UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ... · universitatea “spiru haret“...

41
UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ADMIISTRAȚIE PUBLICĂ CONSTANȚA Anul II if, ifr SINTEZE PENTRU PREGĂTIREA EXAMENULUI LA DISCIPLINA DREPT ADMINISTRATIV 2 TITULAR DISCIPLINĂ: lect univ.dr. FLAVIA GHENCEA ACTUL ADMINISTRATIV Forme de activitate ale organelor administrative Executivul, așa cum reiese din prevederile art 102 Constituție – ”Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de parlament, asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice”, are un dublu rol: rol de guvernare - prin decizii care angajează viitorul unei națiuni (caracter politic); - activitate concretizată prin acte cu caracter exclusiv politic; - exercitat de organe de la vârful executivului; - control politic - rol de realizare a administrației publice - prin - probleme cotidiene prestarea de servici publice, administrarea patrimoniului statului și UAT; - activitae concretizată prin diferite forme; - exercitat de organe ale AP și personalul acestora; - control adminisrativ și judecătoresc În activitatea organelor administrative intervin ca forme de activitate: acte juridice,acte cu caracter exclusiv politic, fapte materiale juridice şi operaţiuni tehnico-materiale denumite de ştiinţa administraţiei fapte administrative deoarece ele cuprind toatemanifestările juridice şi nejuridice prin care administraţia îşi înfăptuieşte activitatea sa. 1. Actele juridice sunt manifestări de voinţă ale persoanelor fizice sau juridice făcute cu scopul de a produce efecte juridice (naşte, modifica ori stinge un raport juridic), iar realizarea lor este asigurată prin forţa coercitivă a statului. Termenul de act juridic nu înseamnă înscrisul în sine, ci însăşi manifestarea de voinţă; 2.Acte exclusiv politice- declarații de voință prin care se afirmă principii directoare (declarații ale autorităților la cele mai înalte niveluri – mesaje adresate de Guvern organelor de același rang din stat, declarații ale Prelședintelui cu rpivire la anumite evenimente internaționale); 3. faptele materiale juridice sunt acţiuni sau inacţiuni care au loc independent de voinţă, fiind caracterizate ca transformări în lumea materială, ele nedând naştere la efecte juridice datorită manifestării de voinţă a autorului ci datorită legii. Faptele materiale pot fi licite acţiuni permise, conforme cu legea, şi ilicite – în contradicţie cu legea, nu sunt permise de normele juridice în vigoare. Ex. acțiune : construirea unui spital de către CL conduce la dobândirea dreptului de proprietate și la nașterea obligației de a plăti impozite – transformare, nu manifestare de voință; - inacțiune : neefectuarea le timp a unor lucrări de reparații la o clădire din proprietatea UAT conduce la prejudicii asupra unor terțepersoane, eventual despăgubiri, adică, efecte juridice;

Transcript of UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ... · universitatea “spiru haret“...

Page 1: UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ... · universitatea “spiru haret“ facultatea de drept Și admiistraȚie public constanȚa anul ii if, ifr sinteze pentru

UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“

FACULTATEA DE DREPT ȘI ADMIISTRAȚIE PUBLICĂ CONSTANȚA

Anul II if, ifr

SINTEZE PENTRU PREGĂTIREA EXAMENULUI LA DISCIPLINA

DREPT ADMINISTRATIV 2 TITULAR DISCIPLINĂ: lect univ.dr. FLAVIA GHENCEA

ACTUL ADMINISTRATIV

Forme de activitate ale organelor administrative

Executivul, așa cum reiese din prevederile art 102 Constituție – ”Guvernul, potrivit

programului său de guvernare acceptat de parlament, asigură realizarea politicii interne și

externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice”, are un dublu rol:

–rol de guvernare - prin

– decizii care angajează viitorul unei națiuni (caracter politic);

- activitate concretizată prin acte cu caracter exclusiv politic;

- exercitat de organe de la vârful executivului;

- control politic

- rol de realizare a administrației publice - prin

- probleme cotidiene – prestarea de servici publice, administrarea patrimoniului

statului și UAT;

- activitae concretizată prin diferite forme;

- exercitat de organe ale AP și personalul acestora;

- control adminisrativ și judecătoresc

În activitatea organelor administrative intervin ca forme de activitate: acte juridice,acte

cu caracter exclusiv politic, fapte materiale juridice şi operaţiuni tehnico-materiale –denumite

de ştiinţa administraţiei fapte administrative – deoarece ele cuprind toatemanifestările juridice

şi nejuridice prin care administraţia îşi înfăptuieşte activitatea sa.

1. Actele juridice – sunt manifestări de voinţă ale persoanelor fizice sau juridice

făcute cu scopul de a produce efecte juridice (naşte, modifica ori stinge un raport juridic), iar

realizarea lor este asigurată prin forţa coercitivă a statului. Termenul de act juridic nu

înseamnă înscrisul în sine, ci însăşi manifestarea de voinţă;

2.Acte exclusiv politice- declarații de voință prin care se afirmă principii

directoare (declarații ale autorităților la cele mai înalte niveluri – mesaje adresate de Guvern

organelor de același rang din stat, declarații ale Prelședintelui cu rpivire la anumite

evenimente internaționale);

3. faptele materiale juridice – sunt acţiuni sau inacţiuni care au loc independent de

voinţă, fiind caracterizate ca transformări în lumea materială, ele nedând naştere la efecte

juridice datorită manifestării de voinţă a autorului ci datorită legii. Faptele materiale pot fi

licite – acţiuni permise, conforme cu legea, şi ilicite – în contradicţie cu legea, nu sunt

permise de normele juridice în vigoare. Ex. – acțiune: construirea unui spital de către CL

conduce la dobândirea dreptului de proprietate și la nașterea obligației de a plăti impozite –

transformare, nu manifestare de voință; - inacțiune: neefectuarea le timp a unor lucrări de

reparații la o clădire din proprietatea UAT conduce la prejudicii asupra unor terțepersoane,

eventual despăgubiri, adică, efecte juridice;

Page 2: UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ... · universitatea “spiru haret“ facultatea de drept Și admiistraȚie public constanȚa anul ii if, ifr sinteze pentru

4. operaţiuni tehnico-materiale – activităţi ale autorităţilor administraţiei publice

desfăşurate în vederea realizării atribuţiilor care îi revin , dar care nu produc prin ele însele

efecte juridice (avize, acorduri, propuneri, permise).

Definiţia, trăsăturile şi clasificarea actelor administrative

Actul administrativ este una din formele cele mai importante prin care administraţia

publică îşi desfăşoară activitatea.

În privinţa definirii acestuia, în literatura de specialitate există mai multe opinii.

Relevantă în acest sens, nouă ne pare definiţia dată de reprezentanta Şcolii de la Bucureşti,

doamna profesoară Virginia Vedinaş, potrivit căreia actul administrativ reprezintă o

manifestare de voinţă expresă, unilaterală şi supusă unui regim de putere publică precum şi

controlului de legalitate al instanţelor judecătoreşti, care emană de la autorităţi

administrative sau de la persoane private autorizate de acestea, prin care se nasc, modifică

sau sting drepturi şi obligaţii corelative.

Considerăm că din definiţia la care ne-am oprit, se pot desprinde cu uşurinţă

următoarele trăsături ale actului administrativ:

- actul administrativ este forma juridică principală de activitate a administraţiei publice;

- reprezintă o manifestare de voinţă expresă, unilaterală şi supusă unui regim de putere

publică;

- regimul de putere publică nu exclude exercitarea de către instanţele judecătoreşti a

unui control de legalitate;

- actul administrativ poate emana de la autorităţi administrative sau de la persoane

private autorizate de administraţie să presteze servicii publice;

- prin actul administrativ se produc efecte juridice, care ca la orice act juridic, pot consta

în a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii corelative.

Vom lua aceste trăsături şi le vom dezvolta în câteva idei:

a) Actul administrativ este forma juridică principală de activitate a administraţiei

publice. Prin această caracteristică se evidenţiază faptul că actul administrativ nu este singura

formă juridică prin care lucrează administraţia, dar este forma juridică cea mai importantă.

Potrivit unei poziţii general admise, ponderea actelor administrative în sfera formelor de

activitate ale administraţie publice sporeşte pe măsură ce urcăm în ierarhia sistemului

organizării administraţiei publice. Astfel, în timp ce la structurile de la baza sistemului au o

pondere mai mare operaţiunile şi faptele materiale, pe măsură ce urcăm spre vârful organizării

(Preşedinte, Guvern), ponderea acestora scade în favoarea actelor administrative.

b) Actul administrativ reprezintă o manifestare de voinţă expresă, unilaterală şi supusă

unui regim de putere publică. În general, literatura juridică reţine caracterul unilateral al

manifestării de voinţă în care este sau nu înglobat şi caracterul expres. Aceasta deoarece un

act administrativ nu poate cuprinde o rugăminte, o constatare, o părere sau expresia unui

sentiment, ci numai o voinţă.

Caracterul expres al manifestării de voinţă este determinat de regimul de putere publică

în care se emit actele administrative. Voinţa juridică se exprimă în mod expres şi neîndoielnic

în scopul de a aduce o modificare în realitatea juridică existentă.

Caracterul unilateral reprezintă acea calitate a actului administrativ potrivit căreia el

este emis fără participarea sau consimţământul subiectelor de drept cărora le este destinat sau

cu privire la care generează drepturi şi obligaţii. Deşi acest caracter al actului administrativ

este categoric, simplu şi clar, totuşi în literatura juridică au existat mai multe discuţii în

legătură cu existenţa unor categorii de acte administrative. Este vorba despre actele la care

manifestarea unilaterală de voinţă nu este pregnant conturată.

O primă categorie o reprezintă actele administrative emise cu participarea mai multor

persoane (structuri colegiale). O a doua situaţie este aceea când la emiterea unui act participă

Page 3: UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ... · universitatea “spiru haret“ facultatea de drept Și admiistraȚie public constanȚa anul ii if, ifr sinteze pentru

mai multe persoane juridice, în general două sau mai multe autorităţi administrative sau

autorităţi administrative şi alte structuri nestatale. Problema care se ridică este dacă şi în

aceste situaţii mai suntem sau nu în prezenţa caracterului unilateral al manifestării de voinţă

juridică.

Ceea ce conferă acest caracter actului administrativ nu este numărul de persoane

implicat în emiterea lui. Actul este unilateral nu pentru că este opera unei singure persoane

sau a unui singur organ, ci pentru că el degajă o singură voinţă juridică. În cazul organului

colegial, majoritatea cerută de lege pentru emiterea actului este numai o formă procedurală

necesară emiterii actului. Voinţele subiectelor care participă la vot nu sunt voinţe juridice ci

modalităţi procedurale care concură la exprimarea în condiţii legale a unei singure voinţe

juridice ce aparţine numai organului emitent.

c) Actul administrativ este emis în regim de putere publică. Prin această caracteristică

actul administrativ se deosebeşte de celelalte acte unilaterale ale administraţiei care sunt

emise în regim de drept comun. De regimul de putere publică se leagă caracterul obligatoriu

al actului administrativ precum şi executarea lui din oficiu.

d) Actul administrativ este supus controlului de legalitate. Această caracteristică nu

trebuie privită însă în mod absolutist. Există unele acte care, deşi sunt emise de autorităţi ale

administraţiei publice, sunt totuşi sustrase de la acest control de legalitate şi în egală măsură,

există acte administrative, care deşi nu sunt emise de organe ale administraţiei publice, sunt

supuse acestui control de legalitate.

e) Actul administrativ emană de la organe administrative sau de la structuri autorizate

de organe administrative să presteze anumite servicii publice. Prin această trăsătură

identificăm actul administrativ din punct de vedere al naturii organului de la care emană.

Astfel, vorbim despre administrativ tipic (actul emis de administraţia publică) şi actul

administrativ emis prin delegaţie (act emis de structuri cărora le-au fost transferate anumite

prerogative de realizare a administraţiei publice)

f) Actul administrativ produce efecte juridice. Fiind o specie de act juridic şi actul

administrativ intervine pentru a schimba realitatea juridică existentă prin naşterea modificarea

sau stingerea de drepturi şi obligaţii corelative.

Clasificarea actelor administrative

Şi în privinţa clasificării în doctrină se regăsesc mai multe variante, efect firesc al

concepţiilor diferite asupra conţinutului şi sferei actului administrativ. Considerăm că pot fi

identificate următoarele criterii de clasificare:

a) După organul emitent distingem:

- acte care emană de la autorităţi ale administraţiei publice centrale;

- acte care emană de la alte autorităţi publice decât cele ale administraţiei publice

centrale;

- acte care emană de la autorităţi de stat în teritoriu;

- acte care emană de la autorităţile administraţiei publice locale;

- acte care emană de la structuri private în baza împuternicirii date prin lege sau de o

autoritate publică.

b) După competenţa materială a autorităţii emitente distingem:

- acte administrative cu caracter general

- acte administrative de specialitate.

c) După competenţa teritorială a autorităţii emitente delimităm:

- acte administrative ale autorităţilor administraţiei publice centrale

- acte administrative ale autorităţilor administraţiei publice locale.

d) După gradul de întindere a efectelor juridice, distingem:

- acte administrative normative (se adresează tuturor)

Page 4: UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ... · universitatea “spiru haret“ facultatea de drept Și admiistraȚie public constanȚa anul ii if, ifr sinteze pentru

- acte administrative individuale (se adresează unor persoane fizice sau juridice

determinate)

- acte administrative cu caracter intern (se aplică în interiorul unui organ al

administraţiei publice).

La rândul lor, actele administrative individuale se clasifică în:

- acte atributive de statut personal

- acte de aplicare a constrângerii administrative

- acte cu caracter jurisdicţional.

e) După natura lor juridică, actele administrative se clasifică în:

- acte administrative de autoritate (acte de putere publică)

- acte administrative de gestiune

f) Din punct de vedere al obiectului lor, actele administrative se împart în:

- acte reguli (ce au ca obiect o dispoziţie generală)

- acte subiective ( ce au ca obiect o situaţie juridică individuală)

- acte condiţiuni (aplicarea la un caz individual a unui statut general).

g) După numărul manifestărilor de voinţă, actele administrative se clasifică în:

- acte administrative ce conţin o singură manifestare de voinţă

- acte administrative complexe.

Regimul juridic al actelor administrative

Prin regim juridic înţelegem ansamblul regulilor de fond şi de formă care dau

particularitate unor acte juridice în circuitul civil. Prin regim juridic al actelor administrative

avem în vedere totalitatea regulilor specifice care privesc forma, procedura de emitere,

condiţiile de validitate şi controlul actului administrativ, el apărându-ne astfel ca o rezultantă,

ca un summum al acestor elemente.

Legalitatea reprezintă conformitatea actului cu legea fundamentală, cu legile

elaborate de Parlament, cu Ordonanţele de Guvern şi cu toate celelalte acte normative care au

forţă juridică superioară.

Oportunitatea derivă din capacitatea pe care o are organul care emite sau adoptă

actul de a alege, dintre mai multe soluţii posibile şi egale, pe cea care corespunde cel mai bine

interesului public ce trebuie ocrotit. Ea relevă deci, calitatea actului administrativ de a

satisface atât rigorile stricte ale legii cât şi o nevoie socială determinată, într-un timp şi loc

date. Dacă legalitatea evocă faptul că actul corespunde literei legii, oportunitatea reprezintă

conformitatea actului administrativ în mod prioritar cu spiritul legii, fără a se identifica cele

noţiuni.

* Forma actului administrativ

În ceea ce priveşte forma actelor administrative, trebuie făcută distincţia între actele

administrative normative şi actele administrative individuale. Actele administrative

individuale, deşi îmbracă de regulă forma scrisă, pot îmbrăca şi forma orală (ex. avertismentul

care poate îmbrăca atât formă scrisă dar şi formă orală). Actele administrative normative

îmbracă întotdeauna forma scrisă întrucât legea prevede obligativitatea publicării lor sub

sancţiunea inexistenţei. Obligativitatea formei scrise, determinată de caracterul obligatoriu al

publicării, vizează şi unele acte administrative cu caracter individual (ex. Hotărârile de

Guvern, Decrete prezidenţiale).

De necesitatea formei scrise se leagă şi alte condiţii de concretizare exterioară a

actului. Una din aceste condiţii este limba în care se redactează un act administrativ. Conform

Page 5: UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ... · universitatea “spiru haret“ facultatea de drept Și admiistraȚie public constanȚa anul ii if, ifr sinteze pentru

art.13 din Constituţie, în România limba oficială este limba română. De aici rezultă că şi

actele autorităţilor administraţiei publice vor fi adoptate în limba română.

O altă condiţie legată de forma actului o reprezintă motivarea. Actele normative

supuse regulii publicităţii se vor motiva printr-o notă de fundamentare, plasată sub formă de

preambul înaintea actului propriu-zis. Ea are menirea de a concentra elementele de drept şi de

fapt care legitimează intervenţia actului juridic respectiv. Obligaţia motivării vizează şi unele

acte administrative cu caracter individual.

În ceea ce priveşte practica, autorităţile recurg la motivarea tuturor actelor

administrative şi susţinem o asemenea procedură deoarece în acest mod se fundamentează

motivele de legalitate ale unui act administrativ, ceea ce prezintă relevanţă în cazul contestării

lor.

* Procedura emiterii actelor administrative

Identificăm trei categorii de forme procedurale în funcţie de momentul în care intervin:

- forme procedurale anterioare emiterii actului

- forme procedurale concomitente cu emiterea actului

- forme procedurale ulterioare emiterii actului.

a) Formele procedurale anterioare emiterii actului administrativ

Sunt cel mai des întâlnite în activitatea administraţiei concretizându-se în studii,

proiecte, referate, anchete, statistici etc. Dintre acestea o importanţă deosebită o au avizele şi

acordul prealabil.

Avizele – sunt puncte de vedere pe care le solicită altui organ autoritatea care urmează să

emită (adopte) un act administrativ.

În funcţie de regimul lor juridic, avizele sunt de trei categorii:

- avize facultative (caz în care organul emitent nu este obligat nici să solicite avizul, nici

să-l respecte dacă l-a solicitat şi obţinut);

- avize consultative (pentru care legea prevede obligativitatea obţinerii şi facultatea de a le

respecta sau nu);

- avize conforme (pentru care legea prevede atât obligativitatea cererii dar şi respectării).

Asemănări şi deosebiri între avize şi actele administrative

- şi avizele şi actele administrative sunt manifestări de voinţă cu caracter unilateral,

- dacă manifestarea de voinţă pe care o concretizează actul administrativ este făcută în

scopul de a naşte, a modifica sau stinge drepturi şi obligaţii corelative, avizele nu au acest

scop şi nici aceste consecinţe;

- avizele prin ele însele nu produc efecte juridice; ele contribuie la caracterul legal al

actului administrativ;

- şi avizele şi actele administrative sunt emise de diferite categorii de autorităţi.

Acordul prealabil – reprezintă acceptul pe care îl dă un organ public altui organ, în vederea

emiterii de către acesta din urmă a unui anumit act administrativ.

În funcţie de momentul în care intervine, acordul poate fi prealabil, concomitent sau

ulterior.

Caracteristici:

Page 6: UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ... · universitatea “spiru haret“ facultatea de drept Și admiistraȚie public constanȚa anul ii if, ifr sinteze pentru

- acordul reprezintă o manifestare de voinţă cu caracter unilateral, emisă de un organ

administrativ,

- emiterea lui, atunci când este prealabil, atrage adoptarea unui act administrativ (acte

administrative complexe);

- acordul nu produce prin el însuşi efecte juridice;

- nefiind un act administrativ, nu poate forma obiectul unei acţiuni în contenciosul

administrativ.

b) Forme procedurale concomitente emiterii actului administrativ

Aceste forme se întâlnesc cu prioritate la organele colegiale.

Quorumul – reprezintă majoritatea cerută de lege pentru funcţionarea valabilă a unui organ

colegial,

Majoritatea cerută pentru votarea actului – vizează numărul de voturi necesar pentru ca un

act al organului colegial să poată fi adoptat.

Semnarea şi contrasemnarea – există acte administrative pentru care legea impune

contrasemnarea (ex. contrasemnarea decretelor Preşedintelui de către primul-Ministru).

c) Forme procedurale ulterioare emiterii actului administrativ

Comunicarea – operaţiune procedurală ce vizează doar actele administrative cu caracter

individual acestea producând efecte din momentul comunicării,

Publicarea – vizează de regulă actele administrative normative dar şi unele acte cu caracter

individual (ex. hotărârile de Guvern care pot avea atât caracter normativ dar şi individual).

Efectele juridice ale actelor administrative

În ceea ce priveşte efectele juridice ale actelor administrative, analizăm trei aspecte:

a) Momentul de la care ele încep să se producă

b) Întinderea efectelor juridice ale actelor administrative

c) Încetarea acestor efecte juridice

a) Momentul de la care actele administrative produc efecte juridice

Pentru organul emitent, actul administrativ produce efecte juridice din chier momentul

adoptării sale. Aceste efecte constau în : obligaţia de a-l face cunoscut, prin publicare sau

comunicare şi obligaţia de a nu-l modifica sau abroga decât după procedura îngăduită de lege.

Pentru celelalte subiecte de drept şi anume pentru cele care cad sub incidenţa actului,

trebuie făcută distincţia între felul actului respectiv dacă avem de-a face cu un act normativ

sau cu un act individual. Actele administrative normative produc efecte juridice de la data

publicării lor iar actele individuale de la data comunicării. Întrucât există şi acte

administrative individuale pentru care legea prevede obligativitatea publicării lor în Monitorul

Oficial sub sancţiunea inexistenţei se impune să reformulăm regula menţionată mai sus. Astfel

vom spune că actele administrative încep să producă efecte juridice din momentul în care ele

au fost aduse la cunoştinţă, în formele îngăduite de legi.

De la acest principiu există şi unele excepţii:

- actele administrative recognitive sau declarative

- actele administrative care produc efecte juridice de la o dată ulterioară aducerii lor la

cunoştinţă.

Page 7: UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ... · universitatea “spiru haret“ facultatea de drept Și admiistraȚie public constanȚa anul ii if, ifr sinteze pentru

b) Întinderea efectelor actelor administrative

Actele administrative cu caracter normativ produc efecte juridice pentru dreptul

administrativ dar şi pentru alte ramuri de drept, cu excepţia celui penal. Actele cu caracter

individual sunt izvoare de drept în principal pentru dreptul administrativ dar şi pentru alte

ramuri de drept (ex. actele de stare civilă care produc efecte juridice şi în sfera civilului şi a

dreptului familiei).

c) Încetarea producerii de efecte juridice de către actele administrative

Orice act juridic, inclusiv actul administrativ, produce efecte juridice până în momentul

în care are loc scoaterea lui din vigoare.

Scoaterea din vigoare a unui act administrativ poate avea loc prin mai multe moduri:

- prin anulare (de instanţa de judecată)

- prin revocare (de organul ierarhic superior)

-prin retractare (de organul emitent)

- prin abrogare

- prin alte moduri.

A. Suspendarea actelor administrative

Suspendarea reprezintă operaţiunea de întrerupere temporară a efectelor juridice produse

de un act juridic.

Cauze care determină suspendarea

- ca regulă generală, suspendarea intervine atunci când există îndoieli (dubii) cu privire la

legalitatea unui act administrativ,

- suspendarea poate interveni şi atunci când se aplică o anumită sancţiune administrativ

disciplinară unui funcţionar public sau altei persoane încadrată într-un organ public.

Efectele suspendării

- efectul principal constă în încetarea vremelnică a producerii de efecte juridice de către

actele administrative urmând ca, după încetarea cauzelor care au determinat suspendarea, să

se producă fie repunerea în vigoare a actului, fie scoaterea lui din vigoare prin căile prevăzute

de lege.

Organele care pot dispune suspendarea

- organul emitent

- organul ierarhic superior

- instanţa de judecată

- legiuitor.

Tipuri de suspendare

1. Suspendarea de drept (legală) – ce intervine în baza unui text legal

2. Suspendarea dispusă de anumite autorităţi publice (instanţa de judecată; alte autorităţi).

B. Revocarea actelor administrative

Revocarea reprezintă operaţia juridică prin care organul emitent al unui act administrativ

sau organul ierarhic superior desfiinţează acel act. Când este pronunţată de organul emitent,

revocarea mai este numită şi retractare. Revocarea reprezintă un caz particular al nulităţii, dar

în acelaşi timp şi o regulă, un principiu fundamental al regimului juridic al actelor

administrative.

Page 8: UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ... · universitatea “spiru haret“ facultatea de drept Și admiistraȚie public constanȚa anul ii if, ifr sinteze pentru

Cauzele revocării

- din punct de vedere al conţinutului cauzei, identificăm: revocarea intervenită pentru

cauze de nelegalitate a actului; revocarea intervenită pentru cauze de neoportunitate a

acestuia.

- din punct de vedere al momentului în care intervin faţă de emiterea actului, cauzele

revocării pot fi: anterioare emiterii actului, iar efectele juridice ale revocării sunt ex tunc, ca şi

când actul nu ar fi existat; concomitente cu emiterea actului (efecte ex tunc); ulterioare

emiterii actului (efecte ex nunc).

Excepţii de la principiul revocabilităţii

Spre deosebire de actele administrative normative care sunt întotdeauna revocabile,

actele administrative individuale sunt în principiu revocabile, cu următoarele categorii de

excepţii:

- acte administrative declarate irevocabile printr-o dispoziţie expresă a legii,

- acte administrative cu caracter jurisdicţional,

- acte administrative de aplicare a sancţiunilor corespunzătoare formelor răspunderii din

dreptul administrativ,

- acte administrative de punere în executare a actelor procedurale penale,

- acte administrative care au dat naştere la contracte civile,

- acte administrative emise ca urmare a existenţei unor contracte civile,

- acte administrative care dau naştere la drepturi subiective garantate de lege sub

aspectul legalităţii,

- acte administrative care au fost executate material.

C. Anularea şi inexistenţa actelor administrative

Anularea unui act juridic reprezintă operaţia juridică prin care se dispune desfiinţarea

acelui act, încetarea definitivă a producerii de efecte juridice de către acesta. Anularea actelor

administrative reprezintă acea formă a nulităţii actelor administrative care se aplică, atunci

când legea o prevede actelor administrative adoptate sau emise cu nerespectarea acesteia.

Organele care pot dispune anularea

* organul ierarhic superior

*instanţa de judecată

*Ministerul Public (care poate anula doar anumite acte administrative)

Procedura anulării este diferită în funcţie de organul care o dispune. Astfel, în cazul

anulării dispusă de organul ierarhic superior, instrumentul juridic prin care se va dispune

aceasta va fi actul administrativ, ceea ce înseamnă că procedura va fi cea specifică emiterii

unui act administrativ. În cazul în care instanţa decide anularea actului, procedura va fi cea

stabilită prin Legea contenciosului administrativ.

Efectele anulării

Anularea, ca regulă, produce efecte ex tunc, actul fiind desfiinţat ca şi când nu ar fi

existat. Ne raliem concepţiei exprimată în doctrină, potrivit căreia, atunci când anularea se

face pentru motive de neoportunitate, efectele juridice produse, trebuie să fie ex nunc. Tot aici

subliniem şi faptul că anularea unui act administrativ atrage după sine anularea tuturor actelor

a căror legalitate este condiţionată de legalitatea actului administrativ anulat.

Page 9: UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ... · universitatea “spiru haret“ facultatea de drept Și admiistraȚie public constanȚa anul ii if, ifr sinteze pentru

D. Inexistenţa actelor administrative

Este o sancţiune specifică a actului administrativ care intervine atunci când viciile de

legalitate care afectează actul sunt atât de grave, încât conştientizarea lor nu este o problemă

pentru nici un subiect de drept. Cu alte cuvinte, viciul ilegalităţii afectează în aşa măsură actul

încât acesta este lipsit de prezumţia de legalitate „ab initio”, astfel încât se poate considera că

actul nici nu a luat fiinţă.

- actele inexistente nu se mai bucură de prezumţia de legalitate a actului

administrativ,

- subiectele de drept destinatare ale actului sau care cad sub incidenţa lui, au dreptul

de a se prevala de inexistenţa actului şi deci de a refuza îndeplinirea obligaţiei care rezultă din

act,

- este o instituţie de rang constituţional.

RĂSPUNDEREA ÎN DREPTUL ADMINISTRATIV

Noţiuni teoretice. Răspundere şi constrângere administrativă

Majoritatea autorilor explică răspunderea administrativă pornind de la conceptul de

constrângere, concept definit cu nuanţe deosebite în mai multe lucrări de specialitate.

Noţiunea de constrângere nu este totuşi identică cu cea de responsabilitate.

Prin constrângere administrativă avem în vedere totalitatea măsurilor dispuse de

organele administraţiei publice, în scopul de a realiza prevenirea săvârşirii de fapte

antisociale, sancţionarea comiterii unor asemenea fapte, apărarea drepturilor şi libertăţilor

cetăţenilor, executarea obligaţiilor acestora sau punerea în executare a unor obligaţii dispuse

de autorităţi publice din sfera celor trei puteri sau din afara acestei sfere.

Din definiţie putem stabili următoarele trăsături ale constrângerii administrative:

- reprezintă un ansamblu de măsuri ce se pot concretiza în oricare dintre formele de

activitate ale administraţiei publice,

- caracterul legal,

- la bază stă puterea publică,

- are drept scop: fie prevenirea săvârşirii unei fapte antisociale, fie sancţionarea în

cazul în care fapta s-a săvârşit; apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor; asigurarea

executării obligaţiilor lor; punerea în executare a unor decizii emise de diferite autorităţi

publice, care realizează prerogativele celor trei puteri în stat sau alte autorităţi publice.

Distincţia între cele două noţiuni este evidentă:

a)din punct de vedere al cauzelor:

- răspunderea este atrasă de săvârşirea unei fapte antisociale

- constrângerea poate interveni şi în absenţa comiterii unei forme de ilicit.

b)din punct de vedere al scopului propus:

- răspunderea (consecinţa comiterii unei fapte antisociale), îşi propune ca obiective:

* la nivel social – restabilirea ordinii de drept care a fost încălcată, prin eliminarea

atitudinii care contrazice această ordine

Page 10: UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ... · universitatea “spiru haret“ facultatea de drept Și admiistraȚie public constanȚa anul ii if, ifr sinteze pentru

* la nivel de individ autor al faptei antisociale – prin răspundere se exprimă dezacordul

societăţii, al autorităţii faţă de comportamentul neconform valorilor instituite prin norme de drept.

Autoritatea îşi obiectivează acest dezacord prin crearea condiţiilor în care subiectul autor al formei

de ilicit să-şi conştientizeze fapta, să o regrete şi, în final, să nu o mai repete.

* prevenirea, eliminarea posibilităţii repetării în viitor a faptei.

- constrângerea îşi propune ca obiective:

* menţinerea ordinii de drept (dacă intervine în absenţa comiterii unei forme de

ilicit),

* restabilirea ordinii de drept (dacă intervine când deja s-a săvârşit o faptă

antisocială)

* prevenirea săvârşirii unor asemenea fapte.

c)din punct de vedere al modului de acţiune, orice formă de răspundere se

obiectivează prin intermediul unei acţiuni de constrângere, reciproca nefiind adevărată.

Clasificarea măsurilor de constrângere administrativă

După scopul urmărit:

- cu caracter sancţionator

- ca măsuri de siguranţă

- ca măsuri de executare silită

După obiectul lor:

- unele se referă la bunuri

- altele se referă la persoane, ori atât la bunuri cât şi la persoane

- cu privire la acte juridice sau operaţiuni administrative

După natura regimului juridic

- care se aplică în regim juridic administrativ

- care se aplică în regim juridic mixt

După organul care le dispune:

- măsuri dispuse exclusiv de organe ale administraţiei publice

- măsuri dispuse de organe ale administraţiei publice împreună cu alte organe de stat,

cu structuri nestatale sau cu sprijinul cetăţenilor.

După temeiul obiectiv (juridic)

- ca urmare a unor abateri administrative

- ca urmare a unor abateri de altă natură

- ca urmare a unor fapte care nu sunt sancţionate, dar care pun în pericol viaţa şi sănătatea.

După efectul (consecinţele) neaplicării lor:

- care atrag răspunderea penală în caz de neaplicare

- care atrag răspunderea de altă natură decât cea penală

După sfera (domeniul) în care intervin:

- în economie şi comerţ

- în sănătate şi protecţie socială

- în sectorul financiar-bancar

Page 11: UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ... · universitatea “spiru haret“ facultatea de drept Și admiistraȚie public constanȚa anul ii if, ifr sinteze pentru

- protecţia mediului

- apărare naţională şi ordine publică

Putem vorbi despre trei mari categorii de ilicit administrativ: ilicit administrativ

propriu-zis, ilicit cauzator de prejudicii materiale şi morale şi ilicit contravenţional, cărora le

corespund trei categorii de răspundere administrativă (ca formă a răspunderii juridice):

- răspunderea administrativ disciplinară

- răspunderea administrativ-patrimonială

- răspunderea administrativ-contravenţională.

Răspunderea administrativ-disciplinară

Noţiuni teoretice

A) Noţiune. Trăsături

Temeiul obiectiv al acestei forme de răspundere îl reprezintă abaterile administrative care

nu au caracter contravenţional, precum şi încărlcări ale unor norme de drept penal care au un pericol

social redus şi justifică aplicarea unor sancţiuni administrative prevăzute de art. 91 din Codul Penal.

Reprezintă prima formă de răspundere specifică dreptului administrativ, ea intervenind

pentru săvârşirea ilicitului administrativ propriu-zis sub forma abaterii administrativ disciplinare.

Abatere administrativă = fapta de încălcare cu vinovăţie a normelor de drept administrativ.

Prin răspundere administrativ-disciplinară înţelegem acea situaţie juridică prin care

se concretizează raportul sancţionator fără caracter contravenţional, stabilit între subiectul

activ al faptei (autorul abaterii administrativ disciplinare) şi subiectul activ al răspunderii

(autoritatea care aplică sancţiunea).

Trăsături:

- reprezintă o situaţie juridică, adică un complex de drepturi şi obligaţii corelative;

- această situaţie juridică reprezintă conţinutul unui raport juridic sancţionator fără

caracter contravenţional

- părţile acestei forme de răspundere sunt: subiectul activ (autoritatea publică în a

cărei competenţă cade sancţionarea ilicitului administrativ săvârşit de făptuitor) – este de

regulă un organ administrativ, prin excepţie, un alt organ public; subiectul pasiv (autorul

abaterii administrativ disciplinare) poate fi: un organ de stat; o structură nestatală sau o

persoană fizică, funcţionar ori nefuncţionar public.

- răspunderea administrativ disciplinară intervine pentru comiterea unei abateri

administrativ disciplinare. Specific acestei abateri este că fapta poate reprezenta fie încălcare

unei norme de drept administrativ (regula), fie, prin excepţie, încălcarea unei norme de drept

penal, atunci când fapta comisă nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni.

- se întemeiază pe vinovăţie (culpa)

- sancţiunile acestei forme de răspundere nu sunt privative de libertate.

B) Sancţiuni. Procedură

Page 12: UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ... · universitatea “spiru haret“ facultatea de drept Și admiistraȚie public constanȚa anul ii if, ifr sinteze pentru

Dacă răspunderea contravenţională are la bază o lege cadru, în ceea ce priveşte răspunderea

administrativ disciplinară aceasta nu beneficiază de existenţa unei asemenea reglementări.

Dintre sancţiunile care pot fi aplicate în cazul acestei forme de răspundere menţionăm:

- amenda;

- dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare

(taxe, impozite, contribuţii etc);

- dizolvarea unui organ ales (Consiliul Local care a adoptat, în mod repetat, hotărâri

anulate de instanţă ca nelegale, sau în cazul în care consiliul local nu se întruneşte timp de trei

luni consecutive sau nu a adoptat în 3 şedinţe ordinare consecutive nici o hotărâre);

- demiterea primarului, etc.

Procedura de aplicare a sancţiunilor administrativ-disciplinare trebuie să fie una

contencioasă, ce cuprinde norme cu privire la:

- constatarea faptei, a legăturii de cauzalitate între faptă şi rezultatul vătămător;

- termenele de prescripţie sau decădere;

- stabilirea organului administraţiei publice competent care să constate săvârşirea

abaterii şi conţinutul actului de constatare;

- exercitarea căilor de atac;

- modalităţi de executare etc.

Răspunderea administrativ-contravenţională

Noţiuni teoretice

A) Definiţia şi trăsăturile contravenţiei

Potrivit art.1 din O.G. nr.2/2001,:„constituie contravenţie fapta săvârşită cu

vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului sau, după

caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului

municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al municipiului

Bucureşti”.

Trăsături:

- este o faptă săvârşită cu vinovăţie;

- este o faptă prevăzută şi sancţionată prin lege, prin hotărâre a Guvernului ori prin

hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului

Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al municipiului Bucureşti.

- este o faptă care prezintă un pericol social mai redus faţă de infracţiune.

* este o faptă săvârşită cu vinovăţie

Pentru a interveni răspunderea contravenţională, trebuie ca subiectul activ al

contravenţiei să fie vinovat de comiterea acesteia. Cum legea cadru nu defineşte vinovăţia,

rezultă că au aplicabilitate principiile prevăzute de codul penal în articolul 19. Potrivit

acestuia, vinovăţia există numai atunci când fapta ilicită este săvârşită cu intenţie sau din

culpă.

Intenţia poate fi:

Page 13: UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ... · universitatea “spiru haret“ facultatea de drept Și admiistraȚie public constanȚa anul ii if, ifr sinteze pentru

- directă – atunci când făptuitorul (contravenientul) prevede rezultatul faptei sale şi

urmăreşte producerea lui

- indirectă – atunci când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, nu urmăreşte ca el să

se producă, însă acceptă posibilitatea producerii lui.

Culpa poate fi:

- cu previziune (culpa in comitendo) – atunci când făptuitorul (contravenientul)

prevede rezultatul faptei sale, nu-l acceptă, socotind fără temei că acesta nu se va produce,

- fără previziune (culpa in omitendo) – atunci când făptuitorul nu prevede rezultatul

faptei sale, deşi putea şi trebuia să-l prevadă.

Indiferent de forma pe care o îmbracă, vinovăţia reprezintă acea atitudine a

făptuitorului faţă de fapta sa şi faţă de urmările pe care aceasta le are sau ar putea să le aibă.

Ca şi în cazul infracţiunii, vinovăţia constituie latura subiectivă a contravenţiei.

* Stabilirea şi sancţionarea faptei prin acte normative (legalitatea contravenţiei)

Stabilirea şi sancţionarea faptelor contravenţionale se face prin legi, ordonanţe şi

hotărâri ale Guvernului sau prin alte acte normative emise de organe ale administraţiei

centrale sau locale, astfel:

La nivel central:

- Parlamentul României – este prima autoritate competentă să reglementeze

contravenţii. Astfel, primul act normativ prin care se pot reglementa contravenţii este legea.

Reglementarea contravenţională este de domeniul legii ordinare.

- Guvernul României – este cea de-a doua autoritate publică centrală care este

competentă să stabilească reglementări în materie contravenţională. Avem în vedere aici atât

ordonanţele obişnuite sau de urgenţă cât şi hotărârile.

La nivel local:

- prin hotărâri ale consiliului judeţean şi local pot fi stabilite şi sancţionate contravenţii

în toate domeniile de activitate în care acestora li s-au stabilit atribuţii prin lege, în măsura în

care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenţii prin legi sau prin hotărâri ale

Guvernului.

- consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti pot stabili şi sancţiona

contravenţii în următoarele domenii: salubritate, activitatea din pieţe, curăţenia şi igienizarea

acestora, întreţinerea parcurilor şi spaţiilor verzi, a spaţiilor şi locurilor de joacă pentru copii,

amenajarea şi curăţenia spaţiilor din jurul blocurilor de locuinţe, precum şi a terenurilor

virane, întreţinerea bazelor şi obiectivelor sportive aflate în administrarea lor, întreţinerea

străzilor şi trotuarelor, a şcolilor şi a altor instituţii de educaţie şi cultură, întreţinerea

clădirilor, împrejmuirilor şi a altor construcţii, depozitarea şi colectarea gunoaielor şi a

resturilor menajere.

Potrivit art.3 din O.G. nr. 2/2001, actele normative prin care se stabilesc şi se

sancţionează contravenţii vor cuprinde în mod obligatoriu:

- descrierea faptelor ce constituie contravenţii;

- sancţiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea (în cazul în care se

aplică sancţiunea amenzii se vor preciza şi limitele acesteia sau, după caz, cote procentuale

din anumite valori),

- pot fi cuprinse şi anumite tarife de determinare a despăgubirilor pentru pagube

pricinuite prin săvârşirea contravenţiilor.

* fapta prezintă un anumit grad de pericol social

Articolul 1 din O.G. nr.2/2001 prevede că „Legea contravenţională apără valorile

sociale care nu sunt ocrotite prin legea penală”. Ceea ce caracterizează contravenţia este

gradul de pericol social mai redus decât în cazul infracţiunii, unde valorile sociale apărate de

legea penală sunt mai importante pentru funcţionarea societăţii şi a componentelor sale.

Page 14: UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ... · universitatea “spiru haret“ facultatea de drept Și admiistraȚie public constanȚa anul ii if, ifr sinteze pentru

Severitatea mai scăzută a sancţiunilor contravenţionale se referă, mai ales, la faptul că, în

cazul săvârşirii de contravenţii nu se aplică măsuri privative de libertate, ci sancţiuni de altă

natură, de regulă amenzi.

B) Elementele constitutive ale contravenţiei

obiectul

latura obiectivă

subiectul

latura subiectivă

Aceste elemente se cer a fi întrunite cumulativ. Lipsa unuia din ele determină

inexistenţa contravenţiei şi, implicit, imposibilitatea tragerii la răspundere a făptuitorului.

Obiectul contravenţiei – este reprezentat de valorile sociale apărate de normele de

drept. Prin contravenţie se încalcă normele de drept administrativ, dar poate interveni şi

pentru încălcarea altor norme de drept (financiar, comercial etc)

Latura obiectivă – constă în acţiunea sau inacţiunea făptuitorului, iar, în unele situaţii,

în fapte comisiv-omisive, care produc urmări periculoase din punct de vedere social sau care

ameninţă anumite valori sociale.

Subiectul contravenţiei – subiect activ şi subiect pasiv.

Pot fi subiecte ale răspunderii contravenţionale atât persoana fizică cât şi persoana

juridică.

Contravenientul :

- poate fi orice persoană fizică cetăţean român, străin sau apatrid;

- persoana fizică să fie responsabilă (să înţeleagă caracterul periculos al acţiunilor

sale);

- să aibă libertate de decizie şi de acţiune;

- pentru unele contravenţii se cere şi o calitate specială (Exemplu: conducător auto).

Nu pot avea calitatea de contravenienţi:

- minorii până la 14 ani; Pentru contravențiile săvârșite de minorii care au îndeplinit 14

ani, minimul și maximul amenzii stabilite prin actul normativ se reduc la jumătate;

- persoanele fără responsabilitate;

- militarii în termen. Procesul verbal de constatare se trimite comandantului unităţii

din care face parte contravenientul, spre a i se aplica, dacă procesul verbal este întemeiat,

măsuri disciplinare.

Latura subiectivă – reprezintă atitudinea psihică a făptuitorului faţă de fapta sa şi faţă

de urmările faptei sale. Elementul determinant al laturii subiective este vinovăţia cu cele două

forme: intenţia şi culpa.

C) Cauze care înlătură răspunderea contravenţională

Cauze care vizează eliminarea caracterului ilicit al faptei:

- legitima apărare;

- starea de necesitate;

- constrângerea fizică sau morală;

- cazul fortuit;

- iresponsabilitatea;

- beţia involuntară completă;

- eroarea de fapt;

- infirmitatea, dacă are legătură cu fapta săvârşită

Prescripţia

a) Prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale

Page 15: UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ... · universitatea “spiru haret“ facultatea de drept Și admiistraȚie public constanȚa anul ii if, ifr sinteze pentru

Potrivit art.13 din O.G.nr.2/2001 prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale

constituie o cauză de înlăturare a răspunderii contravenţionale. Prin prescripţia aplicării

sancţiunii contravenţionale avem în vedere punerea organelor abilitate de lege în

imposibilitatea de a trage la răspundere contravenţională şi de a aplica o sancţiune

contravenientului datorită trecerii, în anumite condiţii, a unei perioade de timp de la săvârşirea

faptei.

Potrivit O.G.nr.2/2001, termenele care prescriu posibilitatea aplicării sancţiunii

contravenţionale sunt:

- termenul general de 6 luni, care curge de la data săvârşirii faptei,

- termenul de 6 luni în cazul contravenţiilor continue (când încălcarea obligației legale

durează în timp) curge de la data constatării faptei;

- termenul de un an de la data săvârşirii faptei, când fapta a fost urmărită ca infracţiune

şi ulterior s-a stabilit că ea constituie contravenţie;

- alte termene prevăzute prin legi speciale (2 ani pentru contravenţiile vamale, 3 ani

pentru contravenţiile privind valorile mobiliare etc).

b) Prescripţia executării sancţiunii contravenţionale

Dacă în cazul prescripţiei aplicării sancţiunii contravenţionale nu a fost aplicată

sancţiunea în termenul prevăzut de lege, în cazul prescripţiei executării sancţiunii, aceasta a

fost aplicată, dar pentru că a trecut un anumit interval de timp, ea nu mai poate fi executată.

Potrivit art.14 din O.G. nr.2/2001, „executarea sancţiunii amenzii contravenţionale se

prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat

contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancţiunii”.

Cele două tipuri de prescripţie înlătură răspunderea contravenţională, dar nu înlătură şi

efectele contravenţiei care au cauzat prejudicii şi care necesită despăgubirea persoanelor

prejudiciate, acestora fiindu-le aplicabile termenele reglementate prin legislaţia civilă. De

asemenea, prescripţia nu înlătură efectele confiscării.

D) Sancţiunile contravenţionale

I. Din punct de vedere al actului normativ care le consacră, distingem:

-sancţiuni contravenţionale prevăzute de reglementarea cadru

-sancţiuni contravenţionale prevăzute de alte acte normative.

II. Din punct de vedere al naturii lor, distingem:

-sancţiuni contravenţionale principale: avertismentul, amenda, prestarea unei activităţi

în folosul comunităţii;

-sancţiuni contravenţionale complementare: confiscarea bunurilor destinate, folosite

sau rezultate din contravenţii; suspendarea sau anularea actului prin care se desfăşoară o

activitate; închiderea unităţii; desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniţială;

blocarea contului bancar.

Avertismentul

Este cea mai uşoară sancţiune contravenţională şi constă în „atenţionarea verbală sau

scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârşite, însoţită de

recomandarea de a respecta dispoziţiile legale” (art.7 alin.1 din O.G.nr2/2001).

Caracteristici:

Page 16: UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ... · universitatea “spiru haret“ facultatea de drept Și admiistraȚie public constanȚa anul ii if, ifr sinteze pentru

- se aplică în cazul săvârşirii unor fapte de o gravitate mai redusă. El se aplică atunci

când fapta este de mică importanţă şi se apreciază că acela care a săvârşit-o nu o va mai repeta

chiar fără aplicarea amenzii.

- este o sancţiune morală, concretizată prin dojenirea, dezaprobarea făptuitorului

pentru ceea ce a săvârşit şi îndrumarea ca pe viitor să nu mai comită o faptă ilicită, deoarece

se expune unor sancţiuni mai aspre decât cea a avertismentului

- sancţiunea avertismentului poate fi aplicată şi dacă actul normativ contravenţional nu-l

reglementează expres

-se aplică atât oral cât şi scris.

Amenda contravenţională

Este cea mai frecventă sancţiune contravenţională şi constă în plata unei sume de bani care

variază în funcţie de natura şi gravitatea faptei.

Amenda îngăduie, datorită existenţei unui minim şi a unui maxim impuse prin actul

normativ contravenţional, o individualizare concretă a sancţiunii între limita minimă şi

maximă stabilite în raport cu vinovăţia şi persoana contravenientului. Spre deosebire de

amenda penală, cea contravenţională nu atrage decăderi sau interdicţii pentru persoanele

sancţionate şi nici nu constituie antecedent care să influenţeze o eventuală sancţionare

viitoare. Destinaţia sumelor de bani rezultate din amenzi o constituie bugetul de stat.

Prestarea unei activităţi în folosul comunităţii

Prestarea unei activităţi în folosul comunităţii poate fi stabilită numai prin lege pe o

durată ce nu poate depăşi 300 de ore. Se stabileşte alternativ cu amenda. Sancţiunea poate fi

aplicată numai de instanţă. Minorul care nu a împlinit 16 ani nu poate fi sancţionat cu

prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

Prestarea unei activităţi în folosul comunităţii se poate desfăşura în domeniul

serviciilor publice pentru întreţinerea locurilor de agrement, pentru întreţinerea parcurilor şi

drumurilor, prestarea curăţeniei şi igienizarea localităţilor, precum şi în domeniul căminelor

pentru copii şi bătrâni, orfelinatelor, creşelor, grădiniţelor, şcolilor, spitalelor şi altor

aşezăminte social culturale. Art. 17 al.4 din O.G. nr.55/2002 (reglementarea specială în

materie) interzice în mod expres prestarea de activităţi în subteran, în mine, metrou ori alte

asemenea locuri cu grad ridicat de risc.

E) Procedura contravenţională

1. Constatarea contravenţiilor

Prima etapă care practic declanşează procesul de intervenţie a răspunderii

contravenţionale este constatarea contravenţiei. Potrivit art. 15 din O.G. nr.2/2001,

contravenţia se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în

actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, denumite în mod generic agenţi

constatatori.

Pot fi agenţi constatatori:

- primarii

- ofiţerii şi subofiţerii din cadrul M.I., special abilitaţi (constată contravenţii privind

apărarea ordinii publice; circulaţia pe drumurile publice; regulile generale de comerţ;

vânzarea, circulaţia şi transportul produselor alimentare şi nealimentare etc)

Page 17: UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ... · universitatea “spiru haret“ facultatea de drept Și admiistraȚie public constanȚa anul ii if, ifr sinteze pentru

- persoane împuternicite în acest scop de miniştri şi de alţi conducători ai autorităţilor

administraţiei publice centrale, de prefecţi, preşedinţi ai consiliilor judeţene, primari, primarul

general al municipiului Bucureşti, precum şi alte persoane prevăzute în legi speciale.

Luând la cunoştinţă despre săvârşirea unei contravenţii, agentul constatator desfăşoară

următoarele activităţi:

- verifică dacă este competent să constate şi să sancţioneze contravenţia comisă;

- identifică făptuitorul;

- explică făptuitorului fapta săvârşită, pericolul social al acesteia, sancţiunea ce i se

poate aplica şi modalitatea de plată a amenzii;

- verifică dacă prin contravenţia comisă, s-au produs pagube materiale sau se impune

luarea măsurii confiscării sau a altei măsuri;

- stabileşte încadrarea juridică a faptei;

- completează formularul procesului-verbal de constatare a contravenţiei.

Procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu:

- data şi locul unde este încheiat;

-numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator;

- datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi

locul de muncă ale contravenientului;

- descrierea faptei, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea

gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite;

- indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia;

- indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea

unui accident de circulaţie;

-posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de

actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate;

-termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea.

Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator şi de

contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de faţă, refuză sau nu poate semna,

agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate

de cel puţin un martor. În acest caz, procesul-verbal va cuprinde şi datele personale din actul

de identitate al martorului precum şi semnătura acestuia. Nu poate avea calitatea de martor un

alt agent constatator. În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au

condus la încheierea procesului-verbal. Dacă o persoană săvârşeşte mai multe contravenţii

constatate în acelaşi timp de acelaşi agent constatator, se încheie un singur proces-verbal.

2. Aplicarea sancţiunii contravenţionale

a) Organul competent să aplice sancţiunea

Potrivit art.21 din O.G. nr.2/2001, în cazul în care prin actul normativ de stabilire şi

sancţionare a contravenţiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de

constatare, aplică şi sancţiunea.

Regula: agentul care constată fapta este şi cel care aplică sancţiunea. Această regulă

este prevăzută în majoritatea actelor normative în materie contravenţională, care fie o

menţionează în mod expres, fie fac trimitere la dreptul comun în materie.

Excepţia: poate fi consacrată prin actele normative contravenţionale şi ea constă în

recunoaşterea posibilităţii ca alte organe decât agentul constatator să aplice sancţiunea. În

această situaţie procesul-verbal se va trimite organului sau persoanei competente, iar

sancţiunea se aplică prin rezoluţie scrisă pe procesul-verbal.

b) Dispoziţii privind modul de aplicare a sancţiunii

Sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie

proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, să se ţină seama de împrejurările

Page 18: UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ... · universitatea “spiru haret“ facultatea de drept Și admiistraȚie public constanȚa anul ii if, ifr sinteze pentru

în care fapta a fost săvârşită, de modul şi mijloacele de făptuire ale acesteia, de scopul

urmărit, de urmarea produsă precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de

celelalte date înscrise în procesul-verbal.(art.21 alin.3)

c) Dispoziţii privind pagubele pricinuite prin comiterea contravenţiei

Dacă prin săvârşirea contravenţiei s-a cauzat o pagubă şi există tarife de

evaluare a acesteia, persoana împuternicită să aplice sancţiunea stabileşte şi despăgubirea, cu

acordul expres al persoanei vătămate, făcând menţiunea corespunzătoare în procesul-verbal.

Dacă nu există tarif de evaluare a pagubei persoana vătămată îşi va putea valorifica pretenţiile

potrivit dreptului comun (art. 23 din O.G.nr.2/2001).

d) Dispoziţii privind regimul procedural al confiscării în materia contravenţională

Dacă agentul constatator este competent să aplice sancţiunea, el va putea dispune şi

confiscarea. Dacă nu are o asemenea competenţă, sancţiunea complementară a confiscării va

fi dispusă de organul care este îndrituit să aplice şi sancţiunea principală. În ambele situaţii,

agentului constatator îi revine misiunea de a descrie în procesul verbal lucrurile supuse

confiscării şi e a lua, în privinţa lor, măsurile de conservare sau de valorificare prevăzute de

lege.

Dacă se constată că bunurile confiscate aparţin altei persoane decât contravenientul, în

procesul-verbal urmează a se menţiona numele, prenumele şi domiciliul, când este vorba

despre o persoană fizică, sau denumirea şi sediul când este vorba despre o persoană juridică

(art.24 alin.3).În procesul-verbal vor fi inserate menţiunile cu privire la aceste măsuri.

e) Ipoteza în care fapta săvârşită reprezintă infracţiune

Pot exista situaţii în care agentul constatator apreciază că fapta este săvârşită în asemenea

condiţii încât ea reprezintă infracţiune şi nu contravenţie. Într-un asemenea caz, agentul

constatator are obligaţia să sesizeze organul de urmărire penală.

În cazul în care fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit de către

procuror sau de către instanţă că ea ar constitui contravenţie, actul de sesizare sau de

constatare a faptei, împreună cu o copie de pe rezoluţie, ordonanţa sau, după caz, de pe

hotărârea judecătorească, se trimite organului în drept să constate contravenţia, pentru a lua

măsurile ce se impun potrivit legii.

f) Comunicarea procesului verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii

Legea instituie obligaţia comunicării procesului verbal, obligaţie ce revine fie

agentului constatator, când acesta a aplicat şi sancţiunea, fie celui care a aplicat sancţiunea, în

cazurile de excepţie când agentului constatator nu-i este recunoscută şi competenţa de a aplica

sancţiunea.

Comunicarea se realizează către trei categorii de subiecte de drept:

-înmânarea sau, după caz, comunicarea procesului verbal contravenientului;

-comunicarea către partea vătămată;

-comunicarea către persoana fizică sau juridică, în cazul confiscării unor bunuri care

aparţin altei persoane fizice sau juridice decât contravenientul.

Articolul 25, supune obligaţiei comunicării două categorii de acte:

- procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii, care se

comunică persoanelor interesate în termen de o lună de la data aplicării;

- înştiinţarea de plată, în caz de amendă sau despăgubire.

g) Căile de atac împotriva actelor de constatare a contravenţiilor şi de aplicare a

sancţiunilor

1) Calea de atac (art.31) specifică este plângerea.

Page 19: UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ... · universitatea “spiru haret“ facultatea de drept Și admiistraȚie public constanȚa anul ii if, ifr sinteze pentru

Plângerea = acea cale prin care se atacă la judecătorie o hotărâre dată de un organ

obştesc sau administrativ cu caracter jurisdicţional, fie un act administrativ în cazuri

specificate de legea specială.

Plângerea se poate face în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării

actului.

Subiectele care pot face plângere sunt:

- partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce priveşte măsura confiscării;

- cel căruia îi aparţin bunurile confiscate poate face plângere numai în ceea ce priveşte măsura

confiscării.

2) Efectele plângerii – suspendarea executării

- când plângerea a fost formulată de partea vătămată, efectul suspensiv se exercită numai în

ceea ce priveşte despăgubirea;

- când plângerea se formulează de persoana căreia îi aparţin bunurile confiscate, efectul

suspensiv priveşte numai măsura confiscării;

- când autorul plângerii este contravenientul, suspendarea va viza toate clauzele procesului-

verbal sau numai pe acelea care au fost contestate de contravenient, dacă există o asemenea

situaţie.

3) Organele competente să soluţioneze plângerea

Plângerea, împreună cu dosarul cauzei, se trimit la judecătoria în a cărei circumscripţie

a fost săvârşită contravenţia. De la această regulă există şi excepţii – cazul Regulamentului

vamal potrivit căruia competenţa de soluţionare a plângerii aparţine judecătoriei în a cărei

rază teritorială se află domiciliul contravenientului.

Judecătoria va fixa termen de judecată, care nu va depăşi 30 de zile, şi va dispune citarea

contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat

sancţiunea, a martorilor indicaţi în procesul-verbal sau în plângere, precum şi a oricăror alte

persoane în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei, iar dacă fapta a avut ca

urmare un accident de circulație, va fi citată societatea de asigurări menționată în procesul

verbal.

Hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată cu recurs în

termen de 15 zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului.

Motivarea recursului nu este obligatorie, iar motivele recursului pot fi susținute și oral în fața

instanței. Recursul suspendă executarea hotărârii.

4) Executarea sancţiunilor contravenţionale

Potrivit art.37 din O.G. nr.2/2001, procesul-verbal neatacat în termenul de 15 zile, precum

şi hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluţionat plângerea constituie titlu

executoriu, fără vreo altă formalitate.

Avertismentul, fiind o sancţiune cu caracter moral, el se consideră executat în momentul

realizării lui, când îmbracă forma orală, de regulă, sau comunicării ori publicării lui, când

îmbracă forma scrisă.

Amenda, poate fi executată în două moduri:

- în mod voluntar de contravenient, ceea ce exclude intervenţia forţei coercitive a

statului,

- prin executare silită, ceea ce presupune intervenţia forţei coercitive a statului (organul

din care face parte agentul constatator; instanţa de judecată).

Amenda executată în mod voluntar, la rândul ei, se poate realiza prin:

- achitarea pe loc, a jumătate din minimul amenzii prevăzută de lege pentru fapta

respectivă;

- angajarea sub semnătură, că va achita amenda în 48 de ore;

Page 20: UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ... · universitatea “spiru haret“ facultatea de drept Și admiistraȚie public constanȚa anul ii if, ifr sinteze pentru

- în termen de 15 zile de la comunicarea procesului verbal şi a înştiinţării de plată, dacă

subiectul nu formulează plângere împotriva acestui act.

Răspunderea administrativ patrimonială

Noţiuni teoretice

Atât Constituţia cât şi Legea contenciosului administrativ (nr.554/2004) instituie o

răspundere administrativ patrimonială a administraţiei şi a funcţionarilor ei, supusă unui

regim de drept administrativ.

Potrivit dispoziţiilor celor două reglementări, angajarea răspunderii administrativ

patrimoniale se poate face în trei moduri:

-prin acţiune îndreptată numai împotriva autorităţii pârâte

-prin acţiune îndreptată exclusiv împotriva funcţionarului public

-prin acţiune îndreptată concomitent împotriva autorităţii şi funcţionarului public (cel

mai des folosită în practică).

* Categorii de acte care pot fundamenta o acţiune pentru antrenarea răspunderii

administrativ patrimoniale

Actele juridice avute în vedere pentru răspunderea administrativ patrimonială sunt

actele atacabile în contencios administrativ

* Autorităţile publice competente să soluţioneze acţiunea privind răspunderea

administrativ patrimonială

-secţiile de contencios administrativ ale tribunalelor judeţene şi a municipiului Bucureşti

-secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale Curţilor de Apel

-Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

* Natura prejudiciului

- pot fi pretinse prin intermediul unei acţiuni în contencios administrativ despăgubiri

atât pentru daune materiale cât şi pentru daune morale.

* Forme ale răspunderii administrativ patrimoniale

- răspunderea patrimonială a statului şi mai nou, a magistratului care şi-a exercitat funcţia cu

rea-credinţă sau gravă neglijenţă, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare penale.

- răspunderea pentru prejudicii izvorâte din contracte administrative (art. 2 alin.1 lit.c

Legea 554/2004)

- răspunderea pentru acte administrative.

DOMENIUL PUBLIC

Bunurile aflate în proprietate publică alcătuiesc domeniul public al statului sau al

unităţilor administrativ-teritoriale. Celelalte bunuri ce aparţin aceloraşi titulari sunt proprietate

privată a acestora şi alcătuiesc domeniul privat al statului sau unităţilor administrativ

teritoriale.

Ambele domenii formează domeniul administrativ, adică totalitatea bunurilor mobile

sau imobile deţinute de puterea publică (stat, unităţi administrativ-teritoriale), deci totalitatea

bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi domeniul privat.

Page 21: UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ... · universitatea “spiru haret“ facultatea de drept Și admiistraȚie public constanȚa anul ii if, ifr sinteze pentru

Corelaţia domeniu public – proprietate publică

Actuala Constituţie nu consacră în mod expres sintagma de domeniu public ci pe

aceea de „proprietate” sub ambele forme ale sale: proprietatea publică şi proprietatea privată.

Instituţia proprietăţii publice este reglementată de Legea 213/1998 privind proprietatea

publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, precum şi de

articolul 136 Constituţie astfel:

- proprietatea publică este garantată şi ocrotită de lege ;

- proprietatea publică aparţine numai statului sau unităţilor administrativ-teritoriale ;

- sunt stabilite categorii de bunuri care intră în mod exclusiv în sfera proprietăţii publice, fără

a fi vorba despre o enumerare limitaivă ;

- bunurile proprietate publică sunt inalienabile ;

- în condiţiile legii organice ele pot fi date în administrarea unor regii autonome ori instituţii

publice sau pot fi concesionate ori închiriate, de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită

instituţiilor de utilitate publică.

Între domeniul public şi proprietatea publică nu putem pune un semn al egalităţii, între

cele două concepte există o relaţie de la întreg la parte. Noţiunea de „domeniu public” nu se

limitează doar la bunurile proprietate publică. Astfel, în domeniul public se includ, pe lângă

bunurile proprietate publică, şi anumite bunuri private care prin semnificaţia lor artistică,

ştiinţifică, culturală, economică, istorică, justifică apartenenţa la domeniul public, ceea ce

atrage un regim juridic specific, în care normele de drept public se suprapun peste cele de

drept privat, având un rol dominant faţă de acestea din urmă.

Această structură „hibridă” a domeniului public este tratată de doctrină prin sintagma

de „scară a domenialităţii”, în conformitate cu care:

a. în sintagma de „domenialitate” sunt incluse mai multe „trepte” pe care sunt plasate

două categorii de bunuri: publice şi private,

b. aceste bunuri sunt supuse unui regim general de putere publică, regim care însă

îmbracă două forme: un regim exclusiv de putere pentru bunurile proprietate publică şi un

regim mixt, de drept public şi drept privat, pentru bunurile private,

c. bunurile componente pot face obiectul unui drept de proprietate publică, unui drept

de proprietate privată sau unui drept de pază şi protecţie,

d. bunurile componente sunt fie în proprietatea exclusivă a statului şi unităţilor

administrativ teritoriale (bunurile publice), fie în proprietatea privată a particularilor.

Definiţia şi trăsăturile domeniului public

Potrivit Şcolii de la Bucureşti, domeniul public este format din ansamblul bunurilor

mobile şi imobile, publice şi private care prin natura lor sau voinţa legiuitorului sunt supuse

unor norme speciale de protecţie, deduse din faptul că au o utilitate publică, satisfăcând în

mod direct sau indirect un interes public, şi care sunt supuse unui regim juridic de putere,

asupra lor exercitându-se, de către o persoană morală de drept public, un drept de proprietate

publică sau un drept de pază şi protecţie administrativă.

Trăsături:

- domeniul public cuprinde bunuri mobile sau imobile, publice şi private care prin natura lor

sau prin lege sunt supuse unor norme speciale de protecţie,

Page 22: UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ... · universitatea “spiru haret“ facultatea de drept Și admiistraȚie public constanȚa anul ii if, ifr sinteze pentru

- aceste bunuri ce intră în componenţa domeniului public au utilitate publică, deci rolul de a

satisface un interes general;

- domeniul public este supus unui regim juridic de putere.

Clasificarea bunurilor domeniului public

Bunurile domeniului public sunt clasificate pe baza mai multor criterii, cum ar fi:

a. După modul de încorporare în domeniul public, distingem:

- domeniul public natural – care cuprinde bunuri existente ca atare, ca urmare a fenomenelor

naturale, fără intervenţia omului;

- domeniul public artificial – creat în urma activităţii omeneşti, a voinţei administraţiei

publice. Cuprinde bunuri ce presupun amenajări, intervenţii speciale, realizate prin fapta

omului, în vederea utilizării lor în interes public.

b. După persoana administrativă căreia îi aparţin distingem:

- domeniul public al statului – care este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 136 alin 3

Constituţie, din cele prevăzute la punctul I din anexa Legii 213/1998 privind proprietatea

publică şi regimul juridic al acesteia, precum şi din alte bunuri de uz sau de interes public

naţional, declarate astfel prin lege ;

- domeniul public al judeţului format din bunurile prevăzute la punctul II din anexă şi din alte

bunuri de uz sau interes public judeţean ;

- domeniul public al comunelor, oraşelor şi municipiilor alcătuit din bunuri prevăzute la

punctul III din anexă şi din alte bunuri de uz sau interes local.

c. După natura bunurilor componente, distingem.

- domeniul public aerian

- domeniul public maritim (acest domeniu nu are limite fixe, ci este determinat de voinţa

statelor riverane; fac parte din acest domeniu ţărmurile mării, porturile maritime cu toate

amenajările lor, marea teritorială, etc);

- domeniul public fluvial (cuprinde râurile navigabile, apele producătoare de forţe motrice);

- domeniul public terestru (fac parte din acest domeniu căile de comunicaţie, terenurile de

interes public, rezervaţiile, monumentele naturii etc);

- domeniul public militar (cuprinde cazărmi, armament, muniţie, ziduri de apărare etc);

- domeniul public cultural (obiecte de artă, vestigii arheologice etc).

Regimul juridic al domeniului public

Prin noţiunea de regim juridic avem în vedere ansamblul regulilor de fond şi de formă prin

intermediul cărora o instituţie dobândeşte o identitate de sine stătătoare.

Potrivit legislaţiei în vigoare, domeniul public se particularizează printr-un regim juridic

aparte care constă în primul rând în faptul că bunurile ce-i intră în componenţă sunt

inalienabile, insesizabile, imprescriptibile şi nu pot fi grevate de nici o servitute.

1. Inalienabilitatea

Este un principiu consacrat de art. 136 alin 4 Constituţie potrivit căruia: „Bunurile

proprietate publică sunt inalienabile”. Inalienabilitatea bunurilor publice presupune

Page 23: UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ... · universitatea “spiru haret“ facultatea de drept Și admiistraȚie public constanȚa anul ii if, ifr sinteze pentru

imposibilitatea înstrăinării acestora însă nu exclude integrarea lor în circuitul civil prin

concesionare, dare în administrare, închiriere, dare în folosinţă gratuită.

Acest principiu vizează doar bunurile publice ce aparţin domeniului public. În cazul

bunurilor private principiul nu-şi găseşte deplin aplicabilitatea astfel că acestea pot fi

înstrăinate însă este vorba despre o alienabilitate limitată, condiţionată care se exercită sub

paza persoanei morale de drept public.

2. Imprescriptibilitatea

Potrivit acestui principiu, bunurile publice sunt imprescriptibile atât din punct de vedere

extinctiv cât şi achizitiv. Astfel, titularul nu-şi pierde dreptul de proprietate asupra acestor

bunuri oricât timp nu l-ar exercita (prescripţie extinctivă), iar un terţ nu poate dobândi un

drept asupra acestor bunuri, oricât timp l-ar exercita în fapt chiar dacă este de bună credinţă,

titularul lor putându-le revendica (prescripţie achizitivă).

3. Insesizabilitatea

Bunurile proprietate publică sunt insesizabile, adică nu pot fi supuse procedurii de

executare silită de către creditori, lichidarea datoriilor statului şi ale unităţilor administrative

făcându-se în baza unor norme speciale, derogatorii de la dreptul comun.

Bunurile private ce intră în componenţa domeniului public sunt supuse unei sesizabilităţi

limitate în sensul că legile speciale impun o serie de condiţii stricte în privinţa scoaterii lor la

vânzare chiar prin executare silită (dreptul de preemţiune, licitaţie publică obligatorie etc).

4. Interdicţia grevării cu sarcini şi servituţi

Bunurile publice nu pot forma obiectul unor drepturi reale accesorii: ipotecă, gaj,

privilegii, pe ideea că dreptul de proprietate publică nu este susceptibil de dezmembrăminte.

Ca excepţie, servituţile aupra bunurilor din domeniul public sunt valabile numai în măsura în

care ele sunt compatibile cu uzul sau interesul public căruia îi sunt destinate bunurile afectate.

Modalităţi de valorificare a domeniului public

Potrivit art. 136 alin.4 Constituţie, bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile

legii organice ele pot fi date în administrare unei regii autonome ori instituţii publice sau pot

fi concesionate ori închiriate, de asemenea ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de

utilitate publică.

Astfel vorbim despre trei tipuri de contracte administrative:

- dare în administrare

- concesiune

- dare în folosinţă gratuită.

CONTRACTE ADMINISTRATIVE

Definiţia şi trăsăturile contractului administrativ

Potrivit doctrinei, administraţia publică acţionează în unele cazuri şi prin acte

contractuale încheiate cu particularii (persoane fizice şi persoane juridice). În această

categorie de acte contractuale intră contractele de vânzare şi cumpărare, contractele de

închiriere sau arendare, donaţiile etc.

În cazul în care contractele încheiate de administraţie cu particularii se încheie în vederea

colaborării pentru satisfacerea unui serviciu public sau a unui interes general, supuse din

Page 24: UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ... · universitatea “spiru haret“ facultatea de drept Și admiistraȚie public constanȚa anul ii if, ifr sinteze pentru

această cauză regimului administrativ, aceste contracte vor fi contracte de drept public sau

contracte administrative.

Definiţie: Contractul administrativ reprezintă acordul de voinţă cu caracter bilateral

sau multilateral, între o autoritate administrativă şi una sau mai multe persoane fizice sau

juridice prin care se urmăreşte satisfacerea unui interes general şi care are ca obiect

realizarea unei activităţi de interes public ce poate viza prestarea unui serviciu public,

realizarea unei lucrări publice, punerea în valoare a unui bun proprietate publică ori privată

a statului sau a unităţilor administrativ teritoriale, efectuarea de achiziţii publice.

Din definiţie putem identifica şi următoarele trăsături ale contractului administrativ:

- reprezintă un acord de voinţă între o autoritate a administraţiei publice (sau alt subiect de

drept autorizat de o autoritate a administraţiei publice) pe de o parte, şi un particular, persoană

fizică sau juridică, pe de altă parte;

- presupune efectuarea de lucrări, prestarea de servicii etc de către particular, în schimbul

unei plăţi,

- obiectivul urmărit este satisfacerea unui interes public,

- părţile contractante se vor supune unui regim de drept public

- soluţionarea litigiilor revine instanţelor de contencios administrativ

- obiectul contractului administrativ îl constituie, după caz, achiziţionarea de bunuri,

executarea de lucrări, prestarea de servicii ori concesionarea sau închirierea de bunuri,

contractul având o denumire, clauze şi formă tocmai în raport de obiectul său. În

măsura în care obiectul contractului îl reprezintă bunuri aflate în proprietatea statului,

acestea vor fi bunuri din domeniul public deoarece contractele ce vizează bunuri din

domeniul privat nu sunt contracte administrative ci contracte de drept civil

- iniţiativa încheierii contractului administrativ aparţine statului sau unităţilor

administrativ teritoriale

- forma contractului administrativ este întotdeauna scrisă, adesea fiind prevăzută de

lege.

Contractul administrativ împrumută unele caractere din dreptul privat, cum ar fi spre

exemplu condiţiile de validitate, dar se distinge esenţial prin două elemente:

- părţile contractului nu sunt pe poziţie de egalitate juridică;

- autoritatea publică parte în contract nu are o libertate de voinţă identică cu cea

reglementată de dreptul privat.

Executarea contractului administrativ presupune că cele mai multe obligaţii revin

particularului care trebuie să le execute în condiţiile de calitate, cantitate şi la termenul

cuvenit. Drepturile şi obligaţiile ce revin particularului pot fi cedate altei persoane dar numai

cu aprobarea în prealabil a autorităţii administraţiei publice parte în contract.

CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV Teoria generală a controlului administraţiei publice

Fundamentarea şi clasificarea formelor controlului;

Pentru a asigura conformitatea activităţii organelor administraţiei publice cu

exigenţele stabilite de forurile politice, este nevoie de instituirea unui vast şi complex control

asupra acestei activităţi.

Controlul, ca fenomen semnificativ al activităţii administrative, are menirea de a

măsura rezultatele acţiunii administrative în aplicarea deciziilor politice şi de a determina o

Page 25: UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ... · universitatea “spiru haret“ facultatea de drept Și admiistraȚie public constanȚa anul ii if, ifr sinteze pentru

intensificare a realizării acţiunilor administrative de natură să asigure îndeplinirea funcţiilor

administraţiei publice.

Având în vedere complexitatea deosebită a activităţii pe care o desfăşoară autorităţile

administraţiei publice, atât la nivel central cât şi local, care cuprinde practic, toate elementele

şi secotarele vieţii economico-sociale, formele de control folosite sunt foarte diverse.

În cadrul mecanismului statului, toate cele trei puteri ale statului (legislativă,

executivă şi judecătorească) exercită, în mod corespunzător, prin mijloace specifice, potrivit

particularităţilor funcţiilor statului, controlul asupra administraţiei publice.

Identificăm următoarele categorii de control asupra administraţiei publice:

o Control exercitat de Parlament;

Controlul parlamentar asupra administraţiei. Acest control corespunde unei necesităţi

fundamentale şi aparţine reprezentanţilor naţiunii de a verifica constant că administraţia nu se

abate de la liniile directoare care i-au fost fixate (reprezintă una din consecinţele principiului

democratic al reprezentării; conform Constituţiei, membrii Parlamentului au dreptul şi

obligaţia de a controla afacerile publice – art. 69).

Controlul parlamentar se manifestă de regulă, prin interpelările şi întrebările

parlamentarilor adresate miniştrilor, cu privire la modul în care funcţionează “maşina

administrativă” raportată la doleanţele şi trebuinţele electoratului. Dar esenţa controlului

parlamentar constă în rolul deosebit pe care îl au comisiile parlamentare de anchetă, prin

verificarea modului de gestionare a treburilor publice de către ministere sau organe centrale,

precum şi de alte structuri administrative integrate acestora.

Deşi este de regulă ulterior adoptării sau realizării măsurilor executive – expresie a

recunoaşterii autonomiei funcţionale a administraţiei publice, controlul parlamentar poate

avea următoarele efecte:

- în ipoteza delegării legislative – prin care Parlamentul abilitaează Guvernul să

adopte ordonanţe care nu fac obiectul legii organice, nerespectarea termenului de supunere a

acestora spre aprobare parlamentară atrage încetarea efectelor acestora iar atunci când

parlamentul le verifică le poate aproba sau respinge;

- în cazul tratatelor internaţionale negociate de Guvern poate refuza ratificarea

acestora;

- la dezbaterea raportului comisiei parlamentare, dacă se constată existenţa unei

abateri grave în activitatea vreunui membru al Guvernului, Senatul poate cere Primului

ministru destituirea acestuia;

- dacă dezbaterile asupra raportului comisiei parlamentare dezvăluie abuzuri şi

ilegalităţi în activitatea Guvernului, Parlamentul poate retrage încrederea Guvernului prin

adoptarea unei moţiuni de cenzură care duce la demiterea Guvernului, la propunerea ¼ din nr.

total de parlamentari şi cu votul a cel puţin ½ plus 1 dintre aceştia.

O formă specifică de control parlamentar modern este cel al Avocatului Poporului

îndreptat către respectarea drepturilor şi lbertăţilor cetăţeneşti (şi nu alte categorii de drepturi

având o altă natură juridică – civilă, comercială, etc.) de către autorităţile publice, pe cale

extrajudiciară. – art 60 din Constituţie –.

Activitatea sa are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor împotriva

eventualelor abuzuri ale administraţiei.

Numit pe o perioadă de 5 ani, AP îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea

persoanelor lezate în drepturile lor, autorităţile publice fiind obligate să-I acorde sprijinul

necesar.

Dacă cererea adresată AP se consideră întemeiată – petentul trebuind să dovedească

ilegalitatea comisă de autoritatea publică şi cum a vătămat aceasta drepturile şi interesele sale

(în cazul întârzierii sau refuzului administraţiei de a soluţiona o cerere), se trece la

soluţionarea acesteia prin:

Page 26: UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ... · universitatea “spiru haret“ facultatea de drept Și admiistraȚie public constanȚa anul ii if, ifr sinteze pentru

- solicitarea informaţiilor şi documentelor din partea autorităţii publice;

- audierea conducătorilor sau a unor funcţionari ai autorităţii care pot da informaţii

necesare soluţionîrii cauzei;

- poate avea acces la documente secrete ale autorităţii respective, dacă consideră că

acestea sunt utile cauzei;

Dacă se constată că plângerea este întemeiată, AP va putea obliga autorittaea publică

la luarea de îndată a măsurilor necesare pentru înlăturarea ilegalităţii. Dacă autoritatea

respectivă nu îndeplineşte cererea în termen de 30 de zile, AP se adresează într-un termen de

cel mult 45 zile autorităţii ierarhic superioare, Guvernului sau în cele din urmă Parlamentului.

Nou reglementare a contenciosului îi dă dreptul AP ca, în situaţia în care consideră

că singura soluţie, după efectuarea tuturor anchetelor necesare, este adresarea către instanţa

competentă, poate ca, în numele persoanei să sesizeze instanţa de contencios administrativ cu

privire la cauză, persoana vătămată devenind automat parte în proces dar putând să-şi decline

disponibilitatea la primul termen.

Avocatul Poporului este obligat să prezinte celor două camere ale Parlamentului

rapoarte, anual sau la cererea acestora. Este o autoritate publică a administraţiei publice

centrale, autonomă nesubordonată Guvernului, activitatea sa desfăşurându-se sub control

Parlamentar.

o Control exercitat de autorităţi judecătoreşti

controlul realizat de instanţele judecătoreşti – conferirea către un organism

independent de puterea politică şi de cea a administraţiei a competenţelor de soluţionare a

litigiilor apărute prin funcţionarea administraţiei publice. Principala funcţie a acestui control

este de a asigura protecţia ceetăţenilor şi funcţionarilor publici faţă de eventualele abuzuri ale

administraţiei; acesta se fundamentează pe principiul separaţiei şi echilibrului puterilor

legislativă, executivă şi judecătorească, care se realizează în cadrul democraţiei

constituţionale.

o Control exercitat de autorităţi ale administraţiei publice;

Cea mai complexă formă de control asupra activităţii organelor administraţiei

publice o constituie controlul administrativ – care reprezintă, în esenţă, mijlocul prin care se

asigură funcţionarea adecvată a administraţiei.

Controlul administrativ este acea activitate care se desfăşoară regulat, în cadrul

structurii generale a administraţiei publice, ca o componentă fundamenatlă a mecanismului

administrativ, al cărei scop îl constituie asigurarea conformităţii conduieti administrative cu

comandamentele statale, prevăzute de lege, realizăndu-se unitatea de scop şi de acţiune în

administraţia publică.

Putem clasifica formele de control administrativ după:

- natura organului care efectuează controlul;

legislativ;

executiv;

judiciar.

- locul pe care-l ocupă orgaul de control faţă de poziţia autorităţii verificate;

intern – de către factori din interiorul autorităţii respective;

extern- de către un organ din afara autorităţii sau din afara întregului sistem

executiv – verificarea înfăptuită de justiţie

- după regimul juridic al controlului;

control jurisdicţional – în cadrul unui litigiu de contencios administrativ de

către instanţa specializată sau de alte organe cu atribuţii jurisdicţionale;

control nejurisdciţional – în afara unui litigiu – ca o atribuţie curentă de

verificare – din oficiu sau la o anume sesizare

Page 27: UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ... · universitatea “spiru haret“ facultatea de drept Și admiistraȚie public constanȚa anul ii if, ifr sinteze pentru

- după specificul şi obiectul activităţii de verificare.

Control de legalitate – asigurarea respectării legii;

Control de oportunitate – verificarea actualităţii măsurilor întreprinse

Indiferent de forma controlului şi autorul acesteia se pot distinge trei elemente ale

controlului administrativ:

- obiectul controlului administrativ – individual sau în ansamblu totalitatea mijloacelor

umane, materiale, financiare precum şi mijloacele şi procedeele folosite de organele

administraţiei publice;

- baza de referinţă – toate elementele care trebuiesc urmărite în cadrul controlului, respectiv

obiectivele ce trebuies realizate de către organele administrative controlate şi mijloacele

folosite pentru atingerea obiectivelor propuse;

- operaţiunile de control propriu-zis – operaţiuni administrative realizate de către autorii

controlului care urmăresc să stabilească conformitatea obiectului controlat cu elementele

cuprise în baza de referinţă.

Noţiunea şi trăsăturile contenciosului administrativ;

Contencios = a lupta, a se strădui să învingă (din lat. contendere)

Contenciosul administrativ este definit ca reprezentând totalitatea litigiilor dintre

autorităţile publice şi administraţi soluţionate de instanţe judecătoreşti specializate

Contencios administrativ în anulare – prin care instanţa poate anula actului

administrativ, în tot sau în parte sau obliga serviciul public la rezolvarea cererii cu privire la

un drept ori un interes legitim recunoscut de lege, fără a se putea pronunţa asupra

despăgubirilor,această problemă urmând a fi soluţionată de instanţele de drept comun;

Contencios administrativ de plină jurisdciţie – prin care instanţa de contencios

administrativ, poate anula actul, rezolva cererea cu privire la dreptul sau interesul legitim

vătămat şi poate hotărî acordarea unor despăgubiri reclamantului pentru daune morale sau

materiale cauzate prin actul contestat

În doctrina de specialitate mai există o clasificare a tipurilor de contencios în funcţie

de caracterul juridic al actelor administrative care au vătămat drepturi, şi anume:

Contenciosul obiectiv – prin care se invocă lezarea unui interes legitim printr-un act

administrativ normativ

Contenciosul subiectiv – prin care se invocă lezarea unui drept subiectiv printr-un act

administrativ individual

Revizuirea Constituţiei în anul 2003 aduce câteva modificări importante instituţiei

contenciosului administrativ. Pe scurt:

- s-a lărgit sfera dreptului fundamental al cetăţeanului şi interesului legitim al aceastuia

– art.52;

- sfera actelor exceptate de la controlul prin intermediul instanşei de contencios

administrativ s-a redus la „ acte care privesc raporturile cu parlamentul şi actele de

comandament cu caracter militar”;

- a înlăturat atribuţiile jurisdicţionale ale Curţii de Conturi, urmând ca litigiile rezultate

din activitatea acestei instituţii să fie soluţionate de instanţe specializate;

- jurisdicţiile administrative au devenit facultative şi gratuite

Controlul administrativ necontencios;

Controlul administrativ jurisdicţional;

Semnificaţia unor termeni – dată de legea 554/2004 a contenciosului

administrativ cu modificările şi completările ulterioare

Page 28: UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ... · universitatea “spiru haret“ facultatea de drept Și admiistraȚie public constanȚa anul ii if, ifr sinteze pentru

Pentru interpretarea unitară a textului actului normativ, autorii legii, plini de curaj, au

realizat un articol denumit sugestiv: „ semnificaţia unor termeni”, unde se realizează o

definire a noţiunilor de bază cu care uzitează legea.

a) persoană vătămată - orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată

de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a

unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate şi grupul de persoane

fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime

private, precum şi organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat

fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane

fizice determinate;

b) autoritate publică - orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care

acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt

asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care,

potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu

public, în regim de putere publică;

c) act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate

publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor

administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au

ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes

public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi

alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios

administrativ;

d) act administrativ-jurisdicţional - actul emis de o autoritate administrativă învestită, prin

lege organică, cu atribuţii de jurisdicţie administrativă specială;

e) jurisdicţie administrativă specială - activitatea înfăptuită de o autoritate administrativă care

are, conform legii organice speciale în materie, competenţa de soluţionare a unui conflict

privind un act administrativ, după o procedură bazată pe principiile contradictorialităţii,

asigurării dreptului la apărare şi independenţei activităţii administrativ-jurisdicţionale;

f) contencios administrativ - activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios

administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi

este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a

unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din

refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim;

g) instanţă de contencios administrativ, denumită în continuare instanţă - Secţia de contencios

administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile de contencios administrativ

şi fiscal ale curţilor de apel şi tribunalele administrativ-fiscale;

h) nesoluţionare în termenul legal a unei cereri - faptul de a nu răspunde solicitantului în

termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen;

i) refuz nejustificat de a soluţiona o cerere - exprimarea explicită, cu exces de putere, a

voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat şi nepunerea

în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după

caz, a plângerii prealabile;

j) plângere prealabilă - cererea prin care se solicită autorităţii publice emitente sau celei

ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau

normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia;

k) acte care privesc raporturile cu Parlamentul - actele emise de o autoritate publică, în

realizarea atribuţiilor sale, prevăzute de Constituţie sau de o lege organică, în raporturile de

natură politică cu Parlamentul;

l) act de comandament cu caracter militar - actul administrativ referitor la problemele strict

militare ale activităţii din cadrul forţelor armate, specifice organizării militare, care presupun

Page 29: UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ... · universitatea “spiru haret“ facultatea de drept Și admiistraȚie public constanȚa anul ii if, ifr sinteze pentru

dreptul comandanţilor de a da ordine subordonaţilor în aspecte privitoare la conducerea trupei,

în timp de pace sau război ori, după caz, la îndeplinirea serviciului militar;

m) serviciu public - activitatea organizată sau, după caz, autorizată de o autoritate publică, în

scopul satisfacerii unui interes legitim public;

n) exces de putere - exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea

limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor

cetăţenilor;

o) drept vătămat - orice drept prevăzut de Constituţie, de lege sau de alt act normativ, căruia i

se aduce o atingere printr-un act administrativ;

p) interes legitim privat - posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea

realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat;

r) interes legitim public - interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională,

garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea

nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice;

s) organisme sociale interesate - structuri neguvernamentale, sindicate, asociaţii, fundaţii şi

altele asemenea, care au ca obiect de activitate protecţia drepturilor diferitelor categorii de

cetăţeni sau, după caz, buna funcţionare a serviciilor publice administrative;

ş) pagubă iminentă - prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public;

t) cazuri bine justificate - împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură

să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ;

ţ) instanţă de executare - instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios

administrativ."

Persoane care pot introduce acţiune în contencios administrativ

Denumite de legea 554/2004 – legea contenciosului administrativ, completată şi

modificată prin Legea 262/2007, subiectele de sesizare a instanţei sunt:

1. orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes

legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ , sau prin nesoluţionarea în

termenul legal a unei cereri.

Persoana vătămată poate fi o persoană fizică sau juridică, titulară a unui drept

subiectiv – orice drept fundamental prevăzut de Constituţie sau de lege, căruia i se aduce

atingere printr-un act administrativ.

2. persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act

administrativ individual adresat altui subiect de drept;

Este vorba despre un element de noutate pe care îl aduce legea contenciosului

administrativ, dând posibilitatea unei terţe persoane care se consideră vătămată într-un drept

al său printr-un act administrativ individual adresat altui subiect de drept să poată introduce o

acţiune în contencios. Această problemă a fost îndelung discutată în literatura de specialitate

şi a primit în practică soluţii diferite – îndeosebi situaţia referitoare la autorizaţiile de

construcţii, de practicare a diferitelor profesii la domiciliu, etc, când prin activitatea

desfăşurată - în baza unui act administrativ – erau lezate drepturi ale terţilor care nu aveau

câştig de cauză în faţa autorităţii emitente neaflându-se într-o relaţie juridică directă cu

autoritatea care emisese actul. De altfel, în practică, autorităţile sesizate considerau că nu au

temei legal pentru revocarea actului administrativ contestat, iar instanţele de contencios

respingeau acţiunile ca inadmisibile, neexistând dreptul subiectiv încălcat.

În noua situaţie juridică, acţiunea introdusă de un terţ se va face atât împotriva

autorităţii pârâte cât şi împotriva beneficiarului actului.

3. Avocatul Poporului, în urma controlului realizat, potrivit legii sale organice, dacă

apreciază că ilegalitatea actului sau refuzul autorităţii administrative de a-şi realiza atribuţiile

Page 30: UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ... · universitatea “spiru haret“ facultatea de drept Și admiistraȚie public constanȚa anul ii if, ifr sinteze pentru

legale nu poate fi înlăturat decât prin justiţie, poate sesiza instanţa competentă de contencios

administrativ de la domiciliul petentului. Petiţionarul dobândeşte de drept calitatea de

reclamant, urmând a fi citat în această calitate. Dacă petiţionarul nu îşi însuşeşte acţiunea

formulată de Avocatul Poporului la primul termen de judecată, instanţa de contencios

administrativ anulează cererea.

4. Ministerul Public, atunci când, în urma exercitării atribuţiilor prevăzute de legea sa

organică, apreciază că încălcările drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor

se datorează existenţei unor acte administrative individuale ale autorităţilor publice emise cu

exces de putere. În situaţia aceasta, petiţionarul dobândeşte, la fel ca şi în cazul acţiunii

introdusă de Avocatul Poporului, calitatea de reclamant;

Ministerul Public, atunci când, în urma exercitării atribuţiilor prevăzute de legea sa organică,

apreciază că încălcările drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor se

datorează existenţei unor acte administrative unilaterale individuale ale autorităţilor publice

emise cu exces de putere, cu acordul prealabil al acestora, sesizează instanţa de contencios

administrativ de la domiciliul persoanei fizice sau de la sediul persoanei juridice vătămate.

Petiţionarul dobândeşte de drept calitatea de reclamant, urmând a fi citat în această calitate.

Când Ministerul Public apreciază că prin emiterea unui act administrativ normativ se vatămă

un interes legitim public, sesizează instanţa de contencios administrativ competentă de la

sediul autorităţii publice emitente.

Ministerul Public poate intenta, în baza legii contenciosului administrativ următoarele tipuri de

acţiuni:

- acţiunea în contencios administrativ subiectiv – în numele şi pe seama persoanei

fizice sau juridice, care este introdusă de drept în proces, instanţa competentă fiind cea de la

domiciliul persoanei iar obiectul cererii putând fi doar un act administrativ emis cu exces de

putere de o autoritate publică;

- acţiunea în contencios administrativ obiectiv – în temeiul existenţei unui interes

public – acţiunea se poate introduce numai împotriva unor acte administrative normative, în

consecinţă se va urmări numai anularea actului neputându-se pune problema despăgubirilor;

5. Autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite

instanţei anularea acestuia, în situaţia în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în

circuitul civil şi a produs efecte juridice. În cazul admiterii acţiunii, instanţa se pronunţă, dacă

a fost sesizată prin cererea de chemare în judecată, şi asupra validităţii actelor juridice

încheiate în baza actului administrativ nelegal, precum şi asupra efectelor juridice produse de

acestea. Acţiunea poate fi introdusă în termen de un an de la data emiterii actului.

6.Persoana vătămată în drepturile sau în interesele sale legitime prin ordonanţe sau dispoziţii

din ordonanţe ale Guvernului neconstituţionale se poate adresa instanţei de contencios

administrativ, în condiţiile prezentei legi.

7. Prefectul, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi orice subiect de drept public pot

introduce acţiuni în contencios administrativ, în condiţiile prezentei legi şi ale legilor speciale.

Condiţiile acţiunii directe, în baza Constituţiei şi a Legii contenciosului

administrativ:

Condiţia ca actul atacat să fie un act administrativ.

Potrivit art. 52, alin 1 din Constituţia României „Persoana vătămată într-un drept al

său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin

Page 31: UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ... · universitatea “spiru haret“ facultatea de drept Și admiistraȚie public constanȚa anul ii if, ifr sinteze pentru

nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea

dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.

Se asimilează actelor administrative unilateral refuzul nejustificat de a soluţiona o

cerere referitoare la un drept sau un interes legitim (considerarea “nejustificat” aparţine

persoanei căreia i se adresează răspunsul din partea autorităţii, urmând ca instanţa să

stabilească caracterul nejustificat al acestuia) sau, după caz faptul de a nu răspunde

solicitantului în termenul prevăzut de lege precum şi contractele încheiate de autorităţile

publice care au ca obiect: punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea

lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice şi achiziţiile publice.

Condiţia ca actul administrativ să vatăme un drept sau un interes legitim.

Prin legea de revizuire a Constituţiei a fost adăugat criteriului încălcării unui drept şi

cel al încălcării interesului legitim pentru introducerea unei acţiuni în contenciosul

administrativ.

Interesul legitim poate fi - personal (privat) – posibilitatea de a pretinde o anumită

conduită în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat;

- public - posibilitatea de a pretinde o anumită conduită

în considerarea realizării unui drept fundamental care se exercită în colectiv; vizează ordinea

de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor fundamentale, satisfacerea

nevoilor comunitare.

Condiţia ca actul să emane de la o autoritate publică.

Numai actele provenind de la o autoritate publică sunt susceptibile a fi atacate

în instanţa de contencios administrativ. În acest sens, legea contenciosului administrativ

defineşte noţiunea de autoritate publică ca fiind „orice organ de stat sau al unităţilor

administrativ teritoriale care acţionează în regim de putere publică pentru satisfacerea unui

interes public, fiind asimilate autorităţilor publice, persoanele juridice de drept privat care,

potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu

public”

Condiţia acţiunii administrative prealabile.

Prin instituirea procedurii administrative prealabile se dă posibilitatea organului

emitent al actului administrativ considerat nelegal sau organului ierarhic superior să-şi repare

eventualele greşeli, asigurându-se o cale mai rapidă de restabilire a ordinii de drept.

Efectuarea procedurii prealabile are ca scop atât protecţia administraţiei cât şi protecţia

particularului, neînţelegerea apărută putând fi soluţionată fără a se ajunge în faţa instanţei,

economisindu-se astfel timp, bani, imagine.

De altfel se poate considera procedura prealabilă ca fiind o primă fază a procedurii

contenciosului administrativ, anterioară fazei propriu-zise în faţa instanţei, reclamantul având

în aceste condiţii la dispoziţie trei etape în care îşi poate rezolva cererea – procedura

prealabilă, fondul şi recursul în faţa instanţei.

Conform legii, « înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ

competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes

legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente

sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data

comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. În cazul actului administrativ

normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând. »

Procedura prealabilă constă în adresarea unei plângeri autorităţii publice care a emis

actul administrativ sau celei ierarhic superioare, aceasta fiind obligată să răspundă într-un

termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, sau într-un al termen prevăzut de lege.

- Cererea adresată autorităţii emitente a actului administrativ – recurs graţios;

- Cererea adresată autorităţii ierarhic superioare celei emitente (atunci când aceasta există)–

recurs graţios;

Page 32: UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ... · universitatea “spiru haret“ facultatea de drept Și admiistraȚie public constanȚa anul ii if, ifr sinteze pentru

Dacă sunt sesizate succesiv ambele autorităţi, termenul de sesizare a instanţei va

începe să curgă de la momentul primirii primului răspuns sau expirării primului termen de

răspuns.

Procedura prealabilă este posibilă şi va fi realizată în cazul actului administrativ

unilateral tipic, când este vorba de manifestare expresă de voinţă şi nu de refuz nejustificat ori

de nesoluţionarea în termen.

De asemenea, nu este necesară îndeplinirea procedurii prealabile în cazul acţiunilor

introduse de anumite subiecte - acţiuni care vizează contenciosul obiectiv:

- prefect;

- Avocatul Poporului;

- Ministerul Public;

- Agenţia Naţională a Funcţionarilor publici;

- acţiunile care privesc vătămarea prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe;

- acţiunile care privesc excepţia de nelegalitate.

Procedura prealabilă poate fi realizată şi de o terţă persoană vătămată printr-un act

administrativ adresat altui subiect de drept într-un termen de 6 luni de la data la care a luat

cunoştinţă de existenţa actului.

Plângerea prealabilă în cazul acţiunilor care au ca obiect contracte administrative are

semnificaţia concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispoziţiile Codului de procedură civilă

fiind aplicabile în mod corespunzător. În acest caz, plângerea trebuie făcută în termenul de 6

luni, care va începe să curgă:

a) de la data încheierii contractului, în cazul litigiilor legate de încheierea lui;

b) de la data modificării contractului sau, după caz, de la data refuzului cererii de modificare

făcute de către una dintre părţi, în cazul litigiilor legate de modificarea contractului;

c) de la data încălcării obligaţiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de executarea

contractului;

d) de la data expirării duratei contractului sau, după caz, de la data apariţiei oricărei alte cauze

care atrage stingerea obligaţiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de încetarea

contractului;

e) de la data constatării caracterului interpretabil al unei clauze contractuale, în cazul litigiilor

legate de interpretarea contractului."

Condiţia ca acţiunea să fie introdusă într-un anumit termen.

La introducerea unei acţiuni în contencios administrativ vorbim despre două termene

generale, şi anume:

- Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract

administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce

în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii;

c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării

termenului legal de soluţionare a cererii;

d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea

actului administrativ emis în soluţionarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii

prealabile;

e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor

administrative.

- 1 an – termen mare, de decădere – pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ

individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu

Page 33: UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ... · universitatea “spiru haret“ facultatea de drept Și admiistraȚie public constanȚa anul ii if, ifr sinteze pentru

de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau

data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.

De la regula generală a termenelor impuse de lege există două excepţii, şi anume :

- Ordonanţele şi dispoziţiile din ordonanţe care se consideră a fi neconstituţionale;

- actele administrative cu caracter normativ;

Prezentăm mai jos schema curgerii termenelor în care se poate introduce o acţiune la

instanţa de contencios administrativ, funcţie de tipul actului atacat:

4. Actele administrative exceptate de la controlul instanţelor de contencios

administrativ:

Una din cele mai importante modificări aduse cu ocazia revizuirii Constituţiei în 2003

se referă la restrângerea categoriilor de acte administrative exceptate de la controlul

judecătoresc.

Astfel, conform reglementărilor legale şi constituţionale în materie, sunt exceptate de

la controlul instanţelor de contencios administrativ următoarele categorii de acte:

- actele administrative ale autorităţilor publice care privesc raporturile acestora cu

Parlamentul;

- actele de comandament cu caracter militar;

- actele administrative pentru modificarea şi desfiinţarea cărora se prevede prin lege organică,

o altă procedură judiciară;

- actele administrative emise pentru aplicarea regimului stării de război, al stării de asediu sau

al celei de urgenţă, cele care privesc apărarea şi securitatea naţională ori cele emise pentru

Act administrativ tipic

Act administrativ atipic

- refuzul nejustificat de a

soluţiona o cerere;

- nesoluţionarea unei cereri

în termenul stabilit de lege

Act administrativ asimilat

- contracte admistrative

Primirea răspunsului la plângerea

prealabilă

Comunicarea refuzului

Sau

Data expirării termenului legal de

soluţionare a cererii (dar nu mai mult

de 1 an)

Data încheierii procesului-verbal de

finalizare a procedurii concilierii

Page 34: UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ... · universitatea “spiru haret“ facultatea de drept Și admiistraȚie public constanȚa anul ii if, ifr sinteze pentru

restabilirea ordinii publice precum şi pentru înlăturarea consecinţelor calamităţilor naturale,

epidemiilor, epizootiilor pot fi atacate numai pentru exces de putere.

Aspecte de ordin procedural:

A. Competenţa instanţelor de contencios administrativ

În general, competenţa unei instanţe reprezintă aptitudinea recunoscută de lege unei

instanţe judecătoreşti sau unui alt organ de jurisdicţie sau cu activitate jurisdicţională, de a

judeca un anumit litigiu. În temeiul dispoziţiilor actualei legi a contenciosului administrativ,

trebuie făcută distincţia între:

contenciosul administrativ exercitat de instanţă potrivit procedurii de drept comun;

contenciosul administrativ exercitat de instanţe în temeiul legii speciale a

contenciosului administrativ;

contenciosul administrativ exercitat de jurisdicţii speciale administrative, cu

posibilitatea atacării acestora la instanţele judecătoreşti, pentru a se asigura principiul

constituţional al liberului acces la justiţie

1. Competenţa materială, reglementată de:

Legea contenciosului administrativ nr 554/2004, după cum urmează:

1 Tribunalele administrativ – fiscale judecă;

▪ În primă instanţă:

Litigiile privind actele administrative emise sau

încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene

cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii

vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la

500.000 de lei,

2 Curţile de apel – prin secţiile de contencios administrativ şi fiscal,

judecă:

▪ În primă instanţă:

● Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice

centrale

● Litigiile care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi

accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de

contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel.

▪ În recurs:

Recursuri declarate împotriva hotărârilor tribunalelor

administrativ fiscale

3 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

Recursuri declarate împotriva hotărârilor curţilor de

apel, ca primă instanţă

Toate aceste dispoziţii rămân valabile numai dacă, printr-o lege specială care

reglementează domeniul respectiv, nu se prevede altfel.

codul de procedură civilă care completează prevederile legii contenciosului

administrativ, după cum urmează:

Page 35: UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ... · universitatea “spiru haret“ facultatea de drept Și admiistraȚie public constanȚa anul ii if, ifr sinteze pentru

1 judecătoriile judecă:

▪ în primă instanţă:

plângerile împotriva hotărârilor autorităţilor publice cu

activităţi jurisdicţionale sau a altor organe cu astfel de

activităţi, în cazurile prevăzute de lege;

2 tribunalele judecă:

▪ în primă instanţă:

procesele şi cererile în materia contencisului

administrativ care nu sunt date în competenţa Curţilor de

Apel;

3 Curţile de Apel judecă:

▪ În primă instanţă:

Procesele şi cererile în materia contenciosului

administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor

centrale;

▪ În recurs:

Recursuri declarate împotriva hotărârilor pronunţate de

tribunal în primă instanţă

2. Competenţa teritorială

Regula procedurii civile, cu care se completează prevederile legii speciale a

contenciosului administrativ, prevede în art. 5 că „cţiunea se introduce la instanţa de la

domiciliul pârâtului”.

În contencios administrativ reglementarea competenţei teritoriale este mult mai

flexibilă, reclamantul având posibilitatea de a introduce acţiunea la instanţa de la domiciliul

său ori de la domiciliul pârâtului, cu precizarea că, odată făcută opţiunea, reclamantul nu mai

poate reveni asupra ei, iar instanţa sesizată nu se poate desesiza în favoarea celeilalte, fiind

obligată să reţină şi să judece acţiunea.

Dacă reclamantul este străin sau apatrid, acţiunea va fi introdusă, fireşte, la sediul

pârâtului – autoritatea română care a lezat printr-un act administrativ un drept sau un interes

legitim al acestuia.

B. Procedura de judecată şi hotărârea

Procedura de judecată a acţiunilor în contencios administrativ se caracterizează prin

caracterul: - urgent;

- public;

- accesibilitatea taxelor

Soluţionarea acţiunii în contencios administrativ

Soluţionarea acţiunii privind actul administrativ unilateral

În urma deliberării cauzei, instanţa poate da următoarele soluţii:

Să admită acţiunea introdusă de reclamant şi:

- Instanţa, poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ,

- să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ,

- să elibereze un alt înscris

- să efectueze o anumită operaţiune administrativă.

Page 36: UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ... · universitatea “spiru haret“ facultatea de drept Și admiistraȚie public constanȚa anul ii if, ifr sinteze pentru

Să respingă acţiunea introdusă de reclamant şi să constate că actul

administrativ nu lezează nici un drept sau interes legitim al

reclamantului;

Să admită în parte acţiunea reclamantului – soluţionând favorabil

numai unul sau unele dintre capetele de cerere pe care acesta le-a

formulat

Soluţionarea acţiunii privind contractele administrative – acte administrative complexe

Pornind de la ideea că bunurile aparţinând domeniului public - proprietatea publică a

statului şi a unităţilor administrativ teritoriale – trebuiesc conservate şi transmise generaţiilor

viitoare, apare ca o condiţie de normalitate ca şi regimul juridic al contractelor prin care

aceste bunuri sunt puse în valoare să fie unul special, în care interesul public să fie prioritar.

Contractele care intră sub incidenţa Legii 554/2004 sunt enumerate în cuprinsul

actului normativ, şi anume contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect:

Celelalte categorii de contracte sunt supuse dreptului comun.

Atunci când obiectul acţiunii în contencios administrativ îl formează un contract

administrativ, în funcţie de starea de fapt, instanţa poate:

a) dispune anularea acestuia, în tot sau în parte;

b) obliga autoritatea publică să încheie contractul la care reclamantul este îndrituit;

c) impune uneia dintre părţi îndeplinirea unei anumite obligaţii;

d) suplini consimţământul unei părţi, când interesul public o cere;

e) obliga la plata unor despăgubiri pentru daunele materiale şi morale.

La soluţionarea litigiilor privitoare la contractele administrative, se va avea în

vedere regula după care principiul libertăţii contractuale este subordonat principiului

prioortiăţii interesului public.

Pot introduce acţiune în anulare împotriva contractelor administrative şi organisme

sociale interesaste, în vederea apărării unui interes public

Procedura în faţa instanţei de recurs şi executarea hotărârii

Legea 554/2004 menţine, ca şi reglementarea anterioară, principiul dublului grad de

jurisdicţie – judecata în fond şi recurs, ceea ce aparent reprezintă o excepţie de la triplul grad

de jurisdicţie al dreptului comun.

De principiu, competenţa instanţelor de contencios administrativ şi fiscal în recurs

aparţine Curţilor de Apel când fondul s-a judecat la secţia Tribunalului, şi Înaltei Curţi de

Casaţie şi justiţie, dacă fondul s-a judecat la Curtea de Apel.

Legea reglementează un teremen de recurs de 15 zile de la comunicarea hotărârii, după

cum partea care introduce recursul a fost sau nu prezentă.

Introducerea recursului suspendă executarea iar judecata se va face de urgenţă, această

reglementare contribuind la stabilitatea raporturilor juridice şi la garantarea drepturilor şi

intereselor legitime ale persoanelor.

Instanţa competentă a judeca recursul poate adopta următoarele soluţii:

- În cazul admiterii recursului, instanţa de recurs, modificând sau casând sentinţa, va

rejudeca litigiul în fond, dacă nu sunt motive de casare cu trimitere. Când hotărârea

Page 37: UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ... · universitatea “spiru haret“ facultatea de drept Și admiistraȚie public constanȚa anul ii if, ifr sinteze pentru

primei instanţe a fost pronunţată fără a se judeca fondul, cauza se va trimite, o singură

dată, la această instanţă.

Căile extraordinare de atac

Împotriva soluţiilor definitive şi irevocabile pronunţate de instanţele de contencios

administrativ se pot exercita căile de atac prevăzute de Codul de procedură civilă. Constituie

motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunţarea

hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului

comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia

României, republicată. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la

comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea

temeinic motivată a părţii interesate, în termen de 15 zile de la pronunţare. Cererea de

revizuire se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, într-un termen maxim de 60 de zile de la

înregistrare.

C. Executarea hotărârilor instanţelor de contencios administrativ

Hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-au respins acţiunile

formulate potrivit dispoziţiilor prezentei legi şi s-au acordat cheltuieli de judecată se învestesc

cu formulă executorie şi se execută silit, potrivit dreptului comun. Deci, pentru a fi executorii,

hotărârile instanţelor de contencios administrativ trebuie:

Să fie definitive şi irevocabile – să nu mai existe nici o posibilitate legală de

atac;

Prin conţinutul lor să respingă acţiunea supusă instanţei;

Hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte

un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii şi au putere numai pentru

viitor. Acestea se publică obligatoriu după motivare, la solicitarea instanţelor, în Monitorul

Oficial al României, Partea I, sau, după caz, în monitoarele oficiale ale judeţelor ori al

municipiului Bucureşti, fiind scutite de plata taxelor de publicare.

Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să

înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze

anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în

termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de

zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice

sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi

de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.

Neexecutarea din motive imputabile sau nerespectarea hotărârilor judecătoreşti

definitive şi irevocabile pronunţate de instanţa de contencios administrativ, în termen de 30 de

zile de la data aplicării amenzii prevăzute la alin. (2), constituie infracţiune şi se pedepseşte cu

închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 2.500 lei la 10.000 lei."

Hotărârea pronunţată de instanţa de executare poate fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile de

la comunicare.

Page 38: UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ... · universitatea “spiru haret“ facultatea de drept Și admiistraȚie public constanȚa anul ii if, ifr sinteze pentru

D. Controlul judecătoresc al actelor administrative pe baza excepţiei de ilegalitate.

Reprezintă un mijloc de apărare în cadrul unui proces prin care, una din părţi poate

invoca nelegalitatea unui act administrativ de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii

acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la

cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde

soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios

administrativ competentă şi suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanţei de contencios

administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea

de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în

care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios

administrativ competentă să o soluţioneze. Instanţa de contencios administrativ se pronunţă,

după procedura de urgenţă, în şedinţă publică, cu citarea părţilor şi a emitentului. În cazul în

care excepţia de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în

vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la

dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ. Soluţia instanţei de

contencios administrativ este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la

comunicare şi se judecă de urgenţă şi cu precădere.

Page 39: UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ... · universitatea “spiru haret“ facultatea de drept Și admiistraȚie public constanȚa anul ii if, ifr sinteze pentru

Obiectul acţiunii în contencios administrativ

acţiunea Copia actului

administrativ atacat

Dovada efectuării

procedurii

prealabile

Act

administrativ

atipic

Refuzul

nejustificat al unei

autorităţi de a

soluţiona o cerere

Nesoluţionarea

unei cereri în

termenul prevăzut

de lege

Copia cererii adresate

autorităţii care va

cuprinde:

- nr. de înregistrare;

- data înregistrării.

Copia răspunsului

dat de autoritatea

publică

Act administrativ tipic –

copia lui

Page 40: UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ... · universitatea “spiru haret“ facultatea de drept Și admiistraȚie public constanȚa anul ii if, ifr sinteze pentru

Obiectul acţiunii în contencios administrativ îl poate constitui anularea unui act

administrativ, obligarea unei autorităţi publice la rezolvarea unei cereri şi repararea pagubei

cauzate prin actul administrativ ilegal.

Actul administrativ care formează obiectul acţiunii în contencios administrativ

trebuie să nu fie exceptat de lege de la controlul de legalitate.

Obiectul acţiunii poate cuprinde şi cererea de reparare a pagubelor materiale şi

morale care au fost cauzate reclamantului.

Persoana

vătămată

Dacă nu a primit nici

un răspuns

Nemulţumită de

răspunsul primit la

plângerea prealabilă

Sesizează instanţa de

contencios administrativ şi

cere

Anularea

actului

administrativ

Repararea

pagubei

Recunoaşterea

dreptului pretins

În tot În

parte

Page 41: UNIVERSITATEA “SPIRU HARET“ FACULTATEA DE DREPT ȘI ... · universitatea “spiru haret“ facultatea de drept Și admiistraȚie public constanȚa anul ii if, ifr sinteze pentru

Sinteza este un material minimal pentru pregătirea examenului. Pentru o înțelegere

mai aprofundată a noțiunilor se completează cu bibliografia aferentă disciplinei, așa cum este

ea prezentată în fișa disciplinei Drept administrativ 2.

BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ

F. Ghencea, AM Țigănescu, Drept administrativ, manual practic, Editura Europolis,

Constanța, 2008;

V. Vedinaș, Drept administrativ, Editura Universul Juridic, București,2014;

Constituția României;

Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, publicată în M.Of. nr. , cu modificările și

completările ulterioare;

OG nr.2 din 12 iulie 2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări

prin Legea 180/2002, publicată în M.Of. nr. 268/2002,cu modificările și completările

ulterioare;

Legea 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia publicată in M.

Of. nr. 448 / 1998, cu modificările și completările ulterioare.