levels, while the untreated infected control group were maintained at high levels. Variations in blood biochemical parameters have been uncharacteristic and often without statistical significance and may not be correlated with the experimental protocol applied. In wild boar, helminthiasis showed a prevalence of 98% being diagnosed with infestations Gongylonema pulchrum (28%), Ascarops strongylina (6%), Physocephalus sexalatus (2%), Ascaris suum (12%), Globocephalus urosubulatus (40%), Strongyloides ransomi (6%), Trichocephalus suis (34%), Macracanthorhynchus hirudinaceus (44%), Cysticercus tenuicolis (12%), Echinococcus

13

granulosus (4%), Metastrongylus elongatus (86%) and Trichinella sp. (2%). Total number of each population highlighted helminths ranged from a low of 8 specimens the Physocephalus sexalatus and maximum 1258 for Globocephalus urosubulatus. Sexual index of helminthes populations from wild boar ranged between 0.5 to 1 showing the evolution of a vigorous parasite populations in terms of reproductive capacity. Average sex ratio has registered the following: G. pulchrum 1:2,5 A. strongylina 1:2,8; P. sexalatus 1:7 G. urosubulatus 1:2,4, 1:1,5 T. suis and M. hirudinaceus with an average of 1:1,7 demonstrating that each male gets a higher number of females. Jejunum was found to be most frequently and intensely parasite, being niche for three species, two of nematodes (G. urosubulatus and A. suum) and M. hirudinaceus.

14

I. PARTEA a-I-a - ASPECTE DE ETIOLOGIE, PATOGENEZĂ, DIAGNOSTIC, TRATAMENT ŞI PROFILAXIE ÎN HELMINTOZE DIGESTIVE LA SUINE Semnalăm faptul că în ultimile decenii nu s-au efectuat cercetări sistematice privind helmintozele la suine în zonele din nord-vestul ţării şi unde creşterea acestei specii este preponderentă. Este cunoscut porcul de rasă Bazna şi foarte răspândit în gospodăriile individuale din Judeţul Mureş. Pentru aceste considerente şi pentru aprofundarea cunoştiinţelor de epidemiologie şi mijloacelor terapeutice şi profilactice, am întreprins cercetările asupra nematodozelor digestive.

I.1. NEMATODOZE

Dintre aceste helmintoze, cele mai frecvent semnalate sunt ascarioza, trichocefaloza, trichineloza, strongiloidoza, esofagostomoza şi altele.

I.1.1. Ascarioza

Este o nematodoză care afectează preponderent tineretul suin, determinată de Ascaris suum, din fam. Ascaridae, care, în stadiul adult se localizează în intestinul subţire, provocând obişnuit tulburări digestive, respiratorii, nervoase şi generale. Se întâlneşte mai frecvent în colectivităţi de animale malnutrite, cu condiţii neigienice de adăpostire. Etiologie Sistematică: paraziţii sunt încadraţi în încrengătura Nemathelminthes, clasa Nematoda, subclasa Secernentea, ordinul Ascaridida, familia Ascarididae, genul Ascaris, specia Ascaris suum, care afectează porcul, incidental oaia. Ciclul biologic: este monoxen, desfăşurându-se prin alternarea fazelor parazitare cu cele exogene. Adulţii se dezvoltă în intestinul subţire, mai ales în duoden şi au nutriţie chimivoră.

15

I.1.2. Esofagostomoza

Este o helmintoză intestinală care afectează suinele, dar şi alte specii de rumegătoare, determinată de nematozi din genul Oesophagostomum, manifestată prin tulburări digestive grave, slăbire şi reducerea dezvoltării corporale la animalele tinere. Boala este răspândită pe întreg globul, semnalându se enzootic mai grav la tineretul suin. Etiologie Sistematică: paraziţii sunt încadraţi în încrengătura Nemathelminthes, clasa Nematoda, ordinul Strongylida, familia Strongyloidae, genul Oesophagostomum. La suine, parazitează: Oesophagostomum dentatum, viermii adulţi fiind localizaţi în cecum şi colon la porc şi mistreţ, iar larvele (L4 şi L5) în submucoasa intestinului subţire şi gros; O. quadrispinulatum cu o largă răspândire; O. brevicaudum în sud-estul Statelor Unite şi în alte zone cu climat asemănător şi O. granatensis şi O. georgianum în Europa, respectiv sud-estul Statelor Unite, specii considerate morfovariante ale O. dentatum.(Raynaud şi col., 1974; Stewart şi Gasbarre, 1989; Cutillas şi col., 1999) Ciclul biologic: de tip monoxen, strongilid, se desfăşoară trecând prin aceleaşi faze la toate speciile. Ouăle ajung în mediul exterior odată cu masa de fecale, iar exogen se produce eclozarea larvelor şi succesiv, apoi cele două năpârliri, formându se larvele infestante (L3). Contaminarea animalelor se face pe cale bucală.

I.1.3. Globocefaloza

Este o helmintoză care se întâlneşte mai ales la mistreţ, sporadic la porcul domestic. Se manifestă prin tulburări respiratorii, digestive şi uneori cutanate. Boala este răspândită pe întreg globul, dar numai în unele zone produce daune prin morbiditate şi mortalitate la suine. În ţara noastră nu prezintă momentan interes sanitar-veterinar crescut. Etiologie Sistematică: agentul etiologic este Globocephalus urosubulatus, denumit incorect şi Globocephalus

16

longemucronatus.(Hartwich, 1986) Este încadrat în genul Globocephalus, familia Ancylostomidae, ordinul Strongylida, clasa Nematoda. Ciclul biologic: se produce direct. Adulţii parazitează intestinul subţire, preponderent la mistreţi, mai rar la porcul domestic. Sunt hematofagi; femela este ovipară, iar ouăle eliminate odată cu fecalele evoluează în mediul exterior până la stadiul de larvă L3 infestantă. Contaminarea porcilor se face per os, ingerând cu apa şi hrana larvele L3.

I.1.4. Hiostrongiloza

Hiostrongiloza evoluează ca o gastrită benignă, uneori subclinică, alteori cu tulburări digestive şi metabolice generale la purcei şi tineretul suin, produsă de Hyostrongylus rubidus. În ultimul timp este semnalată în mai multe ţări. Etiologie Sistematică: Hyostrongylus rubidus, genul Hyostrongylus, face parte din familia Trichostrongylidae, ordinul Strongylida, clasa Nematoda. Ciclul biologic se realizează direct, ca şi cel al trichostrongilidelor. Adulţii trăiesc pe suprafaţa şi în glandele mucoasei gastrice la suine.

I.1.5. Strongiloidoza

Este o helmintozoonoză determinată de Strongyloides ransomi, manifestată clinic prin tulburări cutanate, respiratorii, digestive, la animale tinere, întreţinute necorespunzător din punct de vedere igienic şi alimentar. Se întâlneşte pretutindeni pe glob, cu distribuţie inegală, dependentă de condiţiile şi nivelul de viaţă socială şi cele de dezvoltare ale zootehniei. Incidenţa bolii la om este mai ridicată în zonele tropicale, însă la animale se întâlneşte frecvent şi în condiţiile climatului temperat. Etiologie Sistematică: agentul etiologic, Strongyloides ransomi, face parte din fam. Strongyloididae, ord. Rhabditida fiind adaptat

17

parazitismului stenospecific, sau la mai multe specii gazdă. Numai femelele partenogenetice şi formele larvare duc viaţă parazitară. Ele se dezvoltă în mucoasa şi submucoasa intestinului subţire, iar larvele în diverse ţesuturi.

Ciclul biologic, se caracterizează prin dezvoltarea multistadială. Din ouăle depuse de femelele partenogenetice, eclozionează larvele rabditoide, fie în timpul tranzitului intestinal, fie după eliminarea excrementelor, pe sol. Fazele exogene evoluează în două moduri, direct sau indirect, condiţionate de regimul termic ambiental, dar şi de alţi factori intrinseci.

I.1.6. Trichocefaloza

Este o geohelmintoză cronică care afectează suinele, evoluând frecvent subclinic, determinate de nematozi, cu localizare în colon şi cecum. Etiologie Sistematică: agentul etiologic este Trichocephalus suis, încadrat genul Trichocephalus, din fam. Trichocephalidae (Trichuridae), ord. Trichurida, clasa Nematoda. Ciclul biologic: viermii adulţi se fixează cu extremitatea anterioară în profunzimea mucoasei până în submucoasa cecumului şi colonului, hrănindu se cu sânge. Ouăle ajung cu materiile fecale pe sol şi la umezeală, oxigenare şi căldură, se dezvoltă formându se larvele, care rămân în interiorul oului. În condiţii favorabile, cu 28 - 32oC, umiditate relativă de 100% în soluri aerate şi umbrite, embrionarea ouălor se produce în jur de 10 zile. (Rubin, 1954; Beer, 1973b; Nitzulescu şi Gherman, 1986). Contaminarea se produce prin ingerarea, odată cu hrana sau cu apa, a ouălor infestante.

I.1.7. Spiruridoza gastrică

Este o biohelmintoză ce cuprinde mai multe entităţi etiologice, cu evoluţie cronică, uneori subclinică, a suinelor, manifestată prin tulburări digestive şi generale, determinată de specii de spiruride.

18

Boala se întâlneşte la porcine crescute în sistem gospodăresc. În ţara noastră incidenţa este scăzută. Etiologie Sistematică: agenţii etiologici fac parte din fam. Spirocercidae, Thelaziidae şi Gnathostomatidae care fac parte din ordinul Spirurida, clasa Nematoda.

Din prima familie fac parte genurile Ascarops, Physocephalus; genul Simmondsia este încadrat în fam. Thelaziidae, iar din ultima face parte genul Gnathostoma.

Ciclul evolutiv, diheteroxen, se realizează prin G.I. coleoptere coprofage. Adulţii elimină ouăle embrionate care ajung pe sol şi în apă antrenate de materiile fecale. În continuare ouăle spirocercidelor sunt ingerate de G.I. din genurile: Aphodius, Ontophagus, Geotrupes, Scarabeus. În corpul acestora, eclozează larvele, care după două năpârliri devin infestante (L3).

I.1.8. Gongilonemoza

Gongilonemoza, trenantă de obicei ca o stare de parazitism asimptomatic, afectează esofagul şi alte ducte digestive anterioare la erbivore, suine şi păsări, produsă de nematode din genul Gongylonema. Boala este diagnosticată după sacrificarea sau moartea animalelor. Etiologie.

Sistematică: La porc parazitează Gongylonema pulchrum şi Gongylonema mucronatum (Quentin şi Seguignes, 1979), din familia Gongylonematidae, ordinul Spirurida, clasa Nematoda.

Ciclul biologic: este diheteroxen, necesitând gazdă intermediară pentru dezvoltarea ontogenetică. Adulţii parazitează mucoasa şi submucoasa esofagiană la porc, având însă şi localizare linguală (Zinter şi Migaki, 1970); femelele elimină ouăle prin orificiile mucoasei esofagiene care, antrenate cu materiile fecale, ajung pe sol, iarbă, de unde sunt ingerate de G.I. - coleoptere coprofage din genurile Aphodius, Onthophagus şi tenebrionide (Blatella).( Fincher şi col., 1969) În organismul acestora eclozează larvele şi după două năpârliri devin infestante (L3). Contaminarea

19

G.D. se face prin consum de coleoptere infestate ce conţin larve încapsulate, odată cu iarba.

I.2. ALTE HELMINTOZE

I.2.1. Fascioloza

Fascioloza este o boală hepato-biliară, enzootică, sezonieră, care afectează animalele erbivore, mai ales rumegătoarele, dar şi omnivorele, porcul fiind specia cea mai afectată din această categorie, evoluând cronic, rareori acut, determinată de specii din genul Fasciola. Etiologie Sistematică: boala, în ţara noastră, este produsă de Fasciola hepatica, încadrată în: încrengătura Plathelminthes, clasa Trematoda, ordinul Echinostomatida, familia Fasciolidae, genul Fasciola. Ciclul biologic: este diheteroxen, în care gazdele definitive (G.D.) sunt suinele, iar gazdele intermediare (G.I.) sunt melcii acvatici: Galba truncatula, principala gazdă, Limnea stragnalis, L. pallustris, Radix sp. Fasciolele tinere sunt prezente la nivelul parenchimului hepatic, iar cele adulte în canalele biliare, uneori în infestaţii masive, se pot întâlni eratic în cord, pulmon, cavitatea peritoneală. Modul de nutriţie este hematofag.

I.2.2. Cestodozele suinelor

Sunt boli produse de paraziţi din clasa Cestoda, care în stadiul adult se dezvoltă în tubul gastro-intestinal, iar larvele acestora în diferite organe şi ţesuturi la mamifere, peşti sau artropode, producând metacestodoze. La porc evolueaza difilobotrioza şi tisaniesioza. Etiologie Sistematică: agenţii etiologici sunt: − Diphyllobothrium latum - face parte din familia

Diphyllobothriidae, ordinul Pseudophyllidea.

20

− Thysaniezia giardi - este încadrată în familia Anoplocephalidae, ordinul Cyclophyllidea.

Ciclul biologic: Diphyllobothrium latum: este triheteroxen, multifazial. Adultul se dezvoltă în intestinul subţire la porc şi alte mamiferelor ichtiofage şi elimină prin fecale ouăle, care evoluează în biotopi acvatici şi la căldură. Contaminarea animalelor se face prin consum de peşte cu plerocercoizi.

Thysaniezia giardi: este diheteroxen, se realizează cu participarea G.I. formate din acarieni de păşune din familiile: Scheloribatidae, Galumnidae, Liacaridae. Contaminarea suinelor se produce la păşune, prin ingerarea acarienilor G.I., odată cu iarba.

I.2.3. Trichineloza

Zoonoză cosmopolită, cu manifestări clinice grave la om şi asimptomatică la animale omnivore, rozătoare şi carnivore, trichineloza are caracteristici de focalitate, determinate de nematozi din genul Trichinella, cu dezvoltare intestinală în forma adultă şi musculară, în cea larvară, în organismul aceloraşi gazde. Fără a fi o helmintoză intestinală ca atare, trichineloza se caracterizează prin existenţa, în biologia paraziţilor, a unei faze intestinale marcante, motiv pentru care se va insista asupra acelor etape digestive ale bolii. Etiologie

Sistematică: speciile de Trichinella sunt încadrate în încrengătura Nemathelminthes, clasa Nematoda, ordinul Enoplida, familia Trichinellidae, genul Trichinella, existând la ora actuală 8 specii si 3 genotipuri cu status incert.

Ciclul biologic: dezvoltarea trichinelelor este autoheteroxenă.

I.2.4. Acantocefaloza

Biohelmintoză intestinală, răspândită pe aproape tot globul, determinată de Macracanthorhyncus hirudinaceus, afectează suinele, mai rar alte mamifere, evoluând cronic cu tulburări digestive sau asimptomatic.

21

Etiologie Sistematică: agentul etiologic, Macracanthorhynchus hirudinaceus face parte din genul Macracanthorhynchus, familia Oligacanthorhynchidae, ordinul Oligacanthorhynchida, clasa Archiacanthocephala, încrengătura Acanthocephala. Ciclul biologic: Paraziţii adulţi se fixează cu trompa de mucoasă, uneori pătrunzând până la seroasa intestinului subţire la porc, putându se întâlni şi la taurine, ovine şi câine. Dezvoltarea ontogenetică este dependentă de existenţa G.I., constituite de Melolontha melolontha şi Cetonia aurata. Contaminarea porcilor se face prin ingerarea coleopterelor, în oricare din stadiile evolutive, care conţin larve infestante (cistacante).

II. PARTEA A II-A - CERCETĂRI PROPRII

II.1. SCOPUL LUCRĂRII

Putem structura obiectivele tezei în obiective generale şi obiective specifice. În cele ce urmează, vom detalia obiectivele generale, cele specifice fiind prezentate la capitolele respective. Un prim obiectiv a fost determinarea caracterelor epidemiologice ale helmintozelor la suine în diferite sisteme de creştere din judeţul Mureş, corelat cu categoria tehnologică, în interdependenţă cu vârsta şi starea fiziologică a animalelor respective. Al doilea obiectiv major vizat a reprezentat partea de cercetare fundamentală şi a constat în clarificarea unor aspecte de histopatologie în infestaţii cu nematode la porc. S-au avut în vedere două modele evolutive intestinale: infestaţia cu Ascaris suum, nematod chimivor cu localizare în intestinul subţire, nutriţie chimivoră şi localizare liberă, nefixat de peretele intestinului; infestaţia cu Trichinella spiralis, nematod cu un ciclu autoheteroxen, cu o fază intestinală în care paraziţii adulţi realizează înmulţirea sexuată, şi o faza musculară ce reprezintă finalitatea biociclului parazitului în gazda parazitată. Următorul obiectiv urmărit a abordat latura teoretică aplicativă a cercetării ştiinţifice, şi a constat în studiul eficacităţii

22

terapeutice a două molecule antiparazitare: doramectinul şi flubendazolul în infestaţii helmintice naturale la porc. Un ultim obiectiv, cu un caracter biologic fundamental, a vizat clarificarea structurii helmintofaunei la mistreţ, Sus Scrofa L., în judeţul Mureş. Sintetizând cele prezentate mai sus, teza îşi aduce contribuţii originale privind obiectivele enunţate, cu predominanţă în clarificarea tabloului histopatologic în infestaţiile cu helminţi digestivi la porc, sau în stabilirea profilului helmintic la mistreţ în judeţul Mureş.

II.2. METODE DE DIAGNOSTIC UTILIZATE

Probele de fecale recoltate pe parcursul desfăşurării experienţelor au fost prelucrate prin metode uzuale coproparazitologice, calitative si cantitative utilizate in diagnosticul coproparazitologic şi anume: metoda Willis, pentru evidenţierea elementelor parazitare uşoare (ouă de nematode, oochisturi de coccidii), metoda sedimentării prin centrifugare, pentru identificarea elementelor parazitare grele (ouă de trematode) şi metoda MacMaster, metoda cantitativă. Au mai fost realizate: metoda larvoscopică Baermann, examenul trichineloscopic si digestia gastrică artificială.(Cozma şi col., 2001)

II.3. LOCAŢIA STUDIILOR

II.3.1. Caracteristicile geo-climatică ale judeţului Mureş

Judeţul Mureş este aşezat în zona central-nordică a României, în centrul Transilvaniei. Axa fizico-geografică a judeţului este dată de râul Mureş, care îl strabate de la NE către SV pe o distanţă de 140 km, împrumutându-i şi numele. Relieful, colinar şi de podiş, este prezent pe suprafaţa judeţului într-un procent de 50. Teritoriul judeţului Mureş dispune de o reţea de ape curgătoare, lacuri, iazuri, heleştee şi bazine de retenţie artificiale deosebit de bogată. Judeţul Mureş se află în sectorul de climat continental -

23

moderat în cadrul cărora apar tipul de deal şi culoar şi tipul de munte. (Şoneriu şi Mac, 1973; Lupu şi col., 1980)

II.3.2. Caracterizarea demografo-ocupaţională ale judeţului Mureş

La data de 18 martie 2002, potrivit rezultatelor recensământului, populaţia judeţului Mureş a fost de 580.851 locuitori. În ceea ce priveşte structura populaţiei pe sexe, ca şi la recensamântul anterior, în 2002, se menţine o uşoară predominare numerică a populaţiei de sex feminin. Aşezările rurale din judeţul Mureş, în număr de 487 (1973), sunt atestate în marea majoritate în epoca medievală (secolul XI-XVIII). În aceste localităţi rurale se practică creşterea suinelor în sistem tradiţional, cu acces la păşune, unde animalele gasesc resursele de hrană necesare, omul aducându-şi o contribuţie redusă la raţia lor alimentară zilnică. Acest sistem de creştere, asociat cu condiţiile climatice, cu ierni aspre, cum temperaturi de până la -30oC şi veri secetoase, când temperatura urcă până la +40oC influenţează evoluţia şi răspândirea unor helmintoze la suine, mai ales geohelmintozele: ascarioza, trichocefaloza, strongiloidoza şi metacestodozele. Unele elemente parazitare: ouă, larve, oochisturi, se distrug în sezonul de iarnă şi în verile excesiv de calde şi secetoase.

II.4. CERCETĂRI PRIVIND EPIDEMIOLOGIA NEMATODOZELOR GASTROINTESTINALE LA SUINE ÎN JUDEŢUL MUREŞ

II.4.1. Obiective

Determinarea unor aspecte de epidemiologie a infestaţiilor cu helminţi la suine, în efective provenite din sisteme de creştere diferite, în cadrul judeţului Mureş şi anume: prevalenţa acestora; intensivitatea parazitismului; dinamica sezonieră şi multianuală; incidenţa pe categoriile de vârstă şi stare fiziologică.

24

II.4.2. Material şi metode

Cercetările au fost realizate între 2003 – 2005 pe efective de 5500 suine de rase şi vârste diferite provenite din 3 sisteme de creştere diferite şi anume: • Suine provenite din sistemul de creştere gospodaresc – 100 de animale crescute in gospodăriile populaţiei (GP) din localitatea Moşuni, comuna Miercurea Nirajului, judeţul Mureş; • Suine crescute în sistem semi-intensiv – 400 porci menţinuţi în cadrul gospodăriei agro-zootehnice (GAZ) a Penitenciarului Mureş; • Suine menţinute in sistem de creştere intensiv (SI) – 5000 animale originare din complexul de creştere a porcilor din cadrul S.C. PIG S.R.L. Band, judeţul Mureş; În fiecare an au fost realizate 4 recoltări de probe coprologice, suprapus celor 4 sezoane, în fiecare etapă fiind recoltate câte 300 probe coprologice, şi anume: • Recoltarea 1-a – luna ianuarie, recoltarea de iarnă; • Recoltarea a 2-a – aprilie –recoltarea de primavară; • Recoltarea a 3-a – luna iulie, recoltarea de vară; • Recoltarea a 4-a – luna octombrie, recoltarea de toamnă; Categoriile de vârstă şi stare fiziologică a animalelor au fost: scroafe de reproducţie, vieri reproducători, purcei înţărcaţi, cu varsta cuprinsă între 6-7 săptămâni si greutatea corporală între 13-15 kg şi tineret la îngrăşat, în vârstă de circa 3 luni şi greutatea corporală între 30-40 kg.

II.4.3. Rezultate

Din totalul de 3600 probe coprologice recoltate din cele 3 sisteme de creştere si prelucrate prin metodele enunţate anterior, în sezoanele de iarnă, primavara, vară şi toamnă, în cei 3 ani luaţi în studiu, au prezentat infestaţii cu nematozi un număr de 474 probe, relevând o prevalenţă generală a acestor boli de 13,1%. Scroafele de reproducţie, au prezentat infestaţii cu Trichocephalus suis şi Strongyloides ransomi.

25

Infestaţia cu T. suis a fost diagnosticată preponderent la scroafe crescute în GP, înregistrand o incidenţă variind între 20 – 60% pe parcursul celor 3 ani, cu un maxim de 60% la determinarea din iarna anului 2004. In creşterea semi-intensivă, T. suis a înregistrat o incidenţă de 20%, fiind diagnosticată la 5 determinări din totalul de 12 realizate. Infestaţia cu S. ransomi a fost evidenţiată la o singură determinare, cea realizată în primavara anului 2003 la o scroafă originară din GP. La vieri, a fost evidenţiată infestaţia cu T. suis, cu incidenţa variind între 20 – 40% în creşterea gospodărească; în sistemul semi-intensiv a evoluat la un singur animal (20%). La purceii înţărcaţi au fost diagnosticate infestaţii: Ascaris suum (76,05%), Strongyloides stercoralis (13,02%) şi Oesophagostomum dentatum (10,92%). Infestaţia cu A. suum a fost diagnosticată în toate sistemele de creştere: în creşterea gospodărească a variat între 10 – 40%, în creşterea semi-intensivă între 4 şi 20%, iar în sistemul intensiv a înregistrat cel mai scăzut nivel, între 4 – 16%. Infestaţia cu S. ransomi a fost diagnosticată în creşterea intensivă, înregistrând valori ale incidenţei între 4 – 20%. În creşterea semi-intensivă a fost diagnosticată la un singur control, reprezentând 4%. Infestaţia cu O. dentatum a fost diagnosticată în creşterea gospodărească, înregistrând o incidenţă variabilă, între 4 – 16%. În sistemul semi-intensiv a fost evidenţiată la o singură determinare, la 2 purcei (4%). La tineretul la îngrăşat au fost diagnosticate: ascarioza, cu o incidenţă variind între 2,5 – 37,5% în funcţie de unitate de creştere şi sezon, trichocefaloza, înregistrând valori cuprinse între 5 – 7,5%, esofagostomoza, cu limite între 2,5 – 20% şi strongiloidoza, diagnosticată de trei ori, având incidenţa în limitele 2,5 – 5%.

II.4.4. Discuţii

În ţara noastră, au fost realizate studii cu caracter regional care relevă niveluri diferite ale parazitismului helmintic la porc.

26

În judeţul Galaţi, Cambir şi col. (2002) diagnostică la porcii din complexele SUINPROD Independenţa şi Cosmeşti infestaţii cu A. suum, Oesophagostomum sp. şi T. suis fără a preciza însă incidenţa acestora. La suinele sacrificate şi examinate parazitologic în judeţul Calăraşi, între 1994 - 2004 au evoluat infestaţii cu Trichinella sp. (0,015 %), A. suum, Echinococcus granulosus (5,9 %) şi Oesophagostomum sp.(Adam şi col., 2004) În judeţul Alba, examenele coproparazitologice realizate la porci proveniţi din GP din localitatea Ciugud, în anul 1998, au dus la diagnosticarea infestaţiilor cu A. suum (28,57 %) şi O. dentatum (25 %).(Zelinschi şi col., 1998) În judeţul Olt, Grecioiu (1992) apreciază că au o largă răspândire infestaţiile parazitare la animale, la porcine evoluând ascaridoza, esofagostomoza, strongiloidoza şi metastrongiloza, din grupul helmintozelor, fără însă a preciza prevalenţa acestora. În judeţul Timiş, un studiu realizat în cadrul Staţiunii Didactice a Facultăţii de Medicină Veterinară, între 2002 – 2003 a evidenţiat următoarea structură helmintică digestivă: la scroafele cu purcei, în 2002, infestaţii cu Oesophagostomum sp. (100%), A. suum (10%), T. suis şi S. ransomi, câte 10%, iar în 2003 au fost diagnoticate infestaţii cu Oesophagostomum sp. (100%), A. suum (25%) şi T. suis (8,33%). La purceii înţărcaţi, nematodele digestive parazite identificate au fost: A. suum (10%), S. ransomi (5%) şi Oesophagostomum sp. (55%). La tineretul la îngrăşat, grăsuni mici, au fost diagnosticate infestaţii cu Oesophagostomum sp. (93,75%), A. suum (37,5%) şi S. ransomi (6,25%). La grăsunii mari au evoluat: Oesophagostomum sp. (100%), A. suum (71,42%) şi T. suis (35,71%).(Morariu, 2005) Analizând comparativ rezultatele obţinute de noi, cu datele expuse de alţi autori se constată o similitudine în profilul parazitar relevat, helmintozele digestive caracteristice suinelor, în ţara noastră, fiind ascarioza, esofagostomoza, trichocefaloza si strongiloidoza. Nu au fost diagnosticate infestaţii cu acantocefalul Macracanthorhynchus hirudinaceus, deşi el evoluează la mistreţ.

27

II.4.5. Concluzii

Cercetările epidemiologice realizate în judeţul Mureş, între 2003 - 2005, în diferite unităţi de creştere, cu efective de 5500 suine au condus la următoarele: 1. Prevalenţa generală a nematodozelor intestinale la suine crescute în sisteme diferite de creştere din judeţul Mureş a fost de 13,1% fiind diagnosticate pozitiv 474 animale din cele totalul de 3600 probe examinate. 2. Profilul helmintic a variat după categoria de vârstă a suinelor şi sistemul de exploatare. La scroafe, provenite de gospodăriile populaţiei (n = 60 în cei 3 ani), gospodăriile agro-zootehnice (n = 60, în aceeaşi perioadă), respective sistemul intensiv (n = 60) a fost dominant de infestaţia cu Trichocephalus suis care a înregistrat o incidenţă variabilă, între 20 – 60%, diferită de la un sistem de creştere la altul, în cel gospodăresc fiind cel mai mare (60%). A fost diagnosticată şi infestaţia cu Strongyloides ransomi, la 20% animale, provenite din creşterea gospodărească. 3. Dintre infestaţiile helmintice, la vieri (n=180, câte 60 din fiecare sistem de creştere), a fost evidenţiată infestaţia cu T. suis, in sistemul gospodăresc şi semi-intensiv, cu prevalenţa între 20 – 40%. 4. Profilul helmintic la purceii înţărcaţi (n=1.800, câte 600 exemplare examinate din fiecare sistem), a inclus infestaţiile cu: Ascaris suum, cu o incidenţă între 4% în sistemul intensiv şi 40% în gospodăriile populaţiei; Strongyloides ransomi, cu valori între 4% în sistemul semi-intensiv şi 20% în complexul de la Band şi Oesophagostomum dentatum identificat în creşterea semi-intensivă (4%) şi 16% în gospodăriile populaţiei. 5. Ponderea nematodozelor intestinale la purcei a revenit ascariozei, diagnosticată la 76,05% dintre animale, fiind urmată de strongiloidoză cu 13,02% şi esofagostomoză, 10,92%. 6. Incidenţa infestaţiilor helmintice cu nematode la tineretul la îngrăşat a fost: Ascaris suum, cu extensivitatea între 2,5% în sistemul intensiv de creştere şi 37,5% în cel gospodăresc; Strongyloides ransomi între 2,5 – 5%, în aceleaşi sisteme; Oesophagostomum dentatum cu incidenţa între 2,5 – 5%, prezent numai în gospodăriile populaţiei şi Trichocephalus suis, prezent în

28

acelaşi sistem cu variaţii între 5 – 7.5%. Infestaţiile au fost semnalate pe tot parcursul anului. 7. Dinamica sezonieră a infestaţiilor helmintice s-a caracterizat prin predominanţa infestaţiei cu T. suis la scroafe de reproducţie şi vieri din sistemul tradiţional de creştere, în sezonul de iarnă, în toţi cei trei ani luaţi în studiu (40% - 2003; 60% - 2004 şi 40% - 2005 la scroafe, respectiv 40% - 2003, şi câte 20% în anii următori la vieri) şi reducerea incidenţei parazitozei în celelalte 3 sezoane, până la dispariţia ei, iar în sistemul semiintensiv a evoluat pe tot parcursul anului. 8. Parazitozele diagnosticate la purceii înţărcaţi şi tineretul suin la îngrăşat: ascarioza, strongiloidoza şi esofagostomoza nu au avut oscilaţii sezoniere pregnante, fiind diagnosticate în toate sistemele de creştere, pe tot parcursul anului, cu valori diferite ale incidenţei, de la un an la altul.

II.5. CERCETĂRI PRIVIND HISTOPATOLOGIA INFESTAŢIILOR CU ASCARIS SUUM LA PORC

II.5.1. Obiective

Cercetările realizate au vizat clarificarea unor aspecte de histopatologie în infestaţii naturale cu Ascaris suum la porcine crescute în sistemul gospodăresc, respectiv evidenţierea leziunilor microscopice produse de paraziţii adulti asupra mucoasei intestinale, precum de larvele în migraţie viscerală, respectiv în limfonodulii mezenterici, ficat şi pulmon.


Cercetările s-au realizat în perioada august 2007 - aprilie 2008 în două unităţi din judeţul Mureş şi anume Gospodăria Agrozootehnică a Penitenciarului Tg. Mureş şi societatea PIG din localitatea Band. De la porcii sacrificaţi cu diferite ocazii, pe tot parcursul intervalului luat în studiu, preponderent în sezonul sacrificărilor din iarna 2007, s-au recoltat fragmente de organe (intestin, limfonoduli mezenterici, pulmon, ficat) în vederea

29

efectuării de examene histopatologice. Examinarea preparatelor histopatologice s-a făcut la un microscop optic OLYMPUS BX41, dotat cu sistem digital de fotografiere a imaginilor.

II.5.3. Rezultate

Microleziuni la nivelul intestinului În zona de cantonare a parazitului, mucoasa intestinală prezintă numeroase modificări datorate prezenţei şi acţiunii (mecanică, toxică, iritativă) acestuia: încurbarea vilozităţilor intestinale, în formă de „ac de păr”; tasarea vilozităţilor înspre parazit, modificându-şi foarte mult forma, care în unele situaţii este mult diferită de cea digitiformă, apărând scurte globuloase sau cu aspect de nicovală; formarea unei bariere de detritus la suprafaţa mucoasei intestinale şi a unei membrane de mucus la suprafaţa barierei de detritus; creşterea numărului de celule caliciforme şi şi intensificarea activităţii secretorii, urmată de degenerescenţa balonizantă a unor celule caliciforme; procese alterative ale unor celule caliciforme şi apariţia de discontinuităţi ale epiteliului vilozitar; dezintegrarea zonală a celulelor caliciforme cu denudarea vârfului vilozităţii intestinale; necroza zonală a enterocitelor din vârful vilozităţii; edem vilozitar subepitelial; apariţia de vilozităţi cu aspect vestigial şi infiltrat limfogranulocitar asociat cu detritus la suprafaţa mucoasei; congestia vaselor mici din axul vilozităţii intestinale şi coagulare intravasculară diseminată; edem vilozitar în zona membranei bazale şi desprinderea enterocitelor de pe membrana bazală, urmat de edem vilozitar generalizat de intensitate moderată cu prezenţa unui infiltrat limfogranulocitar moderat, iar într-un stadiu avansat edem vilozitar pronunţat cu dispariţia zonală a celulelor caliciforme; stază limfatică în chiliferul central şi infiltrat limfogranulocitar masiv în profunzimea mucoasei intestinale; infiltrat cu eozinofile în grosimea mucoasei intestinale; exudat inflamator în lamina propria; edem bazal şi intercelular; exudat inflamator la suprafaţa mucoasei intestinale şi detritus în lumenul intestinal.

30

Microleziuni în limfonodulii mezenterici În limfonodulii mezenterici recoltaţi de la animale infestate cu ascarizi, pot fi evidenţiate atât urme ale trecerii formelor larvare pe la nivelul lor cât şi modificări apărute ca o consecinţă a agresiunii de la nivelul intestinului, şi anume: traiecte traumatice parazitare cu detritus necrotico-hemoragic şi necroză limfocitară zonală; hemoragii intrasinusale şi stază limfatică şi exudat inflamator în sinusul periferic; infiltrat eozinofilic în zona periferică a limfonodulului, cu degranularea şi dezintegrarea eozinofilelor; apoptoza şi dezintegrarea zonală a celulelor reticulare; ruperea zonală a reţelei reticulare şi dezorganizarea zonală a sinusurilor limfatice. Microleziuni în ficat Urme ale migrării parazitare sunt prezente şi în ficat, amploarea acestora fiind foarte diferită de la o zonă la alta: apariţia de traiecte traumatice intralobulare; proliferare de colagen în zonele afectate de migraţia larvară şi infiltrat eozinofilic la periferia lobulului hepatic; transformarea lobulului hepatic într-un vestigiu (pseudolobul), cu proliferarea ţesutului conjunctiv şi fibroză interstiţială. Microleziuni pulmonare Având o structură foarte particulară, pulmonii nu prezintă semne atât de uşor de interpretat ca la nivelul ficatului sau limfonodulilor. Traiectele traumatice nu sunt atât de net delimitate datorită structurii alveolare (cu multe spaţii), dar efectele traumatismului se traduc, în fază acută, prin congestie a vaselor din septele interalveolare şi hemoragii intraalveolare şi ruperea pereţilor unor, numărul alveolelor afectate putând fi foarte mare în unele locuri. În cazul unor bronhiole este prezent un infiltrat limfohistiocitar peribronhic şi congestie a vaselor din ţesutul conjunctiv peribronhic şi chiar hemoragii difuze.

II.5.4. Discuţii

Microleziunile produse de infestaţia cu Ascaris suum pot fi sistematizate în două grupe: cele produse de adulţi la nivel intestinal şi cele realizate de larve în migraţie viscerală.

31

II.5.5. Concluzii

Cercetările de histopatologie realizate în infestaţii naturale cu Ascaris suum la porc, cu scopul precizării alterărilor induse de paraziţii adulţi, dar şi de larvele migratorii, au condus la următoarele: 1. La nivel intestinal, efectul mecanic compresiv al paraziţilor adulţi se traduce printr-o atrofie de compresiune a mucoasei, cu grade diferite, de la curbări ale treimii superioare a vilozităţilor intestinale, până la tasarea unor porţiuni întinse de mucoasă, acoperită în aceste zone de detritus mucosal cu rol de barieră între mucoasa intestinală şi parazit. 2. Reactivitatea mucoasei intestinale la agresiunea parazitară se exprimă şi printr-o hiperplazie a celulelor caliciforme însoţită de intensificarea secreţiei acestora, creându-se astfel un strat protector al epiteliului. Acţiunea compresivă prelungită exercitată de A. suum duce la reducerea treptată şi în final dispariţia celulelor caliciforme pe zone întinse. 3. Enterocitele reacţionează prin procese degenerative şi alterative, cu desprinderea lor de membrana bazală pe suprafeţe întinse, astfel că se ajunge la scoaterea din funcţie a vilozităţii afectate. 4. Reactivitatea vasculară intestinală se traduce printr-o congestie graduală şi diferită de la o zonă la alta, ajungându-se la coagulare intravasculară diseminată, asociată cu alterarea permeabilităţii pereţilor vasculari cu edem şi exsudate inflamatorii; circulaţia limfatică intestinală este, la rândul ei, afectată, fiind observată o stază limfatică. Aceste modificări vasculare stau la baza alterărilor epiteliale. 5. Eozinofilele constituie componenta celulară dominantă a infiltratului celular de la nivel intestinal, fiind localizate preponderent în jumătatea profundă a mucoasei intestinale; pe măsură avansării lor către suprafaţă, cu scopul realizarii rolului de efectori imuni celulari, ele se degranuleaza şi dezintegrează. 6. În limfonodulii mezenterici sunt prezente leziuni traumatice cu aspectul unor trasee reprezentând zonele de migraţie a larvelor de A. suum; foliculii limfoizi îşi păstrează aspectul morfo-structural caracteristic.

32

7. La nivel hepatic, larvele de A. suum în migraţie produc traiecte traumatice cu caracter hemoragico-necrotic şi infiltraţii eozinofilice abundente care, în infestaţii vechi sunt ocupate de ţesut conjunctiv fibros cu rol reparatoriu. 8. Leziunile pulmonare constau în: congestia vaselor inter-alveolare şi a celor din ţesutul conjunctiv peribronhic, hemoragii intra-alveolare, ruperea pereţilor alveolelor, infiltrat limfohistiocitar peribronhic, proliferarea intensă a epiteliului unor bronhiole, necroza zonală a acestuia şi proliferarea pneumocitelor de ordinul II.

II.6. CERCETĂRI EXPERIMENTALE PRIVIND INFESTAŢIA CU TRICHINELLA SPIRALIS LA ANIMALE DE LABORATOR

II.6.1. Obiective

Cercetările realizate au avut următoarele obiective: • clarificarea aspectelor lezionale în faza intestinală a biologiei lui

Trichinella spiralis în infestaţii experimentale la şoarece; • caracterizarea dinamicii lezionale histopatologice; • stabilirea unor corelaţii între leziunile instituite şi doze infestante

diferite de T. spiralis; • determinarea aspectelor de evoluţie morfologică la T. spiralis în

faza intestinală a ciclului biologic;


Cercetările au fost realizate în intervalul ianuarie - martie 2010, în cadrul laboratorului DSV Mureş si a FMV Cluj Napoca, pe un efectiv de 40 şoareci tineret împărţiţi în două loturi, astfel: lot A - 20 şoareci infestat cu o doză de 200 larve / animal; lot B - 20 şoareci infestat cu doza de 1000 larve / animal; Începând cu ziua 1 p.i. au fost sacrificaţi zilnic, timp de 14 zile p.i. câte doi şoareci din fiecare lot; de la un animal au fost recoltate fragmente de jejun, destinate examenului histopatologic, iar la al doilea animal au fost studiate modificările evolutive morfologice ale paraziţilor, în dinamică.

33

II.6.3. Rezultate

II.6.3.1. Evoluţia morfologică în faza intestinală la T. spiralis

Dimensiunile medii ale larvelor la 24 ore p.i., au fost de 860 μm lungime, 10,15 μm lăţime la nivelul extremităţii anterioare şi 26,80 μm posterior. Dimensiunile medii ale formaţiunii bursale dezvoltate, observate la acest interval, au fost de 6,8 / 9.6 μm. La 48 ore p.i., la larvele preadulte femele a fost observat orificiul vulvar, deschis în 1 / 3-a anterioară a corpului şi apariţia primelor ovocite în uter. În ziua a 4-a p.i. femelele prezintă aspectele morfologice caracteristice unei complete dezvoltări corporale; au măsurat în medie 2060,5 μm lungime şi 10,9 μm lăţime la extremitatea anterioară, respectiv 30,9 posterior, orificiul vulvar deschizându-se la 338 μm distanţă de extremitatea anterioară; masculii, mai mici au măsurat 1450 μm / 11,2 μm anterior - 28,4 μm posterior. Ziua a 6-a a constituit momentul observării primilor embrioni pontaţi, liberi în intestinul subţire, recoltaţi de la nivel duodenal. Aceştia au măsurat 107,9 / 7,45 μm. În continuare, evoluţia morfologică a stadiilor intestinale de T. spiralis a fost urmărită până în ziua a 14-a, momentul finalizării cercetărilor întreprinse, fără a mai fi observate modificări semnificative.

II.6.3.2. Dinamica lezională în faza intestinală a infestaţiei artificiale cu T. spiralis la şoarece Lotul A (d.i. = 200 larve / şoarece) nu prezenta la 2 zile de la începerea experimentului, modificări la nivelul mucoasei intestinale, care să sugereze agresivitatea paraziţilor administraţi. La 5 zile p.i., apar leziuni necrotice zonale discrete ce cuprind un număr mic de vilozităţi care apar afectate mai mult în treimea lor superioară. La 7 zile de la începerea experimentului, apar leziuni atât la componentele de la suprafaţa mucoasei, cât şi la cele din profunzimea ei, vilozităţile fiind de înălţimi diferite, sau chiar absente în anumite zone. Glandele intestinale prezintă structură aparent normală, dar o parte dintre ele prezintă necroză evidentă cu

34

aspect de „arsură”. Reacţia vaselor este evidentă, multe apărând congestionate iar prin creşterea permeabilităţii vasculare s-au extravazat lichide în cantitate relativ mare ce sunt prezente sub formă de edeme interglandulare cu dilacerarea ţesutului conjunctiv interglandular. La 10 zile de la începerea experimentului leziunile de la suprafaţa mucoasei intestinale se amplifică, marea majoritate a vilozităţilor fiind afectate şi unele chiar dispărute, iar la 12 zile, sunt prezente leziuni dar ele nu sunt mai pronunţate ca la 10 zile. La lotul B, care a primit 1000 de larve / animal, leziunile apar mai repede, astfel încât la 2 zile, acţiunea paraziţilor se face simţită, vilozităţile fiind, în marea lor majoritate înalte, dar în corionul lor vasele apar congestionate şi este prezent un edem de intensitate moderată; o parte dintre glande care apar atrofiate şi cu aspect de „arsură”. După 5 zile, leziunile progresează dar fără distrucţii structurale majore. Numărul vilozităţilor afectate creşte dar nu depăşeşte 50% dintre acestea. Congestia şi edemul sunt ceva mai pronunţate, atât în axul vilozităţilor cât şi în corionul din profunzimea mucoasei. În plus, au fost evidenţiaţi paraziţi în mucoasa intestinală, unii mai superficial(în grosimea epiteliului) iar alţii mai profund. Leziunile progresează în continuare în ritm mai alert, astfel că la 8 zile modificările structurale sunt de intensitate mare; vilozităţile intestinale sunt practic dispărute, pe zone întinse; edemul interglandular este foarte pronunţat; staza limfatică este impresionantă atât în cazul vaselor limfatice din corionul vilozităţilor cât şi a celor din profunzimea mucoasei. La 10-11 zile, mucoasa intestinală este cel puţin la fel de afectată, iar numărul paraziţilor surprinşi în grosimea mucoasei este mai mare ca la 7-8 zile. Şi în intervalul 11-14 zile, modificările brutale de la nivelul întregii mucoase intestinale se menţin la nivel comparabil cu cel din perioada anterioară. Persistenţa edemului interglandular masiv, determină atrofie glandulară aproape generalizată, iar edemul avansează în profunzime până în musculară unde apar procese de mioliză pe zone relativ mari.

35

II.6.4. Discuţii

Înţelegerea mecanismelor histopatologice în faza intestinală a infestaţia cu Trichinella spiralis este importantă întrucât în această fază a biologiei parazitului are loc ponta femelelor, embrionii rezultaţi fiind consideraţi structurile cu antigenitatea cea mai crescută. (Takahashi şi col.,1989; 1989; 1992; 1990; Wu şi col.,1998) În această fază se manifestă totodată fenomenul de expluzare rapidă atât a larvelor musculare inoculate, cât şi a embrionilor nou-născuţi, fenomen cu caracter imunologic care are rolul de a reduce gradul de infestare a animalelor. Cronologia instalării leziunilor intestinale remarcată de noi este confirmată şi de studiile lui Reveles şi col. (1997) Între zilele 1 - 6 p.i. autorii evidenţiază un infiltrat celular la nivelul mucoasei intestinale, cu neutrofile, eozinofile şi limfocite; începând cu ziua a 7-a femelele de T. spiralis din intestin pontează embrioni care, între 8 - 15 zile p.i. pătrund în submucoasă şi produc leziuni asemănătoare cu cele evidenţiate de noi: congestie, necroza vilozităţilor, stază şi necroză glandulară.

II.6.5. Concluzii

Cercetările experimentale realizate pe şoareci, cu scopul precizării unor aspecte de histopatologie în faza intestinală a biologiei la Trichinella spiralis, corelate cu evoluţia morfologică a paraziţilor în această fază, au condus la următoarele: 1. Primele elemente morfologice care prefigurează diferenţierea sexuală a larvelor musculare de T. spiralis administrate oral la şoareci, au apărut la 24 ore p.i. în cazul viitorilor masculi, constând din mugurii apendiculilor conici şi la 40 ore la femele, fiind reprezentat de orificiul vulvar, plasat în 1/3-a anterioară a corpului. 2. Dezvoltarea morfologică completă a adulţilor de T. spiralis s-a încheiat la 4 zile p.i. când femelele au măsurat în medie 2060,5 μm lungime şi 10,9 μm lăţime la extremitatea anterioară, respectiv 30,9 posterior, iar masculii, mai mici 1450 μm / 11,2 μm anterior - 28,4 μm posterior. La femele, prin transparenţa cuticulei s-a evidenţiat uterul conţinând ovocite, în diferite grade de dezvoltare,

36

iar la masculi a fost complet dezvoltată armătura sexuală situată la nivelul extremităţii posterioare a corpului. 3. Ponta femelelor a început la 6 zile p.i. când au fost evidenţiaţi primii embrioni liberi, mobili, la nivelul mucoasei jejunale. 4. La 14 zile p.i. la nivel jejunal sunt încă prezenţi adulţii de T. spiralis, masculi şi femele, cu o dezvoltare corporală caracteristică, fiind vizibile, la masculi, prin transparenţa cuticulei, corpul celular care înconjoară esofagul, porţiunea ampulară a intestinului mediu, intestinul mediu, tubul genital şi cloaca. 5. Histopatologic, la lotul A, şoareci infestaţi cu 200 larve de T. spiralis, administrate oral, primele leziuni microscopice au fost observate la 5 zile p.i. constând din denudări discrete ale vilozităţilor intestinale, mai mult în treimea lor superioară. 6. La 7 zile p.i. leziunile înregistrate la acelaşi lot sunt agravate, constând în vacuolizări citoplasmatice şi edem celular cu tumefierea enterocitelor din vârful vilozităţilor intestinale care, în unele locuri sunt reduse ca înălţime comparativ cu vilozităţile normale. Sunt prezente şi procese de necroză ale glandelor intestinale. 7. Reacţia vasculară la 7 zile p.i. este evidentă şi constă în congestia vaselor iar creşterea permeabilităţii vasculare se traduce prin edeme interglandulare ce tind să dilacereze ţesutul conjunctiv interglandular. 8. La 10 zile p.i. leziunile de la suprafaţa mucoasei intestinale se amplifică, majoritatea vilozităţilor fiind afectate, unele chiar dispărute astfel încât glandele intestinale se deschid direct în lumenul intestinului, funcţia de absorbţie a mucoasei fiind aproape anulată. 9. La 12 zile p.i. leziunile la lotul A prezintă acelaşi grad de dezvoltare: se menţine staza limfatică, glandele intestinale sunt atrofiate, sunt prezente procese necrotice discrete la suprafaţa mucoasei, dar se observă o tendinţă incipentă de refacere. 10. La lotul B, infestat cu 1000 larve per animal, apariţia leziunilor este mult mai timpurie; astfel, la 2 zile p.i. în corionul vilozităţilor apare congestie, iar alterarea permeabilităţii vasculare se traduce printr-un edem de intensitate moderată ceva mai pronunţat în vârful vilozităţii şi în ţesutul conjunctiv interglandular. În

37

profunzimea mucoasei o parte din glande sunt atrofiate având un aspect de „arsură”. 11. La 5 zile p.i. aproximativ 50% din vilozităţile intestinale sunt afectate, dar leziunile nu sunt mult agravate comparativ cu cele decelate la 2 zile p.i. Sunt prezenţi paraziţi în lumenul intestinal, dar şi în profunzimea mucoasei. 12. La 8 zile p.i. paraziţii determină distrugerea epiteliului pe suprafeţe întinse, necroza şi desprinderea vilozităţilor, tulburări vasculare traduse prin edemul interglandular pronunţat, stază limfatică pronunţată atât în vasele limfatice din corionul vilozităţilor cât şi a celor din profunzimea mucoasei. 13. În intervalul 10 - 14 zile p.i. procesele fiziopatologice se menţin la intensitate crescută, fiind traduse prin edem interglandular masiv, care determină atrofie glandulară aproape generalizată; prin avansarea edemului în profunzime, până în musculară, unde apar procese de mioliză pe zone relativ mari. 14. Influenţa dozei infestante asupra severităţii proceselor patologice de la nivel intestinal este evidentă: la lotul A (200 larve / animal), leziunile sunt discrete până la 5 zile, se amplifică lent până la 7-8 zile şi ceva mai rapid în intervalul 8-10 zile, iar la 12-14 zile mucoasa intestinală intră într-un proces de refacere. La lotul B (1000 larve / animal) leziunile apar încă de la 2 zile p.i. şi progresează rapid; la 5 zile cuprind aproximativ 50% dintre vilozităţi, în intervalul 5-8 zile ele avansează, aşa încât de la 8 zile mucoasa intestinală apare foarte afectată la nivelul tuturor componentelor iar numărul paraziţilor surprinşi în grosimea mucoasei creşte. În intervalul 12-14 zile, leziunile devin şi mai grave şi se extind şi la celelalte componente ale intestinului (submucoasă, musculară) aşa încât porţiunile afectate din intestin sunt compromise din punct de vedere structural şi funcţional.

38

II.7. CERCETĂRI PRIVIND TERAPIA HELMINTOZELOR DIGESTIVE LA PORC

II.7.1. Obiective

• Verificarea eficacităţii terapeutice a două molecule: avermectină şi derivat benzimidazolic, utilizate în tratamentul infestaţiilor cu nematozi la porc; • Determinarea modului în care tratamentele aplicate influenţează valorile constituenţilor hematologici şi ale parametrilor biochimici sanguini, în dinamică;

II.7.2. Material şi metodă

Cercetările s-au desfăşurat în intervalul februarie - aprilie 2009; pentru verificarea eficacităţii antihelmintice a celor două molecule s-au folosit 40 de suine, tineret cu vârsta între 8 - 10 săptămâni, grupate în 4 loturi, originare din creşterea gospodărească; au fost constituite următoarele loturi: • Lotul D – alcătuit din 10 tineret suin înţărcat, cu greutatea corporală între 15-17 kg, crescut în sistem gospodăresc, lot cu infestaţii helmintice naturale, tratat cu doramectină, sub forma produsului comercial Dectomax, administrat intra-muscular, în doză de 0,3 mg / kg masă corporală, administrare unică. • Lotul F – format din 10 animale, de aceeaşi categorie cu lotul precedent, tratat cu flubendazol sub forma produsului comercial ROMBENDAZOL F 10 % pulbere hidrosolubilă, administrat in furaj în doză de 5 mg s.a./kg greutate vie (adică 0,5 g pulbere Rombendazol F 10 % la 10 kg greutate vie) 2 zile consecutiv. • Lotul MIN – 10 tineret suin, martor infestat şi netratat. • Lotul MNT – 10 animale, lot martor neinfestat si tratat, constituit cu scopul urmăririi apariţiei unor reacţii adverse produse de substanţele active verificate. Din cele 10 animale incluse in lot, 5 au fost tratate cu doramectină, iar celorlalte 5 li s-a administrat flubendazol. Toate loturile au fost verificate coproparazitologic, prin metodele clasice, individual, anterior aplicării tratamentului,

39

stabilindu-se profilul helmintic ante-terapeutic, extensivitatea (%) şi intensivitatea (ouă per gram fecale - OPG) infestaţiilor . Controlul eficacităţii celor două substanţe active utilizate s-a facut prin examene coproparazitologice realizate la 7, 14 si 21 zile post-terapeutic, determinându-se aceeaşi indici. La toate animalele au fost prelevate probe de sânge din confluentul jugular pentru determinarea valorilor unor aspecte de hematologie şi biochimie sanguină. Constituenţii hematologici şi parametri biochimici urmăriţi au fost: numărul de eritrocite, leucocitele totale, eozinofilele totale, proteinele totale, albuminele, gammaglobulinele şi enzimele aspartataminotransferaza (ASAT), respectiv alaninaminotransferaza (ALAT).

II.7.3. Rezultate

La lotul D, tratat cu doramectină au fost diagnosticate infestaţii cu: Ascaris suum, cu incidenţa de 50%, Oesophagostomum dentatum (30%), Strongyloides ransomi (10%) şi Trichocephalus suis (20%). Intensivitatea parazitismului a variat între 250 OPG, valoare minimă înregistrată în infestaţia cu T. suis şi 640 OPG în ascarioză. Lotul F au fost relevate infestaţii cu A. suum, cu incidenţa de 30%, O. dentatum şi şi T. suis la câte un singur animal (10%) respectiv S. ransomi la două (20%). Intensivitatea parazitismului a variat şi la acest lot între 200 OPG, înregistrat la O. dentatum şi o medie de 367 OPG la A. suum. La lotul MIN, martor netratat au fost diagnosticate infestaţii cu A. suum la 5 animale (50%) şi T. suis la 2 porci, reprezentând o prevalenţă de 20%. Intensivitatea parazitismului a fost de 380 OPG pentru infestaţia cu A. suum şi 250 OPG (medie) la T. suis. La lotul MNT, neinfestat şi tratat nu au fost evidenţiate stări de parazitism, animalele respective fiind verificate coproparazitologic anterior iniţierii protocolului şi selecţionate pentru acest lot destinat studierii unor posibile efecte adverse cauzate de cele două substanţe active.

40

Postterapeutic, la lotul D, infestaţia cu A. suum a înregistrat o reducere a incidenţei de la 50%, valoare decelată anteterapeutic, la 10% la 7 zile postterapeutic, fiind diagnosticată la un singur porc, pentru ca la controalele ulterioare, la 14 şi 21 zile să nu mai fie diagnosticată. Doramectina a avut o eficacitate crescută în tratamentul ascariozei la porc, determinând o reducere a extensivităţii bolii la 7 zile după administrare cu 80%, pentru ca la 14 şi 21 zile să exprime o eficacitate maximă. Infestaţia cu O. dentatum, diagnosticată anteterapeutic, cu o incidenţă de 30% nu a evoluat p.t., doramectina etalând o eficacitate maximă, explicabilă prin nutriţia hematofagă a acestei specii. S. ransomi, diagnosticat anteterapeutic la un animal (10%) a avut o evoluţie variabilă postterapeutic; la controlul realizat la 7 zile nu a fost diagnosticat, pentru ca la 14 zile să reapară la un animal (10%); ulterior, la ultimul control, la 21 zile infestaţia nu a fost prezentă la lotul respective. Infestaţia cu T. suis, cu o incidenţă de 20% anteterapeutic, a înregistrat o scădere după tratament, fiind diagnosticată la un singur animal (10%) la 7 zile, pentru ca la controalele ulterioare să nu mai fie pusă in evidenţă. Analizând comparativ eficacitatea Doramectinei asupra celor 4 specii de nematode diagnosticate se poate constata că acţionează preponderent asupra paraziţilor cu nutriţie hematofagă şi localizare intestinală anterioară, aspect confirmat de eficacitatea maximă înregistrată faţă de O. dentatum. Asupra nematozilor chimivori, histiofagi sau cei cu localizare digestivă posterioară (T. suis) molecula are, de asemenea o eficacitate crescută, dar necesită o durată de timp mai lungă pentru a-şi exercita efectul, negativarea animalelor fiind înregistrată doar la controlul realizat la 14 zile. La lotul F incidenţa ascariozei a scăzut postterapeutic (p.t.) la 0, încă din ziua a 7-a, flubendazolul demonstând o eficacitate maximă. Aceeaşi evoluţie p.t. a fost constatată şi în infestaţiile cu O. dentatum, respectiv S. ransomi la toate controalele realizate. În trichocefaloză însă, negativarea animalelor a fost observată la 14 zile p.t., localizarea posterioară a paraziţilor, la nivelul intestinului gros constituind, probabil, un obstacol în exercitarea rapidă a efectului nematodicid de către această substanţă activă.

41

La lotul martor, infestat şi netratat examenele coproparazitologice realizate la aceleaşi intervale de timp au evidenţiat evoluţia aceloraşi parazitoze diagnosticate iniţial, cu valori apropiate ale incidenţei. Se observă că prevalenţa infestaţiei cu A. suum a variat în jurul unei valori de 50%, cu limite între 40 – 60%; O. dentatum a fost diagnosticat la controalele realizate la 7 şi 14 zile p.t., extensivitatea infestaţiei fiind de 10, respectiv 20%; infestaţia cu S. ransomi nu a evoluat la acest lot pe durata desfăşurării experimentelor, iar cea cu T. suis s-a menţinut constantă, între 10 – 20% pe toată durata cercetărilor. La purceii din lotul neinfestat si tratat (MNT) nu au aparut reacţii adverse, locale sau generale, evidenţiabile prin examen clinic, consecutive administrării de doramectină sau flubendazol. Analizând comparativ rezultatele obţinute privind terapia nematodozelor intestinale la suine putem afirma că ambele substanţe active verificate au demonstrat e eficacitate crescută, determinând negativarea parazitologică a animalelor din loturile utilizate, la un interval variabil, între 7 – 14 zile p.t.

II.7.4. Discuţii

Analiza rezultatelor obţinute de alţi autori sunt în concordanţă cu cele relevate de noi şi demonstrează faptul ca doramectina are o eficacitate crescută în terapia nematodozelor intestinale la porc, în infestaţii naturale sau experimentale. Acest fapt poate fi explicat prin activitatea antihelmintică persistentă a moleculei, care depăşeşte intervalul de 8 zile p.t., dar scade semnificativ la 14 zile p.t. (Lichtensteiger şi col., 1999). Datele obţinute privind eficacitatea terapeutică a flubendazolului susţin şi confirmă rezultatele obţinute de noi, respectiv o eficacitate de 100% faţă de A. suum, O. dentatum, S. ransomi, la 7, 14 şi 21 zile p.t. şi doar la 14 zile p.t. pentru T. suis. Deşi se incearcă stabilirea unor corelaţii între evoluţia unor parazitoze la suine, realizarea unor tratamente şi efectul acestora asupra principalilor constituenţi hematologici şi parametri biochimici sanguini, Shender şi col. (2002) nu evidenţiază astfel de corelaţii şi

42

consideră că valorile parametrilor serici din sângele integral nu furnizeaza informaţii predictibile privind evoluţia parazitozelor la porc cu aplicabilitate practică. Evoluţia ante- şi postterapeutică înregistrată de noi, fără variaţii semnificative statistic, susţine implicarea redusă a stărilor de parazitism cu specii de nematode digestive în variaţiile parametrilor biochimici sanguini, deşi acţiunea spoliatoare exercitată de paraziţi, prin nutriţia lor chimivoră sau hematofagă ar susţine această ipoteză. Este posibil ca, procesele metabolice, cu cele două laturi - anabolism / catabolism, să fie mult mai ample, nefiind influenţate direct de paraziţi, asa cum reiese din analiza constituenţilor hematologici, la care, variaţia acestora este rapid corelată cu tratamentele efectuate.

II.7.5. Concluzii

Cercetările terapeutice (folosind Doramectin şi Flubendazolul) asupra nematodozelor gastrointestinale la porci în judeţul Mureş, realizate între 2003 – 2005, pe un efectiv de 40 tineret suin în vârstă de 8-10 săptămâni împărţit în 4 loturi - D, F, MIN şi MNT, crescuţi în sistem gospodăresc, au condus la: 1. Investigaţiile terapeutice cu cele două preparate au relevat următoarele: Doramectina, în doză de 0,3 mg / kg masă corporală, administrată injectabil i.m., verificată pe un lot de 10 purcei, a avut o eficacitate crescută în controlul nematodozelor la suine determinând reducerea cu 80% a infestaţiei cu A. suum la 7 zile p.t. şi 100% la 14 şi 21 zile p.t. Situaţia este similară în trichocefaloză, unde la 7 zile p.t. s-a constatat reducerea infestaţiei cu 50% , pentru ca, la 14 şi 21 zile p.t. să nu mai fie diagnosticată. În esofagostomoză incidenţa a scăzut de la 30% la zero la 7 zile p.t. şi s-a menţinut pe toată durata testelor; în strongiloidoză, la 7 zile p.t. infestaţia nu a mai fost prezentă, pentru ca la 14 zile p.t să reapară la 10% din animale. 2. Flubendazolul, în doză de 5 mg / kg masă corporală, în hrană, 2 zile consecutive, folosit la 10 purcei, a avut o eficacitate terapeutică de 100% în infestaţiile cu: A. suum, O. dentatum şi S. ransomi, examenele realizate la 7, 14 şi 21 zile p.t. fiind negative. Asupra lui T. suis acţiunea preparatului a fost întârziată, infestaţia de la 10% s-a negativat la 14 zile p.t.

43

3. În acelaşi interval de timp, lotul martor, format din 20 de animale a prezentat în timpul experienţelor aceleaşi infestaţii diagnosticate ante-terapeutic: Ascaris suum între 49-60%, Trichocephalus suis, între 10-20% apărând şi infestaţia cu O. dentatum, 10-20%. 4. Atât Doramectina cât şi Flubendazolul, administrate în dozajele indicate, nu au indus reacţii adverse la cele 3 loturi experimentale. Martorii neinfestaţi şi trataţi precum şi cei infestaţi şi netrataţi s-au comportat normal. 5. La loturile D şi F au fost înregistrate anteterapeutic stări de eritropenie, cu 4,17 G/l, respectiv 3,95 G/l, pentru ca, la 21 zile postterapeutic nivelul eritrocitelor să crească la lotul D la 5.198 G/l şi 4,44 G/l la F; la lotul infestat şi netratat eritropenia s-a menţinut pe toată perioada experienţelor (4,89 - 4,93 G/l), iar la lotul martor neinfestat şi tratat constituentul să înregistreze valori normale, variind între 5,61 - 5,79 G/l. 6. Evoluţia leucocitelor totale s-a caracterizat prin prezenţa unor stări de leucocitoză anteterapeutică la loturile D (21,22 G/l) şi F (22,78 G/l) care a regresat până la valorile de referinţă la 21 zile pt. la ambele loturi: 16,56 G/l, respectiv 16,95 G/l. La lotul martor infestat netratat leucocitoza s-a menţinut pe parcursul desfăşurării experienţelor, variind între 20,29 - 21,52 G/l, iar la lotul MNT valorile constituentului s-au încadrat în intervalul de referinţă: 14,92 - 17,59 G/l. 7. Eozinofilele totale au înregistrat valori crescute anteterapeutic la loturile infestate cu nematozi, D (5,65 G/l) şi F (6,55 G/l); la 21 zile postterapeutic nivelul acestora a scăzut la 3,7 G/l, respecitv 4,65 G/l. La lotul MIN a fost decelată o eozinofilie moderată, cu valori variind între 4,55 - 4,75 G/l, iar la lotul MNT constituentul a înregistrat valori medii caracteristice speciei pe parcursul experienţelor, între 3,65 - 4,15 G/l. 8. Proteinele totale la cele 4 loturi au variat nesemnificativ statistic, menţinându-se între limitele caracteristice speciei: 47,78 - 54,78 g/l în intreg intervalul. 9. La toate loturile s-a decelat o stare de hipoalbuminemie moderată, valorile medii ale parametrului variind între 33,68 - 43,75 g/l la lotul D, 34,86 - 36,33 la F şi 34,89 - 36 la MIN şi 45,49 - 47,55 la MNT.

44

10. Gamaglobulinele s-au situat sub valorile de referinţă ale speciei; la lotul D au variat între 4,50 g/l anteterapeutic şi 5,63 g/l la 21 zile pt.; la lotul F, anteterapeutic s-a înregistrat o valoare medie de 5,11 g/l care a crescut la 21 zile pt. la 6,06 g/l. La lotul MIN, hipogamaglobulinemia s-a menţinut pe parcursul experienţelor, variind între 4,98 - 5,19 g/l, iar la lotul MNT, valorile parametrului s-au apropiat de cele normale, variind între 6,95 - 7,4 g/l. 11. Transaminaza ASAT a înregistrat o activitate normală la loturile experimentale, variind între 28,72 - 31,23 U/l; ALAT a marcat o activitate crescută: la lotul D, valorile acesteia au variat între 15,35 U/l anteterapeutic şi 14,32 U/l la 21 zile pt; la lotul F tendinţa descrescătoare s-a păstrat, scăzând de la 14,05 U/l anteterapeutic la 13,11 U/l. La lotul MIN a fost diagnosticată o intensificare a activităţii enzimei, tradusă prin creşterea valorilor acesteia de la 13,97 U/l anteterapeutic la 14,71 U/l la 21 zile pt.pentru ca, la lotul MNT nivelurile decelate să se încadreze în intervalul de referinţă: 12 - 12,6 U/l.

II.8. STUDIUL HELMINTOFAUNEI LA MISTREŢ (SUS SCROFA L.) DIN JUDEŢUL MUREŞ

II.8.1. Obiective

Cercetările întreprinse între 2006 – 2009, la mistreţi recoltaţi din fonduri cinegetice din judeţul Mureş au urmărit: • Precizarea profilului helmintic prin identificarea paraziţilor pe

baza criteriului morfologic; • Stabilirea prevalenţei helmintozelor şi determinarea tipului

infestaţional, mono – sau polispecific la populaţii de mistreţi din areale cinegetice ale judeţului Mureş:

• Evidenţierea unor corelaţii între vârsta si sexul animalelor vânate şi helminţii diagnosticaţi;

• Relevarea unor aspecte de microecologie a infestaţiilor cu nematode şi anume:

o calcularea unor parametri de statistică populaţională: efectivul numeric (EN), indicele sexual (IS), sex ratio (SR)

45

o determinarea habitatului preferenţial pentru speciile de helminţi cu localizare digestivă

II.8.2. Material şi metodă

Cercetările au fost realizate între 2006 – 2009 pe un efectiv de 50 cadavre de mistreţi recoltaţi din 8 fonduri cinegetice răspândite pe teritoriul judeţului Mureş. Recoltarea maselor viscerale s-a realizat consecutiv unor partide de vânătoare, organizate în sezonul legal, respectiv 1 august – 15 februarie. Paraziţii vizibili cu ochiul liber au fost recoltaţi şi conservaţi în alcool; pentru paraziţii de dimensiuni reduse s-a procedat la raclarea mucoasei organelor tubulare (stomac, intestin, trahee şi bronhii) şi examinarea sedimentului rezultat consecutiv efectuării metodei spălărilor repetate. Pentru a evita unele erori de diagnostic sau nediagnosticarea unor infestaţii helmintice cu intensivitate redusă, au fost efectuate şi metode de diagnostic coproparazitologic, respectiv metoda de flotaţie Willis, sedimentare prin centrifugare şi larvoscopică Baermann la toţi cei 50 mistreţi din studiu. Paraziţii recoltaţi şi conservaţi în alcool, au fost examinaţi microscopic, fotografiaţi, ulterior realizându-se încadrarea lor sistematică pe baza criteriului morfologic. Un examen aparte l-a constituit diagnosticul trichinelozei, realizat pe fragmentele de diafragmă rămase ataşate de pachetul visceral abdominal. Studiile de micro-ecologie au necesitat utilizarea unor metode cantitative – numărarea tuturor paraziţilor nematozi recoltaţi, la fiecare specie în parte, pentru obţinerea efectivului numeric; stabilirea indicelui sexual şi a sex-ratio. Habitatul caracteristic fiecărei specii de helmint digestiv identificat s-a stabilit prin recoltarea paraziţilor vizibili cu ochiul liber şi a raclatului de mucoasă separat, din fiecare segment intestinal în parte.

46

II.8.3. Rezultate

II.8.3.1. Precizarea profilului helmintic la mistreţ în judeţul Mureş. Datele obţinute arată că au fost identificaţi, pe baza criteriului morfologic, 12 specii de helminţi aparţinând claselor Cestoda, Nematoda şi Acantocephala, fără a fi observate stări de parazitism cu viermi plaţi din clasa Trematoda. Din clasa Cestoda au fost identificate metacestodele Cysticercus tenuicollis şi Echinococcus granulosus cu localizări pe seroasa abdominală şi respectiv în ficat. Metacestozii nu constituie un taxon; ei reprezintă toate stadiile intermediare de evoluţie ale unui cestod, de la oncosferă la formele larvare preimaginale.(Wardle şi McLeod, 1952) Din clasa Nematoda au fost evidenţiate 9 specii cu localizări variate: Ascaris suum, Globocephalus urosubulatus, Metastrongylus sp., Trichocephalus suis, Gongylonema pulchrum, Ascarops strongylina, Physocephalus sexalatus, Trichinella sp. şi Strongyloides ransomi. Clasa Acantocephala prezintă caracteristici asemănătoare cestodelor, dar şi nematodelor; din această clasă a fost identificat un singur reprezentant şi anume Macracanthorhynchus hirudinaceus.

II.8.3.2. Determinarea prevalenţei infestaţiilor helmintice diagnosticate Din totalul de 50 mistreţi examinaţi, 27 au fost femele (54%), iar 23 masculi (46%); 16 animale au fost tineret cu vârsta sub 1 an (32%) şi 34 adulţi, cu vârsta între 1 – 5 ani. Au fost evidenţiate infestaţii cu helminţi la 49 de animale vânate, reprezentând o prevalenţă generală de 98%; la un singur animal, femelă adultă, nu au fost diagnosticate infestaţii helmintice. Din cele 49 animale pozitive, la 2 au fost diagnosticate infestaţii cu o singură specie de helmint (4,1 %), iar la 47 au fost evidenţiate infestaţii polispecifice (95,9 %). Infestaţiile polispecifice au constat în prezenţa unui număr diferit, între 2 – 6 specii, la un singur animal. Cel mai frecvent au fost evidenţiate asocieri a două specii (20 = 42,6 %), urmate de asocierile a 3 specii de helminţi,

47

prezente la câte 17 animale din cele 49 infestate, reprezentând o prevalenţă de 36,2 %. Au fost relevate asocieri a 4 specii parazitare la 6 animale (12,8 %), cu 5 specii la 3 mistreţi (6,3 %), iar la un singur cadavru a fost diagnosticat un parazitism polispecific accentuat, cu prezenţa în diferite organe a 6 specii de helminţi, reprezentând o prevalenţă de 2,1%.

II.8.3.3. Stabilirea unor corelaţii între vârsta si sexul animalelor vânate şi helminţii diagnosticaţi Cysticercus tenuicollis a fost evidenţiat la 6 mistreţi (12%), afectând în măsură egală femelele şi masculii, dar predominant animalele adulte, fiind diagnosticat la 5 exemplare în vârstă de peste 1 an (83,3 %) şi la un singur tineret (16,7 %). Echinococcus granulosus a evoluat la doi mistreţi (4 %), ambii adulţi, un mascul şi o femelă. Infestaţia cu Ascaris suum, diagnosticată la 6 animale (12 %) a evoluat preponderent la animale adulte, fiind evidenţiate infestaţii reduse ca intensivitate la 4 adulţi (66,7 %) şi două animale tinere, cu vârsta sub 1 an (33,3 %). Din cei 6 mistreţi infestaţi, patru au fost masculi (66,7 %) şi două femele (33,3 %). Globocephalus urosubulatus a fost identificat la 20 de animale (40 %), predominant la animale adulte fiind diagnosticat la 16 exemplare din cele 20 (80 %), în proporţie relativ egală la cele două sexe: 11 femele (55 %) şi 9 masculi (45 %). Nematodul pulmonar Metastrongylus elongatus a înregistrat cea mai crescută prevalenţă dintre speciile helmintice evidenţiate, afectând 43 de animale (86 %). A afectat preponderent adulţii, fiind identificat la 31 de mistreţi (72,1 %) respectiv femelele (58,1 %). Prin examen coproscopic a fost diagnosticată infestaţia cu Strongyloides ransoni, la trei mistreţi (6 %), afectând două animale tinere (66,7 %) şi un adult (33,3 %), respectiv două femele (66,6 %) şi un mascul (33,3 %). Infestaţia cu Trichocephalus suis a evoluat la 17 mistreţi (34 %), fiind o parazitoză a tineretului. Din cele 17 animale, infestaţia a fost prezentă la 11 din categoria tineret cu vârsta sub 1 an (64,7 %) şi 6 adulţi (35,3 %); distribuţia cazurilor pozitive în funcţie de sexul

48

animalelor examinate a relevat prezenţa infestaţiei la 8 femele (47 %) şi 9 masculi (53 %). Trichinella sp. a fost evidenţiată la examenul trichineloscopic la un singur animal (2 %), fiind vorba de un mascul adult. Gongylonema pulchrum, localizată esofagian, a fost prezentă la 14 cadavre (28 %), fiind diagnosticată numai la animale adulte, în măsură egală masculi şi femele. Nematodul gastric Ascarops strongylina a afectat 3 animale (6 %), fiind prezentă doar la masculi adulţi. Situaţia e similară şi în cazul celuilalt nematod gastric, Physocephalus sexalatus care a fost prezent la un singur mascul adult (2 %). Acantocefalul M. hirudinaceus a înregistrat o prevalenţă totală de 44 %, afectând 22 animale; a fost diagnosticat la 16 adulţi (72,7 %) şi în măsură aproximativ egală femele - 12 reprezentând 54.5 % şi masculi (45,5 %).

II.8.3.4. Aspecte de microecologie ale infestaţiilor cu nematode la porc mistreţ Parametri de statistică populaţională urmăriţi şi determinaţi au fost efectivul numeric al populaţiilor de helminţi identificate, indicele sexual şi sex ratio al acestora. Calcularea acestor parametri a fost posibilă doar la populaţiile de helminţi nematozi la care criteriul morfologic a permis diferenţirea acestora în masculi şi femele şi la care au putut fi recoltaţi toţi indivizii existenţi în biotopul lor caracteristic. Astfel, aceşti indici au fost stabiliţi la populaţiile de Globocephalus urosubulatus, Trichocephalus suis, Gongylonema pulchrum, Ascarops strongylina, Physocephalus sexalatus şi Macracanthorhynchus hirudinaceus.

II.8.4. Discuţii

Analiza comparativă a rezultatelor relevate la mistreţi din judeţul Mureş cu cele obţinute de alţi autori evidenţiază câteva aspecte particulare ale parazitismului cu helminţi la mistreţ şi anume: o stare de parazitare accentuată, a efectivelor de mistreţi diseminate

49

pe mapamond, cu valori crescute ale prevalenţei; predominanţa stărilor de poliparazitism cu asocierea unui număr mare de specii, în general între 2-7, geohelminţi, dar şi biohelminţi; pulmonul şi tubul digestiv sunt organele cele mai intens şi frecvent parazitate; în populaţiile de nematode şi acantocefali evidenţiate predomină femelele în dauna masculilor. Toate aceste aspecte sunt explicabile printr-o serie de mecanisme care implică alimentaţia mistreţului, translocările de efective realizate cu scopul repopulărilor, relaţiile interspecifice stabilite între populaţiile diferitelor specii localizate în aceeaşi nişă, relaţii care vizează nutriţia sau reproducţia paraziţilor, interacţiunile dintre gazdă şi paraziţi. Translocările de animale sălbatice realizate cu scopul repopulărilor unor zone au un rol major în diseminarea speciilor helmintice în zone în care acestea nu erau prezente. Introducerea unor efective de mistreţi din Franţa în Spania au contribuit la diseminarea speciilor Oesophagostomum dentatum, Ascaris suum şi Trichuris suis în populaţiile de mistreţi din ţara importatoare. Speciile Gongylonema pulchrum şi Macracanthorhynchus hirudinaceus au fost prezente doar la populaţia autohtonă de mistreţi, dar au evoluat şi specii comune celor două populaţii: Ascarops strongylina, Capillaria garfiai, Globocephalus urosubulatus, Metastrongylus sp., Physocephalus sexalatus şi Simondsia paradoxa.(Fernandez-de-Mera şi col., 2003) Motivul localizării preferenţială a unui helmint într-un anumit segment digestiv nu este cunoscut (Mettrick şi Podesta, 1974); poate fi însă explicat prin mai multe mecanisme. Un prim factor constă în asigurarea de către nişa respectivă a celor 4 parametri importanţi în biociclul unui parazit: rata de creştere, rata mortalităţii, rata de transmisie, precum şi de reproducere. Dacă pentru toţi aceşti parametri, o nişă (intestin, ţesuturi) asigură valori optime, helmintul respectiv nu va avea motiv să părăsească acel organ.(Parker şi col., 2009) Cu toate acestea, unele specii de helminţi se pot deplasa în interiorul intestinului realizând o aşa numită migraţie circadiană. Fenomenul este întâlnit la cestode care îşi aleg un site optim pentru perioada de hrănire prin absorbţie după care alunecă pasiv datorită mişcărilor peristaltice către porţiunea posterioară a intestinului

50

subţire.(Hopkins, 1970) Pe de altă parte, cestodele îşi pot alege activ site-uri diferite de fixare cu scolexul, dependent de perioada din ciclul de hrănire al gazdei.(Chappel şi col., 1970; Gray, 1977) Fenomene asemănătoare pot explica evidenţierea, în două din cele 6 cazuri, a unor exemplare de Ascaris suum la nivelul jejunului, sau răspândirea acantocefalului M. hirudinaceus pe toată lungimea jejunului, la mistreţii examinaţi de noi. Un alt mecanism care intervine în localizarea preferenţială a speciilor de nematode la nivelul segmentelor anterioare ale intestinului subţire, duoden şi ileon, constă în existenţa în habitatele respective a unor condiţii optime de hrănire a paraziţilor. Vilozităţile şi microvilii mucoasei intestinale pulsează, contribuind la dispersarea substanţelor care trec din circulaţia gazdei penetrând mucoasa către lumenul intestinal. Aceste pulsaţii, alături de mişcările peristaltice normale ale peretelui intestinal asigură probabil omogenitatea conţinutului lumenal în regiunea intestinală proximală, respectiv la nivelul duodenului şi jejunului. În ileon mişcările peristaltice descresc în intentitate şi, alături de solidificarea unor particule de hrană nedigerate, sugerează existenţa unor condiţii fizico-chimice diferite în ileonul terminal şi colon care defavorizează nutriţia helminţilor şi implicit gradul de răspândire a acestora la aceste nivele.( Mettrick şi Podesta, 1974) Interacţiunile interspecifice sinergice şi antagonice intervin de asemenea în determinarea structurii helmintofaunei la nivel gastrointestinal. Mecanismul este demonstrat, fără echivoc, în infestaţii experimentale, în condiţii de laborator, dar în cele naturale nu are importanţă, sau i se atribuie un rol minor în modelarea componenţei helmintofaunei intestinale.(Behnke şi col., 2001; Poulin, 2001; Bottomley şi col., 2007) Sex ratio, sau raportul sexelor, prezintă distorsiuni în populaţiile de nematode şi acantocefali adulţi, dar mecanismele responsabile de acestea sunt neclare. Dacă în perioada embriogenezei valoarea indicelui este apreciată la 1:1, ulterior, din diverse motive ea tinde să fie părtinitoare femelelor. Mecanismul cel mai des propus de parazitologi pentru a explica proporţia crescută a femelelor constă în longevitatea crescută a acestora faţă de masculi. Mortalitatea diferită dintre sexe poate fi însă un răspuns adaptativ de selecţie naturală ce

51

are rolul de a produce sex ratio optim cu răsfrângere asupra abundenţei populaţiei şi distribuţiei membrilor acesteia în nişa ocupată. Densitatea populaţiilor acţionează însă asupra sex ratio sugerând un control mai direct al proporţiei între masculi şi femele ca o formă de concurenţă. Astfel, femelele multor specii de nematode necesită un nivel crescut al nutrienţilor comparativ cu masculii, aceasta explicând proporţia redusă a femelelor în populaţiile cu densitate crescută.(Poulin, 1997) Există însă o legătură directă între valoarea sex ratio, longevitatea paraziţilor şi tipul infestaţional. Astfel, dacă longevitatea masculilor şi femelelor este asemănătoare, sex ratio în infestaţii monospecifice este de 1/3 masculi şi 2/3 femele. Prezenţa unei alte specii helmintice înclină sex ratio în favoarea masculilor, dar în cazul unor infestaţii polispecifice procentajul masculilor va descreşte.(Tarasovskaya, 2008) Vârsta gazdei influenţează valoarea sex ratio. Astfel, la gazdele tinere, sex ratio unor populaţii de nematode este de 1:1, în timp ce, la animalele adulte femelele vor predomina în cadrul populaţiilor, aspect corelat şi cu longevitatea paraziţilor.(Seidenberg şi col., 1974) Valorile sex ratio obţinute de noi demonstrează existenţa unor populaţii helmintice cu o densitate redusă la nivelul nişelor parazitate şi cu predominanţa femelelor în cadrul acestora. Acest fapt asigură menţinerea în timp şi spaţiu a populaţiilor respective.

II.8.5. Concluzii

Cercetările realizate cu scopul precizării profilului helmintic digestiv la mistreţ, realizate în intervalul 2006 - 2009 pe un număr de 50 animale recoltate din 8 fonduri de vânătoare dispersate pe raza judeţului Mureş, au condus la următoarele: 1. Din cei 50 mistreţi examinaţi au fost diagnosticate infestaţii cu helminţi la 49, relevând o prevalenţă de 98 %. Infestaţiile monospecifice au evoluat la două animale din cele 49 parazitate (4,1 %), la restul fiind diagnosticate stări de poliparazitism (95,9 %). 2. Au fost identificate 12 specii de helminţi: două din clasa Cestoda, 9 din Nematoda şi o specie din clasa Acantocephala. Au

52

3. Profilul parazitar diagnosticat a fost reprezentat de următoarele specii ce au înregistrat o prevalenţă diferită: Ascaris suum (12%), Globocephalus urosubulatus (40%), Strongyloides ransomi (6%), Trichocephalus suis (34%), Gongylonema pulchrum (28%), Ascarops strongylina (6%), Physocephalus sexalatus (2%), Macracanthorhynchus hirudinaceus (44%), Cysticercus tenuicolis (12%), Echinococcus granulosus (4%), Metastrongylus elongatus (86%) şi Trichinella sp. (2%). 4. Organele cele mai parazitate au fost pulmonul, la nivelul lobilor diafragmatici, nişa caracteristică lui M. elongatus, intestinul, respectiv jejunul, sediul a trei specii (A. suum, G. urosubulatus şi M. hirudinaceus) şi stomacul, biotopul caracteristic pentru două specii: A. strongylina şi P. sexalatus. 5. Efectivul numeric (En) al tuturor populaţiilor de helminţi recoltate de la cei 49 mistreţi infestaţi a fost de 1503, cu variaţii dependente de specia parazitară: la nematodul esofagian G. pulchrum En s-a situat între 1 - 9, fiind recoltate 64 exemplare; nematozii gastrici au înregistrat populaţii reduse numeric: A. strongylina cu En individual între 3 - 7 şi un total de 11, iar la P. sexalatus au fost recoltaţi 8 paraziţi de la un singur animal infestat; la G. urosubulatus En individual a variat între 1 - 359, iar cel total a fost de 1258; la T. suis populaţiile individuale au variat între 1 - 21 exemplare, cu un total de 84; la acantocefalul M. hirudinaceus, En individual a variat între 1 - 9, iar cel total a fost de 78 exemplare. 6. Indicele sexual a înregistrat variaţii de la specie la specie: la populaţia de G. pulchrum a variat între 0,5 - 0,87 (0,68); nematodele gastrice au înregistrat un indice sexual ridicat, de 0,73 pentru A. strongylina şi 0,87 la P. sexalatus; la G. urosubulatus între 0,5 - 0,84 cu o medie de 0,62; la T. suis 0,16 - 0,75 cu valoarea medie de 0,55, iar la M. hirudinaceus acesta a variat între 0,44 - 0,88 cu o valoare medie de 0,64. 7. Proporţia dintre masculi şi femele - sex ratio a înregistrat următoarele valori: G. pulchrum 1:1 - 1:7 (1:2,5); A. strongylina 1:2 - 1:4 (1:2,8), P. sexalatus 1:7; G. urosubulatus între 1:1 - 1:5,3 cu

53

media de 1:2,4; T. suis 1:0,2 - 1:3 (1:1,5) şi M. hirudinaceus între 1:0,8 - 1:8 cu o valoare medie de 1:1,7. 8. Dintre segmentele tubului digestiv, jejunul s-a dovedit a fi cel mai frecvent şi intens parazitat, constituind nişa caracteristică pentru 3 specii, două de nematode (G. urosubulatus şi A. suum) şi pentru acantocefalul M. hirudinaceus. Stomacul a fost habitatul specific pentru A. strongylina şi P. sexalatus; cecumul a fost parazitat exclusiv de T. suis, situaţie asemănătoare pentru esofag, nişă pentru G. pulchrum. 9. Alături de infestaţiile cu helminţi la mistreţii din judeţul Mureş au evoluat alte parazitoze şi anume: infecţia cu Eimeria / Isospora, sarcocistoza şi balantidioza. 10. A fost diagnosticată trichineloza, la un mistreţ (2%), helmintoză cu caracter zoonotic; prezenţa acesteia în carnea de mistreţ destinată consumului uman impune un examen riguros în această direcţie.

II.9. CONCLUZII GENERALE

În perioada 2003 - 2010 a fost realizat un studiu amplu al nematodozelor digestive la suine din judeţul Mureş cu obiective multiple: caracterizarea epidemiologică a acestor parazitoze, clarificarea unor aspecte de histopatologie în două modele evolutive intestinale diferite ale nematodelor parazite la porc, Ascaris suum şi Trichinella spiralis, determinarea eficacităţii terapeutice a unor molecule moderne: doramectina şi flubendazolul faţă de nematodozele digestive precum şi stabilirea profilului parazitar şi a unor aspecte de microecologie în infestaţii cu helminţi la mistreţi. Cercetările întreprinse au condus la următoarele: 1. Helmintozele digestive la porc în judeţul Mureş au înregistrat o prevalenţă de 13,1% fiind diagnosticate pozitiv 474 probe din totalul de 3600 examinate. Profilul stabilit şi incidenţa nematodozelor au variat diferit în funcţie de vârstă, categoria tehnologică şi sistemul de creştere. La scroafe a fost diagnosticată trichocefaloza (20 - 60% în sistemul extensiv şi 20% în cel semiintensiv) şi strongiloidoza (20% în creşterea gospodărească); la vieri s-a diagnosticat trichocefaloza, în sistemul extensiv (20 - 40%)

54

şi semiintensiv (20%); la purceii înţărcaţi au evoluat: ascarioza, în toate sistemele de întreţinere (10 - 40% în GP, 4 - 20% în GAZ şi 4 - 16% SI), strongiloidoza (4% în GAZ şi 4 - 20% în SI) şi esofagostomoza (4 - 16% în GP şi 4% în GAZ), iar la tineretul suin la îngrăşat s-a diagnosticat ascarioza (10 - 40% în GP, 6 - 20% GAZ şi 4 - 16% în SI), strongiloidoza, în GAZ (4%) şi SI (4 - 12%) şi esofagostomoza, preponderent în GP (4 - 16%) şi GAZ (4%). 2. Infestaţia cu Trichocephalus suis a înregistrat un caracter evolutiv sezonier marcant, având predilecţie pentru sezonul de iarnă când a fost diagnosticată la scroafe şi vieri din sistemul tradiţional de creştere, în 2003 (40% la ambele sexe), 2004 (60% la scroafe, 20% la vieri) şi 2005 (40, respectiv 20%). 3. Ascarioza, strongiloidoza şi esofagfostomoza, diagnosticate la purceii înţărcaţi şi tineretul la îngrăşat nu au exprimat un model evolutiv cu caracter sezonier, fiind prezente în toate anotimpurile şi sistemele de creştere, cu valori diferite ale incidenţei, de la un an la altul. 4. Stadiile adulte de Ascaris suum exercită la nivel intestinal o acţiune mecanic-iritativă marcantă, exprimată prin atrofia de compresiune a vilozităţilor intestinale, hiperplazia iniţială, iar ulterior dispariţia celulelor caliciforme pe zone întinse, procese degenerative ale enterocitelor, infiltrate eozinofilice abundente la care se adaugă reactivitatea vasculară tradusă prin congestie, ulterior coagulare intravasculară diseminată şi alterarea permeabilităţii vasculare cu edem, exsudat inflamator şi stază limfatică. 5. Stadiile larvare în migraţie produc trasee traumatice cu caracter nemoragico-necrotic în limfonodulii mezenterici şi ficat, infiltraţii eozinofilice urmate de procese reparatorii caracterizate prin prezenţa de conjunctiv. La nivel pulmonar produc congestia vaselor inter-alveolare şi hemoragii intra-alveolare cu ruperea pereţilor alveolari, infiltrat limfohistiocitar, necroza zonală sau proliferarea intensă a epiteliului bronhiolelor şi proliferarea pneumocitelor de ordinul III. 6. În infestaţia experimentală cu Trichinella spiralis la şoarece, cronobiologia caracteristică fazei intestinale constă în: apariţia primelor elemente morfologice care denotă evoluţia intestinală a larvelor musculare la 24 ore p.i. în cazul viitorilor masculi, constând

55

în dezvoltarea primordiului pseudobursei caudale, şi la 48 de ore în cazul femelelor la care este vizibil orificiul vulvar în 1/3-a anterioară a corpului. 7. Dezvoltarea morfologică completă a adulţilor de T. spiralis s-a încheiat la 4 zile p.i. când femelele au măsurat în medie 2060,5 μm lungime şi 10,9 μm lăţime la extremitatea anterioară, respectiv 30,9 μm posterior, iar masculii, mai mici 1450 μm / 11,2 μm anterior - 28,4 μm posterior. Prin transparenţa cuticulei, la ambele sexe sunt vizibile elemente structurale caracteristice aparatului reproducător: uter, orificiu vulvar la femele, tubul genital, cloacă şi apendicii copulatori la mascul. 8. Ponta femelelor debutează la 6 zile p.i. când în raclatul mucoasei intestinale au fost observaţi embrioni liberi, măsurând, în medie, 107,9 / 7,45 μm. 9. Doza infestantă redusă, de 200 larve de Trichinella spiralis / animal acţionează lent asupra mucoasei intestinale, primele microleziuni decelabile apărând la 5 zile p.i., ulterior completei dezvoltări morfologice ale paraziţilor adulţi şi au constat în denudarea vilozităţilor intestinale. Ulterior, dinamica lezională îmbracă un caracter agravat, la 7 zile p.i. observându-se vacuolizări citoplasmatice, edem celular cu tumefierea enterocitelor, procese de necroză ale glandelor intestinale, congestie, edeme interglandulare; la 10 zile p.i. s-a observat dispariţia vilozităţilor intestinale pentru ca, la 12 zile p.i. să se menţină staza limfatică, atrofia glandelor intestinale, procesele necrotice de la suprafaţa mucoasei sunt discrete, dar apar primele procese de refacere. 10. Doza infestantă crescută, de 1000 larve T. spiralis / animal acţionează brutal, primele leziuni - congestie în corionul vilozităţilor, edem moderat, atrofia glandelo intestinale, cu aspect de “arsură” fiind observabile la 2 zile p.i. La 5 zile p.i. sunt afectate jumătate dintre vilozităţi dar leziunile nu sunt agravate, fiind însă observabili paraziţi în lumenul intestinului. La 8 zile p.i. epiteliul este distrus pe suprafeţe întinse, apare necroza şi desprinderea vilozităţilor, edem interglandular pronunţat, stază limfatică. Între 10 - 14 zile p.i. edemul interglandular este masiv, determinând atrofie glandulară aproape generalizată, se produce mioliză pe zone întinse.

56

11. Influenţa dozei infestante asupra severităţii proceselor patologice de la nivel intestinal este evidentă: la lotul A (200 larve / animal), leziunile sunt discrete până la 5 zile, se amplifică lent până la 7-8 zile şi ceva mai rapid în intervalul 8-10 zile, iar la 12-14 zile mucoasa intestinală intră într-un proces de refacere. La lotul B (1000 larve / animal) leziunile apar încă de la 2 zile p.i. şi progresează rapid; la 5 zile cuprind aproximativ 50% dintre vilozităţi, în intervalul 5-8 zile ele avansează, aşa încât de la 8 zile mucoasa intestinală apare foarte afectată la nivelul tuturor componentelor iar numărul paraziţilor surprinşi în grosimea mucoasei creşte. În intervalul 12-14 zile p.i., leziunile devin şi mai grave şi se extind şi la celelalte componente ale intestinului (submucoasă, musculară) aşa încât porţiunile afectate din intestin sunt compromise din punct de vedere structural şi funcţional. 12. Doramectina, în doză de 0,3 mg / kg masă corporală, injectabilă intra-muscular, administrare unică are o eficacitate crescută în terapia nematodozelor la porc. Determină reducerea cu 80% a infestaţiei cu A. suum la 7 zile p.t. şi 100% la 14 şi 21 zile p.t, cu 50% în cazul lui T. suis la 7 zile p.t. şi 100% la 14 şi 21 zile p.t., respectiv cu 100% a infestaţiei cu Oesophagostomum sp. la toate controalele postterapeutice. În strongiloidoză a determinat dispariţia infestaţiei la 7 zile p.t., dar aceasta a reapărut la 14 zile p.t. la 10% dintre animale. 13. Flubendazolul, în doză de 5 mg / kg masă corporală, în hrană, 2 zile consecutive, a avut o eficacitate terapeutică de 100% în infestaţiile cu: A. suum, O. dentatum şi S. ransomi, examenele realizate la 7, 14 şi 21 zile p.t. fiind negative. Asupra lui T. suis acţiunea substanţei a fost întârziată, infestaţia negativându-se la 14 zile p.t. 14. La lotul martor infestat şi netratat infestaţiile diagnosticate a.t. s-au menţinut la toate controalele, iar animalele din lotul martor neinfestat şi tratat nu au manifestat reacţii adverse faţă de cele două produse. 15. Constituenţii hematologici - eritrocitele, leucocitele şi eozinofilele totale au înregistrat variaţii ce pot fi puse pe seama evoluţiei unor nematodoze digestive. La loturile supuse terapiei, D şi F, anteterapeutic s-a diagnosticat o stare de eritropenie, cu

57

restabilirea valorilor caracteristice speciei în intervalul 7 - 21 zile p.t., consecutiv aplicării tratamentelor. La lotul martor infestat netratat eritropenia s-a menţinut pe toată durata experienţelor, iar lotul martor neinfestat tratat a exprimat valori normale ale constituentului la toate controalele realizate. Leucocitele şi eozinofilele totale au înregistrat o dinamică asemănătoare: anterior s-au situat la valori superioare limitei caracteristice suinelor, pentru ca, la loturile tratate, leucocitoza să scadă p.t. până la valori normale, în timp ce, la lotul MIN s-au menţinut la valori ridicate. 16. Parametri biochimici sanguini au înregistrat variaţii necaracteristice şi cel mai adesea fără semnificaţie statistică, neputând fi corelate cu protocolul experimental aplicat, nivelurile proteinelor serice totale, albuminelor, gama-globulinelor şi enzimelor serice ASAT şi ALAT având un substrat complex în care pot interveni şi alte stări: subnutriţia, afecţiuni metabolice, hepatice, stresul. 17. La mistreţi helmintozele au înregistrat o prevalenţă de 98 %, fiind diagnosticate infestaţii monospecifice la două animale din cele 49 parazitate (4,1 %) şi stări de poliparazitism (95,9 %). Au fost identificate 12 specii de helminţi: două din clasa Cestoda, 9 din Nematoda şi una din clasa Acantocephala. Dintre acestea, 7 au fost biohelminţi, şi 4 specii geohelminţi; a fost înregistrată şi infestaţia cu Trichinella sp., nematod autoheteroxen. 18. Profilul parazitar şi prevalenţa speciilor a fost: Gongylonema pulchrum (28%), Ascarops strongylina (6%), Physocephalus sexalatus (2%), Ascaris suum (12%), Globocephalus urosubulatus (40%), Strongyloides ransomi (6%), Trichocephalus suis (34%), Macracanthorhynchus hirudinaceus (44%), Cysticercus tenuicolis (12%), Echinococcus granulosus (4%), Metastrongylus elongatus (86%) şi Trichinella sp. (2%). 19. Efectivul numeric total al fiecărei populaţie helmintică evidenţiată a variat între valoarea minimă de 8 exemplare la cea de Physocephalus sexalatus şi maximă, de 1258 exemplare la Globocephalus urosubulatus. Valori intermediare au fost înregistrate la populaţiile de Gongylonema pulchrum (64), Ascarops strongylina (11), Trichocephalus suis (84) şi Macracanthorhynchus hirudinaceus (78).

58

20. Indicele sexual al populaţiilor helmintice de la mistreţ s-a încadrat în intervalul 0,5 - 1 demonstrând evoluţia unor populaţii parazitare viguroase din punct de vedere al capacităţii reproductive: G. pulchrum (0,68); A. strongylina (0,73); P. sexalatus (0,87); G. urosubulatus (0,62); T. suis (0,55) şi M. hirudinaceus cu o valoare medie de 0,64. 21. Sex ratio mediu a înregistrat următoarele valori: G. pulchrum 1:2,5; A. strongylina 1:2,8; P. sexalatus 1:7; G. urosubulatus 1:2,4; T. suis 1:1,5 şi M. hirudinaceus cu o valoare medie de 1:1,7 demonstrând faptul că, fiecărui mascul din populaţie îi revine pentru fecundare un număr mai mare de femele. 22. Jejunul s-a dovedit a fi cel mai frecvent şi intens parazitat, constituind nişa caracteristică pentru 3 specii, două de nematode (G. urosubulatus şi A. suum) şi pentru acantocefalul M. hirudinaceus. Stomacul a fost habitatul specific pentru A. strongylina şi P. sexalatus; cecumul a fost parazitat exclusiv de T. suis, situaţie asemănătoare pentru esofag, nişă pentru G. pulchrum.

III. BIBLIOGRAFIE 1. ADAM Ş., NEDELCU V., BANEA C., 2004, Paraziţi şi

parazitoze diagnosticate în ultimul deceniu la animale domestice şi sălbatice pe teritoriul judeţului Călăraşi, Rev. Rom. Parazit., XIV, 2, 99 - 100.

2. BEER R. J. S., 1973b, Studies on the biology of the life-cycle of Trichuris suis Schrank, 1788, Parasitology, 67, 253-262.

3. BEHNKE J. M., BAJER A., SINSKI E., WAKELIN D., 2001, Interactions involving intestinal nematodes of rodents: experimental and field studies, Parasitology, 122 Suppl:S39-49.

4. BOTTOMLEY C, ISHAM V., BASANEZ M. G., 2007, Population biology of multispecies helminth infection: Competition and coexistence, Journal of Theoretical Biology, 244, 81–95.

5. CAMBIR S., BĂLAN V., CUCOANEŞ M., OLTEANU G., 2002, Studiul unor parazitoze cu rol imunodepresiv la porcine în SUINPROD Independenţa şi Cosmeşti, jud. Galaţi, Rev. Rom. Parazit., XII, 1, 116 - 117.

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed?term=%22Behnke%20JM%22%5BAuthor%5D

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed?term=%22Bajer%20A%22%5BAuthor%5D

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed?term=%22Sinski%20E%22%5BAuthor%5D

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed?term=%22Wakelin%20D%22%5BAuthor%5D

59

6. CHAPPELL L. H., ARAI H. P., DIKE S. C., READ C. P., 1970, Circadian migration of Hymenolepis (cestoda) in the intestine. I. Observations on H. Diminuta in the rat, Comp Biochem Physiol., 34(1):31-46.

7. COZMA V., O. NEGREA, C. GHERMAN, 2001, Diagnosticul bolilor parazitare la animale, Edit. Risoprint, Cluj-Napoca.

8. CUTILLAS C., GUEVARA-MARTÍNEZ D., OLIVEROS R., ARIAS P., GUEVARA D. C., 1999, Characterization of porcine and ovine Oesophagostomum spp. by isoenzymatic patterns and restriction-fragment-length polymorphisms (RFLPs), Acta Tropica, 73, 1, 59 - 71.

9. FERNANDEZ-DE-MERA I.G., GORTAZAR C., VICENTE J., HÖFFLE U., FIERRO Y., 2003, Wild boar helminths: risks in animal translocations, Vet Parasitol., 115(4):335-41.

10. FINCHER G. T., STEWART T. B., DAVIS R., 1969, Beetle intermediate hosts for swine spirurids in southern Georgia, J Parasitol., 55, 2, 355-8.

11. GRAY J. S., 1977, The diurnal migration of the fowl cestode, Raillietina cesticillus, Parasitology, 75(3):285-92.

12. GRECIOIU A., 1992, Probleme actuale ale prevenirii şi combaterii parazitzelor la animale în judeţul Olt, Rev. Rom. Parazit., II, 76.

13. HARTWICH G., 1986, [Type identity of the swine parasites Globocephalus longemucronatus and G. urosubulatus (Nematoda, Strongyloidea), Angew Parasitol., 27(4):207-14.

14. HOPKINS C.A., 1970, Diurnal movement of Hymenolepis diminuta in the rat, Parasitology, 60(2):255-71.

15. LICHTENSTEIGER C. A., DIPIETRO J. A., PAUL A. J., NEUMANN E. J., THOMPSON L., 1999, Persistent activity of doramectin and ivermectin against Ascaris suum in experimentally infected pigs, Veterinary Parasitology, 82, 3, 235-241.

16. LUPU A., MARCU O., PLOEŞTEANU G., 1980, Mureş: Monografie, Edit. Sport Turism, Bucureşti.

17. METTRICK D. F., PODESTA R. B., 1974, Ecological and physiological aspects of helminth--host interactions in the mammalian gastrointestinal canal, Adv Parasitol., 12:183-278.

http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed?term=%22Hartwich%20G%22%5BAuthor%5D

60

18. MORARIU S., 2005, Etiologia infestaţiilor helmintice la suinele din Staţiunea Didactică Timişoara în perioada 2002 – 2003, Lucrări ştiinţ., edit. “Ion Ionescu de la Brad”, Timişoara, 48, 7, 424 – 434.

19. NITZULESCU V., GHERMAN I., 1986, Parazitologie clinică, Edit. Medicală, Bucureşti.

20. PARKER G. A., BALL M. A., CHUBB J. C., 2009, Why do larval helminths avoid the gut of intermediate hosts?, Journal ofTheoretical Biology, 260, 460–473.

21. POULIN R., 2001, Interactions between species and the structure of helminth communities, Parasitology, 122 Suppl:S3-11.

22. POULIN R., 1997, Population abundance and sex ratio in dioecious helminth parasites, Oecologia, 111:375 - 380.

23. QUENTIN J. C., SEGUIGNES M., 1979, [Life cycle of Gongylonema mucronatum Seurat, 1916, parasite of the African hedge-hog (author's transl)], Ann Parasitol Hum Comp., 54, 6, 637-44.

24. RAYNAUD J. P., GRABER M., EUZEBY J., 1974, Experiments in the biology of 3 species of Oesophagostomum quadrispinulatum, granatensis or dentatum: Attempts to validate those 3 species, Proc. Int. Congr. Pig Vet. Soc., Sec P, 3:5.

25. REVELES R. G., VILLALOBOS R., SALDIVAR S., MORENO .M. A., 1997, Implante histologico de Trichinella spiralis experimental, Parasit. dia, 21, 3 - 4, 1 - 7.

26. RUBIN R., 1954. Studies on the common whipworm of the dog, Trichuris vulpis, Cornell Veterinarian, 44, 36 - 49.

27. SEIDENBERG A. J., KELLY P. C., LUBIN E. R., BUFFINGTON J. D., 1974, Helminths of the Cotton Rat in Southern Virginia, with Comments on the Sex Ratios of Parasitic Nematode Populations, American Midland Naturalist, 92, 2, 320.

28. SHENDER L. A., BOTZLER R. G., GEORGE T. L., 2002, Analysis of serum and whole blood values in relation to helminth and ectoparasite infections of feral pigs in Texas, Journal of Wildlife Diseases, 38(2), 385–394.

29. STEWART T. B., GASBARRE L. C., 1989, The veterinary importance of nodular worms (Oesophagostomum spp)., Parasitol Today, 5, 7, 209-13.

61

30. ŞONERIU I., MAC I., 1973, Judeţul Mureş, Edit. Academiei RSR, Bucureşti.

31. TAKAHASHI Y., MIZUNO N., SHIMAZU K., ARAKI T., 1992, Ultrastructure, antigenity and histochemistry of stichocyte granules of adult Trichinella spiralis, J. Parasitol., 78, 3, 518 – 523.

32. TAKAHASHI Y., UNO T., MIZUNO N., AISAKA A., YAGI J., ARAKI T., 1990, The intestinal gland of Trichinella spiralis with emphasis on morphology and antigenicity, J. Electron., Microsc. (Tokyo), 39, 1, 39-45.

33. TAKAHASHI Y., UNO T., MIZUNO N., SUZUKI H., TOKUDA C., ARAKI T., 1989a, Hematoxylin and Eosin Staining Profile of Adult Worms of Trichinella spiralis, Jap. J. Parasit., 38, 5, 45 – 49.

34. TAKAHASHI Y., UNO T., MIZUNO N., SUZUKI H., YAGI J., AISAKA A., ARAKI T., 1989b, Morphological Study of the Stichocyte Granules of Trichinella spiralis Muscles Larvae, Jap. J. Parasitol., 38, 2, 21 – 29.

35. TARASOVSKAYA N. E., 2008, Sizes and sex ratio as indices of inter- and intraspecific relationships of the nematodes from murine rodents, Parazitologia, 42, 6, 517-525.

36. ZELINSCHI V., TOADER G., SICOE D., 1998, Investigaţii privind extensivitatea invaziilor cu paraziţi intestinali la om şi animale domestice în judeţul Alba, Rev. Rom. Parazit., VIII, 1, 93 - 94.

37. ZINTER D. E., MIGAKI G., 1970, Gongylonema pulchrum in tongues of slaughtered pigs, J Am Vet Med Assoc., 157, 3, 301.

UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI - usamvcluj.ro · se menţină staza limfatică, atrofia...

Documents

Transcript of UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI - usamvcluj.ro · se menţină staza limfatică, atrofia...