UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR” · PDF fileUNIVERSITATEA CREŞTINĂ...

ISSN 1841 – 298X

UNIVERSITEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE RELAŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE

CENTRUL DE CERCETARE ÎN E-ECONOMIE

FACULTATEA DE FINANŢE, BĂNCI ŞI CONTABILITATE

CENTRUL DE CERCETĂRI FINANCIARE, BANCARE

ŞI CONTABILE

BRAŞOV

BULETINUL ŞTIINŢIFIC

NR. 15 - 2014

„ROMÂNIA ÎN PROCESUL DEZVOLTĂRII ECONOMICE DURABILE – ABORDĂRI

STRATEGICE ÎN PERIOADA 2014-2020”

Editori coordonatori:

Conf. univ. dr. Nicolae BÂRSAN-PIPU Conf. univ. dr. Adriana Elena DANIŞ

Editura INFOMARKET

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE RELAŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE BRAŞOV

Centrul de Cercetare în e-Economie Braşov

FACULTATEA DE FINANŢE, BĂNCI ŞI CONTABILITATE BRAŞOV

Centrul de Cercetări Financiare, Bancare şi Contabile Braşov

Str. Bisericii Române nr. 107, Braşov, 500068

Tel. 0268 419077, Tel/Fax 0268 418788

COMITETUL ŞTIINŢIFIC DE REDACŢIE

Marian GEORGESCU, Preşedintele Consiliului de Administraţie

Conf. univ. dr. Nicolae BÂRSAN-PIPU, Decan, Facultatea de Finanţe, Bănci şi Contabilitate – Braşov, UCDC

Conf. univ. dr. Adriana Elena DANIŞ, Decan, Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale – Braşov, UCDC

Prof. univ. dr. Mihaela MUREŞAN, UCDC

Prof. univ. dr. Ileana TACHE, Facultatea de Ştiinţe Economice, Universitatea „Transilvania” Braşov

Conf. univ. dr. Emilia GOGU, UCDC

Conf. univ. dr. Ioan STATE, UCDC

Conf. univ. dr. Gheorghe SUCIU, UCDC

Conf. univ. dr. Mihaela FUNARU, UCDC

COMITETUL DE REDACŢIE

Redactor şef - Conf. univ. dr. Nicolae BÂRSAN-PIPU

Membri - Conf. univ. dr. Gheorghe SUCIU - Conf. univ. dr. Mihaela FUNARU

Secretari de redacţie - Asistent univ. dr. Bianca Georgeta SPÎRCHEZ - Lector univ. dr. Carmen Magda NICOLAE

Editura INFOMARKET O.P. 1 – C.P. 361 – BRAŞOV Tel./Fax (0268) 410 132 www.editura-infomarket.ro Editat la tipografia Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir” Braşov

ISSN 1841-298X

http://www.editura-infomarket.ro/

Cuvânt înainte i

CUVÂNT ÎNAINTE

Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” este o instituţie de

învăţământ superior particulară acreditată, înfiinţată la Bucureşti în anul 1990 din

iniţiativa domnului prof. univ. dr. Momcilo Luburici, ales din acelaşi an de Senatul

Universităţii în funcţia de Rector, fiind în prezent Preşedintele Universităţii, precum

şi a d-nei prof. univ. dr. Corina Adriana Dumitrescu, care este în prezent rectorul

universităţii.

În cei peste 24 ani de existenţă, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”

s-a impus în viaţa academică românească, datorită competenţei profesionale şi

probităţii morale a cadrelor didactice, pregătirii temeinice a studenţilor şi calităţii

managementului universitar, fiind astăzi una dintre cele mai prestigioase

universităţi particulare din România. În prezent, aceasta are peste 20.000 de studenţi

şi masteranzi, care studiază în cele 16 facultăţi cu 28 domenii pentru studii

universitare de licenţă şi 29 programe de studii de master, înfiinţate în Bucureşti,

Braşov, Constanţa, Cluj-Napoca, Sibiu şi Timişoara. Începând din anul universitar

1999-2000 facultăţile din Bucureşti îşi desfăşoară activitatea în cel mai mare şi mai

modern campus universitar particular din România, conform standardelor

învăţământului universitar occidental, construit şi dotat din fonduri proprii. Toate

disciplinele din planurile de învăţământ dispun de cursuri tipărite la editura

universităţii. Până în prezent, de pe băncile facultăţilor Universităţii Creştine

“Dimitrie Cantemir” au ieşit aproape 40.000 de licenţiaţi. Universitatea întreţine

relaţii academice de colaborare cu universităţi importante din Canada, Germania,

Olanda, S.U.A., Portugalia, Serbia etc.

Începând din anul universitar 1999-2000, la iniţiativa domnului Marian

Georgescu, s-au înfiinţat la Braşov două facultăţi ale Universităţii Creştină „Dimitrie

Cantemir”, respectiv:

Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale (cursuri de zi şi cu

frecvenţă redusă cu durata de 3 ani):

o Domeniul de licenţă Economie şi afaceri internaţionale, cu

specializarea Economie şi afaceri internaţionale;

Facultatea de Finanţe, Bănci şi Contabilitate (cursuri de zi şi cu frecvenţă

redusă cu durata de 3 ani):

o Domeniul de licenţă Finanţe, cu specializarea Finanţe – bănci;

o Domeniul de master Finanţe, cu specializarea Management

Financiar – bancar.

ii Buletinul ştiinţific nr. 15– 2014

Personalul didactic este alcătuit exclusiv din cadre didactice titularizate în

învăţământul superior, cu înaltă competenţă profesională şi integritate morală

recunoscută. Toate cadrele didactice titulare de curs sunt doctori sau doctoranzi în

specializările respective.

Cele două facultăţi dispun de sediu nou construit din fonduri proprii, ce

cuprinde un spaţiu de învăţământ de peste 2.500 m.p. ,în care au fost amenajate şi

dotate corespunzător amfiteatre, săli de curs şi de seminar, laboratoare de

informatică, relaţii economice internaţionale şi limbi străine, bibliotecă cu sală de

lectură, club studenţesc etc. Toate disciplinele din planul de învăţământ sunt

acoperite prin cursuri tipărite, care pot fi cumpărate de studenţi de la standul de

carte sau studiate la sala de lectură a bibliotecii. Taxele de şcolarizare practicate sunt

moderate şi pot fi achitate în două rate.

După cei 14 ani de activitate, facultăţile din Braşov ale Universităţii

Creştine „Dimitrie Cantemir” pot concura din punct de vedere al calităţii activităţii

didactice, al bazei materiale de care dispun şi al managementului universitar cu orice

facultate de stat sau particulară din Braşov şi din ţară.

O componentă esenţială a procesului instructiv-formativ este activitatea de

cercetare ştiinţifică. Învăţământul superior modern presupune nu numai însuşirea

informaţiei acumulate în fiecare dintre domeniile ce fac obiectul disciplinelor din

planurile de învăţământ, ci şi iniţierea studenţilor în activitatea de cercetare

ştiinţifică, pentru a-i pune în legătură cu avanposturile cunoaşterii în domeniile

respective. Pentru corpul profesoral universitar cercetarea ştiinţifică reprezintă unul

dintre principalele criterii de apreciere a valorii şi profesionalismului lor. Din

aceste raţiuni, în fiecare an universitar în toate facultăţile Universităţii Creştine

„Dimitrie Cantemir” se organizează sesiuni de comunicări ştiinţifice în care sunt

prezentate rezultatele activităţii de cercetare ştiinţifică a studenţilor şi a cadrelor

didactice. De asemenea, anual este elaborat Programul de cercetare ştiinţifică, ce

cuprinde temele şi obiectivele de cercetare ale cadrelor didactice ale celor două

facultăţi.

Din anul 2009 funcţionează în cadrul celor două facultăţi din Braşov,

centre de cercetare ştiinţifică. Astfel, în cadrul Facultăţii de Relaţii Economice

Internaţionale Braşov s-a constituit Centrul de Cercetare în e-Economie Braşov.

Activitatea centrului se desfăşoară în sfera cercetărilor fundamentale şi aplicative

din domeniul e-economic, cu orientare spre creşterea capacităţii de generare de noi

cunoştinţe, în vederea asigurării suportului ştiinţific necesar progresului şi

consolidării unei poziţii competitive în domeniul ştiinţelor economice,

fundamentarea şi susţinerea politicilor şi strategiilor de dezvoltare durabilă, în

contextul integrării europene.

Cuvânt înainte iii

Principalele domenii de cercetare pe care vizate prin activitatea centrului

sunt: teoria şi practica serviciilor, managementul afacerilor, analiza economico-

financiară, sistemul şi relaţiile inter-bancare, piaţa asigurărilor şi reasigurărilor,

politici de dezvoltare regională, politici şi strategii, studii de concurenţă, economia

serviciilor, economia resurselor naturale şi economia protecţiei mediului

înconjurător, modelare şi prognoză economică, macroeconomie, microeconomie,

valorificarea potenţialului turistic, managementul relaţiilor cu clienţii, marketing,

cercetări de marketing.

În cadrul Facultăţii de Finanţe, Bănci şi Contabilitate Braşov s-a constituit

Centrul de Cercetări Financiare, Bancare şi Contabile Braşov. Activitatea

Centrului se desfăşoară în sfera cercetărilor fundamentale şi aplicative din domeniul

economic (finanţe, bănci şi contabilitate).

Principalele domenii de cercetare vizate prin activitatea centrului sunt:

managementul financiar-bancar, analiza economico-financiară, sistemul şi relaţiile

inter-bancare, piaţa asigurărilor şi reasigurărilor, modelare şi prognoză economică,

macroeconomie, microeconomie, aprofundarea doctrinelor economice

contemporane, implementarea standardelor internaţionale de contabilitate,

promovarea şi implementarea unor sisteme informatice financiar-contabile integrate

performante.

Încă din primul an de funcţionare, consiliile profesorale ale facultăţilor din

Braşov ale Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir” şi-au propus să facă din

cercetarea ştiinţifică o preocupare prioritară. Materializarea acestui obiectiv a fost

editarea Buletinelor ştiinţifice ale Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”

Braşov, începând cu nr. 1/2000 şi până la nr. 14/2013, în care au fost reunite

lucrările prezentate de cadrele didactice la sesiunile de comunicări ştiinţifice ale

celor două facultăţi din Braşov ale UCDC în perioada 2000-2013.

Prezentul volum conţine lucrările elaborate şi susţinute de cadrele didactice

ale Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale şi Facultăţii de Finanţe, Bănci şi

Contabilitate din Braşov, precum şi de către profesorii colaboratori din Bucureşti şi

Braşov, la sesiunea de comunicări ştiinţifice „ROMÂNIA ÎN PROCESUL

DEZVOLTĂRII ECONOMICE DURABILE – ABORDĂRI STRATEGICE ÎN

PERIOADA 2014-2020”, desfăşurată în Marele Amfiteatru al Universităţii Creştine

„Dimitrie Cantemir” - Braşov în data de 10 mai 2014.

Urăm bun venit şi succes tuturor invitaţilor noştri, precum şi tuturor

participanţilor care îşi prezintă în cadrul acestei importante manifestări ştiinţifice

cele mai recente rezultate ale activităţii lor de cercetare.

Marian GEORGESCU

Preşedintele Consiliului de Administraţie

Fondator al Facultăţilor din Braşov

ale Universităţii Creştine “Dimitrie Cantemir”

iv Buletinul ştiinţific nr. 15– 2014

Cuprins v

CUPRINS

CUVÂNT ÎNAINTE ................................................................................................. i

Marian GEORGESCU

SECŢIUNEA ECONOMIE ŞI AFACERI INTERNAŢIONALE ....................... 1

EUROPEAN COHESION POLICY FOR 2014-2020 .......................................... 3

Constanţa Aurelia CHIŢIBA

Anca COSTEA-DUNĂRINȚU

IMPLEMENTING EUROPEAN POLICIES IN THE EUROPEAN TRADE

SECTOR ................................................................................................................... 7

Constanţa Aurelia CHIŢIBA

REASSESSING BUSINESS VALUES FROM THE PERSPECTIVE OF THE

RECENT GLOBAL ECONOMIC CHALLENGES .......................................... 12 Georgeta ILIE

INFLUENŢA CONDIŢIILOR MACROECONOMICE ASUPRA

STRUCTURII CAPITALURILOR .................................................................... 21

Adriana DANIȘ

PROPRIETATEA INTELECTUALĂ – UN DREPT DIN CE ÎN CE MAI

FRECVENT ÎNCĂLCAT ..................................................................................... 25

Emilia PASCU

Oana Maria MILEA,

Petronela-Sonia NEDEA

ERORI CARE POT FI EVITATE ÎN ETAPA DESFĂŞURĂRII

NEGOCIERILOR COMERCIALE INTERNAŢIONALE .............................. 33 Ioan STATE

MEDIUL CULTURAL – ELEMENT DE CREŞTERE ECONOMICĂ ŞI

COEZIUNE SOCIALĂ ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ ...................................... 49

Mihaela FUNARU

Carmen Magda NICOLAE

STRUCTURA DE FINANŢARE ŞI STRATEGIA UNEI

ÎNTREPRINDERI ................................................................................................ 55

Adriana DANIȘ

vi Buletinul ştiinţific nr. 15 – 2014

SISTEMELE INFORMATICE KBS ȘI KMS ÎN MANAGEMENTUL

MODERN AL Salesforce.com .............................................................................. 59

Raul Sorin FÂNTÂNĂ

UN HUMANISME PAR LE METIER ANTOINE DE SAINT-EXUPERY .... 70

Anca NAN

CÂTEVA EXEMPLIFICĂRI PRIVIND APLICABILITATEA

ÎNȚELEGERILOR AMIABILE ÎN DREPTUL CIVIL ..........................….…..76

Georgeta-Bianca SPÎRCHEZ

PROTOCOL ȘI NEGOCIERE COMERCIALĂ ÎN UNELE ȚĂRI

MONARHICE ........................................................................................................ 83

Cristina Cătălina FOGOROŞ

Ioan STATE

SECŢIUNEA FINANŢE, BĂNCI ŞI CONTABILITATE ............................... 107

PROCESELE IMPLEMENTĂRII SPAȚIULUI EUROPEAN AL

ÎNVĂȚĂMÂNTULUI SUPERIOR ÎN ROMÂNIA ......................................... 109

Emilia GOGU

Mihaela MUREŞAN

POLITICA SOCIALĂ A UNIUNII EUROPENE ÎN ETAPA ACTUALĂ ... 122

Ileana TACHE

Aurelian DANU

ASPECTE PRIVIND MATURITATEA ŞI CAPABILITATEA SISTEMELOR

DE BUSINESS INTELLIGENCE....................................................................... 131

Nicolae BÂRSAN-PIPU

Gheorghe SUCIU

DIAGNOSTICUL CHELTUIELILOR ÎNTREPRINDERII .......................... 141

Gheorghe SUCIU

PROVOCĂRI ACTUALE ALE POLITICII EUROPENE ÎN DOMENIUL

TRANSPORTURILOR ....................................................................................... 149

Ileana TACHE

Alexandru BUCOI

ASPECTE PRIVIND EVOLUŢIA INVESTIŢIILOR STRĂINE DIRECTE

DIN ROMÂNIA .................................................................................................. 156

Carmen Magda NICOLAE

Mihaela FUNARU

Adriana DANIŞ

Cuprins vii

SITUAȚIA ACTUALĂ ȘI DE PERSPECTIVĂ A ÎNTREPRINDERILOR

MICI ȘI MIJLOCII DIN SPATIUL RURAL ................................................... 164

Delia OPREA

ANALIZA COMPANIILOR DIN SECTORUL FARMACEUTIC CE

COTEAZA LA BURSA DE VALORI BUCURESTI ...................................... 173

Antoneta SIMEN

viii Buletinul ştiinţific nr. 15 – 2014

Secţiunea Economie şi Afaceri Internaţionale 1

SECŢIUNEA

ECONOMIE ŞI AFACERI

INTERNAŢIONALE

2 Buletinul ştiinţific nr. 15– 2014


EUROPEAN COHESION POLICY FOR 2014-2020

Professor Constanţa Aurelia CHIŢIBA, PhD

International Business and Economics Faculty,

Christian University „Dimitrie Cantemir”, Bucharest

Teaching assistant Anca COSTEA-DUNĂRINȚU, PhD



Abstract: Since the establishment of the European Union, one of the most

important objectives of the programs and policies implemented in the Member

States was to strengthen economic and social cohesion. Reducing social and

economic disparities between EU countries is still high on the agenda of the

European Union in the context of the continuous expansion of its borders.

Key words: European policies, cohesion, economic development,

European Union, 2014-2020.

1. INTRODUCTION

Cohesion Policy is one of the most important policies in Europe, which

aims to allocate funds for the Community aiming to obtain a harmonious

development among regions, in order to reduce imbalances, gaps and vulnerabilities.

By providing an adequate environment can ensure a harmonious development of

Member States that can work together to achieve a comparable level of economic,

social and territorial expansion throughout the EU. Following adoption of the Lisbon

Treaty and the new development strategy Europe 2020, beside the objectives

relating to the implementation of economic and social cohesion, there was added

and a third one that highlights territorial cohesion.

Being considered the mainstay in the Community policy, the cohesion

policy has adopted a strategic implementation at national and regional levels.

Balanced development of the European Union is the premise of providing a

framework for growth, competitiveness, job creation, thus reaching the objectives

set out in the policies.

Cohesion policy is the EU's main instrument to further harmonious

development throughout the Union. In addition to development of less favored parts


of EU, the cohesion policy also supports vulnerable groups and gives greater

importance to the environmental dimension of sustainable development and

preservation of cultural and territorial values.

From a macroeconomic point of view one of the effects of cohesion policy

was to increase GDP by stimulating trade between Member States and also creating

jobs.

2. COHESION POLICY IN THE CONTEXT OF GROWTH

STRATEGY EUROPE 2020 – THE TERRITORIAL

DIMENSION

Cohesion policy has become reality in 1988, by adopting the first

regulation in which it is mentioned. Further, the treaties of Maastricht, Amsterdam

and Nice have made important additions reinforcing its importance, and after the

Lisbon Treaty a third concept was added named territorial dimension.

Acting as a reference framework, cohesion policy ensures compliance with

other Community policies based on support given to Member States in order to

increase their effectiveness.

From the start, cohesion policy was based on achieving certain important

objectives, the fulfillment of which depended on the entire development process and

elimination of major differences.

Thus between 1989 and 1993, the aims were:

development promotion and structural adjustment of underdeveloped

regions;

conversion of areas seriously affected by industrial decline;

combating long term unemployment;

facilitating the occupational integration of young people;

speeding up the adjustment of agricultural structures and promoting rural

development.

To achieve the objectives above there have been initiated national or

regional programs in order to help Member States through the entire process.

The period of 1994-1999 began with the creation of the Cohesion Fund and

the Region Committee and there were allocated 168 billion ECU for the

achievement of the following objectives.

The objectives sought to be achieved were:

promoting development and structural adjustment of underdeveloped

regions;

transformation of regions or parts of regions seriously affected by industrial

decline;

combating long-term unemployment and facilitating the employment of

young people and persons likely to be excluded from the labor market,

promoting equal opportunities in employment for men and women;

facilitate adaptation of workers to industrial changes and those involving

production systems;

promoting rural development by speeding up the adjustment of agricultural

structures in the context of CAP reform and promote the modernization and

structural adjustment of the fisheries sector to facilitate the development

and structural adjustment of rural areas;


development and structural adjustment of regions where population density

is extremely low (as of January 1, 1995).

In 1997, Agenda 2000 document was describing the policies how to

develop the European Union, establishing a financial framework for 2000-2006.

By merging the previous objectives 2 and 5 and objectives 3 and 4, the

1999 reform reduced the number of SF from six to three and the number of

community initiatives from thirteen to four. The remaining three objectives are:

promoting development and structural adjustment of underdeveloped

regions;

supporting economic and social conversion of areas facing structural

difficulties;

supporting, adapting and modernizing policies and systems of education,

training and employment of labor.

After the last wave of accession, the number increased to 27 Member States

emphasizing significant economic and social disparities. In this respect, the

measures included in the cohesion policy aim to focus resources on the poorest

areas, creating jobs, stimulating economic growth.

The main objectives are:

accelerating the convergence of the least developed Member States and

regions with a GDP per capita below 75% of the EU;

regional competitiveness and employment;

European territorial cooperation.

For 2020, Cohesion Policy integrated the territorial cohesion concept, in

addition to economic and social character. There are also allocated investments in

order to ensure sustainable, healthy and inclusive growth, these objectives being

achieved by cooperation between all EU regions.

Figure 1. Budget for cohesion policy 2014-2020

(Source:http://www.eukn.org/Dossiers/EU_presidencies/Polish_Presidency/The_Urban_Dime

nsion_of_Cohesion_Policy_the_past_present_and_future/Cohesion_Policy_in_the_future_20

14_2020/Cohesion_policy_2014_%E2%80%93_2020_Investing_in_Growth_and_Jobs)


Territorial cohesion aims harmonious development of land, reducing

disparities between regions, equitable access to various opportunities.

It is well known that the economic activities and economic growth are

concentrated in major urban areas that differ significantly from the national average

regarding the GDP per capita. Also, cities have started to deal with increasingly

urban decay and social exclusion. These phenomena could be avoided by increasing

the intake and the contribution to the economic growth of intermediate and rural

areas, thereby ensuring economic competitiveness, balanced regional development

and support for disadvantaged territories that face specific difficulties.

3. CONCLUSIONS

Disparities in the European Union in terms of income and production are

more severe than in other regions of the world because of the new wave of

enlargement.

EU seeks to ensure that the application of Cohesion Policy in accordance

with the new vision of economic, social and territorial programs set in 2020 is going

to succeed in bringing to a comparable level of welfare all regions of the

Community. This can be achieved to the extent that differences between Member

States will further deepen amid current economic situation has affected to a greater

extent less developed and developing countries.

Involving local communities and improving regional political demonstrates

that active participation in projects of regional and local level is a key success factor.

BIBLIOGRAPHY

1. Commission Communication COM (97) 2000 of 16 July 1997, Agenda 2000:

For a stronger and wider Union, Commission staff working document, An

assessment of future challenges for EU regions.

2. Comunicatul Comisiei COM (2004) 101 din 10 februarie 2004, “Să construim

un viitor comun – Problemele de politică şi mijloacele bugetare ale Uniunii

extinse 2007-2013”.

3. Fifth report on economic,social and territorial cohesion, Raportul Comisiei

europene (http://europa.eu), Investing in Europe’s future.

4. Padoa-Schioppa, Tommaso. et al (1987) Efficiency, Stability and Equity: A

Strategy for the Evolution of the Economic System of the European Community,

Paris White Paper presented by the Commission to the European Council

(Milan, 28 to 29 June 1985), COM (85) 310, Completing the Internal Market.


IMPLEMENTING EUROPEAN POLICIES IN THE

EUROPEAN TRADE SECTOR

Professor Constanţa Aurelia CHIŢIBA, PhD



Abstract: The European Union has focused on the principal areas and

created proper policies, that are in the interest of the whole Europe, rather than

being supportive for only some particular European regions. The laws for trade, the

laws for business and commercial policies have been formulated by experts from the

European Union official institutions.

Key words: trade, european policies, implementation, development.

1. INTRODUCTION

All members of the European Union strongly believe that trade is really

important for Europe, fact that made formulating and implementing the trade

policies in the best way possible.

The common commercial policy is an essential aspect of the external

relations of the European Union, based on a set of uniform rules governing

commercial relations of the Member States with outside countries. The objective of

the trade protection instruments is mainly to protect European companies against

trade, taking into consideration that the European Union has evolved in the context

of globalization aiming a harmonious development of world trade and the promote

of equitable and sustainable profile. (European Union Trade Policies, Business

Europe).

2. EUROPEAN POLICIES

All policies implemented in the European region take into account the

needs of all the ones involved in business or trade in the area, developing a

defensive mechanism for unethical business practices, having an open trade policy

with equal chances for all the factors involved.


Also, the European Union does have certain reservations regarding the

policies of import and export, mainly to ensure action against imports that are

dumped and imports of subsidized products. (European Union Trade Policies,

Business Europe). European Union has a trade policy that is mainly focused on:

employment generation,

business productivity

growth and investment opportunities in Europe.

The European trade and commerce interests are represented and defended

by the European Commission and it expects all the other participats in the trade and

business to respect the policies and measures formulated by its official institutions

and allied partners. (European Union Trade Policies, Business Europe)

3. EUROPEAN TRADE AND COMMERCE

The European Union stands in front when talking about trade global

positions, because of its openness and because of all the policies adopted, being an

atracttive market for business because of these reasons:

500 million consumers looking for quality goods

It is the world's largest single market with transparent rules and regulations

it has a secure legal investment framework that is amongst the most open in

the world

it is the most open market to developing countries in the world (EU

position in world trade, (www. http://ec.europa.eu )

The EU has easily integrated on the market because of its modern transport

and communications ways and because of all the adopted pilicies that sustain and

increase the potential to trade outside Europe and give all these results:

Daily European Union exports hundred of millions of euros worth of

goods and imports of hundreds of millions more.

Europe is the world's largest exporter of manufactured goods and services,

and the biggest export market for 80 countries, as shown in Figure 1;

All the European Union's members measure 19% of world imports and

exports. (EU position in world trade, European Commission).

Figure 1: Trade in european goods and commercial services 2011

(Source : http://ec.europa.eu/trade/policy/eu-position-in-world-trade/)

http://ec.europa.eu/

http://ec.europa.eu/trade/policy/eu-position-in-world-trade/


The main facts on the EU’s position in global markets are the following:

The european economy is the largest economy in the world for its 500

million consumers;

The EU is the world's biggest actor of manufactured goods and services.

The EU is opened to developing countries, the main benefit being

committed to free trade;

The average applied tariff for goods imported into the EU is very lower

even at zero;

The EU’s markets have the most open investment system in the world.

(EU position in world trade, European Commission).

The main 10 benefits of trade in the European region are the following, as

shown in Table no. 1:

Table no. 1: The main 10 benefits of European Trade

Economic growth Once current plans are completed, trade

policy can add around €150bn to our

economy

Jobs More than 36 million jobs in Europe

depend on our ability to trade with the

rest of the world.

Variety of goods Gains for the average consumer are in

the range of €600 per year.

Reduced poverty All conditions being equal, for

countries with open economies growth

will be faster

Better products and services for its

citizens

less public money spent on purchaised

products and services

New ideas and innovation Leading to improvements in the

products and services

Economic connections between

countries

Contributes to political stability

Increased competition Allows EU businesses to access

inputs at the lowest prices, allowing

them to compete within Europe and

abroad

Better and easier conditions for

business

Reduces the costs of doing business

and promotes international trade.

Exchange of innovation and high

technologies

Allows the transfer of technology to

other countries.

(Source: Author’s adaption from „Trade – growth and jobs” ec.europa.eu/trade)


Open economies tend to grow faster than closed economies. Trade raises

EU growth, it boosts foreign demand for our goods and services. Open trade also

gives EU consumers access to a wider variety of goods at lower prices.

The development of an open trade policy, such as the one of the European

Union, should contribute to the development of the following aspects:

Spread and development od innovation generating an intelligent growth

and stronger trade relations;

Social policies regarding jobs, combating poverty, defending human rights;

Green european development, providing an efficient and rational use of

natural resources and the protection of the environment by reducing

pollution and population awarreness.

Table 2 below shows the corresponding estimated changes in the EU’s total

external trade (extra-EU).

Table no. 2: Changes in EU trade by sector (in per cent), 2007

benchmark, limited agreement, 20 per cent directspill-overs

(Source: http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2013/march/tradoc_150737.pdf,

based on CGE calculation)

http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2013/march/tradoc_150737.pdf


4. CONCLUSIONS

Europe must size the triple benefit from more open trade and investment:

more growth and jobs and lower consumer prices.( Trade, Growth and World

Affairs, ”Trade policy as a core component of the EU’s 2020 strategy”).

These facts can be met by improving trade relations between the EU

members and its strategic partners, especially by taking into account the protection

of innovation, public procurement, competition rules and consumer protection.

Also proper measures are adopted with regard to create a positive climate

for enterprises, facilitate business access to foreign markets, including public

procurement, and defend the EU’s rights to fair and secure trade. (Trade policy

serving the Europe 2020 strategy).

BIBLIOGRAPHY

1. European Union Trade Policies, Business Europe, http://ec.europa.eu/trade/

2. EU position in world trade, www. http://ec.europa.eu/

3. http://ec.europa.eu/trade/policy/eu-position-in-world-trade/

4. „Trade – growth and jobs” ec.europa.eu/trade/

5. Reducing Transatlantic Barriers to Trade and Investment An Economic

Assessment Final Project Report March 2013

6. Trade, Growth and World Affairs „Trade Policy as a Core Component of

the EU’s 2020 Strategy”

7. Trade policy serving the Europe 2020 strategy


REASSESSING BUSINESS VALUES FROM THE

PERSPECTIVE OF THE RECENT GLOBAL ECONOMIC

CHALLENGES

Professor Georgeta ILIE, PhD



Abstract: This paper emphasizes some dimensions of essential adjustments

in the business values in the context of new economic environment. There are

presented some fundamental governance adjustments inside corporations, the new

priorities of CEO’s for investments, risks and customers, and new directions for

building a future of sustainable consumption.

The most evident actions have to be focusing on cost optimisation,

reprioritisation of the projects portfolio and investment budgets, optimisation the

human resources etc.

In this context the consulting companies have identified new business

opportunities for their affaires oriented towards companies to find the best business

solutions after the recent values crisis.

Key words: business value, governance adjustments, investment

reprioritization, cost optimisation

1. INTRODUCTION

The present economic environment has increased the pressure to do more

with less. Companies are working at becoming more efficient generally by cutting

costs.

However, simultaneously, they need to stay focused on two important

objectives: driving their competitive advantage and building their businesses.

Nowadays these objectives are more significant than ever, as companies work to

ensure they not only survive the economic downturn, but also can perform on market

opportunities and become strong and prosperous.


2. ACTION DIRECTIONS FOR DEALING WITH THE

CONSEQUENCES OF RECENT FINANCIAL CRISIS

In the context of progressively more disturbing prospects, the entire

business community considers some action directions in order to keep companies

floating and lines of business prospects unbroken.1 Therefore, all managers have to

review their own experiences, identify the positive and negative lessons, recognize

waste and eliminate it, and focus on projects that add value to customers.

The first direction consists of undertake emergency cost optimisation. Until

recently companies have done their best to run lean and mean, but when financing

gets severe, and cost reduction becomes a priority, they really need to ’squeeze’ the

best possible pricing and service arrangements. And this proves to be a real

challenge. Consequently the first step is that managers go outside their own domain

in order to understand what sort of deals other people are getting. More exactly they

have to try and make sure that they really do understand the market. It is necessary

the review of terms and conditions, and consider what levels of service they truly

need as well as alternative modes of supply. Leasing expensive equipment may cost

as much as buying in the long term, but it can also have a significant positive effect

on cash flow. Managers have to look to alternative sources of products and services.

They have to be willing to consider solutions otherwise thought risky due to lower

cost or unusual procurement process.

The second direction consists of reprioritisation of the projects portfolio in

order to focus on projects that provide long-term value to the business, and which

will generate a competitive advantage once the crisis goes away.

This is a time when people need to make sure that they really are getting

some value for money out of projects, and eliminating the 'nice to have'. The most

successful organisations are those which have a portfolio - type approach which

prevents them making the wrong short-term decisions.

Every field should be about reducing costs across business or improving

service levels - or in other words "better, faster, cheaper". In hard economic times

doing things faster should not be a priority, while cheaper is always good.

At this moment it is also the time to focus on process improvement, more

precisely on identifying the key processes that drive the business. CEOs then need to

look at how these processes can be improved. This way can help the business reduce

costs, improve productivity and become more competitive. A good starting point is

to get visibility over the core processes. There is seeing a lot of demands for

business activity monitoring tools which can point the process blockages and their

root causes, allowing problems to then be addressed with the most appropriate, cost

effective response. In this way CEOs can give business the control over core

processes while making a contributor to value creation as well as cost reduction.

CEOs also need to create a roadmap that rationalises and leverages the

investments already made. It is almost impossible to get approval for ‘big bang’

projects, especially as rip-and-replace projects can cause significant business

disruption and put crucial revenue streams at risk. CEOs should instead invest in

smaller projects that target specific business problems - providing the solutions are

proven, affordable and deliver measurable Return on Investment.

1 Sue Bushell (2009), Five Things You Can Do Right Now to Deal With The Financial Crisis, available on

http://www.cio.com.au


The third direction consists of optimisation the human resources. By now,

CEOs should have already rationalized their operations, eliminating any non-

performers. But they should also continue to take excellent care of employees even

during tight economic times, giving them the best possible training and career

development path, as insurance against you leaving the instant market conditions

improve.

That is unlikely to be easy. One of the difficulties many CEOs are likely to

face, if they have not already, is the fact that the easiest way to cut costs is to cut

staff.

That can force them to make some very difficult decisions. Should they cut

junior staff, or keep them on because they are cheap? Should they rigorously stick to

a policy of "last hired, first off," in the name of fairness, or consider which staff and

which service levels are impacted by that staff? The challenge is that oftentimes

redundancies mean they can lose their best, and may struggle to replace them in

better times.

The remarkable thing is that now CEOs are starting to say to people: ‘you

should also be doing a little bit of thinking about preparing for the upturn; so trying

to stay ahead of the game; making sure that you do not discard the key resources

that are likely to be needed in the next three-year plan’.1

Various lucky IT companies, which were struggling to recruit and train the

staff they needed just six months ago, now they have a chance to pick up skills. In

this context, there's an interesting trade off. If they can kill off some of the projects

that can be deferred, can they instead take on some top staff they would not have

been able to get in easier times? It is almost trying to think against the stream. The

trend is pushing in this direction.

The fourth direction consists of recommit to serving the business. The

number CEOs’ one priority is delivering business capability. Whether that's done

efficiently or not is not really important right now.

In hard times CEOs need to put their sole focus into driving business

benefit, and put notions of spending money on making the business more efficient

and effective aside. Now is the time to spend all of time focused on business benefit.

To do so, it is best to rely on a single methodology to explore the business benefit of

every project.

One thing that some organisations in particular tend to do is to overanalyse.

They tend to use multiple methodologies to work out the benefits of projects in the

business. When they have one project being measured on total cost of ownership,

another being measured on return on investment and another on another type of

methodology, then they cannot actually compare and say one project is better than

another one. The last goal should be to focus on that 20 per cent of projects that

make the 80 per cent of business benefit.

For a lot of organisations it is going to be pretty obvious what a lot of the

stuff is that it is either going to be slowed down or axed or put on the backburner or

rescheduled or whatever.

The fifth direction consists of think strategically. Now is the time to shift

the approach away from ‘business-as-usual’. Be willing to consider solutions which

1 A comment of John P. Roberts, a research vice president and distinguished analyst in Gartner CIO

Research, based in Asia/Pacific, in Sue Bushell (2009), Five Things You Can Do Right Now to Deal With

The Financial Crisis, available on http://www.cio.com.au.


might be considered risky in happier times because of their relatively low cost or

unusual procurement process.

In times of crisis, CEOs must continuously scrutinise existing enterprise-

wide capabilities for legacies, apply disciplined consolidations, and develop

different funding and sourcing strategies, moving from the traditional model of

buying and integrating resources into business capabilities to one of buying

managed and shared services.

One should remember that in times of crisis convincing the CFO that it is

alright to spend money to save money can be extremely difficult, but also that the

most successful CEOs are those that work closely with business leaders to identify

those ways can help to cut costs.

If IT budget is only three or five per cent of the total expenses of the

organisation, and IT are being used to try and cut costs to the rest of the

organisation, the leverage factor in IT is far greater. More than ever, in financially

dire times, CIOs should continue to communicate their contributions to business

success. Everyone can see how much IT costs; while very few people can see the

value.

3. INTENSIFYING THE GOVERNANCE ADJUSTMENTS WITHIN

CORPORATIONS

Lately, the competitive advantage has come increasingly from the effective

use of four essential and interrelated governance adjustments within corporations.1

First of all, boards of directors must redefine the role of the CEO. Under

this new role, the CEO's first mission is to achieve a core balance between taking

economic risk (promoting creativity and innovation) and managing economic risk

(within a systemic framework of financial discipline) over a sustained period of

time. In the same time, the CEO’s task is to merge this high performance with high

integrity. That means that in business operation there are set the followings:

accession to the formal rules, implementation of ethical standards that join the

company and its employees, and employee obligation for core values of honesty,

fairness, and reliability, which all are in the interest of the company.

Second, boards and business leaders must introduce new management

development processes for corporate Profit & Loss. The functional leaders, along

their careers, have to put strong emphasis not just on achieving commercial targets

but on developing the experience and skills to do this through balanced risk

management and honourable performance. This is crucial as individuals grow inside

the corporations and face greater various challenges.

Third, boards must completely redesign compensation systems to measure

and reward these redefined foundational CEO and top leadership behaviours.

Fourth, boards should focus on the highest priority topics along these three

dimensions of the redefined CEO role and redesigned compensation metrics -

economic performance, risk management and integrity in the near, middle and

longer term. These risks and opportunities should be core agenda items for the

boards of growing, sustainable companies.

1 Ben Heineman (2009), The Governance Crisis: First, Let’s Redefine the CEO Role, Belfer Center for

Science and International Affairs, Harvard Kennedy School, http://belfercenter.ksg.harvard.edu


In consequence, taking into account the above directions of modification,

the cruel reality is that business organizations must be redesigned by boards, at a

conceptual level, and by business leaders, at both a conceptual and operational

level, in order to bring their companies into the real and sustained value economic

system within a framework of financial discipline, and law and ethics values.

4. CEOS APPROACHES SO AS TO MANAGE INCREASED

COMPLEXITY OF THE ENVIRONMENTS AND FACE

SHRINKING BUDGET RESOURCES

CEOs need to deal with increased complexity of the environments and

manage growing demands, while at the same time facing shrinking budget

resources. Compromising the quality of products and services delivered to the

customers is not an option.

In other words, CEOs need to drive additional economic value from their

investments and projects. To do this, CEOs should consider four approaches.

First, CEOs have to prioritize their investments. CEOs need a portfolio

view of projects and services that is intensely focused on driving the business. This

way, they can ensure their investments will help improve revenue growth, efficiency

and bottom line results.

Secondly, CEOs have to run lean and reduce costs. CEOs can accelerate

best practices across all areas by standardizing functions, processes and shared-

service capabilities, as well as by automating formerly manual tasks. The CEO must

ensure that the time-to-value of a project is close to immediate.

Thirdly, CEOs have to manage enterprise risk. CEOs can minimize risk by

managing their assets, ensuring service continuity and compliance, and achieving

their operational goals.

Fourthly, CEOs have to become truly customer-centric. CEOs who manage

according to the needs of their clients — rather than those of the technology

function—will be prepared to deliver critical services where and when they're

needed.

CEOs that follow this approach will be in position to maximize the value

their companies. They also will be able to respond strategically to the requests for

cost-cutting that typically accompany times of economic turbulence.

For example, in a meeting with two technology executives, a CIO and a

CTO, their CFO had asked them to cut spending on several IT services. The CIO

and CTO were knowledgeable and prepared, and were able to show the CFO how

cutting those services would actually hurt the company's bottom line. They also

were able to suggest how the company could benefit by redirecting resources from

less critical areas. While the total savings would be the same, there would be no

overall negative effect. CIOs are faced with challenges like this every day. Some

will not rise to the challenge. Others will be able to advise the business on how to

best use IT in support of the short-term and long-term business strategy. IT may well

be the light at the end of this economic downturn tunnel.1

1 Brenton Smith (2009), Four Steps to Redefining the Economics of IT, available on

http://www.cio.com.au/


5. THE NEED OF BUILDING A FUTURE FOR SUSTAINABLE

CONSUMPTION

Taking into account the diminishing of the availability of natural resources,

the rising rate of populations, and that global economic health is based on

consumption, it is absolutely necessary fundamental changes.

A flourishing future depends on innovative new products and business

models that achieve transformative efficiency, and create new market opportunities.

This transformation will be significantly driven by companies, in part

through public-private cooperation and partnerships. Tomorrow’s businesses will

meet the future by channelling their creativity to form markets that capture the

emerging opportunities these shifts offer.

Every period of disruptive change brings winners and losers. The formula

for business success during our era of great change will place a premium on

innovation, collaboration and smart investments to shape a globally prosperous and

sustainable future.

To build a future of sustainable consumption, it is absolutely necessary to

take into account five new directions. They are:

values (to become relevant in shaping a better future for society, new

values-based frameworks are needed to align behaviour in more productive

and innovative ways),

investment (to catalyse a prosperous future, business needs to look beyond

short-term pressures and focus on investment for the long term, working to

build understanding among investors of the value at stake in long-term

planning),

collaboration (new forms of collaboration between business partners, along

entire value chains, and with key stakeholder groups will be needed),

innovation (sustainability is an enabler of innovation and should be at the

core of the design of products and services and the development of new

business models and platforms), and

leadership (as business leaders, we choose to lead from the front, because

we see that the cost of inaction to our businesses far outweighs the cost of

action).

It is believed that there is the potential to build new business models that

build lasting prosperity for the many; that make wise use of natural resources; that

internalize social and environmental capital; and that focus on innovation to thrive in

a low-carbon, dematerialized economy driving smarter consumption.

6. REDEFINING OF DEVELOPMENT BUSINESS STRATEGIES

The current economic climate gives the opportunity to reconsider business

strategy and the way of carefully resources management. There is a necessity to

evaluate and confirm business and growth strategies.

Understanding this major necessity, the consulting companies have

identified new business opportunities for their affaires. In this direction, the main

action directions are oriented towards:

understanding the specific value proposition for complex business holdings

and investments;


evaluating business portfolio and investment priorities considering the

current market conditions;

identifying non-core assets for divesting;

developing a short- and long-term program for protecting and growing

value and managing investor interests; and

understanding and address concerns with capital markets valuations.

In this context, the new services of consulting companies include: strategic

finance, evaluation, financial and business modelling, and sell-side services. From

the perspective of strategic finance, the consulting companies’ professionals can

help developing plans to grow and create shareholder value. Their fact- and value-

based analysis provides a perspective for deploying resources to optimize

shareholder value and manage risk. Financial modelling supports the business case

for proposed investments, enhancing the credibility with banks, creditors and equity

markets while giving insights on key cash-flow generation, risk and value drivers.

In terms of evaluation, the consulting companies can support senior

management in making decisions through the independent and objective advice on

mergers and acquisitions, divestitures, restructuring, strategy design and

implementation, financial reporting, litigation and risk management. They can also

help with tax planning and regulatory issues, identifying critical value and risk

drivers and determining linkages that affect performance. In addition, valuation can

help to better align the decision-making, resource allocation, executive

compensation and enterprise performance.

Regarding financial and business modelling, the consulting companies

provide an objective view of critical assumptions and uncertainties so the investors

understand the deal better — from revenue and tax structure strategies, to

investment drivers that create value.

From the sell-side services perception, the consulting companies provide a

set of solutions that can help maximizing value and efficiency, maintaining control

and minimizing disruption in any disposal process. The consulting companies can

work with you from portfolio review to exit readiness and separation to make a

difference in your divestitures. In their portfolio services there are included:

valuation and financial modelling; due diligence and financial statement preparation;

tax planning and structuring; cost and synergy analysis; and operational partition.

7. THE LATEST GLOBAL ECONOMIC CRISIS, AS A CRISIS OF

ETHICAL VALUES

The World Economic Forum from Davos 2010 summit has issued an

opinion poll showing two-thirds of those surveyed believe the current economic

crisis is also a crisis of values.

Almost as many singled out business as the sector that should stress values

more to foster a better world. In a statement from the Forum, it was said that “the

poll results point to a trust deficit regarding values in the business world”. Only

one-quarter of respondents believe that large multinational businesses apply a

values-driven approach to their sectors.


Two-thirds of people around the world think the global economic crisis is

also a crisis of ethical values that calls for more honesty, transparency and respect

for others, according to a World Economic Forum poll.1

A large majority of 67.8 percent said the current global economic crisis

was also a crisis of ethics and values. Only 19 percent of total responses thought

faulty ethics played no role in the current economic crisis. 60.9 percent said

businesses large and small should stress values more, compared to 23 percent for

politics and 16.1 percent for global institutions. Only 12.9 % of the 130,000 people

polled said businesses were primarily accountable to their shareholders. 18.2 % said

clients and customers, 22.9 % named employees and 46 % cited all of them equally.

Asked which values were most important in the global political and economic

system, 39.3 percent said honesty, integrity and transparency, 23.7 percent chose

respecting others, 19.9 percent said considering the impact of actions on others and

17 percent said preserving the environment. While two-thirds of respondents saw an

ethical crisis, only 54.2 percent believed that universal values - a possible basis for a

more moral approach to business - actually exist.

Lots of people believe the economic crisis reveals a crisis of values but they

are less clear about what to do about it. Clearly they are not strong on the

“shareholder value” school of business thinking. And only a bit more than half

believe that universal values - a possible basis for a more ethical approach to

business - actually exist. Such fundamental values as concern for the common good,

but none get into the nuts and bolts of suggesting policies that businesses can

implement to make up for their perceived ethical deficits.

In a ‘Global Public Opinion Poll on Values and Ethics’ conducted by

World Economic Forum, in collaboration with Facebook, The Nielsen Company and

Georgetown University, the majority of respondents (over two-thirds) believe the

global economic crisis is also a crisis of ethics and values. This number is

significantly higher among older participants - 79% of respondents over 30 hold this

opinion. At the country level, Israel (55%) and Turkey (53%) show the lowest level

of affirmative answers2.

8. CONCLUSIONS

In unstable times, a clear perspective of the challenges facing businesses is

more important than ever. Most financial tools and concepts and systems used

nowadays are manmade, and are not absolute, and hence can and must be changed.

This paper tries to emphasis that the business values depending on supply and

demand, marketing, fierce competition, branding, customer satisfaction etc, are all

manmade notions, and are only in the mind, and can be changed, even if not easily.

The current economic system has undergone many improvements to try and

shift the human and environmental interest into focus, e.g. social market economy,

employee motivation, empowerment, mission, public relation, community,

environmental protection etc, but such efforts have not yet transformed into a real

generally applicable tool and are still flexible issues.

1 Tom Heneghan (2010), Global economic crisis also values crisis: Davos poll, available on

http://www.reuters.com 2 Faith and the Global Agenda: Values for the Post-Crisis Economy (2010), World Economic Forum

Geneva, Switzerland

http://blogs.reuters.com/search/journalist.php?edition=us&n=tom.heneghan&


BIBLIOGRAPHY

1. Sue Bushell (2009), Five Things You Can Do Right Now to Deal With The

Financial Crisis, available on http://www.cio.com.au

2. Ben Heineman (2009), The Governance Crisis: First, Let’s Redefine the CEO

Role, Belfer Center for Science and International Affairs, Harvard Kennedy

School, http://belfercenter.ksg.harvard.edu

3. Tom Heneghan (2010), Global economic crisis also values crisis: Davos poll,

available on http://www.reuters.com

4. Brenton Smith (2009), Four Steps to Redefining the Economics of IT, available

on http://www.cio.com.au/

5. *** Faith and the Global Agenda: Values for the Post-Crisis Economy (2010),

World Economic Forum Geneva, Switzerland

http://belfercenter.ksg.harvard.edu/

http://www.cio.com.au/


INFLUENŢA CONDIŢIILOR MACROECONOMICE

ASUPRA STRUCTURII CAPITALURILOR

Conf. univ. dr. Adriana DANIȘ

Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale Braşov

Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”

Rezumat: Decizia de finanţare este influenţată în mod semnificativ de

modul în care mecanismele economice regionale, naţionale şi chiar globale

funcţionează. România este încă marcată de o situaţie economico-socială şi

politică instabilă care îşi pune amprenta asupra rezultatelor financiare ale

întreprinderilor. O analiză a particularităţilor mediului economico-financiar

trebuie să trateze aspecte precum inflaţia, evoluţia cursului de schimb sau

evoluţia ratei dobânzii pe piaţă.

Inflaţia a constituit o problemă pentru economia României de după

anul 1990. Pentru a se dezvolta, o întreprindere are nevoie, în general, de

condiţii economice favorabile, inclusiv de o inflaţie scăzută şi stabilă. Motivul

este cel al planificării activităţilor de finanţare şi de investiţii pe o perioadă mai

mare de timp.

Inflaţia ridicată sau anticiparea unei inflaţii duce la creşterea mai rapidă

a costurilor unei întreprinderi în raport cu câştigurile de productivitate,

determinând întreprinzătorii să fie mult mai reticienţi faţă de riscuri. O

prezentare a evoluţiei ratei inflaţiei în perioada 1990-2011 este prezentată în

tabelul nr.1:

Tabel nr.1 Evoluţia inflaţiei în perioada 1990-2011 Anul 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000

Inflaţia 5,1 170,2 210,4 256,1 136,7 32,3 38,8 154,8 59,1 45,8 45,7

Anul 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011

Inflaţia 34,5 22,5 15,3 11,9 9 6,56 4,84 7,85 5,59 6,09 5,79

Sursa: Institutul Naţional de Statistică http://www.insse.ro

Analizând cifrele din tabelul nr.1 putem constata faptul că România s-a

confruntat cu o inflaţie nu doar ridicată, ci şi extrem de volatilă, atingând 100 -

http://www.insse.ro/


200% în primii ani de tranziţie, ca apoi între 1995 şi 1996 să revină la 35%,

după care să se situeze din nou pe un trend ascendent. Excesiva liberalizare a

preţurilor (din noiembrie 1990 până în luna mai 1997) nu a permis articularea

funcţională a sistemului de preţuri specifică unei economii de piaţă.

Anul 1997 a condus la o nouă explozie a inflaţiei, situându-se la 154,8%

şi menţinându-se destul de ridicată şi în 1998 (59,1%).

Punctul de cotitură în evoluţia României a fost reprezentat de anul 2000,

fiind începutul unei perioade de creştere economică ridicată. Începând din anul

2000 inflaţia a scăzut în fiecare an ajungând în anul 2006 la 6,56%. Procesul de

dezinflaţie a fost susţinut de un ansamblu de factori, în cadrul cărora, un impact

deosebit l-a avut:

relaxarea presiunilor exercitate de preţurile produselor alimentare;

politica monetară prudentă adoptată de BNR;

evoluţia cursului de schimb;

menţinerea la nivel scăzut a deficitului bugetar şi finanţarea neinflaţionistă

a acestuia din surse preponderent externe;

reducerea durabilă a anticipaţiilor inflaţioniste ale agenţilor economici;

Perioada 2007-2010 a fost una în care inflaţia a înregistrat creşteri pe

fondul accentuării crizei financiare şi economice globală. Rata anuală a inflaţiei

s-a înscris pe o traiectorie ascendentă în prima parte a anului 2009 ajungând la

sfârşitul anului 2010 la o valoare de 6,09%.

În aceste perioade de scăderi drastice ca urmare a crizei financiare,

numeroase companii au demonstrat că nu s-au putut adapta la noile condiţii

economice, înregistrând valori ale rentabilităţilor reale negative. În următorul

tabel sunt prezentate ratele de rentabilitate ale câtorva companii cotate la Bursa

de Valori Bucureşti în perioada 2003-2010.

Tabel nr.2 Evoluţia rentabilităţii financiare a companiilor listate la BVB în

perioada 2003-2010

Societatea 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010

ALR 14.08632 13.75357 10.93561 26.16568 27.01992 15.97667 5.456808 10.94958

AMO 3.38564 1.230089 2.551816 -29.3524 9.720964 8.401479 8.583899 0.496186

APC 15.65473 5.684185 10.72447 5.015377 7.238681 3.95625 3.95625 8.400378

ARM 2.890442 1.406685 -13.8856 -69.8776 -23.3671 -6.39084 -37.269 -286.648

ARS 16.46123 15.29829 15.94085 20.12851 15.25108 13.8818 13.51131 14.29614

ART 1.57381 12.51375 4.165502 32.8138 9.784378 -38.9751 -10.7144 -3.69146

ATB 11.45379 10.58691 13.70567 13.46391 13.18012 4.282115 4.923808 4.774755

AZO 16.59749 11.36356 6.455241 -0.39122 16.32665 12.92018 2.364698 20.90132

CMF 10.12067 9.373876 10.82349 12.73795 16.16844 6.761028 1.088227 1.693179

ECT 10.65174 8.186258 13.58461 4.805193 1.275091 -1.74863 -17.8302 -3.16558

EFO 9.021052 5.286602 1.534512 2.639325 5.009053 3.451865 1.481356 0.619829

SRT 11.77564 4.733771 1.499617 0.109748 0.361755 1.43624 -21.6117 -43.5784

STZ 4.613131 2.618436 -13.3654 13.24111 0.293532 0.031086 0.285276 0.009072

VNC 8.144143 11.42844 7.69044 7.881365 7.847633 7.347462 5.895776 3.600249

Sursa: calcule proprii efectuate pe baza datelor oferite de Bursa de Valori

Bucuresti, secţiunea indici şi indicatori www.bvb.ro

http://www.bvb.ro/


După cum putem observa în tabelul de mai sus în perioada 2004-2007,

când inflaţia s-a aflat într-un trend descendent de la 11,9% la 4,84%, multe

companii au înregistrat o rentabilitate financiară satisfăcătoare. Începutul crizei

financiare s-a resimţit şi în performanţele societăţilor analizate, multe dintre

acestea înregistrând valori negative ale indicatorului (ART, care pe tot parcursul

perioadei 2003-2007 a înregistrat valori pozitive ale indicatorului, începând cu

anul 2008 valorile sunt negative -38% în 2008, -10% în 2009 şi -3,6% în 2010;

ECT, care la fel înregistrase o rentabilitate financiară pe toată perioada 2003-

2007, din anul 2008 valoarea indicatorului este negativă, -1,7% în 2008, -17% în

2009 şi -3,1% în 2010).

Inflaţia are un impact major şi asupra ratelor dobânzilor şi implicit

asupra rentabilităţii financiare a întreprinderilor. Este de dorit ca rata

rentabilităţii financiare să fie mai mare decât rata medie a dobânzii pe piaţă

pentru a face mai atractive acţiunile întreprinderii şi pentru creşterea cursului lor

bursier.

Tabel nr.3 Evoluţia ratei medii a dobânzii în perioada 2003-2010

Rata

medie a

dobânzilor

2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010

11,03 11,69 6,29 4,43 4,17 5,78 6,11 6,59

Sursa: Rapoarte anuale BNR www.bnr.ro

Rata dobânzii pe piaţă este un indicator util, atât pentru companie în

estimarea costului datoriilor cât şi pentru investitorii acesteia care vor putea

compara rentabilitatea financiară cu rata dobânzii la depozite.

După cum se poate observa din tabelul 6 şi tabelul 7 puţine companii au

reuşit să depăşească prin rentabilitate financiară rata dobânzii medii pe piaţă.

Printre acestea se află companiile ALR, APC, ARS, ATB, AZO, CMF. Chiar şi

aceste companii au avut o rentabilitate suficientă în perioada 2003 -2007, urmând

ca aceasta să scadă în perioada de dupa începerea crizei financiare.

Un alt indicator macroeconomic cu influenţă directă asupra structurii

financiare a întreprinderii este cursul de schimb al monedei naţionale. În ultimii

ani cursul de schimb al principalelor valute a cunoscut următoarele valori:

Tabel nr.4 Evoluţia cursului de schimb RON/USD şi RON/EUR în perioada

2003-2010

Cursul de

schimb al

pieţei

valutare

2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010

RON/USD 3,32 3,26 2,91 2,80 2,43 2,51 3,04 3,17

RON/EUR 3,75 4,05 3,62 3,52 3,33 3,68 4,23 4,20 Sursa: Rapoarte anuale BNR www.bnr.ro

În perioada analizată 2003-2010, cursul de schimb al pieţei valutare a

fost unul relativ stabil, fără modificări spectaculoase. Totuşi, moneda naţională a

cunoscut o depreciere mai mare începând cu anul 2008 când un euro ajunsese la

3,68 ron iar la sfârşitul anului 2009 la o valoare de 4,23.

http://www.bnr.ro/

http://www.bnr.ro/


Perioada 2005-2007 a fost una de apreciere a leului faţă de cele două

valute menţionate, ceea ce a influenţat întreprinderile cu activitate preponde rent

orientată către export, deoarece încasările în euro sau în dolari nu au mai avut

aceeaşi putere de cumpărare pe piaţa românească, generând pentru acestea

pierderi financiare. În schimb perioadele 2003-2004 şi 2008-2010 au creat

deprecieri ale monedei naţionale, primele companii afectate fiind cele cu

activitate de import-export, acest lucru reflectându-se în politica de finanţare a

acestora şi dimensiunea costului mediu ponderat al capitalului firmei.

BIBLIOGRAFIE:

1. Balakrishnan, S., Fox, I., 1993. Asset Specificity, Firm Heterogeneity and Capital

Structure, Strategic Management Journal, 14, pp. 3-16;

2. Bancel, F., Mittoo, U., 2004. Cross-country determinants of capital structure

choice: A survey of European firms. Financial Management, vol. 33: 103-

132.

3. Barton, S., 1988. An empirical test of stakeholder theory predictions of capital

structure. Financial Management, 18, pp. 36-44;

4. Bradley, M., Jarrell, G., Kim, E., 1984. On the existence of an optimal capital

structure:Theory and evidence. Journal of Finance, 39, pp. 857-878;

5. De Angelo, H., Masulis, R., 1980. Optimal capital structure under corporate and

personal taxation. Journal of Financial Economics, 8, pp. 3-29;

6. Frank, M., Goyal, V., 2003. Testing the pecking order theory of capital structure,

Journal of Financial Economics, 67;

7. Raportul trimestrial asupra inflatiei, BNR, mai 2009;

Web-site-uri:

epp.eurostat.ec.europa.eu,

www.insse.ro

www.bvb.ro

www.cnvm.ro

www.bnr.ro

http://www.insse.ro/

http://www.bvb.ro/

http://www.cnvm.ro/

http://www.bnr.ro/


PROPRIETATEA INTELECTUALĂ – UN DREPT DIN CE ÎN

CE MAI FRECVENT ÎNCĂLCAT

Conf. univ. dr. Emilia PASCU

Conf. univ. dr. Oana Maria MILEA,

Lector univ. dr. Petronela-Sonia NEDEA

Facultatea de Management Turistic și Comercial, București

Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”

Abstract: Materialul evidențiază consecinţele grave ale fenomenului de

contrafacere, ca principală formă de încălcare a dreptului de proprietate

intelectuală. Amploarea acestui fenomen se poate transforma în semnal de alarmă

deosebit de important într-o societate în care flagelul pirateriei este infiltrat în toate

straturile sociale. Încălcarea dreptului de proprietate intelectuală prin contrafacere

se dovedește a fi un flagel ce ne implică, ne influenţează şi cu siguranţă ne priveşte

pe toţi.

Key words: furt intelectual, proprietate intelectuală, contrafacere,

consumator.

1. INTRODUCERE

Dezvoltarea fără precedent a producţiei de bunuri de consum a condus la

orientarea unor grupuri cu scopuri infracționale spre activitatea de contrafacere a

produselor, cu tendinţa amplificării acestei practici datorită fenomenului de

globalizare.

Aceste acţiuni au fost favorizate ca urmare a creşterii cifrei de afaceri la

nivel mondial, pentru diferite grupe de produse.

Protecţia produselor, a proprietăţii intelectuale în general încurajează

investiţiile, stimulează creşterea economică a unei ţări prin faptul că implică atât

crearea de noi locuri de muncă şi noi ramuri de activitate, cât şi îmbunătăţirea

calităţii vieţii.

Proprietatea intelectuală se poate interpreta ca un produs al intelectului,

care constituie proprietatea unui individ sau al unei organizaţii. Ulterior aceştia care

apoi pot să împartă acest drept în mod liber, sau pot să controleze utilizarea acestui

drept în anumite moduri.


Proprietatea intelectuală e o formă de titlu legal care permite posesorului să

controleze utilizarea anumitor intangibile, cum ar fi idei sau expresii. Formele

comune de proprietate intelectuală includ: brevetul de invenție; dreptul de autor;

mărcile înregistrate; secretul industrial. Dreptul de autor protejează forma unei

lucrări expresive originale (literare, artistice sau tehnice). Brevetul de invenție

protejează soluții sau idei originale, iar marca înregistrată protejează modul de

identificare a unui producător sau a altei surse de reputație.

Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (conform denumirii

originale, The World Intellectual Property Organization sau WIPO) este una din

agențiile specializate ale Națiunilor Unite și a fost înființată în 1967 su scopul

declarat de a încuraja activitatea creatoare și promovarea proprietății intelectuale

oriunde în lume. WIPO are în mod curent 183 de state membre, administrează 23 de

tratate internaționale, având sediul mondial în Geneva, Elveția.

În fiecare an, pe 26 aprilie, statele-membre ale Organizației Mondiale a

Proprietății Intelectuale (OMPI) sărbătoresc Ziua Mondială a Proprietății

Intelectuale, subliniind astfel rolul proprietății intelectuale în dezvoltarea economică,

culturală și socială a tuturor statelor lumii. La această dată, în anul 1970, a intrat în

vigoare Convenția Internațională asupra Proprietății Intelectuale.

Schimbările majore care au intervenit după anul 1989 în România, ca parte

a evoluţiei socio-politice şi economice din Europa Centrală şi de Sud-Est, au condus

la îndepărtarea barierelor comerciale, intensificarea schimburilor comerciale şi

liberalizarea traficului de mărfuri. Una dintre cele mai importante probleme cu care

se confruntă societatea din România după 1990 este contrafacerea oricăror produse

sau valori provenind din ţările Orientului Mijlociu sau Îndepărtat1.

2. REGLEMENTĂRI LEGALE PRIVIND CONTRAFACERILE

Pentru a situa mai bine problema contrafacerilor, se impun spre a fi

prezentate unele aspecte legate de acest flagel mondial.

Prejudiciile întegistrate de marile companii, atât la nivel global, cât şi la cel

european, sunt imense, contrafacerile aducând pierderi companiilor europene între

400 şi 800 milioane de euro pe piaţa internă şi două miliarde de euro în afara

graniţelor UE. Potrivit unor date recente, rata anuală de creştere a numărului de

produse contrafăcute confiscate la graniţele ţărilor membre ale UE a ajuns la 300%2.

Fenomenul nociv al contrafacerii este, din păcate, în creştere, afectând

aproape toate domeniile de produse, prejudiciindu-i material şi moral pe titularii

drepturilor de proprietate intelectuală.

În scopul reducerii substanţiale a comerţului internaţional cu mărfuri

contrafăcute şi pirat şi pentru combaterea reţelelor transnaţionale implicate în acest

comerţ sunt necesare măsuri de contracarare la nivel naţional şi internaţional3. Se

poate spune că nu există produs care să nu constituie ţintă a contrafacerilor, în

special dintre cele care se vând cu preţuri ridicate şi sub mărci de prestigiu, motiv

1 Enescu L., Frisch C., Managing Intellectual Property, Fighting against counterfeiting in

Romania, London, Sep 1999 2 www.mpublic.ro 3 Petrescu V, Sârbu R., Export-import commodity expertise, ed. ASE, Bucharest,2004

http://proquest.umi.com/pqdweb?RQT=318&pmid=11294&TS=1208784280&clientId=63820&VInst=PROD&VName=PQD&VType=PQD

http://proquest.umi.com/pqdweb?RQT=572&VType=PQD&VName=PQD&VInst=PROD&pmid=11294&pcid=1053246&SrchMode=3

http://www.mpublic.ro/


pentru care toate ţările lumii şi-au dezvoltat un cadrul instituţional cât şi legislativ

pentru a reduce la minim efectele acestui fenomen1.

Legislaţia din România, defineşte o contrafacere drept fabricarea, folosirea

sau punerea în circulaţie fără drept a obiectului unui brevet de invenţie sau orice

altă încălcare a drepturilor conferite de lege, dacă aceste încălcări au fost săvîrşite

după data publicării cererii de brevet de invenţie2. Pentru prejudiciile cauzate

titularul are dreptul la despăgubiri şi poate solicita instanţei să dispună confiscarea

sau distrugerii produselor contrafăcute, inclusiv a materialelor şi echipamentelor

care au servit nemijlocit la săvârşirea infracţiunii de contrafacere.

Efectele nocive ale produselor contrafăcute asupra unor mărci titulare sunt

nenumărate: parazitarea mărcilor notorii, o degradare a imaginii acestora (când

renumele lor este folosit pe produse de calitate inferioară sau în orice mod pentru

vânzarea propriilor produse). Exploatarea reputaţiei altcuiva este o practică neloială

care se manifestă prin acţiuni ce vizează transferarea imaginii favorabile create de

reputaţia unor mărci asupra propriilor produse sau servicii.

Produsele contrafăcute ajung la consumatori și pot fi: mărfurile, inclusiv

ambalajul acestora, pe care a fost aplicată, fără autorizaţie, o marcă comercială care

este identică cu marca comercială valabil înregistrată pentru acelaşi tip de mărfuri

sau care nu poate fi deosebită prin aspectele sale esenţiale de marca comercială

respectivă şi care, din acest motiv, aduce atingere drepturilor titularului mărcii în

cauză, în conformitate cu dreptul comunitar sau în temeiul dreptului naţional.

Un studiu desfăşurat, evidenţiază următoarele elemente de susţinere a

contrafacerilor3: legislația, nivelul de trai (scăzut), diferența mică dintre un produs

contrafăcut și unul original, ”originalul” din România diferă de cel European.

În ultimii ani, rezultate ale unor studii efectuate de organisme interesate în

studierea fenomenului contrafacerilor relevă o dezvoltare fără precedent a furtului de

proprietate intelectuală (PI) prin contrafacere şi piraterie.

Proprietatea intelectuală reprezintă principala sursă de dezvoltare economică,

socială şi culturală a unui stat şi se compune din proprietatea industrială, pe de o

parte, şi drepturile de autor şi cele conexe, pe de altă parte. în acest context se poate

aprecia că protecţia depturilor de proprietate intelectuală este de o mare importanţă,

esenţa, scopul şi finalitatea acesteia fiind protejarea produsului inteligenţei umane şi

în acelaşi timp garantarea beneficiului consumatorilor de a se folosi de acest

produs4.

La 14 iulie 1967 la Stockholm, prin încheierea convenţiei care instituia

Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (World Intellectual Property

Organization -WIPO), dreptul proprietăţii intelectuale a primit o consacrare

definitivă şi oficială, cuprinzând patru mari domenii (figura 1).

1 Răducanu I, Falsificarea mărfurilor industriale, ed. ASE, Bucharest, 2002 2 Legea nr. 64/11 oct. 1991 privind brevetele de invenţie 3 Pascu E., Armonizarea reglementărilor din România cu cele din U.E. privind produsele

contrafăcute în relație cu protecția consumatorilor, Ed. Universitară, București, 2011. Proprietatea intelectuală este rezultatul intelectului şi reprezintă proprietatea unui individ sau

al unei organizaţii. Ulterior acesta/aceasta pot opta să împartă acest drept în mod liber, sau

pot să controleze utilizarea acestui drept în anumite moduri. 4 Hotărârea nr. 1.424 din 4 decembrie 2003 pentru aprobarea Strategiei naţionale în domeniul

proprietăţii intelectuale (2003-2007)

http://ro.wikipedia.org/wiki/Organiza%C5%A3ia_Mondial%C4%83_a_Propriet%C4%83%C5%A3ii_Intelectuale

http://ro.wikipedia.org/wiki/WIPO


Din punct de vedere al Regulamentului CE 1383/2003 dreptul de

proprietate intelectuală este încălcat de1: mărfuri contrafăcute, mărfuri pirat sau

mărfuri care aduc atingere unui brevet prevăzut de legislaţia naţională a unui statului

membru UE;unui drept de protecţie naţională a soiurilor de plante, în conformitate

cu dreptul naţional sau de protecţie comunitară; denumirilor de origine sau

indicaţiilor geografice prevăzute de dreptul naţional sau unui certificat suplimentar

de protecţie.

Figura 1. Elemente componente ale DPI Sursa: Pascu E., Armonizarea reglementărilor din România cu cele din UE privind contrafacerea

mărfurilor în relație cu protecția consumatorilor, ed. Universitară, București, 2011

3. EFECTELE FENOMENULUI CONTRAFACERILOR

Din punct de vedere economic, contrafacerea produselor, sau „crima

secolului 21”, cum a fost denumit acest fenomen, are consecinţe grave pentru

titularii drepturilor de proprietate intelecutală cât şi pentru statele afectate, având în

vedere pierderile financiare pe care acestea le înregistrează, contrafacerile

reprezentând o conexiune cu criminalitatea transfrontalieră2. Din acest motiv

punerea pe piaţă a mărfurilor contrafăcute şi pirat, ca de alfel a tuturor bunurilor

*Drepturile conexe dreptului de autor sunt considerate interpretările sau execuţiile artiştilor

interpreţi sau executanţi, înregistrările sonore sau fonogramele producătorilor de astfel de

înregistrări sau fonograme, emisiunile organismelor de radio şi televiziune 1 Regulamentul (EU) nr.1383/ 2003, art 2 2 Viefhues, M., Linklaters Oppenhoff & Rädler, Counterfeiting and Organized Crime,

International Trademark Association, Special Report of Counterfeiting, September 2004


care încalcă un drept de proprietate intelectuală, provoacă daune considerabile

producătorilor, comercianţilor şi titularilor de drepturi care respectă legea1.

Cu toate aceste reglementări, numărul produselor contrafăcute care sunt

depistate este în continuă creştere.

Din punct de vedere social acestea afectează buna funcţionare a societăţii şi

în anumite cazuri pun în pericol sănătatea şi siguranţa consumatorilor, dacă amintim

faptul că medicamentele contrafăcute reprezintă 7% din cifra de afaceri a industriei

farmaceutice mondiale. Îngrijorătoare este creşterea contrafacerilor depistate în

domeniul produselor medicale şi de îngrijire personală care sunt un atentat la

sănătatea şi securitatea consumatorilor.

Un medicament contrafăcut, destinat tratării problemelor de sănătate a

pacienţilor conţine substanţe străine de reţeta originală, care înlocuiesc substanţele

active ale acestuia. În acest mod nu pune în pericol direct şi imediat siguranţa

pacientului însă pe durate lungi determină costuri suplimentare şi riscuri crescânde.

Respectând specificaţiile se obţin produse de calitate cu multiple efecte

benefice, pentru mai multe segmente (figura 2).

Efectele dăunătoare ale comerţului cu produse contrafăcute sunt foarte bine

cunoscute, iar cei care produc sau comercializează astfel de produse aduc atingere

unor drepturi protejate şi pun în pericol grav sănătatea şi siguranţa consumatorilor şi,

de asemenea înşeală şi în anumite cazuri pun în pericol sănătatea şi siguranţa

consumatorilor.

Figura 2. Efectele benefice ale produselor de calitate

Sursa: Pascu E., Armonizarea reglementărilor din România cu cele din UE privind contrafacerea

mărfurilor în relație cu protecția consumatorilor, ed. Universitară, București, 2011

1 Regulamentul Consiliului (CE) Nr.1383/2003-12-03, acţiunile de control vamal îndreptate

împotriva mărfurilor suspectate a aduce atingere unor drepturi de proprietate intelectuală şi

măsurile care trebuie luate împotriva mărfurilor care au încălcat aceste drepturi


Datorită profiturilor ridicate obţinute pe seama unor cheltuieli infime,

produsele contrafăcute sunt o ameninţare serioasă la adresa industiilor naţionale şi a

siguranţei consumatorilor prin produsele de consum: aparate electrocasnice,

electronice, jucării, textile, încălţăminte, parfumerie/cosmetice, eradicarea acestui

fenomen fiind o preocupare internaţională.

Astfel de la an la an cantitatea de produse contrafăcute care sunt confiscate

este în creştere alarmantă. În Uniunea Europeană în 2006 erau confiscate 103

milioane de produse contrafăcute şi piratate, reprezentând o creştere de peste 12%

faţă de 2005 şi de 1000% în raport cu 1998, estimările privind comerţul cu produse

contrafăcute indicând o cifră a afacerilor anuale de 500 miliarde de euro. Estimările

arată că în 2007 comerţul cu produse contrafăcute reprezenta un procent de cca.10%

din volumul comerţului mondial, faţă de cca. 5% în 2000. În anul 2009 în vămile

comunitare au fost interceptate peste 250 milioane de produse contrafăcute,

implicând 35.935 de cazuri. Aceste cifre sunt absolut îngrijorătoare dacă le

comparăm cu cele care erau înregistrate în anul 2007 când au fost confiscate 75

milioane de articole, implicând 26.000 cazuri.

Conform datelor statistice emise de Parchetul de pe langa Inalta Curte de

Casatie si Justitie, in anul 2013 au fost inregistrate in total 9774 de infractiuni la

regimul drepturilor de proprietate intelectuala, dintre care 6289 sunt infractiuni

privind dreptul de autor, iar 3036 sunt infractiuni privind marcile si desenele

industriale.

4. PREMISELE CONTRAFACERILOR

Contrafacerea produselor continuă să fie favorizată de o serie de factori între

care:

dorinţa şi posibilitatea obţinerii de câştiguri ilicite;

dificultăţi tehnice în identificarea şi stabilirea rapidă a modalităţii şi

gradului de falsificare;

uşurinţa realizării falsurilor din punct de vedere tehnic, datorită evoluţiei

tehnologiei, diversificării resurselor materiale şi sistemelor moderne de

ambalare;

externalizarea producţiei unor mărfuri din ţările de origine ale unor mari

companii în alte ţări, unde forţa de muncă este mult mai ieftină;

producătorii din aceste ţări comercializând o parte din produsele realizate

sub propria lor marcă;

diferenţe foarte mari între cererea mare şi oferta scăzută pentru anumite

produse;

insuficienţă privind normativele tehnice şi tehnologice, în reglementările

privind calitatea produselor, care facilitează acoperirea falsurilor;

organizare defectuoasă, activitate ineficientă şi lipsă de control în diferite

compartimente de muncă, atât în sfera producţiei cât şi în sfera circulaţiei

mărfurilor.

Acţiunea acestor factori diferă în funcţie de specificul produselor

contrafăcute, de modalităţile şi de etapa circulaţiei lor tehnico-economice în care are

loc falsificarea.


Pentru înlăturarea acţiunii ultimilor doi factori se impune necesitatea

implementării sistemului calităţii, conform prevederilor din standardele ISO seria

9000/2000.

În urma diferitelor modalităţi de studiere a fenomenului contrafacerilor a

rezultat următoarea clasificare a consumatorilor care achiziţionează produse

contrafăcute, cu sau fără ştiinţă:

cumpărători care nu pot face distincţie între produsele contrafăcutete şi cele

originale;

cumpărători care achiziţionează cu bună ştiinţă produse contrafăcute, atraşi

de „chilipirul” preţurilor scăzute;

cumpărători care recunosc falsurile şi contrafacerile şi cu toate acestea le

achiziţionează datorită modului reuşit în care au fost realizate şi dorinţei de

a avea produse „de marcă”;

turişti care achiziţionează produse specifice zonelor geografice în care se

găsesc, datorită timpului redus de care dispun şi atraşi fiind de costurile

reduse, fără să realizeze că acestea sunt contrafăcute;

cumpărători care achiziţionează în grabă produsele necesare, fiind tentaţi de

anumite mărci cu care nu sunt obişnuiţi şi de ambalajele realizate prin

tehnici moderne, care îi determină să decidă rapid achiziţionarea,

constatând falsul cu întârziere.

Deoarece consumatorii sunt primii beneficiari ai produselor de calitate

inferioară şi uneori dăunătoare, produsele contrafăcute trebuie evitate atunci când

este posibil sau când se cunoaşte sursa lor.

5. CONCLUZII

Ţinând cont de cele enunţate este limpede că fenomenul contrafacerilor

căştigă teren cu repeziciune şi singura modalitate de a stopa evoluţia crescândă este

o puternică conştientizare atât a producătorilr cât şi a consumatorilor în egală

măsură.

Prejudiciile aduse de fenomenul contrafacerilor de mărfuri: firmelor care

produc mărfurile originale şi deţin drepturile asupra mărcilor, statului prin

evaziunile fiscale şi consumatorilor care le achiziţionează, cărora pe lângă faptul că

nu le satisfac necesităţile le pot pune în pericol sănătatea şi securitatea, au

determinat crearea unor organisme care să pună în funcţiune un sistem de combatere

a contrafacerilor.

De aceea, prima măsură de protecţie constă într-o nouă atitudine a

producătorilor faţă de ambalaje, luând în considerare, în afară de funcţia acestora de

protecţie a mărfurilor şi de promovare a vânzărilor şi pe aceea de protejare a

autenticităţii mărfurilor, în special a celor de marcă.

Producătorii de ambalaje încearcă să prevină contrafacerile şi să protejeze

produsele originale, folosind diferite soluţii:

cerneală specială (de răzuit însoţită de un cod invizibil, cerneală

termosensibilă care îşi schimbă culoarea când depăşeşte o anumită valoare

stabilită utilizată pentru respectarea lanţului frigorific, cerneală UV, etc)

tehnici noi de imprimare utilizând holograme;

biotehnologii (sistem bazat pe un biopolimer inserat în etichetă, un creion

mobil şi un cititor mobil pentru identificarea produselor);


sisteme de etichetare RFID.

Astfel în calitate de consumatori este bine să acordăm o mai mare atenţie

produselor pe care le achiziţionăm, locului de unde le achiziţionăm şi nu în ultimul

rând siguranţei personale ştiind că o marcă certifică calitatea produsului,

conformitatea faţă de anumite cerinţe reglementate, cât şi a reţelelor de distribuţie.

Prin urmare data viitoare cand ne aflăm la cumpărături este bine să analizăm

cu atenţie, când ne este oferit un ceas Rolex , o pereche de blue jeans Wrangler

sau un trening Adidas (posibil contrafăcute) pentru a nu contribui la încălcarea

legii, sporirea veniturilor ilegale ale falsificatorilor şi diminuarea veniturilor proprii

achiziţionând ceva ce nu ne dorim.

BIBLIOGRAFIE

1. Dima D., Pamfilie R., Merceologia şi expertiza mărfurilor alimentare de export-

import, ed. ASE, București, 2004.

2. Enescu L., Frisch C., Managing Intellectual Property, Fighting against

counterfeiting in Romania, London, 1999.

3. Pascu E., Armonizarea reglementărilor din România cu cele din U.E. privind

produsele contrafăcute în relație cu protecția consumatorilor, Ed.

Universitară, București, 2011.

4. Petrescu V, Sârbu R., Export-import commodity expertise, ed. ASE, București,

2004.

5. Răducanu I, Falsificarea mărfurilor industriale, ed. ASE, București, 2002.

6. Viefhues, M., Linklaters Oppenhoff & Rädler, Counterfeiting and Organized

Crime, International Trademark Association, Special Report of

Counterfeiting, 2004.

7. *** Legea nr. 64/11 (1991) privind brevetele de invenţie.

8. *** Regulamentul Consiliului (CE) Nr.1383, (2003), acţiunile de control vamal

îndreptate împotriva mărfurilor suspectate a aduce atingere unor drepturi

de proprietate intelectuală şi măsurile care trebuie luate împotriva

mărfurilor care au încălcat aceste drepturi.

9. *** Hotărârea nr. 1.424 din 4 decembrie 2003 pentru aprobarea Strategiei

naţionale în domeniul proprietăţii intelectuale (2003-2007).

10. *** www.mpublic.ro

http://proquest.umi.com/pqdweb?RQT=318&pmid=11294&TS=1208784280&clientId=63820&VInst=PROD&VName=PQD&VType=PQD

http://www.mpublic.ro/


ERORI CARE POT FI EVITATE ÎN ETAPA

DESFĂŞURĂRII NEGOCIERILOR COMERCIALE

INTERNAŢIONALE

Conf. univ. dr. Ioan STATE



Rezumat: Practica demonstrează faptul că, adesea, negocierile pot fi

tulburate; efectele rezultative se dovedesc de cele mai multe ori departe de cele

scontate, având consecinţe, dacă nu dezastruoase, cel puţin neproductive. Cauza se

regăseşte în lipsa de cultură practică şi teoretică din domeniul negocierilor

comerciale internaţionale. Autorul a identificat - din literatură precum şi din

propria practică a negocierilor - şi organizat structural în anterioare (49,50)

lucrări, 20 erori în etapa de prenegociere, respectiv 21 erori particulare etapei de

postnegociere, reproduse succint în anexe. Lucrarea prezentă se focalizează asupra

celei mai importante etape, cea a negocierii propriu-zise, relevându-se 39 de

posibile erori, sistematizate după comportamentul în negociere, elemente ale

mixului de marketing şi instrumente manageriale. Autorul apreciază că, uneori,

esenţa disciplinei poate fi însuşită prin aplecarea asupra evitării erorilor generate.

Cuvinte cheie: erori, comportament, negociere comercială, management

A. COMPORTAMENT ÎN NEGOCIERE

1 Încălcarea normelor de etică comercială

Atitudinea echipei de negociere în ansamblu şi a membrilor componenţi ai

acesteia depinde de modul de: instruire a echipei, pregătirea individuală, cultivarea

spiritului de echipă, experienţă, cunoaşterea temei şi raportul faţă de parteneri.

Trebuie subliniat faptul că interesele colective ale firmei trebuie să aibă

prioritate faţă de interesele personale ale membrilor echipei, ceea ce presupune

cinste şi devotament, ataşament. Totodată se cere respect faţă de partener, cu

menţinerea unei atitudini demne.


2 Adoptarea tacticii negocierii "deschise"

O astfel de tactică este, fără îndoială, dorită de ambele părţi, chiar dacă

motivele pot fi uneori antagoniste. În aparenţă, a asemenea tactică sugerează şi

facilitează încheierea tranzacţiilor cu sinceritate şi cooperare. Practic, părţile sunt

"dezarmate", ceea ce nu înlesneşte posibilitatea aducerii de noi argumente, adaptarea

la situaţiile specifice mediului sau la interesele actuale şi de perspectivă ale firmelor.

Negocierea comercială presupune dezbateri, argumentări pe fondul unor informaţii

confidenţiale sau necuprinse în mandatul iniţial şi pentru a căror accesare se impun

demersuri de durată mai mică sau mai mare. Nu este recomandabilă o astfel de

poziţie care, dincolo de prelungirea timpului de negociere, poate bloca negocierile.

SINTEZA

B1 PRODUS

B2 PREŢ

B3 PROMOVARE

B4 PLASAMENT

B ELEMENTE

ALE MIXULUI DE MARKETING

C INSTRUMENTE MANAGERIALE

A COMPORTAMENT ÎN NEGOCIERE

Fig. 1 Structura erorilor posibile pe parcursul negocierilor popriu-zise

3 Subevaluarea partenerului

În jocul negocierilor se pot utiliza tactici şi tehnici din cele mai diverse, de

cele mai multe ori personalizate. Din aceste motive personajele aflate în scena

negocierilor se mai numesc şi actori. În instrumentarul lor întâlnim deghizări,

simulări, acţiuni teatrale, care vor să ascundă poziţia dorită dar şi informaţiile pe

care le deţin.

4 Inflexibilităţi în acordarea concesiilor

O atitudine rigidă, inflexibilă, conduce în mod cert la încordarea

negocierilor, la încărcarea atmosferei de lucru, la adâncirea asperităţilor. Lipsa

spiritului de cooperare poate fi vizibilă chiar de începutul. negocierilor şi poate

genera antipatii ireversibile. Concesia dovedeşte spirit de colaborare şi respect

reciproc.

Flexibilitatea presupune concesii reciproce.


5 Graba mare, precipitarea în negociere

Graba mare, precipitarea, pripeala în negocieri aduce dezavantaje legate de

slaba cunoaştere a partenerului şi comportamentului său, de lipsa de documentare,

de prelucrarea slabă a informaţiilor obţinute şi lipsa de comunicare. Graba constituie

o greşeală care adesea poate fi dezastruoasă.

6 Amânarea continuă, tergiversarea negocierilor

Greşeala aceasta poate duce la rezultate similare celei enunţate anterior, deşi

noţiunile sunt diferite, chiar opuse. Motivele amânării luării deciziilor, a

tergiversărilor răspunsurilor şi comentariilor pe tema dată sunt diverse: de la

structura psihică, la atitudine comportamentală sau din sincera dorinţă de a examina

cu rigurozitate documentaţia. Examinarea situaţiilor, concrete şi nou apărute, este

necesară şi utilă în evitarea greşelilor şi obţinerea de avantaje; exagerarea

tergiversărilor poate aduce importante prejudicii.

7 Încetarea subită a tratativelor

În timpul tratativelor pot apare necesităţi care cer întreruperea acestora în

condiţii de înţelegere reciprocă. Problemele se reiau prin încercări de soluţionare a

celor rămase deschise, prin reiterarea argumentelor, în spirit de înţelegere, cooperare

şi respect reciproc. Pot apare situaţii imprevizibile care presupun suspendarea

precipitată, subită. Reluarea tratativelor trebuie făcută cu diplomaţie şi în cel mai

scurt timp.

A COMPORTAMENT ÎN NEGOCIERE

1 Încălcarea normelor de etică comercială

2 Adoptarea tacticii negocierii "deschise"

3 Subevaluarea partenerului

4 Inflexibilităţi în acordarea concesiilor

5 Graba mare, precipitarea în negociere

6 Amânarea continuă, tergiversarea negocierilor

7 Încetarea subită a tratativelor

8 Subaprecierea fazei de după licitaţie

9 Atitudinea de supraapreciere a parametrilor

tehnici şi a preţului

10 Includerea de condiţionări la intrarea în vigoare

a contractului, respectiv condiţionări suspensive

Fig. 2 Erori ale negocierilor propriu-zise generate de comportamentul în

negociere

8 Subaprecierea fazei de după licitaţie

După desfacerea plicurilor, câştigătorul riscă să nu i se adjudece licitaţia în

faza negocierilor deschise dacă nu duce o activitate intensă în etapa postlicitaţie. Cu

acest prilej se rafinează parametrii (performanţele şi caracteristicile) produselor şi se

explicitează preţul negociat, condiţionându-se. Asistăm la o competiţie deschisă,

prin care se fac eforturi pentru câştigarea pieţei chiar prin mijloace (ex. dumping)

neonorante, oneroase.


9 Atitudinea de supraapreciere a parametrilor tehnici şi a preţului

De regulă, o negociere începe în baza unei oferte. La o primă lectură,

primitorul va face remarci calitative în raport cu produse sau servicii similare de pe

piaţă. O abatere mare faţă de nivelul tehnic mondial creează, de la bun început, a

atitudine de respingere, de suspiciune faţă de credibilitatea, onestitatea partenerului,

dar şi de posibilităţile tehnice şi tehnologice.

Este recomandabil a se înscrie în documentele negocierii parametri tehnici

(performanţe şi caracteristici) reali, consemnându-se, spre convingere, inclusiv

rapoarte de expertiză sau buletine de laborator; emitentul acestora este de regulă un

institut de cercetare. Practica europeană ilustrează cum că, faţă de ofertă, preţurile

pot fi negociate cu până la 10-15 % sub ofertă, în condiţii negociabile determinate,

funcţie de cantitate, plasament, publicitate etc. O solicitare de reducere mai mare de

20 % faţă de catalog sau ofertă, poate duce la plecarea de la masa negocierilor a

partenerului, la întreruperea definitivă a raporturilor comerciale. Această limită

poate fi mai mare pe măsură ce ne depărtăm de ţările europene, uneori în apropierea

a 50% în ţările orientale.

10 Includerea de condiţionări la intrarea în vigoare a contractului,

respectiv condiţionări suspensive

Lansarea în fabricaţie, în procesul de producţie, cum este şi firesc, numai

după ce contractul are valabilitate deplină. De regulă, puterea juridică, respectiv

intrarea în vigoare a contractului are loc odată cu semnarea acestuia sau la un termen

precizat (ex. 30 zile) de la data semnării.

Contractul poate conţine clauze legate de comportamentul furnizorilor, de

achiziţia unor materii prime, subansambluri, dispozitive, aparate de măsură şi

control (AMC) sau utilaje specifice. De asemenea, pot exista situaţii care presupun

aşteptarea rezultatelor legate de produsele sau proiecte noi, în vederea omologărilor

în special, ceea ce înseamnă emiterea de buletine de analiză de laborator. Întârzierea

este explicabilă dacă avem în vedere miza noilor produse, inovative, dar şi riscurile

posibile. Asemenea atitudini suspensive pot descărca de putere juridică contractul,

care, astfel, devine inoperaţional. Trebuie evitate excesele unor asemenea

condiţionări; ele pot motiva atitudinea partenerului de a se retrage din afaceri.

B ELEMENTE ALE MIXULUI DE MARKETING

B1 PRODUS

1 Supraestimarea propriilor resurse în realizarea de produse

performante

Înainte de a se angaja la contractarea de produse având performanţe

superioare celor înscrise în mandatul de negociere se este imperios necesară

consultarea cu departamentul de cercetare-dezvoltare sau producţie, după caz. Astfel

se poate cunoaşte, cu grad ridicat de încredere, măsura în care există experienţă,

condiţii tehnologice corespunzătoare realizării produselor noi, măsura în care se

poate realiza la termen şi la calitatea convenită.

Un risc mare survine din încrederea exagerată în furnizori, în capacitatea

acestora de a răspunde cerinţelor şi exigenţelor viitorului produs.


O supraevaluare a propriilor posibilităţi de realizare a unor produse înalt

performante de către echipa de negociere poate compromite nu numai contractul în

cauză ci şi imaginea firmei, cu efecte materiale şi morale din cele mai defavorabile,

pe termen mediu şi lung.

2 Nevalorificarea utilajelor indigene la finalizarea investiţiilor

În contractele aferente investițiilor unor ample obiective, pentru finalizarea

acestora se apelează la utilaje de construcții (buldozere, automobile etc.) sau de

producție (mașini unelte și utilaje tehnologice de diverse clase şi în cantităţi

importante). În special, în situația în care investiția se face prin creditare, este

recomandabil ca acestea să fie de sorginte indigenă, în măsura în care satisfac

utilităților. Pe parcursul negocierilor urmează a se insista asupra performanțelor

(parametri tehnici și calitativi) și accesibilității utilajelor în cauză.

Asistăm la o convergenţă a in tereselorfirmelor indigene.

Opțiunea partenerului de a se utiliza utilaje străine în locul celor indigene nu

se justifică. Desigur, este îndreptățită achiziționarea unor utilaje de pe alte piețe

atunci când acestea nu se fabrică în țară.

3 Acceptarea utilajelor străine în cadrul lucrărilorde antrepriză din

străinătate

Cel mai adesea, există unele prejudecăți ale partenerului asupra imaginii

performanțelor utilajelor indigene. Beneficiarul poate impune antreprenorului

sursele de dotare a şantierului cu maşinile şi utilajele necesare. Se recomandă

limitarea interesului acestuia la mașini și utilaje (din terțe țări) de strictă specializare

și randamente ridicate.

Misiunea propriului negociator constă în a demonstra fezabilitatea utilajelor

indigene.

4 Discrepanțe în nivelul de prelucrare a produselor

Economia de astăzi poate fi greu imaginată fară specializare şi mai ales cooperare.

Contracte echitabile pot fi rodul unor organizaţii care dispun de forţă de muncă şi de tehnologii

similare sau apropiate; se asigură o similitudine a tipodimensiunilor, subansamblurilor,

sortimentelor şi pieselor pe care să le producă fiecare parte, în condiții de eficiență

economică.

Din aceste considerente este recomandabil a se evita contracte în care

obiectivul specializării să fie produsele având grade extreme de prelucrare

(superior/inferior). Desigur, pe termen scurt se pot admite condiții pentru antrenarea

industriei mai slab dezvoltate prin diverse formule: realizarea de fabrici de montaj

cu grad diferit de integrarea(CKD, SKD), programe de instruire a personalului etc.

5 Neacceptarea unui termen alternativ de garanţie asupra instalaţiilor

sau la utilajelor livrate

În cazul lucrărilor de construcţii civile sau industriale de mare amploare

(precum centrale nucleare, instalaţii de irigaţii etc.), a produselor complexe, este

recomandabil a se garanta condiţionat două termene: pe de o parte un termen de

livrare a utilajelor şi, pe de altî parte, un al doilea termen de garanţie, pentru

depozitarea utilajelor şi instalaţiilor livrate care să curgă de la data terminării


livrărilor. În felul acesta se evită consecinţele măsurilor de conservare asupra

calităţii instalaţiilor. Un autoturism Toyota Auris poate fi în garanţie 160000 km

parcurşi, dar nu mai mult de cinci ani. Depăşirea celui de-al doilea termen îl

exonerează de răspundere pe furnizor de îndatoririle ce îi revin în perioada pentru

care s-a angajat drept garanţie.

6 Cedarea necondiționată a activității de service importatorului

Funcție de complexitatea și valoarea produselor, activitatea de service poate

fi făcută de furnizor sau încredințată importatorului, situație convenabilă acestuia din

urmă.

Admițând că importatorul are acces la piesele de schimb și diversele

materiale de întreținere sau consumabile, că dispune de personal calificat, există

situații în care se atribuie produselor defecțiuni inexistente, pentru care sunt

solicitate piese de schimb suplimentare. Acestea pot fi valorificate ca atare sau pe

alte produse, aparținând altui producător.

S-a acuzat în repetate rânduri defectarea demaroarelor la tractoare. Un

producător străin de tractoare și-a trimis specialiștii pentru expertiză și depanare; a

constatat defecțiuni generate de condițiile de neîncadrare în clauzele de garanție sau

produse în funcțiune. S-a făcut devizul cheltuielilor cu depanarea; procedura de

intervenție și valoarea facturii transmisă spre onorare a descurajat importatorul în

repetarea acțiunii sale. Producătorul român a identificat abuzuri asupra produselor

sale și a luat măsuri în consecință.

Dincolo de cheltuieli nejustificate, imaginea furnizorului este afectată ceea

ce poate aduce prejudicii exportului.

Din aceeste motive este recomandabil a se analiza cu atenție cedarea

activității de service, chiar dacă aceasta se face gradual.

B2 PREŢ

1 Acceptarea provizoratului preţurilor

În situaţia în care într-un contract preţul este convenit sub titlu provizoriu

este puţin probabil că producătorul lansează în producţie comanda. Riscurile

condiţionărilor suspensive sunt vădite.

Provizoratele sunt utile exclusiv drept referinţe pentru tratative viitoare

2 Neracordarea preţurilor de export la dimensiunile temporale ale

pieţei

La contractele de lungă durată, cum sunt cele legate de investiţii în

domeniul autostrăzilor, centralelor electrice, autostrăzi etc., nivelul preţurilor se

acordează mutaţiilor de pe piaţă prin formule de rectificare.

Există relaţii care protejează variaţiile cursurilor valutare, dar şi relaţii care

actualizează la piaţă modificarea nivelul salariilor, preţul materiilor prime, energiei,

combustibililor.

3 Amânarea sau neplata avansului contractual

Există situații în care plata avansului se face imediat de la semnarea

contractului. În contractele standard ca și în cele subvenționete prin fonduri


europene, drept garanție în implementarea contractelor și instrument în ameliorarea

presiunilor financiare în etapa de început, 10-20% se plătește prin eforturi proprii,

restul fiind achitat ulterior de creditor, conform contractelor.

4 Neconvenirea decontării cahs a unor activitaţi

Se strecoară adesea în contracte condiţia decontării unor activităţi, relativ

operative, cum sunt cele ale transportatorilor şi asistenţa tehnică sau economică prin

credite. Plata cu bani gheaţă de către beneficiar, pe măsura efectuării cheltuielilor

similare celor menţionate, a devenit o uzanţă internaţională.

5 Apelarea excesivă la credite externe

Utilitatea creditelor financiare străine este definitorie pentru dezvoltarea

economică. Investițiile industriale și agrare, în suprastructură și tehnologia

informației sunt definitorii pentru progresul economico-social. Valoarea creditelor

trebuie limitată la dimensiuni care nu îngreunează rambursarea acestora, nu

afectează grav nivelul de trai. Practica ilustrează că ratele anuale, inclusiv dobânzile

aferente, trebuie să fie sub 15-20% din valoarea exporturilor estimate.

6 Creditarea de către furnizor a unor importuri destinate proiectelor

externe

La construirea obiectivelor complexe în străinatate sunt necesare utilaje și

agregate (pentru realizarea și utilarea construcției). Este preferabil ca furnizorul să

ofere sub formă de credite echipamentele necesare, în măsura în care dispune de

acestea.

În situația în care echipamentele nu se află în nomenclatorul de produse

indigen, este recomandabil ca achiziționarea acestora de pe terțe țări să se facă de

către beneficiar, prin proprii contracte și aport financiar direct.

7 Lipsa armonizării clauzelor contractului de comision cu cel de

vânzare-cumpărare la export

Pentru început, părţile trebuie să semneze Contractul de comision. Acesta

prevede executarea operaţiunilor de către comisionar pe contul comitentului, care în

fapt impune condiţiile de vânzare. Comisionarul nu poate vinde o altă marfă şi nici

în alte condiţii decât cele convenite.

Aşadar, contractul de export trebuie semnat numai după convenirea şi

angajarea celui intern, de comision, situţie ce semnifică armonizarea clauzelor

contractuale.

8 Convenirea plăţii prin incaso documentar

Plata mărfurilor exportate nu este garantată suficient prin incaso

documentar. Se recomandă garantarea prin scrisori bancare. Se poate expedia marfa

le adresa unei bănci care o cedeaza importatorului (vinculaţie) după plata acesteia.

Această formulă de plată este practicată între partenerii tradiţionali, care au stabilite

relaţii de durată şi de încredere.



B1 PRODUS

1 Supraestimarea propriilor resurse în realizarea

de produse performante

2 Nevalorificarea utilajelor indigene la finalizarea investiţiilor

3 Acceptarea utilajelor străine în cadrul lucrărilor

de antrepriză din străinătate

4 Discrepanțe în nivelul de prelucrare a produselor

5 Neacceptarea unui termen alternativ de garanţie asupra

instalaţiilor sau la utilajelor complexe livrate

6 Cedarea necondiționată a activității de service către importator

B2 PREŢ

1 Acceptarea provizoratului preţurilor

2 Neracordarea preţurilor de export la dimensiunile

temporale ale pieţei

3 Amânarea sau neplata avansului contractual

4 Neconvenirea decontării cahs a unor activitaţi

5 Apelarea excesivă la credite externe

6 Creditarea de către furnizor a unor importuri destinate

proiectelor externe

7 Lipsa armonizării clauzelor contractului de comision

cu cel de vânzare-cumpărare la export

8 Convenirea plăţii prin incaso documentar

9 Neconsemnarea contractuală a formulelor de plată

10 Acceeptarea de acreditive discutabile

a) la o bancă de slabă reputaţie

b) deschideri întârziate

c) revocabile

d) acreditiv irevocabil însă neconfirmat

B3 PROMOVARE

1 Neglijarea valorii prezentării produselor (ambalaj, marcă)

B4 PLASAMENT

1 Lipsa delegatului exportatorului la recepţia mărfii

2 Eschivarea asigurării mărfii

3 Constrângerea termenului de livrare

Fig.3 Erori ale negocierilor propriu-zise generate de componente ale mixului de

marketing

9 Neconsemnarea contractuală a formulelor de plată

a) renunţarea la scrisorile de garanţie bancară pentru stingerea unor

importante obligaţiuni: participarea la licitaţii, garantarea rambursării creditului,

restituirea avansurilor, plata pe calea incaso-ului documentar etc.

b) propunerea partenerului de a nu se avaliza cambia trebuie tratată cu

suspiciune, ea sugerând insovabilitatea acestuia. Trebuie cunoscut şi analizat mediul

de piaţă internaţional. Garantarea plăţii trebuie făcută de de o bancă, terţă parte, care

se angajază a plăti la scadenţă în situaţia în care trasul va refuza sau va fi în

imposibilitate de plată.


10 Acceptarea de acreditive discutabile

a) la o bancă de slabă reputaţie

Este recomandabil a se negocia convenirea domicilierii acreditivului la o

bancă cu prestigiu internaţional. Este cunoscută aspiraţia oricăreia dintre părţi de a

apela la o bancă indigenă.

b) deschideri întârziate

Este imperios necesar a se acorda penalizări aspre. Se recomandă, totodată,

inclusiv sancţiuni progresive pentru fiecare zi de întârziere, până la deschiderea

acreditivului, întrucât altfel asistăm la blocarea livrării mărfii. Această din urmă

sancţiune este determinantă pentru asigurarea de produse de înaltă tehnicitate, ce

presupune aprovizionări de materii prime şi materiale, punerea la punct a

tehnologiilor, cooperări etc.

c) revocabile

Un asemenea acreditiv este încă uzual atunci când există tradiţie comercială

şi încredere reciprocă, deşi unele state (SUA) au renunţat la această procedură nu

este altceva decât o promisiune de plată care poate fi oricând retractată.

d) acreditiv irevocabil însă neconfirmat

Numai confirmarea de către banca emitentă conferă putere acreditivului

irevocabil.

B3 PROMOVARE

1 Neglijarea valorii prezentării produselor (ambalaj, marcă)

Ambalajul este destinat a proteja marfa şi, implicit, a evita cheltuielile de

transport şi manipulare. Ambalajul exterior trebuie să fie suficient de rezistent,

pentru a asigura transportul şi manipulări fără deteriorări; ambalajul cel interior,

atunci când este cazul, trebuie să fie estetic şi atrăgător. Marcarea are importanţa ei,

uneori asigurând în mod determinant interesul şi desfacerea produsului, dar şi

atenţionarea manipulatorului privind preocedurile de transport şi manipulare. se

evită totodată rărăcirea mărfii. Dorinţei de a se reduce preţul, prin costuri mai mici,

trebuie să i se opună interesul ca marfa să ajungă în condiţii bune la destinatar.

Compromisurile sunt riscante.

B4 PLASAMENT

1 Lipsa delegatului exportatorului la recepţia mărfii

Se recomandă ca recepţia mărfii să se facă la locul de expediere. Desigur, în

fapt, contractul trebuie să ţină cont şi de alte elemente, precum, valoarea,

perisabilitatea, natura mărfii etc.

Recepţia mărfii se face, de regulă, de către importator, la primirea acesteia,

respectiv la destinaţie. Este recomandabil ca acesta să fie asistat de un organism

neutru specializat (care se poate constitui drept recepţioner independent al unei a

doua recepţii), de un delegat al exportatorului dar, la valori mari, inclusiv de

reprezentantul asigurătorului.


2 Eschivarea asigurării mărfii

Există tradiţia asigurării mărfurilor, în special a celor transportate pe mări şi

oceane, de la care s-au extins pe domenii largi. Riscurile generate de transport au

fost substanţial reduse datorită creşterii fiabilităţii mijloacelor de transport (nave,

auto, cai ferate), a tehnologiilor ce le includ, a suprastructurilor aferente (portuare,

autostrazi etc.). Chiar dacă se economisesc nişte rate (prime de asigurări),

eventualitatea unui accident poate aduce pierderi importante. Din acest motiv se

recomandă a se practica asigurarea mărfurilor.

3 Constrângerea termenului de livrare

Respectarea termenului de livrare este obligatorie. Din aceste motive,

definirea termenului urmează să țină cont de timpii reali de cercetare-dezvoltare, de

omologare, de producție sau construcție, de existența calitativă și cantitativă a forței

de muncă, după caz, ambalare, expediere, de timpii tehnologici, în general.

O economie modernă, ce se vrea eficientă, nu lucrează pe stoc. Depășirea

termenului stabilit provoacă dereglări în aprovizionare, depozitarea sau în procesul

de investiţie; cealaltă parte plăteşte penalizări.

Se recomandă a avea un anume ecart al termenului de livrare, ceea ce ar

asigura o oarecare elasticitate și evitarea unor prejudicii imprevizibile.


1 Acceptarea contractului de exclusivitate fără clauze acoperitoare

Pentru a lărgi rețeaua de distribuție, adesea se apelează la mandatari; cu

aceștia se încheie contracte de exclusivitate.

Există situații în care mandatarul reprezintă mai multe firme având cu

același obiect de activitate. A existat situația când s-a acordat unei firme dintr-o țară

exclusivitate pentru vinderea tractoarelor românești. Semnalul moralității

distribuitorului străin a fost destul de târziu relevat: timp de mai mult de un an nu s-a

vandut nici un produs. Distribuitorul în cauză vindea produse similare, mai scumpe,

aparținînd altor producători indigeni şi străini. Practic, el bloca vânzările produselor

românești neexpunându-le.

Acordarea exclusivității trebuie însoțită de clauze care să condiționeze

menținerea acesteia pe un timp determinat sau pentru o cantitate minimală;

nedesfacerea în această perioada a unui număr de produse poate să anuleze

contractul.

2 Neprecizarea completă şi motivată a situaţiilor de forţă majoră

Sunt cunoscute elementele care definesc clauzele de forţă majoră sau

evenimente fortuite. Chiar cu riscul de a se repeta, se poate accentua conţinutul

capitolului din dorinţa de a se reduce riscul unor eventuale confuzii în interpretare.

Este recomandabil a se preciza inclusiv modalităţile de demonstrare a acestor

situaţii.



1 Acceptarea contractului de exclusivitate fără clauze acoperitoare 2 Neprecizarea completă şi motivată a situaţiilor de forţă majoră3 Neimplicarea partenerului în angajarea personalului indigen 4 Nevalorificarea personalului mediu calificat din țara beneficiară prin impunerea personalului din propria țară 5 Lipsa menţionării termenul de dare în judecată 6 Neconvenirea judecării litigiilor într-o terţă ţară7 Restricționarea valorificării licenţei la export 8 Neconsemnarea dreptului de proprietate în contractul de consignaţie 9 Încălcarea prevederilor caietului de sarcini

Fig. 4 Erori ale negocierilor propriu-zise generate de instrumentele

manageriale

3 Neimplicarea partenerului în angajarea personalului indigen

Este recomandabil ca, atunci când este vorba de investiţii externe,

antrepenorul împreună cu beneficiarul să asigure forţa de muncă. Acesta din urmă

poate exercita controlul personalulul contractat, conform clauzelor: constrângerile

pot fi materiale sau morale, conform culturii din zona beneficiarului.

Prin convenirea reciprocă a angajărilor se pot identificata mai uşor cauzele

neîncadrării în programul convenit şi pot fi precizate persoanele în vederea

penalizării acestora.

4 Nevalorificarea personalului mediu calificat din țara beneficiară prin

impunerea personalului din propria țară

Realizarea marilor obiective, elaborarea de proiecte, elaborarea de studii de

fezabilitate, efectuarea de expertize tehnico-economice, acordarea de asistenţă

tehnică, coordonarea lucrărilor de construcţii-montaj etc. pot constitui obiecte

contractuale, de parteneriat, între diverse țări.

Este firesc, dat fiind faptul că există cadre de specialiști bine pregătiți în

România, ca prin negocierile antreprenorului român cu partenerul să se acorde

întâietate acestora la angajare, în special pentru coordonarea proiectelor și

îndeplinirii condițiilor contractuale.

Pe de altă parte, partenerul, cel mai adesea din țările în curs de dezvoltare,

beneficiarul investițiilor, dispune de excedent de forță de muncă, inclusiv de cadre

medii în măsură să satisfacă necesităţile şi interesele.

5 Lipsa menţionării termenul de dare în judecată

De regulă, legea care guvernează contractul este cea din ţara în care s-a

semnat contractul (locus regit contractus). Pentru situaţiile în care litigiile nu pot fi

soluţionate pe cale amiabilă se impune a se prevedea în contract termenul de

prescriere a dreptului de acţionare în judecată al părţilor, ceea ce permite evitarea

conflictelor dintre normele juridice din diferitele ţări, pe de o parte, dar şi ţinerea în

actualitate a acestui termen.


6 Neconvenirea judecării litigiilor într-o terţă ţară

De regulă, litigiile comerciale se judecă în ţara pârâtului, practică este

reglementată între ţările membre ale UE. Prin clauze specifice se pot adopta şi alte

formule, mai ales pentru marile contracte. Judecarea pe un teren neutru este

preferabilă.

O comisie de arbitraj dintr-o ţară terţă poate rezolva conflictele cu mai

multă credibilitate şi obiectivitate. Reputaţie internaţională are comisia de arbitraj a

Camera Internaţională de Comerţ de la Paris, comisie de arbitraj, tribunal economic

internaţional.

7 Restricționarea valorificării licenţei la export

Actualmente asistăm la un progres accelerat al cercetării-dezvoltării, a

progresului tehnic și ştiinţific, a tehnologiilor. Această dinamică creează noi cerințe,

în special prin realizarea de produse inovative, consecință a uzurii morale rapide

pentru produsele aflate de piață.

Opțiunea importatorului de licență este de a obține dreptul nelimitat de

folosinţă şi de export a produselor aflate sub licență; proprietarul licenței este

îndreptățit a limita utilizarea acesteia în țara cumpârâtorului sau în câteva piețe mai

puțin importante, pe care nu ar putea fi concurat cu propria licență. Negocierea se

face în câmpul importanței licenței, a gradului de complexitate, de creativitate și de

posibilă valorificare și interes.

8 Neconsemnarea dreptului de proprietate în contractul de consignaţie

Pe plan internaţional există o varietate de reglementări privind dreptul de

proprietate şi control privind mărfurile aflate la consignatar. Pentru a se evita

interpretări, care ar considera pe posesorul mărfii drept proprietar, este recomandabil

a se preciza, în contract, la modul explicit, posesia consignantului.

9 Încălcarea prevederilor caietului de sarcini

Organizatorul unei licitaţii emite Caietul de sarcini. Acesta cuprinde

parametrii (performanţe şi caracteristici) produselor (serviciilor), condiţiile de

îndeplinire, activitatea de service şi garanţii; are anexate o serie de documente

tipizate, machete. Este posibilă o abatere de la parametrii înscrişi în Caiet, în sensul

admiterii acestora drept valori minimale. Furnizorii pot livra, aşadar, produse de

calitate superioară fără o convenire formală cu partenerul. În situaţia în care oferta

este sub cea convenită, abaterile îl descalifică le furnizor, cu implicaţii nu numai

asupra afacerii în derulare dar şi asupra propriei imagini.

BIBLIOGRAFIE

1 Ancheș, D-I., Medierea în viața social-politică, Editura Universitară, Bucureşti,

2010

2 Bate, Nicholas, Cum să combați recesiunea, Editura Meteor Press, Bucureşti, 2008

3 Botezat, El. Dobrescu, M. Em., Tomescu, M., Dicţionar de comunicare, negociere

şi mediere, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2007


4 Cabana, M., Coffman, C., Cele 10 secrete ale negociatorului eficient, Editura

Niculescu, Bucureşti, 2006

5 Chiriacescu, Adr., Comunicarea în procesul de negociere și formarea

negociatorului de afaceri, Editura ASE, Bucureşti, 1999

6 Coher, Herb, Orice se poate negocia, Editura Colloseum, Bucureşti, 1995

7 Coher, Herb, Arta de a negocia, Editura Humanitas, Bucureşti, 2006

8 Curry Jeffrey Edmund), Negocieri internaționale de afaceri, Editura Teora,

Bucureşti, 2000

9 Deac, I., Introducere în teoria negocierii, Editura Paideea, Bucureşti, (2002)

10 Fisher R., W. Ury și B. Patton), Succesul în negocieri, Editura Dacia, Cluj-

Napoca, 1995

11 Fred J.L. și Fraser S.C., Succesul în negociere, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1996

12 Fisher, R., Ury, W., Patton, B., Succesul în negocieri, Editura Dacia, Cluj-

Napoca, 1995

13 Georgescu, T., Negocierea afacerilor, Editura Porto Franco, Galați, 1992

14 Georgescu, T., Tehnici de comerţ exterior. Negocierea afacerilor şi uzanţelor de

protocol, Editura Sylvi, Bucureşti, 1997

15 Gherman, L., Negocierea în afacerile economice internaţionale, Editura

Independenţa Economică, Brăila, 1999

16 Gorghiu, Al. ş.a., Medierea, oxigen pentru afaceri, Editura Universul Juridic,

Bucureşti, 2011

17 Gulea, M., Strategii, tehnici, tactici de negociere, ASE Bucureşti, 1995

18 Hindle, Tim, Cum să negociem, Editura RAO, București, 2000

19 Ignat, Cl., Şuștac, Z., Danileț, Cr., Ghid de mediere, Editura Universitară,

Bucureşti;

20 Kennedy, Gavin, Negocieri. Ghid propus de „the Economist Book”, Editura

Nemira, București, 1988

20 Kennedy, Gavin, Negocierea perfectă, Editura Național, București, 1998

21 King, Larry, Secretele comunicării, Editura Amaltea, București, Boston, 1999

22 Malița, M., Teoria și practica negocierilor, Editura Politica, București, 1972

23 Navarro, Joe, Secretele comunicării nonverbale, Editura Meteor Press, Bucureşti,

2012

24 Pease, Allan, Limbajul trupului, Editura Polimark, București, 1995)

25 Pistol, Gh., și L., Negocieri Comerciale – uzanțe și protocol, Editura Tribuna

economică, București, 2000

26 Popescu, D., Arta de a comunica, Editura Economică, București, 1999

27 Popescu, D., Dolle, M., P., Chivu, I., Comunicare și negociere în afaceri, Editura

Economică, București, 2001

28 Porumb, El., Comunicare și negociere, Editura EFES, Cluj-Napoca-București,

2003

29 Pistol, Gh., Pistol, L., Negocieri comerciale - uzanţe şi protocol, Editura Tribuna

Economică, Bucureşti, 2000

30 Popa, I., Tranzacţii comerciale internaţionale, Editura Economica, Bucureşti,

1997

31 Popa, I., Negociere comercială internaţională, Editura Economică, 2008

32 Pruteanu, Șt., Manual de comunicare şi negociere în afaceri, vol I, II, Editura

Polirom, Iaşi 2000

33 Pruteanu, Șt., Negocierea şi analiza tranzacţională, Editura Sagittarius, Iaşi,1996


34 Puiu, Al., Tehnici de negociere, contractare şi derulare, Editura Tribuna

Economică, Bucureşti, 1997

35 Puiu, Al., Management internaţional. Tratat, Editura Independenţa Economică,

Brăila, 1999

36 Roșu, A., Medierea – mijloc alternativ de soluționare a litigiilor comerciale

internaționale, Medierea în România, Editura Universul Juridic, 2010

37 Rentrop & Straton, Arta de a negocia, Bucureşti, 1998

38 Scott, B., Arta negocierilor, Editura Tehnică, Bucureşti, 1996

39 Schaffzin, N. R., Negociază inteligent, Editura All, 2007

40 Shell, G. Richard, Negocierea în avantaj. Strategii de negociere pentru oameni

rezonabili, Editura Codecs, București, 2006

41 Shelling, Thomas C. (2000), Strategia conflictului, Editura Integral, București;

42 Souni, H., Manipularea în negocieri, Editura Antet, Oradea, 1998

43 Stanton, N., Comunicarea, Editura Societatea Ştiinţă şi Tehnică S.A., Bucureşti,

1997

44 Stark, Peter B. & Flaherty, Jane, Ghid practic de negociere, Editura Almatea,

Bucureşti, 2010

45 Stoian, I., Fota C., Ilinca Gh., Negociere şi diplomaţie comercială, Bucureşti,

1998

46 State, I., Negocierea afacerilor, Fundamente, Editura Universitatea Transilvania

din Brasov, 2002

47 State, I., Marketing internațional, vol. 1 și vol.2, Editura Universitatea

Transilvania din Brașov, 2003

48 State, I., Marketing internațional. Compendiu, Editura Universitatea Transilvania

din Brașov, 2003

49 State, I., Broju, A., Erori în pregătirea negocierilor comerciale internaţionale, În

Buletinul ştiinţific nr. 12 al Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”,

Editura INFOMARKET, Braşov, 2011

50 State, I., Funar, M., Broju, A., Erori care pot fi evitate în perioada

postnegocierii, În Buletinul ştiinţific nr. 13 al Universităţii Creştine

„Dimitrie Cantemir”, Editura INFOMARKET, Braşov, 2012

51 Strasser Freddie, Randolph Paul Medierea, O perspectivă psihologică asupra

soluționării conflictelor, Editura OFMMM.RO, Bucureşti, 2012

52 Şuștac, Z., Danileț, Cr., Ignat, Cl. Medierea – Standarde și proceduri, Editura

Universitară, Bucureşti, 2009

33 Tănase, P. Uzanţe diplomatice şi de protocol, Universitatea Constantin

Brâncoveanu, 1993

54 Vasiliu C. Tehnici de negociere şi comunicare în afaceri, Bucureşti, Editura

ASE, 2003

55 Thompson, Leigh, Mintea și inima negociatorului: manual complet de negociare,

Editura Meteor Press, București, 2006

55 Vasile, Dr., Tehnici de negociere și comunicare, Editura Expert, Bucureşti, 2000

56 Victorian, Armen, Manipularea creierelor, Editura ALLFA, 2004

57 Voiculescu, D., Negocierea, formă de comunicare în relațiile interumane,

Editura Științifică, București, 1991

http://www.piticipecreier.ro/editura/All/


ANEXA 1

ERORI CARE POT FI EVITATE ÎN ETAPA PREGĂTIRII

NEGOCIERILOR


1 Negociere de produse neomologate

2 Oferte exclusiv în baza costurilor

3 Calculul rentabilităţii exclusiv pe baza

cursului de revenire şi aportului valutar

4 Decizii pe baza costurilor comparative

5 Publicitate nepotrivită sau necalificata

6 Structură insuficientă a reţelei externe

A INSTRUMENTE ALE NEGOCIERII

1 Structura echipei

2 Neimplicarea echipei în documentare

3 Subestimarea concurenţei

4 Percepţia nesatisfăcătoare privind partenerul

5 Nesocotirea renumelui partenerului

6 Minimalizarea rolului modelului negocierii

7 Încărcarea exagerată a mandatului

C COMPONENTE MANAGERIALE

1 Incoerenţa sistemului de comunicaţii

2 Prospectare nesatisfăcătoare pietei mondiale

3 Documentare insuficientă la investiţii

4 Documentar într-o limbă puţin uzitată

5 Neglijarea capacităţii de angajare la producator

6 Întârzierea transmiterii documentarului

7 Răspuns tardiv la cererea de ofertăERORI

Tipologia erorilor etapei de prenegociere comercială


ANEXA 2

ERORI CARE POT FI EVITATE ÎN ETAPA POSTNEGOCIERILOR

A DECIZII PRIVIND GESTIUNEA CONTRACTELOR

1 Superficialitatea tratării comerciale

2 Şantier fără garantare rambursării creditului

3 Exporturi în zone interzise

4 Raportarea produselor angajate drept exportate

5 Încasarea preţului în avansul expedierii mărfii

6 Expirarea dreptului de dare în judecată

7 Neplata penalizărilor

B AMBALARE ŞI TRANSPORT

1 Livrarea produs fără cartea tehnică

2 Modificarea calităţii ambalajului

3 Neutralizarea incompletă a produsului

4 Marcaj incomplet sau infidel

5 Neexpedierea corelată a instalaţiilor

6 Expedierea mărfii fără confirmare

7 Acceptarea condiţiilor de transport

ERORI

C ACTIVITATEA DE SERVICE

1 Lipsa de solicitudine la reclamaţii

2 Service-ul deficitar şi lipsa pieselor de schimb

3 Expedierea utilajelor fără piesele de schimb

4 Management defectuos al asistenţei tehnice

5 Scăderea exigenţei controlului de calitate

6 Neîncadrarea produselor în normele

7 Neconcordanţa parametrilor produsului

Sistematizarea erorilor în etapa postnegociere sistematizate după sursa care le

generează


MEDIUL CULTURAL – ELEMENT DE CREŞTERE

ECONOMICĂ ŞI COEZIUNE SOCIALĂ ÎN UNIUNEA

EUROPEANĂ

Conf. univ. dr. Mihaela FUNARU

Lector univ. dr. Carmen Magda NICOLAE


Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir” din Braşov

Abstract: Culture is a sector of the economy which has an additional

dimension compared with other sectors. This additional dimension helps to improve

well-being, but also to achieve social inclusion, access to better education, etc.

Culture contributes directly to the economic development because it provides

consumer products, such as cultural goods and services incorporated în books,

movies, music, audio, concerts, etc. Benefits brought by culture to the European

economy are higher than mere consumption of cultural products.

Key words: cultural enivorment, cultural and creative industries, cuturale

goods, economic value of culture, glocality

1. INTRODUCERE

Cultura reprezintă un sector care are o pozitie ideală, situindu-se între sfera

economică şi sfera politică. În comparaţie cu alte sectoare ale economiei, cultura are

o dimensiune suplimentară contribuind la creşterea bunastării, dar şi la obţinerea

incluziunii sociale, accesul la o educaţie mai bună, încrederea în sine şi apartenenţa

la o cumunitate istorică. Cultura este, de asemenea, un instrument puternic pentru a

comunica valorile şi de a promova obiectivele de interes public.

Cultura îndeplineşte mai multe funcţii sociale şi politice care servesc ca

justificare pentru politicile culturale la nivel naţional. Acestea au dobândit o

relevanță crescută într-o lume globalizată şi multiculturală. Cultura poate fi privită

ca un ambasador şi ca un vehicul pentru valorile europene, precum toleranţă,

democraţie, diversitatea şi pluralismul, etc.

Cultura poate oferi competenţe specifice, metode de lucru şi coduri-cheie

care pot fi transferate altor sectoare ale economiei şi combinate cu alte aptitudini.

Cultura oferă active corporale şi necorporale constând din patrimoniul

artistic, procese, referinţe şi abilităţi care interacţionează cu alte abilităţi şi resurse


pentru a promova inovaţia. Unele state membre au căutat diferite moduri de a

analiza valoarea comercială a industriei creative fără a încerca să surprindă valorile

ei culturale şi sociale. Aceste țări au dezvoltat programe pentru a transforma

creativitatea în adevărate industrii de succes. Alte ţări şi-au concentrat atenţia asupra

economiei creative pe care o consideră un catalizator pentru bunăstarea economică şi

socială, la fel ca şi competitivitatea.

Creativitatea este un proces complex de inovare, combină unele sau toate

dintre următoarele dimensiuni: idei, competenţe, tehnologie, management, procese

de producţie, şi de asemenea, cultura. De creativitate pot beneficia aproape toate

sectoarele economiei. Aceasta acţionează ca un catalizator pentru dialogul

intercultural în Europa, precum şi cu restul lumii. Într-o lume multiculturală cultura

are rol în exemplificarea dimensiunii paşnice şi schimbul de valori între populații. Cultura este, de asemenea, o pârghie pentru integrarea teritorială şi socială.

Cultura contribuie direct la economie, fapt ce a fost recunoscut treptat, în

special odată cu dezvoltarea industriilor culturale. Cultura contribuie direct la

dezvoltarea economiei deoarece oferă produse pentru consum, şi anume bunurile și

serviciile culturale încorporate în cărţi, filme, muzică, înregistrări sonore, concerte,

etc.

De asemenea, este recunoscut din ce în ce mai mult faptul că beneficiile

aduse de cultură economiei europene sunt mai mari decât simplul consum al

bunurilor culturale. În aceeaşi măsura cultura este folosită indirect de către multe

sectoare non culturale ca sursă de inovare. Creativitatea reprezintă un proces

complex de inovare combinând mai multe dimensiuni precum tehnologia, ştiinţa,

managementul şi bineînţeles, cultura.

2. INDUSTRIILE CULTURALE ŞI CREATIVE

Industriile creative sunt acele industrii care îşi au originea în creativitatea,

talentul şi măiestria indivizilor şi care au potențialul creării de locuri de muncă şi de

a genera prosperitate prin producerea şi exploatarea creativității, muncii intelectuale

şi a ideilor, adică a proprietății intelectuale. Ele includ unsprezece mari domenii

economice: publicitate, arhitectură, arte și antichități, meșteșuguri, design, modă,

film, video și fotografie, software, jocuri și editare electronică, muzică și artele

spectacolului, editare, televiziune și radio.

Industriile creative au avut impact puternic atât pe plan intern, cât şi

internațional, prin ideea de a conceptualiza zona aflată la intersecția creativității, culturii, afacerilor şi tehnologiei într-o singură grupare, pentru a putea descătușa

creșterea şi dezvoltarea acesteia.

Studiile realizate în ţările europene arată impactul industriei culturii şi

creativităţii asupra întregii economii, aceasta înregistrând cifre importante în ceea ce

priveste cifra de afaceri realizată, valoarea adăugată la Produsul Naţional Brut,

precum şi în ceea ce priveşte numărul locurilor de muncă create.

De exemplu, în Danemarca, în anii 2001-2002 s-a înregistrat o cifră de

afaceri a industriei culturii reprezentând 7.3% din totalul cifrei de afaceri a

sectorului privat şi o valoare adăugată de 5.3% din PIB şi 12% din totalul forţei de

muncă angajate în sectorul privat.


Un alt exemplu este Marea Britanie care în anul 2001 a înregistrat o cifră

de afaceri de 165.43 milioane euro, o valoare adăugată de 6.8% din PIB, 4,3% din

totalul forţei de muncă şi 4.7% din totalul exporturilor.

Un alt exemplu semnificativ este cel al Franţei. Cifra de afaceri directă

generată de industriile culturale şi creative (ICC) din Franţa - muzică, teatru, cinema,

cărţi, televiziune, radio, presă, arte şi jocuri video - este de 61,4 miliarde de euro,

depăşind astfel industria automobilului, care generează 60,4 miliarde de euro şi de

industria luxului, care generează 52,5 miliarde de euro, potrivit unui studiu realizat

de cabinetul Ernst & Young, pe baza datelor din anul 2011. Sectorul ICC are 1,2

milioane de angajaţi, care reprezintă 5% din forţa de muncă internă. El a generat o

cifră de afaceri totală de 74,6 miliarde de euro. Rata de angajare în domeniul

industriilor culturale şi creative la nivelul Europei a crescut cu 3,5% în medie pe an,

între 2000 şi 2007. ICC-urile franceze s-au aliat cu companii lider pe plan mondial,

precum Universal Music Group (filială a grupului Vivendi), Deezer, Hachette, iar

cinematografia franceză este al doilea exportator mondial după Statele Unite, în timp

ce jocurile video franceze realizează 80% din cifra de afaceri din vânzări la export.1

Cultura este unul dintre puţinele sectoare care au o balanţă comercială pozitivă.

Sectoarele de artă tradiționale (artele vizuale, dans, teatru, operă, muzee,

etc.) au avut tendința să se limiteze la o abordare non-economică. Produsele

realizate în aceste sectoare sunt, în general, numite "opere de artă", mai degrabă

decât "bunuri culturale și servicii", funcția lor principală fiind plăcerea de a te

bucura de frumusețea unei opere de artă, valoarea istorică și educațională a acesteia,

dimensiunea filosofică și politică pe care acestea le cuprind. Valoarea economică pe

care o implică nu este considerată la fel de importantă. Aceste sectoare sunt văzute

ca sectoare subvenționate, subvenţiile publice justificându-se prin natura non -

economică și non - profit a operelor de artă. Cu toate acestea valoarea lor economică

este tot mai recunoscută. Domeniul artelor este un instrument puternic pentru

dezvoltarea locală. Este un sector de creștere și un catalizator pentru dinamismul

orașelor creative. Acesta acționează ca un element local de sensibilitate într-o

politică economică locală care are ca scop înființarea de noi companii în domeniu și

trezirea oamenilor talentați. Sectorul cultural ajută în consolidarea integrării sociale

și asigură coeziunea teritorială. De asemenea, acesta este un factor de succes pentru

a atrage turiștii.

Un rol deosebit îl are şi noua tehnologie, care este un factor puternic şi care

conduce la creșterea potențialului economic al sectoarelor culturale și creative. De

exemplu, designul este o activitate ce presupune folosirea atributelor culturale şi a

educaţiei în realizarea produselor non culturale. Designul adaugă valuare estetică şi

ergonomică produselor funcţionale. Designul poate fi un factor determinant în

obţinerea succesului unui produs non cultural.

Un alt exemplu ce demonstrează valuarea economică a culturii şi

creativităţii o reprezintă drepturile de autor. Astfel, cultura europeană a fost utilizată

pentru a realiza produse derivate care au generat venituri secundare considerabile -

de exemplu, parcurile tematice şi de distracţie realizate în Asia şi în întreaga lume,

având la bază elementul cultural – copyright.

Într-o lume globalizată este important de subliniat şi conştientizat

importanţa elementului cultural şi a creativităţii, ca surse esenţiale de

1http://adevarul.ro/cultura/arte/In-franta-cultura-e-mai-profitabila-decat-industria-

automobilului-cea-luxului-1_527b97b7c7b855ff56ca695f/index.html#

http://adevarul.ro/cultura/arte/In-franta-cultura-e-mai-profitabila-decat-industria-automobilului-cea-luxului-1_527b97b7c7b855ff56ca695f/index.html



competitivitate. Ceea ce contează astăzi este dimensiunea imaterială generată de

oamenii de creație, competențe, idei și procese, altfel spus, creativitate. Artiştii,

angajaţii şi antreprenorii, întreg sectorul cultural trebuie reconsideraţi şi necesită mai

multa atenţie din partea guvernanţilor şi a politicilor lor.

3. INDUSTRIA CULTURII ŞI CREATIVITĂŢII ÎN ROMÂNIA

Concluzia generală, extrasă din prezentările reprezentanţilor Ministerului

Economiei şi experţilor europeni în ceea ce priveşte potenţialul cultural şi creativ al

României, scoate în evidenţă nevoia unei strategii naţionale cu privire la exploatarea

creativităţii autohtone, dar şi a construirii unei instituţii care să reprezinte interesele

sectoarelor creative în faţa autorităţilor publice. România poate deveni hubul est-

european al creativităţii.

Creativitatea trebuie să devină parte din strategia competitivităţii

economice naţionale. În acest sens, o primă măsură pentru susţinerea industriilor

creative este includerea acestora în strategia naţională a competitivităţii economice1.

O altă formă importantă pentru creşterea impactului creativităţii la nivel

naţional este dezvoltarea clusterelor creative şi a polilor de competitivitate

regională. Consolidarea unor concentrări geografice de instituţii şi companii

interconectate în domenii creative (clustere) şi necesitatea afilierii acestora la

organizaţii similare europene reprezintă un element deosebit de important. De

exemplu, CLUJ IT este cel mai important cluster creativ din România cuprinzând 28

de companii din domeniul software, peste 3500 de angajaţi şi un profit de peste 100

de milioane de euro generat din export.

Bucurestiul - hub al creativităţii. Experţii în economie creativă de la

UNESCO declară că Bucureştiul are potenţial să devină un hub regional al

creativităţii în zona est-europeană dacă este sprijinit de infrastructura culturală

potrivită: reţele, echipamente şi spaţii de lucru care să permită valorificarea forţelor

creative din zonă. Aceştia vorbesc despre revoluţia globală produsă de industriile

culturale şi creative – o revoluţie care are la bază tehnologia şi infrastructura

comunicaţională, bazată pe puterea reţelelor, dar, totuşi, înrădăcinată în tradiţii şi

manifestări culturale.

Marile hub-uri globale ale creativităţii, cum sunt New York şi Londra, sunt

caracterizate de reglementări clare în privinţa legilor de copyright, sisteme

educaţionale impecabile, noduri de transport puternice şi susţinere din partea

administraţiei locale.

În vederea susţinerii industriilor creative româneşti este nevoie de

realizarea unui cadru general propice, a unui cadru legislativ adecvat, implementarea

de programe de sprijin pentru cei implicaţi în cultură, şi nu în ultimul rând, este

nevoie de fonduri băneşti publice.

Printre sursele publice de susţinere a industriilor culturale şi creative din

România se numără şi CNC (fond dedicat cinematografiei), AFCN (fond de sprijin

pentru proiecte culturale şi editoriale), dar şi programul cadrul al Uniunii Europene

dedicat industriilor culturale şi creative. Proiectul Europa Creativă va avea un buget

de 1.8 de miliarde de euro şi va intra în vigoare începând cu 2014.

1http://oricum.ro/cum-poate-deveni-romania-hubul-est-european-al-creativitatii/1783/

http://oricum.ro/cum-poate-deveni-romania-hubul-est-european-al-creativitatii/1783/


În aceeaşi măsură, un factor deosebit de important în susţinerea industriilor

creative este prin sistemul educaţional.

Este deja cunoscut avantajul oferit de clusterele creative (în cadrul cărora

micile firme se dezvoltă prin colaborare şi competiţie între ele - mici concentrări

geografice de companii interconectate, de furnizori şi specialişti), respectiv inovaţia,

punerea împreună a deprinderilor diferite creative, tehnologice sau de afaceri,

conexiunea dintre consumatori şi antreprenori.

Industriile creative se pot dezvolta numai prin încurajarea investiţiilor în

infrastructură - internet, elaborarea unor regulilor corecte - sistem legislativ, taxe,

copyright - angajabilitate, crearea de IMM-uri. Pentru ca o afacere creativa să

crească, aceasta trebuie să fie vizibilă, în contact permanent cu consumatorii care

devin pretenţioşi, să cunoască permanent nevoile consumatorilor.

Sunt industrii în care sunt implicaţi foarte mulţi oameni, iar valoarea de

piaţă şi preţul de vânzare ale produsului sunt mult mai mari datorită ideilor adaugate.

Potrivit acestei situaţii, regiunea Bucureşti-Ilfov se află pe locul 18 din 253 de

regiuni europene în topul ponderii salariaţilor din industriile creative faţă de celelalte

sectoare economice.

Se pot face bani mulţi din creativitate, iar meseriile care o compun -

produsele personalizate de modă, design interior, industrie muzicală, film, IT etc. -

trebuie ajutate în această direcţie. Această industrie este pe cale de dispariţie în

România, deoarece creativitatea este una din resursele insuficient cunoscute şi

utilizate. În 2012, agricultura a contribuit cu 5,5% din PIB, în timp ce toată

activitatea creativă din România a contribuit cu numai 2,5%. Deci, creativitatea face

jumatate din cât realizează agricultura. Acest fapt reprezintă un semnal ce ar trebui

luat în considerare de toată lumea şi reconsidarată viziunea asupra acestui sector,

aducător de venituri importante.

3. CONCLUZII

Cultura şi creativitatea reprezintă în momentul prezent surse şi resurse

importante care pot şi contribuie deja în foarte mare măsurp (aşa cum studiile au

arătat) la dezvoltarea economiilor naţionale adăugând valoare Produsului Intern Brut

şi înregistrând venituri considerabile raportate la alte sectoare de activitate.

În aceelaşi timp, cultura şi creativitatea reprezintă factori care conduc la

inovare şi dezvoltare de noi produse în sectoare non culturale, iar prin asocierea cu

noile tehnologii conduc la creşterea competitivităţii întregii economii naţionale,

participând la creşterea şi dezvoltarea economică la nivel global.

Cultura şi creativitatea au două dimensiuni importante, şi anume,

dimensiune locală şi dimensiunea globală.

Este important de reţinut importanţa la nivelul economiei globale a

activităţii culturale şi creative dezvoltate la nivel local, însă. Dimensiunea locală a

culturii şi creativităţii reprezintă baza dimensiunii globale. Astfel, dezvoltarea

culturii şi susţinerea talentelor locale este principalul aspect ce trebuie avut în vedere

în dezvoltarea şi promovarea industriilor creative.

Industriile creative trebuie susţinute şi promovate la nivel local de către

autorităţile responsabile, dar şi la nivel regional, aşa cum se întâmplă la nivelul

Uniunii Europene.


În acest context, cultura devine o determinantă majoră în cadrul cooperării

şi dezvoltării economice a pieţei unice europene.

BIBLIOGRAFIE

1. Kotler P., Managementul Marketingului, Ediţia a IV-a, Ed. Teora, Bucureşti,

2005

2. Adăscăliţei V., Euromarketing, Ediţia a II-a, revizuită şi adăugită, Ed.Uranus,

Bucureşti, 2005

3. Pop Al. Nicolae, Dumitru Ionel, Marketing internaţional, Ed. Uranus,

Bucureşti, 2001

4. State Ioan, Marketing internaţional.Compendiu, Editura Universităţii

Transilvania din Braşov, 2003

5. Boşcor Dana, Brătucu Gabriel, Curs de marketing internaţional, Reprografia

Universităţii Transilvania din Braşov, 2002

6. Stolojan Theodor, Tatarcan Raluca, Integrarea şi politica fiscală europeană,

Ed. Infomarket, Braşov, 2002

7. Migration and education. Eramus. http://ec.europa.eu/education

8. http://europa.eu/languages/en/home

9. Policy Handbook - http://ec.europa.eu/culture/our-policy-

development/documents/policy-handbook.pdf

10. The economy of culture în Europe - Background and Context -

http://ec.europa.eu/culture/documents/chapter-1_en.pdf

11. Cultural Cooperation în Europe. Study on cultural cooperation în Europe în the

various cultural and artistic fields: http://ec.europa.eu/culture/documents/study-

on-cult-coop_en.pdf

12. Higher education în Europe http://ec.europa.eu/education/higher-

education/doc/com499_en.pdf

13. Culture and Regional Development http://ec.europa.eu/culture/our-policy-

development/culture-and-regional-development_en.htm

14. Europenii au nevoie de mai multe competențe

http://ec.europa.eu/news/culture/131010_ro.htm

15. http://www.crestetalente.ro/industrii-creative/

16. http://adevarul.ro/cultura/arte/În-franta-cultura-e-mai-profitabila-decat-

industria-automobilului-cea-luxului-1_527b97b7c7b855ff56ca695f/index.html#

17. http://www.culturadata.ro/PDF-uri/PREZENTARE%20BOOKFEST.pdf

18. http://oricum.ro/cum-poate-deveni-România-hubul-est-european-al-

creativităţii/1783/

19. http://oricum.ro/cum-poate-deveni-România-hubul-est-european-al-

creativităţii/1783/

20. http://www.finantistii.ro/imm/industriile-creative-trebuie-să-ajunga-în-atentia-

guvernului-78961?action=print

21. http://www.lumea-tiparului.ro/Conferinta_Pro-Edit_Industria_Editoriala_-

Industrie_Culturala_şi_Creativa.html

http://ec.europa.eu/education

http://europa.eu/languages/en/home

http://ec.europa.eu/culture/our-policy-development/documents/policy-handbook.pdf

http://ec.europa.eu/culture/our-policy-development/documents/policy-handbook.pdf

http://ec.europa.eu/culture/documents/study-on-cult-coop_en.pdf

http://ec.europa.eu/culture/documents/study-on-cult-coop_en.pdf

http://ec.europa.eu/education/higher-education/doc/com499_en.pdf

http://ec.europa.eu/education/higher-education/doc/com499_en.pdf

http://ec.europa.eu/culture/our-policy-development/culture-and-regional-development_en.htm

http://ec.europa.eu/culture/our-policy-development/culture-and-regional-development_en.htm

http://ec.europa.eu/news/culture/131010_ro.htm

http://www.crestetalente.ro/industrii-creative/



http://www.culturadata.ro/PDF-uri/PREZENTARE%20BOOKFEST.pdf





http://www.finantistii.ro/imm/industriile-creative-trebuie-sa-ajunga-in-atentia-guvernului-78961?action=print

http://www.finantistii.ro/imm/industriile-creative-trebuie-sa-ajunga-in-atentia-guvernului-78961?action=print

http://www.lumea-tiparului.ro/Conferinta_Pro-Edit_Industria_Editoriala_-%20Industrie_Culturala_şi_Creativa.html

http://www.lumea-tiparului.ro/Conferinta_Pro-Edit_Industria_Editoriala_-%20Industrie_Culturala_şi_Creativa.html


STRUCTURA DE FINANŢARE ŞI STRATEGIA UNEI

ÎNTREPRINDERI

Conf. univ. dr. Adriana DANIȘ



Rezumat: Finanţarea întreprinderilor reprezintă o problemă de inters

pentru orice întreprindere. La nivel microeconomic se află condiţiile de

finanţare ale întreprinderilor şi întrebarea dacă acestea dispun de o cantitate

suficientă de fonduri proprii pentru a înfrunta concurenţa.

Proporţia diferitelor surse de capital în totalul pasivului influenţează

costul mediu al capitalului, modificând în acest fel şi setul de proiecte

acceptabile de investiţii.

Începând cu anii ’80, studiile realizate au conturat o nouă opinie

referitoare la structura capitalului, la factorii ce ţin de strategie şi control şi mai

puţin de cei de natură pur financiară. În diverse situaţii, o companie investeşte în

active cu o utilizare specifică pentru a-şi asigura unicitatea şi pentru a-şi crea

avantajul competitiv. De multe ori aceste active afectează capacitatea

întreprinderii de a se împrumuta datorită faptului că acestea nu-şi pot schimba

uşor destinaţia, fără costuri, neputând fi folosite ca şi garanţii colate rale pentru

un credit. Unele active sunt intangibile (cheltuieli de cercetare-dezvoltare,

mărci, brevete, etc.) ceea ce le face dificil de măsurat, evaluat şi înstrăinat, mai

ales în situaţia unui faliment, atunci când valoarea acestora ar scădea foarte

mult. Astfel devine important rolul managerului pentru gestionarea relaţiilor

companiei cu creditorii, reprezentând o sursă a avantajului competitiv.

De-a lungul timpului au existat multe controverse legate de factorii care ar

trebui folosiţi pentru a controla structura capitalului unei întreprinderi. Cele mai

multe studii au plecat de la realităţile companiilor americane, având drept bază de

plecare eşantioanele din societăţile americane.

Astfel Harris şi Raviv [3, Harris, M., Raviv, A., 1991] şi studiile lui Titman şi

Wessels [6, Titman, S., Wessels, R., 1988, 1-19] au fost cel mai des citate surse

privind decizia legată de structura financiară. Aceştia susţin că, în cele mai multe

cazuri, îndatorarea creşte direct proporţional cu volumul activelor fixe, veniturile

neimpozabile, oportunităţile de creştere şi mărimea firmei, şi descreşte odată cu


volatilitatea, cheltuielile de publicitate, cercetare şi dezvoltare, probabilitatea de

faliment, profitabilitatea şi gradul de unicitate al producţiei.

Myers [4, Myers, S.C., 2002] afirmă că fiecare element poate fi important

pentru anumite firme, în anumite circumstanţe, dar ar putea părea nesemnificativ în

alte conjuncturi.

Alţi autori afirmă faptul că dacă autofinanţarea este insuficientă se poate

apela la îndatorare şi doar în cazuri extreme la o majorare de capital. Această teorie

a fost susţinută de Shyam-Sunder şi Myers [5, Shyam-Sunder, L., Myers, S., 1991],

Fama şi French [1, Fama, E., French, K., 2002] şi Frank şi Goyal [2, Frank, M.,

Goyal, V., 2003]..

Structura financiară a întreprinderii reprezintă un anasamblu complex şi

coordonat al diverselor surse de finanţare folosite de întreprindere pentru

asigurarea necesarului de finanţat.

Finanţarea întreprinderilor reprezintă o problemă de inters pentru orice

întreprindere. La nivel microeconomic se află condiţiile de finanţare ale

întreprinderilor şi întrebarea dacă acestea dispun de o cantitate suficientă de

fonduri proprii pentru a înfrunta concurenţa. Dat fiind riscul de insolvabilitate,

instituţiile de credit cer condiţii de finanţare cum ar fi deţinerea de fonduri

suficiente pentru a constitui o marjă de securitate.

Politica structurii capitalului implică un echilibru între gradul de risc şi

rata de rentabilitate. Utilizarea capitalului împrumutat într-o proporţie mai mare

determină creşterea gradului de risc al câştigurilor, la fel, o rată mai mare a

îndatorării înseamnă şi o rată de rentabilitate superioară.

Proporţia diferitelor surse de capital în totalul pasivului influenţează

costul mediu al capitalului, modificând în acest fel şi setul de proiecte

acceptabile de investiţii.

Întreprinderea analizează o serie de factori, stabilind o structură obiectiv

privind capitalul împrumutat şi cel propriu, structură folosită în finanţarea

bugetelor de investiţii.

Pentru determinarea unei structuri optime a capitalului pot apărea o serie

de probleme, precum:

o neconcordanţă între manager şi acţionar, primul având ca obiectiv

stabilirea unei structuri a capitalului diferită de cea care ar determina

maximizarea preţului acţiunilor pe piaţă;

existenţa unor firme care nu sunt tranzacţionate public, fiind astfel

lipsite de aflarea unei valori de piaţă;

viabilitatea pe termen lung a unei întreprinderi poate să vină în

contradicţie cu maximizarea pe termen scurt a preţului acţiunilor pe

piaţă.

Structura financiară a unei întreprinderi depinde de anumiţi factori

determinanţi:

ponderea activelor tangibile în totalul activelor firmei. În cadrul

activelor fixe, imobilizările corporale sunt, de regulă, cele mai

consistente valoric, fiind considerate drept o garanţie a recuperării

împrumuturilor de către creditori. Astfel, o întreprindere care majorează

ponderea activelor fixe în totalul activelor va fi percepută de către

investitori „de încredere”, astfel încât creşterea valorii levierului va fi

apreciată ca o situaţie normală;


dimensiunea firmei. Accesul firmelor la sursele împrumutate este

corelat şi cu dimensiunea acestora. Investitorii apreciază favorabil o

societate mare care dispune de o bază solidă pentru dezvoltarea

proiectelor de investiţii dorite şi pentru menţinerea controlului asupra

riscului fluctuaţiilor ciclice ale activităţii desfăşurate. În general riscul

de faliment este considerat mult mai redus pentru firmele mari, în

comparaţie cu cele mici;

profitabilitatea. Statisticile arată că firmele care înregistrează rate mari

de rentabilitate a investiţiei, utilizează puţin capital împrumutat. O

explicaţie ar fi ca aceste firme profitabile nu au nevoie să apeleze la

surse externe de capital datorită ratelor de rentabilitate care fac posibilă

utilizarea profitului acumulat în scopul finanţării;

instabilitatea vânzărilor. Întreprinderile care manifestă o variabilitate

mare a vânzărilor ar trebui să folosească ca şi surse de finanţare

capitalul propriu într-o proporţie mult mai mare decât capitalul

împrumutat. Aceste întreprinderi nu pot suporta cheltuieli fixe foarte

ridicate. În schimb companiile cu vânzări stabile (cum ar fi companiile

de utilităţi) îşi pot permite recurgerea la sume mari ale capitalului

împrumutat şi la emisiuni de acţiuni preferenţiale;

stabilitatea marjelor de profit este la fel de importantă ca şi invariaţia

vânzărilor în aprecierea capacităţilor de rambursare a datoriilor. O

ramură aflată în avânt economic este promiţătoare din punctul de vedere

al marjelor;

levierul operaţional. Ponderea ridicată a costurilor fixe în total costuri

determină un grad ridicat al levierului operaţional. Legătura între cele

două leviere, cel operaţional şi cel financiar, este invers proporţională.

Astfel, creşterea levierului operaţional duce la o accentuare a riscului

companiei, fiind nevoie să fie micşorat levierul financiar;

fiscalitatea. În cazul existenţei unei presiuni fiscale mari, întreprinderea

va fi încurajată să utilizeze capital împrumutat, având în vedere că

dobânzile aferente sunt deductibile;

amortizarea. Întreprinderile capitalizate intens şi care înregistrează o

rată ridicată de creştere a activelor, pot obţine datorită amortizărilor,

importante economii la impozite. Deci, impactul deductibil al dobânzii

este foarte mic. Aceste întreprinderi pot decide asupra unei rate scăzute

de îndatorare;

controlul asupra întreprinderii. Decizia referitoare la structura

capitalului poate fi influenţată şi de efectul finanţării prin capital

împrumutat sau prin capital propriu. Astfel, dacă managerul deţine

controlul asupra companiei, acesta poate să aleagă finanţarea noilor

proiecte din capital împrumutat. Pe de altă parte, o echipă managerială

neimplicată în controlul prin voturi poate să decidă să se finanţeze prin

emisiune şi vânzare de noi acţiuni, în cazul în care recurgerea la

îndatorare ar pune întreprinderea într-o situaţie de insolvabilitate;

condiţiile pieţei. Condiţiile existente pe pieţele de acţiuni şi obligaţiuni

suferă modificări pe termen lung şi scurt, acestea având o influenţă

importantă asupra structurii optime a capitalului.


În concluzie, stabilirea modalităţilor de finanţare are un impact

deosebit pentru activitatea întreprinderilor. În general, întreprindeile nu se

finanţează în totalitate din fonduri proprii, fiind nevoite să apeleze concomitent

şi la resurse externe. Selectarea mijloacelor de finanţare externă reprezintă o

decizie majoră a politicii financiare a întreprinderii. Astfel va fi posibilă

asigurarea caracterului optim al structurii financiare.

BIBLIOGRAFIE:

1. Fama, E., French, K., 2002. Testing trade off and pecking order predictions about

dividends and debt, Review of Financial Studies, 15;

2. Frank, M., Goyal, V., 2003. Testing the pecking order theory of capital structure,

Journal of Financial Economics, 67;

3. Harris, M., Raviv, A., 1991. The theory of capital structure, Journal of Finance,

46;

4. Myers, S.C., 2002. Financing of corporations, în Handbook of the Economics of

Finance;

5. Shyam-Sunder, L., Myers, S., 1991. Testing static tradeoff against pecking order

models of capital structure, Journal of Financial Economics, 51;

6.Titman, S., Wessels, R., 1988. The determinants of capital structure choice.

Journal of Finance, 43, pp. 1-19;

7. Raportul anual de analiza si prognoza “România 2009: criza economica si statul

de drept”, Societatea Academica din România, 2009;


SISTEMELE INFORMATICE KBS ȘI KMS ÎN

MANAGEMENTUL MODERN AL Salesforce.com

Lector univ. dr. Raul Sorin FÂNTÂNĂ

Facultatea de Relații Economice Internaționale, Brașov

Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”

Abstract: Dezvoltarea tehnologiei informației – IT, a competiției și

necesitatea adaptării la cerințele pieței au dus la schimbări majore în mediul de

afaceri. Ca urmare, au apărut o multitudine de sisteme suport pentru activitatea

managerială și de marketing, așa-numitele ”aplicații de afaceri”. Acestea au dus,

încă din anii ’60, la crearea și dezvoltarea unei ”societăți informaționale”. Un

leader în cadrul acestei societăți super-specializate este salesforce.com.

Key words: Transaction Processing System, Customer Relationship

Management, Business Intelligence, Knowledge Management System, Knowledge

Base System

1. INTRODUCERE

Sistemul informaţional cuprinde ansamblul informaţiilor, fluxurilor şi

circuitelor informaţionale, precum şi totalitatea mijloacelor, metodelor şi tehnicilor

folosite pentru prelucrarea informaţiilor necesare sistemului de conducere şi decizie

[1][2].

În procesul managerial, costul activităților de feed-back trebuie redus,

deoarece el consumă întotdeauna resurse cuantificabile. Este, de altfel, recunoscut

faptul că între valoarea ideală X a intrărilor/resurselor și valoarea reală x a acestora

este o diferență dx dată de calitatea resurselor, lipsa lor, procurarea la timp etc. Chiar

și dacă această diferență δx este acceptabilă, ea există și are repercusiuni în etapa de

procesare în sistem.

Procesarea în sistem a intrărilor/resurselor suferă, la rândul ei, de lacune

influențate atât de diferența δx=X-x, dar și de calitatea elementelor specifice

sistemului de procesare, așa încât între valoarea ideală S a ceea ce trebuia să rezulte

din procesare și valoarea s a ceea ce rezultă de fapt este o diferență δs. Ea este

subiectul feed-back-ului de procesare. După reprocesare, chiar dacă această diferență

δs devine acceptabilă, ea există și are repercusiuni în etapa de


vânzare/distribuție/marketing: produsul rezultat y=Y nu este produsul ideal, iar piața

poate avea reacții specifice, char dacă ea a fost studiată anterior de specialiști. Astfel

încât, un δy=Y-y este de așteptat.

Ne vom îndrepta atenția asupra fazei inițiale a întregului proces, la resursele

informaţionale disponibile intern și la fluxul de informații specifice din exterior

alcătuit din informații neorganizate, din baze de date neverificate și din baze de date

organizate verificate.

Credem că este extrem de important ca, în tendința modernă, justificată, de

externalizare a activităților speciale, utilizarea informațiilor organizate verificate să

fie garantată de colaborarea cu firme specializate.

Dacă până în urmă cu puțini ani, structurile software erau subiect de secret

industrial, în prezent ele sunt la vedere. Societățile specializate în proiectarea

sistemelor de management al relațiilor cu clienții - CRM – Customer Relationshp

Management, a sistemelor de management al lanțului de distribuție – SCM – Supply

Chain Management Systems, a sistemelor de prelucrare a tranzacțiilor – TPS –

Transaction Processing System, a sistemelor de inteligență în afaceri – BI –

Business Intelligence Systems etc. își oferă programele la vedere, întrecându-se în a

oferi sisteme user-friendly, pentru a capta atenția [3].

Clientul, deși este atras de lejeritatea accesului la informațiile de bază, în

mod esențial va fi atras de calitatea informațiilor special/specific solicitate

contractual. Ofertantul de asemenea servicii va pune accentul pe găsirea

informațiilor relevante. Evident, clientul va trebui să își permită să plătească în

schimbul calității.

Din punctul de vedere al ofertantului de asemenea servicii, performanța în

obtinerea de date pentru client necesită timp, angajați extrem de pregătiți, o

fluctuație mică a angajărilor în/plecărilor din firmă. Este, totuși de remarcat faptul că

stocul de informații specifice obținut pentru un client poate fi utilizat parțial,

inteligent, pentru un viitor client. De aceea, avantajul primului intrat în acest nou

sistem de ofertă de date este major, în măsura în care preocuparea pentru

contractarea de noi clienți, din diferite domenii, rămâne constantă.

Aceste servicii speciale de management nu ar fi fost de conceput, fără

dezvoltarea unui concept modern: conceptul de ”cloud computing” care este o

expresie folosită pentru a descrie o varietate de concepte de calcul ce implică un

Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Cloud_computing

Fig.1. Modul de funcționare a cloud computing

http://ro.wikipedia.org/wiki/Cloud_computing


număr mare de calculatoare conectate printr-o rețea de comunicare în timp real, cum

ar fi Internetul. În știință, cloud computing este un sinonim pentru informatică

distribuită pe o rețea și înseamnă capacitatea de a rula un program sau o aplicație pe

mai multe calculatoare conectate în același timp.

Mai frecvent, expresia se referă la servicii bazate pe rețea, care par a fi

furnizate de către servere hardware reale, dar sunt, de fapt, deservite de către

hardware virtuale, simulate de software, servicii care se execută pe unul sau mai

multe mașini reale. Astfel de servere virtuale nu există fizic și, prin urmare, pot fi

mutate ”ca un nor în zbor”, fără a afecta utilizatorul final [4].

Conexiunea permanentă a utilizatorului la Internet a devenit foarte

răspândită, astfel încât acum aproape toate resursele disponibile se pot plasa în

Internet și partaja, uneori chiar între utilizatori complet independenți unii de alții:

software (programele) și datele/informațiile sunt aduse din Internet pe calculatorul

utilizatorului la cerere (on demand), ca și cum ar fi vorba de servicii publice banale

precum apa sau energia electrică.

Avantaje:

Sincronizarea datelor utilizatorului care folosește mai multe dispozitive

legate la cloud (de ex. un smartphone, o tabletă, un notebook, dar și un PC) este

simplificată

Documentele online din cloud se pot prelucra cu ajutorul unor aplicații web

Viteză de calcul și capacitate de stocare sporite, dar fără investiții în propria

configurație

Datele nu pot fi furate, purtătorul de date nu se poate defecta etc.

Dezavantaje:

E necesară o legătură la Internet rapidă și stabilă

Securitatea necesară a datelor din cloud poate prezenta probleme și poate

produce neîncrederea utilizatorilor

Situația legală este de obicei complexă, deoarece utilizatorul nu află nici

măcar în ce țară sau în ce țări (!) se află serverele care îi găzduiesc datele sale.

2. SERVICIILE INFORMATICE KBS ȘI KMS ALE Salesforce.com.

Salesforce.com este leader-ul firmelor care aplică conceptul cloud

computing.

Sursa: http://www.salesforce.com/

Fig.2 – Pe motorul ”Sales (Vânzări)”, platforma întâmpină cu fraza cheie: Să

vinzi mai mult. Crești mai repede. Oriunde aproape

http://ro.wikipedia.org/wiki/Software

http://ro.wikipedia.org/wiki/Dat%C4%83

http://ro.wikipedia.org/wiki/Informa%C8%9Bie

http://www.salesforce.com/


Folosind metode moderne, tehnologiile sale cloud aplicate în domeniul

social și în telefonia mobilă – incluzând vânzările pilot (”flagship sales”) și

aplicațiile CRM - ajută la apropierea companiilor de clienți, parteneri și angajați [5].

Datorită aplicării conceptului cloud, prețul este relativ scăzut, riscul -

minim și rezultatele - rapide.

Salesforce.com are peste 100,000 de clienți de succes.

Din tabloul cu cele patru motoare de căutare, clientul sau utilizatorul poate

alege informații legate de vînzări (Sales) (Fig.2), servicii (Service) (Fig.3), piață

(Marketing) (Fig.4), sau să intre în platformă pentru detalii (Platform) (Fig.5).

Frazele de întâmpinare și imaginile sunt sugestive, pentru fiecare motor în

parte.



Fig.3 – Pe motorul ”Service”, platforma întâmpină cu fraza: ”Serviciu

pentru client pentru o lume conectată”.

Fig.4 – Fraza cheie no.3: ”Conexiune 1:1, și întoarce clientul cu fața la

client.”




În figura 4, Salesforce.com își oferă ”partitura”: se așează la același

nivel cu orice client, așează apoi clienții într-o relație de egalitate. De fapt, nevoia de

informație este aceeași, indiferent de dimensiunea clientului.

Fig.5 – Fraza cheie no.4: ”Creează aplicații interesante. Conectează totul.” Sursa: http://www.salesforce.com/

2. KBS – KNOWLEDGE BASE SYSTEM ÎN CADRUL

Salesforce.com

Din studierea cu atenție a datelor din site-ul platformei salesforce.com se

poate observa lipsa cu desăvărșire a datelor autolaudative. Prezentarea poziției pe

piață este dată de lunga listă reală a clienților.

Prezentarea exhaustivă și detaliată a clienților lasă să se înțeleagă faptul că

firmei nu îi este teamă că vreunul va pleca la un alt ofertant de servicii:

Realizări in 2012 [5].

Salesforce.com joins U.K. Government G-Cloud framework

Gartner Magic Quadrant for Social CRM "Leader"

90,000 people register to attend Dreamforce 2012

Forbes: Salesforce.com Named Most Innovative Company in the World for

the second consecutive year

Salesforce.com launches the Salesforce Marketing Cloud

Salesforce.com launches Work.com

Salesforce.com announces next-generation Sales Cloud, with Salesforce

Touch, Chatter Communities for Partners and Data.com Social Key

Salesforce.com announces Chatterbox, the Dropbox for the enterprise

Salesforce.com announces new Chatter Communities for Service

Salesforce Platform announces new Salesforce Identify and Salesforce

Touch Platform

Salesforce.com wins CRM Magazine award for Enterprise Suite and

Midmarket Suite for fourth straight year



Salesforce Sales Cloud wins CRM Magazine award for Sales Force

Automation for an unprecedented seventh straight year

Forrester Wave for CRM Suites Customer Service Solution "Leader"

Gartner Magic Quadrant for Sales Force Automation "Leader"

Acquired Buddy Media, the world's leading social media marketing

platform

Gartner Magic Quadrant for Customer Service and Contact Centers

"Leader"

Salesforce.com launches the Government Cloud

Salesforce Service Cloud won four CRM Magazine Service Awards

including the prestigious Service Leader & Customer Case Mgmt.

Data.com named Best New Marketing solution by the Stevie Awards

Salesforce.com launches Desk.com for customer service

Fortune: Ranked #27 on the “100 Best Companies to Work For” list

Acquired Rypple.com, a leader in social performance management

Realizari in 2011 [5].

Winter'11 is the 37th major product release in 12 years

Acquired Dimdim, a leader in real-time communication technologies

Acquired Manymoon, a leading developer of social productivity apps

Dreamforce draws 45,000 registrants and 300 exhibitors from 60+

countries

Launched Chatter.com

Launched Service Cloud 3, the next generation of social contact centers

Launched Jigsaw 2

Launched the Social Enterprise

Launched the Radian6 Social Marketing Cloud

Acquired Radian6, the industry’s leader in social media monitoring and

engagement

Acquired Assistly, the customer support app for small business

Acquired Model Metrics, a mobile and social cloud consulting services

company

Ethisphere Institute: Named one of the World’s Most Ethical Companies

(5th consecutive year)

Computerworld: Ranked in the top 10 of the “100 Best Places to Work in

IT”

Stevie Awards: Sales & Customer Service Solutions Technology Partner of

the Year, for Jigsaw; Contact Center Solution (New Version)

CRN: Top 20 Cloud Platform Vendor; Top 20 Cloud Software & Apps

Vendor; Partner Programs Guide – 5 stars

CRM Market Awards: Sales Force Automation; Enterprise Suite CRM,

Midmarket Suite CRM, Small Business Suite CRM

Gartner Magic Quadrant for CRM Customer Service Contact Centers –

“Leader”

Gartner Magic Quadrant for Sales Force Automation – “Leader” etc.

http://www.salesforce.com/company/news-press/press-releases/2011/01/110106.jsp

https://www.chatter.com/

http://www.salesforce.com/solutions/

http://www.salesforce.com/radian6/




Lista continuă cu realizări până prin 2008.

Salesforce.com lasă clienții să comenteze în legătură cu performanțele și

calitatea serviciilor.

Un alt motor de căutare aflat pe prima pagină prezintă, pas cu pas, prețurile

serviciilor (Fig.6). Aceste date sunt extrem de importante, deoarece, de obicei,

prețurile acestor servicii au un cost ridicat. Prețul este motivul esențial pentru care,

de obicei, doar firmele profitabile pot accesa aceste baze de date complexe.


Dacă pentru informațiile din ”sales cloud” și ”service cloud” cei mai

importanți clienți provin din sfera intreprinderilor, interesate unde își pot vinde

produsele și serviciile proprii, în schimb, pentru găsirea de date în timp real despre

piață, pe care să le speculeze sunt interesate corporațiile.

Platforma oferă posibilitatea de a încerca gratis cum funcționează (”try for

free”). KBS oferă pentru utilizatorii clienți performanți, platforme ierarhice

superioare Data.com și Work.com. De fapt, serviciul ”KBS – Knowledge Base

System” pregătește utilizatorul pentru utilizarea serviciilor sistemului informatic

”Knowledge Management Software”.

În schimb, software-ul de gestionare a cunoștințelor Salesforce.com – KMS

- permite construirea unui depozit central de expertiză și de soluții verificate. Cu

Fig.6 – Un alt motor de căutare este cel referitor la prețuri.



acest instrument superior de gestionare a cunoștințelor, aflat la îndemâna oricui,

rezultatul este de serviciu în mod constant de mare calitate, oferind satisfacție

clienților.

Relevanță în timp real. Nevoile de afaceri ale clienților se schimbă mereu,

dar software-ul convențional de management al cunoașterii nu poate rămâne

neactualizat, necorectat în mod constant și ajustat de către experți. Cu

”salesforce.com's software de management al cunoștințelor” se poate face cu

ușurință împrospatarea cu resurse proprii, cum ar fi instrumentele de analiză a

cunoștințelor și widget-uri [trad. 5].

O enciclopedie de soluții. Salesforce.com’s KMS te lasă să construiești

singur o bază de date cu informații pentru a ajuta la obiect, rapid și exact agenții

economici. Ca urmare, clienții vor lua decizii mai bune, iar aceștia își vor mări

eficiența concomitent cu reducerea costurilor [trad. 5].

Evaluări de soluții. Software-ul de management al cunoștințelor conține

analize puternice care permit monitorizarea eficacității diverselor instrumente de

gestionare a cunoștințelor și solicită feedback de la clienți după cum aceștia

accesează și utilizează soluții [trad.5].

Rezoluții rapide. Chiar și cu software-ul complet de management al

cunoștințelor, un client ar putea avea nevoie, uneori, de asistență suplimentară. De

aceea, sistemul de management al cunoștințelor Salesforce CRM este completat de o

gamă completă de instrumente pentru managementul de caz. Software-ul

Salesforce.com de management al cunoștințelor pune laolaltă cunoștințe expert din

întreaga companie, căutând prin capacitățile suportului multinivel traseul

corespunzător pentru a răspunde solicitărilor clienților din fiecare canal [trad.5].

Escaladare. Software-ul de management al cunoștințelor este legat de

funcționalități avansate de evitare a acțiunilor conflictuale în căutări. În acest fel,

solicitarile nu cad prin fisurile perioadelor de vârf, iar firma continuă să răspundă

solicitărilor pentru care s-a angajat. Atunci când clienții sunt în imposibilitatea de a

rezolva singuri întrebările lor folosind serviciile de management al cunoștințelor, se

poate solicita la un click distanță asistență de la un agent de sprijin [trad.5].

3. Analiza SWOT a Salesforce.com

Puncte tari. Calitati. Încercând să lucreze cu platforma Salesforce.com

clientul are senzația unei ușurințe căutate. Limbajul, deși de specialitate, este relativ

ușor, încercând să atragă utilizatori/ clienți din toate mediile. Motoarele de căutare

utilizează cuvinte și fraze cheie atent căutate, așa cum se poate observa în cele

câteva imagini de la începutul prezentării. Se evidențiază calitatea informațiilor –

obținută prin acumularea progresivă de informații filtrate. Aceasta a dus în timp și la

micșorarea prețurilor serviciilor.

Puncte slabe. Defecte. Nu am găsit. Ar trebui să utilizez îndeaproape o

bază de date uriașă și să am, în comparație, experiența a încă cel puțin 4 – 5 alte

baze de date, pentru a judeca acest ”uriaș”.

Oportunități. Deschiderea și pe alte piețe, adică oferind și în alte limbi

informația. Dar, câtă vreme limba engleză este o limbă internațională, și câtă vreme

alte baze de date au fost ridicate și în România, această oportunitate nu mi se mai

pare una atât de importantă.


Amenințări. Nu are. Piața este mare și în creștere. Platforma își permite să

ofere cu larghețe lista clienților – peste 100.000 – fără teamă. Calitatea este mare,

prețurile accesibile, unele chiar mici. Cine și-ar permite, pe o piață unde, cât de cât,

funcționează loialitatea, să intre peste clienții vechi, câtă vreme Salesforce.com este

atât de tare? Cine și-ar permite avocați scumpi la procese pentru ”unfair

competition”?

4. OPINII ALE CLIENȚILOR Salesforce.com

Clienți puternici și importanți. Câteva opinii, demonstrând versatilitatea

platformei și calitatea serviciilor [6].

”Belkin connects

employees to help

customers: As a

company that lets you

start your coffee maker from your cell phone, Belkin has high expectations for

keeping its own employees connected. The company has experienced nearly 25

consecutive years of double-digit growth, and such rapid expansion can make it

challenging to keep everyone aligned. For Belkin—a leading manufacturer of easy-

to-use home and business networking solutions—the answer is going social. With

help from Salesforce, Belkin brings global employees together—faster than it takes

to brew a cup of juice. (…)

”A neighborhood

bakery grows

1,000% with

Salesforce: What

happens when a small, family-owned bake shop in suburban New Jersey becomes

the subject of a hit reality television show? After “Cake Boss” debuted on TLC,

orders at Carlo’s Bakery grew more than 1,000%. Rapid growth is every small

business owner’s dream, but the 100+ year-old company’s antiquated pencil-and-

paper ordering system couldn’t keep up with the sudden flood of orders. With help

from Salesforce, Carlo’s Bakery moved from paper to the cloud and became a social

business. Now, it easily serves up more than 50 specialty wedding cakes, 20,000

cannolis, and 1,500 pounds of fudge each week, while maintaining the excellent

customer experience it’s known for”

”America runs on

Dunkin’. Dunkin’

runs on 7+ million

fans.


With a Facebook fan base that is roughly the size of Hong Kong, Dunkin’

Brands is a leader in using social technologies to connect to customers. The

company’s goal is not just to sell product, but to become an integral part of its

customers’ daily lives—even after they’ve finished their morning coffee.

Dunkin’s people-first philosophy is evidenced by its Twitter bio, which

reads, “America Runs on Dunkin’. @DunkinDonuts Runs on You.” By taking care

of its customers, Dunkin’ believes its customers will take care of its brand. This

philosophy has fueled phenomenal growth on Facebook—to 7 million fans and

counting.

John Costello, President, Global Marketing & Innovation, explains, “Being

social is not just about winning fans and influencing followers. It’s about sharing

content that inspires our customers (and their friends), and giving them the

opportunity to engage with us.”

”Facebook makes

work more social

with Salesforce: It’s

no surprise that the

company that helps more than a billion people keep in touch is a socially connected

business. Facebook is—of course—on Facebook, using its own site as a workplace

tool so employees can get what they need to work productively. The company also

uses Salesforce to manage its people and processes in a transparent, collaborative

way that aligns with its corporate mission.

“Companies are becoming more social in the way they work and operate—

spurring collaboration, relationship building, and cross-functional partnership,”

says Tim Campos, CIO. “Being social gives us more transparency and openness,

and helps us more efficiently communicate and work across teams.”

5. CONCLUZII

Comisia Europeană a oferit o clasificare a sistemelor informatice destinate

afacerilor în funcție de ariile de desfășurare ale afacerilor. Alături de produsul

informatic CRM - Managementul relațiilor cu clienții, de Managementul

transporturilor, de Sistemul de planificare a resurselor întreprinderii – ERP etc., un

loc aparte îl au și Sistemele de baze de date și Sistemele de administrare a bazelor

de date din care fac parte atât KBS – Sistemul cunoștințelor de bază, cât și KMS -

Knowledge Management System, cu al său Knowledge Management Software.

”Strategiile eBusiness pe care le stabilesc organizațiile se referă, ca atare,

atât la strategia de afaceri, cât și la strategia privind tehnologia informatică

utilizată pentru rezolvarea problemelor specifice acestora și menținerea avantajului

competitiv” [6, pp.79-83].


BIBLIOGRAFIE

1. Oprean C., Kifor C.V., Suciu O., Managementul integrat al calității, Editura

Universității Lucian Blaga din Sibiu, 2005

2. Secară Gh. Fântână R.S., Management general, Editura Pro Universitaria,

București, 2010.

3. Isăilă N., Sisteme informatice în mediul de afaceri, Editura Pro Universitaria,

2012

4. http://ro.wikipedia.org/wiki/Cloud_computing

5. http://www.salesforce.com/crm/customer-service-support/knowledge-base-system

6. *** Comisia Europeană, eBusiness Guide for SMEs: eBusiness Software and

Services in the European Market

http://ro.wikipedia.org/wiki/Cloud_computing

http://www.salesforce.com/crm/customer-service-support/knowledge-base-system


UN HUMANISME PAR LE METIER

ANTOINE DE SAINT-EXUPERY

Asistent univ. Anca NAN


Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir“

Résumé: Cet article se veut être plutôt un portrait qu’une recherche

strictement scientifique.

Le portrait est celui d'un représentant unique de la littérature française du

XXème siècle, le pilote - écrivain qui a porte l'homme et la machine aux cieux de la

planète du Petit Prince et les a rendus a La terre des hommes pour montrer que

„seul l'Esprit, s'il souffle sur la glaise, peut créer l Homme"..

Appartenant à la même génération „morale" que Malraux, Antoine de

Saint-Exupéry a crée une littérature engagée dans le sens d'une adhésion totale à

l'acte, au métier, à la machine qui lui avait été confiée. Le métier exige le sens du

devoir envers soi-même et envers ses semblables; il fut jusqu'aux derniers instants,

quand il se perdit dans les airs, un fougueux et passionné pilote de ligne.

Et pourtant ce pilote ne parle pas seulement un langage de technicien, car il

se donne pour tâche à donner un sens à son existence et justement par le risque du

métier. La même signification il l'exige de la part des autres. N'a-t-il pas déclare

dans une lettre au général X:

,,Ah! General, il n'y a qu'un problème, un seul de par le monde. Rendre aux

hommes une signification spirituelle, des inquiétudes spirituelles . . . on ne peut plus

vivre de frigidaires, de politique, de bilans et de mots-croises, voyez-vous. On ne

peut plus".

Or, l'époque se caractérisait par l'essor de la technique et de la science; si

Saint-Exupéry en veut „aux frigidaires", ce n'est pas parce qu'il considérerait cette

machine comme inutile, mais parce qu'il en veut à cet homme dont les

préoccupations le réduisent à être l'esclave des frigidaires. On se rappelle que

Georges Duhamel a alerté le monde devant le péril de l'automatisme. Saint-Exupéry,

par contre, fera l'éloge de sa machine, parce qu'elle l'aide à donner un sens à sa vie.

Pareil au Pégase de la mythologie, l'avion emportera son pilote vers les espaces

sidéraux, sans lui faire oublier toutefois „la terre des hommes."


„Nous habitons, a-t-il écrit, une planète errante. De temps à autre, grâce à

l'avion, elle nous montre son origine .., . . . L'avion, ce n'est pas une fin, c'est un

moyen. Ce n'est pas pour l'avion que l'on risque sa vie. Ce n'est pas non plus pour sa

charrue que le paysan laboure. Mais, par l'avion, on quitte les villes et leurs

comptables, et l'on retrouve une vérité paysanne."

On fait un travail d'homme et l'on étonnait des soucis d'homme. On est en

contact avec le vent, avec Les étoiles, avec la nuit, avec le sable, avec la mer. On

ruse avec les forces naturelles. On attend l'aube comme le jardinier attend le

printemps. On attend l'escale comme une terre promise, et l'on cherche sa vérité dans

Les étoiles".

On a parle de Saint-Exupéry comme d'un Joseph Conrad de l'air. Or, il y a

dans le Typhon des scènes grandioses ou Les hommes sont aux prises avec Les

éléments déchaînes; un peu comme Fabien dans Vol de nuit se trouvant à bout

d'essence, s'offrira, malgré lui, la grandeur de la mort dans Les étoiles. On a compare

encore l'œuvre de Saint-Exupéry à celle de Mie vile; mais l'auteur de Moby Dick

aime Les récits allégoriques ou l'homme s'acharne contre l'implacabilité du destin.

Rien de tout cela chez Saint-Exupéry. Le point de départ de son œuvre est justement

la vocation du métier et l'acceptation du devoir, donc du destin.

Antoine de Saint-Exupéry est ne à Lyon d'une famille noble. II fit des

études au collège jésuite, mais il ne montra jamais une grande assiduité. Pendant la

première guerre mondiale, il continua ses études en Suisse, ou sa famille s'était

refugiée. Il écrivait déjà des vers, étant encore très jeune. Il a reçu de bonne heure le

baptême de l'air, car, regardant les aéroplanes décoller sur un aérodrome tout pré du

château paterne, il eut l'envie de monter sur une de ces machines volantes.

De retour en France, le jeune Tonio se prépare pour entrer à l'Ecole Navale

entre 1917—1919, mais décidément sa vocation n'était pas là, car il échoua. En

1921, il fait son service militaire au 2e régiment d'aviation à Strass-bourg. II y

rencontra pour la première fois son destin, car, s'envolant un jour, malgré les ordres

sévères des supérieurs, il eut un premier accident d'aviation, d'ailleurs sans gravité.

Dans 1'atelier de réparation du régiment il trouva du plaisir à „inventer", car il fut

aussi un inventeur, tellement la machine l'intéressait dans ses ressorts les plus

intimes.

En 1923, il veut entrer dans l'armée française de l'air, mais sa fiancée s'y

oppose. Suivent trois années de tâtonnements et de métiers divers, mais l'aviation

fera finalement son compte. Il a déjà le brevet de pilote de ligne; en 1926 il entre à la

Compagnie française de l'air et l'année suivante il est pilote de ligne sur le trajet

Casablanca-Dakar. II connut les dangers du désert, surtout vu l'état de l'aviation à

cette époque-là. II devient ainsi le subalterne de Didier Daurat, en qualité de chef

d'aéroplane à Cap Juby, au sud-ouest du Maroc. De cette période sortir son premier

livre, qui ne paraîtra d'ailleurs qu'en 1930, sous le titre Courrier-sud. Ecrivain

encore contesté, par ses camarades „Les techniciens", qui le tenaient pour un

„dilettante" et dans leur dédain professionnel, „pour un écrivain."

Cependant, sa renommée comme pilote s'accroît. En 1929, on le trouve en

Argentine à Buenos-Aires, comme directeur de l'Aéropostale. II y mit son

expérience, son amour du métier et des hommes, mais une affaire véreuse où étaient

impliques plusieurs fonctionnaires supérieurs de la compagnie aérienne l'obligea à

donner sa démission en 1931 et à rentrer en France, ou il emmenait une belle

argentiniènne, sa femme. La publication de Vol de nuit en 1931, livre préfacé par


André Gide et couronné du prix „Femina", le consacra définitivement comme

écrivain.

II était à ce moment l'admirable „Saint-Ex", également aimé par Les

aviateurs les plus audacieux et par les écrivains de prestige. Le portrait moral que lui

fit le poète Léon-Paul-Fargue doit lui ressembler par plus d'une trait:

„. .. Héroïsme discret et fantaisie spontanée, beauté de l'œil et souplesse du

corps; compétence en technique, en sport, en poésie, en morale, en camaraderie, en

élégance d'âme."

II se fit engager par „Air France" et durant 8 ans il exerça son métier de

pilote d'essai. II entreprend des raids autant audacieux que dangereux. Aussi, en

1935, essaie-t-il le raid Paris - Saigon et il fait un atterrissage forcé dans le désert de

Lybie. Cette aventure aurait pu être fatale à l'équipage, qui fut sauve comme par

miracle par une caravane âpres plusieurs jours d'attente.

En 1939, un raid plus dangereux encore, New York—Terre-de-feu faillit

être tragique: un accident de décollage au Guatemala finit par 'la fracture du crane

du pilote Saint-Exupéry. Interné à l'hôpital pour une opération, il y écrit Terre des

hommes, livre de grand reportage et de haut humanisme qu'on se plait à considérer

comme le chef-d’œuvre de Saint-Exupéry. Le Grand Prix du Roman lui fut décerné.

Depuis quelques années il passait comme un maître en matière de grand reportage et

sa renommée de „témoin supérieur" lui valut d'être envoyé par les grands journaux

en Espagne, Allemagne et Union Soviétique. II fut particulièrement ébranlé par les

spectacles cruels que les nazis lui avaient offert en Allemagne et par l'atrocité de la

guerre civile en Espagne. Car nazisme ou franquisme ce n'étaient que les signes

avant-coureurs de la guerre. En 1939, Saint-Exupéry fut mobilisé comme capitaine

d'aviation; mais son âge ne lui permettait plus, selon les lois de l'aviation, de

pratiquer les vols de combat. II obtint pourtant la faveur d'entreprendre plusieurs

vols de combat (dont celui au-dessus de la région d'Arras qu'il a rendu célèbre par le

livre Pilote de guerre). Démobilisé après la débâcle de 1940, il ne pouvait plus

supporter l'humiliation de sa patrie, l'arrogance et le brutalité des occupants qu'il

avait pu observer dans leur propre pays. Il partit pour l'Amérique ou il écrivit son

Pilote de guerre, encouragement aux français pour tirer leur leçon du désastre et

message en même temps au monde civilisé de croire toujours dans la mission

civilisatrice de la France, en dépit de la défaite. Ce séjour en Amérique entre 1941—

1943 fut particulièrement fécond pour Saint-Exupéry: Lettre à un otage s'adressait

par excellence au peuple français qui continuait la lutte contre l'ennemi dans les

conditions très dures de la Resistance.

Le Petit prince, publie en 1943, inaugure une manière nouvelle de Saint-

Exupéry. Jusque là c'était la littérature héroïque, le grand reportage, l'aviateur. Avec

le Petit prince et la Citadelle ce sont des poèmes en prose, poèmes allégoriques et

paraboliques, ou l'on trouve, outre les pages poétiques proprement dites, les

inquiétudes de l'auteur concernant le destin de l'humanité et de sa civilisation.

Cependant, la nostalgie du pays ou se mêlait aussi l'impatience du combat

— tout le fit quitter l'Amérique, la première occasion venue. II rejoignit sa propre

escadrille 2/33, qui avait repris le combat en Afrique du Nord. Son âge était toujours

un obstacle à son désir de combattre. II attendait impatiemment et en se morfondant

dans sa chambre, la décision du commandement américain qui, finalement, lui

accorda la permission d'un nombre limité de vols.

Le 31 juillet 1944 il accomplit sa dernière mission de reconnaissance; on ne

trouva plus trace ni de 1'avion, ni du pilote.


Â la veille il avait écrit des lettres significatives dont quelques lignes ont

été reproduites dans le livre de Jules Roy1:

Dans l'une il dit: „Si je suis descendu, je ne regretterai absolument rien . . ."

Absolument rien? Même pas une mère et la bonté des camarades? Même pas

l'amour des femmes? Même pas Les plaisirs de l'été sur les plages? Dans l'autre:

„J'ai déjà failli quatre fois y rester. Cela m'est vertigineusement indifférent..."

Limitée par une vie brève, l'œuvre de Saint-Exupéry n'en est pas moins

variée; la mort l'emporta juste au moment ou il travaillait encore à sa Citadelle, qui

représente sa seconde manière. Aussi distinguerons-nous la période du grand

reportage, dont les illustres exemples restent Vol de nuit et Terre des hommes et la

période du poème parabolique avec le Petit prince et la Citadelle, œuvre inachevée.

Vol de nuit contient un drame, dont l'action se déroule tantôt dans le ciel,

tantôt sur la terre. C'était l'époque des avions rudimentaires, dépourvus d'appareils

modernes comme le radar par exemple, et que les pilotes devaient conduire dans les

pires conditions atmosphériques, l'orage, la nuit, les cyclones. On devait prendre de

l'avance sur les autres moyens de transport connus à l'époque, l'automobile, le

chemin de fer. C'était le courage des pilotes qui devaient, dans de telles

circonstances, sauver l'équipage et le courrier dont ils étaient charges de le

transporter quelques heures plus tôt. André Gide, qui avait préfacé le livre, fut

frappé par la nouveauté du thème comme par l'héroïsme pur qui l'animait. Zola avait

chanté la locomotive, mais l'avion c'était l'avenir.

A huit années de distance, Terre des hommes évoque encore les temps

héroïques ou tant d'actes de dévouement et de sacrifice ont été possibles. Mais la

machine s'était vite perfectionnée; il s'agit pour Saint-Exupéry de la questionner sur

son avenir, autrement dit en rapport avec celui qui la manie, avec l'homme.

Mermoz, Guillaumet, quels héros prestigieux de l'air défilent dans ce livre!

Mermoz, perdu en mer depuis 1936, Guillaumet qui devra précéder de pré la propre

mort de Saint-Exupéry! Le courage de Guillaumet qui, perdu dans les Andes, n'a fait

cinq jours que monter, monter toujours pousse par la force de la volonté, lui inspire

une très belle page sur la valeur de l'acte et le sens de la mort.

„On veut confondre de tels hommes avec les toréadors et les joueurs. On

vante leur mépris de la mort. Mais je me moque bien du mépris de la mort. S'il ne

tire pas ses racines d'une responsabilité acceptée, il n'est que signe de pauvreté ou

d'excès de jeunesse. J'ai connu un suicidé jeune. Je ne sais plus quel chagrin d'amour

l'avait pousse â se tirer soigneusement une balle dans le cœur . . . Ainsi, derrière ce

visage aimable, sous ce crane d'homme, il n'y avait rien, rien, rien. Sinon l'image de

quelque sotte petite fille semblable à d'autres.

Face à cette destinée maigre, je me rappelais une vraie mort d'homme.

Celle d'un jardinier, qui me disait: „Vous savez . . . parfois je suais quand je bêchais.

Mon rhumatisme me tirait la jambe et je pestais contre cet esclavage. Eh bien, je

voudrais bêcher, bêcher dans la terre. Bêcher ça me paraît tellement beau! On est

tellement libre quand on bèche! Et puis qui va tailler aussi mes arbres?"

Le second thème préfère du livre est celui de l'outil et de l'homme qui le

manie. L'avion n'étant pas un but en lui-même, il devient un instrument de

connaissance; grâce à lui, nous prenons plus pleinement possession de notre planète.

„L'avion est une machine sans doute, mais quel instrument d'analyse?! Cet

instrument nous a fait découvrir le vrai visage de la terre. Les routes, en effet, durant

des siècles, nous ont trompés."


Terre des hommes est à la fois le livre d'un grand reporter, d'un moraliste et

d'un poète. Or, dans le Petit prince et la Citadelle c'est le poète et le moraliste qui

ont l'avantage. La Citadelle surtout, œuvre posthume montre que c'est vers ce genre

que Saint-Exupéry s'acheminait.

Le Petit prince est surtout un poème en prose, mais le moraliste perce

derrière les symboles; la Citadelle est comme l'évangile d'un nouvel humanisme que

Saint-Exupéry bâtissait lentement, à travers ses expériences de vie et ses réflexions.

Mais on ne doit pas s'imaginer que nous nous trouvons dans la Citadelle devant un

livre didactique, où chaque parabole traduit son image par une leçon de morale. Ou

encore voulons-nous traduire les symboles du Petit prince en significations morales

nous le pouvons, mais nous réduisons ce beau poème à une froide allégorie

didactique.

II est évident que le Petit prince qui a quitte sa planète pour aborder la

notre, la terre des hommes, c'est un symbole qui peut être interprété dans plusieurs

sens à la fois. De même les personnages qu'il rencontre dans son chemin, chacun a

une signification: le roi vaniteux, l'affairiste propriétaire des étoiles, le géographe

moraliste et l'humble allumeur de réverbères, contraint à un travail absurde, mais le

seul qui s'occupe d'autre chose que de soi-même (qu'on se rappelle le jardinier de

Terre des hommes ou .celui de la Citadelle). Le petit Prince a quitte sa planète, déçu

par la rose qu'il aimait; sur Terre il a trouve des roses, toutes pareilles. II vaut mieux

repartir pour son étoile, car il est responsable pour la rose qu'il a apprivoisée, voilà

ce que lui dit renard, en compensation de ce que le Petit Prince l'a apprivoise lui

aussi. Et le renard d'ajouter:

„— Les hommes ont oublie cette vérité, dit le renard. Mais tu ne dois pas

oublier. Tu deviens responsable pour toujours de ce que tu as apprivoisé. Tu es

responsable de ta rose . . ."

La rose, ca pourrait être la femme aimée, le devoir de sa vie, le propre

destin du poète etc. Quelle que soit l'explication que nous tâcherions de donner, nous

ne ferions que briser le charme de cet inégalable poème.

La Citadelle a suscité des discussions contradictoires. Inachevée, cette

œuvre exigeait encore beaucoup de modifications de la part de l'auteur, mort

prématurément. Telle qu'elle est néanmoins, La Citadelle fut le livre préfère de

l'auteur, la somme de son humanisme, son testament littéraire et en même temps la

gigantesque ébauche de sa nouvelle orientation. II travaillait à ce livre depuis 1936.

La lecture des premières pages déconcerta ses deux amis, B. Crémieux et Drieu La

Rochelle réunis dans ce but. Saint-Exupéry en fut vexé, mais il ne renonça pas à ce

livre qu'il portait dans sa mallette. II l'avait confiée à son ami Gravoir, peu de temps

avant sa mort, et chaque jour il y introduisait une page corrigée ou nouvellement

écrite. Après sa mort on trouva dans la mallette les 985 pages dactylographiées de la

Citadelle. La première édition de la Citadelle, à cause du travail difficile de

confrontation, ne parut qu'en 1948.

Comme cadre de sa gigantesque parabole, il choisit le désert qui exerça une

grande fascination sur son esprit (Dans presque tous ses écrits, y compris Le Petit

prince, le désert revient toujours.) C’est un grand seigneur berbère qui bâtit une

„citadelle", autrement dit une civilisation au milieu du désert. C’est l'Architecte qui

apprend le difficile métier de gouverner les hommes et de diriger leurs destins, petit-

à -petit, par les leçons quotidiennes de son père, leçons qui ne manquent de sévérité

ni de sagesse. Les lecteurs habitués à sa prose de reportage alerte et rapide, rythmée

par l'action elle-même, ont trouvé une prose cadencée et musicale, ayant la gravité et


l'ampleur des cantiques. Quant aux thèmes, il y a ici comme le florilège humaniste

de Saint-Exupéry: amitié virile, amour du métier, le sens de la responsabilité et du

devoir envers la communauté, solidarité humaine dans la paix et la création,

collaboration universelle, sens de l'existence et de la mort. Cette abstraite

énumération ne peut donner qu'une vague idée du livre: car tout cela est exprimé en

poésie, en images, en rythme.

Et voici un hymen a la paix:

„La paix est arbre long à grandir. Il nous faut, de même que le cèdre,

aspirer encore beaucoup de rocaille pour lui sonder son unité . . .

Bâtir la paix c'est bâtir l'étable assez grande pour que le troupeau entier s'y endorme.

C’est bâtir le palais assez vaste pour que tous les hommes s'y puissent rejoindre sans

rien abandonner de leurs bagages. Il ne s'agit point de les amputer pour les y faire

tenir. Bâtir la paix c'est obtenir de Dieu qu'il prête son manteau de berger pour

recevoir les hommes dans toute l'étendue de leurs désirs. Ainsi de la mère qui aime

ses fils. Et celui-là timide et tendre. Et l'autre ardent à vivre. Et l'autre peut-être

bossu, chétif et malvenu. Mais tous, dans leur diversité, émeuvent son cœur. Et tous,

dans la diversité de leur amour, servent sa gloire."

Enfin voilà le poème jaillissant tout pur comme une divine musique:

„J'écrirai un hymne au silence. Toi, musicien des fruits. Toi, habitant des

caves, des celliers et des granges. Toi, vase de miel de la diligence des abeilles. Toi,

repos de la mer sur sa plénitude."

II y a eu, dans la critique littéraire, qui ont regretté le style direct et

spontané du premier Saint-Exupéry. Gaétan Picon, par exemple, estime que la

Citadelle pèche par l'artifice parce que „Saint-Exupéry a joué là une partie bien

audacieuse." Nous croyons, au contraire, que la Citadelle est œuvre complexe, celle

à la fois d'un moraliste et d'un poète. Quant à l'artifice, il y en a eu toujours, même

dans le style le plus direct, car le plus grand reporter sera toujours un homme de

lettres. La large audience dont jouit Saint-Exupéry, même à l'heure actuelle, d'un

bout à l'autre du globe, prouve que son œuvre est bâtie d'éléments durables, telle une

citadelle, et que c'est justement son moralisme et son humanisme qui donneront les

meilleures raisons de sa survie.

BIBLIOGRAPHIE

1. P. de Boisdeffre - O istorie vie a literaturii franceze de azi, Editura Univers,

Bucureşti, 1989,

2. A. Ion - Scriitori francezi, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1988

3. A.D. Păuşeşti - Istoria Literaturii Franceze, Editura Didactică şi pedagogică,

Bucureşti, 1996


CÂTEVA EXEMPLIFICĂRI PRIVIND APLICABILITATEA

ÎNȚELEGERILOR AMIABILE ÎN DREPTUL CIVIL

Asistent univ. dr. Georgeta-Bianca SPÎRCHEZ


Universitatea Creştinǎ “Dimitrie Cantemir”

Abstract: In the framework of promoting the friendly settlements closure,

as part of the European policy of improving the access to justice, the following

article aims to describe some situations, according to civil law, in which friendly

settlements can be made.

Key words: friendly settlement, consent order, mediation, civil law

1. APLICABILITATEA ÎNȚELEGERILOR AMIABILE ÎN

MATERIA DREPTURILOR REALE

În privința tranzacțiilor ce se încheie asupra drepturilor imobiliare, este

necesarǎ înscrierea în cartea funciarǎ, aceasta şi pentru opozabilitatea faţǎ de terţi.

În acest sens, legea medierii nr.192/2006 prevede la art.58 alin.4 că “în

cazul în care conflictul mediat vizează transferul dreptului de proprietate privind

bunurile imobile, precum și al altor drepturi reale, partaje și cauze succsesorale,

sub sancțiunea nulității absolute, acordul de mediere redactat de către mediator va

fi prezentat notarului public sau instanței de judecată, pentru ca acestea, având la

bază acordul de mediere, să verifice condițiile de fond și de formă prin procedurile

prevăzute de lege și să emită un act autentic sau o hotărâre judecătorească, după

caz, cu respectarea procedurilor legale. Acordurile de mediere vor fi verificate cu

privire la îndeplinirea condițiilor de fond și de formă, notarul public sau instanța de

judecată, după caz, putându-le aduce modificările și completările corespunzătoare

cu acordul părților“, iar alin.6 dispune că “în cazul în care legea impune

îndeplinirea condițiilor de publicitate, notarul public sau instanța de judecată va

solicita înscrierea contractului autentificat, respectiv a hotărârii judecătorești în

Cartea Funciară.”

Tot ca o aplicație a contractului de tranzacție în materia drepturilor reale,

potrivit art. 4 din Legea nr. 33/1994, cei interesaţi pot conveni atât asupra modalităţii

de transfer al dreptului de proprietate, cât şi asupra cuantumului şi naturii

despăgubirii, fără a se declanşa procedura exproprierii.

../Downloads/BIANCA/TEZA%20BIANCA_var.%20SEPTEMBRIE/BIANCA/AppData/Roaming/AppData/Local/Microsoft/Windows/Temporary%20Internet%20Files/Low/Content.IE5/I5L496V0/document-view.seam?documentId=nr4f6mztl4ytsoju


Dacă a şi fost declanşată procedura exproprierii, înţelegerea părţilor poate

interveni în orice etapă, fie atât cu privire la expropriere, cât şi la cuantumul

despăgubirilor, fie numai cu privire la expropriere, urmând ca, în acest al doilea caz,

despăgubirile să fie stabilite de instanţa de judecată. Această soluţie este valabilă şi

în etapa administrativă a procedurii exproprierii (art. 18 alin. 2 din Legea nr.

33/1994), cât şi în etapa judiciară a exproprierii (art. 24 alin. 1 şi 2). În toate

cazurile, convenţia are natura juridică a unui contract de tranzacţie, cu caracter

extrajudiciar sau judiciar, în funcţie de etapa în care se încheie1.

Vom reda mai jos cazuri în care nu se poate lua act de tranzacţia pǎrţilor şi

astfel nu se poate pronunţa o hotǎrâre de expedient.

Astfel, s-a observat cǎ este inadmisibilǎ cererea de a se lua act de un acord

de mediere în materie de rectificǎri de carte funciarǎ. Opinia consemnatǎ2, pentru

acest caz, este aceea cǎ partea este obligatǎ sǎ solicite Oficiului de Cadastru şi

Publicitate Imobiliarǎ competent înscrierea/modificarea cǎrţii funciare, respingerea

cererii adresatǎ urmȃnd a fi atacatǎ în instanţǎ.

Tot astfel, se opineazǎ3 în sensul inadmisibilitǎţii acordului de mediere

încheiat în materie de acţiune în constatarea dobȃndirii dreptului de proprietate prin

uzucapiune.

Se noteazǎ cǎ, în mod greşit, instanţa a apreciat ca incidentǎ procedura

hotărârii de expedient, omiţȃnd sǎ ia în considerare aspectul cǎ tranzacţia nu poate

interveni decȃt asupra unor drepturi de care pǎrţile pot dispune. Argumentul4 pentru

a susţine un astfel de punct de vedere, la care achiesǎm, este cǎ „în materia

uzucapiunii nu se pune în discuţie un drept de care vreuna din pǎrţi sǎ poatǎ

dispune”. Trebuie avut în vedere faptul cǎ „reclamantul invocǎ un mod originar de

dobȃndire a dreptului de proprietate, asupra cǎruia doar instanţa dispune, în sensul

cǎ îl constatǎ, în urma verificǎrii obligatorii a condiţiilor uzucapiunii. De asemenea,

pȃrȃtul nu are drept de a dispune asupra proprietǎţii invocate, uzucapiunea fiind o

sancţiune pentru proprietarul nediligent”.

De asemenea, în jurisprudența românească s-a înregistrat refuzul instanței

judecătorești5 de a lua act de o tranzacție prin care în căile de atac una dintre părți

declara că este de acord ca pentru o suprafaţă de teren, pentru care prima instanţă a

dispus restituirea în natură, să primească despăgubiri, şi că înţelege să nu mai

solicite restituirea în natură a acestei suprafeţe şi nu mai susţine împrejurările

învederate prin întâmpinare.

În motivarea acestei decizii, instanța a reținut că art. 1 alin. 1 din Legea nr.

10/2001 republicată instituie principiul prevalenţei restituirii în natură, potrivit

căruia restituirea imobilelor preluate abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau

de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22decembrie 1989, precum şi

cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite, are

loc în natură. În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili

măsuri reparatorii prin echivalent. Sintagma „restituirea nu este posibilă” are un

1 V. Stoica, Exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în “Dreptul” nr.5/2004, p.35-36 2 Comentariu la sentinţa nr.2007/24 martie 2011 a Judecǎtoriei Satu-Mare, în „Culegere de hotǎrâri

judecǎtoreşti pronunţate în materia medierii”, Editura Universitarǎ, 2011, p.360 3 Comentariu la sentinţa civilǎ nr.4332/3 iunie 2011 a Judecǎtoriei sectorului 6 Bucureşti, în „Culegere de

hotǎrâri judecǎtoreşti pronunţate în materia medierii. Note şi comentarii. Ediţia a 2-a”, Editura

Universitarǎ, 2012, p.162 4 idem 5 Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, Decizia nr.132/28

februarie 2011, în Buletinul Curților de Apel, Supliment nr.1/2012

../Downloads/BIANCA/TEZA%20BIANCA_var.%20SEPTEMBRIE/BIANCA/AppData/Roaming/AppData/Local/Microsoft/Windows/Temporary%20Internet%20Files/Low/Content.IE5/44VKYHY7/document-view.seam%3fdocumentId=nr4f6mjql4zdambr

../Downloads/BIANCA/TEZA%20BIANCA_var.%20SEPTEMBRIE/BIANCA/AppData/Roaming/AppData/Local/Microsoft/Windows/Temporary%20Internet%20Files/Low/Content.IE5/44VKYHY7/document-view.seam%3fdocumentId=nr4f6mjql4zdambr

../Downloads/BIANCA/TEZA%20BIANCA_var.%20SEPTEMBRIE/BIANCA/AppData/Roaming/AppData/Local/Microsoft/Windows/Temporary%20Internet%20Files/Low/Content.IE5/44VKYHY7/document-view.seam%3fdocumentId=nr4f6mjthfptcojuga


caracter complex, incluzând atât situaţiile în care bunul nu mai există fizic, cât şi

situaţiile în care deşi bunul există fizic, a fost însă înstrăinat. Prin urmare, părţile

implicate în procedura de restituire, notificatorul şi respectiv unitatea deţinătoare sau

entitatea învestită sau soluţionarea notificării, nu pot conveni asupra formei

măsurilor reparatorii, restituirea în natură a bunului imobil fiind obligatorie în

situaţia în care nu există impedimente fizice sau legale sub acest aspect.

2. STABILIREA CONVENȚIONALĂ A DESPĂGUBIRILOR ÎN

DOMENIUL ASIGURĂRILOR

În conformitate cu dispozițiile art. 2225 Cod civil, “dacă nu se prevede

altfel prin lege, despăgubirea se stabilește prin convenție încheiată între asigurat,

terța persoană prejudiciată și asigurator sau, în caz de neînțelegere, prin hotărâre

judecătorească”.

Acest articol modifică parțial prevederile art.43 din Legea nr.136/19951

care prevedea că pentru stabilirea despăgubirii nu mai era necesar acordul

asiguratului din cauza căruia s-a produs paguba.

Prin convenția astfel încheiată părțile pot determina “cauzele care au produs

paguba, întinderea pagubei, răspunderea asiguratului pentru pagubă, dacă fapta

asiguratului este conformă cu riscul și mărimea despăgubirii”2.

În doctrină3 impunerea acestui acord tripartit este explicată prin prisma

scopului, acela al evitării unei înțelegeri care să nu corespundă adevărului – “este

necesar să existe acordul întrucât pot exista situații în care cuantumul despăgubirilor

poate excede limitele stabilite prin contractul de asigurare și astfel asiguratorul să fie

obligat doar la o parte din prejudiciu, restul rămânând în sarcina asiguratului”.

Observaţia potrivit cǎreia tranzacţia nu poate avea un obiect ilicit îşi gǎseşte

aplicare şi în aceastǎ materie. Astfel, atunci când pǎrţile urmǎresc obţinerea unei

despǎgubiri de la asigurarea peste valoare a bunului asigurat, realizând o

„supraasigurare”, tranzacţia este lovitǎ de nulitate4.

Ne vom referi, în continuare, la câteva exemplificări concrete, raportându-

ne la legislația specială și la cazuistica instanțelor în materie.

Astfel, de pildă, modalitǎţile de stabilire şi acordare a despǎgubirilor

specifice asigurǎrii de rǎspundere civilǎ medicalǎ (pe cale convențională, respectiv

judecătorească) sunt reglementate în cuprinsul art.662 din Legea nr.95/2006. Potrivit

textului de lege citat, alin.1: „despǎgubirile se pot stabili pe cale amiabilǎ, în cazul

în care rezultǎ cu certitudine rǎspunderea civilǎ a asiguratului”, respectiv alin.2:

„în cazul în care pǎrţile – asigurat, asigurator şi persoana prejudiciatǎ-cad de

acord sau nu, este certǎ culpa asiguratului, despǎgubirile se vor plǎti numai în baza

hotǎrârii definitive a instanţei judecǎtoreşti competente.”

1 Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, publicată în Monitorul Oficial nr.303

din 30 decembrie 1995 2 Ghe. Gheorghiu, (Comentariu la art.2225 Cod civil), în Noul Cod civil. Comentariu pe articole. Art.1-

2664 F. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Editura C.H. Beck, p.2183 3 E. Mădulărescu, (Comentarii la art.2225 Cod civil), în Noul Cod civil. Comentarii, doctrină și

jurisprudență. Vol. III. Art.1650-2664, Editura Hamangiu, p.610 4 M. Afrăsinie, (Comentariu la art.2268) în „Noul Cod civil. Comentarii, doctrinǎ şi jurisprudenţǎ. Vol.

III. Art.1650-2664”, Editura Hamangiu, 2012, p.663


Pe marginea redactării defectuoase a alin.2, interpretarea care s-a impus1

este următoarea: în cazul în care pǎrţile-asigurat, asigurator şi persoana prejudiciatǎ-

nu cad de acord sau nu este certǎ culpa asiguratului, despǎgubirile se vor plǎti numai

în baza hotǎrârii definitive a instanţei judecǎtoreşti competente.

Plata despǎgubirilor pe cale amiabilǎ este totuşi condiţionatǎ de caracterul

cert al rǎspunderii civile a asiguratului. Certitudinea rǎspunderii asiguratului poate

rezulta dintr-o hotǎrâre judecǎtoreascǎ sau poate fi stabilitǎ de Comisia de

monitorizare şi competenţǎ profesionalǎ pentru cazurile de malpraxis2.

O altă exemplificare prilejuită de această analiză este aceea a stabilirii

amiabile a despăgubirilor cuvenite persoanelor păgubite prin accidente produse de

autovehicule.

Legislaţia din domeniul asigurǎrilor cuprinde o serie de reguli, unele destul

de detaliate, cu privire la stabilirea şi acordarea despǎgubirilor persoanelor

prejudiciate prin accidente de vehicule. Toate aceste reguli alcǎtuiesc, în ansamblul

lor, o adevǎratǎ procedurǎ de constatare a prejudiciilor şi de stabilire şi acordare a

despǎgubirilor subsumatǎ interesului prioritar de protecţie a persoanei pǎgubite3.

Sediul materiei procedurii de constatare, stabilire şi de acordare a

despǎgubirilor îl constituie, în principal, Capitolul al-III-lea din Legea nr.136/1995,

începând cu art.48 şi următoarele şi Normele adoptate prin Ordinul nr.14/2011

privind asigurarea obligatorie de rǎspundere civilǎ pentru prejudicii produse prin

accidente de vehicule, începând cu Partea a-II-a Titlului I, art.38 şi următoarele.

Prin aceste reglementări, este recunoscută atât acordarea despǎgubirilor pe

cale amiabilǎ pe baza înţelegerii dintre asiguratorul de rǎspundere civilǎ şi terţul

pǎgubit cât şi acordarea despǎgubirilor pe cale judecǎtoreascǎ efect al litigiului

purtat între terţul pǎgubit, asigurat şi societatea de asigurare.

Potrivit art.49 şi 54 alin.1 din Legea nr.136/1995, asigurătorul acordă

despăgubiri, în baza contractului de asigurare de răspundere civilă obligatorie

(asigurare RCA), pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane

păgubite prin accidente de vehicule, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre

judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule

aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva

asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, cu citarea

obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în

calitate de intervenienţi fortaţi.

3. PARTICULARITĂȚI PRIVIND ÎNCHEIEREA TRANZACȚIEI ÎN

MATERIE SUCCESORALĂ

Numeroasele reguli care guvernează succesiunile şi liberalităţile sunt

imperative, încǎlcarea acestora fiind sancţionatǎ cu nulitatea absolută.

Astfel în materie succesoralǎ devin incidente dispoziţiile legale imperative

din Codul civil şi alte legi. Spre exemplu: renunţarea la succesiune este un act

juridic solemn care se poate realiza doar în condiţiile prevǎzute de Legea

nr.36/1995; stabilirea cotelor succesorale legale se realizeazǎ doar de cǎtre notarul

1 V. Nemeș, Dreptul asigurărilor. Ediția a 4-a. Conform noului Cod civil, Editura Hamangiu, p.323 2 V. Nemeș, Op. Cit., p.323 3 idem, p.357

http://idrept.ro/00008376.htm#art=49


public în cadrul procedurii succesorale, prin certificat de moştenitor sau certificat de

calitate de moştenitor, ori de cǎtre instanţǎ prin hotǎrȃre judecǎtoreascǎ.

Nu se poate face tranzacţie asupra unei succesiuni nedeschise, art.956 Cod

civil dispunând: „dacă prin lege nu se prevede altfel, sunt lovite de nulitate absolută

actele juridice având ca obiect drepturi eventuale asupra unei moșteniri nedeschise

încă, precum actele prin care se acceptă moștenirea sau se renunță la aceasta,

înainte de deschiderea ei, ori actele prin care se înstrăinează sau se promite

înstrăinarea unor drepturi care s-ar putea dobândi la deschiderea moștenirii.”

Medierea este incidentă şi în materia partajului judiciar, aşa cum se

prevede în Titlul V, Procedura partajului judiciar, Rolul activ al instanţei.Înţelegerile

dintre părţi, art.982 din Codul de procedură civilă: “În tot cursul procesului, instanţa

va stărui că părţile să împartă bunurile prin bună învoială”. Potrivit art. 982 alin.2-

“dacă părțile ajung la o înțelegere cu privire la împărțirea bunurilor, instanța va

hotărî potrivit înțelegerii lor. Împărțeala se poate face prin bună învoială și dacă

printre cei interesați se află minori, persoane puse sub interdicție judecătorească

ori dispăruți, însă numai cu încuviințarea prealabilă a instanței de tutelă precum și

dacă este cazul, a reprezentantului sau a ocrotitorului legal”.

Alin.3-“în cazul în care înțelegerea privește numai partajul anumitor

bunuri, instanța va lua act de această învoială și va pronunța o hotărâre partial,

continuând procesul pentru celelalte bunuri”.

Învoiala pǎrţilor poate fi constatată doar cu privire la modalitatea de partaj,

dupǎ ce instanţa verificǎ şi reţine calitatea de moştenitori a pǎrţilor şi cotele

succesorale legale ce le revin acestora1.

S-a decis2 cǎ „în procedura succesoralǎ notarialǎ, cât şi în procedura

succesoralǎ contencioasǎ, în faţa instanţei de judecatǎ, pǎrţile cu vocaţie succesoralǎ

efectivǎ sau acestea împreunǎ cu terţii pot conveni asupra compunerii masei

succesorale” cu respectarea prevederilor relativ la ordinea publicǎ.

În schimb, s-a refuzat a se lua act de tranzacţia intervenitǎ între pǎrţile unui

litigiu prin care acestea s-au înţeles sǎ declare nul un certificat de moştenitor

testamentar emis de notarul public, instanţa reţinȃnd cǎ pǎrţile nu pot tranzacţiona

convenţional, prin simpla lor voinţǎ asupra anulǎrii unui act autentic3.

Partajul prin bună învoială se poate realiza atât în cadrul procedurii

succesorale necontencioase, desfăşurată în faţa notarului public, caz în care actul de

împărţeală realizat de acesta din urmă constituie un act autentic, precum şi în faţa

instanţei de judecată, caz în care aceasta consemnează convenţia părţilor într-o

hotărâre de expedient4.

Învoiala părţilor cu privire la partajul moştenirii poate privi toate bunurile

succesorale sau numai o parte a acestora, urmând ca pentru cealaltă parte să

intervină o nouă convenţie sau să fie împărţite pe cale judecătorească5.

1 Comentariu la sentinţa civilǎ nr.1565/22 martie 2011, în „Culegere de hotǎrâri judecǎtoreşti pronunţate

în materia medierii. Note şi comentarii. Ediţia a 2-a”, Editura Universitarǎ, 2012, p.360 2 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilǎ, decizia nr.754/15 octombrie 2004, apud L.C. Stoica,

„Ineficacitatea actului juridic civil. Practicǎ judiciarǎ. I Nulitatea”, Editura Hamangiu, 2009, p.334 3 sentinţa civilǎ nr.7749/3 iunie 2011 a Judecǎtoriei sectorului 2 Bucureşti, în „Culegere de hotǎrâri

judecǎtoreşti pronunţate în materia medierii. Note şi comentarii. Ediţia a 2-a”, Editura Universitarǎ,

2012, p.405 4 I. Genoiu, Partajul succesoral în reglementarea Noului Cod civil, în Revista română de drept privat

nr.1/2012, p.130 5 idem


Libertatea părţilor în cadrul partajului convenţional se manifestă şi sub

aspectul alegerii modului de efectuare a acestuia1: în natură; prin atribuirea tuturor

bunurilor unuia sau unora dintre coindivizari şi despăgubirea celorlalţi; prin tragere

la sorţi; prin vânzare la licitaţie publică şi împărţirea preţului obţinut; prin atribuirea

nudei proprietăţi unora dintre coindivizari şi a uzufructului celorlalţi.

4. SPECIFICUL ÎNȚELEGERILOR AMIABILE ÎN MATERIA

RAPORTURILOR DE FAMILIE

Statutul persoanelor nu poate fi stabilit, modificat, suprimat decȃt prin

efectul hotǎrȃrilor instanţei, titularilor drepturilor fiindu-le interzis sǎ facǎ acte de

dispoziţie asupra acestor elemente, datoritǎ caracterului lor de ordine publicǎ. Este

ceea ce a fost statuat și juridicește cu mult timp în urmă2, după cum urmează: “dacǎ

este îngǎduit a se transige asupra raporturilor şi consecinţelor patrimoniale ce decurg

ori depind de o stare civilǎ existentǎ, nu se poate însǎ ca prin o transacţiune care

reguleazǎ şi raporturi patrimoniale sǎ se tindǎ la schimbarea stǎrii civile a

persoanelor influenţându-se în acest scop direct ori indirect voinţa lor prin clauze

menite a determina schimbarea stǎrii civile ori accelerarea formelor şi cǎilor legale

procedurale cu care legiuitorul a înţeles sǎ înconjoare asemenea schimbǎri”.

Aparent, despre o atare convenţie ar fi vorba în caz de divorţ prin acordul

soţilor. În realitate, divorţul este pronunţat de judecǎtor iar convenţia soţilor, validatǎ

de judecǎtor, reglementeazǎ, consecinţele divorţului3. Astfel, “în cazul divorțului

prin consimțământ mutual, intervenția judecătorului este indispensabilă, căci fără

validarea manifestărilor de voință respective de către instanță efectele urmărite de

părți nu se pot produce”4. Se observă astfel că “legiuitorul român a adoptat o soluție

menită să păstreze înțelegerile părților din medierea conflictelor de familie sub

autoritatea statală”5.

Potrivit art.64 alin.1 din Legea medierii nr.192/2006, “pot fi rezolvate prin

mediere neînțelegerile dintre soți privitoare la:

a) continuarea căsătoriei;

b) partajul bunurilor comune;

c) exercițiul drepturilor părintești;

d) stabilirea domiciliului copilului

e) contribuția părinților la întreținerea copiilor;

f) orice alte neînțelegeri care apar în raporturile dintre soți cu privire la

drepturi de care ei pot dispune potrivit legii.”

Alin.11 dispune în sensul că “acordurile de mediere încheiate de părți, în

cauzele/conflictele ce au ca obiect exercițiul drepturilor părintești, contribuția

părinților la întreținerea copiilor și stabilirea domiciliului copiilor, îmbracă forma

unei hotărâri de expedient.”

1 ibidem 2 Cas. I, dec. nr.648/4 martie 1938, în „Jurisprudenţǎ generalǎ”, anul XVI, nr.27/15 septembrie 1938,

p.857 3 Ph. Malaurie, ş.a., Contractele speciale, coordonator al ediţiei în limba românǎ M. Șcheaua, traducere

de D. Dǎnişor, Editura Wolters Kluwer, 2007 p. 565 4 I. Leș, Tratat de drept procesual civil. Ediția 5 cu referiri la Proiectul Codului de procedură civilă,

Editura C.H. Beck, 2010, p.5 5 F. G. Pancescu, , F. G. Pancescu, Legea medierii. Comentarii și explicații. Ediția a II-a, Editura C.H.

Beck, 2010, p.200


BIBLIOGRAFIE:

1. M. Afrăsinie, (Comentariu la art.2268) în Noul Cod civil. Comentarii, doctrinǎ şi

jurisprudenţǎ. Vol. III. Art.1650-2664, Editura Hamangiu, 2012, p.663

2. I. Genoiu, Partajul succesoral în reglementarea Noului Cod civil, în Revista

română de drept privat nr.1/2012, p.130

3. Ghe. Gheorghiu, (Comentariu la art.2225 Cod civil), în Noul Cod civil.

Comentariu pe articole. Art.1-2664 F. Baias, E. Chelaru, R.

Constantinovici, I. Macovei (coord.), Editura C.H. Beck, p.2183

4. I. Leș, Tratat de drept procesual civil. Ediția 5 cu referiri la Proiectul Codului de

procedură civilă, Editura C.H. Beck, 2010, p.5

5. Ph. Malaurie, ş.a., Contractele speciale, coordonator al ediţiei în limba românǎ M.

Șcheaua, traducere de D. Dǎnişor, Editura Wolters Kluwer, 2007 p. 565

6.E. Mădulărescu, (Comentarii la art.2225 Cod civil), în Noul Cod civil. Comentarii,

doctrină și jurisprudență. Vol. III. Art.1650-2664, Editura Hamangiu, p.610

7. V. Nemeș, Dreptul asigurărilor. Ediția a 4-a. Conform noului Cod civil, Editura

Hamangiu, p.323

8. F. G. Pancescu, Legea medierii. Comentarii și explicații. Ediția a II-a, Editura

C.H. Beck, 2010, p.200

9. V. Stoica, Exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în “Dreptul” nr.5/2004,

p.35-36

10. Comentariu la sentinţa nr.2007/24 martie 2011 a Judecǎtoriei Satu-Mare, în

„Culegere de hotǎrâri judecǎtoreşti pronunţate în materia medierii”,

Editura Universitarǎ, 2011, p.360

11. Comentariu la sentinţa civilǎ nr.4332/3 iunie 2011 a Judecǎtoriei sectorului 6

Bucureşti, în „Culegere de hotǎrâri judecǎtoreşti pronunţate în materia

medierii. Note şi comentarii. Ediţia a 2-a”, Editura Universitarǎ, 2012,

p.162

12. Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

Decizia nr.132/28 februarie 2011, în Buletinul Curților de Apel, Supliment

nr.1/2012

13. Comentariu la sentinţa civilǎ nr.1565/22 martie 2011, în „Culegere de hotǎrâri

judecǎtoreşti pronunţate în materia medierii. Note şi comentarii. Ediţia a

2-a”, Editura Universitarǎ, 2012, p.360

14. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilǎ, decizia nr.754/15 octombrie 2004,

apud L.C. Stoica, „Ineficacitatea actului juridic civil. Practicǎ judiciarǎ. I

Nulitatea”, Editura Hamangiu, 2009, p.334

15. Sentinţa civilǎ nr.7749/3 iunie 2011 a Judecǎtoriei sectorului 2 Bucureşti, în

„Culegere de hotǎrâri judecǎtoreşti pronunţate în materia medierii. Note şi

comentarii. Ediţia a 2-a”, Editura Universitarǎ, 2012, p.405

16.Cas. I, dec. nr.648/4 martie 1938, în „Jurisprudenţǎ generalǎ”, anul XVI, nr.27/15

septembrie 1938, p.857

17. Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, publicată în

Monitorul Oficial nr.303 din 30 decembrie 1995


PROTOCOL ȘI NEGOCIERE COMERCIALĂ

ÎN UNELE ȚĂRI MONARHICE

Cristina Cătălina FOGOROŞ

Conf. univ. dr. Ioan Gh. STATE


Universitatea Creştinǎ “Dimitrie Cantemir”

Abstract: The present study approaches the protocol and negotiation issues

within the modern international monarchies. Just after a short history regarding the

emerge and development of concepts associated with protocol I shall bring forward

often encountered terms during the international commerce negotiation act.

Beginning with the historical and cultural features of the analyzed countries I shall

describe each nation’s distinctive behavior concerning affair conducting, attitudes

throughout the negotiations, traditions, but also, in brief, elements describing the

economic, social environment in a specific case. The study focused upon the world’s

monarchies: they hold a top position among the least corrupt nations worldwide.

The analysis pattern embeddes a quarter of the total number of countries whose

political systems is represented by the monarchy.

Key words: monarchy, protocol, concept, traditions, behavior

1 INTRODUCERE

Protocolul este o ştiinţă (diplomaţie, estetică, sociologie, istorie, heraldică)

şi o artă (stil, frumuseţe, culoare, armonie), reprezintă chintesenţa comportării

adecvate, pusă în serviciul idealului statului şi spiritului unui popor.

Felio A. Vilarrubias

Opt din primele 11 cele mai puțin corupte state ale lumii sunt monarhii.

Transparency International, Top corupție 2013

1.1 Originile şi evoluţia protocolului

Pe parcursul fiecărei epoci s-a remarcat o stilistică specifică în exprimarea

protocolului care se practica la acel moment, tocmai pentru a răspunde menirii

sociale a acestuia. Mai mult, fiecare cultură şi-a pus propria amprenta asupra acestor

reguli sau a dezvoltat propriile reguli.

http://www.dcnews.ro/2013/11/monarhistii-nedumeriti-de-prezenta-lui-mru-la-pranzul-regal/


Protocolul a apărut odată cu societatea umană, fiind un mijloc de

evidenţiere a puterii atât politice cât şi a ierarhiei sociale, în interiorul unei societăţi,

în vederea dezvoltării relaţiilor armonioase între puteri.

Protocol este un cuvânt cu etimologie greacă, provenind din două cuvinte

din greaca veche “protos”, care înseamnă primul, şi “kolffio”, care înseamnă a lipi,

iniţial, se referea la prima foaie lipită pe un sul de papirus, pe care erau scrise datele

originii sale.

Conform istoricilor, cele mai vechi mărturii scrise, cuprinzând norme de

comportament în diferite împrejurări protocolare, aparţin egiptenilor şi se regăsesc

în cel mai lung text sapienţial care s-a păstrat din Imperiul Vechi şi care este

“Învăţătura lui Ptah-hotep”. Ptah-hotep, vizir al faraonului Isesi din a cincia

dinastie, care a domnit în jurul anului 2450 î.Hr. prezintă diferite situaţii din viaţă,

apoi pentru fiecare situaţie descrisă, comportamentul adecvat. Prezintă situaţii de

comportament faţă de superiori, apoi comportamentul la masă, atitudinea faţă de

femeie etc.

Protocolul antic devine structurat şi atinge apogeul în Egiptul faraonic,

imperiile Asirian, Babilonian, Persan - adevăruri confirmate de mărturiile lăsate de

aceste mari culturi ale antichităţii care, în expansiunea lor “au exportat, împreună cu

cultura şi organizarea lor politică şi socială, propriul protocol şi ceremonial în

ţările dominate de ele sau care au căzut sub influenţa lor”.

Din Evul Mediu şi până în perioada Renaşterii (secolele IV-XIV),

protocolul continuă să rămână notoriu în ţările Orientului, spre deosebire de Europa,

unde protocolul era simplu şi puţin structurat din pricina izolării statelor şi a

contactelor rare între ele.

Instituţionalizarea normelor de protocol din Europe Occidentală este făcută

începând cu secolul XXI, iar toate mărturiile existente din acea perioadă atestă faptul

că normele protocolare ale curţilor regale, dar şi princiare din Europa, acordau o

atenţie deosebită modului de organizare şi servire a meselor cât şi participarea la

vânători.

O altă ţară europeană care a acordat o atenţie deosebită normelor de

protocol şi ceremonial a fost Franţa. Aici, începuturile codificării acestor reguli au

fost făcute de regele Francisc I. Urmaşul său, Henric al II-lea (547-1559), printr-un

edict din aprilie 1557, stabileşte reguli precise de ceremonial, fiind considerat cel

mai vechi document în materie de pe continent, care s-a păstrat până în zilele

noastre.

Secolele XVII-XVIII sunt dominate de absolutismul monarhic, exemple

remarcabile fiind Franţa şi Spania; normele de protocol şi de ceremonial erau

centrate pe evidenţierea importanţei şi prestigiului monarhului, care negocia direct

prin intermediul reprezentanţilor săi. Prin urmare, perioada de maximă dezvoltare

pentru protocolul European l-a reprezentat perioada absolutismului monarhic, în

care normele de protocol aveau ca principal obiectiv evidenţierea puterii politice

absolute.

O resuscitare a atenţiei faţă de aceste activităţi are loc în timpul împăratului

Napoleon I (1808-1814) considerat cel mai mare legiuitor al Franţei şi în materie de

protocol. Regulile detaliate de protocol şi ceremonial civil şi militar, precum şi

ordinea de precădere, enunţate de Napoleon într-un decret emis la 13 iulie 1804, au

rămas în vigoare până în secolului XX.


În secolul XIX şi secolul XX se remarcă o apropiere considerabilă a

regulilor de protocol în toată Europa, lucru care determină tendinţa de a vorbi despre

un protocol european.

Tendinţele de unificare şi omologare crescândă a protocolului se manifestă

începând cu Secolul XX. Astfel, se poate spune că pe la mijlocul secolului trecut

avem un protocol european structurat, cu norme unanim acceptate, în baza căruia s-a

constituit protocolul internaţional ce are drept sursă de inspiraţie, în proporţie de

90%, protocolul european.

Protocolul ţărilor din America de Nord, America de Sud, Australia, precum

şi al ţărilor foste colonii din Africa a avut ca sursă de inspiraţie acelaşi protocol

European.

1.2 Concepte din sfera diplomaţiei internaţionale

Protocolul se referă la relaţiile dintre puteri suverane, având ca formă de

reprezentare statul, indiferent dacă această suveranitate este externă, internă, sau

limitată doar la o serie de obiective pe care statul respectiv le urmăreşte. Protocolul

poate constitui şi începutul unor afaceri de lungă durată între diversele organizaţii

economice.

Politeţea transcede domeniul relaţiilor şi activează inclusiv în afacerile

internaţionale, în pe tot cuprinsul actului de negociere.

Precizările de mai jos au o sferă largă şi pot dezvolta nuanţe şi armonice

diferite în diversele domenii ale activităţii economice-sociale.

Precăderea este prioritatea acordată unei persoane participante la o

activitate cu mai mulţi participanţi, faţă de un altul, ţinând seama de importanţa

fiecăruia în cadrul societăţii, respectiv de rangul în ierarhia de stat, de gradul şi

vechimea în funcţia pe care o îndeplineşte, de vârstă, etc.

Eticheta reuneşte regulile convenţionale de comportare politicoasă în viaţa

de zi cu zi în societate şi în contextul vieţii publice.

Ceremonialul este cel care indică succesiunea actelor unei solemnităţi

civile, militare sau religioase şi creează cadrul şi atmosfera care urmează.

Ceremonialul este definit ca un sistem de reguli şi proceduri pentru ceremonii sau

ocazii formale, un set de reguli formale şi ceremonii stipulate de lege, protocol sau

obicei pentru respectarea lor în alaiurile religioase, afacerile sociale sau ceremoniile

de la curte, o totalitate de reguli care guvernează ceremoniile solemne, militare şi

religioase, reguli de curtoazie care se folosesc în relaţiile dintre state (1, 3, 5), serie

de formalităţi prin care se realizează un act pub1ic.

Curtoazia se defineşte ca fiind totalitatea comportamentelor şi atitudinilor

care duc la o „atitudine de politeţe rafinată, amestecată cu eleganţă şi

generozitate”. Curtoazia internaţională presupune un ansamblu de reguli care, fără a

fi obligatorii din punct de vedere juridic, concură la menţinerea de bune relaţii între

state.

Politeţea se referă la ansamblul gesturilor, atenţiilor, atitudinilor care tind

să arate respectul faţă de celălalt, fiind în acelaşi timp şi mijloace care garantează o

luare de contact favorabilă.

Buna cuviinţă se exprimă conformitatea faţă de normele considerate a fi

corespunzătoare, bunele maniere fiind considerate numai cele corecte, adică

susceptibile să determine rezultatul aşteptat.


2 UZANŢE SPECIFICE ÎN UNELE ȚĂRI MONARHICE

Negociatorul internaţional are ca trăsătură specifică contactul cu alte culturi

în cadrul procesului de negociere. Pentru a fi eficient în negocierile internaţionale,

acesta trebuie să fie conştient, atât de înclinaţiile culturale proprii, cât şi de cele ale

partenerului. Conştientizarea diferenţelor culturale nu înseamnă neapărat că efectele

acestora pot fi învinse uşor, totuşi, cunoaşterea acestora oferă posibilitatea evitării

unor probleme rezultate din aceste diferenţe.

Negociatorul, intrat pe un teritoriu nerezident, va fi privit ca un străin şi

tratat ca atare. Învingerea acestei bariere se poate face printr-o cunoaştere a culturii

respective, mai ales în ceea ce priveşte obiceiurile şi limba. Dacă negociatorul nu

vorbeşte limba ţării gazdă, atunci cunoaşterea unor fraze simple întâlnite în vorbirea

curentă, poate acoperi într-o măsură acest handicap.

O negociere internaţională presupune nu numai discuţii oficiale, ci şi relaţii

personale prin care partenerii se cunosc mai bine. Acestea pot fi ocazii pentru a arăta

respectul negociatorului faţă de cultura ţării gazdă. Respectul poate fi materializat

prin informaţii simple, dar care au un impact puternic asupra partenerului precum:

denumirea corectă a ţării în care se află negociatorul, cine este în fruntea statului,

partidele politice, ce fel de cadou este potrivit şi când, nume de scriitori, artişti,

muzee, mari universităţi, sistemul unităţilor de măsură ş.a.m.d.

Respectul faţă de o altă cultură nu trebuie însă, tradus prin imitarea culturii

respective: acest lucru poate duce la confuzii şi neîncredere din partea partenerului.

Păstrarea unei atitudini în conformitate cu valorile proprii, oferă siguranţă şi o

probabilitate de reuşită mai mare decât dacă s-ar încerca adoptarea stilului şi

valorilor partenerului. Pe de altă parte, nu trebuie să se cadă în cealaltă extremă, şi

anume tendinţa de a considera comportamentul propriu ca fiind cel mai bun şi de a

aştepta ca şi ceilalţi să se comporte la fel. Această tendinţă este deseori încurajată de

stereotipurile unor culturi şi naţionalităţi. De exemplu, în interacţiunea dintre

germani şi americani, anumite stereotipuri revin într-o foarte mare măsură. Hofstede

(1991) nota: „Americanii îi privesc pe germani ca fiind nişte persoane logice,

complete, bine educate, dar, de asemenea, distante, reci şi capricioase, iar germanii

îi privesc pe americani, ca fiind prietenoşi, deschişi, flexibili, dar nesinceri şi

superficiali”.

A cunoaşte şi a respecta regulile specifice fiecărui stat denotă preocupare,

respect pentru obiceiurile fiecărui popor în parte şi, nu în ultimul rând, cultură.

Transparency International (13) a publicat topul 2013 al celor mai puțin

corupte țări din lume, clasament realizat în baza Indicelui de Percepție a Corupției

(IPC). România a căzut cinci poziții față de anul trecut, clasându-se pe locul 69

dintre cele 177 de state analizate. Aceasta, în timp ce opt din primele 11 cele mai

puțin corupte state ale lumii sunt monarhii. Cele opt sunt: Noua Zeelandă,

Danemarca, Suedia, Norvegia, Olanda, Australia, Canada, Luxemburg.

Poziţiile remarcabile ale ţărilor monarhice ne-au îndreptăţit să ne orientăm

în focalizarea analizei noastre către acestea. În fond, monarhia este un sistem politic

în care puterea este simbolizată de o singură persoană numită monarh. Ea a fost o

formă de guvernământ obișnuită în întreaga lume în perioadele antică și medievală.

Monarhia poate fi de mai multe tipuri: constituțională, absolută, electivă.

http://www.dcnews.ro/2013/12/dosarul-zambaccian-nastase-judecat-de-magistratul-care-l-a-condamnat-pentru-coruptie/

http://www.dcnews.ro/2013/11/monarhistii-nedumeriti-de-prezenta-lui-mru-la-pranzul-regal/

http://ro.wikipedia.org/wiki/Monarh

http://ro.wikipedia.org/wiki/Monarhie_constitu%C8%9Bional%C4%83

http://ro.wikipedia.org/wiki/Monarhie_absolut%C4%83


În zilele noastre, 44 de țări din întreaga lume au ca șef de stat un monarh iar

16 din Commonwealth o recunosc pe regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit drept

șef al statului lor.

În Europa mai supravieţuiesc, în acest moment, zece monarhii, în: Belgia,

Marea Britanie, Danemarca (Insulele Faroe), Olanda, Norvegia, Spania şi Suedia,

principatele Liechtenstein, Monaco, Andora precum și Marele Ducat al

Luxembourg-ului (tehnic vorbind, Vaticanul este monarhie).

Probabil, atracţia regalităţii nu se va stinge, nici nu va mai străluci vreodată

cu intensitatea din secolele trecute.

În cele ce urmează sunt prezentate particularităţile unor state monarhice

privind: limbajul corpului, moştenirea culturală, reguli specifice de etichetă la masă

şi la evenimentele sociale, ţinutele adoptate pentru diferite

ocazii şi nu numai.

2.1 Belgia – Regatul Belgiei Belgia este formată din două culturi distincte.

Olandezii, care vorbesc flamanda, locuiesc în Flandra şi

alcătuiesc 55% din populaţia Belgiei respectiv francezii

care vorbesc valona, locuiesc în Wallonia, sudul Belgiei şi constituie 33% din

populaţie. În Belgia romano-catolicii alcătuiesc 75% din populaţie. Munca şi

aprecierea pentru cultură sunt valorile cele mai apreciate de belgieni iar sistemul

puternic de familie este vital în societatea belgiană.

Întâlniri şi saluturi

Daţi mâna cu toate persoanele prezente, atât bărbaţi cât şi femei şi copii, la

venire şi plecare în cadrul întâlnirilor de business cât şi cele sociale. Repetaţi-vă

numele când sunteţi prezentat.

Limbă Olandeza, valona şi franceza sunt în aceeaşi măsură vorbite în Belgia.

Vorbiţi în engleză dacă aveţi dubii referitoare la limba preferată. În nici o altă ţară

din Europa nu aveţi probleme mai mari decât în Belgia în momentul în care nu

vorbiţi corect gramatical. Limba aleasă pentru negocieri în Bruxelles este engleza.

Populaţie: 11 099 554

Climat: temperat (maritim)

Suprafaţă: 30 528 km²

Capitala: Bruxelles

Alfabetizare: 99%

P.I.B: 421,7 miliarde $

Nivelul de trai: 37 800$/ cap

loc.

Rata şomajului: 8,8%

Rata inflaţiei: 1,3%

Moneda naţională: EURO

(EUR)

Prefix naţional: +32

Aeroporturi: 41

Autostrăzi: 154 012 km

Limbaj al corpului Este considerată o impoliteţe să pocniţi din degete.

De asemenea nu băgaţi mâinile în buzunar, nu

căscaţi, nu vă scărpinaţi şi nu folosiţi niciodată

scobitori în public.

A da un pas în spate este considerat un gest

ofensator.

Nume şi titluri

Titlurile profesionale nu sunt importante

pentru belgieni. Flamanzii au un mare apetit pentru

folosirea prenumelui decât valonii. Adresaţi-vă

corect atât valonilor cât şi flamanzilor, în limba

respectivă, sau folosiţi-vă de apelativele englezeşti

“Mr.”, “Ms.”, “Miss”.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Commonwealth

http://ro.wikipedia.org/wiki/Elisabeta_a_II-a_a_Regatului_Unit


Particularităţi ale culturii corporatiste

Belgienii sunt foarte punctuali la întâlnirile de business. Prezentaţi-vă

cartea de vizită la începutul unei astfel de întâlniri. Belgienii obişnuiesc să

socializeze puţin înainte de a începe discuţiile de afaceri. La întâlniri, regula

generală este formalitatea. Belgienii au înţelegere pentru compromis, negociere şi

cedări mutuale. Ei apreciază lucrurile şi persoanele clare. Nu sunaţi niciodată un

belgian acasă, decât în cazul unei urgenţe.

Reguli de etichetă la masă şi evenimente sociale

În Belgia prânzurile de afaceri sunt frecvente iar micul dejun de business

este foarte rar. Pentru a chema chelnerul se ridică mână şi se stabileşte contactul

vizual. Mâinile vor fi ţinute în permanenţă pe masă, nu în poală. Un bărbat invitat de

onoare va sta în dreapta femeii gazdă şi viceversa. Soţii stau unul lângă celalalt

numai dacă sunt proaspăt căsătoriţi. Începeţi să beţi după ce gazda ţine toastul.

Belgienii sunt în general chivernisiţi şi nu apreciază risipa. Mâncaţi tot din farfurie.

Când terminaţi, puneţi cuţitul şi furculiţa paralele, pe farfurie, în poziţia 5:25. Nu fiţi

strident sau gălăgios în public şi nu vă etalaţi bogăţia. Belgienii apreciază modestia.

Cadouri

Nu se schimbă de obicei cadouri în relaţiile de business. Când sunteţi

invitat la cineva acasă dăruiţi mereu flori femeii gazdă (niciodată 13). Nu dăruiţi

niciodată crizanteme care simbolizează moartea şi nici cadouri extravagante sau

scumpe. Cărţi, discuri de muzică, ciocolată sau lichiorul sunt cadouri apreciate. În

general belgienii deschid cadourile atunci când le primesc.

Îmbrăcăminte

Belgienii se îmbracă conservator. Pentru întâlnirile de business trebuie să se

îmbrace în costume închise şi cravată. Femeile pot îmbrăca costume, rochii sau fusta

cu bluză.

Sfaturi utile

Nu ignoraţi tensiunile locale. Valonii şi flamanzii coexistă, dar rivalităţile

lor domină politica belgiană. În Belgia se aşteaptă ca un bărbat să se ridice în

picioare atunci când o femeie intră în încăpere. De asemenea, în mijloacele de

transport în comun bărbaţii stau în picioare iar femeile jos. Încercaţi să strănutaţi sau

să va suflaţi nasul în mediu intim, nu în public.

Sfaturi pentru femei

Femeile străine pot avea dificultăţi dacă vor să dezvolte o afacere în Belgia

din pricina conservatorismului. O femeie străină poate invita fără probleme un

belgian la cină şi să achite integral nota de plată.

2.2 Regatul Unit

Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de

Nord este format din patru ţări şi anume Anglia, Scoţia,

Ţara Galilor şi Irlanda de Nord. Rezidenţii oricăreia dintre

aceste ţări numesc britanici. în Anglia, politeţea, rezervarea

şi reţinerea sunt admirate. Englezii sunt curtenitori, modeşti


şi sunt foarte mândri de istoria lor lungă, bogată. Scoţienii sunt pasionali faţă de ţara

lor, apărându-şi unicitatea şi refuzând punctele de vedere ale englezilor. În timp ce

sunt reci şi distanţi cu străinii, ei sunt foarte sentimentali cu familia şi ţara lor. Cei

din Ţara Galilor fac parte din Regatul Unit de 400 de ani, dar şi-au păstrat propria

limbă, literatură şi tradiţie. Lor le place să cânte, să vorbească şi să petreacă foarte

mult din timpul liber cu familiile lor. Irlandezii aprecierea prietenia, sinceritatea şi

natura. Le displac obiceiurile pretenţioase; au o etică puternică. Familiile sunt foarte

importante în Irlanda de Nord.


Britanicii sunt rezervaţi, ceea ce îi face să pară reci, indiferenţi sau foarte

formali. De fapt, ei sunt foarte prietenoşi şi deschişi cu străinii. Strângerea de mână

este delicată, nu fermă. Femeile trebuie să întindă mâna primele. Numele de familie

şi cel mai important titlu trebuie folosit cu gazda britanică, până când sunteţi invitat

să folosiţi prenumele. Se va da mâna cu toţi cei prezenţi la întâlnire, atât la venire cât

şi la plecare.

Limbaj al corpului

Britanicii nu agreează să fie atinşi pe spate şi, în general, nu îşi arată

afecţiunea în public. Îmbrăţişările, săruturile şi atingerile sunt rezervate pentru

membrii familiei şi prietenii foarte apropiaţi. Britanicii vor să aibă propriul spaţiu.

Nu staţi prea aproape şi nu le puneţi mâna după umeri. A privi fix un englez este

considerată o grosolănie.


Chemaţi chelnerul ridicând o mână. Nu daţi din mână şi nu strigaţi.

Majoritatea evenimentelor de business au loc în restaurante sau puburi în timpul

prânzului. Gazda, cel care adresează invitaţia, va plăti. Partenerul britanic de

business vă poate invita la un meci de cricket sau la o regată. Amândouă sunt

evenimente prestigioase. Îmbrăcaţi-vă cu haină sport din tweed sau cu un blaizer

albastru. Invitaţia acasă este mult mai comună în Anglia decât în restul Europei. În

Anglia, când sunteţi invitat la cineva acasă trebuie să ajungeţi cu 10-20 minute mai

Populaţie: 63742 977

Climat: temperat şi oceanic


Capitala: Londra

Alfabetizare: 99%

P.I.B: 2,378 trilioane $

Nivelul de trai: 37 300 $/cap loc.



Moneda naţională: LIRA

STERLINĂ (GBP)

Prefix naţional: + 44

Aeroporturi: 460



În Marea Britanie, punctualitatea este

foarte importantă în business. Britanicii

preferă o relaţie de business simpatică dar

trec direct la afaceri după câteva momente

de conversaţie. Aşteptaţi-vă ca formalităţile

şi protocolul să fie respectate, mai ales în

Londra. Întâlnirile trebuie bine planificate

dinainte. Prezentările trebuie să fie

detaliate şi discrete. Scoţienii sunt

recunoscuţi ca fiind foarte calificaţi „în

business”, pretinzând despre ei înşişi că

sunt internaţionalişti (nu au exclusivismul

englezesc). Sunt suspicioşi faţă de noii

intraţi şi respectă doar succesul obţinut şi

probat în timp


târziu decât ora anunţată. Nu ajungeţi niciodată mai devreme. În Scoţia şi Wales,

ajungeţi la timp. Invitatul de onoare bărbat este aşezat în capul mesei sau în dreapta

gazdei femeie. O femeie invitat de onoare este aşezată în dreapta bărbatului gazdă.

Gazda este singura care are primul toast, gest obişnuit doar la dineurile formale. La

un dineu formal nu începeţi să fumaţi înainte de toastul dedicat Reginei, dacă gazda

nu vă invită explicit. Coatele nu vor fi ţinute niciodată pe masă şi nici mâinile în

poală. Puteţi lăsa puţină mâncare în farfurie când terminaţi masa. Atunci când gazda

îşi pliază şerveţelul este semn că masa s-a terminat. Scrieţi o scrisoare de mulţumire

gazdei femei. Nu organizaţi petreceri extravagante pentru a-i impresiona pe

britanici: ei preferă lucrurile decente şi simple.

Cadouri

De obicei nu se schimbă cadouri la întâlnirile de business. Cadourile

profesionale constau în cravate, stilouri, cărţi sau agende. Atunci când sunteţi invitat

la cineva acasă aduceţi întotdeauna un cadou pentru gazda femeie cum ar fi flori,

ciocolată, vin, şampanie sau cărţi. Nu oferiţi crini albi, care sunt pentru

înmormântări. Britanicii deschid cadourile atunci când le primesc.

Îmbrăcăminte

Persoanele din oraşele mari se îmbracă formal, mai ales în Londra. Bărbaţii

şi femeile se îmbracă în lână şi tweed în ocaziile casual. Pantalonii, puloverele şi

jachetele sunt potrivite pentru ambele sexe. Evitaţi cravatele în dungi care seamănă

cu cele ale regimentelor britanice. La întâlnirile de business se vor adopta ţinute

formale constând în costume închise. Nu îmbrăcaţi blaizere la birou, acestea fiind

pentru la ţară şi weekenduri. Pentru evenimente formale bărbaţii se îmbracă de

obicei în ţinute Black Tie, White Tie sau costum business iar femeile în costume sau

rochii de cocktail.

Sfaturi utile

Bărbaţii trebuie să deschidă uşa femeilor şi să se ridice în picioare când

aceasta intră în încăpere. Cel mai înalt rang va intra întotdeauna primul într-o

încăpere. Nu insultaţi familia regală şi nu vorbiţi despre viaţa lor privată. Nu vorbiţi

despre bani. Nu faceţi gălăgie şi nu gesticulaţi ostentativ când vorbiţi. Nu fiţi prea

casual, în special în folosirea limbii engleze. Nu încercaţi niciodată să le imitaţi

accentul. Nu vă împingeţi la coadă, britanicii detestă acest gest grosolan. Umorul

englezesc este deseori autoironic, sarcastic, sexist sau rasist. Încercaţi să nu va

simţiţi ofensat. Nu faceţi glume referitoare la ce se poartă pe sub kilt în Scoţia.


Femeile străine vor avea oarecare dificultăţi în a derula afaceri în Regatul

Unit. Nu vă simţiţi insultată dacă cineva vi se adresează cu love, dearie sau darling.

Acestea sunt des utilizate şi nu sunt considerate grosolănii. Este acceptabil, dar ar fi

bine să fie evitat ca o femeie străină să invite un englez la cină preferabil la prânz.

Dacă o femeie doreşte să achite nota ar trebui să anunţe de la început. Încrucişaţi-vă

picioarele de la glezne, nu de la genunchi.


2.3 Spania

Spaniolii valorizează mândria personală şi

individualismul foarte mult, fiind o chestiune de caracter şi

de potenţial. Modestia este apreciată după ce ajungi să te

afirmi. Afişarea superiorităţii, a inteligenţei sau a abilităţilor nu sunt apreciate.

Spaniolii se străduiesc să îşi afişeze bunăstarea poziţia socială. Aparenţele, imaginea

şi relaţiile interumane sunt foarte importante.

Limbaj al corpului

De obicei, spaniolii stau foarte aproape când vorbesc. Spaniolii gesticulează

mult când vorbesc. Nu îi imitaţi niciodată. Ei îşi afişează afecţiunea în public.

Spaniolii interpretează privirea unui bărbat aţintită asupra unei femei ca o expresie a

interesului, dar, pe de altă parte se holbează la străini aparent fără motiv. Nu deveniţi

iritat.


Spaniolii nu ajung la timp la întâlnirile de business dar se aşteaptă ca

dumneavoastră să o faceţi. Spaniolii se aşteaptă să dedicaţi timp pentru a vă

cunoaşte şi a ajunge să aveţi o bună chimie înainte de a trece la afaceri. Calităţile

personale sunt mai apreciate decât abilităţile tehnice, profesionalismul sau

competenţa. Nu vă aşteptaţi ca la o întâlnire de afaceri să se vorbească engleza.

Luaţi-vă un interpret. Lipsa de încredere a spaniolilor în instituţii creează o

atmosferă constantă de criză şi urgenţă.


Este acceptabil să ajungeţi cu 30 minute mai târziu în sudul Spaniei şi cu 15

minute mai târziu în nordul Spaniei la întâlnirile sociale. Nu întârziaţi niciodată la

coridă. Se aşteaptă de la dumneavoastră să spuneţi un toast în spaniolă. Fiţi scurt

când toastaţi. Este acceptabil şi pentru o femeie să toasteze. Trebuie să daţi tipsuri

oricui pentru orice. Nu folosiţi farfuria pentru pâine şi unt. Pâinea se pune pe masă.

Spaniolii nu aruncă mâncare. Este preferabil să refuzaţi o mâncare decât să o lăsaţi

în farfurie.


Climat: oceanic, temperat şi

mediteranean


Capitala: Madrid

Alfabetizare: 97,7%


Nivelul de trai: 30 100 $/ cap loc.



Moneda naţională: EURO (EUR)


Aeroporturi: 150



Daţi mâna cu toată lumea prezentă

bărbaţi, femei, copii la evenimentele de

business sau sociale, atât când sosiţi, cât

şi când plecaţi.

Bărbaţii se pot îmbrăţişa de fiecare dată

când se întâlnesc (prietenii şi familiile

doar). Femeile se pot îmbrăţişa şi săruta

pe obraji. Nu iniţiaţi niciodată

dumneavoastră o sărutare, îmbrăţişare

sau palmă prietenească pe spate.


Cadouri

Când sunteţi invitat la cineva acasă, totdeauna duceţi un mic cadou, frumos

ambalat, pentru femeia gazdă. Se pot dărui produse de patiserie, ciocolată, flori

(trandafirii roşii semnifică iubire, cei galbeni gelozie). Nu se vor dărui crizanteme

sau 13 flori (ghinion). De obicei la întâlnirile de afaceri nu se oferă cadouri, mai ales

la prima întâlnire. Dăruiţi cărţi, obiecte de artă, de birou, muzică numai atunci când

întrevederea de afaceri s-a încheiat.

Îmbrăcăminte

Aparenţele sunt foarte importante pentru spanioli. Se îmbracă elegant, chiar

şi în ocaziile casual. Îmbrăcaţi-vă conservator, evitând culorile ţipătoare. În afaceri

bărbaţii poarte sacou şi cravată chiar dacă este foarte cald. Femeile poartă rochii sau

fuste cu bluze.

Sfaturi utile

Aşteptaţi-vă să fiţi întrerupt când vorbiţi. Aveţi răbdare. Nimic nu se face în

grabă. Comercianţii spanioli amână şi au întârzieri.


Femeile străine sunt acceptate în comunitatea de business. Construiţi-vă

încrederea şi arătaţi-vă abilităţile de la început. Tradiţional, obiceiurile macho şi cele

şovine faţă de femei persistă, dar s-au produs modificări semnificative în ultimii ani.

Fiţi atentă cu contactul vizual. Privirea în ochi a unui bărbat semnifică flirt sau

interesul faţă de el. Nu luaţi singură cina într-un restaurant. Pe de altă parte, la prânz

este perfect acceptabil. Este acceptabil ca o femeie de afaceri străină să invite un

spaniol la cină. Pe de altă parte, va fi foarte dificil să plătească masa. Bărbaţii

spanioli plătesc. Dacă vreţi să plătiţi, vorbiţi înainte cu şeful de sală.

2.4 Norvegia

Norvegienii pun cel mai mare preţ pe simplitatea

şi natură, fiind cele mai importante aspecte ale stilului de

viaţă norvegian. Toleranţa, bunătatea faţă de ceilalţi şi

independenţa sunt cele mai importante valori. Criticile faţă

de celelalte sisteme sau persoane nu sunt acceptate. “Peace

and Progress” este motto-ul ţării care sponsorizează Premiul Nobel. Norvegienii

apreciază peisajele lor, activităţile în aer liber, navigatul, skiul.


Climat: oceanic


Capitala: Oslo

Alfabetizare: 100 %


Nivelul de trai: 55 400/cap loc.



Moneda naţională: COROANĂ


Atât la venire cât şi la plecare se va

da mâna cu toţi cei prezenţi, femei,

bărbaţi, copii. Norvegienii nu

folosesc formulele “pleased to meet

you” întrucât le consideră formalităţi

fără nici un sens.

Limbaj al corpului

Atingerea între persoane este


NORVEGIANĂ (NOK)


Aeroporturi: 95


considerat un gest personal, doar

pentru prietenii apropiaţi. Nu staţi

aproape de un norvegian şi nu vă

puneţi braţul în jurul lui.


Norvegienii sunt foarte punctuali la întâlnirile de business şi se aşteaptă să

procedaţi similar. Sunaţi pentru a vă scuza în cazul in care întârziaţi. Stilul de

management este asemănător cu cel american, adică participativ sunt cerute opiniile

angajaţilor. Consensul este foarte important, dar şeful ia decizia finală.


Norvegienii insistă pe punctualitate la evenimentele sociale; 19:00

înseamnă 19:00. Prânzurile de business sunt pentru a discuta business, cinele sunt

mai degrabă pentru socializare. Se poate discuta business la cină, dar numai dacă

gazda deschide o asemenea discuţie. La toastul formal priviţi în ochi persoana căreia

îi este adresat şi înclinaţi capul. După ce puneţi paharul jos priviţi şi alte persoane şi

înclinaţi din cap. O mică povestire sau glumă însoţesc aceste toasturi. Trebuie să

terminaţi toată mâncarea din farfurie. Norvegienilor nu le place să arunce mâncarea

dar nici nu se aşteaptă să mai cereţi.

Cadouri

Când sunteţi invitat la cineva acasă totdeauna duceţi un mic cadou gazdei

femeie. Dăruiţi flori, ciocolată, vin, patiserie, liquor (este foarte scump în Norvegia).

Nu dăruiţi garoafe, buchete cu toate florile albe, cum ar fi crinii, sau coroniţe.

Cadourile nu sunt schimbate la întâlnirile de business, dar mici cadouri pot fi

schimbate la sfârşitul negocierilor. Un cadou scump poate fi perceput ca mită.

Dăruiţi brandy sau whiskey de bună calitate, dar nu foarte scumpe.

Îmbrăcăminte

Hainele sunt conservatoare. Pentru business bărbaţii îmbracă jachete sport,

cravată sau costum. Femeile îmbracă costume, rochii sau pantaloni.

Sfaturi utile

Nu beţi când conduceţi. Legislaţia norvegiană este foarte strictă în privinţa

consumului de alcool. Limita de alcool acceptată este 0,05. O bere duce la depăşirea

acestei limite. Norvegienii sunt foarte mândri de peisajele lor. Faceţi-vă timp pentru

a le remarca, a le lăuda şi a le comenta. Niciodată nu confundaţi norvegienii cu

suedezii sau danezii.


În ceea ce priveşte egalitatea pentru femei, Norvegia este o ţară foarte

avansată. Femeile norvegiene deţin poziţii la toate nivelurile publice şi private.

Femeile străine nu au nici o problemă în a face business în Norvegia. Este acceptabil

pentru o femeie străină să-l invite un norvegian la cină. Nu va avea nici o problemă

să plătească nota.


2.5 Japonia

Japonia este o societate bine structurată şi

tradiţională. Mare importanţă este acordată loialităţii,

politeţii, responsabilităţii personale şi muncii fiecăruia

pentru binele unui grup mai mare. Educaţia, ambiţia,

munca susţinută, răbdarea şi determinarea sunt cele mai

importante. Rata criminalităţii este una dintre cele mai

scăzute din lume.


Climat: tropical şi temperat


Capitala: Tokio

Alfabetizare: 100 %


Nivelul de trai: 37100$/cap

loc.



Moneda naţională: YENUL

JAPONEZ (JPY)


Aeroporturi: 175

Autostrăzi: 1 210 251 km


Strângerea de mână are loc înaintea întâlnirii.

Strângerea de mână japoneză este moale şi cu

un uşor sau fără contact vizual. Unii japonezi

se apleacă şi strâng mâna. Aplecarea este

exprimarea cea mai înaltă a respectului şi este

apreciată de japonezi. O uşoară aplecare

pentru a arăta curtoazia este acceptată.

Limbaj al corpului

A da din cap este foarte important. Când

ascultaţi un japonez vorbind, în special în

engleză, trebuie să daţi din cap, ceea ce

înseamnă că îl ascultaţi şi înţelegeţi ce spune.

Nu staţi aproape de un japonez. Evitaţi să îl

atingeţi. Contactul vizual prelungit este

grosolan. Nu vă arătaţi afecţiunea prin

îmbrăţişări sau apucându-i de umeri în public. Nu chemaţi niciodată pe cineva cu

degetul arătător. Japonezii îşi întind mâna dreaptă în faţă, cu palma în jos, mişcând

din degete. Nu chemaţi niciodată o persoană mai în vârstă. Staţi cu picioarele mereu

pe podea şi niciodată cu glezna pe genunchi. Niciodată nu arătaţi către cineva cu

degetul întins şi cu degetul mare în palmă.


Punctualitatea este importantă la toate întâlnirile de business dar şi sociale.

Orice cunoştinţe despre cultura japoneză sunt foarte apreciată. Japonezii schimbă

cărţi de vizită după ce strâng mâna sau se apleacă. Fiţi sigur că aveţi scris corect

rangul pe propriile cărţi de vizită. Acesta determină cu ce persoană veţi purta

negocierile. Relaţiile de business şi cele personale sunt strict ierarhizate. Persoanele

în vârstă au un statut superior celor tineri. Lucraţi tot timpul în echipă. Grupurile

sunt foarte unite, fără competiţie. Toţi reuşesc sau toţi eşuează. Deciziile sunt luate

prin consens. Întâlnirile de business sunt conduse formal, fără a face glume.

Totdeauna dedicaţi minute pentru a face conversaţie înainte de a începe întâlnirea de

business. Eticheta şi armonia sunt foarte importante. Japonezii nu îşi exprimă

sentimentele şi evită să îşi exteriorizeze neplăcerea sau confruntarea. Evitaţi să

spuneţi “nu”. Nu angajaţi un avocat. Este important să construiţi relaţia de afaceri

bazată pe încredere. Japonezilor nu la plac documentele complicate. Contractele

scrise acoperă doar punctele esenţiale.



A bea este o activitate de grup. Nu spuneţi nu când vi se oferă băutură. Un

pahar lăsat gol înseamnă că vreţi să fie reumplut. Ţineţi paharul plin pe jumătate

dacă nu mai vreţi băutură. O farfurie rămasă goală înseamnă că mai vreţi mâncare.

Lăsaţi puţină mâncare în farfurie dacă aţi terminat de mâncat. Când beţi cu un

japonez, umpleţi-i paharul după ce el vi l-a umplut dumneavoastră. Dacă are paharul

plin, aşteptaţi să îl golească. Nu vă turnaţi niciodată singur şi turnaţi totdeauna

celorlalţi. Aşteptaţi toasturile înainte de a începe să beţi. Răspundeţi cu acelaşi toast

la un toast. Aşteptaţi ca cea mai importantă persoană de la masă să înceapă să

mănânce înainte să începeţi şi dumneavoastră. Când vi se oferă este politicos să

ezitaţi la început. Nu trebuie să mâncaţi mult, dar este grosolan să nu gustaţi din

toate felurile de mâncare. Este acceptabil să amestecaţi tăiţeii. Nu este nepoliticos

când, în special, bărbaţii sorb zgomotos la servitul mâncărurilor sau băuturilor

fierbinţi. Nu vă terminaţi supa înainte de a mânca alte feluri. Trebuie să completeze

fiecare fel de mâncare. Puneţi capacul pe vasul de supă când aţi terminat.

Cadouri

Ritualul prin care este oferit un cadou este mai important decât cadoul în

sine. Prezentaţi cadoul ambalat modest. Dăruiţi cadourile şi primiţi-le cu ambele

mâini şi cu o uşoară înclinare. Japonezii pot refuza un cadou o dată sau de două ori

înainte de a-l accepta. Nu dăruiţi cadouri dacă nu aveţi câte unul pentru fiecare

membru prezent la întâlnire. Fiţi pregătiţi să daţi şi să primiţi cadouri chiar de la

prima întrevedere, la sfârşitul acesteia. A nu dărui cadoul corespunzător poate duce

la ruinarea relaţiei de business. În general japonezii nu deschid cadourile în prezenţa

celui care le-au făcut. Nepotrivite sunt: patru obiecte (cifra „patru“ este omofonă cu

cuvântul „moarte“), batiste albe (care amintesc doliu, flori albe se dau numai la

înmormântare), cuţite sau foarfeci (amintesc de tăiatul legăturilor între oameni),

obiecte care conţin stema imperială, ilustraţii cu vulpi (care implică şiretenia),

batiste galbene (care amintesc de trădare).

Îmbrăcăminte

Îmbrăcămintea este modernă şi conservatoare. Japonezii se îmbracă bine tot

timpul. Pentru business bărbaţii se îmbracă cu costume închise la culoare şi cravate

în culori subtile. Femeile se îmbracă în rochii, costume şi pantof cu toc. Culorile

subtile şi stilul conservator este recomandabil şi pentru ele. Evitaţi culoarea albă care

sugerează doliu.

Sfaturi utile

Japonezii vă pot întreba chestiuni personale. Nu intenţionează să fie

grosolani, ci doar să arate interes. Puteţi da răspunsuri vagi sau generale dacă

întrebarea vi se pare prea personală. Japonezii nu îşi exprimă opiniile şi dorinţele

deschis. Există diferenţe mari între ceea ce spun şi ceea ce gândesc. Nu vă aşteptaţi

ca un japonez să spună nu. "Maybe" în generai înseamnă nu.


Femeile ne-japoneze sunt tratate foarte politicos în business şi ei înţeleg că

femeile occidentale ocupă poziţii importante în business. Ele trebuie să stabilească

credibilitatea şi o poziţie de autoritate de la început. O femeie ne-japoneză nu este

privită ca o femeie ci ca un străin şi va fi tratată ca atare. O femeie de afaceri străină


poate invita un om de afaceri japonez la cină. Lăsaţi colegul japonez să aleagă

restaurantul.

2.6 Thailanda

Thailandezii sunt toleranţi faţă de individualism dar se

simt mai bine atunci când fac parte dintr-un grup. Expresia „Mai

Pen Rai” caracterizează cel mai bine principalul obiectiv în viaţă:

„it is to enjoy”. Thailandezii sunt productivi şi muncesc susţinut,

sunt zâmbitori, plăcuţi, umili şi răbdători, râd uşor, vorbesc încet,

se enervează greu şi niciodată nu încearcă să dezonoreze pe

cineva. Thailandezii sunt foarte mândri de moştenirea lor culturală

şi de faptul că ţara lor nu a fost niciodată sub stăpânire

occidentală.


Climat: tropical


Capitala: Bangkok

Alfabetizare: 93,5%


Nivelul de trai: 9 900$/cap

loc.



Moneda naţională: BAHT

(THB)


Aeroporturi: 101



Thailandezii salută pe oricine cu “wai”. Străinii

nu sunt aşteptaţi să iniţieze gesturile salutului

wai, dar este o insultă să nu le răspunzi. Dacă nu

vi se adresează salutul wai daţi mâna cu bărbaţii

şi zâmbiţi şi aplecaţi-vă faţă de femei. Spuneţi

wai numai persoanelor egale sau superioare

dumneavoastră.

WAI- se ţin palmele lipite şi se face o aplecare

uşoară. Cu cât mâinile sunt plasate mai sus cu

atât se arată mai mult respect. Subordonaţii

trebuie să ţină mâinile la nivelul nasului, oricum

nu mai sus de nivelul ochilor. Acest salut nu

este folosit pentru a saluta copiii, servitorii,

vânzătorii de stradă sau muncitorii. Niciodată nu

întoarceţi un wai unui copil, chelner sau funcţionar. Răspunsul este un zâmbet şi o

uşoară aplecare. Călugării nu răspund cu wai. Prezentările sunt obişnuite doar în

situaţiile formale. Prezentaţi-vă singur cu prenumele. Simţiţi-vă liber să îi întrebaţi şi

pe alţii cum se numesc. Persoana cu statut mai jos este prezentată întotdeauna prima.

Prin urmare, un copil va fi prezentat înaintea părinţilor săi iar o secretară înaintea

şefului.

Thailandezii se adresează cu prenumele şi titlul, păstrând numele de familie

pentru ocazii foarte formale şi în comunicările scrise. Numele de familie este folosit

în Thailanda doar pentru persoanele peste 50 de ani. Străinii nu trebuie să fie

deranjaţi dacă vor fi apelaţi după prenume, spre exemplu Mr. Joe. Titlurile şi

rangurile sunt foarte importante. Prezentările se fac folosind prenumele şi titlul.

Poreclele sunt comune în Thailanda.

Limbaj al corpului

Atingerile dintre persoane de sex diferit sunt mult mai comune decât în

orice altă ţară asiatică. Oricum, atingerea unei persoane de sex opus este tabu. Nu vă

arătaţi afecţiunea în public. Niciodată nu atingeţi sau nu treceţi un obiect deasupra

capului cuiva. Capul este considerat sacru în Thailanda şi trebuie respectat. Nu

mângâiaţi copii pe cap. Nu arătaţi niciodată cu piciorul către cineva sau nu folosiţi

piciorul pentru a muta ceva sau a atinge pe cineva. Piciorul este privit ca fiind


murdar şi cea mai neînsemnată parte din corp. Nu ţineţi mâinile în buzunar când

vorbiţi cu cineva. Nu puneţi niciodată mâna pe spatele scaunului unde de stă cineva.

Zâmbetul este folosit pentru a exprima mai multe atitudini. Nu daţi din mâini când

vorbiţi cu un thailandez, daţi impresia că sunteţi nervos. Nu daţi niciodată cuiva un

obiect cu mâna stângă. Nu arătaţi către cineva cu mâna şi mai ales cu degetul

arătător. Pentru a chema pe cineva întindeţi mâna cu palma în jos şi daţi din degete

în sus şi în jos.


Thailanda are o atitudine pro-business. Deciziile de afaceri sunt lente.

Planificarea este pe termen scurt. Top managementul este format de cele mai multe

ori din membrii aceleiaşi familii. Primele întâlniri în general produc umor, multe

zâmbete, conversaţii politicoase şi foarte puţine rezultate. A doua întâlnire poate

include şi o invitaţie la masă. Thailandezii obişnuiesc să îşi noteze diplomele

universitare pe cărţile de vizită pentru a le ridica statutul. Thailandezii preferă să

lucreze seara până târziu decât dimineaţa devreme. Afacerile sunt ţinute separat de

muncă. Familia are prioritate în faţa afacerilor. Exprimarea directă nu este apreciată.

Fiţi subtil când daţi răspunsuri negative.


Pentru a chema un chelner, daţi din palmă în jos şi spuneţi Nong (frate sau

soră). Nu pocniţi din degete şi nici nu ridicaţi vocea. Mâncarea thailandeză este

mâncată cu o furculiţă şi o lingură, mai degrabă decât cu beţişoare. Lingura se ţine în

dreapta, iar cu furculiţa se împinge mâncarea în lingură. Niciodată nu beţi apă de la

robinet, decât dacă este fiartă în prealabil. Totdeauna decojiţi fructele înainte de a le

mânca. Mâncarea poate fi dulce, acră, iute, sărată sau aromată. Fiecare regiune are

propriile specialităţi. Mâncarea poate fi pusă în bolul de orez şi amestecată cu acesta.

Orezul este mâncat cu orice mâncare. Lăsaţi mâncare în farfurie când terminaţi de

mâncat pentru a arăta că v-aţi săturat. Puneţi lingura şi furculiţa paralele în poziţia

5:25. Cine face invitaţia plăteşte. Nu vă oferiţi să achitaţi consumaţia.

Cadouri

Reguli referitoare la a dărui cadouri în Thailanda este un obicei occidental

cu un ritual mult mai redus decât în celelalte ţări asiatice. Dăruiţi un mic cadou

fiecăruia cu care lucraţi în mod curent. Sunt potrivite cărţile, mâncărurile, stilourile.

Înmânaţi cadoul cu mâna dreaptă şi primiţi-l pe al dumneavoastră tot cu mâna

dreaptă. Puteţi face şi un wai. Nu deschideţi cadoul când îl primiţi decât dacă sunteţi

invitat să o faceţi. Thailandezii, în general, nu deschid cadourile când le primesc.

Pentru femeia gazdă dăruiţi fructe, flori, prăjituri, brandy/liqour, bomboane. În

business, dăruiţi brandy, liqour, cărţi, accesorii de birou.

Îmbrăcăminte

Societatea thailandeză este împărţită în clasele de jos şi cele de sus. La

ocazii formale hainele trebuie să reflecte statutul social. Aparenţele sunt foarte

importante. Înălţimea este foarte apreciată. Hainele occidentale sunt foarte comune.

Hainele modeste sunt recomandate. Hainele trebuie să fie la modă. Pentru oameni de

afaceri: pantaloni şi cămaşă (albă sau colorată) cu sau fără cravată. Un costum

deschis la culoare sau o haină ajută statusul. Seara, costume business închise la


culoare sau cămăşi formale tradiţionale thailandeze. Pentru femeile de afaceri: rochii

clasice sau fuste şi bluze (cu mâneci).

Sfaturi utile

Arătaţi un respect deosebit familiei regale. Este extrem de respectată de cei

mai mulţi dintre thailandezi. Arătaţi respect când se cântă imnul naţional thailandez.

Călcaţi peste prag, nu pe el, când intraţi pe o uşă. Thailandezii cred că în prag sunt

spirite. Descălţaţi-vă când intraţi într-o casă în care vedeţi statuia lui Budha. Daţi,

luaţi obiecte, atingeţi pe cineva numai cu mâna dreaptă. Niciodată nu atingeţi capul

unui thailandez. Nu vorbiţi tare, nu vă arătaţi nervozitatea. Nu criticaţi pe nimeni în

public.


Bărbaţii conduc cele mai multe dintre businessuri. Oricum, multe dintre

barierele sexiste au dispărut. Tot mai multe femei ajung în poziţii executive. Femeile

nu pot intra în altar, zona restricţionată din templu. Nu atingeţi nici-odată un călugăr,

nu îi puteţi în mâna ceva, nu puteţi sta alături sau mai sus decât el. Când vizitaţi o

moschee, acoperiţi-vă. Îmbrăcaţi pantaloni lungi sau fuste lungi, bluze cu mâneci

lungi şi închise la gât şi o eşarfă pe cap. Thailandezii cred tradiţional că o femeie îşi

pierde faţa dacă un bărbat o atinge în public.

2.7 AUSTRALIA

Australia are o diversitate culturală foarte bogată

fiind populată de aproximativ 5 milioane de imigranţi din

aproximativ 160 de ţări. Australienii sunt în general

prietenoşi şi relaxaţi. Sunt apreciate modestia şi tratamentul

egal.


Climat: temperat, arid şi tropical

Suprafaţă: 7 741 220 km²

Capitala: Canberra

Alfabetizare: 99%


Nivelul de trai: 43 000 $/cap loc.


Rata inflaţiei:2,4%

Moneda naţională: DOLARUL

AUSTRALIAN (AUD)


Aeroporturi: 480



Strângeţi mâna fiecărei persoane

prezente atât la sosire, cât şi la plecare.

Aşteptaţi ca femeile să vă întindă mâna

întâi. Femeile, în general, nu îşi strâng

mâna cu alte femei. Folosiţi adresările

Mr., Mrs., şi Miss la prima prezentare.

Australienii ajung să vă tutuiască foarte

repede. Totuşi, aşteptaţi să fiţi invitat

înainte să vă adresaţi aşa. Titlurile

academice sau funcţiile deţinute sunt

minimizate.

Limbaj al corpului

Pentru a chema un chelner, ridicaţi uşor mâna. Când căscaţi, acoperiţi-vă

gura şi cereţi-vă scuze. Clipirea repetată la femei este considerată nepoliticoasă.

Gestul V făcut cu degetul arătător şi cel mijlociu, cu palma spre interior este

considerat un gest foarte vulgar. Gestul “thumbs up” este considerat, de asemenea,

obscen.



Relaţiile personale sunt importante în lumea de business australiană.

Conexiunile sunt foarte valorizate. Prezentarea făcută de un reprezentant poate fi de

ajutor în stabilirea unei relaţii cu o firmă australiană. Australienii sunt foarte

punctuali. Dacă este posibil, ajungeţi cu 15 minute mai devreme la o întâlnire de

business. Australienii încheie repede o afacere. Comunicarea este directă, bine

argumentată şi la obiect. Oameni de afaceri australieni tind să fie pragmatici,

eficienţi şi orientaţi către profit. Ei apreciază explicaţiile pe faţă şi deschise.

Australienilor le displace să vă etalaţi titlurile, onorurile, funcţiile. Nu vi le

prezentaţi. Negocierile decurg repede. Tocmelile nu sunt uzitate. Propunerea trebuie

prezentată de la început în termeni acceptabili. Australienii negociază problemele

importante fără o mare aplecare la detalii. Oricum, contractele sunt, în general,

detaliate şi ferme.


Totdeauna ajungeţi la timp sau cu câteva minute mai devreme la dineu.

Persoana care face invitaţiile plăteşte nota la restaurant. Oricum, nu este nefiresc

între prieteni să îşi împartă nota între ei. Australienii urmează stilul continental de

etichetă la dineu (furculiţa stânga, cuţitul în dreapta). Evenimentele tip barbecue sunt

foarte populare în Australia. Uneori, vin cu propria carne de grătar sau alte lucruri.

Invitatul de onoare este aşezat, de regulă în dreapta gazdei. Supa se mănâncă

umplând lingura depărtând-o de tine, nu apropiind-o. Ţineţi mâinile deasupra mesei

şi coatele pe masă. Oferiţi-vă să ajutaţi la prepararea şi strângerea mesei când sunteţi

invitat acasă. Nu spuneţi “I’m stuffed”, ceea ce înseamnă că sunteţi însărcinat.

Cadouri

Nu este obişnuit să schimbaţi cadouri de afaceri la primele întâlniri. Când

sunteţi invitat acasă la un australian duceţi un mic cadou (flori, ciocolată sau cărţi

despre ţara sau regiunea ta) pentru gazdă. Australia produce vinuri excelente. Luând

vin este ca şi cum aţi lua nisip în desert.

Îmbrăcăminte

Stilul de a se îmbrăca al australienilor este asemănător cu cel al europenilor

sau al nord-americanilor. Pentru business, bărbaţii poartă sacouri clasice şi cravată.

În timpul lunilor de vară se poate renunţa la sacou. Femeile poartă fustă şi bluză sau

rochii.

Sfaturi utile

Folosiţi engleza standard, nu dialectul Aussie. Australienii dispreţuiesc

clasele sociale, au o istorie de “cutting down the tall poppy” (de a tăia avântul celor

care se cred superiori). Această atitudine s-a dezvoltat de la prizonierii australieni

care erau supravegheaţi de britanici. Mulţi politicieni au renunţat la titlul de cavaleri

tocmai pentru a nu fi dispreţuiţi de alegători. Australienii se aşează în faţă în

taxi/limuzină. Un singur pasager aşezat în spate li se pare căzut din cer. Evitaţi

discuţiile despre tratamentul popoarelor aborigene. Nu comentaţi accentul nimănui.

Accentul face să distingă clasa socială din care provine. Dacă sunteţi tachinat se

aşteaptă să răspundeţi delicat, cu foarte mult umor. Multa încredere în sine face ca

un australian să crească respectul pentru tine. Ei nu admiră atitudinea umilă. Nu vă

ştergeţi şi nu vă suflaţi nasul în public.



Guvernul australian susţine femeile în dezvoltarea afacerilor. În Australia

tot mai multe femei ocupă poziţii de top în cadrul companiilor. Nu veţi întâmpina

dificultăţi de natura sexistă dacă doriţi să deschideţi o afacere în Australia.

2.8 Canada

Canadienii, în marea majoritate îşi proclamă

origini europene. Patru din nouă canadieni îşi proclamă

origini britanice şi mai puţin de unul din trei origini franceze.

8% dintre rezidenţii din Quebec au origine franceză. 8% dintre vorbitorii nativi de

franceză locuiesc în Quebec. Alte grupuri europene sunt italienii, germanii şi

ucrainienii. În general, Canada este împărţită în două societăţi distincte - una

vorbitoare de franceză şi una vorbitoare de engleză. Pentru că vorbitorii de franceză

nu formează un grup compact, vom vorbi în special despre vorbitorii de engleză. Ei

sunt, în general, mai rezervaţi, mai puţin agresivi şi mai puţin iritabili decât vecinii

lor din sud. Canadienii se luptă în continuare cu întrebarea ce înseamnă să fii

canadian şi fac eforturi pentru a se diferenţia de cetăţenii SUA. Engleza şi franceza

sunt ambele limbi oficiale de afaceri în Canada.

unei femei canadiene, va fi surprinsă. Folosiţi numele de familie şi titlul potrivit

până sunteţi invitat de gazda canadiană să o apelaţi după nume. Canadienii din vest

folosesc mai des prenumele decât ceilalţi. Titlurile academice şi şcolile absolvite

sunt importante pentru canadienii francofoni.

Limbaj al corpului

În general, canadienii sunt mai rezervaţi decât americanii, ei te ating mai

puţin în momentul în care conversezi. Menţinerea unei anumite distanţe este

importantă. Canadienii francofoni sunt în general mai dinamici şi mai expresivi

decât ceilalţi canadieni. Daţi-vă jos pălăria sau ochelarii de soare când vorbiţi. În

Quebec, staţi picior peste picior sau cu genunchii apropiaţi, nu staţi cu picioarele

depărtate sau cu picioarele pe masă sau pe scaun. În Quebec, nu vorbiţi cu mâinile în

buzunar. Suflaţi-vă sau trageţi-vă nasul cât de silenţios puteţi, folosind o batistă sau

Populaţie: 3 483 4 841

Climat: Temperat, subarctic,

arctic


Capitala: Ottawa

Alfabetizare: 99%


Nivelul de trai: 43 100$/cap

loc.


Rata inflaţiei: 1%

Moneda naţională: DOLARUL

CANADIAN (CAD)

Prefix naţional: +1

Aeroporturi: 1467

Autostrăzi:1 042 300 km


În general, canadienii sunt mai rezervaţi şi

mai politicoşi decât americanii şi abordează

eticheta mai serios. Daţi mâna şi prezentaţi-

vă singur când întâlniţi canadieni pentru

prima oară. Totdeauna strângeţi mâna ferm

când sosiţi sau când plecaţi. Contactul vizual

este important. Când o femeie intră sau iese

dintr-o încăpere, bărbaţii se ridică. În Quebec,

săruturile pe obraz, în stil franţuzesc, sunt

comune. Când prietenii apropiaţi sau familiile

se întâlnesc, se apelează după prenume şi se

sărută pe ambii obraji. Un canadian mai în

vârstă poate săruta mâna unei doamne.

Acceptaţi acest gest cu graţie. Un bărbat

străin nu trebuie să sărute niciodată mâna


un şerveţel. Dacă este posibil, părăsiţi încăperea. Nu vă întindeţi în public.

Scobitorile nu se vor folosi niciodată în public.


Punctualitatea este foarte importantă în Canada. Dacă nu reuşiţi să ajungeţi

la o întâlnire anunţaţi-vă omologul canadian. Cei din Canada nu sunt la fel de

obsedaţi de timp ca americanii. Canadienii trec la discuţiile de business repede.

Întâlnirile sunt bine organizate, discuţiile adiacente şi reduse. Comunicarea de

business este directă în Canada, dar mai rezervată decât în SUA. Scrisorile sau

telefoanele trebuie să fie directe şi succinte. Se trece peste politeţuri foarte repede. În

principiu, toate businessurile internaţionale sunt derulate în engleză.


Pentru a chema un chelner în Quebec, spuneţi încet Monsieur sau S’il vous

plaît. Adresaţi-vă cu Madernoiselle dacă doriţi să chemaţi o chelneriţă. Niciodată nu

chemaţi un chelner pocnind din degete sau strigând. Gazda, în mod normal spune

primul toast. Aşteptaţi până când toată lumea este servită cu vin şi este spus toastul

pentru a începe să beţi. Este acceptabil pentru o femeie să propună un toast. În

Quebec, la masă este servit vin şi este deplasat să întrebaţi de un martini sau un

scotch înaintea cinei. În mod normal, înainte de cină se bea Pernod, kir, şampanie

sau vermouth. Cinele de business sunt comune. Cel ce face invitaţia plăteşte. În

Quebec sunt urmate manierele europene, iar în restul Canadei cele americane. A

mânca în timp ce mergeţi sau a sta pe stradă în Quebec este considerat urât.

Niciodată să nu ajungeţi mai devreme la evenimentele sociale. Optaţi pentru a

întârzia un pic.

Cadouri

Dăruiţi flori, vin bun sau ciocolată femeii gazdă când sunteţi invitat la un

canadian acasă. Evitaţi trandafirii roşii (dragoste) şi crinii albi (înmormântare).

Îmbrăcăminte

În general, canadienii se îmbracă mult mai conservator (şi mult mai formal

când părăsesc ţara) decât vecinii lor americani, deşi obiceiul diferă de la regiune la

regiune. Îmbrăcămintea în Vancouver, de exemplu, este mai casual; în Toronto mai

british. Canadienii francofoni se îmbracă într-un stil european, mai relaxat, spre

deosebire de ceilalţi canadieni. Pentru business, bărbaţii se îmbracă în costum cu

cravată, femeile se îmbracă în costume clasice sau rochii.

Sfaturi utile

Faceţi-vă temele referitor la Canada. Vor fi impresionaţi pentru că sunt

obişnuiţi cu americanii care sunt ignoranţi referitor la istoria, cultura şi geografia lor.

Dacă sunteţi în Quebec învăţaţi franceza. Veţi fi foarte apreciat pentru faptul că

faceţi eforturi de a le vorbi în limba nativă. Nu comparaţi SUA cu Canada. Nu

folosiţi termenul de “Native Americans” când vă referiţi la populaţia indigenă

întrucât este considerat un termen ofensator. Folosiţi „People of the First Nation”.


2.9 Arabia Saudită

Arabia Saudită găzduieşte 25 milioane

de musulmani, sau 97 % din populaţia totală. A

doua religie majoră în Arabia Saudită este

Creştinismul, cu aproximativ 1,500,000 de

credincioşi. Arabii au reguli de comportament destul de diferite faţă de restul

popoarelor fiind extrem de conservatori şi dat fiind faptul că majoritatea sunt

musulmani; rolul special pe care religia îl are în viaţa fiecărui musulman îi dictează

acestuia un comportament în concordanţă cu textul Coranului care, de cele mai

multe ori, este interpretat într-o manieră exagerată. În acelaşi timp sunt generoşi,

sinceri şi foarte ospitalieri. Pentru ei este foarte important ca oaspetele să se bucure

de toată atenţia. În acest sens, există şi o vorbă la arabi “să fii mai generos decât

Hatim Tayy”, cel care şi-ar fi sacrificat singura lui cămilă, un mare sacrificiu pentru

beduini, pentru a-şi servi cum se cuvine un musafir neaşteptat.

În Arabia Saudita, cea mai tradiţionalista dintre ţările arabe, femeile n-au

încă drept de vot (abia din 2015). Nu au voie nu numai să conducă o maşină, dar nici

măcar să meargă pe bicicletă. În autobuze, au locuri rezervate în spate, separat de

ceilalţi călători. Interacţiunea cu bărbaţii e considerată generatoare de promiscuitate

şi trebuie evitată cu orice preţ. Casele au două intrări, una pentru femei, alta pentru

bărbaţi. Segregarea sexelor e asemănătoare celei din perioada Apartheidului din

Africa de Sud, dintre albi şi negri. Până în 2006, femeile saudite n-aveau nici măcar

acte de identitate: existenta lor era pur şi simplu o notiţă în buletinul tatălui.


Climat: Uscat şi cald


Capitala: Riad

Alfabetizare: 87,2 %


Nivelul de trai: 31 300$/cap loc.

Rata şomajului: 10,5 %

Rata inflaţiei: 3,7 %

Moneda naţională: RIAL SAUDIT

(SR)


Aeroporturi: 214



Salutul cel mai cunoscut este „Salaam

alayakum” (pacea să fie cu tine), fiind

însoţit de o strângere de mână.

Câteodată, bărbaţii se salută şi atingându-

şi vârful nasului. O altă formă de a arăta

respect pentru interlocutorul arab este

atingerea inimii cu mâna dreaptă.

Sărutatul pe obraji sau îmbrăţişările între

bărbaţi sunt de asemenea comune în

rândul arabilor; un străin ar trebui să se

rezume la o strângere de mână. Femeile

arabe nu vor fi atinse şi se va evita

familiaritatea exagerată faţă de acestea.

Limbaj al corpului

Limbajul corpului la arabi este complet diferit faţă de populaţia din vest. Se

va evita holbarea asupra unei femei saudite sau atingerea acesteia. Mâna pe inimă

urmată de o uşoară aplecare reprezintă un gest de mulţumire. Sărutatul pe obraz între

prieteni de acelaşi sex este considerat normal, este un simbol al prieteniei şi este

obişnuit între bărbaţi. Sărutul pe umăr este un alt fel de salut şi este considerat un

gest de respect. Este foarte folosit atunci când un musulman se duce la Hajj

(pelerinajul la Makkah în Arabia Saudita). Îmbrăţişarea este foarte răspândită

printre arabi. Daca un arab îşi muşcă degetul drept, este un concept de a nu te place


ca persoană. Dacă gestul de "foame" care este la noi cu mâna pe stomac este făcut de

un saudit, înseamnă că eşti considerat un mincinos. Când degetele sunt aşezate unul

în faţa celuilalt împreună, formând un fel de "cupă" înseamnă "Aşteaptă puţin !" sau

"Mai încet" – de obicei indică nerăbdarea persoanei la viteză. Pocnitura din degete,

acest gest făcut cu mâna dreaptă, înseamnă a face semn cuiva pentru a se apropia

sau a intra într-o cameră.


Conducerea marilor corporaţii, şi a afacerilor în general, aparţine în

exclusivitate bărbaţilor. Lucrul cel mai important este ca partenerul să câştige

încrederea negociatorului saudit. Arabii îi apreciază în mod deosebit pe cei care le

cunosc cultura şi le înţeleg modul de viaţă, acordându-le mai mare importanţă.

Negocierile decurg destul de haotic. Există posibilitatea ca în mijlocul unei discuţii

să apară în încăpere o a treia persoană, care va beneficia de toată atenţia partenerului

arab, în cu totul altă conversaţie decât cea purtată iniţial. Negociatorul saudit nu

admite nici un fel de compromis oficializat, iar un răspuns de “da” sau “nu”

echivalează deseori cu opusul sau chiar cu “poate”. Negocierile şi propunerile pot

dura foarte mult, uşa negocierilor fiind mereu deschisă. Trebuie să vă arătaţi mereu

puternic implicat personal în afacere, într-o discuţie cu un saudit. Vocea puternică şi

chiar ridicarea tonului denotă sinceritate în discursul arabilor, iar ei, la rândul lor,

apreciază aceste lucruri. Contactul vizual este foarte important. O privire directă

înseamnă că interlocutorul se bucură de toată atenţia celuilalt. Saudiţilor nu le place

să vorbească despre lucruri neplăcute, cum ar fi bolile, nenorocirile, accidentele sau

moartea. Le vine greu şi să dea veşti proaste despre afacere, aşa că o situaţie mereu

“roz” de multe ori poate da de gândit.


Dacă eşti invitat la masă în lumea arabă, mai mult ca sigur că vei fi primit

cu o cafea însoţită eventual de ceva curmale. A refuza este o ofensă adusă gazdei.

Cafeaua este importantă la arabi. Este în general tare şi pe parcursul unei vizite poţi

bea câte cafele doreşti dar, bunele maniere spun că trebuie să te opreşti la a treia sau

a patra. Pentru a arata că nu mai vrei cafea, roteşti ceaşca rapid, din încheietura

mâinii, de câteva ori.

Se va mânca doar cu mâna dreaptă, mâna stângă fiind considerată impură,

deoarece se foloseşte pentru igiena corporală. Nu e o problemă dacă se mănâncă fără

tacâmuri; este ceva normal. Mâncarea va fi lăudată dar, sub nici o formă nu se va

exprima dorinţa de a le cunoaşte pe bucătărese. În restaurante evitaţi să comandaţi

carne de porc când sunteţi în compania unui saudit. Dacă masa are loc pe jos, se stă

cu picioarele încrucişate sau pe un genunchi. De obicei e foarte multă mâncare şi se

recomandă să le încercaţi pe fiecare. Abundenţa e semn de ospitalitate. Se vorbeşte

puţin în timpul mesei.

Cadouri

Oaspetele va aduce un cadou familiei gazdă, de obicei dulciuri, flori sau

lucruri mai valoroase din argint, cristal, aur, în funcţie de relaţia avută cu cel care a

lansat invitaţia. Sub nici o forma nu se va face cadou alcool în Arabia Saudită.

Cadoul se va da întotdeauna cu mâna dreaptă.


Îmbrăcăminte

Îmbrăcămintea adecvată pentru o întâlnire de afaceri cu un arab este

costumul negru şi cămaşa albă la bărbaţi, iar la femei îmbrăcămintea care va acoperi

braţele şi care nu va arăta formele corpului. Sunt extrem de rare cazurile când

femeile saudite sunt admise să participe la o întâlnire de afaceri.

Sfaturi utile

Nu se vor fotografia femeile arabe fără acordul acestora. Nu se va mânca în

public în perioada Ramadanului. La vizitarea unei moschei, se vor scoate pantofii iar

femeile îşi vor acoperi corpul. Ţinuta de stradă trebuie să fie decentă, în cazul

femeilor, nu se lasă la vedere formele corpului. Se vor evita gesturile tandre în

public. Atenţie la mijloacele de transport în comun pentru că în Arabia Saudită

există compartimente speciale pentru femei. Saudiţii adoră să le fie lăudată ţara,

tradiţiile, mâncarea, îmbrăcămintea sau chiar casa. A se evita, însă, să se aducă laude

unor obiecte anume, pentru că sauditul se va simţi obligat să dăruiască bunul

respectiv, fapt ce îl obligă pe partener să-i dăruiască apoi un lucru la fel de valoros.


Nu este recomandabil pentru o femeie străină să îşi deschidă o afacere în

Arabia Saudită din pricina numeroaselor probleme pe care le va întâmpina. Poziţia

femeii în societatea arabă a fost şi este în continuare inferioară bărbatului, societatea

arabă având numeroase prejudecăţi referitoare la competenţele şi rolul femeilor.

3 COROLAR

Un bun negociator se identifică şi prin comportamentul lui înafara

negocierilor. Dacă el întreprinde acţiuni ce pot fi ofensatoare pentru valorile

culturale ale partenerului din ţara gazdă, negocierile pot eşua, iar relaţiile de afaceri

se pot termina fără şansa de a putea fi reînnoite. De fapt, integritatea negociatorului

se traduce nu numai prin responsabilitatea pe care el o are faţă de firmă la masa

negocierilor, ci şi prin integritatea caracterului său. Un comportament adecvat

obiceiurilor şi tradiţiilor din ţara gazdă se impune ca o condiţie necesară pentru

succesul negocierilor, iar integritatea ar trebui să fie un criteriu decisiv în alegerea

negociatorului, în general, şi a celui internaţional, în special.

BIBLIOGRAFIE

1. Vârsta, I., Protocol şi etichetă diplomatice, Ed. C.H Beck, Bucureşti, 2011

2. Bosrock, M.,M., Maniere şi obiceiuri europene de business, Ed. Meteor Press,

Bucureşti, 2009

3. Gătejeanu, Gh., S., Vlad, I., L., Monarhiile Secolului XXI, Ed. Curtea Veche,

Bucureşti, 2013

4. Hofstede G., Culturi şi organizaţii: Software-ul minţii, Ed. Mc.Graw-Hill,

Londra, 1991

5. State, Gh., I., Negociere afacerilor. Fundamente, Editura Universitatea

Transilvania din Braşov, 2002


6. State, Gh., I., Negociere comercială internaţională, Note de curs, Universitatea

Creştină „Dimitrie Cantemir”, Braşov2013

7. State, Gh., I., Cultură naţională şi comportament în afaceri, Manuscris, 2013

8. https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/

9. http://www.islamswomen.com/

10. http://www.slideshare.net

11. http://www.scientia.ro

12. http://www.mediafax.ro

13. http://www.dcnews.ro

https://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/

http://www.islamswomen.com/

Secţiunea Finanţe, Bănci şi Contabilitate 107

SECŢIUNEA

FINANŢE, BĂNCI ŞI

CONTABILITATE


PROCESELE IMPLEMENTĂRII SPAȚIULUI EUROPEAN AL

ÎNVĂȚĂMÂNTULUI SUPERIOR ÎN ROMÂNIA

Conf. univ. dr. Emilia GOGU

Prof. univ. dr. Mihaela MUREŞAN

Facultatea de Management Turistic şi Comercial Bucureşti


Rezumat: Sistemul de învăţământ în general și cel superior în special,

reprezintă un subsistem al sistemului social, acesta fiind subordonat şi integrat în

cadrul şi structura generală a societăţii. Iar odată cu aderarea, respectiv cu

integrarea României în UE sistemul de învăţământ superior nu mai reprezintă doar

o structură internă, ci se “supune” impulsurilor și politicilor sociale externe.

Sistemul de învăţământ, privit ca un întreg, se referă, în mod fundamental,

la organizarea sub formă instituţională a învăţământului, în acest sens sistemul de

învăţământ cuprinzând totalitatea instituţiilor ce urmăresc îndeplinirea unor

obiective educaţionale. Este necesar să afirmăm că sistemul de învăţământ are un

caracter naţional, istoric, politic și cu precădere strategic. Prin urmare, evoluează

şi se dezvoltă în raport cu dezvoltarea economică şi specificul cultural al fiecărei

ţări. În acest sens, există caracteristici comune între sistemele de învăţământ dintre

diferitele ţări, caracteristici şi deosebiri ce sunt legate de condiţiile social-

economice şi culturale din respectiva ţară.

Cuvinte cheie: Procesul Bologna; Spațiul European al Învățământului

Superior (SEIS); mobilități; implementări legislative, realizări, statistică.

1. INTRODUCERE

În prezent, procesul Bologna uneşte 47 de țări - toate fiind părți

la Convenția Culturală Europeană și angajate la obiectivele Spațiului European al

Învățământului Superior. O caracteristica importantă a Procesului Bologna este că

aceasta implica, de asemenea, Comisia Europeana, Consiliul Europei şi UNESCO-

CEPES, precum și reprezentanti ai institutiilor de Învățământ superior, studenţi,

personal, angajatori și agentii de asigurare a calitatii.

Noul obiectiv central al Procesului Bologna este de a imbunatati Spațiul

European al Învățământului Superior (SEIS), bazat pe cooperare internationala și


schimb academic, care este atractiv pentru studentii și personalul European, precum

și studentilor și personalului din alte parti ale lumii1.

Esenta Procesului Bologna consta în constientizarea faptului ca Europa

Cunoașterii este un factor indispensabil al cresterii social-umane, precum și o

componenta esentiala a procesului de consolidare și imbogatire a cetateniei

europene.

2. IMPLEMENTAREA SEIS ÎN ROMÂNIA

România este participantă la Procesul Bologna încă de la momentul lansării

sale în 1999. De atunci și până în prezent a fost adoptat un cadru legislativ complex

pentru ca sistemul de educație sa se alinieze la obiective Sistemului European al

Învățământului Superior.

Această lucrare dorește a prezenta într-o succesiune logică implementarea

și realizarea acestor obiective propuse în Procesul spațiului european al

învățământului superior în România.

Pentru acest scop vor fi abordate și urmărite două emisfere: legislativ și

statistic. Prin abordarea legilastivă urmărim alinierea cadrul juridic/legal al

implementării SEIS în România, iar realizările obiectivelor propuse vor fi tratate

din punct de vedere cantitativ - statistic. Abordarea celor două aspecte (legislativ

versus implementarea SEIS și statistic versus realizări) a ținut cont de istoricul

implementării sistemului.

2.1 Declaraţia de la Bologna din 19 iunie 1999 - a iniţiat procesul de la

Bologna

Procesul Bologna incepe un an inainte de semnare a Declaratiei de la

Bologna. La 25 mai 1998, ministrii responsabili pentru Învățământul superior din

Franta, Italia, Marea Britanie și Germania au semnat Declarația de la Sorbona.

Scopul acestui act consta în armonizarea arhitecturii sistemului European al

Învățământului Superior. Declarația s-a axat pe necesitatea convergentei cadrului

general al calificarilor și treptelor de studii intr-un spatiu european al invatamintului

superior. Scopul declarat poate fi atins prin stabilirea unui sistem comun de studii

superioare bazat pe anumite trepte de invatamnt (Bachelor, Master, Doctorat),

precum și prin intensificarea și facilitarea mobilitatii studentilor, profesorilor,

recunoasterea titlurilor și a calificarilor academice.

La 19 iunie 1999, ministrii responsabili pentru Învățământul Superior din

29 de state, au afirmat intentia de a sustine și promova ideea crearii Spațiului

European al Învățământului Superior pana în anul 2010, prin semnarea la Bologna, a

Declaratiei cu acelasi nume.

1 În linii mari Spatiu European al Invatamantului Superior:

faciliteaza mobilitatea studentilor, absolventilor și a personalului din invatamantul superior;

pregateste studentii pentru carierele lor viitoare și pentru o viata ca cetateni activi în

societatile democratice, și va sprijini dezvoltarea personala a acestora;

ofera acces larg la educatie superioara de inalta calitate, bazata pe principii democratice și

pe libertatea academica.


Obiective prevazute Scop/implementări legislative/realizări în sistemul

universitar românesc

A. Un sistem de

titluri academice

care să poată fi

uşor recunoscute

şi comparate

Acest obiectiv avea drept scop introducerea unei anexe

comune la diplomă, în vederea îmbunătăţirii

transparenţei.

Cadru legislativ:

M.Ed.C. 3235/2005 privind organizarea ciclului de studii

universitare de licenta garanteaza ca reforma din curricula

programelor primului ciclu în acelasi domeniu de studii

include definirea limpede a cunostintelor și abilitatilor

dobandite de absolvent, diferite de cele dobandite prin

ciclurile masterale și doctorale.

O.M.Ed.C. 4868/2006 privind introducerea

Suplimentului la diploma pentru a certifica absolvirea

unui ciclu de studii, stipuleaza ca, incepand din anul

universitar 2005-2006, toate institutiile de Învățământ

superior trebuie sa elibereze, gratuit, Suplimentul la

diploma.

B. un sistem bazat,

în esenţă, pe

două cicluri

Scop - un prim ciclu orientat spre piaţa muncii şi cu

durata de cel puţin trei ani şi un al doilea ciclu (masterat)

condiţionat de finalizarea primului ciclu.

Cadru legislativ:

In anul 2004 s-a adoptat Legea nr. 288 cu privire la

organizarea Învățământului superior pe 3 cicluri (licente,

master, doctorat). Incepand cu anul universitar 2005-2006

a demarat efectiv organizarea Învățământului superior pe

cele 3 cicluri de studii. La acest moment sunt adoptate

prin hotarari ale guvernului elementele de cadru

metodologic și principial privind organizarea studiilor

universitare de masterat și de doctorat.

Realizări:

In anul 2008 a absolvit prima promotie de studenti ai

ciclului de studii de licenta în conformitate cu principiile

Procesului Bologna, iar incepand cu anul universitar

2008-2009 au dat admitere primii candidati la ciclul de

studii de masterat ca studii universitare.


C. un sistem de

credite

acumulabile şi

transferabile

Obiectiv similar sistemului ECTS utilizat în cadrul

schimburilor Erasmus.

Cadru legislativ:

O.M.Ed.C. 3617/16.03.2005 generalizeaza aplicarea

Sistemului European de Credite Transferabile (European

Credit Transfer and Accumulation System – ECTS) în

universitatile românesti. ECTS a fost introdus în 1998,

dar era folosit mai ales pentru schemele de mobilitate cu

partenerii straini. Acest nou Ordin stipuleaza folosirea

generala a ECTS, care stimuleaza studentii în mobilitatea

lor în cadrul aceleiasi institutii de Învățământ superior

și/au intre programele oferite de diferite universitati

românesti, în mod similar cu libertatea de miscare

promovata de ECTS dincolo de hotare.

Realizări:

În cele mai multe ţări, există o anumită valoare a

numărului de ore de studiu per student aferente unui

credit: în general aceasta se înscrie într-un interval

cuprins între 25 şi 30 de ore. Patru ţări (Croaţia,

Republica Cehă, Norvegia şi România) nu au un număr

recomandat de ore per credit, dar instituţiile de

învăţământ superior sunt încurajate să utilizeze sistemul

ECTS.

D. mobilitatea

studenţilor, a

profesorilor şi a

cercetătorilor

Scopul - eliminarea tuturor obstacolelor din calea liberei

circulaţii.

Realizări:

Pe parcursul celor 5 ani academici de implementare a

LLP au beneficiat de mobilități Erasmus:

Mobilităţi studenţeşti pentru studii (SMS): 16029

persoane

Mobilităţi studenţeşti pentru plasament (SMP); 4270

persoane

Mobilităţi de personal- Misiuni de predare (STA);

5561 persoane

Mobilităţi de personal – Formarea personalului

(STT). 2213 persoane

Total 28073 persoane

În cazul programului Erasmus, numărul universităților

care au solicitat și primit finanțare a crescut de la an la an

în perioada 2007-2012:

Anul 2007- 55 universitati

Anul 2008-57 univ.

Anul 2009- 61 univ.

Anul 2010 – 66 univ.

Anul 2011- 66 univ.

Anul 2012- 69 univ.

http://europa.eu/legislation_summaries/education_training_youth/lifelong_learning/c11082_ro.htm


Mobilitățile studențești de studiu (SMS) efectuate în anul

universitar 2011-2012 total 3380 din care:

Ciclul I Licență – 2410 studenți

Ciclul II – Master – 936 cursanți

Ciclul III – Doctorat – 34 doctoranzi

E. cooperarea în

asigurarea

calităţii

Cadru legislativ:

Una dintre principalele realizari ale Învățământului

superior din România, a fost adoptarea Legii 87/2006

pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.

75/2005 privind asigurarea calitatii educației. Aceasta

lege abordeaza asigurarea calitatii în mod trans-sectorial,

vizand toate organizatiile furnizoare de educație care

opereaza pe teritoriul României.

Legea prevede și crearea Agenției Române de Asigurare

a Calitatii în Învățământul Superior, o institutie de stat

independenta cu competente de acreditare, evaluare

academica și asigurare a calitatii -ARACIS.

Realizări:

ARACIS este cuprins în Registrulul european pentru

Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (EQAR)1

Misiunea ARACIS este de a efectua evaluarea externă a

calității educației oferite de instituțiile de învățământ

superior și de alte organizații furnizoare de programe de

studii specifice învățământului superior, care operează în

România.

F. dimensiunea

europeană în

învăţământul

superior.

Obiectiv - creşterea numărului de module, de materii şi de

domenii de studiu cu un conţinut, o orientare şi o

organizare care să integreze dimensiunea europeană.

2.2 Comunicatul de la Praga din 19 mai 2001 – Spre Spaţiul european

al învăţământului superior

La 19 mai 2001, 33 de ministri europeni responsabili pentru Învățământul

Superior se intalnesc la Praga și, în vederea realizarii demersului formulat la

Bologna, au determinat obiective noi.

1 Eurydice, 2010


Obiective prevazute Scop/implementări/realizări în sistemul universitar

românesc

A. învăţarea pe tot

parcursul vieţii

Scop- creşterea competitivităţii economice;

Programul de Învăţare pe tot Parcursul Vieţii (Lifelong

Learning Programme – LLP) fost lansat de Comisia

Europeană (CE) în anul 2007 (Agenţia Naţională

pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi

Formării Profesionale (ANPCDEFP), agenţie care

gestionează programul LLP în România.

Realizări:

Numărul organizațiilor care au candidat în anul 2012

pentru prima dată, fie în cadrul unui program sectorial,

fie la nivelul întregului program LLP: 1571, ceea ce

reprezintă 44,73% din numărul total de organizații

(3512) care au candidat în anul 2012.

Existența programelor sectoriale și ratele de absorbție

a fondurilor LLP aferente anului 2012:

Comenius – 97,86%

Erasmus – 97,21%

Leonardo da Vinci – 96,02%

Grundtvig – 98,3%

Vizite de studiu – 49,18%

România şi respectiv Bosnia şi Herţegovina declară că

finanţarea publică a activităţilor de învăţare pe tot

parcursul vieţii în învăţământul superior lipseşte cu

desăvârşire sau este foarte modestă.

B. implicarea

instituţiilor de

învăţământ

superior şi a

studenţilor

Scopul: Importanța implicării universităţilor, a

dferitelor instituţii de învăţământ superior şi a

studenţilor pentru a crea un SEIS constructive.

Realizări:

Numărul de candidaturi depuse pentru proiecte,

mobilități și activități în anul 2012: 6858, cu 505

mai multe decât în anul 2011 (o creștere cu 7,7%).

Numărul total de proiecte, mobilități și activități în

cadrul celor 4 programe sectoriale și al Vizitelor de

studiu aprobate în anul 2012: 1703

Număr de proiecte/ activități/mobilități încheiate în

anul 2012: 1526


Numărul persoanelor care au beneficiat de

mobilități în cadrul exercițiilor încheiate în anul

2012: 16981

Echilibrare geografica: au candidat pentru finanțare

și au primit finanțare, pentru cel puțin un tip de

proiect/activitate, organizații/persoane din toate

județele țării.

C. promovarea

atractivităţii SEIS

Cadru legislativ:

Prin HG 1175/2006 s-a adoptat o noua structura a

primului ciclu (de licenta) pe domenii de studiu, în

concordanta cu principiile Procesului Bologna. Decizia

cuprinde 15 domenii generale de studiu și specializarile

corespunzatoare și se aplica tuturor institutiilor de

Învățământ superior de stat și particulare. Reducerea

numarului domeniilor de studiu permite o mai buna

coordonare intre oferta de programe de studii a

institutiilor de Învățământ superior românesti și cea

specifica sistemelor de Învățământ superior din viitorul

SEIS.

În România, modificările care au avut loc în totalul

populaţiei şcolare din învăţământul superior între

2003/04 şi 2008/09 a înregistrat o creştere de 60,2%

2.3 Comunicatul de la Berlin din 19 septembrie 2003 - Realizarea

Spaţiului european al învăţământului superior

Conferinta de la Berlin din 19 septembrie 2003, unde ministrii educației din

33 de țări europene au considerat necesara introducerea celui de-al treilea ciclu –

doctorat, în vederea asigurarii unei corelari strinse dintre Spațiul European al

Invatamintului Superior și Spațiul European al Cercetarii intr-o Europa a

Cunoasterii.

In cadrul Conferintei de la Berlin, au aderat la Procesul de la Bologna Rusia

și ex-țările Iugoslave. Astfel la acel moment SEIS se regăsea în 40 de țări membre

ai Procesului de la Bologna.


Obiective prevazute Scop/implementări/realizări în sistemul universitar

românesc

A. integrarea studiilor

doctorale şi

sinergiile

Scop: integrarea studiilor între SEIS şi Spaţiul

european de cercetare (SEC) în procesul de la

Bologna.

Cadru legislativ:

HG 404/2006, privind organizarea masteratelor, și HG

567/2005, care defineste obiectivul principal al

programelor doctorale, constituie cadrul legislativ care

defineste structurile ciclului doi și trei.

B. importanţa

cercetării, formării

în domeniul

cercetării şi

promovării

cercetării

interdisciplinare

Scop: pentru a menţine şi a îmbunătăţi calitatea

învăţământului superior şi pentru a consolida

competitivitatea acestuia

2.4 Comunicatul de la Bergen din 19-20 mai 2005 - Spaţiul european al

învăţământului superior – atingerea obiectivelor

La Bergen, la Procesul Bologna au aderat și Republica Moldova, Armenia,

Azerbaidjan, Georgia și Ucraina.

Obiective prevazute Scop/implementări/realizări în sistemul


A. implementarea

referinţelor şi a

orientărilor pentru

asigurarea calităţii

Scop prevăzut și propus în raportul ENQA

(Asociaţia europeană pentru asigurarea calităţii

în învăţământul superior).

B. introducerea unor

cadre naţionale de

calificări

Comunitatea flamandă din Belgia, Danemarca,

Germania, Irlanda, Malta, Olanda, Portugalia,

România şi Marea Britanie (atât Anglia, Ţara

Galilor, Irlanda de Nord cât şi Scoţia) au parcurs

toate cele 10 etape în implementarea cadrului

naţional al calificărilor1.

1 Etapa a 10-a: Cadrul Naţional al Calificărilor şi-a auto-certificat compatibilitatea cu Cadrul global al

calificărilor pentru Spaţiul European al Învăţământului Superior.


C. acordarea şi

recunoaşterea

diplomelor comune

Obiectiv inclusiv la nivel doctoral.

Dupa intrunirea de la Bergen, în Învățământul

superior românesc s-a acordat o atenție speciala

dezvoltarii programelor post-doctorale. Aceste

programe de cercetare avansata cu o durata de

doi ani au fost introduse prin O.M.Ed.C.

3861/2005. Activitatile specifice acestor

programe sunt cercetarea fundamentala și

avansata, mobilitatea, dezvoltarea infrastructurii

programelor de cercetare și de management.

D. crearea de oportunităţi

pentru trasee flexibile

de formare în

învăţământul superior

Scop: pentru validarea experienţei dobândite.

2.5 Comunicatul de la Londra 18 mai 2007 - Spre Spaţiul european al

învăţământului superior: răspunsul la provocările unei lumi

globalizate

La conferinta ministeriala de la Londra, 2007, s-au luat masuri pentru

infiintarea unui Registru al Agentiilor Europene de Asigurare a Calitatii în

Învățământul superior cu scopul de a creste increderea în sistemul educațional

european și s-a adoptat o strategie cu privire la dimensiunea globala a Spațiului

European pentru Învățământ superior.1

Pentru conferinta ministeriala de la Londra, România a elaborat raportul de

tara privind progresele inregistrate în perioada 2005-2007, al treilea din cadrul

Procesului Bologna. Pe baza acestui raport, Grupul de urmarire al implementarii

obiectivelor Procesului Bologna (BFUG) a realizat un set de scoruri nationale, în

functie de criterii specifice pentru fiecare din cele 10 obiective Bologna. România a

obtinut la acest exercitiu de inventariere a progresului un scor de 52 de puncte din

60 posibile, ceea ce ne plaseaza printre țările avansate în acest proces.



A. promovarea

mobilităţii studenţilor

şi a personalului

Scop: elaborarea de măsuri destinate evaluării

mobilităţilor studenților și a personalului didactic.

Realizări:

România urmărește o creștere cu 5 % pe an a

mobilităților de trimitere a personalului prin

programul Erasmus şi Spania și-a stabilit ca obiectiv

să aibă cu 50 % mai mult personal mobil decât în

2008, până în 2015.

1 Declaraţia de la Londra: Spre Spaţiul european al învăţământului superior: răspunsul la provocările unei

lumi globalizate, 18 mai 2007.


B. evaluarea eficacităţii

strategiilor naţionale

Obiectiv care vizează dimensiunea socială a

învăţământului;

C. elaborarea de

indicatori şi date

Scop: în vederea măsurării progreselor în ceea ce

priveşte mobilitatea şi dimensiunea socială

D. examinarea modului

în care se poate

îmbunătăţi inserţia

profesională

Obiectiv :cu raportare la sistemul de titluri

academice bazat pe trei cicluri şi la învăţarea pe tot

parcursul vieţii

E. îmbunătăţirea

diseminării

informaţiilor privind

SEIS

Scop: recunoaşterea sa în întreaga lume

F. continuarea evaluării

progreselor privind

SEIS

Scop: elaborarea unei metode de analiză calitativă în

acest sens.

2.6 Comunicatul de la Leuven/ Louvain-la-Neuve din 28 -

29 aprilie 2009 – Procesul de la Bologna 2020 – Spaţiul european al

învăţământului superior în noul deceniu

In aprilie 2009, la Leuven, Ministerele responsabile cu educația superioara

din 46 de țări semnatare ale Procesului Bologna s-au intalnit la Leuven și Louvain-

la-Neuve pentru a stabili prioritatile pentru Spațiul European al Învățământului

Superior pana în 20201. Acestia au subliniat în special importanta invatarii pe tot

parcursul vietii, largirea accesului la educația superioara și mobilitatea. Pana în

2020, cel putin 20% din absolventii Spațiului European al Învățământului Superior

vor fi trebuit sa fi studiat sau sa fi participat la un program de formare în afara tarii.



A. garantarea egalităţii

de şanse pentru

accesul la un

învăţământ de

calitate

Scop: extinderea participării la învăţământul superior;

în special, studenţilor care provin din grupuri slab

reprezentate ar trebui să li se ofere condiţiile necesare

pentru a putea participa la acesta;

B. creşterea participării

la învăţarea pe tot

parcursul vieţii

Obiectiv care să se asigure accesibilitatea, calitatea şi

transparenţa informaţiilor referitoare la învăţarea pe

tot parcursul vieţii. Politicile conexe ar trebui să fie

implementate în paralel cu cadrele naţionale de

calificări şi prin parteneriate solide între toate părţile

1 Procesul Bologna 2020 – Spaţiul European al Învăţământului Superior într-un nou deceniu. Declaraţia

Conferinţei Europene a miniştrilor responsabili pentru învăţământul superior, Leuven şi Louvain-la-

Neuve, 28-29 aprilie 2009.


implicate;

C. promovarea

capacităţii de

inserţie profesională

Scop: părţile implicate ar trebui să coopereze pentru a

îmbunătăţi calificările iniţiale şi pentru a reînnoi o

forţă de muncă calificată, precum şi pentru a

îmbunătăţi oferta, accesibilitatea şi calitatea

consilierii cu privire la cariere şi ocuparea forţei de

muncă. În plus, ar trebui să se încurajeze în

continuare stagiile practice incluse în programele de

studiu şi formarea la locul de muncă.

România se află printre țările cu cele mai mari

decalaje între ponderea şomajului în rândurile celor

care au absolvit recent o instituţie de educaţie

Terţiară și cu ponderea şomajului în rândul tinerilor

cu mai multă experienţă: Cipru (13,2 % şi 3,1 %),

România (13,8 % şi 2,6 %) şi Slovenia (12,4 % şi 3

%).

D. definirea unor

rezultate ale

învăţării şi a unor

misiuni de predare

centrate pe studenţi

Scop: aceasta ar trebui să includă elaborarea unor

puncte de referinţă internaţionale pentru diversele

materii şi îmbunătăţirea calităţii didactice a

programelor de studiu;

E. asocierea

învăţământului cu

cercetarea şi

inovarea

Scop: ar trebui să se îmbunătăţească dobândirea de

competenţe de cercetare, cercetarea ar trebui să fie

mai bine integrată în cadrul programelor doctorale şi

ar trebui să se promoveze atractivitatea perspectivelor

profesionale ale cercetătorilor aflaţi la început de

carieră;

F. deschiderea

instituţiilor de

învăţământ superior

spre scena

internaţională

Instituţiile de învăţământ europene ar trebui să îşi

internaţionalizeze mai mult activităţile şi să

colaboreze la scară mondială;

G. creşterea

oportunităţilor de

mobilitate şi a

calităţii mobilităţii

Obiectiv:

Numărul celor care studiază sau beneficiază de o

perioadă de formare în străinătate să fie de cel puţin

20 % din totalul absolvenţilor de pe teritoriul

Spaţiului European al Învăţământului Superior (SEIS)

H. îmbunătăţirea

colectării datelor

Ar trebui să se colecteze date pentru a monitoriza şi

evalua progresele în vederea realizării obiectivelor

procesului de la Bologna;


I. crearea unor

instrumente

multidimensionale de

asigurare a

transparenţei

Pentru a obţine informaţii detaliate cu privire la

instituţiile de învăţământ superior şi programele

acestora, ar trebui să se creeze instrumente de

asigurare a transparenţei, cu contribuţia părţilor

implicate. Aceste instrumente ar trebui să se bazeze

pe date comparabile şi indicatori specifici şi să

integreze asigurarea calităţii şi recunoaşterea

principiilor procesului de la Bologna;

J. garantarea

finanţării

Scop: identifice soluţii noi şi diverse de finanţare, în

completarea finanţării publice.

2.7 Declaraţia de la Budapesta-Viena din 12 martie 2010 - privind

Spaţiul european al învăţământului superior

La Viena a fost lansat Spațiul European al Învățământului Superior de catre

ministri de resort ai țărilor participante în Procesul Bologna. In cadrul conferintei

ministri au realizat ca unele obiective ale procesului Bologna nu au fost bine

implementate și explicate și au decis sa colaboreze strans cu toti studentii și alți

actori implicati pentru a imbunatati mobilitatea, angajabilitatea și sa isi mareasca

eforturile de dezvoltare a dimensiuni sociale pentru a permite accesul tuturor la un

Învățământ superior de calitate.



A. libertatea academică,

autonomia şi

responsabilitatea

instituţiilor de

învăţământ superior

Universitatile și-au elaborat propunerile privind

programele de studii universitare de masterat de tip

nou, și-au creat institutii organizatoare de doctorat și

le-au inaintat catre Agentia Româna de Asigurare a

Calitatii în Învățământul Superior spre evaluare și

autorizare. Totodata, a fost demarat și se afla în

studiu avansat procesul de adoptare a cadrului

national al calificarilor obtinute în Învățământul

universitar.

B. rolul-cheie al

comunităţii

academice – directori

ai instituţiilor,

profesori,

cercetători,

personalul

administrativ şi

studenţi

Scop: Spaţiul european al învăţământului superior să

devină o realitate;


C. învăţământul

superior ca

responsabilitate

publică

Scop: instituţiile de învăţământ superior ar trebui să

beneficieze de resursele necesare într-un cadru

stabilit şi supervizat de autorităţile publice;

D. necesitatea

intensificării

eforturilor care

vizează dimensiunea

socială

Obiectiv: pentru a garanta egalitatea de şanse în

privinţa accesului la un învăţământ de calitate,

acordând o atenţie deosebită grupurilor slab

reprezentate.

3. CONCLUZII

Reformele în curs vor avea un impact puternic asupra modului în care

Învățământul superior European se raporteaza la Învățământul superior din alte parti

ale lumii, motiv pentru care Ministrii au adoptat o Strategie pentru Spațiul

European al Învățământului Superior în context mondial. Putem constata ca Procesul de la Bologna definește 11 actiuni sau masuri

specifice în drumul spre atingerea unui obiectiv mai general – crearea Spațiului

European al Invatamintului Superior, care la rindul lui va contribui la realizarea

scopului ambitios, ce prevede crearea, în arealul Europei, a celei mai competitive și

mai dinamice economii din lume.

Concluzionând, vom spune că învăţământul, înţeles sub forma de organism

instituţional, nu poate fi considerat ca având doar o structură internă, ca rezultat al

interacţiunilor dintre componentele sale, ci el este supus unor presiuni sociale ce

funcţionează independent şi în interacţiune, urmărind realizarea unor obiective

educațive.

BIBLIOGRAFIE

1. Adam, S. 2006. An introduction to learning outcomes. In: E. Froment, J.

Kohler, L. Purser & L. Wilson, eds. EUA Bologna Handbook: Making Bologna

Work. Berlin: Raabe Verlag.

2. CHEPS & INCHER-Kassel & ECOTEC (Center for Higher Educațion Policy

Studies & International Centre for Higher Educațion Research Kassel &

ECOTEC Research and Consulting), 2010. The Bologna Process Independent

Assessment. The first decade of working on the European Higher Educațion

Area. [pdf] Disponibil la: http://ec.europa.eu/educațion/higher-

educațion/doc1290_en.htm [Accesat: 20 octombrie 2013]

3. Spaţiul European al Învăţământului Superior în 2012: Procesul Bologna Raport

de implementare

4. Eurostat, UOE şi colecţii suplimentare de date pentru alte ţări din SEIS.

http://www.bologna.ro/a/upfolders/Strategy-for-EHEA-in-global-setting.pdf

http://www.bologna.ro/a/upfolders/Strategy-for-EHEA-in-global-setting.pdf


POLITICA SOCIALĂ A UNIUNII EUROPENE ÎN ETAPA

ACTUALĂ

Prof. univ. dr. Ileana TACHE

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administrarea Afacerilor

Universitatea “Transilvania” Braşov

Drd. Aurelian DANU

Facultatea de Ştiinţe Economice

Universitatea “ Lucian Blaga” Sibiu

1. INTRODUCERE

UE are o implicare redusă în politica socială, aceasta revenind în principiu

statelor naţionale ale bunăstării (national welfare states). Statele bunăstării au, în

esenţă, un caracter naţional. Nu există taxe sau contribuţii sociale la nivel european

sau vreo finanţare a unui „buget social” şi nici aparat birocratic la Bruxelles pentru

sectorul bunăstării. Suveranitatea teritorială a politicii sociale pare neatinsă. Cu toate

acestea, o viziune alternativă a devenit evidentă: integrarea europeană a erodat atât

suveranitatea (autoritatea legală), cât şi autonomia (capacitatea de reglementare)

statelor membre în a-şi conduce propriile politici sociale (Becker, 2004). Statele

naţionale ale bunăstării rămân instituţiile primare ale politicii sociale europene, dar

ele devin din ce în ce mai mult supuse unor constrângeri politice.

Cu toate că au existat bariere puternice în calea unei politici sociale

colective la nivel european, dinamica pieţei unice a făcut tot mai dificilă excluderea

problemelor sociale de pe agenda UE. Aceasta se datorează mai puţin ambiţiilor

eurocraţilor de a construi un stat al bunăstării, cât efectelor antrenate de piaţa unică

europeană, care au invadat domeniul politicii sociale. În anii 1980 iniţiativa pieţei

unice de a realiza libera circulaţie a bunurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalului

s-a bazat pe ideea că piaţa unică putea fi separată de problemele politicii sociale,

care rămâneau la latitudinea statelor membre. Această idee se dovedeşte însă

contrară ipotezelor centrale ale economiei politice, care arată că acţiunea economică

este încorporată în dense reţele de instituţii sociale şi politice (North, 1990). O

separare netă între piaţa supranaţională şi chestiunile sociale naţionale devine

nesustenabilă. Tocmai mişcarea către integrarea pieţelor este cea care, treptat,

erodează autonomia şi suveranitatea statelor naţionale ale bunăstării, situându-le tot


mai mult într-o reţea complexă de politică publică europenizată. Această

transformare se produce prin intermediul a trei procese, aşa cum arată tabelul 11.

Tabelul 1

Integrarea europeană transformă statele naţionale ale bunăstării:

procese, actori-cheie şi exemple

Presiuni şi procese Actori-cheie Exemple

Presiuni directe de

politică ale integrării →

iniţiative pozitive pentru

dezvoltarea unor

standarde sociale

uniforme la nivelul UE

Comisia Europeană,

comitete de experţi, CEJ;

din 1992 actori abilitaţi

instituţional (UNICE,

CEEP, ETUC), actori de

susţinere (PE, ESC).

Vechi politici: egalitatea

naţională şi de sex; sănătate şi

siguranţă; „corporatismul

Protocolului Social din 1992”;

Carta Socială a CE din 1998

încorporată în Tratatul de la

Amsterdam; noţiunea extinsă de

cetăţenie europeană.

Noi politici: extinderea legii

anti-discriminare dincolo de

naţiune şi sex la toate aspectele,

cum ar fi rasă, culoare, origine

etnică sau socială, trăsături

genetice, limbă, religie sau

credinţă, opinie politică sau de

orice altă natură, apartenenţă la

o minoritate naţională,

proprietate, naştere,

invaliditate, vârstă sau

orientare sexuală (articolele cu

italice se află deja în Art. 13 din

TEC; celelalte în Art. 21 din

Carta UE a Drepturilor

Fundamentale)

Presiuni directe de

politică → reforma

negativă a politicii

impunând cerinţe de

compatibilitate de piaţă la

nivelul UE

CEJ, Comisia Europeană,

Consiliul UE (guvernele

naţionale), instituţii

juridice naţionale

Mobilitatea forţei de muncă, de

la sfârşitul anilor 1980 –

libertatea de furnizare şi

consum al serviciilor combinată

cu impactul regimului

concurenţial al Tratatului

European.

Presiuni indirecte ale

integrării → adaptarea

statelor naţionale ale

bunăstării

Actori de piaţă

(angajatori, sindicate;

sectoare sensibile:

asigurări private, grupuri

de furnizori), Consiliul

UE, guvernele naţionale

în domenii din afara

politicii sociale.

„Dumpingul social” determinat

de extinderea către est, UEM şi

criteriile de la Maastricht,

armonizarea sistemelor de

impozitare; piaţă unică pentru

asigurările private.

Integrarea pozitivă derivă din iniţiativele de politică luate la „centru” de

către Comisia Europeană şi Consiliul UE, impulsionate tot mai mult de PE, alături

1 Adaptare după Leibfried, S., “Social Policy – Left the to the Judges and the Markets?” in Wallace et al.

(2010), p. 255.


de interpretările CEJ. În anii 1990 mandatul tratatului a fost întărit, oferind o ancoră

euro-corporatistă, îndreptând sindicatele europene şi organizaţiile angajatorilor către

„centru”. De atunci a evoluat o versiune mai fină a procesului de elaborare a

politicilor prin intermediul metodei deschise de coordonare (OMC – open method of

coordination), care ar putea amplifica integrarea pozitivă – de exemplu în

modernizarea sistemelor de protecţie socială – sau ar intra în teritorii în care UE ar

avea puţine competenţe.

Integrarea negativă se produce pe măsură ce CEJ impune cerinţe de

compatibilitate de piaţă prin intermediul celor patru libertăţi (îndeosebi libera

circulaţie a forţei de muncă şi a serviciilor), care restricţionează politicile sociale ale

statelor membre. Atât iniţiativele pozitive cât şi cele negative creează presiuni

directe asupra statelor naţionale ale bunăstării prin noi instrumente ale politicii

sociale europene.

Integrarea europeană creează şi o arie tot mai largă de presiuni indirecte ce

încurajează adaptările şi convergenţa statelor naţionale ale bunăstării. Aceste

presiuni influenţează puternic statele naţionale ale bunăstării, deşi nu sunt în mod

direct derivate din instrumentele politicii sociale la nivelul UE.

2. SUCCESUL LIMITAT AL POLITICII SOCIALE EUROPENE

Traiectoria istorică1 a politicii sociale trebuie privită în contextul

schimbărilor politice din statele europene. În prezent, forţele social-democrate mai

interesate într-o dimensiune socială puternică sunt relativ slabe şi adesea euro-

sceptice. În multe state ale UE, sindicatele şi partidele social-democrate şi-au pierdut

din putere din anii 1980. În cea de a doua jumătate a anilor 1990 social-democraţia

s-a întărit din nou, deşi sindicatele nu s-au revigorat. Între timp, forţa sectorului

afacerilor a crescut considerabil, alimentată în parte de pieţele de capital europene şi

OECD. Modificarea acestor echilibre de putere a făcut dificilă abordarea blocajelor

instituţionale, a resurselor fiscale limitate şi a politicilor sociale naţionale foarte

divergente (statele naţionale ale bunăstării rămânând una din ariile majore în care

guvernele naţionale s-au opus pierderii autorităţii politice, în special datorită

semnificaţiei electorale a multor programe sociale).

Evoluţia istorică a politicii sociale europene a străbătut drumul de la

zgomotoasele lupte de politică publică din anii 1980, cu un punct de consolidare prin

Tratatul de la Amsterdam din 1997 şi până la un lent declin în secolul XXI.

Până la Protocolul Social din 1993, anexat la Tratatul de la Maastricht şi

încheiat cu o clauză de opt-out pentru Marea Britanie, iniţiativele serioase nu au fost

posibile, lăsând guvernele membre, oficialii europeni şi grupurile de interese să facă

angajări retorice într-o mare dimensiune socială.

Din anii 1980 disputele asupra iniţiativelor de creştere a mandatului

politicii sociale a UE a depăşit cu mult adevăratele implicaţii ale propunerilor făcute,

ca şi rezultatele obţinute. Lupta asupra Cartei Sociale din anii 1980 poate fi un

exemplu (Falkner, 1998), deşi între timp Carta Comunitară a Drepturilor Sociale

Fundamentale ale Muncitorilor (din 1989) şi Carta Socială Europeană a Consiliului

Europei (din 1961) au fost amândouă încorporate tacit în Tratatul de la Amsterdam

din 1997 printr-o referinţă în preambul şi duse mai departe în Tratatul de la Nisa din

1 Pentru un scurt istoric al modelului social european, vezi Neesham and Tache (2010).


2000. Aceste drepturi au reapărut în Carta Drepturilor Fundamentale a UE,

proclamată la Nisa în decembrie 2000 de către Consiliul European şi încorporată de

Tratatul de la Lisabona în Art. 6.

Punctul culminant al acestor evoluţii a fost Tratatul de la Amsterdam cu

Carta sa Socială, acceptată în cel din urmă de britanici ca o realizare

“constituţională” dificilă.

Carta Socială revizuită (Art. 136-145 din Tratatul de la Nisa) facilitează

eforturile de extindere a politicii sociale a UE, diminuându-se capacitatea unei ţări

de a obstrucţiona legislaţia comunitară. Au fost adoptate câteva directive (vezi

Caseta1) care au devenit succese ale unei forme de euro-corporatism înzestrat cu

puteri legislative.

Caseta 1. Directive cu caracter social

Working Time 93/104/EC

Young Workers 94/33/EC

European Workers Council 94/45/EC

Parental Leave 96/34/EC

Part-Time Work 97/81/EC

Burden of Proof in Sex Discrimination Cases 97/80/EC

Fixed-term Contracts/Temporary Work 99/79/EC Sursa: Falkner et al. (2005).

Toate aceste directive aparţin acquis-ului comunitar şi au căpătat astfel un

caracter legal efectiv pentru noile ţări membre care au aderat în 2004 şi 2007.

Eforturile euro-federaliştilor de a promova dimensiunea socială s-au izbit

întotdeauna de reţinerile Consiliului UE iar obstacolele aflate în calea unui rol activ

al Bruxelles-ului în dezvoltarea politicii sociale au fost destul de puternice (Pierson

and Leibfried, 1995).

O viziune critică asupra modelului social european este furnizată de

Wickham (2002), care argumentează că accentul asupra calităţii relaţiilor sociale a

dat naştere unei liste normative de aşteptări ce sfidează situaţiile de trade-off şi

principiile rarităţii din economia neoclasică:

[Aceasta este] versiunea europeană a „plăcintei cu mere” americane: nu

doar creştere, nu doar ocupare, ci slujbe bune şi chiar coeziune socială în acelaşi

timp. Într-un stadiu mai timpuriu, s-ar fi putut spune tunuri şi unt1: astăzi un

observator cinic ar putea spune - să ai prăjitura şi să o mănânci. Fără dileme dificile,

ai pur şi simplu tot ceea ce îţi doreşti (Wickham, 2002, p. 2).

În ciuda analogiei lui Wickham, modelul social european diferă

semnificativ de cel american. În UE, drepturile de educaţie, securitate socială şi

sănătate sunt direct legate de responsabilitatea guvernelor de a face aceste servicii

universal disponibile. Pe de altă parte, modelul american, în vreme ce proclamă

obiective similare, are la bază responsabilitatea individuală. Drept consecinţă,

drepturile de ocupare (incluzând ajutorul de şomaj şi cel de boală, concediile de

maternitate şi reglementarea orelor de lucru) sunt mai generoase în ţările europene

1 Este vorba de bine-cunoscuta dilemă “tunuri-unt”, respectiv alocarea venitului naţional între bunuri

militare şi bunuri civile, cu care se confruntă toate naţiunile lumii.


decât în SUA. Trăsătura caracteristică a modelului social european este prosperitatea

pe fondul pieţei libere, combinată cu egalitarismul în oportunităţile sociale şi

beneficiile obţinute prin redistribuire.

O politică socială comună a fost îngreunată şi de diversitatea sub-modelelor

sociale europene (vezi Caseta 2).

Caseta 2. Submodelele sociale europene

În cadrul „Europei sociale” au fost identificate patru sub-modele ce acoperă patru arii geografice diferite: modelul nordic social-democrat, modelul liberal anglo-saxon, modelul continental (corporatist) şi modelul mediteranean.

Ţările nordice (Danemarca, Finlanda şi Suedia plus Olanda) înregistrează cele mai ridicate niveluri ale cheltuielilor de protecţie socială şi furnizare universală a bunăstării. Accentul asupra redistribuirii sociale este ilustrat de ponderea taxelor în PIB, care depăşeşte 45%. Există o intervenţie fiscală extensivă pe piaţa muncii, bazată pe o varietate de instrumente „active” de politică. Sindicate puternice asigură structuri salariale foarte condensate. Modelului nordic îi este caracteristică o inovaţie de origine daneză, flexicuritatea (flexicurity), bazată pe convingerea că flexibilitatea şi securitatea nu sunt contradictorii şi pot de fapt să se susţină reciproc. Flexicuritatea înseamnă o piaţă a muncii flexibilă, cu puţine restricţii atât în ceea ce privesc angajările cât şi concedierile, un nivel înalt al securităţii sociale şi o politică activă pe piaţa muncii.

Modelul continental corporatist (Franţa, Germania, Austria, Belgia şi Luxemburg) pune un accent deosebit pe rolul legislaţiei muncii şi pe negocierea colectivă a salariilor. Aceste ţări se bazează extensiv pe asigurări sociale, ajutor de şomaj şi pensii de bătrâneţe. Cu toate că sindicatele sunt în declin, rolul lor rămâne încă important atâta timp cât reglementările extind acoperirea negocierii colective şi la muncitorii nesindicalizaţi.

Ţările anglo-saxone (Irlanda şi Marea Britanie) se caracterizează prin rolul predominant al pieţelor, intervenţie minimă a statului şi grad scăzut de reglementare. Ele etalează o asistenţă socială de ultimă instanţă relativ ridicată. Transferurile cash sunt orientate în principal către persoanele de vârstă activă. Acest model se defineşte printr-o combinaţie de sindicate slabe, o largă şi crescândă dispersie salarială şi o incidenţă relativ înaltă de locuri de muncă cu salarii scăzute.

Modelul mediteranean este întâlnit în Italia, Grecia, Portugalia şi Spania şi se concentrează asupra cheltuielilor sociale cu pensiile de bătrâneţe. Sistemul său de bunăstare socială se axează în mod tipic asupra protecţiei angajaţilor şi a pensionării timpurii – scutind astfel populaţia de vârstă activă de la participarea pe piaţa muncii. Acest sistem are familia în centrul atenţiei şi reţine unele caracteristici ale societăţilor agrare, paternale.

Sapir (2005) clasifică cele patru sub-modele utilizând o tipologie bazată pe

două criterii: eficienţă şi echitate. Un model este considerat eficient dacă furnizează

suficiente stimulente pentru a munci şi generează rate înalte ale ocupării. Pe de altă

parte, modelul este considerat echitabil dacă menţine relativ scăzut riscul de sărăcie.

Tabelul 12.2 (este prezentat în limba engleză pentru a reda întocmai criteriile avute

în vedere de Sapir) oferă rezultatele tipologiei lui Sapir în termenii eficienţei şi ai

echităţii pentru cele patru grupuri de ţări.


Tabelul 2 are la bază dezbaterea cunoscută privind controversatul trade-off

dintre eficienţă şi echitate. Ţările nordice şi cele mediteraneene se pare că se

confruntă cu un asemenea trade-off. Nordicii beneficiază de o poziţie confortabilă,

cu un model social ce asigură atât eficienţă cât şi echitate, în vreme ce grupul

mediteranean are un sistem social atât neeficient cât şi inechitabil. Pe de altă parte,

atât ţările anglo-saxone cât şi cele continentale se confruntă cu un trade-off între

eficienţă şi echitate. Anglo-saxonii au un model social eficient dar mai puţin

echitabil, în timp ce continentalii se bucură de mult mai multă echitate, dar de mai

puţină eficienţă.

Tabelul 2 Cele patru modele europene: o tipologie

Sursa: Sapir (2005).

3. INTEGRAREA EUROPEANĂ ŞI PRESIUNILE INDIRECTE

ASUPRA STATELOR NAŢIONALE ALE BUNĂSTĂRII Integrarea europeană afectează semnificativ politicile sociale naţionale

deoarece politicile economice ale UE şi răspunsurile actorilor sociali la aceste politici restricţionează statele naţionale ale bunăstării. Efectele indirecte sunt dificil de măsurat, deşi exercită o influenţă supranaţională asupra conceperii politicii sociale naţionale. Presiunile asupra sistemelor politicii sociale naţionale sunt reprezentate de următorii factori:

Dumpingul social

Acesta se referă la perspectiva ca firmele operând acolo unde “salariile sociale” sunt scăzute să acţioneze în jos asupra preţurilor concurenţilor, scoţând din afaceri firmele cu costuri mai mari sau să forţeze guvernele lor să scadă salariul social. Exemplul instalatorilor polonezi din Franţa apărut exact înaintea referendumului francez asupra Tratatului Constituţional al UE întruchipează această aşteptare1. În scenarii extreme, încă actuale în ţările din aria extinderii estice, aceste acţiuni alimentează o spirală în jos asupra statelor bunăstării.

„Salariul social” este însă doar un factor al deciziilor de investiţii, iar firmele nu vor investi în ţările cu salarii sociale scăzute dacă productivitatea

1 Barysch (2005) demonstrează că dumpingul social nu trebuie să reprezinte un factor real de îngrijorare

pentru statele occidentale.


muncitorilor nu justifică asemenea investiţii. Chiar şi prin extinderea estică1 uriaşa disparitate a salariilor duce doar la o disparitate relativ mică a productivităţii în favoarea estului. Teoria neoclasică a comerţului arată că ţările cu salarii sociale ridicate îşi vor putea continua politicile atâta timp cât condiţiile generale permit investiţii profitabile.

Criteriile de la Maastricht ale convergenţei nominale

Aceste criterii, impunând o disciplină bugetară strictă, pot determina şi ajustări în jos ale furnizării bunăstării, chiar dacă criza economică a dus la o relaxare a acestor cerinţe severe. Constrângerile respective exercită o presiune deosebită în special asupra economiilor din Europa Centrală şi de Est.

UEM poate împinge UE într-un rol mai activ în combaterea şomajului. Istoric, perspectivele UEM au fost văzute ca legate de nevoia unor politici sociale pentru rezolvarea dezechilibrelor regionale. Cursurile de schimb flexibile au permis adaptări naţionale la condiţiile economice. Odată cu dispariţia acestor pârghii, combaterea şomajului la nivel regional a devenit mai dificilă.

Armonizarea sistemelor de impozitare

Piaţa unică încurajează mişcarea către o bandă mai îngustă de rate ale TVA. În martie 2009 au fost permise scutiri adiţionale de la rata standard minimă de 15% pentru serviciile folosind muncă intensivă, un pas care încurajează mişcarea în jos în procesul armonizării. Teoretic, guvernele ale căror venituri din TVA sunt diminuate, pot creşte alte taxe. Dar având în vedere că este mai uşor, din punct de vedere politic, să fie susţinute taxele indirecte, această mişcare poate crea constrângeri tot mai mari pentru bugetele statelor membre, cu implicaţii evidente pentru politicile sociale naţionale. Aceasta reprezintă o problemă pentru ţări precum Danemarca, ce se bazează mai mult pe taxele indirecte decât pe cele directe pentru a-şi finanţa generosul stat al bunăstării, această ţară opunându-se de aceea unor limite superioare ale TVA.

Dispensarea de „statul utilităţilor publice”

O altă presiune asupra statelor naţionale ale bunăstării derivă din demontarea „statului serviciilor publice”, care s-a produs în parte din raţiuni ale UE şi în parte din motive pur naţionale, endogene. Trenurile, poşta, transportul aerian, electricitatea, gazul şi alte utilităţi, alături de serviciile locale, au fost în general întreprinderi publice, finanţate din tarife asigurând servicii egale în cuprinsul naţiunii, în mediul urban şi rural. Dar de la mijlocul anilor 1980, aceste structuri publice au început să fie privatizate. S-au format astfel companii private multinaţionale în ramurile serviciilor publice care fuseseră înainte naţionale sau regionale. Statul bunăstării constituie, într-un sens, ultima piesă de domino rămasă a statului serviciilor publice.

În concluzie, guvernele naţionale au un control diminuat asupra multor politici care în mod tradiţional au susţinut statele naţionale ale bunăstării: moneda, politicile macroeconomice, finanţele publice, politicile impozitării şi serviciile publice.

1 Neesham and Tache (2010) analizează în care din cele patru sub-modele sociale europene ar putea fi

încadrate ţările din Europa Centrală şi de Est. Studii de caz asupra României şi Bulgariei pot fi găsite în

Tache and Neesham (2011) şi Tache and Dumitrache (2013).


În loc de concluzii: emergenţa politicii sociale europene pe mai multe

paliere Asistăm în prezent la o transformare a relaţiilor dintre state şi la

globalizarea sistemului de piaţă, această transformare fiind accelerată de criza economică. În UE, atât suveranitatea cât şi autonomia statelor membre s-a diminuat, iar extinderea estică a sporit inegalitatea teritorială, proces susceptibil de a se continua, în special pe fondul crizei economice actuale. Guvernele statelor membre îşi văd atacate bazele veniturilor, restrângându-se opţiunile de reformă a statului bunăstării. Ceea ce îşi face apariţia este un sistem al politicii sociale pe mai multe paliere, având trei trăsături caracteristice distincte1:

1. Blocaje datorate capacităţii limitate de acţiune la nivelul UE

Factorii de decizie de la nivel european sunt afectaţi de scepticismul Consiliului UE şi de capacităţile administrative sau fiscale limitate. Există constrângeri de politică socială activă la nivelul centrului. Politica evoluează mai degrabă prin ajustări reciproce şi adaptare. Centrul generează variate limitări ale dezvoltării politicii sociale în loc să producă mandate clare de acţiune pozitivă. În acelaşi timp, capacitatea statelor membre de a-şi concepe propriile state ale bunăstării a slăbit considerabil. În cadrul UE un stat membru este constrâns de toate reglementările CEJ şi poate urma reforme numai supunându-se unor complicate proceduri ale UE. Autoritatea diminuată a statelor membre, combinată cu slăbiciunea continuă de la nivelul UE restricţionează terenul unei politici inovative.

2. Un rol proeminent pentru tribunale în dezvoltarea politicii

Cerinţele pornite de la centru sunt în mod normal conduse de lege sau de tribunale. O serie de reglementări ale CEJ şi de iniţiative ale Comisiei Europene şi ale Consiliului UE reprezintă sursa unei noi politici sociale. Când este confruntată cu litigii, CEJ nu poate evita luarea unor decizii care, în esenţă, au caracter politic. CEJ se bazează pe votul majorităţii simple, ceea ce evită imobilitatea politică, aceasta constituind o trăsătură comună a procesului legislativ al UE. Numai votul unanim în cadrul Consiliului UE poate anula deciziile CEJ asupra legii primare europene. Sistemul UE plasează astfel CEJ pe scena centrală. În acest sens aria unei forme mai explicite a elaborării politicilor UE a fost făcută dificilă deoarece activismul CEJ poate genera riposte. Acesta este unul dintre aspectele “deficitului democratic” în cadrul UE.

3. O legătură neobişnuit de strânsă cu piaţa liberă

Sistemul politicii sociale din UE este foarte strâns legat de procesul construirii pieţei libere. Politicile sociale se intersectează într-o varietate de moduri cu sistemele de piaţă. În trecut, politica socială a fost în general privită ca o “reacţie de protecţie” spontană împotriva expansiunii pieţei, ca un rezultat al politicii împotriva pieţelor. Dar în cazul UE, chiar în domenii în care UE a dat dovadă de activism, politicile au fost direct conectate cu participarea pe piaţa muncii. Aşa cum demonstrează caracterul central al deciziilor privind mobilitatea pe piaţa muncii şi a serviciilor,.politica socială a UE a fost parte integrantă a însuşi procesului de construire a pieţei. Niciodată în lume construcţia pieţelor nu a configurat atât de vizibil şi de intens traiectoria politicilor sociale.

1 Conform Leibfried (2010), “Social Policy – Left to the Judges and the Markets?” in Wallace et al.

(2010).


Aria generală a rolului UE a fost crucială: statele naţionale ale bunăstării

fac acum parte dintr-un sistem mai larg, pe mai multe paliere, al politicii sociale. Guvernele statelor membre influenţează această structură, dar nu o mai controlează pe deplin. O asemenea guvernanţă se petrece într-adevăr pe mai multe paliere, deşi procesele de la nivelul UE diferă de cele din statele federale clasice: un centru slab de elaborare a politicilor, reglementări conduse de un tribunal şi legături puternice cu piaţa liberă – un model radical deosebit de oricare stat european al bunăstării. Problema este că abilitatea de elaborare a politicilor la nivelul UE nu s-a întărit atât cât s-au diminuat aceste abilităţi la nivelul statelor membre. În vreme ce acest din urmă proces constituie o trăsătură permanentă a globalizării şi a europenizării, primul proces este unul opţional care poate fi configurat din punct de vedere politic. Criza economică actuală poate fi un catalizator pentru reconfigurarea acestui proces (Leibfried, 2010, p. 279).

BIBLIOGRAFIE

1. Becker, U. (2004), ”Die Soziale Dimension des Binnenmarktes”, in J.

Schwarze (ed.), Der Verfassungsentwurf des Europäischen Konvents:

Verfassungsrechtliche Grundstrukturen und wirtschaftsverfassungsrechtliches

Konzept (Baden-Baden: Nomos)

2. Wallace, H., Pollack, M.A. and Young, A.R. (eds.) (2010), Policy Making in

the European Union, Oxford University Press

3. Neesham C. and Tache, I. (2010), “Is there an East-European social model?”,

in International Journal of Social Economics, Vol. 37, No. 5, Emerald

4. Falkner, G. (1998), EU Social Policy in the 1990s: Towards a Corporatist

Policy Community, London: Routledge

5. Falkner, G., Treib, O., Hartlapp, M., and Leiber, S. (2005), Complying with

Europe: EU Harmonisation and Soft Law in the Member States, Cambridge,

Cambridge University Press

6. Pierson, P. and Liebfried, S. (1995), „The Dynamics of Social Policy

Integration”, in S. Liebfried and P. Pierson (eds.), European Social Policy:

Between Fragmentation and Integration, Washington, DC: Brookings

Institution

7. Wickham, J. (2002), “The end of the European social model: before it began?”,

Appendix II of ICTU’s submission to the National Forum on Europe, January

8. Sapir, A. (2005), „Globalization and the reform of European social models”,

Bruegel Policy Brief, disponibil la adresa www.bruegel.org

9. Barysch, K. (2005), East versus West? The European Economic and Social

Model after Enlargement, Centre for European Reform, London, disponibil la

adresa www.cer.org.uk

10. Tache, I. and Neesham, C. (2011), “The Performance of Welfare Systems in

Post-Communist Europe: The Cases of Romania and Bulgaria”, International

Journal of Economics and Research, Volume 2, Issue 5, September-October

11. Tache, I. and Dumitrache, V. (2013), “New Welfare Regimes in Eastern

Europe: The Cases of Romania and Bulgaria”, Review of Economic and

Business Studies, no. 10, volume V, issue 2

http://www.bruegel.org/

http://www.cer.org.uk/


ASPECTE PRIVIND MATURITATEA ŞI CAPABILITATEA

SISTEMELOR DE BUSINESS INTELLIGENCE

Conf. univ. dr. Nicolae BÂRSAN-PIPU

Facultatea de Finanţe, Bănci şi Contabilitate Braşov

Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”

Lector univ. dr. Gheorghe SUCIU



Abstract: We live today în a society of information and knowledge, based

on the rapid development of the informations technologies. The paper discuss some

aspects of the Business Intelligence (BI) systems and some methods for the

assesment of the capability-maturity levels of suxch systems. A matrix and a

capability-maturity index is proposed.

Key words: Business Intelligence (BI) systems, maturity, capability, matrix

and maturity- capability index

1. INTRODUCERE

Societatea secolului XXI poate fi considerată, din toate punctele de vedere,

o societate a informaţiei şi a cunoaşterii. Procesul actual de dezvoltare economică

şi socială are la bază, în primul rând, globalizarea, caracterizată printr-un înalt nivel

de integrare a activităţilor economice la nivel global şi, în al doilea rând, prin

dezvoltarea noilor tehnologii informaţionale şi de comunicare, care permit acum

accesul, aproape, instantaneu, la o mare cantitate de informaţii.

În acest context, transformarea informaţiilor în cunoaştere, evoluţia de la

bazele de date la bazele de cunoştinţe, devine o provocare pentru decidenţii

individuali sau colectivi, care trebuie acum să tranforme informaţiile în cunoştinţe,

pe baza cărora să adopte deciziilre optime şi apoi să aplice aplicarea acţiunilor care

să genereze valoare la nivelul organizaţiilor.

Vom analiza în cadrul acestei lucrări principalele concepte privind

sistemele de „intelidenţă de afaceri”, sau Business Intelligence, precum şi

modalitatea în care aceste sisteme evoluează din punct de vedere al capabilităţii şi

maturităţii. Ne propunem, de asemenea, să dezvoltăm un sistem de cuantificare a

indicelului de capabilitate şi maturitate a acestor sisteme BI.


2. CONCEPTE DE BUSINESS INTELLIGENCE

Prin Business Intelligence (BI) se înţelege un set de teorii, de metodologii,

de arhitecturi și de tehnologii care transforma datele primare în informații relevante

și utile pentru scopuri de afaceri. În cadrul sistemelor de BI se pot manipula cantități

foarte mari de date nestructurate pentru a ajuta la identificarea, dezvoltarea și altfel

de a crea noi oportunități de afaceri.

Într-un articol din anul 1958, cercetătorul Hans Peter Luhn de la IBM a

folosit termenul de „inteligență de afaceri” - Business Intelligence. El a utilizat

definiția din dicționarul Webster pentru inteligență, respectiv "capacitatea de a

înțelege interdependențele faptelor prezentate, în așa fel încât acestea să ghideze

acțiunea spre un scop dorit".

În anul 1989, Howard Dresner a propus "Business Intelligence" ca un

termen generic pentru a descrie "concepte și metode pentru a îmbunătăți procesul de

luare a deciziilor de afaceri, prin utilizarea sistemelor suport bazate pe fapte."

Vercellis în lucrarea [12] din 2009 defineşte Business Intelligence ca fiind

„un set de modele matematice și metodologii de analiză care exploatează datele

disponibile pentru a genera informații și cunoștințe utile pentru procesele complexe

de luare a deciziilor”.

Arhitectura unui sistem de Business Intelligence, care este reprezentată în

Figura 1, include trei componente majore.

Sursele de date;

Depozitele şi centrele de date;

Metodologiile de BI.

Sisteme operaţionale

Date externe

Sursele de date Depozitele de date Metodologiile de BI

Figura 1. Arhitectura unui sistem de Business Intelligence Sursa: Adaptare după Vercelis [12]

Depozite de date

Logistică

Marketing

Evaluarea performan-

ţelor

Extragere Transformare

Încarcare (ETI) date

Cuburi de date

Analiza exploratorie a datelor

Analiza seriilor de timp

Data mining

Optimizare


Sursele de date: În primul stadiu, este necesară culegerea şi integrarea

datelor provenind din diferite surse primare sau surse secundare de date. Datele se

culeg în cea mai mare parte din sistemele operaţionale, dar pot include şi documente

nestructurate sau date din sursele externe.

Depozitele de date și centrele de date. Utilizînd instrumente de extragere

și de transformare a datelor, datelele provenind din diferite surse sunt stocate în

bazele de date destinate să sprijine analizele de Business Intelligence. Aceste baze

de date sunt denumite depozite de date și centre de date.

Metodologiile de Business Intelligence. Datele sunt în cele din urmă

extrase și sunt folosite pentru modelele matematice și metodologiile de analiză

menite să sprijine deciziile adoptate de factorii de decizie. Într-un sistem de

Business Intelligence, pot fi utilizate mai multe aplicații de suport decizional, cu

sunt:

Analiza cuburilor multidimensionale de date (tehnologia OLAP = OnLine

Analytical Processing);

Analiza exploratorie a datelor;

Analiza seriilor de timp;

Tehnicile de data mining;

Metodele de optimizare.

Dezvoltarea unui sistem de Business Intelligence la nivelul organizaţiei

constă, similar dezvoltării sistemelor complexe, din următoarele etape (Figura 2):

Analiză;

Proiectare;

Planificare;

Implementare şi Control.

Analiză. În timpul acestei etape, cerinţele organizaţiei relative la

dezvoltarea unui sistem de Business Intelligence trebuie identificate în mod detaliat,

prin interviuri cu managerii unităţilor ierarhice cu activităţi şi roluri în domeniul

informaţiilor relevante pentru organizaţie. Activitatea corespuzătoare pentru această

etapă este:

1. Identificarea cerinţelor de BI.

Proiectare. A doua fază include definirea arhitecturii şi infrastructurii

software şi hardware necesare pentru dezvoltarea sistemului de Business

Intelligence. Activitatea corespuzătoare pentru această etapă este:

2. Definirea infrastructurii de BI.

Planificare. Etapa de planificare includemai multe activităţi în carer

funcţiile sistemului de Business Intelligence sunt definite în detaliu. Activităţile

corespuzătoare pentru această etapă sunt:

3. Definirea detaliată a cerinţelor;

4. Identificarea surselor de date;

5. Definirea depozitelor de date;

6. Definirea modelelor matematice

7. Dezvoltarea prototipului pentru BI

Implementare şi Control. Această etapă se referă la implementarea

efectivă a sistemului de Business Intelligence şi realizarea controlului sistemului.


Activităţile corespuzătoare pentru această etapă sunt:

8. Dezvoltarea depozitelor de date;

9. Dezvoltarea structurilor de metadata;

10. Dezvoltarea instrumentelor ETI;

11. Dezvoltarea aplicaţiilor de Business Intelligence;

12. Implementare şi testare.

Printre metodologiile care pot fi încorporate în sistemele de Business

Intelligence pot fi menţionate: analiza riscului; metodele de Balanced Scorecard,

marketingul relaţional, optimizarea lanţului de furnizare ş.a.

Analiză

Proiectare

Planificare

Implementare şi control

Figura 2. Etapele de dezvoltare ale unui sistem de Business Intelligence Sursa: Adaptare după Vercelis [12]

1. Identificarea cerinţelor de BI

2. Definirea infrastructurii

de BI

3. Definirea detaliată a cerinţelor

de BI

7. Dezvoltarea prototipului

pentru BI

5. Definirea depozitelor

de date

6. Definirea modelelor

matematice

8. Dezvoltarea depozitelor

de date

11. Dezvoltarea aplicaţiilor

de BI

12. Implementare şi testare

10. Dezvoltarea instrumentelor

ETI

9. Dezvoltarea structurilor de

metadata

4. Identificarea surselor de date


3. CAPABILITATEA ŞI MATURITATEA SISTEMELOR DE

BUSINESS INTELLIGENCE

Vom defini în continuare două concepte importante pentru dezvoltarea şi

evaluarea sistemelor de Business Intelligence, respectiv:

Maturitatea sistemelor de Business Intelligence;

Capabilitatea sistemelor de Business Intelligence;

3.1 Maturitatea sistemelor de Business Intelligence

Vom începe prin a defini maturitatea unui sistem de Business Intelligence,

care defineşte şi evaluează ciclul de viaţă şi de evoluţie a unui sistem BI.

Conceptul Modelului de Capabilitate şi Maturitate – Capability

Maturity Model (CMM) a fost inițial dezvoltate de Institutul de Inginerie Software

(SEI), de pe lângă universitatea americană Carnegie Mellon University în 1986.

Conceptul CMM este utilizat în dezvoltarea de software și oferă metodologia,

etapizată, pentru procesul de îmbunătățire pentru un proiect, un departament sau la

nivelul întregii organizaţii. CMM oferă un set de linii directoare pentru a îmbunătăți

procesele software ale unei organizații într-un anumit domeniu de interes.

Practic, CMM este format din cinci nivele de maturitate, care sunt

următoarele:

Nivelul 1: Inițial;

Nivelul 2: Repetabil;

Nivelul 3: Definit,

Nivelul 4: Manageriat;

Nivelul 5: Optimizat.

În nivelul Inițial, procesele sunt necontrolate, dezorganizate, se desfăşoară

ad-hoc. Rezultatele proiectelor depind, în cea mi mare măsură, de eforturile

individuale. La nivelul Repetabil, sunt deja definite procesele pentru managementul

de proiect. Planificarea și gestionarea de noi proiecte sunt bazate pe experiența cu

proiectele similare. La nivelul Definit, organizația a dezvoltat procese proprii, care

sunt documentate și utilizate. La nivelul Manageriat, procedurile de management

ale calității sunt bine definite. Organizația monitorizează și controlează procesele

prin colectarea și analiza datelor. În nivelul Optimizat, procesele sunt îmbunătățite

în mod constant.

Aplicarea modelului de capabilitate şi maturitate CMM pentru sistemele de

Business Intelligence a generat mai multe abordări, din care vom discuta aici numai

două dintre principalele modele (prezentate în extenso în [8] şi [10]), respectiv:

Modelul TDWI;

Modelul Gartner.

Modelul elaborat de The Data Warehouse Institute (TDWI), denumit

TDWI’s Business Intelligence Model, dezvoltat de Wayne Eckerson în anul 2004.

Modelul se concentrează în principal pe aspectele tehnice de evaluare de maturităţii.

Maturitatea este evaluată prin intermediul a opt domenii-cheie, fiecare din cele opt

elemente fiind clasificate cu următoarea scală cu cinci stadii [5]: Stadiul Prenatal

(Prenatal), Stadiul Nou născut (Infant), Stadiul Copil (Child), Stadiul Adolescent

(Teenager), Stadiul Adult (Adult) și Stadiul Înţelept (Sage).


Eckerson [6] face şi o echivalare a stadiilor modelului TDWI cu cele ale

modelului CMM de la SEI, respectiv:

Nivelul CMM 1: Inițial ⇔ Stadiul Nou născut = procese "ad-hoc",

respectiv procese imprevizibile cu o mare variabilitate;

Nivelul CMM 2: Repetabil ⇔ Stadiul Copil = există o "metodologie de

proiect", respectiv proiectele sunt elaborate pe baza unor politici și

proceduri de bune practici;

Nivelul CMM 3: Definit ⇔ Stadiul Adolescent = există o "metodologie

de dezvoltare", respectiv organizația stabilește politicile și procedurile

standard pentru dezvoltarea proceselor.

Nivelul CMM 4: Manageriat ⇔ Stadiul Adult = „performanța este

măsurată / monitorizată", respectiv sunt stabilite metricile de performanță și

pragurile acceptabile; riscurile sunt cunoscute şi controlate în mod proactiv;

rezultatele sunt previzibile.

Nivelul CMM 5: Optimizat ⇔ Stadiul Adult = "îmbunătățire continuă",

respectiv organizația se concentrează pe procesul de îmbunătățire continuă

și de reducere a neconformităţilor prin evaluare și aplicarea de bune

practici.

Modelul de maturitate Gartner pentru Business Intelligence se bazează

pe trei domenii cheie de evaluare şi anume personal, procese şi metrici. Modelul are

5 nivele de maturitate:

Nivelul 1 – Nerecunoscut: se constată o „anarhie” în domeniul

informaţiilor;

Nivelul 2 – Tactic: utilizare limitată la nivelul managementului, cu

incoerență şi inconsistenţă a datelor;

Nivelul 3 – Concentrat: focalizare pe cerinţele specifice de afaceri şi

centre de competenţă de Business Intelligence;

Nivelul 4 – Strategic: obiectivele de afaceri orientează sistemele de

management al performanței, cu politicile și standardele de guvernanță bine

definite și aplicate;

Nivelul 5 – Extins: utilizarea sistemelor de Business Intelligence este

extinsă la nivelul furnizorilor și clienților.

3.2 Capabilitatea sistemelor de Business Intelligence

După cum am văzut anterior, capabilitatea este abordată şi evaluată

împreună cu nivelele de maturitate ale sistemelor de Business Intelligence. În timp

ce modelele referitoare la maturitate sunt utilizate pentru a asigura îmbunătăţirea la

nivelul întregii organizaţii, modelel de capabilitate sunt orientate mai ales pentru

îmbunătăţirea la nivelul proceselor acesteia. În standardele SEI pentru CMM,

respectiv capabilitatea şi maturitatea sistemelor software, capabilitatea descrie

amplitudinea, respectiv gradul de variabilitate privind rezultatele care se aşteaptă de

la sistemele software. Vom aplica în continuare un model de analiză cantitativă a

sistemelor de Business Intelligence în care cele două concepte vor fi tratate în mod

distrinct.


4. UN MODEL PENTRU EVALUAREA MATURITĂŢII ŞI

CAPABILITĂŢII SISTEMELOR DE BUSINESS INTELLIGENCE

Vom defini maturitatea sistemului de Business Intelligence ca fiind

gradul de dezvoltare sau de evoluţie a sistemului.

Pe baza definiţiei de mai sus, vom considera următoarele nivele sau

scoruri de maturitate:

0 – maturitate inexistentă: sistemul de Business Intelligence nu este

implementat, nu există;

1 – maturitate foarte redusă: sistemul de Business Intelligence este în

stadiul Iniţial;

2 – maturitate redusă: sistemul de Business Intelligence este în stadiul

Repetabil;

5 – maturitate moderată: sistemul de Business Intelligence este în stadiul

Definit;

10 – maturitate ridicată: sistemul de Business Intelligence este în stadiul

Manageriat;

20 – maturitate foarte ridicată: sistemul de Business Intelligence este în

stadiul Optimizat.

Se observă că pentru scorul de capabilitate am propus o scară

exponenţială.

Vom defini capabilitatea sistemului de Business Intelligence ca fiind

măsura în care sistemul satisface cerinţele fiecărui nivel de maturitate sau de

dezvoltare şi evoluţie. Pe baza definiţiei, vom considera următoarele nivele sau

scoruri de capabilitate:

0 – capabilitate inexistentă: sistemul nu satisface în nicio privinţă;

1 – capabilitate foarte redusă: sistemul satisface între 1% – 5% cerinţele;

2 – capabilitate redusă: sistemul satisface între 6% – 25% cerinţele;

3 – capabilitate moderată: sistemul satisface între 26% – 50% cerinţele;

4 – capabilitate ridicată: sistemul satisface între 51% – 75% cerinţele;

5 – capabilitate foarte ridicată: sistemul satisface mai mult de 75%

cerinţele.

Se observă că pentru scorul de capabilitate am propus o scară liniară.

Cu cele două scoruri de maturitate şi capabilitate, definim acum matricea

de maturitate-capabilitate, de forma:

Maturitate

20 0 20 40 60 80 100

10 0 10 20 30 40 50

5 0 5 10 15 20 25

2 0 2 4 6 8 10

1 0 1 2 3 4 5

0 0 0 0 0 0 0

0 1 2 3 4 5

Capabilitate


În celulele matricei de maturitate-capabilitate considerăm produsul dintre

cele două scoruri de maturitate şi capabilitate, de forma:

Scor Maturitate-Capabilitate = Scor Maturitate × Scor Capabilitate

Rezultă scoruri de maturitate–capabilitate între 0 şi 100.

Pe baza scorului de maturitate–capabilitate vom calcula indicele de

maturitate–capabilitate (IMC) cu relaţia:

Indicele de Maturitate-Capabilitate (IMC) = Scor Maturitate-Capabilitate / 100

Clasificarea nivelelor de maturitate-capabilitate, pe baza scorului şi a

indicelui de maturitate-capabilitate este următoarea:

Scor Maturitate-

Capabilitate

Indicele de Maturitate-

Capabilitate

Nivel Maturitate-

Capabilitate

0 IMC = 0 Nesatisfacător

1 - 5 0,01 ≤ IMC ≤ 0,05 Foarte redus

6 - 20 0,06 ≤ IMC ≤ 0,20 Satisfacător

25 - 40 0,25 ≤ IMC ≤ 0,40 Bun

50 - 80 0,50 ≤ IMC ≤ 0,80 Foarte bun

100 IMC = 1,00 Excelent

Culorile asociate nivelelor de maturitate-capabilitate sunt similare celor

utilizate în matricele de evaluare a riscurilor [2].

4. O APLICAŢIE PENTRU EVALUAREA CANTITATIVĂ A

MATURITĂŢII ŞI CAPABILITĂŢII UNUI SISTEM DE

BUSINESS INTELLIGENCE

În literatura de specialitate, există abordări pentru evaluarea cantitativă a

maturităţii sistemelor de Business Intelligence [8] sau capabilităţii sistemelor de

Business Analytics [12]. Problema care se pune este stabilirea caracteristicilor

sistemului care sunt evaluate. Acestea pot să fie definite în funcţie de obiectivele

urmărite.

Vom aplica modelul propus aici pentru caracteristicile evaluate în [10],

pentru care vom define scoruri de maturitate şi scoruri de capabilitate, pentru un

sistem de Business Intelligence analizat. Procesele şi subprocesele evaluate sunt:

[1] Procese referitoare la sursele de date:

1.1 Procese operaţionale

1.2 Procese de achiziţionare a datelor externe

1.3 Procese de Extragere, Transformare, Încarcare (ETI) date

[2] Procese referitoare la depozitele de date:

2.1 Depozite de date pentru Logistică

2.2 Depozite de date pentru Marketing

2.3 Depozite de date pentru Evaluarea performanţelor


[3] Procese referitoare la metodologiile de BI:

3.1 Cuburi de date (OLAP)

3.2 Analiza exploratorie a datelor

3.3 Analiza seriilor de timp

3.4 Data mining

3.5 Optimizare

Rezultatele evaluării cantitative sunt prezentate în tabelul următor:

Procese de BI Maturitate Capabilitate Maturitate-Capabilitate

Nivel Scor Nivel Scor Scor IMC Nivel 1.1 Procese operaţionale Moderată 5 Moderată 3 15 0,15 Satisfacător

1.2 Procese date externe Moderată 5 Redusă 2 10 0,10 Satisfacător

1.3 Procese ETI Moderată 5 Moderată 3 15 0,15 Satisfacător

2.1 Depozite de date

pentru Logistică Ridicată 10 Ridicată 4 40 0,40 Bun


pentru Marketing Moderată 5 Moderată 3 15 0,15 Satisfacător


pentru Evaluarea

performanţelor

Ridicată 10 Ridicată 4 40 0,40 Bun

3.1 Cuburi de date

(OLAP) Moderată 5 Moderată 3 15 0,15 Satisfacător

3.2 Analiza exploratorie a

datelor Moderată 5 Ridicată 4 20 0,20 Satisfacător

3.3 Analiza seriilor de

timp Ridicată 10 Ridicată 4 40 0,40 Bun

3.4 Data mining Ridicată 10 Ridicată 4 40 0,40 Bun

3.5 Optimizare Redusă 2 Moderată 3 6 0,06 Satisfacător

Vom calcula atunci indicele de maturitate-capabilitate mediu (IMCM) al

sistemului de Business Intelligence ca fiind media geometrică a indicilor de

maturitate-capabilitate (IMCi) ai fiecărui proces BI:

n

n

i

MCiMCM II

1

,

unde n este numărul de procese evaluate.

Pentru evaluarea de mai sus avem indicele de maturitate-capabilitate

mediu:

19500601001501111

11

1

,,...,, i

MCiMCM II ,

de unde rezultă pentru întregul sistemul de Business Intelligence evaluat un nivel

mediu de maturitate-capabilitate clasificat ca fiind „satisfăcător”.

5. CONCLUZII

Sistemele de Business Intelligence reprezintă în prezent una din

coordonatele majore pentru managementul performant al organizaţiilor. Ele

integrează cele mai moderne tehnici ale sistemelor informatice, cu metodele şi

conceptele de management cele mai novatoare în domeniul managementului

secolului XXI.


Nu întâmplător, marile firme din domeniul sistemelor informatice, cum sunt

IBM, Oracle, Microsoft, SAP, SAS dezvoltă puternice platforme de Business

Intelligence, care vor schimba integral modul de gândire şi de acţiune al

managementului organizaţiilor.

BIBLIOGRAFIE

1. Aho Mika (2012). What is your PMI? A Model for Assessing the Maturity of

Performance Management in Organizations. Presented in the PMA 2012

“Performance Management: From Strategy to Delivery” conference in the

University of Cambridge, UK on 11-13 July, 2012.

2. Bârsan-Pipu Nicolae, Popescu Ion. (2003). Managementul riscului. Concepte,

metode, aplicaţii. Editura Universităţii " Transilvania" Braşov.

3. Chuah, Min-Hooi, Wong, Kee-Luen (2012). Construct an Enterprise Business

Intelligence Maturity Model (EBI2M) Using an Integration Approach: A

Conceptual Framework. Business Intelligence – Solution for Business

Development, pp. 1-14. Publisher InTech, 2012.

4. Eckerson, Wayne (2007). Beyond the Basics: Accelerating BI Maturity, TDWI

Research-The Data Warehousing Institute.

5. Eckerson, Wayne (2008). Business Intelligence Maturity Model. 03-01-

06_Executive_Series_Assessing_Your_BI_Maturity.pdf

6. Ghilic-Micu Bogdan, Mircea Marinela, Stoica Marian (2010). The Audit of

Business Intelligence Solutions Informatica Economică vol. 14, no. 1/2010, pp.

66-77.

7. Olszak Celina M. (2013). Assessment of Business Intelligence Maturity in the

Selected Organizations. Proceedings of the 2013 Federated Conference on

Computer Science and Information Systems pp. 951–958.

8. Raber David, Winter Robert, Wortmann Felix. Using Quantitative Analyses to

Construct a Capability Maturity Model for Business Intelligence. 2012 45th

Hawaii International Conference on System Sciences, pp. 4219-4228.

9. Rajterič I. Hribar (2010). Overview of business intelligence maturity models.

Management, Vol. 15, 2010, 1, pp. 47-67.

10. Vercellis, Carlo (2009). Business Intelligence: Data Mining and Optimization

for Decision Making. John Wiley & Sons.

11. Wells, Dave (2008). A Capability Model for Business Analytics, Part 1 -

Dimensions of Capability. Part 2 - Assessing Analytic Capabilities.

http://www.b-eye-network.com/

http://www.performanceportal.org/pma2012

http://www.performanceportal.org/pma2012

http://www.b-eye-network.com/authors/index.php?a=231

http://www.b-eye-network.com/


DIAGNOSTICUL CHELTUIELILOR ÎNTREPRINDERII

Lector univ. dr. Gheorghe SUCIU



Abstract: Expenses have a crucial importance in the management of every

company. Their reduction is a priority of the company’s management. To obtain this

desideratum, one must know very well each type of expenses and their connection to

the production process. If the income remains consistent and the expenses decrease,

the company’s profit will increase. A good management does not aim only to

increase profit, but also takes into consideration other financial indicators, such as

the cash-flow, ownership equity and market value added.

Keywords: expenses, profit, cash-flow, income, monetary expenses,

payable expenses.

1. ANALIZA CHELTUIELILOR TOTALE ALE ÎNTREPRINDERII

Performanţa unei întreprinderi poate fi analizată cu ajutorul situaţiilor

financiare. Putem afirma că o întreprindere este performantă dacă este rentabilă

(capacitatea de a obţine profit), dacă este lichidă (disponibilitatea de a-şi plăti la

scadenţă datoriile pe termen scurt) şi dacă este solvabilă (capacitatea de a-şi achita

datoriile pe termen lung).

Contul de profit şi pierdere (CPP) arată modul în care s-a ajuns de la

situaţia patrimonială de la începutul anului (bilanţul de deschidere) la cea de la finele

perioadei (bilanţul de închidere), prin intermediul veniturilor şi cheltuielilor.

Din punct de vedere contabil veniturile şi cheltuielile afectează rezultatul

exerciţiului. Din punct de vedere financiar numai o parte din acestea influenţează

trezoreria întreprinderii (cash-flow-ul). Astfel vom avea:

venituri încasabile (influenţează atât rezultatul exerciţiului cât şi cel

financiar), şi venituri calculate (nu generează încasări de numerar);

cheltuieli plătibile (influenţează rezultatul exerciţiului şi trezoreria:

cheltuieli materiale, cu terţii, cu salarii, asigurări, cu impozite, cu dobânzi)

şi cheltuieli calculate (nu influenţează trezoreria deoarece nu generează

plăţi: cheltuieli cu amortizările, provizioanele, valoarea activelor cedate).


Cheltuielile reprezintă un consum de mijloace de producţie, de forţă de

muncă sau de mijloace băneşti, pentru satisfacerea unor nevoi de producţie sau

individuale. Ele trebuie să ocupe un loc central în managementul intern întrucât de

utilizarea şi consumul lor depind în mare măsură performanţele economico-

financiare ale oricărei entităţi economice.

Cheltuielile entităţii reprezintă valorile plătite sau de plătit pentru:

consumuri de stocuri, lucrări executate şi servicii prestate de care

beneficiază entitatea;

cheltuieli cu personalul;

executarea unor obligaţii legale sau contractuale.

Cheltuielile se înregistrează pe feluri de cheltuieli (după natura lor) şi se

grupează în:

a. cheltuieli de exploatare: cu materii prime şi materiale consumabile,

energie, apă, costul mărfurilor vândute şi al ambalajelor, cheltuieli cu

terţii, cu personalul, cu amortizarea şi provizioanele, alte cheltuieli de

exploatare: despăgubiri, amenzi, donaţii, privind activele cedate;

b. cheltuieli financiare: includ pierderile de creanţe legate de

participaţii, investiţii financiare cedate, diferenţe de curs valutar,

dobânzi, sconturi acordate clienţilor;

c. cheltuieli extraordinare: se referă la evenimente excepţionale

(pierderi din calamităţi şi alte evenimente extraordinare).

Ct = Ce + Cfin + Cex

Ct – cheltuieli totale;

Ce – cheltuieli de exploatare;

Cfin – cheltuieli financiare;

Cex – cheltuieli extraordinare.

Veniturile întreprinderii reprezintă sumele încasate sau de încasat în

cursul exerciţiului şi se grupează în:

a. venituri din exploatare în care se includ veniturile realizate din

operaţiile care formează obiectul de activitate, la care se adaugă

veniturile din producţia stocată şi imobilizată;

b. veniturile financiare în care se includ veniturile din participaţii, din

titluri de plasament, din alte imobilizări;

c. veniturile extraordinare (venituri din calamităţi).

Vt = Ve + Vfin + Vex

Vt – venituri totale;

Ve – venituri de exploatare;

Vfin – venituri financiare;

Vex – venituri extraordinare.

Analiza cheltuielilor aferente veniturilor vizează evoluţia lor şi factorii care

îi determină în vederea identificării posibilităţilor de sporire a rentabilităţii şi a

posibilităţilor de diminuare a cheltuielilor. Indicatorul utilizat în acest scop este

„Cheltuieli la 1000 lei venituri” ( V 1000C ), sau rata de eficienţă a cheltuielilor şi se

determină ca raport între cheltuielile totale şi venituri, conform relaţiilor:


1000C V 1000 xVi

Chi

(1)

100C V 1000

gixci

(2)

Chi = cheltuieli totale;

Vi = venituri totale;

gi = structura veniturilor pe categorii;

ci = cheltuieli la 1000 lei pe categorii de venituri.

Cheltuielile la 1000 lei venituri sunt influenţate de 2 factori: structura

veniturilor şi nivelul cheltuielilor la 1000 lei pe categorii de venituri. Pentru

separarea celor două influenţe este necesară recalcularea cheltuielilor la 1000 lei în

funcţie de structura nivelului comparat şi a ratelor pe categorii de venituri din baza

de referinţă.

Relaţiile de calcul sunt următoarele:

a) influenţa modificării structurii veniturilor:

100100

0001

iiiiGiRct

cgcg

(3)

100100

0001

iiiiGiRct

cgcg

(4)

b) influenţa modificării cheltuielilor pe categorii:

100100

0111

iiiiCiRct

cgcg

(5)

Trebuie să precizăm că dacă rezultatul obţinut din diferenţa celor 2 factori

este pozitiv, influenţa asupra performanţei întreprinderii este negativă, întrucât

majorarea cheltuielilor înseamnă reducerea profitului. Dacă diferenţa este negativă,

avem o situaţie bună întrucât se reduc costurile faţă de perioada anterioară şi va

creşte profitul.

Exemplu:

Se dau următoarele date ale SC “ ROTAS “ SA, extrase din contul de profit

şi pierdere:

Tabelul 1 (mii lei)

Nr.

crt.

Indicatori 2012 2013

1. Venituri din exploatare 23.500 28.600

2. Venituri financiare 1.500 1.400

3. Venituri totale 25.000 30.000

4. Cheltuieli din exploatare 17.020 19.925

5. Cheltuieli financiare 1.480 1.550

6. Cheltuieli totale 18.500 21.275

7. Ponderea veniturilor din exploatare în total venituri (1/3) 94 95,3

8. Ponderea veniturilor financiare în total venituri (2/3) 6 4,7

9. Rata de eficienţă a cheltuielilor de exploatare (4/1 x

1.000)

724 697

10. Rata de eficienţă a cheltuielilor financiare (5/2 x 1.000) 987 1.107

11. Rata de eficienţă a cheltuielilor totale (6/3 x 1.000) 740 709


Să se stabilească influenţa factorilor asupra ratei de eficienţă a cheltuielilor

totale.

Rezolvare:

Cheltuielile la 1000 lei venituri s-au redus de la 740 lei în anul 2012, la 709

lei în 2013, aspect pozitiv. Practic profitul a crescut de la 260 lei (1.000 – 740) la

1000 lei venituri în 2012, la 291 lei (1.000 – 709) la 1000 lei venituri în 2013.

Modificarea ratei de eficienţă a cheltuielilor totale (Rct) este de - 31 lei (709 –

740), iar influenţa factorilor este următoarea:

a) influenţa modificării structurii veniturilor:

100

00

100

01 icigicigGiRct 736,4 – 740 = - 3,6 lei

4,736100

987 x 4,7724 x 95,3

100

01

ii cg lei

b) influenţa modificării cheltuielilor pe categorii:

27,4736,4709100

cg

100

cg i0i1i1i1

CiRct lei

Verificare: - 3,6 – 27,4 = - 31

Concluzii:

Reducerea cheltuielilor la 1.000 lei venituri totale cu 31 lei este rezultatul

contribuţiei favorabile a structurii veniturilor cu 3,6 lei şi a cheltuielilor la 1000 lei

pe categorii cu 27,4 lei. Aceasta reflectă creşterea ponderilor veniturilor din

exploatare de la 94% la 95,3%.

2. ANALIZA CHELTUIELILOR LA 1000 LEI VENITURI DIN

EXPLOATARE

Cheltuielile de exploatare deţin ponderea cea mai mare, din totalul

cheltuielilor, fiind în legătură directă cu obiectul de activitate al întreprinderii.

Cheltuielile de exploatare cuprind:

a. cheltuielile privind consumurile de materii prime, materiale,

combustibil, energie şi elemente asimilate;

b. cheltuielile cu lucrările şi serviciile executate de terţi, chirii, locaţii de

gestiune;

c. cheltuieli cu impozite şi taxele suportate de unitatea patrimonială;

d. cheltuieli cu personalul;

e. alte cheltuieli de exploatare.

Analiza eficienţei cheltuielilor de exploatare poate fi efectuată în raport de

formarea veniturilor şi nivelul cheltuielilor pe categorii de venituri.

Datele necesare pentru o astfel de analiză se prezintă în tabelul 2:


Tabelul 2 (mii lei)

Nr.

crt.

Indicatori 2012 2013

1. Venituri din exploatare, din care aferente: 6.960 7.500

2 Producţiei vândute 6.612 7.050

3. Producţiei stocate 208,8 262,5

4. Producţiei imobilizate 139,2 187,5

5. Cheltuieli din exploatare, din care aferente: 5.800 6.200

6 Producţiei vândute 5.452 5750

7. Producţiei stocate 208,8 262,5

8. Producţiei imobilizate 139,2 187,5

9. Structura veniturilor din exploatare, din care: 100 100

10. Producţiei vândute (2 : 1) 95 94

11. Producţiei stocate (3 : 1) 3 3,5

12. Producţiei imobilizate (4 : 1) 2 2,5

13. Cheltuieli de exploatare la 1000 lei venituri

din care aferente: (5 : 1 x 1000)

833,33 826,66

14. Producţiei vândute (6 : 2 x 1000) 824,56 815,60

15. Producţiei stocate (7 : 3 x 1000) 1.000 1.000

16. Producţiei imobilizate (8 : 4 x 1000) 1.000 1.000

Indicatorul cheltuielile de exploatare la 1000 lei venituri (rata de eficienţă a

cheltuielilor) a înregistrat o reducere de - 6,67 lei (826,66 – 833,33), influenţele

factoriale fiind următoarele:

1. influenţa modificării structurii veniturilor din exploatare:

100

ce x g

100

ce x g 0/1000i00/1000i1GCE 835,08 – 833,33 = + 1,75 lei

835,08100

1.000 x 2,51.000 x 3,5824,56 x 94

100

xceg 0/1000i1

lei

2. influenţa modificării cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare

pe categorii:

8,42835,08826,66100

ce x g

100

ce x g 0/1000i11/1000i1

ceCE lei

Verificare: + 1,75 – 8,42 = - 6,67

Concluzii:

Reducerea cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare s-a datorat

exclusiv factorului 2 (modificarea cheltuielilor din exploatare pe categorii) întrucât

modificarea structurii veniturilor din exploatare a influenţat în mod negativ

reducerea cheltuielilor.

În evoluţia producţiei stocate şi imobilizate trebuie să se facă distincţie între

volumul fizic şi costul aferent, întrucât acestea au semnificaţie, cauze şi efecte

diferite. Astfel, creşterea sau scăderea producţiei stocate sau imobilizate, comparativ


cu realizările perioadei precedente poate fi determinată de factori conjuncturali ai

pieţei sau de altă natură. Modificarea costurilor aferente este determinată de factori

specifici, care se reflectă corespunzător în rezultatul exerciţiului.

3. ANALIZA CHELTUIELILOR LA 1000 LEI CIFRĂ DE AFACERI

Cifra de afaceri se calculează prin însumarea veniturilor rezultate din

livrările de bunuri, executarea de lucrări sau prestări de servicii, precum şi din alte

venituri din exploatare, mai puţin rabaturile, remizele şi alte reduceri acordate

clienţilor.

Cheltuielile la 1000 lei cifră de afaceri (1000

CAC ) se determină conform

relaţiei:

1000

CAC = 1000xqp

qc

(6)

unde:

q = cantitatea vândută

c = costul produselor

p = preţul mediu de vânzare (exclusiv TVA)

Relaţia de mai sus mai poate fi şi următoarea:

1000

CAC = 1000xp

cgx

(7)

g = structura producţiei vândute stabilite valoric;

1000xp

c= nivelul cheltuielilor la 1000 lei pe produse.

Reducerea nivelului cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri, se explică prin

influenţa următorilor factori:

1) Structura producţiei vândute:

1000100000

00

01

01x

xpq

xcqx

xpq

xcq

(8)

2) Preţurilor medii de vânzare:

1000100001

01

11

01x

xpq

xcqx

xpq

xcq

(9)

3) Costurilor pe produse:

1000100011

01

11

11x

xpq

xcqx

xpq

xcq

(10)

4. ANALIZA CHELTUIELILOR VARIABILE

După corelaţia cu evoluţia nivelului de activitate, cheltuielile se pot

împărţi în cheltuieli variabile şi cheltuieli fixe.


Cheltuielile variabile sunt dependente de evoluţia volumului de activitate,

modificându-se în acelaşi sens cu acesta. Pe unitatea de produs aceste cheltuieli

capătă un caracter relativ constant. În categoria cheltuielilor variabile se includ:

cheltuieli cu materiile prime şi materiale directe;

cheltuieli cu manopera directă;

alte categorii de cheltuieli care variază relativ proporţional cu

volumul de activitate.

Diagnosticul cheltuielilor variabile prezintă importanţă deosebită în

activitatea de conducere pentru asigurarea încadrării într-un nivel optim de

rentabilitate care să permită practicarea unor preţuri menite să conducă la menţinerea

şi creşterea cotei de piaţă.

Analiza factorială a cheltuielilor variabile se efectuează asupra următorilor

indicatori:

1) Cheltuieli variabile la 1000 lei venituri din exploatare (1000

VEC ), care

se determină conform relaţiei:

1000VEC =

100

gixcvi

(11)

gi = structura veniturilor

cvi = cheltuieli la 1000 lei venituri pe categorii de venituri.

2) Cheltuieli variabile la 1000 lei cifră de afaceri (1000

VCAC ), care se

determină conform relaţiei:

1000

VCAC =

qxp

qxcvx 1000

(12)

cv - costul variabil pe unitate de produs vândut;

p - preţul produsului vândut;

q - cantitatea de produse vândute.

Modificarea cheltuielilor variabile la 1000 lei cifră de afaceri, se explică

prin influenţa următorilor factori:

A) structura producţiei vândute:

∆q = 1000pq

cvq1000

p 00

00

01

01x

x

xx

xq

xcvq

(13)

B) preţul mediu de vânzare (exclusiv TVA):

∆p = 1000100001

01

11

01x

xpq

xcvqx

xpq

xcvq

(14)

C) costul variabil pe unitatea de produs:

∆c = 10001000pq

cvq

11

01

11

11x

xpq

xcvqx

x

x

(15)


3) Cheltuieli variabile aferente producţiei fabricate (1000

VQFC ), care se

determină conform relaţiei:

1000

VQFC = 1000Qf

CV x

(16)

Cv - suma absolută a cheltuielilor variabile aferente producţiei fabricate;

Qf - producţia marfă fabricată exprimată în preţ de vânzare.

5. CONCLUZII

Pentru a face faţă concurenţei pe piaţă trebuie să ai un raport calitate - preţ

foarte bun. Adică o calitate superioară şi un preţ acceptabil. Dacă la 2 produse este o

calitate identică, preţul joacă un rol primordial. Ca să fie un preţ mai mic decât

concurenţa, trebuie fie să reduci profitul sau costurile. Este normal să optăm pentru

varianta a doua. De aceea trebuie să cunoaştem foarte bine factorii care influenţează

costurile şi să acţionăm pentru reducerea acestora.

BIBLIOGRAFIE

1. Bârsan Pipu-N., Popescu I.- Managementul riscului. Concepte, metode,

aplicaţii, Editura Universităţii Transilvania, Braşov, 2003;

2. Dragotă V., Obreja Braşoveanu L., Dragotă I. M., – Management financiar,

ediţia a doua, vol. 1, Diagnosticul financiar al companiei, Editura Economică,

Bucureşti, 2012;

3. Ross S., Westerfield R., Jaffe J. – Corporate finance, Ed. McGraw – Hill/Irwin,

vol. 1, 2003;

4. Stancu I., Finanţe. Pieţe financiare şi gestiunea portofoliului. Investiţii reale şi

finanţarea lor. Analiza şi gestiunea financiară a întreprinderii, editura

Economică, Bucureşti, 2002;

5. Suciu G., - Analiza economico-financiară, editura Infomarket, Braşov, 2010;

6. Suciu G. – Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Infomarket, Braşov,

2009.

7. Vâlceanu G., Robu V., Georgescu N., Analiză economico-financiară, Editura

Economică, Bucureşti, 2007.


PROVOCĂRI ACTUALE ALE POLITICII EUROPENE ÎN

DOMENIUL TRANSPORTURILOR

Prof. univ. dr. Ileana TACHE

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administrarea Afacerilor

Universitatea “Transilvania” Braşov

Drd. Alexandru BUCOI

Facultatea de Ştiinţe Economice

Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu

1. INTRODUCERE

Transportul este important în funcţionarea deplină a pieţei unice europene

şi are o însemnătate vitală în realizarea a două din cele patru libertăţi de circulaţie

stabilite prin Tratatul de la Roma din 1957 – libera circulaţie a persoanelor şi

furnizarea de servicii în cuprinsul Comunităţii. Aceasta înseamnă că furnizorii de

transport (fie că sunt implicaţi în transportul pasagerilor, fie al bunurilor) trebuie să

aibă acces egal la toate pieţele naţionale din UE. Însă în ciuda obligaţiilor prevăzute

în tratat, avansul în integrarea transportului european s-a produs foarte lent până la

sfârşitul anilor 1980 întrucât statele membre nu au acceptat să renunţe la controlul

naţional asupra transporturilor. În ultimele decenii însă transportul integrat a devenit

una din ariile majore de intervenţie a UE.

2. SCURT ISTORIC

O politică de transport comună a fost pentru prima dată propusă prin

Tratatul de la Roma (1957). Progresul a fost anevoios până în 1983, când PE a adus

Consiliul de Miniştri în faţa CEJ pentru eşecul în implementarea obligaţiilor din

tratat. Imediat după aceea transportul a fost inclus în Actul Unic European, ceea ce a

stat la baza planurilor de desăvârşire a pieţei unice. Aceasta a demarat un proces de

schimbare rapidă şi, în decursul anilor 1990, a devenit mult mai uşor pentru

furnizorii de transport extern să îşi ofere serviciile pe teritoriul statelor membre. UE

a stabilit de asemenea orientări pentru standarde comune privind poluarea, siguranţa,

preţurile de transport şi protecţia mediului înconjurător. Un accent special s-a pus

asupra îmbunătăţirii calităţii legăturilor de cale ferată, cu fonduri substanţiale alocate

reţelelor transeuropene (Trans-European Networks – TENs) de cale ferată, transport

rutier şi pe apă.


În anul 2001, UE a publicat o nouă Carte Albă privind viitorul politicii

comune de transport, iar în 2004, odată cu extinderea fără precedent a UE,

îmbunătăţirea infrastructurii de transport în noile state membre şi legarea acestora de

Europa Occidentală a devenit un obiectiv-cheie (deşi s-au formulat critici potrivit

cărora proiectele de transport pan-europene nu au respectat graficele).

În 2011 Comisia Europeană a anunţat o nouă Carte Albă (White Paper), cu

planuri detaliate pentru 25 de arii de politică. Acestea au inclus:

eliminarea treptată a dependenţei de combustibilii fosili

extinderea transporturilor rutiere

asigurarea ca până în 2050 cel puţin 40% din combustibilul aviatic să

provină din surse cu conţinut scăzut de carbon.

Noua Carte Albă cuprinde şi planuri pentru o piaţă unică a transporturilor.

3. REALIZĂRI ALE POLITICII EUROPENE DE TRANSPORT

Politica europeană din domeniul transporturilor se reflectă într-o serie de

realizări cum ar fi:

drepturile pasagerilor

În UE interesele călătorilor sunt protejate de un mare număr de drepturi

care nu sunt întâlnite în ţări non-europene.

siguranţă sporită

În perioada 1992-2010 numărul accidentelor rutiere mortale survenite în

Europa s-a înjumătăţit (de la 70.000 la 31.000). Politica UE în materie de siguranţă

rutieră îşi propune să reducă în continuare acest număr cu încă 50% până în 2020.

Companiile aeriene care nu prezintă siguranţă au interdicţie de zbor în

Europa. S-au stabilit norme mai riguroase în materie de siguranţă maritimă, între

care controale mai stricte ale ambarcaţiunilor, penalizări pentru poluarea cauzată de

neglijenţă şi scoaterea progresivă din circuit a petrolierelor cu cocă simplă.

UE stabileşte de asemenea norme de siguranţă şi securitate şi finanţează

numai acele proiecte noi de infrastructură care respectă toate cerinţele.

În vederea promovării normelor de siguranţă şi securitate în restul lumii,

UE colaborează cu organizaţii ca Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale şi

Organizaţia Maritimă Internaţională.

un transport inteligent şi durabil UE sprijină cercetarea şi introducerea unor noi tehnologii ecologice de

transport. Noua legislaţie europeană va reduce limitele de dioxid de carbon în cazul

autovehiculelor şi va promova eficientizarea consumului de carburant, ca şi

utilizarea combustibililor alternativi.

îmbunătăţirea infrastructurii şi a finanţării

Secţiunea dedicată infrastructurii de transport din cadrul politicii europene a

reţelei trans-europene de transport (TEN-T) are scopul de a crea un „nod de reţea”

multimodal, care să lege principalele oraşe mari şi să aducă mai aproape vestul de

estul UE. Prin politica UE se urmăresc şi alte obiective, cum ar fi coeziunea socială

şi atenuarea schimbărilor climatice.

Infrastructura de transport este finanţată de Mecanismul Conectarea

Europei (MCE), care dispune de un buget de 50 miliarde euro pentru intervalul

2014-2020. Acesta va sprijini realizarea unor reţele transeuropene comune

performante şi durabile în domeniul transportului, energiei, Internetului şi serviciilor


digitale.

Pe lângă finanţările publice, se încearcă şi o nouă abordare privind taxele de

transport, în scopul creării unui mediu financiar echitabil şi care să reflecte

principiile „poluatorul plăteşte” şi „utilizatorul plăteşte”.

4. ACTORI INSTITUŢIONALI AI POLITICII DE TRANSPORT

a. Parlamentul European - Comisia pentru Transport şi Turism

Ca şi în cazul parlamentelor naţionale, PE are comisii ce se ocupă de

anumite probleme, precum afaceri externe, mediu, transport etc. Comisia pentru

Transport şi Turism are în responsabilitate problemele legate de dezvoltarea unei

politici comune pentru transportul feroviar, rutier, fluvial, maritim şi aerian, privind:

elaborarea unor reguli comune aplicabile transporturilor din cadrul UE

stabilirea şi dezvoltarea reţelelor transeuropene din domeniul infrastruc-

turii de transport

asigurarea serviciilor şi a relaţiilor de transport cu state din afara UE

relaţiile cu organismele şi organizaţiile internaţionale din domeniul

transporturilor

b. Comisia Europeană

Direcţia Generală pentru Mobilitate şi Transport din cadrul Comisiei

Europene este responsabilă cu dezvoltarea şi implementarea politicilor europene din

sectorul de transport, misiunea sa fiind să se asigure că politicile din acest domeniu

sunt proiectate în beneficiul tuturor segmentelor societăţii: companii, municipalităţi,

zone rurale, cetăţeni.

Temele de lucru ale acestei Direcţii Generale cuprind:

strategii europene legate de transport;

drepturile pasagerilor;

transport durabil;

transport curat şi transport urban;

infrastructură (TEN-T);

sisteme de transport inteligente;

cercetare şi inovare;

relaţii internaţionale;

O altă Direcţie Generală a Comisiei Europene care vizează problemele de

transport este cea de Afaceri maritime şi pescuit (DG MARE). DG MARE se ocupă

de toate aspectele celor două politici – conservare, control, măsuri de piaţă, măsuri

structurale, relaţii internaţionale ş.a.m.d.

c. Consiliul UE Formaţiunea Consiliului UE care se ocupă de problemele de transport este

Consiliul pentru Transport, Telecomunicaţii şi Energie (TTE). Pentru atingerea obiectivelor politicii din domeniul transportului, Consiliul

este cel care a contribuit, începând din anii 1990, la introducerea reţelelor transeuropene de transport, energie şi telecomunicaţii. Aceste reţele susţin obiectivul general al coeziunii economice şi sociale, care prezintă o deosebită importanţă în anii următori, având în vedere extinderea UE şi necesitatea de a conecta amplele reţele transeuropene la proiectele derulate în prezent în noile state membre ale UE.


Consiliul UE a adoptat de asemenea GPS1-ul european numit GALILEO –

sistemul european de navigaţie prin satelit care este conceput pentru scopuri civile, este deschis cooperării internaţionale şi va fi exploatat comercial.

Formaţiunea TTE se întruneşte aproximativ o dată la două luni, iar compoziţia Consiliului variază în funcţie de temele de pe agenda de lucru (miniştrii transporturilor, ai telecomunicaţiilor sau ai energiei).

d. Comitetul Economic şi Social Acest organism, care este o punte de legătură între Europa şi societatea

civilă organizată, are o secţiune intitulată Transport, Energie, Infrastructură şi Societatea Informaţiei (TEN). În scopul pregătirii opiniilor sale, secţiunea menţionată mai sus stabileşte contacte strânse cu diferitele instituţii ale UE şi cu toate organizaţiile reprezentative ale societăţii civile. Aceste contacte sunt realizate prin meetinguri ale secţiunii şi ale grupurilor de studiu.

e. Comitetul Regiunilor Comitetul Regiunilor acţionează în sfera transporturilor prin Comisia sa

pentru politica de coeziune teritorială (COTER). Politica regională şi cea din domeniul transporturilor se află în centrul preocupărilor autorităţilor locale şi regionale de pe întreg cuprinsul Europei. Comisia COTER permite reprezentanţilor autorităţilor locale şi regionale să discute planificarea şi implementarea acestor politici şi să se asigure că problemele abordate vor fi în atenţia celorlalte instituţii europene.

f. Banca Europeană de Investiţii (BEI) BEI are în atenţie politica reţelelor transeuropene (TENs), care leagă

infrastructura regională şi naţională pentru crearea unor sisteme europene coerente. Aceasta presupune atât inter-conectivitate cât şi inter-operabilitate, în principal pentru transport şi energie, dar şi pentru ICT. Această politică promovează:

integrarea economică şi socială; libera circulaţie a persoanelor, a bunurilor şi a serviciilor;

dezvoltarea regiunilor mai puţin favorizate;

limitarea impactului negativ asupra mediului;

contacte cu ţările vecine;

o producţie şi o ofertă energetică competitivă;

producţia de energie regenerabilă;

o ofertă energetică eficientă şi sigură.

BEI dă în general cu împrumut fonduri sub limita superioară de 50% din

valoarea unui proiect, dar aceasta poate urca la 75% în împrejurări excepţionale. În

intervalul 2004-2013 BEI s-a angajat în furnizarea a cel puţin 75 miliarde euro

pentru cofinanţarea TENs.

g. Agenţiile UE

Agenţiile specializate ale UE care vizează politica din domeniul

transporturilor sunt următoarele:

a) Agenţia Europeană pentru Siguranţă Maritimă

b) Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei

c) Agenţia Europeană a Căilor Ferate

d) Agenţia Executivă pentru Competitivitate şi Inovare (AECI)

e) Agenţia GNSS European

f) Agenţia Executivă pentru Reţeaua Transeuropeană de Transport (TEN-

T EA)

1 Global Positioning System.


a) Agenţia Europeană pentru Siguranţă Maritimă

Creată în urma accidentelor vaselor Erika (1999) şi Prestige (2002)1 şi

operaţională din 2003, această agenţie are 230 de angajaţi şi un buget anual de 50

milioane euro. Din 2006 sediul se află la Lisabona, iar misiunea sa este de a reduce

riscul de accidente maritime, cel al poluării maritime generate de vapoare şi cel al

pierderii de vieţi omeneşti pe mare. Furnizează asistenţă tehnică şi suport Comisiei

Europene şi statelor membre în dezvoltarea şi implementarea legislaţiei europene în

domeniul siguranţei maritime, al poluării realizate de nave şi al securităţii maritime.

Are şi rol operaţional, putând interveni în cazul poluării provenite de la vapoare şi

de la platformele maritime de petrol şi gaze. În plus, Agenţia Europeană pentru

Siguranţă Maritimă contribuie la combaterea pirateriei, la reducerea birocraţiei şi la

ameliorarea pregătirii navigatorilor.

b) Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei

Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei este rezultatul hotărârii UE de a

pune în aplicare o iniţiativă comună pentru menţinerea şi creşterea siguranţei şi

durabilităţii transportului aerian. Cu sediul la Köln, Agenţia are peste 500 de

profesionişti angajaţi din toată Europa, continuând în următorii ani să recruteze

specialişti şi administratori cu o calificare înaltă, pe măsură ce îşi va consolida

poziţia de centru european de excelenţă în siguranţa aeriană. Obiectivul Agenţiei

este de face ca cetăţenii europeni să beneficieze de cel mai sigur sistem de aviaţie

civilă din lume, care protejează în acelaşi timp mediul, prin promovarea celor mai

înalte standarde comune de securitate şi protecţie a mediului din Europa şi din lume.

Aceasta reprezintă cheia de boltă a noului sistem de reglementare care prevede o

piaţă unică în industria aviaţiei la nivel european.

O realizare de referinţă a Agenţiei din luna decembrie 2006 a fost

certificarea Airbus A380, cel mai mare avion de linie din lume.

Responsabilităţile Agenţiei cuprind:

consiliere de specialitate pentru UE cu privire la redactarea noii legislaţii

implementarea şi monitorizarea normelor de siguranţă, inclusiv a inspec-

ţiilor din statele membre

omologarea de tip a aeronavelor şi a componentelor, precum şi aprobarea

organizaţiilor implicate în proiectarea, fabricarea şi întreţinerea produselor

aeronautice

cercetarea şi analiza siguranţei.

Responsabilităţile Agenţiei cresc pentru a răspunde provocărilor dezvoltării

rapide a sectorului aviaţiei. În viitor, se vor dezvolta norme obligatorii din punct de

vedere juridic pentru operaţiunile de zbor, autorizarea personalului aeronautic

navigant şi aprobarea siguranţei companiilor aeriene non-europene.

c) Agenţia Europeană a Căilor Ferate (AEF)

Situată în Franţa2, AEF contribuie la integrarea sistemelor feroviare

europene prin întărirea siguranţei trenurilor şi prin asigurarea posibilităţii de

traversare fără oprire a frontierelor statelor membre ale UE. Începând din anul 2006,

AEF îndeplineşte următoarele atribuţii:

lucrează la elaborarea unor standarde tehnice şi a unor măsuri de

siguranţă comune şi viabile din punct de vedere economic, în colaborare cu sectorul

feroviar, autorităţile naţionale, instituţiile UE şi cu alte organisme

1 Cele două accidente au generat scurgeri importante de petrol, care au provocat imense daune, economice

şi de mediu, zonelor de coastă din Spania şi Franţa. 2 AEF are sediul principal la Valenciennes şi dispune de un centru de conferinţe internaţionale la Lille.


emite rapoarte referitoare la siguranţa feroviară în UE

coordonează eforturile de concepere a unor norme uniforme de

semnalizare în întreaga Europă.

d) Agenţia Executivă pentru Competitivitate şi Inovare (EACI)

Europa se confruntă în prezent cu provocări şi oportunităţi extraordinare

legate de energie, transport, mediu, competitivitate şi inovare. Pentru a pune la

dispoziţie în mod eficient programe şi iniţiative europene de finanţare în aceste

domenii, Comisia Europeană a constituit EACI, responsabilă de gestionarea în

numele său a următoarelor programe:

Energie inteligentă pentru Europa; Energia în serviciul inovării

Marco Polo; Strategii noi pentru un viitor verde

Enterprise Europe Network; Sprijin accesibil pentru întreprinderi în mod

facil

Ecoinovare

e) Agenţia GNSS European (GSA)

Creat în anul 2004, acest organism gestionează multiple activităţi legate de

programele de poziţionare şi navigaţie prin satelit, având rolul să asigure:

condiţiile necesare comercializării şi exploatării acestor sisteme în

condiţii optime, facilitând buna lor funcţionare, furnizarea neîntreruptă a serviciilor

şi un grad ridicat de penetrare pe piaţă

acreditarea securităţii sistemului, înfiinţarea şi funcţionarea centrelor de

monitorizare a securităţii GALILEO

administrarea activităţilor de cercetare în domeniul navigaţiei prin satelit,

în cadrul programelor de cercetare ale UE

promovarea aplicaţiilor şi serviciilor de navigaţie prin satelit

certificarea componentelor sistemului.

f) Agenţia Executivă pentru Reţeaua Transeuropeană de Transport (TEN-

T EA)

Această Agenţie, înfiinţată în 2006, este situată la Bruxelles şi are un

mandat care se încheie la 31 decembrie 2015. Dispune de o echipă multinaţională

compusă din specialişti experimentaţi în domeniul finanţelor, gestiunii de proiecte,

ingineriei şi dreptului. Sarcina sa constă în gestionarea marilor proiecte de

infrastructuri de transport în cadrul perspectivelor financiare 2000-2006 şi 2007-

2013, în strânsă colaborare cu Direcţia Generală Mobilitate şi Transport (DG

MOVE) a Comisiei Europene. Agenţia asigură punerea în practică a gestiunii

tehnice şi financiare a programului Reţelei Transeuropene de Transport (TEN-T).

DG MOVE rămâne responsabilă de orientarea generală, de programarea şi evaluarea

programului TEN-T.

5. CONCLUZII:PROVOCĂRI MAJORE AFLATE ÎN FAŢA

TRANSPORTURILOR EUROPENE

Politica UE a ajutat până acum sectorul european al transporturilor să

înregistreze progrese în multe privinţe:

un transport aerian, maritim şi rutier mai sigur;

un program de lucru rezonabil pentru persoanele ce lucrează în

domeniul transporturilor;

mai multe posibilităţi de transport pentru călători şi companii;

mai puţină poluare.


Însă pe măsură ce societăţile noastre devin din ce în ce mai mobile,

politica UE în domeniul transportului trebuie să aibă în vedere probleme apărute

privind blocajele asociate traficului rutier şi aerian, dependenţa de petrol şi emisiile

de gaze cu efect de seră. Strategia UE se axează pe aducerea infrastructurii de

transport la un anumit nivel pe întreg teritoriul UE şi pe găsirea unor soluţii prin care

sectorul european al transporturilor să poată concura pe piaţa mondială aflată într-o

rapidă dezvoltare.

Discutăm în continuare provocările majore cu care se confruntă

transporturile europene.

Blocajele de trafic ce afectează traficul rutier şi cel aerian

UE are cheltuieli de aproximativ 1% din PIB-ul anual pentru desconges-

tionarea traficului, iar potrivit estimărilor, transportul de mărfuri şi traficul de

călători vor continua să se intensifice.

Dependenţa de petrol

Deşi transportul a devenit mai economic, el depinde încă de petrol pentru a-

şi acoperi 96% din necesarul energetic. Având în vedere că sursele majore de

aprovizionare cu petrol se află în ţările arabe din zone de instabilitate, petrolul poate

deveni o problemă în deceniile viitoare. Se estimează că, până în anul 2050, preţul

petrolului va fi cel puţin dublu faţă de nivelul din 20051.

Emisiile de gaze cu efect de seră

Până în 2050, UE trebuie să reducă emisiile din sectorul transporturilor cu

60% (şi cu 80-95% per ansamblu) faţă de anul 1990, dacă se doreşte atenuarea

fenomenului de încălzire globală.

Infrastructura

Aceasta este inegal dezvoltată în cuprinsul UE. Majoritatea ţărilor din

Europa de Est nu dispun de linii de cale ferată de mare viteză iar cele normale se află

uneori într-o stare precară.

Concurenţa externă

Sectorul transporturilor din UE se confruntă cu o concurenţă crescândă în

raport cu pieţele de transport din alte regiuni de pe glob, acestea cunoscând o

dezvoltare accelerată.

BIBLIOGRAFIE

1. Tache. I. (2013), Economie europeană, Editura Universităţii Transilvania,

Braşov.

2. Tache, I. (2014), Politici economice europene, Editura Economică, Bucureşti.

3. Wallace, H., Pollack, M.A. şi Young. A.R. (eds.) (2010), Policy Making in the

European Union, Oxford Universitz Press.

1 Vezi http://europa.eu/pol/trans/index_ro.htm


ASPECTE PRIVIND EVOLUŢIA INVESTIŢIILOR STRĂINE

DIRECTE DIN ROMÂNIA

Lector univ. dr. Carmen Magda NICOLAE



Conf. univ. dr. Mihaela FUNARU

Conf. univ. dr. Adriana DANIŞ



Abstract: The XXI-th century has been characterized by a deep

accelerated process of economic globalization, global flows of foreign direct

investment (FDI) is one of the main manifestations of this process. Global FDI

flows have seen a doubling every 5 years, and global sales of subsidiaries of

transnational corporations have made foreign direct investment to be more

important than trade in terms of providing goods and services to foreign markets. In

Romania, FDI registered a low increasing, pointing out the unequal distribution of

foreign capital, foreign investors showing their preferences for manufacturing

industry, followed by financial intermediation and insurance, and trade.

Key words: foreign direct investment, foreign direct investment

enterprises, globalization, greenfield.

1. INTRODUCERE

În manualul balanţei de plăţi al Fondului Monetar Internaţional, ediţia a 5-a

(BPM5), investiţia străină directă este definită ca o relaţie investiţională de durată

între o entitate rezidentă şi o entitate nerezidentă; de regulă, implică exercitarea de

către investitor a unei influenţe manageriale semnificative în întreprinderea în care a

investit.

Sunt considerate investiţii străine directe capitalul social vărsat şi rezervele

ce revin unui investitor nerezident care deţine cel puţin 10 la sută din capitalul social

subscris al unei întreprinderi rezidente, creditele dintre acest investitor sau grupul

din care face parte acesta şi întreprinderea în care a investit, precum şi profitul

reinvestit de către acesta.


De asemenea, sunt considerate investiţii străine directe capitalurile din

companiile rezidente asupra cărora investitorul nerezident exercită o influenţă

semnificativă pe cale indirectă, şi anume: capitalurile proprii ale asociatelor şi

filialelor rezidente ale întreprinderii rezidente în care investitorul nerezident deţine

cel puţin 10 la sută din capitalul social subscris.

Investitorul străin direct este considerat persoana juridică, persoana fizică

sau grupul de persoane ce acţionează concertat, care deţine cel puţin 10 la sută din

capitalul social subscris (respectiv din capitalul de dotare al entităţilor fără

personalitate juridică) sau cel puţin 10 la sută din voturi într-o întreprindere situată

în afara propriei ţări de rezidenţă.

Întreprinderea investiţie străină directă este o firmă rezidentă, cu sau fără

personalitate juridică, în care un investitor nerezident deţine cel puţin 10 la sută din

capitalul social subscris sau din voturi, respectiv din capitalul de dotare în cazul

întreprinderilor fără personalitate juridică (sucursale). Deţinerea a cel puţin 10 la

sută din capitalul social subscris sau din voturi, respectiv din capitalul de dotare, este

primordială în stabilirea relaţiei de investiţie directă.

În ceea ce priveşte tipologia investiţiilor străine directe se disting:

Înfiinţarea de firme de către sau împreună cu investitori străini (investiţii

pornite de la zero) denumite greenfield.

Preluarea integrală sau parţială de firme de către investitori străini de la

rezidenţi concretizate sub formă de fuziuni şi achiziţii.

Majorarea deţinerilor de capital ale investitorilor străini în firme investiţie

străină directă considerate dezvoltare de firme.1

Investitorul străin direct este interesat, pe lângă apectele legate de capital şi

de a exercita controlul asupra managementului investiţiei. Pentru atingerea acestui

obiectiv nu este necesară deţinerea pachetului majoritar de acţiuni. Propritatea

asupra 20-30% din acţiunile unei firme, în condiţiile în care nici un alt acţionar nu

deţine mai mult de 5-10% este suficientă pentru a lua decizii în adunarea generală a

acţionarilor.

Investiţiile străine directe străine, de regulă sunt realizate de companii şi se

concretizează în achiziţia unei întregi companii sau numai a unei părţi din aceasta.

De asemenea, nu necesită mişcarea fluxurilor de capital de la o ţară la alta.

O investiţie străină generează multiple beneficii pentru ţara gazdă, între care

enumerăm: crearea de noi locuri de muncă, creşterea calităţii produselor şi

serviciilor comercializate, optimizarea alocării resurselor, accelerarea transferului de

tehnologie şi accesul la noi pieţe.

2. ISTORICUL INVESTIŢIILOR STRĂINE DIRECTE ÎN

ROMÂNIA

Tratatul de la Lisabona extinde sfera de cuprindere a politicii comerciale

comune a Uniunii Europene la toate formele de investiţii străine directe (ISD).

Competenţa exclusivă comunitară se extinde asupra întregului domeniu al

comerţului internaţional al UE, prin includerea tuturor tipurilor de servicii, a

aspectelor comerciale care ţin de drepturile de proprietate intelectuală, şi a

1 Investiţiile străine directe în România - raport anual 2013, pag. 5-6, accesat on line în data de 06042014

la adresa http://www.bnro.ro/PublicationDocuments.aspx?icid =9403

http://www.bnro.ro/PublicationDocuments.aspx?icid%20=9403


investiţiilor străine directe. Comisia Europene, este singurul negociator al UE pentru

toate tipurile de acorduri referitoare la comerţ şi investiţii. Protecţia investitorilor în

cadrul Uniunii Europene conţine un set de bune practici formulate pe baza

următoarelor norme:

nediscriminarea care presupune ca investitorii străini și cei naționali să

opereze în condiții similare;

tratamentul just și echitabil, definit pe baza nivelului de tratament stabilit

de dreptul cutumiar internațional;

protejarea împotriva exproprierilor directe și indirecte, care să stabilească

un echilibru clar și just între obiectivele de bunăstare publică și interesele

private și care să permită acordarea de compensații corespunzătoare pe

măsura daunelor produse în caz de expropriere nelegitimă.1

Evoluţia fluxurilor investiţiilor străine directe este strâns corelată cu

fenomenul de globalizare. Înainte de apariția crizei finaniare din anul 2008, mulți cercetători estimau că până în anul 2050, economiile Braziliei, Rusiei, Indiei și

Chinei vor ajunge în primele zece economii ale lumii. Astăzi, în contextul crizei

financiare, se pare ca acest lucru se va întâmpla mai repede decât a fost estimat.2

Începutul secolului XXI a fost caracterizat în plan economic de o adâncire

accelerată a procesului de globalizare, fluxurile mondiale de investiţii străine directe

fiind una dintre principalele forme de manifestare a acestui proces. În perioada 1987

– 1997 fluxurile mondiale de investiţii străine directe au cunoscut o dublare la

fiecare 5 ani. În acelaşi timp, după 1999, vânzările globale ale filialelor societăţilor

transnaţionale au fost permanent de peste două ori mai mari decât exporturile

mondiale, făcând ca investiţiile străine directe să fie mai importante decât comerţul

din punctul de vedere al furnizării de bunuri şi servicii către pieţele străine. Primul

deceniu al noului secol a fost caracterizat de evoluţii sinuoase ale fluxurilor

mondiale de investiţii străine directe. De la un nivel maxim atins în anul 2000, s-a

trecut în perioada 2001 – 2004 la reduceri ale volumului fluxurilor mondiale de

investiţii străine directe, pentru ca în 2007 să se depăşească nivelul din anul 2000.

Criza economică mondială manifestată în anii 2008 şi 2009 a stopat

temporar acest trend, dar pe termen mediu el va fi cu siguranţă reluat. Depăşirea

crizei va aduce cu sine şi o modificare a ordinii economice mondiale, dar acest fapt

nu va putea să influenţeze decât în sens pozitiv rolul jucat de investiţiile străine

directe în circuitul economic mondial.3

3. ASPECTE PRIVIND EVOLUŢIA INVESTIŢIILOR STRĂINE

DIRECTE ÎN ROMÂNIA

1 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, C 296/E34, din 02.10.2012, accesat on line în data de

13.03.2014 la adresa http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=

OJ:C:2012:296E:0034:0040:RO:PDF 2 Nistor, P., The Evolution of Foreign Direct Investment in Brazil, Russia, India and China

Economies (BRIC), publicat în Studia Universitatis Petru Maior, Series Oeconomica,

Fasciculus 1, anul V, 2011, ISSN 1843-1127, p.73 3 Florin Bonciu, Investiţiile străine directe şi noua ordine economică mondială, Editura

Universitară, 2009, accesat on line în data de 10.03.2013 la adresa

http://www.editurauniversitara.ro/carte/finante_banci-6/investitiile_straine_directe_ si_noua_

ordine_economica_ mondiala/361

http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri

http://www.editurauniversitara.ro/carte/finante_banci-6/investitiile_straine_directe_


Conform datelor publicate de Banca Naţională a României în raportul anual

privind investiţiile străine directe, în perioada 2005-2008, în România volumului

investiţiilor străine directe au depăşit 31 mld. Euro, de peste 2 ori mai mult decât în

întreaga perioadă 1991 – 2004.

Repartizarea pe principalele activităţi economice a soldului ISD la 31

decembrie 20111

Valoare

( milioane

euro)

Pondere in

total ISD

(%)

TOTAL, din care: 55139,00 100,00

Industrie 24487,00 44,40

Industria extractivă 2753,00 5,00

Industria prelucrătoare, din care: 17372,00 31,50

alimente, băuturi şi tutun 2251,00 4,10

ciment, sticlă, ceramică 1768,00 3,20

fabricarea produselor din lemn, inclusiv mobilă 1029,00 1,90

fabricarea calculatoarelor, altor produse

electronice, optice şi electrice

1062,00 1,90

maşini, utilaje şi echipamente 995,00 1,80

metalurgie 2695,00 4,90

mijloace de transport 2840,00 5,20

prelucrarea ţiţeiului, produselor chimice,

cauciucului şi maselor plastice

3468,00 6,30

textile, confecţii şi pielărie 798,00 1,40

alte ramuri ale industriei prelucrătoare 466,00 0,80

Energie electrică, gaze şi apă 4362,00 7,90

Activităţi profesionale, ştiinţifice, tehnice şi

administrative şi servicii suport 2679,00 4,80

Agricultură, silvicultură şi pescuit 1316,00 2,40

Comerţ 6282,00 11,40

Construcţii şi tranzacţii imobiliare 5897,00 10,70

Hoteluri şi restaurante 431,00 0,80

Intermedieri financiare şi asigurări 10026,00 18,20

Tehnologia informaţiei şi comunicaţii 2967,00 5,40

Transporturi 787,00 1,40

Alte activităţi 267,00 0,50

1 Investiţiile străine directe în România - raport anual 2012, pag. 9, accesat on line în data de 06042014 la

adresa http://www.bnro.ro/PublicationDocuments.aspx?icid=94

03

http://www.bnro.ro/PublicationDocuments


Repartizarea pe regiuni de dezvoltare a soldului ISD la 31 decembrie 20111

Valoare Pondere in total ISD

( milioane euro) (%)

TOTAL, din care: 55139,00 100,00

BUCUREŞTI-ILFOV 34021,00 61,70

CENTRU 4215,00 7,60

VEST 4059,00 7,40

SUD-MUNTENIA 3987,00 7,20

SUD-EST 2970,00 5,40

NORD-VEST 2454,00 4,50

SUD-VEST OLTENIA 1806,00 3,30

NORD-EST 1627,00 2,90

Repartizarea pe principalele activităţi economice a soldului ISD la 31

decembrie 20122

TOTAL, din care: 59126,00 100

Industrie 27455 46,50

Industria extractivă 3225 5,50

Industria prelucrătoare, din care: 18509 31,30

alimente, băuturi şi tutun 2160 3,70

ciment, sticlă, ceramică 1684 2,80

fabricarea produselor din lemn, inclusiv mobilă 1090 1,80

fabricarea calculatoarelor, altor produse electronice, optice

şi electrice 1051 1,80

maşini, utilaje şi echipamente 1114 1,90

metalurgie 2899 4,90

mijloace de transport 3173 5,40

prelucrarea ţiţeiului, produselor chimice, cauciucului şi

maselor plastice 3962 6,70

textile, confecţii şi pielărie 834 1,40

alte ramuri ale industriei prelucrătoare 542 0,90

Energie electrică, gaze şi apă 5721 9,70

Activităţi profesionale, ştiinţifice, tehnice şi administrative

şi servicii suport 2843 4,70

Agricultură, silvicultură şi pescuit 1402 2,40

Comerţ 6714 11,40

Construcţii şi tranzacţii imobiliare 5466 9,20

Hoteluri şi restaurante 348 0,60

Intermedieri financiare şi asigurări 10914 18,50

Tehnologia informaţiei şi comunicaţii 2854 4,80

Transporturi 876 1,50

Alte activităţi 254 0,40

1 Investiţiile străine directe în România - raport anual 2012, pag. 11, accesat on line în data de 06042014

la adresa http://www.bnro.ro/PublicationDocuments.aspx ?icid =9403 2 Investiţiile străine directe în România - raport anual 2013, pag. 9, accesat on line în data de 06042014 la

adresa http://www.bnro.ro/PublicationDocuments.aspx ?icid =9403

http://www.bnro.ro/PublicationDocuments.aspx


Repartizarea pe regiuni de dezvoltare a soldului ISD la 31 decembrie 20121

Valoare

(milioane

euro)

Pondere in

total ISD

(%)

TOTAL, din care: 59126,00 100,00

BUCUREŞTI-ILFOV 35859,00 60,60

CENTRU 4625,00 7,80

VEST 4510,00 7,60

SUD-MUNTENIA 4230,00 7,20

SUD-EST 3253,00 5,50

NORD-VEST 2814,00 4,80

SUD-VEST OLTENIA 2068,00 3,50

NORD-EST 1767,00 3,00

0,00

5000,00

10000,00

15000,00

20000,00

25000,00

30000,00

35000,00

40000,00

BUCUREŞT

I-ILFOV

CENTRU VEST SUD-

MUNTENIA

SUD-EST NORD-

VEST

SUD-VEST

OLTENIA

NORD-EST

Evoluţia ISD pe regiuni de dezvoltare în perioada 2011-2012

2011 2012

Din punct de vedere teritorial în perioada 2011-2012 se observă orientarea

investiţiilor străine directe cu precădere spre regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov

(60%) în timp ce regiunea Nord-Est este cea mai puţin atractivă (3%). Se remarcă

distribuţia inegală a capitalului străin.

1 Investiţiile străine directe în România - raport anual 2013, pag. 11, accesat on line în data de 06042014

la adresa http://www.bnro.ro/PublicationDocuments.aspx? icid =9403


Distribuţia ISD pe domenii de activitate în perioada 2011-2012 arată o

preferinţă a investitorilor străini pentru industria prelucrătoare, urmată de

intermedierile financiare şi asigurări şi de domeniul comerţului.

4. CONCLUZII

Evoluţia investiţiilor străine directe din economia României în perioada

2011-2012 indică un trend ascendent, chiar dacă creşterea a fost modestă.

Această evoluţie pozitivă în contextul economic global marcat de criza

economică pare să confirme aşteptările optimiste în privinţa viitoarelor progrese ale

diferitelor sectoare economice.

Se observă totuşi diferenţe semnificative între regiunile de dezvoltare ale

României cât şi între ramurile economice.

Preferinţa investitorilor străini pentru anumite zone geografice şi anumite

domenii de activitate oferă indicii preţioase în ceea ce priveşte sursele potenţiale de

creştere economică.

BIBLIOGRAFIE

1. Banca Naţională a României, Investiţiile străine directe în România - Raport

anual 2012

2. Banca Naţională a României, Investiţiile străine directe în România - Raport

anual 2013


3. Consiliul Investitorilor Străini (CIS), http://www.fic.ro/press/press.php?pag=14

4. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, C 296/E34, din 02.10.2012

5. Belohlavek, Alexander,J., Protectia investiţiilor străine directe în Uniunea

Europeană, Editura C.H. Beck, 2011

6. Bonciu, Florin, Investiţiile străine directe şi noua ordine economică mondială,

Editura Universitară, 2009

7. Popa, Suzana, Investițiile străine directe în România - o abordare cantitativă,

Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2012

8. Ilie, Georgeta, Investiţiile internaţionale, Editura Pro Universitaria, Bucureşti,

2009

9. Ilie, Georgeta, Investiţiile străine directe, Editura Pro Universitaria, Bucureşti,

2012

10. Nistor, P., The Evolution of Foreign Direct Investment in Brazil, Russia, India

and China Economies (BRIC), articol publicat în Studia Universitatis Petru

Maior, Series Oeconomica, Fasciculus 1, anul V, 2011, ISSN 1843-1127

http://www.fic.ro/press/press.php?pag=14


SITUAȚIA ACTUALĂ ȘI DE PERSPECTIVĂ A

ÎNTREPRINDERILOR MICI ȘI MIJLOCII

DIN SPAŢIUL RURAL

Drd. Delia OPREA – profesor, grad didactic I

Colegiul pentru Agricultură și Industrie Alimentară ”Țara Bârsei”Prejmer

Rezumat: Lucrarea prezintă câteva aspecte privind conceptul de

dezvoltare durabilă și dezvoltarea durabilă a economiei rurale. Pentru stabilirea

direcțiilor de dezvoltare viitoare a spațiului rural la nivel national a fost elaborat

documentul Cadrul Național Stategic-Orizonturi 2014-2020-2030 care se dorește a

fii vectorul dezvoltării rurale durabile pentru România.De asemenea se prezintă

situația agriculturii și a IMM-urilor din spatial rural în prezent și acțiunile viitoare

privind strategii de dezvoltare a spațiului rural, conform propunerilor din Cadrul

Național Stategic.

Cuvinte cheie: dezvoltare durabilă, economie rurală, Cadrul National

Strategic, întreprinderi mici și mijlocii, strategii de dezvoltare

1. CONCEPTUL DE DEZVOLTARE DURABILĂ

Prima definiție a conceptului de dezvoltare durabilă a fost prezentată în

anul 1987 cu ocazia prezentării Raportului Comisiei Mondiale pentru Mediu sub

denumirea ”Viitorul nostru comun”,de către D.D. Bruntdland. Potrivit acestuia ,

dezvoltarea durabilă reprezintă ”o dezvoltare care satisface nevoile generaţiei

actuale fără a compromite şansele viitoarelor generaţii de a-şi satisface propriile

nevoi”.

Lester R. Brown, promotorul unor serii de studii, materializate în rapoartele

anuale privind progresele pe calea structurării unei societăți durabile( "Starea lumii"

sau „Semne vitale”),atrage atenția, în lucrarea „Planul B 2.0” asupra conflictului

dintre civilizația industrială și mediul ambiant și menționează aspecte ca:

tendința de epuizare a resurselor naturale de energie, de materii prime și

de hrană

consumarea resurselor regenerabile într-un ritm superior capacității lor

de regenerare

deteriorarea fizică și poluarea unor factori vitali de mediu: apă, aer, sol.


Conceptul de dezvoltare durabilă reprezintă rezultatul unei abordări

integrate a factorilor politici şi decizionali, în care protecţia mediului şi creşterea

economică pe termen lung sunt considerate complementare şi reciproc dependente1.

În acest sens, politicile publice adoptate în toate statele lumii, urmăresc menținerea

unui echilibru pe termen lung între dezvoltarea economică și integritatea mediului în

forme înțelese și acceptate de societate.

Dezvoltarea durabila are in vedere trei componente: societatea, economia si

mediul, cele trei aflâmdu-se într-o continuă interdependentă. Pentru dezvoltarea durabilă, având o dimensiune politică globală, s-au

conturat programe de acțiune atât la nivel global cât și la nivel local, conform

dictonului: „să gândim global şi să acţionăm local”.

La nivelul Uniunii Europene, având ca obiectiv politic dezvoltarea durabilă,

la Consiliul European de la Goteborg din anul 2001 s-a adoptat Strategia de

Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene care a fost revizuită în anul 2005 ca urmare

a constarării unor tendințe nesustenabile, cu efecte negative asupra mediului

înconjurător si a dezvoltării ulterioare a Uniunii Europene. Astfel, în anul 2006 a

fost eleborată o nouă Strategie de Dezvoltare Durabilă, pentru o Europă extinsă,

având ca obiectiv general ” îmbunătăţirea continuă a calităţii vieţii pentru

generaţiile prezente şi viitoare prin crearea unor comunităţi sustenabile,

capabile să gestioneze şi să folosească resursele în mod eficient şi să valorifice

potenţialul de inovare ecologică şi socială al economiei în vederea asigurării

prosperităţii, protecţiei mediului şi coeziunii sociale”2.

Pentru a asigura integrarea şi corelarea echilibrată a componentelor

economice,ecologice şi socio-culturale ale dezvoltării durabile, strategia UE

statuează următoarele principii directoare3:

Promovarea şi protecţia drepturilor fundamentale ale omului;

Solidaritatea în interiorul generaţiilor şi între generaţii;

Cultivarea unei societăţi deschise şi democratice;

Informarea şi implicarea activă a cetăţenilor în procesul decizional;

Implicarea mediului de afaceri şi a partenerilor sociali;

Coerenţa politicilor şi calitatea guvernării la nivel local, regional, naţional

şi global;

Integrarea politicilor economice, sociale şi de mediu prin evaluări de

impact şi consultarea factorilor interesaţi;

Utilizarea cunoştinţelor moderne pentru asigurarea eficienţei economice şi

investiţionale;

Aplicarea principiului precauţiunii în cazul informaţiilor ştiinţifice incerte;

Aplicarea principiului “poluatorul plăteşte”.

În România, în urma evaluării stării de fapt a economiei rurale a fost

elaborat documentul Cadrul Național Srategic, Orizonturi 2014-2020-2030 care să

reprezinte un vector al dezvoltării rurale durabile pentru România, un factor al

creșterii economice sustenabile în mediul rural. Acesta are la bază două elemente

fundamentale:

Situația prezentă a agriculturii și potențialul economic și ecologic al

spațiului rural din România

1 Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României, Orizonturi 2013-2020-2030 . pag. 10 2 Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României, Orizonturi 2013-2020-2030 . pag. 11 3 Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României, Orizonturi 2013-2020-2030 . pag. 12


Integrarea României la Uniunea Europeană și necesitatea integrării

agriculturii româneşti în spaţiul agroalimentar european şi a armonizării politicii

acesteia cu Politica Agricolă Comună a UE.

Dezvoltarea durabilă a economiei rurale are în vedere atât componenta

agricolă- coloana vertebrală a spațiului rural, cât și componenta economică

neagricolă și agroalimentară.

Principiile care stau la baza dezvoltării unei economii rurale durabile sunt:

Dezvoltarea agriculturii și a silviculturii

Exploatarea pe principii durabile a solului- resursa regenerabilă cea

mai valoroasă a României

Modernizarea agriculturii și a economiei rurale bazată pe functii

economice și sociale

Economia rurală a Uniunii Europene este reprezentată în principal de

activitatea agricolă, iar rolul agriculturii în cadrul celor trei priorităţi ale Agendei

post-Lisabona se bazează pe1:

creştere inteligentă ce are in vedere dezvoltarea unei economii bazate

pe cunoaştere şi inovare (cercetarea și dezvoltarea tehnologică combinată cu

utilizarea eficientă a resurselor existente conduc la creşterea productivităţii);

creştere durabilă – promovarea unei economii mai eficiente din punctul

de vedere al utilizării resurselor, mai ecologice şi mai competitive poate conduce la

furnizarea de „bunuri publice” (cum ar fi conservarea habitatelor, biodiversitatea şi

menţinerea patrimoniului rural) ce pot contribui la crearea de noi locuri de muncă

prin extensivizarea agriculturii şi aprovizionarea pieţelor locale;

creştere favorabilă a incluziunii sociale – promovarea unei economii cu

o rată ridicată a ocupării forţei de muncă, care să asigure coeziunea sociala şi

teritorială (aproximativ 13,6 milioane de persoane sunt angajate direct în agricultură,

silvicultură şi pescuit şi alte 5 milioane în sectorul agroalimentar; aceasta însemnând

8,6% din totalul locurilor de muncă în UE si 4% din PIB-ul UE).

Dezvoltarea economică are ca obiectiv principal obținerea unei producții agricole

care să contribuie la:

creșterea venitului agricol ținând cont de faptul că veniturile și riscurile

în domeniul agricol sunt mult mai pronunțate, iar nivelurile productivității se

situează sub nivelul altor sectoare de activitate.

Imbunătățirea competitivității sectorului agricol prin respectarea

protecției mediului, a siguranței alimentare, a stării de bunăstare a animalelor

Stimularea unor activități economice suplimentare, în strînsă legătură

cu procesarea, turismul și comerțul

1 Cadrul Național Strategic pentru dezvoltarea durabilă a sectorului agroalimentar și spatial rural în perioada

2014-2020-2030/ Cadrul Național Strategic Rural, pag. 62


2. SITUAȚIA AGRICULTURII ȘI A ÎNTREPRINDERILOR MICI ȘI

MIJLOCII DIN SPAȚIUL RURAL

În economia națională agricultura are o importanță deosebită atât datorită

contribuției semnificative în Produsul Intern Brut cât și rolului său social vital.

La nivel national, contribuția la valorea adăugată brută a agriculturii

raportată la valoarea adăugată brută totală este de 6,7% în 2010, față de aproape

15% la începutul anilor 2000, România înregistrând o medie aproape dublă față de

Ungaria și Polonia care au avut o contribuție în economie de 3,5% în 2010 și de trei

ori mai mare față de UE-27 unde s-a înregistrat o medie de 1,7% în 20101.

Ca ramură a economiei naționale, agricultura dispune de un potențial de

creștere important, dar care în prezent este exploatat în mica măsură. Aceasta, prin

aplicarea unor politici și măsuri adecvate, poate constitui o verigă foarte

importantă de dezvoltate durabilă viitoare a economiei rurale și implicit a economiei

naționale. În prezent România se situează pe locul 5 în UE- 272ca suprafață

cerealieră, dar producțiile obținute sunt relativ modeste, acestea variind anual și fiind

determinate în principal atât de condițiile climatice cât și de aplicarea unor

tehnologii învechite și de utilizarea unor mașini și agregate agricole neperformante.

În România, economia rurală este constituită în principal din fermele de

subzistență care produc în special pentru autoconsum și numai o mica parte din

producțiile obținute fiind destinate comercializării pe piață.Acest aspect scoate în

evidență faptul că agricultura României este slab integrată în economia de piață.

Nivelul productivității din agricultură scăzut, fiind situat sub 50% din media UE-27,

se datorează în principal dimensiunilor reduse a majorității fermelor agricole și

utilizării neraționale a factorilor de producție ceea ce influențează direct nivelul

scăzut al veniturilor fermierilor.

Forța de nuncă din agricultură este mult supradimensionată față de media

din UE, fiind caracterizată în general printr-un nivel de instruire relativ scăzut,

vulnerabilă din punct de vedere social, îmbătrânită ca urmare a migrației tinerilor din

mediul rural spre mediul urban sau în alte state din UE pentru căutarea unui loc de

muncă.

Având în vedere aceste aspecte, pentru revigorarea și dezvoltarea viitoare a

spațiului rural se impune intervenția în următoarele direcții:

Sprijinirea fermelor agricole pentru îmbunătățirea competitivității,

diversificarea activităților și deschiderea către piață astfel încât sa conducă

șa creșterea productivității muncii din agricultură și implicit la creșterea

veniturilor populației care activează în acest domeniu.

Diminuarea numărului de ferme de subzistență și încurajarea cooperării

în vederea deschiderii către piață a fermelor, a creșterii puterii de negociere

pe piețele specifice ale femierilor

Investiții în infrastructura școlară, în formarea profesională a populației

care activează în domeniul agricol astfel încât să se asigure competitivitatea

sectorului agricol dar și diversificarea activităților din mediul rural

încurajarea activităților non agricole din mediul rural care să contribuie la

crearea de locuri de muncă în spatial rural

1Lucian Luca (coordonator), Cristina Cionga, Daniela Giurcă, Consolidarea exploataţiilor agricole,

Editura Economică, Bucureşti, 2012, pag. 16 2Rezultatele analizei documentare, sectorul agricultură şi dezvoltare rurală, proiect cofinanțat din Fondul

European de Dezvoltare Regională prin POAT 2007-2013, pag. 66


asigurarea unor servicii de bază pentru populație și economia rurală,

asigurarea unor condiții de trai și bunăstare a populației care să contribuie

la creșterea atractivității zonelor rurale

susținerea antreprenoriatului și întreprinderilor mici și mijlocii în mediul

rural, a care sa contribuie la dezvoltarea unui mediu de afaceri favorabil

dezvoltării economiei rurale, durabile.

Investiții în infrastructura zonelor rurale care au o importanță deosebită

pentru dezvoltarea spațiului rural

Susținerea activităților de cercetare-dezvoltare și inovare care sa contribuie

la creșterea productivității muncii, a utilizării inovațiilor atât în domeniul

producției agricole cât și în domeniul agroalimentar

În condițiile în care întreprinderile mici și mijlocii sunt considerate a fii

motorul dezvoltării oricăror economii naționale, în România,din totalul de IMM-uri

la nivel national cu profil nonagricol, 18,1% activează în mediul rural în domeniile

industrie, servicii, turism rural1.

Din totalul de 450 000 de IMM-uri la nivel national, 14% sunt în principal

microîntreprinderi care își desfășoară activitatea în spațuil rural. Acestea au o

densitate redusă, de 9,64% IMM-uri la 1000 locuitori comparativ cu media națională

de 23,66% la 1000 de locuitori – în anul 2011, fiind de 2,45% ori mai mica față de

nivelul national2

Pe fondul creșterii numărului de firme s-a inregistrat și o creșterea

numărului de angajați cu 2,4%3 la nivelul anului 2011 față de anul precedent.

Datorită numărului redus, IMM-urile nu au capacitatea de a genera locuri de muncă

pentru populația din mediul rural și de a contribui semnificativ la dezvoltarea

economiei durabile a spațiului rural.

În acest sens, în Small Business Act for Europe (2011) Comisia Europeană

a subliniat că provocarea principală o reprezintă necesitatea unui număr mai mare de

întreprinzători, spiritul antreprenorial fiind un factor puternic de creştere economică

şi de creare de locuri de muncă. Din acest punct de vedere și în condițiile în care

45% din populația țării trăiește în mediul rural, susținerea antreprenoriatului rural, a

formării și dezvoltării de afaceri în mediul rural a devenit o prioritate națională.

Inițiativele antreprenoriale în domeniul agricol sunt concretizarte prin înființarea de

noi firme ceea ce demostrază potențialul de creștere al economiei rurale dar și

politicilor de dezvoltare economică susținute de finanțări prin programe naționale și

europene.

În rapoartele realizate de Fundația Post- Privatizare în anul 2012, respectiv

2013 se menționează faptul că afacerile din agricultură au înregistrat cea mai mare

rată de creștere, cu 20729 de noi IMM-uri înființate la nivelul anului 2012 față de

20529 IMM-uri la nivelul anului 2011. Astfel, afacerile din agricultură la nivelul

anului 2012 înregistrază un procent de creștere de 16,5% din totalul firmelor noi

apărute, ceea ce le situează pe locul doi după comerț la nivel national ( anul 2012-

36 658 noi firme in domeniul comert, ceea ce reprezintă un procent de 29,2%).

1 Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, pag. 11 2 Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, pag. 11 3


Tabel 1. Numărul de noi înmatriculări de firme în agricultură pentru

anul 2010, 2011, 2012

Sector

economic

2010 2011 2012

Nr. Procent Nr. Procent Nr. Procent

Agricultură 20 444 17,2% 20529 15,9% 20729 16,5%

Total 119 048 100% 132 069 100% 125 603 100%

Sursa date ONRC 2010, 2011, 2012

0,00%

10,00%

20,00%

30,00%

40,00%

50,00%

60,00%

70,00%

80,00%

90,00%

100,00%

2010 2011 2012

agricultura

total

Column1

La sfârșitul anului 2011, din totalul de 14 394 întreprinderi active ce

activează în domeniul agricol , un număr de 31 de firme sunt reprezentate de

întreprinderi mari și un număr de 14 363 firme sunt IMM-uri, ceea ce reprezintă o

pondere de 99,78%. Dintre acestea 12.353 sunt microîntreprinderi, 1806 sunt

întreprinderi mici și 204 întreprinderi mijlocii.

IMM-urile din agricultură cunosc o evoluție pozitivă, având o rată de

creștere 2010/2011 pe ansamblu de + 2,9% Aceasta este datotată

microîntreprinderilor care au o creștere 2010/2011 de +2,9% și de întreprinderile

mici cu +3,8%, întreprindeile mijlocii înregistrând o rată negativă, de – 5,1%.

Pe ansamblu, IMM-urile din sectorul agricol, în anul 2011 și-au mărit

numărul mediu de salariați cu +2,4% față de anul 2010. De asemenea se constată o

majorare a cifrei de afaceri cu 3,7% din volumul total. Valori positive se

înregistrează și la indicatorii de performanță ai firmelor, respectiv a profitului cu

7,3% pondere în profitul total și productivitatea muncii de 258.163,3 lei peste

valoarea medie din IMM.

Putem concluziona că IMM-urile din domeniul agriculturii au o evoluție

pozitivă la toți indicatorii, și deci reprezintă un segment stabil pe termen mediu.


3. PLANURI DE ACȚINE ȘI STRATEGII DE DEZVOLTARE ÎN

SPAȚIUL RURAL PREVĂZUTE ÎN DOCUMENTELE

NAȚIONALE

3.1. Planuri de acțiune pentru dezvoltarea durabilă a spațiului rural Cadrul Național Strategic 2020 – 2030 , pentru susținerea dezvoltării

sectorului IMM-urilor rurale, planul de acțiune se bazează pe trei piloni, astfel1:

I. Dezvoltarea educaţiei antreprenoriale şi a formării profesionale pentru

sprijinirea creşterii economice şi impulsionarea apariţiei de noi întreprinderi

Măsuri:

I.1 includerea competenţei “spirit antreprenorial” în programele din învăţământul

primar, secundar, profesional, superior şi în pregătirea adulţilor înainte de sfârşitul

anului 2015.

I.2. utilizarea fondurilor structurale pentru relansarea educaţiei pentru

antreprenoriat a tinerilor, conform planurilor naţionale de creare a locurilor de

muncă. În acest scop se recomandă utilizarea Fondului Social European, a Fondului

European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi a Schemelor de Garantare pentru

Tineri

II. Crearea unui mediu de afaceri favorabil pentru întreprinzători constând, în

principal, în eliminarea obstacolelor din 3 domenii cheie: accesul la finanţare,

acordarea de sprijin pentru întreprinzători în etapele de dezvoltare ale afacerii,

reducerea poverilor administrative

Măsuri:

II.1. Accesul la finaţare: Crearea unor scheme de micro-creditare şi garantare a

creditelor pentru start-up-uri non-agricole rurale

II.2. Acordarea de sprijin pentru întreprinzători în etapele de dezvoltare ale afacerii

prin :

- sisteme de impozitare rurale mai favorabile pentru afacerile aflate în faze

incipiente,

- implementarea unei noi scheme de plată a TVA-ului la încasare pentru firmele

mici,

- un sistem de ajustări la calendarul de plată al contribuţiilor sociale pentru o

perioadă de timp limitată, pe baza unor situaţii specifice ale firmelor a.î. acestea să

nu mai fie împovărate de penalităţi sau insolvenţă,

- să beneficieze de sprijin pentru accesarea programului European pentru agricultură

şi dezvoltare rurală.

II.3 Reducerea poverilor administrative

- crearea unui punct de contact unic la nivel de microzonă rurală pentru obţinerea de

informaţii complete pentru IMM-uri, pentru informaţii administrative, licenţe,

sprijin financiar şi consultanţă publică

- simplificarea legislaţiei privind ocuparea forţei de muncă şi implementarea unor

programe de muncă flexibile

1Cadrul Național Strategic 2020 – 2030, pag. 136


III. Dinamizarea culturii antreprenoriale prin utilizarea modelelor de bună

practică şi stimularea iniţiativei antreprenoriale a grupurilor ţintă cu potenţial de

a deveni antreprenori

Măsuri:

III.1 Stimularea iniţiativei antreprenoriale rurale prin popularizarea modelelor de

succes în afaceri şi exemplelor de bună practică în scopul limitării riscurilor de eşec

al micilor afaceri şi creşterea încrederii potenţialilor noi antreprenori rurali

III.2. Încurajarea creării de noi întreprinderi de către grupurile demografice sub-

reprezentate în mediul antreprenorial: (i) grupuri marginalizate (femeile, şomerii)

prin încurajarea acestora în schimbarea percepţiei asupra propriilor lor şanse de

succes, (ii) grupul migranţilor (întreprinzătorii imigranţi şi populaţie rurală română

cuprinsă în fluxurile migraţiei externe temporare pentru un loc de muncă) în scopul

de a-i determina pe aceştia din urmă să revină în spaţiul rural de origine şi să

fructifice cunoştinţele dobândite în activităţile derulate în afara ţării.

3.2 Propuneri de strategii de dezvoltare a spațiului rural1.

a) Strategii de modernizare treptată a economiei rurale

Orizont 2014. Obiectiv principal: Încurajarea şi diversificarea economiei rurale

Direcţii strategice: 1) Modernizarea infrastructurii edilitare

2) Sprijinirea diversificării activităţilor economice rurale.

3) Promovarea meseriilor căutate pe piața forței de muncă, profesiilor care vor

domina cererile angajatorilor rurali; promovarea ocupațiilor “dominante”,

formalizate cu o “ tradiție “în structura câmpului ocupațional rural

4) Sprijinirea apariţiei şi dezvoltării microîntreprinderilor rurale.

5) Dezvoltarea competitivităţii sectorului agricol, forestier şi de pescuit bazat pe

cunoaştere şi iniţiativă privată

Orizont 2020. Obiectiv principal: Modernizarea economiei rurale

Direcţii strategice:

4. Menţinerea şi dezvoltarea activităţilor economice şi creşterea numărului de

locuri de muncă prin diversificarea activităţilor neagricole şi încurajarea

întreprinderilor mici

5. Creşterea atractivităţii zonelor rurale şi diminuarea migraţiei populaţiei tinere

prin continuarea modernizării infratsructurii de bază.

6. Favorizarea dezvoltării economice, prin măsuri de formare și susținere a

transferului de cunoștiințe și inovării rurale.

7. Dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor actorilor locali privind buna guvernare

b) Strategii de creștere a ocupării prin stimularea cererii de forță de muncă

2014. Obiectiv principal: Redimensionarea cererii de forță de muncă în spațiul

rural


1. Extinderea și facilitarea accesului tinerilor la activitățile economice neagricole.

2. Continuarea acordării facilităților investitorilor de către consiliile locale

1 Cadrul Național Strategic 2020 – 2030, pag. 169,170


3. Crearea unor nuclee instituționale favorabile stimulării cererii de forță de muncă:

înființarea pe lângă consiliile locale a unor structuri de monitorizare a tinerilor care

accesesază fonduri europene. În cadrul acestor structuri pot participa reprezentanți ai

mediului de afaceri, persoane cu experiență în organizarea și gestiunea fiscală a unei

întreprinderi; crearea unui centru de consiliere şi ajutor în carieră şi viaţă

profesională pentru oamenii din mediul rural, centru unde se vor putea informa

periodic asupra oportunităţilor de ocupare, asupra nevoilor şi cerinţelor din piaţa

muncii, dar vor primi consiliere şi pentru propriile nevoi de dezvoltare

4. Dezvoltarea unui program de informare, consiliere şi motivare pentru găsirea unui

loc de muncă pentru femeile din mediul rural ocupate în agricultura de subzistenţă

Orizont 2020 Obiectiv principal: Stimularea cererii de forță de muncă în spațiul

rural


1. Amplificarea facilităților acordate investitorilor de către consiliile locale.

2. Consolidarea nucleelor instituționale favorabile stimulării cererii de forță de

muncă

3. Dezvoltarea programelor de informare, consiliere, motivare pentru grupurile

defavorizate

BIBLIOGRAFIE

1. Cadrul Național Strategic pentru dezvoltarea durabilă a sectorului agroalimentar

și spatial rural în perioada 2014-2020-2030/ Cadrul Național Strategic Rural

2. Lucian Luca (coordonator), Cristina Cionga, Daniela Giurcă, Consolidarea

exploataţiilor agricole, Editura Economică, Bucureşti, 2012

3. Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020

4. Raportul Fundației Post- Privatizare privind sectorul IMM din România, Ediția

2013

5. Rezultatele analizei documentare, sectorul agricultură şi dezvoltare rurală,

proiect cofinanțat din Fondul European

de Dezvoltare Regională prin POAT 2007‐2013

6. Situația curentă a întreprinderilor mici și mijlocii din România,Fundația Post-

Privatizare, Ediția 2012

7. Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României, Orizonturi 2013-

2020-2030

8. Srtucturi agrare- Politici de dezvoltare a exploatației agricole in România

(2000-2020), Timișoara, 2008


ANALIZA COMPANIILOR DIN SECTORUL FARMACEUTIC

CE COTEAZĂ LA BURSA DE VALORI BUCUREŞTI

Lector univ. dr. Antoneta SIMEN

Facultatea de Finanțe, Bănci si Contabilitate Braşov

Universitatea Creștina Dimitrie Cantemir

Abstract: The local pharmaceutical market is one of the few economic sectors least

affected by the economic crisis, with 2009 marking the only decrease in recent

years. In 2012 the pharmaceutical market in Romania reported sales of 2,6 billion

euro, a 3,1 percent increase from 2011. In this article I will analyze the evolution of

the pharmaceutical companies listed on the stock exchange.

Key Words: sectorul farmaceutic, cifra de afaceri, cota de piața, rate bursiere.

1. INTRODUCERE

Sectorul farmaceutic este un sector reglementat din punct de vedere

legislativ axat pe activitatea de cercetare și dezvoltare. În cadrul acestuia activează

producătorii cu capital privat sau de stat, autohtoni sau străini, de dimensiune locală

sau multinațională. Alături de producători, angrosiștii și detailiștii constituie

ofertanții de produse farmaceutice din România. Trebuie precizat că aceeași

companie poate avea pe lângă activitatea de producție și pe cea de distribuție ca

urmare a adoptării unei strategii de dezvoltare prin integrare verticală.

Caracteristicile ofertanților fac posibilă existența a două tipuri de societăți:

societățile inovatoare sunt active în cercetare, dezvoltare, fabricare,

gestionare a procesului de reglementare pentru produse noi, inclusiv teste

clinice necesare pentru autorizația de comercializare, fabricare a

medicamentelor inovatoare protejate prin brevete de invenție;

fabricanții de produse generice ce pot intra pe piață cu medicamente care

sunt echivalente cu cele originale, în momentul expirării brevetului și a

perioadei de exclusivitate a datelor pentru produsul inovator, la un preț mai

mic.


2. ANALIZA PIETEI FARMACEUTICE IN PERIOANA 2010 – 2012

În privința cererii, sectorul farmaceutic este atipic prin faptul că, în cazul

medicamentelor eliberate pe bază de rețetă, consumatorul final (pacientul) nu este

factorul de decizie, hotărârile fiind luate de către medicii care prescriu rețeta. O altă

particularitate este că nici pacientul și nici medicul care a eliberat rețeta sau

medicamentul nu suportă în mod direct cea mai parte a costurilor, întrucât, în

general, acestea sunt acoperite în totalitate sau parțial de sistemul național de

sănătate. De asemenea, sectorul farmaceutic este atipic prin faptul că prețurile sunt,

cel mai adesea, rezultatul unui proces decizional reglementat, care implică, totuși,

negocieri între părțile interesate.

Medicamentele pot fi împărţite în mai multe categorii, în funcţie de diferite

criterii. Unul dintre aceste criterii este modul de eliberare a medicamentelor către

pacienţi, acesta făcând distincția între:

medicamente care se eliberează cu prescripţie medicală, denumite RX-uri;

medicamente care se eliberează fără prescripţie medicală, denumite OTC-

uri.

În cazul RX-urilor, datorită faptului că nici principalii factori de decizie pe

partea cererii (medicii), şi nici consumatorii finali (pacienţii) nu suportă cea mai

mare parte a costurilor, autorităţile publice au instituit, prin diverse mecanisme, un

control asupra preţurilor. Pe de altă parte, în cazul OTC-urilor, consumatorii fac

singuri alegerea, suportând în acelaşi timp preţul medicamentelor, fapt care conduce

la o elasticitate mai mare a cererii în funcţie de preţ.

O altă clasificare mai puțin uzitată este cea dintre medicamentele care sunt

compensate sau decontate în întregime sau parţial din fondurile de asigurări de

sănătate şi cele care nu sunt decontate.

În ceea ce privește reglementările existente pe piața românească, trebuie

făcută mențiunea că niciun medicament nu poate fi pus pe piaţă fără o autorizaţie de

punere pe piaţă emisă de către Agenţia Naţională a Medicamentului şi a

Dispozitivelor Medicale (ANMDM), conform prevederilor Legii nr. 95/2006 privind

reforma în domeniul sănătății, cu modificările şi completările ulterioare, sau fără o

autorizaţie eliberată de către Agenţia Europeană a Medicamentului (EMEA),

conform procedurii centralizate. ANMDM se află în subordinea Ministerului

Sănătății și are rolul de a lua toate măsurile necesare pentru a se asigura că fabricaţia

medicamentelor pe teritoriul României se efectuează numai de către deţinătorii unei

autorizaţii de fabricaţie.

Piața medicamentelor din România este influenţată de o serie de factori

cum ar fi: compoziţia şi formarea preţului, existenţa unui sistem de compensare cu

fluctuaţii frecvente, care cuprinde menţinerea plafoanelor la farmacii, alocarea unui

procent din PIB domeniului sănătății. Segmentarea pieței farmaceutice din România

urmărește delimitarea între companiile cu capacități de producție autohtone și

străine, companii ce distribuie medicamente en-gros și retaileri de medicamente.

Analizând piața farmaceutică în perioada 2010 - 2012 din perspectiva

producătorilor, distribuitorilor en-gros și detailiștilor, se observă o evoluție oscilantă

la nivelul principalelor companii care dețin capacități de producție (autohtone și

străine), un trend descendent în cazul angrosiștilor și o creștere susținută în cazul

principalelor lanțuri de farmacii. În ceea ce privește producătorii de medicamente,

numărul companiilor producătoare în 2012 era de 168, această categorie cuprinzând


atât producătorii locali de tradiție de medicamente (Zentiva S.A., Biofarm, Terapia

Cluj, Antibiotice Iași, Labormed, Europharm), cât și companii producătoare de

produse parafarmaceutice (suplimente nutriţionale, produse fitoterapice, cosmetice şi

dermatocosmetice, produse dietetice, produse pentru copii, produse tehnico-

medicale).

Cotele de piață și cifrele de afaceri înregistrate de principalele companii care dețin

capacități de producție, în perioada analizată, sunt prezentate în tabelul următor:

Tabelul 1. Evoluția pieței producătorilor de medicamente

Nr.

crt.

Companii Cifra de afaceri (mil.lei) Cota de piața (%)

2010 2011 2012 2010 2011 2012

1 Sanofi Avensis 813 778 978 10 8,9 9,3

2 Hofmann la Roche 812 769 807 9 8,7 8,5

3 Novartis 630 652 567 6 6,9 6,5

4 Pifizer 576 577 484 6,8 6,3 6.3

5 GlaxoSmithKline 548 573 468 6,4 6 5,8

4 Alte companii 5754 6288 8406 61,8 63,2 63,6

Total 9133 9637 11710 100 100 100

Cota de piață cumulată a primilor cinci concurenți s-a diminuat de la 38%

în 2010 la 36,4% în 2012, în principal, în favoarea companiilor din afara topului,

celelalte cinci companii din top beneficiind de o creștere modestă de 1,8 puncte

procentuale.

Structurând piața în funcție de canalele de distribuție utilizate și tipul de

medicamente ce necesită sau nu prescripție medicală, observăm că a existat o

orientare a pieței spre medicamentele distribuite prin intermediul spitalelor. Această

situație este reliefată în tabelul următor:

Tabelul 2. Evoluția pieței farmaceutice in funcție de canalul de distribuție

Nr.

crt.

Canal/Segment Valoare de piața Cota de piața (%)

2010 2011 2012 2010 2011 2012

1 Retail, din care: 8110 8371,5 8543 88,8 86,9 73

RX

OTC

6889,8 7040,3 7203 83,4 85 84

1220,2 1331,2 1340 16,6 15 16

2 Spital 1023,7 1266,1 3167 11,2 13,1 27

Total 9133 9637 11710 100 100 100

În ceea ce privește piața de retail a produselor farmaceutice în perioada

2010-2012, se constată o creștere atât a principalelor lanțuri de farmacii, cât și a

sectorului în general, spre deosebire de evoluțiile piețelor aflate în amonte.


Tabelul 3. Evoluția retailului farmaceutic

Nr.

crt.

Farmacia Cifra de afaceri (mil.lei)

2010 2011 2012

1 Sensiblu 948,7 1076,2 1090

2 Catena 744,4 844,3 1259

3 Dona 573,5 655,9 720

4 Help Net 302,9 350,7 375

5 Rophama 412 397 413

Retailul farmaceutic din România este caracterizat de o discrepanță între

principalele lanțuri de farmacii în ceea ce privește cifra de afaceri deținută de acestea

și restul companiilor ce activează în acest sector. Sectorul nu este caracterizat de o

concentrare ridicată, primii cinci concurenți deținând o cotă de piață 25% în 2012.

Sectorul farmaceutic românesc poate fi caracterizat prin dinamism

manifestat atât în sectorul de producție cât și în cel de distribuție, factorii cu un aport

important la accentuarea competiției sunt constituiți de ritmul de creștere al pieței și

perspectivele de profitabilitate ridicată a investițiilor în capacități de producție sau

unități de distribuție

3. ANALIZA RENTABILITATII PE BAZA INDICATORILOR

BURSIERI

In analiza rentabilității bursiere se utilizează o multitudine de indicatori

bursieri, grupați in funcție de modalitatea de exprimare a acestora in doua categorii

principale:

I . Indicatori bursieri la nivel de acțiune, cum ar fi profitul pe acțiune,

dividendul pe acțiune, vânzările pe acțiune, etc.

II. Rate bursiere sau multipli de piața, respectiv rata preț pe acțiune (PER),

rata preț pe valoarea contabila a unei acțiuni, randamentul dividendelor, rata preț pe

venituri din vânzări pe acțiune.

Rata preț pe acțiune (PER) este considerata cea mai folosita dintre ratele

piața. PER semnifica prețul pe care investitorii sunt dispuși sa-l plătească pentru o

unitate monetara de profit net pe acțiune sau numărul de ani necesari pentru

recuperarea capitalului investit in cazul distribuirii inegale a profitului sub forma de

dividende. Valoarea acestui indicator este influențata de politicile contabile utilizate

si de practica de cosmetizare a rezultatelor de către managementul societatii. In

practica acesta ia valori intre 15-25 si chiar mai scăzute in cazul economiilor

inflaționiste.

Rata preț pe valoarea contabila a unei acțiuni (PVB) reprezintă un indicator

important pentru investitori deoarece oferă informații privind acțiunile subevaluate

sau supraevaluate. Aceasta rata de piața exprima proporția de acoperire a valorii

contabile a unei acțiuni pe seama prețului acesteia, calculându-se ca raport intre

cursul bursier al acțiunii si valoarea contabila pe acțiune.


PBV creste când creste rentabilitatea capitalului propriu, rata de distribuție

a dividendelor se majorează sau ramane constanta, riscul scade si rata de creștere a

profitului se mărește.

Randamentul dividendelor caracterizează eficienta plasamentului intr-un

titlu de valoare , măsurata pe baza dividendelor încasate si se calculează ca raport

intre dividend pe acțiune si prețul curent pe acțiune. Acesta este un indicator

important pentru investitorii care urmăresc venituri constante ridicate si relativ

sigure cu risc scăzut. Interpretarea acestui indicator trebuie corelata cu evoluția

profitului pe acțiune si a PER-ului. Creșterea continua a valorii acestui indicator

concomitent cu creșterea profiturilor este un semnal pozitiv, iar majorarea ratei de

distribuție a dividendelor in condițiile scăderii sau menținerii constante a profitului

poate conduce la diminuarea potențialului investițional al firmei.

Sectorul farmaceutic este reprezentat la Bursa de Valori București de trei

companii: Antibiotice Iași (ATB), Biofarm București (BIO) si Zentiva Romania

(SCD).

Tabelul 4. Evoluția indicatorilor bursieri din sectorul farmaceutic

Companii/

Indicatori

2010 2011 2012

PER DIVY PVB PER DIVY PVB PER DIVY PVB

Antibiotice

Iași 16,34 2,69 1,17 13,64 3,41 0,85 9,67 4,04 0,74

Biofarm

București 11,29 0 1,65 13,24 2,93 1,41 12,72 4,83 1,47

Zentiva

Romania 8,12 0 1,48 13,04 10,61 1,24 13,04 10,61 1,24

Media pe

piața 10,74 1,87 1,08 8,31 5,51 0,8 7,64 0,94 6,94

Din situațiile financiare aferente perioadei analizate se pot desprinde

următoarele concluzii:

In anul 2012, Antibiotice Iaşi (simbol ATB) a înregistrat un profit de 27,4

milioane lei, în creştere cu 33% faţă de cel 2011. Veniturile totale ale companiei au

fost de 327,4 milioane lei în 2012, cu 5,4% mai mari faţă de 2011, iar cheltuielile au

urcat cu 3,8%, la 295 milioane lei. Principalul acţionar al companiei este Ministerul

Sănătăţii, care deţine 53,01% din titluri, urmat de SIF Oltenia, cu 10,09% din

acţiuni. Titlurile

ATB au înregistrat un avans de 16,31%, de la 0,38lei/acţiune, la 0,44 lei/acţiune.

Biofarm (simbol BIO) a obţinut un profit de 21,03 milioane lei în 2012, în creștere

creştere cu 48% faţă de 2011.

Cifra de afaceri a Biofarm a fost de 104,9 milioane lei în 2012, cu 12,33%

mai mare decât cea consemnată în 2011.Veniturile din exploatare au fost de 106,08

milioane lei, în creştere cu 13,2% faţă de 2011, iar cheltuielile din exploatare au

însumat 87,8 milioane lei, cu aproape 10 milioane peste cele din 2011. Biofarm a

înregistrat venituri financiare de 5,2 milioane lei în 2012, cu 111.752 lei peste

veniturile din 2011. Veniturile totale au crescut cu 12,6% în 2012, la 111,34

milioane lei, iar cheltuielile din exploatare au fost de 87,69 milioane lei, cu aproape

6 milioane mai mult decât în 2011. Acţiunile BIO au crescut cu 12,64% de la

începutul anului, de la 0,2095 lei/acţiune, la 0,2360 lei/acţiune.


Producătorul de medicamente Zentiva Romania a înregistrat un profit net

de 30,36 milioane lei cu 10,3% mai mic decât in anul 2011, iar cifra de afaceri a fost

in creștere cu 5,3% la 248 milioane lei fata de 235,6 milioane lei in anul 2011.

Veniturile totale ale Zentiva au crescut cu 2,8 % in anul 2012, de la 260,6 milioane

lei in anul 2011 la 267,9m milioane lei , iar cheltuielile au crescut cu 5,7 %.

Acțiunile au crescut cu 3,4% de la 0,7850 lei/ acțiune la 0,8120 lei /acțiune.

Producătorul farmaceutic francez Sanofi-Aventis deține direct si indirect 74,9 % din

acțiunile Zentiva

În perioadele de incertitudine economica, companiile din sectorul

farmaceutic tind să aibă performanţe economice mai bune decât media economiei.

Fenomenul de îmbătrânire generalizată a populaţiei, va determina creșterea cererii

de medicamente, populaţia urmând să aloce o pondere mai mare din venituri pentru

cheltuielile cu medicamentele.

BIBLIOGRAFIE

1. Valceanu Ghe., Marketing Management: Analiza economico-financiara, Editura

Economica, 2005.

2. Petcu M., Analiza economico - financiara, Editura Economica 2005

3. www.bvb.ro

4. Colecția Ziarul Financiarul 2009-2012

http://www.bvb.ro/

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR” · PDF fileUNIVERSITATEA CREŞTINĂ...

Documents

Transcript of UNIVERSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR” · PDF fileUNIVERSITATEA CREŞTINĂ...