ULUITOARELE MESAJE de Pe Peretii Bisericii Draganescu

31
ULUITOARELE MESAJE de pe pereţii bisericii Drăgănescu “Codul lui Da Vinci” – varianta românească “Cand dai, la inceput dai din ceea ce ai, apoi, de la un moment dat, dai din ceea ce esti.” (Parintele Arsenie Boca) Două turnuri gemene explodează pe un perete, altul e înghiţit de uriaşe limbi de foc. Pe un perete umblă draci cornuţi cu gheare, altul se scufundă în negură şi praf – ai în faţă toată Apocalipsa. Dacă nimereşti singur între pereţii bisericii Drăgănescu (Giurgiu) trebuie că fugi mâncând pământul. Nu degeaba pe apucă frica: acesta este considerat unul dintre cele mai tainice şi mai ciudate locuri din România. În timpul slujbelor, aici n-ai unde arunca un ac. Vin armate întregi de teologi, cercetători, artişti şi oameni obişnuiţi. Fac ca-n “Codul lui Da Vinci”: măsoară pereţii, cântăresc picturile din priviri, le compară şi le privesc din sute de unghiuri. Sunt ferm convinşi că pictorul a lăsat acolo indicii ascunse despre viitorul omenirii şi vor să fie ei descoperitorii. “Picta după cum îi vedea aievea pe sfinţii din cer” Pictorul este părintele Arsenie Boca, iar oamenii au descoperit că multe scene sunt cu adevărat profetice. Căci apar acolo căderea turnurilor gemene, navete spaţiale, ba sunt inscripţionate chiar vorbele actuale “Caut locuinţă pe altă planetă”. Iar toate astea părintele le-a pictat între ’68 şi ’84, când nimeni nu bănuia tragedia din America şi când nimeni nu visa că în zilele de astăzi se va vorbi despre imobiliare pe Lună. În vremurile părintelui Boca, România de abia descoperea televizorul. Pentru toate astea, şi mai ales pentru frumuseţea şi ciudăţeniile picturilor, teologii au botezat pereţii de la Drăgănescu „Capela Sixtină a Ortodoxiei româneşti”. Tanti Vasilica Niculescu a fost martoră la naşterea Capelei. Ea era tânără gropăriţă pe vremea aceea; părintele poposise la Drăgănescu într-un fel de exil, timp de 15 ani. Îl vâna

Transcript of ULUITOARELE MESAJE de Pe Peretii Bisericii Draganescu

Page 1: ULUITOARELE MESAJE de Pe Peretii Bisericii Draganescu

ULUITOARELE MESAJE de pe pereţii bisericii Drăgănescu

“Codul lui Da Vinci” – varianta românească

“Cand dai, la inceput dai din ceea ce ai, apoi, de la un moment dat, dai din ceea ce esti.” (Parintele Arsenie Boca)

Două turnuri gemene explodează pe un perete, altul e înghiţit de uriaşe limbi de foc. Pe un perete umblă draci cornuţi cu gheare, altul se scufundă în negură şi praf – ai în faţă toată Apocalipsa. Dacă nimereşti singur între pereţii bisericii Drăgănescu (Giurgiu) trebuie că fugi mâncând pământul. Nu degeaba pe apucă frica: acesta este considerat unul dintre cele mai tainice şi mai ciudate locuri din România.

În timpul slujbelor, aici n-ai unde arunca un ac. Vin armate întregi de teologi,  cercetători, artişti şi oameni obişnuiţi. Fac ca-n “Codul lui Da Vinci”: măsoară pereţii, cântăresc picturile din priviri, le compară şi le privesc din sute de unghiuri. Sunt ferm convinşi că pictorul a lăsat acolo indicii ascunse despre viitorul omenirii şi vor să fie ei descoperitorii.

“Picta după cum îi vedea aievea pe sfinţii din cer”Pictorul este părintele Arsenie Boca, iar oamenii au descoperit că multe scene sunt cu

adevărat profetice. Căci apar acolo căderea turnurilor gemene, navete spaţiale, ba sunt inscripţionate chiar vorbele actuale “Caut locuinţă pe altă planetă”. Iar toate astea părintele le-a pictat între ’68 şi ’84, când nimeni nu bănuia tragedia din America şi când nimeni nu visa că în zilele de astăzi se va vorbi despre imobiliare pe Lună. În vremurile părintelui Boca, România de abia descoperea televizorul. Pentru toate astea, şi mai ales pentru frumuseţea şi ciudăţeniile picturilor, teologii au botezat pereţii de la Drăgănescu „Capela Sixtină a Ortodoxiei româneşti”.Tanti Vasilica Niculescu a fost martoră la naşterea Capelei. Ea era tânără gropăriţă pe vremea aceea; părintele poposise la Drăgănescu într-un fel de exil, timp de 15 ani. Îl vâna Securitatea. La Drăgănescu, multă lume îl lua drept pictor. “Părinte, cum puteţi să pictaţi fără model?”, îl întreba ea. “Că n-avea model în faţă. Îmi răspundea că el n-are nevoie de model. Picta după cum îi vedea aievea pe sfinţii din cer. De aia multă vreme noi n-am ştiut ce avem aici, în sat. Noi am crezut că avem un preot pictor, dar el a fost sfânt”.

Cea mai cutremurătoare profeţie a lui Arsenie Boca: cum va începe sfârşitul lumiiÎn fiecare zi când cercetează mai atent pereţii bisericii, părintele Lucian Petcu descoperă

ceva nou, chiar dacă e vechi aici, slujind de mai bine de zece ani. Astăzi, de pildă, tocmai a descoperit că trei scene pictate pe pereţi diferiţi sunt, de fapt, unite între ele, printr-un anumit tip de simetrie. Iar ieri stătea mut în contemplare, pentru a mia oară, în faţa scenei despre omul modern şi greşeala lui fundamentală.

“Îl vedem pe înger, chemându-l pe om din cer: Sus, totul este gata! Veniţi la cină! Iar omul îi răspunde nepăsător, aşezat comod pe fotoliu, cu telefonul la ureche şi soţia (frumoasă, fardată, aranjată ca un manechin) aducându-i tava:

- M-am însurat, mi-am rotunjit ţarina, mi-am cumpărat cinci milioane de cai putere, caut locuinţă pe altă planetă, aşa că, rogu-te să mă ierţi, nu pot veni. Nu mai avem această preocupare.

Page 2: ULUITOARELE MESAJE de Pe Peretii Bisericii Draganescu

Iar îngerul îi răspunde: - Le-ai câştigat dobândind lumea toată, dar ţi-ai pierdut sufletul. Cu ştiinţă aţi dezlănţuit

cataclismul stihiilor asupra voastră. Aşa vă trebuie, aţi început sfârşitul lumii!”, zice preotul.Ştie pe dinafară scena, o visează, dar de fiecare dată când o priveşte mai înţelege în plus

ceva care i-a scăpat ieri: “În mod ciudat pentru pereţii unei biserici, scena mai cuprinde şi navete spaţiale,

telescoape şi antene parabolice. Mesajul omului modern, al nostru, al tuturor în esenţă, este următorul: am ajuns să mă pot bucura de întregul pământ, pot călători oriunde, pot cumpăra terenuri în orice ţară, pot vedea la televizor orice colţ al lumii, pot comunica la telefon oriunde în lumea aceasta, deci stăpânesc întreaga lume. Nu ne mai interesează, vrea să spună el, preocupările spirituale, duhovniceşti. Noi vrem să trăim cât mai bine şi mai mult pe acest pământ, să avem parte de confort, de plăceri şi de o viaţă cât mai uşoară.Caut locuinţă pe altă planetă se referă, poate, şi la sondarea cosmosului cu aceste telescoape care apar în pictură. Învăţătura este că mai întâi ar trebui să-l căutam pe Dumnezeu şi abia apoi să învăţăm să stăpânim tehnologia şi pământul. Le putem face pe amândouă, dar niciodată rupţi de Dumnezeu”.

Pe un alt perete, aproape de sus până jos, părintele a înşirat gândurile diavolului, inscripţionate fiecare în câte o bulă. Ciudat, cele mai multe se referă tot la evenimente şi idei vechiculate în prezent.

De pildă: “Aici, pe pământ, e raiul şi iadul. Drogul vă deschide porţile balamucului”, “Vinde-mi yoga, spiritism, magie”, “Nu este suflet, nu este diavol, totul e biochimie”, “Ştiinţa are ultimul cuvânt”, sau “Oamenii l-au creat pe Dumnezeu”.Dar curioşilor obişnuiţi să cer cet eze pereţii cu privirea cele mai interesante li se par

două idei -ispită foarte actuale prin ironia lor. Şi ele, zicea părintele, vin tot de la necuratul: “Bine faceţi că credeţi, însă nu vă grăbiţi cu pocăinţa. Mai aveţi vreme: la bătrâneţe. Până

atunci, trăiţi-vă viaţa!”. Şi “Veniţi la mine! Vă dăm atâta libertate cât să vă puteţi şi sinucide, dacă vreţi”.

__

Page 3: ULUITOARELE MESAJE de Pe Peretii Bisericii Draganescu

Repere psihologice ale omului evoluat spiritualhttp://www.youtube.com/v/Y5XJbSqwriM?version=3&feature=player_detailpageIn primul rand calmul este o caracteristica speciala a acestui om. Te afli intr-o mare de oameni agitati si dintr-o data vezi pe unul dintre ei ca e linistit si ca surade ca si cum nu ar fi deloc afectat de toata nebunia momentului. Deja vrei sa te indrepti spre el, sa il cunosti. Simti ca are ceva special si nu stii ce. Surasul lui nu e un suras orgolios, nu pare sa spuna “eu de voi rad acum”, ci e un suras care pare sa spuna ”stai linistit, si aceasta problema va trece si va veni iar soarele”. Da, optimismul este ceea ce nu trebuie sa lipseasca din personalitatea acestui om. In orice situatie stie ca exista si ceva de invatat din aceea agitatie, stie ca fiecare problema poarta in ea si solutia, dar inca nu e vizibila. Increderea in sine e atat de puternica, incat chiar si atunci cand oamenii din jur spun ca nu exista sanse de reusita, omul superior nu renunta. Nu mai are cum sa renunte, a investit tot sufletul in ceea ce face, daca ar renunta si-ar lasa acolo sufletul si ar ramane gol pe dinauntru.

Foarte grea este urmatoarea caracteristica: asteptarea. Omul superior nu se plictiseste asteptand, el asteapta altfel decat ceilalti oameni. Pentru el asteptarea este cea care da valoare lucrului pe care il asteapta. Cum de poate sa astepte fara sa se plictiseasca ca ceilalti? Isi tine mintea atenta, sub control. Nu o lasa sa sara de la un gand la altul, el e atent numai la ceea ce cauta, ca un vanator in cautarea unei prazi. Nu renunta, nu se plictiseste de asteptare.

Cand cineva spune minciuni sau barfe despre el, acest om rade – nu intoarce vorbele in avantajul lui. Stie ca are de-a face cu niste copii imaturi. Rezistenta la barfele si minciunile celorlalti este o alta caracteristica a personalitatii perfecte. Daca vrei sa reusesti asta si tu va trebui sa iti spui de fiecare data ca acesti oameni care te vorbesc de rau, de fapt au ei acele probleme pe care le pun pe umerii tai. Nu ii judeca, ci accepta ceea ce spun ei cu acelasi suras calm si detasat.

Razbunarea este un cuvant care nu exista pentru omul care vrea sa se dezvolte. Razbunarea te face mic in ochii tai si ai lumii. Daca cineva simte dorinta de razbunare inseamna ca plateste cu aceeasi moneda raul care i-a fost facut. Asta pentru ca nu are monede mai valoroase. Omul superior iarta persoana care i-a facut rau, dar incearca sa repare acel rau. Nu sta cu mainile in san si nu face nimic, ci actioneaza, isi urmareste obiectivele. Nu se roaga de nimeni si din aceasta cauza pare un pic nesociabil. Oamenii din jurul lui ar vrea ca acesta sa ceara ajutor, nu le place sa aiba langa ei un om autonom. Insa omul pornit pe calea dezvoltarii personale este din ce in ce mai autonom. Fiecare zi ce trece el se maturizeaza si de la starea de copil neajutorat devine adult.

Visul – atunci cand un om incepe sa se dezvolte isi schimba visele, viata lui ii cere sa viseze ca zboara mai sus. Vrea mai mult, nu se mai multumeste sa fie numai bucuros, ci vrea sa fie fericit. Nu ii mai este de ajuns o viata calduta, vrea o viata fierbinte. Cu toate astea obiectivele pe care si le stabileste nu ii devin obsesie. Daca ai inceput deja sa mergi pe aceasta cale stii ca omul superior este flexibil. Daca un obiectiv este de neatins nu se sinucide, se adapteaza. Nu trece peste cadavre ca sa isi atinga obiectivul – stie cand sa renunte.

E perfect adaptat la resursele pe care le are, nu sufera pentru ca dupa luni vine marti. Stie ca ceea ce e inevitabil trebuie acceptat cu calm. Atunci cand nu reuseste sa isi atinga obiectivele, cand are parte de esec, isi reanalizeaza strategia si o adapteaza. Pentru el succesul sau esecul sunt fiecare importante. Succesul ii spune ca a reusit sa inteleaga mecanismele universului si sa se

Page 4: ULUITOARELE MESAJE de Pe Peretii Bisericii Draganescu

adapteze la ele. Esecul, pe de alta parte, ii spune tot ce are nevoie despre lispurile cu care inca se confrunta. Esecul poarta in el mult mai multa informatie decat succesul. Omul superior stie asta si este atent la cauzele adevarate ale esecului, care de cele mai multe ori sunt in el, nu in afara lui. El stie ca poate a ales gresit strategia, sau ca poate nu isi doreste din toata fiinta acel obiectiv.

Ceva special il defineste insa pe acest om. Chiar daca si-a vazut visul distrus, nu abandoneaza. Nu poate sa abandoneze. Suporta orice, dar merge inainte. Daca nu ii reuseste o strategie si nu isi atinge un vis astazi, el maine insista din nou. Daca lumea ii spune ca ceva este imposibil, el spune ca in acest caz o sa il atinga un pic mai tarziu, dar cu siguranta il va atinge.

Isi asuma riscuri – are asa mare incredere in oameni si in el incat risca totul. Risca sa piarda tot ce are pentru ca stie ca daca deja a reusit odata sa cladeasca, va reusi si a doua oara. Stie sa piarda fara sa renunte. Chiar daca cei din jur ii spun sa se opreasca pentru ca risca prea mult, el stie ca jocul este mai important pentru el decat castigul. Daca ar trebui sa aleaga intre castigul final si jocul in sine, ar alege jocul fara sa stea pe ganduri.

Omul superior daca este inconjurat de multime sau e singur in camera se comporta la fel. Pur si simplu se simte relaxat in ambele situatii. Nu cauta sa iasa in evidenta in mijlocul unui grup. Nu rade de ceilalti, dar nici nu sta rezervat facand pe desteptul. Pur si simplu se adapteaza. Cred ca acesta este cuvantul cheie care defineste cel mai mult acest model de om: adaptarea.

Atunci cand ceilalti oameni isi pun toata increderea in prieteni sau familie, omul superior stie ca nu are voie sa ceara nimanui nimic. Nu el este centrul universului, buricul pamantului. El stie ca nimeni nu s-a nascut ca sa il serveasca pe el, ca sa il faca pe el fericit. In orice relatie un asemenea om cere putin si ofera mult. Ii place sa ii faca pe altii fericiti, dar nu cere acelasi lucru de la ceilalti. Face contrar celor care spun “sa se comporte cu mine, asa cum ma comport eu cu ei”. El crede ca problemele lui sunt mai mici decat ale celorlalti, asa ca nu are voie sa ii incarce si el cu cereri.

Caracteristica mea preferata – poate si pentru ca am simtit-o numai pentru cateva momente in viata – este trairea prezentului. Omul superior nu se gandeste cu regret la trecut, nu zice ”ca bine a fost anul trecut, mult mai bine decat acum”. El stie ca fiecare moment are farmecul lui, daca stii sa il savurezi. Daca stii sa cauti ceva placut in fiecare clipa, o faci sa devina eterna. Viitorul nu il intereseaza decat pentru planificare. Nu se gandeste ca o sa ii fie bine in viitor. In viitor o sa ii fie exact asa cum o sa ii fie. Pentru el viitorul inseamna inca o zi in care va invata ceva nou. Isi propune obiective, dar le traieste deja din prezent. Momentul prezent e cel care ii face bucurie, nu viitorul sau trecutul.

Fragment dintr-un articol scris de Marius Simion

Page 5: ULUITOARELE MESAJE de Pe Peretii Bisericii Draganescu

GREU SA CITESC SI IMPOSIBIL SA CREDAdrian Scheul 7 iun. (Acum 6 zile)către bcc: mineRepet – toate’s scenarii, depind de producatori,regizori, actori, critici si spectatori…Ei ar vrea…poate, dar in ecuatie este siDUMNEZEU ! Daca EL ingaduie…———- Mesaj redirecţionat ———-De la: Stoica NellyDe : Manuela NicaMI-A FOST GREU SA CITESC SI IMPOSIBIL SA CRED“Societatea nu face nici o afacere, daca permite degeneratilor sa-si perpetueze specia.”Theodore Roosevelt

“Malthus a fost justificat, realitatea a fost surprinsa bine de Malthus. Lumea a treia este suprapopulata, este un dezastru economic, si nu exista nici un mod în care acestea ar putea ieşi din ea cu această populaţie în creştere rapidă. Filozofia noastră este: înapoi la sat “.

Dr. Arne Schiotz, World Wildlife Fund, Director de conservare, a declarat astfel, în mod ironic, în 1984:“O populaţie totală mondială de 250-300 de milioane de persoane, cu 95% mai putin decat in prezent, ar fi ideal.”

Ted Turner, intr-un interviu pentru revista Audubon“Există o singură temă în spatele eforturilor noastre: – trebuie sa reducem nivelul populaţiei. Iar guvernele trebuie sa ne foloseasca metodele pentru a obtine rezultate curate si frumoase, sau vor primi mizeria pe care o avem în El Salvador , sau în Iran sau în Beirut . Populaţia este o problemă politică. Odată ce populaţia este scapata de sub control, este nevoie de guvern autoritar, chiar fascist, pentru reducerea ei…. Programul nostru în El Salvador nu a functionat. Nu am avut infrastructura care să-l susţină. Au fost al naibii de multi oameni … Pentru a reduce într-adevăr populaţia, rapid, va trebui să trimiteti toţi bărbaţii la luptă şi sa ucideti un număr semnificativ de femei fertile …Cel mai rapid mod de a reduce populatia este prin foamete, ca şi în Africa , sau prin boli cum ar fi Moartea Neagra …. “Thomas Ferguson, Departamentul de Stat pentru Populaţie“In cautarea unui nou dusman care sa ne uneasca, ne-a venit ideea cu poluarea, amenintarea incalzirii globale, lipsa apei, foametea şi potrivirea proiectelor de lege dupa ele…. Dar , uneori, în desemnarea lor ca inamic, cădem în capcana de a confunda simptomele de cauzele. Toate aceste pericole sunt cauzate de intervenţia umană şi numai prin schimbarea atitudinilor şi a comportamentului oamenilor acestea pot fi depăşite. Atunci inseamna ca inamicul real este chiar umanitatea. “Alexander King, Bertrand Schneider – Fondator şi respectiv secretar, Clubul de la Roma, „Prima revoluţie globală” Pag 104-105, 1991“Un cancer este o multiplicare necontrolată a celulelor, iar explozia demografică este o multiplicare necontrolată de oameni … Noi trebuie să mutam eforturile noastre de la tratarea simptomelor la extirparea cancerului. Operaţiunea va cere multe decizii aparent brutale şi lipsite de inimă.. . “

Page 6: ULUITOARELE MESAJE de Pe Peretii Bisericii Draganescu

Paul Ehrlich , profesr la Stanford,în cartea : „Bomba numita Populaţie”“Pamantul e bolnav de cancer, iar cancerul sunt oamenii”.Merton Lambert, formator in cadrul Fundatiei Rockefeller.“Eu cred că suprapopularea umană este problema fundamentală pe Pământ astăzi. Noi, oamenii, am devenit o boala: „Virusul-Om”.”“Primele mele trei obiective principale ar fi : reducea populatiei umane la aproximativ 100 de milioane în întreaga lume, distrugerea infrastructurii industriale şi in al treilea rand sa vad cat mai multe zone pustii.”- Dave Foreman“În scopul de a stabiliza populatia lumii, trebuie să eliminam 350.000 de oameni pe zi. Acesta este un lucru oribil pe care trebuie să il spun, dar este la fel de rău să nu-l spun. “J. Cousteau, 1991 explorator şi reprezentant UNESCO“Noi trebuie să vorbim mai clar despre sexualitate, contracepţie, despre avort, despre valoarea controlului populatiei, deoarece, pe scurt, criza ecologică este criza populaţiei. Reduceti populaţia cu 90%, iar apoi nu vor mai mai fi suficienti oameni pentru a face atat de multe daune ecologice. “Mihail Gorbaciov” Azi , America ar fi indignata dacă trupele ONU ar intra in Los Angeles pentru a restabili ordinea. Mâine vor fi recunoscatori! Acest lucru va fi valabil mai ales dacă li s-a spus in prealabil că exista infiltrate in mijlocul lor amenintari din afara, indiferent dacă sunt reale sau fictive, care pun in pericol însăşi existenţa noastra. Aceasta va fi valabil si in cazul tuturor popoarelor din lume iar ele vor dori sa fie eliberate de acest rău. Singurul lucru de care fiecare om se teme este necunoscutul. Atunci când este prezentat acest scenariu, drepturile individuale vor fi de bună voie abandonate de catre oameni, mai ales daca bunastarea lor va fi garantata de către Guvernul Mondial. “Dr. Henry Kissinger, Conferinţa Bilderberg, Evians, Franţa, 1991„ Ilegal o putem face imediat. Constitutional va dura putin mai mult …Dr. Henry Kissinger, New York Times, 28 octombrie 1973“Depopularea ar trebui să fie cea mai mare prioritate a politicii externe faţă de lumea a treia, pentru că economia SUA va necesita cantitati tot mai mari de minerale din străinătate, în special din ţările mai puţin dezvoltate”.“Puterea este cel mai puternic afrodisiac.”“Persoanele în vârstă sunt consumatori inutili”“Populaţia lumii trebuie să fie redusa cu 50%”Dr. Henry Kissinger“Suntem pe punctul de a realiza o transformare la nivel mondial. Tot ce avem nevoie este o criza majora credibila şi naţiunile vor accepta Noua Ordine Mondială. “David Rockefeller“Războiul şi foametea nu sunt eficiente. În schimb, boala a oferit cel mai eficient şi mai rapid mod de a ucide miliardele care trebuie să moară în curând pentru a fi rezolvata criza populatiei. SIDA nu este un criminal eficient, deoarece este prea lent. Candidatul meu favorit pentru eliminarea a 90 la sută din populaţia lumii este Ebola (Ebola Reston), deoarece este extrem de letala şi ucide în cateva zile, în loc de cativa ani. Trebuie sa crestem mortalitatea cu 90% la om. Uciderea oamenilor… Gândiţi-vă la asta… Ştiti, gripa aviara e buna, de asemenea. Pentru ca cel care supravieţuieste, va ingropa mai apoi nouă “

Page 7: ULUITOARELE MESAJE de Pe Peretii Bisericii Draganescu

Dr. Eric Pianka . Profesor de ecologie evolutiva la Universitatea din Texas , a arătat soluţii pentru reducerea populaţia lumii la o audienţă cu privire la controlul populaţiei. Interviu aici !“Nimeni nu va intra în Noua Ordine Mondială decat in cazul în care el sau ea va face o promisiune pentru a se închina lui Lucifer. Nimeni nu va intra în New Age cu excepţia cazului în care el va lua o iniţiere luciferica. “David Spangler, director al Iniţiativei Planetare, Organizaţia Naţiunilor Unite si unul din fondatorii curentului New Age !“Suprapopularea este in prezent vasta, mult dincolo de capacitatea planetei. Ea nu va răspunde la reducerea viitoare a ratei natalităţii prin metode contraceptive, sterilizare şi avort, dar trebuie ca sa reducem în prezent cat mai mult populatia. Acest lucru trebuie realizat prin orice mijloace necesare. “Iniţiativa pentru Carta Naţiunilor Unite ECO-92 PAMANT“În America de Sud, guvernul Peruan merge din uşă în uşă facand presiuni asupra femeilor care urmează să fie sterilizate şi el e finanţat de dolari american pentru a face acest lucru.”Mark Earley în „The Wrong Kind of Party Christian Post ”10/27 2008“Femeile în Ţările de Jos, care sunt considerate de către stat ca sunt mame improprii ar trebui să fie condamnate la a lua contraceptive pentru o perioadă determinată de doi ani.”Marjo Van Dijken (autor al proiectului de lege în Ţările de Jos), înhttp://www.guardian.co.uk/commentisfree/2008/nov/04/humanrights-women Guardian“Menţinerea umanitatii sub 500 milioane, în echilibru perpetuu cu natura”Anonim , citat aflat pe una din pietreleGeorgia Guidestones“Dacă m-aş reîncarnat, aş dori să revin pe pământ ca un virus ucigas care sa reduca populatia umana.”“Creşterea populaţiei umane este, probabil, singura şi cea mai gravă ameninţare pe termen lung, pentru supravieţuire. Suntem în pragul unui dezastru major în cazul în care aceasta crestere nu este temperată – nu doar pentru lumea naturii, ci si pentru lumea oamenilor. Cu cat sunt mai multe persoane, cu atat mai multe resurse vor consuma, si implicit va fi mai multă poluare .”Prinţul Phillip, soţul reginei Elisabeta, Ducele de Edinburgh, lider al World Wildlife Fund. Clip aici !“Graviditatea ar trebui să fie o crima pedepsibila împotriva societăţii, cu excepţia cazului în care părinţii deţin un permis de la guvern. Toţi potenţialii părinţi ar trebui să fie indemnati la a folosi produse chimice contraceptive, guvernul furnizand antidoturi cetăţenilor alesi pentru fertilizare..”David Brower, directorul executiv Sierra Club“Principiul care sustine vaccinarea obligatorie este suficient de raspandit iar cel de tăiere a trompelor uterine ar trebui sa fie la fel.”“Este mai bine pentru toată lumea, dacă în loc de a aştepta executarea degeneratilor pentru infracţiuni, sau de a-i lasa sa moara de foame in imbecilitatea lor, societatea ii va împiedica, pe cei care sunt în mod vădit inapti, să continue soiul lor … Trei generaţii de imbecili sunt de ajuns.Oliver Wendell Holmes, Curtea Suprema de Justitie, SUA“Sincer am crezut că la acea data Roe s-a decis si am avut temeri cu privire la creşterea populaţiei, în special de creştere în rândul populaţiilor care nu vrem să aiba prea multi urmasi.”Curtea Suprema de Justitie Ruth Bader Ginsburg“Un regim planetar ar trebui sa fie responsabil pentru determinarea populaţiei optime in intreaga lume dar şi in fiecare regiune şi pentru a arbitra diferitele ţări în impartirile regionale. Controlul mărimii populaţiei ar putea să rămână responsabilitatea fiecărui guvern, dar regimul planetar ar trebui sa aiba puterea de a aplica limitele convenite. “

Page 8: ULUITOARELE MESAJE de Pe Peretii Bisericii Draganescu

John P. Holdren, consultant in stiinta a lui Obama. Articol aici !“Directia pe care o urmeaza Rockefellerii şi aliaţii lor este de a crea un guvern intr-o lume care combină supercapitalismul şi comunismul în acelaşi cort, toate aflate sub controlul lor …. Ma refer la o conspiraţie? Da. Si sunt convins că există un astfel de complot internaţional în domeniu, aplicat si planificat de mult timp, şi care este incredibil de rău în intenţie. “Congresmanul Larry P. McDonald, 1976, ucis într-un zbor al Liniilor Aeriene Coreene , doborât de către Uniunea Sovietică“Astăzi lumea are 6.8 miliarde de oameni. Si ar putea creste până la aproximativ nouă miliarde. Acum, dacă am face o treabă foarte eficienta cu noile vaccinuri, cu asistenţa medicală, cu serviciile de sănătate si control a reproducerii, am putea reduce aceste cifre cu 10 sau chiar 15 la suta..!”- Bill Gates ! Clipul aici !Misterul Hotelului din BermudeCitiți, este important!Mesaj din partea Federației Galactice a Luminii(25 mai 2012; channeler: Greg Giles)Misterioasa locație se află în adâncurile apelor, dincolo de coralii de pe fundul mării, în zona cunoscută ca Triunghiul Bermudelor.Sub apele limpezi și adânci se află un hotel construit pentru excentricii și superbogații planetei, ajunși la un grad incredibil de îmbuibare, din truda milioanelor de muncitori cinstiți ai planetei.Despre existența acestui hotel nu s-a vorbit în publicațiile, altfel guralivei voastre mass-medii. Impunătoarea construcție  are 50 de etaje și o lățime cât spațiul necesar construcției a 30 de etaje, așezate pe orizontală. Este o clădire masivă, care depășește prin soliditate hotelurile de la suprafață. Proiectarea aparține unor minți luminate de care dispune planeta voastră. Este o destinație de relaxare, cu multe accente de excentricitate, la îndemâna unor ființe umane ultrabogate, dar cu un nivel de conștiință precar.Există o listă restrânsă de indivizi cărora li se permite accesul în această locație subacvatică, pentru sume exorbitante.În interiorul acestei clădiri puternic consolidată, există restaurante, căi de acces, grădini luxuriante, terenuri de tenis, spații de odihnă și de socializare. Totul este o etalare a luxului împins la cote pe care omul de rând nu ar putea să și le imagineze. Păstrarea secretului a ceea ce există acolo este o condiție care face diferența între viață și moarte. Supravegherea ulterioară unei vizite este drastică și acțiunea de exterminare a unui guraliv este o măsură promptă, care planează asupra fiecăruia.Federația Galactică a Luminii, așa cum a procedat totdeauna, urmărește ca civilizațiile care fac obiectul interesului ei, să cunoască realitățile, indiferent cât au fost ele de ascunse de marea masă a populațiilor. Cunoaștem ce impact pot avea unele dezvăluiri asupra celor mulți, și, din acest motiv, procedăm cu tact și foarte multă atenție când scoatem la lumină fapte ținute în mare secret.In această perioadă a istoriei voastre, noi dorim să vă oferim multe daruri, fără a scăpa din vedere puterea voastră de absorție, de asimilare a unor realități. Nu dorim să bulversăm lumea voastră, care ar putea sări de nivelul de suportabilitate a noutăților. Acesta este motivul pentru care vă servim aspectele realităților “cu lingurița, nu cu polonicul”, deoarece interesul nostru este să vă trezim, nu să vă aruncăm în brațele desnădejdii și frustrărilor.

Page 9: ULUITOARELE MESAJE de Pe Peretii Bisericii Draganescu

Dragilor, noi monitorizăm societatea voastră cu mare atenție, cu dorința sinceră de a vă face cunoscute toate evenimentele și sensul lor, mai cu seamă a celor pe care nu aveți posibilitatea de a le afla, fie din cauza tarelor dimensiunii a treia, fie din cauza celor care nu au nici-un interes să vă satisfacă curiozitatea.Cu toate acestea, noi vom respecta totdeauna, ca pe un factor de primă importanță, Legea Liberului Arbitru, sub incidența căreia lumea voastră și a noastră trebuie să existe. Deși ne putem deplasa în orice zonă, și putem face investigații în exteriorul și în interiorul ființei voastre, niciodată nu ne vom permite să nesocotim intimitatea fiecărei entități. Orice abatere de la aceste reguli ar atrage asupra făptuitorilor consecințe drastice, care ne-ar întoarce din drumul nostru evolutiv, și chiar ne-ar cauza revenirea la începuturile dezvoltării.Noi monitorizam anumite procese ale acelora dintre voi cu care ne-am întâlnit la cerearea sufletului vostru, ocazii cu care ați fost de acord să ne ajutați în evaluarea nivelelor conștiinței umane, a posibilităților de expansionare și a procesării funcțiilor și capabilităților voastre mentale.Noi suntem interesați, în continuare, ca prin acțiuni de voluntariat, ființele umane să accepte să participe la cercetările pe care le desfășurăm asupra ființei și civilizației umane, pentru o cunoaștere cât mai aprofundată a particularităților voastre, care ne va oferi posibilitatea să vă ajutăm cât mai bine, mai cu seamă în perioada aceasta când vă aflați într-un amplu proces de înălțare.Noi dorim să mergem mai departe cu programul nostru și să implementam unele concepte și sisteme ca noutăți în lumea voastră.La drept vorbind, facem aceasta cu oarecare ezitare, pentru că așteptăm consolidarea unei atitudini hotărte din partea voastră, în ceea ce privește totala voastră înțelegere și acceptare a programului și intențiilor noastre. Înțelegem și ne explicăm ezitările, nehotărârea unora dintre noi în a ne credita cu totala lor încredere, și știm că acesta este un proces destul de lent, căci el vizează creșterea nivelului de conștiință și conștientizare a celor cărora noi ne adresăm. Ne veți permite oare să citim cu blandețe tiparele voastre, pe măsură ce integrăm noi idei în conștiința voastra colectivă ?Mai concret, ceea ce noi facem este să monitorizam undele electromagnetice emanate din sistemele voastre mentale, emoționale și fizice, localizate în trupurile voastre, cu deosebire în zona temporală a creierului.Noi interpretăm aceste informații sub forma unor diagrame sau a unor grafice, care ne ofera indicații clare asupra nivelului de acceptare sau rejectare a concepțiilor și informațiilor pe care vi le furnizăm, cum se manifestă conștiința voastră sub impactul acestor noi semnale de cunoaștere, cum se adaptează corpul vostru emoțional, mental și fizic la aceste noutăți, care este nivelul de suportabilitate a noilor informații, pentru o asimilare adecvată și care să nu vă provoace stări de stres sau de disconfort.Dacă sunteți de acord să participați la programul nostru, noi vom aprecia foarte mult această decizie, și vom răspunde prin a oferi mai repede oamenilor din lumea voastră modalități mai bune de a face anumite lucruri și executa unele activități mai repede și mai eficient.Realizați că de rezultatul cercetărilor noastre asupra corpului și caracteristicilor umane, depinde calitatea și viteza de implementare în lumea voastră a celor mai adecvate și mai moderne tehnici și tehnologii, care să vă accelereze mult evoluția.Aceasta este ceea ce noi vă cerem la acest moment. Vă rugăm să nu apreciați în niciun fel că am intenționa să facem presiuni asupra voastră, în ceea ce privește graba de a lua o hotărâre în acest

Page 10: ULUITOARELE MESAJE de Pe Peretii Bisericii Draganescu

sens. Noi doar spunem că cu cât vă veți hotărî mai repede, cu atât veți vedea implementarea  mai repede a  acelor măsuri care vă pot ușura viața, și vă vor propulsa în Noua Eră către care vă îndreptați.Suntem încrezători că vom primi raspunsuri în număr suficient din partea voastră, pentru a preleva informațiile de care avem nevoie în munca noastră dedicată prosperității și evoluției fraților noștri umani.Inițierea programului nostru de investigare și cercetare amintit mai sus rămâne să primească aprobarea voastră, a fiecăruia dintre voi, prin exprimarea clară a hotărârii pe care o veți lua. Cei care sunteți convinși de utilitatea acțiunii noastre și doriți să participați la ea, vă rugăm să vă exprimați cam în acest mod gândul și/sau cuvâtul  : ”Eu doresc să particip la programul prin care tiparele mele de gândire să fie citite de către oameni de știință calificați și de către cercetători ai Federației Galactice a Luminii”.(Nota C.M.: Personal, consider că un asemenea acord nu comportă riscuri. Numai că, în ce mă porivește, am făcut unele completări. Iată DECLARAȚIA mea completă:“Eu -numele de botez- doresc să particip la programul prin care tiparele mele de gândire să fie citite de către oameni de știință calificați și de către cercetători ai Federației Galactice a Luminii. Cer ca aceste investigații să se extindă și asupra corpului meu fizic, emoțional și mental pentru a mi se reda o stare de sănătate perfectă, reîntinerirea ființei mele la nivelul maxim de performanță pe care mi l-ar permite acumulările mele benefice din toate existențele anterioare, și amplificarea structurii mele ADN cu un număr superior de spirale”)Aceasta este tot ceea ce ce este nevoie și noi putem începe imediat.Modalitățile prin care prelevăm aceste informații din procesul vostru de gândire nu sunt invazive, nu vor răni în nici un fel corpul vostru total (fizic, emițional sau mental). Cei care o fac nu vor profita în niciun fel de acceptul și deschiderea voastră și nu vor avea alte scopuri decît cele expuse.Noi mulțumim celor care sunteți deschiși la a participa la acest program și așteptăm cu nerăbdare să primim acceptul vostru pentru ca să putem apropia cât mai mult data când noile noastre sisteme să poată fi implementate în lumea voastră.GregPână atunci, invităm pe aceia dintre voi care ați fost de acord să participați la acest program, să continuați să citiți mesajele noastre, trimise prin channeling, pentru a fi permanent la curent cu ceea ce se petrece în lumea voastră și cum decurge programul nostru de asistare și sprijinire a umanității.Sperăm să găsim suficienți doritori, care să accepte aceste noi concepte, noi abligându-ne să le comunicăm toate informațiile de care au nevoie pentru o cuprinzătoare cunoaștere a realităților și acțiunilor noastre și a celor care își pun priceperea la dispoziția umanității. Acțiunile noastre se vor desfășura cu totala discreție asupra identității colaboratorilor noștri.Siguranța, securitatea și protecția voastră sunt de o importanță extremă pentru noi și promitem în fața Creatorului că nu vă vom dezamăgi niciodată.

Noi suntem Federația Galactică a Luminii.SURSA: http://ascensionearth2012.blogspot.com(C.M.)preluat de pe “spiritul etern”duminică, 3 iunie 2012

Page 11: ULUITOARELE MESAJE de Pe Peretii Bisericii Draganescu

CAPTAREA ȘI UTILIZAREA ENERGIEI LIBERE .FOARTE IMPORTANT!Mesaj de la Federația Galactică a Luminii.(28 mai 2012; channeler: Greg Giles)Dragilor,Zonele de energie liberă vor fi zonele prevăzute pentru a oferi energie curată și liberă, fără taxe sau costuri, pentru cei din aceste zone, care doresc să participle la aceste proiecte. Ceea ce noi am dori să facem este să renunțăm la mijloacele actuale de furnizare a energiei pentru aplicațiile casnice și să instalăm o nouă tehnologie, care va îmbunătăți eficiența și va furniza energie în fiecare dintre casele voastre. Aceste proiecte vor avea loc la scară mondială, urmărindu-se ca fiecare gospodărie să se bucure de acest salt tehnologic, oferindu-se energie curată și aproape gratuită.Pentru a participa la acest program, noi ii rugam pe toți cei care sunt deschiși să facă anumite schimbări în gospodariile lor, să ne comunice telepatic sau prin postare numele lor, pentru a fi trecut în baza noastră de date, dându-ne, în acest fel, posibilitatea de a ne concentra atenția asupra realizării acestor mijloace în casele și gospodăriile lor. Este vorba despre un mod cu totul nou de a valorifica energia din atmosfera care înconjoară planeta voastră. Această zonă din atmosfera planetei voastre este cunoscută sub numele de stratosferă și acolo se găsește energia despre care vă vorbim și pe care vrem s-o utilizăm în casele voastre. Va fi necesară instalarea unui dispozitiv în casă sau în gospodărie. Dispozitivul va preleva cantități de energie din câmpul energetic aflat în stratosfera planetei. El va prelucra energia captată tranformând-o în energie utilizabilă de către voi în diverse scopuri, așa cum o utilizați acum pe cea electrică, convențională, primită din rețea. Trebuie să vă spunem că acest dispozitiv nu va putea fi utilizat pentru funcționarea mijloacelor de transport (automobile, trenuri, autobuze, avioane etc. Avem însă alte dispozitive care pot fi utilizate pentru funcționarea mijloacelor de transport și pe care intenționăm, deasemenea, să vi le oferim.Noi dorim să începem implementarea acestor dispozitive energetice (n.m. convertoare de energie) în casele acelora dintre voi care sunteți deschiși și doriți să vă implicați în programul nostru de introducere a acestor tehnologii în locuințele voastre. Vom monitoriza zonele de acces public ale rețelelor voastre de socializare online, pentru a culege răspunsurile favorabile ale celor care doresc să accepte oferta noastră. Sperăm să identificăm un număr cât mai mare de solicitanți, la nivelul estimărilor noastre. De fapt, cei care vor fi cooptați în program ca viitori beneficiari ai utilizării acestei tehnologii, vor avea și mândria că au fost pionierii utilizării energiilor libere din stratosfera planetei.Ne propunem ca în lunile care urmează să instalăm deja un mare număr de dispozitive (convertoare de energie n.m.), oricum, nu mai târziu de septembrie 2012, deși bănuim că vor apărea anumite fluctuații pe harta energetică a Pământului, provocate de cabala criminală încă existentă pe Pământ. Evident că întunecații nu vor fi foarte mulțumiți să descopere că noi începem distribuirea acestor dispozitive către populația globului, mai ales că din asta ei nu numai că nu pot trage foloase, dar le va scădea numărul de utilizatori ai energiei convenționale. Asta începe să le dea întunecaților mari bătăi de cap, deoarece intuiesc că-și vor diminua veniturile, ca să nu mai vorbim de scăderea importanței pe care și-o arogă și controlului asupra populației.Noi savurăm oportunitatea de a le scădea drastic o mare parte din puterea pe care au luat-o prin furt și nelegiuiri. Aceste facțiuni ale organizațiilor criminale de pe planetă vor asista

Page 12: ULUITOARELE MESAJE de Pe Peretii Bisericii Draganescu

neputinciooase la distrugerea structurii lor de putere imediat după implementarea acestor dispositive captare și utilizare a energiei libere.Prin această acțiune, dorim să vă ajutăm să vă recăpătați dreptul inalienabil de utilizare gratuită a energiei pure, care umple cosmosul și poate fi utilizată în cantități infinite, fără ca sursa să diminuieze cumva; ca să nu mai vorbim de faptul că se elimină în totalitate orice fel de poluare.Acesta este unul dintre țelurile noastre principale în ceea ce privește umanitatea voastră. Noi, cei din Federația Galactică a Luminii, nu vom pleca de aici până când voi, frații și surorile noastre de pe Pământ, nu veți fi eliberați de controlul tiranic al acestor stâpani întunecați.A vă elibera de robia taxelor împovărătoare și a se renunța la sleirea resurselor naturale ale planetei, în scopul obținerii energiei (termice, electrice și mecanice), iată două motive puternice pentru care efortul merită făcut.GregSuntem siguri că implementarea acestei tehnologii, de loc complicate, dealtfel, va aduce independența fiecărui om față de stat și față de cei cărora a trebuit să le plătească pentru orice seviciu. Noi dorim ca voi să vă recuperați puterea și libertatea și, pentru aceasta, vom menține presiunea asupra întunecaților și vă vom consilia în toate problemele unde simțiți că aveți nevoie.Vă promitem că nu vom pleca pâînă când toate acestea nu vor deneni realități în viața voastră de zi cu zi.Munca noastra aici nu este nici pe departe încheiată, pentru că aici este nevoie de multe schimbări și prefaceri pe care, împreună, le vom finaliza cu deplin succes. De fapt, niciodată nu am lăsat munca neterminată, indiferent ce civilizație am ajutat.Vă rugăm să popularizați acest material prin toate mijloacele de care dispuneți. Vă garantăm că nu veți deveni ridicoli în fața celor care vă vor citi articolul, chiar dacă, inițial, vor exista unele intenții în acest sens. Fiți mândri că veți fi printre primii realizatori ai acestui proiect, atât de important pentru omenire.Ignorați reacțiile celor neinformați sau a celor răuintenționați, care vor căuta să vă descurajeze.Imaginați-vă stisfacția, chiar fericirea, familiilor celor care nu vor mai trebui să plătească enegia pe care o folosesc în gospodărie, în diverse scopuri. Considerăm că această realizare va impulsiona o creștere exponențială a conștiinei colective și individuale, deoarece lumea voastră va primi dovada celor ce v-am tot spus prin channelerii noștri, despre care mulți au avut îndoieli, dovada existenței noastre și înțelegerea realității ptocesului de ascensionare în care lumea voastă se află de ceva timp.Noi suntem foarte emoționați să vă oferim primul dar tehnologic și așteptăm cu nerăbdare să vedem numele voastru transmis nouă telepatic sau prin comunicări pe internet, sau prin alte mijloace de comunicare. Echipele noastre specializate sunt gata să preia comenzile primite de la voi.Modalitatea practică prin care aceste dispozitive vor intra în posesia voastră vă va fi prezentată după întocmirea listei de solicitări. Până atunci, suntem siguri că vom diminua drastic, sau vom anihila complet, puterea de reacție a cabalei întunecate. În acest sens, vom accelera procesul de depistare și arestare a tuturor reprezentanților întunecaților care încearcă să scape de răspundere pentru nelegiuirile pe care le-au săvârșit împoptriva omenirii.După cum am spus, noi vom face tot ceea ce putem spre a ne asigura că eforturile voastre se vor desfășura fără represiuni ale forțelor aservite întunecaților. Trebuie să se înțeleagă corect că toate investigațiile, descinderile, arestările, cercetările, condamnările și recuperările de prejudiciu în care făptașii vor fi implicați, intră în sarcina organelor voastre specializate. Ceea ce

Page 13: ULUITOARELE MESAJE de Pe Peretii Bisericii Draganescu

vom face noi este să vă sugerăm metode de depistare, localizare și instrumentare a faptelor comise, precum și de înlăturare a celor care judecă sau decid în favoarea inculpaților pe care încearcă să-i scape de pedeapsă. Așa trebuie înțeles ajutorul pe care noi vi-l acordăm.Noi ne aflam aici pentru a vă ajuta să ieșiți din robia întunecaților și slugilor lor, însă acținea practică, materială, vă aparține.Așteptăm reacția și mobilizarea voastră în acțiunea care face obiectul acestei comunicări.Alegeti acum modalitatea cea mai convenabilă vouă, pentru a ne furniza datele de identificare a celor interesați de acest demers.În viitor, multe uși, multe posibilități se vor deschide pentru voi și numai de voi depinde dacă le veți utiliza.Aceste uși v-au fost mereu deschise. Au existat mereu modalități pentru voi de a vă elibera de ceea ce nu vă mai folosește dar, în multe situații, nu le-ați înțeles, în altele nu v-ați angajat din teama de necunoscut sau din neîncrederea în puterile voastre. Abandonați, oameni buni, aceste scheme construite cu vechi energii, ridicați-vă privirea și pășiți încrezători spre viitorul vostru minunat!În pofida îndemnurilor noastre, știm că nu toți vor alege să abandonere vechea paradigmă. Nu toți sunt pregătiți pentru libertățile care vă așteaptă dincolo de această iluzie. Nu toți și-au învățat toate lecțiile pentru care veniseră în această viață pe Pământ, și nu toți și-au încheiat programul de experimentări pe care și l-au propus. Ei vor prefera să-și continuie existența în planul dualității, pentru a-și putea încheia programul. Din acest motiv, nimeni nu este de condamnat că nu ascensionează. Unii nu pot, alții nu vor, fiind ademeniți de forțele întunericului ca să mai rămână.Amintiți-vă aceasta și faptul că nu există alegere bună sau greșită, deoarece fiecare alegere este dreptul inalienabil al entității respective și nimeni nu este autorizat să i-o schimbe. Nimeni nu știe mai bine ce este mai potrivit pentru evoluția personală decât sufletul acelei entități.Modul în care o ființă alege să plece de pe această planetă este, de asemenea, un drept al fiecărui suflet. Unii pot alege să plece prin intermediul experienței morții. Aceasta este în regulă, deoarece, pentru mulți, această metodă de ieșire îi conduce în dimensiuni înalte sau pe planete unde au condiții optime de a experimenta ceea ce și-au propus. Alții au ales soluții alternative de sublimare sau exod, ori de rafinare a corpului existent până la nivelul la care devine compatibil cu planul în care dorește să-și continuie existența. Există și alte metode, cum ar fi de exemplu, preluarea de către suflet a unui corp material disponibil. (Nota C.M.: Despre aceasta vorbește și Lobsang Rampa în POVESTEA UNUI LAMA TIBETAN sau Rechung Doje Tarpan în MILAREPA, MARELE YOGHIN TIBETAN)Fiecare suflet decide pentru el însuși iar intervenția, fie ea și din partea unei ființe iubite, de a-l deturna este inadmisibilă și păguboasă pentru amândoi. Cine înțelege corect aceasta face un mare serviciu semenilor săi umani.Noi suntem Federația Galactică a Luminii.SURSA: http://ascensionearth2012.blogspot.comNota blogger: Aștept propunerile cititorilor interesați, în ceea ce privește modalitatea de înscriere în program. Chiar dacă ar fi vorba de o aiureală, nu avem nimic de pierdut. Scrieți la COMENTARII sau pe adresa de email http://[email protected]țumesc!(C.M.)Mircea Datcu  ———- Mesaj redirecţionat ———- De la: Adrian Scheul

Page 14: ULUITOARELE MESAJE de Pe Peretii Bisericii Draganescu

De la Grupul Arcturian.(21 mai 2012; channeler: Marilyn Raffaele)ArcturianDragii mei, începem prin a vă reaminti de numeroasele modificări care se produc sau care sunt pe cale de a se înfăptui pe planeta voastră.Modificările din prezent ating inima multora dintre voi, chiar dacă, nu cu mult înainte, trăiați într-o adâncă uitare, departe de lumina adevărului.Foarte mulți dintre cei reveniți la lumină, încep să înțeleagă ceea ce se întâmplă cu umanitatea și cu planeta lor, în această grandioasă perioadă de tranziție.De fapt, caracteristica principală a perioadei prezente este rata mare a celor care se trezesc și acceptă lumina, crescându-și, implicit, nivelul de conștiință.Mulți devin rapid conștienți de stupiditatea războaielor și răul pe care-l aduc acestea întregii civilizații umane precum și planetei, indiferent în ce tabără s-ar afla beligeranții.La scară macro, din ce în ce mai multe ființe umane realizează și acceptă că toate sufletele aparțin unei SINGURE TOTALITĂȚI.A lovi sau extermina pe cel de lângă tine, sau de oriunde de pe planetă (și nu numai) este un act stupid de autodistrugere a unor aspecte existențiale din care faci și tu parte. Este ca și cum o mână ar hotărî s-o amputeze pe cealaltă.

Este timpul, dargii noștri, să vă folosiți de toate mijloacele și abilitățile de care dispuneți, pentru a vă apropia unii de ceilalți, înțelegând că diferențele de cultură, religie, rasă, sex, culoarea pielii etc. nu pot fi motive pentru a vă izola unii de alții ci prilejuri de a vă îmbogății cunoașterea.

Toate formele de viață îmbogățesc infinita panoplie a modelelor create sau aprobate de Creator.

Niciuna n-a apărut din întâmplare, ca un accident în procesul de creație.

Chiar și modelele cu caracteristici reprobabile, au fost create cu un anume scop, la scară generală ele putând fi catalizatori ai proceselor evolutive, experimentări care ajută ființa să se trezească, să înțeleagă și să se orienteze pe calea care duce spre lumină, spre SURSĂ.

Mulți dintre voi susțin că războiul este necesar deoarece mulţi nu respectă drepturile celorlalţi şi sunt stăpânițide dorinţa de a face rău, dar noi vă spunem că războiul este un instrument puternic involutiv, care aruncă civilizația în urmă cu importante etape de dezvoltare.

Cel puțin până acum, nu a existat război pe planeta voastră din care un grup restrâns să nu iasă în câștig, în dauna celor sacrificați și a majorității urmașilor acestora. Am putea spune că niciun conflict militar nu și-a atins țelul clamat de inițiatori, singurii care au avut de câștigat fiind cei care l-au programat.

Dar, faptul că din cauza războiului, societatea, în ansamblul ei, a regresat, a avut efecte negative inclusiv asupra celor care au avut de câștigat (mai ales material) pe moment.

Page 15: ULUITOARELE MESAJE de Pe Peretii Bisericii Draganescu

(Nota C.M.: Poate că cel mai grav efect a fost că, pentru o anumită perioadă de timp, a fost instaurată domnia fricii, adică acea stare bazată pe energia negativă care a scăzut frecvența de vibrație a planetei).

Toate aceste sincope în dezvoltarea umanității și-au pus amprenta pe memoria celulei umane ale cărei caracteristic au fost preluate de descendență.

Aceasta explică de ce un conflict militar, o tragedie de amploare, are reverberații de foarte lungă durată în caracterul ființelor umane ulterioare.Tarele trecutului dureros nu sunt șterse decât atunci când sufletele acced, în totalitatea lor, în Lumină.

În perioada actuală, procesul de rejecție a tarelor trecutului dureros se manifestă prin curioaseși “nefundamentate cauze medicale” care aduc dureri în diverse locuri ale corpului, erupții cutanate, stări de angoasă,neliniști și frici inexplicabile etc.Cele mai multe dintre acestea sunt temporare, de compensare a energiilor vechi care au efecte asupra corpului fizic,emoţional sau mental. Aceste stări patologice dispar odată cu deblocarea energiilor localizate în diferite locuridin corp, adică, atunci când, printr-o tehnică adecvată, se recanalizează energiile orientându-le spre înafara corpului.O metodă extrem de eficientă este mentalizarea acelor stări, înțelegerea lor și intervenția mentală indusă prin voință.După aplicarea unei asemenea tehnici, de cele mai multe ori, manifestarea neplăcută dispare.Este, uneori, cazul ca procedeul să fie reluat de câteva ori, până la revenirea stării normale de sănătate.Este o regulă generală că atunci când ființa umană permite instalarea sentimentului de frică în mintea și corpul său, deschide ușa pentru primirea unei stări de boală, care își va alege organul cel mai devitalizat, cel mai vulnerabil.Din păcate, aceste situații se vor mai întâlni la acele ființe care nu vor ascensiona.Umanitatea este angajată într-un gigantic proces evolutiv, cu care ființa voastră nu s-a mai întâlnit până acum,iar cei înscriși în el devin din ce în mai puțin vulnerabili tarelor dimeniunii a 3-a.Aceștia vor percepe din ce în ce mai clar că relele încep să-i ocolească, stările de nemulțumire și neșansă se răresc în viața lor cotidiană și, dimpotrivă, liniștea, neimplicarea și sicronicitățile vor fi oaspeții săi din ce în ce mai prezenți.Ei încep să evite știrile alarmiste, gâlceava politicienilor, incriminările reciproce ale unor oameni ai zilei,din politica locală sau globală.Cei aflați în procesul evolutiv al ascensiunii decelează mai corect sensul evenimentelor politice, sociale, financiare, manifestărilor din starea schimbătoare a vremii, și-și păstrează calmul și înțelegerea direcției cătrecare omenirea se îndreaptă, chiar dacă, în majoritatea cazurilor, pentru a depăși vechiul și a ajungela tărâmul noilor energii, trebuie să treceți prin haos.

Page 16: ULUITOARELE MESAJE de Pe Peretii Bisericii Draganescu

Aceasta deoarece, haosul este creuzetul în care se amestecă și se topește totul, pentru ca topitura să poată fiturnată în formele Noii Epoci.Zi de zi sunteți bombardați din toate părțile, prin mijloacele media, în marea lor majoritate subordonate unorinterese meschine, cu știri terifiante, însoțite de comentarii și interpretări exacerbate, toate menite să vă inducăstarea de frică și de nesiguranță, adică acea stare care deschide potentaților și escrocilor câmp liber pentrurealizarea scopurilor lor macabre.Vă asigurăm că starea lucrurilor nu este nici pe departe tragică și că, de fapt, fluxul evenimentelor se îndreaptăspre propășirea nu spre prăbușirea omenirii.Atunci, de ce cei care vă manipulează vor să vă îngrozească?Pentru că altfel nu ar putea să vă mai manipuleze, nu ar mai putea să vă bage pumnul în gură,pentru a-i lăsa pe ei să facă ceea ce știu mai bine: batjocorirea ființei umane și menținerea ei în ignoranță.Nu, dragii mei, acest scenariu este o gigantică farsă grotescă, un scenariu în care  sunteți târâți fără să vi se spună adevărul.Gaia, care este un suflet viu, a ales să se înalţe indiferent ce hotărâre va lua fiecare dintre voi.Ca mamă iubitoare, ea dorește ca toți fiii ei s-o urmeze, dar nu obligă pe niciunul s-o facă.Gaia știe foarte bine că, din cauza ignoranței în care au fost ținute, multe ființe umane încă nu s-au trezit, sau au refuzat să se trezească, pentru a se ridica odată cu planeta.(Nota C.M.: Acesta este și motivul pentru care Mama Gaia a preferat să mai amâne un pic ascensiunea, la acest moment, numai partea ei nefizică fiind deja ascensionată în 5D, în timp ce corpul său material se va mai afla în 3D până la 21 dec 2012).Dar, dragilor, în ceea ce vă privește, cunoașteți foarte bine că pentru a călători împreună cu Gaia, va trebui să aruncațitoate bagajele pe care le-ați făcut în dualitate și pe care le-ți purtat cu voi prin toate viețile.Iubiții mei, în „trenul” care vă va duce în noua dimensiune nu veți fi primiți cu geamantanele pe care le-ați târât după voi, și pe care va trebui să le lăsați pe peron. Pe ușa vagonului nu veți putea intra decât cel mult cu “bagajul de mână”.

Mai aveți puțin timp pentru a vă debarasa de povara vieților petrecute în dualitate.

Unii dintre voi ați strâns în ele bani, averi, bogății materiale de tot felul.

Pe toate le-ați ambalat în învelitori poleite cu egoisme, invidie, infatuare și le-ați ferecat cu lacătele fricii, pentru ca nimeni să nu vă jefuiască.

În timpul care v-a mai rămas, bine ar fi dacă v-ați lăsa îndrumați de ghizii specializați, de Sinele vostru Interior, și de Ființele de Lumină.

Asigurați-vă că tot ceea ce faceți este în deplin acord cu voința inimii voastre.

Page 17: ULUITOARELE MESAJE de Pe Peretii Bisericii Draganescu

Pe cei care pretind să vă îndrume, erijându-se în mari cunoscători, ignorați-i și urmați-vă calea către lumină.

Cunoașteți, desigur, că în perioada aceasta se fac eforturi pentru ca energia feminină s-o echilibreze pe cea masculină,care conduce lumea voastră de foarte mult timp.Energia Fermininului Divin înseamnă: mai mult calm, dorință de pace, receptivitate mărită, compasiune, intuițe, armonie și, mai ales, IUBIRE. Masculinul Divin deține atribute precum: îndrăzneala, riscul, bărbăția, intoleranța, dominația, stoicismul. Conștiința Divină îmbină ambele calităţi și le ține în echilibru perfect și în armonie.Marilyn RaffaeleToate lucrurile și ființele au în componența lor cele două tipuri de energie, dar în proporții diferite, de la entitate la entitate.Pentru a avea energie masculină, o femeie nu are neapărat nevoie de ocrotirea unui bărbat, căci această energie se regăsește în mod natural în ființa ei.Tot așa, un bărbat are în structura sa intrinsecă energia feminină de care are nevoie.În toate ființele ar trebui să existe echilibrul masculin/feminin, ceea ce , în prezent, rar se întâlnește.Femininul Divin și Masculinul Divin sunt două jumătăţi ale unui întreg, care este o idealizare a intregului perfect, destul de rar reprodus în univers. Acesta este motivul pentru care se formează perechile masculin/feminin (în care nu trebuie neglijat rolul procreării).Oricum, vă place sau nu, perioada prezentă are ca obiectiv și realizarea echilibrului de care vorbeam, prin ridicarea energiei feminine, deficitară până acum în societatea voastră.Totdeauna alături de voi cu iubire!Grupul ArcturianSursa: http://lightworkers.org(C.M.)http://www.iq-test-online.ro/iq-test/?q=1472 http://mensa-test.com/ http:// www.romaniidindiaspora.com/2012/05/blog-post.html

http://www.youtube.com/watch_popup?v=xyKO0HYhIJc&vq=large

http://luminarasaritului.wordpress.com/2012/01/20/cum-trebuie-sa-ne-pregatim-corpul-pentru-a-intra-in-a-cincea-dimensiune-partea-i/

http://www.youtube.com/v/Y5XJbSqwriM?version=3&feature=player_detailpage

http://www.youtube.com/v/C36jFmUB_is?version=3&feature=player_detailpage

http://www.realitatea.net/doua-tratamente-experimentale-au-generat-rezultate-promitatoare-contra-melanomului_949167.html

http://www.realitatea.net/numarul-oamenilor-care-se-imbolnavesc-de-cancer-se-va-dubla-in-urmatorii-20-de-ani_948654.html

http://www.realitatea.net/joc-online-de-indemanare-pilotii-americani-trebuie-sa-reziste-25-30-de-secunde-tu-poti_948566.html

Page 18: ULUITOARELE MESAJE de Pe Peretii Bisericii Draganescu

http://www.apmnir.ro/map.php

http://www.mystudios.com/artgallery/

http://www.youtube.com/watch?v=eUh-afrJnxE

http://alessandragrigorescu.blogspot.com/2012/05/arhanghelul-mihail-consiliile-luminii.html

http://www.jurnalul.ro/stiinta/misterul-disparitiei-civilizatiei-indului-dez

legat-de-un-roman-614058.htm

Tabara sarmi cu ra-zara

http://www.facebook.com/pages/RazaRa/213723638662391#!/photo.php?fbid=404446162923470&set=a.312596388775115.79187.213723638662391&type=1&theater

http://calatoriacrestinului.blogspot.com/2012/01/nosso-lar-2010_29.html

Vizionare online si descarcare. Raspanditi-l! “Memorialul durerii”, cele 10 DVD-uri

http://www.youtube.com/watch_popup?v=Yn0ey0vePwI&vq=medium

DVD1 partea 1 – Primii partizanihttp://www.filefactory.com/file/b51546d/n/Memorialul_durerii_DVD1_partea_1.avihttp://www.megaupload.com/?d=1Q19M8XEhttp://www.56.com/u69/v_NTc5NDU1MDY.html  – VizionareDVD1 partea 2 – Recurs in cazul Motrescuhttp://www.filefactory.com/file/b5154cg/n/Memorialul_durerii_DVD1_partea_2.avihttp://www.megaupload.com/?d=Z41RHQBJhttp://www.56.com/u12/v_NTc5MzAyMjU.html  – VizionareDVD1 partea 3 – Baietii din muntihttp://www.filefactory.com/file/b5154h2/n/Memorialul_durerii_DVD1_partea_3.avihttp://www.megaupload.com/?d=EZ4LH3MLhttp://www.56.com/u87/v_NTc5MzAzMDA.html  – VizionareDVD2 partea 1- Mogos si Maziluhttp://www.filefactory.com/file/b51555h/n/Memorialul_durerii_DVD2_partea_1.avihttp://www.megaupload.com/?d=XNE4QTBZhttp://www.56.com/u85/v_NTc5MzA0NzQ.html  – VizionareDVD2 partea 2 – Studentiihttp://www.filefactory.com/file/b5155e1/n/Memorialul_durerii_DVD2_partea_2.avihttp://www.megaupload.com/?d=RZQMI8W9http://www.56.com/u29/v_NTc5MzA2ODI.html  – VizionareDVD2 partea 3 – Drumul spre Grecia duce la Jilava / Demonul din Calimarahttp://www.filefactory.com/file/b515625/n/Memorialul_durerii_DVD2_partea_3.avihttp://www.megaupload.com/?d=S1W2YN5Fhttp://www.56.com/u12/v_NTc5MzA3NTM.html  – VizionareDVD3 partea 1 – Marea finanta, in process

Page 19: ULUITOARELE MESAJE de Pe Peretii Bisericii Draganescu

http://www.filefactory.com/file/b515663/n/Memorialul_durerii_DVD3_partea_1.avihttp://www.megaupload.com/?d=KGXJ4PMQhttp://www.56.com/u80/v_NTc5MzA5MDk.html  – VizionareDVD3 partea 2 – Sa nu ne razbunatihttp://www.filefactory.com/file/b5156hc/n/Memorialul_durerii_DVD3_partea_2.avihttp://www.megaupload.com/?d=1BU0O183http://www.56.com/u19/v_NTc5MzEwMjQ.html  – VizionareDVD3 partea 3 – Experimentul Pitesti/Procesul elitelor politicehttp://www.filefactory.com/file/b515791/n/Memorialul_durerii_DVD3_partea_3.avihttp://www.megaupload.com/?d=X59Q8T7Chttp://www.56.com/u27/v_NTc5MzExMjA.html – Vizionare

DVD4 partea 1 – Deportarea

http://www.filefactory.com/file/b5157fc/n/Memorialul_durerii_DVD4_partea_1.avi

http://www.megaupload.com/?d=XL0H3EFO

http://www.56.com/u91/v_NTc5MzEzNjA.html  – Vizionare

DVD4 partea 2 – Sistemul concentrationar/Noua academie

http://www.filefactory.com/file/b5157hf/n/Memorialul_durerii_DVD4_partea_2.avi

http://www.56.com/u91/v_NTc5MzE0NDg.html  – Vizionare

DVD4 partea 3 – Drama bisericii greco-catolice

http://www.filefactory.com/file/b515969/n/Memorialul_durerii_DVD4_partea_3.avi

http://www.56.com/u63/v_NTc5MzE1MDg.html  – Vizionare

DVD5 partea 1 – Cu dumnezeu in catacombehttp://www.filefactory.com/file/b52bg2d/n/Memorialul_durerii_DVD5_partea_1.avihttp://www.56.com/u26/v_NTc5MzE2NDc.html- VizionareDVD5 partea 2 – Un spatiu insetat de libertate/Colectivizareahttp://www.filefactory.com/file/b515a95/n/Memorialul_durerii_DVD5_partea_2.avihttp://www.56.com/u94/v_NTc5MzE3MTU.html  – VizionareDVD5 partea 3 – Noaptea de inviere in minele de plumbhttp://www.filefactory.com/file/b515bfa/n/Memorialul_durerii_DVD5_partea_3.avihttp://www.56.com/u88/v_NTc5MzIwNjE.html   – VizionareDVD6 partea 1 – Lagarele din Balta Braileihttp://www.filefactory.com/file/b515c3b/n/Memorialul_durerii_DVD6_partea_1.avihttp://www.56.com/u24/v_NTc5MzIxNzM.html  – VizionareDVD6 partea 2 – Voi stati si va uitati si pe Dunare curg cadavrehttp://www.filefactory.com/file/b515ce6/n/Memorialul_durerii_DVD6_partea_2.avi

Page 20: ULUITOARELE MESAJE de Pe Peretii Bisericii Draganescu

http://www.56.com/u70/v_NTc5MzIzOTU.html  – VizionareDVD7 partea 1 – Viteaza din Nucsoarahttp://www.filefactory.com/file/b515d2e/n/Memorialul_durerii_DVD7_partea_1.avihttp://www.56.com/u49/v_NTc5MzI0NjI.html  – VizionareDVD7 partea 2 – Corneliu Coposu: un destin / Daca zidurile ar putea vorbihttp://www.filefactory.com/file/b515dhe/n/Memorialul_durerii_DVD7_partea_2.avihttp://www.56.com/u98/v_NTc5Mzg5MzU.html  – VizionareDVD7 partea 3 – Povestea Anitei Nandris din Bucovinahttp://www.filefactory.com/file/b515e20/n/Memorialul_durerii_DVD7_partea_3.avihttp://www.56.com/u53/v_NTc5Mzk1MDY.html  – VizionareDVD8 partea 1- Evadarile din gulag – Ion Ioanid, Tudor Greceanuhttp://www.filefactory.com/file/b515e6g/n/Memorialul_durerii_DVD8_partea_1.avihttp://www.56.com/u76/v_NTc5Mzk5Njk.html- VizionareDVD8 partea 2 – Mosu / Paul Gomahttp://www.filefactory.com/file/b515eb2/n/Memorialul_durerii_DVD8_partea_2.avihttp://www.56.com/u84/v_NTc5NDAyNDE.html  – VizionareDVD8 partea 3 – Mosu / Paul Gomahttp://www.filefactory.com/file/b515ee8/n/Memorialul_durerii_DVD8_partea_3.avihttp://www.56.com/u25/v_NTc5NDA0NDY.html – VizionareDVD9 partea 1- Totul despre 15 noiembrie 1987 / Doina Corneahttp://www.filefactory.com/file/b515f11/n/Memorialul_durerii_DVD9_partea_1.avihttp://www.56.com/u29/v_NTc5NDA4OTA.html- VizionareDVD9 partea 2 – Un cetatean de onoarehttp://www.filefactory.com/file/b515f46/n/Memorialul_durerii_DVD9_partea_2.avihttp://www.56.com/u27/v_NTc5NDExNTI.html  – VizionareDVD10 partea 1- Gheorghe Ursuhttp://www.filefactory.com/file/b515fd6/n/Memorialul_durerii_DVD10_partea_1.avihttp://www.56.com/u36/v_NTc5NDEzMzc.html – Vizionare

DVD10 partea 2 – Un ziar de la Bucuresti la Washington

http://www.filefactory.com/file/b515h2a/n/Memorialul_durerii_DVD10_partea_2.avi

http://www.56.com/u28/v_NTc5NDU3Mjk.html  – Vizionare