Turism Franta

68
Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor Specializarea: MG (linia română) Anul III-ID -Proiect Turism Internaţional- « Franța » Nume, Prenume Student: Cluj-Napoca

description

turism franta

Transcript of Turism Franta

Page 1: Turism Franta

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor

Specializarea: MG (linia română)

Anul III-ID

-Proiect Turism Internaţional-

« Fran aț  »

Nume, Prenume Student:

Cluj-Napoca

Page 2: Turism Franta

Franța

Cuprins

1. Analiza potenţialului turistic internaţional al ţării

1.1. Prezentarea generală a ţării

1.2. Analiza macromediului de marketing

1.3. Identificarea principalelor atracţii turistice internaţionale

1.4. Imaginea destinaţiei analizate în rândul turiştilor internaţionali

2. Analiza competitivităţii în sectorul Turismului şi Călătoriilor (T&C)

2.1. Cadrul de funcţionare şi organizare a sectorului T&C

2.2. Economia şi infrastructura sectorului T&C

2.3. Resursele naturale, culturale şi umane implicate în sectorul T&C

3. Analiza dimensiunii economice a turismului internaţional a ţării

3.1. Analiza principalelor fluxuri turistice internaţionale

3.2. Impactul economic al turismului internaţional

3.3. Analiza comparativă a impactului economic al T&C ţării

BIBLIOGRAFIE

2

Page 3: Turism Franta

Franța

1. Analiza potenţialului turistic internaţional al Fran a: ț1.1. Prezentarea generală a Fran eițFranţa este situată în extremitatea vestică a continentului european, fiind cuprinsă între

42°20`- 51°5` latitudine nordică şi 5°55` longitudine vestică - 8°10` longitudine estică. Cea mai întinsă

ţară din Europa Occidentală, Franţa ocupă locul III din întreaga Europa, după Rusia şi Ucraina, cu o

suprafaţă de 551.602 km2 incluzând şi Insula Corsica.

Conturul teritoriului se poate înscrie într-un hexagon înconjurat de vecinii săi: la nord Marea

Mânecii şi Marea Nordului , la vest Oceanul Atlantic, în sud Marea Mediterană acestea formând

graniţele maritime ale Franţei. Graniţele terestre sunt constituite de ţările aflate în nord : Belgia şi

Luxemburg, în nord-est Germania, în est Elveţia, Italia şi Monaco iar în sud-vest Spania şi cu micul

principat Andorra. Franţa este formată din 22 de regiuni, împărţite în 96 de departamente, la care se

adaugă alte teritorii dependente : Guadelupa, Martinica, Guyana Franceză,Réunion, Polinezia Franceză,

Noua Caledonie, Wallis, Mayotte, St.Pierre, Miquelon,etc. Din teritoriul Franţei, 80% se situează la

altitudini mai mici de 500 m.

Fig. 1 – Harta Fran eiț

Căile de acces

Fiind o ţară foarte dezvoltată, căile de acces sunt numeroase (aeroporturi, gări, porturi,

autostrăzi). Reţeaua de căi de transport este diversificată şi modernă, dar polarizată îndeosebi din

capitala ţării. Franţa a avut în ultimele decenii ale secolului al XX-lea, realizări remarcabile în domeniul

transportului feroviar de mare viteză, aşa-numitul TGV. Dispune totodată de o însemnată reţea de

autostrăzi şi alte căi rutiere modernizate. Transporturile pe apa atât fluviale, cât şi maritime, sunt de

3

Page 4: Turism Franta

Franța

asemenea bine dezvoltate. Dispune totodată de o importantă flota comercială maritimă şi de unele

dintre cele mai mari porturi de pe glob: Marsille şi Le Hâvre. Aeroporturile Parisului (Charles de Gaulle

si Orly) se înscriu printre cele mai mari din lume. În tehnologia transporturilor , Franţa este

conducătoare mondială, pe lângă ca deţine recordul vitezei pe cale ferată (154km/h) TGV, modul de

confort şi eficienţă.

AEROPORTURI:

Aeroportul Internaţional Charles de Gaulle (Aéroport de Roissy-Charles de Gaulle) este

cel mai mare aeroport a Franţei şi printre cele mai mari din Europa. Este situat în localitatea Roissy-

en-France, 25 km de la Paris, şi este numit după generalul şi fostul preşedinte francez Charles de

Gaulle (1890-1970). Aeroportul a fost deschis în anul 1974.

Aeroportul Paris - Charles De Gaulle este utilizat de companiile aeriene low cost pentru zboruri

interne, internaţionale şi transcontinentale. Cea mai importantă companie aeriană low cost este

Vueling, care are un hub pe acest aeroport. Alte companii aeriene care zboară către CDG sunt Aer

Lingus, Air Arabia, Air Berlin, Air Transat, Atlas Blue, Blue1, bmibaby şi altele. În total sunt 18

companii aeriene low cost care zboară către CDG. Pe aeroportul Paris - Charles De Gaulle se află trei

terminale pentru pasageri.

Aeroportul Bordeaux se află în Franţa şi se numără printre aeroporturile de dimensiuni

medii. Aeroportul este utilizat de pasagerii care călătoresc către oraşul Bordeaux, şi are un singur

terminal. Bordeaux este o destinaţie îndrăgită pentru o escapadă la sfârşitul săptămânii. Aeroportul

Bordeaux oferă zboruri interne în Franţa, zboruri internaţionale şi zboruri transcontinentale.

Companiile Aer Lingus, Air Transat, Baboo, bmibaby, easyJet şi Ryanair oferă zboruri cu destinaţia

BOD. Există 6 companii aeriene low cost cu conexiuni către BOD.

Aeroportul Lyon Saint Exupéry este un aeroport de dimensiuni moderate din Franţa. La 20

km de aeroport se află Lyon. Lyon Saint Exupéry este o destinaţie excelentă pentru vizitarea

obiectivelor turistice. Codul IATA al acestui aeroport este LYS. Pe aeroportul Lyon Saint Exupéry se

află trei terminale pentru pasageri, nu uitaţi să verificaţi unde trebuie să vă înregistraţi la check-in.

Companiile aeriene low cost utilizează acest aeroport pentru zboruri interne, internaţionale şi

transcontinentale. Puteţi ajunge la LYS călătorind cu Aer Lingus, Air Arabia, Air Transat, Atlas Blue,

Blue Air, Brussels Airlines, Condor şi altele. În baza noastră de date există 10 companii aeriene low

cost cu conexiuni către acest aeroport.

Aeroportul Nice este un aeroport de dimensiuni moderate din Franţa. Aeroportul este utilizat

de pasagerii care călătoresc către Nisa, care se află la 6 km distanţă. Nice este o destinaţie îndrăgită

pentru petrecerea vacanţei de vară, dar şi pentru sejururi scurte pe tot timpul anului. Codul IATA

folosit pentru a desemna acest aeroport este NCE. Pe aeroportul Nice se află două

terminale.Aeroportul Nice oferă zboruri interne în Franţa, zboruri internaţionale şi zboruri

transcontinentale.

4

Page 5: Turism Franta

Franța

Aeroportul Paris Orly este unul dintre cele mai mari aeroporturi din Franţa. Aeroportul este

situat la 13 km de Paris. Paris Orly este o destinaţie îndrăgită pentru o escapadă la sfârşitul

săptămânii. Pentru abrevierea denumirii aeroportului se utilizează codul ORY. Aeroportul are două

terminale.

GĂRI:

Gara Saint-Charles uşor de recunoscut, după ce a fost folosită ca decor în numeroase filme. Este

una dintre cele mai vechi şi mai frumoase din Franţa, arhitectura clasică, în combinaţie cu influenţele

orientale, fiind cu adevarat surprinzatoare.

Gara de Nord (franceză Gare du Nord) este cea mai mare din cele 6 gări ce deservesc marile linii

din capitala Franţei. Este un important nod multimodal care oferă acces la trenuri d e mare viteză, ce

oferă legături naţionale şi internaţionale (gara este terminalul parizian al serviciilor Eurostar şi

Thalys),trenuri regionale, trenuri expres urbane, metrou şi autobuz. Cu un trafic de 180 milioane

pasageri anual este cea mai frecventată gară europeană şi a treia la nivel mondial după cele din Tokyo

şi Chicago.

PORTURI:

Marsilia este cel mai vechi şi al doilea oraş ca mărime din Franţa. Întemeiat de negustorii greci

în anul 600 î.Hr., poarta spre Mediterană, spre Orient şi dincolo de acesta a fost un strălucitor port

timp de mai multe secole.

Astăzi, Vieux Port posedă o piaţă de peşte plină de culoare şi o multitudine de restaurante cu

specific, îndeosebi bazate pe fructe de mare. La ieşire din port, se află La Canebière sau “Cutia de bere”

care are acelaşi aspect ca atunci când li s-a prezentat marilor englezi în secolul al XIX-lea. Din

Antichitate, Marsilia a fost cunoscută ca una din cele mai populate zone din Galia. Istoria sa este

extrem de veche: experţii nu au nici o îndoială că Marsilia este cel mai vechi oraş francez; există unele

teorii precum că ultimii supravieţuitori ai Troiei s-ar fi stabilit aici. Marsilia este încă un mare port, şi

asta pentru că a primit imigranţi din tot bazinul mediteranean. Poveştile despre rasism sunt fondate,

dar Marsilia se descurcă bine cu tensiunile sale urbane. Oamenii de aici sunt extrem de ataşaţi

activităţilor portuare şi mulţi lucrează în domeniul naval. Trăsătura cea mai extraordinară a

Marsiliei rămâne portul, deşi partea centrală a oraşului este foarte interesantă din punct de vedere

cultural şi arhitectonic.

Le Havre este un oraş în Franţa, sub-prefectură a departamentului Seine-Maritime, în regiunea

Normandia de Sus, al doilea port al Franţri după Marsilia şi cel mai mare port francez de container.

Oraşul Toulon este un important port şi centru maritim situat pe Coasta de Azur, pe malul Mării

Mediterane, între Marsillia şi staţiunile climaterice Cannes, Nisa si Monte Carlo.

AUTOSTRĂZI:

Lungimea căilor ferate franceze este de 32.727 km, din care 12.986 sunt electrificate.

Superexpresurile franceze sunt denumite TVG ( train de grand vitese – trenuri de mare viteză) şi sunt

5

Page 6: Turism Franta

Franța

cele mai rapide din Europa. Centrul căilor de transport este oraşul Paris, care este şi port fluvial şi are

trei aeroporturi. În ţară există 1504940 km autostrăzi cu plată. Pe căile fluviale interne – având o

lungime de cca. 8500 km – se desfăşoară o importantă activitate de transport de mărfuri. Liniile

aeriene internaţionale sunt conduse de Societatea Naţională Air France, iar liniile interne de Air Inter.

Eurotunelul, una din realizările inginereşti ale secolului trecut, a fost iniţiat de preşedintele

Mitterrand şi primul ministru al Angliei. Acesta este un succes pentru ambele economii, pentru că

traficul se dezvoltă şi transportul este mai ieftin. De când s-a deschis proiectul vasului amiral în 1994,

legătura terestră şi feroviară ia cel puţin o treime din traficul dintre Franţa şi Anglia. Francezii,

satisfăcuţi, arată că pe când legătura lor feroviară este rapidă şi eficientă, serviciul britanic este

trândav datorită eşecului lor de a construi o nouă legătură feroviară.

1.2. Analiza macromediului de marketing

Economia Fran ei ț este o combina ie de multe întreprinderi private (peste 2,5 milioaneț

companii înregistrate) i de importante (dar în scădere) interven ii ale guvernului care păstrează oș ț

influen ă puternică asupra anumitor sectoare economice fiind principalul ac ionar la numeroaseț ț

societă i considerate drept strategice (cale ferată, electricitate, contruc ii de aeronave, etc.). Totu iț ț ș

guvernul a început să î i relaxeze controlul asupra anumitor sectoare i a început să vândă o parte dinș ș

ac iunile sale la anumite companii cum ar fiț  France Télécom, Air France, precum i numeroaseș

societă i din domeniul asigurărilor, finan elor i din industria apărării.ț ț ș

Fran a este membră dinț  G8, grupul celor mai industrializate na iuni, fiind considerată în 2005ț

ca cea de a asea economie mondială dupăș  Statele Unite, Japonia, Germania, China  iș Regatul Unit.

Fran a este una dintre cele 11 ări dinț ț  Uniunea Europeană care a lansat moneda Euro la 1

ianuarie 1999, aceasta înlocuind complet Francul Francez la începutul anului 2002.

Conform Organiza iei pentru Cooperare Economică i Dezvoltareț ș , în anul 2004 Fran a a fost celț

de al 5-lea exportator mondial i cel de al patrulea importator mondial de bunuri fabricate. În 2003ș

Fran a a fost cel de al doilea recipient de investi ii străine direct dintre ările OCDE cu 47 miliardeț ț ț

dolari înaintea Statelor Unite, Japoiniei, Regatului Unit sau Germaniei, iar companiile franceze au

investit în acela i an 57,3 miliarde dolari, Fran a fiind astfel al doilea cel mai important investitorș ț

direct dintre ările OECD, dupăț  Statele Unite. În 2005 raportul OCDE asupra ărilor G7 clasa Fran a peț ț

primul loc în ceea ce prive te productivitatea (măsurată ca PIB per oră lucrată).ș  În 2004, PIB-ul per

oră lucrată în Fran a era de 47,7 dolari, mai mult decât în Statele Unite(46,3$), Germania (42,1$),ț

Regatul Unit (39,6$) sau Japonia (32,5$).

La Défense, Paris este principalul centru al economiei franceze.

În ciuda acestor cifre, PIB-ul per locuitor în Fran a este semnificativ mai mic decât cele din alteț

state din OECD, fiind comparabil cu cel al ărilor dezvoltate din UE, situat la aporximativ 30% din cel alț

Statelor Unite. Motivul este faptul că procentajul popula iei franceze în activitate este mai mic decâtț

6

Page 7: Turism Franta

Franța

cel din alte ări, astfel încât PIB-ul pe cap de locuitor este mai mic, în ciuda productivită ii ridicate.ț ț

Dintre ările OECD Fran a are unul dintre cele mai mici procente de popula ie lucrătoare cu vârtstaț ț ț

între 15 i 64 de ani, de doar 68.8% în 2004, fa ă de 80% în Japonia, 78,9% în Regatul Unit, 77,2% înș ț

SUA i 71% în Germania.ș  Acest fenomen se datorează omajului relativ important: 9% din popula iaș ț

activă, posibilitatea facilă de a prelungii studiile i ajutoarele din partea guvernului, din ce în ce maiș

rare în ultima vreme, pentru ca angaja ii din anumite domenii să poată ie i la pensie mai repede.ț ș

Mul i economi ti consideră că principala problemă a economiei franceze nu esteț ș

productivitatea, ci lipsa reformelor economice care să permită unui procentaj mai important din

popula ia activă să lucreze. Punctele de vedere de dreapta sus in că orele de muncă scurte i greutateaț ț ș

de reformare a pie ei muncii sunt punctele slabe, iar punctele de vedere de stânga men ionează lipsaț ț

politicilor guvernamentale de creare a justi iei sociale. Încercări recente ale guvernului de a modificaț

pia a de muncă pentru tineri pentru a combate omajul s-au lovit în anul 2006 de o rezisten ăț ș ț

importantă manifestată prin proteste ample.

Fran a avea o popula ie de 62.998.773 locuitori la data de 1 ianuarie 2006, din care 61.166.822ț ț

erau în Fran a metropolitanăț [16], ceea ce corespunde la aproximativ 1% din popula ia mondială.ț

Din 1801 s-a organizat, la intervale regulate câte un recensământ na ional general, din 2004 acestaț

devenind permanent.

Cre terea demografică înregistrată de Fran a este una dintre cele mai dinamice din Europa iș ț ș

este datorată unui nivel al natalită ii superior mediei europene i unui sold migrator pozitivț ș

(aproximativ 100.000 persoane anual). În ceea ce prive te fecunditatea, aceasta se clasează printreș

primele în Europa, cu 2,01 copii per femeie în anul 2006; doar Albania, Muntenegru  iș  Islanda având

indici de fecunditate mai mari. În plus, datorită cre terii speran ei de via ă, se înregistrează o cre tereș ț ț ș

a propor iei de persoane în vârstă, fenomen cunoscut sub numele deț  pappy boom  i este datoratș

ajungerii la vârsta a treia a genera ieiț  baby boom din anii 1950.

Limba franceză este singura limbă oficială din 1992, astfel că Fran a este singura ară din Vestulț ț

Europei (cu excep ia microstatelor) care are o singură limbă recunoscută oficial. Cu toate acestea, înț

Fran a se vorbesc 77ț  limbi regionale [17] care nu au nici un statut oficial, dar în ultima vreme au început

să fie predate în unele coli. Alte limbi străine, cum ar fiș  limba portugheză, limba italiană, limba

arabă  i altele, sunt vorbite de diferitele colectivită i de imigran i.ș ț ț

Patrimoniu mondial. Pe lista patrimoniului mondial UNESCO sunt înscrise următoarele

obiective din Fran a:ț

Grotele decorate din valea râului Vezère

Biserica şi colina din Vézelay

Catedrala din Chartres

Mundele Sfântul Mihail şi golful său

Palatul şi parcul de la Versalles

Mănăstirea cisterciană de la Fontenay

7

Page 8: Turism Franta

Franța

Catedrala din Amiens

Teatrul roman şi împrejurimile, şi Arcul de Triumf din Orange

Palatul şi parcul Fontainebleu

Monumente romane şi romanice din Arles

Salina regală din Arc-et-Senan

Capul Girolata şi Capul Porto, rezervaţia naţională Scandola şi Piana Calenches

din Corsica.

Biserica din Saint-Savin sur Gartempe

Pieţele Stanislas, de la Carrière, şi d'Alliance în Nancy

Pont du Gard

Strasbourg - Grande île

Paris, malurile Senei

Catedrala Notre-Dame, fosta mănăstire Sfântul Remi şi Palatul Tau en Reims

Catedrala din Bourges

Centrul istoric din Avignon

Canal du Midi

Cetatea fortificată istorică Carcassonne

Locurile istorice din Lyon

Drumurile din Santiago de Compostela, Franţa

Autoritatea Saint-Emilion

Valea Loarei între Sully-sur-Loire şi Chalonnes

Provins, târg medieval

Politica Fran eiț are loc în cadrul unei democra ii reprezentative organizată ca oț  republică semi-

preziden ialăț  în care Pre edintele Fran eiș ț  este eful statului iarș  Prim ministrul Fran eiț  este efulș

guvernului. Puterea executivă este exercitată de către guvern, iar puterea legislativă este

exercitată de către guvern i de către parlament, bicameral, format dinș  Adunarea

Na ionalăț   iș  Senat. Sistemul politic este pluripartit, iar membrii parlamentului sunt ale i prin vot:ș

deputa ii prin vot universal direct uninominal iar senatorii sunt ale i de către un colegiuț ș

electoral. Puterea judiciară este independentă de puterea executivă i legislativă.ș

Poten ialul Natural al Franț ței

Munţii Alpi constituie cel mai important edificiu montan, format în timpul orogenezei alpine în

Europa. Reprezintă un lanţ montan lung de 1200 km, format din culmi paralelecare se întinde din

Austria şi Slovenia până în sud-estul Franţei. Mai exact se desfăşoară începând de la litoralul Mării

Ligurice până în Depresiunea Panonică, sub forma unui arc având convexitatea spre vest. Principalele

caracteristici privesc altitudinile mari, de peste 4000 m, altitudinea maximă fiind în vârful Mont Blanc

(4807 m), masivitatea, relieful glaciar, iar în est, pe calcare şi pe dolomite, relieful carstic. Deşi

formează o barieră, Alpii nu au fost niciodată de netrecut. Locurile prin care sunt traversaţi se numesc

8

Page 9: Turism Franta

Franța

trecători, acestea fiind de fapt văi înguste, adânci si lungi, cu pereţii abrupţi, săpate de apele

curgătoare. Clima este rece cu vegetaţie alpină peste 2000 de metri. Temperatura medie anuală a

acestei regiuni este apropiată celei din Insulele Britanice, dar condiţiile climatice sunt în mare masură

diferite. Aici, zăpada persistă mai multe luni, iar primavara şi vara sunt considerabil mai reci.Limita la

care se întâlnesc pădurile de foioase este de aproximativ 1200 m pe versanţii nordici ai Alpilor, iar pe

cei sudici ea atinge deseori 1500 şi chiar 1700 m. În principal, pădurile de foioase sunt formate din

stejar, fag, frasin şi sicomor, care nu se întâlnesc neapărat împreună şi nici la aceleaşi înălţimi. Alpii fac

parte dintre lanţurile muntoase cu caracteristici alpine pronunţate, deoarece se ridică la înălţimi care

depăşesc cu mult limitele superioare ale pădurilor. În epoca glaciară au cunoscut perioade succesive

de îngheţ. Glaciaţiile sunt responsabile pentru forma de astăzi a Alpilor, cu piscuri abrupte, cu

depresiuni adânci, cu văi prelungi şi cu lacuri.

Catena principală a Alpilor este alcătuită din numeroase alte şiruri muntoase, cu piscuri mai puţin

ascuţite către est, caracterizându-se prin văi largi şi prelungi.

Munţii Pirinei sunt un lanţ muntos în sud-vestul Europei, formând o graniţă naturală

între Franţa şi Spania. Ei separă Peninsula Iberică de Franţa, întinzându-se peste circa 430 km

între Golful Biscaya la Oceanul Atlantic şi Cap de Creus la Marea Mediterană. Munţii Pirinei au ca

trăsături de bază: altitudinile ce depăşesc 3000 m, relieful glaciar reprezentat de circuri şi creste

glaciare, şi masivitatea remarcabilă. În Pirineii Centrali, pe o distanţă de 240 km, nu există nicio

trecătoare, în timp ce înălţimile nu coboară sub 2000 de metri. Pirineii Mediteraneeni şi cei Atlantici,

spre deosebire de cei Centrali, sunt mai fragmentaţi, prezentând văi adânci, mici depresiuni şi culoare.

Cea mai mare parte a crestei principale formează frontiera franco-spaniolă, cu Andorra situată între

cele două. Principala excepţie este Val d'Aran, care aparţine Spaniei, dar se află pe faţa nordică a

lanţului. Din punct de vedere fizic, Pirineii sunt de obicei împărţiţi în trei secţiuni, Centrali, Occidentali

sau Atlantici şi Orientali.Pirineii Centrali se întind către est de la Port de Canfranc către Val d'Aran, aici

aflându-se cele mai înalte vârfuri ale lanţului: Vârful Aneto (sau Pic de Néthou 3.404 m pe culmea

Maladeta), Mont Posets (3.375 m), Mont Perdu( 3.355 m), Vignemale cu „Pique-Longue” ( 3.298 m). În

Pirineii Atlantici, înălţimea medie scade treptat de la est la vest. În Pirineii Orientali, cu excepţia unei

rupturi la extremitatea estică a Pyrénées Ariégeoises, altitudinea medie rămâne constantă, până la o

scădere bruscă în acea parte a lanţului cunoscută sub numele de Albères. Pirineii sunt mai vechi

decât Alpii: sedimentele lor au fost pentru prima oară depuse în bazine costale în

erele paleozoic şi mezozoic. Între 100 şi 150 milioane de ani în urmă, în Cretacicul inferior, Golful

Gasconiei (sau Golful Biscaya) a apărut, împingând Spania către Franţa, şi cutând sedimentele, care au

format acest lanţ muntos.

Partea estică a Pirineilor e formată în principal din roci granitice şi gneiss, în timp ce în vest piscurile

granitice sunt însoţite de straturi de calcar. Caracterul masiv al munţilor vine de la abundenţa rocilor

granitice, rezistente la eroziune. Minereurile meralice din Pirinei nu sunt foarte importante, deşi au

9

Page 10: Turism Franta

Franța

existat mine destul de mari de fier la Vie de Sos în Ariège şi la poalele Canigoului în Pyrénées-

Orientales.Franţa are numeroase depozite de lignit.

Izvoarele minerale se găsesc în număr mare, şi sunt remarcabile, în special izvoarele termale, care

lipsesc Alpilor. Aceste izvoare termale, printre care cele mai importante sunt la Bagnères-de-

Luchon şi Eaux-Chaudes sunt sulfuroase, situate în principal la altitudini ridicate, unde granitul intră în

contact cu rocile stratificate.

Munţii Vosgi situaţi în estul Franţei, se întind de-a lungul marginii vestice a Câmpiei Rinului

Superior: de la Poarta Burgundiei (o depresiune din apropiere de Belfort) la sud, până la Pădurea

Palatină la nord. Aceştia aparţin sistemului hercinic, fiind puternic erodaţi de agenţii externi. Munţii

Vosgi, un lanţ cu lungimea de aproape 125 km şi cu lăţimea de până la 70 km, sunt consideraţi rudele

apropiate ale Masivului german Pădurea Neagră, situat pe malul drept al Rinului. Cele două lanţuri

muntoase se deosebesc însă din punct de vedere geologic. Gresia multicoloră, tipică pentru Munţii

Pădurea Neagră, poate fi întâlnită doar în regiunile mai puţin înalte din Vosgii Joşi. Vosgii Înalţi, unde

se află cele mai înalte şi mai cunoscute piscuri, şi anume Grand Ballon (1.423 m), Ballon d'Alsace şi

Hohneck, sunt alcătuite din granit. Datorită vârfurilor lor rotunjite, sunt supranumiţi „munţii balon”,

iar multe creste sunt botezate „baloane”. Versnţii estici ai Vosgilor pierd brusc din altitudine în

direcţia Câmpiei Rinului Superior. Râurile care izvorăsc din zonă, precum Thur sau Bruche, se varsă în

Rin, situat în apropiere. Râurile care au izvoarele pe versanţii vestici, mai puţin abrupţi, precum

Moselle, Meurthe şi Sarre,îşi îndreaptă apele către nord-vest, spre Lorena.

Munţii Jura, alături de Podişul Jura, se găsesc la graniţa dintre Franţa şi Elveţia, si au altitudini

ce nu depăşesc 1800 m (Vârful Cret de la Neige, 1723 m). Jura are în bază un soclu cristalin peste care

se aşterne o groasă cuvertură calcaroasă cutată în cute paralele, dar şi faliată. Pe seama acesteia a luat

naştere relieful jurasian. Se cunosc platouri etajate (Ornans), culmi de anticlinal (mont), văi de

sinclinal (val), văi care traversează flancurile de anticlinal (cluse), depresiuni (combe). Platourile sunt

tăiate de văi uscate, doline, peşteri, labirinte. Pe lângă relieful carstic este prezent şi cel glaciar din care

morenele au o largă extindere în sudul Munţilor Jura. Aceştia au straturile de rocă dispuse în cute

regulate, paralele, şi o structură ce a dat naştere unui tip de relief numit relief jurasian.

Masivul Central Francez prezintă forme din cele mai variate: relief vulcanic puternic

erodat în partea centrală şi nordică, de unde fluviul Loara îşi are obârşia la poalele unui vârf vulcanic,

relief carstic în sud şi dus vest, cu doline şi sectoare de chei, iar, în interior, prezintă câteva sectoare

mai joase, formate pe grabene. Este un masiv hercinic, cu altitudinea medie de 700 m, situat în centrul

Franţei, înălţimea maximă fiind atinsă în vârful Mt. Doré (1886 m). Masivul Central Francez a fost

antrenat de mişcările terţiare, adică cele care au conturat edificiul alpin, fiind cu această ocazie ridicat

către est, faliat şi compartimentat. Soclul vechi înclină mult către vest fiind acoperit de o cuvertură

sedimentară mezozoicaă şi neozoică.

În general, peisajele geomorfologice se înscriu în trei trepte caracteristice şi anume: treapta montană,

treapta platourilor şi treapta depresiunilor sau a bazinelor interioare.

10

Page 11: Turism Franta

Franța

În est, spre culoarul Rhône, se înşiră culmi a căror altitudine descreşte mai ales către nord.

Astfel, în extremitatea sudică se înalţă Munţii Cevennes, care trec de 1700 m; în continuare, spre nord,

Munţii Vivarais – o regiune uşor ondulată; apoi Munţii Lyonnais, Beaujolois, Charolais în jur la 1000 m

până în nord, în regiunea Morvan, unde valorile înălţimilor scad sub 1000 m.

În partea centrală a regiunii, în Auvergne, se ridică edificii vulcanice alcătuite din mici vulcani

de vârstă terţiară sau mai nouă care şi-au păstrat în mică măsură forma iniţială şi platouri vulcanice.

Numai în extremitatea nordică a regiunii , acolo unde se găseşte Puy de Domes cu înălţime de

1465 m formele vulcanice s-au conservat mai bine. Aparate vulcanice se întâlnesc şi mai spre sud în

regiunea Puy de Sancy (1886m), Mts Dore. Totuşi regiunea vulcanică cea mai complexă poartă numele

de Cantal şi se află în sudul celor prezentate anterior. Aici se întâlnesc cratere, cica 10, destul de

erodate reprezentativ fiind Plomb du Cantal (1858m).

A doua treaptă este constituită din podişuri (platouri), unele situate la altitudini mai mari (ex:

Forez, Margeride, aflate la peste 1400 m), altele ceva mai jos, chiar sub 1000 m (Marche, Limousine,

Segala). O parte din acestea sunt formate pe cristalin şi se găsesc în principal în jumătatea vestică a

masivului, scăzând în altitudine de la est către vest.

Alte platouri sunt dezvoltate pe o groasă cuverturaăde calcare (800-1000m) cu răspândire mai

mare în sudul Masivului Central Francez. Calcarele în pachete groase se întâlnesc la o altitudine de

1000m, sunt destul de fisurate încât apa a putut pătrunde şi dizolva generând : văi uscate, doline, mici

depresiuni circulare al căror fund este tapetat cu argile roşii, avenuri care debuşează în râuri

subterane, peşteri.

Cea de-a treia treaptă de relief o reprezintă depresiunile (bazinele). Ea e rezultat din mişcările

pe verticală suferite de întregul Masiv Central prin scufundarea unor porţiuni pe linii de flexură şi

asupra cărora au acţionat ulterior agenţii modelatori definitivându-le. Principalele depresiuni cu

caracter de culoare se găsesc în centrul Masivului Central, Limagne, pe Allier şi afluenţii Forez, Roanne

pe Loire. Ele se continuă cu alte depresiuni mai restrânse, şi anume Le Creusot, St. Etienne, Le Puy.

Bazinul Acvitaniei este situat în sud-vestul Franţei şi constituie o regiune deschisă către ocean,

fiind delimitată de bariera Munţilor Pirinei în sud şi Masivul Central Francez în est. Altitudinile sunt

cuprinse între 400 - 600 m scăzând 100 m spre regiunea Landelor. Bazinul este umplut cu sedimente

mezozoice peste care se aştern depozite terţiare aduse mai ales din Pirinei, formând cuvertura de

molasă alcătuită dintr-un amestec de pietrişuri calcaroase de Lannemezan şi argile, nisipuri de

Lande.Dispunerea stratelor a impus la contactul cu Masivul Francez apariţia cuestelor.Dacă nisipurile

constituie suportul landelor, calcarele au generat platouri pietroase, iar molasa un relief colinar.

Câmpia nisipoasă a Landelor este presărată cu dune litorale destul de înalte, formate din

nisipuri continentale şi marine cu grosimi destul de mari uneori cimentate în care apa se infiltrează,

dar poate şi staţiona generând în mlaştini.

Platourile alcătuiesc o regiune destul de întinsă între Poitou în nord şi Aveyron în sud. Sunt

formate pe calcare, argile, nisipuri silicioase. Podişurile Perigord şi Quercy situate la contactul cu

11

Page 12: Turism Franta

Franța

Masivul Central Francez între râurile Isle şi Lot au înălţimi de până la 300m, sunt formate predominant

din calcare mascate deseori de depozite nisipoase.

Bazinul Parisului este delimitat la sud de Masivul Central, la nord de Masivul Ardeni, la vest

de Masivul Armorican, iar la est de câmpia Saône şi Munţii Vosgi. În această cuvetă umplută cu

depozite sedimentare mezozoice şi neozoice din ce în ce mai recente spre centru, stratele înclină spre

mijlocul bazinului.

Posterior sedimentarii, bazinul a cunoscut o mişcare epirogenetica pozitivă în partea estică,

sud-estică însoţită de o activare a eroziunii. Din impactul cu sistemele hidrografice se creeaza liniile

majore ale reliefului, definitivat treptat, pentru ca astăzi să reprezinte cel mai tipic şi extins relief

structural din Europa Atlantica. Există un relief de cueste din Lorena până în Champagne cu dezvoltare

spaţială, înălţimi, grad de fragmentare diferite de la vest către est care se continună şi în bazinul

Londrei.

Există regiuni de cuestă foarte bine conturate în lungul râuilor Meuse, Moselle, l’Ile de France,

dar şi altele, mai puţin evidente cum sunt cuestele Champagne.

Câmpia Alsaciei formată din depozite sedimentare marine şi lacustre terţiare, peste care se

găsesc aluviuni groase cuaternare până la cele actuale, este legată de Munţii Vosgi prin colinele

subvosgiene şi Culoarul Rhôdanian cuprinde: câmpia argiloasă La Bresse cu un relief colinar, Câmpia

Bourgogne cu văi largi, Câmpiile Rhonului Mijlociu şi inferior, aceasta din urmă fiind vechea deltă a

râului Duranace şi câmpia deltaică a Rhônului. La est de Rhône se deschid Câmpia Lanquedoc parţial

mlăştinoasă şi uscată şi Câmpia Roussilon, un fost golf marin.

Tot în Culoarul Rhodanian se găsesc şi platouri, Dombes şi Bas-Dauphine care au o alcătuire

caracteristică şi anume: Dombes, o cuvertură sedimentară, mulată de material morenaic, iar Bas-

Dauphine un mare con de dejecţie.

Masivul Armorican este situat în nord-vestul Franţei în regiunile Normandiei, Bretagne,

Vendée, Maine şi Anjou. În acest masiv altitudinile nu depăşesc 450 m în Monts d`Arée şi Noire,

înălţimile fiind situate în extremitatea vestică a peninsulei Bretagne, dar trecând uşor peste 400 m în

colinele Normandiei. În regiunea Vendée înălţimile coboară sub 300 m (Puy Crapaud). Cele mai joase

regiuni, în jur de 100-200 m, fiind câmpiile (bazinele interioare): Châteaulin, Rennes, Laval.

Litoralul este dominat de podişuri (Leon, Trégorrois, Cornouaille, Vannetais), blocuri uşor

ridicate deasupra nivelului mării, înclinate sau nu către aceasta, decupate de văi uşor adâncite doar

unele dintre ale având un profil longitudinal în trepte.

Prin urmare unităţile de relief sunt: Munţii Bretagne cu cele două creste Monts d`Arée şi Monts

Noire, un ansamblu de coline granitice, Colinele Normandie - partea cea mai ridicată a Masivului

Armorican, bombările granitice Vendée, cu forme domoale ce se pierd uşor către Valea Loire şi

bazinele Châteaulin şi Rennes sculptate în şisturi moi, argile şi marne.

12

Page 13: Turism Franta

Franța

Masivul Ardeni se află în partea central-nordică la graniţa cu Belgia. Este alcătuit din şisturi

cristaline cenuşii şi violacee, iar altitudinea maximă nu depăşeşte 600 m (Vârful Croix-Scaille-504 m).

Este traversat de la sud către nord de râul Meuse şi principalul său afluent, Sambre.

Masivele Maures şi Esterel sunt rămăşiţele unui vechi bloc hercinic prins în cutările alpine.

Ele sunt situate la marginea sudică a Alpilor, vecine cu Marea Mediterană şi separate de Alpi prin

depresiuni alungite pe direcţia sud-vest, nord-est începând de la Toulon si continuate pe valea

Ardenes pana la Mediterana. Altitudinile vârfurilor trec uşor de 700 m (Notre Dame des Anges-779 m

în Maures şi Mont Vinaigre-618 m în Esterel). Pe lângă şisturi cristaline se întâlnesc de asemenea şi

roci eruptive vechi(Msv. Esterel). Cele doua masive se termină către sud printr-un ţărm destul de

articulat cu golfuri mai mult sau mai puţin deschise spre mare, insule(d’Hyeres) şi peninsule, toate

acestea dând farmecul Coastei de Azur inclusiv regiunea St. Tropez.

Regiunea d`Armagnac (piemontul Lannemezan) este un podiş cu aspect colinar, la poalele

nordice ale Pirineilor cu altitudini cuprinse între 300 şi 700 m.

Este o importantă regiune de molasă sculptată de o reţea de văi asimetrice, cu versantul estic mai lung.

În această molasă sistemul hidrografic Garonne şi-a format văi largi însoţite de terase. În regiunea

Toulouse, apele au creat însă o întinsă câmpie aluvionară.

Reţeaua hidrografică a Franţei este densă, legată printr-un sistem de canele şi orientată spre

Oceanul Atlantic (Sena, Loara,Garonne,Rhin) şi spre Marea Mediterană (Rhone). Există numeroase

lacuri, mai mare fiind Leman (Geneva).

Rhinul izvorăşte din Alpi în aproprierea Rhônului şi face pe o parte a cursului său mijlociu (de

la Bâle până la confluenţa cu râul Lauter) hotar între Franţa şi Germania. Din Franţa primeşte ca

afluenţi râul Ille, pe care este aşezat oraşul Stasbourg şi Moselle care trece prin oraşul Nancy.

Partea de nord a Franţei este drenată de fluviul Meuse. Ea are numai cursul superior şi mijlociu

în Franţa. Obârşia sa este la marginea podişului Langres. Se varsă în Marea Nordului lângă portul

belgian Roterdam, după un curs de 950 km.

Escaut izvorăşte din colinele Vermandois, mai la nord de Saint-Quentin.În Flandra are un curs

leneş şi provoacă inundaţii în câmpia pe care o străbate; se îndreaptă către Belgia, pe care o

traversează, intră în Olanda şi se varsă în Marea Nordului, lângă Anvers.

Somme are izvoarele comune cu ale fluviului Escaut şi se varsă în Marea Mânecii printr-un

estuar. Are valea scurtă (245 km) cu pantă puţin înclinată. Pentru a feri regiunea înconjurătoare de

inundaţii, cea mai mare parte din cursul lui a fost îndiguit.

Sena izvorăşte din podişul Langres de la altitudinea de 471 m. După ce străbate podişul

Bourgogne, regiunea Champagne, Ile-de-France, câmpia Parisului şi regiunea Normandiei, se varsă în

Marea Mânecii printr-un larg estuar. Valea Senei (lungă de 770 km) are panta mică, fluviul desciind

meandre numeroase şi largi. Cursul apei este domol, debitul nu prea bogat (regiunea pe care o

străbate primind precipitaţii puţine), iar regimul apelor destul de regulat. Caracteristicile sale naturale

au permis ca acest fluviu să devină una din arterele principaleale navigaţiei interne. De-a lungul

13

Page 14: Turism Franta

Franța

cursului superior şi mijlociu, Sena primeşte apele numeroşilor ei afluenţi din podişul Bourgogne şi din

Champagne (exceptând râul Oise). Dintre aceşti afluenţi, cel mai cunoscut şi mai lung este Marne.

Loire îşi are izvorul în Masivul Central, pe care-l străbate printr-o vale cu numeroase chei, trece

în câmpie, apoi străbate partea de sud a Masivului Armorican şi se varsă în Oceanul Atlantic. Datorită

faptului că are bazinul în regiuni diferite, regimul apelor sale este neregulat, debitul variabil. Partea

superioară a râului are debitul maxim la sfârşitul iernii şi minim la sfârşitul verii. Din Gerbier-de-Jonc

unde are obârşia coboară spre nord, printr-o vale îngustă săpată în şisturi cristaline, vale care se

lărgeşte în câmpia Forez şi Roanne. Datorită regimului neregulat, Loire nu poate fi folosită pentru

navigaţie decât într-o mică măsură. Acesta este cel mai important fluviu de pe faţada atlantică şi cel

mai lung fluviu din Franţa.

Cel de-al doilea fluviu ca mărime al faţadei atlantice, Garonne, are izvoarele pe versantul sudic

al Masivului Maladetta, în Spania. El traversează Munţii Pirinei şi pătrunde în Franţa la Pont du Roy.

Dintre cei mai importanţi afluenţi ai lui care vin din Masivul Central sunt Tarn şi Lot. În regiunea

cursului inferior Garonne, înainte de a ajunge la Oceanul Atlantic, se uneşte cu râul Dordogne

Rhônul are obârşia în Masivul Saint-Gothard (Elveţia), din apele gheţarului Furca. El

traversează lacul Geneva (Leman) şi la ieşirea din lac intră în Franţa. La Lyon se întâlneşte cu Saône şi

se îndreaptă spre sud de-a lungul culoarului dintre Alpi şi Masivul Central şi după ce primeşte apele a

numeroşi afluenţi ce coboară din Alpi se varsă în Marea Mediterană. De la Lyon la Marea Mediterană,

pe stânga, primeşte râurile: Isère, Drôme şi Durance. Pe partea dreaptă primeşte numeroşi afluenţi

mici, care au văile scurte şi pantele mari. Având afluenţi numeroşi cu regim foarte variat, Rhônul are în

tot timpul anului un debit important de apă. Debitul este evaluat la 1400 m³/sec., aproape tot cât are

debitul reunit al tuturor fluviilor care se varsă în Oceanul Atlantic. Cursul apelor sale este repede,

periculos, capabil să transporte foarte mult material solid, cu ajutorul căruia şi-a clădit o deltă care

înaintează relativ repede în mare. Fluviul este navigabil de la Lyon la mare şi constituie în acelaşi timp

o serioasă sursă de hidroenergie.

În Franţa există numeroase lacuri, situate în diferite forme de relief, de origine şi dimensiuni

variate. Ca lacuri glaciare aşezate în circuri pot fi citate lacurile: Noir, Blanc şi Vert, iar ca lacuri

glaciare de vale: Langemer, Rerournemer şi Gerardmer (Munţii Vosgi). În Masivul Central sunt

numeroase lacuri de origine vulcanică, spre exemplu lacurile Bouchet şi Aydat. În Munţii Jura, lacurile

Saint-Point şi Nantua sunt cele mai mari.

Poziţia geografică, formele reliefului, orientarea lui şi mişcările aerului sunt factorii care

influenţează clima Franţei

Clima franceză este temperată şi variată în NV, aducând vânturi puternice, ploi, ierni cande,

veri răcoroase, fiind influenţate de prezenta Oceanului Atlantic, asemănătoare celei din sudul Angliei.

În est, mai aproape de Europa Continentală a marcat schimbări sezoniere cu ierni reci şi veri foarte

călduroase. Sudul are o climă mediteraneană cu ierni blânde şi veri fierbinţi ce pot avea temperaturi

de peste 30oC, caracterizate de vânturi aspre, neaşteptate şi furtuni dramatice. Multe zone ale Franţei

14

Page 15: Turism Franta

Franța

au un microclimat distinct si vremea se poate schimba foarte rapid. Mistralul, vânt sălbatic, apare cu

precădere iarna şi primăvara, dar poate bate şi în alte perioade.

Climatul oceanic cuprinde regiunea litorală a peninsulei Bretagne şi a Normandiei şi se

caracterizează prin veri răcoraose (temperatura medie a lunii iulie +17ºC), ierni blânde (temperatura

medie a lunii ianuarie +7ºC), vânturi schimbătoare, violente, deseori cu caracter de furtună. Plouă

mult, peste 200 de zile pe an, cu cea mai mare cantitate de ploaie în timpul toamnei şi al iernii.

Climatul Franţei mijlocii (regiunea pariziană) suferă modificări în raport cu aproprierea

sau depărtaarea de ocean, cea din Aquitania în raport cu latitudinea, cea din est în raport cu relieful.

a) Climatul regiunii pariziene se caracterizează printr-o temperatură medie a iernii mai scăzută

(Paris ianuarie +2ºC); numărul zilelor cu îngheţ creşte până la 60-80 pe an. Vara este mai cald,

temperatura ajungând până la 18ºC. Maximul de ploi cad la sfârşitul toamnei şi în timpul verii. Pe tot

parcursul anului, în fiecare sezon, predomină influenţele oceanice şi cele continentale.

b) Climatul Bazinului Aquitaniei - influenţa oceanică se resimte aici prin prezenţa ploilor

abundente, iernilor umede şi blânde. Vara este foarte călduroasă şi secetoasă, iar toamna lungă.

Precipitaţiile maximale cad primăvara.

Climatul Franţei de est : nuanţa continentală a climatului este indicată de diferenţa

dintre temperaturile medii ale lunilor de iarnă (ianuarie 0ºC) şi de vară (iulie +20ºC), de iernile lungi

şi aspre, de primăverile târzii şi de verile călduroase.

Climatul mediteranean cuprinde ţinuturile dintre Pirineii de răsărit, marginea de sud şi

sud-est a Masivulul Central, Alpii sudici, valea inferioară a Rhonului şi Corsica. Se caracterizează prin

ierni scurte şi blânde, veri călduroase şi secetoase, adevărate veri tropicale.

1.3. Identificarea principalelor atracţii turistice internaţionale

Dintre toate tipurile de turism internaţional ,cel mai important este turismul balnear maritim

sau litoral,care concentrează cca 80% din fluxurile anuale.

Relieful litoral,rezultat în urma acţiunii apelor marine asupra uscatului ţărmurilor,prezintă atracţie pe

de o parte prin formele specifice rezultate (golfuri, estuare, faleze, plaje, capuri, stramtori, peninsula si

insule) pe de altă parte prin suportul oferit amenajarii de staţiuni balneo-maritime,prezente pe

întreaga planeta la latitudini tropicale şi temperate,remarcându-se adevarate lanţuri şi, de asemenea

puncte de atracţie.

Staţiuni de schi:

Staţiunea Chamonix-Mont-Blanceste un oraş din Franţa, în departamentul Haute-Savoie, în

regiunea Ron-Alpi. Cunoscută la nivel mondial, Chamonix reprezintă „Mecca” alpinismului şi al

sporturilor montane, oraşul se situează în partea de nord a Alpilor, la poalele Masivului Mont-Blanc,

foarte aproape de punctul comun de frontieră dintre Franţa, Elveţia şi Italia. Chamonix Mont-Blanc

este a patra comună ca marime din Franta, având o suprafaţă de 245 km². Vârful Mont Blanc (4808,75

15

Page 16: Turism Franta

Franța

m) se situează pe teritoriul comunei învecinate, Saint-Gervais-les-Bains, foarte aproape de granitţa

dintre cele două.

Vârful şi muntele Mont Blanc, 4810 metri este cel mai înalt punct din Europa Occidentală. Pe

versanţii acestuia, turiştii si iubitorii sporturilor de iarnă pot practica schi, sporturi extreme cum ar fi

rafting, zborul cu parapanta, căţărări montane şi pe gheaţă, snowboarding, ciclism montan şi multe

altele. Glaciarul Vallee Blanche se întinde pe versanţii munţilor Mont Blanc du Tacul şi Aiguille du Midi.

În localitate se află mai multe vârfuri care depăşesc 4000 m: Piscul Verde, Marii Jorasses,

Dintele Uriasului, Muntele Blestemat şi Muntele Alb din Tacul

Vizitatori din întreaga lume vin să descopere aici unele dintre cele mai provocatoare pârtii de

schi. Teleschiurile performante asigură acces în 5 zone diferite, cu pârtii pentru toate nivelele. Pe lângă

domeniul de schi, staţiunea oferă turişilor un complex întreg de magazine, baruri, restaurante cât şi

facilităţi pentru diverse activităţi sportive.Chamonix nu este o locaţie convenţională nici modestă, ci

una specială, recomandată pentru schiorii de nivel avansat şi mediu.

Cele mai cunoscute zone şi partii de schi din Chamonix sunt urmatoarele: Le Brevent, La

Flagere/Les Praz, Les Planards, şi Domaine de Balme/Le Tours. În sezonul de vara, Chamonix este un

paradis al iubitorilor de drumeţii montane şi natură cu rute şi itinerarii. Chamonix a găzduit în anul

1924, prima editţe a Jocurilor Olimpice de Iarnă.

Staţiunea montană Courchevel este numele unei zone de schi situată în Savoie regiune din

Alpii Francezi, şi o parte din Les Trois Vallees, cele mai mari zone legate de schi din lume. Courchevel

are un aeroport (Courchevel Aeroport), precum şi un drum de legătură cu restul lumii. Originala

staţiune a fost planificată în timpul celui de al doilea razboi mondial, cu un studiu efectuat în 1942 de

către regimul Vichy şi într-un doctorat de urbanist Laurent Chappis. Chappis a fost o alegere naturală

pentru o directă dezvoltare a staţiunii imediat înainte de anii de război. Courchevel asemenea, se

referă la orase din Courchevel 1300 (Le PRAZ - originalul sat), Courchevel 1550, Courchevel 1650

(Moriond), si Courchevel 1850, care sunt numite de altitudini în metri. Cel mai înalt punct din

Courchevel 1850 este, de fapt, doar 1747 de metri, numele a fost ales din motive de marketing pentru

a concura cu rivalii arc VAL D'ISERE. Valea include, de asemenea, orasul La Tania, construit pentru

cazarea concurenţilor pentru Olimpiada de iarnă 1992 în Albertville.

Aeroportul Courchevel are o abordare periculoasă prin văi adânci, care pot fi efectuate numai

de către piloţii specialişti. Courchevel are una dintre cele mai mari baze de instructori de schi şi a altor

sporturi de sezon datorită dimensiunii din cele trei zone ale văii.

De la mijlocul anului 2000, a devenit Courchevel Staţiune de schi de alegere a bogătaşilor din

Rusia, şi numele său a devenit sinonim cu "loc de joacă de iarnaă bogat si celebru" în Rusia.

Încă din anul 1860, când Napoleon al III-lea a decis să renoveze vechile băi romane situate la poalele

Alpilor pentru a le reda folosinţei publice, Termele Naţionale din Aix-les-Bains au devenit un simbol

binecunoscut al sistemului de asigurări de sănătate francez. Este cea mai complexă staţiune din Trois

Vallees, cu o atmosferă mai mult exclusivistă, hoteluri de lux şi pârtii foarte bine echipate.

16

Page 17: Turism Franta

Franța

Staţiunea Val Thorens este situată în cea de-a treia vale a regiunii de schi Trois Vallee, la 2300

m altitudine, fiind cea mai înalta staţiune de ski europeană. Pentru entuziaştii în căutare de cea mai

bună zăpadă, Val Thorens este cea mai bună destinaţie.

Val d’Isere este situată în Alpii Savoie, staţiunea se remarcă cu o zapadă excelentă pe un

domeniu larg de schi cât şi un amestec de vile şi cabane noi şi mai vechi, baruri şi restaurante. Pârtiile

te duc să descoperi splendoarea munţilor şi fac din această staţiune una din cele mai plăcute destinaţii

pentru schiori. Atmosfera de aici nu este potrivită numai pentru iubitorii de schi dar şi pentru diverse

facilităţi pe care le oferă turiştilor : locuri plăcute cu diverse ambianţe, cine romantice, focuri lângă

cabane.

Coasta de Argint (Còte d'Argent) se află pe litoralul atlantic din sud – vestul ţării cu staţiuni ca

Biarritz una dintre cele mai renumite din lume, Arcachon având unul dintre cele mai mari porturi de

iahturi din lume şi cea mai mare dună de nisip din Europa - Pyla sur Mer; Bayonne, etc.

Coasta de Azur reprezintă unul dintre cele mai atrăgătoare litoraluri cu staţiuni balneo -

maritime renumite pentru unele festivaluri, carnavaluri, muzee din Franţa şi din Europa, având un

relief muntos care cade în apă, lin între Hyeres şi Cannes şi mai abrupt în continuare, spre est.

Coasta de Azur (Côte d’Azur) se află cuprinsă din punct de vedere administrativ în regiunea

Provence-Alpes-Côte d'Azur şi este împărţită la rândul ei în şase departamente. Marele atu al acestei

regiuni a fost dintotdeauna cadrul natural de o frumuseţe spectaculoasă. Munţii Alpi se prăbuşesc

practic în mare, creând astfel o mulţime de golfuleţe sau faleze de o frumuseţe aproape paradisiacă.

Regiunea a cunoscut o dezvoltare turisticaâă extrem de timpurie.

Familiile nobile sau cele ale burgheziei italiene, franceze, germane sau ruse veneau aici în

perioada antebelică. După cel de-al Doilea Razboi Mondial, investiţiile majore în turism, precum şi o

strategie axată pe diversitate au dus la lărgirea segmentului turistic. Staţiunile de atractivitate turistică

sunt Cannes, St. Tropez şi St. Raphael, Antibes, Nice, Monte Carlo, Monaco etc.

Monaco, aflat în partea estică a Coastei de Azur, riviera franceză este de fapt un mic Las Vegas

european. Chiar puţin mai mult, am îndrazni să spunem dacă ţinem cont de prezenţa unui număr mare

de muzee, castele, vestigii istorice şi straduţe vechi pe care se afla case-monument, veritabile opere de

artă ale secolelor trecute. Toate aceste lucruri se armonizează perfect cu yachturile mereu ancorate în

porturi - staţiunile de pe Coasta de Azur sunt majoritatea porturi şi puncte de oprire în itinerariul

vaselor de croazieră -, cu bărcuţele de pescari care întregesc farmecul locului şi cu sutele de magazine

de lux, restaurante, hoteluri, reşedinte de vară ale vedetelor sau ale unor personalităţi importante ale

lumii politice sau economice pe plan mondial. Arhitectura unică, precum şi peisajele absolut

spectaculoase, plajele largi şi facilităţile turistice fac din aceasta zona o regiune turistică istorică ce şi-a

atins gradul de perfecţiune.

Zecile de localităţi care au cunoscut de-a lungul anilor o dezvoltare turistică fără precedent sunt

extrem de frumose datorită golfurilor create în urma întâlnirii Alpilor cu Marea Tireniana – parte a

Marii Mediterane.

17

Page 18: Turism Franta

Franța

Villefrance este zona în care se află oraşele Monte Carlo, Cannes şi Nisa. Villefrance oferă

oaspeţilor săi, plaje însorite, oraşe-staţiuni sofisticate, sate cu acoperişuri din ţiglă roşie şi vederi

spectaculoase.

Numele orasului Monte Carlo se datorează principelui regatului de Monaco, Carlo al III-lea, care

a pus bazele acestui stat datorită monarhiei italiene. După despărţirea principatului de Italia, în 1861,

limba oficială a acestui stat a rămas în continuare italiana. Abia acum o sută de ani a început să se

vorbească exclusiv franceza. Oraşul este celebru din cauza Casino-ului şi celui mai cautat raliu de

formula 1, Grand Prix, şi datorită numeroaselor posibilităti de distracţie, extrem de atractive.

Nice este un oraş în sud-estul Franţei, pe coasta Mării Mediterane, la poalele Alpilor Maritimi.

Oraşul este al 5-lea ca marime din Franţa, străbătut de Paillon, azi o simplă şuviţă de apă, presărată cu

grădini suspendate şi cărări, dominată de clădirea centrului de congrese Acrolopis şi Musée d’Art

Contemporain cu colecţia sa de lucrări moderne aparţinând în special şcolii din Nisa a lui Yves Klein,

Martial Raysse, Caesar şi Arman. La est se întinde vechiul oraş al Nisei, un fermecător şi aglomerat

labirint de străzi întortocheate şi case în culori pastel. Cours Saleya trece între oraşul vechi şi mare.

Prefectură a Alpilor Maritimi NISA este o staţiune de la mijlocul secolului al XVIII-lea. Stilul

arhitectural, îmbinare de elemente medievale cu elemente aparţinând secolului al XX-lea, este

genovez, iar britanicii au creat Promenade des Anglais având aspectul unei autostrăzi, lungă de 3 km

şi ducând la Quai des Etats-Unis.

Nice este un important centru turistic şi statiune balneară, fiind supranumită "capitala Coastei

de Azur" (Côte d'Azur). Printre principalele obiective turistice se numără Muzeul Matisse, Muzeul de

Arte, palatul-muzeu Massena, oraşul vechi cu palatul-muzeu Lascaris şi catedrala Saint Reparat,

grădina şi ruinele castelului, ruinele oraşului roman Cimenelum, mănăstirea franciscană din Cimiez cu

un superb rozariu, grădina botanică Phoenix cu cea mai mare seră din Europa, teatrul de opera,

catedrala ortodoxă rusă.

Este una dintre atracţiile principale ale zonei. Capitala departamentului Alpes Maritimes

concurează ca notorietate cu Monte Carlo – bijuteria principatului Monaco - şi reprezintă cel mai mare

oraş al regiunii. Nice este destinaţia perfectă pentru cei cu un buget mediu – oraşul este îndeajuns de

mare, iar hotelurile de două stele sau hostelurile pot fi găsite cu uşurinţă. De fapt, Nice este a doua

bază hoteliera ca mărime din Franţa, după Paris. Aici se află singurul aeroport de pe Riviera Franceză

şi tot aici se află şi cel mai mare nod rutier al regiunii.

Nice este un oraş 100% turistic şi, de aceea, o enumerare a lucrurilor pe care le puteţi face aici

este destul de dificilă. Practic, de la plajă, la sporturi de apă sau de teren, de la cumpărături până la

vizitarea de muzee, case memoriale, expoziţii, monumente, castele şi teatre, totul este posibil. Nice este

este o staţiune extrem de populară şi mereu aglomerată. Ca obiective turistice sunt portul, centrul

vechi al oraşului, ruinele oraşului roman Cemenelum, Muzeul Matisse, Palatul Lascaris, precum şi

Muzeul de Artă Modernă şi Contemporană.

18

Page 19: Turism Franta

Franța

La circa 50 km vest de Nisa, pe ţărmul Mării Mediterane, se află una dintre cele mai renumite

staţiuni de pe Coasta de Azur, Cannes, locul unde se organizează anual celebrul Festival Internaţional

de Film. Oraşul traieşte în fervoarea evenimentelor de artă întreg anul, multumită numeroaselor

organizaţii care contribuie la menţinerea unui spirit cultural cât mai dinamic

Cannes , este un oraş în sud-vestul Franţei, în departamentul Alpes-Maritimes în regiunea

Provence-Alpi-Coasta de Azur, pe malul Mării Mediterane. Este una din cele mai renumite staţiuni de

pe Coasta de Azur. Printre obiectivele turistice majore ale oraşului se numără cheiul la Croisette,

muzeul Castre ,bastionul Sainte Marguerite ,mănăstirea Saint Honorat .

Se află la 35 de kilometri de Nice, la 55 de kilometri de Monaco şi la 60 de kilometri de graniţa

cu Italia. Chiar dacă, până acum 150 de ani, acest orăşel de la malul Mediteranei nu era altceva decât

un mic sat de pescari, astăzi, el este cel mai elegant, sofisticat şi popular oras al Rivierei Franceze.

Localitatea îşi triplează numărul de vizitatori în timpul Festivalului de Film, iar lunile de vară sunt

aglomerate la modul absolut. Cannes este în primul rând o staţiune de lux. Are bulevarde largi, o faleză

impresionantă, extrem de multe magazine, restaurante şi hoteluri de lux. Partea cultural-istorică nu

este însa nici în acest oraş ignoratş. Şi aici puteţi vizita Muzeul Mării, un muzeu de Artă Contemporană,

iar vechiul port şi centrul vechi al oraşului sunt obiective obligatorii.

Golful Saint Tropez este un loc renumit încă din cele mai vechi timpuri: legenda spune că numele său

vine de la Sfântul Torpes, un martir creştin care a refuzat să renunţe la religia sa. Corpul său a fost ars

şi aruncat pe un vas care a plutit pe apele golfului actual, iar în final a ajuns la ţărm. Versiunea

modernă a oraşului medieval care a fost construit aici este actualmente foarte populară pentru linia sa

de iahturi de lux, cafenele cu terase si circuite pentru maşinile sport. Viaţa de noapte este încântătoare

aici şi deseori se pot vedea elicoptere care aduc oaspeţi de seama la petreceri private care au loc în

multe vile de lux din mica localitate franceză. Turiştii consideră ca cele mai bune plaje din Saint Tropez

se afla în Baie de Pampelonne, la sud de golf şi la est de Ramatuelle. Pampelonne oferă o colecţie de

plaje desfăşurate pe 5 kilometri de ţărm. Fiecare plajă are 30 de metri în lărgime, majoritatea dintre

plaje, foarte şic, sunt locuri destinate festivităţilor de modă. Altele sunt liniştite şi relaxante iar unele

au restaurante şi cafenele foarte aproape de ţărmul mării.

Staţiunea a atras numeroşi artişti, popularizată mai ales datorită sex simbolului Brigitte Bardot

în "Şi Dumnezeu a creat Femeia”

Auvergne – Bourgogne. Frumuseţea cadrului natural permit practicarea unui turism rural, de

circulaţie, cu valenţe culturale, speoturism şi pentru alpinism. Cele mai recunoscute centre turistice

sunt: Vichy (renumita staţiune balneară cu ape minerale şi termominerale) şi Clermont – Ferrand,

Limoges.

Insula Corsica este muntoasă, cu un relief pitoresc, cu ţărmuri înalte şi plaje frumoase, forme

carstice interesante, păduri de castani şi tufişuri de maquis, turme de mufloni ce trăiesc liberi în

singurul loc din Europa. Fâşia de plajă este amenajată în hinterlandul oraşelor Ajaccio, Bonifacio,

19

Page 20: Turism Franta

Franța

Bastia şi Calvi, care sunt şi principalele centre turistice, ce dispun şi de monumente istorice şi de artă,

vile şi hoteluri.

Castelele de pe Valea Loarei:

Este foarte greu să afli numărul exact al castelelor din Franţa. În Valea Loarei, există în jur de 50,

60 de astfel de reşedinţe medievale, dar conceptul de “castel” este atât de interpretabil, încât numărul

lor se poate dubla sau chiar tripla în funcţie de criteriile aplicate în selecţie. Un lucru este evident:

Franţa, această ţară a castelelor, fie ele regale, princiare, nobiliare sau militare, are cea mai mare

concentraţie de astfel de clădiri din întreaga lume. Simboluri ale regalităţii, valori ale renascentismului,

bijuterii ale artei arhitecturale sau decorative, multe dintre aceste reşedinţe au devenit astăzi hoteluri

sau case de oaspeţi.

Castelele de pe Valea Loarei sunt castele situate în regiunile Centre (Touraine, Blaisois,

Orléanais, Berry) şi Pays de la Loire (Anjou). Printre cele mai remarcabile şi renumite sunt

următoarele:

Castelul Chambord (sec. XVI) este considerat cel mai mare şi cel mai maiestuos de pe Valea

Loarei. Edificat în inima unei păduri, Chambord surprinde prin proporţiile sale gigantice (440 de

camere, 440 de şeminee, 13 scări şi 800 de capitoluri). Este supranumit “Castelul vânătorii” din cauza

colecţiilor sale exceptionale de pictură de epocă cu teme vânătoreşti.

La acest minunat castel, construcţia a fost începută de Francois I în 1519 şi a fost continuată

mult mai târziu de către Henri II, Charles IX şi Henri III. 1.800 – 2.000 de oameni au lucrat la

construcţie în timpul lui Francois I.

Deşi de-a lungul timpului acest castel a avut mulţi proprietari, nimeni nu-şi are rezidenţa

permanentă, în perioada actuală, în acest castel.

Francois I a locuit el însuşi în acest castel timp de 6 luni. Castelul a fost folosit mai cu seama ca

„loc de retragere” pentru mai mulţi regi sau ca reşedinţă de vânătoare. Nu este menţionat oficial un

arhitect care l-ar fi construit.

Planul castelului este inspirat dintr-o construcţie feudală cu un donjon central şi 4 turnuri.

Corpul central, donjonul, încântă prin ornamentele rafinate şi gustul simetriei , foarte dezvoltat în

epoca Renaşterii. Acest castel extraordinar a combinat ideile italiene cele mai recente în epoca cu

formele arhitecturale franţuzeşti cele mai tradiţionale. La fiecare din cele trei etaje ale donjonului cele

patru unghiuri erau ocupate de apartamente de formă patrată. Fiecare astfel de apartament era

completat cu un altul plasat în unghiul vecin. Se elibera astfel un spaţiu în formă de cruce.

Leonardo da Vinci s-a aflat la originea planului în cruce greacă a donjonului şi a scării sale

centrale, originală prin faptul că două persoane puteau să urce sau să coboare fără să se vadă. Legenda

spune că Leonardo da Vinci, când a locuit la Clos Luce în Amboise, a făcut câteva planuri şi modele care

au fost folosite apoi la construirea castelului. Castelul are de asemenea legături apropiate cu câteva

dintre proiectele lui Domenico da Cortona, un arhitect italian.

20

Page 21: Turism Franta

Franța

În timpul domniei lui Louis XIV, faimoasele piese ale lui Moliere Monsieur de Pourceaugnac şi

Burghezul Gentilom au fost puse în scenă aici.

Castelul Azay-le-Rideau: acest castel farmecă ochii celor ce-l privesc prin echilibru

arhitectural, prin graţia şi rafinamentul ornamentelor sale exteriore, prin maiestritele decoraţiuni

interioare. Clădit în forma literei „L”, Azay este înconjurat de un şanţ alimentat cu apă din râul Indre.

Doar clipocitul discret al curgerii apei ne semnalează prezenţa râului, acesta fiind mascat de vegetaţia

aproape luxuriantă a parcului-gradină.

Pe lângă frumuseţea sa divină, castelul este atractiv şi datorită posibilităţii de a-l vizita noaptea.

Aici se organizează un spectacol de sunet şi lumină („Son et Lumiere”): imagini feerice cu lebede în

zbor, urmate de chipuri şi portrete proiectate pe un ecran, care este chiar faţada lungă a palatului, sunt

însoţite de sunete diafane.

Castelul Amboise a fost construit de Carol al VIII lea, între secolele 15 şi 16, pe locul unei

fortăreţe mai vechi care se află într-o zonă abruptă, anevoios de urcat, propice apărării.

Prima dovadă a renaşterii franceze, castelul Amboise, uneşte puterea citadelelor cu graţia noii

arhitecturi. Cu excepţia faţadei renascentiste, construită de către François I, castelul reflectă tradiţia

gotică, fanteziile stilului italienesc, remarcându-se numai sporadic, prin motivele ornamentale.

La mijlocul secolului XV, în momentul în care oraşul se afla sub dominaţia englezilor, regele

Carol al VII lea i-a alungat pe invadatori, castelul fiind, în mare parte distrus. Ludovic al XI lea,

succesorul său, a început lucrările de reconstrucţie ale castelului. Carol al VIII lea a fost însa, cel care a

decis să reconstruiască în întregime fortăreaţa.

În zilele noastre castelul are aceeaşi măreţie ca în perioada sa de glorie din secolele XV – XVI cu

toate că el nu mai reprezintă decât o cincime din ceea ce era o dată. Acum, fosta fortăreaţă Amboise

este proprietate de stat, căruia i-a fost oferit de contele de Paris, fiind gazda unor spectacole în stil

renascentist, organizate periodic de oficialităţile locale.

Astăzi castelul găzduieşte încă o excepţională colecţie de mobilă care este excepţional

conservată. Castelul Amboise reprezintă un punct de atracţie pentru turiştii care, anual, invadează

Valea Loarei dornici să vină în contact cu monumentele care au făcut gloria evului mediu franţuzesc şi

nu numai.

Castelul Blois oferă un rezumat al stilurilor arhitecturale practicate în epoca feudală, până la

Louis al – XIII – lea. Charles d'Orleans a construit imediat după eliberarea sa din captivitatea din Anglia

lucrări de recondiţionare a donjonului şi a construit severa galerie ce-i poartă numele. La nivelul

parterului, construit din piatră găseşti arcade teşite, aşezate pe stâlpi ortogonali, iar la etaj faţada de

cărămizi e aerisită de ferestre cu cercevele încadrate de piatră. Pe acoperiş se observă mici lucarne cu

pinioane. Totul de o simplitate plină de savoare şi de fineţe.

Louis al – XII – lea a adăugat o nouă aripă celei construite de Charles d'Orleans, mai bogată în

ornamentaţii, dar perfect armonizată. Şi acest castel se compune dintr-un amestec de cărămizi şi

pietre, dar stilul nou şi influenţa italiană sunt aici mai accentuate.

21

Page 22: Turism Franta

Franța

Aripa construită de François I se prezintă ca un aliniament vertical de ferestre bordate de

piastri, care taie un dublu rând orizontal de muluri. Această dispoziţie în şah este îndulcită de motive

ornamentale remarcabile .

Castelul Chenonceau – Castelul Doamnelor primii stăpâni ai castelului Chenonceau au fost

familia de Marques, care a ridicat între secolele XII-XV o moară fortificată şi un castel medieval pe râul

Cher. Din acest edificiu iniţial nu ne mai rămâne azi decât marele donjon ce străjuie intrarea

principală. Două decenii s-au luptat pentru a-şi păstra averea pe care pusese ochii Thomas Bohier care,

prin funcţia sa de perceptor al impozitelor sub trei monarhi, a dispus de resursele necesare pentru a

cumpăra, parcelă cu parcelă, domeniul. În 1512, Bohier a reuşit să preia întreaga proprietate, a

demolat vechile clădiri, cu excepţia unui donjon, şi a construit între 1513-1521 un nou castel.

Funcţia sa însa i-a răpit tot timpul, a fost plecat şi în campania italiană aşa că , practic,

constructorul noului edificiu a fost soţia sa Catherine Briçonnet, a cărei influenţă şi-a pus amprenta

asupra alegerii locului, distribuţiei spaţiilor şi primelor decoraţii interioare. Bohier a murit în 1524,

soţia sa, doi ani mai târziu. Fiul lor a trebuit să cedeze castelul regelui Francisc I (1494-1547), marele

patron al Renaşterii franceze.

Fiul său, Henric al II-lea al Franţei (1519-1559), soţul controversatei Caterina de Medici (1519-

1589), atunci când s-a urcat pe tron a dăruit Chenonceau favoritei sale, Diane de Poitiers, văduva lui

Louis de Brézé, strălucitor de frumoasă, chiar şi la o vârstă înaintata (era cu 20 de ani mai în vârstă

decât regele). Ea este cea care va ordona construirea podului suspendat peste Cher din banii proveniţi

din impozitul pe clopote, şi a magnificelor grădini ce-i poartă numele apelând la serviciile arhitectului

Philibert Delorme.

În 1559 când Henric al II-lea al Franţei a fost grav rănit la un turnir, Caterina a preluat controlul,

interzicând accesul Dianei de Poitiers în preajma bolnavului, în pofida repetatelor chemări ale

acestuia. După moartea lui, Caterina a exilat fosta amantă a regelui, şi pentru prima oară a fost capabilă

să exercite puterea conferită de statutul de regină. Aceasta s-a razbunat pe Diane de Poitiers, luându-i

castelul în schimbul celui de la Chaumont. Aceasta s-a retras la Anet, unde a murit în 1566.

Înaintea morţii sale, în 1589, Caterina de Medici dăruieste castelul Chenonceau nurorii sale

Louise de Lorraine-Vandémont, soţia regelui Henri al III-lea care după asasinarea acestuia, s-a izolat

aici, impunând o atmosferă sumbră, dominată de culorile alb-negru ale doliului. Istoria i-a păstrat

numele de Regina Albă , pentru că a respectat până la moartea sa în 1601, doliul alb, regal.

Castelul trece apoi în proprietatea nepoatei Louisei, Francoise de Lorraine-Mercoeur, căsătorită

cu César de Bourbon, fiica lui Henri al IV-lea şi a Gabriellei d’Estrées. Apoi fiul lui César, Louis de

Vendome intră în posesia castelului şi în sfârşit Louis-Joseph de Vendome câştigătorul lui Villaviciosa,

bătălie care asigura lui Philippe al IV-lea, tronul Spaniei.

Un timp castelul a fost abandonat în secolul 18, după care a intrat în proprietatea perceptorului

regal Claude Dupin pe 9 iunie 1733. Soţia sa, Madame Dupin, bunica lui George Sand, mare iubitoare de

literatură, a întreţinut la Chenonceau un salon frecventat de artişti şi literaţi: Georges de Buffon (1707-

22

Page 23: Turism Franta

Franța

1788), Jean-Jaques Rousseau (1712-1778), Voltaire (1694-1778) care este, începând din 1747,

preceptorul fiului lui Madame Dupin. Revoluţionarii îl cruţă de la distrugere, graţie popularităţii de

care se bucura proprietara sa, care câştigase de-a lungul vieţii sale afecţiunea tuturor.

Începand cu 1864 atunci când castelul a intrat în proprietatea lui Eugène Pelouze, încep

restaurările castelului. În 1913 este răscumparat de Henri Menier, castelul rămânând de atunci în

proprietatea descendenţilor săi. Astăzi, castelul este înca proprietate privată şi poate fi vizitat doar

parţial.

Grădinile castelului Chenonceau sunt o mărturie remarcabilă a talentului şi rafinamentului

celor două doamne care l-au decorat: Diane de Poitiers şi Caterine de Medici. Chiar de la realizarea lor,

grădinile au reprezentat o parte esenţială a castelului. Când Diane de Poitiers a primit în proprietate

domeniul Chenonceau, în 1547, în jurul castelului nu exista decât o simplă grădină de legume. Cum

locul nu era deloc potrivit pentru necesităţile curţii, timp de 5 ani au fost făcute modificări, rezultatul

fiind grădina care a primit numele creatoarei ei.

În grădini sunt plantate mii de tufe ornamentale şi sute de trandafiri căţărători sau obişnuiţi. Pe

domeniu sunt cultivate în jur de 40.000 de flori, plantate de două ori pe an, primăvara şi vara. Mai

mult, cele peste 70 de hectare de pădure crează făra dubiu decorul perfect pentru plimbări relaxante.

Castelul Chaumont, la prima vedere, ne face să credem că avem de-a face cu o fortăreaţă

datorită aspectului militar dat de metereze, de drumul de strajă şi podul mobil. Este plăcut şi cochet,

datorită faţadei albe, întreruptă de blazoane şi frize. Intrarea în castel se face printr-un parc plantat cu

cedrii şi având peluze cu flori.

Trecând de podul mobil ne întampină două turnuri rotunde, bătute cu blazoane, ce păzesc

intrarea. O friză înconjoară pereţii şi tunurile la nivelul parterului; dublul "C" de la Charles de

Chaumont se învecinează cu interpretarea etimologică a cuvântului "chaumont", reprezentată sub

forma unor coline în flăcări. Mai sus se observă emblemele Dianei de Poitier ( amanta regelui Henry al

– II – lea). De-o parte şi de alta a castelului, aripile sunt flancate de două turnuri cu acoperiş conic.

Turnul Amboise constituie partea cea mai înaltă, severă şi veche a castelului. Imediat după ce

depăşeşti cetăţuia, descoperi curtea, delimitată de 3 construcţii perpendiculare, întinse către vale.

Aripa orientală se termină printr-o capelă a cărei obsida, cu trei ziduri, se sprijină pe contra-forturi cu

pinacle. Aripa de vest se distinge printr-un sombru tur de scară, gotic pur, şi prin prelungirea sa la

nord într-un corp de apartamente cu aspect renascentist.

Castelul Chinon face parte din castelele de pe Valea Loarei care i-au găzduit pe regii Franţei şi

se găseşte în oraşul Chinon. Castelul, care domină râul Vienne, este situat pe ruinele unor fortificaţii

romane, dar aspectul actual este de un castel în ruină, dar şi ruinele au frumuseţea lor specială, mai

ales pentru iubitorii trecutului. Este un loc în care istoria se găseşte la ea acasă. Formidabila fortăreaţă

medievală (aproximativ 40 m lungime şi 100 m lăţime) este opera succesivă a contilor de Blois,

23

Page 24: Turism Franta

Franța

contilor de Anjou şi apoi a Plantageneţilor. În acest castel, regele Carol al VII-lea a întalnit-o prima dată

pe Ioana d'Arc.

Fortul Coudray (franceza Fort du Coudray) ocupă partea de vest a castelului. Reprezintă partea

cea mai veche a castelului Chinon, existând înca din secolul al X-lea.

Are în componenţă donjonul care ocupă partea estică a construcţiei. A fost construit în secolul al

XIII-lea, sub Philippe Auguste. Are o înălţime de 25 m şi un diametru de 12 m. Numără trei etaje dintre

care, cele două inferioare sunt boltite. Ioana d'Arc a locuit la primul etaj în timpul sejurului său la

Chinon. În acest turn Filip al IV-lea a închis cavalerii Templieri în 1308, înaintea judecăţii care trebuia

să-i condamne la moarte.

Castelul din Mijloc (franceza Chateau du Milieu) era legat de celelalte corpuri prin poduri

mobile. Adăpostea locuinţele regale, construite între secolele XII şi XV, dar din care nu ne-a mai rămas

decât aripa sudică. În nord se găsea capela Sainte Melaine, construită în secolul al X-lea, de către

călugarii Abatiei Bourgueil.

Fortul Saint-Georges a fost construit pentru a proteja latura estică a donjonului. Este separat de

restul castelului printr-un şanţ. Este prima dintre cele trei părţi pe care vizitatorul o poate vedea la

intrarea în citadelă.

Castelul Serrant Castelul Serrant este situat pe Valea Loarei, la 15 km vest de oraşul Angers, în

comuna Saint-Georges-sur-Loire, din departamentul Maine-et-Loire. Este construit pe fundaţiile unei

fortăreţe medievale, fortificată din toate părţile de poduri mobile, doage şi turnuri masive, proiectând

silueta sa severă asupra câmpurilor din jur.

După secolul al XIV-lea, aceeaşi familie locuieşte şi administrează castelul: generaţiile celor din

familia de Brie se succeda, până într-o zi cand unul din ei este cuprins de un nou curent venit tocmai

din Italia. Charles de Brie este sedus în totalitate de Renaştere şi de noile sale idei artistice, luând

decizia să reconstruiască fortăreaţa medievală în totalitate. Din nefericire, din cauza serioaselor

probleme financiare a trebuit să întrerupă lucrările. Doar turnul din nord, o jumătate din corpurile

centrale cu locuinţe şi începutul aripii alăturate sunt ridicate de la bază.

Un secol mai târziu, în anul 1636 Guillaume de Bautru, consilier de stat ce a marcat curţile

regilor Ludovic XIII şi Ludovic XIV prin comportamentul său libertin, îl achiziţionează şi continuă

lucrările după planul original: corpurile centrale sunt terminate, turnul din sud şi cele două aripi sunt

create. Ultima construcţie care a făcut-o Bautru a fost capela, cu ajutorul lui Jules Hardouin Mansart, în

memoria comandantului armatei franceze, marchizul Vaubrun, soţul lui Marguerite de Bautru.

În 1749, ultima descendentă a lui Guillaume de Bautru este văduvă şi fără copii. Ea va vinde

castelul lui François Jacques Walsh, fiul capitanului corsar Philip Walsh, care îl reamenajează: creează

un parc în stil englez, construieşte cele două pavilioane şi monumentala poartă pe care se regăseşte

blazonul acestora (o lebadă străpunsă de o săgeată).

În 1830 Valentine Walsh de Serrant se căsătoreşte cu Charles Bretagne Marie Joseph, ducele de

Trémoïlle, familie în sânul căreia se găseşte şi astăzi castelul Serrant. Acesta se preocupă de

24

Page 25: Turism Franta

Franța

restaurarea castelului, încredinţându-i proiectul lui Lucien Magne: din această epocă datează anumite

completări ca: balustrada ornată cu "pots à feu", capitelurile ce împodobesc ferestrele de la etajul al

doilea şi blazonul familiei La Trémoïlle ce se găseşte deasupra intrării principale.

Astăzi castelul este o reşedinţă privată ce aparţine prinţului şi prinţesei de Merode, descendenţi

ai familiei Trémoïlle. Cu acest titlu, ei sunt garanţi ai bunei-stări a castelului.

Castelul Serrant, prezintă o colecţie extraordinară de mobilă, obiecte de artă, tablouri, tapiserii

şi sculpturi. Biblioteca adăposteşte circa 12.000 de volume cu o valoare inestimabila.

Parcul Naţional Cevenne (franceză Parc National des Cévennes) este situat în sudul Franţei în

regiunea muntoasă Cevennes, având suprafaţa de 3213 km².

Incă din anul 1913 speologul „Eduard Alfred Martel” propune, pentru protejarea naturii,

crearea în regiune a unui parc naţional. Idea lui a fost preluată în anul 1956 de administraţia

departamentului Lozère, idea fiind realizată abia în anul 1970.

Centrul de administrare al parcului este în Florac, parcul se întinde pe teritoriul

departamentelor Lozère şi Gard şi numai o mică parte pe teritoriul departamentelor Ardèche şi

Aveyron. În regiunea parcului sunt o serie de munţi ca Mont Lozère, Mont Aigoual şi podişul Causse

Méjean.

Regiunea are o floră şi faună bogată reprezentată prin plante ca: „Roua cerului”, lalele, crini ,

orhidee alpine, lavande şi castani. Animalele mai reprezentative ale parcului sunt: muflonii, căproare şi

cerbi, sau capra de stâncă, castorul şi ciocănitoarea.

Zona centrală sau Parcul propriu-zis, cu o suprafaţă de 91416 ha, cuprinde 52 comune, 117

cătune şi ferme. Ea face obiectul unor reglementări strict urmărite îndeaproape de către un corp

important de „monitori-paznici”. Tot în aceastâ zonă există şi 3 hanuri. Camparea şi caravaningul, sub

toate formele lor sunt permise. În zonă este amenajat un eco-muzeu, alcâtuit dintr-un corp central -

„Casa Mounthozere”, cu sediul în comuna Pont-de-Montrer şi diverse obiective în ansamblul masivului,

ferme, câtune, constructii uzuale - moară, fântâni, brutărie, biserică etc. Aceste obiective pot fi vizitate

în cadrul unor circuite plâtite, conduse de ghizi;

Cea de-a doua zonă, periferică, se întinde pe o suprafaţâ de 237 mii ha, cuprinzând 117 comune,

4000 cătune şi ferme şi circa 48 mii locuitori. Zona beneficiază de un program de amenajare destinat

asigurării desfâşurării activităţilor economice locale şi protecţiei mediului înconjurâtor. în această

zonă sunt construite numeroase hoteluri, centre de vacanţă, terenuri de camping administrate de

sindicate; circulaţia este reglementatâ, un număr important de drumuri rurale şi forestiere fiind

interzise pentru anumite mijloace de locomoţie.

Parcul national Cevennes încurajează activităţile pedestre prin: amenajarea a 23 poteci de

promenadâ, marcate pentru plimbări simple de scurtă durată (2-4 ore), fară ghid însotitor;

amenajarea de poteci numite „sinteză ecologică”, care pot fi parcurse într-o singură zi, cu participarea

gratuită a „monitorilor-paznici”; organizarea de trasee pe poteci ale marilor circuite ale Franţei;

organizarea unor circuite de mai mică întindere din iniţiativa asociaţiilor locale.

25

Page 26: Turism Franta

Franța

Artizanatul este bine reprezentat în toată zona periferică a parcului, în toate aşezările din zonă

întâlnindu-se magazine specializate pe acest profil, sau desfaşurându-se spectacole de amploare mai

mare în zilele de sărbătoare.

De asemenea, sunt marcate numeroase piste ecvestre şi organizate circuite şi sejururi cu

plecare din zona periferică. În această zonă se pot practica, de asemenea, sporturi nautice (caiac-

canoe), speoturismul şi schi-fondul. În perioada estivală sunt organizate seri de veghe m pădure,

proiectii, conferinţe, expozitii, concerte. Conducerea parcului este instalată în localitatea Florac, situată

în zona sa centrală. Aici se află şi serviciul de informare al parcului. Centrele de informare ale parcului,

sindicatele de iniţiativă, librăriile şi depozitele de presă difuzeazâ documentaţiile publicate despre

Parc, revista „Ceveimes", ghiduri, cărti, afişe specializate.

Parcul Naţional din Pirinei(franceză Parc national des Pyrénées) este un parc naţional

francez ce a fost înfiinţat în anul 1967. Parcul se întinde pe o lungime de aproape 100 de km de-a

lungul graniţei cu Spania şi are o lăţime maximă de 15 km. Parcul are suptafaţa de 457 km² fiind cel

mai mare parc natural din Munţii Pirinei. Regiunea parcului cuprinde munţii din sudul comunei

Lescun Franţa, până la „Valleé d'Aspe” în vest şi „Valleé d'Aure” în est. Locurile cele mai cunoscute din

parc sunt comuna Gavarnie şi masivul Vignemale care este punctul cel mai înalt din Pirineii francezi.

Parcul Naţional Port-Cros(franceză Parc National de Port-Cros) a fost decretat la data de 14

decembrie 1963 de preşedintele Franţei Pompidou.

Parcul naţional cuprinde aproape toată regiunea din jurul insulei Port-Cros şi insulelor mai mici

Bagaud, Gabinière şi Rascas, ca şi o fâşie cu o lăţime de 600 m de pe coastă. Ocupând pe coastă o

suprafaţă de 700 ha de uscat şi 1288 ha suprafaţă de apă, el este primul parc naţional din Europa, care

reuneşte o suprafaţă protejată pe uscat şi apă. Din anul 1971 este alipit parcului suprafaţa de 1000 de

ha, ce aparţine insulei vecine.

Parcul naţional ,,Port Cros” cuprinde şi insula Porquerolles cu o suprafaţă de 1250 ha. Insula

Port Cros constituie un parc naţional marin, iar insula Porquerolles un parc domenial forestier cu

multe elemente botanice protejate. Accesul în insulă dinspre continent este asigurat de vase rapide. În

interiorul insulelor sunt amenajate poteci care permit observarea vegetaţiei şi faunei ocrotitoare,

precum şi accesul la un număr de 28 porturi şi baterii militare din sec. XIV-XIX, ce constituie un

patrimoniu istoric de mare valoare. Ambele insule au amenajate mici porturi cu echipamente

tradiţionale, cu reţea electrificată, canalizare, reţea de teledistribuţie, constmcţii modeme etc. Cazarea

turiştilor se face la localnici (în ferme modeme)sau în pensiuni. Insulele pot fi vizitate tot timpul anuhu

farâ acordul prealabil al conducerii parcului sau al personalului de teren. Vara, turiştii au la dispoziţie:

m Port Cros, un centru de primire şi informare (cu sediul m port), unde se eliberează si documentele

necesare şederii în parc şi desfaşurării activităţilor dorite; o expoziţie privind domeniul marin (acvariu

şi proiecţii de diapozitive); poteci tematice (botanice, istorice, submarine); în Porquerolles, o expoziţie

consacrată istoricului insulei; un centru de prezentare a Conservatomlui botanic (muzeu).

26

Page 27: Turism Franta

Franța

Grupurile organizate pot realiza, pe cele două insule, activitâti educative, cercetâri botanice,

omitologice şi marine. în acest caz este necesară aprobarea prealabilă a conducerii parcului. Circulaţia

pe insule este liberâ, pazmcii-monitori (30 în insula Port Cros) urmărind numai respectarea de către

turişti a reglementărilor parcului.

Parcul natural Vercors protejează bogăţiile naturale şi culturale de pe o suprafaţă de 135 mii

ha, delimitată în sud-estul Alpilor. În acest teritoriu se cuprind 50 comune popu-late de 26 mii

locuitori. Parcul oferă multiple posi-bilităţi de practicare a turis-mului: circuite pedestre, ec-vestre şi

cu bicicleta, poteci tematice, vizitări de peşteri şi monumente de arhitec-tură, escaladări de stânci, schi

alpin şi de fond, seju-ruri climatice, activităţi în aer liber în sate (ferme) şi staţiuni, pescuit şi vână-

toare, vizite şi activităţi în ateliere de artizanat sau artă populară, activităţi artistice (cercuri de

sculptură în lemn, pictură pe mătase, artă populară etc.), activităţi în aer liber (sport, tenis, deltaplan

etc.).

Aceste activitâţi sunt posibile datorită existenţei de amenajări adecvate: 100 km de poteci

parcate, piste de ciclism, 25 locuri pentru picnic, copertine de trasee, terenuri de sport, piscine, locuri

de pescuit, centre de echitaţie (Poimey Club), muzee (Muzeul locurilor preistorice, Muzeul rezistenţei),

peşteri amenajate, platforme de privelişte, centru polivalent, chibwi (Casa speologilor, clubul tinerilor

etc.), de o susţinută animaţie locală, care vizează astfel primirea şi informarea turiştilor, vizitarea

parcului, organizarea de expoziţii, proiecţii, activităţi culturale, animaţie şcolară, activităţi sportive,

concursuri etc. Cazarea turiştilor se realizeazâ în spaţii particulare (la fenne sau case particulare, în

toate localităţile din parc) şi în unităţile special construite, dispersate pe tot cuprinsul parcului (hotel,

campinguri cu circa 600 locuri, 9 refugii păzite, 18 refugii semipăzite, 26 refugii şi adăposturi nepăzite,

terenuri pentru caravaninguri şi corturi).

Parcul natural regional Morvan este amenajat în centrul regiunii Bourgogne, la 2 ore

depărtare de Paris şi Lyon, în masivul granitic al Morvanului. Parcul are o întindere de 171676 ha si

cuprinde 64 comune. El a fost creat în 1970, în vederea revitalizării economiei acestei regiuni,

dezvoltării activităţilor în aer liber şi a celor culturale, protejării locurilor şi peisajelor, favorizării

turismului. În acest scop, cu ajutorul organelor locale şi altor organisme centrale au fost organizate şi

realizate: Centre de informare, hoteluri (peste 100 unităţi cu 5-20 locuri sau 30-40 locuri), 15 cabane

refugii (cu 20-30 locuri în dormitoare comune, loc de pregătirea mâncârii, grupuri sanitare), peste 70

case particulare în localităţile mrale (cu o ca-pacitate de circa 350 locuri), terenuri de campare, locuri

pentru picnic, ţarcuri de animale, amenajarea malurilor râurilor pentru practicarea sporturilor nautice

(caiac-canoe) şi pescuitului sportiv, poteci pedestre şi ecvestre, poteci ecologice etc. Parcul beneficiază

şi de existenţa a două staţmni balneare (Château-Chinon şi Saint-Honore-des-Bains) şi numeroase

locuri arheologice, monumente istorice şi de arhitecturâ cu o bogată tradiţie etnofolclorică. De

asemenea, au fost amenajate 10 centre de echitaţie, care oferâplimbâri ecvestre, circuite călare,

iniţierea în creşterea cailor, echitaţie de agrement şi sportivă, formare de câlăreti şi instructori de

călârie, echitatie pentru copii, dresuri de cai, participare la concursuri hipice etc. Pentru o bună

27

Page 28: Turism Franta

Franța

cunoaştere a parcului, conducerea lui pune la dispoziţia turiştilor un amplu material documentar

(Cartea Parcului, broşuri, ghiduri ale traseelor turistice, parcărilor, hărţi), un ziar local cu informatii de

ultimă oră.

Parcul natural regional Camargue, cu o suprafaţă de 85 mii ha, cuprinde o insulă şi zone

înconjurătoare din sudul deltei Rhonului. Din 1974 este considerat rezervaţie a biosferei. Şi acest parc,

pe lângă scopul de a proteja ecosistemul deltaic al zonei, urmăreşte crearea de condiţii de relaxare şi

instruire a localnicilor într-un mediu natural cu valenţe reconfortante şi elemente inedite. Activităţile

turistice proprii acestui parc sunt: vizitarea lui pe itinerare tematice, practicarea pescuitului şi

vânătoarei, sporturile pe apă, odihna, toate însă în limitele unor restricţii. Desfăşurarea acestor

activităţi este favorizată de amenajările cu caracter turistic existente (puncte de vizitare a păsărilor,

trasee marcate, pensiuni etc.).

Auvergne este remarcabilă prin stilul propriu al bisericilor romane (secolele XI şi XII). Ele

cuprind câteva elemente din cea mai originală, simplă şi emoţionantă arhitectură din Franţa.

Proporţionate frumos, necompromiţătoare în severitatea lor, ele sunt construite din materiale locale

rezistente – piatră de nisip sau lavă vulcanică – şi sunt caracterizate de o absidă proeminentă, un

ambulatoriu îngust în jurul corului şi de un naos flancat de piloni puternici, cu galerii deasupra părţilor

stranii. Capitelurile sunt adesea complicat sculptate cu teme biblice. Cele mai interesante exemple pot

fi văzute în următoarele locuri : Brioude, Clemont-Ferrand (Notre Dame du-Port), Issoire, Orcival, Le

Puy, Saint Nectaire şi Saint Saturnin.

În Auvergne, puternicul simţ al religiei s-a manifestat într-un mod specific regiunii : procesiuni

în care sfântul protector al parohiei este venerat prin intermediul unei relicve sau al unei statui, care

sunt purtate prin sat şi prin împrejurimi. De pildă, în ziua Înălţării, Fecioara de Orcival este scoasă din

biserică noaptea. De asemenea, specifice regiunii Auvergne sunt Fecioarele Negre, statui din lemn

negru care au apărut sub influenţa bizantină a cruciaţilor. O altă Fecioară Neagră de renume se

regăseşte la Rocamadour.

Stilul gotic îşi are originea în Ile-de-France, aproape de centrele puterii regale. Cel mai frumos

testament al glorioasei perioade gotice se găseşte în catedralele de la Paris şi Chartres, Amiens şi

Reims, Beauvais şi Bourges, Lyon, Le Mans şi Srasbourg.

Tranziţia dintre stilul roman şi cel gotic este evidentă în mănăstirea burgundă de la Pontigny, o

congregaţie bine conservată construită între 1150 şi 1212.

Stilul gotic are ca punct de pornire restricţia tradiţiilor romane şi necesitatea firească de

construire a unor biserici mai spaţioase, mai înalte, mai luminoase. Stilul se caracterizează prin bolte

ogivale, arcuri ascuţite şi contraforturi suspendate. Prin stabilirea spaţiului destinat mulţimii şi celui

de orchestrare, clădirile puteau fi mai îndrăzneţe. Noile tehnici au acordat mai mult spaţiu liber pentru

ferestre mai mari, cele mai sublime fiind vitraliile catedralei din Chartres, cea mai completă colecţie de

vitralii medievale din Europa.

28

Page 29: Turism Franta

Franța

Stilul gotic timpuriu din perioada 1180-1250 este simbolizat de Chartres, care a adoptat

contraforturi suspendate, arcuri ascuţite şi spaţii noi pentru ferestre. Chartres este numit „spiritul

evident al Evului Mediu”, ca fiind cea mai coerentă dintre catedralele gotice.

Catedrala de la Reims se mândreşte cu un naos mai înalt decât cel de la Chartres, si cu o galerie

claire voie (ajur) încununată de statuile animalelor mitice. Ferestrele din clopotniţă cu barele zvelte de

piatră au reprezentat pionieratul motivelor decorative gotice.

Lourdes este o mică comună aflată în Pirinei, în sud-vestul Franţei. Iniţial, doar o aşezare de

trecere, oraşul a devenit în prezent, neîncăpător pentru milioanele de turişti care se îndreaptă către

această direcţie anual. Destinul acestei mici localitaţii s-a schimbat radical în anul 1858, când însăşi

Fecioara Maria l-a onorat cu a sa apariţie miraculoasa. Pana în acel moment, singurul punct de atracţie

erau doar ruinele unui castel fortificat aflat în centrul oraşului. După ce Bernadette Soubirous a

susţinut că Fecioara Maria i s-a arătat în diverse ocazii şi după ce au avut loc câteva vindecări

miraculoase, oraşul a devenit una dintre destinaţiile preferate ale creştiniilor. Pană în 1858, Lourdes

era doar un oraş liniştit şi modest, cu o populaţie de doar 4.000 de locuitori. Castelul era ocupat de o

garnizoana de infanterie. Oraşul însemna, în traseul turistic, doar un loc de trecere către apele termale

de la  Bareges, Cauterets, Luz-Saint-Sauveur sau Bagneres-de-Bigorre. În data de 11 februarie 1858, o

fetiţa din partea locului, Bernadette Soubirous, în vârstă de 14 ani, a susţinut ca o doamnă frumoasă i-a

ieşit în cale în Grota Massabielle. Această doamnă s-a prezentat ca fiind Concepţia Imaculată, iar

credincioşii au numit-o Binecuvântata Fecioara Maria. Apariţiile s-au repetat de încă 17 ori şi, după

numai un an, mii de pelerini veneau să se reculeaga în mijlocul noului loc sfânt. 

În luna februarie a anului 2008 a  avut loc comemorarea a 150 de ani de la prima apariţie a

Fecioarei. La festivităţi au luat parte peste 45.000 de pelerini. Deşi oraşul are numai 15.000 de

locuitori, beneficiază de o capacitate de cazare imensă, a doua în Franţa, după Paris.

Sezonul pelerinajului începe din martie şi durează până în octombrie, iar locul în care s-a petrecut

prima apariţie miraculoasă a Fecioarei a devenit o destinaţie preferată atât a europenilor, cât şi a

creştinilor din alte colţuri ale lumii. Apei care izvorăşte din grotă i s-au atribuit puteri tămăduitoare,

însă se găsesc destui sceptici care să se îndoiasca de adevărul acestor zvonuri neconfirmate ştiinţific.

Se estimează că un număr de aproximativ 200 de milioane de oameni au vizitat locul din 1860

până în prezent, iar Biserica Romano-Catolică a recunscut oficial 67 de vindecări miraculoase. Detaliile

sunt verificate foarte atent, pentru a se asigura că vindecarea nu are de-a face cu alte tratamente

paralele, şi se bazează doar pe proprietăţile tămăduitoare ale apei. În ciuda valurilor de credincioşi

care iau cu asalt orăşelul în fiecare sezon, există dezbateri asupra naturii primelor apariţii. Au existat

mai multe tentative, atât din partea poliţiei, cât şi din partea bisericii, de a cerceta posibile încercări de

frauda, însa cel putin unii dintre investigatori şi-au schimbat părerea pe parcurs.

Mulţi dintre cei care ajung aici se arată dezamăgiţi la sosire din cauza mercantilismului

exagerat care se practică pe străzile oraşului. Băştinaşii şi-au dat seama că obiectele de cult religios

reprezintă o sursă sigură de venit, însă rezultatul final se traduce printr-o dominaţie a kitsch-ului.

29

Page 30: Turism Franta

Franța

Vitrinele magazinelor sunt pline până la refuz de statuete şi alte suveniruri religioase, realizate mai

mult sau mai puţin artistic. Fenomenul a dat naştere unor critici aspre, în vreme ce anumite voci susţin

că Lourdes nu este altceva decât o fabrică de bani pentru oraş şi pentru regiune, prin urmare există un

interes crescut în atragerea şi menţinerea interesului pelerinilor.

Le Mont-Saint-Michel este o stâncă granitică (78 m înălţime) în Golful Saint-Malo (Nord Vestul

Franţei), din Marea Mânecii, unde se manifestă cel mai repre-zentativ fenomen de flux şi reflux: în

timpul fluxului este insulă, comunicaţia cu teritoriul continental fiind întreruptă, iar în timpul

refluxului devine peninsulă, o limbă de nisip ieşind de sub ape. Stânca este ocupată de un sat (cca. 46

locuitori) şi o mănăstire fortificată (ridicată începând cu secolul al VIII-lea, până prin secolele al XII-lea

- al XIV-lea). A jucat un rol important în istoria Franţei, fiind singurul loc care nu a putut fi cucerit de

armatele engleze în timpul „Războiului de 100 de ani”. În prezent, constituie unul din locurile cele mai

vizitate din Franţa, (cu 3.200.000 de vizitatori anual). O şosea pietruită asigură, în ultima vreme,

legătura permanentă cu ţărmul Bretaniei.

Din anul 1979, Mont Saint-Michel se află pe lista patrimoniului mondial cultural UNESCO.

Aşezată la limita dintre Bretania şi Normandia, această mică insulă de granit are perimetrul de

900 de metri.

Secolul al XIX-lea a ezitat, în faţa monumentelor, între două atitudini. În timp ce romanticii

aveau gustul straniului, al monstruosului, dacă Victor Hugo era foarte sensibil la aspectul compozit al

Muntelui, în schimb oamenii aflaţi la Administraţia Monumentelor Istorice au preferat construcţiile

fidele, în întregime, unui stil unic. La 6 august 1897, se instalează, în vârful săgeţii de 32 de metri a

bisericii mănăstirii, la 150 de metri deasupra nivelului mării, statuia de cupru a Sfântului Arhanghel

Mihail. La mai puţin de un secol, la 4 octombrie 1987, după reparaţii şi aurire, s-a reaşezat statuia

Arhanghelului, de data aceasta, cu ajutorul elicopterului. Din 1965, Benedictinii s-au reinstalat în

Munte, fără ca abaţia, ca realitate autonomă, să fie reconstituită. În prezent pe Munte se află

Fraternitatea Monastică de la Ierusalim (Abaţia Mont-Saint-Michel). În 1368, confreria Sfântului Iacob

declara că primise 15.570 de pelerini la Mont Saint-Michel. Astăzi, Muntele primeşte trei milioane

două sute de mii de vizitatori în fiecare an.

În 1874, statul francez a lansat realizarea unui dig neinundabil, destinat uşurării accesului la

Munte. Dar aceste lucrări au dăunat sitului din cauza acumulării nisipului. Pericolul ca Muntele să nu

mai rămână o insulă era din ce în ce mai mare. Iată ce scria poetul Victor Hugo, cu puţin înainte de

moarte: „Muntele Saint-Michel este pentru Franţa ceea ce Marea Piramidă este pentru Egipt. Trebuie

să-l protejăm de orice mutilare. Trebuie ca Muntele Saint-Michel să rămână o insulă. Trebuie protejată

cu orice preţ această dublă operă a naturii şi a artei”. În anii 1983-1984, pentru protejarea insularităţii

Muntelui, a fost distrus digul Roche-Torin (preşedintele François Mitterrand a scos, în mod simbolic,

prima piatră din dig), dar încă este greu de calculat efectele acestei suprimări.

Călătorului care doreşte să viziteze Mont Saint-Michel, acesta îi apare la început ca o mică

piramidă stâncoasă înconjurată de o întindere netedă nesfârşită. Pe măsură ce te apropii, desluşeşti

30

Page 31: Turism Franta

Franța

din ce în ce mai multe detalii. Ajungi pe şoseaua care duce direct spre Munte şi îţi parchezi

automobilul. Anunţurile de pe panourile de la intrare te avertizează că fluxul va începe la ora cutare,

dar te liniştesc comunicându-ţi că automobilele, parcate corespunzător, nu vor fi în pericol să fie

înghiţite de ape.

Mareele, în zona Muntelui Saint-Michel, sunt deosebit de spectaculoase, printre cele mai

puternice din Europa, având amplitudinea de până la 15 metri. La echinocţii, în timpul refluxului,

marea se retrage până la cincisprezece, chiar optsprezece kilometri, iar fluxul este printre cele mai

înalte din lume. La reflux, în ciuda avertismentelor, unii oameni se aventurează pe nisipul rămas ud, se

îndepărtează de ţărm pentru a pescui, în micile bălţi rămase în urma retragerii mării, fructe de mare

sau peşti. Dar timpul trece pe nesimţite, iar unii dintre ei sunt surprinşi, departe de ţărm, de revenirea

fluxului şi de multe ori pier înghiţiţi de ape. Victor Hugo spunea că apele fluxului vin dinspre larg cu

viteza unui cal în galop, lucru puţin cam exagerat, după părerea multora. La ora anunţată, uriaşe mase

de apă se revarsă dinspre larg, cu o viteză nemaiîntâlnită peste marile întinderi de nisip încă umed,

rămase în urma refluxului.

Catedrala Notre-Dame (română Catedrala Doamna Noastră, cu referire la Sfânta Fecioară).

Prima cărămidă de fun-daţie a fost pusă în anul 1163. În 1182, episcopul Maurice de Sully a sfinţit

altarul, dar construcţia catedralei a durat din 1163 până în 1250. Construcţia clădi-rii cu cinci nave s-a

terminat prin lucrările de pe faţada vestică, iar pe la mijlocul secolului al XIII-lea, prima capodoperă a

stilului gotic timpuriu era gata. Cu toate că desenele iniţiale şi strana evocau încă stilul romanic, aici s-

au aplicat pentru prima oară soluţii arhitecturale specifice stilului gotic.

Faţada dantelată şi cele două turnuri patrulatere de câte 69 m fiecare radiază echilibru. Intrarea

în catedrală se face prin trei porţi bogat ornamentate, care evocă simbolurile goticului târziu. Impresia

spaţială în interiorul bisericii este copleşitoare, zidurile ei se înalţă pe trei rânduri de coloane. De

proporţii impozante, 130 m lungime, 45 m lăţime, 35 m înălţime, unde încap până la 10 000 de

persoane. Nava principală este împodobită cu statui şi picturi.

Notre-Dame este considerată cea mai întunecată catedrală dintre marile catedrale gotice, dar, pe bună

dreptate, lumina care se filtrează prin rozetele colorate conferă sentimente mistice în penumbra

severă.

Catedrala Notre Dame din Paris este vizitată de circa 13 milioane de persoane anual, ceea ce

înseamnă o medie zil-nica de 30000 de oa-meni. În zilele cu aflu-enţa ridicată, pricinuită de sărbători

sau evenimente importante, se poate ajunge chiar şi la 50000 de oameni. Vorbind despre vitralii,

trebuie să amintim de cele trei roze ale catedralei, care reprezintă una din marile opere de artă ale

creştinătăţii.Roza de sud, numită şi La Rose du Midi, este un dar din partea regelui Saint Louis şi este

consacrată Noului Testament.

Catedrala Saint-Pierre. Un fost Benedictinarum, capelă construită în anul 1364 în interiorul

incintei, urban cunoscut sub numele de Comuna Clôture, la cererea Papei URBAIN V. Sf. Pierre a

31

Page 32: Turism Franta

Franța

devenit o catedrala in anul 1536, atunci cand Patriarhia de Maguelone a fost transferata la Montpellier

sub regele François I.

Catedrala Notre Dame din Reims este principala catedrală a oraşului, fiind cunoscută drept

locul de încoronare a vechilor regi francezi. Aceasta a înlocuit o biserică mai veche, care a pierit în

urma unui incendiu din anul 1211, urmată mai apoi de basilica în care Clovis a fost botezat de către

Sfântul Remi, episcopul de Reims în anul 496.

Catedrala din Reims a fost terminată până la sfârşitul secolului al XIII-lea, excepţie făcând doar

faţada de vest. Această parte a catedralei a fost ridicată şi înfrumuseţată în secolul al XIV-lea, după

schiţe rămase din secolul anterior - nava fiind între timp prelungită pentru a deveni incăpătoare

mulţimilor ce doreau să participe la încoronări.

Turnurile, care au o înălţime de 81 de metri, au fost proiectate iniţial pentru a atinge înălţimea

de 120 de metri. Turnul de sud păstrează două mari clopote. Unul dintre clopote, numit Charlotte de

către cardinalul din Lorraine în anul 1570, cântăreşte mai mult de 10 tone.

În anul 1875, societăţile franceze au alocat 80.000 de lire pentru repararea faţadelor şi a

balustradelor. Faţada mare este cea mai fină porţiune a arhitecturii catedralei, fiind şi una dintre cele

mai mari capodopere ale Evului Mediu. Atacurile germane din timpul primului Război Mondial au

distrus părţi semnificative ale catedralei, multe porţiuni ale acesteia fiind surpate. Imediat după

război, toate cele afectate de atacuri au fost reparate sau înlocuite, ajungându-se din nou la forma

iniţială a clădirii.

Cele trei portaluri sunt încărcate cu o mulţime de statui şi statuete. Portalul central, dedicat

Fecioarei Maria, este surmontat de o imensă fereastra rozariu, la rândul ei încadrată într-un arc

decorat bogat cu statuete.

Faţadele transeptelor sunt de asemenea bogat împodobite cu sculpturi. Transeptul de nord, cu

toate lucrările acestuia ne înfaţişează statuetele principalilor episcopi ai oraşului Reims, o scena a

Judecăţii de Apoi şi o reprezentare a lui Iisus.

În continuare, transeptul de sud împreună cu toate lucrările acestuia ne înfăţişează un minunat

rozariu alături de seria de profeţi şi apostoli ai Vechiului şi Noului Testament.

În anul 1481, un incendiu a distrus acoperişul şi spirele catedralei: din cele patru turnuri ce

flancau transeptele nu a mai ramas nimic înălţat deasupra acoperişului.

Deasupra corului se înalţă un elegant turn clopotniţă din lemn ce atinge înălţimea de 18 metri

ce a fost construit în secolul al XV-lea.

Interiorul catedralei din Reims are o lungime de 138.75 de metri şi o lăţime de 30 de metri în

dreptul navei şi de 38 de metri în centrul acesteia. Catedrala are formă de navă fiind alcătuită din nava

cotinuată cu lateralele specifice, transepte şi bolţi, un cor cu două bolte şi o absidă cu mai multe capele.

Interiorul, asemeni exteriorului, este şi el încărcat cu o mulţime de statui, asemănătoare celor

de pe faţade. Alături de statui, interiorul mai este luminat şi cu vitraliile pline de lumină şi culoare

aparţinând secolului al XIII-lea. Rozariul de deasupra faţadei centrale şi galeria de dedesubt sunt de o

32

Page 33: Turism Franta

Franța

frumuseţe rară. Catedrala din Reims posedă preţioase tapiserii. Dintre acestea, cele mai reprezentative

sunt cele ale lui Robert de Lenoncourt, arhiepiscop din timpul lui Francois I, reprezentând viaţa Maicii

Domnului.

Transeptul nordic păstrează o minunată orgă incastrată într-un suport gotic. Ceasul din corul

catedralei este ornat cu figurine mecanice ciudate. Mai multe tablouri, ale lui Tintoretto, Nicolas

Poussin şi ale altora, alături de lucrările în lemn şi mobilierul corului merită menţionate. Catedrala

deţine şi Sfântul Ampoule sau recipientul în care era ţinut înainte uleiul cu care se ungeau regii

francezi. Odată cu Revoluţia Franceză şi distrugerile acesteia, nici acest obiect de cult nu a scăpat

nevătămat, astfel, o parte a acestuia este incorporata în cel actual.

Catedrala Notre Dame din Reims, fosta abaţie a lui Saint-Remi, a fost înscrisă în lista

patrimoniului mondial de către UNESCO în anul 1991.

1.4. Imaginea destinaţiei analizate în rândul turiştilor internaţionali

Bucătăria franceză a evoluat foarte mult de-a lungul secolelor. Din Evul Mediu, o bucătărie

naţional unică şi creativă a început să apară. Acest impuls iniţiat de către bucatarii şefi este rezultatul

diferitelor mişcări sociale şi politice. De-a lungul anilor, diferite denumiri au fost date stilurilor de gătit

franceze care au fost codificate de către maeştrii bucătari. De-a lungul vieţii lor, aceşti lideri au fost

stimaţi pentru contribuţia lor la cultură. Bucătăria franceză s-a dezvoltat în principal, în oraşul Paris,

împreuna cu bucătarii regelui, dar în cele din urmă s-a răspândit în întreaga ţară şi a fost chiar

exportată peste mări.

Mâncarea şi vinul, începând de la cel mai modest sortiment de brânză sau vin de pays până la

foie gras sau „vintage claret”, sunt subiecte de interes constant. Francezii sunt şovini în materie de

gastronomie, dar au şi motive să fie aşa. Pasiunea naţiunii franceze pentru mâncare bună este firească

pentru că Franţa oferă o mare varietate de produse. Are posibilitatea să o facă pentru că are un

teritoriu cu o diversitate climatică şi agricolă deosebită, iar linia de coastă este scăldată atât de Oc.

Atlantic, cât şi de Marea Mediterană, care oferă o mare varietate ispititoare de fructe de mare.

Valea Loirei oferă somon proaspăt din apele ei, ciuperci cultivate în peşterile din jurul Saumur-ului şi o

bogată varietate de ciuperci sălbatice din pădurile cu lacuri din Sologne, pe lângă o bogaţie de fructe şi

legume- asparagus rotund, cireşe, prune. Specialităţile condimentate din sud-vest includ foie gras

(pateu din ficat de gâscă) din Gasconia, trufe din Perigord, salam crud de Bayonne şi anşoa afumate din

Collioure, în timp ce Provenţa este ţara dovleacului Cavaillon, a roşiilor pătrunse de soare şi a

busuiocului înmiresmat care dă aromă supei pistou.

Brânzeturile se constituie ca una din gloriile care încoronează Franţa. Ele există sub toate

formele şi sub toate mărimile posibile: în formă de pătrat, de piramidă, de inimă sau în crottin.

Regionalismul înseamnă totul, din moment ce conceptul de terroir predomină în brânzeturile franceze

la fel ca în vinuri. Varietatea regională este formidabilă, de la cremosul Camembert la brânzeturile

spalate în bere sau campioanele marmorate cu albastru Roquefort şi Bleu d’Auvergne.

33

Page 34: Turism Franta

Franța

Vinurile în Franţa

Nimeni nu poate vizita Franţa fără sa câştige un respect deosebit pentru vin. Acesta este

omniprezent. Podgoriile de viţă-de-vie străjuiesc drumurile nu numai în Burgundia şi Bordeaux, ci şi

de-a lungul coastei Mediteranei, în regiunea Loirei, lângă graniţa germană şi chiar în Paris.

O hartă a Franţei care prezintă regiunile viticole arată ca şi când cineva ar fi vărsat pe ea un

pahar cu vin. O pată mare în formă de inel acoperă aproape două treimi din suprafaţa ţarii. Inelul

începe chiar sub Paris, se întinde spre vest, spre Atlantic, coteşte spre interior de-a lungul Mediteranei,

apoi şerpuieşte din nou spre sud, acolo de unde a pornit.

Franţa posedă 11 regiuni mari producătoare de vin: Bordeaux, Champagne, Burgundia,

Beaujolais, Alsacia, Vale Ronului, Valea Loarei, Provenţa, Languedoc-Roussillon, Sud-vestul şi Franche-

Comté.

Alegerea elegantă, indiferent în ce regiune ne-am afla, ests Champagne (cu cât mai sec cu atât

mai bun) ca aperitiv. Dacă bugetul va permite, amintiţi-vă că cele mai bune vinuri albe provin din

Burgundia (Meursault, Puligny Montrachet), cele mai bune vinuri roşii de pe Ron (Hermitage, Cote

Rotie); vinurile dulci precum Sauternes, Jurancon sau Monbazillac nu sunt la modă, dar le eclipsează

pe cele roşii cu un foie gras; extraordinarul Bordeaux roşu şi vinurile din recoltele mai recente sunt o

necesitate în Alsacia sau oriunde în altă parte unde ar trebui să fie oferite.

Alsacia

Alsacia este caracterizată de climatul său semi-continental şi de varietatea sa de struguri care

dau vin (mai ales alb), foarte aromatici. Ca şi în Germania, vinurile sunt denumite în funcţie de soiul de

struguri. Acestea sunt împărţite în trei denumiri: Alsacia, Alsacia numele local, şi Alsacia Grand Cru (cu

numele de gândire), aceasta din urmă fiind limitată la cincizeci şi patru localităţi si soiurile (Riesling,

Pinot Gris, Gewurztraminer şi Muscat).Alsacia este de asemenea specialistă în vinurile dulci de la "Late

Harvest" şi "Selectarea Nobilii de seminţe." Podgoria Lorena este redusă la câteva parcele de

specialitate care are Gris Vin.

Armagnac

Situată în inima Gascogne-ului, podgoria Armagnac acoperă aproape 13000 de hectare pe o

mare parte din departamentul Gers, iar unele cantoane din Lot-et-Garonne şi Landes. Există trei

domenii definite de terenurile lor. La vest se află Bas-Armagnac,numită si Armagnac negru,unde

lemnul de stejar şi de pin au dat acestei ţări denumirea de negru pe termen lung. Solurile sunt acide

predominant nisipoase.

Bordeaux

Bordeaux este cel mai mare producător de vinuri fine din Franţa. Pe malul stâng al râului

Garonne şi estuarul Gironde, mormintele datorează originalitatea teritoriului compus dintr-o

succesiune de platouri şi creste de pietriş provenind în principal din Pirinei. Acest lucru este ideal

pentru Cabernet Sauvignon. Majoritatea viţei de vie, dau vinurile roşii, dulci sau puternice. La sud de

această regiune, prezenţa unui microclimat permite dezvoltarea unor vinuri dulci. În jurul Libourne-

34

Page 35: Turism Franta

Franța

ului, pe malul drept al Dordogne, soiul dominant, Merlot, dă vinuri roşii, dulci şi de lungă durată de

stocare. Între aceste două zone se afla platoul Entre-Deux-Mers, care a dat numele său unor de vinuri

albe seci. Dar include de asemenea zone dedicate vinurilor de culoare roşie sau roz şi este aliniat de-a

lungul Garonne-ului. Ultimul domeniu este cea a regiunilor de coastă din Bourg şi Blaye, pe malul

drept al estuarului Gironde, oferind vinurile rosii, caracteristice regiunii. Vinurile din Bordeaux au

unitatea în complexitatea lor şi in echilibru, din cauza ponderii luate în pregătirea lor prin asamblarea

diferitelor soiuri.

Champagne

Simbol universal de sărbătoare, şampania este cea mai renumită din categoria vinurilor

spumante. Calitatea acestuia este inseparabilă de sol Champagne. Şampaniile sunt împărţite în cinci

grupe: culoare albă până la alb, cele mai fine, realizate exclusiv din struguri albi (Chardonnay), Blanc

de Noirs, obţinute din struguri negri (Pinot); roze fructat, Crémant, spumă formează o crema.

Champagne, de asemenea, produce vinuri: podgorii Champagne, roz Riceys şi Ratafia un vin alcoolizat,

şi Marc de Champagne.

Valea Loirei

Valea Loirei prezintă o gama largă de vinuri variind de la alb la roşu ,trecând şi prin rose, alb

sec şi vinuri spumante. Specialităţile sale cele mai faimoase sunt vinurile albe inclusiv dulci, d’Anjou si

Vouvray. Dimensiunea văii şi a regiunii, spune că este împărţita în mai multe domenii majore. Ţara

Nantes reprezintă zona vinurilor albe seci si Muscadet. În plus Anjou şi Saumur poate juca pe o gamă

largă de produse şi, printre cele mai renumite, marile vinuri dulci de Coteaux du Layon şi Quarts-de-

shaume. În Touraine Cabernet oferă o aromă vinurilor roşii (Chinon, Bourgueil, etc.) si Chenin

Blanc ,VOUVRAY şi MONTLOUIS.

Valea Ronului

Valea Rhone produce vinuri roşii, albe şi rose Aceasta este împărţită în două sectoare

principale, vinurile din partea de nord fiind mai delicate şi cele din sud mai bogate. La nord,

denumirile cele mai prestigioase sunt: rosu : Coasta de-Rotie şi Hermitage, alb: Hermitage, Condrieu şi

Chateau Grillet. Coastelor Ronului de sud sunt, în principal domeniu de vin roşu, deoarece există o

mulţime de pietre care promovează maturarea strugurilor şi diversificarea viţei de vie. Astfel, vinurile

roşii, puternic colorate, Chateauneuf--Pape sunt ,de obicei, obţinute din treisprezece soiuri de struguri.

Casele de modă din Paris

Poiret, Chanel, Dior etc. majoritatea caselor de modă celebre ale secolului al XX-lea au fost

franţuzeşti. La sfârşitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, saloanele discrete şi vendeusele lor au

favorizat dezvoltarea modei, căci noul look al casei Christian Dior a dat lovitura prezentând pe scenă

fuste de tot felul şi materiale de lux. În 1950, angajamentul casei Chanel de a lansa îmbrăcăminte mai

lejeră care nu necesită ocazii sofisticate au deschis drumul unor creaţii pentru femeile cu un stil

propriu mai liber. Dar marea lovitură a avut loc în 1960 prin moda viitorului lansată de Yves Saint

35

Page 36: Turism Franta

Franța

Laurent, urmată de creaţii trăsnite de modă, cu rochii confecţionate din plastic şi cu corset din lanţuri,

ale casei Courreges şi Pacco Rabanne.

Prin stilurile extravagante şi culorile şocante ale casei Christian Lacroix din 1980, Parisul a ajuns din

nou în vârf. Acum există o alternanţă între strălucirea tradiţională a imaginii sale şi eleganţa radicală a

multora dintre creatorii de moda de azi, Paul Galliano şi Alexander McQueen, având în frunte casele

Dior şi Givenchy.

Astăzi creaţiile vestimentare haute couture sunt purtate de o mână de femei bogate. Ele trezesc totuşi

inspiraţia creatorilor de a-şi extinde linia de modă prin accesorii, parfumuri şi cosmetice.

Tradiţii şi Obiceiuri

1 Aprilie - Ziua păcălelilor

1 aprilie, <Ziua pãcãlelilor>, a fost initiatã pentru prima datã în Franţa şi a fost numitã <Poisson

d’Avril>, adicã <Ziua Pestelui>, deoarece se agãţa un peşte de partea posterioarã a celui pãcãlit.

Se spune cã tradiţia a început în 1852, datoritã schimbãrilor fãcute odatã cu introducerea calendarului

Gregorian, când începutul noului an a fost stabilit la data de 1 ianuarie. Pânã atunci, aceasta se

sãrbãtorea la 1 aprilie. Pentru cã în aceea perioadã nu existau mijloace de comunicare rapidã, mulţi

oameni din provincie nu au avut cum sã afle despre aceastã schimbare, iar când au aflat, nu au vrut sã

ţinã cont de ea, continuând sã sãrbãtoreascã noul an tot la 1 aprilie. Aceştia au fost luati în derâdere de

cãtre cei de la oraş şi etichetaţi cu epitete precum „pãcãliţi”, „proşti” sau „nebuni”.

Paştele în Franţa

Considerată leaganul creştinătăţii, Franţa sărbătoreşte Paştele cu mult fast. Întreaga ţară este

cuprinsă de euforia sărbătorii, până şi magazinele fiind decorate cu iepuraşi, pui, clopote şi peşti

coloraţi din ciocolată. De cum se trezesc în prima zi de Paşte, copii merg la cuibul pe care l-au făcut în

curte sau în grădina şi găsesc ouăle pascale, special lăsate pentru ei.

O altă tradiţie pascală importantă pentru francezi este denumită „Clopotele zburatoare”.

Catolicii francezi cred că în Vinerea Mare toate clopetele bisericilor zboara la Vatican, purtând cu ele

durerea celor care au jelit crucificarea Domnului Isus Hristos. Clopotele zburătoare se întorc în prima

zi de Paţte aducând o mulţime de ouă de ciocolată. Respectând această tradiţie, în Franţa clopotele

bisericilor nu mai bat din Vinerea Mare şi până în prima zi de Paşte.

Un alt obicei francez constă într-un concurs de rostogolire a unor ouă crude pe o pantă. Oul care

nu se spărgea este considerat „Oul victorios” şi simboliza piatra care a fost dată la o parte de la

mormântul lui Isus Hristos. În ceea ce-i priveşte pe copii, aceştia se implică într-un joc în care aruncă

ouăle în aer. Primul care a scăpat oul, a pierdut concursul.

Iepuraşul pascal înlocuit de peşti

Spre deosebire de obiceiurile de Paşte din celelalte ţări, în Franţa simbolul Iepurasului este

înlocuit cu peşti şi clopote. Peştii francezi de Paşte poartă denumirea de „Peşti de aprilie”. Aceştia îşi

fac apariţia pe 1 aprilie, atunci când copii francezi se amuză cu un fel de joc numit „Păcăleala de

36

Page 37: Turism Franta

Franța

aprilie”. În această perioadă, copiii încearcă să lipească hârtii pe care se găseşte fotografia unui peşte

pe spatele a cât mai mulţi adulţi.

Crăciunul în Franţa

Există multe tradiţii în Franţa atunci când oamenii sărbătoresc vacanţa de Crăciun. Aceasta este

o sărbătoare favorită în Franţa şi istoria tradiţiilor datează din Evul Mediu. Vacanţa de Crăciun şi

tradiţiile reprezintă o sărbătoare de familie, o sărbătoare religioasă.

Decorarea unui brad ca arbore sfânt de Crăciun a început în 1600 şi continuă şi astăzi. Bradul

este decorat cu lumânări şi lumini, steluţe colorate şi beteală. În momentul în care copiii adorm,

jucării, fructe şi bomboane sunt atârnate pe ramurile arborelui. Aceste articole reprezintă darurile

lăsate de Moş Crăciun, în pantofi.

Festivaluri

Cannes - Franţa

Cea mai cunoscută staţiune de pe Coasta de Azur, renumită în special pentru Festivalul

International de Film, Cannes este o destinaţie recomandată pentru orice turist, oferind totul, de la

obiective culturale, monumente istorice şi muzee la plaje şi sporturi nautice, magazine, restaurante,

baruri, cluburi de noapte, şansa de a întâlni celebrităţi din întreaga lume. Este una dintre cele mai

apreciate destinaţii turistice din Franţa, iar orasul cu aproximativ 70.000 de locuitori nu duce

niciodată lipsă de vizitatori. Festivalul International de Film de la Cannes, unul dintre cele mai vechi şi

importante din lume, a avut prima editie în 1939.

2. Analiza competitivităţii în sectorul Turismului şi Călătoriilor (T&C) a ţării « Fran a » înț

context internaţional

2.1. Cadrul de funcţionare şi organizare a sectorului T&C

In urma analizei garficelor reprezentand pozitiile tuturor ărilor incluse in raportulț

competitivitatii in turism si calatorii cu referire la anul 2009, Fran a ocupa locul 3 , cu un scor generalț

de 5.41 ( cadrul legal -5.71, mediul de afaceri si infrastructura - 5.35 resurse umane naturale si

culturale - 5.18)

37

Page 38: Turism Franta

Franța

Succesul in industria hoteliera se datoreaza mainii de lucru calificate in domeniul turismului si

serviciilor ocupand al treilea loc in Europa.

In completarea acestor puncte forte, Fran a dispune de una din cele mai bune infrastructuri inț

transporturi, fiind numarul 3 in lume. In ceea ce priveste infrastructura turismului Fran a se situeazaț

pe pozitia a 32-a, dispunand de servicii hoteliere de calitate.

In ciuda marimii sale Fran a este o tara bogata din punct de vedere cultural. In ceea ce privesteț

suprafata protejata prin lege a tarii, Fran a ocupă locul 46. ț

Facand o ananaliza comparativa a competitivităţii Fran ei cu România putem sa targemț

urmatoarele concluzii.

- Romania ocupa pozitia 34, cu un scor general de 4.04 (cadrul legal – 4.68, mediul de afaceri si

infrastructura – 3.61, resurse umane naturale si culturale 3.83)

2.2. Economia şi infrastructura sectorului T&C

Cea mai buna infrastructura a transporturilor rutiere se gaseste in Hong Kong, Franta si Elvetia.

Aceasta din urma dispune de una dintre cele mai dense retele de cale ferata din lume, cu o

lungime totala de 5270 km si 1683 km de linii cu ecartament ingust. Aproximativ jumatate din

calatoriile zilnice cu trenul se realizeaza cu garnituri Eurocity sau trenuri Intercity Express.

In medie, un turist calatoreste zilnic cu trenul nu mai putin de 50 de km si prefera aceasta

metoda in detrimentul transportului cu masina personala, cu scopul de a profita la maximum de

peisajele pitoresti ale Fran ei.ț

In anul 2007, aeroporturile din Fran a au inregistrat 620.000 de manevre de zbor (aterizari sauț

decolari), cu un total de 33.5 milioane de vizitatori, dintre care 6 milioane doar au tranzitat tara.

2.3. Resursele naturale, culturale şi umane implicate în sectorul T&C

Analizand detalierea indexului competitivitatii calatoriilor si turismului, cu referire la

resursele naturale ale Fran ei, constatam ca aceasta se situeaza pe locul 29 pentru calitatea mediuluiț

inconjurator, locul 46 pentru ariile protejate si numarul de situri naturale, locul 69 pentru totalul

speciilor cunoscute.

Aceasta clasificare se datoreaza unor politici de protejare a mediului stricte si a unei educatii

sustinute a populatiei in ceea ce priveste protectia mediului .

Resursele culturale asigura Frantei ocupă locul 4 in ceea ce priveste exportul de industrie

creative (produse artizanale), fabricate manual. Expozitiile si targurile constituie o atractie turistica

pentru cetatenii europeni si nu numai, clasand-o pe locul 14 .Fran a ocupa locul 4 avand un numarț

deloc neglijabil de situri culturale raportat la marimea sa ca stat.

38

Page 39: Turism Franta

Franța

Speranta de viata a cetatenilor Fran ei este ridicata, tara lor clasandu-se pe locul 3 in lume. Totț

pe aceasta pozitie se situeaza si in ceea ce priveste cercetarea sau trainingul oferit angajatilor.

Calitatea sistemului educational pozitioneaza Fran ei pe un onorabil loc 3. Cultura si politicileț

organizationale au dus la elaborarea unor practici de angajare si concediere eficiente, plasand-o pe

locul trei in cadrul indexului.

Cetatenii Fran ei se bucura de un acces facil la serviciile medicale imbunatatite (locul 5) ceea ceț

se traduce printr-o prevalenta a virusului HIV foarte scazuta in randul populatiei (locul 79).

Infrastructura turismului ne situeaza pe locul 1 in privinta prezentei marilor companii de

inchirieri de automobile insa ne plaseaza pe locul 1 in ceea ce priveste numarul hotelurilor sau

calitatea serviciilor oferite. Utilizarea cardurilor de credit indică o pozitionare pe locul 9 in topul

tarilor utilizatoare a cardurilor VISA. Cauza acestor disfunctionalitati este cu siguranta lipsa unor

politici guvernamentale adoptate si implementate cu succes in vederea incurajarii si a promovarii

serviciilor turistice.

Practicile de HR sunt si ele implementate cu dificultate, problemele legate de concedieri sau

angajari clasandu-ne pe locul 5 din 133 de tari nominalizate. Criza sistemului sanitar, lipsa cadrelor

medicale specializate, repartizarea inegala a pacientilor in randul medicilor de familie si accesul

ingraunat la sistemul medical (locul 79) duc la o prevalenta ridicata a virusului HIV in randul

cetatenilor si ne claseaza pe un ingrijorator loc 51. Speranta de viata este si ea puternic influentata de

serviciile medicale adecvate (locul 7).

3. Analiza dimensiunii economice a turismului internaţional al ţării

3.1. Analiza principalelor fluxuri turistice internaţionale

Exportul de vizitatori constituie o componenta cheie a contributiilor directe în domeniul

turismului i al călătoriilor în cazul Fran ei.ș ț

39

Page 40: Turism Franta

Franța

Terorismul, dezastrele naturale, ameninţărilor la adresa sănătăţii, creşterea preţului petrolului,

fluctua iile economice i incertitudinea politică au influen at i vor influen a turismul Fran ei. În ciudaț ș ț ș ț ț

acestor efecte negative, cifrele depăşesc asteptările iar previziunile sunt extrem de optimiste.

Pentru anul 2012, Fran a se asteaptă la 8.753.000 de vizitatori interna ionali. Până în anulț ț

2022, previziunile pentru numărul acestora sunt estimate la 11.652.000.

În anul 2008, 5.3 % din produsul intrern brut al tării s-a datorat încasarilor din servicii iș

turism, adică aproximativ 24,652 milioane de euro.

Renumele Fran a în industria hotelieră o plasează pe locul 10 în lume, recunoscându-i-se astfelț

meritele de a avea cei mai instruiti angaja i, absolven i ai colilor de prestigiu dedicate acesteiț ț ș

industrii. Numărul mare al bancomatelor i accesul facil asigurat turi tilor la serviciile acestora i-auș ș

garantat Fran a locul 5, în topul tărilor care utilitzeaza cardurile VISA.ț

In anul 2010, erau inregistrate nu mai putin de 5563 de hoteluri si pensiuni care ofera cazare in

240.000 de paturi in cele 128.000 de camere.

Cea mai cautata zona a Fran a anul trecut a fost Paris, urmata indeaproape de Lyon. In functieț

de nationalitatea turistilor, statisticile arata ca 16,5 % dintre ei proveneau din Germania, 6,3 % au fost

din Regatul Unit, 3,6 % erau francezi iar 3 % italieni. Un turist strain a cheltuit in medie 178 eur pentru

o noapte de cazare conform Biroului Federal de Statistica Francez.

Turismul intern si international este considerat un factor cheie in economia tarii, tocmai de

aceea politicile gurvenamentale sunt construite si implementate de asa natura incat sa promoveze, sa

incurajeze si sa sustina mai apoi orice tip de turism, spre satisfactia vizitatorilor.

Rapoartele arata ca un turist ajuns in Fran a nu va cheltui banii doar in zona hoteliera sau aț

activitatilor recreationale ci si pe combustibil (695 milioane eur – 2004), tutun (137 milioane eur –

2004), dulciuri (288 milioane eur – 2004) sau obiecte de artizanat si lucrate manual (67 milioane eur -

2004).

Mai bine de jumatate din calatoriile anuale ale francezilor, ce presupun cazari de minim o

noapte sunt in afara granitelor tarii si se datoreaza delegatiilor in interes de serviciu, informeaza

Biroul National de Statistica.

Cele mai populare destinatii ale turistilor internationali sunt fara indoiala cele situate in partea

de est a tarii si anume Orleans.

Turistii prefera transportul in comun sau plimbarile cu bicicleta atunci cand vine vorba despre

vizitarea obiectivelor turistice, considerand aceste mijloace de transport ca find mai ieftine, mai sigure

si mai placute.

3.2. Impactul economic al turismului internaţional

Turismul este o sursa importanta de venit in cazul Fran ei. Vizitatorii straini cheltuie in medieț

15.6 miliarde eur/an. Cifrele au fost publicate de catre Organizatia Mondiala a Turismului si au clasat

Fran a pe locul 12 in lume, in topul castigurilor provenite din turismul international.ț

40

Page 41: Turism Franta

Franța

Vizitatorii straini au contribuit cu 7 % la venitul intern brut, facand din turism a patra sursa

esentiala de venit pentru Fran a, dupa industria metalurgica, chimica, orologerie sau industriaț

constructoare de masini.

Nu numai ca turismul contribuie substnatial la economia tarii dar creeaza noi locuri de munca.

In anul 2004, 4.4 % din forta de munca franceza era angajata in sectorul de turism sau in servicii, chiar

daca densitatea este evident mai mare in regiunile muntoase (si implicit a statiunilor montane) decat

in zonele urbane.

In anul 2007, Forumul Economic Mondial a declarat ca Fran a detine unul dintrec cele maiț

competititve sectore turistice din intreaga lume, iar aceasta tara, a reusit sa isi pastreze pozitia in topul

clasamentelor.

Contributia directa la produsul intern brut, previzionata pentru anul 2011 este de 2,5 % din

total. Acest lucru este reflectat in principal de activitatea economica din industria hoteliera, turism,

companii aeriena (sau alte servicii de transport) dar fara a exclude industria catering-ului sau a

activitatilor reacreative.

In ceea ce priveste crearea unor noi locuri de munca, se astepta ca sectorul de servicii si turism

sa includa nu mai putin de 149.000 de locuri de munca

3.3. Analiza comparativă a impactului economic al T&C ţării

Date sintetice estimate şi previzionate privind impactul economic al Turismului şi Călătoriilor în

Fran aț

2011 2022

EUR %total Rata de

creştere

EUR %total Rata de

creştere

Contribuţia directă la PIB 73.8 3.7 0.7 90.1 3.8 1.9

Contribuţia totală la PIB 184.5

9.3 0.1 219.4 9.3 1.7

Contribuţia directă la forţa de

muncă

1,15

5

4.3 0.2 1287 4.6 1.1

Contribuţia totală la forţa de

muncă

2,79

3

10.4 --0.4 2,985 10.8 0.7

Exporturile vizitatorilor 39.9 7.5 2.7 49.5 6.2 1.9

Cheltuielile turiştilor interni 99.6 5.0 -0.2 120.7 5.1 2.0

Turism „leisure” 114.

3

5.7 1.0 140.6 6.0 2.0

41

Page 42: Turism Franta

Franța

Turism „business” 27.1 1.4 -1.1 31.9 1.4 1.8

Investiţii de capital 16.6 4.2 -1.4 22.6 4.5 3.3

Sursa: Fran a-Travel and Tourism Economic Impact-2011, disponibil la www.wttc.orgț

Date sintetice estimate şi previzionate privind impactul economic al Turismului şi Călătoriilor la nivel

mondial

2011 2022

Miliarde$ %totalRata de

creştereMiliarde$ %total

Rata de

creşter

e

Contribuţia directă la PIB 612.8 2.8 0.2 791.9 2.8 2.6

Contribuţia totală la PIB 1,720.1 7.9 -0.3 2,177.5 7.8 2.4

Contribuţia directă la forţa de

muncă

9,937 2.7 0.4 11,262 3.0 1.2

Contribuţia totală la forţa de muncă 28,378 7.7 -0.3 30,599 8.1 0.8

Exporturile vizitatorilor 518.7 5.6 0.4 674.9 4.6 2.6

Cheltuielile turiştilor interni 22637,0 4,0 3,8 4128,0 4,3 4,3

Turism „leisure” 734.5 3.4 0.4 970.8 3.5 2.8

Turism „business” 996.7 4.6 0.6 1,319.7 4.7 2.8

Investiţii de capital 187.3 4.5 0.1 271.9 4.7 3.8

Sursa: Fran a-Travel and Tourism Economic Impact-2011, disponibil la www.wttc.orgț

Bibliografie:

France_report 2011 The Travel & Turism Competitive report 2009

UNTWO World Turism Barometer

42

Page 43: Turism Franta

Franța

www.wikipedia.ro

43