UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE DIN CRAIOVA

ȘCOALA DOCTORALĂ

TEZĂ DE DOCTORAT

FARMACOGENETICA ȘI IMPLICAREA POLIMORFISMELOR GENETICE

ÎN RĂSPUNSUL LA TERAPIA CU PEGINTERFERON ȘI RIBAVIRINĂ LA

PACIENȚII CU HEPATITĂ VIRALĂ C

~REZUMAT~

Conducător de doctorat,

Prof. Univ. Dr. Tica Andrei

Student Doctorand

Kamal Adina Maria

CRAIOVA

2017

CUPRINS

STADIUL CUNOAȘTERII ............................................................................... 3

MATERIAL ȘI METODE ................................................................................. 3

METODE .................................................................................................... 4

Recoltarea probelor şi a materialului biologic ........................................... 4

Teste diagnostice ....................................................................................... 4

Determinarea ADN-VHC(viremia) ............................................................. 4

Teste hematologice .................................................................................... 4

Evaluarea fibrozei hepatice ....................................................................... 5

Analiza genetică ........................................................................................ 5

REZULTATE .................................................................................................. 5

Studiul epidemiologic .................................................................................. 5

Studiul efectelor adverse și răspunsul la tratement ..................................... 5

Rezultatul studiului polimorfismelor genei IL28B ......................................... 7

Rezultatul studiului polimorfismelor genei rs8099917 ................................. 8

Rezultatul studiului polimorfismelor genei ITPA .......................................... 8

Rezultatul studiului polimorfismelor genei C20orf194-rs6051702................ 9

CONCLUZII GENERALE ............................................................................. 10

Cuvinte cheie: Virusul hepatitei C, Răspuns virusologic susținut, polimorfism nuclear

STADIUL CUNOAȘTERII

Mai mult de 200 de milioane de oameni din întreaga lume au fost infectați cu

virusul hepatitei C. (1) Istoria naturală a hepatitei C, diferă în mare măsură; motivele

pentru această heterogenitate rămân incomplet înțelese, dar sunt strâns legate de factorii

virali, de mediu și cei ce țin de gazdă. Infecția cu VHC cronică poate duce la ciroză și

carcinom hepatocelular (HCC).

Virusul hepatitei C este un virus ARN de aproximativ 55 nm în diametru, de formă

aproximativ sferică, (2,3) cu o rată mutațională extrem de ridicată, ceea ce are ca rezultat

o heterogenitate genomică considerabilă, fenomen favorizat de o rată ridicată a turnover-

ului viral. (4) Există aproximativ 7 genotipuri virale descoperite până în momentul acesta,

în Europa fiind cel mai prevalent genotipul viral 1b.

Hepatita cronică C este singura infecție virală cronică, care poate fi vindecată prin

tratament antiviral. Foarte important, tratamentul antiviral de succes poate preveni

complicațiile pe termen scurt și termen lung ale infecției cu VHC, în cazul multor

pacienți.(5) Deși infecția cu VHC duce la inflamația hepatică și steatoză, consecința

majoră a infecției cu VHC persistent, este dezvoltarea fibrozei hepatice, care poate

degenera într-o formă de ciroză hepatică cu risc letal sau carcinom hepatocelular. Fibroza

hepatica este rezultatul net al unui proces dinamic complex. Fibroza hepatica apare ca

răspuns la toate formele de afectare hepatică, și în acest caz, datorită agresiunii virusului

hepatitei C asupra țesutului hepatic.

Până în 2011, golden-standard-ul pentru tratamentul infecției cu VHC era dubla

terapie cu Peg-Interferon, administrat o data pe săptămână subcutanat și Ribavirină

administrată oral, dar până în 2016 în cazul României. Mai multe studii cruciale de faza 3,

privind tratamentul hepatitei cronice C cu Peg-IFN-α, ribavirină, și fie boceprevir sau

telaprevir au dus la aprobarea a 2 inhibitori de protează în 2011. Mai multe tipuri de DAA

au fost testate in studii clinice de fază 2 și 3, în asociere cu IFN pegilat și ribavirină.

Principalele avantaje ale inhibitorilor de protează de primă generație sunt tolerabilitatea

mai bună și utilizarea lor în regimurile cu IFN free. Combinații de noi DAA care vizează

diferite etape din ciclul de viață al VHC, au condus la vindecarea infecției cu VHC in vitro

(8) și pe modelele animale.

MATERIAL ȘI METODE

Crearea bazei de date cu subiecții loturilor experimentale

Au fost incluși 267 de pacienți diagnosticați cu Hepatită cronică virală C, din cadrul

Centrului Medical Renașterea și Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova în perioada

2013-2016. Lotul control a fost reprezentat de pacienții sănătoși, fără dovezi de infecție cu

virusul hepatitei C. Studiul a presupus evaluarea eligibilității pacienților, includerea

acestora în studiu după semnarea consimțământului informat și monitorizarea lor pe

perioada terapiei. Pacienții au primit tratament cu PegInterferon și Ribavirină pentru o

perioadă de 48 de săptămâni, fiind evaluați la 4,12,24 și 48 de săptămâni și la 24 de

săptămâni de la terminarea terapiei.

METODE

Pacienții incluși au fost evaluați biologic la 1,3,6 luni de la inițierea terapiei și la 6 luni post-

terapeutic. Pacienții au primit chestionare pe durata terapiei pentru consemnarea

subiectivă a efectelor adverse survenite. De asemenea fiecărui pacient i-a fost completată

o fișă de evaluare la fiecare vizită medicală în care au fost consemnate datele

evenimentele survenite de la ultima vizită, cât și modificările observate în timpul vizitei.

Recoltarea probelor şi a materialului biologic

Materialul biologic a fost reprezentat de probe de sânge venos recoltate pe EDTA și

menținut la 4°C până în momentul extracţiei de ADN. În cazul pacienţilor din lotul control

materialul biologic a fost sângele. Probele au fost codificate cu literele KAM şi numere

acordate în ordinea recoltării.

Teste diagnostice

S-a realizat prin metoda imunochimică cu detecţie prin electrochemiluminiscenţă

(ECLIA) sau teste serologice de depistare a anticorpilor anti VHC prin metoda imunoenzi-

matică ELISA ( Enzyme Linked Immuno Sorbent Assay)

Determinarea ADN-VHC(viremia)

Determinarea ADN-VHC s-a realizat la inițierea terpiei, la 4 săptămâni de la inițiere,

la 12 săptămâni de la inițiere, la 24 de săptămâni de la inițiere, la sfârșitul terapiei și la 6

luni de la încheierea tratamentului

Teste hematologice

S-a realizat o hemoleucogramă completă la fiecare vizită medicală a subiecților

incluși în studiu prin metoda automatizată.

Evaluarea fibrozei hepatice

Evaluarea fibrozei hepatice s-a realizat prin testul FibroTest®, o alternativă non-

invazivă la biopsia hepatică care a fost validată clinic la pacienții cu hepatită cronică B si

C, hepatopatie indusă de etanol și steatoză hepatică non-alcoolică. Are la bază un

algoritm care combină rezultatele obținute la determinarea unor markeri biochimici serici în

scopul evaluării gradului de fibroză și a activității necroinflamatorii.

Analiza genetică

Pentru izolarea ADN-ului genomic din probele de sânge recoltate pe EDTA şi

menţinut la 4°C s-a utilizat kit-ul Wizard® Genomic DNA Purification Kit (Promega, Madison,

WI).În ceea ce priveşte protocolul de lucru pentru evidenţierea polimorfismelor unui singur

nucleotid (SNP – single nucleotide polymorphisms) s-a folosit TaqMan® Universal Master

Mix şi TaqMan® SNP Genotyping Assays (Applied Biosystems, Foster City, CA) specifici

pentru fiecare dintre polimorfismele studiate.

Prelucrarea statistică a datelor

Pentru prelucrarea datelor s-au folosit programul Microsoft Excel (Microsoft Corp.,

Redmond, WA, USA), împreună cu suita XLSTAT pentru MS Excel (Addinsoft SARL, Paris,

Franţa) şi programul IBM SPSS Statistics 20.0 (IBM Corporation, Armonk, NY, USA).

REZULTATE

Studiul epidemiologic

Studiul a inclus un total de 267 de pacienți, diagnosticați cu hepatită virală C și internați în

Clinica Medicală II din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova sau care s-au

prezentat la consult de specialitate în cadrul Centrului Medical Renașterea. Studiul nostru

prospectiv s-a desfășurat pe o perioadă de 4 ani, cu o perioada de 18 luni de monitorizare

pentru fiecare pacient.

Din lotul inițial de pacienți de 312, doar 267 s-au încadrat în criteriile de includere și

nu au prezentat nici un criteriu de excludere.

Cea mai mare pondere de hepatite cronice virale C a fost înregistrată în decada V de viață

cu un număr de 80 de pacienți (29,96%), urmat de decada IV de vârstă, reprezentând

27,34% (73 de pacienți) din totalul pacienților incluși. Raportul între femei și bărbați a fost

de 2:1 fără a exista un factor de risc suplimentar pentru acest grup populațional.

Studiul efectelor adverse și răspunsul la tratement

Am cercetat în rândul pacienților frecvența apariției efectelor adverse pe perioada

tratamentului antiviral. Rezultatele au fost următoarele: 100 (37,45%) de pacienți au

prezentat scădere ponderală pe perioada tratamentului, 78(28,08%) de pacienți au

prezentat cefalee, 81(30,33%) de pacienți au prezentat mialgii, 100(37,45%) de pacienți

au prezentat febră sau stare pseudogripală, 85 (31,83%) de pacienți au prezentat artralgii,

79(29,58%) de pacienți au prezentat reacții locale la locul de injectare, 110 (41,19%)

pacienți au prezentat greață, 126(47.19%) de pacienți au prezentat inapetență, 29

(10,86%) de pacienți au prezentat tulburări de tranzit, 12(4,49%) pacienți au prezentat

prurit postexpunere, 16(5,99%) pacienți au prezentat insomnii și iritabilitate, 6(2,24%)

pacienți au prezentat depresie, 4(1,49%) pacienți au prezentat dispnee, 15(5,62%)

pacienți au prezentat tuse rebelă și 3(1,12%) pacienți au prezentat hipertiroidie,

hipotiroidie și dermatită. Deși nu a fost inclus în reprezentarea grafică, a existat un caz de

sarcoidoză secundar terapiei cu Interferon ce a avut ca primă prezentare iridociclita.

Din totalul pacienților incluși în studiu, 139(52,06%) de pacienți au prezentat

anemie secundară tratamentului, 123(46,07%) de pacienți au prezentat leucopenie,

95(35.58%) de pacienți au prezentat neutropenie și 119(44,56%) de pacienți au prezentat

trombocitopenie cu grade variate de gravitate.

Din totalul de pacienți care au răspuns la tratament doar 30,67% de pacienți au necesitat

reducerea dozei de Ribavirină, ceea ce demonstrează că reducerea dozelor de Ribavirină

afecetează intr-un mod negativ răspunsul la tratament.

Datele demonstrează o semnificație statistică puternică a dozei de Ribavirină în ceea ce

privește dezvoltarea anemiei cu o valoare a lui p calculata prin testul Chi pătrat de 0,001.

Rezultatele studiului în funcție de apariția anemiei și obținerea răspunsului

virusologic susținut au fost înalt semnificative statistic, demonstrând că pacienții care au

prezentat grade variate de anemie au răspuns mai bine la terapia antivirală.

Rezultatele studiului în funcție de răspunsul virusologic susținut au fost următoarele:

149(55,81%) din pacienți au obținut RVS la 24 de săptămâni de la terminarea

tratamentului și 118(44,19) pacienți au fost non-responderi. Nu am putut identifica o

legătură statistică între sexul pacienților în ceea ce privește răspunsul la tratament. Nici

femeile, nici bărbații nu au răspuns mai bine la terapia cu Peg-Interferon și Ribavirină.

Am studiat care au fost tipurile de răspuns la tratament în lotul nostru. Rezultatele

sunt următoarele: 113 (42,32%) de pacienți au avut EVR(răspuns virusologic precoce) , 29

(10,86%) au avut brakethrough, 17 (6,37%) pacienți au fost relapseri, 149 (55,81%) au

prezentat RVS (răspuns virusologic susținut), 167 (62.55%) au avut RVR(răspuns

virusologic rapid) și 58 (21,72%) de pacienți au avut DVR(răspuns virusologic întârziat).

Am demonstrat că RVS a fost pozitiv influențat de obținerea răspunsurilor rapide și

precoce cu un p χ<0,01.

De asemenea, am demonstrat că pacienții cu încărcătură virală mare la inițierea

terapiei au prezentat rate mai scăzute de răspuns virusologic susținut.

Studiind legătura dintre încărcătura virală și apariția unui răspuns virusologic rapid

sau timpuriu, am observat că 33 (12,36%) din pacienții care au obținut RVR au avut o

încărcătură virală mică < 400000UI/mL, și 83 (31,09%) pacienți nu au obținut RVR. Din

totalul pacienților cu HVL, 134 (50,19%) de pacienți au obținut RVR și 17(6,37%) pacienți

nu au obținut răspuns virusologic rapid. Rezultatele au fost neașteptate, obținând o

pondere mai mare de răspuns rapid, pacienții cu HVL. Rezultatele studiului pentru

încărcătura virală mare și obținerea EVR au demonstrat următoarele: 75 (28,09%) de

pacienți care au obținut EVR au avut LVL și 38(14,23%) au avut HVL; 76 (28,46%) de

pacienți fără EVR au avut HVL și 78 (29,21%) au avut LVL. Rezultatele nu au fost

semnificative statistic însă se poate observa că o încărcătură virală mare reprezintă un

factor predictiv negativ pentru obținerea unui răspuns virusologic timpuriu.

Din totalul pacienților care au obținut răspuns virusologic susținut, 81 (30,34%) de

pacienți au avut gradul F1 de fibroză față de 23 (8,61) de pacienți care nu au răspuns, 48

(17,98%) de pacienți au avut gradul F2 de fibroză față de 44(16,48%) de pacienți care nu

au răspuns și 20 (7,49%) de pacienți au avut grad F3 față de 51 (19,10%) care nu au

răspuns. Rezultatele au fost înalt semnificative statistic, cu un p calculat <0.001.

Rezultatul studiului polimorfismelor genei IL28B

În funcție de răspunsul la tratament rezultatele au fost următoarele: 69(70,41%) de

pacienți cu genotip CC au răspuns la tratament în timp de 29(29,59%) nu au răspuns,

76(56,72%) de pacienți cu genotip CT au înregistrat RVS în timp ce 58(43,28%) de

pacienți au fost non-responderi, și 4(11,43%) pacienți cu genotip TT au răspuns la

tratament în timp ce 31(88,57%) de pacienți au avut viremie detectabila la sfârșitul

tratamentului. Rezultatele studiului au fost înalt semnificative statistic cu un p calculat de

<0,001, ceea ce demonstrează ca pacienții cu genotip CC au șanse mai mari de a

răspunde la tratamentul cu PegInterferon și Ribavirină comparativ cu cei cu genotip CT

sau TT.

Am realizat de asemenea o analiza descriptivă a ratei de scădere a

încărcăturii virale pe durata tratamentului în funcție de polimorfismul genetic. Cea mai

rapidă scădere a fost înregistrată pentru polimorfismul genetic CC dar de asemenea

pacienții cu acest genotip au fost cei cu încărcătura virală cea mai ridicată.

În continuare am investigat dacă polimorfismul genetic rs12979860 a

influențat rata de apariție a răspunsurilor virusologice timpuriu și rapid. Rezultatele nu au

fost semnificative statistic, demonstrând că polimorfismele genei IL28B nu au putere

predictivă pentru răspunsul virusologic rapid sau timpuriu pe parcursul dublei terapii.

Rezultatul studiului polimorfismelor genei rs8099917

Am studiat relația dintre răspunsul la tratament și polimorfismul genetic rs8099917.

Rezultatele au fost după cum urmează: 2(0,75%) pacienți cu genotip CC au înregistrat

RVS în timp ce 16(5,99%) pacienți au fost non-responderi, 54(20,22%) de pacienți cu

genotipul GT au răspuns la tratament în timp ce 47(17,60%) de pacienți nu au răspuns, iar

in cazul genotipului TT, 93(34,83%) de pacienți au răspuns la tratament comparativ cu

55(20,60%) de pacienți care au avut viremie detectabilă la sfârșitul tratamentului. Valoarea

calculată p <0.001 demonstrează că rezultatele studiului au fost înalt semnificative, ceea

ce demonstrează faptul că pacienții cu genotip TT au șanse mai mari de a răspunde la

tratamentul cu PegInterferon și Ribavirină.

Am continuat cu analiza influenței polimorfismului genetic rs8099917 asupra ratei de

apariție a răspunsurilor virusologice.

Din pacienții care au obținut răspuns virusologic rapid, 9(3.37%) pacienți au avut genotip

GG, 62(23.22%) de pacienți au avut genotip GT și 96(35.96%) sunt pacienți cu genotip TT

în timp ce 9(3.37%) pacienți au avut genotip GG, 39(14.61%) de pacienți cu genotip GT si

52(19.48%) de pacienți cu genotip TT, nu au obținut răspuns virusologic rapid. Rezultatele

au fost semnificative statistic cu un p calculat <0.001 care demonstrează că genotipul TT

influențează rata de apariție a RVR.

În ceea ce a privit răspunsul virusologic precoce, 1 (0,37%) pacient cu genotip GG,

48(17,98%) de pacienți cu genotip GT și 64(23,97%) de pacienți cu genotip TT, au obținut

EVR în timp ce 17(6,37%) pacienți cu genotip GG, 53(19,85%) de pacienți cu genotip GT și

84(31,46%) pacienți cu genotip TT nu au obținut o scădere mai mare de 2-log a încărcăturii

virale la 12 săptămâni de tratament. Am obținut rezultate statistic semnificative cu un p de

0,04, în ceea ce privește genotipul TT și răspunsul virusologic precoce.

În ceea ce a privit studiul lotului control, am observat că în cazul polimorfismului

genetic rs 8099917, majoritatea pacienților au prezentat genotipul CC, iar în cazul

polimorfismului rs12979860, proporțiile au fost relativ egale pentru genotipurile CC și TT.

Rezultatul studiului polimorfismelor genei ITPA

Unul dintre cele mai importante efecte adverse din cadrul dublei terapii a fost

indiscutabil, anemia. Am încercat să cercetăm dacă polimorfismul genei ITPA s-a corelat

cu apariția anemiei la pacienții în tratament cu PegInterferon și Ribavirină. Rezultatele

obținute au fost statistic semnificative, demonstrând că pacienții purtători ai alelei minore

A, sunt protejați împotriva anemiei.

Am cercetat de asemenea dacă polimorfismul nucleotidic unic rs1127354 a

influențat în vreo măsură scăderea de peste 2,5g/dl a Hemoglobinei la săptămâna 4.

Luând în considerare rezultatele anterior prezentate, am vrut să investigăm dacă

poate fi realizată o corelație cu necesitatea de reducere a dozelor de Ribavirină pe durata

tratamentului. Pacienții homozigoți CC s-au dovedit a fi cei mai puțin susceptibili pentru

aplicarea acestei măsuri, cu o pondere de 62,55% din pacienți(p<0.001) ce nu au

necesitat modificarea dozei de Ribavirină. Studiul a continuat cu investigarea acelorași

parametri în relație cu apariția leucopeniei și neutropeniei. Rezultatele nu au fost

concludente, astfel că nu s-a putut demonstra o legătură între apariția acestor efecte

adverse hematologice și polimorfismul genei ITPA rs 1127354. În ceea ce a privit

trombocitopenia, am investigat relația cu polimorfismele genei ITPA. Am realizat studii de

corelație între apariția trombocitopeniei ușoare, moderate, severe și dezvoltarea ei per

ansamblu. Nu am reușit să demonstrăm o legătură statistică între parametrii studiați.

Am cercetat de asemenea dacă apariția efectelor adverse este influențată de

genotipul rs12979860, genotipul rs8099917, genotipul rs6051702 și . Am descoperit că

deși nu poate exista o relație de predicție, unele polimorfisme s-au dovedit că protejează

apariția unora dintre efectele adverse cercetate. Ca și în cazul celorlalte polimorfisme am

investigat dacă variante genetice ale ITPA rs 1127354 pot fi corelate cu apariția efectelor

adverse apărute în cadrul studiului nostru. S-a demonstrat că o pondere foarte mare de

pacienți cu genotip CC sunt protejați împotriva dezvoltării depresiei pe durata

tratamentului; nici o altă corelație nu a putut fi stabilită.

Rezultatele studiului privind relația dintre răspunsul la tratament și polimorfismul

genetic au fost înalt semnificative statistic cu un p calculat de <0,001, demonstrând că

pacienții cu genotip AA au cele mai mari șanse de a răspunde la tratamentul cu

Peginterferon și Ribavirină.

Am cercetat dacă apariția anemiei a fost influențată de vreunul din polimorfismele

genetice cercetate. Datele au fost semnificative statistic, demonstrând că alela A

predispune la dezvoltarea anemiei pe durata tratamentului cu PegInterferon și Ribavirină

(p<0,001).

Rezultatul studiului polimorfismelor genei C20orf194-rs6051702

În continuare am investigat dacă polimorfismele nucleotidice unice ale genei

C20orf194-rs6051702 s-au asociat cu scăderea valorii hemoglobinei la saptămâna 4 de

peste 2,5g/dl. Nu a fost indetificată nici o asociere între alelele AA, AC, CC și scăderea

hemoglobinei la saptămâna 4 cu un p calculat prin testul chi pătrat de 0,1, însă genotipul AA

s-a dovedit a fi un factor protectiv. În ceea ce a privit neutropenia, am descoperit că alela A

reprezintă un factor protector.

Din totalul pacienților care au prezentat trombocitopenie de diverse grade pe durata

tratamentului, 77 (%) de pacienți au avut genotip AA, 46 (%) de pacienți au avut genotip

AC și 2 pacienți, genotip CC. Studiul statistic a demonstrat că pacienții homozigoți pentru

alela A sunt protejați împotriva dezvoltării trombocitopeniei pe durata tratamentului

antiviral.

Am investigat relația dintre polimorfismul nucleotidic unic rs6051702 și scăderea

Hemoglobinei de peste 2,5 g/dl la săptămâna 4. Rezultatele obținute au fost semnificative

statistic în sensul că alela minoră A are un rol protectiv pentru anemia dezvoltată la

săptămâna 4 de tratament. Cu toate acestea, nu am putut demonstra că alela A își

menține rolul protectiv pe durata întregului tratament.

În ceea ce a privit studiul lotului control, am observat că în cazul polimorfismului

genetic rs 1127354, majoritatea pacienților au prezentat genotipul CC, iar genotipul AA nu

a fost identificat la nici un pacient, iar în cazul polimorfismului rs6051720, majoritatea

pacienților au prezentat genotip AA.

CONCLUZII GENERALE

Lotul studiat a cuprins 267 de pacienți diagnosticați cu hepatită cronică de etiologie

virală C, în perioada 2013-2016.

Cea mai mare pondere a pacienților a aparținut decadelor de vârstă 4-6, cu

majoritatea lor, încadrați între 49 și 59 de ani.

În ceea ce a privit distribuția lotului studiat în funcție de sex, 68,54% din pacienții

incluși în studiu au fost de sex feminin. Raportul femei: bărbați a fost de 2:1.

Majoritatea pacienților au avut ca mediu de proveniență, mediul urban, cu un procent

de 69,29% față de 30,71% pacienți provenind din mediul rural.

În ceea ce a privit tratamentul administrat, 145 de pacienți au primit doza de 1000 mg

de Ribavirină, 62 de pacienți au primit doza de 800 mg și 60 de pacienți au primit doza de

1200 mg, iar în funcție de tipul de PegInterferon, 172 de pacienți au fost tratați cu

Peginterferon alfa 2b și 95 de pacienți au primit tratament cu Peginterferon alfa 2a.

Efectele adverse survenite pe durata studiului au fost variate, cu predominanța

efectelor adverse gastrointestinale și celor de tip pseudogripal cum sunt febra, mialgiile și

cefaleea. De asemenea un procent important de pacienți a prezentat artralgii și reacții

locale la locul de injectare.

În ceea ce au privit efectele adverse hematologice, 139 (52,06%) de pacienți au

prezentat anemie secundară tratamentului, 123 (46,07%) de pacienți au prezentat

leucopenie, 95 (35.58%) de pacienți au prezentat neutropenie și 119 (44,56%) de pacienți

au prezentat trombocitopenie cu grade variate de gravitate: 73 de pacienți au prezentat o

formă ușoară de trombocitopenie, 37 de pacienți- o formă moderată și doar 9 pacienți au

prezentat trombocitopenie severă.

Reducerea dozelor de Ribavirină a influențat în mod negativ obținerea răspunsului

virusologic susținut. Astfel că, din cei 149 (55,81%) de pacienți care au răspuns la

tratament doar 30,67% din pacienți au necesitat reducerea dozei de Ribavirină, în timp ce

69.33% din pacienți care nu au avut un răspuns favorabil la tratament, au necesitat

reducerea dozelor de Ribavirină.

Doza de Ribavirină a influențat apariția anemiei, rezultatele fiind semnificative statistic.

Datorită numărului mare de pacienți care au primit doza de 1000 mg, proporțiile s-au

păstrat relativ inegale, studiul nostru demonstrând că doza de 1000 mg influențează cel

mai puternic apariția anemiei.

Anemia a avut o frecvență mai crescută in în rândul femeilor comparativ cu bărbații; 40

de bărbați au dezvoltat anemie pe durata tratamentului și la 99 de femei s-au înregistrat

valori scăzute ale Hb pe durata studiului. Cu toate acestea, femeile au tolerat mai bine

anemia, având rate mai scăzute de reducere a dozelor de Ribavirină.

Din lotul studiat, 149 (55,81%) de pacienți au obținut RVS la 24 de săptămâni de la

terminarea tratamentului și 118 (44,19) pacienți au fost non-responderi.

Obținerea răspunsului virusologic timpuriu și precoce este un factor predictiv pozitiv

pentru obținerea RVS. Din 113 pacienți care au obținut EVR, 75 din aceștia au obținut

RVS, iar din 167 de pacienți care au obținut RVR, 133 au obținut RVS.

Obținerea răspunsului virusologic susținut a fost puternic influențată de apariția

anemiei. 80 (57,55%) de pacienți au prezentat anemie și au răspuns favorabil la tratament,

în timp ce 59 (42,45%) din cei ce au prezentat anemie, nu au răspuns favorabil.

Pacienții cu încărcătură virală mică la inițierea terapiei au șanse mai mari de a

răspunde la dubla terapie cu PegInterferon și Ribavirină.

Gradul de fibroză hepatică influențează răspunsul la terapia antivirală. Din totalul

pacienților care au obținut răspuns virusologic susținut, 81 (30,34%) de pacienți au avut

gradul F1 de fibroză față de 23 (8,61) de pacienți care nu au răspuns, 48 (17,98%) de

pacienți au avut gradul F2 de fibroză față de 44 (16,48%) de pacienți care nu au răspuns

și 20 (7,49%) de pacienți au avut grad F3 față de 51 (19,10%) care nu au răspuns.

Pacienții cu gradul F1 de fibroză hepatică au răspuns cel mai bine la tratament.

Pacienții cu genotipul CC al genei IL28B, au șanse mai mari de a răspunde la

tratament. Din totalul de 149 de pacienți care au obținut RVS, 69 (70,41%) de pacienți au

fost homozigoți pentru alela C.

Nu s-a putut demonstra nici o legătură statistică între polimorfismul genei IL28B și

apariția anemiei sau a răspunsurilor virusologice rapid și precoce.

Am demonstrat că genotipul CC al genei rs12979860 este protectiv pentru apariția

mialgiilor, artralgiilor și trombocitopeniei severe. Sunt necesare studii aprofundate și pe

loturil mai mari de pacienți, pentru demonstrarea acestei corelații

În ceea ce a privit polimorfismul genei rs8099917, rezultatele studiului nostru au

demonstrat că genotipul TT reprezintă un factor predictiv pozitiv pentru obținerea RVS.

De asemenea, am demonstrat că genotipul TT al genei rs809917 influențează pozitiv

apariția răspunsurilor virusologic rapid și timpuriu, cu 96 de pacienți cu genotip TT, 62 de

pacienți cu genotip GT și 9 pacienți cu genotip GG care au obținut RVR și 64 de pacienți

cu genotip TT, 48 de pacienți cu genotip GT și 1 pacient cu genotip GG care au obținut

EVR.

Nu s-a putut demonstra nici o legătură statistică între polimorfismul genei rs8099917 și

apariția anemiei.

Am demonstrat că genotipul TT al genei rs8099917 este protectiv pentru apariția

cefaleei, artralgiilor, tulburărilor de tranzit, iritabilității și trombocitopeniei moderate. Sunt

necesare studii aprofundate și pe loturil mai mari de pacienți, pentru demonstrarea acestei

corelații

Am încercat să cercetăm dacă polimorfismul genei ITPA s-a corelat cu apariția anemiei

la pacienții în tratament cu PegInterferon și Ribavirină. Rezultatele obținute au fost statistic

semnificative, demonstrând că pacienții purtători ai alelei minore A, sunt protejați împotriva

anemiei.

În cadrul studiului nostru, s-a demonstrat că genotipul AC, a reprezentat cel mai

puternic protector împotriva apariției anemiei. Nu am putut determina dacă variantele

genetice ale polimorfismelor rs 1127354 și rs6051702 pot avea valoare predictivă pentru

apariția anemiei din cursul terapiei antivirale, la pacienții cu hepatită cronică virală C, din

Sud-Vestul României.

Pacienții cu genotip AC al genei rs1127354 sunt cei mai protejați împotriva scăderii de

peste 2,5g/dl a Hemoglobinei la săptămâna 4 de tratament. Alela A, a genei 1127354, s-a

dovedit a fi un factor protector pentru scăderea Hemoglobinei la săptămâna 4 de

tratament.

S-a demonstrat că o pondere foarte mare de pacienți cu genotip CC sunt protejați

împotriva dezvoltării depresiei pe durata tratamentului; nici o altă corelație nu a putut fi

stabilită.

În ceea ce au privit polimorfismele nucleotidice unice ale genei C20orf194, datele au

demonstrat că pacienți purtători ai genotipurilor AC/CC, au fost protejați împotriva

dezvoltării anemiei. Genotipul AA s-a asociat cu rate mai ridicate de apariție a anemiei. În

schimb, nu s-au putut demonstra corelații între aceste genotipuri și scăderea la săptămâna

4 a Hemoglobinei de peste 2,5g/dl. Datele obținute au corespuns cu descoperirile noastre

anterioare pe un lot mai mic de pacienți.

Genotipul CC al genei ITPA s-a dovedit a avea o putere predictivă negativă pentru

obținerea răspunsurilor virusologice precoce si rapid, iar în ceea ce a privit obținerea RVS,

nu s-a putut demonstra nici o corelație.

O descoperire surprinzătoare a fost asocierea genotipului AA al genei c20orf194 cu

obținerea răspunsului virusologic susținut.

Am descoperit că deși nu poate exista o relație de predicție, unele polimorfisme s-

au dovedit că protejează împotriva apariții unora dintre efectele adverse cercetate.

Pacienții homozigoți pentru alela A par a fi protejați împotriva apariției trombocitopeniei

moderate și severe și a senzației de greață secundară terapiei antivirale.