UN MARE DASCĂL - PROF. UNIV. ING. IOSIF IONESCU-MUSCEL

6
Amfiteatru Economic vă recomandă AE Vol XI • Nr. 25 • Februarie 2009 163 UN MARE DASCĂL - PROF. UNIV. ING. IOSIF IONESCU-MUSCEL De la introducerea rubricii „Personalia”, deja au fost evocate personalităţile mai multor profesori de seamă care au activat de-a lungul timpului în cadrul Facultăţii de Comerţ, la catedrele de Comerţ, Merceologie şi managementul calităţii, Relaţii economice internaţionale, precum şi Chimie şi fizică. Prof. univ. ing. Iosif Ionescu- Muscel, căruia îi este închinată rubrica din acest număr, era un sensibil mânuitor de condei. Referindu-se la momentul venirii sale pe lume, în ziua de 24 decembrie 1904, în Zigzag prin memorie, rămas în manuscris, scria: „Sărmana măicuţă, în loc să aibă un Crăciun liniştit, a produs atunci în familie o forfotă firească în care biruia satisfacţia potrivit credinţei că ea mă născuse în aceeaşi noapte cu Iisus, eveniment purtător de noroc”. Colectivului de cadre didactice de la Catedra de Tehnologie-merceologie i s-a alăturat în 1953, la puţină vreme după înfiinţarea secţiei merceologie. În 1942, la Bucureşti, publicase Tehnica înnobilării textilelor, prima carte de librărie în domeniul textilelor în limba română. Considerat fondator al învăţământului textil modern, a reprezentat ca nimeni altul merceologia acestei categorii distincte de produse. A condus doctorate şi s-a manifestat ca animator al unor colective largi de universitari, cercetători şi practicieni. Foştii colegi şi-l amintesc atât de apropiat de practică încât, în cadrul unor experimente, Profesorul lucra la Fabrica de vată de la Buftea întârziind la banda rulantă cot la cot cu muncitoarele, într-un mediu cât se poate de nociv. Pe linie administrativă, din 1946 a fost rector al Şcolii de Studii Superioare Textile, apoi decan al Facultăţii de Textile din Institutul Politehnic Bucureşti (1948-1952) şi şef de catedră la Institutul de Industrie Uşoară din Iaşi (1952-1958). În ianuarie 2005, după împlinirea a 100 de ani de la naştere, post- mortem, i-au fost acordate Diploma şi Medalia AGIR. Fotografiile şi unele informaţii ne-au fost oferite, cu generozitate, de către prof. George Baciu, preşedinte executiv al fundaţiei care poartă numele unuia dintre fraţii Profesorului - la rândul său prof.univ.dr., jurist - şi care fiinţează în comuna Domneşti, jud. Argeş: Fundaţia „Petre Ionescu-Muscel”. Prof. George Baciu este şi director al publicaţiei fundaţiei, revista de cultură locală „Pietrele Doamnei”. (Nicolae Lupu) Am devenit student al Institutului de Ştiinţe Economice şi Planificare (azi Academia de Studii Economice din Bucureşti) în anul 1957, ca bursier al fostei regiuni administrative Ploieşti (care cuprindea actualele judeţe Prahova, Buzău şi Dâmboviţa). În acea perioadă, consiliile populare ale regiunilor administrative şi unităţile economice puteau suporta costurile şcolarizării unor tineri, cu condiţia ca

Transcript of UN MARE DASCĂL - PROF. UNIV. ING. IOSIF IONESCU-MUSCEL

Page 1: UN MARE DASCĂL - PROF. UNIV. ING. IOSIF IONESCU-MUSCEL

Amfiteatru Economic vă recomandă AE

Vol XI • Nr. 25 • Februarie 2009 163

UN MARE DASCĂL - PROF. UNIV. ING. IOSIF IONESCU-MUSCEL

De la introducerea rubricii „Personalia”, deja au fost evocate personalităţile mai multor profesori de seamă care au activat de-a lungul timpului în cadrul Facultăţii de Comerţ, la catedrele de Comerţ, Merceologie şi managementul calităţii, Relaţii economice internaţionale, precum şi Chimie şi fizică. Prof. univ. ing. Iosif Ionescu-Muscel, căruia îi este închinată rubrica din acest număr, era un sensibil mânuitor de condei. Referindu-se la momentul venirii sale pe lume, în ziua de 24 decembrie 1904, în Zigzag prin memorie, rămas în manuscris, scria:

„Sărmana măicuţă, în loc să aibă un Crăciun liniştit, a produs atunci în familie o forfotă firească în care biruia satisfacţia potrivit credinţei că ea mă născuse în aceeaşi noapte cu Iisus, eveniment purtător de noroc”. Colectivului de cadre didactice de la Catedra de Tehnologie-merceologie i s-a alăturat în 1953, la puţină vreme după înfiinţarea secţiei merceologie. În 1942, la Bucureşti, publicase Tehnica înnobilării textilelor, prima carte de librărie în domeniul textilelor în limba română. Considerat fondator al învăţământului textil modern, a reprezentat ca nimeni altul merceologia acestei categorii distincte de produse. A condus doctorate şi s-a manifestat ca animator al unor colective largi de universitari, cercetători şi practicieni. Foştii colegi şi-l amintesc atât de apropiat de practică încât, în cadrul unor experimente, Profesorul lucra la Fabrica de vată de la Buftea întârziind la banda rulantă cot la cot cu muncitoarele, într-un mediu cât se poate de nociv. Pe linie administrativă, din 1946 a fost rector al Şcolii de Studii Superioare Textile, apoi decan al Facultăţii de Textile din Institutul Politehnic Bucureşti (1948-1952) şi şef de catedră la Institutul de Industrie Uşoară din Iaşi (1952-1958). În ianuarie 2005, după împlinirea a 100 de ani de la naştere, post-mortem, i-au fost acordate Diploma şi Medalia AGIR. Fotografiile şi unele informaţii ne-au fost oferite, cu generozitate, de către prof. George Baciu, preşedinte executiv al fundaţiei care poartă numele unuia dintre fraţii Profesorului - la rândul său prof.univ.dr., jurist - şi care fiinţează în comuna Domneşti, jud. Argeş: Fundaţia „Petre Ionescu-Muscel”. Prof. George Baciu este şi director al publicaţiei fundaţiei, revista de cultură locală „Pietrele Doamnei”. (Nicolae Lupu)

Am devenit student al Institutului de Ştiinţe Economice şi Planificare (azi

Academia de Studii Economice din Bucureşti) în anul 1957, ca bursier al fostei regiuni administrative Ploieşti (care cuprindea actualele judeţe Prahova, Buzău şi Dâmboviţa). În acea perioadă, consiliile populare ale regiunilor administrative şi unităţile economice puteau suporta costurile şcolarizării unor tineri, cu condiţia ca

Page 2: UN MARE DASCĂL - PROF. UNIV. ING. IOSIF IONESCU-MUSCEL

AE Un mare dascăl - Prof. univ. ing. Iosif Ionescu- Muscel

Amfiteatru Economic 164

după absolvire aceştia să funcţioneze timp de cinci ani în unităţi aflate în raza teritorială a regiunilor. Această condiţie a funcţionat până în anul 1962, adică exact în perioada studiilor universitare ale primei promoţii de bursieri, după care absolvenţii au fost repartizaţi la viitoarele locuri de muncă potrivit criteriilor cuprinse în normele repartizării guvernamentale.

În aceste condiţii, datorită rezultatelor profesionale foarte bune, am devenit cadru didactic la Catedra de Merceologie, una dintre catedrele puternice ale Facultăţii de Comerţ, prin calitatea profesorilor care o compuneau.

În perioada studiilor universitare, promoţia din care am făcut parte a beneficiat de prestaţia didactică a unor profesori de excepţie. Dintre aceştia, cel care m-a impresionat prin prestanţă, pregătire profesională, comportament, influenţându-mi activitatea ulterioară, a fost prof.univ. Iosif Ionescu-Muscel, al cărui student, doctorand şi colaborator la activitatea de cercetare ştiinţifică am fost. Este profesorul care m-a iniţiat şi format în activitatea de cercetare, sub a cărui îndrumare şi împreună cu care am publicat primul articol într-una din revistele de specialitate ale anului 1964.

Este deci o datorie de onoare pentru mine de a prezenta mai tinerilor colegi şi actualilor studenţi personalitatea prof.univ.ing. Iosif Ionescu-Muscel, unul dintre corifeii ştiinţei şi învăţământului modern de merceologie, dar şi unul dintre principalii fondatori ai şcolii româneşti de inginerie textilă.

Născut la 24 decembrie 1904 în comuna Domneşti-Argeş (pe atunci comună aparţinând judeţului Muscel), profesorul Iosif Ionescu-Muscel a urmat şcoala primară în comuna natală, apoi clasele gimnaziale la liceele “Dinicu Golescu” din Câmpulung Muscel şi “Gheorghe Lazăr”, ca bursier.

A susţinut bacalaureatul în anul 1925, iar în anii 1926-1927 a beneficiat de o bursă acordată de întreprinderea “Creditul Minier” (căreia îi aparţineau minele de cărbuni din judeţul Muscel), pentru a urma cursurile postliceale la liceul “Louis le Grand” din Paris, cursuri pregătitoare pentru admiterea în învăţământul ingineresc.

După revenirea în ţară, a urmat în anii 1927-1930 cursurile Facultăţii de Chimie Industrială a Politehnicii din Bucureşti, obţinând în anul 1930 diploma de inginer cu numărul 179. În perioada studiilor universitare s-a remarcat ca unul dintre studenţii străluciţi ai facultăţii, obţinând rezultate de excepţie în activitatea profesional-ştiinţifică. Drept recunoaştere a meritelor sale, la 1 ianuarie 1931 a fost numit asistent universitar la Catedra de Industrie textilă din cadrul Facultăţii de Chimie Industrială, unde a parcurs succesiv toate treptele ierarhiei didactice universitare – şef de lucrări, conferenţiar şi profesor universitar atestat. În acelaşi timp a condus, în calitate de rector şi apoi decan al Şcolii de Studii Superioare Textile din Bucureşti, activitatea de dezvoltare a învăţământului superior de inginerie textilă din ţara noastră.

Din anul 1951 a funcţionat ca profesor la Institutul de Industrie Uşoară din Bucureşti (transferat ulterior la Iaşi), unde a activat până în 1958.

În paralel, începând cu anul 1953 şi până la pensionare (1972) a funcţionat ca profesor la Catedra de Merceologie din cadrul Institutului de Ştiinţe Economice

Page 3: UN MARE DASCĂL - PROF. UNIV. ING. IOSIF IONESCU-MUSCEL

Amfiteatru Economic vă recomandă AE

Vol XI • Nr. 25 • Februarie 2009 165

şi Planificare din Bucureşti (ulterior ASE), fiind titularul disciplinelor “Merceologia produselor textile” şi “Merceologia produselor de import-export”, curs predat studenţilor de la specializarea şi ulterior Facultatea de Comerţ Exterior.

Dedicat cu multă pasiune şi exigenţă activităţii sale didactice, profesorul Iosif Ionescu-Muscel a contribuit, timp de multe decenii, la formarea a numeroşi specialişti în domeniul merceologiei, cărora le-a transmis, cu generozitate, cunoştinţele acumulate în îndelungata sa activitate didactică şi de cercetare ştiinţifică.

Activitatea didactică a profesorului Iosif Ionescu-Muscel s-a caracterizat prin profesionalism, printr-o continuă tendinţă de modernizare şi de adaptare la cerinţele specifice facultăţilor la care a predat.

Prodigioasa sa activitate didactică a fost dublată de o neobosită muncă de cercetare ştiinţifică, la care a antrenat peste 50 doctoranzi, economişti şi ingineri. Bun organizator şi animator de seamă al cercetării ştiinţifice în domeniul merceologiei, prof. Iosif Ionescu-Muscel a creat în jurul său o adevărată şcoală a cercetării, la care s-au format sau perfecţionat mulţi specialişti. Rezultatele acestei activităţi s-au concretizat în soluţionarea a peste 100 teme de cercetare ştiinţifică, multe dintre ele constituind

obiectul unor contracte cu valoare, unele având drept obiect teme ale tezelor de doctorat coordonate de distinsul nostru profesor. Valoarea ştiinţifică deosebită, ca şi caracterul aplicativ al soluţiilor propuse prin lucrările coordonate de prof.ing. Iosif Ionescu-Muscel au fost recunoscute prin brevetare de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci sau prin acordarea unor distincţii sau premii. Menţionez dintre acestea lucrările “Valorificarea substanţelor reziduale din apele industriale”, căreia i s-a atribuit Diploma Naţională în anul 1982, şi “Procedeu şi instalaţie pentru valorificarea superioară a materialelor fibroase din apele reziduale”, căreia i s-a atribuit Premiul I la Expoziţia Naţională a Invenţiilor, Bucureşti, 1984.

Dotat cu o deosebită putere de muncă, prof.ing. Iosif Ionescu-Muscel a valorificat vasta sa experienţă didactică şi vocaţia de cercetător ştiinţific

Ultimul volum din seria Elemente de merceologie, apărută la Editura Ştiinţifică, în perioada 1956-1964 şi constituind un demers de pionierat pentru tânăra Catedră de Merceologie, care tocmai se despărţise de Tehnologie

Volum apărut la Editura Tehnică, în anul 1970, destinatari fiind practicienii din industria textilă, precum şi studenţii de la Facultatea de Industrie Uşoară

Page 4: UN MARE DASCĂL - PROF. UNIV. ING. IOSIF IONESCU-MUSCEL

AE Un mare dascăl - Prof. univ. ing. Iosif Ionescu- Muscel

Amfiteatru Economic 166

prin elaborarea a numeroase cărţi, cursuri universitare, studii şi articole publicate în literatura de specialitate, la a cărei dezvoltare a avut o contribuţie esenţială.

Nu ne propunem să prezentăm vasta operă ştiinţifică a profesorului Iosif Ionescu-Muscel, care l-a consacrat - atât în ţara noastră, cât şi în străinătate – drept o figură reprezentativă în domeniul merceologiei textile. Acest lucru nici nu este posibil, din cauza informaţiilor lacunare de care dispunem. Vom prezenta doar unele dintre publicaţiile de natură să permită evidenţierea remarcabilei contribuţii a profesorului la dezvoltarea literaturii în domeniul în care şi-a desfăşurat activitatea.

După finalizarea studiilor universitare, a elaborat manuale şi cărţi şi a publicat studii în reviste de specialitate din străinătate cuprinzând informaţii fundamentale privind filatura, ţesătoria, tricotajele, finisarea textilelor etc. Aceste publicaţii au constituit leagănul de formare a literaturii noastre textile, care s-a dezvoltat ulterior prin contribuţia esenţială a profesorului Iosif Ionescu-Muscel şi a discipolilor săi.

După 1946, profesorul Iosif Ionescu-Muscel a participat la elaborarea Lexiconului tehnic român (într-un număr mare de volume) şi a Dicţionarului genealogic al ştiinţei şi tehnicii universale (4 volume).

Şi în perioada activităţii la Catedra de Merceologie, a elaborat şi publicat (uneori cu participarea celui mai apropiat colaborator, distinsul profesor Beniamin Cotigaru) numeroase tratate, cărţi, cursuri universitare, manuale pentru şcolile tehnice etc., multe constituind publicaţii de referinţă pentru domeniul merceologiei textile.

Dintre acestea menţionăm în ordinea apariţiei: Manualul inginerului textilist (1959), Merceologia produselor industriale (2 volume), Fibre textile (1962), Elemente de merceologie (3 volume), Structura şi proprietăţile fibrelor textile (1970), Materiale textile refolosibile (1970), Fibre policlorvinilice în fabricarea produselor textile (2 volume, 1972), Tratat de merceologie – produse textile şi de pielărie (2 volume, 1974), Textilele şi confortul în aşezămintele turistice

Lucrare apărută la Editura Tehnică, în anul 1980, în trei volume, cu un total de cca 1350 de pagini, largul colectiv de autori fiind coordonat de prof. I. Ionescu-Muscel şi ing. I. Câmpean, directorul Combinatului de Fibre Artificiale Brăila

Lucrare din anul 1982, în trei volume, colectivul de elaborare cuprinzând cadre didactice şi cercetători de la ASE, din cadrul Combinatului de Fibre Artificiale Brăila şi din institutele de cercetări ale ministerelor industriilor uşoară şi chimică

Page 5: UN MARE DASCĂL - PROF. UNIV. ING. IOSIF IONESCU-MUSCEL

Amfiteatru Economic vă recomandă AE

Vol XI • Nr. 25 • Februarie 2009 167

(1974), Protecţia antifoc a textilelor (2 volume, 1975), Asamblarea adezivă, termosudarea şi utilizarea calculatorului în industria textilă (1979), Fibre textile (1979), Fibre neaprinzibile în prevenirea incendiilor (3 volume, 1980), Textilele neaprinzibile în industria hotelieră (1982), Valorificarea materialelor refolosibile vâscoza (3 volume, 1982), Fibrele textile la sfârşit de mileniu (1990).

Nu putem omite sprijinul acordat de profesor doctoranzilor săi, pe care i-a

îndrumat nu numai în orientarea demersului lor ştiinţific, ci şi în valorificarea rezultatelor cercetărilor efectuate prin studii şi articole publicate în literatura de specialitate sau comunicări ştiinţifice prezentate la manifestări organizate în ţară sau în străinătate (congresele Asociaţiei Internaţionale de Merceologie de la Messina, Tokio etc.).

Prof. Iosif Ionescu-Muscel

înconjurat de colaboratorii catedrei ASE

Prof. Iosif Ionescu-Muscel

în 1984, la împlinirea vârstei de 80 de ani Contribuţia remarcabilă pe care prof.ing. Iosif Ionescu-Muscel a adus-o la

dezvoltarea ştiinţei şi învăţământului de merceologie din România îl consacră drept o figură reprezentativă a acestui domeniu. Iar numeroşii săi discipoli, pe care i-a format în îndelungata-i activitate, au datoria de a duce mai departe şi a dezvolta opera profesorului lor.

Page 6: UN MARE DASCĂL - PROF. UNIV. ING. IOSIF IONESCU-MUSCEL

AE Un mare dascăl - Prof. univ. ing. Iosif Ionescu- Muscel

Amfiteatru Economic 168

Prof. univ. dr. Viorel Petrescu*

*Autorul articolului a răspuns cu solicitudine invitaţiei noastre. Prof.univ.dr. Viorel Petrescu este cadru didactic la Facultatea de Comerţ a Academiei de Studii Economice, Catedra de Merceologie şi managementul calităţii, de 45 de ani. Este doctor în economie din anul 1976, conducător ştiinţific fiindu-i chiar profesorul Iosif Ionescu-Muscel. Din 1990 conduce doctorate şi a îndeplinit mai multe

funcţii administrative. Astfel, o lungă perioadă (1992-2008), a fost „prorectorul Facultăţii de Comerţ” la nivelul conducerii ASE, resortul pe care şi l-a asumat fiind cel al activităţii administrative, financiare şi de patrimoniu, inclusiv coordonarea departamentului de management al calităţii. De asemenea, între 1998 şi 2002, a fost vicepreşedinte, iar ulterior, până în 2004, preşedinte al Consiliului naţional al burselor de studii în străinătate din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării. În anii 1992 şi, respectiv, 1995-1996, timp de câteva luni, s-a aflat la conducerea Catedrei de Merceologie şi managementul calităţii; în ambele situaţii, ulterior fiind ales prorector al Academiei, a trebuit să renunţe la funcţia de şef de catedră.

A scris 36 de cărţi şi cursuri universitare, numeroase contribuţii referindu-se la expertiza merceologică. Astfel, de exemplu, mai recent, în 2005, la Editura ASE, în Colecţia Mercur, a publicat lucrarea Expertiza calităţii mărfurilor. Profesorului Viorel Petrescu îi sunt atribuite nu mai puţin de 45 de contracte de cercetare cu valoare, două brevete de invenţie, patru expertize. În aceste condiţii, binemeritat, în anul 2001 i-a fost acordată Diploma "Opera Omnia" a ASE pentru cercetare, iar în 2004, prin decret prezidenţial, i-a fost conferit Ordinul "Meritul pentru Învăţământ" în grad de Ofiţer.